DGLR II Vol VIII PDF Foto

Coperta: Mircia DUMITRESCU
Tehnoredactare computerizată şi pregătire pentru tipar: Mihăiță STROE
Iconografia dicționarului a folosit fotografii din fototecile Bibliotecii Academiei Române,

Muzeului Naţional al Literaturii Române, precum şi din fototeca Ion Cucu; de asemenea,
fotografii trimise de scriitori. Le mulțumim tuturor. Mulțumim în mod special dnei
Gabriela Dumitrescu, şef al serviciului Manuscrise–Carte rară al Academiei Române,
pentru ajutorul acordat.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ACADEMIA ROMÂNĂ (Bucureşti)
Dicţionarul general al literaturii române / Academia Română. - Ed. a 2-a, rev., adăug. şi
adusă la zi. - Bucureşti : Editura Muzeul Literaturii Române, 2016-2021
8 vol.
ISBN 978-973-167-380-6
Vol. 8. : T-Z. - Bucureşti : Editura Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2021. -
ISBN 978-606-555-308-8
81’374.2:821.135.1.09=135.1
Fundația Națională
pentru Știință și Artă
2021
Volum apărut cu sprijinul
TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) SA

COORDONATOR GENERAL
Eugen SIMION
COORDONARE ȘI REVIZIE
Gabriela DANȚIȘ
Gabriela DRĂGOI
Teodora DUMITRU
Victor DURNEA
Laurențiu HANGANU
Mihai IOVĂNEL
Eugen PAVEL
Adrian TUDURACHI
Remus ZĂSTROIU
Autori
A. C. Alexandra CIOCÂRLIE I. O. Ionel OPRIŞAN

A. T. Andrei TERIAN Il. M. Ileana MIHĂILĂ
A. Td. Adrian TUDURACHI L. C. Lucian CHIŞU
Al. G. Alex. GOLDIȘ L. Cş. Lucia CIREŞ
Al. S. Alexandru SĂNDULESCU L. H. Laurenţiu HANGANU
B. B.-C. Bianca BURȚA-CERNAT L. Td. Ligia TUDURACHI
B. C. Bogdan CREȚU L. V. Leon VOLOVICI
C. H. Constantin HÂRLAV Lr. B. Laura BĂDESCU
C. M. B. Cristina Martha BALINTE M. C. Mihai CIMPOI
C. T. Constantin TEODOROVICI M. Dg. Mihail DOLGAN
Cs. B. Cosmin BORZA M. I. Mihai IOVĂNEL
Ct. C. Constantin CUBLEŞAN M. Pp. Mircea POPA
D. B. Doru BURLACU
M. P.-C. Mihaela PODOCEA-CONSTANTINESCU
D. G. Dan GRIGORESCU
M. S. Monica SPIRIDON
D. Gr. Dorina GRĂSOIU
M. W. Magda WÄCHTER
D. H. M. Dan Horia MAZILU
N. Bl. Nicolae BILEŢCHI
D. M. Dan MĂNUCĂ
N. Br. Nicolae BÂRNA
D. Mc. Dumitru MICU
N. F. Nicolae FLORESCU
D. Mn. Doris MIRONESCU
D. N. R. Dorina N. RUSU N. M. Nicolae MECU
E. P. Eugen PAVEL O. K. OLOSZ Katalin
E. S. Eugen SIMION O. S. Oana SOARE
F. F. Florin FAIFER P. C. Paul CERNAT
G. B. Grigore BOSTAN R. D. Raluca DUNĂ
G. D. Gabriela DRĂGOI R. P. Rodica PANDELE
G. Dn. Gabriela DANŢIŞ R. Z. Remus ZĂSTROIU
G. O. Gabriela OMĂT S. C. Stănuţa CREŢU
I. C. Ion CIOCANU S. I. Stancu ILIN
I. D. Iordan DATCU S. V. Stan VELEA
I. I. Ion ISTRATE V. D. Victor DURNEA
I. M. Ioan MILEA V. T. Valentin TAŞCU
Au mai colaborat
A. B. Alexandru BURLACU I. Ş. Ion ŞEULEANU

A. Ct. Alina CONSTĂNCEANU Il. C. Ileana CIOCÂRLIE
A. G. Andrei GRIGOR J. W. Joachim WITTSTOCK
A. Gţ. Anca GOŢIA L. B. Leon BACONSKY
A. Ml. Andrei MILCA L. Bc. Liliana BURLACU
A. N. Andrei NESTORESCU L. Bd. Lucia BERDAN
A. P. Augustin POP L. Bz. Liliana BOTEZ
A. S. Aurel SASU L. Cr. Liliana COROBCA
A. Sm. Algeria SIMOTA L. D. Livia DUMITRU
A. St. Alexandra SAFTA L. T. Lucia TOADER
Al. F. Alexandru FARCAŞ M. A. Manuela ANTON
Al. H. Alec. HANŢĂ M. D. Marcel DUŢĂ
Al. R. Alexandru RUJA M. Dc. Mihail DIACONESCU
C. A. Carmen ANDRAŞ M. Dn. Marin DIACONU
C. Br. Carmen BRĂGARU M. Dr. Magda DRAGU
C. Bz. Constanţa BUZATU M. Ds. Mihai DASCAL
C. Dt. Cristina DEUTSCH M. In. Mariana IONESCU
C. Pp. Corina POPESCU M. M. Mihai MORARU
C. R. B. Constantina Raveca BULEU M. Ş. Mihaela ŞCHIOPU
C. Tt. Călin TEUTIŞAN M. Vs. Marian VASILE
C. U. Cornel UNGUREANU Mr. M. Maricica MUNTEANU
C. V. Cătălina VELCULESCU N. Bc. Nicoleta BORCEA
D. C.-E. Daniel CRISTEA-ENACHE O. I. Ofelia ICHIM
D. Mr. Dana MARINESCU P. Ct. Petruş COSTEA
D. V. Dumitru VLĂDUŢ P. D. Petre DAN
E. M. Emil MOANGĂ S. P. Sava PÂNZARU
E. Md. Emanuel MODOC Ş. A. Şerban AXINTE
E. O. Eugen ONU T. A. Tiberiu AVRAMESCU
F. C. P. Florin Corneliu POPOVICI T. H. Tudor HĂNDĂBUŢ
F. M. Florin MIHĂILESCU T. N. Tudor NEDELCEA
G. E. Georgeta ENE T. V. Teodor VÂRGOLICI
G. M. George MUNTEAN V.P. Virginia POPOVICI
Gr. B. Grigore BOTEZATU V. S. Vasile SPIRIDON
Hr. C. Hristu CÂNDROVEANU V. Tț. Vasile TĂRÂȚEANU
I. Dg. Irina DIGODI V. V. G. Victor V. GRECU
I. H. Ion HANGIU Vl. C. Vlad CHIRIAC
I. H. C. Ion H. CIUBOTARU Vs. C. Vasile CIOCANU
I. T. Ioana TĂMĂIAN *** În redacţie
NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI
Dicționarul general al literaturii române (DGLR) este – atunci când nu există siglă –, paginaţia). Informațiile bio-
o lucrare de tip enciclopedic, care include următoa- bibliografice se opresc la sfârșitul anului 2012 (cu excepția
rele tipuri de articole: autor (scriitor, cronicar, autor de datelor care consemnează decesul autorului). Articolele
scrieri bisericești, folclorist, publicist, traducător, editor consacrate autorilor reprezentativi sunt însoțite de citate
ș.a.), scriere cultă anonimă sau cu paternitate contro- critice sau memorialistice semnificative. În cazul marilor
versată (text cu caracter religios, cronică istorică etc.), scriitori (dar nu şi pentru cei în viaţă) se adaugă un tabel
carte populară, specie folclorică, publicație periodică cronologic privind biografia şi opera lor. Celelalte tipuri de
(revistă literară sau culturală, gazetă cu rubrică sau pagină articole, cu excepția fișelor dedicate publicațiilor periodice,
literară), concept literar, curent literar, societate/asociaţie sunt, de regulă, însoțite de un capitol bibliografic în care se
literară sau culturală, instituție cu specific literar (uniune menționează edițiile ori sursele și de un capitol de repere
de consacrare sau profesională, institut de cercetare etc.). bibliografice.
Fiecare articol are caracter monografic. Dimensiunile Corpul de articole al fiecărui volum este precedat de
unui articol corespund în general locului ocupat de autor, lista autorilor de articole, întocmită în ordinea alfabetică
publicație periodică etc. în ansamblul literaturii noastre. a inițialelor cu care aceștia semnează, de indicații pentru
Articolul dedicat autorilor are următoarea structură: titlul utilizarea DGLR (prezente în NOTA de faţă) și de o listă cu
articolului (nume și prenume, paranteză care conține even- abrevieri. Urmează BIBLIOGRAFIA, alcătuită din două
tualele schimbări de nume și date biografice limită) urmat capitole: A. ENCICLOPEDII, DIC ȚIONARE, ISTORII
de trei secțiuni – biografie, comentariul operei, bibliografie. LITERARE, MONOGRAFII, STUDII, EDIȚII; B. ARHIVE,
Secțiunile articolelor sunt corelate în funcție de ponderea PERIODICE, CULEGERI, ANTOLOGII. Volumele citate
activității autorului respectiv. În general, partea biografică frecvent sunt menționate într-o formă abreviată trans-
selectează elementele relevante pentru activitatea literară a parent, iar pentru publicațiile periodice, culegeri și anto-
unui autor (informații despre familie, studii, formație inte- logii s-au utilizat sigle formate din majuscule.
lectuală, debut, participare la cenacluri, prezența în publi- Au fost preluate și adaptate la specificul lucrării
cații periodice, pseudonime, colegi de generație, implicare normele lexicografice redactate de Corneliu Morariu
socială, premii, distincţii româneşti şi străine). Comentariul pentru Dicționarul literaturii române de la origini până
operei urmărește, de obicei cronologic, domeniile și la 1900.
genurile literare abordate de scriitor și se bazează pe o ***
medie a receptării critice, fără a exclude punctele de vedere Ediția a doua din Dicționarul general al literaturii
proprii ale semnatarului fișei. Secțiunea bibliografică este române, care va apărea în opt volume (față de cele șapte
compusă din două capitole. Primul, intitulat SCRIERI, ale celei dintâi, apărute între 2004 și 2009), prezintă,
înregistrează cronologic volumele originale, antume și pe lângă actualizarea și/sau rescrierea multor articole
postume, precum și principalele ediții; tot aici sunt incluse, inițiale, câteva sute de intrări noi. Acestea încearcă să
atunci când sunt relevante, traducerile din opera autoru- acopere atât absențele din prima ediție, cât și evoluțiile
lui în discuție și, selectiv, traducerile din scriitori străini și ulterioare ale literaturii și metaliteraturii române.
români efectuate de acesta. Nu au fost menționate lucrările Actualizările articolelor din ediția întâi ai căror
fără caracter literar sau cultural într-un sens apropiat lite- autori, din diverse cauze, nu au putut continua colabo-
rarului (de exemplu, cărți de matematică, medicină, drept rarea la DGLR au fost realizate, în cea mai mare parte,
etc.). Cel de-al doilea capitol, intitulat Repere bibliografice, în cadrul colectivului de coordonare și revizie, care își
înregistrează cronologic referințe din periodice (se indică asumă de altfel, din rațiuni de omogenizare stilistică și
autorul, titlul articolului, denumirea periodicului – în între- calitativ-cantitativă, versiunea finală a tuturor artico-
gime sau siglată –, anul calendaristic și numărul ori, în lelor. În funcție de alegerea celor care au participat la
unele cazuri, ziua și luna) și din volume (se indică autorul, această activitate, contribuția lor a fost marcată sau nu
titlul cărții – în întregime sau siglat –, locul și anul apariției prin dublarea semnăturii de la sfârșitul articolelor.
ABREVIERI
BAR – Biblioteca Academiei Române

ed. – ediţie; ediţia
edit. – editor(~ului); editori(~lor)
f.a. – fără an de apariţie
fasc. – fasciculă(~e)
f.l. – fără localitate de apariţie
fragm. – fragment(~e); fragmentar
introd. – introducere
îngr. – (ediție, traducere) îngrijită de...
j. – judeţul
ms. – manuscris
ms.rom. – manuscris românesc
n. – născută
pref. – prefaţă
publ. – publicat de...
reed. – reeditat
republ. – republicat
sec. – secol(~e)
supl. – supliment
t. – tom(~uri)
tr. – traducere de...
trad. – traducător(~ului); traducători(~lor)
vol. – volum(~e)
BIBLIOGRAFIE
A. ENCICLOPEDII, DICŢIONARE, ISTORII LITERARE, Anghelescu, Creaţie = Adrian Anghelescu, Creaţie şi

MONOGRAFII, STUDII, CRITICĂ LITERARĂ, EDIŢII viaţă, Bucureşti, 1978
Anghelescu, Vedere = Adrian Anghelescu, Vedere dinspre
Acterian, Privilegiaţi = Arşavir Acterian, Privilegiaţi şi Eyub, Bucureşti, 1986
năpăstuiţi, pref. Mircea Zaciu, Iaşi, 1992 Anghelescu, Clasicii = Mircea Anghelescu, Clasicii noştri,
Aczél, Scriitori rom. Israel = Emanuel Aczél, Scriitori de Bucureşti, 1996
limba română din Israel. Generaţia contemporană, Anghelescu, Lectura = Mircea Anghelescu, Lectura
pref. Shaul Carmel, Bucureşti, 2003 operei, Bucureşti, 1986
Adam, Inelele = Ioan Adam, Inelele lui Saturn, Bucureşti, Anghelescu, Mistificțiuni = Mircea Anghelescu, Mistificțiuni.
1998 Falsuri, farse, apocrife, pastișe, pseudonime și alte
Adam, Planetariu = Ioan Adam, Planetariu, Bucureşti, mistificații în literatură, București, 2008
1984 Anghelescu, Preromant. rom. = Mircea Anghelescu, Pre-
Adamescu, Contribuţiune = Gh. Adamescu, Contribu- romantismul românesc, Bucureşti, 1971
ţiune la bibliografia românească, I–III, Bucureşti, Anghelescu, Scriitori = Mircea Anghelescu, Scriitori şi
1921–1928 curente, Bucureşti, 1982
Adamescu, Ist. lit. = Gh. Adamescu, Istoria literaturii Anghelescu, Textul = Mircea Anghelescu, Textul şi reali-
române, Bucureşti, 1913 tatea, Bucureşti, 1988
Aderca, Contribuţii = F. Aderca, Contribuţii critice, I–II, Antonescu, Scriitori = Nae Antonescu, Scriitori uitaţi,
îngr. şi pref. Margareta Feraru, Bucureşti, 1983–1988 Cluj-Napoca, 1980
Agache, Lit. rom. ţările vecine = Catinca Agache, Litera- Antonescu, Scriitori şi reviste = Nae Antonescu, Scriitori
tura română în ţările vecine. 1945–2000, Iaşi, 2005 şi reviste din perioada interbelică, Iaşi, 2001
Alboiu, Un poet = George Alboiu, Un poet printre critici, Apetri, Atitudini = Dumitru Apetri, Atitudini și opinii,
Bucureşti, 1979 Chișinău, 2010
Alexandrescu, Confesiuni = Matei Alexandrescu, Confesi- Apetroaie, Lit. rom. = Ion Apetroaie, Literatura română a
uni literare, Bucureşti, 1971 secolului al XX-lea, I, Iaşi, 1978
Alexiu, Ideografii = Lucian Alexiu, Ideografii lirice con- Apolzan, Aspecte = Mioara Apolzan, Aspecte de istorie
temporane, Timişoara, 1977 literară, Bucureşti, 1983
Al-George, Arhaic = Sergiu Al-George, Arhaic şi univer- Apolzan, Casa = Mioara Apolzan, Casa ficţiunii, Cluj-Na-
sal. India în conștiința culturală românească, Bucu- poca, 1979
reşti, 1981 Apostolescu, Infl. romant. = N. I. Apostolescu, L’Influence
Anania, Rotonda = Valeriu Anania, Rotonda plopilor aprinşi, des romantiques français sur la poésie roumaine,
Bucureşti, 1995 pref. Émile Faguet, Paris, 1909
Andriescu, Disocieri = Al. Andriescu, Disocieri, Iaşi, 1973 Ardeleanu, „A urî” = Virgil Ardeleanu, „A urî”... „A iubi”.
Andriescu, Relief = Al. Andriescu, Relief contemporan, Puncte de reper în proza actuală, Cluj, 1971
Iaşi, 1974 Ardeleanu, Însemnări = Virgil Ardeleanu, Însemnări
Andriescu, Stil = Al. Andriescu, Stil și limbaj, Iași, 1977 despre proză, Bucureşti, 1966
Andriescu, Studii = Al. Andriescu, Studii de filologie şi Ardeleanu, Menţiuni = Virgil Ardeleanu, Menţiuni,
istorie literară, Iaşi, 1997 Cluj-Napoca, 1978
Anestin, Schiţă = Ion Anestin, Schiţă pentru istoria tea- Ardeleanu, Opinii = Virgil Ardeleanu, Opinii. Prozatori şi
trului românesc, Bucureşti, 1938 critici, Cluj-Napoca, 1975
Anghel–Iosif, Portrete = D. Anghel, St. O. Iosif, Portrete, Ardeleanu, Proza = Virgil Ardeleanu, Proza poeţilor,
Bucureşti, 1910 Bucureşti, 1969
XII
Arghezi, Scrieri = Tudor Arghezi, Scrieri, vol. I–XXXIII, Bârlea, Ist. folc. = Ovidiu Bârlea, Istoria folcloristicii
Bucureşti, 1962–1983, vol. XXXIV–XXXVIII, îngr. româneşti, Bucureşti, 1974
Mitzura Arghezi, Bucureşti, 1985–1988, vol. XXXIX– Bârna, Comentarii = Nicolae Bârna, Comentarii critice,
XLVI, îngr. Mitzura Arghezi şi Traian Radu, cuvânt Bucureşti, 2001
de încheiere Eugen Simion, Bucureşti, 1994–2006 Bârna, Prozastice = Nicolae Bârna, Prozastice, București,
Baba, Compendiu = Ioan Baba, Compendiu bibliografic, 2004
Novi Sad, 1997 Bârna, Capșa–Corso = Vlaicu Bârna, Între Capșa și Corso,
Baconsky, Colocviu = A.E. Baconsky, Colocviu critic, ed. 2, București, 2005
Bucureşti, 1957 Bârsănescu, Medalioane = Ştefan Bârsănescu, Medali-
Baconsky, Poeţi = A.E. Baconsky, Poeţi şi poezie, Bucu- oane. Pentru o pedagogie a modelelor, Iaşi, 1983
reşti, 1963 Behring, Scriit. rom. exil = Eva Behring, Scriitori români
Baconsky, Marginalii = Leon Baconsky, Marginalii critice din exil. 1945–1989, tr. Tatiana Petrache şi Lucia
şi istorico-literare, Bucureşti, 1968 Nicolau, Bucureşti, 2001
Balacciu–Chiriacescu, Dicţionar = Jana Balacciu, Rodica Bejenaru, Dicţ. botoşănenilor = Ionel Bejenaru, Dicţiona-
Chiriacescu, Dicţionar de lingvişti şi filologi români, rul botoşănenilor, Iaşi, 1994
Bucureşti, 1978 Beke, Fără interpret = Beke György, Fără interpret. Con-
Balotă, Absurdul = Nicolae Balotă, Lupta cu absurdul, vorbiri cu 56 de scriitori despre relaţiile literare
Bucureşti, 1971 româno–maghiare, Bucureşti, 1972
Balotă, Arte = Nicolae Balotă, Arte poetice ale secolului Berca, Dicţ. scriit. bănăţeni = Olimpia Berca, Dicţionar al
XX, Bucureşti, 1976 scriitorilor bănăţeni (1940–1996), Timişoara, 1996
Balotă, Euphorion = Nicolae Balotă, Euphorion, Bucu- Bezviconi, Profiluri = Gheorghe Bezviconi, Profiluri de
reşti, 1969 ieri şi de azi, Bucureşti, 1943
Balotă, Ion = Nicolae Balotă, De la Ion la Ioanide, Bucu- Biberi, Eseuri = Ion Biberi, Ultime eseuri, Bucureşti, 1985
reşti, 1974 Biberi, Études = Ion Biberi, Études sur la littérature
Balotă, Labirint = Nicolae Balotă, Labirint, Bucureşti, roumaine contemporaine, Paris, 1937
1970 Biberi, Lumea = Ion Biberi, Lumea de azi, Iaşi, 1980
Balotă, Scriitori maghiari = Nicolae Balotă, Scriitori Bitte–Chiş–Sârbu, Dicţ. scriit. Caraş = Victoria I. Bitte,
maghiari din România. 1920–1980, Bucureşti, 1981 Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, Dicţionarul scriitorilor
Balotă, Umanităţi = Nicolae Balotă, Umanităţi, Bucu- din Caraş-Severin, Reşiţa, 1998
reşti, 1973 Bodiu, Evadarea = Andrei Bodiu, Evadarea din vid. Studii
Balotă, Universul = Nicolae Balotă, Universul prozei, despre poezia românească de la sfârșitul secolului
Bucureşti, 1976 XX și începutul secolului XXI, Pitești, 2008
Baltag, Polemos = Nicolae Baltag, Polemos, Bucureşti, Bogdan, Scrieri = Ioan Bogdan, Scrieri alese, îngr. şi
1978 introd. G. Mihăilă, Bucureşti, 1968
Baltazar, Evocări = Camil Baltazar, Evocări şi dialoguri Bogdan-Duică, Ist. lit. = G. Bogdan-Duică, Istoria litera-
literare, Bucureşti, 1974 turii române moderne. Întâii poeţi munteni, Cluj,
Barbu, O ist. = Eugen Barbu, O istorie polemică şi anto- 1923
logică a literaturii române de la origini până în Bogdan-Duică, Studii = G. Bogdan-Duică, Studii şi
prezent, vol. I: Poezia contemporană, Bucureşti, articole, îngr. şi pref. Dumitru Petrescu, Bucureşti,
1975 1975
Barbu, Opere = Ion Barbu, Opere, II, îngr. Mircea Colo- Boldea, Vârstele = Iulian Boldea, Vârstele criticii, Pitești,
şenco, Bucureşti, 2000 2005
Barbu, Romanul = Marian Barbu, Romanul de mistere în Borbély, Cercul = Ştefan Borbély, Cercul de graţie, Piteşti,
literatura română, Craiova, 1981 2003
Barbu, Momente = N. Barbu, Momente din istoria teatru- Borbély, Existența = Ștefan Borbély, Existența diafană,
lui românesc, pref. Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1977 București, 2011
Bădăuţă, Note = A. Bădăuţă, Note literare, Bucureşti, 1928 Borbély, Grădina = Ştefan Borbély, Grădina magistrului
Băileşteanu, Abside = Fănuş Băileşteanu, Abside, Bucu- Thomas, Bucureşti, 1995
reşti, 1979 Borbély, O carte = Ştefan Borbély, O carte pe săptămână,
Băileşteanu, Aorist = Fănuş Băileşteanu, Aorist, Bucu- Bucureşti, 2007
reşti, 1988 Borbély, Xenograme = Ştefan Borbély, Xenograme,
Băileşteanu, Refracţii = Fănuş Băileşteanu, Refracţii. Pro- Oradea, 1997
zatori români contemporani, Bucureşti, 1980 Bostan–Bostan, Bucovina = Grigore C. Bostan, Lora
Bălan, Artă = Ion Dodu Bălan, Artă şi ideal, Bucureşti, Bostan, Pagini de literatură română. Bucovina,
1975 regiunea Cernăuți. 1775–2000, Cernăuți, 2000.
Bălan, Condiţia = Ion Dodu Bălan, Condiţia creaţiei, Bote, Simbolismul = Lidia Bote, Simbolismul românesc,
Bălan, Ethos = Ion Dodu Bălan, Ethos şi cultură sau Botez, Memorii = Demostene Botez, Memorii, I–II, Bucu-
Vocaţia tinereţii, Bucureşti, 1972 reşti, 1970–1973
Bălan, Repere = Ion Dodu Bălan, Repere critice, Bucureşti, Botez, Figuri = Octav Botez, Figuri şi note istorico-lite-
1988 rare, Bucureşti, 1944
Băncilă, Portrete = Vasile Băncilă, Portrete şi semnificaţii, Botez, Pe marginea cărţilor = Octav Botez, Pe marginea
îngr. Ileana Băncilă, pref. Zoe Dumitrescu-Buşu- cărţilor, Iaşi, 1923
lenga, Bucureşti, 1987 Botez, Scrieri = Octav Botez, Scrieri, îngr. Ilie Dan, pref.
Bărbulescu, Comentarii = Simion Bărbulescu, Comenta- Zaharia Sângeorzan, Iaşi, 1977
rii critice, Bucureşti, 1969 Boz, Anii = Lucian Boz, Anii literari ’30, Sydney, 1981
Bârlea, Efigii = Ovidiu Bârlea, Efigii, Bucureşti, 1987 Boz, Cartea = Lucian Boz, Cartea cu poeţi, Bucureşti, 1935
XIII
Bradu, Poeţii = Ioan Bradu, Poeţii şi prozatorii bihoreni, Burlacu, Texistențe = Alexandru Burlacu, Texistențe, I–III,
Beiuş, 1948 Chișinău, 2007–2012
Braga, Destinul = Mircea Braga, Destinul unor structuri Burţa-Cernat, Fotografie = Bianca Burţa-Cernat, Fotogra-
literare, Cluj-Napoca, 1979 fie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină inter-
Braga, Ist. lit. = Mircea Braga, Istoria literară ca pretext, belică, Bucureşti, 2011
Cluj-Napoca, 1982 Busuioc, Scriitori ieşeni = Nicolae Busuioc, Florin
Braga, Sensul = Mircea Braga, Când sensul acoperă Busuioc, Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani,
semnul, Bucureşti, 1985 ed. 2, Iaşi, 2002
Braga, Sincronism = Mircea Braga, Sincronism şi tradiţie, Busuioceanu, Figuri = Al. Busuioceanu, Figuri şi cărţi,
Cluj, 1972 Bucureşti, 1922
Braga, Tradiţie = Mircea Braga, Recursul la tradiţie. O Buteanu, Teatrul = [Aurel Buteanu], Teatrul românesc în
propunere hermeneutică, Cluj-Napoca, 1987 Ardeal şi Banat, Timişoara, [1944]
Brateş, Aspecte = Radu Brateş, Aspecte din viaţa Blajului, Caracostea, Scrieri = D. Caracostea, Scrieri alese, I–
Blaj, 1942 III, îngr. şi pref. Mircea Anghelescu, Bucureşti,
Brateş, Oameni = Radu Brateş, Oameni din Ardeal, Bucu- 1986–1992
reşti, 1973 Caragiale, Opere = I. L. Caragiale, Opere, vol. I–III, îngr.
Bratu, Cronici = Savin Bratu, Cronici, I–II, Bucureşti, 1957 Paul Zarifopol, Bucureşti, 1930–1932, vol. IV–VII,
– 1958 îngr. Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1938–1942
Bratu, Ipoteze = Savin Bratu, Ipoteze şi ipostaze. Pentru o Caraion, Duelul = Ion Caraion, Duelul cu crinii, Bucu-
teorie a istoriei literare, Bucureşti, 1973 reşti, 1972
Bratu–Dumitrescu, Contemporanul = Savin Bratu, Zoe Caraion, Pălărierul = Ion Caraion, Pălărierul silabelor,
Dumitrescu, Contemporanul şi vremea lui, Bucu- Bucureşti, 1976
reşti, 1959 Caraion, Tristeţe = Ion Caraion, Tristeţe şi cărţi, Bucureşti,
Brădăţeanu, Comedia = Virgil Brădăţeanu, Comedia în 1995
dramaturgia românească, Bucureşti, 1970 Carandino, De la o zi = N. Carandino, De la o zi la alta, I,
Brădăţeanu, Drama = Virgil Brădăţeanu, Drama istorică Bucureşti, 1979
naţională (Perioada clasică), Bucureşti, 1966 Carianopol, Scriitori = Virgil Carianopol, Scriitori care
Brădăţeanu, Istoria = Virgil Brădăţeanu, Istoria literaturii au devenit amintiri, vol. I, Bucureşti, 1973, vol. II,
dramatice româneşti şi a artei spectacolului, I–III, Craiova, 1982
Bucureşti, 1966–1982 Cartojan, Cărţile pop. = Nicolae Cartojan, Cărţile
Brădăţeanu, Viziune = Virgil Brădăţeanu, Viziune şi populare în literatura românească, I–II, Bucureşti,
univers în noua dramaturgie românească, Bucu- 1929–1938
reşti, 1977 Cartojan, Ist. lit. = Nicolae Cartojan, Istoria literatu-
Breazu, Studii = Ion Breazu, Studii de literatură română
şi comparată, I–II, îngr. Mircea Curticeanu, Cluj, rii române vechi, I–III, Bucureşti, 1940–1945; ed.
1970–1973 îngr. Rodica Rotaru şi Andrei Rusu, pref. Dan Horia
Buciu, Panorama = Marian Victor Buciu, Panorama Mazilu, Bucureşti, 1996
literaturii române în secolul XX, vol. I–III, Craiova, Călin, Clasici = Liviu Călin, Pornind de la clasici, Bucu-
2003–2010. reşti, 1957
Buculei, Prezenţe = Toader Buculei, Prezenţe brăilene în Călinescu, Biblioteci = Al. Călinescu, Biblioteci deschise,
spiritualitatea românească, Brăila, 1993 Bucureşti, 1986
Bucur, Istoriografia = Marin Bucur, Istoriografia literară Călinescu, Perspective = Al. Călinescu, Perspective critice,
românească de la origini până la G. Călinescu, Iaşi, 1978
Bucureşti, 1973 Călinescu, Cronici = G. Călinescu, Cronici literare şi
Bucur, Poezie = Marin Bucur, Poezie–destin–dramă, recenzii, I–II, îngr. Andrei Rusu şi Ion Bălu, Bucu-
Bucureşti, 1982 reşti, 1991–1992
Bucur, Poeţi optzecişti = Romulus Bucur, Poeţi optzecişti Călinescu, Gâlceava = G. Călinescu, Gâlceava înţeleptu-
(şi nu numai) în anii ’90, Piteşti, 2000 lui cu lumea. Pseudojurnal de moralist, I–II, îngr.
Bucuţa, Scrieri = Emanoil Bucuţa, Scrieri, I–II, îngr. Lucia Geo Şerban, Bucureşti, 1973–1974
Borş-Bucuţa şi Violeta Mihăilă, Bucureşti, introd. Călinescu, Ist. lit. (1941), Ist. lit. (1982) = G. Călinescu,
Perpessicius, 1971–1977 Istoria literaturii române de la origini până în
Budău, Bacăul lit. = Eugen Budău, Bacăul literar, Bacău, prezent, Bucureşti, 1941; ed. 2, îngr. și pref. Al. Piru,
2004 Bucureşti, 1982
Bugariu, Incursiuni = Voicu Bugariu, Incursiuni în litera- Călinescu, Literatura = G. Călinescu, Literatura nouă,
tura de azi, Bucureşti, 1971 îngr. şi pref. Al. Piru, Craiova, 1972
Bulgăr, Cultură = Gh. Bulgăr, Cultură şi limbaj, Bucu- Călinescu, Opere = G. Călinescu, Opere. Publicistica,
reşti, 1986 I–XII, coordonator Nicolae Mecu, introd. Eugen
Bulgăr, Problemele = Gh. Bulgăr, Problemele limbii Simion, Bucureşti, 2006–2012
literare în concepţia scriitorilor români, pref. Per- Călinescu, Principii = G. Călinescu, Principii de estetică,
pessicius, Bucureşti, 1966 îngr. şi postfaţă Al. Piru, Bucureşti, 1968
Burada, Ist. teatr. = Teodor T. Burada, Istoria teatrului în Călinescu, Scrisori = G. Călinescu, Scrisori şi documente,
Moldova, I–II, Iaşi, 1915–1922 îngr. N. Scurtu, pref. Al. Piru, Bucureşti, 1979
Burlacu, Critica = Alexandru Burlacu, Critica în labirint, Călinescu, Studii = G. Călinescu, Studii şi cercetări de
Chişinău, 1997 istorie literară, pref. Al. Piru, Bucureşti, 1966
Burlacu, Lit. rom. Basarabia = Alexandru Burlacu, Litera- Călinescu şi contemporanii = G. Călinescu şi contempo-
tura română din Basarabia. Anii ’20 – ’30, Chişinău, ranii săi (Corespondenţă primită), I–II, îngr. Nicolae
2002 Mecu, Bucureşti, 1984–1987.
XIV
Călinescu, Ulysse = G. Călinescu, Ulysse, îngr. şi pref. Geo Chiorean–Kocziány–Niţu–Ploeşteanu, Profiluri = Ioan
Şerban, Bucureşti, 1967 Chiorean, Ladislau Kocziány, Valeriu Niţu, Grigore
Călinescu, Universul = G. Călinescu, Universul poeziei, Ploeşteanu, Profiluri mureşene, Târgu Mureş, 1971
îngr. şi postfaţă Al. Piru, Bucureşti, 1971 Chiţimia, Folclorişti = I. C. Chiţimia, Folclorişti şi folclo-
Călinescu, Aspecte = Matei Călinescu, Aspecte literare, ristică românească, Bucureşti, 1968
Bucureşti, 1965 Chiţimia, Probleme = I. C. Chiţimia, Probleme de bază ale
Călinescu, Conceptul = Matei Călinescu, Conceptul literaturii române vechi, Bucureşti, 1972
modern de poezie. De la romantism la avangardă, Cimpoi, Alte disocieri = Mihai Cimpoi, Alte disocieri,
Bucureşti, 1972 Chişinău, 1971
Călinescu, Eseuri = Matei Călinescu, Eseuri critice, Bucu- Cimpoi, Critice = Mihai Cimpoi, Critice, I–IX, Craiova,
reşti, 1967 2001–2011
Călinescu, Eseuri lit. modernă = Matei Călinescu, Eseuri Cimpoi, Disocieri = Mihai Cimpoi, Disocieri, Chişinău,
despre literatura modernă, Bucureşti, 1970 1969
Călinescu, Fragmentarium = Matei Călinescu, Fragmen- Cimpoi, Ist. lit. Basarabia = Mihai Cimpoi, O istorie
tarium, Cluj, 1973 deschisă a literaturii române din Basarabia, ed. 2,
Căprariu, Jurnal = Al. Căprariu, Jurnal literar, Bucureşti, Chişinău, 1997
1967 Ciobanu, Critica = Nicolae Ciobanu, Critica în primă
Cărtărescu, Postmodernismul = Mircea Cărtărescu, instanţă, Bucureşti, 1974
Postmodernismul românesc, postfaţă Paul Cornea, Ciobanu, Imaginar = Nicolae Ciobanu, Între imaginar şi
Bucureşti, 1999 fantastic în proza românească, Bucureşti, 1987
Cărturari braşoveni = Cărturari braşoveni (Sec. XV–XX). Ciobanu, Incursiuni = Nicolae Ciobanu, Incursiuni
Ghid biobibliografic, Braşov, 1972 critice, Timişoara, 1975
Cândroveanu, Alfabet = Hristu Cândroveanu, Alfabet Ciobanu, Însemne = Nicolae Ciobanu, Însemne ale
liric, Bucureşti, 1974 modernităţii, I–II, Bucureşti, 1977–1979
Cândroveanu, Aromânii = Hristu Cândroveanu, Aromâ Ciobanu, Nuvela = Nicolae Ciobanu, Nuvela şi povestirea
nii ieri şi azi, Craiova, 1995 contemporană, Bucureşti, 1967
Cândroveanu, Lit. rom. = Hristu Cândroveanu, Litera- Ciobanu, Opera = Nicolae Ciobanu, Întâlnire cu opera,
tura română pentru copii, Bucureşti, 1988 Bucureşti, 1982
Cândroveanu, Poeţi = Hristu Cândroveanu, Poeţi şi Ciobanu, Panoramic = Nicolae Ciobanu, Panoramic,
poezie, 1980 Bucureşti, 1972
Cândroveanu, Printre poeţi = Hristu Cândroveanu, Ciobanu, Cultura = Ştefan Ciobanu, Cultura românească
Printre poeţi, Cluj-Napoca, 1983 în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1923
Cernat, Avangarda = Paul Cernat, Avangarda românească Ciobanu, Ist. lit. = Ştefan Ciobanu, Istoria literaturii
române vechi, I, Bucureşti, 1947; ed. îngr. şi pref.
şi complexul periferiei: primul val, Bucureşti, 2007 Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 1989
Cernat, Modernismul = Paul Cernat, Modernismul retro Ciobanu, Poporanismul = Valeriu Ciobanu, Poporanis-
în romanul românesc interbelic, Bucureşti, 2009 mul. Geneză, evoluţie, ideologie, Bucureşti, 1946
Cesereanu, Ipostaze = Domiţian Cesereanu, Ipostaze, Ciocan, Incursiuni = Iulian Ciocan, Incursiuni în proza
Cluj, 1970 basarabeană, Chișinău, 2004
Cesereanu, Permanenţe = Domiţian Cesereanu, Perma- Ciocanu, Critică = Ion Ciocanu, Dreptul la critică,
nenţe ale criticii, Bucureşti, 1968 Chişinău, 1990
Ceuca, Teatrologia = Justin Ceuca, Teatrologia româ- Ciocanu, Itinerar = Ion Ciocanu, Itinerar critic, Chişinău,
nească interbelică, Bucureşti, 1990 1973
Cheie-Pantea, Palingeneza = Iosif Cheie-Pantea, Palinge- Ciocanu, Lit. rom. = Ion Ciocanu, Literatura română con-
neza valorilor, Timişoara, 1982 temporană din Republica Moldova, Chişinău, 1998
Chendi, Foiletoane = Ilarie Chendi, Foiletoane, ed. 2, Ciocanu, Vase comunicante = Ion Ciocanu, Nevoia de
Bucureşti, 1925 vase comunicante sau Cartea între scriitor și cititor,
Chendi, Fragmente = Ilarie Chendi, Fragmente, Bucu- Chișinău, 2006
reşti, 1905 Ciocârlie, Fals tratat = Corina Ciocârlie, Fals tratat de dis-
Chendi, Impresii = Ilarie Chendi, Impresii, ed. 2, Bucu- perare, Timişoara, 1995
reşti, 1924 Ciocârlie, Eseuri = Livius Ciocârlie, Eseuri critice, Timi-
Chendi, Pagini = Ilarie Chendi, Pagini de critică, îngr. şi şoara, 1983
introd. Vasile Netea, Bucureşti, 1969 Ciocârlie, Mari corespondenţe = Livius Ciocârlie, Mari
Chendi, Schiţe = Ilarie Chendi, Schiţe de critică literară, corespondenţe, Bucureşti, 1981
Bucureşti, 1924 Cioculescu, Lecturi = Barbu Cioculescu, Lecturi de vară,
Chendi, Scrieri = Ilarie Chendi, Scrieri, vol. I–IV, îngr. şi lecturi de iarnă, I–II, Bucureşti, 2003–2004.
pref. Dumitru Bălăeţ, Bucureşti, 1988–1995, vol. Cioculescu, Amintiri = Şerban Cioculescu, Amintiri,
V–X, îngr. Dumitru Bălăeţ şi Ioan Spătan, Bucureşti, Bucureşti, 1981
2001–2007 Cioculescu, Aspecte = Şerban Cioculescu, Aspecte literare
Chihaia, Mărturisiri = Pavel Chihaia, Mărturisiri din exil, contemporane (1932–1947), Bucureşti, 1972
Iaşi, 1994 Cioculescu, Itinerar = Şerban Cioculescu, Itinerar critic,
Chinezu, Pagini = Ion Chinezu, Pagini de critică, îngr. şi I–V, Bucureşti, 1973–1989
pref. I. Negoiţescu, Bucureşti, 1969 Cioculescu, Poeţi = Şerban Cioculescu, Poeţi români,
Chioaru, Noi developări = Dumitru Chioaru, Noi develo- Bucureşti, 1982
pări în perspectivă, Cluj-Napoca, 2010 Cioculescu, Prozatori = Şerban Cioculescu, Prozatori
Chioaru, Poetica = Dumitru Chioaru, Poetica temporali- români. De la Mihail Kogălniceanu la Mihail Sado-
tăţii, Cluj-Napoca, 2000 veanu, Bucureşti, 1977
XV
Cioculescu, Varietăţi = Şerban Cioculescu, Varietăţi Cornea, Alecsandrescu–Eminescu = Paul Cornea, De la
critice, Bucureşti, 1966 Alecsandrescu la Eminescu, Bucureşti, 1966
Cioculescu–Streinu–Vianu, Ist. lit. = Şerban Cioculescu, Cornea, Aproapele = Paul Cornea, Aproapele şi departele,
Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii Bucureşti, 1990
române moderne, ed. 2, Bucureşti, 1971 Cornea, Itinerar = Paul Cornea, Itinerar printre clasici,
Ciompec, Motivul = Gh. Ciompec, Motivul creaţiei în Bucureşti, 1984
literatura română, Bucureşti, 1979 Cornea, Oamenii = Paul Cornea, Oamenii începutului de
Ciopraga, Amfiteatru = Const. Ciopraga, Amfiteatru cu drum, Bucureşti, 1974
poeţi, Iaşi, 1995 Cornea, Originile = Paul Cornea, Originile romantismu-
Ciopraga, Efigii = Const. Ciopraga, Efigii în frescă. Poeți lui românesc, Bucureşti, 1972
ai acestui timp, București, 2008 Cornea, Regula = Paul Cornea, Regula jocului, Bucureşti, 1980
Ciopraga, Lit. rom. = Const. Ciopraga, Literatura română Cornea, Semnele = Paul Cornea, Semnele vremii, Bucu-
între 1900 și 1918, Iaşi, 1970 reşti, 1995
Ciopraga, Partituri = Const. Ciopraga, Partituri și voci. Cornea, Studii = Paul Cornea, Studii de literatură română
Poeți ai acestui timp, Iași, 2004 modernă, Bucureşti, 1962
Ciopraga, Personalitatea = Const. Ciopraga, Personalita- Cornea–Păcurariu, Ist. lit. = Paul Cornea şi D. Păcurariu,
tea literaturii române, Iaşi, 1973 Curs de istoria literaturii române moderne, Bucu-
Ciopraga, Portrete = Const. Ciopraga, Portrete şi reflecţii reşti, 1962
literare, Bucureşti, 1967 Cornel, Figuri = Theodor Cornel, Figuri contimporane
Ciopraga, Propilee = Const. Ciopraga, Propilee. Cărţi şi din România – Figures contemporaines de Roumanie
destine, Iaşi, 1984 (în colaborare), I–III, Bucureşti, 1909–[1914]
Ciopraga, Ulysse = Const. Ciopraga, Între Ulysse şi Don Cosco, Bunica = C. Cosco, Când era bunica fată, Bucu-
Quijote, Iaşi, 1978 rești, 1942
Ciorănescu, Lit. comp. = Alexandru Ciorănescu, Litera- Cosma, Geneza = Anton Cosma, Geneza romanului
tura comparată, Craiova, 1944 românesc, Bucureşti, 1985
Ciorănescu, Teatr. rom. = Alexandru Ciorănescu, Teatrul Cosma, Romanul = Anton Cosma, Romanul românesc
românesc în versuri şi izvoarele lui, Bucureşti, 1943 contemporan. 1945–1985, vol. I, Bucureşti, 1988,
Cistelecan, Al doilea top = Al. Cisteleacan, Al doilea top, vol. II, Cluj-Napoca, 1998
Braşov, 2004 Cosma, Bănăţeni = Aurel Cosma, Bănăţeni de altădată,
Cistelecan, Diacritice = Al. Cistelecan, Diacritice, vol. I, Timişoara, 1933
București, 2007, vol. II: Magna cum laude, Bucu- Costin, Viaţa = Lucian Costin, Din viaţa scriitorilor, I–II,
rești, 2012 Bucureşti, [1937]
Cistelecan, Poezie = Al. Cistelecan, Poezie şi livresc, Bucu- Coşovei, Pornind = Traian T. Coşovei, Pornind de la un
reşti, 1987 vers, Bucureşti, 1990
Cistelecan, Top ten = Al. Cistelecan, Top ten (recenzii Cotruş, Meditaţii = Ovidiu Cotruş, Meditaţii critice, îngr.
rapide), Cluj-Napoca, 2000 şi introd. Ştefan Aug. Doinaş, Bucureşti, 1983
Cocora, Privitor = Ion Cocora, Privitor ca la teatru, I–IV, Cozea, Prozatoare = Liana Cozea, Prozatoare ale literatu-
Cluj-Napoca, 1975–2003 rii române moderne, Oradea, 1994
Colesnic, Basarabia = Iurie Colesnic, Basarabia necunos- Craia, Feţele = Sultana Craia, Feţele oraşului, Bucureşti,
cută, I–IX, Chişinău, 1993–2012 1988
Comşa–Seiceanu, Dascălii = Nicolae Comşa, Teodor Craia, Orizontul = Sultana Craia, Orizontul rustic în lite-
Seiceanu, Dascălii Blajului. 1754–1948, Bucureşti, ratura română, Bucureşti, 1985
1994 Crainic, Memorii = Nichifor Crainic, Memorii, vol. I, îngr.
Condurache, Portret = Val Condurache, Portret al criticu- Nedic Lemnaru, pref. Alexandru Cojan, Bucureşti,
lui în tinereţe, Bucureşti, 1984 1991, vol. II, îngr. Alexandru Condeescu, Bucureşti,
Constantin, A doua carte = Ilie Constantin, A doua carte 1996
despre poeţi, Bucureşti, 1973 Crăciun, Cu garda = Gheorghe Crăciun, Cu garda
Constantin, Complicitatea = Ilie Constantin, Complici- deschisă, Iaşi, 1997
tatea fertilă (Poeţi români. 1950–1973), tr. Liliana şi Crăciun, Confesiuni = Victor Crăciun, Confesiuni sonore.
Valentin Atanasiu, Cluj-Napoca, 1994 O istorie a literaturii române la microfon, Bucureşti,
Constantin, Despre poeţi = Ilie Constantin, Despre poeţi, 1980
Bucureşti, 1971 Creţu, Constructori = Nicolae Creţu, Constructori ai
Constantin, Prozatori–critici = Ilie Constantin, Despre romanului, Bucureşti, 1982
prozatori şi critici, Cluj, 1973 Cristea, Arcadia = Dan Cristea, Arcadia imaginară,
Constantinescu, Studii = Emilian I. Constantinescu, Bucureşti, 1977
Studii literare, îngr. şi pref. Cristian Popescu, Cristea, Faptul = Dan Cristea, Faptul de a scrie, Bucu-
postfaţă Şerban Cioculescu, Cluj-Napoca, 1983 reşti, 1980
Constantinescu, Mişcarea = Pompiliu Constantinescu, Cristea, Un an = Dan Cristea, Un an de poezie, Bucureşti,
Mişcarea literară, Bucureşti, [1927] 1974
Constantinescu, Opere = Pompiliu Constantinescu, Cristea, Teleorman = Stan V. Cristea, Dicţionarul scriito-
Opere şi autori, Bucureşti, 1928 rilor şi publiciştilor teleormăneni, Alexandria, 2005
Constantinescu, Scrieri = Pompiliu Constantinescu, Cristea, Alianţe = Valeriu Cristea, Alianţe literare, Bucu-
Scrieri, I–VI, îngr. Constanţa Constantinescu, pref. reşti, 1977
Victor Felea, Bucureşti, 1967–1972 Cristea, A scrie = Valeriu Cristea, A scrie, a citi, Cluj-Na-
Corbea–Florescu, Biografii = Ileana Corbea, Nicolae poca, 1992
Florescu, Biografii posibile, vol. I–III, Bucureşti, Cristea, Domeniul = Valeriu Cristea, Domeniul criticii,
1973–1984 Bucureşti, 1975
XVI
Cristea, Fereastra = Valeriu Cristea, Fereastra criticului, Curticăpeanu, Orizonturile = Doina Curticăpeanu,
Bucureşti, 1987 Orizonturile vieţii în literatura veche românească
Cristea, Interpretări = Valeriu Cristea, Interpretări critice, (1520–1743), Bucureşti, 1975
Bucureşti, 1970 Curticăpeanu, Mişc. cult. = Vasile Curticăpeanu, Mişcarea
Cristea, Modestie = Valeriu Cristea, Modestie şi orgoliu, culturală românească pentru Unirea din 1918,
Cristea-Enache, Bucureşti = Daniel Cristea-Enache, Dafin, Figuri = Ioan Dafin, Figuri ieşene, I–IV, Iaşi, [1927];
Bucureşti Far West, Bucureşti, 2005 ed. 2, Iaşi, 1928
Cristea-Enache, Concert = Daniel Cristea-Enache, Dafin, Iaşul = Ioan Dafin, Iaşul cultural şi social, I–II, Iaşi,
Concert de deschidere, pref. C. Stănescu, Bucureşti, 1928–1929
2001 Damaschin, Cercul Literar = Dan Damaschin, Cercul
Cristea-Enache, Timpuri noi = Daniel Cristea-Enache, Literar de la Sibiu/ Cluj. Deschidere spre europeism
Timpuri noi, București, 2009 și universalitate, Cluj-Napoca, 2009
Cristofor, Ţara Sfântă = Ion Cristofor, Scriitori din Ţara Damian, Direcţii = S. Damian, Direcţii şi tendinţe în
Sfântă, I–III, Cluj-Napoca, 2000–2004 proza nouă, Bucureşti, 1963
Crişan, Confesiuni = Constantin Crişan, Confesiuni esen- Damian, Intrarea = S. Damian, Intrarea în castel. Încer-
cări de analiză a prozei, Bucureşti, 1970
ţiale, Bucureşti, 1977
Damian, Mănuşa = S. Damian, Aruncând mănuşa, Bucu-
Crişan–Crăciun, Literatura = Constantin Crişan, Victor reşti, 1999
Crăciun, Literatura română în lume, pref. Pierre de Damian, Replici = S. Damian, Replici din burta lupului,
Boisdeffre, Bucureşti, 1969 Bucureşti, 1997
Crohmălniceanu, Al doilea suflu = Ov. S. Crohmălni- Dan, Contribuţii = Ilie Dan, Contribuţii, Bucureşti, 1978
ceanu, Al doilea suflu, Bucureşti, 1989 Dan, Proza = Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică româ-
Crohmălniceanu, Amintiri = Ov. S. Crohmălniceanu, nească, Bucureşti, 1975
Amintiri deghizate, Bucureşti, 1994 Danțiș, Bucolica = Gabriela Danțiș, Poezia bucolică
Crohmălniceanu, Cinci prozatori = Ov. S. Crohmălni- românească, București, 2000
ceanu, Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, Dascal, Aventuri = Mihai Dascal, Aventuri în Țara Ima-
Bucureşti, 1984 nenței, București, 2003
Crohmălniceanu, Cronici = Ov. S. Crohmălniceanu, Dascal, Fascinaţia = Mihai Dascal, Fascinaţia exegezei.
Cronici literare. 1954–1956, Bucureşti, 1957 Exerciţii de hermeneutică literară, Bucureşti, 1998
Crohmălniceanu, Cronici şi articole = Ov. S. Crohmălni- Dascălu, Germanitatea = Bogdan Mihai Dascălu, Germa-
ceanu, Cronici şi articole, Bucureşti, 1953 nitatea și literele române, București, 2006
Crohmălniceanu, Evreii = Ov. S. Crohmălniceanu, Evreii Datcu, Dicţ. etnolog. = Iordan Datcu, Dicţionarul etnolo-
în mişcarea de avangardă românească, îngr. şi pref. gilor români, ed. 3, Bucureşti, 2006
Geo Şerban, Bucureşti, 2001 Datcu, Miscellanea = Iordan Datcu, Miscellanea ethnolo-
Crohmălniceanu, Literatura = Ov. S. Crohmălni- gica, București, 2010
ceanu, Literatura română între cele două războaie Datcu, Pagini = Iordan Datcu, Pagini de istorie literară şi
mondiale, vol. I–III, Bucureşti, 1972–1975; vol. I, ed. etnologie, Târgovişte, 2011
1, Bucureşti, 1967 Datcu, Repere = Iordan Datcu, Repere în etnologia româ-
Crohmălniceanu, Lit. rom. expr. = Ov. S. Crohmălni- nească, Bucureşti, 2002
ceanu, Literatura română şi expresionismul, Bucu- Davidescu, Aspecte = N. Davidescu, Aspecte şi direcţii
reşti, 1971 literare, îngr. şi pref. Margareta Feraru, Bucureşti,
Crohmălniceanu, Pâinea noastră = Ov. S. Crohmălni- 1975
ceanu, Pâinea noastră cea de toate zilele, Bucureşti, Dărăbuş–Popović, Lit. rom. Serbia = Carmen Dărăbuş,
1981 Virginia Popović, Literatura de limbă română din
Crohmălniceanu – Heitmann, Cercul Literar = Ov. S. Serbia şi antropologia culturală, Cluj-Napoca, Novi
Crohmălniceanu, Klaus Heitmann, Cercul Literar Sad, 2012
de la Sibiu şi influenţa catalitică a culturii germane, Demetrescu, Însemnări = Romulus Demetrescu, Însem-
Bucureşti, 2000 nări critice, îngr. Nae Antonescu şi Dimitrie Danciu,
Cluj-Napoca, 1979
Cronologia = Cronologia vieții literare românești. 1944–
Demetrescu, Profile = Traian Demetrescu, Profile literare,
1964, I–X, coordonator Eugen Simion, București, Craiova, 1891
2010–2012 Densusianu, Ist. lit. rom. = Ovid Densusianu, Istoria lite-
Cubleşan, Civic–etic = Constantin Cubleşan, Teatrul între raturii române, Bucureşti, 1898
civic şi etic, Cluj-Napoca, 1983 Densusianu, Lit. rom. = Ovid Densusianu, Literatura
Cubleşan, Miniaturi = Constantin Cubleşan, Miniaturi română modernă, I–III, Bucureşti, 1920–1933
critice, Bucureşti, 1969. Densusianu, Opere = Ovid Densusianu, Opere, I–VI, îngr.
Cubleşan, Teatrul = Constantin Cubleşan, Teatrul. Istorie Boris Cazacu, Valeriu Rusu, Ioan Şerb şi Florica
şi actualitate, Cluj-Napoca, 1979 Şerb, pref. Boris Cazacu, Bucureşti, 1968–1985
Culcer, Citind = Dan Culcer, Citind sau trăind literatura, Diaconescu, Condiţia = Romulus Diaconescu, Condiţia
Cluj-Napoca, 1976 umană în dramaturgia postbelică, Craiova, 2001
Culcer, Serii = Dan Culcer, Serii şi grupuri, Bucureşti, Diaconescu, Dramaturgi = Romulus Diaconescu, Dra-
1981 maturgi români contemporani, Craiova, 1983
Culianu, Studii rom. = Ioan Petru Culianu, Studii româ- Diaconu, Feţele = Mircea A. Diaconu, Feţele poeziei, Iaşi,
nești, I–II, îngr. Tereza Culianu-Petrescu, tr. Corina 1999
Popescu, Dan Petrescu și Maria-Magdalena Anghe- Diaconu, Instantanee = Mircea A. Diaconu, Instantanee
lescu, Iași, 2006–2009 critice, Iaşi, 1998
XVII
Diaconu, Poezia = Mircea A. Diaconu, Poezia postmo- Doinaş, Diogene = Ştefan Aug. Doinaş, Lampa lui
dernă, Braşov, 2002 Diogene, Bucureşti, 1970
Diaconu, Studii = Mircea A. Diaconu, Studii bucovinene, Doinaş, Lectura = Ştefan Aug. Doinaş, Lectura poeziei,
Iaşi, 2011 urmată de Tragic şi demonic, Bucureşti, 1980
Dicţ. analitic = Dicţionar analitic de opere literare româ- Doinaş, Măştile = Ştefan Aug. Doinaş, Măştile adevărului
neşti, I–IV, coordonator Ion Pop, Bucureşti, Cluj-Na- poetic, Bucureşti, 1992
poca, 1998–2003 Doinaş, Orfeu = Ştefan Aug. Doinaş, Orfeu şi tentaţia
Dicţ. Banat = Dicţionar al scriitorilor din Banat, coordo- realului, Bucureşti, 1974
nator Alexandru Ruja, Timişoara, 2005 Doinaş, Poezie = Ştefan Aug. Doinaş, Poezie şi modă
Dicț. biografic = Dicționarul biografic al literaturii poetică, Bucureşti, 1972
române, I–II, coordonator Aurel Sasu, Pitești, 2006 Doinaş, Scriit. rom. = Ştefan Aug. Doinaş, Scriitori
Dicț. Chișinău = Dicționarul scriitorilor români din Basa- români, Bucureşti, 2000
rabia. 1812–2010, ed. 2, coordonator Valeriu Nazar, Dolgan, Crez = Mihail Dolgan, Crez şi măiestrie artistică,
Chișinău, 2010 Chişinău, 1982
Dicţ. Echinox = Dicţionar Echinox, coordonator Horea Dolgan, Poezia = Mihail Dolgan, Poezia contemporană,
Poenar, București, 2004 mod de existență în metaforă și idee, Chișinău, 2007
Dicţ. esenţial = Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Dorcescu, Embleme = Eugen Dorcescu, Embleme ale rea-
coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi și lităţii, Bucureşti, 1978
Aurel Sasu, Bucureşti, 2000 Dorcescu, Metafora = Eugen Dorcescu, Metafora poetică,
Dicţ. lit. 1900 = Dicţionarul literaturii române de la Bucureşti, 1975
origini până la 1900, coordonatori Gabriela Drăgoi, Dragomirescu, Sămănătorism = Mihail Dragomirescu,
Florin Faifer, Dan Mănucă, Alexandru Teodorescu, Sămănătorism, poporanism, criticism, Bucureşti,
Leon Volovici și Remus Zăstroiu, Bucureşti, 1979 1934
Dicţ. scriit. rom. = Dicţionarul scriitorilor români, I–IV, Dragomirescu, Scrieri = Mihail Dragomirescu, Scrieri
coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi și critice şi estetice, îngr. Z. Ornea şi Gh. Stroia, introd.
Aurel Sasu, Bucureşti, 1995–2002 Z. Ornea, Bucureşti, 1969
Dima, Aspecte = Al. Dima, Aspecte şi atitudini ideologice, Drăgan, Ist. lit. = Gabriel Drăgan, Istoria literaturii
Turnu Severin, 1933 române, ed. 3, Bucureşti, 1943
Dima, Dezbateri = Al. Dima, Dezbateri critice, Bucureşti, Drăgan, Aproximaţii = Mihai Drăgan, Aproximaţii critice,
1977 Iaşi, 1970
Dima, Gândirea = Al. Dima, Gândirea românească în Drăgan, Clasici = Mihai Drăgan, Clasici şi moderni,
estetică, Sibiu, 1943 Bucureşti, 1987
Dima, Studii = Al. Dima, Studii de istorie a teoriei literare Drăgan, Lecturi = Mihai Drăgan, Lecturi posibile, Iaşi,
româneşti, Bucureşti, 1962 1978
Dima, Viziunea = Al. Dima, Viziunea cosmică în poezia Drăgan, Reacţii = Mihai Drăgan, Reacţii critice, Iaşi, 1973
românească, Iaşi, 1982 Drăganu, Hist. litt. = N. Drăganu, Histoire de la littérature
Dimisianu, Amintiri = Gabriel Dimisianu, Amintiri şi roumaine de Transylvanie dès origines à la fin du
portrete literare, Bucureşti, 2003 XVIII-e siècle, Bucureşti, 1938
Dimisianu, Fragmente = Gabriel Dimisianu, Fragmente Drouhet, Studii = Charles Drouhet, Studii de literatură
contemporane, Bucureşti, 2004 română şi comparată, Bucureşti, pref. Zoe Dumi-
Dimisianu, Lecturi = Gabriel Dimisianu, Lecturi libere, trescu-Buşulenga, 1983
Bucureşti, 1983 Dumitrescu-Buşulenga, Itinerarii = Zoe Dumitrescu-Bu-
Dimisianu, Lumea = Gabriel Dimisianu, Lumea criticu- şulenga, Itinerarii prin cultură, Bucureşti, 1982
lui, Bucureşti, 2000 Dumitrescu-Buşulenga, Valori = Zoe Dumitrescu-Buşu-
Dimisianu, Nouă prozatori = Gabriel Dimisianu, Nouă lenga, Valori şi echivalenţe umanistice, Bucureşti,
prozatori, Bucureşti, 1977 1973
Dimisianu, Oameni = Gabriel Dimisianu, Oameni şi Dumitriu, „Ambasadorii” = Dana Dumitriu, „Ambasado-
cărţi, Bucureşti, 2008 rii” sau Despre realismul psihologic, Bucureşti, 1976
Dimisianu, Opinii = Gabriel Dimisianu, Opinii literare, Dunăreanu–Apostoleanu–Corcheş, Scriit. Tomis = Ovidiu
Bucureşti, 1978 Dunăreanu, Corina Apostoleanu, Victor Corcheş,
Dimisianu, Prozatori = Gabriel Dimisianu, Prozatori de Scriitori de la Tomis. Catalog biobibliografic, Con-
azi, Bucureşti, 1970 stanţa, 1997
Dimisianu, Repere = Gabriel Dimisianu, Repere, Bucu- Durnea, Noi propuneri = Victor Durnea, Noi propuneri de
reşti, 1990 recurs, Iaşi, 2011
Dimisianu, Schiţe = Gabriel Dimisianu, Schiţe de critică, Durnea, Orizonturi = Victor Durnea, Orizonturi regăsite,
Bucureşti, 1966 Iaşi, 1999
Dimisianu, Subiecte = Gabriel Dimisianu, Subiecte, Durnea, Propuneri = Victor Durnea, Propuneri de recurs,
Bucureşti, 1987 Iaşi, 2011
Dimisianu, Valori = Gabriel Dimisianu, Valori actuale, Duţu, Cărţile = Alexandru Duţu, Cărţile de înţelepciune
Bucureşti, 1974 în cultura română, Bucureşti, 1972
Dimitriu, Ares = Daniel Dimitriu, Ares şi Eros, Iaşi, 1978 Duţu, Coordonate = Alexandru Duţu, Coordonate ale
Dimitriu, Singurătatea = Daniel Dimitriu, Singurătatea culturii româneşti în secolul al XVIII-lea, Bucureşti,
lecturii, Bucureşti, 1980 1968
Dobrescu, Foiletoane = Alexandru Dobrescu, Foiletoane, Duţu, Explorări = Alexandru Duţu, Explorări în istoria
vol. I, Bucureşti, 1979, vol. II–III, Iaşi, 1981–1984 literaturii române, Bucureşti, 1969
Dobrogeanu-Gherea, Opere = C. Dobrogeanu-Gherea, Duţu, Modele = Alexandru Duţu, Modele, imagini, prive-
Opere complete, I–VIII, Bucureşti, 1976–1983 lişti, Cluj-Napoca, 1979
XVIII
Duţu, Sinteză = Alexandru Duţu, Sinteză şi originalitate Florescu, Itinerarii = Nicolae Florescu, Itinerarii mirabile,
în cultura română (1650–1848), Bucureşti, 1972 Bucureşti, 1991
Duţu, Umaniştii = Alexandru Duţu, Umaniştii români şi Florescu, Întoarcerea = Nicolae Florescu, Întoarcerea
cultura europeană, Bucureşti, 1974 proscrişilor, Bucureşti, 1998
Eftimiu, Amintiri = Victor Eftimiu, Amintiri şi polemici, Florescu, Menirea = Nicolae Florescu, Menirea pribegilor,
Eftimiu, Portrete = Victor Eftimiu, Portrete şi amintiri, Florescu, Profitabila = Nicolae Florescu, Profitabila
Bucureşti, 1965 condiţie, Bucureşti, 1983
Eliade, Fragmentarium = Mircea Eliade, Fragmentarium, Fornade, Pesonalități clujene = Dan Fornade, Personali-
Bucureşti, 1939 tăți clujene (1800–2007), Cluj-Napoca, 2007
Eliade, Împotriva = Mircea Eliade, Împotriva deznădej- Fundoianu, Imagini = B. Fundoianu, Imagini şi cărţi,
dii. Publicistica exilului, îngr. Mircea Handoca, pref. îngr. Virgil Teodorescu, tr. Sorin Mărculescu, introd.
Monica Spiridon, Bucureşti, 1992 Mircea Martin, Bucureşti, 1980
Eliade, Scrieri = Mircea Eliade, Scrieri de tinerețe, I–IV, Gafiţa, Faţa lunii = Mihai Gafiţa, Faţa ascunsă a lunii.
îngr. Mircea Handoca, pref. Constantin Noica, Studii de istorie literară. Epoca 1870–1900, Bucu-
București, 1996–2008 reşti, 1974
Eliade şi corespondenţii = Mircea Eliade şi coresponden- Galaicu-Păun, Poezia = Emilian Galaicu-Păun, Poezia de
ţii săi, I–V, îngr. şi pref. Mircea Handoca, Bucureşti, după poezie. Ultimul deceniu, pref. Al. Cistelecan,
1993–2007 Chişinău, 1999
Encicl. istoriografiei rom. = Enciclopedia istoriografiei Gáldi, Introducere = Ladislau Gáldi, Introducere în istoria
româneşti, coordonator Ştefan Ştefănescu, Bucu- versului românesc, Bucureşti, 1971
reşti, 1978 Gaster, Lit. pop. = Moses Gaster, Literatura populară
Encicl. rom. = Enciclopedia română, I–III, publ. C. Dia- română, Bucureşti, 1883.
conovici, Sibiu, 1898–1904 Gavril, Cercul Literar = Gabriela Gavril, De la „Manifest”
Encycl. jud. = Encyclopaedia judaica, I–XVI, Ierusalim, la „Adio, Europa”. Cercul Literar de la Sibiu, Iaşi, 2003
1972–1978 Gavrilov, Reflecţii = Anatol Gavrilov, Reflecţii asupra
Faifer, Cordonul = Florin Faifer, Cordonul de argint, pref. romanului, Chişinău, 1984
Liviu Leonte, Iaşi, 1997 George, Alte întâlniri = Alexandru George, Alte întâlniri,
Faifer, Dramaturgia = Florin Faifer, Dramaturgia între Bucureşti, 2000
clipă şi durată, Iaşi, 1983 George, Alte reveniri = Alexandru George, Alte reveniri,
Faifer, Faldurile = Florin Faifer, Faldurile Mnemosynei, restituiri, revizuiri, Bucureşti, 2003
Iaşi, 1999 George, Întâlniri = Alexandru George, Întâlniri, Bucu-
Faifer, Incursiuni = Florin Faifer, Incursiuni în istoria lite-
reşti, 1997
raturii dramatice româneşti, ed. 3, Iaşi, 2010
Faifer, Pluta = Florin Faifer, Pluta de naufragiu, pref. Paul George, Litere = Alexandru George, Litere şi clipe, Târgo-
Cornea, Iaşi, 2002 vişte, 2007
Faifer, Semnele = Florin Faifer, Semnele lui Hermes. George, Petreceri = Alexandru George, Petreceri cu gândul
Memorialistica de călătorie (până la 1900) între real şi inducţii sentimentale, Bucureşti, 1986
şi imaginar, Bucureşti, 1993 George, Reveniri = Alexandru George, Reveniri, restituiri,
Fanache, Întâlniri = V. Fanache, Întâlniri..., Cluj-Napoca, revizuiri, Bucureşti, 1999
1976 George, Semne = Alexandru George, Semne şi repere,
Fanache, Vârstele poeziei = V. Fanache, Eseuri despre Bucureşti, 1971
vârstele poeziei, Bucureşti, 1990 George, Sfârşitul = Alexandru George, La sfârşitul lecturii,
Felea, Aspecte = Victor Felea, Aspecte ale poeziei de azi, I–IV, Bucureşti, 1973–1993
I–III, Cluj–Napoca, 1977–1984 Georgescu, Încercări = Paul Georgescu, Încercări critice,
Felea, Dialoguri = Victor Felea, Dialoguri despre poezie, I–II, Bucureşti, 1957–1958
Bucureşti, 1965 Georgescu, Păreri = Paul Georgescu, Păreri literare,
Felea, Poezie = Victor Felea, Poezie şi critică, Cluj, 1971 Bucureşti, 1964
Felea, Prezenţa = Victor Felea, Prezenţa criticii, Bucureşti, Georgescu, Polivalenţa = Paul Georgescu, Polivalenţa
1982 necesară, Bucureşti, 1967
Felea, Reflexii = Victor Felea, Reflexii critice, Bucureşti, Georgescu, Printre cărţi = Paul Georgescu, Printre cărţi,
1968 Bucureşti, 1973
Felea, Secţiuni = Victor Felea, Secţiuni, Bucureşti, 1974 Georgescu, Volume = Paul Georgescu, Volume, Bucu-
Firan, Macedonski–Arghezi = Florea Firan, De la Mace- reşti, 1978
donski la Arghezi, pref. Ovidiu Papadima, Craiova, Georgescu, Ideile politice = Vlad Georgescu, Ideile politice
1975 şi iluminismul în Principatele Române. 1750–1831,
Firan, Profiluri = Florea Firan, Profiluri şi structuri Bucureşti, 1972
literare, I–II, pref. Liviu Călin, introd. Const. M. Gheorghiu, Reflexe = Mihai Dinu Gheorghiu, Reflexe con-
Popa, Craiova, 1986–2003 diţionate, Bucureşti, 1983
Flămând, Intimitatea = Dinu Flămând, Intimitatea Ghidirmic, Proza = Ovidiu Ghidirmic, Proza românească
textului, Bucureşti, 1985 şi vocaţia originalităţii, Craiova, 1988
Flora, Lit. rom. Voivodina = Radu Flora, Literatura Ghiţulescu, Istoria = Mircea Ghiţulescu, Istoria drama-
română din Voivodina. Panorama unui sfert de veac turgiei române contemporane, Bucureşti, 2000
(1946–1970), Pančevo, 1971 Ghiţulescu, O panoramă = Mircea Ghiţulescu, O
Florescu, Aristarc = Nicolae Florescu, Înapoi la Aristarc, panoramă a literaturii dramatice române contem-
I–II, Bucureşti, 2009–2010 porane, Cluj-Napoca, 1984
XIX
Giurescu, Contribuţiuni = Constantin Giurescu, Contri- Hinescu, Oamenii = Ana Hinescu, Arcadie Hinescu,
buţiuni la studiul cronicilor muntene, Bucureşti, Oamenii de ieri şi de azi ai Blajului. Mic dicţionar,
1906 Blaj, 1994
Giurescu, Noi contribuţiuni = Constantin Giurescu, Holban, Opere = Anton Holban, Opere, I–III, îngr. şi
Noi contribuţiuni la studiul cronicilor moldovene, introd. Elena Beram, Bucureşti, 1970–1975
Bucureşti, 1908 Holban, Ist. lit. = Ioan Holban, Istoria literaturii române
Glodeanu, Dimensiuni = Gheorghe Glodeanu, Dimen- contemporane, I–III, Iași, 2006.
siuni ale romanului contemporan, Baia Mare, 1998 Holban, Literatura = Ioan Holban, Literatura subiectivă,
Glodeanu, Incursiuni = Gheorghe Glodeanu, Incursiuni vol. I: Jurnalul intim. Autobiografia literară, Bucu-
în literatura diasporei şi a disidenţei, Bucureşti, 1999 reşti, 1989
Glodeanu, Poetica = Gheorghe Glodeanu, Poetica roma- Holban, Portrete = Ioan Holban, Istoria literaturii române.
nului românesc interbelic, Bucureşti, 1998 Portrete contemporane, I, Iaşi, 2003
Goga, Precursori = Octavian Goga, Precursori, Bucureşti, Holban, Profiluri = Ioan Holban, Profiluri epice contem-
1930 porane, Bucureşti, 1987
Goldiș, Critica = Alex Goldiș, Critica în tranșee. De la rea- Holban, Proza = Ioan Holban, Proza criticilor, Bucureşti,
lismul socialist la autonomia esteticului, București, 1983
Holban, Salonul = Ioan Holban, Salonul refuzaţilor, Iaşi,
2011
1995
Gorcea, Nesomnul = Petru Mihai Gorcea, Nesomnul Horodincă, Structuri = Georgeta Horodincă, Structuri
capodoperelor, Bucureşti, 1977 libere, Bucureşti, 1970
Gorcea, Structură = Petru Mihai Gorcea, Structură şi mit Horodincă, Studii = Georgeta Horodincă, Studii literare,
în proza contemporană. Eseu despre destinul literar Bucureşti, 1978
al „generaţiei şaizeci”, Bucureşti, 1982 Hostiuc, Scriitori = Ștefan Hostiuc, Scriitori români din
Grigor, Moromete = Andrei Grigor, Căruţa lui Moromete, nordul Bucovinei, I, București, 2005
Bucureşti, 2001 Hrimiuc-Toporaş, Atelier = Gheorghe Hrimiuc‑Toporaş,
Grigurcu, A doua viaţă = Gheorghe Grigurcu, A doua Atelier de istorie literară, Iaşi, 1999
viaţă, Bucureşti, 1997 Husar, Întoarcerea = Al. Husar, Întoarcerea la literatură,
Grigurcu, Amurgul = Gheorghe Grigurcu, Amurgul Iaşi, 2000
idolilor, Bucureşti, 1999 Ianoşi, Romanul = Ion Ianoşi, Romanul monumental şi
Grigurcu, Critici = Gheorghe Grigurcu, Critici români de secolul XX, Bucureşti, 1963
azi, Bucureşti, 1981 Ibrăileanu, Note = G. Ibrăileanu, Note şi impresii, Iaşi,
Grigurcu, De la un critic = Gheorghe Grigurcu, De la un 1920
critic la altul, Iaşi, 2005 Ibrăileanu, Opere = G. Ibrăileanu, Opere, I–X, îngr. Rodica
Grigurcu, Eminescu–Labiş = Gheorghe Grigurcu, De la Rotaru şi Al. Piru, pref. Al. Piru, Bucureşti, 1974–1981
Mihai Eminescu la Nicolae Labiş, Bucureşti, 1989 Ibrăileanu, Scriitori = G. Ibrăileanu, Scriitori români şi
Grigurcu, Existenţa = Gheorghe Grigurcu, Existenţa străini, Bucureşti, 1968
poeziei, Bucureşti, 1986 Ibrăileanu, Scriit. şi curente = G. Ibrăileanu, Scriitori şi
Grigurcu, Idei = Gheorghe Grigurcu, Idei şi forme critice, curente, Iaşi, 1909
Bucureşti, 1973 Ibrăileanu, Spiritul = G. Ibrăileanu, Spiritul critic în
Grigurcu, Imposibila = Gheorghe Grigurcu, Imposibila cultura românească, Iaşi, 1909
neutralitate, Iaşi, 1998 Ibrăileanu, Studii = G. Ibrăileanu, Studii literare, Bucu-
Grigurcu, În pădurea = Gheorghe Grigurcu, În pădurea reşti, 1930
de metafore, Piteşti, 2003 Ideologia 1848 = George Em. Marica, Iosif Hajós, Călina
Grigurcu, Între critici = Gheorghe Grigurcu, Între critici, Mare, Constantin Rusu, Ideologia generaţiei române
Cluj-Napoca, 1983 de la 1848 din Transilvania, Bucureşti, 1968
Grigurcu, Peisaj = Gheorghe Grigurcu, Peisaj critic, Bucu- Ierunca, Dimpotrivă = Virgil Ierunca, Dimpotrivă, Bucu-
reşti, I–III, 1993–1999 reşti, 1994
Grigurcu, Poeţi = Gheorghe Grigurcu, Poeţi români de Ierunca, Româneşte = Virgil Ierunca, Româneşte, Bucu-
azi, Bucureşti, 1979 reşti, 1991
Ierunca, Semnul = Virgil Ierunca, Semnul mirării, Bucu-
Grigurcu, Poezie = Gheorghe Grigurcu, Poezie română
reşti, 1995
contemporană, I–II, Iaşi, 2000 Ierunca, Subiect = Virgil Ierunca, Subiect şi predicat,
Grigurcu, Teritoriu = Gheorghe Grigurcu, Teritoriu liric, Bucureşti, 1993
Bucureşti, 1972 Ilea, Mărturisirile = Ion Th. Ilea, Mărturisirile unui
Guţan, Cercul Literar = Ilie Guţan, Cercul Literar de la anonim, postfaţă Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1974
Sibiu. Semnificație și destin, Sibiu, 1995 Ilie, Dicţ. poeziei ieşene = Emanuela Ilie, Dicţionarul critic
Haneş, Scriitorii = Petre V. Haneş, Scriitorii basarabeni, al poeziei ieşene contemporane, Iaşi, 2011
ed. 2, Bucureşti, 1942 Iliescu, Poezia = Adriana Iliescu, Poezia simbolistă româ-
Haneş, Stud. cercet. = Petre V. Haneş, Studii şi cercetări, nească, Bucureşti, 1985
Bucureşti, 1928 Iliescu, Rev. lit. = Adriana Iliescu, Reviste literare la sfârşi-
Haneş, Studii = Petre V. Haneş, Studii de literatură tul secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1972
română, Bucureşti, 1910 Indrieş, Polifonia = Alexandra Indrieş, Polifonia persoa-
Haneş, Studii ist. lit. = Petre V. Haneş, Studii de istorie nei, Timişoara, 1986
literară, pref. Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1970 Indrieş, Dimensiuni = Elena Indrieş, Dimensiuni ale
Hangiu, Dicţ. presei lit. = Ion Hangiu, Dicţionarul presei poeziei române moderne, Bucureşti, 1989
literare româneşti (1790–2000), ed. 3, Bucureşti, Ionescu, Palimpseste = Cornel Mihai Ionescu, Palimp-
2004 seste, Bucureşti, 1979
XX
Ionescu, Note = Eugen Ionescu, Note şi contranote, tr. Ion Ist. lit. = Istoria literaturii române, Bucureşti, vol. I, ed. 1,
Pop, Bucureşti, 1992 1964, ed. 2, 1970, vol. II, 1968, vol. III, 1973
Ionescu, Nu = Eugen Ionescu, Nu, Bucureşti, 1934 Ist. teatr. Rom. = Istoria teatrului în România, I–III, Bucu-
Ionescu, Război = Eugen Ionescu, Război cu toată lumea. reşti, 1965–1973
Publicistica românească, I–II, îngr. Mariana Vartic şi Istrate, Barocul = Ion Istrate, Barocul literar românesc,
Aurel Sasu, Bucureşti, 1992 Bucureşti, 1982
Ionescu, Romanul = Gelu Ionescu, Romanul lecturii, Ivaşcu, Confruntări = G. Ivaşcu, Confruntări literare,
Bucureşti, 1976 I–III, Bucureşti, 1966–1988
Ionescu, Artă = Mariana Ionescu, Artă şi aspiraţie, Ivaşcu, Ist. lit. = G. Ivaşcu, Istoria literaturii române, I,
Cluj-Napoca, 1977 Bucureşti, 1969
Iorga, Ist. Bis. = Nicolae Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi Kalustian, Simple note = L. Kalustian, Simple note, I–IV,
a vieţii religioase a românilor, I–II, Vălenii de Munte, Bucureşti, 1980–1985
1908–1909; ed. 2, I–II, București, 1928–1930 Lascu, Clasicii = Nicolae Lascu, Clasicii antici în
Iorga, Ist. lit. = Nicolae Iorga, Istoria literaturii româneşti, România, Cluj-Napoca, 1974
ed. 2, I–III, Bucureşti, 1925–1933 Laţia, Cărturari = Trandafir Laţia, Cărturari din Banat,
Iorga, Ist. lit. cont. = Nicolae Iorga, Istoria literaturii Bucureşti, 1939
româneşti contemporane, I–II, Bucureşti, 1934; ed. Laurenţiu, Eseuri = Dan Laurenţiu, Eseuri asupra stării
I–II, îngr. Rodica Rotaru, pref. Ion Rotaru, Bucureşti, de graţie, Bucureşti, 1976
1985–1986 Lazarovici, Dicţ. scriit. botoşăneni = Silvia Lazarovici,
Iorga, Ist. lit. relig. = Nicolae Iorga, Istoria literaturii reli- Dicţionarul scriitorilor botoşăneni. 1945–2000,
gioase a românilor până la 1688, Bucureşti, 1904 [Botoşani], 2000
Iorga, Ist. lit. XVIII = Nicolae Iorga, Istoria literaturii Lăudat, Ist. lit. = I. D. Lăudat, Istoria literaturii române
române în secolul al XVIII-lea, ed. 2, I–II, îngr. Barbu vechi, I–III, Bucureşti, 1962–1968
Theodorescu, Bucureşti, 1969 Lăzăreanu, Glose = Barbu Lăzăreanu, Glose şi comentarii
Iorga, Ist. lit. XIX = Nicolae Iorga, Istoria literaturii româ- de istoriografie literară, îngr. Ion Crişan şi George
neşti în veacul al XIX-lea – de la 1821 înainte, vol. Baiculescu, Bucureşti, 1958
I–II, Bucureşti, 1907–1908, vol. III, Vălenii de Munte, Lăzărescu, Prezenţe = George Lăzărescu, Prezenţe româ-
1909 neşti în Italia, Bucureşti, 1995
Iorga, Ist. presei = Nicolae Iorga, Istoria presei româneşti Lăzărescu, Romanul = Gheorghe Lăzărescu, Romanul de
de la primele începuturi până la 1916, Bucureşti, analiză psihologică în literatura română interbe-
1922 lică, Bucureşti, 1983
Iorga, Oameni = Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, I–IV, Lefter, Critica = Ion Bogdan Lefter, Anii ’60–’90. Critica
Bucureşti, 1934–1939 literară, Piteşti, 2002
Lefter, Flashback = Ion Bogdan Lefter, Flashback 1985:
Iorga, O luptă = Nicolae Iorga, O luptă literară, I–II, Începuturile „noii poezii”, Pitești, 2005
Vălenii de Munte, 1914–1916; ed. I–II, îngr. Valeriu Lefter, Primii postmoderni = Ion Bogdan Lefter, Primii
Râpeanu şi Sanda Râpeanu, pref. Valeriu Râpeanu, postmoderni: „Şcoala de la Târgovişte”, Piteşti, 2003
Bucureşti, 1979 Lefter, Scriit. rom. ’80–’90 = Ion Bogdan Lefter, Scriitori
Iorga, Pagini = Nicolae Iorga, Pagini de tinereţe, I–II, îngr. români din anii ’80–’90. Dicţionar biobibliografic, I–
şi pref. Barbu Theodorescu, Bucureşti, 1968 III, Piteşti–Braşov–Bucureşti–Cluj-Napoca, 2000–2001
Iorgulescu, Al doilea rond = Mircea Iorgulescu, Al doilea Lefter, 5 poeţi = Ion Bogdan Lefter, 5 poeţi, Piteşti, 2003
rond, Bucureşti, 1976 Leon, Umbre = Aurel Leon, Umbre, I–VI, Iaşi, 1970–1991
Iorgulescu, Ceara = Mircea Iorgulescu, Ceara şi sigiliul, Leonte, Prozatori = Liviu Leonte, Prozatori contempo-
Bucureşti, 1982 rani, I–II, Iaşi, 1984–1989
Iorgulescu, Critică = Mircea Iorgulescu, Critică şi Literatura = Literatura română. Dicţionar cronologic,
angajare, Bucureşti, 1981 coordonatori I. C. Chiţimia și Al. Dima, Bucureşti,
Iorgulescu, Firescul = Mircea Iorgulescu, Firescul ca 1979
excepţie, Bucureşti, 1979 Lit. rom. cont. = Literatura română contemporană, vol. I:
Iorgulescu, Prezent = Mircea Iorgulescu, Prezent, Bucu- Poezia, coordonator Marin Bucur, Bucureşti, 1980
reşti, 1985 Livescu, Scene = Cristian Livescu, Scene din viaţa imagi-
Iorgulescu, Rondul = Mircea Iorgulescu, Rondul de nară, Bucureşti, 1982
noapte, Bucureşti, 1974 Loghin, Ist. lit. Bucov. = C. Loghin, Istoria literaturii
Iorgulescu, Scriitori = Mircea Iorgulescu, Scriitori tineri române din Bucovina (1775–1918), în legătură cu
contemporani, Bucureşti, 1978 evoluţia culturală şi politică, Cernăuţi, 1926
Iosifescu, De-a lungul = Silvian Iosifescu, De-a lungul Lovinescu, Critice = E. Lovinescu, Critice, ed. definitivă,
unui secol, Bucureşti, 1983 I–VII, Bucureşti, 1925–1929
Iosifescu, Drumuri = Silvian Iosifescu, Drumuri literare, Lovinescu, Ist. civ. rom. = E. Lovinescu, Istoria civilizaţiei
Bucureşti, 1957 române moderne, I–III, Bucureşti, 1924–1925
Iosifescu, Proză = Silvian Iosifescu, Proză şi luciditate, Lovinescu, Ist. lit. rom. cont. = E. Lovinescu, Istoria
Bucureşti, 1974 literaturii române contemporane, I–VI, Bucu-
Iovănel, Evreul = Mihai Iovănel, Evreul improbabil. Mihai reşti,1926–1929; Istoria literaturii române contem-
Sebastian: o monografie ideologică, București, 2012 porane. 1900–1937, Bucureşti, 1937
Ist. comp. Rom. = Istoria şi teoria comparatismului în Lovinescu, Maiorescu post. = E. Lovinescu, T. Maiorescu
România, îngr. Al. Dima şi Ovidiu Papadima, Bucu- şi posteritatea lui critică, Bucureşti, 1943
reşti, 1972 Lovinescu, Memorii = E. Lovinescu, Memorii, vol. I,
Ist. filos. rom. = Istoria filosofiei româneşti, I–II, Bucureşti, Bucureşti, 1930, vol. II, Craiova, 1932, vol. III, Bucu-
1972–1980 reşti, 1937
XXI
Lovinescu, Opere = E. Lovinescu, Opere, I–IX, îngr. Manolescu, Metamorfozele = Nicolae Manolescu,
Maria Simionescu şi Alexandru George, Bucureşti, Metamorfozele poeziei, Bucureşti, 1968
1982–1992 Manolescu, Poeţi = Nicolae Manolescu, Poeţi romantici,
Lovinescu, Portrete = E. Lovinescu, Portrete literare, Bucureşti, 1999
Bucureşti, 1921 Manolescu, Teme = Nicolae Manolescu, Teme, I–VII,
Lovinescu, Sburătorul = E. Lovinescu, Sburătorul. Bucureşti, 1971–1988
Agende literare, vol. I–VI, îngr. Monica Lovinescu, Manu, Eseu = Emil Manu, Eseu despre generaţia războiu-
Gabriela Omăt, Alexandru George şi, de la vol. III, lui, Bucureşti, 1978
Margareta Feraru, pref. Alexandru George, Bucu- Manu, Reviste = Emil Manu, Reviste româneşti de poezie,
reşti, 1993–2002 Bucureşti, 1972
Lovinescu, Scrieri = E. Lovinescu, Scrieri, I–IX, îngr. şi Manu, Sensuri = Emil Manu, Sensuri moderne şi contem-
introd. Eugen Simion, Bucureşti, 1969–1982 porane, Bucureşti, 1982
Lovinescu, Întrevederi = Monica Lovinescu, Întrevederi Manu, Sinteze = Emil Manu, Sinteze şi antisinteze literare,
cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Cluj-Napoca, 1975
Grigore Cugler, Bucureşti, 1992 Marcea, Atitudini = Pompiliu Marcea, Atitudini critice,
Lovinescu, Unde scurte = Monica Lovinescu, Unde scurte, Bucureşti, 1985
I–VI, Bucureşti, 1990–1996 Marcea, Concordanţe = Pompiliu Marcea, Concordanţe şi
Lungu, Itinerar = Ion Lungu, Itinerar critic, Bucureşti, 1965 controverse, Bucureşti, 1983
Lungu, Şcoala Ardeleană = Ion Lungu, Şcoala Ardeleană, Marcea, „Convorbiri” = Pompiliu Marcea, „Convorbiri
Bucureşti, 1978 literare” şi spiritul critic, Bucureşti, 1972
Lupaş, Cronicari = I. Lupaş, Cronicari şi istorici români Marcea, Varietăţi = Pompiliu Marcea, Varietăţi literare,
din Transilvania, I–II, Craiova, 1941 Craiova, 1982
Lupi, Storia = Gino Lupi, Storia della letteratura romena, Marcus, Paradigme = Solomon Marcus, Paradigme uni-
Firenze, 1955 versale, Pitești, 2011
Lupi, Umorismo = Gino Lupi, Umorismo romeno, Milano, Marino, Biografia = Adrian Marino, Biografia ideii de lite-
1939 ratură, I–VI, Cluj-Napoca, 1991–2000
Macedonski, Opere = Alexandru Macedonski, Opere, I–IV, Marino, Dicţionar = Adrian Marino, Dicţionar de idei
îngr. şi introd. Tudor Vianu, Bucureşti, 1939-1946 literare, I, Bucureşti, 1973
Macrea, Contribuţii = Dimitrie Macrea, Contribuţii la Marino, Hermeneutica = Adrian Marino, Hermeneutica
istoria lingvisticii şi filologiei româneşti, Bucureşti, ideii de literatură, Cluj-Napoca, 1987
1978 Marino, Introducere = Adrian Marino, Introducere în
Macrea, Lingvişti = Dimitrie Macrea, Lingvişti şi filologi critica literară, Bucureşti, 1968
români, Bucureşti, 1959 Martin, Acolade = Aurel Martin, Acolade, Bucureşti, 1977
Maftei, Personalităţi = Ionel Maftei, Personalităţi ieşene,
vol. I–VIII, Iaşi, 1972–2000, Ioan Timofte, Personali- Martin, Metonimii = Aurel Martin, Metonimii, Bucureşti,
tăţi ieşene, vol. IX–XII, Iași, 2001–2012 1974
Maiorescu, Critice = Titu Maiorescu, Critice, I–III, îngr. I. Martin, Paranteze = Aurel Martin, Paranteze, Bucureşti,
Rădulescu-Pogoneanu, Bucureşti, 1926–1930 1981
Maiorescu, Opere = Titu Maiorescu, Opere, I–IV, îngr. Martin, Poeţi = Aurel Martin, Poeţi contemporani, Bucu-
Georgeta Rădulescu-Dulgheru şi Domnica Filimon, reşti, I–II, 1967–1971
introd. Eugen Todoran, Bucureşti, 1978-1988 Martin, Dicţiunea = Mircea Martin, Dicţiunea ideilor,
Mancaş, Teatrul = Mircea Mancaş, Trecut şi prezent în Bucureşti, 1981
teatrul românesc, Bucureşti, 1979 Martin, Generaţie = Mircea Martin, Generaţie şi creaţie,
Manea, Contur = Norman Manea, Pe contur, Bucureşti, Bucureşti, 1969
1984 Martin, Identificări = Mircea Martin, Identificări, Bucu-
Manolescu, Enciclopedia = Florin Manolescu, Enciclo- reşti, 1977
pedia exilului literar românesc. 1945–1989, ed. 2, Martin, Singura critică = Mircea Martin, Singura critică,
Manolescu, Literatura SF = Florin Manolescu, Literatura Martinescu, Cronicari = D. Martinescu, Cronicari şi
SF, Bucureşti, 1980 cronici din ţările române, Bucureşti, 1967
Manolescu, Litere = Florin Manolescu, Litere în tranziţie, Martinescu, Umbre = Pericle Martinescu, Umbre pe
Bucureşti, 1998 pânza vremii, Bucureşti, 1985
Manolescu, Poezia = Florin Manolescu, Poezia criticilor, Massoff, Despre ei = Ioan Massoff, Despre ei şi despre alţii,
Manolescu, Benzile desenate = Ion Manolescu, Benzile Massoff, Teatr. rom. = Ioan Massoff, Teatrul românesc, I–VIII,
desenate și canonul postmodern, București, 2011 Bucureşti, 1961–1981
Manolescu, Arca = Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Mazilu, Barocul = Dan Horia Mazilu, Barocul în litera-
I–III, Bucureşti, 1980–1983 tura română din secolul al XVII-lea, Bucureşti, 1976
Manolescu, Istoria = Nicolae Manolescu, Istoria critică a Mazilu, Lit. rom. = Dan Horia Mazilu, Literatura română
literaturii române, I, Bucureşti, 1990; Istoria critică în epoca Renaşterii, Bucureşti, 1984
a literaturii române. Cinci secole de literatură, Mazilu, Lit. rom. barocă = Dan Horia Mazilu, Literatura
Pitești, 2008 română barocă în context european, Bucureşti, 1996
Manolescu, Lecturi = Nicolae Manolescu, Lecturi infidele, Mazilu, Noi = Dan Horia Mazilu, Noi despre ceilalţi. Fals
Bucureşti, 1966 tratat de imagologie, Iaşi, 1999
Manolescu, Lista = Nicolae Manolescu, Literatura Mazilu, Noi printre ceilalţi = Dan Horia Mazilu, Noi
română postbelică. Lista lui Manolescu, I–III, printre ceilalţi sau Despre literatura peregrinilor,
Braşov, 2001 Bucureşti, 2003
XXII
Mazilu, Proza = Dan Horia Mazilu, Proza oratorică în Mihăilă, Scriitori = G. Mihăilă, Scriitori și filologi români
literatura română veche, I–II, Bucureşti, 1986–1987 (secolele XVI–XX), București, 2005
Mazilu, Recitind = Dan Horia Mazilu, Recitind literatura Mihăilescu, Întrebările = Dan C. Mihăilescu, Întrebările
română veche, I–III, Bucureşti, 1994–2000 poeziei, Bucureşti, 1988
Mazilu, Studii = Dan Horia Mazilu, Studii de literatură Mihăilescu, Lit. rom. postceauşism = Dan C. Mihăilescu,
română veche, Bucureşti, 2005 Literatura română în postceauşism, I–III, Iaşi,
Mazilu, Vocaţia = Dan Horia Mazilu, Vocaţia europeană a 2004–2007
literaturii române vechi, Bucureşti, 1991 Mihăilescu, Conceptul = Florin Mihăilescu, Concep-
Măciucă, Motive = Constantin Măciucă, Motive şi struc- tul de critică literară în România, I–II, Bucureşti,
turi dramatice, Bucureşti, 1986 1976–1979
Mănucă, Analogii = Dan Mănucă, Analogii. Constante ale Milea, Sub semnul = Ioan Milea, Sub semnul poeziei,
istoriei literare româneşti, Iaşi, 1995 Piteşti, 1999
Mănucă, Argumente = Dan Mănucă, Argumente de istorie Miller–Săndulescu, Evoluţia = Mărgărita Miller‑Verghy,
literară, Iaşi, 1978 Ecaterina Săndulescu, Evoluţia scrisului feminin în
Mănucă, Lectură = Dan Mănucă, Lectură şi interpretare. România, pref. E. Lovinescu, Bucureşti, 1935
Un model epic, Bucureşti, 1988 Mincu, Critice = Marin Mincu, Critice, Bucureşti, I–II,
Mănucă, Perspective = Dan Mănucă, Perspective critice, 1969–1971
Iaşi, 1998 Mincu, Eseu = Marin Mincu, Eseu despre textul poetic,
Mănucă, Principiile = Dan Mănucă, Principiile criticii Bucureşti, 1986
literare junimiste, Iaşi, 2000 Mincu, Poeticitate = Marin Mincu, Poeticitate româ-
Mănucă, Scriit. jun. = Dan Mănucă, Scriitori junimişti, nească postbelică, Constanţa, 2000
Iaşi, 1971 Mincu, Poezie = Marin Mincu, Poezie şi generaţie, Bucu-
Mărcuş, Thalia = Ştefan Mărcuş, Thalia română. Con- reşti, 1975
tribuţii la istoricul teatrului românesc din Ardeal, Mincu, Repere = Marin Mincu, Repere, Bucureşti, 1977
Banat şi părţile ungurene, postfaţă Petru Comar- Minea, Letopiseţele = Ilie Minea, Letopiseţele moldove-
nescu, Timişoara, 1945 neşti scrise slavoneşte, Iaşi, 1925
Mecu, Fapte–sens = Nicolae Mecu, Între fapte şi sens, Mioc, Curs = Simion Mioc, Curs de istoria literaturii
Bucureşti, 2004 române. 1900–1918, II, Timişoara, 1972
Metzulescu, Literile = Stelian Metzulescu, Literile în Ţara Mirodan, Dicţionar = Al. Mirodan, Dicţionar neconvenţio-
Banilor, I–II, pref. Paul I. Papadopol, Craiova, 1936 nal al scriitorilor evrei de limbă română, vol. I–II, Tel
Mică encicl. = Mică enciclopedie ilustrată a scriitorilor Aviv, 1986–1997, vol. III, Cfar Habad, 2008
din Republica Moldova, Bucureşti–Chişinău, 2005 Mîndra, Clasicism = V. Mîndra, Clasicism şi romantism în
Micu, Critici prozatori = Dumitru Micu, Critici prozatori, dramaturgia românească (1816–1918), Bucureşti, 1973
București, 2010
Micu, „Gândirea” = Dumitru Micu, „Gândirea” şi gân- Mîndra, Incursiuni = V. Mîndra, Incursiuni în istoria
dirismul, Bucureşti, 1975 dramaturgiei române. De la Gh. Asachi la Camil
Micu, Ist. lit. = Dumitru Micu, Istoria literaturii române Petrescu, Bucureşti, 1971
de la creaţia populară la postmodernism, Bucureşti, Mîndra, Ist. lit. dram. = V. Mîndra, Istoria literaturii dra-
2000 matice româneşti, I, Bucureşti, 1985
Micu, În căutarea = Dumitru Micu, În căutarea autentici- Mîndra, Jocul = V. Mîndra, Jocul situaţiilor dramatice,
tăţii, I–II, Bucureşti, 1992–1994 Bucureşti, 1978
Micu, Început = Dumitru Micu, Început de secol. 1900– Modola, Dramaturgia = Doina Modola, Dramaturgia
1916, Bucureşti, 1970 românească între 1900–1918, Cluj-Napoca, 1983
Micu, Lecturi = Dumitru Micu, Lecturi şi păreri, Cluj-Na- Morar, Avangarda rom. = Ovidiu Morar, Avangarda
poca, 1978 românească în context european, Suceava, 2003
Micu, Limbaje = Dumitru Micu, Limbaje lirice contempo- Morar, Avatarurile = Ovidiu Morar, Avatarurile suprarea-
rane, Bucureşti, 1988 lismului românesc, Bucureşti, 2003
Micu, Literatura = Dumitru Micu, Literatura română la Morar, Scriitori evrei = Ovidiu Morar, Scriitori evrei din
începutul secolului al XX-lea. 1900–1916, Bucureşti, România, București, 2006
1964 Moraru, Obsesia = Cornel Moraru, Obsesia credibilităţii,
Micu, Mileniu = Dumitru Micu, Sfârșit și început de Bucureşti, 1996
mileniu, București, 2010 Moraru, Semnele = Cornel Moraru, Semnele realului,
Micu, Modernismul = Dumitru Micu, Modernismul Bucureşti, 1981
românesc, I–II, Bucureşti, 1984–1985 Moraru, Textul = Cornel Moraru, Textul şi realitatea,
Micu, Romanul = Dumitru Micu, Romanul românesc Bucureşti, 1984
contemporan, Bucureşti, 1959 Moraru, Ceremonia = Cristian Moraru, Ceremonia
Micu, Scriitori = Dumitru Micu, Scriitori, cărţi, reviste, textului, Bucureşti, 1985
Bucureşti, 1980 Moraru–Velculescu, Bibliografia = Mihai Moraru, Cătălina
Micu, Scurtă ist. = Dumitru Micu, Scurtă istorie a litera- Velculescu, Bibliografia analitică a literaturii române
turii române, I–IV, Bucureşti, 1994–1997 vechi, vol. I: Cărţile populare laice, partea I–II, Bucu-
Micu–Manolescu, Literatura = Dumitru Micu, Nicolae reşti, 1976–1978
Manolescu, Literatura română de azi. 1944–1964, Mugur, Profesiunea = Florin Mugur, Profesiunea de
Bucureşti, 1965 scriitor, Bucureşti, 1979
Mihăescu, Timp = Valentin F. Mihăescu, Timp şi mod, Munteano, Panorama = Basil Munteano, Panorama de la
Bucureşti, 1983 littérature roumaine contemporaine, Paris, 1938
Mihăilă, Contribuţii = G. Mihăilă, Contribuţii la istoria Munteanu, Opera = Aurel Dragoş Munteanu, Opera şi
culturii şi literaturii române vechi, Bucureşti, 1972 destinul scriitorului, Bucureşti, 1972
XXIII
Munteanu, Românii–Ungaria = Cornel Munteanu, Nemoianu, Utilul = Virgil Nemoianu, Utilul şi plăcutul,
Românii din Ungaria (1951–2008), vol. I, Jula, 2006, Bucureşti, 1973
vol. II, Cluj-Napoca, 2009 Netea, Maior–Goga = Vasile Netea, De la Petru Maior la
Munteanu, Aristarc = George Munteanu, Sub semnul lui Octavian Goga, Bucureşti, 1944
Aristarc, Bucureşti, 1975 Nicola, Valori = Traian Nicola, Valori spirituale tutovene.
Munteanu, Atitudini = George Munteanu, Atitudini, Biobibliografii, I–VI, Bârlad, 1999–2004
Bucureşti, 1966 Nicolescu, Şc. Ardeleană = Aurel Nicolescu, Şcoala Arde-
Munteanu, Jurnal = Romul Munteanu, Jurnal de cărţi, leană şi limba română, Bucureşti, 1971
I–VII, Bucureşti, 1973–1998 Nicolescu, Contemporanul = G.C. Nicolescu, Curentul
Murăraşu, Ist. lit. = D. Murăraşu, Istoria literaturii literar de la „Contemporanul”, Bucureşti, 1966
române, ed. 4, Bucureşti, 1946 Nicolescu, Buzău–Râmnicu Sărat = Valeriu Nicolescu,
Muscalu, Dicţ. scriit. vrânceni = Florin Muscalu, Dicţi- Buzău–Râmnicu Sărat. Oameni de ieri, oameni de
onarul scriitorilor şi publiciştilor vrânceni. De la azi, vol. I (în colaborare cu Gheorghe Petcu), Buzău,
origini până în anul 2000, Focşani, 1999 1999, vol II, partea 1–2, București, 2001.
Muşat, Strategiile = Carmen Muşat, Strategiile subversiu- Nicolescu, Starea = Vasile Nicolescu, Starea lirică, I–II,
nii, postfaţă Mircea Martin, Piteşti, 2002 Bucureşti, 1975–1984
Muthu, Balcanismul = Mircea Muthu, Balcanismul literar Niţescu, Atitudini = M. Niţescu, Atitudini critice, Bucu-
românesc, I–III, Cluj-Napoca, 2002; ed. Pitești, 2008 reşti, 1983
Muthu, Cântecul = Mircea Muthu, Cântecul lui Leonardo, Niţescu, Poeţi = M. Niţescu, Poeţi contemporani, Bucu-
Cluj-Napoca, 1995 reşti, 1978
Muthu, Lit. rom. = Mircea Muthu, Literatura română şi Niţescu, Proletcultismul = M. Niţescu, Sub zodia prolet-
spiritul sud-est european, Bucureşti, 1976 cultismului. Dialectica puterii, îngr. M. Ciurdariu,
Muthu, Orientări = Mircea Muthu, Orientări critice, Cluj, Bucureşti, 1995
1972 Niţescu, Repere = M. Niţescu, Repere critice, Bucureşti,
Muthu, Permanenţe = Mircea Muthu, Permanenţe 1974
literare româneşti din perspectivă comparată, Bucu- Niţescu, Scylla = M. Niţescu, Între Scylla şi Charybda,
reşti, 1986 Bucureşti, 1972
Nedelcovici–Popescu–Protopopescu, Cartea = Viorica Noica, Istoricitate = Constantin Noica, Istoricitate şi eter-
Nedelcovici, Elvira Popescu, Constanţa Protopo- nitate. Repere pentru o istorie a culturii româneşti,
pescu, Cartea românească în lume. 1945–1972, îngr. şi introd. Mircea Handoca, Bucureşti, 1989
introd. Mihnea Gheorghiu, Bucureşti, 1975 Noica, Publicistică = Constantin Noica, Publicistică,
Negoiţescu, Alte însemnări = I. Negoiţescu, Alte însem- I–III, îngr. Marin Diaconu, Bucureşti, 1994–2004
nări critice, Bucureşti, 1980 Oarcăsu, Destine = Ion Oarcăsu, Destine şi valori,
Negoiţescu, Analize = I. Negoiţescu, Analize şi sinteze,
Bucureşti, 1976 Cluj‑Napoca, 1974
Negoiţescu, Engrame = I. Negoiţescu, Engrame, Bucu- Oarcăsu, Oglinzi = Ion Oarcăsu, Oglinzi paralele, Bucu-
reşti, 1975 reşti, 1967
Negoiţescu, Ist. lit. = I. Negoiţescu, Istoria literaturii Oarcăsu, Opinii = Ion Oarcăsu, Opinii despre poezie,
române, I, Bucureşti, 1991 Bucureşti, 1965
Negoiţescu, Însemnări = I. Negoiţescu, Însemnări critice, Odangiu, Romanul = Marian Odangiu, Romanul politic,
Cluj, 1970 Timişoara, 1984
Negoiţescu, Lampa = I. Negoiţescu, Lampa lui Aladin, Omăt, Modernismul = Gabriela Omăt, Modernismul
Bucureşti, 1971 literar românesc în date (1880–2000) şi texte (1880-
Negoiţescu, Scriitori = I. Negoiţescu, Scriitori moderni, 1949), I–II, București, 2008
Bucureşti, 1966 Onu, Critica = Liviu Onu, Critica textuală şi editarea lite-
Negoiţescu, Scriitori contemporani = I. Negoiţescu, Scri- raturii române vechi, Bucureşti, 1973
itori contemporani, îngr. Dan Damaschin, Cluj-Na- Oprea, Faţa = Al. Oprea, Faţa nevăzută a literaturii,
poca, 1994 Bucureşti, 1980
Negrici, Expresivitatea = Eugen Negrici, Expresivitatea Oprea, Incidenţe = Al. Oprea, Incidenţe critice, Bucureşti,
involuntară, Bucureşti, 1977 1975
Negrici, Figura = Eugen Negrici, Figura spiritului creator, Oprea, Mişcarea = Al. Oprea, Mişcarea prozei, Bucureşti,
Bucureşti, 1978 1967
Negrici, Imanenţa = Eugen Negrici, Imanenţa literaturii, Oprea, 5 prozatori = Al. Oprea, 5 prozatori iluştri, 5
Bucureşti, 1981 procese literare, Bucureşti, 1971
Negrici, Introducere = Eugen Negrici, Introducere în Oprea, Opera = Nicolae Oprea, Opera şi autorul, Piteşti,
poezia contemporană, Bucureşti, 1985 2001
Negrici, Comunism = Eugen Negrici, Literatura română Oprea, Provinciile = Nicolae Oprea, Provinciile imagi-
sub comunism, vol. II: Proza, Bucureşti, 2002, vol. I: nare, Piteşti, 1993
Poezia, Bucureşti, 2003 Oprea, Timpul = Nicolae Oprea, Timpul lecturii, Cluj-Na-
Negrilă, Dicţ. scriit. arădeni = Iulian Negrilă, Dicţionarul poca, 2002
scriitorilor arădeni de azi, Arad, 1997 Oprescu, Scriitori = Horia Oprescu, Scriitori în lumina
Negrilă, Însemnări = Iulian Negrilă, Însemnări despre documentelor, Bucureşti, 1968
scriitori, Timișoara, 1987 Opriş, Reviste = Tudor Opriş, Reviste literare ale elevilor.
Negrilă, Scriitori = Iulian Negrilă, Scriitori tribunişti din 1834–1974. Istoria presei şcolare româneşti, Bucu-
perioada arădeană, Timişoara, 1983 reşti, 1977
Negruzzi, Junimea = Iacob Negruzzi, Amintiri din Opriş, 500 debuturi = Tudor Opriş, 500 debuturi literare,
„Junimea”, Bucureşti, 1921 Galaţi, 1991
XXIV
Opriţă, Anticipaţia = Mircea Opriţă, Anticipaţia româ- Papahagi, Interpretări = Marian Papahagi, Interpretări pe
nească, ed. 2, Bucureşti, 2003 teme date, Cluj-Napoca, 1995
Opriță, Cronici = Mircea Opriță, Cronici de familie, Papu, Apolo = Edgar Papu, Apolo sau Ontologia clasicis-
Cluj-Napoca, 2008 mului, Bucureşti, 1985
Opriță, Istoria = Mircea Opriţă, Istoria anticipaţiei româ- Papu, Clasicii = Edgar Papu, Din clasicii noştri. Contribu-
neşti, Iaşi, 2007 ţie la ideea unui protocronism românesc, Bucureşti,
Ornea, Actualitatea = Z. Ornea, Actualitatea clasicilor, 1977
Bucureşti, 1985 Papu, Despre stiluri = Edgar Papu, Despre stiluri, Bucu-
Ornea, Comentarii = Z. Ornea, Comentarii, Bucureşti, reşti, 1986
1981 Papu, Lumini = Edgar Papu, Lumini perene. Retrospecţii
Ornea, Confluenţe = Z. Ornea, Confluenţe, Bucureşti, asupra unor clasici români, Bucureşti, 1989
1976 Papu, Luminile = Edgar Papu, Din luminile veacului,
Ornea, Contemporanul = Z. Ornea, Curentul cultural de Bucureşti, 1967
la „Contemporanul”, Bucureşti, 1977 Papu, Motive = Edgar Papu, Motive literare româneşti,
Ornea, Interpretări = Z. Ornea, Interpretări, Bucureşti, Bucureşti, 1983
1988 Papu, Scriitori-filosofi = Edgar Papu, Scriitori-filosofi în
Ornea, Înţelesuri = Z. Ornea, Înţelesuri. Medalioane de cultura română, Craiova, 1994
istorie literară, Bucureşti, 1994 Pascu, Ist. lit. = Giorge Pascu, Istoria literaturii române
Ornea, Junimea = Z. Ornea, Junimea şi junimismul, din secolul XVIII, I–III, Bucureşti, Iaşi, 1924 – 1927
Bucureşti, 1975 Pavel, Arheologia = Eugen Pavel, Arheologia textului,
Ornea, Medalioane = Z. Ornea, Medalioane, Iaşi, 1997 Cluj-Napoca, 2012
Ornea, Medalioane ist. lit. = Z. Ornea, Medalioane de Păcurariu, Clas. rom. = D. Păcurariu, Clasicismul
istorie literară (1999–2001), îngr. Tiberiu Avramescu, românesc, Bucureşti, 1971
București, 2004 Păcurariu, Scriitori = D. Păcurariu, Scriitori şi direcţii
Ornea, Portrete = Z. Ornea, Portrete, Bucureşti, 1999 literare, I–II, Bucureşti, 1981–1984
Ornea, Tradiţionalism = Z. Ornea, Tradiţionalism şi Păcurariu, Teme = D. Păcurariu, Teme, motive, mituri şi
modernitate în deceniul al treilea, Bucureşti, 1980 metamorfoza lor, Bucureşti, 1990
Oțoiu, Proza = Adrian Oțoiu, Proza generaţiei ’80. Strate- Păcurariu, Dicţ. teolog. = Mircea Păcurariu, Dicţionarul
gii transgresive, I–II, Piteşti, 2000–2003 teologilor români, Bucureşti, 1996
Paleologu, Alchimia = Alexandru Paleologu, Alchimia Păcurariu, Ist. Bis. = Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii
existenţei, Bucureşti, 1983 Ortodoxe Române, I–III, Bucureşti, 1991–1994
Paleologu, Bunul simţ = Alexandru Paleologu, Bunul Pârvulescu, Alfabetul = Ioana Pârvulescu, Alfabetul
simţ ca paradox, Bucureşti, 1972 doamnelor. De la Doamna B. la Doamna T., Bucu-
Paleologu, Ipoteze = Alexandru Paleologu, Ipoteze de reşti, 1999
lucru, Bucureşti, 1980 Pecie, Romancierul = Ion Pecie, Romancierul în faţa
Paleologu, Simţul practic = Alexandru Paleologu, Simţul oglinzii, Bucureşti, 1989
practic, Bucureşti, 1974 Perian, A doua tradiţie = Gheorghe Perian, A doua
Paleologu, Spiritul = Alexandru Paleologu, Spiritul şi tradiţie. Poezia naivă românească de la origini până
litera, Bucureşti, 1970 la Anton Pann, Cluj-Napoca, 2003
Pamfil, Spaţialitate = Alina Pamfil, Spaţialitate şi tempo- Perian, Pagini = Gheorghe Perian, Pagini de critică şi de
ralitate. Eseuri despre romanul românesc interbelic, istorie literară, Târgu Mureş, 1998
Cluj-Napoca, 1993 Perian, Scriitori = Gheorghe Perian, Scriitori români
Panaitescu, Contribuţii = P.P. Panaitescu, Contribuţii la postmoderni, Bucureşti, 1996
istoria culturii româneşti, îngr. Silvia Panaitescu, Perpessicius, Alte menţiuni = Perpessicius, Alte menţiuni
pref. Dan Zamfirescu, Bucureşti, 1971 de istoriografie literară şi folclor, I–III, Bucureşti,
Panaitescu, Începuturile = P.P. Panaitescu, Începuturile şi 1961–1967
biruinţa scrisului în limba română, Bucureşti, 1965 Perpessicius, Jurnal = Perpessicius, Jurnal de lector com-
Panu, Junimea = G. Panu, Amintiri de la Junimea din Iaşi, pletat cu Eminesciana, Bucureşti, 1944
I–II, Bucureşti, 1943; ed. I–II, îngr. şi pref. Z. Ornea, Perpessicius, Lecturi = Perpessicius, Lecturi intermitente,
Bucureşti, 1971 Cluj, 1971
Papadima, Creatorii = Ovidiu Papadima, Creatorii şi Perpessicius, Menţiuni = Perpessicius, Menţiuni critice,
lumea lor, Bucureşti, 1943 I–V, Bucureşti, 1928–1946
Papadima, Ipostaze = Ovidiu Papadima, Ipostaze ale ilu- Perpessicius, Menţiuni ist. = Perpessicius, Menţiuni de
minismului românesc, Bucureşti, 1975 istoriografie literară şi folclor (1948–1956), Bucu-
Papadima, Scriitorii = Ovidiu Papadima, Scriitorii şi înţe- reşti, 1957
lesurile vieţii, Bucureşti, 1971 Perpessicius, Opere = Perpessicius, Opere, vol. I–IV, Bucu-
Papahagi, Critica = Marian Papahagi, Critica de atelier, reşti, 1966–1971, vol. V–XII, îngr. Dumitru D. Panai-
Bucureşti, 1983 tescu, Bucureşti, 1972–1983
Papahagi, Cumpănă = Marian Papahagi, Cumpănă şi Pervain, Studii = Iosif Pervain, Studii de literatură
semn, Bucureşti, 1990 română, Cluj, 1971
Papahagi, Eros = Marian Papahagi, Eros şi utopie, Bucu- Petraş, Cărţile = Irina Petraş, Cărţile deceniului 10,
reşti, 1980 Cluj-Napoca, 2003
Papahagi, Exerciţii = Marian Papahagi, Exerciţii de Petraş, Lit. rom. = Irina Petraş, Literatura română con-
lectură, Cluj-Napoca, 1976 temporană, Bucureşti, 1994
Papahagi, Fragmente = Marian Papahagi, Fragmente Petraş, Panorama = Irina Petraş, Panorama criticii
despre critică, Cluj-Napoca, 1994 literare româneşti. 1950–2000, Cluj-Napoca, 2001
XXV
Petraşcu, Figuri = Nicolae Petraşcu, Figuri literare con- Piru, Reflexe = Al. Piru, Reflexe şi interferenţe, Craiova,
timpurane, Bucureşti, 1893 1974
Petraşcu, Icoane = Nicolae Petraşcu, Icoane de lumină, I– Piru, Valori = Al. Piru, Valori clasice, Bucureşti, 1978
IV, Bucureşti, 1935–1941 Piru, Varia = Al. Piru, Varia, I–II, Bucureşti, 1972–1973
Petraşcu, Scriitori = Nicolae Petraşcu, Scriitori români Poantă, Cercul Literar = Petru Poantă, Cercul Literar de la
contimporani, Bucureşti, 1898 Sibiu. Introducere în fenomenul originar, Cluj-Na-
Petrescu, Teze = Camil Petrescu, Teze şi antiteze, Bucu- poca, 1997
reşti, 1936 Poantă, Dicţ. poeţi = Petru Poantă, Dicţionar de poeţi.
Petrescu, Configuraţii = Ioana Em. Petrescu, Configura- Clujul contemporan, Cluj-Napoca, 1998
ţii, Cluj-Napoca, 1981 Poantă, Modalităţi = Petru Poantă, Modalităţi lirice con-
Petrescu, Eminescu = Ioana Em. Petrescu, Eminescu și temporane, Cluj, 1973
mutațiile poeziei românești, Cluj-Napoca, 1989 Poantă, Radiografii = Petru Poantă, Radiografii, I–II,
Petrescu, Studii = Ioana Em. Petrescu, Studii de literatură Cluj-Napoca, 1978–1983
română și comparată, Cluj-Napoca, 2005 Poantă, Scriitori = Petru Poantă, Scriitori contemporani.
Petrescu, Realitate = Liviu Petrescu, Realitate şi romanesc, Radiografii, Cluj-Napoca, 1994
Bucureşti, 1969 Podoleanu, 60 scriitori = S. Podoleanu, 60 scriitori români
Petrescu, Romanul = Liviu Petrescu, Romanul condiţiei de origină evreească, I–II, Bucureşti, [1935–1936]
umane, Bucureşti, 1979 Pop, Mărturia = Augustin Z. N. Pop, Mărturia documen-
Petrescu, Scriitori = Liviu Petrescu, Scriitori români şi telor de la vechile tiparniţe româneşti la Nicolae
străini, Cluj, 1973 Labiş, Bucureşti, 1985
Petrescu, Studii transilvane = Liviu Petrescu, Studii tran- Pop, Avangarda = Ion Pop, Avangarda în literatura
silvane. Coduri etice şi estetice la scriitori transilvă- română, Bucureşti, 1990
neni, Bucureşti, 1997 Pop, Avangardismul = Ion Pop, Avangardismul poetic
Petrescu, Vârstele = Liviu Petrescu, Vârstele romanului, românesc, Bucureşti, 1969
Bucureşti, 1992 Pop, Jocul = Ion Pop, Jocul poeziei, Bucureşti, 1985
Petrescu–Paraschiva, Dicţ. lit. Dâmboviţa = Victor Pop, Lecturi = Ion Pop, Lecturi fragmentare, Bucureşti,
Petrescu, Serghie Paraschiva, Dicţionar de litera- 1983
tură al judeţului Dâmboviţa. 1508–1998, Târgovişte, Pop, Pagini = Ion Pop, Pagini transparente, Cluj-Napoca,
1999 1997
Petreu, Jocurile = Marta Petreu, Jocurile manierismului Pop, Poezia = Ion Pop, Poezia unei generaţii, Cluj, 1973
logic, Bucureşti, 1995 Pop, Recapitulări = Ion Pop, Recapitulări, Cluj-Napoca,
Petreu, Teze = Marta Petreu, Teze neterminate, Bucureşti, 1995
1991 Pop, Transcrieri = Ion Pop, Transcrieri, Cluj-Napoca, 1976
Petria, Vâlcea = Petre Petria, Vâlcea. Oameni de ştiinţă,
cultură şi artă. Dicţionar, Râmnicu Vâlcea, 1997 Pop, Viaţă = Ion Pop, Viaţă şi texte, Cluj-Napoca, 2001
Petroveanu, Pagini = Mihail Petroveanu, Pagini critice, Pop, Vocile poeziei = Ion Pop, „Echinox”. Vocile poeziei,
Bucureşti, 1958 Cluj-Napoca, 2008
Petroveanu, Profiluri = Mihail Petroveanu, Profiluri lirice Pop, Conspect = Vasile Gr. Pop, Conspect asupra literaturei
contemporane, Bucureşti, 1963 române şi literaţilor ei de la început şi până astăzi,
Petroveanu, Studii = Mihail Petroveanu, Studii literare, în ordine cronologică, I–II, Bucureşti, 1875–1876
Bucureşti, 1966 Popa, Clasici = Const. M. Popa, Clasici și contemporani,
Petroveanu, Traiectorii = Mihail Petroveanu, Traiectorii Craiova, 1987
lirice, Bucureşti, 1974 Popa, Comicologia = Marian Popa, Comicologia, Bucu-
Philippide, Consideraţii = Alexandru Philippide, Consi- reşti, 1975
deraţii confortabile, I–II, Bucureşti, 1970–1972 Popa, Competenţă = Marian Popa, Competenţă şi perfor-
Philippide, Scrieri = Alexandru Philippide, Scrieri, I–IV, manţă, Bucureşti, 1982
Bucureşti, 1976–1978 Popa, Dicţ. lit. = Marian Popa, Dicţionar de literatură
Pillat, Itinerarii = Dinu Pillat, Itinerarii istorico-literare, română contemporană, Bucureşti, 1971; ed. 2,
îngr. şi pref. George Muntean, Bucureşti, 1978 Bucureşti, 1977
Pillat, Mozaic = Dinu Pillat, Mozaic istorico-literar. Secolul Popa, Forma = Marian Popa, Forma ca deformare, Bucu-
XX. Bucureşti, 1969 reşti, 1975
Pillat, Tradiţie = Ion Pillat, Tradiţie şi literatură, Bucu- Popa, Ist. lit. = Marian Popa, Istoria literaturii române de
reşti, 1943 azi pe mâine, I–II, Bucureşti, 2009
Piru, Analize = Al. Piru, Analize şi sinteze critice, Craiova, Popa, Modele = Marian Popa, Modele şi exemple, Bucu-
1973 reşti, 1971
Piru, Critici = Al. Piru, Critici şi metode, Bucureşti, 1989 Popa, Convergenţe = Mircea Popa, Convergenţe europene,
Piru, Debuturi = Al. Piru, Debuturi, Bucureşti, 1981 Oradea, 1995
Piru, Discursul = Al. Piru, Discursul critic, Bucureşti, 1987 Popa, De la est = Mircea Popa, De la est spre vest, Cluj-Na-
Piru, Ist. lit. = Al. Piru, Istoria literaturii române, I–II, poca, 2010
Bucureşti, 1970; Istoria literaturii române de la înce- Popa, De la iluminism = Mircea Popa, De la iluminism la
puturi până azi, Bucureşti, 1981 paşoptism, Cluj-Napoca, 2004
Piru, Panorama = Al. Piru, Panorama deceniului literar Popa, Estuar = Mircea Popa, Estuar, Bucureşti, 1995
românesc 1940–1950, Bucureşti, 1968 Popa, Inserţii = Mircea Popa, Inserţii, Cluj-Napoca, 2003
Piru, Permanenţe = Al. Piru, Permanenţe româneşti, Popa, Pagini = Mircea Popa, Pagini bihorene, Oradea,
Piru, Poezia = Al. Piru, Poezia românească contempo- Popa, Penumbre = Mircea Popa, Penumbre, Cluj-Napoca,
rană. 1950–1975, I–II, Bucureşti, 1975 2004
XXVI
Popa, Prezențe = Mircea Popa, Prezențe literare, Cluj-Na- Raicu, Fragmente = Lucian Raicu, Fragmente de timp,
poca, 2011 Bucureşti, 1984
Popa, Reîntoarcerea = Mircea Popa, Reîntoarcerea la Raicu, Practica scrisului = Lucian Raicu, Practica scrisu-
Ithaca, Bucureşti, 1998 lui şi experienţa lecturii, Bucureşti, 1978
Popa, Semnul Franţei = Mircea Popa, Sub semnul Franţei, Raicu, Structuri = Lucian Raicu, Structuri literare, Bucu-
Cluj-Napoca, 2006 reşti, 1973
Popa, Spaţii = Mircea Popa, Spaţii literare, Cluj-Napoca, Ralea, Scrieri = Mihai Ralea, Scrieri, vol. I–III, îngr. şi pref.
1974 N. Tertulian, Bucureşti, 1972–1981, vol. IV–VII, îngr.
Popa, Tectonica = Mircea Popa, Tectonica genurilor şi pref. Florin Mihăilescu, Bucureşti, 1988–1989
literare, Bucureşti, 1980 Raşcu, Amintiri = I. M. Raşcu, Amintiri şi medalioane
Popa, Uleiul = Mircea Popa, Uleiul din candelă, Blaj, 2009 literare, Bucureşti, 1967.
Popa, Lit. rom. Voivodina = Ştefan N. Popa, O istorie a Razba, Personalităţi hunedorene = Maria Razba, Perso-
literaturii române din Voivodina, Pancevo, 1997 nalităţi hunedorene (sec. XV–XX). Dicţionar, Deva,
Popescu, Teatrul = Marian Popescu, Teatrul ca literatură, 2000
Bucureşti, 1987 Răduică, Calendare = Georgeta Răduică, Nicolin Răduică,
Popescu, Cărţi = Titu Popescu, Cărţi cu ieşire la mare. Calendare şi almanahuri româneşti. 1731–1918.
Critica, memorialistica, literatura de călătorie, Dicţionar bibliografic, Bucureşti, 1981
Cluj-Napoca, 1980 Răduică, Dicţ. presei = Georgeta Răduică, Nicolin
Popovici, Cercetări = D. Popovici, Cercetări de literatură Răduică, Dicţionarul presei româneşti. 1731–1918,
română, Sibiu, 1944 Bucureşti, 1995
Popovici, La Littérature = D. Popovici, La Littérature Rău, Efigii = Aurel Rău, Efigii, Bucureşti, 1989
roumaine à l’époque des Lumières, Sibiu, 1945 Râpeanu, Cultură = Valeriu Râpeanu, Cultură şi istorie,
Popovici, Romant. rom. = D. Popovici, Romantismul I–III, Bucureşti, 1979–1989
românesc (1829–1840), îngr. Ioana Em. Petrescu, Râpeanu, Interferenţe = Valeriu Râpeanu, Interferenţe
cuvânt înainte Tudor Vianu, pref. Dan Simonescu, spirituale, Bucureşti, 1970
Bucureşti, 1969 Râpeanu, Memoria = Valeriu Râpeanu, Memoria şi feţele
Popovici, Studii = D. Popovici, Studii literare, I–VI, îngr. timpului, Bucureşti, 1983
Ioana Em. Petrescu, postfaţă Aurel Martin, Cluj, Râpeanu, Noi = Valeriu Râpeanu, Noi şi cei dinaintea
1972–1989 noastră, Bucureşti, 1966.
