Sari la conținut

Nicolae G. Socolescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Gheorghe Socolescu
Date personale
Nume la naștereNiculae Gheorghe Socol
Născutcirca 1820
Berivoiul Mare, Austro-Ungaria
Decedat1872
Ploiești, România
CopiiToma N. Socolescu
Ion N. Socolescu Modificați la Wikidata
Cetățenie Principatele Unite Modificați la Wikidata
Ocupațiearhitect
constructor[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba germană Modificați la Wikidata
Activitate
Alma MaterArhitect absolvent al Academia de Artă din Viena.
Clădiri semnificativeHoteluri Europa, Carol și Victoria din Ploiești, conace, vile și prăvălii din județul Prahova.
Design semnificativArhitectura neoclasică
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicolae G. Socolescu (născut Niculae Gheorghe Socol, n.  ?, Berivoi, România – d. 1872) a fost un arhitect român neoclasic și baroc din secolul al XIX-lea.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Originar din Transilvania][e 1], în Austro-Ungaria[1], originar din satul Berivoiul Mare[b 1][c 1], Țara Făgărașului, s-a stabilit în Țara Românească la Ploiești, împreună cu cei patru frați ai săi, toți constructori, pe la 1840-1846[a 1][d 1]. A studiat arhitectura la Viena[a 2][d 2]. În 1846 și-a început cariera de arhitect și maestru de construcții[a 1][d 1]. Dupa plecarea sa din Imperiul Austro-Ungar își schimba numele în Nicolae G. Socolescu'[a 3][d 3]. Urmeaza să fie unul dintre principalii arhitecți-constructori ai județului prahovean la mijlocul secolului al XIX-lea. A murit în 1872[2], fiind înmormântat în curtea bisericii Sfântul Spiridon din Ploiești[a 4][d 4].

Genealogie

[modificare | modificare sursă]

Familia Socol din Berivoiul Mare, în vechime parte a Făgărașului sau a Țării Făgărașului, este o ramură a familiei Socol din Muntenia, care a trăit în județul Dâmbovița. Un anume Socol, mare boier și ginere al lui Mihai Viteazul (1557-1601), avea două ctitorii religioase în județul Dâmbovița, existente și azi, în Cornești și în Răzvadu de Sus, precum și o alta într-o suburbie a orașului Târgoviște. Acest boier s-a căsătorit cu Marula, fiica lui Tudora din Popești numită și Tudora din Târgșor[3], soră a prințului Antonie-Vodă. Marula a fost recunoscută de Mihai Viteazul ca fiica sa ilegitimă, rod al unei relații extra-conjugale cu Tudora. Marula este îngropată în cimitirul bisericii din Răzvadu de Sus, unde, pe o lespede de piatră bogat cioplită[4], numele încă îi mai poate fi citit.

Nicolae Iorga, marele istoric român și prieten al nepotului său Toma T. Socolescu, a găsit strămoși ai familiei Socol printre întemeietorii localității Făgăraș[b 2]. În 1655, principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea a înnobilat un strămoș al lui Nicolae G. Socol: "Ștefan Boier, și printr-însul soția sa Sofia Spătar si fiul său Socoly precum și moștenitorii și urmașii lor de orice sex, să fie tratați și considerați ca niște adevărați și netăgăduiți NOBILI."[b 3], în semn de recunoștință pentru funcțiile sale de curier al Prințului în Carpați, "funcțiune pe care a îndeplinit-o cu credință și statornicie timp de mai mulți ani și mai ales în aceste vremuri furtunoase, [...]"[b 3][b 4]. În jurul lui 1846, cinci frați Socol[b 5] pleacă din Berivoiul Mare, din Țara Făgărașului, și se stabilesc în Muntenia.

„Au trecut munții cinci frați, toți constructori, venind din regiunea Făgărașului, un sat de subt munți, Berivoiul mare, unde și azi e răspândit numele Socol, și unde se spune că un strămoș al lor a venit din Muntenia, anume din regiunea Târgoviștei, care e vatra familiei Socol, fiind până azi, lângă Târgoviște, Valea lui Socol ca și două biserici ctitorii ale lor, la Răzvadu de Sus și la Cornești[a 5][c 2].”

