METAXA
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
-
Metaxa
Metaxa - Brandy AEN Gift Box - 0.7L, Alc: 45.3%
Grecul Spyros Metaxa, descendent al unei familii de negustori, aventurier și om cu gusturi rafinate, decide să înființeze o afacere cu produse rafinate. În 1888 Spyros Metaxa pune bazele companiei care îi poartă numele. Producția începe în Piraeus, portul din Atena, și în scurt timp băutura sa este exportată în toate statele cu deschidere la Marea Mediterană.
În anii care au urmat, Metaxa și-a dezvoltat imaginea de brand cu simbolul Războinicului din Salamina, iar urmașii săi au creat o gamă de produse obținute cu aceeași tradiție și dedicare.
Una dintre băuturile rare, create pentru a fi un tribut adus lui Spyros Metaxa, este blend-ul AEN. În greacă, AEN înseamnă “pentru totdeauna”, și este una dintre cele mai prețioase licori originare din Grecia.
Elixirul păstrat în Butoiul nr. 1, care se numară printre butoiele originale provenite de la prima distilerie a Casei Metaxa din Pireu, este obținut dintr-un amestec de mai bine de 200 de distilate diferite, maturate timp de optzeci de ani.ASPECT: Mahon închis, cu reflexii arămii.
MIROS: Întens, complex și foarte sofisticat. Aroma de stejar este atotprezentă, însoțită de vegetație și alte note ce zugrăvesc imaginea unei păduri bogate. După stejar, se întrezăresc arome de fructe uscate (prune, smochine, stafide), coji de citrice, vanilie, migdale prăjite, nuci, alune de pădure și caramel. Apar și note de miere proaspătă, cutie de trabucuri, vin fortifiat port și piper alb.
GUST: Cald, expresiv și rotund. Papilele sunt cucerite de aromele strugurilor uscați de soare, praf de scorțișoară, vanilie, cuișoare, condimente dulci și puțin piper alb.
FINISH: Excepțional de lung și aromat. Cafeaua, fructele uscate, migdalele și condimentele dulci sunt ultimele care părăsesc simțurile.
11.153,87 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy Private Reserve Orama Gift Box - 0.7L, Alc: 40%
METAXA Private Reserve este o băutură prețioasă, creată dintr-un singur lot și îmbuteliată atunci când amestecurile selectate de METAXA Master ajung la vârful expresiei lor.
Vinurile Muscat din podgoriile terasate din Samos și distilatele de vin ce provin chiar de la distileria fondatorului Spyros Metaxa, asigură gustul complex și aromat.
Fiecare decantor METAXA Private Reserve este numerotat și poartă semnătura Metaxa Master-ului.
ASPECT: Chihlimbar intens.
MIROS: Private Reserve este un brandy deosebit de armonia fructelor de livadă, anunțate prin aromele de caise și prune uscate, completate de miere și stafide negre.
GUST: Structura cremoasă se păstrează pe papile cu o persistență elegantă aromele naturale de stafide negre, note octuoase de caramel și ardei.
FINISH: Foarte lung și satisfăcător cu note de fructe uscate și condimente dulci
333,29 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 7 stele - 1L, Alc: 40%
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
Descoperă gustul echilibrat cu arome fructate, specific METAXA 7 Stele simplu, cu gheață sau în cocktailuri.
ASPECT: Culoare de ambră, cu reflexii de cupru.
MIROS: Piersici coapte, prune și flori uscate.
GUST: Bogat, cu note dulcegi de fructe coapte și caramel.
GUST FINAL: Prelung, generos, cu un final fructat.
108,59 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Angels Treasure Single Cask Strength GB - 0.7L, Alc: 42.5%
Metaxa Angels' Treasure este o nouă creație a Casei Metaxa. Inspirat dintr-un fenomen aparte ce se petrecere in pivnițele din Attica, Maestrul Metaxa Constantinos Raptis a realizat un amestec de o complexitate neîntrecută. Pentru că băuturile fine sunt maturate în butoaie de stejar, evaporarea este un fenomen natural, cunoscut ca „Angels' share“ (partea îngerilor).
În pivnițele întunecate ale Casei Metaxa din regiunea Attica, Grecia, condițiile climatice sunt diferite de cele obișnuite în cazul altor băuturi alcoolice. Umiditatea este scăzută, iar temperaturile sunt moderate pe tot parcursul anului. Aceste condiții au un efect specific asupra procesului de evaporare al băuturii.
