A elaborat eleva gr.

T-021, Focșa Carolina

„AUTOEVALUARE"
TEMA: Relațiile internaționale și sistemul colonial mondial (1850- 1914).
Europa între afirmarea națiunilor și rivalitatea marilor puterni.
1.Caracterizează relațiile internaționale din a doua jumătate a sec. al XIX-lea.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Europa existau state cu modele politice diferite:
Anglia şi Franţa aveau la putere regimuri politice liberale, iar Germania, Austro-Ungaria,
Italia şi Rusia au optat pentru un model de guvernare autoritară. Anglia, modelul democraţiei
liberale şi parlamentare, continua să fie cea mai mare putere bancară, comercială şi colonială,
în timp ce Franţa traversa o perioadă de slăbiciune din cauza pierderii războiului cu Prusia
(1870-1871), precum şi a provinciilor Alsacia şi Lorena.
După unificare, Germania a devenit cea mai mare putere politică şi militară a Europei,
industria germană fiind a doua din lume. Acest fapt a avut consecinţe şi în plan demografic.
Germania a promovat o politica   numită  Realpolitik  prin intermediul căreia urmărea să-şi
impună dominaţia în Europa Centrală şi în afara acestei zone. Austro-Ungaria avea mari
probleme naţionale, Rusia ţaristă îşi continua politica de expansiune teritorială în Europa de
Sud-Est şi Extremul Orient, iar Italia aspira la statutul de mare putere vizând expansiunea în
nordul Africii. 
După anul 1871, Germania a urmărit creerea unui sistem de alianţe politice care să permită
izolarea diplomatică a Franței. Astfel, cancelarul Otto von Bismark a reuşit să creeze în anul
1873 Alianţa celor 3 împăraţi formată din Germania, Austro-Ungaria şi Rusia,  însă această
coaliţie nu a rezistat din cauza diferendelor între Rusia şi Austro-Ungaria pentru dominaţia
asupra Peninsulei Balcanice.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au format cele 2 blocuri politico-militare care s-
au confruntat ulterior în primul război mondial:Tripla Alianță ( Germania, Austro-Ungaria,
Italia), Antanta Cordială ( Anglia, Franța, Rusia- 1907). Formarea acestor blocuri politico-
militare a determinat alocarea unor importante sume de bani în statele respective pentru
industria de apărare, fiind privilegiate mari uzine precum Krupp (Germania),Vickers (Anglia),
Skoda (Austro-Ungaria) şi uzinele Schneider-Creusot (Franţa).

2.Realizează un tabel în care vei înscrie direcțiile politicii externe ale statelor:
Marea Britanie, Franța, SUA, Germania, Austro-Ungaria, Italia, Imperiul Rus.

Marea Britanie Dorința de a se menține în frunte puterilor

europene a condus la formarea alianțelor.
Deci, Anglia opta pentru relații diplomatice
care puteau să înfrângă noile mari puteri
apărute în Europa precum Germania,
formând alianță cu Franța. La fel, nedorința
de a periclita principiul balanței puterilor
era scopul principal al Angliei în urma
formării alianțelor. Lupta pentru noi piețe de
desfacere, materii prime și reîmpărțirea
lumii a dus la antagonismul anglo-german.
Franța Franța dorea să-și ia revanșă împotriva
Germaniei pentru înfrângerea din 1871. Se
baza pe politica expansionistă, ocupând
Tunisul, Madagascarul, Sahara, Marocul,
formând un vast Imperiu colonial. Ducea o
politică externă activă bazată pe diplomație
în mare parte, semnând un acord mutual în
1893 cu Rusia în caz de război cu Germania,
semnând și Antanta Cordială împărțind
sferele de influență în Africa.

SUA Dominația politicii externe a SUA în

perioada respectivă o constituie
expansionismul dictat, în primul rând, de
interesele cercurilor monopoliste.
Potențialul economic al flotei maritime le-a
permis să promoveze o politică externă
activă pe arena internațională. Scopul său
era întărirea pozițiilor în America Latină,
fiind obținut după constituirea canalului
Panama.

Germania Scopul Germaniei pe plan extern era

obținerea cât mai multor colonii.
Pangermanii cereau insistent îndreptarea
privirilor spre sud-est, astfel reînoind
expansiunea spre est. Fiindcă Dunărea îi
deschidea calea spre Marea Neagră, iar
Peninsula Balcanică spre Asia Mică.
Germania a promovat o politică
numită Real-politik prin intermediul căreia
urmărea să-şi impună dominaţia în Europa
Centrală şi în afara acestei zone.
Germania devenind o mare putere
europeană a dorit să-și mențină rangul și să-
l dezvolte spre ascensiune, fapt ce a dus la
semnarea în 189 a unui acord de colaborare
reciprocă între Germania şi Austro-Ungaria,
prin care cele 2 ţări şi-au promis ajutor
reciproc în cazul unui atac al Rusiei, unei
puteri ce îi stătea în calea spre dezvoltare.
După 1890, împăratul german Wilhelm al II-
lea (1888-1918) a fost promovatorul unei
politici expansioniste mondiale (Weltpolitik)
.

Austro-Ungaria Austro-Ungaria și Imperiul Rus aveau

interese divergente și concurente în zona
Balcanilor. Fapt ce a dus la formarea
 relațiilor cu Germania și Italia pentru a
înlătura Rusia de pe frontul balcanic. Un alt
scop era consolidarea relațiilor diplomatice
cu statele vecine ( Bulgaria, Germania,
România, Turcia).