Popovici, Eu, personajul = Vasile Popovici, Eu, persona- Râpeanu, Pe drumurile = Valeriu Râpeanu, Pe drumurile
jul, Bucureşti, 1988 tradiţiei, Cluj, 1973
Popovici, Lumea = Vasile Popovici, Lumea personajului, Râpeanu, Scriitori = Valeriu Râpeanu, Scriitori dintre cele
Bucureşti, 1997 două războaie mondiale, Bucureşti, 1986
Prangati, Dicţ. oamenilor din Neamţ = Constantin Rebreanu, Opere = Liviu Rebreanu, Opere, vol. I–III,
Prangati, Dicţionarul oamenilor de seamă din îngr. Niculae Gheran şi Nicolae Liu, introd. Al. Piru,
judeţul Neamţ. De la Grigore Ureche până în zilele Bucureşti, 1968, vol. IV–XXIII, îngr. Niculae Gheran,
noastre, Piatra Neamţ, 1999 1970–2005
Predescu, Encicl. = Lucian Predescu, Enciclopedia „Cuge- Regman, Cărţi = Cornel Regman, Cărţi, autori, tendinţe,
tarea”, Bucureşti, 1940 Bucureşti, 1967
Prelipceanu, Dialoguri = Nicolae Prelipceanu, Dialoguri Regman, Colocvial = Cornel Regman, Colocvial, Bucu-
fără Platon, Cluj-Napoca, 1976 reşti, 1976
Profiluri = Profiluri literare, îngr. Raisa Suveică şi Simion Regman, Confluenţe = Cornel Regman, Confluenţe
Cibotaru, Chişinău, 1972 literare, Bucureşti, 1966
Protopopescu, Romanul = Al. Protopopescu, Romanul Regman, Cronicari = Cornel Regman, Cică nişte croni-
psihologic românesc, Bucureşti, 1978 cari…, Bucureşti, 1970
Protopopescu, Volumul = Al. Protopopescu, Volumul şi Regman, De la imperfect = Cornel Regman, De la imper-
esenţa, Bucureşti, 1972. fect la mai puţin ca perfect, Bucureşti, 1987
Puşcariu, Călare = Sextil Puşcariu, Călare pe două veacuri. Regman, Dinspre Cercul Literar = Cornel Regman,
Amintiri din tinereţe (1895–1906), Bucureşti, 1968 Dinspre „Cercul Literar” spre „optzecişti”, Bucureşti,
Puşcariu, Cinci ani = Sextil Puşcariu, Cinci ani de mişcare 1997
literară (1902–1906), Bucureşti, 1909 Regman, Explorări = Cornel Regman, Explorări în actua-
Puşcariu, Ist. lit. = Sextil Puşcariu, Istoria literaturii litatea imediată, Bucureşti, 1978
române. Epoca veche, ed. 2, Sibiu, 1930 Regman, Noi explorări = Cornel Regman, Noi explorări
Rachieru, Poeţi Basarabia = Adrian Dinu Rachieru, Poeţi critice, Bucureşti, 1982
din Basarabia, București – Chișinău, 2010 Regman, Nu numai = Cornel Regman, Nu numai despre
Rachieru, Poeţi Bucovina = Adrian Dinu Rachieru, Poeţi critici, Bucureşti, 1990
din Bucovina, Timişoara, 1996 Regman, Selecţie = Cornel Regman, Selecţie din selecţie,
Radian, Portrete = Sanda Radian, Portrete feminine în Bucureşti, 1972
romanul românesc interbelic, Bucureşti, 1986 Regman, Ultime explorări = Cornel Regman, Ultime
Radu, Pagini = Olimpia Radu, Pagini de critică, îngr. şi explorări critice, Bucureşti, 2000
pref. Marian Papahagi, Cluj-Napoca, 1988 Robu, Science-fiction = Cornel Robu, Scriitori români de
Raicu, Calea de acces = Lucian Raicu, Calea de acces, science-fiction, Cluj-Napoca, 2008
Bucureşti, 1982 Românii = Românii în ştiinţa şi cultura occidentală,
Raicu, Contemporani = Lucian Raicu, Printre contempo- Davis (SUA), 1992
rani, Bucureşti, 1980 Rom. magy. ir. lex. = Romániai magyar irodalmi lexikon,
Raicu, Critica = Lucian Raicu, Critica – formă de viaţă, I–V, îngr. Balogh Edgár, Bucureşti, Cluj-Napoca,
Bucureşti, 1976 1981–2010
XXVII
Rosetti, Dicţ. cont. = Dimitrie R. Rosetti, Dicţionarul con- Săndulescu, Continuităţi = Al. Săndulescu, Continuităţi,
timporanilor din România (1800–1898), Bucureşti, Bucureşti, 1976
1898 Săndulescu, Lit. epistolară = Al. Săndulescu, Literatura
Rosetti–Cazacu–Onu, Ist. lb. lit. = Al. Rosetti, Boris epistolară, Bucureşti, 1972
Cazacu, Liviu Onu, Istoria limbii române literare, Săndulescu, Memorialişti = Al. Săndulescu, Memorialişti
vol. I, ed. 2, Bucureşti, 1971 români, Bucureşti, 2003
Roşu, Dicţ. lit. Iugoslavia = Costa Roşu, Dicţionarul lite- Săndulescu, Pagini = Al. Săndulescu, Pagini de istorie
raturii române din Iugoslavia, Novi Sad, 1989 literară, Bucureşti, 1966
Roşu, Personalităţi Voivodina = Costa Roşu, Personali- Săndulescu, Portrete = Al. Săndulescu, Portrete şi analize
tăţi româneşti din Voivodina (1734–2004), Pančevo, literare, Bucureşti, 1982
2004 Sângeorzan, Anotimpurile = Zaharia Sângeorzan, Ano-
Rotaru, O ist. = Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, timpurile criticii, Bucureşti, 1983
I–III, Bucureşti, 1971–1987; ed. I–VI, Galaţi, Bucu- Sângeorzan, Conversaţii = Zaharia Sângeorzan, Conver-
reşti, 1994–2001 saţii critice, Cluj-Napoca, 1980
Rotaru, Valori = Ion Rotaru, Valori expresive în literatura Sân-Giorgiu, Cercetări = Ion Sân-Giorgiu, Cercetări
română veche, I–II, Bucureşti, 1976–1983 critice, I, Bucureşti, 1923
Ruja, Parte = Alexandru Ruja, Parte din întreg, I–II, Timi- Scarlat, Ist. poeziei = Mircea Scarlat, Istoria poeziei româ-
şoara, 1994–1999 neşti, I–IV, Bucureşti, 1982–1990
Ruja, Prin ani = Alexandru Ruja, Printre cărţi – prin ani, Scrisori – Camil Petrescu = Scrisori către Camil Petrescu,
Timişoara, 2009 I–II, îngr. şi pref. Florica Ichim, Bucureşti, 1981
Ruja, Printre cărţi = Alexandru Ruja, Printre cărţi, Timi- Scrisori – Densusianu = Scrisori către Ovid Densusianu,
şoara, 2006 I–IV, Bucureşti, 1979–1989
Ruja, Valori = Alexandru Ruja, Valori lirice actuale, Timi- Scrisori – Ibrăileanu = Scrisori către G. Ibrăileanu, I–IV,
şoara, 1979 îngr. Mihai Bordeianu, Grigore Botez, Viorica Botez,
Russo, Studii istorice = Demostene Russo, Studii istorice Ion Lăzărescu, Dan Mănucă şi Al. Teodorescu, pref.
greco–române, I–II, îngr. Constantin C. Giurescu, Al. Dima şi N. I. Popa, Bucureşti, 1966–1973
Ariadna Camariano şi Nestor Camariano, Bucureşti, Scriitori rom. – lit. străine = Scriitori români şi/în literatu-
1939 rile străine, coordonator Alexandru Ruja, Timişoara,
Rusu, Membrii Academiei = Dorina N. Rusu, Membrii 2010
Academiei Române 1866–2003. Dicţionar, ed. 3, Scurtu, Cercetări = Nicolae Scurtu, Cercetări literare. Scri-
pref. Eugen Simion, Bucureşti, 2003 itori dâmbovițeni, I–III, Târgoviște, 2007–2010
Rusu, Eminescu–Blaga = Liviu Rusu, De la Eminescu la Scurtu, Contribuții = Nicolae Scurtu, Contribuții de
Lucian Blaga şi alte studii literare şi estetice, Bucu- istorie literară, I–II, pref. Ilie Rad și Mircea Popa,
reşti, 1981 București, 2011–2012.
Rusu, Utopica = M. N. Rusu, Utopica, Bucureşti, 1969 Sebastian, Eseuri = Mihail Sebastian, Eseuri. Cronici.
Sadoveanu, Scrieri = Ion Marin Sadoveanu, Scrieri, I–VIII, Memorial, îngr. şi pref. Cornelia Ştefănescu, Bucu-
îngr. şi introd. I. Oprişan, Bucureşti, 1969 –1985 reşti, 1972
Sadoveanu, Cărţi = Izabela Sadoveanu, Cărţi şi idei, I–II, Sebastian, Jurnal = Mihail Sebastian, Jurnal de epocă,
îngr. şi pref. Margareta Feraru, Bucureşti, 2001 îngr. şi introd. Cornelia Ştefănescu, Bucureşti, 2002
Sadoveanu, Opere = Mihail Sadoveanu, Opere, I–XXII, Seche, Schiţă = Mircea Seche, Schiţă de istorie a lexico-
Bucureşti, 1954–1973 grafiei române, I–II, Bucureşti, 1966–1969
Sanielevici, Cercetări = H. Sanielevici, Cercetări critice şi Sevastos, Amintiri = Mihail Sevastos, Amintiri de la
filosofice, îngr. Z. Ornea și Cornelia Botez, introd. Z. „Viaţa românească”, Bucureşti, 1966
Ornea, Bucureşti, 1968 Silvestru, Jurnal = Valentin Silvestru, Jurnal de drum al
Sanielevici, Încercări = H. Sanielevici, Încercări critice, unui critic teatral (1944–1984), I, Bucureşti, 1992
pref. C. Rădulescu-Motru, Bucureşti, 1903 Silvestru, Un deceniu = Valentin Silvestru, Un deceniu
Sanielevici, Noi studii = H. Sanielevici, Noi studii critice, teatral, Bucureşti, 1984
Bucureşti, 1920 Simion, Dimineaţa = Eugen Simion, Dimineaţa poeţilor,
Sanielevici, Poporanismul = H. Sanielevici, Poporanis- Bucureşti, 1980
mul reacţionar, Bucureşti, 1921 Simion, Ficţiunea = Eugen Simion, Ficţiunea jurnalului
Sasu, Dicţ. scriit. SUA = Aurel Sasu, Dicţionarul scriitori- intim, I–III, Bucureşti, 2001
lor români din Statele Unite şi Canada, Bucureşti, Simion, Fragmente = Eugen Simion, Fragmente critice,
2001 vol. I–II, Craiova, 1997–1998, vol. III–VI, Bucureşti,
Sasu, În căutarea = Aurel Sasu, În căutarea formei, 1999–2009; vol. I, ed. 2, Bucureşti, 1998
Cluj-Napoca, 1979 Simion, Genurile = Eugen Simion, Genurile biograficului,
Sasu, Progresii = Aurel Sasu, Progresii, Cluj, 1972 Bucureşti, 2002; ed. I–II, Bucureşti, 2008
Sasu, Retorica = Aurel Sasu, Retorica literară românească, Simion, Întoarcerea autorului = Eugen Simion, Întoar-
Bucureşti, 1976 cerea autorului. Eseuri despre relaţia creator–operă,
Satco, Encicl. Bucovinei = Emil Satco, Enciclopedia Buco- Bucureşti, 1981; ed. 2, Bucureşti, 1993
vinei, I–II, Suceava, 2004 Simion, Mercuţio = Eugen Simion, Moartea lui Mercuţio,
Satco–Pânzar, Dicţionar = Emil Satco, Ioan Pânzar, Dicţi- Bucureşti, 1993
onar de literatură. Bucovina, Suceava, 1993 Simion, Orientări = Eugen Simion, Orientări în literatura
Săndulescu, Citind = Al. Săndulescu, Citind, recitind…, contemporană, Bucureşti, 1965
Bucureşti, 1973 Simion, Scriitori = Eugen Simion, Scriitori români de azi,
Săndulescu, Constelaţii = Al. Săndulescu, Constelaţii I–IV, Bucureşti, 1974–1989; vol. I, ed. 2, Bucureşti,
literare, Bucureşti, 1998 1978
XXVIII
Simion, Sfidarea = Eugen Simion, Sfidarea retoricii. Stoica, Caligrafie = Petre Stoica, Caligrafie şi culori,
Jurnal german, Bucureşti, 1985 Bucureşti, 1984
Simuţ, Arena = Ion Simuţ, Arena actualităţii. Confidențe, Stolnicu, Printre scriitori = Simion Stolnicu, Printre scrii-
Iaşi, 2000 tori şi artişti, îngr. şi pref. Simion Bărbulescu, Bucu-
Simuţ, Critica = Ion Simuţ, Critica de tranziţie, Cluj-Na- reşti, 1988
poca, 1996 Straje, Dicţ. pseud. = Mihail Straje, Dicţionar de pseudo-
Simuţ, Diferenţa = Ion Simuţ, Diferenţa specifică, nime, alonime, anagrame, asteronime, criptonime
Cluj-Napoca, 1982 ale scriitorilor şi publiciştilor români, Bucureşti,
Simuţ, Incursiuni = Ion Simuţ, Incursiuni în literatura 1973
actuală, Oradea, 1994 Streinu, Clasicii = Vladimir Streinu, Clasicii noştri, Bucu-
Simuţ, Reabilitarea = Ion Simuţ, Reabilitarea ficţiunii, reşti, 1969
Bucureşti, 2004 Streinu, Pagini = Vladimir Streinu, Pagini de critică
Simuţ, Revizuiri = Ion Simuţ, Revizuiri, I, Bucureşti, 1995 literară, vol. I–II, Bucureşti, 1968, vol. III–V, îngr.
Simuţ, Vămile = Ion Simuţ, Vămile posterităţii, Bucureşti, George Muntean, Bucureşti, 1974–1977
2012 Streinu, Versificaţia = Vladimir Streinu, Versificaţia
Solomon, Dialog = Dumitru Solomon, Dialog interior, modernă, Bucureşti, 1966
Bucureşti, 1987 Sturdza, Familiile = Familiile boierești din Moldova și
Sorescu, Bibliotecă = Marin Sorescu, Bibliotecă de poezie Țara Românească, I–II, coordonator Mihai Dim.
românească, îngr. Mihaela Constantinescu şi Sturdza, București, 2004–2011
Virginia Sorescu, Bucureşti, 1997 Suceveanu, Emisferele = Arcadie Suceveanu, Emisferele
Sorescu, Teoria sferelor = Marin Sorescu, Teoria sferelor de Magdeburg, Chișinău, 2005
de influenţă, Bucureşti, 1969 Suchianu, Aspecte = D. I. Suchianu, Aspecte literare,
Sorescu, Uşor cu pianul = Marin Sorescu, Uşor cu pianul Bucureşti, 1928
pe scări, Bucureşti, 1985 Suciu, Lit. băn. = I. D. Suciu, Literatura bănăţeană de la
Sorescu, Interpretări = Roxana Sorescu, Interpretări, început până la Unire (1582–1918), Timişoara, 1940
Bucureşti, 1979 Suţu, Iaşii = Rudolf Suţu, Iaşii de odinioară, I–II, Iaşi,
Sorescu, Liricul = Roxana Sorescu, Liricul şi tragicul, 1923–1928
Bucureşti, 1983 Şchiau, Cărturari = Octavian Şchiau, Cărturari şi cărţi în
Sorescu, Lumea = Roxana Sorescu, Lumea, repovestită, spaţiul românesc medieval, Cluj-Napoca, 1978
Bucureşti, 2000 Şerban, Exegeze = Geo Şerban, Exegeze, Bucureşti, 1968
Sorianu, Contrapunct = Vlad Sorianu, Contrapunct critic, Şerban, Ispita = Geo Şerban, Ispita istoriei, Bucureşti,
Iaşi, 1971 1980
Sorianu, Glose = Vlad Sorianu, Glose critice, Bucureşti, Şiadbei, Cercetări = I. Şiadbei, Cercetări asupra cronicelor
1968
Sorohan, Introducere = Elvira Sorohan, Introducere în moldovene, Iaşi, 1939
istoria literaturii române, Iaşi, 1997 Şiulea, Retori = Ciprian Şiulea, Retori, simulacre, impos-
Soviany, Apocaliptica = Octavian Soviany, Apocaliptica turi, Bucureşti, 2003
textului, Bucureşti, 2008 Şleahtiţchi, Cerc = Maria Şleahtiţchi, Cerc deschis. Litera-
Soviany, Cinci decenii = Octavian Soviany, Cinci decenii tura română din Basarabia în postcomunism, Iaşi,
de experimentalism, I–II, Bucureşti, 2011 2007
Soviany, Textualism = Octavian Soviany, Textualism, post- Ştefănescu, Dialog = Alex. Ştefănescu, Dialog în biblio-
modernism, apocaliptic, I–II, Constanţa, 2000–2001 tecă, Bucureşti, 1984
Spiridon, Aparenţa = Monica Spiridon, Despre „aparenţa” Ştefănescu, Istoria = Alex. Ştefănescu, Istoria literaturii
şi „realitatea” literaturii, Bucureşti, 1984 române contemporane. 1941–2000, Bucureşti, 2005
Spiridon, Apărarea = Monica Spiridon, Apărarea şi ilus- Ştefănescu, Jurnal = Alex. Ştefănescu, Jurnal de critic,
trarea criticii, Bucureşti, 1996 Bucureşti, 1980
Spiridon, Interpretarea = Monica Spiridon, Interpretarea Ştefănescu, Preludiu = Alex. Ştefănescu, Preludiu, Bucu-
fără frontiere, Cluj-Napoca, 1998 reşti, 1977
Spiridon, Melancolia = Monica Spiridon, Melancolia des- Ştefănescu, Prim-plan = Alex. Ştefănescu, Prim–plan,
cendenţei, Bucureşti, 1989 Bucureşti, 1987
Spiridon, Cuprinderi = Vasile Spiridon, Cuprinderi, Ştefănescu, Momente = Cornelia Ştefănescu, Momente
Bucureşti, 1993 ale romanului, Bucureşti, 1973
Stănescu, Cronici = C. Stănescu, Cronici literare, 1971 Şuluţiu, Scriitori = Octav Şuluţiu, Scriitori şi cărţi, îngr. şi
Stănescu, Jurnal = C. Stănescu, Jurnal de lectură, I–III, pref. Nicolae Florescu, Bucureşti, 1974
Bucureşti, 1978–1988 Tacciu, Romant. rom. = Elena Tacciu, Romantismul
Stănescu, Poeţi şi critici = C. Stănescu, Poeţi şi critici, românesc, I–III, Bucureşti, 1982–1987
Bucureşti, 1972 Tanco, Dicţ. lit. Bistriţa = Teodor Tanco, Dicţionar literar
Steinhardt, Critică = N. Steinhardt, Critică la persoana (1639–1997) al judeţului Bistriţa-Năsăud. Autori–
întâi, Cluj-Napoca, 1983 publicaţii–societăţi, Cluj-Napoca, 1998
Steinhardt, Incertitudini = N. Steinhardt, Incertitudini Tartler, Melopoetica = Grete Tartler, Melopoetica, Bucu-
literare, Cluj-Napoca, 1980 reşti, 1984
Steinhardt, Între viaţă = N. Steinhardt, Între viaţă şi cărţi, Taşcu, Incidenţe = Valentin Taşcu, Incidenţe, Cluj-Na-
Bucureşti, 1976 poca, 1975
Steinhardt, Monologul = N. Steinhardt, Monologul poli- Taşcu, Poezia = Valentin Taşcu, Poezia poeziei de azi, Iaşi,
fonic, Cluj-Napoca, 1991 1985
Stere, Scrieri = C. Stere, Scrieri, îngr. şi introd. Z. Ornea, Teodorescu-Branişte, Presă şi lit. = T. Teodorescu-Bra-
Bucureşti, 1979 nişte, Între presă şi literatură, I–II, Bucureşti, 1989
XXIX
Teodorescu–Sadoveanu, Amintiri = Ion Teodorescu, Ţepelea, Opţiuni = Gabriel Ţepelea, Opţiuni şi retrospec-
Izabela Sadoveanu, Amintiri (Din lumea umbrelor. tive, Bucureşti, 1989
Sufletul altor generaţii), îngr. Aristiţa Avramescu Ţepelea, Rememorări = Gabriel Ţepelea, Rememorări
şi Tiberiu Avramescu, introd. Tiberiu Avramescu, de istorie, literatură şi cultură naţională, Bucureşti,
Terian, A cincea esență = Andrei Terian, G. Călinescu. A Ţepelea, Studii = Gabriel Ţepelea, Studii de istorie şi
cincea esență, București, 2009 limbă literară, Bucureşti, 1970
Tertulian, Eseuri = N. Tertulian, Eseuri, Bucureşti, 1968 Ţepelea–Bulgăr, Momente = G. Ţepelea, Gh. Bulgăr,
Theodorescu, Ist. bibl. = Barbu Theodorescu, Istoria Momente din evoluţia limbii române literare, Bucu-
bibliografiei române, ed. 2, Bucureşti, 1972 reşti, 1973
Tihan, Apropierea = Teodor Tihan, Apropierea de Ţeposu, Istoria = Radu G. Ţeposu, Istoria tragică &
imaginar, Cluj-Napoca, 1988 grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, Bucu-
Tihan, Umanităţi = Teodor Tihan, Umanităţi şi valori, reşti, 1993
Cluj-Napoca, 2000 Ţeposu, Viaţa = Radu G. Ţeposu, Viaţa şi opiniile perso-
Titel, Cehov = Sorin Titel, În căutarea lui Cehov şi alte najelor, Bucureşti, 1983
eseuri, Bucureşti, 1984 Ţirioi, Premise = Nicolae Ţirioi, Premise literare, Timi-
Titel, Pasiunea = Sorin Titel, Pasiunea lecturii, Timişoara, şoara, 1976
1976 Ulici, Confort Procust = Laurenţiu Ulici, Confort Procust,
Todor, Confluenţe = Avram P. Todor, Confluenţe literare Bucureşti, 1983
româno–maghiare, îngr. şi pref. Dávid Gyula, Bucu- Ulici, Lit. rom. = Laurenţiu Ulici, Literatura română con-
reşti, 1983 temporană, vol. I: Promoţia ’70, Bucureşti, 1995
Todoran, Secţiuni = Eugen Todoran, Secţiuni literare, Ulici, Prima verba = Laurenţiu Ulici, Prima verba, vol.
Timişoara, 1973 I–II, Bucureşti, 1975–1978, vol. III, Timişoara, 1991,
Tomescu, Calendarele = Mircea Tomescu, Calendarele vol. IV, îngr. Aurelia Ulici, pref. Eugen Negrici,
româneşti. 1733–1830, Bucureşti, 1957 postfaţă Ioan Es. Pop, Bucureşti, 2004
Tomescu, Ist. cărţii rom. = Mircea Tomescu, Istoria cărţii Ulici, Recurs = Laurenţiu Ulici, Recurs, Bucureşti, 1971
româneşti. De la începuturi până la 1918, Bucureşti, Ungheanu, Arhipelag = Mihai Ungheanu, Arhipelag de
1968 semne, Bucureşti, 1975
Tomuş, Carnet = Mircea Tomuş, Carnet critic, Bucureşti, Ungheanu, Fiii = Mihai Ungheanu, Fiii risipitori (Noi şi
1969 secolul XIX), Bucureşti, 1988
Tomuş, Istorie = Mircea Tomuş, Istorie literară şi poezie, Ungheanu, Lecturi = Mihai Ungheanu, Lecturi şi rocade,
Timişoara, 1974 Bucureşti, 1978
Tomuş, Mişcarea = Mircea Tomuş, Mişcarea literară, Ungheanu, Pădurea = Mihai Ungheanu, Pădurea de sim-
Bucureşti, 1981 boluri, Bucureşti, 1973
Tomuş, Răsfrângeri = Mircea Tomuş, Răsfrângeri, Cluj, Ungheanu, Scriitorii = Mihai Ungheanu, Scriitorii de la
1973 miezul nopţii, Galaţi, 1996
Tomuş, Romanul = Mircea Tomuş, Romanul romanului Ungureanu, Contextul = Cornel Ungureanu, Contextul
românesc, I–II, Bucureşti, 1999 – 2000 operei, Bucureşti, 1978
Tomuş, 15 poeţi = Mircea Tomuş, Cincisprezece poeţi, Ungureanu, Geografia lit. = Cornel Ungureanu, Geogra-
Bucureşti, 1968 fia literaturii române, azi, vol. I: Muntenia, Piteşti,
Trandafir, Dinamica = Constantin Trandafir, Dinamica 2003, vol. IV: Banatul, Piteşti, 2005
valorilor literare, Bucureşti, 1983 Ungureanu, Imediata = Cornel Ungureanu, Imediata
Trifu, Cronica = Constanţa Trifu, Cronica dramatică şi noastră apropiere, I–II, Timişoara, 1980–1990
începuturile teatrului românesc, Bucureşti, 1970 Ungureanu, Istoria secretă = Cornel Ungureanu, Istoria
Trifu, Presa = Constanţa Trifu, Presa umoristică de secretă a literaturii române, Braşov, 2007
altădată, I–II, Bucureşti, 1974–1980 Ungureanu, La umbra cărţilor = Cornel Ungureanu, La
Trivale, Cronici = Ion Trivale, Cronici literare, îngr. şi pref. umbra cărţilor în floare, Timişoara, 1975
Margareta Feraru, Bucureşti, 1971 Ungureanu, La vest = Cornel Ungureanu, La vest de Eden.
Tuchilă, Cetăţile = Costin Tuchilă, Cetăţile poeziei, Bucu- O introducere în literatura exilului, I–II, Timişoara,
reşti, 1983 1995–2000
Tuchilă, Privirea = Costin Tuchilă, Privirea şi cadrul, Ungureanu, Mitteleuropa = Cornel Ungureanu, Mitteleu-
Bucureşti, 1988 ropa periferiilor, Iaşi, 2002
Tudor, Pretexte = Eugenia Tudor, Pretexte critice, Bucu- Ungureanu, Proza rom. = Cornel Ungureanu, Proza
reşti, 1973 românească de azi, I, Bucureşti, 1985
Tudor, Mişcarea = Iorgu Tudor, Mişcarea cultural-soci- Ungureanu, Proză = Cornel Ungureanu, Proză şi reflexi-
ală în Basarabia după Unire. 1918–1944, Bucureşti, vitate, Bucureşti, 1977.
1976 Urechia, Ist. şc. = V. A. Urechia, Istoria şcoalelor de la
Tudor-Anton, Ipostaze = Eugenia Tudor-Anton, Ipostaze 1800–1864, I–IV, Bucureşti, 1892–1901
ale prozei, Bucureşti, 1977 Uricariu, Ecorşeuri = Doina Uricariu, Ecorşeuri, Bucu-
Tupan, Scenarii = Ana-Maria Tupan, Scenarii şi limbaje reşti, 1989
poetice, Bucureşti, 1989 Ursu, Memorialistica = G.G. Ursu, Memorialistica în
Ţârcovnicu, Contribuţii = V. Ţârcovnicu, Contribuţii la opera cronicarilor, Bucureşti, 1972
istoria învăţământului românesc din Banat (1780– Ursu, Alte contribuții = N. A. Ursu, Alte contribuții de
1918), Bucureşti, 1970 istoria culturii românești, Iași, 2012
Ţepelea, Amintiri = Gabriel Ţepelea, Amintiri şi evocări, Ursu, Contribuţii ist. culturii = N. A. Ursu, Contribuţii la
Bucureşti, 1994 istoria culturii românești, Iaşi, 2002
XXX
Ursu, Contribuții ist. lit. = N. A. Ursu, Contribuții la Vişan, Semnături = Constantin Vişan, Semnături în con-
istoria literaturii române, Iași, 1997 temporaneitate, Bucureşti, 1986
Ursu, Contribuţii sec. XVII = N. A. Ursu, Contribuţii la Vitner, Semnele = Ion Vitner, Semnele romanului, Bucu-
istoria culturii româneşti în secolul al XVII-lea, Iaşi, reşti, 1971
2003 Vlad, Analiză–sinteză = Ion Vlad, Între analiză şi sinteză,
Vaida, Mitologii = Mircea Vaida, Mitologii critice, Bucu- Cluj, 1970
reşti, 1978 Vlad, Convergenţe = Ion Vlad, Convergenţe. Concepte şi
Vakulovski, Portret = Mihai Vakulovski, Portret de grup cu alternative ale lecturii, Cluj, 1972
generația „optzeci”. Poezia, București, 2010 Vlad, Descoperirea = Ion Vlad, Descoperirea operei, Cluj,
Valea, Oameni = Lucian Valea, Oameni pe care i-am iubit, 1970
Iași, 1977 Vlad, Lect. prozei = Ion Vlad, Lectura prozei, Bucureşti,
Valmarin, Studii = Luiza Valmarin, Studii de literatură 1991
română modernă şi comparată, Bucureşti, 1987 Vlad, Lectura = Ion Vlad, Lectura – un eveniment al
Vartic, Modelul = Ion Vartic, Modelul şi oglinda, Bucu- cunoaşterii, Bucureşti, 1977
reşti, 1982 Vlad, Lectura rom. = Ion Vlad, Lectura romanului,
Vartic, Spectacol = Ion Vartic, Spectacol interior, Cluj-Na- Cluj-Napoca, 1983
poca, 1977 Vlad, Lecturi = Ion Vlad, Lecturi constructive, Bucureşti, 1975
Vasile, Lumea = Geo Vasile, Lumea în optzeci de cărți, Vlad, Orizonturile = Ion Vlad, Orizonturile lecturii,
București, 2003 Cluj-Napoca, 2007
Vasile, Mărci = Geo Vasile, Poezie română contemporană. Vlad, Povestirea = Ion Vlad, Povestirea. Destinul unei
Mărci stilistice, Iași, 2010 structuri epice, Bucureşti, 1972
Vasile, Poezia = Geo Vasile, Poezia română între milenii. Vodă-Căpuşan, Accente = Maria Vodă-Căpuşan, Accente,
Dicţionar de autori, Cluj-Napoca, 2002 Cluj-Napoca, 1991
Vasile, Proza = Geo Vasile, Proza românească între Vodă-Căpuşan, Teatru = Maria Vodă-Căpuşan, Teatru şi
milenii. Dicţionar de autori, Bucureşti, 2001 actualitate, Bucureşti, 1984
Vasile, Conceptul = Marian Vasile, Conceptul de origina- Voica, Etape = Adrian Voica, Etape în afirmarea sonetului
litate în critica literară românească, București, 1988 românesc, Iaşi, 1996
Vârgolici, Comentarii = Teodor Vârgolici, Comentarii Voncu, Secvenţe = Răzvan Voncu, Secvenţe literare con-
literare, Bucureşti, 1971 temporane, I–II, Bucureşti, 2001–2002
Vârgolici, Începuturile = Teodor Vârgolici, Începuturile Vrabie, Folcloristica = Gh. Vrabie, Folcloristica română,
romanului românesc, Bucureşti, 1963 Bucureşti, 1968
Vârgolici, Portrete = Teodor Vârgolici, Portrete şi analize Vrabie, Gândirismul = Gh. Vrabie, Gândirismul, Bucu-
literare, Bucureşti, 2001 reşti, 1940
Vârgolici, Retrospective = Teodor Vârgolici, Retrospective
literare, Bucureşti, 1970 Vuia, Studii = Romulus Vuia, Studii de etnografie şi
Vârgolici, Scriitori = Teodor Vârgolici, Scriitori şi opere, folclor, I, îngr. Mihai Pop şi Ioan Şerb, pref. Mihai
Bucureşti, 1978 Pop, Bucureşti, 1975
Velculescu, Scriere = Cătălina Velculescu, Între scriere şi Vulcan, Panteonul = Iosif Vulcan, Panteonul român,
oralitate, Bucureşti, 1988 Pesta, 1869
Velea, Interferenţe = Stan Velea, Interferenţe literare Vulturescu, Cultură = George Vulturescu, Cultură şi lite-
româno–polone, Bucureşti, 1989 ratură în ţinuturile Sătmarului. Dicţionar. 1700–
Velea, Paralelisme = Stan Velea, Paralelisme şi retrospec- 2000, Satu Mare, 2000
tive literare, Bucureşti, 1974 Zaciu, Alte lecturi = Mircea Zaciu, Alte lecturi şi alte zile,
Velea, Plămada = Stan Velea, Plămada cărţilor, Bucu- Bucureşti, 1978
reşti, 1997 Zaciu, Bivuac = Mircea Zaciu, Bivuac, Cluj-Napoca, 1974
Velea, Universalişti = Stan Velea, Universalişti şi compa- Zaciu, Clasici = Mircea Zaciu, Clasici şi contemporani,
ratişti români contemporani, Bucureşti, 1996 Bucureşti, 1994
Vianu, Arta = Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, I–II, Zaciu, Colaje = Mircea Zaciu, Colaje, Cluj, 1972
îngr. şi pref. Geo Şerban, Bucureşti, 1966 Zaciu, Cu cărţile = Mircea Zaciu, Cu cărţile pe masă,
Vianu, Figuri = Tudor Vianu, Figuri şi forme literare, Bucureşti, 1981
Bucureşti, 1946 Zaciu, Departe = Mircea Zaciu, Departe / aproape, Bucu-
Vianu, Opere = Tudor Vianu, Opere, I–XIV, îngr. Sorin Ale- reşti, 1998
xandrescu, Matei Călinescu, Gelu Ionescu, Cornelia Zaciu, Glose = Mircea Zaciu, Glose, Cluj, 1970
Botez, George Gană şi Vlad Alexandrescu, prefeţe şi Zaciu, Lancea = Mircea Zaciu, Lancea lui Ahile, Bucu-
postfeţe Gelu Ionescu, Sorin Alexandrescu şi George reşti, 1980
Gană, Bucureşti, 1971–1990 Zaciu, Lecturi = Mircea Zaciu, Lecturi şi zile, Bucureşti,
Vianu, Scriitori români = Tudor Vianu, Scriitori români, 1975
I–III, îngr. Cornelia Botez, pref. Pompiliu Marcea, Zaciu, Masca = Mircea Zaciu, Masca geniului, Bucureşti,
Vianu, Studii = Tudor Vianu, Studii de literatură română, Zaciu, Ordinea = Mircea Zaciu, Ordinea şi aventura, Cluj,
Vintilescu, Istoria = Virgil Vintilescu, Istoria literaturii Zaciu, Viaticum = Mircea Zaciu, Viaticum, Bucureşti,
române, vol. II: Epoca modernă, Timișoara, 2011, 1983
vol. III: Epoca „Junimii”, Timișoara, 2008 Zaciu, O scenă, Transilvania = Mircea Zaciu, Ca o imensă
Vintilescu, Secvenţe = Virgil Vintilescu, Secvenţe literare. scenă, Transilvania …, Bucureşti, 1996
Repere literare bănăţene (1880–1917), Timişoara, Zaharia-Filipaş, Retorică = Elena Zaharia-Filipaş,
1987 Retorică şi semnificaţie, Bucureşti, 1993
XXXI
Zaharia-Filipaş, Studii = Elena Zaharia-Filipaş, Studii de AMI = Arborele memoriei. Antologia poeţilor de limbă
literatură feminină, Bucureşti, 2004 română din Israel, îngr. Radu Cârneci, pref. Roxana
Zalis, Aspecte = H. Zalis, Aspecte şi structuri neoroman- Sorescu, Bucureşti, 1997
tice, Bucureşti, 1971; ANB = „Analele Banatului”, Timișoara, 1928 ș.u.
Zalis, Estetica = H. Zalis, Estetica imperfecţiei. Contribu- AO = „Arhivele Olteniei”, Craiova, 1922 ș.u.
ţii la studiul naturalismului românesc, Timişoara, APF = „Apostrof”, Cluj-Napoca, 1990 ș.u.
1979 ARG = „Argeş”, Piteşti, 1966 ș.u.
Zalis, Scriitori = H. Zalis, Scriitori pelerini, Bucureşti, ASO = Antologia scriitorilor ocazionali, îngr. E. Lovi-
1973 nescu, București, 1941
Zalis, Tensiuni = H. Zalis, Tensiuni lirice contemporane, AST = „Astra”, Braşov, 1966 ș.u.
Bucureşti, 1975 ATN = „Ateneu”, Bacău, 1964 ș.u.
Zalis, Valori= H. Zalis, Valori de referință în critica și AUB = „Revista Universităţii «C. I. Parhon»”, Bucureşti,
istoria literară românească, București, 1991 1952 ș.u.; din 1956 „Analele Universităţii Bucureşti”
Zamfir, Cealaltă faţă = Mihai Zamfir, Cealaltă faţă a AUC = „Analele Universităţii din Craiova”, Craiova, 1972
prozei, Bucureşti, 1988; ed. Bucureşti, 2006 ș.u.
Zamfir, Panorama = Mihai Zamfir, Scurtă istorie. AUI = „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din
Panorama alternativă a literaturii române, I, Bucu- Iaşi”, Iaşi, 1955 ș.u.
reşti–Iaşi, 2012 AUT = „Analele Universităţii din Timişoara”, Timişoara,
Zamfir, Poemul = Mihai Zamfir, Poemul românesc în 1956 ș.u.; din 2000 „Analele Universității de Vest din
proză, Bucureşti, 1981 Timișoara”
Zamfir, Proza poetică = Mihai Zamfir, Proza poetică BOR = „Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, 1874 ș.u.
românească în secolul al XIX-lea, Bucureşti, 1971 BRLR = Bibliografia relațiilor literaturii române cu lite-
Zamfir, Secolul = Mihai Zamfir, Din secolul romantic, raturile străine în periodice. 1859–1918, I–III, Bucu-
Bucureşti, 1989 rești, 1980–1985; Bibliografia relațiilor literaturii
Zamfirescu, Istorie = Dan Zamfirescu, Istorie şi cultură, române cu literaturile străine în periodice. 1919–
I–II, Bucureşti, 2003 1944, I–X, București, 1997–2009
Zamfirescu, Studii = Dan Zamfirescu, Studii şi articole de BRM = Bibliografia românească modernă (1831–1918),
literatură română veche, Bucureşti, 1967 I–IV, Bucureşti, 1984–1996
Zamfirescu, Căutarea = Vasile Dem. Zamfirescu, În BRV = Bibliografia românească veche. 1508–1830, I–IV,
căutarea sinelui, Bucureşti, 1994 întocmită de Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simo-
Zarifopol, Eseuri = Paul Zarifopol, Eseuri, I–II, îngr. Al. nescu, Bucureşti, 1903–1944
Săndulescu şi Radu Săndulescu, pref. Al. Săndu- BSS = „Buletinul Societății Scriitorilor Români”, Bucu-
lescu, Bucureşti, 1988 rești, 1916 ș.u.
Zarifopol, Pagini = Paul Zarifopol, Pagini de critică, îngr. BUC = „Buletinul cărții”, București, 1923 ș.u.
şi postfaţă Al. Săndulescu, Bucureşti, 1984 BVS = „Buna Vestire”, București, 1837 ș.u.
Zarifopol, Pentru arta lit. = Paul Zarifopol, Pentru arta CAP = „Capitala”, Bucureşti, 1936 ș.u.
literară, I–II, îngr. şi introd. Al. Săndulescu, Bucu- CC = „Caiete critice”, Bucureşti, 1982 ș.u.
reşti, 1971 CEL = „Cercetări literare”, Bucureşti, 1934 ș.u.
CF = „Contrafort”, Chișinău, 1994 ș.u.
B. ARHIVE, PERIODICE, CULEGERI, ANTOLOGII CFL = „Cercetări folclorice”, Bucureşti, 1947.
CGM = „Cuget moldovenesc”, Bălţi, Iaşi, 1932 ș.u.
AA = „Ardealul”, Bucureşti, 1941 ș.u.
AAF = „Anuarul Arhivei de Folclor”, Cluj, 1932 ş. u; din CHRM = Chrestomaţie română, I–II, îngr. M. Gaster,
1980 „Anuarul de folclor”; din 1991 „Anuarul Arhivei Leipzig–Bucureşti, 1891
de Folclor” CI = „Cercetări istorice”, Iaşi, 1925 ș.u.
AAR = „Analele Societăţii Academice Române”, Bucureşti, CIL = Contribuţii de istoria limbii române literare în
1867 ș.u.; din 1879 „Analele Academiei Române” secolul al XIX-lea, I–III, publ. Tudor Vianu, Bucu-
AC = „Academica”, Bucureşti, 1990 ș.u. reşti, 1956–1962
ADLTR = Arhiva Dicţionarului literaturii române. 1900– CL = „Convorbiri literare”, Iaşi, Bucureşti, 1867 ș.u.; Iaşi,
1950, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, 1970 ș.u.
Iaşi CLG = „Cercetări de lingvistică”, Cluj, 1956 ș.u.
ADV = „Adevărul”, Bucureşti, 1888 ș.u.; 1990 ș.u. CLI = „Cuvântul liber”, București, 1919 ș.u.
ADZ = „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”, CLT = „Cultura”, Bucureşti, 2004 ș.u.
București, 1993 ș.u. CML = „Curentul magazin”, Bucureşti, 1939 ș.u.; din
AFT = „Amfiteatru”, Bucureşti, 1966 ș.u. 1940 „Curentul magazin literar”; din 1941 „Curentul
AIN = „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, Cluj, literar”
1921 ș.u. CN = „Contimporanul”, București, 1922 ș.u.
AIX = „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A.D. CNP = „Contrapunct”, Bucureşti, 1990 ș.u.
Xenopol»”, Iaşi, 1964 ș.u. CNT = „Contemporanul”, Bucureşti, 1946 ș.u.; din 1990
ALA = „Adevărul literar şi artistic”, Bucureşti, 1920 ș.u.; „Contemporanul – Ideea europeană”
1990 ș.u. CPL = Cărţile populare în literatura românească, I–II,
ALIL = „Studii şi cercetări ştiinţifice”, filologie, Iaşi, 1950 îngr. şi introd. I. C. Chiţimia şi Dan Simonescu,
ș.u.; din 1965 „Anuar de lingvistică şi istorie literară” Bucureşti, 1963
ALR = Saşa Pană, Antologia literaturii române de avan- CPV = Cronici şi povestiri româneşti versificate (sec. XVII–
gardă, pref. Matei Călinescu, Bucureşti, 1969 XVIII), îngr. şi introd. Dan Simonescu, Bucureşti,
AMET = „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, 1967
Cluj, 1958 ș.u. CRC = „Cronica”, Iaşi, 1966 ș.u.
XXXII
CRE = „Curentul”, Bucureşti, 1928 ș.u. GR = „Gând românesc”, Cluj, 1933 ș.u.
CREL = „Cahiers roumains d’études littéraires”, Bucu- GT = „Gazeta de Transilvania”, Braşov, 1938 ș.u.
reşti, 1973 ș.u. HT = „A Hét”, Bucureşti, 1970 ș.u.
CTC = „Cele trei Crişuri”, Oradea, Bucureşti, 1920; IB = Lui Ion Bianu. Amintire, București, 1916
Oradea, 1990 ș.u. IGZ = „Igaz Szó”, Târgu Mureş, 1953 ș.u.
CU = „Cuvântul”, Bucureşti, 1924 ş. u; București, 1990 ș.u. IIŞ = „Însemnări ieşene”, Iaşi, 1936 ș.u.; 2004 ș.u.
CVC = „Convorbiri”, Bucureşti, 1907; din 1908 „Convor- IL = „Iaşul literar”, Iaşi, 1955 ș.u.
biri critice” JL = „Jurnalul literar”, Iaşi, 1939; Bucureşti, 1947 ș.u.; 1990 ș.u.
CZ = „Cosinzeana”, Orăştie, 1911 ș.u. KOR = „Korunk”, Cluj, 1926 ș.u.; 1957 ș.u.
D = „Datina”, Turnu Severin, 1920 ș.u. KR = „Karpatenrundschau”, Brașov, 1958 ș.u.
DAA = „Dacia”, București, 1941 ș.u. L = „Literatorul”, Bucureşti, 1880 ș.u.; 1991 ș.u.
DCL = Documente literare, I–II, îngr. Gh. Cardaş, Bucu- LA = „Literatura şi arta”, Chişinău, 1977 ș.u.
reşti, 1971–1973 LAI = „Litere, arte & idei”, supliment al ziarului „Cotidia-
DCM = Documente, vol. I, îngr. Gh. Ungureanu, D. nul”, Bucureşti, 1991 ș.u.
Ivănescu şi Virginia Isac, Bucureşti, 1973, vol. II: LAR = „Literatură şi artă română”, Bucureşti, 1896 ș.u.
Documente din arhive ieşene, Bucureşti, 1976 LCF = „Luceafărul”, Bucureşti, 1958 ș.u.; din 2009 „Lucea-
DCS = De ce scrieţi? Anchete literare din anii ’30, îngr. fărul de dimineață”
Gheorghe Hrimiuc-Toporaş şi Victor Durnea, pref. LL = „Limbă şi literatură”, Bucureşti, 1955 ș.u.
Victor Durnea, Iaşi, 1999 LR = „Limba română”, Bucureşti, 1952 ș.u.
DEP = „Dreptatea”, Bucureşti, 1927 ș.u.; 1944 ș.u.; 1990 LRC = „Limba română”, Chișinău, 1991 ș.u.
ș.u. LRM = Literatura română medievală, coordonator şi
DFC = De la N. Filimon la G. Călinescu. Studii de soci- pref. Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 2003
ologie a romanului românesc, introd. Paul Cornea, LRP = Literatura română postbelică. Integrări, valori-
Bucureşti, 1982 ficări, reconsiderări, coordonator Mihail Dolgan,
DIF = Din istoria filosofiei în România, I–III, București, Chişinău, 1998
1955–1960 LRV = Literatura română veche (1402–1647), I–II, îngr.
DIPR = Din istoria pedagogiei românești, I–IV, București, şi introd. G. Mihăilă şi Dan Zamfirescu, Bucureşti,
1956–1960 1971
DL = „Dacia literară”, Iaşi, 1840; 1990 ș.u. LU = „Luceafărul”, Budapesta, Sibiu, Bucureşti, 1902 ș.u.;
DM = „Dilema”, București, 1993 ș.u.; din 2004 „Dilema Sibiu, 1941 ș.u.
veche” LUP = „Lupta”, Iași, București, 1884 ș.u.
DML = Documente şi manuscrise literare, vol. I–II, publ. Paul LUT = „Lupta”, București, 1921 ș.u.
Cornea şi Elena Piru, pref. Al. Dima, Bucureşti, 1967– MA = „Mitropolia Ardealului”, Sibiu, 1956 ș.u.
1969, vol. III, publ. Paul Cornea, Elena Piru, Roxana MB = „Mitropolia Banatului”, Timişoara, 1951 ș.u.
Sorescu, introd. Paul Cornea, Bucureşti, 1976, vol. IV–V, MCF = „Memoriile Comisiei de Folclor”, Bucureşti, 1987
publ. Paul Cornea, Andrei Nestorescu, Petre Costi- ș.u.
nescu, pref. Paul Cornea, Bucureşti, 1981–1986, vol. VI, ME = „Buletinul «Mihai Eminescu»”, Cernăuți, Piatra
publ. şi pref. Andrei Nestorescu, Bucureşti, 1993 Neamț, Râmnicu Vâlcea, 1930 ș.u.
DMN = „Dimineaţa”, Bucureşti, 1904 ș.u. MLI = „Minerva literară ilustrată”, București, 1909 ș.u.
DMT = „Dilemateca”, București, 2006 ș.u. MM = „Mitropolia Moldovei”, Iaşi, 1925 ș.u.
DR = „Dacoromania”, Cluj, 1920 ș.u.; Cluj–Napoca, 1994 ș.u. MMN = „Meşterul Manole”, Bucureşti, 1939 ș.u.
DRI = Aurel Sasu, Mariana Vartic, Dramaturgia româ- MO = „Mitropolia Olteniei”, Râmnicu Vâlcea, 1950 ș.u.
nească în interviuri, I–V, Bucureşti, 1995–1997 MOM = „Le Moment”, Bucureşti, 1935 ș.u.
DRO = „Dacoromania”, Freiburg, 1973 ș.u. MOT = „Momentul”, București, 1945 ș.u.
E = „Euphorion”, Sibiu, 1990 ș.u. MS = „Manuscriptum”, Bucureşti, 1970 ș.u.
ECD = „Echidistanţe”, Iaşi, 1991 ș.u. NL = „Neue Literatur”, Timișoara–București, 1956 ș.u.
ECH = „Echinox”, Cluj, 1969 ș.u. NRL = „Neamul românesc literar”, Vălenii de Munte, 1908 ș.u.
EL = „Előre”, Bucureşti, 1953 ș.u. NRR = „Noua revistă română”, Bucureşti, 1900 ș.u.
F = „Familia”, Pesta, Oradea, 1865 ș.u.; Oradea, 1926 ș.u.; NW = „Neuer Weg”, București, 1949 ș.u. (din 1993 supli-
1934 ș.u.; 1944 ș.u.; 1965 ș.u. ment al ziarului „Allgemeine Deutsche Zeitung für
FCI = „Facla literară”, Bucureşti, 1923 ș.u. Rumänien”)
FCL = „Facla”, Bucureşti, 1910 ș.u. NYRK = „Nyelv-és Irodalomtudományi közlomények”,
FDZ = „Foaia diecezană”, Caransebeș, 1886 ș.u. Cluj, 1957 ș.u.
FF = „Făt-Frumos”, Cernăuți, Suceava, Râmnicu Vâlcea, O = „Scrisul bănăţean”, Timişoara, 1949 ș.u.; din 1964
1926 ș.u. „Orizont”
FK = „Filológiay Közlöny”, Cluj, 1961 ș.u. OC = „Observator cultural”, Bucureşti, 2000 ș.u.
FLC = „Flacăra”, Bucureşti, 1948 ș.u. ORT = „Orizont”, Bucureşti, 1944 ș.u.; în 1947 „Revista
FLR = „Flacăra”, Bucureşti, 1911 ș.u. literară”
FMIL = „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, Brașov, PAU = Poeţii şi prozatorii Ardealului până la Unire (1800–
1838 ș.u. 1918), îngr. şi introd. Gh. Cardaş, Bucureşti, 1936
FON = „Foaia noastră”, Budapesta, 1957 ș.u. PBU = Poeţii şi prozatorii Basarabiei până la Unire (1812–
FRZ = „Frize”, Brașov, 1934 ș.u. 1918), îngr. şi introd. Gh. Cardaş, Bucureşti, 1937
G = „Gândirea”, Cluj, Bucureşti, 1921 ș.u. PE = „Presa”, București, 1939 ș.u.
GBV = „Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, 1918 ș.u.; București, PIL = „Prietenii istoriei literare”, Bucureşti, 1931 ș.u.
Cernăuți, 1994 ș.u. PL = „Preocupări literare”, Bucureşti, 1936 ș.u.
GL = „Gazeta literară”, Bucureşti, 1954 ș.u. PLI = „Pagini literare”, Turda, 1934 ș.u.
XXXIII
PND = Primii noştri dramaturgi, îngr. Al. Niculescu, SCIA = „Studii şi cercetări de istoria artei”, Bucureşti,
introd. Florin Tornea, Bucureşti, 1960 1954 ș.u.
POS = Poeţi de la „Sămănătorul”, îngr. Petru Homo- SCL = „Studii şi cercetări lingvistice”, Bucureşti, 1950 ș.u.
ceanul, pref. Al. Piru, Bucureşti, 1978 SDC = „Suplimentul de cultură”, Iași, 2004 ș.u.
PPR = Publicațiile periodice românești, introd. Ioan SDIR = Studii și documente cu privire la istoria români-
Bianu, t. I–IV, București, 1913–2003, t. V, partea 1–2, lor, I–XXV, publ. N. Iorga, București, 1901–1913
București, 2009–2012 SDL = Studii şi documente literare, vol. I, publ. I. E.
PRA = Marin Mincu, Poezia română actuală, I–III, Con- Torouţiu şi Gh. Cardaş, vol. II–XIII, publ. I. E.
stanţa, 1998–1999 Torouţiu, Bucureşti, 1931–1946
PRL = „Propilee literare”, 1926 ș.u. SDM = „Societatea de mâine”, Bucureşti, 1924 ș.u.
PRP = Constantin Abăluţă, Poezia română după prolet- SE = „Seara”, București, 1937 ș.u.
cultism, vol.I–II, cuvânt înainte Eugen Negrici, pref. SI = „Studii italiene”, Bucureşti, 1934 ș.u.
edit., Constanţa, 2000 SIL = Studii de istorie a literaturii române. De la C.
PRR = Pionierii romanului românesc, îngr. şi pref. Şt. A. Rosetti la G. Călinescu, coordonator Ovidiu
Cazimir, Bucureşti, 1962 Papadima, Bucureşti, 1968
PRS = „Presa”, Craiova, 1930 ș.u.; din 1934 „Presa Olteniei” SILF = „Studii de istorie literară şi folclor”, Cluj, 1951 ș.u.
PRV = „Porunca vremii”, București, 1932 ș.u. SILL = Studii de istoria limbii române literare. Secolul
PSS = „Poesis”, Satu Mare, 1990 ș.u. XIX, I–II, Bucureşti, 1969
R = „Ramuri”, Craiova, 1905 ș.u.; 1964 ș.u. SL = „Studii literare”, Cluj, Sibiu, 1942 ș.u.
RA = „Revista arhivelor”, Bucureşti, 1924 ș.u. SLAST = „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tinere-
RAZ = „Raza literară”, București, 1932 ș.u. tului»„, Bucureşti, 1981 ș.u.
RC = „Revista clasică”, Bucureşti, 1910 ș.u. SLC = Studii de literatură comparată, Bucureşti, 1968
RCM = „Revista cultului mozaic”, Bucureşti, 1956 ș.u.; SLF = Studii de limbă literară şi filologie, I–III, Bucureşti,
din 1995 „Realitatea evreiască” 1969–1974
RCR = „Revista Cercului Literar”, Sibiu, 1945. SLS = Studii de limbă şi stil, îngr. G. I. Tohăneanu şi Sergiu
REF = „Revista de folclor”, Bucureşti, 1956 ș.u.; din 1964 Drincu, Timişoara, 1968
„Revista de etnografie şi folclor” SLU = „Studii de literatură universală”, Bucureşti, 1956 ș.u.
REVR = „Revue roumaine”, Bucureşti, 1946 ș.u. SPM = „Săptămâna culturală a Capitalei”, Bucureşti,
RFR = „Revista Fundaţiilor Regale”, Bucureşti, 1934 ș.u. 1962 ș.u.
RI = „Revista istorică”, Vălenii de Munte, Bucureşti, Iaşi, SPS = Studii de poetică şi stilistică, îngr. Tudor Vianu, Al.
1915 ș.u. Rosetti şi Mihai Pop, Bucureşti, 1966
RIAF = „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, ST = „Steaua”, Cluj, 1954 ș.u.
Bucureşti, 1882 ș.u. STD = „Studii. Revistă de istorie”, Bucureşti, 1948 ș.u.; din
RIR = „Revista istorică română”, Bucureşti, 1931 ș.u. 1974 „Revista de istorie”
RITL = „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”, STRS = Structuri tematice şi retorico-stilistice în roman-
Bucureşti, 1952 ș.u.; din 1964 „Revista de istorie şi tismul românesc (1830–1870), îngr. şi introd. Paul
teorie literară” Cornea, Bucureşti, 1976
RL = „România literară”, Bucureşti, 1968 ș.u. SUB = „Buletinul Universităţilor «V. Babeş» şi «Bolyai»„,
RLRO = Reviste literare româneşti din ultimele decenii ale Cluj, 1956 ș.u.; din 1959 „Studia Universitatis
secolului al XIX-lea, îngr. Ovidiu Papadima, Bucu- «Babeş–Bolyai»„
reşti, 1974 SV = „Südostdeutsche Vierteljahresblätter”, München,
RLSL = „Limba şi literatura moldovenească”, Chişinău, 1958 1958 ș.u.
ș.u.; din 1989 „Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”; SXX = „Secolul 20”, Bucureşti, 1957 ș.u.; din 2000 „Secolul 21”
din 2009 „Philologia” SZ = „Südostdeutsche Zeitung”, München, 1945 ș.u.
RMB = „România liberă”, Bucureşti, 1943 ș.u. T = „Transilvania”, Braşov, Sibiu, 1868 ș.u.; Sibiu, 1972 ș.u.
RML = „România literară”, Bucureşti, 1939 ș.u. TBR = „Tribuna României”, Bucureşti, 1972 ș.u.
RMZ = „Revista muzeelor”, Bucureşti, 1964 ș.u. TF = Temelii folclorice și orizont european în literatura
RP = „Rampa”, Bucureşti, 1911 ș.u.; din 1915 „Rampa română, îngr. Ovidiu Papadima, București, 1971
nouă ilustrată” TIA = „Tribuna”, Cluj, Braşov, 1937 ș.u.
RR = „Revista română”, Iaşi, 1995 ș.u. TIL = „Timpul”, Bucureşti, 1937 ș.u.
RRI = Aurel Sasu, Mariana Vartic, Romanul românesc în TM = „Timpul”, București, 1876 ș.u.
interviuri, vol. I–IV, Bucureşti, 1985–1991 TMS = „Tomis”, Constanţa, 1966 ș.u.
RSE = „Revue des études sud-est européennes”, Bucu- TP = „Timpul”, Iaşi, 1990 ș.u.
reşti, 1963 ș.u. TR = „Tribuna”, Sibiu, 1884 ș.u.; Cluj, 1957 ș.u.
RSL = „Romanoslavica”, Bucureşti, 1953 ș.u. TTR = „Teatrul”, Bucureşti, 1956 ș.u.; din 1990 „Teatrul azi”
RVM = „Revista vremii”, Galați, 1934 ș.u. ȚA = „Țara noastră”, Sibiu, Cluj, 1907 ș.u.
RVS = „Revista scriitoarei”, Bucureşti, 1926 ș.u.; din 1929 U = „Universul”, București, 1884 ș.u.
„Revista scriitoarelor şi scriitorilor români” UR = „Unirea”, Blaj, 1891 ș.u.; Alba Iulia, 1968 ș.u.
RVTR = Reviste literare româneşti din secolul al XIX-lea, UTK = „Utunk”, Cluj, 1946 ș.u.
îngr. şi pref. Paul Cornea, Bucureşti, 1970 UVPA = Un veac de poezie aromână, îngr. Hristu Cândro-
RVVR = „Revista vremii”, București, 1921 ș.u. veanu şi Kira Iorgoveanu, introd. Hristu Cândro-
SBR = „Sburătorul”, Bucureşti, 1919 ș.u. veanu, Bucureşti, 1985
SBZ =„Siebenbürgische Zeitung”, München, 1950 ș.u. UVR = „Universul literar”, Bucureşti, 1888 ș.u.
SC = „Studii clasice”, Bucureşti, 1959 ș.u. VAA = „Viaţa”, Bucureşti, 1941 ș.u.
SCB = „Studii şi cercetări de bibliologie”, Bucureşti, 1955 ș.u. VAN = „Vieaţa nouă”, Bucureşti, 1905 ș.u.
SCD = „Studii şi cercetări de documentare şi bibliologie”, VBA = „Viaţa Basarabiei”, Bucureşti, 1932 ș.u.; Chişinău,
Bucureşti, 1964 ș.u. 2002 ș.u.
VK = „Volk und Kultur”, București, 1956–1993 VSD = De la Varlaam la Sadoveanu (Studii despre limba şi
VL = „Viaţa literară”, Bucureşti, 1926 ș.u. stilul scriitorilor), Bucureşti, 1958
VLT = „Viaţa literară”, Bucureşti, 1906; din 1907 „Viaţa VST = „Viaţa studenţească”, Bucureşti, 1956 ș.u.
literară şi artistică” VTRA = „Vatra”, Târgu Mureş, 1971 ș.u.
VR = „Viaţa românească”, Iaşi, 1906 ș.u.; Bucureşti, 1930 ZGR = „Zeitschrift der Germanisten Rumäniens”, Bucu-
ș.u.; 1948 ș.u. rești, 1992 ș.u.
VRA = „Vremea”, Bucureşti, 1928 ș.u. ZSL = „Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde”,
VRP = „Versuri”, „Versuri şi proză”, Iaşi, 1911 ș.u. Gundelsheim, 1978 ș.u.
VS = „Vestul”, Timişoara, 1930 ș.u.
TACCIU, Elena‑Esther (6.XII.1933, Fălticeni), critic vocația pentru eseu, T. plonjează în literatura uni-
și istoric literar, poetă. Este fiica Merei Rosenberg versală, derivând „universalitatea romantismului
(n. Stashun), absolventă a Conservatorului din Ber- românesc din trăsăturile sale distinctive”. În acest
lin, și a medicului Solomon Rosenberg. Face primii scop alege șase mituri romantice: îngerul căzut,
ani de școală în Rusia (Tașkent și Harkov) și la Cer- strigoiul, melancolia, ruinele și domul, curgerea
năuți, iar cursurile secundare le urmează la Liceul timpului și iubita moartă, ale căror ipostaze filoso-
Teoretic de Fete nr. 1 (fosta Școală Centrală) din Bu- fico-literare și semnificații sunt comentate istoric
curești (1948–1952), unde va fi și studentă la Facul- și comparatist, cu unele trimiteri complementare
tatea de Filologie, secția de limba și literatura româ- la artele plastice. Se învederează astfel, de fiecare
nă (1955–1960). Lucrase în răstimp ca redactor la dată, organicitatea romantismului românesc, ele-
Editura Tineretului și la Editura pentru Literatură mentele care îl deosebesc și cele care îl plasează în
(1953–1955). După absolvirea facultății este angaja- sistemul aparent contradictoriu al contextului eu-
tă la Casa Regională de Artă Populară din Constanța ropean. Racordarea romantismului românesc la
(1961–1962), ulterior fiind învățătoare, bibliotecară coordonatele universale se înfăptuiește prin rațio-
și profesoară suplinitoare la liceul bucureștean namente maleabile care înseriază un material apre-
unde fusese elevă. Titularizată la Catedra de limba ciabil. Studierea temei continuă în Aventura lui
și literatura română a Liceului „Dimitrie Cantemir” George Gordon Byron (1977), T. urmărind să lămu-
în 1971, se transferă peste trei ani la Grupul Școlar rească nașterea unui mit european și răspândirea
Electronica din București. Obține titlul de doctor în lui în Principatele Române. Cu modelul în cercetă-
filologie în 1974 cu teza Mituri romantice în poezia rile lui Lucien Goldmann, Erwin Panofsky ș.a., se
românească a secolului al XIX-lea. Din 1978 este se- explicitează cu ajutorul criticii genetice, psihobio-
cretar pentru România al Comitetului Internațional grafice și sociologice impulsuri și împrejurări re-
„Byron”. Pensionară a Uniunii Scriitorilor din 1982, ceptoare, sunt interpretate imaginile la nivelul fe-
emigrează în 1990 în Israel. După ce, în 1960, sub nomenologiei literare, ceea ce reprezintă un itine-
semnătura Cristina Lucian, debutase cu versuri la rar firesc de la cauză la efect. Investigând și de
„Flacăra”, va mai colabora cu studii și articole de această dată o serie de motive mai importante, T.
istorie literară, eseuri și versuri în „Limbă și litera- le ordonează istorist și le discută din perspectivă
tură”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Steaua”, estetică, subliniază convergența deosebirilor față
„Luceafărul”, „Ramuri”, „Viața românească”, „Caiete de modelul inițial, modificările produse prin îmbo-
critice”, „Revista cultului mozaic” ș.a., iar în Israel la gățirea sau reducția semnificațiilor. O notabilă
„Viața noastră”, „Ultima oră”, „Facla”, „Revista mea”, schimbare a abordării atestă studiul Trei poeți
„Minimum”, unde deține o rubrică de astrologie, preeminescieni (1978), deși finalitatea investigării
„Orient Expres” ș.a. Prima carte, Mitologie roman- rămâne aceeași. Îngustând aria comparatistă în fa-
tică apare în 1973. În Israel dă la tipar culegerea voarea expunerii istorico-literare, T. analizează
Umbra copacului (1994), cuprinzând poeme proprii ipostazele care anticipează poetica începuturilor
pătrunse de mistica iudaică, de tragismul istoriei și eminesciene, autorii avuți în vedere fiind Cezar
realității evreiești, precum și traduceri din poezia lui Bolliac, Ioan Catina și Al. Sihleanu. În reveria în stil
Hayim Nahman Bialik, Jehuda Amihai, Boris Paster- bachelardian Eminescu. Poezia elementelor (1979)
nak, Osip Mandelștam. În 1982 i s-a acordat Premiul interpretarea, îndeosebi a postumelor de tinerețe,
pentru critică al Uniunii Scriitorilor, iar în 1993, în demontează simbolurile și redefinește elementele
Israel, a fost distinsă cu Premiul „Sara și Haim primordiale din care s-au înălțat marile edificii ima-
Ianculovici”. gistice eminesciene, indicând precumpănirea hto-
Cantonate exclusiv în perimetrul romantismu- nicului. Considerațiile rotunjesc exegezele anteri-
lui, preocupările pe care le are T. tind să definească oare asupra romantismului proiectat în universal.
particularitățile spațiului cultural autohton, inte- Același rezultat integrator îl vor avea și cele trei
grat, organic și fenomenologic, curentului euro- volume ale cercetării de anvergură Romantismul
pean. Abordarea interdisciplinară și comparată românesc (1982–1987), „un studiu al arhetipurilor”,
individualizează concepția și metoda de lucru încă cum precizează subtitlul, în care spațiul literaturii
de la primul volum, Mitologie romantică. Dată fiind române moderne este văzut ca o „lume romantică”,
Tacoi Dicționarul general al literaturii române 4
cu „eroi” naționali și modele autohtone și univer- o explozie de jocuri verbale, unele amintind, prin
sale într-o paradigmă generatoare de orientări fe- verva lor, de „poemele orale” ale lui Nichita Stă-
cunde până în contemporaneitate. nescu. Poeta mizează pe efectele sonore, incantato-
SCRIERI: Mitologie romantică, București, 1973; Aventura rii ale limbajului, pe variația registrului (popular,
lui George Gordon Byron, București, 1977; Trei poeți arhaic, regional). „Ierugile” ei sunt mai ales poeme
preeminescieni, București, 1978; Eminescu. Poezia elemen- de dragoste, ce reiau cu grație specii populare pre-
telor, București, 1979; Romantismul românesc. Un studiu cum ruga, descântecul, incantația, colindul: „Patru
al arhetipurilor, I–III, București, 1982–1987; Umbra copa-
vulturi trecători/ Peste nouri de ninsori.// Dalajun
cului, Tel Aviv, 1994; Destinul poetului, București, 1996;
Stele regale (Portrete astrologice), București, 1997. Tradu‑
de trei rădine,/ Îndoiți, fără tulpine,/ Mor tufanii în
ceri: Franck Geerk, Frumoasa Petra, București, 1988; San- uimire,/ Pe genunchi de coviltire./ Dalajun, colind,
du David, Timp fără trup, pref. trad., București, 2003 (în Le-roi,/ Dau de știre câte doi,/ Cu frânghii și cu ciu-
colaborare cu Sebastian Costin). perci/ La ferestrele de melci” (Ierugă la dalajun).
Repere bibliografice: Piru, Reflexe, 155–159; Ulici, Prima Versurile din Epitaf pentru iarbă (1972) se plasează
verba, I, 248–249; Ștefan Cazimir, „Trei poeți preeminesci- sub o zodie întunecată, sub care poeta va rămâne,
eni”, LCF, 1978, 15; Doina Uricariu, [Elena-Esther Tacciu], marcată pentru totdeauna de pierderea, la numai
LCF, 1978, 15, 1979, 29; Valeriu Cristea, Creație și influență, optsprezece ani, a fiului, Cătălin Bursaci. Schimbă-
RL, 1978, 20; Șerban Cioculescu, O interpretare a posturile sunt relevante: un stil solemn, ermetic, mai li-
melor lui Eminescu, RL, 1979, 35; Ilie Guțan, Un eseu fe-
vresc, amintind de maniera lui Emil Botta (Regina
nomenologic despre Eminescu, T, 1979, 10; V. Fanache,
„Romantismul românesc”, ST, 1982, 12; Mircea Scarlat,
Nofret, Mască pentru Casandra, A nu fi Julieta), po-
„Romantismul românesc”, RL, 1985, 37; Ioana Em. eme sumbre, peste care parcă plutește un abur rău
Petrescu, „Romantismul românesc”, VTRA, 1985, 12; Gri- și care se învârtesc în cerc în jurul aceleiași stări: su-
gurcu, Peisaj, I, 256–265; Solo Har, Generația confruntări- ferința provocată de o pierdere-absență nenumită.
lor, Tel Aviv, 1994, 288–292; Velea, Universaliști, 262–268; Poate cel mai bun volum de versuri al său, Gențiane
Cristofor, Ţara Sfântă, I, 211–217; Dicț. scriit. rom., IV, (1979), impresionează prin ritmul halucinant, intens
494–495; Aczél, Scriitori rom. Israel, 157–159. S.V. ori, dimpotrivă, somnolent, al confesiunii, prin re-
TACOI, Cristina (8.VI.1933, Plenița, j. Dolj – găsirea (parțială) a unei inocențe a emoției. Poeziile,
27.IV.2010, Craiova), poetă, prozatoare. Este fiica majoritatea mai scurte – elegii, „prevestiri”, „inscrip-
Elenei Tacoi (n. Iancu) și a lui Constantin Tacoi, în- ții” ori „amurguri” –, alcătuiesc un fel de jurnal de
vățători. Urmează clasele primare în localitatea na- emoții și imagini fulgurante, în care se citește, printre
tală (1939–1943), apoi Liceul „Elena Cuza” din rânduri, aceeași dramă a pierderii fiului: „Acești bul-
Craiova (1943–1951). Este absolventă a Institutului bi sângerii/ trandafirii/ nu mai știu să înflorească/
de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” pe pământul de ape sticlind/ Aud cum cresc lichenii/
din București (1955). Profesează la Teatrul de Stat în ochiul oglinzilor negre/ și-n încăperea strâmtă
din Oradea (1955–1959), apoi la Teatrul „C.I. Notta- unde m-am întors/ văd cum se prelinge pe ziduri/
ra” din Capitală. După debutul, cu poezie, în 1947, vorbire străveche,/ nevindecatele răni/ de pe trupul
la „Revista noastră”, editată de liceul la care era ele- leprosului// Cu fața spre asfințit/ în singurătate/ lu-
vă, publică în 1966 la „Ramuri”. E prezentă și în „Lu- nec/ cu treptele casei/ în mlaștinile zămislitoare/ de
ceafărul”, „Amfiteatru”, „Gazeta literară”, „Familia”, putredă frăgezime” (Al patrulea amurg). În Anotim-
„Viața românească”, „România literară”, „Tribuna” puri (1983; Premiul Asociației Scriitorilor din Bucu-
ș.a. rești) întoarcerea la copilărie și la lumea satului (casa
Așezare de lucruri o înscrie pe T. pe o orbită ne- natală, părinții, natura) aduce un suflu proaspăt, mai
oromantică postblagiană, cu câteva exuberanțe in- ales la nivelul limbajului, întors acum spre graiul re-
genue în care se simte influența tânărului Nichita gional (oltenesc), plin de sevă și pitoresc. În general
Stănescu, ca în Amețit vibrează timpul. Universul se cu un discurs poetic mai puțin confesiv, mai descrip-
circumscrie în genere satului (tiparul versificației e, tiv, volumul conține și câteva poeme-reverii remar-
de altfel, de sorginte folclorică), iar motivele aparțin cabile, în care T. transcrie, cu maximă simplitate,
unei singure sfere semantice: destrămare, pierdere, visele cu fiul său (Totdeauna viu! sau Reverie). În fine,
trecere. O notă personală găsește T. în Ierugi (1969), Prințul chiparos (1997) cuprinde „colinde” în memo-
unde, folosindu-se tot de surse folclorice, provoacă ria fiului, în stilul popular pe care T. și l-a asumat, și
5 Dicționarul general al literaturii române Tafrali
un ciclu „cult” de poeme confesive (Prințul chipa- clipei”, ST, 1993, 8–9; Dicț. scriit. rom., IV, 495–497; Firan,
ros), care trădează aceeași suferință și dorința de a Profiluri, II, 283–284; Geo Vasile, Mater dolorosa, RL,
retrăi, într-un prezent imaginar, trecutul pierdut: 2004, 25. R.D.
„Jocul părea fără sfârșit/ aerul în nemișcare/ o navă
TACU, Constantin (15.I.1926, Livezi, Grecia –
transparentă/ este orașul străin/ în zbor planat ne
22.I.2001, Paris), editor, jurnalist. Familia lui T. vine
purta.// Cu eșarfa dăruită de tine/ cândva într-o
din Grecia în România în 1932. Este elev la Liceul
gară/ astăzi, alte mâini mă sugrumă/ și nu mă pot
„Mihai Viteazul” din București, pe care îl va absolvi
întoarce/ în vremea jocului tău” (Menuet). Ca pro-
în 1946. Începe studiile universitare la Facultatea
zatoare, T. publică mai întâi povestiri în culegerile
de Litere și Filosofie din Capitală, dar le va conti-
Câmpia pierdută (1978) și Călătorie în absență
nua, după 1947, când părăsește țara trecând clan-
(1987), cu infiltrații fantastice, realiste ori poetice.
destin frontiera, la École des Langues Orientales și
„Romanul epistolar” în cinci volume Plâng, iubite
la École des Hautes Études din Paris. Puțin prezent
prinț (2001–2002) se compune din documente per-
în presa exilului românesc (va semna Constantin
sonale, dar și din tăieturi de ziare (mai ales după
Tacou), între 1947 și 1956 a fost coeditor al revistei
1991, când atenția se îndreaptă și spre zona politică
„Des Quatre vents”. Un timp a fost asistentul lui
și socială), fragmente de jurnal, cronici și schițe de
Georges Dumézil, iar între 1956 și 1972 a lucrat în
portret, amintiri și fotografii, circumscriind, într-un
cadrul serviciului de presă parizian al ONU. Con-
jurnal-fluviu, teritoriul dramei unei artiste și mame.
tactul cu literatura română e păstrat prin inițiativele
Încă două volume, cel de teatru poetic, Elegie pentru
de la Éditions de l’Herne, unde din 1976 a devenit
Hesperara (2001), și jurnalul Clipe și nopți (2002),
președinte-director general. Preluând instituția,
conceput ca o scrisoare către fiu, vorbesc, în maniere
inițiază programe de editare, colecții noi etc. În
diferite, despre aceeași tragedie, aici revelându-se
1978 coordonează numărul 33 din „Cahiers de
poate cel mai bine traseul parcurs de T.: de la artista
l’Herne”, consacrat lui Mircea Eliade, reluat în vo-
angoasată și obsedată de ea însăși la mama me-
lum în 1987. Sumarul acestui număr este conceput
tamorfozată prin suferință, întoarsă tardiv și imagi-
monografic, cu accentul pus asupra activității lui
nar spre un „tu” absent.
Eliade ca istoric al religiilor. Scriitorul propriu-zis
SCRIERI: Așezare de lucruri, București, 1968; Ierugi, Bu- este văzut numai prin prisma literaturii sale fantas-
curești, 1969; Hesperara, pref. Emil Botta, București, 1971;
tice. Colaborează personalități ale culturii franceze,
ed. 2, București, 2003; Epitaf pentru iarbă, București, 1972;
Câmpia pierdută, București, 1978; Gențiane, București, de la Georges Dumézil și Gilbert Durand la Charles
1979; Multcălătoare/ Preatrecătoare, București, 1981; Ano- Long, Michel Meslin și Paul Ricoeur. Dintre români
timpuri, București, 1983; Plâng, iubite prinț, București, sunt de amintit Emil Cioran, Eugen Ionescu, Al.
1984; Călătorie în absență, București, 1987; Fascinația Rosetti, Constantin Noica, Sergiu Al-George, Ioan
clipei, București, 1991; Prințul chiparos, cu desene de Petru Culianu, Matei Călinescu și Ion Bălu. Volumul
Cătălin Bursaci, București, 1997; Plâng, iubite prinț, I–V, rămâne unul de referință pentru bibliografia lui
București, 2000–2001; Elegie pentru Hesperara, postfață Mircea Eliade. În perioada directoratului la Éditions
Ana Blandiana, București, 2001; Ecoul unui sunet de orgă, de l’Herne T. a facilitat și tipărirea, în 1986, într-o
București, 2002; Antologie de versuri, București, 2002; Cli-
traducere semnată de Sanda Stolojan, a cărții La-
pe și nopți, București, 2002. Ediții: Val Săndulescu, Jurna-
lul unui actor, pref. edit., București, 1996. crimi și sfinți a lui Emil Cioran.
Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Așezare de lucruri”, Ediții: Mircea Eliade, pref. edit., Paris, 1987.
RL, 1968, 7; Jana Morărescu, „Așezare de lucruri”, R, 1969, Repere bibliografice: Magda Cârneci, La moartea unui
2; Valentin Tașcu, „Ierugi”, TR, 1970, 29; Dan Laurențiu, valah, RL, 2001, 5; Marta Petreu, Constantin Tacou, APF,
„Ierugi”, LCF, 1970, 27; Sorin Titel, „Hesperara”, RL, 1971, 2001, 2; George Banu, Constantin Tacu sau Imperfectul
47; Marcel Corniș-Pop, Prejudecata debutului comod și morții, „Curierul românesc”, 2001, 3; Ștefan Aug. Doinaș,
trei debuturi de „excepție”, O, 1972, 2; Daniel Dimitriu, In memoriam, SXX, 2001, 1–6; Edgar Reichman, O fereas-
„Epitaf pentru iarbă”, CL, 1972, 19; Constantin, A doua tră către lume, tr. și postfață Magda Jeanrenaud, Pitești,
carte, 249–252; Piru, Poezia, II, 317–318; Dana Dumitriu, 2003, 325–326; Manolescu, Enciclopedia, 680–681. N.F.
[Cristina Tacoi], RL, 1979, 16, 1985, 8; Ion Caraion, Mamă
și fiu, LCF, 1979, 11; Ana Selejan, Câmpii pierdute, inspi- TAFRALI, Oreste (14.XI.1876, Tulcea – 5.XI.1937,
rații regăsite, T, 1979, 2; Adrian Riza, Ca o cumințenie a Iași), prozator, bizantinolog. Este fiul Elenei (n.
pământului, LCF, 1985, 32; Anton Horváth, „Fascinația Kanakis) și al lui Constantin Tafrali, bunicul patern
Tafrali Dicționarul general al literaturii române 6
fiind secretar al Patriarhiei din Constantinopol. Ur- importante inițiative arheologice – participarea la
mează școala primară și începe liceul la Tulcea, săpături, conducerea unor șantiere în Dobrogea și
absolvindu-l la Galați (1900). Student la Facultatea Bucovina –, de asemenea înființarea Muzeului de
de Filosofie și Litere a Universității din București, Antichități din Iași și a revistei „Artă și arheologie”
secția filologie clasică (1901–1904), deține și funcția (1927– 1937), al căror director a fost, incluzând în
de asistent și secretar al Muzeului Național de sumarul publicației colaborări ale unor personali-
Antichități, participând la lucrări și călătorii cu pro- tăți franceze și autohtone, dar și multe studii pro-
gram arheologic. Debutează cu proză în „Adevărul” prii, recenzii, note și comentarii. Apreciat în străi-
(1903), apoi continuă și cu articole la „Literatură și nătate pentru contribuțiile de istorie a culturii bi-
artă română”, „Românul literar și politic”, unele tex- zantine, a fost invitat să țină comunicări la L’Acadé-
te fiind adunate în primul său volum, Scene din mie des Beaux-Arts din Paris, iar după 1931 a predat
viața dobrogeană, apărut în 1905. Își continuă stu- cursuri la École des Hautes Études și la Sorbona. A
diile în Franța, la Sorbona, unde frecventează în fost membru al Societății Scriitorilor Români (din
special cursul de istorie și arheologie bizantină al 1922) și al mai multor academii și societăți de studii
lui Charles Diehl. La École des Hautes Études, arheologice din Europa, membru corespondent al
Collège de France și la École du Louvre audiază pre- Academiei din Atena (1933) și al Academiei Române
legeri de istoria artei, filologie veche, numismatică. (din 1936), distins cu Legiunea de Onoare, oferită
Face cercetări în Grecia, elaborând câteva studii de Republica Franceză, și cu Steaua României.
(unele apărute în „Revista pentru istorie și arheo- T. își începe activitatea științifică în 1905 cu un
logie”, „Literatură și artă română” sau în „Revue studiu comparativ între Poema lui Gheorghe Pala-
archéologique”, „Répertoire d’art et d’archéologie”, mide despre viața lui Mihai Vodă Viteazul și cronica
publicație al cărei membru fondator era), dintre lui Stavrinos cu același subiect, folosită ca sursă în
care două, Thessalonique au quatorzième siècle și Poemă…, căreia îi evidențiază superioritatea litera-
Topographie de Thessalonique, au constituit teza ră, traducând-o, în proză, cu titlul Istorie cuprinzând
prezentată la doctoratul obținut în 1912; vor fi edi- toate faptele, vitejiile și războaiele prea strălucitului
tate în 1913, ca și Mélanges d’archéologie et d’épi- Mihai Voevod, o versiune corectă, dar în limbaj ac-
graphie byzantines. Din 1913 devine profesor la tualizat. Tot din această perioadă datează și preocu-
Catedra de arheologie a Facultății de Litere și Filo- parea de a da formă literară propriilor experiențe
sofie din Iași. În 1917–1918 face parte dintr-o echipă sau cunoștințelor arheologice și istorice. Volumul
de universitari trimiși în Franța pentru a face cu- Scene din viața dobrogeană reunește povestiri fie
noscută situația teritoriilor românești aflate sub rurale, fără acțiune, cam idilice, în care sunt abia
ocupație străină, ține numeroase conferințe, scrie schițate câteva personaje (La cișmea), fie din alt me-
articole în ziarul „La Roumanie” de la Paris, precum diu social, mai agitat, cu oameni orbiți de patimă și
și un studiu menit să demonstreze legitimitatea băutură, apăsați de fapte necinstite, samavolnicii,
apartenenței Dobrogei la România – La Roumanie toate părând însă niște pretexte pentru descrierea
transdanubienne (La Dobroudja) (1918). O dare de locurilor și obiceiurilor (Între pescari). Altundeva
seamă amănunțită despre această misiune apare sunt creionate personaje de o bunătate cristică, ne-
sub titlul Propaganda românească în străinătate gustori, muncitori portuari, ca în schița În jurul lui
(1920). Continuă să publice numeroase articole po- Muratacai, o oarecare reușită în sugerarea atmosfe-
litice, culturale, literare, de istorie sau critică a artei, rei specifice unui port . Alte secvențe, cu un mic
dar și proză, la „Adevărul”, „Sburătorul”, „Dobrogea nucleu senzațional, suferă de banalitate. În Idylle
jună”, „Viitorul”, „Universul copiilor” ș.a. Revenit la din viața antică (1935), așa cum spune T. în prefață,
catedră, are o remarcabilă activitate didactică, con- încearcă să reconstituie cât mai fidel aspecte „din
cretizată și în editarea, între 1921 și 1935, a nume- Antichitatea orientală, greacă, romană, creștină și
roase manuale de istorie (pentru învățământul se- chiar românească”, „obiceiuri dispărute”, „eveni-
cundar) și cursuri de antichități greco-romane, de mente istorice puțin cunoscute”, mai mult chiar, să
ceramică greacă, de istoria civilizației ș.a., între care analizeze „sufletul antic în întreaga gamă a simți-
și Istorie și politică militară (1922), curs predat la mintelor și a culturii sale.” La nunta Uraniei din
Școala Specială de Infanterie. La aceasta se adaugă Callatis, Dionysopolis sub aripa morții, Axiopolis,
7 Dicționarul general al literaturii române Tafrali
Mucapor ș.a. sunt literaturizări doar pe alocuri in- Bizanțul și influențele lui asupra țării noastre (1914),
teresante. Grija (arheologică) pentru descrierea lo- Îndrumări culturale (1927, o culegere de articole
curilor, costumelor, comportamentelor este mai grupate pe secțiuni: Arta veche românească, Arta
mare decât cea pentru echilibrul narațiunii, afectat românească contemporană, Din cultura și arta bi-
și de numeroasele pagini unde abundă inserții de zantină, Biblioteci și muzee), Le Trésor byzantin et
texte din autori antici puse în gura personajelor sau roumain du monastère de Poutna (I–II, 1925), La
alocuțiuni în același stil. Imaginate a trăi drame cu Monastère de Sucévitsa–Das Kloster Sucevița (1929),
înțelesuri etice înalte sau ca personaje în scenariza- Monuments byzantins de Curtéa de Argès (I–II, 1930–
rea unor evenimente istorice, protagoniștii vorbesc 1931). Neagreat și chiar atacat de o parte a lumii
livresc, sunt modele de onoare, patriotism, spirit de științifice autohtone, T. se vede silit să-și demon-
jertfă etc. G. Călinescu remarca la T. „darul povesti- streze valoarea și prin publicarea volumului Critica
rii”, care i-a permis să îmbine cunoștințele și imagi- operelor arheologice și istorice (1921), în care adună
nația pentru a reconstitui decorurile și viața antică. toate referințele străine sau românești despre lucră-
Colaborările de la „Universul copiilor”, adunate în rile sale.
Povestirile lui Moș Vremelungă (1937), sunt, cele mai SCRIERI: Scene din viața dobrogeană, București, 1905;
multe, un fel de pilde: ilustrează idei morale, învă- Poema lui Gheorghe Palamide despre viața lui Mihai Vodă
țături utile sau mici scenarii pentru exemplificarea Viteazul, București, 1905; Thessalonique au quatorzième
siècle, pref. Charles Diehl, Paris, 1913; ed. Salonic, 1993;
unor mituri și credințe, în texte vioaie, concise. Ro-
Topographie de Thessalonique, pref. Charles Diehl, Paris,
manul Urmărind idealul (1921) este o formă revi-
1913; Mélanges d’archéologie et d’épigraphie byzantines,
zuită a versiunii din „Literatură și artă română” Paris, 1913; Bizanțul și influențele lui asupra țării noastre,
(Mina Frunză, 1906), scrisă sub impresia evenimen- București, 1914; La Roumanie d’hier et d’aujourd’hui, Pa-
telor din Rusia anului 1905. Un student bucureștean ris, 1914; Iconografia imnului acatist, București, 1915; La
și o studentă din Basarabia, aflați în vacanță, au Roumanie transdanubienne (La Dobroudja), Paris, 1918;
lungi discuții pe teme sociale, în care ambii se situ- Thessalonique dès origines au XIV-ème siècle, Paris, 1919;
ează de partea ideilor revoluționare. Deși se îndră- Urmărind idealul, București, 1921; Manual de istoria ar-
gostesc, fiecare merge pe drumul său. El reintră în telor, I–II, București, 1922–1927; Le Trésor byzantin et rou-
main du monastère de Poutna, I–II, Paris, 1925; Îndrumări
viața studențească din Capitală, ocazie pentru autor
culturale, București, 1927; La Monastère de Sucévitsa – Das
de a lăsa o mărturie despre această realitate la înce- Kloster Sucevița, ed. bilingvă, tr. A. Nibio, Iași, 1929; ed.
put de secol XX, ea se întoarce la Kiev, unde partici- (Le Monastère de Sucevița et son trésor), Paris, [1930]; Mo-
pă la luptele studenților. Rănită, e salvată de un numents byzantins de Curtéa de Argès, I–II, Paris, 1930–
ofițer, căruia îi va refuza cererea în căsătorie și, fidelă 1931; Idylle din viața antică, Iași, 1935; Nicéphore II Pho-
promisiunii făcute, reia legătura cu tânărul bucu- cas, [Paris, 1936]; Povestirile lui Moș Vremelungă, Bucu-
reștean, pentru ca, după o scurtă efuziune, acesta rești, 1937.
să o abandoneze, plictisit de idealismul ei. Oprită Repere bibliografice: Iorga, O luptă (1979), II, 254; N.I.
brutal din calea ei, fata moare, după ce îi lasă un fiu, Apostolescu, „Scene din viața dobrogeană”, LAR, 1906, 1;
care va fi crescut de tată într-o ambianță banală, Petru Vulcan, Un talent dobrogean, „Ovidiu”, 1906, 11–12;
At. M. Marienescu, „Scene din viața dobrogeană”, AAR,
lipsită de frumusețe. În pofida prea lungilor discuții
partea administrativă și dezbaterile, t. XXVIII, 1905–1906;
și expuneri de idei, epica e densă, cu unele secvențe Mihail Dragomirescu, „Mina Frunză”, CVC, 1907, 7; A.D.
izbutite. Manual de istoria artelor (I–II, 1922–1927) Xenopol, Lucrările d-lui O. Tafrali, NRR, 1914, 11; O. Ta-
prezintă succint informații despre principalele cul- frali, Critica operelor arheologice și istorice, Iași, 1921;
turi antice, de la cea egipteană la cea romană, apoi Scarlat Struțeanu, „Urmărind idealul”, „Viitorul”, 1922, 4
despre cele creștină, bizantină, gotică, musulmană 152; Giorge Pascu, O(restie) Tafrali, „Arhiva”, 1922, 4; Petre
ș.a. Renașterea este urmărită în Italia, Franța, Spa- Constantinescu-Iași, „Îndrumări culturale”, „Arhiva”,
nia, Portugalia, Germania, Anglia, Ţările de Jos, iar 1928, 1; i.c. [Ion Călugăru], „Idylle din viața antică”, VRA,
1935, 391; M. Jakotă, „Idile din viața antică”, ALA, 1936,
arta secolului al XIX-lea este descrisă pe ramuri –
787; Marin Vătafu, „Idylle din viața antică”, GR, 1936, 5;
arhitectură, sculptură, pictură, arte decorative –, pe Călinescu, Opere, III, 724–725; P. Gr. [Gr.T. Popa], Oreste
curente și pe țări. Arta din România face obiectul Tafrali, IIȘ, 1937, 22; Emil Condurachi, O. Tafrali, IIȘ, 1937,
doar a două capitole, dar în acest domeniu T. are o 24; Gheorghe I. Brătianu, Învățatul Oreste Tafrali, IIȘ,
contribuție remarcabilă prin multe alte lucrări: 1938, 5; Domnița Ștefănescu, Oreste Tafrali – prozator,
Talaz Dicționarul general al literaturii române 8
TMS, 1973, 23; Ștefan Bujoreanu, Despre activitatea lui Semnează și Ieromonahul Grigorie, Ghiță Tac,
Oreste Tafrali, AIX, 1976; Constanța Călinescu, Ion Faiter, Gheorghe Tărăban, Țic-Țic.
Dimensiunile unor vocații, Constanța, 1979, 9–24; Kalus- Primul volum de versuri al lui T., Flori de lut
tian, Simple note, III, 80–84; Rusu, Membrii Academiei, (1920), dezvăluie predilecția pentru o poezie a sim-
517; Dicț. scriit. rom., IV, 497–499. C.T.
bolurilor, pentru atmosfera melancolică, elegiacă,
TALAZ, G. (pseudonim al lui Gheorghe Antonescu; dar și pentru „lirica de idei”. Autorul e un „simbolist
15.X.1898, Toporăști, j. Vaslui – 2.III.1973, Bucu- senin, fără vlagă, pictural, luminos, explicit” (Mari-
rești), poet. S-a născut într-o familie de țărani cu an Popa). Următoarea carte, Râsul apei (1923), așa-
nouă copii. După ce urmează cinci clase în satul ză în prim-plan și alte elemente, picturalitatea se-
natal, intră ucenic la Cooperativa din Pungești. În nină alternând cu tentația spre meditația încercată
1912, la București, se angajează tot ucenic, mai întâi de neliniști, iar placheta Soare (1926), care mar-
la o fierărie, apoi la Institutul Pasteur, la o spălătorie chează o evoluție și menține picturalul, plasează
sau este servitor, recomandat de Constantin Banu, versul în consonanță cu motivele și sugestiile sim-
la Liceul „Principele Carol”, unde îl cunoaște pe Mi- boliste, de o anumită pregnanță a notației pe alo-
hail Dragomirescu. După ce îi citește încercările curi. Începând cu Fântână (1938), autorul renunță
poetice, criticul îl invită să locuiască la el, îndru- la proiecția stărilor proprii și se întoarce, moraliza-
mându-i și formația culturală. Debutează la revista tor și discursiv, spre semenii săi. Intervine totodată
„Flacăra”, în 1916, cu versurile intitulate Într-un o implicare cu ecouri tradiționaliste, definită ca
bordei sărac. Constantin Mille îi oferă o bursă, iar „elementul pur descriptiv al forțelor htonice” (E.
George Coșbuc îl ajută, de asemenea, din când în Lovinescu). După o încercare de acomodare la ce-
când. În timpul Primului Război Mondial este, în rințele noului regim, în 1949 publicând trei broșuri
refugiul de la Iași, curier la Ministerul de Interne și, agitatorice în care versifica lozincile momentului,
pentru scurt timp, redactor la „România”. Revine la va avea câteva prezențe editoriale târzii: Armonii în
București după încheierea păcii, frecventează ca zori (1961), Treptele împlinirii (1967) și Poezie, vo-
audient cursuri la Facultatea de Litere și Filosofie și lum antologic (1968). Și acestea respiră un opti-
dă examen la Școala de Arte Frumoase, unde e ad- mism ostentativ, timbrul rămâne fals, convențional,
mis ca elev al pictorilor Fr. Storck și G. D. Mirea. în conformitate cu imperativele ideologice ale
Prima expoziție personală de pictură, din 1924, are epocii.
succes și va fi urmată de altele, ultima datând din SCRIERI: Flori de lut, București, 1920; Râsul apei, Bucu-
1968. Susținut din nou de Mihail Dragomirescu, rești, 1923; Soare, București, 1926; Fântână, București,
1938; De vorbă cu fierul de plug, București, 1949; Pentru
pleacă pentru un timp la Paris. Cunoscându-l pe
dreptatea câștigată, București, 1949; Hai să ne întovără-
Lucrețiu Pătrășcanu și pe alți militanți de stânga, se șim, pământul să-l muncim, București, 1949; Armonii în
alătură acțiunilor politice ale acestora. Redactor și zori, București, 1961; Treptele împlinirii, București, 1967;
administrator al gazetei „Sămânța” (1932), va fi Poezie, București, 1968.
arestat, împreună cu Lucrețiu Pătrășcanu, pentru Repere bibliografice: Const. Asiminei, „Flori de lut”, „Țara
douăzeci de zile. Din 1945 intră în Partidul Comu- nouă”, 1920, 203; D. Nanu, „Flori de lut”, SBR, 1921, 35;
nist. Activează la Uniunea Patrioților, e membru Perpessicius, Opere, VII, 348–351, XII, 221–223; Mihail
fondator al Sindicatului Artelor Frumoase, face par- Dragomirescu, Un mare începător: G. Talaz, „Viitorul”,
te din conducerea revistelor „Vestea satelor” și 1924, 4 754; Constantin Georgiade, „Soare”, CL, 1926, no-
„Scânteia satelor”, dar sănătatea precară îl obligă să iembrie; Streinu, Pagini, V, 72–73; Lovinescu, Ist. lit. rom.
se pensioneze. Din 1920 era membru al Societății cont., III, 168–171; G. Bogdan-Duică, „Soare”. „Râsul apei”.
„Flori de lut”, „Națiunea”, 1927, 188; Lovinescu, Ist. lit. rom.
Scriitorilor Români, care îl va premia în 1923 și în
cont., 127; Cioculescu, Aspecte, 164–166; Camil Baltazar,
1929. Versurile, proza, articolele i-au fost publicate
„Fântână”, „Lumea românească”, 1938, 302; Călinescu, Ist.
în „Falanga”, „Gândirea”, „Azi”, „Cele trei Crișuri”, lit. (1941), 646, Ist. lit. (1982), 728; Ion Budescu, „Treptele
„Cultura poporului” (la care e redactor), „Țara de împlinirii”, GL, 1967, 42; Alexandrescu, Confesiuni, 126–
Jos”, „Ritmul vremii”, „Cetatea literară”, „Cuvântul 142; Traian Nicola, Valori spirituale vasluiene, II, Vaslui,
liber”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul lite- 2001, 480–490; Dicț. scriit. rom., IV, 499–500; Popa, Ist. lit.,
rar”, „Tribuna poporului”, „Familia”, „Orizont” ș.a. II, 316. E.O.
9 Dicționarul general al literaturii române Talex
TALAZUL, revistă apărută la Constanța, bilunar, de Panait Istrati pe care le va reuni ulterior într-o încer-
la 8 septembrie 1940 până în noiembrie-decembrie care biografică –, în „Politica vremii”, „Azi” ș.a. pa-
1941, cu subtitlul „Tribuna tineretului român”, ulte- gini de publicistică și fragmente din opera literară a
rior cu adaosul „Literatură-teatru-cinema-sport”. scriitorului brăilean. În 1936 strânge în cartea Artele
Numărul 15/1941 poartă precizarea „Număr de răz- și umanitatea de azi, unde se află și un cuprinzător
boi”. Director: Paul Ionescu. Definind T. ca o „mo- studiu analitic și biografic, articolele scrise de Panait
destă publicație cu cititori și colaboratori din toată Istrati în ultimele luni de viață. Apoi transpune în
țara”, redactorii își propun să se ocupe „în pagina română alte scrieri, precum În lumea Mediteranei
literară mai mult de Dobrogea”, excluzând pericolul (I–II, 1936), Domnița din Snagov (1937), Mihail
„clicii de publiciști”. Dintre rubricile permanente (1939), Ciulinii Bărăganului (1942), Haiducii (1943).
sunt de semnalat „Scenă-Ecran”, „Litere”, „Cronica În scurt timp dă la tipar întâia reconstituire biogra-
măruntă”, „Sport”, „Poșta redacției”. Poezie semnea- fică, intitulată Panait Istrati (1944). Aici insistă cu
ză Al. Gherghel, Mircea Cireșanu, Constantin Scri- argumente asupra faptului că scriitorul român a
ma, Petre A. Butucea, Aurel Dumitrescu, Marcel condamnat comunismul și situația din URSS în vo-
Vasilescu, Ion Zeana, iar proză C.D. Caracostea și lumul (scris în colaborare) Vers l’autre flamme, apă-
Paul Rovin, în timp ce E. Dorna traduce cinci nuvele rut la Paris, în 1929, din care contribuția sa, cunos-
ale lui Charles Dickson Powel. T. mai cuprinde un cută sub titlul Spovedanie pentru învinși, T. o va
interviu cu Dina Cocea, articole despre politică, li- traduce în 1991. În ultimele două decenii ale seco-
teratură, teatru, film, plastică, sport, cugetări, lului trecut cercetările lui dedicate activității lui Pa-
anecdote. Alți colaboratori: Bogdan Căuș, D. Stoi- nait Istrati în România și în Franța, ca și edițiile ori
cescu. A.P. traducerile sunt din ce în ce mai asidue. S-a preo-
TALEX, Alexandru (pseudonim al lui Atanase Ale- cupat mai întâi de retipărirea scrierilor cărora auto-
xandrescu; 7.XII.1909, București – 17.XI.1998, Bucu- rul lor le-a dat versiuni românești. Două cărți, pur-
rești), publicist, editor, traducător, istoric literar. tând titlurile generale Chira Chiralina (1982) și
Este absolvent al Facultății de Litere și Filosofie a Viața lui Adrian Zograffi (1983), însumează opera
Universității din București (1935). Debutează cu de expresie românească și reprezintă o remarcabilă
note critice în februarie 1931, la revista studențească contribuție la integrarea prozatorului în panteonul
„Licăriri”. Articole, alte însemnări critice și recenzii spiritualității naționale. Aceeași menire o au Neran-
mai tipărește în „Păreri studențești”, „Vremea”, „Sea- țula și alte povestiri (1984) și Amintiri. Evocări. Con-
ra”, „Brazda literară”, „Răboj”, „Pegas”, „Viața intelec- fesiuni (1985), volume în care editorul a inclus, în
tuală”, „Timpul nostru”, „Politica”, „Lumea româ- tălmăcire proprie, texte scrise de Panait Istrati în
nească”, „Jurnalul”. La „Adevărul”, „Dimineața”, limba franceză, însoțite de bogate note și comenta-
„Cruciada românismului” (unde e redactor-șef în rii. În Corespondență cu scriitori străini (1988) e
1934–1936) și în „Acțiunea” (1941–1943), la care face transcrisă și tradusă corespondența dintre Istrati și
parte din redacție. După război va lucra la „Jurnalul Georg Brandes, Jean Guéhenno, A. M. de Jong, Ernst
de dimineață” (1944–1947) și la „Viața economică”, Bendz, Jean-Richard Bloch, François Franzoni, Jo-
iar mai târziu semnătura îi poate fi întâlnită în nu- sué Jéhouda, Frédéric Lefèvre, Marcel Martinet. Ex-
meroase alte periodice, între care „Manuscriptum”, trem de prețioasă este corespondența integrală din-
„România literară”, „România liberă”, „Presa tre Panait Istrati și Romain Rolland, publicată și
noastră”. adnotată de T. într-un număr triplu din „Cahiers
Meritul lui T. este acela de a fi contribuit esențial Panait Istrati”, apărut în Franța. Tot acolo se tipăreș-
la impunerea în conștiința românească a imaginii te volumul Le Pèlerin du coeur (1984; varianta ro-
reale a operei și personalității lui Panait Istrati. Cu- mânească iese în volum în 1998), care cuprinde
noscându-l în decembrie 1934, cu puțin timp îna- texte istratiene inedite sau păstrate în publicațiile
inte ca scriitorul să se stingă, T. și-a asumat îndato- epocii, prea puțin sau deloc cunoscute până la acea
rirea morală de a-i perpetua mesajul în posteritate. dată. De asemenea, istoricul literar a îmbogățit exe-
Mai întâi traduce în românește și publică în „Litere” geza domeniului cu o amplă reconstituire a primei
(1934) și în „Cruciada românismului” (1935) – unde perioade din viața și opera lui Panait Istrati, benefi-
concomitent semnează o serie de articole despre ciind și de mărturiile scriitorului – Cum am devenit
Taloș Dicționarul general al literaturii române 10
scriitor (ediția a doua, I–II, 1998). Astfel, cum remar- al Academiei RPR, Filiala Cluj, în cadrul colectivului
ca Z. Ornea, T. „se dovedește a fi un editor excelent de folclor condus de Ion Mușlea. Bursier al Funda-
al unei opere pe care a slujit-o, devotat, întreaga ției „Alexander von Humboldt”, se specializează în
viață”, strădania sa reprezentând „un act de cultură studiul comparat al baladei populare europene la
de netăgăduită valoare”. Deutsches Volksliedarchiv din Freiburg (1966–1971).
SCRIERI: Panait Istrati, București, 1944. Ediții: Panait Is- Își ia doctoratul la Universitatea din București (1970)
trati, Chira Chiralina, pref. edit., București, 1982, Viața lui cu teza Jertfa zidirii în obiceiurile și legendele euro-
Adrian Zograffi, pref. edit., București, 1983, Le Pèlerin du pene. Conduce Sectorul de etnografie și folclor al
coeur, Paris, 1984. Traduceri: Panait Istrati, Artele și uma- Centrului de Științe Sociale din Cluj (1969–1985), iar
nitatea de azi, București, 1936, În lumea Mediteranei, I–II,
între 1978 și 1983 este și lector de limbă, cultură și
București, 1936, Domnița din Snagov, București, 1937; ed.
(Haiducii), București, 1943, Mihail, București, 1939, Ciu- civilizație românească la Universitatea din Köln. Din
linii Bărăganului, pref. Perpessicius, București, 1942 (în 1986 își continuă munca de cercetător și de profesor
colaborare cu autorul), Pentru a fi iubit pământul, introd. la Romanisches Seminar al aceleiași universități,
Al. Oprea, București, 1969, Neranțula, pref. Apostolis unde obține introducerea în programul de învăță-
Monastirioty, București, 1970, Cum am devenit scriitor, mânt a unui curs privitor la literaturile populare
îngr. trad., Craiova, 1981; ed. I–II, îngr. trad., București, romanice. Doctor docent din 1993, este numit pro-
1998, Neranțula și alte povestiri, îngr. și pref. trad., Bucu-
fesor la Facultatea de Filosofie. În perioada 2001–
rești, 1984, Amintiri. Evocări. Confesiuni, îngr. și pref. trad.,
București, 1985, Corespondență cu scriitori străini, îngr.
2008 va fi și visiting professor la Facultatea de Studii
trad., București, 1988, Spovedanie pentru învinși, pref. Europene a Universității „Babeș–Bolyai” din
trad., Cluj-Napoca, 1990, Pelerinul inimii, îngr. și pref. Cluj-Napoca, ținând cursuri de antropologie cultu-
trad., București, 1998, Chira Chiralina și alte scrieri, îngr. rală a popoarelor romanice. A fost fondator și redac-
Eugen Blăjan, București, 1999, Opere, II, îngr. Teodor Vâr- tor la „Anuarul de folclor” (1980–1983), membru în
golici, București, 2003; Octave Aubry, Împărăteasa Euge- colectivul de redacție la „Revista de etnografie și
nia, București, 1943; Jean Jaurès, Arta și socialismul, Bu- folclor”, colaborator la „Revista de folclor”, unde, în
curești, 1945; D. A. Furmanov, Ceapaev, București, 1946.
1958, a debutat, la „Anuarul Muzeului Etnografic al
Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, X, 91–96; Mir- Transilvaniei”, „Anuarul Arhivei de Folclor”, „Cahiers
cea Iorgulescu, „Fratele Talex”, RL, 1984, 49; Teodor Vâr-
roumains d’études littéraires”, „Fabula”, „Jahrbuch
golici, [Alexandru Talex], ALA, 1998, 446, 1999, 462; Sabi-
na Măduța, Un testament literar respectat, „Amurg senti- für Volksliedforschung” (Freiburg), „Steaua”, „Tribu-
mental”, 2005, 5; Maria Cogălniceanu, De dincolo: Ale- na”, „Vatra” ș.a. Ia parte la finalizarea unor mari pro-
xandru Talex versus calomniatorii de astăzi, „Acolada”, iecte de cercetare internațională: Enzyklopädie des
2010, 6. T.V. Märchens (editată de Kurt Ranke și Rolf Wilhelm
Brednich), Internationale Volkskundliche Bibliogra-
phie (1979–1982), The Encyclopedia of Religion (edi-
tor Mircea Eliade, 1987), Märchen und Märchenfor-
schung in Europa (editori Diether Roth și Walter
Kahn, 1993). Pentru Petit dictionnaire de mythologie
populaire roumaine (2002) a fost distins cu Premio
Internazionale di Studi Demoetnoantropologici
„G. Pitré–S. Salomone Marino. Citta di Palermo”,
TALOȘ, Ion
precum și cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academi-
(22.VI.1934,
ei Române. Face parte din Société Internationale
Prodănești, j. Sălaj),
d’Ethnographie et Folklore (Paris), Kommission für
folclorist, etnolog.
Volksdichtung (Freiburg – Edinburgh), Deutsche
Gesellschaft für Volkskunde (Göttingen), Internati-
Este fiul Ilcăi (n. Taloș) și al lui Gavril Taloș, agricul- onal Society for Folk Narrative Research (SUA) ș.a.
tori. Face școala elementară în comuna natală și Cele dintâi studii publicate de T. sunt de istorie
Școala Normală la Cluj (1945–1952), unde urmează a folcloristicii și, probabil, au fost scrise la îndemnul
și Facultatea de Filologie (1952–1957). Devine cer- lui Ion Mușlea. Arthur Schott și culegerile lui de po-
cetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară vești românești, Începuturile interesului pentru
11 Dicționarul general al literaturii române Taloș
folclorul românesc în Banat, Activitatea folcloristică morfologice și structurale ale cântecului despre jert-
și etnografică a lui Simion Mangiuca, Vuk Karadzić fa zidirii. Cele douăsprezece tipuri regionale sunt
în folcloristica românească din secolul al XIX-lea repartizate în trei grupe: Transilvania nordică –
reprezintă câteva tentative izbutite de a urmări mo- Transilvania sudică – Banatul, Oltenia–Muntenia,
dul în care a prins contur, etapă cu etapă, interesul Moldova. Trecând la „demontarea” textului poetic,
pentru folclor, ca parte a procesului de edificare nu este uitat nici unul din constituenții acestuia:
culturală a românilor. Evantaiul subiectelor se va motive, personaje, mentalitate, forme arhetipale și
lărgi simțitor în continuare, T. realizând câteva stu- aluvionare, elemente de compoziție, „figuri de stil”.
dii bine concepute, contribuții valoroase la lămuri- În urma acestui examen amănunțit, se oferă câteva
rea unor aspecte importante ale literaturii noastre concluzii demne de a fi luate în considerare: textul
populare: Balada Meșterului Manole și variantele ei „trebuie să fi circulat altădată pe întregul cuprins al
transilvănene, „National” et „universel” dans les re- țării în variante cum sunt cele pe care le întâlnim
cherches roumaines contemporaines sur le folklore azi în Transilvania: scurte, fără localizare sau cu lo-
littéraire, Corpusul folclorului românesc: Cimilitu- calizări mai puțin însemnate”; Transilvania îl con-
ra…, „Miorița” în Transilvania, „Miorița” și riturile servă „sub forma, probabil, a unui colind de doliu,
funerare la români ș.a. Sunt propuse ipoteze de lu- care se cânta acolo unde a murit o tânără nevastă,
cru și soluții interpretative noi, acceptate, în bună lăsând copil mic în urma ei”, acesta fiind „întâiul
parte, de literatura de specialitate. Lucrarea care l-a stadiu cunoscut în evoluția textului versificat”; Meș-
impus este Meșterul Manole, volumul întâi fiind su- terul Manole „este expresia artistică cea mai elevată
bintitulat Contribuție la studiul unei teme de folclor a mitului european al construcției, mit cu adânci
european (1973), o „contribuție fundamentală, de rădăcini în substratul geto-traco-dacic”. Comentând
indiscutabilă originalitate, la cunoașterea unuia versiunile balcanice, etnologul constată că există un
dintre miturile esențiale ale culturii populare româ- schelet epic axat pe trei motive: nestatornicia zidu-
nești” (Iordan Datcu). Pornind de la „situația de te- rilor, necesitatea de a fi zidită o femeie în temelii,
ren a baladei”, autorul își propune o „reluare inte- sacrificarea celei mai bune dintre soțiile zidarilor,
grală” a subiectului „prin studierea și explicarea fi- schelet pe care fiecare popor l-a adaptat propriei
ecărei versiuni” pentru a fixa mai clar locul baladei sensibilități, orizontului său cultural. Contribuția
în cultura română și, de asemenea, poziția pe care lui T. este de mare importanță, cartea sa fiind un
o ocupă printre celelalte configurări artistice din punct de referință pentru exegezele ce vor fi dedi-
aria sud-est și central europeană. Se supune unui cate Meșterului Manole. Volumul al doilea, Corpusul
examen critic exhaustiv problematica proprie cân- variantelor românești (1997), constituie un instru-
tecului despre „jertfa zidirii”. Textul poetic este ra- ment de lucru indispensabil. Altă lucrare, Gândirea
portat la stratul etnografic și la contextul mentalită- magico‑religioasă la români. Dicționar (2001), o
ților, fiind pus în relație cu credințele, practicile sinteză excelent gândită asupra mitologiei populare
magice și cutumele legate de construcție (materiale, autohtone, reliefează calitățile de eminent cercetă-
alegerea locului, așezarea fundamentului, termina- tor ale lui T., vocația lui enciclopedică. A fost publi-
rea edificiului, mutarea în casă nouă). Sunt trecute cată în 2002 și în limba franceză: Petit dictionnaire
în revistă și tipologizate legendele construcțiilor de mythologie populaire roumaine. Integrate în do-
(Cine construiește, Locul potrivit pentru construcție, meniul folclorului comparat și vizând studii de is-
Moartea zidurilor, Jertfa zidirii). În partea inițială a torie culturală sunt și alte lucrări. Un volum publicat
secțiunii consacrate baladei românești se întreprin- în 2004, Cununia fraților și Nunta Soarelui. Incestul
de un studiu sociofolcloric aplicat și se urmăresc zădărnicit în folclorul românesc și universal, conți-
variantele sălăjene în mediul lor de formare și vehi- ne, pe lângă un bogat corpus de texte folclorice, o
culare (ocazii de performare, frecvență, repartizarea cuprinzătoare tratare a motivului tabuului sexual în
repertoriului, funcțiile textului poetic, receptarea și literatura populară în corelație cu parcursul acestei
contextualizarea acestuia ș.a.). T. realizează, cu alte interdicții în istoria umanității. Lupta voinicului cu
cuvinte, „biografia” etnopo(i)etică a unuia dintre Leul. Mit și inițiere în folclorul românesc, o confe-
cele mai vechi tipuri ale baladei Meșterul Manole. rință susținută la Academia Română în 2007, se
În continuare sunt luate în discuție dimensiuni oprește asupra temei „leului” în colinda
Talpalaru Dicționarul general al literaturii române 12
românească. O ediție bilingvă, Antologie de poezie TALPALARU, Valentin (15.V.1953, Târgu Frumos),
populară – Volksdichtung. Eine Anthologie, care poet, prozator. Este fiul Palaghiei (n. Feodorov) și al
transpune în germană lucrarea lui Lucian Blaga lui Ioan Talpalaru, funcționar. Urmează cursul ele-
(1995, în colaborare cu Artur Greive și Gerda mentar și pe cel liceal la Târgu Frumos, ulterior fiind
Schüler), completează imaginea activității unuia student la Facultatea de Filologie, secția română–
dintre cei mai apreciați folcloriști și etnologi franceză, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1972–
contemporani. 1976), unde în 2008 își va lua și doctoratul. După
SCRIERI: Meșterul Manole, I–II, București, 1973–1997; absolvirea facultății predă limba și literatura româ-
Gândirea magico-religioasă la români. Dicționar, tr. Cla- nă mai întâi la o școala generală din Botoșani (1976–
udia Morar, pref. Claude Lecouteux, București, 2001; ed. 1979), apoi la liceul din Târgu Frumos (1979–1981)
(Petit dictionnaire de mythologie populaire roumaine), tr. și la școala generală din Costești (1981–1989). Înce-
Anneliese și Claude Lecouteux, Grenoble, 2002; Cununia pând din 1990 este metodist la Biblioteca Județeană
fraților și Nunta Soarelui. Incestul zădărnicit în folclorul „Gh. Asachi” din Iași, pentru ca în 1994 să devină
românesc și universal, București, 2004; Lupta voinicului
inspector la Inspectoratul pentru Cultură al Județu-
cu Leul. Mit și inițiere în folclorul românesc, București,
2007. Ediții: Ion Mușlea, Cercetări etnografice și de folclor, lui Iași, în 2000 transferându-se la Muzeul Literaturii
I–II, introd. edit., București, 1971–1972; Arthur Schott, Române din același oraș. Din 2006 realizează la Stu-
Albert Schott, Rumänische Volkserzählungen aus dem Ba- dioul de Radio Iași emisiunea „Convorbiri literare”.
nat (Märchen, Schwänke, Sagen), București, 1971 (în co- Debutează în 1969, cu versuri, la „Miorița”, revista
laborare cu Rolf Wilhelm Brednich); Povești din Transil- liceului din Târgu Frumos, iar prima plachetă, În-
vania, pref. Ovidiu Bârlea, Cluj-Napoca, 1975 (în colabo- toarcerea menestrelului, îi apare în 1979, fiind urma-
rare cu Ovidiu Bârlea); Alexiu Viciu, Flori de câmp (Doine, tă de colaborarea cu un substanțial grup de poeme,
strigături, bocete, balade), introd. edit., Cluj-Napoca, 1976 intitulat Nopțile Șeherazadei, la volumul colectiv
(în colaborare cu Romulus Todoran); Pauline Schullerus,
Intonații (1989). În studenție a frecventat cenaclu-
Rumänische Volksmärchen aus dem mittleren Harbachtal,
București, 1977 (în colaborare cu Rolf Wilhelm Brednich);
rile „Mihai Eminescu”, Junimea. E prezent în „Alma
Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc, Mater”, „Ateneu”, „Antiteze”, „Cronica”, „Convorbiri
București, 2004 (în colaborare); Izvoarele răscoalei lui Ho- literare”, „Luceafărul”, „Dacia literară”, „Dialog”,
rea. Izvoare narative: Cronici în versuri. Folclor, București, „Oglinda literară”, „Porto-Franco”, „Poezia” ș.a.
2007 (în colaborare); 60 de cântece românești din colecția Cartea prin care T. face dovada maturizării sale
Treufest Peregrin (1863), introd. edit., Cluj-Napoca, 2008 poetice este Ghemuit într-un sâmbure (1998; Pre-
(în colaborare cu Gottfried Habenicht); Valea Gurghiului, miul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor). Rezultat al
ed. 2, îngr. Ion Cuceu, Cluj-Napoca, 2008 (în colaborare unei elaborări îndelungate, versurile de aici păstrea-
cu Ion Mușlea și Dumitru Pop). Traduceri: Lucian Blaga,
ză numeroase ecouri livrești, de cele mai multe ori
Antologie de poezie populară – Volksdichtung. Eine Antho-
sublimate, ce impun o lectură cu trimiteri la marile
logie, ed. bilingvă, îngr. și introd. trad., cu ilustrații de
Mihu Vulcănescu, București, 1995 (în colaborare cu Artur teme și simboluri ale literaturii. Diferite vârste ale
Greive și Gerda Schüler); Franz Obert, Basme și legende poeziei pot fi ușor descoperite în texte condensate,
românești din Ardeal, Cluj-Napoca, 2010. simplificate până la esență, deloc ambiguizante sau
Repere bibliografice: Bârlea, Ist. folc., 557–560; Ion Șeu- ermetice. T. practică o dicție directă, în ciuda faptu-
leanu, [Ion Taloș], TR, 1973, 25, ST, 1998,9, 2004, 7–8; Ior- lui că multe fragmente trimit către o poetică a spa-
dan Datcu, [Ion Taloș], VR, 1974, 11, RL, 2002, 6, 2005, 15; țiului închis: „m-am născut dintr-un spin/ care n-a
Ion H. Ciubotaru, [Ion Taloș], ALIL, seria B, t. XXXIV, 1994– luminat în nici o rană”; „mă simt bine în colțuri/
1995, RR, 2004, 2, 2005, 4; Nicolae Constantinescu, Un alt acolo unde uiți mereu să ștergi praful”; „înlăuntru
„Meșterul Manole”, ALA, 1999, 458; Dicț. scriit. rom., IV, pândea cineva/ speriat de întâlnirea cu mine”; „me-
500–501; Otilia Hedeșan, [Ion Taloș], O, 2002, 2, 2005, 11; lcul memoriei/ se gudură și scheaună în cochilie”
Datcu, Dicț. etnolog., 862–865; Constantin Eretescu, 60 de
sau „într-o brazdă aștept/ ghemuit într-un sâmbu-
cântece românești, VTRA, 2009, 1–2; Romania Occidentalis
– Romania Orientalis: volum omagial dedicat prof. univ.
re”. Cărțile următoare conțin adesea pasteluri și po-
dr. Ion Taloș, îngr. Alina Branda, Ion Cuceu și Almási Ist- ezii de dragoste, păcătuind uneori prin exces este-
ván, Cluj-Napoca, 2009; Manolescu, Enciclopedia, 681– tizant. Poemele urmează frecvent prozodia canoni-
682; Ovidiu Pecican, [Ion Taloș], OC, 2011, 351, 2012, 353, că și din nou se folosesc de aluzii culturale pentru
609, 610. I.Ș. precizarea stării poetice. Nopți cu chirie (2004) caută
13 Dicționarul general al literaturii române Talpă
să tensioneze actul creației, vorbind despre „gustul „Acordorul de semne”, TP, 2007, 6–7; Adrian Dinu Rachieru,
de sânge / al foii de hârtie”, temă continuată într‑o Războiul prozatorului cu poetul, CL, 2008, 2; Constantin
manieră diferită în Liniștea vânatului (2005), o ple- Dram, Nu doar simple memorii afective, CL, 2008, 6; Ioan
doarie pentru grația și fragilitatea întreprinderii Holban, [Valentin Talpalaru], DL, 2008, 77, LCF, 2012, 12;
Nicolae Turtureanu, Biografia unei străzi, CL, 2009, 1; Ioan
poetice, nu lipsită de tentația autovictimizării. În
Groșan, Resuscitarea unor lumi, LCF, 2011, 3; Radu Voi-
Acordorul de semne (2006) și în Ultimul vorbitor de
nescu, Pe urmele unui proiect umanist eșuat, CL, 2011, 6;
umbră (2009) abundă poemele erotice și cețos-sa- Vasile Spiridon, Un cavaler rătăcitor printre păstori și plu-
piențiale, de un imagism caligrafic. O noutate este gari, ATN, 2012, 2. Ș.A., D.Mn.
placheta Poemele Deltei. Rodion (2011), dedicată
oamenilor de la Dunăre, pescarilor lipoveni, ilustrați TALPĂ, Leon (5.III.1937, Bravicea – Orhei), prozator.
prin personajul titular, ale cărui gesturi simbolice Va absolvi Liceul Pedagogic la Buzău (1954) și Fa-
descriu o idilă acvatică, un elogiu adus unui terito- cultatea de Filologie la București (1961), urmând și
riu securizat, privilegiat prin deschiderea către di- cursuri postuniversitare de relații internaționale
vinitate. Amintirile din copilăria petrecută în maha- (1965). Este, succesiv, redactor la Rompres (1961–
laua Măicuța din Târgu Frumos, rulate mai întâi în 1968) și la Televiziunea Română (1968–1972), cerce-
volumul de publicistică Commedia dei media tător la Institutul de Științe Politice (1972–1983),
(2007), au fost ulterior prelucrate narativ în Povesti- specialist în problemele securității europene, publi-
rile de pe Măicuța (2012; prima ediție, Strada Măi- cist-comentator la Redacția publicațiilor pentru
cuța, în 2008). T. are plăcerea anecdotei pregătite pe străinătate. În 1984 își ia doctoratul cu teza România
îndelete și livrate cu haz. Perspectiva copilului este și procesul securității și cooperării europene. Ca scri-
folosită intermitent, însă în fond povestirile dau itor, debutează în volumul colectiv Caiet de proză
imaginea canonică a târgului provincial: bețiile po- (1973).
pii, inadecvarea comică a intelectualilor, automa- Reportajul Pe drumuri de bazalt și nisip (1976)
tismele domnișoarelor bătrâne, hoțiile romilor,
este relatarea unei călătorii de trei săptămâni în Re-
moartea cerșetorilor, teribilismele copiilor, rutina
publica Democratică Populară a Yemenului. Aici
circulară a vieții unei străzi pașnice, în care totul este
„înlesnirea de condei” remarcată de Al. Piru este
tipic și, astfel, exemplar și demn de rememorat. T.
vădită mai ales în paginile despre intrarea în portul
este și autorul unei lucrări docte, Academia de la
Aden, cu livezile lui de fructe exotice, apoi în cele
Suceava și Schola Latina de la Cotnari: un proiect
despre orașul Tarim, cu cele peste trei sute de mos-
cultural european (2010), lucrare bine documentată,
chei ale sale, în fine despre bucătăria yemenită și
prezentată inițial ca teză de doctorat. El cercetează
despre obiceiurile specifice locurilor vizitate. Roma-
monografic epoca lui Despot Heraclide în Moldova
și inițiativele culturale de inspirație renascentistă nul Iunia (1981) transpune o poveste de dragoste în
ale acestuia, oprindu-se îndeosebi la proiectele în toate etapele ei, de la primele simptome, pline de
învățământ. promisiuni, la gelozie, tensiune și dezamăgire. Dana
Dumitriu a văzut în Iunia „un roman scris cu finețe
SCRIERI: Întoarcerea menestrelului, Botoșani, 1979; Ghe-
muit într-un sâmbure, Iași, 1998; Biblioteci rurale cente- analitică, cu o participare afectivă care îi oferă căl-
nare din județul Iași (în colaborare cu Mihail Grinea și dură și senzorialitate, o mică piesă de cameră, lim-
Florin Busuioc), Iași, 2004; Nopți cu chirie, Iași, 2004; Li- pede, atașantă”. Un roman polițist, Agent pentru
niștea vânatului, Iași, 2005; Acordorul de semne, Iași, 2006; probleme speciale (1993), aducea o schimbare de
Commedia dei media, pref. Liviu Antonesei, Iași, 2007; registru. După mai bine de un deceniu T. mai publi-
Strada Măicuța, Iași, 2008; ed. 2 (Povestirile de pe Măicu- că un roman, Martorul (2007), acțiunea și persona-
ța), Iași, 2012; Ultimul vorbitor de umbră, Iași, 2009; Aca- jele fiind centrate pe boema literară de la începutul
demia de la Suceava și Schola Latina de la Cotnari: un
anilor ’90. „Martorul” este concomitent protagonist,
proiect cultural european, Iași, 2010; Poemele Deltei. Ro-
dion, Iași, 2011. narator și autor, ceea ce facilitează și frecventele
inserții autobiografice, îndeosebi cele legate de
Repere bibliografice: Nicolae Panaite, A zidi vorbe și sem-
ne, CL, 1999, 5; George Bădărău, Acorduri clasice și mo- aventuri erotice.
derne, CL, 1999, 8; Magda Ursache, „La ce bun poeții în SCRIERI: Pe drumuri de bazalt și nisip, București, 1976;
vremuri sărace?”, VR, 2004, 8–9; Emilian Marcu, [Valentin Iunia, București, 1981; Agent pentru probleme speciale,
Talpalaru], CL, 2005, 1, 2008, 11; Liviu Antonesei, București, 1993; Martorul, București, 2007.