Unul dintre acest cinci frați este arhitectul Nicolae Gh. Socol (?? – decedat în 1872). El s-a stabilit în Ploiești în jurul anilor 1840-1845 și s-a numit pe sine însuși Socolescu. Căsătorit cu Ioana Săndulescu, din mahalaua Sfântu Spiridon, a avut o fiică (decedată în copilărie) și patru băieți[a 6][c 3], dintre care doi au devenit arhitecți: Toma N. Socolescu și Ion N. Socolescu. Șirul arhitecților continuă cu Toma T. Socolescu, fiul lui Toma N. Socolescu, precum și cu fiul său Barbu Socolescu.

Istoricul, cartograful și geograful Dimitrie Papazoglu evocă, în 1891[e 2], prezența la București a boierilor români de gradul I, urmași ai Socolului din Dâmbovița. De asemenea, Constantin Stan se referă și el, în 1928, la originea precisă a lui Niculae Gheorghe Socol:

„ La poalele Carpaților, pe malul drept al rîulețului cu același nume este așezată comuna Berivoii-mari [...], unul dintre cele mai vechi sate din vatra Oltului[...]. Locuitorii sunt plămădiți din iobagi și foști boieri. [...], iar familii boierești românești au fost: Socol, Boier, Sinea și Răduleț, soldați privilegiați grăniceri.[...] Familia G. Streza Socol a dat pe Nicolae Socol, arhitect cu diploma dela Viena, care a descălicat în orașul Ploești, cu mai mulți frați ai lui pela mijlocul veacului trecut[e 3].”


Opere arhitecturale

[modificare | modificare sursă]

Perioada în care Nicolae G. Socol se stabilește în Țara Românească corespunde voinței politice și culturale, foarte larg împărtășită în țară, de a se apropia de Occident și de a se îndepărta de cultura orientală. O adevărată dorință de asimilare a valorilor occidentale se răspândește în întreaga societate românească. Arhitectura este, evident, una dintre cele mai vizibile expresii ale acestei tendințe. Astfel, cererea de clădiri în stil neoclasic sau baroc, arhitecturi în vogă în vestul Europei, le preia rapid pe celelalte[5]. Aplicând conceptele și stilul învățat în timpul studiilor sale de arhitectură vieneză, lucrările lui Nicolae G. Socol sunt neoclasice și neogotice, dar și eclectice[c 4]. La aceasta trebuie adăugat contextul foarte favorabil al unui oraș în plină creștere economică și comercială (construirea primelor fabrici și rafinării de petrol)[e 4].
Aplicând conceptele și stilul învățat în timpul studiilor sale de arhitectură vieneză, lucrările lui Socol sunt neoclasice și neogotice, dar și eclectice[c 5]. Este primul arhitect român instalat la Ploiești, care a practicat arhitectura în regiune timp de 30 de ani începând cu 1840.[a 7][d 5]. Majoritatea arhitecților care exercitau în România la acea vreme erau străini[e 5] sau ardeleni. Puțini arhitecți români ajung la nivelul arhitecților străini aduși adesea de principii și suveranii vremii[a 2][d 2]. De amintit că prima pregătire în arhitectură din țară datează abia din 1864, odată cu crearea secției de Arhitectură din cadrul Universitatea Națională de Arte București, secție creată de arhitectul Alexandru Orăscu[a 8][d 6]. Arhitectul Socol a răspuns unei cereri puternice de occidentalizare și, de asemenea, de transformare a hanurilor tradiționale în case mai confortabile cu etaj, sau chiar în hoteluri de lux. De asemenea, a construit multe magazine și prăvălii ale negustorilor din Ploiești. A fost unul dintre ctitorii și constructorii bisericii Sfântul Spiridon, din suburbia cu același nume apropiata centrului orașului, unde a și locuit[c 6][d 7].

