A n a E N E

Universitatea „Transilvania“ din Braşov, Facultatea de Litere

„Transilvania“ University from Braşov, Faculty of Letters

SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM TRANSILVANIAE

Aspecte ale modernităţii discursului retoric
Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae
Aspects of the Modernity of Rhetoric Discourse
The paper investigates the memorandum Supplex… at the level of discourse rhetoric mechanisms. This
approach brings forward both the ideological determination of the authors and their contribution to the
conceptualisation of the discourse types. The Supplex is a rhetoric discourse with an expressly ideological content
and surface structure, aspect which I demonstrate by the rhetoric instruments of rhetoric analysis at the level of
the argumentation. Concurrently, the panpedagogism which characterises the whole cultural activity of the Scoala
Ardeleana is extant in this memorandum as well by the deployment of the peculiar methods of the discursive
didactic strategy. Therefore, this lesson of history is at the same time an authentic lesson of rhetoric, which has not
been adequately revealed so far in the literature. In this analysis, I hope to accentuate in another way some of the
coordinates underlying the crucial contribution of the Scoala Ardeleana to the modernisation of the Romanian
culture and, implicitly, to its integration into the circuit of the greater culture (European and universal).
The concerned methodology is the linguistic approach – general rhetoric analysis (with elements of the theory
of argumentation), semantic analysis and pragma-stylistic analysis.
Keywords: rhetoric mechanisms, logical evaluation, tasological evaluation, tropological evaluation, persuasive
value
Institution’s address: Bd-ul Eroilor, no. 29, Braşov, România;
tel. 0040/268/413000, tel./fax: 0040/268/474059, decanat.litere@yahoo.com
Personal e-mail: anaenepope@gmail.com

Supplex-ul – program al trezirii Rădulescu. D. Popovici are grijă însă să-şi lase libertate
şi educării conştiinţei naţionale de mişcare în afara acestor limite, afirmând că
cercetarea nu ar fi cu adevărat relevantă fără luarea în
Cea mai reprezentativă perioadă pentru reformele discuţie a unor manifestări ale spiritului premergătoare
absolutismului luminat întreprinse de monarhia acestei perioade şi a unor „reflexe posterioare”.
austriacă este, fără îndoială, constituită de domnia Aceasta ni se pare a fi o periodizare justă în planul mai
Mariei Theresia, de epoca de coregenţă a lui Iosif al II- general al literaturii iluministe, în sensul de „totalitate a
lea şi apoi cea de domnie efectivă a acestuia. În ceea ce scrierilor” dat acestui concept pentru epoca respectivă,
priveşte momentul de lansare a „luminilor” în care cuprinde tocmai prin însumarea tuturor scrierilor
Transilvania, majoritatea cercetătorilor indică, într-o şi planul ideologicului, anume acela al documentelor-
mică marjă temporală, deceniul al optulea al secolului program, al discursurilor „oficial” ideologice, de
al XVIII-lea. Cu toate că ştie „cât este de arbitrară o factură declarat politică.
determinare cronologică strânsă atunci când este vorba Într-o ierarhie a acestor discursuri, Supplex-ul,
de manifestări ale spiritului”, Dimitrie Popovici indică1 redactat şi înaintat împăratului Leopold al II-lea
totuşi limitele temporale ale fenomenului numit în1791, credem că ocupă o poziţie privilegiată. Astfel
literatura „Luminilor”: anul 1779 – pentru limita de memorii au mai fost elaborate şi înfăţişate
inferioară, luând ca reper Cartea de rugăciuni a lui Samuil autorităţilor din Principatul Transilvaniei, dar şi direct
Micu, „prima carte în care pătrunde ceva din crezul Curţii Austriece. Unul dintre memoriile semnate de
renaşterii române din Transilvania” – şi anul 1829 – episcopul I. M. Clain, considerat de D. Prodan2
pentru limita superioară, când încep să fie publicate precursorul memoriului Supplex Libellus din 1791, este
primele traduceri dintr-un scriitor romantic, anume cel din 1743, înaintat împărătesei Mariei Tereza, însă
Meditaţiile lui Lamartine în traducerea lui Heliade nenumărate alte plângeri ale episcopului conţin aceleaşi

17 >>>
Transilvania 11 / 2009

argumente laitmotiv. Importanţa memoriului din 1743 să înfăţişăm aici o descriere amănunţită a acestor
constă în obţinerea unui răspuns favorabil pentru acţiuni. O fac cu prisosinţă lucrările axate pe fundalul
naţiunea română, anume rescriptul semnat de Maria istoric al iluminismului din Transilvania, studiul lui D.
Tereza în 9 septembrie prin care confirma prima Prodan, citat şi de noi, fiind unul dintre cele mai
Diplomă leopoldină. Aceasta mai fusese confirmat în complete. Semnalăm aici doar demersurile
1708 de unchiul ei, împăratul Iosif I, dar prin acest revendicative mai importante din cursul anului 1790,
rescript se aduceau unele îmbunătăţiri pentru clerul premergătoare Supplex-ului. Amintim în acest sens
unit. Se menţinea însă instituţia teologului de rit străin, petiţiile lui Ioan Para, vicarul unit de Năsăud (cerea
nestipulată în diploma reconfirmată, ci introdusă mai statutul de a patra naţiune politică pentru români,
târziu. Prezenţa iezuitului catolic nu era numai reprezentarea ei în Dietă şi congres naţional al
incomodă şi umilitoare, ci şi costisitoare, căci – românilor) şi memoriul ofiţerilor care îşi justifică
începând din 1738 – el trebuia întreţinut material de revendicările (în special, aceea de egalitate a naţiunilor)
episcop. pe invocarea puterii militare pe care o reprezentau şi a
Aşadar, întemeiat pe lupta politică dusă de sângelui vărsat pentru Casa de Austria. Şi acest din
Inochentie Clain, Supplex Libellus Valachorum – cum a urmă memoriu este girat de acţiunile lui Para şi, alături
rămas în istorie memoriul din 1791 – „este, fără de semnătura lui Para, apare şi cea a protopopului
discuţie, cel mai important act politic al românilor din Gurghiului care era, la acea vreme, nimeni altul decât
Transilvania în cursul secolului al XVIII-lea” – spune Petru Maior. Aceasta este considerată de către D.
reputatul istoric D. Prodan3. Aceasta pentru că Supplex- Prodan „o indicaţie că şi Petru Maior va fi fost printre
ul depăşeşte în amploare şi argumentaţie ideologică – coautorii sau mentorii lui Supplex Libellus”7. Credem
atât ca document în sine, cât şi din perspectiva că această afirmaţie a lui Prodan este justă, mai ales că
consecinţelor lui – orice altă manifestare similară din putem corobora în această privinţă şi argumentaţia
Transilvania sau din Principate. coerentă, tonul diplomat – anume cuviincios, dar dârz
– al memoriului, acestea fiind calităţi evidente şi ale
Importanţa memoriului scrierilor lui Petru Maior. În fine, să mai amintim aici
Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae că încă din acest an, 1790, s-a conceput şi prima
(1791) variantă a memoriului ce se va definitiva în anul
următor. Versiunea este redactată în limba germană şi
Supplex-ul vine pe fundalul frământărilor pricinuite are aproximativ aceeaşi organizare tasologică şi
de moartea lui Iosif al II-lea, lupta pentru aşa-zise argumentativă, ca şi aceeaşi semnătură: der Geistlichen,
„restituiri” şi ceva în plus. „Naţiunile politice” din Adelichen, Militar, und Bürgerstand der ganzen walachischen
Transilvania, în special cea maghiară (care dorea, de Nation in Siebebürgen (clerul, nobilimea, starea militară şi
altfel, reanexarea Transilvaniei la regatul ungar), se civică a întregii naţiuni române din Transilvania). Acest
ridicau şi împotriva reformelor pe care Iosif al II-lea memoriu nu a fost înaintat şi, spre deosebire de cel
nu le revocase înainte de a muri: edictul de toleranţă, definitiv, deşi debutează tot cu invocarea drepturilor
reglementarea şi dotarea parohiilor, ordinele privind omului şi ale societăţii civile, în numele cărora se
ţărănimea. Ce toleranţă? Nu era nevoie de nici o solicită repunerea în drepturi a naţiunii române din
toleranţă: „de aceasta s-au îngrijit îndestul Aprobatele, Transilvania, de la care aceasta a fost pe nedrept
iar de cele bisericeşti Diploma leopoldină”4 (D. exclusă, invocă şi „fericita schimbare în modul de a
Prodan). Se declanşează o adevărată furie a gândi a unei bune părţi a concetăţenilor”, ca urmare a
revendicărilor vechilor privilegii şi, dacă se putea, şi a luminării şi răspândirii ştiinţelor. Deosebirea cea mai
altora noi. Cât priveşte pe români, nici o indulgenţă, mare constă însă în lipsa revendicării fundamentale:
„nici măcar una «legală»”5, notează D. Prodan. Iată ce reprezentarea proporţională a românilor în viaţa
stă scris în Protocolul comitatului Crasna, din 14 iunie publică a ţării. Se presupune că această variantă a fost
17906: „Puterile, libertăţile, daniile impuse ilegal, redactată de acelaşi Iosif Meheşi, de la Cancelaria
împotriva firii legilor noastre pentru aşa-numiţii aulică, cel care a redactat şi varianta din 1791.
episcopi români, popi şi religia lor să fie revocate şi Prin urmare, Supplex Libellus nu este o apariţie
potrivite vechilor noastre legi”. Şi mai încolo: „Cum spontană, este un document sinteză prin care se
românii schismatici, neuniţi, armenii, ţiganii şi alţi formulează revendicări generale, nu este „nici cel mai
oameni de jos [nemtelenek, „fără vreo calitate”] nu pot cuprinzător, nici cel mai agresiv” – căci, de altfel, nu o
avea drepturi naţionale, tot aşa nici românii uniţi să nu cerea nici momentul – şi „nici cel mai bine redactat, al
le poată avea, oameni de aceştia să fie excluşi din orice doilea Supplex, din 1792, îl întrece”8 (D. Prodan). Şi
funcţii ale ţării, dacă nu se dovedesc drept nobili totuşi, foarte important, nu este un document exclusiv
adevăraţi, legali şi buni patrioţi”. al momentului. El va fi modelul prin excelenţă,
Evident că românii nu puteau rămâne impasibili la programul de luptă pentru generaţiile viitoare, „intrat ca
o asemenea stare de lucruri şi începe şi în rândurile atare în conştiinţa istorică”9.
elitelor naţiunii române o mare fierbere. Nu este cazul În martie 1791 apar două memorii: Supplex-ul şi

