manieră

română

Etimologie

Din franceză manière.

Pronunție

• AFI: /ma.ni'e.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului manieră
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	manieră	maniere
Articulat	maniera	manierele
Genitiv-Dativ	manierei	manierelor
Vocativ	manieră	manierelor

1. (la pl.) mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută.
2. (la sg.) politețe, amabilitate; bună-cuviință.
3. fel, chip, mod, procedeu; modalitate.
4. ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist.
5. (peior.) tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru.
6. folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate.

Cuvinte derivate

• manierat
• manieriza

Cuvinte compuse

• codul manierelor elegante

Locuțiuni

• (loc.adv.) De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod...

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• animare
• emanări
• armânei
• râmneai
• reanima
• remania

Referințe

• DEX '98 via DEX online