sens

română

Etimologie

Din franceză sens < latină sensus.

Pronunție

• AFI: /sens/

Substantiv

Declinarea substantivului sens
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	sens	sensuri
Articulat	sensul	sensurile
Genitiv-Dativ	sensului	sensurilor
Vocativ	sensule	sensurilor

1. înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație.
2. (în semiotică) înțelesul unui semn.
3. conținut noțional sau logic.

   Îmi spui cuvinte fără sens.

4. temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă.

   Sensul vieții.

5. rost, scop, menire.
6. direcție, orientare.
7. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune.

Cuvinte compuse

• sens unic

Locuțiuni

• (loc.adv.) Fără sens = fără rost, la întâmplare.
• Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport.
• În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online