<<< 18
memoriul clerului unit de naţionalitate română, care demonstraţia autentică (vezi şi motto-ul prefeţei: „Nu
vor fi înaintate împreună. Acesta din urmă, este datat poate să pară că a încetat de a mai avea [ceva], cine nu
în 1 martie 1791, este redactat la Blaj şi poartă a avut niciodată [nimic]...”). De altfel, aşa-ziselor note
semnătura Maiestatis Vestrae Sacratissimae perpetuo fideles „istorico-critice” ale „învăţatului” Eder le-a răspuns
subditi et Capellani, clerus Graeco-Catholicus Fogarasiensis in punct cu punct printr-o argumentaţie de cea mai înaltă
Transilvania Michael Timar m. p. Vicarius Foraneus ţinută logico-retorică Ion Budai-Deleanu, autorul
Hartzegiensis. Semant deci de vicar, nu şi de episcopul dovedit13 al Combaterii... redactate în germană
Bob, care s-a disociat de la început de demersurile (Widerlegung der zu Klausenburg 1791 über die Vorstellung
conaţionalilor săi. Memoriul acesta serveşte, cel puţin der Walachischen Nation herausgekommenen Noten) în anul
în intenţie, acţiunea politică în curs chiar dacă se publicării Supplex-ului, dar rămase în manuscris
limitează la a supune atenţiei Curţii doar doleanţele deoarece autorul nu putea risca tipărirea într-un
clerului. Argumentele sunt în mare aceleaşi şi în acelaşi context politic extrem de inflamat între timp. Dată
spirit concepute. Nu discutăm aici oportunitatea fiind importanţa ideologică, încărcătura declarat
acestui memoriu. Ea a fost pusă deja la îndoială10. Noi polemică şi modernitatea argumentaţiei, am afectat un
l-am semnalat în dorinţa de a sublinia deosebita subcapitol întreg14 acestui text.
concertare a acţiunilor politice premergătoare sau Titlul sub care apare ediţia lui Eder, Supplex Libellus
concomitente apariţiei Supplex-ului. Valachorum..., este cel care s-a impus în majoritatea
Supplex Libellus Valachorum este semnat Clerus, studiilor dedicate acestui memoriu, deşi titlul
Nobilitas, Militaris, Civicusque Status Universae Nationis in memoriului original este REPRAESENTATIO / ET /
Transylvania Valachicae. Este nedatat, dar datarea s-a HUMILLIMAE / PRECES / UNIVERSAE IN
făcut cu uşurinţă după transcrierea din Protocolul de la TRANSYLVANIA / VALACHICAE NATIONIS /...
Oradea. Textul definitiv, fixat la Oradea, este redactat Asupra locului apariţiei redacţiei româneşti
în limba latină şi este, fără dubiu, cel original, fiind planează îndoieli. Florea Fugariu consideră chiar că
dovedit că el a fost trimis şi Dietei în original. Se este „neîndoios fals”15 şi că textul a fost tipărit mai
atribuie redactarea lui Meheşi, dar au mai contribuit degrabă la Buda. Titlul original este păstrat, ca şi
direct sau indirect la conceperea şi redactarea formula-semnătură, de unde reiese fără echivoc faptul
memoriului Ioan Para (vicarul de Năsăud), Samuil că memoriul este adresat în numele „întregii naţiuni
Micu, Petru Maior, Ignatie Darabant (episcopul de româneşti din Transilvania” şi nu numai în acela al
Oradea), Ioan Piuariu-Molnar, Gheorghe Şincai şi alţii. nobililor, clerului şi orăşenilor, cum „încearcă să
Memoriul a avut două redacţii: cea publicată de I.C. subtilizeze câţiva cercetători” – afirmă F. Fugariu16.
Eder la Cluj în 10 august 1791, intitulată pe scurt în Memoriul a fost înaintat la 28 martie 1791 prin
traducere Petiţia românilor din Transilvania, şi cea editată principele de coroană Francisc, căruia i se solicită
de români, „în martie 1791, la Iaşi”. stăruinţa pe lângă împărat. Supplex-ul ajunge însă prea
Textul editat de Eder este precedat de o prefaţă, târziu la Viena: supus la presiuni diverse, împăratul se
scrisă tot în limba latină, în care editorul încearcă să se împăcase deja cu cele trei „naţiuni politice” petiţionare
prezinte pe sine ca pe un istoric obiectiv, statut care ar şi, cum una din constantele pretenţii ale acestora era ca
fi trebuit, în opinia lui, să fie suficient pentru a asigura românii, uniţi sau neuniţi, să rămână la statutul vechi de
credibilitatea comentariilor pe care le face asupra tolerati, nici nu se punea acum problema ca naţiunii
memoriului românilor pe care îi numeşte, între alte române să i se recunoască drepturile vechi şi în nici un
numiri ofensatoare, „trântori ai patriei” (vezi prefaţa). caz unele noi. Acestea au fost datele receptării
Aservirea sa faţă de guvernul transilvănean, faţă de cele memoriului la Viena, iar în Dieta Transilvaniei – care
trei „naţiuni politice”, este însă evidentă încă din între anii 1790 şi 1791 avea 422 de reprezentanţi dietali,
această prefaţă. Iar notele şi comentariile „istorico- dintre care numai unul singur român [sic!] – citirea
critice”, în ciuda faptului că autorul s-a străduit să-şi Supplex-ului a fost receptată ca o obrăznicie fără
ascundă ostilitatea sub o poleială de probitate precedent şi care trebuia taxată ca atare, adică însoţită
ştiinţifică, sunt false şi incorect argumentate. De altfel, de huiduieli, ironii şi proteste care mai de care mai
dintre cei trei istorici contemporani corifeilor Şcolii indignate din partea reprezentanţilor dietali ai
Ardelene – Sulzer, Eder şi Engel – şi cu care cărturarii „naţiunilor politice”. Ecourile acestei indignări au
români s-au aflat într-o aprinsă polemică, Eder a fost depăşit cadrele întrunirilor Dietei şi s-au concretizat în
cel mai lipsit de temei ştiinţific în afirmaţiile sale diverse „luări de poziţie”, generând o polemică adesea
tendenţioase: „în expunerea lui agresivă argumentarea murdară – prin mijloace, dar şi prin ţinuta lor deloc
este înlocuită cu ceva ce aduce a injurie de rând”, spune intelectuală – în care s-au văzut târâţi corifeii Şcolii
şi D. Popovici11. Şi ca să încheiem acest aspect, care, de Ardelene obligaţi să apere idealurile românilor din
altfel, nici nu merită prea mult spaţiu, să mai spunem Transilvania. Lupta va continua, aşadar, cu o
doar că prefaţa acestui „istoric” este construită pe perseverenţă ce va duce în cele din urmă la rezultate
argumentaţie de tip ab invidia12, ura fiind mai la favorabile pentru o naţiune obidită în propria ei ţară.
îndemână unui spirit îngust şi slugarnic decât