În Grecia îngerii iau o cantitate mai mare de apă decât de alcool, lăsând în urma lor o adevărată comoară: un amestec mai concentrat și cu o paletă de arome mai intense.
ASPECT: Auriu deschis, strălucitor.
MIROS: O comoară de arome adunate într-un singur buchet, provocator și exotic prin aromele de prune și smochine uscate, nucșoară, scorțișoară uscată și stejar uscat.
GUST: Condimentele sar pe papile alături de anason stelat și sunt îmblânzite de dulceața stafidelor aurii și a siropului de struguri.
FINISH: Condimente dulci și o tușă caldă de ardei.
1.097,00 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 5 stele Greek Orange - 0.7L, Alc: 38%
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
Metaxa Orange Limited Edition aduce gustul original specific al expresiei de 5 stele, cu extract natural din coajă de portocale grecești. Un gust fin, într-un echilibru perfect de arome dulce-amărui.
ASPECT: Chihlimbar cu o nuanțe aurii
AROME: Portocale proaspăt decojite, caise, flori de portocal și orangette.
GUST: Echilibrat, cu note aromate de prăjitură cu portocale și citrice confiate.
GUST FINAL: Dulceag cu note de coajă de portocală amară.
63,67 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 5 stele - 1L, Alc: 38%
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
Descoperă gustul floral și versatil, specific METAXA 5 Stele simplu, cu gheață sau în long drink-uri.
ASPECT: Chihlimbariu deschis.
AROME: Floare de portocal, cais și petale de trandafir.
GUST: Fin cu arome florale și note de vanilie și stafide albe.
GUST FINAL: Echilibrat, cu final floral.
82,42 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 12 stele - 0.7L, Alc: 40%
Creația lui Constantinos Raptis din 2011, METAXA 12 Stele este expresia fină a unei călătorii prin intermediul simțurilor. Acestă băutură de culoarea ambrei are un gust foarte complex, unic, cu note subtile de lemn de stejar, coajă de portocală și mirodenii. Este rezultatul în arta amestecului distilatelor de vin și a vinurilor Muscat, exclusiv obținute din insula Samos, din marea Egee.
Constantinos Raptis declară: „În mod obișnuit, folosim butoaie din lemn de stejar Limousin, ușor rumenite. Dar aici folosesc butoaie rumenite mai intens. De asemenea, selectez vinuri de Muscat de la altitudini mai înalte, pentru arome și mai concentrate.”
Recomandare de servire: simplu sau cu un cub de gheață. Barmanii și mixologii servesc METAXA 12 Stele în Signature Cocktails.
ASPECT: Chihlimbar deschis.
AROME: Coajă de portocală, cafea, ciocolată și stejar rumenit.
GUST: Elegant și bogat, cu arome de fruct uscate, coajă de portocală și mirodenii.
GUST FINAL: Prelung si aromat, cu note de portocală și mirodenii.
151,99 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 12 stele + 1 pereche sosete - 0.7L, Alc: 40%

188,02 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 5 stele - 0.5L, Alc: 38%
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
Descoperă gustul floral și versatil, specific METAXA 5 Stele simplu, cu gheață sau în long drink-uri.
ASPECT: Chihlimbariu deschis.
AROME: Floare de portocal, cais și petale de trandafir.
GUST: Fin cu arome florale și note de vanilie și stafide albe.
GUST FINAL: Echilibrat, cu final floral.
44,25 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 7 stele + 1 pahar - 0.7L, Alc: 40%
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
Descoperă gustul echilibrat cu arome fructate, specific METAXA 7 Stele simplu, cu gheață sau în cocktailuri.
ASPECT: Culoare de ambră, cu reflexii de cupru.
MIROS: Piersici coapte, prune și flori uscate.
GUST: Bogat, cu note dulcegi de fructe coapte și caramel.
GUST FINAL: Prelung, generos, cu un final fructat.
Pachetul conține sticla de brandy Metaxa 7 stele de 0.7L + 1 pahar de sticlă cu picior.
88,51 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa Honey - Brandy - 0.7L, Alc: 30%
Faimoasele vinuri Muscat şi distilatele fine ce fac parte din amestecul Metaxa 5 stele sunt infuzate cu miere din Peloponez pentru o obține o combinație surpriză ca un cocktail al naturii, cu o esenţă dulce, sălbatică şi provocatoare.
