VIITORUL LUMII: ANALFABETISMUL

Articol scris deFloriana Jucan

Publicat pe data de 10-02-2016

Am primit cartea profesorului Mihai Nadin, „Civilizaţia analfabetismului”, de la preotul

Mihai Hau, consilier patriarhal şi unul dintre cei mai rafinaţi intelectuali ai teologiei, cu
precizarea că este cea mai bună carte pe care a citit-o în ultimii 25 de ani. O încoronez şi eu
cu acelaşi atribut. La începutul lunii februarie, l-am întâlnit la Bucureşti pe autor şi l-am
întrebat despre sensul în care ne îndreaptă evoluţia tehnologiei şi despre supravieţuirea
„alfabetizaţilor” în lumea analfabetă de mâine. Profesorul MIHAI NADIN pentru Q
Magazine.

Ce înseamnă analfabetismul pentru Mihai Nadin?

Suntem ceea ce facem. Aceasta se referă la munca noastră, la relațiile noastre sociale
(inclusiv la viața de familie), la activitățile recreative. În procesul de a face ceea ce
facem – fie că este vorba despre o descoperire științifică sau că facem sex, că
dansăm, gătim sau ne dedăm la un act terorist, că îi ajutăm pe cei nevoiași, etc. – ne
definim propria identitate. Atunci când ceea ce facem nu mai necesită cititul și scrisul,
definirea noastră prin exprimarea lingvistică – altfel spus, nevoia de alfabetizare –
devine caracteristică civilizației analfabetismului. Este înlocuită de nevoia de a dobândi
experiență și de a o transmite prin imagini, multimedia și o varietate de alte mijloace de
expresie: animații, [0, 1] (i.e., alfabetul Boolean de 2 litere) și formule matematice și
științifice. Este un analfabetism relativ. Am colegi în mediul academic care nu au citit o
carte în ultimii 20 de ani. Nivelul de exprimare lingvistică al unora dintre ei nu mi-ar fi
permis să ajung în clasa a 3-a primară. Sunt însă uluitori în domeniul lor. Unii sunt
neurochirurgi. Alții lucrează în radioastronomie. Unii sunt personalități remarcabile în
genetică. Pentru a dobândi cunoașterea, ei folosesc limbaje specializate de o precizie
extremă, dar cu o putere expresivă redusă. În cazul lor, până și lectura revistelor de
specialitate este limitată. O întreagă cohortă de asistenți le selectează ceea ce pare a
se apropia mai mult de interesele lor specifice (Politicienii nu sunt nici ei altfel: membrii
cabinetului scriu pentru ei, sondajele îi informează „de unde bate vântul”).

Analfabetismul prezentărilor în PowerPoint merge până acolo încât vocabularul tuturor

documentelor de tip PowerPoint postate pe Internet este mai limitat decât vocabularul
unui absolvent de liceu de acum 30-40 de ani. Încă de la fondarea sa, Hollywood-ul a
practicat dialogul de mai puțin de 800 de cuvinte. Dacă vreți să învățați limba engleză
uitându-vă la filme, veți sfârși doar cu un vocabular parțial al limbii. Cei mai mulți
americani sunt în situația asta.

Cine sunt „analfabeţii”?

La limita inferioară, rata analfabetismului este extrem de ridicată în rândul celor care
abandonează liceul, al săracilor și al gamerilor. Financial Times a raportat recent că
oamenii de afaceri din Marea Britanie au probleme cu aritmetica. Studenții sunt tot mai
puțin dispuși să citească mai mult de 2 – 3 pagini. Abilitatea lor de a scrie un text
coerent – care să nu fie preluat de pe net – este și mai redusă.

Născut la 2 februarie 1938 la Braşov, Mihai NADIN s-a afirmat încă din anii
'70 ca scriitor şi filosof, inițiind noua ştiinţă a esteticii informaţionale.

