obiect
Etimologie
Din latină obiectum. Confer germană Objekt.
Pronunție
- AFI: /o.ˈbjekt/
Substantiv
| Declinarea substantivului obiect | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | obiect | obiecte |
| Articulat | obiectul | obiectele |
| Genitiv-Dativ | obiectului | obiectelor |
| Vocativ | ' | ' |
- corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare.
- Obiect de consum.
- Obiect de uz casnic.
- element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului.
- Obiect de cercetare.
- Obiectul de descriere.
- (fil.) ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simțurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră.
- Obiecte de admirație.
- conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut.
- ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie.
- Obiect de învățământ.
- scop, țintă, țel; obiectiv.
Sinonime
- 1, 2: lucru
- 4: complement
- 5: disciplină, materie, (înv.) învățătură, matimă
- 6: scop
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile.
Traduceri
un lucru
|
|