Colectată din nordul peninsulei Peloponez, din regiunea Egio, la o altitudine de 800 metri, mierea este obținută din flori de brad, castan, măr sălbatic, păducel și trandafiri sălbatici. Servită rece, METAXA HONEY SHOT are un gust incredibil de fin și o aromă surprinzătoare.
ASPECT: Chihlimbar deschis cu reflexe aurii.
MIROS: Arome bogate de fagure de miere, floare de portocal, iasomie, curmale, caise.
GUST: Stafide albe, stejar, smochine, plante aromate
FINISH: Dulce, cu o note de coajă de portocală şi plante aromate
75,71 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy AEN - 3 Generations - 0.7L, Alc: 42.3%
Casa Metaxa lansează cu mândrie METAXA AEN Three Generations, o băutură excepțională, rezultat al terroir-ului grecesc, moștenirii și măiestriei ce o caracterizează. METAXA AEN Three Generations reprezintă acolada secolelor de experiență și cunoștințe transmise de-a lungul generațiilor de Maeștrii Metaxa.
Creat din amestecuri excepționale moștenite de la prima generație a familiei Metaxa, METAXA AEN Three Generations oferă un gust de o profunzime rară și o finețe aparte, care conduc la o experiență senzorială amplă, magnifică. O călătorie de descoperire în fiecare pahar.
Noua ediție METAXA AEN Three Generations este disponibilă într-un număr limitat de doar 1000 de decantoare. Designul decantorului METAXA AEN Three Generations prezintă cercuri aurite stilizate ce sugerează ideea de eternitate. Reprezentate și în designul stopper-ului, aceste cercuri sunt simbolurile celor trei generații ale familiei Metaxa și atributele de bază ale Casei, moștenirea, terroir-ul și măiestria. Licoarea de culoarea mahonului cu reflexii de bronz dezvăluie arome de caprifoi, nucșoară și trufe, un gust cu note aromate de prune și smochine uscate și un final cu arome de ciocolată și scorțișoară. O simfonie de arome și un gust bogat și echilibrat. Atemporal, fin, magnific și îndrăzneț.
ASPECT: Culoare de mahon cu reflexii de bronz.
AROME: Expresive și multistratificate. Arome de caprifoi, flori uscate, stafide negre, bergamotă, smochine uscate, ciocolată neagră, lemn dulce, nucșoară și trufe.
GUST: Bogat, sățios și mătăsos. Arome de prune și smochine uscate, sirop de mure, piper roz și ghimbir.
GUST FINAL: Excepțional de lung cu note de ciocolată și scorțișoară.
METAXA AEN Three Generations poate fi cel mai bine savurat simplu.
9.931,00 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy Grande Fine Cacao Rocks GB - 0.7L, Alc: 40%
Din 1888, Casa Metaxa are o caracteristică aparte: amestecul vinurilor din soiul Muscat cu distilate învechite și extracte de plantele mediteraneene. Prin urmare, oferă o băutură unică, de culoarea ambrei, cu un gust foarte fin.
METAXA Grande Fine este o expresie unică a gustului fin și aromat caracteristic METAXA, într-o propunere estetică ce aduce un omagiu Greciei, culturii sale, măiestriei, artei și stilului de viața plin de inspirație.
Această a doua ediție de colecție este prezentată într-un decantor de porțelan cu un design semnat de Cacao Rocks, un artist de stradă din Atena care și-a dezvoltat propriul stil creativ și vibrant, folosind simboluri și elemente de folclor grecești într-o interpretare modernă și contemporană.
Decantorul din porțelan este decorat cu modele inspirate de morile de vânt din Mykonos și de alte simboluri din insulele Ciclade, folosind paleta de culori a artistului: alb pentru arhitectura din Ciclade, albastru pentru tonurile Mării Egee și auriu pentru soarele care scaldă insulele tot anul. În același timp, gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, distilatele de vin învechite și plantele mediteraneene fac din această băutură o alegere inspirată pentru cunoscătorii băuturilor fine din întreaga lume.
ASPECT: Ambră intensă.
MIROS: Note fine de stejar, prune uscate, stafide și lemn dulce.
GUST: Bogat și fin. Arome de fructe uscate, nucșoară, stejar și miere.
FINISH: Delicat și persistent, cu arome de fructe, miere și condimente.
Savurați METAXA Grande Fine simplu sau cu gheață.
340,00 RON -
Metaxa
Metaxa - Brandy 5 stele - 0.7L, Alc: 38%
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
Descoperă gustul floral și versatil, specific METAXA 5 Stele simplu, cu gheață sau în long drink-uri.