19 >>>
Transilvania 11 / 2009

Modul de funcţionare retorică a Supplex-ului

Exordiul Supplex-ului
Supplex-ul se deschide chiar cu enunţarea tezei sale fundamentale. Aşadar, exordiul discursului realizează o
punere în temă directă, fără alte preambuluri utilizate în alte tipuri de exordiu. Dovadă că la conceperea şi redactarea
acestui discurs au contribuit nume ilustre, intelectuali de prim rang, stă şi construcţia deosebită din punct de
vedere retoric a acestui exordiu.
Vom analiza incipit-ul acestui memoriu aplicând modelul lui Van Eemeren & Grootendorst într-o primă etapă,
pentru ca mai apoi să realizăm o evaluare logică – depistarea judecăţilor silogistice. Evaluarea logică se va încheia
cu interpretarea fragmentului de discurs de mai jos din perspectiva modelului propus de St. E. Toulmin. Vom
evalua textul şi din unghiul dispunerii sintactice a argumentelor şi vom încheia prin analiza la nivel tropologic.
Deşi aportul limbii latine, limba redactării originale, este însemnat în mai multe privinţe (de exemplu, în ceea
ce priveşte circulaţia memoriului), analiza se va realiza pe textul tradus în limba română17. Redăm totuşi, spre
comparare, şi textul original, după cel tradus:
Divine Cezar August,
Dat fiind / că scopul suprem al majestăţii tale în conducerea acestui imperiu, şi foarte dreapta intenţie aceea este 1/, ca legile,
10

atât cele asupra persoanei, cât şi cele politice, să se extindă asupra tuturor membrilor statului 2/, care îl formează prin unirea lor
3
/ [şi] care susţin cu preţul vieţii şi cu munca lor sarcinile 4/ prin care se păstrează statul 5/, [şi] ca o parte din cetăţeni să nu fie
separată 6/, încât să priveze samavolnic de drepturi pe cealaltă parte 7/ [şi] să o asuprească 8/, din această cauză naţiunea română
10
/ care-şi petrece viaţa în Marele Principat al Transilvaniei 9/, prin acest Apel se pleacă în faţa Tronului Majestăţii 10/ [şi] se
roagă cu toată insistenţa 11/ să-i fie redate vechile drepturi12/ care prin natură sunt atribuite tuturor cetăţenilor 13/ [şi] de care a
fost spoliată 14/, aşa cum se va arăta mai jos 15/, în secolul trecut, fără nici o întemeiere, şi numai datorită soartei nefericite de pe
acele vremuri. 14/
[Text original:
„Quum Majestatis vestrae summus in regendo hocce Imperio finis, et justissima Intentio ea sit, ut Iura
universim tum hominis, tum ipsius Societatis Civili sad omnia membra, quae eandem sua unione efficiunt, atque
onera ejusdem servandae, ea vita et rebus sustinent, apprime extendantur, neque pars civium divellatur, ut alteram
suis juribus violenter privet, opprimatque, idcirco Natio Valachica in M. Transilvaniae Principatu degens, publice
medio hujus libelli supplicis se ad Solium Majestatis prosternit ac omnibus precibus obtestatur, ut sibi reddantur
pristina jura, quae omnibus Civibus essentialiter adhaerent, quibusque Seculo superiore nulla auctoritate, sed
iniqua duntaxat temporum illorum sorte, ut mox exponetur, exspoliata fuit. [...]”18]
Stabilirea elementelor situaţiei argumentative – modelul lui Van Eemeren & Grootendorst
Modelul elaborat de Eemeren şi Grootendorst formalizează fazele enunţării şi are aplicaţie în special în
situaţia argumentării cu feed-back (situaţia enunţiativă a dialogului), dar permite şi o cuantificare a reacţiilor
potenţiale ale receptorului, în măsura în care mesajul emiţătorului conţine suficiente indicii pentru aceasta.

<<< 20
 Argumentarea (A) vine de la un vorbitor (V) care încât să priveze samavolnic pe cealaltă parte...>
începe să justifice sau să respingă (±) o opinie (O) în
faţa unui auditor, receptor (R). Pentru aceasta, el îi P1’ < dacă permite acest lucru, se abate de la scopul
comunică lui (R) o constelaţie (C) de enunţuri (E1, … suprem > de unde
, En) care au o funcţie justificativă sau de respingere în P1’’< statul îşi pierde integritatea > pentru că
raport cu opinia (O). (O) şi (C) de (E1, …, En) sunt P2 < (ei, membrii) formează (statul)... şi-l susţin cu
exprimate verbal - este valabil şi pentru scriptic - prin preţul vieţii şi cu munca lor >
rostirile (r) şi (r1, …, rn). Aceste rostiri formează P3 < naţiunea română îşi petrece viaţa în Marele
discursul argumentativ (D). Înregistrând (D), auditorul Principat al Transilvaniei > de unde
(R) ajunge la o interpretare (D’) a discursului (D). (D’), P3’< românii sunt cetăţeni cu drepturi egale cu ale
la rândul lui, constă dintr-o interpretare (O’) a lui (O) celorlalte naţiuni ale Principatului Transilvaniei>
şi o interpretare (C’) de (E1’, …, En’) a lui (C) de (E1,
…, En’). Pe baza lui (O’), (R) ajunge la o apreciere (A’) Legendă:
a măsurii în care (C’) constituie un (±) a lui (O’). În T – opinia-teză
funcţie de rezultatul acestei aprecieri, (R) poate să P – premisa majoră
accepte argumentele pentru opinia (O), să le respingă P1, P2, P3 – premise minore; de fapt, P2, P3 sunt
sau să se abţină. suplimentări ale minorei P1 (raţionament epicheremă)
P1’, P1’’, P3’ – premise evitate (raţionament
Orice discurs argumentativ trebuie să creeze o situaţie
argumentativă. Aceasta are următoarele elemente: entimemă)
argumentatorul, auditorul/auditoriul, subiectul argumentării şi
ocazia. Dacă se admite P, atunci trebuie respectată P1.
În situaţia argumentativă de mai sus, care nu este Altfel (adică P1’ conjugată cu P1’’), se contrazice P. Din
una cu feed-back, argumentatorul (V) este unul tip conjugarea enunţurilor constatative P , P rezultă P ’
echipă. Date fiind calităţile intelectuale ale 2 3 3
componenţilor acestei echipe, se poate vorbi de un V (premisă evitată), de unde decurge acceptarea lui T în
credibil. În redactarea apelului s-au implicat cărturari ai conformitate cu P.
Şcolii Ardelene, cu prestigiu şi experienţă Evaluarea logică beneficiază şi de un alt model,
incontestabile în aspectele politice ale vremii; participă, propus de St. E. Toulmin, autor al lucrării de referinţă
între alţii, Ioan Piuariu-Molnar, autorul primei retorici Les Usages de l’argumentation (1958)20, este un model
în limba română, şi – aproape sigur – Petru Maior, un juridic opus celor de tip logic şi matematic.
fin cunoscător, printre altele, al arcanelor retoricii
practice, lucru dovedit de toate lucrările sale. Elemente:
Auditorul (R) este împăratul Curţii Austriece. D – data, date, informaţii;
Nefiind vorba despre un dialog, ci despre un discurs C – conclusion, concluzie, pretenţie;
(D) scris, R va avea timp de reflecţie până la emiterea W – warrant, garanţie, întemeiere, justificare;
unui răspuns (D’) ca rezultat al interpretării, adică a
19 Q – qualifier, calificator (operatori modali:
formulării unei aprecieri (A’) a argumentării (A) emise „presupun(em) că...”, „aproape sigur că...”);
de V pentru avansarea opiniei-teză (O). R – rebuttel, contraargument, respingere (condiţii de
Subiectul argumentării (opinia-teză) este constituit de exceptare: „dacă nu cumva”);
acordarea drepturilor politice egale şi corespunzătoare B – backing, suportul.
statutului românilor de cea mai veche naţiune în
Principatul Transilvaniei. Exemplu:
Ocazia o reprezintă contextul socio-politic
nefavorabil românilor din Transilvania. (1) – dacă suportul B al lui W conţine deja, explicit
ori implicit, informaţia dată în C (inferată din D),
Evaluarea logică a enunţurilor atunci argumentarea este analitică;
T [(naţiunea română... se pleacă... şi se roagă...) să-i (2) – în caz contrar, argumentarea este substanţială.
fie redate vechile drepturi]
P < (drepturile) prin natură sunt atribuite tuturor Iată transpunerea fragmentului nostru în acest
cetăţenilor > model:
P1 < scopul suprem (al împăratului)... este ca
D < Românii îşi petrec viaţa (sunt cetăţeni) în
legile... să se extindă asupra tuturor membrilor Marele Principat al Transilvaniei > de aceea
statului... şi ca o parte din cetăţeni să nu fie separată Q < aproape sigur că >

21 >>>
Transilvania 11 / 2009

C [românii au drepturi egale cu celelalte naţiuni ale Principatului] dacă nu cumva

R < românilor nu li se recunoaşte statutul de cetăţeni ai Principatului, ceea ce ar însemna că legiuitorul,
împăratul, se abate de la scopul suprem... > întrucât
W < Despre românii din Transilvania se ştie că au fost spoliaţi de drepturi... > pe baza lui
B < În secolul al XVIII-lea, dreptul natural era recunoscut de majoritatea monarhilor luminaţi, în text:
„(drepturile) prin natură sunt atribuite cetăţenilor” >
Concluzii:
1. Fragmentul are la bază un raţionament de tip epicheremă – în plan formal, dar entimemic nefalacios21 – în acela al
înlănţuirii logice. Argumentele sunt de tip ad judicium (probe trase din unele izvoare ale cunoaşterii sau probabilităţii
– vezi principiul dreptului natural din P), dar şi ad hominem (încolţirea interlocutorului/adversarului cu
consecinţele trase din propriile lui principii sau mărturisiri – aici, imposibilitatea în care este pus interlocutorul de
a nu admite P1: „scopul suprem...”).
2. După modelul lui Toulmin, argumentarea este analitică, căci B al lui W conţine implicit informaţia din C şi
inferată din D. Spre deosebire de judecăţile analitice kantiene, al căror adevăr este sesizat exclusiv pe baza sensului
pe care îl exprimă (adică fără adresarea la fapte), argumentarea analitică de acest tip (cu informaţia conţinută
implicit) nu îşi este suficientă sieşi. Aceasta, în sensul că, deşi se întemeiază pe nişte premise „dure” (dreptul
natural, cetăţenesc etc.), non-negociabile în acest caz (vezi şi operatorul argumentativ de actualizare a cauzalităţii
„dat fiind”, quum, în original, de mare autoritate argumentativă, din debutul memoriului), o parte a argumentării
trebuie susţinută/descrisă – şi este vorba aici de argumentele istorice ce urmează a înfăţişa modul în care naţiunea
română a fost „spoliată” de drepturi.
Evaluarea tasologică
Înlănţuirea judicioasă a argumentelor se observă şi la nivelul dispunerii sintactice a enunţurilor. Schema
sintactică a frazei conţine trei module (redactarea în limba latină a discursului este „responsabilă” pozitiv în mare
măsură şi de acest aspect, pe lângă acela mai general al asigurării unei largi circulaţii, căci – să nu uităm – latina
încă era limbă de cultură în occident):

Modulul 1 – (propoziţiile: 10, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8) „aglomerează” sintactic premisele (cauze, motivaţii,

circumstanţe) cererii (tezei) din 10, 11;
Modulul 2 – (propoziţiile: 9, 10, 11, 12) resituează (prin AT 9 – „[naţiunea română] care-şi petrece viaţa...”),
contextualizează, pregăteşte 12 (teza);
Modulul 3 – este „aerisit”, conţine cererea ca atare (12), premisa majoră (13) – „(drepturile) prin natură sunt