Realizări în Ploiești

[modificare | modificare sursă]
  • Casa familiei situată în suburbia Ploieștiului numită Sfântul Spiridon[a 9][c 6][d 8], circa 1846. Este distrusă în timpul construcției Halelor Centrale din Ploiești] în anii 1930[b 6].
  • Hotelul Europa, care inițial avea magazine la parter și apartamente rezidențiale la etaj[a 10][c 6][d 9], construit de frații Radovici, figuri care au jucat la acea vreme un rol politic de frunte: Alexandru G. Radovici, om politic de talie națională a fost deputat, senator, primar al Ploieștiului, dar și ministru al industriei și comerțului și vicepreședinte al Camerei Deputaților înainte de 1914, numit apoi Director al Băncii Centrale în timpul războiului[d 10][6], și fratele său Dr. Ioan G. Radovici[d 11]. Renovat ulterior și reînălțat de un etaj și mansardă de nepotul său Toma T. Socolescu înainte de 1914, hotelul Europa este grav avariat de bombardamentele americane din 1944, prost reconstruit, apoi distrus în final în anii 1960-70 de comuniști, pentru a face loc palatului administrativ[f 1].
  • Hotelul Victoria, de pe calea Romană, deținut cândva de Tane și Panait Tănescu[a 11][d 12].
Hotel Carol, în jurul anului 1926.
Hotel Carol, în jurul anului 1926.
Hotelul Victoria în jurul anului 1937.
Hotelul Victoria în jurul anului 1937.
Hotelul Europa în anii 1930.
Hotelul Europa în anii 1930.
Hotelurile lui Niculae Gh.Socol.
  • Hanul Hagi Petre Buzilă, în 1858, la intersecția Calea Câmpinii[7] cu Strada Romană[a 12][d 13]. Fostul Tribunal s-a mutat acolo în noiembrie 1860, închiriându-și localul[a 13][d 14]. Este bombardat în 1944 și apoi distrus imediat după război[f 2][8].
  • Hanul lui Hagi Niță Pitiși, în 1857, situat in apropierea halelor[a 14][d 15]. Este în același stil ca și hanul Hagi Petre Buzilă[a 12][d 13]. În 1937, Toma T. Socolescu face descriere a stăpânului casei[a 15][d 16]:
    „Transilvănean de origine, a fost mare negustor pe Str. Lipscani; era om religios, închidea prăvălia în timpul slujbelor religioase Dumineca și sărbătorile, și avea multă vază în ochii concetățenilor săi. Clădirea se păstrează încă în forma ei inițială.”
    Clădirea era încă intactă în 1938. Avariată de bombardamentele americane din 1944, a fost reconstruită într-un stil complet diferit de original (fără decorațiuni și împodobit cu etaj superior). În cele din urmă, a fost demolat în anii 1950 și înlocuit cu un bloc de locuințe comunist cu șapte etaje, fără stil[f 3].
  • O mare casă boerească pentru comisarul Panaiote Filitis[a 16][d 17], situată pe calea Câmpinii[7]. Casă pe care o va restaura mai târziu și pentru noul proprietar: Dumitru D. Hariton, primar al Ploieștiului din mai 1892 până în august 1894.[a 2][d 2]. Clădirea este demolată între timp.
  • Un magazin care găzduiește mai multe prăvălii, situat la intersecția calea Romană cu calea Câmpinii[7] pentru Hagi Petre Buzilă, circa 1852[a 7][d 5]. Nepotul său Toma T. Socolescu îi descrie arhitectura 70 de ani mai târziu, în cartea sa Arhitectura la Ploiești, studiu istoric:
    „fost una din clădirile cele mai reușite și mai caracteristice în acest stil numit austriac, dar care avea pecetea influenței nordice italiene: un neo-gotic, cu ornamentații bogate și de mare finețe, subt cornișe cași în timpanele arcadelor, și care ar fi meritat să fie păstrată, mai ales că era încă foarte bine conservată.”
    Jumătate va fi distrusă ulterior pentru o altă construcție. Nu mai există astăzi[9].
Hanul Hagi Niţă Pitiși.
Hanul Hagi Niță Pitiși.
Hanul Hagi Petre Buzilă.
Hanul Hagi Petre Buzilă.
Hanul Hagi Petre Buzilă, aripă.
Hanul Hagi Petre Buzilă, aripă.
Hanurile construite de Niculae Gh.Socol.

