Harta cerului

O hartă a cerului din secolul 17, de cartograful olandez Frederik de Wit

Harta cerului este o hartă folosită pentru a determina pozițiile corpurilor cerești. Astronomii folosesc un sistem de coordonate care sunt utilizate pentru a identifica și localiza corpuri cerești precum stele, constelații și galaxii. Ele au fost folosite din vechime pentru navigație. O hartă a cerului se deosebește de un catalog astronomic care este o listă de corpuri astronomice grupate pentru un anumit scop. O planisferă este un tip de hartă a cerului.

Istoric

*Farnese Atlas* de la Muzeul arheologic național, Napoli

Preistorie

Cea mai veche hartă a cerului descoperită până în prezent este o gravură pe un colț de fildeș descoperit în Germania la 1979. Acest artifact este vechi de 32.500 ani si are o îngravare care seamănă cu constelația Orion.^[1] Un desen pe peretele peșterii Lascaux din Franța conține o reprezentare a roiului de stele Cloșca cu puii (Pleiadele). Cercetătorul Michael A. Rappenglueck a sugerat că un desen din aceeași peșteră poate reprezenta triunghiul de vară (combinația de stele Vega, Deneb, Altair).^[2]Un alt desen stelar, creat cu peste 21.000 de ani în urmă, a fost găsit la grota La Tête du Lion. Animalul din acest desen poate reprezenta constelația Taurului împreună cu Cloșca cu puii deasupra.^[3]

Antichitatea

Atlasul Farnese este o statuie romană reprezentînd titanul Atlas ținând bolta cerească pe umeri. Este cea mai veche repezentare existentă a constelațiilor antice grecești. Din cauza mișcării de precesie, pozițiile constelațiilor se schimbă încet de-a lungul timpului. Prin compararea pozițiilor celor 41 constelații se poate determina momentul când au fost făcute observațiile inițiale. Pe baza acestor informații s-a determinat ca acele contelații au fost observate la anul 55 BC. S-a demonstrat că a fost folosit catalogul astronomul grec Hipparchus.^[4]

Un alt exemplu de reprezentare a cerului îl reprezintă zodiacul egiptean Dendera, creat în jurul anului 50 BC. Este vorba de un basorelief sculptat pe tavanul templului Dendera. Este o planisferă reprezentând grafic zodiacul. Însă nu sunt reprezentate stele individuale. ^[5]

Cea mai veche reprezentare a cerului din China este o cutie de pe la 430 BC, deși nu conține reprezentarea stelelor individuale. Cel mai vechi manuscris existent cu hărți ale cerului a fost descoperit la peștera Mogao, pe Drumul mătăsii. Este un manuscris de 210cm lungime și 24,4 cm lățime înfățișând cerul între 40° nord și 40° sud pe 12 pagini, plus a 13-a pagină cu reprezentarea cerului circumpolar. Sunt desenate un total de 1.345 stele împărțite în 257 grupuri. Data manuscrisului e estimată în jurul anilor 705 BC - 10 AD. ^[6]^[7]^[8]

Harta cerului realizată de astronomul chinez Su Song (1020–1101).

În timpul dinastiei Song, astronomul chinez Su Song a scris o carte intitulată Xin Yixiang Fa Yao, care conține cinci hărți cu 1464 de stele, la anul 1092. În 1193, astronomul Huang Shang a făcut o planisferă împreună cu un text explicativ. A fost gravată în piatră la 1247, și această hartă există în continuare în templul Wen Miao din Suzhou. ^[7]

Evul Mediu

În civilizația occidentală, primele hărți ale cerului realizate cu precizie au fost cel mai probabil, ilustrațiile produse de astronomul persan Abd Al-Rahman Al-Sufi în lucrările sale de la 964 intitulate Cartea stelelor fixe. Această carte a fost o actualizare a părților VII.5 și VIII.1 ale catalogului Almageste de Ptolemeu (din secolul al II-lea). Cartea lui Al-Sufi conținea ilustrații ale constelațiilor și ale stelelor mai strălucitoare ca puncte luminoase. Cartea originală nu a supraviețuit, dar o copie de la aproximativ 1009 este păstrată la Universitatea Oxford. ^[6]^[7]

