Gliptică
Gliptica (în greacă γλυπτική din gluptos=scobit, gravat, sau glyphein=a grava în adâncime) este arta de a sculpta sau grava figuri ornamentale pe pietre prețioase sau semiprețioase sau pe mulajele pentru monede și medalii.[1]
Gliptica este una din artele antice de imortalizare prin scobire pe oase, roci, cochilii, pietre nobile a unor motive geometrice sau figurative cu caracter simbolic, a unor evenimete sau stări afective care datorită durității materialelor minerale pe care au fost confecționate s-au păstrat până în zilele noastre constituind mărturii artistice și arheologice de mare valoare istorică și artistică.[2]
Meșteșugul de gravare în adâncime și mai târziu în relief a pietrelor cu duritate mică, medie și mare, în scopuri sigilografice ori de obținere a podoabelor, are o vechime care se apropie de cinci milenii, fără să-și fi schimbat în esență procedeele de bază. Printre cele mai vechi imagini ale procedeului de gravare a pietrelor semiprețioase se numără cea de pe un scarabeoid grec din prima jumătate a secolului al V-lea î.e.n., reprezentând un bărbat care gravează cu ajutorul unui burghiu cu arc o piatră sigilară, recurgând probabil la substanța abrazivă denumită în Antichitate smyris.[3]
Cea mai mare colecție de gliptică din lume se află la Muzeul de Istorie a Artei din Viena și conține geme, camee și sigilii din epoca romană dar și elenistică.[4]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998
- ^ Glyptica - artă și tehnică[nefuncțională]
- ^ Mihai Gramatopol: Gliptica[nefuncțională]
- ^ Cea mai mare colecție gliptică din lume, la Muzeul de Istorie a Artei din Viena[nefuncțională]