Tamaris Dicționarul general al literaturii române 14
Repere bibliografice: Marian Vasile, „Pe drumuri de bazalt meu (2010), conține o meditație nesistematică des-
și nisip”, „Scânteia tineretului”, 1976, 8 584; Ion Vasile Șer- pre vinovăție, păcat și mântuire, pe alocuri cu pig-
ban, Pe drumurile reportajului (de bazalt și nisip), VR, ment autobiografic. Discursul sentențios, afectat și
1977, 8; Piru, Debuturi, 140–142; Dana Dumitriu, Scutierul artificial, tonul apocaliptic, vaticinar nu reușesc să
fără speranță, RL, 1982, 16; Horia Gane, Vulturul de mare
dea un conținut trimiterilor parabolice, înmulțite
cu bomba în gheare, CNT, 1993, 36; Fraga Cusin, „Marto-
necontrolat. „Exegeza” Evangheliilor continuă, la fel
rul”, DL, 2008, 79. M.Vs.
de haotic și de oracular, într‑un tom masiv, Iisus vor-
TAMARIS, Lucian (pseudonim al lui Grigore Lucian bind în umbra anatemei (2010), și în Regele agoniei
Tăloi; 26.XI.1946, Ciuperceni, j. Gorj), poet, eseist. noastre (2012). Altă direcție a preocupărilor lui T.
Urmează liceul la Târgu Jiu, Facultatea de Filologie, este ilustrată de eseul pe marginea textelor literare.
secția română–franceză, la Universitatea „Babeș– Așa cum declară în prefața la Plânsul lui Bacovia. O
Bolyai” din Cluj-Napoca și obține doctoratul cu o interpretare psihanalitică (1997), inițial teză de doc-
teză despre G. Bacovia, îndrumător fiind Romul torat, intenția exegetului ar fi să „retrăiască pe Ba-
Munteanu. Personaj incomod, mereu în conflict cu covia în toate sensurile”, de unde și stilul discursiv,
autoritățile, supravegheat de Securitate, face în tim- redundant, cu devieri impresioniste, inadecvat ana-
pul dictaturii ceaușiste mai mulți ani de lizei textului bacovian din perspectiva freudiană și
închisoare. jungiană.
Temele centrale din volumul de debut al lui T., SCRIERI: Exerciții de adorație, Cluj-Napoca, 1989; Nudul
Exerciții de adorație (1989), sunt pesimismul onto- și moartea, București, 1991; Marele Inchizitor, București,
1993; Veghea și departele, București, 1995; Plânsul lui Ba-
logic („Lumea nu urmează/ Legământul vieții;/ Ci
covia. O interpretare psihanalitică, pref. Romul Munteanu,
își traversează tăcerea/ Înjumătățind Creația./ Nu- București, 1997; Frică și înfiorare, București, 1998; Reîn-
mai eu îmi scriu mie însumi/ Scrisori de consolare”), toarcerea la Eminescu, București, 1999; Acesta este sângele
obsesia morții și a solitudinii („Există dintotdeauna meu, București, 2010; Don Quijote: al doilea sacrilegiu,
o palmă singură/ Care închide cele două palme/ Și București, 2010; Iisus vorbind în umbra anatemei, Bucu-
sămânța nu mai ajunge la timp în noi,/ În lenta rești, 2010; Regele agoniei noastre, București, 2012.
noastră răsucire spre ora‑mireasă;/ Bem din această Repere bibliografice: Mihaela Ursa, „Nudul și moartea”,
palmă/ Și după ce-a secat izvorul”). Apelând la surse ST, 1993, 7; Ion Brădiceanu, „Marele Inchizitor”, „Gor-
livrești – motive biblice sau din culturile antice, jeanul”, 1994, 4 358; Dan Stanca, De veghe, CL, 1996, 1;
greacă sau egipteană –, autorul aspiră spre o poezie Ioan Lazăr, „Plânsul lui Bacovia”, ATN, 1997, 10; Nicolae
Turtureanu, Chipul și asemănarea, RR, 2000, 2. M.Dr.
ermetică, deseori cultivând paradoxul: „Un înecat
care ajunge în deltă/ Este epilogul celorlalți/ Delta TAMAȘ, Cristina (14.XI.1955, Huși), prozatoare, au-
n-are culoarea înecului”. Câteva motive ordonează toare de teatru, critic și istoric literar. Născută într-o
materialul poetic: delta, diamantul, arborele vieții, familie de foști negustori constănțeni, își petrece
amfora, acestea fiind preluate și într-un volum de copilăria la Huși, unde părinții ei, Ecaterina (n.
eseuri, Marele Inchizitor (1993). Alcătuită din trei Brânzei) și Ioan Aciobăniței, se refugiaseră în timpul
părți, inegale ca pondere, Geneza (Toți trebuie să persecuțiilor politice din 1946–1947. Începe școala
moară), Ecleziastul (Neantul ebraic), Apocalips Nou în orașul natal, din 1964 continuând-o la Constanța,
(Vidul valah), cartea este structurată sub forma unde va absolvi în 1974 liceul, apoi urmează Facul-
unui dialog între câteva personaje care tind să fie tatea de Filologie, secția franceză–spaniolă, la Uni-
considerate modele arhetipale: faraonul, scribul, versitatea „Al. I. Cuza” din Iași, luându-și licența în
cezarul, filosoful, învățătorul, preotul, piticul, copi- 1979. Revine la Constanța ca profesoară în învăță-
lul și nebunul. Textul amestecă elemente de filosofie mântul gimnazial și liceal. În 1991 își începe cariera
greacă, teologie creștină, asociate cu mitul valah, universitară, inițial ca asistent asociat la Universita-
într-un mixaj emfatic, ce nu individualizează vocile tea „Ovidius”, devine lector în 1997 la Colegiul Uni-
narative. Eseul Don Quijote: al doilea sacrilegiu versitar de Institutori – Birotică din cadrul aceleiași
(2010) îl apropie pe nobilul hidalgo de Iisus, reluând universități, an în care își susține și doctoratul cu
ideea lui Unamuno, pe care T. o trivializează însă tema Fenomenul Baudelaire și poezia română mo-
printr-o lectură literală a romanului lui Cervantes dernă, sub conducerea lui Constantin Ciopraga.
ca o nouă Evanghelie. Alt eseu, Acesta este sângele Promovată conferențiar, din 2002 este director al
15 Dicționarul general al literaturii române Tamaș
Departamentului de limbi moderne pentru facultă- Mare amară) sau pur și simplu de drame umane
țile nefilologice al Universității „Ovidius”. În 2009 (Tata nu mai e ministru, Nici viu, nici mort, Trans-
devine președinte al Filialei Dobrogea a Uniunii plant). În Omul din cerc, una din reușitele autoarei
Scriitorilor. Începe să publice în 1980 articole și in- (prima versiune, difuzată radiofonic, în regia lui
terviuri de vacanță la ziarele „Litoral” și „Dobrogea Dan Puican, în 1998, este reluată la Teatrul Național
nouă”, dar și la revista „Tomis”. Va mai colabora cu din Iași, în regia lui Ovidiu Lazăr, în 2001), un cuplu
interviuri și portrete literare la „Destine”, „Cuget li- condamnat la destrămare (Matei și Gloria), incapa-
ber” ș.a., precum și la emisiuni culturale pentru Ra- bil să reziste la proba timpului, își oglindește drama
dio Constanța. Debutul editorial se va produce în în celelalte personaje (Cioplitorul de Cruci, având
1992 cu romanul Străinul de pe plajă. Deși scris în rolul filosofului-poet care tulbură apele sufletului,
anii ’80, romanul Statornicele umbre (predat la Edi- și cele două imagini strâmbe ale protagoniștilor,
tura Cartea Românească în 1988, inclus în planul pe Nick și Manon), muzica (a mării, a oamenilor) de-
1989, apreciat de criticul Liviu Călin), va fi tipărit în venind în cele din urmă eroul principal, purtătorul
2001. vieții dincolo de uman. Un succes este și Trans-
Romanul Străinul de pe plajă explorează drame- plant, publicată împreună cu alte două piese în
le conjugale ale unui cuplu ce se reface numai în 2001, jucată în 2003 la Teatrul „Ovidius” din Con-
măsura în care fiecare partener își descoperă și ex- stanța, în regia lui Ovidiu Lazăr, cu o versiune în
ploatează dorințele ce îl conduc spre noi experiențe franceză, apărută tot atunci, cu prilejul unui turneu
erotice și sentimentale. Alt roman, Amurguri (1993), la Brest. Bine construit, textul propune un subiect
rămâne în aceeași sferă a analizei sentimentelor la limita între real și fantastic: întoarcerea după zeci
menite eșecului. De mai mult succes se bucură de ani a soțului dispărut pe front, pe care „bunica
Anotimpurile Mariei (1995), plasat în perioada de Suzana” îl așteaptă nu cu fidelitatea unei Penelope
sfârșit a erei comuniste și narând dublul eșec – so- moderne, ci cu statornicia unei țărănci cu credință
cial și familial – al protagonistei. Încarcerată în în Dumnezeu. Cel revenit „de dincolo”, adică din
urma înscenării unui flagrant, ea cunoaște experi- Uniunea Sovietică, asemenea tinerilor adormiți din
ențele detenției, dar capătă și câteva certitudini, cea Efes, este actorul angajat de copii ca să îi lumineze
mai marcantă fiind generată de destrămarea iluziei bătrânei ceasul aniversar. Rod al unei manipulări
că „onorabilitatea” în spațiul casnic sau în cel pu- medico-militare ultrasecrete sau răspunsul divini-
blic ar trebui menținută cu prețul oricărei umilințe. tății la dragoste și credință? Abilitatea constă în
Drept urmare, Maria refuză compromisul de a ac- glisarea pe corzile tuturor interpretărilor posibile,
cepta ca la ieșirea din închisoare să emigreze cu într-un spațiu scenic admirabil controlat. Între
soțul care nu îi fusese aproape nici la rău, nici la aceste două piese se plasează spectacolul în stil an-
bine, doar pentru a închide „gura lumii”; își asumă tic Constantin cel Mare, cu premiera în ruinele din
destinul, oricât de nedrept ar fi. Următorul roman, fața Catedralei Arhiepiscopale din Constanța, cu
Miss Eva (1997; Premiul Filialei Dobrogea a Uniunii prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și
Scriitorilor), reface traseul unei existențe feminine Elena din 2001, apoi la Teatrul Național din Iași, tot
– al cărei nume o predispune la valoare de simbol, în regia lui Ovidiu Lazăr. Piesa are un oarecare su-
poate chiar mai mult decât frumusețea ei, care stâr- port documentar, dar se susține îndeosebi prin va-
nește pasiunea bărbaților și ura femeilor –, schițată lorificarea în montarea scenică a interferenței
în tablouri ce recompun o biografie cu eșecuri și artelor.
succese, părând a nu depinde decât superficial de SCRIERI: Străinul de pe plajă, Constanța, 1992; Amurguri,
Constanța, 1993; Anotimpurile Mariei, Galați, 1995; Miss
voința proprie. O parte din farmecul cărții e dat și
Eva, Constanța, 1997; Baudelaire și poezia română mo-
de pictura mediului constănțean, cu proximitatea
dernă, Constanța, 1999; Teatru, I–III, pref. Anaid Tavitian,
senzuală a plajelor și cu dramele familiilor de ma- Constanța, 1999–2007; Littérature pour enfants, Constan-
rinari. Alt roman, Vacanțele Președintelui (2012), ța, 2001; Statornicele umbre, Constanța, 2001; Transplan-
investighează iluziile unui personaj prins pentru o tation, Constanța, 2003; Vacanțele Președintelui, Constan-
vreme în mrejele puterii. T. se dedică și experiențe- ța, 2012.
lor dramaturgice, piesele fiind adesea conectate Repere bibliografice: Mona Momescu, Despre literatura
prin fire tematice de mediul portuar (Omul din cerc, feminină, TMS, 1993, 3; Constantin Novac, „Străinul de pe
Tamazlâcaru Dicționarul general al literaturii române 16
plajă”, „Cuget liber”, 1993, 5; Ion Roșioru, „Anotimpurile TAMAZLÂCARU, Elena (13.I.1953, Țaul–Dondușe-
Mariei”, TMS, 1995, 2; O.D., Profil: Cristina Tamaș, TMS, ni), poetă, eseistă. Este fiica Xeniei (n. Grama) și a
1995, 12; Ștefan Cucu, Cristina Tamaș, TMS, 1996, 6; Ni- lui Pavel Tamazlâcaru, țărani. După școala medie
coleta Sălcudeanu, Turnir intertextual, VTRA, 1998, 3; din satul natal urmează Școala Pedagogică din Lip-
Constantin Paiu, Meditație și singurătate, „Scena”, 2001, cani (1969–1971) și Facultatea de Ziaristică a Uni-
10; Corina Apostoleanu, [Cristina Tamaș], TMS, 2001, 11, versității de Stat din Chișinău (1983–1988). Își ia
2002, 3; Anca-Maria Rusu, Generozitate și ritm, TTR, 2001, doctoratul cu o teză despre poezia generației ‘70, în
11–12; Mircea Ghițulescu, [Cristina Tamaș], TTR, 2003,
special despre lirica lui Nicolae Dabija. Va fi învăță-
9–10, 2008, 3–4. Il.M.
toare, funcționară la Tehnicumul Agricol din Țaul,
TAMAZLÂCARU, Andrei (22.XII.1940, Greseni–Un- traducătoare la ziarul raional „Tribuna”, redac-
gheni), folclorist. A studiat la Conservatorul de Stat tor-prezentator radio și TV, iar din 2006 corespon-
„Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1964–1969), fiind dent la săptămânalul „Literatura și arta”. I s‑au acor-
dat mai multe premii și a fost distinsă cu Ordinul
cooptat la Catedra de folclor a Conservatorului
Gloria Muncii (2010).
(1969–1979), unde ajunge conferențiar. A activat și
Autoare a două cărți de poezie, Cetatea frunzei
la Casa de Creație Populară din Chișinău (1979–
(1990) și 101 poeme (2012), T. transpune în imaginar
1990), a fondat și a condus ansamblul etnofolcloric afinitatea cu figuri ale mitologiei universale sau
Tălăncuța, a fost consultant la Uniunea Muzicienilor strict românești. Astfel recursul la Elena, cea din
din Republica Moldova. Pentru lucrarea colectivă poveste și din mit, a cărei pecete emblematică ar
Cât îi Maramureșul (1993) i s-a decernat Premiul purta‑o, o face să‑și vadă numele ca pe o hărăzire
„Simion Florea Marian” al Academiei Române. cerească. Sunt invocați Midas sau Sisif cu destinele
T. culege folclor literar și muzical în partea de sud lor oximoronice. La T., vârful configurării simbolice
a Basarabiei, în Transnistria și în Bucovina, editând (la care se adaugă asocierea obsesivă cu frunzele)
mai multe culegeri. Cartea Trandafir bătut la poartă este Mântuitorul, ca simbol al destinului ce ni-i dat:
(1980) conține cântece interpretate de Ileana Anasta- „În nădejdea dimineții/ Erup, înfloresc/ Stelele,
siu din Manta-Cahul. Câteva texte din folclorul copi- constelații// Incandescentă vară/ Naște crini de
ilor sunt incluse în antologia Țăpușele, țăpușele (1986), aur/ Ca-n primăvară.// Magnific Mântuitorul/
iar Răsărit-a, semănat-a (1994) cuprinde mărturii ale Aruncă boabele luminii,/ Sfințind ogorul./ Ireversi-
obiceiurilor calendaristice de la Crăciun și Anul Nou. bile, veșnice,/ Cutremurate vremile,/ Anotimpurile
A mai tipărit culegerea pentru copii Lui, lui, lui… biblice// Clipe, secole bat în ceas cucii/ De două
(1995, în colaborare) și Cântece populare pascale milenii suntem/ Pe nesfârșit Drumul Crucii”. Poeta
(1996), incluzând treizeci și trei de melodii cu versuri se simte apropiată, confesându‑se, de rătăcitul bard
despre patimile lui Hristos. Alte piese cu note muzi- Orfeu, de Pan, Ștefan Sfântul, de Grigore Vieru, Lu-
cian Blaga, Nichita Stănescu, Gabriel García Lorca,
cale, rod al unei preocupări statornice, sunt adunate
Alexie Mateevici ș.a., personaje învăluite în iubire,
în volumele Folclor din nordul Moldovei (1983, în co-
într‑o atmosferă frenetică, whitmaniană. Sentimen-
laborare), Folclor din Câmpia Sorocii (1986), Aprindeți
tele sunt exprimate direct, fără artificii, valorile
luminile (2002) ș.a. T. se implică și ca redactor ori ca umane elogiate fiind frumusețea, dragostea, Poezia,
autor de comentarii care însoțesc mai multe opuri din Vrednicia. Complementar, T. publică în presă arti-
domeniul muzicii culte și folclorice. cole, eseuri, studii, tablete etc. Alcătuiește, de ase-
Culegeri: Trandafir bătut la poartă, Chișinău, 1980; Fol- menea, o carte de interviuri și eseistică dedicată
clor din nordul Moldovei, Chișinău, 1983 (în colaborare); relației criticului Eugen Simion cu Basarabia (2005).
Folclor din Câmpia Sorocii, Chișinău, 1986; Țăpușele, ță- SCRIERI: Cetatea frunzei, București, 1999; Cântecel pentru
pușele, Chișinău, 1986; Cât îi Maramureșul…, Chișinău, Săndel, Chișinău, 2005; 101 poeme, București, 2012. Ediții:
1993 (în colaborare); Răsărit-a, semănat-a, Chișinău, Vertical într‑o lume agitată. Eugen Simion și Basarabia,
1994; Lui, lui, lui…, Chișinău, 1995 (în colaborare); Cân- pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 2005.
tece populare pascale, Chișinău, 1996; Pe drumul doru-
Repere bibliografice: Ecaterina Negară, Cetatea frunzei
lui..., Chișinău, 2001; Aprindeți luminile, Chișinău, 2002; – dimensiune poetică, LA, 2000, 8 iunie; L. Melnic, Frunze
Vin’, bădiță, vin’ diseară, Chișinău, 2006. de dor în cetate de piatră, LA, 2002, 11 aprilie; Ion Ciocanu,
Repere bibliografice: Datcu, Dicț. etnolog., 865. Gr.B. Eugen Simion despre scriitorii basarabeni, LA, 2006, 16
17 Dicționarul general al literaturii române Tambur
martie; Ion Mărgineanu, O rază pe o floare: Elena Tama- știe să integreze decupajul documentar în dinamica
zlâcaru, „Informația de Alba”, 2007, 17 iulie; Dicț. Chiși- narațiunii. În 1938 T. publică în revista „Flori de ste-
nău, 518–519. M.C. pă” un fragment din romanul Învierea, apreciat de
E. Lovinescu, într-o notiță din același număr, mai
TAMBUR, Alexandru (8.XII.1901, Bolotina–Bălți –
18.VI.1984, Chișinău), prozator. Este fiul Sofiei și al puțin pentru calitățile artistice și mai curând pentru
lui Petru Tambur, felcer. Începe școala la Chișinău, valoarea sa de document social, întrucât constituie
însă în 1913 se mută împreună cu familia în regiu- „o zugrăvire pitorească a moravurilor basarabene
nea Kuban, continuându‑și învățătura la Krasnodar în cenușiu”. Peste câțiva ani romanul va fi editat în
(până în 1917) și Stavropol (1918–1919). În 1920 se limba rusă la Odessa (1942) și la București (1943).
înrolează voluntar în armata generalului A. I. Deni- Crizantema de la frontieră (1942) însumează poves-
kin, iar după înfrângerea acesteia, se întoarce acasă, tiri care reiau aceleași teme. Nuvela titulară, înda-
în stanița Nijne-Bakanskaia. În 1921 se înscrie la torată biografiei autorului, are în atenție viața refu-
Tehnicumul din Severocavcaz, dar după un an este giaților basarabeni și relațiile pe care aceștia încear-
recrutat în Armata Roșie. În 1923 evadează pentru că să le stabilească cu familia rămasă în teritoriul
a se întoarce în Basarabia și se stabilește la Bălți. În părăsit. Nuvela, slab realizată, e brodată pe un su-
1940 se refugiază peste Prut, dar în 1952 este arestat biect de dragoste cu turnuri melodramatice, cu per-
la București și predat autorităților sovietice, care îl sonaje schematizate, puse să rostească discursuri
condamnă la douăzeci și cinci de ani de închisoare antisovietice potrivite pentru tribună. Cu toate aces-
în urma procesului Pan Halippa. Este deținut în la- tea, străbate și aici dorința de a-l informa pe cititor
gărul de la Vorkuta până în 1956, când este eliberat cu privire la realitatea noului regim, literatura lui T.
în urma unui decret de amnistie. Se stabilește la fiind în permanență un semnal de alarmă. Alteori
Chișinău, după ce eșuează în demersul de a se în- atitudinea implicată afectiv a autorului face loc unei
toarce în România, unde se afla familia sa. Lucrează viziuni cinematografice accentuat personale, pre-
ca administrator la Studioul Moldova-Film. Debu- cum în povestirea Hoțul: acțiunea debutează in me-
tează în 1938, cu povestirea Pe drum, în „Flori de dias res, suspendând astfel comentariul naratorului,
stepă”, iar editorial în 1938 cu o serie de „povestiri T. explorează cu ironie tragismul situației pe care o
din viața sovietică”, reunite ulterior în volumul Spre prezintă, conflictul crește treptat în jurul unei în-
Golgota (1939). Mai colaborează cu schițe, povestiri tâmplări mărunte și explodează într-o scenă de o
și articole la „Viața Basarabiei”, „Cuget moldove- violență cruntă. Fără a direcționa în vreun fel lectu-
nesc”, „Itinerar” ș.a. Este membru al Societății Scri- ra, sugestia, cu implicații morale, a prozatorului
itorilor din Basarabia. vorbește despre alterarea relațiilor dintre oameni și
Povestirile de debut ale lui T. au drept cadru eve- a codurilor morale și sociale în fața unor circum-
nimente precum războiul civil (Alb și roșu), acțiunile stanțe grave, precum foametea. E încă un mod de a
cekiste (Osândiții la moarte) sau foametea organi- spune cum se infiltrează calvarul regimului sovietic
zată (Bandiții, Povoljanca). Fără a fi realizată întru în viețile private.
totul din punct de vedere estetic, proza mizează mai SCRIERI: Alb și roșu, Bălți, 1938; Bandiții, Bălți, 1938;
curând pe ideea unui tablou al tarelor și crimelor Osândiții la moarte, Bălți, 1938; Povoljanca, Bălți, 1938;
din „raiul sovietic”, deconspirând pas cu pas, cu o Spre Golgota, Bălți, 1939; Crizantema de la frontieră, Chi-
privire scrutătoare de documentarist, miturile unui șinău, 1942; Probujdenie…, Odessa, 1942; ed. București,
regim care își avea drept slogan apărarea claselor de 1943.
jos. Subiectele de predilecție sunt extrase din medi- Repere bibliografice: Teodor Iovu, Alexandru Tambur,
ile periferice și din viețile precare, din lumea povol- „Ofensiva”, 1935, 2; Lotis Dolenga, [Alexandru Tambur],
„Glasul Moldovei”, 1937, 62–63; Iacob Slavov, „Spre Golgo-
janilor înfometați, mereu în căutarea unui trai mai
ta”, „Bugeacul”, 1939, 1–2; Leonid Zemba, „Spre Golgota”,
bun, a speculanților și bandiților care se luptă pen-
„Itinerar”, 1939, 6–7; Petre Ștefănucă, Alexandru Tambur,
tru un funt de grâu, a fruntașilor satului, osândiți la VBA, 1940, 1; D.P. [Dimitrie Păcurariu], „Crizantema de la
moarte ca dușmani ai poporului. Surprinse într-un frontieră”, VAA, 1942, 358; Tudor, Mișcarea, 27, 61, 180; Eu-
desen naturalist, cu augmentări ale unor detalii gro- gen Holban, Figuri basarabene, „Basarabia”, 1992, 2; Co-
tești și scene violente, evenimentele devin verosi- lesnic, Basarabia, III, 208–215; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia,
mile, relevând un talent aproape reportericesc, care 106; Dicț. Chișinău, 519. S.P., Mr.M.
Tanco Dicționarul general al literaturii române 18
TANCO, Teodor (22.IV.1925, Monor, j. Bistrița-Năsă- tipografii la reuniuni învățătorești și muzee, de la
ud – 29.III.2019, Cluj-Napoca), prozator, autor dra- scriitori la condeieri, de la memoria istoriei la me-
matic, istoric literar. Este fiul Lucreției (n. Nistor) și moria prezentului, de la reviste cu impact cultural
al lui Simion Tanco, țăran. Învață mai întâi în comu- la efemere publicații școlare ș.a.m.d. Toate cele șap-
na natală, apoi la Școala Normală de Învățători din te volume cuprind atât studii și însemnări cultu-
Năsăud (1939), la liceul unguresc, secția română, ral-istorice, cât și portrete ale reprezentanților zonei
din Bistrița (1940–1941), la Liceul de Stat, cu limba (peste trei sute cincizeci de nume, jumătate figurând
de predare română, din Năsăud (1941–1942), la aici în premieră). Complementar, dicționarul literar
Școala Normală din Blaj (1942–1944) și la Liceul ambiționează să cuprindă în prezentări biobiblio-
„A. I. Odobescu” din Bistrița, luându-și bacalaurea- grafice întregul tablou al zonei, de la scriitori pre-
tul în 1946. Urmează Facultatea de Drept a Univer- cum Andrei Mureșanu, George Coșbuc, Liviu Re-
sității din Cluj (1946–1950), devenind asistent al lui breanu până la modești literați. T. pare să împărtă-
Tudor Drăganu, la Catedra de drept constituțional. șească o opinie a lui Octavian Goga, potrivit căreia,
În 1962, înlăturat din Universitate, se transferă ca chiar dacă unii „nu trec hotarul artei eterne”, ei „sunt
lector la Institutul Pedagogic clujean. Un an, în totdeauna în vecinătatea ei și îi netezesc drumul”.
1971–1972, este director al Teatrului de Stat din Tur- Sunt incluși în lexicon atât scriitori născuți și afir-
da, dar revenise încă din 1967 la Universitatea din mați în Bistrița-Năsăud, cât și cei care, văzând lumi-
Cluj, la Catedra de filosofie și sociologie a Facultății na zilei aici, își desfășoară activitatea în alte zone
de Istorie, unde lucrează până în 1976, când se pen- din țară sau peste hotare, în fine nu sunt uitați cei
sionează medical. Își susține doctoratul în drept în cu rădăcini, prin strămoși, pe meleagurile bistrițene.
1975 cu teza Sociologia dreptului în opera lui Euge- Altă serie de cărți, precum Lumea transilvană a lui
niu Sperantia. În 1990 înființează Editura Virtus Ro- Ion Creangă (1989), Despre Liviu Rebreanu (2001),
mana Rediviva, care va funcționa până în 2003. De- Andrei Mureșanu contra biografilor (2002) și George
butează în 1946, cu articolul Personalitatea artistică Coșbuc în viață și în documente (2003) se înscriu în
a lui Eminescu, la „Orizonturi literare”, revista lice- același perimetru de preocupări, au un caracter pre-
ului din Bistrița. Colaborează și la „Steaua”, „Scrisul ponderent documentar și fuseseră anunțate prin
bănățean”, „Tribuna”, „România literară”, „Viața ro- semnificative capitole în monografie. Lumea tran-
mânească”, „Vatra”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, silvană a lui Ion Creangă, de pildă, pledează, docu-
„Ramuri”, „Minerva” (Bistrița), „Tribuna ideilor” mentat, pentru originea transilvăneană a humuleș-
(Năsăud), „Astra blăjeană”, „Aiudul literar” ș.a. A mai teanului, iar lucrarea despre Andrei Mureșanu adu-
semnat cu pseudonimul T. T. Mărgineni. Prima carce corectarea unor erori privind data nașterii și
te, microromanul Un om în halat vișiniu, îi apare în numele poetului, părinții, studiile etc. Și ca prozator
1968. I s-au acordat mai multe distincții, între care T. își trage seva din realitățile năsăudene, cum se
Premiul „George Barițiu” al Academiei Române observă în Soldați fără arme (1973), evocare a unor
(1993) și Premiul Opera Omnia din partea Filialei întâmplări din secolul al XIX-lea, în Transilvania su-
Cluj a Uniunii Scriitorilor (2009). pusă Imperiului Habsburgic. În centrul acțiunii se
T. și-a atras prețuirea mai cu seamă pentru de- află regimentele grănicerești și un personaj, Paul
mersul său constant și temeinic de studiere a istoriei Tanco, care se regăsește în studiul biografic 1872,
literaturii și culturii spațiului năsăudean, preocupa- Graz. Paul Tanco, primul român doctor în matema-
re al cărei rod se află în special în lucrările Virtus tică (2003). Romanul Fana (1982) surprinde drama-
Romana Rediviva (I–VII, 1973–1993) și în Dicționar tica întâlnire cu viața a unei adolescente talentate,
literar (1639–1997) al județului Bistrița-Năsăud care aspiră către luminile rampei, dar e împiedicată
(1998). Prima carte, unică în felul ei, reconstituire a să își realizeze visul de autoritara sa mamă. Tempo-
valorilor bistrițene și năsăudene, în fapt o veritabilă rar numai, pentru că tânăra va reuși în cele din urmă
enciclopedie, amplă monografie ieșită de sub tipar să se dedice teatrului. Text cu propensiuni analitice,
în două decenii, este structurată pozitivist, propu- Fana are și câteva naive pagini de digresiune. Tetra-
nându-și să reconstituie toate componentele cultu- logia Cândva mă voi întoarce acasă (2005–2010), un
rii locale, de la personalități la modești dascăli și fel de bildungsroman în care coexistă literatura-do-
țărani fruntași, de la instituții, școli grănicerești, cument cu aceea de ficțiune, evocă, la persoana
19 Dicționarul general al literaturii române Tarangul
întâi, tragedia refugiaților români din Ardealul de Cluj-Napoca, 2002; George Coșbuc în viață și în documen-
Nord după Dictatul de la Viena. Pe acest fond dra- te, Cluj-Napoca, 2003; 1872, Graz. Paul Tanco, primul ro-
matic evoluează personajul principal, care evadează mân doctor în matematică, Cluj-Napoca, 2003; Istoria
prin Munții Călimani și este preocupat să-și conti- presei românești a județului Bistrița-Năsăud de la origini
până în 2004, pref. Petru Poantă, Cluj-Napoca, 2004;
nue studii la Brașov, Turda, în Capitală și în fine la
Cândva mă voi întoarce acasă, I–IV, Cluj-Napoca, 2005–
Școala Normală de învățători din Blaj de pe lângă 2010; Vară canadiană, pref. Petru Poantă, Cluj-Napoca,
Mitropolia Greco-Catolică, dar cu deosebire dorește 2006; Sfântul și cartea. Episcopul Pahomie donează Apos-
să revină acasă. Cele patru romane care alcătuiesc tolul de la 1704, ed. 2, Cluj-Napoca, 2008; Trei întâlniri cu
această serie – Tinerețe pribeagă, Refugieri prin țara Constantin Noica, pref. Gabriel Liiceanu, Cluj-Napoca,
mea, Depărtări și îndepărtări și Acasă, la Monor? – 2009; Panegirice și omagieri postume, Cluj-Napoca, 2011;
dezvoltă traseul formării unui caracter, fiind astfel Viață și literatură. Autobiografica 85, pref. Ilie Rad,
o carte de inițiere. Îndatorate propriilor experiențe Cluj-Napoca, 2010.
și etape de viață, scrierile prozastice ale lui T. sunt Repere bibliografice: Valeriu Cristea, [Teodor Tanco], GL,
complinite și de paginile de jurnal propriu-zis sau 1968, 22, RL, 1973, 51; V. Fanache, [Teodor Tanco], TR,
de periple autobiografice, precum în Vară canadia- 1970, 26, ST, 1995, 4–5; Vasile Netea, „Virtus Romana Re-
nă (2006), Viață și literatură. Autobiografica 85 diviva”, „Revista de istorie”, 1974, 7; Ion Oarcăsu, [Teodor
(2010). T. publică și câteva culegeri de povestiri: Cui Tanco], TR, 1975, 39, ST, 1985, 12; Valentin Tașcu, „Virtus
Romana Rediviva”, „Făclia”, 1978, 9 757; Zaharia Sângeor-
îi bate inima (1970), Prea tineri pentru amintiri
zan, „Virtus Romana Rediviva”, CRC, 1978, 27; Adrian
(1987), Zăpada roșie (1999), mai toate în linia tradi- Alexandru [Andrei Marga], Debut dramaturgic, „Napoca
țional-ardelenească, romanul Desdemona (2000), universitară”, 1979, 3–4; Ion Lungu, „Virtus Romana Re-
dar și teatru: Trilogie transilvană (1985), Vinovat e diviva”. ST, 1982, 12; Titu Popescu, „Virtus Romana Redi-
Nobel (1996) ș.a. Dintre piese, Cetatea Unirii, jucată viva”, T, 1982, 12; Dan Milcu [Dumitru Micu], Dimensiuni
în stagiunea 1978–1979 la Teatrul de Nord din Satu năsăudene, CNT, 1983, 3; Ghițulescu, O panoramă, 310–
Mare, aduce în scenă, în manieră romantică, epoca 311; Petru Poantă, Portrete în cuvinte, RL, 1989, 2; Teodor
de la 1918, făcând să trăiască aici o lume „care se Tihan, „Cine are o cultură a sa are un nume în istorie și
zbuciumă între victorie și eșecuri” (Mircea un loc sub soare” (interviu cu Teodor Tanco), ST, 1993, 1;
Ghițulescu). Iordan Datcu, [Teodor Tanco], ALA, 1999, 488, LCF, 2005,
47–48; Z. Ornea, Genealogie literară, RL, 2000, 35; Ion Bu-
SCRIERI: Un om în halat vișiniu, București, 1968; Cui îi zași, [Teodor Tanco], ALA, 2002, 636, VR, 2005, 10–11, „As-
bate inima, București, 1970; Virtus Romana Rediviva, I– tra blăjeană”, 2007, 3; Dan Mănucă, Nostalgia ardelenis-
VII, Bistrița, Cluj-Napoca, 1973–1993; Soldați fără arme,
mului, CL, 2010, 9. I.D.
Cluj-Napoca, 1973; ed. Cluj-Napoca, 2012; Fana, Cluj-Na-
poca, 1982; Trilogie transilvană, București, 1985; Prea ti-
TANGENTA, publicație apărută la Cluj, săptămânal,
neri pentru amintiri, Cluj-Napoca, 1987; Lumea transil-
în 20 martie și 27 martie 1932 (două numere). Di-
vană a lui Ion Creangă, pref. Petre Rezuș, Cluj-Napoca,
1989; ed. 3, pref. Dan Mănucă, Iași, 2011; Jurnalul unui rector: Petre Nistor. T. este o revistă cu accente mo-
scriitor candidat independent în Parlament, Chișinău, derniste în plan literar și, din punct de vedere ideo-
1992; Basarabia, numele tău e Maria!, pref. Mihai Cimpoi, logic, cu vădite simpatii comuniste, articolul inau-
Cluj-Napoca, 1992; Sociologul Eugeniu Sperantia, pref. gural, Dansul milioanelor, reprezentând o condam-
Tudor Drăganu, postfață Achim Mihu, Cluj-Napoca, 1993; nare a societății burgheze și a capitalismului. Două
Studenta, Cluj-Napoca, 1995; Academia Română: 1866– dintre rubricile permanente se intitulează „Recen-
1996. Academicieni năsăudeni și bistrițeni, pref. Ștefan zii” și „Actualități”. Cu versuri colaborează Emil V.
Pascu, Cluj-Napoca, 1996; ed. 2 (Academia Română:
Câmpianu, Jean Draga, Ion Th. Ilea. Poemele în
1866–2006. Academicieni năsăudeni și bistrițeni), cuvânt
înainte Eugen Simion, pref. Ionel Haiduc, Cluj-Napoca, proză aparțin lui Petre Nistor și lui Ioan Ţânțaș. Re-
2006; Corabia naufragiaților, pref. Teohar Mihadaș, cenziile sunt semnate de Emil V. Câmpianu și de
Cluj-Napoca, 1996; Vinovat e Nobel, Cluj-Napoca, 1996; Petre Nistor. Primul mai traduce o poezie a lui Paul
Dicționar literar (1639–1997) al județului Bistrița-Năsăud. Verlaine (Colocviu sentimental). Cele două numere
Autori–publicații–societăți, postfață Petru Poantă, conțin și articole politice, epigrame, informații cul-
Cluj-Napoca, 1998; Zăpada roșie, Cluj-Napoca, 1999; Des- turale, actualități din țară și din URSS. A.P.
demona, Cluj-Napoca, 2000; Despre Liviu Rebreanu,
Cluj-Napoca, 2001; Pagini alese din istoria Monorului, TARANGUL, Marin (1.V.1938, București – 24.IX.2010,
Cluj-Napoca, 2001; Andrei Mureșanu contra biografilor, Paris), poet, eseist. Este fiul Mariei Angela Tarangul
Tarangul Dicționarul general al literaturii române 20
(n. Bădulescu), actriță și traducătoare, și al lui Erast ținută sub controlul numeroaselor simboluri li-
Tarangul, inginer; prenumele la naștere: Ștefan Ma- vrești, pe care poetul le invocă învăluindu-le în nos-
rin Sergiu. Face clasele primare în București, unde talgia unor timpuri imemoriale. Versurile din cărțile
va urma și liceul, absolvit în 1955. Devine student al următoare sunt de-a dreptul solemne, aducând în
Institutului Teologic din Sibiu, luându-și licența în prezent faptele de odinioară, mai ales pe cele isto-
1959, iar până în 1961 va pregăti un doctorat în is- rice și cărturărești, într-o formulă lirică aptă de a
toria religiilor în cadrul Institutului Teologic din Bu- redimensiona portrete morale și fapte memorabile.
curești. Între 1961 și 1964 este încarcerat, suferind Roata timpului, de pildă, îi evocă pe Horea, Cloșca
o detenție politică „pentru uneltire contra ordinii și Crișan în ipostazele unui oratoriu național. În Le-
sociale”. Trece prin penitenciarele Uranus, Jilava, gile pământului T. se întoarce la „învățăturile” lui
Grădina, Salcia. După ieșirea din închisoare se în- Neagoe Basarab, dar nu îi uită nici pe Constantin
scrie la Institutul de Arte Plastice din București, sec- Brâncoveanu, Petru Cercel, Nicolae Bălcescu, Avram
ția istoria și teoria artei (1966–1971). Este, scurt Iancu, cărora le închină, omagial, gânduri proprii,
timp, redactor la revista „Amfiteatru”, apoi la Studi- reconturând un tablou al mitologiei locale, integrată
oul Animafilm. În 1977 solicită plecarea din țară, în spațiul liric. Lexicul, dar mai ales sintaxa lirică
stabilindu-se în 1979 în Franța, unde face o nouă relevă aspirațiile religioase ale autorului, unele po-
serie de studii: în 1979–1983 urmează Facultatea de eme părând a fi, nu atât prin conținut, cât prin ati-
Filosofie a Institutului Catolic din Paris, iar în 1982– tudine, scurte predici morale. Coeziunea tematică
1986 urmează Facultatea de Filosofie la Paris, Sor- a celor trei cărți, pe care T. le va considera de dome-
bona IV. Obține mai multe doctorate: în științe reli- niul trecutului, este remarcabilă, vădind un poet cu
gioase cu tema Icoana – partea mistică (Sorbona IV), program bine stabilit și atent urmat în timp. Volu-
Icoana – partea istorică (Institutul Catolic), ambele mele apărute după 1989, menite a-l readuce în ac-
încheiate în 1984, ulterior în filologie, cu Proza lui tualitate, aparțin altor căutări lăuntrice. Componen-
Nichita Stănescu, în 1986, la Institutul Național de ta religioasă este, de această dată, la vedere și apare
Limbi și Civilizații Orientale, teza fiind tradusă în mult îmbogățită de considerații și interpretări ve-
românește sub titlul Prin ochiul lui Nichita (1996). nind din zone de cunoaștere aprofundate între timp.
Debutează în 1959, când semnează recenzii (despre Lucrarea despre Eminescu, dar mai ales eseurile
Ducas și Xenofon) în revista „Mitropolia Ardealului”. referitoare la Nichita Stănescu evidențiază origina-
Publică apoi versuri în presa literară, în 1967 revista litatea excepțională a acestora. Astfel, Prin ochiul lui
„Luceafărul” acordându-i un premiu. Prima carte, Nichita este o detaliere însoțită de argumente care
Trenos, îi apare în 1968. Până la plecarea din țară îi vin în sprijinul cititorului străin, mai puțin familia-
mai sunt publicate volumele de versuri Legile pă- rizat cu insolita gândire a poetului, așa cum apare
mântului (1973) și Roata timpului (1979), precum aceasta în unele versuri, dar și în Antimetafizica și
și Inima cea mică (1977, literatură pentru copii), Amintiri din prezent. Protagonistul din Nocturnal,
eseul Fidias (1978). După 1989 îi sunt editate Intra- un roman-eseu despre universul concentraționar
rea în infinit sau Dimensiunea Eminescu (1992), românesc, este autorul însuși, care iși rememorează
eseul despre Nichita Stănescu, Predici profane pen- detenția politică, evocând „viața” din penitenciarele
prin care a trecut, plină de personaje lugubre (paz-
tru dezmorțirea minții (1997), memoriile din Noc-
nici și comandanți), penitență salvată de solidarita-
turnal (2010) și traducerea, realizată în colaborare,
tea condamnaților, ca și de rarele momente senine,
Plugarul și moartea din Johannes von Tepl. Conco-
„nocturnale”, prilejuite de evadarea în libertate a
mitent colaborează la Encyclopédie des religions
imaginației, cu amintirea lecturilor din marii înțe-
(Paris, 1997), în care semnează articole despre icoa-
lepți ai lumii.
nă și valoarea inimii în isihasm, despre sensul mistic
al rugăciunii în ortodoxie ș.a. SCRIERI: Trenos, București, 1968; Legile pământului, Bu-
curești, 1973; Inima cea mică, București, 1977; Fidias,
Încă de la volumul de debut, critica descoperă în
București, 1978; Roata timpului, București, 1979; Intrarea
versurile lui T. un pasionat al extazului și al dicțiunii în infinit sau Dimensiunea Eminescu, București, 1992;
lirice impregnate de erudiție. Poeziile sunt de mici Prin ochiul lui Nichita, tr. Gabriela Duda și Micaela Gulea,
dimensiuni, titlurile concentrează discursul și au București, 1996; Predici profane pentru dezmorțirea min-
menirea de a stimula fiorul întâlnirii cu o imaginație ții, București, 1997; Nocturnal, București, 2010. Traduceri:
21 Dicționarul general al literaturii române Tarlapan
Johannes von Tepl, Plugarul și moartea, pref. trad., Bucu- TARLAPAN, Efim (17.V.1944, Măgurele–Ungheni –
rești, 1997 (în colaborare cu Emmerich Schäffer). 8.XII.2015, Chișinău), poet, traducător. Este fiul Eli-
Repere bibliografice: M. N. Rusu, Întreținerea poeziei, sabetei (n. Ciugureanu, nepoată a prim-ministrului
LCF, 1968, 13; Valeriu Cristea, „Trenos”, AFT, 1968, 28; Daniel Ciugureanu) și al lui Constantin Tarlapan,
George Pruteanu, „Trenos”, IL, 1968, 10; Mincu, Critice, I, țărani. Învață întâi în satul natal, urmează liceul la
164–166; Caraion, Duelul, 160–162; Adrian Popescu, „Le- Cornești, raionul Ungheni (1957–1962), ziaristica la
gile pământului”, ST, 1973, 20; Mincu, Poezie, 74–75; Piru, Universitatea de Stat din Chișinău (1962–1970) și
Poezia, II, 318–320; Raicu, Critica, 387–389; Fevronia No-
frecventează Institutul de Literatură „Maxim Gorki”
vac, O nouă contribuție la exegeza eminesciană, RL, 1992,
din Moscova (1985–1987). Va lucra ca redactor la
28; Constantin Cubleșan, Exegeze eminesciene, ST, 1992,
7; Ioana Bot, Monologul imposibil, TR, 1992, 36; Octavian ziarul „Viața satului” (1969–1971), la Radio (1971–
Soviany, Infinit, infinire…, CNT, 1993, 4; Bogdan Crețu, 1974), la Editura Lumina (1974–1977), la săptămâ-
Două noi interpretări ale poeziei lui Nichita Stănescu, CL, nalul „Literatura și arta”, iar din 1987 în calitate de
1997, 4; Dorin Ștefănescu, Despre adâncul lucrurilor, consultant la Uniunea Scriitorilor din RSS Moldo-
VTRA, 1998, 10; Andrei Pleșu, Marin Tarangul, DM, 2010, venească. În anii 2000 a locuit un timp la Cluj‑Na-
346; Ion Truică, Marin Tarangul, CL, 2010, 10; Manolescu, poca. Debutează în ziarul „Tinerimea Moldovei”
Enciclopedia, 628–683; Sorin Lavric, Dansul lui Hipoclid, (1968), iar editorial cu volumul Scuzați pentru de-
RL, 2011, 23. L.C. ranj..., apărut în 1974. Este laureat al mai multor
concursuri și festivaluri de literatură satirico-umo-
TARARA, gazetă satirică apărută la București, săp-
ristică din Republica Moldova și România. A fost
tămânal, de la 6 ianuarie până la 6 aprilie 1880. În-
distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica
dreptată în egală măsură împotriva unor decizii ale
Moldova (1993, 1995, 2010); i s‑au decernat titlul
regelui Carol I și a politicii liberalilor, T. este scrisă
Maestru al Literaturii (1996) și Ordinul de Onoare
aproape în întregime de Al. Macedonski. Poezia sa-
(2010).
tirică, înrâurită de Béranger și în linia lui N.T. Oră-
Satiric și umorist din stirpea lui G. Topîrceanu și
șanu, dar cu resurse superioare de versificație, une- a lui Al. O. Teodoreanu, T. și-a adunat epigramele,
ori cu izbucniri violente, nu o dată fără suport real, parodiile, satirele, fabulele, aforismele în numeroa-
își găsește temele în unele tare ale vieții politice: se volume, între care Zâmbete cu supliment (1987),
demagogia, venalitatea și oportunismul, goana Cartușiera (1991), Dioptrii pentru ochelarii de cai...
după chiverniseală (Mai avem țară?, Rubla, „Tarara- (1995), Îngerii din cerul gurii (2003), Pro-Scris (2005),
ua” la nemți, Substantivul „Vodă” ș.a.). Întâmplări Zâmbete pentru export (2010), iar interviurile în De
în aparență neînsemnate declanșează verva poetu- ce v-ați dus de-acasă? (1991), în Scriitorul întrebat...
lui, care extrage de aici efecte polemice și de umor (dialoguri în anticamera Judecății de Apoi) (2011)
suprinzătoare. Date reale, altele fanteziste, aluzii la ș.a. Este autorul mai multor antologii consacrate
secrete și intrigi de cabinet ministerial sau la afaceri fabulei românești și universale, parodiei, epigramei,
veroase (afacerea Strousberg, de pildă) se succedă aforismului, printre care câteva unice în literatura
într-un ritm vertiginos. Macedonski reproduce sa- română: O antologie cronologică a aforismului ro-
tira Gângavul politic, publicată întâia dată în 1875, mânesc de pretutindeni (2005), Marea antologie a
precum și Al II-lea gângav politic, din același an, epigramei românești (de la bijuterii folclorice la per-
care îi aduseseră, la vremea apariției, câteva luni de formanțe clasice) (2005), Cu mâța în carte... (2009,
detenție. El scrie și reportaje imaginare („Tararaua” antologia parodiei românești de la începuturi până
în Consiliul de Miniștri), anunțuri, „păcăleli” și nu azi), Râsul lumii la români (2010, antologie de epi-
se poate stăpâni să nu arunce săgeți împotriva lui gramă universală tradusă în limba română) ș.a. Țin-
C.A. Rosetti, a lui N.T. Orășanu, Frédéric Damé ta satirei lui poate fi colegul de breaslă, scriitorul,
(„plătit din fonduri secrete”), G. Dem. Teodorescu. măruntul funcționar, marii șefi, ca și „monștrii
„Doi foști sufleri de teatru”, M. Eminescu și I.L. Ca- sacri”, fenomenul social ori situația cotidiană, pro-
ragiale, sunt imaginați ca fiind expuși „la dispoziți- zaică: „Orice imperiu/ Are-un criteriu:/ Reducerea
unea publicului” de Titu Maiorescu. Politicește, T. statelor/ Cu forța armatelor” (Diplomatică); „A pă-
și redactorul ei se află, într-o măsură, sub influența țit-o și el, deci:/ L-a furat somnul de veci...” (Epitaful
grupării conservatoare a lui Gr. M. Sturdza. R.Z. unui hoț). Cultivând discret sau în forme violente,
Tarlapan Dicționarul general al literaturii române 22
demascatoare, spiritul critic, T. explorează umorul 1981; Complimente necesare, Chișinău, 1983; Acarnița,
la nivele diferite: de la jocul calamburului la textul Chișinău, 1986; Zâmbete cu supliment, Chișinău, 1987;
parodiat după principiul împingerii la absurd. Sunt Termometru, Chișinău, 1988; Asta-i situația, Chișinău,
găsite și valorificate chei și registre, situații și stări 1989; Stați jos, copii, Chișinău, 1990; Cartușiera, pref. Vic-
tor Prohin, Chișinău, 1991; De ce v-ați dus de-acasă?, Chi-
variate. Satiricul își întrevede misiunea în tentativa
șinău, 1991; Bobocelul, Chișinău, 1992; Dioptrii pentru
de a proiecta asupra lucrurilor lumina firescului, a ochelarii de cai…, pref. Victor Prohin, Chișinău, 1995;
naturalului și de a deconspira automatismele, con- Mărul lui Adam, Chișinău, 1997; Stihuri marțiale, Chiși-
venționalul, conformismul social și psihologic. În nău, 1999; Toporul taie închinându-se, pref. Constantin
parodii el adoptă rolul de critic literar care ironizea- Zărnescu, Cluj-Napoca, 2000; Coloana nătângilor, Chiși-
ză clișeele, pozele meditative, ticurile stilistice, ca în nău, 2001; Îngerii din cerul gurii, pref. Constantin Zăr-
textele care pleacă de la Tudor Arghezi, Nichita Stă- nescu, Cluj-Napoca, 2003; Deșertul din clepsidră, Chiși-
nescu, Gheorghe Tomozei, Grigore Vieru, Aureliu nău, 2005; Pro-scris, Cluj-Napoca, 2005; Aquila non capit
Busuioc, Ana Blandiana, Dumitru Matcovschi ș.a. muscas, Chișinău, 2006; Pauza de râs..., Zalău, 2007; Eu
am forfecat imperiul!, Zalău, 2007; Cupidon – copil de țâțe,
Epigramele, aforismele valorizează paradoxul, sur-
Zalău, 2008; La cules de ....TarlaPoante, Suceava, 2009; Trei
priza comică, poanta și caricarea absurdă a viciilor, crai de la răsărit (în colaborare cu Ion Diviza și Gheorghe
în spiritul unei tradiții bine însușite: „La izvoarele Bâlici), pref. Mihai Cimpoi, Ploiești, 2010; Zâmbete pentru
cu ape,/ Dulci, ca limba strămoșească,/ Cerbii vin export, pref. George Corbu, Chișinău, 2010; A doua pauză
să se adape,/ Porcii... să se bălăcească” (Din Basa- de râs..., Chișinău, 2011; Scriitorul întrebat...(dialoguri în
rabia); „Vremile nu mă răsfață:/ Astăzi, ca și-odini- anticamera Judecății de Apoi), pref. Teodor Codreanu,
oară,/ Într-o țară fără viață,/ Duc o viață fără țară...” Chișinău, 2011; Eseuri tragi-comice, Chișinău, 2011. An‑
(Doină nouă...). Se află la T. o întreagă paletă a ati- tologii: Atlas comic, tr. edit., Chișinău, 1990; Buturuga
tudinii comice: bonomie și condescendență, ironie, mică... (antologia epigramei românești de pretutindeni),
Chișinău, 1993; Dicționar enciclopedic satiric, Chișinău,
zeflemea, sarcasm și invectivă. Demitizarea și de-
1994; Cu poante pre moarte călcând (antologia epigramei
mistificarea coboară în sfera rutinieră a cotidianu- românești: performanțe clasice), Marghita, 2005; Epigrama
lui, a familiarului, degradat chiar atunci când por- daco-romană contemporană, Marghita, 2005; Ghici unde
nește de la motive sacre: „Săraci și goi, ca adevărul,/ era dus tatăl iezilor din povestea „Capra cu trei iezi”?, Za-
Ar fi trăit în rai o viață,/ De-ar fi costat și-acolo mă- lău, 2005; O antologie cronologică a aforismului românesc
rul/ Cât costă azi, la noi, la piață” (Adam și Eva). de pretutindeni, Cluj-Napoca, 2005; Marea antologie a
„Fauna” tradițională a textului comic ori satiric este epigramei românești (de la bijuterii folclorice la perfor-
prezentă in corpore: despoții, patrioții de paradă, manțe clasice), Chișinău, 2005; Câte-o poantă de căciulă
cozile de topor, impostorii, proștii, grandomanii, (antologie cronologică de epigramă românească și univer-
detractorii și categoria mai nouă a bișnițarilor, che- sală), Zalău, 2007; Cantina săracilor cu duhul, tr. edit.,
Zalău, 2008; Cu muza altora în brațe... (o antologie a pa-
fliii, avarii, îngâmfații, mediocritățile: „Tânăr, vesel,
rodiei românești de pretutindeni), Zalău, 2008; Cu mâța
frumușel,/ Mor bolnavii după el...” (Unui tânăr chi- în carte... (antologia parodiei românești), Zalău, 2009;
rurg). Dar T. depășește gluma de moment: „Doam- Râsul lumii la români (antologie de epigramă universală),
ne, da, imperiul cade/ Cu toți șoviniștii roi,/ O-ntre- tr. edit., pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 2010.
bare-nsă mă roade:/ De ce cade peste noi?...” (Basa- Repere bibliografice: Ion Ciocanu, Reversul lucrurilor,
rabenii și căderea imperiului ruso-sovietic), obți- „Nistru”, 1980, 7; Gheorghe Mazilu, „Revers”, LA, 1980, 23;
nând adâncimea reflexivă a negației. El convinge Tudor Palladi, Elocvența versului polemic, „Tinerimea
astfel că trece pragul notației circumstanțiale. Foarte Moldovei”, 1988, 20 aprilie; Ion Cristofor, Un epigramist:
personal e și volumul De ce v-ați dus de-acasă?, ce Efim Tarlapan, TR, 1993, 1; Victor Prohin, Un devotat scu-
cuprinde „convorbiri nostalgice cu unii moldoveni tier al genului, LA, 1994, 20; Mihai Cimpoi, Efim Tarlapan
statorniciți în Moscova temporar sau pentru tot- și căderea imperiului, LA, 1996, 21 martie; Cimpoi, Ist. lit.
Basarabia, 220; Nicolae Bătrânu, Marțiale basarabene, LA,
deauna”, precum și Scriitorul întrebat..., în care sunt
1999, 4 noiembrie; Constantin Zărnescu, Efim Tarlapan
reunite dialoguri ale autorului cu diverși contempo-
și aforismul politic, LA, 1999, 16 decembrie; Theodor Co-
rani: scriitori, ziariști, critici literari. T. a scris și mai dreanu, [Efim Tarlapan], LA, 2003, 13 mai, ARG, 2006, 2;
multe cărți pentru copii. Grațian Cormoș, Un basarabean al Ardealului, ST, 2005,
SCRIERI: Scuzați pentru deranj…, pref. Vasile Badiu, Chi- 12; Ion Ciocanu, Efim Tarlapan, protagonist al scrisului
șinău, 1974; Tatuaje, pref. Petru Cărare, Chișinău, 1977; satirico-umoristic, Zalău, 2007; Vlad Zbârciog, [Efim Tar-
Revers, Chișinău, 1980; Lănțișorul cu cheițe, Chișinău, lapan], „Pro Saeculum”, 2009, aprilie; Eugen Gheorghiță,
23 Dicționarul general al literaturii române Tartler
Cu Tarlapan nu e de glumă, LA, 2010, 29 iulie; Dicț. Chiși- 1978, a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor),
nău, 520–522; Onufrie Vințeler, Efim Tarlapan – o perso- dar și din germană, daneză, engleză. Concomitent,
nalitate complexă, Cluj‑Napoca, 2012. M.C. din 1982 are în „România literară” o rubrică perma-
nentă consacrată traducerilor. Este autoarea unor
cărți de literatură pentru copii, dintre care se remar-
că volumul de versuri Râsul ocrotit de lege (1999;
Premiul Uniunii Scriitorilor), și a câtorva volume de
eseuri: Melopoetica (1984), Proba Orientului (1991,
2012), Europa națiunilor, Europa rațiunilor (2001)
și Identitate europeană (2006), cel din urmă destul
TARTLER, Grete de tehnic, pe alocuri, ca tematică și limbaj. A fost
(23.XI.1948, București), căsătorită cu scriitorul Stelian Tăbăraș.
poetă, eseistă, În Melopoetica T. propune modelul unei lecturi
traducătoare. care urmărește confluențele dintre poezie și muzică
în literatura românească din anii ’70–’80 ai secolului
trecut. Proba Orientului (1991) tratează comparatist
Este fiica Anei (n. Dreve) și a lui Martin Tartler, mun-
citor chimist. Familia e originară din Prejmer (în limbile și literaturile arabe și cele occidentale; se ur-
germană, Tartlau). T. învață la școala germană și la măresc corespondențe la nivelul simbolisticii litere-
Liceul de Muzică din București, pe care îl va absolvi lor și circulația unor teme și motive arabe în scrierile
în 1967. Obține licența la Conservatorul „Ciprian lui Dante, Goethe, Novalis sau Nerval. Autoarea des-
Porumbescu” (1972) și la Facultatea de Limbi Stră- coperă modelul maqamat-elor la Anton Pann sau ia
ine a Universității din București, secția arabă–engle- în considerare preocuparea pentru cultura arabă a
ză (1976). Își ia doctoratul în filosofie în 1995 cu teza lui Timotei Cipariu. Ediția îmbogățită din 2012, inti-
Utopia însingurării în Evul Mediu arab, care va de- tulată Islam, repere culturale. Proba Orientului, cu-
veni, într-o versiune ulterioară, eseul Înțeleptul sin- prinde un curs concentrat despre Islam, studii mai
guratic (2006). Este profesoară de violă la Liceul vechi și mai noi revăzute, de tematică interculturală.
„Dinu Lipatti” și lector la Universitatea din Bucu- Fără să facă un excurs spectaculos în istoria și cul-
rești, iar din 1985 lucrează ca redactor la „Neue Li- tura Islamului, dar depășind nivelul unei simple cu-
teratur” și ca editor al revistei „Orient” (București– legeri, autoarea discută elementele islamice ale cul-
Viena). Conduce Societatea de Studii Orientale. Din turii europene, „dialogul” extrem de vechi, constitu-
1992 intră în diplomație: director al Centrului Cul- tiv, dintre cultura Islamului și cultura Europei. Este
tural din Viena (1992–1995), consilier în Ministerul inclus aici libretul operei Parsifal de Wagner, în tra-
Afacerilor Externe (1995–1997), ambasador la Co- ducerea inedită a autoarei. Volumul conține și alte
penhaga și Reykjavik (1997–2001), ministru pleni- prețioase traduceri din vechi autori și tratate arabe,
potențiar al Ambasadei României la Atena (2002– completări la traducerile deja făcute de T. în exem-
2006). Pentru activitatea culturală și diplomatică a plara culegere de texte Înțelepciunea arabă (1988,
fost distinsă cu Marea Cruce Danneborg – Ordinul ediția a doua în 2002) sau în cele care însoțesc eseul
Regal Danez în rang de Cavaler și cu Ordinul Nați- Înțeleptul singuratic. În Europa națiunilor, Europa
onal pentru Merit în grad de Mare Ofițer (2000). Din rațiunilor se discută raportul dintre identitatea cul-
2003 e profesor asociat la Școala Națională de Studii turală europeană și cea națională, plecându-se de la
Politice și Administrative, cercetătoare la Centrul de relația eu – alteritate, pentru ca discuția să se plaseze
Excelență „Paul Celan” al Universității din București, ulterior pe un teritoriu mai concret, în capitole de-
unde din 2011 va fi și profesor asociat. Debutează dicate identității vieneze și daneze, secvențe în care
cu versuri la „Amfiteatru” în 1968, iar editorial în se apelează la o formulă mixtă, eseistico-memoria-
1970 cu volumul Apa vie. Mai colaborează la „Lu- listică. Un capitol e consacrat însemnărilor de călă-
ceafărul”, „România literară”, „Steaua”, „Ro- torie ale lui Hans Christian Andersen la porțile Ori-
mano-Arabica” ș.a. A tradus mult din poezia și din entului, până în Ţările Române, scriere inedită, tra-
literatura sapiențială persană și arabă (antologia dusă sub titlul Bazarul unui poet (2000). Apa vie,
Cele șapte mu’allaqate. Poezie arabă preislamică, prima carte de poezie publicată de T., se încadrează
Tartler Dicționarul general al literaturii române 24
într-o paradigmă specifică anilor ’70, pentru care optzecist: livrescul discursiv, poezia cotidianului,
lirica de „semne” constituia modelul predilect: mo- colocvialitatea, o detașare pe alocuri ironică. Cele
tive folclorice se suprapun pe o complicată rețea două tendințe – spre neoexpresionism și spre post-
simbolică, mergând până la ermetism. Poemele, gra- modernism – nu exclud mai vechea apetență pentru
vitând în jurul laitmotivului „apa vie” asociat luminii, simbolismul încifrat, în poeme precum Materia sig-
grefează o sensibilitate feminină livresc-aurorală pe nata, Febra de trei zile, Pasărea Rok etc. În versul din
o tradiție barbiană, regăsită de mai mulți poeți ai Scrisori de acreditare (1982) lirismul, de asemenea
epocii. Însuflețită de un elan vitalist adolescentin, unul interiorizat, se cerebralizează, spațiul poemului
poeta își circumscrie un spațiu mitizat, populat de se modifică în sensul citadinizării optzeciste, adesea
ființe simbolice precum șarpele, vulturul, cavalerul. cu inserții metaforice surprinzătoare, de tip expresi-
Definitoriu pentru întreaga ei creație, conflictul din- onist. Tema trecerii, din ce în ce mai obsedantă, con-
tre cultură și viață, dintre trăirea livrescă și cea au- feră, dincolo de camuflajul discursivității, un tragism
tentică, prin care poți avea acces la armonia cosmi- melancolic: tragismul neputinței de a ieși din lumea
că, se percepe încă de pe-acum : „Vreau să alerg pe culturii în adevărata lume a vieții. Substituiri (1983)
claviatură/ cu clinchet de glezne stelare/ să nu mai este o culegere în care se întâlnesc mai multe influ-
respect registrele orgii/ și praful gotic din propria-mi ențe sau tipuri de discurs practicate și înainte: livres-
umbră,/ cu mâini floral deschise spre vânturi/ să-mi cul pe alocuri prețios, de inspirație orientală, expre-
caut anii, să le caut oglinda,/ și s-o sparg într-o mie sionismul sau poezia cotidianului, discursul simbo-
și unul de greieri” (Verset). Următorul volum, Chorale lizant neomodernist sau construcția de tip puzzle
(1974) continuă linia simbolismului de conotații fol- (turnura dinspre vizionarism spre expresionism e
clorice. Poemele, animate de o vitalitate panteistă constatată aici de Al. Cistelecan). O constantă remar-
mai purificată conțin totuși aglomerări de imagini și cabilă a liricii publicate de T. înainte de 1990 o con-
construcții arborescente, de un metaforism abun- stituie prezența filonului moral, în parabole politice
dent. Hore (1977; Premiul Uniunii Scriitorilor) pro- memorabile, precum Materia signata, Didactica
pune un imaginar folcloric în registru mixt, blagi- Nova sau Lumina sub talpă, cea din urmă deconspi-
ano–barbian: textele, intitulate „inele” și grupate în rând absurdul demolărilor. În Achene zburătoare
șapte cicluri de câte nouă compoziții, „descriu” pe- (1986; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Acade-
isaje bucolice purtătoare de „semne” (cercul, lumina, miei) și în Materia signata (1992) se adâncește pola-
Columna, apa, pasărea, nunta etc.), în care tensiunea ritatea dintre „materia” scrisă și cea nescrisă, a rea-
derivă din jocul dintre închis și deschis, ascundere lului, aceea care scapă întotdeauna și care nu poate
și revelare, dintre hieroglife și „vorbele limpezi”. As- fi „interpretată” prin litere sau prin cuvinte. Eul po-
tronomia ierbii (1981) marchează un punct de coti- etic este iremediabil prins între exaltare și melanco-
tură. Pe de o parte, intervine o criză ontologică, lie, între percepția disperat vitalistă și cea intelectu-
adâncind conflictul dintre realitate și poezie, dintre ală, într-o dublă revoltă, împotriva realității discon-
natură și cultură. Sentimentul trecerii, tema centrală tinue, perisabile, dar și împotriva la fel de trecătoarei
a liricii scrise de T., se acutizează, potențând conști- lumi de hârtie: „cum mă temeam în copilărie/ de
ința ireversibilității emoției și a zădărniciei culturii. gura deschisă a unui clopot/ azi locuiesc între fălcile
Se remarcă emergența unei sensibilități agonice, ti- lui:/ o limbă grea, de bronz,/ îmi izbește timpanele,/
pic expresioniste, care se manifestă totuși între limi- mă izbește peste gură,/ peste degetele întinse – / firul
tele unei funciare discreții feminine: „Alege-ți pana prelins pe bărbie,/ o literă tainică – / ne-a mai rămas
și o scufundă/ în vâna gâtului cu floare deasă./ […] descifrarea ei” (Filologie); „O poetă își taie vinele pes-
vine toamna și vinete boabe mi-s ochii./ Înnegreș- te cupa de jad./ Păsări de pradă se rotesc peste mal./
te-ți pana în ei” (Signatum) sau „Prăbușirea de-a De-aș fi știut/ că spuma îmbătrânește, că valul nu
lungul zidului: și în locul meu noaptea/ cu fața as- înflorește/ a doua oară,/ îmbătată m-aș fi întins pe
cunsă de margarete, coboară./ Peceți mari de lună nisip” (Războiul cu tine însuți). S-a vorbit, cu referire
ca niște copite/ mă izbesc în obraz […] // Blând, la volumele de dinainte de 1990, despre „irealismul
fânul acoperă/ vechi treceri, mari pietre albite și vi- poeziei” (Nicolae Manolescu) și despre „evanescența
nete/ cearcăne tulburătoare de pace” (Cu fața ascun- discursului” (Marin Mincu), dar în versurile ulteri-
să). Pe de altă parte, multe poeme respiră un aer vag oare tendința spre irealitate devine tot mai
25 Dicționarul general al literaturii române Tașcu
accentuată. Dacă, în genere, modalitatea de con- arabă (Perioada clasică), I–II, îngr. și pref. trad., București,
strucție a poemului consta într-o decupare a secven- 1982 (în colaborare cu Nicolae Dobrișan); Primii poeți per-
țelor de cotidian, recompuse la nivel simbolico-pa- sani (sec. IX–X), îngr. și introd. trad., București, 1983 (în
colaborare cu Viorel Bageacu); Al-Ğahiz, Tratat despre
rabolic într-un registru al semnelor enigmatice, în
zgârciți, îngr. și introd. trad., București, 1985; Înțelepciunea
Materia signata și în Roșiile portocalii când sunt verzi arabă în poezia și proza secolelor V–XIV, îngr. și. introd.
sunt galbene (1997) descompunerea realului nu mai trad., București, 1988; ed. 2 (Înțelepciunea arabă. Secolele
e urmată neapărat de o transfigurare simbolizantă. V–XIV), Iași, 2002; Patrick Süskind, Parfumul, București,
Versul se instalează acum în banalitatea amestecată 1989; Poezie germană contemporană, îngr. și postfața trad.,
a realului, pentru a declanșa mai degrabă o implozie Cluj-Napoca, 1991; Werner Söllner, Somnul toboșarului,
a imaginarului în regim oniric: „Trenul urcă ușor, în ed. bilingvă, București, 1996; Hans Christian Andersen,
timp ce noi/ contestăm metafizica. În compartiment Bazarul unui poet, pref. trad., București, 2000; Vasilis
Vitsaxis, Poeme–Poiímata, ed. bilingvă, București, 2004;
intră-un bătrân,/ scoate pălăria de paie, lasă în jur/
Cele mai frumoase poeme de dragoste, ed. bilingvă, Bucu-
un cerc de umbră, desface/ un pui întreg din hârtia rești, 2007; Ibn Hazm al-Andalusi, Ali ibn Ahmad, Colierul
ca pergamentul,/ ne îndeamnă să-nfulecăm./ Un porumbiței, îngr. și introd. trad., București, 2012.
timp e tăcere. Doar când/ învelește oasele toate la Repere bibliografice: Constantin, A doua carte, 252–253;
loc,/ grijuliu, cu o minerală răbdare,/ se-aude un Iorgulescu, Scriitori, 155–156; Laurențiu Ulici, Senzație și
foșnet. Și-n vreme ce toți/ adormim, în noaptea di- viziune, RL, 1981, 26; Daniel Dimitriu, În grădina cu sigilii,
fuză,/ oasele păsării se încheagă la loc, prind con- CNT, 1981, 35; Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, Bucu-
tur,/ printre pleoapele-ntredeschise se mai văd/ rești, 1981, 186–187; Nicolae Manolescu, [Grete Tartler],
bătrânul și pasărea șchiopătând,/ iar femurul subți- RL, 1982, 44, 1986, 49; Adrian Popescu, Limbajul de sub
re/ ce-l aruncase pe geam/ la răsărit luminează” limbaj, TR, 1983, 10; Ioan Bogdan Lefter, Dincolo de su-
prafața lucrurilor, CL, 1983, 8; Al. Călinescu, Poeții și „în-
(Călătorie de noapte). Apropiindu-se, în ceea ce scri-
alta fidelitate”, CL, 1984, 7; Cornel Regman, Poezia „sub-
sese într-o primă etapă, de Ileana Mălăncioiu (prin stituirilor”, VR, 1984, 9; Ștefan Aug. Doinaș, Alfabet profan
prezența filonului moral) și de Gabriela Melinescu și metaforă erudită, RL, 1985, 15; Petru Poantă, „Melopo-
(prin impulsul vitalist), T. se distinge prin rafinamen- etica”, ST, 1985, 3; Grigurcu, Existența, 387–390; Cistele-
tul unui discurs atent dozat, pe muchia dintre sim- can, Poezie, 159–162; Regman, De la imperfect, 121–124;
bolismul neomodernist și discursivitatea poetică Munteanu, Jurnal, IV, 182–185; Coșovei, Pornind, 33–37;
postmodernă, iar în lirica ulterioară printr-un ames- Steinhardt, Monologul, 208–215; Andreea Deciu, Melopo-
etica și ideopoezia, RL, 1992, 37; Octavian Soviany, „Proba
tec de cotidian, livresc și conceptual, stilizat discret
Orientului”, CNT, 1992, 46–48; Mircea Braga, Pe pragul
după tipare orientale. criticii, Cluj-Napoca, 1992, 168–172; Poantă, Scriitori,
SCRIERI: Apa vie, București, 1970; Chorale, București, 143–145; Ierunca, Semnul, 197–201; Horea Poenar, Ca un
1974; Hore, București, 1977; Astronomia ierbii, București, cuvânt în fața lumii, ST, 1997, 8; Mincu, Poeticitate, 308–
1981; Scrisori de acreditare, București, 1982; Substituiri, 310; Vasile, Poezia, 271–274; Dicț. analitic, IV, 449–450;
București, 1983; Melopoetica, București, 1984; Târgul de Ciopraga, Efigii, 129–136; Popa, Ist. lit., II, 511–512. R.D.
animale mici, București, 1985; Achene zburătoare, Bucu-
rești, 1986; Școala de muzică, București, 1986; Zebra și
algebra, București, 1988; Întâmplări în dicționar, Bucu-
rești, 1988; Proba Orientului, București, 1991; ed. (Islam,
repere culturale. Proba Orientului), Pitești, 2012; Materia
signata, București, 1992; Cuneiforme, Timișoara, 1997; Ro-
șiile portocalii când sunt verzi sunt galbene, București,
1997; Râsul ocrotit de lege, București, 1999; Europa națiu-
nilor, Europa rațiunilor, București, 2001; Materia signata,
TAȘCU, Valentin
postfață Dan C. Mihăilescu, București, 2004; Rosa mystica, (23.I.1944, Petroșani
Iași, 2004; Înțeleptul singuratic, București, 2006; Identitate – 26.XI.2008, Târgu Jiu),
europeană, București, 2006; Gulii verzi în țara pisicilor, critic și istoric literar,
Pitești, 2009; Motanul invizibil (în colaborare cu Stelian prozator, poet.
Tăbăraș), Pitești, 2009. Traduceri: Cele șapte mu’allaqate.
Poezie arabă preislamică, pref. trad., București, 1978; Este fiul Anei (n. Morar) și al lui Dragoș Tașcu, ingi-
Al-Hamadhani, Al-Hariri, Șezători arabe (30 de maqamat), ner de căi ferate, de origine aromân. Urmează școala
îngr. și introd. trad., București, 1981; Antologie de poezie elementară într-o localitate maramureșeană, apoi
Tașcu Dicționarul general al literaturii române 26
la Cluj (1954–1956) și la Alba Iulia, unde va absolvi școala clujeană a „restituirilor”, pe care o constituise
și liceul. În 1961 se înscrie la Facultatea de Filologie Mircea Zaciu la sfârșitul anilor ’70. În volumul de
a Universității clujene, pe care o termină în 1966; tot debut, Incidențe, include articole dedicate lui D.D.
aici își va da în 2000 doctoratul. După o scurtă peri- Patrașcanu și lui Radu Brateș, iar în culegerea Studii
oadă în care funcționează ca profesor în învățămân- literare (2002) se ocupă de G.M. Vlădescu și de Emil
tul secundar, devine, în 1967, cercetător la Institutul Isac. Tot aici T. schițează o listă a unor monografii
de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din necesare (I.A. Bassarabescu, I. Al Brătescu-Voinești,
Cluj-Napoca, unde lucrează până în septembrie Tudor Teodorescu-Braniște, Ludovic Dauș, Eugen
2004. În decembrie 1989, imediat după Revoluție, Relgis, Jean Bart și Carol Ardeleanu) pentru o viitoa-
fondează (împreună cu Nicolae Mocanu) Editura re istorie a marginalilor, ceea ce el numește o „lume
Clusium, al cărei director general va fi tot restul vie- a doua” literară. Pentru a defini categoria „minoru-
ții, iar în intervalul 1993–2000 îndeplinește funcția lui” în literatura română, criticul pornește de la pre-
de vicepreședinte al Societății Patronilor de Edituri misa că nu e vorba de valoarea intrinsecă a operei,
din România. Din 2001 este și cadru didactic la Uni- nici de efectele de receptare, ci de o condiție onto-
versitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. De- logică asumată conștient. Definitorie pentru această
butează la „Tribuna”, în 1968, cu critică literară, și tipologie ar fi valența confesivă, literatura minoră
editorial în 1975 (Incidențe). Mai colaborează cu având ca suport exclusiv propria viață (a autorului).
texte de istorie literară, cronică, eseu sau versuri la „Poetul a fost dintre cei care a înțeles versul ca pe o
„România literară”, „Familia”, „Steaua”, „Vatra”, „Tran- formă de viață”, spune despre Emil Isac. Pe lângă
silvania”, „Flacăra”, „Echinox”, „Napoca universitară”, calitatea „spontană” și „simplitatea” acestei litera-
„Ateneu”, „Argeș”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, turi biografiste, între caracteristicile minorului T.
„Contemporanul”, „Sur” (Málaga, Spania), „La Cité” mai include o anume „lentoare” (D.D. Patrașcanu),
(Bruxelles), „Cercetări de lingvistică” ș.a. A mai sem- tendința umanitaristă (G.M. Vlădescu), ca și un aer
nat Horia Blându, Maria Pop, Vaier Tarcu. Participă desuet, specific scrisului ancorat în circumstanțele
la realizarea unor volume colective: Scriitori români. efemere ale unei vieți. Ritm vertical (2001), la origine
Mic dicționar (1978), De la N. Filimon la G. Căli- cercetare doctorală, are ca obiect poezia populară,
nescu. Studii de sociologie a romanului românesc privită ca o categorie a aceleiași literaturi „sponta-
(1982), Dicționarul scriitorilor români (I–IV, 1998– ne”, fiindcă s-ar produce sub auspiciile unui ritm
2002), Dicționarul cronologic al romanului româ- preexistent: un ritm natural, al vorbirii. Vital în esen-
nesc de la origini până la 1989 (2004), Dicționarul ța sa, stabilit prin chiar respirația rapsodului, acest
cronologic al romanului tradus în România de la ritm „vertical” îi permite lui T. o înscriere „fiziologi-
origini până la 1989 (2005), Dicționarul general al că” în patru tipare distincte, pe care le numește
literaturii române (I–VII, 2004–2009). I s-a decernat „brâncușian”, „mioritic”, „manolic” și „gabrielesc”.
Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca pen- Folclorul îi oferă astfel lui T. ocazia să urmărească
tru volumul Poezia poeziei de azi (1985), iar în 2002 încă o dată procesul de transformare a vieții în cre-
și în 2004 a fost premiat tot de Filiala Cluj a Uniunii ație și, în același timp, să adopte o poziție polemică
Scriitorilor. În 2004 a mai fost distins cu Ordinul Me- în raport cu modalitățile clasice de analiză a versi-
ritul Cultural în grad de Cavaler. ficației: categoria „ritmului vertical” relativizează
În cele mai multe dintre studiile sale T. se apleacă atât funcționalitatea metricii, cât și importanța mo-
asupra valorilor consacrate ale literaturii române delelor prozodice antice. În ultimele volume T. mi-
vechi (Dosoftei, Miron Costin, Dimitrie Cantemir), grează dinspre istorie și critică literară spre eseu.
clasice (Alecsandri, Eminescu), interbelice (Blaga, Elogii. Dezeseuri. Cvartet: opus 1– 4 (2003) propune
Camil Petrescu, Ion Barbu, Ibrăileanu, Rebreanu, teme morale din domeniul tabuurilor sociale (ba-
Mateiu I. Caragiale, Bacovia, Gib Mihăescu, Voron- nalul, gafa, penibilul și impotența), pe care le abor-
ca) și contemporane (proza și teatrul lui D.R. Po- dează prin asocieri capricioase și într-un registru
pescu, ca în Dincoace și dincolo de „F”, 1981), pre- persiflant-autoironic. În acest sens, invenția terme-
cum și asupra unor concepte ale teoriei și practicii nului „dezeseu” e o pledoarie pentru eliberarea ra-
literare (autenticitate, tradiție, inovație). Când se dicală a gândirii de orice disciplină discursivă, chiar
interesează de „minori”, criticul e influențat de și de aceea foarte vagă a eseului. Încercarea de
27 Dicționarul general al literaturii române Tatulici
roman Miluta (2004) nu e decât o ficțiune pe tema Gruia, Recviem pentru o iluzie, postfața edit., Cluj-Napo-
ratării, în care protagonistul e construit prin recu- ca, 1995. Traduceri: Privind chipul României. Poezie bel-
perarea – transparentă – a unor elemente de auto- giană contemporană, îngr. și pref. trad., Cluj-Napoca,
1996; Cuba. O jumătate de veac de poezie și singurătate
biografie. T. mai semnează și o serie de cărți de po-
(Poezie cubaneză contemporană), îngr. în colaborare cu
ezie în care se pot recunoaște cu ușurință procede-
Virgilio López Lémus, pref. trad., Cluj-Napoca, 1997.
ele intertextuale optezeciste, în formula particulară
Repere bibliografice: Virgil Mihaiu, Un critic „orgolios”, ST,
a unui epigonism subliniat și asumat. Concepută ca
1975, 8; Mircea Iorgulescu, Încercări critice, RL, 1975, 47;
un exercițiu de virtuozitate tehnică, Școala morții Mircea Muthu, Criticul și „unghiul de incidență”, TR, 1975,
(1997) e o succesiune de poeme pornind de la ver- 47; Radu G. Țeposu, „Incidențe”, ECH, 1975, 11– 12; Ulici,
surile eminesciene din Odă (în metru antic), ca o Prima verba, II, 30–32; Petru Poantă, „Paul Sima”, TR, 1983,
inițiere progresivă în misterul morții. În același spi- 27; Cornel Cotuțiu, Taifas în purgatoriu, Cluj-Napoca,
rit, Defăimarea bătrâneții (1998) redă melodia ele- 1995, 102–107; Ulici, Lit. rom., I, 538–539; Munteanu, Jur-
giilor antice din Ars amandi, iar Târgul de dulce nal, VI, 121–125, VII, 281–284; Vlad Sorianu, „Școala mor-
(2006) se construiește în replică la o carte de elegii ții”, ATN, 1998, 2; Poantă, Dicț. poeți, 197–199; Adrian Po-
pescu, Elogiul tinereții pierdute, ST, 1999, 1; Valentin Tașcu.
urbane a lui Gheorghe Grigurcu. Transpusă didactic,
Biobibliografie, Deva, 1999; Flavia Teoc, Trestie și plumb,
ca o suită de „lecții”, inițierea e simultan existențială
Cluj-Napoca, 2001, 133–136; Dicț. scriit. rom., IV, 504–506;
(ca învățare a iubirii sau a morții) și formală (ca în- Ana Dobre, [Valentin Tașcu], LCF, 2003, 17, 2004, 21; Petraș,
vățare a poeziei). În esență, rămâne însă un exercițiu Cărțile, 100–102, 375–377; Geo Vasile, Criticul eseist și poet,
al canonului poetic, față de care „verseurile” din RL, 2004, 47; Ovidiu Pecican, Muzică de cameră pentru
Tratat despre iubire (2003) iau distanță, ilustrând, în loisir, ST, 2005, 7–8; Mariana Criș, Un roman al căutării
sensul aceleiași in-discipline a gândirii manifestate identității, LCF, 2005, 37; Cristian Livescu, Valentin Tașcu.
și în „dezeseuri”, formula unei poezii care uzează In memoriam, CL, 2008, 12; Felix Nicolau, Amintiri virile
ingenios și de prozaism, și de eseism. despre Valentin Tașcu, LCF, 2009, 32. L.Td.
SCRIERI: Incidențe, Cluj-Napoca, 1975; Alexandru Cris- TATULICI, Mihai (3.VII.1948, Frătăuții Vechi, j. Su-
tea. Dincolo de alb și negru, postfață Vasile Radu, Cluj-Na-
ceava), prozator, jurnalist. Este fiul Elvirei (n. Pre-
poca, 1979; Istoria presei literare românești din Transilva-
nia de la începuturi până în 1918 (în colaborare cu Mircea lipceanu) și al lui Vasile Tatulici, funcționar. Urmea-
Popa), Cluj-Napoca, 1980; ed. 2 (Istoria presei românești ză liceul la Rădăuți, încheiat în 1966, și Facultatea
din Transilvania de la începuturi până în 1918), București, de Filologie, secția română–italiană, a Universității
2003; Dincoace și dincolo de „F”, Cluj-Napoca, 1981; Paul „Al. I. Cuza” din Iași, absolvită în 1971. Debutează
Sima, pref. D. Dumitrașcu, postfață Livia Drăgoi, Cluj-Na- în 1969, la revista „Alma Mater”, cu proza La naiba
poca, 1982; Poezia poeziei de azi, Iași, 1985; Dimineața cu frunzele galbene și face parte din membrii fon-
amurgului, Cluj-Napoca, 1994; Școala morții, Cluj-Napo- datori ai cenaclului din jurul publicației. Susține o
ca, 1997; Defăimarea bătrâneții, București, 1998; Elogiul bogată activitate literară, colaborând la principalele
tinereții, Cluj-Napoca, 2000; Ritm vertical, București,
reviste care promovau tinerii scriitori, precum „Am-
2001; Istoria culturii și civilizației, Târgu-Jiu, 2001; Studii
fiteatru”, „Viața studențească” (în 1973 devine secre-
literare, Cluj-Napoca, 2002; Elogii. Dezeseuri. Cvartet: opus
1–4, Cluj-Napoca, 2003; Tratat despre iubire, pref. de Ghe- tar de redacție la ambele), „Luceafărul”, dar și la
orghe Grigurcu, București, 2003; Miluta, Cluj-Napoca, „Cronica”, „Steaua”, „Convorbiri literare” ș.a. Înce-
2004; Între cultura mormintelor și „civilizația” războaielor, pând din 1980, sprijinit de Tudor Vornicu, se speci-
Cluj-Napoca, 2004; Tuvia Iuster, Teleleu prin veacul meu, alizează ca redactor și realizator de emisiuni de te-
la „taclale” cu Valentin Tașcu, Cluj-Napoca, 2005; Modelul leviziune, din 1990 devine redactor-șef al Departa-
renascentist și arhitectura brâncovenească, Cluj-Napoca, mentului emisiunilor de jocuri și concursuri, iar din
2006; Târgul de dulce, Cluj-Napoca, 2006; Portrete și iti- 1993 al celui de emisiuni sociale la Televiziunea
nerarii plastice, Cluj-Napoca, 2007; Îmbrățișarea poeților Română. În 1994 pune bazele și e director general
(în colaborare cu Nina Voiculescu și Spiridon Popescu),
al postului de televiziune Tele 7 abc, ulterior fiind
îngr. Alexandra Andrei, Craiova, 2009. Ediții: G. Ibrăi-
leanu, Privind viața, introd. edit., Cluj-Napoca, 1972;
producător de emisiuni la PRO TV și, în anii 2000, la
Radu Brateș, Cântece de pe coline, pref. Ion Brad, postfața trustul Realitatea TV, la a cărui înființare a contribuit
edit., Cluj-Napoca, 1974; George Coșbuc, Poezii, pref. în 2004, alături de Sergiu Toader. Începând din 1995,
edit., Cluj-Napoca, 1984; Aurel Gr. Zegreanu, Întoarcerea editează și conduce revista „Privirea”, înlocuită în
timpului risipitor, pref. edit., Cluj-Napoca, 1989; Bazil 2000 cu „Noua Privirea”, care în 2003 devine
Tatulici Dicționarul general al literaturii române 28
„Privirea magazin”. A scris mai multe scenarii de film bizare. Astfel, schița Ceainicul de argint este o para-
documentar (Aripi, 1984, Liceul, 1985) sau artistic bolă despre onestitate, creată pe scenariul unei în-
(Salutări de la Agigea, 1986) ș.a. tâmplări normale și bizare în același timp, iar Chi-
Debutul lui T., microromanul Ceața și obișnuința riță și costumul tratează în același registru un caz de
(1975), se situează în zona tatonărilor, scontând pe monomanie vestimentară. Privirea prozatorului
efectul folosirii unei maniere narative inedite: este pare a se afla la mare distanță de tabloul în mișcare,
o scriere care îmbină romanul de tip existențialist dar când și când devine înduioșat-participativă. În
cu metaromanul, pentru a se înfățișa în final ca pa- secțiunea Metafizica sunt supuse atenției, în locul
rabolă a raportului paradoxal dintre viață și ficțiune. unor evenimente și figuri bizare, idei și sentimente.
Textul debutează cu jurnalul unei tinere de optspre- Prozele ar fi un fel de fotografii mărite ale unor re-
zece ani, personaj cu un profil sufletesc obscur, a acții sufletești inedite. Tânărul frumos de la fereastră
cărei principală dorință este de a-și cunoaște tatăl. începe prin a descrie gândurile și trăirile unui para-
Mai mult decât personajul în sine frapează, în no- litic pentru a sfârși prin punerea cazului în tiparul
tațiile diaristice, surprinderea atmosferei cenușii, stranietății. În ultima secțiune, Alte formule, se îm-
banale, a vieții de provincie. În a doua parte se dez- bină modalități narative utilizate în „scenariile” pre-
văluie că jurnalul fetei este, de fapt, romanul de de- cedente. Reportajele despre oameni și situații stranii
but al unui tânăr scriitor, prezentându-se amănunte și „fotografiile” gândurilor și sentimentelor sunt
despre geneza textului și fragmente din biografia legate printr-un fir epic, cu lărgirea planului tempo-
autorului. Ficțiunea nu numai că devine sinonimă ral al desfășurării evenimentelor. Autopsia, cea mai
cu viața, dar chiar îi deviază cursul în momentul în reușită nuvelă din volum, analizează, pe fundalul
care autorul află că prototipul personajului său, cu cenușiu al vieții de provincie, destinul banal-absurd
aceeași istorie și cu același nume, există și în reali- al unui medic ratat, unele sugestii venind dinspre
tate. Și în Salvatorul (1979) T. încearcă să suplineas- proza cehoviană. Tot o structură tripartită are și cu-
că deficitul epic prin inovații narative. Biografie a legerea de nuvele Vin râmele (1993), care include
unui inadaptat construită după regulile prozei ex- textele respinse de cenzură la editarea cărții anteri-
perimentaliste, romanul este în bună parte nereușit ore. Majoritatea narațiunilor se plasează în aceeași
din pricina obsesiei autenticității, care îl face pe formulă mixtă – notația cotidianului și parabola –,
autor să amalgameze inabil mai multe modalități de de astă dată orientată spre surprinderea aspectelor
reconstituire a vieții protagonistului: depozițiile a sordide, kitsch ale realității. Secțiunea Comedii reale
două personaje-martor, fragmente de memorii, jur- prezintă în manieră aparent ilară cazuri bizare și
nal, scrisori etc. Deseori prozatorul provoacă citito- tragice (un caz de schizoidie în Robertina, un duș-
rului dificultăți de înțelegere prin schimbarea per- man de clasă), Tragedii inventate supun analizei
spectivei de relatare a evenimentelor, sugerând, de situații existențiale neobișnuite, modelul predilect
pildă, că biografia ar fi fost redactată la oarecare de personaj fiind insul cu evoluție interioară obscu-
răstimp de la moartea personajului, ceea ce permite ră, care își confecționează obsesii (Un destin, Portret
și reproducerea unor convorbiri din virtualul an din memorie), iar sub genericul Tragicomedii din
2025. Capitolul cel mai interesant înfățișează „ope- viața de zi cu zi sunt puse în evidență câteva situații
rele minore” ale „salvatorului”, schițe asemănătoare grotești, născute din obediența față de imperativele
acelora care vor fi reunite în Ceainicul de argint politicii oficiale, cum se întâmplă în nuvelele din Vin
(1983), între acestea remarcându-se Spălătoreasa și râmele. De altfel, în 2003 scriitorul își va face „un mic
labirintul, o parabolă despre absurdul unei existen- dar” reunind, într‑un singur volum, Români simpa-
țe monotone, surprinsă detaliat, cu încetinitorul, tici, proza scurtă din Ceainicul de argint și din Vin
până ce contururile banalului par a se deforma după râmele. Când experiența își spune cuvântul, T. se
legile oniricului. Nuvelele și schițele din Ceainicul afirmă ca bun realizator de interviuri („filmate și
de argint demonstrează că lui T. îi reușește cu ade- nedifuzate”), adunate într-o carte intitulată Nemu-
vărat formula prozei scurte. Culegerea este structu- ritorii (2004). Sunt chestionați scriitori, critici, ar-
rată în trei secțiuni, Fizica, Metafizica și Alte formule. tiști, actori, juriști – Titus Popovici, Dan Grigorescu,
Cea dintâi include texte aflate la granița dintre re- Dan Berindei, Horia Bernea, Augustin Buzura, Ște-
portaj și parabolă, în care sunt radiografiate cazuri fan Iordache, Iolanda Eminescu ș.a. Punctul de
29 Dicționarul general al literaturii române Tăbăraș
plecare, aici ca și în Zece pentru România (2006), pater familiae și figură tutelară. Povestea de dragos-
este intenția de a furniza în acest fel material docu- te dintre bărbatul matur și prea tânăra lui soție, care
mentar pentru un viitor Institut Național de nu îi va rămâne credincioasă, cea a iubirii cu o ță-
Biografii. rancă, al cărei rod e un fiu bastard, povestea cona-
SCRIERI: Ceața și obișnuința, București, 1975; Salvatorul, cului și a moșiei de la Amărăști vor fi descoperite de
București, 1979; Ceainicul de argint, București, 1983; Vin fiu atunci când găsește jurnalul tatălui. Trama de-
râmele, București, 1993; Români simpatici, București, tectivistă – urmărirea adevărului despre propria
2003; Cadrele, București, 2004; Nemuritorii, București, familie, implicit și despre sine, ca și în Zmeura de
2004; Zece pentru România, București, 2006. Antologii: câmpie a lui Mircea Nedelciu – conduce nu doar la
Revoluția română în direct, București, 1990.
revelarea unor secrete surprinzătoare, dureroase,
Repere bibliografice: Mihai Dinu Gheorghiu, „Ceața și dar și la concluzia că prezentul nu poate fi despărțit
obișnuința”, CL, 1976, 2; Al. Piru, „Ceața și obișnuința”,
de trecut: fiul continuă experiențele tatălui, repe-
LCF, 1976, 18; Valentin Tașcu, Ficțiunea ca negare a ficți-
unii, ST, 1977, 3; Ulici, Prima verba, II, 22–24; Tudor Du- tând, într-un fel, drama lui. Cumpenele mută acțiu-
mitru Savu, „Salvatorul”, TR, 1979, 51; Artur Silvestri, Un nea într-un timp mai apropiat și are conotații poli-
roman „modern”, LCF, 1980, 15; Mihai Dragolea, Renunța- tice mai clare: Zamfir Amărășteanu, misteriosul
rea la culise, ECH, 1980, 8–10; Iulian Constandache, „Ceai- personaj central, este un luptător al rezistenței din
nicul de argint”, „Scânteia tineretului”, 1983, 37; Ștefania zona Argeș, în anii de după al Doilea Război Mon-
Melancu, „Ceainicul de argint”, TR, 1983, 47; Dicț. scriit. dial. Cele două romane sunt scrise într-un stil alert,
rom., IV, 506–507; V. Buzoianu, Bolnavii de televită, LCF, cu nerv gazetăresc, adesea cu plăcerea detaliului
2007, 19. O.S.
antropologic sau folcloric, dar și cu propensiuni
TĂBĂRAȘ, Stelian (20.XI.1939, Secăria, j. Prahova – spre poetic. Modelul vine din proza scurtă, de care
24.IX.2009, București), prozator. Este fiul Mariei (n. mulți scriitori ai anilor ’80 s-au simțit atrași. Împăr-
Popescu) și al lui Stelian Tăbărași, țărani. Va absolvi țite în capitole, fiecare cu regimul semiautonom al
liceul la Sinaia (1961) și Facultatea de Limba și Lite- unei povestiri închegate, romanele păstrează struc-
ratura Română a Universității din București (1966). tura de puzzle, întâlnită și în proza lui Mircea Nede-
Până în 1975 este redactor la Radio România Cultu- lciu: naratori diferiți, perspective diferite asupra
ral, iar până în 1998 lucrează la Televiziunea Româ- evenimentelor, trecerea de la stilul direct la stilul
nă, unde realizează emisiuni culturale, mai ales indirect, de la persoana întâi la persoana a treia etc.
filme pe teme etnografice și biografii ale unor per- Alt roman al lui T., Filmare la două aparate (1988),
sonalități. În intervalul 1993–2000 predă limba rose detașează în mare parte de problematica exploa-
mână la Viena și la Copenhaga. Din 2001 până la tată anterior, concentrându-se asupra poveștii de
sfârșitul vieții este redactor asociat la revista „Lucea- dragoste dintre un intelectual între două vârste (de
fărul”, iar din 2003 și editorialist cultural la „Curierul data aceasta, nepot al lui Amărășteanu) și o studen-
Atenei”. Debutează la „Viața românească”, în 1980, tă. Plasată prin anii ’70 (cutremurul din ’77 este în-
cu un fragment din Zilele cele scurte, roman publicat globat în narațiune), legătura celor doi sfârșește
integral în 1988, reprezentând debutul său editorial. printr-o ratare, explicabilă atât prin alegerea super-
Mai colaborează cu proză și articole la „Amfiteatru”, ficială a femeii, cât și prin pasivitatea „intelectuală”
„România literară”, „Steaua”, „Luceafărul” ș.a. A fost a bărbatului, tipică în proza românească. Romanul
căsătorit cu scriitoarea Grete Tartler. e construit prin aceeași tehnică a juxtapunerii de
Povestea din romanul Zilele cele scurte, țesută în fragmente cu statut cvasiindependent și prin jocul
jurul unei familii boierești, se va continua în Cum- perspectivelor, alternând persoana întâi cu a treia.
penele (1985), T. arătându-se interesat, asemenea Loc deschis (2004) este o suită de nuvele-decupaje
multor prozatori din epocă, de enigmele trecutului, narative care alcătuiesc un roman cvasicinemato-
de relația, ambiguă și periculoasă, cu prezentul. Se grafic, scris alert, pe o tramă mitică, cu elemente
utilizează motivul narațiunii relatate de un bătrân folclorice și eseistice integrate mai mult sau mai
unui tânăr – acesta, implicat de cele mai multe ori puțin evident în structura narativă. Week-end pe
în diverse moduri în trecut, prin relații de rudenie, continent (2008), în aceeași formulă nuvelistică,
sau este chiar naratorul povestirii-ramă. Primul ro- propune o proză pitorească, în care se simte ape-
man gravitează în jurul boierului Amărășteanu, tența pentru magic, simbolic, folcloric, placată pe
Tănase Dicționarul general al literaturii române 30
propria biografie culturală, aceea a unui călător, T. TĂNASE, Eugen (19.VI.1914, Poiana Sibiului, j. Sibiu
locuind, împreună cu soția sa, mai mulți ani în Vie- – 11.X.2006, Timișoara), traducător, prozator, dra-
na, Copenhaga și în Atena. Mixajul de trecut și pre- maturg, poet. Este fiul Mariei și al lui Ioan Tănase,
zent, românesc și occidental, realism, livresc și ma- învățător. Începe școala în satul natal, continuând-o
gic, tăietura de decupaj filmic a prozei se întâlnesc la Sibiu (1921–1924), unde va frecventa și Liceul
și în memorialistica publicată postum în Zile de „Gheorghe Lazăr” (1924–1931), apoi urmează Facul-
retrăit (2009), poate cea mai reușită carte a sa, în tatea de Litere, secția franceză, a Universității din
care textul se poate dezvolta fără a avea nevoie de Cluj (1931–1935). Reținut la Catedra de limbi roma-
haina ficțiunii. „Amintirile ca o arheologie” este mo- nice, va funcționa, în paralel, ca suplinitor în învă-
ttoul implicit în sensul căutării în propriul trecut și țământul liceal. Bursier al Statului francez la Uni-
eu a unei hărți a propriei ființe. Prozele, bine scrise, versitaea din Montpellier (1938–1943), își susține
cu un anume rafinament concis, nu sunt simple sta- doctoratul de stat sub îndrumarea romanistului
ții ale unei autobiografii personale. Amintirile aduc Jean Bourciez, cu lucrarea Essai sur la valeur et les
la lumină întâmplări, semne și personaje uitate: emplois du subjonctif en français (apărută la Mont-
pasărea mare, albă, cu înscrisuri negre pe aripi, de pellier în 1943), teza complementară constând în
pe cerul satului natal, Secăria, cu puțin timp înainte traducerea în proză cadențată, însoțită de note și
de izbucnirea războiului; un bombardier căzut în comentarii critice, a poemului Cântarea lui Roland
pădurea de lângă sat, regăsit în jurnalul Marthei Bi- (tipărită la Sibiu în 1942). Întors în țară spre sfârșitul
bescu, unde apare și data exactă a evenimentului; războiului, predă la Școala Normală din Sibiu (1944),
moș Tuduri, din familia boierească a Todireștilor, la Liceul Comercial din Cluj, oraș în care se stabileș-
fost avocat, personaj în romanul Venea o moară pe te, fiind și asistent la Universitate, unde se titulari-
Siret al lui Mihail Sadoveanu, figură pitorească în zează în 1948. Transferat în învățământul secundar
adolescența autorului, petrecută la Bușteni; poza de (1949), este profesor la Liceul de Fete și la diverse
familie de la 1865 a unor arădeni, vândută în zilele școli, iar din 1954, la reintroducerea limbilor străine
noastre într-un bazar, în Viena, clienților care își în învățământul superior, asistent de franceză la In-
confecționează un trecut respectabil. T. este funciar stitutul Agronomic, apoi, din 1956, lector la Univer-
un povestitor cu gust pentru elementul supranatural sitate. În 1964, în urma recunoașterii doctoratului
sau folcloric relatat în stilul unui documentar literar obținut în Franța, devine conferențiar. Din 1966 i se
cvasiautobiografic. încredințează, în calitate de profesor, organizarea
SCRIERI: Zilele cele scurte, București, 1981; Cumpenele, Catedrei de limbi romanice de la Facultatea de Fi-
București, 1985; Filmare la două aparate, București, 1988; lologie, recent înființată, a Universității din Timișoa-
Atelierul de tatuaje, București, 2002; Loc deschis, Bucu- ra, unde rămâne până la pensionare (1974). Va mai
rești, 2004; O să ne mai vedem, Cluj-Napoca, 2006; Wee- funcționa la universități particulare din același oraș
k-end pe continent, București, 2008; Zile de retrăit, Pitești,
în 1991–1992 și în 1996–1997. Ca romanist, colabo-
2009; Motanul invizibil (în colaborare cu Grete Tartler),
Pitești, 2009. rează la prestigioase publicații din țară și din străi-
nătate: „La France latine”, „Revue de linguistique
Repere bibliografice: Dinu Flămând, Un prozator surpri-
ză, AFT, 1981, 8; Irina Petraș, „Zilele cele scurte”, TR, 1981, romane”, „Dacoromania”, „Revue roumaine de lin-
35; Ioan Holban, [Stelian Tăbăraș], CNT, 1981, 36, CRC, guistique”, „Revue internationale d’onomastique”,
1986, 39, 1988, 32; Doina Uricariu, „Zilele cele scurte”, RL, „Zeitschrift für französische Sprache und Literatur”,
1981, 38; Poantă, Radiografii, II, 174–176; Moraru, Textul, „Manuscriptum”, „Cercetări de lingvistică”, „Studia
221–224; Radu G. Ţeposu, „Cumpenele”, FLC, 1986, 26; Ion Universitatis «Babeș–Bolyai»”, „Revista de filologie
Simuț, [Stelian Tăbăraș], ST, 1986, 7, LCF, 2005, 1; Constan- romanică și germanică”, „Analele Universității din
tin Cubleșan, Dramatism și căutare, TR, 1988, 22; Nicolae Timișoara” ș.a. Membru al unor societăți științifice
Oprea, Un microroman de actualitate, VR, 1990, 4; Alexan-
europene, a fost apreciat pentru lucrările sale, între
dra Olivotto, Povestea degeaba, RL, 2003, 8; Barbu Ciocu-
care Cours pratique de prononciation française
lescu, [Stelian Tăbăraș], RL, 2003, 21, LCF, 2006, 16; Geo
Vasile, [Stelian Tăbăraș], CNT, 2003, 7, RL, 2006, 15; Dan (1964), La Prononciation du français contemporain
Cristea, [Stelian Tăbăraș], LCF, 2008, 21, 2010, 3; Popa, Ist. (1972) și Le Français contemporain. Morphologie
lit., II, 748–749; Alexandra Georgescu, „Zile de retrăit”, ST, (I–III, 1973–1978), ultimele în colaborare cu Ade-
2010, 6. R.D. la-Mira Tănase; coordonează Le Français
31 Dicționarul general al literaturii române Tănase
fondamental parlé (I–III, 1974–1977), împreună cu Gustavo Adolfo Bécquer, o piesă de Maurice Mae-
Anca Grădinescu și Maria Cusma. Mai realizează, terlinck ș.a. Deși publicase versuri încă din 1935,
pentru necesități didactice, o traducere a lucrării lui dintre numeroasele scrieri literare ale lui T., atât în
C. H. Grandgent, Introducere în latina vulgară română cât și în franceză (proză scurtă, roman, tea-
(1958). T. a colaborat cu texte literare originale și tru, poezie, publicistică), puține și foarte târziu se
eseuri în reviste din Franța și Belgia („Écrits de Pa- vor edita, între acestea fiind volumele de versuri
ris”, „Études poétiques, littéraires et esthétiques”, Timișoara. 16–22 Décembre 1989. Souve-
„Mirèio”, „OC”, „SOL’AIR”, „Inédit”), iar în periodice nons-nous-en! (1999), Laus divae feminae (2000) și
românești („Altarul Banatului”, „Luceafărul”, „Tribu- romanul Einari, ce e iubirea? (2003). Ca și în alte
na tineretului”, „Națiunea română”, „Gazeta de Vest”, cazuri, figura cărturarului și a dascălului lasă în um-
„Orizont”, „Familia”, „România literară”) publică re- bră scrierile sale literare.
cenzii, versuri, traduceri, proză și piese de teatru, SCRIERI: Timișoara. 16–22 Décembre 1989. Souve-
între care Penelopa ’54 (Există Dumnezeu) (1993), nons-nous-en!, Timișoara, 1999; Laus divae feminae, Ti-
Popa Marcu (1994), Legenda Mănăstirii Argeșului mișoara, 2000; Einari, ce e iubirea?, Timișoara, 2003. Tra‑
(1998). duceri: Azorin, Doctor Death de la 3 la 5, Sibiu, 1938;
În lunga sa viață T. a desfășurat o notabilă acti- Cântarea lui Roland, îngr. trad., Sibiu, 1942; ed. bilingvă
(La Chanson de Roland – Cântarea lui Roland), pref. trad.,
vitate de traducător din literaturile romanice. Risi-
cu ilustrații de Marcel Chirnoagă, București, 1974; Cân-
pite în publicațiile vremii au rămas versiuni din
tarea Cidului, îngr. și pref. trad., cu ilustrații de Marcel
poezia franceză, de la Charles d’Orléans și reprezen- Chirnoagă, București, 1979; Al. Macedonski, Bronzuri –
tanți ai Pleiadei până la simboliști și parnasieni ori Bronzes, ed. bilingvă, îngr. Ion Iliescu, Timișoara, 1997;
la Charles Péguy. În 1938 îi apare la Sibiu tălmăcirea François Malbault, Dante și Beatrice. Romanul unei iubiri,
piesei într-un act Doctor Death de la 3 la 5 a scriito- îngr. Crișu Dascălu, Timișoara, 1998 (în colaborare cu
rului spaniol Azorin, care a fost jucată la Teatrul Cristina Tănase).
Național din Cluj în același an. În 1974 reia, în ediție Repere bibliografice: Buteanu, Teatrul, 402; Alexandru
bilingvă, poemul La Chanson de Roland, care va fi Balaci, Studii și note literare, București, 1979, 314; Aquilina
transpus după un manuscris descoperit la începutul Birăescu, Diana Zărie, Scriitori și lingviști timișoreni
secolului al XIX-lea, aflat la Oxford. T. respectă ver- (1945–1999). Dicționar bibliografic, Timișoara, 2000, 216–
sificația alexandrină ce a înlocuit de-a lungul tim- 217; Mélanges offerts au professeur Eugen Tănase, coordo-
nator Maria Ţenchea, Timișoara, 2001; Eugenia Arjoca-Ie-
pului dispunerea decasilabică, dar în gruparea libe-
remia, Profesorul Eugen Tănase, „Coloana infinitului” (Ti-
ră medievală, renunță la asonanța originală în fa- mișoara), 2009, 71. E.M., G.Dn.
voarea rimei, conformă exigențelor cititorului mo-
dern care, în absența acompaniamentului muzical TĂNASE, Nicuță (12.VIII.1924, Roșu, j. Ilfov –
folosit în secolele XI–XV, ar percepe cu dificultate 5.IX.1986, București), prozator. Este fiul Elenei (n.
textul. Următoarea traducere va fi Cântarea Cidului Moldovan) și al lui Anghel Nicuță, negustor ambu-
(1979), poem epic pe care tălmăcitorul îl organizea- lant. Urmează școala de ucenici la București, deve-
ză în episoade în fruntea cărora dă un scurt cuprins, nind lăcătuș. Lucrează la Avrig și la Combinatul Si-
abandonând dispunerea în cuplete de lungimi va- derurgic din Hunedoara, unde în 1948 are loc și
riabile, întrucâtva disproporționate și care fragmen- debutul său în presă, la ziarul „Uzina noastră”. Ab-
tau materia. Asimetria populară a versurilor e înlo- solvind Școala de Literatură „M. Eminescu” din Bu-
cuită de alexandrinul spaniol, asonanțele sunt, de curești în 1951, este angajat redactor la revista „Ur-
asemenea, substituite de rimă, după cum a procedat zica”. Din 1955 va fi scenarist la Radiodifuziunea
editorul spaniol Luis Guarner sau, pentru germană, Română și la Studioul Cinematografic București.
O.L.B. Wolf, iar numărarea versurilor e făcută după Între 1957 și 1973 face parte din redacția cotidianu-
cel mai important editor al Cidului, Ramón Menén- lui „Scânteia”, de unde va fi pensionat medical. E
dez Pidal. Tot în ediție bilingvă va apărea ciclul prezent și în „Contemporanul”, „Flacăra”, „Gazeta
Bronzes al lui Alexandru Macedonski. În manuscris literară”, „Luceafărul”, „Scânteia tineretului”, „Tribu-
au rămas cuprinzătoare antologii din poezia fran- na”, „Tânărul scriitor”, „Viața românească” ș.a. De-
ceză și din cea spaniolă, ambele de peste cinci sute butează editorial în 1954 cu nuvela M-am făcut bă-
de pagini, nuvele fantastice din romanticul spaniol iat mare, continuând cu o lungă serie de scrieri în
proză, precum Am fugit de-acasă (1961), Plec la fa- Silviu Georgescu), București, 1957; Derbedeii, București,
cultate (1964), Portrete în aquaforte (1981) ș.a., mul- 1957; ed. București, 1961; Astăzi e ziua mea, București,
te traduse în limbile rusă, germană, maghiară, chi- 1959; Am fugit de-acasă, București, 1961; Ce oameni, dom-
neză, vietnameză etc. Pentru Telefonul de la ora nule!, București, 1962; Băiat bun, dar… cu lipsuri, Bucu-
rești, 1963; Plec la facultate, București, 1964; Fără minuni,
nouăsprezece (1979) i se acordă Premiul Asociației
Doamne!, București, 1967; Cruce de ocazie, București,
Scriitorilor din București. A semnat și o piesă de tea- 1969; Lume, lume, soro lume!, București, 1971; Eu și înge-
tru, Băiat bun, dar… cu lipsuri (1963), precum și rul meu păzitor – Mitică, București, 1972; Sus mâinile,
scenarii pentru teatrul de revistă, singur sau în co- domnule scriitor!, București, 1972; Destăinuirea marilor
laborare cu Marin Traian și Silviu Georgescu. secrete, București, 1974; Ghidul superstițiosului (12 + 1
Încă din proza de început T. își manifestă prefe- zodii), cu ilusrații de Tia Peltz, București, 1974; Carte de
rința pentru ipostazele caracteristice și mentalitatea explicare a viselor, București, 1975; Răpirea ucenicului
oamenilor simpli, în primul rând ale indivizilor si- nevrăjitor, București, 1976; Fără înger păzitor sau Cum
tuați în marginea unui grup social, aspecte tratate am ajuns scriitor, București, 1977; Un băiat de nădejde (în
colaborare cu Virgil Stoenescu), București, 1977; Telefonul
cu umor și văzute prin ochii mirați ai copilului. Se
de la ora nouăsprezece, București, 1979; Portrete în aqua-
remarcă influența lui Zaharia Stancu, Ion Călugăru forte, București, 1981; M-am făcut… tată mare, București,
și mai ales a lui Șalom Alehem, din povestirea Halal 1984.
de mine, sunt orfan. Limbajul țese, în mod excesiv, Repere bibliografice: Al. Săndulescu, O nuvelă interesan-
expresia argotică, eroii „pozitivi”, tineri care își află tă, VR, 1954, 5; Remus Luca, Individualitatea scriitorului
un drum în viață cu ajutorul comuniștilor, sunt con- tânăr, CNT, 1957, 14; Ov. S. Crohmălniceanu, O depoziție
cepuți schematic, conform modelului dogmatic, în apărarea „Derbedeilor”, VR, 1957, 4; Sergiu Fărcășan,
simplificator al realismului socialist. M-am făcut Râs și satiră, „Lupta de clasă”, 1957, 9; Savin Bratu, Cronici,
băiat mare, nuvelă ecranizată în 1956, cu titlul Ora II, București, 1957, 76–81; Eugen Simion, Creație și pito-
„H”, de Sinișa Ivetici și de Andrei Blaier, care sem- resc, VR, 1959, 11; Al. Oprea, Nicuță Tănase, LCF, 1960, 16;
nează atât scenariul, cât și regia, Astăzi e ziua mea S. Damian, „Astăzi e ziua mea”, GL, 1960, 18; Ion Vitner,
Prozatori contemporani, II, București, 1962, 268–280;
(1959) și Plec la facultate constituie un ciclu autobi-
Micu, Literatura, 492; Valeriu Cristea, „Plec la facultate”,
ografic, amprentă de regăsit în mai toată proza lui GL, 1965, 14; Marian Popa, „Fără minuni, Doamne!”, LCF,
T., evocând predilect mediul pestriț al mahalelor 1969, 1; Aurel Sasu, „Cruce de ocazie”, ST, 1969, 8; Cândro-
bucureștene, cu șmecheri și mici delincvenți, per- veanu, Lit. rom., 208–211; Dicț. scriit. rom., IV, 507–508;
sonaje rudimentare, nu lipsite, altfel, de o anume Florin Hălălău, Un scriitor uitat, „Oglinda literară”, 2006,
finețe sufletească. Din păcate, umorul e fără adân- 58. G.E.
cime, autorul își sentimentalizează nu o dată rela-
tările, elimină probleme de existență grave, dă o
satiră ușoară. Nu îi pot fi negate însă, mai cu seamă
în nuvele, considerate uneori microromane, verva,
darul de a înfățișa secvențe autobiografice pe un ton
relaxat, glumeț, ceea ce putea cuceri pe cititorul tâ-
năr, căruia îi sunt destinate majoritatea scrierilor.
Încă un exemplu ar fi narațiunile din Fără înger pă-
zitor sau Cum am ajuns scriitor (1977). T. scrie și un TĂNASE, Stelian
roman parodic, alegoric, Fără minuni, Doamne! (17.II.1952, București),
(1967), încearcă proza de aventuri în Acțiunea P. 1500 prozator, eseist,
(1957) și cultivă foiletonistica, reunită în volumul jurnalist.
