Antisemitismul Universitar Romanesc

CUVÂNT ÎNAINTE Antisemitismul universitar în România (1919–1939) Lucian Nastasă (editor) 1 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 2 CUVÂNT ÎNAINTE Lucian Nastasă (editor) Antisemitismul universitar în România (1919–1939) Mărturii documentare Cu un cuvânt înainte de Carol Iancu Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale Kriterion Cluj-Napoca, 2011 3 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Titlu: Antisemitismul universitar în România (1919–1939). Mărturii documentare Ediţie îngrijită de Lucian Nastasă, cu o prefaţă de Carol Iancu Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale Editura Kriterion Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Nastasă, Lucian      Antisemitismul universitar în România (1919–1939) : mărturii documentare / Lucian Nastasă ; ed.: Lucian Nastasă ; pref.: Carol Iancu. - Cluj-Napoca : Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale : Kriterion, 2011      Bibliogr.      ISBN 978-606-92744-5-3 ISBN 978-973-26-1037-4 I. Nastasă, Lucian (ed.) II. Iancu, Carol (pref.) 323.1 Lector: Prof. univ. dr. Vasile Puşcaş Coordonator serie: Horváth István, Jakab Albert Zsolt Design: Könczey Elemér Tehnoredactare: Sütő Ferenc Tipar: IDEA şi GLORIA, Cluj-Napoca © Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale Opiniile exprimate în textul de faţă aparţin autorului şi ele nu reflectă în mod obligatoriu punctul de vedere al ISPMN şi al Guvernului României. 4 CUVÂNT ÎNAINTE Cuprins Cuvânt înainte (Carol IANCU) 7 Antisemitismul universitar în România (1919–1939). Studiu introductiv 13 Notă asupra ediţiei 99 Lista documentelor List of documents 103 129 Documente 155 Abstract: University anti-Semitism in Roumania (1919–1939) 621 Indice de nume 633 5 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 6 CUVÂNT ÎNAINTE Cuvânt înainte Istoria evreilor şi a antisemitismului din România interbelică sunt încă subiecte de cercetat, chiar dacă o bogată literatură le-a fost consacrată, la care şi noi ne-am adus contribuţia în ultimele două decenii. Aşa cum dovedeşte şi volumul de faţă, numeroase sunt aspectele care se cuvin investigate, cu atât mai mult cu cât arhivele din România, dar şi cele din afară mai pot dezvălui fapte şi evenimente care merită a fi cunoscute. Este şi motivul pentru care am considerat şi consider a fi de maxim interes orice restituţie documentară pe marginea trecutului evreilor din spaţiul românesc în perioada premergătoare Şoahului. Volumul pus acum la dispoziţie cercetătorilor reprezintă o apariţie editorială îndelung aşteptată, şi este de datoria noastră a sublinia larga deschidere tematică şi deosebita investiţie intelectuală a Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj-Napoca. Mai mult chiar, asistăm la o fericită întâlnire dintre un proiect cultural de anvergură şi profesionalismul unui istoric deja consacrat – este vorba de Lucian Nastasă, editorul acestei cărţi –, pe de o parte în trecutul diverselor grupuri etnoculturale din România, pe de alta în mai tot ce ţine de istoria intelectualităţii, dintr-o perspectivă realmente interdisciplinară. Fără a răpi lectorilor plăcerea de a parcurge întregul volum, trebuie precizat faptul că tomul de faţă cuprinde un număr de 369 documente culese din diferite arhive româneşti, precedate de un preţios studiu introductiv. Abordând „antisemitismul universitar”, Lucian Nastasă examinează de fapt atât fenomenul general al antisemitismului, cât şi problematica specifică a raporturilor dintre lumea universitară şi puterea politică. De altfel, multe din consideraţiile sale fac frecvente referiri la sfârşitul veacului XIX, relaţionând stările de fapt ale anilor interbelici cu perioadele anterioare, tocmai pentru a explica succesiunile. În acest context, el afirmă că „universităţile nu pot fi ataşate direct şi decisiv dezvoltării moderne a societăţii româneşti, întrucât au contribuit în principal la formarea elitelor politice şi administrative ale statului, şi oarecum secundar la pregătirea specializată, pragmatică a noilor categorii socio-profesionale (întreprinzători, ingineri, tehnicieni, manageri etc.) direct angajate în dezvoltarea economiei de piaţă”. În interacţiunea dintre universitate şi societate, puterea politică joacă astfel un rol preponderent, în ciuda proclamării libertăţii învăţământului şi autonomiei universitare. Pentru a înţelege tulburările antievreieşti recurente ale studenţilor creştini şi măsurile antisemite din perioada interbelică, care au culminat cu legislaţia rasială din 1938, autorul insistă asupra circumstanţelor social-politice ale antisemitismului european din a doua jumătate a secolului XIX, înainte de a prezenta pentru această perioadă câteva aspecte ale manifestărilor sale în spaţiul românesc. Se ştie că prin votarea tristului, dar celebru de acum articol 7 al Constituţiei din 1866, s-a închis, pentru mai mult de jumătate de veac, drumul emancipării politice a evreilor: „Calitatea de român se dobândeşte, se păstrează şi se pierde în conformitate cu regulile enunţate prin legile civile. Numai străinii de rit creştin pot dobândi calitatea de român” 7 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) (s.n., C.I.) Într-adevăr, acest articol nu permitea evreilor străini să fie naturalizaţi români, plasând pe evreii pământeni într-o situaţie de nesiguranţă: în viitor ei vor putea fi (şi au fost) trataţi ca adevăraţi străini, împotriva cărora vor fi luate numeroase măsuri discriminatorii. Acestea s-au concretizat prin diferitele circulare şi legi şcolare care au avut drept consecinţă reducerea numărului de elevi din învăţământul secundar şi superior, excluzând cu totul pe evrei din diferite şcoli profesionale (precum cele de agricultură şi silvicultură), ca şi din şcolile normale de institutori (art. 37 al Legii cu privire la învăţământul primar din 1896). Astfel, principiul numerus clausus, care a fost unul din principalele sloganuri ale naţionaliştilor antisemiţi între cele două războaie mondiale, a fost admis şi aplicat încă înainte de 1900. Emanciparea a intervenit numai în 1919, la sfârşitul primului război mondial, la care evreii au participat ca „străini nesupuşi unei protecţiuni străine” (după formula noului articol 7 al Constituţiei din 1879), principiul egalităţii în drepturi fiind înscris ulterior în Constituţia din 1923. Cu toate acestea, asistăm la perpetuarea unui curent antievreiesc şi după 1919, factorii tradiţionali, religioşi, economici, xenofobi ai acestei ostilităţi persistând. Vechilor acuzaţii li s-au adăugat, odată cu naşterea României Mari, noi invective. Ţara şi-a dublat teritoriul (de la 130.177 km2 în 1913, la 295.049 km2 în 1920), dar şi populaţia sa (de la 7.160.000 locuitori în 1912 la circa 15.541.000 în 1920). Dintr-un stat naţional relativ omogen (în 1912 minorităţile nu reprezentau decât 8%), România devine un stat cu naţionalităţi multiple: aproximativ 30% din populaţie erau alogeni. Conform datelor recensământului din 1930, minoritatea maghiară era cea mai numeroasă - 1.425.507 suflete (7,9%), care constituiau 11,2% din populaţia oraşelor şi 7,1% din cea a satelor, dar un sfert din locuitorii Transilvaniei (24,5%) -, urmată de germani, al căror număr se ridica la 745.241 (4,1%), care reprezentau 5,3% din populaţia oraşelor şi 3,8% din cea a satelor, majoritatea locuind în Transilvania. Evreii erau prin ponderea lor numerică a treia mare minoritate, numărând 728.115 suflete (4,0%) potrivit criteriului naţionalităţii şi 756.930 (4,4%) după cel al religiei. Ei reprezentau 13,6% din populaţia oraşelor (a doua colectivitate urbană după români) şi doar 1,6% din aceea a satelor. La cei 239.967 de evrei (potrivit recensământului din 1912, reprezentând circa 3,3% din populaţia totală) din Vechiul Regat s-au adăugat peste 500.000 de evrei din noile provincii: 206.958 din Basarabia, 192.833 din Transilvania şi 93.101 din Bucovina1. După 1919, antisemitismul a evoluat din cauza contextului iritant al unei variate palete de minorităţi naţionale, căutând a-şi păstra identitatea şi, după opinia noastră, el a fost adevăratul vector al naţionalismului între cele două războaie mondiale. În Basarabia, evreii au fost făcuţi răspunzători de progresele comunismului, iar conspiraţia „iudeo-bolşevică” – acuzaţie deloc originală – a fost de atunci înainte şi în mod permanent lansată împotriva lor şi extinsă la evreii din toate provinciile. Este neîndoielnic că numeroşi preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române au furnizat cadrele organizaţiilor de extremă dreapta, contribuind la întreţinerea obsesiei „iudeo-bolşevismului” în sânul maselor populare. În schimb, în Transilvania, evreii, în mare măsură asimilaţi culturii maghiare (ei au fost recunoscuţi ca cetăţeni începând din 1867 şi primiţi fără discriminare în şcolile ungureşti), au 1 8 Cf. Recensământul general al populaţiei din 29 decembrie 1930, II, Bucureşti, Edit. Monitorul Oficial, 1938. CUVÂNT ÎNAINTE fost acuzaţi de iredentism. Nici una, nici cealaltă din aceste acuzaţii nu erau total lipsite de temei, dar numărul comuniştilor evrei, ca şi cel al evreilor unguri iredentişti a fost minim. Cu toate acestea, ele au fost cele două axe constante pe care s-a construit propaganda antisemită după Marele Război. Această propagandă a cunoscut un succes deosebit printre studenţi, învăţători, profesori, preoţi, funcţio­ nari guvernamentali şi mai ales şomeri intelectuali, care au constituit armătura organizaţiilor de extremă dreapta, propovăduind anticomunismul, antisemitismul şi statul autoritar. După trei ani de tulburări antievreieşti la Universitatea din Iaşi, Corneliu ZeleaCodreanu (viitorul fondator al Gărzii de Fier), a devenit preşedintele „Asociaţiei Studenţilor Creştini”, întemeiată la 20 mai 1922, şi s-a impus pe plan naţional ca unul dintre conducătorii mişcării antisemite. Tot în anul 1922, care trebuie considerat ca o dată de cotitură, A.C. Cuza, ideologul şi „părintele” antisemitismului românesc, profesor la facultatea de drept din Iaşi, şi colegul său N.C. Paulescu, autorul unui pamflet odios împotriva religiei evreieşti2, au întemeiat Uniunea Naţional-Creştină, al cărei obiectiv esenţial era soluţionarea problemei evreieşti prin eliminarea evreilor din societatea românească. Organul lor de presă a fost revista bilunară Apărarea Naţională, în care A.C. Cuza se face doctrinarul unei „ştiinţe a antisemitismului”. Nu e de mirare că tulburările antievreieşti declanşate de studenţii diferitelor universităţi au cunoscut o expansiune deosebită începând cu anul 1922. Prezentul volum conţine nu mai puţin de 25 de documente privind acest an şi 39 pentru cel următor! Diferitele declaraţii, memorii, procese verbale ale Senatelor universităţilor, interpelări parlamentare, evidenţiază responsabilitatea anumitor profesori în derularea violenţelor şi slaba reacţie a autorităţilor. Astfel, la 1 decembrie 1922, deputatul Adolphe Stern3 se adresează în Camera Deputaţilor în ceea ce priveşte excesele antisemite de la Universitatea din Cluj, iar la 15 martie 1923, un alt deputat evreu, B. Straucher, intervine pe aceeaşi temă, solicitând primului ministru instituirea unei comisii care să cerceteze evenimentele4. Între timp, Wilhelm Filderman, preşedintele Uniunii Evreilor Pământeni, se adresa pe data de 20 decembrie 1922 ministrului Instrucţiunii cu rugămintea de a lua măsuri contra studenţilor ce manifestau atitudini antisemite, constatând că aceste acţiuni erau în continuă creştere5. La Cluj, în noiembrie 1922, studenţi creştini ai facultăţii de medicină au bătut şi alungat de la cursuri pe colegii evrei, agresiunile lor extinzându-se în oraş: în strigăte de „Jos jidanii!”, „Jidanii la Palestina!”, ei au distrus şi prădat prăvăliile evreieşti, au spart ferestrele locuinţelor evreieşti şi au molestat pe locuitorii israeliţi. Casa studenţilor evrei şi redacţia ziarului evreiesc de limba maghiară Új Kelet („Noul Orient”) au fost devastate, colecţia acestei gazete şi manuscrisele au fost arse în piaţa publică, iar mobilierul şi caracterele tipografice aruncate în Someş. Pretextul incidentelor a fost restituirea de către studenţii evrei comunităţii lor a 2 3 4 5 N. C. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria, Bucureşti, 1913, 300 p. Documentul nr. 47. Despre viaţa şi activitatea acestui lider al comunităţii evreieşti, vezi Dr. Adolphe Stern, Din viaţa unui evreu român, 3 vol., ediţie îngrijită, adnotată şi postfaţă de Ţicu Goldstein, Bucureşti, Edit. Hasefer, 2001. Documentul nr. 69. Documentul nr. 53. 9 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) cadavrului unui coreligionar, adus la Institutul de anatomie (evreii ortodocşi se opuneau disecţiei cadavrelor). De fapt, adevăratul scop al mişcării pornite din capitala Transilvaniei şi extinsă repede la alte centre universitare ale ţării a fost exigenţa aplicării lui numerus clausus, pentru a suprima concurenţa evreiască în cariera medicală, ca şi în alte discipline. În timp ce profesorul Nicolae Iorga, care şi-a schimbat atitudinea ostilă pe care o manifestase faţă de evrei înainte de războiul întregirii, îşi prezenta demisia din învăţământ ministrului Instrucţiunii în urma violenţelor (demisie care a fost respinsă) şi reitera neacceptarea ideii de introducere a unui numerus clausus în universităţi6, numeroşi studenţi au continuat să reclame aplicarea acestui principiu. Tulburările antievreieşti ale studenţilor sub guvernul lui Ion Brătianu (1922– 1925) au continuat sub guvernarea lui Alexandru Averescu (1926–1927), culminând cu excesele de la Oradea Mare şi de la Cluj în vremea cât Vintilă Brătianu era preşedinte al Consiliului de miniştri (1927). Un Congres al studenţilor din toată ţara organizat la Oradea cu sprijinul material al guvernului s-a deschis pe data de 2 decembrie 1927, cu o ordine de zi vădit antisemită: „lupta împotriva evreilor” şi chestiunea lui numerus clausus. În zilele următoare, grupuri de studenţi au comis agresiuni chiar împotriva celor care le acordaseră ospitalitate (o mie de studenţi au fost găzduiţi de evrei), devastând sinagogi, au murdărit, au rupt şi ars în piaţa publică sulurile Torei, aceste pentateuhuri, parte integrantă a Bibliei creştine.... Excesele antisemite au continuat la Cluj şi în alte localităţi din Transilvania, reprezentând cele mai grave dezordini de la începutul agitaţiilor studenteşti din 1922, cu un larg ecou în Camera Deputaţilor7 şi în Senat8. Tulburările antievreieşti au continuat (cu mai puţine violenţe) şi sub guvernele naţional-ţărăniste (1928–1933). În toată perioada 1922–1933, guvernele de la putere au afirmat în faţa străinătăţii fidelitatea lor faţă de principiile democraţiei şi voinţa lor de a face să înceteze dezordinele. De fapt, atitudinea lor a fost mai mult decât tolerantă faţă de agitaţiile studenţeşti şi ale extremei drepte în general, iar responsabilii tulburărilor antievreieşti au fost rareori şi întotdeauna doar uşor pedepsiţi. Aceiaşi oameni politici care mai înainte se opuneau cu înverşunare emancipării evreilor au rămas la putere până în 1928. Ei sunt aceia care au tolerat – in diferite grade – tulburările antievreieşti şi care au operat, prin intermediul legislaţiei (Legea Mârzescu asupra cetăţeniei din 1924, care a anulat drepturile cetăţeneşti la aproape 100.000 de evrei, locuitori în imensa lor majoritate ai provinciilor ataşate, şi Legea Angelescu asupra învăţământului privat din 1925), pentru a restrânge drepturile evreilor. Pe de altă parte însă, este adevărat că trebuind să ţină seama de puterile occidentale şi îndeosebi de Franţa, guvernele din România au refuzat, spre deose- 6 7 8 10 Documentul nr. 65, scrisoarea lui Nicolae Iorga. Documentele nr. 158 şi 159: interpelările lui W. Filderman şi Horia Carp, din 12 decembrie 1927, şi Documentul nr. 188 (15 martie 1928), interpelarea lui B. Straucher în ceea ce priveşte măsurile luate de autorităţi pentru a impune siguranţa evreilor în spaţiul universitar şi în afara acestuia. Cf. Documentul nr. 178, din 26 ianuarie 1928: interpelarea senatorului I. Clinciu, pe tema tulburărilor studenteşti de la Oradea, Huedin, Cluj, Târgu Ocna şi Iaşi. CUVÂNT ÎNAINTE bire de Ungaria vecină, să instituie în mod oficial numerus clausus9. Acesta s-a concretizat însă în fapt prin violenţele permanente împotriva studenţilor evrei, molestaţi, împiedicaţi a urma cursurile, fiind chiar obligaţi să se expatrieze. Pentru a cita un singur exemplu pe care-l cunosc bine, semnalez că în 1933, la facultatea de medicină din Montpellier numărul studenţilor evrei originari din România se ridica la 79 (la un total de 800 studenţi francezi şi străini). Între 1934 şi 1938, viaţa politică este marcată de Legea pentru folosirea personalului românesc în întreprinderi (1934–1935), de campania în favoarea lui numerus proportionalis şi excluderea evreilor din barou, politica de „românizare” a guvernului Tătărescu, concretizată printr-o avalanşă de prevederi discriminatorii, culminand cu legislaţia rasistă a guvernului Goga-Cuza (decembrie 1937-ianuarie 1938). Acesta a impus revizuirea cetăţeniei evreilor: între 21 ianuarie 1938 şi 15 septembrie 1939, cetăţenia a fost retrasă la 225.222 (36,7%) dintre evreii români. În această perioadă premergătoare celui de-al doilea război mondial, consecinţă a unui nou „antisemitism de stat”, numărul studenţilor evrei în universităţi s-a micşorat în mod constant. Trebuie sa fim recunoscători lui Lucian Nastasă, care în cadrul studiului introductiv a consacrat un capitol important „studenţilor evrei în reţeaua universitară romanească”, prin realizarea a 28 de tabele statistice (regrupate în 8 tablouri tematice) privind evoluţia numerică din principalele facultăţi ale instituţiilor universitare din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Cernăuţi, şi Oradea. Ele aduc date comparative importante relative la ponderea studenţilor evrei şi pun în evidenţă pentru diverse perioade şi la anumite facultăţi (în special la cele de medicină, farmacie şi drept) chiar o „supra-reprezentare” a elementului minoritar israelit. Această suprareprezentare denotă interesul pe care evreii îl acordau studiilor superioare, dar şi o voinţă tenace de integrare în societatea românească. Ea se explică şi prin faptul că o mare parte a studenţilor evrei locuiau împreună cu familiile lor în marele centre urbane universitare, acest lucru oferindu-le reale facilităţi. Merită să menţionăm şi faptul că multe din documentele reunite ne aduc informaţii preţioase şi despre situaţia generală a comunităţilor evreieşti, despre rolul conducătorilor în apărarea drepturilor evreilor, dar şi de existenţa unei solidarităţi evreieşti supra-naţionale. Astfel, o notă informativă din 3 august 1934 din Timişoara este consacrată iniţiativei evreilor români de a boicota produsele germane, datorită antisemitismului promovat de regimul instaurat de Adolf Hitler10. De asemenea, o serie de documente pun în relief atitudini ale unor personalităţi din sistemul universitar, care s-au opus tulburărilor şi persecuţiilor antisemite. În concluzie, îmi este agreabil să evidenţiez importanţa apariţiei acestui volum, o nouă şi remarcabilă contribuţie la cunoaşterea unor aspecte tensionate şi mult timp ocultate din istoria contemporană a României, prin prisma antisemitismului universitar interbelic. Carol IANCU 9 10 Legea lui numerus clausus care a fost votată la Budapesta la 21 septembrie 1920 stabilea o clară distincţie între cetăţenii maghiari dupa rasă şi naţionalitate, limitând numărul studenţilor la proporţia grupului lor etnic respectiv în populaţia generală a ţării. Documentul nr. 317. 11 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 12 Studiu introductiv Antisemitismul universitar în România (1919–1939). Studiu introductiv   Începând cu a doua jumătate a veacului XIX, odată cu unirea principatelor române şi declanşarea procesului alert de modernizare a statului prin profundele reforme sociale, economice şi administrative, asistăm la o evidentă deschidere spre ascensiune a indivizilor în societate pe temeiul meritului şi al capacităţii. În acest context, naşterea sistemului meritocratic a determinat ca investiţia şcolară să capete o nouă valoare socială, care să justifice sacrificiile făcute de cei proveniţi din păturile mici şi mijlocii (îndeosebi mica burghezie, preoţi, învăţători şi profesori, dar şi ţărani înstăriţi)1. Iar această idee o regăsim ca o dogmă în spiritul vremii, cu rezultate notabile mai ales din ultimul deceniu al secolului XIX, dar extrem de vizibil după primul război mondial. Cu alte cuvinte, toţi cei care năzuiau să se realizeze în viaţă, prin dobândirea unei bune poziţii sociale, ştiau că atuul principal în promovarea şi afirmarea de sine îl constituie aşadar educaţia, în special cea de rang înalt, validată prin dobândirea unei diplome universitare, acesteia adăugându-se – în cazul celor foarte ambiţioşi – o altă suită de titluri şi atestate (doctorat, studii de specializare, certificate profesionale etc). Este şi cauza pentru care încă din ultimele patru decenii ale veacului XIX asistăm la o creştere tot mai pronunţată în toată Europa occidentală a fenomenului şcolarizării de nivel secundar şi universitar2. De altfel, această expansiune constituie unul din procesele fundamentale ale modernizării, în strânsă legătură cu progresele tehnologice şi ştiinţifice, cu evoluţia structurilor politice şi sociale, cu extensia drepturilor civice, cu emanciparea femeilor şi a diverselor grupuri etnice aşa-zis „marginale” etc, cu alte cuvinte este vorba de un proces general de profunde mutaţii structurale. Nu întâmplător, mijlocul secolului XIX este apreciat de sociologi şi istorici drept începutul erei învăţământului, ce va duce la eradicarea analfabetismului, în care şcoala este considerată de către stat ca un „serviciu indispensabil”, educaţia deschizând calea spre prestigiul social, siguranţă, prosperitate, confort etc3. 1 2 3 James V. Smith, David Hamilton, The Meritocratic intellect. Studies in the history of educational research, Aberdeen, Aberdeen University Press, 1980; Pascal Duret, Sociologie de la compétition, Paris, Armand Colin, 2009; Maurice Bernard, La méritocratie française. Les élites françaises. Essai critique, 3 vol., Paris, L’Harmattan, 2010. Cf. Reinhart Schneider, L’évolution de l’éducation dans les Etats d’Europe occidentale entre 1870 et 1975, în vol. Perspectives des sciences socials en Allemagne aujourd’hui, coord. Erwin K. Scheuch, Paris, Editions de la Maison des Sciences de l’Homme, 1991, p.3-39. Vezi Th. Zeldin, Histoire des passions françaises, 1848-1945, vol. II, Orgueil et intelligence, trad. din engleză de Catherine Erhel şi Odile de Lalene, Paris, Edit. du Seuil, 1978, p.159 (cu o nouă ediţie, Paris, Edit. Payot, 2002). 13 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Universitate şi modernizare în spaţiul românesc În acest context, unirea principatelor la 1859 a marcat declanşarea unui proces susţinut de reforme şi în domeniul educaţiei, România fiind parcă avidă să recupereze decalajele, generând însă „forme” pe un „fond” cvasi-inexistent. Este şi explicaţia pentru care, deşi create în sens modern prin Legea Instrucţiunii din 5 decembrie 18644, primele două universităţi româneşti de la Bucureşti şi Iaşi au avut încă de la început o structură deosebit de fragilă, deşi acestea nu au apărut ex nihilo. O întreagă suită de evenimente au precedat acest moment5, deloc similare pentru ambele centre universitare care, până la definitiva unire a principatelor, au fost şi capitalele politice ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Pentru o mai bună circumscriere a volumului de faţă este semnificativ a sublinia încă de acum faptul că legea din 1864 stabilea cel puţin trei precepte semnificative: „facultăţile formează un institut naţional, în care se vor propune toate ramurile ştiinţelor, fără nici o eschidere”; apoi „toţi membrii universităţii sunt consideraţi ca funcţionari înalţi ai statului, ei vor fi români” (s.n.); şi nu în ultimul rând, „în viitor, nici un june nu va mai putea fi primit în serviciile publice ale statului, de nu va fi înzestrat cu testimoniile sau diplomele necesare, conform cu natura postului ce va ocupa”. Sunt acestea câteva elemente care indică nu numai intenţia strict modernă a stabilimentului, dar şi principiile de bază ce stau la susţinerea lui, printre care unul de excludere pe temeiul neapartenenţei la naţiunea dominantă în cazul corpului profesoral. Cu uşoare modificări de-a lungul timpului, Legea instrucţiunii din 1864 a stat la baza învăţământului nostru universitar mai bine de trei decenii. Transformările generale ale societăţii româneşti au impus însă corecţii serioase şi racordarea la noile imperative educaţionale europene. O nouă Lege a învăţământului secundar şi superior, sancţionată în 18986, prevedea schimbări profunde pentru ambele nivele de învăţământ. În legătură cu subiectul cărţii, este de reţinut faptul că intenţia legiuitorului a fost de a modifica de fond profilul universităţilor româneşti, acestea nemaiapărând ca un fel de continuare a învăţământului secundar, ci devenind şi stabilimente de cercetare, prin existenţa seminariilor, institutelor şi laboratoarelor, asemenea modelului universitar german, care a stat la baza acestei reforme. Toto­dată, se prevedea organizarea şi dreptul de a susţine doctoratul în cadrul celor 4 5 6 14 În „Monitorul Oficial”, nr. 272 din 5 decembrie 1864, reprodusă în volumul apărut sub egida Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, Colecţiunea legilor, regulamentelor, programelor şi diferitelor deciziuni şi dispoziţiuni generale ale acestui departament, 1864-1901, adunată şi publicată sub îngrijirea d-lor C. Lascăr şi I. Bibiri, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1901, p.9-34. Asupra acesteia vezi Ilie Popescu-Teiuşan, Contribuţii la problema legislaţiei şcolare româneşti. Legea instrucţiei publice din 1864, Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, 1963. Vezi în principal Ariadna Camariano-Cioran, Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi, Bucureşti, Edit. Academiei, 1971; Elena Grigoriu, Istoricul Academiei Domneşti de la Sf. Sava (Contribuţii documentare), Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, 1978; Gabriel Bădărău, Academia Mihăileană (1835-1848). Menirea patriotică a unei instituţii de învăţământ, Iaşi, Edit. Junimea, 1987. Publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 283 din 24 martie 1898 (reprodusă în Colecţiunea legilor, regulamentelor, programelor şi diferitelor deciziuni şi dispoziţiuni generale ale acestui departament, 1864-1901, p.77-95). Studiu introductiv două universităţi, titlu ce va fi atribuit pentru prima oară în acelaşi an, 1905, la Iaşi şi Bucureşti. Aşadar, pentru intervalul de până la cea dintâi conflagraţie mondială, asistăm la o evoluţie când alertă, când prudentă a sistemului universitar românesc, chiar dacă aceasta nu a fost sincronă cu similarele ei occidentale. S-au asigurat totuşi dotări materiale cât de cât adaptate la necesităţi (de la imobile până la inventarul laboratoarelor), iar corpul universitar şi publicul studenţesc a sporit mereu, atingând cifre care justificau pe deplin investiţiile statului. Totodată, departe de a fi omogene şi neavând întotdeauna o logică, ritmurile acestei evoluţii indică însă şi nenumărate sincope, iar existenţa şi dorinţa de a impune unele proiecte s-a remarcat mai curând prin incoerenţă sau defectuoasă aplicare. Depinzând prea mult de diversele determinări politice, ideologice şi financiare, şi mai puţin de proiecte strategice, fiind în bună măsură un rezultat al imitării diverselor modele occidentale şi prea puţin răspunzând particularităţilor locale, universităţile care au funcţionat în această perioadă s-au dovedit oarecum rigide, uneori părând chiar abstracte, rupte de realităţile vremii, dar mai ales prea la remorca puterii politice. Cu alte cuvinte, deşi idealul universitar liberal german a stat mereu la baza diverselor transformări, progresele s-au impus cu dificultate datorită ataşamentului structural faţă de autoritate şi de centralismul puterii politice. În alţi termeni, s-ar putea afirma că mai toate defectele, crizele, neputinţele celor aflaţi la guvernare sau care gravitau în jurul centrelor de putere politică, şi-au aflat prelungirea şi în mediul universitar, deşi autonomia acestuia din urmă era un atribut prevăzut mereu prin articole de lege şi invocat cu vehemenţă. Pentru că dependenţa accentuată faţă de puterea politică a fost reală, puternică şi îndeosebi perfidă. În plus, nu trebuie omis faptul că cei ce au elaborat reformele şi le-au aplicat au fost şi ei oameni, produsul acestui mediu cultural autohton, indivizi cu calităţi, dar şi cu defecte. Cu toate că ar putea părea cam supărătoare remarca făcută cândva de C. Rădulescu-Motru la adresa lui Ion Petrovici, pe când acesta era ministru al Educaţiei în vremea regimului Antonescu, şi anume că „miniştrii români au capul plin de proiecte, dar nici o persistenţă să-şi realizeze proiectele”7, această observaţie are totuşi caracter de generalitate. Pe de altă parte, nu se poate afirma că nu s-au impus şi schimbări de paradigmă, care au ţinut pasul cu progresul ştiinţei, în general, şi al ştiinţei educaţiei în particular. Acest lucru a determinat – mai mult ca proiecte intelectuale – introducerea unor noutăţi sub aspectul domeniilor de studiu, transformând instituţiile noastre de învăţământ superior dacă nu într-un câmp competitiv, atunci măcar atractiv pe piaţa ştiinţifică. Cu toate acestea, universităţile nu pot fi ataşate direct şi decisiv dezvoltării moderne a societăţii româneşti, întrucât au contribuit în principal la formarea elitelor politice şi administrative ale statului, şi oarecum secundar la pregătirea specializată, programatică, a noilor categorii socioprofesionale (întreprinzători, ingineri, tehnicieni, manageri etc) direct angajate în dezvoltarea unei economii de piaţă. De altfel, introducerea şi dezvoltarea 7 C. Rădulescu-Motru, Revizuiri şi adăugiri, 1943, ed. Rodica Bichis şi Gabriela Dumitrescu, Bucureşti, Edit. Floarea Darurilor, 1996, p.40 15 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) ştiinţelor de dată recentă a creat în interiorul câmpului universitar mai curând un fel de tensiune, dezamorsată din când în când prin reorganizări, prin deplasarea unor ştiinţe de la o facultate la alta (de pildă geografia, diverse branşe ale biologiei, domenii experimentale ale psihologiei, fizicii, chimiei, agronomiei etc), prin scindări de catedre etc. Dintr-o altă perspectivă, tăria unei universităţi nu stă doar în forţele ei interne (profesori şi studenţi), ci este indisolubil legată de influenţele din afară: îndeosebi de puterea economică a statului, puterea politică, tradiţia intelectuală a naţiunii, ideologiile în vogă etc, la fel cum este deopotrivă dependentă şi de evoluţiile universităţilor străine, care exercită o concurenţă reală, chiar agresivă, asupra celor naţionale. Iar dacă vrem să nuanţăm mai mult – din această ultimă perspectivă –, sistemul universitar românesc a fost supus de fapt la o dublă concurenţă externă, nu fără semnificaţii profunde: pe de o parte este vorba de emulaţia intelectualilor ce acţionează în afara câmpului academic, iar pe de alta concurenţa universităţilor străine în ceea ce priveşte publicul studenţesc, mulţi tineri optând din motive deja explicate8 pentru studii dincolo de graniţele României. Există aşadar o interacţiune între universitate şi societate în ansamblul ei. Puterea politică centrală a avut un rol aproape exclusiv în direcţia reformelor de ansamblu a universităţilor româneşti, acestora lipsindu-le parcă voinţa internă de a face mare lucru, poate şi pentru că mulţi universitari erau deopotrivă oameni politici şi, oricum, puteau dirija „afacerile” profesionale de la vârf, atunci când se aflau la guvernare. Teoretic, dar şi practic în anumite momente, puterea politică a acceptat libertatea învăţământului, dar a exploatat din plin disensiunile din cadrul corpului universitar, generate de individualismul profesional şi de corporatismul facultăţilor. Guvernanţii, prin Ministerul Instrucţiunii, nu s-au mulţumit să-şi exercite tutela de departe, ci adeseori şi-au impus politica voluntaristă. Acest intervenţionism a fost pus de multe ori pe seama unei voinţe coerente la vârf, care viza modernizarea societăţii în ansamblu şi a învăţământului în special. În fapt, a fost vorba de o politică clientelară în ceea ce priveşte cooptarea corpului profesoral, iar pe de altă parte părea să protejeze în principal publicul studenţesc românesc, sub aparenţa unui „liberalism universitar”, dilematic totuşi în condiţiile în care nu s-au găsit soluţii de reconciliere a libertăţii învăţământului şi a autonomiei universitare cu controlul ideologic dirijat spre naţionalism şi antisemitism, îndeosebi între cele două războaie mondiale. Dilema a fost rezolvată în bună măsură începând cu legislaţia rasială din 19389, dar şi printr-o serie de acţiuni anterioare, uneori explicite, alteori obscure, de impunere a unui numerus clausus universitar, aspect ce constituie tocmai subiectul cărţii de faţă. De altfel, după 1919 apare tot mai evident dezinteresul major al puterii politice faţă de tineret, în relaţia cu acesta prevalând mai degrabă politicianismul. De aici şi nemulţumirea studenţilor faţă de partidele politice. Dacă până spre sfârşitul perioadei interbelice se vorbeşte despre mişcările studenţeşti îndeosebi ca manifestări antisemite, în fapt de cele mai multe ori antisemitismul constituie 8 9 16 Lucian Nastasă, Itinerarii spre lumea savantă. Tineri din spaţiul românesc la studii în străinătate, 1864-1944, Cluj, Edit. Limes, 2006. Vezi Jean Ancel, Contribuţii la istoria României. Problema evreiască, vol.I, partea I, trad. Carol Bines, Bucureşti, Edit. Hasefer, 2001, p.65-129. Studiu introductiv izbucnirea de suprafaţă, insidios manipulată, care permitea violenţele, pentru că mai ales în anii 30 el se topeşte într-o mişcare naivă din punct de vedere ideologic, dar extrem de periculoasă prin anularea democraţiei, în obiectiv fiind de fapt partidele politice. Zadarnic o serie de universitari, deopotrivă şi lideri politici, au căutat să ferească instituţia de diversele derapaje ideologice, căutând să redefinească rolul universităţii în cadrul societăţii româneşti. Ion Petrovici, într-un text devenit celebru, intitulat Menirea universităţilor, reamintea faptul că valorificarea unui popor se face în primul rând prin cultură, iar aceasta din urmă nu se poate realiza decât prin intermediul universităţilor. De aceea, trebuia creat un mediu prielnic dezvoltării acestora, care n-au avut la noi o tradiţie ştiinţifică îndelungată, în primul rând prin existenţa unui corp profesoral „străbătut de fiorul creaţiunii ştiinţifice”. Pe de altă parte, crearea de savanţi şi de buni profesionişti nu e de ajuns. Universitatea trebuie să aibă influenţă şi asupra educaţiei morale şi civice a studenţilor, să fie un focar de patriotism generos, dar şi de „emancipare intelectuală, ca citadele de luptă împotriva tuturor tiraniilor”10. Însă multe din neajunsurile învăţământului universitar s-au datorat nu doar numeroaselor ambiguităţi legislative, cât mai ales – cum remarca unul din marii înnoitori ai epocii – „lipsei de sistem şi perseverenţei” în reformarea educaţiei11. De altfel – deşi ar părea bizară nedumerirea ce o vom enunţa –, după o oarecare imobilitate între 1864 şi 1898, frecventele reforme şi retuşuri aduse învăţământului universitar (prin legi, amendamente, regulamente, programe şi modificări ale celor din urmă, circulare şi ordine ministeriale) ne pun în faţa a cel puţin două dileme: ori societatea românească evolua prea repede, ceea ce solicita frecvente aduceri la zi, ori administratorii domeniului nu au acordat suficientă atenţie sistematică sau au dovedit incompetenţă în ceea ce priveşte cerinţele organice ale societăţii, fapt ce a impus permanente reveniri şi ajustări. Sau din ambele câte ceva! Pentru că, dacă parcurgem chiar şi numai sumar lunga perioadă de la 1864 până pe la 1940, constatăm că frecventele polemici, dezbateri, rapoarte, memorii, analize etc ofereau sentimentul unui perpetuu provizorat în legislaţia şcolară în general, dar şi în cea universitară, în special. Cauzele repetatelor reforme au avut în mod evident motivaţii mult mai profunde decât simpla bănuială a vanităţii diverşilor miniştri ai educaţiei, care nu este nici ea departe de adevăr. Însă dincolo de toate aceste aspecte, fără îndoială că vocaţia Universităţii este organic legată de ideea unei anume transcendenţe a spiritualităţii, a culturii şi ştiinţei, a cunoaşterii teoretice, această instituţie constituind fundamentul întregului angrenaj cultural naţional, cu o fizionomie mai bine conturată în direcţia formării elitelor intelectuale. Nu întâmplător, Universitatea – în accepţiune clasică – s-a dezvoltat sub tutela unei discipline atotcuprinzătoare precum filosofia, alături de care au înflorit materii cognitive, speculative, mai curând teoretice decât practice, ataşate diverselor ideologii ori idealuri civilizatoare, care transmiteau principalele achiziţii ale trecutului şi sintetizau sistematic noutăţile de orice fel. 10 11 I. Petrovici, Menirea universităţilor, în „Minerva”, II, 1928, nr. 2, p.31. Spiru C. Haret, Raport general anual asupra învăţământului, Bucureşti, Tipografia Academiei Române, 1884. 17 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Aşadar, într-o logică măcar formală, instituţiile de învăţământ superior par a-şi fi asumat de timpuriu o menire universalistă, contribuind la transformările sociale şi politice care sunt asociate cu modernitatea. Cu toate că acest atribut fundamental trebuie conferit indiscutabil şi universităţilor româneşti, totuşi evoluţia lor pare să fi fost însoţită de nenumărate sincope şi neîmpliniri, iar printre acestea se cuvine a include şi antisemitismul, ce a început cu ghetoizarea amfiteatrelor şi a sfârşit cu aplicarea lui numerus nullus. Tocmai pentru elucidarea celor petrecute în acest interval vine să răspundă volumul de faţă, care reuneşte în fapt – la rece – surse documentare vitale în explicarea fenomenului. Circumstanţele socio-politice ale antisemitismului Mereu şi pretutindeni educaţia (îndeosebi învăţământul instituţionalizat) a constituit una din strategiile majore de gestionare a identităţii grupurilor alogene ataşate alterităţii. În acest context, transformările din a doua jumătate a secolului XIX şi impunerea meritocraţiei au făcut ca filiera studiilor să devină cea mai importantă pârghie de accedere în rândul elitelor, îndeosebi pentru minorităţile etnice şi confesionale ce căutau astfel să compenseze dezavantajele iniţiale. Acest lucru ar fi trebuit să determine şi la noi – asemenea altor state central-europene – transformări majore în ceea ce priveşte relaţiile de putere ale diverselor pături şi categorii sociale în beneficiul noilor elemente burgheze şi ale intelectualităţii progresiste. Numai că în România, tardiv modernizată, rudimentele sau formele incipiente ale acestei burghezii încă din zorii veacului XIX, până spre primul război mondial, erau reprezentate îndeosebi de o activă şi întreprinzătoare populaţie evreiască, în marea ei majoritate lipsită de drepturi civile şi politice. Statisticile dovedesc acest lucru, şi nu neapărat din porniri antisemite. Însă gustul îmburghezirii a fost împărtăşit şi de acele grupuri ale elementului românesc care au ajuns relativ recent în sfera puterii sociale şi economice – începând cu epoca regulamentară (1832), reimpulsionată de revoluţia din 1848, dar mai ales după 1860 – şi care puteau să fie mulţumite de consecinţele modernităţii, ale economiei de piaţă, devenind astfel deosebit de active şi fervent susţinătoare ale transformărilor din societatea românească (ele fiind de altfel şi iniţiatoarele ideologice, chiar dacă cu idei de împrumut!). Numai că în tot acest proces de prefacere, evreii şi non-evreii au participat în mod inegal (dacă raportăm la ponderea fiecăruia în populaţia ţării şi implicarea lor în activităţile specifice unei pieţe libere), ba chiar dizarmonic până la prima conflagraţie mondială, în sensul că românii s-au îndreptat preponderent spre latura birocratică a statului modern, ocupând funcţii pregătite parcă anume pentru ei (în aparatul administrativ şi de stat, justiţie, armată, învăţământ public, diplomaţie, dar şi diverse posturi economice ale instituţiilor publice), de regulă bugetivore, în vreme ce evreii au constituit partea dinamică, ocupând poziţii semnificative mai ales în domeniile industrial-comerciale şi bancare private, generatoare de plusvaloare. Cu alte cuvinte, prin poziţiile deţinute în statul incipient modern, românii au generat, alimentat şi consolidat în profunzime etosul aşa-zis naţional, detectabil sub noţiunea de românism din a doua jumătate a veacului XIX, pe când o bună 18 Studiu introductiv parte a elementelor non-româneşti, dezvoltate şi chiar apreciate ca o veritabilă clasă de mijloc – activă şi întreprinzătoare – ce s-a afirmat în competiţia pe piaţa liberă, a devenit purtătoarea etosului burghez, a modernităţii, promovând valori şi forme comportamentale evident raţionale, utilitariste, care să aducă prosperitate, dar şi mesaje ce ţineau de idealurile umane liberale. În esenţă, acestea ar fi motivele pentru care s-a pus mereu până acum un prea mare accent şi la noi pe raţiunile economice ale antisemitismului, corelându-se dezvoltarea acestuia cu progresul capitalismului, care înseamnă mult mai mult decât economia de piaţă, aceasta fiind în fond suportul solid al modernizării. În alţi termeni, simplist privind lucrurile, pentru faptul că numeroşi evrei din diversele ţări ale continentului – dar mai ales cei din Bazinul Carpatic şi Europa răsăriteană – erau angrenaţi în profesii tradiţionale lor, precum comercianţi şi meşteşugari, non-evreii au asociat propriile lor frustări şi neîmpliniri de prosperitate cu prezenţa israeliţilor în aceste câmpuri economice. Însă anti-iudaismul nu este de dată recentă, existând deja o bogată literatură istoriografică ce ajunge cu analiza acestui fenomen cel puţin până la perioada de început a evului mediu, la rigoare chiar mai devreme12. Dar nu putem omite nici faptul că acesta se „modernizează”, vechile atitudini medievale fiind înlocuite treptat cu alte tipuri de manifestări anti-evreieşti, pe care de la finele veacului XIX le regăsim sub noţiunea de antisemitism. Este şi motivul pentru care Charles Létourneau vorbeşte într-un interviu acordat lui Henri Dagan, pentru finele secolului XIX, despre „capitalismul antisemit”13, în opoziţie parcă cu capitalismul modernizator, cel al emancipării evreilor, al Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. Fără a intra în detalii asupra acestui fenomen cu rădăcini atât de îndepărate, se cuvine totuşi a remarca din capul locului faptul că perspectiva economică – iar ca un corolar, cea demografică – este mult prea exclusivistă, în esenţă mecanicistă, care într-adevăr răspunde la numeroase întrebări, acoperă o sumedenie de realităţi, în anumite contexte pare a fi chiar logică, dar din păcate lasă fără explicaţii multe alte ipostaze, nu mai puţin importante. Această viziune s-a dezvoltat totuşi exclusiv odată cu creşterea concurenţei pentru resursele materiale limitate şi nu întâmplător antisemitismul s-a inflamat mereu îndeosebi în perioadele de declin sau stagnare economică, evreii devenind de fapt „ţapii ispăşitori” ai tuturor nenorocirilor, pe această temă existând chiar şi o teorie destul de bine articulată (the scapegoat theory), asociată perfect cu o alta, cea a „ameninţării”. La fel cum, poate, n-ar trebui să ignorăm aforismul lui Anatole Leroy-Beaulieu, care afirma la cumpăna veacurilor XIX-XX că „din punct de vedere economic, antisemitismul nu este decât socialismul de salon”14. 12 13 14 Vezi, sintetic, îndeosebi: Léon Poliakov, Histoire de l’antisémitisme, 5 vol., Paris, Calmann-Lévy, 1955-1994 (cu o versiune românească în 2 vol., apărută la Bucureşti, Edit. Hasefer, 2007); Jeremy Cohen, The Friars and the Jews. The evolution of medieval anti-Judaism, Ithaca-London, Cornell University Press, 1986; Hillel Levine, Economic origins of anti-Semitism. Poland and its Jews in the early modern period, New Haven, Yale University Press, 1991; Avner Falk, Anti-semitism. A history and psychoanalysis of contemporary hatred, Westport, Conn.-London, Praeger, 2008. Henri Dagan, Enquête sur l’antisémitisme, Paris, P.V. Stock Éditeur, 1899, p.14. Anatole Leroy-Beaulieu, Les doctrines de haine. L’antisémitisme, l’antiprotestantisme, l’anticléricalisme, 3ème édition, Paris, Calmann-Levy Éditeur, 1902, p.16. 19 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Însă, de regulă, crizelor economice li se asociază şi crizele naţionale. Iată de ce mai toate traumele de prin ultimul pătrar al secolului XIX european sunt relaţionate cu evreii, atât cele de natură politică, cât mai ales cele de ordin economic şi social, pentru că acestea din urmă sunt cele mai vizibile la nivelul maselor, cele mai rapid percepute. Aşa se face că furia indivizilor „prelucraţi” din perspectivă naţionalistă a fost îndreptată în principal spre evrei deopotrivă în anii crizelor economice din 1899-1901 şi 1929-1933, dar şi după „catastrofe” de ordin naţional, cum ar fi înfrângerea Franţei şi pierderile ei teritoriale în 1871 ori după capitularea Germaniei în primul război mondial ş.a.m.d. Dintr-o altă perspectivă, s-a atras mereu atenţia asupra erorii elementare – dar persistente – de a privi întreaga evreime ca un întreg, un monolit. De aceea, fără a insista, se cuvine totuşi a sublinia pentru coerenţa textului de faţă ideea cât se poate de evidentă că toate comunităţile evreieşti sunt extrem de polivalente, destul de stratificate, iar tipurile de interdependenţă între păturile lor sociale şi funcţio­narea angrenajelor de legătură între ele par a fi unice în istorie. Iată de ce trebuie reafirmat mereu şi mereu un lucru nu doar banal, dar mai ales cum nu se poate mai real: nu trebuie să ne imaginăm că toţi evreii au fost bancheri, mari antreprenori, negustori, că erau bogaţi, că au făcut parte din societăţi de ordine oculte prin care să conducă lumea etc. Se uită că marea masă a lor – nu numai de la noi, ci de pretutindeni în răsăritul Europei –, a fost săracă (iar descrierile pentru spaţiul Vechiului Regat nu sunt doar numeroase, cât mai ales întristătoare), aşadar nevoiaşi, dar şi cu alte înclinaţii şi aspiraţii decât de a produce şi deţine bani, ca să ne exprimăm grosso modo. În mod evident, nu este aici locul de a intra în detalii, existând deja câteva sinteze din această perspectivă15. Însă în legătură cu tema acestui volum, trebuie să declarăm aprioric faptul că istoria şi tradiţia evreilor, precum şi Legea, au făcut din educaţie şi întărirea spiritului ocupaţia de bază a israeliţilor, averea nefiind decât un accesoriu sau complementul. Doar contradicţiile economice, concurenţa, prigonirea, excluderea ori starea lor marginală şi influenţele exterioare au făcut de-a lungul timpului ca bogăţia materială să ocupe în aparenţă un rang de seamă în ierarhia valorilor. Iar această bogăţie trebuia să fie, la modul ideal, cât mai concentrată, sub forma unui capital material ce să însumeze cât mai mult preţ într-o cantitate cât mai mică, uşor transportabilă în vremurile de restrişte pentru evrei, care n-au fost puţine. Dar „bogăţia” evreilor a luat adeseori – poate mult mai frecvent decât partea vizibilă, palpabilă a ei – şi forma unui capital aşa-zis simbolic, „la purtător”, utilizabil oriunde şi oricând, îndeosebi sub formă spirituală, însumând cunoaştere, pricepere, expertiză, capacitate, merite intelectuale personale, toate acestea numai bune de folosit într-o societate meritocratică, chiar şi atunci când nu ai un sfanţ în buzunar. Fără a fi un paradox, totuşi evreii nu sunt înfăţişaţi preponderent manevrând bani, ci mult mai frecvent îi aflăm în postura de cărturari, 15 20 Am în vedere acum îndeosebi lucrările lui Carol Iancu, Les Juifs en Roumanie. De l’exclusion à l’émancipation, 1866-1919, Aix-en-Provence, Éditions de l’Université de Provence, 1978 (cu o versiune în limba română datorată lui C. Litman, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1996), şi L’émancipation des Juifs de Roumanie, 1913-1919. De l’inégalité civique aux droits de minorité, preface de Charles Olivier Carbonell, Montpellier, Centre de recherches et d’études juives et hébraïques, 1992 (în româneşte de Ţicu Goldstein, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1998). Studiu introductiv cu figuri ascetice, înconjuraţi de nenumărate tomuri, scriind ori având o carte în mână, meditativi şi spiritualizaţi ca imagistică. Cu alte cuvinte, ar trebui să-i vedem pe evrei şi în alte ipostaze. Rupţi de propriile lor rădăcini, israeliţii duceau aici, mai ales în spaţiul extra-carpatic, o viaţă aproape izolată de curentele şi convenţiile mediului înconjurător. De altfel, până la unirea principatelor, cea mai mare parte a evreilor a fost prea puţin deschisă spre societatea românească. Pur şi simplu nu-i interesau drepturile politice şi civice, pentru că încă nu se punea în discuţie aşa ceva la noi nici pentru marea masă a populaţiei autohtone. Era aici prezent un alt „spirit” al epocii, nu chiar cel pe care ni-l transmit unii analişti istoriografi români ai veacului XIX, într-un exces de sincronism cu lumea „civilizată”. Încă mai funcţionau forme ale privilegiilor feudale chiar şi după mijlocul secolului XIX, păturile sociale superioare rămânând închise încă ceva vreme, sau oricum blocate atât pentru autohtonii din categoriile „nearistocratice”, ca să nu mai vorbim de alogenii ne-creştini. Evreii au aflat aici în primul rând un loc bun pentru a-şi salva viaţa, un spaţiu oarecum tihnit pentru a-şi practica convingerile religioase (extrem de importante pentru toţi, dar mai ales pentru hasidimi), loc unde competenţele nu doar le erau apreciate, ci şi căutate, pentru că puteau face afaceri sau să desfăşoare o profesie lucrativ-manufacturieră, se puteau dedica profesiilor liberale etc, cu alte cuvinte găsiseră o regiune relativ sigură şi oportunităţi de a-şi câştiga existenţa în contextul în care puteau să-şi pună în practică anumite abilităţi. Abia odată cu unirea principatelor din 1859 şi începutul reformelor care să modernizeze România, oferind o coloratură oarecum democratică vieţii politice, evreii îşi pun problema drepturilor politice şi civice, posibilitatea de a se identifica cu aspiraţiile naţiunii române. Pe de altă parte, stabiliţi masiv în principatele române îndeosebi din prima jumătate a secolului XIX – mai ales în Moldova –, evreii au format relativ repede o fracţiune activă şi întreprinzătoare, în mod esenţial urbană, ceea ce a creat observatorilor neavizaţi falsa imagine că mai ales teritoriul dintre Prut şi Carpaţi este locuit preponderent de o populaţie israelită. Şi nu e de mirare, de vreme ce în oraşe precum Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Bacău, Dorohoi, Darabani ş.a. evreii se aflau la 1899 în proporţie de 50-56%, iar în Bârlad, Focşani, Roman, Vaslui, Tecuci, Huşi, Paşcani ş.a. cuantumul se situa între 25-45%16. Însă nu trebuia să fii doar în trecere pentru a avea o asemenea impresie. Într-un volum intitulat Mémoires juives. L’enfance ailleurs, sunt redate amintirile unui anume Samuel, născut la Iaşi în 1891, şi care vedea cam în această manieră lucrurile: „Familia mea locuia de multă vreme la Iaşi. Bunica avea o sută doisprezece ani, iar casa o moştenise de la părinţii ei. (...). Pretutindeni erau schule [şcoli de limba idiş]” pentru că – afirmă memorialistul prin raportare doar la mediul ce-l cunoştea – „erau mai mulţi evrei decât creştini”17. 16 17 Leonida Colescu, Analiza rezultatelor recensământului general al populaţiunii României de la 1899, cu o prefaţă de dr. Sabin Manuilă, Bucureşti, Institutul Central de statistică, 1944, p.85. Pentru comparaţii, este interesant a consulta şi Laurence Leitenberg, La population juive des villes d’Europe. Croissance et répartition, 1750-1930, Berne, Peter Lang SA, 2008. Mémoires juives. L’enfance ailleurs, propos recueillis par F. Schulmann, Paris, Édition ClancierGuénaud, 1980, p.15. 21 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Deşi în aparenţă sunt distincte cele două dimensiuni invocate până acum (cea economică şi cea a respectării poruncilor divine cu privire la învăţătură), împletirea lor a contribuit esenţial la ataşamentul israeliţilor faţă de cele mai diverse forme de educaţie, care să le confere şi acel capital simbolic necesar ascensiunii sociale într-un stat ce se proclama meritocratic. În felul acesta, evreii au intrat mereu în competiţie (pentru că aşa sunt legile „pieţii”) cu autohtonii atât în sfera economicului, cât şi în cea a şcolarităţii, căutând să acumuleze cât mai multe tipuri de capital şi cât mai multe atuuri în reuşita socială, ceea ce a dus la un dezechilibru al proporţiilor între „naţiunea dominantă” şi israeliţi. Unde se întâmpla însă acest lucru? Într-o Românie tardiv modernizată, care până în preajma primului război mondial realizase prea puţine progrese, comparativ cu lumea occidentală, ba chiar cu cea central-europeană. Era încă o ţară preponderent rurală, cu oameni săraci şi inculţi18. Reformele agrare începute de Al.I. Cuza n-au reuşit să ofere prea multă prosperitate nici locuitorilor rurali, nici ţării. De fapt, tot marile proprietăţi funciare (dar şi cele mijlocii) au putut să confere României denumirea de „grânarul Europei”. Iar acest apelativ, afluxul masiv de cereale de la noi spre apusul Europei – îndeosebi până când acesta a fost invadat de grânele nord-americane, mult mai ieftine, pe la începutul veacului XX – se datorează şi evreilor din România, fie prin faptul că unii au luat în arendă pământuri pentru a le transforma în plantaţii performante, fie prin rolul de intermediari între producţie şi desfacere. Dintr-o altă perspectivă, intelectualitatea autohtonă – câtă exista ea pe atunci – n-a prea oferit proiecte de construcţie ori reformare statală capabile să mobilizeze realmente societatea, care era – după cum am afirmat mai sus – dizarmonică în multe din segmentele ei. Poate şi pentru că valorile noastre culturale au fost fie de împrumut, din Occident, fără a se potrivi cu realităţile de aici, fie erau aşa-zis „tradiţionale”, prin apelul la rural, la unul puternic idealizat, pentru că ţăranul român n-a fost nicicând de tip „bibelou”, ci unul cumplit de sărac şi incult, tradiţia lui fiind dominată de valorile promovate de o Biserică Ortodoxă profund retrogradă şi obedientă puterii politice, care întreţinea până la exacerbare superstiţiile, practicile oculte, fără cel mai mic apetit pentru chestiunile sociale ale celor nevoiaşi. În fapt, Biserica Ortodoxă a fost o frână în evoluţia semeaţă a naţiunii, permiţând sau îndemnând chiar la intoleranţă religioasă, şi nu întâmplător cohorta antisemiţilor de la noi – cea activă şi chiar violentă – număra în cadrul ei numeroşi studenţi teologi şi preoţi creştin-ortodocşi, naţionalismul românesc având un puternic pigment religios. Prin urmare, dacă până la unirea principatelor din 1859 evreii au trăit aici într-un fel de „lume a lor”, în mod tradiţional, în comunităţi distincte de restul non18 22 În 1899, 81.2% din populaţia ţării (5.956.690) locuia în mediul rural, şi doar 18.8% în mediul urban (16% în capitalele de judeţ, 2.8% în celelalte oraşe). Regiunea cu populaţia cea mai urbanizată era Dobrogea (26%), pentru ca la polul opus să fie Oltenia (cu 9.8%). Moldova şi Muntenia aveau 20.2% şi, respectiv, 21.2%. În 1912 situaţia rămâne aproape neschimbată, deşi procentul analfabeţilor a crescut, chiar dacă nesimnificativ, la 81.6%. În ceea ce priveşte analfabetismul, în 1899, 78% din populaţie era analfabetă: 50.6% în oraşe, 84.5% în mediul rural. (Leonida Colescu, Analiza rezultatelor recensământului, p.44-45, 109, 118; I.M. Dinescu, Fiii neamului de la 1859 la 1915. Statistica socială pe înţelesul tuturora, Iaşi, Institutul de Arte Grafice N.V. Ştefaniu & Comp., 1920, p.52). Studiu introductiv evreilor (dar nu în ghetouri propriu-zise), anii domniei lui Al.I. Cuza marchează deschiderea israeliţilor spre procesul de integrare în societatea românească, de fapt spre modernitate, laolaltă cu marea masă a românilor, care tot acum începe să se ... occidentalizeze. Cu alte cuvinte, evreilor li se insuflă şansa de a se integra într-o societate, într-o formaţiune statală care să-i adopte şi care să le acorde posibilitatea de a trăi ca în propria ţară. Iar acest elan integrator este extrem de vizibil, atât prin implicarea evreilor în cele mai diverse activităţi social-economice necesare susţinerii procesului modernizator, cât şi prin renunţarea de bunăvoie la însemnele exterioare ale iudaităţii. Iar din această ultimă categorie, cele mai evidente erau portul şi perciunii. Cei originari din Galiţia purtau caftan, veştmânt al aristocraţiei poloneze, adoptat încă din evul mediu, de pe vremea când evreii aşkenazi au ajuns din spaţiul german în cel polonez. Evreii veniţi din Bucovina după 185019 erau de două feluri, cei stabiliţi în acea provincie înainte de 1786, şi cei de după. Deşi între cele două categorii nu exista nici o diferenţă legislativă, hainele le indicau totuşi originea: cei „vechi” purtau veşminte moldave, cu culori vii şi având blană pe margini, însă nu aveau barbă; cei „noi” îmbrăcau haine poloneze, aidoma celor din Galiţia – adică bărbaţii aveau în general un caftan negru ce ajungea măcar până la genunchi, iar în unele locuri chiar până la glezne – şi în marea lor majoritate umblau cu barbă. De altfel, cei foarte credincioşi din ultima categorie aveau şi perciuni (payot – în ebraică), şi întotdeauna purtau pe cap o pălărie sau „capac”, „chipa” (yarmulke – în idiş; yarmelke). Nu întâmplător, la scurtă vreme de la Unire, la 18 noiembrie 1859, Consiliul municipal Iaşi şi Epitropia evreilor din localitate decid adoptarea de către evrei a portului „european” şi renunţarea la perciuni, exceptând pe cei bătrâni20. Aşadar, unirea principatelor părea o mare promisiune şi pentru israeliţi, pe de o parte datorită faptului că atât Al.I. Cuza, cât şi M. Kogălniceanu fuseseră printre cei care la 1848, în Moldova, înscriseseră în programul revoluţiei emanciparea „graduală” a evreilor, iar pe de alta prin aceea că domnitorul a manifestat mereu o atitudine binevoitoare faţă de aceştia. De altfel, în 1864 li se acordă evreilor „drepturi comunale”, de fapt aceasta fiind prevederea legislativă cea mai favorabilă evreilor până la 1918. Totodată, prin cele câteva legi fundamentale ale educaţiei, domnia lui Al.I. Cuza instituie învăţământul primar obligatoriu, dar şi o reţea de învăţământ secundar, punându-se de asemenea şi bazele educaţiei superioare moderne, prin crearea celor două universităţi de la Iaşi şi Bucureşti (1864), aşa cum s-a invocat deja mai sus. Or, toate aceste legi modernizatoare (dar şi altele) par să-i favorizeze şi pe evrei, aceştia dorind tot mai mult să se integreze în societatea românească, păstrându-şi însă particularităţile. Totul părea să le fie prielnic, încă din 1860 M. Kogălniceanu cerând rabinilor şi fruntaşilor comunităţii mozaice să încurajeze apropierea dintre evrei şi români, să-i îndemne pe israeliţi să frecventeze şcolile de stat, să-şi satisfacă serviciul militar şi să adopte portul autohto- 19 20 Până în 1849 Bucovina a făcut parte din Galiţia, mulţi evrei stabilindu-se aici în vremea războiului ruso-turc din 1769-1774. Aşa se face că în 1775, la trecerea regiunii sub austrieci, în Bucovina se aflau aproximativ 500 familii evreieşti. Cf. Liviu Rotman, Şcoala israelito-română (1851-1914), Bucureşti, Edit. Hasefer, 1999, p.72. 23 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) nilor21. Iar din toate aceste solicitări nimic nu a fost respins de către evrei, pentru că nu păreau a le altera identitatea. Numai că prin îndepărtarea lui A.I. Cuza de la cârma României şi aducerea lui Carol I de Hohenzolern în 1866, acest trend de convieţuire amiabilă şi treptat integratoare va fi profund alterat, debutul constituindu-l dezbaterile pe tema Constituţiei, document care în cele din urmă va statua excluderea evreilor de la drepturile cetăţeneşti, principiu valabil până la finele primei conflagraţii mondiale22. Sau mai concret, deşi evreii sunt toleraţi pe mai departe pentru consolidarea procesului modernizator, cu toate acestea sunt aproape cu totul excluşi de la beneficiile majore ale acestui fenomen. Însă perioada dezbaterilor pe tema evreiască în decursul elaborării Constituţiei din 1866 a dus într-un fel la sistematizarea celor mai diverse argumente care să blocheze ascensiunea politică şi socială a evreilor în cadrul României, cu această ocazie structurându-se mai toată gama de atribute negative ce li se conferea şi care îi va însoţi pe viitor. Cu alte cuvinte, evreii devin de acum cauza tuturor problemelor economice şi sociale, iar mai apoi chiar şi spirituale, ideologice ale ţării. Aşa se face că, începând cu 1866, antisemitismul a contribuit şi la realizarea unor coeziuni de grup, îndeosebi în mediul universitar. Pentru că în dezvoltarea acestui puternic spirit comunitar, antisemitismul a fost un factor decisiv care a atras grupuri de tineri spre o nouă mişcare naţionalistă şi spre propovăduitorii ei. Bunăoară, dezbaterile privind destinul României erau mereu transpuse în termeni politici şi raportate la dimensiunea etnică şi religioasă, dar şi la cea generaţională. Principalele teme ale disputelor ideologice, preocuparea mereu actuală şi urgentă în concepţia unora de a defini şi realiza specificul naţional s-au interferat cu „problema evreiască”, percepută nu numai ca o chestiune politică, economică şi socială, ci şi ca o problemă vitală a culturii româneşti. În acest context, din ultimul pătrar al veacului XIX, antagonismul faţă de evrei a fost promovat şi teoretizat de o importantă direcţie a naţionalismului românesc, mitul naţional, cu componenta sa xenofobă şi antievreiască, consolidându-se ca un element dominant al vieţii noastre spirituale. Cum de la sine se înţelege, mai nimic din viaţa noastră culturală nu a rămas în afara fenomenului antisemit, acest simţământ fiind susţinut, dezvoltat, diversificat, literaturizat, „ştiinţificizat”. Nu întâmplător aflăm în cohorta antisemiţilor români nume cu mare rezonanţă culturală, din care trebuie să menţionăm pe Vasile Alecsandri, B.P. Hasdeu23, Cezar Bolliac, Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Vasile Conta, N. Istrati, N.C. Paulescu, N. Iorga, Nichifor Crainic, Octavian Goga ş.a. De altfel, nu putem disocia faptul că antisemitismul se dezvoltă la noi cam totodată cu evoluţia ascendentă a mediului intelectual. Nu întâmplător, şcoala publică în general şi universitatea românească au fost cele ce au teoretizat, dezvoltat şi difuzat cel mai eficient xenofobia şi antisemitismul, iar nu lipsit de semnificaţie 21 22 23 24 Ibidem, p.73. Vezi Carol Iancu, Les Juifs en Roumanie. De l’exclusion à l’émancipation, 1866-1919, citat. Măriuca Stanciu, The end 19th Century Cultural Elite and the origins of romanian anti-semitism (two classical authors of Romanian literature: Bogdan Petriceicu Hasdeu and Vasile Alecsandri), în „Studia Hebraica”, ed. Felicia Waldman, Bucureşti, V, 2006, p.69-76. Studiu introductiv este faptul că în 1895 N. Iorga şi A.C. Cuza pun bazele Alianţei Antisemite Universale, poate ca o replică întârziată la Alliance Israélite Universelle, care i-a iritat atât de mult pe români prin susţinerea emancipării evreilor de la noi. În acest context, nu este de mirare faptul că de pe la finele veacului XIX studenţii români şi creştini căpătaseră un renume numai bun să înspăimânte pe orice evreu. Arnold Schwefelberg relatează în memoriile lui despre spaima imensă ce i-a pricinuit-o bunicii sale când, prin 1898, nu ştie din ce motiv, a strigat în idiş : „Bobă, a ştudent”, bătrâna apostrofându-l apoi, după ce i-a trecut frica, cu peiorativul „şeigheţ” (adică băiat neevreu). De altminteri, memorialistul afirmă cu acest prilej faptul că „viaţa mă şi învăţase că evreii au duşmani, şi în primul rând printre «intelectuali»”24. Şi Emil Dorian îşi aminteşte cum se juca în curte, pe când avea 4-5 ani, prin 1896-97, în Bucureşti (undeva, pe str. Dudeşti), şi la un moment dat mama sa l-a luat repede în casă, pentru că pe stradă tocmai trecea o manifestaţie studenţească, unde se scanda „Jos jidanii! Moarte jidanilor!” Aceasta este prima lui imagine din memorie de genul acesta, asociată cu „zgomotul surd de pietre şi de geamuri sparte”25. Şi pentru a nu ne îndepărta de acest aspect, trebuie aprioric spus că îndeosebi după primul război mondial şi mai ales după impunerea sufragiului universal, asistăm la o evidentă şi perfid de excesivă politizare nu doar a tot ceea ce înseamnă „aparatul de stat”, ci şi a corpului profesoral. Mai mult chiar, corpul profesoral pare să devină un soi de „agent electoral”, alături de tagma preoţilor. În fond, în lumea satelor – cam 80% din populaţia României fiind rurală – învăţătorul şi preotul par a fi cele mai ascultate persoane, ei putând determina electorii spre a vota anumite personaje şi formaţiuni politice. La fel în cazul profesorilor de învăţământ secundar, care în provincie constituiau veritabila elită intelectuală, din rândul lor fiind cooptaţi şi numeroşi jurnalişti locali, ei fiind în fapt educatorii celor care la 21 ani dobândeau dreptul la vot. De altfel, avem de-a face cu un soi de paradox, profesorii fiind seduşi pe de o parte de ideile de stânga, dar şi de – în aparenţă contradictoriu – naţionalism, de creştinism, prea puţini fiind cei vehement şi argumentat atinşi de anticomunism. Aşa se face că în acest context prevederile defavorabile evreilor din Constituţia din 1866 au slujit şi au fost îmbogăţite de-a lungul vremii de nenumărate legi sau ordonanţe menite a exclude pe evrei sau a le limita prezenţa în cele mai diverse domenii ale vieţii socio-economice. Cum de la sine se înţelege, această atmosferă profund antisemită nu putea rămâne fără urmări vizibile în mentalul colectiv românesc, prin existenţa unei atmosfere cel mai adesea duplicitare în ceea ce priveşte atitudinea faţă de evrei, cu repercusiuni uneori tragice – ca în cazul celor câtorva pogromuri –, cel mai adesea traumatizante prin insecuritatea vieţii de zi cu zi a israeliţilor, prin înfruntări cu creştinii autohtoni, cu distrugeri de bunuri materiale, începând cu incendierea Templului Coral din Bucureşti în 1866 şi până la frecventele atacuri cu pietre asupra locuinţelor şi magazinelor evreieşti, dar şi a oamenilor. 24 25 Arnold Schwefelberg, Amintirile unui intelectual evreu din România, ed. Leon Volovici, Bucureşti, Edit. Hasefer, 2000, p.30. Emil Dorian, Jurnal din vremuri de prigoană [1937-1944], ed. Marguerite Dorian, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1996, p.115. 25 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Totodată, trebuie să remarcăm cât se poate de categoric faptul că în România nu s-a găsit nici o voce cât de cât influentă, mai cu autoritate morală şi intelectuală care să se opună în mod vehement antisemitismului. Au existat, ce-i drept, atitudini răzleţe, temporare, efemere, dar destul de palide, parcă cu jumătate de gură. Cu alte cuvinte, România nu a produs şi, poate, din păcate, nu va produce niciodată un Émile Zola, cu al său celebru text J’acusse din 13 ianuarie 1898, care i-a adus autorului o condamnare şi retragerea Legiunii de Onoare, dar care a declanşat în schimb un amplu fenomen de reconsiderare a antisemitismului în societatea franceză. În acest context, de blocare permanentă a evreilor din punct de vedere social şi economic, cel mai adesea pe faţă, prin articole de lege, dar şi în formule obscure, aceştia au pus în lucru o serie de mecanisme compensatorii care le-au oferit şanse acolo unde concurenţa autohtonilor era mai slabă, cei din urmă preferând pieţele deja rezervate lor, amintite mai sus (armată, diplomaţie, administraţie etc). Iată de ce diversele domenii economice, profesii liberale sau intelectuale neprotejate de stat exclusiv în favoarea „clientelei” româneşti cunosc totuşi o supra-reprezentare a elementului evreiesc. Dacă la toate acestea adăugăm suma performanţelor colective de natură spirituală şi practicile intelectuale moderne ale israeliţilor avem imaginea unei comunităţi definite nu numai prin credinţa şi practica religioasă, prin supra-reprezentarea amintită, dar şi prin supra-calificare. Cazuistica este impresionantă în mai toate domeniile tehnico-industriale, cultural-estetice, filosofice, ştiinţifice, şi nu întâmplător numeroşi evrei au contribuit major la înnoirea culturală a României – şi nu numai –, intrând uneori în conflict cu radicalismul politic, cu aşa-zişii tradiţionalişti. Peste toate însă, în afara forţei lor competitive pe piaţa liberă a concurenţei economice, în profesii moderne şi aducătoare de plusvaloare, evreii au arătat multă deschidere spre investiţiile – aparent riscante – în domenii noi sau novatoare, precum industria culturală, presă, edituri, mai apoi cinema, mulţi din ei fiind promotorii sau măcar colportorii sistemelor de idei şi practici intelectuale ale modernităţii în domeniile politice, cultural-estetice, literare, filosofice de la noi. Pe de altă parte, se impune constatarea că, peste tot în Europa, procesul modernizării – asociat apodictic liberalismului şi economiei de piaţă – a condus la emanciparea politică, socială şi economică a evreilor, acest aspect având valoare de axiomă, fiind validat în practica infraistoriei. Însă nu putem disocia de acest context constatarea – pe care nu trebuie să o minimalizăm – că România a fost singurul stat european care a refuzat emanciparea propriilor evrei înainte de primul război mondial (cu excepţia Rusiei ţariste, dacă am integra-o în Europa). Iată de ce, din această perspectivă, discuţiile şi analizele din istoriografia română ar trebui să-şi fortifice şi să-şi extindă reflecţiile pe seama modernizării, conceptul de sincronism fiind deja desuet, ca să nu pomenim un altul, ce a făcut carieră în cultura noastră nu mai mult decât acum câteva decenii, cu efecte cât se poate de păgubitoare. 26 Studiu introductiv Primul război mondial şi perfidul antisemitism Abnegaţia şi virtuţile dovedite de evrei în anii primului război mondial, cu sacrificii încă nu îndeajuns evidenţiate de istoriografia evenimentului, deşi a trecut aproape un veac, confirmau de altfel ataşamentul indiscutabil al acestora faţă de patria care însă le refuzase cu obstinaţie dreptul la cetăţenie, dar nu şi pe cel de a satisface serviciul militar. Ca şi în vremea războiului de independenţă din 18771878 sau al celui balcanic din 1913, prin curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu pe front sau în spatele acestuia, israeliţii din România mai demontau un mit, cel al neimplicării lor sufleteşti în momentele cheie ale edificării naţiunii. Fără a intra acum în detalii asupra participării lor la marea conflagraţie, trebuie să evidenţiem totuşi câteva aspecte fundamentale, ce dau măsura sacrificiului lor26, pe de o parte, însă conturând pe de alta o atmosferă specifică ce s-a creat în ceea ce-i priveşte, necesară a fi reamintită pentru înţelegerea subiectului de faţă. Înainte de toate, oricât ar deranja pe compatrioţi, se cuvine totuşi a prezenta şi alte aspecte mai puţin însufleţitoare, la care a trebuit să facă faţă evreii mobilizaţi pentru a se sacrifica pe „altarul naţiunii”. Sunt ipostaze despre care se ştiu mai puţine lucruri şi care vizează în principal situaţia mizeră a evreilor de la noi în intervalul 1915-1918, ascunse însă publicului larg pentru că în acei ani funcţiona cenzura şi nimic din detalii de acest gen nu scăpa în presă, de pildă. Spre finele conflagraţiei s-a încercat aducerea la cunoştinţa opiniei publice – îndeosebi internaţionale – a nenumăratelor persecuţii, vexaţiuni şi umilinţe suferite de evreii din România în timpul conflagraţiei27, însă cu efecte prea puţin remarcabile, lumea fiind preocupată de cu totul alte lucruri decât de a rememora anii tragici ai războiului. Însă multe mărturii ale evreilor şi non-evreilor înregistrează asemenea ipostaze, iar sursele arhivistice confirmă că fluxul memoriei traumatizate a avut motivaţii profunde. Încă din perioada mobilizării, din 1915, mulţi evrei au fost expulzaţi din ţară sub pretextul aplicării Legii contra spionajului. Apoi, mai nimic nu s-a scris despre tot felul de umilinţe la care au fost supuşi evreii încorporaţi să apere „patria”, deşi erau apreciaţi ca „străini” de neamul românesc. Trebuie însă să se ştie că numeroşi soldaţi evrei erau jigniţi, maltrataţi, umiliţi. Mai mult chiar, până şi majoritatea eşecurilor noastre militare au fost puse – prin diversiune – tot pe seama evreilor, la fel cum pe vremuri israeliţii erau făcuţi responsabili şi de ... secetă, de inundaţii, de invazia lăcustelor, de răspândirea molimelor, de tot ce era mai rău. Pe de altă parte, multor soldaţi evrei li s-au pus în cârcă fel de fel de vini, majoritatea închipuite (trădare, dezertare, neexecutarea ordinului etc), ceea ce atrăgea după sine degradarea – în cel mai bun caz –, dar cel mai adesea fiind chiar arestaţi, judecaţi 26 27 Vezi îndeosebi volumul Evreii din România în războiul de reîntregire a ţării, 1916-1919, ed. Lya Benjamin şi D. Hîncu, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1996, dar şi volumele lui Carol Iancu, Les Juifs en Roumanie. De l’exclusion à l’émancipation, 1866-1919, şi L’émancipation des Juifs de Roumanie, 1913-1919. De l’inégalité civique aux droits de minorité, deja citate. Vezi de pildă volumul lui S. Bernstein, Die Judenpolitik der ramänischen Regierung, publicat în martie 1918 de către Biroul Sionist din Copenhaga, din care fragmente au fost reluate într-o cărţulie sub semnătura aceluiaşi, intitulată Les persécutions des juifs en Roumanie, Édition du Bureau de l’Organisation Sioniste à Copenhague, [1918]. 27 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) sumar şi împuşcaţi. Şi pentru că nu părea îndeajuns, execuţiile erau anunţate prin afişe speciale, răspândite în localităţile din proximitate. De altfel, acuzaţiile de trădare şi dezertare aduse evreilor erau anunţuri numai bune de „servit” în acei ani, printre cele care mai puteau răzbate prin presă, pentru a alimenta pasiunile antisemite, inoculându-li-se românilor ideea că evreii fie nu dau dovadă de patriotism, fie sunt laşi pe linia frontului, fie sunt spioni. Într-un Raport al biroului de presă israelit din Stockholm, din 12 octombrie 1917, „guvernul român este acuzat că ar fi tolerat şi ar fi organizat el însuşi un război de exterminare sistematică a populaţiei evreieşti. Legenda crimei de lèse-patrie, pe care ţarismul decăzut o folosea ca mijloc preferat de combatere, a fost deopotrivă pusă în circulaţie contra evreilor din România, pentru a le ridica în cap poporul şi armata”28. Iar Raportul oferă numeroase exemple de soldaţi evrei executaţi pentru vini închipuite, de la spionaj până la dezertare. Aşa se face că evreii au devenit suspecţi de trădare, ca agenţi germanofili. Iar cele câteva cazuri de dezertare a evreilor – exasperaţi de umilinţele la care erau supuşi în armată – la ruşi, de pildă, au sporit această nervozitate antisemită. Pe de altă parte, nu sunt puţine circularele Marelui Stat Major în ceea ce priveşte „comportamentul” evreilor din partea ocupată a României, începând cu 1917, fiind prezentaţi ca informatori ai nemţilor, pentru că atunci când au intrat aceştia în capitală au fost primiţi cu flori şi urale de către israeliţi etc. Din această ultimă perspectivă, evreii au trăit aproape sub teroare în toţi anii aceia, îndeosebi cei din Moldova, neputând să folosescă nici măcar limba idiş, acest jargon iudeo-german, pentru că imediat erau catalogaţi ca fiind de partea inamicului. Bunăoară, doar pentru acest simplu motiv (al utilizării idişului), mulţi soldaţi, dar şi civili evrei au fost arestaţi, încarceraţi fără a fi judecaţi, trataţi ca „spioni” şi „trădători” etc, iar presa abunda de exemplificări, fără ca mai apoi să revină cu dezminţiri în cazul falselor divulgări. Mai mult chiar, la Iaşi, la un moment dat au fost arestaţi câţiva evrei pentru faptul că s-ar fi rugat în Sinagogă în limba „germană”. A trebuit ca rabinul să depună multe eforturi pentru a convinge autorităţile că, de fapt, aceştia s-au rugat în ebraică. De altfel, evreii au renunţat în acei ani să mai utilizeze limba idiş până şi în corespondenţă, pentru că aceasta era verificată (cenzurată), iar câţiva au şi fost arestaţi pentru astfel de scrisori. După izbucnirea revoluţiei în Rusia ţaristă, acuzaţiile de spionaj sunt înlocuite treptat cu altele adaptate evenimentelor, şi anume prin includerea evreilor în categoria de „revoluţionari”, de „revoluţionari străini”, iar mai apoi de „comunişti”. De altfel, Siguranţa – sub şefia lui Iancu Panaitescu – a lucrat explicit în direcţia creării unei atmosfere antisemite evidente, cu caracter provocator, acuzându-i pe evrei, bunăoară, că ar favoriza „ingerinţa ruşilor în afacerile României”29. În acest context de schimbări profunde în cadrul imperiului de la răsărit, trebuie să subliniem totuşi faptul că noile autorităţi ale Rusiei revoluţionare, social-democrate şi sovietice, nu au fost insensibile la tratamentul prost şi la persecuţiile la care erau supuşi evreii din România, încă din primăvara lui 1917. Mai ales evreii din Odesa 28 29 28 S. Bernstein, Les persécutions des juifs en Roumanie, p.61. Cf. „La Renaissance du peuple juif”, XI, 1917, no. 31-32 (15 août-15 sept.), p.22. Studiu introductiv au adus la cunoştinţa întregii lumi situaţia evreilor de la noi, prin demonstraţii, memorii, proteste etc30. Pe de altă parte, mai ales după stabilirea liniei frontului în sudul Moldovei şi mutarea regelui, a guvernului şi parlamentului la Iaşi, viaţa în această parte a ţării a devenit extrem de grea. Lipsurile de tot felul, accentuate şi de suprapopularea regiu­ nii, au antrenat totodată elaborarea unor legi specifice în astfel de împrejurări. Este de altfel şi contextul în care o serie de prevederi anti-speculă au devenit armele perfecte în mâinile antisemiţilor, pentru că în opinia lor doar evreii se puteau ocupa de comercializarea „la negru” a produselor deficitare, îndeosebi alimente. În mai multe localităţi moldovene, acest lucru a devenit adeseori pretextul nenumăratelor jafuri şi devastări ale locuinţelor evreieşti. Nu puţini tineri gimnazişti şi liceeni români, care mai apoi vor alcătui grosul cohortei de studenţi antisemiţi interbelici, s-au organizat în anii refugiului la Iaşi – dar şi în alte localităţi moldave – într-un soi de grupe, de coterii, autointitulaţi „auxiliari voluntari”, care îşi îndreptau acţiunea în principal contra evreilor, a negustorilor îndeosebi, aceşti adolescenţi fiind printre numeroşii delatori, de pildă, a evreilor care vorbeau idiş. Iar cazuistica este de-a dreptul impresionantă şi va veni vremea ca şi istoriografia română să se ocupe de acest aspect. Cu alte cuvinte, până la finele războiului, atmosfera antisemită fusese numai bine întreţinută şi chiar pregătită pentru altfel de excese. Dincolo de această situaţie, mai puţin analizată până acum, se impun deciziile macro-politice, curajul şi sacrificiile evreilor în marea conflagraţie fiind totuşi recunoscute, chiar dacă uneori doar cu jumătate de gură. Ceea ce unii prezintă ca fiind drept o răsplată acordarea cetăţeniei evreilor imediat spre finele războiului, nu a fost decât o recunoaştere precipitată a marei lor contribuţii la salvarea ţării, pentru ca imediat după proclamarea Marii Uniri şi încheierea conflagraţiei, explicitele promi­ siuni să fie date uitării, ca de atâtea ori în istoria acestei naţii. Doar intevenţia marilor puteri ale vremii, la presiunea organizaţiilor evreieşti internaţionale, au împins în cele din urmă România să adopte principiul modern al emancipării israeliţilor, dar nu fără avataruri. Pentru că în opinia multora, acordarea cetăţeniei evreilor deschidea calea acestor „marginali” şi spre o ipotetică concurenţă în domenii rezervate până atunci exclusiv românilor creştini (în armată, în diplomaţie, dar şi în funcţii administrative de stat). Aşa se face că dezbaterile pe această temă, până la adoptarea Constituţiei din 1923, au reluat toată gama de argumente antisemite anterioare, în contrapondere cu raţionamentele celor ce vedeau un nou curs în evoluţia semeaţă a naţiunii după Marea Unire şi prin emanciparea evreilor, aceştia din urmă – mult mai puţini ca pondere – având însă în fundal pe adevăraţii promotori ai emancipării evreilor de la noi, marile puteri civilizate ale vremii (îndeosebi SUA, Franţa şi Anglia). În afara acestui aspect nu lipsit de semnificaţie, sfârşitul războiului va oferi cadrul ideal pentru societatea românească pentru a se democratiza: are loc o nouă şi profundă împroprietărire, se acordă drept de vot universal, dispar privilegiile vechii boierimi, care îşi pierde aproape cu totul şi puterea politică etc, ceea ce va conferi mult mai multe şanse fiilor de ţărani să acceadă la educaţie, iar prin intermediul acesteia să rupă cu lumea rurală, să intre în administraţie, armată etc. Cu alte cuvinte, abia 30 S. Bernstein, Les persécutions des juifs en Roumanie, p.30-38. 29 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) de acum putem vorbi de un cadru cu adevărat prielnic pentru generalizarea acţiunii principiului meritocratic, la scara tuturor categoriilor sociale. În acest context, unii din vechii aristocraţi se împacă cu ideea şi încearcă se se adapteze noilor realităţii, alţii rămân blocaţi în nostalgii paşnice, iar alţii, de regulă „bastarzi” din punct de vedere nobiliar, manifestă chiar un soi de „agresivitate” faţă de noii veniţi în câmpul puterii şi al beneficiilor economice şi culturale. De altfel, aparţinători ai acestor ultime două categorii se implică activ în promovarea unor ideologii de tip „revanşard”, cum ar fi antisemitismul şi şovinismul, promovând naţionalismul, denunţând pericolul „străin” etc. Iar noile realităţi păreau a le da dreptate. Evreii din România Mare. Unitate în diversitate Fără a intra în detalii asupra efectelor Marii Uniri de la sfârşitul anului 1918, câteva elemente se cuvin însă a fi reţinute pentru contextualizarea subiectului de faţă. Sfârşitul primei conflagraţii a dus la destrămarea monarhiei austro-ungare, cu consecinţe dezastruoase pentru ulterioara fizionomie teritorială a Ungariei, în urma Tratatului de la Trianon spaţiul intracarpatic intrând în componenţa României, aceasta din urmă realizându-şi dezideratul de unitate naţională şi prin alipirea altor două teritorii importante, Bucovina şi Basarabia. În felul acesta, România şi-a dublat teritoriul şi populaţia. Aşadar, după actul de la 1 decembrie 1918, România a reunit în noul său teritoriu o multitudine de populaţii, foarte diversificate în ceea ce priveşte cultura lor (în sens cât mai larg, antropologic). Din această perspectivă, chiar populaţia evreiască era extrem de complexă şi variată31, ceea ce face foarte dificilă aprecierea lor sub un numitor comun, tratarea lor ca un corp omogen, definit doar pe temeiul apartenenţei religioase. Evreii din Bucovina erau destul de eterogeni, ca rezultat al istoriei regiunii. După trecerea ţinutului sub austrieci (1775), Bucovina a făcut parte din Galiţia până în 1849, pentru ca în 1850 să capete statutul de „teritoriu al Coroanei” (Koronland). Formal, evreilor le-a fost interzisă stabilirea aici, până la revoluţia de la 1848. Cu toate acestea, mulţi evrei din Galiţia, Moldova şi Rusia au continuat să se instaleze în Bucovina pe tot parcursul celei de-a doua jumătăţi a veacului XIX – în principal ca agricultori, meseriaşi, meşteşugari –, în ciuda tuturor măsurilor luate de autorităţi pentru a limita acest lucru. Aşa se face că în Bucovina au coexistat două categorii de evrei („vechi” şi „noi”), menţionaţi undeva mai sus, fără a exista între acestea nici o diferenţă legislativă. Cei originari din Galiţia aveau aşadar în fibra lor o componentă poloneză importantă, dar şi ucraineană. Stabiliţi în aceste părţi încă din evul mediu, fiind alungaţi din principatele germane, aceşti evrei şi-au creat de-a lungul câtorva secole o viaţă culturală şi socială specifică, extrem de stratificată pe verticală. Pe de altă parte, ei au fost trataţi ca nişte paria de către polonezi şi s-au izolat în ghetouri, 31 30 Markus Kraemer, Les Juifs de l’ancienne et de la nouvelle Roumanie, în „Le Peuple Juif”, Paris, XIII, 1919, no. 46-47 (21 nov.), 2-3. Studiu introductiv atât fizic, cât şi intelectual. Este adevărat că spiritul Luminilor (haskala) şi al reformei a pătruns şi printre aceşti evrei, generând însă o puternică opoziţie a hasidimilor, în special a celor din dinastia de Sadagura. De aceea, procesul de germanizare sau austrificare a acestora a fost foarte dificil. O altă diferenţă între evreii celor două regiuni ale Imperiului habsburgic – Bucovina şi Galiţia – constă în raporturile lor cu Monarhia. În vreme ce evreii originari din Bucovina au primit armata imperială ca pe una eliberatoare, evreii (polonezi) din Galiţia au privit-o ca pe una de ocupaţie. Aşa se face că procesul de germanizare în ce priveşte limba şi cultura a fost mult mai puternic la evreii din Bucovina, Cernăuţiul cu universitatea sa fondată la 1872 devenind unul din bastioanele culturii germane din răsăritul Imperiului. Iar prin venirea germanilor şi austriecilor în Bucovina s-a pus în practică un mai vechi principiu geopolitic, de a corecta geografia prin etnografie. Aşadar, evreii din Galiţia şi din Bucovina n-au avut aceeaşi istorie: unii au ales calea asimilării, ceilalţi par să fi rămas prizonierii lumii ghetoului. Însă mai presus de toate erau cetăţeni ai Imperiului, activi contra birocraţiei germane şi centralizării, vorbitori de idiş într-o mare slavă, ceea ce le-a permis să dezvolte o existenţă naţională, cu o cultură proprie, cu organe de presă, reviste, cărţi, teatru în idiş, muzică etc. Este şi explicaţia pentru care de aici au provenit o sumedenie de scriitori şi artişti de renume mondial, şi tot aici s-a afirmat puternic acţiunea ideii sioniste şi naţional-evreiască. Cu alte cuvinte, aşa-zişii evrei din estul Imperiului (Ostjuden) sunt mult diferiţi de ceilalţi, din apus, de israeliţii de mult germanizaţi, atât prin religie (primii fiind hasidimi), cât şi prin gradul de urbanizare, în sensul că cei din est locuiau în ştetl, pe când în vest erau aşezaţi în centre urbane alături de autohtoni. Iar analiza acestei divizări ar putea fi mult adâncită în cele mai diverse nuanţe. Însă ne pare extrem de semnificativ a sublinia aici şi acum faptul că în cadrul Imperiului habsburgic evreii au constituit singurul grup etno-cultural cât de cât semnificativ care n-a avut solicitări de tip naţionalist, într-un spaţiu în care mereu au existat forţe centrifuge, generate de celelalte „naţionalisme”, ale maghiarilor, polonezilor, românilor, croaţilor ş.a. Aşadar, evreii nu doar că nu au prezentat nici un risc pentru Imperiu (neavând revendicări naţionale şi teritoriale), dar i-au adus chiar imense beneficii, în special în sfera economică, ştiinţifică şi culturală. Aşa se face că spre finele secolului XIX se spunea în Imperiu că singurii austrieci adevăraţi sunt evreii, aceştia dând dovadă nu doar de mult patriotism naţional, cât şi regional. Este de altfel şi explicaţia pentru care Curtea de la Viena s-a manifestat faţă de evrei în mod tolerant (din punct de vedere religios), asimilator (din perspectivă etnică şi culturală), modernizator (în plan economic), emancipator (juridic şi social), dar mai ales protector (permiţând autonomia comunităţilor evreieşti, dar apărându-i şi în faţa agresiunilor antisemite)32. 32 Victor Karady, Les Juifs, l’Etat et la societé dans la monarchie bicéphale, în vol. Le génie de l’AutricheHongrie. Etat, societé, culture, sous la direction de Miklós Molnár et André Reszler, Paris, Presses Universitaires de France, 1989, p.84. Această viziune este diferită, bunăoară, de cea a lui William O. McCagg Jn. (din vol. History of Habsburg Jews, 1670-1918, Bloomington, Indiana University Press, 1988), unde evreii din Imperiu sunt trataţi sub forma unei unităţi istorice, din perspectiva aceleiaşi metodologii istoriografice. 31 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) În schimb, evreii din Basarabia erau asimilaţi iudaismului rusesc33, atât de activ din punct de vedere intelectual, dar şi cu un mod de viaţă tributar spiritului rus, plin de misticism. De altfel, încă înainte de primul război mondial Moldova românească adăpostea pe teritoriul ei ambele tipuri de evrei, şi galiţieni, şi din Basarabia, unii chiar din mai îndepărtata Rusie. Este un aspect încă de studiat cam până unde a ajuns o eventuală armonizare dintre cele două categorii de evrei aşezaţi la noi de-a lungul vremii. În schimb, este demn de semnalat faptul că în această regiune, la 1918, „după naţionalitate, burghezia noastră este compusă din evrei, români, greci, armeni, ruşi etc”34, iar ca o specificitate, de pildă, majoritatea colectorilor, depozitarilor şi comercianţilor de tutun erau israeliţi35. La toată această realitate, mai trebuie adăugat faptul că în urma persecuţiilor din Rusia Albă, Ucraina etc, mulţi evrei s-au refugiat şi la noi prin 1920-1921. Aceşti israeliţi, cel mai adesea fără mijloace de întreţinere, mergând pe jos, jerpeliţi şi înfometaţi, creau creştinilor sentimente de respingere şi nu de ajutorare, iar autorităţile le făceau viaţa cât se poate de grea: nu puteau zăbovi în ţară fără o autorizaţie specială, nu aveau dreptul de a poposi decât temporar şi numai în anumite locuri (fără permisiunea de a intra în Bucureşti) etc; mai mult, presa îi descria în culorile cele mai sumbre, generând un soi de animozitate, chiar teamă din partea autohtonilor. Prin unirea Transilvaniei cu România, în afara unei importante populaţii maghiare şi germane, regiunea avea şi o semnificativă comunitate israelită, în profunzime asimilată şi purtătoare a unor puternice sentimente naţionale maghiare, care trăia totodată în condiţii economice deosebit de prielnice36. Cu alte cuvinte – în paranteză fie spus, îndeosebi pentru a vedea cât de diferit s-au petrecut lucrurile în România – trebuie să remarcăm faptul că cel mai deschis grup confesional spre asimilare în vechea Ungarie (foarte vizibil şi în Transilvania) a fost cel evreiesc. Acest mecanism a devenit chiar o dogmă a elitei liberale maghiare, sintetizată în ideea că asimilarea evreilor este o chestiune de interes naţional, că prin acest proces se formează o pătură care îndeplineşte funcţiile burgheziei naţionale şi în acelaşi timp corecteză echilibrul naţional în favoarea maghiarimii. Mai mult chiar, se poate vorbi de existenţa unei „alianţe de clasă” între aristocraţia creştină maghiară, care deţinea puterea politică, şi burghezia evreiască, ce avea în principal puterea economică. Această „alianţă” – un „veritabil contract 33 34 35 36 32 În Basarabia erau în 1920 aproximativ 267.000 evrei (cf. Bulletin Statistique de Bessarabie, Bucharest, 1923). Ion G. Pelivan, La Bessarabie sous le régime russe (1812-1918), I, Paris, Imprimerie Générale Lahure, 1919, 43. Idem, La Bessarabie sous le régime russe (1812-1918), IV (L’état économique de la Bessarabie), Paris, Imprimerie J. Charpentier, 1920, p.14. Vezi îndeosebi lucrările lui Victor Karady, din care reţinem aici doar volumele: Zsidóság, modernizáció, polgárosodás, Budapest, Cserépfalvi Kiadása, 1997; Gewalterfahrung und Utopie. Juden in der europäischen Moderne, Frankfurt am Main, Fischer Verlag, 1999; Zsidóság és társadalmi egyenlőtlenségek (1867-1945). Történeti-szociológiai tanulmányok, Budapest, Replika Kör, 2000; Zsidóság Európában a modern korban, Budapest, Új Mandátum Könyvkiadó, 2000; Önazonosítás, sorsválasztás. A zsidó csoportazonosság történelmi alakváltozásai Magyarországon, Budapest, Új Mandátum Könyvkiadó, 2001. Studiu introductiv social”37 – a fost posibilă datorită integrării şi asimilării culturale a evreilor (proces cunoscut sub noţiunea de „maghiarizare”), ceea ce a favorizat ascensiunea socială rapidă a israeliţilor în statul ungar de după 1867. O asemenea mişcare asimilaţionistă a atins şi celelalte minorităţi, însă la nici una nu a devenit atât de completă şi profundă ca în cazul evreilor, conferindu-le acestora o proeminentă şi înflăcărată conştiinţă naţională maghiară, determinându-i totodată la o puternică loialitate faţă de stat. Or, la finele lui 1918, aceşti evrei maghiarizaţi, cetăţeni cu drepturi depline în regatul Ungariei mult occidentalizat, s-au trezit incluşi – măcar conceptual – într-un „iudaism oriental”. Nu vrem să lăsăm totuşi impresia că în Ungaria n-ar fi existat antisemitism! Însă acea „alianţă” menţionată mai sus, în interesul naţiunii, a maghiarismului, acel echilibru unic în Europa, a dus la atenuarea asperităţilor, a manifestărilor antisemite, cel puţin până la finele primului război mondial38, când s-a prăbuşit Imperiul habsburgic (septembrie 1918), după care a avut loc aşa-zisa revoluţie democratică a „Trandafirilor de toamnă” (octombrie 1918), apoi Comuna din Ungaria (martie-august 1919), urmată de Teroarea Albă (august 1919-aprilie 1920), toate aceste evenimente fiind însoţite de pierderi teritoriale uriaşe. Doar în acest context s-a activat un antisemitism militant, însoţit de o legislaţie antievreiască, mereu invocată în anii interbelici de antisemiţii români, pentru că – în legătură cu subiectul nostru – primul document de acest fel a fost Legea XXV din 1920 referitoare la cuantumul înscrierii în universităţile maghiare în funcţie de proporţiile etnice39. Aşadar, tragedia de la Trianon a constituit pretextul ideologic pentru a pune în sarcina evreilor dezastrul Ungariei, trecându-se de la o atitudine pro-evreiască la una anti-evreiască. În acest context, israeliţii devin „profitorii” războiului, înfrângerea datorându-se „loviturii de cuţit pe la spate” a evreilor revoluţionari, aceştia fiind catalogaţi drept „conspiratori iudeo-bolşevici”, iar dezmembrarea regatului Sfântului Ştefan fiind opera „internaţionalei iudeo-masonice”. Cum de la sine se înţelege, toată această evreime s-a adăugat comunităţilor israelite din Vechiul Regat, nici ele omogene. Evreii sefarzi erau cei mai vechi în Valahia, majoritatea cu o bună situaţie materială, fiind şi cei mai deschişi spre integrare, spre românizare chiar. Moldova însă se integra în aria hasidismului, ce se manifesta printr-o mare fervoare religioasă, aceşti evrei (aşkenazi) supunându-se unui soi de centralism şi patriarhalism, pentru că şi aici au existat vestite „curţi” rabinice. De altfel, existenţa acestora era bine reglată, urma modele bine înrădăcinate şi nu se prea ieşea din „front”, toate acţiunile lor fiind codificate şi derulându-se sub egida celui Atotputernic. Pe de altă parte, după cum am arătat mai sus, aceşti evrei proveneau îndeosebi din Galiţia, fiind extrem de subdezvoltaţi din 37 38 39 După expresia lui Victor Karady, Antisemitisme et stratégies d’intégration Juifs et non-Juifs dans la Hongrie contemporaine, în „Annales. Économies, Sociétés, Civilisations”, no. 2, 1993, p.242. V. Karady, István Kemény, Les juifs dans la structure des classes en Hongrie. Essai sur les antécédents historiques des crises d’antisémitisme du XXème siècle, în „Actes de la recherche en sciences sociales”, vol. 22, juin 1978, p.26-59; Mary Gluck, The Budapest Flaneur: Urban Modernity, Popular Culture, and the „Jewish Question” in Fin-de-Siecle Hungary, în „Jewish Social Studies”, Volume 10, Number 3, Spring/Summer 2004 (New Series), p.1-22. Viktor Karady, István Kemény, Antisémitisme universitaire et concurrence de classe. La loi du numerus clausus en Hongrie entre les deux guerres, în „Actes de la recherche en sciences sociales”, vol. 34, septembre 1980, p.67-96. 33 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) punct de vedere economic, iar din rândul lor, de-a lungul vremii, au reuşit relativ repede să se acomodeze doar cei ce au manifestat multă mobilitate socială, care au dat dovadă de aptitudini lingvistice şi deschidere spre o profitabilă sociabilitate şi în spaţiul extra-ştetl. Diferenţele dintre evreii sefarzi şi aşkenazi provenea şi din orgoliul celor dintâi, ancorat în secolele anterioare, că s-au remarcat atât prin universalitatea spiritului lor, cât mai ales prin marile lor realizări ştiinţifice, contribuind fundamental la progresul civilizaţiei europene. În schimb, evreii din Europa orientală au trăit multă vreme într-o mare ... izolare, depinzând chiar simţitor de mediul înconjurător, ducând o viaţă de o reală simplitate, motiv pentru care aceşti israeliţi au simţit un soi de dispreţ faţă de ei, din partea non-evreilor. În vreme ce sefarzii au avut libertatea de a crea în orice limbă, aşkenazi nu aveau ca posibilitate decât limba ebraică, limba Torei, idişul devenind doar limba conversaţiilor cotidiene. Cadrele unor noi realităţi istorice Sfârşitul primului război mondial a adus aşadar Vechiului Regat – în plan statal – realizarea dezideratului de unitate naţională prin alipirea unor teritorii ce aparţinuseră până atunci Imperiului habsburgic şi Rusiei (Transilvania, Basarabia şi Bucovina). Însă actul unificării a pus noul stat în faţa unor probleme deosebit de complexe, inerente oricărui fapt de asemenea amploare şi semnificaţie politicosocială. Se manifestă acum nu numai o diversitate în ceea ce priveşte structura etnică şi confesională, dar şi evidente inegalităţi regionale din punct de vedere social, economic şi cultural. Deşi suficient de îndepărtate temporal, statisticile din 1899 şi 1930 (pentru a ne folosi de anchetele cele mai competente40) sunt grăitoare în ceea ce priveşte evoluţia structurii etnice şi confesionale a României după Marea Unire. Dacă la 1899, dintr-o populaţie totală de 5 956 690, distribuţia pe confesiuni se prezenta astfel: 91,5% creştini-ortodocşi, 4.5% mozaici, 2.5% romano-catolici, 0.7% mahomedani, 0.4% protestanţi şi 0.4% alte convingeri religioase41; în 1930, la o populaţie de 18 057 028, proporţiile devin următoarele: 72.59% creştini-ortodocşi, 7.9% grecocatolici, 6.83% romano-catolici 4.19% mozaici, 3.93% reformaţi, 2.2% evanghelicilutherani, 1.02% mahomedani, 1.34% de alte convingeri religioase, din care 71.9% 40 41 34 Deşi recensământului din 1899 i se pot aduce suficiente reproşuri. Dincolo de asta, Leonida Colescu se joacă uneori cu reprezentările cifrice – pentru a menaja probabil spiritul vremii –, uneori utilizând raportări când la 100, când 1000, tocmai parcă pentru a scoate în evidenţă primejdia „străinilor” (înregistraţii ca fiind 31.7‰ după ce mereu anterior a utilizat raportări la %); vezi de pildă Leonida Colescu, Analiza rezultatelor recensământului, p.94-103). Leonida Colescu, Analiza rezultatelor recensământului, p.82. Cât priveşte pe evrei (4.5%), aceştia erau însă inegal distribuiţi: în Moldova – 10.6%; în Muntenia – 2.3%; în Dobrogea – 1.6%; în Oltenia – 0.4%. Ca judeţe: Iaşi (24.3%), Botoşani (17.1%), Dorohoi (11.8%), Neamţ (11.2%), Covurlui (10.6%), la polul opus fiind Gorj (0%), Muscel (0.1%) şi Vâlcea (0.1%); Ibidem, p.84. Studiu introductiv erau români din punct de vedere etnic, iar restul de 28.1% minorităţi (adică 5 069 000 locuitori, aproape populaţia României la 1899)42. Fiecare din noile regiuni alipite aducea cu sine specificităţi greu de armonizat cu cele ale Vechiului Regat, ceea ce a impus la nivelul factorilor politici de decizie, şi nu numai, necesitatea regândirii „domeniului naţional”, elaborarea unor strategii de integrare într-un spaţiu statal unitar, românesc. În acest context, problema alterităţii devine una din preocupările majore, evoluând în strânsă legătură cu teoria „dominării sociale”, conform căreia minorităţile etnice trebuie să suporte o triplă alienare: politică, economică şi culturală. Deşi anii de după prima conflagraţie mondială ar fi trebuit să ducă la atenuarea mai vechilor asperităţi dintre naţiunea dominantă şi evreii tocmai emancipaţi, prin Constituţia din 1923 (art. 22), ce proclama Biserica Ortodoxă ca „dominantă”, conştiinţa marginalităţii devenea deja un fapt împlinit. Cu toate că nu a existat în perioada interbelică o legislaţie restrictivă (cel puţin până în 1938), care să blocheze mobilitatea socială a evreilor, România a fost unul din acele state guvernate exclusiv de elitele naţionale şi în care funcţiile publice au rămas mai mult sau mai puţin închise non-românilor. În acest context, emanciparea evreilor după prima conflagraţie mondială, intrarea lor în cursa pentru reuşita socială pe picior de egalitate cu elementul autohton, a fost resimţită de o parte a societăţii româneşti ca o nevoie înveterată a evreilor de a predomina. Nu întâmplător, principala bază socială a antisemitismului a fost furnizată de acele grupe a căror situaţie se deteriorase în noile condiţii postbelice şi care se aflau adeseori în competiţie mai mult sau mai puţin directă cu partenerii israeliţi. În urma emancipării, generaţia tinerilor evrei abandonează în bună măsură ideea vechilor îndeletniciri comerciale şi manufacturiere, căutând să urce scara socială prin investiţiile şcolare, îndeosebi de rang superior. Mai direct spus, după 1919, evreii au pus mare preţ pe reuşita personală în noul stat „unitar” român, iar în acest context frecventarea învăţământului secundar şi universitar putea contribui rapid la ameliorarea integrării sociale, la eliminarea relicvelor vechiului statut de alogeni stigmatizaţi. Astfel, reformele constituţionale şi democratizarea relativă a societăţii româneşti după 1919, prin extinderea bazei electorale, ar fi trebuit să aducă beneficii, avantaje, atât burgheziei, cât şi intelectualităţii evreieşti, deschizându-li-se aşadar în mod teoretic accesul spre carierele politice şi funcţiile publice. Cu alte cuvinte, parcă mai mult ca niciodată reuşita socială părea indisolubil legată de dobândirea competenţelor prin investiţia şcolară. Dintr-o altă perspectivă, în virtutea contextului prezentat, calea studiilor superioare a fost încurajată după 1919 atât de extinderea reţelei de centre universitare, cât mai ales a pieţei unde o diplomă de acest rang îşi putea găsi utilitatea. În plus, perioada interbelică a însemnat extinderea învăţământului superior nu doar pe orizontală, ci şi în profunzime, printr-o mai mare diversificare a lui. Procesul tot mai alert de industrializare, aplicaţiile mereu extinse ale electricităţii, progresele în domeniul chimiei industriale, marile lucrări rutiere, feroviare şi hidraulice, 42 Cf. Recensământul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930, vol. IX (Structura populaţiei României), publicat de Sabin Manuilă, Bucureşti, Edit. Institutul Central de Statistică, f.a., p.376-406, 440-470. 35 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) dezvoltarea agriculturii după reforma agrară din 1921, importanţa tot mai sporită şi specializată a ştiinţelor economice şi financiar-bancare, diversificarea serviciilor etc, au contribuit esenţial la consolidarea şi extinderea învăţământului superior şi a cercetărilor ştiinţifice. La Cluj, vechea Academie de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, precum şi Academia de Agricultură au fost şi ele românizate şi păstrate în continuare, Academia de drept din Oradea a cunoscut un proces similar, fiind trecută sub autoritatea Universităţii din Bucureşti, iar din 1934 fuzionând cu facultatea de drept din Cluj. La Timişoara a luat fiinţă în 1920 o Şcoală Politehnică, în 1926 a fost creată la Chişinău o facultate de teologie ortodoxă ce depindea administrativ de Universitatea din Iaşi, iar în acest ultim centru a fost creată – din 1937 – Şcoala Politehnică „Gheorghe Asachi”. Totodată, este realizat un mai vechi deziderat, prin statornicirea la Bucureşti în 1923, în mod distinct, a unei facultăţi de farmacie43, care din 1934 va concentra toate celelalte instituţii similare din ţară, din motive asupra cărora vom reveni mai jos. Tot la Bucureşti, în iulie 1921, s-a mai înfiinţat o facultate de medicină veterinară, iar la Iaşi, în 1933, se organizează o secţie agricolă, care la scurtă vreme va deveni facultate de agronomie, cu sediul la Chişinău. Toate aceste stabilimente – dar şi altele, de mai mică anvergură, însă de rang „superior” – răspundeau în primul rând unor nevoi concrete ale societăţii româneşti, dar au avut ca efect şi diminuarea presiunii tot mai crescânde a publicului studios asupra universităţilor. Sub aspectul şanselor de acces la clasa mijlocie, cel puţin prin dublarea efectivelor de posturi susceptibile a fi ocupate în baza titlurilor academice, Marea Unire a generat o veritabilă euforie în spiritul generaţiei româneşti imediat postbelice. Nu întâmplător se vorbea la sfârşitul războiului că după realizarea idealului naţio­ nal trebuie să urmeze o veritabilă revoluţie culturală, în care se simţeau chemaţi scriitori, artişti, publicişti, oameni de teatru, cântăreţi, filosofi, sociologi, muzicieni etc., adică toţi aceia cărora li se putea atribui calitatea de intelectual, sancţionată şi printr-o diplomă de învăţământ superior. Deşi România a ieşit biruitoare doar conjunctural din această conflagraţie, eşecurile ei militare, pierderile de vieţi omeneşti, suferinţele şi lipsurile de tot felul n-au fost uşor uitate. Entuziasmul generat de alipirea celorlalte teritorii la „patria mamă” era valabil în general pentru clasa politică diriguitoare, pentru cei care se îmbogăţiseră de pe urma războiului şi stătuseră mult în spatele frontului, a acelora care vreme de câteva decenii au făcut carieră politico-intelectuală şi prin agitarea coardei naţionaliste, în vreme ce marea masă a poporului, a acelei părţi numeroase ce s-a jertfit cu adevărat în anii conflagraţiei, având aspiraţii mai degrabă de ordin social44, a trăit elanul cu mai multă reţinere, plângând mai întâi morţii, bolile şi lipsurile materiale. Iar situaţia imediat postbelică era extrem de dificilă, asta şi datorită dezorganizării specific româneşti. În acest context, lumea era grăbită să ajungă la normalitate, iar cele mai multe din cauzele greutăţilor imediat postebelice n-au fost căutate în incapacitatea 43 44 36 Cf. „Monitorul Oficial”, nr. 54 din 12 iunie 1923. Vezi Un nou ideal, în „Cuvântul studenţesc”, Bucureşti, I, 1923, nr. 1 (7 ianuarie), p. 3, în care se arată că până la război a fost „idealul naţional”, însă după victorie acesta a fost „răpit”, epoca postbelică devenind „o ruşine naţională”, în care „idealul naţional [a fost] înlocuit cu aviditatea de îmbogăţire” prin fraudă, corupţie etc. Studiu introductiv diriguitorilor noştri de a gestiona evenimentele, ci au fost puse – prin diversiune –, evident, în sarcina vinovatului „de serviciu”, adică a evreilor. Aşa se face că imediat după retragerea germanilor din teritoriile ocupate (noiembrie 1918), toată furia românilor generată de foamete, de privaţiunile războiului, de mizeria şi dezorganizarea ţării etc, s-a îndreptat contra israeliţilor. Şi de parcă societatea românească de atunci, deja postbelică, nu avea alte treburi mai importante de făcut, manifestările antisemite se ţineau lanţ şi căpătau o tot mai mare amploare45. Prin anii 19191921, mulţi din studenţii români s-au constituit în grupuri organizate ce pătrundeau de pildă în cartierele evreieşti din Bucureşti, atacând magazinele, locuinţele şi sinagogile, maltratând pe toţi israeliţii întâlniţi46. De altfel, după cum am sugerat deja mai sus, încă de pe la finele veacului XIX, studenţii români şi creştini de la noi căpătaseră un renume numai bun să înspăimânte pe orice evreu. Dar această atmosferă nu este specific românească! În general sfârşitul lui 1918 şi anii 1919-1921 au fost pentru evreii din Europa centrală şi răsăriteană plini de violenţă antisemită, chiar de pogromuri. Dacă cifrele nu sunt exagerate, s-ar părea că aproximativ 100.000 evrei au fost masacraţi în diferite ţări din Europa Orientală, îndeosebi în Ucraina, în Rusia de Sud, dar şi în Polonia şi Letonia47. Finele războiului a dovedit astfel că lumea creştină este incapabilă să poarte responsabilitatea propriei ferocităţi, iar consecinţele dezastruoase ale conflictului au trezit masele, punându-se pe seama israeliţilor toată responsabilitatea acestuia. Poate nu întâmplător între 11-13 martie 1921 a avut loc la Viena un Congres Antisemit, la care au participat grupări, organizaţii şi partide antisemite, precum şi clerici din Austria, Germania, Polonia şi Ungaria. Evident, această reuniune a generat o veritabilă „atmosferă de pogrom” în capitala Austriei, cu mari manifestaţii antisemite, încercarea de a invada cartierul evreiesc (Leopoldstadt) etc48. Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că imediat după sfârşitul conflagraţiei avem de-a face cu o situaţie specifică unor astfel de momente, cel puţin din punct de vedere demografic. Revenirea la normal a fost însoţită de întoarcerea în facultăţi a tuturor promoţiilor de studenţi împiedicaţi de mobilizare să-şi facă studiile49, în anumite situaţii chiar dublându-se efectivele. Mulţi din aceştia aveau expe­ rienţa războiului, trăiseră în mizeria tranşeelor, fuseseră răniţi şi au pierdut mulţi camarazi sfârtecaţi de obuze ori răpuşi de gloanţe. Cu alte cuvinte reveniseră cu 45 46 47 48 49 Vezi relatările lui Al. Tzigara-Samurcaş, Memorii, II (1910-1918), ed. Ioan şi Florica Şerb, Bucureşti, Edit. „Grai şi Suflet”-Cultura Naţională, 1999, p.230-231. Cf. Arnold Schwefelberg, Amintirile unui intelectual evreu din România, ed. Leon Volovici, Bucureşti, Edit. Hasefer, 2000, p.85. Vezi de pildă The pogroms in Poland and Lithuania, London, Poale Zion, [1919]; Ch. Jacoubovitz, Temoignage oculaire sur le pogrome de Kief, în „Le Peuple juif”, Paris, XIV, 1920, no. 1 (2 janvier), p.9-10; Jewish pogroms in South Russia, report by the Kieff Pogrom Relief Committee, London, Central Committee of the Zionist Organisation in Russia (Merkaz), 1920; William Hagen, The Moral Economy of Popular Violence. The Pogrom in Lwow, 1918, în vol. Antisemitism and its opponents in modern Poland, ed. Robert Blobaum, New York, Cornell University Press, 2005; Jewish pogroms in Ukraine, 1918-1921. Documents of Kiev District Commission for relief to victims of pogroms, Minneapolis, MN, East View Information Services, 2006 ş.a. Cf. „Le Peuple juif”, Paris, XV, 1921, no. 15 (15 avril), p.10. De pildă, într-un raport al rectorului Universităţii din Iaşi către primul ministru (din 1918) se cerea demobilizarea a 600 studenţi, care se aflau încorporaţi şi aşteptau lăsarea la vatră (Arh. St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 883; vezi şi dos. 880). 37 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) un mare potenţial de ... brutalitate, erau „spirite agitate” – după cum îi caracteriza un memoriu studenţesc din 1 februarie 192550 –, iar în plus se bucurau de o enormă autoritate în asociaţiile studenţeşti, dovedind o imensă putere de tulburare şi presiune politică. Sau, în alţi termeni, constituiau veritabile modele, mituri prestigioase şi incontestabile pentru mai tinerii studenţi care nu cunoscuseră încercările conflagraţiei. De pildă, un asemenea personaj despre care nu s-a vorbit până acum în istoriografia problemei, Lazăr Isaicu, student la medicina din Cluj, ajuns asistent universitar, iar mai apoi lider local al LANC şi organizator la finele lui 1927 şi începutul lui 1928 al Legiunii în Ardeal, fusese vreme de trei ani pe frontul primului război mondial şi trecuse printr-un tifos exantematic care era gata să-l răpună51. Iar pildele de acest fel sunt nenumărate! Trebuie subliniat însă faptul că cel mai numeros contingent al acestor studenţi „întârziaţi” frecventa facultăţile de drept, unde prezenţa nu era obligatorie, unii fiind ofiţeri, „îngroşând numărul agitatorilor”. De fapt, aceştia creau şi marea problemă a organelor de ordine, poliţieneşti, deoarece „în caz de reprimare [a manifestărilor antisemite], numărul mare de ofiţeri, care nutresc idei xenofobe, şi care vin la examene, ar îngreuna mult potolirea agitaţiilor”52. Şi tot aceşti studenţi veterani au reactivat „germanofilia” evreilor, obsesie prezentă mai ales în mediul universitar bucureştean al începutului anilor ‘20, ca formă a unui antisemitism ascuns. Pe de altă parte, acest efect de recuperare a „veteranilor” sau a celor împiedicaţi din cauza războiului de a-şi face studiile a fost însoţit de afluxul sporit de fete spre învăţământul superior. Dacă pentru etapa anterioară există un decalaj mare între cele două sexe, datorită marginalizării sau, în anumite cazuri, chiar excluderii femeilor din viaţa socială – deşi a existat o mişcare feministă şi la noi, destul de activă încă de pe la finele secolului XIX –, anii războiului şi antrenarea acestora în cele mai diverse câmpuri de activităţi socialmente organizate, pentru a înlocui pe cei aflaţi pe front, a schimbat atitudinea şi importanţa lor socială. Astfel, femeia îşi face tot mai mult apariţia în profesii rezervate până atunci doar bărbaţilor. Iar efectul este sesizabil şi în mediile universitare53. Dacă în anul academic 1903/4, la Bucureşti, din întregul efectiv, studentele reprezentau doar 6.24%, după marea conflagraţie proporţiile sporesc la 21.88% în 1924/25 şi 30.66% în 1934/35, creştere ce poate fi constatată în toate centrele universitare. Mai mult chiar, nu puţine sunt branşele de studii care efectiv par a fi monopolizate de studente: la facultăţile de litere, acestea reprezintă cel mai adesea dublul efectivelor de băieţi, aspect ce se întâlneşte şi la farmacie. Numai că în contextul creşterii masive a numărului de studenţi, statul n-a manifestat un real interes faţă de învăţământul superior românesc, printr-o finanţare adecvată, n-a înţeles că activitatea intelectuală ar fi putut juca un rol fundamental în evoluţia societăţii româneşti. Cu alte cuvinte, la noi, spre deosebire de mai toate statele europene ale epocii, demografia studenţească nu a exercitat o reală presiu­ ne asupra guvernanţilor pentru a-i face să investească mai mult în universităţi, 50 51 52 53 38 Ibidem, dos. 1087, f.23v. Cf. Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”. Rectorat, cutia 26, dos. 1551/1927-1928. Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1087, f.23v.. Femeile în învăţământul universitar, în „Patria”, Cluj, I, 1919, nr. 189 (12 octombrie), p.2; Femeile care studiază, în „Patria”, II, 1920, nr. 197 (14 septembrie), p.1 ş.a. Studiu introductiv determinând o parte a tinerilor să recurgă la violenţă, la răsmeriţe – cu adjuvantul bine cunoscut încă de la finele veacului XIX, antisemitismul. În aceste împrejurări, cohortele de tineri veniţi de pe front sau proaspeţi bacalaureaţi intraţi în universităţi după 1918 sunt supuşi unei intense propagande antievreieşti, peste care se adaugă cea anticomunistă. Trebuie adăugat aici că în urma alipirii Basarabiei la România foarte mulţi israeliţi din acest teritoriu răsăritean s-au îndreptat spre Universitatea din Iaşi, atât datorită proximităţii geografice, cât şi a puternicului mediu evreiesc existent aici. Iar reacţiile n-au întârziat să apară ! În plus, aceşti tineri originari din teritoriile nou alipite s-au bucurat de multe facilităţi acordate de statul român în general studenţilor proveniţi din aceste re­ giuni (fonduri speciale pentru integrare, cazare prioritară în cămine, burse – pentru că majoritatea aveau certificate de pauperitate, Basarabia de atunci fiind o regiune extrem de săracă). Acest exod oarecum masiv s-a derulat în paralel cu războiul civil din Rusia, cu tot ce a însemnat propaganda comunistă, în vreme ce o primejdie similară părea să vină şi din Ungaria, cu a ei Comună din martie-august 1919, în care evreii avuseseră un rol important54. Dar şi Consiliul Naţional rezultat în urma revoluţiei de la Budapesta, la finele lui octombrie 1918, număra opt evrei dintrun total de 20 membri, iar primul guvern revoluţionar avea trei miniştri (din 10) cu strămoşi israeliţi (printre care şi pe Oszkár Jászi)55. În acest context, nu este de mirare vehicularea intensă, obsesivă, a sintagmei „iudeo-bolşevici”, la fel cum nu puţine au fost şi procesele – reale sau inventate – prin care erau demascaţi mulţi evrei ca fiind comunişti, în vreme ce rapoartele confidenţiale ale serviciilor noastre secrete făceau frecvente referinţe la activitatea studenţilor evrei în această direcţie. Din doar cele câteva aspecte menţionate până acum derivă, cred, şi cea mai importantă trăsătură a antisemitismului interbelic. Ca fundament ideologic, acesta a început să se manifeste declarativ contra „iudeo-bolşevicilor”, dar în structurile lui profunde vizează îndeosebi intelectualitatea evreiască, adică pe toţi aceia care prin supra-reprezentare şi supra-calificare erau susceptibili ca pe baza principiului meritocratic să ocupe funcţii în aparatul de stat, în universităţi, profesii liberale etc. Dacă până spre 1914 antisemitismul era îndreptat în principal contra burgheziei evreieşti, a comercianţilor, artizanilor, meşteşugarilor, apreciaţi ca principalii concurenţi ai elementului românesc, după război centrul de greutate cade pe intelectualitate, pentru că – în general vorbind – de la aceasta mai spera societatea românească o primenire reală şi atenuarea politicianismului. 54 55 Vezi W. McCagg, Jews in Revolution. The Hungarian Experience, în „Journal of Social History”, XXVIII, 1972, p.78-105. Însă nu era ceva neobişnuit pentru Ungaria, pentru că mai multe guverne maghiare din epoca Imperiului au avut ca ministru de justiţie un evreu (pe Vilmos Vázsonyi), iar alţi israeliţi convertiţi ocupau poziţii importante (cum ar fi, de pildă, Samu Hazay (1851-1942), care a fost ministru al Apărării în vremea războiului). Cf. Raphael Patai, The Jews of Hungary. History, Culture, Psychology, Detroit, Michigan, Wayne State University Press, 1996 (pentru istoria evreilor din Ungaria începând cu emanciparea lor, vezi p.282-441, iar pentru Samu Hazay, p.459). 39 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Este şi explicaţia pentru care antisemitismul interbelic s-a manifestat cel mai pregnant în Universitate. Acesta a fost spaţiul în care fracţiunea antisemită s-a constituit într-o mişcare de forţă considerabilă, instaurând un climat ce s-a exprimat prin agitaţie şi violenţă, climat cultivat şi întreţinut de corporaţiile studenţeşti aşa-zis „naţionaliste” şi care va degenera în acţiune politică sub lozincile unor organizaţii sau partide precum Liga Creştin-Socială, Acţiunea Românească, Fascia Naţional-Română, Liga Apărării Naţional-Creştine, Legiunea Arhanghelului Mihail, Totul pentru Ţară, Garda de Fier ş.a. Pe de altă parte, s-ar cuveni să nu ignorăm o altă situaţie, ce ar trebui să reţină poate mai mult atenţia analiştilor fenomenului, aşa cum am făcut-o deja acum un deceniu într-una din lucrările mele, chiar dacă referitor la o altă epocă şi un alt subiect56. Este vorba de ideea de generaţie. Fără să intrăm acum în detalii, trebuie spus că tinerii antisemiţi imediat postbelici au avut sentimentul că fac parte nu doar dintr-o clasă de vârstă, ci şi de idealuri, constituindu-se mai apoi chiar într-un organism articulat, „Asociaţia generaţiei mişcării studenţeşti de la 1922”, cu întâlniri periodice la scară naţională vreme de mai mulţi ani57. Dintr-o altă perspectivă, nu trebuie scăpat din vedere faptul că în general tinerii au fost asociaţi de-a lungul vremii cu ideea de revoltă, indisciplină, disperare, pesimism, scepticism etc58. Ei sunt aceia care manifestă un surplus de energie şi un spirit de independenţă foarte dezvoltat, sunt îndărătnici şi insolenţi cu cei ce li se opun, la fel cum la vârsta lor dovedesc multă generozitate şi mai ales un simţ al solidarităţii aproape impecabil. În fapt, aderenţa lor la diversele asociaţii studenţeşti, ca formă de sociabilitate juvenilă, se datorează nu numai dorinţei de emancipare intelectuală, ci se manifestă şi în virtutea ideii de fraternitate, de coeziune generaţională. De altfel, solidaritatea stă la originea multor dezordini, începute în modul cel mai banal, sub forma unor mărunte altercaţii care au degenerat în revolte mai ales când autoritatea şcolară nu a avut abilitatea de a gestiona evenimentul sau măsura în atribuirea sancţiunilor. Pentru că mereu şi pretutindeni sentimentul solidarităţii tinde să exacerbeze dezordinile, iar în prelungirea acestei frăţietăţi vine contaminarea, contagiunea dezordinilor în baza sentimentului de comunitate de vârstă şi de status a tinerilor studenţi59. 56 57 58 59 40 Este vorba de Lucian Nastasă, Generaţie şi schimbare în istoriografia română (sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX), Cluj, Presa Universitară Clujeană, 1999. De pildă, la 27 aprilie 1935, în capitală, la sediul Societăţii Studenţilor în Medicină a avut loc congresul „Generaţiei mişcării studenţeşti”. S-au întrunit peste 200 foşti conducători ai studenţilor creştini dintre 1922-1935, Ion Moţa fiind ales preşedinte al congresului („Glasul studenţimii”, II, 1935, nr. 22 din 28 aprilie, p.4; pentru mai apoi, vezi şi Congresul „Asociaţiei generaţiei mişcării studenţeşti de la 1922”, în „Glasul studenţimii”, III, 1936, nr. 36 din 3 mai, p.4.). Vezi Olivier Galland, Sociologie de la jeunesse, 4e édition, Paris, A. Colin, 2007; Noortje Berte Tromp, Adolescent personality pathology. A dimensional approach, Enschede, Print Partners Ipskamp (Universitait Amsterdam), 2010. Această solidaritate este valabilă nu doar în ceea ce priveşte atitudinile antisemite. De pildă, când în februarie 1936, un student din Timişoara a fost agresat de un artist, iar apoi a fost dat afară dintr-un restaurant de către poliţie, pentru că a deranjat un spectacol, fiind beat, în acest context doi-trei colegi au alertat pe ceilalţi studenţi de la cămin, care au venit să înfrunte poliţia. (Arh.St.Timişoara, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, dos. 4/1936, f.6-7). Şi nu este singurul caz! Studiu introductiv Evident, nu vom dezvolta aici aceste aspecte, însă problema care s-ar pune totuşi este dacă dezordinile studenţeşti de după 1919 au fost doar simple manifestaţii datorate impetuozităţii tinereşti? Dacă au fost sistematice şi specific studenţeşti? În ce măsură corpul studenţesc autointitulat „creştin” şi antisemit a fost supus influenţelor nefaste din exterior (presa, strada, evenimentele politice interne sau chiar externe)? Antisemitismul universitar din perioada premergătoare adoptării Constituţiei din 1923 a fost rodul manipulărilor diverselor forţe politice care urmăreau blocarea emancipării evreilor, oarecum asemănător cu frământările antievreieşti ce au precedat Constituţiei din 1866? ş.a.m.d. Sunt doar câteva întrebări ce ar trebui să împingă analizele cât mai în profunzime, punând în lucru într-o manieră cât mai pronunţată şi sociologia, pentru că nu este suficient a desluşi doar circumstanţele evenimenţiale ale „crizei” antisemite de după primul război mondial, ci trebuie evocată o sumă de realităţi socio-istorice foarte diverse, uneori aproape imposibil de controlat într-o manieră optimă în studii limitate ca spaţiu, precum cel de faţă. Pe de altă parte, dificultatea articulării coerente a explicaţiilor rezidă şi în faptul că nu avem încă la îndemână în România acele analize, indispensabile, asupra distribuţiei potenţialului antisemit în spaţiul social. Cu toate că unii analişti ai fenomenului antisemit universitar interbelic au încercat să refacă o succesiune cronologic-raţională a evenimentelor, nu lipsită de semnificaţie în tot acest context al sfârşitului primei conflagraţii mondiale, credem că, pe lângă tratarea în continuitate a anti-iudaismului, nu trebuie să rămânem blocaţi doar în conexiunile directe cu problematica abordată. Cert este că nu întotdeauna tulburările şi disfuncţionalităţile pe temeiul declarat antisemit au avut ca resort miza proclamată, în spatele dezordinilor existând imbolduri abia întrezărite şi care nu întotdeauna pot fi tipologizate cu acurateţe, atât din cauza complexităţii momentului istoric, a interdependenţei unei mari game de motivaţii (multe fără nici o legătură cu antisemitismul), cât şi a multitudinii de elemente socio-politice puse în joc. Bunăoară, măsurile vexatorii sunt un detonator semnificativ al tulburărilor, al nemulţumirii generale. Cu alte cuvinte, contextualizarea şi cauzalitatea diverselor manifestări antisemite interbelice nu este aceeaşi pentru toată epoca avută în atenţie. Motivaţiile, stimulii pornirilor agresive contra evreilor din învăţământul nostru superior – şi nu numai – au ca temei adeseori situaţii complexe, iar peste toate nu trebuie neglijat nici spiritul de imitaţie şi mai ales provocările extrauniversitare. Iar din această perspectivă se cuvine a oferi chiar un exemplu ceva mai articulat. Poate nu întâmplător, Universitatea din Cernăuţi şi-a început activitatea academică ceva mai târziu decât cea din Cluj, de pildă, şi într-o formulă organizatorică improprie spaţiului românesc, în sensul că, asemenea modelului german, facultatea de filosofie şi litere avea în componenţa ei şi facultatea de ştiinţe, structură menţinută până în 1922, la care se mai adăugau facultăţile de teologie şi drept. Încă înainte de finele primului război mondial, când se profila evidenta înfrângere a Imperiului habsburgic, armata română a intrat în Cernăuţi la 11 noiembrie 1918, iar Congresul Naţional din Bucovina a proclamat la 28 noiembrie 1918 unirea regiunii cu Vechiul Regat. Dacă instaurarea administraţiei româneşti, care a impus tuturor funcţionarilor de stat prestarea jurământului de credinţă faţă de autorităţile de la Bucureşti, precum şi însuşirea limbii oficiale, a făcut ca cea mai mare parte a vechiului corp profesoral de la Cluj să părăsească inima Ardealului 41 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) pentru a-şi continua activitatea în Universitatea de la Szeged, succesoarea simbolică a celei de la Cluj, nu la fel au stat lucrurile şi în cazul stabilimentului din Cernăuţi. Deşi prin Decretul regal din 12 septembrie 1919, fosta universitate germană a devenit românească60, au existat profesori ce s-au crezut îndreptăţiţi a rămâne mai departe aici şi a se pune în slujba acestei Alma Mater, indiferent de tutela statală sub care se afla acum regiunea. Oricum, Bucovina era un spaţiu bine individualizat în cadrul Imperiului habsburgic, iar după prăbuşirea monarhiei nu toată lumea vechiului aparat birocratic ori a înalţilor funcţionari (inclusiv universitari) a înţeles ce va însemna această schimbare. Numai că încă de la unirea Bucovinei cu „patria mamă”, instituţiile statului din această regiune – ca şi din Ardeal, de altfel – au devenit numai bune pentru a servi clientela politică a celor aflaţi la putere, ajungând astfel şi un spaţiu al confruntărilor – nu doar pentru început – în ceea ce priveşte influenţa diverselor partide politice. Iar Universitatea din Cernăuţi nu putea rămâne în afara acestui proces de „acaparare” strategică. Cine reuşea să pună mână pe acest spaţiu vital al unei naţiuni – pentru că universitatea este cea care îi pregăteşte cadrele elevate, exercitând o dominaţie nu doar simbolică asupra societăţii – putea pe viitor să-şi asigure şi exercitarea puterii, în sensul cel mai larg termenului61. De altfel, inaugurarea noului stabiliment la 24 octombrie 1920 sub patronajul istoricului Ion I. Nistor, căruia i-a revenit de fapt sarcina reorganizării Universităţii din Cernăuţi, explică în fond şi politica de cadre de aici pe mai toată perioada interbelică. Cu alte cuvinte, pe parcursul celor două decenii de funcţionare a universităţii româneşti era de neconceput ocuparea unui post de profesor la Cernăuţi fără bunăvoinţa lui Ion Nistor, personaj cu rosturi importante în unirea Bucovinei cu România în 1918, primul rector al universităţii românizate de aici, fruntaş al Partidului Naţional Liberal, de mai multe ori ministru etc62. În calitatea sa de ministru delegat cu administrarea Bucovinei, a reuşit să impună la Cernăuţi ca profesori cam pe cine a dorit el şi liderii săi de partid, mulţi din aceştia fiind oameni mediocri, remarcabili doar prin activismul politic ori relaţiile de rudenie, dar „buni români”. Iar această strategie şi arbitrariul cooptărilor s-a păstrat de-a lungul întregii perioade interbelice63. Când la Cernăuţi, de pildă, s-a vacantat catedra de 60 61 62 63 42 Textul Decretului în Arh.St.Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 447/1920, f.1-2. Vezi Lucian Nastasă, „Suveranii” universităţilor româneşti. Mecanisme de selecţie şi promovare a elitei intelectuale, Cluj, Edit. Limes, 2007, p.60-135, 461-533. După ce fusese abilitat docent al Universităţii din Viena (1911), în toamna lui 1912 devine profesor extraordinar la Universitatea din Cernăuţi, la catedra de Istoria Europei de sud-est, pentru ca în 1914 să fie titularizat (în acelaşi an fiind ales şi membru corespondent al Academiei Române). În anii primului război se refugiază în România, susţinând cauza unirii Bucovinei cu Vechiul Regat. În 1918 este numit profesor suplinitor la Universitatea din Iaşi, la catedra vacantă de Istoria românilor, dar la scurt timp este numit secretar de stat în guvernul I.I.C. Brătianu, reprezentând interesele Bucovinei, ocupându-se activ de preluarea şi reorganizarea Universităţii din Cernăuţi, trecând la românizarea acesteia, şi ocupând catedra de Istoria românilor. În urma cedării Bucovinei către URSS, I. Nistor se transferă din toamna lui 1940 la Universitatea din Bucureşti. Asupra sa vezi Doina Alexa, Ion Nistor – dimensiunile personalităţii politice şi culturale, Rădăuţi, Editura Institutului Bucovina-Basarabia, 2000. Vezi Lucian Nastasă, „Suveranii” universităţilor româneşti, citată. Studiu introductiv indo-europenistică pe la finele lui 1928, în luna ianuarie a anului următor Grigore Nandriş (profesor la universitatea bucovineană) îi scria lui Al. Rosetti – care ar fi dorit să ocupe o catedră în învăţământul superior – că „această chestiune nu este aici actuală, şi după obiceiul pământului va fi actuală atunci când interesele personale ale unora o vor cere. (…). G[raur] va avea rezistenţe redutabile de ordin naţio­nal [era evreu]”64. Asta însă nu însemna că lucrurile nu se puteau rezolva pentru Rosetti. Dimpotrivă, îi oferă şi rudimentele unei strategii, în sensul că va avea sorţi de izbândă dacă „câştigi oculta lui Nistor”65. Numai că în perioada imediat următoare sfârşitului de război miza era mult mai mare, extremă chiar, dată fiind situaţia din Bucovina, dar mai ales din centrul universitar al acesteia66. Nu trebuie scăpat din vedere faptul că Cernăuţiul era considerat de către comunitatea germanofonă de la finele secolului XIX şi până la prima conflagraţie drept o „mică Viena”, sintagmă atribuită fără nici o exagerare. Apoi, prezenţa evreiască în acest oraş cosmopolit era mai mult decât dominantă, având chiar o notă specială din punct de vedere cultural67. Cernăuţiul era un puternic centru sionist, dar şi socialist evreu („Bund”), iar aici s-a dezvoltat o literatură proprie evreiască, de limbă idiş, şi nu întâmplător tot aici s-a ţinut în 1926 primul congres mondial al acestui idiom. Fenomen lingvistic singular, în fapt un dialect local al evreilor aşkenazi, compus din ebraică şi arameică, limbi romanice, slave şi germană, idişul a fost vorbit de pe malurile Rinului până la Birobidjan, însoţind migraţiile israeliţilor pe trei continente68. Deşi pentru unii a reprezentat un soi de jargon sau „limbă revoluţionară” de la finele veacului XIX, pentru alţii el a însemnat un mijloc de transmitere a tradiţiei evreieşti, idişul devenind vectorul unei bogate literaturi. De altfel, nu întâmplător din Cernăuţi sunt originari o serie de scriitori – poeţi, nuvelişti şi romancieri – de un impresionant renume pe întregul mapamond: Paul Celan, Immanuel Weißglas, Alfred Gong, Gregor von Rezzori, Rosalie Scherzer (Ausländer) – fiind doar câteva nume. Iar tot acest efort intelectual şi literar a fost susţinut de o solidă presă şi revuistică de limbă idiş sau germană69, conferind regiunii o fizionomie culturală aparte, aproape unică pentru întregul continent, cultură ce a gravitat indiscutabil în jurul Universităţii din Cernăuţi. 64 65 66 67 68 69 Scrisori către Al. Rosetti (1916-1968), ed. Al. Rosetti, Bucureşti, Edit. Minerva, 1979, p.281. Ibidem, p.278-279. Vezi excelenta lucrare a Marianei Hausleitner, Die Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des nationalstaatlichen Anspruchs Grossrumäniens 1918-1944, München, R. Oldenbourg Verlag, 2001. Din bogata literatură vezi: An der Zeiten Ränder. Czernowitz und die Bukowina. Geschichte, Litteratur, Verfolgung, Exil, Hrsg. von Cécile Cordon und Helmut Kusdat, Wien, Theodor Kramer Verlag, 2002; Florence Heymann, Le Crépuscule des lieux. Identités juives de Czernowitz, Paris, Stock, 2003; Die Geschichte einer untergegangenen Kulturmetropole, Hg. Helmut Braun, Berlin, Links Verlag, 2005; Gelebte Multikulturalität. Czernowitz und die Bukowina, Hrsg. Victoria Popovici, Wolfgang Dahmen, Johannes Kramer, New York, Bern, Frankfurt/M., Peter Lang Verlag, 2010 ş.a. Jean Baumgarten, Le yiddish, histoire d’une langue errante, Paris, Albin Michel, 2002; Max Weinreich, History of the Yiddish Language, 2 vol., YIVO Institute for Jewish Research, 2008 (prima ediţie, în idiş – Geshikhte fun der yidisher shprakh – a apărut tot la YIVO, în 1973). Markus Winkler, Jüdische Identitätet im kommunikativen Raum. Presse, Sprache und Theater in Czernowitz bis 1923, Bremen, Lumière Verlag, 2007. 43 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) În aceste împrejurări devin explicabile temerile multor români originari din regiune, cu aspiraţii intelectualiste şi universitare, în ceea ce priveşte concurenţa exercitată în Cernăuţi de către purtătorii unei „culturi imperiale”, precum cea germană70. Iată de ce imediat după redeschiderea Universităţii din Cernăuţi şi în perioada când se făceau cooptările cadrelor didactice s-au declanşat puternice atacuri antisemite contra unor profesori ai vechii universităţi germane, intelectuali de certă valoare ştiinţifică care şi-au declarat intenţia de a rămâne şi în actuala formulă de Alma Mater, chiar românizată. Au fost vizaţi în principal doi universitari, Eugen Ehrlich şi Adolf Last, care îndeosebi în luna martie 1921 au fost supuşi unor puternice atacuri de presă. În mod evident, în faţă au fost scoşi studenţii, care au redactat o Moţiune contra „tentativei de readucere a vechilor profesori evreo-germani” Ehrlich şi Last, „constataţi duşmani ai neamului nostru”71. Iar studenţilor li s-au adăugat apoi voci de prestigiu, apărătoare ale românismului, precum Romulus Cândea sau Aurel Morariu, acesta din urmă fiind de fapt printre iniţiatorii acestui demers72, în vreme ce primul era pornit contra „pangermanismul feroce al unui evreu”73. De altfel, Romulus Cândea va trece din toamna lui 1922 la catedra de istorie universală a facultăţii de litere din Cernăuţi74, anul următor devenind decan, iar mai apoi rector (1925/1926), primar al urbei (1927-1929), pentru ca vreme de mai multe legislaturi să fie deputat sau senator în Parlamentul României, prieten şi om de încredere al lui Ioan I. Nistor, fără ca profesional să fi realizat mare lucru. Deşi în aparentă rivalitate cu Romulus Cândea, pe atunci75, Aurel Morariu era şi el un apropiat al lui Nistor, prin tatăl său – Constantin Morariu – fiind totodată beneficiarul unui capital simbolic deosebit de important pentru un bucovinean devenit cetăţean român după 191876. În plus, era frate cu Leca [Alexandru] şi Victor 70 71 72 73 74 75 76 44 Vezi şi Florin Anghel, Evreii - o problemă de integrare pentru România Mare? Câteva explicaţii ale antisemitismului. Cazul regiunii Cernăuţi, 1919-1940, în „Anuarul Institutului de istorie George Bariţiu”, Cluj, XXXIV, 1995, p.99-109; David Schaari, Comunitatea evreilor din Cernăuţi în perioada administraţiei româneşti între cele două războaie mondiale, în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, IV, 1999, p.137-184. Moţiunea studenţimii române în chestia Ehrlich-Last, în „Glasul Bucovinei”, IV, 1921, nr. 656 (15 martie), p.1; vezi şi F. Doboş, D-nii Last şi Ehrlich la Universitatea noastră?, în „Glasul Bucovinei”, IV, 1921, nr. 652 (10 martie), p.1; Studenţimea cernăuţeană contra d-lor Ehrlich şi Last, în „Glasul Bucovinei”, IV, 1921, nr. 656 (13 martie), p.1; V. Vermeşan, Domnii Ehrlich şi Last, în „Glasul Bucovinei”, IV, 1921, nr. 655 (13 martie), p.2 ş.a. Aurel Morariu, Să apărăm prestigiul universităţii noastre!, în „Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, IV, 1921, nr. 647 (4 martie), p.1-2. Romulus Cândea, Noi nu suntem în România?, în „Glasul Bucovinei”, IV, 1921, nr. 656 (15 martie), p.1. Cf. „Monitorul Oficial”, nr. 212 din 28 decembrie 1922, p.10066. Anterior fusese profesor la Institutul teologic din Sibiu, devenind apoi titular la catedra de Istoria bisericească universală şi statistică bisericească la facultatea de teologie din Cernăuţi („Monitorul Oficial”, nr. 267 din 26 febr./11 mart.1919, p.5767), după ce încercase să se titularizeze aici încă de pe vremea universităţii germane, în toamna lui 1917. Aurel Morariu, Fariseii de azi, în „Glasul Bucovinei”, IV, 1921, nr. 839 (4 nov.), p.1. Preotul C. Morariu a fost unul din cei cinci bucovineni întemniţaţi de austrieci, alături de Ciprian Porumbescu, datorită telegramei trimise la Iaşi cu ocazia comemorării decapitării lui Grigore Ghica, cel ce se opusese cedării Bucovinei către habsburgi. De altfel, cei doi au fost colegi de teologie la Cernăuţi, activând totodată în „Arboroasa”. Studiu introductiv Morariu, ambii ajunşi profesori la Universitatea din Cernăuţi, primul de literatură modernă şi folclor, celălalt la catedra de germanistică77, în vreme ce o soră a acestora, Elvira, a devenit soţia unui foarte bun prieten de liceu al lui Leca, şi anume Ilie E. Torouţiu78, reputat istoric literar şi folclorist, ales din 1936 membru corespondent al Academiei Române, iar o alta s‑a căsătorit cu bizantinistul Vasile Grecu, şi el universitar cernăuţean79. În plus, pe mulţi din cei menţionaţi îi mai legau şi evenimentele primului război mondial, Leca şi Torouţiu fiind mobilizaţi deodată la finele lui iulie 191480, pentru ca în toamnă cel din urmă, împreună cu Vasile Grecu şi cu Aurel Morariu să dezerteze din armata austriacă pentru a se refugia la Bucureşti81. De altfel, acţiunea studenţilor români din Bucovina a căpătat repede valoare de simbol82, ambii profesori – Eugen Ehrlich şi Adolf Last – fiind îndepărtaţi din universitate fără prea multe menajamente. Cine erau însă aceşti doi profesori împotriva cărora se adunase atâta vrajbă? Dacă Adolf Last a făcut o carieră academică mai puţin strălucită în ceea ce priveşte dreptul roman, dovedindu-se însă un bun cunoscător al limbii române, din moment ce a tradus în germană încă de la 1895 piesa lui I.L. Caragiale, Năpasta83, despre celălalt s-ar putea spune multe şi numai la superlativ, fiind în fond poate una din marile pierderi ale învăţământului superior românesc. Alături de Emile Durkheim şi Max Weber, Eugen Ehrlich este considerat unul din fondatorii sociologiei dreptului, opera sa – în principal Grundlegung der Soziologie des Rechts (Leipzig, 1913) – fiind extrem de apreciată mai ales în SUA şi Japonia. Evreu de origine, convertit apoi la catolicism, Ehrlich s-a născut la Cernăuţi în 1862, iar după studii superioare strălucite s-a specializat în drept roman, în 1896 fiind invitat la Universitatea din Viena ca profesor extraordinar, pentru ca din 1900 să devină titular la cea din Cernăuţi, unde va fi şi rector în 1906-190784. Totodată, Eugen Ehrlich a fost şi unul din cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai Şcolii austriece a 77 78 79 80 81 82 83 84 Asupra lui vezi Mircea Grigoroviţă, Victor Morariu (1881‑1946), ed. N. Cârlan, Suceava, Fundaţia Culturală „Leca Morariu”, 2005. Pentru maniera în care a ajuns profesor vezi Lucian Nastasă, „Suveranii” universităţilor româneşti, p.367. Anterior, prin 1908‑1909, aceasta era asiduu curtată de Ion Grămadă, jurnalist şi literat, mort în 1917, la Cireşoaia, acolo unde a fost rănit şi Gh.I. Brătianu. Din nefericire, Victoria Grecu a suferit după primul război mondial o profundă depresie, într‑o clipă de nebunie împuşcându‑şi mama, în 1923, pentru ca apoi să se sinucidă. Vezi Leca Morariu, Viaţă. Din caietul unui român prizonier în uniforma împăratului, ediţie îngrijită şi prefaţă de Liviu Papuc, Editura Alfa, Iaşi, 2002. Acesta a absolvit dreptul, cu un doctorat la Praga, intrând în anii interbelici în afaceri ce i‑au adus o avere respectabilă. Aurel a fost căsătorit cu Graţiela Călinescu, dintr‑o familie înstărită, neavând însă urmaşi. (Pentru alte detalii asupra familiei Morariu, vezi Liviu Papuc, Leca Morariu. Studiu monografic, Iaşi, Edit. Timpul, 2004, p.9‑21). I. Dominti, 13 martie 1906-13 martie 1921, în „Glasul Bucovinei”, IV, 1921, nr. 657 (16 martie), p.1, studenţii fiind lăudaţi pentru „conştiinţa lor naţională”, momentul îndepărtării profesorilor Last şi Ehrlich fiind asemuit cu acţiunea lui N. Iorga din 13 martie 1906, din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti. Jucată la 30 decembrie 1895 pe scena teatrului din Cernăuţi, iar pe temeiul aceleiaşi traduceri a fost prezentată şi la Berlin în 1902. Asupra sa vezi Manfred Rehbinder, Die Begründung der Rechtssoziologie durch Eugen Ehrlich, Berlin, Duncker & Humblot, 1986. De altfel, Manfred Rehbinder este savantul european cel mai implicat în ceea ce priveşte viaţa şi opera lui Eugen Ehrlich, în ultimii ani reuşind ca împreună cu el să aflu o mulţime de noi informaţii arhivistice ce vor fi puse în valoare în scurt timp. 45 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) „dreptului liber”, iar unul din discipolii săi celebri a fost „spontaneistul”85 Friedrich von Hayek, profund ostil lui Marx şi lui Freud, laureat al premiului Nobel pentru ştiinţe economice în 1974, propovăduitor al „societăţii deschise”86. Deşi într-o adresă a Administraţiei Bucovinei către Ministerul Instrucţiunii Publice, din primăvara lui 1920, Eugen Ehrlich figurează printre profesorii vechii Universităţi din Cernăuţi care au refuzat să înveţe limba română şi să depună jurământul de credinţă regelui Ferdinand87, lucrul pare mai puţin verosimil de vreme ce toate demersurile lui ne îndreptăţesc la o altă concluzie. În mod concret, Ehrlich şi-a dorit enorm să rămână la noua universitate românizată de la Cernăuţi, în acest sens făcând toate diligenţele necesare nu doar la Ministerul Instrucţiunii, ci şi pe lângă o serie de personalităţi proeminente ale mediului academic românesc, apelând în mod special la N. Iorga şi la Dimitrie Gusti. Iar dacă N. Iorga l-a apreciat în mod deosebit pe Ehrlich în aceşti ani postbelici – când atitudinea lui antigermană era extrem de vehementă –, asta spune deja multe! În ceea ce priveşte relaţia lui Ehrlich cu Dimitrie Gusti, trebuie evocat faptul că deşi Universitatea din Cernăuţi îi refuza cooptarea în rândul corpului profesoral, revista „Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială“ oferea pagini consistente fondatorului sociologiei dreptului. Aici şi-a publicat Eugen Ehrlich printre ultimele lui producţii cărturăreşti, texte ce impun luare aminte, din care Sfârşitul unei mari împărăţii (III, 1921, nr.1) merită o semnalare specială. Am spus „ultimele” pentru că, îndurerat de felul în care era tratat de cei ce decideau destinul Universităţii din Cernăuţi, şi-a aflat sfârşitul la numai 59 ani, pe 2 mai 1922, fiind internat într-o clinică din Viena. Aşadar, nimeni nu l-a ajutat, nici chiar Sextil Puşcariu, cel care beneficiase de enormul sprijin al lui Eugen Ehrlich pentru a ajunge la Universitatea din Cernăuţi, pe vremea când sociologul era rectorul acestui stabiliment. Îndepărtarea celor doi universitari, dar de fapt a mai multor profesori nonromâni, nu se datora neapărat nici „pangermanismului” acestora, nici evreităţii lor, ci era pornirea ce părea mai tuturor „firească” pe atunci de a umple universitatea cu români sau, ca excepţii la maximă rigoare, persoane ce şi-au declarat românismul, aşa cum în epoca ante-1918 câţiva români îşi declaraseră pangermanismul (inclusiv Sextil Puşcariu, Alexe Procopovici ş.a.). De altfel, trebuie subliniat acum faptul că în întreaga istorie a învăţământului superior românesc, încă de la 1864 şi până la 1944, evreii au fost excluşi din corpul universitar românesc. Singurele excepţii, ce confirmă regula, au fost reprezentate de doar câţiva evrei ce au ocupat posturi auxiliare, aşa-zise „de aşteptare”, în principal de expertiză şi care solicitau un maxim profesionalism, în principal în cazul facultăţilor de medicină. În rest, cazuistica indică un profund antisemitism academic, în ceea ce priveşte cooptarea corpului profesoral. 85 86 87 46 „Spontaneismul” este un curent conform căruia dreptul este ceva natural, creat în mod liber, ca realizare a forţelor sociale, el este produsul societăţii şi nu al statului; de aceea, ideea de „justiţie socială” este un „miraj”, o „manipulare politică”. Vezi Hayek on Hayek. An autobiographical dialogue, edited by Stephen Kresge and Leif Wenar, London, Routledge, 1994; Hans Jörg Hennecke, Friedrich August von Hayek zur Einführung, Hamburg, Junius Verlag, 2010. Arh.St.Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 443/1920, f.20-24. Studiu introductiv Fără a intra în detalii, am putea totuşi invoca la rigoare pe Tudor Vianu, dar al cărui tată, medicul Alexandru Vainberg (care a adoptat numele de Vianu) se creştinase, primind totodată naturalizarea în 1878, în urma războiului de independenţă88, la care a participat ca voluntar. Tudor Vianu a fost numit conferenţiar suplinitor de Estetică la Universitatea din Bucureşti, de la 1 februarie 1927, pentru ca după trei ani să fie definitivat pe lângă catedra de Sociologie, etică şi estetică a lui D. Gusti. Mai târziu, după ce catedra s-a scindat în două, Estetica şi critica literară, pe de o parte, iar pe de alta Estetica generală, titular fiind M. Ralea, Vianu va funcţiona pe lângă acesta din urmă, predând Estetică specială şi critică literară. Cu toate acestea, nu a fost lipsit de emoţii când s-a pus problema aplicării legilor rasiale şi a purificării sistemului universitar, deşi la unison i-au sărit în apărare colegii de facultate89. A depăşit însă momentul, devenind profesor titular de Estetică şi critică literară abia în 1945, iar odată cu reforma învăţământului din 1948 a trecut la Literatură comparată, catedră denumită din 1955 de Literatură universală. Asemenea celui de mai sus, un alt evreu creştinat, prezent în Universitatea de la Bucureşti, a fost I.A. Candrea, iniţial conferenţiar de filologie romanică, apoi profesor titular la catedra de Dialectologie şi folclor romanic (prin transformarea conferinţei) de la 1 iulie 1927, care a funcţionat până la 1 octombrie 1936, când a fost pensionat pentru limită de vârstă. Dar nu toţi cei „creştinaţi” au avut şansa celor mai sus menţionaţi. Heimann (Hariton) Tiktin (1850-1936), de pildă, doctor în filologie la Universitatea din Leipzig, fusese cooptat prin 1896 de Philippide la ingrata muncă pentru Dicţionarul Academiei, în acelaşi timp mergând regulat la cursurile acestuia. Pentru a avea şanse în plus de promovare, Tiktin s-a şi botezat în 1900. Însă, aşa cum îi relata Philippide lui H. Sucher la 20 martie 1900: „Bietul om crede că cu aceasta va îmblânzi băieţii de la liceu – unde este profesor de limba germană – care-i fac zile fripte, şi va putea căpăta catedra definitiv. E un necăjit suflet şi al lui. Mie mi-i foarte simpatic acest evreu (…). Tiktin e însă un om muncitor, un învăţat serios şi un om nenorocit şi pentru cei nenorociţi am avut totdeauna multă iubire, pentru că şi eu am făcut totdeauna parte dintr-înşii. (…) Ştiu foarte bine că omul nu s-a botezat din dragoste pentru creştinism – dar cine-i creştin din convingere astăzi ?”90 Iar meritele sale erau recunoscute şi de alţii. În 1902, când Al. Philippide dorea să încredinţeze suplinirea cursului său lui P. Zarifopol, care însă se considera nepregătit pentru o asemenea sarcină dificilă, acesta din urmă s-a gândit că este mai bine să i se adreseze lui Tiktin, deşi „vorbeşte foarte rău româneşte (aşa mi s-a spus cel puţin), şi cu toate că printre studenţii români 88 89 90 Tatăl său a participat şi la războiul din 1913, iar la cel din 1916-1918 a fost invalid de război. La fel se creştinase şi mama lui Tudor Vianu, Florica, născută Leibovici. În vara lui 1940, la facultatea de litere din Bucureşti nu era înregistrată pe statele personale ale salariaţilor decât o singură persoană de origine „evreiască”, şi anume asistenta Anita Belciugăţeanu (1892-1944). În fapt, aceasta era doar de origine evreiască, pentru că în perioada studiilor universitare la Paris s-a convertit la religia catolică, pe care a practicat-o atât de fervent încât şi-a botezat ambii copii. Asupra acesteia vezi Luminiţa Beiu-Paladi, „Leopardi nella visione di una comparatista romena: Anita Belciugăţeanu”, în vol. Giacomo Leopardi e la sua presenza nelle culture est-europee. Atti del Convegno internazionale di Bucarest (2-5 luglio 1998), edit. S. Bratu Elian, Bucarest, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1999, p.32-39. Alexandru I. Philippide în dialog cu contemporanii, I, ed. I. Oprişan, Bucureşti, Edit. Minerva, 1986, p.176. 47 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) domneşte un curent antisemit destul de violent, tot pe dânsul, ca pe un adânc cunoscător al filologiei române ce este, ar trebui să-l aleagă d-l Philippide”91. N-a avut însă nici o şansă în România, părăsind ţara şi lucrând ca „lector onorar” (din 1905) la Seminarul de Limbi orientale de la Universitatea din Berlin, abia în 1919 recunoscându-i-se oarecum meritele prin alegerea lui ca membru de onoare al Academiei Române92. Au existat aşadar situaţii evidente de discriminare în ce priveşte recrutarea la universitate pe criteriul etnicităţii, iar cazul lui Lazăr Şăineanu este cât se poate de semnificativ. După studii strălucite la Bucureşti, Şăineanu s-a specializat la Paris în lingvistică, după care îşi va trece doctoratul la Leipzig, în 1889. Revenit în ţară, cu greu i se oferă un post la gimnaziul „Gh. Lazăr” din Bucureşti, şi numai la intervenţia energică a profesorului şi susţinătorului său Al. Odobescu. În paralel va suplini „onorific” la Universitate pe Hasdeu93 – rezultatul prelegerilor sale fiind un volum cu titlul Raporturile dintre gramatică şi logică. Cu o privire sintetică asupra părţilor cuvântului94 –, obţinând în toamna lui 1890 chiar un transfer la catedra recent înfiinţată de Istoria şi literatura românilor până la Mihai Viteazul, nu doar pe baza titlurilor şi diplomelor, ci mai ales a competenţelor sale în lingvistica indo-europeană, limba paleoslavă, limbile romanice, dialectul evreogerman etc, fără echivalent pe atunci la noi. În clipa aceea, s-a declanşat contra lui o aprigă campanie de presă, susţinută din umbră, dar şi făţiş, de V.A. Urechia, titularul unei catedre complementare, dar care ar fi vrut şi suplinirea normei lui Şăineanu. În plus, Gr.G. Tocilescu se oferă şi el să suplinească postul, împrejurări în care Şăineanu îşi dă demisia, deşi era susţinut de Hasdeu, Odobescu şi Maiorescu. De altfel, într-o scrisoare a lui M. Gaster – şi el victimă a sentimentelor antisemite – către L. Şăineanu, din 26 octombrie 1890, Tocilescu era apreciat drept un „mizerabil cumulard şi stoarce sânge”, un „nimic pe care l-am ajutat împotriva tuturor, care s-a ridicat pe umerii prietenilor, cărora le-a dat apoi cea dintâia călcare”95. În acest context, alimentat de atmosfera antisemită de la noi, ilustrul filolog îşi va „rata” cariera de universitar. De altfel, se pare că eşecurile lui Şăineanu aproape că s-au ţinut lanţ, refuzându-i-se cu îndârjire acordarea cetăţeniei române (care, poate, i-ar fi dat o şansă în plus la universitate), deşi nu a fost lipsit de susţinători. 91 92 93 94 95 48 Paul Zarifopol în corespondenţă, ed. Alexandru şi Radu Săndulescu, Bucureşti, Edit. Minerva, 1987, p.233. H. Tiktin este autorul unui celebru Rumänisch-deutsches Wörterbuch, din care o a II-a ediţie a apărut în trei volume la Wiesbaden (1985, 1987 şi 1988), în „colaborare” cu Paul Miron şi Elsa Lüder. De altfel, aceştia din urmă au republicat un prim volum, cu asiduitate verificat, din aceeaşi lucrare, literele A-C (Wiesbaden, Otto Harrassowitz Verlag, 2001). Lecţia sa de deschidere la cursul de Filologie comparată este o pildă de erudiţie – ca de altfel întreaga lui operă – ce nu prea îşi are echivalent în spaţiul românesc (vezi L. Şăineanu, Lingvistica contemporană sau şcoala neogramatică, Bucureşti, 1890). De altfel, referindu-se la acest moment, îi scrie lui Gaster că „Prelegerile universitare sunt, pentru mine, o excelentă diversiune şi contribuie a-mi întreţine voiciunea intelectuală. Sunt oarecum răsplătit de munca ce reclamă prepararea lor, prin interesul şi asiduitatea cu care un numeros public urmăreşte aceste prelegeri” (M. Gaster în corespondenţă, ed. Virgiliu Florea, Bucureşti, Edit. Minerva, 1985, p.159). Tomul a apărut la Bucureşti, în 1891, 193 p. M. Gaster în corespondenţă, p.114. Studiu introductiv Adresându-se lui H. Sucher în 1895, Al. Philippide îl anunţa că lui Şăineanu nu i s-a acceptat împământenirea, pe care Senatul a respins-o cu mare majoritate: „Eu nu sunt filosemit – spunea filologul ieşean –, dar dacă merită vreun jâdan împământenirea, apoi Şăineanu o merită”96. La un moment dat chiar i s-a dat cetăţenia (în 1900), însă la numai 24 de ore actul de naturalizare a fost anulat. În faţa unei asemenea atitudini, a plecat definitiv la Paris, unde a şi publicat o lucrare ce merită luare aminte: Une carrière philologique en Roumanie (1885-1900). I. Les péripéties d’une naturalisation. Mémoire auto-biographique par Lazare Sainéan, Bucarest, Chez Émile Storck/Paris, Chez Larousse, 1901. Au existat aşadar cazuri evidente de discriminare în ce priveşte recrutarea corpului profesoral la universitate pe criteriul etnicităţii. În felul acesta, de altfel, erudiţii evrei – care n-au fost puţini în spaţiul românesc – au fost mereu descurajaţi ab initio, prin toată atmosfera antisemită existentă în universităţi, nu numai printre studenţi, dar şi în cadrul unei bune părţi a corpului profesoral. Într-un astfel de context, mulţi dintre israeliţii din România au trebuit să-şi caute şansa împlinirilor intelectuale şi sociale în afara ţării de origine, optând pentru o emigrare definitivă în străinătate. Dintre aceste impresionante „pierderi” care au avut o carieră de universitari în afară aş dori să amintesc aici doar pe Solomon Schechter (18471915), născut la Focşani într-o familie hasidică, care a plecat în 1879 să studieze la Berlin, deopotrivă universitatea şi „Hochschule für die Wissenschaft des Judentums”, după ce anterior poposise pentru scurtă vreme la Universitatea din Viena. S-a afirmat apoi ca un mare erudit al Talmudului şi textelor rabinice, fiind o vreme lector la Universitatea din Cambridge, profesor de ebraică la „University College” din Londra, după care se stabileşte în Statele Unite, fondând aici „United Synagogue of Conservative Judaism”. Însă celebritatea lui s-a datorat mai ales descoperirii şi valorificării parţiale a Genizei din Cairo, achiziţionând din întregul material aproximativ 140.000 de fragmente pentru Cambridge97. Educaţia la evrei În România, ca de altfel în tot Bazinul Carpatic – şi nu numai –, cei mai mari utilizatori ai sistemului şcolar au fost evreii. Şcolarizarea a constituit pentru aceştia una din cele mai importante strategii de gestionare a identităţii etnice şi religioase, a îndeplinit funcţia de compensare directă a dezavantajelor sociale ataşate marginalităţii. Iar această „sentinţă” se pliază pe o sumă de particularităţi ale vieţii cotidiene a marei mase evreieşti, care avea o existenţă cât se poate de periferică, 96 97 Alexandru I. Philippide în dialog cu contemporanii, I, ed. I. Oprişan, Bucureşti, Edit. Minerva, 1986, p.122. Norman Bentwich, Solomon Schechter. A biography, Cambridge, Cambridge University Press, 1938 (reeditat la Philadelphia, The Jewish Publ. Society of America, 1948). Pentru alte nume de evrei emigraţi din România şi stabiliţi în SUA, până la epoca avută de noi aici în vedere, care au făcut o carieră de excepţie, vezi George Dobsevage, Jews of prominence in the United States, în American Jewish Year Book, 5683 (vol. 24/1922-1923), ed. Harry Schneiderman, Philadelphia, The Jewish Publication Society of America, 1922, p.109-218. 49 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) israeliţii fiind înghesuiţi în spaţii urbane insalubre, uneori în case suprapopulate, persecutaţi şi îngrijoraţi de eventualitatea unor legi arbitrare, intimidaţi de proprietari, dispreţuiţi de populaţia citadină autohtonă şi chiar de coreligionarii nou îmbogăţiţi, adeseori bruscaţi de poliţişti şi gardieni, jigniţi în discursurile demagogice ale politicienilor etc. Asta la suprafaţă! Pentru că la finele unei zile de muncă, evreii nu erau de găsit în birturile de la tot pasul – asemenea altor concitadini –, ci, cu profesor sau nu, ei se consacrau cu mare plăcere studiului, nenumărate ipostaze surprinzându-i în faţa cărţilor deschise şi intonând melodioasa muzică talmudică. De altfel, iată cum surprinde Moses Rosen acest aspect în târgul copilăriei sale, Fălticeni, nu mult după începutul veacului XX: „Mulţi meseriaşi simpli petreceau ore în şir, după munca istovitoare şi rău plătită a zilei, pentru a studia Tora şi Talmudul. În fiecare zi, dimineaţa devreme şi seara târziu, ei zăboveau la sinagogă şi continuau să înveţe, să înveţe pentru că «asta era, pur şi simplu, viaţa lor»”; „voiau să asculte cuvântul Torei şi să recite psalmi în ebraică, cu toate că le pierduseră înţelesul”98. Din această perspectivă, se cuvine a remarca faptul că în aproape fiecare locuinţă evreiască, chiar şi în cea mai umilă şi mai săracă, exista o mică bibliotecă cu cărţi. În plus, aproape că nu a existat în România vreo comunitate iudaică fără a poseda un centru de învăţământ99. Studiul a constituit mereu una din principalele datorii ale tânărului evreu, poate chiar cea de căpătâi: pentru a fi un bun evreu trebuie să asculţi de învăţăturile Scripturii (Tanah100); pentru a le respecta trebuie să le cunoşti; pentru a le cunoaşte trebuie să le studiezi. Mai mult chiar, a studia este o poruncă divină: din cele 613 precepte care definesc obligaţiile fundamentale ale evreilor, cele privitoare la învăţare („să citeşti”, „să studiezi”, „să împărtăşeşti şi altora învăţămintele”, „să transcrii o sefer Tora”) se află printre primele. De altfel, Talmudul îndeamnă la prioritatea studiului, pentru că acesta din urmă conduce la fapte. Mai mult chiar, studiul şi învăţătura constituia pentru hasidimi principala cale pentru izbăvire, de a ajunge la Dumnezeu. Iar cei care nu aveau şansa de a răzbate la Cel Atotputernic prin studiu, o făceau prin fervoarea religioasă, prin rugăciune intensă, prin dans şi muzică. Nu întâmplător, evreii purtau filactere fie în dreptul inimii (şel jad), fie pe cap (şel roş). În acest context, educaţia a fost extrem de importantă în tradiţia culturală a evreilor. Israeliţii europeni au apreciat de-a lungul vremii postura de a studia, dar şi de a învăţa pe alţii, asta încă din vremurile pre-Talmudice. „Un ignorant nu poate fi credincios”, spune Talmudul. Aşa se face că în această lume aşkenazi, hasidică, copiii nu trebuiau siliţi să meargă la şcoală, pentru că o făceau ei cu mare plăcere. Iar în aceste comunităţi de la noi existau întotdeauna indivizi care să satisfacă exigenţa sacră a studiului, iar Mişna (Avot) oferă chiar un model pedagogic. De altfel, aproape că nu există organizaţie evreiască care să nu proclame educaţia drept una din principalele obligaţii ale israeliţilor. De pildă, în epoca la care Moses Rosen, Primejdii, încercări, miracole, ed. II, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1991, p.23. Vezi în acest sens cartea lui Liviu Rotman, Şcoala israelito-română (1851-1914), Bucureşti, Edit. Hasefer, 1999. 100 Termenul reuneşte cele trei componente principale ale Scripturii ebraice: Tora (Pentateuhul), Neviim (Profeţii) şi Ketuvim (Hagiografele). 98 99 50 Studiu introductiv ne referim, comitetul central al organizaţiei ortodoxe evreo-ruse „Nezach Israël” prevedea printre principalele puncte: „Educaţia naţională este prima condiţie pentru viaţa sănătoasă a unui popor şi garanţia cea mai sigură pentru continuarea poporului evreiesc. Toţi copiii de 6-16 ani trebuie să frecventeze o şcoală naţională evreiască în care se învaţă îndeosebi domeniile evreieşti”101. Cum de la sine se înţelege, deşi este vorba de o educaţie religioasă, implicaţiile sunt anevoie de cuantificat sub aspectul dezvoltării intelectului tânărului învăţăcel. Pe lângă faptul că mintea este deprinsă nu doar cu efortul, ci şi cu plăcerea învăţării, studierea Torei şi a Talmudului oferea deja o sumedenie de cunoştinţe extrem de utile în viaţă, dar şi înclinaţii serioase spre sistematizări, formulări doctrinare, reflecţie şi dezbatere. A studia Tora şi Talmudul nu înseamnă doar a memora şi a acumula cunoştinţe, ci presupune a trece totul prin filtrul propriei gândiri, a pune la îndoială, a analiza, dar şi a dezvolta, a transmite şi altora rodul reflecţiilor tale, pentru că şi acest din urmă aspect se încadrează tot într-un comandament divin, de a împărtăşi şi altora cunoştinţele tale. Iată de ce, nu întâmplător, concepte în idiş precum lerner (studios), lamdn (erudit), talmid khokhem (savant), gaon (geniu) ş.a. impuneau un imens respect, chiar veneraţie, în vreme ce persoanele inculte, grobiene, cu limbaj şi conduită mizerabile erau denumite prost, termen asociat cel mai frecvent non-evreilor. Până şi israeliţii puternic implicaţi în diverse activităţi profesionale îşi consacrau un anumit timp studiului, dimineaţa şi seara, în anumite familii chiar întreaga zi de Şabat. Evident, nu toată lumea se supunea acestei reguli, însă cei ce o practicau se bucurau de un mare respect şi renume în cadrul comunităţii, pentru că instrucţia a conferit mereu prestigiu, stimă şi autoritate. Aşa cum suna un dicton foarte răspândit la evreii din Europa orientală, „Tora este cea mai bună negustorie”, explicându-se astfel faptul cum de cea mai importantă parte a bugetului familial era consacrată cheltuielilor cu educaţia. În funcţie de avantajele ce decurgeau din educaţie – statut social, prestigiu, căsătorie cu o dotă respectabilă şi chiar plăcerea de a studia –, este firească evoluţia mereu ascendentă a investiţiei şcolare la evrei, studiosul fiind mereu orgoliul familiei, promisiunea spre înalte onoruri şi reuşita socială. De aceea, fiecare etapă de succese educaţionale era marcată printr-o celebrare familială, acasă sau la sinagogă, în care tânărul evreu avea ocazia să-şi demonstreze capacităţile intelectuale. De altfel, educaţia este factorul cel mai sigur, direct al mobilităţii sociale, mai ales pe verticală. Tinerii din familii modeste nu trebuiau să aştepte cu anii să adune avere şi să dea un „nume” familiei, ci prin sârguinţă intelectuală puteau cu uşurinţă intra în categoria de yikhes. Bunăoară, întotdeauna un evreu educat avea şansa unui bun mariaj, cu o excelentă dotă, pentru că nu era o mai mare bucurie pentru un tată decât să-şi mărite fata cu un studios promiţător, pentru că astfel exista garanţia binecuvântării eterne. Cu alte cuvinte, cu cât un evreu este mai instruit, cu atât se bucură de o mai mare consideraţie. Până şi idealul frumuseţii masculine este asociat cu trăsăturile intelectualizante, de la chipul feţei până la înfăţişarea mâinilor, care trebuie să indice spiritualizarea, fineţea muncii intelectuale şi nu efortul fizic al braţelor ori corpului. 101 „La Renaissance du peuple juif”, XII, 1918, no. 34 (1er janvier), p.10-11. 51 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) În acest context, se poate afirma fără nici o rezervă faptul că la evrei aproape că nu a existat analfabetism. Chiar şi pentru cei foarte săraci, orfani din fragedă copilărie, indivizi cărora soarta nu le-a surâs prea mult, sunt luaţi în grija „comunităţii” şi li se asigură – printre altele – minimalele cunoştinţe de ebraică, stăpânind măcar alfabetul, pentru că este acelaşi folosit în idiş. Aşadar, chiar dacă nu toată lumea din comunităţile evreieşti de la noi era instruită, dezideratul unei pregătiri intelectuale se afla în sufletul tuturor. Pe când Elie Wiesel era copil, adeseori tatăl său îi spunea: „Niciodată să nu-ţi pară rău că ai dat prea mult săracilor sau că ai învăţat prea mult”102. Totodată, în conformitate cu vechea tradiţie iudaică, în fiecare Şabat, tatăl lui Elie, Şlomo, invita la masă un oyrekh (străin, musafir), uneori un cerşetor, dar cel mai adesea un „student” de la yeşiva (şcoala talmudică). De altfel – în paranteză fie spus – fără oyrekh nu poate exista un Şabat perfect, iar această ospitalitate o manifestau şi evreii de condiţie mai modestă, pentru că la aşkenazi exista legenda conform căreia în fiecare Şabat se afla printre evrei profetul Elie (Ilie), deghizat într-un străin sărac, pentru a verifica dacă sunt respectate cerinţele celui Atotputernic. Cu alte cuvinte, orice oyrekh putea fi profetul Ilie, nimeni altul decât precursorul venirii lui Mesia. În Sighetul Marmaţiei, Şlomo Wiesel nu era un evreu bogat, dar se dovedise a fi un şeyn, un om de onoare, fără aere, ce-şi asuma responsabilităţi sociale, îşi împlinea datoriile faţă de comunitate şi faţă de indivizi. Era înţelegător şi chiar generos cu cei mai puţin norocoşi în viaţă, sau care doar la un moment dat treceau prin greutăţi. Dar până şi bunicul dinspre mamă al lui Elie Wiesel, reb Dovid (Dodie) Feig, care locuia la ţară, în Bocicoi (Bocskó, în ungureşte; Bicikev în idiş), deşi se ocupa cu agricultura, era totodată „cultivat şi erudit, citind cu nesaţ Biblia şi comentariile lui Raşi şi Ramban, şi mai ales opera lui Rabi Haim Ben Atar”; „bunicul îmbina perfect căutarea sacrului cu exigenţele vieţii cotidiene”103. Sau, ca să mă folosesc de spusele lui Abraham Joshua Heschel, chiar dacă evreii săraci ai acestei regiuni nu aveau „înfăţişarea profeţilor”, chiar dacă „burţile le erau goale, locuinţele suprapopulate”, „spiritele le erau pline de bogăţia Torei”104. Treptat însă, mai ales după primul război mondial şi odată cu emanciparea evreilor din România, educaţia religioasă îşi pierde locul central în instruirea tinerilor evrei, poate şi datorită ideologiilor tot mai universaliste ce încep să se răspândească la scară largă, dar îndeosebi în dorinţa indiscutabilă a lor de a se integra cât mai rapid în societatea românească, prin frecventarea şcolilor publice. Cu alte cuvinte, tot mai mulţi israeliţi se despart oarecum tranşant de heder, învăţământul preşcolar specific evreiesc, dându-şi copii la gimnazii şi licee de stat, ca semn al dorinţei lor de asimilare105. Ar fi trebuit de altfel să fie un lucru de dorit şi din partea statului, deoarece în societăţile moderne şcoala are printre altele şi menirea de a controla şi a integra cetăţenii în cadrele ideologice ale naţiunii. 102 Elie Wiesel, Toate fluviile curg în mare, trad. Felicia Antip, Bucureşti, Edit. Hasefer, 2000, p.19. 103 Ibidem, p.45-46. 104 Cf. Abraham Joshua Heschel, Le monde intérieur du Juif polonais, prefaţă la vol. Mark Zborowski, Elizabeth Herzog, Olam. Dans le shtetl d’Europe centrale avant la Shoah, trad. par Didier Pemerle et Fr. Alvarez-Pereyre, Paris, Plon, 1992, p.V. 105 Cf. Arnold Schwefelberg, Amintirile unui intelectual evreu din România, ed. Leon Volovici, Bucureşti, Edit. Hasefer, 2000, p.24. 52 Studiu introductiv Studenţii evrei în reţeaua universitară românească Instituţie cu o reală putere socială şi spirituală, ce pregăteşte intelectuali profesionişti, Universitatea constituie un câmp de investigaţie deosebit de complex. Ca loc de întâlnire a mai tuturor aspiraţiilor culturale la un moment dat, ea ar trebui definită nu numai prin referinţa la câteva tipuri organizatorice ideal-abstracte, ci mai ales prin clientela ce o atrage şi prin funcţiile ce le îndeplineşte în cadrul societăţii106. Din această perspectivă, opţiunea pentru un anume centru de învăţământ superior şi branşa de studii, stabilirea unei tipologii în ceea ce priveşte conduita profesională, pe baza unor variabile socio-istorice (etnie, confesiune, categorie socială, origine geografică, vârstă etc), ar trebui să constituie elemente privilegiate de analiză107. Pe de altă parte, aşa cum am sugerat mai sus, Marea Unire din 1918 şi emanciparea evreilor în anul următor108, a deschis tuturor israeliţilor de la noi gustul pentru integrare în noua societate, care promitea mult – chiar enorm – prin toate atuurile dobândite la finele primului război mondial (de la întinderea teritorială până la extensia nemavăzută până atunci a cooperării internaţionale, din care România nu ar fi avut decât de câştigat). Cu alte cuvinte, acordarea de drepturi cetăţeneşti evreilor, teoretic le deschidea acestora calea spre mai toate funcţiile în stat. În acest context, este explicabil afluxul sporit de tineri spre învăţământul universitar, pe de o parte convinşi de existenţa unor debuşeuri profesionale, iar pe de alta şi în virtutea unui discurs politic obsesiv în ceea ce priveşte necesitatea schimbării raportului de forţe în câmpul elitelor, în favoarea elementului românesc. În paranteză fie spus, era evident faptul că aspiraţia „românizării” noilor provincii (îndeosebi Ardealul şi Bucovina) presupunea eliminarea vechiului aparat administrativ şi înlocuirea cu unul de origine autohtonă. Iar ideea „românizării” era atotprezentă în epocă, chiar obsedantă, fenomenul în sine meritând studii de profunzime şi mare fineţe analitică, care cu siguranţă îşi vor afla locul cândva şi în istoriografia română. Aşadar, în anii imediat următori primului război mondial situaţia părea deosebit de favorabilă şi plină de perspective pentru tânăra generaţie postbelică. La aceasta se adaugă şi extinderea reţelei universitare prin intrarea în circuit a două noi centre provinciale de învăţământ superior, la Cluj şi Cernăuţi, ceea ce a contribuit la dublarea aşezămintelor de acest gen în raport cu perioada anterioară. Evident, au sporit şi efectivele potenţialului public, dar şi ale celor în căutare de angajamente post-universitare. Tabloul 1 surprinde oarecum la rece, numeric, evoluţia corpului studenţesc din cele patru centre universitare româneşti interbelice, pe baza a două categorii distincte: evrei şi non-evrei, atunci când statisticile înregistrează repartiţiile pe 106 Vezi Lucian Nastasă, Universitate şi elite. Repere bibliografice, în „Xenopoliana”, IV, 1996, p.172-177. 107 Vezi, de pildă, Victor Karady, Lucian Nastasă, The University of Kolozsvár/Cluj and the students of the Medical Faculty (1872-1918), Budapest-Cluj, CEU-CRDE, 2004. 108 Carol Iancu, L’émancipation des Juifs de Roumanie, 1913-1919. De l’inégalité civique aux droits de minorité, preface de Charles Olivier Carbonell, Montpellier, Centre de recherches et d’etudes juives et hebraiques, 1992. 53 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) criteriul confesional şi cel naţional, consemnare ce nu este cât de cât sistematică decât de pe la mijlocul anilor ’20. Pe de altă parte, un aspect fundamental trebuie semnalat încă din capul locului: cumplita, incredibila neglijenţă a celor care întocmeau statisticile studenţeşti, de la nivelul facultăţii până la cel de centru universitar! Că nu se potrivesc întotdeauna statisticile facultăţilor cu cele ale administraţiilor universitare (acestea din urmă fiind ceva mai riguroase, pentru că au ca temei taxele şi stipendiile şcolare), că diferă cifrele semestrului întâi de cele din al doilea – ar mai afla explicaţii. Însă chiar operaţiile simple de adunare sau înmulţire sunt uneori eronate, existând totodată diferenţe între ceea ce se găseşte în arhivele universitare şi în diversele statistici edite109. Acest aspect ne-a creat un imens disconfort, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme am lucrat intens cu statistici ale învăţământul superior din Austria, Franţa, Germania şi Ungaria, iar cifrele şi verificările au indicat o seriozitate pe care unii doar şi-o imaginează, dar care devine fascinantă după ce încerci să faci ceva şi pentru spaţiul românesc. În consecinţă, cu riscul anunţat acum de o eroare statistică între 1-1.5%, am preluat evidenţele aşa-zis „oficiale” (îndeosebi Anuare universitare), le-am confruntat cu cifrele din alte surse statistice tipărite, menţionate deja în nota de subsol anterioară, iar când au existat lipsuri pe diverşi ani sau discrepanţele erau mari (ori fără distincţie între medicina propriu-zisă şi farmacie, de exemplu, între studenţii la nivel de licenţă şi cei de doctorat etc), atunci am recurs la sursele arhivistice ale diverselor centre universitare. În felul acesta credem că am oferit o bază statistică cât mai aproape de cifrele reale de şcolarizare în învăţământul nostru superior interbelic. Tabloul 1110 Anul Bucureşti Evrei Total studenţi Iaşi Evrei Cluj Total studenţi Evrei Cernăuţi Total studenţi Evrei Total studenţi 1919/20 510 7224 - 3584 276 1880 365 1591 1920/21 852 8138 - 3970 - 2421 263 1191 1921/22 - 8419 - 3767 - 2643 465 1102 1922/23 - 8986 - 3224 - 2900 483 1312 1923/24 - 10880 - 4650 224 2016 - 660 1924/25 1872 11932 1325 4634 158 2175 256 755 1925/26 2519 14869 1251 4747 - 2292 - 886 109 Avem aici în vedere îndeosebi: Anuarele universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi pe toţi anii interbelici; Statistica învăţământului public şi particular din România pentru anii şcolari 1919-1920 şi 1920-1921, cu o dare de seamă de G. Theodoru, Bucureşti, Tip. Curţii Regale F. Göbl, Fii, 1924; Anuarul statistic al României, pe toţi anii interbelici; Recensământul din 1930, vol. I-IX; Sabin Manuilă, Ştiinţa de carte a populaţiei României. Note preliminare după datele recensământului general al populaţiei din 1930, Bucureşti, Institutul Social Român, 1936 ş.a. 110 Statisticile universităţilor din Bucureşti şi Cernăuţi nu includ şi studenţii facultăţilor de teologie creştin-ortodoxă, tocmai pentru a nu distorsiona ponderea pe confesiuni. 54 Studiu introductiv Anul 1926/27 Bucureşti Iaşi Evrei Total studenţi Evrei 2544 16850 1382 Cluj Total studenţi 4914 Evrei Cernăuţi Total studenţi Evrei Total studenţi - 2494 - 1021 1927/28 2499 18879 1256 4660 151 2743 - 1155 1928/29 2580 20573 1221 4653 177 3016 - 1527 1929/30 2773 21416 1197 5010 241 3756 - 1651 1930/31 2663 18591 1323 4891 302 4064 - 1800 1931/32 2708 16408 1507 5536 404 4123 - 1925 1932/33 2101 14392 1639 5716 447 4469 - 1929 1933/34 2515 16897 1505 5982 453 4361 689 2043 1934/35 2621 17104 1029 5334 396 4300 461 1580 1935/36 1596 15091 974 5181 363 3579 346 1395 1936/37111 1155 13092 656 4028 321 3191 192 998 1937/38 1169 12990 449 2638 296 3155 188 1386 610 10414 356 1969 284 3094 173 1243 1938/39112 Aşa cum lesne se poate constata, efectivele studenţeşti ale universităţilor din România sporesc în toată perioada interbelică în ritm alert, punctul culminant fiind atins în 1929/1930, exact anul declanşării marei crize economice, după care urmează evidente descreşteri, chiar dacă într-o manieră lentă. Cu alte cuvinte, dacă – de pildă – la 1901/1902 erau 3443 studenţi la Bucureşti şi 629 la Iaşi, după două decenii avem deja 8832 şi respectiv 3767, pentru ca la alţi zece ani cifrele să indice 17361 studenţi în capitală şi 5753 la Iaşi. Cum bine se constată, ritmurile ponderilor sunt diferite, în sensul că la finele primului război mondial capitala Moldovei este cea care creşte semnificativ ca număr al studenţilor, pentru ca de prin 1925 întâietatea să revină Bucureştiului. Iar un alt aspect ce trebuie remarcat este ponderea evreilor, mereu la Iaşi existând între 40-50% din câţi israeliţi studiau la Bucureşti, în vreme ce cifra totală a studenţilor din ultimul centru universitar era de trei şi chiar de patru ori mai mare decât în celălalt stabiliment. Însă această problemă, a creşterii numerice în ce priveşte corpul studenţesc, nu a fost corelată cu extensia infrastructurii universitare. De altfel, în cadrul şedinţei Adunării Deputaţilor din 16 decembrie 1927, C.N. Ifrim, într-o interpelare adresată ministrului Instrucţiunii Publice, prezenta situaţia „dezastruoasă” a Universităţii din Iaşi, care ar fi explicat într-un fel mişcările studenţeşti de acolo. Deşi acea instituţie de învăţământ superior „trebuie să fie un factor de căpetenie în acţiunea de unire şi alipire sufletească a Basarabiei”, ea „nu poate răspunde acestui rol cultural şi naţional”. Din punct de vedere al spaţiului, stabilimentul fusese conceput 111 Cifra reprezintă numărul studenţilor înmatriculaţi după revizuirile în virtutea noii legi a învăţământului superior; în baza acestei „revizuiri” s-a redus drastic numărul studenţilor evrei. 112 Diminuarea semnificativă a efectivelor se datorează aplicării art. 4 din Legea învăţământului superior din 1938, conform căreia studenţii care nu şi-au trecut examenele unui an de studiu vreme de doi ani consecutivi, vor fi şterşi din matricole. 55 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) pentru 7-800 studenţi, or în 1927 cuantumul acestora atinsese deja aproximativ 4700. De pildă, facultatea de drept avea trei săli de cursuri pentru aproape 1800 studenţi. Cam aceeaşi situaţie se întâlnea la toate facultăţile. În plus, dotările didactice erau lamentabile, iar ca buget Universitatea din Iaşi primea 1/3 din cât avea Bucureştiul şi 1/2 din cât primea Clujul, ceea ce „a făcut să nască în sufletele profesorilor”, ca şi „în sufletele ieşenilor, sentimentul dureros că instituţia lor e nedreptăţită”113. Dintr-o altă perspectivă, constatăm faptul că la nici un deceniu de la Marea Unire, în România aveam de-a face cu un surplus de absolvenţi ai învăţământului superior („titraţi”), comparativ chiar şi cu Germania, adică asistăm la o supraproducţie de diplome. Dacă pe la 1930 în Germania era un student la 60 locuitori, în România aveam un student la 40 locuitori. Iar acest lucru în contextul în care diferenţele erau enorme între cele două ţări. Chiar dacă Germania pierduse un război, i se impuseseră „reparaţii”, trecuse printr-o inflaţie înfiorătoare etc, ea însă continua să fie o ţară puternic industrializată, cu un ridicat standard de viaţă, cu o tradiţie culturală de prim rang etc. În schimb, România rămăsese o ţară agricolă, în care puţin peste 72% din populaţie se ocupa cu exploatarea solului, şi din care aproape jumătate era analfabetă114, cu o organizare şi mentalitate mai mult patriarhală. În aceste împrejurări, era firesc să apară problema şomajului intelectual, dar şi un corolar al acesteia, şi anume concurenţa între „rase” pentru dobândirea posturilor publice. Chiar dacă în epocă s-a invocat faptul că acest surplus de diplome universitare s-ar fi datorat îndeosebi crizei economice, prin reducerea drastică a oricărui progres socio-economic, această supraproducţie de atestate academice s-ar fi produs oricum! Nu trebuie să uităm că după Marea Unire s-a dublat teritoriul României, ajungându-se în situaţia de a nu avea numărul necesar de oameni care să ocupe posturile vacante sau în curs de românizare. În acest context, s-a ajuns ca unii români să ocupe şi câte două funcţii, ba chiar şi trei. Iar această situaţie a slujbelor disponibile a generat un extrem de mare aflux de tineri spre învăţământul liceal şi universitar, afluenţa fiind încurajată şi de numeroasele burse acordate de stat pentru studenţii săraci, accesul la cămine şi cantine, diverse gratuităţi (pe liniile CFR, de pildă), posibilitatea de a lucra în vremea studiilor etc. Numai că acest lucru s-a făcut oarecum haotic, în România neexistând preocupări în ceea ce priveşte „politica profesiunilor” (sau de „orientare profesională”)115. Mihail Sebastian găsea însă şi ale valenţe acestui aspect: „Pretutindeni, maşina de stat şi angrenajul social se dovedesc insuficiente şi incapabile să cuprindă în cadrul lor generaţiile noi, pe care le refuză, pentru care nu mai găsesc întrebuinţare şi cărora nu le mai poate da condiţii normale de existenţă, muncă şi creaţie”. 113 Arh.St.Bucureşti, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dos. 21/1927, f.258-259. Vezi şi un articol anterior al lui Cezar Petrescu, Ruina Universităţii din Iaşi, în „Cuvântul”, II, 1925, nr. 285 (17 octombrie), p.1. 114 Cf. Recensământul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930, vol. III (Ştiinţa de carte), publicat de Sabin Manuilă, Bucureşti, Edit. Monitorul Oficial, 1938; vol. V (Profesiuni), Bucureşti, Edit. Institutul Central de Statistică, f.a. 115 Abia mult mai târziu vor exista preocupări teoretice: Constantin Kiriţescu, Problema „educaţiei dirijate”. În legătură cu suprapopulaţia universitară şi şomajul intelectual, în „Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială”, XIII, 1936, nr. 2 (vol. Omagiu profesorului D. Gusti), 70 p. (extras). 56 Studiu introductiv De aceea, criza economică este vinovată doar în foarte mică măsură. Este vorba mai curând de „o criză de regim, de civilizaţie, de structură socială”. „O societate care nu mai are ce face cu tinerii ei este o societate virtual căzută. Acesta e cel mai sigur simptom de înţepenire şi de moarte”. România oferă însă şi specificităţi: „Şomajul intelectual al generaţiilor tinere nu se datorează la noi numai lipsei de debuşeuri pentru muncă, ci şi exageratei invazii de diplome şi diplomaţi, pe care învăţământul nostru superior o întreţine şi o încurajează an cu an. Aici nu mai este vorba de păcatele structurale ale unei societăţi, incapabilă să ofere de lucru tuturor oamenilor săi, ci de dezmăţul unui sistem de învăţământ care trăieşte în vid şi produce vid, fără nici o relaţie cu necesităţile limitate – mereu mai limitate – ale colectivităţii”116. Pe de altă parte, Petre Chiricuţă părea şi el îndreptăţit a se întreba: „Cum adică? Noi românii suntem abia la a doua-treia generaţie de intelectuali! Am şi ajuns la şomaj intelectual?” În Occident sunt mult mai mulţi intelectuali decât la noi (raportat la populaţie), iar acolo nu se pune atât de acut problema ca la noi. Mai mult, în Apus, aspiraţia la cultură este una „eminamente civică”, este de fapt un drept, chiar o „cvasiobligaţie”, fără ca dobândirea unei diplome să impună statului vreo obligaţie faţă de posesor. „Intelectualitatea noastră este o intelectualitate de import, de lux, de dragul purei celebrităţi, beneficiară, snoabă”. Care sunt rezultatele activităţii ei, dacă în mediul rural avem încă o masivă populaţie analfabetă?117 În acest context, răspunzând celor care sugerează ca soluţie pentru şomajul intelectual impunerea lui numerus clausus etno-confesional, chiar cenzitar, Petre Chiricuţă – într-o altă intervenţie – explică de unde derivă ilegalitatea şi nedreptatea aplicării unui atare principiu de excludere. El spune că „dreptul la cultură” derivă din chiar „esenţa cetăţeniei” şi nimeni nu poate fi privat de acest drept. Totodată, autorul crede că în „problema intelectualităţii creatoare şi libere” trebuie promovată „libera concurenţă stimulatoare a valorilor activ creatoare”, iar pentru rezolvarea parţială a şomajului intelectual se cere reducerea cumulurilor, adică „nimeni nu poate împlini decât o singură funcţie în stat”118. Cum de la sine se înţelege, acest aspect al supraproducţiei de diplome academice şi problema şomajului intelectual în România acelei epoci sunt teme suficient de complexe pentru a fi analizate distinct, într-un alt context. În legătură cu subiectul nostru însă, nu lipsită de semnificaţie este repartiţia pe domenii de studii a tuturor acestor efective de studenţi evrei şi non-evrei, într-o logică ce poate fi mai apoi cât de cât explicată. Se impune mai întâi o prezentare a acestei distribuţii pe fiecare centru universitar aparte, această opţiune având ca temei în primul rând dificultăţile tehnice de a aşeza acum şi aici în pagină tablouri care să ofere dimensiunea comparativă între diversele instituţii de învăţământ superior. 116 Mihail Sebastian, Şomajul intelectual, în „Cuvântul“, IX, 1933, nr. 2978, 10 august, p.1. 117 Pr. Petre Chiricuţă, Şomaj – „intelectual”?, în „Cuvântul“, IX, 1933, nr. 2984 din 16 august, p.1-2. 118 „Cuvântul“, IX, 1933, nr. 2993 din 25 august, p.1-2 57 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Tabloul 2/a. Universitatea din Bucureşti Litere şi filosofie Ştiinţe Drept Medicină Farmacie Total 1895/96 344 298 687 502 94 1925 1900/01 545 263 2297 487 188 3780 1901/02 475 318 2312 516 128 3749 1904/05 386 188 2589 634 351 4148 1909/10 422 193 1575 576 436 3202 1910/11 402 159 1386 622 415 2984 1911/12 442 179 1373 672 428 3094 1919/20 470 905 4104 1626 119 7224 1920/21 754 842 4375 1808119 359 8138 1921/22 1022 931 4711 1565 190 8419 1922/23 1419 1965 5091 1344 167 9986 1923/24 1636 1452 5536 1604 652 10880 1924/25 2192 1552 5790 2201 197 11932 1925/26 3293 1637 6970 2289 680 14869 1926/27 4725 1778 7760 1920 667 16850 1927/28 6424 2280 7762 1616 797 18879 1928/29 6656 3094 8463 1591 769 20573 1929/30 6658 3167 8825 1771 995 21416 1930/31 3133 3011 9693 858 948 17643 1931/32 2361 3112 8862 1071 1002 16408 1932/33 2611 2931 6825 1062 963 14392 1933/34 3524 2650 8858 1030 835 16897 1934/35 3466 2754 8648 1031 1205 17104 1935/36 3460 2037 7559 987 1048 15091 1936/37 3033 1566 6626 1041 826 13092 1937/38 3035 1574 6626 1215 540 12990 1938/39 2519 1104 5075 1148 568 10414 1939/40 1771 927 5310 1283 602 9893 119 Anuarul statistic al României. 1922, Bucureşti, Tipografia Curţii Regale, F. Göbl Fii, 1923, p.289, nu furnizează pentru această facultate nici o cifră. Cuantumul prezentat de noi, aici, provine din Arhiva Ministerului Instrucţiunii. 58 Studiu introductiv Tabloul 2/b. Universitatea din Iaşi 1904/05 1919/20 1920/21 1921/22 1922/23 1923/24 1924/25 1925/26 1926/27 1927/28 1928/29 1929/30 1930/31 1931/32 1932/33 1933/34 1934/35 1935/36 1936/37 1937/38 1938/39 Litere şi filosofie 101 214 390 199 330 491 610 548 645 557 684 842 856 860 806 958 852 694 526 359 260 Ştiinţe 73 786 730 870 1054 899 987 1089 1162 1365 1395 1562 1241 1382 1057120 997 956 777 589 530 233 Drept 227 1421 1495 1361 1840 1924 1765 1811 1907 1711 1501 1451 1692 2110 2577 2883 2724 2945 2189 996 640 Medicină 151 966 1106 1142 948 826 785 635 592 596 630 627 691 749 685 661 738 708 734 836 Farmacie 197 249 195 388 446 514 565 435 477 525 475 493 527 459 141121 27 16 19 - Total 552 3584 3970 3767 3224 4650 4634 4747 4914 4660 4653 5010 4891 5536 5716 5982 5334 5181 4028 2638 1969 Tabloul 2/c. Universitatea din Cluj 1920/21 1921/22 1922/23 1923/24 1924/25 1925/26 1926/27 1927/28 Litere şi filosofie 132 459 691 328 404 423 506 580 Ştiinţe 81 131 167 195 214 218 220 355 Drept 1197 1200 1265 960 967 1073 1185 1147 Medicină Farmacie 926 85 801 52 706 71 472 61 524 66 480 98 429 154 509 152 Total 2421 2643 2900 2016 2175 2292 2494 2743 120 Scăderea numărului de studenţi la facultatea de ştiinţe se datorează desprinderii secţiei de ştiinţe agricole ca instituţie distinctă. 121 Din acest an, farmacia este în lichidare. 59 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 1928/29 1929/30 1930/31 1931/32 1932/33 1933/34 1934/35122 1935/36 1936/37 1937/38 1938/39 Litere şi filosofie 704 734 764 684 710 691 708 572 587 582 508 Ştiinţe 455 625 589 463 575 554 403 338 401 357 324 Drept 1079 1519 1714 1691 1813 1695 2184 1719 1341 1321 1364 Medicină Farmacie 646 132 767 111 870 127 955 331 984 387 1025 396 1005 950 862 895 898 - Total 3016 3756 4064 4124 4469 4361 4300 3579 3191 3155 3094 Tabloul 2/d. Universitatea din Cernăuţi 1919/20123 1920/21 1921/22 1922/23 1923/24 1924/25 1925/26124 1926/27 1927/28 1928/29 1929/30 1930/31 1931/32 1932/33 1933/34 1934/35 1935/36 1936/37 1937/38 1938/39 Litere şi filosofie 938 Ştiinţe 719 800 846 242 203 229 324 371 513 508 507 526 402 554 556 481 357 274 223 181 174 196 217 336 400 505 576 641 477 394 275 176 176 242 Drept 653 Total 1591 472 302 466 237 378 657 501 567 678 743 788 823 886 1012 630 639 465 936 778 1191 1102 1312 660 755 1021 1155 1527 1651 1800 1925 1929 2043 1580 1395 998 1386 1243 122 Facultatea de farmacie a fost desfiinţată, acest tip de învăţământ fiind comasat la Bucureşti. 123 Până în 1923, literele şi ştiinţele au fost comasate într-o singură facultate. 124 Lipsesc indicaţii cifrice pentru facultatea de ştiinţe în acest an universitar. 60 Studiu introductiv Aşa cum lesne se poate constata, partea cea mai numeroasă a corpului studenţesc era înregimentată la facultăţile de drept, la cele patru ilustrate mai sus adăugându-se şi facultatea de drept din Oradea. Explicaţia acestei prezenţe masive rezidă în faptul că mulţi studenţi înregistraţi la facultatea de litere şi filosofie urmau şi pe cea de drept, fie pentru o rentabilizare a studiilor universitare, prin jocul la „două capete”, fie pentru dobândirea unei culturi umaniste şi facilităţi de utilizare a limbilor clasice ori moderne, în cazul celor ce îmbrăţişau cariere juridice, fie – dar nu în ultimul rând – pentru dobândirea unor competenţe juridice strict necesare celor ce ţinteau şi la o carieră politică. Aşadar, în sine dreptul era atractiv prin aceea că putea avea ca finalitate – asemenea medicinii ori arhitecturii – o profesie de clientelă, care aducea în mod sigur beneficii materiale semnificative dacă se opta pentru avocatură. Iar peste toate, absolvind şi facultatea de drept, cumulul de cunoştinţe putea fi utilizat şi în câmpul acţiunii politice. Dintr-o altă perspectivă, afluxul de tot mai mulţi studenţi la facultatea de drept, începând de altfel chiar cu ultimul deceniu al veacului XIX, relevă atitudinile liberale tot mai profunde din sânul elitei, îndeosebi a celei provinciale, în asigurarea unor cariere specifice noului model societal, deşi acest aspect a fost perceput de contemporani, la noi, ca şi în Ungaria de pildă, ca o „maladie a titlurilor”125. În acest context, este lesne de constatat faptul că mulţi studioşi din România care aspirau spre cariere de stat sau politice s-au îndreptat îndeosebi spre studiile juridice şi pentru că – după cum motiva un memorialist, referindu-se la opţiu­ nea sa de la 1900 – „dreptul poate să-mi deschidă un drum mai larg în viaţă”, iar în plus, asemenea altora ce se pregăteau pentru cariera de avocat, a urmat şi cursurile de declamaţie de la Conservator126. Este şi explicaţia faptului că atât în ţară, cât şi în străinătate, cohortele de studenţi la facultăţile de drept au fost de-a dreptul impresionante, pentru că această filieră nu se adresa doar unei singure „pieţe” (ca în cazul medicinei, de exemplu), ci oferea o multitudine de debuşeuri. Între 1899-1911, din totalitatea tinerilor din România aflaţi la studii în Franţa, între 51% şi 62% au urmat cursurile juridice127. Iar acest lucru se datorează faptului că mai ales până la primul război mondial cariera de avocat, mai mult chiar decât medicina, era profesia liberală cea mai căutată în toate ţările în curs de modernizare, mai ales în cele târziu modernizate. Mai mult, a urma facultatea de drept constituia o filieră oarecum comodă, care nu presupunea mari investiţii 125 Expresia aparţine lui István Apáthy, rector al Universităţii din Cluj înainte de primul război mondial, în Egyetemeink bajairól és azok orvoslásáról, în vol. Beszédek, a melyek a kolozsvári M. K. Ferencz József Tudományegyetem alapítása XL évfordulójának ünnepén (în seria „Acta Universitatis Litterarum Regiae Hungaricae”, fasc. II), Kolozsvár, Nyomatott Ajtai K. Alebert Könyvnyomdájában, 1912, p.25. Pentru această asemuire ce am făcut-o vezi Victor Karady, Une „nation de juristes”. Des usages sociaux de la formation juridique dans la Hongrie d’Ancien Régime, în „Actes de la Recherche en Sciences Sociales”, no. 86-87, 1991, p.106-124. 126 I. Valjan, Cu glasul timpului. Amintiri, ed. Despina Vasilescu‑Valjan şi Ion Potopin, Bucureşti, Edit. Eminescu, 1987, p.94. 127 Calcule făcute de Victor Karady, La migration internationale d’étudiants en Europe, 1890-1940, în „Actes de la Recherche en Sciences Sociales”, no. 145/2002, p.52, după Anuarele Statistice ale Franţei. 61 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) sau destoinicie şi nici vocaţie intelectuală, dar care conferea un titlu universitar, confirma un statut social şi oferea perspective de ascensiune128. Iar absolvenţii acestei facultăţi erau tot mai mult solicitaţi pentru a apăra noile tipuri de interese, de la afacerile juridice şi economice ale diverselor instituţii de stat sau private până la cele ale persoanelor fizice. Tabloul 3/a. Studenţii facultăţii de drept din Bucureşti Anul Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1909/10 1575 1572 3 1526 49 (3.11%) 1910/11 1386 1380 6 1367 19 (1.37%) 1911/12 1373 1366 7 1343 30 (2.18%) 1919/20 4104 4012 92 4086 18 (0.43%) 1920/21 4375 4224 151 4357 18 (0.41%) 1921/22 4711 - - - - 1922/23 5091 - - - 1923/24 5536 5049 - 487 - - 1924/25 5790 5167 623 4884 906 (15.64%) 1925/26 6970 6217 753 5877 1093 (15.68%) 1926/27 7760 6838 922 6492 1268 (16.34%) 1927/28 7762 6794 968 6195 1567 (20.18%) 1928/29 8463 7139 1060 7120 1343 (15.86%) 1929/30 8825 7749 1076 7405 1420 (16.1%) 1930/31 9693 8418 1275 8028 1665 (17.17%) 1931/32 8862 7791 1071 7346 1516 (17.1%) 1932/33 6825 6050 775 5547 1278 (18.72%) 1933/34 8858 7829 1029 7494 1364 (15.39%) 1934/35 8648 7453 1193 7414 1234 (14.26%) 1935/36 7559 6599 960 6725 834 (11.03%) 1936/37 6626 5840 786 6115 511 (7.71%) 1937/38 6626 5840 786 6115 511 (7.71%) 1938/39 5075 4511 564 4912 163 (3.21%) 1939/40 5310 4503 807 5195 115 (2.2%) 128 128 O statistică universitară, în „Înfrăţirea”, Cluj, II, 1921, nr. 411 (30 decembrie), p.2. 129 Anuarul Universităţii din Bucureşti, 1937-1938, Bucureşti, Edit. „Bucovina” I.E. Torouţiu, 1939, p.76, reia pentru facultatea de drept exact aceeaşi statistică din anul precedent, cifre ce se regăsesc şi în tabloul general al universităţii. 62 Studiu introductiv Tabloul 3/b. Studenţii facultăţii de drept din Iaşi Anul Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1909/10 396 394 2 366 30 (7.57%) 1910/11 293 292 1 290 3 (1.02%) 1911/12 403 401 2 392 11 (2.72%) 1919/20 1421 1355 66 1244 177 (12.45%) 1920/21 1495 1420 75 1295 200 (13.37% 1921/22 1361 1269 92 - - 1922/23 1840 1704 136 - - 1923/24 1924 1755 169 - - 1924/25 1765 1578 187 1493 272 (15.41%) 1925/26 1811 1581 230 1527 284 (15.68%) 1926/27 1907 1667 240 1598 309 (16.2%) 1927/28 1711 1493 218 1400 311 (18.17%) 1928/29 1501 1316 185 1174 327 (21.78%) 1929/30 1451 1342 109 1154 297 (20.46%) 1930/31 1692 1442 250 1215 477 (28.19%) 1931/32 2110 1758 352 1538 572 (27.1%) 1932/33 2577 2107 470 1922 655 (25.41%) 1933/34 2883 2355 528 2304 579 (20.08%) 1934/35 2724 2257 467 2297 427 (15.67%) 1935/36 2945 2460 485 2523 422 (14.32%) 1936/37 2189 1856 333 1971 218 (9.95%) 1937/38 996 847 149 941 55 (5.52%) 1938/39 640 523 117 626 14 (2.18%) Tabloul 3/c. Studenţii facultăţii de drept din Cluj Anul Total Băieţi Fete 1921/22 1200 1196 4 Non-evrei 1922/23 1265 1261 4 1129 136 (10.75%) 1923/24 960 960 - 869 91 (9.47%) - Evrei - 1924/25 967 957 10 922 45 (4.65%) 1925/26 1073 1043 30 1021 52 (4.84%) 1926/27 1185 1153 32 1094 91 (7.67%) 1927/28 1147 1119 28 1063 84 (7.32%) 63 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Anul Total Băieţi Fete 1928/29 1079 1047 32 Non-evrei 985 94 (8.71%) Evrei 1929/30 1519 1479 40 1383 136 (8.95%) 1930/21 1714 1611 103 1569 145 (8.45%) 1931/22 1691 1578 113 1525 166 (0.94%) 1932/23 1813 1742 71 1670 143 (7.88%) 1933/24 1695 1574 121 1551 144 (8.49%) 1934/25 2184 2050 134 2027 157 (7.18%) 1935/36 1719 1602 117 1618 101 (5.87%) 1936/27 1341 1276 65 1263 78 (5.81%) 1937/28 1321 1234 87 1252 69 (5.22%) 1938/29 1364 1265 99 1299 65 (4.76%) Tabloul 3/d. Studenţii facultăţii de drept din Cernăuţi Anul Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1919/20 653 635 18 554 99 (15.16%) 1920/21 472 467 5 397 75 (15.88%) 1921/22 302 297 5 - - 1922/23 466 458 8 - - 1923/24 237 222 15 - 1924/25 378 350 28 320 1925/26 657 613 44 - - 1926/27 501 461 40 - - 1927/28 567 512 52 - - 1928/29 678 615 63 - - 1929/30 743 656 87 - - 1930/31 788 686 102 - - 1931/32 823 707 116 - - 158 (41.79%) 1932/33 886 769 117 - 1933/34 1012 903 109 675 337 (33.3%) 1934/35 630 564 66 464 166 (26.34%) 1935/36 639 586 53 514 125 (19.56%) 1936/37 465 435 30 390 75 (16.12%) 1937/38 936 872 64 854 82 (8.76%) 1938/39 778 722 56 697 81 (10.41%) 64 - Studiu introductiv Tabloul 3/e. Studenţii facultăţii de drept din Oradea130 Anul Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1921/22 377 373 1922/23 293 292 4 274 103 (27.32%) 1 229 64 (21.84%) 1923/24 195 1924/25 202 190 5 163 32 (16.41%) 195 7 167 35 (17.32%) 1925/26 263 255 8 216 47 (17.87%) 1926/27 290 276 14 226 64 (22.06%) 1927/28 274 259 15 212 62 (22.62%) 1928/29 317 285 32 244 73 (23.02%) 1929/30 359 331 28 - 1930/31 432 391 41 - 1931/32 557 515 42 474 1932/33 764 697 67 663 101 (13.21%) 1933/34 642 590 52 516 126 (19.62%) 83 (14.9%) Pe de altă parte – un aspect nu lipsit de semnificaţie –, studiile de drept au constituit unul din atuurile de bază ale celor care s-au implicat în viaţa politică de la noi până spre sfârşitul democraţiei româneşti, carierele juridice presupunând activităţi identificabile cu poziţiile elitiste, oferind totodată competenţe legislatorilor şi funcţionarilor de stat. Este şi explicaţia pentru care din cei 682 de „jurişti” identificaţi în vechiul regat al României între 1800-1878, 417 au deţinut funcţii politice, fiind deputaţi, senatori, miniştri şi prim-miniştri131. Iar o analiză a structurii socio-profesionale a Parlamentului între 1922-1937, de pildă, indică în mod evident faptul că cele două Camere erau dominate de absolvenţii unei facultăţi de drept, aceştia fiind în proporţie de 35,5%, urmaţi la distanţă mare de proprietarii agricoli (6,5%), de profesorii de liceu (6,2%) şi proprietarii urbani (6,1%). În ceea ce priveşte prima categorie ce ne interesează aici, aceasta era distribuită oarecum inegal, în Camera Deputaţilor fiind prezenţi o medie de 41,8% „avocaţi”, urmaţi de profesorii de liceu (6,3%) şi de universitari (6,1%), în vreme ce în Senat posesorii unei diplome în drept erau doar în proporţie de 25,3%, urmaţi de înalţii prelaţi (10,9%) şi de diverşi mari proprietari (agricoli şi industriali)132, configuraţia acestei 130 La Oradea fiinţa o Academie încă de la 1780, care din 1850 va fi doar de drept. Prin decretul regal din 4 mai 1874, Academia devine o facultate de drept, cu un ciclu de 4 ani, la fel ca toate facultăţile. După primul război mondial, instituţia a continuat să funcţioneze depinzând de Universitatea din Bucureşti. 131 Elena Siupiur, Viaţa intelectuală la români în secolul XIX, în vol. Cartea interferenţelor, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985, p.243. 132 Cf. Ioan Scurtu, La structure socio-professionnelle du Parlement roumain pendant les années 1919-1937, în „Analele Universităţii Bucureşti”, istorie, 1987, p.91-93. 65 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Camere din urmă fiind dată de caracterul specific de reprezentare a unor instituţii fundamentale ale statului133. Semnificativ este însă faptul că până la finele primului război mondial marea majoritate a celor care au absolvit facultatea de drept posedau o diplomă franceză, unii din aceştia ajungând în ţară chiar profesori universitari134. În acest context, acei români aflaţi la studii în Franţa nu se poate să nu fi fost sensibili la teribilul succes editorial al lucrării lui Edouard Drumont, La France juive, apărută în 1886, lucrare ce atribuie evreilor aşa-zisa „decădere” a Hexagonului135. În plus, dacă pe lângă implicarea în viaţa politică, absolvenţii unei facultăţi de drept se dovedeau buni jurişti, prestigiul unora putea atinge cote maxime. Iată cum surprindea I. Valjan la începutul veacului XX portretul lui Take Ionescu – numit pe bună dreptate şi „gură de aur” –, în postura lui de avocat, model de succes pentru mulţi din tinerii aspiranţi la această profesie: „Apariţia lui la Palatul de Justiţie e totdeauna un eveniment. O lume întreagă e în jurul acestui prinţ al barei. Apare mai întotdeauna escortat de secretari, admiratori, partizani, solicitanţi, care îi urmăresc paşii, şi chiar dacă intră singur în Palat în câteva clipe s-a şi făcut cerc în jurul lui. E în centrul admiraţiei obşteşti, nimeni n-are curaj să-i precupeţească elogiile, prieteni sau duşmani, partizani sau adversari, toţi se înclină în faţa acestei forţe care câştigă parcă zi în zi în măreţie şi prestigiu. De câte ori se anunţă pledoaria lui Take într-un proces mare, sala se umple până la refuz. Treizeci-patruzeci de avocaţi mari, mijlocii sau mici fac cerc în spatele lui şi ascultă. (...). Este cel mai mare orator al timpului la bară, în politică, la tribună, în parlament, oriunde e chemat de multipla, multicolora şi neostenita lui vibraţie zilnică”136. Iar de celebritate s-au bucurat – chiar dacă nu de o asemenea anvergură – o sumedenie de alţi jurişti, care au constituit totodată modele de aspiraţie profesională pentru tinerii doritori nu doar de o carieră, ci şi de celebritate. Aşadar, sunt argumente suficiente pentru a înţelege afluxul masiv de studenţi spre facultăţile de drept. În ceea ce-i priveşte pe evrei, opţiunea lor pentru a urma studii juridice în noul stat român, care îi recunoscuse ca cetăţeni cu drepturi depline începând cu 1919, indică în mod evident dorinţa lor imensă de a se integra în societatea românească, pentru că altfel competenţele juridice câştigate în ţară le-ar fi fost de prea puţin folos în afară. Aşa se face că în cazul facultăţilor de drept evreii au fost supra-reprezentaţi în toată perioada interbelică, la Bucureşti situându-se între 15-20%, pentru ca la Iaşi şi mai ales Cernăuţi ponderile acestora să fie mult mai ridicate, între 20-30% (mai ales în anii 19281934), în fapt, în ultimul centru universitar cuantumul depâşind 30%, atingând la un moment dat chiar 41%. Poate fi aceasta explicaţia pentru care frecvent în Anuarele Universităţii din Cernăuţi lipsesc indicaţii clare în ceea ce priveşte prezenţa evreilor 133 În linii mari, această structură socio-profesională este oarecum similară cu cea a Parlamentului din a doua jumătate a veacului XIX (vezi George D. Nicolescu, Parlamentul român, 18661901. Biografii şi portrete, Bucureşti, I.V. Socec, 1903). 134 Lucian Nastasă, Le rôle des études à l’étranger dans la carrière des professeurs d’université roumains (1878-1944), în vol. L’enseignement des Elites en Europe Centrale (19-20e siècles), sous la direction de Victor Karady et Mariusz Kulczykowski, Cracovie, Université Jagellonne, 1999, p.149-158. 135 Volumul s-a bucurat de mare căutare, între 1886-1914 cunoscând peste 200 ediţii. Nu întâmplător, poate, în 1889 se crează în Franţa „Liga Antisemită”. 136 I. Valjan, Cu glasul timpului. Amintiri, p.137-138. 66 Studiu introductiv pe diverse branşe de studiu? O situaţie asemănătoare cu a Iaşului aflăm la facultatea de drept din Oradea, cu evrei în procente ce pornesc de la 27% în 1921/1922, pentru ca să avem apoi o medie între 19-21%. Deşi constatăm o uşoară supra-reprezentare şi la Cluj, ponderea evreilor este aproape mereu sub 10%, compensată însă în „dauna” elementului românesc prin prezenţa maghiarilor (în principal de două confesiuni: calvinistă şi romano-catolică) şi, în mai mică măsură, a germanilor. Aşadar, ipotetic vorbind, perioada de după emanciparea evreilor trebuia să fie de fapt una a integrării acestora în societatea românească, dacă am ţine cont de „pasiunea” pe care a depus-o acest grup pentru reuşita socială. Din nefericire însă, cu toate drepturile civile obţinute de către israeliţi în România după 1919, nu cunoaştem cazuri de înalţi funcţionari ai statului, nici de judecători sau alt gen de magistraţi, la fel cum nu ştim nici vreun general în armată evreu etc137. Cu alte cuvinte, mereu a existat o blocare obscură, fără a avea o acoperire prin legi, în ce priveşte ascensiunea socială a evreilor, iar antecedentele socio-istorice, ideologice şi – poate – chiar psihologice au concurat la dezvoltarea unei atitudini violent antisemite în anii interbelici, iar în mediul universitar nu întâmpător la facultatea de drept din Iaşi s-au inflamat lucrurile imediat după război. În acest context, procesul asimilării ori al integrării politice şi sociale a evreilor a fost extrem de restrâns şi mai ales foarte dificil tocmai datorită acestei vulnerabilităţi de după emancipare. Oarecum diferit au stat lucrurile în cazul anumitor profesii liberale, precum medicina şi farmacia, care au constituit câmpurile cele mai deschise faţă de evrei, alături de cele antreprenoriale, de care nu ne ocupăm aici. De altfel, studiile de medicină şi farmacie par a fi domeniile de maxim interes pentru tinerii evrei, iar statisticile universitare confirmă din plin acest aspect. Tabloul 4/a. Studenţii facultăţii de medicină şi farmacie din Bucureşti Anul 1909/10 Medicină Băieţi Fete Nonevrei 576 482 94 518 1910/11 622 507 115 555 1911/12 672 607 165 602 Total 58 (10.07) 436 Farmacie Băieţi Fete Nonevrei 294 142 401 35 (8.02%) 67 (10.77) 415 280 135 391 24 (5.78%) 70 (10.41) 428 280 148 396 32 (7.47%) Evrei 1919/20 1626 1307 319 1289 337 (20.72) 1920/21 1808 1454 354 1271 Total Evrei 119 88 222 82 37 (31.09%) 537 (29.7) 359 101 258 287 72 (20.05%) 1921/22 1565 1250 315 - - 190 51 139 - - 1922/23 1344 1074 270 - - 167 50 117 - - 1923/24 1604 1320 284 - - 652 278 374 471 181 (27.76%) 138 137 Cu toate sacrificiile din primul război mondial, constatăm de pildă că în 1919/20, în şcolile militare din România, nu era decât un singur elev evreu, la Liceul Militar „Mănăstirea Dealu” (la un efectiv de 392 elevi). Erau însă 10 evrei (5 şi 5) la două şcoli pregătitoare a ofiţerilor de rezervă (de la Ploieşti – dintr-un total de 296 elevi – şi Craiova – la 295 elevi); cf. Statistica învăţământului public şi particular din România pe anii şcolari 1919-1920 şi 1920-1921, cu o dare de seamă de G. Theodoru, Bucureşti, Tip. Curţii Regale F. Göbl, 1924, p.474-475. 138 Este anul când farmacia s-a separat de medicină la Bucureşti. 67 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Anul 1924/25 Medicină Băieţi Fete NonEvrei Total evrei 2201 1852 349 1614 587 (26.66) 197 1925/26 2289 1936 354 1564 725 (31.67) 680 278 402 - - 1926/27 1920 1622 298 1489 431 (22.44) 667 265 402 412 255 (38.23%) Total Farmacie Băieţi Fete Nonevrei 125 72 155 Evrei 42 (21.31%) 1927/28 1616 1345 271 1315 301 (18.62) 797 315 482 492 305 (38.26%) 1928/29 1591 1273 318 1308 283 (18.63) 769 341 428 466 303 (39.4%) 1929/30 1771 1350 412 1409 362 (20.44) 995 450 545 603 392 (39.39%) 1930/31 858 657 198 708 150 (17.48) 948 433 515 607 341 (35.97%) 1931/32 1071 796 275 849 222 (20.72) 1002 473 529 711 291 (29.04%) 1932/33 1062 772 290 831 231 (21.75) 963 408 555 693 270 (28.03%) 1933/34 1030 721 309 744 286 (27.76) 835 328 507 616 219 (26.22%) 1934/35 1031 706 325 727 304 (29.48) 1205 498 707 807 398 (33.02%) 1935/36 987 708 279 768 219 (22.18) 1048 417 631 670 378 (36.06%) 1936/37 1041 717 324 822 219 (21.03) 826 322 504 543 283 (34.26%) 1937/38 1215 832 383 1037 178 (14.65) 540 227 313 379 161 (29.81%) 1938/39 1148 771 377 1026 122 (10.62) 568 214 354 434 134 (23.59%) 1939/40 1283 865 418 1158 210 392 496 106 (17.6%) 125 (9.74) 602 Tabloul 4/b. Studenţii facultăţii de medicină şi farmacie din Iaşi Anul Medicină Total Băieţi Fete Nonevrei 1919/20 966 658 308 - Evrei Total Băieţi Farmacie Fete Nonevrei 104 - - 197 93 1920/21 1106 653 453 - - 249 132 117 - 1921/22 1142 712 432 - - 195 112 83 - 1922/23 1377 - 396 - - 97 - 546 831 (60.34%) Evrei 299 (75.5%) 1923/24 948 610 338 - - 388 147 241 1924/25 826 575 251 409 417 (50.5%) 446 140 306 92 - - 1925/26 785 504 281 496 289 (36.81%) 514 176 338 92 422 (86%) 1926/27 635 465 170 346 289 (45.5%) 565 209 356 73 492 (87.07%) 1927/28 592 436 156 325 267 (45.1%) 435 180 255 74 361 (82.98%) 1928/29 596 442 154 359 237 (39.76%) 477 198 279 75 402 (84.27%) 1929/30 630 495 135 368 262 (41.58%) 525 210 315 89 436 (83.04%) 1930/31 627 479 148 383 244 (38.91%) 475 199 276 86 391 (82.31%) 398 (80.73%) 354 (79.37%) 1931/32 691 525 166 407 284 (41.09%) 493 222 271 95 1932/33 749 569 180 423 326 (43.52%) 527 236 291 112 415 (78.74%) 1933/34 685 490 195 423 262 (38.24%) 459 179 280 99 360 (78.43%) 1934/35 661 469 192 424 237 (35.85%) 141 59 82 37 104 (73.75%) 68 Studiu introductiv Anul Medicină Total Băieţi Fete NonEvrei Total Băieţi evrei 1935/36 738 552 186 446 292 (39.56%) 27 16 Farmacie Fete Nonevrei 11 10 Evrei 17 (62.96%) 1936/37 708 500 208 442 266 (35.75%) 16 11 5 6 10 (62.5%) 1937/38 734 513 221 482 252 (34.33%) 19 9 10 6 13 (68.42%) 1938/39 836 579 257 554 282 (33.73%) - - - - - Tabloul 4/c. Studenţii facultăţii de medicină şi farmacie din Cluj Anul Medicină Total Băieţi Fete Nonevrei Farmacie Evrei Total Băieţi Fete Nonevrei Evrei 1919/20 792 678 114 - - 66 66 - - - 1920/21 926 845 81 - - 85 68 17 - - 1921/22 801 706 95 - - 52 47 5 - - 1922/23 706 625 81 - - 71 58 13 - 1923/24 472 404 68 372 100 (21.18%) 61 53 8 53 8 (13.11%) 1924/25 524 444 80 448 76 (14.50%) 11 (16.66%) 1925/26 480 389 91 - 1926/27 429 350 79 - 1927/28 509 437 72 496 1928/29 646 563 83 613 1929/30 767 670 97 717 - 66 49 17 55 - 98 63 35 - - 154 101 53 - 13 (2.55%) 152 112 40 131 93 39 112 20 (15.15%) 72 39 88 23 (20.72%) 33 (5.1%) 132 50 (6.51%) 111 21 (13.81%) 1930/31 870 747 123 778 92 (10.57%) 127 70 57 95 32 (25.19%) 1931/32 955 820 135 841 114 (11.93%) 331 183 148 256 75 (22.65%) 1932/33 984 838 146 842 142 (14.43%) 387 219 168 194 93 (24.03%) 861 164 869 156 (15.21%) 396 223 173 309 87 (21.96%) 1934/35 1005 830 175 827 178 (17.71%) - - - - - 1935/36 155 747 203 (21.36%) - - - - - 1933/34 1025 950 795 1936/37 862 722 140 685 177 (20.53%) - - - - - 1937/38 895 733 162 740 155 (17.31%) - - - - - 1938/39 898 180 756 142 (15.81%) - - - - - 718 69 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Tabloul 4/d. Doctori în medicină la Universitatea din Cluj, 1919-1929139 Anul Non-evrei B F 1919 12 3 1920 82 1921 71 Evrei B Total Total F B F 3 - 15 3 3 33 1 115 4 119 1 65 - 136 1 137 18 1922 78 3 42 6 120 9 129 1923 30 3 21 2 51 5 56 1924 97 9 80 10 177 19 196 1925 37 3 7 1 44 4 48 112 1926 78 6 20 8 98 14 1927 65 8 19 4 84 12 96 1928 55 6 12 7 67 13 80 Tabloul 4/e. Studenţii facultăţilor de farmacie Anul 1923/4 Bucureşti înscrişi Bucureşti licenţiaţi 652 54 1924/5 197 1925/6 667 1926/7 667 1927/8 1928/9 1929/30 995 1930/1 948 Cluj înscrişi Cluj licenţiaţi Iaşi înscrişi Iaşi licenţiaţi 61 5 ~400 40 25 66 16 446 39 13 ~100 19 514 41 69 ~125 14 565 39 797 90 152 28 435 36 769 125 132 31 477 41 94 111 36 525 78 106 127 36 475 55 1931/2 1002 79 331 34 493 38 1932/3 963 99 387 34 527 48 1933/4 835 393 396 37 459 67 Dintr-o anumită perspectivă, această prezenţă masivă a evreilor la facultăţile de medicină ne obligă să constatăm opţiunea lor indiscutabilă pentru ştiinţele complexe, am putea spune „dure“, cu validitate universală şi susceptibile a fi transportate sau transferate cu titlul de bagaj intelectual de-a lungul întregii vieţi. Totodată, este mult prea evident faptul că medicina a făcut parte pentru evreii din diaspora 139 Arh.St.Cluj, Institutul de medicină, fond 650, pachet 11, dos. 56, doc.291. 70 Studiu introductiv dintr‑o veritabilă moştenire intelectuală ancestrală140. Nu întâmplător, de exemplu, între 1889‑1900, facultatea de medicină din Iaşi a fost frecventată de 150 de evrei, dintr‑un total de 376, constituind astfel un procent de 39.9%, ceea ce indică în mod evident o supra‑reprezentare141. Iar acest aspect este o constantă şi pentru perioada interbelică, în semestrul II al anului universitar 1922/3 ponderea evreilor depăşind chiar cu mult pe cea a românilor (831 israeliţi şi doar 546 autohtoni)142, pentru ca din anul următor să înceapă o descreştere (în 1924/5, din 826 studenţi, 417 fiind evrei, iar 406 creştini)143 până la proporţii situate între 35‑43% în toţi anii ‘30, acesta fiind de altfel şi argumentul activiştilor antisemiţi, care doreau impunerea unui numerus clausus, fapt realizat din 1938. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că în tradiţia iudaică medicul a fost întotdeauna un „activist“ şi un „misionar“ în cadrul comunităţii, cu funcţii mult mai largi decât aceea de simplu vindecător. Medicului evreu i‑a revenit în primul rând o menire socială, chiar educativă, iar acest aspect – al „doctorului‑educator“ – a fost evidenţiat şi pentru societatea israelită de la noi144. Nu întâmplător, printre temele disertaţiilor doctorale ale evreilor figurează subiecte precum: Responsabilitatea medicală (de Al. Grossi, la Iaşi, 1904); Alcoolismul din punct de vedere clinic şi medico‑legal (de Ştrul Catz, la Iaşi, 1904); Higiena şi dietetica sifilisului (de Leiba Leibovici, la Iaşi, 1907); Ataxia acută tabagică (de Sulim Finchelstein, Cluj, 1936); Caria dentară. Tratamentul ei profilactic în mediul şcolar (de Ernest Mesinger, Cluj, 1938) etc, enumerarea acestora putând lesne constitui un respectabil tom bibliografic. În plus – pentru că mai sus am vorbit de şomajul intelectual –, se poate lesne constata că absolvenţii facultăţilor de medicină nu au fost atinşi de acest fenomen nici măcar în anii crizelor economice, la fel cum mai puţin i‑au afectat profesional manifestările rasiste, în cazul acestei profesii de clientelă, însă vitală pentru viaţa omului: aşa cum indică bunăoară şi datele recensământului şomerilor intelectuali de la 7 martie 1938, în toată România nu erau atunci decât 2 medici şomeri, comparativ cu absolvenţii de litere (172), drept (128), ştiinţe (124), Academia comercială (79), Politehnică (66) ş.a., majoritatea celor fără o slujbă fiind de sex masculin145. Până şi Decretul-Lege pentru revizuirea titlurilor şi autorizaţiunilor de liberă practică a medicilor şi farmaciştilor cu diplome în străinătate echivalate în ţară, promulgat la 9 februarie 1938 şi îndreptat în mod evident contra medicilor israeliţi, nu a putut afecta acest corp profesional. 