Realizări în afara Ploieștiului

[modificare | modificare sursă]
Primăria Câmpina în jurul anului 1900, fostă locuință a lui Zaharia Carcalechi.
Primăria Câmpina în jurul anului 1900, fostă locuință a lui Zaharia Carcalechi.

Posibile lucrări ale sale

[modificare | modificare sursă]

Lipsa arhivelor și a urmelor scrise din secolul al XIX-lea face dificilă atribuirea anumitor lucrări[e 6]. Totuși,Toma T. Socolescu, gratie studiului său istoric asupra arhitecturii Ploiești, și a cercetărilor sale din 1937 în arhivele curții orașului Ploiești, precum și în cele ale primăriei[a 17], descopera elemente convingătoare asupra construcțiilor vechi, și reușește sa găsească și alte opere ale arhitectului Nicolae G. Socol. Autorul studiilor, Toma T. Socolescu, un fin cunoscător al arhitecturii românești încă din secolul al XVIII-lea, a făcut așadar o analiză a stilului clădirilor și s-a bazat pe mărturii de la urmași.[a 2][d 2].

Hanul Călugăru.
Hanul Călugăru.
„După arhitectura lor, după epoca când au fost construite, cași după declarația bătrânului V. N. Pitiși, fiul lui Hagi Pitiși, pot afirma cu certitudine că atât aceste două hanuri, care sânt făcute incontestabil de același arhitect, cât și clădirea hotelului Moldavia”, casa I. Radovici așa cum a fost (azi hotel Carol), casa fraților I. și G. Radovici (azi hotel Europa) restaurat de mine, un timp proprietatea Tane și Panait Tănescu, fosta casă Panaiote Filitis în Calea Câmpinii, mai târziua lui D. D. Hariton, tot pe Calea Câmpinii casa Petrache Filitis, mai târziu N. Rășcan, Biserica Sf. Spiridon, șirul de prăvălii P. P. Panțu, azi schimbate ca fațadă, foste Hagi Jecu cași multe altele în același stil și din același epocă au fost construite, — atât ca planuri cât și ca execuție, cum se obișnuia pe atunci, de către Nicolae G. Socolescu (la origine Socol), arhitect-constructor.”

Putem enumera astfel lucrările atribuite lui Nicolae Gheorghe Socolescu de către Toma T. Socolescu:

  • Hotelul Moldavia, rezultat din transformarea unui han de posta pentru familia lui Nica Filip, încă în picioare în 1937.[a 18][d 18].
  • Hotelul de lux „Carol Palace” după transformarea reședinței Dr. I. Radovici[a 19][d 19]. Situat la intersecția străzii Unirii cu Româna. A fost distrusă de comuniști în anii 1980 pentru a face loc extinderii noii clădiri de telecomunicații, care a fost la rândul ei abandonată în anii 1990.[f 4].
  • Casa Petrache Filitis[a 2][d 2], de pe calea Câmpinii[7], la răscrucea stradei Carpați, devenită ulterior cea a lui N. Rășcan. Degradată în timp de o succesiune de evenimente tragice: cutremurul din 1940, bombardamentele americane din 1944, apoi deposedarea cu comuniștii, va ajunge ca majoritatea caselor neîntreținute sau consolidate de comuniști: distruse în anii 1980.[f 5].
  • Biserica Sfântu Spiridon din cartier cu același nume în care locuia[a 2][d 2]. Biserica a fost sfințită pe 11 decembrie 1854[a 1][d 1]. Numele arhitectului apare, printre binefăcători, pe o pisanie (placă de piatră gravată) situată deasupra ușii bisericii[e 7]..
  • Un șir de magazine pentru P. P. Panțu, foste proprietăți ale lui Hagi Jecu, ale căror fațade au fost ulterior transformate[a 2][d 2].
  • Două clădiri despre că ar fi fost construite de Nicolae Socol și fiul său Toma N. Socolescu pe strada I. G. Duca (care a devenit Romană), prima la colț cu strada Negustori, având magazine la parter, iar a doua o casă mică de locuit pe aceeași stradă I. G. Duca la nr.108. Pe frontispiciul lor sunt desenați cei doi lei găsiți în alte clădiri ale vremii, toate într-un stil neoclasic delicat[a 20][d 20]. Prima casă aflată acum la colțul străzii Romană cu Ștefan Greceanu, este încă vizibilă, este hanul Călugăru. Aripa situată strada Romană este bine recunoscută[a 21][d 21], cu grila de intrare neschimbată de la origine, chiar dacă frontonul intrării cărucioarelor și trăsurilor a fost desfigurat. Această construcție ar fi așadar singura încă existentă și recunoscută astăzi la Ploiești, realizată de Niculae Gheorghe Socol.

