Octave Mirbeau
| Octave Mirbeau | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Octave Henri Marie Mirbeau  |
| Născut | [1][2][3][4][5] Trévières, Basse-Normandie, Franța |
| Decedat | (69 de ani)[3][1][6][5][7] Paris, Franța[8] |
| Înmormântat | Cimitirul Passy[*] |
| Căsătorit cu | Alice Regnault[*] |
| Număr de copii | 0 |
| Cetățenie |  Franța[9] |
| Religie | ateism |
| Ocupație | dramaturg jurnalist dramaturg[*] romancier[*] eseist critic de artă critic literar[*] anarhist[*] scriitor prozator[*] critic de teatru[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[10][11][12] |
| Activitate | |
| Limbi | limba franceză |
| Mișcare/curent literar | impresionism |
| Patronaj | L'Humanité |
| Opere semnificative | Jurnalul unei cameriste |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Octave Mirbeau (n. , Trévières, Basse-Normandie, Franța – d. , Paris, Franța), jurnalist, pamfletar, critic de artă, romancier și autor dramatic francez, este una dintre figurile cele mai originale din literatura perioadei "Belle Époque".
Viața și activitatea literară
[modificare | modificare sursă]Tinerețea
[modificare | modificare sursă]După o tinerețe petrecută într-un târg din Perche unde se sufoca, Rémalard, și studii secundare mediocre la colegiul iezuit de la Vannes, se vede condamnat, cu sufletul mortificat, să se dedice notariatului în sat, când, doi ani după experiența traumatizantă a războiului din 1870, răspunde la apelul fascinantului conducător bonapartist Dugué de la Fauconnerie, care îl angajează ca secretar particular, îl ia la Paris și îl introduce în L’Ordre de Paris.
Acesta este începutul unei lungi perioade de proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție: rând pe rând, sau paralel, face pe «servitorul» (ca secretar particular), «face trotuarul» (ca ziarist plătit al ziarului L’Ordre bonapartist, și al ziarului Le Gaulois monarhist), și pe «negrul» (scrie o duzină de volume, romane și nuvele, pentru diverși angajatori). De abia în cursul anului 1884, cu ocazia unei legături devastatoare cu o femeie de moravuri ușoare, el face un bilanț negativ vieții lui de «ratat», se revigorează în Bretania, și, întors la Paris, își începe dificil «izbăvirea»: de acum încolo își va pune pana strălucitoare și de o eficacitate nemaivăzută în serviciul cauzelor care sunt ale sale, dreptatea socială și promovarea artiștilor de geniu.
| Literatură franceză |
| Istoria literaturii franceze |
|
Medievală |
| Scriitori francezi |
|
Listă cronologică |
| Portal Franța |
| Portal Literatură |
Maturitatea
[modificare | modificare sursă]
Primul volum pe care îl publică cu numele său în 1885, Lettres de ma chaumière. După aceea, trei romane care urmează, mai mult sau mai puțin autobiografice, o vor întări : Le Calvaire ( 1886) ; L’Abbé Jules (Un om ciudat) (1888), unde, sub influența «descoperirii» lui Dostoievski, pune în practică psihologia profunzimilor pentru a evoca personajul unui preot catolic al cărui trup și suflet sunt în revoltă contra opresiunii sociale și a putreziciunii din Biserica; Sébastien Roch (1890), unde povestește emoția «asasinării unui suflet de copil» de către un iezuit violator; Dans le ciel (1892-1893), roman pre-existentialist ce tratează tragedia artistului și este inspirată de Van Gogh ; Les Mauvais bergers, tragedie proletariană care va fi creată de Sarah Bernhardt și Lucien Guitry (1897); Le Jardin des supplices (Grădina supliciilor) (1899), monstruozitate literară costituită dintr-un patchwork de texte anterioare concepute independent unele de celalalte și în tonalități foarte diferite ; Le Journal d’une femme de chambre (Jurnalul unei cameriste) (1900), în care stigmatizează sclavajul vremurilor moderne pe care îl reprezinta slujitorii și dezvăluie dedesubturile puțin apetisante ale burgheziei ; Les 21 jours d'un neurasthénique (1901) ; Les affaires sont les affaires (Banii) (1903), mari comedii clasice de moravuri și de caractere; Farces et moralités (1904) ; La 628-E8 (1907), povestire de călătorie în Belgia, Olanda, Germania al cărei erou nu este altul decât un automobil; Le Foyer, care scandalizează pentru că denunță exploatarea economică și sexuală a adolescenților; Dingo (1913), fantezie rabelaisiana inspirată de câinele său.