<<< 22
atribuite tuturor cetăţenilor”, atributiva (14) – cu rol de - a asigurat bunăvoinţa, interesul şi atenţia
introducere a argumentării propriu-zise, ulterioară auditorului (R) şi prin valoarea de disponibilitate de reflecţie
exordiului, şi modala incidentă (15) care creează un rezonabilă a figurilor folosite: ele sprijină argumentarea;
„orizont de aşteptare”, induce o tensiune argumentativă. sunt figuri cu forţă probatorie şi nu simple procedee
Prin acest ultim modul se săvârşeşte punerea generală expresive care ar acoperi lipsa unei argumentaţii solide.
în temă, deschiderea receptorului la argumentare,
înlăturarea riscului necooperării. În încheierea analizei exordiului se impune, credem,
şi un alt fel de concluzie, anume legată de extremele
Evaluarea tropologică interpretative înregistrate în unele lucrări ce au ca
Valoarea perlocuţionară a exordiului duce la subiect Supllex Libellus.... O extremă exegetică vede în
atingerea unui obiectiv esenţial – captatio benevolentiae. La acest memoriu un act revoluţionar, sincron cu mişcarea
aceasta contribuie şi figurile retorice. Din acest punct de revoluţionară franceză. Altfel spus, un document
vedere, în textul supus analizei se remarcă: considerat ca ieşit din neant, o adevărată revelaţie. Un
- adresarea la pers. a II-a prin apelativul „divine” document ce îşi depăşeşte, la superlativ, epoca – şi
(sugestia atotputerniciei căreia i se subordonează cu ideologic, şi ca articulare argumentativă a
respect petenţii); revendicărilor conţinute. Cealaltă interpretare
- debutul abrupt prin reamintirea îndatoririlor consideră Supplex-ul un act naiv, retrograd chiar, care
Cezarului („scopul suprem”) este „îndulcit” de conservă, prin urmare, mentalitatea unei lumi perimate
calificativul „foarte dreapta (intenţie)”; este vădită – a feudalismului. Nu este momentul să intrăm aici în
valoarea persuasivo-seductivă: dacă „scopul suprem” este detaliile acestei probleme, o vom face într-o anumită
X1 şi intenţia (X2) este „foarte dreaptă”, atunci cererea măsură în cuprinsul analizei următoarelor secvenţe.
Y trebuie luată în seamă pentru că neanalizarea ei duce Acuza privitoare la argumentaţia – calificată drept
la dezmembrarea Principatului şi la săvârşirea unei naivă şi retrogradă – ni se pare însă încă de pe acum,
nedreptăţi, adică la încălcarea lui X1, X2. Caracterul înaintea analizei propriu-zise, cel puţin nedreaptă, dacă
nu chiar neîntemeiată prin prisma contextului istoric.
asertiv (ca şi cum nu ar intra în discuţie caracterul drept Supplex-ul „formulează năzuinţe în spirit realist”, spune
al intenţiei Cezarului) al sintagmei „foarte dreapta L. Blaga22, şi în nici un caz nu uită şi pe cei mai obidiţi
intenţie” îl „obligă” pe Cezar să ia cererea în români, plebea (poporul de rând, nenobilii şi iobagii,
considerare şi, de dorit, să acţioneze în consecinţă dar pentru care nu era, repetăm, momentul să se ceară
favorabil cererii. Aceasta pentru că, am văzut, se „ceva în plus, faţă de ceea ce i se atribuie conform
acţionează pe două planuri: legii”(cf. Supplex...23). Era vremea doar pentru
recâştigarea unor drepturi vechi, nu pentru obţinerea
persuasiunea (prin X1) seducţia (prin X2) altora noi. Aşadar, se solicită deocamdată pentru
plebea română acelaşi tratament „care se aplică plebei
celorlalte naţiuni” ale principatului, căci „aşa cum
susţine aceleaşi sarcini de stat împreună cu aceia
nivel cognitiv nivel afectiv [oamenii de rând din celelalte naţiuni], să se bucure şi
de aceleaşi beneficii” (cf. Supplex...24). Şi credem că,
după răscoalele, al căror ecou nu se stinsese încă, şi
într-un climat în care orice revendicare a românilor, fie
cu acelaşi rol de sensibilizare, apar şi sintagmele: a ei chiar reprezentanţi ai clasei nobiliare, irita „naţiunile
fost spoliată (cf. exspoliata fuit, pasiv mai expresiv prin politice”, a cere mai mult decât drepturi egale cu ale
lipsa sa de echivoc decât „i-au fost luate”, „a fost celorlalte naţiuni politice, cu corespondenţa de rigoare
deposedată” etc., sinonim „perfect” cu jefuită), soartă a claselor sociale existente atunci, ar fi inflamat mai
nefericită – cu nuanţă implorativă, figură a obsecraţiei, mult şi pentru o mai lungă durată spiritele – de la
păstrându-se totuşi tonul demn al celui care îşi cere reprezentanţii dietali şi până la Curtea Vienei.
drepturile.
Cuprinsul Supplex-ului – naraţiunea,
Concluzii finale la analiza exordiului: confirmarea/respingerea
- exordiul a atins obiectivul captatio benevolentiae Prin acest memoriu, semnatarii lui solicită în
printr-o punere generală în temă de tip persuasiv-seductiv, numele întregului popor român din Transilvania „să-i
printr-un limbaj clar, simplu, precis şi cu o forţă cognitiv- fie redate vechile drepturi”, teză formulată încă din
afectivă adecvată temei şi situaţiei retorice abordate; exordiu (vezi supra). Deşi românii fuseseră
- concizia este una din notele dominante: conform dintotdeauna majoritari şi stăpânii de drept ai acestor
regulilor clasice (Cicero, Quintilian), exordiul nu a locuri, ei nu cer altceva decât „reintegrarea” naţiunii
depăşit o optime din întreg discursul (discursul integral române ca naţiune egală în drepturi cu celelalte naţiuni.
este mult mai lung); Se remarcă imediat o schimbare de tactică faţă de

23 >>>
Transilvania 11 / 2009

memoriile lui Inochentie Micu, care cerea în special pentru autentificarea afirmaţiilor privitoare la
„recunoaşterea” românilor ca a patra naţiune politică creştinarea după ritul Bisericii Răsăritene a unora dintre
în stat. Românii se constituiseră demult în naţiune unguri), scrisorile conventuale autentice ale Mânăstirei
politică, deci acum nu rămânea decât să fie repuşi în Preafericitei Fecioare Maria de la Cluj-Mânăştur (1437)
vechile drepturi pe care nu le pierduseră datorită – editate de preavestitul Pray în „Dizertaţia istorico-
legilor, „ci nedreptăţii vremurilor”. Raţionamentul este critică” a şaptea. Aceste scrisori sunt prezente aici
simplu şi eficient: dacă nici o lege, din trecut sau pentru susţinerea afirmaţiilor referitoare la trecerea
contemporană suplicanţilor, nu a schimbat vechiul majorităţii ungurilor creştini la catolicism, dar şi a
statut al românilor ca naţiune cu drepturi egale, faptului că, în ciuda acestei diferenţe de rit bisericesc,
neconsiderarea ei între celelalte „naţiuni politice” şi „ambele naţiuni [maghiară şi română]” au continuat să
neacordarea privilegiilor de drept sunt ilegale. Cu alte aibă „aceleaşi imunităţi şi s-au bucurat de aceleaşi legi
cuvinte, un silogism fără cusur din punct de vedere de cetăţenie în regat”. Mai este menţionată în această
logic: primă parte a argumentaţiei şi încheierea în 1437 a unui
„fel de alianţă de ajutor reciproc”, reînnoită în anul
(PM) Românii au avut drepturi egale cu celelalte următor, între maghiari, secui şi saşi (conform şi
naţiuni conlocuitoare încă de la constituirea mărturiilor vice-voievodului din acel timp, Lorand-
Principatului Transilvaniei Lepeş). Totuşi, o spun chiar suplicanţii, „acea unire nu
(Pm) Nici o lege nu a modificat între timp statutul a împiedicat cu nimic drepturile cetăţeneşti ale naţiunii
române”, a urmat chiar o epocă de mare înflorire şi
naţiunii române sunt amintite marile personalităţi române ce s-au
(T) Deci neconsiderarea în vreun fel a acestui ridicat la cele mai alese demnităţi, inclusiv la aceea de
statut este ilegală domnitor (Matei Corvin). Toţi aceşti oameni deosebiţi,
care au ocupat ranguri dintre cele mai înalte „în statul
Legea este laitmotivul acestui memoriu. Cu el se deopotrivă unguresc şi românesc”, nu numai că nu şi-
începe („Dat fiind că scopul suprem al majestăţii tale au negat vreodată originea românească, ba chiar cei doi
[...] este, ca legile, atât cele asupra persoanei, cât şi cele Corvini se făleau că „ei, împreună cu naţiunea lor, îşi
politice, să se extindă asupra tuturor membrilor statului...” – trag viţa de la coloniile romane” – şi sunt aduse în
subl. n.) şi tot el stă la baza întregului eşafodaj sprijin aici mărturiile lui Bonfinius şi a lui Lucius
argumentativ. Această argumentaţie, în ciuda a ceea ce dalmatul. Pentru originea din neamul valah al
s-a spus pe alocuri, este una coerentă, elegantă chiar, romanilor a Corvineştilor mai depune mărturie însuşi
elaborată după toate regulile persuasiunii autentice, o împăratul Ferdinand I (în Diploma dată arhiepiscopului
argumentaţie ad rem25 – şi în nici un caz prin comparaţie de Strigon).
cu prefaţa lui Eder, ci cu pagini care merită o reală După acest pasaj, care se constituie în naraţiunea
atenţie din perspectiva măiestriei retorice puse în slujba (naratio) propiu-zisă, urmează confirmaţia/respingerea
adevărului. (confirmatio/refutatio). Aceasta, reia şi reformulează
Imediat după exordiu se enunţă argumentul vechimii şi sintetic, din noi perspective, argumentaţia anterioară şi
al originii romane a poporului român din Transilvania. preîntâmpină eventualele obiecţii la argumentaţia
Această afirmaţie este susţinută de un istoric succint, şi înfăţişată. Se pot identifica cinci părţi ale acestei
pertinent prin sursele invocate, al descendenţei din secvenţe retorice, mai extinsă decât naraţiunea.
romani şi al bisericii ortodoxe. Ca în toate lucrările Prima parte debutează cu o revenire la laitmotivul legii
istorice sau de altă factură, dar cu referiri la istoria şi funcţionează ca o concluzie a naraţiunii: „Aşadar,
românilor, ale corifeilor Şcolii Ardelene, fie ele toată actuala soartă tristă a românilor din Transilvania
publicate sau rămase pentru o vreme în manuscris, şi în se datorează nu legilor, ci nedreptăţii vremurilor [...]”.
acest memoriu se afirmă pura descendenţă din romani, Dacă naraţiunea a dezvoltat cu precădere majora
nu se admite nici un moment amestecul vreunui alt silogismului general al discursului (vezi supra), acum se
popor în formarea naţiunii române. Acest lucru este insistă pe premisa minoră: „[...] căci niciodată nu s-ar
constatat şi de F. Fugariu26: „După istoriografii Şcolii putea dovedi că vreo putere legislativă din Transilvania
Ardelene, poporul român = poporul roman din Dacia. ar fi comis o atât de mare nedreptate, ca naţiunea cea
Elementele alogene nu schimbă calitatea de roman a mai veche din provincie să fie privată şi despuiată de
românilor”. Dovadă că, adăugăm noi, se şi foloseşte drepturile cetăţeneşti [...]”. În ciuda inexistenţei vreunei
roman în loc de român în multe locuri din text. Sursele legi care să fi anulat sau modificat ceva din drepturile
invocate sunt dintre cele mai sigure, cel puţin pentru naţiunii române, după perioada de înflorire
vremea respectivă, şi se constituie astfel în argumente menţionată, a început o serie de nedreptăţi împotriva
ad verecundiam irefutabile: Lucius dalmatul, Cromer românilor din Principatul Transilvaniei. Aceste
polonezul, Notarul Anonim al regelui Bela (cu „Istoria nedreptăţi nu sunt denumite direct nicăieri în text
şefilor maghiari”, la care se apelează în mai multe ilegalităţi, până la revendicările propriu-zise, deşi acesta
rânduri), Samuel Timon (cu „Imaginea vechii Ungarii”, este statutul care decurge în mod evident din ce se