În paralel cu progresul spectaculos din domeniul recunoașterii vorbirii – Cortana, Siri –

nevoia de a citi dispare. Wikipedia citește textul în locul dumneavoastră. Mai mult încă,
dacă doriți să postați pe Wikipedia, puteți dicta. Nimeni nu va ști vreodată dacă
abilitățile dumneavoastră de scriere sunt reduse sau lipsesc cu desăvârșire. Referindu-
mă la cine sunt adevărații analfabeți ai zilelor noastre, i-aș adăuga pe aceia care nu au
gătit niciodată ceva din „te miri ce” și nu cunosc decât supa din conservă sau pachet.
Sau pe aceia care nu s-au angajat niciodată într-o relație de familie, limitându-se la
conveniența coabitării. Sau, pentru a da un alt exemplu, pe aceia care au „programat”
ultimele războaie – incluzându-i aici și pe programatori – purtate de militari analfabeți,
incapabili să citească fie și instrucțiunile de întreținere a armamentului lor sofisticat.
Spre deosebire de epoca civilizației alfabetismului, când nu era posibil să fii eficient
decât în baza abilităților lingvistice, astăzi, a fi eficient înseamnă a te defini într-un
univers al unor mijloace de expresie și comunicare extrem de limitate, dar extrem de
eficiente. Suntem cu toții analfabeți în relație cu limba experților. Avem însă pretenții și
dorințe care duc la nevoia creșterii în continuare a eficienței. Procesul ne silește să
atingem un nivel de analfabetism ce ar putea afecta coeziunea societății. America de
astăzi nu mai știe ce e coeziunea.

NU CONSUMĂM. SUNTEM CONSUMAȚI

Pornind de la principiul „suntem mai singuri, dar mai mulţi”, riscă alfabetizaţii să dispară,
să fie izolați, să se exileze într-un univers tot mai mic?
Riscul la care vă referiți este real. În momentul în care tehnologia fie înlocuiește efortul
uman, fie îl face tot mai fragmentat, resimțim o schimbare la nivelul condiției umane.
Solidaritatea nu a fost niciodată o expresie a stării idealizate a unor oameni care să fie
drăguți unii cu alții. Atunci când oamenii au nevoie unii de alții, sunt uniți. Dată fiind
eficacitatea extremă în condițiile cunoașterii distribuite, a structurilor descentralizate de
viețuire și de viață politică, indivizii depind tot mai puțin unii de alții.

În structura de tip alfabetist a familiei, dependențele reflectau foarte precis structura

limbajului – verbul era bărbatul, substantivul era femeia, etc. Din moment ce nu mai
avem nevoie unii de alții așa cum aveam în trecut, familia este înlocuită de un ansamblu
diferit de relații – servicii sociale, centre de zi, grupuri de ajutor ad hoc. Nemaiavând
timp să fim părinți, cumpărăm substituiri.

Individul autarhic nu are un simț al comunității și nici simțul apartenenței la ceva. Până
și domnia legii și, cu atât mai mult, regulile bazate pe religie, este amendată. Iluzia este
una de independență. Realitatea se rezumă, însă, la niveluri de dependență
asemănătoare mai curând cu adicțiile. Gândiți-vă la tinerii care stau la coadă trei zile și
trei nopți pentru ultimul gadget, pe care să îl cumpere pe credit – banii altora –, și de
care se vor debarasa după un timp mai scurt decât cel necesar pentru a pune mâna pe
el. Ei nu consumă. Sunt consumați.
Dacă astăzi, într-un minut, producem mai multă informaţie decât în toată istoria omenirii,
chiar foloseşte TOATĂ această informaţie? Cum vă explicaţi paradoxul rafinării
informaţiei direct proporţională cu o lume tot mai incultă?
Ca să fie clar: noi producem mai multe date, nu mai multă informație. Întrebarea
dumneavoastră a surprins o eroare făcută de aproape oricine menționează era
informației. Am făcut-o și eu. Doar datele asociate unui sens, unui înțeles – ceea ce se
cheamă meaning în Engleză, sau Bedeutung în Germană – reprezintă informație. A
afirma câte trilioane de dolari sunt tranzacționate la bursă înseamnă a furniza date. A
asocia un sens acelei cantități. A afla câți bani sunt investiți în active pe termen lung
înseamnă informație. Ne spune ce sume de bani sunt investite pentru pensii, sau
alocate unor proiecte pe termen lung, cum ar fi întreținerea infrastructurii. Trebuie să
clarific acest aspect deoarece mă întrebați cât de utile sunt datele. După cum a spus
soția mea, „În era informației, cel mai greu este să obții informația de care ai nevoie.”
Observația aceasta nu se referă doar la o căutare pe Google, ci arată cât de dificil este
să asociezi datele cu scopul căutării.

