De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| 870 Manto
|
|
|
| Denumiri alternative
|
1917 BX, 1935 NB, 1935 QV, 1953 UE1, A907 TF, A914 UC, A917 JC
|
| Descoperire
|
| Descoperitor
|
Max Wolf
|
| Data descoperirii
|
12 mai 1917
|
| Locul descoperirii
|
Observatorul Königstuhl
Heidelberg
|
| Numit după
|
Manto
|
| Caracteristicile orbitei
|
| Epoca Epoca 18 august 2005
|
| Excentricitate (e)
|
0,2651763
|
| Semiaxa mare (a)
|
2,3217899 UA
|
| Periheliu (q)
|
1,706 UA
|
| Afeliu (Q)
|
2,938 UA
|
| Perioadă orbitală (P)
|
3,539 a
|
| Înclinație (i)
|
6,19680°
|
| Longitudinea nodului ascendent (Ω)
|
120.895°
|
| Anomalia medie (M0)
|
279,951°
|
| Argumentul periheliului (ω)
|
196,437°
|
| Date fizice
|
Modifică text  |
870 Manto este o planetă minoră ce orbitează Soarele, făcând parte din centura principală. Inițial, obiectul a avut denumirea 1917 BX.
Obiectul a fost descoperit la 12 mai 1917, de astronomul german Max Wolf, de la Observatorul Königstuhl.
Numele său se referă la Manto, personaj din mitologia greacă și mamă a lui Ocnus, considerat fondatoare a orașului Mantova, căruia i-a dat numele.[1]
870 Manto prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă majoră egală cu 2,3217899 UA și de o excentricitate de 0,2651763, înclinată cu 6,19680° în raport cu ecliptica.
- ^ Vergiliu, Eneida, Traducere de George Coșbuc (1980), Cartea a X-a, 197-199. p.344.
- Vergilius, Eneida, Ediție critică, Traducere de George Coșbuc, Ediție îngrijită, note și prefață de Stella Petecel, București, 1980, Editura Univers