Portrete în aquaforte, unde desenează tipuri con-
temporane cu o peniță acidă, în felul vechilor „fizi- Este fiul Floarei Tănase (n. Mihalache), funcționară,
ologii”. Procedeele frecvente sunt aluzia, ironia bo- și al lui Ion Tănase, economist. Urmează liceul la
nomă sau amară, caricatura, aparenta complicitate București, absolvindu‑l în 1971. Încearcă mai multe
cu personaje aparținând faunei interlope. ocupații (muncitor necalificat, funcționar) înainte
SCRIERI: M-am făcut băiat mare, București, 1954; Muzi- de a deveni student al Facultății de Istorie–Filosofie
cuța cu schimbător, București, 1956; Acțiunea P. 1500, Bu- a Universității din București, pe care a încheiat-o în
curești, 1957; Cine a pierdut o verighetă? (în colaborare cu 1977. Avea să obțină doctoratul în sociologie politică
în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Admi- să-și revizuiască situarea față de prezentul vieții lor,
nistrative (SNSPA) în 1996. În anii de facultate a frec- totul cantonându-se în sfera banalității, în condițiile
ventat cenaclul literar Charmides al Facultății de unei dinamici sufletești totuși substanțiale. Alt ro-
Filosofie și a debutat în presa studențească. După man, Playback (1995), e probabil cea mai bună scri-
absolvire va fi, timp de un an, profesor de științe ere a lui T. Continuând să recurgă la o metodă așa-zi-
sociale într-o școală de țară, apoi șomer, ulterior când realistă, romancierul etalează o consistentă
metodist la o casă de cultură pentru tineret. Până în observație de natură socială, sociologică, psihologi-
1989 a colaborat, sporadic, cu fragmente literare și că, politică. El investighează aspecte ale unor medii
eseuri la „România literară”, „Viața românească”, „Va- diferite, de la cel al unor potentați (demnitari de
tra”, „Echinox”, „Amfitetru” ș.a. Debutează ca scriitor rangul al doilea) ai regimului comunist, întâmplările
cu romanul Luxul melancoliei (1982). După 1989 petrecându‑se la sfârșitul anului 1962, în vremea
colaborează cu proză, eseuri, articole de opinie la crizei rachetelor din Cuba și în lunile următoare, la
„Contrapunct”, „Timpul”, „Orizont”, „Dilema” ș.a. și cel al lucrătorilor din mass-media ori al savanților
este prezent în mass-media audiovizuală. În ianua- angajați în cercetarea de înalt nivel, dar și lumea oa-
rie 1990 fondează revista „22”, pe care o conduce menilor de rând. Focalizat asupra câtorva personaje
până la sfârșitul anului, în 1991 înființează hebdo- (se reține în primul rând figura realizatoarei de emi-
madarul „Acum”, iar din decembrie 1992 editează siuni de televiziune Iulia Fitcal, o „vedetă” în epoca
revista „Sfera politicii”. Devine primul președinte al dejismului cvasiterminal), romanul se remarcă prin
Grupului pentru Dialog Social; în 1991 e membru verosimilitatea privind o epocă pe care scriitorul nu
fondator și vicepreședinte al Partidului Alianței Ci- a putut să o cunoască decât mediat, pe cale docu-
vice, fiind ales deputat în Parlamentul României mentară. Corpuri de iluminat (1990) este un roman
(1992–1996). Ulterior se consacră activităților de așa-zicând de dragoste care, pe alocuri, poate aminti
scriitor, de cercetător (având drept domenii predi- de cărți celebre precum Les Choses a lui Georges Pe-
lecte istoria secolului al XX-lea, istoria regimurilor rec sau Love Story de Erich Segal. Cei doi protago-
comuniste, studierea arhivelor), de jurnalist, sce- niști, un remarcabil pianist de jazz în plină afirmare
narist și realizator sau moderator de emisiuni TV, și o studentă la Filosofie, traversează, în peisajul
dar și de cadru didactic la Facultatea de Științe Po- deceniului al nouălea al secolului trecut, răscolitoare
litice și Administrative a Universității din București. experiențe pe fondul banalității și sordidului care
A beneficiat de câteva stagii de studii în SUA, a con- caracterizau viața tinerilor intelectuali în acea epocă.
ferențiat la mai multe universități europene și ame- S-a spus că autorul reușește „o radiografie foarte sen-
ricane. A fost distins cu Ordinul Național Steaua sibilă a condiției umane, tragismul, grotescul, inefa-
României în grad de Ofițer (2000). bilul și vulgaritatea ei în ultimele decenii ale secolu-
S-a remarcat faptul că, deși s-ar încadra, prin data lui nostru” (Ioan Holban). T. revine la roman prin
nașterii și prin data debutului, în generația optzecis- Maestro (2008), care are subtitlul O melodramă. Pro-
tă, T. nu ar fi un optzecist adevărat. Într-adevăr, prozatorul a dorit să ofere de data aceasta o frescă a so-
zatorul nu a cultivat textualismul și nici nu a vădit cietății românești postdecembriste, aflată în toiul
obsesii tematice care configurau ceea ce Radu G. „perioadei de tranziție”. În carte se perindă politici-
Țeposu a numit „mitologia derizoriului”; nefiind eni sau afaceriști profitori ai tranziției, profesioniști
atras de procedările proprii experimentalismului, el mediatici, dar și oameni de rând, pensionari sau
a îmbrățișat o formulă prozastică apropiată de o linie salariați cu venituri modeste, trăitori „la bloc”, con-
mai degrabă realistă. Romanul său de debut, Luxul fruntați cu marasmul, vulgaritatea și privațiunile
melancoliei, a atras atenția criticii, fiind calificat, bu- vieții de zi cu zi. Scriitorul pare că a încercat să ree-
năoară, de Radu G. Ţeposu ca „un roman puternic, diteze succesul obținut de Playback, aplicând cam
viguros, mustind de viață și insinuând o complicitate aceleași procedee de construcție romanescă, însă
fină, sub care se derulează convulsii impecabil as- rezultatele nu au fost cele scontate, apelul la inter-
cunse în jungla stufoasă a narațiunii”. Subiectul ro- textualitatea savantă fiind subminat de componen-
manului nu e complicat: doi tineri, cândva alcătui- tele comerciale. O mare bufonadă, dar nu una lipsită
tori ai unui cuplu adolescentin, se reîntâlnesc la de obiective polemice și satirice, un fel de basm (car-
maturitate și încearcă să-și reinventeze trecutul sau tea poartă subtitlul Un basm din secolul trecut), cu
recurs frecvent la absurd și la umorul negru, este depistarea, publicarea și comentarea unor docu-
Dracul și mumia (2010). Episodul declanșator al flu- mente relative la scriitori, precum Cioran și Securi-
xului narativ e următorul: pesemne iritat de faptul tatea, Panait Istrati. Dosar de Siguranță și mai ales
că după moartea lui Stalin rămășițele pământești ale Avangarda românească în arhivele Siguranței, toate
acestuia au fost instalate în mausoleul din Piața Ro- publicate în 2008, în seria „Istorii secrete” a Editurii
șie, pe care până atunci îl ocupa în exclusivitate mu- Polirom. Ultima cuprinde o consistentă selecție de
mia lui Lenin, diavolul își părăsește locul și începe documente din perioada interbelică, materialul fiind
să hoinărească prin Europa. Intervine astfel o perin- organizat pe capitole purtând numele celui vizat de
dare alertă de situații, pățanii, peregrinări, întâlniri, Siguranță și anume Geo Bogza, Victor Brauner, Scar-
dispute, încurcături, comentarii, dar și digresiuni, lat Callimachi, Ion Călugăru, Gheorghe Dinu (Ștefan
divagații. Autorul optează pentru recursul la fantas- Roll), Eugen Ionescu, Gherasim Luca, M. H. Maxy,
magoric, la miraculos și la oniric, oferind, după cum Gellu Naum, Sașa Pană, Jules Perahim ș.a. Documen-
a remarcat critica, un fel de echivalent modern al tele dau seama de urmărirea unor scriitori sau artiști
romanului Diavolul șchiop al lui Lesage. Statutul căr- pentru activități și acțiuni considerate a fi comuniste
ții este, la urma urmei, unul alegoric, iar rostul ei de sau procomuniste. Utilă pentru studiul istorico-lite-
ansamblu ar fi exorcizarea moștenirii de „înfăptuiri” rar, culegerea de texte este însoțită de un studiu am-
malefice lăsate de regimurile comuniste prin ridicu- plu (Zece note despre avangardă). Dar, păstrând de-
lizare carnavalescă, prin reprezentare caustic cari- prinderi proprii militantului anticomunist și gazeta-
caturală. O lume reconstituită convingător și capti- rului, T. își colorează discursul de însoțire cu elemen-
vant, cu un șarm învăluit cumva într-un halo de te ale retoricii politice, insinuând cumva o culpabi-
„folclor” și pitoresc, și de alți prozatori contemporani lizare a celor avuți în atenție, astfel încât un comen-
(de pildă, Eugen Barbu în Groapa sau Radu Albala în tator a conchis că el ar fi „un nou detractor al avan-
Femeia de la miezul nopții), este readusă la viață de gardei” (Ovidiu Morar). Anatomia mistificării (1944–
T. în romanul Moartea unui dansator de tango (2011). 1989) (1998), un volum întrucâtva asemănător, mi-
Aici capătă relief, în orizontul anilor ’40 ai secolului zând pe valorificarea unui montaj de texte docu-
trecut, cercuri de petrecăreți bucureșteni, de la „lu- mentare totuși foarte diferit, pentru că textele repro-
mea bună” la tagma interlopă, de la borfași mărunți duse nu sunt extrase exclusiv din arhivele poliție-
nești, ci sunt diverse ca natură, statut și proveniență:
la bandiți cu anvergură, gravitând cu toții, în orele
acte oficiale, documente judiciare și juridice, proce-
de răgaz, în jurul localurilor de desfătare, restaurante
se-verbale de interogatoriu etc., selecționate din
cu muzică, saloane de dans, stabilimente cu jocuri
dosarul procesului „lotului Noica–Pillat”, dar și frag-
de noroc, bordeluri etc. și împărtășind un mod de
mente de jurnal, scrisori, declarații sau confesiuni
comportare și un fel de cod al onoarei particular, un
culese în cadrul unor interviuri, de la participanți
„folclor” specific etc. E un roman care combină sa-
sau martori ai evenimentelor investigate etc. Cuprin-
voarea observării „eternului omenesc”, reconstitui-
zând referiri la personalități culturale sau literare (C.
rea burlescă cu autoritatea apelului la arhive și la
Noica, Dinu Pillat, Sergiu Al-George, N. Steinhardt,
consemnările istoriei. Skepsis (2012), carte care a fost
Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu ș.a.), lucrarea
calificată drept „fals roman istoric”, a fost construită
este, în principiu, una de investigație istorico-jurna-
cam după aceeași formulă ca Dracul și mumia. Eve-
listică, dar dobândește, prin felul în care este selectat
nimentele s-ar petrece pe la 1910 și în perioada Pri-
și montat materialul, certe virtuți literare, de litera-
mului Război Mondial, dar cu ample, spectaculoase tură documentară cu însușiri artistice. Și în memo-
salturi temporale, iar spațiul în care survin ar fi inițial rialistica lui T. – Ora oficială de iarnă. Jurnal 1986–
cel balcanic, apoi cuprinzând întreaga Europă. Ca și 1990 (1995), Acasă se vorbește în șoaptă. Dosar &
în Dracul și mumia, verbozitatea și excesul de detalii, jurnal din anii târzii ai dictaturii (2002) – răzbate
imagini, analogii, ramificații ale povestirii afectează dramatismul unui timp al privațiunilor și al terorii.
totuși fluența epicii, Skepsis fiind în cele din urmă un
SCRIERI: Luxul melancoliei, București, 1982; Corpuri de
eseu pus în scenă, cu decoruri și costume. Dintre alte iluminat, București, 1990; Ora oficială de iarnă. Jurnal
scrieri ale lui T. unele prezintă interes pentru istoria 1986–1990, Iași, 1995; Playback, București, 1995; Alexan-
literară. Este cazul celor elaborate prin cercetarea dru Paleologu, Stelian Tănase, Sfidarea memoriei (Con-
arhivelor poliției politice din diferite epoci și vorbiri) aprilie 1988 –octombrie 1989, București, 1996;
Anatomia mistificării (1944–1989), București, 1998; L. A. Facultatea de Limbi Străine a Universității din Bu-
vs. N.Y. Jurnal american, Iași, 1998; Acasă se vorbește în curești, secția limba și literatura franceză (1963–
șoaptă. Dosar & jurnal din anii târzii ai dictaturii, Bucu- 1969). Este exmatriculat din motive politice timp de
rești, 2002; Clienții lu’ Tanti Varvara: istorii clandestine,
un an (pretextul ar fi fost rostirea numelui lui Emil
București, 2005; Avangarda românească în arhivele Sigu-
ranței, Iași, 2008; Cioran și Securitatea, Iași, 2008; Maestro, Cioran la un colocviu al studenților). Va lucra ca be-
Iași, 2008; Panait Istrati. Dosar de Siguranță, Iași, 2008; tonist pe un șantier gălățean. Reprimirea în faculta-
Dracul și mumia. Un basm din secolul trecut, București, te este condiționată de acceptarea colaborării cu
2010; Moartea unui dansator de tango. Un dosar, Bucu- Securitatea. În 1968 îi apare o povestire, Însemnările
rești, 2011; Skepsis. Cartea cu povești, București, 2012. celor ce merg spre somn, în „Luceafărul”. În 1970 se
Repere bibliografice: Eugen Simion, Ieșirea din adoles- înscrie la secția regie a Institutului de Artă Teatrală
cență, RL, 1982, 12; Ion Simuț, „Luxul melancoliei”, F, 1982, și Cinematografică „I. L. Caragiale”, pe care îl va ab-
10; Dobrescu, Foiletoane, III, 120–123; Holban, Profiluri, solvi în 1975. Până în 1977, când pleacă în Franța,
402–405; Cornel Ungureanu, De-a hamsterii, O, 1990, 43; regizează la Teatrul Național din Iași și la Teatrul
Nicolae Manolescu, În sfârșit, un roman, RL, 1990, 49; Flo-
rin Sicoie, [Stelian Tănase], CNT, 1992, 34, 35, 1993, 21, 47,
Municipal din Reșița. Între timp, în 1975, după ce
1995, 13; Ţeposu, Istoria, 152–153; Octavian Soviany, fusese respins la Editura Cartea Românească, trimi-
Playback cu Iulia Fitcal, CNT, 1995, 13; Monica Spiridon, te în Franța manuscrisul romanului Portret de băr-
[Stelian Tănase], LCF, 1996, 10, R, 1997, 3–4; Z. Ornea, Un bat cosind în peisaj marin, care va apărea în 1976,
document de epocă, RL, 1998, 18; Dicț. analitic, II, 397–398; în traducerea lui Alain Paruit. Debutul alertează
Mircea Iorgulescu, [Stelian Tănase], „22”, 2002, 12, 13, autoritățile române, încât – spune scriitorul – „drept
2003, 693, 694; Paul Cernat, [Stelian Tănase], OC, 2002, «pedeapsă» mi s‑a dat un pașaport pe trei luni. Pe
107, 2010, 280, 2012, 351; Cecilia Caragea, Dialog cu Ste-
care nu‑l cerusem. Împreună cu sfatul de a rămâne
lian Tănase, Cluj-Napoca, 2002; Mihăilescu, Lit. rom post-
ceaușism, I, 451–454, II, 70–78, III, 368–378; Simuț, Reabi- «la studiu» cât mai mult timp, dacă voiam «să scap
litarea, 327–329; Zaharia-Filipaș, Studii, 157–173; Carmen de pușcărie»”. Nu cere azil politic, pentru că alesese
Mușat, Tănase vede enorm și simte monstruos, OC (supli- Franța „din rațiuni estetice”. Deși experiența sa în
ment), 2005, 37; Ștefănescu, Istoria, 1080–1082; Jean exil este atipică, socotește că „întreaga mitologie a
Harris, Scurt ghid al literaturii române pentru publicul exilului era infantilism”. Se va angaja ca portar al
american. Traducând „Corpuri de iluminat” de Stelian Tă- unui imobil, fiind, în același timp, și colaborator la
nase, OC, 2007, 138; Răzvan Voncu, Avangarda kaghebistă,
Editura Flammarion. Cu lecturi serioase din critica
CNT, 2008, 8; Ovidiu Morar, Un nou detractor al avangar-
dei, CNT, 2008, 11; Tudorel Urian, [Stelian Tănase], RL,
structuralistă, frecventează la École des Hautes Étu-
2008, 13, „Acolada” (Satu Mare), 2011, 4; Claudiu Turcuș, des seminariile lui Roland Barthes, care va fi și co-
Stelian Tănase – douămiist?, VTRA, 2009, 7–8; Popa, Ist. ordonatorul doctoratului său, cu o teză de semiolo-
lit., II, 692–693; Andrei Simuț, Comedia burlescă a comu- gie regizorală susținută în 1978. În decembrie 1977,
nismului, ST, 2011, 9. N.Br. în urma implicării în „cazul” Paul Goma (în vară
editase volumul Le Dossier Paul Goma. L’écrivain
face au socialisme du silence), Securitatea solicită
retragerea cetățeniei române a lui T. Insubordona-
rea lui politică explodează în ianuarie 1982, când
publică în revista „Actuel” pamfletul Sa Majesté
Ceausescu 1‑er, roi communiste, unde biografia
„conducătorului” este „citită” fals ditirambic, expu-
nându‑se totodată și situația reală din România. Iată
TĂNASE, Virgil un fragment: „Le roi est bon, le roi aime les fȇtes –
(16.VI.1945, Galați),
pour son anniversaire la joie est cosmique: Le mar-
prozator, eseist,
bre, les rameaux, les oiseaux frémissent le jour de ton
dramaturg, traducător.
anniversaire, en prononçant ton nom, les astres, les
forêts, la rivière. La reine est belle, la reine aime les
Este fiul Larisei Tănase (n. Scurtulescu), medic, și al sciences. Elle est un astre né en janvier, ayant franchi
lui Dumitru Tănase, magistrat. Urmează școala ele- tous les sommets de la chimie, tous le sommets de la
mentară și liceul la Galați (1952–1963), apoi bonté et de l’humanité, compagne de l’Homme Élu,
fils de la terre et de la lumière”. Cazul ia amploare, articulării epice și a închegării atmosferei. Biografia
mergând până la ordonarea asasinării lui T., act pe personajului, proiectată după ritmurile temporali-
care ar fi trebuit să îl execute un agent al Securității, tății nărăvașe (ale „patefonului stricat”, cum spune
care însă va hotărî să se predea serviciilor secrete T.), devine un puzzle, iar ingeniozitatea naratologică
franceze. Această întâmplare se află și în centrul ro- a Noului Roman este folosită atât cât să potențeze
manului Leapșa pe murite (2011), în care documen- aventura onirică a perspectivei epice. Scriitorul își
tul este așezat în trama unui policier. La Paris T. descoperă, totodată, stilul și temele proprii, iar texte
coordonează din 1983 colecția „Lettres roumaines” precum Apocalypse... sau, mai târziu, Zoia (2003)
a Editurii Flammarion. Se concentrează însă, de la reprezintă o variantă inedită a romanului „obsedan-
un moment dat, asupra preocupărilor teatrale. Își tului deceniu”, fără să implice analiza unui caz tragic
continuă activitatea regizorală, înființând trupa de (ca în Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Pre-
actori L’Illustre Compagnie du Jeu Royal; din 1999 da), detectivistica parabolică (Dumitru Radu Po-
predă istoria spectacolelor la L’Institut International pescu) sau analiza psihologică (Al. Ivasiuc) etc. Ro-
de l’Image et du Son. În intervalele 1995–1997, 2001– manul e deliberat construit sub forma labirintului
2005 a fost director al Centrului Cultural Român muzical și imagistic. Reconstituirea puzzle-ului bi-
(devenit în 2004 Institutul Cultural Român) din ca- ografic propune tipologia unui „intrus”: copil, el
pitala Franței. I s‑au acordat mai multe distincții, asistă la deportarea familiei din Basarabia, tatăl e
între care Premiul „I.L. Caragiale” al Academiei Ro- trimis la Canal, fiul exclus din facultate, silit la re-
mâne (1996), Premiul Uniunii Latine (2004), Premiul profesionalizare (șofer), și, după mai multe aventuri
„Șerban Cioculescu” dat de Muzeul Național al Li- dramatice, ucis. Însă realitatea e serios concurată de
teraturii Române (2012). I s-a conferit și Ordinul umbra ei onirică ce invadează decorul, modifică
Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002). perspectiva spațială și temporală, iar viața persona-
Nu numai simpatia pentru vreun curent sau te- jelor are consistența suprarealistă din tablourile lui
orie a determinat afilierea lui T. la gruparea oniris- Marc Chagall. Ca în poemele lui Leonid Dimov,
mului estetic, ci tocmai coincidența viziunii sale plonjonul oniric e favorizat de spațiile închise: fri-
despre realitate (percepută halucinant, fâșiile vero- zeria devine un neașteptat circ fantasmagoric; can-
similului fiind mereu întrerupte de haltele onirice), celaria liceului va fi un laborator grotesc de biologie,
precum și o anumită înțelegere a fantasticului. „Era proiectat urmuzian (sau arghezian), iar un bâlci se
vorba de a obține sensuri noi prin aranjarea, după mută într‑un compartiment de tren. Odată viziunea
o logică proprie, a unor bucăți de real (adică de vero- deprinsă, celelalte romane aduc noutăți de orches-
simil), fiecare, cum se întâmplă în vise, foarte exact trare naratologică. În L’Amour, l’amour (1982) – ro-
în materialitatea sa” – autodefiniție modestă, tocmai man a cărui primă versiune a fost tradusă în româ-
stufoșenia baroc-onirică făcând meritul scrierilor nește în 1994 cu titlul Evenția Mihăescu. Tratatul
lui. În orice caz, scriitorul a recalibrat în manieră dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale
personală harnașamentul teoretic al onirismului dintr‑un secol revolut – intervine intertextualitatea
estetic, speculându‑l îndeosebi în sensul dilatării ludică. Scrierea este parodia onirică a unui „romanț”
fantasticului și al foșgăielii viziunilor. Pe de altă par- și a temei romantice a metempsihozei, structurată,
te, T. face parte dintre acei prozatori curioși, atenți destul de sacadat, după tehnica dicteului automat
să nu înțepenească într‑o formulă sau într‑un gen (sau a lui „le cadavre exquis”). Destine diferite sunt
și pentru care fiecare roman nou constituie un pas întrețesute după coordonate simbolice, planul „pre-
semnificativ în propria evoluție literară. Romanul zentului” e invadat de cel al trecutului mult înde-
de debut, Portrait d’homme à la faux dans un pay- părtat, romanul urmând atât partitura onirică, cât
sage marin, e mai mult un exercițiu epic după Noul și pe cea muzicală (teme, pasaje reluate incantato-
Roman, un fel de Gumele lui Alain Robbe-Grillet cu riu). Deși e vorba de două personaje, Margareta Ve-
interstiții onirice; „un film alb-negru” (după carac- liceanu și logodnicul ei, acestea au umbre metem-
terizarea autorului) centrat în jurul unui simbol re- psihotice, ele fiind adevărații protagoniști ai roma-
petitiv (întoarcerea războinicului) și orchestrat mo- nului, iar cei doi întrupându‑se numai ca „avatari”
nologal. Începând cu Apocalypse d’un adolescent de parodici ai unei femei dintr‑un „secol revolut” și ai
bonne famille (1980), prozatorul descoperă tehnica logodnicului ei, ucis chiar în „ceasul nunții sale”. Ils
refleurissent, les pommiers sauvages (1991) și Zoia joc de biliard”. Principiul de articulare încalcă cro-
se articulează ca un fel de roman-scoică, în care păr- nologia verosimilității, frânturile de viață din epoci
țile deliberat disipate ale scrierii își găsesc în chip diferite fiind expuse fortuit (unul din anii ’70, altul
ingenios nervura de conexiune. Zoia, unde recon- din „obsedantul deceniu”, al treilea surprins în pe-
stituirea realistă are cea mai mare amploare com- rioada interbelică etc.), după care urmează, la fel de
parată cu alte scrieri ale lui T., ar fi, în intenție, un amestecat, continuarea povestirilor biografice. Ast-
roman total, o cronică a epocii totalitare, obținută fel, textul suportă o lectură atipică, putând porni de
prin radiografia câtorva biografii reprezentative (de la oricare capitol, de la mijloc, început sau chiar de
la un ideolog de partid la un exilat), un bazar epic la sfârșit. Personajele acestui roman-frescă capătă
în care policier-ul, romanțul sentimental, invazia și un fel de reconfigurări virtuale ale biografiei. Spre
fantasticului și dilatarea onirică a perspectivei se exemplu, Mircea (activist de partid), unul din cele
îmbină cu eseul (acesta din urmă, excesiv). În Zoia mai bine realizate figuri, are trei variante de destin
se include și un tratat metaforic de poetică a roma- și tot atâtea morți, dezvoltate în ultimele capitole.
nului oniric. Viața personajelor ar fi „o simplă buca- T. a parodiat, cu aplicarea unui bun aparat teoretic
tă de plastilină pe care pictorul o modelează în toate (autoreferențialitate, intertextualitate, amestec al
felurile și chipurile după nevoile partiturii sale”, „așa vocilor narative) orchestrat ludic, și genul polici-
cum se întâmplă cu personajele cărora Cézanne le er-ului, ca în Cette mort qui va et vient et revient
strâmbă anapoda brațul ca să echilibreze ansam- (1984), Le Bal autour du diamant magique (1988),
blul, cărora Parmigianino le lungește peste măsură La Vie mystérieuse et terrifiante d’un tueur anonyme
gâturile ca să le onduleze liniile, cărora Klimt le schi- (1990). Atunci când scrie teatru, autorul e interesant
lodește membrele ca să le integreze într‑o figură mai ales în textele care propun revizuiri ale discur-
decorativă”. Rezultă un roman „naiv”, naivitate în- sului dramatic, ceea ce se explică și printr‑o experi-
semnând melanj al destinelor după legile hazardu- ență regizorală. Nu atât piesele de factură ibseniană
lui, în care și autorul, și eroii săi sunt „bile într‑un (cum ar fi De Crăciun, după revoluție) rețin atenția,
Tănăsache Dicționarul general al literaturii române 38
cât producțiile atipice, precum Salve Regina, muzică Paris, 1982; ed. (Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de
de Pergolese, un soi de non-piesă alcătuită dintr‑un călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr‑un secol revo-
amplu monolog al unei actrițe care joacă în culise lut), Craiova, 1994; C’est mon affaire, sotie, Paris, 1983;
Cette mort qui va et vient et revient, Paris, 1984; Le Bal sur
pentru că accesul pe scenă îi este, în chip simbolic,
la goélette du pirate aveugle, Paris, 1987; Le Bal autour du
interzis, „spectacolul” derulându‑se „în fața nimă- diamant magique, Paris, 1988; La Vie mystérieuse et terri-
nui” cu „piese care nici nu există”. Registrul se fiante d’un tueur anonyme, Paris, 1990; Ma Roumanie
schimbă în Fiarele (2011), unde „fauna” socială a (Entretiens avec Blandine Tézé-Delafon), Paris, 1990; ed.
lumii contemporane este proiectată în tonuri mer- (România mea), tr. Irina Petraș, București, 1996; Ils refleu-
gând de la burlesc la vitriolant. Un sector aparte al rissent, les pommiers sauvages, Paris, 1991; Teatru, Bucu-
operei lui T. îl constituie seria de biografii apărute, rești, 1996; Zoia, București, 2003; Tchékhov, Paris, 2008;
începând cu 2008, în colecția „Folio biographies” a Albert Camus, Paris, 2010; Fiarele, Brăila, 2011; Leapșa pe
Editurii Gallimard: Tchékhov (2008), Albert Camus murite, document polițist și literar, București, 2011; Dos-
toïevski, Paris, 2012. Traduceri: Roland Barthes, Despre
(2010), Dostoïevski (2012). Viziunea este atât cea a
Racine, pref. Toma Pavel, București, 1969; Diaz-Plaja, Gar-
unui romancier, atent să prindă formula unui destin cía Lorca, București, 1971; Tzvetan Todorov, Introducere
și freamătul unei epoci, cât și cea a unui regizor, do- în literatura fantastică, pref. Alexandru Sincu, București,
ritor să dea coeziune întregului și să „anime” piesa 1973; Michel de Saint Pierre, Miliardarul, pref. trad., Bu-
(de altfel, T. a și pus în scenă Pescărușul, Crimă și curești, 1974; Nicolae Breban, En l’Absence des maîtres,
pedeapsă și un colaj din corespondența lui Dosto- Paris, 1983; V. Voiculescu, L’Ermite, Ștefan Bănulescu, Tem-
ievski). Cel mai reușit portret este cel al lui Cehov, pȇte de neige en plein été, D. R. Popescu, La Mer rouge, în
insul care a ajuns scriitor din întâmplare, creație a Les Morts incertaines, Paris, 1983; Matei Vișniec, Du Pain
plein les poches, Lyon, 1994; Honoré de Balzac, Povestiri
„umilei” (pe atunci) Moscove (în raport cu Sankt
deșucheate, București, 1997.
Petersburgul lui Dostoievski sau Tolstoi). În Albert
Repere bibliografice: Ioan Petru Culianu, „L’Apocalypse
Camus este bine surprins tabloul intelectual și ide-
d’un adolescent de bonne famille”, „Limite”, 1981, 32–33; I.
ologic al Franței în anii ’20–’40 ai secolului trecut. Negoițescu, Despre proza lui Virgil Tănase, RL, 1990, 27;
Semnificative sunt și traducerile pe care le‑a realizat Convorbiri: Eugen Simion – Virgil Tănase, CC, 1991, 10–12;
T.: din franceză în română până la plecarea din țară Ion Vlad, Coborând în Infern, TR, 1993, 17; Constantin Cu-
(Roland Barthes, Tzvetan Teodorov ș.a.), din română bleșan, Apocalipsa după Virgil Tănase, ALA, 1993, 177; Gri-
în franceză în etapa următoare (V. Voiculescu, Nico- gurcu, Imposibila, 243–245; Justin Ceuca, Virgil Tănase, un
lae Breban, Ștefan Bănulescu, D. R. Popescu, Matei strigăt existențialist, ST, 1999, 5–6; Dumitru Țepeneag,
Vișniec). [Virgil Tănase], CNT, 2000, 40, 41, 44, 45, 48, 2001, 2, 29–30,
CC, 2005, 1; Ghițulescu, Istoria, 379–381; Dicț. scriit. rom.,
Ca temperament literar, Tănase este un „onirist” care visea- IV, 508–510; Edgar Reichmann, O fereastră spre lume, tr. și
ză în mod natural, astfel încât sobrul experiment produs postfață Magda Jeanrenaud, București, 2003, 88–89, 99–
de confratele său [Dumitru Țepeneag] se transformă rapid, 104; [Virgil Tănase], CC, 2005, 1 (grupaj special); Oana Soa-
sub pana lui Tănase, în grațiosul păienjeniș al unui vis. re, Romanul-scoică. „Zoia”, CC, 2005, 9; Simion, Fragmente,
IOAN PETRU CULIANU V, 299–301; Mircea Iorgulescu, Cehov, CLT, 2009, 17; Ma-
nolescu, Enciclopedia, 683–685; Nicoleta Sălcudeanu, „Mo-
Romanele lui [...] arată un prozator de factură intelectuală,
rala de catastrofă”, CLT, 2012, 4; Nicoleta Ifrim, Memorie și
fin observator al moravurilor lumii actuale, stăpân pe teh-
istorie în narațiunea identitară, CC, 2012, 12. O.S.
nicile epice postmoderne. De la Noul Roman și de la oniris-
mul nostru a luat câteva procedee pe care le combină in- TĂNĂSACHE, Ilie (29.IV.1931, Independența, j. Ga-
spirat într‑o proză esențial analitică, speculativă, domi-
lați), prozator, gazetar. Este fiul Anicăi (n. Frangulea)
nată de fantasmele omului din societatea cunoașterii și,
trebuie să adăugăm, societatea terorismului și a incertitu- și al lui Radu Tănăsache, manevrant de vagoane. Ur-
dinii... Virgil Tănase este, după gustul meu, unul dintre cei mează școala primară și gimnaziul în comuna natală
mai importanți prozatori români de azi. (1938–1945), Școala Profesională CFR din Galați
EUGEN SIMION (1946–1950), apoi tot aici, la cursuri fără frecvență
SCRIERI: Portrait d’homme à la faux dans un paysage liceul (1958–1962). A absolvit Facultatea de ziaristică
marin, tr. Alain Paruit, Paris, 1976; Apocalypse d’un ado- a Institutului de Științe Sociale „A. A. Jdanov” din
lescent de bonne famille, tr. autorului în colaborare cu București (1957) și Facultatea de Filologie a Institu-
Alexandra Târziu, Paris, 1980; ed. (Apocalipsa unui ado- tului Pedagogic din Galați (1966). Multă vreme lu-
lescent de familie), București, 1992; L’Amour, l’amour, crează ca reporter, ulterior ca șef de secție, redactor
39 Dicționarul general al literaturii române Tănăsache
și redactor-șef adjunct la ziarul gălățean „Viața nouă” Planul sentimental este însă, de cele mai multe ori,
(1950–1968). Va mai fi secretar literar la Teatrul Dra- anemic și simplist. Așa se întâmplă și în romanul
matic din Galați (1968–1969), publicist-comentator Doria, oprește-te!… (1981), unde acțiunea este ba-
la „Scânteia” (1969–1989), apoi la „Adevărul” (1990), zată pe elucidarea unui așa-zis caz de spionaj indus-
redactor-șef la Editura Doris (1990–1992), publicist trial internațional, asezonat cu indigeste episoade
la „Parlamentul” (1992––1994), editor la „Actualita- „picante”. Un prilej pentru o anchetă cu vizibile
tea medicală” (1994–1996) ș.a. Debutează în 1956, la conotații eticiste se întâlnește în Un mincinos în
„Scânteia tineretului”, cu schița Cafeaua, prezentată plus… (1985), unde personajele se împart, aproape
de Ion Brad. Participă la ședințele cenaclului bucu- de la început, în serii maniheiste: „cei buni și drepți”
reștean „Nicolae Labiș”, unde își citește încercările (un milițian și un portar, fost boxer) împotriva celor
de proză. Prima carte este o culegere de schițe și po- „reacționari” (un bigot perfid și un șofer afemeiat,
vestiri, Prin parbriz râdea o fată, apărută în 1962. E vinovat moral de moartea unei fete înțepate de un
prezent și în „Iașul literar”, „Cronica”, „Luceafărul”, roi de albine). Are loc și o dezbatere privind existen-
„Tribuna”, „România literară” ș.a. O dramatizare ța lui Dumnezeu, uzând de „ironiile” ieftine ale
după romanul propriu, Mâine, cu mare dragoste ateismului. Motivul accidentului este reluat și în
(1976), s-a jucat la Televiziunea Română (1980). A romanul Ziua în care vine Papa (2002). Autorul pare
elaborat scenariul filmului Așteptând un tren, regizat să fi rămas fidel manierei sale, adaptându-și doar,
de Mircea Veroiu (1982), fiind și coscenarist la filmul cu zel oportunist, tematica la vremurile actuale. Re-
Lansarea, în regia lui Dan Necșulea (1984). I s-au portajul îl reprezintă mult mai adecvat pe T. Sunt
decernat Premiul Cutezătorii pentru volumul Azor scrieri „la cerere”, vehiculând ideile propagandei
cel verde (1972) și Premiul pentru publicistică acor- oficiale despre „timpul eroic” al socialismului, cum
dat de Consiliul Ziariștilor (1982). se întâmplă în Altitudinea curajului (1974), Călăto-
Gazetar și scriitor prolific, T. abordează cu un rie spre „Fructul Soarelui”. Prin noul destin al Româ-
conformism perseverent mai toate temele impuse niei (1987), Opțiunea Metrou (1989), pe când Dumi-
oficial în anii ’60–’80 din secolul trecut. Narațiunile nica era ziua mea de plâns (1984) servește „obiecti-
din volumul de debut, Prin parbriz râdea o fată, vor vele” politicii antioccidentale: indivizi care se întorc
să ilustreze aspecte din viața muncitorilor de la Șan- spăsiți în țară, povestindu-și experiențele și trata-
mentul îngrozitor la care au fost supuși în „iadul
tierul Naval din Galați, a pescarilor de la o cherhana
capitalist”, martori ai lui Iehova, persoane cu funcții
sau a șoferilor. Indivizi mărunți, foarte palid contu-
înalte, inventatori sau cercetători convinși de diverși
rați, își dedică viețile ședințelor de partid sau între-
spioni străini să trădeze secrete economice ș.a.m.d.
cerilor în producție. În Timpul fără cusur (1967)
O lectură mai relaxată, datorită conținutului
viața pensionarilor, cu bucuriile și dramele ei, este
anecdotic, este prilejuită de volumul Ocrotiți‑l pe
privită cu mai multă atenție, scriitorul părăsind,
Romeo! (2008), care reunește amintiri despre scrii-
când și când, clișeele ideologice, propagandistice.
torii pe care T. i‑a cunoscut în anii ’50–’60, pe când
Romanele – de aventuri, cu tentă polițistă ori legate
lucra în presa gălățeană.
de munca pe șantiere – alternează cu proza scurtă
SCRIERI: Prin parbriz râdea o fată, pref. Dumitru Corbea,
și cu reportajul, fiind compuse într-un limbaj înde-
București, 1962; Ape fără maluri, București, 1967; Timpul
obște stângaci și caracterizându-se prin schema- fără cusur, București, 1967; Înaintea ultimei căderi, Bu-
tism tipologic. În Sudul speranțelor (1979) narațiu- curești, 1969; „Ziua a început la amiază”, București, 1970;
nea se organizează pe două planuri: unul, al cotidi- Bomba din fort, București, 1971; Azor cel verde, Iași, 1972;
anului, prezintă eforturile unui inginer de a realiza Palmyra cere rendez-vous, București, 1972; Altitudinea
o elice de vapor „de nivel mondial”, în vreme ce al curajului, București, 1974; Amiralul și pirații, cu ilustrații
doilea palier, cel erotic, relatează stereotip, în dez- de Eugen Taru, București, 1974; Cu tata la volan, Bucu-
voltări banale, despre o legătură amoroasă a ingine- rești, 1976; Mâine, cu mare dragoste, București, 1976; Su-
dul speranțelor, București, 1979; Pe urmele lui Ștefan Ște-
rului, personajul feminin fiind așezat de asemenea
fan Colibri, cu ilustrații de Eugen Taru, București, 1980;
în șabloanele epocii. Ca în majoritatea cărților lui Doria, oprește-te!…, Iași, 1981; Duminica era ziua mea de
T., intriga de acest fel devine prilej de rememorare plâns, București, 1984; Un mincinos în plus…, București,
a unor întâmplări care au generat un anumit con- 1985; Roagă-mă orice!, București, 1986; Călătorie spre
flict interior, detectabil în reacțiile protagoniștilor. „Fructul Soarelui”. Prin noul destin al României, București,
Tănăsescu Dicționarul general al literaturii române 40
1987; Opțiunea Metrou, București, 1989; Ţărmul tandreței, (rubrica „Tele-glose”, 1972), apoi, vreme de douăzeci
București, 1989; Noapte bună, iubite prinț, Galați, 1997; și cinci de ani, cronica radio, semnată până în 1990
Ziua în care vine Papa, București, 2002; Ocrotiți‑l pe Ro- cu pseudonimul Ioana Mălin.
meo!, București, 2008; Dulce, disperată melancolie, Bucu-
În volumul de debut T. cerceteză și interpretează
rești, 2009; Parola: „Scarabeul... albastru”, Galați, 2012.
viața și opera lui Aurel Baranga, cel mai aplaudat
Repere bibliografice: G. Gheorghiță, „Timpul fără cusur”,
autor de comedii din deceniile al șaselea–al optulea
LCF, 1967, 21; Nicolae Buliga, „Ape fără maluri”, GL, 1967,
din secolul trecut. Într-o interesantă investigație se
44; George Pruteanu, „Bomba din fort”, CL, 1972, 15; Mir-
cea Iorgulescu, „Palmyra cere rendez-vous”, RL, 1973, 17; relevă tentativa de trucare a autobiografiei literare,
Vasile Sălăjan, Seducția cotidianului, TR, 1976, 47; Tania întreprinsă de dramaturg cu privire la activitatea sa
Radu, „Roagă-mă orice!”, FLC, 1986, 51; Stănescu, Jurnal, dinainte de apariția comediei Mielul turbat, piesă
III, 110–113; Nicolae Georgescu, [Ilie Tănăsache], LCF, care îi anunță tematica dominantă din următorul
1987, 4, 1989, 17; Dan‑Silviu Boerescu, „Ţărmul tandreței”, sfert de veac. Răspunzând unor preocupări didacti-
SLAST, 1989, 14; Ioan Adam, Redescoperirea iubirii, ALA, ce, T. reunește în volumul Proiecte universitare
1997, 392; Dicț. scriit. rom., IV, 510–512. Al.F. (2001) rezumatele unor cursuri susținute în fața stu-
TĂNĂSESCU, Antoaneta (17.I.1941, București – denților, despre metamorfozele personajelor în artă,
9.XII.2013, București), critic și istoric literar, eseistă, retorica negației și a contestației, anatomia drama-
editoare. Este fiica Eugeniei Tănăsescu-Zahia (n. ticului în sensul abordării teatrului ca spectacol sau
Bălășoiu), funcționară în Ministerul de Finanțe, și a ca literatură și despre „manierele de altădată”. Acest
lui Aurel Tănăsescu-Zahia, avocat, apoi consilier ju- din urmă subiect vizează fizionomia unei colectivi-
ridic. La București va absolvi liceul în 1957 și Facul- tăți așa cum reiese dintr-o incursiune prin cărți ro-
tatea de Filologie în 1962. Obține titlul de doctor în mânești publicate de la 1800 încoace care au ca
filologie în 1976 cu teza Conceptul de specific națio- subiect convenții retorice ale „epistolelor elegante”,
nal. Va lucra în învățământul universitar, din 1991 coduri de comportament, conversații și bune ma-
fiind conferențiar la Catedra de teoria literaturii a niere sau reguli pentru a reuși în viață. În lucrarea
Facultății de Litere bucureștene, unde în 1997–1998 Breviar de retorică (2002) autoarea realizează o sis-
și în 2001–2004 funcționează și ca prodecan. În iulie tematizare a domeniului, ocupându-se și de tipolo-
1998 este numită membru în Consiliul Național al gia elocinței, cu insistență pe legile polemicii civili-
Audiovizualului. Debutează în 1965, la „Contempo- zate și pe elocința academică, ilustrată de discursuri
ranul”, cu un articol despre dramaturgia lui G. Căli- ținute între 1900 și 1993. Un volum conceput de T.
nescu, iar editorial cu monografia Destin teatral – și îngrijit de Cipriana Petre, Ten Steps Closer to Ro-
Aurel Baranga, apărută în 1986. Anterior realizase mania (1999), are o adresă polemică referitoare la
câteva antologii tematice: Misiunea scriitorului felul în care se construiește imaginea țării în exteri-
contemporan. Idei și atitudini literare (1974), Geo or. Cartea Unde sunt manierele de altădată? (2002)
Bogza interpretat de… (1976), Cumpăna cuvântului cuprinde, ca punct de referință, fragmente din cărți
(1939–1945), cuprinzând „mărturii ale conștiinței românești tipărite în perioada 1840–1940, care au
românești în anii celui de-al Doilea Război Mondial” ca temă normele comportamentale. Comentariul
(1977, în colaborare cu George Ivașcu), Discursuri introductiv al secțiunilor încearcă să fixeze fragmen-
de recepție la Academia Română (1980, în colaborare tele selectate în spațiul cultural ce le-a dat naștere
cu Octav Păun). A publicat, de asemenea, ediții din și să traseze cadrul receptării în prezent a unor astfel
scrierile unor autori interbelici și contemporani de texte. Lucrarea ține de istoria mentalităților și de
(Al. A. Philippide, Geo Bogza, Zaharia Stancu, reconstituirea fizionomiei poporului român în ve-
Nicolae Labiș, iar mai târziu din literatura lui Mihail derea înțelegerii adecvate a manifestărilor sale lite-
Sorbul, Mihail Sadoveanu, Tudor Mușatescu). Cola- rare și culturale. Întreprindere similară, dar pentru
borează la „Contemporanul”, „Dilema”, „Vineri”, un orizont mai vast, Strategii ale comportamentului
„Analele Universității București”, „Limbă și literatu- european (2003) analizează tipuri de comportament
ră”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Româ- și existență umană, de la cavaler, curtean, gentle-
nia literară”, „Amfiteatru”, „Viața românească”. A ți- man până la întreprinzător, politician și „omul nou”
nut cronica cinematografică în „Contemporanul” din ideologia comunistă. Alcătuită după tipar uni-
(1961–1972) și în „România literară” cronica radio‑tv versitar (cu repere bibliografice, microantologie
41 Dicționarul general al literaturii române Tănăsescu
ilustrativă și studiu de caz), lucrarea e un punct de participând la concerte, baluri, nunți și tot soiul de
pornire util pentru cei interesați de retorica com- agape. Viețuiește în preajma unor lăutari și artiști de
portamentului în paralel cu schimbările din mani- renume, precum Maria Tănase și Maria Lătărețu,
festările literar-culturale ale fiecărei epoci. Marcel Budală, Toni Iordache, Horia Șerbănescu și
SCRIERI: Destin teatral – Aurel Baranga, București, 1986; Nicu Constantin. O vreme lucrează ca șofer și trac-
Proiecte universitare, București, 2001; Breviar de retorică, torist la SMT Chitila. În 1959 primește avizul de con-
București, 2002; Strategii ale comportamentului european, tinuare a studiilor de medicină, pe care le finalizează
București, 2003; Sinteze de teorie literară, București, 2004. la Cluj în 1964. Funcționează ca medic la Mărășești,
Antologii: Misiunea scriitorului contemporan. Idei și ati-
în 1971 revenind în București, unde va profesa la
tudini literare, introd. edit., București, 1974; Geo Bogza
interpretat de…, pref. edit., București, 1976; Cumpăna policlinicile Colțea și Drumul Taberei. După 1989
cuvântului (1939–1945). Mărturii ale conștiinței românești este, vreme de paisprezece ani, primar al comunei
în anii celui de-al doilea război mondial, introd. George natale, Mogoșoaia, iar în legislatura 2004–2008 e
Ivașcu, București, 1977 (în colaborare cu George Ivașcu); senator în Parlamentul României. Debutează în
Discursuri de recepție la Academia Română, pref. Octav 1976, cu o nuvelă, în „Almanahul literar”, iar prima
Păun, București, 1980 (în colaborare cu Octav Păun); ed. carte, Iarba pierdută, îi apare tot în 1976, fiind dis-
2, București, 1997; Ten Steps Closer to Romania, București, tinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din București.
1999 (în colaborare cu Cipriana Petre); Unde sunt mani-
E prezent în numeroase reviste, dar mai cu seamă
erele de altădată?, București, 2002; Scrisoarea de iubire,
dragoste, amor, București, 2010. în „Săptămâna”, condusă de Eugen Barbu, unde se
manifestă și în calitate de cronicar sportiv, cu texte
Repere bibliografice: Gabriel Dimisianu, Idei și atitudini
literare, RL, 1974, 41; Aurel Martin, „Misiunea scriitorului strânse ulterior sub titlul Unde sunt iluziile mele
contemporan”, CNT, 1974, 44; Nicolae Manolescu, [An- (1985). Din 1991 este redactor-șef la „Săptămâna”
toaneta Tănăsescu], RL, 1974, 48, 1976, 38, 1980, 23, 1986, (serie nouă), iar în 1993 înființează Editura Clauet;
24; I. D. Bălan, „Misiunea scriitorului contemporan”, editează săptămânalul popular „Umbrela”, transfor-
CREL, 1976, 2; Paul Georgescu, Cuvântul la grea încerca- mat mai târziu în „Umbrela ta”. De asemenea, își
re, RL, 1978, 2; Liviu Leonte, O antologie a demnității, strânge cronicile sportive publicate de-a lungul tim-
CNT, 1978, 3; Al. A. Philippide, O carte document. Stabi-
pului sub titlul Din cronicile unui microbist (2011).
litate și continuitate, LCF, 1978, 3; Șerban Cioculescu,
Oratorie academică, RL, 1980, 24; Zaciu, Lancea, 63–68;
Nuvelele lui T. din Iarba pierdută, asemănătoare
Dan C. Mihăilescu, [Antoaneta Tănăsescu], „22”, 2000, 9, cu proza lui Fănuș Neagu prin predilecția pentru
LAI, 2002, 23; Marius Chivu, [Antoaneta Tănăsescu], OC, personaje pitorești, nonconformiste și pline de via-
2001, 99, RL, 2004, 46; Ioana Petrescu, Ars docendi sau ță, pot fi citite și ca un poem de iubire pentru locu-
Arta punerii în scenă, OC, 2005, 5; Dosar Antoaneta Tă- rile natale. Strigătul ierbii (1978) este un roman în
năsescu, OC, 2009, 248; Rodica Zafiu, Epistolar erotogra- bună parte autobiografic, clarificările adolescentu-
phic, RL, 2010, 7; Cosmin Ciotloș, Aici sunt manierele de lui cunoscând drumul spre lumină prin prețul în-
altădată, RL, 2011, 1. M.In.
doliat al binelui. Pe coperta a patra Mircea Sântim-
TĂNĂSESCU, Dan Claudiu (26.IV.1938, Mogoșoaia, breanu salută noua prezență literară, așezată și aici
j. Ilfov), prozator. Este fiul Donei (n. Lascova) și al în vecinătatea stilului lui Fănuș Neagu. Alt roman,
lui Constantin Tănăsescu, medic. Învață mai întâi la Iarnă căzută-n genunchi (1979; Premiul revistei „As-
școala din localitatea natală, în 1949 intrând la liceu tra”), reprezintă un mod mai amplu de reflectare a
în București. În scurtă vreme își întrerupe studiile, realității, păstrându-se totuși ecourile și dozajele
face doi ani de școală sanitară, revine, continuând lirismului. Proza lui T. polarizează extremele, în spe-
liceul și absolvindu‑l în 1956 în Capitală. Se înscrie cial realismul și romantismul, stilul crud, dur și cel
la Institutul Medico-Militar, de unde este epurat în emotiv. Romanul este contrapunctic, cu episoade
anul următor atât din armată, cât și din facultate, aparent autonome, în care narațiunea este alertă și
motivul fiind că tatăl său făcuse politică înainte de imprevizibilă, incitantă. O zi fără anotimp (1980) și
război. Se transferă la Facultatea de Medicină Ge- romanul Câmpia singuratică (1981; Premiul revistei
nerală, pe care se vede obligat să o întrerupă în scurt „Săptămâna”) aduc, ca și celelalte pagini de proză,
timp din aceeași cauză. Predispus experimentelor texte de observație și acțiune, „scrise într-un ritm
existențiale, colindă o perioadă prin țară ca solist viu, care se citesc pe nerăsuflate” (Sorin Titel). O
vocal și instrumentist (clarinet și saxofon), nouă alcătuire romanescă, Taina stelelor (1982), ori
Tănăsescu Dicționarul general al literaturii române 42
nuvelele din Ispita speranței (1983) surprind prin biblioteca unui liceu, iar din 1971 ca muzeograf la
dezinvoltura cu care autorul trece de la cel mai acut Muzeul Literaturii Române și redactor, mai târziu
realism la magia onirică și la deschiderile poetice. redactor principal la revista „Manuscriptum”. Debu-
Același amestec de gingășie și brutalitate, de natu- tează cu articole, în 1967, la „Contemporanul”. A mai
ralism abrupt întrerupt prin cădere în emoție ro- colaborat la „România literară”, „Jurnalul literar”,
mantică se regăsește în Livada viselor (1986), roman „România liberă”, precum și la Dicționarul scriitori-
al unor întâmplări neobișnuite, în care, de pildă, lor români (I–IV, 1995–2002) ori la Dicționarul esen-
mireasa își scoate ciorapii ca să adune în ei „darul” țial al scriitorilor români (2000).
și apoi fuge cu adevăratul ales. Pitorescul rămâne Prima carte, Despre „Istoria ieroglifică”, apărută
principala constantă a scrisului lui T., impactul lec- în 1970, constituie o lectură atentă, din perspectivă
turii fiind puternic, dar stingându-și ecourile ime- contemporană, a operei lui Dimitrie Cantemir. Pu-
diat ce cartea a fost citită. El scrie după o formulă nând în evidență valorile estetice ale Istoriei ierogli-
personală, reconstruind propria biografie sau me- fice, T. subliniază caracterul „premonitoriu” al tex-
diile pe care le-a frecventat. După 1989 ritmul apa- tului pentru stilurile ce se vor dezvolta mai târziu,
rițiilor editoriale și vizibilitatea lor sunt în regresie. în condiții mai favorabile artei scrisului în cultura
Astfel, Iluzia iubirii (2009) e un roman scris în ma- română. Demonstrația tinde să probeze că Istoria…
niera celor anterioare. nu este numai un monument de limbă singular, dar
SCRIERI: Iarba pierdută, pref. Fănuș Neagu, București, și o operă de o paradoxală modernitate. Unul dintre
1976; Strigătul ierbii, București, 1978: Iarnă căzută-n ge- cele mai productive efecte provocate de lucrare a
nunchi, București, 1979; O zi fără anotimp, București, fost furnizarea de argumente pentru susținerea unei
1980; Câmpia singuratică, București, 1981; Taina stelelor, lungi discuții, nici azi încheiată, asupra barocului în
București, 1982; Ispita speranței, București, 1983; Scrisori literatura română. În altă carte, Eseu despre etapele
de pe front, București, 1984; Unde sunt iluziile mele?, cu
creației (1975), autoarea trece spre domeniul teoriei
ilustrații de Florin Pucă, București, 1985; Livada viselor,
literare și încearcă să surprindă dialectica actului
București, 1986; Împotriva viscolului, București, 1991;
Fumul depărtărilor, București, 1995; Iluzia iubirii, Bucu- creator sau felul cum își află matca structura operei.
rești, 2009; Din cronicile unui microbist, cu ilustrații de Se pleacă de la legenda Meșterului Manole, socotită
Florin Pucă, București, 2011. un arhetip fundamental, care conține simbolic to-
Repere bibliografice: Nicolae Ciobanu, [Dan Claudiu Tă- talitatea etapelor unei creații. Eseul urmărește de-
năsescu], LCF, 1977, 14, 1978, 37; Nelu Ionescu, „Iarba pier- formarea schemei dialectice, fie prin eludări, fie prin
dută”, FLC, 1977, 16; P. Constantin [Constantin Pricop], exacerbări ale diferitelor momente, ilustrate cu texte
„Strigătul ierbii”, CL, 1978, 11; Ulici, Prima verba, II, 164– din lirica modernă, românească în primul rând, dar
165; Gabriel Dimisianu, Povestiri din câmpia munteană, nu numai. Munca de redactor, îndelungată și plină
CNT, 1979, 39; Sorin Titel, Farmecul povestirii, RL, 1979, de pasiune, la revista „Manuscriptum” o situează pe
39; Artur Silvestri, Observația mediilor marginale, LCF, T. printre cei mai buni cunoscători ai manuscriselor
1979, 40; Mircea Popa, Spectaculosul acțiunii, TR, 1981,
românești, mai ales din literatura modernă și con-
10; Piru, Debuturi, 117–120; Roxana Sorescu, Reabilitarea
epicului, VR, 1982, 7; Mircea Constantinescu, [Dan Clau- temporană. Panoramă a culturii medievale în con-
diu Tănăsescu], RL, 1983, 5, 52; Ioan Holban, „Taina stele- text european, ampla lucrare intitulată O istorie a
lor”, CRC, 1983, 7; Cornel Munteanu, „Ispita speranței”, literaturii române (I, 2009) este un instrument ne-
ST, 1984, 3; Lucian Chișu, „Livada viselor”, LCF, 1987, 21; cesar, cu precădere didactic, adresat mai cu seamă
Cristian Teodorescu, Senatorul Tănăsescu nu e Iosefini, RL, tinerilor. T. a realizat și revizia științifică a ediției
2007, 7; Petre Isachi, Un fals roman epistolar, „Plus”, 2008, Mircea Eliade, Morfologia religiilor (Prolegomene),
4–6. L.C. cu un text comunicat de Mircea Handoca, carte apă-
rută în 1993.
TĂNĂSESCU, Manuela (30.IX.1941, București), ese-
SCRIERI: Despre „Istoria ieroglifică”, București, 1970; ed.
istă. Este fiica profesoarei Elena-Lucia Athanasescu
2, București, 2012; Eseu despre etapele creației, București,
(n. Tenea) și a avocatului Dinu Athanasescu. După 1975; O istorie a literaturii române, I, București, 2009. Edi‑
absolvirea liceului la București (1955–1959), urmea- ții: Mircea Eliade, Morfologia religiilor (Prolegomene),
ză tot aici o școală de arhitectură (1960–1962) și Fa- pref. Mircea Handoca, cuvânt înainte Angelo Moretta
cultatea de Filologie, pe care o termină în 1969. Lu- [Dan Petrașincu], București, 1993 (în colaborare cu Mircea
crează ca tehnician arhitect (1962–1964), apoi la Handoca).
43 Dicționarul general al literaturii române Tărâțeanu
Repere bibliografice: Ștefan Giosu, O analiză subtilă a cu noi cerințe ale Direcției de Presă, părăsește re-
„Istoriei ieroglifice”, CL, 1971, 6; Nicolae Manolescu, dacția și fondează „Arcașul”, publicație care se difu-
Avatarii Meșterului Manole, RL, 1975, 37; Negoițescu, zează gratuit prin satele cu populație românească
Engrame, 188–189; Dumitru Micu, „Eseu despre etapele
din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și fostul
creației”, CNT, 1976, 10; Dicț. scriit. rom., IV, 512–513;
Bogdan Crețu, O istorie politică a literaturii vechi, OC, ținut Herța. În 1996, din motive similare, și redacția
2010, 285. C.V. „Arcașului” este desființată; însă ziarul continuă să
apară datorită eforturilor fondatorului și editorului
său. Tot în 1996 T. pune bazele altei reviste, „Curierul
de Cernăuți”, care apare de trei-patru ori pe an și în
al cărei program figurează promovarea valorilor spi-
rituale românești. Este membru fondator și secretar
(1991–1992) al Societății pentru Cultura Româneas-
că „Mihai Eminescu” din Cernăuți, fondator al re-
vistei „Glasul Bucovinei” (1994), a întemeiat Editura
TĂRÂȚEANU, Vasile „Alexandru cel Bun” din Cernăuți (1996), e preșe-
(27.IX.1945, Sinăuții de dinte al Senatului Uniunii Interregionale Comuni-
Jos–Cernăuți), tatea Românească din Ucraina (din 2005), redac-
poet, gazetar. tor-șef al buletinului „Românii din Ucraina” (din
2011) ș.a., membru al colegiului de redacție al mai
Este fiul Elenei (n. Puiu) și al lui Dumitru Tărâțeanu, multor publicații literare și de cultură din România
țărani. În perioada 1952–1961 învață în satul natal, – „Familia română” (Baia Mare), „Tecuciul literar”,
după care, până în 1964, își continuă studiile la „Euromuzeon”, „Bucureștiul literar și artistic” ș.a. A
Școala Medie nr.10 din Cernăuți. În 1964 devine stu- semnat și cu pseudonimele V. Voievod, H. Urban, V.
dent la Facultatea de Filologie Romano–Germanică Micu, T. Vasile ș.a. E membru de onoare al Acade-
a Universității de Stat din Cernăuți, specializarea miei Române (2011), membru corespondent al Aca-
limba și literatura moldovenească. În același an este demiei Americano–Române de Știință și Arte (2004),
chemat să-și efectueze serviciul militar în termen. membru al Uniunii Scriitorilor din Ucraina (1988),
Întors la vatră în 1967, își reia studiile întrerupte la membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Mol-
Universitatea cernăuțeană, teza de licență susți- dova (1997, membru al Consiliului de conducere
nând-o în 1972. Din 1969 până în 1981 este reporter,
între 2002 și 2012), membru al Uniunii Scriitorilor
corespondent special al ziarului „Zorile Bucovinei”,
din România (1997), secretar al Societății Scriitorilor
iar până în 1991 e redactor superior la postul de ra-
Români din Cernăuți (2007–2012), membru al Con-
dio Ucraina Internațional. În 1990 fondează gazeta
siliului de conducere al Societății Scriitorilor Buco-
„Plai românesc”, publicație a Societății pentru Cul-
vineni (2010–2012) etc. Activitatea literară i-a fost
tura Românească „Mihai Eminescu”, prima publi-
distinsă cu peste treizeci și cinci de premii, între care
cație cernăuțeană care apare în grafie latină. În 1994
Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Academiei Ro-
autoritățile locale intentează un proces redacției,
mâne (1997), Marele Premiu „Sfântul Gheorghe” al
cerând interzicerea periodicului și pedepsirea re-
dactorului-șef (zece ani detenție) pentru încălcarea Societății Literar-Artistice „Tibiscus” la Festivalul
legii Ucrainei cu privire la presă (publicarea unor Internațional de Poezie Drumuri de Spice (Uzdin,
materiale care, potrivit oficialităților, atentau la „in- 1999), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica
tegritatea teritorială a Ucrainei”, promovau „preten- Moldova (2003, 2007) ș.a. În perioada 1992–2010 T.
țiile teritoriale ale României asupra Bucovinei”, „dis- a fost ales în mai multe rânduri deputat în Consiliul
creditau autoritățile statului ucrainean”, „instigau Regional Cernăuți.
populația regiunii la vrajbă interetnică” etc.). Cu T. a debutat în presă cu versuri în 1962, pe când
sprijinul comunităților românești de peste hotare, era elev, iar editorial în 1968 în volumul colectiv Pla-
al Ministerului Justiției al României, al Președintelui iul doinelor. În 1981 îi iese de sub tipar prima pla-
Consiliului Europei, procesul a fost câștigat de re- chetă personală, Arpele ploii. La maturitate devine
dacția „Plaiului românesc”. T. nefiind însă de acord un poet exponențial al spațiului nord-bucovinean,
care exprimă întreaga lui odisee, cu grave accente
Tărchilă Dicționarul general al literaturii române 44
dramatice, surprinse în registru de baladă, de poem „Familia română”, 2003, 3–4; Ion Ciocanu, Vasile Tărâ-
vizionar, mesianic, de litanie ori de elegie. Pronun- țeanu – arcaș al lui Ștefan cel Mare, LA, 2004, 4 martie;
țatul spiritus loci, îmbinat cu nota pitorească, Satco, Encicl. Bucovinei, II, 484–485; Mircea A. Diaconu,
blând-carpatină, atât de caracteristică bucovineni- Vasile Tărâțeanu, un sceptic mai ales ironic, CL, 2005, 9;
Agache, Lit. rom. țările vecine, 296–299; Crucificat pe harta
lor, e părăsit adesea pentru a surprinde calvarul fi-
țării. Vasile Tărâțeanu – 60, îngr. Cristina Crăciun, Bucu-
inței românești înstrăinate, terorizate de istorie, rești, 2005; Hostiuc, Scriitori, 35–37, 173–180; Suceveanu,
crucificate pentru voința sa identitară. La vechea Emisferele, 185–190; Gheorghe Grigurcu, [Vasile Tărâ-
sintagmă „dulce” T. adaugă „amarul”, în plus cu un țeanu], RL, 2008, 29, 2011, 2; Apetri, Atitudini, 124–125;
acord tragic legat de aceste meleaguri românești Florentin Popescu, Salonul cu portrete în peniță, Târgo-
vitregite. Cu sufletul mai mare decât mărunta dar viște, 2012, 168–172. M.C.
vânjoasa-i făptură, T. este un veșnic pelerin roman-
tic, dedicat apostolatului cultural românesc-buco-
vinean și unui recitativ poetic al înstrăinării în ma-
niera lui Octavian Goga sau în cea folcloric-emi-
nesciană. El scoate versul de-a dreptul din sufletul
său, fără dichisuri și zorzoane sonore, mereu cu
coarda înstrunată la sunetele amar-dulcei Bucovine.
Efigia sa este, după un critic-poet (Gheorghe Tomo- TĂRCHILĂ, Dan
zei), aceea de „poet român visând România, bolnav (28.XI.1923, Buștenari,
de România, un poet oprimat în tot mai puternice j. Prahova), dramaturg,
poeme înțelepțite de lacrimă, scrise cu o atât de prozator, poet.
mare ingeniozitate încât, cu tinerețea lor, par opera
unui bătrân copil al poeziei”.Versurile i-au fost tra-
duse în limbile ucraineană, sârbă, engleză, suedeză, Este fiul Smarandei (n. Micu) și al lui Ioan Tărchilă,
albaneză, franceză, macedoneană. Unele dintre ele contabil; prenumele la naștere: Dan Nicolae. Ur-
au fost incluse în manualele pentru școlile româ- mează Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești (1934–
nești din Ucraina. 1942) și Facultatea de Medicină din București (1942–
SCRIERI: Arpele ploii, Ujgorod,1981; Dreptul la neliniște, 1948). Lucrează ca medic la Institutul de Cercetări
pref. M. Ivasiuc, Ujgorod, 1984; Linia vieții, Ujgorod, 1988; de Pediatrie (1949–1960) și la Spitalul de Pediatrie
Teama de înstrăinare, Chișinău,1990; Litanii din Țara de „Grigore Alexandrescu” (1960–1969). Ulterior este
Sus, pref. Gheorghe Tomozei, Timișoara, 1995; Litanii, Iași, redactor-șef al revistei „Astra” (1972–1973), director
1996; Pământ în retragere, Timișoara, 1999; Și ne izbăvește al Teatrului Dramatic din Brașov (1974–1976) și se-
pre noi, Timișoara, 1999; Iluzii și lanțuri, pref. Tudor Ne- cretar al Asociației Scriitorilor din Brașov, condu-
delcea, Craiova, 2001; Dinafară, Timișoara, 2003; Orizon- când activitatea acesteia două decenii. Debutează
turi decapitate, Timișoara, 2005; Aruncarea zarurilor, Iași,
în 1942, la „Curierul liceului”, cu versuri, iar editorial
2005; Ochean cu cioburi sângerânde, Cluj-Napoca, 2005;
Degețelul salvator, Cernăuți, 2006; Stâlpul de foc al jertfirii în 1959 cu piesa într-un act Gara mică (câștigătoare
de cuvânt, Craiova, 2007; Cimitir ambulant, pref. Victor a Concursului Național de Dramaturgie). O parte a
Dinescu, Râmnicu Sărat, 2008; 101 poeme, București, numeroaselor sale piese de teatru, majoritatea în-
2010; Până dincolo de umbră, Ploiești, 2011. Antologii: tr-un act, se află răspândită în broșuri, antologii etc.
Poezia Bucovinei, pref. edit., Alba Iulia, 2009. I se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ro-
Repere bibliografice: Ștefan Mihăileanu, Linia vieții, „Zo- manul Jurnal de vise (2001).
rile Bucovinei”, 1989, 15 iulie; George Muntean, „Teama Deși s-a exersat în toate genurile literare, forma
de înstrăinare”, ALA, 1991, 78; Cornel Munteanu, Poetul de expresie predilectă a lui T. rămâne dramaticul. În
Vasile Tărâțeanu, ST, 1991, 8; Teodor Tanco, Basarabia, acest sens, evoluția autorului cuprinde în raccourci
numele tău e Maria!, pref. Mihai Cimpoi, Cluj-Napoca, toate formulele teatrului românesc postbelic. După
1992, 44–46; Dan-Silviu Boerescu, „Litanii din Țara de
o fază pur propagandistică – în Gara mică, de pildă,
Sus”, LCF, 1996, 11, 38; Rachieru, Poeți Bucovina, 462–464;
Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 233–234; Bostan–Bostan, Bu-
este prezentată eliberarea unei gări în contextul ma-
covina, 471; Marian Barbu, Lirism de substanță la Vasile rii „eliberări” din 23 august 1944 –, dramaturgul se
Tărâțeanu, CNT, 2001, 7; Cimpoi, Critice, II, 183–186; Mir- îndreaptă către comedia sentimentală și de mora-
cea Popa, Vasile Tărâțeanu, poetul Bucovinei împilate, vuri. Cele două formule se conjugă în comedia
45 Dicționarul general al literaturii române Tărchilă
într-un act Mansarda (1970), unde compatibilității speculație dramatică promițătoare: scindarea per-
morale dintre Horațiu și Petre îi corespunde rezo- sonalității lui Manole în zece ipostaze, corespun-
nanța afectivă dintre Petre și Olga. Însă ideea cen- zând celor zece meșteri. Însă dezvoltarea lasă de
trală a piesei – ștergerea graniței dintre ficțiune și dorit, întrucât se abuzează de replici pretins sapi-
realitate – e compromisă de tehnica deficitară (idila ențiale sau tensiunea este potențată într-o manieră
erotică „reală” e introdusă într-o manieră abruptă artificioasă. După 1989 T. s-a întors la comedia sen-
și abia spre final). Formula favorită a lui T. este, to- timentală și de moravuri. În Nedumeririle unui creș-
tuși, teatrul istoric, plasat în descendența modelului tin (2009) afișează o perspectivă apocaliptică de
Barbu Delavrancea. De altfel, dramele sale istorice moralist creștin asupra lumii contemporane. Viziu-
colectează – nu fără un anume succes – toate ingre- nea creștină e transpusă, convențional, și în alte
dientele rețetei: figura exponențială a domnitorului, piese postdecembriste. Între acestea, Întoarcerea
adjuvanții bine intenționați, dar lipsiți de viziune zidarului (2010) reia din unghi religios viziunea asu-
politică, omnipotentul adversar extern, ținut însă pra mitului Meșterului Manole din mai vechea dra-
cu tenacitate la distanță, inamicul intra muros, tră- mă Zidarul.
dătorul viclean, dar cu capacități limitate, oamenii SCRIERI: Gara mică, București, 1959; Cu tot cu soarele pe
„simpli”, care întrețin cultul voievodului, occiden- masă, București, 1965; Albastru deschis, București, 1966;
talii aflați în misiune, când detașați, când direct in- Io, Mircea Voievod, București, 1966; ed. București, 1971;
Drum bun, nene Esop, București, 1967; Ștefan și Sihastrul,
teresați de soarta țării etc. Aceste elemente se regă-
București, 1967; Cabanierul, București, 1968; Privire în
sesc, bunăoară, în Io, Mircea Voievod (1966), care
lungul șoselei (Bradul lui Crinț), București, 1968; Iscusitul
indică deopotrivă calitățile și defectele dramatur- meșter Vreme, București, 1968; Cred în oameni, București,
gului. Mai întâi, deși reușește în bună măsură să 1968; Cetatea de piatră, București, 1969; Asklepios și Hip-
întrețină pateticul, el cade adesea într-un retorism polit, București, 1969; Diamantele, București, 1969; Ec-
steril, combinat cu tratarea senzațională a subiec- to-bar, București, 1969; Voinicul cu cartea în mână născut,
tului; la acestea se adaugă tezismul așa-zis patriotic, București, 1969; Cu ani în urmă, într-o noapte…, Bucu-
explicabil în parte prin tradiția genului, în parte prin rești, 1969; Mansarda, București, 1970; Căutați martorul,
inabilitate; nu în ultimul rând, se observă un anume București, 1970; Hoțul perfect, București, 1971; Porumb
crud, București, 1971; Alibi pentru eternitate, București,
dezechilibru compozițional provenit din dilatarea
1971; Legenda lui Avram Iancu, București, 1972; Teatru,
aspectelor colaterale (erotic, metafizic, istoric în București, 1972; Fata din dafin, București, 1973; Mireasa
accepțiune pur factologică) în detrimentul intrigii lumii, București, 1973; O familie, București, 1973; Vodă
principale. După același calapod sunt construite și Cantemir, București, 1973; Marele fluviu își adună apele,
prozele cu subiect istoric – de pildă, cele două nu- București, 1975; Trei piese istorice, pref. N. Carandino, Ro-
vele din Mireasa lumii (1973), unde structura dra- mulus Vulpescu, Emil Manu, București, 1977; Trei scrisori
matică se susține prin abundența dialogului și a de pe front, București, 1977; Fani, dragostea mea!, Bucu-
monologului față de limitarea drastică a narațiunii. rești, 1978; Mitraliera, București, 1979; Rouă pe trotuare,
București, 1980; Zidarul (Unsprezece variațiuni dramatice
De la teatrul istoric T. s-a îndreptat spre o formulă
pe tema legendei Meșterului Manole), București, 1981;
de inspirație mitico-folclorică cu veleități metafizi- Rămân cu tine, București, 1982; Scene din viața lui Luca-
ce. Principala carență a acestei etape constă în ciu, Cetatea de piatră, București, 1983; Albastru deschis,
eclectismul viziunii (care îl separă net de Marin So- București, 1986; Pajura, București, 1986; Teatru, Bucu-
rescu, de exemplu): urmărind să își dezvolte con- rești, 1988; Două povestiri bizare, București, 1992; Oglinda
cepția pe o linie arhetipală, autorul împrumută venețiană, București, 1992; Teatru, București, 1995; Te
procedee ale teatrului istoric sau senzațional. Nu e plătesc ca să mă iubești, București, 1995; Rumegând tăce-
vorba nici de o „demitizare” a temei (de vreme ce rile, f.l., 1997; Jurnal de vise, București, 2001; Teatru, post-
față Natalia Stancu, București, 2002; Alternativa Hamlet,
fondul metafizic continuă să fie subliniat chiar și cu
București, 2005; Omul din cușca gorilei, Omul și extrate-
aceste mijloace inadecvate), nici de o readucere a restra, București, 2008; Nedumeririle unui creștin, Bucu-
mitului sub specie temporis nostri (de vreme ce ac- rești, 2009; Întoarcerea zidarului, București, 2010.
țiunea se desfășoară într-un cadru indeterminat sau Repere bibliografice: Voicu Bugariu, „Mireasa lumii”, AST,
îndepărtat în timp). Semnificativă este piesa Zidarul 1973, 8; Constantin Hârlav, „Mireasa lumii”, RL, 1973, 40;
(Unsprezece variațiuni dramatice pe tema legendei Cocora, Privitor, II, 27–30, III, 145–147; Carol Isac, Teatrul
Meșterului Manole) (1981), care pornește de la o și viața, Iași, 1978, 109–110; Cubleșan, Teatrul, 186–191;
Tăslăuanu Dicționarul general al literaturii române 46
M. N. Rusu, O nouă mitologie teatrală, AFT, 1981, 12; Bră- (1906–1908), unde îi apar atât schițe și versuri origi-
dățeanu, Istoria, III, 238–240; Diaconescu, Dramaturgi, nale, narațiuni în stil popular, cât mai ales adaptări
256–261; Faifer, Dramaturgia, 135–139; Ghițulescu, O și traduceri din limba germană, engleză, italiană și
panoramă, 93-100; Emil Manu, [Dan Tărchilă], VR, 1992, franceză.
10–11, 1997, 7–8, ALA, 1998, 446; Horea Poenar, „Oglinda
venețiană”, ST, 1994, 4-5; Dan Tărchilă, DRI, V, 168–209; Antologii: Biblioteca copiilor, I–II, Sibiu, 1906–1907, Bi-
Gh. Bulgăr, Dan Tărchilă la trei sferturi de veac, CL, 1998, blioteca copiilor și a tinerimii, III–IV, Sibiu, 1908. Tradu‑
11; Ghițulescu, Istoria, 338–343; Dicț. scriit. rom., IV, 513– ceri: Georgina M. Craik, Povestiri pentru tinerime, Bucu-
515; Alina Șandru, Dan Tărchilă – adevărul ascuns al iu- rești, 1910.
birii, „Drama”, 2003, 1–4. A.T., P.C. Repere bibliografice: Iorga, Oameni, I, 381–382; Octavian
C. Tăslăuanu, Amintiri de la „Luceafărul”, București, 1936,
TĂSLĂUANU, Adelina (1877, Breasta, j. Dolj – 57–58, 85–92; Octavian C. Tăslăuanu, Spovedanii, îngr.
21.I.1910, Sibiu), autoare de versuri, prozatoare. Este Gelu Voican, pref. Vasile Netea, București, 1976, 182, pas-
fiica cea mai mică dintre cei opt copii ai Adelinei și sim. A.Gț.
ai lui Constantin Olteanu-Maior din Reghin, profe-
sor de geografie și istorie stabilit la Craiova în 1859;
bunica paternă era fiica surorii lui Petru Maior.
După studii liceale în Craiova este numită profesoa-
ră la Azilul „Elena Doamna” din București. Moartea
surorii ei Silvia, căsătorită cu profesorul Daniil Bar-
TĂSLĂUANU,
cianu, o aduce la Sibiu, pentru a îngriji copiii orfani.
Octavian C.
Aici se căsătorește în 1905 cu scriitorul Octavian C.
[Codru] (1.II.1876,
Tăslăuanu. T. poate fi considerată prototipul tinerei
Bilbor, j. Harghita
intelectuale de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cultă,
– 22.X.1942, București),
inteligentă, dornică de a se integra vieții literare ro-
publicist, memorialist.
mânești. Îi cunoaște pe Ioan Slavici, Ilarie Chendi,
Nerva Hodoș și Al. I. Hodoș (la București), are relații
de prietenie și de corespondență cu Octavian Goga, Este fiul Anisiei (n. Stan) și al lui Ioan Tăslăuanu,
care îi va vedea unele versuri înainte de a fi încre- preot. Învață mai întâi la școala confesională din sat,
dințate tiparului. Între 1895 și 1897 colaborează la apoi la școala cu limba de predare maghiară din
„Familia” mai ales cu adaptări și traduceri după na- Sânmiclăuș, urmează cursurile gimnaziale la Ghe-
rațiuni populare din literatura străină (Said și Has- orgheni, iar pe cele liceale la Năsăud, Brașov și Blaj,
san din germană; Visul, basm oriental tradus din absolvind în 1895. Scurtă vreme e practicant la can-
franceză; Baba Sălcuța din germană; Dracii pe câm- celaria notarială din Bicaz, apoi, trecând munții, din
pia cerului după R. Baumbach). La revista „Lucea- 1896 va fi pedagog și institutor la Craiova. După ce
fărul”, în a cărei activitate redacțională se va implica, efectuează stagiul militar la Triest și Pola, se înscrie
trimite, în 1904–1905, versuri, câteva poezii fiind la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din
publicate postum tot aici. În privința prozei, T. își București, al cărei licențiat devine în 1902. Printre
menține preferința pentru povești, ca și pentru tra- profesori se numără Titu Maiorescu – magistrul pre-
duceri. În 1906 îi apar câteva însemnări intitulate ferat, pe care îl va supranumi „dascăl al neamului”
Din viața reginei Carmen Sylva, de fapt o transpu- – și N. Iorga, ambii cu o influență majoră asupra
nere din germană. Între 1905 și 1910 publică în serial ideilor viitorului publicist și militant cultural. În tim-
Synnove Sølbakken, adaptare după nuvela cu același pul studiilor frecventează cercul de la revista „Floa-
nume a lui Bjørnstjerne Bjørnson. Scrie și comedia re-albastră”, unde îi cunoaște pe Ilarie Chendi și pe
într-un act Casa veche (1909), exprimând nostalgia St. O. Iosif, scrie articole pentru „Tribuna poporului”
orășeanului după o casă la țară. Postum, în 1910, (Arad, 1901). În 1902 pleacă la Budapesta, unde ac-
iese volumul Povestiri pentru tinerime, adaptare tivează ca secretar al Consulatului General al Româ-
după Georgina M. Craik. La îndemnul lui Octavian niei (1902–1906), redactor și editor al revistei „Lu-
C. Tăslăuanu inițiase seria Biblioteca copiilor, apoi ceafărul”, întemeietor, în 1905, al tipografiei publi-
Biblioteca copiilor și a tinerimii, în care, sub semnă- cației, în care ies primele cărți ale lui Octavian Goga
tura A. O. Maior, sunt editate patru volume (Poezii), Ion Agârbiceanu (De la țară), George
47 Dicționarul general al literaturii române Tăslăuanu
Murnu (traducerea Iliadei de Homer) ș.a. Mutat la în genere, apropierea de cultura și limba română
Sibiu, devine secretar administrativ al Astrei (1906– din Regat, într-un cuvânt – un program menit a pre-
1914), fiind și director al Muzeului Asociațiunii și găti, ca și la publicațiile conduse de N. Iorga, unirea
conducând un timp revista „Transilvania”. Debutea- politică a românilor. Totuși, ideologia lui T. expri-
ză editorial cu volumul Informații literare și cultu- mată în „Luceafărul”, ca și gândirea sau acțiunea lui,
rale (1903–1910), apărut în 1910. Ia parte la Primul nu se identifică cu orientarea sămănătoristă (cu care
Război Mondial, impresiile de combatant consem- uneori au fost abuziv asimilate). Le desparte nu doar
nându-le în memorialul Trei luni pe câmpul de răz- tradiția specifică a militantismului ardelenesc, ci și
boi (1915), subintitulat „ziarul unui român, ofițer în adoptarea unor idei maioresciene, precum lupta
armata austro-ungară, ce a luat parte cu glotașii ro- împotriva stricătorilor de limbă, denunțarea dilen-
mâni din Ardeal la luptele din Galiția”. Rănit, spita- tatismului, promovarea criteriului estetic în publi-
lizat la Sibiu, pleacă la sfârșitul lui aprilie 1915 la carea și comentarea literaturii. De exemplu, „țără-
București. Colaborează la „Epoca” (rubrica „Vorbeș- nismul” nu e acceptat de el ca „teorie estetică”. E
te Ardealul”), „Capitala”, „Tribuna” (București). Par- prezentă însă și o temporară înclinație spre ideile
ticipă ca ofițer la luptele de la Oituz și Mărășești, e socialiste și chiar anarhiste, vizibilă, de pildă, în ar-
prezent în „Gazeta ostașilor” și în „România” (Iași), ticolul Două culturi (1908). T. dezvăluie „declama-
se află între fondatorii Ligii Poporului. În decembre țiunile mincinoase despre unitatea culturală a nea-
1918 e ales membru al Marelui Sfat Național din Ar- mului românesc” și vorbește despre „cultura dom-
deal, în 1919 este deputat de Tulgheș, un an mai nilor” („internațională”) și „cultura țăranilor” („na-
târziu devine ministru al Comerțului, Industriei și țională”), despărțite de o prăpastie. Calea de rezol-
Lucrărilor Publice, iar în 1926 senator de Mureș. Însă vare a acestei rupturi și a omogenizării culturii na-
cadrul în care își va manifesta vocația militantă va ționale e văzută într-un chip radical: desființarea
fi întotdeauna cel cultural. În 1919 este ales vicepre- „clasei de bogați” și a statului. Cum era de așteptat,
ședinte al Societății Scriitorilor Români. Editează articolul a provocat reacții polemice vehemente,
pentru scurt timp, la București, „Luceafărul” (1919– care au condus la moderarea poziției lui T. De men-
1920), colaborează intermitent la „Ţara noastră”, ționat și că el făcea parte din grupul „tinerilor oțe-
„Dimineața”, „Universul”, „A.B.C.”, „Zorile”, „Româ- liți”, în fruntea căruia era Octavian Goga, și ca atare
nia literară”, „Gazeta Ciucului” ș.a. Înființează Insti- este un combatant energic în conflictul dintre poet
tutul de Arte Grafice Luceafărul la București și Insti- și Al. Vaida-Voevod. Publicistul formulează și idei
tutul de Arte Grafice Ardealul la Cluj. În 1941, îm- din câmpul teoriei și criticii literare. După el, carac-
preună cu Emil Giurgiuca și Dan Botta, redactează teristica scriitorilor transilvăneni ar sta într-o dra-
revista „Dacia”. De-a lungul vremii a mai semnat T. matică dualitate spirituală: tensiunea dintre impul-
Codru, Ion Brad, Mihai Stan. sul autohton tradiționalist („static”) și cel european
Numele lui T. se leagă, alături de cel al lui Octa- („faustic”, „heraclitic”), ilustrată exemplar de creația
vian Goga, îndeosebi de revista „Luceafărul”, în a lui Octavian Goga. Din inițiativa lui „Luceafărul”
cărei redacție intră în iulie 1902, chiar după înfiin- realizează, în 1905, ancheta Nuveliștii în viață din
țarea publicației. Se află în conducerea ei din 1903 Regat, iar în 1910 o amplă anchetă privitoare la po-
(când devine proprietar și editor), cu o întrerupere poranism, la care participă I.L. Caragiale, C. Dobro-
în 1914–1919, din cauza războiului, până în 1920. geanu-Gherea, E. Lovinescu, Mihail Dragomirescu,
„El a fost – afirmă Sextil Pușcariu – înainte de toate Mihail Sadoveanu, Ilarie Chendi, Ioan Slavici, Ion
un organizator. Rolul lui la «Luceafărul» îl aseamăn Agârbiceanu ș.a. Comentariile critice ale lui T., pro-
cu rolul lui Iacob Negruzzi la «Convorbiri literare». be și conștiincioase, nu se disting în peisajul epocii
[…] Cel ce, pășind de la început în redacția «Lucea- prin judecăți de valoare care să se impună. Croni-
fărului» cu toată masivitatea firii sale energice, a carul preferă literatura inspirată din realitățile nați-
făcut din foaia câtorva studenți timizi de la Bu- onale istorice sau contemporane, iar ierarhizările
dapesta revista cea mai citită și mai prezentabilă în operate sunt adesea contrare judecăților ce vor fi
România a fost Tăslăuanu.” Programul lui T. este omologate de istoria literară și chiar de foiletonisti-
„propovăduirea culturii în popor”, promovarea spe- ca vremii (de exemplu, Ioan Adam îi pare superior
cificului transilvănean, dar și a specificului național lui Duiliu Zamfirescu, iar C. Sandu-Aldea lui Mihail
Tătaru Dicționarul general al literaturii române 48
Sadoveanu). Cronicile teatrale și plastice au meritul Octavian Tăslăuanu, LU, 1943, 3; Netea, Maior–Goga,
că folosesc un limbaj accesibil, și dacă, îndeobște, 287–297; Ciopraga, Lit. rom., 103–112; Micu, Început, 99–
ele propun ierarhii valorice nepertinente, uneori se 108; Octavian Goga în corespondență, vol. I, îngr. Daniela
întâmplă să includă și opinii juste, chiar de pionie- Poenaru, pref. Vasile Netea, București, 1975, 317–345, vol.
rat. De pildă, T. se numără printre primii publiciști II, îngr. Mihai Bordeianu și Ștefan Lemny, București, 1983,
417–449; Coriolan Gheție, „Spovedanii”, F, 1976, 8; Bucur
care subliniază valoarea europeană a sculpturii lui
Ţincu, „Spovedanii”, VR, 1977, 4; Octavian C. Tăslăuanu,
Constantin Brâncuși. Operă de popularizare făcută
coordonator Ilie Șandru, pref. Vasile Netea, Miercurea
de un om cultivat, publicistica lui e străbătută de Ciuc, 1978; Ornea, Tradiționalism, 45–48, 103–104; Ion
idealul luminării și al educării în sensul unității spi- Neață, „Luceafărul” (1902–1914), Timișoara, 1984, 14–56,
rituale românești și al unei culturi naționale cu des- 170–176; Z. Ornea, Tăslăuanu vizionarul, RL, 1996, 46; Ilie
chidere europeană. Mai importantă pentru istoria Șandru, Pe urmele lui Octavian C. Tăslăuanu, Târgu
literară, prin substanța ei documentară, ca și prin Mureș, 1997; Dicț. scriit. rom., IV, 515–516; Ion Itu, Rădă-
unele fulgurații de critică literară, e memorialistica cinile doctrinei literare în Ardeal, Brașov, 2002, 103–328;
lui T. referitoare la revista „Luceafărul” și la Octavian Popa, Penumbre, 120–126; Nicolae Băciuț, Actualitatea lui
Goga. Paginile publicate în timpul vieții (1936, 1939), O. C. Tăslăuanu, VTRA, 2012, 7. C.H., N.M.
cărora li se alătură cele postume din Spovedanii
(1976), precum și bogata lui corespondență, relevă TĂTARU, Ieronim (26.IV.1937, Mireșu Mare, j. Pra-
un scriitor capabil să reînvie o epocă, să reconstituie hova – 21.VIII.2013, Ploiești, j. Prahova), critic și is-
atmosfera și să portretizeze unele personalități de- toric literar. Este fiul Sofiei (n. Popescu) și al preo-
finitorii ale anilor pe care i-a traversat. Pe nedrept tului George Tătaru. Frecventează clasele primare la
ignorată e proza de război a lui T., strâns autobio- Valea Viei (județul Buzău) și la Mireșu Mare (județul
grafică, interesând prin autenticitatea notației – au- Prahova), din 1948 urmează Liceul „I.L. Caragiale”
tenticitate teoretizată în termeni care anticipează din Ploiești, apoi Facultatea de Filologie, secția lim-
frapant tezele lui Camil Petrescu despre literatura ba și literatura română, a Universității din București
de război. (1954–1959). În anii de studenție mentor i-a fost
SCRIERI: Informații literare și culturale (1903–1910), Si- Tudor Vianu, care, se pare, l-a apreciat și ar fi dorit
biu, 1910; Trei luni pe câmpul de război, București, 1915; sa-l poată opri la catedră, ceea ce nu s-a întâmplat,
ed. 2, București, 1915; Hora obuzelor, București, 1916; absolventul fiind repartizat la o școală din Valea Că-
Pentru neam. De ce România nu putea urma altă cale, Iași, lugărească. Va fi profesor în diferite localități praho-
1918; Statele Unite ale Orientului, Târgu Mureș, 1924; Va-
vene, inspector de specialitate, director al Casei
luri politice, București, 1933; Sub flamurile naționale,
Sighișoara, [1935]; Amintiri de la „Luceafărul”, București Corpului Didactic din județul Prahova, iar din 1993
1936; Octavian Goga. Amintiri și contribuții la istoricul cadru didactic asociat la Facultatea de Litere-Științe
revistei „Luceafărul”, partea I: Epoca budapestană, Bucu- a Universității de Petrol și Gaze din Ploiești. În pa-
rești, 1939; Spovedanii, îngr. Gelu Voican, pref. Vasile Ne- ralel, este secretar și președinte al Filialei Ploiești a
tea, București, 1976; Obsesia europeană, îngr. Gelu Voi- Societății de Științe Filologice din România (1969–
can-Voiculescu, postfață Vasile Secăreș, București, 1996; 1990), președinte al Fundației „I.L. Caragiale” (din
Din vârtejul războiului, I–III, îngr. și pref. Gelu Voican-Vo-
1992), de-a lungul timpului fiind și redactor respon-
iculescu, București, 2001.
sabil al unor publicații didactice, precum „Școala
Repere bibliografice: Ion Scurtu, [Octavian C. Tăslăuanu],
Prahovei” ș.a., redactor-șef al revistei „Axioma”. De-
„Sămănătorul”, 1908, 9, CL, 1908, 6; Aurel C. Popovici, Idei
anarhice, „Sămănătorul”, 1908, 19; Octavian Goga, Ade- butează la „Luceafărul” în 1959, fiind prezent și în
vărul, LU, 1908, 11–12; Ibrăileanu, Opere, IV, 123–125; „Ecoul”, „Flamura Prahovei”, „Anuarul Muzeului de
Adrian Maniu, „Amintiri de la «Luceafărul»”, U, 1936, 285; Istorie și Arheologie Prahova”, „Curierul Liceului
Virgil Carianopol, „Amintiri de la «Luceafărul»”, DEP, 1936, «I.L. Caragiale»”, „Revista de pedagogie”, „Limbă și
2 722; Teodor Murășanu, Doi memorialiști: Oct. C. Tăslă- literatură”, „Tribuna școlii”, „Prahova”, „România li-
uanu și A. P. Bănuț, PLI, 1939, 6; Chinezu, Pagini, 261–267; terară” ș.a. Prima carte, Poetică și stilistică. Metode,
Victor Papilian, Octavian Tăslăuanu și drama tăcerii, LU,
1942, 12; Gabriel Ţepelea, Un animator: Octavian C. Tăslă-
concepte, îi apare în 1976. Studiile incluse în volu-
uanu, „Basarabia literară”, 1942, 3; Nichifor Crainic, Octa- mele Comentarii stilistice și literare (1983) și Moda-
vian C. Tăslăuanu, G, 1942, 9; Ion Agârbiceanu, Octavian lități de analiză a textului literar în liceu (1992) au
C. Tăslăuanu, T, 1942, 11; Sextil Pușcariu, Scrisori de la o clară intenționalitate didactică.
49 Dicționarul general al literaturii române Tătaru
Volumul de debut, Poetică și stilistică, avea un Odobescu sau asupra întâlnirii spirituale Caragia-
conținut prin excelență teoretic, cuprinzând studii le–Cioran –, sunt prezente eseurile publicate inițial
de teoria literaturii, cu o privire specială asupra con- în paginile revistei „Axioma”. Seria interpretărilor
ceptelor și metodelor promovate în epocă de Noua aplicate la opera lui I.L. Caragiale este complinită
Critică și de structuralism. În analizele sale T. se cu studiul Traduceri caragialiene din opera lui Edgar
oprește îndeosebi la texte de autori cuprinși în pro- Allan Poe. Câteva eseuri îi vizează pe Vasile Alecsan-
grama de învățământ, încercând să ilustreze căile dri, M. Eminescu, Paul Zarifopol, Lucian Blaga, Mi-
de investigare a textului literar. Apelează echilibrat hail Sebastian, Nichita Stănescu, analizați din per-
la metode de analiză aparținând stilisticii, lingvisti- spectiva unor „conexiuni și confluențe” susceptibile
cii structurale, comparatisticii, istoriei și teoriei li- a produce nuanțări în evaluarea estetică a operei
terare. Comentariile oferă, în general, „dosarul” acestora. Alte contribuții critice și istorico-literare
complet al unei probleme. Cu Itinerar caragialian sunt reunite în Semne (2003), de fapt primul volum
(1997) adaugă bibliografiei scriitorului un studiu dintr-o serie de culegeri de eseuri ale autorului, care
doct și aplicat, întemeiat pe probe și documente în afară de acesta, regrupând studii de literatură ro-
scoase din arhive, axat pe două probleme principa- mână, cuprinde și Pana și penelul (2004), desemnat
le: formația școlară și raporturile dintre lumea Plo- și ca „Semne 2”, incluzând texte privind legăturile
ieștilor și universul operei marelui comediograf. între literatură și artele plastice, ca și „Semne 4”(Li-
Cartea corectează omisiunile, structurând informa- teratură și arte plastice) (2010), precum și volumul
ția, valorificând detalii de atmosferă (cum ar fi isto- Meridiane (2005), considerat a fi „Semne 3”, ce
ria tumultuoasă a „republicii de la Ploiești”) etc. T. strânge studii de literatură universală și comparată;
extinde investigația la opera propriu-zisă, mai pre- titlul Meridiane a fost reluat și pentru o ediție din
cis la acele texte în care momentele biografice revin 2007 a unei culegeri de studii de istorie universală.
Consistentul volum (de peste 500 de pagini) Însem-
ficționalizate. Exemplară este analiza schiței Grand
nări caragialiene (2006) însumează contribuții cri-
Hôtel „Victoria Română”. Tipul acesta de cercetare
tice și istorico-literare referitoare la opera dramatică
e continuat în culegerea Mențiuni caragialiene
a lui I.L. Caragiale, la Momente și la alte scrieri (nu-
(2000). Problematica formației intelectuale a scrii-
vele, schițe, povestiri, basm etc.), la așa-zisele tra-
torului beneficiază aici de o revizuire (capitolul Șco-
duceri (adaptări) ale unor texte de E.A. Poe, dar și la
larul Caragialli L. Ioan). T. coroborează lectura do-
diverse aspecte biografice sau vizând istoria elabo-
cumentului (de arhivă, presă, tipărituri de epocă,
rării ori circulația operei scriitorului, nu puține co-
mărturii contemporane, iconografie) cu lectura
mentarii fiind întemeiate, cum procedează în gene-
critică a operelor în care aceste spații și lumea lor re autorul, pe documente de arhivă reproduse în
sunt implicate. A treia și cea mai amplă secțiune a Addenda. Dintre realizările istoricului literar praho-
Mențiunilor… desfășoară o suită intitulată Lecturi vean se cuvine menționată și editarea, în colaborare,
caragialiene, unde sunt reunite – în continuarea a unei secțiuni din corespondența primită de marele
unor analize vizând „geneza și devenirea «momen- scriitor: Telegrame primite de I.L Caragiale în anii
tului» caragialian”, „amintirea atroce”, „deteriorarea 1901 și 1912 (2002) și Scrisori pentru Caragiale
limbajului și impasul comunicării” – o serie com- (2003).
plementară de interpretări: „Omul sucit” în prozele SCRIERI: Poetică și stilistică. Metode, concepte, Ploiești,
lui I.L. Caragiale, Fiziologia prostiei. Tipizare și ge- 1976; Din lirica modernă, Ploiești, 1982; Comentarii sti-
neralizare a observației comice în opera lui I.L. Ca- listice și literare, București, 1983, 3; Itinerar caragiali-
ragiale, Niccolò Machiavelli dinspre I. L. Caragiale și an, București, 1997; Concepte operaționale în studiul lite-
I.L. Caragiale și Emil Cioran. În Addenda se reia, raturii, Târgoviște, 2000; Caragiale și Prahova, Ploiești,
parțial, materialul explicativ al unui excepțional al- 2000; Mențiuni caragialiene, Ploiești, 2000; Conexiuni și
bum iconografic, Caragiale și Prahova (2000). Volu- confluențe, Ploiești, 2002; Semne, îngr. Nicolae Boaru, Plo-
iești, 2003; Pana și penelul, Ploiești, 2004; Însemnări ca-
mul Conexiuni și confluențe (2002) valorifică o parte
ragialiene, București, 2006; Meridiane, București, 2007;
din studiile comparatiste ale lui T. Alături de texte Literatură și arte plastice, Ploiești, 2010; Ploieștii dinspre
din cărți anterioare – considerațiile asupra sonetelor Caragiale, Ploiești, 2010; Caragiale și literatura universală,
lui V. Voiculescu în relație cu sonetele lui Shakespeare, Ploiești, 2012. Ediții, antologii: Din universul poeziei mo-
asupra „scrierii estetice umanistice” la A.I. derne, București, 1996; Telegrame primite de I.L. Caragiale
Tăușan Dicționarul general al literaturii române 50
în anii 1901 și 1912, pref. Maria Dulgheru, introd. edit., urmărind metamorfoze ale timpului și ale elemen-
Ploiești, 2002 (în colaborare cu Nina Nicolae); Scrisori pen- telor primordiale. Vizionarismul de factură roman-
tru Caragiale, introd. edit., Ploiești, 2003 (în colaborare cu tică e antrenat în proiecția unei naturi-concept, din
Lia Maria Dulgheru). care a dispărut orice formă de viață concretă. Preți-
Repere bibliografice: Elena Tacciu, Instrumente de lucru, oasă, sprijinindu-se pe o retorică în același timp
CNT, 1984, 11; Ion Bogdan Lefter, O lume într-o carte, RL, frenetică și oraculară, poezia se transformă într-o
1984, 19; Ion Bălu, Convorbiri colegiale, RL, 1993, 14; Con-
„cântare a cântărilor actului poetic” (Virgil Ierunca),
stantin Hârlav, Comentariile Tătaru, „Prahova”, 1993, 944;
V. Fanache, Enigmaticul Caragiale, ST, 1998, 2–3; Dimisi-
al cărei obiect îl constituie însăși gândirea poetică.
anu, Lumea, 407–411; Florin Mihăilescu, Critice și meta- Dan C. Mihăilescu a văzut aici ilustrarea unei „poezii
critice, VR, 2001, 7–8; Constantin Trandafir, [Ieronim Tă- de cultură”, distinctă de „poezia livrescă”. Nu e vorba
taru], „Axioma”, 2004, 4, 2009, 2, F, 2008, 3; Nicolae Du- de o lirică încărcată de aluzii și trimiteri intertextu-
mitrescu, [Ieronim Tătaru], „Axioma”, 2004, 11, 2005, 1, ale, ci de una care, în descendența lui Paul Claudel
10, 2007, 5; Liviu Papuc, [Ieronim Tătaru], CL, 2004, 12, și a lui Saint-John Perse, învestește poeticul cu da-
2005, 1, 4; Lui Ieronim Tătaru, „Axioma”, 2007, 4 (grupaj tele integralității ființei: „Știm din ce craniu se hră-
special); Alex. Ștefănescu, Istoric literar și detectiv, RL, nește un crin?/ Știm din ce pulberi de oase își trag
2007, 33; Cosmin Ciotloș, Pentru uzul rechinilor, RL, 2008, seva merele dulci?/ Toate sunt semne și nu le citim”.
1; George Florian Neagoe, „Însemnări caragialiene”, CC,
Ultima etapă, alcătuită din Poemul bizantin (1997),
2008, 10–11. C.H., N.Br.
Poemul orant (1999), Poemul miezonoptic (2000) și
TĂUȘAN, Victoria Ana (pseudonim al Victoriei Ana Poemul crepuscular (2002), e marcată de pierderea
Bucur; 16.IX.1937, Borod, j. Bihor – 6.12.2011, Bucu- încrederii în puterile cuvântului și ale poeziei. Do-
rești), poetă, eseistă, traducătoare. Este fiica Ilenei vedindu-se incapabil să mai cuprindă realitățile
(n. Venter) și a lui Ioan Suciu, țărani înstăriți. Urmașă lumii și ale ființei, poemul se închide în sine „ca o
a unei familii de moți înrudite cu mitropolitul An- piatră taborică”. Transcris într-un registru confesiv,
drei Șaguna și cu episcopii Iuliu Hossu și Ioan Suciu. versul relatează stările unui subiect silit să își con-
După terminarea cursurilor primare și gimnaziale temple însingurarea și inutilitatea, să își accepte
la Beiuș și Salonta, urmează liceul la Oradea (1948– existența în rând cu toți ceilalți („Un om în exacta
1955) și Facultatea de Drept la Universitatea din măsură de om!”). Sporadic, poemele devin spațiul
București (1955–1960). Debutează cu versuri, în de refugiu al unei memorii afective, evocând amin-
1950, la ziarul „Crișana” din Oradea, iar editorial cu tiri dintr-o copilărie petrecută în decorul pădurii
volumul Cadențe, apărut în 1963. Colaborează la transilvane. Eseurile despre poezie publicate de T.
„Scrisul bănățean”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Ro- sunt mărturii ale admirației, concentrate în jurul
mânia liberă” ș.a. În 1983 a fost distinsă cu Premiul câtorva modele esențiale pentru definirea sensibi-
Uniunii Scriitorilor. A fost soția criticului și istoricu- lității sale lirice: Verlaine (Paul Verlaine, 1974), Saint-
lui literar Marin Bucur. John Perse și Paul Claudel (Portrete de poeme, 1995),
T. a scris inițial o poezie de inspirație folclorică. Ion Pillat (Ion Pillat. Ceremonia naturii, 1972). În
Sub influența liricii tradiționaliste interbelice, pri- același sens merg traducerile din Paul Claudel, la
mele versuri sunt expresia unei imaginații etnogra- care se adaugă altele, realizate în colaborare, din
fice, în care abundă mitologii ale moților și fantaste scrierile Elenei Văcărescu și ale Iuliei Hasdeu. În
ritualuri locale de exorcizare. Abia începând cu Me- 1991 T. a transpus în română și din opera lui Frie-
tamorfoze (1968), formula se cristalizează, evoluând drich Nietzsche (Așa grăit-a Zarathustra).
spre o lirică vizibil conceptuală. Versificate după SCRIERI: Cadențe, București, 1963; Culorile complemen-
tiparul formelor antice (cânt, odă, imn, elegie), po- tare, București, 1966; Metamorfoze, București, 1968; Exis-
emele se articulează hieratic și abstractizant, înlăn- tențe, București, 1969; Catharsis, București, 1970; Brățara
lui Prometeu, București, 1972; Ion Pillat. Ceremonia naturii,
țuind reprezentări generalizante ale unor universalii
București, 1972; Restituire, București, 1972; Imn, Cluj-Na-
ale vieții („lumini și pământuri”, „puteri și culesuri”). poca, 1974; Paul Verlaine, București, 1974; Cartea zilelor,
Discursul se construiește unitar, într-un singur po- București, 1975; Cartea nopților, București, 1977; Recitativ,
em-fluviu, ca succesiune de „cânturi”, de „cunoaș- București, 1980; Întâmplări pentru tot anul, București,
teri” și de „recunoașteri” (Strig către tine, 1985), de 1981; Relief, București, 1981; Cantata pământului, Bucu-
„glasuri” și de „coruri” (Cantata pământului, 1982), rești, 1982; Cineva urca un munte, București, 1983; Strig
51 Dicționarul general al literaturii române Tăutu
către tine, București, 1985; După-amiaza unui circ, Bucu- Prima culegere a lui T. conține versificări ocazi-
rești, 1988; Crescendo, București, 1990; Portrete de poeme, onale, având ca teme anumite momente istorice sau
Oradea, 1995; Poemul bizantin, Oradea, 1997; Poemul contemporane. Într-un spirit entuziast și grandiloc-
orant, Oradea, 1999; Poemul miezonoptic, Oradea, 2000; vent, cu un stil discursiv, el înșiruie principii politice
Poemul crepuscular, Oradea, 2002. Ediții, antologii: M. și de morală socială, pentru a adopta, în cele din
Eminescu, Dicționar de rime, pref. Marin Bucur, București,
urmă, tonul satiric sau indignat al celui care se aș-
1976 (în colaborare cu Marin Bucur); De te voi uita, Ierusa-
tepta la mari prefaceri în bine. Doar pe alocuri se
lime (Ţara Sfântă și cărțile sacre în literatura română),
postfață Victor Bârlădeanu, București, 1996 (în colaborare simte o undă de lirism, susținută și de cadența vie,
cu Marin Bucur). Traduceri: Elena Văcărescu, Scrieri alese, de alcătuirea simetrică a poeziilor. În Brândușe ro-
ed. bilingvă, îngr. și pref. Ion Stăvăruș, București, 1975 (în mâne (1868) T. repovestește diverse motive din cro-
colaborare); Iulia Hasdeu, Versuri, proză, corespondență, nici, prezintă fapte și personaje într-un mod teatral,
îngr. Crina Decuseară-Bocșan, București, 1976 (în colabo- fals, și nu scapă nici un prilej de a șarja violent as-
rare); Friedrich Nietzsche, Așa grăit-a Zarathustra, Bucu- pecte negative ale prezentului. Cam în aceleași li-
rești, 1991; Paul Claudel, Cinci mari ode – Cinq grandes mite se încadrează și celelalte scrieri, în care autorul
odes, ed. bilingvă, postfață trad., București, 1994. abordează specii poetice la modă în epocă: Poezii.
Repere bibliografice: Nichita Stănescu, „Culorile comple- Epistole (1871), Fabule, glume și anecdote (1873) sau
mentare”, GL, 1966, 33; M.N. Rusu, „Culorile complemen- poeme și drame istorice, precum Un ajutoriu la
tare”, LCF, 1966, 36; Paul Georgescu, Gravitatea actului timp (1863), Berchea, rămasă într-un periodic din
poetic, VR, 1966, 9; Dumitru Micu, „Metamorfoze”, GL, 1865, Rarișa sau Cerdacul lui Ferenț (1869), dar mai
1968, 36; Adriana Iliescu, „Existențe”, VR, 1969, 12; Radu ales comedii – Secretu pentru sexu frumos (1869),
Enescu, „Catharsis”, F, 1970, 9; Doinaș, Diogene, 221–222; Muza și casieria (1870), Tronc Lude Măscărescu sau
Valentin Tașcu, „Restituire”, F, 1973, 1; Piru, Poezia, II, 198–
Ministru Tirtiflichi (1875) etc. Cu o exprimare facilă,
201; Barbu, O ist., I, 135–137; Regman, Colocvial, 199–201;
supralicitând clișee prozodice și de conținut, T. e
Gheorghe Chivu, M. Eminescu, „Dicționar de rime”, SCL,
1978, 1; Dan C. Mihăilescu, [Victoria Ana Tăușan], LCF,
doar o prezență în istoria literară, identificabilă în
1980, 10, RL, 1981, 49; Mircea Scarlat, „Recitativ”, RL, 1980, vremea sa în special pentru atitudinea vehementă
16; Al. Cistelecan, „Recitativ”, F, 1980, 8; Rodica Florea, față de tarele și nedreptățile sociale.
Neîntrerupta regenerare, VR, 1980, 9; Lit. rom. cont., I, 582– SCRIERI: Poezii, Iași, 1862; Un ajutoriu la timp, Iași, 1863;
588; Emil Manu, Locuința Parabolei, RL, 1982, 48; Ioan Brândușe române, Iași, 1868; Secretu pentru sexu frumos,
Holban, „Cineva urca un munte”, CRC, 1984, 22; Cristian îngr. V. Botez, Iași, 1869; Rarișa sau Cerdacul lui Ferenț, Iași,
Moraru. „Strig către tine”, RL, 1985, 46; Ierunca, Subiect, 1869; Muza și casieria, Iași, 1870; Poezii. Epistole, Iași, 1871;
140–145; Liviu Grăsoiu, [Victoria Ana Tăușan], LCF, 1996, Odagiul și rândașul grădinei primăriei, Iași, 1872; Fabule,
26, 1998, 26, 2003, 19; Dicț. scriit. rom., IV, 516–518; Popa, glume și anecdote, Iași, 1873; Odagiul socru sau Vasilică,
Ist. lit., II, 533–534. L.Td. dragul tatei, Iași, 1873; Tronc Lude Măscărescu sau Minis-
tru Tirtiflichi, Iași, 1875; Văduva Carpaților, Iași, 1879.
TĂUTU, Gheorghe (17.VII.1823, Botoșani – Repere bibliografice: Pop, Conspect, I, 211–214; George Tă-
8.VIII.1885, Târgu Frumos), poet, autor dramatic. utu, „Albine și viespi”, 1893, 3; George Baiculescu, Litera-
Deși era descendent al unei vestite familii boierești tura lui George Tăutu, ALA, 1923, 142; Călinescu, Ist. lit.
(din care făcea parte și comisul Ionică Tăutu), T. nu (1941), 302, Ist. lit. (1982), 341–342; Ist. lit., II, 746–747; Vâr-
golici, Retrospective, 107–110; Dicț. lit. 1900, 837–838. C.T.
a reușit să termine decât patru clase, la Botoșani, fapt
cu o influență decisivă asupra scrisului său. Ajuns TĂUTU, Ionică (1795, Cerchejeni, j. Botoșani –
copist la Departamentul Dreptății din Iași, participă 20.IV.1830, Istanbul), poet, prozator, traducător.
la mișcarea revoluționară de la 1848. Cumpărându-și Descendent al unei vechi familii de boieri moldo-
o moșie lângă Târgu Frumos, alternează agricultura veni scăpătați, T. era fiul Ilenei (n. Ilschi) și al lui
cu preocupările literare și colaborează la numeroase Gheorghe Tăutu, vornic de poartă. Cunoștea bine
periodice – „Steaua Dunării”, „Foaie pentru minte, limbile franceză și greacă, avea o cultură sistemati-
inimă și literatură”, „Buciumul”, „Reforma”, „Familia”, că, hrănită cu lecturi din iluminiștii francezi. Din
„Ghimpele”, „Secolul”, „Curierul”, „Amicul familiei”, 1815 și-a câștigat existența ca inginer hotarnic, fiind
„Timpul” ș.a. – cu versuri în care susține ideile pa- unul din primii topometri români. Tulburările din
șoptiste. Unele poezii vor constitui și cuprinsul vo- timpul Eteriei îl zguduie profund, iar înscăunarea
lumului de debut, Poezii, apărut în 1862. în Moldova a lui Ioniță Sandu Sturdza, cel dintâi
Tăutu Dicționarul general al literaturii române 52
filosofice Cercare împrotiva deiștilor și Zidire politi-
cii întemeiată pe fire omului, traduce Les Ruines de
Volney, sub titlul Sfărâmările sau Procetire asupra
revoluțiilor împărățiilor, transpune o cronică poli-
tică a Europei în 1825, precum și o gramatică a lim-
bii franceze de Charles Girault-Duvivier. După sem-
narea tratatului de la Adrianopol (1829) face deme-
rsuri pentru a candida la tronul Moldovei, dar nu i
se permite întoarcerea în țară. Moare de ftizie.
Ideologic, T. este un precursor al pașoptismului.
Adept al mecanicismului iluminist, socotea că lu-
mea este guvernată de legi imuabile și universale.
Când mecanismul social se învechește, resorturile
uzate trebuie schimbate, spre a restabili echilibrul
originar. Înlocuirea, inevitabilă, se face prin evolu-
ție, nu prin revoluție. Singura formă de guvernă-
mânt pe care T. o aprobă este autocrația luminată.
A condamnat vehement marea boierime, în pam-
flete a căror importanță e amplificată de valoarea
lor literară. Tonul este interpelativ, de o amploare
necunoscută altor texte similare din epocă. Autorul
Sigiliul lui Ionică Tăutu subordonează toate artificiile retoricii unui patetism
de orator înnăscut, a cărui putere de persuasiune
domn pământean după fanarioți, îi trezește speran- este întărită cu argumente dure, înlănțuite logic. În
ța în renașterea națională. Cu sprijinul unchiului său fraze bine echilibrate, parantezele explicative, abun-
omonim, este introdus la Curte, unde ține, în oc- dente, converg spre un argument unic, a cărui forță
tombrie 1822, un discurs la instalarea noului domn. de convingere se supune totdeauna unui suflu inte-
Devine consilier intim al acestuia, redactându-i cele rior, înrudit cu acela al lui Nicolae Bălcescu și acela
mai importante cuvântări și ducând greul cancela- al lui Mihail Kogălniceanu. Discursurile dovedesc o
riei. Indignat de poziția obstrucționistă a marii bo- bună cunoaștere a canoanelor retoricii și posibilități
ierimi, refugiată peste graniță, de unde aștepta iz- de exploatare a cuvântului obișnuit, nu atât prin
gonirea lui Ioniță Sandu Sturdza, scrie violentul noutatea combinațiilor, cât prin stringența raționa-
pamflet Strigarea norodului Moldaviii cătră boierii mentului. O deosebită însemnătate are corespon-
pribegi și cătră mitropolitul, care a avut un ecou de- dența lui T. Scrisorile, fie politice, fie de dragoste,
osebit, și contribuie substanțial la redactarea altuia, generalizează scepticismul rezultat din propria ex-
Scrisoare ce au trimis un boier din Moldova cătră periență, pe care caută să o comunice cât mai elevat
dumnealui logof. Grigoraș Sturza, la Cernăuți. În cu putință. El este, astfel, unul din inițiatorii genului
1825 alcătuiește urarea de An Nou, citită domnito- epistolar în literatura română. Puținele versuri pe
rului probabil de episcopul Hușilor, și participă la care le-a scris se disting prin lirismul lor rafinat, cu
elaborarea proiectului primei constituții românești, ecouri preromantice, evidente mai cu seamă în to-
zisă a „cărvunarilor”. Spre a evita un conflict cu Ru- nul sentimental. Alternarea acestor aspecte contra-
sia, protectoarea marii boierimi, Ioniță Sandu dictorii este realizată în limitele unei sobrietăți ce
Sturdza îl trimite, în noiembrie 1824, la Constanti- râvnește către echilibrul clasic. T. este, poate, cel
nopol, ca secretar al capuchehaiei moldovenești și dintâi poet român care descoperă Evul Mediu, au-
cu misiunea de a-l instrui pe fiul său, nu însă înainte reolându-și iubita cu atributele domnițelor din cro-
de a-l avansa de la rangul de căminar la cel de comis. nici și fiind, în acest sens, un precursor al orientării
Îndepărtat din viața politică a Moldovei, T. intră în din deceniile următoare. Cu traducerile din Volney
legătură cu cercurile diplomatice constantinopoli- el a contribuit nu numai la cunoașterea unui autor,
tane, învață limba turcă, lucrează la scrierile ci și la promovarea preromantismului la noi.
53 Dicționarul general al literaturii române Tăutu
Cultivarea poeziei ruinelor în lirica românească e (Cernăuți), „Cetatea Moldovei”, „Tinerețea”, „Croni-
îndatorată, între altele, și traducerii sale, care a cir- car”, „Timpul”, „Curentul magazin”, „Lumea”, „Con-
culat în numeroase copii manuscrise. Tot lui i-au temporanul”, „Gazeta literară”, „Flacăra”, „Iașul lite-
fost atribuite, în mod eronat, alte scrieri: Cuvânt a rar”, „Steaua”, „Tribuna”, „Viața românească” ș.a. A
unui țăran cătră boieri și Dialog între doi austrieci. semnat și Andu Grigorovici sau Tudor Nicodim.
SCRIERI: Scrieri social-politice, îngr. și introd. Emil Vâr- Pentru poemul Stânca de pe Tatra (1952) i s-a acor-
tosu, București, 1974. dat Premiul de Stat.
Repere bibliografice: N. Iorga, Un „Jacobin moldave” au Scriitor prolific, T. e autor de poezie, roman, pie-
XIX-e siècle, Vălenii de Munte, 1937; Gh. I. Georgescu-Bu- se de teatru, scenarii literare, librete de operă, schițe
zău, Un vechi propovăduitor al democrației: comisul Ioni- umoristice etc. Valoarea lor literară e însă discuta-
că Tăutu, București, 1945; Dan Mănucă, [Ionică Tăutu], bilă din cauza numeroaselor concesii făcute impe-
ALIL, t. X, 1959, fasc. 1–2, t. XXIII, 1972; Emil Vârtosu, Les
rativelor social-politice ale vremii. Poezia pare să fie
Idées politiques de I. Tăutu, candidat au trône de Moldavie
en 1829, „Revue roumanie d’histoire”, 1965, 2; Ist. lit., II, segmentul ce rezistă în parte, dacă sunt exceptate
156–160; Ivașcu, Ist. lit., 347–348; Cornea, Originile, 240– volume precum Slăvim pe Vladimir Ilici (1950) și
243; Săndulescu, Lit. epistolară, 76–77, 208–210; Mănucă, altele, nu puține la număr. Începuturile stau sub
Argumente, 31–56; Dicț. lit. 1900, 838–839; Dicț. scriit. rom., semnul lui Serghei Esenin, căruia îi sunt închinate
IV, 520–522; Ursu, Contribuții ist. culturii, 438–467. D.M. și câteva poeme, versurile din primele volume, Tă-
ceri pentru apă vie și Mătănii de zăpadă (1943), pur-
tând amprenta elegiacă, nostalgică a poetului rus
(„Azi a fost ucis mânzul cel șchiop/ – martor n-a fost
decât un plop –/ i-ai înfipt custura până în prăsea/
și fiecare strop de sânge scânteia” ș.a.m.d.). Sunt
mărturisite afinități și cu Rainer Maria Rilke, Paul
Verlaine, E. A. Poe, iar din lirica autohtonă pot fi per-
TĂUTU, Nicolae
cepute influențe care trimit la Tudor Arghezi, G.
(24.XI.1919, Cislău,
Bacovia, Ion Pillat și mai târziu la Nicolae Labiș. Sub
j. Buzău – 13.VI.1972,
București), poet, influența modelelor, sunt invocate numeroase per-
prozator, dramaturg. sonaje literare (Pygmalion, Don Quijote, Ofelia ș.a.),
dar caracterul livresc și lipsa de coerență în alegerea
Este fiul Virginiei (n. Corbu) și al lui Dumitru Tăutu, unei maniere de a scrie poezie imprimă o notă ina-
ofițer de cavalerie. Școala primară o urmează la Ga- utentică multor versuri. Antologia Cântarea cântă-
lați, Târgu Ocna și Onești. După ce frecventează li- rilor mele (1971) cuprinde poeme din anii 1940–
ceele militare din Târgu Mureș și Cernăuți, face ul- 1971, ceea ce aduce împreună lirica începuturilor și
timele clase la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți, versificările activiste, propagandistice, în felul lui
absolvind în 1940. În 1942 termină cursurile Școlii Mihai Beniuc. Cartea surprinde prin structură, fiind
de Ofițeri de Infanterie de la București. Va lupta pe organizată în cicluri care poartă ca titluri indicații
Frontul de Vest în calitate de comandant de compa- muzicale (Andante, Allegretto). Invocate ambițios în
nie. După 1944 lucrează ca redactor în presa milita- prefață, temele ar fi „permanențele trăirii omenești:
ră, fiind, între altele, corespondent special la „Apă- dragostea, patria, locurile natale, războiul, bucuria,
rarea patriei” și redactor-șef la „Viața militară”. A moartea”. Sugestii romantice, simboliste, modernis-
făcut parte, un timp, din Consiliul Uniunii Scriito- te, folclorice etc. dau un caracter eclectic acestei
rilor. Primele versuri îi apar în „Freamătul literar” producții în care autorul cultivă nu o dată locuri
(1935), iar producția lirică de început o strânge în comune, dar având orgoliul unui deschizător de
placheta Tăceri pentru apă vie, ieșită de sub tipar în drumuri. Totul e văzut la modul animist, alegori-
1940, pe când era elev în ultima clasă de liceu. Ver- zant, antropomorfic, iar versul liber e înlocuit ade-
surile, proza, fragmente din lucrările dramatice și o sea cu versificarea facilă. Poezia fie vrea să păstreze
bogată publicistică, dar și numeroase amintiri sau „memoria străbunilor” (Prefață), fie e identificată
schițe umoristice sunt incluse în „Universul literar”, cu ființa poetică, în stil neomodernist („poezia e
„Bucovina” și „Bucovina literară”, „Orizont” sângele meu” – Andante). Actul creator impune o
Tăutu Dicționarul general al literaturii române 54
comparație cu Meșterul Manole, altundeva se vor- ca și momentul istoric surprins în roman – Războiul
bește despre cuprinderea demiurgică a lumii: „În pentru Independență: fata moșierului Moruzanu
fiecare verb o bătaie a inimii, / în fiecare substantiv este obligată de tatăl ei să aleagă între averea familiei
– o monadă, / în fiecare adjectiv – ochii apoși ai unei și iubirea pentru Horia Șuteu, locotenent de condi-
căprioare” (Epitaful cuvintelor). Forța ce propulsea- ție modestă care susținea desființarea moșiilor. Dra-
ză eul spre găsirea „țărmului de aur” al poeziei nu maturgia lui T. pleacă de la aceleași realități ca și
poate fi decât erosul, care înseamnă idealizare și romanele, iar lipsa de vitalitate a pieselor se explică
proiecție cosmică a iubitei. De aceea, absența ei este prin prezența aceluiași schematism în construcția
resimțită acut: „Ne-am despărțit ca două continen- personajelor și în previzibilitatea deznodământului:
te” (Poem pentru plecarea ta), iar Ofelia devine sim- binele învinge răul, eroismul luptătorilor marchează
bolul dragostei neîmplinite. Cântarea naturii utili- victoria asupra dușmanilor patriei sau a celor ostili
zează obișnuitele corespondențe dintre starea su- ideologiei de partid. Scrierile Când zâmbesc scriito-
fletească și peisaj. Toamna nu poate evoca decât rii și artiștii (I–II, 1967–1970), Nimeni n-a murit de
melancolie și nostalgia copilăriei, iar primăvara râs (1978) ș.a. sunt agreabile la lectură și selectează
dorința de regenerare a verbului poetic. Predilecția episoade comice din viața unor actori, regizori, scri-
pentru muzical este valorificată într-un ciclu dedi- itori: Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu ș.a.
cat lui George Enescu, unde sunt urmărite princi- SCRIERI: Tăceri pentru apă vie, pref. Mircea Streinul, cu
palele evenimente din biografia marelui muzician. gravuri de Rudolf Rybiczka, Cernăuți, 1940; Hotar și ini-
Nu e lipsită de ingeniozitate încercarea de aflare a mă, București, 1941; Mătănii de zăpadă, Cernăuți, 1943;
Carnetul soldatului Tilică, București, [1948]; Doi frați, doi
ritmurilor prin care să fie reprodusă structura unor
eroi, București, 1949; În cadența anilor ce vin, București,
opere ca Oedip sau ca rapsodiile enesciene. Stihui- [1949]; Și s-au întors pădurile-napoi…, București, 1949;
rea patriotică, abundentă, pueril rapsodică, e mult Două alegeri, București, 1950; Slăvim pe Vladimir Ilici,
mai convențională. Se păstrează tiparele mitizante București, 1950; Stânca de pe Tatra, București, 1952; Fur-
în care sunt invocați eroii, tipare potrivit cărora orice tuni de primăvară, București, 1954; ed. (Puterea jurămân-
soldat devine un Făt-Frumos. Metaforismul prime- tului), București, 1955; Mândrie, București, 1954; Inscrip-
lor volume se stinge treptat în schematism, didacti- ții, București, 1955; Zbor de noapte, București, 1956; De la
cism, rutină a versificării despre orice, odele, poe- inimă la inimă, București, 1957; Ecaterina Teodoroiu,
București, 1957; Când au plecat cocorii…, București, 1958;
mele sociale, exaltat patriotice purtând amprenta
Eroina de pe Jii, București, 1958; Cătălina (Adevărata viață
comandamentelor ideologice comuniste. Un suflu
a eroinei Ecaterina Teodoroiu), București, 1959; ed. (Fata
liric autentic se simte, totuși, în Jurnal de front, care cu arma), I, București, 1962; Paloșul de foc, București,
pornește de la experiența trăită în timpul celui de-al 1959; Rapsodia română, București, 1960; Itinerar liric:
Doilea Război Mondial. Ca romancier, T. evocă mai George Enescu, București, 1961; Carnet de cazarmă, Bu-
ales realitatea frontului, viața militară, confruntările curești, 1962; Noul comandant, București, 1962; Așa cum
cu „dușmanii patriei”, care transformă orice orfan a fost, cu ilustrații de Tia Peltz, București, 1963; Pentru
în erou (Băiatul și luna, 1965). Personajele sunt li- pionierii țării, București, 1963; Cantata eroică, București,
niare, lipsite de viață, maniheist pozitive sau nega- 1964; Băiatul și luna, București, 1965; Portret interior, Bu-
curești, 1965; Împlinire, I–III, cu ilustrații de Tia Peltz,
tive, iar comportamentul lor trebuie să justifice
București, 1966; Omagiu anilor de aur, București, 1966;
această demarcație rigidă. Romanul Împlinire Aliatul nr. 1 (Fals tratat de aventură și umor), București,
(1966), structurat în trei volume: Fata din inima ță- 1967; Când zâmbesc scriitorii și artiștii, vol. I, București,
rii, La capătul nopții, Sub Arcul de Triumf, inspirat 1967, vol. II: Întoarcerea argonauților, București, 1970;
din viața Ecaterinei Teodoroiu, are caracter biogra- Interludiu, București, 1967; Insula liniștită, București,
fic, e lipsit de realism, cu personaje aparținând ace- 1968; Vox maris, București, 1968; Enigmatica Solveig, Bu-
leiași tipologii bipolare. Dacă în primul volum in- curești, 1969; Plecat-am nouă din Vaslui, București, 1969;
tențiile encomiastice, replicile-lozincă ale protago- Pro patria, București, 1970; Balada comunistului fără
nume, București, 1971; Cântarea cântărilor mele, Bucu-
niștilor nu fac din T. un romancier, ci mai mult un
rești, 1971; Hai să râdem împreună, București, 1971; Mi-
banal autor de vieți romanțate, în celelalte două se siunile căpitanului Dan, București, 1972; Prefață la inima
remarcă un efort de ieșire din clișee. Iubirea va fi mea, pref. Florin Mihăilescu, București, 1972; Secretul
puternic marcată ideologic în Plecat-am nouă din documentului „X”, București, 1972; Veghe pentru toate
Vaslui (1969). Titlul e de rezonanță alecsandriană, ceasurile, București, 1972; Patriei, cântările mele, îngr. și
55 Dicționarul general al literaturii române Tânăra
pref. Aurel Martin, București, 1974; Nimeni n-a murit de lupte”. Alt articol mobilizator îi aparține lui Con-
râs, îngr. Ștefania Tăutu, Iași, 1978; Iubirea mea, pământul stantin Micu, care clamează: „Loc tinerilor, loc pen-
românesc, îngr. Elena Grozea, pref. Ștefan Aug. Doinaș, tru o politică tânără”. Vladimir (Ilarie, în alte artico-
București, 1979; Cornul de aur, îngr. și pref. Niculae Sto-
le) Doniga relatează despre acțiunile studenților de
ian, București, 1984.
la Drept împotriva prelungirii anilor de studiu, care
Repere bibliografice: Iulian Vesper, „Mătănii de zăpadă”, lovea în colegii săraci. În Răspuns rectoratului, un
„Prietenie și luptă”, 1944, 12; Iacint Jemne, „Mătănii de
grup de astfel de studenți solicită învățământ gra-
zăpadă”, „Bucovina literară”, 1944, 83, 86, 89, 91; Traian
Stoica, „Și s-au întors pădurile-napoi...”, VR, 1949, 5–6; tuit pentru cei lipsiți de mijloace materiale, mărirea
Dan Soreanu, „Mândrie”, VR, 1955, 7; Emil Manu, „Portret numărului de biblioteci, locuri gratuite în cămine
interior”, GL, 1965, 34; Dumitru Solomon, „Băiatul și pentru orfanii de război ș.a. Într-o „cronică sexuală”
luna”, GL, 1966, 6; Gabriela Adameșteanu, „Împlinire”, Vladimir Domocoș scrie despre „mizeria sexuală” a
LCF, 1967, 12; Martin, Poeți, I, 104–108; Dumitru Micu, tinerilor, pe care o explică prin alcătuirea economi-
„Vox maris”, RL, 1969, 7; Eugenia Anton, „Enigmatica Sol- că și socială defectuoasă. V. Mariniuc publică arti-
veig”, VR, 1970, 6; Mircea Iorgulescu, „Întoarcerea argo- colul Soarta tineretului muncitoresc, în timp ce
nauților”, RL, 1970, 41; Valeriu Cristea, „Întoarcerea ar-
Virgil Teodorescu, în însemnările intitulate Asigu-
gonauților”, FLC, 1970, 42; Martin, Pro Patria, 89–95,
150–153; Ion Lotreanu, Caligrafii critice, București, 1977,
rări sociale, vorbește despre „prinții social-demo-
150–157; Carianopol, Scriitori, II, 16–25; Nicolae Cioba- crați”, indivizi „de o lăcomie atât de uluitoare”. Emi-
nu, „Cornul de aur”, LCF, 1984, 35; Florentin Popescu, O lian Bâcov și Gellu Naum fac un bilanț apocaliptic
istorie anecdotică a literaturii române, București, 1995, al anului 1934, atrăgând atenția asupra pericolului
297–298, 307–311; Rachieru, Poeți Bucovina, 471–472; unui nou război și pledând pentru dezbaterea „ori-
Dicț. scriit. rom., IV, 518–520; Negrici, Comunism, Poezia, entării politice a tineretului”. Costea Șar (Gherasim
78, 107–108, passim; Ion Drăgușanul, Mărturisitorii. O Luca) și Petre Vâlcu semnează o „cronică a sinuci-
istorie a scrisului bucovinean, II, Suceava, 2007, 671–673; derilor”, cu incisive comentarii asupra extraselor de
Poezia Bucovinei, îngr. și pref. Vasile Tărâțeanu, Alba Iulia,
presă privind fenomenul în rândul tinerilor săraci,
2009, 103–106. D.Mr.
și cu precizarea că sinuciderile „din plictiseală” ale
TÂNĂRA GENERAŢIE, revistă apărută la București, „domnișorilor pomădați” din înalta societate „nu
ca săptămânal, în ianuarie 1935 (două numere de interesează”. Alt text cu caracter social, vizând ac-
câte patru pagini fiecare), sub îngrijirea lui Gellu cidentele de muncă, oferă Ilarie Doniga, în timp ce
Naum și având subtitlul „Politică, socială, literară”. Paul Păun își exprimă dezacordul față de atitudinea
Nu este menționată redacția, dar într-un cuvânt politică a lui Panait Istrati, acuzat vehement de ade-
către cititori se arată că „necesitatea de luptă a ti- rarea la curentele de dreapta. Eugen Ichim asigură
neretului” a determinat o asociație de tineri să re- cronica cinematografică, fără a comenta vreo pro-
flecte imaginea generației lor, mai cu seamă viața ducție, ci doar sancționând imaginea falsă a fericirii
din universitate, fabrici și cămine etc. Orientarea indigenilor din filmele exotice, unde se deghizează
de stânga a publicației reiese din Cuvântul înainte „mincinos viața din coloniile țărilor imperialiste”.
semnat de Gellu Naum, care notează că problema Un număr de informații, articole și reportaje ne-
tineretului intelectual e în discuție doar de câțiva semnate sau trimise de ucenici consemnează viața
ani, de când s-a agravat criza economică, pe când dură a muncitorilor tineri din fabricile și atelierele
problema tineretului muncitoresc s-a pus dintot- bucureștene. Cu poezie e prezent Virgil Teodorescu,
deauna, ceea ce unește sub aceleași deziderate ti- sub pseudonimul Matei Ciunia: Singurul loc („Pe
neretul aflat în fața „spectacolului” lumii contem- un avion aș putea să cânt materialismul istoric / În
porane, „plină de durere și de moarte, plină de carlinga lui aș fi poetul vremii”), Tramvaiul care mă
dezamăgiri și aservire”. T.g. își propune, prin urma- duce seara de-a lungul orașului, Cum se deschid
re, să oglindească „zbuciumul” acestui tineret jurnalele ș.a., poeme accentuat militante. Versuri
„amenințat de foame, de șomaj și de pregătirile „de atitudine” mai publică Emilian Bâcov (Apel că-
războinice”. Tonul dramatic crește în textul lui Gellu tre tinerii poeți) și Eugen Ichim, primul fiind și au-
Naum, care sancționează o lume ce amenință cu torul unei schițe-reportaj din viața pauperă a pes-
foametea „tinerii în căutarea unui remediu”; de carilor dunăreni (Maxim). Rubrica „Informațiuni”
aceea, ei „trebuie să ia atitudine, toți trebuie să consemnează sec catastrofa „fizică și morală” a
Tânărul Dicționarul general al literaturii române 56
evreimii germane. Și ilustrațiile susțin caracterul colaborări prestigioase, T.s. rămâne oglinda unei
militant al publicației. Ele prezintă muncitori gre- generații critice și literare, a unei formule literare cu
viști căzuți în luptă sau care înalță, triumfător, bra- o istorie specială, precum și a unui model cultural.