Poate cea mai veche hartă europeană a cerului a fost un manuscris intitulat De Composicione Spere Solide. A fost probabil produs la Viena, Austria la 1440 și conținea două părți reprezentând constelațiile emisferei nordice și ecliptica. Probabil a servit drept prototip pentru cea mai veche hartă europeană tipărită, un set de portrete produse la 1515 de Albrecht Dürer în Nürnberg, Germania.^[9]

Hevelius - *Firmamentum Sobiescianum sive Uranographia* 1690

Epoca marilor descoperiri

În timpul erei marilor descoperiri geografice, ca urmare a expedițiilor in emisfera sudică au fost observate și adăugate noi constelații. Probabil cele mai multe provin din înregistrările a doi marinari olandezi, Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman, care au călătorit împreună în Indiile de est olandeze la 1595. Munca lor a dus la producerea la 1601 a globului lui Jodocus Hondius, care a adăugat 12 noi constelații sudice. Mai multe astfel de hărți au fost produse, inclusiv Uranometria de Johann Bayer la 1603.^[10] Acesta a fost primul atlas care conținea ambele emisfere și a introdus sistemul Bayer de identificare a stelelor mai strălucitoare folosind alfabetul grecesc. Uranometria conținea 48 de hărți ale constelațiilor lui Ptolemeu, o hartă cu constelațiile sudice și două hărți ale ambelor emisfere folosind proiecția polară stereografică.^[11]

Johannes Hevelius a publicat atlasul stelar Firmamentum Sobiescianum sive Uranographia, în 1690. Acest atlas conținea 56 de hărți mari, pe două pagini fiecare și a îmbunătățit acuratețea reprezentării pozițiilor stelelor sudice. Autorul a introdus 11 noi constelații: Scutul, Lacerta, Câinii de vânatoare etc.)

Note

^ Whitehouse, David (21 ianuarie 2003). „'Oldest star chart' found”. BBC. Accesat în 29 septembrie 2009.
^ Lucentini, Jack. „Dr. Michael A. Rappenglueck sees maps of the night sky, and images of shamanistic ritual teeming with cosmological meaning”. space.com. Arhivat din originalul de la 15 august 2000. Accesat în 29 septembrie 2009.
^ Sparavigna, Amelia (2008). „The Pleiades: the celestial herd of ancient timekeepers”. arXiv. Accesat în 28 septembrie 2009.
^ Schaefer, Bradley E. (2005). „The epoch of the constellations on the Farnese Atlas and their origin in Hipparchus's lost catalogue”. Journal for the History of Astronomy. 36/2 (123): 167–196. Bibcode:2005JHA....36..167S. |access-date= necesită |url= (ajutor)
^ Evans, James (1999). „The Material Culture of Greek Astronomy”. Journal for the History of Astronomy: 237–307. Bibcode:1999JHA....30..237E. |access-date= necesită |url= (ajutor) See pp. 289-290.
^ ^a ^b Whitfield, Susan; Sims-Williams, Ursula (2004). The Silk Road: trade, travel, war and faith. Serindia Publications, Inc. pp. 81–86. ISBN 193247613X.
^ ^a ^b ^c Bonnet-Bidaud, Jean-Marc; Praderie, Françoise; Whitfield, Susan (2009). „The Dunhuang Chinese sky: A comprehensive study of the oldest known star atlas”. Journal of Astronomical History and Heritage. 12 (1): 39–59. Bibcode:2009JAHH...12...39B. |access-date= necesită |url= (ajutor)
^ Bonnet-Bidaud, Jean-Marc (27 iunie 2009). „The Oldest Extand Star Chart”. Institut de recherche sur les lois fondamentales de l'Univers. Arhivat din original la 1 decembrie 2017. Accesat în 30 septembrie 2009.
^ Harley, John Brian; Woodward, David (1987). The History of cartography. 2 (ed. 2nd). Oxford University Press US. pp. 60–61. ISBN 0226316351.
^ Hearnshaw, J. B. (1996). The measurement of starlight: two centuries of astronomical photometry. Cambridge University Press. pp. 9–10. ISBN 0521403936.
^ Swerdlow, N. M. (1986). „A Star Catalogue Used by Johannes Bayer”. Journal of the History of Astronomy. 17 (50): 189–197. Bibcode:1986JHA....17..189S. |access-date= necesită |url= (ajutor)

