Sari la conținut

Gheorghe Nicolau

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gheorghe Nicolau
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Pufești, România Modificați la Wikidata
Decedat (64 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieinginer Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Membru titular al Academiei Române
Membru al Academiei de Științe din România

Gheorghe Nicolau (n. 19 august 1886, com. Pufești, județul Vrancea – d. 5 decembrie 1950, București) a fost un om de știință român, inginer, membru titular al Academiei Române.

Gheorghe Nicolau s-a născut la data de 19 august 1886 în comuna Pufești (județul Vrancea). A absolvit în anul 1911 Școala Națională,de Poduri și Șosele, fiind în aceeași promoție cu Nicolae Profiri, obținând diploma de inginer constructor. A lucrat apoi ca profesor universitar la Catedra de mașini cu combustie internă a Institutului Politehnic București (1924-1950).

A contribuit la modernizarea și amenajarea unor unități energetice cu motoare termice din România și a elaborat lucrări în domeniul teoriei motoarelor cu ardere internă. Împreună cu academicianul Nicolae Profiri, a abordat problemele științifice și tehnice ale construcției moderne de drumuri asfaltate, ocupându-se în special de aspectele legate de condițiile de climă și circulație din România. Este autor al mai multor cursuri universitare.

În perioada 4 noiembrie 1944 - 30 noiembrie 1946, Gheorghe Nicolau a deținut funcția de ministru al asigurărilor sociale în guvernele conduse de către Constantin Sănătescu, Nicolae Rădescu și Petru Groza.

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.[1]

În anul 1948 a fost ales ca membru titular al Academiei Române, deținând funcția de secretar general al acestui important for științific din România (1948-1950).

A decedat la data de 5 decembrie 1950 în București.

Cărți publicate

[modificare | modificare sursă]
  • Valoarea teoriei ciclice clasice a motoarelor cu ardere internă (1949)
  • Problema energiei (1949)
  • Evacuarea apei din mine (1951)
  1. ^ „Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.3” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  • Academia Republicii Populare Române - Dicționar Enciclopedic Român (Editura Politică, București, 1962-1964)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]