țul către cer, în timp ce în altele apar cărți aruncate Astfel, apar versuri semnate de Nicolae Labiș, se re-
în flăcări de naziști, Biblia, Spinoza și, alături, Mein produc două poeme argheziene din ciclul 1907 (In-
Kampf sprijinit de un craniu sau siluete de criminali stigatorul și Coconul Alecu), Tudor Arghezi fiind
cu revolvere, înveșmântate în mantii de Ku-Klux- prezent și cu alte trei texte, Viscolul, Noapte de an,
Klan. Ilustrațiile sunt acompaniate de lozinci, în Gâsca inspirată, sunt inserate două poezii de G. Ba-
același registru vehement de stânga. E.M., P.C. covia (Arhaism și Doina), iar Tudor Vianu oferă po-
TÂNĂRUL SCRIITOR, revistă apărută la București, emul (de nuanță epigramatică, adresat sieși) intitu-
lunar, din octombrie 1951 până în decembrie 1957 lat Adevăr și poezie. Cei mai fideli colaboratori în
(cu o întrerupere de cinci luni după numărul materie de lirică sunt Radu Cârneci, Horia Aramă,
8/1952), editată de Uniunea Scriitorilor din Româ- Alexandru Andrițoiu și Gheorghe Tomozei (care de-
nia. Subtitlurile succesive sunt „Organ intern al Uni- butează aici în 1953). Alături de aceștia se află Ion
unii Scriitorilor”, „Revistă internă a Uniunii Scriito- Acsan, Leonida Neamțu, H. Grămescu, Geo Bogza,
rilor”, „Revistă a Uniunii Scriitorilor din RPR”. Pri- Veronica Porumbacu, Mihai Beniuc, Geo Dumi-
mele numere din 1951 au apărut sub îndrumarea lui trescu, Victor Tulbure, Emil Manu, Florin Mugur,
Ioanichie Olteanu. Însă abia în numărul 5/1955 se Constanța Buzea (cu debutul aici în 1957) ș.a. În
afișează caseta redacțională: redactor-șef este Mihu ceea ce privește proza, e ilustrată prin schițe, nuvele,
Dragomir, înlocuit de Demostene Botez (de la nu- fragmente de roman, reportaje semnate de Tita Chi-
mărul 5/1956), alături de care figurează Vladimir per, Nicolae Mărgeanu, Mircea Radina, Vera Hudici,
Colin, Lucia Demetrius, Eugen Frunză, Silvian Iosi- Sorin Titel (debutează în T.s., în 1957, cu schița
fescu, Aurel Martin (redactor-șef adjunct), Hara-
lamb Zincă (redactor-șef adjunct). Propunându-și
să publice literatură, T.s. mai cuprinde rubricile
permanente „Însemnări critice” și „Cronici literare”,
completate în 1955 de „Cronica dramatică”, de „Cro-
nica plastică” și de „Cronica cinematografică”. Cu-
vântul înainte, care aparține redacției, anunță re-
vista ca pe „o nouă armă vie de luptă, un îndrumar
prețios de muncă” pus la îndemâna „tinerilor scrii-
tori care fac primii pași pe tărâmul literar”. Obiecti-
vele principale ar fi două: revigorarea activității cre-
atoare a cenaclurilor și îndrumarea lor către princi-
piile de bază ale literaturii realist-socialiste, precum
și „izgonirea tuturor influențelor străine strecurate
sub masca diferitelor teorii sau practici nesănătoa-
se” din viața literară românească a vremii. În sumar
intră literatură, eseu, traduceri, cronici, recenzii,
semnalări editoriale. Versurile sunt profund marcate
de tiparele propagandistice. Acestea își pun am-
prenta și pe proza selectată, rezultând texte de o
pronunțată factură neosămănătoristă. În ultimii doi
ani de apariție încep să fie sesizabile, totuși, semne
ale unui lirism ce tinde să recupereze, deși cu difi-
cultate, teritorii postromantice sau neosimboliste,
ceea ce dă posibilitatea exprimării mai libere a vo-
cilor și a tehnicilor poetice. Fără să fi lansat nume
semnificative și beneficiind doar sporadic de
57 Dicționarul general al literaturii române Târziu
Drumul). Se include și un fragment din romanul preponderent cultural” și evitarea oricărei tendințe
Cordovanii de Ion Lăncrănjan. Apar, de asemenea, politice (Răzvan Ducan, De la „Târnava” de ieri la
scrieri ale lui Fănuș Neagu, Traian Coșovei, Ion Bă- „Târnava” de azi). Dintre rubrici pot fi citate „Efigie”
ieșu, Petru Dumitriu și Mircea Zaciu (pagini de ro- (selecții din scrieri de M. Eminescu, Lucian Blaga,
man), două fragmente din Groapa de Eugen Barbu, Romulus Guga, Nichita Stănescu, Ion Horea ș.a.),
două texte aparținând lui Mihail Sadoveanu. Cola- „Însemnări de scriitor” (Mihai Sin, Alexandru Vlad,
borează cu teatru Ștefan Gligorea, Maria Zoe Iones- Al. Cistelecan ș.a.), „Eseu” (Cornel Moraru, Mitul
cu, Adrian Cernescu, Ion Niculescu, Eusebiu Cami- generațiilor, Mitologia nihilismului la Eminescu,
lar. Eseistica promovată în T.s. are un aspect inegal. Iulian Boldea, Dimitrie Caracostea – eminescolog,
Primele numere sunt aproape în exclusivitate ocu- Alexandru Vlad, Carte sacră, carte profană), „Prea-
pate de articole și de comentarii „normative”. Publi- viz” (cronici de Al. Cistelecan), „Cronica literară”
cația își ia în serios misiunea ideologică și „forma- (susținută de Serafim Duicu, Iulian Boldea), „Con-
tivă”, tipărind un lung șir de texte ce stabilesc, dog- vorbirile noastre” (interviuri cu Al. Cistelecan, Lau-
matic, necesitatea ca literatura să devină oglinda rențiu Ulici, Ion Vlasiu, Grigore Ploeșteanu, Teohar
noii stări politice și sociale a țării, precum și codul Mihadaș), „Patrimoniu documentar” (scrisori ine-
de sarcini și de obiective ale tinerilor scriitori și ale dite de Nicolae Iorga, Hortensia Papadat-Bengescu,
activității unui cenaclu literar, impunând astfel te- Nicolae Țimiraș). Mai contribuie cu proză Ion Roșio-
mele, motivele și modalitățile chemate să configu- ru, Petru Istrate, Vasile Bogdan, cu poezie Iulian
reze noua epistemă a „realismului socialist”. Din Boldea, Zeno Ghițulescu, Răzvan Ducan, Aurel Han-
1953 eseurile vor căpăta o ținută mai academică, cu, Eugeniu Nistor, Ioan Găbudean, Titus Andronic,
purtând semnăturile lui Tudor Vianu, Al. A. Philippi- George L. Nimigeanu, Cristian Stamatoiu, Adrian
de, Dumitru Micu, Mircea Zaciu, Romul Munteanu, Aldea, iar cu articole Zeno Ghițulescu, Aurel Hancu,
Ionel Jianu sau Camil Baltazar, alături de care se Titus Andronic, Silviu B. Moldovan, Mircea Avram
manifestă Al. Andrițoiu, Augustin Z.N. Pop, Eugen (Cea mai veche traducere românească a lui Robinson
Jebeleanu ș.a. Numărul 10/1955 este dedicat lui Mi- Crusoe). Sunt găzduite și traduceri din literatura
hail Sadoveanu, la împlinirea vârstei de șaptezeci și franceză. Mai colaborează Silvia Obreja, Dumitru
cinci de ani. Semnează cronici și recenzii Aurel Mar- Mureșan, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida
tin, Al. Piru, D. Micu, H. Zalis, Emil Suter, Mihai Gafi- Lari, Haralamb Zincă, Dumitru Covalciuc. C.A.
ța, I. D. Bălan, Valeriu Râpeanu, Al. Simion, Petre
TÂRZIU, Alexandra (19.XI.1937, Bucureşti), proza-
Pascu. Alți colaboratori: Mihail Cruceanu, D. Mură-
toare. Este fiica Mariei (n. Ilenuş) şi a lui Gheorghe
rașu, Perpessicius, Alfred Margul Sperber, Dominic
Târziu, mic industriaş. A urmat la Bucureşti şcoala
Stanca, Ion Brad, Tiberiu Utan, Florența Albu, Cezar
primară şi Liceul Sanitar, absolvit în 1957. Lucrează
Baltag, I.D. Sîrbu, Ștefan Aug. Doinaș, Ion Negoi-
ca asistentă medicală la diverse spitale din Capitală
țescu. C.Tt.
(1957–1967) şi ca bibliotecară la Uniunea Scriitorilor
TÂRNAVA, publicație apărută lunar, la Târgu Mureș (1969–1974). Se stabileşte în 1986 în Statele Unite
între 1991 și 1992, apoi la Târnăveni (1992–1993) și ale Americii, unde în anul următor devine profesoa-
din nou la Târgu Mureș (1993–2000). Subtitlul „Pe- ră de limba română la International Center for Lan-
riodic social-cultural și de informație” devine, de la guage Studies din Washington D. C. Scrie în revista
numărul 5/1993, „Periodic transilvan de cultură și pentru copii „Luminiţa” (1964), iar primele schiţe îi
informație”. Director: Eugeniu Nistor, președinte de apar la „Luceafărul” în 1965. Mai colaborează la „Ro-
onoare: Serafim Duicu. Din colegiul onorific vor mai mânia literară”, „Viaţa românească”, „Astra”, „Neue
face parte Ion Horea, Cornel Moraru și Laurențiu Literatur”, „Agora” (SUA), „Dialog” (Germania),
Ulici. T. își propune să continue o tradiție inaugu- „Ateneu”, „Familia” ş.a. I se acordă Premiul Asocia-
rată de gazetele „Românul târnăvean” (1913–1914) ţiei Scriitorilor din Bucureşti (1982). A fost căsătorită
de la Diciosânmartin și „Târnava” (1921–1938) din cu scriitorul Andrei Brezianu.
aceeași localitate (organe ale Partidului Național T. debutează cu o culegere de proză pentru copii,
Liberal). Revista are drept obiective „încurajarea ti- Strada lui Petrică (1965), cuprinzând texte de factu-
nerelor talente din Târnăveni” (Ion Șeuleanu, Rân- ră poetică şi fantezistă, pentru ca în următorul vo-
duri de întâmpinare), menținerea unui „caracter lum, Nu se poate preciza (1967), să includă povestiri
Tcaciuc-Albu Dicționarul general al literaturii române 58
concise, pendulând între candoare şi cinism, cu Statele Unite, strânse în False obiecte preţioase
aluzii politice evidente. Schiţe precum Poţi să muţi (1998), plasează existențele tot sub semnul lipsei de
pălăriuţele la loc, Închide totuşi fereastra sau Fără sens. Captivi în rășină, a doua proză a volumului, o
maladii albastre au ca fundal mediul spitalului, o discuție între două femei pe malul mării, tributară
lume închisă, macabră, atemporală, un teritoriu ca atmosferă prozei Virginiei Woolf, pune în scenă
fascinant, ale cărui granițe instabile înghit realul. problematica traumatică a exilului românesc, dar și
Instantaneele din viaţa cotidiană sunt distorsionate, a exilului omului în lume, captiv în istoria personală
captate şi apoi redate într-un mod asemănător in- și în istoria mare ca într-o materie vâscoasă, din care
stantaneelor din povestirile lui Friedrich Dürren- încearcă în zadar să se elibereze. În Libertatea peș-
matt, iar personajele, în general fără nume, se reduc tilor captivi (2006) autoarea utilizează fabula pentru
la simple măşti, care ilustrează o categorie (bolna- a demonta, într-o manieră când ironic-amuzată,
vul, doctorul, asistenta medicală, nebunul). Toate când tragic-sarcastică, un sistem social globalizat
aceste teme, motive, sugestii vor fi dezvoltate de T. bazat pe demagogie, pentru ca ultimul roman, Lista
în romanele şi povestirile ulterioare. În primul ro- lucrurilor care obsedează (2009) să revină la tema
man, Nu-mi pasă (1969), va plasa acţiunea în acelaşi românească (în România anului 2008) doar pentru
cadru al spitalului, exploatând antiteza dintre spa- a demonstra solidaritatea perversă dintre prezent și
ţiul dinăuntru şi spaţiul dinafară. Personajul central trecut, dintre victime și agresori, o temă destul de
– o fostă infirmieră care a ajuns să fie „înghiţită psi- frecventă în romanul politic românesc al ultimelor
hic” de ce e în jurul ei – încearcă să construiască o decenii.
alegorie a salvării, a recuperării eului. Romanul e SCRIERI: Strada lui Petrică, Bucureşti, 1965; Nu se poate
compus din monologuri şi dialoguri ale unor „mă- preciza, Bucureşti, 1967; Nu-mi pasă, Bucureşti, 1969;
şti”, discursuri adesea incoerente, brutale în simpli- Clovnul nevăzut, Bucureşti, 1975; Sperietoarea din Hors,
tatea lor. Se configurează un microcosmos alcătuit Bucureşti, 1979; Locatarul, Bucureşti, 1979; Dovezi de iu-
din lumi iluzorii unde se scufundă personaje, oa- bire ce nu se mai termină, Cluj-Napoca, 1981; Cel ce ne
scapă, Bucureşti, 1992; False obiecte preţioase, Bucureşti,
meni, spații reale şi imaginare, întrebări şi răspun-
1998; America, pantoful Cenuşăresei, Iaşi, 2002; Fapte bune
suri posibile, într-o formulă romanescă apropiată cu Lisa şi alte 12 moralităţi, Bucureşti, 2004; Libertatea
de cea a poemului în proză, formulă continuată în peştilor captivi, Bucureşti, 2006; Lista lucrurilor care ob-
Clovnul nevăzut (1975), unde povestirile, variaţiuni sedează, Bucureşti, 2009. Traduceri: Virgil Tănase, Apo-
pe tema libertăţii, surprind variante ale realului, calypse d’un adolescent de bonne famille, Paris, 1980 (în
imagini distorsionate, ilogice, violente, care îmbină colaborare cu autorul).
comicul, candoarea, ironia şi macabrul. Un registru Repere bibliografice: Sânziana Pop, „Strada lui Petrică”,
și mai întunecat defineşte cel mai cunoscut roman LCF, 1966, 43; Gheorghe Grigurcu, „Nu se poate preciza”,
al său, Sperietoarea din Hors (1979), unde, într-un F, 1967, 8; Laurenţiu Ulici, „Nu se poate preciza”, CNT,
decor suprarealist, T. realizează o parabolă a epocii 1968, 1; Sorianu, Glose, 151–153; Mincu, Critice, I, 197–198;
contemporane: într-un univers „artistic şi eficient” Damian, Intrarea, 138–140; Constantin Mateescu, Memo-
rial de lectură, Bucureşti, 1972, 91–96; Iorgulescu, Scriitori,
perfect, aflat în permanent progres, omul este lipsit
253–254; Alex. Ștefănescu, Profunzimea satirei, CNT, 1979,
de identitate. E o lume în care granița dintre bine şi 30; Mircea Popa, Între truculenţa limbajului şi candoarea
rău se şterge, substituită de o perfecţiune morbidă, visului, TR, 1979, 36; Dana Dumitriu, Locatarul speriat,
iar oamenii, o masă amorfă, sunt angrenaţi într-un RL, 1979, 44; Mircea Zaciu, „Dovezi de iubire ce nu se mai
mecanism uriaş ce lucrează fără încetare. În Dovezi termină”, ST, 1981, 10; Daniel Cristea-Enache, Ceva esen-
de iubire ce nu se mai termină (1981) naraţiunile ţial, ALA, 1999, 458; Sasu, Dicţ. scriit. SUA, 277–280; Dicţ.
devin din nou instantanee cu reverberaţii reflexive, scriit. rom., IV, 522–523; Mircea Iorgulescu, „America, pan-
parabole acide pe tema libertății. Cel ce ne scapă, toful Cenuşăresei”, „22”, 2003, 715; Holban, Portrete, 215–
218; Adrian Majuru, Lisa și cele 12 profeții, CLT, 2004, 13;
roman scris în 1983 şi publicat în 1992, se apropie
Simona Vasilache, Fericirile, RL, 2005, 20; Holban, Ist. lit.,
de reportaj, deşi subiectul, aparent fantastic, e o
II, 127–131; Tudorel Urian, Ruleta vieții, RL, 2009, 38; Ma-
nouă parabolă a regimului comunist din România: nolescu, Enciclopedia, 687. C.Dt., R.D.
la o fabrică de lactate se produc şuruburi destinate
să „ancoreze în realitate” conştiinţele oamenilor. TCACIUC‑ALBU, Nicolae (11.XI.1885, Rogojești–
Schițele și nuvelele scrise de T. după emigrarea în Cernăuți – 1960, București), istoric literar,
59 Dicționarul general al literaturii române Teatru
traducător. Urmează școala primară în satul natal Pe, Flori din răsărit, Cernăuți, 1933; Poezii chinezești, Cer-
și la Siret, iar liceul (1897–1905) și Facultatea de Li- năuți, 1943.
tere și Filosofie (1905–1908) la Cernăuți, unde își va Repere bibliografice: S.P. [Sextil Pușcariu], „Istoria litera-
susține în 1920 și doctoratul în litere. A activat ca turii române”, DR, 1922–1923; Virgil Tempeanu, „Heinrich
profesor la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava Heine in der rumänischen Literatur”, NRL, 1926, 19; Teo-
(1916–1918) și la Liceul „Aron Pumnul” din Cernă- dor A. Naum, „Cântarea României”, DR, 1927–1928; Per-
pessicius, Opere, VIII, 72, 81, X, 259, 313–315; George An-
uți, fiind pentru un timp și inspector școlar al zonei
tonovici [George Antonescu], Flori din răsărit: „Vieața și
Cernăuți (1918–1926, 1927–1929). Debutează în opera lui Tudor Flondor”, GBV, 1934, 4 230; Aurel Marin,
1908, cu publicistică, la „Voința poporului” din Cer- „Vieața și opera lui Ion Sbiera”, „Țara Bârsei”, 1937, 4–5;
năuți. Articole de istorie și istorie literară, note cri- Costin, Viața, II, 114–116; Mircea Streinul, Note la poezia
tice, recenzii, precum și traduceri din scriitori ger- bucovineană de azi, RFR, 1938, 5; Călinescu, Ist. lit. (1941),
mani (Goethe, Schiller, Wilhelm Hauff, Conrad Fer- 823, Ist. lit. (1982), 907; Traian Chelariu, Note germane,
dinand Meyer), polonezi (Adam Mickiewicz) și UVR, 1942, 29; Matei Alexandrescu, „Poezii chinezești”,
chinezi (Li Tai Pe) îi apar în „Convorbiri literare”, „Basarabia”, 1943, 644; Bucur, Istoriografia, 391–392; Tra-
„Junimea literară”, „Glasul Bucovinei”, „Neamul ro- ian Cantemir, N. Tcaciuc-Albu, istoric literar și beletrist,
ALIL, seria B, t. XXXII, 1988–1991; Bostan–Bostan, Buco-
mânesc”, „Făt-Frumos”, „Luceafărul”, „Bucovina”
vina, 305–306 . G.B.
ș.a. A semnat și D. Timoteiu.
Cu încercările poetice și prin traduceri T.-A. se TEATRU, revistă a Teatrului Național din Iași, apă-
apropie de grupul iconarilor, lirica sa reprezentând rută lunar, în două serii: prima între octombrie 1917
„un ostrov din cele mai exotice în literatura icona- și iunie 1918, iar a doua din octombrie 1937 până în
riștilor” (Perpessicius). Însă nici versurile, nici proza iunie 1938. Un număr omagial dedicat lui I.L. Cara-
din Făt-Frumos în frac (1944) nu sunt decât exerciții giale deschide fiecare serie, bucurându-se de cola-
prea puțin menționabile. În schimb, traducerile, borările lui Victor Eftimiu (Amintiri despre Caragi-
asupra cărora se oprește și Perpessicius, atrag aten- ale), G.M. Zamfirescu, Sandu Teleajen și C.R. Ghiu-
ția datorită rezolvărilor propuse și, mai ales, intere- lea. Alte numere îi omagiază pe Petre Liciu, Al. Da-
sului pentru poezia chineză, din care T.-A. transpu- vila, B. Delavrancea. Versuri semnează Ștefan Ciu-
ne folosind un intermediar german. Istoria literatu- botărașu, Al. Davila, în timp ce G.M. Zamfirescu,
rii române (1923), studiile de istorie literară (editate Adrian Pascu, Paul Al. Georgescu, Sandu Teleajen,
și în broșuri), dedicate unor scriitori precum Ienă- C. Vernescu-Vâlcea, N. N. Tonitza, G.M. Vlădescu,
chiță Văcărescu, Alecu Russo (Cântarea României, Octav Botez, G. Ivașcu, Const. Manolache, Emil Ser-
1927) sau unor figuri culturale bucovinene, cum ghie, Ion Sava contribuie cu articole, cronici, note.
sunt George Tofan, I. G. Sbiera, Tudor Flondor, ca și Traducerile unor fragmente din piese de Corneille,
investigațiile comparatiste, între care Heinrich Racine și André Joset aparțin lui Horia Furtună, G.
Heine in der rumänischen Literatur (1926) sau Goe- Ivașcu, Sandu Teleajen, Gina Sandry. O „invocare în
the și Eminescu (1942), Schiller și Eminescu (1943) trei tablouri”, Ion Creangă, oferă Adrian Pascu și
ș.a., își păstrează, fie și parțial, utilitatea. Sandu Teleajen în 1938, când se sărbătorea cente-
SCRIERI: Istoria literaturii române, Cernăuți, 1923; ed. 2, narul nașterii scriitorului. A.P.
Cernăuți, 1937; George Tofan, Suceava, 1923; Câteva cu-
vinte despre românii rutenizați din nordul Bucovinei, Cer- TEATRU–MUZICĂ, revistă apărută la București,
năuți, 1926; Heinrich Heine in der rumänischen Literatur, săptămânal, între 6 noiembrie 1907 și 1 ianuarie
Cernăuți, 1926; Cântarea României, Cernăuți, 1927; Vieața 1908. Colectivul redacțional nu este menționat, dar
și opera lui Tudor Flondor, Cernăuți, 1933; Călătorie veselă ultimul număr este redactat de Gabriel Dichter. Re-
în Italia, Cernăuți, 1935; Viața și opera lui Ion Sbiera, Cer- vista își propune să vorbească „despre teatrul nos-
năuți, 1936; Geneza poeziei „Somnoroase păsărele”, Cer- tru, despre cel străin, spre a vârî sula-n coastă auto-
năuți, 1939; Bucovina de Nord (28 iunie 1940 – 28 iunie
rilor și celor cam greoi în chestie de teatru româ-
1941), Sibiu, 1941; Goethe și Eminescu, Cernăuți, 1942;
Înrâuriri heineene în opera lui Eminescu, Cernăuți, 1942;
nesc, spre a populariza și glorifica cele bine meritate
Schiller și Eminescu, Cernăuți, 1943; Ienăchiță Văcărescu […] sau a supune la carantină orice produs… infec-
( Vieața, opera, influențele străine), Cernăuți, 1943; țios” (K. Michaël, 1/1907). Publicația încearcă să
Făt-Frumos în frac, Cernăuți, 1944; Versuri de tot felul, impulsioneze teatrul și muzica românească, să facă
Brad, 1944; Don Juan, Timișoara, 1944. Traduceri: Li Tai o critică obiectivă a spectacolelor. Rubricile mai
Teatru Dicționarul general al literaturii române 60
importante sunt „Ecouri”, „Informațiuni”, „Cronica dansul ritual de origine tracă Kolovrismos, descris
străină”, „Cronica muzicală”. Se publică o poezie a de Xenofon, dans al cărui rost era, de asemenea,
lui Ludovic Dauș, eseul Arta și literatura românească vindecarea bolnavilor. O variantă a Călușului poate
de Emil Nicolau, două fragmente din piesa de teatru fi considerată drama rituală Crăițele, existentă la
Călătoria la Cairo de Gabriela Faure, articole despre românii din Timoc, cu funcții magice de fertilitate,
teatru și muzică, informații. Alți colaboratori: Gri- fecunditate și profilaxie. Obiceiul Caloianul (Scalo-
gore Tăușan, G. Achille, I. Staicu. A.P. ianul, Ududoiul) simbolizează sacrificiile umane
TEATRU, MUZICĂ, MODĂ, revistă apărută la Bucu- făcute divinităților fenomenelor atmosferice, pen-
rești, săptămânal, de la 24 octombrie 1897 până la tru a le capta bunăvoința. La ceremonia rituală a
13 martie 1898. D. Marinescu-Marion și Laura Vam- Caloianului, care se practică în timpul perioadelor
pa sunt redactorii acestui periodic în care se publică de secetă, participă, de regulă, numai femeile și fe-
versuri și proză, un „Curier al teatrelor” și câteva tele. Acest fapt, asociat cu prezența unui simbol fa-
traduceri. Colaborează Carol Scrob, Al. I. Șonțu, Eli- lic, arată că este vorba de o magie practicată și în
za Mustea, Virgiliu N. Cișman ș.a. Laura Vampa (fo- vederea fecundității. Ceremonialul constă în îngro-
losea și pseudonimul Vântură Lume) transpune din parea unei păpuși de lut (Caloianul) la marginea
Heinrich Heine, iar Eliza Mustea din François Co- unui lan de grâu sau în punerea acesteia într-un
ppée (poezia Orfelinele). R.Z. sicriu lăsat să plutească pe o apă curgătoare. Calo-
ianului i se atribuie rolul de ajutor al Sfântului Ilie.
TEATRU POPULAR, totalitatea producțiilor drama- Simbioza dintre elementele păgâne și cele creștine
tice populare, incluzând drama rituală, jocurile cu
constă în aceea că denumirea obiceiului este luată
măști, drama liturgică, teatrul de haiduci, teatrul cu
din calendarul creștin, în timp ce forma și conținu-
subiecte istorice ș.a. Pe teritoriul țării noastre ele-
tul lui relevă un rit anterior creștinismului. Un ritual
mente de artă teatrală au existat în cadrul riturilor
de secetă este și Paparuda sau Paparudele, în care
arhaice cu mult înainte de contactul cu civilizația
se utilizează dansul mimic și măștile fitomorfe,
greacă și romană. În substratul traco-dac au pătruns
combinate cu elemente de magie homeopatică
cu timpul scheme, subiecte, teme și chiar personaje
(udatul cu apă al Paparudelor). Caloianul (păpușa
ale mitologiilor elene și latine, în special ale antes-
de lut), Cămașa ciumei (momâia de paie îngropată
teriilor păgâne, ale dionisiacelor, saturnaliilor și ca-
lendelor. Primele forme de dramă rituală au fost cele în cămașă de in, care era aprinsă pentru stăvilirea
referitoare la vânătoarea primitivă. Acestora le-au molimei), Uitata (păpușa din colac împletit, dăruită
urmat jocurile crescătorilor de animale, apoi cele cu pentru pomana morților) sunt simboluri ale unor
caracter agrar, care foloseau măști vegetale și antro- străvechi practici teatrale. Cele mai vechi jocuri cu
pomorfe, reprezentând demoni ai vegetației, perso- măști au fost cele ce țineau, la tracii sud-și nord-du-
nificând primăvara (ca în Paparuda) sau referin- năreni, de sărbătorile solstițiului de iarnă și ale echi-
du-se la rituri ale fertilității solului (precum Călușul, nocțiului de primăvară și de toamnă. Creștinismul
Cucii). Cultul morților a generat altă categorie de încearcă să combată jocurile cu măști, travestirile
jocuri rituale: jocurile grupurilor de bărbați care în- de orice fel fiind interzise încă de la Sinodul al VI-lea
truchipau, deghizându-se, spiritele strămoșilor. (Constantinopol, 692). Treptat, o parte din obiceiu-
Toate aceste forme ale dramei rituale și-au pierdut rile creștine au fost contaminate de rituri precrești-
de-a lungul vremii sensurile inițiale, accentuân- ne, în așa măsură încât ele vor deveni mai mult laice
du-se caracterul ludic. Rudimente ale câtorva drame decât religioase. Tematica jocurilor cu măști evolu-
rituale – Călușul (Călușarii), Caloianul, Paparuda ează de la faza ritual-spectaculară către spectacolul
– s-au păstrat până în zilele noastre. Dimitrie Can- fără rit, axat pe creația mimo-dramatică și apoi pe
temir menționează în Descrierea Moldovei puterea aceea fono-dramatică. Capra (Turca, Brezaia) este
magică, terapeutică, ce se atribuia jocului ritual al jocul cu ponderea cea mai mare în cadrul spectaco-
Călușului. Elementele teatrale arhaice ale acestuia lelor cu măști de la Anul Nou. Se întâlnește pe tot
sunt măștile de pânză albă ale călușarilor, masca cuprinsul țării, dar cu o frecvență și o varietate tipo-
mutului, mimarea luptei cu toiegele și interdicția de logică sporite în Moldova. Descinzând din travesti-
a vorbi în timpul jocului. În ceea ce privește vechi- rile animaliere proprii culturilor vânătorești, imagi-
mea, s-ar putea să existe o legătură între Călușul și nea caprei a pătruns în jocurile cu măști din epoca
jocurilor cu măști, care reproduc, în general, aceeași
acțiune: Berbecii, Boul, Cerbul, Ţapul, Cămila, Leul,
Struțul, Păunul etc. În schimb, Calul și Ursul – pri-
mul având la noi o arie de răspândire ce nu depă-
șește spațiul moldovenesc – prezintă similitudini cu
jocul Caprei sau al Cerbului numai în cazuri izolate.
O formă derivată a Caprei de la Anul Nou este jocul
cu același nume ce se practică la priveghi cu scopul
de a crea o atmosferă de bună dispoziție în serile
premergătoare despărțirii de cel răposat. Moșnegii
(Unchiașii, Urâții) sunt jocuri cu măști antropomor-
fe ce provin din riturile arhaice de cinstire a morți-
lor. În jocurile de priveghi din sudul Moldovei (Vran-
cea), dar și în acelea din Oltenia sau Maramureș,
măștile Unchiașilor îi reprezintă pe bătrânii înțe-
lepți ai obștei, reîntorși în sat să petreacă în noaptea
de priveghi. Izolați de ritul inițial și incluși în jocurile
țărănești cu măști de la Anul Nou, Moșnegii devin
în epoca feudală reprezentanți ai comicului popu-
lar, echivalând cu măscăricii spectacolelor de burg.
Diversificată, imaginea arhaică a unchiașului stă la
baza creării a numeroase personaje: Moșnegii cu
tigve din jocul Cucilor, Blojul din jocul Călușarilor,
Moșul și Baba din jocul Caprei și al Ursului etc. Jocul
Cucilor este pomenit pentru prima oară de Dosoftei
în Viața și petrecerea svinților (1682), fiind asemănat
Capra cu un spectacol popular grecesc prilejuit de sărbă-
feudală și continuă să apară astăzi în contextul unor toarea Katagoghion. Obiceiul se practică și astăzi în
petreceri populare, cu deosebire în cele de la Anul mai multe localități din Muntenia și Oltenia, acțiu-
Nou. Prima fază de trecere a dramei rituale către nea referindu-se la căsătoria dintre un cioban și o
teatru este prezentarea dramatică a unor episoade ciobăniță sau dintre un țăran și o țărancă. După
ludice. Substratul magic, ce atribuia Caprei rostul căsătorie, din motive diferite, soțul este ucis și apoi
de a influența pozitiv vânătoarea și căruia i se sub- prohodit parodic de un „preot”, iar sceneta se înche-
stituie, în societățile agrare, un rol fertilizator, este ie cu învierea celui mort. Cucilor li se atribuie o ori-
înlocuit acum prin explicitarea acțiunii mimetice, gine tracă, fiind posibilă, apoi, o suprapunere de
văduvită însă de sensurile inițiale. De regulă, spec- elemente grecești antice (dionisiace) sau de elemen-
tacolul cuprinde o parte introductivă, descriptivă te slave (cultul zeului Cupala). Din spectacol păgân,
(în care se schițează portretul măștii), urmată de ce însoțea solstițiul de iarnă, Cucii devine un joc
moartea animalului și reînvierea acestuia prin des- semireligios ce se practică la lăsatul secului (echi-
cântecul Blojului (Moșului, Ciobanului, Urâtului), nocțiul de primăvară). Actualmente spectacolul s-a
care îl însoțește. Textul poetic prezintă vădite înrâ- laicizat, devenind un alai popular. Principalele ti-
uriri ale cântecului liric, ale strigăturii și descânte- puri de măști specifice acestui obicei sunt cele ar-
cului, fiind posterior pantomimei. Masca pro- haice, confecționate din „traistele de cai” sau din
priu-zisă, construită din lemn, cu maxilarul inferior piele („chieile” – simple obrăzare), și cele de dată
mobil, inițial stilizată, se transformă dintr-un ele- mai recentă – „tigvele” și „chipurile” (măști montan-
ment de recuzită teatrală într-un obiect decorativ, te, ca niște sorcove imense). De la formele cele mai
fiind împodobită excesiv cu mărgele, hurmuz, pan- simple, cu două-trei personaje, jocurile cu măști au
glici, oglinzi, flori de hârtie, clopoței etc. Acest obicei evoluat spre forme mai complexe, cu cete de colin-
a exercitat o puternică influență asupra tuturor dători (alaiuri). Numele generic al acestora este
români drama liturgică pătrunde mai târziu, feno-
menul fiind vădit înrâurit de teatrul popular apu-
sean, în special de cel german și maghiar. Autorii
acestui tip de teatru s-au inspirat din evangheliile
apocrife, legendele hagiografice, cântecele de vitejie
și chiar din romanele populare. Spectacolele care
alcătuiesc repertoriul dramei religioase sunt Irozii,
Mironosițele, Adam și Eva (Jocul cu pomul) și Lăză-
relul. Cunoscută în cea mai mare parte a Moldovei,
drama Irozii sau Vicleimul circulă în Muntenia și sub
numele de Tăierile, iar în Transilvania, alături de
varianta Viflaimul, apar denumirile Craii sau Magii.
Existența dramei este menționată de Miron Costin
încă din secolul al XVII-lea. În Transilvania acest
teatru a cunoscut o puternică înflorire datorită in-
teresului arătat de clerul local, de școlile din Șcheii
Brașovului, din Sibiu și Blaj, dar și datorită influenței
dramelor populare ale secuilor și sașilor. În Moldova
și în Banat pătrunderea Vicleimului a fost, probabil,
impulsionată de ruteni, polonezi și, respectiv, de
sârbi. Tributară, din punct de vedere tematic, în
foarte mare măsură, textului evanghelic, piesa Irozii
cuprinde câteva episoade: nașterea lui Iisus Hristos,
călătoria magilor, adorarea pruncului și uciderea
pruncilor de către Irod. În varianta moldovenească
a Vicleimului apare un personaj neîntâlnit în cele-
Mască de urât cu bâtă contorsionată lalte, harapul, a cărui tentativă de a-l ucide pe Irod
sporește dramatismul acțiunii. Intervențiile pline de
variat: ceată, crilă, bandă (bantă), partie, malancă.
umor ale personajelor laice (ciobanii), precum și
Denumirile grupurilor provin, de asemenea, și de la
numărul mare de colinde pătrunse în repertoriul
măștile mai importante în jurul cărora s-au consti-
Irozilor sunt factori care au contribuit la folcloriza-
tuit alaiurile: Capra, Căiuții, Ursarii, Arnăuții, Da- rea acestei reprezentări teatrale. Vicleimul a consti-
mele etc. Unele cete aveau caracterul confreriilor tuit, de asemenea, un foarte bun mijloc de răspân-
ludice (spre exemplu, Toana transilvăneană), altele dire a psalmilor lui Dosoftei. În ținutul Săliștei se
derivă din organizații paramilitare (Hurta bucovi- joacă Mironosițele, piesă religioasă considerată uni-
neană). Deosebirea constă în aceea că organizațiile cul mystère de la passion din dramaturgia noastră
paramilitare funcționau tot anul, în vreme ce con- populară. Asemănarea cu misterele apusene de ti-
freriile se destrămau, de obicei, după colindat. După pul Die Marie am Grabe sau Marienklage este evi-
structura și funcția lor ludică, cetele pot fi de copii dentă. Totuși, punctul de plecare al acestei repre-
(Căprița copiilor, Căiuții copiilor), de fete (Drăgai- zentări teatrale îl constituie un poem dramatic, de
ca), de feciori (cele mai numeroase alaiuri cu măști), sorginte locală, al cărei autor este de obicei cunos-
de însurăței (Malanca, Geamala) și de vârstnici cut. Acțiunea descrie plângerea Mironosițelor la
(Moșnegii, Muții, Urâții). În Evul Mediu, când inter- mormântul lui Iisus și reînvierea acestuia. Drama
venția Bisericii în spectacolele populare devine in- religioasă Lăzărelul, cunoscută astăzi doar în câteva
tensă, jocurilor cu măști le sunt opuse forme de zone ale Munteniei și la românii din sudul Dunării,
manifestare proprii teatrului religios. Cultivată mai are la bază un obicei ancestral simbolizând resurec-
întâi de dascăli și dieci, drama liturgică a fost susți- ția naturii și a fost răspândită cândva în toată Penin-
nută de boierime și domnitori, pentru ca în cele din sula Balcanică. Povestea morții lui Lazăr și plângerea
urmă să fie adoptată și de oamenii de rând. La lui de către Lăzărițe amintesc riturile orientale
evocând figurile lui Osiris, Attys sau Adonis. Treptat, moldovenești, Gacița și Napoleon Bonaparte. Păpu-
Lăzărelul a devenit o colindă de Florii, pierzându-și șile folosesc o limbă pestriță, în care idiotismele,
caracterul dramatic inițial. În Transilvania a circulat, neologismele neasimilate, provincialismele și bar-
sporadic, drama religioasă Adam și Eva sau Jocul cu barismele abundă, contribuind la satirizarea perso-
pomul, care este, de fapt, traducerea piesei folclori- najelor. Paiața (Vasilache) reprezintă înțelepciunea
ce germane Paradeisspiel, îmbogățită cu colinde populară și poate fi comparată cu vestitele păpuși
autohtone. În cartierele mărginașe ale marilor ora- Petrușka și Kuparek. Prin spiritul lui satiric, acest
șe, în orașele mici și chiar în localitățile rurale sub- teatru a dat mult de furcă autorităților. Variantele
urbane s-a dezvoltat teatrul de umbre și de păpuși. cele mai cunoscute și unitare ale teatrului de păpuși
Spectacolele românești de acest gen sunt vădit in- sunt comunicate de G. Dem. Teodorescu (pentru
fluențate de teatrul de păpuși oriental, în special de Muntenia) și de T. T. Burada (pentru Moldova). Spec-
piesele al căror erou era turcul Karagöz, precum și tacolele populare de acest gen vor fi existat și în
de reprezentările similare ale polonezilor și ucrai- Transilvania, dar culegerile folclorice de aici nu le
nenilor. „Chivotul” păpușilor, de forma „ieslei” (ver- consemnează.
tep-ul ucrainean) sau a „colibei” (szopka poloneză), Pe o anumită treaptă de evoluție a t.p. eroul mitic
apărea îndeobște alături de „tacâmul” Irozilor, dra- este înlocuit prin eroul social (haiducul). În secolul
ma liturgică fiind însoțită de spectacolul laic. Perso- al XIX-lea haiducii se bucură de o mare popularitate
najelor care participă la realizarea jocului – Paiața, și inspiră numeroase creații folclorice (cântece liri-
Moș Gheorghe, Iaurgiul, Bragagiul, Vânătorul, Ur- ce, balade, povești). Așa se explică și succesul deo-
sarul, Popa ș.a. – li se adaugă, în variantele sebit al piesei Jianul căpitan de hoți de Matei Millo
Alai de cucoaice
și Ion Anestin, jucată în Moldova în jurul anului aceeași zonă folclorică, cuprinsă între Bârlad, Fălti-
1859. Pătrunderea acestei creații culte în mediile ceni, Târgu Neamț și Roman, s-a ivit, după cel de-al
sătești, folclorizarea ei au dus la simplificarea piesei, Doilea Război Mondial, Banta capitulării sau Căde-
păstrându-i-se însă, aproape intactă, structura. Ase- rea Berlinului. Monotonia acțiunii, lipsa de acura-
menea altor reprezentări dramatice populare, tea- tețe și de șlefuire a textelor, la care se adaugă, prin
trul de haiduci este o formă de artă sincretică, la opoziție, ascendentul pe care îl are puternica tradi-
realizarea căreia contribuie și gesturile, mimica sau ție a teatrului de haiduci, sunt factorii care au deter-
costumația. Caracterul de vodevil al piesei este evi- minat o mai mică popularitate a acestor piese. Un
dent. În afara unor cântece populare ca Foaie verde loc aparte îl ocupă drama Cântare și verș la Constan-
măr domnesc, Eu mă duc, codrul rămâne, Jelui-m-aș tin, creație a minerilor din zona Baia Mare, inspirată
și n-am cui, sunt puse în circulație melodii ce amin- de sfârșitul tragic al lui Constantin Brâncoveanu.
tesc de creația lui Alexandru Flechtenmacher și Edu- Ceata reprezenta, la Anul Nou, uneltirea boierilor la
ard Caudella sau de romanțele, cântecele ostășești Curtea otomană și uciderea domnului muntean.
și imnurile școlare ale vremii. Drama este liniară, cu Intrată în circulație pe la mijlocul secolului al XIX-
un decor sumar, iar vocabularul abundă în expresii lea, această dramă nu se mai joacă astăzi în Transil-
deformate mai ales prin lipsa de asimilare a neolo- vania. În schimb, în Moldova este semnalată în mai
gismelor. Pe schema spectacolului cu Iancu Jianu se multe localități piesa Brâncovenii, generată de ace-
va constitui întregul repertoriu al teatrului de hai- leași evenimente, dar independentă de spectacolul
duci și de hoți, care cuprinde un mare număr de transilvănean. Vasta răspândire a dramaturgiei fol-
nume: Bujor, Groza, Gruia, Novac, Păunaș, Radu, clorice a dus la apariția și a altor forme teatrale. Se
Roșu, Coroi, Dragul Florilor, Făgurel, Grigoraș, Me- cunosc, astfel, piese populare cum ar fi Barbu Lău-
rișor, Palenciuc, Terente, Trandafir ș.a. Teatrul de taru, Movila lui Burcel, Făt-Frumos, Stejarul din
haiduci cunoaște și în prezent o înflorire deosebită Borzești, rezultate din folclorizarea unor creații cul-
în Moldova. Inspirată de ceremonialul nunților să- te. La acest proces au contribuit în mare măsură și
tești, piesa Nunta țărănească este o creație laică, aria elevii, realizatorii de predilecție ai spectacolelor.
ei de răspândire fiind, cu precădere, jumătatea de Relațiile ce se stabilesc între t.p. și alte specii folclo-
nord a Moldovei. Prima variantă cunoscută datează rice se rezumă, de regulă, la includerea unor doine,
cântece propriu-zise, strigături și chiar descântece
din 1885 și a fost culeasă din Bucium–Iași. Conta-
în structura reprezentărilor dramatice. Interferența
minate de teatrul de haiduci, unele variante ale
cu creațiile culte este însă reciprocă. Comedia vremii
Nunții țărănești au devenit prolixe, supralicitând
(Franțuzitele) a lui C. Facca și unele comedii ale lui
burlescul acțiunii. Sub impresia Războiului pentru
V. Alecsandri și Matei Millo resimt puternic influența
Independență din 1877 a luat naștere piesa Predarea
t.p. de păpuși, așa cum multe spectacole folclorice
lui Osman sau Căderea Plevnei, după modelul căreia
poartă amprenta textului scris. Piesele ce alcătuiesc
s-au creat și celelalte reprezentări dramatice care
repertoriul t.p. continuă să se bucure de interes și
alcătuiesc repertoriul teatrului istoric popular. Ac-
conferă sărbătorilor de iarnă o strălucire unică.
țiunea pune față în față oștile române, reprezentate
Surse: G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, Bu-
prin generalii Sofronie, Cernat, Cerchez, și cele tur-
curești, 1885, 102–132; ed. îngr. George Antofi, pref. Ovidiu
cești, în fruntea cărora se află Ali Pașa, Abdu Suliman Papadima, București, 1982; Simion C. Mândrescu, Litera-
și Osman Pașa. Replicile personajelor alternează cu tură și obiceiuri populare din comuna Râpa de Jos, Bucu-
imnuri ostășești (Fiii României, Deșteaptă-te, româ- rești, 1892, 207–225; P. Gheorghiasa, Obiceiuri de Crăciun
ne!) sau cu cântece de căinare a turcilor (O, aman și de Anul Nou. Colinde, Cântece de stea, Irozii, Păpușile,
Osman, Bazülderim). După Primul Război Mondial, Plugul, Semănatul, Sorcova, Vasilca etc., București, 1939;
pe tiparul Căderii Plevnei, este creată piesa Pacea Mihail Vulpescu, Irozii, Păpușile, teatrul țărănesc al Vicle-
generală (Încheierea păcii sau Masa verde), de aceas- imului, Scaloianul și Paparudele, București, 1941; Teatru
folcloric din județele Bacău și Neamț, îngr. și pref. Vasile
tă dată românii fiind puși să dialogheze cu nemții
Adăscăliței, Bacău, 1968; Bună dimineața, lină fântână,
sau cu austriecii. Unele variante imaginează înche- îngr. și pref. Vasile Adăscăliței, Botoșani, 1969, 177–207;
ierea Tratatului de la Versailles, printre personaje Teatru folcloric din județul Iași, îngr. Vasile Adăscăliței și
aflându-se câte un reprezentant al fiecărei țări par- Ion H. Ciubotaru, pref. Vasile Adăscăliței, Iași, 1969; Câte
ticipante la conflagrația din 1914–1918. În fine, din mama mi le-a spus, îngr. și pref. Vasile Adăscăliței,
65 Dicționarul general al literaturii române Teatrul
Botoșani, 1971, 152–225; Teatrul popular de Anul Nou din 7–85, passim; G.I. Spataru, Drama populară moldoveneas-
județul Vaslui, îngr. și pref. Vasile Adăscăliței, Vaslui, 1971; că, Chișinău, 1976; Traian Herseni, Forme străvechi de cul-
Ion H. Ciubotaru, Silvia Ionescu, Vânătorii. Monografie tură populară, Cluj-Napoca, 1977, passim; Dicț. lit. 1900,
folclorică, Iași, 1971, 109–132, 353–426; Jienii. Teatru po- 839–842; Ovidiu Bârlea, Folclorul românesc, I, București,
pular haiducesc, îngr. Horia Barbu Oprișan, pref. Eugen 1981, 267–418; Ion H. Ciubotaru, Catolicii din Moldova.
Barbu, București, 1974; Teatru popular, îngr. și pref. Universul culturii populare, II, Iași, 2002, 209–257; George
Gheorghe Spătaru și Iulian Filip, Chișinău, 1981; Brânco- Brăescu, Dramaturgie folclorică ilustrată. Tradiții sărbă-
venii. Teatru popular, îngr. Horia Barbu Oprișan, Bucu- torești calendaristice de iarnă, Piatra Neamț, 2004; Nicolae
rești, 1984; Panorama teatrului folcloric din județul Băieșu, Tradiții etnofolclorice ale sărbătorilor de iarnă,
Neamț, îngr. George Brăescu, Piatra Neamț, 2000. Chișinău, 2008, 220–248, 256–260; Călușul – emblemă
Repere bibliografice: D. Cantemir, Descrierea Moldovei, identitară, coordonator Narcisa Alexandra Știucă, Bucu-
tr. Gh. Guțu, îngr. D. M. Pippidi, introd. Maria Holban, rești, 2009; Emilia Pavel, Masca – univers antropologic,
București, 1973, 315, 341–343; G. Dem. Teodorescu, Încer- Iași, 2011; Iulian Filip, Miracolul scenei în arta populară
cări critice asupra unor credințe, datine și moravuri ale – Teatrul popular din Basarabia și Bucovina de Nord, in-
poporului român, pref. A. I. Odobescu, București, 1874, trod. Mihai Cimpoi, Chișinău, 2011. I.H.C.
24–28, 43–54; Gaster, Lit. pop., 490–496; D. C. Ollănescu,
Teatrul la români, I, București, 1897, 3–85; S. Fl. Marian, TEATRU ȘI SPORT, periodic apărut la București, din
Sărbătorile la români, III, București, 1901, 247–256; Tudor septembrie 1944 până la 12 aprilie 1945 și de la 27
Pamfile, Sărbătorile la români. Crăciunul, București, 1914; septembrie până la 30 noiembrie 1945, cu subtitlul
T. T. Burada, Istoria teatrului în Moldova, I, Iași, 1915, „Bisăptămânal pentru propagarea artei și sportului
5–88; Petru Caraman, Substratul mitologic al sărbătorilor românesc”. Prim-redactor: Nicky Mihail Burillianu,
de iarnă la români și slavi, Iași, 1931; Traian Gherman, secretar de redacție: L. Dragu. În caseta redacțională
Tovărășiile de Crăciun ale feciorilor români din Ardeal, survin numeroase schimbări: de la numărul 23/1944
AAF, 1939; Elisabeta Nanu, Un manuscris cu Irozi al lui
directori sunt Octavian Voineagu și Nicu Naumescu,
Picu Pătruț, AAF, 1942; Tatiana Gălușcă, Mocanii, un joc
al românilor din Dobrogea, AAF, 1945; Gh. Vrabie, Există
secretar de redacție C. Grigoriu, iar prim-redactor
„Mocanii – un joc dramatic popular”?, CFL, 1947; Vasile Sandu Naumescu, urmând ca publicația să fie con-
Adăscăliței, [Teatrul popular], SCIA, 1956, 1–2, 1961, 2, dusă, de la numărul 43/1945, de un „comitet de di-
ALIL, t. XIII, 1962, fasc. 2, LL, 1965, REF, 1967, 6, 1968, 5; recție”. În articolul Reîncepem (43/1945) redactorii
Gh. Vrabie, Teatrul popular românesc, RITL, 1957, 3–4; Le- își propun să facă „un nou gen de publicistică tea-
tiția Gâtză, Mihai Florea, Manifestări de dramă populară trală românească”, fără a aduce, însă, clarificări în
în câteva regiuni ale țării, SCIA, 1958, 1; Lila Nădejde, [Tea- acest sens. Poezie publică Ion Manu, articole pe
trul popular], SCIA, 1959, 2, 1960, 1; Sabina Cornelia Stro- teme teatrale semnează Victor Eftimiu (Cronicar
escu, Un aspect al literaturii dramatice: drama haiduceas-
dramatic), Petru Comarnescu (Arsenic și dantelă
că „Jianu”, „Studii și cercetări de etnografie și artă popu-
lară”, 1960, 255–290; Massoff, Teatru rom., I, 25–49; Olga
veche), Mihail Hanu, Sandu Naumescu, Mihail
Flegont, [Teatrul popular], SCIA, 1962, 2, TTR, 1967, 2; Ion Anastasiu, Nicu Naumescu, Marieta Rareș, Mimi
Mușlea, „Cântare și verș la Constantin”. Sfârșitul lui Brân- Botta, L. Sărățeanu ș.a. Revista include articole des-
coveanu în repertoriul dramatic al minerilor români din pre sport, film, muzică, operă, precum și interviuri
nordul Transilvaniei, SILF, 1964; Ist. teatr., I, 23–87; Gh. (Ion Iancovescu acuză!, Elvira Godeanu la un pas de
Nadoleanu, O ipoteză asupra originii teatrului popular întrebări și amintiri), informații culturale. Alți cola-
haiducesc: „Jienii”, REF, 1965, 3; Horia Barbu Oprișan, boratori: Ion Sava, Emil Iencec, Ioan Massoff, Florin
[Teatrul popular], LL, 1966, TTR, 1967, 1, 5; Brădățeanu, Scărlătescu, Ioan I. Ulmeni. A.P.
Istoria, I, 15–60; Grigore Botezatu, Folclorul haiducesc în
Moldova, Chișinău, 1967, 150–181; Monica Săvulescu, Sa- TEATRUL, revistă apărută la Iași, săptămânal, între
tira, element de continuitate de la teatrul popular la tea- 29 noiembrie și 20 decembrie 1864, având subtitlul
trul cult, F, 1967, 3; Vasile Adăscăliței, Ion H. Ciubotaru, „Foaie critică și literară”. I.C. Fundescu a scos T. cu
Varietatea și răspândirea teatrului folcloric în județele Iași intenția de a redacta o publicație specializată, dedi-
și Vaslui, ALIL, t. XIX, 1968; Horia Barbu Oprișan, „Călu-
cată literaturii dramatice și vieții teatrale. El își pro-
șarii”, București, 1969; Romulus Vulcănescu, Măștile po-
pulare, București, 1970; Emilia Pavel, Jocuri cu măști din
pune să publice și beletristică, informații bibliogra-
zona Iași, Iași, 1971; Emilia Pavel, Măști populare moldo- fice, o cronică a reprezentanțiilor operei italiene,
venești, Iași, 1972; Francisc Nistor, Măștile populare și jo- critică literară, precum și cronici referitoare la spec-
curile cu măști din Maramureș, Baia Mare, 1973; Mihai tacolele teatrelor din Iași, București, Craiova, Cer-
Pop, Obiceiuri tradiționale românești, București, 1976, năuți și chiar din Botoșani. Din primul număr
Teatrul Dicționarul general al literaturii române 66
Fundescu atinge probleme esențiale: repertoriul
teatral, calitățile artistice ale trupei, lipsa de mijloa-
ce materiale. El cere, așa cum făcuseră și C.A. Rosetti
în „Românul” din 1857–1858 sau N. Filimon, să se
reprezinte piese legate de realitățile sociale și nați-
onale, să se renunțe la farsele superficiale, la drame-
le cu foc bengal și recomandă ca în jocul actorilor
să predomine „adevărul și natura”. Teatrul trebuie
să fie „o școală de morală”, „un templu” și „o oglindă
pentru fiecare”, iar actorii ar trebui să urmeze sfatu-
rile date lor de Hamlet. Partea literară conține poezii
de Fundescu și V. Gheorghian (satira Arhimandritul
ș.a.), o traducere a celui dintâi din Alfred de Musset
(poezia Nu mă uita) și, tot de el semnat, articolul
Despre Dora d’Istria. R.Z.
TEATRUL, revistă apărută la Iași, săptămânal, între

21 octombrie 1912 și 17 februarie 1913, cu subtitlul
„Publicație de informații teatrale și literare”. Mo-
mentul editării coincide cu deschiderea stagiunii
1912–1913 la Teatrul Național din Iași, cu piesa O
scrisoare pierdută de I. L. Caragiale. Inițiativa îi apar-
ține directorului acestei instituții, Mihail Sadoveanu.
Între cei prezenți se numără în primul rând George
Topîrceanu, redactor, care asigură multe pagini ale
revistei, Mihail Sevastos, Demostene Botez, B. Nem-
țeanu, C. Săteanu. În articolul-program Câteva cu-
vinte se precizează că T. se adresează celor pătrunși
de menirea artei dramatice, redactorii considerând
teatrul factor principal de educație publică. Se ur-
mărește activitatea teatrului ieșean, anunțându‑se drum, Singuri), Demostene Botez (Sonet, Sonet plu-
în deschiderea fiecărui număr piesele ce vor fi re- vios, Pe lac), B. Nemțeanu, Enric Furtună, Mihail
prezentate. Informațiile privind data spectacolului Sevastos ș.a., iar între autorii de proză se află și G.
și distribuția sunt adesea completate de comentarii Topîrceanu (Vagabondul ș.a.). Mihail Sadoveanu e
sau de fragmente din textul dramatic pus în scenă, inclus în sumar cu un scurt text dramatic parodic,
rubrica specializată fiind „Săptămâna teatrală”, sus- Un mic incident. Câteva însemnări despre lumea
ținută îndeobște de C. Alexandrescu. Și spectacole- teatrului dă Anicuța Cârje. Traducerile sunt realizate
lor de la București le este consacrată când și când o de A. Steuerman-Rodion (fragmente din Torquema-
cronică, semnată de G. Munteanu. De asemenea, se da de Victor Hugo și din Romeo și Julieta de Sha-
inserează prezentări ale unor piese de Shakespeare
kespeare), Mihai Codreanu (Martira de Jean Riche-
(Hamlet, Romeo și Julieta), Schiller (Hoții), Molière,
pin) ș.a. În paginile publicației se recenzează „Viața
Sofocle (Oedip rege) ș.a. Teatrul constituie subiectul
românească”, „Flacăra”, „Rampa”, „Noua revistă ro-
a numeroase articole, precum Asupra dramaturgiei
mână”, „Luceafărul” ș.a. A.St.
moderne (C. Săteanu), Cortina (Tudor Arghezi), Ca-
ragiale (A. Steuerman-Rodion), Martira (G. Ibrăi- TEATRUL, publicație apărută la București, lunar,
leanu), Jocul d-rei Marioara Voiculescu (Gala Galac- între 1 iulie 1914 și mai 1915, cu subtitlul „Revistă
tion), Iașul și Caragiale (C. Alexandrescu), Arabescuri artistică, literară, sportivă”. Colectivul redacțional
pe fruntea lui „Ali-Baba” (N. Davidescu), Două de- nu este menționat. Gazetă eclectică, T. include arti-
buturi: Liciu și Penel (N. A. Bogdan). Figurează cu cole despre teatru, operă, operetă, pictură. Colabo-
versuri G. Topîrceanu (Sonet teatral, Vecina, În rează cu versuri Victor Eftimiu și George Ranetti.
Principalele rubrici sunt „Știri teatrale din străină- (Teatrul de vest). Rubricile constante sunt „Informa-
tate”, „Telefonul teatrelor din străinătate”, „Ultimele ții teatrale”, „Cronica dramatică”, „Ecouri”, „Medali-
premiere”. Se remarcă articolele semnate de Liviu on artistic” și „Artiștii noștri”. Sporadic sunt publi-
Rebreanu (Despre Eminescu, Scrisoare către un actor cate și versuri de Zaharia Bârsan, Dem. Psatta sau
trist), A.D. Xenopol (Pictura nouă), Ion C. Bacalbașa, Valeriu Mardare. Revista se remarcă mai ales prin
George Ranetti, Emil D. Fagure, C. Sp. Hasnaș, Petre comentariile consacrate literaturii dramatice și re-
Sturdza, Ion Peretz. Revista mai conține un fragment prezentațiilor scenice, însoțite de fragmente din
din piesa Ringala de Victor Eftimiu, diferite însem- operele câtorva autori importanți, români și străini,
nări despre actori și artiști, informații culturale, nu- precum I.L. Caragiale (O scrisoare pierdută), Liviu
meroase fotografii și ilustrații de bună calitate. Alți Rebreanu (Plicul), B.P. Hasdeu (Răzvan și Vidra),
colaboratori: M. Mărgăritescu, Mihail Gheorghiu, V. Victor Eftimiu (Thebaida), N. Kirițescu (Un erou),
Candiano, G. Diamandy, N. Pora. A.P. William Shakespeare (Poveste de iarnă), sau N.V.
Gogol (Căsătoria). Alexandru Hodoș încredințează
TEATRUL, publicație apărută la București în 1923
revistei articolele Comediile lui Caragiale și Litera-
(cinci numere), având subtitlul „Revistă de teatru
tura originală, în ultimul comentând reprezentația
și artă”. Director: Soare Z. Soare. T. își propune să
comediei în trei acte Manechinul sentimental a lui
fie „rezumatorul corect al întregii activități teatrale
Ion Minulescu, pentru a afirma efervescența teatru-
din orașele mari artistice”, „o enciclopedie comple-
lui românesc de după război „într-o epocă de vădită
tă a activității teatrale”, „o școală de justă și deplină
informație pentru lumea care vrea să învețe și în
special pentru actori, regizori și pictori”, „o legătu-
ră perpetuă între lumea artistică de la noi și cea din
străinătate” (Ce vrem și ce nu vrem). Se publică ar-
ticole referitoare la activitatea teatrală și muzicală
curentă sau de istorie a teatrului, semnate de Victor
Eftimiu, N. Davidescu, Ion Marin Sadoveanu, Eu-
gen Filotti, Dem. Theodorescu ș.a. André Cham-
breuil trimite, sub titlul Scrisori din Paris, însem-
nări despre viața artistică franceză, iar Karlheinz
Martin, Franz Theodor Csokor și R. Leonhard scriu
despre teatrul german. Sunt publicate, în excelente
condiții grafice, reproduceri în culori ale unor ma-
chete de decoruri și costume, fotografii ale unor
mari actori însoțind numeroasele evocări din pa-
ginile revistei. A.P.
TEATRUL, revistă apărută la Cluj, bilunar, din 29
septembrie 1925 până în 22 februarie 1927, cu sub-
titlul „Publicație de informare și critică dramatică”,
sub conducerea lui Alexandru Hodoș. Propunân-
du-și să prezinte realizările teatrului românesc, în
special ale celui din Transilvania și Banat după Ma-
rea Unire din 1918, T. pornește de la convingerea că
în acest răstimp el a înregistrat „minunate înfăptuiri
artistice”, care „s-au desfășurat aproape în taină”
(Rostul revistei „Teatrul”). Alături de popularizarea
unor texte dramatice importante, se pune accent pe
informații din actualitatea teatrală și se subliniază
importanța teatrului clujean, care „ar putea să ia
asupra lui sarcina de a purta răsunetul cuvântului
și al artei românești pe tot cuprinsul Ardealului”
scădere a literaturii dramatice străine”. Într-un alt TEATRUL, revistă care apare la București, lunar din
text același autor consideră că „teatrul constituie aprilie 1956 până în decembrie 1989, apoi bilunar
unul din cele mai sigure mijloace de propagandă din ianuarie 1990, când titlul devine „Teatrul azi”,
sufletească” (O idee fericită). T. mai include amintiri fiind editată de Ministerul Culturii și de Uniunea
ale lui St. O. Iosif despre I.L. Caragiale, un articol Scriitorilor, iar din 2000 de Fundația „Camil Pe-
despre adaptarea scenică a romanului Frații Kara- trescu” în parteneriat cu UNITER; din martie 1998
mazov de Dostoievski, intitulat Romanul în teatru, publicația poartă subtitlul „Revistă de cultură tea-
câteva însemnări ale lui Corneliu I. Codarcea despre trală”. Președinte al colegiului de redacție inițial:
Începuturile teatrului românesc în Ardeal, precum Camil Petrescu (1956–1957), redactori-șefi de-a
și medalioane artistice, texte comemorative, știri din lungul timpului: Horia Deleanu (1956–1958), Traian
domeniul teatral, necrologuri, programele specta- Șelmaru (1959–1969), Radu Popescu (1969–1987),
colelor jucate pe scena Teatrului Național din Cluj Ion Cristoiu (1987–1989), Dumitru Solomon (1990–
și ale premierelor bucureștene, o anchetă în rândul 1997), Florica Ichim (din 1998). Din colegiul redac-
scriitorilor francezi, ilustrații, publicitate și anun- țional au mai făcut parte Florin Tornea, Theodor
țuri. Alți colaboratori: Mircea Dem. Rădulescu, Adri- Mănescu, Marian Popescu (redactori-șefi adjuncți),
an Pascu. M.W. Simion Alterescu, Aurel Baranga, Margareta Bărbu-
ță, Radu Beligan, Mihail Davidoglu, Lucia Deme-
TEATRUL, revistă apărută la Chișinău, cu periodi- trius, Dan Nasta, George Vraca, Laurențiu Fulga,
citate neprecizată, în 1927–1928. Fără un comitet de Mihnea Gheorghiu, Horia Lovinescu, Matei Căli-
redacție nominalizat, fără un program și o orientare nescu, Paul Everac, Gheorghe Ionescu-Gion, Alecu
literară distincte, T. este o publicație a Teatrului Na- Popovici, Dinu Săraru, I.D. Sîrbu, Natalia Stancu,
țional din Chișinău, familiarizând publicul interesat Mira Iosif, Virgil Munteanu, Victor Parhon, Ilie
de spectacole teatrale cu piesele ce alcătuiesc reper- Rusu, Paul Tutungiu, Virgil Poiană, Paul Cornel Chi-
toriul teatrului din capitala Basarabiei. În fiecare tic, Cristina Dumitrescu, Alice Georgescu, Miruna
număr se expun succint subiectele pieselor jucate Ionescu, Cătălina Buzoianu, Horea Popescu, Victor
pe scena din Chișinău, se dau distribuția și detalii Rebengiuc, Ion Zamfirescu, Marina Constanti-
referitoare la montarea pieselor. De asemenea, se nescu, Constantin Paraschivescu, Ludmila Patlan-
face cronica evenimentelor teatrale din centrele cul- joglu, Doina Modola, Delia Voicu, Oana Borș, Viori-
turale ale țării: București, Cluj, Iași, Craiova, Cernă- ca-Rozalia Matei, Andreea Dumitru, Ioana Anghel,
uți, Timișoara, precum și din străinătate: Franța, Daria Dimiu, Irina Ionescu, Liana Ornea. În dorința
Germania, Austria. Partea literară are o pondere de a surprinde fenomenul teatral în toată comple-
mare în economia publicației. Sunt prezenți Corne- xitatea sa, T. își propune să contribuie la promova-
liu Moldovanu (schița Întâia feministă: Lysistrata), rea literaturii dramatice și a criticii teatrale, precum
R. Marent, autorul rubricii „Portrete”, în care îi pre- și la valorificarea tradițiilor teatrului românesc. În
zintă, din perspectiva tangențelor cu dramaturgia și articolul-program este afirmată intenția de a se pu-
arta teatrală, pe Gala Galaction, Ronetti-Roman, blica statornic „memorii, scrisori, documente arhi-
Nicolae Evreinoff, Henri Bernstein, Ion Marin Sado- vistice, studii și articole cu caracter istoric, destina-
veanu, precum și Cezar T. Stoika (poemul în proză te să aducă o contribuție modestă la însușirea moș-
Poezia murise). Mai publică Ecaterina Cerchez, Mi- tenirii noastre teatrale, ca și la cunoașterea și adân-
ron Grindea, Eugen Ionescu-Darzeu. Între autorii cirea celei universale, până astăzi prea puțin pusă
de poezii se numără Cincinat Pavelescu (cu versuri la îndemâna marelui public”. Rubricile mai impor-
scrise, în cea mai mare parte, în timpul șederii sale tante sunt „Discuții”, „Puncte de vedere”, „Margina-
la Chișinău), Donar Munteanu, Constantin Nani lii”, „Meridiane”, „Semnal”, „Cărți–reviste”, „Însem-
(Cernăuți), D. Iov (Soroca), C. Ignătescu-Jap. Un nu- nări”, „Cronica dramatică”, „Interferențe”, „Prin
măr conține un schimb de epigrame între Cincinat teatrul din țară”, „Caiete de spectacol”, „Cartea de
Pavelescu și Constantin Argetoianu. Notabil e și ar- teatru”, „Antiteze”, „Beția de cuvinte”, „Oglinzi pa-
ticolul Alexandru Davila și teatrul românesc, semnat ralele”, „Scena lumii”. Rubricatura este păstrată, în
de Ludovic Dauș, director al Teatrului Național din general, și după 1990, chiar dacă din anul 2000 apar
Chișinău. I.Dg. și titluri noi, precum „Mapamond teatral”, „Noi în
lume”, „Lumea la noi”, „Regizorii glăsuiesc”, „Resti- Igiroșianu, Leonida Teodorescu, Georgeta Horodin-
tuiri”, „Eseuri”, „Spectacole–lectură”, „Radio”, „Ba- că, Romulus Vulpescu, Romul Munteanu ș.a. Sunt
let” ș.a. Un merit al revistei este acela de a privi consemnate debuturile semnificative, premiile
teatrul în conexiune cu celelalte genuri literare și Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie, se organi-
cu celelalte arte, fiind promovate originalitatea și zează dezbateri, colocvii, anchete consacrate lite-
diversitatea în creația propriu-zisă. Se publică spo- raturii dramatice și criticii de teatru. Începând din
radic povestiri, schițe și fragmente de jurnal, sem- anul 1957, se inițiază un Mic dicționar teatral, iar
nate de Valentin Silvestru, Nicolae Ţic, Mihai Po- între 1983 și 1989 un dicționar al dramaturgilor ro-
pescu ș.a., precumpănitoare rămânând însă litera- mâni contemporani. În primul an de existență a
tura dramatică, ilustrată de autori contemporani: revistei Camil Petrescu dedică o serie de articole
Horia Lovinescu, Marin Sorescu (Matca, Răceala), unor concepte aplicate dramaturgiei (Despre unele
Paul Everac, Aurel Baranga, Titus Popovici, Mihail probleme, Obiectivitate – obiectivism, Naturalism
Davidoglu, Lucia Demetrius, Teodor Mazilu, Eugen în teatru), ulterior fiind publicate, postum, însem-
Barbu, Laurențiu Fulga, Radu Cosașu, Tudor nări ale scriitorului la piesa Jocul ielelor și textul
Mușatescu, Gellu Naum, Dumitru Radu Popescu, intitulat Analiza structurală a spectacolului. Mai
Ion D. Sîrbu, Miron Radu Paraschivescu, Alexandru sunt de menționat un articol inedit aparținând lui
Sever, Dan Tărchilă, Romulus Guga, Petre Sălcu- Mihail Sebastian și corespondență inedită de Victor
deanu, Platon Pardău, Ecaterina Oproiu, Radu Bo- Ion Popa, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu și Victor
ureanu, Iosif Naghiu ș.a. Sunt incluse, de asemenea, Eftimiu, în cadrul rubricii „Memoria documente-
piese ale lui Lucian Blaga (Anton Pann), Tudor Ar- lor”. Colaborează cu eseuri și publicistică Tudor
ghezi (Seringa), Marin Preda (Tinerețea lui Moro- Arghezi (o serie de articole sub genericul Bilete de
mete), Camil Petrescu (piesa neterminată intitulată papagal, în 1956), Cezar Petrescu (1907), Victor
Aici se repară ieftin roata norocului, 8/1960). În
cadrul rubricilor „Cărți–reviste”, „Cartea de teatru”
sau „Cronica literaturii dramatice” sunt publicate
recenzii, articole și studii consacrate dramaturgiei
românești și universale, profiluri ale unor reprezen-
tanți ai genului din literatura clasică, modernă și
contemporană, evocări, articole comemorative etc.
Între colaboratori figurează în acest sector al revis-
tei Șerban Cioculescu, B. Elvin, Horia Bratu, Eugen
Luca, S. Damian, Dumitru Micu, Traian Șelmaru,
Georgeta Horodincă, Vicu Mîndra, Nicolae Balotă,
Nicolae Manolescu, Ovid S. Crohmălniceanu, Geor-
ge Gană, Matei Călinescu, Valentin Silvestru, Mircea
Iorgulescu, Mihai Ungheanu, Fănuș Băileșteanu,
Laurențiu Ulici, I. Negoițescu, Mircea Ghițulescu,
Dan C. Mihăilescu, Natalia Stancu, Ionuț Niculescu,
Constantin Paraschivescu, Ion Cazaban, Nicolae
Prelipceanu, Mircea Morariu ș.a. T. urmărește rea-
ducerea în prim-plan a dramaturgiei clasice și in-
terbelice, comentată în studii și articole dedicate
lui V. Alecsandri, B.P. Hasdeu, M. Eminescu, I.L.
Caragiale, Hortensiei Papadat-Bengescu ș.a., pre-
cum și apropierea de literatura universală, prin
texte critice de Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu,
Vera Călin, Petru Comarnescu, Ovidiu Drimba,
Radu Lupan, Florin Tornea, Tatiana Nicolescu, Flo-
rian Potra, Ion Ianoși, Alexandru Balaci, I.
Eftimiu, H. Zalis, Al. Kirițescu, Zaharia Stancu, Mi- exclusivitate, 2/1965), Miguel Angel Asturias
hai Ralea, Mircea Alexandrescu ș.a., iar după 1969, (11/1969), Horia Lovinescu, Eugen Barbu, Emil Bo-
când conținutul se îmbogățește simțitor, Nicolae tta, Ion Băieșu, D.R. Popescu, Teodor Mazilu, Iosif
Manolescu, Ion D. Sîrbu, Virgil Munteanu, Alexan- Naghiu, Al. Piru, Mircea Șeptilici (mărturii inedite
dru Sever, Ștefan Iureș, Mihai Nadin, Ion Cocora, despre piesa Steaua fără nume de Mihail Sebastian,
Marin Sorescu, N. Tertulian, Henri Wald, Victor Er- 11/1982) ș.a., dialogurile fiind realizate de Dana
nest Mașek, Dumitru Radu Popescu, N. Steinhardt, Crivăț, Radu Popescu, Paul Tutungiu ș.a. După 1989
Dinu Săraru. Din decembrie 1987 sunt prezenți sunt intervievați Andrei Cornea, Fănuș Neagu, Ana
George Stanca, Ioan Buduca, Doina Uricariu, Mir- Blandiana, Alexandru Paleologu, Ștefan Aug. Doi-
cea Dinescu, Mircea Horia Simionescu, Alex. Ștefă- naș, reporter fiind Adina Bartoș. După 2000 inci-
nescu, Andrei Pleșu, Ștefan Cazimir, Dan Grigo- dența interviurilor sporește considerabil. Constan-
rescu, din 1990 Dumitru Solomon, Valeriu Moises- tin Paraschiv discută cu actorul clujean Senkálszky
cu, Alice Georgescu, Marian Popescu, George Banu, Endre („O gură de aer proaspăt”), Irina Ionescu di-
Adriana Bittel, Doina Modola, Ileana Berlogea, alogheză cu Alexandru Darie („Simțeai publicul – ca
Doina Papp, Mircea Ghițulescu ș.a. Începând din pe un animal sălbatic, ca un cal nărăvaș”), iar la
anul 2000 revista găzduiește numeroase abordări rubrica „Restituiri” Andreea Dumitru îl chestionea-
despre contextele actuale ale teatrului românesc. ză pe Jean Claude Carrière sau îi are ca interlocutori
Sunt articole care vizează interesul pentru specta- pe Dan C. Mihăilescu („Am fost bolnav de teatru”)
colul teatral, raportul cu postmodernitatea sau an- și pe Mihai Măniuțiu („Nu sunt încă vindecat de
gajamentul politic al scenei. Doina Modola scrie coșmaruri”). Interviuri semnează și Crenguța Ma-
articolul despre Teatrul românesc la răspântie (1– nea (Carlos J. Pessoa: „Să trăiești și să lucrezi în Por-
2/2001), Ileana Berlogea semnează, în același nu- tugalia, în România sau altundeva înseamnă avan-
măr, comentariul Condiția comediei azi, încercând tajul unei libertăți diferite”), Mircea Morariu (Cu Ion
„să descopere locul și sensul comediei astăzi, dacă Caramitru despre anii studenției), Călin Ciobotari
ea mai există, dacă publicul o mai dorește și, mai (Matei Vișniec: „Limba franceză m-a învățat să con-
ales, dacă interpreții noștri sunt la fel de buni atunci struiesc mai bine în teatru”). De asemenea, se ex-
când aduc zâmbetul cum erau înaintașii lor”. Des- tinde spațiul acordat prezentării unor regizori sau
pre implicațiile etice sau sociale ale teatrului con- teatrologi din diaspora (Andrei Șerban, George
temporan scriu Adrian Mihalache (Teatru politic: Banu ș.a.). Tot în anii aceștia sunt reluate texte din
de la fondul contestatar la forma revoluționară), perioada interbelică ale lui Eugen Ionescu (Despre
Doina Papp (Criticii de direcție și democrațiile din melodramă, Contra teatrului) și sunt comentate
Est) sau Anca Hațieganu (Ideea de „teatru național” amplu festivalurile internaționale de teatru și spec-
în secolul XXI). Nu lipsesc abordările care vizează tacolele de peste hotare la care participă și artiști
cultura teatrală și figurile emblematice ale genului: din țară. Cu prilejul manifestării internaționale
Ion Cazaban (Ciulei, constructorul), George Banu Meyerhold. Regia de teatru în secolul nostru, perso-
(Brâncuși și Grotowski, doi mari „antimoderni”), nalitatea controversatului regizor rus este adusă în
Andrei Strihan (Stadiul actual al teatrului israeli- actualitate de Béatrice Picon-Vallin (Pentru a trece
an), Ana Maria Narti scrie despre personalitatea pragul celui de-al XXI-lea secol) și de David Esrig
Ellenei Stewart și rolul acesteia în afirmarea regizo- (Meyerhold sau Mitologia modernă a creativității).
rului Andrei Șerban. Un punct forte al revistei este De atenție se bucură și festivalurile teatrale interne,
cronica dramatică, susținută de Florian Potra, Ște- consemnate prompt în cronici: Festivalul Național
fan Aug. Doinaș, Ion D. Sîrbu, Alecu Popovici, I. de Teatru, Gala Teatrelor Naționale, Festivalul de
Negoițescu, Mihai Crișan, Angela Ioan, Mira Iosif, Teatru Neprofesionist de la Lugoj, Festivalul Teatral
Ana Maria Narti, Ileana Popovici, C. Paraschivescu, AMIFRAN (1–2/2001) sau Festivalul Internațional
Paul Tutungiu, Victor Parhon, Alice Georgescu, Ma- de Teatru de la Sibiu. Revista acordă uneori spațiu
rina Constantinescu ș.a. Consistente sunt și inter- unor relatări referitoare la fenomenul teatral din
viurile, îndeosebi cu actori și regizori, dar și cu scri- Republica Moldova și din Cernăuți, prin contribu-
itori: Eugen Ionescu (10/1969), Marin Preda țiile Claudiei Dimiu. Cât privește traducerile, se
(5/1970), Arthur Miller (interviu acordat în disting un fragment din Faust de Goethe în
tălmăcirea lui Ștefan Aug. Doinaș, un articol al lui teatru, reportaje, anunțuri, știri din actualitatea
Eugen Ionescu, intitulat Monologuri și regie de vise, teatrală din țară și de peste hotare, indici biblio-
transpus de Mariana Ioan, câteva poeme și o piesă grafici, ilustrații, poșta redacției. Alți colaboratori:
de Bertolt Brecht în versiunea lui Florin Tornea; în Ion Istrati, Dan Tărchilă, Dan Deșliu, Al. Voitin, Ser-
2006, anul dedicat dramaturgului german, revista giu Fărcășan, Nina Cassian, D.I. Suchianu, Sergiu
publică, în traducere, mai multe articole: George Massler, Radu Stan, V. Cristian, Maria Marin, Mihai
Banu, Bertolt Brecht. Poemele exilului, Giorgio Popescu, Traian T. Coșovei, Ion Vlad, Radu G. Ţepo-
Strehler, Întâlnire cu Bertolt Brecht, Brigitte Patzold, su, Irina Coroiu, Valeriu Cristea, Bedros Horasan-
Bertolt Brecht și-ai săi detractori, Hans Winge, gian, Ștefan Oprea, Florin Faifer, Horia Gârbea,
Brecht, în particular. T. mai include în sumar por- Aurel Dragoș Munteanu, Sebastian-Vlad Popa,
trete (Cristina Modreanu, Portret de tânăr drama- Bogdan Ulmu. M.W., D.B, L.B.
turg – Horia Gârbea), evocări (Profira Sadoveanu, TEATRUL DE MÂINE, revistă apărută bilunar, la
Mihail Sadoveanu și teatrul), articole-necrolog Iași între 15 martie și 1 noiembrie 1918, apoi la Bu-
(Camil Petrescu ș.a), anchete și numere aniversare curești între 1 ianuarie 1919 și 15 ianuarie 1920.
sau comemorative. Astfel, la un deceniu de la dis- Administrator: Petre Ionescu, director: Const. Rîu-
pariția lui Eugen Ionescu, sub titlul Eugen Ionescu leț. Articolul-program are în vedere „teatrul de mâi-
– o nouă traducere, este reprodus un dialog între ne”, în întâmpinarea căruia se propune crearea unei
Marina Constantinescu și traducătorii Vlad Zografi atmosfere favorabile și a promovării unui reperto-
și Vlad Russo, difuzat în cadrul emisiunii TVR Noc- riu original, ceea ce ar însemna selectarea unor
turne, iar în 2002 Doina Papp propune Momente piese „noi”, ca Baia domniței de Const. Rîuleț, In-
regizorale în context politic în interpretarea lui Ca- spectorul broaștelor de Victor Eftimiu, Patima roșie
ragiale. Se marchează de asemenea un secol de la de Mihail Sorbul și Morții cântă de Al. Davila, cât și
nașterea lui Tudor Mușatescu, aniversarea lui Peter publicarea unor texte de teorie sau critică, plasate
Brook, centenarul nașterii lui Samuel Beckett, 150 la rubricile „Știri și polemici”, „Adevăruri crude”,
de ani de la nașterea lui Cehov, Anul Henrik Ibsen „Expoziții” etc. În sumar mai intră versuri de Al.
(2006), Anul Jerzy Grotowski (2009) ș.a. Radu Beli- Iacobescu, I.C. Aslan, Al. T. Stamatiad, Al. Davila,
gan este omagiat la împlinirea vârstei de 90 de ani, Eugen Constantinescu, Al. Gherghel, Ana Holda
Grigore Vasiliu Birlic la 105 ani de la naștere, iar (Ana Marcu), Al. N. Nanu, Pompiliu Constantinescu
Mircea Diaconu la aniversarea a șase decenii de (Serenada), Mihail Cruceanu, E. Marghita, Mioara
existență și patru de teatru. Notabile sunt materia- Cinsky, Claudia Millian, Corneliu Moldovanu, San-
lele documentare pe care revista le publică în dodu Teleajen, Christea N. Dimitrescu (Cridim), Ada
sarele aniversare. În numerele 5–7/2007, dedicate Umbră, poeme în proză de Const. Rîuleț și, bineîn-
lui Camil Petrescu, sunt reproduse două scrisori țeles, mult teatru sau comentarii despre teatru. Al.
trimise de dramaturg lui Basil Munteanu și lui Ghe- Bran și Ion Minulescu emit considerații despre „tea-
orghe Storin, după cum, sub genericul Anul Cara- trul de mâine”, sunt analizate piesele Răzbunarea
giale, Ion Cazaban prezintă în numerele 1–2/2012 și Patima roșie de Mihail Sorbul, e comentată dra-
„o selecție de fișe de creație ale actorilor care au maturgia lui Henrik Ibsen (Const. Rîuleț), Maurice
dat viață scenică personajelor lui Caragiale” (Dic- Maeterlinck (Al. T. Stamatiad), G.B. Shaw. Sunt in-
ționar critic, 1879–1918). Semnificativă, în acest cluse și însemnări despre Marioara Ventura, Al. Da-
sens, e și reproducerea la rubrica „Restituiri”, asi- vila, G. Ciprian ș.a., se publică un interviu cu Geor-
gurată tot de Ion Cazaban, a „piesei-joc” Doi canari ge Enescu, e discutată relația oamenilor politici cu
fără mamă, ai cărei autori ar putea fi suprarealiștii literatura ș.a.m.d. Const. Rîuleț dă, în foileton, ro-
Paul Păun, Virgil Teodorescu și Dolfi Trost (11– manul Capșa în refugiu, G. Botez scrie cronica ri-
12/2004). Revista mai publică cugetări, epigrame, mată Poliția în versuri, tot Const. Rîuleț fiind auto-
găzduiește cronica plastică (Paul Cornel Chitic, Ion rul unei poezii închinate lui Octavian Goga (Oaspe-
Parhon, Ion Cazaban ș.a.), cea muzicală (Luminița ților noștri). Deși a avut o existență scurtă, revista a
Vartolomei), cronica teatrului radiofonic (Cristina contribuit la stimularea interesului scriitorilor pen-
Dumitrescu), a televiziunii, a baletului, a scenogra- tru teatru, la promovarea unui repertoriu dramatic
fiei, documente de arhivă, o revistă a revistelor de original. M.Pp.
TEATRUL NAȚIONAL. Spectacolele de teatru în cu care se și inaugura teatrul românesc din orașul
limba română datează de la începutul secolului al de pe Târnave. În octombrie 1833, în urma stăruin-
XIX-lea. Până atunci reprezentațiile teatrale puneau țelor lui Heliade‑Rădulescu și ale lui Ion Câmpi-
în scenă piese folclorice, cu deosebire Irozii și Vi- neanu, cărora li se alătură Constantin Aristia, lua
cleimul, jocul păpușarilor ș.a. Premergătorii scenei ființă la București Societatea Filarmonică, în pro-
naționale au fost însă diletanții din Transilvania, gramul căreia figura înființarea unei școli de litera-
Moldova și Țara Românească. Cea dintâi reprezen- tură, declamație și muzică vocală, proiect înfăptuit,
tație atestată documentar aparține trupei elevilor școala deschizându‑se în ianuarie 1834. În august
din Blaj – „comedia ambulatoria alumnorum” – la elevii ei susțineau prima reprezentație, cu piesa
1775, tot la Blaj fiind jucat și cel mai vechi text dra- Mahomet sau Fanatismul de Voltaire în traducerea
matic românesc păstrat, Occisio Gregorii in Molda- lui Heliade‑Rădulescu. De altfel, membrii Societății
via Vodae tragedice expressa, compusă în 1778–1780 Filarmonice vor traduce masiv din dramaturgia eu-
și care mai cuprinde scene disparate scrise în latină ropeană (Molière, Voltaire, Schiller, Carlo Goldoni,
și maghiară, precum și o predică în țigănește. La 27 Lesage, August von Kotzebue ș.a.). Depășind prima
decembrie 1816, la Iași, a avut loc cel dintâi spec- etapă din istoria teatrului românesc, dominată de
tacol în limba română: Mirtil și Hloe, o prelucrare interpretările entuziaste ale unor diletanți, se trecea
făcută de Gheorghe Asachi după Jean-Pierre Claris la formarea unor artiști profesioniști; Frosa Vlasto
de Florian, care la rându-i o prelucrase după Sa- (căsătorită Popescu), Ion Curie, Nicu Andronescu,
lomon Gessner. În această întreprindere de pionie- Ioan Lăscărescu, Șt. Mihăileanu, Costache Caragi-
rat Asachi a fost susținut de mitropolitul Veniamin ali, Ralița Mihalache au fost primii absolvenți ai
Costachi, de boierul Alecu Beldiman, el însuși tra- școlii. Acestora li s-au alăturat elevii Conservatoru-
ducător al unor piese de teatru, și de hatmanul Con- lui Filarmonic-Dramatic din Iași, înființat de Gh.
stantin Ghica, în casa căruia a avut loc reprezentația Asachi, Șt. Catargiu și Vasile Alecsandri (tatăl poe-
pusă în scenă de Asachi. Actorii, copii ai boierilor tului) în noiembrie 1836. Spectacolele, inaugurate
Sturdza și Ghica, îmbrăcați în costume populare, în anul următor, aveau în repertoriu piese traduse
rosteau pentru prima oară pe o scenă o piesă în și mai ales prelucrate, dar și încercări originale,
limba română. Peste numai doi ani, în 1818, elevii unde s-a evidențiat mai cu seamă Matei Millo, ple-
Colegiului „Sf. Sava” din București, atent îndrumați cat ulterior la studii la Paris. Chiar dacă cele două
de Gheorghe Lazăr, dascălul lor, jucau în limba ro- școli au avut o existență efemeră, ele au fost în mă-
mână Avarul lui Molière, pentru ca peste un an să sură să stimuleze exersarea limbii române atât pen-
reprezinte, la Cișmeaua Roșie, tot în românește, tru alcătuirea repertoriului, cât și pentru formarea
Hecuba de Euripide în traducerea lui A. Nănescu, publicului, să modeleze talentele unor tineri actori
avându-l ca interpret principal pe Ion Heliade-Ră- care se vor distinge în perioada următoare în roluri
dulescu. Spectacolul a fost precedat de Prolog de dintre cele mai diverse din literatura dramatică ro-
deschiderea teatrului întâiași dată la București scris mânească și străină. Pe scenele din București și Iași,
de Iancu Văcărescu, ce poate fi considerat program iar apoi pe cele din Craiova și Botoșani se urmărea
al viitorului T.N.: „V-am dat teatru, vi-l păziți,/ Ca îndeosebi reprezentarea pieselor semnate de Gh.
un lăcaș de muze/ Cu el curând veți fi vestiți,/ Prin Asachi, Teodor Codrescu, Costache Facca, Alecu
vești departe duse// În el năravuri îndreptați,/ Dați Russo, N. Istrati, Alexandru Pelimon, C.Z. Halepliu,
ascuțiri la minte/ Podoabe limbii voastre dați/ Cu Costache Negruzzi, dar mai cu seamă punerea în
românești cuvinte”. Iancu Văcărescu a fost, de altfel, scenă a celor de Vasile Alecsandri, de la Iorgu de la
și cel dintâi efor (director) al teatrului, după înde- Sadagura, Piatra din casă, seria Chirițelor sau cân-
părtarea sa reprezentațiile întrerupându-se. De- ticelele comice până la dramele târzii Fântâna
abia în 1827 Dinicu Golescu înscria în programul Blanduziei, Despot Vodă și Ovidiu. Piesele lui
Societății Literare întemeierea unui teatru româ- Alecsandri au fost o prezență constantă în reperto-
nesc. Ideea a fost pusă în practică de elevii școlii din riul teatrelor din toate provinciile românești, bucu-
Golești, care reprezentau traduceri din dramaturgia rându-se de interpretări memorabile, datorate lui
străină, așa cum făceau și cei din Blaj, care în 1826 Nicolae Luchian, Costache Caragiali și Iorgu Cara-
jucau o eglogă într-un act scrisă de Timotei Cipariu, giali, Fany Tardini, frații Vlădicescu și, înaintea
românesc se desfășoară în 1920, iar la Cernăuți în
1922. Mult mai târziu, în 1949, se inaugurează T.N.
din Sibiu, iar în 1978 se înființează T.N. din Târgu
Mureș. Acestora li se adaugă ceea ce a fost conside-
rat T.N. radiofonic, fondat în 1928. Istoria T.N. se
identifică în primul rând cu istoria literaturii dra-
matice românești, mereu îmbogățită și diversificată
sub raportul genurilor și al tematicii. De la încercă-
rile timide ale lui Gheorghe Asachi, pe scenele ro-
mânești s-au reprezentat în secolul al XIX‑lea și la
începutul celui următor piese de V. Alecsandri, B.P.
Hasdeu, Al. Davila, I. L. Caragiale, Barbu Delavran-
cea ș.a., mai târziu altele, datorate lui Mihail Sorbul,
Camil Petrescu, Lucian Blaga, N. Iorga, G. Ciprian,
George Mihail Zamfirescu, Mihail Sebastian, Victor
Ion Popa ș.a., iar în perioada postbelică s‑au jucat
piese aparținând lui Aurel Baranga, Alexandru Mi-
rodan, Paul Everac, Eugen Ionescu, Horia Lovi-
nescu, Marin Sorescu, Teodor Mazilu, Dumitru
Radu Popescu ș.a., pentru ca după 1989 să intre în
circulație texte și nume noi, precum Matei Vișniec
ș.a. Pe de altă parte, de-a lungul anilor, o întreagă
pleiadă de actori au dat viață personajelor imagi-
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași nate de dramaturgii români, memorabile rămâ-
nând, de pildă, creațiile lui Matei Millo, Costache
tuturor, Matei Millo și Mihail Pascaly. Eforturile de
Caragiali, Miluță Gheorghiu, cu deosebire în traves-
a edifica un teatru de prestigiu au fost încununate
ti, sau interpretările date de Draga Olteanu în cân-
în 1840 la Iași, când prima scenă are ca directori pe
ticelele comice și în seria Chirițelor lui Alecsandri,
V. Alecsandri, P. M. Câmpeanu, M. Kogălniceanu și
apoi prestațiile lui Constantin I. Nottara, ale Aristi-
C. Negruzzi, din 1846 funcționând Teatrul cel Mare
zzei Romanescu și ale Mariei Filotti, ale Agathei
de la Copou, apoi în 1850 la Craiova; în 1875 A. I. Bârsescu și ale lui Anny Braesky. Alți mari actori
Odobescu, în calitate de director al teatrului din s‑au perindat în spectacolele T.N.: George Vraca,
București, a pus pe frontispiciul clădirii numele George Calboreanu, Alexandru Giugaru, Ion Brezi-
Teatrul Național, nume ce va fi consemnat și în Le- anu, Ion Finteșteanu, George Timică, Grigore Vasi-
gea pentru organizarea și administrarea teatrelor liu Birlic, Costache Antoniu, Marcel Anghelescu,
din România, datorată lui Ion Ghica, aflat în 1877 Radu Beligan, Ion Talianu, Emil Botta, Nicolae Băl-
în fruntea Direcției Generale a Teatrelor. În 1852 țățeanu, Elvira Godeanu, G. Ionescu-Gion, Carmen
fusese deschis și la București Teatrul cel Mare. În Stănescu, Constantin Rauțchi, George Motoi, Ghe-
ultimele decenii ale secolului se intra într-o nouă orghe Dinică, George Constantin, Dem Rădulescu,
etapă, în care repertoriul abordat, cu deosebire cel Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Teofil Vâlcu, Adri-
românesc, arta interpreților, regizorilor și sceno- an Pintea, Ștefan Iordache, Tamara Buciuceanu, Ion
grafilor, critica dramatică urmăreau să facă din T.N. Caramitru, Maia Morgenstern ș.a., într‑o galerie
„una din școlile de mare patriotism, de estetică și impresionantă de interpretări. Repertoriul T.N. a
de civilizare”, după cum definea C.A. Rosetti insti- înscris și numeroase piese aparținând dramaturgiei
tuția. Prima reprezentație în limba română în clă- universale, în care s-au distins, în timp, actorii Con-
direa T.N. din Cluj va avea loc în 1919 și în același stantin I. Nottara, Grigore Manolescu, George Vra-
an la Timișoara, după ce decenii la rând T.N. din ca, George Calboreanu, Gheorghe Cozorici, Ion
București și cel din Iași făcuseră turnee în Transil- Caramitru în rolul lui Hamlet și Aristizza Roma-
vania și Banat; la Chișinău cel dintâi spectacol nescu în cel al Ofeliei din Hamlet de Shakespeare,
precum Paul Gusty, Soare Z. Soare, Ion Sava, Aurel
Ion Maican, Moni Ghelerter, Sică Alexandrescu, Ion
Șahighian, Alexandru Finți, Horea Popescu, Mihai
Berechet, Ion Cojar, Sanda Manu, Radu Penciu-
lescu, Vlad Mugur, Grigore Gonța, Liviu Ciulei, An-
drei Șerban, Sorana Coroamă Stanca, György Harag,
Dinu Cernescu, Lucian Pintilie, Mihai Mănuțiu,
Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu ș.a. Încă de la
început T.N. a beneficiat de îndrumarea unor repu-
tați oameni de cultură. În calitatea de directori ai
acestei instituții din București, Iași, Craiova, Cluj,
Timișoara, Chișinău, Cernăuți, ei au stabilit un pro-
gram repertorial menit să contribuie la încurajarea
scrierilor românești, la apropierea publicului de
dramaturgia universală, la promovarea talentelor
actoricești și regizorale, la schimburile de actori și
regizori între centrele culturale din țară și de peste
hotare, toate menite a atrage către teatru un public
din ce în ce mai numeros. T.N., din București și din
țară, s-a bucurat de îndrumarea unor directori pre-
cum Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Cos-
tache Negruzzi, Costache Caragiali, Matei Millo,
C.A. Rosetti, Costache Demetriade, Mihail Pascaly,
A. I. Odobescu, Constantin Cornescu, I. L. Caragi-
ale, Petre Grădișteanu, Emil Gârleanu, Constantin
Rădulescu-Motru, Victor Eftimiu, G.Topîrceanu,
Vasile Alecsandri Ion Minulescu, Dragoș Protopopescu, Victor Ion
Radu Beligan și George Popovici în Cyrano de Ber- Popa, Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Camil
gerac de Edmond Rostand, George Vraca în Din jale Petrescu, Victor Papilian, iar după al Doilea Război
se întruchipează Electra de Eugene O’Neill, George Mondial Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Radu Beli-
Storin și Nicolae Bălțățeanu în Azilul de noapte de gan, Dinu Săraru, Ilie Grămadă, Traian Ghițescu,
Maxim Gorki, Mihai Popescu în Egmont de Goethe, Teofil Vâlcu, Victor Ioan Frunză, Dorel Vișan, Ion
Aura Buzescu în Trei surori de Cehov, Dina Cocea Caramitru ș.a. Personalitatea fiecăruia dintre ei și-a
în Maria Stuart de Friedrich Schiller, Ion Manolescu pus amprenta asupra instituției teatrale în fruntea
în Don Carlos tot de Schiller, Agatha Bârsescu în căreia s-au aflat, o prioritate fiind menținerea ca-
Antigona de Sofocle, Alexandru Giugaru în Revizo- racterului național al fenomenului teatral cu tot ce
rul de N.V. Gogol, Margareta Baciu în Mutter Cou- comportă acesta. Pe de altă parte, numele unei per-
rage de Bertold Brecht, Constantin Ramadan și sonalități înnobilează frontispiciul fiecărui T.N.:
Ștefan Dăncinescu în Vicleniile lui Scapin de Mo- Vasile Alecsandri la Iași, I. L. Caragiale la București,
lière, Radu Beligan în Richard al III-lea de Sha- Mihai Eminescu la Timișoara și Chișinău, Lucian
kespeare și în Romulus cel Mare de Friedrich Düren- Blaga la Cluj, Radu Stanca la Sibiu. Complementar,
matt, Florin Piersic în Oameni și șoareci de John o preocupare deosebită s-a acordat integrării în
Steinbeck și în Zbor deasupra unui cuib de cuci de mișcarea artistică internațională nu numai prin se-
Dale Wasserman, Ovidiu Iuliu Moldovan în Caligula lecția repertorială. Turneele întreprinse de-a lungul
de Albert Camus, Carmen Stănescu și Mihai Fotino anilor au fost în măsură să facă arta teatrală româ-
în Comedie de modă veche de Aleksei Arbuzov ș.a. nească cunoscută în țări cu tradiție în domeniu.
La succesul spectacolelor au contribuit, prin talen- Drumul a fost deschis de două turnee memorabile:
tul și imaginația lor, regizori care au activat la toate cu Revizorul de Gogol la Moscova (1956) în regia lui
teatrele naționale din țară, nu numai din București, Sică Alexandrescu, cu Radu Beligan, Grigore Vasiliu
Birlic, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu în ajungându-se, în cronicile semnate de M. Eminescu
distribuție, cu piesa Bădăranii de Carlo Goldoni la sau de I.L. Caragiale, de pildă, la constituirea unui
Veneția (1957), prezentată de Silvia Dumitrescu-Ti- adevărat sistem de criterii și judecăți, la teoretizarea
mică, Tantzi Cocea, Alexandru Giugaru, George relației dintre actor și rol, dintre creație și imitație.
Calboreanu, Radu Beligan, Grigore Vasiliu Birlic în În secolul al XX‑lea cronica dramatică, comentari-
rolurile principale, pentru a continua apoi cu cele ile, studiile referitoare la teatrul românesc, cu ac-
mai de seamă producții din dramaturgia româneas- centele puse în mod privilegiat pe activitatea pri-
că și universală. În deceniile din urmă a devenit din mei scene, au atins un grad înalt de profesionalism,
ce în ce mai frecventă participarea actorilor și regi- fiind ilustrate nu numai de scriitori (N.D. Cocea,
zorilor primelor scene din România la festivaluri Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu ș.a.), ci și de critici
internaționale de prestigiu, având loc, de aseme- sau istorici dedicați câteodată exclusiv domeniului
nea, numeroase spectacole în cadrul unor turnee (Ioan Massoff, Virgil Brădățeanu, V. Mîndra, Ion Co-
peste hotare. Spectacolele T.N. au fost vizionate cora, Marian Popescu, Mircea Ghițulescu, Ionuț
sistematic și analizate de critica de specialitate, a Niculescu, Florin Faifer, Doina Modola, Marina
cărei abordare s-a modificat în funcție de fiecare Constantinescu, Cristina Modreanu ș.a.). Aceștia
etapă. De la elogiile și încurajările începutului, ur- din urmă continuă o linie de istorici ai teatrului re-
mărind stimularea activității teatrale autohtone, s-a prezentată de D.C. Ollănescu-Ascanio, T.T. Burada,
trecut treptat la perspectiva critică asupra reperto- Ion Anestin ș.a. Textele au apărut de‑a lungul tim-
riului ales și a modului de interpretare, pului în reviste precum „Gazeta Teatrului Național”
Teatrul Național din București, clădirea veche

T.N., fie cel de la București, fie din alte orașe, fiind
emblematic pentru istoria propriu-zisă a instituți-
ei. Cu sprijinul unor cărturari și boieri luminați,
primele spectacole de teatru s-au jucat în casele
acestora, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, la
Iași, unde primul spectacol în limba română s-a
jucat în 1816 în casa hatmanului Constantin Ghica.
La București, în 1817, datorită pasiunii pentru tea-
tru a domniței Ralu, fiica domnitorului Ioan Cara-
gea, s-a amenajat în mijlocul pieței Cișmeaua Roșie
de pe Podul Mogoșoaiei, în mahalaua numită ini-
țial Popa Dârvaș, iar mai târziu Biserica Albă, un
teatru pe scena căruia trupe străine au reprezentat
piese și opere din repertoriul universal. Tot aici
aveau să joace în 1818 și elevii de la „Sf. Sava”, de
data aceasta coordonați artistic, de Constantin
Aristia. Odată cu îndepărtarea lui Caragea, în 1819
teatrul de la Cișmeaua Roșie își încetează activita-
tea. De‑abia în urma străduințelor depuse de
membrii Societății Filarmonice s-a ridicat în Bu-
curești, cu fonduri pe care aceștia reușiseră să le
adune și pe un teren cumpărat de la boierul Meri-
șescu, o clădire destinată reprezentațiilor teatrale:
Teatrul Momolo, folosit până în 1852, când a fost
inaugurată clădirea Teatrului Mare. Planurile tea-
trului au fost întocmite de arhitecții Xavier Villa-
crosse, Giovanni Balsano și Iacob Melik, dar con-
struirea lui a fost încredințată arhitectului vienez
Anton Hefft, asistat de Karl Hartl, arhitectul orașu-
lui Ploiești, și de Iacob Melik. Edificiul reproducea
la scară mai mică arhitectura Teatrului Scala din
Milano, interiorul fiind bogat decorat, iar acustica
I.L. Caragiale sălii cunoscută ca una dintre cele mai bune din
Europa. Inaugurarea Teatrului cel Mare, aflat sub
(1835–1836), „Teatrul” (Iași, 1864), „Teatru, muzică,
conducerea lui Costache Caragiali, a avut loc la
modă” (1897–1898), „Teatru, muzică” (1907–1908),
sfârșitul anului 1852 cu vodevilul Zoe sau Amantul
„Rampa” (1911–1948), „Teatrul” (Iași, 1912–1913),
împrumutat. Peste câteva decenii, în 1894, clădirea
„Teatrul” (1914–1915), „Teatru” (Iași, 1917–1918, T.N. a fost extinsă cu câteva corpuri anexă, constru-
1937–1938), „Teatrul de mâine” (Iași, 1918–1920), ite după planurile arhitectului Ion N. Socolescu. La
„Teatrul” (1923), „Teatrul” (Cluj, 1925–1927), „Tea- 26 august 1944 edificiul a fost distrus de bombar-
trul” (1927–1928), „Teatrul Național” (1941–1943, damentele germane, trupa continuându-și activi-
1944–1946), „Teatrul”, ulterior „Teatrul azi” (1956– tatea în diferite săli din Capitală, cu deosebire la
1989, 1990 ș.u.) ș.a., majoritatea editate la Bucu- Studio și Comedia. În decembrie 1973 a avut loc
rești, dar și în presa culturală cu un profil mai amplu inaugurarea noii clădiri a T.N. Proiectului inițial,
ori chiar în cotidiene, în ideea informării mai rapide semnat de arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea și
a publicului cu privire la repertoriul, distribuția, Nicolae Cucu, i s-au adus serioase și nefericite mo-
punerea în scenă a unor spectacole. dificări. De‑abia în 2012, sub coordonarea arhitec-
Încă de la început o preocupare deosebită a fost tului Romeo Belea, s-au început lucrările de resta-
acordată ridicării unor localuri proprii, edificiul urare a clădirii, urmărindu-se atât revenirea la
spirituală și ambasador al valorilor dramaturgiei și
artei interpretative românești în lume, T.N. ocupă
un loc special între instituțiile culturale fundamen-
tale ale României.
Repere bibliografice: Mihail Belador, Istoria teatrului ro-
mân, Craiova, 1896; D.C. Ollănescu-Ascanio, Teatrul la
români, îngr. și pref. Cristina Dumitrescu, București, 1981;
Teodor T. Burada, Istoria teatrului în Moldova, ed. 2, îngr.
și pref. I. C. Chițimia, București, 1975; Emanoil Al. Mano-
liu, O privire retrospectivă asupra teatrului moldovenesc,
Iași, 1925; Ion Xenofon, Filarmonica de la 1833. Centena-
rul primei reprezentații de teatru național în București,
București, 1934; George Baiculescu, Ioan Massoff, Teatrul
românesc acum o sută de ani, pref. Paul I. Prodan, Bucu-
Teatrul Național din Cluj-Napoca rești, 1935; Ion Anestin, Schiță pentru istoria teatrului ro-
mânesc, București, 1938; Aurel Buteanu, Teatrul românesc
forma arhitectonică inițială, cât și sporirea numă- în Ardeal și Banat, Timișoara, [1944]; Simion Alterescu,
rului și modernizarea sălilor de spectacol. La Iași, Florin Tornea, Teatrul Național „I. L. Caragiale” (1852–
în 1845, domnitorul Mihai Sturdza și‑a oferit casa 1952), București, 1955; Ioan Massoff, Teatrul românesc,
pentru a fi transformată într-un edificiu destinat I–VIII, București, 1961–1981; Victor Eftimiu, Oameni de
spectacolelor de teatru; sarcina a fost încredințată teatru, București, 1965; George Oprescu, Istoria teatrului
arhitectului Alexandru Costinescu. Inaugurat în în România, I, București, 1965; Istoria teatrului în Româ-
decembrie 1846, Teatrul cel Mare de la Copou a nia, I–III, București, 1965–1973; Virgil Brădățeanu, Istoria
funcționat până în februarie 1888, când a ars din literaturii dramatice românești și a artei spectacolului, I–
III, București, 1966–1982; Ilie Grămadă, Teatrul Național
temelii. În 1894 s-a început construirea noului
„Vasile Alecsandri” Iași (1816–1966), București, 1967; Mi-
T.N., operă a arhitecților vienezi Ferdinand Fellner hai Florea, Scurtă istorie a teatrului românesc, București,
și Hermann Gottlieb Helmer și a pictorului Alexan- 1970; Constanța Trifu, Cronica dramatică și începuturile
der Goltz, o bijuterie arhitectonică, unicat și dato- teatrului românesc, București, 1970; Ion Cocora, Privitor
rită picturii interioare. Inaugurat de primarul Ni- ca la teatru, I–IV, Cluj‑Napoca, 1975–2003; Teatrul româ-
colae Gane la 2 decembrie 1896, T.N. din Iași își nesc contemporan. 1944–1974, coordonatori Simion Alte-
deschide stagiunea cu Uvertura națională de Ale- rescu și Ion Zamfirescu, București, 1975; N. Barbu, Mo-
xandru Flechtenmacher, Muza de la Burdujeni de mente din istoria teatrului românesc, Bucuresti, 1977;
Costache Negruzzi, Cinel-Cinel de Vasile Alecsan- Amza Săceanu, Teatrul și publicul, București, 1977; Iosif
dri și comedia în versuri Poetul romantic de Matei Mira, Teatrul nostru cel de toate zilele, București, 1979;
Mircea Mancaș, Trecut și prezent în teatrul românesc, Bu-
Millo. Peste decenii, în anii ‘40 ai secolului următor,
curești, 1979; George Franga, Contribuții la istoria teatru-
trupa ieșeană va traversa o istorie zbuciumată. Și
lui românesc în texte și documente, București, 1979; Elena
clădirea T.N. a fost afectată în timpul celui de‑al Grigoriu, Zorii teatrului cult în Țara Românească, Bucu-
Doilea Război Mondial, ulterior fiind supusă unor rești, 1983; Doina Modola, Dramaturgia românească între
însemnate lucrări de refacere. O nouă restaurare 1900–1918, Cluj‑Napoca, 1983; V. Mîndra, Istoria literatu-
va fi realizată în anii 2009–2012. Aceiași arhitecți rii dramatice românești, I, București, 1985; Justin Ceuca,
vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Gottlieb Hel- Teatrologia românească interbelică, București, 1990; Con-
mer sunt și autorii clădirii ridicate între 1904 și stantin Gheorghiu, Alexandru Firescu, 666 actori craiove-
1906 în care va funcționa T.N. din Cluj, la 1 decem- ni, pref. Ion Zamfirescu, Craiova, 1993; Justin Ceuca, Con-
brie 1919 marcându‑se cu Poemul Unirii al lui Za- stantin Cubleșan, Roxana Manilici, Victor Nicolae, Teatrul
Național Cluj-Napoca. 1919–1994, Cluj-Napoca, 1994;
haria Bârsan, directorul instituției, un an de la în-
Aurel Sasu, Mariana Vartic, Dramaturgia românească în
făptuirea Marii Uniri. După 1940, odată cu ocupa-
interviuri, I–V, București, 1995–1997; Mihai Vasiliu, Istoria
rea orașului ca urmare a Dictatului de la Viena, teatrului românesc, București, 1995; Ionuț Niculescu,
trupa clujeană și-a continuat activitatea la Timi- Amintirile Teatrului Național. Evocări documentare din
șoara, revenind acasă în 1945. Și alte edificii din veacul așezării, București, 1997; Ileana Berlogea, Teatrul
țară care găzduiesc spectacole sub egida T.N. au o românesc în secolul XX, București, 2000; Leonid Cemor-
istorie și o valoare remarcabile. Centru de viață tan, Teatrul Național din Chișinău (1920–1935), Chișinău,
Tecuceanu Dicționarul general al literaturii române 78
2000; Mircea Ghițulescu, Istoria dramaturgiei române toate cu succes la public. Scriitorul mărturisea că
contemporane, București, 2000; Ionuț Niculescu, Clepsi- principala caracteristică a genului polițist ar trebui
dra Teatrului cel Mare, București, 2003; Marian Popescu, să fie „veridicitatea subiectului pe care îl tratează”,
Scenele teatrului românesc. 1945–2004. De la cenzură la
scoțând în evidență faptul că întotdeauna a încercat
libertate, București, 2004; Școala ieșeană de teatru – istorie
și actualitate, coordonator Anca-Maria Rusu, Iași, 2005;
să se bazeze pe „documentarea oferită de cazuistica
Mariana Voicu, Istoria Teatrului Național „M. Eminescu” judiciară reală”. Crime și furturi spectaculoase, ca-
Timișoara. 1945–2005, Timișoara, [2006]; Emil Coșeriu, davre, piromani, asasini periculoși, acțiuni secrete
Repertoriul Teatrului Național din Iași de la origini până ale poliției, cazuri de spionaj vor fi ingredientele
în 1916, Iași, 2008; N. Barbu, Semnul Cumpenei: patru de- cărților sale. La nivel structural, acestea nu vor suferi
cenii de istorie a Teatrului Național „V. Alecsandri” Iași, schimbări de-a lungul timpului: construite în cadrul
îngr. Sorina Bălănescu, pref. Florin Faifer, Iași, 2010; Florin unei scheme prestabilite, urmăresc atât acțiunile
Faifer, Incursiuni în istoria literaturii dramatice româ- infractorului, fiind preferați criminalii în serie, afec-
nești, ed. 3, Iași, 2010. D.N.R.
tați de diverse maladii mentale, cât și activitatea
TEATRUL NAŢIONAL, revistă a Teatrului Național aparatului justițiar, reprezentat, invariabil, prin fi-
din București, apărută neregulat între ianuarie 1941 gura căpitanului Apostolescu. T. este foarte atent la
și decembrie 1943, apoi între 1944 și 1946. Între 1941 detalii, nuanțând atât personajele, cât și situațiile în
și 1944 director este Liviu Rebreanu. Publicație den- care sunt implicate. Se alcătuiește treptat „fișa ca-
să, T.N. își propune să cultive valorile teatrale auten- racterologică” a fiecărui personaj, astfel încât căpi-
tice. Colaborează cu versuri Ion Pillat (Epidaur), V. tanul Apostolescu, deși reprezentant al justiției, nu
Voiculescu (Actorul), Adrian Maniu, Horia Furtună, iese întotdeauna învingător în lupta împotriva in-
Dimitrie Stelaru, Ben Corlaciu, D. Gherghinescu-Va- fracționalității, judecățile eronate și pistele greșite
nia, Teodor Scarlat, Iulian Vesper, Traian Lalescu, nefiindu-i străine, ceea ce îi conferă și mai multă
Teodor Al. Munteanu, V. Copilu Cheatră, Grigore Bu- veridicitate. Unul din cele mai apreciate romane ale
garin, Ovid Caledoniu, Virgil Carianopol, Victor Efti- lui T., Căpitanul Apostolescu și inamicul public nr. 1
miu, Al. Raicu, Mircea Streinul ș.a. Articole despre (1990), având în centru urmărirea unui criminal în
teatru semnează E. Lovinescu (Ce fel de școală este serie, se articulează pe mai multe planuri, cu perso-
teatrul, Eternul și vremelnicul în teatru), Camil Pe- naje și evenimente abil puse în pagină și cu obser-
trescu (Teatrul substanțial), Tudor Arghezi (Note pen- vații de ordin psihologic asupra cazului, oferind o
tru discuții organizate, Avant-premiera piesei „Mioa- modalitate de construcție ce poate fi considerată
ra” ș.a.), Constantin Noica, Petru Comarnescu, Pom- reprezentativă pentru toate celelalte cărți ale auto-
piliu Constantinescu, Tudor Vianu, Basil Munteanu, rului. Titlurile capitolelor sunt incitante, nu se în-
Al. Raicu, Pericle Martinescu, Vladimir Streinu, Al. A. cearcă simplificarea intrigii, ci, dimpotrivă, compli-
Philippide, Ion Marin Sadoveanu, Vintilă Horia, Mi- carea ei cu cât mai multe amănunte, adăugate trep-
hail Sorbul, G. M. Zamfirescu, Geo Dumitrescu, Ion tat firului epic inițial. Printre elementele care parti-
Pas, G. Ivașcu, Ovidiu Drimba, Eugen Jebeleanu, cularizează și conferă farmec narațiunii sunt și
Ovidiu Papadima, Ioan Massoff. Alți colaboratori: numeroasele figuri de plan secund, ciudate, uneori
Coca Farago, Matei Alexandrescu, Ovidiu Ioanid, N. comice, dar întru totul plauzibile și justificate în
Crevedia, Lucia Demetrius, Șerban Cioculescu, Dan economia textului. La fel – pitorescul limbajului,
Petrașincu, Ștefan Baciu, Octav Sargețiu, Petru Ma- care nu ocolește nici argoul, și ritmul alert al succe-
noliu, Dragoș Protopopescu, Corneliu Moldovanu, siunii evenimentelor sau suspansul omniprezent.
Pompiliu Eliade, I. Nottara, Ion Frunzetti. A.P. Toate aceste caracteristici fac din T. un bun scriitor
de romane polițiste.
TECUCEANU, Horia (30.V.1929, Iași – 2.XI.1997, Bu-
curești), prozator. După terminarea studiilor liceale SCRIERI: Căpitanul Apostolescu anchetează, București,
1969; Căpitanul Apostolescu intervine, Cluj, 1971; Căpita-
(1948) lucrează ca lăcătuș, iar în 1950–1951 urmează
nul Apostolescu și dubla enigmă, Cluj, 1972; Greșeala că-
cursurile unei școli militare de aviație. În perioada pitanului Apostolescu, Timișoara, 1973; Căpitanul Apos-
1953–1971 va fi angajat ca economist. tolescu și identificarea, Timișoara, 1974; Surprizele căpi-
Autor deosebit de prolific, T. debutează în 1969 tanului Apostolescu, Cluj-Napoca, 1975; Obstinația căpi-
cu romanul Căpitanul Apostolescu anchetează, con- tanului Apostolescu, București, 1978; Căpitanul Aposto-
tinuând să scrie în serie numai romane polițiste, lescu și piromanul, București, 1979; Acțiunea Anda,
79 Dicționarul general al literaturii române Teculescu
București, 1979; Căpitanul Apostolescu și filiera, Bucu- Murăș și pe Târnave. Flori înrourate (doine și strigă-
rești, 1981; Colierul, București, 1981; Căpitanul Aposto- turi) (1929), distinsă cu Premiul Academiei Române
lescu și cifrul D-237, București, 1983; Revelionul, Bucu- în urma unui raport întocmit de Octavian Goga. A
rești, 1983; Căpitanul Apostolescu și S.A. Frații et Co., semnat și Toma Nour.
București, 1986; Căpitanul Apostolescu și inamicul public
T. alcătuiește, sub imboldul tatălui său, care prin
nr. 1, București, 1990; Căpitanul Apostolescu și mobilul.
1885 culesese folclor în Vrancea, și sub înrâurirea lui
Ancheta continuă, Ploiești–București, [1991]; Căpitanul
Apostolescu și spionii, București, 1991; Afacerea Samoi- Andrei Bârseanu („dascălul luminat”), culegerea de
lescu–Cozmici, București, 1993. Traduceri: San Antonio, folclor Pe Murăș și pe Târnave. Flori înrourate, care
Am onoarea să vă pun la punct, București, 1979, În misi- conține aproape șase sute cincizeci de piese lirice,
une secretă, București, 1992. doine și strigături. În Predoslovie el susține o opinie
Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Căpitanul exprimată de George Coșbuc, Ovid Densusianu, N.
Apostolescu intervine”, RL, 1973, 17; Popa, Dicț. lit. (1977), Iorga și Petre Cancel, anume că poezia populară este
557; Constantin Paraschivescu, „Căpitanul Apostolescu creație individuală. Prezintă categoriile liricii și re-
anchetează”, TTR, 1981, 3; Anemone Popescu, „Căpitanul comandă metoda anchetei folclorice prin elevi, în-
Apostolescu și cifrul D-237”, O, 1984, 17; Fl. Filip, Joaca drumați în prealabil să culeagă cântece populare
de-a romanul polițist, AFT, 1988, 7; Mihai Iovănel, Când din mediul lor, să le noteze după cum le zic bătrânii
milițianul e erou de roman, „Gândul”, 2008, 7; Marieta și oamenii neinstruiți. Ovid Densusianu, în „Grai și
Găurean, Romanul polițist… desuet?, APF, 2010, 11. C.Dt. suflet”, remarcă ideile expuse de T. în introducerea
cărții, precum și includerea unei serii de doine „cu
TECULESCU, Horia (4.IV.1897, Râșnov – 2.VIII.1942,
o notă mai deosebită” sau a unor „strigături cu mult
Sighișoara), istoric literar, folclorist. Este fiul Elizei
duh de satirizare”. Pe Târnavă-n jos… Oameni și lo-
(n. Comănescu) și al protopopului Ion Teculescu,
curi (1934) este o lucrare cu o declarată finalitate
care după moartea soției a devenit, sub numele Ius-
pedagogică, în care, folosindu-se de un citat apar-
tinian, episcop al Armatei, cu reședința la Alba Iulia.
ținând geografului Ion Simionescu, autorul îndeam-
Urmează la Brașov școala primară și Gimnaziul Gre-
nă tineretul „să se închine cu smerenie în fața sem-
co-Oriental (inferior și superior), luându-și bacala-
nelor ce se mai găsesc din veacurile trecute”. Capi-
ureatul în 1914. În același an se înscrie la Seminarul
tolul Sufletul românului de pe Târnavă reia proble-
Teologic din Sibiu, iar în 1917 la Facultatea de Filo-
matica din colecția de folclor și o îmbogățește. În
sofie a Universității din Budapesta. Din toamna
V. Onițiu, un educator, deschizător de suflete și ziditor
anului 1918 devine student al Facultății de Litere și de idealuri, o documentată monografie, sunt cerce-
Filosofie a Universității din București, iar în ianuarie tate cu meticulozitate, prin raportare la situația și
1919 este numit profesor de limbile română și ger- aspirațiile românilor din Transilvania înainte de
mană la liceul din Alba Iulia. Transferat în septem- 1915, direcțiile în care s-a afirmat cărturarul brașo-
brie 1926 la Liceul „Principele Nicolae” din Sighișoa- vean: educator, orator, istoric literar, îndrumător
ra, va funcționa aici, ca profesor și director, până la social, literat, promotor al culturii.
sfârșitul vieții. Debutează cu versuri (Sonet) în „Ga-
SCRIERI: Scriitorii ca luptători pentru unirea neamului,
zeta Transilvaniei” din 1915. Articole, studii de isto- Arad, 1921; Pe Târnavă-n jos… Oameni și locuri, Sighișoa-
rie literară și fragmente din culegerile sale de folclor ra, 1934; V. Onițiu, un educator, deschizător de suflete și
apar în „Anuarul Liceului «Principele Nicolae»” (pe ziditor de idealuri, introd. I. Bratu, București, 1937; Zile
care îl scoate între 1926 și 1933), în „Graiul dascăli- mari, Sibiu, 1937; Octavian Goga, București, 1939; Un
lor”, „Gazeta Transilvaniei”, „Gând românesc”, „Ţara stâlp de foc: Ion Lupaș, București, 1943. Culegeri: Pe Murăș
noastră”, „Ţara Bârsei”, „Pagini literare”, „Convorbiri și pe Târnave. Flori înrourate (doine și strigături), Sighi-
literare”, „Renașterea Târnavelor”, „Familia” (unde șoara, 1929.
semnează și un studiu despre Lucian Blaga, al cărui Repere bibliografice: Cronicar, „Scriitorii ca luptători
apropiat a fost) ș.a. Prima carte, Scriitorii ca luptă- pentru unirea neamului”, „Patria”, 1925, 133; Ion Colan,
„Anuarul Liceului «Principele Nicolae»”, „Ţara Bârsei”,
tori pentru unirea neamului, i se tipărește în 1921,
1930, 6; Nichifor Crainic, Cronica măruntă, G, 1931, 4;
fiind urmată de altele, fie dedicate profesorului său O.D. [Ovid Densusianu], „Pe Murăș și pe Târnave”, „Grai
de la liceu Virgil Onițiu (monografie premiată în și suflet”, 1931–1932; C. D. Pantazescu, Oameni și locuri
1937 de Academia Română), fie lui Ioan Lupaș sau românești, ŢA, 1937, 1 453; Bucur Ţincu, Însemnări, PLI,
lui Octavian Goga, și de culegerea de folclor Pe 1939, 1–2; Ștefan Baciu, Horia Teculescu, UVR, 1942, 32;
Teică Dicționarul general al literaturii române 80
Ion Breazu, Horia Teculescu, TR, 1942, 7–8; Eugen Hulea, autori în deceniul al șaselea din veacul trecut, a con-
Horia Teculescu, GT, 1944, 3; Piru, Panorama, 171–172; tribuit la o nouă versiune, în colaborare, din romanul
Bârlea, Ist. folc., 434–435; Scrisoare de la Tuliu Ropotă. Război și pace de Lev Tolstoi (2005).
1982, ADLTR, R-31; Titus Andronic, Centenar Horia Tecu-
SCRIERI: Căprioara de smalț, București, 1961. Traduceri:
lescu, TR, 1997, 25; Datcu, Dicț. etnolog., 867–868; Lumini-
Estela Canto, Noaptea și noroiul, București, 1965 (în co-
ța Cornea, Constantin Catrina, Ioan Lăcătușu, Teculeștii
laborare cu Rodica Tăutu); Vitejii din Sasun. Epopee po-
din neam în neam, Sfântu Gheorghe, 2008. I.D., R.Z.
pulară armeană, București, 1965; Terențiu, Seneca, Tea-
tru, pref. Eugen Cizek, București, 1966 (în colaborare cu
TEICĂ, Nicolae (2.XI.1925, Corbeni, j. Olt – 10.V.2009,
Ion Acsan); Plaut, Teatru, I–V, pref. Eugen Cizek, București,
București), prozator, traducător. Este fiul Elisabetei 1968–1974; Terențiu, Teatru, I–II, pref. Eugen Cizek, Bu-
și al lui Florea Teică. A urmat la București clasele curești, 1975–1976; Émile Zola, Pot-Bouille, I–II, pref. Irina
primare, Liceul „Aurel Vlaicu” și Facultatea de Filo- Mavrodin, tabel cronologic Ovidiu Cotruș, București,
logie și Filosofie, absolvită în 1949. Din 1953 este 1977, Pământul, București, 1982, Visul, București, 1986;
redactor la Editura Cartea Rusă, din 1957 la Editura Plaut, Terențiu, Teatru. Comedia latină, București, 1978;
de Stat pentru Literatură și Artă, din 1960 la Editura Frédéric Mistral, Mirèio, pref. Valeriu Rusu, București,
pentru Literatură și din 1970 la Editura Minerva, în 1979, Calendau, pref. Mircea Pădureleanu, București,
1983, Poemul Ronului. Regina Jano, pref. Mircea Pădure-
redacția „Biblioteca pentru toți”, pe care o conduce
leanu, București, 1988; Kiril Kovalgi, După-amiază, pref.
din 1975 până la pensionare. A debutat în 1953, cu Ioan Grigorescu, București, 1985; Pierre Miquel, Acest secol
articole la ziarul „Steagul roșu” și cu poezii la revista a avut o mie de ani, București, 2001; Lev Tolstoi, Război și
„Tânărul scriitor”, iar editorial în 1961 cu romanul pace, vol. II, părțile 3, 4, pref. Dan-Horia Mazilu, București,
Căprioara de smalț. Pentru bogata sa activitate de 2005 (în colaborare cu Nina Radici).
traducător în 1979 i se acordă Premiul Asociației Repere bibliografice: D. Florea-Rariște, „Căprioara de
Scriitorilor din București. smalț”, ST, 1962, 3; Ov. S. Crohmălniceanu, „Căprioara de
Roman notabil prin tematică și mediu social, Că- smalț”, VR, 1962, 4; George Gană, „Căprioara de smalț”,
prioara de smalț relatează istoria transformărilor CNT, 1962, 25. M.Ds.
sociale și individuale dintr-un sat oltean în perioada
TELEAJEN, Sandu (pseudonim al lui Stelian Morco-
interbelică și în primii ani după 1944. Personajul-na- vescu; 6.II.1893, Homorâciu, j. Prahova – 21.VI.1963,
rator e imaginat ca prototip al ascensiunii într-un Iași), prozator, poet, dramaturg. Este fiul Anei (n.
meșteșug milenar, olăritul, care prin el se ridică până Manole) și al lui Platon Morcovescu, învățător. În-
la artă. Tânărul începe o muncă în care descoperă cepe școala în comuna natală, situată pe Valea Te-
mari satisfacții și, în ciuda greutăților familiale, prin leajenului, apoi urmează liceul la Ploiești. În 1912
tenacitate ajunge la împlinirea visului de a construi se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, precum
un cuptor modern, cu ajutorul căruia să realizeze și la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din
artefacte din ceramică, între care și „căprioara de București. Stagiul militar, concentrările și războiul
smalț”. Narațiunea are savoare, pitoresc regional și din 1916–1918, pe care îl face pe front ca ofițer de
autenticitate. Sunt schițate câteva portrete izbutite rezervă, îl împiedică să își termine la timp studiile.