ASPECT: Chihlimbariu deschis.
AROME: Floare de portocal, cais și petale de trandafir.
GUST: Fin cu arome florale și note de vanilie și stafide albe.
GUST FINAL: Echilibrat cu final floral.
62,91 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 5 stele Deeper Roots GB - 0.7L, Alc: 38%
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
Descoperă gustul floral și versatil, specific METAXA 5 Stele simplu, cu gheață sau în long drink-uri.
ASPECT: Chihlimbariu deschis.
AROME: Floare de portocal, cais și petale de trandafir.
GUST: Fin cu arome florale și note de vanilie și stafide albe.
GUST FINAL: Echilibrat, cu final floral.
77,23 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 7 stele - 0.7L, Alc: 40%
Încă din 1888, Casa Metaxa urmărește obținerea unei băuturi unice, de culoarea ambrei.
Savurează gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, al distilatelor de vin învechite și al extractelor de plante mediteraneene într-o băutură cu un gust foarte fin.
Descoperă gustul echilibrat cu arome fructate, specific METAXA 7 Stele simplu, cu gheață sau în cocktailuri.
ASPECT: Culoare de ambră, cu reflexii de cupru.
MIROS: Piersici coapte, prune și flori uscate.
GUST: Bogat, cu note dulcegi de fructe coapte și caramel.
GUST FINAL: Prelung, generos, cu un final fructat.
86,13 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 12 Stele Zeus Limited Edition - 0.7L, Alc: 40%
Grecul Spyros Metaxa, descendent al unei familii de negustori, aventurier și om cu gusturi rafinate, decide să înființeze o afacere în care să producă un brandy după rețeta proprie. În 1888 Spyros Metaxa pune bazele companiei care îi poartă numele. Producția începe în Piraeus, portul din Atena, și în scurt timp băutura sa este exportată în toate statele cu deschidere la Marea Mediterană.
În anii care au urmat, Metaxa și-a dezvoltat imaginea de brand cu simbolul Războinicului din Salamina, iar urmașii săi au creat o gamă de produse obținute cu aceeași tradiție și dedicare.
De la căldura Greciei moderne, pline de dinamism, până la lumea mitologică a zeilor și eroilor, METAXA zguduie lumea din temelii cu această ediție limitată, creată pentru generațiile de consumatori care apreciază tot ce este enigmatic, dramatic și cu puternic caracter divin.
Același gust inconfundabil de vin Muscat de Samos, distilate fine de vin și plante mediteraneene oferit de clasicul METAXA 12 Stars este acum oferit într-o sticlă modernă, cu eticheta Zeus.
ASPECT: Chihlimbar strălucitor.
MIROS: Coajă de portocală, cafea, ciocolată și stejar rumenit.
GUST: Cei 12 ani de maturare dăruiesc o licoare elegantă și desăvârșită, cu arome de fructe uscate, coajă de portocală și mirodenii.
FINISH: Lung și aromat, cu note de portocală și mirodenii.
190,04 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Metaxa
Metaxa - Brandy 12 stele GB + 2 pahare - 0.7L, Alc: 40%
Creația lui Constantinos Raptis din 2011, METAXA 12 Stele este expresia fină a unei călătorii prin intermediul simțurilor. Acestă băutură de culoarea ambrei are un gust foarte complex, unic, cu note subtile de lemn de stejar, coajă de portocală și mirodenii. Este rezultatul în arta amestecului distilatelor de vin și a vinurilor Muscat, exclusiv obținute din insula Samos, din marea Egee.
Constantinos Raptis declară: „În mod obișnuit, folosim butoaie din lemn de stejar Limousin, ușor rumenite. Dar aici folosesc butoaie rumenite mai intens. De asemenea, selectez vinuri de Muscat de la altitudini mai înalte, pentru arome și mai concentrate.”
Recomandare de servire: simplu sau cu un cub de gheață. Barmanii și mixologii servesc METAXA 12 Stele în Signature Cocktails.
ASPECT: Chihlimbariu deschis.
AROME: Coajă de portocală, cafea, ciocolată și stejar rumenit.
GUST: Elegant și bogat, cu arome de fruct uscate, coajă de portocală și mirodenii.
GUST FINAL: Prelung si aromat, cu note de portocală și mirodenii.
Pachetul include sticla de brandy Metaxa 12 stele, de 0.7L + 2 pahare din sticlă, de tip tumbler cu însemnele brand-ului Metaxa.
193,73 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat