Marea literatură te lasă fără cuvinte. Doar cu citate:
În acea vară ne-am autodistrus mai mult decât în toți anii, totuși niciodată nu am fost mai plin
Marea literatură te lasă fără cuvinte. Doar cu citate:
În acea vară ne-am autodistrus mai mult decât în toți anii, totuși niciodată nu am fost mai plini de viață. Mama arăta ca o plantă de cameră care fusese scoasă la balcon. Eu arătam ca un criminal lobotomizat. Eram, în cele din urmă, o familie.
Aș fi vrut s-o împing de pe scaun cu piciorul, așa cum m-a împins ea în toate acele șapte luni. Aș fi vrut să-i bag dragostea înapoi în ochi cu pumnii și să-i spun să și-o țină mai departe, poate pentru lumea cealaltă, în care, dacă are noroc, va reuși să amăgească pe cineva că poate iubi. Aș fi vrut să scot din ea în acea secundă cu un clește înroșit toate poveștile nepovestite, toate cântecele de leagăn necântate, toate zburliturile de păr care mi se cuveneau, dar pe care le-a ascuns ca o zgârcioabă.
Îmi amintesc de mama în fiecare zi, așa cum i-am promis pe malul Oceanului. Încerc să nu mint. Ochii mamei erau o greșeală Ochii mamei erau resturile unei mame frumoase Ochii mamei plângeau înăuntru Ochii mamei erau dorința unei oarbe împlinită de soare Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte Ochii mamei erau poveștile mele nespuse Ochii mamei erau geamurile unui submarin de smarald Ochii mamei erau scoici crescute în copac Ochii mamei erau cicatrice pe fața verii Ochii mamei erau muguri în așteptare
Loading...