și descrise plastic obiceiuri populare, precum claca, Rănit, e făcut prizonier. După ce iese din spitalul de
pețitul, pomana ș.a. Talentul autorului își dă măsura la Pitești, va fi internat în lagărul Stralsund din in-
în pasajele lirice, în care se evocă locurile natale și sula Danhölm (în Marea Baltică), unde îi întâlnește
efortul artizanului, de la alegerea lutului până la de- pe scriitorii D. Nanu, Gheorghe Brăescu, Eugen To-
săvârșirea productelor, sugerând forța unui ritual die, Horia Furtună, Titus Hotnog, Cezar T. Stoika,
milenar, ca într-un veritabil poem epic. Dintre nu- precum și pe câțiva actori români. Împreună cu
meroasele traduceri ale lui T., îmbrățișând mai multe aceștia organizează un cerc literar, o revistă și un
spații culturale și lingvistice, se rețin, pe lângă tălmă- teatru. Se joacă piese de I. L. Caragiale, Molière, și
cirile poemelor provensalului Frédéric Mistral spectacole de revistă, în captivitate T. reușind să li-
(Mirèio, Calendau, Poemul Ronului. Regina Jano) și tografieze și o alegorie în versuri, Când ies pâraiele…
a unor romane de Émile Zola, îndeosebi versiunile din matcă. Întors în țară și demobilizat, este angajat
integrale, în versuri, ale operei celor doi mari repre- de Mihail Sadoveanu, directorul Teatrului Național
zentanți ai comediei latine, Plaut și Terențiu. Cunos- din Iași, ca artist stagiar. Își ia licența în filosofie și
cător și al limbii ruse, din care a tălmăcit diverși litere, termină și Conservatorul, la clasa lui Mihai
81 Dicționarul general al literaturii române Teleajen
Codreanu. Actor timp de patru decenii, este și titular alegerea pe care o face în iubire. Așa cum orașul, cu
al Catedrei de psihologie și estetică teatrală la Con- toată agitația și atmosfera lui de bună dispoziție și
servator (1921–1926), director al Teatrului Național plezirism, pare condamnat la extincție, soarta tână-
ieșean (1937–1939) și mai târziu secretar literar rului pictor se curmă brusc. Sub semnul poetic al
(1954–1960), decorat în 1957 cu Ordinul Muncii cla- amintirii, scriitorul închipuie tablouri pline de di-
sa a III-a. Se numără printre cei dintâi membri ai namism, asemenea forfotei orașului în care locui-
Societății Autorilor Dramatici Români. Începe să torii, sfidând moartea, trăiesc tumultuos, cu frene-
publice versuri, schițe literare și articole în revista zie, bucurându-se de fiecare clipă. De aceea, cârciu-
„Curierul liceului” din Ploiești,iar în 1912–1913 scrie mile orașului, cu meniuri opulente și vinuri aducă-
la „Cuvântul nostru”. La Iași editează, împreună cu toare de bună dispoziție, devin emblematice pentru
un grup de scriitori, pictori, actori și publiciști, re- cronica orașului: „Câteva firme de cârciumi ieșene
vista „Gândul nostru” (1921–1928) al cărei director merită gloria de a intra în istorie: «La Bolta Rece»,
e în ultimii doi ani de apariție. Aici găzduiește pri- «La Raiul lui Adam», «La Lupu Fleică», «La Șapte
mele poezii ale lui George Lesnea, „tânărul tipograf” Pulpe», «La Picior de Paris», «La Iancușor», «La Trei
al cărui har artistic l-a descoperit. Mai participă la Sarmale», «La Viață Lungă», «Parcul Vânătorilor»,
realizarea revistei „Pagini moldovene” (1932–1933), «Manaș Cantar», «Simon Pașcanul»; unele dispăru-
iar în 1934 inițiază, împreună cu G.M. Zamfirescu, te, altele în ființă”. Aici se încheagă și se destramă
Titus Hotnog, Bogdan Amaru, Constantin Argeșanu prietenii, se consumă drame și se pun la cale fapte
și cu pictorul Ștefan Dumitrescu, lunarul „Cadran”. ce schimbă viața unor oameni. E o viață înșelătoare,
Editorial a debutat în 1912 cu placheta Lacrimi de comparabilă cu starea călătorilor aflați pe un vapor
copii, urmată, în 1924, de culegerea de „cântece și ce stă să se scufunde și pentru că, sub ploile nesfâr-
balade” Au înflorit castanii. Productiv se arată însă șite, orașul pare o insulă. Lupta dintre nou și vechi,
prozatorul: culegerile de nuvele și schițe Casa cu dintre mentalități ireconciliabile ar constitui esența
romanului, iar ploaia fără sfârșit ar putea fi singurul
mușcate albe (1925), Poveștile lui Hinu Ion (1925)
răspuns la această criză: în ultimele clipe de viață
ș.a., romanele Porunca inimii (I, 1933), Drumul dra-
lui Gabriel i se năzărește „în locul Iașului, mărginit
gostei (1934), Turnuri în apă (1935; Premiul „Ion
de dealuri, un lac imens și pe oglinda lui, ici, colo,
Heliade‑Rădulescu” al Academiei Române) ș.a., dar
câteva turnuri… negre. Turnuri în apă…”. Cu sensi-
și dramaturgul: Cuiburi sfărâmate (1924, în colabo-
bilitatea lui în acord cu cea a orașului unde și-a de-
rare cu Adrian Pascu), Craiul Vânt (1926, în colabo-
finit personalitatea, T. elogiază grandoarea, dar în-
rare cu Adrian Pascu), Moșnenii (1927) și Ion Creangă
registrează și semnele vremelniciei, care pecetluiesc
(1938, în revista „Teatru”, în colaborare cu Adrian
„cetatea” și locuitorii săi. În periodice i-au rămas
Pascu). Colaborează la „Adevărul literar și artistic”,
traduceri din Molière, Pirandello, Racine ș.a., iar în
„Flacăra”, „Zburătorul”, „Azi”, „Tot”, „Universul literar”,
manuscris a lăsat versuri, proză, crochiuri evoca-
„Revista Fundațiilor Regale”, „Dimineața”, „Adevărul”, toare ale unor personalități culturale ieșene etc.
„Rampa”, „Tribuna” (Sibiu), „Icoane maramureșene”
SCRIERI: Lacrimi de copii, Ploiești, 1912; Când ies pâra-
(Arad), „Însemnări ieșene”, „Opinia”, „Iașul literar”, iele… din matcă, Krefeld, 1918; Au înflorit castanii, Iași,
„Flacăra Iașului”, „Teatrul”, „Luceafărul”, „Nistru”, 1924; Cuiburi sfărâmate (în colaborare cu Adrian Pascu),
„Moldova socialistă” (Chișinău) ș.a. A mai semnat cu Iași, 1924; Casa cu mușcate albe, Iași, 1925; Poveștile lui
pseudonimele Sandu Tel, Tudor Zăganu. Hinu Ion, București, 1925; Craiul Vânt (în colaborare cu
Inegale, scrierile lui T. au relevanță mai cu seamă Adrian Pascu), Arad, 1926; Moșnenii, Arad, 1927; Porunca
când este vorba despre proză. Astfel, romanul Tur- inimii, I, Iași, 1933; Drumul dragostei, București, 1934;
nuri în apă, radiografie a mediului boem ieșean al Turnuri în apă, București, 1935; ed. Iași, 1997; O fată sin-
gură, București, 1937; Legiunea de onoare, 1940; Ard ză-
anului 1918, evocă nostalgic o lume apusă, căreia i
pezile, București, 1962.
se surprinde culoarea inalienabilă, oferindu-se tot-
Repere bibliografice: Ralea, Scrieri, II, 423, 431–432; Eu-
odată și un document cu privire la imaginea orașu-
gen Constant, „Casa cu mușcate albe”, „Năzuința româ-
lui în timp de război. Prin intermediul protagonis- nească”, 1925, 3; G.M. Zamfirescu, „Porunca inimii”, „Ro-
tului, Gabriel Donici, tânăr pictor de talent, T. se mânia literară”, 1933, 75; Perpessicius, Opere, II, 303–306,
apropie de drama artistului conștient de harul său, VI, 141–143, VII, 86, 253–255; Șerban Cioculescu, „Drumul
dar constrâns de lipsuri materiale și excedat de dragostei”, RFR, 1934, 1; Călinescu, Opere, II, 691–694,
Telegraful Dicționarul general al literaturii române 82
1150–1153, III, 1101–1104; Ovidiu Papadima, [Sandu Te- Un colaborator consecvent, cu versuri, proză și tra-
leajen], G, 1936, 2, 1938, 1; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., duceri, a fost, în primii ani, Al. Macedonski (poeziile
215–216; G.D. Loghin, „Legiunea de onoare”, IIȘ, 1940, 8; Fericirea vieții, Craiovei, Ce plâng?, Cântecul ol-
Călinescu, Ist. lit (1941), 835, Ist. lit., (1982), 920, 1026; Andi
teanului, satira 10 Mai ș.a.). Din septembrie 1873, la
Andrieș, Sandu Teleajen la 70 de ani, IL, 1963, 2; Const.
o rubrică nouă, intitulată „Curiozități”, scrie I.L. Ca-
Ciopraga, Sandu Teleajen, IL, 1963, 8; Leon, Umbre, II,
171–174; Grigore Ilisei, Cu George Lesnea prin veac, Bucu- ragiale. El publică anecdote, mici tălmăciri de proză
rești, 1977, 97–102; Maftei, Personalități, III, 321–322; Va- umoristică, iar spre sfârșitul anului și cronici dra-
lentin Chifor, Scriitori uitați: Sandu Teleajen, F, 1991, 6; matice, toate nesemnate. Și în anul următor Cara-
Dicț. scriit. rom., IV, 523–525. O.I. giale este prezent în paginile ziarului, fiind probabil,
până în noiembrie, corector și traducător. Prin 1882
TELEGRAFUL, gazetă apărută la București, zilnic, Constantin Mille, iscălind Emil, trimitea de la Paris,
între 1 aprilie 1871 și 30 octombrie 1888; primele unde era student, corespondențe politice și cultu-
numere s-au tipărit sub titlul „Telegraful de Bucu- rale. Din „Curierul de Iași”, subtitlul Câteva pagini
rești”. Reprezentând aripa radicală a Partidului Li- istorice, se republică mai multe note ale lui M. Emi-
beral, arătând deci simpatie pentru acțiunile politi- nescu referitoare la „răpirea Bucovinei”. În 1888 se
ce ale lui C.A. Rosetti, T. a fost la început și o publi- tipăresc în foileton, nesemnate, romanele Jidovul,
cație antidinastică. Redactor este I.G. Valentineanu, cu subtitlul „roman original românesc”, și Dramele
de rubrica umoristică răspunde N.T. Orășanu, iar de Bucureștilor, în care se încearcă o reconstituire a
partea literară tânărul poet transilvănean Iulian vieții literare de la 1870, printre personaje fiind și
Grozescu (sub pseudonimul Cassiu). Cu timpul, N.T. Orăsanu. R.Z.
spre sfârșitul anului 1871, ardoarea radicală se tem-
perează odată cu schimbarea echipei redacționale. TELEGRAFUL ROMÂN, „gazetă politică, industria-
Unul din redactorii politici va fi acum Gr. G. Toci- lă, comercială și literară” apărută la Sibiu, bisăptă-
lescu, gazeta trecând, probabil, sub conducerea lui mânal de la 3 ianuarie 1853, săptămânal de la 2
I.C. Fundescu; abia în 1877 acesta apare ca redac- ianuarie 1858, din nou bisăptămânal începând cu
tor-șef, pentru a figura, din 1879, ca director politic. 4 ianuarie 1862, săptămânal de la 1 iulie 1933 și bi-
Doi ani mai târziu din redacție fac parte Zamfir C. lunar de la 1 ianuarie 1948. Inițiativa editării a
Arbore și C. Bacalbașa. În toamna anului 1888 Fun- avut-o mitropolitul Andrei Șaguna, T.r. fiind o pu-
descu este înlocuit la direcția ziarului de I. G. Bibi- blicație oficioasă a Mitropoliei Ardealului. Redactor
cescu. Gazeta iese complet de sub influența lui Fun- pentru primele opt numere a fost Aron Florian, în-
descu și devine un oficios al liberalilor, schimbân- locuit apoi cu Pavel Vasici (1853–1856). Au mai în-
du-se componența redacției și chiar denumirea. deplinit această funcție Ioan Bădilă (1856–1857),
Fostul proprietar protestează, face chiar și o încer- Visarion Roman (1857–1858), Ioan Rațiu (1858–
care, nereușită, să scoată din nou ziarul său. Vechiul 1862), Zacharia Boiu (1862– 1865), Nicolae Cristea
T. dispărea astfel, după șaptesprezece ani, pentru a (septembrie 1865–6 octombrie 1883), schimbat, la
face loc unui ziar nou, „Telegraful român”. La fel ca insistențele autorităților, în urma apariției unui ar-
atâtea alte jurnale politice, cotidianul a publicat be- ticol de hotărâtă atitudine națională scris de Ioan
letristică în scopul de a atrage cititorii, și nu în vir- Slavici, apoi Matei Voileanu (1883–1886), Remus
tutea unui program cultural și literar. De aceea, vor Roșca (1886–1890), Nicolae Ivan (1890–1892), Sil-
colabora scriitori de valori și cu opinii diverse, din vestru Moldovan (1892–1895), Nicolae Olariu, Ga-
generații diferite, între care I.P. Bancov (poezii, între vril Hango (1896–1897) și Ilie Cristea (1898–1900).
care Blestemul, Guardistul român), N.V. Scurtescu, După 1900 la conducere vin Teodor V. Păcățian
V.D. Păun (La junime), Miron Pompiliu (Izvorul Ti- (1901–1902, 1904–1917) și George Proca (1903–
sei), Mihail Zamphirescu (Balada nebunilor ș.a.), 1904); Nicolae Regman, Gh. Comșa și, din nou, Ma-
Gr. H. Grandea. Se reproduc versuri de G. Sion (Pa- tei Voileanu girează între 1917 și 1920 sarcinile re-
pagalul și curcanul, fabulă), D. Bolintineanu (Mo- dacționale, iar de la 12 februarie 1920 George Proca
năstirea Putna), Alecu Donici (Satire I. Neguțătorul, este numit redactor, îndeplinind această funcție
Satire II. La mormântul unui doctor), V. Alecsandri vreme de cincisprezece ani. De la 1 ianuarie 1934 o
(Imn la Ștefan cel Mare ș.a.), B.P. Hasdeu (Poezie la echipă de redactori tineri, în frunte cu Dumitru Stă-
craniul lui Mihai cel Viteaz ș.a.), I. Al. Lapedatu ș.a. niloae, schimbând aspectul grafic și, în bună
83 Dicționarul general al literaturii române Telegraful
măsură, atitudinea publicistică, fac gazeta mai vie,
mai direct implicată în discuțiile cu caracter teolo-
gic și confesional, dar și în acelea de natură socială.
Din 1945 între redactori se vor afla C. Sârbul (1945–
1948), Em. Vasilescu, N. Mladin (1948–1967), Gh.
Papuc (1967–1978), D. Abrudan (1978–1989). Un
comitet de redacție, prezidat mai întâi de N. Mladin
(1967–1981), apoi de Antonie Plămădeală (din
1981), va dirija T.r., D. Abrudan fiind, în continuare,
redactor responsabil și după 1989. Între 1 ianuarie
1876 și 25 decembrie 1877 N. Cristea a editat și un
supliment cultural, intitulat „Foișoara «Telegrafului
român»”. Tipărit inițial cu caractere chirilice, T.r.
publică între 1859 și 1863 și articole imprimate cu
caractere latine, pentru a adopta apoi alfabetul latin
și o ortografie necontaminată de etimologism. Fap-
tul este remarcat de Eminescu într-un articol apă-
rut în „Convorbiri literare” din 1877. De altfel, după
1875, prin T.r., sub influența Junimii de la Iași, cu-
rentul latinist și etimologizant este combătut de
intelectualii din Sibiu (I. Slavici, I. Bechnitz, Eugen
Brote, Dimitrie Comșa ș.a.). Gazeta nu poate fi so-
cotită o publicație de literatură. Totuși, în paginile
ei s-a tipărit foarte mult folclor, a apărut, de aseme-
nea, multă literatură aparținând scriitorilor transil-
văneni și din Principate, precum și traduceri litera-
re. Criteriul de selecție aplicat de redactori, înce-
pând cu Aron Florian și Pavel Vasici și continuând,
mai ales, cu N. Cristea, corespundea orientării ge-
nerale a gazetei, adică urmărea o susținere hotărâ-
tă, dar în limitele impuse de legile imperiale, a drep- Pop-Reteganul, I. Bota, I. Broju, Gh. Cătană, G. Coș-
turilor naționale ale românilor. Totodată, se avea în buc, S. Fl. Marian, At. M. Marienescu, Iuliu T. Mera;
vedere afirmarea permanentă a elementului nați- se tălmăcește și din folclorul altor popoare. Sunt
onal pe plan cultural și o ilustrare cât mai adecvată traduse scrieri de Horațiu, Benjamin Franklin,
a cerințelor vieții sociale din Transilvania, a evolu- Schiller, Heinrich von Kleist, Wilhelm Hauff, Lamar-
ției intelectuale a românilor din Imperiu și din afara tine, Hugo, Al. Dumas, Lev Tolstoi, Dostoievski,
Imperiului. Între scriitorii republicați de T.r. sau Korolenko, Maupassant, Mark Twain, Bjørnstjerne
care sunt prezenți aici între 1853 și 1900 figurează Bjørnson, Théodore de Banville, Paul Bourget,
Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, François Coppée, Paul Féval, Hector Malot, Jules
Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Verne, Giovanni Verga, Matilde Serao, Heinrich Zsc-
Al. Macedonski, George Coșbuc, Ilarie Chendi, pre- hokke. Articole de informație culturală, știri artis-
cum și Al. Antemireanu, Z. Antonescu, Andrei Bâr- tice și literare, portrete de scriitori, articole come-
seanu, I. Broju, Temistocle Bocancea, Zacharia morative și necrologuri, note bibliografice și recen-
Boiu, Vasile Bumbac, Maria Ciobanu, Leonida Gri- zii sumare apar mai în fiecare număr. În T.r. au
goriță, N. Ivan, At. M. Marienescu, N. Petra-Pe- debutat Zacharia Boiu (cu poezia Salutare la „Tele-
trescu, I. Rațiu, Sebastian Stanca ș.a. Literatură graful român”, apărută în 1853), Visarion Roman
populară publică Vasile Bologa, Ilarie Chendi (sub (cu versurile intitulate Fiul grijei, în 1853), Iosif
pseudonimul Fidelio), Ioan Duma, Nicolae Densu- Vulcan (cu o corespondență trimisă din Pesta în
șianu, Iulian Grozescu, Viora Magdu, Ion 1859), Al. Macedonski, căruia i se tipărește la 26
Telegraful Dicționarul general al literaturii române 84
noiembrie 1870 poezia Dorința poetului, trimisă de ortodoxie), a dat naștere unei polemici în jurul con-
la Viena. Și Ilarie Chendi se află la primele lui încer- cepției filosofice a poetului, ale cărei ecouri nu s-au
cări literare, publicând, în iulie 1892, nuvela Emi, stins până târziu. Până în 1945 se traduce din scri-
semnată X. După apariția „Tribunei” de la Sibiu, erile unor autori precum Shakespeare, Edgar Allan
spre sfârșitul secolului al XIX-lea din ce în ce mai Poe, Rudyard Kipling (celebrul poem Dacă, tran-
accentuat, T.r. se transformă dintr-o gazetă cu in- spus în românește de Magda Berariu), Lev Tolstoi,
teres pentru mai toate aspectele vieții românești Dostoievski, Cehov, Maxim Gorki, Vsevolod Garșin,
într-una de știri administrative și de cultură eclezi- Goethe, Schiller, Grillparzer, Th. Körner, August von
astică. Cei care își asumă responsabilitățile redac- Kotzebue, Selma Lagerlöf, Maurice Maeterlinck,
ționale după 1900, în primul rând T. V. Păcățian sau Henryk Sienkiewicz, Rabindranath Tagore. După
George Proca, se vor înscrie însă în tradiția instau- 1950 preocupările literare au mai curând un carac-
rată de Aron Florian și Pavel Vasici, apoi de Nicolae ter ocazional. Din când în când N. Medoiu, Gr. T.
Cristea, dând atenție vieții intelectuale și artistice Marcu, Ștefan Tascianu ș.a. sunt găzduiți cu versuri,
a românilor de pretutindeni. Se reproduce, de pildă, dar predomină articolele comemorative și preocu-
răspunsul lui Titu Maiorescu la controversatul dis- pările de istorie culturală. Între colaboratori sunt
curs de recepție ținut de Duiliu Zamfirescu în 1909, Mircea Păcurariu, Gavril Istrate, Ion Buzași, Valeriu
cu ocazia primirii în Academia Română. Până în Anania, Gh. Papuc. O oarecare înviorare se face sim-
1918 între cei ce publică articole de critică sau de țită începând din 1990, când în T.r. își fac loc poezii
istorie literară, recenzii ori alte contribuții culturale de Grigore Vieru, Petre Pascu, Octav Sargețiu, Radu
sunt Ioan Lupaș, Gh. Maior, Onisifor Ghibu, Sextil Cârneci ș.a. sau articole dedicate literaturii, aparți-
Pușcariu, D. Ivanovici. În aceeași perioadă versuri nând lui Al. Duțu, Gh. Cunescu, Valeriu C. Neștian,
semnează Zacharia Boiu, Maria Ciobanu, Maria Grațian Jucan ș.a. Rubricile intitulate „Texte”, în care
Cunțan, Octavian Goga (o singură poezie, în 1906), sunt reluate fragmente din opera lingvistică a lui
Elena din Ardeal (Elena Simtion), St. O. Iosif ș.a., iar Sextil Pușcariu ori din aceea istorică a lui David Pro-
proză Ioan Adam, Al. Ciura (și cu pseudonimul Si- dan, și „Semnalăm… semnalăm” conferă consis-
mion), G. Coșbuc, Emil Gârleanu, Nicolae Regman, tență paginilor rezervate culturii. R.Z.
Mihail Sadoveanu, V. A. Urechia ș.a. T.r. își păstrează TELEGRAFUL ROMÂN, cotidian apărut la Bucu-
și după Primul Război Mondial caracterul de publi- rești de la 1 noiembrie 1888 până la 3 martie 1892.
cație periodică bisericească. La rubricile culturale În urma unei înțelegeri, la sfârșitul lunii octombrie
și literare figurează numele unor autori cunoscuți, 1888 I.C. Fundescu cedează ziarul „Telegraful”
dar și acelea ale unora lipsiți de înzestrare. Versuri omului politic liberal și folcloristului I.G. Bibicescu.
dau, destul de rar, I. Al. Bran-Lemeny, George Brea- Acesta, nerespectând probabil o anumită clauză a
zul, Aron Cotruș, Gr. T. Marcu, I. D. Pietrari, Vasile contractului, schimbă numele în „Telegraful ro-
Militaru, Horia Petra-Petrescu, Nichifor Crainic, I. mân”, ceea ce provoacă protestele lui Fundescu și
U. Soricu, G. Tutoveanu ș.a., iar proză Ioan Agârbi- chiar o încercare, nereușită, de continuare a vechiu-
ceanu, Horia Petra-Petrescu (sub pseudonimul Ilie lui periodic. De fapt, Bibicescu nu modifică numai
Marin), Nicolae Regman (utilizează și pseudonime- denumirea, ci întreaga orientare politică a gazetei,
le Z. Sandu, N. Păunaș), Gala Galaction. Li se alătu- care devine un oficios al Partidului Liberal. Din ve-
ră, cu note, recenzii sau comentarii literare și inter- chea redacție rămân la T.r., între alții, Zamfir C.
venții privind chestiuni confesionale, Coriolan Arbore și C. Bacalbașa. Li se alătură Mircea C. De-
Bărbat, Gh. Adamescu, Ion Gorun, Il. V. Felea, Ion metriade, Al. Obedenaru și Caton Theodorian. Cu
Breazu, G. Bogdan-Duică (ciclul polemic Mici studii toții sunt prezenți și la rubrica „Partea literară”, ală-
istorice, din 1933–1934), Dumitru Stăniloae (care turi de Smaranda Gârbea (Smara), Iuliu Cezar Să-
întreține ani în șir rubrica „Probleme–recenzii–covescu, Gh. Nădejde (cu pseudonimul Leon Gârbea),
mentarii”), Iosif E. Naghiu, Nic. Neagu, Teodor Bo- Sever Moschuna, Ana Ciupagea. În T.r. Mircea C.
dogae. O serie de articole din 1942, inaugurată de Demetriade (Balade. În formă populară. Glasul ar-
Nicolae Terchilă (Filosofia religiei la domnul Lucian deleanului, Lieduri românești ș.a.), Al. Obedenaru
Blaga) și continuată luni în șir de D. Stăniloae (Po- și Iuliu Cezar Săvescu (Banul, Ah! Mi-e dor, Amorul
ziția domnului Lucian Blaga față de creștinism și meu) își tipăresc versurile cu ecouri din
85 Dicționarul general al literaturii române Teleor
simbolismul francez, dominate de nostalgii inex- Ghica” din Alexandria. Încă elev la Liceul „Gh. Lazăr”
plicabile, de obsesia morții, de dorința evadării. O din București, T. s-a remarcat prin colaborări literare
cronică literară și dramatică atent alcătuită, cu ob- în revistele școlare și printr-o precoce activitate pu-
servații pătrunzătoare și obiective, între altele la blicistică, debutând, cu versuri, la „Reforma” (1874),
Othello de Shakespeare, Fedra de Racine, Bolnavul și editând, în 1875, împreună cu Al. Drăghicescu,
închipuit de Molière și Ispita de Octave Feuillet, „Acera română”, „foaie literară și științifică”. Urmea-
toate spectacole ale Teatrului Național din Bucu- ză câțiva ani Medicina (1878–1882), fără a-și termina
rești, întreține Sever Moschuna (pseudonimele lui studiile. Mult timp, începând din 1890, a fost func-
sunt Reves și Din stal). Tot el este autorul unor schi- ționar (copist, subșef de birou, șef de birou) la Mi-
țe de observație socială (Credința femeii, Înmor- nisterul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Gazetar
mântarea, Tipuri de cafenea. I. Parvenitul) și tradu- prin vocație, T. a colaborat, din 1877, la foarte multe
ce din Guy de Maupassant (O văduvă, Mâna care se ziare și reviste bucureștene, adaptându-se cu mare
răzbună ș.a.). Mai apar tălmăciri din Edgar Allan ușurință profilului și nivelului fiecărei publicații. La
Poe (Portretul oval), Alfred de Vigny (Bastonul de „Albina”, „Amicul copiilor”, „Epoca”, „Familia”, „Foa-
trestie), Gerard de Nerval (Regina peștilor), Al. Du- ia pentru toți”, „Ghimpele”, „Lupta”, „Noua revistă
mas-fiul (O istorie adevărată), Théodore de Banville română”, „Peleșul”, „România literară”, „Românul”,
(A întovărăși o femeie), Catulle Mendès (Noua că- „Sămănătorul”, „Adevărul”, „Vieața” ș.a. este prezent
sătorită ș.a.), Alphonse Daudet (Mincinoasa ș.a.), cu versuri, schițe și povestiri, articole de critică, bi-
I.S. Turgheniev (Egoistul). În 1891 se inserează mai ografii, cronici dramatice. La „Generația viitoare”, în
multe poezii în proză ale simbolistului rus S.I. perioada în care începe să se tipărească sub titlul
Nadson, însoțite de o sumară prezentare a activită- „Generația nouă” (februarie–iulie 1890), figurează
ții lui. În mai multe corespondențe Zamfir C. Arbore
ca prim-redactor și publică schițe și scenete în ver-
se referă la situația Basarabiei, cu informații despre
suri. Este, de asemenea, membru în comitetul de
starea economică și culturală, procesul de rusificare
redacție la „Revista societății Tinerimea Română”
etc. T.r. are în permanență și o rubrică de comen-
(1882–1890), „Literatorul “ (1883), „Analele literare”
tarii culturale și literare semnate de Zamfir C. Ar-
(1885–1886), secretar de redacție la „Petrolistul”
bore (D-l Maiorescu și legea instrucției), de Caton
(1916), redactor la „Binele public” (1882), „Națiu-
Theodorian (Alexandru Odobescu, „Spleen”, Impre-
nea” (1883), „România literară” (1883–1884), „Uni-
sionistul Jiquidi), Mircea C. Demetriade (Impresii
versul” (1886–1889), „Moftul român” (1902), „Voința
de cetire), Smara, Leon Gârbea ș.a. Se republică în
acest ziar articole de Mihail Kogălniceanu (Scene națională” (1908) și, probabil, la „Constituționalul”,
pitorești din obiceiurile populare), Ion Ghica (Bu- „Biciul” (1901), „Moș Teacă”. Alături de Emil Andrieș
cureștii industriali) și se tipăresc piese de literatură conduce „Revista ilustrațiunilor române” (1910).
populară care vor intra în 1893 în colecția lui I. G. Admirator al lui Al. Macedonski și prețuit de acesta,
Bibicescu. R.Z. a frecventat cenaclul poetului. Deși a scris nume-
roase versuri lirice, s-a afirmat mai întâi ca umorist,
fiind nelipsit de la rubricile sau revistele de umor de
după 1875 și întâlnindu-se aici, uneori, cu I. L. Ca-
ragiale, cu care a fost, într-o perioadă, în relații ami-
TELEOR, Dimitrie cale. În „Minerva literară ilustrată” semnează, între
(pseudonim al lui 1909 și 1914, poezii și cronici rimate, amintiri și
Dumitru Constanti- evocări, susține „Rubrica lui Mitică”, înțesată cu
nescu; 10.V.1858, „mofturi”, „miticisme” și anecdote, răvașe și epigra-
Atârnați, azi Cernetu, j. me, scrie snoave, farse, schițe umoristice, sonete. În
Teleorman – 4.IV.1920, foiletonul săptămânal al revistei publică întâmplări
București), prozator, cu haz, portrete și dialoguri comice. A folosit uneori
poet, gazetar. semnăturile D.T. și D.C.T.&I.L.C. (împreună cu I.L.
Caragiale) sau pseudonimele Blitz, Camil, Carda-
Este fiul Lucreției și al lui Tache (Dumitru) Constan- mus, Condé, Decon, Demcon, Lear, Mireille, Mitică,
tinescu, țărani. A absolvit Gimnaziul „Alexandru Nocturn, Radamante, Rafael, Roel, Roelet, Tel,
Teleor Dicționarul general al literaturii române 86
Tiriplic, Trubadur, -View-. Schițele și nuvelele sale Bucureștii de altădată, vechi lăutari și cântăreți bi-
au fost adunate în volumele Nuvele (1883), Scene și sericești, printre care se întrevede, uneori, silueta
portrete (1886), Flori de liliac (1888). În manieră pului Anton Pann. Versurile lui T., incluse în Icoane
blicistică realizează portrete de oameni politici (Al. I. (1891) și Realiste (1896), sunt compuneri sentimen-
Cuza, Eugeniu Carada) sau de scriitori (C. A. Rosetti, tale de album, idile delicate, încheiate de obicei cu
Costache Negri, B. P. Hasdeu, Eminescu) ș.a. Farsa o glumă sau cu o ironie, în maniera pe care o va
într-un act O soacră, premiată de Societatea Presei, desăvârși mai târziu G. Topîrceanu. Epigramele
i-a fost reprezentată la Teatrul Național din Bucu- (adunate în volum în 1900) și cronicile rimate i-au
rești în 1896. Cu reputația unui om de spirit și a unui consolidat faima de umorist și au creat o adevărată
epigramist temut, T., poreclit Ţața, a fost o figură tradiție: D. Anghel și St. O. Iosif (în Calendarul lui
memorabilă a boemei bucureștene, ilustrând per- A. Mirea), G. Ranetti, G. Topîrceanu ș.a. Ca poet, T.
fect tipul publicistului literat de la sfârșitul secolului s-a relevat pe deplin abia în versurile apărute în
al XIX-lea, funcționar de nevoie, oscilând veșnic în- „Minerva literară ilustrată” și mai ales în ciclul So-
tre literatură și gazetărie. A murit ca unul dintre pro- nete patriarhale (1916). Forma fixă a sonetului l-a
tagoniștii boemi ai povestirilor sale melodramatice, silit la o rigoare și un echilibru mai puțin proprii
sărac și uitat de toți. temperamentului său. Multe sonete închid, ca în
Primele nuvele și schițe ale lui T. nu depășesc niște stampe de epocă, o lume apusă, în care se pe-
nivelul unei proze foiletonistice. Subiectele sunt ori rindă prinți bizantini și beizadele, duduci și boieri
exotice, cu aventuri galante, ori simple anecdote veliți în rădvane vieneze sau figuri pitorești din ma-
amplificate. Despre veteranii Războiului pentru In- halaua bucureșteană de la sfârșitul veacului al XIX-
dependență imaginează mai multe povestiri cam lea – tablouri evocate și în proza lui T., dar care în
afectate, artificiale. Mai apropiate de înclinația scri- sonete sunt învăluite într-un umor nostalgic, gene-
rator de lirism. Siluetele „bizantine” au o surprin-
itorului sunt schițele cu grațioase chipuri de fete
zător de rafinată grație, sugerând o ambianță cre-
sărace, aflate la prima dragoste, sau cele despre
pusculară, cu gesturi leneșe și triste, cu tabieturi
boemi tineri și visători. Abia în Scene și portrete T.
orientale. Se inaugurează astfel, și prin scrisul lui
se arată un observator ironic de caractere, atent la
T., un univers caracteristic, balcanic și fanariot, plin
detalii pitorești și la vorbirea personajelor, selectate
de parfumuri, culori și podoabe, impus ulterior de
din lumea mahalalei ori a micii burghezii bucureș-
Mateiu I. Caragiale și de Ion Barbu.
tene. Sunt creionate, uneori superficial, cu negli-
SCRIERI: Nuvele, pref. A. Lupu-Antonescu, București,
jențe stilistice, alteori cu o pregnanță de autor exer-
1883; Scene și portrete, București, 1886; Flori de liliac, Bu-
sat, figuri de oameni politici, funcționari, gazetari, curești, 1888; Durere, București, 1889; Icoane, București,
actori de provincie, poeți famelici, „cărturărese” de 1891; D-lui Em. Protopopescu-Pache, București, 1891; Nu-
mahala, chiriași și proprietari. În mare măsură e vele alese, București, 1894; Schițe umoristice, pref. Dumi-
lumea momentelor lui I. L. Caragiale (mai multe tru Stăncescu, București, [1895]; Aventurile unei soacre,
personaje au chiar aceleași nume: Mitică, Mache, București, 1896; Povestiri, Craiova, 1896; Realiste, Craiova,
Lache), dar în afara replicii vioaie, sugerând efecte 1896; Alte schițe umoristice, București, [1897]; Epigrame,
comice sau contribuind la obținerea unui instanta- București, 1900; Ultimele schițe umoristice, București,
1900; Căderea guvernului, București, 1902; Povestiri pa-
neu hazliu, T. nu urmărește, decât rareori, o sem- triotice, București, 1902; Tuns și frezat, București, [1902];
nificație mai adâncă. Funcționarul mărunt, cu pre- Din viața mea de medic, București, 1903; Din junețea lui
ocupări derizorii conturat de T., ca în Căderea gu- C. A. Rosetti, București, 1903; Din viața regelui Carol, Bu-
vernului, Tuns și frezat ș.a., va popula mai târziu curești, 1903; Eminescu intim, București, 1904; Limba li-
nuvelele lui I. A. Bassarabescu și ale lui I. Al. Bră- terară și toate ortografiile în timp d-o sută de ani în Ro-
tescu-Voinești, dar și piesele lui Tudor Mușatescu. mânia, București, 1905; B. P. Hasdeu, București, 1908; Alte
Umorul este înduioșat și binevoitor, amestec de schițe umoristice, București, 1909; Anecdote din viața lui
Cuza Vodă, București, [1909]; Oameni mari ai României.
proză și poezie. O înclinație deosebită are autorul
Costachi Negri, București, 1909; Epigrame și proză umo-
pentru descrierea interioarelor de modă veche, pri- ristică, București, [1909]; Eugeniu Carada (1836–1910),
lej de înșirare încântată a unor cuvinte arhaice, tur- București, 1910; Mobilizarea, București, 1913; Titi Co-
cisme și grecisme, cu mari efecte evocatoare. Cu țofeanca și alte schițe, București, 1914; O nuntă, București,
aceeași savoare lexicală sunt realizate și siluete din 1914; Figuri mari, București, 1915; O poezie la un chef…
87 Dicționarul general al literaturii române Teleucă
(în colaborare cu I. L. Caragiale), București, 1915; Cucoana „Basarabia”, din 1993 la „Florile dalbe”. Ulterior,
Obedeanca. C. A. Rosetti poet. Sonete partiarhale, Bucu- până în 2002, predă filosofia, istoria culturii, psiho-
rești, 1916; Sonete patriarhale. Scene și portrete, îngr. și logia și estetica la două licee din Chișinău. Călăto-
pref. Leon Volovici, București, 1981; Anecdote despre mari
rește mult, în Europa, Extremul Orient etc. A fost
personalități române, îngr. și pref. I. Oprișan, București,
2011.
distins cu Premiul „Boris Glavan” (1966), cu Premiul
de Stat (1980), cu titlul Maestru Emerit al Artei
Repere bibliografice: Constantin Mille, „Scene și portrete”
de Dumitru Teleor. Nuvelele aceluiași autor, LUP, 1886, 135;
(1983), este laureat al Ordinului Republicii (1998) și
Demetrescu, Profile, 51–57; Seraficus [Al. Antemireanu], i s‑a acordat Premiul de Excelență al Uniunii Scrii-
„Realiste”, CL, 1897, 12; Caragiale, Opere, IV, 337–341; Di- torilor din Republica Moldova (2000) ș.a.
mitrie Teleor, „Litere și arte”, 1903, 20; G. G. [Gala Galacti- Debutul editorial al lui T. se produce în 1958 cu
on], Înmormântarea lui D. Teleor, „Luceafărul” (Bucu- amplul poem Răscruce, scris în cheie folclorică și
rești), 1920, 8–9; Călinescu, Ist. lit. (1941), 526–528, Ist. lit. evocând satul postbelic. Versurile din placheta La
(1982), 594–597; Cosco, Bunica, 299–304; D. Karnabatt, ruptul apelor (1960) stau sub semnul dorului de
Bohema de altădată, București, 1944, 135–144; Straje, Dicț. ducă și al elanurilor tinereții. Contactul cu lumea
pseud., 710–711; Dicț. lit. 1900, 844–845; Piru, Ist. lit., 178–
mare, adâncirea în tainele propriului eu vor da ori-
179; Scarlat, Ist. poeziei, II, 191–194; Cioculescu, Itinerar,
IV, 175–181; Cristea, Teleorman, 484–486; I. Oprișan, zont și substanță poeziilor, vor moderniza treptat
Anecdotele lui D. Teleor, CLT, 2011, 29. L.V. versul. Culegerile ulterioare, Neliniști (1963), Din
patru vânturi (1964), Insula cerbilor (1966) ș.a., con-
TELEORMANUL, periodic apărut la Turnu Măgure- țin o sumedenie de întrebări despre paradoxurile
le, lunar, în decembrie 1934 și în ianuarie 1935. Di- secolului, „filosofări” lirice (uneori, totuși, prozai-
rector politic: Florian Moncea, redactor literar: Dan ce). T. se mișcă îndeobște degajat în spațiul imagi-
Mureș (Gheorghe Moldoveanu). Publicația, având narului, configurează parabole despre cele mai
subtitlul „Politic, social, literar”, își propune „să în- obișnuite lucruri, proiectează aproape totul în me-
drumeze masele pe o cale dreaptă”, să sprijine „cu taforă sau în simbol. Astfel, cuvântul „inimă”, reluat
orice risc democrația, pe care răuvoitorii caută s-o și îmbogățit mereu cu noi conotații, devine o ima-
compromită” (Încotro?). Două rubrici rețin atenția: gine arhetipală, care focalizează trăirile. Aceeași
„Crochiuri” și „Abecedarul satelor”. Cu versuri cola- afirmație se poate face și despre miturile personale,
borează Teodor Scarlat, Dan Mureș, Ion Covrig, Pa- hora, focul ș.a. Procedeele predilecte ar fi opozițiile
vel Nedelcu, Elefterie Beoca, N. Udrea, Petre Frân- și disonanțele, paradoxul și absurdul, jocul de cu-
culescu, iar cu proză Emil Pallemil (probabil tot vinte și de abstracțiuni. Triunghiul (de baștină) al
Gheorghe Moldoveanu, care semnează și Costia Ocniței, în contrast cu Triunghiul (morții) al Insule-
Ural), B. Jordan, Al. Popescu-Tair, în timp ce Florea lor Bermude, este unul al veșniciei, al vieții fără de
Călin recenzează un volum al lui Sașa Pană. Gazeta moarte. Poetul interpretează liber, necomplexat,
mai publică articole politice, note, informații. A.P. teme și motive, recurge la o întinsă rețea de referințe
TELEUCĂ, Victor (19.I.1932, Cepeleuți–Hotin – culturale, din lumea artelor sau a filosofiei. S‑a spus
12.VIII.2002, Chișinău), poet, eseist, traducător. Este că el „a încercat să rupă zăgazurile paradigmei cla-
fiul Mariei (n. Chistruga) și al lui Gavril Teleucă, ță- sice cu articulațiile altui romantism, proiectat, con-
rani. A absolvit Facultatea de Filologie și Istorie la știent,către o nouă paradigmă culturală, cea post-
Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău modern–transmodernă” (Theodor Codreanu). Din-
(1958). Activează ca redactor la publicația „Ţăranul tre poemele de amploare se remarcă, datorită înde-
sovietic”, unde din 1949 publică versuri, la emisiuni osebi substratului meditativ, Sensul horelor, Târziu,
de televiziune, ca șef de secție, apoi redactor-șef când pe oameni îi doare Steaua Polară, dar mai cu
adjunct la revista „Nistru”, din 1962 în calitate de seamă cele din volumele Întoarcerea dramaticului
consultant la Uniunea Scriitorilor din RSS Moldo- Eu (1983), Piramida singurătății: introspecții (2000)
venească, iar între 1964 și 1983 îndeplinește funcția și Ninge la o margine de existență (2002), acesta din
de redactor-șef al săptămânalului „Cultura” (din urmă fiind asemenea unui cântec de lebădă. Publi-
1977 devenit „Literatura și arta”). Din 1976 este se- cistica din Goniți pasărea de cenușă (1982) aduce în
cretar al Uniunii Scriitorilor din RSSM, iar în inter- atenție gravitatea unor probleme privind viața so-
valul 1984–1993 figurează ca redactor la revista cială, economică și culturală contemporană, iar
Teliman Dicționarul general al literaturii române 88
articolele și eseurile consacrate unor gânditori, în- fapt Tilleman, tatăl fiind funcționar la Garda Finan-
cepând cu Antichitatea și ajungând până în contem- ciară. T. învață la „școala reală inferioară” din Siret
poraneitate, precum și unor concepte eseistice și (1875–1877), având, un timp, printre profesori pe
filosofice, relevă în autor un spirit complex, a cărui folcloristul S. Fl. Marian, și la Liceul Real din Cernă-
reflexivitate se manifestă și dincolo de poezie, Nico- uți (1877–1882). Cu o bursă oferită de Fondul Reli-
lae Dabija apreciind că la T. totul vine din cultura sa gionar Ortodox din Bucovina, a putut pleca la Viena,
bogată; el a reabilitat eseul filosofic, a adus noutatea unde timp de cinci ani frecventează cursurile Școlii
poemului–metaforă, poemele fiind în întregul lor Superioare de Arte și Meserii, secția desen și pictură.
metaforă. În 1888 va ajunge profesor suplinitor de franceză și
SCRIERI: Răscruce, Chișinău, 1958; La ruptul apelor, Chi- desen la gimnaziul din Suceava, unde va fi coleg cu
șinău, 1960; Neliniști, Chișinău, 1963; Din patru vânturi, Vasile Bumbac, S. Fl. Marian, Ștefan Ștefurea. Dis-
Chișinău, 1964; Insula cerbilor, Chișinău, 1966; Versuri, ponibilizat în urma unui conflict cu conducerea li-
Chișinău, 1966; Versuri, pref. Anatol Gugel, Chișinău, ceului în 1890, este ajutat de G. Popovici (T. Ro-
1970; Îmblânzirea focului, Chișinău, 1971; Eroica, Chiși- beanu) să intre ca foiletonist la „Gazeta Bucovinei”,
nău, 1973; Momentul inimii, Chișinău, 1975; Și alte neli-
unde lucrează între 1891 și 1893 și în 1895–1896. În
niști..., pref. Raisa Suveică, Chișinău, 1975; Încercarea de
a nu muri, Chișinău, 1980; Goniți pasărea de cenușă, Chi-
acest răstimp călătorește de mai multe ori la Viena,
șinău, 1982; Întoarcerea dramaticului Eu, Chișinău, 1983; pentru a-și da examenul de capacitate, mereu amâ-
Scrieri alese, I–II, pref. Valeriu Senic, Chișinău, 1985; Ciclul nat. De câteva ori ia parte la ședințele societății Ro-
italian sau Criza de timp, Chișinău, 1987; Piramida sin- mânia Jună din Viena și citește din foiletoanele sale.
gurătății: introspecții, Chișinău, 2000; Ninge la o margine Din 1897, când apare la Cernăuți „Patria”, scrie foi-
de existență, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 2002; Decebal, letoane politice atât de vehemente și demascatoare
pref. Mihai Cimpoi, postfață Nicolae Dabija, Chișinău, la adresa guvernului și a aparatului administrativ
2003; Momentul inimii, Chișinău, 2003; Improvizația ni- habsburgic, încât redacția nu îndrăznește să publice
sipului. Aventura imaginației, pref. Theodor Codreanu,
multe din ele. După 1900 va colabora la „Timpul” și
Chișinău, 2006; Neliniști, Chișinău, 2006; Răsărit de Lu-
ceafăr, Chișinău, 2010; Car frumos cu patru boi, Chișinău,
la ziarul cernăuțean „Deșteptarea”. De asemenea, la
2011; Mollis Davia, Chișinău, 2011. Traduceri: Byron, „Bukowiner Journal” (cu câteva foiletoane, între
Peregrinările lui Childe Harolds, pref. Mihai Cimpoi, Chi- care trei sunt despre Eminescu) și la „Sentinela”. Pse-
șinău, 1979; Poeți letoni, Chișinău, 1983; M. A. Dudin, udonimele pe care le folosește sunt numeroase:
Versuri, îngr. și pref. trad., Chișinău, 1984. Alma, Argus, Brutus, Covrigariul, Cato, Coriolan,
Repere bibliografice: Raisa Suveică, Victor Teleucă, în Pro- Dule, Faun, Miltiades, Mucenicul, Plictisitul, Ro-
filuri, 532–541; Mihai Cimpoi, Focul sacru, Chișinău, 1975, land, Simplicissimus, Vercingetorix, ș.a. A scos în
155–165; Liviu Damian, Îngânduratele porți, Chișinău, broșură o prezentare a scriitorului Constantin Sta-
1975, 106–113; Dolgan, Crez, 253–270; Gheorghe Mazilu, mati-Ciurea (1897). Bolnav de ftizie, alcoolic, du-
Cu scut și fără, Chișinău, 1983, 38–47; Ana Bantoș, Creație când o existență boemă, va sfârși la treizeci și nouă
și atitudine, Chișinău, 1985, 104–116; Valeriu Senic, Ecu-
de ani. Cu puțin timp înainte revenise în casa părin-
ația poetică a înaltului. Studiu asupra creației literare a
tească din Siret. Postum vor apărea volumele Foile-
lui Victor Teleucă, Chișinău, 1986; Eliza Botezatu, Un poet
al neliniștii, „Basarabia”, 1993, 6; Cimpoi, Ist. lit. Basara- toane (1906) și Nuvele umoristice (1909).
bia, 202; In memoriam. Victor Teleucă, LA, 2002, 17, ianu- T. era un foarte bun cunoscător al literaturii uni-
arie, LRC, 2002, 7–9, VBA, 2007, 2–3 (grupaje speciale); Ion versale, cu preferințe pentru Shakespeare, Lenau,
Ciocanu, Literatura română, Chișinău, 2003, 432–436; Heine, Rousseau, Mark Twain, Maxim Gorki. Om
Theodor Codreanu, Basarabia sau Drama sfâșierii, ed. 2, profund, cu idei îndrăznețe și originale, ascundea
pref. Mihai Cimpoi, Galați, 2003, 290–302; Suceveanu, sub teribilism o structură fragilă, de învins și dezră-
Emisferele, 240–245; Mică encicl., 591–606; Dolgan, Poezia, dăcinat. Foiletoanele sale, realizate cu mijloacele
221–235; Rachieru, Poeți Basarabia, 199–204; Victor Teleu-
literaturii, sunt ale unui ironist îndrăzneț, a cărui
că – un heraclitean transmodern, îngr. Theodor Codreanu
fantezie răstoarnă legăturile obișnuite dintre lu-
și Mihail Dolgan, Chișinău, 2010; Theodor Codreanu, În
oglinzile lui Victor Teleucă, Chișinău, 2012. M.Dg. cruri. Cultura imprimă stilului, adesea persiflant,
nuanțe livrești. T. nu evită umorul popular, iar câte-
TELIMAN, Mihai (20.XI.1863, Siret – 21.XII.1902, odată nuanța umorului său amintește de Costache
Siret), gazetar, prozator. Părinții lui se numeau de Negruzzi. Sarcasmul și fraza caustică țintesc în
89 Dicționarul general al literaturii române Tempea
puternicii zilei, aluzia la realitățile politice e trans- dependentă de cea Catolică. Trădarea preotului Ata-
parentă. Moartea lui Dule (reprodusă și în „Convor- nasie Anghel, principala unealtă în mâna oficialită-
biri literare”, 1898) imaginează o situație caragiales- ților, îi stârnește lui T. o indignare furioasă și deter-
că: reluarea, în toate gazetele, a unei informații mină alcătuirea a două capitole lirice: Plângerea
neverificate și consecințele absurde ale faptului. oilor în mijlocul lupilor și, în versuri, Arăta-vom și
Este reușită parodierea tonului bombastic și opor- alte ale lui Atanasie stihuri. Cu anul 1713 se reia po-
tunist, caracteristic publicațiilor politice. Șanse mai melnicul preoților din Șchei, a căror activitate este
mari ar fi avut T. în parodie, însă el rămâne prea de acum strâns legată de împotrivirea față de unirea
adesea la anecdotă. Scrierile sunt inegale, dar trecu catolicii. Pe fondul acestor preocupări generale
buie prețuit curajul civic al autorului, ca și încerca- sunt inserate și fapte mai puțin importante, ținând
rea de a da ținută literară foiletonului politic. de administrație și de rivalitățile din interior. Deși
SCRIERI: Constantin de Stamati-Ciurea, Cernăuți, 1897; T. este, în primul rând, unul din primii cronicari ro-
Foiletoane, îngr. și pref. George Tofan, Suceava, 1906; ed. mâni din Transilvania, talentul narativ, participarea
îngr. Vasile Precop, pref. George Tofan, Rădăuți, 1999; Nu- intensă la faptele relatate fac ca scrierea să aibă un
vele umoristice, București, 1909. anume interes artistic. Apar descrieri exacte și pu-
Repere bibliografice: Ibrăileanu, Opere, IV, 36–38; N. Ior- ternic evocatoare, ca înscăunarea episcopului Ata-
ga, Un scriitor necunoscut: Mihai Teliman, „Sămănătorul”, nasie – un tablou amănunțit, plin de mișcare –, pa-
1906, 15; N. I. Apostolescu, Despre „Foiletoane” de N. Teli-
saje pur narative, precum grozăvia ciumei și a foa-
man, LAR, 1906, 326; Vasile Savel, Contimporanii. Schițe
și portrete literare, Arad, 1920, 131–136; Vlad Bănățeanu,
metei din 1718–1719, o întâmplare cu botezul unor
Mihai Teliman, foiletonistul Bucovinei, Cernăuți, 1925; copii de țigani papistași, sau altele, în care povesti-
Loghin, Ist. lit. Bucov., 164–172; Valeriu Braniște, Amintiri rea e realizată cu ajutorul dialogului, căpătând tente
din închisoare, îngr. Al. Porțeanu, București, 1972, 371– dramatice: o slujbă a preotului Todor, terminată cu
373; Dicț. lit. 1900, 845; Ion Popescu-Sireteanu, Scriitorul o gâlceavă foarte laică, surprinsă cu umor, ancheta-
Mihai Teliman, în Siretul, vatră de istorie și cultură româ- rea autorului de către sfatul cetății – autentică sec-
nească, Iași, 1994, 319–332; Bostan–Bostan, Bucovina, vență dintr-o piesă în care schimburile de replici
148–151; Satco, Encicl. Bucovinei, II, 491. S.C.
comunică tensiunea situației. Portretul apare mai
TEMPEA, Radu (1691, Brașov – 14.V.1742, Brașov), ales sub forma caracterizării morale: protopopul
cronicar. Este fiul preotului Radu Tempea. Învață la Vâlcu, „om cam trufaș și slab de minte”, transformă
școala de pe lângă biserica Șcheilor din Brașov, bi- răul în obișnuință și supără tot orașul cu ale sale
serică la care va fi diacon din 1713 și preot din 1716. „lucruri proaste”. Nu lipsesc nici comparațiile și alte
În 1735 va fi ales protopop al Brașovului și al Ţării procedee retorice obișnuite în scrierile religioase.
Bârsei. Este remarcabilă însă expresivitatea limbii, dată de
T. acționează cu energie și dăruire pentru apă- utilizarea naturală a limbajului popular, nuanțat și
rarea independenței instituțiilor ortodoxe, a intere- colorat de arhaisme și de combinații lexicale
selor românilor brașoveni, mereu preocupat și de metaforice.
ridicarea culturală a locuitorilor din sate prin inter- SCRIERI: Istoriia beserecei Șcheilor Brașovului, îngr. și
mediul bisericii. Și-a exprimat această atitudine și pref. Sterie Stinghe, Brașov, 1899; ed. (Istoria sfintei bese-
în scris, documentând în Istoriia beserecei Șcheilor reci a Șcheilor Brașovului), îngr. și introd. Octavian Șchiau
Brașovului, publicată de Sterie Stinghe în 1899, exis- și Livia Bot, București, 1969; ed. 2, Cluj-Napoca, 2010.
tența autonomă și unitară a unei puternice comu- Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 130–134; Can-
nități românești. Pentru prima parte (1484–1700) T. did C. Mușlea, O dinastie de preoți și protopopi Radu Tem-
pea, Brașov, 1939, 14–41; Ioachim Crăciun, Cronicile ro-
folosește o prescurtare a cronicii protopopului Va-
mânești ale Transilvaniei și Banatului, AIN, 1958–1959;
sile și alte hrisoave din arhive, faptele fiind comen-
Ist. lit., I, 619–620; Cărturari brașoveni, 215–216; Dicț. lit.
tate în ordinea înregistrării preoților care s-au suc- 1900, 845–846; Mazilu, Vocația, 107–108; Păcurariu, Dicț.
cedat. Partea a doua (1701–1742) cuprinde eveni- teolog., 450–451. C.T.
mente trăite de autor sau încă foarte vii în conștiința
contemporanilor. Sunt evocate pe larg întâmplări TEMPEA, Radu (9.II.1768, Brașov – 15.VII.1824, Bra-
legate de actul „unației” de la 1701, prin care o parte șov), filolog. O adevărată „dinastie” de cărturari ar-
a Bisericii Ortodoxe din Transilvania devenea deleni a fost aceea a familiei Tempea. Purtau, din
Tempeanu Dicționarul general al literaturii române 90
tată în fiu, același nume – Radu. Un Radu Tempea, formarea unei terminologii gramaticale, încercând
al doilea (1691–1742), e cronicar și însemnările lui să creeze echivalente românești.
privind istoria bisericii șcheiene din Brașov le con- SCRIERI: Gramatică românească, Sibiu, 1797.
tinuă cel de-al treilea Radu (1719–1763). Următorul Repere bibliografice: Lazăr Șăineanu, Istoria filologiei ro-
Radu Tempea, preot (1741–1781), este părintele lui mâne, București, 1895, 125–129; Romulus Ionașcu, Gra-
T., al cincilea cu acest nume. El învață la Brașov, în maticii români, Iași, 1914, 45–53; Densusianu, Lit. rom.,
Șchei, la școala de la biserica „Sf. Nicolae”, trecând I, 79–81; Iorga, Ist. lit., III, 160–163, 294–297; Candid C.
din 1783 la gimnaziul luteran; continuă la Sibiu, Mușlea, O dinastie de preoți și protopopi Radu Tempea,
Brașov, 1939, 48–77; Popovici, Studii, I, 263–266; Piru, Ist.
unde până în 1787 face cursuri de învățător, și la
lit., II, 144–145; Ist. lit., II, 109–111; Ivașcu, Ist. lit., I, 321;
Buda, unde urmează teologia. După revenirea în Gavril Istrate, Limba română literară, București, 1970,
țară, funcționează scurtă vreme ca tălmaci la Bucu- 37–38, 44–63; Rosetti–Cazacu–Onu, Ist. lb. lit., I, 461–463;
rești, în perioada războiului austro–turc. În 1794 era Dicț. lit. 1900, 846–847; Păcurariu, Dicț. teolog., 451. F.F.
hirotonisit preot la Sibiu și va sluji în parohia „Sf.
Nicolae” din Șcheii Brașovului. După moartea lui TEMPEANU, Virgil (10.IX.1888, Focșani – 11.V.1984,
Dimitrie Eustatievici, în 1796, va fi numit director al Buftea), germanist, traducător. Este fiul Mariei (n.
școlilor românești ortodoxe din Transilvania, funcție Zalaru) și al lui Virgil Tempeanu, șef de gară. Urmea-
pe care o părăsește în 1806 (sau în 1808). Devenit ză liceul la Pitești, unde în ultimul an, 1908, este
protopop al Brașovului, în 1817 avea să fie destituit. „directorul” revistei școlare „Junimea”, în care pu-
Împreună cu fiul său trece în Moldova. Se pare că la blică versuri și articole. Frecventează apoi la Bucu-
Iași a avut o oarecare înrâurire asupra învățămân- rești Facultatea de Litere și Filosofie (1908–1912) și
tului. Întors în Ardeal, în 1820 e iarăși protopop. Se Seminarul Pedagogic Universitar (absolvit în 1914),
înrudea cu scriitorul Ioan Barac și cu N. I. Ciurcu, perioadă în care colaborează la „Neamul românesc
literar” și debutează editorial cu o transpunere din
editorul brașovean.
Hans Sachs, Fierul înroșit (1909). În câteva etape și-a
Cunoscător de limbi străine, T. colaborează în
perfecționat studiile de germanistică la München,
1802 la traducerea, din grecește, a Acaftistului Sf.
dar și în călătorii de documentare prin alte localități
Cruci. Lucrarea sa de căpetenie este însă Gramatică
din Germania. Obține titlul de doctor în filologie
românească (1797), îndatorată lui Samuil Micu și lui
germană la Universitatea din București mai târziu,
Gh. Șincai, lui Ioan Piuariu-Molnar, dar și lui Ienă-
în 1934, cu teza Cântecele de cruciată ale lui Walther
chiță Văcărescu. Într-o Cuvântare înainte, suprali-
von der Vogelweide. Numit profesor la Liceul „N.
citând în spirit raționalist importanța gramaticii în
Gane” din Fălticeni (1913), va fi și director al Școlii
genere, autorul îi acordă o poziție privilegiată între Normale din același oraș, continuând să publice, în
alte științe. Gramatica ar fi „măiestria măiestriilor”, special traduceri, în „Drum drept”, „Ramuri”, „Juni-
aducând „lumina înțelepciunii” și risipind „îmbez- mea literară”, „Făt-Frumos” și figurând în redacția
nirea minții”. Tocmai absența unei gramatici ar fi unor gazete locale, precum „Răvașul nostru” (1920–
cauza decăderii limbii române, „cea veche râmle- 1928, unde e și director), „Calendarul învățătorilor”
nească”, limbă coruptă în decursul unei istorii fră- (1929–1938), în care îi apar articole didactice și lite-
mântate. T. e un latinist șovăielnic și un etimologist rare, versuri și traduceri. Din 1919 se implică în viața
moderat. Îndoiala îi vine din bun-simț, căci – pre- politică, ca prefect de Baia și deputat de Suceava. În
supune el – dacă limba ar fi reconstituită „în cură- 1931 se transferă la București, unde funcționează ca
țenia și orighinalul” ei, atunci s-ar confunda cu la- profesor de liceu. Va fi primul lector de română la
tina sau italiana. În Gramatică românească este Universitatea din München (1935–1937), unde se
păstrată mai vechea terminologie, cu vocabule sla- remarcă, între altele, prin lucrarea Herder und die
vone („slovă”, „glasnică” ș.a.) sau grecești („sintaxis”, rumänische Volksdichtung, publicată de Academia
„ortographia” ș.a.). În orice caz, T. nu preconizează Germană și distinsă cu Medalia Humboldt (1936),
eliminarea oricărui cuvânt nelatinesc, ci doar a celor apoi lector sau profesor de germană în București, la
– îndeosebi maghiare, germane, grecești – neasimi- Academia de Înalte Studii Comerciale, Seminarul
late. Mai mult, deși tentat de o ortografie etimologi- Pedagogic Universitar, Școala Politehnică ș.a. Va co-
că, el se ocupă, ca și Dimitrie Eustatievici, de labora asiduu la „Revista germaniștilor români”,
91 Dicționarul general al literaturii române Tempeanu
„Înmuguriri” (1933–1940, al cărei director va fi), modern dintre poeții timpului. Germanistul nu ne-
„Propilee literare”, „Convorbiri literare”, „Revista glijează nici literatura clasică și modernă, așa cum
limbii și culturii germane” ș.a., cu studii și articole atestă studiile despre Goethe, Kleist, Uhland,
(Eduard Mörike, 1936, Poezia Germaniei noi, 1940, Nietzsche, Stefan George, Rilke ș.a., rămase în peri-
Expresia figurii în plastica Evului Mediu german, odice, dar și Istoria literaturii germane (1943), o tre-
1942, Vechi traducători germani ai poeziei româ- cere în revistă a tuturor epocilor, a marilor persona-
nești, 1969 ș.a.). Printre preocupările sale didactice lități, opere, motive și idei, ilustrată cu numeroase
s-a numărat elaborarea de manuale și cursuri de transpuneri în română, majoritatea aparținându-i.
limba germană pentru toate gradele, ca și a unor Capitolul final, Germanistica românească, reușește
lucrări de specialitate: Istoria pedagogiei (1923), Su- să condenseze în câteva prezentări și îndeosebi în
gestia și aplicațiile ei educative (1924), Tăria și sta- bibliografie contribuțiile din acest domeniu. Speci-
tornicia sufletească. Pilde pentru mari și mici (1927). alizat în germana medievală, T. face numeroase
În domeniul lingvisticii sunt de menționat Introdu- traduceri din literatura acestei perioade: antologiile
cere în studiul limbii mittelhochdeutsch (germana Din scrinul vechi… (1924) și Cavalerii cântăreți
medievală) (1942), Introducere în dialectologia ger- (1933), epopeea populară Gudruna (1931), tălmăci-
mană (1943), Deutsche Kulturwörter im re în metru original, apreciată pentru „caracterul ei
Rumänischen (1941), Dicționar german–român popular și arhaic”, pentru „graiul neaoș, plin de
(1943) ș.a. Membru al Societății Scriitorilor Români sevă” (Victor Morariu), Sărmanul Enric de Hart-
și al altor instituții culturale, a fost distins cu nume- mann von Aue (1932) și, foarte reușit ca stil, Aven-
roase medalii și decorații. turosul Simplicius Simplicissimus (I–II, 1967), roma-
Activitatea de germanist a lui T. cuprinde în spe- nul lui H. J. Chr. von Grimmelshausen. Cea mai
cial studiul limbii și al literaturii medievale, dar și importantă transpunere este însă Cântecul Nibelun-
numeroase traduceri. În texte apărute în periodice gilor (1964), atât prin dimensiunile textului, cât și
ori în broșuri și volume precum Două sărbătoriri prin învingerea dificultăților de echivalare. Zoe Du-
literare feminine: Ricarda Huch și Isolde Kurtz (1934), mitrescu-Bușulenga remarca respectarea tiparului
Sippenfeindschaft und Wiedervergeltung im Nibe- strofic original, folosirea unor elemente care cores-
lungenlied (1938), prezintă și explică aspecte ale pund celorlalte particularități ale prozodiei, apreci-
culturii germane într-o manieră pozitivistă, adec- ind acel „aer de cronică” „lexicul arhaizant atât de
vată scopului urmărit, acela de informare și promo- meșteșugit ales” de T., „care se arată a fi și un poet
vare. Deosebită – prin informația utilizată și metodă de calitate”. Altă întreprindere temerară a fost tăl-
– este teza de doctorat, Cântecele de cruciată ale lui măcirea după manuscrise din secolul al XV-lea a
Walther von der Vogelweide, o cercetare de literatură două scrieri apocrife, gen cărți populare, Frumoasa
comparată aplicată producțiilor similare din „mit- Magelona și Prințesa Melusina, publicate în culege-
telhochdeutsch, provensală, flamandă și latină me- rea Povestiri germane (1942). T. își însoțește tradu-
dievală”. Autorul pleacă de la infrastructura ideolo- cerile cu prezentări ale autorilor și operelor, iar în
gică proprie spiritului religios-cavaleresc, pentru a cazul Nibelungilor (versiunea în proză este publica-
stabili „ideile care alcătuiesc fondul comun” ce a tă în 1977) face o interesantă încercare exegetică, în
determinat cruciadele, percepția generală a feno- care propune și un posibil autor al epopeii. Acestor
menului, precum și literatura din epocă. Face o cla- versiuni din literatura medievală li s-au adăugat și
sificare a acestor cântece, evidențiază legăturile transpuneri din germana modernă: Novalis, Imnuri
dintre predicile preoților, bulele papale și temele, către noapte (1914) și Cântări religioase (1930),
atitudinile din textele cercetate și emite ipoteze pen- Goethe, Iphigenia în Taurida (1925, jucată la Teatrul
tru definirea și evaluarea unor aspecte noționale sau Național din Cernăuți), Franz Grillparzer, Sappho
tematice. T. analizează scrierile lui Walther von der (1926) și Medea (1930) ș.a. Paginile din Marele ne-
Vogelweide din primele decenii ale secolului al XI- gustor german (1938) sunt numai o descriere a unor
II-lea (de menționat că nu traduce nici un citat, deși realități sociale așa cum apar în romanul Casa
sunt mai puțin accesibile), relevându-le conținutul, Buddenbrook de Thomas Mann. A tradus Păianje-
particularitățile prozodice și de stil, comparate menul negru și alte povestiri elvețiene de Jeremias Go-
reu cu altele similare, și conchizând că e cel mai tthelf (1968), iar din literatura norvegiană Mâinile
Templul Dicționarul general al literaturii române 92
mamei (1958) și, în colaborare, Fata pescarului und Übersetzer (1888–1984), în Interferențe culturale ro-
(1966) de Bjørnstjerne Bjørnson. Talentul, dovedit mâno–germane, îngr. Andrei Corbea și Octavian Nicolae,
în atâtea tălmăciri, pare absent în poeziile proprii, Iași, 1986, 235–237; Vasile G. Popa, Convorbiri cu Virgil
incluse în antologia Din scrinul vechi…, unde se mai Tempeanu sau Elogiul spiritualității Germaniei, Bucu-
rești, 1998; Cornelia Cujbă, Aus dem Nachlass von Virgil
află niște versificări modeste, descriptive, ale unor
Tempeanu. Eine Bibliographie, în Jassyer Beiträge zur Ger-
teme sau momente ocazionale, mai degrabă un fel manistik, VIII, Iași–Konstanz, 2000, 335–344. C.T.
de jurnal fără reverberație lirică.
SCRIERI: Din scrinul vechi..., pref. N. Iorga, Craiova, 1924; TEMPLUL LITERAR, revistă apărută la Craiova, lu-
Două sărbătoriri literare feminine: Ricarda Huch și Isolde nar, în iunie și în iulie 1927. Colectivul redacțional
Kurtz, București, 1934; Cântecele de cruciată ale lui Wal- nu este menționat. Const. Jaleș, „ideologul” publi-
ther von der Vogelweide, Fălticeni, 1934; Marele negustor cației, pledează pentru „literatura sănătoasă”, tradi-
german, Fălticeni, 1938; Sippenfeindschaft und Wieder- țională, opunându-se curentului „nestăvilit de ori-
vergeltung im Nibelungenlied, Fălticeni, 1938; Gh. Bog-
ginalism”, care „suflă ca un vânt puternic în cutia
dan-Duică, germanistul, București, 1942; Istoria literaturii
germane, București, 1943. Traduceri: Hans Sachs, Fierul craniului fiecărui individ, dezechilibrând naturalul,
înroșit, București, 1909; Novalis, Imnuri către noapte, Făl- îmbolnăvind simțurile, făcând o lume neserioasă,
ticeni, 1914, Cântări religioase, Fălticeni, 1930; Costache ridicolă” (Originalitate, 1/1927). „Cărți și reviste”
Negruzzi, Alexander Lapuschneanu, Craiova, 1923; este rubrică permanentă. Poezie semnează Ion Buz-
Goethe, Acțiunea sensorio-morală a culoarei, Fălticeni, dugan, Const. Jaleș, Marcel Romanescu, Const. Cra-
1924, Iphigenia în Taurida, Arad, 1925; [Traduceri], în Din iovitza (Constantin I. Manea), iar proză Augustin
scrinul vechi…, pref. N. Iorga, Craiova, 1924; Franz Grill- Ivanovici și Gh. I. Chițibura. Articolele de critică li-
parzer, Sappho, Fălticeni, 1926, Medea, pref. Agatha Bâr-
terară aparțin lui Barbu Bărbulescu, Ion Sân-Giorgiu
sescu, Fălticeni, 1930; R. H. Bartsch, Fără Dumnezeu,
Fălticeni, 1927; Gudruna, Fălticeni, 1931; ed. București,
(Critica poeților) și Al. Popescu-Telega. T.l. mai cu-
1966; Hartmann von Aue, Sărmanul Enric, Fălticeni, 1932; prinde recenzii, note despre unele reviste literare,
Cavalerii cântăreți, București, 1933; Heinrich von Morun- cugetări ale lui N. Iorga. Alți colaboratori: N. Kiria-
gen, Doiniri pe alăută, Fălticeni, 1941; Povestiri germane, cescu-Jar, Radu Bardeș (Constantin Țenovici). A.P.
București, 1942; Hans Carossa, Jurnal de război în Româ-
nia, București, 1942; Pribeagă prin lume. Vechi povestiri
TEMPO!, gazetă apărută la București, de trei ori pe
germane pentru tineret și copii, București, 1943; Bjørnst- săptămână, din 7 iulie 1933 până în 24 iulie 1940.
jerne Bjørnson, Mâinile mamei, pref. trad., București, Între 1935 și 1937 are subtitlul „Organ popular de
1958, Fata pescarului, pref. Ovidiu Drimba, București, informații și reportaj”. Director: Vasile Canarache.
1966 (în colaborare cu Iulia Soare și Ion Caraion); Cântecul În „criza materială și spirituală” a momentului, T. își
Nibelungilor, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, propune, ambițios, să informeze cititorii cu tot ceea
1964; ed. pref. trad., București, 1977; Nuvela austriacă în ce este important „din punct de vedere al dezvoltării
sec. al XIX-lea, București, 1966 (în colaborare); H. J. Chr. sociale, economice, politice și culturale a țării și a
von Grimmelshausen, Aventurosul Simplicius Simplicis-
lumii întregi” (Către cititori, 1/1933). Permanente
simus, I–II, pref. Livia Ștefănescu, București, 1967; Jere-
mias Gotthelf, Păianjenul negru și alte povestiri elvețiene, sunt rubricile „Ora 12”, „Sportul”, „Mica enciclope-
pref. trad., București, 1968. die a ziarului «Tempo»”. Cu un caracter prin exce-
Repere bibliografice: N. Iorga, Un profesor, NRL, 1924, 30; lență informativ și axată în principal pe evenimentul
Victor Morariu, [Virgil Tempeanu, traducător], FF, 1932, senzațional, politic sau social, publicația acordă
1–2, „Revista germaniștilor români”, 1933, 1; Simion C. foarte puțin spațiu literaturii. Cel mai important și
Mândrescu, [Virgil Tempeanu, traducător], „Revista ger- cel mai consecvent colaborator este Geo Bogza, au-
maniștilor români”, 1932, 3, 1934, 2; Scriitorul Virgil Tem- tor, începând cu numărul 496/1935, al unor articole
peanu la 50 de ani, Fălticeni, 1939; Perpessicius, Opere, de atitudine socială și politică. Tot lui îi aparține ci-
IX, 418–422; Florin Manolescu, „Cântecul Nibelungilor”, clul Ioana Maria. 17 poeme (1937). Versuri mai pu-
CNT, 1965, 14; Bucur, Istoriografia, 290–291; Marin Manu
blică George Gregorian și Gh. Soare, iar articole sau
Bădescu, Oameni de seamă ai Liceului „Nicolae Bălcescu”
reportaje Victor Eftimiu, Sergiu Dan, Zaharia Stan-
Pitești, București, 1975, 92–97; Maria-Luiza Ungureanu,
„Cântecul Nibelungilor”, SLU, 1978, 158–160; Horst Fassel, cu, D. I. Suchianu. Sunt traduse nuvele de Mark
„Das erhält jung und ist ein Gewinn”. Gespräch mit dem Twain, A. P. Cehov, Jean Laportin, H. K. Breslauer,
Germanisten Virgil Tempeanu, „Karpatenrundschau”, Rudolf Lowit, Fritz Nagl, Franz Molnar, Imre Halasz
1981, 10; Cornelia Cujbă, Virgil Tempeanu – Germanist ș.a., transpunerile fiind, de obicei, nesemnate. Se
93 Dicționarul general al literaturii române Teoc
mai publică o fotografie inedită a lui Vasile Alecsan- relativismul cultural. Kyrie Lex (2009) este un roman
dri și fragmente din scrisorile privind audiența po- istoric care se alcătuiește din evenimente fictive.
etului la împăratul Napoleon al III-lea. Alți colabo- Plasând acțiunea în Evul Mediu timpuriu, în preaj-
ratori: D. Karnabatt, Theodor Râșcanu, Ella Rotaru, ma misteriosului an 1000, T. încearcă să recreeze un
Brigitte Negreanu, Petre Bellu, Sandu Mihai, Con- spațiu al memoriei colective care nu poate fi recu-
stantin Sturdza, Ana Canarache, Sandu Eliad. A.P. perat din arhive. Romanul, căruia comentatorii i-au
TEOC, Flavia (13.V.1971, Cluj), poetă, prozatoare. reproșat gustul pentru senzațional, se construiește
Este fiica Floricăi Teoc (n. Timiș) și a lui Nicolae Cor- în jurul unei bătălii purtate pe dealul Cserhalomului
nel Teoc, funcționari. Urmează cursurile Liceului (în apropierea Lechinței de azi), unde un grup de
„Ady–Șincai” din Cluj-Napoca (1985–1989), apoi pe războinici pecenegi și cumani sunt înfrânți de oas-
cele ale Facultății de Istorie și Filosofie a Universi- tea regelui Salamon al Ungariei. Desfășurată în re-
tății „Babeș–Bolyai” (1989–1994), secția filosofie. gistru epopeic, narațiunea urmărește să consacre o
Lucrează inițial ca profesor de științe socio-umane vârstă a eroilor, introducând o genealogie fantastă.
la două școli clujene (1996–1998), apoi îndeplinește T. a scris și poezie, mai ales la începuturile carierei
diverse funcții redacționale la Radio Renașterea sale literare. Dominată de figura dublului, lirica stră-
(1999–2006), la Centrul Cultural Italian (2006–2008), bate de-a lungul celor trei culegeri, Înzeire, Din casa
la fundația culturală Mediakinder (2008–2010) și la lui Faust (1998) și Brațul pierdut (2001), un traseu
Editura Casa Cărții de Știință (2010–2011). Debutea- evolutiv. Tratată inițial în cheie faustică, prezența
ză cu poezie în „Steaua” (1989) și editorial cu volu- celuilalt stă sub semnul unei damnații care neliniș-
mul Înzeire (1993). Mai colaborează cu versuri, pro- tește: „Exist de-atâta vreme cu teama/ Că ființa mea
ză, recenzii, interviuri și note de călătorie la „Con- născându-se/ A ucis pe cineva/ Care-a fost iubit”.
trapunct”, „Apostrof”, „Familia”, „Tribuna”, „Poesis”, Mai târziu anxietatea dispare, fiind înlocuită de aș-
„Transylvanian Review”, „Observator cultural”, teptarea unei reîntâlniri cu dublul, văzut ca un al-
„Convorbiri literare”, „Vatra”, „Atheneum” (Canada), ter-ego ancestral. Figura lui Orfeu și cea a Ifigeniei
unde deține rubrica „Biblioteca italiană”, ș.a. devin reperele acestei reinterpretări a mitului. Poe-
Rezultat al unor preocupări care îmbină pasiu- zia descrie nostalgia celui lăsat în urmă, care, în aș-
nea pentru literatura clasică și istorie cu atracția teptarea reîntregirii, trăiește pasiv o viață deja con-
pentru culturile exotice și interesul pentru viața li- sumată. Fără să fie nouă tematic, nici sub raport
terară în sens larg, ceea ce scrie T. e definit de dina- imaginar, lirica aceasta se reține prin surprinzătoare
mica analogiilor, de salturile care scurtcircuitează instantanee privind starea materiei: „Pământul se
logica istorică și seriile culturale. Scriitoarea și-a moleșea trist/ Ca o vacă moartă de bătrânețe” sau,
căutat expresia în formule variate, cultivând atât altundeva, „A scris cineva un cântec/ Al nisipului/
genurile literare convenționale, cât și ficțiunea au- Al pietrei zdrobite care n-a vrut/ Să se facă apă// Al
tobiografică, apocriful istoric ori interviul. Într-o nisipului care ne astupă/ Gurile/ Care îmbracă mă-
formă care amintește de tradiția religioasă a sina- rile/ Al nisipului bun/ De pe pragurile caselor”. În
xarului, Calendar românesc în douăsprezece cronici fine, o serie de interviuri cu scriitori clujeni, din care
și o precuvântare (2009) propune o colecție postmo- autoarea a publicat două volume, Trestie și plumb
dernă de „coincidențe”, alăturând evenimente pe- (2001) și Din capitala provinciei (2002), pleacă de la
trecute la aceleași date pe meridiane și în epoci di- opoziția dintre centru și periferie. T. ține să sublini-
ferite. În același spirit, jurnalul de călătorie Perugia eze opțiunile conservatoare ale „provinciei” cultu-
– colaje și măști (2010) reprezintă o parcurgere fidelă rale, atașate în continuare de valorile din deceniul
a locurilor definitorii ale culturii occidentale, obți- ’70–’80 al secolului trecut. În contrast cu interesul
nută însă printr-o deplasare studiată a perspectivei. scriitorilor din Capitală pentru noile mode poetice,
Scris sub fascinația pe care o exercită figura lui Fu- întoarcerea autorilor clujeni la momentul de rezo-
miko, o studentă japoneză, textul descifrează – chiar nanță al „Echinoxului”, „întârzierea” lor în raport cu
cu riscul artificialității – urmele unei istorii „euro- literatura actuală apar ca un titlu de noblețe, ilus-
pene” prin filtrul alterității radicale. Însă abia pro- trând, în același timp, preocuparea pentru consoli-
iectele romanești sunt cele care permit desfășurarea darea unei tradiții literare și dreptul postmodern la
plenară a acestei imaginații asociative sprijinite pe diferență.
Teodoreanu Dicționarul general al literaturii române 94
SCRIERI: Înzeire, București, 1993; Din casa lui Faust, hebdomadarul lui Ion Th. Florescu, devenind apoi
Cluj-Napoca, 1998; Brațul pierdut, București, 2001; Trestie unul din principalii colaboratori ai revistei „Viața
și plumb, Cluj-Napoca, 2001; Din capitala provinciei, îngr. românească”, din al cărei cerc face parte, nutrind
Mircea Petean, Cluj-Napoca, 2002; Cronograf, Cluj-Napo-
pentru „domnul Ibrăileanu” un adevărat cult. Mai
ca, 2004; The Dice, Norcross (SUA), 2005; Povestea lui The-
odor–La storia di Teodoro, ed. bilingvă, Cluj-Napoca, 2006; scrie la „Versuri și proză”, „Însemnări literare”, „Ade-
Calendar românesc în douăsprezece cronici și o precuvân- vărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Lu-
tare, Cluj‑Napoca, 2009; Kyrie Lex, București, 2009; Peru- mea”, „Opinia”, „Contimporanul”, „Lumea literară și
gia – colaje și măști, Cluj-Napoca, 2010. Traduceri: Naim artistică”, „Bilete de papagal”, „România literară”
Araidi, Oameni din Galileea, Timișoara, 2012. (seria Cezar Petrescu), „Jurnalul literar”, „Revista
Repere bibliografice: Virgil Mihaiu, Fără surle și trâmbițe, Fundațiilor Regale”, „Universul literar”, „Vremea” și
ST, 1998, 11–12; Poantă, Dicț. poeți, 190–191; Mircea Pe- la multe alte publicații, iar după a doua conflagrație
tean, Flavia Teoc, ST, 2000, 5–6; Alexandra Olivoto, Clujul mondială la „Lumea” lui G. Călinescu și mai târziu
literar, RL, 2002, 36; Irina Petraș, Clujul literar. 1900–2005, la „Magazin”, unde susține o originală și spirituală
Cluj-Napoca, 2005, 43; Anda Drașovean, Jucând „barbut”
cu clonele, ST, 2006, 6; Olimpiu Nușfelean, Flavia Teoc și
cronică gastronomică (în continuarea celei din
romanul supraviețurii, „Mișcarea literară”, 2009, 2; George „Adevărul literar și artistic”), devenită aproape sub-
Neagoe, Așteptând o bătălie, CLT, 2009, 17; Tudorel Urian, versivă prin anacronismul rețetelor, contrastând cu
Biruința celor învinși, RL, 2009, 19; Veronica Buta, Kyrie paupertatea vremurilor în care ele sunt prezentate
eléison, VTRA, 2009, 9–10. L.Td. cititorilor. A mai semnat Don Quichotte, Lares,
Măscăriciul Vălătuc, Red ș.a., dar pseudonimul care
l-a consacrat este Păstorel. În 1935–1941 este mem-
bru în comitetul de conducere al Societății Scriito-
rilor Români. În 1937 e distins cu Premiul Național
pentru Proză. La începutul anului 1960, ca urmare
a epigramelor sale de circulație orală cu aluzii la
TEODOREANU, regimul comunist și la ocupanții sovietici, este ares-
Al. O. [Alexandru tat și condamnat la șase ani închisoare corecționa-
Osvald] (30.VII.1894, lă; grațiat, iese din detenție în 1962.
Dorohoi – 15.III.1964,
Cea mai importantă carte a lui T., Hronicul măs-
București), prozator,
căriciului Vălătuc (1928; Premiul Academiei Româ-
poet, traducător.
ne), scrierea lui de debut, este singulară în proza
artistă și umoristică românească din perioada inter-
Este fiul cel mai mare al Sofiei Teodoreanu, fiică a belică. Genul proxim al celor opt texte – unele în
compozitorului Gavriil Muzicescu, profesoară la proză, altele în versuri și fiecare de altă factură sti-
Conservatorul din Iași, și al lui Osvald Teodoreanu, listică, având ca ramă pretextul manuscrisului găsit
avocat, magistrat, om politic, gazetar; Ionel Teodo- – ar fi povestirea, iar diferența specifică – pastișa cu
reanu îi este frate. Urmează ciclul secundar la Liceul efecte comice a stilului cronicăresc și a graiului mol-
Național (1906–1910) și la Liceul Internat din Iași dovean, întrețesute ingenios, dar nesilit cu neolo-
(1910–1914), unde între dascăli se numără și Calis- gismul tehnic (oenologic și gastronomic) și cu cita-
trat Hogaș. Se pasionează de limba latină, predată tul erudit. T. este un artist al cuvântului, un volup-
de Axente Frunză, și de franceză. Absolvent al unei tuos al miresmelor fonetice și lexicale și un virtuoz
școli de ofițeri, în timpul Primului Război Mondial al compoziției intertextuale. Rezultatul acestui joc
este mobilizat și participă la luptele din Transilva- livresc și al întâlnirii pseudodocumentului cu fan-
nia și din Moldova, fiind grav rănit. Obține licența tezia este imaginea unei Moldove deopotrivă vero-
în drept în 1920 și e numit magistrat la Turnu Seve- simile și fabuloase, surprinzând prin predispoziția
rin. Profesează doar șase luni, principala ocupație potatorică și gastronomică și prin manifestările ei
fiind cea de expert oenologic. În 1930 fusese coop- libertine. Asemănătoare, prin rafinamentul aluziei
tat în conducerea Teatrului Național din Iași și în licențioase și prin jocurile lingvistice, balzacienelor
1934 se angajează ca funcționar la Fundațiile Rega- Contes drôlatiques, narațiunile din Hronicul… se
le. Debutează în 1916, cu versuri, la „Capitala”, înscriu totodată în paradigma universului și
95 Dicționarul general al literaturii române Teodoreanu
tipologiei lui François Rabelais. Scriitorul român satisfacții (1931), Un porc de câne (1933) și Bercu
plăsmuiește aici figuri memorabile (Toader și Cos- Leibovici (1935), unde reconstrucția trecutului e în-
tache Zippa, Marghiolița, „neobositulu Kostakelu” locuită de schița de moravuri contemporane (Ma-
ș.a.) și o atmosferă inconfundabilă de patriarhalita- nevre, Berzele din Boureni, Alegeri libere) sau de efi-
te medievală, cu infiltrații levantine și de jovialitate gia lingvistică a unor caracteristici etnice zonale (La
sudică. Compuse din secvențe izolate grafic de autor Blaj). La apariție critica a relevat filiația caragialiană,
și păstrând o relativă autonomie, narațiunile mizea- dar și nota personală a râsului lui T., lipsit de „caus-
ză pe cooperarea cititorului, luat complice în meca- ticitate acidă” (Perpessicius). Polemic, uneori ne-
nismul producerii textului, care e demistificat pa- cruțător, este scriitorul în publicistica din Tămâie și
rodic prin notele de subsol, unde autorul dialoghea- otravă (I–II, 1934–1935), culegere de „impresii des-
ză cu naratorul și/sau cu cititorul, și prin titlurile pre oameni și locuri” reale. Autorul, al cărui umor e
capitolelor (de exemplu, „Cap. II în care povestea e o expresie a toleranței joviale, devine neconcesiv în
scurtată fără cruțare și împotriva tuturor rânduieli- confruntarea cu grobianismul, pedanteria scientistă
lor povestirii, viața eroului însăși e stropșită aproape și erudită, smerenia ipocrită, pocirea limbii, inde-
în întregime de povestitor, pentru a ne apropia de cența „polemicilor” autohtone. Paleta ironistului se
sfârșitul ei, plin de vesele peripeții” – Pursângele dovedește însă foarte largă, mergând de la înfierarea
căpitanului). Procedarea e „postmodernă”. Câte fără drept de apel (cazul Giorge Pascu) până la bă-
ceva din ea se întâlnește și în prozele ulterioare, ca taia amabilă pe umăr (Șerban Cioculescu, a cărui
și în epigrame, chiar dacă nu se mai ating decât ra- erudiție, ajunsă în domeniul vinicol, e surprinsă
reori performanțele din Hronic…: volumele Mici derapând). Aceste „impresii” sunt, în fond,
În prim-plan: G. Călinescu și Al. O. Teodoreanu
produsele unui sceptic care nu își face iluzii privind distrag atenția de la pretextul real și de la injustețea
efectul lor pedagogic. Bunul-simț, bunul-gust și caracterizărilor, cronicile lui culinare interesează în
simțul umorului nu îi dau însă pace: „Eu știu că trag primul rând ca artă literară. Se regăsesc aici princi-
în aer, dar zgomotul acesta îmi place” sau „Omul palele virtuți ale scrisului practicat de T.: jovialitatea
care nu pricepe gluma nu e serios, e trist sau imbe- molipsitoare, erudiția țintind finalitatea ludică, jo-
cil, când nu e și trist și imbecil”. Epigramistul incon- cul neistovit de cuvinte (îndeosebi sub forma calam-
tinent și impenitent („Eu fac epigrame cum face burului), complicitatea cu cititorul și vocația de a
găina ouă”) se revendică de la aceleași principii, și face din artă – arta ca artă și arta de a trăi – un mijloc
numai celor care „nu pricep gluma” le pot părea sade salvare din mizeria vieții, vocație în care se reve-
crilege versurile din Strofe cu pelin de mai contra lează esența unui fel de a fi.
Iorga Nicolai. Cu o scrisoare inedită de la Dante Ali-
Licențioase rareori, amuzante întotdeauna, istorioarele
ghieri (1931). Ele vizează enciclopedismul (toți oa- d-lui Teodoreanu ne introduc în micile vicii, cum mici erau
menii se trag din maimuță, „Numai Iorga știm prea și ale eroilor lui Caragiale, din cari se hrănesc, cu voie bună
bine / Că se trage din Larousse”) și depășirea com- și seninătate, muritorii de obște, pentru cari gluma sau
petențelor (în discuție fiind omul politic și drama- paharul de vin nu exclud sentimentele nobile, compasiu-
turgul), ca și mitografia țesută în jurul statuii vivante nea, amiciția, devotamentul.
a savantului, obnubilând spiritul critic. Epigramele PERPESSICIUS
din Vin și apă (1936) par să plece de la paradoxul SCRIERI: Hronicul măscăriciului Vălătuc, București, 1928;
amatorului de vinuri care se lasă convins de medici ed. 2, București, 1930; ed. îngr. și pref. Titus Moraru, Cluj,
să meargă la o cură de ape la Karlovy Vary („Karlo- 1972; ed. îngr. și postfață Petre D. Anghel, București, 1992;
vy-Very-Dry”) și de la preceptul horațian „Nec vivere ed. pref. Barbu Cioculescu, București, 2001; Trei fabule,
carmina possunt / quae scribuntur aquae potori- București, 1928; Mici satisfacții, cu un portret de Ștefan
bus”. Din acesta iau ființă și parodiile la poezii de M. Dimitrescu, București, 1931; Strofe cu pelin de mai contra
Iorga Nicolai. Cu o scrisoare inedită de la Dante Alighieri,
Eminescu, G. Topîrceanu, Ion Minulescu și Adrian
cu ilustrații de Ion Sava și gravuri de Teodor Kiriacof, Iași,
Maniu, schimbul de sonete bahice cu Mihai Co- 1931; Un porc de câne, București, 1933; ed. îngr. Petre D.
dreanu sau poemele libertine rămase prin arhivele Anghel, București, 1992; Tămâie și otravă, I–II, București,
confraților cărora le sunt trimise. T. a publicat și un 1934–1935; ed. îngr. Alexandru Ruja, Timișoara, 1994; Ber-
volum de poezii lirice, Caiet (1938), oferind, indirect, cu Leibovici, București, 1935; ed. 2, București, 1942; Vin și
secretul evoluției și al formulei sale scriitoricești. apă, cu ilustrații de Ion Anestin, București, 1936; Caiet,
Autorul evocărilor tandre și al romanțelor din ciclu- București, 1938; Berzele din Boureni, pref. Savin Bratu,
rile Cântecele toamnei, Foi îngălbenite și Creionări București, 1957; Versuri, îngr. Ilie Dan, pref. D. I. Suchianu,
a înțeles înzestrarea sa modică pe terenul poeziei introd. Ion Rotaru, București, 1972; Gastronomice, îngr.
(lirice) și, în consecință, și-a pus în valoare adevă- Grigore Damirescu și Valentin Borda, postfață George
Muntean, București, 1973; Inter pocula, îngr. și pref. Titus
ratul talent. Suspinului minor i-a preferat – semn de
Moraru, Cluj, 1973; De re culinaria, îngr. Rodica Abru-
inteligență artistică – voluptatea râsului și a jocurilor dan-Pandele și Aristița Avramescu, București, 1977; Hro-
de metalimbaj. T. a tatonat și scena, dar fără a insis- nicul măscăriciului Vălătuc, îngr. și postfață Gheorghe
ta. Împreună cu Adrian Maniu semnează feeria în Hrimiuc, Iași, 1989; Epigrame și alte rime vesele, îngr. Ro-
versuri Rodia de aur („Viața românească”, 1920), re- dica Pandele, pref. Al. Paleologu, București, 1997; Păstorel
prezentată la Teatrul Național din Iași, iar mai târziu și corespondenții săi, îngr. Rodica Pandele, București,
la București și Craiova. Comedia într-un act V-a ve- 1998; Pahare și săgeți, îngr. și pref. Ilie Dan, Iași, 2003. Tra‑
nit numirea, jucată la Naționalul ieșean în 1922, dar duceri: V. G. Korolenko, Copiii subteranelor, București,
scoasă de pe afiș din cauza unui incident extralite- 1952; N. V. Gogol, Opere, I–II, București, 1954–1955 (în
rar, indica dezinvoltură în mânuirea procedeelor colaborare); Vsevolod Ivanov, Nuvele. Povestiri. Amintiri,
București, 1955 (în colaborare cu D. Curtoglu); Molière,
farsei și vervă. „Cronica gastronomică”, „Însemnări
Improvizația de la Versailles, în Molière, Opere, II, Bucu-
pe șervet”, „Gastronomice”, presărate de-a lungul rești, 1955; Jaroslav Hašek, Peripețiile bravului soldat Svejk
timpului în reviste literare și de tip magazin rămân, în războiul mondial, I–II, București, 1956 (în colaborare
dincolo de performanțele lor în materie, opera unui cu Jean Grossu); Prosper Mérimée, Nuvele, București,
estet al bucătăriei și al cramei. Ca și pamfletele ar- 1956; Anatole France, Istorie contemporană, vol. I: La um-
gheziene, unde virtuozitatea și alchimia limbajului bra ulmului. Manechinul de nuiele, pref. B. Elvin,
București, 1958, Istorie contemporană, introd. N.N. Con- originar din sudul Basarabiei, compozitor, a fost di-
deescu, București, 1965. rector al Conservatorului și dirijor al corului mitro-
Repere bibliografice: Călinescu, Opere, I, 404–407, II, politan. Urmând preceptele pedagogice ale unchiu-
38–41, 667–671, 893–898, III, 37–42, 1164–1169; Zarifopol, lui Laurențiu Teodoreanu, inginer de profesie, ce-i
Pentru arta lit., I, 219–224; Constantinescu, Scrieri, V, va inspira romancierului un personaj („Herr Direk-
57–67; Perpessicius, Opere, III, 222–226, V, 89–91, VI, 133–
tor”), T. părăsește orașul natal pentru a urma, din
136, VII, 130–133, 360–364; Șerban Cioculescu, Al. O. Te-
odoreanu, „Adevărul”, 1936, 15 858; Lovinescu, Ist. lit. 1904, la București, școala primară germană din Pitar
rom. cont., 261; Sebastian, Jurnal, 239–242; Vianu, Opere, Moș. Tot în Capitală frecventează un an (1908–1909)
V, 250; Călinescu, Ist. lit. (1941), 691–695, Ist. lit. (1982), cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr”, după care, în-
776–779; Cioculescu, Varietăți, 384–388; Paleologu, Spi- torcându-se în Iași, este înscris la Liceul Internat.
ritul, 173–177; Crohmălniceanu, Literatura, I (1972), 373– Aici termină cursul liceal inferior (gimnaziul), pre-
375; Piru, Varia, II, 388–391; Constantin Ciopraga, Al. O. cum și două clase ale cursului superior, având între
Teodoreanu – prozatorul, CRC, 1974, 11; Mircea Handoca, profesori pe Calistrat Hogaș, Axente Frunză, Ioan
Al. O. Teodoreanu (Păstorel), București, 1975; Rodica Pan-
dele, [Al. O. Teodoreanu], MS, 1978, 1, RITL, 1985, 3;
Paul, Petru Bogdan, T.A. Bădărău. Ca și ceilalți doi
Cioculescu, Itinerar, III, 232–242; Piru, Ist. lit., 309–310; frați, ultimele două clase le face la Liceul Național,
Dorina Mercheș, Al. O. Teodoreanu (Păstorel). Biobiblio- absolvit în iunie 1916. Mobilizat, în decembrie 1916
grafie, Iași, 1986; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 108–110; Mircea devine elev la școala de artilerie, pe care nu o termi-
Handoca, Pe urmele lui Al. O. Teodoreanu-Păstorel, Bu- nă, în prima jumătate a anului 1917 fiind mai mult
curești, 1989; Bogdan Ulmu, Gastronomice... à la Păstorel, bolnav. Se înscrie în toamna anului 1918 la Faculta-
Iași, 1998; Hrimiuc-Toporaș, Atelier, 61–107; Dicț. anali- tea de Drept din Iași, iar anul următor promovează
tic., II, 136–137; Dicț. esențial, 820–822; Elis Râpeanu,
în trei sesiuni consecutive toate examenele, astfel
Epigrama în literatura română, Brașov, 2001, 272–325;
Doris Mironescu, Craii lui Păstorel. De la „savoir vivre” la încât în 1920, obținând diploma de licențiat, se poa-
„savoir mourir”, „Ex Ponto”, 2008, 3; Popa, Ist. lit., I, 963– te înscrie în Baroul ieșean. În timp va ajunge un
964, passim. N.M. maestru al barei, cu mare căutare, chiar în Bucu-
rești, unde se stabilește în 1934. Și ucenicia literară
ia înfățișarea unei explozii. Îndată după ce apare
săptămânalul „Însemnări literare”, T. este prezentat
de fostul său coleg de liceu Demostene Botez lui G.
Ibrăileanu, care alege din textele ce i se citesc proza
Bunicii pentru a o publica în numărul din 11 mai
1919 al revistei. Au urmat alte povestiri, precum și o
TEODOREANU, Ionel serie de poeme în proză, intitulate Jucării pentru
(6.I.1897, Iași – Lily. Colaborarea va continua în 1920 la reapărutul
3.II.1954, București), mensual „Viața românească”, T. fiind, de altfel, unul
prozator, memorialist, din membrii Asociației Literare și Științifice Viața
poet. Românească, întemeiată tot atunci. Debutul edito-
rial are loc cu volumul de povestiri Ulița copilăriei
Numit în acte Ioan Hipolit, cel de-al doilea fiu al (1923), carte care îi deschide porțile Societății Scri-
Sofiei Teodoreanu (n. Muzicescu), profesoară la itorilor Români. În anii următori mai semnează po-
Conservatorul din Iași, și al lui Osvald Teodoreanu, vestiri și nuvele, fragmente de romane, cronici și
avocat, magistrat, om politic, gazetar, este frate mai recenzii, pagini memorialistice, eseuri în „Hiena”,
mic al lui Alexandru Teodoreanu (Păstorel), care va „Gândirea”, „Gândul nostru”, „Lumea literară și ar-
deveni și el scriitor, și frate mai mare, cu doi ani, al tistică”, „Opinia”, „Adevărul literar și artistic”, „Bilete
lui Laurent Gabriel (Puiuțu) Teodoreanu, care, înro- de papagal”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Bucovi-
lat voluntar în aviația franceză, moare în primăvara na”, „Însemnări ieșene”, „România literară” (1938–
anului 1918. Ambii părinți aparțineau unor familii 1940), „Universul literar” ș.a. Într-o cadență regulată
ieșene de vază: bunicul dinspre tată, Alexandru Te- sunt încredințate tiparului romanele și volumele de
odoreanu, a fost o figură de prestigiu a magistraturii povestiri La Medeleni (I–III, 1925–1927), Turnul Mi-
ieșene, iar cel dinspre mamă, Gavriil Musicescu, lenei (1928), Bal mascat (1929), Iarbă (1931), Fata
din Zlataust (I–II, 1931), Golia (1933), Crăciunul de parte, înțeleasă ca simbioză între spiritul marii bo-
la Silivestri (1934), Lorelei (1935), Arca lui Noe (I–II, ierimi de viță veche și cel al burgheziei intelectuale,
1936), Secretul Anei Florentin (1937), Fundacul Var- generoase, coborâtoare din răzeși. Prima realitate,
lamului (1938), În casa bunicilor (1938), Prăvale-Ba- prin care La Medeleni se constituie și într-un
bă (1939), Ce-a văzut Ilie Pânișoară (1940), Tudor bildungsroman, este condiționată de stabilitatea
Ceaur Alcaz (I–IV, 1940–1943). Între iulie 1930 și de- celei de-a doua: conservarea candorilor edenice
cembrie 1933 T. este director al Teatrului Național proprii vârstelor aurorale pare posibilă doar în con-
din fosta capitală a Moldovei, funcție în care se ilus- dițiile unui timp social-istoric propice. Arhitectonic,
trează prin pasiune și competență, iar în intervalul trilogia nu urmează legile romanului clasic, nefiind
1941–1944 e vicepreședinte al Societății Scriitorilor construită după un plan narativ riguros. Conflictul,
Români. După 1944 T. semnează mai frecvent în atât cât există, se dezvoltă în absența unei organizări
cotidianul „Poporul”; îi apar acum romanele pe axa unor întâmplări ce se înlănțuie, iar persona-
Hai-diridam (1945), La porțile nopții (1946), Zdrulă jele evoluează în afara unei intrigi narative pro-
și Puhă (1948) și volumul de amintiri Masa umbrelor priu-zise. Roman-povestire care rememorează, La
(1947). Odată cu instalarea noului regim, scriitorul Medeleni are o compoziție eclectică, fiind un ames-
este marginalizat, opera lui fiind ca și epurată timp tec de acțiune epică, de lirism, descripție și dialog.
de aproape două decenii. La mijlocul anilor ’60 ai Ignorând condiția clasică a epicului, textul își des-
secolului trecut se produce însă un reviriment, scri- chide porțile pentru eseu, reportaj, poezie etc. Chiar
erile sale începând să fie reeditate în colecții popu- și împărțirea în volume este impusă numai de inte-
lare, în tiraje foarte mari. De sub tipar îi ies și inedite resul pentru trei etape ale vieții protagoniștilor. Vo-
– placheta de versuri La porțile nopții (1970) și ro- lumul întâi, celebrând vârsta de aur a copilăriei,
manul Să vie Bazarcă! (1971). În volum sunt strânse, aduce o lume idilică, în egală măsură viață și basm.
de asemenea, Jucării pentru Lily (1974) și conferința Copiii – Dănuț, Olguța, Monica – întrupează trei
Cum am scris „Medelenii” (1978). Numeroase reedi- ipostaze caracterologice: visătorul, realista și eternul
tări apar și după decembrie 1989, alături de un vo-
lum inedit de versuri – Cina cea de taină (1996). T. a Mihail Sadoveanu, Ştefana Velisar Teodoreanu
fost căsătorit cu scriitoarea Ștefana Velisar și Ionel Teodoreanu
Teodoreanu.
Cu povestirile din Ulița copilăriei, dar mai cu
seamă cu romanele La Medeleni, Bal mascat, Pră-
vale-Baba și cu primul volum din Tudor Ceaur Alcaz,
T. se impune ca un creator original, sub raportul
stilului și al viziunii, de literatură inspirată de vârsta
copilăriei, adolescenței și primei tinereți. În Ulița
copilăriei, volum alcătuit din patru narațiuni ce con-
stituie un tot, autorul evocă vârsta infantilă sau ipos-
taze ale adolescenței, interesul psihologic fiind sti-
mulat de puterea de a fixa o experiență aparent
nesemnificativă. Proza stă sub semnul unui roman-
tism particular, specific unei perioade exuberante a
vieții, și are o structură de poem lirico-epic, consti-
tuind un preludiu la trilogia La Medeleni, compusă
din Hotarul nestatornic, Drumuri și Între vânturi,
ciclu romanesc care s-a bucurat de un neobișnuit
succes în epocă, aducându-i scriitorului o popula-
ritate deosebită. Universul Medelenilor cuprinde
două realități diferite: anii premergători maturității,
în accepția de permanențe inalterabile ale existenței
umane, pe de o parte, și realitatea socială, pe de altă
feminin. Există aici și al doilea univers, cel al adul- Prăvale-Baba, carte a cărei acțiune se desfășoară
ților, lume ce cuprinde și existența celor simpli, slu- într-un târg patriarhal, sugerează ideea că în lumea
gile și țăranii, între care moș Gheorghe, prototip al modernă înțelegerea vieții în latura ei sublimă nu o
slujitorului devotat, demn și înțelept. În volumele mai au decât copiii și dezmoșteniții soartei, care,
următoare puritatea medelenismului suferă un pro- chiar și bătrâni, își păstrează ingenuitatea. Con-
ces de imixtiune din partea factorului exterior, iar strângerile vieții adulte alterează fondul prim, ori-
noile etape ale protagoniștilor se confruntă, mereu, ginar edenic, al fiecăruia. În romanul Bal mascat,
cu prima vârstă, paradisiacă. T., printre primii în plasat în ambianța citadinismului ieșean, autorul e
epica românească, întreprinde acum o analiză a înclinat să smulgă măștile și să releve realitatea în
psihologiei adolescentului. Elev în ultima clasă de nuditatea ei. Existența burgheză, asimilată perver-
liceu, Dan Deleanu pendulează între stările de timi- tirii și pragmatismului, este incompatibilă cu aspi-
ditate orgolioasă, dublate de reveria poetică, și în- rația spre puritate și elevație intelectuală. T. încearcă
drăzneala de a revendica prețuirea și afecțiunea aici să reunească procedee ale unui roman de mo-
celor din jur. Privește viața sub semnul absolutului, ravuri cu acelea ale unui roman al formării. Altă
socotind că nimic nu îl poate opri de la realizarea, categorie tematică abordată de scriitor include câ-
în cel mai scurt timp, a idealurilor sale. Nucleul ar- teva scrieri irigate de un fantastic tenebros, cu infil-
derilor sale sufletești este iubirea. În afară de Moni- trații grotești, stranii, ca în romanul negru, gen
ca, va cunoaște bucuriile și tristețile dragostei ală- E.T.A. Hoffmann. Turnul Milenei psalmodiază ro-
turi de alte trei partenere. Ca și în primul volum, T. mantic pe tema dispariției vremurilor de odinioară,
oferă ipostaze caracterologice diferite, opunând lui tinzând să reînvie într-o ambianță de roman
Dan Deleanu atât pe echilibratul, pudicul și perse- trubaduresc dramele prințeselor de altădată și ale
verentul Mircea Balmuș, cât și pe Tonel, licheaua artiștilor rătăcitori, uniți printr-o poveste de dragos-
simpatică și banală, ori pe epicureicul și practicul te. Firul narativ formează doar un pretext, forța de
Puiu Deleanu. Tipologia feminină e sugerată prin atracție a textului fiind asigurată de tumultul poetic
punerea în contrast a două imagini ale feminității: bizar, dramatic. Romanul Golia (cuprinzând volu-
Olguța e un personaj-sinteză, asociind inefabilul și mele Casa de peste drum și Porțile s-au închis), pla-
statuarul frumuseții feminine de tip clasic cu spiri- sat într-o atmosferă de crepuscul feudal, încearcă
tul lucid, disociativ al femeii moderne, în timp ce să valorifice viziunea hoffmanniană pe terenul unei
Monica va întruchipa, într-un grațios tablou paseist, narațiuni a cărei tensiune trimite la Victor Hugo.
acel gen de eroină întâlnit în literatura patriarhal Poematicul este supus cu mai multă insistență epi-
idilică. Triumfă perspectiva medelenistă, întrucât cului și conflictului propriu-zis, iar portretul e cul-
Monica exprimă poezia și statornicia fericirii con- tivat cu voluptate și pasiune. Alte două mici roma-
jugale, în timp ce rivalele ei ilustrează trei proiecții ne-povestiri, Ce-a văzut Ilie Pânișoară și Zdrulă și
ale amorului corupt. Presa vremii și o mare parte a Puhă, anexează epicii de structură fantastică o pro-
criticii au reproșat autorului nu numai artificiozita- blematică socială, cu accent pe grotescul tragico-
tea metaforică, ci și recrudescența senzualismului mic, cu reeditarea procedeului narațiunii burlești.
și naturalismului în descrierea avatarurilor erotice În literatura lui T. o pondere mare are studiul avata-
ale protagonistului. Ultima parte a trilogiei, inegală rurilor erotice, ca în romanele Crăciunul de la Sili-
ca valoare, vădește imposibilitatea unui acord între vestri, Lorelei, Secretul Anei Florentin, Hai-diridam.
medelenismul originar și noua treaptă a existenței Sunt istorii de alcov, mizând pe conflicte de circum-
protagoniștilor, precum și neputința reconcilierii stanță, cu protagoniști burghezi, conformiști, pro-
între universul lor inițial și vremurile de acum, ne- zaici, incapabili de a vedea în viață altceva decât
prielnice idealului de viață de tip „paradisiac”. Prin slujba bine remunerată, confortul material, mani-
relatarea zbuciumului Olguței și a sfârșitului ei, T. festând și un mare apetit pentru viața sexuală. Scri-
demonstrează că, împresurate de mercantilism, fi- erile au stârnit reacția negativă a criticii, care i-a
ințele candide și generoase sfârșesc prin a se prăbu- reproșat lui T. manierismul, superficialitatea, infla-
și. Finalul alătură simbolic acestei drame disoluția ția metaforică, imixtiunile licențioase, melodrama-
așezărilor boierești de altădată și dispariția ultimilor tismul. Doar Lorelei, cu un epic de structură poe-
reprezentanți ai aristocratismului moldovean. matică idilică, are un sunet aparte, recuperând
pentru proza românească un gen de roman consa-
crat în faza postromantică de Al. Dumas-fiul. Întru-
câtva diferit este și romanul, apărut postum, Să vie
Bazarcă!, al cărui motiv central este prietenia între
bărbați, tulburată de apariția unei femei. T. dă bune
pagini de analiză psihologică în definirea persona-
jului principal, ale cărui porniri spre acțiune și faptă
sunt dictate de un complex de inferioritate. Cartea
e construită pe două coordonate temporale: evoca-
rea nostalgică a unui trecut apus, fără determinări
istorice, și situarea în prezent. O pornire spre melo-
dramatic și grandilocvență există pe alocuri și aici.
O lume distinctă e abordată în Arca lui Noe, care
descrie atmosfera cosmopolită dintr-o pensiune și
mondenitatea vieții duse de locatarii ei. T. își pro-
pune deliberat un roman antiliric, fără a izbuti până
la capăt. Dorind în egală măsură și o emancipare de
sub tutela esteticii tradiționale, el apelează la tehni-
ca narațiunilor paralele, subsumate unei idei, pro-
totipul fiind Decameronul lui Boccaccio. În proza de
observație, de investigare a realității sociale imedi-
ate se înscriu romanele Fata din Zlataust (cu volu-
mele Scandalul și În Beilic), Fundacul Varlamului,
Tudor Ceaur Alcaz (alcătuit din Coca Duduș, Drumul
magic, Inima și Frunză) și La porțile nopții. T. caută
să strunească poematicul, încearcă să dea prioritate
analizei obiective și plăsmuirii de personaje cu o
stare civilă riguros determinată. Dar, exceptând Tu-
dor Ceaur Alcaz, celelalte texte relevă mari deficien-
țe, narația exterior-patetică fiind doar unul din pă- obiectivare prin adaptarea la realismul aspru al con-
cate. Primele două volume din Tudor Ceaur Alcaz textului social și istoric. T. este și un memorialist
continuă spiritul caracteristic pentru La Medeleni talentat, cum atestă paginile din volumele În casa
în decorul patriarhal al moșiei neamului Alcaz. Scri- bunicilor, Întoarcerea în timp și Masa umbrelor, cu-
itorul împarte personajele centrale în cuplurile tată– prinzând elemente pentru un profil spiritual și do-
fiică și mamă–fiu, insistând asupra gesturilor pro- cumente valoroase. Sunt cărți care se îndepărtează
tagonistului, un copil și un adolescent nesupus, de specificul tradițional al genului și intră în aria
insurgent prin excelență, care nu acceptă opreliștile prozei artistice prin ponderea pe care o au propriile
și convențiile. Confruntarea cu o femeie mai în vâr- trăiri, autorul nefiind preocupat să fixeze exact și
stă, odată cu ea intervenind și revelația erotică, îl va imparțial întâmplări sau să ordoneze materialul po-
ajuta să evadeze din limitele lui orgolioase. Ulterior, trivit unor criterii cronologice sau compoziționale.
prin experiențele surprinse în celelalte două părți, Cu volumul postum La porțile nopții, ce reia titlul
el se maturizează, își depășește individualismul și, unui roman anterior, T. se înfățișează și ca un poet
intrând într-un timp social și istoric dureros, își asu- al dialogului grav și dramatic cu destinul, cu fatali-
mă destinul generației sale. Odrasla lipsită de griji tatea morții. În descendență romantic–simbolistă,
se regenerează moral, se implică în evenimente: poeziile sunt elegii pătrunzătoare pe tema neputin-
cedarea teritoriilor din Basarabia și Ardealul de ței de a înfrânge timpul și de a fixa în clipă veșnicia.
Nord, vârtejul rebeliunii legionare, plecarea pe front Tot postum a apărut volumul de poeme Cina cea de
peste Prut. Se propune astfel și o radiografie epică a taină. Motivele predilecte sunt chemările nostalgice
unui an fatal – 1940. Prozatorul face eforturi de adresate unei iubiri târzii și discrete, tristețile și
zbuciumul așteptării incerte, refugiul în lumea co- București, 1978; Cina cea de taină, îngr. Dumitru Vacariu
pilăriei, amintirile tinereții aventuros-romantice și și Lucian Vasiliu, Timișoara, 1996.
teama în fața morții. Repere bibliografice: Ibrăileanu, Opere, III, 111–124, 406–
410; Perpessicius, Opere, II, 330–334, 374–385, III, 79–87,
Dacă d-l Ionel Teodoreanu n-ar fi înzestrat cu definitive
272–277, IV, 183–189, V, 166–173, VI, 324–328, VII, 71–73,
însușiri de romancier, am stărui, și de bună seamă am afla 219–221, 307–309, VIII, 141–146, 317–324, IX, 145–150,
în lirismul său stilistic suficiente motive de admirație. Cum 355–360, XI, 219–223, 335–343, 458–462; Constantinescu,
este însă în primul rând romancier, o decantare a metaforei Scrieri, V, 68–91; Ralea, Scrieri, II, 164–177; Călinescu, Ope-
se impune, și desigur că anii îi vor dicta o gospodărească re, I, 268–279, II, 513–518, 544–549, 698–702, III, 495–501,
economie. Va fi spre binele operelor sale. Dar așa sau 1066–1077, IV, 135, 1301–1305; Lovinescu, Ist. lit. rom.
altminteri, fapt este că nu ne putem opri peste măsură la cont., IV, 143–157; Sebastian, Eseuri, 359–371; Iorga, Ist. lit.
inconvenientele de ordin arhitectural ale scrisului d-lui cont. (1934), II, 311–315; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont.,
Ionel Teodoreanu. În harta romanului românesc, care pe 209–213; Cioculescu, Aspecte, 361–371, 465–471, 479–481;
zi ce trece se completează și în care Liviu Rebreanu deține Streinu, Pagini, I, 207–220, V, 216–217; Munteano, Pano-
o provincie, iar Mihail Sadoveanu câteva județe, trilogia rama, 248–252; Șuluțiu, Scriitori, 323–328; Vianu, Opere,
Medelenilor și-a însemnat, fără de trimitere, un județ în V, 308–312; Geri Spina, Evreii în opera lui Ionel Teodo-
care toate darurile pământului și-au dat întâlnire. reanu, București, 1934; Călinescu, Ist. lit. (1941), 666–673,
PERPESSICIUS Ist. lit. (1982), 750–757; Papadima, Creatorii, 277–295; Ne-
goițescu, Scriitori, 281–285; Philippide, Considerații, I,
Chiar de la întâiul volum, Ulița copilăriei, Ionel Teodo-
247–259; Zaciu, Masca, 221–231; Piru, Panorama, 224–
reanu apare ca un scriitor original, în posesia deplină a
247; Pillat, Mozaic, 182–200; Nicolae Ciobanu, Ionel Teo-
formulei sale. Dacă, exterior, această literatură lirică și
doreanu. Viața și opera, București, 1970; Crohmălniceanu,
imagistică trăind aproape exclusiv din evocarea vârstei
Literatura, I (1972), 331–339; Piru, Varia, I, 414–422; Dan,
infantile duce în chip vădit la Jules Renard, la Anghel și la
Proza, 202–205; Pillat, Itinerarii, 335–343; Ciobanu, În-
Delavrancea, ea rămâne foarte personală prin tinerețea ei,
semne, I, 69–99, II, 52–67; Massoff, Teatr. rom., VI, 334,
autentică prin extraordinara memorie a copilăriei. Într-un
393–402, VII, 49–58, 106–11, 155–159; Manolescu, Arca, I,
soi de poeme în proză și de însemnări cam vaporoase și
242–246; Oprea, Fața, 186–203; Silvia Tomuș, Ionel Teodo-
dezordonate, dar nu mai puțin suave, autorul reconstru-
reanu sau Bucuria metaforei, Cluj-Napoca, 1980; Mircea
iește în ton idilic acea vârstă a exuberanței pe care adultul
Eliade, Lucrurile de taină, îngr. și pref. Emil Manu, Bucu-
o uită de obicei ușor. Cu tot aspectul lor liric, poemele pre-
rești, 1996, 165–170; Dicț. analitic, II, 338–340, IV, 529–530,
zintă interes psihologic tocmai prin puterea de a fixa o
597–599; Ionel Teodoreanu. Viața și opera în imagini, îngr.
experiență pe care toți o pierd. Boris Crăciun și Dumitru Vacariu, Iași, 1998; Tomuș, Ro-
G. CĂLINESCU
manul, I, 67–75, 391–404; Dicț. esențial, 822–825; Săndu-
SCRIERI: Ulița copilăriei, București, 1923; La Medeleni, lescu, Memorialiști, 204–214; Toma Dumitrescu, Ionel
I–III, București, 1925–1927; Turnul Milenei, București, Teodoreanu. Universul copilăriei și al adolescenței în proza
1928; Bal mascat, București, 1929; Iarbă, București, [1931]; de ficțiune, București, 2006; Manolescu, Istoria, 773–775;
Fata din Zlataust, I–II, București, 1931; Golia, I–II, Bucu- Mihaela Bercu, Universul tinereții în viziunea personajelor
rești, 1933; Crăciunul de la Silivestri, București, 1934; Lo- lui Ionel Teodoreanu, Brăila, 2012. D.V.
relei, București, 1935; Arca lui Noe, I–II, București, 1936;
Secretul Anei Florentin, București, 1937; Fundacul Varla- TEODORESCU, Alexandru (12.II.1926, Zamostea, j.
mului, București, 1938; În casa bunicilor, București, 1938; Suceava – 28.XII.2000, Iași), istoric literar. Fiu al Ma-
Prăvale-Baba, București, 1939; Ce-a văzut Ilie Pânișoară, riei Teodorescu (n. Tudor) și al lui Neculai Teodo-
București, 1940; Tudor Ceaur Alcaz, I–IV, București, 1940– rescu, învățători, T. face școala primară în satul natal
1943; Întoarcerea în timp, București, 1941; Hai-diridam, (1932–1937), fiind apoi elev al liceului din Dorohoi
București, 1945; La porțile nopții, București, 1946; Masa (1941–1942, 1944–1945) și al Liceului „A. T. Laurian”
umbrelor, București, [1947]; Zdrulă și Puhă, București, din Botoșani (1942–1944). Se înscrie la Facultatea
1948; Opere alese, vol. I–III, îngr. și introd. Nicolae Cioba-
de Litere și Filosofie a Universității din Iași, pe care
nu, București, 1968, vol. IV–V, îngr. Aurelia Rusu și Nicolae
o va absolvi în 1949. Profesor la o școală din Horo-
Ciobanu, introd. Nicolae Ciobanu, București, 1970–1971,
vol. VI–VII, îngr. și introd. Nicolae Ciobanu, București, diștea, se angajează din 1951 ca bibliotecar la Bibli-
1977–1981; La porțile nopții, pref. Al. A. Philippide, Bucu- oteca Filialei Iași a Academiei, iar din 1954 se
rești, 1970; Să vie Bazarcă!, îngr. și pref. Silvia Tomuș, Cluj, transferă, în calitate de cercetător științific, la Insti-
1971; Jucării pentru Lily, îngr. și pref. Nicolae Ciobanu, tutul de Istorie și Filologie din același oraș. Doctor
Iași, 1974; ed. București, 1981; Cum am scris „Medelenii”, în filologie din 1979, cu lucrarea Lucian Blaga și
Teodorescu Dicționarul general al literaturii române 102
cultura populară românească, își desfășoară activi- confruntărilor de idei din perioada interbelică, aces-
tatea ca membru și, între 1964 și 1970, ca șef al sec- tea prilejuind interpretări echilibrate, ferite de pre-
torului de istorie literară de la Centrul de Lingvistică, judecățile anilor ’80. Partea finală a eseului, O vizi-
Istorie literară și Folclor, transformat din 1990 în une estetică și filosofică asupra folclorului, oferă o
Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, insti- privire de sinteză, detașând trăsături care pot defini
tuție al cărei director a fost din 1970 până în 1975. o gândire și o literatură marcate de o profundă ori-
Rezultatele cercetărilor sale, contribuții de istorie ginalitate. Înscrisă într-o bibliografie amplă dedica-
literară, de folcloristică sau de literatură comparată, tă lui Lucian Blaga, cercetarea întreprinsă de T. pro-
au apărut în „Studii și cercetări științifice” (filologie), pune câteva deschideri profitabile.
revistă în care a debutat în 1955, devenită în 1964 SCRIERI: Dicționarul literaturii române de la origini până
„Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Revista de la 1900 (în colaborare), București, 1979; Lucian Blaga și
istorie și teorie literară”, „Revista arhivelor”, „Viața cultura populară românească, Iași, 1983. Ediții: Costache
Conachi, Scrieri alese, pref. edit., București, 1963 (în cola-
românească”, „Iașul literar”, „Cronica”, „Ateneu”,
borare cu Ecaterina Teodorescu); Scrisori către G. Ibrăi-
„Convorbiri literare”. I s-a decernat, ex aequo, Pre- leanu, I–IV, pref. Al. Dima și N. I. Popa, București, 1966–
miul „Timotei Cipariu” al Academiei RSR (1979). 1973 (în colaborare).
Interesat de literatura română din secolul al XIX- Repere bibliografice: Piru, Varia, II, 69–71; Al. Duțu, „Dic-
lea și mai ales de raporturile acesteia cu folclorul, T. ționarul literaturii române”, RL, 1979, 49; Dicționarele li-
este autorul unor studii monografice incluse în tra- terare și locul lor în cadrul culturii românești contempo-
tatul academic Istoria literaturii române (II, 1968) și rane, ALIL, t. XXVII, 1979–1980; Ion H. Ciubotaru, „Lucian
în Dicționarul literaturii române de la origini până Blaga și cultura populară românească”, ALIL, seria B, t.
la 1900 (1979), lucrare pentru care a redactat articole XXIX, 1983–1984; Cornea, Semnele, 23–28, 98–105, 267,
referitoare nu numai la Costache Conachi, autor pe 310–311. R.Z.
care îl și editează, ci și la Ion Budai-Deleanu, Ioan
Barac, Ienăchiță Văcărescu, Ion Creangă și M. Emi-
nescu. Demersul său istoriografic este unul de fac-
tură predominant pozitivistă, sprijinit însă și pe
câștigurile de abordare și de metodă ale anilor ’60–
’80 din secolul trecut. Și-a îndreptat atenția, de ase-
menea, spre relațiile care pot fi stabilite între opera
literară și cea plastică, spre istoria culturii sau spre TEODORESCU,
aspectele teoretice ale lexicografiei literare. Cartea Cristian
Lucian Blaga și cultura populară românească (1983) (10.XII.1954, Medgidia),
dezvoltă și adâncește concluziile din teza de docto- prozator.
rat și constituie o documentată și convingător argu-
mentată incursiune în analiza operei scriitorului, Este fiul Constanței Teodorescu (n. Teodorescu),
făcută dintr‑o perspectivă etnologică, având în ve- funcționară, și al lui Vladimir Teodorescu, inginer.
dere rolul creației folclorice, socotită un factor prin- Urmează la București școala generală (1961–1970),
cipal în formarea concepției filosofice și în structu- Liceul „George Coșbuc” (1970–1974) și cursurile Fa-
rarea poeziei și a dramaturgiei lui Blaga. Se refac, cultății de Limba și Literatura Română, secția româ-
pornind de la o informație variată și adecvată, îm- nă–engleză (1976–1980). Între timp lucrează ca
prejurările sociale, datele și premisele culturale care muncitor (1975–1976), merceolog (1976–1978), iar
au concurat la conturarea personalității lui Blaga; în după absolvire e profesor de limba română în satul
primul rând, se configurează „atmosfera transilva- dâmbovițean Vizurești (1980–1985). Corector la Ti-
nă” și mediul universitar, dar și cel artistic vienez. pografia Informația (1986) și la revistele „Contem-
Plecând de la atitudinea față de cultura populară, se poranul” și „România literară” (1987–1989), devine
stabilesc și unele paralelisme cu Eminescu ori cu redactor la „România literară” (1989–2001), redac-
Tudor Arghezi. Ipostazele de „filosof al culturii po- tor-șef adjunct la „Cotidianul” (1991, 1995–1996),
pulare” și de „teoretician al mitului” sunt examinate redactor-șef la „Zig-zag” (1993–1995) și la revista
cu pertinență. Un spațiu larg este acordat „Avantaje” (1996–1998), comentator politic, șef al
103 Dicționarul general al literaturii române Teodorescu
Biroului din București al postului de radio Europa revine pe scena literară cu o culegere de proză scur-
Liberă, redactor la revista „Cațavencii”. Debutează tă Povestiri din lumea nouă (1996; Premiul Uniunii
la „Tribuna” în 1981. Mai scrie la „Ateneu”, „Lucea- Scriitorilor), iar mai târziu cu povestirile intitulate
fărul”, „Tomis” ș.a. Povestirile Casa și Tapetul îi sunt Îngerul de la benzinărie (2003). El recompune în
tipărite în volumul colectiv Desant ’83, iar prima prima carte, prin asocierea unor succinte, dar sem-
carte, volumul de proză scurtă Maestrul de lumini, nificative biografii, imaginea tragicomică a unei
îi apare în 1985, fiind distinsă cu Premiul Uniunii lumi haotice, absurde, însă plină de vitalitate și cu-
Scriitorilor și cu Premiul Fundației „Liviu loare, care ia locul ternei și încremenitei societăți
Rebreanu”. comuniste. Atenția cu care înregistrează faptul real,
Salutat de critici ca un prozator stăpân pe mij- apropiată de a colegilor optzeciști, îi conferă statutul
loace și cu o galerie de personaje bine conturată de martor creditabil, iar inventivitatea epică răspun-
încă din paginile de început, T. cercetează cu bono- de diversității reacțiilor declanșate de schimbarea
mie malițioasă comportamente de navetiști, sta- de regim. Romanul Medgidia, orașul de apoi (2009;
giari, pensionari, poștași, funcționari sau muncitori Premiul Uniunii Scriitorilor) reconstituie imaginea
pe șantiere, ființe care evoluează mecanic și stere-
orașului natal al autorului în cei zece ani dintre as-
otip într-o lume derizorie, mediocră și apăsătoare,
censiunea legionarilor și instalarea puterii comu-
chiar și atunci când nu este neapărat zguduită de
niste în România. Memoria locului este surprinsă în
evenimente tragice. Scriitor postmodern, el reuneș-
instantanee fotografice, cele 103 capitole scurte
te într-o formulă omogenă, ce nu îi obturează ori-
putând fi citite și ca povestiri de sine stătătoare. În-
ginalitatea, procedee narative de dată recentă și
altele mai vechi. Configurează un mediu, creează o tr‑un text cu accente autobiografice, avându‑l în
tipologie, dă identitate fermă personajelor. Împre- centru pe bunicul Ștefan, proprietar al restaurantu-
ună cu ceilalți textualiști optzeciști, dar mai puțin lui gării, unde se adună toată urbea, romancierul
insistent, scrie „la vedere”, sub privirea cititorului, expune faptele neutru și sobru, calm, detașat, fără
aducând în scenă autorul real sau presupus. După a‑și judeca protagoniștii și fără a ceda tentației mo-
ce în povestiri, situate în descendența lui I. L. Cara- ralizării. Destrămarea lumii interbelice transpare
giale sau a lui Anton Cehov, exersează mai multe din micile întâmplări cotidiene, dar și din marile
tipare narative, în romanul „Tainele inimei” (1988; evenimente ale istoriei colective, din multitudinea
Premiul Academiei RSR) construiește complex – uti- biografiilor individuale, ca și din imaginea de an-
lizând mai multe planuri și voci – și solid. „Aude” cu samblu a comunității târgului de provincie.
finețe și înregistrează cu umor discret vorbirea oa- SCRIERI: Maestrul de lumini, București, 1985; „Tainele
menilor din diverse medii. Pe fundalul cvasimono- inimei”, București, 1988; Legenda lui Faust repovestită...,
grafic al orășelului de provincie dobrogeană, în curs București, 1991; Povestiri din lumea nouă, București,
de a-și pierde ritmul patriarhal în anii ’70–’80 ai 1996; Îngerul de la benzinărie, Pitești, 2003; Maestrul de
secolului trecut, grupează câteva personaje și de- lumini și alte povestiri, București, 2004; Medgidia, orașul
tașează un protagonist, tânărul inginer Octavian de apoi, București, 2009.