<<< 24
afirmă mai sus (inexistenţa legilor...). Cu alte cuvinte, simple...”). Evident că această recunoştinţă se
printr-un artificiu retoric, nu sunt numiţi direct îndreaptă îndeosebi către Iosif al II-lea, cel care a dat
responsabilii de aceste nedreptăţi, ci doar o instanţă cele mai multe legi în favoarea românilor (chiar dacă pe
cam greu de tras la socoteală, „soarta cea foarte unele le-a retras înaintea morţii sale).
nedreaptă”, tocmai pentru a nu da impresia unui neam Se continuă prin descrierea altei serii de nedreptăţi,
plângăreţ şi fără demnitate, care îi arată cu degetul de data aceasta privindu-i nu pe reprezentanţii clerului
acuzator pe pârâţi. Această primă parte continuă prin ortodox, cum s-a făcut în prima parte, ci pe oamenii de
descrierea încălcării unor drepturi şi privilegii ale rând, mireni nenobili, ale căror drepturi, deşi
românilor, punându-se accentul pe ideea că „mulţi din consfinţite de diplomele leopoldine, erau în mod
neamul românesc s-au înălţat în ceata adevăraţilor sistematic încălcate. O altă categorie nedreptăţită este
nobili” şi „se bucură de drepturi posesionare” (multe cea a nobililor care, pentru că şi-au păstrat ortodoxia,
dobândite pentru merite dovedite cu armele). Ideea nu erau admişi la funcţiile mai înalte, ba chiar nici la
este prezentă şi în naraţiune, după cum s-a văzut; aici, funcţii mai mărunte. Aceiaşi nobili, pentru a fi totuşi
însă, se aduce un nou aspect în angrenajul integraţi cumva, erau consideraţi ca aparţinând naţiunii
argumentativ: dacă nu au avut niciodată drepturi sau le- politice majoritare în zona unde s-au aşezat. Se aude o
au fost anulate, cum se explică starea de fapt descrisă? voce parcă sugrumată de indignare reţinută cu
Autorii recurg şi la o frumoasă figură argumentativă, la demnitate, mimând subtil o anume ignoranţă, din acest
analogia „fapt care decurge ca dintr-o albie înclinată”, pasaj în care se reiterează argumentul vechimii, în
care probează plasticizând caracterul de demonstratio per virtutea căruia locul lor este oriunde pe teritoriul
oculos al argumentaţiei anterioare. Concluzia e firească: Transilvaniei: „Dar trebuie să declarăm că [nouă,
„[...] naţiunea română niciodată nu a fost despuiată de românilor] ne este necunoscută acea lege, în virtutea
către puterea legislativă, de drepturile cetăţeneşti ale căreia nobilii români au fost socotiţi că fac parte din
regatului, şi nici nu a fost declarată drept tolerată, ba acea naţiune dintre cele trei, în care şi-au fixat locuinţa,
dimpotrivă, s-au creat nobili din sânul ei”. prin procurarea de bunuri, însă este îndeobşte
Partea a doua a confirmaţiei reia prin procedeul reducerii cunoscut celor versaţi în istoria patriei, că românii îşi
la absurd argumentul inexistenţei vreunei legi care să fi fixaseră locuinţa şi domiciliul în Transilvania, cu câteva
modificat statutul naţiunii române de naţiune egală cu secole [aliquot saecula] înainte de cele trei naţiuni recepte
celelalte. O astfel de decizie trebuie să obţină aprobarea [...]”. Mai mult, naţiunii suplicante îi este necunoscută
principelui, iar o decizie fără asentimentul principelui, şi legea în baza căreia „o naţiune sau alta a fost
nu ar fi avut putere de lege – pe de o parte – şi „ar fi declarată, în Transilvania, drept receptă”. Îi este
repus ambele naţiuni în starea în care fuseseră, adică în cunoscut însă că acest termen, intrat în uz în secolul al
stare de război [în care se găseau] mai înainte de XVI-lea, cu referire la noile religii născute din
alegerea ducelui Tuhutum al ungurilor, drept domn al Reformă; religie receptă, „în înţelesul legilor care se
lor, alegere făcută de bunăvoia românilor”. Cum nimic dădeau pe acea vreme”, nefiind contrazise de vreo lege
din acest scenariu nu se poate proba: qoud erat ulterioară, „nu însemna altceva decât religie primită să
demonstrandum. se practice liber”, iar naţiunile care se bucurau de
Partea a treia are acelaşi incipit ca prima: acelaşi existenţă legală, între care se afla şi cea română, se
laitmotiv („nu în urma vreunei legi publice, ci numai numeau regnicolare. Iată un mod elegant de a spune că
datorită nedreptăţii vremurilor...”), întărit de o trimitere termenul recept reprezintă, de fapt, consfinţirea
la Colecţia legilor/Aprobate, este urmat de cererea dreptului alegerii confesiunii religioase şi nicidecum
formulată încă din exordiu – împăratul ca apărător al atribuirea vreunei confesiuni cu un anume ascendent
legii, ar trebui să arate dreptate şi clemenţă faţă de asupra altora. Dar starea de fapt, jalnică, a românilor,
naţiunea română şi „să o reaşeze în toate drepturile de este dovada că acest drept este nesocotit samavolnic.
care s-a bucurat mai înainte”. Şi, pentru ca împăratului Se insistă în continuare pe ideea că românii, în
să i se formeze o predicaţie care să se traducă în pofida vechimii lor (naţiune antică, nu venetică, aşa cum
satisfacerea favorabilă pentru români a cererii lor, i se este numită şi aşezată în declaraţia stărilor emisă de
reamintesc principalele acte de dreptate înfăptuite Dietă în 1744), nu caută răsturnarea principatului, ci
pentru români de predecesorii săi iluştri: împăratul reintegrarea în acesta – şi din nou „nu vreo lege, ci
Leopold I, împărăteasa Maria Theresia, împăratul Iosif nedreptatea...”. Este adusă în discuţie şi starea
al II-lea. Fiecare dintre aceştia este gratulat, pe lângă deplorabilă a plebei, a iobagilor români, pentru care –
obişnuitele apelative ale vremii ((prea)august, cezar tot conform legii” – nu se cere nimic în plus, ci doar
etc.), cu sintagme calificative ce depăşesc reverenţa normală, ceea ce i se cuvine: „[acelaşi tratament] care se aplică
arătând prin aceasta recunoştinţa profundă datorată plebei celorlalte naţiuni”. Aceasta, mai ales că greul
acestor principi şi împăraţi (cf.: „augusta şi de fericită sarcinilor, întotdeauna mai multe pentru români, este
pomenire principesa...”, „acel cezar de veşnică dus tocmai de această categorie socială. Se solicită
memorie, preadreptul nostru principe, Cel foarte mare aplicarea consecinţei fireşti în spiritul dreptului natural
Iosif al II-lea, care a înţeles drepturile curate şi a „justiţiei distributive” («qui sentit onus, sentiat et

