Educația în limba maghiară în România

Copyright©2020 Editura Hamangiu SRL Editură de prestigiu recunoscut în domeniul științelor sociale CNATDCU Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Hamangiu Editura Hamangiu: Str. Mitropolit Filaret nr. 39-39A, Sector 4, București, O.P. 5, C.P. 91 Tel./Fax: 021.336.04.43; 031.805.80.21; Vânzări: 021.336.01.25; 031.425.42.24 E-mail: redactia@hamangiu.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Standarde controversate ale coexistenței juridice dintre majoritate şi minoritatea maghiară în România / dr. András Bethlendi, Bálint Kovács, Andrea Bogdán, ... ; ed.: dr. Gyula Fábián. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2020 ISBN 978-606-27-1652-3 I. Bethlendi, András II. Kovács, Bálint III. Bogdán, Andrea IV. Fábián, Gyula (ed.) 34 Coperta: Elemér Könczey. editor dr. gyula fábián andrás bethlendi andrea bogdán zsolt ilyés bálint kovács előd pál dr. emőd veress CUPRINS Capitolul I. Educația în limba maghiară în România (András BETHLENDI, Zsolt ILYÉS)______________________________ 1 Capitolul al II-lea. Drepturile lingvistice în administrația publică (András BETHLENDI) _______________________________________ 141 Capitolul al III-lea. Folosirea limbii materne în justiție (Andrea BOGDÁN) _________________________________________ 188 Capitolul al IV-lea. Autonomia culturală (Bálint KOVÁCS) ___________________________________________ 221 Capitolul al V-lea. Folosirea simbolurilor (Előd PÁL) _________________________________________________ 272 Capitolul al VI-lea. Autonomia teritorială (Gyula FÁBIÁN) ___________________________________________ 317 Capitolul al VII-lea. Retrocedarea bunurilor naționalizate de la cultele religioase minoritare (Emőd VERESS) ____________________________________________ 373 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ _________________________________ 399 CAPITOLUL I EDUCAȚIA ÎN LIMBA MAGHIARĂ ÎN ROMÂNIA) András Bethlendi, Zsolt Ilyés Sumar: §1. Noțiune (p. 1); §2. Importanță. Funcție. Relevanță (p. 2); §3. Evoluție în context istoric (p. 3); 3.1. Perioada 1918-1944 (p. 3); 3.1.1. Educația universitară în perioada 1918-1944 (p. 13); 3.2. Perioada 1945-1989 (p. 14); 3.2.1. Educația universitară în perioada 1945-1989 (p. 19); 3.3. Perioada 1990-2011 (p. 23); §4. Cadrul legal național și internațional reglementând dreptul la educație în limbile minoritare (p. 28); 4.1. Constituția României (p. 28); 4.2. Tratatele internaționale (p. 30); 4.2.1. Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (p. 30); 4.2.2. Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (p. 33); 4.3. Nivelul infraconstituțional (p. 35); 4.3.1. Aspecte generale (p. 36); 4.3.1.1. Dispoziții generale – locul și rolul limbilor minorităților naționale în sistemul educațional românesc (p. 36); 4.3.1.2. Dispoziții generale – principiul nediscriminării și măsuri afirmative (p. 40); 4.3.1.3. Sedes materiae (p. 43); 4.3.1.4. Dispoziții generale – întâietate și aplicare în timp (p. 44); 4.3.2. Învățământul preuniversitar (p. 44); 4.3.2.1. Conținutul concret al dreptului la educație în limbile minoritare în cadrul învățământul preuniversitar – limba instruirii și examinărilor (p. 44); 4.3.2.2. Manualele școlare (p. 60); 4.3.2.3. Peisajul lingvistic în cadrul învățământului cu predare în limbile minorităților, comunicarea externă și internă în limba minorităților (p. 70); 4.3.2.4. Cadrul instituțional și aspecte conexe (p. 83); 4.3.3. Învățământul superior (p. 101); 4.3.3.1. Organizarea învățământul superior pentru minoritățile naționale 101); 4.3.3.2. Comentarii suplimentare privind învățământul superior pentru minoritățile naționale (p. 110); §5. Concluzii (p. 126); Anexă. Tabelul manualelor școlare (p. 133); Bibliografie (p. 137). §1. Noțiune Prin educație înțelegem acel serviciu de interes public prin care se asigură dreptul fundamental la învățământ pe tot parcursul vieții, pe toate treptele învățământului instituționalizat. Potrivit art. 