Vâlcu. Tensiunea rezultă din contrastul între medio- Repere bibliografice: Iorgulescu, Prezent, 327–330; Dimi-
critate și o anume inadaptare, frapantă mai cu sea- sianu, Subiecte, 270–275; Holban, Profiluri, 430-432; Mir-
mă la personajul central. Acesta își părăsește con- cea Iorgulescu, Lozul cel mare, RL, 1988, 37; Simion, Scri-
diția de soț dezamăgit și de om lipsit de vocație itori, IV, 629–637; Papahagi, Cumpănă, 350–358; Vlad, Lect.
prozei, 257–268; Ţeposu, Istoria, 121–123; Lovinescu, Unde
profesională pentru o viață marginală pe șantiere
scurte, V, 115–120; Negoițescu, Scriitori contemporani,
sordide și în vagoane dezafectate, părând să nu fie
435–437; Alex. Ștefănescu, Sociogonie, RL, 1996, 17; Octa-
la înălțimea propriei sale căutări, încât inițierea ră- vian Soviany, Povestitorul enigmatic, CNT, 1996, 50; Dimi-
mâne fără obiect. Este numai unul din singuraticii sianu, Lumea, 436–440; Oțoiu, Proza, I, 31, 35, passim; Ma-
a căror existență măruntă prozatorul o observă cu nolescu, Lista, II, 296–298; Dicț. scriit. rom., IV, 533–535;
înțelegere, evitând în egală măsură sarcasmul facil Dicț. analitic, IV, 208–210; Tudorel Urian, Buimaci în tran-
și emoția ieftină. În finaluri adesea incerte, aceștia ziție, RL, 2004, 6; Cristea‑Enache, București, 110–114; Cos-
se estompează și dispar. După o febrilă activitate de min Ciotloș, De ce avem roman, RL, 2009, 42; Daniel Cris-
jurnalist în perioada imediat postdecembristă, T. tea‑Enache, Medgidia Mare, OC, 2009, 245. A.C.
TEODORESCU, Dorin (20.V.1945, Romoșel, j. Hu- atingă scopul propus: nu doar o exegeză, ci și o po-
nedoara – 10.IX.2000, Craiova), critic și istoric literar. etică a receptării operei lui Ion Barbu în evoluția li-
Este fiul Soficăi și al lui Ioan Teodorescu. Face studii ricii românești. Comentariul este dezvoltat într-unul
medii la Orăștie, iar din 1963 până în 1968 urmează din studiile incluse în volumul postum Popasuri
cursurile Facultății de Limba și Literatura Română critice, unde interpretarea propriu-zisă a poeziei bar-
a Universității din București. Va deveni asistent, iar biene, substanțială, capătă și amploare.
în 1979 lector la Catedra de literatură a Facultății de SCRIERI: Poetica lui Ion Barbu, Craiova, 1978; Popasuri
Filologie a Universității din Craiova. În 1977 și-a sus- critice, îngr. Bucur Demetrian, Craiova, 2005.
ținut doctoratul în filologie cu teza Poezia hermetică Repere bibliografice: Cristian Livescu, „Poetica lui Ion
românească. Din 1981 s-a pensionat medical: o boa- Barbu”, CRC, 1978, 11; Tia Șerbănescu, Un studiu critic
lă necruțătoare a pus capăt atât carierei sale didac- despre Ion Barbu, RMB, 1979, 10 701; Șerban Cioculescu,
tice, cât și celei literare. A debutat în 1970 la revista Ambiguitățile poeticii lui Ion Barbu, RL, 1979, 9, 10; Lau-
rențiu Ulici, Critici și eseiști, RL, 1979, 20; Eugen Negrici,
„Ramuri”, unde o vreme va asigura cronica literară,
„Poetica lui Ion Barbu”, R, 1979, 5; Nicolae Manolescu, Pa-
iar editorial cu studiul Poetica lui Ion Barbu, apărut tul lui Procust, RL, 1979, 25; Piru, Debuturi, 44–47; Popa,
în 1978 și distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai Clasici, 157–159; Marin Mincu, Opera literară a lui Ion Bar-
colaborează la „Analele Universității din Craiova”, bu, București, 1990, 343–352; Ioana Em. Petrescu, Ion Bar-
„Cadran universitar” ș.a. În manuscris a lăsat pagini bu și poetica postmodernismului, București, 1993, 162,
despre C. Fântâneru, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, passim; Firan, Profiluri, II, 289–290; Luminița Corneanu,
Ioan Alexandru ș.a., studii de poetică, însemnări O restituire necesară, „Mozaicul” (Craiova), 2006, 4. D.Gr.
diaristice, multe recuperate în volumul Popasuri
critice, editat postum, în 2005.
Deși semnatar al mai multor cronici de întâmpi-
nare sau studii de istorie și critică literară (publicate
mai cu seamă în „Ramuri”) și, în ultimii ani, al unor
eseuri și aforisme, T. rămâne autorul unei singure
cărți antume, Poetica lui Ion Barbu. Ceea ce frapează TEODORESCU,
din capul locului este maturitatea gândirii (în ciuda G. Dem. (25.VIII.1849,
vârstei exegetului), proprietatea termenilor, eleganța București – 20.VIII.1900,
limbajului (chiar atunci când, implicit sau explicit, București), folclorist,
polemizează cu nume ilustre ale criticii literare) și, istoric literar, gazetar.
nu în ultimul rând, capacitatea de a oferi o sinteză.
Eugen Negrici remarca: „Suntem în fața unei ipoteze Dumitru este fiul Sultanei și al unui antreprenor de
globale, structurale, aptă să depășească analogiile construcții, Gheorghe Tudor (nume după care fiul
fragmentare și să lichefieze treptele valorice impuse va fi înscris la școală Teodorescu Gh. Dem.), venit
de Călinescu și de alții”. De fapt, așa cum sublinia din Oltenia și numit apoi Tudor Olteanul. Primele
chiar T., titlul corect al studiului ar fi trebuit să fie clase le face la o școală bisericească din București,
„poetica lui Ion Barbu și transformările ei, de la pri- unde urmează apoi Gimnaziul „Gh. Lazăr” și Liceul
mii imitatori până la poeții care, după câteva decenii, „Matei Basarab”. Trece examenele de bacalaureat în
au revenit parțial la ea”. Aserțiunea se justifică, de- 1868, când va fi angajat impiegat la Departamentul
oarece, într-un capitol intitulat Descendența barbi- Cultelor și Instrucțiunii Publice. În 1869 se înscrie
ană, este analizat modul în care s-a exercitat influ- la Facultatea de Litere a Universității bucureștene,
ența poetului asupra unor congeneri precum Dan unde studiază limbile clasice și istoria literaturii ro-
Botta, Emil Gulian, Simion Stolnicu, Vladimir Strei- mâne. Cu o bursă pleacă, pentru desăvârșirea stu-
nu, Virgil Gheorghiu, Eugen Jebeleanu, Cicerone diilor, la Paris (1875–1877). Aici își îmbogățește cul-
Theodorescu, iar în capitolul final, Reveniri la Ion tura clasică, se familiarizează cu metodele de cerce-
Barbu, este investigată maniera de recitire a textelor tare filologică și comparatistă, abandonând orien-
barbiene specifică lui Ștefan Aug. Doinaș, Ion Nego- tarea latinistă spre care înclinase anterior. La întoar-
ițescu, Leonid Dimov, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, cerea în țară funcționează ca profesor de limba la-
Nichita Stănescu. În felul acesta, T. reușește să își tină și limba română la liceele „Sf. Sava” și „Matei
Basarab” din București, iar în 1891 este, câteva luni, În lucrarea Încercări critice asupra unor credințe,
ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Între datine și moravuri ale poporului român (1874), scri-
1888 și 1895 a fost de trei ori deputat, în politică sus- să sub influența lui B. P. Hasdeu și a lui A. I. Odo-
ținând o vreme atitudinea antimonarhică a lui B. P. bescu, întreprinde o analiză amănunțită a folcloru-
Hasdeu. lui românesc, susținând originea mitologică, roma-
Gazetarul T. a lucrat în redacția periodicelor nică a acestuia, reconstituind o posibilă evoluție. În
„Ghimpele” (redactor în 1869–1875), „Foaia socie- Cercetări asupra proverbelor românești (1877) apli-
tății Românismul” (1870–1871), „Sarsailă” (1871), că metoda comparatistă, utilizând numeroase iz-
„Suveranitatea națională” (1871–1872), „Românul” voare străine. T. expune și recomandă, tot după
(corector, secretar de redacție și reporter în 1871– B. P. Hasdeu, principiile metodei filologice în cer-
1875), „Binele public” (prim-redactor în perioada cetarea folclorului, în speță a proverbelor. O lucrare
1879–1884), „România” (redactor în 1885–1886). despre colinde (1879) relevă substratul păgân al
Articolele, unele semnate Ghedem, ilustrează prin- acestora și atinge unele chestiuni de teorie a crea-
cipala sa preocupare, folclorul, dar și implicarea în ției populare, precum geneza și circulația unor spe-
viața cultural-artistică și politică. Face critică și is- cii. Problema creatorului popular l-a interesat în
torie literară, recenzează lucrări de artă și filosofie, mod deosebit, ceea ce reiese și din insistența cu
semnează cronici teatrale și muzicale, ia atitudine care s-a concentrat asupra lui Petrea Crețul Șolca-
civică și scrie versuri satirice. Este autor al unui manu, lăutarul Brăilei. Intenția de a scrie un studiu și
nual despre versificația latină (I–II, 1879–1880), al despre basme nu s-a materializat, dar basmele cu-
unei istorii a literaturii latine (1891) și al unei istorii lese de T., apărute postum, sunt mărturia interesu-
a filosofiei antice (1893; Premiul Academiei Româ- lui său constant pentru această specie folclorică.
ne), editează, cu destinație didactică, texte comen- Ceea ce l-a impus a fost însă monumentala colecție
tate din Cicero, Ovidiu. Contribuția sa istorico-lite- Poezii populare române (1885), care se numără, ală-
rară mai însemnată o constituie publicarea a două turi de cele ale lui Vasile Alecsandri și Grigore G.
volume privind scrierile și viața lui Anton Pann Tocilescu, între cele mai importante culegeri de
(1891, 1893) și a unei monografii despre Eufrosin folclor din secolul al XIX-lea. Pornind de la un punct
Poteca (1883). Îi aparține, de asemenea, unul din de vedere realist, folcloristul adună materialele așa
primele studii despre poezia lui Al. Depărățeanu cum sunt, de acolo unde le întâlnește și de la cine
(1870). Literatura veche l-a interesat deopotrivă cu le află. Deși predomină poezia din Muntenia și Ol-
scrierile contemporane. A lăsat în manuscris Istoria tenia, T. aduce și date noi despre literatura populară
literaturii române vechi, care expune mai întâi câ- din celelalte provincii. El include și multe producții
teva chestiuni teoretice, apoi, utilizând trei criterii: de proveniență orășenească și lăutărească, consi-
secolul, epoca de cultură și tipul de discurs, trece derând că țiganii lăutari sunt buni păstrători ai re-
în revistă scrierile manuscrise și tipărite ale secole- pertoriului folcloric. Acordă atenție celor mai vari-
lor XV–XIX. Reluată și completată, lucrarea, publi- ate manifestări tradiționale (colinde, vicleim, orații,
cată postum, în 2002, va parcurge drumul literaturii jocuri de copii, ghicitori, cântece, descântece, ba-
române până la sfârșitul veacului al XIX-lea. Stilul lade), dovadă de înțelegere largă a noțiunii de fol-
este al unui erudit sobru, dar nu suficient de critic. clor, și demonstrează bogăția creației populare ro-
Contactul cu literatura franceză i-a prilejuit o lucra- mânești. Cartea este concepută și ca o introducere
re despre viața și opera lui André Chénier și tradu- la studiul asupra poeziei populare, fiecare gen fiind
ceri din Alphonse de Lamartine, Alfred de Musset prezentat în sumare schițe monografice. Clasifica-
și André Chénier. În folcloristică T. se face cunoscut rea pieselor folclorice se face în funcție de vârsta
prin studii referitoare la credințe, datini, colinde, celor ce le practică și de ocaziile în care sunt pre-
descântece și proverbe, publicate în „Ateneul ro- zentate. Culegerea propriu-zisă a fost realizată cu
mân”, „Binele public”, „Columna lui Traian”, „Con- rigurozitate filologică, materialele fiind însoțite de
vorbiri literare”, „Familia”, „Foaia societății Româ- fișele informatorilor. T. este unul dintre primii căr-
nismul”, „Literatură și artă română”, „Revista litera- turari români din secolul al XIX-lea a căror activi-
ră”, „Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, tate a fost dedicată studiului sistematic al
„Românul”, „Tranzacțiuni literare și științifice” ș.a. folclorului.
SCRIERI: Încercări critice asupra unor credințe, datine și criticii dramatice pentru debut). Câteva piese i s-au
moravuri ale poporului român, pref. A. I. Odobescu, Bu- jucat la Radio și TV sau pe scenele teatrelor din Ca-
curești, 1874; Cercetări asupra proverbelor române, Bu- pitală și din provincie: Frunze galbene pe acoperișul
curești, 1877; Noțiuni despre colindele române, București,
ud, Ploaia și anchetatorul (Teatrul „Constantin I.
1879; Tractat de versificare latină, I–II, București, 1879–
1880; Viața și operile lui Eufrosin Poteca, București, 1883; Nottara”), Cine a fost Adam? (Teatrul Național din
Petrea Crețul Șolcanu, lăutarul Brăilei, București, 1884; București), Fortul (Teatrul „Ion Vasilescu”) ș.a. E un
ed. Brăila, 2000; Istoria literaturii latine, București, 1891; teatru de atmosferă, întrucâtva în genul teatrului
Operele lui Anton Pann, București, 1891; Cronica din absurdului, scris în stil poetic. Volumul Podul fără
Nürnberg: 1493, București, 1893; Istoria filosofiei antice, felinar (1974) cuprinde piesele Evadarea, Dialog noc-
București, 1893; Viața și activitatea lui Anton Pann, Bu- turn, Alex, Podul fără felinar, altă culegere, masivă,
curești, 1893; Biografia lui Em. Protopopescu-Pake, Bu- Excelsior (1981), include piese noi, între care Cabana,
curești, 1899; Istoria limbii și literaturii române de la în-
Excelsior, Cina cea de taină. În 1980 i se acordă Pre-
ceputuri până la 1882, îngr. Ileana Ene, pref. Virgiliu Ene,
București, 2002. Culegeri: Poezii populare române, Bu- miul Academiei pentru piesa Ploaia și anchetatorul.
curești, 1885; ed. îngr. George Antofi, pref. Ovidiu Papa- Traducerile lui T., publicate în anii ’70 ai secolului
dima, București, 1982; Poezii populare, îngr. și pref. Al. trecut, se opresc la paginile de jurnal ale lui Dosto-
Bistrițeanu, 1957; Basme române, îngr. și pref. Stanca ievski sau la amintirile, jurnalele și corespondența
Fotino, București, 1968; ed. îngr. Rodica Pandele și Petre Annei Dostoievskaia, dar pun în circulație și Teoria
D. Anghel, pref. Nicolae Constantinescu, București, 1996. literaturii a lui B. V. Tomașevski.
Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 39–41; A.D. Xe- În drame precum Flacăra de seară, T. se arată „nu
nopol, „Poezii populare române”, „Voința națională”, 1886, amator de «istorioare», ci de climate stranii, de pus-
451; G. Panu, Portrete și tipuri parlamentare, București, tiuri artificiale, de margini de lume în care persona-
1892, 157–159; În amintirea lui G. Dem. Teodorescu (1849–
jele sale par a fi singurii oameni din Univers” (Mircea
1900), București, 1902; Aderca, Contribuții, II, 406–408;
Ovidiu Papadima, [G. Dem. Teodorescu], RFR, 1944, 5, REF, Ghițulescu). Unii protagoniști par evadați din teatrul
1961, 3–4; Adrian Fochi, Recherches de folklore comparé lui Anton Cehov – visători fără vreun țel, învinși îna-
sud-est européen en Roumanie (XIX-e siècle), RSE, 1968,1; inte de a îndrăzni să acționeze. Într-o caracterizare
Bârlea, Ist. folc., 250–259; Virgiliu Ene, Folcloriști români, a dramaturgiei lui T., Dumitru Micu, esențializând,
Timișoara, 1977, 96–109; Dicț. lit. 1900, 847–848; Ornea, afirma: „Lipsit aproape cu totul de «epică», teatrul
Actualitatea, 96–104; Cioculescu, Itinerar, V, 35–41; Nico- lui Leonida Teodorescu se creează prin tensiunea
lae Constantinescu, Folclor vechi din București, ALA,
psihică și prin poezie. Mijloacele principale sunt di-
2001, 553; Dicț. analitic, III, 392–394; Gheorghe Vlădu-
țescu, G. Dem. Teodorescu sau Nostalgia Antichității gre-
alogul și «atmosfera»”. După o perioadă de tatonări,
cești, TMS, 1969, 3; Ist. lit., III, 889–896; Datcu, Dicț. etno- de încercări cu nuanțe și posturi avangardiste, T. se
log., 868–870; G. Dem. Teodorescu. 1849–1900: biobiblio- reorientează către o scriitură dramaturgică „de ex-
grafie adnotată, îngr. Laura Regneală, București, 2008; presivitate academică”, fără să renunțe la protestul
Viorica Prodan, Un folclorist, directorul Fundației Univer- adesea cu adresă polemică, incomod în raport cu
sitare „Carol I”, „Biblioteca”, 2009, 3; Rodica Raliade, „Între obișnuințele, cu locurile comune sau concesiile,
galbenele file”. Moment G. Dem. Teodorescu, „Anuarul In- compromisurile din epocă. În 1972 își tipărește teza
stitutului de Etnografie și Folclor «Constantin Brăiloiu»”,
de doctorat, Dramaturgia lui Cehov (Premiul Asoci-
2010. L.Cș.
ației Scriitorilor din București), în care relevă, aplicat
TEODORESCU, Leonida (28.IX.1932, Chișinău – și cu ingeniozitate interpretativă, elementele inova-
2.VIII.1994, București), dramaturg, eseist, prozator, toare din teatrul scriitorului rus. Catharsis (1981) e o
poet, traducător. Este fiul Evdochiei (n. Iurina) și al culegere de studii, eseuri în majoritate, despre Boris
lui Florea Teodorescu. Urmează la București Școala Pasternak, Anna Ahmatova, Feodor Dostoievski, Ale-
Medie Tehnică de Telecomunicații (absolvită în 1952) ksandr Pușkin. În eseul final, care dă titlul volumului,
și Institutul „Maxim Gorki” (terminat în 1956). În e dezvoltată ideea conform căreia literatura moder-
1970 obține titlul de doctor în filologie cu lucrarea nă se caracterizează printr-un polisemantism pro-
Dramaturgia lui Cehov. Cariera sa didactică se va gramatic, menit să incite la dezbateri filosofice și
desfășura, din 1956, la Facultatea de Limbi Străine a morale. T. este și autorul unui roman, Motelul (1980),
Universității bucureștene. A debutat la revista „Tea- unde, ca și în piese, se arată obsedat de ideile de jus-
tru”, în 1966, cu piesa Crivățul de aseară (Premiul tiție și etică. Orice eroare (aici un accident) se
plătește cu puternice zguduiri de conștiință, care București, absolvită în 1935. La Constanța, în 1932,
afectează chiar statutul existențial al vinovatului. În sub pseudonimul Cocoi Taalat, redactează revista
Cântece barbare (1980), culegere de poeme pline de de avangardă „Liceu”, împreună cu Tașcu Gheorghiu
dramatism, autorul recurge la un stil insolit, la ver- și Mircea Pavelescu. Începe să scrie din 1926, în
suri-refren sau la repetiții ce subliniază credințele și „Anuarul Liceului «Mircea cel Bătrân»”, e prezent în
trăirile proprii. 1927 și în „Tinerimea dobrogeană”, dar adevăratul
SCRIERI: Frunze galbene pe acoperișul ud, București, debut se produce în 1928, la „Bilete de papagal”,
1969; Dramaturgia lui Cehov, București, 1972; Podul fără unde semnează Virgil Rareș. Lucrează la „Era nouă”,
felinar, București, 1974; Evadarea, București, 1977; Cân- „Reporter”, „Fapta”. În 1935 îl sprijină pe Gellu Naum
tece barbare, București, 1980; Motelul, Iași, 1980; Cathar- în realizarea revistei „Tânăra generație”. Cu Paul
sis, Cluj-Napoca, 1981; Echinox, București, 1981; Excelsior,
Păun și D. Trost compune poemul suprarealist Di-
București, 1981; Prelegeri de literatură rusă modernă, Bu-
curești, 1981; Povești despre Irina, București, 1985. Tradu‑ amantul conduce mâinile (1940, „exemplar unic”),
ceri: A.P. Cehov, Piesă fără titlu, în Teatru, pref. trad., Bu- cu Gellu Naum și Paul Păun scrie Critica mizeriei
curești, 1970; F.M. Dostoievski, Opere, vol. XI: Jurnalul (1945) și doar cu Gellu Naum Spectrul longevității.
unui scriitor, introd. Ion Ianoși, București, 1974; B.V. To- 122 de cadavre (1946), fiind, de asemenea, coautor
mașevski, Teoria literaturii. Poetica, pref. trad., București, al volumelor Infra-Noir și Éloge de Malombra (1947),
1973; Anna Dostoievskaia, Amintiri, București, 1975. precum și al textului Le Sable nocturne, inclus în
Repere bibliografice: Valeriu Cristea, „Frunze galbene pe catalogul de expoziție Le Surréalisme en 1947 (Paris),
acoperișul ud”, RL, 1969, 52; Mircea Ghițulescu, „Drama- alături de cei mai importanți membri ai grupului
turgia lui Cehov”, TR, 1972, 30; Bogdan Ulmu, „Drama-
suprarealist român. După 1950 devine șeful secției
turgia lui Cehov”, TTR, 1973, 4; Dan C. Mihăilescu, Un
teatru al interferențelor, RL, 1975, 45; Valentin Tașcu, de poezie a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă,
[Leonida Teodorescu], CRC, 1977, 3, ST, 1982, 3; Virgil între 1972 și 1974 este redactor-șef la „Luceafărul”.
Munteanu, „Evadarea”, TTR, 1976, 4; Ion Horea, „Cine a I se acordă funcții înalte în Uniunea Scriitorilor: vi-
fost Adam?”, RL, 1977, 39; Mircea Bențea, „Cântece bar- cepreședinte (1968–1974), apoi președinte (1974–
bare”, TR, 1980, 10; Val Condurache, „Motelul”, CL, 1980, 1977), iar din 1974 e ales membru corespondent al
10; Ioan Lazăr, „Catharsis”, RL, 1982, 32; Cubleșan, Civic Academiei RSR. A îngrijit o ediție din opera lui B.
– etic, 151–156, 228–231; Faifer, Dramaturgia, 1983, 140– Fundoianu (1965) și a tradus, uneori în colaborare,
145; Diaconescu, Dramaturgi, 278–282; Ghițulescu, O
din literaturile franceză, rusă, scandinavă, sârbă,
panoramă, 180–186; Aurel Rău, Leonida Teodorescu, ST,
1994, 9; Iosif Naghiu, ...a scris un teatru eliptic, misterios, cehă, americană, canadiană etc. (Paul Éluard, Alain
MS, 1996, 3–4–1997, 1; Leonida Teodorescu, DRI, V, 222– Bosquet, Byron, Ibsen, Ezra Pound, Guillaume
245; Dicț. scriit. rom., IV, 535–537; Ghițulescu, Istoria, Apollinaire, Shakespeare, precum și câteva antolo-
348–351; Micu, Ist. lit., 689. M.Vs. gii). A mai semnat Matei Ciunia, Petre Luva, Petre
Malcoci.
T. debutează în 1940 cu Poem în leopardă, editat
într-un exemplar unic, „ilustrat cu harta Leopardiei
și cu un mare număr de stilamancii”, lung poem
cosmogonic-suprarealist, reeditat abia în 1984. Po-
emul creează un spațiu imaginar mitic-absurd, po-
TEODORESCU, Virgil
pulat de personaje și obiecte tipice, precum Elenta-
(15.VI.1909, Cobadin,
ra, leoparzii și vehiculele leopardice. Limbajul are
j. Constanța –
forță, o extraordinară inventivitate, dar și exuberan-
24.VI.1988, București),
ța bravadei lingvistice sau a insolitării imaginii: „le-
poet, prozator, eseist,
oparzii în vârstă de aproximativ 50 de ani își încarcă
traducător.
sexul ca pe o armă de vânătoare” sau „triunghiulara
falangă a lui lisimah se arătă la marginea zării”. Blă-
Este fiul Elenei Teodorescu (n. Drăgulescu), educa- nurile oceanelor și Butelia de Leyda, apărute în 1945,
toare, și al lui Nicolae Teodorescu, învățător. Urmea- sunt cele mai bune volume ale poetului și probabil
ză Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța și Fa- printre cele mai valoroase realizări ale suprarealis-
cultatea de Litere și Filosofie a Universității din mului românesc. Dacă unele poeme scrise mai
înainte, prin anii ’30, o parte incluse abia în antolo- visuri-spectacol, lungi deliruri semilucide, în care
giile din anii ’60 și ’80, erau tributare principiilor poetul se lasă provocat de dicteul automat, provo-
bretoniene ale dicteului automat sau simple jocuri când el însuși limitele imaginației și ale limbajului,
avangardiste, cele de aici vădesc, dincolo de pros- cel mai adesea uzând de absurd și de metafora
pețimea adolescentină și de senzualitatea intensă a oximoronică, precum în poemul mai amplu Norii
limbajului, o surprinzătoare profunzime și coerență gâtului. Acesta merită reținut pentru funambulesca
a viziunii. Ulterior, în Spectrul longevității: 122 de „notă” de subsol dedicată „delirului obiectiv”, inclu-
cadavre, se explică „mecanismul” imaginației poe- zând un semnificativ fragment de proză poetică
tice, care funcționează ca mod al transgresării limi- despre „visul pietrificat”, cu imaginea unei camere
telor materiei. Imaginația poetică are un rol funda- de sticlă unde așteaptă un fluture, secvență de la
mental nu doar pentru a sparge limitele, dar și pen- care s-ar putea revendica proza contemporană de
tru a uni contrariile. Iar poemele anului 1945 reu- factură oniric-barocă a lui Mircea Cărtărescu. T. se
șesc, cât se poate de firesc, acest miracol: îmbină dovedește în versurile acestor două volume unul
jocul lingvistic și ritualul orfic, senzualitatea sălba- dintre cei mai luxurianți imaginativi ai liricii româ-
tică și puritatea tragismului, o extremă concretețe, ne, un maestru al misterului, pe care reușește să îl
mai ales a percepției vizuale, cu cea mai esențiali- comunice fără să abandoneze teritoriul avangardist
zată viziune: „Nimeni nu va putea șterge spațiul ve- al poeziei de limbaj. Această dublă articulare a dis-
neric al gurii tale/ În care limba e un tunel/ și vor- cursului, la nivelul imaginii-viziune și al limbajului,
bele spasmuri orgasme și cârpe/ Mâinile tale rămân se percepe și în Spectrul longevității: 122 de cadavre.
să atârne mai departe pe marginile întunecate ale În prima ei parte cartea conține o proză poetică,
obiectelor/ Nimeni nu va putea șterge gurile ca niște flancată de numeroase note de subsol, care trădează
fluturi mari/ Închiși în lămpi/ Urma cuțitului pe intențiile explicative, teoretice și programatice ale
pântecul tău când candelabrele își ridică voalul/ autorilor, urmând în egală măsură principiul poetic
Clipa în care femeia mănâncă capul bărbatului/ Si- al insolitării discursului. „122 de cadavre” sunt 122
tele de mătase care cern sângele nostru amestecat de texte scurte, de un rând sau două, de tipul afo-
cu linguri” (Vorbele spasmuri orgasme și cârpe) sau rismului, cultivând paradoxul de tip suprarealist, și
„Tu ești femeia în care se strâng de gât oamenii/ Sau juxtapuse prin metoda, de asemenea dragă supra-
își trec prin umeri lungi cuțite de sticlă/ Sau vorbesc realiștilor, a „cadavrului exquis”. Se remarcă în egală
despre violențele inaccesibile ale panterei/ Tu ești măsură Au Lobe du sel și La Provocation, volume
femeia în care se deschide visul/ Ca o enormă plantă tipărite în 1947, dedicate și adresate iubitei poetului.
de apă/ În care oasele lustruite sunt ace de cusut/ Ambele, dar mai ales al doilea, proză poetică remar-
Blănurile oceanelor pentru totdeauna” (Peisajul ne- cabilă, constituie un moment important în istoria
cunoscut). T. trece cu naturalețe dintr-un regim în- suprarealismului european, fiind scrise în franceză,
tr-altul al imaginii, dintr-o tonalitate într-alta, de la limbă care, de altfel, a fost cultivată de majoritatea
ritmurile largi, somnolente, la rupturile violente, de suprarealiștilor români. Începând cu 1955, când pu-
la cruzime la delicatețe sau umor negru, de la deta- blică Scriu negru pe alb, cariera poetică a lui T. ia o
șarea lucidă la cel mai intens lirism, de la plonjarea întorsătură previzibilă, care coincide cu începutul
hipnotică în vis la ieșirea tumultuoasă din apele sfârșitului. E de observat, totuși, că din antologia de
amniotice ale sinelui: „memoria întoarsă din apele autor din 1983, intitulată Cât vezi cu ochii, sunt omi-
tulburi/ Ca un crin de mare purulent”, „Părul tău e se poemele perioadei 1947–1966, ceea ce nu se în-
lampa acestei spelunci”, „Ca o colonie de corali zac tâmplase, din motive lesne de înțeles, în antologia
creierii prin încăpere”, „Câteva sute de femei putrede din 1969, Blănurile oceanelor și alte poeme. În 1955
excitante și clare/ în argonautul lor exhibiționism nu se mai recunoaște nimic din suprarealistul de
nocturn”, „Să pot privi cum îți deschizi pulpele și odinioară, acum un poet tradiționalist, în linia de-
cum ai vrea să fii linsă de lupii din aer”, „seara de scriptivismului pillatian sau a „peisajelor” de tine-
grație în care numele tău de jasmin/ și-a tăiat caro- rețe ale lui B. Fundoianu, dar vizibil impregnat de
tida”, „sânul ca o pasăre moartă căzută în iarbă/ la ideologia realismului socialist, care transpare în
marginea unui fluviu albastru”. Unele texte, respec- versificarea agitatorică ori în parabolele simpliste.
tând „normele” suprarealiste, sunt adevărate Volumele publicate între 1958 și 1966 continuă
aceeași linie a clișeului oportunist: poezii cu uzine, colaborare cu Paul Păun și D. Trost), București, 1940; Blă-
oțelari, despre țară și noua lumină, eră, libertate, nurile oceanelor, București, 1945; Butelia de Leyda, cu pa-
versuri-manifest împotriva fasciștilor sau dedicate tru lovaje și un brevet lovaj de Paul Păun, București, 1945;
lui Lenin și evenimentelor în care sunt implicate Critica mizeriei (în colaborare cu Gellu Naum și Paul
Păun), București, 1945; Spectrul longevității: 122 de cada-
Sovietele etc. Mai mult, T. nu uită din când în când
vre (în colaborare cu Gellu Naum), București, 1946; Au
să facă mea culpa față de partid, într-un fel să își Lobe du sel, București, 1947; Infra-Noir (în colaborare cu
autodenunțe poezia de tinerețe, ca în Nefast, din Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun și D. Trost), Bucu-
volumul Drepturi și datorii (1958), sau în Construc- rești, [1947]; La Provocation, București, 1947; Éloge de Ma-
torii ruinei, din Semicerc (1964). După anii ’70 ati- lombra (în colaborare cu Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul
tudinea ia și forma inversă, a vinovăției față de ade- Păun și D. Trost), București, 1947; Le Sable nocturne (în
vărata poezie, cea suprarealistă, pe care autorul știe colaborare cu Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun și
că a trădat-o. Sunt însă acum destule versuri în care D. Trost), în Le Surréalisme en 1947. Exposition Internati-
elementul ideologic e anexat printr-o tehnică a in- onale du Surréalisme, présentée par André Breton et Marcel
Duchamp, Paris, 1947; Pisica de mare, București, 1953;
serției simplificatoare, în corpul poemului intrând,
Scriu negru pe alb, București, 1955; Drepturi și datorii, Bu-
fără nici o legătură cu restul, imagini sau cuvin- curești, 1958; Semicerc, București, 1964; Rocadă, București,
te-cheie cu rezonanțe ideologice evidente, un fel de 1967; Corp comun, București, 1968; Blănurile oceanelor și
paraziți care asigură politic textul, dar îl și compro- alte poeme, București, 1969; Repaosul vocalei, București,
mit estetic. În Rocadă (1967) se află și poezii epurate 1970; Vârsta cretei, pref. Al. Protopopescu, București, 1970;
de scoriile ideologicului, cum ar fi Călătorie. Se pare Poemul întâlnirilor, București, 1971; Sentinela aerului,
că T. încearcă o reconciliere între lirica angajată și București, 1972; Ucenicul nicăieri zărit, București, 1972;
un suprarealism îmblânzit, dar care nu mai păstrea- Heraldica mișcării, București, 1973; Poezie neîntreruptă,
ză nimic din spiritul originar. În Corp comun (1968) pref. Nicolae Balotă, București, 1976; Ancore lucii, Bucu-
multe poeme au rimă, adesea pereche, expresia rești, 1977; Armonia contrariilor, București, 1977; Legea
gravitației, Iași, 1979; Culminația umbrei, București, 1980;
continuă să rămână ori simplificată, în maniera
Cât vezi cu ochii, București, 1983; [Texte], în Avangarda
unui joc lingvistic nu prea îndrăzneț, ori abstracti- literară românească, îngr. și introd. Marin Mincu, Bucu-
zată într-un mod pur formal, departe de adevărata rești, 1983, 507–547, 659–674; Un ocean devorat de licheni,
viziune suprarealistă: „Regele vorbea în sala tronu- urmat de Poemul regăsit, cu șase stilamancii, București,
lui./ Șambelanul își încerca norocul./ Sub tron o 1984. Traduceri: L.N. Tolstoi, Cât pământ îi trebuie unui
virgulă elegantă/ roșie ca focul./ Pe când regele ros- om, București, 1953 (în colaborare cu Tatiana Golim); Paul
tea ultimele silabe/ regina umbla prin palat/ în pa- Éluard, Poeme pentru toți, București, 1955, Poèmes – Poe-
tru labe/ izbind în uși cu ciocul” (Capricii, II). În me, ed. bilingvă, București, 1968; Nazim Hikmet, Versuri,
altele se observă o proliferare a materiilor, mai ales București, 1957; Adam Mickiewicz, Poezii, București, 1957
(în colaborare cu Vlaicu Bârna și Miron Radu Paraschi-
imunde, și o accentuare a melancoliei, ca în invo-
vescu); A.S. Pușkin, Micile tragedii, ed. 2, București, 1957
carea ruinelor, conotată politic, dar care reia, în sub- (în colaborare); Victor Hugo, Versuri, pref. Valentin Lipatti,
text, o mai veche temă suprarealistă. Oricum, în București, 1958 (în colaborare); Shakespeare, Cum vă pla-
versurile de după 1968 și în ineditele publicate în ce, în Shakespeare, Opere, VII, București, 1959; Byron, Ope-
antologia Cât vezi cu ochii se simte detensionarea re alese, pref. Dan Grigorescu, București, 1961; Alain
discursului politizat, se produce o estompare a Bosquet, Poezii, pref. Geo Dumitrescu, București, 1965 (în
ideologicului, dar fără efecte estetice notabile. colaborare cu Veronica Porumbacu); B. Fundoianu, Poezii,
îngr. trad., pref. D. Petrescu, București, 1965; Maria Dem-
Evoluând de la o imagistică de un onirism mai mult pro- browska, Nopți și zile, I–IV, pref. Elena Lința, București,
gramatic și exterior – de unde și imixtiunile abstractizante 1966 (în colaborare cu Elena Lința); Henrik Ibsen, Peer
ce trădează „calculul rece” – spre o transcriere mai epurată Gynt, în Henrik Ibsen, Teatru, I, pref. Ovidiu Drimba, Bu-
a „delirului”, ilustrată de ultimele poeme, suprarealismul curești, 1966; Antioh Cantemir, Stihuri, introd. Paul Cor-
lui Virgil Teodorescu câștigă treptat în substanță și auten- nea, București, 1966; Romain Rolland, Pierre și Luce, Bu-
ticitate, dezvăluind o sensibilitate mai curând calm-con- curești, 1966; Ivo Andrić, Cronică din Travnic. Viziri și
templativă, decât una predispusă la grave deplasări tecto- consuli, București, 1967 (în colaborare cu Dragan Stoiano-
nice ale geografiei lăuntrice. vici); Miroslav Krleža, Întoarcerea lui Filip Latinovicz, Bu-
ION POP
curești, 1968 (în colaborare cu Radu Flora); Guillaume
SCRIERI: Poem în leopardă, cu stilamancii de D. Trost, Apollinaire, Scrieri alese, îngr. trad., pref. Vasile Nicolescu,
București, 1940; Diamantul conduce mâinile (în București, 1971 (în colaborare); Prosper Mérimée,
Teodorescu-Braniște Dicționarul general al literaturii române 110
Tamango, București, 1971 (în colaborare); Vítĕzslav Nezval, spital militar. Aici cunoaște lipsurile provocate de
Poeme, București, 1972;Înțelegând zăpada (Antologie a război, dar reușește să își dea examenele pentru cla-
poeților canadieni de limbă engleză), îngr. și pref. trad., sa a VII-a. În 1918, revenit la Pitești, va absolvi liceul
București, 1977 (în colaborare cu Petronela Negoșanu);
și va deveni student la Facultatea de Drept a Univer-
Lirică americană contemporană, îngr. și pref. trad., Bucu-
rești, 1980 (în colaborare cu Petronela Negoșanu); Steaua sității din București, luându-și licența în 1921. În-
Marilor Lacuri (45 poeți canadieni de limbă franceză), îngr. scris în Baroul de Ilfov, nu va practica decât puțin
și pref. trad., București, 1981 (în colaborare cu Petronela timp avocatura, căci se consacră în întregime vieții
Negoșanu); Walum Olum (Cântecele și proverbele indieni- de gazetar și de om politic. Debutează, sub pseudo-
lor din America de Nord), Cluj-Napoca, 1981 (în colaborare nimul Andrei Braniște, preluat din piesa de teatru
cu Petronela Negoșanu); Ezra Pound, Cantos, îngr. și post- omonimă a lui Marin Simionescu-Râmniceanu, la
fața trad., pref. Vasile Nicolescu, Iași, 1983 (în colaborare „Rampa”, în 1915, colaborând și la „Revista noastră”,
cu Petronela Negoșanu).
„Capitala”, „Sclipiri”, „Progresul”, „Momentul”, „Hi-
Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, XI, 103–105; ena”, „Contimporanul”, „Facla” și „Facla literară”,
Streinu, Pagini, II, 144–146; Pop, Avangardismul, 265–276;
Grigurcu, Teritoriu, 87–92; Georgescu, Printre cărți, 194–
„Mișcarea”, „Muncitorul”, „Propilee literare”, „Vlăsia”,
204; Andriescu, Relief, 67–81; Doinaș, Orfeu, 212–220; „Cuvântul”, „Parlamentul”, „Opoziția”, „Curentul”,
Cristea, Domeniul, 79–84; Petroveanu, Traiectorii, 66–78; „Vremea”, „Revista politică” ș. a. Se numără printre
Manu, Sinteze, 145–156; Piru, Poezia, I, 284–292; Lauren- redactorii de la „Aurora”, „Adevărul” (unde a fost și
țiu, Eseuri, 216–225; Negoițescu, Analize, 262–268; Dimi- prim-redactor), conduce „Cuvântul liber” (1933–
sianu, Opinii, 66–71; Grigurcu, Poeți, 423–427; Ruja, Va- 1936), cotidianul „Jurnalul” (1939–1940), „Jurnalul
lori, 31–37; Raicu, Contemporani, 87–95; Horia Bădescu, de dimineață” (1944). A crezut în adevărata demo-
Culminația umbrei, ST, 1981, 1; Iorgulescu, Critică, 52–58;
crație, detașându-se, răspicat, în publicistica lui, de
Nicolae Manolescu, Poemul neîntrerupt, RL, 1983, 40; Mo-
raru, Textul, 82–92; Simion, Scriitori, III, 18–34; Grigurcu, comunism. Scrie, de asemenea, la „Excelsior”, „La
Existența, 22–29; Ștefănescu, Prim-plan, 63–70; Micu, zid”, „Progresul social”, „Herald”, „Revista Fundații-
Limbaje, 13–25; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 19–24; lor Regale”, „Linia dreaptă”, „Floarea de foc”, „Însem-
Pop, Avangarda, 362–371, passim; Negoițescu, Ist. lit., I, nări ieșene”, „Lumea românească”, „Radio azi”, „Li-
308–310; Dicț. analitic, I, 98–100; Micu, Ist. lit., 240–241, beralul”, „Gazeta literară”, „Presa noastră”, „Ramuri”,
338–339; Dicț. scriit. rom., IV, 537–541; Marian Victor Bu- „Tribuna”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Viața studențeas-
ciu, Virgil Teodorescu. Provocare și obediență, CNT, 2003,
că” ș. a. A mai semnat A. Braniște, T. Lăstun, Rivarol.
5–8; Morar, Avatarurile, 238–245; Raluca Dună, Între su-
prarealism și comunism. Virgil Teodorescu, un caz al lite-
În intervalul 1922–1926 a fost secretar al Editurii
raturii române, ALA, 2004, 732; Victor Petrescu, V. Teodo- Cultura Națională, iar în 1926–1928 este deputat,
rescu. Însemnări despre debutul literar, „Litere”, 2005, 6; ales pe lista Partidului Ţărănesc. Din 1929 colabo-
Ștefănescu, Istoria, 329–332; Popa, Ist. lit., I, 226–228. R.D. rează la emisiunile radiofonice, susținând rubrica
„Revista săptămânii literare și artistice”. Prima carte,
culegerea de nuvele și schițe Suflet de femeie, îi apa-
re în 1920, urmată de câteva volume de proză scurtă,
precum și de o serie de romane, deschisă în 1932 de
Fundătura cimitirului no. 13, încheiată în 1993,
TEODORESCU- când, postum, este editat romanul Ibovnica. În alte
BRANIȘTE, Tudor cărți au fost adunate cronici și note literare, amintiri,
(12.IV.1899, Pitești portrete literare: Oameni și cărți (1922), Oameni de
– 23.III.1969, București), ieri… (1938), Oameni și paiațe (1967) și, postum,
gazetar, prozator, Scara vieții (1976). Din 1948 și până la începutul
memorialist,
anilor ’60 i s-a luat dreptul de semnătură. În 1964 a
traducător.
primit Ordinul Muncii clasa I.
În proza scurtă T.-B. se concentrează, cu precă-
Este fiul Anastasiei și al lui Ioan Teodorescu, insti- dere, asupra vieții celor umili și asupra unor destine
tutor. Urmează școala primară și șase clase de liceu tragice. Primite cu reticență de o parte a criticii vre-
la Pitești. În timpul refugiului din 1916 ajunge, îm- mii, schițele și nuvelele se fac ecoul unor drame ale
preună cu familia, la Bârlad, unde lucrează într-un sărăciei și singurătății, ale lipsei de șansă în fața
111 Dicționarul general al literaturii române Teodorescu-Braniște
sorții (Despărțire, Trezire…, Roșu). Sunt selectate și instituțiile statului (poliție, armată etc.). Pentru că
alte ipostaze, bunăoară existențele maladive sau „evadează” din familie și din oraș, asumându-și altă
condamnate la suferință (Mărgelele, Pe maidan, Is- identitate, va fi dat în urmărire generală, ca inamic
pășire, Pe șantier, De ziua lui…, Dolorosa ș.a.). Nu- al statului și al colectivității. Neverosimilul situației
vela titulară a volumului Șovăiri (1921) este intere- este evident, „vina” temătorului Negoiță se amplifi-
santă prin analiza psihologică a protagoniștilor, că monstruos, revelând, de fapt, hidoșenia morală
plasați într-un conflict ce se dezvoltă amenințător, a semenilor săi. În cele din urmă, înfrânt, convins
viața lor eșuând tragic. În general, nuvelistica lui de inutilitatea protestului său, el reintră în mediul
T.-B. este structurată, naturalist, în jurul unor obse- domestic, rutinier. Odată cu romanul Băiatul popii
sii, ca în Ochiul de nichel (1927). Povara spaimelor (1933) gazetarul-romancier e hotărât să atace me-
devine de neîndurat, încât singura izbăvire rămâne canismul viciat al politicianismului, o zonă a vieții
moartea. Mahalaua, personaj central în romanul publice bine cunoscută lui. Tonurile devin acum
Fundătura cimitirului no. 13, prefigurat încă din excesive, pendulează între alb și negru, iar acțiunea
nuvela Vinovată (din Suflet de femeie), este pecetlu- se mută în lumea satului: politicieni veroși, în frunte
ită de o atmosferă mediocră, nivelatoare. Singurul cu ministrul de Interne, ajutați de notabilitățile lo-
care zdruncină ordinea prestabilită va fi Andrei cale (primar, șef de post), îi obligă pe oameni să vo-
Stoican, individ urmărit de două obsesii: eliberarea teze după cum cer interesele unui partid sau ale
de frica morții, prin simularea propriului deces, și altuia, cu toate că, ridicol, se bate monedă pe „ale-
nevoia de liniște absolută, imposibil de aflat într-un geri libere”. Personajul central, tânărul Alexandru
mediu sufocat de intrigi și conflicte. Prin incendie- Murgu, feciorul preotului din sat, l-ar întrupa pe
rea unor case din mahala Stoican crede că va putea intelectualul preocupat de aflarea unei punți între
să evadeze din atmosfera ei terifiantă, să pedepseas- idealuri (studiase în Germania, unde se hrănise cu
că, în numele unei legi nescrise, lumea obscură și idei socialiste) și realitatea din țară. Dar romanul se
degradată. Atracția spre morbid, dominantă a exis- oprește la suprafața acestei realități, deși pune în
tenței lui Andrei Stoican, tulbură curgerea firească, circulație multe informații, un întreg arsenal docu-
pierdută în nimicuri, a vieții din mahala. Observația mentar. Prințul (1944) este romanul care marchează
socială – studentul și publicistul înregimentat în izbânda epică a lui T.-B.; peste ani va fi ecranizat de
mișcarea naționalistă de dreapta, socialistul veșnic Sergiu Nicolaescu sub titlul Orient Express. Protago-
urmărit și persecutat, funcționarul conștiincios și nistul, Jean-Andrei Munteanu, deține un loc aparte
plafonat, femeile care își vând trupurile – se îmbină în galeria personajelor aparținând boierimii româ-
cu notația psihologică, pentru a sugera o atmosferă ne. La Paris e un etalon de distincție și egolatrie, dar
și mentalități caracteristice. O tușă pamfletară se se vede nevoit să pună capăt vieții tumultuoase,
alătură crochiurilor pline de umor (replici, gesturi, petrecută în lux, și se întoarce în țară, la unica moșie
îmbrăcăminte) care, în pofida unor inserții de sen- rămasă după ce le vânduse pe celelalte. În „exilul”
zațional în manieră comercială, foiletonistică, însu- lui autoimpus încearcă să conserve obișnuințele de
flețesc când și când personajele. Scriitura precisă, odinioară, chiar dacă acum conacul e în pragul ru-
amănunțit realistă, proprie gazetarului, nu obturea- inei. Vrea să salveze o proprietate subminată de da-
ză perspectiva psihologică, nu foarte adâncă, dar torii, dar intervine ineluctabila decădere la care
trasată cu mână sigură. Șarja, pamfletul sunt pre- izolarea, ajunsă forța malefică a locului, îl condam-
zente și în Domnul Negoiță sau Individul împotriva nă. Realitatea pe care și-o asumă ca unică armă de
statului (1932), iar arta dialogului, bine stăpânită de apărare este iluzia estetizată, ficțiunea. În rândurile
T.-B., a făcut ca acest roman să fie dramatizat în de incipit ale romanului se conturează o puternică
epocă (de scriitorul bucovinean A. Mitric). De astă imagine a ruinei și agoniei, iar ultimele fraze încheie
dată, mediul în care personajul titular caută liniștea, cercul prin sinuciderea Prințului, care se aruncă sub
dar în alt fel decât Andrei Stoican, este lumea roțile Orient Expres-ului, ce îl purtase de atâtea ori
mic-burgheză, cu toate cusururile ei. Negoiță se în cavalcada fastuoasei sale vieți. După această re-
teme, exprimându-și opiniile, să nu tulbure pe ci- ușită romanescă, remarcată în epocă, scrisul lui
neva ori ceva (ordinea socială). Dar realitatea îl stri- T.-B. revine în matca bine știută. Dacă în romanul
vește, soția și singurul său „prieten” îl chinuie, ca și Scandal (1945) schițează psihologia politicianului
Teodorovici Dicționarul general al literaturii române 112
onest, dar și a impostorilor ori a celor intrați în po- Memoria, 104–107; Ornea, Actualitatea, 218–222;
litică pentru a-și satisface vanitatea, evocând medii Râpeanu, Scriitori, 238–276; Vasile Chifor, Evocare și at-
și o tipologie bogată, Primăvara apele vin mari mosferă, T, 1987, 8; Craia, Fețele, 186–190; Z. Ornea, Publi-
(1960) și Pavilionul de vânătoare (apărut postum, în cistica lui Teodorescu‑Braniște, RL, 1989, 30; Raicu, Des-
coperirea, 6–33; George, Sfârșitul, IV, 215–220; Teodor Vâr-
1986) reconstituie crâmpeie din fresca societății ro-
golici, „Prințul”, ALA, 1999, 463; Dicț. scriit. rom., IV, 541–
mânești a anilor 1888 și 1915. Ultimele două cărți 543; Eugen Iacob, Culisele memoriei, II, postfață Valentin
au o bună documentare, aducând în plan narativ Tașcu, Cluj-Napoca, 2003, 183–188. O.I.
evenimente, personaje reale și ficționale, ca rod al
conlucrării dintre ziarist și prozator. Îndeosebi Pa- TEODOROVICI, Lucian Dan (17.VI.1975, Rădăuți),
vilionul de vânătoare, proiectat ca parte a unui ciclu prozator, dramaturg, publicist. Este fiul Lucicăi Te-
despre neamul boierilor Măgureanu, se distinge odorovici (n. Slănină), inginer, și al lui Nicolae Teo-
prin tipologia de factură realistă. Paginile memori- dorovici, magistrat. Urmează cursurile primare la
alistice ale lui T.-B. relevă, deopotrivă, har și plăcere Dornești, locul de baștină al bunicilor materni, apoi
de a povesti, fiind și mărturii documentare despre învață la Brașov, în cadrul Școlii Populare de Artă,
oameni, fapte contemporane scriitorului. Ca tradu- secția arte plastice (1986–1990) și la Liceul „Dr. Ioan
cător, a facilitat cititorului român contactul cu scri- Meșotă”. În 1994 intră la Facultatea de Litere, secția
erile lui Benjamin Constant, André Maurois ș.a. română–engleză, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
SCRIERI: Suflet de femeie, București, 1920; Șovăiri, Bucu- Înființează în 1997 – împreună cu alți tineri scriitori,
rești, 1921; Oameni și cărți, București, 1922; Léon printre care Florin Lăzărescu, Codrin Dinu Vasiliu,
Gambetta, București, 1924; Ochiul de nichel, București, Livia Iacob – asociația Ou Topos, care va scoate o
1927; Clémenceau (1841–1929). Omul, opera, București, revistă și va avea o editură proprie. Debutează în
1929; Fundătura cimitirului no. 13, cu desene de Ion Ane- numărul inaugural din revista „Ou Topos” (1997).
stin, București, 1932; Domnul Negoiță sau Individul îm- Începând din 2005 autor a numeroase scenarii de
potriva statului, București, 1932; Băiatul popii, București,
film și televiziune, în anul 2009 se înscrie la Facul-
1933; Doctrina bâtei: naționalism, reacționarism, antise-
tatea de Teatru din cadrul Universității „George
mitism, București, 1936; Oameni de ieri..., București, 1938;
Prințul, București, 1944; ed. îngr. Constantin Darie și Paul Enescu” din Iași, secția regie, al cărei absolvent de-
Ion Teodorescu, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1998; vine în 2012. Prima carte, romanul Cu puțin timp
Scandal, București, 1945; ed. îngr. și pref. Constantin Da- înaintea coborârii extratereștrilor printre noi, îi apa-
rie și Paul Ion Teodorescu, București, 1988; Primăvara re în 1999. După un an asociația Ou Topos autodi-
apele vin mari, București, 1960; Oameni și paiațe, îngr. zolvându-se, T. își continuă activitatea la revista
Constantin Darie și Victor Adrian, postfață Victor Adrian, „Timpul”, unde e, pe rând, redactor, secretar de re-
București, 1967; Scara vieții, îngr. și pref. Constantin Da- dacție și redactor-șef adjunct. Din 2002 devine re-
rie, București, 1976; Pavilionul de vânătoare, îngr. Con- dactor-șef al Editurii Polirom. Colaborează la „Ob-
stantin Darie, București, 1986; Între presă și literatură, I–II,
servator cultural”, „Dilema”, „Cultura”, „Familia”,
îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, Bu-
curești, 1989; Ibovnica, îngr. și pref. Constantin Darie și „ArtPanorama”, „Discobolul”, „Hyperion” ș.a., dar
Paul Ion Teodorescu, București, 1993. Traduceri: Ben- publică și în „Wienzeile” (Viena) sau în „Au Sud de
jamin Constant, Adolphe, București, 1922; ed. pref. Șerban l’Ouest” (Paris) etc. A obținut premii acordate de
Cioculescu, București, 1964; André Maurois, Viața lui revistele „ArtPanorama” (1998), „Familia” (1998),
Disraeli, București, 1925; Leopold Stern, Psihologia amo- „Observator cultural” și „Contrafort” (2011), Premiul
rului contemporan, București, 1927. pentru dramaturgie dat de Ministerul Culturii (2000)
Repere bibliografice: Davidescu, Aspecte, 202–204, 566– ș.a.
568; Aderca, Contribuții, I, 447, 448, II, 302–304; Perpes- În romanele Cu puțin timp înaintea coborârii
sicius, Opere, III, 135–136, V, 294–296, VI, 86–90, X, 304– extratereștrilor printre noi, Circul nostru vă prezintă:
309, XII, 419; Constantinescu, Scrieri, V, 92–102; Călinescu, (2002) și Matei Brunul (2011), ca și în culegerile de
Opere, I, 1256–1258, II, 17–20, 502–506; Ralea, Scrieri, II,
proză scurtă Lumea văzută printr-o gaură de mări-
472–473; Mihail Ilovici, Negativismul tinerei generații, Bu-
curești, 1934, 189–190; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 287;
mea unei țigări marijuana (2000), 96–00 (2002),
Cioculescu, Aspecte, 439–441; Massoff, Despre ei, 36–46; I. Atunci i-am ars două palme (2004) și Celelalte po-
Negoițescu, „Scandal”, RCR, 1945, 2; Ion Biberi, „Scandal”, vești de dragoste (2009), T. propune un personaj
DMN, 1945, 21; Râpeanu, Interferențe, 221–224; Elena Tac- unic. Deși vârstele și preocupările diferă de la caz la
ciu, Portretul unei conștiințe, VR, 1977, 7; Râpeanu, caz, trăsăturile esențiale ale acestuia rămân
113 Dicționarul general al literaturii române Teodorovici
neschimbate. De cele mai multe ori el este naratorul reconstrucția unei realități deja îndepărtate: anii
unor istorii absurde, se prezintă cititorului ca un ins ’50. Originalitatea abordării rezidă într-o calibrare
ridicol, perfect conștient de ciudățeniile lui, pe care atipică a vocii narative, care exclude orice încrânce-
le pune însă pe seama unui destin tragic. Este se- nare expozitivă, pentru că romanul nu se dorește un
midoctul prin excelență, care nu își acceptă condiția atac frontal la adresa stalinismului. Se vrea o formă
și, drept urmare, încearcă să iasă din situațiile nefa- mai subtilă de investigare a individualității nu doar
vorabile făcând apel la bruma de cultură și la me- scindate, ci de-a dreptul pulverizate de istorie. Pro-
moria sa aproximativă: versuri greșite din clasici sau tagonistul, Matei Brunul, și-a pierdut memoria și,
citate în limba latină nepotrivite în context. Circum- odată cu ea, centrul de greutate al vieții. Marioneta
stanțele de acest gen provoacă trei tipuri de reacții: Vasilache, cea care îl însoțește în strania petrecere a
delir metafizic naratorului, dispreț și indiferență vieții de după uitare, pare a-i fi un avatar inferior,
celor cu care acesta vine în contact și un savuros cineva alături de care se simte în siguranță, dar și un
efect comic în beneficiul cititorului, singurul care mod de a se privi din afară, întrucât el nu are cum
poate să perceapă scenele în semnificația lor reală; să aibă o perspectivă completă asupra propriei vieți.
naratorul nu înțelege ce i se întâmplă, cititorul însă Focalizarea e însă pe relația dintre marionetă și cel
da, pentru că are la dispoziție toate informațiile. care o mânuiește. Cu toate că metafora marionetei
Originalitatea prozei lui T. constă în deplasarea ac- e ușor străvezie, ea începe să răspundă treptat unor
centului de pe personaj pe receptare. Recurența – realități mai complexe, căpătând greutate și forță.
ochiul ațintit mereu către cititor, pentru a-i anticipa T. restituie printr-o tehnică cinematografică a inver-
reacția, pentru a-l putea lua mereu prin surprindere sării cadrelor spectrul real al disperării și al dezu-
– provoacă efecte comice autentice. Nu doar umorul manizării. Cu atât mai alienantă și mai acaparatoare
este o calitate a scrisului lui T. Textul Gumă de mes- este realitatea contorsionată cu cât ea e pusă în re-
tecat, din primul volum de proză scurtă, poate fi lație cu inocența aproape patologică a celui ce nu
considerat o tragicomedie cu profunde implicații înțelege regulile jocului. Văzută ca un dat, duplici-
existențiale, comprimată în doar câteva pagini. Na- tatea e prezentă pretutindeni. Pentru ca mecanis-
rațiunile din Celelalte povești de dragoste aduc o mul să poată funcționa fără greș e necesar ca fiecare
schimbare de ton. Deși fiecare fragment poate fi citit victimă să aibă un călău personal, alcătuit după
ca povestire de sine stătătoare, există anumite deta- profilul ei. Astfel, securistul ar fi un prieten de nă-
lii unificatoare. Tot astfel pot fi citite și romanele, nu dejde, o „conștiință bună”, ce-l are în grijă pe tova-
foarte întinse ca dimensiune, dar cu substanță și rășul proaspăt întors în societate după stagiul de
bine structurate. În Circul nostru vă prezintă: per- reeducare obligatorie. De fapt, cel ce minte și cel ce
sonajul-narator se află continuu în așteptarea im- este mințit ajung la un fel de înțelegere și acceptare
pulsului sinucigaș, care însă nu vine niciodată. Fi- a ipocriziei, a minciunii. Până la urmă, cine îl joacă
losofează pe această temă într-un mod rudimentar, în sfori pe Matei Brunul, cine îi dirijează mișcările,
actul în sine este căutat, explicat și experimentat pașii mărunți, nesiguri? Cine e cu adevărat păpu-
numai în partea lui pregătitoare. Memorabilă e sce- șarul? Răspunsul e greu de găsit, și nu din cauza
na în care unul dintre protagoniști încearcă să își ia gardienilor, ci din pricina firelor invizibile ce-l țin-
viața prin ingurgitarea unei cantități uriașe de whis- tuiesc pe individ, făcându-l să nu-și mai dorească
ky. Are nevoie de martori care să îl asiste la aluneca- libertatea. Tematica se regăsește în textele dramati-
rea în moarte, dar totul este ratat, până și băutura ce, consubstanțiale, din multe puncte de vedere,
se varsă pe covor, iar potențialul sinucigaș nu mai prozei scrise de T., cum se poate remarca în Audi-
are bani pentru alta. Autorul își construiește roma- ență 0, piesă apărută în 2003.
nele prin alăturarea unor astfel de secvențe ce au
SCRIERI: Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor
drept liant un narator care monopolizează și își
printre noi, Iași, 1999; Lumea văzută printr-o gaură de
apropriază situațiile cele mai bizare. Totul cade în mărimea unei țigări marijuana, Târgu Jiu, 2000; Circul
derizoriu, ratarea fiind tema centrală. Prin Matei nostru vă prezintă:, pref. Liviu Antonesei, Iași, 2002; 96–00,
Brunul T. face un salt important. Renunță la comic, București, 2002; Audiență 0, București, 2003; Atunci i-am
arma lui verificată și eficientă, trece de la autoficți- ars două palme, Iași, 2004; Celelalte povești de dragoste¸
une și automistificare la o ficțiune bazată pe Iași, 2009; Matei Brunul, Iași, 2011.
Teodorovici-Nica Dicționarul general al literaturii române 114
Repere bibliografice: Ionel Gherghina, În așteptarea ex- 19 strofe safice a câte patru versuri fiecare, iar ulti-
tratereștrilor, CRC, 2000, 3; Radu Pavel Gheo, Nimic despre mul adonic: „Rar amu iaste, <în>tru Europa toată, /
extratereștri, O, 2000, 3; Doris Mironescu, [Lucian Dan Vreuna ghintă, carea să se zică / Că-i de soliu mare
Teodorovici], TP, 2000, 3, CU, 2009, 4; Șerban Axinte, [Lu- și strălucit foarte / Cum sânt românii”. Poezia, care
cian Dan Teodorovici], CF, 2002, 9–10, OC, 2011, 340; Șer-
continuă în aceeași adresare patetică către „împă-
ban Foarță, Circul nostru vă prezintă două puncte, RL,
2003, 35; Marius Chivu, Terapia prin sinucidere¸ „22”, rățiia ceasta românească”, este însă modestă sub
2003, 705; C. Rogozanu, Sinuciderea, un mod de viață, aspect artistic, exprimând totuși starea de spirit pe
„Evenimentul zilei”, 2003, 3563; Cristea-Enache, București, care o declanșase între conaționali opera lui Maior.
489–496; Andreea Grinea-Mironescu, Cealaltă față a tra- Textul este tipărit alternativ, pe o pagină cu caractere
gicului, TP, 2006, 5; Antonio Patraș, Comedia iluziilor pier- latine, iar pe cealaltă cu chirilice, iar influența men-
dute¸ CL, 2006, 7; Mihăilescu, Lit. rom. postceaușism, II, torului este vizibilă în scrierea etimologizantă pro-
229–235; Adrian G. Romila, [Lucian Dan Teodorovici], LCF, movată aici, îndatorată primei etape, italienizante,
2008, 17, 2009, 13; Paul Cernat, [Lucian Dan Teodorovici], din sistemul ortografic al lui Petru Maior. Oda lui
„22”, 2009, 47, OC, 2011, 601, 602; Adina Dinițoiu, Un pă-
T.-N. a fost consemnată prompt de istoric în lucra-
pușar în „marea istorie” comunistă, OC, 2011, 598; Bogdan
Crețu, Viața cotidiană a „omului nou”, VR, 2012, 1–2.Ș.A. rea polemică Animadversiones in recensionem His-
toriae de origine Valachorum in Dacia e Valachico in
TEODOROVICI-NICA, Ioan (c. 1780 – 1845, Pesta), Latinum conversae. Textul va fi editat, în ortografie
cărturar, traducător. Originar din Banat, T.-N. este latinizantă, de Ovid Densusianu în „Revista criti-
menționat documentar începând din 1809, ca preot că-literară” din 1894. T.-N. este preocupat, totodată,
la Parohia Ortodoxă Română din Pesta, ajungând de promovarea unei literaturi morale și apoftegma-
apoi și asesor al Consistoriului Eparhial din Buda și tice, în consonanță cu spiritul veacului. În prefața
Vârșeț. Era un apropiat al lui Petru Maior, frecven- pe care o scrie la traducerea sa din 1813, Moralnice
tând aceleași cercuri și succedându-i acestuia în sentenții sau folositoare pilde, cărturarul constată cu
funcția de cenzor și corector al cărților românești de amărăciune că „puține cărți se află în limba noastră
la Tipografia din Buda. În această calitate, el va în- cea românească din care să poată tinerimea trage
cheia, în august 1825, publicarea Lexiconului de la vreun folos, afară de cărțile beserecești”, pledând
Buda, conceput, în mare parte, de Maior. Revizia pentru înmulțirea cărților laice de înțelepciune. El
finală i se încredințase lui T.-N., într-un sens testa- este la curent cu scrierile similare ale confraților săi,
mentar, de episcopul Samuil Vulcan, în această mi- amintindu-i pe Paul Iorgovici, Grigorie Obradovici
siune el fiind secondat de fratele său, medicul Ale- și Dimitrie Ţichindeal, dar mai ales pe Petru Maior,
xandru Teodori. Cei doi vor aplica, în general, siste- care, deși în vârstă, „încă cu lucrul nu au încetat”.
mul ortografic destul de echilibrat pe care îl promo- Ghidat de un program ambițios, va traduce din lite-
vase Petru Maior, cu toate că uneori propun forme ratura morală de expresie franceză și germană lu-
de un etimologism extrem. Ei vor reuși să redacteze crări semnate de Jean-François Marmontel, de pe-
literele de la I la Z și în felul acesta să termine lucra- dagogul austriac Leopold Chimani (Schiemann) și
rea în condiții acceptabile. T.-N. își va lega astfel de Joachim Heinrich Campe, iar din sârbă Istoria
numele de o operă lexicografică fundamentală a universală sau a toată lumea a lui Pavel Kenghelaț
mișcării iluministe numite mai târziu Școla Arde- (Kengyelácz, Kenđelac). Lui T.-N. i se mai atribuie
leană, ca unul din coautorii primului dicționar mo- traducerea, în 1814–1815, în colaborare cu dascălul
dern al limbii române. Cea dintâi operă originală a Nicola Nicolau din Șcheii Brașovului, a manualului
sa este un poem publicat la Buda, în 1813, cu titlul Gheografia sau scrierea pământului, inspirat din
Cântare despre începutul și starea de astăzi a româ- lucrarea lui Claude Buffier Géographie universelle
nilor, scris sub impresia puternică a Istoriei pentru (Paris, 1739), prelucrată prin intermediul transpu-
începutul românilor în Dachia de Petru Maior, apă- nerii lui Amfilohie Hotiniul (De obște gheografie, Iași,
rută în urmă cu un an. Nefiind o versificare pro- 1795), precum și a unor broșuri despre războaiele
priu-zisă a scrierii lui Maior, așa cum s-a vehiculat napoleoniene redactate în colaborare și tipărite la
(D. Popovici), poemul semnat de cel care se autoin- Buda în 1814–1815. Între anii 1824 și 1830 el se im-
titula „academicescul cetățean” este o compunere plică, de asemenea, în editarea unor calendare ro-
liberă în maniera poeziei antice greco-latine, având mânești, în care sunt incluse texte atât din sfera
115 Dicționarul general al literaturii române Teodoru
religioasă, cât și din cea istorică sau a literaturii cărora urmele războiului sunt încă adânci. Dar ma-
morale. joritatea povestirilor și schițelor sunt convenționale,
SCRIERI: Cântare despre începutul și starea de astăzi a articulate maniheist, cu binecunoscuta schemă des-
românilor, Buda, 1813; Lexicon românesc–lătinesc–ungu- pre două lumi opuse, cea „veche”, a naziștilor sau a
resc–nemțesc, Buda, 1825 (în colaborare). Ediții: Polieleul chiaburilor, și cea „nouă”, a sovieticilor „omenoși”
ce se cântă la sărbători dumnezeiești, Buda, 1814; Rându- și a „răzvrătiților” care se rup de trecut și se desco-
iala sfințirii apei ceii mici, Buda, 1816. Traduceri: Moral- peră „tovarăși”. Flăcări pe chei (1964) include același
nice sentenții sau folositoare pilde, Buda, 1813; Gheografia
gen de texte, vag autobiografice, în care personajul
sau scrierea pământului, Buda, 1814–1815 (în colaborare);
Pavel Kenghelaț, Istoria universală sau a toată lumea, cel mai important e soldatul român, surprins în con-
Buda, 1824; Leopold Schiemann, Pruncii cei părăsiți [...]. flictele cu armata germană, în misiuni eroice, rezol-
Istorie franțozască, adevărată și morală, Buda, 1830; ed. vate spectaculos. Asemănătoare sunt și Răgaz (1965)
(Doi prunci părăsiți), Buda, 1850; Joachim Heinrich sau Sub temelii (1968), cu notații ale faptului mărunt
Campe, Theofron sau Iscusitul sfătuitoriu pentru neiscu- și o predilecție către detalii îndeobște melodrama-
sita tinerime, Buda, 1833; Marmontel, Adelaida sau Păs- tice. Narațiuni despre „purtătorii scutului patriei”,
torița alpicească, Buda, 1836. despre actele de curaj ale militarilor apar și în Podul
Repere bibliografice: [Ioan Teodorovici-Nica], BRV, III, de foc (1975), autorul reciclând uneori întâmplările
82–83, 106, 155–156, 436–438, 709–710; Primii gramatici sub alt titlu, ca în cazul povestirii Împăcarea din
români bănățeni, „Foaia diecesană”, 1922, 24–25; Iorga,
Flăcări pe chei, care devine aici Grija. De la maha-
Ist. lit., III, 268–269, 321–322; Tomescu, Calendarele, 74–
76, 119–121; Ariadna Camariano-Cioran, Operele lui Mar- laua provinciei sau de la istorisirile cu amintiri des-
montel în sud-estul european, SLU, 1967; Duțu, Coordo- pre cele două războaie T. va trece spre lumea cazonă
nate, 304, 311; Duțu, Cărțile, 37–38; Popovici, Studii, I, 246; și către erotism, ca în Diana (1969) sau în romanul
Dicț. lit. 1900, 848; Domokos Sámuel, Tipografia din Buda. Frumoasele garnizoanei (1969), reluat în altă vari-
Contribuția ei la formarea științei și literaturii române din antă sub titlul Nuntă cu sănii (1980). Modelul care
Transilvania la începutul secolului al XIX-lea, Gyula, 1994, se conturează este Eugen Barbu, de acum înainte
81–82; Păcurariu, Dicț. teolog., 453; Ursu, Alte contribuții, autorul oprindu-se la lumea interlopă. În Frumoa-
152–153. E.P.
sele garnizoanei protagonistul, un locotenent, este
TEODORU, Eugen (23.VII.1922, Galați – 23.IX.2008, îndrăgostit până la obsesie de o dansatoare de la
București), prozator. Este fiul Emiliei (n. Comaniuc) Alhambra și posibil prostituată, iar intriga se țese
și al lui Tudose Teodoru, maistru la CFR. Învață mai între lirism și observație, mediul militar intrând în
întâi la Galați, apoi urmează Liceul Militar „Ștefan conflict cu pasiunile indivizilor. Emil Manu vede aici
cel Mare” din Cernăuți (1934–1942), iar la București, nu doar un roman social și de moravuri , ci și un
simultan, Școala de Ofițeri de Jandarmi (1942–1944) autentic jurnal al „mirajului garnizoanei” care „pe-
și Facultatea de Drept (1942–1946). Participă la răz- trece”. De reținut atracția către o casă stranie, amin-
boi, pe frontul antihitlerist. Ofițer până în 1962, o tind vag, ca și alte câteva elemente, de misterele din
vreme va fi redactor-șef la revista Arhivelor Statului, proza lui Mircea Eliade. Pe tipicul întoarcerii către
apoi secretar literar al Ansamblului Ciocârlia, redac- o epocă vetustă, către o lume care se stinge, privite
tor la televiziune, din 1971 la revista „Pentru patrie”, cumva balzacian, este proza din culegerea Corabia
membru în consiliul de conducere la „Săptămâna”. mistuită (1983), cu alte nuvele de „mistere”, ca Mă-
Debutează în 1945 la „Facla” din Brăila, unde e pre- tușile sau O casă ciudată. Paginile din București, oraș
zent cu proză și cronici literare, iar prima carte, Cro- de vis și de dor (1977) recompun o microistorie a
itor pentru săraci , îi apare în 1962. Capitalei, de la pașoptism la comunism, autorul în-
Volumul de debut al lui T., ca și următorul, Mi- cercând să contureze imaginea unui oraș „plămădit
crobuzul de seară (1964), adună proze scurte despre de istorie, taine, vise și legende”, cu episoade extra-
drame provinciale și întâmplări din al Doilea Război ordinare, figuri simbolice, momente gastronomice
Mondial, analizând traumele celor care i-au supra- și mondene (la Capșa) sau de cultură. Moartea bo-
viețuit. Sub aparența unui pașnic croitor al perife- xerului (1978), volum de povestiri polițiste, ca și
riei, Bălan acționează ca agitator comunist, până la Pasagera (1989), are drept protagonist un milițian,
urmă arestat. Și schița Microbuzul de seară prezintă fost sportiv de performanță, „căzut la datorie”. Din
idila dintre șoferul Rică și văduva Sofia, în sufletul scrinurile regilor (1979) urmărește destinul familiei
Teodosiu Dicționarul general al literaturii române 116
de Hohenzollern, cu fapte „secrete”, într-un ro- Suceava (1968–1969), devine secretar al Societății
man-document despre iubirile ascunse ale regine- Române pentru Răspândirea Cunoștințelor Cultu-
lor, contraspionaj, aventuri etc., unde episoadele ral-Științifice din județul Neamț (1969–1970), pen-
prelucrează materiale din arhive și epistole. Port tru a reveni în învățământ, la școlile generale din
dunărean (1964) și Din legendele Dunării (1982) re- Vaduri și Bistrița din același județ (1970–1971). Din
unesc crâmpeie reale și fantastice din povestea flu- toamna anului 1971 se angajează redactor la Studi-
viului, de la narațiuni mistice despre Vâlcan sau oul de Radio Iași, iar în 1985, când postul de radio
despre celebrul Terente (prezent în mai multe cărți este desființat, e numit director la Centrul Județean
ale lui T.) până la reportaj. Și Brelocuri (1985) se în- al Creației Populare din Iași, unde funcționează
vârte în jurul orașului port, în scurte secvențe dia- până în 1987, apoi se transferă la Centrul de Librării.
ristice. Scriitorul privește Vadul Brăilei parcă din Se va număra printre cei care, la 22 decembrie 1989,
perspectiva lui Fănuș Neagu, cu intenția de a da o reiau emisiunile radioului ieșean, fiind în continu-
literatură senzațional-educativă pentru tineret. Ace- are redactor-șef de rubrică. Între emisiunile pe care
lași melanj de pedagogie și divertisment apare și în le-a realizat se numără „O carte, câteva idei, un au-
romanul Zori în ceață (1985), unde prozatorul revine tor”, „Studioul de poezie”, „Europa – lumea spre care
la temele preferate (mediul cazon, Dunărea, războ- ne îndreptăm” sau „Gânduri creștine”. A debutat cu
iul, familia), cu saga unui clan de ofițeri și „ciocoi” traduceri din poezia lui Evgheni Evtușenko în „Cro-
în care se strecoară și un personaj remarcabil, nica” (1963), iar un grupaj de versuri, Ceruleum, îi
Leonora Baron. Repetitiv și prolific, T. derapează apare, mult mai târziu, în volumul colectiv Incanta-
uneori în kitschul literaturii de consum, după Ma- ții (1989). Își strânge poeziile în cărțile Planetă la
rian Popa una din slăbiciuni fiind „eticismul marele bal (1995), Într-o bună dimineață (1999),
sentimental”.
Despre libertatea calului (1999) ș.a., adunându-le
SCRIERI: Croitor pentru săraci, București, 1962; Microbu- apoi în antologiile Privilegii (2005) și Al cincilea
zul de seară, București, 1964; Flăcări pe chei, București,
punct cardinal (2012). O rememorare încărcată de
1964; Port dunărean, București, 1964; Răgaz, București,
1965; Sub temelii, București, 1968; Diana, București, 1969; emotivitate și admirație se află în paginile intitulate
Frumoasele garnizoanei, București, 1969; Podul de foc, Dimitrie Stelaru, așa cum l-am cunoscut (1998). Mai
București, 1975; București, oraș de vis și de dor, București, publică versuri, articole referitoare la actualitatea
1977; Moartea boxerului, București, 1978; Din scrinurile literară, eseuri și interviuri în „Convorbiri literare”,
regilor, Iași, 1979; Nuntă cu sănii, București, 1980; Din „România literară”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Argeș”,
legendele Dunării, București, 1982; Corabia mistuită, Bu- „Pagini bucovinene”, „Literatura și arta”, „Poezia”,
curești, 1983; Brelocuri, București, 1985; Zori în ceață,
„Revista română”, „Meandre” ș.a.
București, 1985; Pasagera, București, 1989.
Ceea ce individualizează, de la bun început, liri-
Repere bibliografice: Gabriel Dimisianu, „Microbuzul
ca lui T. este o necontenită „foame de forme”. Aspi-
de seară”, GL, 1965, 4; Gabriela Adameșteanu, „Port du-
nărean”, CNT, 1965, 4; Lucian Raicu, „Frumoasele garni-
rând să capteze, în toate datele ei, „viața care palpi-
zoanei”, RL, 1970, 2; Emil Manu, [Eugen Teodoru], tă”, încercând o raționalizare a ei în „gramatica stră-
SPM,1975, 253, 1978, 411, 1980, 482, RL, 1980, 17, 1986, zii” (a orașului, a țării, a lumii întregi), poetul este în
16; Mircea Constantinescu, „Podul de foc”, RL, 1976, 4; permanență dublat de un reporter deloc blazat, ba
Popa, Dicț. lit. (1977), 564; Dan Mutașcu, Un istratian, chiar frenetic și, de multe ori, patetic. Versul său,
SPM, 1978, 416; Valentin F. Mihăescu, „Corabia mistuită”, mereu la persoana întâi, are o subiectivitate țâșnind
LCF, 1983, 49; Dicț. scriit. rom., IV, 543–545; Nicolae Ro- prin toți porii și o alternare neobișnuită a ritmurilor
taru, Țuțu, „Amurg sentimental”, 2000, 1; Popa, Ist. lit.,
și registrelor. „Marele bal” care e viața nu poate fi
II, 946–947. A.Ml.
reflectat și esențializat artistic decât printr-un omo-
TEODOSIU, Lucian (21.VI.1942, Turnu Măgurele), log „bal” textual, în care stau împreună, parcă în
poet, publicist. Este fiul Gherghinei (n. Beșciu) și al chipul cel mai firesc, tradiționalismul și avangardis-
lui Teodor Teodosiu, funcționar. Urmează cursurile mul, simbolismul și textualismul, tiparul folcloric și
Liceului Unirea din Turnu Măgurele (1956–1960) și infuziile livrești. E ca și cum poetul și-ar acorda toate
ale Facultății de Filologie de la Universitatea „Al. I. instrumentele de care dispune pentru a reuși astfel
Cuza” din Iași (1962–1967). Profesor de limba și li- să domine incoerența funciară a realității; în fața
teratura română la Liceul din Stulpicani, județul sfidărilor morale ale acesteia, el se „apără” printr-o
117 Dicționarul general al literaturii române Teorie Literară
lirică „a insurgenței” (Ioan Holban). Alături de ase- pregătit acest proces; epuizării universalității și au-
menea poeme ale unei lucidități contrariate de non- torității metafizice „clasice” îi va urma la finele se-
sensul istoriei, există „piese” suficiente lor înseși, cu colului al XIX‑lea falimentul esteticilor normative,
miză pur estetică și valență strict picturală. „Poet al marcând trecerea de la „cotitura estetică” spre cea
stărilor extreme” (Liviu Leonte), T. este și unul al lingvistică și comunicațională. La începutul secolu-
„discursurilor” lirice extreme, căci de la „aproape lui următor studiul literaturii va fi asociat unor for-
pastel” (titlul unei poezii) la „aproape pamflet”, el mule precum știința literaturii sau Literaturwissen-
parcurge, cu o mare siguranță și cu bune rezultate, schaft. În spațiul anglo-saxon, pe urmele distincției
toată gama. lansoniene între istoria literaturii (ca panoramă
SCRIERI: Planetă la marele bal, postfață Ioan Holban, Iași, sintetică) și istoria literară (ca disciplină de cerceta-
1995; Dimitrie Stelaru, așa cum l-am cunoscut, Iași, 1998; re documentară), se impune distincția între literary
Despre libertatea calului, Timișoara, 1999; Într-o bună theory (înțeleasă ca studiere a constituenților litera-
dimineață, Iași, 1999; Privilegii, pref. Nicolae Turtureanu, turii), și theory of literature (ca reflecție asupra lite-
Iași, 2005; Al cincilea punct cardinal, îngr. și pref. Daniel raturii ca instituție și a domeniilor disciplinei criti-
Corbu, postfață Nicolae Busuioc, Iași, 2012.
ce); în spațiul francez, ca și în cel românesc, distinc-
Repere bibliografice: Cezar Ivănescu, Numele poetului: ția nu a fost riguroasă, termenii fiind folosiți în va-
Lucian Teodosiu, LCF, 1982, 38; Laurențiu Ulici, Condiția
riație liberă. Noțiunea „teorie a literaturii”, folosită
debutului, CNT, 1989, 44; Ioan Holban, Vă invit s-ascultați,
vă invit la dresaj!, „Opinia”, 1995, 1 479; Vasile Constanti-
sporadic înaintea celui de-al Doilea Război Mondial,
nescu, [Lucian Teodosiu], TP, 1996, 3, CRC, 1998, 7; Liviu va fi consacrată prin apariția, în 1949, a lucrării The-
Leonte, Planetă de poet, CRC, 1996, 12; Al. Husar, [Lucian ory of Literature a lui René Wellek și Austin Warren,
Teodosiu], RR, 1997, 2, 2006, 1; Daniel Corbu, O, dulci esen- având în vedere, cu deosebire, criteriile de funcțio-
țe de potir balcanic!, CRC, 2000, 2; Adrian Alui Gheorghe, nare ale criticii, istoriei literare, literaturii generale
„Într-o bună dimineață”, „Poezia”, 2000, 4; Busuioc, Scri- și comparate. Perspectiva comprehensivă a cărții
itori ieșeni, 412–413; Constantin Ciopraga, [Lucian Teo- vine și din complementaritatea formației autorilor,
dosiu], CL, 2004, 12, 2006, 3; Cristea, Teleorman, 487–488; Wellek fiind un fost reprezentant al Școlii Structu-
Titus Vîjeu, Scripta manent, București, 2004, 346–347; Flo-
raliste de la Praga, reorientat spre istoria comparată
rin Faifer, „Privilegii”, ATN, 2006, 3. D.C.–E.
a conceptelor criticii, iar Warren un adept al New
TEORIE LITERARĂ. Domeniu al științelor filologi- Criticism-ului. Relația dintre critică, istorie și teorie
ce, t.l. este axată pe studierea sistematică a caracte- definește, chiar dacă implicit, și monumentala Isto-
risticilor literaturii și a metodelor de analiză aplicate rie a criticii literare moderne, publicată în deceniul
acesteia. Poeticile Antichității grecești (de la ideile următor de René Wellek; cele patru volume conțin
lui Platon despre poezie din Republica la cele ale lui o istorie a concepțiilor și direcțiilor teoretice ilustra-
Aristotel despre mimesis din Poetica), retoricile An- te de-a lungul câtorva secole în Europa și în Statele
tichității latine (Quintilian, Seneca), retoricile me- Unite ale Americii. T.l. e inseparabilă, în fapt, de o
dievale, „discursurile asupra metodei”, artele poeti- reflecție „meta” aplicată criticii, istoriei literare, li-
ce ale Renașterii și ale neoclasicismului, autonomi- teraturii generale și comparate și teoriei înseși. Va
zarea „literelor frumoase” în perioada iluminismu- întâmpina, adeseori, obiecții dinspre critica „de
lui pot fi privite ca elemente premergătoare ale gust” sau dinspre istoriografia literară tradițională,
poeticilor și retoricilor moderne asociate t.l.; apari- care îi vor reproșa indiferența față de valorizare și
ția sa ca produs al culturii occidentale moderne e de „experiența” ireductibilă a textului literar ori
legată însă de autonomizarea domeniului literar și (după caz) dezistoricizarea, tehnicizarea sau anga-
de specializarea principalelor ramuri ale studiilor jamentul sociopolitic. În virtutea caracterului ei de
literare. Raționalismul cartezian, senzualismul și metalimbaj universal, t.l. se va dovedi însă mai
empirismul, autonomia kantiană a valorilor, istoris- adaptată paradigmei trans- și postnaționale a glo-
mul hegeliano-marxist, determinismul pozitivist, balizării ultimelor decenii, când studiile literare tind
dar și idealismul subiectiv al esteticii romantice, să se deschidă spre cele culturale. Orientările struc-
acreditarea unor categorii estetice „negative”, dele- turaliste și poststructuraliste ale t.l. (transformată
gitimarea valorilor Ancien Régime, revoluția teh- într-o disciplină a „dezvrăjirii”) tind să denunțe ca
no-științifică, darwinismul, psihologia modernă au iluzie orice noțiune fundaționistă sau idealistă
Teorie Literară Dicționarul general al literaturii române 118
debitoare umanismului tradițional – originea, na- iar mișcările antiacademiste și estetizante denunță
turalul, autorul, conținutul, referința (mimesis-ul), nu doar realismul, naturalismul sau poezia retorică,
ierarhia, transcendența textului, motivarea lingvis- ci însăși funcția canonică a literaturii momentului.
tică etc. – în favoarea structurilor, rețelelor și siste- Adversari ai pozitivismului determinist-factologic,
melor de semne, imanenței limbajului și arbitrariu- adepții autonomiei artei (stimulați de antiistorismul
lui semnului lingvistic. Relația autor–text–cititor va estetic al lui Benedetto Croce, ulterior de fenome-
înclina balanța către cel din urmă, iluzia referențială nologia lui Henri Bergson și Edmund Husserl) ple-
fiind contestată în beneficiul autoreferențialității, dează pentru emanciparea esteticului de criteriile
profunzimea în numele literalității, determinismul exterioare lui și pentru suveranitatea acestuia în fața
în favoarea indeterminării, închiderea normativă în oricărei instrumentalizări moral-politice sau eco-
favoarea deschiderii transgresive, stabilitatea în fa- nomice; manifestele asociate au însă, la rândul lor,
voarea fluidității, modelul ierarhic-centralizator în un caracter prescriptiv; un subiect aparte îl consti-
favoarea rețelelor policentrice, opera finită în favoa- tuie, în acest sens, t.l. implicite ale artiștilor inde-
rea procesului semnificant și a producerii de sens, pendenți, de la Edgar Allan Poe și Charles Baudelaire
separarea genurilor în favoarea hibridizării lor neli- la Paul Valéry, T. S. Eliot, Marcel Proust (Contre
mitate, chiar dacă, printr-o dialectică internă, cate- Sainte-Beuve), Henry James (The Art of Fiction), Ja-
goriile contestate se întorc adeseori în alt plan. Ro- mes Joyce sau Virginia Woolf. Asimilate finalmente
mantismul discreditase puritatea clasică a genurilor, de sistemul literar, ele vor contribui masiv la flexi-
mimesis-ul și domnia rațiunii, cultivând subiectivi- bilizarea lui. La limită, apariția t.l. poate fi identifi-
tatea și aducând în centru poezia lirică (proscrisă cată chiar în zona noilor „școli” critice și a progra-
de poeticile Antichității); postromantismul va aduce melor acestora, elaborate în interiorul sau în afara
cu sine, sub semnul „artei pentru artă”, subiectivi- instituțiilor academice. Apariția lingvisticii structu-
zarea și estetizarea unei părți – foiletoniste – a criticii rale a lui Ferdinand de Saussure (Cours de linguis-
prin intermediul impresionismului (legitimat psi- tique générale, 1916, cu distincția între langue și
hologic și empirist ca „gust” individual), în contra- parole, postularea arbitrariului semnului lingvistic
partidă față de pozitivismul istorist al instituției și a limbii ca sistem de semne în sincronie) oferă un
didactice. Relativismul și nihilismul modern vor suport autonom solid t.l. Avangardele istorice, fu-
presa instituția academică să-și reformuleze pro- turismul în special, vor alimenta, în anii imediat
priul concept de literatură elaborat sub influența următori, contribuțiile Școlii Formale Ruse (Viktor
filosofiei deterministe, adică prin subordonarea es- Șklovski, Boris Tomașevski, Vladimir Propp, Boris
teticului în raport cu determinările sale externe Eichenbaum), constituite în jurul mișcării OPOIAZ
(rasa, mediul și momentul la Hippolyte Taine, bio- și al Școlii Lingvistice de la Moscova. Prohibit de re-
graficul la Sainte-Beuve); studiile literare își caută, alismul socialist stalinist, reformulat după 1955,
prin urmare, alianțe nu doar cu estetica și filosofia, formalismul rus, ca și cel înrudit al Școlii de la Praga,
ci și cu psihologia, sociologia sau cu științele naturii, elaborează definiri – din perspectivă lingvistic-co-
biologia (pentru Fernand Brunetière și adepții de- municațională – ale „literarității” ca abatere: prin
terminismului evoluția genurilor e analoagă celei a intermediul „funcției poetice” (Roman Jakobson), al
speciilor biologice), judecata de valoare fiind ade- „devierii” (Jan Mukařovski) sau al „defamiliarizării”
seori dictată de imperative pedagogic-sociale, eti- (Viktor Șklovski) în raport cu limbajele utilitare. Pe
co-morale sau etno-naționale. Pe de altă parte, in- ideea devierii de la limba comună se bazează și sti-
stituția literară tinde să se relegitimeze printr-un listica lui Karl Vossler și cea a lui Leo Spitzer. Deși
elitism antiistorist, în condițiile în care tendința de indiferente față de istoricitate și valorizare, noile
profesionalizare a disciplinelor câștigă teren. Se orientări sunt preocupate de identificarea unui spe-
poate vorbi, din acest punct de vedere, despre o „co- cific al limbajului literar, sustras tranzitivității utili-
titură estetică” în zona studiului literaturii. Herme- tariste, iar poezia, ca limbaj „nobil”, oferă (în des-
neutica istorică (Wilhelm Dilthey, Heinrich Rickert, cendența romantismului) câmpul predilect de in-
la noi A. D. Xenopol, cu diferența între „faptele de vestigație. Adepții lor rafinează vechea relație dintre
repetiție” și „faptele de succesiune”) respinge ana- formă și conținut (Louis Hjelmslev), elaborează
logiile între științele naturale și științele umaniste, teorii ale dialogismului lingvistic, polifoniei și
heteroglosiei (Mihail Bahtin) sau examinează in-
terrelaționările dintre sistemele literare și cele non-
literare (Iuri Tînianov). Formalismul oferă t.l. nu
doar o legitimare prin intermediul lingvisticii, ci și
un limbaj științific propriu; după „cotitura lingvis-
tică”, toate școlile și metodele care se vor impune
vor oferi limbaje menite să-i asigure disciplinei, pe
de o parte, o terminologie și, pe de altă parte, să-i
satisfacă nevoia de legitimare tehno-științifică, ca-
racteristică t.l., ca și nevoia inovării permanente; cu
toate acestea, un teoretician radical ca Terry Eagle-
ton va denunța caracterul ei inevitabil „stabilizator”,
ceea ce înseamnă „conservator”. În Statele Unite
mișcarea New Criticism (F.R. Leawis, T.S. Eliot,
William Empson, Cleanth Brooks) practică un alt tip
de antiistorism decât cel structuralist. Influențată
de ideile britanicului I.A. Richards, ea încearcă în
anii ’30 ai secolului trecut să legitimeze literarul
printr-un imanentism estetic psihologizant, centrat
pe lectura aplicată a operelor (close reading); este-
tismul ei elitar conține și un protest împotriva alie-
nării capitaliste, dar propune și criterii moderne
eficiente. New Criticism va fi acreditat academic în Mihail Dragomirescu
anii ’40–’50, când Roman Jakobson, emigrat în Sta-
tele Unite după ce alimentase cu teoriile sale Școala D. Caracostea
Formală Rusă și Cercul Lingvistic de la Praga, stimu-
lează, alături de antropologul francez Claude Le-
vy-Strauss, aventura americană a structuralismului,
care se va specializa multiplu în anii următori. Pe
urmele lui Charles Sauders Peirce, semiotica se dez-
voltă prin A. J. Greimas, Umberto Eco, Maria Corti,
Cesare Segre ș.a. Naratologia și poetica au în Gérard
Genette, Tzvetan Todorov și Claude Brémond repre-
zentanți dintre cei mai influenți. Orientată ulterior
(și) spre psihanaliză, Julia Kristeva, membră de frun-
te a grupării textualiste Tel Quel, elaborează, pe ur-
mele dialogismului bahtinian, conceptul „intertex-
tualitate”, devenit una din mărcile postmodernis-
mului emergent. Stilistica structurală (prin Michael
Rifatterre ș.a.) radicalizează intertextualitatea, dis-
creditând suplimentar bazele istoriei literare tradi-
ționale și denunțând iluzia referențială, în vreme ce
Genette lărgește câmpul relațiilor dintre texte
(„transtextualitatea”, „arhitextualitatea”); Maurice
Blanchot (urmat de poststructuraliști) duce până la
ultimele consecințe examinarea impasului limba-
jelor literaturii. Inefabilul, misterul, incognoscibili-
tatea rațională a operei de artă rămân totuși dificil
de dislocat, repliindu-se către zone ale „criticii
profunzimilor” prin intermediul fenomenologiei. antropologiei, îi duce însă în direcții foarte diferite;
Deși Husserl n-a fost străin formaliștilor ruși sau Caillois reformulează teoria jocurilor pe urmele lui
New Criticism-ului american, reprezentanții prin- Johan Huizinga, Bataille explorează potențialul
cipali ai criticii fenomenologice aparțin Școlii de la transgresiunii, deschizând literatura spre o antro-
Geneva (Marcel Raymond, Georges Poulet, Jean pologie a negativului și a răului. O direcție teoretică
Rousset, Jean-Pierre Richard, Jean Starobinski). Unii influentă este cea marxistă, redimensionată prin
dintre ei ilustrează „critica conștiinței” (preocupată Antonio Gramsci și Louis Althusser, activă mai ales
de fantasmele operei și de „relația critică” a inter- în intervalul 1945–1980 (perioadă de vârf a contra-
pretului cu ea); Jean-Pierre Richard elaborează, în culturii anticapitaliste occidentale) și parțial deviată
anii ’50, tematismul, urmărind cristalizarea temati- spre liberalismul multicultural odată cu refluxul
că a obsesiilor de adâncime în textele literare, iar mișcărilor radicale de stânga din Occident. Dincolo
Jean Starobinski e tentat de alianțele literaturii cu de influența asupra criticii literare din secolul al
psihiatria și cu istoria ideilor. „Critica profunzimi- XIX‑lea, manifestă mai ales în Rusia prerevoluționa-
lor” nu contrazice „cotitura lingvistică” și scientis- ră (V. G. Belinski, N. A. Dobroliubov, D. I. Pisarev) și
mul interdisciplinar, ci le transferă, cu sprijinul psi- estul Europei (în România primul critic marxist a
hanalizei și al antropologiei imaginarului, la nivelul fost C. Dobrogeanu-Gherea), dincolo de mutația
sintaxei inconștientului. Charles Mauron brevetează realismului socialist din URSS și din țările satelite
psihocritica urmărind „miturile personale” în ana- postbelice, contribuțiile moderne aduse de esteti-
liza literară propriu-zisă. Un alt tip de gramatică cianul Georg Lukács stabilesc relații importante
propune mitocritica lui Northrop Frye, în vreme ce între materialismul istoric și forma literară pro-
Gilbert Durand examinează structurile imaginarului priu-zisă. Reprezentanții Școlii de la Frankfurt, emi-
antropologic al operei de artă. Critica arhetipală, grați în anii ’30 în Statele Unite din cauza prigoanei
mitanaliza și alte abordări asociate se revendică (și) naziste (Theodor Adorno, Walter Benjamin, Max
de aici. Critica fenomenologică are totuși o iradiere Horkheimer) examinează, din perspectivă neo-
mai amplă; un discipol husserlian important este marxistă („revizionistă”), criza umanismului și con-
Roman Ingarden cu ale sale studii de estetică feno- tradicțiile culturii moderne în era (erele)producției
menologică despre arta literară; mai târziu Wolfgang industriale, la interfața cu fenomenele culturii de
Iser practică o „fenomenologie a lecturii” cu deschi- masă, cu filmul, ambientul, publicitatea și muzica,
deri interdisciplinare, iar peste Ocean studiile lui într-o tentativă de a concilia negativitatea esteticu-
John Hillis Miller realizează punți între fenomeno- lui cu dialectica marxistă. Critica societății de con-
logie și deconstrucția Școlii de la Yale (Geoffrey sum și a alienării capitaliste va fi dezvoltată în de-
Hartmann, Paul de Man); alianțe ale fenomenologiei ceniile următoare pe filiera psihanalizei postfreudi-
cu hermeneutica, via Martin Heidegger, pot fi întâl- ene și a noii psihologii de Erich Fromm și Herbert
nite la Hans-Georg Gadamer și la Maurice Mer- Marcuse. Parțial debitoare marxismului teoretic,
leau-Ponty. Existențialismul filosofic va marca și el textele lui Michel Foucault despre raporturile dis-
t.l., (prin Jean-Paul Sartre, în special), subliniind cursurilor de cunoaștere și de putere vor alimenta
importanța angajamentului istoric, existențial și nu doar teoria postmodernă emergentă, ci și studiile
moral în limbaj. Convergentă formalismului struc- postcoloniale, în vreme ce, pe urmele Simonei de
turalist este o parte a stilisticii moderne franceze Beauvoir, teoriile feministe cunosc în anii ’60 un
(Charles Bally) și germane (școala gestaltistă), care, avânt care se va diversifica progresiv. Un reprezen-
pe alte coordonate, au influențat major pe Erich tant de vârf al noii stângi britanice este Raymond
Auerbach; în Mimesis acesta examinează metamor- Williams, a cărui operă a impulsionat noua teorie
fozele reprezentării realiste în istoria romanului culturală marxistă, la interfața dintre literatura
european, marcând distanța între codurile epocii „înaltă”, cultură, mass media și societate. Discipolul
lui Aristotel și cele ale epocii lui James Joyce și Franz său Terry Eagleton va publica în 1982 Literary The-
Kafka. La intersecția mai multor tendințe se situează ory, angajată în direcția unui marxism radical, iar în
Georges Bataille, Roger Caillois, Pierre Klossovski și After Theory (2003) denunță dezimplicarea t.l. în
Michel Leiris, apropiați, inițial, de mișcarea supra- chestiunile politico-existențiale grave ale omenirii.
realistă; frecventarea neconvențională a sociologiei, Unul dintre cei mai articulați reprezentanți ai
marxismului cultural rămâne americanul Fredric Anii ’50 –’70 ai secolului trecut aduc cu sine un
Jameson, critic al culturii postmoderne în era capi- triumf al metodelor (și al modelor) teoretice. Se poa-
talismului târziu și totodată epistemolog al paradig- te vorbi, în acest sens, despre o creativitate metodo-
mei postindustriale, alt reprezentant important fi- logică revoluționară, stimulată de varietatea enor-
ind Frank Lentricchia, prin critica noilor dezvoltări mă a manifestărilor structuralismului și de vecină-
în câmpul teoriilor literare. Marxismul (în alianță cu tățile sale. Dacă inițial structuralismele urmăreau
psihanaliza) atinge, în diferite forme, direcții post- delimitarea unei specificități a literaturii (literarita-
belice dintre cele mai importante: o parte a struc- tea), ele încep tot mai mult să exploreze fuziunea
limbajelor în cadrul unei textualități „universale”.
turalismului, postructuralismului și deconstructi-
Psihanaliza freudiană este reformulată de Jacques
vismului, dar mai ales postcolonialismul datorează
Lacan prin prisma noilor teorii ale limbajului, înlo-
mult „spectrelor” acestuia (cu o formulă consacrată
cuind reprezentarea freudiană stabilă a sinelui cu
de Jacques Derrida, filosoful deconstructivist fran-
una descentrată, fluidă. Evoluțiile la nivelul publi-
cez cel mai influent peste Ocean). Deconstructivis- cului și al comunicării de masă generează, pe de altă
mul francez al lui Foucault și Derrida are un impact parte, o preocupare sporită pentru problema recep-
major în Statele Unite și în Canada, unde vor fi ela- tării, a lecturii și a cititorului; „fuziunea orizonturi-
borate în anii ’60 –’80 și unele din principalele teorii lor” postulată de Hans-Georg Gadamer stimulează
ale postmodernismului (Ihab Hassan, Arthur Kro- „estetica receptării” practicată de Hans Robert Jauss
ker, David Cook, Linda Hutcheon ș.a.), teorii și con- și de reprezentanții Școlii de la Konstanz, dar și de
cepte influente fiind elaborate, nu o dată, de scrii- adepții americani ai reader’s response criticism. Cul-
torii înșiși (John Barth, Raymond Federman). tura de masă, cultura imaginii și cultura mass media
G. Călinescu Tudor Vianu
intră în obiectivul a numeroși teoreticeni; între ei, Kristeva, Philippe Sollers, Denis Roche, Michel De-
Umberto Eco sau Iuri Lotman. Ceea ce Roland guy ș.a.), mai puțin semioticienii multidisciplinari
Barthes a numit „versantul colectiv” al literaturii din grupul belgian μ etc. abolesc ierarhiile și fronti-
domină, oricum, t.l. a epocii. Structuralismul și erele dintre genuri, dintre textualitatea literară și cea
marxismul cultural contribuie la renovarea sociolo- socială, practicând un „terorism” anarho-teoretic
giei literaturii, de la structuralismul genetic al lui împotriva discursurilor conservator-capitaliste, de-
Lucien Goldmann (care, influențat de Georg Lukács nunțate drept „opresive”. Triumful teoriei sub sem-
și de psihologia lui Jean Piaget, postulează omologia nul unei „hermeneutici a suspiciunii” se manifestă
dintre structurile romanești și cele economico-so- inclusiv prin asimilarea ei masivă de către literatura
ciale), la sociocritica lui Claude Duchet și de la „pri- experimentală (prin intermediul autoreferențialită-
mul” Jean Baudrillard (din Sistemul obiectelor) la ții, inter- și meta-textualității) sau de artele vizuale.
Pierre Bourdieu, care își concentrează analizele asu- Epuizarea structuralismului și emergența poststruc-
pra „economiei bunurilor simbolice” și a relațiilor turalismului au drept corelativ deplasarea dinspre
de putere la nivelul câmpului literar și cultural. Apa- o paradigmă (modernistă) a hiperspecializării către
riția naratologiei în interiorul structuralismului și al o paradigmă (postmodernă) a inter- și trans-disci-
neoretoricii (Gérard Genette, Tzvetan Todorov, Kate plinarității, de la o paradigmă elitar-estetică spre
Hamburger, Jaap Lintvelt), va muta interesul (în pro- una democrat-culturalistă. În deceniul al nouălea
ză mai ales) asupra „punctului de vedere”, adică al secolului, în condițiile boom-ului consumist și ale
asupra importanței evidențierii tipurilor de naratori falimentării modelului sovietic, contracultura anilor
și de narațiune, paralel cu interesul sporit pentru ’60 va fi integrată progresiv în sistemul universitar
teoretizarea caracterului ficțional-narativ al istoriei. occidental, în special în cel american, sub umbrela
Un personaj-cheie, ilustrativ pentru trecerea de la teoriilor postmoderne și a studiilor culturale; în in-
structuralism la poststructuralism, este versatilul teriorul celor din urmă literatura devine mai curând
Roland Barthes, a cărui polemică purtată cu lanso- un pretext pentru ilustrarea paradigmei multicultu-
nistul Raymond Picard va stimula apariția „noii cri- ralist-liberale a erei globalizării și a culturii pop-me-
tici” franceze (Jean-Paul Weber, Charles Mauron, dia asociate. Chiar dacă încă influente, numele de
Jean-Pierre Richard, Serge Doubrovski) și va produ- prim-plan ale mai noii t.l. franceze – Antoine Com-
ce, în climatul anarho-contracultural din anii ’60, o pagnon, William Marx, Pascale Casanova ș.a. – se
revoluție teoretică în studiile literare. Sensibil la toa- plasează pe poziții defensive față de avansul „ame-
te schimbările de temperatură ale epocii, Barthes ricanizării” culturale. Centrul de greutate al t.l. se
impune câteva concepte, între care „scriitură”, „grad mută de la Paris peste Ocean, unde bătălia canonică
zero al scriiturii”, „plăcere a textului”; antihermene- a anilor ’80 –’90 îi opune pe adepții conservatoris-
utica sa anarhist-estetică va avea, peste Ocean, un mului estetic (Harold Bloom ș.a.) celor ai „școlii re-
ecou în „erotica textuală” a lui Susan Sontag, pentru sentimentului”, reprezentați de multiculturalismul
ca „ultimul” Barthes să se deplaseze către un fel par- studiilor culturale. După mai multe „morți” decre-
ticular de anti- sau post-teorie. Contracultura ame- tate de revoluționarii modernității târzii (moartea
ricană și europeană a anilor ’60–’70, marcată de autorului, moartea Omului, moartea tragediei, sfâr-
noul radicalism de stânga, de revoluția sexuală și de șitul Istoriei) are loc o tendință contrară: deconstru-
revoltele studențești antisistem din Paris și din Ber- ite, slăbite, noțiuni precum istoria, subiectul, auto-
lin, de mișcările emancipatoare ale grupurilor et- rul, tragicul se întorc totuși îmbogățite cu noi instru-
no-rasiale, etnice sau de gen din Statele Unite și de mente și perspective. Discuțiile despre un impas și
trauma războiului din Vietnam, imprimă t.l., împre- chiar despre o „moarte a teoriei” (înțeleasă ca triumf
ună cu experimentele neoavangardelor postbelice, al metodelor, după eșecul esteticilor normative din
o dimensiune interacționistă și subversivă, debitoa- secolul anterior) trebuie luate cum grano salis. Tre-
re unui anarhism anticapitalist și anticonservator; cută prin studiile culturale, prin critica (neo)marxis-
situaționismul (prin Gilles Deleuze și Felix Guattari), tă și postcolonială, t.l. tinde să devină tot mai ostilă
Nouveau Roman și Nouveau Nouveau Roman (ani- autonomizării formaliste, căutându-și legitimitatea
mate de prozatori-teoreticieni ca Michel Butor sau în afara literarității: în teoriile imaginii și ale comu-
Jean Ricardou), gruparea textualistă Tel Quel (Julia nicării, în ambient (ecocritica, animal studies), în
reevaluarea componentei etico-morale (ethical cri-
ticism, cu un echivalent și în „est-etica” româneas-
că), în recuperarea identităților marginalizate de
paradigma umanist-tradițională. „Cotitura spațială”
aduce cu sine, sub impactul teoriilor despre de- și
re-teritorializare ale lui Deleuze & Guattari, dezvol-
tarea geocriticii și explorarea „geografiilor literare”,
în ocurență cu sociologia, imagologia culturală și
istoria mentalităților; printre principalii reprezen-
tanți: Franco Moretti, Fernando Cabo Aseguinolaza.
Numeroși structuraliști „radicali” ai anilor ’60 –’70
traversează în ultimele decenii mai multe „școli” și
orientări; mulți (Tzvetan Todorov, Julia Kristeva,
Toma Pavel, Sorin Alexandrescu) își reneagă „aven-
turile” structuraliste, orientându-se către zone mai
conservatoare ale teoriei culturale și ale istoriei ide-
ilor. Umberto Eco evoluează dinspre avangardism
(Opera deschisă) către hermeneutica defensiv-echi-
librată (Limitele interpretării), traversând teritoriile
semioticii culturii de masă, naratologiei, istoriei
artei etc. Alții (ca metateoreticianul american
Murray Krieger) sunt mai greu inseriabili. Poetician
Liviu Rusu
format în cadrul hermeneuticii filosofice (de la Dil-
they la Gadamer), Paul Ricœur se situează între fe- Matei Călinescu
nomenologie, naratologie și filosofie. T.l. e legată,
deopotrivă, de teoria culturală (inclusiv tehno-cul-
turală), de teoria curentelor, de istoria ideilor și a
conceptelor. Spre deosebire de istoria literară, for-
jată de regulă într-un cadru național și în relație cu
legitimarea unor literaturi naționale, t.l. are un ca-
racter transnațional, ceea ce explică avansul ei oda-
tă cu fenomenul globalizării. Totuși, ea întreține
relații strânse cu istoria literară (și cu istoria litera-
turii), avându-și, în plus, propria istoricitate și pro-
priile determinări contextuale. Noua istoriografie
literară, trecută, după depășirea paradigmei lanso-
niene, prin „purgatoriul” contextualist al noului
istorism (Stephen Greenblatt) și al noilor biogra-
fisme (Philippe Lejeune, Marthe Robert ș.a.), se
interesează tot mai mult, în ultimele decenii, de
domeniile istoriei sociale și instituționale, de ana-
lizele cantitativiste comparate. Literatura generală
și comparată are însă raporturi destul de compli-
cate cu t.l., care încearcă să integreze, să domine
și să transgreseze diferitele forme de particularism
și localism. Definită de așa-numitul cultural turn
și de un militantism anticapitalist asociat curente-
lor pro-minoritare, noua paradigmă a anilor 1990–
2000 privilegiază, în cadrul t.l., importanța
interdependențelor economico-politice și a fluxu- fi privită și ca o teorie integratoare a literaturii. Stu-
rilor de putere la nivel global. În descendența istoriei diile despre metaforă sunt repere autohtone, iar
economice elaborate de sociologul marxist ameri- prefața la Arta scriitorilor români (1941), intitulată
can Immanuel Wallerstein (discipol eretic al istori- Dubla intenție a limbajului și problema stilului, e o
cului francez Fernand Braudel), literatura compa- mică teorie stilistică a prozei. Raporturile dintre cri-
rată (trecută, în timp, de la „influențismul” lui Phi- tică și istoria literară, separate anterior de istorismul
lippe van Tighem la formule care acordă mai multă pozitivist și prezente inclusiv la Wellek & Warren,
atenție paralelismelor, analogiilor și concordanțe- sunt reformulate de G. Călinescu (Tehnica criticii și
lor) este, la rândul ei, reformulată teoretic din per- a istoriei literare) în ideea nonseparabilității efective
spectiva „sistemului mondial modern” în cadrul între critică și istorie, pentru ca în Istoria literară ca
așa-numitei World System Analysis. Elaborat de, știință inefabilă și sinteză epică tot Călinescu să dez-
între alții, David Damrosch, Wai Chee Dimock, Pas- volte o teorie (antiscientistă, în fond) care conciliază
cale Casanova și Franco Moretti, conceptul world știința cu inefabilul și istoria cu ficționalitatea cre-
literature aspiră să discrediteze iluzia umanist-uni- atoare. Există o dimensiune teoretică și la (post)
versalistă a goetheenei Weltliteratur și paradigma impresionistul E. Lovinescu; în Istoria civilizației
națională a modernității, în numele unei filosofii române moderne teoria sincronismului este elabo-
postmoderne a rețelei, care a fost uneori criticată ca rată via teoriei imitației, elaborată de sociologia
formă nivelatoare a globalizării liberal-multicultu- franceză, apoi transferată în plan literar în Istoria
rale de tip american. Un punct de vedere favorabil literaturii române contemporane, unde avansează
ideii elaborării unui comparatism al studiilor cultu- o teorie personală despre evoluția modernistă a po-
rale, apt să integreze studiile literare, se întâlnește eziei și a prozei; teoria relativistă a „mutației valori-
la Steven Tötösy de Zepetnek. T.l. se deschide însă lor estetice” va fi legitimată pe baza teoriei genetice
și către teoria sistemelor culturale, inclusiv a poli- a biologului olandez Hugo de Vries. Eseul Creație și
sistemelor și a modelelor, în termenii israelianului analiză al lui G. Ibrăileanu (1926), afin ideilor despre
Itamar Even-Zohar și ai adepților săi. comportamenism ale americanului Wayne C. Booth,
În critica literară românească apariția t.l. are loc conține premisele unei teorii a romanului, pornind
odată cu estetica antiistoristă și „integralistă” a lui de la tipologia binară romane „de creație” și romane
Mihail Dragomirescu, autorul lucrării Știința litera- „de analiză”. Pe filieră croceană G. Călinescu formu-
turii (tradusă în 1928 în Franța) și al unei „teorii a lează în Principii de estetică o teorie a poeziei mo-
capodoperei” care combină axiologia clasicizantă dern(iste) ca „formă goală a activității intelectuale”,
cu scientismul modern. Elemente premergătoare parțial compatibilă cu „categoriile negative” ale lui
pot fi aflate în poeticile prepașoptiștilor și pașoptiș- Hugo Friedrich din Structura liricii moderne, iar în
tilor (Școala Ardeleană, Gh. Asachi, poeții Văcărești, Universul poeziei schițează o fenomenologie a ele-
dar mai ales Ion Heliade- Rădulescu); mai târziu mentelor înrudită cu cea a lui Gaston Bachelard. În
elemente de t.l. apar la Radu Ionescu (Principiile studiul Lucian Blaga și gândirea mitică (1940) C.
criticii), Titu Maiorescu (teoria poeziei, teoria „rea- Fântâneru practică o mitocritică avant-la-lettre. O
lismului poporan”), C. Dobrogeanu-Gherea (pe linia nouă „fază” o constituie instituționalizarea poststa-
materialismului și determinismului social post-tai- linistă a t.l. ca disciplină universitară de studiu, în
nean) sau la N. Iorga (în descendența lui Wilhelm siajul structuralismului și al noilor metode europe-
Dilthey). O abordare mult mai coerent teoretică, ne – tematism, semiotică, mitocritică, mitanaliză,
influențată de lingvistica structurală și antropologie estetica receptării etc. Felul în care metodele teore-
se întâlnește la D. Caracostea. În schimb, H. Sanie- tice internaționale sunt preluate și adaptate în me-
levici, tributar determinismului de secol XIX al ști- diile universitare din România Socialistă (printr-o
ințelor naturii, are contribuții (speculative) mai ales combinație de patrimonialism și sincronizare libe-
în domeniul teoriei curentelor. Deschisă nu doar ralizantă) se explică, în parte, prin rigorile sistemu-
spre filosofia culturii și spre teoria valorilor, ci și spre lui politic și, în același timp, prin nevoile interne ale
istoria ideilor, sociologie, psihologie, antropologie, unui câmp literar care-și dobândise o relativă auto-
estetica lui Tudor Vianu, forjată la școala stilisticii nomie. Primul volum autohton dedicat explicit dis-
germane moderne (Karl Vossler – Leo Spitzer) poate ciplinei este Teoria literaturii (1965), avându‑l ca
autor pe Silvian Iosifescu (primul șef al Catedrei de americane, privilegiind o serie de orientări (poetică
teoria literaturii la Facultatea de Filologie a Univer- structurală, semiotică, fenomenologie, New Criti-
sității bucureștene); unele din cărțile acestuia (Ana- cism, sociologia literaturii) și ocultând altele (de-
liză și interpretare, Literatura de frontieră, Construc- construcția, poststructuralismul). Un rol pedago-
ție și lectură) constituie contribuții la evoluția au- gic-formativ l-a avut și publicarea unor antologii de
tohtonă a disciplinei. Vladimir Streinu, autor în prezentare sintetică a noilor sau mai vechilor școli
perioada interbelică al unei schițe fenomenologice europene, de la Școala Formală Rusă (Mihai Pop,
despre „conceptul modern de poezie”, se arată pre- 1983) la gruparea de la „Tel Quel”, Roland Barthes
ocupat de istoria retorico-stilistică a poeziei (Versi- (Adriana Babeți, Delia Șepețean-Vasiliu) sau Grupul
ficația română modernă). Estetica „dinamică” ilus- μ (Silvian Iosifescu). Există și istorici ai noilor orien-
trată de Liviu Rusu va stimula t.l. clujeană: studiile tări teoretice (Savin Bratu, Romul Munteanu), cu rol
de poetica și teoria romanului ale lui Ion Vlad, des- semnificativ în acreditarea noilor metode. Dinspre
chiderile poststructuraliste ale poeticii și compara- istoria artei sunt de consemnat contribuțiile lui Dan
tisticii la Ioana Em. Petrescu și la Liviu Petrescu etc. Grigorescu (între alții). Câteva t.l. elaborate în peri-
După aproape două decenii de dominație a socio- oada comunismului târziu aparțin unor critici
logismului vulgar și a esteticii marxist-leniniste dog- eseiști, afirmați în câmpul foiletonisticii. E cazul
matizate (cu puțini practicanți valabili ai marxismu- teoriei tripartite a romanului din Arca lui Noe de
lui critic, de tipul lui N. Tertulian), programul de Nicolae Manolescu (autor cu incursiuni ulterioare
traduceri al Editurii Univers (în perioada 1965–1989) și în teoria poeziei), unde categoriile doricului și
a familiarizat publicul autohton cu repere de prim- ionicului, acreditate de Albert Thibaudet, sunt re-
plan ale t.l. europene și în mai mică măsură formulate printr-o combinație de naratologie și
Virgil Nemoianu Mircea Martin
sociologie a literaturii; un aport postnaratologic îl românesc în proză, Cealaltă față a prozei, Scurtă
constituie categoria „corinticului”. E, de asemenea, istorie. Panorama alternativă a literaturii române,
cazul teoriei „întoarcerii autorului”, formulată de o „stilistică diacronică”, pe urmele lui Michael Rifat-
Eugen Simion în orizontul „noului biografism” și al terre, A. Jolles, M. Zink; în cazul tuturor ceea ce tri-
criticii etice; același critic, după ce adaptase tema- umfă este însă eseismul, nu scientismul. Teoretici-
tismul richardian poeților români de început, va enii români postbelici cu rezultatele cele mai nota-
susține mai târziu, „în negativ”, ideea ficționalității bile în afara țării, unde au fost nevoiți să se exileze
jurnalului intim. În G. Călinescu și „complexele” li- în perioada comunistă, provin din școala esteticii
teraturii române (1981) Mircea Martin avansează, filosofice și comparatiste a lui Tudor Vianu: Matei
pornind de la Istoria... lui G. Călinescu, o teorie a Călinescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Sorin Ale-
complexelor culturale, definitorii pentru „conștiin- xandrescu ș.a. Ei își plasează studiile literare într-o
ța” critică a literaturii române moderne; în alte vo- perspectivă larg culturală, la intersecția cu istoria
lume abordează direcțiile Școlii de la Geneva și ale ideilor, literatura comparată și teoria curentelor;
„criticii conștiinței”. Un teoretician și comparatist intră în discuție teoria „secundarului”, a „microar-
în siajul René Wellek–René Etiemble este Adrian Ma- moniei” și a „modelului idilic”, a „îmblânzirii ro-
rino, preocupat de tectonica și evoluția ideilor lite- mantismului” (pe urmele ideilor lui Fr. Sengle) sau
rare (inclusiv de conceptul „literatură”), pe care le a „canonului ospitalier” în postmodernitate (Virgil
examinează în cheia unui bio-bibliografism siste- Nemoianu), a „lumilor ficționale” și a „mirajului
matic și enciclopedic. Urmare a stagiilor sale uni- lingvistic” structuralist (Toma Pavel), a „fețelor mo-
versitare italiene, Marin Mincu întreprinde o reela- dernității” și a „relecturii” (Matei Călinescu) sau a
borare, alternativă față de modelul francez, a textu- opoziției dintre modernismul „etic” și cel „estetic”
alismului ca autenticitate scripturală pe filiera ex- în literatura română interbelică (Sorin Alexan-
perimentalismului postbelic teoretizat de Angelo drescu). De regulă, acești autori își propun să „îm-
Guglielmi și de Umberto Eco. Un exercițiu de adap- blânzească” teoria dintr-o perspectivă umanist-con-
tare creatoare a noilor metode se află în volumul servatoare; familiari noilor poetici, situați între cei
Cinci prozatori în cinci feluri de lectură al lui Ovid S. aflați în exil și diaspora, sunt comparatiștii Marcel
Crohmălniceanu, unde mitocritica lui Northrop Pop-Corniș, Mihai Spăriosu, Tudor Olteanu, Victor
Frye, critica psihanalitică, critica sociologică, nara- Ivanovici ș.a. Unii teoreticieni rămași în țară depă-
tologică și stilistică sunt „testate” pe operele a cinci șesc t.l. (ca în cazul lui Liviu Ciocârlie), mergând
prozatori români canonici: Mihail Sadoveanu, Hor- către o eseistică afină „critificțiunilor” postmoderne.
tensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Camil Trecuți prin experiența sociologismului anilor ’50,
Petrescu, Mateiu I. Caragiale. O recitire provocatoa- dar și a sociologiei culturii (Mihai Ralea), alții s-au
re a operei lui I. L. Caragiale și a strategiilor sale de dedicat istoriei literare, istoriei ideilor și ideologiilor
comunicare din perspectiva teoriei jocurilor, a este- (Z. Ornea). Un reprezentant atipic al structuralis-
ticii receptării și a teoriei comunicării avansează mului este matematicianul Solomon Marcus, aflat
Florin Manolescu în Caragiale și Caragiale. Jocuri cu la confluența dintre poetică, lingvistica matematică
mai multe strategii, atacând, pe urmele formaliștilor și istoria ideilor. După incursiuni la frontiera dintre
ruși, inclusiv problematica raporturilor dintre spe- istoria și sociologia literaturii, via structuralismul
ciile „culte” și cele „paraliterare”; ceva mai târziu genetic al Lucien Goldmann, Paul Cornea amorsea-
Ștefan Cazimir îl citește pe Caragiale în cheia rapor- ză o sistematică a teoriei lecturii (Introducere în te-
turilor operei sale cu kitschul mic-burghez. La o altă oria lecturii) și reformulează teoria interpretării
grilă teoretică a ludicului apelează Ion Pop în studi- (Interpretare și raționalitate). Chiar dacă sporadic și
ile despre poeți români moderniști incluse în Jocul cu rezultate variabile sunt frecventate metode teo-
poeziei. În proximitatea structuralismului se situea- retice consacrate, precum hermeneutica, stilistica,
ză Eugen Negrici cu Expresivitatea involuntară, Fi- semiotica, psihocritica, critica psihanalitică, socio-
gura spiritului creator și Sistematica poeziei, în vre- critica ș.a., cele mai de succes direcții teoretice con-
me ce Mihai Zamfir recitește literatura secolului al stituindu‑le în anii ’80–’90 poetica și naratologia,
XIX‑lea prin intermediul raportului memorie–ima- ceea ce domină fiind totuși eclectismul metodolo-
ginație, dezvoltând, în alte cărți, precum Poemul gic, hibriditatea. Critica și istoria literară nu rămân
în afara preocupărilor „meta”; Paul Cornea alcătu-
iește antologia Conceptul de istorie literară în cultu-
ra românească, cu un substanțial studiu panoramic
asupra evoluției externe și interne a studiilor litera-
re, iar Florin Mihăilescu publică o carte așezată sub
titlul Conceptul de critică literară în România. Apar
tentative de modernizare a istoriografiei literare în-
seși – dincolo de vechiul pozitivism și de neoimpre-
sionismul călinescian – prin poetica istorică a lui
Mircea Scarlat, prin sociocritica lui Paul Cornea și
cea a lui Ion Vasile Șerban sau prin cochetarea cu
estetica receptării la Nicolae Manolescu (Istoria cri-
tică a literaturii române). O generație programatic
teoretică, inclusiv în și prin literatura ei, este gene-
rația ’80; formați la școala structuralismului lingvis-
tic proaspăt acreditat universitar, reprezentanții
acesteia se racordează la tendințele neoavangardis-
te ale t.l. occidentale (textualism, teoria informației)
pentru a se revendica, după 1985, de la epistema
postmodernă (expresie a „americanizării” culturale
de la la finele Războiului Rece). Nu fără un militan-
tism generaționist marcat, optzeciștii încearcă apli-
Toma Pavel
carea unor modele teoretice poststructuraliste la
nivelul întregii istorii a literaturii române, într-o Marian Papahagi
tentativă de actualizare a perspectivei și a limbajului
critic; mai tradiționalul Ion Simuț, spre exemplu,
încearcă o modernizare a lecturii lui Liviu Rebreanu
prin intermediul psihocriticii lui Charles Mauron,
Liviu Papadima recitește proza pașoptistă și post-
pașoptistă prin grilele teoriilor receptării și ale co-
municării, naratologia fiind, și ea, convocată în no-
ile relecturi ale prozei, uneori la intersecție cu an-
tropologia culturală, ca în studiile lui Adrian Oțoiu
despre „liminalitatea” prozei optzeciste. Literatura
premodernă e recitită prin prisma istoriei mentali-
tăților și a imagologiei, imagologia culturală servind
drept instrument și în relectura unor scriitori mo-
derni. Un continuator al teoriei expuse în Dubla
intenție a limbajului și problema stilului a lui Tudor
Vianu, aplicată însă nu prozei, ci poeziei moder-
n(ist)e, este Gheorghe Crăciun în Aisbergul poeziei
moderne; polemic la adresa modernismului „înalt”,
reflexiv, studiul lui susține, militant, categoria „po-
eziei tranzitive”, prezentă deja în modernismul eu-
ro-american, dar devenită dominantă abia în post-
modernitate. Mitocritica este frecventată de, între
alții, Ștefan Borbély, atras și de hermeneutică, sau
de Corin Braga, care abordează și arhetipologia, ela-
borând (alături de un colectiv de specialiști clujeni)
Terian Dicționarul general al literaturii române 128
un nou concept: „anarhetipul”, reformulare post- Iași, 2002; Explorări în trecutul și prezentul teoriei literare
modernă a arhetipului jungian. După „valul” struc- românești, coordonator Mircea Martin, București, 2006;
turalist al anilor ’60, optzeciștii redimensionează Paul Cornea, Interpretare și raționalitate, Iași, 2006; Teri-
studiul t.l. în siajul poststructuralismului, ponderea an, A cincea esență, passim. P.C.
disciplinei în interiorul studiilor literare crescând
TERIAN, Andrei (30.XI.1979, Sibiu), critic și istoric
spectaculos după 1989, în detrimentul istoriei lite-
literar. Este fiul Ecaterinei Terian (n. Dobrescu) și al
raturii și al comparatismului. Anii 2000 înregistrează
lui Pavel Terian, economiști. Urmează Liceul Teore-
noi și semnificative reconsiderări ale dimensiunii
tic „Octavian Goga” (1994–1998) din Sibiu. Frecven-
teoretice din opera unor critici și esteticieni inter-
tează Facultatea de Litere a Universității din Bucu-
belici precum G. Călinescu, Mihail Dragomirescu,
rești, secția română–franceză (1998–2000), se
D. Caracostea, Tudor Vianu. În descendența teoriilor
transferă la Facultatea de Litere, Istorie și Jurnalis-
„relecturii” (Matei Călinescu), sunt elaborate poetici
tică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (2000–
ale rescrierilor literare (stimulate și de studii precum
2002), absolvind tot aici și programul de studii apro-
Re-writing de Christian Moraru) și ale altor tipuri
fundate (2002–2003). Este doctor în filologie summa
particulare de textualitate. Criticii „generației 2000”
cum laude al Universității din București cu teza G.
