266 Teoria şi practica administrării publice

Nivelul mai scăzut al sindromului de epuizare în rândul angajaţilor şi managerilor poate i pus în relaţie cu stabi-
litatea instituţională şi încrederea pe care o transmite sistemul.

BIBLIOGRAFIE
1. Atkinson R., Hilgard E., Introducere în psihologie.: Cengage Lerning, Yale, 2005, 816 pag.
2. Băban A., Stres şi personalitate.: Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, 220 pag.
3. Golu M., Bazele psihologiei generale.: Ed. Universitară, Bucureşti, 2005, 153 pag.
4. Glass C., Singer E., Urban stress.: Experiments on noise and social stressors. New York: Academic Press.1972,
342 pag.
5. Abott B., Schoen S., Badia P., Predictable and unpredictable shock: Behavioral measures of aversion and
physiological measures of stress. Psychological buletin, 96, 1984, pag. 45-71.
6. Katz R., Wykes T., The psychological diference between temporally predictable and unpredictable stressful
events: Evidence for information control theories. Journal of personality and social psychology, 48, 1985,
pag. 781-790.
7. Seligan P., Binik M., The safety signalhypothesis.: NJ Erlbaum,1977, pag. 184.
8. Holmes T., RaheH., The social readjustment rating scale. Journal of psychosomatic research, 11, 1967, pag.
213-218.
9. Miclea M., Stres şi apărare psihică.: Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca, 1997, pag. 198.

MANAGEMENTUL SISTEMELOR DE SĂNĂTATE

Neonila CASIAN,
doctor în medicină, masterandă,
Academia de Administrare Publică
de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova
Alexandru ZNAGOVAN,
doctor, conferenţiar universitar, master în management

SUMMARY

The health insurance is an essential objective of any health system. The quality and the correct distribution of health
services are important purposes of the health care systems. The health care system of any country must involve the respect
for the individual (conidentiality and autonomy) and must guide the population to prompt and quality services, witch
must correspond to the population expectations.
The health care systems are deined by the major inance sources, the most used in Europe being: Bismarck System, Na-
tional Health System type Beveridge, Centralized Health Assurance System type Semasko, Private Health Assurance System.
In our country it has been created a system whose sources of inance are both public and private, in order to ofer equal
chances and correct distribution of service payment.
All health systems intend to satisfy the population needs in health and medical services; the ofered medical and care
services must relect the real needs of the population; the health has co-indicators (morbidity, mortality, life expectation).
Every European state develops its own mechanisms of inance sources, all of them including a combination of these, but
the majority are under the government control (directly or indirectly); the health care system in the European Union is
inanced by public contributions and direct contributions.