Moștenirea

[modificare | modificare sursă]

Influențat de stilurile clasice și baroc austriece pe care le-a observat la Viena, Nicolae G. Socolescu rămâne un arhitect neoclasic[e 8]. În România, în domeniul arhitecturii, va fi printre primii arhitecți români activi, în secolul al XIX-lea. Participă intens la mișcarea de modernizare a țării în arhitectură și construcții civile[e 9]. La fel ca arhitecții vremii sale, cu toții formați în Europa de Vest, a transmis țării ceea ce a văzut și a învățat în timpul șederii sale la Viena. Stilurile occidentale cu o puternică influență culturală, cum ar fi neoclasic, baroc, italian sau neogotic, sunt foarte apreciate de negustorii prahoveni, principalii săi clienți, De asemenea, erau dornici să se occidentalizeze[e 10] și doreau să se desprindă de influența răsăriteană și în special de cea a fostului a fostului protector: Imperiul Otoman, de care țara era în curs de eliberare completă. Socol marchează Ploieștiul prin stilul său timp de aproape 100 de ani (1846-1944), iar măiestria sa, înfățișata de Hotelul Carol, este încă prezentă până în 1980, înainte de sistematizarea lui Ceaușescu.

Aproape toate operele sale au fost, din păcate, distruse sau transformate radical de-a lungul timpului, iar evenimentele tragice prin care a trebuit să treacă România, precum și modernizările secolului XX[e 11]. Construcția Halelor Centrale (1935-1936) a necesitat mai întâi distrugerea unora dintre lucrările sale[e 12]. Dar bombardamentele americane din 1944 distrug o parte substanțială a realizărilor sale, care sunt încă în picioare pentru majoritatea dintre ele. În fine, sistematizarea comunistă va da lovitura de grație și va șterge aproape toate urmele vizibile ale operei sale arhitecturale[e 7]. Mai rămâne [9]doar clădirea vechiului hanul Călugăru, din Ploiești.

Socol a transmis însă bazele activității creatoare și inovatoare a urmașilor săi: Toma N, Ion N. apoi Toma T. Socolescu. Averea sa a fost și o piatră de temelie[e 7] pentru cei doi fii ai săi care au preluat făclia arhitecturii: Ion N. Socolescu și Toma N. Socolescu și, la rândul lor, și-au pus amprenta asupra arhitecturii românești[13].