Sistemele de navigare sunt mult mai bune deoarece în interacțiunea dintre cineva care
caută informații, de pildă „Unde este cea mai apropiată frizerie?” și baza de date unde
sunt stocate datele, utilizatorul joacă cel mai important rol. Nivelul de ignoranță pe care
l-am atins în epoca big data reflectă faptul că am ajuns dependenți de artefacte care ne
înlocuiesc propria judecată. Cum nu mai suntem dispuși să investim în făptura umană –
a devenit prea scump – investim în mașini. Astfel, mulți dintre membrii societății devin,
efectiv, inutili. Nu spun că asta trebuie să se întâmple; spun, mai curând, că acestea
sunt alegerile pe care le fac oamenii. Nu ne sunt impuse, le facem noi când cumpărăm
mai mult decât avem nevoie, deci pretindem încă și mai mult, la prețul cel mai scăzut cu
putință.

PREVĂD O REVOLUŢIE DIGITALĂ

Studiaţi comportamentul uman versus tehnologie şi ştiinţă, şi în acelaşi timp anticipaţi
evoluţii. Cu zeci de ani în urmă aţi prevăzut o tehnologizare completă în anul 2016 şi iată
că se întâmplă. Spre ce ne îndreptăm într-un orizont de timp de 10-20 de ani?
Tot ceea ce îi prezint cititorului nu este rezultatul inspirației poetice și, cu atât mai puțin,
al speculației. Am construit un model al schimbărilor societale succesive, inspirat din
știința sistemelor complexe, îl puteti gasi pe YouTube. (n.r. – YouTube – A bifurcation
called 2016.)

Aduc în discuție caracterul necesar al schimbărilor pe care le trăim. Atât timp cât ființele
umane urmează un curs al acțiunii propulsat de dorința de a avea acces la tot la cel mai
mic preț și cu cel mai mic efort, nevoia de eficiență ne va sili să atingem cicluri mai
scurte de inovație și tipare mai rapid perturbatoare. Dacă motorul digital ar fi înlocuit
numai abacul, doar cei care produceau abace și-ar fi pierdut slujba. Motorul digital îi
înlocuiește, însă, pe toți aceia care, în cadrul societăților industriale, erau implicați în
sarcini repetitive.

În următorii 10 ani, automatizarea va face să dispară, la nivel mondial, mai bine de 50

de milioane de locuri de muncă. Dată fiind creșterea populației – care în multe părți ale
lumii a scăpat total de sub control – ne vom confrunta cu o situație în care câțiva vor
ajunge să fie răspunzători de marea majoritate și, în consecință, vor avea o poziție de
putere pe care nicio democrație nu ar putea-o accepta. De aceea, prevăd că în paralel
cu automatizarea și mijloacele de control având la bază inteligența artificială, ar putea
avea loc o revoluție digitală care va pune sub semnul întrebării tot ceea ce știm despre
politică, forme de guvernare, proprietate și concepte similare care țin de viața socială.
Am participat la o emisiune de radio în care tema a fost digitalizarea în cultură şi am spus
apăsat că un tur real prin Luvru nu poate fi comparat cu un tur virtual. Aparţin modelului
tradiţionalist, pe cale de dispariţie sau unei din ce în ce mai mari minorităţi? (permiteţi-mi
metafora antagonismului!)
Recent, în timpul unui concert minunat care a avut loc la Zurich, în care Herbert
Blomstedt a dirijat o interpretare a lucrării Poesis de Ingvar Lundholm, cineva cu un
iPhone a reușit să strice plăcerea ascultătorilor care i se aflau în preajmă. Ei bine, dacă
va doriți o experiență artistică e de preferat să vă duceți să o vedeți, să o auziți, să o
atingeți, să o mirosiți – și să sperați că barbarii digitali nu vor interveni. Asta nu
înseamnă că nu veți fi supuși barbarismului acelora care confundă experiența estetică
cu un exercițiu de înregistrare. La Hermitage, în St. Petersburg, Madonna Litta (atribuită
lui Leonardo da Vinci) a devenit obiectul unor „selfie”-uri până într-acolo încât îți doreai
să îi ții pe sălbatici la distanță. Totuși, nu i-aș recomanda niciodată cuiva să încerce să
pătrundă semnificația acestei lucrări privind-o în cărți sau descarcând-o de pe Internet.
(La Viena, unde oamenii au simțul umorului, li s-a oferit celor disperați să se vadă în
Sărutul lui Gustav Klimt o reproducere mare a tabloului).