Asigurarea sănătăţii este un obiectiv esenţial al unui sistem sanitar. Realizarea unui nivel ridicat de sănătate şi
distribuirea echitabilă a serviciilor de asistenţă medicală reprezintă un scop important al acesteia.
Sistemul sanitar al iecărei ţări trebuie să implice respectul pentru individ (conidenţialitate şi autonomie) şi orien-
tarea bolnavului prin servicii prompte şi dotări de calitate, deci să corespundă aşteptărilor populaţiei.
Receptivitatea faţă de exigenţele populaţiei şi modul de distribuire trebuie corelate cu scopurile urmărite de
sistemul sanitar pentru menţinerea sănătăţii. Riscul de îmbolnăvire, inanţarea şi cheltuielile sunt ultimul obiectiv
al sistemului sanitar. Metodele utilizate pentru evaluarea obiectivelor sunt corelate cu cheltuielile pentru îngrijirea
sănătăţii, ajustate conform preţurilor locale şi asigurarea stării de sănătate.
Un factor determinant pentru sănătate este nivelul de educaţie al populaţiei. Sistemul sanitar este deinit (după
World Health Report) astfel: „Toate activităţile al căror scop principal este de a promova, restabili sau menţine să-
Materiale ale Conferinţei internaţionale ştiinţiico-practice 267
nătatea”. Sistemul de îngrijire a sănătăţii utilizează majoritatea resurselor alocate la nivelul întregului sistem sanitar.
Fiecare guvern are responsabilitatea faţă de propriile sisteme sanitare pe care le coordonează, deci are un rol activ în
promovarea sănătăţii, după OMS.
În Uniunea Europeană se promovează o politică deschisă în domeniul sănătăţii, dar sistemele sanitare din sta-
tele-membre sunt diferite ca organizare şi inanţare. Sistemele de sănătate publică urmăresc asigurarea drepturilor
omului bolnav şi accesul neîngrădit la asistenţa medicală, prin informarea privind starea clinică, dreptul la o îngrijire
atentă, caracterul conidenţial al bolilor sale, acceptarea restricţiilor confesionale şi a convingerilor ilozoice, res-
pectarea considerentelor de imagine, a celor de demnitate umană şi posibilitatea de a accepta sau respinge actul
terapeutic prescris şi capacitatea de a sesiza dacă există o incorectitudine în administrare.
Boala în societatea modernă apare prioritar ca produsul unui mod de viaţă, astfel că sănătatea unei populaţii se
apreciază diicil ca mod de evoluţie. Creşterea cheltuielilor pentru sănătate conduce la aprecierea că serviciile de
sănătate funcţionează defectuos, iar sistemele de asigurare nu constituie decât paleative la unele alternative şi nu o
soluţie reală. „Nevoia de sănătate” este o problemă care aparţine administraţiei locale sau centrale. „Riscul“ de îmbol-
năvire este repartizat prin sisteme de asigurare colectivă.
Sistemele de sănătate din Europa au o serie de caracteristici, după cum urmează:
- asigurarea serviciilor de sănătate reprezintă responsabilitatea guvernului la diferite niveluri;
- serviciile de sănătate sunt un drept social;
- distribuţia serviciilor de sănătate este integrată;
- planul integral al întregii ordini economice şi sociale planiică centralizat serviciile de sănătate şi resursele;
- autorităţile centrale de sănătate şi politică iau decizii inale cu pivire la caracteristicile majore ale sistemului naţi-
onal de îngrijire a sănătăţii, grupuri locale de cetăţeni au posibilitatea de a contribui la formarea politicii de sănătate;
- când resursele sunt limitate, priorităţile în sistemul de sănătate sunt îndreptate către necesităţile copiilor şi
angajaţilor din producţie;
- autoritatea majoră reprezentată de Ministerul Sănătăţii şi subdiviziunile sale care integrează şi dirijează toate
părţile componente ale sistemului de sănătate;
- reglementări stricte sunt oferite practicii medicale private şi activităţilor conexe;
- principiile ştiinţiice stau la baza activităţii din domeniul sanitar, iar practicile nonştiinţiice nu sunt permise;
- nemulţumirile în legătură cu calitatea, accesul la îngrijire, lipsa libertăţii de a alege actul medical, nemulţumirea
personalului şi nemulţumirea managerilor serviciilor de sănătate sunt ultimul punct.
Obiectivele sistemelor de sănătate şi necesitatea stabilirii impactului pe care acestea le au asupra sănătăţii sunt
subliniate în raportul OMS. Cele mai importante iind:
- permiterea uşoară a accesului cetăţenilor la îngrijirile de sănătate;
- îmbunătăţirea justiţiei sociale;
- adaptarea producţiei de servicii de sănătate la schimbările în structura cererii şi ofertei resurselor de sănătate;
- introducerea unor tehnologii medicale noi sau îmbunătăţite;
- implementarea de programe noi pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
- ajustarea volumului şi timpului serviciilor de sănătate în funcţie de schimbările epidemiologice şi demograice;
- eliminarea factorilor care inluenţează negativ;
- transformarea sistemului de sănătate în vederea implementării obiectivelor politicii naţionale de sănătate.
După OMS, orice sistem de sănătate trebuie să aibă 28 de funcţii care cuprind 4 categorii (tabelul 1). Funcţiile
unui sistem naţional de sănătate trebuie să ie bine stabilite, coordonate şi controlate.
Tabelul 1

Funcţiile sistemelor naţionale de sănătate

Producţia resurselor de să- - pregătirea personalului din sănătate şi a forţei de muncă;
nătate - organizarea facilităţilor serviciilor din domeniul sănătăţii;
- producţie farmaceutică: susţinerea, asigurarea, distribuţia;
- producţia de materiale şi aparatură medicală;
- cercetare ştiinţiică;
- tehnologii.
Asigurarea serviciilor de să- - igiena mediului;
nătate - servicii preventive şi de promovare a sănătăţii la nivel individual;
- asistenţa medicală primară;
- asistenţa medicală secundară;
- asistenţa medicală terţiară;
- asistenţă medicală la nvel individual (populaţia cu nevoi speciale);
268 Teoria şi practica administrării publice

- asistenţa medicală pentru persoane cu probleme speciale de sănătate;

- organizarea îngrijirilor personale de sănătate.
Realizarea mecanismelor de - alocarea fondurilor pentru sănătate;
susţinere economică - mobilizarea resurselor inanciare.
Managementul activităţilor - managementul problemelor de sănătate;
- formularea şi planiicarea politicilor de sănătate;
- luxul informaţional;
- coordonarea în interiorul sistemelor de sănătate;
- coordonarea sistemelor sociale şi economice;
- implicarea comunităţilor;
- reglarea resurselor umane;
- reglarea resurselor materiale;
- reglarea serviciilor de sănătate.