Magazinul lui Hagi Petre Buzilă.
Magazinul lui Hagi Petre Buzilă.
Planul magazinului lui Hagi Petre Buzilă.
Planul magazinului lui Hagi Petre Buzilă.
Prăvăliile lui Niculae Gh.Socol.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Toma T. Socolescu, Arhitectura în Ploești, studiu istoric, éditions Cartea Românească, București, Prefațat de Nicolae Iorga, 1938, 111 pagini, référence: 16725[16]. Cartea conține o mare parte din capitolele redactate (de arhitect) pentru Monografia referitoare la orașul Ploiești, de Mihail Sevastos.
  • Mihail Sevastos, Monografia orașului Ploești, Editura Cartea Românească, București, 1937, 1 vol., 905 pagini[17]. Toma T. Socolescu este unul dintre cei care au redactat monografia. A scris capitolele dedicate arhitecturii, halelor centrale, urbanismului, istoricului planurilor orașului, precum și al culturii (despre artiștii plastici, muzee și biblioteca 'Nicolae Iorga'). Cartea conține, de asemenea, o serie de desene și acuarele ale sale.
  • Gabriela Petrescu, arhitect în București, ARHITECȚII SOCOLESCU 1840-1940 - Studiu monografic, dedicat arhitecților Socolescu, publicat la Editura Simetria, în 2024, 1 vol., 232 pagini, ISBN: 978-973-1872-55-1[18].
  • Lucian Vasile, istoric, expert și șef de birou la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Președintele Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU)[19][20], ploieștean și autor al site-ului de specialitate în istoria orașului RepublicaPloiesti.net.


Alte Surse

[modificare | modificare sursă]
  • ro Documente oficiale ale instituțiilor române, printre care Monitorul Oficial al României.
  • ro Biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu[22].
  • ro Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București[23].
  • Franța și România Arhivele familiei Socolescu (Paris, București) inclusiv fondul fotografic.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Nicolae G. Socolescu