Din perspectiva înțelegerii mele, lucrurile se vor așeza până la urmă, astfel încât o
minoritate va continua să pregătească supă acasă, din te miri ce, în timp ce alții își vor
încălzi supa la conservă fără să realizeze vreodată ce pierd. Unii vor merge la concerte
și la muzee, alții vor continua să consume arta „la conservă”. Publicul nu mai știe
diferența dintre original și copie.
Cartea de față (care ne vorbește despre sex, mâncare, mărfuri, Dumnezeu, supermarket-uri,
calculatoare, sport, tv, realitate virtuală, filosofie, știință – ca și despre scris și cărți) nu se
ocupă doar de Fața Întunecată a Galaxiei Gutenberg; li se adresează cu precădere celor care
cred că trăiesc pe fața ei luminoasă. Nu este pentru EI, nu este doar despre EI, ci este și
pentru și despre NOI. Iar noi (cei alfabetizaţi) vom descoperi multe lucruri pe care nu
le-am cunoscut (deocamdată, sau destul, în ciuda Înțelepciunii noastre).
UMBERTO ECO

CONSUMUL CONDUCE PROCESUL

Valorile lumii de cândva erau religia, cunoaşterea, familia. Astăzi, valorile sunt banii,
tehnologia, informaţia specifică. Ne aflăm la graniţa dintre două civilizaţii?
Valorile trecutului au fost asociate cu permanența, cu înțelegerea lumii ca fiind
deterministă, și cu distincțiile între bine și rău propovăduite nu doar de religie ci și de
scara la care avea loc activitatea umană. Cu cât investiți mai mult efort, cu atât mai
mare este recompensa. În cadrul acestui sistem de valori, religia distinge cu ușurință ce
suntem capabili să controlăm și ce ne transcende înțelegerea imediată. Acest
fapt explică atât motivul pentru care religia a fost atât de eficientă, cât și relația dintre o
activitate practică exercitată de credincioși și diversele realizări legate de auto-definirea
indivizilor drept religioși.

La nivelul noii scări a activității umane, dictată de considerente de eficiență, religia

supraviețuiește marginal, în principal prin intermediul tradițiilor. Atenție: fanatismul
religios, ca în cazul Islamului extremist, corespunde încercării de reîntoarcere la istorie,
sau mai precis la o ficțiune a ei. Acesta este însă un alt subiect, deși înrudit.

Vă propun să le abordăm separat, într-o discuţie viitoare!

De acord! Eficiența mare, care facilitează tranziția de la satisfacerea nevoilor indivizilor
la pretinderea dreptului la prosperitate, abolește permanența, stabilitatea și nevoia de
reguli. Individul acestei epoci reușește încălcând regulile, nerespectându-le. Aceasta nu
este linia de demarcație dintre două civilizații. Este o civilizație în care populațiile cu cea
mai rapidă creștere, din Africa și Asia, afirmă drepturi care nu au nici o legătură cu
eficiența lor ci, mai curând, cu uluitoarea eficiență atinsă în țările cele mai dezvoltate,
care au menținut Africa într-o stare de dependență. Consumul conduce procesul. Dacă
americanii nu ar plăti pentru distribuirea surplusului agriculturii lor intensive
iresponsabile în Africa și în alte locuri, Statele Unite s-ar confrunta cu o criză mult mai
gravă decât criza din anii 1930. Motivația nu o constituie generozitatea, ci interesul
personal. Telefonul celular, pe care îi revendică nu doar refugiații, ci și oameni din
diferitele tabere în care sunt hrăniți și adăpostiți săracii lumii, a înlocuit nevoia de a scrie
și de a citi. Telefonul celular a creat însă și o dependență oarecum similară pe întreg
globul.
Acesta este un proces de limitare a individului. Sloganul zilei proclamă puterea
individului. Realitatea este alta: libertatea e limitată din ce în ce mai mult, puterea a fost
transferată celor care controlează masele și plătesc pentru putere cu iluzia prosperității.

NU PERMITEŢI CA ROMÂNIA SĂ FIE EXPLOATATĂ!