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Harta cerului

en An online guide to using a star chart
en The world's earliest manuscript Star Chart Arhivat în 10 iunie 2020, la Wayback Machine.

Atlase stelare

en Sky Map Online - Harta cerului - aplicație online folosind peste 1,2 milioane de stele.
en SFA Star Charts - 4 hărți ale cerului în format pdf
en Monthly Sky Maps Arhivat în 13 septembrie 2007, la Wayback Machine. - Harta cerului pentru orice locație de pe Pământ
en The Evening Sky Map - Harta cerului pentru emisfera nordică.

Portal Astronomie

[1] Whitehouse, David (21 ianuarie 2003). „'Oldest star chart' found”. BBC. Accesat în 29 septembrie 2009.

[2] Lucentini, Jack. „Dr. Michael A. Rappenglueck sees maps of the night sky, and images of shamanistic ritual teeming with cosmological meaning”. space.com. Arhivat din originalul de la 15 august 2000. Accesat în 29 septembrie 2009.

[3] Sparavigna, Amelia (2008). „The Pleiades: the celestial herd of ancient timekeepers”. arXiv. Accesat în 28 septembrie 2009.

[4] Schaefer, Bradley E. (2005). „The epoch of the constellations on the Farnese Atlas and their origin in Hipparchus's lost catalogue”. Journal for the History of Astronomy. 36/2 (123): 167–196. Bibcode:2005JHA....36..167S. |access-date= necesită |url= (ajutor)

[5] Evans, James (1999). „The Material Culture of Greek Astronomy”. Journal for the History of Astronomy: 237–307. Bibcode:1999JHA....30..237E. |access-date= necesită |url= (ajutor) See pp. 289-290.

[193247613X-6] Whitfield, Susan; Sims-Williams, Ursula (2004). The Silk Road: trade, travel, war and faith. Serindia Publications, Inc. pp. 81–86. ISBN 193247613X.

[jahh12-7] Bonnet-Bidaud, Jean-Marc; Praderie, Françoise; Whitfield, Susan (2009). „The Dunhuang Chinese sky: A comprehensive study of the oldest known star atlas”. Journal of Astronomical History and Heritage. 12 (1): 39–59. Bibcode:2009JAHH...12...39B. |access-date= necesită |url= (ajutor)

[8] Bonnet-Bidaud, Jean-Marc (27 iunie 2009). „The Oldest Extand Star Chart”. Institut de recherche sur les lois fondamentales de l'Univers. Arhivat din original la 1 decembrie 2017. Accesat în 30 septembrie 2009.

[9] Harley, John Brian; Woodward, David (1987). The History of cartography. 2 (ed. 2nd). Oxford University Press US. pp. 60–61. ISBN 0226316351.

[10] Hearnshaw, J. B. (1996). The measurement of starlight: two centuries of astronomical photometry. Cambridge University Press. pp. 9–10. ISBN 0521403936.

[11] Swerdlow, N. M. (1986). „A Star Catalogue Used by Johannes Bayer”. Journal of the History of Astronomy. 17 (50): 189–197. Bibcode:1986JHA....17..189S. |access-date= necesită |url= (ajutor)

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]