Note și referințe

[modificare | modificare sursă]
  • (a) Toma T. Socolescu, Arhitectura în Ploești, studiu istoric, Editura Cartea Românească, București, prefațată de Nicolae Iorga, 1938, referință : 16725, 111 pagini.
  1. ^ a b c pagina 37.
  2. ^ a b c d e f g h i j pagina 47.
  3. ^ paginile 37, 47, 48 și 105.
  4. ^ pagina 105.
  5. ^ pagina 37.
  6. ^ paginile 105-106.
  7. ^ a b pagina 48.
  8. ^ paginile 14 și 47.
  9. ^ pagina 41.
  10. ^ paginile 37-38.
  11. ^ paginile 44-45 (fotografie de epocă) și 47.
  12. ^ a b paginile 42-43.
  13. ^ Nota 5 la paginile 46-47.
  14. ^ paginile 42-43 și 46.
  15. ^ pagina 42.
  16. ^ paginile 32-33.
  17. ^ pagina 1 "CUVÂNT INTRODUCTIV", cartea este, de asemenea, adnotată în mod regulat cu surse de arhivă locale pe care se bazează autorul.
  18. ^ paginile 43 și 47.
  19. ^ paginile 47 și 104.
  20. ^ paginile 51-52.
  21. ^ Comparație cu fotografia sa disponibilă la pagina 52, prezentă în articol - Vedere a casei în 2023 pe Google Maps.
  • (b) Toma T. Socolescu, Amintiri, Editura Caligraf Design, București, 2004, 1 vol., 237 pagini.
  1. ^ pages 14-15.
  2. ^ nota 8 - pagina 15.
  3. ^ a b paginile 8 și 9 - Extras din actul de înnobilare din 14 iulie 1655.
  4. ^ pagina 14 - Toma T. Socolescu scrie:
    „Bunicul meu, Nicolae Gh. Socolescu, arhitect și el, cu studiile făcute la Viena, era urmaș al unei familii care printr-un strămoș îndepărtat căpătase rang boieresc, la 1655, de la G. Rakoczy. Documentul original scris pe piele de vițel, în latinește, cu litere de aur și cu emblema familiei în culori, șnuruit și având pecetea princiară în ceară roșie, se găsește în posesia maiorului S. Socol, fost primar al orașului Făgăraș, unde locuiește.”
  5. ^ pagina 14 - Toma T. Socolescu scrie:
    „Nicolae G. Socolescu (Socol, în Ardeal) a venit în Muntenia din comuna Berivoiu Mare, situată la poalele munților în ținutul Făgărașului și s-a stabilit în Ploiești, împreună cu alți cinci frați ai lui, - în preajma revoluției, cam pe la 1846, - anume în mahalaua Sf. Spiridon. În copilăria mea și până mai târziu, exista casa lui pe Culea Căleni, o casă cu parter, cu formă generală pătrată, retrasă mult de la stradă și înconjurată de grădină. S-a căsătorit cu Ioana, născută Săndulescu, din aceeași mahala, iar numele său apare între ctitori în pisania bisericii; și cum se obișnuia pe atunci, tot acolo cred că a fost și înmormântat, - deși cercetările ce am făcut au rămas infructuoase, - la 1872.”
    .
  6. ^ pagina 15.
  • (c) Toma T. Socolescu, Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă 1800 - 1925, Editura Caligraf Design, București, 2004, 1 vol., 209 pagini.
  1. ^ a b pagina 70.
  2. ^ pagina 177.
  3. ^ paginile 214-215.
  4. ^ pagina 74.
  5. ^ pagina 74.
  6. ^ a b c pagina 46.
  • (d) Mihail Sevastos, Monografia orașului Ploești, Editura Cartea Românească, București, 1937, 905 pagini.
  1. ^ a b c pagina 177.
  2. ^ a b c d e f g h i j pagina 187.
  3. ^ paginile 138, 177, 187 și 214.
  4. ^ pagina 214.
  5. ^ a b pagina 188.
  6. ^ paginile 154 și 187.
  7. ^ pagina 761.
  8. ^ pagina 181.
  9. ^ paginile 177-178.
  10. ^ pagina 431: Biografia omului politic; pagina 422: Galeria Primarilor.
  11. ^ paginile 136-137. Medic umanist care îngrijea săracii și nefericiții din spital și își și-a dedicat viața celorlalți, a fost și deputat, prefect și membru al unei comisii parlamentare reformatoare.
  12. ^ paginile 184-185 și 187.
  13. ^ a b paginile 182-183.
  14. ^ Nota 5 la paginile 186-187.
  15. ^ paginile 182-183 și 186.
  16. ^ pagina 182.
  17. ^ paginile 172-173.
  18. ^ paginile 183 și 187.
  19. ^ paginile 187 și 213.
  20. ^ paginile 191-192.
  21. ^ Comparație cu fotografia sa disponibilă la pagina 52, prezentă în articol - Vedere a casei în 2023 pe Google Maps.
  • (e) Gabriela Petrescu, arhitect în București, ARHITECȚII SOCOLESCU 1840-1940 - Studiu monografic, dedicat arhitecților Socolescu, publicat la Editura Simetria, în 2024, 1 vol., 232 pagini, ISBN: 978-973-1872-55-1.
  1. ^ pagina 19.
  2. ^ pagina 17 - Dimitrie Papazoglu, Istoria fondărei orașului București, București, Curtea Veche, 2005, p. 59.
  3. ^ pagina 18 - Constantin Stan, Școala poporană din Făgăraș și depe Târnave,Volumul.I, Făgărașul. Sibiu, Tiparul institutului de arte Grafice „Dacia Traiană”, 1928, p. 151
  4. ^ pagina 18.
  5. ^ pagina 24 -
    „Arhitecții, inginerii și meșterii străini au jucat un rol important în istoria modernizării Principatelor. Dintre puținii arhitecți români care activau în prima jumătate a secolului al XIX-lea erau: în Moldova, Gh.și D. Asachi și Al. Costinescu, iar în Muntenia, Nicolae G. Socolescu, la Ploiești, Jupân Ioniță și Vitul la București, Alexandru Orăscu31, cu studii la Berlin și München. În 1843 îl găsim arhitect al orașului Ploiești pe elvețianul Johann Schlatter, iar în 1847, arhitect al orașului era austriacul Karl Hartel, autorul primei clădiri a tribunalului, a poliției și foișorului de foc, proiectate în stil neoclasic.”
  6. ^ pagina 21.
  7. ^ a b c pagina 25.
  8. ^ pagina 20.
  9. ^ paginile 19-25.
  10. ^ paginile 19-21.
  11. ^ pagina 14.
  12. ^ paginile 20, 22 și 25.
  • (f) Lucian Vasile, istoric, expert și șef de birou la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Președintele Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU)[19][20], ploieștean și autor al site-ului de specialitate în istoria orașului RepublicaPloiesti.net.
  1. ^ pagina Hotel Europa, septembrie 2012 - Hotel Europa.
  2. ^ pagina Cladirile Primariei din Ploiesti, august 2009 - Cladirile Primariei din Ploiesti.
  3. ^ pagina Care-i treaba cu blocul „7 etaje”?, ianuarie 2022 - Historic și fotografii : Care-i treaba cu blocul „7 etaje”?.
  4. ^ pagina privind istoria Hotel Carol, ianuarie 2011 - Palatul Telefoanelor - informații suplimentare și fotografii pe următoarele pagini:
  5. ^ Fotografii și istoria degradării casei Rășcan, martie 2013 - Inapoi pe Calea Campinii.