Între România şi celelalte ţări există un decalaj de educaţie, de civilizaţie. Cum vedeţi ţara
dumneavoastră, de la depărtare?
Nu am cum să apreciez în mod competent cât de mult rămasă în urmă este România,
le pot sugera românilor să renunțe la tiparele comportamentale asociate relativ
dramaticului lor trecut recent. Epoca schimbărilor afirmate de sus în jos s-a încheiat.
Epoca de astăzi este una a oportunității. Dacă așteptați să se petreacă miracole, doar
pentru că la Bruxelles sau la București cineva cu o idee bună le va face să aibă loc, veți
fi dezamăgiți. Există mult talent care trebuie lăsat să se manifeste. Nu le permiteți altora
să exploateze România ca sursă de muncă ieftină sau de resurse naturale.

Ştiu că aţi omagiat începuturile formării dumneavoastră din România, dar învăţământul
de astăzi devine tot mai comercial şi mai puţin meritocratic. Vom trăi într-o lume mai
puţin educată, pregătită?

În cariera sa universitară, Mihai NADIN a avut peste 12.000 de studenți și peste

500 de doctoranzi, acesta predând cursuri la universități prestigioase din lume precum
Stanford, Berkeley-California, Texas University etc.

Nu mă stârniți să discut despre cum a devenit educația o afacere. Nu vreau să mă

folosesc de această ocazie pentru a critica (iarăși) faptul că averea cea mai de preț a
omului – creativitatea – a fost transformată într-o marfă prin intermediul unor
administratori incompetenți, în căutare de profit. Lăsați-mă, însă, să mă opresc asupra
oportunității de a reinventa educația. Există încă universități și școli foarte bune în care
creativitatea este bine înțeleasă iar educația se practică în forme individualizate. Sunt
destul de optimist. Mulți dintre cei implicați în „afacerea” educației vor da faliment. Cu
cât mai repede, cu atât mai bine. Forme noi de educație, corespunzătoare unui cadru
dinamic al unei reîmprospătări foarte rapide a cunoașterii, le vor lua locul. Nu avem
nevoie de mai multe clădiri, avem nevoie de interacțiuni mai bune între cei care predau și
cei care învață, dinamizate de scopuri comune, nu de reglementări absurde.

GUVERNELE NE SPECULEAZĂ, SERVICIILE SECRETE

NE URMĂRESC
Cultura înseamnă umanitate. Pe măsură ce tehnologia ne invadeză şi ne şi conduce tot mai
mult viaţa, iar cultura rămâne apanajul unor idealişti care trăiesc cu nostalgia
modelului erudit, ne dezumanizăm?
Creativitatea rămâne esența ființei umane. Fiecare dintre noi este diferit. În trecut am
încercat să îi modelăm pe toți conform idealului mașinii industriale. Astăzi, provocarea
este aceea de a recunoaște diferența și de a construi plecând de la ea. În fiecare loc în
care se asociază ființei umane modelul mașinii, ne confruntăm cu dezumanizarea.
Gândiți-vă la războaie, la guverne care încearcă să ne controleze, la companiile care
vor să ne posede. Gândiți-vă la educația dirijată ca o mașină. Vechiul umanism
susținea, și încă o mai face, conexiunea deterministă cauză-efect: dacă faci bine,
eforturile îți vor fi recompensate conform așteptărilor pe care le ai. George W. Bush a
vrut să construiască democrația și ne-am ales cu războaie interminabile. Angela Merkel
și François Holland acționează în același cadru determinist: fă bine și vei primi numai
bine în schimb.

Noul umanism are la bază recunoașterea posibilităților. În loc să le dai oamenilor un

pește să-l mănânce, învață-i să pescuiască, într-un mod viabil pe termen lung. Există o
expresie impresionantă a noilor valori umane în creativitatea celor care, sfidând regulile
și normele trecutului, au făcut posibile idei noi uluitoare, forme noi, uimitoare de
interacțiune umană. Ei fac, totodată, dovada unui spirit mai liber decât s-a întâlnit până
acum. Câteva exemple: Deci crezi că poți dansa (n.r. – So you think you can dance), o
emisiune de televiziune din Statele Unite, deschide oportunități noi copiilor – unii de pe
stradă, care știau în principal breakdance – care au devenit până la urmă noile vedete
ale unor „debuturi” mult mai interesante decât unele din Silicon Valley.

Cunosc! Avem şi noi variante locale pe televiziunile din România!

