Sari la conținut

Blogger (platformă)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Blogger
Logo Blogger
Tip de afacereGăzduire de bloguri
Fondat  Modificați la Wikidata
Țara de origine Statele Unite ale Americii  Modificați la Wikidata
Proprietar(i)Google Inc.
Fondator(i)Evan Williams[*][[Evan Williams (American technology entrepreneur and the founder of Medium.com (born 1972))|​]]
Pyra Labs[*][[Pyra Labs (American company)|​]]  Modificați la Wikidata
URLwww.blogger.com
ComercialDa
ÎnregistrareOpțională, liberă
Lansat23 august 1999[1]

Blogger este o platformă care permite publicarea gratuită de bloguri și construcția de websiteuri cu adresă proprie. Blogger a fost lansat în data de 23 august 1999 de Pyra Labs, care a fost cumpărată în 2003 de compania Google. Blogurile și siteurile susținute de Blogger sunt găzduite de Google.

Blogurile cărora li se atribuie gratuit o adresă de internet sunt integrate subdomeniului blogspot.com. Până în 2010, Blogger permitea utilizatorilor să publice bloguri și siteuri găzduite pe alte servere, prin intermediul sistemului File Transfer Protocol (FTP). Începând cu 1 mai 2010 toate acestea au fost mutate pe serverele Google.[2]

Pentru websiteurile susținute de Blogger există opțiunea de integrare a URL-urilor particularizate. URL-urile particularizate sunt redirecționate spre Blogger, prin intermediul facilităților Domain Name System (DNS). Spre deosebire de WordPress, Blogger nu necesită instalarea pe un server web.[3]

Adrese blogger specifice pentru fiecare țară în parte

[modificare | modificare sursă]

Din februarie 2013 Blogger a început integrarea unor adrese URL specifice fiecărei țări în parte. De pildă, adresa exampleuserblogname.blogspot.com este redirecționată automat spre exampleuserblogname.blogspot.ca, în Canada; spre exampleuserblogname.blogspot.co.uk, în Regatul Unit etc. Blogger a explicat că prin această inițiativă conținutul blogurilor poate fi controlat la nivelul fiecărei țări în parte. Dacă materialele publicate contravin legilor dintr-o țară anume, blogul devine restricționat în acea țară, fără a afecta liberul acces al utilizatorilor din celelalte state. Totuși, trebuie precizat că dacă URL-ul specific unei țări anume a fost blocat, din punct de vedere tehnic accesarea este posibilă în continuare datorită opțiunii No Country Redirect creată de Google. Se tastează în bara de adrese URL-ul obișnuit cu terminația blogspot.com, după care se tastează /ncr.[4]

Template-urile Blogger

[modificare | modificare sursă]

Un template de website este un șablon aplicat în cadrul unei platforme, pentru a crea designul unei pagini web. Acesta este și termenul folosit de platforma Blogger pentru șabloanele de webdesign care pot fi folosite pentru blogurile și siteurile construite aici.

Blogger oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege template-ul dorit și de a-l personaliza. Există mii de astfel de template-uri. De asemenea, utilizatorii pot alege să-și creeze propriul template, folosind coduri CSS.

Blogger folosește așa numitele widgeturi sau gadgeturi, care echivalează cu plug-in-urile din WordPress, deosebirea fiind că în cazul WordPress există un număr mult mai mare de plug-in-uri. Un widget este o facilitate pusă la dispoziție în vederea îndeplinirii unor funcții specifice, de natură să modifice template-ul blogului sau al siteului și conținutul acestuia.

Parametri maximali

[modificare | modificare sursă]

Blogger are următorii parametri maximali cu privire la stocarea de conținut și la lățimea de bandă:[5]

  • Descrierea blogului / siteului = 500 caractere.
  • Număr de etichete (labels) = 5000 etichete unice per blog / site; 20 etichete unice per articol.
  • Număr de imagini = 15 GB stocare gratuită (depozitare comună pentru Google Drive, Google+ și Gmail). Însă pentru utilizatorii care au cont Google+, imaginile mai mici de 2048 x 2048 pixeli nu sunt înregistrare în cadrul acestei limite de stocare. Pentru utilizatorii care nu au cont Google+, doar imaginile mai mici de 800 x 800 pixeli nu sunt incluse în limita spațiului de stocare.[6]
  • Dimensiunea imaginilor = În cazul imaginilor postate prin intermediul Blogger Mobile, există o limită de 250 K per imagine.
  • Numărul de articole = Nu există o limitare a numărului de articole.
  • Mărimea paginilor = Paginile individuale (pagina principală sau paginile de prezentare a arhivei) au limită de 1 MB.
  • Pagini de sine stătătoare = 20 de pagini de sine stătătoare, cum sunt de exemplu paginile Contact, Despre, Termeni și condiții etc.
  • Autori = Până la 100 de autori per blog / site.
  • Favicon = Orice imagine pătrată, mai mică de 100 KB.

Avantajele Blogger

[modificare | modificare sursă]
  • Hosting gratuit.
  • Page Rank bun, obținut în câteva luni de zile.
  • Template ușor de modificat, construit dintr-un singur file .xml + widgeturi.
  • Indexarea websiteului în mai puțin de 24 de ore de la momentul în care este creat.
  • Indexarea bună a articolelor, în câteva minute de la publicare.
  • Interfață ușor de administrat.
  • Adresa de website particularizată, folosind unul dintre domeniile internaționale, cum ar fi .com.


  1. ^ „The Story of Blogger”. Blogger.com. . Accesat în . 
  2. ^ „Buzz.blogger.com”. Buzz.blogger.com. Accesat în . 
  3. ^ „How to Move a Blogger Blog to Your Own Domain: Tips and Tricks”. Tips and Tricks. Accesat în . 
  4. ^ "Despre platforma Blogger - 7donkeys.eu"” Arhivat în , la Wayback Machine. Aprilie 2014.
  5. ^ "Despre platforma Blogger - 7donkeys.eu"” Arhivat în , la Wayback Machine. Aprilie 2014.
  6. ^ „Storage Space Limit For Images In Blogger”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Blogger