Italia Italia era nemulțumită de statutul său,

aspirând la statutul de mare putere vizând
expansiunea în nordul Africii. Ducea o
politică externă vamală și expansionistă
activă în Orientul Apropiat.

Imperiul Rus Rusia ţaristă îşi continua politica de

expansiune teritorială în Europa de Sud-Est
şi Extremul Orient.
După înfrângerea revoluției de la 1848-
1849, țarul Nicolai I se considera
îndreptățit să reia ofensiva asupra
Imperiului Otoman. El dorea să obțină
control asuppra Strâmtorilor Bosfor și
Dardanele, fapt care i-ar fi deschis Rusiei
drumul spre Marea Mediteraneană și i-ar fi
acordat controlul căilor spre Orient ( Suez).

3.Determină cauzele principale ale adâncirii tensiunilor dintre marile puteri.

1.Concurența dintre marile puteri europene vechi precum Anglia și noi precum Germania;
2.Rivalitățile coloniale;
3.Austro-Ungaria tinde spre întărirea pozițiilor sale în Balcani, interesele ciocnindu-se cu cele
ale Rusiei Țariste;
4.Se manifestă tot mai aspru dorința reîmpărțirii lumii deja împărțite;
5.Progresul economico-politic a contribuind la formarea diverselor blocuri militare ceea ce a
declanșat goana înarmărilor și lupta pentru atragerea în aceste blocuri a statelor mai mici;
6.Se accentuează lupta pentru hegemonie în Europa.

4 Explică, în baza unor exemple concrete, că odată cu avântul economic din

marile state din Europa, s-au agravat și contradicțiile dintre ele.
Într-adevăr, odată cu avântul economic din marile state din Europa s-au agravat și
contradicțiile dintre ele. Fiecare stat avea scopul să-și mențină autoritatea și puterea asupra
Europei cât mai eficient, luând orice măsuri care vor contribui la conducerea scopului dorit,
spre exemplu, Anglia se temea de puterea navală a Germaniei, dorind cu orice scop să-și
mențină puterea și să înlăture Germania din rangul marilor puteri europene.
Ca un exemplu concret prezintă politica de înarmare era posibilă doar datorită disponibilității
bugetare ale marilor puteri europene și progresul înregistrat de industrie. Rezultatul direct al
acestei politici a fost lansarea unei curse a înarmărilor, fiecare stat încercând să țină pasul cu
potențialii adversari.
 Un alt exemplu concret prezinta politica de constituire a alianțelor, care s-a concretizat în
conturarea și formarea celor două mari blocuri politico-militare:
1) Tripla Alianță:
        În anul 1879 s-a semnat un acord de colaborare reciprocă între Germania şi Austro-
Ungaria, prin care cele 2 ţări şi-au promis ajutor reciproc în cazul unui atac al Rusiei. În 1882
Italia aderă la acestă alianţă, nemulţumită că Franţa a ocupar Tunisia, formându-se astfel
Tripla-Alianta. În 1883 România a aderat la Tripla Alianţă. La început această coaliţie a avut
un caracter defensiv, însă după anul 1890 i s-a imprimat un caracter ofensiv, în contextul
promovării de către împăratul german Wilhelm al II-lea (1888-1918), a unei politici
expansioniste mondiale (Weltpolitik).
2) Antanta Cordială:
        În anii 1881-1883 s-au semnat o serie de acorduri între Franţa şi Rusia. Nemulţumită de
creşterea potenţialului german, Anglia se apropie de Franţa, cu care semnează în anul 1904, un
acord numit Antanta Cordială.  În anul 1907 s-a semnat alianţa dintre Anglia şi Rusia, prin
care cele 2 state şi-au delimitat sferele de influenţă în Asia.

5.Caracterizează principalele schimbări în evoluția politică în relațiile

internaționale la răscrucea sec. XIX-XX. Apreciază conținutul Convențiilor de
la Haga și explică din ce considerente ele nu au avut o aplicare practică.
Răscrucea sec. XIX-XX evoluția politică în relațiile internaționale era caracterizată de
politica de constituire a alianțelor politco-militare, fiecare avându-și scopuri personale de
obținere și întărire a puterii europene. Acestea au netezit calea spre marea conflagrație
mondială. La fel, politica de înarmare a prezentat o afirmare durabilă a pregătirii marilor
puteri europene pentru întărirea pozițiilor sale sub orice modalitate. Însă au existat și voci
lucide care s-au pronunțat împotriva politicii respective, în special în rândurile intelectualilor
și partidelor socialiste. Sub influența acestor opinii se vor întruni două conferințe internaționale
la Haga în 1899 și 1907. S-a creat cu aceste prilejuri un tribunal internațional de arbitrare a
conflictelor dintre state și s-au doptat noi reguli de ducere a războiului, cum ar fi: interzicerea
folosirii gazelor toxice de luptă, tratarea umană a prizonierilor și a populației civil, respectarea
principiului extrateritorialității pe timp de pace.
Însă, considerentele sale nu au avut o aplicare practica, deoarece toate hotărârile adoptate nu
au fost votate în unanimitate. Multe dintre regulile stabilite la Convențiile de la Haga au fost
neglijate în  Primul Război Mondial. De exemplu una dintre acestea a fost  Invazia germană a
Belgiei  prin care a fost încălcat vol. III stabilit la Conferința din 1907 conform căruia niciun
stat nu poate începe ostilitățile fără o prevenire explicită a celeilalte.