Dacă ar merge la o școală de balet, ar fi nevoie de ani de zile pentru a face din ei copii
pale ale profesorilor. George Hotz a descoperit cum să decodifice iPhone-ul și
PlayStation-ul, iar acum face, în garajul său, o mașină care se conduce singură și care
concurează cu Tesla. Aaron Swartz – împins la o tragică sinucidere de un sistem legal
corupt- a pus în practică sloganul „informația se vrea liberă”. Într-adevăr, Swartz a
remarcat că cercetarea susținută din bani publici și publicată de oameni de știință
sfârșește prin a-i îmbogăți pe editori. Publicul care plătea de fapt, urma să plătească din
nou sume exorbitante, pentru a avea acces la rezultate.

Let us hack the system! Să demascăm sistemul! Să-i demascăm pe cei care se joacă
de-a v-ați ascunselea cu noi! Aceasta nu pentru a le face oamenilor viața grea, ci pentru
a-i sili pe aceia care oferă produse mediocre să se ridice la înălțimea responsibilităților
lor. Guvernele ne speculează, serviciile secrete ne urmăresc, fiecare companie își
spionează clienții. Dacă așa stau lucrurile, haideți să afirmăm acest drept de acces
neautorizat ca un mijloc de protest sau de rezistență. Suntem îndreptățiți la libertatea
noastră autentică, nu doar la libertatea de a consuma ceea ce îi va face pe bogați și mai
bogați. Fiecare formă de creativitate reprezintă o expresie a accesului neautorizat –
dezvăluiți noul, explorați ceea ce este dincolo de aparențe, afirmați individualitatea și
originalitatea, în asociere cu responsibilitatea. În această accepțiune a creativității, a
spune „salut” umanismului distorsionat corespunzător unei înțelegeri limitate a lumii
este, mai curând, un lucru minunat.

Domnule Profesor, vă mulţumesc! Aş vrea să o omagiem, totodată, şi pe doamna Lavinia

Spandonide, a cărei editură a publicat, în sfârşit şi în România, cartea dumneavoastră care
este deja tradusă în 20 de limbi încă de acum mulţi, mulţi ani!
Există speranţă!

CINE ESTE MIHAI NADIN?

Mihai NADIN, născut în data de 2 februarie 1938 la Braşov, a absolvit Facultatea de
Electronică la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Facultatea de Filozofie la
Universitatea Bucureşti, unde şi-a luat şi doctoratul în Estetică.
Experimentele sale în domeniul graficii de calculator (pionierat în acest
domeniu începând cu 1964-1965) i-au adus recunoașterea pentru contribuții la o nouă
estetică.
A dobândit un titlu post-doctoral (Logică, Filosofie şi Teoria ştiinţei) la Universitatea
Ludwig Maximilian din München si unul la Johns Hopkins University, în circuite neurale.
Educaţia sa este interdisciplinară, ca şi întreaga activitate de cercetare pe care o
susține. Cercetarea acoperă domeniul electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-
calculator (HCI), computational design, al societăţii post-industriale şi al sistemelor de
anticipare. Are la activ peste 200 de publicaţii academice pe aceste teme, și peste 23
de cărți.
A ţinut, și continuă să țină, conferinţe în lumea întreagă. A întemeiat computational
design ca disciplină, și a co-întemeiat studiul modern al sistemelor de anticipare. În
1994 a înfiinţat primul Institut de Cercetare a Sistemelor de Anticipare – antÉ.
În 2004 institutul a fost invitat să devină parte a sistemului de cercetare științiifică din
cadrul Universităţii Texas din Dallas.
A predat la Universitatea Stanford, la Universitatea California-Berkeley şi la
Universitatea din Bremen; este Distins Fellow al Institutului de Studii Avansate Hanse
Wissenschaftskolleg (Delmenhorst, Germania), unde coordonează o rețea
internațională de oameni de știință preocupați de domeniul anticipației.
Din 2004, este Ashbel Smith Professor la Universitatea Texas din Dallas. În cariera sa
universitară, a avut peste 12.000 de studenți, și peste 500 de doctoranzi. Mulți dintre ei
sunt activi în universități și firme bine cunoscute în întreaga lume.
Seneludens – unul dintre proiectele sale majore – a vizat menținerea capacității de
anticipare a indivizilor vârstnici (dar nu numai) prin interacțiunea în medii interactive
virtuale.
Domeniul său actual de cercetare continuă să fie sistemele de anticipare, în mod
special conceperea unor forme computaționale noi care integrează substratul fizic și
procesele ce definesc viața.