25 >>>
Transilvania 11 / 2009

commodum» – „cine poartă sarcina să beneficieze şi de – este, după cum se poate vedea, invocat argumentul
avantaj”), principiu invocat în trecut şi de episcopul numeric – sau să se dea acestora „un nume amestecat
Inochentie (vezi supra). ungaro-român, saso-român” sau chiar să se renunţe la
Se poate observa că legea este utilizată utilizată în denumirile luate de la o naţiune sau lata şi să se revină
cele două ipostaze ale ei – juridică şi a dreptului natural la acel nume pe care „l-au purtat până acum de la fluvii
– în proporţii bine gândite. De altfel, termenul ca atare, sau de la cetăţi” (adică tot româneşti în mare parte,
indiferent de ipostaza în care apare, se constituie în fiind denumiri istorice), aceasta, pe o parte; pe de altă
element de concatenare a secvenţelor şi subsecvenţelor parte, toţi locuitorii să se bucure, fără vreo discriminare
discursului. de neam, religie etc., de aceleaşi libertăţi şi beneficii, „în
Referitor tot la problema statului iobagilor români, raport cu starea şi cu condiţia” (deci să se respecte în
se subliniază necesitatea rezolvării acesteia continuare clasele sociale) şi „să suporte sarcinile în
concomitent cu aceea a nobililor şi a clerului unit, dar raport cu numărul” (subl. n.).
mai ales neunit, fără de care se conturează În partea a cincea, după sistematizarea cererilor,
imposibilitatea luminării acestui neam, deci inclusiv a petenţii subliniază din nou că acestea „se sprijină pe
iobagilor. Element cu greutate în argumentaţie, căci – egalitatea naturală şi pe principiile societăţii şi pe pactele
spun suplicanţii, şi aici se introduce un avertisment voalat stabilite” (subl. n.) – adică, aşa cum am mai remarcat, pe
– „fie-ne îngăduit să ne temem mai dinainte că legea naturală şi pe cea juridică. În continuare, se revine la
ignoranţa, lenea, nepăsarea cu toate viciile care se nasc argumentul numeric, de data aceasta cu date, cifre,
din aceste cauze, vor lua o dezvoltare şi mai mare decât evidenţiindu-se fără echivoc majoritatea copleşitoare a
până acum spre ruinarea provinciei”, iar ura născută românilor în Principatul Transilvaniei. I se indică
din aceste nedreptăţi va „găsi o cale mai largă spre împăratului şi calea pe care să le fie transmis
primejdia siguranţei şi liniştii statului”, aluzie clară la suplicanţilor şi naţiunii române răspunsul la aceste
răscoalele abia stinse. cereri: comunicarea către toate stările reprezentate în
Partea a patra a acestei secvenţe se constituie în Dieta Principatului printr-un comisar regal
formularea pe puncte a revendicărilor naţiunii române. plenipotenţiar. Iarăşi, forma legală! Singura care ar
Le rezumăm şi noi aici: putea aduce vreun folos naţiunii suplicante. Autorii
1. scoaterea, revocarea şi ştergerea termenilor de memoriului iniţiază astfel un contraatac la Dietă,
insultă la adresa naţiunii române: toleraţi, admişi între anticipare a receptării negative, expunându-i
stări, neprimiţi şi toate celelalte asemenea lor, termeni împăratului punctual, chiar dacă sub o formă
pentru prima oară calificaţi drept ilegali şi care, în edulcorată din raţiuni retorice, motivele care ar putea
lumina întregii argumentaţii anterioare, odată scoşi în conduce la nesocotirea unui răspuns mai puţin oficial.
afara legii ar trebui să atragă consecinţe coercitive Nu putem şti câtă intenţie ironică a existat în
asupra celor care îi vor mai utiliza; redactarea pasajului luat în discuţie, dar nouă, astăzi cel
(Din acest argument decurg toate celelalte: statutul puţin, ni se pare că respiră o ironie amară prin
asigură drepturile, dacă se admite A, se admite şi B care „scuzele”, circumstanţele atenuante găsite de autori
decurge din..., fapt marcat şi de operatorul deductiv «de celor care nu ar fi acceptat de bunăvoie redarea unor
unde», plasat după prima revendicare) drepturi naţiunii române. În ciuda faptului că
2. restituirea, pentru naţiunea română, a locului pe majoritatea reprezentanţilor dietali „au în faţa ochilor
care aceasta l-a deţinut de la început între naţiunile fericirea dulcii patrii şi promovarea binelui public”
conlocuitoare, loc consfinţit prin mărturiile [sic!], unii totuşi ar putea să nu acorde satisfacţie
conventuale ale Mânăstirii Fecioara Maria din Cluj- naţiunii suplicante, pretextând: „fie uzul contrar
Mânăştur din 1437; rugăminţilor naţiunii române, ca şi cum ar fi întărit de
3. drepturi egale cu ale celorlalte naţiuni pentru excepţie [...], fie neavând cunoştinţa adecvată asupra
toate categoriile sociale (cler, nobili, plebea de la oraşe legilor civile”, de parcă – adăugăm noi – necunoaşterea
şi sate, iobagi), indiferent că acestea sunt de acord sau legilor ar putea exonera vreodată pe cineva de
nu „întru toate sau în mai puţine privinţe cu Biserica încălcarea lor, „fie, în sfârşit, examinând superficial
Occidentală” – altfel spus, garantarea drepturilor istoria patriei şi înţelesul legilor strămoşeşti, şi prin
cetăţeneşti şi libera practică a confesiunii raliate la urmare neînţelegând suficient dreptatea cererilor [...],
Biserica Răsăriteană; s-ar putea chiar ca în parte împinşi de vreo ură
4. garantarea dreptului cetăţenilor nobili români de împotriva naţiunii (române) sau a credinţei (ortodoxe),
a ocupa funcţii, demnităţi, şi în felul acesta participarea să încerce prin orice mijloace să împiedice şi să
activă la deciziile administrative şi politice luate de instige...” şi aşa mai departe, „cu toată supunerea”, într-
organismele de conducere ale Principatului; o tonalitate demnă, dar din care răzbate durerea unei
5. denumirea comitatelor, scaunelor, districtelor şi a „naţiuni disperate”, sintagmă care apare la sfârşitul
celorlalte comunităţi în care sunt majoritari românii, cu acestei ultime solicitări.
nume româneşti; acelaşi principiu să fie respectat şi în Peroraţia merge preponderent pe pathos: „A binevoit
cazul comitatelor etc. unde majoritară este altă naţiune majestatea voastră preasfântă să acorde cu blândeţe o