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la învățătură se circumscrie sferei drepturilor omului[1]. Legislația în vigoare din România reglementează trei categorii privind organizarea învățământului: învățământul de stat, învățământul particular și învățământul confesional[2]. Învățământul general obligatoriu este gratuit și cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii doi ani ai învățământului secundar superior. Conform art. 16 al Legii educației naționale nr. 1/2011, ) Prezentul studiu a avut în vedere analiza sistematică a legislației disponibile până la data de 25 mai 2020. [1] Art. 26 alin. (1): „Orice persoană are dreptul la învățătură […]”. [2] A se vedea art. 9 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011. CAPITOLUL AL II-LEA DREPTURILE LINGVISTICE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ András Bethlendi Sumar: §1. Noțiune (p. 141); §2. Importanța, funcția și relevanța drepturilor lingvistice în administrația publică (p. 142); §3. Evoluție în context istoric (p. 145); 3.1. Perioada 1918-1938 (p. 145); 3.2. Perioada 1938-1947 (p. 147); 3.3. Perioada 1948-1989 (p. 150); 3.4. Perioada 1990-2001 (p. 153); §4. Reglementarea internă și internațională în vigoare (p. 154); 4.1. Constituția României și prioritatea tratatelor internaționale (p. 154); 4.2. Condițiile folosirii limbii maghiare în administrația publică (p. 156); 4.3. Folosirea limbii minorităților în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale (p. 161); 4.4. Limba ceremoniilor oficiale (p. 162); 4.5. Competența lingvistică a funcționarilor publici (p. 163); 4.6. Texte și formulare administrative în limba minorităților (p. 164); 4.7. Afișarea toponimelor, denumirilor instituțiilor și afișarea anunțurilor de interes public în limba maghiară (p. 165); 4.8. Folosirea limbii maghiare la nivelul consiliilor locale și județene (p. 168); 4.9. Utilizarea, adoptarea și schimbarea prenumelui și numelui de familie în limba maghiară (p. 170); 4.10. Garanțiile implementării drepturilor lingvistice ale minorității maghiare în administrația publică (p. 170); 4.11. Limitele drepturilor lingvistice privind folosirea limbii maghiare în administrație (p. 173); 4.11.1. Subiecții drepturilor lingvistice (p. 173); 4.11.2. Nivelul administrației și regula teritorialității (p. 173); §5. Bune practici la nivel internațional (p. 174); 5.1. Considerații teoretice (p. 174); 5.1.1. Monolingvism (p. 176); 5.1.2. Multilingvism (p. 176); 5.2. Drepturile lingvistice ale suedezilor în Finlanda (p. 177); 5.2.1. Statutul limbii suedeze (p. 177); 5.2.2. Subiecții drepturilor și obligațiilor lingvistice 177); 5.2.3. Condițiile folosirii limbii suedeze (p. 177); 5.2.4. Drepturile lingvistice în administrația publică privind folosirea limbii suedeze (p. 178); 5.2.5. Garanțiile aplicării prevederilor legale (p. 179); 5.3. O comparație sumară a reglementărilor din Finlanda și România (p. 180); §6. Concluzii (p. 181); Bibliografie (p. 185). §1. Noțiune În prezentul capitol vom analiza reglementările folosirii limbii maghiare în administrația publică, adică: în activitatea autorităților și instituțiilor administrației publice; în raporturile dintre autoritățile și instituțiile administrației publice; și în raporturile acestora cu alte subiecte de drept public sau privat. Conform concepției lui Spolsky[1], un regim lingvistic are trei componente interdependente: practicile lingvistice – practicile tipice ale unui grup privind preferințele lingvistice –, ideologii lingvistice – viziunile și concepțiile care înconjoară limba și folosirea limbii – și gestiunea limbii – eforturile de modificare sau influențare ale practicilor [1] B. SPOLSKY, Language policy. Cambridge and New York, Cambridge University Press. 2004, p. 5.