vârcolac
Variante
Etimologie
Din slavă vlŭkodlakŭ, de la vlŭkŭ („lup”) (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 448; Conev 106; Schneeweiss, REB, II, 181), confer bulgară vrăkolak, sârbă vokodlak, albaneză vurvolak, neogreacă βουρϰόλαϰας (vourkólakas) (Meyer, Neugr. St., II, 20), franceză brucolaque (Gaster, ZRPh., IV, 385; REW 9461). Pentru semnificația sa mitologică, confer franceză loup-garou, germană Werwolf.
Din slavă vlŭkŭ provin și toponimele Vâlcea, regiune care în secolul XII era teritoriul unui Farcaș (< maghiară fárkás, „lup”) și Vâlcov, traducerea greacă Λυϰόστομον (Lykóstomon).
Pronunție
- AFI: /vɨr.ko'lak/
Substantiv
| Declinarea substantivului vârcolac | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | vârcolac | vârcolaci |
| Articulat | vârcolacul | vârcolacii |
| Genitiv-Dativ | vârcolacului | vârcolacilor |
| Vocativ | ' | ' |
- (în superstiții) ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.).
- strigoi.
- peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița.
Sinonime
Traduceri
duh rău, care se crede că ar mânca Luna sau Soarele (în timpul eclipselor)