Justițiarul
[modificare | modificare sursă]Octave Mirbeau este justițiarul și marele demistificator: el a vrut să ne deschidă ochii și să ne oblige să descoperim ființele și lucrurile, valorile și instituțiile, așa cum sunt, și nu cum am fost condiționați să le vedem. Este susținătorul recunoscut al lui Auguste Rodin, Claude Monet și al pictorilor impresioniști, și, prin urmare, al lui Vincent Van Gogh, Camille Claudel și de Aristide Maillol.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]
Romane și nuvele
[modificare | modificare sursă]- Le Calvaire (1886).
- L'Abbé Jules (Un om ciudat) (1888).
- Sébastien Roch, roman (1890).
- Dans le ciel, roman (1892-1893).
- Le Jardin des supplices (Grădina supliciilor) (1899).
- Le Journal d'une femme de chambre (Jurnalul unei cameriste) (1900).
- Les 21 jours d'un neurasthénique (1901).
- La 628-E8 (1907).
- Dingo (1913).
- Un gentilhomme (1919).
- Les Mémoires de mon ami (1920).
- Contes cruels, nuvele (1990).
- Contes drôles, nuvele (1995).
- Mémoire pour un avocat (2006).
- Œuvre romanesque Arhivat în , la Wayback Machine., I-II-III, Buchet/Chastel (2000-2001), Éditions du Boucher (2003).
Teatru
[modificare | modificare sursă]- Les Mauvais bergers, drama (1897).
- Les affaires sont les affaires (Banii), comedie de moravuri (1903).
- Farces et moralités (1904).
- Le Foyer, comedie de moravuri (1908).
- Théâtre complet, Eurédit (1999-2003)
Critică
[modificare | modificare sursă]- Combats esthétiques, I-II (1993).
- Combats littéraires (2006).
Eseu politic
[modificare | modificare sursă]- L'Affaire Dreyfus (1991).
- Lettres de l'Inde (1991).
- L'Amour de la femme vénale (1994).
- Chroniques du Diable (1995).
Corespondență
[modificare | modificare sursă]- Correspondance avec Auguste Rodin (1988).
- Lettres à Alfred Bnsard des Bois (1989).
- Correspondance avec Claude Monet (1990).
- Correspondance avec Camille Pissarro (1990).
- Correspondance avec Jules Huret (2009).
- Correspondance générale, I (2000) - II (2005) – III (2009).
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Octave Mirbeau, Internet Speculative Fiction Database, accesat în
- ^ Octave Mirbeau, Catalogo Vegetti della letteratura fantastica
- ^ a b Octave Henri Marie Mirbeau, Find a Grave, accesat în
- ^ Octave Mirbeau, SNAC, accesat în
- ^ a b Octave Mirbeau, GeneaStar
- ^ Octave Mirbeau (în engleză), RKDartists
- ^ The Fine Art Archive, accesat în
- ^ „Octave Mirbeau”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ LIBRIS, , accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor)
Studii despre Mirbeau
[modificare | modificare sursă]- Pierre Michel - Jean-François Nivet, Octave Mirbeau, l'imprécateur au cœur fidèle, Librairie Séguier, 1990.
- Pierre Michel,, Les Combats d'Octave Mirbeau, Annales littéraires de l'université de Besançon, 1995.
- Samuel Lair, Mirbeau et le mythe de la Nature, Presses universitaires de Rennes, 2004.
- Robert Ziegler, The Nothing Machine - The Fiction of Octave Mirbeau, Rodopi, 2007.
- Samuel Lair, Octave Mirbeau l'iconoclaste, L'Harmattan, 2008.
- Alain (Georges) Leduc, Octave Mirbeau, le gentleman vitrioleur, Éditions libertaires, 2017.
- Cahiers Octave Mirbeau, n° 1-25, 1994-2018, 9 000 pagini.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Société Octave Mirbeau.
- Mirbeau, le grand démystificateur[nefuncțională] (în franceză).
- Dictionnaire Octave Mirbeau (în franceză).
- Éditions du Boucher[nefuncțională] (în franceză).
- Blog Octave Mirbeau.
- Pierre Michel, Octave Mirbeau et le roman (în franceză).
- Pierre Michel, Bibliographie d'Octave Mirbeau (în franceză).
- Pierre Michel, Albert Camus et Octave Mirbeau (în franceză).
- Pierre Michel, Jean-Paul Sartre et Octave Mirbeau (în franceză).
- Pierre Michel, Octave Mirbeau, Henri Barbusse et l’enfer (în franceză).
- Octave Mirbeau, justițiarul.