140 Fred Rosner, Medicine in the Bible and the Talmud. Selections from Classical Jewish sources, New York, KTAV (The Library of Jewish Law and Ethics, vol. 5), 1977; David M. Feldman, Health and medicine in the Jewish tradition. L’hayyim – to life, New York, Crossroad, 1986; Fred Rosner, Modern medicine and Jewish ethics, Hoboken (N.J.), KTAV, 1991; Mélanges d’histoire de la médecine hébraïque. Études choisies de la Revue d’h́istoire de la médecine hébraïque (1948-1984), réunis par Gad Freudenthal et Samuel Kottek, Leiden, Brill, 2003. 141 Arh. St. Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza“. Rectorat, dos. 656/1900‑1901, f.54, 66. În afara supra‑ reprezentării, se poate vorbi şi de o supra‑calificare, dacă se iau în discuţie succesele şcolare: de pildă, din totalul celor 19 absolvenţi ai medicinei din Iaşi în ianuarie 1903, 11 erau evrei (Ibidem, dos. 667/1902‑1903, f.158). 142 Ibidem, dos. 1021/1923, f.98. 143 Calcule făcute după Anuarul Universităţii din Iaşi, 1924‑25, Iaşi, Tip. „T.M. Carpaţi“, 1925. 144 Liviu Rotman, Şcoala israelito‑română (1851‑1914), p.200‑203. 145 Bréviaire statistique de la Roumanie. 1940, Bucureşti, Institut Central de Statistique, [1941], p.101. 71 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) În asemenea împrejurări, devine explicabil cum de au apărut la această facultate şi cele mai grave acţiuni antisemite: problema cadavrelor; violenţe; numerus clausus, numerus nullus; pentru ca în 1934 să se impună propunerea de a se concentra învăţământul farmaceutic naţional la Bucureşti, expunerea de motive a legii întemeindu-se pe faptul că s-au înmulţit licenţiaţii la această secţiune, majoritatea celor de la Iaşi şi Cluj fiind „minoritari”. Fără să intrăm acum în detalii, se cuvine totuşi evidenţiat faptul că, spre deosebire de Bucureşti, la Iaşi şi la Cluj farmacia era un soi de anexă a facultăţilor de medicină şi de ştiinţe, în sensul că majoritatea cursurilor erau făcute împreună cu studenţii acestor facultăţi, cei de la farmacie comportându-se uneori ca simpli auditori. Mai mult chiar, în cele două centre provinciale exista doar câte un singur profesor titular de specialitate, iar laboratoarele nu erau dotate, în acest context pregătirea fiind oarecum superficială146. Iată de ce poate constitui şi acest aspect una din cauzele pentru care în România nu a existat „cercetare” în acest domeniu, lipsind şi industria farmaceutică proprie, deşi existau materii prime, în toţi anii ’30 importându-se aproximativ 80% din medicamente147. Iar o altă modalitate de a reduce numărul evreilor în facultăţile de medicină a fost introducerea examenului de admitere şi stabilirea unor cote ce impuneau de fapt numerus clausus, poate ca un compromis făcut studenţilor naţionalişti148. Ce a însemnat această procedură? Aflăm bunăoară de la Emil Dorian, care relatează despre izbânda uneia din fiice cu ocazia examenului de admitere la medicina din Bucureşti, în toamna lui 1939, pe care o apreciază drept un „succes foarte preţios”, deoarece din cele 255 locuri pentru admitere în acel an, evreilor le-au fost rezervate doar 7, unul fiind ocupat prin concurs de fiica sa149. Însă de o supra-reprezentare a publicului studenţesc israelit se poate vorbi şi în cadrul celorlalte facultăţi. Deşi multă vreme s-au aflat într-o stare de inferioritate comparativ cu dreptul şi medicina, fapt remarcat prin ponderea şi calitatea publicului studenţesc care le frecventau, prin promovarea unui învăţământ prea puţin funcţional, lipsit de echipamente şi cu o infrastructură menită a furniza în principal cadre didactice pentru învăţământul gimnazial şi liceal, imediat după război facultăţile de litere şi-au asumat profunde funcţii ideologice, promovând o educaţie nu doar umanistă, ci mai ales naţionalistă. Studiile de istorie, bunăoară, au contribuit la dezvoltarea sentimentelor naţionale prin apelul la faptele trecutului. În contextul în care toate iniţiativele, idealurile de viitor şi realizările erau subsumate istoriei, care părea să ofere mereu argumente, este explicabil cum profesioniştii acestei materii s-au bucurat de un imens prestigiu intelectual şi au dezvoltat conduite ce merită luare aminte. Pe de altă parte, cei care ilustrau filosofia au exercitat de asemenea o influenţă majoră în societatea românească, acţionând fie prin persuasiune, fie prin punerea 146 Vezi, de pildă, Situaţia învăţământului farmaceutic. Un memoriu al profesorilor, în „Cuvântul“, IX, 1933, nr. 2901 din 25 mai. 147 Cf. Anuarul statistic al României, pe toţi anii interbelici. 148 Agitaţia studenţilor medicinişti din Cluj, în „Glasul studenţimii”, III, 1936, nr. 43 (20 decembrie), p.4. Aceştia au declarat grevă pentru a impune respectarea proporţionalităţii etnice la admitere, în anul I (24% unguri, 10% saşi, 3% evrei). 149 Pentru cele 255 locuri s-au prezentat 620 candidaţi, din care 250 evrei, numărul relativ ridicat al evreilor fiind explicabil prin limitările de la alte facutăţi, dar şi prin închiderea graniţelor (începuse deja războiul). Cf. Emil Dorian, Jurnal din vremuri de prigoană [1937-1944], ed. Marguerite Dorian, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1996, p.88. 72 Studiu introductiv în lucru a „raţionalismului”. Ambiguă în fond, filosofia apelează la retorică, caută să placă utilizând abstracţii, făurind chiar şi construcţii societale ori individuale adeseori imaginare, care să seducă, prin ceea ce înţelegem noi astăzi ca ideologie150. Nu întâmplător, deşi majoritatea universitarilor noştri „filosofi” au dovedit prea puţină originalitate, aceştia au reuşit să genereze nu doar entuziasme, ci au impus chiar conduite şi direcţii de evoluţie intelectuală. Iar aici putem invoca ca exemplu, în legătură cu tematica volumului de faţă, pe Nae Ionescu, a cărui imagine se asociază cu mişcarea de extremă dreapta a anilor ’30 din veacul trecut. În perioada menţionată, în jurul lui Nae Ionescu s-au grupat numeroşi tineri deosebit de dotaţi, precum M. Eliade, M. Vulcănescu, P. Comarnescu, Em. Cioran, C. Floru, Virgil Bogdan, C. Noica, D.C. Amzăr, Gh. Racoveanu, Petre Pandrea ş.a. Deşi nu făcea parte din grupul „profesorului” (care de fapt era doar conferenţiar), iată cum explică un congener al celor enumeraţi mai sus – este vorba de Henri H. Stahl – marele prestigiu de care se bucura Nae Ionescu: acesta „era departe de a fi un «oarecine», unul din profesorii şterşi, care umpleau câteva din catedrele noastre universitare. Simpla lui prezenţă era impresionantă. (…) «Nae» avea un deosebit talent în folosirea glasului, a gestului, a mimicii, în special a privirii, astfel că reuşea să puie în scenă un personaj deloc banal”151. De altfel, „profesorul” a rămas mai toată viaţa lui un risipitor al ideilor prin viu glas şi mai puţin printr-o operă coerentă şi cât de cât articulată. Din acest motiv, a şi fost îndepărtat de la universitate (în 1938), în baza unei legi ce făcea referire la lipsa activităţii ştiinţifice. Tabloul 5/a. Studenţii facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti Total Băieţi Fete 1909/10 Anul 422 274 148 Non-evrei 418 4 (0.94%) Evrei 1910/11 402 255 147 392 10 (2.48%) 1911/12 442 266 176 432 10 (2.26%) 1919/20 470 354 116 452 18 (3.82%) 1920/21 754 431 323 710 44 (5.83%) 1921/22 1022 - - - - 1922/23 1419 - - - - 1923/24 1636 707 929 - - 1924/25 2192 906 1286 2032 160 (7.29%) 1925/26 3293 1433 1860 - - 1926/27 4725 2121 2604 4377 348 (7.36%) 150 Vezi, de pildă, Ernest Bernea, Filosofia la Universitate. Bucureşti, Tip. Bucovina, 1937; C. Noica, Filosofie şi Universitate, în „Vremea”, X, 1937, nr. 510 (24 octombrie), p.8. 151 Henri H. Stahl, Amintiri şi gânduri din vechea şcoală a „monografiilor sociologice”, Bucureşti, Edit. Minerva, 1981, p.215, 217. Vezi şi interesantul text al lui M. Eliade, Funcţiunea socratică a lui Nae Ionescu, în „Pan, literatură şi artă”, I, 1941, nr. 3 (aprilie), p.4. De altfel, acesta din urmă a mai scris în epocă câteva articole dedicate „magistrului”, toate intitulate Profesorul Nae Ionescu, în „Vremea”, X, 1936, nr. 458 (11 octombrie), p.7; Ibidem, IX, 1936, nr. 463 (15 noiembrie), p.7, 9; „Universul literar”, IL, 1940, nr. 13 (23 martie), p.1-2. 73 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Total Băieţi Fete 1927/28 Anul 6424 2814 3610 Non-evrei 5935 489 (7.61%) Evrei 1928/29 6656 2792 3864 6253 403 (6.05%) 1929/30 6658 2792 3866 6255 403 (6.05%) 1930/31 3133 1255 1878 2930 203 (6.47%) 1931/32 2361 860 1501 1977 384 (16.26%) 1932/33 2611 1007 1604 2263 348 (13.32%) 1933/34 3524 1216 2308 3262 262 (7.43%) 1934/35 3466 1169 2297 3161 305 (8.79%) 1935/36 3460 1125 2335 3213 247 (7.13%) 1936/37 3033 1010 2023 2852 181 (5.96%) 1937/38 3035 1194 1841 2858 177 (5.83%) 1938/39 2519 1047 1472 2398 121 (4.8%) 1939/40 1771 595 1176 1630 141 (7.96%) Tabloul 5/b. Studenţii facultăţii de litere şi filosofie din Iaşi Total Băieţi Non-evrei Evrei 1919/20 Anul 214 109 105 - - 1920/21 390 218 172 - - 1921/22 199 79 120 - - 1922/23 330 121 209 - - 1923/24 491 168 323 - - 1924/25 610 146 464 497 113 (18.52%) 1925/26 548 162 386 465 83 (15.14%) 1926/27 645 221 424 518 127 (19.68%) 1927/28 557 172 385 476 81 (14.54%) 1928/29 684 231 453 590 94 (13.74%) 1929/30 842 240 602 796 46 (5.46%) 1930/31 856 270 586 765 91 (10.63%) 1931/32 860 272 588 743 117 (13.6%) 1932/33 806 268 538 673 133 (16.5%) 1933/34 958 287 671 810 148 (15.44%) 1934/35 852 269 583 729 123 (14.43%) 1935/36 694 222 472 602 92 (13.25%) 1936/37 526 198 328 456 70 (13.3%) 1937/38 359 126 233 319 40 (11.14%) 1938/39 260 98 162 228 32 (12.3%) 74 Fete Studiu introductiv Tabloul 5/c. Studenţii facultăţii de litere şi filosofie din Cluj Anul Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1919/20 116 - - 106 10 (8.6%) 1920/21 132 - - - - 1921/22 459 295 164 - - 1922/23 691 435 256 - - 1923/24 328 190 138 317 11 (3.35%) 1924/25 404 220 184 384 20 (4.95%) 1925/26 423 201 222 - - 1926/27 506 218 288 - - 1927/28 580 262 318 - - 1928/29 704 333 371 680 24 (3.4%) 1929/30 734 224 510 711 23 (3.13%) 1930/31 764 363 401 738 26 (3.4%) 1931/32 684 318 366 648 36 (5.26%) 1932/33 710 338 372 663 47 (6.61%) 1933/34 691 315 376 648 43 (6.22%) 1934/35 708 325 383 668 40 (5.64%) 1935/36 572 270 302 539 33 (5.76%) 1936/37 587 280 307 545 42 (7.15%) 1937/38 582 288 294 536 46 (7.9%) 1938/39 508 258 250 465 43 (8.46%) Tabloul 5/d. Studenţii facultăţii de litere şi filosofie din Cernăuţi Anul Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1919/20152 938 787 151 672 266 (28.35%) 1920/21 719 594 125 531 188 (26.14%) 1921/22 800 666 134 - - 1922/23 846 655 191 - - 1923/24 242 162 80 172 70 (28.92%) 1924/15 203 116 87 154 49 (24.13%) 1925/16 229 108 121 - 1926/17 324 142 182 219 105 (32.4%) - 1927/18 371 157 214 241 130 (35.04%) 152 Împreună cu secţia de „ştiinţe” până în 1923. 75 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Total Băieţi Fete 1928/19 Anul 513 226 287 Non-evrei - Evrei - 1929/30 508 211 297 - - 1930/31 507 203 304 - - 1931/32 526 199 327 - - 1932/33 602 262 340 - 1933/34 554 208 346 344 210 (37.9%) 1934/35 556 208 348 358 198 (35.61%) 1935/36 481 184 297 331 150 (31.18%) - 1936/37 357 146 211 275 82 (22.96%) 1937/38 274 117 157 212 62 (22.62%) 1938/39 223 109 114 177 46 (20.62%) Aşa cum surprind şi tablourile 5/a-d, îndeosebi la Cernăuţi avem o suprareprezentare a evreilor, de cel puţin 5-6 ori mai mult decât la Bucureşti şi Cluj, şi aproape dublu chiar decât Iaşi. Dincolo de realităţile confesional-demografice şi culturale ale Bucovinei, o analiză mai riguroasă a repartiţiei pe domenii de specializare şi raportul studenţi/studente indică aspecte nu lipsite de interes, chiar dacă nu vom insista aici aşa cum s-ar cuveni, în primul rând din lipsă de spaţiu. Întâi de toate trebuie remarcat faptul că la Cernăuţi – dar observaţia este valabilă pentru toate centrele universitare – evreii sunt cel mai slab reprezentaţi la secţia „istorie” şi „filologie clasică”, prima materie fiind prea exaltant naţionalistă, a doua foarte slab acoperită profesional la toate facultăţile din ţară (anii interbelici fiind în general defavorabili limbilor clasice profesate la noi, greaca şi latina). În schimb, „filologia modernă” este în top, mereu şi pretutindeni studentele fiind mai mult decât dublu reprezentate, fiind urmată de „filosofie”, unde studenţii sunt majoritari. Aşadar, o analiză din această perspectivă indică orientarea fermă a evreilor spre filologia modernă, în fapt deprinderea limbilor de circulaţie universală sau cu vocaţie cultural-imperială fiind o miză importantă, pe de o parte ca făcând parte din tradiţia israeliţilor aflaţi în diaspora, pe de alta ca un capital simbolic şi bagaj intelectual transportabil oriunde şi mereu de mare utilitate. De altfel, în 1938, o mamă evreică din Oradea, al cărei soţ era doar comis voiajor (deşi provenea din familia eruditului rabin şef al Moraviei, Mordechai Benet), ce avea 7 copii, îi sfătuia pe aceştia să-şi însuşească cât mai multe limbi străine, deşi nici unul din ei nu avea studii superioare: „învaţă neapărat franceza cu un profesor bun, iar mai târziu engleza (…), pentru că în felul acesta vei avea mari posibilităţi. Poţi ajunge în străinătate, şi acolo muncitorul cultivat e foarte bine privit”; iar unul din băieţii acesteia „şi-a propus, şi el, ca după bacalaureat să nu meargă imediat la facultate (…), se va duce un an în străinătate, să hoinărească pe acolo şi să vadă ce anume e de viitor”153. 153 Salamon Juliska, Scrisorile unei mame, 1935-1944. Destinul unei familii evreieşti, trad. Ladislau Skultéty, Bucureşti, Edit. Polimark, 1996, p.77. 76 Studiu introductiv Cum de la sine se înţelege, la Cernăuţi, dar şi la Iaşi, limba germană este preferată aproape la fel de mult ca franceza, în vreme ce engleza şi italiana par a reţine interesul studenţilor din Cluj şi Bucureşti, aceste predilecţii având motivaţii atât politico-culturale, dar care ţin şi de corpul profesoral ce ilustrează o disciplină sau alta. Nu trebuie în acelaşi timp să uităm că mai ales evreii din Bucovina erau cu toţii purtători şi promotori ai limbii şi culturii germane, iar marea majoritate a celor din Moldova utilizau idişul, acest dialect evreo-german despre care am amintit mai sus. Pe de altă parte, mai ales în capitala ţării, au existat evrei asimilaţi (mai bine zis aculturaţi) care au părăsit idişul aproape cu totul. Mai mult chiar, mai toţi israeliţii de limbă română respingeau chiar proximitatea acestui idiom, privind parcă cu un soi de repulsie la cei ce îl utilizau, ca pe un semn de „primitivism”154. Însă chiar şi în acest caz, însuşirea altor limbi devenea o obligaţie. De pildă, părinţii compozitorului şi pianistului Dan Mizrahy – dintr-o familie de sefarzi – erau de părere că limbile străine trebuie deprinse din copilărie. Tatăl său, economist, urmase Şcoala evanghelică din Bucureşti, iar pentru copiii săi s-a îngrijit să aibă guvernante din străinătate, pentru a-i deprinde cu germana şi franceza155. În ceea ce priveşte facultăţile de ştiinţe, prezenţa evreilor se cuantifică astfel: Tabloul 6/a. Studenţii facultăţii de ştiinţe din Bucureşti Anul Total Băieţi Fete 1909/10 193 146 47 Non-evrei - Evrei 1910/11 159 131 28 154 5 (3.14%) 1911/12 179 137 42 171 8 (4.46%) 1919/20 905 740 165 805 100 (11.04%) 1920/21 842 642 200 661 181 (21.49%) - 1921/22 931 712 219 - - 1922/23 965 734 231 - - 1923/24 1452 1057 395 1924/25 1552 1121 431 1925/26 1637 1175 462 1421 216 (13.91%) 1926/27 1778 1251 527 1539 239 (13.44%) 1927/28 2280 1665 615 2093 187 (8.2%) 1928/29 3094 2120 974 2866 228 (7.36%) 1929/30 3167 1918 1249 2971 196 (6.18%) 1930/31 3011 1917 1094 2707 304 (10.09%) 1931/32 3112 1975 1137 2817 295 (9.47%) 1355 197 (12.69%) 154 Pentru cum a devenit o „prejudecată” acest lucru vezi Emil Dorian, Jurnal din vremuri de prigoană, p.35; de asemenea, Ion Lihaciu, Câteva consideraţii în legătură cu statutul limbii idiş în România în prima jumătate a secolului al XX-lea, în „Studia et Acta Historiae Judaeorum Romaniae”, Iaşi, VI, 2001, p.228-240. 155 Dan Mizrahy, Aşa a fost … Exerciţii de memorie, Bucureşti, Edit. Hasefer, 2005, p.22. 77 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Anul 1932/33 1933/34 1934/35 1935/36 1936/37 1937/38 1938/39 1939/40 Total 2931 2650 2754 2037 1566 1574 1104 927 Băieţi 2003 1755 1739 1582 1137 1017 542 492 Fete 928 895 1015 455 429 557 562 435 Non-evrei 2620 2266 2374 1869 1424 1427 1023 777 Evrei 311 (10.61%) 384 (14.49%) 380 (13.79%) 168 (8.24%) 142 (9.06%) 147 (9.33%) 81 (7.33%) 150 (16.18%) Tabloul 6/b. Studenţii facultăţii de ştiinţe din Bucureşti pe ani de studii Anul 1924/1925 1925/1926 1926/1927 Total Nonevrei Evrei Total Nonevrei Evrei Total Nonevrei Evrei Anul I 776 668 108 822 706 116 902 781 121 Anul II 404 365 39 427 371 56 457 400 57 Anul III 254 224 30 296 268 28 312 274 38 Anul IV 95 76 19 84 Doctorat 23 22 1 1552 1355 197 Total 92 76 16 107 - - - - 1637 1421 216 23 - 1778 1539 239 (Pentru a nu ne îndepărta de acest tablou, se constată faptul că la facultatea de ştiinţe, pe la mijlocul anilor 20, afluxul de evrei era foarte mare în primul an de studii, pentru ca din anul II numărul lor să se reducă la jumătate sau chiar mult sub 50%. De altfel, procesul de înjumătăţire este valabil şi pentru ne-evrei, explicaţia constând în dificultatea de a trece examenele primului an, fiind vorba de materii „dure”. Acelaşi fenomen îl întâlnim şi în cazul celorlalte universităţi). Tabloul 6/c. Repartiţia „evrei” – „non-evrei” pe specialităţi la Bucureşti Specialitatea 1934/1935 Total 1935/1936 Non-evrei Evrei Total Non-evrei Evrei Fizico-chimice 492 429 63 397 363 34 Matematici 874 751 123 606 569 37 Ştiinţe naturale 457 398 59 273 232 41 Chimie industrială 549 479 70 425 381 44 Electrotehnică 337 273 64 302 291 11 45 44 1 37 36 1 2754 2374 380 2037 1869 168 Doctorat Total 78 Studiu introductiv Tabloul 6/d. Studenţii facultăţii de ştiinţe din Iaşi Anul Total Băieţi Fete Non-evrei 1919/20 786 663 123 513 273 (34.73%) 1920/21 730 590 140 532 198 (27.12%) 1921/22 870 682 188 - - 1922/23 1054 - - 773 281 (26.66%) 1923/24 899 594 305 1924/25 987 631 356 1925/26 1089 678 1926/27 1162 696 1927/28 1365 808 1928/29 1395 817 1929/30 1562 1930/31 1931/32 - Evrei - 818 169 (17.12%) 411 916 173 (15.88%) 466 997 165 (14.19%) 557 1129 236 (17.28%) 578 1234 161 (11.54%) 909 653 1406 156 (9.98%) 1241 738 503 1121 120 (9.66%) 1382 832 550 1246 136 (9.84%) 1932/33 1057 560 497 947 110 (10.4%) 1933/34 997 548 449 841 156 (15.64%) 1934/35 956 516 440 818 138 (14.43%) 1935/36 777 433 344 655 122 (15.7%) 1936/37 589 345 244 497 92 (15.61%) 1937/38 530 315 215 453 77 (14.52%) 1938/39 233 105 128 205 28 (12.01%) 156 156 Din acest an s-a desprins Agronomia. 79 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Tabloul 6/e. Studenţii facultăţii de ştiinţe din Cluj Anul Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1921/22 131 86 45 - - 1922/23 167 95 72 - - 1923/24 195 105 90 181 14 (7.17%) 1924/25 214 104 110 208 6 (2.8%) 1925/26 218 118 100 212 6 (2.75%) 1926/27 220 117 103 218 2 (0.9%) 1927/28 355 199 156 349 6 (1.7%) 1928/29 455 193 262 449 6 (1.31%) 1929/30 625 357 268 616 9 (1.44%) 1930/31 589 294 295 582 7 (1.18%) 1931/32 463 222 241 450 13 (2.8%) 1932/33 575 305 270 553 22 (3.82%) 1933/34 554 316 238 537 17 (3.06%) 1934/35 403 244 159 482 21 (5.21%) 1935/36 338 203 135 321 17 (5.02%) 1936/37 401 245 156 372 29 (7.23%) 1937/38 357 228 129 331 26 (7.28%) 1938/39 324 225 99 290 34 (10.5%) Tabloul 6/f. Studenţii facultăţii de ştiinţe din Cernăuţi Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1923/24 Anul 181 148 33 125 56 (30.93%) 1924/5 (+farmacia) 174 137 37 125 49 (28.16%) 1925/26 - - - - - 1926/27 196 146 50 147 49 (25%) 1927/28 217 150 67 174 43 (19.81%) 1928/29 336 226 110 - - 1929/30 400 252 148 - - 1930/31 505 313 192 - - 1931/32 576 342 234 - - 1932/33 641 383 258 - - 1933/34 477 277 200 335 142 (29.76%) 80 Studiu introductiv Total Băieţi Non-evrei Evrei 1934/35 Anul 394 230 164 Fete 297 97 (24.61%) 1935/36 275 163 112 216 59 (21.45%) 1936/37 176 117 59 141 35 (19.88%) 1937/38 176 123 53 132 44 (25%) 1938/39 242 162 80 182 60 (24.8%) Aşa cum se poate lesne constata, supra-reprezentarea evreilor este valabilă şi pentru facultăţile de ştiinţe. Apelând însă la analize mult mai de detaliu, pe branşe de studiu, se observă totuşi opţiunea fermă a israeliţilor pentru domenii ce ţin de ştiinţele aplicate, îndeosebi chimia industrială şi electrotehnica. În fond, proporţiile confirmă faptul că în general evreii au fost supra-reprezentaţi şi în industria mare din România. În 1902, de pildă, aproximativ 19,5% din marile întreprinderi industriale – adică 122 din 625 (fără cele din industria extractivă: cărbuni, petrol, sare) – au fost întemeiate de evrei. Din aceste 122 întreprinderi, 33 erau în industria chimică, 26 în industria alimentară, 25 în industria îmbrăcămintei, textile şi pielărie, 19 în industria lemnului şi mobilei, 9 în industria metalurgică157. De altfel, mult mai târziu, „Buletinul periodic al presei române” din 19 iunie 1937 indica faptul că evreii reprezentau 80% din inginerii industriei textile. Cu alte cuvinte, devine explicabilă această prezenţă supra-proporţională a evreilor în cadrul facultăţilor de ştiinţe, chiar în contextul în care funcţionau în România interbelică şi câteva şcoli politehnice, în afara celor din centrele universitare invocate aici existând una şi la Timişoara, unde mişcarea antisemită nu a fost neglijabilă, după cum dovedesc şi unele documente din acest volum. Fără a intra aici în detalii, nu trebuie să omitem faptul că asistăm în anii interbelici la explozia altor pieţe concurenţiale, aproape inexistente la noi până pe la 1914, pe lângă domeniile financiare, dezvoltându-se tot mai mult numărul posturile tehnice şi de conducere din industrie. În schimb, constatăm un număr extrem de redus de evrei la medicină veterinară: Tabloul 7. Facultatea de medicină veterinară din Bucureşti Anul Total Băieţi Fete Non-evrei Evrei 1920/21 87 86 1 85 2 (2.29%) 1921/22 121 107 14 118 3 (2.47%) 1922/23 154 148 6 - - 1923/24 169 157 12 - - 1924/25 201 196 5 200 1 (0.49% 1925/26 189 184 5 186 3 (1.58%) 157 Avram Rosen, Participarea evreilor la dezvoltarea industrială a Bucureştiului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în anul 1938, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1995, p.60-62. 81 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 1926/27 228 221 7 224 1927/28 300 291 9 297 4 (1.75%) 3 (1%) 1928/29 333 326 7 328 5 (1.5%) 1929/30 326 314 12 324 2 (0.6%) 1930/31 389 375 14 388 1 (0.25%) 1931/32 427 403 24 426 1 (0.23%) 1932/33 438 404 34 434 4 (0.91%) 1933/34 432 396 36 429 3 (0.69%) 1934/35 402 364 38 399 3 (0.74%) 1935/36 401 364 37 399 2 (0.5%) 1936/37 406 372 34 402 4 (1%) 1937/38 445 408 37 442 3 (0.67%) 1938/39 425 394 31 423 2 (0.49%) 1939/40 419 393 26 414 5 (1.19%) Tabloul 8. Facultatea de ştiinţe agricole din Iaşi [Chişinău] Anul Total Băieţi Fete Evrei Evrei băieţi Evrei fete 1932/33 444 361 83 23 (5.18%) 16 7 1933/34 482 397 1934/35 450 384 85 32 (1.86%) 23 9 66 32 (2.22%) 22 10 1935/36 438 384 54 31 (2.28%) 21 10 1936/37 1937/38 314 275 39 20 (2.54%) 12 8 270 239 31 12 (2.6%) 5 7 Acest aspect este, printre altele, rezultatul direct al politicii anti-evreieşti de până la 1919, când israeliţilor li s-a interzis mereu în Vechiul Regat să se stabilească şi să deţină proprietăţi funciare în mediul rural. În schimb, în cadrul facultăţii de agronomie din Chişinău numărul evreilor este mult mai mare decât la Bucureşti, de exemplu, pentru că altul a fost statutul israeliţilor din fosta gubernie rusească. Nu întâmplător, „expertiza” căpătată de aceşti tineri basarabeni absolvenţi de agronomie va fi de maxim profit în cazul celor care mai apoi vor emigra în Palestina, contribuind la naşterea ori dezvoltarea unor prospere kibuţuri. În schimb, la Cluj, evreii sunt sub-reprezentaţi poate şi pentru că aproape mereu Academia de Agricultură a adăpostit cel mai consistent contingent de studenţi români antisemiţi, înregimentaţi şi din punct de vedere politic în partide de extremă dreapta158. 158 Vezi, de pildă, Teroarea legionară de la Academia de Agricultură, în „Patria”, Cluj, XVIII, 1936, nr. 155 (12 iulie), p.4. 82 Studiu introductiv Câteva repere ale antisemitismului universitar românesc Aşa cum a rezultat de mai sus, este cât se poate de evidentă supra-reprezentarea publicului evreiesc în reţeaua universitară românească de după 1919. Mai mult chiar, putem vorbi şi de o supra-calificare, deşi nu avem încă la îndemână în România – şi de altfel nicăieri în lume159 – analize de acest gen, care să investigheze relaţionarea dintre succesele şcolare şi apartenenţa confesională. Afirmăm însă acest lucru ţinând seama atât de suma performanţelor colective, chiar şi generic atribuite evreilor, cât şi de cele strict personale ale multor studenţi israeliţi din universităţile româneşti, asupra cărora am insistat cu investigaţiile noastre, fără a ajunge încă la încheieri decât segmenţiale, ceea ce exclude concluziile macroistorice, datorită în primul rând insatisfacţiilor noastre metodologice şi de calibru a eşantionului avut în vedere160. În acest context, de supra-reprezentare a studenţilor evrei în învăţământul superior, se conturează tot mai pregnant un climat de antisemitism, o mişcare radicală universitară întreţinută de o cohortă de studenţi, organizaţi şi înregistraţi oficial sub forma unor asociaţii studenţeşti (care conţineau cel mai adesea în titulatură şi noţiunea de „creştin”), cohortă înarmată uneori cu ciomege şi care promova violenţa contra partenerilor israeliţi, solicitând vehement aplicarea lui numerus clausus în universităţi. Mai mult chiar, aceştia se vor şi organiza politic, structurându-se oarecum militarist, aspirând prin anii ‘30 chiar la a prelua puterea politică, încurajaţi şi de evoluţia spre extrema dreaptă a unor state europene. Cu alte cuvinte, din perspectiva vieţii studenţeşti, perioada interbelică poate fi apreciată ca o epocă a dezordinelor şi violenţelor universitare161. 159 Aş putea invoca totuşi aici două studii, valabile însă pentru învăţământul secundar: Victor Karady, St. Vari, Facteurs socio-culturels de la réussite au baccalauréat en Hongrie. Quelques hypothèses, în „Actes de la recherche en sciences sociales”, no. 70, 1987, p.79-82; V. Karady, Juifs et lutheriens dans le systéme scolaire hongrois, în „Actes de la Recherche en Sciences sociales”, no. 69, sept.1987, p.67-85. 160 Acest tip de analiză era prevăzut în cadrul unui grant câştigat de subsemnatul acum trei ani (programul Idei), dar a cărui finanţare a fost redusă la jumătate încă de la început (motivânduse „criza economică”), cu termen de raportare după numai câteva luni (sub patru luni), pentru că deblocarea reduselor fonduri s-a făcut extrem de târziu, iar în plus, la noi, totul se mişcă cu enormă întârziere şi greutate. Chiar şi în aceste condiţii, finanţarea a fost retrasă încă de la prima „evaluare”, deoarece am raportat un procent de sub 100% realizare (ce se putea face, logic şi onest, în câteva luni şi cu bugetul mult diminuat?!), pentru că a fost publicată o carte de peste 550 p. pe tema respectivă, dar nu un „studiu” de revistă de doar câteva pagini, aşa cum obliga regulamentul, care nu prevede varianta volumului (întrucât în România de acum producţia „academică” se măsoară în „ISI” şi nu în rezultatul concret al cercetării, cu impact asupra mediului ştiinţific). Cu alte cuvinte, la „evaluarea anuală” (!?) – după doar câteva luni – proiectul a fost respins pentru că a fost tipărit un volum şi nu un articol, iar studiul publicat totuşi într-o revistă de specialitate de către o tânără membră a echipei de cercetare nu a fost luat în seamă de „evaluatori” din criminala vină de a nu fi menţionat într-o notă că a fost elaborat în cadrul acestui „program” (scăpare de tânăr sub 25 ani!) 161 Vezi pentru Iaşi: Gabriel Asandului, Mişcările studenţeşti la Universitatea ieşeană în perioada interbelică, în „Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol”, Iaşi, 43-44, 2006-2007, p. 253-272. 83 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Cum de la sine se înţelege, nu vom dezvolta aici o reconstrucţie empirică a evenimentelor ce pot fi incluse în mişcarea antisemită din universităţile româneşti pentru simplul motiv că tocmai documentele din acest volum îşi propun să ilustreze această temă. Din punctul nostru de vedere este doar un început, pentru că subiectul este extrem de complex şi nu-şi poate af la dezlegarea doar în cadrul unui „studiu introductiv”. Iată de ce vom recurge doar la câteva repere analitice, pe care le considerăm semnificative, urmând ca un volum de sine stătător să ofere o sinteză mult mai articulată asupra acestei probleme. Întâi de toate trebuie să amintim faptul că în descifrarea fundalului antisemit nu putem omite o serie de „stări de fapt” pe care le-a cunoscut societatea românească imediat după primul război mondial şi impactul lor indiscutabil în reactivarea sentimentelor antievreieşti. Cu toate că imediat după 1918 nu au existat măsuri restrictive în ceea ce priveşte accesul în învăţământul de orice grad, fără o recrutare socială sau confesională preferenţială sau discriminatorie, dizarmoniile dintre diversele centre universitare şi decalajele economice inter-regionale (mai ales în cazul Basarabiei, mult înapoiată economic, dar şi al Moldovei, dacă o comparăm bunăoară cu Transilvania) au afectat în mod particular distribuţia artificială a inegalităţii şanselor de acces la educaţia elevată între diversele fracţiuni ale publicului tânăr, dornic a se intrui şi a propăşi din punct de vedere social. Deşi s-a căutat a se stabili în istoriografia noastră postcomunistă o anumită primordialitate regională în declanşarea antisemitismului universitar interbelic162, trebuie totuşi să reamintim faptul că potenţialul antisemit academic românesc nu era de dată recentă, repartiţia lui în spaţiul universitar a rămas destul de inegală şi a cunoscut fizionomii diverse, dar mai ales perfide, iar cauzalităţile reactivării lui imediat după război sunt diferite pentru fiecare centru de învăţământ superior în parte, pentru a nu fi nevoie de indicarea unui moment iniţial. Fără îndoială însă, mai ales Iaşul, veche capitală a Moldovei, impunea după 1918 o situaţie deosebită noilor efective de studenţi. Aflat timp de doi ani într-o supra-aglomerare demografică, datorită refugiului din vremea războiului, care îl lăsase aproape fără resurse, oraşul se regăsea după Marea Unire într-o situaţie cu totul şi cu totul specială. Năzuinţele spre „noua strălucire”, la care aspirase în anii de mizerie ai conflagraţiei, „milioanele alocate” pentru refacere şi modernizare se vedeau spulberate de o inabilă gestiune administrativă, pe fondul euforiei politice postbelice163. Pe acest fond, alipirea Basarabiei aducea nu doar un plus de eterogenitate confesională, dar şi complicaţii de ordin demografic şi economic, chiar şi politic. Ca să nu ne depărtăm de subiectul nostru, tinerii basarabeni de pildă, români, dar mai ales israeliţi, s-au îndreptat spre Universitatea din Iaşi, atât datorită proximităţii geografice, cât şi a puternicului mediu evreiesc existent aici, ce avea extrem de multe afinităţi cu cel de peste Prut. Israeliţii basarabeni, 162 Vezi Maria Ghitta, The 1922-1923 Student Revolt at Cluj University and its anti-jewish aspect, în „Jews in Russia and Eastern Europe”, Jerusalem, 1-2 (54-55), 2005, p. 91-108. 163 Din Iaşi, în „Patria”, Cluj, I, 1919, nr. 179 (2 octombrie), p.4. 84 Studiu introductiv supra-şcolarizaţi164, au format aşadar majoritatea contingentului de studenţi pe care l-a furnizat această provincie, bucurându-se prioritar de facilităţile pe care le oferea statul român şi universitatea la vremea aceea: „Fondul de ajutor pentru învăţătură a studenţilor basarabeni”, întâietate la cazarea în cămine şi obţinerea burselor, cei mai mulţi având certificate de pauperitate (în general populaţia acestei regiuni fiind foarte săracă şi majoritar rurală)165 etc. Afluxul evreilor din fosta gubernie ţaristă spre universităţile româneşti a fost una din cele mai semnificative forme de reacţie a acestui grup confesional faţă de situaţia marginală ce le fusese impusă până atunci, mult mai accentuată decât în Vechiul Regat al României. Acest veritabil exod s-a derulat în paralel cu războiul civil din Rusia şi pogromurile din Ucraina din anii 1919-1920166, printre refugiaţii la Universitatea din Iaşi în 1919 aflându-se bunăoară un număr considerabil de studenţi din Odesa (centru cu o puternică comunitate evreiască), beneficiari ai uşurinţei cu care se acceptau şi se echivalau atunci în România tot felul de diplome. Ca întotdeauna în astfel de împrejurări a apărut o serie de falsuri şi neregularităţi în recunoaşterea actelor de studii, în eliberarea adeverinţelor şi a carnetelor de student, cu bani obţinându-se orice. În acest context, Directoratul de Instrucţiune Publică din Basarabia dă o circulară – la 26 ianuarie 1920 – prin care universităţile româneşti sunt avertizate că numeroşi tineri basarabeni prezintă acte de studii false. Mai mult chiar, se pare că fusese creată o veritabilă „industrie” în acest sens167. Nu întâmplător la Iaşi, în 1921, a fost schimbat întreg personalul cancelariei universităţii, iar „copistului” Louis Stifler (la care s-au găsit acte în alb cu ştampila de echivalare a rectoratului) i s-a intentat proces168. Apoi, starea de confuzie specifică perioadei imediat următoare unei conflagraţii de asemenea proporţii, a fost accentuată şi de aşa-zisa propagandă comunistă, îndeosebi prin intermediul noilor veniţi. De altfel, mai toată presa din România acelor vremuri era plină de referinţe la „primejdia comunistă”, cu largi relatări din Rusia Sovietică şi asupra evenimentelor din toamna anului 1918 din Ungaria (revoluţia şi proclamarea Republicii), în care evreii avuseseră un rol important169. Aces- 164 Deşi pentru a-şi justifica pornirile antisemite, A.C. Cuza oferă cifre exagerate (de pildă, pentru anul şcolar 1919/1920, dintr-un total de 8369 elevi de licee şi şcoli profesionale din Basarabia, israeliţii ar fi reprezentat 75,3%, în vreme ce creştin-ortodocşii doar 18,34%, iar catolicii şi protestanţii la un loc 4,18%; cf. A.C. Cuza, Despre poporaţie. Statistica, teoria, politica ei. Studiu economic şi politic, ed. II, Bucureşti, Imprimeria „Independenţa”, 1929, p.657). Evaluările mai probabile indică grosso modo aceeaşi supra-reprezentare, dar în alte cifre absolute şi fără a amesteca diversele categorii de şcoli: de exemplu, în acelaşi an şcolar, 1919/20, în şcolile medii de stat din Basarabia erau 2893 elevi, din care 1065 erau evrei (Statistica învăţământului public şi particular din România pe anii şcolari 1919-1920 şi 1920-1921, cu o dare de seamă de G. Theodoru, Bucureşti, Tip. Curţii Regale F. Göbl, 1924, p.264-265). 165 Vezi bunăoară, pentru anul 1920, Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 926/1920, două volume cu peste 600 pagini de cereri pentru bursă şi certificate de pauperitate. 166 Cf. „Le Peuple juif”, Paris, XV, 1921, no. 2 (14 janv.), p.11. 167 Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 35, f.3. 168 Arh.St.Iaşi, Tribunal. Secţia II, dos. 169/1921. 169 W. McCagg, Jews in Revolution. The Hungarian Experience, în „Journal of Social History”, XXVIII. 1972, p.78-105. 85 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) tora li se asociază tot mai mult expresii de „francmasoni”170 şi „iudeo-bolşevici”, accentuând astfel mai vechile animozităţi, generând neîncredere, patimi şi intoleranţă. Astfel, propaganda antisemită merge mână în mână cu acuzaţiile de bolşevism (în cazul evreilor basarabeni, în principal) sau de iredentism (pentru evreii din Ardeal, maghiarizaţi de-a lungul vremii, unii din aceştia fiind priviţi şi ca bolşevici, în virtutea Comunei din Budapesta). Însă în paranteză trebuie totuşi subliniat că marea masă a evreilor din Maramureş aparţinea hasidismului, care pe lângă misticism avea şi o puternică componentă socială. Cu alte cuvinte, pentru cei neavizaţi, hasidismul părea a avea şi elemente, simptome ale socialismului şi comunismului, acestor evrei venindu-le uşor să accepte – printre altele – şi existenţa „liderului” de partid atotputernic, pentru că acelaşi tip de supunere l-au manifestat ei sau strămoşii lor faţă de ţadik. Dacă rabinul în general doar ne învaţă Cuvântul celui Atotputernic, ţadikul este un adevărat „păstor al sufletelor”171. În acest context, nu puţine au fost procesele politice în primii ani postbelici, în cadrul cărora evrei basarabeni au fost „demascaţi” ca fiind comunişti sau socialişti. Dar nu trebuia să fii basarabean pentru asta! Din imensa cazuistică de acest fel, invocăm aici doar pilda medicului Herşcu Aroneanu, victimă a „pasiunii antisemite”, deşi a luptat în primul război mondial, ajungând până la gradul de căpitan, cu toate că era evreu. Arestat la 13 octombrie 1920, în contextul grevei generale din România, pentru vina de a avea „activitate socialistă”, a decedat în arest datorită bătăii la care a fost supus, după cum a constatat medicul legist172. De asemenea, rapoartele confidenţiale ale serviciilor secrete româneşti făceau deseori referinţă la activitatea studenţilor în această direcţie, a mişcării socialiste şi bolşevice. Astfel, într-o adresă a şefului de stat major al Corpului 4 Armată din 1 martie 1920, se arăta că la Universitatea din Iaşi sunt 32 studenţi ce „au fost în serviciul bolşevicilor din Rusia, ca agenţi de propagandă” şi că aceştia îşi continuau activitatea173. În conformitate cu o dare de seamă informativă a aceluiaşi Corp de Armată, la Iaşi organele de Siguranţă descoperiseră „cuiburi bolşevice şi 170 Această temă nu ar trebui ocolită, deşi nu este aici locul unei analize mai complexe. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că din rândul israeliţilor religios moderaţi sau laicizaţi s-au dovedit mulţi deosebit de interesaţi şi chiar influenţaţi de utopiile universalist-laice (francmasonerie, socialism, comunism, feminism, mişcarea esperanto etc), în fond proiecte culturale alternative. Este cât se poate de evident că promisiunea abolirii tuturor tipurilor de discriminare, egalitatea şanselor sociale, fraternitate generalizată, societate fără clase, limbă universală ş.a. au interesat mai mult pe evrei decât pe creştini, iar pe de altă parte se impune constatarea că întotdeauna ideologiile universaliste au fost privite de israeliţi şi ca anticamere ale integrării. Pe de altă parte, a identifica francmasonii cu evreii, utilizându-se chiar termenul de „judeo-masoni”, este o indiscutabilă eroare, pentru simplul motiv că masoneria nu este o creaţie evreiască, ci mai curând protestantă. Mai mult chiar, în Ungaria, conducerea Comunei din 1919 a interzis francmasoneria, act întărit în perioada Terorii Albe printr-un decret din mai 1920. 171 Asupra acestui curent vezi excelenta lucrare a lui Jean Baumgarten, La naissance du hassidisme. Mystique, rituel société (XVIIIe-XIXe siècle), Paris, Albin Michel, 2006. 172 Vezi în epocă L’Affaire Dr. Aroneanu, în „Le Peuple juif”, Paris, XV, 1921, no. 2 (14 janv.), p.1112. De asemenea, Leon Eşanu, Un asasinat politic: dr. Herşcu Aroneanu (1881-1920), în „Studia et Acta Historiae Iudeorum Romaniae”, Iaşi, V, 2000, p.251-267. 173 Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 926/1920, f.44-47. 86 Studiu introductiv comuniste dispunând de tipografii secrete şi având ca membri în special studenţi evrei basarabeni”; mulţi din aceştia aveau carnete false de student şi nu frecventau universitatea. „Căminul studenţilor basarabeni şi în special al evreilor – conchidea raportul – nu sunt decât puternice centre de propagandă comunistă, iar faptul că toţi poartă şapcă rusească denotă că sunt departe de a nutri sentimente româneşti”174. Tot studenţii basarabeni sunt aceia care au proclamat grevă la Universitatea din Iaşi între 28-30 martie 1921, datorită arestării colegilor Timotei şi Elisa Marin, Liuba Elbert ş.a., dovediţi comunişti „notorii”, după ce încercaseră să dea acţiunii o amploare mai mare şi prin asocierea studenţilor din Bucureşti175. Faptul că au fost prinşi câţiva studenţi socialişti evrei răspândind manifeste şi că în general basarabenii manifestau un puternic spirit corporatist, vorbind între ei doar limba rusă, crea mereu românilor sentimentul existenţei unei conspirativităţi. Iată de ce recrudescenţa antisemitismului postbelic, sub o formă vizibilă şi explicit declarată în universităţi, are şi fundamente ideologice, manifestându-se îndeosebi contra „iudeo-bolşevicilor”. Dacă până pe la 1914 antisemitismul era îndreptat contra burgheziei evreieşti, a comercianţilor şi meşteşugarilor, apreciaţi ca fiind în concurenţă cu elementul românesc, după război el se abate în principal asupra intelectualilor israeliţi, pentru că ei sunt susceptibili ca pe baza principiului meritocratic să ocupe funcţii în aparatul de stat, universităţi, profesii liberale etc. Iar exemplele din perspectiva celor invocate mai sus pot fi nenumărate. Este şi una din motivaţiile memoriului Asociaţiei Studenţilor Creştini din Iaşi, de la 11 decembrie 1924, prin care se cerea „descompunerea grupurilor mari de studenţi basarabeni şi plasarea lor în grupuri mici în mijlocul studenţilor din Vechiul Regat în căminuri. Numai în acest fel se vor putea distruge focarele de teorii marxiste (…). Numai în acest fel lumina de la răsărit nu va putea pătrunde în obscurantismul ideilor noastre conservatoare-naţionaliste”176. De altfel, sintetizând parcă, un raport al Prefecturii Poliţiei Iaşi din 17 decembrie 1924 structura astfel studenţimea din acest centru universitar, din punct de vedere al ideologiei: 1) naţionalişti extremişti, majoritatea din Vechiul Regat; 2) naţionalişti moderaţi, de regulă din Vechiul Regat şi Basarabia; 3) comunişti, îndeosebi basarabeni şi evrei, acest ultim curent „deşi e cel mai mic din toate, e cel mai periculos”177. Nu trebuie omise din schiţarea atmosferei imediat postbelice efectele „Terorii Albe” şi pornirile antisemite din Ungaria, cu componenta lor anti-francmasonă178, ceea ce a determinat un exod al evreilor, mai numeros în apusul Europei, dar sesizabil şi în Transilvania, unde poate fi uşor surprins în statisticile universitare şi 174 175 176 177 178 Ibidem, dos. 953/1921, f.110. Ibidem, f.109. Ibidem, dos. 1087/1925, f.93. Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057/1924, f.22. Andor Ladányi, Az egyetemi ifjúság az ellenforradalom első éveiben 1919-1921, Budapest, Akadémiai Kiadó, 1979; V. Karady, István Kemény, Antisémitisme universitaire et concurrence de classe: la loi du „numerus clausus” en Hongrie entre les deux guerres, în „Actes de la Recherche en Sciences Sociales”, no. 34, 1980, sept., p.67-96; Nathaniel Katzburg, Hungary and the Jews. Policy and legislation 1920-1943, Ramat-Gan, Bar-Ilan U.P., 1981; Mária Ormos, Hungary in the age of the two world wars, 1914-1945, translated by Brian McLean, Boulder, Ccolo., Social Science Monographs, 2007. 87 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) ale învăţământului secundar. Aici însă, spre deosebire de Vechiul Regat, situaţia era diferită, prin specificităţi ce au fost mai sus invocate. Deşi evreii au fost consideraţi de către români ca neasimilabili179, în vechea Ungarie, unde aproape că nu a existat câmp de afirmare a modernităţii în care israeliţii să nu exercite o funcţie importantă, chiar preponderentă, s-a reuşit o profundă maghiarizare culturală şi identitară180, ce s-a păstrat chiar pe întreaga perioadă interbelică. Însă datorită raportului demografic dintre români şi minoritari, a dirijării discursului naţionalist spre maghiaritatea ardeleană îndeosebi, a făcut ca manifestările antisemite să nu capete proporţiile din Vechiul Regat, iar cele care s-au produs au avut conotaţii ceva mai complexe. Secole de convieţuire, obişnuinţa cu alteritatea confesională (existau în Transilvania cel puţin 7 religii importante), un anumit grad de modernitate şi civilizaţie au impus conduite ceva mai „decente” decât în regiunile extra-carpatice, violenţa antisemită făcându-şi loc în proporţii sensibil diminuate şi doar ca rod al instigării din partea acelor factori politici în căutare de capital politic pe seama „primejdiei evreieşti” şi a studenţilor „creştini” veniţi frecvent la Cluj pentru a mobiliza elanurile „patriotice”. Apoi, eforturile ce au însoţit crearea Universităţii „Daciei Superioare”, deosebita grijă a administraţiei instituţiei de a asigura condiţii mai bune de studiu, cazare şi masă pentru studenţi, într-o vreme în care Clujul era şi el supra-aglomerat, prestigiul de care se bucurau profesorii şi multe altele au făcut ca fricţiunile inter-confesionale şi inter-etnice să nu capete prea des forme acute. Pe de altă parte, aşa cum rezultă şi din tablourile statistice de mai sus, la Cluj cuantumul studenţilor evrei a fost cel mai redus dintre toate celelalte centre universitare, dar nu şi raportul dintre români şi non-români. Totodată, sfârşitul primului război mondial, realizarea aspiraţiilor naţionale, pe lângă entuziasmul general, au dat frâu liber şi patimilor, intoleranţei, chiar în interiorul aceluiaşi corp etnic. În temeiul decretului regal nr. 441 din 21 ianuarie 1919, de exemplu, toţi profesorii universitari care avuseseră o „atitudine antinaţională” au fost suspendaţi din învăţământ, marginalizaţi din punct de vedere politic181. Aşadar, chiar la nivelul elitelor intelectuale, spiritul revanşard, politicianismul, conturarea unor noi grupuri de presiune, jocul de culise şi acţiunile oculte, patimi- 179 Este o temă ce ar trebui mai cu atenţie analizată, pentru că prea mult s-a vorbit şi se mai vorbeşte încă la noi despre neasimilarea evreilor sau despre falsa lor asimilare. Fără a intra acum în discuţie în ceea ce priveşte noţiunea de asimilare, problema fundamentală ar fi totuşi: avea statul român puterea de a asimila un grup etno-confesional precum cel israelit? Aşadar, chestiunea care s-ar pune este de a discerne de ce statul român era incapabil să asimileze pe evrei. În fond, este o dilemă, cât se poate de reală, pentru că vecinătatea Ungariei şi reuşita ei în ceea ce-i priveşte pe evrei ne indică evident că în statul român trebuie căutată pricina, şi nu la evrei. 180 Jews in the Hungarian Economy 1760-1945, Studies Dedicated to Moshe Carmilly-Weinberger on his Eightieth Birthday, ed. by M.K.Silber, Jerusalem, 1992, p.161-184; Vera Ranki, The politics of inclusion and exclusion. Jews and nationalism in Hungary, New York, Holmes & Meier, 1999; V. Karady, Zsidóság és társadalmi egyenlőtlenségek (1867-1945). Történeti-szociológiai tanulmányok, Budapest, Replika Kör, 2000; V. Karady, Symbolic Nation-Building in a MultiEthnic Society. The Case of Surname Nationalization in Hungary, în vol. Ethnizität, Moderne und Enttraditionalisierung, gerausgegeben von Moshe Zuckermann, Tel Aviv, Wallstein Verlag, 2002, p.81-103. 181 Vezi Lucian Boia, „Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii primului război mondial, Bucureşti, Edit. Humanitas, 2009. 88 Studiu introductiv le şi animozităţile nu puteau avea decât influenţe nefaste asupra studenţimii care, pregătindu-se să preia din mers ştafeta vechilor elite – iar în numele sacrificiilor din vremea războiului spera în mai mult respect şi consideraţie –, se vedea neglijată şi marginalizată în profitul aceloraşi conduite antebelice. Nu întâmplător, după 1918, ideea de generaţie este atotprezentă, constituindu-se într-un discurs obsesiv şi în strânsă legătură cu cel naţionalist182. În fapt, conceptul de generaţie, mereu utilizat şi invocat, căuta să dea sens şi imagine destinului comun al celor din aceeaşi clasă de vârstă, unor aspiraţii – altele decât Marea Unire – pe care „bătrânii” politicieni nu şi le mai puteau asuma. Optimismul generaţiei eroice (ca să cităm titlul unui articol de presă)183, era însă departe de împlinire. Aflaţi mereu în căutare de modele, tinerii din perioada interbelică se vor găsi foarte curând în faţă cu spectrul unei societăţi mai degrabă în convulsii şi căutări. Mai mult decât orice, gravă era „criza morală, criza de ideal, criza de orientare”. Aşa cum se clama în periodicul „Glasul studenţimii”, „generaţia de azi n-a avut copilărie. Psihologia ei este clădită pe morţii războiului, în inimă deşteptându-i dezgust şi ostilitate faţă de supraveghetorii profitori”. La întrebarea „Ce facem? Încotro mergem?”, răspunsurile nu erau câtuşi de puţin optimiste: „Dezorientarea tinerimii şi mai ales cea universitară ia proporţii pentru că la Apus e ademenită de fascism, la răsărit de comunism, iar în ţară participăm la cel mai dezgustător spectacol”184. Din această perspectivă se poate vorbi de existenţa unei crize a juneţii, a tinerilor în căutare de alte formule politice, de noi temeiuri filosofice şi culturale, pentru că: „În asemenea momente de grea cumpănă, generaţia tânără are o mare şi grea misiune. Să mobilizeze pentru a salva nu putregaiul bătrânilor cocoţaţi în locurile care le-au necinstit, ci pentru a salva ce este de salvat”185. Iar această confuzie a valorilor a fost abil fructificată ideologic de câteva personaje ale vieţii publice româneşti, din care cei mai vocali şi cu priză la public au fost chiar profesori universitari. În acest împrejurări, antisemitismul – deşi a fost doar o componentă ce a stat la baza ideologiei radicalismului de dreapta – a contribuit esenţial la realizarea unor coeziuni de grup, generaţionale, pe temeiul clasei de vârstă, îndeosebi în mediul universitar, la dezvoltarea unui puternic spirit comunitar, specific perioadelor de criză socio-culturală. Însă în mediul universitar românesc, antisemitismul a rămas o problemă numerică – cum s-a sugerat deja mai sus –, prin dimensiunea etnică a supra-şcolarităţii relative a evreilor. Cu toate că Marea Unire ar fi trebuit să deschidă largi posibilităţi de afirmare a tinerei generaţii, aceasta s-a văzut în faţa perspectivei unei vieţi mai puţin asigurate. Îndeosebi după criza economică din 1929-1933 situaţia părea cu totul compromisă. Creşterea „proletariatului intelectual”, categorie 182 Vezi îndeosebi Leon Volovici, Nationalist Ideology and Antisemitism. The Case of Romanian Intellectuals in the 1930’s, Oxford, New York, Pergamon Press, 1991 (cu o versiune românească apărută la Bucureşti, Edit. Humanitas, 1995); Alina Tudor, „Noi” şi „parazitul dinafară”. Câteva consideraţii asupra discursului antisemit al „noii generaţii” interbelice, în „Revista istorica”, VIII, 1997, nr. 1-2, p.61-80. 183 În „Patria”, Cluj, I, 1919, nr. 176 (23 septembrie), p.1. 184 V. Mărăscu, Unde mergem?, în „Glasul studenţimii”, I, 1934, nr. 1 (18 martie), p.2-3. 185 Curente anarhice, în „Dacia nouă”, Cluj, II, 1933, nr. 27 (5 februarie), p.1. 89 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) formată din licenţiaţii universităţilor şi din bacalaureaţii incapabili de a-şi face o situaţie în raport cu educaţia şi ambiţiile lor, devenise o problemă insurmontabilă şi mereu prezentă în dezbaterile anilor ’30. Şi totuşi, calitatea de student, perspectivele teoretice ale unui posesor de diplomă universitară de a-şi face un rost în viaţă ofereau mai departe unicul mod practic de a conserva un statut moderat186, acutizându-se însă discursul antisemit, îndreptat împotriva concurenţei ce se manifesta îndeosebi în cadrul profesiilor liberale (medicină, farmacie, cariere juridice, jurnalism ş.a.), care atrăgeau în mod deosebit pe tinerii evrei din raţiuni invocate deja mai sus. Sub aspectul analizei branşelor universitare, strategiile divergente de investiţie între evrei şi non-evrei relevă deosebirea de atitudini faţă de anumite profesii. Cu ocazia deschiderii anului universitar 1920/21, la Cluj, rectorul Sextil Puşcariu constata disproporţia numerică îngrijorătoare între diversele facultăţi. La drept şi medicină, majoritatea studenţilor „au avut în vedere cariera mai sigură şi mai rentabilă (...), căci lipsa de medici şi de funcţionari administrativi sau magistraţi în noul stat român exclude concurenţa pentru absolvenţii acestor facultăţi”187. Îndeosebi supra-efectivele de la medicină au determinat Senatul universitar din Cluj să pună în discuţie chiar introducerea unui numerus clausus, pentru a stăvili afluenţa studenţilor evrei din Ungaria188, unde prin Legea XXV din 21 septembrie 1920 se limita înscrierea în învăţământul superior pe baza criteriilor de apartenenţă etnică189. Însă o asemenea tentativă de impunere a lui numerus clausus o aflăm chiar ceva mai devreme. Încă din 8 noiembrie 1919, în cadrul şedinţei consiliului profesoral al facultăţii de medicină din Cluj, prof. Iuliu Moldovan îşi prezenta raportul ce fusese însărcinat să-l facă pe tema studenţilor refugiaţi de la facultăţile din Budapesta şi Debrecen, propunând „ca principiu restrângerea numărului ovreilor din facultatea de la Cluj”. Iar motivaţia era cât se poate de antisemită, întrucât Moldovan – din postura de conducător al Ocrotirilor Sociale şi al Serviciului Sanitar, pe lângă cea de profesor –, „cunoaşte că mai mult de jumătate din medicii transilvăneni sunt ovrei”, el insistând „asupra faptului că ovreii constituie un rău şi periculos element medical, de aceea cere consiliului profesoral [o decizie] prin care să se poată limita numărul acesta covârşitor de viitori medici ovrei”. Semnificativ este însă faptul că Victor Babeş se opune unei asemenea decizii, deşi Moldovan insistă asupra deosebirii ce trebuie făcute între evrei şi celelalte etnii din Ardeal, opinând „că motivul cel mai bun este insuficienţa clinicilor şi laboratoarelor”. Lui Babeş i 186 Vezi sub acest aspect imaginea oferită de Nae Tudorică, fost student la drept, legionar, în cartea sa de memorialistică: Mărturisiri în duhul adevărului, Bacău, Edit. Plumb, 1993. 187 Anuarul Universităţii din Cluj. 1919-1920, ed. II, Cluj, Tip. Naţională, 1931, p.14-15. 188 Cf. „Patria”, Cluj, II, 1920, nr. 219 (12 octombrie), p.2. În semestrul I al anului 1919/1920 erau 707 studenţi la medicină şi 33 la farmacie; în semestrul II cuantumul acestora a trecut de 800, din care 343 erau evrei, mulţi veniţi din Ungaria; cf. Facultatea de medicină din Cluj, în „Înfrăţirea”, Cluj, I, 1920, nr. 58 (13 octombrie), p.4. 189 Însă în toată perioada interbelică, în Ungaria restricţiile legislative impuse evreilor au fost eludate cu pricepere de către autorităţi, neexistând agresiuni antisemite, nici pogromuri, nici deportări, asta până la ocupaţia germană. Cu alte cuvinte, în Ungaria a avut loc un „joc dublu”, ce s-a impus ca regulă. (Victor Karady, Antisemitisme et stratégies d’intégration Juifs et non-Juifs dans la Hongrie contemporaine, în „Annales. Économies, Sociétés, Civilisations”, Paris, 2/1993, p.245). 90 Studiu introductiv se raliază şi Iacob Iacobovici, arătând că „acest lucru constituie o ilegalitate şi ca atare nu o putem face. Afară de aceasta, d-sa e de părerea d-lui prof. Babeş, că cel mai bun mijloc de a atrage elementele străine e de a le face toate înlesnirile în facultăţile româneşti. În urma tuturor acestor discuţiuni, consiliul profesoral a admis părerea d-lui prof. Babeş ca toţi aceşti ovrei să fie primiţi în facultate în acelaşi timp, exprimă dezideratul ca clinicile şi laboratoarele să fie mărite pentru ca toţi studenţii să fie primiţi”190. Aşadar, studenţii români ce se pregăteau pentru profesiile liberale sperau în ameliorarea condiţiei lor economice prin înlăturarea concurenţei evreieşti. Ideea s-a grefat pe dezinteresul major al puterii politice faţă de tineret, ceea ce va determina ca mişcarea studenţească antisemită să evolueze spre propria organizare politică – de la corporaţiile studenţeşti până la un partid politic („Legiunea Arhanghelului Mihail”191) – şi spre elaborarea unei ideologii totalitare, ca unica modalitate de a-şi impune dezideratele. Doctrina legionară (dacă putem vorbi de aşa ceva, în mod cât de cât articulat!)192, pe lângă combaterea evreilor, elabora şi un discurs anti-politicianist, de renovare morală a societăţii prin excluderea acelor partide atotputernice şi care erau conduse din umbră de o „camarilă ocultă”, evreiască, dominantă în sistemul finanţelor româneşti193. Iar aspectul a fost pus în discuţie pentru prima oară în mod pregnant cu ocazia Congresului conducătorilor mişcării studenţeşti de la Iaşi (23-25 august 1923), când se hotărăşte, printre altele, şi această nouă orientare: lupta împotriva partidelor politice „înstrăinate de neam” şi care nu susţineau doleanţele tinerilor studioşi. Pentru cei intraţi în mediul universitar imediat după 1918, majoritatea foşti combatanţi, anii de angoasă şi mizerie petrecuţi în tranşee cereau compensaţii directe şi imediate, fără a se ţine seama de starea de penurie postbelică şi nici de „învârtelile” politice de tot felul. Mulţi dintre ei aveau la bază experienţa războiului, se bucurau de un mare prestigiu în corporaţiile studenţeşti, iar unii erau dotaţi cu o imensă putere de agitaţie şi presiune politică, cu alte cuvinte constituiau veritabile prototipuri îndeosebi pentru tinerii care abia îşi luaseră bacalaureatul, dar nu cunoscuseră încercările oribile ale războiului. Apariţia unor lideri, sprijinul şi protecţia pe care le-au avut din partea unor profesori universitari, activismul lor antisemit – şi nu numai – în cadrul societăţilor studenţeşti şi în afara lor, cu tot cortegiul de sancţiuni la care au fost supuşi (amânarea examenelor, eliminări din universitate, anchete poliţieneşti, procese, perioade de detenţie etc), au generat un cult al personalităţii deosebit de fecund: Corneliu Zelea-Codreanu, I.I. Moţa, V. Marin ş.a. (deveniţi „martiri”) au intrat în mitologia legionară, devenind subiect de cult şi adoraţie chiar şi după dispariţia lor fizică. Când Senatul universităţii din Cluj a dizolvat, la 4 noiembrie 1937, Societatea 190 Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 1, dos. 3, f.34. 191 Armin Heinen, Legiunea Arhanghelului Mihail: mişcare socială şi organizaţie politică, Bucureşti, Edit. Humanitas, 1999. 192 Vezi câteva perspective la Mihai Chioveanu, Feţele fascismului. Politică, ideologie şi scrisul istoric în secolul XX, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti (Centrul de Studii Ebraice „Goldstein Goren”), 2005, p.225-294. 193 Al. Tomescu Bălţeşti, Pe când românul moare de foame, jidanul Max Auschnitt se scaldă în milioane, în „Glasul studenţimii”, I, 1934, nr. 11 (5 august), p.3; N. Astratinei, O ploşniţă naţională: Auschnitt, în rev. cit., I, 1934, nr. 17 (4 noiembrie), p.1 ş.a. 91 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) studenţilor în litere şi filozofie pentru „activitate politică” în cadrul unei instituţii academice (fapt interzis prin regulament), precum şi datorită existenţei în sediul societăţii a însemnelor ce dovedeau apartenenţa la mişcarea legionară, membrii acesteia au protestat contra acuzaţiilor aduse, fapta incriminată nefiind în opinia lor decât cultivarea memoriei lui I.I. Moţa şi V. Marin194. De altfel, cultul personalităţii şi respectul ierarhiilor au fost dintre pârghiile ideologice mereu utilizate, beneficiind în toate manifestările de o scenografie atent elaborată şi excesiv mistică, care atrăgea mase destul de importante. Însă asta nu însemna că întreg corpul studenţesc de etnie română şi confesiune greco-ortodoxă era antisemit. În general, publicul era eterogen, din medii regionale, sociale şi politice diferite, ceea ce a şi făcut imposibilă apropierea şi înţelegerea la unison. Dar nu întâmplător grosul contingentului de antisemiţi a fost furnizat în special de acea populaţie şcolară de origine modestă, rurală îndeosebi, şi fără posibilităţi materiale. De altfel, în expunerea de motive ce însoţea cererea de recunoaştere a Societăţii studenţilor în drept din Iaşi (3 martie 1919), cea mai activă prin manifestările antisemite, se specifica existenţa acestei eterogenităţi: „Diferenţieri între studenţii provinciilor şi ai regatului sunt, şi în această privinţă nu putem scrie tot ce putem spune”, însă în opinia semnatarilor avea „mare importanţă; este periculos – afirmau ei – pentru statul român o mentalitate haotică, lipsa unui principiu director şi a unui ideal unic, a celor care mâine, răspândiţi în administraţie, profesii libere, magistratură şi politică, s-ar trezi străini”. În consecinţă, Societăţii i s-a dat „un caracter naţional”!195 Cu toate că în perioada interbelică nu a existat o legislaţie antisemită, iar autorităţile guvernamentale au acţionat în direcţia oricărei încălcări a principiilor constituţionale, mediul universitar a cunoscut în toţi aceşti ani manifestări ce aveau drept scop nu numai marginalizarea, dar chiar excluderea israeliţilor din instituţiile de învăţământ superior. Atitudinea extremiştilor a evoluat de la încercarea de a impune un numerus clausus (numerus valahicus196) până la radicalismul unui numerus nullus. Orice disfuncţionalitate a relaţiilor dintre români şi evrei a fost mereu speculată şi supralicitată în favoarea aplicării principiilor de limitare sau excludere a publicului israelit. Dacă bunăoară antreprenorul Solomon Grünberg nu şi-a îndeplinit în 1919 obligaţiile contractuale de a furniza combustibil şcolilor din Iaşi, acestea fiind închise toată luna februarie, dacă ziarul „Lumea”, proprietatea fraţilor Alfred şi Jean Hefter, a publicat de pildă un articol intitulat Epoca examenelor, în care erau ofensaţi profesorii facultăţii de drept din Iaşi pentru uşurinţa acordării examenelor şi a diplomelor197 – iar exemplele ar putea continua pentru întreaga epocă şi la scara întregii ţări –, astfel de evenimente sensibilizau imediat studenţii în direcţia antisemită. 194 Arh.St.Cluj, Facultatea de litere. Corespondenţă, dos. 138/1927-1938. 195 Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 897/1918, f.132-133. 196 R. Filimon, Numerus Valachicus, în „Glasul studenţimii”, II, 1935, nr. 20 (25 martie), p.1. (sintagmă lansată de Al. Vaida Voevod; „o formulă care exprimă marele postulat al generaţiei tinere”, „un cuvânt mesianic”, Vaida Voevod vorbind de „proporţionalitatea etnică”); „Numerus valachicus” şi tineretul generaţiei mişcării studenţeşti, în „Glasul studenţimii”, II, 1935, nr. 23 (16 mai), p.4. 197 „Lumea”, Iaşi, III, 1920, nr. 495 (17 iunie), p.2. 92 Studiu introductiv Însă cum deja am evidenţiat, manifestările antisemite din mediul universitar şi-au găsit un câmp de acţiune propice în cadrul facultăţilor de medicină, unde – dincolo de orice alt pretext – exista o sensibilă disproporţie între evrei şi non-evrei. Incidentele declanşate mai întâi la Cluj, dar continuate cu virulenţă la Iaşi şi Bucureşti, au avut drept punct de plecare problema disecţiilor, cerându-se paritate în ceea ce priveşte materialul didactic (cadavre de creştini şi evrei)198. Începând de acum, s-a pus tot mai acut chestiunea separării interconfesionale şi aplicarea unui numerus clausus, ajungându-se chiar – deşi sporadic – la constituirea unui spaţiu al „băncilor ghetou” la Universitatea din Iaşi (aşa cum rezultă şi dintr-un document al acestui volum), evreii fiind siliţi să asiste la cursuri de pe acele locuri stabilite de creştini, de regulă mai prost poziţionate în amfiteatre sau săli de cursuri199. Totodată, violenţa se instituie ca o stare de fapt la iniţiativa unor corporaţii studenţeşti intitulate „creştine”, dar aflate aproape mereu în ilegalitate fie prin nerecunoaşterea lor, fie prin retragerea autorizaţiilor de funcţionare de către Senatele universitare. S-a ajuns până acolo încât, prin decizia directorului Institutului de Anatomie din Iaşi (nr. 76/15 noiembrie 1923), s-a dispus excluderea evreilor din sălile de disecţie200, impunându-se astfel o discriminare confesională tocmai într-o disciplină în care practica era indispensabilă. Atitudinea – în formule diverse – se va menţine şi ulterior, la 26 iunie 1924, de pildă, decanul facultăţii de medicină din Iaşi informând rectoratul că studenţii evrei vor avea posibilitatea de a trece examenele de anatomie topografică pe cadavre numai după ce „creştinii” au trecut probele practice şi vor mai rămâne piese disponibile201. La Bucureşti, pentru a curma o asemenea situaţie, liderul evreilor din România, Wilhelm Filderman, şi-a luat angajamentul în februarie 1925 – când agitaţiile studenţeşti păreau să fi atins cote maxime – să procure de la diversele comunităţi israelite din ţară cadavrele necesare pentru disecţii202. Practica discriminatorie faţă de israeliţi s-a extins însă la toate facultăţile, frecvent fiind postate „gărzi” ale studenţilor antisemiţi la intrările în universităţi, interzicându-se participarea la cursuri prin ameninţare şi violenţă, ceea ce atrăgea intervenţia autorităţilor poliţieneşti şi chiar închiderea instituţiilor de învăţământ superior. Aşa cum se arăta în protestul studenţilor evrei de la facultatea de drept din Iaşi, „situaţia aceasta anormală, tinzând să se perpetueze, deoarece studenţii 198 Conflictul studenţesc de la Universitatea din Cluj, în „Înfrăţirea”, Cluj, III, 1922, nr. 671 (30 noiembrie), p.4 (relatează despre tensiunile dintre studenţii medicinişti români, maghiari şi saşi, pe de o parte, şi cei evrei pe tema cadavrelor, fapt ce a dus la devastarea redacţiei ziarului „Új Kelet”; totodată se evidenţiază marea disproporţie între studenţii anului I medicină, unde sunt peste 150 evrei şi doar vreo 60 creştini). De altfel, chiar dacă din 1922 chestiunea disecţiei cadavrelor s-a pus îndeosebi în România şi Polonia, au existat însă voci – chiar dacă timide – şi în alte ţări europene, în facultăţile de medicină. Pentru cele două ţări amintite, problema cadavrelor a fost însă principala cerere antisemită imediat postbelică, însoţită de agitaţii pentru numerus clausus. La Cracovia, de pildă, în primăvara lui 1922, sub ameninţarea studenţilor creştini, evreii s-au angajat să asigure 1/10 cadavre pentru disecţii. 199 O asemenea practică a existat şi în universităţile poloneze, în anii ’30. 200 Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1037/1923, f.5. O decizie asemănătoare a fost luată şi în şedinţa Senatului din 5 noiembrie 1923 (cf. f.10). Vezi protestul studenţilor evrei la f.14-15. 201 Ibidem, dos. 1047/1924, f.663. 202 „România”, III, 1925, nr. 419 (27 februarie), p.4. 93 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) creştini procedează sistematic la excluderea noastră de la diferitele prelegeri universitare”, îi punea în mod injust şi arbitrar „într-o stare de inferioritate”203. Nici motivaţiile nu au lipsit. Memoriul Asociaţiei Studenţilor Creştini din 28 noiembrie 1924 oferea explicaţiile unei atari atitudini. „În ziua de 10 decembrie 1924 se împlinesc 3 ani de când studenţimea română a început o luptă având de scop numerus clausus, ca măsură de apărare a clasei dirigente de elementele străine, care au invadat-o şi care, prin situaţia materială superioară nouă şi prin alte însuşiri specifice, tind să înăbuşe formând-o numai din sânul lor, pentru ca astfel să poată deveni conducătorii neamului românesc”. De aceea, întrucât „în timpurile când studenţimea deznădăjduită de a ajunge la vreun rezultat, pentru că acolo unde se adresa un glas de fiu, găsea neascultare, hulă, ba şi bătaie”, ea îşi va continua acţiunile pentru ca „neamul românesc să vadă că la poarta clasei dirigente stau studenţii conştienţi, care prin muncă încordată şi cu orice jertfă vor face ca să fie recucerită din mâinile străinilor şi ferită pe viitor de invazii”204. În lipsa unei legislaţii antisemite, care să dea satisfacţie naţionaliştilor, agitaţiile studenţeşti au continuat pe întreg parcursul anilor ‘30, în strânsă legătură cu Mişcarea Legionară – organizată ca forţă politică şi care a activat, temporar, legal sau ilegal. S-a reuşit astfel, printr-o atmosferă de violenţă, impunerea tacită a principiului excluderii proporţionale. Dacă radicalismul lui numerus nullus, propus la Iaşi de preşedintele Centrului Studenţesc (Virgil Gavrielescu) în 1933205, nu s-a aplicat decât mult mai târziu206, principiul proporţionalităţii etnice s-a pus în practică, discret, prin reglementări în ce priveşte bunăoară numărul de studenţi în anul I, chiar dacă acestea nu vizau neapărat discriminarea207. Însă toată această atmosferă tensionată, antisemită, caracterizată totodată prin boicotarea cursurilor de către non-evrei, organizarea grevelor studenţeşti, violenţele care au dus la închiderea frecventă a universităţilor etc, au determinat tot mai mult scăderea publicului evreiesc din învăţământul superior românesc. La Cluj, de exemplu, ca şi în celelalte centre, asociaţiile studenţeşti „creştine” supravegheau îndeaproape ponderea numerică a „minoritarilor”, ajungându-se după 1936 la proporţiile „optime”: 24% maghiari, 10% saşi şi 3% evrei208. Mai mult chiar, pentru ameliorarea stării permanent tensionate din Iaşi şi Cluj, în 1934 Ministerul Instrucţiunii a luat decizia desfiinţării facultăţilor de farmacie provinciale şi concentrarea lor la Bucureşti. Iar expunerea de motive se întemeia atât pe „înmulţirea licenţiaţilor”, cât şi pe ponderea excesivă a „minoritarilor”. Cu toată opoziţia corpului profesoral din Cluj şi Iaşi („nu trebuie să răsturnăm organizaţiile noastre de 203 Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1047/1924, f.27; vezi şi f.324-325, 389. 204 Ibidem, dos. 1057/1924, f.16-17. 205 Motiv pentru care acestuia i s-a intentat proces. Vezi „Glasul studenţimii”, I, 1934, nr. 10 (22 iulie), p.4, şi R. Filimon, Numerus nullus, în „Glasul studenţimii”, I, 1934, nr. 11 (5 august), p.1. 206 Decretul-lege pentru reglementarea situaţiei evreilor din învăţământ (în „Monitorul Oficial”, nr. 240 din 14 octombrie 1940) şi care prevedea că nu pot fi admişi în universităţile de stat cei născuţi din ambii părinţi evrei sau numai din tată evreu, indiferent de religie. 207 C. Kiriţescu, Suprapopulaţia universitară. Proporţii, cauze, remedii, în „Viitorul”, XXVIII, 1935, nr. 8236 (2 iulie), p.1-2 (vezi şi nr. 8239, p.1). 208 Vezi şi „Glasul studenţimii”, II, 1935, nr. 27 (22 septembrie), p.4; III, 1936, nr. 43 (20 decembrie), p.4. 94 Studiu introductiv învăţământ plecând de la ideea unei lupte cu minoritarii”209), desfiinţarea învăţământului farmaceutic provincial a dus la diminuarea considerabilă a evreilor din cele două centre universitare. A eşuat însă o altă încercare de „rezolvare” a prezenţei evreilor în universităţile româneşti prin înfiinţarea unor instituţii de educaţie elevată destinate doar pentru „minoritari”, lucru prevăzut în proiectul de lege pentru organizarea învăţământului superior din 1931. În cursul dezbaterii acestuia, Consiliul facultăţii de medicină din Cluj, în şedinţa din 12 iunie 1931, a decis – printre altele -, la punctul 4: „Facultatea de medicină găseşte de asemenea inoportună crearea de şcoli superioare pentru minoritari (s.n.), atâta vreme cât universităţile româneşti nu pot face faţă cerinţelor moderne ştiinţifice, iar din motive bugetare se desfiinţează şcoli secundare”. Referitor la această chestiune, şi Senatul universităţii din Cluj, la 27 iunie, „înţelege a nu avea o atitudine ostilă acestei legi, dar nu o poate accepta în actuala redactare”; „Senatul e de părere că înfiinţarea unor Institute de înaltă cultură minoritară nu poate avea locul înlăuntrul unei legi a învăţământului superior românesc. Dealtcum, studenţii minoritari au toată posibilitatea de a studia în universităţile române, iar la crearea acestor institute de înaltă cultură nu ne obligă nici Constituţia, nici tratatele internaţionale”210. Cum de la sine se înţelege, acest refuz avea ca temei în primul rând pierderea studenţilor „minoritari” de către universităţile româneşti, ceea ce ar fi însemnat pentru facultăţi şi corpul lor profesoral şi mari pierderi materiale, prin tot ce însemna taxe de înscriere, de examene, reexaminări, licenţă, doctorate etc, din care cotă parte revenea profesorilor211. Cu toate acestea, în asemenea împrejurări, mulţi din bacalaureaţii ori studenţii evrei vor opta pentru emigrare, aşa cum indică şi numărul mare de paşapoarte eliberate îndeosebi după 1935 de chesturile de poliţie. Simplist prezentând lucrurile, marginalizarea evreilor, permanentele obstrucţii şi persecuţii, puseurile mai mult sau mai puţin vizibile de numerus clausus din universităţile româneşti etc, au determinat importante cohorte de tineri israeliţi de la noi să plece la studii în Occident, mulţi optând în cele din urmă chiar pentru o emigrare definitivă. Iar acest aspect este lesne sesizabil până pe la începutul anilor 1920 – când acest grup etno-confesional a fost privat în mod colectiv de egalitatea drepturilor civile, fiind supuşi la diverse forme de excludere, de stigmatizare, lipsa emancipării juridice etc –, dar şi mai apoi, îndeosebi după 1938, odată cu impunerea în România a unei legislaţii rasiale, ce a generat inegalităţi de şcolarizare, uneori conflictuale, datorate restrângerii posibilităţilor de acces a israeliţilor la o instrucţie superioară, îndeosebi profesionalizată, putându-se vorbi de supunerea lor la un „apartheid” universitar. Aşadar, atitudinile antisemite faţă de studenţii evrei de la noi au contribuit în bună măsură la creşterea dorinţei acestora de a emigra, deşi şansele de a-şi continua studiile în străinătate s-au diminuat odată cu ascensiunea Germaniei naziste 209 Anuarul Universităţii din Iaşi pe anii 1930-1935, Iaşi, 1936, p.62. 210 Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”. Rectorat, cutia 46, dos. 2680/1930-1931. 211 Vezi Lucian Nastasă, Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor „literari” (1864-1948), Cluj, Edit. Limes, 2010, p.325. Vezi însă Reducerea taxelor universitare. De ce sporesc minoritarii la universităţi? În atenţia dlui Rector, în „Dacia nouă”, Cluj, III, 1934, nr. 253 (18 noiembrie), p.1 („taxele sunt în defavoarea românilor săraci”). 95 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) şi a răspândirii ideologiei rasiste în Europa. Cu toate acestea, toţi „excluşii” pe motive de apartenenţă la iudaism s-au regăsit în Occident – mai ales în Franţa şi Italia212 – pentru a-şi satisface cererea lor de studii, aceasta fiind una din formele de reacţie ale acestui grup confesional faţă de situaţia marginală la care erau supuşi în ţară. Acest aspect explică în bună măsură cum se face că evreii din România au alcătuit un important contingent de tineri plecaţi la studii în străinătate, unii cu intenţia frecvent materializată de a se stabili definitiv în Occident. Asistăm de fapt la un veritabil exod al israeliţilor cu educaţie măcar secundară, care în România atingeau o cotă medie de aproximativ 1/5 bacalaureaţi, în toată perioada anilor ’20, iar în anii ’30, datorită frecventelor manifestări antisemite, cota absolvenţilor scade la 1/6 şi chiar 1/7. Pentru a fi şi mai edificatori, vom da câteva date pentru anul şcolar 1934/1935, ce pare a oferi indicatori constanţi la mijlocul unei decade luate de noi în calcul, pentru ca din 1939 diminuarea numerică a evreilor în şcoli să fie cât se poate de evidentă. Aşadar, în anul şcolar menţionat, în instituţiile de învăţământ secundar ale statului evreii reprezentau 13.17% (dintr-un total de 146.728 elevi), iar în cel particular 22.73% (din 31.451 elevi), deci cu o medie la acest nivel de pregătire de 17.95%. În acelaşi an, învăţământul universitar avea o reprezentare de 12,5% evrei (dintr-un total de 41.307 studenţi), iar procentul celor care au dobândit o diplomă de licenţă sau doctorat era de 13,9%213. În consecinţă, decalajul numeric dintre cei ce finalizează studiile secundare şi cei care urmează o universitate „naţională” ar putea (repet: ar putea!) constitui baza de recrutare a tinerilor evrei care au optat pentru studii superioare în apusul Europei. Iar pentru mulţi din ei, acest lucru a reprezentat chiar pretextul cel mai bun de a părăsi definitiv România. De altfel, aspectul poate fi surprins şi din statisticile universităţilor româneşti, diminuarea numerică a evreilor în decursul anilor 30 – datorită manifestărilor antisemite şi a legislaţiei rasiale elaborată începând cu 1938 – sugerând pentru tinerii israeliţi ambiţioşi orientarea spre stabilimentele din străinătate. Dacă la Iaşi, cuantumul maxim de studenţi evrei poate fi identificat în 1932/33 (1631), după acest an numărul lor este în evidentă descreştere, înregistrându-se 1040 în 1934/5, 677 în 1936/7, 355 în 1938/9 şi 382 în 1939/40214. Fără a exista o legătură directă, rata descreşterii studenţilor evrei în anii ‘30 pare să corespundă cu rata emigraţiei israelite în general din România spre alte spaţii. Dacă în 1926 dintr-un total de 21.681 emigranţi, 2631 au fost evrei (din care 807 în Palestina, 212 Până spre începutul celui de-al doilea război mondial (de fapt până în 1938), în Italia nu au existat manifestări antievreieşti. Mai mult chiar, această ţară a primit destui refugiaţi israeliţi, deoarece pentru Mussolini ideea de „rasă pură” i se părea ceva stupid, o prostie. De aceea, el n-a luat nici o măsură anti-evreiască până în februarie 1938, când asistăm la începutul manifestărilor antisemite, pentru ca la 14 iulie 1938 mai mulţi universitari italieni – unii antifascişti declaraţi – să publice Manifestul asupra rasei, marcându-se astfel debutul antisemitismului în peninsulă, care totuşi n-a fost de masă. Vezi Elisa Signori, Minerva a Pavia. L’ateneo e la città tra guerre e fascismo, Milano, Cisalpino, 2002. 213 Calcule făcute pe baza Anuarului statistic al României, 1939 şi 1940, Bucureşti, Institutul Central de Statistică, 1941, p.268-299. 214 Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 2398/1944. 96 Studiu introductiv 440 în SUA, 328 în Canada, 291 în Argentina, 150 în Uruguay)215, iar în 1930 din 10.861 emigranţi, 3703 erau israeliţi (1076 au plecat în America de Sud; 696 în SUA; 490 în Uruguay; 412 în Argentina; 411 în Canada; 208 în Brazilia; 100 în Peru; 93 în Palestina)216, deja în 1936 erau înregistraţi 1251 evrei emigraţi dintr-un total de numai 1617217. De altfel, fenomenul este aproape identic cu cel din perioada anterioară primei conflagraţii mondiale218, care a dus la apariţia unei imense mase de studenţi israeliţi în universităţile occidentale, începând încă cu anii 1880. Însă cei mai mulţi tineri israeliţi din România vor opta pentru studii în străinătate îndeosebi de prin 1899, fapt datorat şi prevederilor discriminatorii ale celei mai apreciate şi des invocate legi de reformare a învăţământului secundar şi superior, cea din 1898 (cunoscută şi sub sintagma de „legea Spiru Haret“), care nu admitea pe evrei în sistemul educativ de stat decât în limita locurilor disponibile şi numai plătindu‑se o taxă, al cărei cuantum nu era de neglijat: la facultatea de medicină – de pildă –, cea mai frecventată de evrei până atunci, un an de studii costa 360 franci (aur), o sumă imensă pe atunci219. Or, cu asemenea bani, se putea învăţa şi trăi bine la … Paris – să zicem220. Din această perspectivă, se impun ample anchete pentru a estima – comparativ, pe epoci – numărul celor plecaţi, originile lor socio-profesionale, dar şi orientarea intelectuală a studenţilor evrei care emigrează, pentru a face o mai bună distincţie în ce priveşte conduita tinerilor proveniţi din acelaşi spaţiu, dar de confesiune diferită, în special între creştini şi evrei. Însă nu putem încheia fără a da cuvântul lui Emil Dorian, care sintetizându-şi oarecum viaţa în România, de la naştere până în vara lui 1940, rezuma astfel cei 50 ani petrecuţi aici: „Într-o jumătate de veac, firul existenţei mele se desfăşoară între «jos jidanii» din 1800 şi nu ştiu cât şi «jos jidanii» din 1940. În tot acest răstimp am dat, am dat, am dat din mine cât am putut, iubind şi aşteptând, înţelegând şi iubind. Tot ce am văzut şi auzit în jurul meu şi mai departe de mine, bărbi evreieşti smulse, profanări de sinagogi, bătăi şi vexaţiuni, jigniri ale fetelor mele, variata gamă de ticăloşii şi nedreptăţi, injurii şi insanităţi, cruzimi rafinate şi brutale, am crezut că vor fi izbăvite, uitate, atenuate, plătite în orice caz – şi iată că astăzi bilanţul jumătăţii de veac se încheie cu o serie nouă de îngenunchieri şi crime fără pereche”221. 215 Anuarul statistic al României. 1926, Bucureşti, Tipografia Curţii Regale, F. Göbl Fii, 1927, p.242243. 216 Anuarul statistic al României. 1930, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1932, p.243. 217 Anuarul statistic al României. 1937 şi 1938, Bucureşti, f.ed., f.a., p.130. 218 Vezi Samuel Joseph, Jewish Immigration to the United States from 1881 to 1910, New York, Columbia University, 1914; de completat cu informaţiile din American Jewish Year Book, pe anii de până la 1914, dar şi de mai apoi (ed. Harry Schneiderman, Philadelphia, The Jewish Publication Society of America). 219 Pentru această descreştere vezi, de exemplu, statistica facultăţii de medicină din Iaşi pentru intervalul 1900‑1905: Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza“. Rectorat, dos. 684/1904‑1905 („Tablou cu numărul studenţilor“). 220 Cf. Pierre Moulinier, La naissance de l’étudiant moderne (XIXe siècle), Paris, Éditions Belin, 2002, p.89‑91 (cap. „Cheltuieli de şcolarizare“). 221 Emil Dorian, Jurnal din vremuri de prigoană [1937-1944], ed. Marguerite Dorian, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1996, p.116. 97 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Aşadar, fără a insista asupra numeroaselor detalii faptice care au marcat evoluţia antisemitismului universitar în perioada interbelică – şi care vor fi regăsite în documentele reunite în volumul de faţă –, acesta a constituit una din trăsăturile majore ce au dat specificitate învăţământului superior românesc, generând numeroase disfuncţionalităţi la nivel statal şi perturbând serios evoluţia culturală a României, provocând totodată şi o diminuare sensibilă a contingentelor susceptibile a furniza elitele naţiunii. 98 Notă asupra ediţiei Notă asupra ediţiei După atâtea volume de restituţii documentare dedicate Şoahului din România, credem că este vremea să ne îndreptăm atenţia şi asupra antecedentelor, din perspective cât mai „specializate”, pentru că uneori generalizările sau îngrămădirea la un loc a tot felul de informaţii arhivistice pot împovăra fluxul memoriei şi al analizelor circumstanţiale. Din această perspectivă, în mod cât se poate de evident antisemitismul nostru interbelic – prin toate formele lui diverse de manifestare, de la violenţă până la excludere socială – prefaţează în fond ororile împotriva evreilor din anii 1940–1944. Pe de altă parte, după ani de cercetări pe această temă, îmi pare extrem de complex a înţelege şi a explica antisemitismul, de la noi în primul rând, dar şi cel contextualizat la întregul Bazin Carpatic. Fiind o manifestare cu proiecţii adânci în trecut şi extinsă pe o arie culturală deosebit de variată şi inegală în ceea ce priveşte evoluţiile socio-politice, faptul acesta deja complică lucrurile, pentru că dinamica şi formele manifestărilor antisemite capătă extrem de multă diversitate. Cu alte cuvinte, antisemitismul s-a construit istoriceşte, din el au emanat ideologii, raporturi politice şi economice, proiecţii culturale etc. Deşi naşterea ideologiilor antievreieşti şi manifestările antisemite n-au cunoscut graniţe nici între ţări, nici între categorii sociale, structurile pe care s-au grefat, spaţiile „naţionale” au fost totuşi sensibil diferite, ceea ce a impus particularităţi. Din acest motiv, din punct de vedere socio-istoric, este extrem de dificil să conturăm o imagine unitară a antisemitismului, datorită numeroaselor variabile sociologice, economice, antropologice sau culturale ce ar trebui luate în seamă. Iată de ce ne-am propus pentru moment să apelăm la cât mai multe restituţii documentare pe această temă, care să acopere într-o manieră riguroasă diversele paliere ale societăţii (cultural, economic, politic, militar, administrativ etc) ori articulaţiile şi mecanismele de funcţionare ale statului român, cu racordările necesare la alte spaţii, deoarece lipsa comparaţiilor împiedică în mod real înţelegerea unor fenomene atât de complexe precum antisemitismul. În acest context, ne-ar apărea cât se poate de evident faptul că nu putem vorbi despre un antisemitism la modul general în societatea românească, pentru că, de exemplu, biserica a impus pasiunea religioasă ca formă a antisemitismului, guvernanţii au dictat motivaţii economice, diversele partide şi grupări politice – oamenii politici în general – înfăţişau lucrurile în termeni de pericol asupra fiinţei naţionale, în mediul universitar se îmbină antisemitismul de natură „creştină” (de ordin teologic) cu cel politic şi cultural etc. Aşadar, în spaţiul întregii societăţi potenţialul antisemit este inegal răspândit, motiv pentru care se impune extrem de multă prudenţă, dar mai ales enorme investigaţii atunci când abordăm această chestiune. În aceste împrejurări, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale şi-a manifestat fără ezitare interesul pentru un asemenea proiect, în urma căruia să rezulte cât mai numeroase şi inspirate volume. Şi pentru a nu mă înde- 99 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) părta de acest aspect, sunt dator din acest punct de vedere cu toată recunoştinţa faţă de István Horváth, directorul instituţiei mai sus amintite, dar şi de Zsolt Albert Jakab, care nu doar s-a interesat stăruitor de mersul acestui tom, ci s-a ocupat şi de inerentele chestiuni birocratice în faţa cărora eu am cedat mereu. Aşadar, volumul de faţă caută să reunească într-o manieră reprezentativă – şi nu exhaustivă –, acoperind în primul rând tipologii, documente relative la istoria antisemitismului universitar din România în intervalul 1919–1939. Identificarea şi selecţia documentelor arhivistice nu a constituit o problemă chiar atât de simplă din cel puţin două motive. Pe de o parte, fondurile arhivistice ale celor patru universităţi nu sunt prelucrate în maniera cea mai optimă din punct de vedere al facilităţilor de cercetare, nu toate sunt în circuitul liber al reţelei naţionale de profil, iar altele au fost atât de drastic (sau mai bine zis de inegal şi barbar) „selectate” şi „conservate” încât trecutul unor instituţii pare mutilat pe vecie. Pe de altă parte, nu întotdeauna sunt evidente referinţele cu încărcătură antisemită din unele documente, surse care „lecturate” însă într-un anumit context pot arunca proiecţii de maxim interes pe această temă (de exemplu, chestiuni legate de „verificarea” actelor de studii, echivalarea diplomelor universitare dobândite în străinătate etc). În schimb, ca unul care am făcut aproape trei decenii cercetări prin diverse arhive, nu pot să nu constat marea deschidere a Arhivelor Naţionale din ultimii ani prin eforturile evidente ale directorului general, Dorin Dobrincu, care a înţeles menirea acestei instituţii nu doar la nivelul discursurilor, ci şi al practicii profesionale. În selecţia materialului am urmărit în primul rând să furnizăm toate acele documente care pot contribui, într-o manieră reprezentativă, la reconstituirea temei anunţate în titlul volumului. Principiul ce ne-a călăuzit a fost acela de a acoperi o tipologie cât mai diversă de probleme, dar şi atmosfera epocii şi a vieţii universitare. De aceea, ne asumăm şi responsabilitatea pentru eventualele lipsuri ce vor fi invocate de posibilii comentatori, pe care i-am dori mult mai abili decât noi în a gestiona o asemenea cantitate de informaţie. Între mai multe opţiuni păgubitoare (în primul rând de a nu publica nimic), am ales-o pe cea mai puţin dăunătoare: o culegere de documente cât de cât articulată şi coerentă pe această temă. Volumul nu poate şi nici nu şi-a propus să acopere în totalitate o temă atât de complexă. Documentele au fost rânduite cronologic, astfel încât lectura să poată conduce la o imagine cât mai fidelă a evoluţiei antisemitismului universitar de-a lungul perioadei invocate. La transcrierea documentelor s-a avut în vedere normele actuale ale textologiei, respectându-se cât mai fidel faptele de limbă şi actualizând ortografia. Erorile provenite din lapsus calami şi punctuaţia au fost îndreptate tacit. Abrevierile utilizate iniţial în documente au fost păstrate aidoma, dacă coincid cu cele de azi, iar atunci când ele ies din tipicul nostru, le-am întregit doar când au apărut prima oară sau când ar fi putut crea confuzii. Cum e şi firesc, inconsecvenţele în abrevieri sunt cât se poate de fireşti de vreme ce emitenţii sunt de o asemenea diversitate. Întregirile noastre au fost marcate prin paranteze drepte. Aceleaşi semne au fost utilizate şi pentru indicarea omisiunilor dintr-un anume document, acestea neavând legătură cu tematica volumului. Notele editorului, aşezate la sfârşitul fiecărui document (după indicaţia sursei), sunt minime şi au drept scop de a oferi lămuriri asupra contextului istoric ori asupra unor persoane sau evenimente ce solicitau aceasta. Totodată, atragem atenţia 100 Notă asupra ediţiei cititorului să manifeste extrem de multă prudenţă în lectura diverselor documente cu tentă vădit propagandistică, care uneori conţin informaţii eronate sau dezvoltă un discurs xenofob oarecum seducător, de fapt o subcultură. Iată de ce istoria, ca disciplină ştiinţifică, trebuie să manifeste înainte de toate un pronunţat spirit critic, apelând chiar la hipercritică (în sens istoriografic, aşa cum apare formulată în construcţii de filosofia istoriei deja consacrate, dar care se pare că la noi în ultima vreme fie sunt necunoscute, fie nu sunt luate în seamă, fie sunt eronat înţelese). Nu putem încheia fără a menţiona contribuţia parţială la realizarea acestui volum a CNCSIS, prin finanţarea proiectului de cercetare exploratorie (ID_816) pe tema: „Discurs istoric şi diplomaţie. Românii din Transilvania şi Basarabia în politica externă a României, 1878-1947”, condus de Flavius Solomon de la Institutul de istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi. Totodată, îmi exprim imensa recunoştinţă faţă de mai tinerii colegi care au contribuit într-o formă sau alta la articularea acestui volum, pe care îi amintesc pentru mai multă rigoare: Liviu Cărare, Zoltán Györke, Irina Nastasă-Matei, Liviu Neagoe, Mihai Panu şi Dragoş Sdrobiş. Cu toţii dovedesc o pasiune debordantă pentru istorie, dar mai ales răbdare şi în ceea ce priveşte chestiunile oarecum mecanice şi de detaliu, inerente însă în munca de cercetare. Tinereţea şi destoinicia lor îi vor răsplăti pe viitor mai mult decât o putem face noi. Şi nu în ultimul rând, un gând de mulţumire se îndreaptă spre doi directori de filiale ale Arhivelor Naţionale, Cătălin Botoşineanu şi Ioan Drăgan. Mănăstireni/Magyargyerőmonostor, 15 mai 2011 101 Lista documentelor Lista documentelor 1. 1919 ianuarie 30. Iaşi: Memoriul studenţilor Universităţii din Iaşi către profesorii acestei instituţii, prin care se solicită deschiderea anului academic, întrucât greutăţile postbelice nu justifică această întârziere, iar numeroşi tineri din toate cele trei provincii intrate în componenţa statului român aşteaptă să-şi reia studiile după ce le-au întrerupt vreme de trei ani. 2. 1919 februarie 19. Iaşi: Cererea lui Iosef S. Goldstein, absolvent al Şcolii Comerciale Superioare, de înscriere la Facultatea de ştiinţe din localitate, după ce anterior participase la război şi absolvise Şcolala Militară de Infanterie. 3. 1919 martie 10. Iaşi: Declaraţia unor profesori ai facultăţii de litere prin care se atrage atenţia asupra faptului că tendinţa unor colegi de a îngrădi libertatea de gândire şi de opinie crează o atmosferă neprielnică vieţii academice, provocând ură, polemici şi acuzaţii pătimaşe, încurajând implicarea studenţilor în problemele profesorale, ceea ce va avea drept consecinţă crearea unei stări de anarhie. 4. 1919 martie 27. Iaşi: Cererea şi expunerea de motive pentru constituirea Asociaţiei studenţilor evrei din universitatea ieşeană. 5. 1919 martie 28. Iaşi: Solicitarea adresată rectorului de către studenţii în farmacie, evrei în marea lor majoritate, pentru finanţarea cursului de botanică a prof. Alexandru Popovici. 6. 1919 decembrie 21. Cluj: Adresă a serviciului de Siguranţă din Transilvania în care se relatează refuzul studenţilor evrei medicinişti din Cluj de a permite utilizarea pentru disecţie a cadavrului unui israelit din motive de cutumă. Totodată este evidenţiată atitudinea antiromânească a studenţilor evrei care încă vorbesc limba maghiară. 7. 1920 ianuarie 26. Cluj: Raportul lui Victor Papilian, directorul Institutului de Anatomie din Cluj, referitor la incidentul semnalat pentru luna decembrie în ceea ce priveşte atitudinea studenţilor evrei faţă de cadavrul unui coreligionar. Explică împrejurările în care a ajuns cadavrul acolo, dar şi „agitaţia” ce a cuprins pe studenţii „creştini” în legătură cu această problemă. 8. 1920 ianuarie 28. Cluj: Preşedintele Societăţii Studenţilor în Medicină din Cluj avertizează Consiliul profesoral asupra stării de tensiune din facultate, ce se poate transforma în manifestări violente, solicitând a nu se admite înscrierea studenţilor non-români, suspectaţi de atitudine potrivnică statului. 9. 1920 aprilie 6. Chişinău: Memoriul ministrului delegat al guvernului român în Basarabia cu privire la necesitatea înfiinţării unei universităţi în această provincie, ca posibilitate de a se forma o elită intelectuală românească, întrucât regiunea are un pregnant aspect evreo-rusesc. 10. 1920 iunie 16. Iaşi: Proces verbal întocmit de poliţia din localitate referitor la acţiunea mai multor studenţi creştini care au devastat câteva chioşcuri de ziare ale unor vânzători evrei, incendiind îndeosebi periodicul „Lumina”, proprietatea fraţilor Hafter. 103 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 11. 1920 iunie 18. Cluj: Dare de seamă a prof. Ioan Lupaş, director al căminului studenţesc de pe str. Avram Iancu, despre activităţile educative pe care le-a patronat în acest stabiliment, cu accent deosebit pe latura lor religioasă şi naţională. 12. 1920 iunie 20. Iaşi: Reclamaţia studentului Gh. Zane împotriva lui Corneliu Zelea-Codreanu, care ar fi scris în presă despre relaţiile celui dintâi cu evreii, totodată insultându-l prin limbajul folosit. În Anexă, declaraţia lui Zelea­Codreanu. 13. 1920 iunie 29. Iaşi: Declaraţia lui Corneliu Zelea-Codreanu în ceea ce priveşte conflictul avut cu studentul N. Pascu, autor al unui articol calomniator la adresa familiei Zelea-Codreanu. 14. 1920 august 29. Soroca: Cererea lui Emanoil Abramovici, absolvent al unui liceu agricol din localitate, de a fi primit ca student la Universitatea din Cluj, asemenea altor tineri din Basarabia care se bucură de unirea cu România. 15. 1920 octombrie 9. Cernăuţi: Ministerul Instrucţiunii este informat că Senatul universitar a aprobat – la cererea studenţilor evrei - ţinerea unui curs de limbi semitice, însă cu taxe duble de frecvenţă. 16. 1920 noiembrie 22. Iaşi: Adresa Centrului Studenţesc prin care sunt relatate evenimentele din acea zi, în care se deschideau cursurile: Corneliu Zelea­Codreanu şi alţi câţiva colegi interziceau pătrunderea în universitate a studenţilor sub pretextul că nu s-a ţinut un serviciu religios. 17. 1920 noiembrie 23. Iaşi: Societatea Academică „Cercul Studenţilor Ardeleni şi Bucovineni” îşi manifestă dezaprobarea în ceea ce priveşte interdicţia de a se ţine un serviciu religios la deschiderea cursurilor (22 noiembrie), fără a fi însă de acord cu violenţa manifestată de un grup de studenţi creştini. 18. 1921 ianuarie. Iaşi: Cererea unui student evreu originar din Odesa de a i se amâna perioada susţinerii examenelor de diferenţă la facultatea de medicină, pentru a avea timpul necesar însuşirii corecte a limbii române. 19. 1921 februarie 7. Cernăuţi: Excluderea studentului evreu M. Bronstein din toate universităţile româneşti datorită faptului că unele documente de înmatriculare au fost declarate false. 20. 1921 martie. Iaşi: Buletinul informativ al Corpului 4 Armată relatează despre arestarea unui student evreu ce împărţea manifeste, prin care colegii universitari erau îndemnaţi la grevă. Se propune ca legitimaţiile studenţilor din Basarabia, care nu au naţionalitate română, să poarte viza Siguranţei din Iaşi. 21. 1921 aprilie 1. Iaşi: Protestul Cercului Studenţilor Basarabeni, prin care i se aduce la cunoştinţă rectorului Universităţii din Iaşi despre atitudinea agresivă a poliţiei faţă de studenţii din Basarabia, care sunt bătuţi, arestaţi şi deţinuţi fără a li se putea atribui vreo vină, sunt târâţi prin procese ce ţin de siguranţa statului pe temeiuri fictive etc. Totodată se atrage atenţia asupra faptului că manifestările violente ale studenţilor conduşi de C. Zelea-Codreanu vor atrage după sine riposta celor atacaţi. 22. 1921 aprilie 1. Iaşi: Reclamaţia lui Th.I. Ionescu, profesor la Liceul Naţional din localitate, contra fostului său elev şi actual student M. Bercovici, care ar manifesta o atitudine insolentă contra sa. 23. 1921 aprilie 9. Iaşi: Notă informativă a Corpului IV Armată prin care se solicită ca studenţii basarabeni neromâni să capete şi viza Siguranţei din loca- 104 Lista documentelor litate, întrucât aceştia – majoritatea fiind evrei – sunt implicaţi în mişcarea şi propaganda comunistă. 24. 1921 iunie 2. Cluj: În urma unui denunţ, Siguranţa din Cluj solicită decanului facultăţii de medicină verificarea actelor studentului evreu Albert Bernáth. 25. 1921 iunie 2. Bucureşti: Scrisoarea lui A.C. Cuza adresată rectorului Universităţii din Iaşi prin care justifică acţiunile agresive ale lui Corneliu Zelea­Codreanu, comunicând totodată că el este împotriva eliminării acestuia. 26. 1921 iunie 2. Iaşi: Protestul Sindicatului Ziariştilor din Moldova contra agresiunilor săvârşite de Corneliu Zelea-Codreanu faţă de unii jurnalişti. 27. 1921 iunie [3-5]. Iaşi: Comunicat al societăţilor studenţeşti din Iaşi prin care este aprobată eliminarea lui Corneliu Zelea-Codreanu din universitate. 28. 1921 iunie 12. Cluj: Solicitarea lui Nicolae Lövi de a i se recunoaşte aşanumitul „semestru de război”, întrucât a fost mobilizat pe parcursul întregului conflict mondial, iar spre sfârşitul acestuia a stat şi în prizonierat. 29. 1921 iulie 2. Cernăuţi: Se aduce la cunoştinţă decizia Comisiei disciplinare de a exclude timp de un semestru trei din studenţii evrei care au semnat un protest adresat Senatului universitar. 30. 1921 octombrie 27. Cluj: Inspectoratul General Sanitar din Cluj cere autorităţilor locale din subordinea lui ca pe viitor cadavrele nerevendicate să nu mai fie înmormântate pe bani publici, ci să fie trimise la facultatea de medicină din Cluj, care va deconta cheltuielile de transport. 31. 1921 decembrie 15. Iaşi: Cererea lui C. Zelea-Codreanu de a se anula decizia Senatului universitar privitoare la excluderea petentului din această instituţie academică. 32. 1922 februarie 21. Briceni (jud. Hotin): Poliţia acestei localităţi avertizează Rectoratul Universităţii din Iaşi asupra faptului că doi studenţi evrei au adunat o sumă de bani în folosul unui cămin studenţesc, însă există informaţii că această sumă ar fi folosită pentru propagandă comunistă. 33. 1922 mai 16. Iaşi: Solicitarea lui Max H. Goldner de a fi despăgubit pentru stricăciunile provocate de un grup de studenţi naţionalişti, care i-au devastat tipografia şi sediul redacţiei ziarului „Opinia”. 34. 1922 iunie 8. Iaşi: Anunţ în legătură cu întemeierea „Asociaţiei studenţilor români creştini de la Universitatea din Iaşi”. 35. 1922 iunie 12. Bucureşti: Ştefan Christescu îl anunţă pe rectorul Universităţii din Iaşi că nu va mai susţine anunţata conferinţă despre Einstein, întrucât a primit ameninţări din partea studenţilor evrei. 36. 1922 octombrie 22. Iaşi: Solicitarea a peste 300 de studenţi creştini adresată rectorului, ca serviciul religios pentru deschiderea anului academic să aibă loc în Aula universităţii şi nu la Mitropolie. 37. 1922 octombrie. Iaşi: Informare a Uniunii Evreilor Pământeni (secţia Iaşi) în legătură cu ciocnirile violente dintre studenţii creştini şi membrii cercului „Macabi”. 38. 1922 noiembrie 1. Iaşi: Asociaţia Generală a Studenţilor Evrei din Iaşi relatează rectorului universităţii violenţele provocate de studenţii creştini cu ocazia unei manifestaţii sportive organizate de „Macabi”, dar şi a unei reprezentaţii teatrale în care urma să joace o actriţă evreică. Sunt invocate şi alte acţiuni antisemite, solicitându-se a se lua măsuri contra studenţilor agresivi, dar şi intervenţia pe lângă autorităţile care manifestă prea multă îngăduinţă. 105 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 39. 1922 noiembrie 9. Iaşi: Raportul confidenţial al poliţiei despre dezordinile petrecute la Teatrul Naţional din Iaşi cu ocazia reprezentării piesei „Ciuta”. 40. 1922 noiembrie 9. Iaşi: Cerere adresată rectorului, prin care se solicită aprobarea de a se constitui o societate a studenţilor medicinişti care să nu facă distincţie între membri pe criterii etnice sau confesionale. 41. 1922 noiembrie 9. Iaşi: Declaraţia unui tânăr evreu în ceea ce priveşte conflictul cu mai mulţi studenţi creştini într-un restaurant din localitate. 42. 1922 noiembrie 16. Bucureşti: Raportul inspectorului general al Ministerului Instrucţiunii asupra dezordinilor antisemite din Huşi, Bârlad, Iaşi şi Botoşani, în care au fost implicaţi studenţi „naţionalişti”. 43. 1922 noiembrie 17. Cluj: Cererea Societăţii Studenţilor în Medicină de a se introduce numerus clausus la admitere în facultate datorită spaţiului insuficient şi a atitudinii antiromâneşti a studenţilor de alte etnii, iar evreii care nu au cetăţenia română să fie chiar exmatriculaţi. 44. 1922 noiembrie 28. Cluj: Memoriul studenţilor „creştini” de la facultatea de medicină în ceea ce priveşte chestiunea cadavrelor pentru disecţie. 45. 1922 noiembrie 28. Cluj: Comunicatul decanatului facultăţii de medicină în care se arată că se va interveni pe lângă alte comunităţi confesionale pentru procurarea de cadavre necesare disecţiilor. Totodată, îndeamnă studenţii să se abţină de la dezordini, toate nemulţumirile fiind aduse la cunoştinţa decanului pe căi oficiale. 46. 1922 noiembrie 29. Cluj: Adresa profesorului A. Ostrogovoch, directorului Institutului de chimie, cu rezultatul discuţiilor asupra dezordinelor din ultimele zile. Totodată, consideră ca un gest „provocator” nefolosirea limbii române de către studenţii de altă etnie. 47. 1922 decembrie 1. Bucureşti: Conţinutul interpelării lui A. Stern în cadrul Camerei Deputaţilor în ceea ce priveşte excesele antisemite de la Universitatea din Cluj. 48. 1922 decembrie 1. Bucureşti: Conţinutul interpelării lui Sándor József în cadrul Camerei Deputaţilor în ceea ce priveşte excesele antisemite de la Universitatea din Cluj. 49. 1922 decembrie 6. Cluj: Declaraţia lui Mór Tischler, preşedintele Comunităţii israelite ortodoxe din Cluj, asupra faptului că nu există nici o interdicţie în ceea ce priveşte utilizarea cadavrelor evreilor drept material didactic. 50. 1922 decembrie 7. Cluj: Procesul verbal al Senatului universitar, în care se adoptă un comunicat în legătură cu incidentele antisemite de la facultatea de medicină. Printre altele, se lasă posibilitatea de introducere a unui numerus clausus, iar Institutul de anatomie va primi toate cadavrele fără familie, indiferent de religie. 51. 1922 decembrie 12. Cluj: Memoriul studenţilor evrei de la facultatea de medicină, adresat decanului, prin care se solicită măsuri cât mai energice şi eficiente pentru a împiedica manifestările antisemite. 52. 1922 decembrie 15. Cluj: Adresa profesorului C. Urechia către rector, prin care se arată că studenţii evrei sunt în continuare împiedicaţi a participa la cursurile facultăţii de medicină. 53. 1922 decembrie 20. Bucureşti: Preşedintele Uniunii Evreilor Pământeni, W. Filderman, se adresează ministrului Instrucţiunii cu rugămintea de a lua mă- 106 Lista documentelor 54. 55. 56. 57. 58. 59. 60. 61. 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68. suri contra studenţilor ce manifestă atitudini antisemite, constatând că aceste acţiuni sunt în continuă creştere. 1922 decembrie 20. Cluj: Circulară confidenţială a facultăţii de medicină prin care profesorii sunt rugaţi să reţină numele studenţilor care împiedică participarea evreilor la cursuri. 1922 decembrie 21. Cluj: Reclamaţia profesorului N. Abramescu de la facultatea de ştiinţe în ceea ce priveşte atitudinea faţă de el a unor studenţi „creştini”, care împiedicau pe evrei să participe la cursuri. 1922 decembrie 26. Cernăuţi: Studenţii români ai Universităţii din Cernăuţi declară şi ei grevă în semn de solidaritate cu colegii din alte centre de învăţământ superior. 1923 ianuarie 2. Iaşi: Memoriul prof. C. Şumuleanu prin care evreii sunt acuzaţi că nu vor să asigure cadavre pentru lecţiile de disecţie, oferind în acest caz şi un exemplu. Solicită ca israeliţii să facă disecţii doar pe cadavrele coreligionarilor. 1923 ianuarie 4. Bucureşti: Comunicat al tuturor rectorilor şi decanilor de la cele patru universităţi româneşti, prin care se decide reînceperea cursurilor, dar şi o serie de măsuri care să liniştească studenţimea creştină. Printre acestea, se prevede acceptarea studenţilor „străini” doar în limita locurilor disponibile, fără a se aplica însă un numerus clausus. 1923 ianuarie 26. Cluj: Corespondenţă în legătură cu actele de studii secundare ale unor studenţi evrei. În Anexă se află o statistică a studenţilor din anul I medicină, după etnie şi tipul de liceu absolvit. 1923 ianuarie 29. Cluj: Declaraţia studentului medicinist Gh. Ionescu, prin care motivează refuzul de a permite evreilor să participe la lucrările de laborator ale faculăţii de chimie. 1923 ianuarie 30. Cluj: Solicitarea unor studenţi evrei de a se prelungi termenul de depunere a certificatelor de cetăţenie română datorită depărtării localităţilor de domiciliu. 1923 ianuarie 30. Cluj: Motivaţia lui A. Dima în ceea ce priveşte suspendarea orelor de curs, întrucât studenţii „creştini” nu au permis evreilor să rămână în amfiteatru. 1923 februarie 2. Bucureşti: Interpelarea lui N. Policrat în Senatul României în legătură cu arestarea unor studenţi „creştini”, în vreme ce colegi ai acestora, evrei, sunt în libertate. 1923 februarie 6. Cernăuţi: Adeziunea studenţilor români din localitate la mişcarea colegilor din Universitatea din Bucureşti, cerându-se pedepsirea studenţilor evrei ca fiind provocatori ai incidentelor antisemite. 1923 februarie 11. Bucureşti: Scrisoare adresată de N. Iorga ministrului Instrucţiunii, care i-a respins demisia din învăţământ, reiterând totodată neacceptarea ideii de introducere a unui numerus clausus în universităţi. 1923 martie 8. Viena (Austria): Moţiunea societăţii academice „România Jună” în ceea ce priveşte mişcările antisemite din universităţile româneşti, cerându-se încetarea persecuţiilor contra studenţilor creştini. 1923 martie 10. Iaşi: Moţiunea studenţilor creştini, prin care se cere aplicarea lui numerus clausus în universităţi. 1923 martie 12. Cernăuţi: Suspendarea cursurilor şi a exemenelor la această universitate până la rezolvarea problemelor ridicate de către studenţi. 