Jules-Élie Delaunay
| Jules-Élie Delaunay | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3][4][5]  Nantes, Franța[6] |
| Decedat | (63 de ani)[7][8][9][2][10] Paris, Île-de-France, Franța |
| Înmormântat | cimetière Miséricorde[*] |
| Cetățenie |  Franța[11] |
| Ocupație | pictor |
| Limbi vorbite | limba franceză[12] |
| Activitate | |
| Studii | Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris, Academia Franceză din Roma[1] |
| Pregătire | Hippolyte Flandrin |
| Profesor pentru | Paul Baudoüin[*], Silas Broux[*], George Desvallières[*] |
| Opere importante | Q17491004[*], Diana[*], Ernest Legouvé[*] |
| Premii | Prix de Rome |
Modifică date / text  | |
Jules-Élie Delaunay (n. , Nantes, Franța – d. , Paris, Île-de-France, Franța) a fost un pictor academic francez.
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut la Nantes, în departamentul Loire-Atlantique din Franța. Delaunay a studiat sub îndrumarea lui Flandrin, iar la École des Beaux Arts din Paris sub îndrumarea lui Lamothe(d). A lucrat în maniera clasicistă a lui Ingres până când, după ce a câștigat Prix de Rome, a plecat în Italia; în 1856 și a abandonat idealul perfecțiunii rafaelesciene pentru sinceritatea și severitatea quattrocentiștilor.[13]
După întoarcerea sa de la Roma, i s-au încredințat multe comenzi importante pentru picturi decorative, precum frescele din biserica Sfântul Nicolae din Nantes; cele trei panouri ale lui Apollo, Orpheus și Amphion la Opera din Paris; și douăsprezece tablouri pentru sala mare a consiliului de stat din Palais Royal.[13]
Scenele din viața Sfintei Genoveva(d), pe care le-a proiectat pentru Panthéon, au rămas neterminate la moartea sa. Muzeul d'Orsay are faimoasa sa pictură Ciuma din Roma (prezentată la Salonul din 1869) și o figură nudă a Dianei; iar Muzeul din Nantes, Lecția de flaut.[13]
În ultimul deceniu al vieții, a obținut o mare popularitate ca portretist. Printre subiecții săi s-au numărat „Mama” sa și „Mademoiselle Toulmouche”.[14]
A primit o medalie clasa întâi la Expoziția de la Paris din 1878 și medalia de onoare în 1889. În 1878 a devenit ofițer al Legiunii de Onoare, iar în anul următor a fost numit membru al Institutului.[14] Jules-Élie Delaunay a murit la Paris în 1891.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ AGORHA, accesat în
- ^ a b Elie Delaunay, European Theatre Architecture, accesat în
- ^ Jules-Élie Delaunay, Opća i nacionalna enciklopedija
- ^ Jules Elie Delaunay, Baza de date Léonore
- ^ (Jules-) Elie Delaunay, Delaunay, (Jules-) Elie[*]
- ^ Notices sur les rues de Nantes[*], p. 88 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ RKDartists, accesat în
- ^ Jules-Élie Delaunay, Hrvatska enciklopedija[*]
- ^ Jules Élie Delaunay, Benezit Dictionary of Artists, accesat în
- ^ The Fine Art Archive, accesat în
- ^ RKDartists, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c Acest articol conține text din Chisholm, Hugh, ed. (). „Delaunay, Elie”. Encyclopædia Britannica. 7 (ed. 11). Cambridge University Press., o publicație aparținând domeniului public.
- ^ a b
This article incorporates text from a publication now in the public domain: „Delaunay, Jules Elie”. New International Encyclopedia. .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Jules-Élie Delaunay la Wikimedia Commons