<<< 26
graţie asemănătoare şi uşurare...”. Şi, mai încolo, pe
acelaşi ton implorativ, dar reţinut: „[...] şi nici una
[naţiune suplicantă] nu s-a retras nemângâiată de lângă
augustul tron al blândeţii”. Ultima sintagmă este o
metaforă argumentativă, ce conţine termenul recurent în
acest pasaj, blândeţe. Acest procedeu închide simetric
discursul. Să ne reamintim că, în exordiu, se apelează la
acelaşi procedeu al atribuirii unor calităţi cezarului,
care, astfel, este „obligat” la nivel afectiv să acţioneze
în conformitate cu calitatea atribuită. Aici, sugestia
este, credem, şi mai puternică, dată fiind puterea
exemplului anterior, reamintirea faptului că a mai
rezolvat cu aceeaşi blândeţe şi problemele altora. În
acelaşi registru se înscrie şi metafora finală, „izvorul
justiţiei şi clemenţei”, cu care este identificat ocupantul
tronului imperiului.
La acestea se adaugă reluarea foarte succintă – aşa
cum trebuie, de altfel, într-o peroraţie – a argumentului
numeric („naţiunea petiţionară care constituie aproape
un întreg milion de oameni”), acesta având menirea să
resusciteze pentru ultima oară îndreptăţirea cererilor şi
consecinţele ce decurg din nerezolvarea lor. Înainte de
formula de încheiere („Ai majestăţii voastre prea
sfinte”) şi de semnătura binecunoscută, petenţii îşi
reafirmă statutul de naţiune credincioasă necondiţionat
Casei preaauguste şi speranţa că va „dobândi
mângâierea”.
În loc de concluzii
„Mângâierea” din partea preaaugustei Case
Austriece nu a venit, după cum se ştie deja, din
motivele arătate mai sus, unde am subliniat şi
importanţa Supplex-ului din toate punctele de vedere.
Abordarea de faţă pune în lumină, credem, atât
determinarea ideologică a autorilor, cât şi contribuţia
acestora la conceptualizarea tipurilor de discurs.
Supplex-ul – „fără discuţie, cel mai important act politic
al românilor din Transilvania în cursul secolului al
XVIII-lea” (D. Prodan) – este un discurs cu un
conţinut şi o structură de suprafaţă explicit ideologice,
aspect pe care am încercat sa-l demonstrăm prin
instrumentele analizei retorice la nivelul argumentaţiei.
Totodată, panpedagogismul care caracterizează
întreaga activitate culturală a Şcolii Ardelene este
prezent şi în acest memoriu prin desfăşurarea
procedeelor specifice strategiei discursive didactice.
Aici, ne-a interesat să arătăm că liniile ideologice de
forţă ale luptei de emancipare naţională promovate de
Şcoala Ardeleană îşi găsesc în Supplex formularea cea
mai coerentă. Iar, prin procedeele specifice strategiei
didactice (reluarea, exemplul, exemplificarea,
demonstraţia, plasticizarea prin figuri cu valoare
persuasivă), îşi relevă didacticitatea, atât pentru
destinatarul memoriului şi pentru contemporani, cât şi http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/
1/1/1706/4100432/1/supplex.jpg
pentru viitorime, ca lecţie de istorie: bine formată şi in-
formată.

27 >>>
Transilvania 11 / 2009

Note: antologia Şcoala Ardeleană, vol. I, op. cit., p. 164.

24. Ibidem.
1. Dimitrie Popovici, Studii literare. Literatura română în epoca 25. ad rem (argumentum) – (lat.) mod de argumentare care nu
„luminilor”, Cluj, Ed. Dacia, 1972, p. 20. depăşeşte limitele intrinseci ale obiectului disputei (res),
2. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria cum fac, de exemplu, argumentaţiile de tip ad hominem.
formării naţiunii române, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1998, 26. Op. cit., p. 157, nota b.
p. 10.
3. Ibidem, p. 11.
4. Ibidem, p. 44. Bibliography:
5. Ibidem.
6. păstrat în arhivele Statului din Cluj, apud D. Prodan, op. Blaga, Lucian. The Romanian thinking in Transylvania
cit., p. 43. along the 18th century. Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1996.
7. Ibidem, p. 57.
8. Ibidem, p. 11 Ene, Ana. “Şcoala Ardeleană” and its types of discourse
9. Ibidem – a contrastive perspective. Braşov, Ed. Univ.
10. vezi D. Prodan, de exemplu, Memoriul clerului unit, din „Transilvania”, 2008, 294 p.
1791, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, XI Fugariu, Florea. Şcoala Ardeleană., anthology, vol. I,
(1968) Bucureşti, Ed. Minerva, 1983, 951 p.
11. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria Kerbrat-Orecchioni, Catherine. L’Enonciation. De la
formării naţiunii române, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1998, subjectivité dans la langage. (The enunciation. The subjectiveness
p. 232 in language) Paris, A. Colin, 1980
12. ab invidia (argumentum) – (lat.) argumentul urii, falsă Perelman, C.; Olbrechts-Tyteca. L. Traité de
demonstraţie menită, sub pretextul apărării adevărului, să L’Argumenmtation. La Nouvelle Rhétorique. (The tractate of
stârnească ura activă împotriva părerilor adversarului sau the argumentation) Editions de L’Université de Bruxelles,
să-l compromită pe nedrept. 5 edition, 1992
13. Demonstrarea paternităţii lui I. Budai-Deleanu în ceea
ce priveşte Combaterea aparţine lui Iosif Pervain, Ion Budai- Pervain, Iosif. Ion Budai-Deleanu. Unpublished
Deleanu. Scrieri inedite, Cluj, Ed. Dacia, 1970. scriptures. Cluj, Ed. Dacia, 1970, 476 p.
14. În Ana Ene, Şcoala Ardeleană şi tipurile ei de discurs – o Popovici, Dimitrie. Literary studies. The Romanian
perspectivă comparatistă, Braşov, Ed. Univ. „Transilvania”, literature in the “enlightenment” epoch. Cluj, Ed. Dacia,
2008, p. 187-200. 1972, 523 p.
15. Vezi antologia Şcoala Ardeleană, ediţie critică întocmită Prodan, David. Supplex Libellus Valachorum. From the
de F. Fugariu, vol. I, Bucureşti, Ed. Minerva, 1983, p. 142. building-up of the Romanian people history. Bucureşti, Ed.
16. Ibidem Enciclopedică, 1998, 620 p.
17. Am preferat traducerea realizată de F. Fugariu celei a Rovenţa-Frumuşani, Daniela. The argumentation.
prof. Th. A. Naum (prezentă în anexa lucrării citate şi de Models and strategies. Bucureşti, Ed. Bic All, 2000
noi a istoricului D. Prodan). Traducerea oferită de F. Sălăvăstru, Constantin. The criticism of the discursive
Fugariu, în antologia citată (p. 142 şi urm.), ni s-a părut a fi rationality. Iaşi, Ed. Polirom, 2001
mai aproape de textul original, spre deosebire de cea a prof.
Th. A. Naum care pune accent pe o traducere mai ***. The rhetoric and poetic terminology. Iaşi, Ed. Univ.
expresivă. „Al. I. Cuza”, 1994
18. Apud Florea Fugariu, Şcoala Ardeleană, op. cit., p. 144. Toulmin, Stephen Edelston. Les usages de
19. Răspuns care, în realitate, nu a fost prompt şi nici în l’argumentation. (the translate of the volume The use of
conformitate cu doleanţele exprimate în apel. Rezolvarea a arguments), Paris, PUF, 1993
venit mult mai tîrziu, dar memoriul din care analizăm şi noi Tuţescu, Mariana. L’Argumentation. Introduction à
un fragment a creat un precedent, greu de ignorat, în lupta l’étude du discours. (The argumentation. Introduction in the
pentru drepturile românilor din Transilvania.. discourse research) Bucureşti, Ed. Univ. din Bucureşti,
20. Stephen Edelston Toulmin, Les usages de l’argumentation, 1998.
(trad. fr. de Brabanter P. a vol. The use of arguments), Paris,
PUF, 1993.
21. fallacia (lat.) – sofism; tip de raţionament eronat care are
(voit sau nu) aparenţa corectitudinii şi a adevărului. În cazul
nostru nu poate fi vorba de un raţionament falacios, căci
silogismul-entimemă presupune aici evitarea/omisiunea
unor premise oricum subînţelese. Dacă nu sunt exprimate
din intenţia de a nu da, probabil, un ton prea vehement
cererii, nu înseamnă că avem de-a face cu o incorectitudine
de ordin silogistic, cu o eludare a adevărului.
22. Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania în secolul
al XVIII-lea, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1996, p. 120.
23. paragr. 51, în var. tradusă şi reprodusă de F. Fugariu, în

<<< 28