  • Alte referințe:
  1. ^ Transilvania era atunci parte din ea.
  2. ^ Enciclopedia Cugetarea de L. Predescu, paginile 792-793, ediția 1940.
  3. ^ Articolul Mihai Viteazul, Enciclopedia României - Mihai Viteazul, Originea și familia.
  4. ^ Inscripție în slavon de pe crucea aflată pe piatra de mormânt de la Răzvadu de Sus:
    „A răposat roaba lui Dumnezeu Marula clucereasa jupanului Socol fost mare clucer, fiică a răposatului Io Mihai Voevod și a jupînesei Tudora la anul 1647 în zilele lui Ion Matei Basarab voevod în luna decembrie 17 zile spre al zecilea ceas din noapte crugul solar temelia 21.”
    . G.D. Florescu, "Un sfetnic al lui Matei Basarab, ginerele lui Mihai Viteazul", în Revista istorică română, XI-XII, 1941-1942, paginile 88-89.
  5. ^ Johann Schlatter: cultură occidentală și arhitectură românească (1831-1866), Horia Moldovan, 2013, Ed. Simetria, 260 pagini, 326 ilustrații, ISBN 978-973-1872-26-1 - cartea este disponibilă la biblioteca Universității de Arhitectură Ion Mincu sub referința III 5369 Legătură directă.
  6. ^ Alexandru G. Radovici a fost primar din mai 1898 până în mai 1899, apoi președinte al comisiei interimare din februarie până în aprilie 1901; Ion N. Radovici a fost primar din iunie 1876 până în iunie 1877.
  7. ^ a b c d A devenit Bulevardul Republicii.
  8. ^ Lucian Vasile, Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești, Asociatia pentru Educatie si Dezvoltare Urbana, Ploiești, 2014 (ediția I), 1 vol., 336 pagini, ISBN: 978-973-0-17576-9 - Referințe ale cărții disponibile pe site-ul magazinului Republica Ploiești - Pagina 336: fotografie a clădirii imediat după bombardamentele americane din 1944.
  9. ^ a b în 2024.
  10. ^ numit pe atunci Bulevardul Telegii, apoi I.C Brătianu.
  11. ^ Istoric și fotografii pe site-ul Câmpina TV - Câmpina, România 100. Casa Carcalechi, de ieri, primul sediu al Primăriei Câmpina, aceeași zonă în zilele noastre.
  12. ^ Informații și fotografii pe site-ul Câmpina TV - S-a întâmplat în Câmpina, de-a lungul timpului, la data de 17 octombrie și Câmpina, România 100. Primăria din perioada interbelică, blocurile de astăzi. Alte informații pe site-ul primăriei din Câmpina - fotografie a primăriei după 1922.
  13. ^ Vezi articolul scris de Gabriela Petrescu Ion N. Socolescu și articolul Wikipedia Toma N. Socolescu.
  14. ^ Cartea este disponibilă:
  15. ^ Lucrarea este disponibilă pentru consultare:
  16. ^ Cartea este disponibilă:
  17. ^ Monografia este disponibilă:
  18. ^ Cartea este disponibil :
  19. ^ a b Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană AEDU.
  20. ^ a b CV-ul lui Lucian Vasile la IICCMER.
  21. ^ Cartea este disponibilă:
  22. ^ Biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.
  23. ^ Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nicolae_G._Socolescu&oldid=16561764