Mss 3
Mss 3
Mss 3
1. Muschii SS . Clasificare .
Propulsia mandibulei (mişcarea spre anterior) este realizată prin contracția bilaterală
a fasciculelor inferioare ale mușchilor pterigoidieni laterali în asociere cu maseterul și
pterigoidianul medial. Digastricul și fasciculul posterior al temporalului exercită un efect
antagonist. Retropulsia mandibulei (mişcarea spre posterior) se realizează prin contracția
sincronă, bilaterală a fasciculelor mijlociu și posierior ale muşchiului temporal și a
digastricului. Contracția bilaterală a fascicuielor posterioare ale muşchilor pterigoidiani
laterali controlează retruzia discului articular. Lateropulsia mandibulei (mișcarea de
lateralitate) se face cu partici- parea pterigoidianului lateral, medial și a maseterului.
Mușchii ADM îşi exercită acțiunea asupra oaselor maxilare prin intermediul inserțiilor
prin presiuni directe pe suprafețele osoase sau prin aplicarea indirectă a forțelor prin
intermediul dinților. In acest sens legea lui Wolf (forma şi structura unui os de adaptează
progresiv la suma forțelor mecanice care acționează asupra lui) nu a putut fi contrazisă
pâ nă prezent. În 1962, Moss a fundamentat un principiu conform că ruia creșterea osului în
sine este secundară , toate modifică rile în procesele de creștere osoasă reflectâ nd
dezvoltarea și funcționarea unor sisteme tisulare asociate acestuia. Moss a lansat noțiunea
de „matrice funcțională " în care include toate unită țile funcționale asociate scheletului
cranio-facial. Au fost descrise două matrici funcționale: e matricea periostală (muşchi și
dinți); matricea capsulară (cu componente incluse în schelet). De-a lungul vieții însă , atâ t
morfologia câ t și funcțiile muşchilor sunt influențate de că tre componentele ADM. Astfel,
uzura dentară , modifică rile pianului de ocluzie, edentațiile, protezele dentare incorect
executate generează alungiri sau scurtă ri ale fibrelor, spasme care la râ ndul lor se
repercută asupra ocluziei, a arcadelor dentare, ATM și chiar asupra oaselor maxilare.
Echilibrul neuro-muscular condiționează PP a mandibulei. In plan prizontal mandibula este
trasă simultan spre anterior de că tre muşchii propulsori, înainte de că tre retropropulsori şi
lateral de că tre diductori.
Din cele expuse se poate deduce lesne că relațiile morfologice, functionale si clinice
dintre oasele şi muşchil ADM sunt permanente ambele componente influențandu-se
reciproc atâ t in situația unui ADM normal câ t și in diferite stä ri patologice ale acestuia- cu
precă dere in disfuncțiile temporo- mandibulare. Aşadar, in clinică investigarea celor două
componente trebuie sa fie riguroasä și simultană . Muşchii ADM condiționează atâ t poziția
dinților câ t și forma arcadelor. Culoarul dentar este sub control muscular atâ t în zona
frontală (orbicularul buzelorlimba) câ t şi în zona laterală (limbă /buccinator). Brodie a
denumit mecanism buccinator chinga musculară formată de buccinator, orbicularut
buzelor şi constrictorul superior al faringelui. Musculatura labio-genio- faringo-linguală
limitează spațiul de dezvoltare sagitală , transversală și chiar verticală a arcadelor dentare.
Orbicularii buzelor, muşchii limbii și constrictori superiori ai faringelui limitează spațiul
sagital de dezvoltare al arcadelor alveolare și de dispunere armonioasă a dinților pe arcade.
Buccinatorii și limba limitează dezvoltarea arcadelor alveolare în plan transversal si
înclinarea vestibulară a dinților.
Forta musculara absoluta este forta in timpul contractiei maximale. Weber a stabilit ca
in conditii fiziologice 1 cm patrat = 10kg Forta musculara absoluta depinde de masa
musculara si lungimea initiala a muschiului
Câ nd toți cei trei muşchi ridică tori acționează concomitent, acțiunea rezultantă este
aceea.de ridicare a mandibulei, contracția lor fiind sinergică . Conform legii Weber-Fick,
forța de contracție a unui muşchi este direct proporțională cu suprafața de secțiune
fiziologică a fibrelor sale. La om, dacă suprafața de secțiune fiziologică este de 1cm2, forța
dezvoltată este de 10 kg. Teoretic, ținâ nd cont de acest aspect, s-a calculat că muşchiul
temporal ar putea declanşa o forță de 80 kg, maseterul de 75 kg iar pterigoidianul medial
de 40 kg. Practic, însă , Weber și Fick au stabilit că mușchiul maseter declanşează cea mai
mare forță , direcția de ansamblu a fibrelor sale coincizâ nd cu direcția de ridicare a
mandibulei. Adunâ nd forțele de mai sus și înmulțind suma cu doi (muşchii în cauză fiind
pereche), se obține valoarea de 390 kg. În cursul masticației însă , forțele declanşä te sunt
mult mai mici, de 30-80 kg. Dacă forțele dezvoltate de mușchii ridică tori depă șesc pragul
maxim, la nivelul parodonțiului de susținere apare o senzație dureroasă care, printr-un
mecanism reflex determină încetarea contracției musculare.