107 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 69. 1923 martie 15. Bucureşti: Interpelarea lui B. Straucher în Camera Deputaţilor pe tema tulburărilor antisemite de la Universitatea din Cluj, solicitându-i-se primului ministru instituirea unei comisii care să cerceteze evenimentele. 70. 1923 martie 22. Cluj: Adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, adresată Rectorului, în care sunt prezentaţi acei studenţi creştini care au provocat tulburările antisemite din ultima vreme. 71. 1923 martie 30. Bucureşti: Hotărârile în urma consfătuirii rectorilor şi decanilor din toată ţara, ce vizau printre altele redeschiderea universităţilor, rezolvarea unor probleme sociale ale studenţilor, pedepsirea celor care vor mai produce tulburări, apelul la forţa armată pentru a reinstaura ordinea. 72. 1923 aprilie 17. Cluj: Rectorul este sesizat de câţiva studenţi evrei de la medicină că li s-a interzis accesul la cursuri de către câteva persoane. 73. 1923 aprilie 21. Iaşi: Procesul verbal al şedinţei Marelui Colegiu Universitar în care se discută modalitatea de aplanare a atmosferei antisemite, mai mulţi profesori expunând propriile opinii asupra acestei probleme. 74. 1923 aprilie 23. Iaşi: Procesul verbal al şedinţei Senatului universitar, convocat pentru a discuta evenimentele din seara precedentă, când studenţii creştini au ocupat universitatea, expunând mai multe revendicări, din care cea mai importantă era aplicarea lui numerus clausus. 75. 1923 aprilie 26. Iaşi: Procesul verbal al şedinţei Senatului universitar în care se discută problema organizării unui referendum printre studenţi, în ceea ce priveşte aplicarea lui numerus clausus, şi chestiunea autonomiei universitare. Se adoptă decizia suspendării cursurilor până în toamna acestui an. 76. 1923 aprilie 26. Cluj: Informarea prof. Titu Vasiliu asupra faptului că studenţilor evrei li s-a interzis de către colegii creştini participarea la cursurile de anatomie. 77. 1923 aprilie 28. Cluj: Rectorul Iacob Iacobovici relatează evenimentele cu caracter antisemit din zilele anterioare şi maniera în care a fost insultat de către studenţii medicinişti militari. 78. 1923 aprilie 28. Cluj: Relatarea acţiunilor antisemite din acea zi la universitate, precum şi despre demonstraţia studenţilor „creştini” în faţa locuinţei rectorului Iacob Iacobovici. 79. 1923 mai 1. Cluj: Raportul rectorului adresat ministrului Instrucţiunii în care sunt relatate manifestările antisemite din luna precedentă, colaborarea cu poliţia, prezenţa unor studenţi „creştini” de la celelalte universităţi din ţară, dar şi câteva reacţii ale presei scrise faţă de atitudinea lui Iacob Iacobovici. 80. 1923 mai 7. Iaşi: Memoriul a 68 de studenţi, adresat rectorului, prin care se solicită găsirea unei soluţii la starea de anarhie creată de antisemiţi, solicitând chiar organizarea unui plebiscit în acest sens. 81. 1923 mai 14. Iaşi: Solicitarea unui student de la facultatea de drept de a nu fi exmatriculat ca fiind supus austriac, întrucât el şi tatăl său sunt cetăţeni români, după cum rezultă din documentele anexate, el doar fiind născut la Viena, pe când tatăl urma Conservatorul. 82. 1923 mai 30. Bucureşti: Confirmarea Ministerului Instrucţiunii de a fi luat cunoştinţă de exmatricularea din Universitatea din Cluj a liderilor studenţilor antisemiţi. 108 Lista documentelor 83. 1923 iunie 22. Suceava: Raport asupra atitudinii antisemite manifestată de unii profesori de liceu din Suceava, atitudine dobândită pe când erau studenţi la Universitatea din Iaşi. 84. 1923 august 24. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei asupra atitudinii antisemite manifestate de câţiva elevi şi studenţi la Deva, cu ocazia unui spectacol prezentat de elevii Liceului „Tarbut”. 85. 1923 septembrie 7. Cluj: Solicitarea ca studenţii evrei medicinişti să-şi procure cadavre pentru disecţie, în caz contrar aceştia vor face lucrările practice doar pe mulaje şi preparate de muzeu. 86. 1923 octombrie 31. Cluj: Nota şefului Diviziei de „urmăriri” a poliţiei despre prinderea unor studenţi care lipeau pe ziduri afişe cu conţinut antisemit. 87. 1923 noiembrie 13. Bucureşti: Memoriu al Uniunii Evreilor Români adresat rectorului Universităţii din Iaşi prin care argumentează ilegalitatea de a se pretinde doar evreilor asigurarea cadavrelor necesare disecţiilor la facultatea de medicină. 88. 1923 noiembrie 14. Iaşi: Directorul Institutului de anatomie sesizează pe rectorul Universităţii despre pătrunderea în sala de disecţie a mai multor studenţi „creştini” care i-au scos afară pe evrei, dedându-se la violenţe fizice. 89. 1923 noiembrie 14. Iaşi: Solicitarea Asociaţiei Studenţilor Creştini, adresată rectorului, de a nu permite evreilor să facă disecţii decât pe cadavrele coreligio­narilor. 90. 1923 noiembrie 14. Iaşi: Moţiunea Asociaţiei Studenţilor Creştini prin care se cere, printre altele, procurarea de către evrei a cadavrelor necesare pentru disecţie, interzicerea prezenţei poliţiei în spaţiul universităţii şi eliberarea studenţilor deja arestaţi. 91. 1923 noiembrie 15. Iaşi: Directorul Institutului de anatomie roagă Rectoratul pentru a se lua măsuri împotriva studenţilor „creştini” care împiedică pe evrei de a participa la lucrările practice. 92. 1923 noiembrie 16. Iaşi: Memoriu al studenţilor evrei contra hotărârii Senatului universitar de a nu li se permite practica anatomică decât pe cadavre ale coreligionarilor. 93. 1923 decembrie 14. Iaşi: Mai mulţi studenţi evrei ai facultăţii de drept înştiinţează rectorul asupra faptului că unii colegi „creştini” îi împiedică a participa la cursuri, ameninţându-i cu violenţe. 94. 1923 decembrie 15. Iaşi: Raportul rectorului către ministrul Instrucţiunii în care sunt relatate evenimentele antisemite din zilele anterioare, necesitatea ca armata să apere universitatea, atrăgând totodată atenţia asupra implicării unor profesori în menţinerea atmosferei de dezordine. 95. 1923 decembrie 23. Iaşi: Cererea unor studenţi evrei de la facultatea de drept de a li se permite susţinerea examenului de Economie politică la alte universităţi din ţară, deoarece titularul cursului – A.C. Cuza – în mod declarat nu le dă notă de trece, făcând totodată comentarii cu caracter rasist. 96. 1924 februarie 15. Cluj: Prefectul poliţiei informează Rectoratul asupra violenţelor antisemite din zilele anterioare, solicitând măsuri contra studenţilor care se pregătesc pentru noi atacuri contra forţelor de ordine. 97. 1924 martie 15. Iaşi: Relatarea unor incidente antisemite din ziua anterioară săvârşite la facultatea de drept. 109 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 98. 1924 martie 24. Iaşi: Solicitarea unor studenţi evrei adresată rectorului, de a se interveni pentru a se putea frecventa cursurile facultăţii de drept. 99. 1924 martie 27. Cluj: Rectorul solicită decanului de la facultatea de medicină efectuarea unei anchete în ceea ce priveşte brutalităţile la care sunt supuşi evreii de către studenţii „creştini”. 100. 1924 aprilie 8. Suceava: Delaţiunea unui profesor român din Suceava contra unui coleg evreu din Cernăuţi, prin care acesta din urmă este acuzat de lipsa patriotismului. În Anexă se află rezultatul anchetei efectuate de către un inspector şcolar, care infirmă acuzaţiile. 101. 1924 mai 27. Cluj: Decizia Senatului universitar în ceea ce priveşte pedepsele aplicate unor studenţi ce au manifestat atitudini antisemite. 102. 1924 noiembrie 7. Oradea: Memoriul studenţilor creştini ai facultăţii de drept din localitate prin care se ia apărarea prof. Lazăr Iacob, care avusese o altercaţie verbală cu câţiva tineri evrei pe tema continuităţii poporului român. 103. 1924 noiembrie 10. Oradea: Solicitarea prof. Lazăr Iacob adresată decanului de a se ancheta atitudinea unor studenţi evrei în ceea ce priveşte tema continuităţii poporului român. 104. 1924 noiembrie 13. Oradea: Procesul verbal de anchetă în legătură cu conflictul dintre prof. Lazăr Iacob şi câţiva studenţi evrei de la facultatea de drept din localitate. În Anexă sunt câteva declaraţii ale unor studenţi români. 105. 1924 noiembrie 28. Iaşi: Solicitarea studenţilor „creştini” de a li se aproba sărbătorirea zilei de 10 decembrie, dată ce marca împlinirea a trei ani de la proclamarea lui numerus clausus, anexându-se programul festivităţilor şi cerându-se suspendarea cursurilor în acea zi. 106. 1924 noiembrie 28. Iaşi: Cerere adresată rectorului pentru a fi recunoscută „Asociaţia Studenţilor Creştini”, invocându-se necesitatea acesteia şi diverse considerente istorice. 107. 1924 noiembrie 30. Iaşi: Datorită refuzului de a li se permite aniversarea zilei de 10 decembrie, studenţii „creştini” avertizează Rectoratul că ei nu răspund pentru eventualele dezordini antisemite ce ar putea apărea în universitate. 108. 1924 decembrie 4. Oradea: Prof. D.D. Mototolescu de la facultatea de drept relatează despre atitudinea antisemită a unor studenţi români prezenţi la cursul său de Drept roman. 109. 1924 decembrie 5. Oradea: Memoriul studenţilor „creştini”, prin care este acuzat prof. D.D. Mototolescu de a fi de partea tinerilor evrei. În anexă, solicitarea profesorului amintit de a fi pedepsit unul din studenţii români recalcitranţi. 110. 1924 decembrie 11. Iaşi: Solicitarea „Asociaţiei Studenţilor Creştini” adresată rectorului, de plasare a studenţilor „basarabeni” (recte „evrei”) în cămine create nu pe criterii regionale. Sunt prezentate câteva considerente pe această temă, inclusiv în ceea ce priveşte atitudinea conducerii universităţii faţă de tinerii antisemiţi. 111. 1924 decembrie 11. Iaşi: Stenograma procesului verbal al Senatului universitar ce a luat în discuţie evenimentele violente din ziua precedentă, rezultând opinia profesorilor faţă de asemenea mişcări, necesitatea intervenţiei armatei etc. 110 Lista documentelor 112. 1924 decembrie 12. Oradea: Raport al prefectului de poliţie asupra evenimentelor din 8 decembrie, în care s-au înfruntat studenţii „creştini” cu cei evrei, violenţe în urma cărora au fost arestate câteva persoane. 113. 1924 decembrie 14. Iaşi: Declaraţia studentului Iulian Sârbu în legătură cu violenţele din universitate la data de 10 decembrie, prezentându-le în evoluţie cronologică şi ca rezultat al diverselor provocări. 114. 1924 decembrie 15. Iaşi: Declaraţia studentului Ioan Sava în legătură cu evenimentele din seara zilei de 9 decembrie, prezentând atitudinea prof. Myller faţă de atmosfera antisemită din universitate. Sunt prezentate totodată detalii asupra manifestărilor violente din ziua următoare, cu indicarea unor profesori care susţin cererile studenţilor „creştini”. 115. 1924 decembrie 15. Oradea: Anunţ al consiliului profesoral prin care se constată că D. Mototolescu, profesor de drept roman, a acţionat aşa cum se cuvine atunci când a luat apărarea studenţilor evrei. 116. 1924 decembrie 16. Iaşi: Declaraţia studentului Aurel Gheorghiu, fost preşedinte al Societăţii Studenţilor în Medicină, în legătură cu evenimentele din 9-10 decembrie, insistând asupra „stării de spirit” antisemită de la facultatea sa, generată de lipsa cadavrelor evreieşti necesare lecţiilor de anatomie. 117. 1924 decembrie 16. Timişoara: Adresa directorului Liceului Israelit din localitate către prefectul poliţiei în legătură cu agresiunile repetate ale studenţilor români la adresa elevilor evrei din şcoala ce o conduce. 118. 1924 decembrie 17. Iaşi: Raport al prefectului de poliţie asupra manifestărilor violente ale studenţilor din zilele de 9-10 decembrie, relatând evenimente antisemite şi din afara spaţiului universitar. 119. 1924 decembrie 18. Iaşi: Declaraţia unui student medicinist asupra atitudinii prof. Parhon faţă de atmosfera antisemită din acea facultate. 120. 1924 decembrie. Iaşi: Declaraţia prefectului poliţiei în legătură cu evenimentele de la universitate din zilele de 9-10 decembrie, insistând pe aspecte ce ţin de legătura avută cu rectorul şi alţi profesori, maniera în care a utilizat trupele de jandarmi, dar şi cu descrieri asupra atmosferei printre studenţii antisemiţi. 121. 1925 ianuarie 15. Oradea: Declaraţia mai multor studenţi ai facultăţii de drept din localitate conform căreia vor să se reia cursurile prof. Mototolescu, deşi acesta le-a jignit sentimentele româneşti, declarând totodată că incidentul de luna trecută nu a avut caracter antisemit. 122. 1925 ianuarie: Manifestul delegaţilor la Congresul studenţesc, în principal cu accent pe problema evreiască, cu un vădit caracter antisemit. 123. 1925 februarie 3. Oradea: Apel al studenţilor „creştini” către rector de a fi reprimiţi la facultate acei colegi care au fost exmatriculaţi, pe considerentul că locurile rămase libere vor fi ocupate în principal de israeliţi. 124. 1925 februarie 4. Iaşi: Procesul verbal al comisiei de anchetă de la facultatea de medicină în cazul violenţelor contra studenţilor evrei prezenţi la cursul de boli nervoase. În Anexă, câteva declaraţii ale studenţilor agresaţi de colegii lor „creştini”. 125. 1925 februarie 7. Bucureşti: Dispoziţii adresate prefecţilor de judeţe în ceea ce priveşte identificarea cadavrelor evreilor fără rude şi expedierea lor la facultăţile de medicină. 111 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 126. 1925 februarie 20. Iaşi: Propunerile studenţilor „creştini” de pacificare a vieţii universitare, solicitându-se la primul punct rezolvarea problemei cadavrelor, apoi recunoaşterea „Asociaţiei Studenţilor Creştini”, scoaterea armatei din universitate etc. 127. 1925 februarie 25. Timişoara: Informare adresată Ministerului Instrucţiunii în legătură cu mişcarea de solidarizare a studenţilor din Timişoara cu cei din ţară, conţinând măsurile luate de conducerea Şcolii Politehnice contra celor care vor recurge la grevă. 128. 1925 martie 4. Bucureşti: Prof. Francisc Rainer solicită Ministerului Instrucţiunii detalii asupra felului cum să procedeze în cazul studenţilor evrei, inclusiv în ceea ce priveşte materialul didactic al Institutului de Anatomie. 129. 1925 martie 6. Iaşi: Memoriu al studenţilor „creştini” exmatriculaţi din universitate cu ocazia tulburărilor din ziua de 10 decembrie 1924, solicitând reînmatricularea, apreciind totodată ca fiind excesive măsurile luate contra lor, comparativ cu alte centre universitare. 130. 1925 martie 12. Cluj: Informare a Siguranţei în legătură cu intenţia studenţilor antisemiţi de a se organiza într-o grupare politică sub numele de Partidul Naţional Creştin şi de a participa la alegerile parlamentare. 131. 1925 aprilie 3. Bucureşti: Interpelarea deputatului rabin L. Ţirelson în Parlamentul României în legătură cu violenţele săvârşite de studenţii „creştini” la Focşani, cu ocazia procesului în care era judecat Corneliu Zelea-Codreanu pentru asasinarea prefectului poliţiei din Iaşi, Manciu. 132. 1925 aprilie 10. Iaşi: Rezultatul anchetei de la facultatea de medicină, în urma plângerilor studenţilor evrei că ar fi persecutaţi la examene, îndeosebi la cel de chimie. Concluzia este că rata redusă de promovabilitate a evreilor nu are legătură cu pregătirea lor, ci cu apartenenţa confesională. 133. 1925 decembrie 14. Bucureşti: Decizia Universităţii din Bucureşti de a-şi suspenda cursurile datorită violenţelor antisemite. 134. 1925 decembrie 15. Bucureşti: Interpelarea deputatului Benno Straucher în Parlamentul României în ceea ce priveşte intervenţia autorităţilor statului pentru a pune capăt violenţelor antisemite în universităţi. 135. 1926 ianuarie 26. Bucureşti: Adresa decanului facultăţii de medicină prin care informează ministerul asupra faptului că în acest an academic nu a fost adus pentru lucrările de anatomie nici un cadavru de evreu, iar în aceste împrejurări este nevoit să nu permită studenţilor israeliţi să facă disecţii. 136. 1926 februarie 9. Cluj: Notă informativă asupra unui proces de la Iaşi în care este judecat un student român pentru agresiunea comisă împotriva unui evreu. În Anexă, un manifest al studenţilor antisemiţi în legătură cu acest lucru. 137. 1926 martie 6. Iaşi: Un grup de studenţi medicinişti evrei reclamă decanatului facultăţii faptul că au fost bătuţi de colegii lor „creştini”, solicitând ca pe viitor asemenea acţiuni să nu se mai întâmple. 138. 1926 martie 6. Iaşi: Rectorul universităţii anunţă ministerul de izbucnirea unor manifestaţii studenţeşti, revendicările acestora fiind formulate într-un Memoriu. În acest context, Senatul universitar a decis apelul la armată, lansând totodată un Apel, reprodus în documentul de faţă. 112 Lista documentelor 139. 1926 martie 9. Bucureşti: Solicitarea rectorului universităţii din capitală adresată ministrului Instrucţiunii pentru a se apela la forţele poliţieneşti în vederea împiedicării violenţelor în universitate. 140. 1926 martie 14. Iaşi: Se aduce la cunoştinţa Ministerului Instrucţiunii faptul că tulburările studenţeşti nu au încetat, în acest context luându-se decizia de a se închide universitatea. 141. 1926 aprilie 8. Iaşi: Rectorul universităţii solicită ministrului Instrucţiunii aprobarea de a redeschide instituţia, având totodată garanţia că armata şi poliţia vor asigura liniştea. 142. 1926 iunie 12. Iaşi: Prof. P. Anghel, însărcinat să conducă comisia de anchetă a tulburărilor studenţeşti din ultima vreme, anunţă pe decanul facultăţii de medicină că nimeni nu recunoaşte vreo vinovăţie, iar tinerii evrei şi-au retras reclamaţiile, depunând totodată un Memoriu, reprodus în Anexă. 143. 1926 noiembrie 12. Bucureşti: Declaraţiile unor studenţi evrei medicinişti în legătură cu brutalităţile la care au fost supuşi de unii colegi „creştini”. 144. 1926 decembrie 16. Oradea: Solicitarea unor studenţi evrei, adresată decanului facultăţii de drept, de a interveni ca pe viitor aceştia să nu mai fie agresaţi de către colegii lor „creştini”. 145. 1926 decembrie 16. Bucureşti: Interpelarea parlamentarului Alex. Mavrojani asupra evenimentelor antisemite din zilele anterioare de la facultatea de medicină din capitală. 146. 1926 decembrie 17. Oradea: Memoriul avocatului Iuliu Pogany adresat decanului facultăţii de drept din localitate, în care relatează despre violenţele contra studenţilor evrei, prezentând totodată dorinţa israeliţilor de a se integra societăţii româneşti cu toată onestitatea. 147. 1926 decembrie 24. Oradea: Prefectul poliţiei anunţă pe decanul facultăţii de drept despre faptul că a primit o delegaţie de notabilităţi şi părinţi ai studenţilor israeliţi, care au reclamat violenţele săvârşite de studenţii creştini. 148. 1927 februarie 3. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei statului asupra unor consecinţe ale incidentelor antisemite, îndeosebi organizarea în ţară de filiale ale „Clubului Naţional Evreiesc” care, printre altele, să ajute pe studenţii evrei persecutaţi de a studia în străinătate. 149. 1927 februarie 16. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în ceea ce priveşte consecinţele agitaţiilor antisemite din universităţi, dar şi din întreaga ţară. 150. 1927 februarie 24. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu atmosfera creată după achitarea tânărului cernăuţean Nicolae Totu, care asasinase pe colegul său evreu, David Falik, în timpul tulburărilor antisemite studenţeşti. 151. 1927 martie 11. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu materialele apărute în ziarul bulgar „Utro” pe tema tulburărilor antisemite din România. 152. 1927 martie 12. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei care sintetizează discursurile ţinute cu ocazia unei reuniuni politice a evreilor din Cernăuţi, în care problema manifestărilor antisemite a constituit punctul central. 153. 1927 martie 18. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei asupra discuţiilor purtate în cadrul Consiliului Municipal din Chişinău pe tema agitaţiilor antisemite, de faţă fiind colonelul american Amond, trimis ca observator de autorităţile din SUA. 113 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 154. 1927 martie 21. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei asupra unor demonstraţii ale evreilor din Bulgaria, care susţineau pe coreligionarii lor din România, supuşi agresiunilor antisemite. 155. 1927 aprilie 16. Iaşi: Reclamaţia librarului Elias Şaraga în ceea ce priveşte atitudinea antisemită a unor studenţi. 156. 1927 octombrie 10. Iaşi: Memoriul unui student evreu din ultimul an de studii pentru a fi reprimit la universitate, exmatricularea sa anterioară, condamnarea lui pentru spionaj şi încarcerarea neavând motive reale. 157. 1927 noiembrie 26. Iaşi: Solicitarea unor studenţi de a se reface alegerile pentru conducerea Societăţii Studenţilor în Litere şi Filosofie, deoarece studenţii antisemiţi au impus prin fraudă alţi lideri. 158. 1927 decembrie 12. Bucureşti: Interpelarea lui Filderman în Camera Deputaţilor asupra evenimentelor de la Oradea, reamintind totodată primului ministru toate demersurile şi propunerile făcute de el pentru a împiedica manifestările antisemite. 159. 1927 decembrie 12. Bucureşti: Interpelarea senatorului Horia Carp adresată primului ministru, miniştrilor de Interne şi de Instrucţiune Publică cu privire la politica guvernului faţă de populaţia evreiască, din perspectiva evenimentelor antisemite declanşate cu ocazia Congresului studenţesc de la Oradea 160. 1927 decembrie 12. Bucureşti: Interpelarea senatorului Emil Iacobi cu privire la dezordinile provocate de studenţi cu ocazia Congresului de la Oradea. 161. 1927 decembrie 18. Bucureşti: Interpelarea lui Virgil Madgearu în legătură cu evoluţia anchetelor în ce priveşte violenţele antisemite de la Oradea, reproşând guvernului şi diverselor autorităţi adiministrative că au acordat facilităţi pentru ţinerea congresului studenţesc. 162. 1927 decembrie 23. Bucureşti: Comunicat al Universităţii din Bucureşti de condamnare a manifestărilor antisemite de la Oradea şi Cluj, anunţând eliminarea studenţilor dovediţi că au participat la acele evenimente. 163. 1927 decembrie 23. Bucureşti: Ministrul Instrucţiunii informează pe rectorul Universităţii din Bucureşti asupra participării studenţilor din această instituţie la violenţele antisemite petrecute cu ocazia Congresului de la Oradea. 164. 1927 decembrie 31. Chişinău: Ordinul lui Gh. Tătărescu prin care se cere luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea tulburărilor studenţeşti. 165. 1927 decembrie. Chişinău: Notă de analiză a cauzelor manifestărilor antisemite în mediul studenţesc, cu observaţii în ceea ce priveşte politizarea universităţilor. 166. 1928 ianuarie 2. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu măsurile luate pentru menţinerea liniştei în Oradea după agresiunile antisemite studenţeşti, printre altele şi interzicerea ceremoniilor evreieşti după distrugerea unor texte sfinte. 167. 1928 ianuarie 2. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu măsurile luate pentru menţinerea liniştei în Oradea, evidenţiind totodată atmosfera din cadrul comunităţii evreieşti. 168. 1928 ianuarie 3. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu ceremoniile evreieşti de „înmormântare” a resturilor din Tora la Cluj, Iaşi şi Oradea, după distrugerile săvârşite de studenţi. 114 Lista documentelor 169. 1928 ianuarie 3. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu desfăşurarea ceremoniilor evreieşti de „înmormântare” a resturilor din Tora la Iaşi, Chişinău, Bacău şi Oradea. 170. 1928 ianuarie 3. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu ceremoniile evreieşti de „înmormântare” a resturilor din Tora în capitală, Iaşi, Chişinău şi Cluj. 171. 1928 ianuarie 3. Bucureşti: Raport al Siguranţei asupra întrunirilor ce au avut loc la două Sinagogi din capitală, în prezenţa unor lideri ai comunităţilor evreieşti, cu detalii asupra celor discutate. 172. 1928 ianuarie 3. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu violenţele la care a fost supusă echipa de fotbal „Unirea Tricolor” cu ocazia unui meci la Salonic, publicul de acolo fiind în majoritate evreiesc, ca replică la violenţele antisemite studenţeşti de la Oradea. 173. 1928 ianuaire 3. Bucureşti: Notă informativă de bilanţ a Siguranţei în legătură cu felul în care au decurs în diverse localităţi ceremoniile de „înmormântare” a Torei. 174. 1928 ianuarie 3 Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu ceremonia de „înmormântare” a rămăşiţelor Torei în capitală, cu participarea prim-rabinului Niemerover. 175. 1928 ianuarie 10. Iaşi: Indignarea Senatului universitar faţă de violenţele antisemite de la Oradea, sancţionând pe studenţii ieşeni participanţi şi solicitând Ministerului Instrucţiunii de a nu se mai aproba organizarea unor congrese de acest gen. 176. 1928 ianuarie 12. Bucureşti: Notă a Siguranţei ce conţine în anexă o circulară a Sfatului Rabinic din capitală în problema profanării mai multor Sinagogi cu ocazia Congresului studenţesc de la Oradea. 177. 1928 ianuarie 12. Bucureşti: Decizia Ministerului Instrucţiunii ca să nu mai fie autorizată nici o întrunire a asociaţiilor studenţeşti, indiferent de scopul declarat al acesteia. 178. 1928 ianuarie 26. Bucureşti: Interpelarea senatorului I. Clinciu pe tema tulburărilor studenţeşti de la Oradea, Huedin, Cluj, Târgu Ocna şi Iaşi de la finele anului trecut. 179. 1928 februarie 6. Cernăuţi: Raport al Siguranţei din localitate asupra atmosferei din universitate, scoţându-se în evidenţă faptul că limba oficială a statului nu este dominantă, impunându-se măsuri pentru românizarea instituţiei. 180. 1928 februarie 7. Cluj: Raportul prefectului poliţiei în legătură cu activitatea politică antisemită a unui asistent universitar de la facultatea de medicină, fapt dovedit şi cu ocazia unei descinderi la domiciliul acestuia. 181. 1928 februarie 10. Bucureşti: Corespondenţă între Ministerul de Interne şi cel al Instrucţiunii pe tema activităţii organizaţiilor studenţeşti legale şi ilegale, pentru a preîntâmpina acţiunile clandestine ale unora din acestea. 182. 1928 februarie 14. Iaşi: Înştiinţare a prefectului de poliţie asupra unei manifestări neautorizate a studenţilor medicinişti, prin care se solicită rectorului luarea de măsuri. 183. 1928 martie 6. Iaşi: Solicitarea a doi studenţi ce au participat la agresiuni antisemite, fiind condamnaţi penal şi excluşi din universitate, de a fi reprimiţi la studii, relatând cum s-au petrecut faptele. 115 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 184. 1928 martie 6. Chişinău: Avertisment al Siguranţei în legătură cu posibile manifestări studenţeşti prilejuite de un proces în care pledează A.C. Cuza. 185. 1928 martie 7. Bucureşti: Notă informativă asupra reunirii conducătorilor Ligii Naţionale Evreieşti la Cluj, în care s-a discutat despre agresiunile antisemite de la Cluj şi Oradea. 186. 1928 martie 14. Bucureşti: Interpelarea lui W. Filderman în Parlamentul României în legătură cu agresarea studenţilor evrei de la facultatea de drept din capitală. 187. 1928 martie 14. Bucureşti: Interpelarea senatorului Filaret Doboş în ceea ce priveşte atitudinea studenţilor evrei şi maghiari aflaţi la Paris faţă de studenţii români „creştini” de acolo. În Anexă epistola unui student care relatează faptele. 188. 1928 martie 15. Bucureşti: Interpelarea lui B. Straucher în Parlamentul României în ceea ce priveşte măsurile luate de autorităţi pentru a impune siguranţa evreilor în spaţiul universitar şi în afara acestuia. 189. 1928 martie 22. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu o reuniune a societăţii evreieşti „Der Bund” la Cernăuţi, în care s-a discutat despre situaţia politică din ţară şi atmosfera antisemită din diversele instituţii şcolare de stat. 190. 1928 martie 26. Bucureşti: Adresa Ministerului de Interne în care este prezentată împiedicarea unei întruniri a studenţilor „creştini” din capitală, care până la urmă a avut loc în altă parte. În Anexă este prezentat un Apel al studenţilor români de solidarizare cu colegii lor din străinătate. 191. 1928 martie 27. Iaşi: Rectoratul este înştiinţat în legătură cu agresiunea unui student de la facultatea de ştiinţe asupra unor locuinţe de evrei. 192. 1928 martie 29. Bucureşti: Ordinul telegrafic al lui Gh. Tătărescu în ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate de poliţie şi jandarmi pentru a nu se produce incidente în timpul vacanţei studenţilor. 193. 1928 martie 31. Chişinău: Măsuri de împiedicare a unei reuniuni studenţeşti la Teatrul Naţional din localitate, ce ar putea genera violenţe antisemite. 194. 1928 aprilie 7. Iaşi: Declaraţia unui student în ceea ce priveşte atitudinea decanului de la facultatea de medicină, care a refuzat să aplice discriminarea etnică cu ocazia concursului pentru interni la spitalul „Sfântul Spiridon”. 195. 1928 aprilie 21. Chişinău: Telegramă adresată Siguranţei Generale din Bucureşti în legătură cu un conflict antisemit provocat de câţiva studenţi „creştini” din localitate. 196. 1928 aprilie 27. Bucureşti: Înştiinţare a rectorului universităţii în ceea ce priveşte neautorizarea Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România şi, în acest context, neputinţa de a participa la sărbători cu caracter naţional. În Anexă, procesul verbal al Senatului universitar de dizolvare a asociaţiei amintite. 197. 1928 mai 7. Bucureşti: Informare asupra protestelor studenţeşti din ziua anterioară, provocate de eliminarea unor colegi participanţi la Congresul de la Oradea. În acest context, s-a încercat intrarea în locuinţa rectorului, motiv pentru care au fost întocmite mai multe dosare de urmărire penală. 198. 1928 mai 28. Bucureşti: Înştiinţare adresată ministrului Instrucţiunii în legătură cu clasificarea pe diverse categorii de vină a studenţilor participanţi la congresul de la Oradea. 116 Lista documentelor 199. 1928 iunie 20. Chişinău: Avertizare din partea Siguranţei din localitate asupra intenţiei unor studenţi antisemiţi de a ataca pe evreii aflaţi în trecere prin parcul oraşului. 200. 1928 iunie 23. Chişinău: Informare a Siguranţei în legătură cu studenţii basarabeni ai Universităţii din Iaşi care au atacat mai mulţi evrei pe când veneau în vacanţă cu trenul. 201. 1928 iulie 4. Bucureşti: Uniunea Evreilor Români comunică ministrului Instrucţiunii că deşi Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini din România a fost dizolvată, ea continuă să activeze pe faţă, fără ca autorităţile să ia măsurile ce se cuvin. 202. 1928 iulie 4. Chişinău: Marele Stat Major avertizează asupra posibilităţii ca studenţii din localitate, dar şi din alte centre universitare, să declanşeze violenţe antisemite la Chişinău. 203. 1928 septembrie 7. Bucureşti: Notă a serviciului de Siguranţă în legătură cu persecutarea studenţilor români aflaţi la studii la Caen (Franţa) de către colegii lor evrei, conflictul pornind de la alegerile pentru Asociaţia Generală a Studenţilor Români din Franţa. În Anexe, materiale care – în opinia Siguranţei – ar trebui să dovedească acest lucru. 204. 1928 noiembrie 17. Cluj: Notă informativă a prefectului de poliţie asupra unor noi acţiuni violente antisemite, cu exemplificări de studenţi evrei agresaţi. Totodată, este stabilită o legătură directă între activitatea studenţilor din Liga Apărării Naţional-Creştine şi tulburările anti-evreieşti. 205. 1928 noiembrie 23. Bucureşti: Directive ale Ministerului Instrucţiunii în legătură cu atitudinea pe care trebuie să o adopte universităţile în contextul pregătirii unor mişcări studenţeşti cu ocazia zilei de 10 decembrie. 206. 1928 noiembrie 23. Cluj: Apel al rectoratului Universităţii din Cluj adresat studenţilor, prin care sunt îndemnaţi să nu se alăture celor care vor să provoace dezordini în această instituţie, a cărei menire este doar educaţia. 207. 1928 decembrie 1. Cluj: Notă informativă a prefectului poliţiei prin care se arată că studenţii „creştini” aşteaptă venirea lui A.C. Cuza pentru manifestările de 10 decembrie, iar până atunci ar fi posibile manifestări antisemite la facultatea de medicină. 208. 1928 decembrie 2. Bucureşti: Notă informativă a poliţiei din capitală despre întrunirea Uniunii Evreilor Români, la care s-a discutat – printre altele – despre atitudinea diverselor guverne faţă de mişcarea antisemită, fiind totodată criticată atitudinea lui W. Filderman în chestiunea cadavrelor. 209. 1928 decembrie 4. Bacău: Raport al prefectului asupra agresării unui evreu de către studenţi „creştini” într-un tren de persoane şi reacţia de apărare a unor israeliţi faţă de aceştia din urmă în gara Bacău. 210. 1928 decembrie 5. Cluj: Cererea Societăţii Academice „Petru Maior” către decanul facultăţii de litere pentru a suspenda cursurile în ziua de 10 decembrie, atât pentru a aniversa începutul mişcării studenţeşti antisemite, cât şi pentru a nu exista agresiuni contra evreilor din universitate. 211. 1928 decembrie 9. Iaşi: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu dezordinile pe care intenţionează să le provoace studenţii antisemiţi în universitate. 212. 1928 decembrie 14. Cluj: Solicitarea studenţilor evrei adresată Baroului de avocaţi de a se trimite avocaţi care să conferenţieze în faţa acestora pe diverse teme de interes profesional. 117 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 213. 1928 decembrie 17. Bucureşti: Ordinul Ministerului de Interne asupra măsurilor ce trebuie luate cu ocazia plecării şi venirii studenţilor din vacanţă, pentru a se evita manifestările antisemite. 214. 1929 decembrie 20. Iaşi: Raportul chestorului de poliţie asupra manifestărilor antisemite studenţeşti din zilele 16-18 decembrie. În Anexă lista studenţilor evrei şi „creştini” care au făcut reclamaţii unii contra altora. 215. 1930 ianuarie 2. Iaşi: Dare de seamă a prof. C. Şumuleanu – susţinător al antisemitismului - asupra evenimentelor violente contra studenţilor evrei din ziua de 16 decembrie. 216. 1930 ianuarie 9. Bucureşti: Informare a Ministerului Apărării în ceea ce priveşte ordinul dat armatei de a interveni în universităţi la cererea rectorilor din ţară. 217. 1930 ianuarie 13. Cluj: Dare de seamă a rectorului în legătură cu dezordinile studenţeşti din 10 decembrie anul trecut, arătându-se nemulţumirea faţă de intervenţia forţelor poliţieneşti şi militare, care au încălcat principiul autonomiei universitare. 218. 1930 ianuarie 28. Iaşi: Rezultatul anchetei comisiei de disciplină a facultăţii de medicină în legătură cu incidentele violente dintre studenţii români şi evrei petrecute în laboratorul de chimie. În Anexe, mai multe declaraţii ale prof. C. Şumuleanu şi ale unor studenţi evrei. 219. 1930 ianuarie 30. Iaşi: Memoriul „Asociaţiei Studenţilor Creştini” din Universitatea din Iaşi prin care se manifestă nemulţumirea faţă de atitudinea rectorului, care a pedepsit pe studenţii ce au provocat dezordini antisemite şi a retras autorizaţia de funcţionare a Asociaţiei. Printre solicitări se află şi aplicarea lui numerus clauses. 220. 1930 februarie 1. Iaşi: Întâmpinarea prof. C. Şumuleanu la raportul de anchetă al Comisiei disciplinare, prin care se dezvinovăţeşte în ceea ce priveşte complicitatea lui la violenţele antisemite din luna decembrie a anului trecut. 221. 1930 februarie 3. Iaşi: Protest al studenţilor evrei medicinişti contra faptului că se tergiversează pedepsirea colegilor „creştini” care i-au agresat în cadrul laboratorului de chimie al prof. C. Şumuleanu. 222. 1930 februarie 14. Bucureşti: Interpelarea lui S. Rozemberg în Parlamentul României în legătură cu manifestările antisemite din Chişinău, îndeosebi ale studenţilor teologi, constatând evidente legături între aceste violenţe şi propaganda electorală a unor partide politice. 223. 1930 februarie 26. Chişinău: Ancheta decanului facultăţii de teologie în legătură cu violenţele antisemite din localitate. În Anexă câteva declaraţii ale studenţilor „creştini” acuzaţi că au participat la aceste manifestări. 224. 1930 martie 12. Cluj: Plângerea mai multor lideri ai societăţilor studenţeşti în legătură cu intervenţia brutală a poliţiei în timpul unor manifestaţii cu caracter naţionalist. În Anexe câteva declaraţii ale participanţilor. 225. 1930 martie 18. Iaşi: Telegramă adresată Regenţei prin care se solicită intervenţia pentru ca studenţii evrei să nu mai fie maltrataţi de către colegii lor „creştini” şi pentru a putea astfel participa la cursuri. 226. 1930 martie 18. Bârlad: Notă informativă a poliţiei despre activitatea comunistă a unor tineri, dintre care unii erau studenţi. 118 Lista documentelor 227. 1930 martie 21. Cluj: Rapoarte ale Parchetului în legătură cu manifestările studenţeşti din localitate, cu motivarea intervenţiei poliţiei. 228. 1930 martie 22. Iaşi: Dare de seamă a rectorului către ministrul Instrucţiunii asupra unor incidente antisemite, invocând totodată pasivitatea organelor de ordine. 229. 1930 martie 25. Iaşi: Notă informativă a poliţiei în legătură cu mai mulţi studenţi evrei cercetaţi şi condamnaţi pentru delictul de „rebeliune”. 230. 1930 martie. Iaşi: Raport al poliţiei asupra mai multor incidente cu caracter antisemit la care au participat studenţi „creştini” ai universităţii. 231. 1930 aprilie 1. Iaşi: Declaraţia unui student „creştin” de la facultatea de medicină asupra cauzelor unui conflict avut cu un coleg evreu, conflict ce a degenerat apoi în acţiuni violente antisemite ale studenţilor. 232. 1930 aprilie 1. Iaşi: Declaraţia unui student „creştin” asupra contextului în care a participat la o acţiune antisemită în cadrul facultăţii de medicină. 233. 1930 aprilie 2. Iaşi: Notă explicativă a prof. Gr.T. Popa în legătură cu violenţele antisemite care au avut loc două zile consecutiv la facultatea de medicină din localitate. Totodată face propuneri în ceea ce priveşte modalităţile de a elimina manifestările anti-evreieşti din universitate. 234. 1930 aprilie 2. Bucureşti: Cererea unui tânăr eliminat din universităţile româneşti cu ocazia violenţelor din decembrie 1927 de a fi reprimit ca student, regretând atitudinea antisemită de atunci. 235. 1930 aprilie 7. Iaşi: Reclamaţia unui student evreu care a fost agresat din motive antisemite de câţiva tineri, arătând că a fost ameninţat să se retragă de la universitate. 236. 1930 mai 7. Iaşi: Solicitarea unui student antisemit de a fi acceptat la examene până când instanţele judecătoreşti se vor pronunţa în ceea ce priveşte vinovăţia sa cu ocazia agresării unor colegi evrei. 237. 1930 mai 14. Iaşi: Reclamaţia a doi studenţi evrei de la facultatea de ştiinţe că au fost agresaţi de un coleg „creştin”. Fapta nu este singulară, relatându-se o altă împrejurare când au fost crunt bătuţi de mai mulţi studenţi antisemiţi. 238. 1930 mai 23. Bucureşti: Interpelarea lui A.C. Cuza în Parlament în legătură cu atitudinea presupus provocatoare a evreilor, care nelinişteşte populaţia „creştină”. 239. 1930 mai 24. Iaşi: Solicitarea unor studenţi acuzaţi de participare la manifestări antisemite de a li se ridica pedeapsa stabilită de Senatul universitar până când se va pronunţa o sentinţă judecătorească. 240. 1930 mai 31. Bucureşti: Raportul poliţiei capitalei în legătură cu violenţele antisemite săvârşite de membri ai Uniunii Studenţilor Creştini, precum şi măsurile luate de autorităţi pentru prevenirea acestora pe viitor. 241. 1930 mai 31. Iaşi: Memoriul mai multor studenţi evrei de la facultatea de medicină, adresat rectorului, prin care îi solicită a interveni pe lângă prof. C. Şumuleanu pentru a fi primiţi la examene. 242. 1930 iunie 3. Iaşi: Informarea directorului căminului studenţesc din Păcurari asupra prezenţei mai multor membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini care agresează pe evrei. 119 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 243. 1930 iulie 22. Cernăuţi: Moţiunea avocaţilor din Bucovina asupra agitaţiilor şi devastărilor provocate de către adepţii lui A.C. Cuza, acţiuni ce trebuie împiedicate de către autorităţi, pentru a nu degenera în violenţe grave. 244. 1930 octombrie. Iaşi: Memoriul unui tânăr evreu de la facultatea de medicină, adresat Regelui, prin care solicită să fie reprimit la examene de către prof. C. Şumuleanu, care l-a pedepsit pentru că a depus mărturie împotriva studenţilor antisemiţi. 245. 1931 ianuarie 3. Bucureşti: Circulară a Ministerului Instrucţiunii prin care rectorii sunt rugaţi a lua măsuri ferme pentru a îndepărta din universităţi pe studenţii antisemiţi care produc tulburări. 246. 1931 ianuarie 12. Cluj: Raport al rectorului către ministrul Instrucţiunii, prin care îi comunică faptul că studenţii sunt liniştiţi, dar că există totuşi o oarecare tensiune datorită reducerii numărului de burse. În Anexă, un discurs al rectorului Iuliu Haţieganu adresat studenţilor cu ocazia reînceperii cursurilor universitare. 247. 1931 ianuarie 13. Bucureşti: Adresa ministrului de Interne către cel de la Instrucţiune Publică de a se lua măsuri contra unui student ce a acuzat calomnios în presă pe un general al armatei române de apartenenţă la o societate francmasonică. 248. 1931 ianuarie 27. Bucureşti: Notă informativă cu studenţi care sunt lideri ai unor „cuiburi” ale Societăţii „Arhanghelul Mihail” din Galaţi. 249. 1931 februarie 10. Bucureşti: Informare despre violenţele din Cernăuţi asupra tipografiei ziarului evreiesc „Vorwärts” şi agitaţiile antisemite contra unei actriţe a Teatrului Naţional. 250. 1931 februarie 15. Paris: Decanul facultăţii de medicină din Paris îi prezintă ministrului Instrucţiunii de la noi situaţia statistică a prezenţei românilor acolo, din care un sfert sunt evrei. În acest context, ar intenţiona să introducă aplicarea lui numerus clausus pentru studenţii români. 251. 1931 martie 9. Timişoara: Decizia Centrului Studenţesc din Timişoara de a exclude din rândurile ei doi studenţi care au criticat în presă atitudinea antisemită a unor tineri din Şcoala Politehnică. 252. 1931 martie 20. Bucureşti: Interpelarea lui A.C. Cuza în Parlamentul României, ce pune în discuţie atitudinea rectorului Politehnicii din Timişoara faţă de studenţii antisemiţi, aducând acuzaţii conducătorului acelei instituţii de învăţământ superior. 253. 1931 aprilie 22. Bucureşti: Ministrul Instrucţiunii solicită rectorului Universităţii din Bucureşti de a cerceta împrejurările în care s-a ţinut un Congres al studenţilor sionişti. 254. 1931 aprilie 29. Timişoara: Solicitarea unui părinte ca fiul său să fie reprimit la Politehnică, deoarece a fost exmatriculat că a participat la manifestări antisemite. 255. 1931 iunie 2. Bucureşti: Informare despre implicarea unor studenţi evrei ai facultăţii de drept din Oradea în mişcarea comunistă, solicitându-se eliminarea acestora din învăţământul superior. 256. 1931 iunie 9. Bucureşti: Decizia Ministerului Instrucţiunii de eliminare pentru totdeauna a unor studenţi evrei de la facultatea de drept din Oradea. 120 Lista documentelor 257. 1931 octombrie 24. Bucureşti: Solicitarea Ministerului Instrucţiunii ca un student evreu al Universităţii din Cluj să fie exmatriculat deoarece face parte dintr-o organizaţie comunistă. 258. 1931 noiembrie 18. Iaşi: Rectorul universităţii informează Ministerul Instrucţiunii despre întrunirile neautorizate ale studenţilor „creştini”, solicitând totodată de a nu se permite organizarea vreunui congres studenţesc, deoarece s-ar produce din nou dezordini. 259. 1932 ianuarie 24. Iaşi: Raport al poliţiei în legătură cu desfăşurarea şi contextul unor manifestaţii antisemite la care au participat studenţii din localitate. 260. 1932 februarie 4. Iaşi: Implicarea unui student evreu în mişcarea comunistă, prin răspândirea de manifeste subversive. 261. 1932 februarie 15. Iaşi: Declaraţia unui student evreu despre altercaţia avută într-o frizerie datorită atmosferei antisemite. 262. 1932 martie 26. Cluj: Moţiunea de solidarizare a studenţilor „creştini” clujeni cu cei de la Universitatea din Bucureşti, protestându-se totodată împotriva brutalităţii cu care a intervenit poliţia împotriva tinerilor din capitală. 263. 1932 martie 26. Cluj: Studenţii „creştini” anunţă că au declarat grevă în semn de solidaritate cu colegii lor din Bucureşti şi Iaşi, dar şi datorită brutalităţii cu care a intervenit poliţia în cele două centre universitare. 264. 1932 martie 28. Cluj: Sesizarea Centrului Studenţesc „Petru Maior” în ceea ce priveşte existenţa unei organizaţii evreieşti în universitate care răspândeşte manifeste şi îndeamnă la „anarhie”. În Anexă se află un exemplar din aceste manifeste. 265. 1932 martie 29. Cluj: Raport al poliţiei prin care, în urma cercetărilor, infirmă delaţiunea Centrului Studenţesc „Petru Maior” împotriva unor colegi evrei grupaţi în „Organizaţia Studenţilor Săraci”. 266. 1932 martie 31. Cluj: Reclamaţia unui student evreu de la facultatea de medicină în ceea ce priveşte alungarea lui de către colegii „creştini” de la cursuri, sub motivul că ar fi „comunist”. 267. 1932 martie 31. Cluj: Reclamaţia mai multor studenţi medicinişti evrei referitoare la excluderea lor de la cursurile de biochimie de către colegii creştini, invocându-se faptul că sunt israeliţi şi „comunişti”. 268. 1932 aprilie 5. Cluj: Memoriu al Societăţii Studenţilor în Medicină prin care se solicită anchetarea şi pedepsirea de către Senatul universitar a mai multor studenţi evrei suspectaţi că ar avea simpatii comuniste. 269. 1932 iulie 9. Cluj: Decizia Senatului universitar de a exclude un student evreu de la facultatea de litere întrucât a fost condamnat penal pentru „îndemn la revoluţie”. 270. 1932 noiembrie 28. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei asupra unor studenţi maghiari şi evrei de la Academia Comercială şi Universitatea din Cluj care ar fi comunişti, iar alţi israeliţi fiind implicaţi în mişcarea sionistă. 271. 1932 decembrie 14. Timişoara: Notă informativă a poliţiei în ceea ce priveşte posibile manifestări studenţeşti contra unor trupe artistice maghiare şi evreieşti ce vor veni în Timişoara. 272. 1932 decembrie 15. Timişoara: Raport al poliţiei în ceea ce priveşte organizarea prin ţară de către studenţii evrei a unor conferinţe şi aşa-zise „procese literare”, care de fapt ar fi pretextul întâlnirii celor ce au aderat la mişcarea comunistă. 121 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 273. 1933 ianuarie 21. Turnu Măgurele: Raportul poliţiei în ceea ce priveşte devastarea Sinagogii din localitate de către mai mulţi studenţi bucureşteni, cei mai mulţi de la Academia Comercială. 274. 1933 ianuarie 29. Iaşi: Solicitarea Siguranţei de a se lua măsuri ca studenţii „naţionalişti” să nu devasteze căminul basarabenilor şi pe cel al evreilor, semnalându-se existenţa unor informaţii asupra unei asemenea intenţii. 275. 1933 februarie 13. Iaşi: Rectoratul transmite ministrului Instrucţiunii memoriul câtorva profesori (în Anexă), prin care autorităţile statului sunt acuzate de prea multă toleranţă în a reprima mişcările şi violenţele studenţeşti din afara universităţii. 276. 1933 februarie 27. Iaşi: Intervenţia rectorului Traian Bratu pe lângă ministrul Instrucţiunii, pentru a avea în atenţie cele semnalate prin memoriul a şapte profesori în legătură cu slaba reacţie a forţelor de ordine în a împiedica violenţele antisemite din afara universităţii. 277. 1933 martie 13. Cluj: Cererea în numele studenţilor evrei de la facultatea de drept, adresată rectorului, de a lua act de faptul că ei au fost excluşi din Societatea Studenţilor în Drept la solicitarea Uniunii Studenţilor Creştini. Din acest motiv, studenţii evrei ar dori să-şi creeze propriul organism asociativ. 278. 1933 aprilie 4. Oradea: Informare a Siguranţei în legătură cu încercarea unui grup de studenţi „creştini” de a provoca violenţe antisemite în zona comercială, acţiune zădărnicită de către evreii aflaţi acolo, care s-au apărat şi i-au alungat pe provocatori. 279. 1933 aprilie 21. Cluj: Societatea Studenţilor în Farmacie denunţă un coleg evreu care ar împărţi manifeste printre coreligionari, solicitându-se „boicotarea” creştinilor. În Anexă se află textul manifestului. 280. 1933 mai 1. Cluj: Decizia Societăţii Studenţilor în Medicină de a nu permite studenţilor evrei să participe la cursuri vreme de o săptămână. Sunt invocate mai multe motive ce-i îndreptăţesc să ia o asemenea hotărâre. În Anexă se află procesul verbal al Comisiei de disciplină din facultatea de medicină, care condamnă decizia Societăţii amintite. 281. 1933 mai 3. Cluj: Comunicatul rectorului prin care se anunţă măsurile luate împotriva studenţilor evrei care s-au constituit în diverse Societăţi, precum şi excluderea unuia dintre ei. 282. 1933 mai 4. Cluj: Declaraţii ale mai multor studenţi evrei de la facultatea de farmacie în ceea ce priveşte neimplicarea lor în nici o societate, desolidarizându-se totodată de Apelul prin care se cerea „boicotarea” creştinilor. 283. 1933 mai 5. Cluj: Scrisoarea avocatului Eugen Kertész adresată rectorului, prin care ia apărarea studenţilor evrei ce au fost sancţionaţi din motive politice, explicând confuzia în a li se atribui calitatea de „comunişti” sau „socialişti”. 284. 1933 mai 8. Cluj: Memoriul unor studenţi evrei adresat rectoratului, prin care se explică gruparea lor în diverse cercuri, cauza principală fiind atitudinea antisemită a colegilor „creştini”. 285. 1933 mai 8. Cluj: Solicitarea prof. V. Papilian de la facultatea de medicină de a se lua măsuri urgente contra studenţilor care împiedică pe colegii lor evrei de a participa la cursuri. 122 Lista documentelor 286. 1933 mai 9. Cluj: Hotărârea Senatului universitar de a dezaproba decizia studenţilor „creştini” de la facultatea de medicină de a nu permite evreilor să frecventeze cursurile. 287. 1933 mai 11. Cluj: Hotărârea Senatului universitar de a pedepsi mai mulţi evrei din facultatea de medicină şi farmacie pentru că au făcut parte dintr-o Societate studenţească neautorizată. 288. 1933 mai 11. Cluj: Rectorul universităţii este informat de câţiva studenţi evrei de la facultatea de drept că li s-a interzis participarea la cursuri de către un coleg „creştin”. 289. 1933 mai 11. Cluj: Mai mulţi studenţi evrei semnalează rectorului faptul că li s-a interzis să participle la cursuri. 290. 1933 mai 12. Cluj: Directorul Institutului de Anatomie Patoligică motivează rectorului de ce nu s-au ţinut cursurile, invocând violenţele antisemite. 291. 1933 mai 12. Cluj: Raportul lui Rubin Popa, şef de lucrări la facultatea de medicină, asupra incidentelor antisemite la care a fost martor. 292. 1933 mai 13. Cluj: Declaraţia unui student „creştin” care a participat la violenţele antisemite din 11 mai de la facultatea de medicină. 293. 1933 mai 14. Cluj: Apelul rectorului Fl. Ştefănescu-Goangă prin care studenţii sunt rugaţi să instaureze liniştea în universitate, pentru a nu se recurge la suspendarea cursurilor şi pedepsirea celor vinovaţi. 294. 1933 mai 15. Cluj: Raportul prof. Gh. Pamfil de la facultatea de medicină în ceea ce priveşte continuarea atitudinii antisemite din partea studenţilor „creştini”. 295. 1933 mai 15. Cluj: Comunicatul Senatului universitar în ceea ce priveşte suspendarea cursurilor şi pedepsirea mai multor studenţi care au continuat dezordinile antisemite. 296. 1933 mai 15. Iaşi: Raport al poliţiei în legătură cu starea de spirit a studenţilor „creştini” după eliminarea din universitate a unui lider care a solicitat aplicarea lui numerus nullus. 297. 1933 mai 16. Cluj: Decizia Societăţii Studenţilor în Drept de a interzice pe viitor participarea evreilor la cursurile universitare. 298. 1933 mai 16. Cluj: Informare a directorului Institutului de Anatomie Patologică despre refuzul studenţilor creştini de a-i accepta la cursuri pe colegii lor evrei. 299. 1933 mai 16. Cluj: Declaraţia lui Alexandru Buia în ceea ce priveşte contextul în care a fost adoptată de către studenţii creştini decizia de a nu permite evreilor să participe la cursuri. 300. 1933 mai 17: Cluj: Memoriu al studenţilor „creştini” prin care se cere anularea pedepselor aplicate colegilor acuzaţi de antisemitism, eliminarea evreilor din universitate, datorită convingerilor comuniste, şi redeschiderea universităţii. În Anexă, motivaţia pentru care se cere aplicarea lui numerus clausus. 301. 1933 mai 19. Cluj: Decizia Senatului universitar de a pedepsi pe membrii comitetului Societăţii Studenţilor în Drept care au încălcat hotărârile rectorului, care au participat la întruniri neautorizate şi au solicitat îndepărtarea evreilor din universitate. 302. 1933 mai 19. Cluj: Comunicatul rectorului privind excluderea din universitate a studenţilor care fac parte din societăţi cu caracter secret şi cu scopuri „anarhice”. 123 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 303. 1933 mai 19. Cluj: Cererea unui student „creştin” de a i se anula pedeapsa, întrucât a fost arestat de poliţie din eroare, cu ocazia manifestărilor antisemite de la facultatea de medicină. 304. 1933 mai 20. Cluj: Solicitarea Asociaţiei Farmaciştilor din Ardeal şi Banat de a se concentra învăţământul farmaceutic la Bucureşti, datorită unei supra-producţii de titraţi, din care majoritatea sunt minoritari. 305. 1933 mai 29. Cluj: Decizia Senatului universitar de a pedepsi un student evreu şi câţiva tineri „creştini”, precum şi închiderea universităţii datorită dezordinilor antisemite. 306. 1933 mai 30. Cluj: Solicitarea unei studente israelite pentru a i se anula pedeapsa pierderii a două sesiuni de examene datorită aderării ei la o organizaţie nerecunoscută de către Senatul universitar. 307. 1933 mai 30. Timişoara: Notă informativă a Siguranţei despre faptul că evreii adună bani pentru a cumpăra arme şi a se apăra în cazul violenţelor antisemite. 308. 1933 iunie 1. Bucureşti: Activitatea extremistă de propagandă a unor cadre didactice şi a unui student. În anexă, un manifest al Gărzii de Fier, cu un vădit caracter antisemit. 309. 1933 iunie 7. Cernăuţi: Solicitarea adresată Regelui de către Avram Rappaport, doctor în litere şi cu stagii de pregătire la Strassbourg şi Florenţa, de a i se acorda un stipendiu pentru a merge la Cairo şi a se specializa în orientalistică. 310. 1933 iunie 10. Cluj: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu mai mulţi studenţi evrei care fac propagandă comunistă la Biblioteca Universitară, răspândind totodată revista „Studentul revoluţionar”. 311. 1933 noiembrie 22. Cluj: Decizia Senatului universitar de exmatriculare a unei studente israelite deoarece a fost surprinsă că răspândea manifeste „comuniste”, ce îndemnau la grevă. 312. 1934 februarie 5. Cluj: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu existenţa unor însemne ale Gărzii de Fier („svastica”) în diverse săli ale facultăţii de drept. 313. 1934 martie 6. Cluj: „Acţiunea Patriotică” atrage atenţia rectorului universităţii asupra faptului că instituţia foloseşte un avocat evreu în litigiile sale, în loc să apeleze la unul din numeroşii avocaţi români. 314. 1934 mai 19. Cluj: Declaraţia unui student, reporter la un ziar local, asupra contextului în care a fost acuzat de „tulburarea liniştii publice”, prin afirmaţii antisemite, şi „apologia” asasinării lui I.G. Duca. 315. 1934 iulie 12. Timişoara: Notă informativă despre activitatea ilegală a Gărzii de Fier şi a propagandei antisemite făcută de aceasta. 316. 1934 iulie 27. Timişoara: Raport al poliţiei în ceea ce priveşte propaganda studenţilor extremişti, dar şi asupra divergenţelor dintre cele două orientări principale ale acestora. 317. 1934 august 3. Timişoara: Notă informativă în legătură cu iniţiativa evreilor de a boicota produsele germane, datorită antisemitismului promovat de regimul instaurat de Adolf Hitler. 318. 1934 august 9. Bucureşti: Precizări ale Ministerului de Externe asupra recunoaşterii unei diplome în stomatologie obţinute în Franţa de către un tânăr evreu. 124 Lista documentelor 319. 1934 septembrie 19. Timişoara: Notă informativă în legătură cu măsurile organizatorice ale studenţilor din Liga Apărării Naţional Creştine. 320. 1935 martie 6. Bucureşti: Notă informativă asupra întrunirii grupului parlamentar al Partidului Maghiar şi discuţiilor pe marginea intenţiei autorităţilor de a introduce numerus valachicus pe piaţa muncii din România. 321. 1935 aprilie 5-8. Bucureşti: Raport informativ asupra mai multor probleme legate de activitatea Uniunii Studenţilor Creştini din capitală: organizarea unui congres naţional, diverse cazuri concrete de antisemitism universitar şi intervenţia poliţiei pentru a reinstaura ordinea. 322. 1935 mai 4. Bucureşti: Raportul poliţiei capitalei în legătură cu studenţii anchetaţi şi arestaţi cu prilejul violenţelor antisemite din luna precedentă. 323. 1935 mai 20. Bucureşti: Prefectura poliţiei anunţă Ministerul Instrucţiunii de arestarea şi judecarea de către un Tribunal Militar a mai multor studenţi participanţi la violenţele antisemite din luna precedentă. 324. 1935 mai 20. Cluj: Societatea Studenţilor în Medicină anunţă pe decanul facultăţii de faptul că nu vor mai intra la cursuri până nu se introduce numerus clausus, dar şi din solidaritate cu colegii lor din Bucureşti pedepsiţi în urma violenţelor antisemite. 325. 1935 mai 22. Bucureşti: Notă informativă în legătură cu memoriul studenţilor „creştini” din universitate de solidarizare cu colegii lor medicinişti, punând violenţele antisemite pe seama „provocărilor” Partidului Liberal. 326. 1935 mai 22. Bucureşti: Notă informativă asupra ipostazei că, în cazul reluării cursurilor de la facultatea de medicină, violenţele antisemite vor fi reluate. 327. 1935 mai 23. Bucureşti: Memoriul Societăţii Studenţilor în Medicină adresat ministrului Instrucţiunii Publice, prin care se încearcă dovedirea din punct de vedere statistic a faptului că „minoritarii” domină profesia de medic, din acest motiv solicitând aplicarea într-o primă etapă a lui numerus nullus, pentru ca apoi să funcţioneze un numerus clausus. 328. 1935 mai 25. Bucureşti: Hotărârile luate de Consiliul interuniversitar în urma agitaţiilor studenţeşti din ultima vreme, proclamându-se faptul că revendicările social-politice nu stau în puterea universităţilor de a le rezolva. 329. 1935 august 19. Bucureşti: Notă informativă asupra unui student evreu din România care îşi face studiile la Brno, dovedindu-se însă un „înfocat filomaghiar”. 330. 1935 septembrie 4. Bucureşti: Adresă a Ministerului Instrucţiunii cu o copie de pe Raportul Parchetului din Satu Mare prin care se solicită a nu se aproba ţinerea acolo a unui congres al studenţilor din Cluj, datorită faptului că oraşul numără foarte mare de locuitori evrei şi s-ar produce violenţe antisemite. 331. 1935 octombrie 7. Bucureşti: Decanul facultăţii de farmacie informează Ministerul Instrucţiunii asupra faptului că nu recunoaşte frecvenţa şi examenele studenţilor de la farmacia din Iaşi din anul şcolar 1934-1935, întrucât această facultate era deja desfiinţată. 332. 1935 octombrie 28. Cluj: Solicitarea mai multor tineri israeliţi de a li se aproba înfiinţarea unei Asociaţii Generale a Studenţilor Evrei. 333. 1936 ianuarie 20. Cluj: Intervenţia ziarului „Új Kelet” pe lângă rectorul universităţii în cazul a doi studenţi evrei care vor să-şi continue studiile la Cluj, dar nu sunt primiţi din motive confesionale. În Anexă răspunsul rectorului. 125 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 334. 1936 februarie 11. Bucureşti: Înştiinţare asupra organizaţiei „Blocul pentru apărarea libertăţilor democratice”, de orientare comunistă, menită a reacţiona la eventualele agresiuni ale grupărilor de dreapta. 335. 1936 februarie 19. Timişoara: Notă informativă despre activitatea propagandistică a studenţilor înregimentaţi în Partidul „Totul pentru Ţară”. 336. 1936 februarie 20. Bucureşti: Notă informativă asupra unui student care, în timpul vacanţei, a făcut propagandă pentru Corneliu Zelea-Codreanu şi gruparea lui politică. 337. 1936 martie 14. Bucureşti: Informare din partea Ministerului de Externe în legătură cu excesele antisemite de la Universitatea din Varşovia. 338. 1936 martie 18. Praga: Raportul Legaţiei noastre din Praga în legătură cu mai mulţi studenţi evrei din România aflaţi la Universitatea din Brno care desfăşoară activitate comunistă. În Anexă, lista acestora cu date biografice de identificare. 339. 1936 mai 6. Cluj: Apel al studenţilor „creştini” adresat profesorilor în legătură cu intervenţia autorităţilor cu ocazia Congresului studenţesc de la Târgu Mureş, in urma căreia au fost arestaţi mai mulţi lideri ai societăţilor studenţeşti participante. 340. 1936 iulie 31. Bucureşti: Notă informativă despre studenţii din România înscrişi la diverse şcoli de învăţământ superior din Cehoslovacia cunoscuţi că desfăşoară activitate comunistă. În Anexă, un tabel cu aceştia, în marea majoritate evrei. 341. 1936 august 17. Bucureşti: Regretând asasinarea legionarului Mihai Stelescu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe solicită ministrului Instrucţiunii ca, printr-o nouă lege a învăţământului superior, Patriarhia să aibă dreptul a numi profesorii facultăţilor de teologie şi să intervină în procesul de educaţie a viitorilor preoţi. 342. 1936 noiembrie 19. Cluj: Notă informativă a Siguranţei în ceea ce priveşte refuzul studenţilor „creştini” de a se prezenta la cursurile facultăţii de medicină deoarece au fost admişi la examenul de admitere şi tineri evrei. 343. 1936 decembrie 11. Cluj: Serviciul de Siguranţă informează rectoratul că studenţii „creştini” au primit autorizaţia de a sărbători ziua de 10 decembrie fără acordul universităţii. 344. 1937 ianuarie 25. Bucureşti: Notă informativă a Siguranţei în legătură cu pregătirile ce se fac pentru ţinerea la Timişoara a unui congres al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români. 345. 1937 ianuarie 28. Bucureşti: Acordul ministrului Instrucţiunii ca un număr restrâns de studenţi să se întâlnească la Timişoara pentru a stabili programul funeraliilor lui Ioan Moţa. 346. 1937 aprilie 16. Cluj: Solicitarea Asociaţiei de Ajutorare a studenţilor evrei ardeleni adresată rectorului, prin care este rugat să revizuiască lista cu bursieri ai universităţii şi să fie incluşi mai mulţi israeliţi. 347. 1937 iulie 27. Vicovul de Sus (Suceava): Proces verbal al jandarmeriei locale în legătură cu incidente antisemite la care au participat şi un student. 126 Lista documentelor 348. 1937 septembrie 28. Bucureşti: Rectorul Politehnicii semnalează ministrului Instrucţiunii faptul că în ziua examenului de admitere la această şcoală au pătruns în clădire mai mulţi studenţi „creştini” de la medicină şi de la Academia Comercială pentru a împiedica pe evrei să participe la examinare. 349. 1937 noiembrie 23. Bucureşti: Ministrul Instrucţiunii semnalează rectorului Politehnicii din Timişoara că studenţii acestei şcoli activează politic, ceea ce este interzis, solicitând sancţionarea celor vinovaţi. 350. 1937 decembrie 3. Iaşi: Notă informativă a poliţiei în legătură cu desfăşurarea grevei studenţilor, principala revendicare a acestora fiind separarea Politehnicii de universitate. 351. 1937 decembrie 8. Bucureşti: Solicitarea rectorului ca Ministerul Instrucţiunii să intervină pentru a nu se permite funcţionarea mai multor societăţi studenţeşti „creştine” declarate ilegale, care doresc totodată să organizeze aniversarea zilei de 10 decembrie. În Anexă, solicitarea acestor societăţi de a li se permite manifestări cu această ocazie. 352. 1937 decembrie 10. Timişoara: Informare a rectorului Politehnicii despre felul în care s-au derulat manifestările organizate de studenţii „creştini” cu ocazia zilei de 10 decembrie. 353. 1937 decembrie 14. Bucureşti: Moţiunea Marelui Consiliu al Asociaţiei Generale a Medicilor adresată ministrului Instrucţiunii prin care se solicită maximă exigenţă în echivalarea diplomelor de doctor în medicină obţinute în străinătate. 354. 1937 decembrie 18. Iaşi: Notă informativă în legătură cu desfăşurarea ceremoniilor de înmormântare a prof. C. Şumuleanu, la care au participat numeroşi legionari, printre care şi Corneliu Zelea-Codreanu. 355. 1937 decembrie 18. Iaşi: Nemulţumirea studenţilor din Iaşi, care ar dori să intre în grevă, deoarece nu li s-a aprobat reducere la biletele CFR. 356. 1938 februarie 21. Bucureşti: Solicitarea de către un tânăr evreu a unui paşaport pentru a pleca la studii în străinătate. 357. 1938 februarie 23. Cluj: Decizia de menţinere a pedepsei cu exmatricularea pentru nişte studenţi evrei, deoarece au fost condamnaţi de „crime contra siguranţei statului”. 358. 1938 martie 5. Iaşi: Nemulţumirea studenţilor pentru că nu şi-au primit bursele, fiind decişi să treacă la manifestaţii ostile rectorului. 359. 1938 aprilie 12. Alba Iulia: Anunţ al poliţiei în legătură cu faptul că Universitatea din Bucureşti nu a mai prelungit autorizaţia de funcţionare a Asociaţiei Generale a Studenţilor Evrei din România. 360. 1938 iulie 7. Bucureşti: Statistica avocaţilor din Transilvania şi Basarabia, cu indicarea numărului de evrei ce au o asemenea profesie. 361. 1938 august 13. Bucureşti: Solicitarea unui tânăr din Rădăuţi de a i se aproba un paşaport de studii în Palestina. 362. 1938 noiembrie 11. Cluj: Directorul Clinicii de chirurgie înştiinţează pe decanul facultăţii de medicină că studenţii evrei au fost împiedicaţi să participe la cursul său. 363. 1938 noiembrie. Bucureşti: Solicitarea unui tânăr evreu de a i se aproba eliberarea unui paşaport necesar continuării studiilor în Franţa. 127 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 364. 1938 decembrie 5. Bucureşti: Cererea unui comerciant evreu de produse chimice de a i se elibera fiului său un paşaport pentru studii în Franţa. 365. 1938 decembrie 14. Timişoara: Rectorul Politehnicii anunţă pe ministrul Educaţiei că nu există nici un student evreu în acea şcoală, anexând un tabel cu situaţia israeliţilor în anii precedenţi. 366. 1938 decembrie 22. Alba Iulia: Ordin de urmărire şi arestare a unui student de la facultatea de teologie din Cernăuţi care a participat la incendierea mai multor proprietăţi ale evreilor din Bucovina. 367. 1939 mai. Bucureşti: Raport al Ministerului pentru Minorităţi asupra „Problemei evreieşti”, cu următoarele capitole: mişcarea antisemită; legea revizuirii cetăţeniei; statistica populaţiei evreieşti; plângerile israeliţilor; situaţia lor economică şi politică; 368. 1939 iunie: Plângerea unui medic evreu, cu studii la Pavia (Italia), în legătură cu faptul că Universitatea din Iaşi a refuzat echivalarea diplomei sale de doctor. 369. 1939 decembrie. Cluj: Solicitarea ca Ministerul Educaţiei să acorde un ajutor financiar pentru un tânăr evreu aflat la studii de inginerie la Geneva. 128 List of Documents List of Documents 1. 1919 January 30. Yassi: The petition of the students from Yassi University to their professors, requesting the opening of the new academic year, because the post war difficulties does not justify this delay and many young people from all three provinces joined to the Romanian state are waiting to retake their studies after a three years break. 2. 1919 February 19. Yassi: The application of Iosef S. Goldstein, graduate of the Commercial Superior School, for submitting at the Faculty of Sciences, after he participated to the war and graduated the Military School of Infantry. 3. 1919 March 10. Yassi: The deliverance of some professors from the Faculty of Letters emphasizing that the tendency of some colleagues to restrain the freedom of speech creates an unpropitious academic climate based on hate, hard polemics and give to a state of anarchy. 4. 1919 March 27. Yassi: The memorandum for the foundation of the Association of Jewish Students from Yassi University. 5. 1919 March 28. Yassi: The request addressed to the rector by the Jews students in pharmacy for the financing the syllabus of botany of Professor Alexandru Popovici. 6. 1919 December 21. Cluj: Transylvanian Security note relating the decline of the Medicine Jewish students to use a Jews corpse for dissection. At the same time, is underlined the Anti-Romanian attitude of the Jews students who continue to speak Hungarian. 7. 1920 January 26. Cluj: The Victor Papilian report, headmaster of the Institute of Anatomy from Cluj, related to the incident from December and the attitude of the Jews students regarding a corpse of a coreligionist. The report also explains the circumstances in which the corpse was brought there and “the agitation” of the Christian students related to this issue. 8. 1920 January 28. Cluj: The president of the Medical Student Association from Cluj warns the board of trustees about the state of tension from faculty, which could became violent. In this respect, he suggests not submitting for the non Romanian students, suspected by attitude against social order. 9. 1920 April 6. Chisinau. The petition of the delegate ministry of Romanian government in Bassarabia related to the necessity of foundation of a university in this province, as possibility to form Romanian intellectual elite, because the region had a majority Jews-Russian componence. 10. 1920 June 6. Yassi: The local police record related to the action of some Christian students who set fire the brother’s Hafter “The Light” periodical. 11. 1920 June 18. Cluj: The Professor Ioan Lupas account, manager of the student dormitory on Avram Iancu Street, about his educational activities, focused on religious and national factor. 129 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 12. 1920 June 20. Yassi: The Gh. Zane student petition against Corneliu ZeleaCodreanu, who would wrote in press about the relations of the first with the Jews, insulted him through language. In Appendix, the declaration of Corneliu Zelea-Codreanu. 13. 1920 June 29. Yassi: The Corneliu Zelea-Codreanu declaration about the conflict had with the student N. Pascu, author of a calumnious article about the Zelea-Codreanu family. 14. 1920 August 29. Soroca: The Emanoil Abramovici request, alumni of an ethnic local high school, to be admitted as student at the University of Cluj, like other young people from Bassarabia. 15. 1920 October 9. Czernowitz: The Ministry of Instruction is informed that the university Senate approved – at the request of Jewish students – the holding of a Semitic language course, but with double tuition. 16. 1920 November 22. Yassi: The Student Center note related to the events linked to the opening of the academic year: Corneliu Zelea Codreanu and other students stopped the entry of students in University under the pretext that a religious service was not held. 17. 1920 November 23. Yassi: “The Transylvanian and Bucovinian Student Circle” Academic Society disapproved the interdiction to hold a religious service on the opening of the academic year (22 November), but in the same time is not agree with the violent manifestations of a Christian group of students related to this issue. 18. 1921 January. Yassi: The request of a Jewish student from Odessa in order to postpone the difference exams at the Faculty of Medicine for has the time to learn Romanian. 19. 1921 February 7. Czernowitz: The exclusion of the Jew student M. Bronstein from all Romanian universities because some registration documents were declared counterfeit. 20. 1921 March Yassi: The Fourth Body Army newsletter relates about the arrest of a Jewish student who spread handouts which urge the other students to strike. It is proposed that the student cards of all non Romanian students from Bassarabia to be approved by the Security Department of Yassi. 21. 1921 April 1. Yassi: The Circle of Bassarabian Students protest submitted to the rector of Yassi University about the aggressive attitude of the local police towards the students from Bassarabia, arrested, beaten, jailed and prosecuted without a concrete quilt. Therefore, it is pointed the fact that the violent manifestations of the students lead by C. Zelea-Codreanu would be riposted. 22. 1921 April 1. Yassi: The Th.I. Ionescu complaint, Professor at the National High School, against his former student M. Bercovici, who manifests a hostile attitude. 23. 1921 April 9. Yassi: The Fourth Body Army newsletter requests that the non Romanian Bassarabian students must have the local Security visa, because they, mostly Jews, are involved in the communist propaganda. 24. 1921 June 2. Cluj: Following a denunciation, the Security of Cluj requests the dean of the Medicine Faculty to check up the papers of the Jew student Albert Bernáth. 130 List of Documents 25. 1921 June 2. Bucharest: The A.C. Cuza letter to the rector of the Yassi University to justify the aggressive actions of Corneliu Zelea-Codreanu, announcing that he is against the expelling of Corneliu Zelea-Codreanu. 26. 1921 June 2. Yassi: The protest of the Journalists’ Union from Moldova in opposition to the aggressions of Corneliu Zelea-Codreanu made against journalists. 27. 1921 June [3-5]. Yassi: Statement of the Student Societies from Yassi for approving the expelling of Corneliu Zelea-Codreanu from University. 28. 1921 June 12. Cluj: The request of Nicolae Lövi for admitting the so-called „war semester”, because he served in the army during the whole war. 29. 1921 July 2. Czernowitz: It is bring into attention the decision of the Disciplinary commission to exclusion for one semester three Jews students who signed a protest addressed to the University Senate. 30. 1921 October 27. Cluj: The General Sanitary Inspectorate from Cluj asks to the local authorities that the unclaimed bodies not be buried on public expenses, but sent to the Faculty of Medicine, which will cover all the expenses. 31. 1921 December 15. Yassi: The request of C. Z. Codreanu for cancels the decision of the University Senate in order to exclude him from this academic institution. 32. 1922 February 21. Briceni (Hotin county): The local police warns the Rectorate of Yassi University about an amount of money collected by two Jews students for communist propaganda purposes. 33. 1922 May 16. Yassi: The Max H. Goldner claim for damages as a result of the devastation of his printing house and local newspaper “The Opinion” by some nationalist students. 34. 1922 June 8. Yassi: Announcement about the foundation of “The Association of the Christian Romanian Students from Yassi University”. 35. 1922 June 12. Bucharest: Ştefan Christescu announces the rector of Yassi University about the call of his conference about Einstein because of some threats from Jews students. 36. 1922 October 22. Yassi: The request of 300 Christian students addressed to the rector of the University in order to hold the religious service related to the opening of the academic year in Aula Magna and not in The Metropolitan Cathedral. 37. 1922 October. Yassi: “Union of the Local Jews” newsletter about the violent clashes between the Christian students and the “Macabi” society members. 38. 1922 November 1. Yassi: The General Jews Student Association from Yassi relates to the rector of the University about the violent manifestations of the Christian students during on a sportive activity organised by “Macabi” and a theatre performance in which played a Jews actress. There are also invoked another Anti-Semitic actions and requested measures against the turbulent students. 39. 1922 November 9. Yassi: The confidential Police report about the incidents from the National Theatre during the performance of the play “Ciuta”. 40. 1922 November 9. Yassi: The request addressed to the rector in order to found a medical student association in which all members be welcome no matter ethnic or religious criteria. 131 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 41. 1922 November 9. Yassi: The Jew student statement related to a minor incident from a local restaurant. 42. 1922 November 16. Bucharest: The general inspector of the Instruction Ministry reports about the Anti-Semitic disorders from Husi, Barlad, Yassi and Botosani, in which were involved the “nationalists” students. 43. 1922 November 17. Cluj: The Medicine Faculty students request to introduce numerus clausus in the process of admission because of insufficient space and the anti Romanian attitude of other ethnic groups. In these circumstances even Jews without Romanian citizenship would be expelled from University. 44. 1922 November 22. Cluj: The petition of “Christian” students from the Medicine Faculty related to the body dissection issue. 45. 1922 November 28. Cluj: The bulletin of the dean’s office at the Medicine Faculty which shows that is required an intervention to other religious communities for providing dissection’s bodies. At the same time it encourages students to maintain order, all the discontents been officially noticed to the dean. 46. 1922 November 29. Cluj: The Professor A. Ostrogovoch note, headmaster of the Institute of Chemistry, with the result of the discussions about the disorder from the last days. The disuse of Romanian language by other ethnic students is considered to be a “provocative” attitude. 47. 1922 December 1. Bucharest: The A. Stern hearing from the Deputy Chamber related to the Anti-Semitic excesses in Cluj University. 48. 1922 December 1. Bucharest: The Sándor József hearing from the Deputy Chamber related to the Anti-Semitic excesses in Cluj University. 49. 1922 December 6. Cluj: The Mór Tischler statement, chairman of the Orthodox Israelite Community from Cluj, to the fact that there is no interdiction in using the Jews bodies for dissections. 50. 1922 December 7. Cluj: The University Senate record which states a statement about the Anti-Semitic incidents from the Medicine Faculty. It is introduced the possibility of a numerus clausus and the Institute of Anatomy will receive all the bodies without family, no matter religion. 51. 1922 December 12. Cluj: The Jewish students’ petition from the Medicine Faculty addressed to the dean requesting stern and efficient measures in order to diminish the Anti-Semitic manifestations. 52. 1922 December 15. Cluj: The Professor C. Urechia note to the rector, which shows that the access of the Jews students to the Medicine Faculty classes is still banned. 53. 1922 December 20. Bucharest: The chairman of the Union of the Local Jews, W. Filderman, makes a public statement to the ministry of Instruction in order to be taken measures against the more increasingly Anti-Semitic manifestations. 54. 1922 December 20. Cluj: Informal bulletin of the Medicine Faculty asking the professors to retain the names of the students who banned the Jews students’ access to classes. 55. 1922 December 21. Cluj: The professor N. Abramescu protest from the Sciences Faculty related to the attitude of some “Christian” students who ban the Jews to participate at classes. 132 List of Documents 56. 1922 December 26. Cernăuţi: Romanian students from the Cernăuţi University declare strike as solidarity with their colleagues from other universities. 57. 1923 January 2. Yassi: The professor C. Şumuleanu petition related to the Jews who do not want to deliver bodies for dissection. It is required that the Jews make dissections only on their coreligionar bodies. 58. 1923 January 4. Bucharest: The four Romanian universities rectors and deans bulletin for restarting the classes and other measures to appease the Christian students. It is introduced the acceptance of the “foreign students” only in certain limits, but without numerus clausus. 59. 1923 January 26. Cluj: Correspondence about the secondary studies documents of Jews students. Statistics of freshmen medicine students upon religion and high school in Appendix. 60. 1923 January 29. Cluj: The Gh. Ionescu medicine student statement about his refusal to permit the access of the Jews to the laboratory activities. 61. 1923 January 30. Cluj: A few Jewish students request for prolonging the term for submitting their applications for Romanian citizenship visa because of the long distance of their residence. 62. 1923 January 30. Cluj: The A. Dima assertion about his dismissal class, because the “Christian” students did not permit to the Jews to attend the class. 63. 1923 February 2. Bucharest: The N. Policrat interpellation in the Romanian Senate about putting some “Christian” students under arrest as long as Jews students are still in freedom. 64. 1923 February 6. Cernăuţi: Romanian students adhesion to the movement of their colleagues from Bucharest University requesting the punishment of the Jews students as provoking the anti Semite incidents. 65. 1923 February 11. Bucharest: The Nicolae Iorga open letter addressed to the ministry of Instruction, who rejects his resignation, against the acceptance of introducing the numerus clausus in universities. 66. 1923 March 8. Vienna (Austria): The academic society motion “Romanian Youth” related to the Anti-Semitic movements from Romanian universities and the request for stopping the persecutions against the Christian students. 67. 1923 March 10. Yassi: The Christian students’ motion for introducing the numerus clausus in universities. 68. 1923 March 12. Cernăuţi: Suspending the classes and exams of the University until the student’s problems will be resolved. 69. 1923 March 15. Bucharest: The B. Straucher hearing in the Deputy Chamber about the Anti-Semitic manifestations from Cluj University. It is required to the prime minister a ministerial commission which investigates the events. 70. 1923 March 22. Cluj: The Prosecutor’s Office Cluj notification addressed to the rector of University which presents a list with the Christian students who have provoked the Anti-Semitic manifestations. 71. 1923 March 30. Bucharest: The resolutions of all rectors and deans relating to: the opening of the universities, resolving the social problems of students, maintaining the social order inclusive with using the Army. 72. 1923 April 17. Cluj: Few medicine Jews students notify the rector about the fact that their access in classes was banned by other persons. 133 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 73. 1923 April 21. Yassi: The Great University College meeting expose for taking the sting out the Anti-Semitic climate. 74. 1923 April 23. Yassi: The University Senate expose for discussing the last evening events when Christian students occupied the University and claimed urgently the introducing of numerus clausus. 75. 1923 April 26. Yassi: The University Senate expose for organising a referendum in order to apply the numerus clausus, and the university autonomy issue. Was also adopted the decision to postponed the classes until the fall. 76. 1923 April 26. Cluj: The Professor Titu Vasiliu note on the fact that for the Jews students the access to the class of Anatomy was banned by the Christian students. 77. 1923 April 28. Cluj: Rector Iacob Iacobovici notes the Anti-Semitic events from the previous days and the manner in which he was insulted by military medicine students. 78. 1923 April 28. Cluj: The report on the Anti-Semitic events at the University and about the manifestation of Christian students in front of Rector Iacob Iacobovici. 79. 1923 May 1. Cluj: The rector report addressed to the ministry of Instruction which describes the Anti-Semitic manifestations from the previous month, the cooperation with police, the presence of some “Christian” students from other universities, and few reactions of the press about the Iacob Iacobovici attitude. 80. 1923 May 7. Yassi: The 68 students petition, addressed to the rector, requesting to found a solution for the state of anarchy created by the anti Semites. 81. 1923 May 14. Yassi: The request of a student from the Law School to not be expelled as Austrian servant, because he and his father are Romanian citizens, he was born in Vienna during his father university studies at Conservatory. 82. 1923 May 30. Bucharest: The Ministry of Instruction confirmation in order to take into account the expelling of leaders of Anti-Semitic students from University of Cluj. 83. 1923 June 23. Suceava: Report related to the Anti-Semitic attitude manifested by some high-school professors, attitude acquired during their studies at Yassi University. 84. 1923 August 24. Bucharest: A Security note related to the Anti-Semitic attitude of a few students from Deva during a show played by the students from “Tarbut” high school. 85. 1923 September 7. Cluj: The request that the Jews medicine students to provide bodies for dissection, otherwise they will practice only on moulds. 86. 1923 October 31. Cluj: The note of the chief of the “tied” division of the local police about caching students who put on the walls posters with Anti-Semitic messages. 87. 1923 November 13. Bucharest: Romanian Jews Union memoir to the rector of Yassi University for arguing the illegality of pretending only to the Jews the providing the bodies for the dissections at the Faculty of Medicine. 88. 1923 November 14. Yassi: The headmaster of the Anatomy Institute notifies the rector about the entrance of some “Christian” students in the dissection room and they got out the Jews students from class by using violence. 134 List of Documents 89. 1923 November 14. Yassi: The Christian Student Association request, addressed to the rector, to not permit the Jews students to make dissections only on their coreligionist bodies. 90. 1923 November 14. Yassi: The Christian Student Association motion for providing the necessary dissection bodies by the Jews, forbidding the police inside of University and realising the students already imprisoned. 91. 1923 November 15. Yassi: The headmaster of the Anatomy Institute asks the Rectorate to take measures against the “Christians” students who ban the Jews to participate to practical activities. 92. 1923 November 16. Yassi: Jews students’ petition against the university Senate decision to not allow the practical anatomy but only the coreligionist bodies. 93. 1923 December 14. Yassi: Several Jews students from the Law School notice the rector on the fact that some “Christian” students ban them to submit classes, treating with violence. 94. 1923 December 14. Yassi: Rector report to the minister of Instruction relating the anti-Semite events from the previous days, the necessity that the Army protects the University, coming into notice about the implication of some professors in maintaining the disorder status. 95. 1923 December 23. Yassi: Jews students’ request from the Law School in order to allow to take the exam at Economy at other universities from country, because the holder of class – A. C. Cuza – fail them, attending his grades with racist and xenophobic commentaries. 96. 1924 February 15. Cluj: The marshal informs the Rectorate about the anti-Semite violences from the previous days, requesting measures against students who prepare new assaults against the law forces. 97. 1924 March 15. Yassi: Reporting of some anti-Semite incidents from the previous day at the Law School. 98. 1924 March 24. Yassi: The request of some Jews students to the rector in order to intervene to attend the classes of the Law School. 99. 1924 March 27. Cluj: The rector requests to the dean of the Medicine Faculty to make an investigation related to the brutalities against the Jews of the “Christian” students. 100. 1924 April 8. Suceava: The deletion of a Romanian professor from Suceava against a Jew colleague from Czernowitz, in which the latest is accused by lack of patriotism. In Appendix is the result of the official investigation which refutes the accusations. 101. 1924 May 27. Cluj: The University Senate decision to penalty the students who manifest the anti-Semite attitudes. 102. 1924 November 7. Oradea: The Christian students memoir in the defending the professor Lazăr Iacob, who had a dispute with some Jews students in the Romanian people continuity issue. 103. 1924 November 10. Oradea: Professor Lazăr Iacob request to the dean in order to investigate the attitude of the Jews students in the Romanian people continuity issue. 104. 1924 November 13. Oradea: The report about the conflict between Professor Lazăr Iacob and some Jews students from the Law School. In Appendix, the declarations of a few Romanian students. 135 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 105. 1924 November 28. Yassi: Christian students request to approve the anniversary of the day of 10 December, the date of introduction of numerus clausus three years ago, in addition with cutting the classes in that day. 106. 1924 November 28. Yassi: The request addressed to the rector for the approval of “The Christian Students Association”, invoking its necessity. 107. 1924 November 30. Yassi: Because of the refusal to celebrate of 10 December, the “Christian” students warn the Rectorate that they don’t take any responsibilities in the case of some eventual anti-Semite disorders. 108. 1924 December 4. Oradea: Professor D.D. Mototolescu from the Law School relates about the anti-Semite attitude of some Romanian students who attend his class of Roman law. 109. 1924 December 5. Oradea: “Christian” students’ memoir in which Professor D.D. Mototolescu is accused to be on the Jews part. 110. 1924 December 11. Yassi: “The Christian Students Association” request to the rector, in order to accommodate the “bassarabian” students (Jews) in facilities created on other criteria than the residential region. 111. 1924 December 11. Yassi: The transcript of the university Senate report related to the violent events from the previous day with the opinion of the professors about these movements, intervention of Army and so on. 112. 1924 December 12. Oradea: Marshal report on the 8 December events, in which were confronted “Christian” and Jews students and some of them were been arrested. 113. 1924 December 14. Yassi: The Iulian Sârbu declaration about violence of the University on 10 December in chronological order and as a result of diverse provocations. 114. 1924 December 15. Yassi: The Ioan Sava declaration about violence on the evening of 9 December, in addition with the attitude of Professor Myller about the anti-Semitic climate at the University. There are detailed described the violent manifestations from the previous day, indicating the names of some professors who sustain the demands of the „Christian” students. 115. 1924 December 15. Oradea: The professorial board announcement in the favor of Roman law professor D. Mototolescu, who actioned properly when he defended the Jews students. 116. 1924 December 16. Yassi: The Aurel Gheorghiu declaration, ex-president of Medical Students Society about the events from 9 to 10 December, focusing on the anti-Semitic state of spirit from the faculty due to the lack of Jews bodies necessary for the Anatomy lessons. 117. 1924 December 16. Timisoara: Principal of the Hebrew High School note to the local marshal related to the aggressions upon the Jews students from the school made by Romanian students. 118. 1924 December 17. Yassi: Marshal report on the violence of students from 9-10 December, with the anti-Semitic events outside of University. 119. 1924 December 18. Yassi: The Medicine School student declaration on the attitude of Professor Parhon about the anti-Semitic climate from faculty. 120. 1924 December. Yassi: The marshal declaration on the 9-10 December University events, with an emphasis on the relation with the rector and other professors, the manner in which restored the order and the climate among the anti-Semitic students. 136 List of Documents 121. 1925 January 15. Oradea: A few Law School students’ declaration that they want to retake the class of Professor Mototolescu, even if he offended them their Romanian feelings. 122. 1925 January: The student Congress delegates manifesto, mainly focused on the Jewish issue, with anti-Semitic tendency. 123. 1925 February 3. Oradea: The “Christian” students appeal to the rector in order to be resubmitted in the faculty the expelled colleagues, with the motivation that the free places will be occupied manly by the Jews. 124. 1925 February 3. Yassi: The investigation commission report from the Medicine School in the violence case against the Jews students who attend to the neurotic diseases class. In Appendix, few declaration of the aggressed students. 125. 1925 February 7. Bucharest: Requirements addressed to the county prefects regarding the identification of the Jews bodies with no relatives and their sending to the Medicine faculties. 126. 1925 February 20. Yassi: The “Christian” students’ proposal on the peacemaking of the university life, requesting the solving of the bodies issue, the recognizing of “The Christian Students Association”, army off the University, etc. 127. 1925 February 25. Timisoara: Appeal addressed to the Ministry of Instruction about the sympathetic movement of the students from Timisoara with the students across the country. The memo contains the measures taken by the Polytechnic School management against those who will make strike. 128. 1925 March 4. Bucharest: Professor Francisc Rainer requests to the Minister of Instruction details about how to proceed in the case of the Jewish students, including the materials from the Anatomy Institute. 129. 1925 March 6. Yassi: The “Christian” students appeal expelled from University with the occasion of manifestation of 10 December 1924, requesting to resubmit and appreciating as been excessive the measures taken against them. 130. 1925 March 12. Cluj: Security note related to the intention of the AntiSemitic students to organize them into a political group under the name of National Christian Party and to participate at the parliamentary elections. 131. 1925 April 3. Bucharest: The rabbi deputy L. Tzirelson interpellation in Romanian Parliament related to the violence made by the “Christian” students at Focsani, occasioned to the trial of Corneliu Zelea Codreanu for the assassination of Iasi marshal Manciu. 132. 1925 April 10. Yassi: The results of the investigation from the Medicine School as result of complain of the Jews students that they would be persecuted at exams. The conclusion is that the low rate of pass of Jews is not related with their training but with their confession. 133. 1925 December 14. Bucharest: The decision of Bucharest University to suspend the classes because of the Anti-Semitic violence. 134. 1925 December 15. Bucharest: The deputy B. Straucher interpellation in Romanian Parliament related to the state authorities for stopping the antiSemitic violence in universities. 137 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 135. 1926 January 26. Bucharest: The Medical School dean report inform the minister that in this academic year none Jew body was bring for dissection and in this case he can not permit to the Jews students to attend the Anatomy classes. 136. 1926 February 9. Cluj: Memo related to a trial in Yassi in which is judged a Romanian student accused by aggression against a Jew. In Appendix is exposed a manifesto of the Anti-Semitic students about this issue. 137. 1926 March 6. Yassi: A medicine student group complains to the dean that they were beaten by the “Christian” students requesting that such actions not be repeated. 138. 1926 March 6. Yassi: The rector informs the ministry that breaking students manifestations and their requests were put in a Memo. The Senate decided to call Army and edited an Appeal. 139. 1926 March 9. Bucharest: The University rector requests to the Ministry of Instruction for bring the police to stop the violence in University. 140. 1926 March 14. Yassi: The Ministry of Instruction is informed that the student manifestations were not stopped; in this case, taken the decision to close the University. 141. 1926 April 8. Yassi: The rector of University request to the minister of Instruction to reopen the University, having the certitude that police and army will assure the order. 142. 1926 June 12. Yassi: Professor P. Anghel, in charge to conduct the commission of investigation of student manifestations informs the dean of the Medicine School that nobody declare any guilty and the young Jews dropped their declarations and made a Memo. 143. 1926 November 12. Bucharest: Few Jews students from the Medicine School declaration related to the violence against them made by some “Christian” colleagues. 144. 1926 December 16. Oradea: The Jews students request to the dean of the Law School to intervene that in the future they do not be harassed by their “Christian” colleagues. 145. 1926 December 16. Bucharest: The deputy A. Mavrojani interpellation on the anti-Semitic events from the previous days from the Medicine School. 146. 1926 December 17. Oradea: The lawyer Iuliu Pogany memo to the dean of the Law School about the violence against the Jews students, presenting their intention to integer in Romanian society with all the respect. 147. 1926 December 24. Oradea: The local marshal announces the dean of the Law School about the fact that he received a delegation of notabilities and parents of Jews students, who reclaimed the violence made by the Jews students. 148. 1927 February 3. Bucharest: Memo of the state Security about the consequences of the Anti-Semitic events, especially the organization of the local branches of the “National Jewish Club”, which provides support for the Jew students in order to continues their studies abroad. 149. 1927 February 16. Bucharest: Memo of the state Security about the consequences of the Anti-Semitic manifestations from universities and from the whole country. 138 List of Documents 150. 1927 February 24. Bucharest: Memo of the state Security related to the climate due to the absolving of the young Nicolae Totu from Czernowitz, who killed his Jew colleague, David Falik, during the Anti-Semitic student manifestations. 151. 1927 March 11. Bucharest: Memo of the state Security related to the information edited in the Bulgarian newspaper “Utro” about the Anti-Semitic manifestations from Romania. 152. 1927 March 12. Bucharest: Memo of the state Security which summarizes the speeches held at a political reunion in Czernowitz, where the main topic was the Anti-Semitic manifestations issue. 153. 1927 March 18. Bucharest: Memo of the state Security related to the debates from the Municipal Council of Chisinau on the Anti-Semitic manifestations, with the participation of the American colonel Amond, observer from the U. S. authorities. 154. 1927 March 21. Bucharest: Memo of the state Security about some demonstrations of the Jews from Bulgaria for supporting their coreligionists. 155. 1927 April 16. Yassi: The Elias Şaraga librarian petition about the AntiSemitic attitude of some students. 156. 1927 October 10. Yassi: The memoir of a senior Jewish student to be reenrolled at university, his previous expelling and jailing for espionage being unjustified. 157. 1927 November 26. Yassi: The request of some students in order to reorganize the elections for “The Philosophy and Letters Students Society”, because the Anti-Semitic students have imposed other leaders by forgery. 158. 1927 December 12. Bucharest: The interpellation of Filderman in the Deputy Chamber about the events from Oradea, reminding to the prime minister all the measures taken in order to impede the Anti-Semitic manifestations. 159. 1927 December 12. Bucharest: The interpellation of the senator Horia Carp to the prime minister, the minister of the Internal Affairs, the minister of Public Instruction, related to the politics of the government to the Jewish population, from the perspective of the Anti-Semitic manifestations at the Student Convention from Oradea. 160. 1927 December 12. Bucharest: The interpellation of the senator Emil Iacobi related to the disorders made by the students at their Convention from Oradea. 161. 1927 December 18. Bucharest: The interpellation of Virgil Madgearu related to the evolution of investigations about the Anti-Semitic violence from Oradea, reproaching to the authorities that they give facilities for holding the Convention. 162. 1927 December 23. Bucharest: Communiqué of Bucharest University for condemning the Anti-Semitic manifestations from Oradea and Cluj and announcing the expelling to all the students who have participated at these events. 163. 1927 December 23. Bucharest: The minister of Public Instruction informs the rector of Bucharest University about the participation of the student from university at the violence Anti-Semitic from the Convention from Oradea. 139 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 164. 1927 December 31. Chişinău: The Gh. Tătărescu order to be taken all the measures required in order to prevent the students’ violence. 165. 1927 December. Chişinău: Synopsis on the causes of the Anti-Semitic violence from the student environment, focusing on the politicization universities issue. 166. 1928 January 2. Bucharest: Memo of the state Security about the measures taken for keeping order in Oradea after the students’ violence. Among other things were been forbidden the Jewish ceremonials, after the undoing of some sacred books. 167. 1928 January 2. Bucharest: Memo of the state Security about the measures taken for keeping order in Oradea, focusing on the general attitude in the Jewish community. 168. 1928 January 3. Bucharest: Memo of the state Security about the Jewish ceremonials of “burring” the fragments of Torah in Yassi, Chişinău, Bacău and Oradea, after the devastation of students. 169. 1928 January 3. Bucharest: Memo of the state Security about the deployment of the Jewish ceremonials of “burying” the fragments of Torah in Yassi, Chişinău, Bacău and Oradea. 170. 1928 January 3. Bucharest: Memo of the state Security about the Jewish ceremonials of “burying” the fragments of Torah in Bucharest, Yassi, Chişinău and Cluj. 171. 1928 January 3. Bucharest: State Security report about the meetings at two Synagogues from Bucharest in the presence of some important leaders of the Jewish community, focusing on the issues discussed at the meeting. 172. 1928 January 3. Bucharest: Memo of the state Security about the violence suffered by the soccer team “Unirea Tricolor” at Salonic, the audience been majority Jewish, as a replica at the Anti-Semitic students’ violence from Oradea. 173. 1928 January 3. Bucharest: Memo of the state Security about the deployment of the Jewish ceremonials of “burying” the fragments of Torah in different cities from country. 174. 1928 January 3. Bucharest: Memo of the state Security about the Jewish ceremonials of “burying” the fragments of Torah in Bucharest, with the participation of the prime-Rabin Niemerover. 175. 1928 January 10. Yassi: The indignation of the University Senate to the Anti-Semitic violence from Oradea, sanctioning the students who have participated at the event and requesting to the Ministry of the Public Instruction do not approve anymore such Conventions. 176. 1928 January 12. Bucharest: Memo of the state Security with an appendix about a note of the Rabbinic Council in the profanation of the Synagogues issue during the student Convention from Oradea. 177. 1928 January 12. Bucharest: The decision of the Ministry of the Public Instruction do not be approved any student conventions, no matter their subject. 178. 1928 January 26. Bucharest: The interpellation of the senator I. Clinciu on the issue of the student manifestations from Oradea, Huedin, Cluj, Târgu Ocna and Yassi from the late of the previous year. 140 List of Documents 179. 1928 February 6. Czernowitz: Memo of the local Security on the atmosphere at the university, emphasizing the fact that the Romanian language is not dominant and as a consequence, imposing measures for the Romanization of the institution. 180. 1928 February 7. Cluj: The marshal report about the politic Anti-Semitic activity of a university assistant from the Medicine Faculty, proven by a roundup at his domicile. 181. 1928 February 10. Bucharest: Correspondence between the Ministry of the Internal Affairs and the Ministry of Public Instruction about the activity of legal and illegal student associations, in order to prevent the outlaw actions of some of them. 182. 1928 February 14. Yassi: Notice of the marshal about one unauthorized manifestation of the students from the Medicine Faculty and requesting to the rector as measures to be taken 183. 1928 March 6. Yassi: The requesting of two students who have participated at the Anti-Semite violence, been convicted and expelled from University, to be reenrolled. 184. 1928 March 6. Chişinău: Warning of the local Security about the possible student manifestations occasioned by a trial in which plead A.C. Cuza. 185. 1928 March 7. Bucharest: Memo about the reunion of the leaders of the National Jewish League at Cluj, in which has discussed about the Anti-Semitic agressions from Cluj and Oradea. 186. 1928 March 14. Bucharest: The interpellation of W. Filderman in Romanian Parliament about the aggression of the Jew students from the Law School from Bucharest. 187. 1928 March 14. Bucharest: The interpellation of Senator Filaret Doboş related to the attitude of the Jews and Hungarian students from Paris to the Romanian “Christian” students from there. In Appendix there is the letter of one student who describes the facts. 188. 1928 March 15. Bucharest: The interpellation of B. Straucher in Romanian Parliament about the measures taken by the authorities in order to enforce the safety of the Jews in the university campus and outside of it. 189. 1928 March 22. Bucharest: Memo of the State Security about a reunion of the Jew society “Der Bund” at Czernowitz, with the discussions about the general political climate and the Anti-Semite atmosphere from the educational public institutions. 190. 1928 March 26. Bucharest: The Ministry of Internal Affairs note which presents the impeding of a meeting of the “Christian” students from Bucharest, which were be taken in a different location. In Appendix is presented an Appeal of the Romanian students to sympathy to their colleagues from abroad. 191. 1928 March 27. Yassi: The Rectorate is informed about the aggression of a student from the Science Faculty to some Jews facilities. 192. 1928 March 29. Bucharest: The telegraphic order of Gh. Tătărescu about the measures which must be taken by the Police and the Gendarmerie in order to prevent the violence during the student holiday. 141 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 193. 1928 March 31. Chisinau: Measures to impede a student reunion to the local National Theatre, which could degenerate in Anti-Semitic violence. 194. 1928 April 7. Yassi: The statement of a student about the attitude of the dean from the Faculty of Medicine who refuses to apply the ethnic discrimination at the contest for internship at “Saint Spiridon” Hospital. 195. 1928 April 21. Chisinau: Telegram to the General Security about an AntiSemitic conflict provoked by the few “Christian” students from the city. 196. 1928 April 27. Bucharest: Note of the rector of the University related to the unauthorization of the National Union of the Christian Students from Romanian and, in this context, the impossibility to participate at the national ceremonies. In Appendix is the report to the dissolve the N. U. C. S. R. 197. 1928 May 7. Bucharest: Note about the protest of the students from the previous day, caused by the expelling of some colleague who have participated to the Convention from Oradea. In this context, there was the attempt to entry in the rector domicile and many files of following were been written. 198. 1928 May 28. Bucharest: Note to the ministry of the Public Instruction about the classification on ranks of guilty of the students participated to the Convention from Oradea. 199. 1928 June 20. Chisinau: Local Security warning about the intention of some Anti-Semitic students to attack the Jews who cross the local park. 200. 1928 June 23. Chisinau: State Security note about the Bessarabian students of Yassi University who have attacked several Jews students who came home by train. 201. 1928 July 4. Bucharest: The Romanian Jews Union notify the ministry of the Public Instruction that, even the National Union of the Christian Students from Romania was dissolved, it continues to be active without that the authorities to interfere. 202. 1928 July 4. Chisinau: The Headquarter warns on the possibility that the students from Chisinau and other university campuses to instigate AntiSemitic violence in Chisinau. 203. 1928 September 7. Bucharest: State Security note related to the persecution of the Romanian from Caen (France) by their Jews colleagues, the conflict beginning from the elections for the General Association of the Romanian Students from France. In Appendix are exposed documents which – in the opinion of Security – might prove this. 204. 1928 November 17. Cluj: Marshal note about new Anti-Semitic violence, with cases of aggressed Jews. At the same time, is established a connection between the National Christian Defense League [in Romanian LANC] and the Anti-Semitic violence. 205. 1928 November 23. Bucharest: Public Instruction Ministry notifications related to the attitude have to be adopted by the universities in the context that new student manifestations are expected of the occasion of 10 December. 206. 1928 November 23. Cluj: Appeal of the rectorate of the Cluj University to the students to not join to those who want to provoke disorders in the residence. 142 List of Documents 207. 1928 December 1. Cluj: Marshal memo which informs that the “Christian” students await the coming of A.C. Cuza for the manifestations of 10 December; until then, would be possible to happen Anti-Semitic agitations at the Faculty of Medicine. 208. 1928 December 2. Bucharest: Police memo about the gathering of the Romanian Jewish Union in which were been discussed the attitude of the government related to the Anti-Semitic movement and criticized the position of Filderman in the bodies’ issue. 209. 1928 December 4. Bacău: Marshal report about the aggression of a Jew by “Christian” students in a personal train and the defending reaction of other Jews in the Bacău rail station. 210. 1928 December 5. Cluj: The request of the “Petru Maior” Academic Society to the dean of the Letter Faculty to suspend the classes on the 10 December; both for the anniversary of the beginning of the Anti-Semitic student movement and for avoiding aggressions of the Jews inside of the residence. 211. 1928 December 9. Yassi: Security memo about the disorders that the AntiSemitic students are intending to make inside of university. 212. 1928 December 14. Cluj: The request of the Jews students to the Bar in order to sent lawyers to conference on different professional subjects. 213. 1928 December 17. Bucharest: The Internal Affairs Ministry order about the measures that should taken for the departure and the arrival of the students from holiday, in order to prevent the Anti-Semitic manifestations. 214. 1929 December 20. Yassi: The police inspector report about the student Anti-Semitic manifestations from the days of 16 and 18 December. In Appendix is attached the list with the Jews and the “Christian” students who claim ones against others. 215. 1930 January 2. Yassi: Account of Professor C. Şumuleanu – supporter of Anti-Semitic – on the violent events against the Jews students from the day of 16 December. 216. 1930 January 9. Bucharest: Ministry of Defense note related to the order given to the army for intervening in universities at the express demands of the rectors. 217. 1930 January 13. Cluj: Account of the rector about the student disorders from the 10 December previous year showing the discontent to the intervention of the police and army forces which have not respected the principle of the universitary autonomy. 218. 1930 January 28. Yassi: The discipline commission decision of the Faculty of Medicine about the violent incidents between Romanian and Jews students from the Chemistry laboratory. In Appendix are presented several statements of Professor C. Şumuleanu and the Jewish student about the incidents. 219. 1930 January 30. Yassi: “The Christian Student Association” from Yassi University memoir which shows the incontent to the attitude of the rector who has punished the students who provoked the Anti-Semitic disorders and has retired the authorization of functioning the Association. As a special request is the enforcement of numerus clausus. 143 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 220. 1930 February 1. Yassi: The Professor C. Şumuleanu statement in front of the discipline commission in which he shows that was not accomplice with the Anti-Semitic violence from the last year December. 221. 1930 February 3. Yassi: The Jews students protest against the lettering of the punishment of the “Christian” colleagues who have had aggressed them in the chemistry laboratory of Professor C. Şumuleanu. 222. 1930 February 14. Bucharest: The interpellation of S. Rozemberg in the Romanian Parliament related to the Anti-Semitic manifestations from Chisinau, mainly of the students from Theology, with obviousness connections between that violence and the electoral propaganda of some political parties. 223. 1930 February 26. Chisinau: The dean of the Theology Faculty investigation related to the Anti-Semitic violence from the city. In Appendix are exposed few statements of some “Christian” students accused to participation to those manifestations. 224. 1930 March 12. Cluj: The complaining of the leaders of the student organizations related to the brutal intervention of the police during a several nationalist manifestations. In Appendix are exposed few statements of the participants. 225. 1930 March 18. Yassi: Telegram to the Regency for requesting the intervention that the Jews students should not be aggressed anymore by their “Christian” colleagues and to attend the classes. 226. 1930 March 18. Bârlad: Police memo about the communist activity of some young, most of them students. 227. 1930 March 21. Cluj: The Attorney reports related to the student manifestations from the city, explaining the intervention of the police. 228. 1930 March 22. Yassi: Account of the rector to the minister of the Public Instruction about some Anti-Semitic incidents, implying the passivity of the police. 229. 1930 March 25. Yassi: Police memo related to several Jews students arrested and convicted for the offense of “rebellion”. 230. 1930 March. Yassi: Police report about several Anti-Semitic incidents with the participation of the “Christian” students of university. 231. 1930 April 1. Yassi: A “Christian” student statement from the Medicine Faculty about the causes of a conflict with a Jew colleague which degenerated in violent Anti-Semitic actions of the students. 232. 1930 April 1. Yassi: A “Christian” student statement about the context in which he has participated to an Anti-Semitic action inside of the Medicine Faculty. 233. 1930 April 2. Yassi: The expose of Professor Gr.T. Popa related to the AntiSemitic violence which took place two days in a row at the Medicine Faculty. At the same time, he makes suggestions in order to be eliminated further Anti-Semitic actions. 234. 1930 April 2. Bucharest: The request of a young expelled from all the Romanian universities because of the violence from December 1927 for being reenrolled as student, regretting his previous attitude. 235. 1930 April 7. Yassi: The Jewish student complain who was aggressing by other students from Anti-Semitic reasons, showing that he was treated to leave the university. 144 List of Documents 236. 1930 May 7. Yassi: The request of an Anti-Semitic student to be accepted at the exams until the justice will pronounce about his guilty in the case of the aggression of other Jewish students. 237. 1930 May 14. Yassi: The two Jewish students complain from the Science Faculty that they were aggressing by a “Christian” colleague. They also relate another action when they were brutally beaten by several Anti-Semitic students. 238. 1930 May 23. Bucharest: The A.C. Cuza interpellation in Parliament related to the attitude presumed as provoking of the Jews, which induce a great anxiety in the “Christian” population. 239. 1930 May 24. Yassi: The request of some students accused by participation at Anti-Semitic manifestations in order to be exonerated by the university Senate until a judgement will be pronounced. 240. 1930 May 31. Bucharest: The police report about the Anti-Semitic violence made by the members of the Christian Student Union and also the measures taken by the authorities for preventing further manifestations. 241. 1930 May 31. Yassi: The memoir of several Jewish students from the Medicine Faculty, addressed to the rector, in order to intervene to Professor C. Şumuleanu for attending the exams. 242. 1930 June 3. Yassi: The principle of the student facility from Păcurari note about the presence of more members of the Christian Student Association who aggress the Jews. 243. 1930 June 22. Czernowitz: The Bucovina lawyers’ motion related to the devastations provoked by the adepts of A.C. Cuza, actions which have to be banned by authorities in order to prevent more serious violence. 244. 1930 October. Yassi: The memoir of a young Jewish from the Medicine Faculty, addressed to the King, requesting to be reexamined by Professor C. Şumuleanu, who punished him because he testified against the Anti-Semitic students. 245. 1931 January 3. Bucharest: Public Instruction Ministry note to ask the rectors to take severe measures in order to dismiss from universities the AntiSemitic students who provoke violence. 246. 1931 January 12. Cluj: Rector report to the minister of the Public Instruction to inform on the fact the students are appeased, but still exists a certain state of anxiety because of the reducing the number of scholarships. In Appendix is exposed a speech of Rector Iuliu Haţieganu to the students with the occasion of the retaking the academic year. 247. 1931 January 13. Bucharest: Note of the minister of Internal Affairs to the minister of Public Instruction to be taken measures against a student who calumny accused a general of Romanian Army to be member of a Freemason society. 248. 1931 January 27. Bucharest: Note with students who are leaders of some “nests” of the “Michael Archangel” Society from Galati. 249. 1931 February 10. Bucharest: Note about the violence from Czernowitz against the typography of the Jew newspaper “Vorwaerts” and the AntiSemitic agitation against an actress from the National Theatre. 145 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 250. 1931 February 15. Paris: The Dean of the Medicine Faculty from Paris presents to the minister of the Public Instruction from Romania the statistic situation of the Romanians from there, from which a quarter are Jews. In this respect, he would intent to introduce the numerus clausus regulation for Romanian students. 251. 1931 March 9. Timişoara: The Student Centre decision to exclude two members who have criticised in press the Anti-Semitic attitude of some young from the Polytechnic School. 252. 1931 March 10. Bucharest: The A.C. Cuza interpellation in Romanian Parliament which discusses the attitude of the Rector of the Polytechnic School from Timişoara to the Anti-Semitic students, bringing accusations to the Rector. 253. 1931 April 22. Bucharest: The minister of the Public Instruction requires to the Rector of the Bucharest University to investigate the circumstances in which was held a Zionist student convention. 254. 1931 April 29. Timişoara: The request of a parent that his son to be reenrolled at the Polytechnic School from where his son was expelled because he had participated to the Anti-Semitic manifestations. 255. 1931 June 2. Bucharest: Note about the involving of some students from Oradea in the communist movement, requesting the expelling of these from all universities. 256. 1931 June 9. Bucharest: The Public Instruction Ministry decision to expelling for good a few students from the Law Faculty from Oradea. 257. 1931 October 24. Bucharest: The Public Instruction Ministry request that one Jewish student from University from Cluj to be expelled because he is member of a communist organization. 258. 1931 November 18. Yassi: The Rector of University informs the Public Instruction Ministry about the unauthorized meetings of the “Christian” students. In that direction, he requests to not be approved any student convention because new disorders might be produced. 259. 1932 January 24. Yassi: Police report about the deploying and the circumstances of the Anti-Semitic manifestations with the participation of some local students. 260. 1932 February 4. Yassi: The involving of a Jew student in the communist movement by spreading of subversive files. 261. 1932 February 15. Yassi: The statement of a Jew student about the altercation from a barbershop because of the Anti-Semitic climate. 262. 1932 March 26. Cluj: The motion of solidarity of the „Christian” students from Cluj with their colleagues from Bucharest University, protesting against the brutal intervention of the police against the students from the capital. 263. 1932 March 26. Cluj: The “Christian” students declared strike in sign of solidarity with their colleagues from Bucharest and Yassi, but also because the brutal intervention of the police against the students from the two universitary center. 264. 1932 March 28. Cluj: The “Petru Maior” Student Center intimation regarding to the existence of a Jewish organization in university which spread handouts and urge to “anarchy”. In Appendix is exposed a copy from these handouts. 146 List of Documents 265. 1932 March 29. Cluj: Police report which, as a result of the investigations, infirm the delation of the “Petru Maior” Student Center against some Jewish students gathered in the “Poor student organization”. 266. 1932 March 31. Cluj: A Jewish student complaint from the Medicine Faculty related to his driving away from the classes by the “Christian” colleagues under the reason of being communist. 267. 1932 March 31. Cluj: A few Jewish students’ complaint from the Medicine Faculty related to their exclusion from the biochemistry class by the Christian colleagues, invoking the fact that they are Hebrews and “communists”. 268. 1932 April 5. Cluj: The Medicine Student Society memoir that requires the inquiry and penalty by the University Senate of more Jewish students accused by communists’ views. 269. 1932 July 9. Cluj: The University Senate decision to expel a Jewish student from the Letter Faculty because he was convicted for “urge to revolution”. 270. 1932 November 28. Bucharest: Security note about Jewish and Hungarian students from the Commercial Academy and the University who would be communists or involved in the Zionist movement. 271. 1932 December 14. Timisoara: Local Police note about possible student manifestations against some Jewish and Hungarian artistic bands that will came in the city. 272. 1932 December 15. Timisoara: Police report related to the organization across the country of some conferences and so-called “literary trials” by the Jewish students, in fact only the pretext for the meetings of those who have adhered to the communist movement. 273. 1933 January 21. Turnu Măgurele: Police report about the devastating of the local Synagogue by some students from Bucharest, many of them from the Commercial Academy. 274. 1933 January 29. Yassi: The State Security request in order to be taken measures that the “nationalists” students do not devastate the Jewish and Bessarabian facility, existing some information about such intention. 275. 1933 February 13. Yassi: The Rectorate sent to the minister of the Public Instruction the memoir of some professors (in Appendix) who accuse the state authorities by too much tolerance in restraining the student movements and violence outside the university. 276. 1933 February 27. Yassi: The intervention of the Rector Traian Bratu at the ministry of the Public Instruction in order to have in attention the seven professors’ memoir related to the weak reaction of the order forces to prevent the Anti-Semitic violence outside the university. 277. 1933 March 13. Cluj: The request, in the name of the Jewish students from the Law School, addressed to the Rector, to take note by the fact that they were excluded from the Law Student Society at the demand of the Christian Student Union. For this reason, the Jewish students would want to create their own professional association. 278. 1933 April 4. Oradea: Security note related to the attempt of some “Christian” students to provoke Anti-Semitic violence in the commercial area, attempt rejected by the Jews located in the area that defend themselves and chased the provocateurs. 147 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 279. 1933 April 21. Cluj: The Student Pharmaceutical Society denouncing a Jewish colleague who would spread handouts among coreligionists, in which it is requests “the boycott” of the Christians. In Appendix is reproduced the text of the manifesto. 280. 1933 May 1. Cluj: The decision of the Student Medicine Society to not allow the Jewish students to attend the classes for one week. There are invoked many reasons which conduct to such decision. In Appendix is presented the report of the Discipline Commission from the Medicine Faculty that condemns the decision of the Student Medicine Society. 281. 1933 May 3. Cluj: The Rector communiqué that announces the measures taken against the Jewish students gathered in various Societies, and also the expelling of one of them. 282. 1933 May 4. Cluj: Several Jewish students’ statements from the Pharmacy Faculty related to the fact that they are not involved in any society, and they are dissociate by the Appeal that demands the “boycott” of the Christians. 283. 1933 May 5. Cluj: The Eugen Kertész lawyer open letter adressed to the Rector, in that he defends the Jewish students who were sanctioned for political reasons, explaining the confusion created in to be nominate as „communists” or „socialists”. 284. 1933 May 8. Cluj: The few Jewish students memoir addressed to the Rector that explains their gathering in various societies, the main reason being the Anti-Semitic attitude of the “Christian” colleagues. 285. 1933 May 8. Cluj: The Professor V. Papilian from the Medicine Faculty request to be taken urgent measures against the students who restraint the access of their Jewish colleagues to attend the classes. 286. 1933 May 9. Cluj: The University Senate decision to disapprove the option of the “Christian” students from the Medicine Faculty to not allow the Jewish students to attend the classes. 287. 1933 May 11. Cluj: The University Senate decision to punish many Jews from the Medicine and Pharmacy Faculty because they taken apart to an unapproved student society. 288. 1933 May 11. Cluj: The University Rector is informed by the few Jewish students from the Law School about the fact that one “Christian” colleague ban their access in classrooms. 289. 1933 May 11. Cluj: Many Jewish students sign to the rector the fact that their access to classes was banned. 290. 1933 May 12. Cluj: The Pathologic Anatomy Institute principle explains to the Rector that the reason for what the classes was been suspended is justified by the Anti-Semitic violence. 291. 1933 May 12. Cluj: The Rubin Popa report, headmaster at the Medicine Faculty, about the Anti-Semitic incidents at that he was witness. 292. 1933 May 13. Cluj: The “Christian” student statement who participated at the 11 May Anti-Semitic violence. 293. 1933 May 14. Cluj: The Rector Fl. Ştefănescu-Goangă appeal that ask the students to remake the calm in university, in order to not suspend the classes and punish the guilties. 148 List of Documents 294. 1933 May 15. Cluj: The Professor Gh. Pamfil report, from the Medicine Faculty, related to the continuation of the Anti-Semitic attitude of the “Christian” students. 295. 1933 May 15. Cluj: The University Senate communiqué about suspending the classes and punishing the students who have continued the Anti-Semitic disorders. 296. 1933 May 15. Yassi: Police report related to the state of spirit of the “Christian” students after the expelling from university of a leader who demanded the application of numerus nullus. 297. 1933 May 16. Cluj: The Law Student Society decision to forbid on the future the Jewish participation at the university classes. 298. 1933 May 16. Cluj: The Pathologic Anatomy Institute principle note about the refusal of the “Christian” students to accept at classes the Jewish colleagues. 299. 1933 May 16. Cluj: The Alexandru Buia statement about the context in that was adopted by the Christian students the decision to not allow for Jewish attending the classes. 300. 1933 May 17. Cluj: The “Christian” students’ memoir that demands the abolishing of the punishments of the colleagues accused by Anti-Semitism, the expelling of the Jews from university because of their communist convictions, and the reopening of university. In Appendix is reproduced the motivation for which is demand the applying of numerus clausus. 301. 1933 May 19. Cluj: The University Senate decision to punish the members of the Law Student Society committee, who broke the recommendations of the rector, participated at the unauthorized meetings and requested the thrust away the Jews from university. 302. 1933 May 19. Cluj: The Rector communiqué related to the expelling from university of students who take apart from the secret societies or with “anarchist” character. 303. 1933 May 19. Cluj: A “Christian” student request for abolishing hid penalty because he was arrested by the police from error during the Anti-Semitic manifestations from the Medicine Faculty. 304. 1933 May 20. Cluj: The request of the Banat and Ardeal Pharmacists Association as the pharmaceutical high education to be concentrated in Bucharest, because of a supra-production of licensed people, most of them had been ethnic minorities. 305. 1933 May 29. Cluj: The University Senate decision to punish a Jewish student and some “Christian” colleagues, and also the closing of the university because of the Anti-Semitic disorders. 306. 1933 May 30. Cluj: The request of a Jewish student-girl to be absolved by the penalty of loosing of two sessions of exams because her adheration to an unrecognized organization by the University Senate. 307. 1933 May 30. Timisoara: State Security note related to the fact that the Jews buy guns in order to protect themselves in the case of some Anti-Semitic manifestations. 308. 1933 June 1. Bucharest: The extremist and propagandistic activity of some professors and a student. In Appendix is exposed an Iron Guard manifesto with an Anti-Semitic content. 149 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 309. 1933 June 7. Czernowitz: The request addressed to the King by Avram Rappaport, PhD in Letters and with trainings at Strasbourg and Florence, in order to receive a stipendium to go to Cairo and specialize in orientalistic. 310. 1933 June 10. Cluj: State Security note related to more Jewish students who make communist propaganda at the University Library spreading the “Revolutionary student” magazine. 311. 1933 November 22. Cluj: The University Senate decision to expel one Jewishstudent girl because she was caught in the act of spreading “communist” hand-outs that urge to strike. 312. 1934 February 5. Cluj: State Security note related to the existence of signs of the Iron Guard (“swastika”) in some classes from the Law School. 313. 1934 March 6. Cluj: “Patriot Action” notifies the Rector of the University about the fact that the institution uses the services of a Jew lawyer, instead of using one of the many Romanian lawyers. 314. 1934 May 19. Cluj: A student statement, reporter at a local newspaper, on the context in which he was accused of “the disturbing of public order” by antiSemitic affirmations and “the apology” of the assassination of I.G. Duca. 315. 1934 July 12. Timisoara: Memo about the illegal activity of the Iron Guard and its Anti-Semitic propaganda. 316. 1934 July 27. Timisoara: Police report related to the student extremist propaganda, but also to the discrepancies between their two main currents. 317. 1934 August 3. Timisoara: Memo about the initiative of the Jews to boycott the German products because of the Anti-Semitism of the Adolf Hitler regime. 318. 1934 August 9. Bucharest: Foreign Ministry instructions about the recognition of a stomatology diploma achieved in France by a young Jew. 319. 1934 September 19. Timisoara: Memo about the organization of the students from the National Christian Defense League [In Romanian L.A.N.C.]. 320. 1935 March 6. Bucharest: Memo about the Hungarian Party parliamentary group meeting and the discussions on the authorities’ intention to introduce the numerus valachicus on the labour market in Romania. 321. 1935 April 5-8. Bucharest: Report related to the Police intervention for restoring the order and the several problems related to the Christian Student Union: the organization of a national convention and universitary Anti-Semitism. 322. 1935 May 4. Bucharest: Local Police report about the students investigated because of the Anti-Semitic violence from the previous month. 323. 1935 May 20. Bucharest: County Police informs the Ministry of the Public Instructions about the conviction by a Military Court of several students who have participated at the Anti-Semitic violence from the previous month. 324. 1935 May 20. Cluj: Medicine Student Society announces the refusal to attend the classes until is not introduced numerus clausus, but also from solidarity with their colleagues from Bucharest convicted because of the Anti-Semitic violence from the previous month. 325. 1935 May 22. Bucharest: Memo about the “Christian” students’ memoir of solidarity with their medicine colleagues, putting the Anti-Semitic violence on the “provocations” of the Liberal Party. 326. 1935 May 22. Bucharest: Memo about the renewal of the Anti-Semitic violence in the case of the restarting the classes. 150 List of Documents 327. 1935 May 23. Bucharest: The Medical Student Society memoir addressed to the minister of the Public Instruction that tries to prove statistically the fact that the “minorities” dominate the profession of medicine. In this respect they request, for the beginning, the applying of numerus nullus, and latter of numerus clausus. 328. 1935 May 25. Bucharest: The interuniversity committee decisions about the fact that the socio-political claims are not in the power of universities to resolve it. 329. 1935 August 19. Bucharest: Memo about a Jewish student from Romania who studies at Brno, but is proved as a “passionate pro-Hungarian”. 330. 1935 September 4. Bucharest: Public Instruction ministry note with a copy of the Satu-Mare Prosecution report, that request do not approve the holding of a student convention because the great number of the minorities from the city, existing the risk of violence. 331. 1935 October 7. Bucharest: The Dean of the Faculty of Pharmacy informs the Ministry of the Public Instruction about the fact that he will not recognize the exams of the students from the Faculty of Pharmacy from Yassi from the academic year 1934-1935, because this faculty was already disbanded. 332. 1935 October 28. Cluj: Several young Jews request for approving the Jews Student General Association. 333. 1936 January 20. Cluj: The „Új Kelet” newspaper intervention to the university Rector in the case of two Jewish students, who want to continue their studies at Cluj, but they are enrolled because the confesional reasons. In Appendix is exposed the Rector answer. 334. 1936 February 11. Bucharest: Information on the communist organization „The Democratic Freedom Defender Block” that would react at the right-wing aggressions. 335. 1936 February 19. Timisoara: Memo about the propagandistic activity of the students from the “All for Country” Party. 336. 1936 February 20. Bucharest: Memo about a student who made, during his holiday, propaganda for the Corneliu Zelea-Codreanu political group. 337. 1936 March 14. Bucharest: Foreign Ministry memo about the Anti-Semitic excesses from the Warsaw University. 338. 1936 March 18. Prague: The report of the Romanian Legation from Prague related to several Jewish students from Romania who study at the University of Brno and who entreprise communist propaganda. In Appendix is reproduced the list with their identification data. 339. 1936 May 6. Cluj: “Christian” students appeal addressed to their professors about the intervention of the authorities at the student Convention from Targu-Mures, after which have been arrested more leaders of the participant student societies. 340. 1936 July 31. Bucharest: Memo about the Romanian students enrolled at various universities from Czechoslovakia known for their fervent communist activity. In Appendix is exposed a list with those students, most of them Jews. 151 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 341. 1936 August 17. Bucharest: By regreting the assasination of the legionaire Mihai Stelescu, the Holy Synod of the Orthodox Church requires to the minister of the Public Instruction to propose a new education law. In this law, the Patriarchy will have the right to designate the professors of the Theology faculties and to interfere in the educational process of the further priests. 342. 1936 November 19. Cluj: State Security note about the “Christian” students’ refusal to attend the classes of the Medicine Faculty because were enrolled Jews. 343. 1936 December 11. Cluj: The State Security informs the Rectorate about the fact that the “Christian” students have received the authorisation to celebrate the 10 December without the acceptation of the university. 344. 1937 January 25. Bucharest: State Security note about the preparations for a convention of the National Christian Student Union from Romania at Timisoara. 345. 1937 January 28. Bucharest: The acceptation of the minister of the Public Instruction that a few students will gather at Timisoara and prepare the funeral of Ion Mota. 346. 1937 April 16. Cluj: The request of the Relief Association of the Transylvanian students addressed to the Rector for asking to revise the list of scholarships and include more Jewish students. 347. 1937 July 27. Upper Vicov (Suceava): Local Gendarmerie report related to the Anti-Semitic incidents at which has participated one student. 348. 1937 September 28 Bucharest: The Technical University Rector informs the minister of the Public Instruction about the fact that in the day of the admission exam inside of university have entered more intruders, “Christian” students from the Medicine School and from Commercial Academy, with the declared purpose to ban the Jews to participate at the exams. 349. 1937 November 23. Bucharest: The minister of the Public Instruction notifies the Rector of the Technical University from Timisoara about the fact that more students are politically engaged, which is forbidden. 350. 1937 December 3. Yassi: Police note about the student strike, the main demand being the split of the Technical School from University. 351. 1937 December 8. Bucharest: The Rector request addressed to the Ministry of the Public Instruction do not allow to several “Christian” student societies, declared illegal, to celebrate the 10 December. In Appendix is exposed the request of those societies to organize the celebration of 10 December. 352. 1937 December 10. Timisoara: The Technical University Rector memo about the manifestations organized by the “Christian” students for the celebration of 10 December. 353. 1937 December 14. Bucharest: The motion of the Great Council of the General Association of Medics addressed to the minister of the Public Instruction that requires exigency in the process of equalisation of the medicine diplomas achieved abroad. 354. 1937 December 18. Yassi: Memo about the funerals of Professor C. Şumuleanu with a great participation of legionnaires, among them Corneliu Zelea-Codreanu. 152 List of Documents 355. 1937 December 18. Yassi: The Yassi students’ discontent, who would like to go into strike, because they didn’t receive the approval for reducing train tickets. 356. 1938 February 21. Bucharest: A young Jew request for a passport, needed for study abroad. 357. 1938 February 23. Cluj: The maintaining decision of the expelling penalty for some Jewish students, because they have been condemned to “crimes against the state security”. 358. 1938 March 5. Yassi: Students’ discontent related to the fact that they haven’t received their scholarships. 359. 1938 April 12. Alba Iulia: Police announce about the fact that Bucharest University doesn’t prolong anymore the authorisation for the General Association of the Jewish Students from Romania. 360. 1938 July 7. Bucharest: The Transylvania and Bessarabia lawyers’ statistic with the number of Jews owning the profession. 361. 1938 August 13. Bucharest: The Rădăuti young request for receiving a passport to continue his studies in Palestine. 362. 1938 November 11. Cluj: The Surgery Clinic director notifies the Dean of the Medicine Faculty about the fact that the Jewish students have been banned to attend his class. 363. 1938 November. Bucharest: The young Jewish request for receiving a passport to continue his studies in France. 364. 1938 December 5. Bucharest: The Jewish merchant of chemical products request in order to receive for his son a passport to continue his studies in France. 365. 1938 December 14. Timisoara: The Technical School Rector announces the minister of the Education about the fact that no Jew is enrolled in this school. In Appendix is exposed a label with the Jew situation from the previous years. 366. 1938 December 22. Alba Iulia: Follow and arrest order of a student from the Theology Faculty from Czernowitz who fired more Jews proprieties from Bucovina. 367. 1939 May. Bucharest: The Minority Minister report on the “Jewish issue” with the following chapters: the Anti-Semitic movement; the citizenship law revisited; the Jewish population statistic; the Jewish complaints; Jewish economical and political situation. 368. 1939 June: The Jewish practitioner complaint, with studies in Pavia (Italy) about the fact that Yassi University refused the equation of his diploma. 369. 1939 December. Cluj: The request that the Ministry of Education to give a financial help for a young Jew who studies engineering at Geneva (Suisse). 153 Documente DOCUMENTE 155 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 156 Documente Aron B 1 [30 ianuarie 1919] [Înregistrat: 9 februarie 1919] Memoriul studenţilor către d-nii profesori universitari Studenţimea universitară ieşeană, întrunită în urma convocării centrului studenţesc local în ziua de 30 ianuarie, în urma dezbaterilor care au avut loc, a decis următoarele: Faţă de situaţia şi noua eră ce se deschide României prin unire, fiind convinşi de necesitatea că universitatea nu mai poate rămânea închisă, mai ales fraţilor noştri ardeleni, bucovineni şi basarabeni, care au venit cu dragoste şi în număr mare să se lumineze de la vechiul nostru focar de cultură românească. Dacă aceşti studenţi şi chiar mulţi dintre noi [nu] se vor reîntoarce la căminele lor, ca să nu piardă timpul întru aşteptarea deschiderii cursurilor (anul acesta fiind aproape pierdut), desigur că mulţi vor trece graniţele pentru a găsi aiurea cultura de care au nevoie. Având în vedere că în mai toate ţările beligerante din Occident, care au avut de suferit mult mai mari neajunsuri decât noi, şi-au deschis universităţile lor, fiind convinşi că nu cu mari sacrificii s-ar putea dispune dacă ar fi mai multă bunăvoinţă din partea guvernului şi deschiderea universităţii ieşene. În numele celor trei ani de studii pierduţi de la începutul războiului, studenţimea universitară ieşeană face apel călduros şi stăruitor către domniile voastre, rugându-vă să binevoiţi a ne da preţiosul dumneavoastră sprijin, pentru a obţine cât mai neîntârziat deschiderea universităţii, aceasta spre binele ţării, care are nevoie acum mai mult ca oricând de oamenii luminaţi care să conducă în viitor spre înălţare şi nemurire. Studenţimea universitară ieşeană (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 896, f.62) 2 Iaşi, 19 februarie 1919 Domnule Rector, Subscrisul, Iosef S. Goldstein, absolvent al Şcoalei Comerciale Superioare, născut în anul 1886, dom. în Iaşi, respectuos vă rog să binevoiţi a dispune înscrierea mea la facultatea de ştiinţe (secţia Electrotehnică). 157 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Certificatul meu de studii fiind la Ministerul de Război, unde l-am înaintat cu ocazia înscrierii mele în Şcoala Militară de Infanterie în timpul campaniei, nu-l pot depune actualmente, ci-l voi depune imediat ce ministerul mi-l va restitui. Primiţi, vă rog, domnule rector, asigurarea respectului meu. Iosef S. Goldstein D-sale, d-lui rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 896, f.144) 3 [Înregistrat: 10 martie 1919] Faţă de acuzaţiunile ce ni s-au adus de către unii colegi, subsemnaţii profesori ai facultăţii de litere şi filosofie declarăm: Nu putem renunţa la libertatea gândirii, bunul suprem al universităţilor, câştigat de acestea în luptele seculare şi în ciuda tuturor inchiziţiilor. Solidari în acest punct, lăsăm fiecăruia dintre noi răspunderea morală pentru faptele şi vorbele sale. Căci socotim că fiecare e liber să gândească şi să creadă orice, cu condiţia numai ca gândirea şi credinţa lui să izvorască din însăşi fiinţa lui culturală şi morală şi să nu fie urmarea unor ispite sau a unei terori venite din afară, şi suntem de părere că fiecare e răspunzător pentru convingerile, credinţele şi sentimentele sale numai faţă de D[umne]zeu şi de conştiinţa sa proprie. Deci nici Marelui Colegiu Universitar în totalitatea sa, nici profesorilor care-l alcătuiesc, în parte, nu le putem recunoaşte dreptul de a se constitui în judecători ai noştri. Dacă totuşi am venit la această şedinţă, am făcut-o din iubire şi respect pentru universitatea noastră. Dar tocmai de aceea ne şi folosim de acest prilej pentru a spune următoarele: Regretăm din adâncul sufletului şi suntem cuprinşi de indignare văzând că de un timp se lucrează la crearea unei atmosfere neprielnice muncii cinstite şi rodnice în această universitate, că mereu se fac încercări de a se otrăvi spiritele prin aţâţare la ură, prin suspectări, prin polemici dictate de patimă sau de interese cu totul străine de universitate şi că s-a ivit chiar şi tendinţa de a se atrage studenţimea în vâltoarea acestora. La asemenea activitate noi nu ne putem asocia, dar ne facem datoria de a atrage atenţia că aceasta duce la anarhie şi că anarhia poate distruge din temelii şi pentru totdeauna universitatea Moldovei reîntregite. Noi în această universitate dorim altă atmosferă de muncă rodnică şi pozitivă atât pentru a forma oameni de caracter, cetăţeni luminaţi şi slujitori cu folos ai neamului, cât şi pentru cultivarea ştiinţei în toată seninătatea pe care o cere această cea mai înaltă şi mai nobilă menire a unei universităţi. A. Philippide, Ilie Bărbulescu, Traian Bratu, Dimitrie Gusti, G. Ibrăileanu, I. Petrovici (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 896, f.359) 158 Documente 4 [Înregistrat: 27 martie 1919] Domnule Rector, Subsemnaţii, studenţi ai Universităţii din Iaşi, vă rugăm conform art. 23 din Regulamentul de ordine şi disciplină al studenţilor să binevoiţi a supune onor. Senatului universitar aprobarea constituirii noastre într-o Asociaţie. Avem onoarea a anexa Statutul şi Regulamentele[1]. Primiţi, vă rugăm, domnule rector, asigurarea profundului nostru respect. Simon Zalman, facultatea de medicină H. Gherner, [facultatea de] drept[2] J. Pineles, [facultatea de drept] şi litere[3] A. Bergmann, [facultatea de] litere Domniei sale, domnului rector al Universităţii din Iaşi [Anexă] Expunere de motive Am considerat pe studentul evreu sub două aspecte: în primul rând din punct de vedere al intereselor sale ca student, iar în al doilea rând din punct de vedere al rolului său, al datoriilor sale către societatea în care trăieşte. Atâta timp cât studentul evreu va avea o situaţie specială în masa studenţimii, el va avea de luptat pentru interese speciale lui, ca student evreu. Interesele acestea comune ale studenţilor evrei fac din Asociaţie o corporaţie de breaslă. Dar am privit apoi pe studentul evreu altfel. El trebuie să aibă un suflet larg. El trebuie să atragă de pretutindeni puteri intelectuale şi trebuie să alimenteze mereu într-însul dorul cunoaşterii, să absoarbă necontenit cultură. Ne-a plăcut să-l credem tânăr la suflet. În jurul lui se zbate o lume: plecat pe masa lui de studiu, aude fără doară venind spre dânsul glasuri; ochii lui cătând împrejur vid, întuneric. El trebuie să-şi dea seama de mediul care-l înconjoară, problema dureroasă a poporului său trebuie să-l preocupe îndeosebi. El trebuie să ducă puţină lumină în bezna neştiinţei care-l împresoară, el trebuie să împrăştie cel puţin o fărâmă de cultură celorlalţi. Căci sufletul lui e bun şi larg. Astfel, el va fi cu adevărat un factor de progres în mijlocul societăţii. Într-însul să fie topite laolaltă ideal şi energie[4]. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 897, f.135, 137) [1] Vezi acelaşi dosar, f.138-143. [2] Herz Ghelner va fi, alături de Beno Wachtel, autor al unei lucrări bine documentate: Evreii 159 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) ieşeni în documente şi fapte, Iaşi, Tip. Opinia, 1939. Devenind avocat, Ghelner a fost o vreme secretarul Comunităţii Israelite din Iaşi. [3] Jacques Pineles (1894-1937) va ajunge şi el avocat, fiind şi autorul unei cărţi intitulată Istoria evreilor din cele mai vechi timpuri până la declaraţia Balfour, Iaşi, Tip. Viaţa Românească, 1928 (reeditată în 1935, Iaşi, Tip. Lumea). [4] Vezi şi Leon Eşanu, 80 de ani de la crearea Asociaţiei Generale a Studenţilor Evrei din Iaşi, în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, IV, 1999, p.232-243. 5 Domnule Rector, Subsemnaţii, în calitate de studenţi în farmacie de pe lângă facultatea de medicină din Iaşi, avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă cele ce urmează. Azi, 28 martie, dl. profesor de botanică Alexandru Popovici[1] ne-a declarat că deoarece ministerul refuză de a-i acorda o diurnă pentru cursul şi lucrările pe care le face studenţilor în farmacie, d-sa refuză de a ne mai face curs, după cum refuză de a ne mai primi în laborator la lucrări practice. Aducându-vă aceasta la cunoştinţă, vă puteţi închipui domnule rector cum acum, la mijlocul anului, ni se paralizează studiile, din care cauză am mai putea pierde încă un an, după ce am pierdut doi ani, din cauza evenimentelor. În consecinţă, vă rugăm domnule rector, cu multă insistenţă, să binevoiţi a lua de urgenţă măsurile ce veţi crede de cuviinţă, pentru ca să nu fim lipsiţi de asemenea curs şi lucrări, ceea ce ne-ar cauza un foarte mare neajuns. Primiţi vă rog domnule rector asigurarea consideraţiunii noastre. Iaşi, 28 martie 1919 Urmează iscăliturile pe contrapagină[2] Domniei sale, d-lui rector al Universităţii din Iaşi[3]. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 897, f.177) [Rezoluţie: „Se va ruga dl. Popovici a continua cursurile, asigurându-l că se va interveni din nou în scopul dorinţei sale”. Semnat indescifrabil] [1] Alexandru Popovici (1866-1941), absolvent al facultăţii de ştiinţe din Bucureşti în 1888, după care îşi va continua studiile în Germania, trecându-şi doctoratul la Universitatea din Bonn cu o disertaţie intitulată Über Struktur und Entwickelung eigenartiger Wandverdikungen in Samen und Fruchtschalen. A devenit profesor de botanică la Iaşi, aici întemeind şi conducând Grădina Botanică, până la pensionarea sa în 1936. [2] Din cele 29 semnături au putut fi desluşite: Finckelstein Gh., Oprea Virgil, Stein Victor, Ghelber W., Ochs Savel, Rosenberg Emil, Petrovanu Alice, Şmilovici Ghizela, Katzman Adela, Stein V., Ştefănescu G., Vartic E., Platzman M., Polak N., Grobocoptel Riva, Jellea Tr., Dimitriu M., Rosei Cleopatra, Paeker D., Tomida Eugenia, Jacinscki, Şuţu Zaharia, Pap Constantin, Frenkel P., Pleşu C. [3] În completare, vezi în acelaşi dosar f. 213. 160 Documente 6 România Ministerul de Interne Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale Subinspectoratul General de Siguranţă din Transilvania No. 3815 – 21.XII.1919 Către d-nul dr. Deleu. Resortul Internelor[1] Avem informaţii că în ziua de 9 l.c. la facultatea de medicină din loc[alitate] a fost dus un cadavru al unui evreu, care urma să fie secţionat pentru studiu de către studenţii medicinişti. Un grup destul de numeros de studenţi evrei, în frunte cu medicinistul Schtössel, a protestat la aceasta, spunând şi făcând gură mare că legea evreiască nu prescrie ca evreii să fie batjocoriţi în modul acesta. 21 studenţi pretind ca cadavrul să fie înmormântat după ritul orth[odox] evreiesc, fără să fie secţionat. În urma acestora, cadavrul a fost transportat din sala de studiu şi probabil s-a înmormântat. Faptul acesta a produs o mişcare vie de indignare printre studenţii de altă naţio­nalitate şi în special printre rândurile studenţilor români. S-a observat că evreii de la universitate fac propagandă anti-românească în modul cel mai mârşav. Un exemplu: la apelul nominal nici cei care cunosc limba română nu răspund româneşte, ci numai cu „jelen” (prezent) sau „itt vagyok” (sunt de faţă), vorbesc numai ungureşte şi în mod provocator. Toate acestea au produs o mişcare vie în rândurile universitarilor români şi numai intervenţiile câtorva mai în etate au împiedicat încăerarea lor cu evreii. Subinspector General [indescifrabil] Şeful Serviciului [indescifrabil] (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 35, f.101) [1] Victor Deleu (1876-1939), fost redactor al „Gazetei de Duminecă” din Şimleul Silvaniei (19041910), conducător al primului detaşament de voluntari români din Ardeal şi Bucovina care a luptat în armata română în primul război mondial, pentru ca la 1 decembrie 1918 să fie secretarul biroului Marii Adunări de la Alba Iulia, conducând apoi departamentul Internelor în cadrul Consiliului Dirigent. Între 1932-1933 a fost şi primar al Clujului. 161 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 7 Facultatea de Medicină Instit[utul] de Anatomie Nr. 62 Domnule Decan, Relativ la raportul Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale a statului no. 3815 din 21 decembrie 1919, prin care cere informaţiuni relativ la incidentul petrecut la Institutul de Anatomie cu ocazia aducerii unui cadavru de evreu, am onoarea a vă aduce la cunoştinţă următoarele: Aducându-se un cadavru nereclamat de evreu la Institutul de Anatomie, am dispus injectarea lui şi pregătirea lui pentru disecţie. Un grup de studenţi evrei auzind despre acest lucru au apelat la o societate evreiască de înmormântare spre a-l înmormânta gratuit şi au improvizat pe câţiva din coreligionarii lor în rude ale cadavrului; în modul acesta s-au prezentat la Institutul de Anatomie şi au cerut eliberarea cadavrului. Din informaţiunile pe care le avem de la domnii asistenţi ai institutului reiese: 1) Că într-adevăr, în grupul care a reclamat cadavrul exista şi studentul Schtössel, care deşi nu era rudă cu cadavrul, totuşi conducea pe reclamanţi. 2) Cadavrul fusese trimis de Clinica psihiatrică. Din informaţiunile obţinute reieşea că în timpul vieţii nimeni nu-l vizitase şi că fusese adus acolo de poliţie, care-l găsise vagabondând pe drumuri. Este adevărat că studenţii români şi ceilalţi studenţi creştini au fost foarte agitaţi pe această temă, deoarece la lucrările de anatomie sunt cam cincizeci de studenţi evrei care disecă cadavre de creştini. Cu oarecare greutate am putut aplana conflictul, promiţând studenţilor creştini că voi interveni în consiliul profesoral în această chestiune. De aceea, vă rog domnule decan a pune această chestiune în proximul consiliu profesoral spre a se putea găsi o soluţiune care să nu mai dea naştere la incidente ce pot deveni foarte supărătoare. Primiţi vă rog domnule decan asigurarea stimei ce vă păstrez. Cluj, 26.I.1920 Director Prof. dr. Victor Papilian[1] Domnului decan al Facultăţii de Medicină, Cluj. (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 35, f.100) [1] Victor Papilian (1888-1956), absolvent de medicină la Bucureşti, participant la primul război mondial, după care devine profesor de anatomie la Universitatea din Cluj. S-a afirmat şi în domeniul literar, îndeosebi în nuvelistică şi teatru, fiind de altfel o vreme şi director al operei şi teatrului din Cluj (între 1933-1940). A avut o evidentă simpatie pentru studenţii antisemiţi, înregimentându-se de altfel mai apoi în mişcarea legionară, motiv pentru care a şi fost condamnat în 1950 la zece ani de detenţie. Vezi Mircea Popa, Victor Papilian. Eseu monografic, Cluj, Edit. Eikon, 2008. 162 Documente 8 Societatea Studenţilor în Medicină Cluj No. 4/28 ian. 1920 Onorat Consiliu Profesoral, „Societatea Studenţilor în Medicină”, având asentimentul unanim al studenţilor români de la facultatea de medicină din Cluj, vă roagă respectuos să binevoiţi a lua măsuri restrictive contra acelor studenţi de diferite naţionalităţi care în acest semestru voiesc să devină cetăţeni ai Universităţii din Cluj şi care în semestrul I al acestui an şcolar s-au abţinut de la înscriere fără motive binecuvântate. Abţinerea aceasta demonstrativă a purtat timbrul unui protest dârz la adresa instituţiilor culturale româneşti, în care nu voiau să vadă decât nişte aşezăminte efemere. Şi mai există o categorie de indivizi, care până în prezent s-au îndeletnicit cu o intensă propagandă tacită, dar incendiară contra siguranţei statului şi a bunăstării naţiunii noastre, făcând agitaţii revoluţionare cu caracter comunist la Budapesta, Timişoara sau aiurea, iar acum pripăşindu-se pe aici au intenţii diabolice şi caută ca sub aripile universităţii româneşti, pe care ieri au defăimat-o, iar azi o profanează, să-şi exercite opera lor primejdioasă. Pentru a preveni manifestaţiile ostile ale studenţimii române contra acestor elemente turbulente, care caută să submineze opera noastră prin maşinaţiuni reproşabile, îndrăznim să vă aducem la cunoştinţă spiritul agitat ce stăpâneşte studenţimea – faţă de această categorie de oameni – şi să vă rugăm să binevoiţi a-i împiedica de a deveni cetăţeni ai universităţii. Insistând asupra rugăminţii noastre, asigurăm on. Consiliu profesoral de înalta stimă ce i-o păstrăm. Aurel Voinea Secretar Ion Totu Preşedinte On. Consiliu profesoral al Facultăţii de Medicină Cluj. (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 3, dos. 13, doc. 48 P) 163 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 9 România Delegatul Guvernului Român în Basarabia No. 99/6 aprilie [1]920 Domnule Preşedinte[1], Situaţia culturală a Basarabiei din punct de vedere al studiului universitar este foarte îngrijorătoare. Peste 1000 absolvenţi de licee nu s-au putut înscrie în nici o facultate pentru motivele următoare: 1) Lipsa de mijloace, 2) Statul n-a putut ajuta decât foarte puţini studenţi pentru a-şi continua studiile. Numărul absolvenţilor şi absolventelor de liceu creşte în fiecare an cu 150200, ceea ce face ca numărul celor ce rămân dezorientaţi după ce termină studiile liceale să se înmulţească, fără ca ei să poată spera nici măcar în viitor că vor putea urma la universităţile din ţară sau străinătate, mai cu seamă acei lipsiţi de mijloace, şi cum aceşti absolvenţi de licee ştiu ruseşte, ei tind spre centrele ruseşti, Kiev, Odesa, Moscova. Ruşii n-au înfiinţat o Universitate la Chişinău pentru motivul că au voit să dea o dezvoltare deosebită Universităţii de la Odesa[2], şi pentru a deznaţionaliza pe cei ce urmau acolo şi cărora le făceau o mulţime de înlesniri. Oraşele Basarabiei sunt compuse numai din populaţiune de rasă străină. Populaţiune românească este puţină şi aceea care este, în mare parte este înstrăinată. Astfel că se impune a se forma centre culturale româneşti. Noi am înfiinţat în fiecare capitală de judeţ universităţi populare. Toate acestea însă nu pot forma un intelect românesc decât dacă se înfiinţează o universitate de stat, unde fiii de ţărani care au terminat liceele să poată să-şi continuie studiile, formând astfel o viaţă studenţească şi un intelect studenţesc românesc care să redeştepte simţul naţio­ nal amorţit şi care după terminarea studiilor să se instaleze în oraşe spre a-i dezvolta treptat, treptat viaţa intelectuală românească şi să atragă la oraşe şi alte elemente de la ţară pentru ca oraşele să înceapă să-şi piardă din aspectul evreo-rusesc de acum. Este de un interes vital înfiinţarea unei universităţi în Chişinău. Elementele rusificate trebuie reîntoarse spre focarul de lumină românesc. Trebuie ajutaţi toţi acei ce voiesc să înveţe în orice direcţie şi trebuie ca elementele ce dă din licee să fie imediat prinse în avântul şi dezvoltarea universităţilor, dându-le căminuri, săli de lectură românească, seminare de aplicaţie, în fine făcând sacrificii spre a putea dezmorţi tineretul spre o idee pur românească. Ţăranii din fire nu sunt deprinşi a lăsa copiii să meargă prea departe de ei. O universitate la Chişinău, unde ei au drumuri şi pot veni să-i vadă, i-ar satisface şi apoi ar fi şi o indicaţiune că România s-a instalat în mod definitiv în această provincie şi că românii înţeleg să facă ceea ce ruşii n-au voit s-o facă, înfiinţând o universitate la Chişinău. Această universitate ar putea funcţiona ca o filială a Universităţii de la Iaşi, rămânând Iaşul metropola Românismului Moldovean şi tot de acolo să se transmită razele de lumină spre Basarabia[3]. 164 Documente În Chişinău avem clădiri suficiente, cu săli spaţioase şi luminoase absolut proprii pentru instalarea universităţii, pentru căminuri, biblioteci şi tot complexul de nevoi ca: laboratorii, spitale bine organizate şi instalate în mod cu totul deosebit pe specialităţi; clinici deosebite conduse de medici chemaţi din Vechiul Regat şi Basarabia. Apoi, material suficient necesar învăţământului practic: bolnavi şi cadavre. Este de notat că Universitatea de la Iaşi îşi procură cadavre din Basarabia. Pentru predarea cursurilor la facultăţile ce se vor înfiinţa, în afară de profesorii de la Iaşi şi cei ce se vor numi din Vechiul Regat, avem şi aici elemente bune venite din ţară şi localnici, în toate ramurile de specialitate, care ar putea profesa cu succes la catedrele respective. Lipsind Basarabia de o universitate, ea nu numai că nu-şi poate ridica gradul său cultural la nivelul celorlalte provincii care formează România Mare şi care au câte o universitate, dar e menită a fi toată viaţa într-o stare de inferioritate faţă de celelalte ţinuturi româneşti. Basarabia formând una din graniţele cele mai ameninţate ale României, trebuie lucrat astfel ca să ne asigurăm şi prin fortăreţe naţionaliste, şi influenţând şi asupra fraţilor noştri de peste Nistru pe care i-am atrage la Chişinău procedând la fel cu ruşii, care atrăgeau pe ai noştri la Odesa. Întărirea sentimentului naţional nu se poate face decât cu ajutorul şcoalelor superioare şi a universităţii care trebuie să ridice primele generaţii ţărăneşti pur moldoveneşti, să le intelectualizeze şi apoi să le arunce la oraşe ca să facă pondere raselor străine care actualmente înăbuşe viaţa naţională a oraşelor, şi dacă va merge tot aşa vor continua să o înăbuşe din ce în ce mai mult. Actualmente, printre studenţii basarabeni care urmează la universităţile din Vechiul Regat, procentul ţărănesc este aproape nul, iar elementul evreiesc atinge cifra de 80%. Această constatare statistică oglindeşte cel mai bine imaginea viitoarei situaţii naţionaliste a oraşelor. Şi numai aceste elemente vor fi desigur contra înfiinţării unei universităţi în Basarabia fiindcă văd într-însa pericolul ridicării nivelului cultural al ţărănimii, care le va lua situaţiunea preponderentă din oraşe. Pe lângă toate acestea, o universitate în Basarabia mai este necesară pentru a scoate titraţi care să umple golurile funcţiunilor oficiale care astăzi sunt neocupate sau ocupate de oameni cu totul nepregătiţi. În Basarabia este lipsă de medici, farmacişti, profesori de licee care nu pot fi ocupate decât în parte cu suplinitori. Deci toate motivele concură a cere imperios crearea unei Universităţi de stat în Basarabia. Este de observat că majoritatea moldovenilor care au urmat în universităţile ruseşti au rămas în Rusia, s-au deznaţionalizat şi astfel elemente tinere puternice rămân de regulă în preajma universităţilor unde au urmat şi făcut cunoştinţe şi uită cu totul locul unde ar urma să se reîntoarcă şi unde ar trebui să lupte pentru împrăştierea luminii în straturile poporului din care a ieşit. Nu suntem noi cei dintâi care susţinem că universitatea este unul din cei mai puternici factori de naţionalizare. N-avem decât să vedem ce proporţii şi ce dezvoltare a dat Germania Universităţii din Strasbourg îndată după ocuparea Alsaciei şi Lorenei şi să privim acum la Franţa care, din momentul realipirii acestor provincii, a făcut toate sacrificiile pentru ca să i se dea o dezvoltare şi mai mare decât aceea pe care o dăduse Germania[4]. Dacă din punct de vedere naţional e nevoie să se înfiinţeze o universitate la Chişinău, din punct de vedere social această nevoie este tot atât de mare. Numai 165 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) de la cultură nu ne putem aştepta ca transformările sociale, care fatal trebuie să se realizeze şi ale căror orizonturi nu le putem întrevedea destul de clar, să nu se facă pe calea revoluţiei distrugătoare a tot ce civilizaţiunea a dobândit până astăzi, ci pe calea evoluţiei dând pur şi simplu o nouă destinaţie la ceea ce civilizaţia a clădit până astăzi, adăugând la avutul său noi tezaure democratice. În afară de motivele de mai sus, care ar fi suficiente pentru a determina îndeajuns înfiinţarea unei universităţi de stat, noi basarabenii ţinem a arăta că este o chestiune de amor propriu înfiinţarea unei universităţi la Chişinău, deoarece nu putem lăsa o populaţiune de 3 milioane locuitori fără a le da un far de lumină în propria lor provincie, şi dacă aceasta n-au putut-o obţine de la ruşi, pentru motive lesne de înţeles, o cerem şi susţinem a ni se acorda aceasta de România, care are tot interesul ca în toate provinciile sale să existe instituţii de cultură complete care să radieze lumina şi cultura românească. În aceste condiţiuni, d-le preşedinte al Consiliului, am onoare a vă ruga să binevoiţi a fi interpretul nostru pe lângă onor Consiliul de Miniştri pentru înfiinţarea unei Universităţi de stat la Chişinău, formată la început din facultăţi de drept, litere şi medicină (facultate de ştiinţe, secţia agriculturii, este deja înfiinţată). Suma necesară pentru aceasta se ridică la lei 1.701.700, după cum rezultă din alăturatele proiecte de buget[5] şi se vor prevedea în bugetul Directoratului de Instrucţie Publică din Basarabia. Ministru delegat al Guvernului în Basarabia [indescifrabil] Director [indescifrabil] Domniei sale, domnului preşedinte al Consiliului de Miniştri. (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 449/1920, f.11-13) [1] Memoriul este adresat preşedintelui Consiliului de Miniştri, unde a fost înregistrat sub nr. 1444/21 aprilie 1920. Are ca rezoluţie: „Se va trimite d-lui Gh. Popa-Lisseanu ca să refere dacă se poate găsi pentru o universitate locul, motivul şi personalul”. Semnat indescifrabil. [2] Universitatea din Odesa a fost întemeiată încă din 1865. [3] În cele din urmă nu se va înfiinţa o universitate de sine stătătoare la Chişinău, însă se vor dezvolta două facultăţi considerate importante pentru acea regiune, una de teologie şi o alta de ştiinţe agricole, ambele sub tutela administrativă a Universităţii din Iaşi. [4] Afirmaţia este evident exagerată, în contextul sfârşitului marii conflagraţii mondiale. Sub dominaţia germană, Strasbourg îşi schimbase totuşi semnificativ înfăţişarea. În afara unei vieţi administrative şi economice mult mai dinamice, oraşul s-a extins, într-o manieră modernă, a fost construit un teatru, un palat de justiţie, dar mai ales o splendidă universitate şi o şcoală de medicină. Tot nemţii au edificat aici o bibliotecă, deopotrivă universitară şi municipală, dar care până la primul război mondial – când Harvard îi va lua locul – a fost cea mai importantă din lume, prin cele mai mult de o jumătate de milion de volume (Cf. Johannes Ficker, Die Kaiser-Wilhelms-Universität Strassburg und ihre Tätigkeit, Rede bei der Gedenkfeier der Reichsgründung gehalten am 18. Januar 1922, Hrsg. zur Halbjahrhundertfeier der Neuerrichtung der Universität Strassburg, Halle, Buchhandlung des Walsenhauses, 1922, p.22. Asupra acestui stabiliment şi a rolului politic jucat într-o zonă geografică atât de disputată, vezi – până la războiul franco-prusac – George Livet, L’Université de Strasbourg de la Révolution française à la guerre de 1870, Strasbourg, Presses Universitaires de Strasbourg, 1996, iar pentru perioada ulterioară: John E. Craig, Scholarship and nation building. The Universities of Strasbourg and Alsation society, 18701939, Chicago, University of Chicago Press, 1984). Într-un asemenea cadru şi-a petrecut Onisifor Ghibu anul academic 1907/8, audiind în principal cursurile de filosofie şi pedagogie ale lui Theobald Ziegler 166 Documente (1846-1918). Iar ceva mai devreme trecuse pe la facultatea de ştiinţe Gheorghe Iuga (1871-1958), care şi-a luat aici doctoratul în matematici (1898), ulterior devenind profesor la Universitatea şi la Academia Comercială din Cluj, inspector al şcolilor particulare străine din România, secretar general al Ministerului Cultelor şi Artelor etc. Pe de altă parte, la trecerea sa prin Strasbourg, în 1893, localitatea îi aducea aminte lui Mihail Dragomirescu mai degrabă de satele româneşti: „Un oraş în care simţi tăcerea şi liniştea satelor noastre de ţară, când toţi din sat pleacă la câmp” – cu toate că de la anexarea ei de către Germania trecuseră mai bine de două decenii (Titu Maiorescu şi prima generaţie de maiorescieni. Corespondenţă, ed. Z. Ornea, Bucureşti, Edit. Minerva, 1978, p.97). [5] Vezi f.14-18. 10 Proces-Verbal Anul una mie nouă sute douăzeci, luna iunie, în şaisprezece, ora 9½. Noi, Eugeniu Clos, comisar şef al Circa III-a Poliţie Iaşi, constatăm următoarele: Un grup de studenţi, compus din d-nii: Grigoriu M., facultatea de drept; Popxin Constantin, ştiinţe; Patron M.C., drept; Brăilescu B.M., drept; Zota Constantin, drept; Ciochină Ioan, ştiinţe; Pahnutie V., ştiinţe; Prodan Petru, drept; Nelu Ionescu, prezidentul studenţilor de la drept; Brăileanu Gh., drept; Popescu Corneliu, drept; Gotcu Ioan, ştiinţe; Paisie Constantin, drept; Tică Neculai, drept; Coman Constantin, drept; Popescu Stelian, drept; Enculescu Lucian, drept; Costin Ioan, drept; Gheorghiade Traian, medicină; Ioanescu Gh., drept – s-au dus la chioşcurile unde se vând ziarele, şi anume: chioşcul de la [cofetăria] Tuffli, de la universitate, în piaţa Sf. Spiridon, lângă brutăria Ciucă, de unde au luat toate foile din ziarul „Lumea”, apărut astăzi, fără a le plăti, rupându-le în două şi luându-le cu ei, apoi de la vânzătorii Şmil Davidovici din mahalaua Broscăriei – 30 foi –, de la Marcu Gutmann, 16 foi, toate aceste foi le-au ars apoi în Piaţa Unirea, pe una din scările soclului statuii [Al.I.] Cuza. Dl. C.M. Patron, student la drept, ne-a declarat în numele tuturor celor de faţă că au procedat astfel ca răspuns la atitudinea provocatoare a ziarului „Lumea”, cum şi a purtării fraţilor Hefter, directorii acestui ziar[1], şi că s-au anunţat d-lui procuror general Chesim, în faţa căruia delegaţia d-lor vor expune cele ce au făcut şi motivul. S-a retras apoi grupul de manifestanţi, mărindu-se şi cu alte persoane care s-au strâns în piaţă pe când ardeau foile. S-au ars aproximativ 400 foi. Pentru constatarea celor ce preced am încheiat prezentul proces-verbal, semnat de noi şi martorii asistenţi. Se anexează şi un număr din ziarul „Lumea” apărut astăzi, cu data de joi, 17 iunie 1920. Comisar Eugeniu Clos Asistenţi: I. Apreutesei, ofiţer sergent, str. Ciornei no.1; Amândruloaei Ghe., serg. oraş, str. Albineţ 49; Vasile Vrâncianu, bărbier, şi A. Bernhard, librar, Piaţa U[nirea]. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 920, f.43) 167 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) [1] Este vorba de incidentele provocate de apariţia în ziarul „Lumea”, proprietatea fraţilor Alfred şi Jean Hefter, a unui articol intitulat Epoca examenelor (III, 1920, nr. 495 din 17 iunie, p.2), în care profesorii de la facultatea de drept erau acuzaţi de faptul că acordau cu prea mare lejeritate note de trecere la examene, în consecinţă se obţineau cu uşurinţă diplome juridice. Drept rezultat, studenţii cuzişti au provocat manifestări antisemite de amploare la Iaşi, între 13-16 iunie 1920, soldate cu devastarea redacţiei, tipografiei şi locuinţelor fraţilor Hefter, cu arderea în Piaţa Unirii a întregului tiraj etc. Deşi a intervenit poliţia, studenţii au putut fi potoliţi doar de prof. P. Dragomirescu (cf. „Lumea” Politică şi Socială, Iaşi, III, 1920, nr.495 din 17 iunie, p.2; vezi şi Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 930, f.35-38). 11 Onor. Senat al Universităţii din Cluj Subsemnatul, fiind numit din partea Senatului universitar director al căminului studenţesc din strada „Avram Iancu”, am luat conducerea intelectuală şi morală a studenţimii din acest cămin la 8 decembrie 1919. În această calitate am stâruit cu orice prilej a îndruma educaţia studenţilor universitari în direcţie naţională şi religioasă[1]. La 13 dec. 1919 am aranjat o serbare comemorativă, vorbindu-le despre Mitropolitul Andrei Şaguna şi relaţiile lui cu studenţimea universitară; corul studenţilor a contribuit la reuşita serbării cu cântări religioase şi naţionale. La 21 dec. 1919 s-a ţinut o şedinţă publică în amintirea lui Alexandru Vlahuţă. Cu acest prilej, studentul în litere Nic. Vasiu a citit o lucrare despre Personalitatea lui Vlahuţă, iar studentul în litere Emil Nicolescu despre Poezia lui Vlahuţă. Şi de astă dată serbarea comemorativă a fost însoţită de cântări religioase şi naţionale. În semestrul II, începând din 16 februarie şi până la 4 aprilie 1920, am ţinut studenţilor din cămin, în fiecare duminică, câte o meditaţiune religioasă. În această lucrare de educaţie religioasă şi naţională am fost ajutat şi de colegii mei Marin Ştefănescu, Ioan Paul, Florian Ştefănescu-Goangă, precum şi de dr. Gr. Tripon şi d-na Sanda D.I. Mateiu. Această lucrare, întâmpinată la început cu mult indiferentism, a avut darul de a trezi mai târziu un interes mai viu pentru problemele educaţiei religioase şi naţionale atât în sânul studenţimii universitare, cât şi în clasa intelectualilor români din Cluj, care au participat în număr îmbucurător la câteva dintre aceste meditaţiuni religioase. Colecta întreprinsă în favorul studenţilor din căminurile studenţeşti a dat până acum rezultatul de 500.000 coroane şi 3525 lei. Aceste sume sunt depuse la filiala „Albinei” din Cluj. Colecta nu este încă închisă; zilnic sosesc sume mai mici sau mai mari la administraţia căminului. Cluj, 18.VI.1920 I. Lupaş Directorul căminului (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 14, f.50) 168 Documente [1] Faptul că I. Lupaş impunea o educaţie religioasă, n-ar fi de mirare, el absovind după facultatea de litere din Budapesta şi teologia din Sibiu (1905-1908), fiind apoi profesor la Seminarul Andreian (1905-1909), paroh şi protopop la Sălişte (1909-1919), inspector şcolar confesional (1909-1918), pentru ca în cele din urmă să ajungă profesor la Universitatea din Cluj. Însă tot la Cluj îi era coleg şi Marin Ştefănescu – menţionat în acest document –, ce părea multora cam dus cu pluta, manifestând un naţionalism deşănţat şi păgubos (sub haina unui misionarism cultural), chiar agresiv, dublat de o religiozitate exagerată în manifestare şi expresie. Iar sub aspectul acestei atitudini din urmă ar fi multe de spus, pentru a evidenţia mai curând până unde poate merge fanatismul, mai ales că era de paradă: de pildă, îşi începea cursul rostind în genunchi „Tatăl Nostru”, în faţa unui amfiteatru plin de studenţi, de altfel comportându‑se în toate şi pretutindeni ca un propagator militarist al ortodoxismului, cam la fel cum procedase pe front în primul război mondial (a participat în postura de combatant, avansând până la gradul de căpitan, în cadrul Regimentului 2 Vânători „Regina Elisabeta”, fiind de două ori rănit, rămânând chiar şi cu o infirmitate uşoară, de fiecare dată după ieşirea din spital solicitând imperativ reîntoarcerea pe front). Cu alte cuvinte, trebuie subliniat faptul că la noi antisemitismul universitar a avut şi un semnificativ fundament confesional (inoculat şi întreţinut chiar de unii profesori). În plus, este locul aici să spunem, în anii interbelici, mai mult decât în perioada anterioară, Biserica Ortodoxă n-a făcut gesturi semnificative pentru calmarea pornirilor anti-evreieşti, ci dimpotrivă, a contribuit chiar la agitarea spiritelor (nu trebuie omis faptul că patriarhul Miron Cristea a fost antisemit, iar în postura de prim-ministru a ţinut destule discursuri din care rezultă această aplecare). De altfel, mişcarea de extremă dreaptă de la noi (sub orice denumire: Legiunea Arhanghelui Mihail, Mişcarea Legionară etc) a evoluat având nu doar în umbră Biserica Ortodoxă! Chiar o bună parte din studenţii antisemiţi proveneau de la facultăţile de teologie, o mulţime de preoţi interbelici au fost legionari sau au manifestat simpatii legionare, gestio­nând tot felul de scenografii prin rugăciuni publice, slujbe de binecuvântare, de sfinţire etc. Aşadar, studenţilor extremişti de la noi li se poate asocia dacă nu un soi de fanatism religios, atunci măcar un oarecare entuziasm de acest fel. 12 Domnule Rector, Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă următoarele: În ziarul „Unirea”, no. 83 din ziua 18 iunie a.c. a apărut o notiţă prin care mi se atribuie anumite fapte şi gesturi pe care le-aş fi făcut la o întrunire studenţească. Această notiţă e urmarea alteia apărută în numărul precedent, în care însă numele meu nu era specificat. Ambele notiţe au apărut nesemnate. Interesându-mă, mi s-a comunicat că autorul e dl. Zelea-Codreanu, student în anul I la facultatea de drept. Deoarece în a doua notiţă, şi în care se pune şi numele meu, se pun în seama mea următoarele: 1) că sunt în solda străinilor; 2) că la o întrunire studenţească am scos un revolver; 3) că sunt prieten cu A. Hefter – lucruri ce până la completa lor dovadă le consider calomnioase şi făcute cu intenţia de a mă pune într-o lumină urâtă, şi deoarece studenţilor care au părăsit sala întrunirii studenţeşti din seara de 15 iunie a.c. şi între care se găseau toţi studenţii basarabeni li se dă în mod public, prin aceeaşi notiţă, epitetul de „huligani”, ce constituie fără îndoială o gravă insultă, cu onoare vă rog să binevoiţi a admite chemarea în judecata onor. Senatului universitar a susnumitului student. Apelez la autoritatea universitară cu ferma convingere că aceasta trebuie să primeze pentru noi studenţii faţă de oricare alta, chiar şi aceea a justiţiei, şi cu 169 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) credinţa că culpa unui student faţă de altul trebuie sancţionată în primul rând de această autoritate. Primiţi vă rog domnule rector asigurarea profundului meu respect. Gh. Zane[1] Doctorand în drept şi student în filosofie 20 iunie 1920, Iaşi [Anexă] Subsemnatul, Zelea-Codreanu Corneliu, student în drept, în privinţa acuzărilor ce mi se aduc de către d. student Gh. Zane, de la filosofie, am onoare a vă aduce la cunoştinţa d-voastră că eu nu am scris niciodată vreun articol la ziarul „Unirea”, cu atât mai mult nu am scris vreunul prin care să insult pe cineva, chiar dacă acela ar fi meritat. D[l]. Zane trebuia să se intereseze mai bine şi să nu mă facă să pierd o jumătate de zi aducându-mi acuzări cu totul neîntemeiate. Primiţi, vă rog, domnule rector asigurarea profundului meu respect. 24 iunie 1920 Zelea-Codreanu Corneliu Student anul I drept D-sale, domnului rector al Universităţii din Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 927, f.305-306) [1] Gheorghe Zane (1897-1978) era originar din Galaţi şi absolvise facultatea de drept din Iaşi în 1919. S-a înscris şi la litere, în paralel pregătindu-şi doctoratul în ştiinţe economice, pe care l-a susţinut la Universitatea din Bucureşti. După numai un an de la data ilustrată de documentul de mai sus, Zane va fi angajat ca bibliotecar la universitate, începând deja să predea economie politică, mai întâi la facultatea de ştiinţe, apoi la drept. După al doilea război mondial s-a mutat la Bucureşti, în 1974 devenind membru al Academiei Române. În legătură cu documentul nostru, mai trebuie spus că, de pildă, un student de la facultatea de drept (Lunescu) îl aprecia pe Gh. Zane – la 23 iunie 1920 – ca aparţinând la „camarila” „socialisto-bolşevică” din căminul studenţesc (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 930/1920, f.32). 13 Domnule Rector, Subsemnatul, student la drept, Zelea-Codreanu Corneliu, în privinţa incidentului personal avut cu studentul N. Pascu, declar: Studentul N. Pascu m-a insultat de mai multe ori, atât prin scris, cât şi prin viu grai. Aşa – de două ori – a întrebuinţat numele meu în ziarul „Opinia” în mod 170 Documente ironic, cercând a lovi şi în ideile mele, în slujba cărora sunt mândru că mă aflu, idei pe care le-am avut şi atunci când cu preţul a mari şi grele suferinţe le-am apărat, apărând prin asta pământul ţării împotriva duşmanilor care ne cotropeau, idei pe care înţeleg să le păstrez neatinse cu preţul a oricăror jertfe! În urma unei întruniri studenţeşti, apoi, la care am luat cuvântul şi eu, şi domnia sa, mi-a adresat cuvinte jignitoare, pe care cu multă durere le-am suportat fără să răspund, voind prin aceasta să văd până unde poate merge îndrăzneala lui şi răbdarea mea. Faţă cu cea din urmă mişcare a studenţimii, pe care o socot ca o mişcare de reînviere a vechii glorii studenţeşti, d. student Pascu găseşte de cuviinţă să scrie un articol în ziarul „Opinia” cu tendinţa de a terfeli mişcarea în sine şi pe studenţii care au făcut-o. Articol foarte slab, pe care desigur nu l-ar fi primit cei de la „Opinia” dacă nu ar fi avut meritul de a fi făcut de un student care să urmărească a compromite această mişcare studenţească, făcând astfel jocul acelei prese care caută să compromită orice mişcare românească cu caracter naţional. Articolul cuprinde cuvinte grele la adresa noastră. Între altele era scris că suntem oameni care nu roşim niciodată, căci nu poate să ne fie ruşine. Faţă cu această atitudine a d-lui Pascu m-am simţit cel mai vizat şi cel mai jignit, deoarece luasem parte activă în rândul întâi în acea mişcare studenţească. Şi totuşi nu am venit să mă plâng d-voastră, pentru că înţelesesem că eram la universitate şi nu la şcoala primară şi că nu intra deloc în atribuţiunile onor. Senat universitar de a judeca chestiunile cu totul personale, de onoare, ivite între studenţi. Ci m-am prezentat d-lui Pascu şi am căutat să discut foarte calm cu d-sa această chestiune! D-sa, în loc să-mi răspundă omeneşte, a început să-mi aducă argumente care mă provocau şi care au jignit chiar pe prietenul dumisale, d. student Ţăranu, care a intervenit în discuţie împotriva dumisale. Fiind provocat, într-un moment de surescitare, am aplicat domnului Pascu două palme, la care d-sa a binevoit să-mi răspundă, la care apoi au mai urmat şi altele! Şi astăzi vine de se plânge de cele întâmplate onor. Senat universitar. Am scos atunci Regulamentul de ordine şi disciplină a studenţilor universitari, care enumeră în art. 14, 18 şi 19 datoriile care le sunt impuse studenţilor, iar în art. 19 aliniatul ultim sunt expuse sancţiunile acestor datorii, şi anume: studenţii sunt datori să frecventeze regulat cursurile, conferinţele, lucrările practice şi să-şi treacă regulat examenele. Studenţii sunt datori să aibă în universitate şi în afară de universitate o purtare cuviincioasă; pentru toate acestea şi pentru tulburări, insubordonaţii, lipsă de respect către profesori şi autorităţi, ei nu mai sunt supuşi la penalităţile enumerate în art. 19 aliniatul ultim! Pedepsele instituite de regulamentul de ordine şi disciplină privesc numai obligaţiile impuse prin acest regulament şi prin urmare onor. Senat universitar nu e în drept a fi sesizat şi nici a se pronunţa decât numai când una din aceste obligaţii special impuse şi prevăzute de regulament a fost dispreţuită şi înfrântă. Faptul de a cere socoteală unui student care m-a insultat în gazetă nu constituie nici insubordonaţie, nici tulburare, nici nu arată o purtare necuviincioasă. Nicăieri nu se găseşte în regulament un text care să prevadă pedepsirea unui asemenea fapt. Şi cum pedepsele nu numai că se pot improviza, dar trebuie mai ales să fie prevăzute, incidentul meu cu d. Pascu scapă competenţei onor. Senat universitar, pentru a-şi găsi soluţia în faţa instanţelor judiciare, ori pe calea armelor. 171 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) După cum am arătat, am lovit pe d. Pascu pentru că în urma explicaţiunilor cerute asupra insultătorului articol în care eram cel mai vizat, m-a provocat. Faptul acesta nu e o tulburare în sensul art. 19, nu e insubordonaţie – căci d. Pascu nu e profesor –, nu e nici necuviinţă, pentru că în felul acesta chiar între parlamentari, profesori universitari, oameni de litere şi ştiinţă se obişnuieşte a se vida obrăzniciile pentru care legea nu le găseşte nici o sancţiune şi rămân a fi delicte îngăduite. Purtare necuviincioasă înseamnă a umbla destrăbălat pe stradă, beat, în tovărăşii ruşinoase, înseamnă a frecventa localuri murdare şi a-ţi petrece noaptea în beţii, joc de cărţi ori a vieţui în concubinajuri scandaloase. Tulburări înseamnă a aţâţa lumea la dezordine, vorbind în întruniri socialiste împotriva ţării şi a ordinii în stat sau a tulbura liniştea purtând fundă roşie într-un cămin românesc, constituind astfel o sfidare a drapelului ţării sub oblăduirea căruia ne găsim, orice s-ar zice. Tulburare înseamnă să cânţi internaţionala pe stradă sub cutele steagului roş. Insubordonaţie şi lipsă de respect către profesori şi autorităţi înseamnă a insulta profesori, denaturând cu intenţie gândurile şi spusele lor, prin articole şi reclamaţii îndrăzneţe, înseamnă a declara în întruniri studenţeşti că armata cu ordin terorizează şi jupoaie populaţia din teritoriile alipite (stud. Zane Gh.), înseamnă a protesta cu inconştienţă contra legilor atunci când în cadrul lor nu se pot manifesta liber porniri anarhice. Prin urmare, incidentul meu cu d. Pascu nu intră în nici unul din aceste ipoteze şi nu pot fi nici judecat, nici pedepsit de onor. Senat universitar. Libertatea presei şi libertatea cuvântului sunt drepturi. Ca orice drepturi însă, ele nu sunt absolute şi nu se pot manifesta liber şi neîngrădit. Ideea de drept implică ideea de limită. Şi dreptul fiecăruia are ca limită drepturile tuturor. Eşti liber să scrii şi să vorbeşti ce vrei cât timp însă nu-mi atingi dreptul la respect cuvenit persoanei mele. Şi aici sancţiunea legii este aşa de elastică încât calea legală dă în toate cazurile cea mai slabă satisfacţie şi consacră întotdeauna pe acei care insultă. De aceea, uzul substituindu-se legii, pentru toate chestiunile de asemenea natură, substituie codul onoarei codului penal. Codul de onoare presupune oameni de onoare, aceia care insultă la adăpostul presei şi invocă umil protecţia orişicui, când e vorba să-şi dea socoteală de faptele lor, nu merită atenţia d-voastră şi a onoratului Senat universitar. Primiţi vă rog domnule rector asigurarea celui mai profund respect. Studentul Zelea-Codreanu I. Corneliu 29.VI.920 D-sale, domnului rector al Universităţii din Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 927, f.362-364) [Rezoluţie: „Se va invita şi studentul Ţăranu, pentru a da relaţiuni asupra faptului reclamat de studentul Pascu”. Semnat indescifrabil] 172 Documente 14 Cătră Universitatea românească din Cluj Domnule Decan, Subsemnatul Abramovici Emanuil, de naţionalitate evreu, de etate 23 ani, din comuna Dumbrăveni, judeţul Soroca (Basarabia), cu onoare viu a vă ruga următoarele: Sunt absolvent de 7 (şapte) clase din anul 1918 la Liceul Tehnic Agricol din Soroca şi fiindcă nemaiputând a urma din diferite cazuri care nu ating anii mei şcolari, aş voi să urmez mai departe la universitatea noastră românească din Cluj. Sunt fără de sprijin, ceea ce aici în Basarabia noi studenţii suntem dezonoraţi prin cauze că nu are cine a ne da mână de ajutor. Rog respectuos pe înalta domniei voastră universitate a da tot concursul pentru sprijinul nostru şi pentru studenţii rămaşi în pierdere aici în Basarabia. Ne bucurăm de întregirea României Mari, că putem a ne socoti şi noi între studenţii români. Rog deci domnule decan să binevoiţi a dispune a mi se răspunde la cererea mea adresată dv. ca să pot şi eu a mă bucura şi a fi primit dacă este cu putinţă în căminul studenţesc al universităţii dv. Anexez următoarele acte pentru înscrierea în universitate: atestatul tradus din ruseşte cu no. 179, certificat de naştere, certificat de bună purtare şi act de pauperitate şi certificat medical. Primiţi vă rog, domnule decan, asigurările mele şi profundului meu respect. 29/VIII [19]20 Abramovici Emanoil[1] Absolvent de 7 clase [ale] Liceului Tehnic Agric. (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 3, dos. 12) [1] În baza certificatului eliberat de rabinul din Soroca aflăm că Emanuil s-a născut la 22 martie 1897, la Soroca, tatăl fiind Cadiş Iţhoc Abramov Abramovici, iar mama Sura-Ghinda Berovna, ambii cu domiciliul în com. Prujani. 15 Universitatea Cernăuţi N-rul. 26 Cernăuţi, la 9 octombrie 1920 Domnule Ministru, Cu onoare vă rugăm să binevoiţi a lua act de următoarea hotărâre a Senatului universitar. Studenţii de confesiune mozaică au cerut ca să se constituie şi în noul an de studii cursurile din limbile semitice. Având în vedere aceste dorinţe, Senatul uni- 173 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) versitar invită pe dl. prof. dr. V. Tarnavschi[1] să ţină în anul acesta de studii un curs privat din limbile semitice de cinci ori pe săptămână cu taxe duble de frecvenţă şi sub condiţia ca cursul să fie frecventat de cel puţin 50 auditori[2]. Taxele de frecvenţă revin profesorului ce ţine cursul. Rectorul Universităţii [indescifrabil] (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 450/1920, f.2) [1] Vasile Tarnavschi (1859-1945), absolvent al facultăţii de teologie din Cernăuţi în 1882, după care s-a specializat în Vechiul Testament şi limbi semitice la Viena, Breslau (Wroclaw) şi Berlin. Din 1906 a fost titularul catedrei de studiu biblic al Vechiului Testament, predând totodată limba ebraică la Universitatea din Cernăuţi, unde a fost şi rector între 1918-1920, iar opţional a ţinut cursuri de aramaică, siriacă şi arabă. [2] La 30 octombrie 1920, Ministerul aprobă ţinerea acestor cursuri. 16 Centrul Studenţesc Iaşi No. 612/1920 noiembrie 22 Domnule Rector, În urma înştiinţării puse de d-voastră prin care faceţi cunoscut deschiderea cursurilor pe ziua de 22 noiembrie cor. şi faţă cu anunţurile domnilor profesori, studenţii s-au prezentat în dimineaţa acestei zile la universitate. Încă înainte de ora 8 dimineaţa uşa principală şi uşa de sub Laboratorul de chimie anorganică (din faţa bibliotecii studenţilor în ştiinţe) erau încuiate pe dinăuntru şi păzite de către studenţi, şi anume: dl. [C.] Zelea-Codreanu, student în drept, la uşa principală, iar la a doua dl. Popovici, student în drept şi filosofie, şi încă unul al cărui nume nu-l cunoaştem[1]. Domniile lor se postaseră cu ciomege în mâini ca să împiedice intrarea studenţilor în universitate până nu se va face un serviciu religios. În acest scop au pus şi o înştiinţare la intrarea principală prin care anunţau această dorinţă a d-lor. La ora 9 dimineaţă adunându-se foarte mulţi studenţi, care aşteptau în frig pe scările universităţii, au forţat uşile, ducându-se la cursuri, care în parte nu s-au mai putut ţine din cauză că timpul era înaintat. În momentul intrării studenţilor în sală, dl. Zelea-Codreanu şi cu prietenii d-sale al căror număr se mărise – întrucât d-sa permitea intrarea numai acelor ce împărtăşeau punctul său de vedere – au cercat să se opună cu forţa, dând naştere unui incident însoţit de oarecare lovituri şi care s-a terminat prin dezarmarea d-lui Zelea-Codreanu şi a prietenilor d-sale. În urma intervenţiei d-lui profesor T. Bratu[2] şi a studenţilor, între care dl. Marin[3] a şi spus câteva cuvinte, studenţii s-au împrăştiat la cursuri. 174 Documente Acestea fiind faptele absolut exacte, Centrul Studenţesc are onoare a vi le aduce la cunoştinţă şi vă roagă să binevoiţi a lua măsuri în contra studenţilor care tulbură liniştea universităţii, împiedicând ţinerea cursurilor, care s-au deschis atât de târziu din cauza lipsei de combustibil. Totodată, Centrul Studenţesc declară că dezaprobă asemenea mişcări care tind a se opune hotărârilor luate de d-voastră împreună cu onor. Senatul universitar, contribuind în mod direct la scăderea prestigiului universităţii şi la mărirea animozităţilor între studenţi. Ca încheiere, Centrul Studenţesc vă roagă să binevoiţi a dispune următoarele: 1) Cercetarea în faţa d-voastră şi îndeaproape a acestui caz, chemând pe studenţii citaţi şi pe acei ale căror nume vor fi aflate în urma cercetărilor. 2) Cercetarea studenţilor şi la nevoie a personalului de serviciu, pentru a se dovedi în ce împrejurări cheile de la uşile Universităţii au ajuns în mâinile acelor domni studenţi. 3) Luarea măsurilor pe care le veţi găsi de cuviinţă în baza regulamentului de ordine şi disciplină a universităţii pentru a împiedica pe viitor terorizarea întregii studenţimi de către câteva persoane. Primiţi vă rugăm, domnule rector, asigurarea profundului nostru respect. Preşedinte [indescifrabil] Secretar general [indescifrabil] Anexe: 1) Înştiinţarea care era lipită la uşa principală de către dl. Zelea-Codreanu. 2) Un ciomag smuls din mâna d-lui Zelea-Codreanu de către dl. student Maxim Ciuc de la fac. de ştiinţe, secţia agricolă. Domniei sale, domnului rector al Universităţii din Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 925, f.470-471; o copie şi în dos. 976, f.15) [1] Cu vreo două luni mai devreme avusese deja loc Congresul Studenţesc de la Cluj, ale cărui discuţii au pus accent pe ideea dacă pot fi admise minorităţile în societăţile studenţeşti. Pentru excluderea acestora au fost Vlaicu (Cernăuţi) şi C. Zelea-Codreanu (Iaşi), bucovinenii citind chiar o Moţiune, ce proclama că „nu pot intra în organizaţiile studenţeşti pe centru decât studenţii creştini” (citită de Zelea-Codreanu). În schimb, moţiunea studenţilor în medicină din Bucureşti era pentru acceptarea studenţilor „străini” în societăţi (cf. „Patria”, II, 1920, nr. 199 din 16 septembrie, p.2). În ziua IV apar discuţii pe marginea moţiunii lui Codreanu, care ar induce ideea că studenţii sunt antisemiţi. Acest lucru generează dezbateri aprinse, se aduce biroului congresului învinuirea că a primit bani de la Marmorosh-Blank (este adevărat că s-au dat 50.000 lei pentru Centrul Studenţesc Cluj şi 50.000 lei pentru congres) etc. Semnificativ este însă de reţinut că majoritatea era contra xenofobilor şi a lui C. Zelea-Codreanu (vezi „Patria”, II, 1920, nr. 200 din 17 septembrie, p.1-2). [2] Traian Bratu (1875-1940), profesor de germanistică şi rector al Universităţii din Iaşi în 19211922 şi 1932-1938. Deşi a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, s-a pronunţat mereu împotriva extremismului, îndeosebi contra Mişcării Legionare, motiv pentru care a şi fost de două ori 175 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) victima unor atentate în 1936 şi 1937. Pe de altă parte, este de reţinut faptul că Traian Bratu era căsătorit cu Erika Schmidt (din 1909), dintr-o familie de evrei, cumnatul său fiind inginer, director general la „Siemens und Schuckert” (Germania). [3] Este vorba de Timotei Marin (1897-1937), militant de stânga şi publicist în periodice precum „Lumea”, „Aurora” sau „Opinia”, propagator al ideologiei bolşevice printre studenţi. Devenit student la facultatea de litere, din primăvara lui 1920, va fi ulterior exmatriculat datorită activismului său în ceea ce priveşte organizarea unor manifestaţii studenţeşti de amploare, sub egida Cercului Studenţilor Democraţi (unde era preşedinte). Refugiat mai apoi în URSS, şi-a aflat sfârşitul în vremea Marii Terori, la fel ca Alexandru Dobrogeanu-Gherea şi Christian Rakovsky. 17 Societatea Academică „Cercul Studenţilor Ardeleni şi Bucovineni” No. 23.II/145 Iaşi, 23 noiembrie 1920 Str. Carol no. 43 Domnule Rector, În ziua de 22 noiembrie a.c. s-a petrecut în faţa Universităţii din Iaşi un incident care a provocat o nouă tulburare în rândurile studenţimii ieşene. Fără a lua partea acelora care au căutat să împiedice intrarea la cursuri, ci chiar detestând modul acesta de manifestare de natură demagogică şi brutală, ţinem să relevăm jignirea ce ni s-a adus din partea celuilalt grup care a căutat să scoată în relief inutilitatea sentimentului naţional şi religios în universitate, propagând sub pretextul exerciţiului de muncă, ce evident doar trebuie să se săvârşească de fiecare student, idei de natură socială şi politică internaţională, păgubitoare existenţei noastre ca neam şi stat. Dară dacă din partea noastră ţinem să respectăm părerile şi credinţele profesate de oricine, ţinem cu atât mai vârtos să ni se respecte şi nouă credinţele şi sentimentele noastre, care nu sunt numai ale noastre, ci sunt şi ale părinţilor noştri, sunt ale poporului din care facem parte şi care a întemeiat acest stat; ele trebuie să fie şi ale universităţii ieşene, care înainte de toate a fost şi rămâne expresia fidelă a aspiraţiunilor de cultură şi civilizaţie românească. Deplin încredinţaţi că şi onor. Senat universitar din Iaşi – având în vedere situaţia creată prin incidentul din 22 noiem. c. pentru acei studenţi care păstrează în sufletele lor respectul pentru credinţa neamului nostru şi, înaintea dragostei pentru alte popoare, dragostea pentru poporul românesc şi care nu înţeleg să reacţio­ neze faţă de aceste provocări prin violenţă – va găsi justă întâmpinarea noastră pentru a avea o satisfacţie morală. Credem de asemenea că onor. Senat universitar va proceda în consecinţă împotriva tuturor acelor studenţi care prin manifestări de natura celor întâmplate în ziua de 22 noiembrie c., pe lângă cele amintite mai sus, aduc o ştirbire şi prestigiului universităţii şi studenţimii. 176 Documente Această hotărâre a noastră, luată în şedinţa plenară extraordinară din seara zilei de 22 noiembrie c., vă rugăm să binevoiţi a o aduce la cunoştinţa onor. Senat universitar. Primiţi vă rugăm, domnule rector, asigurarea deosebitei consideraţiuni şi profundului respect ce vi-l păstrăm. Secretar [indescifrabil] stud. în litere Preşedinte [indescifrabil] stud. în farm. Domniei sale, domnului rector al Universităţii Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 925, f.480) 18 Domnule Rector, Subsemnatul, Echil Roisenberg, student în medicină, anul IV, str. Armeană 12, am onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: Fiind originar din Basarabia şi studiile făcându-le la Odesa, m-am înscris la facultatea de medicină declarând că voi aduce, până la obţinerea diplomei, certificatele necesare din Rusia, îndată ce voi avea avea posibilitatea. Or, decanatul facultăţii de medicină a decis ca acei studenţi din categoria mea să se prezinte acum la un examen, pentru a li se constata ştiinţa şi a fi trecuţi în anul corespunzător ştiinţei. Cum nu posed îndestulător limba română, pentru a răspunde la acest examen, vă rog să fiu scutit de dânsul, urmând ca la sfârşitul anului să mă prezint la examenele de anul IV, până când mă voi putea perfecţiona în limba română. Şi doar examenul de sfârşit de an prezintă garanţia că nu voi fi promovat decât pe merit. Cu stimă Roisenberg Echil D-lui rector al Universităţii Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 951, f.23) [Rezoluţie: „29.I.1921. Se recomandă d-lui decan al facultăţii de medicină. Credem că e drept să se amâne examenul până la sfârşitul anului, lăsând timp petiţionarului să mai înveţe limba română”. Semnat indescifrabil] 177 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 19 Universitatea Cernăuţi No. 196 Cernăuţi, la 7 februarie 1921 Domnule, Decanatul facultăţii de filosofie a constatat că v-aţi folosit conştient de documente false. În urma acestor constatări, dovedite prin acte produse de d-voastră, Senatul universitar în şedinţa sa din 22 ianuarie 1921, conform cu propunerea Comisiunii disciplinare, a hotărât excluderea d-voastră de la toate universităţile din România şi predarea dosarului Parchetului. Deciziunea aceasta a fost aprobată de Ministerul Instrucţiunii cu adresa n-rul 8305 din 3 februarie 1921. Comunicându-vă aceasta vă fac atent că aţi putea beneficia de dreptul de recurs în contra deciziunii de faţă în termen de 4 săptămâni de la timpul înmânării actului prezent, care recurs este a se adresa, prin Senatul universitar din Cernăuţi, către Ministerul Instrucţiunii Publice. I. Nistor Rectorul Universităţii Domnului Motrd. Bronstein, stud. în filosofie. Aici, strada Heine 8. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 953, f.143) 20 România Ministerul Instrucţiunii Direcţiunea Învăţământului Secundar şi Superior (Dir. III) [martie 1921] Copie după Buletinul Informativ al Corpului 4 Armată Iaşi Un student evreu a fost prins în ziua de 28.III.[1]921 în momentul când împărţea manifeste prin care se îndemna studenţii la grevă, studentul fiind arestat s-a găsit asupra sa încă 130 manifeste. Cu această ocazie s-a constatat că acest student face parte din organizaţia socialistă. Deoarece numărul celor ce poartă asupra lor cărţi de student este foarte mare, cred că mare parte din aceste cărţi au fost obţinute prin fraudă şi pentru putinţa de a se verifica în orice moment miile de străini aflaţi în Iaşi, propunem ca pentru 178 Documente studenţii basarabeni care nu sunt de naţionalitate română, cărţile de student să poarte viza Brigadei de Siguranţă locală. În acest mod, controlul străinilor se poate face mai uşor. Căpitan [indescifrabil] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 953, f.109) 21 Cercul Studenţilor Basarabeni de la Universitatea din Iaşi 1921, luna aprilie, ziua 1 No. 63 Domnule Rector, Avem onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: 1. Mai întâi spre clarificarea atitudinii studenţilor basarabeni faţă de ultimile evenimente petrecute în mijlocul studenţimii. Credem de datorie a lămuri că studenţimea basarabeană nu protestează contra arestării unui student[1], dar asupra modului cum se fac arestările studenţilor basarabeni; protestează contra atitudinii speciale a poliţiei faţă de studenţii basarabeni, dovedite prin mai multe fapte din trecut şi prezent. Fraţii Derevici[2] în anul trecut au fost arestaţi în preajma examenelor, ţinuţi o săptămână, motivul fiind nişte articole asupra lor în ziarul „Unirea”. Altul e cazul studentului Levinschi, care arestat a fost purtat din oraş în oraş mai mult de o lună şi pus în libertate fără să i se aducă vreo acuzaţie. Studenta Fişman[3] adusă pe jos la Chişinău, pentru ca acolo să fie pusă în libertate, instanţele judecătoreşti negăsind motive serioase pentru arestare. Arestările cu care se terorizează în ultimele zile studenţii basarabeni ce ies în oraş, mai toate sunt bazate pe faptul că portul neobişnuit al unor studenţi basarabeni pare agenţilor de siguranţă suspect. Prin protestul nostru căutăm să înfierăm modul cum se arestează studenţii, cerem căutarea probelor evidente şi apoi arestarea; în caz de lipsă a probelor evidente, arestările să se facă numai cu avizul autorităţilor universitare. 2. În al doilea rând protestăm contra atitudinii insuportabile faţă de studenţii basarabeni a unor studenţi grupaţi în jurul studentului [Corneliu] Zelea-Codreanu, ce fac apel la ultimele argumente ce le mai au, violarea, vociferări, fluerături etc, căutând prin teroare să impună modul lor de cugetare şi purtare fraţilor din Basarabia. În legătură cu aceasta, că comitetul cercului nu se ia nici o răspundere pe viitor pentru cele ce se vor putea întâmpla în caz de scandal provocat de susmenţionatul grup. 179 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 3. În fine, vă rugăm să binevoiţi a dispune eliberarea din fondurile căminului [a] sumei de 539 lei, care sumă a fost cheltuită de către Comitetul Cercului pentru masa studenţilor basarabeni împiedicaţi cu forţa de a lua masa la cămin pe ziua de 30 martie a.c. Rugăm primiţi, domnule rector, asigurarea profundului nostru respect ce vi-l păstrăm. Vicepreşedinte T. Văscăuţeanu Secretar E. Cernăuţanu D-sale, d-lui rector al Universităţii din Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 953, f.8) [1] Este vorba de Timotei Marin. În acest context, „Cercul Studenţilor Basarabeni” a hotărât să proclame grevă de protest între 28-30 martie 1921, datorită arestărilor colegilor Timotei şi Elisa Marin, precum şi Liuba Elbert. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 953, f.6; vezi şi f.104-105). [2] Se referă la Ipolit şi Mihai Derevici, ambii studenţi la facultatea de medicină. După mai bine de un deceniu, în 1935, Ipolit Derevici – care deja avea o condamnare politică, pe care o ispăşea la Târgu Ocna – a fost implicat în procesul intentat lui Petre Constantinescu-Iaşi, alături de alte persoane acuzate de infracţiune la Legea Mârzescu (Ita Diner, David Fenerstein, Feiga Rabinovici, Paulina Rosenberg, M. Braşoveanu, Zoltur, cu toţii absolvenţi de studii superioare). Procesul s-a desfăşurat la Chişinău, în faţa unei instanţe militare, şi a avut un mare ecou nu doar în ţară, ci şi în străinătate, de partea acuzaţilor – şi în special a lui Constantinescu-Iaşi – pronunţându-se personalităţi culturale marcante. În urma sentinţei din 5 martie 1936, toţi cei acuzaţi au primit condamnări de doi ani şi jumătate închisoare, interdicţii şi amenzi, cu excepţia lui Ipolit Derevici şi a Paulinei Rosenberg, care au fost achitaţi, iar Zoltur a primit doar trei luni de detenţie. De-a lungul acestor persecuţii şi condamnări politice, Ipolit Derevici (18971977) s-a apropiat de Gh. Gheorghiu-Dej, care l-a răsplătit apoi, numindu-l în 1948 director al Spitalului nr. 9 din Bucureşti, istoriografia postcomunistă considerându-l responsabil de utilizarea psihiatriei ca armă politică. [3] Este vorba de studenta Sarah Fişman, al cărei nume de familie este ortografiat Fischman, absolventă a gimnaziului din Orhei şi înscrisă la facultatea de medicină în mai 1919. 22 Domnule Decan, Studentul Bercovici M[arcus] de la facultatea de drept, anul I, fost elev al meu la Liceul Naţional din localitate, drept recunoştinţă pentru că l-am învăţat carte şi m-am străduit ca să scot din el un element folositor societăţii, a avut de mai multe ori faţă de mine o atitudine necuviincioasă şi insolentă pe stradă. Aducându-vă aceasta la cunoştinţă, vă rog domnule decan ca pe de o parte să aplicaţi suspomenitului student o pedeapsă, care să fie o satisfacţie pentru ofensa ce mi-a adus; pe de altă parte a-i pune în vedere ca de acum înainte, dacă nu poate 180 Documente avea atitudinea de fost şcolar recunoscător fostului său profesor, să aibă cel puţin acea de tânăr cuviincios[1]. Primiţi vă rog, domnule decan, asigurarea consideraţiunii mele. 1921 aprilie 1 Th. I. Ionescu Profesor de limba latină la Liceul Naţional şi student al Facultăţii de drept Iaşi, anul I Domniei Sale, domnului decan al facultăţii de drept. Universitatea din Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 953, f.36) [1] Marcus Bercovici (n. Iaşi, 1903) va obţine licenţa în drept în 1924, fără ca această reclamaţie să-i producă neajunsuri. Ulterior îşi va susţine şi doctoratul, pentru ca în anii regimului antonescian să fie deportat în Transnistria. 23 Domnule Ministru, Am onoare a vă înainta în copie o parte din darea de seamă informativă a Corpului 4 Armată, trimisă nouă prin Comand[amentul] Trupelor de Est cu no. 5090 din 9 aprilie c., privitoare pe dv., rugându-vă să binevoiţi a hotărî asupra propunerii Corpului 4 Armată, ca pentru studenţii basarabeni, care nu sunt de naţionalitate română, cărţile de student să poarte viza Brigăzii de Siguranţă din Iaşi. Din ordin. Şeful de Cabinet Colonel [indescifrabil] * Copie de pe telegrama no. 5090 din 9 apr. a Comand. I Tr. de Est În Iaşi s-a descoperit, de către organele de siguranţă a statului, cuiburi bolşevice şi comuniste dispunând de tipografii secrete şi având ca membri în special studenţi evrei basarabeni. În legătură cu aceste birouri de spionaj s-a dovedit a fi şi un român basarabean (Timotei Marin), preşedintele Centrului Studenţesc al Basarabenilor. 181 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Cu această ocazie, prin descinderile ce s-au făcut de către Siguranţă, s-a constatat că foarte mulţi studenţi şi studente evrei sunt înscrişi la universitatea locală, purtând asupra lor cărţi de student, dar neaudiind la cursuri, şi aceasta pe motivul că nu pot proba cu acte cum că pot fi studenţi. Căminul studenţilor basarabeni şi în special al evreilor nu sunt decât puternice centre de propagandă comunistă, iar faptul că toţi poartă şapcă rusescă dă notă că sunt departe de a nutri sentimente româneşti[1]. Un student evreu a fost prins în ziua de 28.III.921 în momentul când împărţea manifeste prin care îndemnau studenţii la grevă. Un astfel de manifest a fost înaintat Comandamentului Trupelor de Est cu no. 15497 din 30.II.921, iar studentul evreu a fost arestat găsindu-se asupra lui încă 130 manifeste. Cu această ocazie s-a constatat că şi acest student face parte din organizaţia socialistă[2]. Deoarece numărul celor ce poartă asupra lor cărţi de studenţi este foarte mare, cred că mare parte din aceste cărţi au fost obţinute prin fraudă şi pentru putinţa de a se verifica în orice moment miile [de] străini aflaţi în Iaşi, propunem ca pentru studenţii basarabeni care nu sunt de naţionalitate română cărţile de student să poarte viza Brigăzii de Siguranţă locală. În acest mod controlul străinilor se poate face mult mai uşor. Din ordin Şef de Stat Major Colonel Florescu (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 953, f.110) [1] Şi mai apoi, în 1924, studenţii basarabeni de la Universitatea din Cluj au determinat protestul asociaţiilor studenţeşti pentru faptul că vorbeau ruseşte, nu numai între ei, ci şi la cursuri (cf. „Patria”, Cluj, VI, 1924, nr. 60 din 21 martie, p.1). [2] Asupra acestui caz vezi şi Arh.St.Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 288/1921, f.185. 24 România Ministerul de Interne Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale Subinspectoratul General de Siguranţă din Transilvania No. 8764 [din] 2/VI [1921] Domnule Decan, Suntem informaţi că la facultatea de medicină din Cluj se găseşte un student cu numele de Bernáth Albert, fiul unui sevitor de la una din bisericile evreieşti din loc[alitate]. Susnumitul, în anul 1918, în urma revoluţiei ce a izbucnit în Ungaria, a venit din Budapesta la Cluj, înscriindu-se la universitatea de medicină locală. 182 Documente Înscrierea a făcut-o dl. dr. profesor Schuller, în necunoştinţă de cauză, urmând ca ulterior să prezinte actele de studiile făcute. Totodată suntem informaţi că numitul, înainte de a veni în România spre a se înscrie la universitate, a făcut trei ani ucenicie la lăcătuşul Kuemer Iosif din Budapesta, spre a învăţa lăcătuşăria. Motivat de aceasta, vă rugăm să binevoiţi a dispune să se facă corectările cuvenite şi în urmă să ni se comunice şi nouă ce studii a dovedit numitul pentru a fi primit la universitate. Inspector General Şeful Serviciului [indescifrabil] [indescifrabil] D-sale, domnului decan al Facultăţii de Medicină Cluj. (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 4, dos. 16, nepaginat) 25 Adunarea Deputaţilor Bucureşti, joi 2 iunie 1921 Stimate coleg, domnule Rector, Faţă de incidentul studentului [C.] Zelea-Codreanu se pare că Senatul nostru ar fi hotărât să intervină, pronunţând o condamnare împotriva acestuia. Ca membru în Senat, regretând a nu putea lua parte la dezbateri, dă-mi voie să-ţi comunic părerea mea în următoarele puncte precise: 1) În principiu, cred că Senatul universităţii nu are a se amesteca în chestiunile de onoare, pe care studenţii le pot avea ca cetăţeni, în afară de universitate. 2) În fapt, studentul Zelea-Codreanu a fost insultat în onoarea familiei sale, pe care avea datoria să o apere, împotriva celei mai odioase calomnii, dovedite, adusă părintelui său, că s-ar fi sustras de la datorie pe front. 3) În fapt, studentul Zelea-Codreanu va avea să răspundă înaintea justiţiei, unde a chemat şi pe calomniatorii părintelui său, care au sărit să-l bată atunci când le-a cerut să rectifice calomniile lor. Orice condamnare din partea Senatului ar îngreuna poziţia sa în faţa justiţiei, ceea ce nu poate fi admisibil. 4) Din punct de vedere pedagogic, universitatea nu poate cultiva laşitatea, hotărând că studenţii n-au dreptul să respingă insultele şi să se apere când sunt atacaţi. 