Schimbările în gestiunea sistemului de sănătate au căpătat o amploare fără precedent la sfârşitul anilor ’80 ai
secolului trecut şi la începutul acestui secol, extinderea lor cuprinzând diferite ţări din Europa şi America. Schimbările
urmăresc eliminarea sau reducerea disfuncţiilor apărute atât în ţările democratice cu o economie de piaţă stabilă, cât
şi în ţările care au avut o economie bazată pe monopolul de stat al factorilor de producţie, cu un sistem de planiicare
centralizat, rigid şi de comandă.
Nemulţumirile care au generat procesul de reformare a sistemelor îngrijirilor de sănătate (SIS) au fost prezente
atât în masa contribuabililor şi a utilizatorilor, a medicilor şi instituţiilor sanitare (a furnizorilor de îngrijiri), cât şi a
autorităţilor administrative. Insatisfacţiile vizau creşterea cheltuielilor pentru sănătate într-un ritm greu de suportat,
fără ameliorarea substanţială a stării de sănătate, insuicienta acoperire a populaţiei cu servicii, absenţa unor meca-
nisme eiciente de asigurare a calităţii, volumul exagerat de muncă zilnică, insuicienţa elementelor de stimulare,
ineicienţa managerială.
Maxwell1 identiică următoarele condiţii pe care ar trebui să le îndeplinească un sistem corespunzător: acoperire
generală; accesibilitate promptă; persistenţa faţă de nevoi; echitate; posibilităţi de alegere; eicacitate; eicienţă
înaltă; acceptabilitate largă; responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică.
De fapt, nici un SIS nu a putut răspunde integral acestor criterii, iar dacă s-ar i putut imagina un SIS perfect, el
ar i fost oarecum efemer iind supus după un interval de timp modiicărilor cerute de nevoile în schimbare ale
societăţii, practicii medicale şi rezervelor disponibile (îmbătrânirea populaţiei, introducerea de tehnologii noi,
creşterea economică şi priorităţile de dezvoltare).
În Europa operează 3 metode de SIS:
I. Modelul Serviciului Naţional de Sănătate (SNS)-tip Beveridge (funcţionează azi în Danemarca, Finlanda,
Islanda, Norvegia, Suedia, Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Anglia). Are ca sursă de inanţare taxele generale, este
controlat de Guvern şi dispune de un buget de stat. Are şi un sistem privat, accesul este liber pentru toţi cetăţenii,
acoperirea este generală, conducerea se asigură prin autorităţile de stat, medicii sunt ie salariaţi, ie plătiţi în funcţie
de numărul pacienţilor şi se practică coplata de către solicitant a unei părţi din costul unei prestaţii).
II. Modelul Sistemului de Asigurări Sociale (SAS)-tip Bismarck (Austria, Belgia, Franţa, Olanda, Germania)
este inanţat de contribuţia obligatorie a salariaţilor şi patronilor şi prin taxe generale. Acorerirea este largă, dar acolo
unde asigurarea nu este obligatorie rămân categorii de populaţie fără acces la beneiciile sistemului.
III. Modelul Sistemului Centralizat de Stat (SCS)- tip Semaşko - caracteristic ţărilor din Europa Centrală şi de Est.
Finanţarea se face de la bugetul de stat, controlat de stat, care are monopolul serviciilor de sănătate, personalul este
salariat, accesul la servicii este general, nu există un sector pivat, iar prioritatea socială este joasă.
Obiectivele reformelor în sistemul îngrijirilor de sănătate (SIS) din Europa:
- echilibrarea alocării resurselor inanciare (teritorial şi între categorii de servicii) şi controlul costurilor;
- reducerea inechităţilor în ofertă şi accesul la servicii;
- îmbunătăţirea gradului de satisfacţie a furnizorilor şi utilizatorilor de îngrijiri;
- ameliorarea eicacităţii şi impactul SIS aspra stării de sănătate (output şi out come);
- reducerea utilizării inadecvate a tehnologiilor moderne;
- corectarea stimulării inadcevate a consumului medical (indus de ofertă);
- introducerea competiţiei controlate (între furnizorii publici şi /sau privaţi, organizaţii de asigurări);
- separarea furnizorilor de servicii (medici, spitale) de cumpărători (deţinători de fonduri);
- stabilirea unor relaţii contractuale între furnizorii şi cumpărătorii de servicii;
- plata medicilor şi a unor instituţii pe baza unor criterii de performanţă;
- introducerea unor mecanisme de asigurare a calităţii îgrijirilor de sănătate;
 Materiale ale Conferinţei internaţionale ştiinţiico-practice 269
- introducera metodelor manageriale moderne în conducerea serviciilor de sănătate;
- descentralizarea SIS prin deconcentrare, evoluţie şi delegarea autorităţii.
Tabelul 2
Situaţia comparativă a stării de sănătate în ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) şi ale OECD

