Stela's Reviews > Vara în care mama a avut ochii verzi

În acea vară ne-am autodistrus mai mult decât în toți anii, totuși niciodată nu am fost mai plini de viață. Mama arăta ca o plantă de cameră care fusese scoasă la balcon. Eu arătam ca un criminal lobotomizat. Eram, în cele din urmă, o familie.

Aș fi vrut s-o împing de pe scaun cu piciorul, așa cum m-a împins ea în toate acele șapte luni. Aș fi vrut să-i bag dragostea înapoi în ochi cu pumnii și să-i spun să și-o țină mai departe, poate pentru lumea cealaltă, în care, dacă are noroc, va reuși să amăgească pe cineva că poate iubi. Aș fi vrut să scot din ea în acea secundă cu un clește înroșit toate poveștile nepovestite, toate cântecele de leagăn necântate, toate zburliturile de păr care mi se cuveneau, dar pe care le-a ascuns ca o zgârcioabă.

Îmi amintesc de mama în fiecare zi, așa cum i-am promis pe malul Oceanului. Încerc să nu mint.
Ochii mamei erau o greșeală
Ochii mamei erau resturile unei mame frumoase
Ochii mamei plângeau înăuntru
Ochii mamei erau dorința unei oarbe împlinită de soare
Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte
Ochii mamei erau poveștile mele nespuse
Ochii mamei erau geamurile unui submarin de smarald
Ochii mamei erau scoici crescute în copac
Ochii mamei erau cicatrice pe fața verii
Ochii mamei erau muguri în așteptare