5) Din punct de vedere naţional, universitatea nu poate lua apărarea unei prese anarhice, scrisă de străini şi înstrăinaţi, şi care lucrează sistematic la zdruncinarea temeliilor statului. Această părere a mea, te rog stimate domnule rector şi onorate coleg, să o comunici Senatului şi să primeşti cele mai bune salutări colegiale, cu prilejul acesta. A.C. Cuza (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 976, f.10) 183 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 26 Sindicatul Ziariştilor din Moldova No. 8 [înregistrată la 4913/6/VI/921] Domnule Rector, Membrii Sindicatului Ziariştilor din Moldova, întruniţi în adunare generală, ieri 1 iunie 1921, luând în cercetare cazul agresiunii violente din Piaţa Unirii în ziua de duminică 29 mai, şi al cărui erou a fost studentul [C.] Zelea-Codreanu, iar victima dl. C.R. Ghiulea, redactor la ziarul „Opinia”. Protestând în urma acestui act brutal cu care susnumitul student s-a ilustrat pentru a treia oară, ştirbind astfel reputaţia studenţimii ieşene. Se adresează domniei voastre, domnule rector, ca unul care conduceţi cea mai înaltă instituţie a Iaşului şi ca unul care aveţi nobila misiune de a fi în capul îndrumătorilor studenţimii, să luaţi act de cele întâmplate şi de protestul legitim al întregii prese ieşene. Aceasta în scop de a extirpa cu desăvârşire asemenea moravuri în rândurile studenţimii, care de altfel a publicat un comunicat de dezavuare. Nădăjduim, domnule director <rector> că veţi aprecia scopul acestui demers şi veţi utiliza întreaga dvs. autoritate ca vinovatul să-şi primească lecţiunea necesară educaţiei sale în societate. Primiţi, domnule rector, cu această ocazie asigurarea înaltei stime ce vă păstrăm. Preşedinte R[udolf] Suţu Secretar [indescifrabil] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 976, f.14) 27 [3-5 iunie 1921] COMUNICAT AL SOCIETĂŢILOR STUDENŢEŞTI DIN IAŞI Faţă de agitaţiunile unora dintre studenţi, subsemnaţii preşedinţi ai societăţilor studenţeşti ne asociem la Comunicatul dat de Centrul studenţesc în ziua de miercuri 1 iunie a.c. Dezaprobăm purtarea celor câţiva studenţi care judecă hotărârea dată de Senatul universitar. Studenţii pot arăta dezideratele lor faţă de autorităţile universitare luptând pentru principii, pentru interesele universităţii, dar nu pot critica hotărârile luate de autorităţile universitare, mai ales când sunt luate în unanimitate, şi în nici un caz nu se pot solidariza cu un camarad care a comis fapte reprobate. 184 Documente Nici un om civilizat nu poate aproba procedeul brutal al d-lui [Corneliu Zelea-] Codreanu, care în repetate rânduri s-a manifestat violent. Faţă de faptele d-lui Codreanu[1], Senatul nu putea da altă soluţie mai echitabilă şi conformă cu art. 18 şi 19 din Regulamentul de ordine şi disciplină[2]. Semnaţi: Stelian Popescu, preşedinte al Societ. Stud. în Drept; Val. Puşcaru, preşed. Soc. Stud. în Ştiinţe; C. Balmuş, preşed. Soc. Studenţilor în Litere[3]; T. Toma, preşed. Soc. Stud. Moldo-Basarabeni; T. Văscăuţan, vicepreşed. Cercul Studenţ. Basarabeni; L. Blumer, p[entru] Preşedinte Soc. Stud. în Farmacie (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 976, f.13) [1] Se referă la incidentul petrecut pe 29 mai în Piaţa Unirii, când C. Zelea-Codreanu a agresat pe un redactor al ziarului „Opinia”, C.R. Ghiulea. [2] În cadrul şedinţei Senatului universitar din 2 iunie 1921 s-a hotărât în unanimitate „eliminarea pentru totdeauna” din Universitatea din Iaşi a lui Corneliu Zelea-Codreanu (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 977, f.4-5). În urma intervenţiei Consiliului facultăţii de drept, care a considerat ca „neavenită această pedeapsă”, Senatul universitar s-a reunit pe 8 iunie pentru a discuta pe marginea acestui caz, pronunţându-se aceeaşi decizie ca mai înainte, somând totodată decanatul facultăţii de drept să pună în aplicare hotărârea de eliminare (f.8-13). Vezi şi Ibidem, dos. 953/1921, f.86-87. [3] Constantin Balmuş (1898-1957) va deveni profesor de filologie clasică la Universitatea din Iaşi, apoi la cea din Bucureşti (din 1948), cu adeziune evidentă la regimul comunist de după al doilea război mondial. 28 Către Onor Decanat al Facultăţii de Medicină Cluj Subscrisul student în medicină, rog onor Decanat să binevoiască aduce înaintea consiliului profesoral rugarea-mi pentru recunoaşterea semestrului de război, pentru aprobare. Rugarea mi-o bazez pe următoarele fapte: 1. Am făcut războiul în decurs de 5 ani, la al cărui sfârşit căzând în captivitate am fost reţinut de la continuarea studiilor până în anul 1920. 2. Întrucât şi regulamentul prevede socotirea unui semestru de război studenţilor foşti prizonieri, vă rog a lua aceasta în vedere. 3. Despre acest fapt, că am fost prizonier, alăturez ca confirmare un act subscris de comandantul meu de batalion, care azi e ofiţer superior în armata română. 4. Studiul medicinii l-am început în anul 1913 şi astfel am pierdut 5 ani şi întrucât acest favor a fost dat nu numai colegilor mei, ci şi altora care nu au pierdut atât, rog să binevoiţi a-mi recunoaşte acest semestru. În aşteptarea unui deciz favorabil, subscriu. Cluj, la 12 iunie 1921 Nicolae Lövi student în medicină (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 4, dos. 16, nepaginat) 185 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 29 Universitatea Cernăuţi Cernăuţi, la 2 iulie 1921 N-rul 368-1 Domnule Rector, Cu onoare vă aduc la cunoştinţă sentinţele hotărâte de Senatul universităţii din Cernăuţi arătate pe contrapagină, cu rugămintea de a dispune notarea lor în registrul penal al universităţii d-voastră. Cu asigurarea deosebitei stime şi consideraţiuni. Prorector, [T.] Tarnavschi D-sale, d-lui rector al Universităţii din Cluj [Anexă] La 1 aprilie 1921, un grup de studenţi evreieşti au înaintat Senatului universităţii un protest în contra celor petrecute la adunarea studenţilor evreieşti ţinută în 29 martie 1921 în încăperile Universităţii. Chestia a fost cercetată şi la propunerea Comisiunii disciplinare Senatul universitar a hotărât în şedinţa sa din 25 iunie 1921 cum urmează: Considerând că studenţii Maier Schapira, Paul Trichter şi Leopold Seinfeld au jignit în protestul semnat de ei autoritatea Senatului universitar în mod premeditat şi intenţionat, ei vor fi excluşi pentru un semestru de la universitatea noastră. Pentru autentificarea copiei [indescifrabil] Cluj, la 18 iulie 1921 (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 35, f.239) 30 Ministerul de Interne. Direcţiunea Generală Sanitară Inspectoratul General Sanitar Cluj No. 24872/1921 Pers. med. Cluj, la 27 octombrie 1921 Domnule Director, A fost până în prezent uzul că cadavrele nereclamate de rudenii au fost înmormântate pe spesele publice din fondurile judeţelor, resp[ectiv] comunelor. 186 Documente Cum aceste cadavre ne sunt de foarte mare lipsă pentru instrucţia studenţilor în medicină, vă rugăm ca pe viitor să evitaţi, după posibilitate, a înmormânta pe orişicine pe spesele publice, ci aceste cadavre nereclamate să fie transportate la Cluj pe adresa facultăţii de medicină. Facultatea plăteşte toate spesele legale pe care le aveţi cu transportul. Ca să avem o evidenţă aproximativă asupra numărului de cadavre pe care le putem aştepta, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a ne înainta în timp de 2 săptămâni după primirea acestui ordin o statistică sumară pe an despre cadavrele nereclamate pe ultimii 3 ani. Pentru aranjarea în detaliu a chestiilor care se pot ivi, veţi binevoi a vă pune în legătură directă cu decanatul facultăţii de medicină din Cluj. Suntem convinşi că e superfluu să mai amintim importanţa mare a acestor transporturi pentru învăţământul medical din ţară şi suntem convinşi că veţi fi bucuroşi putând contribui la creşterea demnă a noii generaţii medicale. Acest ordin merge către direcţiunile spitalelor, azile comunale de bătrâni, azile de copii, ospiciile de alienaţi. Inspector general [indescifrabil] Şeful serviciului [indescifrabil] (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 5, dos. 19, doc. 751) 31 [Înregistrat: 15 decembrie 1921] Domnule Rector, Subsemnatul Zelea-Codreanu Corneliu, student al facultăţii juridice an III, respectos vin a vă ruga să binevoiţi a interveni pe lângă onor. Senat universitar ca să binevoiască a-mi ridica pedeapsa excluderii mele din universitate în urma incidentului meu cu ziaristul [C.R.] Ghiulea de la ziarul „Opinia”, care a calomniat în mod grav pe părintele meu şi care a refuzat de a-mi da satisfacţia rectificării informaţiei sale greşite, la care aveam drept, purtându-se în chip necuviincios cu mine[1]. Acestea sunt motivele incidentului pe care nu eu l-am provocat şi pe care îl regret. Primiţi vă rog domnule rector asigurarea celui mai profund respect. Zelea-Codreanu Corneliu D-sale, domnului rector al Universităţii Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 963, f.29) [Rezoluţie: „I s-a comunicat să vină la Rectorat vineri 16 d.a. Rector D. Călugăreanu”] [1] Asupra acestui incident vezi Arh.St.Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 292/1921, f.1-16. 187 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 32 Garnizoana Briceni, jud. Hotin Comenduirea Pieţii No. 97/1922 februarie 21 Confidenţial Comenduirea Pieţii Briceni (jud. Hotin) Către Universitatea Iaşi Am onoare a înainta alăturatul proces verbal[1] relativ la sumele adunate de la o serbare dată de studenţii E. Licverman şi I. Goldstein, în acest oraş, în folosul Căminului Studenţesc Iaşi. Din informaţiunile căpătate, această sumă însă ar avea alte destinaţii, în scop comunist, pentru care cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune să ni se comunice dacă în adevăr studenţii de mai sus au depus suma adunată după procesul verbal în folosul căminului Iaşi. Comandantul Pieţei Briceni Căpitan [indescifrabil] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 958, f.32) [Însemnări marginale: „Se va chema preşedintele Asoc. Stud. Evrei spre a da lămuriri. Rector Tr. Bratu”. „7.III.922. Se va răspunde că a fost invitat preşedintele cu toate actele şi a fost găsit în perfectă regulă. Rector Tr. Bratu”.] [1] Documentul invocat lipseşte. 33 Iaşi, 16 mai 1922 Domnule Rector, Subscrisul Max H. Goldner, proprietarul Tipografiei H. Goldner[1] din acest oraş, am onoarea a vă relata următoarele: În seara de duminică 14 crt., la orele 9.30, un număr de studenţi ai universităţii ce aveţi onoare a dirija, mi-au spart toate geamurile de la imobilul unde se află instalate tipografia mea, precum şi redacţia ziarului „Opinia”. De asemenea, au spart şi toate geamurile de la etaj, unde am locuinţă. Deoarece eu ca tipograf nu pot avea răspundere de ceea ce se publică în ziarele şi revistele ce se tipăresc în tipografia mea, vă rog să binevoiţi a impune acelor studenţi ca să fiu desdăunat de suma de lei 4.000, ce am cheltuit pentru pusul 188 Documente geamurilor noi, binevoind a cunoaşte că dacă aş fi pus geamuri mari cum erau înainte, costul lor s-ar fi urcat la 15.000 lei. Primiţi vă rog, domnule rector, deosebita mea consideraţie. Max H. Goldner D-sale, domnului rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1000, f.30) [1] Tipografia a fost fondată la Iaşi în 1856. 34 Domnule Rector, Avem onoare a vă face cunoscut că în ziua de 22 mai a.c. s-au pus bazele societăţii studenţeşti Asociaţia studenţilor români creştini de la Universitatea din Iaşi, cu membri de la toate facultăţile acestei universităţi. Totodată, avem onoarea a vă depune statutele acestei societăţi[1], actul de constituire, precum şi procesul verbal de repartizare a funcţiilor între membrii comitetului de conducere ales, rugându-vă respectuoşi a dispune aprobarea statutelor şi validarea comitetului de conducere. Primiţi, vă rugăm, domnule rector, asigurarea profundului nostru respect. 1922 iunie 8 Preşedinte Mădărjac[2] Secretar Gh. Dima Domniei sale, domnului rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1002, f.58) [1] Statutul se află la f.59-60. Printre scopurile declarate găsim: „Cercetarea realităţii naţionale în care se găseşte poporul român din punct de vedere cultural şi economic” (art. 3); „Ridicarea prin cultură a conştiinţelor româneşti pentru înţelegerea şi putinţa de rezolvare a problemelor naţio­ nale” (art. 4); „Apărarea, răspândirea şi întărirea adevărurilor naţionale şi creştine ca cea mai bună chezăşie a consolidării şi prosperării neamului” (art. 6). [2] C. Mădârjac era student la facultatea de medicină. 189 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 35 Bucureşti, 12 iunie 1922 214, Str. Romană Domniei Sale Domnului Rector al Universităţii din Iaşi Domnule Rector, Mă preparam să plec la Iaşi unde îmi rezervasem chiar o odaie la hotel „Traian”, deşi un domn Lazăr Florin, care în anul trecut era entuziasmat de lucrările şi conferinţele mele[1], după cum se poate vedea şi din alăturatele două jurnale[2], mi-a scris trei scrisori pline de provocaţiuni grosiere, cărora eu nu am voit să le dau nici o importanţă, lăsând a le rezolva în urma conferinţelor mele. Însă astăzi primind o a patra scrisoare, prin care acest domn mă ameninţă şi din care se vede că este decis să facă cu adepţii săi coreligionari ai lui Einstein manifestaţiuni zgomotoase favorabile acestuia, şi să le împingă chiar la extrem, am renunţat la plăcerea de a mă găsi în mijlocul intelectualilor ieşeni, şi aceasta mai mult pentru a nu se crede că fac din criticile mele ştiinţifice o chestiune antisemită, eu nefiind antisemit. Constat însă cu regret că o chestiune semită einsteiniană există şi că teoriile matematice ale acestui învăţat au degenerat pe o chestiune politică-socială-religioasă, fiind susţinută tocmai de cei care o înţeleg mai puţin şi poate chiar deloc. Binevoiţi, vă rog, domnule rector, a primi pe lângă regretele mele de a nu putea veni în asemenea împrejurări la Iaşi, şi expresiunea celei mai profunde gratitudini, pe care vă rog să o împărtăşiţi şi Senatului universitar care a binevoit să aprobe dezvoltarea teoriilor mele şi anomaliilor teoriilor lui Einstein în Aula Universităţii din Iaşi, unde am avut onoarea să vorbesc şi în anul trecut. Căpitan Ştefan Christescu[3] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1000, f.79) [Rezoluţie: „Se va cita la Rectorat dl. Lazăr Florin, student în ştiinţe pentru o zi oarecare, orele 11. Rector”. „23.VI. Dl. Florin Lazăr prezentându-se la Rectorat declară că în chestia fondurilor «V[ictor] Anestin» dl. căpitan a sesizat justiţia. Se va aştepta hotărârea. Rector”] [1] Ştefan Christescu a conferenţiat în zilele 12-14 iulie 1921 pe tema: „Evoluţia eterului, luminii şi gravitaţiei, în contradicţie cu teoriile lui Einstein”, la invitaţia lui Florin Lazăr, israelit, al cărui nume anterior fusese Finkelstein. [2] Este vorba de „Noutatea” din 13 iulie 1921 şi „Oraşul” din 17 iulie 1921. [3] Ştefan Christescu (1864-1929) a absolvit Şcoala de Geniu Maritim din Paris, în 1885 devenind sublocotenent şi inginer-arhitect de construcţii navale. Peste numai un deceniu va părăsi armata, conducând o vreme şantierul naval din Turnu Severin. În 1926 fondează în propria sa casă, de pe str. Romană, muzeul „Eterona”, sub egida Academiei de Cosmografie Ştiinţifică; de altfel, în epocă, era apreciat ca fiind creatorul unei noi teorii, „eteronică”, conferenţiind pretutindeni în ţară şi afirmându-se ca un aprig contestatar al lui Albert Einstein. Totodată, Şt. Christescu a activat în cadrul Partidului Conservator Democrat. 190 Documente 36 Iaşi, 22 octombrie 1922 Domnule Rector, Subsemnaţii, studenţi, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune ca deschiderea cursurilor să de facă cu celebrarea serviciului religios în Aula Universităţii şi nu la Mitropolie, după cum hotărâse onor. Senat universitar. Cerem aceasta întrucât e o tradiţie păstrată de studenţime din generaţie în generaţie şi chiar caracterul religios al acestui serviciu e ca să se celebreze în chiar localul sub al cărui acoperământ se va desfăşura activitatea noastră. Dispoziţiunea luată, care pune pe aceeaşi treaptă Biserica Ortodoxă cu celelalte confesiuni, aduce o atingere gravă principiului de suveranitate al Bisericii Ortodoxe – fiind biserică de stat – jigneşte sentimentul religios al studenţilor români creştini, sapă o prăpastie primejdioasă între universitate – cea mai înaltă instituţie culturală – şi biserică. Vă rugăm, domnule rector, a ne îndeplini această cerere: ca tradiţia îndestul de cunoscută să nu fie scoasă din lăuntrul universităţii, care a fost şi trebuie să rămână focarul de educaţie a neamului nostru. Primiţi, domnule rector, asigurarea profundului nostru respect. [Urmează aproximativ 300 semnături] D-sale, domnului rector al Universităţii de Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1000, f.425) 37 Uniunea Evreilor Pământeni Reprezentanţa Uniunii (Comitetul Central) Strada Dr. Chiru Iliescu no. 11 (Fostă Zborului) Telefon no. 38/9 [sfârşitul lui octombrie 1922] U.E.P. Secţia Iaşi Onor. Reprezentanţa U.E.P. Bucureşti Pentru zilele de miercuri 11 şi joi 12 octombrie societatea sportivă şi muzicală a tineretului evreu cercul „Maccabi”[1] a organizat două festivaluri pentru mărirea fondului şcoalei de ebraică, susţinută de această societate. Pentru reuşita serbărilor s-au făcut mari pregătiri şi s-au vândut numeroase bilete. 191 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) În ziua spectacolului, circula zvonul prin oraş că mai mulţi studenţi vor face o manifestaţie ostilă în faţa sălii Sidoli, unde va avea loc festivalul. Prima reprezentaţie care a avut loc miercuri a decurs în linişte deplină. În seara celei de-a doua reprezentaţii câţiva studenţi îndârjiţi au cerut să intre în grup în sală. Cererea nu le-a fost admisă. Printr-un delegat al lor au cerut să vorbească cu preşedintele societăţii „Maccabi”. Delegatul studenţilor a cerut să impună el programul. Preşedintele societăţii „Maccabi” a refuzat să modifice programul în felul cerut de studenţi. Mai mulţi spectatori, în frunte cu un delegat al societăţii „Maccabi” au căutat să aducă la cunoştinţa autorităţilor încercările de tulburare ale studenţilor. Nici unii din reprezentanţii autorităţilor n-au fost de găsit. S-a hotărât atunci ca reprezentaţia să fie amânată. La ieşire, studenţii au atacat grupul de gimnastici evrei ai maccabilor. S-a încins o luptă în stil mare. S-au produs încăierări şi în Piaţa Unirii, Piaţa Carol şi lângă Biserica Sf. Spiridon. Studenţii au pornit spre Piaţa Unirii, de unde au pornit în grup către Căminul studenţesc cântând „Pe al nostru steag”, „Trăiască Regele” şi strigând „Joi jidanii”. În seara de 24 octombrie era pus pe afişul Teatrului Naţional piesa „Ciuta”[2], în care avea să debuteze o artistă evreică, d-şoara Bürgher. Un grup de vreo 30 studenţi din galerie au început să facă zgomot, să fluiere şi să strige „Jos jidanca”. Din această pricină spectacolul a fost întrerupt şi cu greu a putut continua[3]. Vă rugăm interveniţi energic pentru a se pune capăt scandalurilor. Cu toată stima Comitetul U.E.P. Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1000, f.505) [1] Cercul „Maccabi” şi-a început activitatea la Iaşi în 1919, având ca obiectiv organizarea unor întreceri sportive, spectacole de teatru, întreţinerea unei orchestre ş.a. În chiar anul acesta, 1922, „Maccabi” şi-a stabilit sediul la Şcoala „Tarbut” din Iaşi, unde organiza fel de fel de activităţi. Această organizaţie era strâns legată de dezvoltarea mişcării sioniste, promovând limba ebraică. De altfel, chiar denumirea – prin referinţa la unul din Maccabei – sugerează curajul, devotamentul şi ideea de învingător. De pildă, în anii interbelici (de fapt încă din 1909), la Cernăuţi a existat o echipă de fotbal cu această denumire, cu oarecare succese regionale, iar în capitală, la Bucureşti, un club similar s-a înfiinţat în 1919, al cărui succesor este Dinamo de astăzi. [2] Este vorba de piesa lui Victor Ion Popa (1895-1945), a cărei premieră a avut loc în 1922, fiind premiată de Asociaţia Criticilor Dramatici. [3] Sălile de teatru şi unele reprezentaţii au fost ocazii şi pretexte numai bune pentru manifestări antisemite studenţeşti. Din bogata cazuistică amintim aici doar câteva, în afara suspendării din 1906 a reprezentării piesei Manasse a lui M. Ronetti-Roman, despre care vom menţiona mai pe la finele acestui corpus de documente. De exemplu, în seara de 26 mai 1923, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a reluat drama lui N. Iorga, Doamna lui Eremia. Deşi s-a luat măsura de a nu se vinde prea multe bilete studenţilor, un grup de antisemiţi, destul de redus, a ocupat câteva bănci din spate, la parter, iar alţii s-au mai instalat la galerie. Poliţia, avertizată, a fost prezentă, cu destul de mulţi agenţi infiltraţi. Scandalul a început în actul al II-lea, când a apărut pe scenă actorul Alexandru Finţi (care era evreu, în 1925 interpretând rolul lui Lazăr din filmul Manasse, adaptare după Ronetti-Roman), studenţii cuzişti începând să vocifereze şi chiar să strige „jidanii, jos jidanii”, pentru ca agenţii de poliţie să intervină rapid şi să potolească lucrurile. O altă pildă! La Teatrul Naţional din Cernăuţi s-a jucat pe 19 ianuarie 1933 premiera Amorul veghează (a lui G. Arman de Caillavet şi Robert de Flers, în traducerea lui D. Anghel), la care au participat peste 200 studenţi. La apariţia 192 Documente pe scenă a actriţei Ani Fotino (soţia lui M. Fotino, fost director al Teatrului Naţional din capitală), ce avea rolul principal, studenţii au început să huiduie, apoi au început a intona cântece naţionale. Poliţia a intervenit şi studenţii au fost scoşi din sală, nu fără incidente de forţă în incinta teatrului şi în faţa acestuia. Apoi tinerii s-au îndreptat spre redacţiile ziarelor „Vorwörtz” şi „Morgen Blatt”, pe care au vrut să le devasteze, fiind însă împiedicaţi de poliţie. S-au dus apoi în Piaţa Unirii, unde au manifestat pentru scoaterea de pe scena Naţionalului din Cernăuţi a actriţei Ani Fotino. Şi tot în acest centru universitar, două luni mai apoi, pe 27 martie 1933, în faţa Teatrului evreiesc „Pavilion“ a izbucnit o violentă încăierare între studenţi şi evrei, geamurile edificiului şi câteva piese de mobilier fiind distruse. Paradoxal este că în curtea imobilului unde se afla teatrul evreiesc funcţiona şi sediul Ligii Apărării Naţional Creştine din Cernăuţi, încât incidentul era inevitabil. 38 Asociaţia Generală a Studenţilor Evrei din Iaşi 1 noiembrie 1922 Domnule Rector, Asociaţia Studenţilor Evrei în adunarea generală din 31 octombrie a luat în discuţie ultimele agitaţii cu caracter antisemit din oraşul nostru, puse în sarcina studenţimii româneşti, care pot fi astfel refăcute: 1) O reprezentaţie a Asociaţiei Sportive „Maccabi” a trebuit să fie întreruptă din cauza unui grup de manifestanţi, care cereau schimbări în programul festivalului. Pentru seara când din nou se anunţase festivalul de mai sus, se adunase în Piaţa Unirii, în faţa localului, acelaşi grup de manifestanţi, care au declarat că vor împiedica cu orice chip reprezentaţia dacă nu li se admite cererea de modificare la program. Reprezentantul Parchetului – şi aici este pentru noi punctul important al conflictului – a tratat în piaţă cu manifestanţii stând de vorbă cu ei ca cu reprezentanţii legali ai studenţimii ieşene. După tratative de aproape 2 ore, festivalul a început şi bineînţeles, sub o formă oarecare, manifestanţii reuşiseră să-şi impuie punctul lor de vedere. Adăugăm că manifestanţii la trecerea lor pe str. Lăpuşneanu au fluierat şi huiduit în dreptul cantinei noastre. 2) La Teatrul Naţional, la premierea piesei „V-a venit numirea”[1], s-a produs o manifestaţie ostilă unei artiste evreice – manifestaţie cu caracter vădit antisemit, căci artistei nu i se imputa decât că e evreică. Această manifestare, care a afectat în mod neplăcut publicul din sală, printre care şi mulţi intelectuali români, a fost pusă tot în seama studenţimii ieşene. Ca urmare a acestui incident şi fiindcă direcţia teatrului voia să menţină piesa în vechea-i distribuţie, au avut loc tratative între autorităţi (d. inspector general al artelor, direcţia teatrului, prefectura poliţiei) şi nişte studenţi care se intitulau „delegaţi ai studenţimii ieşene”. De reţinut e faptul că aceşti studenţi s-au prevăzut cu calitatea de reprezentanţi ai studenţimii ieşene şi în această calitate au fost trataţi de autorităţile mai sus citate. Piesa, ca urmare a tratativelor, a fost scoasă de pe afiş şi e cunoscut că manifestanţii împănaseră teatrul decişi – cum declarau mereu – să provoace bătaie chiar, în caz că evreica va apare pe scenă. Ei cer şi acum îndepărtarea artistei de la teatru pe motiv că e evreică. Această procedare a produs o mare indignare în populaţia Iaşului, iar evreii ieşeni s-au văzut siliţi să ia hotărârea de a nu mai intra la teatru până ce nu li se va acorda satisfacţia legitim cuvenită. 193 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 3) După cum am amintit mai sus, sediul cantinei noastre este obiectul fluierăturilor şi huiduielilor ori de câte ori un grup de aceşti manifestanţi trec prin dreptul lui. De asemenea, ni s-a scos firma ce aveam la poarta sediului nostru, nu putem preciza de către cine, dar ne întrebăm cine ar fi putut-o face şi cu ce intenţie. La localul ce urmează a-l deschide în curând pe str. Păcurari pentru cămin, am aflat de câteva ori geamurile sparte cu pietroaie mari, pe care le păstrăm şi acum şi se poate deduce, după poziţia localului şi felul cum s-a procedat la distrugere, că nu poate fi opera unor răufăcători sau beţivi, care au vizat numai întâmplător localul nostru, ca pe oricare altul. Ne întrebăm din nou cine poate fi autorul acestor pagube ce ni se produc. Ca urmare a tuturor acestor tulburări s-a produs în opinia publică ieşeană o iritare în contra studenţimii ieşene în sarcina căreia se aruncă aceste provocaţiuni antisemite. E firesc ca chiar majoritatea populaţiei româneşti să se îngrijoreze de aceste acţiuni ale „studenţilor români” – cum se spune –, care intervin şi reuşesc să-şi impuie prin scandaluri punctul lor de vedere în chestiuni de interes obştesc. Pe de altă parte, atitudinea ce ia autorităţile în aceste tulburări dovedeşte că şi ele sunt convinse că au în faţa lor elemente legal reprezentative ale studenţimii ieşene; numai din această cauză, credem, autorităţile au fost faţă de turbulenţi mai mult decât îngăduitoare şi n-au făcut uz de drepturile izvorâte din legile ţării pentru menţinerea ordinii. În consecinţă, avem onoare a vă supune spre cercetare următoarele propuneri şi a dispune aplicarea lor în cazul că le veţi [crede] utile: 1) Să fie de urgenţă convocate într-o şedinţă comună, prin delegaţi sau în plenum, comitetele societăţilor studenţeşti legal constituite, care dacă va fi cazul să dezavueze pe turbulenţii ce fals lucrează în numele întregii studenţimi, şi acest act să fie dat publicităţii şi oficial făcut cunoscut autorităţilor. 2) Capii turbulenţilor bine cunoscuţi de autorităţi să fie judecaţi după prevederile Regulamentului nostru de disciplină, pentru calitatea ce şi-au însuşit faţă de autorităţi şi pentru tulburările a căror răspundere o poartă. 3) Să se instituie o reprezentanţă legală şi autorizată a studenţimii pe lângă autorităţile Iaşului pentru prevenirea noilor tulburări ce s-ar ivi (din aceasta să facă parte şi un delegat al A[sociaţiei] S[tudenţilor] E[vrei]). Aceste măsuri ar avea un efect practic şi unul moral. Practic: Autorităţile vor putea să-şi reia libertatea faţă de turbulenţi şi vor aplica legile ţării pentru menţinerea ordinii şi garantarea drepturilor cetăţenilor. Moral: Opinia publică lămurită, ponosul nu va mai cădea asupra tuturor studenţilor şi scandalurile din urmă ar fi considerate, cum şi sunt, opera unor turbulenţi care n-au altceva mai bun de făcut şi care trebuie trataţi ca atare. Socotim, domnule rector, că hotărârile domniei voastre izvorâte din spiritul de conservare a adevăratei demnităţi studenţeşti, care v-a condus întotdeauna, vor pune lucrurile la punct spre satisfacţia populaţiei ieşene şi a studenţimii paşnice. Primiţi, vă rugăm, domnule rector, asigurarea profundului nostru respect. Votat în Adunarea Generală din 31 octombrie 1922 Comitetul Asociaţiei Studenţilor Evrei (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1000, f.481-482) [1] În realitate este vorba de piesa de teatru „Ciuta” a lui Victor Ion Popa. 194 Documente 39 Regatul României Prefectura Poliţiei Iaşi No. 8412/1922 noiembrie 9 Confidenţial Domnule Rector, Urmare adresei dv. no. 38 (conf.) din 7/XI/1922 am onoarea a vă înainta alăturat o copie după raportul celor întâmplate cu ocazia reprezentaţiei de la Teatrul Naţional în seara zilei de 24/X – 1922 privitor la manifestaţiile antisemite. În acest raport este trecut şi numele studenţilor. Prefect [indescifrabil] Director [indescifrabil] Domniei sale, domnului rector al Universităţii Iaşi [Anexă] Copie după raportul confidenţial Am onoare a vă aduce la cunoştinţă că în seara zilei de marţi 24/10 – [1]922, cam pe la orele 8-8 ½, am fost anunţat telefonic de către dl. director al Teatrului Naţional[1] că studenţimea universitară intenţionează a fluiera în timpul spectacolului „V-a venit numirea” pentru motivul că direcţiunea teatrului a introdus în roluri o artistă evreică în locul unei artiste românce care la repetiţie a luat parte în acelaşi rol din piesă. Telefonic am ordonat ca toţi soldaţii disponibili de la comp. de jandarmi pedeştri să vie în pas alergător spre localul teatrului, am sesizat pe dl. comandant al companiei de jandarmi, şi împreună cu personalul poliţienesc disponibil am fost prezenţi în teatru la ora 8 ½ precis. Am luat personal contact cu dl. director [M.] Codreanu şi am căzut de comun acord asupra tuturor măsurilor ce am luat pentru a preveni un scandal care putea lua proporţii considerabile în localul teatrului. A fost linişte completă de la ridicarea cortinei şi până în momentul când a apărut pe scenă artista în chestiune. După câteva minute de la apariţie, un grup de aproximativ 50-60 studenţi universitari care aveau bilete cumpărate în galeria din dreapta au început a fluiera, tulburând liniştea din sală. Am intervenit personal şi am constatat că acest grup sub conducerea studenţilor I. Sârbu, Gârneaţă[2], A[urel] Ibrăileanu, [Sava] Mărgineanu şi în special [Victor Puiu] Gârcineanu erau într-o stare de enervare dusă la exces, şi am putut reuşi pentru moment a calma spiritele, scandalul încetând şi scoţând în culoar pe studenţii sus menţionaţi care şi-au luat întreaga răspundere a acestei tulburări. 195 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) La un moment dat un student din sală a protestat contra atitudinii necuviincioase ce o luase autorul piesei, care şi-a aprins o ţigară în lojă, fiind suit pe balustradă, şi în acest moment fluierăturile atât în galerie, cât şi protestări în sală (staluri), am intervenit din nou împreună cu comandantul companiei de jandarmi, şi cu mare greutate s-a putut restabili liniştea, la sfârşitul actului studenţimea părăsind sala. Restul spectacolului cu piesa „Ciuta” a continuat în linişte. În sală mai manifestau studenţii [Vasile Tit.] Prelipceanu, [C.] Mădârjac, [Gr.] Ghica şi alţii. Pentru conformitate Şef birou [indescifrabil] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1000, f.508-509) [1] La data respectivă director era sonetistul Mihai Codreanu (1876-1957), care a ocupat această funcţie între 1919 şi 1923. Mai târziu, Codreanu a fost profesor şi rector al Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi (1933-1939). [2] Ilie Gârneaţă (1898-1971) este unul din liderii mişcării legionare, participant la primul război mondial ca voluntar, încă de la 19 ani, în 1922 devenind preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini. Şi-a manifestat antisemitismul profund în mai toate felurile, de la activitatea publicistică, până la formele extrem de violente. După rebeliunea legionară s-a refugiat în Germania, unde a rămas şi după război, mereu şi mereu manifestând nostalgii de extremă dreapta. 40 [Înregistrat la 9 noiembrie 1922] Domnule Rector, Subsemnaţii studenţi medicinişti, alcătuiţi în comitet de iniţiativă, avem onoare a vă ruga să binevoiţi a ne aproba convocarea unei adunări a studenţilor medicinişti în scopul de a pune bazele unei noi societăţi a studenţilor medicinişti care să cuprindă întreaga studenţime medicinistă, fără deosebire de naţionalitate – actuala societate neprimind decât pe studenţii români-creştini – şi care în activitatea ei extraşcolară să se manifesteze în mod cât mai civilizat. Primiţi vă rugăm asigurarea deosebitului nostru respect. [Din cele 13 semnături descifrăm: Eug. Aburel, Franche, M. Kipail, Elias Wachtel, A. Feldman, N. Alissandrescu, Petrovanu, S. Avram, Coca Wittner, A. Şloimovici, I. Munteanu, V. Caraman] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1000, f.534) 196 Documente 41 Declaraţie Eu subsemnatul, Aron Maier, domiciliat în Iaşi, str. Sf. Lazăr 72, aflându-mă cu prietenii mei Leon şi Iosif Samuil[1], şi cu d-nu Paul Goldstein în localul Tunelul Traian[2], stând la masă şi mâncând ceva şi discutând mai multe fleacuri între noi pe evreieşte, în timpul acela intrând un domn mort beat şi plin de noroi s-a aşezat la masă cerând un [sic!] jumătate de vin, fără să ne privească pe noi, la un moment dat d-nu se ridică şi a început să facă gălăgie să nu vorbim limba jidovească că dânsul este feciorul d-lui Cuza[3]. Atunci noi cu toţii i-am răspuns frumos că ne aflăm într-un local public şi avem dreptul să vorbim orişice limbă. După vorbele astea d-nu se ridică şi pleacă fără să ştim ceva, după un moment dat se prezintă d-nu patron şi ne spune să plecăm pe uşa cealaltă, că stau la uşă vreo 15-20 studenţi înarmaţi şi vor să ne omoare, făcând gălăjie pe str., că „trebuie să omorâm jidanii”. Atunci noi am declarat patronului că ne este frică să ieşim în stradă ca să nu ne bată. În timpul acela venind vreo trei-patru agenţi intrând în local rugându-mă să mergem până la poliţie, noi i-am ascultat şi am mers, ducându-ne prin strada Lăpuşneanu şi în urma noastră a urmat vreo 20 studenţi strigând că avem noroc că ne duce poliţia, altfel ne omoară ca pe nişte câini fiindcă suntem jidani şi nu trăim în Palestina. Intrând în Poliţie, adică Comisia I, şi toţi studenţii după noi au început să facă gălăgie că l-am bătut pe d-nu student, cu toate că nu se afla nici unul din d-nii studenţi în localul Tunelul lui Traian. Atunci unul din d-nii studenţi s-a prezentat la mine în localul Poliţiei, spunându-mi să stau drepţi, dacă nu îmi dă una în cap şi rămân pe loc. Atunci d-nu subcomisar de serviciu ne-a trimis în odaia a doua ca să nu provoace d-nii studenţi scandal în localul Poliţiei. Aceasta este declaraţia mea pe care o susţin şi o semnez cu [mână] proprie astăzi în 9 noiembrie [1]922. Aron Maier Str. Sf. Lazăr 72 Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1000, f.573) [1] Iosef şi Leon Samoil erau fraţi, iar ambii erau veri cu Aron Maier. [2] Este vorba de restaurantul „Trocadero”. [3] A.C. Cuza a avut patru copii, din care băieţii Gheorghe (George) şi Grigore, cel dintâi ajungând profesor de drept roman la Universitatea din Iaşi. 197 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 42 Raport relativ la dezordinile antisemite din Huşi, Bârlad, Iaşi şi Botoşani 16 noiembrie 1922 Domnule Ministru, Conform rezoluţiei dv., pusă pe intervenirea U.E.P.[1] centrală din Bucureşti, din 28.X.922, am făcut ancheta relativ la propaganda de antisemitism în şcoală şi la dezordinile de stradă, cu caracter antisemit, în oraşele Huşi, Bârlad, Iaşi şi Botoşani. Am făcut ancheta la Huşi în zilele de 31 oct., 1, 2, 3 şi 4 noiembrie c.; la Bârlad în zilele de 6, 7 şi 8 noiembrie c.; la Iaşi în ziua de 9 noiembrie şi la Botoşani în zilele de 10, 11 şi 12 noiembrie c. Rezultatul se vede mai la vale. Huşi Din cercetările făcute de subsemnatul la prefectura judeţului, la poliţia oraşului, la comunitatea israelită şi la U.E.P. locală, precum şi din declaraţiile primite şi procesele verbale ale conferinţei plenare a profesorilor liceului, urmează următoarele fapte precise: 1) La scandalul produs la teatru, în vacanţa mare, în seara de 8 august a.c., cu ocazia reprezentării unei piese în jargon de către trupa Kanapof[2], au luat parte studenţii şi absolvenţii de liceu. Din declaraţiile aici anexate, se stabileşte că numai 2 elevi români de liceu, anume Hâncu cl. VI şi Puiu cl. VII au fost atunci în sala teatrului. Aceşti elevi, în urma cererii subsemnatului, au fost cercetaţi de profesorii diriginţi respectivi, d-nii I. Popescu şi I. Delescu, şi nu s-a putut stabili vinovăţia lor. D-nii profesori I. Popescu şi I. Delescu nu pot fi bănuiţi de părtinire şi nici de antisemitism fiindcă d-lor, împreună cu d-l profesor N. Păsculescu, au venit din propria iniţiativă la cancelaria U.E.P. locală şi în prezenţa membrilor comunităţii evreieşti au făcut declaraţii verbale şi apoi scrise, aici anexate, afirmând că se face antisemitism în loc[alitate] de către d-nii I. Zelea-Codreanu, profesor, şi I. David, profesor şi director. 2) În timpul serbărilor încoronării M.M.L.L. Regele şi Regina, în serile zilelor de 15 şi 16 oct. a.c., la retragerea cu torţe, au fost dezordini de stradă: retragerile cu torţe au fost făcute numai de elevii şcoalei normale şi elevii liceului, având în frunte fanfara şcoalei normale. Elevii, încolonaţi şi încadraţi de 4 sergenţi de oraş şi 2 subcomisari, sub supravegherea d-lui I. David, directorul liceului şi al şcoalei normale, însoţit de 6 profesori şi 2 pedagogi, au executat programul stabilit, mergând în perfectă ordine pe stradele fixate în program. În pieţele Unirea şi Mârza s-a jucat Hora Unirii, conform programului, atunci mulţimea băieţilor de prăvălie şi a tinerilor meseriaşi a năvălit, a rupt cordoanele, s-au amestecat cu elevii şi dezordinile s-au produs. S-a aruncat cu castane sălbatice şi cu pietre şi s-au spart geamuri, chiar şi d-nii I. David, C. Alexandrescu şi Rădulescu, profesori, au fost loviţi cu castane şi cu pietre. 198 Documente Imediat ce s-au produs dezordinele, hora a fost oprită, elevii au fost încolonaţi şi porniţi. În grupa elevilor liceului erau şi elevi evrei şi întreaga grupă a fost sub conducerea elevului evreu Beral Avram, din cl. VIII-a, elev de serviciu. În toate declaraţiile primite, în cancelaria U.E.P., anexate aici, deşi se afirmă că elevii de liceu au aruncat cu castane şi cu pietre, nu se precizează nici un nume de elev, şi elevii evrei care au luat parte împreună cu elevii români creştini la retragere, în declaraţiile lor aici anexate[3], nu citează nici un nume de elev român care să fi aruncat cu castane şi cu pietre. 3) La acest liceu a fost până acum uzul de a se alege de către elevii fiecărei clase, în prezenţa directorului, câte 2 chestori, un bibliotecar şi un judecător dintre elevi. În anul şcolar trecut a funcţionat tot anul chestorul evreu Şaimovici Milu, ales de elevi în cl. VII-a, profesorul diriginte al clasei fiind d-l I. Zelea-Codreanu. Anul acesta şcolar, în clasa a IV-a, unde urmează 46 elevi români creştini şi 11 elevi evrei, la 18 oct. a.c., în prezenţa directorului, s-au ales chestori elevii Ghiga Cornlăuţi şi Friedman Max. Elevul evreu Friedman Max s-a ales cu 16 voturi. În clasa a VI-a, unde urmează 9 elevi români creştini şi 14 elevi evrei, d-l director n-a făcut alegere de chestori, ci a păstrat chestorii români creştini din anul trecut. 4) La 23 oct. a.c., adică peste 5 zile de la alegerea chestorilor, la finele orei de limba germană, elevii români creştini ai cl. a IV-a au reclamat d-lui profesor I. Zelea-Codreanu că la ei în clasă s-a ales, în mod neregulat, un chestor evreu, pe care ei nu-l voiesc. Fiindcă elevul Holban, care a făcut această reclamă d-lui I. Zelea-Codreanu, în numele colegilor săi români creştini, a pronunţat mai întâi chestor „jidan” şi apoi chestor „evreu”, d-l I. Zelea-Codreanu a spus că acesta este numele lor adevărat, după statul Iuda, din care au fost împrăştiaţi şi că toate popoarele din lume îi cunosc cu acest nume. A se vedea declaraţia d-lui I. Zelea-Codreanu aici anexată. 5) La 24 oct. a.c., în ora de chimie, elevii români creştini au făcut d-lui director I. David aceeaşi reclamaţie ca în ajun d-lui I. Zelea-Codreanu, demonstrând că a fost o fraudă în alegere, fiindcă ei, elevi români creştini, n-au votat nici unul pe un chestor evreu, că elevii evrei sunt 11 în clasă şi că elevul Friedman Max a avut 16 voturi şi prin urmare unii elevi evrei au dat câte două voturi elevului Friedman Max. Fiindcă la prima votare, la 18 oct. a.c. d-l director I. David nu făcuse controlul buletinelor, a dispus o nouă votare, ca verificare. Elevul Friedman Max spune că nu mai doreşte să fie chestor, fiindcă elevii români nu-l mai ascultă. D-l director îl asigură că îi va da tot sprijinul dacă va fi ales şi va pedepsi elevii turbulenţi. Procedându-se la votare, elevul Friedman Max face semn elevilor evrei ca să nu voteze. Elevii evrei se scoală şi spun directorului că ei nu votează, în afară de elevul evreu Roşu Haim, care a votat. Directorul, în urma acestui refuz, îi dă afară din clasă, iar ei ies zgomotos afară. A se vedea procesul-verbal al conferinţei plenare din 2 noiembrie c. 6) În aceeaşi zi, 24 oct. a.c., a urmat o întrunire a părinţilor elevilor evrei la sediul U.E.P. şi s-a hotărât retragerea băieţilor evrei din liceu şi a fetelor evreice din şcoala secundară de fete, până li se va da promisiunea că nu se va mai practica antisemitismul în şcoală. A se vedea adresa U.E.P. Huşi către U.E.P. centrală Bucureşti, anexată în copie aici. 199 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 7) A doua zi, 25 oct. a.c., 94 elevi evrei n-au mai venit la şcoală, continuând a urma la şcoală regulat numai 14 elevi evrei, şi anume 9 elevi în cl. I-a, 5 elevi în cl. a II-a şi 2 elevi în cl. a III-a. De asemenea, şi majoritatea elevelor evreice n-au mai venit la şcoala secundară de fete. 8) La 27 oct. a.c., conform hotărârii conferinţei plenare a profesorilor liceului, profesorii diriginţi în orele 9-10 a.m. au cercetat în clasele respective cauzele retragerii elevilor evrei de la şcoală. Deşi elevii evrei fuseseră anunţaţi prin colegii lor şi prin afişe puse la şcoală, n-au venit la şcoală decât elevii evrei din cl. a VI-a, profesor diriginte d-l I. Popescu. Din aceste cercetări sunt de reţinut următoarele fapte: a) Elevul Vexler Iancu, din cl. II A, a declarat că a lipsit de la şcoală în ultimele 3 zile fiind împiedicat de d-l Meirovici, vicepreşedintele comunităţii israelite, spunându-i că nu trebuie să vină la şcoală şi că evreii vor face liceu propriu. Acest elev a continuat şi continuă să vină la şcoală. b) Elevii evrei din cl. a VI-a, prezenţi la cercetarea d-lui profesor diriginte I. Popescu, au declarat că părinţii nu-i mai lasă să vină la şcoală, că între ei şi colegii lor români au fost adeseori incidente. Elevul Hâncu, aducând la şcoală ziarele „Naţionalistul” şi „Apărarea Naţională”, ei au adus cărţi evreieşti şi au vorbit între ei jargonul. Întrebaţi şi de d-l director de ce nu vin la şcoală, au răspuns că sunt opriţi de U.E.P. 9) În aceeaşi zi, 27 oct. a.c., orele 2-4 p.m., conform hotărârii aceleiaşi conferinţe, a urmat o consfătuire a d-lui director cu părinţii elevilor evrei, pentru a cunoaşte cauzele retragerii elevilor evrei de la şcoală şi a găsi soluţia pentru liniştirea lucrurilor. La consfătuire au venit numai 8 părinţi, între care au fost d-nii Meirovici Şloim, vicepreşedintele comunităţii israelite, şi S. Faerştein, dirigintele şcoalei israelitoromâne. Nu s-a ajuns la nici o soluţie împăciuitoare. Nu consemn aici discuţiile avute fiindcă în actele aici anexate ele sunt redate cu totul diferit de ambele părţi. 10) În aceeaşi zi, 27 oct. a.c., orele 6 p.m., s-a întrunit consiliul şcolar al liceului care, în urma discuţiilor consemnate în procesul-verbal no. 3, aici anexat în copie, a pedepsit elevii evrei, împărţindu-i în trei categorii. Prima categorie, capii mişcării, în număr de 21, s-a aplicat pedeapsa prevăzută de art. 184, al. I, eliminarea definitivă din toate şcoalele statului. Elevilor din a doua categorie, în număr de 29, care au luat parte la întrunirile ţinute la Sinagogă şi U.E.P., s-a aplicat pedeapsa prevăzută de art. 184, al. f, eliminarea din şcoală până la finele anului, cu dreptul de a se înscrie în altă şcoală publică. Elevilor din a treia categorie, în număr de 44, mai puţin vinovaţi, s-a aplicat pedeapsa eliminării pe una lună. 11) Au urmat apoi întruniri de protestare ale elevilor din localitate, la sediul U.E.P., în zilele de 28 şi 29 oct. a.c., cu apeluri tipărite, în care apeluri se spune ca să se decidă înfiinţarea unui liceu pentru băieţii şi fetele evreilor, „în care copiii să poată primi o adevărată cultură neinfluenţată de alte curente vătămătoare sufletului şi educaţiei, care numai în folosul patriei nu sunt”. A se vedea declaraţia comunităţii israelite din Huşi, din 1 nov. a.c., la care este anexat apelul tipărit. 12) D-l Pincu Şapira, ceasornicar evreu din Huşi, prin petiţia înregistrată la poliţia locală sub no. 12630, din 26 oct. a.c., anexată în copie aici, comunică poliţiei că d-sa n-a ţinut socoteală de hotărârea luată de mai mulţi copii de evrei de a nu mai urma la şcoală şi a continuat a trimite băiatul la liceu şi fata la şcoala secun- 200 Documente dară. În lipsa sa acasă, s-a prezentat soţiei sale, la 25 oct. a.c., d-nii Segal şi Frişof, avocaţi, pentru a o convinge să nu mai trimită copii la şcoală, iar la 26 oct. a.c. s-a prezentat un elev de liceu, ameninţând cu spargerea geamurilor de la vitrină. D-sa cere prin acea petiţie protecţiunea poliţiei. 13) D-l Şmil Roşu a declarat în scris la şcoală, în prezenţa d-lor profesori Cristian şi Simionescu, că copiii săi Roşu Haim şi Roşu Levi au fost împiedicaţi cu forţa de a veni la şcoală, luându-li-se şi cărţile de către elevii evrei grevişti din cursul superior. A se vedea procesul-verbal al conferinţei plenare, din 3 noiembrie c., anexat aici. Mai este o contra-declaraţie a d-lui Şmil Roşu, din 1 noiembrie c., prezentată subsemnatului de către d-l A. Magder, secretarul general al U.E.P. centrală Bucureşti, anexată aici, prin care d-l Şmil Roşu spune că alţi copii au îndemnat pe copiii săi să se întoarcă acasă, iar cărţile pierdute de băiatul său le-a găsit în urmă. 14) În cancelaria U.E.P. Huşi, în zilele de 1, 2 şi 3 nov. c., am fost continu asistat de d-l A. Magder, secretarul general al U.E.P. centrală Bucureşti şi am primit 36 declaraţii aici anexate, dintre care 15 declaraţii mi-au fost prezentate de către d-l A. Magder, făcându-se pe fiecare declaraţie menţiune despre aceasta. 15) Din cercetările făcute de subsemnatul în arhiva liceului urmează că acuzările relative la constituirea comitetului şcolar, la înscrierile elevilor în clasele bugetare şi nebugetare, precum şi la taxele şcolare – nu sunt întemeiate, aceste lucrări sunt făcute în conformitate cu legea, regulamentele şi circulările Ministerului. De asemenea şi celelalte acuzări aduse prin declaraţii individuale şi totalizate în declaraţia d-lui preşedinte al comunităţii israelite locale, din 2 nov. c., sunt neîntemeiate, ele sunt clarificate în procesele verbale ale conferinţei plenare din 2 şi 3 noiembrie c. * Am izolat complet faptele precise de comentariile subsemnatului, pentru ca să se poată trage uşor concluziile, independent de comentariile subsemnatului. Acum comentariile. 1) Principiul pedagogic al alegerii premianţilor, chestorilor, bibliotecarilor şi judecătorilor elevi de către colegi a fost experimentat oficial acum 10-12 ani, dar a fost imediat părăsit, dând mai pretutindeni rezultate dezastruoase. La liceul din Huşi, după cum se vede, s-a menţinut până astăzi, producând animozităţi inerente alegerilor, între elevii români şi evrei. D-l director I. David a contribuit la creşterea animozităţilor între elevii români şi evrei, făcând alegeri în toate clasele, afară de clasa a VI-a, unde fiind 14 elevi evrei şi numai 9 elevi români, n-a făcut alegere de chestori, păstrând chestorii români din anul trecut. Desigur că elevii evrei din clasa a VI-a şi din tot liceul au avut dreptul să tragă concluzia că d-l director I. David, prin această măsură, a evitat alegerea chestorilor evrei în clasa a VI-a. Lipsa de control la prima alegere din clasa a IV-a a produs nemulţumirea elevilor români prin confirmarea chestorului Friedman, ales prin fraudă; iar răsvotul hotărât de d-sa, desigur din inadvertenţă, a procurat elevilor evrei din cl. a IV-a ocaziunea de a-şi arăta nemulţumirea lor abţinându-se de la vot, o abatere de la disciplina şcolară, care a avut ca urmare darea lor afară din clasă. 201 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Această dare afară din clasă era numai un început de pedeapsă, care nu putea atrage decât maximum 7 zile eliminare din şcoală, în cazul când directorul nu aducea cazul în conferinţă sau în consiliul şcolar. Faptul acesta este cunoscut de toţi elevii liceului, fiindcă la deschiderea fiecărui an şcolar directorul face cunoscut elevilor datoriile şi pedepsele. 2) Faptul însă că chiar în aceeaşi zi populaţiunea israelită, cetăţeni ai statului român, au părăsit calea legală, au retras băieţii de la liceu şi fetele de la şcoala secundară, au terorizat pe cetăţenii evrei care au continuat a-şi trimite copiii la şcoală, au ţinut întruniri la Sinagogă şi U.E.P., blamând şcoala românească şi agitând ideea înfiinţării unui liceu evreiesc, „în care copiii să poată primi o adevărată cultură (sic!) neinfluenţată de alte curente vătămătoare sufletului şi educaţiei”, faptul acesta n-ar putea fi explicat numai prin darea afară din clasă a 11 elevi evrei, chiar înainte ca pedeapsa lor să fie hotărâtă şi afişată, conform regulamentului. Dar mai este încă ceva. Populaţiunea israelită, cetăţeni români, chiar şi după ce au retras copiii de la şcoală, nu s-au plâns Ministerului, autoritatea şcolară superioară, ca să le facă dreptate, ci s-au plâns prin U.E.P. locală la U.E.P. centrală Bucureşti, ca aceasta să intervină la Minister pentru a li se satisface cererile. 3) Populaţiunea israelită se plânge în contra d-lui profesor I. Zelea-Codreanu, că ţine cuvântări antisemite în şcoală, în orele de limba germană, dar precizează un singur fapt, anume că a făcut teoria cuvântului jidan, fapt pe care şi d-l I. Z. Codreanu îl recunoaşte, după cum se vede în prima parte a acestui raport. Este adevărat că populaţiunea israelită locală se simte foarte jignită când li se adresează cuvântul de „jidan”. Din discuţiunile pe care le-am avut cu d-l A. Magder, secretarul general al U.E.P. centrală Bucureşti, d-sa a declarat şi la Iaşi, şi la Bârlad, şi la Botoşani, în prezenţa a diferite persoane, că s-a discutat această chestiune şi cu d-l dr. [Moses] Gaster, cu ocaziunea trecerii sale recente prin România, şi că d-l dr. Gaster le-a dat ideea de a scoate un ziar cu titlul „Jidanul”, tocmai pentru a clarifica şi linişti populaţiunea israelită în această privinţă. D-l A. Magder lucrează actualmente pentru realizarea acestei idei. 4) Am discutat cu o comisiune de notabili evrei posibilitatea aplanării acestui conflict, dar n-am izbutit, comisiunea prezentându-mi un proces-verbal al părinţilor elevilor, din 2 noiembrie a.c., în care se cuprind cereri contrare legii şi regulamentului şi afirmând că nu se renunţă la nici una din aceste cereri. * Din cele expuse mai sus rezultă: 1) că d-l director I. David, nepăstrând aceeaşi măsură în toate clasele, în chestiunea alegerii chestorilor, a nemulţumit şi pe elevii evrei, şi pe elevii români, fapt de care s-a folosit comunitatea israelită şi secţiunea U.E.P. locală, dându-i proporţiile expuse în acest raport; 2) că părinţii celor 11 elevi evrei din clasa a IV-a, în loc să se folosească de calea legală, plângându-se individual sau colectiv Ministerului şi cerând respectarea legii şi pedepsirea vinovaţilor, ei, cetăţeni români, au părăsit calea legală şi s-au adresat comunităţii israelite şi U.E.P. locală, care au încercat să facă din acest mic incident şcolar un mare conflict antisemit. Subsemnatul, prin procesul-verbal de inspecţie al liceului, anexat aici, am luat următoarele măsuri: 202 Documente 1) Pentru a se preveni în viitor orice animozităţi între elevii români şi evrei, chestorii claselor vor fi desemnaţi de profesorii diriginţi respectivi fără nici un fel de alegere. Se va renunţa şi la judecătorii elevi. 2) Se va afişa imediat pretutindeni: în clase, pe coridoare, la intrare, în cancelarie că este cu totul oprit a se vorbi în tot cuprinsul şcoalei jargonul „idiş”, precum şi de a se adresa cuvinte insultătoare şi jignitoare la adresa elevilor evrei, ca: jidan, târtan etc. De asemenea, este oprit a se aduce la şcoală jurnale, reviste şi cărţi străine de şcoală. Se vor pedepsi sever elevii contravenienţi. 3) Direcţiunea liceului, faţă de eventualele cereri de reînscriere ale elevilor retraşi, va proceda conform regulamentului, va supune fiecare cerere în parte conferinţei plenare a corpului didactic şi se va decide ţinându-se mai ales seamă de purtarea elevului de la retragerea din şcoală şi până la cererea de reînscriere. Pe lângă aceste măsuri luate de subsemnatul, mai sunt de părere să se facă observaţiuni d-lui director I. David, pentru că n-a păstrat aceeaşi măsură în toate clasele în chestiunea alegerii chestorilor, precum şi pentru inadvertenţa sa în alegerea chestorilor la clasa IV. De asemenea, se va atrage atenţiunea d-lui profesor I. Zelea-Codreanu, fiind cunoscute ideile sale politice, ca pe viitor să evite pe catedră şi în tot cuprinsul şcoalei orice expresii şi orice discuţiuni care ar putea fi interpretate ca propagandă antisemită. Rămâne ca d-voastră să decideţi cum veţi crede de cuviinţă. Bârlad Din cercetările făcute de subsemnatul la prefectura judeţului, la poliţia oraşului şi din declaraţiile primite la comunitatea israelită şi U.E.P. locală, declaraţii în număr de 20, dintre care 6 declaraţii prezentate de către d-l A. Magder, secretarul general al U.E.P. centrală Bucureşti, precum şi din procesul-verbal al conferinţei plenare a profesorilor liceului, din 8 noiembrie c., rezultă următoarele: 1) În nici o declaraţie nu se afirmă că ar fi vreun fel de propagandă antisemită în liceu. 2) La reprezentaţiile trupei de teatru Kanapof nu s-a produs nici un fel de dezordine. 3) În timpul serbărilor încoronării, programa oficială pentru serbările de zi şi de seară, la care au luat parte elevii liceului, elevii au fost conduşi în ordine de către supraveghetorul şi secretarul liceului, neproducându-se nici un fel de dezordine până la terminarea lor şi trimiterea elevilor acasă. 4) Dezordini de stradă, cu bătăi şi spargeri de geamuri, s-au produs în seara de 15 şi 16 octombrie c. În grupele de tulburători ai ordinii au fost amestecaţi şi elevi de liceu, dar în nici o declaraţie nu se precizează că elevii de liceu au spart geamuri şi nu se dă nici un nume de elev care s-a dedat la asemenea vandalisme. Dosarul cu procesele verbale încheiate de poliţie relativ la aceste dezordini, anexat în copie aici, arată că 17 elevi de liceu au fost amestecaţi printre tulburători, dintre care unii elevi au fost bătuţi şi chiar răniţi. Lămuresc că aceste tulburări de stradă s-au produs după terminarea serbărilor oficiale de seară şi trimiterea elevilor acasă. 203 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) * Fiindcă directorul liceului şi profesorii diriginţi au aşteptat ancheta fără să facă vreo cercetare, să afle elevii amestecaţi în tulburările de stradă, să stabilească vina fiecăruia şi să le dea sancţiunile prevăzute de lege şi regulament, am cerut prin procesul verbal de inspecţie, aici anexat în copie, să se procedeze de urgenţă la cercetarea acestor tulburări şi procesele verbale încheiate de conferinţele şcolare să se înainteze Ministerului pentru a se anexa la dosarul anchetei. Iaşi În ziua de 9 noiembrie c. am luat contact cu d-l [Moritz] Wachtel, preşedintele U.E.P. locală, fiind de faţă şi d-l A. Magder, secretarul general al U.E.P. centrală Bucureşti. D-l Wachtel a declarat că n-are nici o cunoştinţă prin sine însuşi şi nici prin vreun membru al U.E.P. locală nu i-a adus la cunoştinţă că vreun elev de liceu sau de şcoală comercială ar fi luat parte la vreo mişcare antisemită locală. De asemenea, nu i s-a adus la cunoştinţă că există vreun focar de propagandă antisemită în liceele şi şcolile comerciale locale. În conferinţa directorilor liceelor şi şcolilor de comerţ locale, convocată de subsemnatul în cancelaria liceului „Naţional” la 9 noiembrie c., fiecare director a confirmat că nu există nici un fel de propagandă antisemită în şcoalele respective şi că elevii n-au luat parte la nici o manifestare antisemită pe stradele oraşului. D-l director al liceului Internat a adus la cunoştinţa conferinţei cazul elevului Schor Al. din clasa a VII-a, care a dat o informaţiune calomnioasă la ziare în chestiunea antisemitismului în şcoală şi pentru care elev conferinţa şcolară va decide. Se anexează raportul no. 443/922 al Liceului Internat asupra acestui caz. D-l prefect de poliţie de asemenea mi-a confirmat că elevi din liceele şi şcolile comerciale locale n-au luat parte şi nu sunt amestecaţi în nici o manifestare antisemită pe stradele oraşului. Botoşani Din cele două declaraţii, precum şi din declaraţia preşedintelui eforiei comunităţii evreieşti din Botoşani, primite de subsemnatul în cancelaria U.E.P. locală, fiind de faţă d-l A. Magder, secretarul general al U.E.P. centrală Bucureşti; din cercetările făcute la poliţie, parchet şi judecătoria locală, din procesul verbal al conferinţei plenare a profesorilor liceului, convocată de subsemnatul, la 10 noiembrie c., rezultă următoarele: 1) S-au produs tulburări în sala teatrului în seara de 10 a.c., în timpul reprezentaţiei trupei israelite Kanapof, de către studenţi veniţi din Iaşi anume pentru aceasta. În sala teatrului au fost şi elevi de liceu, dar nu se precizează nici un nume de elev şi nici ce anume dezordine au făcut elevii. Desigur, în sală au fost şi elevi evrei, ca spectatori, fiindcă cunosc jargonul. În actele dresate de poliţie se citează numai doi elevi români de liceu, anume Teodor Chirilă şi Pricop Emanoil, despre care elevi direcţiunea liceului atestă că sunt retraşi din liceu. 2) Nici un fel de dezordine nu s-a produs în timpul serbărilor încoronării. 204 Documente 3) Nu există nici un fel de propagandă antisemită în şcoală, aceasta se dovedeşte amănunţit în procesul verbal al conferinţei plenare a profesorilor anexată aici. Inspector general C. Georgescu (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 512/1922, f.392-398) [Rezoluţie: „24.XI.1922. Se aprobă raportul d-lui Inspector General Georgescu şi se vor aduce la îndeplinire cele arătate în partea fiecărei concluziuni. Dr. Angelescu”] [1] Este vorba de Uniunea Evreilor Pământeni, înfiinţată în 1909, devenită din 1923 Uniunea Evreilor Români. [2] Trupa de teatru „Kanapof” era de limbă idiş. Turneul ei prin Moldova, în 1922, a fost compromis datorită manifestărilor antisemite, uneori deosebit de violente. [3] Mai multe documente ce au stat la baza acestui raport se află în acelaşi dosar, f.399-404; vezi şi dos. 513/1922. 43 Societatea Studenţilor în Medicină din Cluj No. 99/1922 Domnule Decan ! Onorat Consiliu Profesoral ! Studenţii de la facultatea de medicină din Cluj, porniţi din sentimentele cele mai frumoase faţă de ştiinţa care voim să ne-o însuşim la această facultate, întruniţi în şedinţa plenară din 13 l.c. în sala Societăţii Studenţilor în Medicină din Cluj, au hotărât în unanimitate a prezenta onoratului Consiliu profesoral spre deliberare următoarele puncte: 1) Deoarece instituţiile facultăţii de medicină sunt făcute pentru un anumit număr de studenţi, iar o afluenţă prea mare constituind o piedică evidentă pentru pregătirea noastră medicală, cerem limitarea numărului celor ce se prezintă la înscriere în raport direct cu capacitatea didactică a Clinicilor şi a Institutelor. Totodată, având în vedere interesul naţional, credem că ar fi bine să se dea prioritate elementului autohton (înţelegând prin aceasta preferinţa la înscrieri, lucrări etc). 2) Având în vedere că după toate concesiunile date pentru a-şi însuşi limba română timp de 3 ani de zile, studenţii străini şi azi încă manifestă o vădită antipatie pentru graiul românesc, constatând aceasta în mod clar la cursuri şi examene, cerem respectarea strictă a limbii oficiale în asemenea ocaziuni. 3) Existând la această facultate studenţi de naţionalitate evreiască, care şi-au găsit refugiul aci (eliminaţi fiind de la facultăţi străine, neposedând încă cetăţenia română şi de a căror bune intenţiuni nu putem garanta), cerem imediata lor exmatriculare. 205 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 4) Cerem ca pentru studenţii veniţi de la alte facultăţi străine să se ceară examene de diferenţă (din materiile care figurează în plus în regulamentul facultăţii noastre), întrucât este constatat că mai toţi aceştia vin aci numai pentru a-şi da anumite examene, plecând după aceea înapoi şi echivalându-le. 5) Pentru a face posibilă limitarea cerută în punctul 1 şi pentru o eventuală selecţiune de medici care să ridice prestigiul facultăţii noastre credem că ar fi bine să se instituiască un concurs de admitere în anul I, constând din anatomia, fiziologia şi igiena predată în liceu. Convinşi că onoratul consiliu profesoral va da atenţiunea cuvenită prezentului memoriu, care exprimă doleanţele juste şi reale ale studenţilor români de la facultatea de medicină, avem toată încrederea în susţinerea şi votarea lui. Cluj, la 17 noiembrie 1922 Secretar general Al. Magda Preşedinte C. Radu (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 1350) 44 [28 noiembrie 1922] Memoriu Noi, studenţii anului întâi de la facultatea de medicină din Cluj, observând lipsa totală a cadavrelor evreieşti din sălile de disecţie şi cum numărul studenţilor israeliţi e în majoritate covârşitoare, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a primi cererea noastră de a interveni pe lângă comunitatea israelită, ca aceasta să facă pentru ştiinţă aceleaşi sacrificii faţă de credinţele religioase, cum noi creştinii le-am făcut şi le facem. Creştinii şi evreii au aceleaşi drepturi, se vor bucura de aceleaşi privilegii, trebuie deci ca şi datoriile şi sacrificiile să fie egale şi pentru unii, şi pentru alţii. Socotim că nu este vina noastră dacă societatea israelită priveşte ştiinţa şi binefacerile ei prin prisma concepţiilor de acum câteva secole; şi ca atare, noi creştinii considerând şi noi atingerea lor ca o profanare a credinţelor şi datinelor noastre studenţeşti, rugăm Consiliul profesoral să aprobe hotărârea noastră de a nu îngădui studenţilor evrei să disece până ce comunitatea israelită nu va trimite, treptat, Institutului de Anatomie, cadavre de evrei în raport cu numărul studenţilor evrei. Studenţii creştini ai anului I de la facultatea de medicină Cluj Onor Consiliului profesoral al facultăţii de medicină (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, nepaginat) 206 Documente 45 [28 noiembrie 1922] Comunicat Consiliul facultăţii de medicină din Cluj, în şedinţa din 29 n[oiem]brie 1922, a hotărât să se aducă la cunoştinţa studenţilor în medicină următoarele: 1) Facultatea a luat cunoştinţă de cererile colective ale studenţilor şi pe acelea pe care le va găsi fondate le va rezolva cu cel mai larg spirit de dreptate în limitele regulamentului. În special facultatea va interveni pe lângă anumite comunităţi religioase, spre a renunţa la unele interdicţiuni care nu mai corespund spiritului vremii şi stânjenesc progresul ştiinţei. De asemenea, măsuri disciplinare vor fi luate – când se va ivi vreun caz concret – împotriva acelor studenţi care şi-ar permite să jignească sentimentul naţional al studenţilor români şi prestigiul instituţiilor româneşti. Bineînţeles că studenţii care aparţin minorităţilor – de orice confesiune – şi acei străini de ţară au dreptul la acelaşi tratament civilizat din partea colegilor lor români. 2) Întrucât priveşte tulburările şi excesele din ultimele zile la care s-au dedat o parte din studenţii în medicină[1], facultatea le dezaprobă cu desăvârşire. Procedeul de a provoca tulburări sub motivul unor nemulţumiri pe care autoritatea universitară nici n-a apucat măcar să le discute, ori de a aduce petiţii după fapte îndeplinite, dovedeşte un spirit anarhic care nu pare firesc să emane spontan de la studenţimea română, dar pe care facultatea va găsi mijloacele cele mai energice ca să-l reprime. Studenţii români să fie foarte prudenţi şi să se păzească de acele elemente sediţioase venite înadins de peste hotare în scopul de a provoca excese de acelea care ar compromite bunul renume al ţării noastre. Iar voi, studenţii de alte naţionalităţi, evitaţi orice provocare şi jignire a sentimentului naţional al colegilor voştri români. 3) Consiliul facultăţii invită pe studenţii în medicină să reintre în legalitate şi să respecte legile şi regulamentele universitare, frecventând în linişte cursurile şi lucrările. (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, nepaginat) [1] Asupra acestor evenimente vezi „Dacia nouă”, Cluj, I, 1922, nr.1 din 23 decembrie, p.2-3. 207 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 46 Universitatea din Cluj România Institutul de Chimie Laboratorul de Chimie Generală Cluj, 29 noiembrie 1922 Domnule Decan, Imi permit să vă trimit mai jos notat rezumatul discuţiunilor de azi, cum l-aş concepe eu, şi numai cu scopul de [a] uşura munca colegilor, neavând nici o pretenţie asupra modului de a prezenta studenţilor răspunsul nostru. 1) Consiliul facultăţii de medicină, întrunindu-se astăzi 29 noiembrie 1922 şi luând în dezbatere chestiunea dezordinilor comise de studenţi în localurile universitare, dezaprobă cu cea mai mare energie orice mişcare studenţească care împiedică bunul mers al învăţământului. Aminteşte studenţimii că ori de câte ori observă vreun inconvenient, are drept să atragă atenţiunea autorităţilor universitare asupra inconvenientului în chestiune, pentru ca să poată lua măsurile cuvenite; dar, în acelaşi timp, îi face cunoscut că comite o mare infracţiune disciplinară dacă-şi permite să-şi facă singură dreptate. În cazul acesta devine pasibilă de pedepsele prevăzute în regulamentul de ordine şi disciplină al Universităţii, şi Consiliul profesoral le va aplica cu cea mai mare severitate. 2) Consiliul facultăţii invită pe studenţii supuşi români, dar de naţionalitate străină, să nu provoace sentimentul naţional român, întrebuinţând ostentativ în toate localurile universităţii limba lor străină, dispreţuind pe cea românească, pe care trebuie să o înveţe ca să poată urma cu folos cursurile şi lucrările practice şi să poată da examenele la finele anului. 3) Consiliul facultăţii, împreună cu Senatul universitar, va lua măsurile necesare pentru a căuta să rezolve chestiunea cadavrelor necesare învăţământului practic al anatomiei. Invită prin urmare pe toţi studenţii facultăţii să reintre imediat în legalitate, amintindu-le că numai cu devotament la studiu, cu ordine şi cu disciplină ei vor putea să contribuie ca ţara noastră să fie respectată în străinătate şi să poată ajunge la înaltele sale destine. În caz de nesupunere la acest ordin, Consiliul facultăţii va pedepsi cu cea mai mare asprime pe toţi aceia care vor continua să provoace dezordini. Cu deosebită stimă şi consideraţie Prof. A. Ostrogovich[1] D-sale, d-lui decan al Facultăţii de Medicină. Loco (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, nepaginat) [1] Adrian Ostrogovich (1870-1953), profesor de chimie la Universitatea din Cluj, decan al facultăţii de ştiinţe între 1921-1923. 208 Documente 47 Preşedinţia Camerei Deputaţilor No. 038/1 dec. 1922 Bucureşti Domnule Ministru, Dl. deputat A. Stern[1], în şedinţa de la 30 noiembrie a.c., a făcut următoarea interpelare: „Anunţ o interpelare adresată d-lui ministru de Interne şi d-lui ministru al Instrucţiunii Publice, în privinţa exceselor săvârşite în ultimele zile de studenţimea Universităţii din Cluj, împotriva colegilor lor evrei şi a populaţiei evreieşti din acest oraş. Aceste excese primejduiesc nu numai siguranţa populaţiei evreieşti din Cluj, ci şi libertatea învăţământului, interesele şi prestigiul ţării, şi întreb ce măsuri înţelege a lua guvernul contra administraţiei locale care nu a ştiut să prevadă şi să împiedice aceste vandalisme, deşi ea a fost prevenită la timp, şi ce sancţiuni înţelege a lua contra autorilor acestor excese, contra repetării lor şi pentru repararea pagubelor pricinuite de ele. Rog a mi se fixa un termen de urgenţă pentru dezvoltarea acestei interpelări”. Subsemnatul cu onoare vă comunică textul acestei interpelări care s-a făcut cunoscut şi d-lui ministru de Interne. Preşedinte [indescifrabil] Secretar general [indescifrabil] Domnului Ministru al Instrucţiunii Publice (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 518/1922, f.48) [1] Adolphe Stern (1848-1931) şi-a făcut studiile secundare la Bucureşti, iar pe cele universitare în Germania, luându-şi doctoratul în drept la Leipzig (1869). S-a naturalizat în 1880, devenind totodată primul avocat evreu din România. Extrem de activ în cadrul comunităţilor evreieşti de la noi, militând pentru emanciparea israeliţilor, fiind de altfel şi preşedinte al Uniunii Evreilor Pământeni între 1909 şi 1923. În 1871 a fondat „Rumänische Post”, ziar de limbă germană, colaborând însă la mai multe periodice româneşti. A fost deputat în Parlament între 1922-1926. Vezi memoriile lui A. Stern, Din viaţa unui evreu român, 3 vol., Bucureşti, Edit. Hasefer, 2001. 209 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 48 Preşedinţia Camerei Deputaţilor No. 034/1 dec. 1922 Bucureşti Domnule Ministru, Dl. deputat Sándor József[1], în şedinţa de la 30 noiembrie a.c., a făcut următoarea întrebare: „Domnilor deputaţi, asupra incidentului din Cluj, întâmplat în zilele trecute, am o întrebare, nu o interpelare, la adresa d-lor miniştri de Instrucţie şi de Interne, că aş voi să am răspunsul acum, pentru ca să nu aşteptăm până atunci când va veni răspuns la interpelarea anunţată. Dacă are în cunoştinţă guvernul că în Cluj, pornit din sala de anatomie medicală, s-a ivit un tumult şi o mişcare antisemită, prin care s-au întâmplat bătăi sângeroase, s-a distrus o redacţie, o tipografie şi s-a ivit şi un caz de moarte? Întreb dacă acest fapt e adevărat, această informaţiune este la cunoştinţa guvernului [şi] este exactă? Dacă guvernul înţelege să facă o anchetă cât mai degrabă şi serioasă şi să comunice Adunării actele anchetei? Ce măsuri a luat în această chestie aşa de gravă? Căci, domnilor, 40 de ani am lucrat pentru înaintarea şi ridicarea Clujului în timpul trecut, când oraşul a fost autonom şi mă interesez foarte tare pentru că niciodată nici un fel de antisemitism nu s-a întâmplat în Cluj. Aş dori dară ca în această chestiune aşa de importantă să ascult pe d-nii miniştri de Instrucţie şi de Interne”. Subsemnatul cu onoare vă comunică textul acestei întrebări, care s-a făcut cunoscut şi d-lui ministru de Interne[2]. Preşedinte [indescifrabil] Secretar general [indescifrabil] Domnului Ministru al Instrucţiunii Publice (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 518/1922, f.49) [1] József Sándor (1853-1945) era deputat din partea Partidului Maghiar din România, ulterior devenind şi senator. Se născuse însă la Bucureşti, unde şi-a făcut studiile secundare, iar pe cele universitare le-a continuat apoi la Cluj şi Budapesta. A rămas în Ungaria, unde a fost membru al parlamentului între 1895-1905, totodată afirmându-se ca publicist şi traducător, fiind printre primii tălmăcitori ai lui Eminescu în limba maghiară. [2] Pe aceeaşi temă vezi şi intervenţia lui A. Stern în Adunarea Deputaţilor, pe 7 decembrie 1922, reprodusă în vol. Parlamentari evrei în forul legislativ al României (1919-1940). Documente (extrase), coord. Ion Şerbănescu, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1998, p.16-20. 210 Documente 49 Copie Domnule Rector, Din publicaţiunile presei, precum şi din zvonuri colportate verbal în oraş aflăm că în opiniunea publică română s-a înrădăcinat presupunerea că lipsa de cadavre evreieşti în Institutul universitar de anatomie i se poate atribui unor dispoziţiuni ale comunităţilor israelite din Cluj. Această prezumţie fiind cu totul nefondată, ne simţim obligaţi a vă lămuri pe dv., d-le rector, declarând că subsemnatele comunităţi nici în trecut nu am luat dispoziţiuni pentru răscumpărarea cadavrelor nereclamate de afini ale evreilor muriţi în spitalele obşteşti, nici nu intenţionăm să împiedicăm pe orice cale ca cadavrele evreieşti destinate conform normelor legale în scopuri ştiinţifice să ajungă în posesiunea Institutului universitar de anatomie. Binevoiţi, d-le rector, a face ca atât corpul profesorilor, cât şi studenţimea să ieie act de declaraţia noastră. Primiţi vă rugăm încredinţarea distinsei noastre consideraţiuni şi stime. Cluj, la 6 decembrie 1922 Tischler Mór, preşedinte al Com. isr. ort. aut. [1] Comunitatea israelită (congr.) din Cluj Dr. J. Tischler, preşedinte (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30) [1] Mór Tischler era cunoscut şi drept „stăpânul” pădurilor din Munţii Apuseni (cf. „Înfrăţirea românească”, Cluj, II, 1926, nr. 13 din 1 mai), context în care a purtat mai multe procese, sfârşind prin a fi împuşcat pe holurile Tribunalului Bucureşti, la 29 mai 1933. 50 Proces-Verbal Luat în şedinţa Senatului universitar ţinută la 7 decembrie 1922, sub prezidenţia d-lui rector I. Iacobovici, fiind de faţă d-nii D. Călugăreanu, V. Onişor, C. Urechia, I. Minea, I. Ursu, Gh. Bratu, A. Ostrogovich şi secretarul Ştefan Iarda. Şedinţa începe la orele 5 Dl. rector raportează asupra incidentelor şi agitaţiilor de la facultatea de medicină[1], cum şi asupra demersurilor luate până acum pentru împiedicarea tulburărilor şi liniştirea spiritelor. Ascultându-se acest raport, Senatul decide publicarea următorului 211 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Comunicat Senatul universitar, în urma convorbirii telefonice avută de rector cu ministrul Instrucţiunii Publice, poate asigura: 1) Se va introduce numerus clausus pentru cei care nu sunt cetăţeni români. 2) S-a promis să se dea fonduri pentru mărirea localurilor actuale şi construirea de localuri noi, iar până atunci Senatul decide ca, începând cu anul viitor, înscrierea la universitate să se facă în măsura locurilor disponibile, pe baza unui regulament care se va elabora. 3) Toate cadavrele nereclamate de familie (rude apropiate), indiferent de religie, vor fi date sălilor de lucrări. 4) Se vor da fondurile necesare pentru transporturi şi prepararea unui număr suficient de cadavre, pentru mărirea localurilor şi înzestrarea sălilor de lucrări. 5) Se vor crea noi căminuri studenţeşti. 6) Suntem pe cale de a obţine pentru Universitatea din Cluj un vast teren pentru crearea unui nou centru universitar. 7) Comisiunea instituită de Senat în şedinţa de la 10 noiembrie, cu scopul de a studia starea studenţimii din toate punctele de vedere, va începe lucrările. Această comisiune se compune din d-nii profesori: Emil Haţieganu, Popescu-Voiteşti, Virgil Bărbat, Vasile Bogrea şi Silviu Dragomir. D-nii studenţi sunt rugaţi să comunice direct şi prin societăţile lor toate lămuririle şi trebuinţele pentru a putea înfăptui o muncă paşnică şi rodnică. 8) Senatul, ţinând seamă de împrejurările din Cluj, va continua să stăruie pentru realizarea cât mai curând a măsurilor potrivite spre a asigura buna stare şi supremaţia culturală a poporului român. 9) Senatul decide deschiderea cursurilor facultăţii de medicină pe ziua de luni 11 decembrie. 10) Senatul sfătuieşte pe toţi studenţii să reia în linişte munca paşnică şi rodnică pentru consolidarea prezentului şi asigurarea scumpei noastre patrii. Şedinţa se ridică la orele 6 d.a. Rector, prezident I. Iacobovici[2] Secretar Ştefan Iarda I. Ursu, D. Călugăreanu, V. Onişor, A. Ostrogovich, Gh. Bratu, I. Minea, C. Urechia. (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, fond 798, dos. 393, f.26-27) [1] Vezi şi „Înfrăţirea”, Cluj, III, 1922, nr. 678 (9 decembrie), p.4. [2] Iacob Iacobovici (1879-1959), de origine armeană, era profesor de chirurgie, ce a dezvoltat o nouă tehnică ce-i poartă şi numele. (Asupra lui vezi monografia discipolului său, I. Chiricuţă, Profesorul doctor Iacob Iacobovici, întemeietorul şcolii româneşti de chirurgie din Transilvania, Bucureşti, Edit. Medicală, 1979). După numai câteva luni de la data documentului, în seara de 22 mai 1923, pe la ora 21, pe când dr. I. Iacobovici trecea în casa sa – str. Minervei 13 - din dormitor în sufragerie, un individ a tras din stradă patru focuri asupra sa, fără a fi însă atins. Poliţia a avut convingerea că atentatul a fost comis de un student antisemit, iar în consecinţă a arestat încă din acea seară pe Ioan Moldovan, exmatriculat cu o lună înainte din universitate, după ce s-a dovedit că se înscrisese în mod fraudulos. 212 Documente 51 Domnule Decan, Subsemnaţii, în calitate de delegaţi ai studenţimii evreieşti din Cluj, cu onoare vă expunem în numele ei următorul memoriu: Studenţimea evreiască, în urma conflictului ivit la facultatea de medicină, convinsă fiind de legalitatea şi justeţea dispoziţiunilor luate de onoratul Senat universitar, a dezavuat chiar ideea de a executa prin violenţă sau brutalităţi aceste dispoziţiuni, adică de a pătrunde prin orice mijloace la cursuri, în frecventarea cărora am fost împiedicaţi de către studenţii creştini. Deoarece înţelegerea pe cale paşnică propusă de studenţimea evreiască a eşuat şi deoarece cursurile şi lucrările practice continuă de atâta vreme fără prezenţa noastră, ceea ce constituie un viol al drepturilor studenţimii evreieşti, studenţimea evreiască prin intermediul nostru cere: Luarea măsurilor cele mai energice şi urgente spre a pune capăt acestei nedrepte stări de lucruri şi la nevoie suspendarea cursurilor facultăţii de medicină şi farmacie până la completa aplanare a conflictului. Primiţi vă rugăm domnule decan asigurarea profundului nostru respect. Cluj, 12 decembrie 1922 Ignaţi Goldstein, Zambor Francisc, M. Eidelman, Leon Segag, S. Şapira, Walter Lej (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 1491) 52 România Universitatea din Cluj Facultatea de Medicină No. 1439/1922/1923 Cluj, 15/XII 1922 Domnule Rector, În urma adresei cu no. 541/922, în care ne trimiteţi în copie telegrama Min. Instr., precum şi referitor la hotărârile Senatului univ. în ceea ce priveşte conflictul între studenţii creştini şi evrei, am onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: 1) Contrar hotărârilor Senatului, studenţii creştini au împiedicat la redeschiderea univ. intrarea în sala de cursuri a colegilor evrei. V-aş putea cita între altele cursurile d-lor prof. [Victor] Papilian, [Titu] Vasiliu şi [Ioan] Minea. 2) Dl. prof. [Iuliu] Moldovan ne reclamă în scris că studenţii anului IV au părăsit lucrările practice la mijlocul orei, pentru a se duce la întrunirea Centrului. 213 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 3) Comisiunea instituită de Consiliul facultăţii pentru a cerceta din nou doleanţele celor două grupe de studenţi, a constatat că: a) Studenţii evrei nu cer decât un singur lucru, de a li se da posibilitatea de-a urma cursurile şi lucrările, fiind dispuşi de a avea o purtare neprovocatoare faţă de ceilalţi colegi creştini. Dânşii mai remarcă că între studenţii care i-au împiedicat de la cursuri au fost în mare parte şi de la fac. de drept şi Academia comercială. b) Delegaţia studenţilor creştini, deşi arată până la un punct un spirit împăciuitor, face totuşi rezerve motivate de faptul că mişcarea studenţească este o mişcare a întregii studenţimi, că directivele se dau de centrul studenţesc şi că ei, ca atare, nu pot avea păreri şi deciziuni separate. În baza acestor consideraţiuni, chestiunea interesând şi studenţimea celorlalte facultăţi şi deoarece nu se respectă hotărârile Senatului universitar, am onoarea să vă rog a pune din nou în discuţiunea Senatului chestiunile sus amintite spre a se lua o deciziune. Binevoiţi etc.[1] Decan [C.] Urechia D-sale, d-lui rector al Universităţii. Loco (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 1439) [1] Documentul este doar ciorna materialului trimis Rectoratului. 53 Uniunea Evreilor Pământeni Reprezentanţa Uniunii (Comitetul Central) Strada Dr. Chiru Iliescu no. 11 (Fostă Zborului) Telefon no. 38/9 No. 3599 Bucureşti, 20 decembrie 1922 Domnule Ministru, Am onoare a vă supune următoarele: Manifestaţiile cu caracter antisemit iau pe zi ce trece – prin publicaţiile provocatoare – proporţii tot mai mari, de natură de a ameninţa ordinea publică într-un chip cu mult mai grav. În ultimele zile, grupuri de studenţi au vizitat diferite localităţi ale ţării, cu hotărârea de a organiza manifestaţii contra populaţiunii evreieşti[1]. 214 Documente Din alăturatele copii extrase din ziare şi din informaţiile pe care le primim din ţară se constată că în ultimele zile au mai vizitat oraşele Roman, Constanţa, Oradea Mare şi Galaţi pentru a organiza astfel de manifestaţiuni. Organele poliţieneşti, făcându-şi datoria, au reuşit să împiedice producerea acestor manifestaţii, dar n-au înregistrat numele studenţilor[2]. În ultimele zile s-au mai lipit pe zidurile Capitalei afişe incendiare contra evreilor, în numele „întregii studenţimi universitare”, aşa cum se constată din alăturatul exemplar anexat. O astfel de organizaţie, fără persoane responsabile în faţa legii, pentru faptele lor provocatoare, neputând exista în drept, desigur că contravine legilor de poliţie şi siguranţă ale statului. În consecinţă vă rugăm să binevoiţi: I) A interveni la onor. Ministerul de Interne pentru ca, prin organele sale, să afle numele studenţilor care se duc în diferite oraşe, pentru a provoca dezordini. II) Să interveniţi pe lângă Senatele universitare pentru a aplica acestor studenţi pedepsele prescrise de regulamente. Primiţi vă rugăm, domnule ministru, încredinţarea distinsei noastre consideraţiuni. Secretar General Adolf Magder Preşedinte Dr. W. Filderman[3] Domniei sale, domnului ministru al Instrucţiunii Publice. Loco. (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 513/1922, f.295-296) [1] De fapt se pregătiseră pentru 10 decembrie 1922 ample manifestaţii antisemite în toate centrele universitare din ţară - şi nu numai -, iniţiate îndeosebi de studenţii ieşeni. De altfel, grupuri de ieşeni au ajuns din 9 decembrie la Oradea, pentru a-i mobiliza pe studenţii de aici, însă autorităţile i-au reţinut încă de la coborârea din tren, ducându-i la Prefectura de Poliţie, după care, sub escortă, i-au expulzat din oraş. La fel la Braşov, în 9 decembrie 1922 au venit studenţi din Iaşi şi Cluj pentru a organiza mişcări cu caracter antisemit printre elevii de liceu. Aici însă, evreii au constituit „gărzi” de autoapărare, iar autorităţile au reţinut pe mulţi din studenţii antisemiţi şi i-au expediat din oraş. Iar cazuistica ar putea fi prea bine extinsă. [2] În schimb, la Iaşi, I. Vinea prezintă altfel situaţia, în articolul său În gubernia d-lui Cuza. Situaţia la Iaşi, în „Adevărul”, 27 decembrie 1922. Aflat în localitate, Vinea a asistat la complicitatea autorităţilor poliţieneşti, sub ochii cărora se petreceau toate excesele antisemite: „Astăzi Iaşii sunt în aparenţă liniştiţi. În aparenţă, căci huliganii au renunţat la acţiunea în masă şi la devastările violente. Împărţiţi în mici grupuri cutreieră străzile, acostează, înspăimântă, conspiră, aţâţă în cartierele mărginaşe şi fură noaptea firmele medicilor şi avocaţilor evrei”. [3] Wilhelm Filderman (1882-1963), avocat şi lider al evreilor din România în toată perioada interbelică – ca preşedinte al Federaţiei Uniunii Comunităţilor Evreieşti –, pe care i-a şi reprezentat în Parlamentul României. După instaurarea regimului comunist, în 1948, s-a stabilit la Paris, unde şi-a aflat de altfel sfârşitul. Despre activitatea sa în apărarea comunităţii vezi W. Filderman, Un avocat al etniei sale. Un avocat al cauzei naţionale a României. Articole, discursuri, memorii, 1921-1948, 2 vol., ed. Teodor Wexler şi Michaela Popov, Bucureşti, Fundaţia Dr. W. Filderman, [2000]. 215 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 54 Circulară confidenţială Domnule profesor, Vi se pune în vedere că posibil mâine 21 sau la 22 decembrie studenţii în medicină evrei se vor prezenta la cursuri. Centrul studenţesc în întrunirea de la 19.XII n-a luat nici o decizie în această privinţă, aşa că cei care împiedică o fac pe cont propriu. D-voastră veţi avea grijă să observaţi dacă înainte de curs se opune cineva şi să-l notaţi imediat. Cluj, la 20 decembrie 1922 Decan C. Urechia D-sale, d-lui prof. dr. ............................... Loco. (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 1516) 55 Domnule Decan, Am onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: Astăzi, 21 dec., la ora 9 şi trei sferturi, sosind la universitate, am găsit sala şi intrarea ce duc la cancelaria Seminarului de matematici, ocupate de un grup compact de studenţi. Aceşti studenţi, printre care foarte mulţi îmbrăcaţi milităreşte, intrau vociferând în sălile de curs de matematici, de unde scoteau cu forţa pe studenţii evrei. Servitorul, Balint, făcându-mi loc printre studenţi şi deschizându-mi uşa, am putut intra în cancelarie. Văzând că zgomotul nu încetează, ieşind, am încercat a-i linişti, spunându-le că nu este justificată, în momentele de faţă şi în localul universităţii, această goană contra evreilor, adăugând că la Bucureşti, Iaşi, Göttingen, Paris etc, sunt distinşi profesori universitari evrei. Fără a termina bine fraza, am fost apostrofat de unul din grup cu vorbele: „Şi tu eşti de părere să rămâie jidanii aici”. În urma acestei apostrofe, m-am retras în cancelaria Seminarului. Dinăuntru am auzit cum vorbeau între dânşii: „Mă, şi acesta o fi jidan”, şi deşi înţeleseseră că sunt profesor, totuşi unul dintre ei, îmbrăcat milităreşte, intră în cancelarie, spunându-mi cuvintele: „Mă, tu eşti jidan? Afară cu jidanii!”, ieşind apoi din cancelarie. 216 Documente Las la aprecierea dv., d-le decan, măsurile de luat, atât pentru pedepsirea vinovaţilor, cât şi pentru a se evita pe viitor repetarea unor asemenea fapte care înjosesc prestigiul universităţii. Primiţi vă rog, domnule decan, asigurarea deosebitei mele stime. 1922, 21 dec., Cluj N. Abramescu[1] D-lui decan al Facultăţii de Ştiinţe, Cluj (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, nepaginat) [1] Nicolae Abramescu (1884-1947) era conferenţiar de geometrie analitică la Universitatea din Cluj, pentru ca din februarie 1923 să devină profesor agregat, ulterior predând geometria descriptivă. 56 Comitetul Central al Studenţilor Români de la Universitatea din Cernăuţi N-rul 52 Cernăuţi, la 26 decembrie 1922 Domnule Rector, Cu onoare vă aducem la cunoştinţă următoarea moţiune a studenţimii române de la Universitatea din Cernăuţi: Studenţimea română de la Universitatea din Cernăuţi, întrunită în adunare, azi la 26 decembrie 1922, a hotărât abţinerea totală de la cursuri pe timp nelimitat, începând cu ziua de 27 decembrie 1922. Aceasta ca semn de protest în contra închiderii celorlalte universităţi, împotriva întrebuinţării forţei publice faţă de manifestaţiile paşnice ale studenţimii şi împotriva uşurinţei cu care autorităţile în drept au înţeles să respingă cererile studenţimii de la universităţile şi şcoalele speciale superioare din întreaga ţară. Cerem onor. guvern şi onor. Parlament să ia neîntârziat în discuţie cererile studenţimii, întrucât ele sunt strigătul de deznădejde al tuturor bunilor români, care se văd ameninţaţi ca peste puţin timp să devină şi mai străini în ţara lor. Primiţi, vă rugăm, încredinţarea distinsei noastre stime. Preşedinte [indescifrabil] Secretar general [indescifrabil] Domniei sale, domnului rector al Universităţii din Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1021, f.223) 217 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 57 România Universitatea din Iaşi Facultatea de Medicină No. 9 1923 ianuarie 2 Domnule Rector, La adresa d-voastră nr. 2158/922, am onoare a vă trimite copia memoriului depus de d-l prof. C. Şumuleanu în şedinţa Consiliului profesoral al acestei facultăţi de la 21.XII.1922. Decan Dr. C. Bacaloglu Secretar [indescifrabil] Domniei sale, domnului rector al Universităţii Iaşi [Anexă] Copie Atingerea cadavrelor este fără îndoială o jignire a pietăţii datorite acelor dispăruţi dintre noi. Această atingere nu se îngăduie nimănui decât numai pentru scopurile ştiinţei, la realizarea cărora trebuie dar să fie supuşi deopotrivă toţi aceia ce voiesc să beneficieze de învăţăturile ei. În cazul învăţământului ştiinţific de la facultatea de medicină din Iaşi, unde în anul acesta numărul studenţilor jâdani primiţi e de 78% faţă de 22% români, se întâmplă că pentru studiul anatomiei se pun la dispoziţia acestor studenţi numai cadavrele morţilor creştini, deoarece Comunitatea israelită din Iaşi refuză de a preda cadavrele morţilor jâdani, sub cuvânt că disecţia ar fi o profanare. Astfel, în luna august a.c.[1922], cadavrul lui Leiba Zilber, mort în Spitalul Sf-tului Spiridon, fiind predat pentru disecţie, iar Comunitatea israelită aflând de aceasta, a intervenit numaidecât pe lângă Parchetul Tribunalului şi a ridicat imediat acest cadavru. Rezultă dar că ceea ce este profanare pentru jâdani nu trebuie să fie profanare pentru creştini, ale căror cadavre sunt predate pentru a fi disecate de studenţii jâdani. Faţă de această nemaiînchipuită batjocură adusă morţilor creştini, conştiinţa revoltată protestează. Cu ce drept pot veni studenţii jâdani ca să disece morţii noştri, respectând pe morţii lor? E vorba de interesele ştiinţei? Noi creştinii ne supunem cerinţelor ei. Voiesc studenţii jâdani să facă studii pe cadavre, atunci să-şi procure cadavrele lor, cerându-le de la Comunitate numai pentru propriile lor trebuinţi. Nici un student român nu se va atinge de cadavrul unui jâdan. În schimb, toţi studenţii români sunt hotărâţi a nu mai permite nici unui student jâdan să se atingă de cadavrele morţilor creştini. 218 Documente Această atitudine a studenţimii româneşti îi face onoare şi nu pot decât să aibă deplina aprobare a tuturor acelora care înţeleg că sacrificiile pentru ştiinţă să fie impuse tuturor şi ca beneficiile să fie în proporţie cu aceste sacrificii făcute de fiecare. Subsemnatul sunt aşadar de părere: studenţii jâdani să-şi procure cadavrele necesare studiului anatomiei în proporţie cu numărul lor, aceste cadavre urmând a fi rezervate strict numai pentru trebuinţele lor. Dr. C. Şumuleanu[1] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1021, f.7) [1] Corneliu Şumuleanu (1868-1937), cu studii universitare la Berlin. În 1907 devine profesor la catedra de Chimie medicală a Universităţii din Iaşi. Şi-a câştigat un conjunctural prestigiu în 1919, când în calitate de vicepreşedinte al Senatului a citit decretul de unire a tuturor „teritoriilor româneşti”. În fond, a fost un naţionalist, de extremă dreapta, fruntaş al Mişcării Legionare. 58 COMUNICAT Rectorii şi decanii universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, întruniţi sub preşedinţia d-lui profesor dr. [C.] Angelescu, ministrul Instrucţiunii Publice, în ziua de 4 ianuarie a.c., după discuţiunile urmate au decis: 1) Toate universităţile se vor deschide pe ziua de 22.I.1923. 2) Cererile studenţilor relativ la căminuri şi cantine vor fi rezolvate în cel mai scurt timp posibil pentru satisfacerea nevoilor studenţilor. Se va alcătui o lege a căminurilor şi cantinelor, dotându-le cu toate cele necesare pentru ajutorarea studenţilor. 3) Rectorii şi decanii au luat cu satisfacţie cunoştinţă de declaraţiunea domnului ministru de Instrucţie, că guvernul va da în cursul acestui an toate sumele necesare pentru terminarea clădirilor universitare începute; pentru dotarea învăţământului cu noi localuri de cultură (laboratoare, clinici, biblioteci etc), precum şi fonduri pentru imprimarea revistelor şi manualelor didactice româneşti. 4) Se vor revizui toate înscrierile făcute la facultăţi şi toţi cei care se vor găsi că nu sunt în regulă cu legea şi regulamentul şcolar vor fi eliminaţi imediat. 5) Studenţii supuşi străini nu sunt primiţi decât în limita locurilor disponibile. Nu intră în această categorie supuşii străini de naţionalitate română. 6) Certificatele şi diplomele străine vor fi supuse unui riguros control prin un examen de încercare trecut în faţa unei comisiuni numită de facultatea respectivă[1]. Libera practică pentru profesionişti nu va fi acordată decât în urma unui examen riguros care va fi trecut în baza legii în faţa universităţilor. 7) Bursele în străinătate nu se vor mai acorda decât prin concurs ţinut înaintea facultăţilor respective şi numai pentru studii care nu se pot face în ţară şi pentru specializare. 219 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) În viitorul buget nu se vor mai prevedea alte sume pentru studenţii care merg în străinătate decât aceste burse. În ceea ce priveşte valuta, nu se va acorda decât bursierilor. 8) În legea învăţământului superior şi cu începerea anului şcolar 1923-24 se va institui un examen de admitere la fiecare facultate. 9) Numerus clausus pentru studenţi cetăţeni români nu se poate admite. 10) Se vor lua măsuri ca acele cadavre care nu sunt reclamate de rudele apropiate, indiferent de religie, să fie predate sălilor de disecţie. Un regulament special va preciza aplicarea acestei dispoziţiuni la toate spitalele şi institutele medico-legale. 11) Fiecare universitate va institui o comisiune din profesorii săi, care va studia situaţiunea studenţimii din toate punctele de vedere şi va face propuneri concrete senatelor universitare şi Ministerului de Instrucţiune. 12) Autoritatea universitară, reprezentată prin rectorii şi senatele universitare, ferm hotărâtă de a menţine ordinea şi disciplina printre studenţi în universitate şi în afară va aplica cu toată rigoarea legile, regulamentul şi dispoziţiunile relativ la penalităţile de aplicat acelor studenţi care vor încerca să tulbure mersul normal al învăţământului. (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 64, f.2-3, incomplet la punctul 10; Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 1550, 1662) [1] Prin anii 1922-1925 s-a practicat şi această formă de numerus clausus „deghizat”, în sensul că studenţilor originari din Basarabia li s-a cerut tot felul de acte doveditoare de studii. Când s-au înscris în universităţile româneşti, îndeosebi la Iaşi, mulţi au venit cu certificate de la şcoli din Odesa, Kiev sau Harkov, validate doar de „directoratul de culte” din Chişinău şi de către universitatea unde se înscriau. Unii basarabeni au fost chiar supuşi la diverse examene de echivalare, de diferenţă etc. Prevederea din documentul de faţă se impune tocmai când unii studenţi erau pe cale să-şi susţină licenţa, ceea ce complica enorm lucrurile, fiind poate chiar imposibil a recolecta documentele de studii, pentru că Odesa – de pildă – era deja sovietică. Practic, aceşti studenţi basarabeni (majoritate evrei) sunt supuşi numeroaselor şicane, ceea ce a determinat pe unii din ei să plece la studii la Praga, Belgrad, Sofia (datorită limbii slave) sau la Viena (pentru afirmaţia din urmă vezi Bogdan Dragoş, Studenţii basarabeni părăsesc Universitatea ieşeană, în „Adevărul” din 8 mai 1923). Pe de altă parte, prevederea viza şi pe cei cu diplome maghiare (unguri sau evrei), datorită faptului că în 1922 s-a înfiinţat la Szeged o instituţie de învăţământ superior care purta numele de „Universitatea Regală de la Cluj”, ce elibera diplome cu antetul invocat. Iar pentru faptul că guvernul maghiar luase măsura anulării diplomelor eliberate de universităţile româneşti, Ministerul Instrucţiunii din România, prin ordinul nr. 135466 din 28 decembrie 1922, a decis că diplomele universităţilor ungureşti emise după 15/28 august 1916 „nu mai au valoare” în România, cu excepţia posesorilor care au luat cetăţenia română după unirea Transilvaniei şi până la deschiderea universităţii româneşti la Cluj, dar şi a celor deveniţi cetăţeni români care la 1 octombrie 1919 erau în ultimii doi ani de studii (Arh.St.Cluj, Facultatea de litere. Corespondenţă, dos. 5/1922-1923). În consecinţă, numai de la facultatea de medicină din Cluj, de exemplu, au fost exmatriculaţi 97 studenţi evrei, unguri şi ruşi, înscrişi „ilegal”, cu „acte false” ori fără dovadă de cetăţenie, dându-se satisfacţie antisemiţilor (cf. Excluderi la Universitatea din Cluj, în „Clujul”, I, 1923, nr. 4 din 29 aprilie, p.1; însă cum rezultă din nr. 10 din 17 iunie, p. 3, mulţi din cei exmatriculaţi au fost reprimiţi). În realitate, este vorba de un antisemitism deghizat, pentru că majoritatea exmatriculaţilor erau evrei (85), care fuseseră cetăţeni maghiari, însă odată cu alipirea Ardealului au devenit cetăţeni români. Aşadar, erau cetăţeni români, dar le lipsea „patalamaua”. Mai mult chiar, mulţi prezentaseră şi acest act, însă în mod bizar le-a dispărut din dosarul de student. 220 Documente 59 No. 654 – 1922/23 Rect. Univ. Cluj, la 26 ianuarie 1923 Domnule Decan, În legătură cu adresa noastră no. 654 din 16 ianuarie 1923, am onoare a vă restitui certificatele alăturate ale studenţilor: Hammer Desideriu, Horváth Coloman, Feiler Pavel, Leopold Glück, Stein Salamon şi Eugen Grünfeld. Toate aceste certificate au fost liberate în baza absolvirii de şcoli reale. Deoarece în conformitate cu dispoziţia cuprinsă în art. 5 din Regulamentul de studii şi disciplină al universităţii certificatul de absolvirea şcoalelor reale nu dă drept la înscriere numai la fac. de ştiinţe şi la Politehnicum, rog să dispuneţi în sensul acestui articol, procedând numaidecât la examinarea studenţilor amintiţi. În acelaşi timp, am onoare a vă restitui certificatul lui Fischbach Herman, cu rugămintea de a-i pune în vedere să se prezinte până la 1 martie un alt certificat cu specificarea studiilor pe care le-a urmat pentru a se putea constata dacă este îndreptăţit a fi înscris la fac. de medicină. Întrucât nu va prezenta până la data amintită certificatul cerut, rog să luaţi şi în acest caz dispoziţiile de exmatriculare. Rector [Nicolae Bănescu] On. Facultatea de Medicină. Loco [Anexă] România Universitatea din Cluj Facultatea de Medicină No. 1569/1922/1923 Cluj, 12 ianuarie 1923 Domnule Rector, La adresa dv. no. 654 din 28/XII-922, am onoare a vă comunica următoarele: În anul I-iu de medicină au terminat studiile medii: La licee de stat Români . ......................................... 52 Saşi ................................................... 3 Maghiari ......................................... 3 Evrei ................................................ 39 221 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) La licee confesionale române Români . .......................................... 10 Evrei ................................................. 3 La licee confesionale maghiare Români . .......................................... 1 Maghiari ........................................ 24 Evrei ................................................ 49 La licee confesionale săseşti Saşi .................................................... 1 La licee confesionale mozaice Români . ........................................... 1 Evrei .................................................. 8 La licee particulare (Basarabia) Români . ........................................... 2 Greci . ................................................ 1 Evrei .................................................. 1 _______________________ 198 Mai sunt patru certificate străine echivalate. Odată cu aceasta, am onoare a vă înainta următoarele certificate, pentru a se stabili definitiv dreptul de înscriere în facultatea de medicină: 1) Hammer Desideriu, liceul real Arad; 2) Horváth Coloman, [liceul real] Braşov; 3) Glück Leopold, [liceul real] Oradea Mare; 4) Grünfeld Eugen, [liceul real] Salonta Mare; 5) Feiler Pavel, [liceul real] Braşov. Pe aceste certificate se menţionează că absolventul „se declară matur pentru urmarea studiilor superioare la facultatea de ştiinţe şi matematici şi la toate şcolile superioare tehnice”. Cum absolvenţii şcolilor secundare reale din vechiul regat se pot înscrie şi la facultatea de medicină, rog să binevoiţi a aduce o hotărâre în această chestiune. Mai înaintăm următoarele, spre a se decide: Stein Solomon, liceul privat-real, Cernăuţi. Zilbermann Iosif, certificat neiscălit de preşedintele comisiei examinatoare. Samohina Lidia, certificat de la liceul particular de fete „M. Chemritz” din Basarabia. Ioanide S. Teofila, liceu particular, nota medie 5.50%. Weisz Nicolae, cert. eliberat în 1920 şi nevalidat de Minister. (În 1920, maghiarii au refuzat primirea delegatului român, certificatele au fost anulate; s-au validat însă până la un termen fixat de Minister, la cerere personală: 1) Fischbach Hermann şi 2) Felberbaum Lajos, pentru nostrificare. Decan Dr. [C.] Urechia Secretar Iulian Popescu (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 1569) 222 Documente 60 Declaraţie Subsemnatul student Ionescu Gheorghe, la întrebarea d-lui decan că de ce nu mă supun Reg[ulamentului] de ordine şi disciplină pe care l-am recunoscut prin înscrierea mea la facultate, declar că am răspuns următoarele: Spiritul de colegialitate şi conştiinţa mea naţională îmi dictează că atâta timp cât stud. evrei sunt la lucrări eu nu pot rămâne în laborator, lucru ce cred că-l va face toţi colegii creştini, aceasta fiind în conformitate cu hotărârea plenului nostru studenţesc. Aceasta a fost în ziua de 29 ianuarie 1923. Ionescu Gheorghe Stud. anul III la chimie (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.4) 61 Domnule Decan, Subsemnaţii, A. Iahnis, Goldghamer M., Bruter O., Herşcovici I., Polonschi S., Teiler P., studenţi în medicină anul I, vă rugăm să binevoiţi a ne acorda un termen de 10 zile, având prin aceasta posibilitatea de a ne procura acte de cetăţenie română[1]. Acte necesare pentru secretariat nu s-au putut prezenta până la 1 februarie din cauză că fiind din provincie, am plecat înainte de publicarea avizului şi chiar n-am fost înştiinţaţi de nimeni. Vă rugăm cu respect să nu ne respingeţi în cererea noastră. Cu stimă: A. Iahnis, M. Goldghamer, O. Bruter, I. Herşcovici, S. Polonschi, Pavel Teiler 30/I. [1]923 D-sale, d-lui decan al Facultăţii de Medicină Cluj (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 1253) [Rezoluţie: „Se prelungeşte până la 15 febr. Ultimul termen”. Semnat indescifrabil] [1] În temeiul ordinului nr. 592/1922-1923 al Rectoratului Universităţii din Cluj, toţi studenţii facultăţii de medicină din localitate sunt obligaţi ca până la 1 februarie 1923 să prezinte „certificatul de cetăţenie română”. 223 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 62 Cluj, 30 ian. [1]923 Domnule Rector, Subsemnatul am onoare a vă alătura în copie procesul verbal încheiat în condica de prezenţă, din care se vede că n-am putut să fac astăzi prelegere, căci conformându-mă hotărârii luate în şedinţa de ieri seară, 29.I, de către consiliul profesoral al facultăţii de ştiinţe s-a hotărât că în cazul când nu se va putea face cursul în linişte şi în condiţiuni normale, să nu facem lecţiuni. Fiindcă mi s-a spus că unii domni colegi au făcut curs chiar dacă studenţii evrei au fost împiedicaţi să participe, şi cum cursul meu e făcut pentru studenţii a două facultăţi, ştiinţe şi medicină, vă rog să binevoiţi a hotărî dacă pot să fac lecţiuni şi în asemenea condiţiuni, pentru a nu face excepţie, faţă cu unii colegi de la fac. de medicină. Cu distinsă consideraţiune, [Gh.] A. Dima[1] Domnului rector al Universităţii Cluj [Anexă] 30 ianuarie 1923 Proces verbal La intrare la curs, s-a prezentat la mine un grup de studenţi evrei care mi-au declarat că nu-i lasă studenţii să pătrundă în sală. Eu am ieşit în coridorul din faţa amfiteatrului şi văzând că nu e nimeni la uşa de intrare a acestuia i-am invitat pe studenţii evrei să pătrundă în sala de curs. Evreii au început să-şi dezbrace paltoanele, să le aşeze la garderobă, iar eu am intrat la curs. Pe urmă au intrat şi studenţii evrei. În momentul intrării acestora, o parte din studenţii mai din fund, care observaseră mai bine intrarea, au început să strige: „afară jidanii”. Eu le-am spus să se liniştească, dar studenţii protestatari, ridicaţi în picioare, au continuat să strige „afară jidanii”. Vreo doi au şi fluierat chiar. Atunci le-am spus că în aceste condiţiuni nu fac curs şi m-am retras din sală. După câteva minute s-au retras şi studenţii din sală, evacuând-o. A. Dima Asistent E. Pârâu Vellaerian (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.2-3) [1] Gheorghe A. Dima (1876-1951), profesor la catedra de fizică generală experimentală, afirmându-se în studiul energiei iniţiale a fotoelectronilor. 224 Documente 63 România Preşedinţia Senatului No. 254 1923 februarie 2 Domnule Ministru, În şedinţa Senatului de astăzi, 2 februarie curent, d-l senator [Nicolae] Policrat a depus la Birou o comunicare pentru d-voastră şi d-l ministru al Justiţiei, cu privire la arestările făcute printre studenţi în urma manifestaţiunilor din zilele trecute etc. Subsemnatul are onoare a vă înainta copie de pe această comunicare. Preşedinte [indescifrabil] Secretar General [indescifrabil] Domniei sale, domnului ministru al Instrucţiunii Publice [Anexă] Comunicare Îmi permit a ruga pe domnii miniştri de Justiţie şi Instrucţie Publică să binevoiască a-mi răspunde dacă sunt exacte ştirile publicate în ziarele de astăzi, şi anume: Că Parchetul de Ilfov ar fi arestat pe studenţii Ion Costea, Vasile Vasilescu, Cristache Mihăilescu şi Ion Marin, deschizând acţiune publică în contra lor pentru aţâţare la rebeliune pe baza art. 180 alin. I din Codul Penal şi că judecătorul de instrucţie al cabinetului VI însărcinat cu instrucţiunea acestei afaceri după interogatoriul luat acestor studenţi a emis mandate de arestare contra. Dacă este exact în acelaşi timp că studenţii evrei Bensimom, Şaraga şi Brodner, arestaţi de poliţie pentru că au îndemnat pe comercianţii evrei să închidă magazinele, au fost puşi în libertate în urma intervenţiei Comunităţii evreieşti, mulţumindu-se numai cu luarea interogatoriului acestor studenţi. Dacă faptele se vor dovedi ca exacte, nu cred d-nii miniştri de Justiţie şi Instrucţiune Publică, întrucât manifestaţiunile atât ale studenţilor creştini, cât şi ale studenţilor evrei au pornit din aceeaşi cauză, că e cel puţin regretabil ca în contra studenţilor creştini să se recurgă la măsuri atât de severe, pe când studenţii evrei să se bucure de o atât de largă indulgenţă? Nu crede mai ales dl. ministru al Instrucţiunii Publice că înainte de ar fi intervenit justiţia în aceste manifestaţiuni ale studenţilor ar fi trebuit să aibă primul cuvânt Senatul universitar, şi numai după ce studenţii nu ar fi dat ascultare măsurilor luate de Senatul universitar ar fi trebuit să intervie poliţia şi parchetul? 225 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) De răspunsul pe care ni-l vor da domnii miniştri va depinde dacă această întrebare a mea să o transform într-o interpelare. N. Policrat Senator de Gorj (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 678/1923, f.34-35) 64 Comitetul Central al Studenţilor Români de la Universitatea din Cernăuţi N-rul 85 Cernăuţi, la 6 februarie 1923 Domnule Rector, Studenţimea creştină de la Universitatea din Cernăuţi, întrunită în adunare în 5 februarie crt., aprobă hotărârile luate în şedinţele delegaţilor tuturor universităţilor şi şcoalelor speciale din întreaga ţară, ţinute în Bucureşti la 25, 26, 27, 28 şi 29 ianuarie crt. Declară din nou solidaritate deplină cu mişcările studenţilor creştini din întreaga ţară şi este hotărâtă a duce mai departe lupta pentru cauza dreaptă şi sfântă, cu orice sacrificii şi până la izbânda deplină. Înfierează atacul mişelesc al studenţilor jidovi de la Universitatea din Bucureşti contra studenţilor români şi cere pedepsirea agresorilor. Condamnă atitudinea studenţilor jidovi din Bucureşti, care dintr-o chestiune pur intrauniversitară au provocat o mişcare în afară de universitate, agitând masele jidoveşti contra a tot ce este creştinesc. Protestează contra arestării studenţilor români, cerând ca neîntârziat să fie puşi în libertate, întrucât mişcarea noastră nu este rezultatul unor agitaţii, ci ea este expresia voinţei hotărâte a tuturor studenţilor creştini. Primiţi, vă rugăm, încredinţarea distinsei noastre stime. Preşedinte [indescifrabil] Domniei sale, domnului rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1021, f.224) 226 Secretar [indescifrabil] Documente 65 Domnule Ministru, Vă sunt adânc recunoscător pentru cuvintele de bună recunoaştere pe care le aveţi faţă de activitatea mea, îndelungată, ca profesor, în adresa care îmi respinge demisia de la catedra de istorie medie şi modernă la Universitatea din Bucureşti. Dacă şi tineretul căruia părinteşte i-am vorbit în cea mai bună parte a vieţii mele ar avea aceleaşi păreri cu d-voastră şi cu mine, dacă ar înţelege că dorinţele de ocrotire a elementului naţional nu se impun cu sila, ci se prezintă celor în drept, a căror înţelepciune şi experienţă singure le pot soluţiona, că până atunci el, tineretul, trebuie să păstreze o perfectă ordine, potrivită cu însăşi cultura de care se împărtăşeşte prin noi, că el nu poate hotărî, cu atât mai puţin executa excluderi ilegale în fond, barbare în formă, aş avea cui vorbi. Azi însă, când o falsă solidaritate în jurul unor revendicaţii imposibile leagă pe cei cuminţi de acei care nu pot cugeta logic, cui ne mai adresăm noi, care nu putem coborî mentalitatea noastră de azi la mucede prejudecăţi medievale, în care nu e nimic din acel naţionalism senin, tolerant, harnic, deşi ireductibil, care e singurul pe care l-am predicat cu atât mai multă iubire, cu cât mai mult mă dezgustă aşa-numitul naţionalism agitat, intolerant şi ascunzând sub privilegii incapacitatea sa de a învinge în luptă. Aşa fiind, nu văd ca soluţie a chestiei deschise, mai curând retragerea noastră, a tuturor profesorilor care nu putem primi erezia lui „numerus clausus” şi enormitatea călcării tratatului garantat de onoarea României şi garantând hotarele ei, mărite, de azi, decât acceptarea prin reveniri asupra unei hotărâri ca a mea a unor idei de care studenţimea, chiar cea de la litere, hrănită cu cele mai generoase idei, se declară, regretând – lucru pentru care-i sunt recunoscător – insultele ce mi s-au adresat, pentru totdeauna legată. Universitatea e o fiinţă morală, plină de inteligenţă şi bunătate. Aşa-numita „mişcare” a studenţilor a distrus-o. Ce mai putem noi căuta în acest mormânt al instituţiei pe care am servit-o fiindcă sufleteşte uniţi cu copiii noştri studenţi o iubeam? Primiţi, vă rog, domnule ministru, încredinţarea consideraţiei mele deosebite. Bucureşti, 11 februarie 1923 N. Iorga D-sale, d-lui ministru al Instrucţiunii Publice Bucureşti. (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 629/1923, f.20-21) [Rezoluţie: „S-a respins demisia cu no. 15726/1923. La acte”. Semnat indescifrabil] 227 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 66 România Jună Societate Academică Social-Literară Viena, I, Hofburg Viena, la 8 martie 1923 Mult stimate domnule Rector, Avem onoarea a vă trimite mai jos moţiunea societăţii noastre cu privire la mişcările antisemite din ţară. Primiţi vă rugăm domnule rector asigurarea înaltelor noastre consideraţiuni. Preşedinte Oct. Moisescu Secretar Ionel Gheţie Moţiune Societatea Academică „România Jună”[1], în şedinţa plenară din 3 martie 1923, aprobă cu unanimitate mişcările academice şi conştiente ale studenţimii universitare române, şi protestează: 1) Împotriva suprimării ziarelor studenţeşti. 2) Împotriva desfiinţării celui mai vechi centru studenţesc „Petru Maior” din Cluj[2]. 3) Împotriva închiderii definitive a tuturor universităţilor până la toamnă. 4) Împotriva arestării studenţilor români. 5) Împotriva jignirii şi dispreţuirii studenţimii întregi care luptă pentru a avea o universitate curat românească. Preşedinte de şedinţă Şt. Ardeleanu Secretar Ionel Gheţie[3] (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.19; Arh. St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1021, f.219) [1] Această asociaţie era continuatoarea Societăţii cu acelaşi nume, fondată la Viena încă din primăvara lui 1871, şi care grupa pe studenţii români aflaţi la studii în capitala Austriei. De altfel, la Viena exista o evidentă atmosferă antisemită cu mult înainte de această dată. De pildă, aici a avut loc între 11-13 martie 1921 un Congres antisemit, la care au participat grupări, organizaţii şi partide antisemite, dar şi clerici (din Austria, Germania, Polonia şi Ungaria). Evident, această reuniune a generat o „atmosferă de pogrom” în capitala Austriei, cu mari manifestaţii antisemite, încercarea de a invada cartierul evreiesc (Leopoldstadt) etc. Doar intervenţia promptă şi puternică a poliţiei a împiedicat ca lucrurile să degenereze, chiar dacă au mai fost sparte vitrine sau au fost loviţi oameni cu aspect „oriental”. Însă un grup de tineri antisemiţi (liceeni şi studenţi) au creat dezordini în Piaţa Schwarzenberg, iar alţi manifestanţi au pătruns în Teatrul Popular pentru a protesta contra faptului că s-a permis prezentarea unei piese a evreului Schnitzler. Cf. „Le Peuple juif”, Paris, XV, 1921, no. 15 (15 avril), p.10. Despre atmosfera antisemită la Viena în anii 20 vezi: Jews, antisemitism and culture in Vienna, ed. Ivar Oxaal, Michael Pollak and Gerhard Botz, London, New York, Routledge & Kegan Paul, 1987; Bruce F. Pauley, Political antisemitism in interwar Vienna, în vol. Hostages of modernization. Austria-Hungary-Poland-Russia, ed. Herbert A. Strauss, Berlin, Gruyter, 1993, p.811-835; Steven Beller, „Pride and prejudice” or „sense and sensibility”? How reasonable was anti-semitism in Vienna, 1880-1939?, în vol. Essential outsiders. Chinese and Jews in the modern transformation of Southeast Asia and Central Europe, ed. Daniel Chirot and Anthony Reid, Seattle (u.a.), University of Washington Press, 1997, p.99-124. 228 Documente [2 ] Centrul „Petru Maior” al studenţimii universitare din Cluj era antisemit (cf. „Dacia nouă”, I, 1923, nr.3, p.5). [3] Ion Gheţie a devenit în anii 30 membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc, înrudindu-se cu familiile Maniu şi Boilă, dar şi cu istoricul Victor Motogna, prin soţia acestuia din urmă. 67 [Înregistrat: 12 martie 1923] Domnule Rector, Subsemnaţii delegaţi ai studenţimii române creştine de la Universitatea din Iaşi avem onoare a vă înainta alăturata moţiune votată în adunarea studenţească din 10 martie 1923, rugându-vă să binevoiţi a dispune rezolvarea cererilor în măsură a păstra caracterul naţional al universităţii noastre. Primiţi vă rugăm d-le rector asigurarea deosebitului nostru respect. Delegaţii studenţimii[1] D-sale, d-lui rector al Universităţii din Iaşi [Anexă] Moţiune Votată în adunarea generală din 10 martie 1923. Asaltarea tuturor aşezămintelor culturale de către evrei într-o disproporţie îngrijorătoare faţă de poporul autohton, după ce stăpânesc întreaga noastră viaţă economică, a îndemnat întreaga studenţime română, conştientă de rolul ei în stat, să intervie pentru apărarea neamului românesc de o dominaţiune străină. Pentru aceasta, studenţimea română din întreaga ţară a cerut şi va cere cu toată hotărârea introducerea proporţionalităţii legale pentru studenţii evrei, iar până la satisfacerea legitimei noastre cereri nu putem îngădui intrarea studenţilor evrei în universitate, fie chiar numai pentru examene, deoarece toate cursurile şi examenele de la toate universităţile şi şcolile superioare din ţară au fost suspendate. Totodată, cerem anularea tuturor examenelor ce s-au ţinut la această universitate. Îngrijoraţi de soarta neamului nostru, suntem hotărâţi să-i apărăm şi-n felul acesta interesele cu orice fel de sacrificii s-ar cere. Studenţimea română creştină din Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1021, f.216-217) [1] Din cele opt semnături pot fi descifrate următoarele nume: M. Bibescu, Popovici, E. Costinescu, Prelipceanu, Constantin Efrimescu, N. Tăzlăoan. 229 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 68 România Universitatea din Cernăuţi Cabinetul Rectorului No. 636 Cernăuţi, 12 martie 1923 Domnule Rector, Cu onoare vă comunicăm că în baza moţiunii studenţilor creştini de a se ţine examenele numai cu studenţii creştini, Senatul universităţii din Cernăuţi a hotărât în şedinţa din 7 martie 1923 suspendarea nu numai a cursurilor, ci şi a examenelor de toate categoriile şi la toate facultăţile până la soluţionarea chestiunii studenţeşti. Presupunând că vă interesează starea chestiunii studenţeşti şi la universitatea noastră, vă trimitem acest comunicat împreună cu invitarea ca să ne puneţi în curent cu această stare de la universitatea d-voastră. Primiţi, vă rog, asigurarea distinsei mele stime şi consideraţiuni. Rectorul Universităţii Secretar Eugen Botezat [indescifrabil] Domniei sale, domnului rector al Universităţii din Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1021, f.222) 69 Preşedinţia Camerei Deputaţilor No. 1623/15 mart. 1923 Domnule Ministru, Domnul deputat B. Straucher[1] în şedinţa de la 14 martie a.c. a făcut următoarea întrebare: „Ţinând seama de demonstraţiunile, dezordinele, excesele şi violenţele nemaipomenite şi scandaloase săvârşite împotriva studenţilor evrei şi contra evreilor din Cluj, excese prin care se periclitează în cel mai înalt grad viaţa şi avutul lor. Ţinând seama de agitaţiile antisemite, pe care le fac în mod public profesorii universitari şi a cuvântărilor aţâţătoare împotriva evreilor, pe care le rostesc la întrunirile publice – aşa cum relatează ziarele şi în special ziarul oficios „Înfrăţirea” din Cluj[2]. Ţinând seama de agitaţiile împotriva evreilor organizate în mod sistematic de un timp încoace, văzând că siguranţa publică este în modul acesta grav periclitată, am onoare a vă adresa, d-le prim-ministru, următoarele întrebări: 230 Documente 1) Are d-l prim-ministru cunoştinţă de excesele permanente antisemite înscenate în Cluj? 2) Este d-l prim-ministru dispus de a ordona pedepsirea cu toată energia şi severitatea pe autorii acestor excese, şi mai cu seamă este dispus d-l prim-ministru să aplice legile disciplinare profesorilor vinovaţi în calitatea lor de funcţionari ai statului. 3) Este d-l prim ministru dispus să aplice toate mijloacele legale pentru restabilirea ordinii şi a siguranţei, atât de necesară într-un stat constituţional şi cultural? 4) Este dispus d-l prim-ministru să numească imediat o comisiune de anchetă compusă din reprezentanţi ai tuturor partidelor?” Subsemnatul cu onoare vă comunică textul acestei întrebări, care s-a făcut cunoscut şi d-lui ministru de Interne. Preşedinte [indescifrabil] Secretar general [indescifrabil] D-sale, domnului ministru al Instrucţiunii Publice. (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 678/1923, f.3) [1] Benno Straucher (1854-1940) a fost unul din principalii lideri ai evreilor din Bucovina, reprezentând de altfel Partidul Naţional Evreiesc în Parlamentul austriac înainte de primul război mondial. După 1918 a fost în mai multe rânduri membru al Camerei Deputaţilor, pe listele Partidului Poporului şi ale Partidului Naţional Liberal (este tocmai mandatul sub care face această interpelare). [2] De exemplu, pe 10 martie 1923, la Cluj, pe la ora 23, mai multe grupuri de studenţi de câte 20-25 indivizi, înarmaţi cu bâte, au intrat prin mai multe localuri, luând la bătaie pe evreii găsiţi. De pildă, la varieteul „Biasini” au oprit spectacolul, lovind vreo 20-30 persoane, acelaşi lucru petrecându-se şi la cafeneaua „Park”, şi la „Metropol”. Studenţii au pătruns şi la şcoala de dans din localul „Reduta”, unde au maltratat pe evreii găsiţi. La ora 1 noaptea (în 11 martie), studenţii antisemiţi s-au dus la gară, unde de asemenea au căutat pe evrei, agresându-i. Poliţia a reuşit cu întârziere şi mai ales cu greutate să-i potolească pe studenţi, având loc o încăierare în toată regula. 70 România Parchetul Tribunalului Cluj Nr. 2405/923 Cluj, 22 martie 1923 Domnule Rector, Ca răspuns adresei d-voastră nr. 1058 vă comunicăm următoarele: Din cercetările făcute şi actele dresate până în prezent se constată că aceiaşi studenţi au fost capii tuturor manifestaţiilor de stradă, devastărilor şi bătăilor ce au avut loc în Cluj de la finele lui noiembrie până azi. 231 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Din dosarul destul de voluminos ce se găseşte la acest Parchet, conţinând cercetările făcute, e greu a se găsi o pagină pe care să nu figureze studenţii Iuliu Pop Moldovan şi Virgil Moldovan[1], care au luat parte la manifestaţiile din 28 noiembrie 1922, terorizând lumea din localurile Metropol, Europa, Parc, Teatrul Evreiesc şi terminând cu devastarea completă a tipografiei ziarului „Új kelet” (la studentul Moldovan Iuliu găsindu-se şi litere de tipar, pe care spune că le-a luat ca suvenir!) Aceşti studenţi, împreună cu Ioan Victor şi Eugen Măcelariu, s-au distins prin purtarea ce au avut-o şi în mişcările din seara din 10 martie, insultând şi lovind consumatori evrei şi din greşeală şi creştini în localurile Biazini, Parc, Metropol, terminând prin lovirea unor evrei la gară. În aceeaşi măsură, la manifestaţiile din 10 martie 1923 au luat parte şi studenţii Alex. Butnariu şi Ioan Indrei. La toate aceste manifestaţii a luat parte la desfăşurarea lor şi Ioan Moldovan, în sarcina căruia însă acte de samavolnicie nu s-au putut stabili, decât aceea că în ziua de 7 februarie a.c., împreună cu alţi studenţi rămaşi necunoscuţi, a tăiat barba evreului Klein Armin, care opunându-se a fost şi bătut. Studenţii Boariu Silviu, Doba Teodor, Liviu Popovici, Mureşan Victor, Mârza Traian, Miron Costin, Emil Rusu, Valeriu Roşianu, Emil Bădescu, Ioan Fărcăşianu, Inocenţiu Suciu, Gal Iosif, Ieronim Buza, Ioan Mărgineanu, Gheorghe Mureşanu, Nicola Octavian, Octavian Boeriu[2] şi Simion Grigore, toţi aceştia – care au şi fost arestaţi în noaptea de 10 martie a.c. – au luat parte atât la manifestaţii din sus zisa seară, cât şi la cele precedente, neputându-se până în prezent stabili care este, afară de aceasta, partea lor de vină. Vă înaintăm totodată şi legitimaţiile luate de la o parte din studenţii arestaţi în noaptea de 10 martie. Prim-procuror Cepescu D-sale, domnului rector al Universităţii Cluj (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.21; o copie la f.176-177) [1] Virgil Moldovanu (n.22 noiembrie 1899, Aşchileul Mic) era student în anul III la facultatea de drept din Cluj. [2] Acesta urma cursurile facultăţii de drept şi era un fel de „ideolog” al studenţilor antisemiţi clujeni. Vezi, de pildă, Octavian Boeriu, Studenţimea de azi ca exponent al naţionalismului, în „Clujul”, I, 1923, nr. 25 (23 septembrie), p.2; Revendicările studenţimii, în „Clujul”, III, 1925, nr. 8 (22 februarie), p.1 ş.a. 232 Documente 71 Nr. 1107/1922-23 Rect. Univ. În urma consfătuirii rectorilor şi decanilor universităţilor, a rectorilor Academiilor Comerciale şi Şcolilor Politehnice, ţinută în zilele de 28, 29 şi 30 martie 1923 sub preşedinţia d-lui prof. dr. [C.] Angelescu, ministrul Instrucţiunii Publice, şi după discuţiunile urmate S-a decis: 1. Deschiderea pe ziua de 16 aprilie 1923 a tuturor Universităţilor, Academiilor şi Politehnicilor. 2. Intrarea în localurile de învăţământ nu este permisă decât studenţilor regulat înscrişi la cursul respectiv, în conformitate cu dispoziţiunile luate de autorităţile şcolare în baza legitimaţiilor legale. 3. Cu începere de la 16 aprilie nu se primesc şi nu rămân în căminuri şi nu se acordă burse şi ajutoare decât studenţilor care dovedesc urmarea regulată a cursurilor şi respectarea obligaţiilor şcolare. Aceştia, ca şi toţi care urmează regulat, vor fi reintegraţi în toate drepturile avute în calitate de studenţi. 4. La începutul anului şcolar 1923/924, între 1-15 oct., toţi studenţii vor fi obligaţi să se înscrie din nou prezentând toate actele cerute. Înscrierile se fac prin rectorate. Înscrierea se face numai pe bază de acte originale. Înscrierea provizorie şi admiterea de studenţi, studenţi extraordinari etc, este suspendată până la noi dispoziţiuni. 5. Studenţii care vor fi condamnaţi pentru tulburări făcute în afara instituţiilor unde sunt înscrişi sau cei care vor face dezordini în interiorul acestora vor fi pedepsiţi cu eliminarea. Aceeaşi pedeapsă se va aplica acelora care vor împiedica pe alţii de-a frecventa cursurile şi lucrările. 6. În cazul când s-ar produce tulburări în interiorul instituţiilor superioare de cultură, autorităţile şcolare vor face apel la forţa publică pentru a asigura respectul legii şi a regulamentelor şi cei dovediţi vinovaţi vor fi eliminaţi imediat şi deferiţi autorităţilor în drept pentru a fi judecaţi şi pedepsiţi ca tulburători ai ordinii publice. 7. Pentru a evita pierderea anului şcolar, cursurile şi lucrările se vor prelungi până la sfârşitul lui iunie, potrivit cu necesităţile instituţiunilor şi după hotărârile consiliilor profesorale respective. Rector [I. Iacobovici] (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 64, f.29) 233 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 72 Domnule Rector, Simţim dorinţa a vă anunţa următoarele fapte: Astăzi, la 17 aprilie, dimineaţa la orele 8-10, ar fi trebuit să se ţină curs de fizică la dl. profesor dr. [Gh.A.] Dima. Noi, studenţi evrei din anul al doilea de la facultatea de medicină, ne-am prezentat regulat; însă nu puteam să intrăm nici până la coridor, pentru că indivizi necunoscuţi, probabil studenţi, fără nici o întrebare ne-au atacat. Ne-au împins jos de pe scară, şi unul dintre ei, cu o curea militară, ne-a bătut. Astfel, împiedicaţi cu forţă brutală nu am putut participa la curs. Luând cunoştinţă că toate celelalte cursuri ale facultăţii de medicină s-au petrecut în ordine bună, credem că acest fapt a fost un incident izolat. Cu deosebită stimă, Studenţi evrei medicinişti din anul al doilea: Weisz Mendel, Klück Koloman, Tihani Lazăr, Fried Andrei, Szintar Vasile, Sándor Elena Cluj, la 17 aprilie 1923 (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.24) 73 Marele Colegiu Universitar Proces verbal no. ... Şedinţa de la 21 aprilie 1923, ora 18 Prezenţi d. profesori: Andrei P., dr. Anghel P., dr. Bacaloglu [C.], dr. Bogdan Gh., Bogdan P., Borcea I., Bratu Tr., Bujor P., Buţureanu V., Cantacuzino B.M., Costăchescu N., David Mihail, Deleanu N., Dragomirescu P., dr. Gracoski Şt., dr. Hortolomei N., G. Ibrăileanu, Leon N., Minea I.[1], d-na V. Myller, Myller Al., dr. Parhon C., Pascu G., Popovici Const., dr. Răşcanu V., Sanielevici S., Ştefănescu-Galaţi [Mihai] şi dr. Tănăsescu I. Prezidează d-l rector, prof. I. Simionescu. Dl. rector: Mulţumeşte membrilor prezenţi de interesul ce dovedesc că-l poartă universităţii. Din ziare ar reieşi că-i linişte. În Cluj şi Cernăuţi însă există o grevă pasivă, iar la Bucureşti cursurile se ţin cu armata. Dintr-o conferinţă ce am avut cu studenţii reiese că sunt nedumeriţi. Invocă cu persistenţă „numerus clausus”. Ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti este un aperitiv. Totul va fi la Iaşi. Sarcina nu pot s-o duc singur. Mă gândesc la un contact cu studenţii şi luni dimineaţa, suspendând provizor cursurile, să apărem cu toţii în faţa studenţilor spre a le vorbi, ca mandatarul d-voastră. Mă gândesc însă dacă ar apărea un adversar al ideilor noastre şi ar începe o discuţie în faţa studenţilor. 234 Documente Dl. dr. Ştefănescu-Galaţi: Am emis cel dintâi părerea că e bine să apărem cu toţii, împreună cu rectorul, în faţa studenţilor, în Aulă. Azi însă mă gândesc. Poate am risca cu spiritul care domneşte. Şi ar fi deajuns unul îndrăzneţ să se ridice să vorbească şi Colegiul ar urma. Şi de aceea cred că o moţiune adresată studenţilor şi semnată de noi toţi să fie afişată. Am evita astfel fluierături, hui­ duieli etc. Dl. prof. P. Dragomirescu: Cunosc mentalitatea studenţilor. Prezenţa lor faţă în faţă cu profesorii nu va fi decât impunătoare şi demnă. N-am temeri de dialoguri şi discuţiuni contradictorii. Ar fi bine să li se facă o propunere: că Senatul va funcţiona zilnic, luând contact cu delegaţii fiecărei facultăţi în parte. Numai aşa putem dobândi un rezultat. D-l prof. A. Myller: În discursul d-voastră voiţi să legaţi chestiunea economică cu cea antisemită, recunoaşteţi principiile mişcării lor şi voiţi să găsiţi numai modalitatea. Din acest punct de vedere găsiţi adversari între noi. D-l prof. P. Bujor: Sunt de părere ca rectorul să vorbească studenţilor. Dar dacă studenţii vor aclama şi cere să vorbească d-l [A.C.] Cuza? Nu ar putea urma conflicte? D-l prof. Bratu: După cât judec eu, nu văd bună parlamentarea între rector şi studenţi. D-l prof. I. Simionescu: E un gest de politeţe către studenţi. D-l prof. Bratu: Cum studenţii să trateze cu colegii noştri de pe la facultăţi? Dar ce avem noi, profesorii, de tratat cu studenţii? N-avem ce le lăsa nimic. Ce le putem conceda? D-l prof. Dragomirescu: Convorbirea este deja o concesiune. D-l prof. Bratu: Şi ca rector am avut convorbiri cu studenţii; cei ce au anumite păreri sunt inaccesibili, rămân intransigenţi în părerile lor. Deşi sunt gata a fi faţă la şedinţa ce o proiectaţi, nu văd ce am obţine de la studenţi? O tratare cu delegaţi complică chestiunea, căci minorităţile nu recunosc delegaţii parlamentari. Propunerea ca luni 23.IV.1923 să se citească o moţiune a Colegiului către studenţi o văd primejdioasă, căci poate să surpe şi autoritatea corpului didactic şi a Rectoratului. Am ajuns a fi trataţi aproape egali cu studenţii. Şi aprobând aceasta ne-am expus la o suferinţă morală a prestigiului universităţii. Pentru a dovedi solidaritatea, mă unesc cu părerea d-lui rector. D-l prof. dr. Tănăsescu: De aceeaşi părere cu d-l Bratu. Nu prevăd un rezultat bun. Mă gândesc la suferinţele d-lui Bratu, ca fost rector, dar şi la d-l Simionescu, întrerupt de un student în timpul oratoriei sale. Cum vă închipuiţi că o să citiţi în Aulă o moţiune şi nu veţi fi întrerupţi? Convocarea delegaţilor am experimentat-o. Doleanţele expuse în şedinţă nu concordă cu cele din afară de sală. D-l prof. Borcea: Noi discuţiuni sunt zadarnice; poate însă că apariţia rectorului înconjurat de corpul didactic să nu îngăduie o necuviinţă. Comunicatul să fie părintesc. Dacă ar apărea noi pretenţii, să ni se prezinte sub formă de deziderate. Mişcările au un fond de adevăr şi au fost susţinute şi de guvern. D-l rector: Desigur că există un conflict etnic. D-l profesor Borcea: Copiii de la ţară nu pot învăţa carte, de la Liceul Naţional, de la gimnazii, să nu alungăm pe evrei, dar elementul românesc să poată intra în număr cât mai mare în şcoală. Chestia e sănătoasă. Condamnăm agitaţia. În moţiune să arătăm că luptăm pentru intrarea studenţilor creştini în Universitate, 235 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) pentru lărgirea căminurilor, laboratoarelor etc. Aşa ne putem adresa studenţilor, căci în mişcarea lor e şi ceva bun. Studenţii nu trebuie umiliţi. Noi vrem pace. E bine a le arăta că a continua pe calea începută, greşesc. Suntem gata a lupta cu ei, ca elementele de la ţară să poată intra în şcoală. Numai aşa să facem şedinţa în Aulă sub preşedinţia rectorului. D-l Cantacuzino: Fără a-mi ascunde dificultăţile, am o tragere de inimă pentru propunerea d-lui rector. Mişcarea e o izbucnire acută, izvorâtă dintr-o boală epidemică netrecătoare, o avem din naştere, am supt-o de la mame. Suferim cu toţii o jignire adâncă. Să ne convingem că cultura intelectuală şi morală studenţii nu o au decât prin noi. Este tradiţional, secundar sentimentul naţional. Azi a devenit mult mai grav. Sunt absolut opus la ideea întrebuinţării de forţă fizică (armată) în şcoală. Oricum ar fi faptele care ne împiedică de la îndeplinirea misiunii noastre, sunt contra forţei. Dacă nu putem dovedi prin cuvinte, sentimente etc, vom răbda până la potolire. Chiar cu risc a ne expune[2]. Ei sunt rătăciţi, nu trebuie condamnaţi. Rătăcirea e pe un fond ereditar, cauza nu-i a lor, pornirile ascund interese foarte egoiste. Au mare influenţă asupra unui sentiment delicat. Sunt interese superioare ale neamului, aşa le văd tinerii în sinceritatea lor. Nu ştiu dacă va avea succes contactul. Trebuie însă să ne prezentăm cu ceva părintesc şi românesc. Poate vom reuşi până la 6 luni. N-avem altă cale. Spectacolul deplorabil de la Bucureşti e grozav. Eu cât va fi poliţie şi armată nu fac curs. El e un contact sufletesc şi cultural cu studentul, nu se face sub baionetă. Deci, fără iluzii de un rezultat pozitiv imediat, să facem să repetăm contactele cu studenţii. Şi fiindcă numai aşa a acceptat d-l rector mandatul, să-l susţinem. Dacă vor auzi că nu admitem armata şi forţa, vom fi mai severi la verificarea tit­ lurilor, că elementul românesc va fi ajutat ca să ajungă la universitate. Nu va fi zadarnic. Trebuie spuse lucruri bune. Vor fi discuţii. Poate va interveni d-l Cuza. Poate vom fi ofensaţi prin atitudine ..., ne facem un mandat pe care-l avem de îndeplinit. Să nu ne temem de consecinţe. Mă opresc. Nu admit tratative cu Senatul. Să le dai sfaturi, să auzi doleanţe, dar discuţii în Senat cu studenţii, ni se ştirbeşte autoritatea şcolară. Am abdica de la îndatorire. Cred că ministerul să rezolve. Autoritatea şcolară nu trebuie slabită. Sunt contra compromisurilor. Nu-mi fac iluzii asupra rezultatului imediat, suntem datori însă să facem sforţări. Dr. Bogdan Gh.: Chestia e limpezită. O discuţie e inutilă. Mă sugestionează d-l Matei [Cantacuzino]. Îl urmez. Mă unesc la principiul general. Unele expresii: „nu-mi convin”, „rătăciţi”. Ei sunt conştienţi şi entuziasmaţi. Deci formula e alta. Idealul, îl manifestă altfel. Să încercăm apariţia in corpore în Aulă. Autoritatea şi prestigiul Marelui Colegiu îi va impresiona. N-am să iau ca o copilărie manifestaţia ostilă. Rectorul, chintesenţa noastră, are destul prestigiu în faţa studenţilor. Am fost şi eu rector. Le-am vorbit, le-am expus planurile. Chiar dacă rectorul s-ar reprezenta singur încă e bine. Sunt alături cu d-sa, ai face aureolă. Chiar dacă ar apărea fapte supărătoare. Dar am făcut ce am putut. Suntem cu d-ta pentru a te susţine şi a introduce legalitatea. Nimic jignitor pentru noi. Dl. dr. Parhon: N-aş dori ca opiniunile noastre să fie interpretate altfel decât le simţim. În natură sunt fenomene, probleme etnice. Să nu reiasă din cuvântarea rectorului că întregul Colegiu e antisemit. Există o problemă socială. 236 Documente Nu trebuie jignit nici cel mai din urmă evreu. Judecând cu mintea rece, numărul mare al evreilor e datorit societăţii. Guvernele n-au ţinut ca păturile de jos să ajungă la universitate. Nu trebuie să creadă studenţii că toţi profesorii sunt de părerea d-lui dr. Bogdan. Nu-i o conştiinţă naţională. N-am nimic de zis ca rectorul să apară cu noi înaintea studenţilor. Dacă însă vorbeşte în numele Colegiului, să ştim dinainte ce va zice. D-l Simionescu: E o izolare. De când suntem profesori n-am intrat faţă de studenţi în adâncul sufletului lor şi nu sunt canalizaţi decât de aceia ce s-au ocupat de ei. Am crezut că întregul Colegiu în faţa lor i-ar influenţa. N-am crezut a face chestie de antisemitism. Când am zis fenomen etnic, m-am gândit la mozaicul etnic de peste munţi. Mai ales în numele d-vs n-aş fi exprimat vreo părere de antisemitism. Dacă voiesc să ridic pe băştinaşi, nu fac antisemitism. E naţionalism. D-l dr. Parhon: Simptomul nu-i ereditar, e exclus. Dacă ajungem la opiniunea că mişcarea studenţilor e conştientă şi nu-i o rătăcire, după cum se zice de d-l dr. Bogdan, aceasta nu-i antisemitism? D-l Simionescu: Poate am avea în acest gest o oprire în loc. Nu m-am gândit a-i linişti imediat. Acum problema se schimbă, sunt două disensiuni şi n-aş putea vorbi în Aulă în numele d-voastră. D-l Myller: Să nu vorbiţi că relele noastre sunt datorite prezenţei străinilor. D-l Simionescu: Dar băştinaşii n-au putut lupta cu arme egale cu străinii. Aveţi ocazia a ridica elementele care vă sunt dragi. Faţă de disensiunea dintre noi: nu pot apărea înaintea studenţilor reprezentând un bloc. Voi merge însă eu singur şi le voi vorbi în numele meu. Nu amintesc nimic de Marele Colegiu. Nu voi da cumpăna în partea nimănui. Nu cred a-mi frânge gâtul că sunt prea antisemit, nici filosemit. Sunt în parte şi în sufletul meu dorit a apăra elementul împilat. Decorul personalităţilor d-voastră ar fi avut însă un alt efect. Moţiunea s-o facă d-l Cantacuzino. D-l Borcea: Nu văd disensiunea. D-l C. Popovici: Am o altă concepţie. Nu l-am votat pe d-l Simionescu ca rector. Dacă cineva e ales, are toată libertatea a lucra în numele corpului din care a fost ales. Are un mandat. Nu înţeleg cenzură, că dacă spui cutare nu vorbeşti în numele nostru etc. Mandatul îl are, deci rectorul nu poate fi încătuşat. D-l Borcea: Nu suntem în condiţiuni normale. Nu trebuie să lăsăm singur pe rector. Moţiunea să fie comună pentru noi toţi. Chemăm studenţii la treabă. Nu facem antisemitism dacă ridicăm elementul românesc spre stare de conştiinţă. Numai uniţi vom putea face ceva. D-l Ibrăileanu: Ne putem împăca şi fără chestiuni sociologice. Poporul cel mare din care provin studenţii e ţinut prea departe de focarele de lumină etc. Nu atingeţi chestiunile etnice fără ... D-l Simionescu: Doresc ca mâine să ne revedem la ora 5. D-l Ibrăileanu: Nu ne trebuie forţa publică. Dar dacă apare scandal? D-l Mihail David: D-l rector face apel pentru naţionalism, nu şovinism. Universitatea trebuie să dea cultură naţională. În concluzie să hotărâm: luni dimineaţa la ora 10 să întruniţi toţi studenţii şi în Aulă să le vorbiţi. Nici un dialog să nu fie admis. D-l dr. Tănăsescu: Toţi cei prezenţi să ne dăm cuvântul să fim prezenţi. 237 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) D-l rector: La intrare nu va fi poliţie. Aici secretarul va controla intrarea. Dar vă întreb că în caz când între cei ce intră în săli, se fac încăierări? Să intre în universitate vreo altă autoritate? D-l dr. Bogdan: Poliţia la un km. de universitate. D-l dr. Bacaloglu: Am zis-o şi d-lui ministru, că poliţia să nu intre în universitate. I-am adus formula: convingere, nu învingere. D-l Myller: Opriţi studenţii agitatori de a intra în universitate. D-l rector: Poliţia n-are ce căuta în universitate. D-l dr. Bogdan: Cât ţine localul universităţii şi în faţa statuii să nu fie armată. Nu venim în asemenea condiţiuni la şcoală. D-l Borcea: Venim de câte ori ne vei chema. E bine însă că ziua întâia să nu fie poliţie, nici armată. D-l dr. Tănăsescu: Înainte am hotărât ca armata şi poliţia n-are ce căuta în universitate. Pare că mulţi ar vrea să revie. Desigur că aducând armata, veţi provoca iritări şi ciocniri. D-l Ibrăileanu: La scandalul cel mai mic ies din clasă. D-l Borcea: Va face fiecare ce-l va duce capul. D-l rector: Mâine la 5 vă aşteptăm la o nouă întâlnire aici. D-l dr. Bogdan: Nu vin dacă în faţa universităţii se va afla vreo forţă publică sau armată! D-l rector citeşte o încheiere a unui Senat anterior, prin care se arată că facultatea de drept e în conflict cu Senatul şi din care cauză n-a putut avea Senat în 2 şedinţe. Ora 8. Şedinţa se ridică. Preşedinte – Rector [I. Simionescu] Secretar general [G.I. Botez] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1006, f.135-138) [1] Este vorba de Ilie Minea (1881-1943), profesor de istoria românilor la Universitatea din Iaşi, fondator al actualului Institut de istorie „A.D. Xenopol”. Acesta era frate cu Ion Minea (1878-1941), titularul catedrei de neurologie de la Cluj, decan al facultăţii de medicină de aici în 1920-1921, iar mai apoi rector (1926-1927). Am făcut această precizare pentru a nu exista vreo confuzie între cei doi, ce apar mereu în volum cu prenumele prescurtat în I. [2] Acesta se exprimase şi anterior în aceeaşi direcţie. Vezi Matei B. Cantacuzino, Agitaţiile studenţeşti, în „Adevărul”, 28 aprilie 1923. „Singurul mijloc consta din capul locului şi constă şi astăzi în măsuri şcolare disciplinare, care aplicate cu tact şi cu măsură să atingă pe toţi inspiratorii şi conducătorii mişcării”. 238 Documente 74 Seminariile Facultăţii de Litere Senatul Universitar Proces Verbal no. 24 Şedinţa de la 23 aprilie 1923, ora 9 Prezenţi dd. profesori: dr. C. Bacaloglu, P. Bogdan, Al. Popovici, O. Tafrali şi dr. I. Tănăsescu. Prezidează d-l rector, profesor [I.] Simionescu. D-l rector aduce la cunoştinţa Senatului faptul excepţional că aseară aproape de ora 8 a fost înştiinţat prin telefon de intendentul palatului că în sala Paşilor Pierduţi se află un grup de 810[!?] studenţi care refuză să plece din palat. În scurt timp îmi comunică imposibilitatea de a-i evacua, deoarece numărul lor s-a mărit şi că sunt hotărâţi a ţine întrunire. Pe la 8 ½ am lăsat mâncarea şi am venit la universitate, am găsit în sală cam 120 studenţi. Le-am arătat greşeala în care se află ţinând întrunire, pentru care nici n-au cerut aprobarea şi nici n-au obţinut-o. Am făcut către ei apel ca rector, arătându-le că în nici un caz evacuarea lor nu se va face cu forţa, dacă nu vor înţelege de bună voie. Le-am făcut apelul şi ca profesor, totul în zadar. Mi-au adus aminte faptul că profesorii i-au părăsit, unii i-au făcut „rătăciţi” şi diferite acuzaţii cu precizări de nume. Mi-au declarat că nu părăsesc universitatea; le-am răspuns că stau şi eu. A început şedinţa. A prezidat-o d-l Gheorghiade de la medicină, dând cuvântul unui delegat al Cernăuţiului, care a declarat că acolo există grevă pasivă. În urmă preşedintele s-a schimbat. Au trimis după un preot. A sosit preotul Agapie. I-au adus la cunoştinţă că voiesc a depune un jurământ. Preotul văzându-mă, le-a spus că numai dacă eu voi aproba aşa ceva poate primi jurământul, mai ales că preotul a fost chemat în numele rectorului. Am zis ca nu pot aproba aşa ceva, însă să neglijeze persoana mea, ţinându-şi întrunirea mai departe. Preotul neprimind a oficia jurământul, unul a scos o cruce improvizată şi între două lumânări – căci lumină electrică n-a fost – au citit următorul „Jurământ al studenţimii ieşene”: „Studenţimea ieşeană cu delegaţia Cernăuţilor, întrunită astăzi, duminică 22 aprilie, ora 8 seara, la Universitatea din Iaşi, adânc conştientă de însemnătatea clipei care poate să aducă jugul ori libertatea unui neam şi îndurerată de priveliştea pe care ne-o oferă ticăloşia şi inconştienţa unor conducători orbiţi, împingând oastea românească să lupte împotriva celor mai iubitori fii ai acestei ţări şi celor mai fanatici credincioşi ai M.S. Regelui, am hotărât şi în miezul nopţii: Jurăm 1) Să nu primim ruşinea de a pleca fruntea intrând la cursuri fără satisfacerea şi legiferarea cererilor noastre. Noi nu putem fi o generaţie de laşi. 2) Jurăm luptă pentru «numerus clausus» care trebuie legiferat şi va fi. 239 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 3) Jurăm răzbunare tuturor acelora care se vor pune în calea noastră, considerându-i ca trădători ai intereselor neamului. În consecinţă, din această clipă declarăm ocupată de noi această universitate a cărei onoare înţelegem să o apărăm cu sacrificiul vieţii. Studenţimea ieşană” Timpul fiind înaintat, după miezul nopţii am văzut că stau degeaba, le-am adresat câteva vorbe, cerându-le cuvântul de cinste că bogăţia universităţii va fi păzită şi nu vor ieşi pe străzi să manifesteze în toiul nopţii. Mi-au făgăduit cu toţii: „Noi o vom păzi; aici ne culcăm”. Într-adevăr, aveau unii şi pături pentru a se culca. Imediat am avut contact cu autorităţile, neputând şti ce urmări pot surveni. În timp ce am conferit la Comandament cu d-l prim-procuror, d-l prefect, comandantul pieţei etc., ni se aduce vestea că pe un lampion din faţa universităţii s-a arborat un steag „fascist”. Autorităţile invocând că aceasta nu mai e o întrunire studenţească, ci una politică, au decis a interveni în consecinţă. Am oprit însă orice demersuri luându-mi angajamentul că astăzi, după ce Senatul se va hotărî ce-i de făcut, autorităţile să-şi aplice măsurile ce vor crede. Azi dimineaţă, înainte de a fi eu între studenţi, la universitate, de la căminul studenţilor, s-au adus ceai şi pâine pentru studenţii care au stat în palat. Am găsit aici 10-15, le-am spus că am contramandat convocarea şi Senatul va hotărî şi amânarea cursurilor. Întrebându-i dacă sunt mulţumiţi cu aceste măsuri şi părăsesc palatul, unii mi-au răspuns afirmativ, condiţionat numai dacă aceste hotărâri vor fi afişate; alţi doi (mi se pare Codreanu C[orneliu Zelea-] şi [V.T.] Prelipceanu) au refuzat a părăsi palatul chiar cu aceste declaraţiuni ale Sentului. Între timp, numărul asistenţilor s-a mărit. Acum sala se umple. Din cele ce-am expus reiese că studenţii s-au făcut vinovaţi: 1) Că n-au lucrat în interes cultural, adunându-se în sală; 2) De silnicie faţă de servitori, nevoind a părăsi sălile; 3) Au arborat pe şcoală un drapel străin, nu al ţării; 4) Nu voiesc să părăsească palatul universităţii, declarându-l ocupat. Acestea sunt faptele. Autorităţile aşteaptă răspunsul cu încheierea d-voastră. Decideţi! D-l profesor dr. C. Bacaloglu: Întâmplător, înainte de a veni aici, am văzut la un bolnav pe d-l prefect al Poliţiei, care mi-a comunicat despre evenimentele din astă noapte de la universitate. De aceea am mers întâi la universitate ca să mă conving ce-i. Am văzut pe balconul Bibliotecii un steag tricolor, iar în sala paşilor pierduţi mulţi studenţi discutând în grupe. Am vorbit cu unii din ei. Totul se reduce la o manifestare de solidarizare pentru realizarea principiului numerus clausus. „Nu facem târg cu nimeni şi dacă nu vom obţine noi, suntem însă datori a pregăti România viitoare”. Între timp unii au cântat. Toţi au fost cuviincioşi. Mi-au spus că astă noapte le-a vorbit d-l rector Simionescu, dar argumentele d-sale nu erau convingătoare. Mi-au adus şi plângerea că în Marele Colegiu s-ar fi vorbit contra lor. Situaţia de azi nu trebuie luată chiar în serios. Nu-i un fapt nou. E o verigă dintr-un lanţ. Gravitatea e că au ocupat Universitatea. D-l profesor Tănăsescu: Dar faptul că n-au ascultat de cuvântul rectoral, nu-i o abatere gravă? 240 Documente D-l profesor P. Bogdan: Momentan se impun numai măsuri urgente. Senatul să aprobe măsurile luate de rector: contramandarea convocării şi amânarea temporară a redeschiderii cursurilor. Faptul că facultatea juridică nu-i reprezentă în Senat, cred că d-l ministru ar fi bine să fie invitat la şedinţa noastră, să luăm măsurile în acord. D-l prof. [Orest] Tafrali: Ratificăm amânarea cursurilor până la noi ordine şi aşteptăm sosirea ministrului. D-l prof. dr. Tănăsescu: Pentru ca să putem ajunge la evacuarea universităţii, faţă de refuzul la cuvântul rectorului, cred bine a face un apel la dr. Gh. Bogdan, care să ia contact cu cei ce-au ocupat universitatea. Am mare nădejde în rezultat. D-l rector: Poate ar fi bine să chemăm o delegaţie ca să discutăm şi să le cunoaştem doleanţele. D-l prof. Tănăsescu: Dar d-l Cantacuzino în Marele Colegiu s-a opus la tranzacţiuni. Senatul hotărăşte chemarea unei delegaţiuni de 3 studenţi, dintre cei aflaţi în palatul universităţii. Delegaţiunea invitată în numele Senatului prin secretarul general al universităţii nu este admisă de masa studenţilor adunaţi în sala Paşilor Pierduţi. În schimb trimit Senatului copia jurământului ce au depus astă noapte (citat mai sus). Faţă de acest răspuns Senatul, fără a lua nici o încheiere, suspendă şedinţa pentru a se întruni Marele Colegiu (ora 10.30). Tot corpul profesoral adunat în sălile seminariilor de litere trece în palatul universitar. Aici e primit ovaţionat de studenţime care cântă cântece patriotice. Rector [I.] Simionescu Secretar general G.I. Botez (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1006, f.139-140) 75 Senatul Universitar Proces verbal no. 28 Şedinţa de la 26 aprilie 1923, ora 17 Prezenţi dd. profesori: dr. C. Bacaloglu, P. Bogdan, A.C. Cuza, I. Petrovici, Al. Popovici şi O. Tafrali. Prezidează d-l rector, prof. I. Simionescu. D-l prof. A. Popovici. Arată că astăzi dimineaţa, auzind zgomot prin culoarul laboratorului d-sale şi ieşind a constatat câţiva tineri care întrebaţi ce caută, au răspuns că cercetează dacă nu cumva se ţin cursuri. Din cauza tonului necuviincios cu care-mi vorbeau, bănuind că nu ştiu cine sunt, şi-a arătat calitatea în care întreabă, cerându-le numele, aceştia i-au răspuns: „nomina odiosa”. Şi au plecat. 241 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) N-a recunoscut între aceştia pe nici un student al cursului d-sale. Studentul medicinist Fătăciune a văzut grupul pe când ieşea din laborator şi crede c-ar putea da informaţiuni necesare. Senatul hotărăşte ca d-l rector să cerceteze cazul, chemând pe stud. Fătăciune ca să dea informaţiunile posibile. Se intră în ordinea de zi. I) D-l rector. Citeşte şi supune discuţiunii raportul ce-l va înainta d-lui ministru, conţinând încheierile Senatului din ultimele şedinţe. La chestiunea facerii unui plebiscit pentru a se cunoaşte părerea tuturor studenţilor la deschiderea la toamnă a cursurilor. D-l prof. A.C. Cuza zice: Această idee este greşită. Studenţii s-au pronunţat precis ce doresc. Studenţimea nu există decât întrunită. Răspunsurile culese individual n-au nici o valoare practică. Plebiscitul va fi desfiinţat când se vor întruni studenţii din nou. D-l rector: Departe de mine de a influenţa pe cineva. Respect părerile oricui, dar faptul că nu cunoaştem decât părerile puţinilor studenţi care stau în cămin şi celor localnici, m-a făcut să propun această idee, ca să cunoaştem pulsul mulţimii. D-l prof. A.C. Cuza: Măsura propusă cu plebiscitul nu-i bună, nici din punct de vedere moral, nici al disciplinei; vor urma protestări şi violente disensiuni între studenţi. Disensiunea dinăuntru trebuie evitată. Sunteţi stăpâniţi de o eroare profundă: eroarea majorităţii. De aici a purces conflictul cu facultatea de drept, de aici nesocotirea legii cu prilejul alegerii rectorului, cu majoritatea credeţi că puteţi hotărî să faceţi orice. Sistemul „majoritar” este o fatalitate în politică, unde nu se pot hotărî chestiunile decât prin numărul voturilor. Aici majoritatea nu poate fi înlocuită prin altceva, dar în relaţiile noastre universitare principial trebuie eliminat. În universitate nu trebuie să domnească decât adevărul şi legea. Contra legii nu-i majoritate şi nici contra adevărului. Adevărul oricând este mai tare, indiferent de numărul celor care îl recunosc sau nu. Poimâine se întrunesc comisiile de concurs pentru catedrele de Drept şi eu le voi pune înainte legalitatea numirii ca rector a d-lui prof. I. Simionescu, care a avut majoritatea pentru d-sa contra legii, căci lucrările care vor fi făcute de comisiile de concurs vor trebui să vină înaintea Senatului prezidat de rectorul numit nelegal. Aceste lucrări în întregime vor fi casabile prin nelegalitatea numirii rectorului (a d-voastră). Să presupunem aşadar că v-aţi întrunit încă o dată în aşa-zisul d-voastră „Marele Colegiu”, căci după lege el se numeşte „Consiliul Universitar”, şi aţi luat iarăşi vreo măsură cu majoritate, aici, împotriva intereselor superioare ale ţării, de pildă să zicem că veţi hotărî plebiscitul şi aici veţi obţine pe calea aceasta o majoritate care să hotărască deschiderea universităţii cu jidanii împreună. Dar oare aceasta este în acord cu sentimentul nu numai al studenţimii, ci şi al multor cetăţeni care vă pot cere socoteală oricând. Chestia dă loc la complicaţiuni extraordinare. La o ultimă şedinţă publică în sala Bejan, acum câteva săptămâni un cetăţean, părinte de familie, spunea: oare mult timp profesorii vor ţine copii noştri în afară de universitate? Ce suntem noi de vină să îndurăm din cauza jidanilor? Iar mulţimea, când s-a vorbit de profesori, din diferite părţi a strigat: „la Bahlui cu dânşii!” D-l prof. P. Bogdan: Ce-s vinovaţi profesorii? 242 Documente D-l prof. A.C. Cuza: Sunteţi vinovaţi dacă cereţi plebiscitul, pentru că continuaţi o stare confuză şi aceasta împotriva chiar a principiului stabilit de noi în şedinţa anterioară a Senatului. Căci încheierea noastră este: clasa dirigentă a naţiei trebuie să fie românească. Dacă însă plebiscitul va zice că jidanii să intre în universitate? D-voastră primiţi? D-l rector: Principiul admis de noi este că clasa dirigentă a naţiei să fie românească, nu înseamnă însă că jidanii să fie daţi afară din universitate. D-l prof. P. Bogdan: Sunt de aceeaşi părere. D-l rector consultă asupra acestei chestiuni şi pe ceilalţi domni membri ai Senatului. D-l prof. O. Tafrali: Mă abţin. D-l prof. Al. Popovici: Sunt de aceeaşi părere. D-l prof. dr. C. Bacaloglu: Să discutăm chestia. S-a votat în unanimitate de Senat că România trebuie să aibă ca pătură conducătoare pe români. D-l prof. A.C. Cuza: Clasa dirigentă se formează în universitate şi în şcoalele superioare. Şi vă întreb: diplomele pe care le veţi elibera jidanilor vor fi diplome fictive sau efective? Adică jidanii cu diplome vor avea dreptul să fie medici, avocaţi, farmacişti, judecători, administratori şi orice, sau nu? Şi apoi, dacă chiar în universitate jidanii ocupă locul românilor, cum mai poate să se formeze o clasă dirigentă românească? În concluzie: 1) Din punct de vedere educativ nu admit sub nici un cuvânt ca profesorii universitari să intervină ca prin plebiscit să dezbine studenţimea românească pe o chestiune naţională. 2) Din punct de vedere practic şi al disciplinei universitare, nu admit plebiscitul pentru că e de natură a provoca şi mai mari tulburări în universitate. 3) Din punct de vedere naţional, nu admit plebiscitul, care ar veni să provoace din partea unei părţi a studenţimii un vot în contra soluţiunii problemei culturale naţionale pusă la ordinea zilei de o altă parte a studenţimii, problemă care interesează naţia românească în întregime. Pentru aceste motive nu pot să admit sub nici un cuvânt măsura propusă a unui plebiscit, lăsând şi de astă dată toată răspunderea acelor care l-ar vota şi l-ar pune în aplicare. D-l prof. I. Petrovici: Urmând expunerea d-lui Cuza cred că a trecut cu mult marginile. Zicea că profesorii să nu se scoboare în mijlocul studenţilor pentru a nu-i dezbina. D-l prof. Cuza: Am zis, cu plebiscitul, şi să dezbine studenţimea pe chestia naţională. D-l prof. I. Petrovici: Mai mult, profesorii au chiar datoria, ca mai maturi cu experienţa lor, să se scoboare în mijlocul studenţilor, ca sfătuitori. D-l Cuza şi-a făcut în acest sens datoria şi a întreţinut contactul cu ei – şi trebuie să recunoaştem meritele d-sale. Şi-a îndeplinit datoria. Dar avem şi noi dreptul de a sfătui, şi sfaturile pot să nu fie la fel şi forţat apare un nou curent. D-l prof. Cuza: Altceva e sfatul şi altceva plebiscitul. D-l prof. I. Petrovici: După influenţa ce o va avea profesorul, poate apărea între studenţi o dezbinare inevitabilă. Pe o chestiune de legalitate, cred însă că putem fi cu toţii de acord. În forul meu intim, nimeni n-are idolatria majorităţii, dar fapt este 243 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) că minoritatea impune şi mai puţin. În această chestiune, eu sunt nevoit a face o deosebire între legalitate şi concepţie. Cum poate cineva susţine ca să deschidem cursurile numai cu creştinii? Lupt şi eu cu plăcere să schimb legiuiri de ale ţării, dar eu ca reprezentant al unei instituţii de stat pot oare lupta contra sau împiedica ca la cursuri să nu poată asista toţi studenţii? Cred că s-ar fi putut ajunge la o schimbare a legislaţiei, dar după legile în vigoare ţinerea de cursuri numai cu studenţi creştini este nelegală. Deci şi minoritatea era în afară de legalitate. Plebiscitul propus nu-l consider ca o modalitate recomandabilă. Nu va avea nici un efect practic, n-are valoare. Trebuie însă să ne gândim de modalitatea redeschiderii cursurilor la toamnă. Măsura negativă nu poate dăinui. Senatul, consultat, votează contra introducerii în raport a propunerii consultării studenţimii prin blebiscit. D-l rector (în continuare). Consultă Senatul dacă în raportul către minister să nu prevadă propunerea ridicării provizorii a autonomiei universitare, pentru ca măsurile eventuale de ordine şi de siguranţă a liniştii publice să nu mai fie puse numai în sarcina organelor administrative universitare. D-l prof. A.C. Cuza: Sunt contra. Sub nici un motiv nu abdic dreptul meu de autonomie. Această abdicare de altfel nu are nici o valoare practică, căci sau ne păstrăm autonomia, şi atunci putem să continuăm şi cursurile, sau renunţăm la autonomia autorităţii noastre care singura este respectată de studenţi, şi atunci nici cursurile nu se pot ţine. Experienţa s-a făcut. Poliţia şi armata nu ne poate înlocui în universitate. Exemplul de la Bucureşti: cursuri cu baioneta, cu uşile încuiate, îl aveţi înainte. Aici poliţia şi armata au făcut să se ţină cursuri cu un student şi cu uşile încuiate, cum a făcut prof. [Ştefan Gh.] Longinescu, la Drept, sau numai cu câţiva studenţi, pe când ceilalţi vociferau pe sală. Acestea nu sunt cursuri ... militare. E negaţiunea însăşi a universităţii. Ştiinţa nu se poate face sub paza poliţiei. Chiar majoritatea ar aproba ridicarea „autonomiei”, eu nu vin să ţin cursul cu armata şi poliţia în universitate. Cursurile universitare nu se pot relua decât după restabilirea liniştei depline în suflete, nu prin siluirea lor. Situaţiunea spiritelor presupune păstrarea în întregime a autonomiei noastre, nu suspendarea ei, pe care nu o admit. D-l rector: Ne zbatem de câteva săptămâni. Am ajuns la ridicola situaţiune că o parte din studenţime să zică că a pus mâna pe universităţi. Suntem obligaţi şi îndatoraţi a ne face cursurile, nu vom întrebuinţa însă puterea forţei publice. Trebuie să ne luăm răspunderea a duce universitatea spre funcţionare şi declinând puterea noastră, sub scutul autonomiei universitare, ministrul nu ne poate impune individual îndeplinirea obligaţiunilor. Autonomia e o pavăză a unei activităţi. D-l prof. I. Petrovici: D-l ministru poate lua măsurile ce va crede. Sunt contra ridicării autonomiei. Senatul, consultat, hotărăşte pentru suprimarea acestui pasaj din raport şi aprobă a se comunica d-lui ministru următoarele: 244 Documente Senatul Universitar, Ţinând seama de turbulenţele şi repetatele manifestaţiuni ale unei părţi dintre studenţi, care nu vor să permită intrarea la cursuri decât a studenţilor creştini, Ţinând seama de rezerva restului studenţimii, care nu a luat nici o atitudine hotărâtă, Ţinând mai ales seama de hotărârea Consiliului profesoral universitar, cât şi a Senatului de a nu ţine cursuri sub scutul forţei armatei, Ţinând seama că chiar dacă s-ar deschide cursurile universitare acum, la sfârşitul anului, pregătirea ştiinţifică a studenţimii tot nu s-ar putea săvârşi cum trebuie, întrucât universitatea este închisă timp de atâtea luni, Hotărăşte în unanimitate să aducă la cunoştinţa ministerului următoarele: a) Cursurile Universităţii din Iaşi se suspendă până la toamnă, închizându-se totodată de la data sancţionării ministeriale şi căminurile universitare. b) Cancelariile decanatelor nu vor emite decât certificate în sensul legal, specificându-se în ele că cursurile universitare sunt închise, deci stabilindu-se nefrecvenţa universitară. c) Senatul crede de a sa datorie de a propune d-lui ministru dorinţa ca să se avizeze din timp la măsurile prin care s-ar putea asigura liniştita deschidere a cursurilor anului viitor. Raportul se aprobă în unanimitate. II) Chestiunea echivalărilor [...] [1] III) Senatul hotărăşte ca fondul bugetar repartizat universităţii, în valoare de Lei 2.250.000, pentru căminurile studenţeşti, să se repartizeze proporţional cu numărul studenţilor şi studentelor care vor sta în căminuri (cam 250 studente şi 400 studenţi). IV) Senatul hotărăşte că la eventuala închidere a căminurilor, studenţii transnistrieni vor continua a fi menţinuţi şi întreţinuţi în cămin. Şedinţa se ridică la ora 19. Preşedinte-Rector I. Simionescu Secretar General G.I. Botez (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1006, f.160-163) [1] Este vorba de constituirea comisiilor de echivalare a diplomelor universitare obţinute în străinătate. 245 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 76 Facultatea de Medicină Institutul de Anatomie Descriptivă şi Topografică No. 220 – 923 Cluj, la 26 aprilie 1923 Domnule Decan ! Am onoare a vă raporta că ieri 25/IV a.c., orele 2 p.m., înainte de începerea lucrărilor de anatomie topografică, studenţii creştini ai anului II au pus în vedere studenţilor evrei să se retragă de la lucrări. Evreii s-au retras fără nici un incident, cu toate că personalul Institutului a intervenit pentru a rămâne mai departe în sala de lucrări. Lucrările s-au continuat în linişte. Astăzi 26/IV a.c., orele 11, la demonstraţiile ţinute de asistentul [Haralamb] Cruceanu în sala de curs, studenţii evrei nu s-au prezentat la curs din cauză că au fost avizaţi de creştini în acest sens. Demonstraţiile s-au continuat în linişte. Primiţi vă rog, d-le decan, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni. Director Prof. Titu Vasiliu[1] D-sale, d-lui decan al Facultăţii de Medicină Cluj (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 2120) [1] Titu Vasiliu (1885-1961) a absolvit facultatea de medicină din Bucureşti în 1909 (de fapt Institutul medico-militar), devenind imediat asistentul lui Victor Babeş, între 1914 şi 1916 urmând cursuri de specializare la Berlin şi Freiburg. Va veni de altfel cu acesta la noua universitate românească din Cluj, în 1919, ocupând catedra de Anatomie patologică, iar după pensionare (în 1947) a devenit şef de laborator la Institutul oncologic. 77 Proces-Verbal 28 aprilie dimineaţa Din informaţiunile căpătate din mai multe surse sigure rezultă că la întrunirea Societăţii Studenţilor în Medicină din seara zilei de 27 aprilie 1923 lucrurile s-au petrecut astfel. Imediat după închiderea Universităţii din Iaşi şi după sosirea în Cluj a elevilor Institutului medico-militar au început agitaţiunile. În ziua de 25.IV studenţii medico-militari au dat afară la cursul de anatomie topografică pe studenţii evrei. 246 Documente În ziua de 26.IV, la ora 7.45, un grup de studenţi medico-militari erau postaţi pe scările care duc la Institutul de fizică. Am constatat personal pe aceşti elevi că împărţeau un manifest cu îndemnuri la dezordine şi agitaţie. La sosirea mea au căutat să fugă, unii spre Institutul de fizică şi alţii au ieşit în stradă, unde am vorbit cu câţiva care susţineau o serie de neadevăruri. După acestea a urmat întrunirea mediciniştilor. Sala a fost ocupată aproape în întregime de medico-militari. Comitetul Societăţii şi-a menţinut punctul de vedere pe care îl fixase într-o întrunire anterioară şi pentru aceasta i s-a dat vot de blam şi a demisionat. S-a ales preşedinte ad-hoc locotenentul Magda, student în anul al V-lea. Între alţii care au vorbit şi au îndemnat la dezordini a fost Ionescu Bujor, unul din primii promotori ai mişcării din decembrie 1922. Acesta a proferat insulte la adresa mea şi în special la adresa şefului de lucrări Câmpeanu[1], pe care l-a numit lichea. Acest student a fost preparator onorific în clinica chirurgicală, de unde a fost îndepărtat fiindcă a insultat pe şeful de lucrări Câmpeanu şi fiindcă a bătut în mod sălbatec un servitor. A mai vorbit studentul Soreanu tot de la Institutul medico-militar din anul III. Acesta a fost unul din primii agitatori care a fost delegat şi la întrunirea din Bucureşti din 10 decembrie 1922. A îndemnat şi acesta la dezordini. În acelaşi sens a vorbit şi studentul Crâşmariu, tot din Institutul medico-militar. S-a hotărât darea afară a evreilor de la cursuri, ceea ce s-a făcut în ziua de 28.IV. [Rector Iacob Iacobovici] (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.41-42) [1] Este vorba de Nicolae Câmpeanu (fost Caner), şef de lucrări la Institutul de chimie, ajuns în această poziţie universitară pornind „de jos”, de la funcţia de preparator (în 1920). La începutul lunii mai 1923, acesta şi rectorul universităţii din Cluj au fost ameninţaţi cu moartea (cf. Arh. St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.50-51). 78 Proces-Verbal 28.IV.1923, seara În ziua de 28.IV mai mulţi studenţi de la medicină şi drept au oprit pe studenţii evrei de a intra la cursuri. O bandă de vreo 40 de studenţi, având în frunte pe studenţii Boeriu Olimp, medicină anul V, Mocanu Isac, ştiinţe anul al III-lea[1], Todani, drept, şi alţii care n-au fost cunoscuţi, s-au prezentat la ora 11 la Institutul de fiziologie şi au început să bată pe studenţii evrei. Studentul Mocanu venise înarmat cu un centiron militar, cu acelaşi cu care în ziua de 24 mai făcuse o dată la fizică. 247 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Studenţii Boeriu, Mocanu şi Todani întâlnind pe strada N. Iorga pe studentul Segal Leon, l-au întrebat: „D-ta eşti preşedintele jidanilor?” Acesta n-a răspuns şi s-a depărtat imediat. Atunci studentul Boeriu l-a apostrofat: „De ce eşti obraznic şi nu răspunzi?” şi imediat i-a tras două palme. În conformitate cu dispoziţiunile luate, uşile universităţii au fost închise la ora 6 p.m. Ieşind din întâmplare pe culoar, am întâlnit pe studentul Mocanu înarmat cu bâtă. L-am întrebat ce caută şi atunci mi-a răspuns că se duce la fizică, unde are treabă. L-am somat să plece. Cred că intenţia lui era să rămână în universitate pentru a deschide uşa la momentul oportun. Pe la orele 8 faptul s-a confirmat. Fiind la rectorat am fost înştiinţat că un grup de câţiva studenţi au intrat pe uşa de la biserică, au trecut peste zid şi au pătruns în universitate, ascunzându-se în sebrolul unde este cazanul. Am chemat un comisar şi împreună cu doi gardişti am intrat acolo şi am găsit pe următorii: Mocanu, asistent la fizică, Moldovan Virgil, student la drept, Bidean Augustin, student la Academia Com[ercială][2], Popa B. Octavian, Acad. Comerc., Silaghi Ioan[3], student ştiinţe. Intrând cu comisarul, studentul Mocanu a avut o atitudine foarte obraznică, spunându-mi că am adus poliţia în universitate şi alte asemenea observaţiuni. Studenţii ceilalţi au avut o atitudine cam identică. Studentul Moldovan Virgil, foarte obraznic, mi-a ripostat că universitatea este a studenţilor, că noi nu avem nici un drept întrânsa şi că vom vedea noi cine sunt stăpânii. N-am ripostat absolut nimic, le-am luat cărţile de identitate şi i-am condus afară din universitate. Pe la orele 8 a venit la universitate şi dl. prof. Cătuneanu[4]. Mi-a spus că a venit să-şi ia o carte din seminar, dar fiindcă universitatea este închisă renunţă de a o mai lua şi a plecat. Mi se raportează că în dimineaţa aceleiaşi zile studentul Seleş, preparator la Clinica medicală, a dat afară de la cursul de neurologie pe studenţii evrei. Acest student a fost unul din promotorii mişcării din Cluj. Pe la orele 10 seara, un grup de vreo 30 de studenţi a trecut prin faţa casei mele cu intenţia de a sparge geamurile. Servitoarea mea fiind pe afară, au întrebat-o unde stau. Între timp au venit şi 6 gardişti. La 10 şi 15, grupul puţin mărit a venit în dreptul casei mele, au început să mă fluiere, să strige „jos rectorul” şi să arunce cu pietre. S-au stricat două geamuri la vecinul meu de etaj. E uşor de înţeles spaima care s-a produs în tot apartamentul şi la mine, unde soţia mea este bolnavă de gripă. Între orele 8-10 seara, numeroşi studenţi au stat în faţa căminului Avram Iancu, unde au ţinut o întrunire în stradă. N-aş putea rezuma mai bine impresiile zilei de azi decât reproducând exclamaţia unui gardist care a spus: „N-am văzut aşa ceva decât în Rusia”. [Rector Iacob Iacobovici] (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.195-197) [1] Isac Mocanu (n. 14 noiembrie 1899, la Cojocna). [2] Augustin Bidean (n. 8 septembrie 1904, la Sic) era student şi la drept, în anul I. 248 Documente [3] Ioan Silaghi (n. 27 decembrie 1903, la Leta Mare). [4] I.C. Cătuneanu (1883-1937), profesor de drept roman la Universitatea din Cluj, membru al Partidului Naţional Liberal până în toamna lui 1925, după demisie intrând în LANC, fiind ales preşedinte al acestei formaţiuni pe regiunea Cluj (de la 1 octombrie 1925). Încă din 1924 fondase „Acţiunea Românească”, periodic profund antisemit. Chiar din primul număr al acestei publicaţii, Cătuneanu elabora texte de genul: „Evreii nu au legături seculare cu pământul strămoşilor noştri, ei nu l-au muncit din greu şi nu au sângerat apărându-l. Ei constituie un element veşnic străin, inasimilabil, duşmănos faţă de ţara unde locuiesc şi stăpânit de pofta dominaţiei universale”. „Oricine poate constata în România schimbarea dintre jidanul de înainte de război şi acelaşi jidan postbelic, îmbogăţit, trufaş şi chiar ameninţător” etc. (I.C. Cătuneanu, Acţiunea românească şi minorităţile, în „Acţiunea Românească”, Cluj, I, 1924, nr. 1, p.3-4). Vezi asupra lui Maria Ghitta, Interwar Anti-Semitic Ideologists in Transylvania: A Professor and a Student, în „Transylvanian Review”, vol. XV, no. 3, Autumn 2006, p.89-110. 79 No. 1107-1922/23 Rect. Univ. Cluj, la 1 mai 1923 Domnule Ministru, De la 16 aprilie cursurile au urmat în mod absolut regulat până în ziua de 24 aprilie. Sosind ştirea închiderii Universităţii din Iaşi şi a celor petrecute în Bucureşti spiritele încep să fie din nou agitate. Această agitaţie creşte după ce soseşte un domn Ghiţă Iacob, fost student în Cluj, mutat la Iaşi, unde face parte din redacţia ziarului domnului [A.C.] Cuza. Se observă o agitaţie mai mare mai ales printre elevii Institutului medico-militar. În ziua de 25, aceştia dau afară pe evrei de la cursul de anatomie topografică. A doua zi vor să facă acelaşi lucru la cursul de fizică de la universitate, fiind surprinşi de mine, care patrulam în fiecare dimineaţă, s-au abţinut. În seara zilei de 27/IV mediciniştii, sau mai bine zis medico-militarii, se adună la Societatea Studenţilor în Medicină, unde doboară comitetul care susţinuse intrarea la cursuri şi decid darea afară a evreilor. Sâmbătă, 28/IV, evreii sunt daţi afară de la toate cursurile, unii studenţi evrei sunt bătuţi destul de rău şi la cursuri, şi pe stradă. Dimineaţa am luat contact cu autorităţile poliţieneşti şi cele militare şi am fixat măsurile de luat cu începere de la ora 18, când după informaţiunile pe care le aveam trebuiau să ocupe universitatea şi să procedeze după indicaţiunile date de conducătorul mişcării antisemite din Iaşi. La ora 14 am fost chemat la prefectura poliţiei, fără să mi se indice scopul. Am găsit acolo pe delegaţii din Bucureşti, Iaşi şi Cernăuţi, şi anume pe Popovici, student farmacie delegat de la Bucureşti, Dăscălescu, student drept delegat de la Iaşi, şi Popescu, student teologie delegat de la Cernăuţi. În timpul acesta, studenţii prinseră de veste că delegaţii au sosit şi sunt arestaţi. Faţă de agitaţia care era şi socotind că menţinerea acestora arestaţi ar putea mări şi mai mult agitaţia, dar mai ales din cauza sosirii Principelui Carol, am rugat 249 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) pe delegaţi să-mi dea toate asigurările că se vor abţine de la orice manifestaţie cât timp Principele va fi în oraş. În urma acestora delegaţii au fost liberaţi. Din discursurile urmate reiese că au intenţia de a lua hotărâri definitive marţi, 1 mai, când toţi delegaţii universităţilor şi şcolilor vor fi la Bucureşti. Pretind că la această dată vor avea o întrevedere cu dv. În timpul acesta, comitetele antisemite continuă cu pregătirea planului pentru ocuparea universităţii, ce trebuia să aibă loc între orele 18-19. La ora 18 am fost la universitate [şi] am controlat dacă s-au executat cele hotărâte. Am închis toate uşile şi am cerut din nou concursul armatei şi poliţiei. În acest timp au început să sosească grupe de studenţi, care au încercat să forţeze intrarea. Pe la ora 20, un student Mocanu de la facultatea de ştiinţe şi cu alţi patru, din care doi de la Academia Comercială, au intrat pe o uşă a bisericii vecine de universitate şi sărind peste gardul care separă curtea bisericii de cea a universităţii au pătruns în local ascunzându-se în subsolul universităţii. M-am dus imediat acolo cu un comisar şi doi gardişti, le-am luat legitimaţiile şi i-am dat afară. După aceasta a venit la universitate dl. profesor Cătuneanu, cunoscut antisemit, care mi-a spus că a venit ca să ia o carte din seminarul său. I-am spus că universitatea este închisă şi s-a retras. La ora 22.30 un grup de vreo 40 de studenţi au venit acasă la mine, m-au fluerat şi huiduit timp de vreo 5 minute şi au spart două geamuri la un vecin. Fusesem prevenit că mi se va face această manifestaţie şi gardiştii care se găseau în faţa casei i-au împrăştiat imediat. Această manifestaţie m-a durut, fiindcă se făcea sub ochii ungurilor şi fiindcă soţia mea, care este bolnavă de gripă, a trecut printr-un moment de groază. Cred că manifestaţia a fost provocată mai ales de următoarea ştire publicată de ziarul „Viitorul” no. 4538, vineri 27 aprilie, la Cluj. „D. prof. Jacobovici, rectorul universităţii din Cluj, a telegrafiat d-lui ministru al Instrucţiunii situaţia pe zilele de 22, 23 şi 24 aprilie crt.: «Studenţii asistă la cursuri, atât cei creştini, cât şi cei evrei şi nici un incident nu s-a produs în aceste zile». Acţiu­ nea studenţească de aici a ajuns pe punctul de a se ameliora şi se poate considera terminată, majoritatea studenţilor convingându-se că acţiunea lor poate fi îndreptăţită numai din punctul de vedere al îmbunătăţirii situaţiei lor materiale şi nu al deosebirii de confesiune”. Or, dv. ştiţi foarte bine că eu nu v-am trimis niciodată o astfel de telegramă şi deci este un fals, după cum falsă este şi informaţia publicistei în „Viitorul”, no. 4540 din 29 aprilie, care spune astfel: „Situaţia la Cluj. D. prof. dr. Iacobovici, rectorul Universităţii din Cluj, a telegrafiat d-lui ministru al Instrucţiunii că în ultimile zile cursurile au fost ţinute toate în perfectă ordine la toate facultăţile şi au participat la ele studenţii creştini şi evrei. Dl. rector mai adaugă că e îmbucurător că la cele mai multe facultăţi numărul studenţilor ce audiază cursurile e normal”. Or, şi această informaţie este falsă, ci din contra, v-am telegrafiat la 26/IV că spiritele sunt foarte agitate şi că pentru 28 mă aştept la tulburări, ceea ce s-a şi întâmplat. Aceste falsuri m-au discreditat în faţa studenţimii, care prin manifestaţia din seara de 28 a căutat să se răzbune de faptul că eu vă dau astfel de ştiri. 250 Documente Rămâne ca dv. să cercetaţi cine este autorul acestor falsuri şi să luaţi măsurile pe care le credeţi de cuviinţă[1]. Rector [Iacob] Iacobovici D-sale, d-lui ministru al Instrucţiunii Publice (Direcţia Învăţământului Superior) (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 678/1923, f.52-54) [1] Vezi şi Mişcările studenţeşti din Cluj, în „Clujul”, I, 1923, nr. 5 (6 mai), p.2. Pe de altă parte, în chiar ziua când I. Iacobovici elabora acest raport, la Cluj studenţii au blocat intrările în universitate şi clinici, oprind intrarea la cursuri. De teama exceselor, poliţia a fost şi ea prezentă, nesemnalându-se astfel nici un incident întreaga zi. Şi tot în ziua de 1 mai 1923, principele Carol II, care se afla în vizită la Cluj, a primit preţ de ½ oră o delegaţie a studenţilor, discutând în principal despre problemele sociale ale acestora. 80 Domnule Rector, Subsemnaţii studenţi români aflători în Iaşi, organizându-ne într-un grup de iniţiativă în vederea apărării intereselor superioare de cultură, cu respect supunem spre cunoştinţa dv. următoarele. Având în vedere că până astăzi nu s-a găsit o soluţie paşnică pentru redeschiderea universităţilor, din care cauză sufăr enorm atât interesele superioare ale ţării, cât şi cele ale studenţimii nevoiaşe şi dornică de muncă, şi cunoscând spiritul acestei studenţimi, venim respectuos a vă ruga să binevoiţi a vă face interpretul dorinţei noastre în faţa onor. Senatului universitar propunând a se face o anchetă printre toţi studenţii de confesiune creştină, pentru ca fiecare din ei să se poată exprima prin vot secret, direct, individual şi obligatoriu, dacă este sau nu pentru redeschiderea universităţii cu participarea tuturor studenţilor înscrişi. Biroul pentru vot, dacă onor. Senatul universitar admite, cerem cu insistenţă din motive de imparţialitate de a fi prezidat de un domn profesor delegat al Senatului. În caz când se va admite cererea noastră, vă rugăm domnule rector să binevoiţi a interveni la locurile în drept spre a se aproba din nou reducerile pe C.F.R., pentru ca studenţii care nu se află în Iaşi să poată veni în urma comunicării date de onor. Senatul universitar şi să ia parte la plebiscitul propus de noi. Plebiscitul acesta în momentele de faţă nefiind însă decât mijlocul cel mai bun pentru ca să putem lămuri adevărata stare de spirit a tinerimii noastre studioase, ceea ce e greu de făcut luând în consideraţie numai evenimentele ce se desfăşoară actualmente la universitate, subsemnaţii, plecând de la maxima că menirea universităţii nu poate fi alta decât exclusiv aceea de a servi drept focar de cultură şi nu de exercitarea terorii în scopuri [sic], urmărirea cărora nu trebuie admisă în sânul acestei instituţiuni înalte, cerem ca fiind înregistraţi de autoritatea universitară 251 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) toţi acei studenţi care vor da în scris obligaţiunea de a reintra la cursuri, să li se dea posibilitatea sigură de a le urma în linişte, luându-se măsuri eficace împotriva elementelor care ar încerca să le împiedice intrarea la cursuri sau care ar căuta ele însăşi să intre în localul universităţii, scopul acestei intrări, evident, nefiind altul decât de a întrerupe prelegerile şi lucrările prin represiune etc. Domnule Rector, Majoritatea masei studenţeşti, actualmente răspândită prin provincii, de multă vreme aşteaptă aceasta cu o vie nerăbdare. Studenţimea care încă de la începutul tulburărilor a venit în masă compactă în faţa Senatului universitar să protesteze energic împotriva introducerii teroarei în universitate, împotriva călcării celor mai sfinte drepturi ale ei, astăzi şi-a mărit rândurile şi e gata să reînceapă lucrul pentru binele ţării. Studenţimea aceasta, a cărei doleanţe vi le exprimăm aici, cu ultima speranţă îşi îndreaptă privirile către conducătorii ei adevăraţi, cerându-le ajutor. Sperând că cererea noastră va fi soluţionată în mod drept, vă rugăm domnule rector a primi asigurarea deosebitului nostru respect. 7 mai 1923 Grupul de iniţiativă[1] D-sale, domnului rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1021, f.372-373) [Rezoluţie: „16.V.923. Senatul a decis că nu e momentul să se facă un asemenea plebiscit, Universitatea fiind închisă”. Semnat indescifrabil] [1] Din cele 68 de semnături, pot fi desluşite: B. Kroveţchi, Elisa Draganci, Cezar Şerbu, Z. Doliscinschi, Virgil Neculau, Val. Grimabisky, N. Morar, I. Butuc, A. Verbiţchi, M. Caraman, Baltag, Mojneagu, Nic. Treschin, I. Ciobanu, V. Stoianov, Paul Vatman, Dim. Hriţcu, M. Celan, P. Hriţcu, S. Stoinov, M. Sârbu, Filotei, M. Derevici, Eug. Sârbu, L. Popea, Th. Cerneţcki, Olga Celan, I. Popovici, V. Levenco, Leonid Zarzar. 81 14/V. 1923 Domnule Rector, Subsemnatul Brill L. Marcel, născut în Viena, anul 1903, actualmente student în anul I la facultatea juridică din Iaşi, prezentându-mă la secretariatul acestei facultăţi spre a mi se elibera un certificat doveditor că actele mele sunt depuse la arhiva facultăţii, mi s-a comunicat că în baza ordinului ministerial, care prevede 252 Documente că toţi studenţii veniţi din Austria etc sunt exmatriculaţi, sunt pe cale de a suporta aceleaşi consecinţe. Or, tatăl meu în vârstă de 62 ani e născut în ţară şi în momentul plecării sale din ţară pentru a-şi continua doi ani de zile studiile muzicale la Viena era supus român şi satisfăcuse legea recrutării, iar azi e cetăţean român. Cum la secretariatul facultăţii mi s-a spus că Ministerul Instrucţiunii e acela în drept a soluţiona această chestiune, am plecat la Bucureşti, unde d-l secretar general Iuliu Valaori[1], căruia m-am adresat, mi-a spus să apelez la dreapta şi preţioasă dv. judecată, aceasta întrucât universitatea fiind autonomă, nu e ministrul acela în drept de a-şi spune cuvântul. De aceea, domnule rector, vin cu tot respectul să vă rog să binevoiţi a soluţiona dv. această chestiune, care după cum vedeţi mă ameninţă cu exmatricularea, cu toate că sunt cetăţean român şi locuiesc de 18 ani în ţară, ca fiu de cetăţean român care e născut în ţară şi trăieşte în ţară toată viaţa lui (de 62 ani), iar naşterea mea în Viena e un fapt accidental. Vă anexez alăturat următoarele acte: 1) Actul de încetăţenire al tatălui meu. 2) [Actul de încetăţenire al] meu propriu. 3) Un certificat eliberat de Primărie com. Iaşi (după referatul circ. I) prin care se dovedeşte că locuiesc în ţară de 18 ani[2]. Primiţi, vă rog, domnule rector, asigurarea celui mai profund respect. Brill Marcel Ştefan cel Mare D-sale, d-lui rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1021, f.422-423) [Rezoluţie: „La Senat”; semnat indescifrabil. „16.V.923. Senatul nu poate lua nici o măsură pe simple informaţiuni imprecise. Se vor da actele îndărăt”; semnat indescifrabil] [Însemnare marginală: „Am primit actele. Marcel Brill. 21/V. 923”] [1] Iuliu Valaori (1867-1936) era membru al Partidului Naţional Liberal şi un apropiat al lui Constantin Angelescu, îndeplinind funcţia de secretar general al Ministerului Instrucţiunii în timpul cât acesta din urmă s-a aflat la cârma departamentului. Între 1936-1937 a fost şi subsecretar de stat în cadrul aceluiaşi minister. Totodată, Valaori a predat şi filologia clasică la Universitatea din Bucureşti. [2] Mult mai târziu, Marcel Brill, împreună cu soţia Frieda şi fiica sa Sonia, s-au numărat printre pasagerii vasului „Struma”, plecat spre Palestina la 12 decembrie 1941, dar care a fost torpilat pe 25 februarie 1942, doar un singur pasager supravieţuind. Vezi Douglas Frantz, Catherine Collins, Death on the Black Sea, New York, Harper Collins Publishers, 2003. 253 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 82 Ministerul Instrucţiunii Direcţiunea Generală a Învăţământului Superior (Dir. IV) Biroul A, no. 45874/30 mai 1923 Domnule Rector, Referindu-ne la adresa dv. no. 1107/923, avem onoare a vă face cunoscut că ministerul a luat cunoştinţă de deciziunea Senatului universitar din Cluj, luată în şedinţa de la 3 mai 1923[1], aprobând eliminarea din toate universităţile româneşti a următorilor studenţi, pentru faptele arătate de dv.: 1) Moldovan Virgil, student al facultăţii de drept, în anul III. 2) Mocan Isac, student la fac. de ştiinţe, an. II. 3) Silaghi Ion, student fac. drept, anul I. 4) Bidian Augustin, student fac. drept, anul I. 5) Victor Nicolae, student fac. drept, anul II[2]. 6) Boieriu Olimpiu, student fac. medicină, an. V[3]. 7) Moţa Ioan, student fac. drept, anul III[4]. Ministru Director General [indescifrabil] [indescifrabil] (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.95) [1] Pentru această decizie vezi Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 82, f.50-51). [2] Victor Nicolae - n. 3 noiembrie 1902, la Avrig. [3] Boieriu Olimpiu - n.20 ianuarie 1900, la Arpaşul de Jos. [4] Ion (Ionel) I. Moţa (1902-1937) era fiul preotului şi publicistului Ioan Moţa (1868-1940) din Orăştie. Şi-a început studiile de drept la Paris, dar le va continua apoi la Cluj, unde se implică cu tot elanul în mişcarea antisemită, mergând parcă pe urmele tatălui său, care a tradus şi publicat vol. Protocoalele Înţelepţilor Sionului, cu o scrisoare către români a lui Roger Lambelin, Orăştie, 1923, 264 p. Cu un an înainte de moartea lui Ionel Moţa în Spania, unde se af la ca voluntar în armata lui Franco, i se publică un volum de texte intitulat: Cranii de lemn. Articole 1922–1936, Sibiu, Editura „Totul pentru Ţară,” 1936. Asupra lui Ionel Moţa vezi Maria Ghitta, Interwar Anti-Semitic Ideologists in Transylvania: A Professor and a Student, în „Transylvanian Review”, vol. XV, no. 3, Autumn 2006, p.89-110. 254 Documente 83 Regatul României Prefectura Judeţului Suceava-Bucovina Seviciul Administrativ Nr. 204/rez./1923 luna iunie ziua 22 Către Ministerul de Interne, Bucureşti La mâna domnului secretar general Franasovici[1] Avem onoarea a vă supune următorul raport: Mişcarea antisemită, în partea ei covârşitoare, nesinceră şi pornită numai de interese particulare şi avide, şi-a găsit câţiva adepţi şi printre profesorii liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava. Nimic de zis câtă vreme acţiunea e sinceră şi nu produce tulburări în ordinea publică. Ieşită însă din făgaşul ei, animozităţile au mers atât de departe că parte din profesorii Liceului „Ştefan cel Mare” au refuzat să întâmpine şi să-i primească pe colegii lor de la Liceul de Stat din Gura Humorului, ce veneau în excursie la Suceava, în fruntea elevilor acelui liceu, pe motiv că între acei elevi se află şi elevi de naţionalitate evrei. În fruntea acestei acţiuni stă profesorul Constantin Piţul, profesorii titulari provizori Gheorghe Cârlan şi Polocuşer, apoi profesorul suplinitor Popescu[2]. Pentru ilustrarea nesincerităţii acestei acţiuni vorbeşte faptul următor: Majoritatea elevilor Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava sunt copii sărmani de la ţară. Prefectura Suceava s-a gândit la crearea unei cantini şcolare, care să împartă zilnic, la orele 10, câte o gustare elevilor sărmani şi harnici. Cantina s-a înjghebat şi prosperează, aşa că s-au putut împărţi şi 20 perechi ghete elevilor sărmani. În întreaga acţiune însă, profesorii citaţi au dat cel mai slab ajutor, rămânând tot greul în sarcina Prefecturii, cu toate că toţi numiţii profesori sunt foarte bine situaţi. Cum însă nimic nu poate sta ascuns, fără să fie adus la lumina zilei, aşa şi cu acţiunea aceasta ş.a. La o întrunire a secţiei Cercului profesorilor secundari Suceava, în care se discuta asupra îmbunătăţirii salariilor profesorilor secundari, profesorul Piţul a zis între altele: „Nu ajută nici o hotărâre ce s-ar lua în privinţa salariilor; singurul lucru e să luptăm pentru răsturnarea guvernului actual, să vină apoi Averescu la cârmă şi el ne va da lefile aşteptate”. Aducându-ni-se acestea la cunoştinţă, l-am întrebat pe preşedintele secţiei, pe dl. Simion Ivanovici, profesor la acelaşi liceu şi conducătorul Liceului de fete „Regina Maria” din Suceava, care mi-a confirmat în totul cele comunicate. Odată demascaţi, nu mai pot aceşti profesori tăgădui că nu scoposesc altă nimică cu acţiunea lor decât în calitatea ce o au, să producă nemulţumiri contra guvernului şi să ajute opera distructivă a opoziţiei complet discreditată în urma guvernării ce au făcut-o. 255 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Supunându-vă acest raport, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune ce veţi crede de cuviinţă. Prefectul judeţului [indescifrabil] [Anexă] Suceava, la 20 august 1923 Domnule inspector şef, La ordinul d-vostre n-rul 54 pres./23 din 6 aug. c., avem onoare a vă înainta raportul ce urmează: Propaganda antisemită care s-a manifestat mai ales în anul şcolar expirat s-a extins şi peste Suceava, unde a cuprins numeroşi intelectuali, între care şi pe unii din profesorii acestui liceu. Am putut însă observa că la aceştia din urmă curentul amintit s-a manifestat mai mult în mod ideal, adică fără intenţiuni ostile faţă de conlocuitorii noştri de provenienţă semită, ci mai mult cu intenţiunea de a sprijini emanciparea economică a populaţiei băştinaşe de exploatarea unor elemente puţin scrupuloase. Nu se poate tăgădui că şi profesorii amintiţi în scrisoarea d-voastre au aderat la mişcarea antisemită, însă în modul cum l-am descris şi trebuie să relevăm că în serviciu au fost conduşi de obiectivitate absolută. Ţinând cont atât de ordinele din loc înalt, cât şi în general de prescripţiunile relative la serviciu, îndată ce s-a produs mişcarea antisemită, nu am întrelăsat de a observa desfăşurarea ei şi de a interveni cu sfatul şi cu autoritatea ce ne-o dă funcţia şi putem raporta cu conştiinţă bună că întreg corpul didactic, şi deci şi profesorii învinovăţiţi s-au conformat povăţuirilor noastre, revenind la ţinuta rezervată şi obiectivă ce le-o impune funcţia lor. În fine, observăm că şi unele persoane de naţionalitate evreiască, fie din neştiinţă, fie cu intenţie, au răspândit zvonuri exagerate cu privire la unii profesori care au aplicat disciplină mai severă faţă de elementele mai puţin conştiincioase din populaţia şcolară evreiască, aşa că legenda de antisemitism trebuie judecată şi din acest punct de vedere. Tot aşa de exagerată e şi interpretarea ce se dă faptului că la sosirea profesorilor şi elevilor excursionişti de la liceul din Gura Humorului nu s-au prezentat unii profesori la întâmpinare, pe motivul că între ei se găseau elevi evrei. Adevărul e că la Suceava vin foarte mulţi excursionişti încât ar fi imposibil să-i întâmpine totdeauna tot corpul didactic. Profesorii ce au fost designaţi de director pentru primirea şi conducerea excursioniştilor s-au şi achitat de această îndatorire. Primiţi domnule inspector şef asigurarea distinsei noastre stime. [Semnat indescifrabil], director (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 357/1924, f.47, 48) 256 Documente [1] Richard Franasovici (1883-1964), membru al Partidului Naţional Liberal, ocupa postul de secretar general al Ministerului de Interne (până în toamna anului următor, 1924), revenind în această poziţie şi în 1927-1928. A fost totodată ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor între 1933 şi 1937, pentru ca imediat să devină pentru scurtă vreme titular la Interne. [2] Într-un Raport întocmit de Inspectoratul XIV Regional din Cernăuţi se scrie, printre altele: „În oraşul Suceava, cu cel mai vechi liceu românesc din Bucovina, odată cu ivirea mişcării antisemite pornită de la studenţimea universitară din Iaşi, s-a remarcat o propagandă antisemită, susţinută de unii profesori tineri care şi-au făcut studiile la Universitatea Iaşi (Cârlan, Polocuşer, Bicevschi), la care s-a alăturat şi profesorul cu o vechime de 14 ani, Constantin Piţul, care are 2 surori studente la acea universitate, şi profesorul suplinitor D. Popescul, un temperament nestăpânit, care a cunoscut de aproape atitudinea nepermisă faţă de români a evreilor din Suceava, manifestată în repetate rânduri, făcând în anul trecut serviciu la liceul particular evreiesc” (f.43). 84 Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale 24 august 1923 Notă Inspectoratul General de Siguranţă Cluj raportează că elevii şi elevele liceului evreiesc „Tarbut”, în ziua de 6 iulie a.c., au fost la Deva, unde au avut o producţie teatrală în sala teatrului orăşenesc. Serbarea a început cu Imnul Regal, la care, spectatorii, toţi evrei, cu mare greutate s-au sculat în picioare. Unul din profesorii liceului sus numit a ţinut o cuvântare în limba maghiară, reliefând meritele liceului evreiesc şi scopul lui. Au urmat apoi cântece şi declamări evreieşti. În timpul producerii, câţiva din elevii de liceu români şi maghiari şi studenţi au pătruns în sala de spectacole şi au scris pe uşile lojilor: „moarte jidanilor” şi „jos cu ei”. De asemenea au scris şi pe trotuare şi pe uşile teatrului. În timpul şederii lor la Deva, elevii şi elevele de liceu au anunţat şi o producţie de gimnastică şi foot-ball parcurgând străzile oraşului in corpore, împreună cu profesorii lor cântând cântece evreieşti. Din Deva ei au plecat spre Timişoara. Comunicat D-lor: PrM; MI; SG; MIP. (Arh.St.Bucureşti, Direcţia Generală a Poliţiei, dos. 1/1923, f.4) 257 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 85 Rectoratul Universităţii din Cluj Nr. 11-1923/4 AVIZ Cluj, 7 septembrie 1923 Se aduce la cunoştinţa studenţilor în medicină evrei că sunt obligaţi să ceară cu insistenţă de la locurile competente ca să se trimită neîntârziat cadavre evreieşti în sălile de disecţie ale facultăţii. Se dă termen până la 15 septembrie ca să se obţină aceste cadavre. Dacă în acea zi nu se va afla nici un cadavru de evreu în sala de disecţie, studenţii evrei vor fi opriţi de a mai diseca pe cadavre de creştini şi lăsaţi să înveţe anatomia pe preparate de muzeu sau pe mulaje. p. Rector [Dimitrie] Călugăreanu (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 30, doc. 2844) 86 România Prefectura Poliţiei din Cluj Nr. 9/1923 Divizia de urmăriri Domnule Prefect, Am onoare a vă raporta că în noaptea zilei 30-31 octombrie 1923 mai mulţi studenţi universitari au lipit afişe antisemite pe pereţii edificiilor. Având cunoştinţă de intenţiile lor, am luat măsurile necesare de control şi ca urmare a acestei măsuri am ajuns la rezultatul următor: grupa de serviciu care circula pe strada Moţilor şi Şaguna, sub conducerea subcomisarului V. Petrişor, a şi prins pe studenţii Aurel Văleanu de la facultatea de drept, pe student Ion Drăghiciu – student la facultatea de drept – şi pe studentul Gheorghe Berariu, tot de la facultatea de drept, găsind asupra lor afişe repartizate lor pentru afişare. Numiţi în raionul lor, căci cred că s-au împărţit pe raioane. De fapt au şi afişat din aceste afişe – serveşte ca dovadă raportul subcomisarului Petrişor. Grupa de serviciu a d-lui subcomisar Iacob Pop, cu raionul Calea Victoriei-Cuza Vodă, a prins pe studentul Eremia Aurel, cu domiciliul Casa Învăţătorilor, pe studenţii Ioan Braicu şi Virgil Gavrilescu, cu domiciliul Casa Învăţătorilor. Asupra studentului Eremia Aurel s-au găsit mai multe afişe din care a şi afişat, serveşte ca dovadă raportul agentului Covaciu. Cum aceste fapte sunt culpabile, cei găsiţi în asemenea fapte sunt vinovaţi în conform. art. 172, al. c[odului] p[enal]. 258 Documente Din parte-mi am luat măsurile de cercetare pentru completarea dosarului care se va înainta Parchetului Tribunal Cluj pentru a decide în cele legale. Cluj, la 31 octombrie 1923 Şeful diviziei [indescifrabil] D-sale, domnului prefect al Prefecturii Poliţiei Cluj (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.125) 87 Uniunea Evreilor Români Reprezentanţa Uniunii (Comitetul Central) Str. Dr. Chiru Iliescu no. 11 (fostă Zborului) Telefon no. 38/9 No. 5774 Bucureşti, 13 noiembrie 1923 Domnule Rector, Cu o surprindere care merge până la consternare, populaţia evreiască a aflat din ziare că Senatul universitar din Iaşi ar fi luat hotărârea ca în viitor studenţii în medicină, cetăţeni români de religie mozaică, să nu mai fie admişi a diseca decât cadavre evreieşti. Această măsură, dacă în adevăr a fost luată, nu numai că primejduieşte siguranţa sănătăţii publice a ţării, dar jigneşte profund patriotismul încercat al evreilor, violează Constituţia care le garantează drepturi egale, umileşte profund religia mozaică, coboară populaţia evreiască într-o stare de inferioritate necunoscută chiar înainte de emanciparea şi egalizarea evreilor, răpeşte virtual evreilor dreptul de a învăţa medicina, crează un precedent primejdios care s-ar putea întoarce împotriva tuturor românilor care urmează cursurile facultăţilor străine şi constituie întronarea oficială a antisemitismului în universitate. 1) Primejduirea sănătăţii publice. Este unanim stabilit: a) Că înainte de război Vechiul Regat suferea de o mortalitate infantilă, pelagră, sifilis şi tuberculoză în proporţii înspăimântător de superioare altor ţări; b) Că războiul, pe lângă că a secerat vieţi omeneşti, a exasperat nervii, a debilitat organismul şi a rupt echilibrul necesar menţinerii sănătăţii celor rămaşi, din care cauză generaţia actuală şi desigur generaţia născută în timpul şi în imediata apropiere a războiului necesită îngrijiri mai numeroase şi mai complicate. c) Că din cauza războiului numărul medicilor în Vechiul Regat s-a redus simţitor, iar în provinciile realipite numeroşi medici [s-]au reintegrat [în] patria lor de origine. 259 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) d) Că la descreşterea în proporţie aritmetică a numărului de medici corespunde creşterea în proporţie geometrică a bolilor, că pentru aceste motive sănătatea publică este aşa de grav ameninţată încât d. ministru al Sănătăţii Publice, G. Mârzescu, în termeni de o rară energie a respins postulate care tindeau să îndepărteze pe evrei din învăţământul medicinei sau să le îngreuneze acest învăţământ, ca constituind un atentat la viaţa ţării. Or, este necontestat că numărul de evrei înscrişi anul acesta este foarte redus, că măsura ce s-a luat este de natură a îndepărta şi pe cei înscrişi, sau dacă ar urma totuşi studiile, să le urmeze necomplet, de unde ar rezulta, pe lângă o scădere a nivelului cultural al ţării, o primejdie pentru pacienţi, a căror sănătate aceşti viitori medici o vor îngriji, deci pentru sănătatea ţării. 2) Jignirea patriotismului evreilor. Din 215 medici morţi în război, 76 au fost evrei. Se vede că numerus clausus nu funcţiona încă. Din alăturata broşură se constată că evreii au avut 681 ostaşi decoraţi, ceea ce reprezintă 3 şi un sfert la sută din totalul presupus al ostaşilor evrei mobilizaţi. Din această broşură, care nu este decât o credincioasă spicuire a „Monitorului Oficial”, rezultă că medicii evrei s-au distins cu îngrijirea dată ostaşilor fără deosebire de religie. M.S. Regele a binevoit a declara în 1918 unei delegaţii a U.E.P.[1]: „Luând parte de aproape la viaţa de toate zilele, am ajuns de mult la convingerea că sunt mulţumit să constat, în împrejurările actuale, că nu m-am înşelat, că toţi locuitorii de pe pământul român, fără diferenţă de religie, de origine sau de rasă, sunt animaţi de aceleaşi sentimente înalte de fraternitate”. Dl. general Răşcanu, ministru de Război, a binevoit a scrie U.E.R.[2]: „În România Mare toţi locuitorii sunt cetăţeni şi nu facem nici o diferenţă între ei. Stimăm şi iubim pe cetăţenii evrei întrucât au contribuit la mărirea patriei şi şi-au făcut cu prisosinţă datoria, soldaţii evrei luptând în aprigile lupte cot la cot cu soldaţii români”. Din toate aceste înalte mărturisiri şi din toate aceste date statistice, patriotismul evreilor apare mai presus de insinuări infame şi nedovedite, aşa că măsura luată constituie o crudă jignire a sentimentelor de înalt patriotism al evreilor[3]. 3) Violarea Constituţiei. Constituţia pe de o parte a ratificat decretele-legi şi a statornicit emanciparea evreilor, iar pe de altă parte a stabilit că nu se poate face nici o deosebire între cetăţenii ţării după religia, rasa, limba sau originea lor. Senatul universitar, care este cea mai superioară [sic] adunare intelectuală a ţării, are – credem – mai mult decât oricine înalta misiune de a veghea la paza Constituţiei ţării. Or, măsura luată o violează, ştirbind drepturile cetăţeneşti ale evreilor şi egalitatea ce le garantează, ba încă îi pune într-o situaţie inferioară aceleia în care se aflau înaintea încetăţenirii şi egalizării lor. În adevăr, pe când studenţilor creştini ortodocşi, catolici, protestanţi sau celor de religie musulmană etc nu li se cere să aducă cadavre, aceasta se impune studenţilor evrei şi se violează astfel egalitatea constituţională. 4) Umilirea religiei mozaice. Sunt astăzi în cuprinsul ţării cetăţenii aparţinând şi altor religii decât cea creştină ortodoxă şi cea mozaică. Sunt catolici, protestanţi şi musulmani. Dacă Senatul universitar, trecând peste cele 3 motive precedente, crede că totuşi este locul a se menţine măsura luată, întrebăm de ce un 260 Documente musulman poate diseca un cadavru creştin, un catolic sau un protestant cadavrul unui ortodox şi aşa mai departe? Constituţia recunoaşte diverse culte în stat. Printre ele se află şi cultul mozaic. Toate cultele sunt după Constituţie egale. Or, interzicându-se cetăţenilor care practică cultul mozaic să disece cadavrele aparţinând altor confesii, interdicţie care nu se face celorlalte culte, se umileşte cultul mozaic şi se violează şi din acest punct de vedere Constituţia. Pentru ca măsura să nu aibă acest caracter, ar fi trebuit o decizie generală pentru toate confesiunile. 5) Coborârea populaţiei evreieşti ca entitate. În cuprinsul ţării trăiesc minorităţi de origine, de rasă, de limbă sau de religie. Pe când cetăţenii aparţinând minorităţilor ungară, austriacă, rusă, ucrainiană, ruteană, sasă, germană etc se bucură de drepturi neîngrădite şi egale cu ale populaţiei majoritare, numai minoritatea evreiască este pusă în stare de inferioritate faţă de toate celelalte minorităţi conlocuitoare. Dacă măsura n-ar fi destinată să aibă acest caracter, atunci ar trebui o măsură generală privind sau toate confesiunile, sau toate minorităţile, deci ortodocşii să-şi îngrijească cadavrele lor, catolicii pe ai lor, musulmanii pe ai lor etc, sau toate minorităţile, ungurii pe ale lor, austriecii pe ale lor etc. 6) Răpeşte virtual dreptul de a învăţa medicina. La examene studenţii sunt datori a răspunde şi în materie de disecţie. Dacă studenţii evrei sunt împiedicaţi de a face disecţie, aceasta înseamnă că virtual nu mai pot învăţa medicina, căci nu vor putea trece examenul. 7) Crearea unui precedent primejdios. Dacă teoria Senatului universitar s-ar menţine, atunci cu drept cuvânt Franţa de ex. ar fi îndreptăţită să ceară românilor, care urmează studiile medicale în facultăţile sale, să-şi aducă cadavre din ţară etc. 8) Întronarea oficială a antisemitismului. Din cele mai sus expuse rezultă cu evidenţă că întrucât măsura nu este luată încă faţă de toate religiile recunoscute în stat, nici faţă de toate popoarele conlocuitoare, ci numai faţă de evrei, măsura nu se poate considera decât ca având un caracter net antisemit. Populaţia evreiască crede că nu a meritat această gravă injurie şi roagă Senatul universitar ca reluând chestiunea în cercetare să vadă dacă nu cumva cadavrele fiind un material didactic, facultatea este obligată a le procura, în care caz să binevoiască a reveni asupra măsurii luate, sau 2), dacă are altă părere, să aplice măsura tuturor studenţilor, nepermiţând nici unuia să disece dacă nu-şi va procura cadavre; sau cel puţin să aplice obligaţia tuturor confesiunilor sau popoarelor conlocuitoare. Sperăm, domnule rector, că Senatul universitar va binevoi să aibă în vedere reclamaţiunea noastră şi avem deplină încredere că se va face dreptate. Primiţi, vă rog, domnule rector, încredinţarea distinsei noastre consideraţiuni. Secretar general Adolf Magder Preşedinte Dr. W. Filderman Delegaţia specială: [patru semnături indescifrabile] Domniei sale, domnului rector al Universităţii din Iaşi. 261 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1022, f.372-376; documentul a fost publicat apoi în „Curierul israelit” din 16 decembrie 1923 şi reprodus în vol. Dr. Wilhelm Filderman, Un avocat al etniei sale. Un avocat al cauzei naţionale a României. Articole, discursuri, memorii, 1921-1948, I, ed. Teodor Wexler şi Michaela Popov, Bucureşti, Fundaţia Dr. Wilhelm Filderman, 2000, p.231-234) [Memoriul a fost înregistrat la Rectoratul universităţii la 20 noiembrie 1923, sub nr. 1941, şi este reprodus în forma completă, după original. Rezoluţie: „La primul Senat universitar”. Semnat: prorector dr. Bacaloglu] [1] U.E.P. – Uniunea Evreilor Pământeni. [2] U.E.R. – Uniunea Evreilor din România. [3] Vezi volumul Evreii din România în războiul de reîntregire a ţării, 1916-1919, ed. Lya Benjamin şi D. Hîncu, Bucureşti, Edit. Hasefer, 1996. 88 Institutul Anatomic Iaşi 14.XI.1923 Domnule Rector, Institutul Anatomic posedă în prezent cadavrele a doi evrei (o femeie, membrele superioare şi inferioare din anul trecut, şi un bărbat întreg, din anul acesta) şi membrele superioare şi inferioare a trei cadavre cu starea religioasă şi civilă necunoscută. Împărţindu-se piesele la toţi studenţii creştini, câte un singur student la o piesă, s-au împărţit şi studenţii evrei la cele două cadavre, câte doi studenţi la fiecare piesă. Piesele aparţinând celor trei necunoscuţi, în mare parte alterate, având numai câte o mică regiune bună, în loc de a fi descarnate de oamenii de serviciu, s-au împărţit studenţilor evrei pentru a se accelera operaţia descarnării şi a face să profite de câte un detaliu anatomic majoritatea studenţilor evrei, rămaşi fără piese. Cadavrele cu religie necunoscută rămân la dispoziţia Institutului Anatomic şi înţelegem a le repartiza cum vom crede – mai ales fiind alterate şi apoi studenţii creştini fiind toţi în posesia pieselor de disecţie. Lucrurile au decurs în mod normal până la ora 4.30 p.m., când se prezintă d-lui prosector Zamfirescu, d-nii studenţi Poliacu Spiridon şi Nicolau Lazăr, din anul III medicină, în fruntea a 70-100 studenţi, parte de la medicină, parte de la alte facultăţi, care vociferau, cerându-i socoteală pentru ce studenţii evrei disecă pe cadavre, când au un singur cadavru evreu. Domnia sa, neînţelegând decât a da relaţiuni autorităţilor competente, i-a rugat să se adreseze onor decanatului, dacă au vreo nemulţumire. Domniile lor, în loc să se adreseze onor decanatului facultăţii de medicină, s-au năpustit cu toţii în sala de disecţiuni, unde s-au dedat la acte reprobabile, amenin- 262 Documente ţând şi lovind, scene violente pe care le-au continuat şi în curtea Institutului, ceea ce au atras măsurile poliţiei de siguranţă. Un lucru este de notat: nici un domn student creştin din cei ce aveau piese pentru disecţie, şi aveau toţi, nu a părăsit lucrările, studenţii străini cursului de anatomie descriptivă au fost aceia ce s-au dedat acestor fapte. Credem că acest incident ar fi fost aplanat dacă d-nii studenţi s-ar fi adresat d-lui director al Institutului Anatomic, d-lui decan al facultăţii de medicină sau d-lui rector al universităţii. Pentru aceea vă rugăm a lua măsuri împotriva acelor dintre studenţi care au provocat aceste dezordini. Director Dr. N. Hortolomei[1] D-sale, d-lui rector al Universităţii Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1037, f.4; o copie la f.9) [Rezoluţie: „La Senatul universitar”. Semnat „Rector”] [1] Nicolae Hortolomei (1885-1961) a fost până în 1930 profesor de chirurgie la Iaşi, ulterior transferându-se la Bucureşti, cu realizări notabile în urologie, chirurgie abdominală, dar şi oncologică. 89 Asociaţia Studenţilor Creştini Terasa Bejan Iaşi No. 147 Iaşi, 14 noiembrie 1923 Domnule Rector, În şedinţa din 5.XI.923, în urma intervenţiei întregii studenţimi creştine şi ca o măsură de reluare în linişte a activităţii universitare, onor Senatul universitar a hotărât: studenţii jidani vor face disecţie numai pe cadavre jidăneşti. În contra acestei dispoziţii formale a onor Senatului universitar, chiar a doua zi după reluarea disecţiilor studenţii jidani au început să disece pe cadavre creştine. Faţă de această călcare flagrantă a dispoziţiunilor onor Senatului universitar, studenţii creştini au cerut să se respecte măsura luată, la care studenţii jidani nevoind să se supună au fost scoşi afară din sălile de disecţie. La intervenţia unuia din aceşti studenţi jidani a venit imediat dl. poliţai [Constantin] Manciu cu ajutoarele sale şi au invadat localul facultăţii de medicină îmbrâncind pe studenţii creştini, intervenţie abuzivă care s-a prelungit şi în stradă, unde au fost arestaţi colegi de ai noştri care n-aveau nimic comun cu tulburările din facultăţile de medicină. 263 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Aducând aceasta la cunoştinţa dv., vă rugăm domnule rector să binevoiţi a lua măsurile ce veţi crede de cuviinţă pentru a se respecta măsura de ordine a onor. Senatului universitar; pentru a se pedepsi studenţii jidani care au călcat hotărârea Senatului dând naştere conflictului; pentru a se elibera colegii noştri arestaţi pe nedrept şi pentru a se evita pe viitor călcarea universităţii de către poliţaiul Manciu. Primiţi domnule rector expresia consideraţiei ce vă păstrăm. p. Preşedintele A.S.C. Gh. Grigorescu Secretar Sp. Poleacu D-sale, d-lui rector al Universităţii Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1037, f.10) [Rezoluţie: „La Senat”] 90 Moţiunea A.S.C. votată în şedinţa din 14 noiembrie 1923 Studenţimea română creştină a înţeles să reia cursurile în linişte, în urma satisfacerii cererilor ei de către onor. Senatul universitar şi mai ales chestiunea cadavrelor. Azi cu părere de rău constatând că hotărârea Senatului universitar în chestiu­ nea cadavrelor nu se respectă nici de organele subordonate acestei înalte autorităţi universitare, nici de studenţii jidani care au disecat pe cadavre creştine şi în plus într-o chestiune pur universitară s-a amestecat poliţia, studenţimea română creştină, grupată în jurul A.S.C., a votat următoarea moţiune: 1) Studenţimea creştină, în chestia cadavrelor, una din cele mai juste cereri ale ei, consfinţite prin însăşi hotărârea Senatului universitar, nu înţelege să îngăduie nici un compromis sau echivoc şi nu va permite să servească pentru disecţie studenţilor jidani nici un singur deget dintr-un cadavru creştin. 2) Cerem respectuos onor. Senat universitar să se ia măsurile necesare pentru respectarea hotărârii sale în chestia cadavrelor şi pedepsirea celor care au nesocotit-o. 3) Rugăm onor. Senat universitar să intervină pentru eliberarea colegilor noştri arestaţi pe nedrept. 4) Asemenea rugăm stăruitor Senatul universitar să ţărmurească amestecul poliţiei în aşezămintele universitare şi să-şi spună cuvântul său hotărât în chestia actualei călcări a autonomiei universitare, fără autorizaţia nimănui, de către d-l poliţai Manciu, care prin procedurile sale e un veşnic agent provocator al studenţimii. 5) Liniştea restabilită în universitate de către onor. Senat universitar va fi periclitată dacă nu se vor lua măsuri urgente asupra celor relatate în punctele de mai sus şi A.S.C., faţă de starea de spirit provocată de ultimele evenimente, îşi declină 264 Documente orice răspundere de cele ce eventual s-ar putea întâmpla dacă onor. Senat universitar nu va lua măsurile de îndreptare cerute de împrejurări. p. Preşedintele A.S.C. Gh. Grigorescu Secretar Sava Mărgineanu (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1037, f.12-13) 91 Institutul Anatomic Iaşi – România 15.XI.1923 Domnule Rector, Cu onoare vă rog să binevoiţi a lua aspre măsuri contra studenţilor atât de la facultatea de medicină, cât şi de la celelalte facultăţi, care cu toate explicaţiunile date asupra modului cum au fost repartizate cadavrele, încearcă încă să producă tulburări. Vă rog a lua în consideraţie că scandalul urmat de loviri împotriva studenţilor evrei s-ar fi evitat dacă s-ar fi adresat autorităţilor şcolare în drept. Printre cei de la medicină se află studentul Poliacu Spiridon, Neculau Lazăr, anul III, şi d-ra Elvira Ionescu din anul I, care au condus în sala de disecţiuni pe studenţii de la celelalte facultăţi, dedându-se şi la violenţe reprobabile asupra studenţilor. Director Dr. N. Hortolomei D-sale domnului rector al Universităţii Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1037, f.6) 92 [16 noiembrie 1923] Domnule Rector, Studenţimea evree de pe lângă Universitatea din Iaşi, luând cunoştinţă de hotărârile Senatului universitar, care au înlesnit redeschiderea universităţii, recunoaşte că deşi una din hotărâri este vexatorie pentru situaţia morală şi cultura medicală a studenţilor evrei, totuşi intenţiunile d-lor profesori nu au fost altele decât de a asigura liniştea şi ordinea în universitate. Datoria noastră însă, a celora loviţi, ne îndeamnă de a atrage respectuos atenţiunea onor. Senatului universitar asupra primejdiilor pe care le prezintă hotărâ- 265 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) rea privitoare la modalitatea admiterii la disecţiuni. Şi anume: împarte studenţii pe confesiuni, şi anume toate confesiunile deoparte şi numai cea mozaică de altă parte, ceea ce nu poate avea loc în sânul unei universităţi care prin însăşi menirea ei este interconfesională; pune în poziţie de inferioritate pe studenţii evrei faţă de toţi ceilalţi studenţi, întrucât împotriva noastră se crează o situaţie excepţională. Chiar dacă ar exista motive confesionale în sânul populaţiei române de religie mozaică de a nu accepta autopsierea cadavrelor evreieşti, încă nu noi putem fi făcuţi răspunzători de acest fapt, întrucât noi credem că orice cadavru nereclamat de orice confesiune poate şi trebuie să servească la disecţie şi cerem stabilirea măsurii prin lege. Hotărârile Comunităţilor Evreieşti din toată ţara arată însă că nu numai că nu ar exista o atare restricţie, ci dimpotrivă, că ele au pus la dispoziţia facultăţilor toate cadavrelor care nu au fost reclamate de familiile respective. Dacă hotărârea Senatului universitar s-ar generaliza asupra întregului învăţământ medical, ar urma în mod logic să nu se admită studenţii evrei în clinici şi servicii spitaliceşti decât cu condiţia de a aduce bolnavi evrei etc. Din toate timpurile şi în toate ţările nu a existat niciodată o medicină confesională şi nici măcar naţională. Datoria medicului este de a da ajutorul său chiar adversarului căzut pe câmpul de luptă şi, precum în viaţa de toate zilele, medicii fără deosebire dau ajutorul lor tuturor suferinzilor, ar însemna o anomalie dacă studenţii în medicină ar fi divizaţi în cursul studiului după confesiuni, atât în ce priveşte subiectul, cât şi obiectul de studiu. Măsura care se ia în detrimentul învăţământului nostru medical loveşte nu numai interesele noastre culturale şi profesionale, dar şi acelea ale ţării care are nevoie de medici instruiţi şi care atât în timp de pace, cât şi în vreme de război a apelat şi va apela la serviciile şi cunoştinţele noastre, fără deosebire de religie. Toţi studenţii semnatari suntem cetăţeni români cărora Constituţia şi legile ţării le impun datoriile şi le garantează toate drepturile ce decurg din această cetăţenie. Hotărârea Senatului universitar loveşte din acest punct de vedere însăşi drepturile noastre cetăţeneşti, drepturi câştigate prin jertfele fraţilor şi părinţilor noştri şi consfinţite cu sângele vărsat de coreligionarii noştri în războiul pentru întregirea ţării. Studenţii evrei nu aparţin numai juridiceşte statului român, ci şi sufleteşte. Limba lor de toate zilele, purtarea lor în [interior] şi în afară de universitate, devotamentul lor faţă de statul românesc şi identitatea aspiraţiilor noastre cu cele ale naţiunii române, nu pot fi puse nici un moment la îndoială. Suntem siguri că Senatul universitar, care a luat această măsură din motive de oportunitate şi împotriva convingerilor sale, va binevoi a lua în amănunţită cercetare memoriul nostru, a reveni asupra hotărârii luate care loveşte grav moralul şi învăţământul nostru. Primiţi vă rugăm, domnule rector, asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni. [Urmează 80 semnături][1] Domniei sale, domnului rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1037, f.14-15) [1] Sunt oarecum lizibile semnăturile lui: Israel Rabinovici, Isaac Pereli, M. Bercovici, Max Catz, L. Lazar, A. Reznic, B. Mendelson, Leopold Lupu, M. Vaisndler, F. Rabinovici, G. Grinberg, I. Keller, R. Raifmann, I. Bercovici, B. Neamţu, Diana Şor ş.a. 266 Documente 93 [Iaşi, 14 decembrie 1923] Domnule Rector, Subscrişii studenţi ai facultăţii de drept din Iaşi, respectuos avem onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: Ne-am prezentat astăzi 14 decembrie cr., ora 3 p.m., la cursul de Drept roman ţinut de d-l profesor Coroi[1]. Cu câteva minute înaintea intrării d-sale la curs, un coleg creştin a cerut ca studenţii jidani să părăsească imediat sala, ameninţându-ne cu bătaia, deoarece – susţinea el – am venit ca să-i provocăm. Văzând că majoritatea colegilor noştri creştini au început să ne huiduiască, iar zisul student ridicase chiar un baston pentru a lovi pe acei din noi care nu vor ieşi imediat, am părăsit cursul. Situaţiunea aceasta anormală, tinzând să se perpetueze deoarece studenţii creştini procedează sistematic la excluderea noastră de la diferitele prelegeri universitare, fapt care ne pune în mod injust şi arbitrar într-o stare de inferioritate, vă rugăm respectuos să binevoiţi a lua dispoziţiile necesare pentru ca să putem frecventa în mod normal cursurile. Primiţi asigurarea profundului nostru respect. [Urmează 13 semnături, din care pot fi descifrate: Aron Braeşter, Tovie Cogan, Iosif Goldenberg, Herş Feller, Isac Kis, Herş Burd][2] D-sale, d-lui rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1047, f.27) [1] Pentru Ioan Coroi vezi nota 1 de la doc. 108. [2] O solicitare asemănătoare a fost înaintată rectorului de alţi patru studenţi evrei (lizibil: M. Saimovici, Gh. Burd şi T. Şachter); Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1047, f.391. 94 Universitatea din Iaşi Rectoratul No. 1808/15 dec. 1923 Domnule Ministru, Relativ la tulburările întâmplate în universitate, am onoarea a vă raporta: Încă din ziua de 5 dec. la cursul d-lui prof. D. Alexandrescu de la facultatea de drept[1], studenţii evrei au fost daţi afară. 267 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) În ziua de 8 dec. am primit cererea studenţilor creştini (asociaţie nerecunoscută de Senatul univ.) de a declara ziua de 10 decembrie zi de sărbătoare şi de a autoriza o întrunire în acea zi în universitate, pentru a i se serba aniversarea. Atât personal, eu, cât şi Senatul universitar, am refuzat şi Senatul universitar mi-a dat deplină putere de a cere intervenţia puterii armate în caz de dezordine[2]. Senatul universitar împreună cu mine, uzând de indulgenţă, am autorizat ţinerea unei conferinţe a d-lui prof. Găvănescul[3] în Aula Universităţii, conferinţă care a şi avut loc în linişte. Această autorizare a fost dată cu condiţia expresă ca cursurile să nu fie tulburate. În dimineaţa zilei de 10 dec. cursurile d-lor prof. Myller[4], Pascu[5] şi Bogdan (ştiinţe) au fost profund tulburate. N-am luat nici o măsură imediată, sperând că spiritele se vor limpezi, dar în dimineaţa zilei de 11 dec. sunt chemat de la mine de acasă la cursul prof. Şumuleanu (str. Săulescu), unde s-ar fi ivit tulburări grave. Într-adevăr, găsesc afară în stradă un număr de studenţi evrei (erau 25) între care unul avea capul spart, ceilalţi arătau semne de violenţele suferite. Îmi declară c-au fost bătuţi la cursul prof. Şumuleanu, dl. profesor fiind în laborator, dar neintervenind. Într-adevăr, intru la profesorul Şumuleanu, îl găsesc în laborator, îmi declară c-auzit câteva geamuri sparte, dar nu ştie ce s-a petrecut. În aceste circumstanţe am cerut verbal concursul d-lui prefect de poliţie, care mi l-a dat imediat. Am făcut adrese scrise atât procurorului general, cât şi comandantului Corp. IV Armată, cu care am avut mai târziu o întrevedere. Cu toţii ne-au dat cel mai preţios concurs. Pentru moment liniştea este completă. Afară de căminuri care nu-şi îndeplinesc deloc scopul pentru care sunt create, în care disciplina nu există, şi care constituie veşnice focare de agitaţie. Armata şi poliţia sunt în universitate, la facult. de medicină şi Institutul de chimie. Cursurile se fac după fanteziile profesorilor. O serie întreagă de domni profesori, cum dl. Cuza, Găvănescul, Tabacovici[6], au declarat că nu fac cursuri atâta timp cât este armata în universitate. Acelaşi lucru s-a petrecut la facultatea de medicină, unde dl. profesor dr. G. Bogdan, Şumuleanu, dr. Bacaloglu au urmat aceeaşi tactică. În aceste condiţiuni, domnule ministru, pricepeţi că e foarte greu de a stabili o disciplină, când cei însărcinaţi cu executarea acestei discipline dau ei însăşi semnalul de revoltă. Exemplul dat de profesori este aşa de vădit ca rezultat că în momentul când vă scriu primesc o petiţiune a cărei copie v-o alăturez, în care studenţii asociaţiei creştine declară că urmează exemplul profesorilor. Pentru remedierea acestor stări de lucruri, propun următoarele măsuri care trebuie executate neîntârziat. a) Închiderea imediată a tuturor căminurilor şi cantinei universitare. b) Luarea de măsuri pe care le veţi crede de cuviinţă contra profesorilor care nu fac cursuri. c) Continuarea prezenţei armatei în universitate, care singură asigură liniştea. (Ieri 14.XII, în timpul când se făcea schimbarea trupelor, studenţii de la facultatea 268 Documente de drept au profitat de lipsa trupelor pentru a izgoni 12 studenţi evrei de la cursul d-lui prof. I. Coroi). Rector A. Slătineanu Secretar General P. Ionescu N.B. Aş dori o întrevedere cu dvs. Aştept o telegramă în acest sens, nevoind a părăsi pentru un timp mai îndelungat. Domniei sale, domnului ministru al Instrucţiunii, Bucureşti. (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 678/1923, f.85-86) [1] Dimitrie Alexandrescu (1850-1925) era profesor de drept civil la Iaşi încă din 1894, publicând enorm în domeniul său de activitate. [2] Deja se publicase Regulamentul de ordinea şi disciplina studenţilor universitari (în „Monitorul Oficial” din 13 mai 1923), care la cap. VIII, art. 24, prevedea că în cazul tulburărilor grave, cu acte de violenţă în universităţi, rectorul cu avizul Senatului poate cere intervenţia forţelor publice chiar în incinta universităţii. [3] Ion Găvănescul (1859-1949) era profesor de pedagogie, dar predase deopotrivă psihologia şi estetica. A manifestat o anume simpatie pentru extrema dreaptă. De pildă, cu ocazia morţii lui Ionel Moţa în Spania a trimis o scrisoare de condoleanţe tatălui acestuia, la fel cum au mai procedat şi G. Brătianu, O. Goga, S. Puşcariu, Gr. Trancu-Iaşi, C. Angelescu, M. Manoilescu, I. Simionescu, I.I. Lapedatu, Onisifor şi Venturia Ghibu, Flora şi Silviu Dragomir etc (cf. „Libertatea”, XXXIV, 1937 nr. 5, p.3; nr. 6, p.2-3; nr.7, p.2). [4] Alexandru Myller (1879-1965) era din 1910 titularul catedrei de geometrie analitică la Universitatea din Iaşi. După al doilea război mondial a fost preşedintele comisiei de epurare (alcătuită din Iorgu Iordan şi Gh. Zane, înlocuit apoi cu Andrei Oţetea) a profesorilor ieşeni colaboratori ai regimului antonescian sau cu simpatii legionare. Documentul indică faptul că Myller a început să devină încă din această parte a anului 1923 ţinta unor acerbe atacuri în presă – ce se vor amplifica în anul următor –, în ziarul condus de A.C. Cuza. Aşadar, studenţii extremişti se aflau şi sub influenţa articolelor de presă ale lui Cuza. [5] Giorge Pascu (1882-1951) era profesor de istoria literaturii române vechi şi dialectologie. A manifestat şi el simpatie faţă de mişcarea legionară, fiind totodată o personalitate conflictuală, motiv pentru care a şi fost suspendat din învăţământul universitar de câteva ori (vezi, de pildă, Al. Nichita, Cazul prof. univ. George Pascu, în „Glasul studenţimii”, I, 1934, nr. 2, 25 martie, p.3). [6] Gheorghe C. Tabacovici (n.1870), profesor de drept civil. 95 [Înregistrat la 15 decembrie 1923] Domnule Ministru, Subsemnaţii studenţi ai facultăţii de drept din Iaşi vă rugăm să binevoiţi a lua cunoştinţă de cererea pe care cu deosebită onoare o expunem mai jos, spre aprobarea dv. Ne-am prezentat în sesiunea noiembrie 1923 la examenul de Economie politică, ţinut de d-l profesor A.C. Cuza. Pregătirea noastră în materie a fost dintre cele 269 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) mai solide, cunoscute fiind sentimentele d-lui profesor Cuza în chestiunea evreiască, precum şi agitaţiunile studenţeşti care au creat o atmosferă plină de dificultăţi pentru studenţii evrei. D-l profesor Cuza, deşi ne-a primit la examen, a înţeles să ne puie la toţi câte o singură întrebare, la începutul şedinţei, spre a continua apoi, timp de o oră şi jumătate, să interogheze numai pe studenţii creştini, fără a-şi mai reaminti de noi. Este evident că acea primă şi ultimă întrebare ne-a fost pusă în mod pur formal. Rezultatul examenului a fost respingerea noastră. Am căzut toţi studenţii evrei prezentaţi în această sesiune la examenul de Economie politică, unii dintre noi prezentaţi pentru a doua oară, alţii pentru a treia oară. Am expus condiţiunile în care am fost examinaţi, în ceea ce priveşte controlul cunoştinţelor noastre, condiţiuni care dovedesc că nu am fost de fapt examinaţi şi că respingerea noastră nu poate fi motivată de insuficienţa cunoştinţelor, pe care d-l profesor Cuza s-a ferit a ni le controla. Dar dacă respingerea noastră nu se poate motiva pe baza lipsei de cunoştinţe, s-ar putea motiva printr-un criteriu cu totul străin de ştiinţă şi de şcoală. În locul cunoştinţelor ni s-a examinat sângele, rasa şi naţia. Chestiunea evreiască, care oricând poate constitui subiectul unei probleme ştiinţifice, a depăşit limitele impuse de cercetarea obiectivă, îmbrăcând un caracter de propagandă politică antisemită, jignitoare pentru demnitatea noastră. D-l profesor Cuza, afirmând că în intreprinderile evreieşti nu se găseşte nici un element românesc, ne-a întrebat ce căutăm pe băncile universităţii şi a declarat că nu vom trece la examenul de Economie politică chiar dacă ne vom mai prezenta de 20 ori. Faţă cu situaţiunea care ni s-a creat, la sfârşitul studiilor noastre de drept, faţă de perspectiva de a ne permanentiza în universitate, ameninţaţi în însăşi existenţa noastră, cu onoare vă rugăm Domnule Ministru să binevoiţi a aproba motivul nostru juridic de suspiciune legitimă şi a dispune să fim examinaţi la Economie politică la orice altă facultate de drept din ţară, spre a ne putea valorifica cunoştinţele, obţine dreptatea şi termina cariera noastră, astăzi primejduită. Primiţi vă rugăm, domnule ministru, asigurarea deosebitului nostru respect. [Urmează mai multe semnături, printre care se distinge: Benő Beerl, Grimberg G., Fişler Marcel, Cron Carol, Hermeli Moritz, Schönblum Artur ş.a.][1] Domniei sale, d-lui ministru al Instrucţiunii Publice Bucureşti. (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 653/1923, f.41-42) [1] Din cei identificaţi sub semnătură, doar ultimii trei au obţinut licenţa în drept anul următor (cf. Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos.1074). 270 Documente 96 Prefectura Poliţiei Nr. 23/1924. Conf. Domnule Rector, Repetându-se încontinu manifestaţiile şi devastările, cum a fost şi aceea din 13 l.c.[1], şi având în vedere că azi la ora 6.30 p.m. au repetat manifestaţiile de stradă fără nici o autorizaţie prealabilă a autorităţilor în drept şi că tot astă seară au intenţiunea să devasteze unele redacţii ale gazetelor minoritare, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a lua măsurile ce le veţi crede de cuviinţă, căci Prefectura Poliţiei îşi declină orice răspundere umană şi aceasta în urma faptului că la manifestaţia din 6.II. [1]924 organele noastre au fost ameninţate cu revolvere şi cu arme albe, cu beţe etc, deci nu se mai poate considera acţiunea studenţilor ca manifestaţie naţională. Noi am crede că remediul cel mai bun ar fi, pentru încetarea scandalurilor, ca d-voastră să le puneţi în vedere să nu mai repete cele sus descrise, căci că din contra vor fi eliminaţi din căminele statului unde sunt îngrijiţi şi ajutaţi ca să-şi poată face studiile, şi nu să fie uneltele unora sau altora, după cum suntem informaţi. Deoarece avem informaţiuni precise că după ora 9 se vor întoarce din cămine înarmaţi cu beţe şi cuţite etc, şi ca să nu dăm loc la ciocniri cu urmări grave, vă rugăm dacă se poate încă astă seară să luaţi măsurile ce le credeţi de cuviinţă. Cluj, la 15.II.[1]924, ora 8.40 Prefectul Poliţiei [indescifrabil] Domniei sale, domnului rector al Universităţii Cluj (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.9) [1] Vezi şi O nouă manifestaţie studenţească la Cluj, în „Patria”, VI, 1924, nr. 31 (15 februarie), p.1, ce relatează violenţele de la redacţia ziarului „Új kelet” (evreiesc), care a scris contra profesorului I.C. Cătuneanu. 97 Domnule Rector, Subsemnaţii, studenţi în an. III la fac[ultatea] de drept, avem onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: În ziua de 14 martie cur., intrând la fac. de drept spre a asista la cursul d-lui prof. M.[B.] Cantacuzino, am fost întâmpinaţi de un grup de studenţi care ne-au batjocorit strigând: „Jidanii afară!”, iar stud. [Ion] Gheorghiu din an. II a procedat la acte de brutalitate, lovindu-ne[1]. 271 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Sperând că veţi proceda la restabilirea ordinii lucrurilor, venim cu cele suscrise, rugându-vă respectuos a pedepsi pe bătăuşul Gheorghiu şi face şi pentru noi posibilă frecventarea cursurilor. Primiţi vă rog, domnule rector, asigurarea deosebitului nostru respect. 15 martie 1924 Glinberg A. [Bendit] Fainblat Domniei sale, d-lui rector al Univ. din Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1047, f.389) [1] Asupra acestui fapt vezi şi Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1068, f.79. 98 Domnule Rector, În diferite rânduri, atât verbal, cât şi în scris, v-am adus la cunoştinţă imposibilitatea în care vor să ne pună colegii noştri creştini de a frecventa cursurile. În ziua de 14 crt., subsemnaţii, studenţi ai facultăţii de drept, am fost puşi în imposibilitatea de a audia cursul d-lui prof. Coroi, iar azi, după terminarea prelegerii d-lui prof. Eug. Herovanu[1], colegii creştini, bruscându-ne şi lovindu-ne, ne-au oprit intrarea în sala de curs unde urma să-şi ţie prelegerea d. prof. [D.] Alexandrescu. Printre acei colegi am putut recunoaşte pe Ion Gheorghiu din anul II al aceleiaşi facultăţi. Conştienţi de rolul autorităţii universitare şi convinşi că veţi proceda imediat la restabilirea ordinii, spre a nu se da prilejul să triumfe din nou o stare lamentabilă, venim respectuos a supune cunoştinţei dv. cele de mai sus, mai ales că incidente la fel s-au petrecut azi şi la facultatea de ştiinţe, rugându-vă a dispune cele necesare. Primiţi, vă rugăm, domnule rector, expresiunea stimei noastre. 24.3.1924 [Urmează cinci semnături, printre care am descifrat: Croitoru I., Şaimovici Milu, Schönblum Arthur, Gh. Burd] Domnului rector al Universităţii Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1047, f.393) [1] Eugen Heroveanu (1874-1956) era profesor de procedură civilă, în 1929 transferându-se la Bucureşti, unde va preda aceeaşi disciplină. Ceva mai înainte, în 1922, fusese primar al Iaşului. 272 Documente 99 Rectoratul Universităţii din Cluj No. 1522-1923/24 Cluj, la 27 martie 1924 Domnule Decan, În urma hotărârii Senatului universitar, luată în şedinţa de la 26 martie c., am onoare a vă transpune alăturatul dosar cu privire la agresiunea brutală a studentului [Ion] Cincora asupra d-şoarei Goldstein, rugându-vă să binevoiţi a convoca de urgenţă Comisia disciplinară a facultăţii d-voastre, pentru a porni ancheta. Odată cu aceasta, fiindcă la Institutul de anatomie s-au întâmplat zilele trecute şi alte brutalităţi şi loviri asupra studenţilor evrei, vă depun şi un memoriu ce mi-au adresat aceşti studenţi şi vă rog să trimiteţi dinaintea Comisiei disciplinare şi pe d. student [Vasile] Noveanu, un permanent ferment de agitaţie printre colegii săi, şi pe D. Vindican. Dată fiind gravitatea faptelor ce mereu se repetă la Institutul de anatomie, vă rog d-le decan să faceţi ca ancheta să fie cât mai minuţioasă, stabilind cât mai larg toate responsabilităţile. Rector N. Bănescu Onor. Decanatul Facultăţii de Medicină. Cluj. (Arh.St.Cluj, Institutul de medicină şi farmacie din Cluj, fond 650, pachet 6, dos. 34, nepaginat) 100 Suceava, 8 aprilie 1924 Domnule Ministru, Ca român nu mă pot stăpâni fără a vă semnala următorul fapt de o gravitate covârşitoare ce se petrece în învăţământul secundar din Bucovina: La Liceul Israelit no. 3 din Cernăuţi funcţionează ca profesor un domn Carol Blum. Acesta în loc să se ocupe cu predarea lecţiunilor în ramura sa, propagă printre elevii săi ura contra neamului românesc şi pentru aceasta primeşte leafă de la statul român. Nu pierde nici o ocaziune de a face sionism în orele de clasă elevilor săi, îndemnându-i la ură contra statului român. Acest domn Carol Blum este înscris şi la facultatea de drept din Cernăuţi şi are de gând să se facă avocat[1]. Va să zică cu banii pe care îi încasează de la statul român se întreţine urmând dreptul la o facultate românească, iar pe de altă parte propovăduieşte ură şi dezbinare printre elevii săi, în loc să facă şcoală şi pentru 273 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) care primeşte şi leafă. Cu alte cuvinte statul nostru plăteşte un asemenea individ pentru activitatea lui antiromânească şi unde: tocmai la şcoală. Acelaşi domn Blum a mai fost eliminat de la Gimnaziul din Suceava tot pentru atitudinea lui antipatriotică şi antiromânească chiar la acea şcoală. Aceasta se poate foarte uşor verifica. Deci negăsind adăpost la instituţiune românească, s-a refugiat la o şcoală israelită, patronată de statul nostru, de unde continuă această activitate antiromânească. Un asemenea individ nu merită să fie plătit de statul român. V-am adus acest fapt la cunoştinţă, domnule ministru, în speranţa că veţi curăţa învăţământul nostru, de asemenea indivizi periculoşi siguranţei statului nostru[2]. Primiţi, domnule ministru, asigurarea distinsei mele consideraţiuni. [Prof. I. Procopovici] [Anexă] România Ministerul Instrucţiunii Publice Inspectoratul Regiunii XIV în Cernăuţi N-rul 49/prez. Cernăuţi, 5 iulie 1924 Cuprinsul: Blum Carol, prof. la lic. n-rul 3 Cernăuţi. Denunţ anonim pentru purtare necorespunzătoare. La n-rul 38247 şi 54617/24 din 14/4 şi 23/6. 1924. Domnule Ministru, Înapoindu-vă adresa anonimă alăturată în anexă şi răspunzând ordinului telegrafic n-rul 54617 din 23 iunie crt. privitor la pretinsa vinovăţie a profesorului Carol Blum de la Liceul n-rul 3 din Cernăuţi că: 1) ar propaga ura contra neamului românesc; 2) ar face şovinism în orele de clasă, îndemnând pe elevi la ură contra statului român; 3) că ar fi fost eliminat de la Liceul din Suceava pentru atitudinea sa antipatriotică şi antiromânească şi că ar continua activitatea sa antiromânească la Liceul n-rul 3, cu onoare raportăm, precum urmează: 1) După cum rezultă din certificatul de aplicaţie n-rul 963/19 din 15/10/1919, eliberat de direcţiunea liceului Suceava, profesorul din chestiune nu a fost eliminat pentru motivele arătate în denunţul anonim, ci a devenit dispensabil în urma suprimării claselor paralele neromâneşti şi a fost recomandat altor şcoli similare. 2) După cum rezultă din justificarea inculpatului, alăturată în anexă, coroborată şi prin relaţiile date asupra conduitei sale faţă de neamul românesc de prof. Leca Morariu[3], în calitate de delegat al comandamentului suprem al Cercetăşiei, prin certificatul ce i-a liberat, anexat aici, şi în parte prin relaţiile date de prof. universitar Ilie Bacinschi[4] asupra interesului ce a purtat limbii şi literaturii române încă înainte de unirea Bucovinei cu patria mamă, urmând cursuri de limba română la Seminarul românesc din Viena, inculpatul nu a manifestat ură contra neamului sau statului român. 274 Documente 3) În fine, şi din constatările repetate ce noi am făcut printr-un timp mai îndelungat asupra profesorului din chestiune, rezultă că învinuirile aduse prin denunţul anonim nu sunt întemeiate. Un lucru îl putem confirma din experienţă, şi anume cererea profesorului amintit într-o conferinţă a corpului didactic de la liceul din Suceava ca în manualele de istoria română, alineatele ce înfăţişează pe evrei ca intruşi şi element periculos din punct de vedere economic, să fie suprimate. Dar de aici până la afirmaţia că sădeşte în inimile elevilor săi ură contra statului român şi dispreţ pentru limba românească este o mare distanţă. Aşa fiind suntem de părere că şi această adresă anonimă nu are o valoare mai mare ca orice altă adresă anonimă[5]. Inspectorul şef [indescifrabil] D-lui ministru al Instrucţiunii, Bucureşti. (Arh.St.Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Direcţia Învăţământului Superior, dos. 357/1924, f.211) [1] Ceva mai târziu, în 1928, Carol Blum a publicat un studiu ce atingea dreptul roman, intitulat: Cauzele relegării poetului român P. Ovidius Naso la Tomis, Cernăuţi, Glasul Bucovinei, 1928, 54 p. [2] Denunţătorul, coleg cu Carol Blum, revine cu o nouă reclamaţie la data de 28 mai 1924, folosind mereu termenul pejorativ de „jidan”. Propune ca prof. Carol Blum să fie mutat la o şcoală din Dobrogea (cf. f.214-215). [3] Alexandru (Leca) Morariu (1888-1963) era din 1922 profesor de literatură modernă şi folclor la Universitatea din Cernăuţi. [4] Ilie Bacinschi (1882-1953) era profesor de limbi romanice la aceeaşi universitate. [5] La puţină vreme de la această anchetă, Carol Blum s-a mutat la Constanţa, fiind profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân”. 101 Rectoratul Universităţii din Cluj No. 1414 – 1923/24 Încunoştiinţare Senatul Universităţii din Cluj a luat în şedinţa de la 26 mai a.c.[1], cu unanimitate de voturi, următoarele decizii: I. Studenţii: 1) Nicorescu Eusebiu de la fac[ultatea] de drept; 2) Comşa Ioan [de la facultatea de drept]; 3) Cotişel Nicolae [de la facultatea de drept]; 4) Bardoşi Caius [de la facultatea de drept]; 5) Dobocan Victor [de la facultatea de drept] – implicaţi în tulburările de la 18 martie a.c. – se exclud de la examene pe timp de două sesiuni consecutive, începând cu sesiunea din iunie 1924; Râmneanţu Petre, de la medic[ină], pe o sesiune[2]. 275 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) II. Studentul Noveanu Vasile de la fac. de medicină, implicat în dezordinile de la Institutul Anatomic, se exclude timp de două sesiuni de la examene, începând cu actuala sesiune din iunie 1924. Studentul Cincora Ioan, vinovat de gravă agresiune, se exclude pentru totdeauna de la Universitatea din Cluj[3]. Cluj, la 27 mai 1924 Rector N. Bănescu (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, inv. 946, dos. 76, f.94) [1] Pentru procesul verbal al şedinţei Senatului Universitar în care s-a luat această decizie vezi Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, dos. 394, f.85-86. [2] Petre Râmneanţu (1902-1981) va deveni în cele din urmă asistent la catedra de Igienă şi sănătate publică a Universităţii din Cluj, afirmându-se ca un reputat eugenist, tributar biopoliticii naziste. În mod paradoxal, după instaurarea comunismului a fost cooptat ca lector la Institutul Politehnic din Timişoara, fără să fi fost vreodată incriminat pentru analizele sale pseudo-ştiinţifice anterioare, îndeosebi asupra sângelui. Vezi Lucian Butaru, Bio-politică identitară în Transilvania interbelică, în „Studia Universitas Cibiniensis”. Series Historica, 5/2008, p.205-207. [3] Acesta brutalizase o studentă. În plus, motivaţia suna astfel: „Învinuitul e un element recalcitrant, întreţinând printre studenţii anului I o atmosferă de tulburare continuă, cu toate că în mai multe rânduri i s-a atras atenţia serios asupra acestui lucru”. (Arh.St.Cluj, Universitatea „Regele Ferdinand I”, Fond 798, dos. 394, f.86). 102 Domnule Decan, Studenţimea română creştină de la Academia de Drept din Oradea Mare, animată de un spirit de iubire şi chiar şi de jertfă pentru neamul din care face parte, în urma celor petrecute în săptămâna precedentă în sânul studenţimii vă roagă să binevoiţi a da soluţie următorului protest. E regretabil faptul invocat de studenţii evrei ai acestei facultăţi într-un mod atât de jignitor la adresa d-lui profesor dr. Lazăr Iacob[1], dar în special la cea a neamului nostru. Este din partea lor o exprimare în mod făţiş şi de tot sinceră a sentimentelor incontestabile pe care – în semn de recunoştinţă – le nutreşte [sic] faţă de acest popor tolerant. Aceasta o dovedesc pe deplin următoarele dovezi: În ziua de 4 noiembrie a.c., după ce dl. profesor dr. Lazăr Iacob îşi terminase cursul de Istoria dreptului român, studenţii evrei care asistase la acest curs plecând spre casă au întrebuinţat expresiuni infamante la adresa d-lui profesor, în legătură cu ideile susţinute şi argumentate de d-lui, relativ la originea şi continuitatea poporului român în aceste plaiuri, zicând: „Cum vine un idiot să combată părerile istoriografilor Miklosi <Franc Miklosich>, [Robert] Rössler, [Franz Josef] Schultzer” etc, precum şi multe altele, conform declaraţiilor 276 Documente anexate. Mai departe au zis: „Cum vin nişte dascăli de la sate să propună la catedrele universitare” etc. Faţă de atitudinea odioasă a acestor colegi care fac astfel de insulte în defavorul prestigiului nostru moral de la această facultate, vă rugăm să puneţi la cale ancheta cea mai severă urmată de sancţiunile ce cad în competenţa on. Consiliu profesoral. Studenţimea indignată de acest fapt a hotărât ca studenţimea evreie de la această facultate să nu poată fi lăsată la cercetarea cursurilor, urmând a-şi ispăşi pedeapsa cuvenită. Nu ne îndoim că domnul decan va da tot posibilul cercetării cauzei în drept, ca astfel studenţimea noastră să primească o satisfacţie deplină. Oradea Mare la 7 noiembrie 1924 Ca delegaţi din partea studenţimii Raţiu Cornel[2] (Arh.St.Cluj, Facultatea de drept din Oradea, Fond 798, inv. 1375, dos. 64, f.10) [1] Lazăr Iacob (1884-1951) era absolvent de teologie, predând apoi Dreptul bisericesc la Academia de drept din Oradea între 1921-1934, fiind şi decan al acestei instituţii în perioada 19251927. După desfiinţarea facultăţii orădene, s-a transferat la Cluj, pentru ca din 1938 să ilustreze aceeaşi materie la facultatea de teologie din Bucureşti. Mereu s-a invocat în biografia acestuia calitatea de delegat la adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Fiul său, Caius Iacob, s-a afirmat ca specialist în mecanica fluidelor şi în analiza matematică, devenind şi el profesor universitar. [2] Alţi doi indescifrabili. 103 Domnule Decan, După informaţiile primite, câţiva studenţi evrei de anul I de la Academia de drept au aflat de cuviinţă să facă obiect de critică prelegerile ţinute asupra ches­ tiunii continuităţii elementului românesc în Dacia Traiană, aducându-mi fel şi fel de insulte, ba mai mult insultând însăşi naţia românească prin cuvintele lor nesocotite. Acestor studenţi li s-a părut o îndrăzneală prea mare faptul că de la catedră s-a combătut teoria contrară continuităţii elementului românesc, căci cum s-ar putea explica altfel atitudinea aceasta a unor studenţi care – luptând încă cu greutăţile limbii – cu greu pot să urmărească cursurile profesorilor. Chestiunea aceasta, departe de a fi numai o chestiune personală, trebuie considerată ca una care jigneşte prestigiul Academiei de Drept şi sentimentul naţional al studenţilor români, dovadă faptul că studenţii evrei au fost opriţi de la cursuri. 277 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Dorind să se facă lumină deplină asupra acestui incident, rog să binevoiţi a ancheta cazul spre a se putea aplica celor vinovaţi sancţiunile cuvenite. Totodată anexez şi numărul din ziarul „Sentinela de Vest” în care se descrie cazul[1]. Primiţi d-le decan asigurarea deosebitei mele consideraţii. Oradea Mare, 10 noiembrie 1924. Lazăr Iacob Prof. la Acad. de Drept (Arh.St.Cluj, Facultatea de drept din Oradea, Fond 798, inv. 1375, dos. 64, f.21) [1] Este vorba de „Sentinela de la Vest”, I, 1924, nr. 158 (sâmbătă, 8 noiembrie), p.1, articolul intitulându-se Două cazuri. Gazeta apărea zilnic la ora 15 şi avea ca director pe colonelul A. Negulescu. 104 Proces Verbal Dresat în ziua de 13 noiembrie 1924 în sala profesorală a Academiei de Drept din Oradea Mare, asupra celor ce s-au anchetat de d-nii profesori dr. Andrei Sigmond şi dr. Bogdan Ionescu, constatându-se următoarele: 1) S-au ascultat studenţii Raţiu Cornel şi Mercea George, susţinând întocmai cele expuse de ei în declaraţiunile alăturate. 2) S-au ascultat pe mai departe şi studenţii Petrovici George şi Halmagian Teodor, care asemenea susţin întocmai cele expuse în declaraţiunile alăturate. Studenţii Raţiu Cornel şi Mercea George declară că grupul studenţilor ovrei, în care s-au folosit expresiuni jignitoare la adresa d-lui prof. dr. Lazăr Iacob şi la adresa românilor în general, era compus cam din vreo 15 persoane. 3) S-au ascultat şi studenţii ovrei: Kohn Andrei, Kertész Tiberiu, Szenszky Alexandru şi Ernest Glück, care declară că în ziua de 4 nov. [1]924 au ieşit în grup de la ora de Ist. dreptului, predată de dl. prof. dr. Lazăr Iacob, şi au mers împreună până la strada Regele Ferdinand, cu observaţia că dl. Kohn Andrei i-a ajuns la oficiul poştal, iar dl. Kertész Tiberiu a părăsit grupul la edificiul poştei încovoindu-se pe str. Ivanyi Ödön; cât priveşte studenţii Klein Géza şi Klein George au ajuns grupul la poştă, însă nu au mers împreună, ci au ţinut mergând la o depărtare oareşcare. Prin urmare, studenţii Raţiu Cornel şi Mercea George, în prezenţa studenţilor susmenţionaţi, declară că marţi la 4 nov. [1]924, ora 9, mergând în urma grupului chiar de la Academie până la str. Regele Ferdinand, au auzit din partea grupului neputând preciza cine anume a insultat de „paşi” – derbedeu – persoana d-lui prof. dr. Lazăr Iacob, iar la adresa românilor în general au spus că sunt nişte venetici toleraţi, care au furat ţara şi numele şi care au impertinenţa că ar fi băştinaşi şi stăpânitori ai acestor ţinuturi. Studenţii care formează grupul mai sus menţionat neagă că ar fi zis astfel de lucruri. 278 Documente Studentul Halmagian Teodor şi Petrovici George susţin atât prin declaraţiile scrise alăturate, cât şi prin declaraţii verbale, în prezenţa grupului celor 6 (şase) studenţi, adică a celor sus menţionaţi, că joi la 6 nov. [1]924 ora 8 ½ erau pe coridorul Academiei din partea cărui grup s-au auzit fără să poată preciza cine anume a strigat cuvintele de „idiotul acesta vrea să combată pe Rössler”, raportându-se la persoana d-lui prof. Lazăr Iacob. Studenţii Kohn Andrei, Kertész Tiberiu, Szenszky Alexandru, Ernest Glück şi Gyarmati Emerich recunosc că au fost joi, adică în 6 nov. [1]924, ora 8 ½, pe coridorul Academiei, însă neagă că ar fi vorbit astfel de cuvinte. Continuare în ziua de 14 nov. 924, ora 3 p.m. După mărturisirea studenţilor de faţă, adică a celor 4, cu declaraţie scrisă, şi a tuturor celor citaţi şi prezenţi, studenţii Lovasy Francisc şi Rosenberg Nicolae nu au fost de faţă la cursul de Istoria dreptului român în ziua de 4 nov. [1]924 şi nici la cursul de Medicină legală în ziua de 6 nov. [1]924. Pentru studenţii Klein Géza şi Klein George se constată atât din declaraţiunile celor 4 stud. cu provocări scrise, cât şi a celorlalţi stud. citaţi şi prezenţi, că la cursul din 4 nov. [1]924 nu au făcut parte din grupul care vocifera, rămânând totuşi oarecare îndoială asupra stud. Klein Géza. Iară la cursul de joi, adică 6 nov. [1]924, nu au luat parte la incidentul dintre studenţi în Academie, însă este o îndoială dacă s-au întâlnit cu grupul care pleca de la Academie în poarta Academiei sau mai departe pe stradă. Se constată din depoziţia studenţilor de faţă că stud. Gyarmati Emerich a luat parte la cursul din 4 nov., precum şi la incidentul din 6 nov. ora 8 ½. Se mai constată din depoziţiile tuturor studenţilor de faţă că studenţii Weinstein Ştefan, Waldman Ludovic, Schwimmer Vasile, Weinberger Andrei, Varady Ernest, Samuil Ernest, Polgar Ştefan, Grün Ernest şi Braun David nu au participat la cursuri nici în ziua de 4 nov. şi nici în ziua de 6 nov. [1]924. Iar despre studenţii Birr Eugen, Glück Ludovic, Kertész Vasiliu şi Lampel Eduard este îndoială dacă au fost sau nu în acele două zile, rezultând din declaraţiunile confuze ale celor de faţă. Aceştia din urmă, deşi au fost citaţi, nu s-au prezentat. Studentul Kertész Ladislau din anul II mărturiseşte în prezenţa tuturor studenţilor de faţă că a luat parte la incidentul petrecut între studenţi în sala anului I, în ziua de 6 nov. 1924, ora 8 ½, şi după incident s-a coborât din etajul Academiei împreună cu studenţii Kertész Tiberiu, Kohn Andrei, Szenszky Alexandru, Gyarmaty Emerich şi Glück Ernest. El susţine că personal n-a vorbit nimic şi nici n-a auzit să fi vorbit grupul de cinci studenţi nimic. Asemenea şi studenţii din grup declară că Kertész Ladislau n-a vorbit nimic din cele ce se acuză. Continuare în ziua de 15 nov. [1]924, ora 5 p.m. Studentul Goldiş Alexandru din anul III declară că în ziua de 6 nov. [1]924, înainte de cursul [de] Med[icină] leg[ală], când grupul studenţilor ovrei se cobora pe scări din etaj a auzit dintre ei unul exprimându-se „le voieşte el” – acel profesor – să combată pe Rössler, el este prea mic pentru acest lucru. Mai declară că a auzit vorbind studenţii români din anul I între ei cu indignare, că studenţii ovrei au calificat cu „idiot” pe dl. prof. dr. Lazăr Iacob şi că românii sunt nişte venetici pe aceste ţinuturi şi sunt fără continuitate. 279 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Sublocotenentul Moşoiu George, stud. de anul I, declară că într-o conversaţie cu studentul Kohn Andrei i-ar fi declarat: „pentru ce să suferim noi toţi din cauza a doi sau trei care sunt vinovaţi”. Tot slt. Moşoiu declară că are impresia cum că Kohn Andrei cunoaşte pe studenţii vinovaţi, pentru că i-a spus că a avut intenţia să scrie un articol în „Nagy­ váradi napló”, în sensul cum s-a exprimat. Studentul Ciurba Leontin de anul I susţine întocmai cele expuse de el în declaraţia alăturată. Studentul Sirban Aurel din anul I şi studentul Pop Gavril tot de anul I asemenea susţin declaraţiile date în scris de ei aici alăturate. În urmă, studenţii Kohn Andrei, Glüch Ernest, Szenszky Alexandru şi Gyarmati Emerich, toţi de anul I, au fost ascultaţi individual şi fiecare a negat că ar fi vorbit ceva atât personal, cât şi ceilalţi din grupul celor cinci: Kohn, Szenszky, Glüch, Gyarmati şi Kertész. Este de remarcat că la această şedinţa Kertész Tiberiu a absentat deşi a fost prevenit. Prof. Bogdan Ionescu[1] Dr. Andrei Sigmond[2] [Anexa 1] Declaraţie Subsemnatul Gh. Petroviciu, stud. în drept, declar pe cuvântul meu de onoare că în ziua de 4 nov. 1924, dimineaţa la ora 9, în localul Academiei de Drept din loc., unul dintre studenţii evrei a spus următoarele: „Még ez a hülye meg akarja Rösslert megcáfolni!”[3]. Aceste cuvinte au fost exprimate după ce studenţii creştini i-au dat afară, respectiv i-au provocat să părăsească cursurile. Toate aceste declarate corespund cu adevărul şi în cazul când se va face înfăţişarea sunt întotdeauna prezent pentru a arăta persoana care a exprimat aceste cuvinte. Oradea Mare la 7.XI.924 Gheorghe Petroviciu Stud. în drept [Anexa 2] Declaraţie Subsemnatul Mercea Gheorghe, student la Academia de drept din Oradea Mare, relativ la insultarea întreg neamului românesc şi în special d-lui profesor Iacob Lazăr, declar următoarele: 280 Documente La data de 4 (patru) noiembrie a.c. un grup de studenţi jidani, după cursul Istoriei dreptului român, predat de dl. profesor Iacob Lazăr, părăsind localul Academiei, în stradă, au început să facă critica despre incapabilitatea d-lui profesor în chestiune, pronunţându-se că cum vine un astfel de derbedeu şi persoană lipsită de cunoştinţele generale să combată pe Miklösy <Miklosich>, Rössler, Schultzer etc. Tot acest grup de jidani a jignit moralul şi caracterul poporului român declarându-se că românii sunt numai nişte venetici, toleraţi, şi că şi-au furat trecutul, ţara şi numele, şi încă mai au curajul şi mutra impertinenţei să cerce de a documenta că ei sunt băştinaşii acestor ţinuturi. Aceasta-mi este declaraţia pe care o susţin şi semnez. Oradea Mare la 8 noiembrie 1924 Mercea Gheorghe Stud. la Academie de Drept (Arh.St.Cluj, Facultatea de drept din Oradea, Fond 798, inv. 1375, dos. 64, f.7-8, 3-4; o copie a procesului verbal din 13 noiembrie 1924 şi în dos. 55, f.13-14) [1] Bogdan Ionescu (n.1875) era profesor de drept civil. Iniţial a fost licenţiat în ştiinţe (1896), dar după un deceniu şi-a luat licenţa şi în drept, cu un doctorat la Paris (în 1914). [2] Andrei Sigmond (1875-1936) era profesor de statistică şi finanţe. [3] Traducere: „Acest idiot vrea să-l contrazică pe Rössler!” (ung.). Însă organul de presă antisemit „Acţiunea Românească” reproduce astfel expresia: „Mit, hát ez pasas akarja Rössler elveit ellentmondani?” („Ce, acest tip vrea să contrazică principiile unui Rössler?”). Alături de alte aspecte ale incidentului, în Îndrăzneală jidovească, în „Acţiunea Românească”, Cluj, I, 1924, nr. 4 (15 decembrie), p.12. 105 Asociaţia Studenţilor Creştini Bulevardul Elisabeta no. 8 Iaşi No. 332 28 noiembrie 1924 Domnule Rector, Avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă următoarele: În ziua de 10 decembrie 1924 se împlinesc 3 ani de când studenţimea română a început o luptă având de scop Numerus clausus, ca măsură de apărare a clasei dirigente de elementele străine, care au invadat-o şi care, prin situaţia materială superioară nouă şi prin alte însuşiri specifice, tind să o înăbuşe, formând-o numai din sânul lor, pentru ca astfel să poată deveni conducătorii neamului românesc. În timpurile când studenţimea deznădăjduită de a ajunge la vreun rezultat, pentru că acolo unde se adresa cu glas de fiu, găsea neascultare, hulă, ba şi bătaie, s-a luat hotărârea ca ziua de 10 decembrie să fie sărbătoare studenţească. În anul trecut, an de tristă memorie, ziua de 10 decembrie a fost mânjită de măsurile barbare luate de fostul prefect Manciu, care, în stradă, în văzul tuturor cetăţenilor, a bătut până şi pe studente (d-ra Silvia Teodorescu). 281 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Anul acesta, domnule rector, studenţimea dornică de dreptate şi legalitate, ceea ce de altfel totdeauna a căutat şi dacă a depăşit n-a făcut-o decât fiind nevoită, vine să vă roage să aprobaţi ca această zi să fie sărbătorită aşa cum trebuie şi aşa fel ca studenţimea să vadă că în această ţară se mai găsesc părinţi cărora fiii lor adresându-se, să fie ajutaţi. Departe să fie de dumneavoastră, domnule rector, gândul că studenţimea creştină este condusă de idei greşite, [că] este anarhistă. Mai mult ca oricând ea vrea să vă dea dovada că e conştientă de rolul ei şi că duce o luptă pentru salvgardarea naţiunii, având ca deviză: „Hristos, Regele, Naţiunea”. Vă expunem, domnule rector, programul: Dimineaţa 1) Tedeum la Mitropolie, unde se va face un parastas pentru studenţii morţi în război şi după care studenţimea se va îndrepta în grupuri şi linişte, spre universitate unde în sala Paşilor Pierduţi se va ţine o întrunire. 2) Întrunirea: se vor rosti discursuri ocazionale, după care studenţii se vor împrăştia în grupuri şi în linişte. După masă 3) O şezătoare culturală în aulă, care se va compune din: a) conferinţa unui domn profesor universitar şi b) producţiuni artistice ca: recitări, cântece etc. În felul acesta, credem, domnule rector, că se poate serba ziua de 10 decembrie, pentru ca studenţimea să fie mulţumită, pentru ca domnii profesori să vadă că studenţii sunt doritori de manifestări culturale şi pentru ca neamul românesc să vadă că la poarta clasei dirigente stau studenţii conştienţi care prin muncă încordată şi cu orice jertfă vor face ca să fie recucerită din mâinile străinilor şi ferită pe viitor de invaziuni. Vă rugăm cu toată stăruinţa, domnule rector, să binevoiţi a aproba să o serbăm în felul expus mai sus. Comitetul îşi asumă răspunderea îndeplinirii stricte a programului. Vă mai rugăm ca pentru ziua de 10 dec. să interveniţi pe lângă domnii profesori să suspende cursurile, lucru care de altfel îl va face şi o comisiune de studenţi. Studenţimea română creştină, în speranţa că îi veţi da ascultare şi aprobare, contribuind astfel la liniştea stării ei sufleteşti atât de mult încercată până azi de toate măsurile tacticii greşite adoptată de către acei ce ar fi trebuit s-o îndrumeze cu blândeţe, vă asigură de adâncul ei sentiment de respect şi dragoste neţărmurită, aducându-vă totodată la cunoştinţă că e conştientă că duce o luptă dreaptă de salvare a neamului ameninţat de pericolul jidovesc şi că în această luptă doreşte cu ardoare să fie condusă de toţi părinţii ei sufleteşti. Preşedinte Ion Gr. Sava Secretar M. Urziceanu Vicepreşedinte I. Sârbu Membri în comitet[1] D-niei sale, domnului rector al Universităţii Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057, f.17-18) 282 Documente [Rezoluţie: „La Senat”. Semnat „Rector”] [1] Urmează mai multe semnături, peste 100, unele indescifrabile. Din cele lizibile redăm aici: I. Mocanu, Elvira Ionescu, Grigore Al. Cuza, Vasile Isăceanu, Mihai N. Popovici, Victor Silaghi, Elinor Usatiuc, Constantin Iordăchescu, I. Negulescu, Constantin Ştefănescu, Gh. Collea, Emil Pavel, Gh. Maxim, C.C. Sârbul, Gh. Brătianu, Leonid Samsonov, Dorin Popovici-Puiu, N. Marcu, S. Ivanovschi, Eugen Croitor, Gr. Livovsky, V. Scaleţchi, Ion Ene, Vasile Şt. Paraschiv, N. Neaga, I. Hurmuzachi, H. Predescu, George Bartal, H. Predescu, Al. Predeţeanu, Gr. Morariu, Al. Bacinschi, R. Boboc, N. Paiaschi, I. Bandac, Partenie Sberea, Silvia Zelea-Codreanu, Iridenta Zelea-Codreanu ş.a. (Ca şi Silvia, aceasta din urmă era sora lui Corneliu şi se va căsători mai apoi cu Ioan I. Moţa). 106 Asociaţia Studenţilor Creştini Bulevardul Elisabeta no. 8 Iaşi No. 339 28 noiembrie 1924 Domnule Rector, „Asociaţia Studenţilor Creştini”, societate a studenţilor iubitori de neam, demni urmaşi ai strămoşilor care s-au jertfit pentru patrie, şi singura speranţă pe viitor a acestui neam, sleit de puteri din cauza paraziţilor jidani, vine încă o dată cu rugămintea fierbinte de a binevoi să-i recunoaşteţi existenţa şi activitatea. Această asociaţie este singura care urmează vechiului centru „Solidaritatea”. Ea urmăreşte unirea sufletească a tuturor studenţilor şi prin aceasta este superioară tuturor societăţilor prevăzute în noul regulament universitar, care nu este demn de o ţară civilizată şi pe care studenţimea nu vrea să-l recunoască, ea fiind conştientă de rolul ei şi trebuind a i se permită libertatea de acţiune, singurul mod în care se poate pregăti pentru buna conducere a ţării. Ceea ce trebuie studenţimii nu sunt societăţile separatiste, unde agenţii bolşevici-comunişti pot mai cu uşurinţă să-şi plaseze teoriile lor meschine şi periculoase, ci o societate care să-i permită a se forma în spiritul naţional, alcătuind astfel o garanţie pentru părinţii ei, care i-a crescut şi care o întreţine prin munca lor, că vor păzi cu toată tăria şi chiar cu jertfa vieţii lor, renumele ţării româneşti. Sunt încă vii în minţile studenţilor imaginile lui Tudor, Horia, Cloşca, Crişan, Mihai cel Viteaz, Ştefan cel Mare şi celorlalţi bărbaţi de seamă ai neamului, imagini ce cu atâta măiestrie le-au întipărit pentru vecie în minţile lor profesorii ce le-au dat cartea în mână. Studenţimea care în timpul marelui război a dat tributul ei, a pierdut părinţi scumpi şi fraţi, nu poate astăzi să abdice de la rolul ce i se impune, ea datorind recunoştinţă înaintaşilor, rol de străjeri la poarta clasei dirigente ameninţată să fie cuprinsă de jidani pentru a deveni astfel stăpânitorii neamului. Dacă toate acestea nu pot fi destule argumente pentru a recunoaşte „Asociaţia Studenţilor Creştini”, vă rugăm domnule rector să o spuneţi pentru ca studenţii să vadă că nu mai au nici o speranţă de a fi vreodată ascultaţi de părinţii lor sufleteşti. 283 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Domnule rector, pe motivul că nu e conformă cu regulamentul, nu veţi putea să nu recunoaşteţi asociaţia noastră, pentru că nici „Societatea studenţilor jidani” pe care aţi recunoscut-o nu intră în cadrul regulamentului, sau dacă intră, un asemenea regulament care dă în ţara românească drepturi jidanilor, şi românilor nu, nu mai poate un moment să dăinuiască, el constituind o mare ruşine. Vă înaintăm alăturat noul regulament în care puteţi vedea menirea asociaţiei, în care puteţi vedea dorinţa de cultură naţională şi de legalitate a studenţilor şi în care se poate vedea că neamul românesc nu va putea un moment să se îndoiască de viitorul lui atâta timp cât vor fi la cârma lui elemente formate în vederile expuse. Astăzi, când cei ce au nenorocit un neam întreg, la răsărit de ţara noastră, caută să ne infecteze şi pe noi cu otrava teoriilor marxiste, începând şi la noi, ca şi acolo cu elementele studenţeşti, Asociaţiei îi incumbă datoria, ca şi domnilor profesori universitari, de a se pune în gardă. Fiecare moment pierdut e un pas enorm spre dezastru. Domnule rector, dacă nici aceste argumente nu sunt deajuns, vă mai rugăm să cercetaţi cu deamănuntul statutele ce se află depuse la secretariat cu o cerere anterioară, vă mai rugăm să căutaţi a vă informa de activitatea acestei asociaţii care a lucrat până azi nerecunoscută, mereu însă cu speranţa de a fi, în vederea cărei recunoaşteri a făcut repetate încercări. Astăzi se îndreaptă studenţimea din nou către dumneavoastră, cu rugămintea de a recunoaşte „Asociaţia”, redând astfel liniştea în sufletele celor ce-s mâhniţi că muncind româneşte şi creştineşte nu-s aprobaţi în ţara românească. Plini de speranţă, aşteptăm răspunsul şi ne place să credem că clipele de zbucium ce le-am avut până acum vor căpăta sfârşit. Vă asigurăm, domnule rector, de nemărginita noastră dragoste şi vă promitem a nu pleca de la datorie, orice s-ar întâmpla. Fericirea şi conştiinţa datoriei împlinite. Preşedinte Ion Gr. Sava Secretar M. Urziceanu D-sale, domnului rector al Universităţii din Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1087, f.80-82) [Rezoluţii: „La Senat”. Semnat „Rector”; „Senatul roagă pe d-nu Bratu să studieze chesiunea şi să se facă un raport”. Semnat indescifrabil] 284 Documente 107 Asociaţia Studenţilor Creştini Bulevardul Elisabeta no. 8 Iaşi No. 342 30 noiembrie 1924 Domnule Rector, Asociaţia studenţilor creştini, faţă de refuzul categoric şi fără motive al Senatului universitar pentru a serba creştineşte, româneşte şi legal ziua de 10 decembrie, zi sfântă pentru studenţi, îşi declină orice răspundere de eventualele urmări ale acestui refuz, urmări cărora nu li se poate preciza caracterul, având în vedere spiritul agitat al studenţilor loviţi din nou în cele mai frumoase ale lor sentimente. Asociaţia îşi exprimă regretul că este pusă în imposibilitate de a stabili o unire între studenţi şi de a normaliza starea de spirit tulbure care domneşte, ea fiind singura forţă care ar putea face acest lucru dacă ar avea concursul domnilor profesori universitari. Primiţi totuşi, domnule rector, asigurarea deosebitului respect ce vi-l conservăm. Preşedinte Ion Gr. Sava Secretar M. Urziceanu[1] D-niei sale, domnului rector al Universităţii Iaşi. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057, f.37) [1] Urmează mai multe semnături. 108 [Intrat la 4 decembrie 1924] Domnule Decan, În ziua de 2 decembrie 1924, după ora 7, când se terminase cursul de Drept roman, mi s-a adus la cunoştinţă de către studenţii Géza Klein, Samuel Zaharovitz, Glück Ernest, că colegii lor au stins lumina electrică şi i-au bătut. Unii dintre colegi au dezaprobat fapta, între care fiind şi mulţi domni ofiţeri şi dl. Mavrodin, profesor la Liceul „Gojdu”. În ziua de 3 decembrie 1924, studenţii evrei, în număr mare, au venit la cursul de Drept roman, urmând textul legii [din] 2 ianuarie 1921, art. 6, şi potrivit Regu[lamentului] d[e] ordine şi disciplina stud. univ. [din] 13 mai 1923, art. 12, 13. Ca să evite orice neînţelegeri au aşteptat venirea mea, ca o dată cu intrarea mea 285 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) să intre în clasă, rugându-mă chiar să-i iau sub scutul meu, spre a nu fi daţi afară din clasă. Pe când intrau aceştia în clasă, în coridor, aproape de intrare, aşteptau studenţii din anul II, Anca şi V. Pop. Studentul Anca văzând procedeul meu, legal, că conform legii apar şi aplanez conflictul între studenţi, începu în mod cu totul sarcastic să râdă; observând aceasta, i-am atras atenţia că e cu totul neîndreptăţit să aducă ofensă profesorului cu un asemenea râs. După terminarea primei ore de Drept roman, 5-6, în continuarea orei celei a doua, unii dintre studenţi văzând că colegii lor evrei asistă la curs, contrar unei dispoziţii luate de o întrunire a studenţilor, se sfătuie ca să părăsească clasa şi să lase pe colegii lor spre audierea mai departe a cursului de Drept roman. Intrând în clasă spre a continua cursul, găsesc pe studentul Raţiu Cornel că îndemna studenţii a părăsi clasa, zicându-le: „Hai mă, solidarizaţi-vă cu toţii”. L-am dojenit de fapta lui, că nu se comportă cu legile şcolare. Pe când ţineam cursul, veni în clasă studentul anului II, Andrei, se aşază în bancă; misiunea lui era să îndemne pe studenţi a lua o poziţie în contra colegilor lor evrei. L-am poftit afară şi, după ieşirea mea, d-sa s-a reîntors iară la studenţii anului I. În contra acestui student există o anchetă făcută de dl. prefect al poliţiei, căci d-sa împreună cu un altul, Ziroş, au spart geamurile prăvăliei unor evrei, cu ocazia serbării „Oinei”, când însuşi dl. secretar general fu în Oradea Mare şi ceru relaţii în contra faptului săvârşit. Având în vedere legea [din] 2 ianuarie 1926, § 6, şi Regulamentul de ordine şi dis[ciplină] stud. univ. [din] 13 mai 1923, § 12, 13, care impun în mod imperativ frecventarea cursurilor, şi având în vedere că unii dintre studenţii citaţi mai sus caută să împiedice pe colegii lor de a se supune legii şi reg. universitare, rog pe dl. decan a supune cazul onor Comisiei disciplinare conf. art. 20 Reg. şi a se da pedepsele prevăzute în Regulamentul de disciplină, căci astfel se va aduce linişte în facultatea de drept, de care avem nevoie, spre a duce la un grad înalt cultura juridică, de care ţara are azi mare nevoie. Primiţi vă rog d-le decan asigurarea osebitei stime. Dumitru D. Mototolescu[1] Profesor suplinitor de Drept roman D-lui decan al Academiei de Drept [Oradea] (Arh.St.Cluj, Facultatea de drept din Oradea, Fond 798, inv. 1375, dos. 64, f.17) [1] Dumitru Mototolescu (1884-1970), cu studii de drept pe la diverse universităţi germane (Berlin, München, Leipzig, Bonn şi Freiburg) şi doctoratul la Bucureşti, pentru ca mai apoi să-şi mai susţină un doctorat în filologie slavo-romanică la Universitatea cehă din Praga. Din martie 1919 până la 1 octombrie 1921 a fost profesor suplinitor la facultatea de drept din Iaşi (la catedrele de Drept roman şi Istoria dreptului vechi românesc), de unde a trebuit să plece, întrucât a intrat aproape imediat în conflict cu promotorii şi susţinătorii antisemitismului de aici, A.C. Cuza şi Ion Coroi. Din nefericire, într-un studiu dedicat acestuia din urmă de către Dan Constantin Mâţă (Ion N. Coroi – profesor de drept roman la Universitatea din Iaşi, în „Analele Ştiinţifice al Universităţii Al.I. Cuza Iaşi”, Ştiinţe Juridice, tom. LII, 2006, p.175-193), nu se suflă o 286 Documente vorbă despre atitudinea profund antisemită a lui Coroi, menţionându-se însă despre conflictul acestuia cu Mototolescu, împotriva căruia erau şi studenţii cuzişti, motivând autorul studiului prin faptul că viitorul profesor orădean era „înzestrat cu puţine calităţi pedagogice” (p.181). Aspectul este inexact, Mototolescu fiind în conflict doar cu studenţii antisemiţi, ulterior având parte de o carieră unanim recunoscută şi apreciată, mai ales în ceea ce priveşte istoria vechiului drept românesc. A devenit apoi profesor la facultatea de drept din Oradea, iar după desfiinţarea acesteia a trecut la Universitatea din Cluj. 109 Onorat Consiliu Profesoral ! Studenţimea română de la Academia de Drept, de sub conducerea d-voastră, ţine să vă aducă la cunoştinţă următoarele: De la începerea anului şcolar până la data insultei adusă de colegii ovrei, la adresa neamului românesc şi la adresa d-lui profesor dr. Lazăr Iacob, am avut o atitudine paşnică. Chiar şi cu această ocazie ne-am reţinut de la violenţă, adresându-ne d-voastre pentru pedepsirea celor vinovaţi. Fără a ne amesteca în chestiunea aplicării pedepsei, am constatat că aceea e prea uşoară şi acest fapt a determinat pe colegii români din anul I să oprească de la cursuri pe cei găsiţi vinovaţi[1]. A mai contribuit la indignarea noastră, a tuturor, şi atitudinea vădită de a-i lua sub ocrotirea sa pe cei vinovaţi a d-lui profesor agr[egat] supl[initor] Mototolescu. Noi considerăm acest fapt ca o dezaprobare a pedepsei aplicată vinovaţilor şi astfel ca o insultare a celorlalţi domni profesori de la Academie. De altă parte, atât în cursul anului trecut, cât şi în acesta, domnia sa a manifestat o atitudine făţişă faţă de unii colegi români, fiind în avantajul colegilor ovrei, atitudine care revoltă pe orice om. La examene era lipsit de imparţialitate în aprecierea cunoştinţelor. Din aceste motive înfierăm atitudinea d-lui profesor Mototolescu şi cu onoare vă rugăm să binevoiţi – în interesul liniştei şi al bunului mers al cursurilor – să-l invitaţi să se reţină de la agitarea spiritelor, prin atitudinea necorectă a d-niei sale. Oradea Mare la 5 decembrie 1924 [72 semnături indescifrabile][2] [Anexă] Domnule Decan, Într-o cerere adresată d-voastră, în care arătam că studenţii Andrei, Anca, stud. a. II, şi Raţiu Cor., an I, neavând o purtare conform Regulamentului universitar, ceream o anchetă de pedepsirea lor. Dar eu, personal, în ceea ce priveşte pe studenţii evrei, care pedepsiţi de onoratul Consiliu pentru abateri de la Regulamentul universitar prin hotărârea con- 287 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) siliului, nu am avut cunoştinţă dacă li s-a hotărât ca în înţelesul pedepsei a fost şi aceea „de a frecventa sau nu cursurile”. Aflând însă atitudinea studenţilor evrei, care în unire poate cu alte persoane din afară de Academia de Drept au adus jignire studenţimii noastre, socot a retrage cererea mea şi rog pe onoratul Consiliu a nu aplica nici o pedeapsă, căci lovirea studenţilor de către persoane în afară este în dauna culturii române. Primiţi vă rog d-le decan asigurarea osebitei mele stime. Dumitru D. Mototolescu Profesor suplinitor de Drept roman (Arh.St.Cluj, Facultatea de drept din Oradea, Fond 798, inv. 1375, dos. 64, f.23, 28) [1] În conformitate cu decizia consiliului profesoral din 24 noiembrie şi 10 decembrie 1924, studenţii evrei Emeric Gyarmati, Ernest Glück, Tiberiu Kertész, Andrei Kohn şi Alexandru Szenszki au fost pedepsiţi prin pierderea dreptului de a se prezenta la o sesiune de examene, neputând face acest lucru decât în iunie 1926. (cf. (Arh.St.Cluj, Facultatea de drept din Oradea, Fond 798, inv. 1375, dos. 64, f.34) [2] Putem totuşi desluşi: Silviu Andrei, Coriolan Chiz, P. Varga, Gavril Pop, Radu Cornel, Petrovici Gh., Hălmăgean, Radu Ioan, Moşoiu Gh., Balogh Ion, Haioş Ion. 110 Asociaţia Studenţilor Creştini Bulevardul Elisabeta no. 8 Iaşi No. 370 11 decembrie 1924 Domnule Prorector[1], Avem onoare a vă comunica următoarele: Asociaţia Studenţilor Creştini dintru început a avut de scop să unească pe toţi studenţii din ţinuturile alipite. Se ştie că basarabenii au fost cei mai greu de alăturat din cauza elementelor socialist-bolşevice[2], foarte numeroase în sânul lor şi din cauza unui sectarism pronunţat, explicat probabil prin situaţia pe care au avut-o sub dominaţia rusească. Acest sectarism, din durere, se menţine până în prezent, cu tendinţa de pronunţare, cu toate repetatele încercări din partea studenţilor creştini de a-i alipi sufleteşte. Succesul membrilor asociaţiei nu s-a putut înregistra din mai multe motive: 1) Prigoana contra conducătorilor ei în lupta de salvare a culturii naţionale, prin „numerus clausus”, de către autorităţi. 2) Nerecunoaşterea ei de către Rectorat. 3) Încurajarea propagandei socialist-comuniste prin bunăvoinţa mai multor d-ni profesori. 4) Reaua interpretare şi situaţia dârză a altor profesori faţă de caracterul de naţionalism al Asociaţiei. 288 Documente Numai datorită acestor nesocotiri a unei părţi studenţeşti, convinsă de pericolul ce ameninţa neamul şi gata la orice jertfă pentru a-l salva, a putut face să se înregistreze incidente de felul acelora din str. Râpei, de la Senat şi întregile convoaie de oameni buimăciţi de teorii confuze şi otrăvitoare purtând spre un ideal necunoscut flamura unui steag roş susţinut de neamurile lui Troţki[3], doritori ai „luminii de la răsărit”. De aceea, domnule prorector, Asociaţia Studenţilor Creştini căreia îi incumbă datoria de a se îngriji de viitorul acestei ţări, prin controlarea ideilor ce se vântură prin minţile studenţimii, dornice de o direcţie, cum îndreptarea lor pe calea adevărului care este „iubire de neam cu orice jertfă”, vă roagă ca întotdeauna să binevoiţi a-i da ascultare sesizând Comisiunea Căminurilor şi Cantinelor pentru satisfacerea următoarei măsuri: 1. Descompunerea grupurilor mari de studenţi basarabeni şi plasarea lor în grupuri mici în mijlocul studenţilor din Vechiul Regat în căminuri. Numai în acest fel se vor putea distruge focarele de teorii marxiste, dăunătoare nouă din toate punctele de vedere; numai în acest fel se va putea face opera de înfrăţire ce ne-am propus-o şi care în interesul general trebuie să fie susţinută de toate autorităţile. Numai în acest fel „lumina de la răsărit” nu va putea pătrunde în obscurantismul ideilor noastre conservatoare-naţionaliste sănătoase, datorită cărora ne putem menţine ca o strajă în Orientul înapoiat, făcând legătura cu Apusul civilizat. În speranţa că nu se va urma conform tradiţiei, prin care orice cerere a Asociaţiei Studenţilor Creştini, chiar aceia de recunoaştere a ei să fie respinsă fără o prealabilă cercetare, vă rugăm respectuos, domnule prorector, să ne daţi ascultare şi să aprobaţi cererea noastră, asigurându-vă de cel mai profund respect. Preşedinte Ion Gr. Sava Secretar [indescifrabil] Domniei sale d-lui prorector al Universităţii din Iaşi (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1087, f.93) [1] La data aceea nu exista funcţia de prorector. Universitatea din Iaşi era condusă de un rector (Alex. Slătineanu), iar administraţia şi contabilitatea erau controlate de P. Bogdan. Totuşi se pare că fusese investit cu această funcţie – oarecum neoficial, deşi documentele o invocă – unul din membrii Senatului universitar, şi anume prof. Al. Popovici, decanul facultăţii de ştiinţe. [2] În afara celor spuse de noi în studiul introductiv pe această temă-obsesie, trebuie să mai adăugăm că încă înainte de război plutea un spirit de revoluţie socială, propovăduit nu doar de socia­lişti. Însă creştinii au pus pe seama evreilor toată responsabilitatea războiului, creându-se această legendă: „evreii sunt creatorii şi propagatorii bolşevismului” („Le Peuple juif”, Paris, XIV, 1920, no. 1 (2 janv.), p.5; no. 33 (7 oct.), p.8 ş.a.), în fond o legendă cu nimic diferită de cele ale evului mediu, care atribuiau evreilor răspândirea ciumei negre, otrăvirea fântânilor, omorurile rituale etc, etc. Totodată, este demn de semnalat faptul că sintagma „bolşevism evreiesc” a fost tot mai mult inoculată de presa britanică, îndeosebi prin influentul ziar „The Times”. Vezi şi Pavel Moraru, Evreii şi bolşevismul în Basarabia interbelică (1917-1940), în „Transilvania”, Sibiu, 37, 2008, nr. 3-4, p.105-129. [3] Referinţă la Lev Troţki (1879-1940), de origine evreiască, organizatorul şi conducătorul aşa-numitei Armate Roşii. După moartea lui Lenin, îşi pierde tot mai mult influenţa în PCUS, pentru ca după al XII-lea Congres să devină deschis liderul „opoziţiei de stânga” în URSS, fiind mai apoi exilat de către Stalin (în 1929) şi asasinat ulterior din ordinul acestuia (în 1940). 289 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 111 Senatul Universitar Proces-verbal nr. 12 Şedinţa de la 11 decembrie 1924, ora 10 dim. Prezenţi domnii profesori D. Alexandrescu, Tr. Bratu, I. Borcea, I. Petrovici, dr. [M.] Ştefănescu-Galaţi şi Al. Popovici, care în calitate de prorector prezidează. La ordinea zilei: Închiderea Universităţii şi a Căminurilor studenţeşti faţă de „tulburările studenţeşti”. Dl. prorector Al. Popovici citeşte o scrisoare ce a primit-o de la dl. prof. Slătineanu, prin care-l înştiinţează că pleacă la Bucureşti pentru a-şi prezenta demisia din Rectorat şi-l roagă a conduce lucrările universităţii. În unanimitate, membrii prezenţi decid a se trimite Ministerului de Instrucţie o telegramă prin care să fie rugat a nu accepta demisia, pentru a nu crea o criză de rectorat. Dl. prof. I. Borcea: Descrie cum au decurs evenimentele din ziua de 10 decembrie, la universitate, deoarece a fost martor ocular. Ieri, pe la 10 ½, intram în universitate, în sala Paşilor Pierduţi se ţinea o întrunire studenţească. Erau de faţă diverşi reprezentanţi ai autorităţilor care ascultau cu mare atenţie cuvântarea oratorului. În sala mea de curs, la Laboratorul de fiziologie, am găsit elevii mei lucrând, iar în fundul sălii un grup de străini care n-au acceptat invitaţia mea de a şedea, ci mi-au cerut suspendarea cursului, azi fiind zi de sărbătoare. Le-am zis că-i sărbătoarea leneşilor şi că nu pot renunţa la prelegerea de acea zi, că şi anul trecut s-a pierdut în parte prin asemenea tulburări. Totuşi am fost împiedicat a-mi ţine prelegerea, deoarece dintre aceştia unii cântau, iar unii vorbeau sau mârâiau. Faţă de această situaţie am venit la Rectorat. În cancelarie n-am găsit decât pe secretarul general şi celălalt personal, precum şi pe dl. prof. [Simion] Sanielevici. Negăsind pe rector, mi s-a spus că s-a trimis după domnia sa. Am cerut apoi să fie chemat reprezentantul autorităţii. S-a prezentat dl. prefect, col. Vasiliu[1], care mi-a spus că n-are alt ordin decât a păzi ordinea, a evita bătăi, spargeri de geamuri etc, dacă însă am de luat o măsură o va executa imediat. Mi-a accentuat că şi d-sa ar avea nevoie de dl. rector, căci nu poate evacua pe nimeni din sala Paşilor Pierduţi, deoarece studenţii spun că s-au adunat pentru a audia cursurile. Pentru ca dl. rector să poată veni mai urgent la universitate, dl. prefect a pus la dispoziţie automobilul prefecturii. Iată deci că ne-a lipsit autoritatea şcolară care să indice ce anume are de executat forţa publică. Când rectorul a venit, coridorul din faţa cancelariei era deja populat de o masă studenţească turbulentă care cânta şi vocifera, iar la vederea rectorului chiar l-au ofensat. Dl. prof. Petrovici: Ieri n-am fost la universitate, dar marţi seara (9.XII) ora 6, când am venit pentru a-mi face cursul, am fost întâmpinat cu urale formidabile de o masă compactă, care dorea neapărat să intre în Aulă. Încă de acasă am fost înştiinţat că situaţia nu-i normală şi că studenţimea tinde să pună stăpânire pe Aulă. 290 Documente De aceea, sosind la universitate am mers întâi la Cancelaria decanatului facult. de litere şi de aici am anunţat că nu voi ţine prelegerea. Totuşi am mai rămas în Cancelarie. După un timp a venit dl. prefect de poliţie. Am constatat la el o serie de calităţi bune, dar a venit şi o delegaţie de studenţi, declarând şi cerând ca armata să fie retrasă, că ei se retrag în perfectă linişte. Dl. prefect le-a cerut mai întâi retragerea studenţilor şi apoi a armatei. N-au căzut de acord. În fine, am mijlocit şi eu şi cu toţii ne-am retras în linişte. D. prof. Tr. Bratu: Ieri la 9.30 am venit şi mi-am ţinut prelegerea netulburat de nimeni care să fi intrat în sală. În sala Paşilor Pierduţi erau mulţi soldaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor, însă nici un student. În sala de curs era cam 1/3 din auditoriul meu obişnuit. E drept că de vreo 3 ori mi s-a deschis uşa sălii şi am auzit zicându-se: „Aici se ţine curs”. Spre sfârşitul lecţiunii am auzit cântări, imnuri, urale, huiduieli, iar în sală atmosfera devenise penibilă. La ieşirea de la curs am găsit jos în sală o întrunire studenţească. Am auzit vorbindu-se de rugăciuni pentru sănătatea celor închişi la Galata[2]; am auzit pronunţându-se cuvântul sânge etc. La uşa de ieşire ne-am întâlnit cu prof. Borcea, care se îndrepta spre laboratorul d-sale. D. prof. Al. Popovici: Între 8-9 mi-am ţinut cursul meu de botanică în linişte. D. prof. I. Petrovici: De ce a intrat armata? D. prof. Bratu: Sub beneficiu de inventar vă comunic că toţi Asociaţii creştini, având ca semn distinctiv o ramură de brad, nu întâmpinau nici o rezistenţă. Alţii însă, dacă veneau în grupuri, erau respinşi de la uşa de intrare. Dl. prof. Petrovici: Avem azi de îndeplinit un rol mare. Pedepsirea vinovaţilor şi să vedem ce facem să nu ajungem la închiderea Universităţii. A închide şcoala-i o soluţie? Voiţi să repetăm istoria din trecut? Pentru liniştire, cred că şi pentru redeschiderea cursurilor trebuie să procedăm pe altă cale decât a decreta pedepse, fără contact mai direct cu studenţii. Consider catastrofală închiderea cursurilor. Să discutăm modalitatea, dar cursurile trebuie să rămână deschise. De nu, agravăm situaţia. D. prof. I. Borcea: Măsurile angajate să le respectăm, dar să ne gândim poate la o consultare a Marelui Colegiu. Crăciunul e aproape şi căminurile se evacuează de la sine. Ideea d-lui Petrovici e bună. Şi altă dată o hotărâre a Marelui Colegiu n-a fost respectată. Căci dacă am hotărât că „armata şi poliţia n-au ce căuta în universitate”, cred că am avut dreptul să fim jigniţi, atunci când forţa publică s-a introdus în universitate fără ca noi să revenim, în prealabil, la prima hotărâre. Aşa ieri: primesc ordin scris să ţin curs, şi când să-mi îndeplinesc slujba, sunt împiedicat şi ofensat, cu toată armata care ocupa universitatea. Rectorul nu trebuie să-şi asume toată răspunderea singur. Avem comisiuni disciplinare: să fie chemate în ajutor, căci trebuie pedepse faţă de orice abatere. În situaţia de azi: să aplicăm momentan pedeapsa generală, dar să cercetăm şi vinovaţii individuali. Chiar dacă Rectorul are defectele sale – de ex. ieri trebuia să fie aici, cel dintâi –, totuşi ne solidarizăm cu măsurile ordonate. Am constatat că prefectul de poliţie nu ştia ce să facă. N-avea directive. Dar până când ţinem închisă universitatea? Pentru aceasta cred că Marele Colegiu trebuie să fixeze data redeschiderii. 291 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Dl. prof. dr. Ştefănescu-Galaţi: Sunt şi eu de părere că stăpânul casei trebuia să fi fost la faţa locului, cât de dimineaţa. Prefectul avea şi el dreptate: profesorii fiind chemaţi la cursuri, studenţii nu trebuiau împiedicaţi la intrare. Erorile sunt mici, trecem peste ele. Dar copiii aceştia, puţini la număr, şi-au bătut joc de noi. Deci universitatea întreagă nu trebuie închisă definitiv. Iată ce încheiere propun eu: În ziua de 10 decembrie, o parte din studenţii acestei universităţi, nesocotind hotărârile Senatului, s-au adunat în sala Paşilor Pierduţi, vociferând, împiedicând ţinerea cursurilor şi proferând strigăte insultătoare la adresa rectorului şi membrilor Senatului universitar. Tulburarea adusă universităţii în acea zi a arătat îndeajuns Senatului că blândeţea cu care a privit până azi nenumăratele călcări ale regulamentelor universitare şi-a găsit răsplata în ofensarea rectorului şi a profesorilor. Pentru aceea Senatul se crede dator să nu mai lase ca în universitate să-şi facă cuib nesocotinţa şi anarhia. Totuşi Senatul nu crede că este loc a se închide universitatea, căci ar fi a se lipsi toţi studenţii de luminile şcoalei din pricina câtorva. Tulburările de la 10 decembrie cor. sunt datorate acelor studenţi care au iscălit în numele „Asociaţiei Studenţilor Creştini” două petiţiuni adresate Rectoratului şi din care cea de-a doua făcea cunoscut că tulburările se vor produce dacă nu se va acorda pentru întrunire Sala Paşilor Pierduţi, cerută prin cea dintâi[3]. Deşi această ameninţare ar fi suficientă singură ca să arate până la ce punct spiritual anarhic şi-a făcut loc în universitate, totuşi Senatul cerea să înmulţească dovezile că toleranţa ce a arătat până azi nu are nimic de aşteptat de la răcirea acelora care se adresează autorităţii superioare universitare în termenii în care scriu şi subscriu aceşti studenţi. Una dintre petiţiunile adresate rectorului isprăveşte „cu salut românesc”, o alta iscălită de Comitet. Asoc. Stud. Creştini termină arătând Rectoratului că deşi acesta nu acordă pentru întrunire sala Paşilor Pierduţi, totuşi studenţii îl încredinţează de consideraţia lor. O petiţiune iscălită de acelaşi „Comitet al Asoc. Stud. Creştini” şi de toţi membrii acelei asociaţii, spune textual: „actualul Regulament de disciplină al universităţilor este nedemn de o ţară civilizată şi studenţimea nu-l recunoaşte”. Aceia care concep o astfel de gândire anarhică au fost desigur în stare să ofenseze pe Rector şi pe profesori la adăpostul gloatei, dacă au avut curajul s-o înscrie şi s-o subscrie prin petiţia care rămâne la Rectorat. Aceia care nu găsesc decât astfel de termeni pentru un regulament făcut de Ministerul Instrucţiunii cu consultarea tuturor rectorilor, nu pot să aibă mintea liniştită pe care o cer studiile universitare. Pentru aceea propun ca Senatul să fie de părere să se dea acestora un termen de liniştire a minţilor timp de un an de zile, şi în consecinţă să li se ridice dreptul de la orice sesiuni de examene până în ianuarie 1926 membrilor întregului „Comitet al Asociaţiei Studenţilor Creştini”. În tot timpul acesta de un an, aceşti studenţi vor fi îndepărtaţi din căminuri şi cantine. Aceia care au iscălit alături de Comitet acea petiţie, care se ridică împotriva Ministerului de Instrucţie, nu mai pot pretinde să primească de la acelaşi Minister bunăvoinţa cu care sunt întreţinuţi pe socoteala şcoalei în căminuri şi cantine. Pentru aceea, Senatul să elimine din căminuri şi cantine până la sfârşitul anului şcolar 1924-1925 [pe] semnatarii petiţiei aflaţi în căminuri, pe aceia care deşi iscăliţi pe acea petiţie însă nu stau în căminuri şi nu iau masa la Cantină, să fie 292 Documente eliminaţi de la sesiunea iunie 1925 a examenelor universitare. Pedeapsa ce am aplicat-o este pentru obrăznicie şi tulburări, nu pentru că semnatarii sunt creştini. Cred că universitatea n-ar trebui închisă acum, căci mă gândesc şi la modalitatea cum vom deschide-o. D-l profesor T. Bratu: Era desigur bine dacă d-l rector era de la început aici, dar vina nu e atât de mare. Proba o avem: că chiar venind în mijlocul studenţilor a suferit ofense fără ca cineva să-i respecte autoritatea. D-l profesor dr. Ştefănescu-Galaţi: Desigur, dacă rectorul era aici ar fi ordonat evacuarea înainte de a se urca toată mulţimea în faţa uşilor Rectoratului. D-l profesor Bratu: Concursul forţei armatei n-a fost efectiv. D-l profesor Alexandrescu: Pentru că n-a ştiut cum s-o aplice. Lipseau indicaţiuni precise. D-l profesor Bratu: Noi nu putem decât să rămânem solidari la măsurile aplicate de rector, căci ele erau indicate de Senat şi aprobate prealabil şi de Minister. În acelaşi timp să comunicăm telegrafic Ministerului ca demisia d-lui rector să fie respinsă. Ca demnitate, Senatul nu poate reveni sau ceda din hotărârile anterioare, chiar în momentul care trebuie să le aplice, mai ales când rectorul a fost ofensat şi în prezent nici nu-i de faţă, între noi. D-l profesor Alexandrescu: Nu-i prudent ca Senatul astăzi să revie, dar poate reveni. D-l profesor Bratu: Mai ales când ştim că rectorul, dr. Parhon, prof. Myller, Borcea, precum şi diverşi şefi de lucrări în exerciţiul funcţiunii au fost molestaţi sau împiedicaţi a-şi face datoria. Senatul are datoria a recunoaşte ca bune măsurile aplicate de rector, şi nu poate reveni. Este însă un dar: n-am hotărât termenul până când să rămână închisă universitatea. Trebuie deci să chibzuim când şi cum s-o deschidem, căci şcoala nu poate să rămână închisă pentru tot anul. Sunt de părere cu prof. Ştefănescu-Galaţi, că trebuie să aplicăm sancţiuni; dar şi cu studenţimea ne trebuie contact. Deci cred că: să pregătim sancţiunile până la 8 ianuarie 1925, data sfârşitului vacanţei; până atunci universitatea să rămână închisă, iar căminurile şi cantina evacuată în cel mai scurt termen, încă înainte de intrare în vacanţa de Crăciun. D-l profesor Borcea: Ne solidarizăm în unele puncte cu acţiunea rectorului, însă să cerem Ministerului să nu-i primească demisia. Sunt pentru închiderea universităţii, fiindcă-i votată de majoritatea Senatului, să aşteptăm însă pentru a găsi modalitatea redeschiderii, ca să sosească d-l rector, care să fie chemat telegrafic de la Bucureşti. D-l profesor Ştefănescu-Galaţi: Rectorul a suportat ofensa pentru că nu a avut ajutorul real al autorităţii publice. D-l profesor I. Borcea: Nu-i adevărat. D-l profesor D. Alexandrescu: Rectorul e vinovat, căci trebuia să fie aici de dimineaţă, ca să dea ordine în ce sens să-şi dezvolte activitatea forţa publică. Cred că şi dumneata, d-le Borcea, puteai da prefectului păreri şi chiar ordine în lipsa rectorului. D-l profesor Bratu: Se invoca că prefectul nu putea lua măsuri fără rector, dar întrunirea studenţească n-a avut loc în faţa prefectului? Cu ocazia huiduirii d-lui profesor Myller, prefectul n-a putut fi găsit, iar procurorul l-a trimis pe profesor la prefect. 293 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) D-l profesor Borcea: Aici trebuiau să fie invitate pentru acea zi Comisiunile de disciplină ca să asiste pe rector. Prefectul nu cunoştea pe nici un student şi toţi îi spuneau că sunt veniţi pentru cursuri. D-l profesor I. Petrovici: Şi eu cred că d-l rector a fost puţin de vină. Eu n-aş fi venit singur, invitam la Rectorat pe decanii şi parte din profesori, ca să fim între studenţi. Nu contest d-lui dr. A. Slătineanu însuşirile reale de conducător, însă în general prea a făcut abstracţie de sufletul studentului. Trebuia să ia şi alte căi pentru liniştire. A îndepărtat orice contact cu studenţii, chiar şi la audienţe sau când au venit cu pluguşorul. Prea s-a izolat. Nu găsesc bine c-a dat palatul universităţii în paza armatei. Nu acuz nici gestul tinerimii. Totuşi trebuie aplicate şi pedepse, însă cu prevedere. Dacă rectorul a greşit, acum ce facem? Natural, universitatea rămâne închisă deşi ar fi mai agreabil să nu fie închisă deloc. La ce ajungem? Loveşti oare în studenţi? Dacă hotărăşti închiderea chiar pe întregul an, tot noi vom reveni, şi iertându-i, nu numai cursurile, dar mai ales examenele vor avea loc cu oarecare întârzieri, noi însă vom lua leafa degeaba. Dar se mai perpetuează obişnuinţa de a nu se învăţa. Găsesc neoportună plecarea rectorului. Să dăm pedepse celor care au ofensat pe rector în exerciţiul funcţiunii. Însă cui anume? Căci în bloc nu putem s-o aplicăm. Comisiunea disciplinară universitară să intre în funcţiune şi să ne înainteze constatările ei. D-l prorector: D-l profesor Myller ne înaintează 2 plângeri (înreg. sub no. 3827) prin care indică nume de persoane care au fost recunoscute. Între cei care l-au ofensat şi insultat în seara zilei de 9 decembrie şi au împiedicat lucrările seminarului de matematici în ziua de 10 decembrie dimineaţa. D-l profesor Borcea: Iată o vină a d-lui rector ! Îmi dă ordin să vin la curs, dar nu-mi dă posibilitatea să-mi îndeplinesc obligaţiunile. Cred că pentru moment să ratificăm măsura luată de rector şi să-i aşteptăm sosirea. Iar Ministerului să-i dăm o telegramă, cerându-i respingerea demisiei. D-l profesor I. Petrovici: Nu semnez telegrama decât în anumite condiţiuni, căci sunt de acord cu toate măsurile luate de rector. Eu cer să convocăm Comisiunea disciplinară a universităţii care să cerceteze şi să ne indice vinovaţii. Aceştia să fie pedepsiţi. D-l profesor Borcea: Momentan, evacuarea Căminurilor şi Cantinei nu poate întârzia mult; iar după reacţiune, să cercetăm fiecare caz în parte. Să ne gândim însă cum pleacă studenţii, dacă n-au bani? Nu le dăm de mâncare, dar dacă sparg depozitele căminurilor? Ne trebuie neapărat mijloace de plecare, cu toate că şi aceasta e o formă a pedepsei. D-l profesor T. Bratu: Toată studenţimea şi cea din căminuri a fost avertizată de consecinţele ce le poate trage. Azi noi aplicăm pedeapsa! Căci nu cred că veţi aproba ca universitatea fiind închisă, căminurile să continue a adăposti şi hrăni studenţi! D-l profesor Petrovici: Măsura e neaplicabilă imediat. D-l profesor Alexandrescu: Să stea în căminuri încă maximum 5 zile, însă fără mâncare. Mai mult nu merită. În acest moment intră în sala de şedinţă d-l profesor Cantacuzino Matei, cerând voie a aduce la cunoştinţă Senatului unele fapte în legătură cu ultimele miş- 294 Documente cări. D-sa arată că după şedinţa ultimului Colegiu universitar a avut un schimb de scrisori cu d-l profesor A.C. Cuza, în scop de a-l face să regrete limbajul avut în faţa Colegiului. De asemenea, au urmat şi întrevederi care l-au făcut să creadă că d-l Cuza ar fi gata să facă oarecare retractări. D-sa a declarat d-lui Cuza că-l pune la încercare, şi fiind lesne credincios, se bizuie pe cuvântul dat. Asemenea a comunicat Senatului că d-l ministru Angelescu a fost înştiinţat de d-sa că încă nu e timpul ca să se deschidă acţiune contra d-lui Cuza. „Când am auzit la Bucureşti despre pregătirea studenţilor pentru sărbătorirea lui 10 decembrie şi hotărârea Senatului, i-am scris d-lui Cuza ca să intervină cu autoritatea sa către studenţi, ba chiar l-am somat să ia măsuri să nu se întâmple ceva şi studenţii să renunţe la manifestări. D-l Cuza mi-a răspuns negativ. Posed documentul care zice: nu intervine niciodată către studenţi; ei sunt destul de maturi să facă acte care le cred bune. Fac acum ultimul act, aducându-vă la cunoştinţă atitudinea d-lui Cuza faţă de evenimentele ce-au avut loc în această universitate în ziua de 10 decembrie. Azi îmi dau demisia din universitate pe motiv că nu pot sta la o şcoală unde se întâmplă ceea ce a avut loc ieri. Am păsuit totul crezând că voi putea linişti spiritele, dar cu Cuza nu se poate ajunge la nici un capăt. D-l profesor Petrovici: Sunt pentru imediata convocare a comisiunii disciplinare, iar universitatea să rămână deschisă până la rezultatul anchetei, când Senatul să pronunţe cele mai severe pedepse, individual, celor vinovaţi. Eu şi data trecută am făcut opinie separată. Universitatea rămânând deschisă, nici căminurile să nu se închidă. D-l profesor Bratu: Dar oare Senatul poate reveni asupra unei încheieri luate în unanimitate? D-l profesor Borcea: Şi eu consider închiderea universităţii nelalocul ei. Dar ca să rămân în asentimentul hotărârii Senatului o accept, totuşi cred că hotărârea anterioară a Senatului e greşită. D-l profesor Matei Cantacuzino: Îmi permit a vă da sfatul meu, ca mandatar în Senatul ţării şi profesor, că rău faceţi dacă închideţi universitatea. Pedepsiţi vinovaţii şi nu ne împiedicaţi de la îndatoririle noastre. D-l prorector pune la vot dacă universitatea să-şi continue activitatea sau să se menţină închisă. Votează pentru închidere: dd. profesor T. Bratu şi dr. Ştefănescu-Galaţi. Votează pentru reluarea imediată a cursurilor: dd. profesor I. Petrovici, I. Borcea, D. Alexandrescu şi Al. Popovici. Faţă de aceasta, Senatul hotărăşte convocarea pentru mâine a Marelui Consiliu universitar, spre a fi consultat; până atunci universitatea rămâne închisă, precum a înştiinţat rectorul, iar căminurile şi cantinele rămân în funcţiune până după adunarea Consiliului universitar. Şedinţa se ridică la ora 13. Preşedinte-Prorector [indescifrabil] Secretar General [indescifrabil] (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1049, f.149-153) 295 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) [1] Este vorba de viitorul general C.Z. Vasiliu, comandantul Jandarmeriei în vremea regimului gen. I. Antonescu (septembrie 1940-august 1944), implicat direct în deportarea evreilor şi ţiganilor în Transnistria, motiv pentru care a şi fost judecat, condamnat la moarte şi executat în 1946. [2] După asasinarea prefectului V. Manciu în faţa clădirii Tribunalului din Iaşi, Corneliu Zelea-Codreanu a fost arestat şi întemniţat, alături de alţi tineri legionari, la închisoarea Galata. [3] Trebuie menţionat şi faptul că în acea zi, de 10 decembrie 1924, pe Căminul Studenţesc din str. Carp „a fost arborat un steag fascist”. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057/1924, f.14). 112 România Ministerul de Interne Prefectura Poliţiei Oraşului Oradea Mare No. 312 Confid[enţial] 1924 decembrie 12 Domnule Decan, Din ancheta făcută de noi în ceea ce priveşte scandalul şi bătaia dintre studenţii creştini şi tinerii evrei întâmplată în seara zilei de 8 decembrie a.c., orele 20, se constată că mai mulţi tineri evrei din oraş au crezut că se pot amesteca în certurile dintre studenţii creştini şi evrei şi în acest scop s-au adunat într-un grup de 15-20 de inşi care, sub motiv că aşteaptă pe cei 4 studenţi evrei care se anchetau la Academie, s-au postat în faţa acestui local. S-a constatat că foarte mulţi tineri evrei dintre cei care aşteptau, prin ocupaţiile lor, nu aveau nici o legătură cu Academia de Drept, decât aceea de rasă. Studenţii creştini, ieşind de la Academie şi văzând acest grup, s-a început bătaia. Au fost răniţi mai mulţi studenţi creştini, dintre care mai grav studentul Buptea Gh., iar dintre tinerii evrei mai grav Grosz Martin şi Uran, cum şi alţii mai puţin. Făcând cercetările, am arestat pe următorii tineri: Schutz Iosif şi Balcani Andrei, absolvenţi de liceu, cum şi pe Uran Ladislau, pantofar. Am comunicat şi d-lui comandant al Regimentului 85 Inf., cerând pedepsirea sergentului Ardos Géza, care a participat şi el la scandal, şi aceasta cu atât mai mult cu cât se afla chiar în uniformă militară. Cei arestaţi fiind înaintaţi Parchetului Trib. Oradea Mare, dl. prim-procuror a dispus înaintarea dosarului împreună cu cei arestaţi înaintea Consiliului de Război din Cluj. Cu această ocaziune ne permitem d-le decan a vă ruga să binevoiţi ca atât d-voastră, cât şi d-nii profesori universitari prin mijloace de care dispuneţi să sfătuiţi pe d-nii studenţi să se abţină de la orice mişcare sau demonstraţie fie prin cafenele, localuri publice sau pe străzi, căci faţă cu ordinele exprese care le avem, orice delict cât de mic ar fi, aici fiind stare de asediu, este posibil de judecarea şi pedepsirea de către Consiliul de Război, iar noi suntem datori să le reprimăm prin orice mijloace. Până în prezent am admirat purtarea demnă a studenţilor atât înainte, cât şi în recentul scandal şi sperăm că şi în viitor studenţimea din Oradea Mare nu ne va da ocaziunea ca tocmai aici, la graniţă, să asistăm la un trist spectacol de a ne vedea 296 Documente siliţi ca prin mijloacele brutale să reprimăm mişcările pornite dintr-un înalt şi cald patriotism. Acum, mai mult ca oricând şi mai ales aici, ne trebuie nu numai linişte, dar şi concursul a tot ce simte româneşte pentru prevenirea, descoperirea şi reprimarea mişcărilor pornite de duşmanii noştri care din zi în zi se accentuează. Animat de cele mai frumoase sentimente pentru munca ce o depuneţi pe terenul ştiinţei atât d-voastră, cât şi studenţii din Oradea Mare suntem convinşi d-le decan că apelul nostru la ordine şi linişte va găsi un ecou destul de puternic atât în d-voastră, cât şi în studenţimea română din Oradea Mare. Binevoiţi vă rog d-le decan a primi asigurarea distinsei noastre consideraţiuni. Prefectul Poliţiei Aurel V. Catană (Arh.St.Cluj, Facultatea de drept din Oradea, Fond 798, inv. 1375, dos. 64, f.35) 113 Declaraţie luată de la dl. student în drept Sârbu Iulian, astăzi, 14 decembrie 1924, ora 12 Studenţimea, în ziua de 9 decembrie 1924, fără a fi instigată de cineva, a manifestat din cauză că a văzut introdusă armata în universitate. Chiar s-a cerut d-lui rector, de către o delegaţie de studenţi, spre a părăsi universitatea de către armată, dar d-sa a refuzat. Nu-mi amintesc din cine era compusă delegaţia de studenţi care s-a adresat d-lui rector, când urca treptele universităţii. Dl. rector a notat chiar numele unuia din studenţii aceştia. Pe la ora 6.1/2 s-a produs o manifestaţie ostilă de către cei 600-700 studenţi, adunaţi în sala Paşilor Pierduţi. Eu nu am văzut când a intrat dl. prof. [Al.] Myller în universitate, nici de unde venea. La un moment dat l-am văzut pe dl. prof. Myller lângă mine, strigând „sergent, sergent”, în urma căruia studenţii au început a râde. Atunci dl. prof. Myller a spus studenţilor: „Aha, vedeţi că sunteţi laşi”, la care studenţii au ripostat cu huiduieli. Dl. prof. Myller atunci l-a invitat pe dl. procuror Panu, ca să cerceteze care sunt studenţii care fac scandal. Studenţii, continuând manifestarea, strigau: „Jos cu jidovitul, jos cu pactizatorul cu bolşevicii”. Atunci dl. prof. Myller m-a luat de mână şi mi-a spus: „D-le, d-ta eşti liniştit, te cunosc, dar nu ştiu cum te numeşti, şi vei fi martorul meu”. Eu atunci am răspuns că „mă numesc Iulian Sârbu şi nu vă pot servi ca martor d-voastră, împotriva colegilor mei”. Alăturea cu noi, în marginea grupului studenţilor care manifestau, era dl. prefect al Poliţiei. Dl. procuror Panu a declarat că în faţa a 500 de studenţi nu poate face cercetări şi a rugat pe dl. prof. Myller să intre în cancelarie, ori dl. prof. Myller a refuzat. Cer să fie ca martor pe dl. procuror Panu şi dl. prefect de poliţie şi studenţii pe care îi voi indica pe o listă. 297 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) În urmă, din conversaţiile ce am avut cu ceilalţi studenţi asupra motivelor pentru care au manifestat ostil contra d-lui prof. Myller, am căpătat informaţia că dl. prof. Myller se declară un apărător hotărât al evreilor, zicând că un asemenea naţionalism în obscur este ruşinea ţării. Un alt motiv de indignare a studenţilor este faptul că în personalul Seminarului matematic, unde ca director e dl. prof. Myller, se găseşte ca preparator dl. Melecson, evreu[1]. Alt motiv este acela că în anul 1922, când Universitatea a fost închisă, dl. prof. Myller a ţinut curs la Liceul „Kogălniceanu” cu toţi studenţii evrei de la matematici, printre care se afla, după cât îmi aduc aminte, şi dl. Mayer, pe atunci student. Ca martor al acestei afirmaţii propun pe dl. Grigore Ghica, student la drept, proprietarul caselor în care se află Liceul „Kogălniceanu”. Un alt motiv este că în ziua de 11 decembrie 1924, când armata era introdusă în universitate şi cursurile erau închise, dl. prof. Myller a adunat circa 10 evrei studenţi pe care i-a introdus în universitate pe din dosul universităţii şi a ţinut cu ei curs. Adaug că am scăpat din vedere să spun că cu ocazia manifestaţiei din ziua de 9 decembrie cor., împreună cu dl. prof. Myller, se af la şi d-na [Vera] Myller, care a adresat cuvinte grele la adresa studenţilor, din care reţin cuvântul „derbedei”. La aceste cuvinte imediat au răspuns studentele, adunându-se în jurul doamnei Myller şi au manifestat ostil. Numărul studenţilor era de aproape 100. În urma celor declarate mai sus, dl. Sârbu ne-a prezentat o declaraţie în scris din partea studentului Ion Cincora, pentru a fi luată în considerare cu ocazia anchetei relative la dezbaterile de la facultatea de medicină. Am citit şi semnez; mă voi prezenta în continuare mâine, luni 15 decembrie cor., ora 5 p.m. Iulian Sârbu[2] Luată în faţa noastră: Preşedintele Comisiei disciplinare universitare: V. Buţureanu[3] Membri: dr. Şumuleanu[4], I.M. Marinescu, Fl. Sion Secretar-delegat: N. Smochină [Anexă] Supliment de declaraţie în continuarea celor expuse în ziua de 14 decembrie 1924, ora 12, de către dl. Iulian Sârbu, student în drept an. III, în ziua de 16 decembrie, ora 6.15 p.m. În ziua de 10 decembrie, la ora 8.30 a.m., am venit la universitate. La universitate a venit un grup de studenţi care a anunţat că la Biserica „Toma Cozma” se oficiază serviciul religios. Împreună cu grupul am plecat acolo. De acolo iarăşi în grup am venit la universitate. Aici am găsit sala Paşilor Pierduţi plină de studenţi care cântau. Pe la orele 10.30-10.45 s-a dat o idee, ca să se ducă o delegaţie la dl. rector, ca să admită ţi- 298 Documente nerea în Aula universităţii o şezătoare artistică şi o conferinţă. Eu rămăsesem jos; când a venit dl. rector, l-am urmat până la Rectorat, căci era imposibil de pătruns în coridorul Rectoratului, şi atunci am rămas în faţa uşii bibliotecii. Studenţii din coridorul (universităţii) Rectoratului cântau veşnica pomenire, se mai fluera, se cerea demisia. După ce a fost evacuată sala Rectoratului – coridorul – am plecat acasă. Deoarece n-am obţinut Aula din cauza manifestărilor ostile, s-a emis părerea să cerem pentru ora 3 p.m. sala „Bejan”. Eu am venit acolo pe la orele 3.30 şi am văzut că toţi studenţii se îndreaptă spre facultatea de medicină, unde m-am dus şi eu. Acolo ne-am dus în sala de curs, unde era hotărât să se facă şezătoare. Pe la orele 4 şi ceva, după ce ne blocase armata, la un moment dat se deschide uşa şi apare un domn pe care nu-l cunosc; d-sa a zis: „Cine m-a chemat?”, în urma căreia s-a produs o linişte, după care s-a auzit o voce de lângă uşă, unde stătea şi dl. prof. Parhon, care a strigat: „Traiască d. doctor!” (Parhon). În urma acestei voci s-a produs o manifestaţie ostilă. Dl. prof. Parhon de acolo s-a retras la decanat, urmărit fiind de studenţi, care cereau aprobarea sălii pentru şezătoare. De la decanat a apărut secretarul spunând că dl. prof. Parhon nu vrea să vorbească cu studenţii. În timpul acesta în sală a pătruns armata, împărţind studenţii în două. După aceea au urmat parlamentările în urma cărora toţi studenţii au fost adunaţi în sala de curs, fiind blocaţi completamente de armată. Până la ora 7 p.m. a urmat şezătoarea, când s-a permis retragerea studenţilor, care s-a făcut în linişte. De acolo eu am plecat acasă. Motivele care au provocat aceste manifestaţii le prezint alăturat la aceasta. Am citit şi semnez, Iulian Sârbu Luată în faţa noastră: Preşedintele Comisiei disciplinare universitare: V. Buţureanu Membri: dr. Şumuleanu, I.M. Marinescu, Fl. Sion Secretar-delegat: N. Smochină (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057, f.41-42) [1] Este vorba de Aizic Simonovici Meilichsohn, preparator la seminarul de matematică între 1922-1925, ce va obţine licenţa în octombrie 1925 (cf. Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057, f.34). S-a refugiat mai apoi în URSS, motiv pentru care Ambasada sovietică va solicita în iulie 1946 o copie după diploma sa de absolvire (Ibidem, dos. 7/1946, f.131). [2] Iulian Sârbu va deveni mai apoi şeful Gărzii de Fier din Basarabia, pe care a organizat-o împreună cu Sergiu Florescu şi preotul Tederacki. În schimb, o soră lui Iulian Sârbu – Maria - a aderat la mişcarea comunistă încă de pe la finele anilor 20, iar unul din fraţi, Eugen, a fost traducător în limba română a lucrărilor lui V.I. Lenin. [3] Această comisie disciplinară a fost numită în baza hotărârii Senatului universitar din 11 decembrie 1924. Din ea au făcut parte iniţial V.C. Buţureanu (facultatea de ştiinţe), Cornel Şumuleanu (facultatea de medicină), Florin Sion (facultatea de drept) şi Ilie Minea (facultatea de litere). Acesta din urmă a fost înlocuit de I.M. Marinescu, la cererea lui Minea (cf. Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1037, f.2). [4] Prezenţa lui Corneliu Şumuleanu în această Comisie de disciplină a fost contestată de soţii Myller, „deoarece d-sa s-a pronunţat întotdeauna ca partizan al mişcării studenţeşti şi este cunoscut ca având legături cu conducătorii ei”. (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057, f.44). 299 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 114 Declaraţie luată de la dl. student în drept Sava Ioan, an. III, în ziua de 15 decembrie 1924, ora 6 p.m. În seara zilei de 9 decembrie, pe la orele 5 p.m., am venit la universitate şi intrând în sala Paşilor Pierduţi am găsit adunaţi un mare număr de studenţi care cântau imnuri naţionale. Şi la trecerea unor profesori, printre care dl. prof. Petrovici, studenţii l-au aclamat. În urmă s-au aclamat şi d-nii prof. A.C. Cuza, şi toţi d-nii profesori care ne înţeleg. La un moment dat a apărut dl. prof. Myller, care a fost primit cu manifestaţii ostile, după ce a rostit vorbele: „iarăşi s-au apucat studenţii de prostii”. În urma acestora manifestaţiile au continuat. Împreună cu dl. Myller se afla şi d-na Myller. Dl. Myller a chemat mai întâi un sergent şi apoi pe dl. procuror Panu, cerându-le să ieie numele studenţilor care l-au huiduit. În acest timp, dl. prof. Myller a pus mâna pe un student, al cărui nume nu-l cunosc, întrebându-l dacă îşi ia răspunderea huiduielilor. Necăpătând răspunsul dorit, i-a făcut pe studenţi „laşi” în faţa chiar a d-lui procuror, şi a spus că servesc o cauză străină. După ce dl. Myller a ieşit din sală împreună cu dl. prof. Petrovici, care ieşea în acelaşi timp. La un moment dat s-a oprit în faţa d-lui Sârbu I., rugându-l să-i fie ca martor; nu cunosc ce răspuns i-a dat. Rectific că la rândul 10, cuvântul rostit de dl. prof. Myller nu a fost „de prostii”, ci „de porcării”. Înainte de a trece mai departe asupra celor petrecute în ziua de 10 decembrie, ţin să fac următoarea declaraţie în calitate de preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Creştini: Cu câteva zile înainte de 10 decembrie, împreună cu dl. Iulian Sârbu – vicepreşedinte – şi dl. Gr. Cuza – membru în comitet – ne-am dus la d-na prinţesă Ştirbei, unde locuieşte dl. rector, dr. Slătineanu[1]. Şi negăsindu-l acasă, după spusele sus numitei doamne, ne-am dus la facultatea de medicină, unde l-am găsit. Prima cerere a fost aceea de a recunoaşte Asociaţia Studenţilor Creştini, la care d-sa a spus că neavând contra nimic în principiu, ne-a spus să facem o cerere pe care s-o înaintăm onor. Senatului universitar spre aprobare. A doua cerere a fost aceea de-a ne permite să sărbătorim ziua de 10 decembrie, zi în care în anul 1922 s-a votat la Bucureşti de către toate centrele universitare „numerus clausus” ca măsură de apărare contra elementelor străine, nici măcar în moţiune nu este scris „jidani” şi chestiunea cadavrelor. Dl. rector dr. Slătineanu a spus că nu are nimic în contra şi că dacă există un comitet care să-şi ia răspunderea menţinerii liniştii, d-sa va stărui ca să se aprobe. La rugămintea noastră de-a arăta onor. Senatului universitar motivele care ne fac să sărbătorim această zi şi dorinţa de-a o serba cu orice preţ, dl. rector Slătineanu a înjurat Senatul universitar. În consecinţă, Asociaţia a făcut cele două cereri: I) prin care se cerea recunoaşterea Asociaţiei pe motivele că este superioară tuturor societăţilor prevăzute de noul regulament, prin faptul că ea tinde să unească pe toţi studenţii, având şi datoria de a-i forma în principiile naţionaliste, şi II) că există recunoscută societatea studenţilor jidani cu acelaşi scop şi care nu poate intra în prevederile regulamen- 300 Documente tului atât timp cât asociaţia noastră nu va fi recunoscută. Cererea a fost dată în studiu d-lui prof. Tr. Bratu. A doua cerere a fost prezentarea programului de serbarea zilei de 10 decembrie 1924. Cererea fiind respinsă de către onor. Senatul universitar, Asociaţia – printr-o petiţie – şi-a declinat orice răspundere faţă de eventualele urmări ale acestui refuz, datorită stării sufleteşti agitată a studenţimii, provocată de această nouă jignire a sentimentelor ei. Acum reintru în şirul evenimentelor petrecute în ziua de 10 decembrie. Programul care fusese prezentat onor. Rectoratului am primit ca să-l reducem renunţând la manifestaţia de stradă, pentru că guvernul opreşte, şi la sala Paşilor Pierduţi şi Aulă, pentru că dl. rector nu permisese. În consecinţă, s-a închiriat sala cinematografului „Elisabeta” pentru o şezătoare culturală, care însă în ultimul moment a fost interzisă. Intenţia studenţimii a fost ca ziua de 10 decembrie să fie o sărbătoare studenţească pur culturală, şi ea ar fi constat din: un parastas la o biserică pentru studenţii căzuţi în război şi o şezătoare culturală cu concursul d-lui prof. I. Găvănescul, care avea să ţină o conferinţă şi ca parte artistică recitări şi orchestra simfonică studenţească. În dimineaţa zilei de 10 decembrie studenţimea era complet dezorientată şi gata să primească orişice soluţie pentru realizarea programului. La un moment dat, venind ştirea că Biserica „Toma Cozma” este deschisă, studenţimea s-a dus acolo şi şi-a oficiat o rugăciune citită de către studentul Isăceanu. Trăgându-se clopotele a venit şi popor enoriaş, care văzând situaţia a izbucnit în plâns şi a părăsit biserica. După rugăciune, intervenind dl. prefect de Poliţie, care rugându-ne să evacuăm biserica, studenţii au evacuat-o. S-au îndreptat spre universitate, pe care au găsit-o ocupată milităreşte; în sala Paşilor Pierduţi grupuri de studenţi intonau cântece naţionale. La un moment dat, studenţimea s-a îndreptat spre coridorul Rectoratului, pentru ca prin o delegaţie să intervină la dl. rector, pe care nu ştim dacă era acolo, să intervie pentru ca autorităţile să permită studenţilor vreo modalitate de sărbătorire. În timp ce studenţimea era grămădită în coridorul de la Rectorat, a apărut dl. rector dr. Slătineanu, când studenţimea, care era în număr de câteva sute, de la toate facultăţile, a început să manifeste ostil, cerând demisia d-lui rector, fără ca această hotărâre să fi fost luată mai dinainte, ci fiind izbucnită în mod spontan. După vreo jumătate de oră, autorităţile somând pe studenţi să părăsească sala, ei au părăsit-o fără opunere. Eu personal n-am huiduit, nici nu ştiu cine a huiduit, pentru că în înghesuiala în care eram nu puteam să remarc cine striga. Nu pot afirma dacă toţi membrii Asociaţiei au luat parte la aceste huiduieli, deoarece după puţin timp eu am părăsit coridorul. Dintre membrii comitetului nu-mi aduc aminte să fi văzut decât pe Sârbu, care era dincolo de coridorul Rectoratului. Nici eu, nici ceilalţi membri ai comitetului n-am fost în fruntea manifestării, şi nici vreun alt student nu a rostit vreun discurs prin care să îndemne la anumită acţiune. După aceea, studenţii s-au dus la dl. prof. A.C. Cuza, la dl. prof. I. Găvănescul, la dl. prof. Bacaloglu, pe care i-au ovaţionat şi în urmă s-au împrăştiat în linişte. În ce priveşte incidentele de la facultatea de medicină, deoarece eu nu m-am dus acolo decât pe la orele 6 p.m., când acolo se găsea armata, şi intrând înăuntru am 301 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) rămas baricadat în sala de curs. Am auzit că a fost huiduit dl. prof. Parhon, pe care nici nu-l cunosc, pentru că în tot timpul mişcării studenţeşti a avut o atitudine necreştinească, prin faptul că s-a opus totdeauna la sfeştaniile în universitate, şi neromânească prin faptul că la Spitalul Socola ţine ca interni pe studenţi dovediţi comunişti care au luat parte la complotul din str. Râpei şi care nici nu-şi dau regulat examenele, înlăturând pe studenţii creştini care ar putea să se întreţină în acest fel[2]. Al doilea motiv este faptul că studentul [Ion] Cincora eliminat de la Universitatea din Cluj din cauza mişcării studenţeşti, atunci când a apelat la dl. prof. Parhon să fie primit în facultate, d-sa n-a aprobat, ba încă făcând aluzie la „svastica” pe care o purta în piept, i-a spus „să zvârle jos porcăria aceia”. Aceasta o ştiu pentru că a ajuns notoriu printre studenţi[3]. Al treilea fapt: Studentul [Ioan] Silaghi, fiul unui preot din Ardeal omorât de unguri cu odăjdiile pe dânsul în timp ce oficia, şi care este întreţinut de I.O.V., a fost eliminat din căminul mediciniştilor de către dl. prof. Parhon, pentru faptul că nu i-a adus în 24 de ore răspunsul la întrebarea: dacă se solidarizează sau nu cu fapta lui Corneliu Zelea-Codreanu. Al patrulea motiv: că deţine fondurile Societăţii „Dacia” şi nu permite adunarea generală, pentru ca astfel preşedintele să-şi poată depune gestiunea. Al cincilea motiv: că d-sa a apărat pe un asistent jidan din Clinica d-sale, care neaşteptând să se răcească cadavrul unui creştin a început disecarea lui şi a fost surprins tocmai când îi scotea creierii. La toate acestea se adaugă insultele ce în orice ocazie le-a adus studenţimii creştine. Dl. prof. Prahon poate spune cu patru ani înainte unui student în medicină că nu va termina facultatea. După ce studenţilor li s-a permis să iasă din sala de curs, unde au cântat imnuri şi cântece naţionale şi au recitat poezii s-au împrăştiat în linişte. Nu s-a gândit nimeni ca ziua de 10 decembrie să fie începutul unor mişcări în universitate. Aceasta chiar dacă studenţilor li se permitea îndeplinirea programului aşa cum şi-l propusese. Ziua de 10 decembrie însă a fost un pretext pentru studenţii comunişti de a-şi începe activitatea, aceasta dovedindu-se prin manifestele ce le-au răspândit în acea zi în toată ţara, prin faptul că au venit înarmaţi cu bâte la cantina din Păcurari pentru a bate pe studenţii care au luat parte la mişcare, prin faptul că au iscălit o moţiune prin care cer distrugerea huliganismului din universitate, prin faptul că o studentă basarabeancă a spus la un curs al unui d. profesor că ea este bolşevică şi nu recunoaşte România, studenţimea creştină a înaintat chiar azi Rectoratului un memoriu cu 404 iscălituri, prin care cere imediata redeschidere a cursurilor şi paralizarea acţiunii bolşevice. Am citit şi semnez, Ion Gr. Sava Luată în faţa noastră: Preşedintele Comisiei disciplinare universitare: V. Buţureanu Membri: dr. [C.] Şumuleanu, I.M. Marinescu, Fl. Sion Secretar-delegat: N. Smochină (Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057, f.38-40) 302 Documente [1] Alexandru Slătineanu (1873-1939) era profesor de bacteorologie şi igienist, cu studii universitare la Paris. [2] C.I. Parhon (1874-1969) a fost profesor de neurologie şi psihiatrie la Iaşi (1919-1933), iar apoi de endocrinologie la Bucureşti. Cunoscut pentru ataşamentul său faţă de socialism şi comunism, după al doilea război mondial are şi o implicare politică susţinută, fiind – poate – cel mai longeviv deputat în Parlament şi ulterior Marea Adunare Naţională (1946-1961), între 1948 şi 1952 fiind şi preşedinte al Prezidiului celei din urmă instituţii. [3] Declaraţia lui I. Cincora, în ceea ce priveşte această afirmaţie, în Arh.St.Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”. Rectorat, dos. 1057, f.45. Documentul invocat se încheie astfel: „Prin atitudinea sa, dl. Parhon s-a declarat duşman făţiş al svasticii, al unui simbol, al unui ideal atât de sfânt şi just de altfel”. După eliminarea sa din facultate, Ion Cincora s-a înscris la Universitatea din Roma, de unde a trimis câteva „corespondenţe” în ţară; de pildă, evocând prezenţa studenţilor din România în capitala Italiei, proporţiile apar şi aici net în favoarea israeliţilor, care erau cel puţin de două ori mai numeroşi decât creştinii (cf. „Înfrăţirea românească”, IV, 1928, nr. 11 din 1 aprilie, p.9). 115 Nr. 243/1924-25 PUBLICAŢIUNE În legătură cu memoriul prezentat de d-nii studenţi, se aduce la cunoştinţă următoarea hotărâre a Consiliului profesoral, ţinut la 10 decembrie 1924. Consiliul constată că dl. profesor [D.] Mototolescu a fost de bună credinţă când a luat sub protecţia lui, pentru a frecventa cursurile, pe cei 5 studenţi evrei pedepsiţi. Iar în ce priveşte plângerea studenţilor asupra parţialităţii la examene a d-lui Mototolescu, consiliul constată că aceasta e o chestie ce intră în aprecierea numai a comisiei respective de examene a profesorilor, constituită conform regulamentului, iar nicidecum în competenţa vreunui alt organ, cu atât mai mult că la examene pentru studenţi nu ia parte decât studentul examinat. Oradea Mare, la 15 decembrie 1924 Decan Dr. Lazăr Iacob (Arh.St.Cluj, Facultatea de drept din Oradea, Fond 798, inv. 1375, dos. 56, f.5) 116 Declaraţie luată în ziua de 16 decembrie 1924, ora 5 p.m. d-lui Aurel Gheorghiu, student în medicină an. V, fost preşedinte al Societăţii Studenţilor în Medicină În ceea ce priveşte mişcările care au avut loc la universitate şi la facult. de medicină în zilele de 9 şi 10 decembrie nu pot da nici o informaţie, deoarece am 303 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) stat acasă pentru a-mi pregăti examenele. Pot însă da informaţii asupra activităţii Societăţii Studenţilor în Medicină din trecut. Prin aceasta voiesc să arăt cauzele mişcării de la facult. de medicină. Mişcarea la medicină a fost pornită din cauza cadavrelor de la Institutul de anatomie. Când am intrat în facultate ca student, a venit un curent numeros de studenţi basarabeni; acest lucru, deşi ne stingherea în parte, totuşi ne-a făcut plăcere, văzând că avem ca colegi un număr mare de basarabeni. După câtăva vreme însă, noi am observat că în acest mare număr de basarabeni n-aveam decât trei studenţi adevăraţi români, şi anume: Curmei D., Celan Eud. şi Costin. Apropiindu-se timpul de a face disecţiune, am constatat că restul basarabenilor erau evrei, ceea ce a produs primele nemulţumiri din cauza lipsei cadavrelor şi apoi din cauză că vedeam că studenţii evrei disecă pe cadavre creştine, nefiind nici un cadavru de evreu. Cu vremea, nemulţumirea noastră a fost şi mai mare văzând că basarabenii evrei, deşi în majoritate, nu aveau actele în baza cărora să poată fi primiţi în universitate, totuşi luau parte la lucrările practice. Această nemulţumire a crescut şi mai mult când Comisiunea de echivalare a admis ca bune actele ce le posedau, în urma unui examen foarte sumar. Şi după câte ştiu eu, la facultatea de medicină au fost admişi unii cu nişte şcoli egale cu şcoalele de moaşe sau cu 3-4 clase de liceu. Nemulţumirea noastră însă a ajuns o adevărată revoltă când am văzut că basarabenii evrei aduc şi voiesc să răspândească printre noi idei comuniste şi revoluţionare. Aceasta era starea de spirit a studenţimii române. Însă mişcarea a început să pornească din moment ce am văzut că ei sunt susţinuţi de unii domni profesori în detrimentul nostru, şi anume: dl. prof. Parhon. La Socola, d-sa avea în serviciu numai evrei sau români cu idei bolşevice, ca fraţii Derevici[1]. Şi ne-au revoltat mai mult când unii din d-nii profesori au început să susţină pe faţă aceste idei revoluţionare, când a fost vorba de sfeştania de la deschiderea universităţii sau cu ocazia complotului din strada Râpei, când toţi studenţii basarabeni evrei au provocat greva. Sau mai târziu, când o parte din domnii profesori s-au dus la Bucureşti ca martori în favoarea lui [Timotei] Marin. În ianuarie 1922, Societatea Studenţilor în Medicină, împlinind 25 ani de activitate, şi-a sărbătorit această dată în Aula universităţii, cu care ocazie dl. prof. Parhon ne îndeamnă să primim pe evrei în Societate, ceea ce nu puteam face atât din cauza ideilor noastre, cât şi a faptelor expuse mai sus. Cu ocazia discuţiunilor care s-au ţinut în societatea no