privilegiu
Etimologie
Din franceză privilège < latină privilegium.
Pronunție
- AFI: /pri.vi'le.ʤju/
Substantiv
| Declinarea substantivului privilegiu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | privilegiu | privilegii |
| Articulat | privilegiul | privilegiile |
| Genitiv-Dativ | privilegiului | privilegiilor |
| Vocativ | ' | ' |
- avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor.
- (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc.
- (spec.) (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale.
- S-a folosit de privilegiul pe care îl are.
- (p. gener.) drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva.
- Mă bucur de privilegiul de a-l cunoaște.
- Privilegiile tehnicii moderne.
Sinonime
- 1-2: prerogativă
- 3: drept
- 4: avantaj, favoare; binefacere, dar, folos
Cuvinte derivate
Traduceri
drept, avantaj, favoare
|
|