Indicatori Ţările ECE Ţările OECD Diferenţa (3 -2)

Speranţa de viaţă la naştere 0 (ani) 70,5 76,1 +5,6
Speranţa de viaţă la 15 ani e 15 (în ani) 57,1 62,0 +4,9
Riscul de deces la 0-5 ani (în%) 1,8 0,9 -0,9
Riscul de deces la 15-59 ani (în%) 18,4 11,2 -7,2
Se estimează, de exemplu, o întârziere de 12 ani a landurilor din Germania de Est faţă de celelalte occidentale sau
de 23 ani a Ungariei faţă de Austria.

Alinierea la normele europene a activităţii medicale impune norme speciice în ceea ce priveşte circuitul produ-
selor rezultate din activitatea medicală. Această preocupare este fundamentală pentru protecţia mediului înconjură-
tor. Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală şi a metodologiei de culegere
a datelor pentru baza naţională de date constituie o preocupare a Guvernului, care trebuie să reglementeze această
activitate.
În concluzie constatăm:
- toate sistemele de sănătate se străduiesc să satisfacă nevoile populaţiei în materie de sănătate şi de servicii
medicale;
- cererea de sănătate trebuie să relecte nevoile reale ale populaţiei;
- oferta de îngrijiri medicale şi utilizarea serviciilor să ie satisfacătoare;
- sănătatea poate avea coindicatori: speranţa de viaţă; morbiditatea; mortalitatea;
- iecare stat din Europa şi-a dezvoltat propriile mecanisme de inanţare;
- toate sistemele se sprijină pe o combinaţie de surse de inanţare, dar majoritatea sunt controlate de stat (direct
sau indirect);
- sistemele de sănătate din Uniunea Europeană sunt inanţate prin contribuţii publice şi contribuţii directe;
- obiectivul principal al sistemelor este: de a repartiza costurile serviciilor medicale între persoanele bolnave şi
sănătoase; a modera costurile în funcţie de resursele de care dispune iecare stat;
- nici un sistem de sănătate nu poate i asigurat exclusiv de stat;
- îngrijirile medicale primare combină medicina privată cu medicina publică în majoritatea ţărilor Uniunii Euro-
pene;
- ţările Uniunii Europene au un consens, un mecanism de solidaritate conform căruia sănătatea nu poate i aban-
donată de dragul mecanismelor pieţei.

BIBLIOGRAFIE
1. Enăchescu D. G., Marcu M., Sănătate publică şi management sanitar, Ed. ALL, Bucureşti, 2007.
2. Herniaux G., Noye D., Ameliorarea calităţii proceselor, Editura Tehnică, Bucureşti, 2011.
3. Opincaru, C., Găleţescu, E. M., Imbri, E., Managementul calităţii serviciilor în unităţile sanitare, Editura C. N. I.
Coresi Bucureşti, 2004.
4. Luchian M., Management sanitar, Iaşi, 2005.
5. Puiu, A., Management – analize şi studii comparative, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2010.
6. www.ms.md
7. www.gov.md/obiective/
8. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Raport asupra stării de sănătate mondială, 2011. Sistemele sanitare: îmbu-
nătăţirea performanţei, Geneva: OMS, 2011.
9. Saltman, R.B., Ferroussier-Davis, O. Conceptul de administrare în politica de sănătate. Buletin OMS, 2011.

NOTE
1. Luchian M. Management sanitar, Iaşi, 2005, p. 34.

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)