încearcă să recupereze, din mers, direcții mai noi,
Călinescu – teorie și metodă în critica și istoria lite-
post-poststructuraliste, ale t.l. mondiale, pe coor-
rară, susținută în 2007, iar din 2011 urmează studii
donatele globalizării: studiile culturale, iconologia
postdoctorale. Intrat în învățământ după termina-
și „videologia”, metacritica și metateoria, World Sys-
rea facultății, parcurge treptele universitare la Fa-
tem Analysis, ecocritica, geocritica, noul istorism și
cultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Bla-
noile biografisme, poeticile memoriei istorice, stu-
ga” din Sibiu, fiind din 2003 și redactor la revista
diile de gen și postcoloniale, world literature, pos-
„Euphorion”, din 2005 și la „Cultura”. Concomitent
tumanismul, într-o nouă tentativă de sincronizare
cu activitatea didactică, în 2006 e angajat cercetător
disciplinară.
la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Căli-
Repere bibliografice: E. Lovinescu, Istoria civilizației ro- nescu” din București, participând la realizarea unor
mâne moderne, I–III, București, 1924–1925; Mihail Dra-
proiecte colective. A mai colaborat la „Adevărul li-
gomirescu, Știința literaturii, București, 1926; Tudor Via-
nu, Estetica, I–II, 1934–1936; G. Călinescu, Principii de
terar și artistic”, „Cuvântul”, „Euresis”, „România li-
estetică, îngr. și postfață Al. Piru, București, 1968; Tudor terară”, „Vatra” ș.a., precum și la „Ziarul de dumini-
Vianu, Arta prozatorilor români, București, 1941; Silvian că”. Pentru lucrarea G. Călinescu. A cincea esență
Iosifescu, Teoria literaturii, București, 1965; Virgil Nemo- (2009) a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor, Pre-
ianu, Structuralismul, București, 1967; Z. Ornea, Trei es- miul revistelor „România literară” „Observator cul-
teticieni, București, 1968; Solomon Marcus, Poetica mate- tural” etc. În 2009 a fost distins cu Ordinul Meritul
matică, București, 1970; Savin Bratu, Fundamentele criti- Cultural în grad de Cavaler.
cii literare: de la Sainte-Beuve la noua critică, București, G. Călinescu. A cincea esență, debutul lui T., este
1974; Mircea Martin, G. Călinescu și „complexele” literatu-
o carte care se distanțează de paradigma unei mo-
rii române, I, București, 1981; Eugen Simion, Întoarcerea
autorului, București, 1981; Nicolae Manolescu, Despre
nografii clasice. Autorul îl dislocă pe G. Călinescu
poezie, București, 1987; Adrian Marino, Hermeneutica ide- din diferitele poziții în care critica literară româ-
ii de literatură, București, 1987; Paul Cornea, Introducere nească l-a plasat și l-a pietrificat de-a lungul timpu-
în teoria lecturii, București, 1988; Romul Munteanu, Me- lui. Descrierea sistemului critic călinescian începe
tamorfozele criticii europene moderne, ed. 2, București, prin explorarea principiilor de estetică ale autorului
1988; Toma Pavel, Mirajul lingvistic. Eseu asupra moder- și a tot ceea ce presupun acestea: aproximarea uni-
nizării intelectuale, București, 1993; Irina Petraș, Teoria versaliilor unei „științe care nu există”, problematica
literaturii: curente literare, figuri de stil, genuri și specii superiorității vieții în raport cu literatura din punc-
literare, metrică și prozodie, București, 1996; Gheorghe
tul de vedere al inventivității, disocierea dintre va-
Crăciun, Introducere în teoria literaturii, Chișinău, 1997;
Gabriela Duda, Introducere în teoria literaturii, București,
lorile estetice și valorile extraestetice, unitatea și
1998; Adrian Marino, Comparatism și teoria literaturii, universalitatea artei, chestiunea documentului și a
Iași, 1998; Gheorghe Crăciun, Aisbergul poeziei moderne, transfigurării lui, aproximarea dinamicii procesului
postfață Mircea Martin, Pitești, 2002; Matei Călinescu, A creator cu ajutorul binomului subiect–obiect, divi-
citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, tr. Virgil Stanciu, zarea „structurii” în componente interdependente
129 Dicționarul general al literaturii române Terian
fără ca acestea să înlocuiască realitatea „obiectivă” de ordin istoric, ci de natură metaistorică, adică
a operei de artă, ireductibilă în esență, refuzul „ati- narativă; în fond, narativitatea e aceea care creează,
tudinii” și al „manierei”, problema imitației, criteriul în volumul din 1941, atât istoricitatea literaturii ro-
semnificației, potențialul expresiv general și con- mâne, cât și specificitatea ei”. În alt capitol al cărții
ceptul de originalitate, receptarea și valorizarea și, este surprinsă în chip analitic evoluția sistemului în
nu în ultimul rând, conceptul pluralității lecturilor funcție de „idealurile” succesive – de substanță sau
operei literare. După inventarierea analitică a „re- conjuncturale – pe care criticul și le-a acomodat
gulilor de utilizare a regulilor”, T. le verifică funcțio- prin numeroase manevre de justificare și de inte-
narea prin „asocierea și particularizarea lor în anu- grare. Ultimul capitol reprezintă o situare a sistemu-
mite «metode» de abordare a textelor”. Capitolul lui călinescian „în spațiu și timp”, prin raportare la
Sistematica genurilor este un prilej de relectură a afinitățile elective și efective ale criticului român. Și
textelor călinesciene referitoare la critica literară, la asta pentru că, deși asocierea sintezei din 1941 cu
poezie, la proză, la dramaturgie și la scrierile biogra- marile istorii ale lui Hippolyte Taine, Francesco de
fice. T. restituie într-o sinteză bine structurată ideile Sanctis, Gustave Lanson sau Albert Thibaudet este
lui Călinescu despre genurile literare. Urmărește de multă vreme un loc comun al criticii autohtone,
evoluția conceptelor și a ideilor, le stabilește origi- „nimeni nu s-a obosit să examineze convergențele
nile europene sau locale și explică la fiecare pas și divergențele între aceste proiecte”, dar și pentru
contradicțiile aparente sau de substanță. Viziunii că „aria incursiunilor lui Călinescu în spațiul esteti-
călinesciene asupra istoriei literare îi este rezervat cii și al filosofiei germane constituie deocamdată o
capitolul Sinteza epică, în care T. analizează eseurile terra incognita”. În ceea ce privește raportarea la
Tehnica criticii și a istoriei literare și Istoria ca știință tradiția critică românească, T. discută relațiile idei-
inefabilă și sinteză epică, precum și modul de arti- lor călinesciene cu cele ale lui Titu Maiorescu, G.
culare a cărții Istoria literaturii române de la origini Ibrăileanu, E. Lovinescu, Mihail Dragomirescu, N.
până în prezent. Rezultă o diagnosticare a ceea ce Iorga, Vasile Pârvan. Subcapitolul G. Călinescu și
este de fapt Istoria călinesciană: un construct înte- critica românească postbelică e o radiografie a „moș-
meiat pe o serie de paradoxuri atenuate prin diverse tenirii călinesciene”, cu valoare modelatoare de ne-
artificii retorice. Călinescu vrea să scrie o istorie fără tăgăduit, dar care a devenit, nu de puține ori, victi-
a se dezice de „patronajul monismului crocean”. El mă a clișeelor de receptare. Sunt luate în discuție
nu decupează componentele formale ale operelor „falsul călinescianism”, „falsul anticălinescianism”,
și nu le articulează într-o structură istorică suprain- „anticălinescianismul” și „călinescianismul catali-
dividuală, organizarea „momentelor” Istoriei făcân- tic” și e avansată o explicație a paradoxalei coexis-
du-se prin intermediul unor asocieri empirice. De tențe a acestor atitudini. Explicația e asemănătoare
aici, senzația că „volumul călinescian e mai degrabă (fără a fi echivalentă) cu aceea care justifică prezen-
o colecție de monografii”. Dar Călinescu recuperea- ța în interiorul aceluiași sistem a unui Călinescu
ză istoricitatea literaturii noastre instrumentând în platonician și a altuia aristotelian. O observație im-
portantă se referă la faptul că erorile s-au transferat,
subsidiar (pentru a nu contrazice criteriul estetic)
deghizate în prejudecăți, asupra criticii românești
„un factor de natură etnică” și elaborează un scena-
postbelice. Pentru a restitui „summa călinesciană”
riu metanarativ pentru a descrie emanciparea lite-
(Al. Cistelecan), T. propune o exegeză înnoitoare,
raturii române de sub dominația formelor existente
care nu mai are de-a face cu chingile monografiei
în spațiul european, ceea ce ar contrazice ideea
tradiționale.
continuității tradiției românești. Organicitatea lite-
raturii noastre este restituită prin intermediul „lec- SCRIERI: G. Călinescu. A cincea esență, București, 2009.
turii inverse” și, pentru a nu eșua în izolaționism Repere bibliografice: Paul Cernat, G. Călinescu și condiția
cultural, Călinescu reintegrează literatura română criticii autohtone (I–II), OC, 2010, 2, 3; Cosmin Borza, Mo-
mentul Terian, DMT, 2010, 45; Mircea A. Diaconu, Andrei
în marea literatură a Europei. T. conchide: „Dacă
Terian. Un solar în lumea sublunară (sau câteva cuvinte
efectul de organicitate este produs cu ajutorul anu- despre „noua critică”), CL, 2010, 3; George Neagoe, Chin-
mitor strategii narative, efectul de originalitate este tesența, CC, 2010, 5; Alex Goldiș, Un debut de proporții,
obținut prin distorsionarea influențelor. Prin urma- „Bucureștiul cultural”, 2010, 94; Șerban Axinte, O operă
re, adevărata unitate a Istoriei călinesciene este nu critică „de sistem”, TR, 2010, 188; Gheorghe Grigurcu, În
Terra Dicționarul general al literaturii române 130
fața lui Călinescu, VR, 2010, 9–10; Al. Cistelecan, Summa Benedetto Croce și Georg Lukács sau Despre raportu-
călinesciană, CLT, 2011, 6. Ș.A. rile între estetică și filosofie. Între 1948 și 1954 lucrea-
ză în redacția revistei „Contemporanul”, în 1950–
TERRA, ziar politic, literar și comercial apărut la 1954 fiind și șeful Catedrei de teoria literaturii la
București între 8 noiembrie 1867 și 8 mai 1869, apoi Școala de Literatură „M. Eminescu”. Din 1954 e re-
între 22 ianuarie și 18 iulie 1870, sub redacția lui N. dactor la „Viața românească”, lector la Catedra de
Blaramberg, Aristide Pascal și a lui P. P. Carp, care s-a estetică de la Facultatea de Filosofie a Universității
retras din redacție la 20 aprilie 1870. A fost scoasă și bucureștene din 1969. Pentru că optase pentru ex-
o ediție săptămânală în limba franceză, cu titlul „Le patriere, este înlăturat din învățământ în 1977 și i se
Pays roumain” (24 noiembrie 1867 – 23 mai 1869 și atribuie un post de cercetător la Institutul de Istoria
6 februarie 1870 – 5 februarie 1871). Politicește, co- Artei al Academiei. În 1980 emigrează, stabilindu-se
tidianul avea o orientare conservatoare. Acesta este în Occident. Ţine un curs și un seminar la Institutul
și sensul articolelor lui Blaramberg, Pascal și ale lui de Filosofie al Universității din Heidelberg (1980–
Pantazi Ghica, îndreptate cu precădere împotriva 1981), funcționează ca profesor asociat la Facultatea
lui I. C. Brătianu și a Partidului Liberal. Mai rar au de Litere și Filosofie a Universității din Siena, Italia
publicat intervenții pe aceeași temă Petre Grădiș- (1981–1982), unde predă un curs de estetică. În 1982
teanu și P. P. Carp. Literatura din T. se reduce la tăl- se stabilește în Franța, devine director de studii la
măcirea, în foileton, a unor nuvele sau a unor bio- École des Hautes Études en Sciences Sociales de la
grafii romanțate (de pildă, Napoleon de H. Castille). Paris, unde va fi titularul seminarului de istoria gân-
Ziarul îi promovează însă pe scriitorii junimiști, ale dirii germane (secolele XIX–XX). În publicistică a
căror lucrări le retipărește din „Convorbiri literare” debutat în 1948 la „Contemporanul”. În 1954 îi apare
– poezii de M. D. Cornea, nuvele de Samson Bodnă- prima carte, Probleme ale literaturii de evocare isto-
rescu. O susținută campanie critică a desfășurat T.
rică. Mai colaborează la „Gazeta literară”, „Luceafă-
împotriva lui B. P. Hasdeu, atât pe plan politic, cât și
rul”, „România literară” ș.a., precum și la periodice
literar, mai ales prin articolele și scrisorile deschise
de peste hotare, ca „Aut aut” (Milano), „Rivista di
semnate de P. P. Carp, apoi de Ion Ghica. Favorabil
studi crociani” (Napoli), „Revue d’esthétique” (e în
este comentat articolul lui Titu Maiorescu În contra
comitetul de redacție), „Europe”, „La Quinzaine
direcției de astăzi în cultura română, reprodus în
littéraire”, „Critique”, „Revue de métaphysique et de
întregime. De o atenție stăruitoare s-a bucurat tea-
morale” (Paris), „Neues Forum” (Viena), „Freies Fo-
trul românesc, prin Theodor Văcărescu și, mai târ-
rum” (Heidelberg), „Archives de philosophie”, „Les
ziu, prin Pantazi Ghica, ale cărui cronici au dat zia-
Temps modernes”, „L’Homme et la societé” (e în con-
rului consistență culturală. Scrise cu un condei
siliul de redacție), „Critica marxistă”, „Actuel Marx”
versat, ele au apărut o vreme aproape număr de
(figurează în redacție) ș.a. În presă îi apar studii și
număr, discutând, pe lângă probleme consacrate
articole despre Benedetto Croce, Martin Heidegger,
dramaturgiei românești, și diverse aspecte ale vieții
Nicolai Hartmann, Theodor Adorno, Carl Schmit,
bucureștene. Literatura franceză a fost popularizată
Jean‑Paul Sartre, Bertolt Brecht, numeroase exegeze
prin comentariile competente ale lui Ulysse de Mar-
ale operei lui Georg Lukács, care face și obiectul unei
sillac, celei germane rezervându-i-se numai un ar-
cărți apărute la Paris în 1980, Georg Lukács. Étapes
ticol, anonim, referitor la poezia lui J. P. Hebel. D.M.
de sa pensée esthétique, recenzată elogios de Mikel
TERTULIAN, N. (12.III.1929, Iași – 11.IX.2019, Sures- Dufrenne, editată și în limba portugheză în 2008.
ne, Franța), estetician, critic literar. Este fiul Clarei Exegezele referitoare la Georg Lukács, ca și studiile
Weinstein (n. Oivid), profesoară, și al lui Marcu We- introductive la traducerea în franceză a unor cărți,
instein, comerciant; prenumele la naștere: Nathan. precum și a jurnalului de tinerețe analizează scrisul
A învățat întâi la Iași, unde urmează Școala „Trei Ie- filosofului maghiar atât în sine, cât și în confruntările
rarhi” (1935–1939), Liceul Național (1939–1940) și cu ideile altor gânditori, în special cu acelea ale lui
liceul evreiesc (1940–1944), apoi la București, unde Heidegger. În Encyclopédie philosophique universelle
a frecventat Liceul „I.L. Caragiale” (1944–1946) și Fa- (III, Paris, 1992) T. semnează articole despre gândi-
cultatea de Litere și Filosofie, absolvită în 1950. În tori români (A.D. Xenopol, C. Rădulescu-Motru, D.D.
1972 a obținut titlul de doctor în filosofie cu teza Roșca, Mircea Florian, Tudor Vianu, Mihai Ralea,
131 Dicționarul general al literaturii române Tertulian
Petre Andrei, Camil Petrescu, Mihai Șora), în „Archi- parte caducă, „moartă”, exegetul îi recunoaște totuși
ves de philosophie” (2000) îl prezintă pe D.D. Roș- criticului ceea ce se s-ar putea înscrie în imperati-
ca, în „La Quinzaine littéraire” (1981) examinează vele „noului timp”, adică meritul de a se fi situat în
scrisul din tinerețe al lui Emil Cioran. La împlinirea, opoziție cu ideologiile și mișcările politice de dreap-
în 2002, a unei jumătăți de secol de la moartea lui ta. Mult mai suplu gândite și acordând o pondere
Croce, a organizat la Paris un colocviu aniversar, în sporită specificității esteticului, următoarele studii
2010 a coordonat la Budapesta un colocviu interna- atestă o gândire mai liberă, în concordanță cu sta-
țional dedicat lui Lukács. De altfel, în decursul anilor diul pe plan internațional al gândirii estetice. Se
T. a participat la numeroase întâlniri literare, la con- învederează din ce în ce mai clar o vocație teoreti-
grese de estetică și a conferențiat la Geneva, Tokio, zantă, o intensă năzuință la informația exhaustivă.
Cérisy-La-Salle etc. E membru fondator al Societății O sensibilă lărgire de perspectivă și un considerabil
Internaționale „Georg Lukács”, membru în comitetul spor de suplețe interpretativă aduc paginile din Ese-
de conducere la Union pour l’Enseignement de uri (1968; Premiul revistei „Viața românească”),
L’Esthétique ș.a. A fost soțul scriitoarei Georgeta unde T. abordează mai ales ideile estetice și viziunea
Horodincă. asupra existenței din operele unor scriitori români
Activ în presa culturală a anilor ’50 din secolul și străini de orientări divergente. El analizează cre-
trecut, T. scria în litera vremii, „denunțând” ce se ația lui M. Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian
considera a fi „incompatibil” cu, „principiile” soci- Blaga, Camil Petrescu, Mihai Beniuc sub raport fi-
alismului în învățământ, edituri și în special în lite- losofic și sociologic, expune conținutul unei con-
ratură. Din luările sale de poziție se remarcă „vigi- vorbiri avute cu Martin Heiddeger, comentează
lența” cu care apăra ceea ce el credea a fi puritatea raporturile criticii stilistice și ale avangardei literare
ideologică a marxismului, pe care autori „burghezi, cu marxismul, discută „cazul Lukács”. Eseistul invo-
precum: G. Călinescu”, tindeau să o deturneze: „E că în sprijinul argumentațiilor sale poziții și curente
interesant că reacțiunea față de marxism se mani- exprimând toate „fețele” veacului al XX-lea, de la
festă azi printr-un refugiu în disciplinele științifice Henri Bergson la Jean-Paul Sartre, de la Ludwig Kla-
minore, lăturalnice, încercându-se o «idealizare» a ges la Theodor Adorno, de la Max Scheler la Edmund
marxismului în scopul transformării lui într-un corp Husserl, de la Emil Staiger la Georg Lukács, de la
de idei generale, străin de anumite domenii speci- fenomenologie la existențialism, de la marxism la
fice, care au drept obiect aspecte aparent mai înde- spiritualismul catolic. Meritul acestor studii, ca și al
părtate de baza materială”. Blama, de asemenea, celor consacrate altor gânditori străini și români, e
socotind-o reacționară, teoria autonomiei esteticu- acela de a fi instructive. Prin ele cititorul putea să se
lui. În schimb, pleda pentru poezia militantă (în edifice asupra Doctrinei substanței a lui Camil Pe-
slujba noului regim), eroul pozitiv, pentru analiza trescu, ca și asupra ultimei mari sinteze filosofice a
literaturii având drept ghid marxism-leninismul. lui Lukács, Zur Ontologie des gesellschaftlichen
Dogmatismul ideologic era servit, totuși, de o ascu- Seins. Și paginile din Experiență, artă, gândire (1977)
țită inteligență disociativă, ceea ce i-a permis să se facilitează accesul la estetica lui Schopenhauer, re-
distanțeze treptat de interpretările vulgare, sociolo- liefează liniile de forță ale esteticii lui Tudor Vianu,
giste, de pozițiile înguste, falsificatoare; stigmati- captează pulsația teoretică și tensiunea confruntă-
zând pseudorealismul, schematismul rudimentar, rilor ideologice din cultura europeană a secolului al
cultivat sub eticheta realismului socialist, el va cri- XX-lea etc. Articole de sinteză precum Autonomia
tica aspru producții literare mediocre, tendențioase și eteronomia artei, Philosophia rediviva, Literatură
la modul primitiv. Deocamdată, din cele două studii și istorie, Artă și hermeneutică, Interferența culturi-
ce compun, la mijlocul anilor ’50, volumul Probleme lor validează și precizează lapidar informația conți-
ale literaturii de evocare istorică, cel consacrat lui nută în texte vaste cu caracter analitic și micromo-
Camil Petrescu evidențiază progresul spiritului de- nografic de la care T. pleacă. Eșafodajul ideatic este
mocrat-revoluționar în piesa Bălcescu și în romanul mult mai solid, mai puternic articulat decât în stu-
Un om între oameni. Combătând, în E. Lovinescu diile vechi. Totuși, menționând, de pildă, că „asimi-
sau Contradicțiile estetismului (1959), teoria lovi- larea temelor schopenhauriene se produce la Emi-
nesciană a autonomiei esteticului, considerată în nescu într-un mod cu totul personal”, exegetul nu
Terziman Dicționarul general al literaturii române 132
iese din tiparul sociologizant, vorbește apăsat des- filosofului maghiar, îi delimitează cu acuratețe eta-
pre „distanța” dintre viziunea pesimistă eminescia- pele, dând o radiogramă edificatoare a avatarurilor
nă – produs, după el, al „sensibilității adânc ultragi- parcurse de gândirea sa de prin 1910, când îi apărea
ate de mizeriile și suferințele lumii”, chinuită „de Die Seele und die Formen, până la elaborarea marilor
neputința de a le găsi o dezlegare” – și pesimismul opere de sinteză. Concluzia este că prin Georg Lu-
lui Schopenhauer, acest „burghez conservator” care, kács s-a realizat „sinteza imposibilă”. În problema
prin negarea voinței de a trăi, ar fi căutat să-și pro- naturii artei, ca de altfel și în alte chestiuni, estetica
cure „un soi de confort intelectual la marginea Nir- lui Lukács ar valida surprinzător poziția unui ter-
vanei”. Pe de altă parte, interpretând sensurile poe- tium datur. Pentru el, arta este, ca și pentru Croce,
ziei și filosofiei lui Lucian Blaga, el afirmă că opera un exercițiu cu valoare intrinsecă, structural diferit
acestuia rezistă nu doar prin „interesul excepțional” și independent față de celelalte activități ale spiri-
al poeziei, ci și prin validitatea unor idei structuran- tului. De aici specificul, autonomia ei, dar autono-
te ale sistemului filosofic. Concepția lui Blaga despre mie nu în sensul unei izolări absolute, ci în acela al
divinitate e văzută ca un aspect al „ateismului reli- independenței față de alte valori, al autoconstituirii
gios”, filosofic și teologic, fiind opusă fideismului și autoguvernării după legi proprii. Ceea ce corifeul
propagat în epocă de Nichifor Crainic, Nae Ionescu intuiționismului nu putea accepta e conceptul „mi-
și alți ideologi de dreapta. „Cenzura transcendentă” mesis”, fundamentul în sistemul lui Lukács. După
e interpretată nu ca instalare în agnosticism, ci ca opinia lui T., acest concept ar fi, în ultimă instanță,
„tentativă de a salva prin toate mijloacele demnita- sinonim cu cel crocean de „idealitate” a artei, opinie
tea ființei umane”. Pe un fundal teoretic ce continuă discutabilă de vreme ce ele pot fi corelate, dar nu
a se revendica din filosofia marxistă se organizează sunt identice. Alte multe puncte de vedere îl despart
toate aceste studii. Spre deosebire de cele mai vechi, pe Lukács nu doar de Croce și în genere de idealiști,
ce afișau preocuparea de a stabili concordanța vizi- ci – cum menționează T. – chiar de o seamă de artiști
unilor artistice cu ideologia socialistă, cele publicate revoluționari și de teoreticieni marxiști.
după atenuarea dirijismului oficial, rigid și îngust, SCRIERI: Probleme ale literaturii de evocare istorică, Bu-
semnalează convergențe și interferări ale unor filo- curești, 1954; E. Lovinescu sau Contradicțiile estetismului,
sofi stigmatizați oficial altădată ca „idealiști” cu as- București, 1959; Eseuri, București, 1968; Critică, estetică,
pecte ale gândirii filosofice emanate din marxism în filosofie, București, 1972; Experiență, artă, gândire, Bucu-
rești, 1977; Georges Lukács. Étapes de sa pensée esthétique,
secolul al XX-lea. În Experiență, artă, gândire, dar și
tr. Fernand Bloch, Paris, 1980; Perspective contemporane,
în Perspective contemporane (1981), indiferent de
București, 1981; Georges Lukács: un philosophe à con-
obiectul lor, de domeniul vizat, textele excelează tre‑courant, Paris, 1997.
prin densitate și rigoare, prin receptivitatea la orice
Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, „Eseuri”, CNT,
punct de vedere corect argumentat, prin rezerva față 1968, 13; Ov. S. Crohmălniceanu, [N. Tertulian], GL, 1968,
de îngustimile de vederi arborate în numele marxis- 32, LCF, 1978, 13; Edgar Papu, Eseurile lui N. Tertulian, VR,
mului. Construit pe ideea că „adevărata critică se 1969, 2; Un estetician român în reviste străine, RL, 1971,
întemeiază pe o estetică sistematică și în ultimă 34; Vasile Florescu, O carte de estetică, LCF, 1973, 15; Geor-
analiză pe o întreagă filosofie”, volumul Critică, es- gescu, Printre cărți, 334–343; Eugen Barbu, Posteritatea
tetică, filosofie ((1972), mai unitar, propune un ar- lui Lovinescu și profitorii lui, LCF, 1975, 43; Georgescu,
peçu asupra zonelor-nucleu ale esteticii secolului al Volume, 169–173; Micu, Lecturi, 209–215; Mihăilescu,
XX-lea, întregul conținut gravitând în jurul proble- Conceptul, II, 98–103; Victor Ernest Mașek, Contribuții
teoretice, RL, 1981, 11; Crohmălniceanu, Pâinea noastră,
maticii sistemelor lui Benedetto Croce și Georg Lu-
344–348; Nițescu, Proletcultismul, 270–275; Micu, Ist. lit.,
kács, care polarizează întrucâtva gândirea estetică 762–763; Dicț. scriit. rom., IV, 545–547; Manolescu, Enci-
a veacului. Exegetul relevă incompatibilitatea dintre clopedia, 687–688. D.Mc.
„imanentismul” și „spiritualismul absolut” crocean
și materialismul dialectic și istoric cultivat de Lu- TERZIMAN, Alexandru (24.I.1894, Stănișești, j. Ba-
kács, nu însă fără a constata punctele comune. Ce cău – 23.XI.1943, Șevcenko–Taișet, Rusia), poet, ga-
separă tranșant poziția materialistă de cea idealistă zetar, traducător. Este fiul Fridei și al lui Iacob Alter-
e radicala diferență de concepție în ce privește na- sohn, funcționar comercial; prenumele la naștere:
tura artei. T. urmărește minuțios curba evoluției Isaac. Lipsurile materiale ale familiei îl obligă să se
133 Dicționarul general al literaturii române Textualism
angajeze de la șaisprezece ani ucenic-vânzător la un liric fiind oarecum defazat, prin recursul la simbo-
negustor din Stănișești, între 1911 și 1916 fiind vân- lismul anilor 1910–1920. Poveștile și poeziile pentru
zător la un magazin din Bacău, ani în care termină, copii din Cartea noastră (1934, în colaborare cu P.
în particular, și gimnaziul. Debutează, cu versuri, în Crihan) au o subliniată adresă morală, căreia duio-
1914, la „Revista copiilor și a tinerimii”. Continuă să șia îi adaugă căldură și culoare. În intervențiile pe
publice poezii, schițe și povești în „Universul literar”, teme literare – cronici, recenzii, note polemice – T.
„Mișcarea” ș.a. Din 1916, încorporat, participă la comentează, pe de o parte, actualitatea, mai ales pe
acțiunile militare până la sfârșitul războiului. Scoa- aceea de la București, iar pe de alta, încearcă să atra-
te, în primul an de apariție cu I. Tedescul (Isac gă atenția asupra vieții culturale din Basarabia: si-
Kaufman), o vreme singur, ulterior cu D. Iov, „Bibli- tuația Teatrului Național din Chișinău, activitatea
oteca copiilor și a tinerimii” (București, Chișinău, autorilor basarabeni, diverse comemorări (Zamfir
1918–1922). Secretar de redacție la „Chemarea” lui C. Arbore, Axente Frunză ș.a.), examenele de baca-
N. D. Cocea (București, Chișinău, 1918–1920), plea- laureat etc. A tradus în presă din Lenau, Pușkin,
că din 1920 la Chișinău, de unde va trimite cores- Lermontov, Cehov, Kuprin, Rainer Maria Rilke, Mol-
pondențe cotidienelor „Adevărul”, „Dimineața”, nar Ferenc, Frank Crane, Jíři Walker, Bjørnstjerne
„Lupta” și „Flacăra”. Un timp îndeplinește și funcția Bjørnson, August Strindberg, Rabindranath Tagore
de inspector al artelor pentru Basarabia. Mai cola- sau din scriitorii de limbă idiș: S. S. Frug, Hugo Zu-
borează la revistele „Moldova de la Nistru” și „Re- kerman, M. Spektor, I. L. Peretz, D. Pinski ș.a. În vo-
nașterea Moldovei”. Din 1924 ziarele „Adevărul” și lum i-au apărut, în transpuneri corecte, Inima de
„Dimineața” îl angajează în calitate de corespon- Heinrich Mann, Seducătorul de Franz Wedekind,
dent oficial. Trece, cu aceleași însărcinări, la „A.B.C.” Păianjenul de H. H. Ewers, poeme de Rabindranath
(1934–1935) și la „Zorile” (1935–1936). Totodată, Tagore (prin intermediar german) ș.a.
editează la Chișinău o gazetă politică, „Izbânda” SCRIERI: Stele sub nori, București, 1927; Cartea noastră
(1931–1933), subvenționată de Partidul Național (în colaborare cu P. Crihan), Chișinău, 1934. Traduceri:
Țărănesc, și o vreme asigură secretariatul de redac- Abraham Reisen, Bani de iarmaroc, București, [1919];
Heinrich Mann, Inima, București, [1925]; Franz Wedekind,
ție și susține mai multe rubrici la „Viața Basarabiei”,
Seducătorul, București, 1925; Rabindranath Tagore, Mama
revista condusă de Pan Halippa. Colaborează cu și copilul, Chișinău, 1933; Hans Heinz Ewers, Păianjenul,
versuri, proză, cronici literare, literatură pentru co- București, f.a.
pii și, în primul rând, cu o bogată publicistică soci- Repere bibliografice: D. Iov, Condamnarea lui Terziman,
ală și politică, uneori agresivă, ceea ce îi va aduce „Îndreptarea”, 1924, 570; E. Marghita, „Stele sub nori”,
mai multe procese de presă. Scrie și la „Scena”, „Sbu- DMN, 1927, 26 octombrie; Const. Șăineanu, „Stele sub
rătorul”, „Luceafărul”, „Gândirea”, „Rampa”, „Ploieș- nori”, ADV, 1927, 13 455; Procesul de presă de la Chișinău,
tiul literar”, „Dreptatea”, „Adam” ș.a. Funcționar la o ADV, 1928, 13 653, 13 654; Tudor Teodorescu-Braniște,
agenție de publicitate (1937–1940), rămâne la Chi- „Stele sub nori”, ALA, 1929, 428; Sașa Pană, Alexandru Ter-
șinău după ocuparea Basarabiei de către sovietici și, ziman, „Unirea”, 1946, 57; Zaharia Stancu, Memorii, LCF,
1971, 42; Sașa Pană, Alexandru Terziman, RCM, 1972, 288;
salarizat de Asociația Scriitorilor din teritoriul de
Sava Pânzaru, Dispărut fără urmă…, LA, 1997, 11 decem-
peste Prut, își continuă activitatea literară: redactor
brie; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 388; Colesnic, Basarabia,
la revista „Octombrie”, scrie povestiri pentru copii, III, 204–207; Dicț. Chișinău, 526–527. S.P.
traduce din Pușkin și Lermontov, compune drama
Căpșuna roșie. Va fi arestat în iunie 1941, sub acu- TEXTUALISM. Cariera pe teren românesc a acestui
zația de propagandă antisovietică (se opusese rusi- termen a fost inițiată pe filieră franceză: teoriile no-
ficării „limbii moldovenești” și comentase negativ vatoare elaborate în deceniile al șaptelea și al optu-
politica sovieticilor), judecat, condamnat la zece ani lea din secolul trecut în domeniul științelor limba-
de detenție și deportat în Siberia. S-a stins, în urma jului și, în general, ale comunicării (semiotică sau
unei duble pneumonii, în lagăr. semiologie, poetică, retorică, teorie literară etc.) au
Prima carte a lui T., Stele sub nori, apărută în pătruns relativ repede și în mediul academic și scri-
1927, e o culegere de versuri care, în contradicție cu itoricesc de la noi. Astfel, au fost traduse și publicate
temperamentul nestăpânit al gazetarului, mărturi- lucrări precum Pentru o teorie a textului (1980), re-
sesc o înclinare spre meditație și paseism, demersul unind studii și eseuri de Roland Barthes, Jacques
Textualism Dicționarul general al literaturii române 134
Derrida, Julia Kristeva, Jean Ricardou, Tzvetan To- științele limbajului pot fi observate, cam în aceeași
dorov, Marcelin Pleynet ș.a. Aici era recapitulat și epocă, și la alți critici, de pildă la Al. Călinescu, dar
ceea ce s-a publicat în materie de lucrări ținând de ele nu au fost numeroase, iar orientarea aferentă a
curente sau școli (formaliștii ruși, Școala de la Praga, rămas, la noi, minoritară. O foarte consistentă și vi-
Grupul μ), care au marcat dezvoltarea cercetării din guroasă referire la teoria textului și la t. a fost oferită
secolul al XX-lea, precum și de scrieri aparținând de Marin Mincu, care a publicat în 1979 articolul
unor autori ca Tzvetan Todorov, A. J. Greimas, Um- Aventura dramatică a semnificantului, cu referire la
berto Eco, Gérard Genette, Jean Starobinski ș.a. Era poezia lui Nichita Stănescu și cu un prim recurs la
creionat și impactul înregistrat în spațiul românesc grilele textualiste. Atașat conceptului, criticul va ac-
de teoriile vehiculate de gruparea de la „Tel Quel”, ționa atât ca teoretician, cât și ca practician în ma-
numele menționate fiind Sorin Alexandrescu Irina terie de interpretare critică. În volumul Ion Barbu.
Bădescu, Al. Călinescu, Livius Ciocârlie, Silvian Io- Eseu despre textualizarea poetică (1981) el dă cea
sifescu, Adrian Marino, Romul Munteanu, Mihai dintâi analiză consistentă a operei unui autor român
Nasta, Ion Pascadi, Alexandru Sincu, Radu Toma, înfăptuită prin apel la teoria textului, dar și un în-
Henri Wald. În acest context s-au coagulat și practici dreptar structurat prin contribuție teoretică origi-
de creație revendicându-se – mai mult sau mai puțin nală. Oportunitatea demersului a fost sesizată și
explicit – din t. De fapt, sub termenul-umbrelă t. la apreciată de îndată, precizându-se că astfel se tinde
noi au coexistat mai multe „aripi” sau „zone” de pre- „spre o considerare a faptului artistic în literalitatea
ocupări; domeniile de manifestare au fost două: lui imanentă și capabilă de autogenerare spontană,
critica literară și beletristica. În critica literară un fără intervenție exterioară” (Nicolae Manolescu). Cu
promotor al „telquelismului” sau, mai bine zis, al Eseu despre textul poetic (1986) și cu Textualism &
utilizării teoriei „textului modern” este Livius Cio- autenticitate (1993) Marin Mincu configurează un
cârlie în Realism și devenire poetică în literatura edificiu teoretico-aplicativ în care conceptele „avan-
franceză. De la simbolul romantic la textul modern gardă”, „experimentalism” și „autenticitate” dețin
și în Negru și alb, apărute în a doua jumătate a anilor locuri hotărâtoare, viziunea criticului fiind alimen-
’70 din secolul trecut. El sintetiza judicios atributele tată îndeosebi de școala de semiotică italiană. Este
teoriei textualiste, dar exprima și oarecare scepti- adevărat că el a operat ajustări, redefiniri, lărgiri ale
cism asupra viitorului utilizării metodei interpreta- conceptului t. și, pe de altă parte, poate că a exagerat
tive: „Dintre implicațiile lui, textul pare să cuprindă aria lui de cuprindere, diminuându-i astfel relevan-
cu ușurință ideea de suprafață pliată, alcătuită din ța. Într-un interviu din 1989 Marin Mincu insistă
limbaje divers colorate, ce se împletesc potrivit unui asupra distincției între poeți „textualizanți” („Ion
ritm. Între părțile lui, iar nu între niveluri, ca în ve- Barbu este în general numit textualizant, fiind un
chea structură, sclipesc reflexe și se încinge un joc autor de Text, precum marii poeți din toate timpu-
– sintactic și semantic – la sfârșitul căruia înțelesul rile”) și „textualiști” („tinerii poeți care încearcă să
rămâne incert. Căutarea sensului, sinuoasă, rătăci- textualizeze realul în mod programatic”), furnizând
toare, în labirint, aduce cu sine dispersarea eului pe explicații asupra opiniei sale: „Primul termen este
firele țesăturii sau, mai bine zis, așteptarea sensului implicit marii creații, pe când al doilea e un reflex
îl schimbă pe cititor într-o Penelopă care, fără odih- recent al conștiinței de sine extreme, pe care o achi-
nă, destramă și țese altfel, iarăși și iarăși. Același văl. ziționează emitentul poetic în faza în care ne aflăm.
[...] În loc să mai decurgă, firesc și obedient, prin Deci textualizarea se reperează a posteriori, ca efect
influență, din starea anterioară a literaturii ori, ca al operei constituite, pe când textualismul actual e
structură, să nu aibă legătură cu ea, textul sfâșie ur- mai mult o problemă de techne pe care autorii li-o
zeala literară, el este urmarea unei rupturi. Textul propun a priori, fără a simți decât rareori mușcătura
nu reflectă sens, ca oglinda, nu poartă sens, ca un otrăvitoare a fiorului textualizant”. Este interesant
recipient, ci proliferează sens, pe măsura fabricării de remarcat că generația optzecistă în plină afirma-
sale. [...] Nu cumva [...] în confruntare cu pânza une- re nu s-a lăsat de fapt „anexată” de critic, ci și-a pro-
ori aspră, ca de sac, a literaturii noi, prea elegantul dus propria critică și propriul discurs teoretic, dar
text apare desuet ?”. Ralieri la teoria textului și, în și în beletristică propriul ei t. Nu toți optzeciștii erau
general, la metodologia analitică desprinsă din însă „textualiști”, dar unii s-au manifestat ca atare,
135 Dicționarul general al literaturii române Textualism
au dat și texte teoretice, programatice, relativ puține Stănciulescu, Ion Bogdan Lefter ș.a.) și etichetați ca
și nu foarte riguroase. Nucleul activ al acestei orien- „textualiști”, dar și autori din generații anterioare,
tări în proza optzecistă era format din câțiva scriitori precum Vasile Andru. T. a fost o practică literară și
născuți în 1950, care au urmat studiile universitare o opțiune de ideologie estetică pentru o parte a ge-
la Facultatea de Limba și Literatură Română din Bu- nerației optzeciste de scriitori, manifestându-se
curești în anii 1969–1973, au frecventat cenaclul exclusiv în proză, pe când t. lui Marin Mincu se re-
Junimea, condus de Ov. S. Crohmălniceanu, și au ferea și la poezie, dacă nu în primul rând la poezie.
constituit grupul autointitulat „Noii”. Ei au putut fi Fără să fie afirmat programatic, acest concept a fost
la curent cu telquelismul, cu teoriile de sorginte pomenit și conturat în scrieri de „critică internă”,
franceză privind „textul”, cu Noua Critică și cu Noul apărute în anii ’80 în presă și antologate de Gheor-
Roman etc. Principiile ideologiei lor literare erau ghe Crăciun în volumul Competiția continuă. Gene-
alimentate de teoria textualistă telquelistă, fără să rația ’80 în texte teoretice, publicat în 1994 și reeditat,
se confunde întru totul cu aceasta. Simplificând, într-o formă adăugită, în 1999. S-a observat că re-
s-ar putea susține că t. (românesc, optzecist) este prezentanții t. de la noi ar fi nutrit o ideologie lite-
un curent literar care în mare parte preia ca suport rară implicită: considerând că lumea funcționează
teoretic ideile structuraliste ale grupării de la „Tel ca un text, iar textul funcționează ca lume, atunci,
Quel”. Cei mai importanți reprezentanți ai orientării prin textualizare, se modifică într-un fel sau altul
sunt, într-o primă etapă, Mircea Nedelciu, Gheor- lumea. Afirmații concludente privind modul de a
ghe Crăciun, Gheorghe Iova, Gheorghe Ene; li s-au vedea t. pot fi găsite la Gheorghe Iova în articolul
adăugat curând autorii cuprinși în antologia Desant intitulat Despre text: „Se înregistrează un fenomen
83 (Nicolae Iliescu, Cristian Teodorescu, George aproximat prin termeni ca «textualism», «textuare»,
Cușnarencu, Ioan Lăcustă, Constantin Stan, Hanibal «teoria și practica textului», «textualizant». Unde
Alexandru Mușina, Mariana Marin, Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter și Bogdan Ghiu
Textualism Dicționarul general al literaturii române 136
invarianta este «text». De văzut ce vor să determine vocilor, registrelor, planurilor etc. Ei au puncte de
acești termeni. «Text» vrea să spună, într-o aproxi- vedere diferite, unghiuri de abordare diferite, chiar
mare largă, «orice emisie lingvistică având un sens». dacă, în ultimă analiză, convergente ori înrudite.
O astfel de definiție devine repede, firesc, inoperan- Astfel, Vasile Andru opina: „Așadar, noțiunea de text
tă. [...]Textualismul este o mișcare literară caracte- este redefinită. Are loc o masivă inserțiune de ma-
rizată de o atitudine radicală față de materialul ling- terie considerată până acum ca neliterară. Dinspre
vistic. Superficial, el poate fi recunoscut după un lume spre literatură vin curenți multipli și scriitorul
comportament: referirea la text în text. În cadrul învață să-i capteze. Aceasta în avantajul autentici-
textualismului, diferența dintre teorie și practică nu tății, al ideii de complexitate”, iar Gheorghe Crăciun
se mai face. Se vorbește de o teorie a practicii și de afirma, între altele: „Deliteraturizarea percepției și
o practică a teoriei. [...] Lumea în care trăim nu poa- a discursului narativ, punerea în discuție a unor «re-
te fi întreținută fără o imensă producție textuală. [...] lații de producție» estetică până acum trecute sub
Pentru cel care textuează, semnul este corporal, este tăcere (scris–citit, enunț–enunțare, autor–narator–
de aceeași natură cu propria lui ființă. El are conști- personaj, limbă vie–limbaj, descriere–povestire, po-
ința că ceva se transformă în text și asta nu poate fi vestire– prezentare), revizuirea naturii și importan-
decât propria lui ființă. […] Textuarea este un act ței categoriilor de «specie» și «gen», reconsiderarea
radical. Asta înseamnă onestitate, franchețe, com- practică a conceptelor de «invenție» și «reprezenta-
petență, acuratețe. Nu se supune clauzei de lizibili- re», opțiunea pentru «text» ca structură deschisă
tate, de inteligibilitate imediată/necondiționată”. La sunt probleme care apar în manifestările acelei con-
nivelul practicii literare propriu-zise, în scrierile științe teoretice despre care vorbeam”. Considerații
celor de la „Noii” și, în general, ale „aripii” textualiste teoretice și observații substanțiale privind t. se în-
a optzecismului, se poate depista interesul deosebit tâlnesc și la Mircea Nedelciu în ampla sa prefață la
pentru exersarea unor rafinate procedări de confi- romanul Tratament fabulatoriu (1986), un text com-
gurare a infrastructurii textului, fragmentarea dis- plex, oarecum alunecos, cumva ambiguu, care a
cursului, detalierea descripțiilor, recurgerea la alter- generat comentarii contradictorii: s-a spus, că ar fi
narea unor planuri narative, a unor „voci” multiple, un text „viclean”, o stratagemă menită să păcălească
a unor perspective diferite. Importante și caracte- vigilența autorităților totalitare și să legitimeze în
ristice sunt și cultivarea recursului la intertextuali- fața acestora literatura novatoare a optzeciștilor, așa
tate, afișarea metaficțiunii, dezvăluirea procedeului, că – au dedus unii – nu ar trebui citit și azi „în litera”
inconfundabil pentru arbordarea atitudinii textua- lui. Aici se află de pildă afirmații de genul aceasta:
liste la prozatorii optzeciști fiind câte un „gest” ra- „Dacă problema literaturii este aceea de a «face
dical, performat în sânul textului, „referirea la text omul», de a participa la o largă acțiune de formare
în text” invocată de Gheorghe Iova, cum sunt adre- a omului nou, atunci stăpânirea a numeroase teh-
sarea directă a naratorului către cititor, autodescri- nici narative, autoreferențialitatea (în felul acestei
erea auctorială sau autocomentariul, toate vizând prefețe), introducerea testelor și a conexiunilor in-
cele scrise/citite „tocmai atunci” și înfățișând chiar verse, piedicile puse lecturii «consumiste» și încer-
acțiunea de scriere a textului, ceea ce duce la decon- cările de a dota cititorii cu mijloacele adecvate de
spirarea ironică a iluziei reprezentării și vădește ar- analiză, toată această desfășurare de forțe auctoriale
tificiul intrinsec al literaturii. Acești prozatori se face parte din procesul de conștientizare a partici-
străduiau să investigheze prin practica textuală di- pării la nobila acțiune antropogenetică”. Totuși, t.
feritele variante posibile ale relațiilor dintre text, optzecist nu a fost o mișcare unitară, nici ca estetică
narator, personaj, narațiune, realitate, în dorința de și nici ca tehnică, la un moment dat devenind „un
a obține o nouă modalitate de „scriere” a „realului”, concept umbrelă” (Adrian Oțoiu). Noțiunea rămâne,
presupusă a fi mai eficace și mai autentică decât cele în ultimă instanță, destul de vagă și ambiguă. Totuși,
vetuste, promovate anterior. Textualiștii români nu din dezbaterile, confruntările, controversele și ple-
se doreau evazioniști, ci, dimpotrivă, puternic co- doariile care au vizat fenomenul, ca și din practica
nectați la „real”, de aceea operau cu arsenalul lor scripturală, din corpusul beletristic care s-a reven-
teoretic: metatextul, paratextul, hipotextul, autore- dicat mai mult sau mai puțin explicit de la procede-
ferința, fragmentarismul, colajul, suprapunerea ele „textualizării” s-a constituit o țesătură de
137 Dicționarul general al literaturii române Theodorescu
abordări, de opinii care, în toată diversitatea lor, cir- Generația ’80 în texte teoretice, îngr. Gheorghe Crăciun,
cumscriu în mod mulțumitor conceptul în vederea Pitești, 1994; ed. 2, Pitești, 1999; Monica Spiridon, Ion
utilizării lui ca termen de istorie literară. Se cuvine Bogdan Lefter, Gheorghe Crăciun, Experimentul literar
să fie semnalată, în această privință, între alte de- românesc postbelic, Pitești, 1998; Generația ’80 în proza
scurtă, îngr. Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa, Pitești,
mersuri, cercetarea întreprinsă de Octavian Soviany
1998; Gheorghe Crăciun, În căutarea referinței, Pitești,
în Apocaliptica textului. Încercare asupra textualis- 1998; Mihaela Ursa, Optzecismul și promisiunile postmo-
mului românesc (2008), care dă seama în mod dernismului, Brașov, 1999, 53–72, passim; Cărtărescu,
exemplar de complexitatea fenomenului. Mai târ- Postmodernismul, 408–419, passim; Gheorghe Iova, Acți-
ziu, în anii ’90 și după anul 2000, în confruntarea unea textuală. Bunul simț vizionar, Pitești, 1999; Mihaela
ideologiilor estetice s-a recurs la termenul „postmo- Ursa, Gheorghe Crăciun, Brașov, 2000; Adrian Oțoiu, Pro-
dernism” pentru a desemna literatura percepută za generației ’80. Strategii transgresive, I–II, Pitești,
drept novatoare, iar t. a făcut figură de caz particu- 2000–2003; Octavian Soviany, Textualism, postmoder-
lar, de etapă tranzitorie, versiune secundară a post- nism, apocaliptic, I–II, Constanța, 2000–2001; Marin Min-
modernismului. Astfel, în arena disputelor literare cu, A fi mereu în miezul realului, introd. Octavian Sovi-
any, Constanța, 2001; Octavian Soviany, Experiment și
cu susținere teoretică, t. a fost „absorbit” de post-
angajare ontologică, București, 2002; Octavian Soviany,
modernism, persistând ca termen independent
Apocaliptica textului. Încercare asupra textualismului ro-
doar pentru demersuri istoriografice, pentru de- mânesc, București, 2008; Adina Dinițoiu, „Textualism so-
semnarea unei etape și a unui „versant” al prozei cialist” și „rezistență prin cultură” în proza anilor ’80, OC,
românești din ultimele decenii. Cu privire la rolul și 2009, 38; Soviany, Cinci decenii, I, 72–75, 173–182, 183–
ponderea t. în peisajul prozei optzeciste, conside- 190, passim. N.Br.
rații lămuritoare se găsesc la Mircea Cărtărescu în
Postmodernismul românesc (1999), unde se afirmă THEODORESCU, Barbu (14.VIII.1905, Craiova –
că de la început „s-a conturat o fisură între prozato- 28.I.1979, București), bibliograf, editor, istoric lite-
rii care se arătau mai curând atrași de primul ter- rar. Este fiul lui Marin Theodorescu, negustor. Ur-
men al sintagmei («realiștii» grupului) și cei care mează cursurile secundare la Liceul Național din
meditau mai ales la aspectele textuale ale povestirii: Craiova, apoi Facultatea de Litere și Facultatea de
«textualiștii». Distanța între ei este una graduală, dar Drept la Universitatea din București, absolvite în
privind lucrurile de departe linia de demarcație este 1929. Face și un stagiu de specializare în Elveția, Ita-
destul de limpede. […] Dacă textualismul a impreg- lia și Franța (1929–1931). Obține doctoratul în filo-
nat, indiscutabil, întreaga proză optzecistă, mărin- sofie în 1939 cu teza Istoria bibliografiei române.
du-i capacitatea de reflecție teoretică și complexi- Bibliotecar la Biblioteca Academiei (1926–1929), va
tatea formală (și pregătind-o pentru complicatele fi secretar al lui N. Iorga, ulterior director de cabinet
manevre textuale ale metaficțiunii postmoderne), când savantul e desemnat președinte al Consiliului
nu e mai puțin adevărat că el însuși, după 1980, nu de Miniștri (1931–1932). Funcționează ca profesor
a mai existat în stare pură”. Ceea ce rămâne de nede liceu la București, devine conferențiar la Univer-
contestat, e că, deși de la un moment dat „depășit”, sitatea din Craiova (1960) și la cea din București
marginalizat, trecut în uitare, t. optzeciștilor a avut (1966–1971). În perioada interbelică a mai îndepli-
o însemnătate notabilă, a fertilizat proza româneas- nit funcția de subdirector al Fundației Regale pentru
că a epocii. Literatură și Artă și de secretar al Uniunii Fundațiilor
Repere bibliografice: Livius Ciocârlie, Realism și devenire Culturale. Colaborează la „Convorbiri literare”, „Re-
poetică în literatura franceză. De la simbolul romantic la vista istorică”, „Arhivele Olteniei”, „Vremea” (la care
textul modern, București, 1979; Marin Mincu, Ion Barbu. din 1930 este redactor), „Boabe de grâu”, „Revista
Eseu despre textualizarea poetică, București, 1981; Ni- Fundațiilor Regale”, „Floarea soarelui” (1927–1929,
colae Manolescu, Teoria și practica textului, RL, 1982, 12; scoasă împreună cu I. E. Torouțiu), „Adevărul”, „Bi-
Marin Mincu, Eseu despre textul poetic, București, 1986;
serica Ortodoxă Română”, „Neamul românesc”, „Cu-
ed. (Experimentalismul poetic românesc), pref. Ștefan
Borbély, Pitești, 2006; Simion, Scriitori, IV, 466–476, pas- vântul”, „Gândirea”, „Societatea de mâine”, „Cele trei
sim; Vasile Andru, Memoria textului, București, 1992; Crișuri”, „Ramuri”, „Manuscriptum”, „Studii și cer-
Țeposu, Istoria, 111–119; Marin Mincu, Textualism & au- cetări de documentare și bibliologie” ș.a. A mai sem-
tenticitate, Constanța, 1993; Competiția continuă. nat Filip Roman și Stelian Andrei.
Theodorescu Dicționarul general al literaturii române 138
Subiectul major, îndelungat și constant de cer- română (1830–1959), pref. Tamara Gane, București, 1959;
cetare al lui T. este personalitatea lui Nicolae Iorga. Nicolae Iorga și educația maselor, București, 1967; Folclor
De la debutul editorial cu volumul al doilea, Biblio- literar românesc (în colaborare cu Octav Păun), București,
1967; Nicolae Iorga, București, 1968; Biografia școlară a
grafia operilor, din lucrarea Nicolae Iorga. Viața și
lui N. Iorga, București, 1970; Nicolae Iorga (1871–1940).
opera (1931) până la biobliografia Nicolae Iorga Bibliografie, București, 1976. Ediții: N. Iorga, Pagini de
(1871–1940) (1976), cercetează, cu o devoțiune tinerețe, I–II, pref. edit., București, 1968, Scrieri despre
exemplară, viața și mai cu seamă uriașa activitate a artă, pref. edit., București, 1968, Cugetări, pref. edit., Bu-
savantului. Tipărește atât lucrări privind ansamblul curești, 1968, Studii literare, I–II, pref. edit., București,
operei, precum Bibliografia istorică și literară a lui 1969, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea
N. Iorga (1890–1934) (1935), Bibliografia politică, (1688–1821), I–II, pref. edit., București, 1969, Scrieri isto-
socială și economică a lui N. Iorga (1890–1934) rice, I–II, pref. edit., București, 1971; Scrisori către Nicolae
Iorga, I–II, București, 1972.
(1937), Nicolae Iorga (1943), Nicolae Iorga (1968), cât
și contribuții privind o latură sau alta a biografiei și Repere bibliografice: N. Iorga, Istoria românilor, I, partea
I, București, 1936, 5; Perpessicius, Opere, V, 196–197; Mir-
activității istoricului și scriitorului: Un concurs uni-
cea Anghelescu, „Istoria bibliografiei române”, RL, 1972,
versitar celebru: Nicolae Iorga (1944), Contribuțiuni 30; Bucur, Istoriografia, 484–485; Dicț. scriit. rom., 547–
la cunoașterea strămoșilor lui Nicolae Iorga (1947) 548; Firan, Profiluri, II, 290–292; Niculae Gheran, Arta de
ș.a. Apariția lucrării din 1931 a fost o revelație chiar a fi păgubaș, II, București, 2010, 429–439. I.D.
pentru Iorga, care va nota în 1936, în Istoria româ-
nilor: „Dar studiile de amănunte se înmulțiseră în
activitatea mea, risipindu-se în chipul cel mai larg
și mai variat. […] Mult timp mi-am făcut fireasca
iluzie că, de vreme ce le știu eu – și, de altfel, fără
trudita și așa de utila bibliografie a scrisului meu de
d. Barbu Theodorescu, însumi le-aș fi putut desco-
peri, uneori, numai cu greu –, le știe toată lumea. THEODORESCU,
Abia acum îmi dau samă îndeajuns că, departe de a Cicerone (9.II.1908,
fi cunoscute obișnuitului cetitor cult, care vrea să București – 18.II.1974,
afle istoria neamului său, nici erudiții nu le pot da București), poet,
de urmă”. Partea rezistentă a scrierilor lui T., la care traducător.
au făcut apel cei ce au scris despre Iorga și care va
rămâne extrem de utilă pentru cercetători este bi- Este fiul Păunei (n. Brânduș) și al lui Mihail N. Teo-
bliografia operei savantului. Cealaltă parte este do- dorescu, muncitor ceferist. Urmează la București
minant expozitivă, ilustrată abundent cu citate, care liceul, apoi Facultatea de Litere și Filosofie. Este pro-
în concepția biografului și comentatorului acordă fesor la mai multe licee și ziarist, colaborând mai
studiului „un colorit de autenticitate și prospețime”. ales la presa de stânga. După 1944 deține funcții
De asemenea, T. a fost preocupat încă de la teza de înalte în Centrala Cărții, este vicepreședinte al Uni-
doctorat de istoria bibliografiei române. A tipărit și unii Scriitorilor, iar din 1949 până în 1953 e redac-
un studiu în acest domeniu, mai întâi în 1945, reluat tor-șef la „Viața românească”. Debutează în 1925 la
în 1972 – un tablou descriptiv, bine documentat, „Universul literar”, iar editorial în 1936 cu volumul
despre începuturile acestei discipline la români. de versuri Cleștar. Mai colaborează la „Bilete de pa-
SCRIERI: Nicolae Iorga. Viața și opera, vol. II: Bibliografia pagal”, „Azi”, „Cuvântul”, „Cuvântul liber”, „Facla”,
operilor, București, 1931; Nicolae Iorga, București, 1932; „România literară”, „Lumea”, „Sinteza”, „Vremea”,
Bibliografia istorică și literară a lui N. Iorga (1890–1934), „Zodiac”, „Tribuna poporului”, mai târziu la „Gazeta
București, 1935; Constantin Lecca, București, 1938; Ma- literară”, „Luceafărul” ș.a. Traduce poezia lui Vladi-
nualul bibliotecarului, București, 1939; Nicolae Iorga,
mir Maiakovski, de care este, de altfel, influențat în
București, 1943; Un concurs universitar celebru: Nicolae
lirica proprie, dar și din alți autori. Tălmăcește,
Iorga, București, 1944; Istoria bibliografiei române, Bucu-
rești, 1945; ed. 2, îngr. Niculae Gheran, București, 1972; adaptează sau scrie literatură pentru copii. A mai
Contribuțiuni la cunoașterea strămoșilor lui Nicolae Iorga, semnat Radu Lăncieru, Victor Sângeru, C. Tudor, C.
București, 1947; Literatura rusă și sovietică în limba Tudoran.
În versurile de început T. cultivă o formulă mix- cu monștri întruna mă latră// […] Întreaga cornuta
tă, o combinație de simbolism ermetic și neoro- vedenie slută/ A țării-n robie căzută”. Se intensifică
mantism cu tușe expresioniste, vagul simbolist și starea de revoltă, nevoia de răzbunare, ce se contu-
ambiguitatea fiind o constantă a liricii sale, păstrată rează clar acum, devenind predilecte în lirica mili-
chiar și în formula social-militantă de după 1944. tantă din anii ’50 a lui T., alături de tema războiului,
Temele și decorul sunt însă de factură romantică: a luptei de clasă și a „reconstrucției socialiste” (cu
suferința fără nume, singurătatea, dragostea, amin- insistență pe munca din uzine): Calea Griviței
tirea, lacrimi, stele, albastru, luna etc. Un poem pre- (1949), Din toamna lui ’39… (1949), Un cântec din
cum Pentru cântecul întârziat ilustrează acest mixaj ulița noastră (1953). Deja se simte influența folclo-
reușit: „În nopțile cerește înfrunzite,/ În toam- rică (Cântec pentru nevastă) și apare o nouă dimen-
na-acestor întristate ore,/ Albastrul, printre stelele siune, aceea a universului mărunt, casnic, care
coclite,/ Întinde pretutindeni crengi sonore.// Cu-a anunță vocația poetului ca autor de literatură pen-
ta prezență-n gând, oricine-ai fi,/ Mi-mpodobesc tru copii. De asemenea, el cultivă specii fixe, precum
singurătățile-aurii/ Sub luna care-și cântă neatins/ rondelul, care, alături de sonet, va fi specia favorită
Pe ram albastru,/ cântecul aprins.// Nu am prieten a liricii sale din anii ’60–’70. În Întâmplarea din gră-
nici un om./ S-o cânt, prietenia ta o caut./ Înclină dină (1952), Făurari de frumusețe (1954) și O școlă-
crengile albastrului tău pom…/ Ajută-mă să tai un riță în pădure (1955) se află poeme fermecătoare cu
flaut”. În ciclul care dă titlul volumului tonalitatea animale și plante, uzând de o versificație simplă, dar
melancolică alternează cu elanurile urieșești, ade- ingenioase ca limbaj, dinamice, ludice. Începând cu
sea nesusținute stilistic. Revolta, una de tip arghezi- Oameni și dragoste (1958), un filon clasicist își face
an, de proporții cosmice, dar conotată ambiguu, apariția, din ce în ce mai vizibil, în masa amorfă a
posibil social, are pe alocuri și o latură baudelairia- poeziei realist-socialiste, prezentă în mai multe vo-
nă, în sensul apropierii de estetica urâtului: „Vreau lume eclectice. O dimensiune morală iese la iveală
inimii văpaia de sânge în nămol…” (Surdină). Tex- în rondeluri satirice, însă fără miză estetică. Tentația
tele din Cântece de galeră (1946) vor miza tocmai pe epicizării, a colocvializării se resimte în lirica socială
dezlănțuirea forțelor fruste, stihiale, din adâncuri, din Copiii cartierului (1961), pentru ca „romanul în
pe cufundarea în „nămolurile” colcăitoare, roditoa- versuri” (Aurel Martin) Povestea Ioanei (1963), scris
re, ale ființei. Poezia seamănă unor ritualuri dioni- în stil folcloric, pe alocuri reușit stilistic, pe alocuri
siace: „Dă vieții, irozii/ Subtilei beții;/ Să bântuie, fals, să adopte o tramă epică și lirismul dialogat. In-
vii/ Veninuri, prin bozii…// Mai lasă vioară// Și-ar- ventivitatea lingvistică a poetului găsește în tiparul
cuș – pentru îngeri./ Urechea-ți coboară/ Vulcanicei folcloric – ca și în poezia pentru copii – bune moda-
plângeri…” (Îndemn). Frecvent simbolismul cedea- lități de a se exprima: „Nu mi-ajungi, abia te-apuc,/
ză locul unor aluzii sociale mai precise, cum ar fi în Și de tine-s beat-năuc/ Și te sorb ca din uluc” (Cântec
Jurnal 1941: „Cea mai de sus spânzurătoare/ Pe-al de răcoreală). Dacă Hronic și Zburătorul de larg, am-
meu l-a ales dintre popoare”. Peisajul apocaliptic, bele tipărite în 1965, sunt cărți ratate, ilustrând con-
sentimente precum ura, dezgustul, revolta, angoasa junctural o tematică sociopolitică, din volumul Pă-
predomină și alcătuiesc un tablou alegoric terifiant durea de cleștar (1967) se reține ciclul Circul și poe-
al războiului. Versurile din volumul Focul din amnar mele cu pitici, dedicate copiilor, care impresionează
(1946), intitulat inițial Vocile nopții, citite mai întâi prin prospețimea limbajului și umorul naiv. În Ţăr-
în cenaclul Sburătorul, sunt dedicate memoriei lui mul singuratic (1968) clasicizarea se produce, s-ar
E. Lovinescu. Și aici peisajul este apocaliptic, popu- spune că integral, la nivelul universului, tematicii,
lat de strigoi, fantome, dar sentimentul amenințării tonalității, stilului. Poemele, construite pe un rudi-
se potențează, iar subiectivitatea eului poetic pare ment epic, sunt plasate în Antichitatea latină, iar
stimulată în acest context învălmășit. Macabrul, formula poetică are simplitatea versificației popula-
ciudatul se înscriu în aceeași manieră a unui sim- re și revine la începuturile ermetizant-simboliste ale
bolism ambiguu, rar explicitat, dar cu siguranță – în lui T. Conotația socială, vagă, poate fi întrezărită în
intenția autorului – conotat social: „Urechile îmi faptul că eul poetic adoptă perspectiva unui sclav
hăuie ca scoicile marine./ Vreau să dorm. Fără voi, aflat în captivitate la Roma. Ciclul Ţărm singuratic
fără mine./ Și perna vrăjmașă, de piatră,/ Cavernă cuprinde poeme în care sentimentul naturii, mai
Theodorescu Dicționarul general al literaturii române 140
ales marine, asociat erosului hieratic, melancolic, Repere bibliografice: Constantinescu, Scrieri, V, 103–107;
luminos, izbucnește cu forță, pentru prima și ultima Perpessicius, Opere, VII, 304–307, X, 196–200; Streinu, Pa-
oară. Volumul postum Nebunul regelui (1976), eclec- gini, V, 105–107, 109–110, 142–143; Sebastian, Eseuri, 255–
tic, nu se distinge printr-o formulă inovatoare, pen- 263; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 175; Călinescu, Ist. lit.
(1941), 818, Ist. lit. (1982), 903; Papadima, Scriitorii, 270–
tru ca textul editat în De bello dacico (1989) să con-
274; Georgescu, Încercări, II, 238–239; Petroveanu, Pagini,
tinue experiența clasicizantă din Ţărmul singuratic 52–65; Oarcăsu, Opinii, 109–113; Sorina Bălănescu, Poe-
într-o amplă epopee despre războiul daco–roman și mele lui Maiakovski în traducerea lui Cicerone Theodo-
cucerirea Daciei, interesantă ca idee și prin con- rescu, AUI, limbă și literatură, t. XIII, 1967; Piru, Panora-
strucția de tip puzzle care alternează perspectivele ma, 100–103; D. Micu, „Ţărmul singuratic”, RL, 1969, 19;
asupra evenimentelor, dar greoaie ca lectură. Biberi, Lumea, 129–136; Florin Manolescu, „Versuri”, RL,
SCRIERI: Cleștar, București, 1936; C.F.R., București, 1938; 1970, 5; Liviu Leonte, „Platoșa duratei”, CRC, 1973, 33;
Cântece de galeră, București, 1946; Focul din amnar, cu Crohmălniceanu, Literatura, II, 503–508; Iorgulescu, Ron-
un portret și șase planșe de Perahim, București, 1946; dul, 33–43; Piru, Poezia, I, 154–158; Dragoș Vrânceanu,
Ograda minunată, cu desene de Florica Cordescu, Bucu- Materia literară și idealurile ei, București, 1976, 58–66;
rești, 1948; Povestea cu piticul boier, cu desene de Florica Micu, Limbaje, 178–186; Ion Papuc, Poetul ca un seismo-
Cordescu, București, 1948; Calea Griviței, București, 1949; graf al eșecului, CNT, 1999, 8; Micu, Ist. lit., 388–389; Dicț.
Cântece de galeră, precedate de Cleștar, întregite cu Focul scriit. rom., IV, 548–551; Simona Vasilache, Chinuri, RL,
din amnar, București, 1949; Din toamna lui ’39…, Bucu- 2008, 50; Popa, Ist. lit., I, 958–959. R.D.
rești, 1949; Întâmplarea din grădină, București, 1952; Un
an întreg, București, 1952; Gogu Pintenogu, București,
THEODORESCU, Dem. [Demetru] (26.X.1888, Ro-
1953; Un cântec din ulița noastră, București,1953; Făurari ești, j. Vâlcea – 11.IV.1946, București), prozator, autor
de frumusețe, București, 1954; Păunița a crescut, Bucu- dramatic, traducător, gazetar. Este fiul Aureliei și al
rești, 1954; Scriitorul și cartea la noi, București, 1954; O lui Ion Teodorescu, arendaș, urmaș al unei familii
școlăriță în pădure, București, 1955; Versuri alese, I–II, de oieri. Urmează școala primară și liceul la Caracal,
București, 1955; Vistavoiul dimineții, cu ilustrații de Iurie apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității
Darie, București, 1956; Oameni și dragoste, București, din București. Intră în gazetărie încă de pe băncile
1958; Poezii, pref. Ion Vitner, București, 1959; Atenție, co- școlii, când începe să scrie la oficiosul conservator
pii…, București, 1961; Copiii cartierului, cu ilustrații de
„Ordinea” (1907), versuri și articole fiindu-i tipărite
Perahim, București, 1961; De dragoste, București, 1961;
Povestea Ioanei, București, 1963; Băiatul cu poveștile, Bu-
tot acum în revista „Ramuri”. În aprilie 1914 scoate,
curești, 1964; Poteca lunii, pref. Radu Popescu, București, ca redactor-șef, revista de „literatură, teatru, muzică,
1964; Hronic, București, 1965; Zburătorul de larg, Bucu- artă, sport, mode, umor” „Comedia”, ulterior e re-
rești, 1965; Pădurea de cleștar, București, 1967; Ţărmul dactor-șef la cotidianul bucureștean „Dreptatea”
singuratic, București, 1968; Versuri, I–II, București, 1969; (1914–1915) și la „Steagul”, organul Partidului Con-
Platoșa duratei, București, 1973; Poezii pentru copii, pref. servator. Pentru diferite perioade face parte din re-
Radu Boureanu, București, 1975; Nebunul regelui, pref. dacțiile de la „Noua revistă română”, „Adevărul” și
Mihai Gafița, București, 1976; De bello dacico, îngr. Coralia „Dimineața”, „Cuvântul”, „Curentul”. Colaborează cu
C. Theodorescu, postfață Al. Balaci, București, 1989. Ediții:
versuri, critică literară și teatrală, comentarii sociale
Izvoare fermecate, București, 1958. Traduceri: Năpârstoc
și alte povestiri pentru copiii noștri, cu ilustrații de Florica
și politice și la „Insula”, „Înainte”, „Flacăra”, „Specta-
Cordescu, București, 1946; Vladimir Maiakovski, În gura torul”, „Rampa”, „Viața”, „Omul liber”, „Curentul ma-
mare, cu ilustrații de Perahim, București, 1947, Lenin, Bu- gazin”, „Timpul”, unde e în redacție un timp și scrie
curești, 1949, Lenin e cu noi. Vladimir Ilici. De vorbă cu la rubrica „Pe foi de calendar”, „Cuvântul liber”,
tovarășul Lenin. Lenin. Imn tineretului. În gura mare, Bu- „Adevărul literar și artistic”, „Gazeta” ș.a. La „Dimi-
curești, 1950, Iubesc, București, 1956, 150 000 000, Bucu- neața” ține rubrica „Priveliștea zilei”, iar la „Progre-
rești, 1956, Ploșnița, București, 1957, Satire, București, sul social” asigură „Rubrica socială”. Din decembrie
1957, Tineretului, București, 1957, Opera poetică, I–II, 1916 este redactor la „Gazeta Bucureștilor”. Un an
postfață Mihai Novicov, București, 1961–1963, De vorbă
mai târziu, în timpul guvernării lui Alexandru Mar-
cu copiii, cu ilustrații de Perahim, București, 1969, Poeme,
îngr. și pref. Ion Vasile Șerban, București, 1973, Octombrie,
ghiloman, e numit șef al Biroului de cenzură de la
îngr. Tamara Gane, București, 1977; Antologia poeziei bul- Iași. Inculpat în „procesul ziariștilor colaboratori cu
gare, București, 1956; William Blake, Poeme, București, germanii”, este condamnat la cinci ani de închisoa-
1958, Władysław Broniewski, Versuri alese, București, re; va fi grațiat în 1920. Din 1913 era membru al Sin-
1960; Lino Curci, Raport din Cosmos, București, 1972. dicatului Ziariștilor, mai târziu devine membru al
Societății Scriitorilor Români, însă în 1926 e „radiat” pentru idile deșucheate. Doamna Mihailidis își lo-
pentru „lipsă de activitate literară”. Abia în 1931 va godește nepoata, iubită în taină de un poet simbo-
fi readmis ca membru activ, dar în septembrie 1944 list, cu un „tânăr de viitor”, participant fidel la cea-
face parte din lotul scriitorilor epurați pentru atitu- iurile ei. Fiind cam anemică, fata e trimisă la Căli-
dine antisovietică. Din 1931 Asociația Criticilor Dra- mănești și, în timp ce juna, o ingenuă, se îndrăgos-
matici și Muzicali îl alege vicepreședinte. Unei bo- tește, în solitudinea rustică, de prezumtivul viitor
gate activități de comentator al actualității literare soț, perversa mătușă și-l face pe acesta amant. Dez-
și de reputat cronicar teatral T. i‑o adaugă și pe ace- nodământul e de cel mai ieftin melodramatism:
ea de prozator, autor dramatic și traducător. Prima tânăra, bolnavă de-a binelea, moare cu fotografia
sa carte este o comedie într-un act, Domnul Traian celui iubit pe piept, iar poetul simbolist se sinucide.
Traianescu-Laocoon, apărută în 1907. Romanul În În completarea picturii de epocă sunt descrise cu
cetatea idealului (1920) va fi bine primit de critică, fervoare satirică și precizie a detaliului felurite pe-
de asemenea cele următoare: Sub flamura roșie treceri, curse de cai, bătăi cu flori la șosea, „letur-
(1926), Robul (1936; Premiul Societății Scriitorilor ghii” oficiate de „zeci de perechi” în boschete, sub
Români, Premiul „Regele Carol al II-lea” al Ministe- stele. În al doilea roman, Sub flamura roșie, care
rului Cultelor și Artelor). Împreună cu Gh. Dara și preia personaje din cartea anterioară, cele două ri-
M. Rassky, în 1932, prezintă Comitetului de lectură vale politice devin prietene și se vizitează reciproc.
al Teatrului Național din București drama Râpa, Aflând că doamna Mihailidis găzduise, fără să o știe,
după ce, în 1922, i se reprezentase, tot la București, încă de la nașterea lui, pe Vasile Stancu, fiul nede-
spectacolul de revistă Din una-n alta, compus în clarat al bucătăresei, acum student, ziarist și peri-
colaborare cu A. de Herz. Mai multe tălmăciri i s-au culos „socialistru”, fiica doamnei Angèle Mischianu,
jucat pe scene din Capitală sau din alte orașe: G. B. „amazoana” Roxane, e cucerită de acesta înainte de
Shaw, Eroul și soldatul (1922), Tristan Bernard, Cor- a-l vedea. Tânărul e râvnit și de gazda lui, o fostă
don bleu (1924), Molière, Burghezul gentilom (1931), curtezană. Discursurile rostite la adunările socialis-
Victorien Sardou și Émile Moreau, Madame te atrag și admirația nemărturisită a unei muncitoa-
Sans-Gêne (1938), Victorien Sardou, Fedora (1944). re, Firina, întreținuta unui avocat în vârstă. Deși
A prelucrat, de asemenea, Castiliana de Lope de îndrăgostită de unul de seama ei, Ionel Frumosul,
Vega, într-o traducere făcută inițial de Al. Po- femeia îl urmărește pe fascinantul orator, care nu o
pescu-Telega (1942). A semnat și Ion Olteanu, cunoaște, până la casa lui. Când o descoperă, tova-
D.C.H., D. Chirca, Dyonis, Fidelio, Nae & Mitică (îm- rășul de ideal o duce la el și o ia în posesie cu forța.
preună cu Nae Ionescu), Rastignac, Ravaiac, Sărma- Indignată, Firina se leapădă de socialism și devine
nul Dionis, Teo, Tedry, Todry. Actrița Marioara Zim- teroristă, la o manifestație trăgând asupra ziaristu-
niceanu i-a fost soție. lui. Și Roxane devine, fără ezitare, amanta ziaristu-
Dedicat lui N. Filimon, romanul În cetatea idea- lui, fiind atât de vrăjită de el, încât renunță la cai, la
lului, e o frescă satirică a lumii bucureștene din anii curse, și face pasiune pentru socialism. Intrată pe
neutralității (1914–1916). Protipendada e polarizată panta senzaționalului, acțiunea devine tot mai ro-
în funcție de atitudinea față de puterile beligerante. manțioasă și neverosimilă. Rezervat la început față
Francofilii vin joia la five o’clock-ul doamnei Sofia de „infanta burgheză”, militantul în slujba proleta-
Mihailidis, văduva unui fost reputat ministru, de riatului e, acum, obsedat de ea și se duce să o caute
origine socială neclară, iar filogermanii se întrunesc în capitala Poloniei, unde fosta amazoană se afla
vinerea la nu mai puțin distinsa doamnă Angèle pentru un timp. Față de partid își motivează pleca-
Mischianu, născută prințesa Baroni, „nepoată” a lui rea prin aceea că, adept al Internaționalei a III-a,
Talleyrand. În obiectiv e ținut mai mult primul sa- vrea să ia contact, în străinătate, cu bolșevicii. Că-
lon, frecventat de fruntașii unor societăți parodiate sătorit cu strănepoata lui Talleyrand, la Berlin, unde
chiar onomastic: Viitorul Latin, Protecția Maternală, are o misiune, Vasile Stancu e arestat, apoi închis la
Azilul Bătrânilor, Energia Femeii, Mângâierea Orfe- Văcărești, unde își găsește toți comilitonii etc. Intro-
linelor, Scutecul, Foaie Verde ș.a.m.d. Pretins patri- dus pe fondul de reportaj și cronică, senzaționalul,
oticele întruniri sunt, în realitate, reuniuni monde- anecdoticul facil, de gust coborât compromit obser-
ne, prilejuri de taifas, șuete frivole, bârfă și paravan vația socială și în Robul, unde protagonistul,
Theodorian Dicționarul general al literaturii române 142
secretar al unui ministru, Obogea, ce îi fusese coleg
de gimnaziu e, de fapt, „rob” al demnitarului. Ase-
menea lui Unanian din Cimitirul Buna-Vestire de
Tudor Arghezi, îi prepară discursurile și îi redactează
articolele. Nicolin Robul locuiește, la început, într-o
cameră de hotel modest, spre a se muta apoi, grație
iscusinței unei prostituate devotate, Margot, într-o
cameră cu chirie. Căutându-l într-o anumită împre- THEODORIAN, Caton
jurare, ministrul o găsește acasă numai pe Margot, (14.V.1871, Craiova
pe care o crede soția lui Nicolin, și, fiind un afemeiat, – 8.I.1939, București),
o place. Lucrurile evoluează însă invers. Nu Obogea dramaturg, prozator.
și-o face amantă pe concubina lui Nicolin, ci acesta
din urmă devine amantul doamnei Elvira Obogea.
Nota de realism a romanului, exprimată și aici prin Este fiul Emmei (n. Carada), soră a lui Eugeniu Ca-
înfățișarea exactă, încărcată de amănunte credibile, rada, fruntaș liberal, ctitor, director al Băncii Națio-
a mizeriei în care trăiește lumea periferiei citadine, nale a României, ziarist, și al lui Ioan Theodorian,
contrastând cu luxul lumii avute, prin conturarea membru în conducerea județului Dolj, director al
unor profiluri veridice și expresivitatea unor situații, câtorva periodice craiovene; prozatorul și gazetarul
e alterată de edulcorarea umanitarist-sentimentală. Mariu(s) Theodorian îi era frate. Urmează cursul
Cunoscând din interior mediile sociale zugrăvite, T. primar la Institutul „C. Dima Popovici” din Craiova,
ar fi putut deveni un romancier de seamă al perioa- condus de mama sa, apoi, tot aici, Colegiul „Carol I”
dei interbelice, dacă unele procedee și, mai cu sea- (1881–1885) și Liceul Militar „D. A. Sturdza” (1885–
mă, ticuri gazetărești nu i-ar fi invadat proza. 1887), fără a le isprăvi. Pasionat de teatru, pleacă la
SCRIERI: Domnul Traian Traianescu-Laocoon, București,
București cu o trupă de actori. E sufleur, copist, fi-
1907; În cetatea idealului, București, 1920; ed. pref. Sergiu gurant și începe chiar să scrie și să prelucreze teatru.
Pavel Dan, București, 1972; Sub flamura roșie, București, Între 1888 și 1890 lucrează ca subcontrolor la Cre-
1926; Robul, București, 1936. Traduceri: Lope de Vega, ditul Agricol de Ilfov. În 1890 scoate, la Craiova, îm-
Castiliana, București, [1942]; Victorien Sardou, Fedora, preună cu Petru Vulcan, revista „Lumina” (două
București, [1944]. numere păstrate), în care o povestire reține atenția
Repere bibliografice: [Procesul ziariștilor], U, 1919, 110, lui Al. Macedonski. Debutase la „Adevărul” cu o nu-
112–126, 140; Aderca, Contribuții, I, 354–356, 602–604, velă, semnată Olymp. Cu același pseudonim și cu
701; Davidescu, Aspecte, 110–114; Ion Vinea, „În cetatea altul, Zaveră, iscălea tot acum cronici rimate și epi-
idealului”, ADV, 1920, 11 161; Camil Petrescu, [Dem. The- grame în „Democrația” lui Barbu Delavrancea. Pri-
odorescu], RP, 1925, 2 156, „Omul liber”, 1930, 68; Perpes- ma carte, o culegere de proză poetică, Petale, prefa-
sicius, Opere, II, 27, 31, 340–344, VII, 326–328; Octav Botez, țată de o „scrisoare către autor” a lui Macedonski, îi
„Sub flamura roșie”, VR, 1926, 5–6; Lovinescu, Ist. lit. rom.
apare în 1891. Își începe colaborarea, cu versuri și
cont., IV, 261–267; Streinu, Pagini, I, 162–165, 196–201;
Cioculescu, Aspecte, 354–357; Al. A. Philippide, Romanul proză, la „Revista literară”, condusă de Theodor M.
unei umile existențe tragice, ADV, 1937, 16 255; Constan- Stoenescu, și frecventează cenaclul de la „Literato-
tinescu, Scrieri, V, 107–109; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., rul”. Un timp va sta la Paris, unde face studii politice
250–252; Munteano, Panorama, 237–241; Călinescu, Ist. și diplomatice (1892–1895). Din 1896 scrie și la „Ade-
lit. (1941), 690, Ist. lit. (1982), 774; Horia Rădulescu, Cro- vărul”, „Naționalul”, iar după 1900 la „Sămănătorul”,
nica dramatică, RFR, 1942, 4; Papadima, Scriitorii, 76–77; „Luceafărul”, „Ramuri”, „Junimea literară”, „Noua
Margareta Feraru, „În cetatea idealului”, VR, 1972, 10; revistă română”, „Flacăra”. Scoate gazetele „Oltenia”
Crohmălniceanu, Literatura, I (1972), 339–340; Ion Simuț, (1896–1897), „Râmnicul” (1906–1907), participă la
Proza lui Dem. Theodorescu, F, 1981, 5; Nae Antonescu,
conducerea periodicului liberal „Voința Craiovei”
[Dem. Theodorescu], TR, 1982, 52, RL, 1988, 44; Kalustian,
(1896–1897). În 1899, se căsătorește cu Ana Ianco-
Simple note, II, 254–256; Petre Petria, Dem. Theodorescu
(Bibliografie selectivă), pref. Constantin Mohanu, Râmni- vescu. Are o bună carieră administrativă: subprefect
cu Vâlcea, 1988; Dicț. analitic, II, 212–213; Dicț. scriit. rom., de Babadag, Sulina, Tulcea, Măcin, director al Pre-
IV, 551–553; Firan, Profiluri, III, 292–293; Simuț, Vămile, fecturii Județului Vâlcea, inspector pe lângă Consi-
438–439. D.Mc. liul Superior al Agriculturii. Stabilit, în 1912, la
143 Dicționarul general al literaturii române Theodorian
București, ocupă funcții de conducere în Societatea în epocă, prefigurând, embrionar, literatura obiec-
Scriitorilor Români (e ales secretar între 1911 și tivă din perioada interbelică. Calitatea individuali-
1914, vicepreședinte între 1915 și 1917), participă la zantă a povestirilor din Prima durere (1906), Calea
șezători literare, devine membru în Comitetul de sufletului (1909), La masa calicului (1911), mai toate
lectură al Teatrului Național din București, în 1916. menținute în marginile anecdoticului, este cursivi-
Călătorește în Ungaria, Austria, Italia. Se refugiază, tatea, vizibilă în relatarea fără artificii, în coeziunea
în timpul Primului Război Mondial, în Moldova, iar articulației epice, în simplitatea compoziției. Lăr-
evenimentele îl constrâng să treacă în Rusia, de gind teritoriul realismului mărunt cu aspecte de
unde, prin Norvegia, Suedia și Anglia, ajunge la Pa- naturalism atenuat și cu mici erupții de romantism,
ris. Colaborează la gazeta „Le Parisien”. În Elveția, la proliferant în intervalul dintre agonia Junimii și cris-
Lausanne, întemeiază în 1918 un comitet de propa- talizarea direcției propuse de „Sburătorul”, proza
gandă culturală românească. După război, în 1919, scurtă a lui T. încetățenește literar noi ambianțe
participă la întemeierea cenaclului și revistei „Sbu- provinciale, cu alt fel de exemplare decât în scrisul
rătorul”. Membru fondator al Societății Autorilor lui Al. Vlahuță, B. Delavrancea, I. Al. Brătescu-Voi-
Dramatici Români va fi, în trei rânduri, și președinte nești, Mihail Sadoveanu, D.D. Patrașcanu, I. A.
al ei (1923–1926, 1933–1939); în intervalul 1932– Bassarabescu, Ion Agârbiceanu. Mai mult decât
1935 va fi din nou în conducerea Societății Scriito- aceștia, cu excepția ultimului, prozatorul din Calea
rilor Români, iar din 1923 face parte și din Comisi- sufletului își privește fără duioșie afișată mica lume
unea teatrală din cadrul Ministerului Cultelor și de umili funcționari, militari cu grade inferioare,
Artelor. E delegat la congrese ale dramaturgilor și pensionari și alți bătrâni, narează în general fără
compozitorilor, la Roma, Berlin, Madrid, Budapesta, efuziuni lirice, fără descripții ample de natură, fără
Londra, Viena, Varșovia, Sevilla, Paris. Debutează ca nostalgia timpurilor defuncte, fără aureolarea „bă-
autor dramatic în 1912, cu piesa Ziua din urmă, apă- trânilor”, ca în povestirile lui Emil Gârleanu. El nu
rută în „Flacăra” și reprezentată în 1913 de compa- duce obiectivitatea până la impersonalitatea nara-
nia Marioarei Voiculescu pe scena Teatrului Modern torului, asemenea lui I.L. Caragiale, insinuează chiar
din București. Consacrarea i-o aduce comedia Bu- un palpit de simpatie față de unele personaje, dar o
joreștii, jucată în 1915 la Teatrul Național bucureș- face disimulat, trecând afectul în note de vag umor
tean și publicată în același an. Îi mai sunt puse în și ironie discretă. Un mod al distanțării cu simpatie
scenă (și/sau editate) Comedia inimii (1919), Neves- de personaje constă în semnalarea unor mici ciu-
tele domnului Pleșu (1921), Stăpâna (1923), Mâna dățenii, ivite la senectute, ca în Tătucu, Greșeala,
care vindecă (1924), Greșeala lui Dumnezeu (1927), Păcatul coanei Asica, La masa calicului ș.a. O „fe-
Jucării sfărâmate (1931). Comedia Bujoreștii e tra- meie bărbată” se crede, ba chiar este, protagonista
dusă în italiană (1931). Între 1934 și 1938 scriitorul din Pe valea Oltețului. Tânăra proprietăreasă din
funcționează ca inspector general în Ministerul Cul- schița „De închiriat” e o parșivă de speță caragiali-
telor și Artelor. I se decernează Ordinul Coroana ană, la antipod, tipologic, aflându-se o bătrână lon-
României în rang de Comandor și Meritul gevivă, care, totuși, „se pregătește să moară”, aseme-
Cultural. nea bunicii lui Anton Holban, și se stinge ca o lumâ-
Producția literară a lui T. reprezintă cea mai re- nare (Mama Păuța), ori tușa Uțica, o bătrână înțe-
levantă contribuție a Olteniei la proza și dramatur- leaptă și modestă (Uitata). Firea unor personaje e
gia românească de la începutul secolului al XX-lea. foarte asemănătoare cu aceea a bătrânilor și a copi-
Prin cromatismul stilistic, rezultat din stilizarea unei ilor lui Brătescu-Voinești. Moș Nicula e un fel de
oralități de tip popular, ușor pigmentată cu termeni Pană Trăznea Sfântul, crescător de animale. Curtea
regionali, și prin climatul de patriarhalitate, ea se lui e o „lume” a celor ce nu cuvântă, cu o faună vred-
înscrie pe coordonatele orientării sămănătorist-po- nică de Gârleanu, întrucâtva și de D. Anghel (Curtea
poraniste. Dar detașarea, prezentă într-un compar- lui Nicula). Pulsația sentimentală a unei asemenea
timent al scrisului prozastic, moderația notei senti- relatări nu este intensificată de nici o notație aucto-
mentale în piesele de teatru, natura temperamen- rială. Câteva narațiuni conțin elemente de critică
tală a personajelor, vizibilă în ambele compartimen- socială. Obținând o neașteptată moștenire, un am-
te, ies parțial din parametrii tendințelor dominante ploaiat, protagonistul din Ceasul rău, devine
Theodorian Dicționarul general al literaturii române 144
obiectul curtoaziei unanime, întocmai ca Nicola ei logodnic. Impresionată de spiritul de sacrificiu al
Marulis, în Europolis, romanul lui Jean Bart (Felici- farmacistului, odată întorși în țară, Olga nu îl mai
tări). Traversând suprafețe de mic realism, cititorul consideră soț doar cu numele. În mare impas e pus
dă pe alocuri de punctări romantice, de felul celor tatăl ei, care, spre a-și menține principiul, îi inven-
din proza lui Delavrancea, ori de transpunerea unor tase farmacistului un arbore genealogic. Aflând că
anomalii psihice (Ca frații) sau fenomene paranor- nepoțelul nu e din sângele acestuia, el depășește
male (Spiritele). În romanul Sângele Solovenilor impasul, resemnându-se a se abandona unei duble
(1908) T. abordează o temă naturalistă cu mijloacele iluzii onomastice. Cu tot arbitrarul situațiilor, cu
prozei sămănătoriste. Procedeul narativ nu e, ca în toată dificultatea, dacă nu imposibilitatea de a trece
compunerile scurte, relatarea neutră, ci istorisirea drept reale atitudinea unui maniac, fie și senil, și pe
pătrunsă de lirism, diluată de sentimentalisme, în- cea a unui om relativ tânăr care duce, fără nici un
cetinită prin descrieri artificioase, incluzând dulce- temei, abnegația până la martiriu, piesa a repurtat
gării și reflexivitate banală, șubrezită prin intervenții succes, nu doar de public, ci și de critică, G. Căli-
auctoriale naive (aprecieri, caracterizări, comentarii nescu, de pildă, considerând-o „una din cele mai
omnisciente), prin sfătoșenie, prin dialoguri siro- bune comedii românești”. Ea poate, într-adevăr, să
poase. Subiectul pornește de la o situație analoagă intereseze prin demența vanității nobiliare, comică
celei din schița sadoveniană de tinerețe Doi feciori. prin modul absurd de concesiv în care se finalizea-
Boierul Isaie Murat are doi băieți: unul legitim, An- ză: Amos – crede bătrânul boier – e asemenea unui
drei, celălalt, Mitruț, rezultat dintr-o aventură pre- malac al său, devenit, prin îngrijire, cel mai frumos
conjugală cu o chelăreasă. Primul depozitează tarele taur. Se anticipează oarecum apoteoza omului și a
unei eredități criminale. Infatuat, țâfnos, crud, el mârțoagei din piesa lui G. Ciprian. Dintre celelalte
devine, după preluarea atribuțiilor de stăpân, un piese de teatru, doar Ziua din urmă, poate cea mai
zbir. În vinele lui clocotește sângele otrăvit al înain- inconsistentă, dar agreabilă prin replicile sclipitoa-
tașilor pe linie maternă, Solovenii. Mitruț e din alt re, s-a bucurat, la reprezentare, de o primire com-
parabilă întrucâtva cu aceea a comediei Bujoreștii.
sânge, curat. Exemplar în toate privințele, s-ar putea
Acțiunea e restrânsă la împrejurările în care un ins
spune că el este un Abel, dușmănit de fratele vitreg.
dominat de instincte își împușcă din greșeală frate-
Acesta din urmă nu îl ucide, dar îi provoacă moartea.
le. În schimb, spectacolul Teatrului Național din
Scoțându-l din funcție și îndepărtându-l de la mo-
București cu piesa Comedia inimii va fi fluierat. Aici
șie, Andrei pune ochii și pe soția lui Mitruț, pe care
tema e pendularea între erosul carnal și cel sufle-
nu se lasă până nu o seduce. Printr-o întâmplare,
tesc, temă tratată mai mult retoric decât teatral.
Mitruț descoperă adulterul și, sub tensiunea șocului
Doar sub beneficiu de inventar poate fi înregistrată
suferit, se aruncă într-o fântână. În dramaturgia lui
producția dramaturgului după Întâiul Război Mon-
T. singura piesă rezistentă, comedia Bujoreștii, e ne-
dial. Nevestele domnului Pleșu reia parțial, în alt fel,
verosimilă în datele ei structurante. Boierului Fotin
tema din Bujoreștii, transformând un grefier nu toc-
îi moare feciorul tocmai în ajunul plănuitei logodne mai serios într-un bărbat de ispravă care, însurân-
a celuilalt vlăstar, Olga, cu locotenentul Matei Căr- du-se cu o birtașă depravată, face și din ea o femeie
buneanu. Dar nu din acest motiv nu se poate oficia respectabilă. De piesa cea mai bună a lui T. amintesc
logodna, ci fiindcă bătrânul boier nu mai vrea să‑și și unele situații din Stăpâna, unde protagonist e în-
dea fata decât după cineva care, în lipsa unui des- grijitorul de origine țărănească al unui boier. El o ia
cendent de sex bărbătesc, i-ar perpetua numele. în căsătorie pe fiica acestuia, care se dovedește o
Întâmplător, Cuconu Fotin găsește numele Bujo- imorală; o abandonează, renunțând și la averea ei.
rescu într-un ziar, fiind purtat de un farmacist din Situația centrală din Bujoreștii revine în piesa Gre-
Huși, și îl invită pe acesta la moșie. Încercările ce- șeala lui Dumnezeu, unde un tânăr ridicat de jos o
lorlalți de a-i spulbera hotărârea nebunească, pre- cedează, din generozitate, pe fiica de arhitect unui
cum și împotrivirea tăcută a Olgăi rămân zadarnice. pretendent de condiția ei.
Fata recurge la un șiretlic: abuzând de generozitatea SCRIERI: Petale, pref. Al. Macedonski, București, 1891;
peste fire a spițerului Amos Bujorescu, îl convinge Prima durere, București, 1906; Sângele Solovenilor, Bucu-
să o ia de nevastă numai formal. Căsătoriți, se duc rești, 1908; Calea sufletului, București, 1909; La masa cali-
în Elveția, unde ea naște un băiat, conceput cu fostul cului, București, 1911; Cum plânge Zinica și alte nuvele,
145 Dicționarul general al literaturii române Theodorian-Carada
București, 1914; Povestea unei odăi, București, 1914; Bu- Comitetul Presei Catolice din România. În paralel
joreștii, București, 1915; Epice și dramatice, București, cu activitatea de gazetar și literat, se remarcă și ca
1921; Nevestele domnului Pleșu, București, 1921; Stăpâna, om politic, fiind ales de două ori senator.
București, 1926; Greșeala lui Dumnezeu, București, 1929; Cărțile de literatură ale lui T., puține la număr în
Jucării sfărâmate, București, 1932; Scrieri literare, îngr. și
comparație cu cele dedicate religiei sau politicii, au
pref. Stelian Cincă, Craiova, 1986. Traduceri: Théophile
o consistență fragilă, realizările artistice fiind sec-
Gautier, Moartea înamorată, București, 1912; Al. Du-
mas-fiul, Procesul Clémenceau. Memoriile acuzatului, vențiale și ocazionale. Textele de proză scurtă din
București, 1921; Émile Zola, Pentru o noapte de iubire, volumul În cumpănă (1919) respiră aerul secolului
București, 1921; Galopin Arnould, Învierea lui Edgar Pipe, anterior, autorul aplicând o formulă narativă apro-
București, 1933. piată de cea postpașoptistă. Personajele sunt vag
Repere biblografice: Chendi, Pagini, 460–463; E. Lovi- individualizate, construcția nuvelelor și a povestiri-
nescu, Epiloguri literare, București, 1919, 86–93; Lovi- lor suferă de schematism, ideile nu au anvergură,
nescu, Critice, IV, 32–35; Rebreanu, Opere, XIV, 7–8; Per- ba chiar propensiunea tezistă induce, uneori, un
pessicius, Opere, II, 397–398, VIII, 43–47, XII, 549–550; I. umor involuntar. În povestirea Bani calpi, bunăoa-
Valerian, Chipuri din viața literară, București, 1970, 218– ră, un octogenar, creștin, pe nume Maximian, este
234; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., IV, 172–175; Lovinescu, considerat vinovat de „falșificarea” unor bani. Lo-
Memorii, I, 220–229; Iorga, Ist. lit. cont. (1934), II, 183–184; cuitorii orașului Istros, care se închinau vechilor zei,
Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 231–232, 344–345; Călinescu, îl condamnă la moarte, fără nici o judecată, pe cel
Ist. lit. (1941), 639–640, Ist. lit. (1982), 719–721; Corneliu
ce nu e de aceeași religie cu ei. Tema martiriului pri-
Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 231–234,
milor creștini este însă expusă neconvingător, au-
256–258; Ciopraga, Lit. rom., 639–643; Massoff, Teatr. rom.,
IV, passim; Brădățeanu, Istoria, II, 95–97; Stelian Cincă, torul transferând, neadecvat, gânduri proprii unor
Caton Theodorian. Omul și opera, Craiova, 1979; Piru, Ist. personaje incapabile să reflecteze asupra marilor
lit., 223–224; Modola, Dramaturgia, 328–333; Caton The- întrebări. Și Maximian, înainte de a-și da sufletul,
odorian, DRI, V, 246–258; E. Lovinescu, Memorii. Aquafor- găsește puterea de a ține un discurs, christic în in-
te, îngr. Gabriela Omăt, București, 1998, 109–113; Dicț. tenție, dar arid, emfatic. Negru pe alb este o proză
analitic, I, 104–105; Dicț. scriit. rom., IV, 553–555; Firan, mai izbutită, folosind drept artificiu compozițional
Profiluri, II, 294–296. D.Mc. motivul scrisorilor găsite. Aproape toată nuvela e
alcătuită din epistole. Naturalețea exprimărilor,
THEODORIAN-CARADA, Mariu(s) (24.X.1868, Cra-
verosimilitatea și viața ce se degajă din narațiune
iova – 1949, București), prozator, gazetar. Este fiul dau textului un parfum aparte. Dar T. înregistrează
Emmei (n. Carada) și al lui Ioan Theodorian, ziarist; cele mai multe reușite în textele confesive, ca în Efi-
scriitorul Caton Theodorian i-a fost frate. Urmează meridele (I–II, 1930–1937), scriere memorialistică și
cursurile Colegiului „Carol I” din Craiova și Faculta- concomitent roman despre formarea sa spirituală
tea Juridică a Universității din București, unde ob- și intelectuală. Între paginile de evocare pe care le-a
ține licența în 1890. Lucrează ca avocat al Creditului scris, un loc aparte îl ocupă monografia din 1922
Funciar Rural, după un timp intrând în Baroul de dedicată lui Eugeniu Carada, unchi dinspre mamă,
Ilfov. Debutează în 1884 la ziarul craiovean „Carpa- ziarist, economist și om politic, ctitor și director,
ții”, iar editorial în 1910 cu proza din Negru pe alb. între 1883 și 1910, al Băncii Naționale a României.
Mai este prezent în „Presa”, „Oltenia”, „Voința Craio- SCRIERI: Negru pe alb, București, 1910; Maica Sofia, Bu-
vei”, „Secolul”, „Steagul”, „Frontul”, „Farul nou”, „De- curești, 1912; Vladimir Solowiev, București, 1912; De știut,
calogul”, „Dreptul”, „Pagini juridice”, „Convorbiri București, 1913; Medalii și plachete, București, 1913; Santa
literare”, „Dimineața copiilor”, „Universul copiilor”, Melania, București, 1913; Vasile Lascăr (1852–1905), Bu-
„Arhivele Olteniei”, „Unirea”, „Cultura creștină”, curești, 1914; Papa (prelucrare după Iosif de Maistre), Bu-
„Păstorul”, „Vestitorul” ș.a. A semnat și M. Gher- curești, 1915; În cumpănă, București, 1919; Din frămân-
cescu, I. Magulea, Maxim Marici, Marius, Ion Ma- tările trecutului, București, 1920; Câțiva sfinți, București,
1920; Norocul lui Iani, București, 1921; Eugeniu Carada
zâlu, Jean de Mourta, Protosinghelul Agafton Otme-
(1836–1910), București, 1922; Stingher, București, 1923;
nedec, L. Rose, D. R. Siobert, I. Tornaghi. În 1912 este Sofia Svetșin. Viața și scrierile sale, București, 1924; Fur-
primit în Societatea Scriitorilor din România; a fost culeasca, București, 1925; Discursuri politice (1918–1927),
„radiat” în 1926 din cauza lipsei de activitate litera- București, 1928; Sufletul românesc, Oradea, 1928; Efime-
ră. Convertit la catolicism, o perioadă conduce ridele, I–II, București, 1930–1937; În voia soartei,
Theodoru Dicționarul general al literaturii române 146
București, 1938. Ediții: Vasile Lascăr, Discursuri politice, T., unul dintre cei mai prolifici autori români
I–II, București, 1912. postbelici, încearcă să acopere în cărțile sale aproa-
Repere bibliografice: „În cumpănă”, „Ideea europeană”, pe toate compartimentele istoriei naționale, selec-
1919, 13; Davidescu, Aspecte, I, 93–96; I. Laus, „Din fră- tând episoade semnificative, privite din perspectivă
mântările trecutului”, „Steagul”, 1921, 946; Ibrăileanu, realistă, într-o proză-document. Naratorul benefi-
Opere, III, 398–399; Verax [Ioan Lupaș], „Eugeniu Carada”, ciază și de experiența unui om de aventură, pilot
T, 1922, 11–12; Trivale, Cronici, 250; E. Samoilă, Ziaristica,
profesionist și marinar din pasiune, multe peripeții
București, 1936, 329; P., „Efimeridele”, VR, 1937, 11; N.
trecând din viață în cărți, mai ales în culegerile de
Brânzeu, Mariu Theodorian Carada la 70 de ani, „Deca-
log”, 1938, 82; I.G. Dimitriu, „Efimeridele”, CL, 1938, 1–5; reportaje Noi, „Mircea” și Atlanticul (1978), Cu „Hai
Mia Frollo, Un scriitor original, „Farul nou”, 1940, 9–10; Hui-2” spre sud (1980), Din nou spre sud (1982) ș.a.
Predescu, Encicl., 526; Straje, Dicț. pseud., 722; Dicționarul Din păcate, multe pagini suferă de schematism, sub
personalităților doljene, Craiova, 1999, 214. Ș.A. presiunea comandamentelor ideologice din epocă,
a scrisului „de serviciu”. Adevărul istoric este dena-
THEODORU, Radu (17.I.1924, Ineu), prozator, autor turat cu bună știință în Muntele (I–II, 1963– 1967),
dramatic. Este fiul Paulei Theodoru (n. Iliescu), pro- de exemplu, roman „impus”, dominat de optica mo-
fesoară, și al lui Constantin Theodoru, inginer agro- mentului. Oprindu-se asupra unei perioade oricum
nom. Urmează Liceul „C. Diaconovici Loga” din discutabile (etapa dintre 23 august 1944 și instaura-
Timișoara, unde își ia bacalaureatul în 1943. Elev la rea puterii comuniste), T. aduce în prim-plan „eroii”
București, la Școala de Ofițeri de Aviație, secția na- noului regim ce se prefigurează: secretarul de partid
viganți (1943–1945) și la Școala Specială de Aviație și primarul. Ei conduc, într-un sat bănățean de
(1945–1946), devine pilot de vânătoare (1946–1949), munte, lupta contra „forțelor diversioniste”, evident
comandant de escadrilă și instructor de zbor (1949– elemente burghezo-reacționare și rămășițe legiona-
1950), comandant de companie și profesor la Școala re. Dincolo de acest roman ratat integral, prozatorul
de Ofițeri de Aviație din Sibiu (1950–1951). Trecut în știe să îmbine aventura și clișeele oficiale într-un
rezervă, își va încheia cariera cu gradul de colonel, gen de consum în care predomină spectaculosul,
în retragere fiind avansat la gradul de general maior. violența, dar și monumentalul artificial. Are predi-
Câțiva ani (1945–1947) a audiat cursuri de filosofie lecție pentru cărți de mari dimensiuni, grandiloc-
și istorie la Universitatea bucureșteană. Intrând în vente, cu întâmplări moralizatoare, izbutind să nu
viața literară, între 1952 și 1954 se ocupă, la Sibiu, ocolească nici un spațiu pentru desfășurarea acțiu-
de cenaclul Orizonturi Noi, apoi e redactor la „Scri- nii (terestru, aerian, marin) și punând mereu accent
sul bănățean” (1956–1958), secretar al Filialei Timi- pe mesajul ideologic. T. are și o obsesie a minuțio-
șoara a Uniunii Scriitorilor, redactor la „Astra” și zității: bunăoară, notează consecvent ora, ziua, anul
secretar al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor, vice- evenimentului relatat. Personajul său preferat pare
președinte al Comitetului Județean de Cultură și a fi Mihai Viteazul, prototip eroic, acoperind, ca fi-
Artă Brașov (1965–1970). Ulterior se stabilește la gură exemplară, cărțile sale cele mai importante:
București, unde conduce cenaclul literar al revistei Brazdă și paloș și Vulturul (I–IV, 1971–1974; Premiul
„Viața militară”; în 1976 participă, în calitate de cro- „Ion Creangă” al Academiei RSR). Preconiza, de al-
nicar al expediției, la primul drum transatlantic al tfel, o „sinteză a veacurilor”, intitulată Gesta
navei-școală „Mircea”. Din 1958 până în 1960 nu mai valachorum, care ar fi cuprins, pe lângă cele două
face parte din Uniunea Scriitorilor, nu mai are drept romane, și Strămoșii (1967), Călărețul roșu (1976),
de semnătură și e sancționat și eliberat din toate Corsarul (1984), Vitejii (I–II, 1968), Cronică eroică
funcțiile deținute, totul în urma acuzației de „nați- (1877–1878) (1977) și Biografie de război (I–IV, 1980–
onalism”. După 1989 este director al Casei de Editură 1987). Subiectele privesc de obicei evenimente mi-
și Presă Galaxia Românească și al publicațiilor „Ga- litare, romancierul urmărind, uneori cu meșteșug,
laxia românească”, „Violența”, cu subtitlul „Alarmă personajul colectiv în diverse conflicte, dar și cere-
de gradul zero”. Este membru fondator și un timp monialul sau culoarea de epocă. Literatura aceasta,
vicepreședinte al Partidului România Mare. Debu- repetitivă în fond, cu voievozi, muschetari balcanici,
tează la „Scrisul bănățean”, iar în volum în 1954 cu pirați, spioni sau ostași invincibili, întinzându-se
romanul istoric Brazdă și paloș (volumul II, 1956). cronologic de la Decebal până la Gh. Gheorghiu-Dej,
147 Dicționarul general al literaturii române Theodoru
se adresează mai ales tinerilor. Dramele de război patra, București, 1970; Regina de abanos, București, 1970;
sau expedițiile maritime prefigurează o epopee cu S.O.S. … Puhoaiele!, București, 1970; Vulturul, I–IV, Bucu-
accente naționaliste. Uneori reminiscențele sado- rești, 1971–1974; Călătorie neobișnuită, București, 1975;
veniene sunt evidente, referințele putând duce însă Mai jos de Steaua Polară, București, 1975; Țara făgăduin-
ței, București, 1975; Călărețul roșu, București, 1976; ed.
și la surse de tipul Walter Scott, Herman Melville, Al.
București, 2003; Nopți albastre, București, 1976; ed. Bu-
Dumas, Michel Zévaco, Antoine de Saint-Exupéry, curești, 2003; Asaltul (în colaborare cu Marin Dragu), Bu-
Karl May. Criticii au remarcat atât calitățile, cât și curești, 1977; Călugăreni, București, 1977; Cronică eroică
defectele scrisului lui T.: miza pe acțiune, atractiv (1877–1878), București, 1977; Misiune de sacrificiu, Bucu-
construită, perspectiva nu o dată convențională, rești, 1977; Noi, „Mircea” și Atlanticul, București, 1978;
artificiozitatea metamorfozării realului în ficțiune Biografie de război, I–IV, București, 1980–1987; Cu „Hai–
ș.a. Autorul reușește totuși de multe ori să depășeas- Hui 2” spre sud, București, 1980; Recunoaștere îndepărtată,
că rețeta romanelor de capă și spadă sau schema- București, 1981; Din nou spre sud, București, 1982; Car-
tismul rudimentar, unde „bunii” sunt întotdeauna pații românești. Cetate și drumeție (în colaborare cu Marin
țăranii, căpitanii, bolșevicii, iar „răii” sunt boierii, Dragu), București, 1983; Corsarul, București, 1984; Croa-
ziera cu vele (în colaborare cu Teodor Asimit), București,
moșierii, legionarii, naziștii. El poate fi și un lucid
1985; Croazieră contra cronometru, București, 1985; Vâl-
jurnalist de război ori un obiectiv „cronicar eroic”, toarea, București, 1987; În luptă cu valurile, București,
cu obsesia detaliului, ca în „cronica” dedicată Răz- 1992; România ca o pradă, Oradea, 1997; Nazismul sionist,
boiului pentru Independență, în care sunt urmărite Oradea, 1997; Urmașii lui Attila, București, 1999; Ardealul
atacurile de la Plevna, Vidin, Smârdan. Tot pentru – pe toți ne cheamă Ursu, București, 2000; Învierea lui
un ideal, Unirea, se va sacrifica și „Vulturul” – Mihai Iuda, București, 2000; Mareșalul, București, 2001; Dece-
Viteazul, configurat într-o frescă amănunțită, cu bal‑ Circumterra, o tentativă refuzată, București, 2002; A
personaje istorice reale sau inventate, cu dragoste fost sau nu holocaust?, București, 2003; Imposibilul her-
și „revoluții”, diplomație și bătălii, strategii și intrigi, mafrodit New Age, București, 2004; România, românii și
comunismul, București, 2009.
unde singurul dușman al protagonistului pare a fi
timpul scurt în care trebuie să realizeze imposibilul. Repere bibliografice: Mihai Gafița, Trei romane istorice,
Tetralogia Vulturul este și cea mai izbutită parte a „Scânteia tineretului”, 1955, 5; Savin Bratu, Un nou ro-
man istoric, GL, 1955, 13; Voicu Bugariu, Un imn al vitejiei
unui masiv ciclu epic. Ca autor al câtorva piese de
românești, AST, 1967, 7; Magdalena Popescu, „Strămoșii”,
teatru, T. eșuează uneori tocmai prin schimbarea GL, 1967, 31; Mircea Iorgulescu, „Regina de abanos”, RL,
mediului său preferat, istoric, cu acela social, con- 1970, 27; Mihai Ungheanu, [Radu Theodoru], LCF, 1974,
centrat asupra banalului cotidian contemporan: 38, 1984, 2; Aurel Martin, Pro Patria, București, 1974,
Nedeia inimilor (reprezentată la Timișoara și Oradea 164–172; Cristea, Domeniul, 341–343; Dumitru Micu,
în 1959–1960), Cazul studentului Mihai Lotreanu „Cronică eroică (1877–1878)”, CNT, 1977, 43; Ciopraga,
(pusă în scenă la Timișoara în 1962) ș.a. Este, de ase- Ulysse, 186–188; Ecaterina Oproiu, „Biografie de război”,
menea, autor al unor scenarii de teatru pentru copii, CNT, 1982, 8; Fănuș Neagu, A doua carte cu prieteni, Bu-
câteva cu subiect istoric (Șoimii Moldovei, 1969, curești, 1985, 237–241; Micu, Ist. lit., 498–499; Dicț. scriit.
Menumorut, stăpânul Bihariei, 1973, Posada, 1973, rom., IV, 555–557; Opriță, Anticipația, 176–180; Petru Ur-
Ion Vodă Cumplitul, 1974), al câtorva texte de teatru sache, Proces contra proces (I–II), CL, 2010, 1, 2. A.Ml.
TV, ca și al unor nuvele, jurnale de călătorie și repor- THEODORU, Ștefan Gheorghe (11.VI.1921, Brăila),
taje de croazieră. Numeroase sunt, după 1989, ten- poet, prozator, dramaturg. Este fiul Georgetei (n.
tativele lui T. de a aborda aspecte controversate ale Ioviță) și al lui Alexandru Theodoru, inginer. A făcut
istoriei românești, autorul manifestându‑se mai școala primară și liceul la București (1928–1940), tot
ales ca un vehement antisemit, dar nu numai. aici, după ce frecventează un an, concomitent, Fa-
SCRIERI: Brazdă și paloș, I–II, București, 1954–1956; In- cultatea de Litere și Filosofie și Facultatea de Mate-
terceptarea, București, 1963; Muntele, I–II, București,
matică, terminând în 1946 Școala Politehnică. Lu-
1963–1967; Atac la sol, București, 1965; Steaua de mare,
crează ca inginer constructor în diverse instituții și
București, 1966; Popas în Madagascar, I–II, București,
1967; Strămoșii, București, 1967; Dincolo de linii, Bucu- întreprinderi (Regionala Căi Ferate I, Ministerul
rești, 1968; Taina recifului, București, 1968; Vitejii, I–II, Construcțiilor, Banca de Investiții, Banca Agricolă,
București, 1968; Aproape de zei, București, 1969; A sosit Ministerul Petrolului și Chimiei ș.a.). În 1964 pleacă
ora, București, 1969; Asediul, București, 1970; Escadrila a din țară, locuiește un timp la Viena, apoi se
Thesis Dicționarul general al literaturii române 148
stabilește la New York, unde va lucra la Hydrotech- atitudinilor în fața vieții” (Valeriu Râpeanu), drama-
nic Corp. (1966), la firma de proiectare Leon Selzer turgul încercând „o investigație a unor cazuri de
et Co. (1967–1976) etc. Este membru al Asociației inadecvare comportamental-psihologică în medii
Inventatorilor Americani. Între 1980 și 1991 se ocu- pentru care farsa și cinismul sunt importante mij-
pă de refugiații români și europeni pe lângă Inter- loace de supraviețuire” (Aurel Sasu).
national Rescue Committee. Placheta Versuri, apă- SCRIERI: Versuri, vol. I–II, New York–Madrid, 1973–1988,
rută în 1973, este urmată, într-o serie, de alte trei vol. III: La lumină, New York, 1993, vol. IV: Odiseea unui
volume (1988–1993) ș.a. sau de romane, de piese de cuget, New York, 1993; Fata fără glas, pref. Valeriu Râpeanu,
teatru și proză scurtă. Face parte din Societatea Ro- București, 1993; Teatru, vol. I, pref. Valeriu Râpeanu, Bu-
curești, 1993, vol. II: Doamna, pref. Romulus Zaharia,
mână de Haiku și din cea similară din SUA. Împre-
București, 1995, vol. III: Duminică la ora șase, pref. Ion
ună cu soția sa, Nina Theodoru (n. Bogos), medic și Rotaru, București, 1997, vol. IV: Cerșetorul, București,
grafician, participă la organizarea unor manifestări 1998, vol. V: Tati, București, 2002; Întâlnire în amurg –
culturale ale diasporei române (în cadrul Fundației Rencontre au crepuscule – Meeting in the Twilight, ed. tri-
„Iuliu Maniu”). Are un rol activ în obținerea transfe- lingvă, tr. Ana Luana Stoicea și Virginia Cucu, pref. Florin
rării studiului românei de la catedrele de limbi stră- Vasiliu, București, 1994; Transilvania. O pagină de istorie,
ine la cele de limbi romanice în facultățile unor Oradea, 1995; Traista cu stele – Le Sac à étoiles – The Bag
universități din New York. Publică în „Revista scrii- of Stars, ed. trilingvă, tr. Constantin Frosin, Virginia Cucu,
introd. Florin Vasiliu, București, 1995; Un milionar nebun,
torilor români” (München), „România” (New York),
București, 1996; Genius. Întâmplări din viața mea, Bucu-
„Buletinul Parohiei Ortodoxe Române” (New York), rești, 1996; Centum, ed. trilingvă, pref. Florin Vasiliu, Bu-
„Drum” (Pittsburg), „America” (Cleveland), „Solia” curești, 1997; Născută în castelul lui Dracula, București,
(Detroit), „Casa Română” (Oakland), „Privighetoa- 1997; Mărul din poveste, București, 1998; Adam și soțiile
rea” (Hollywood), „Micron” (Los Angeles), „Troița” sale, București, 1998; Drapelul de margine, București,
(Kitchener, Canada), „Cuvântul românesc” (Hamil- 1999; Iac’așa. Ieri. Astăzi. Mâine, București, 1999; Șoaptele
ton, Canada), „Miorița” (New York), „Hic Ego” (New nucului bătrân – The Whispers of the Old Walnut Tree, ed.
bilingvă, București, 2001; Refugiații, București, 2002; Ca-
York), „Vatra” (Freiburg), „Stindardul” (München),
leidoscop, New York–București, 2003; Între răsărit și apus,
„La Nation roumaine” (Paris), „Renașterea” (Gies- New York–București, 2003; Un drapel, o luptă, un loc, New
sen). În 1993, după aproape trei decenii, revine în York–București, 2003; Freamăt – Rustle, ed. bilingvă, Bu-
România. curești, 2008; Fărâme amestecate. Povestiri în tanka – A
Lirica lui T. anterioară anului 1993 respectă din Medley of Bits, ed. bilingvă, București, 2012.
punct de vedere formal normele tradiționale și ex- Repere bibliografice: Nicolae Stoicescu, Un nou steag ro-
primă atașamentul constant al emigrantului față de mânesc, „Revista de istorie”, 1978, 8; Sasu, Dicț. scriit. SUA,
valorile perene ale țării din care a plecat. Poeziile 280–282; Ion Machidon, Ștefan Gh. Theodoru, „Amurg
apărute după întoarcerea în țară, cuprinse în volu- sentimental”, 2003, 3; Alex. Ștefănescu, Scurt și necuprin-
mele Întâlnire în amurg (1994), Traista cu stele zător, RL, 2008, 22; Marius Chelaru, „Șoaptele nucului bă-
trân”, „Poezia”, 2008, 3. C.V.
(1995), Centum (1997) și Între răsărit și apus (2003),
sunt haikuuri (compuse în română, publicate și cu THESIS, publicație-caiet apărută la Sibiu în 1939,
traduceri în engleză și franceză), pentru care a ob- editată de gruparea intelectuală omonimă; este su-
ținut și diferite premii. Ca prozator, T. debutează în bintitulată „Studii, poezie, proză”. Într-un text ce
1993 cu o culegere de nuvele, Fata fără glas. Urmea- deschide culegerea, Al. Dima, un spiritus rector al
ză romanul Un milionar nebun (1996), unde se re- grupării, o descrie ca rezultat al preocupării pentru
latează avatarurile unei familii de români emigranți „idee”, pentru „teză” ca dezbatere liberă, chiar con-
care reușește să se integreze în societatea america- tradictorie, dar în respect pentru demnitatea inte-
nă, alte două realizate după scenariile de film omo- lectuală. O „experiență spirituală” de șase ani, o
nime – Născută în castelul lui Dracula (1997), com- inițiativă prezentată ca „oarecum reacționară”, vi-
binație de ficțiune și reconstituire istorică, Adam și zând salvarea prin pasiunea pentru creația spiritu-
soțiile sale (1998), unde umorul se îmbină cu ten- ală, sub semnul „localismului creator”, cât și edifi-
dința de a se încălca granița realului, și Refugiații carea unui mediu de difuzare a valorilor culturale
(2002). În fine, teatrul înseamnă pentru T. o artă „a propice creației și studierii realității. Înscrisă ca
simbolurilor, a sublimării faptelor observate, a obiectiv al „localismului creator”, valorificarea
149 Dicționarul general al literaturii române Tibereanu
tradițiilor sibiene este ilustrată de câteva studii și Trăsnetul, Tunetul, Nădejdi și amintiri și Cucuveaua,
articole: Ioan Fruma semnează un studiu juridic Lionello Fiumi, Căutare zadarnică, Visul, Primăvară.
despre universitățile săsești, iar Al. Dima comenta- Din „monografia impresionistă”, anunțată în curs
riul „Cei mai rodnici ani ai vieții” lui G. Coșbuc. Po- de apariție la Editura Fundației „Regele Carol”, Al.
etul la Sibiu. Lui I. Popescu-Sibiu îi aparține textul Dima alege pentru T. Priveliște spre vestita cetate a
intitulat Scrisul bolnav și scrisul sănătos, studiu de Sibiului. Tot Al. Dima asigură în bună parte croni-
„patologie literară și artistică” care pleacă de la pre- cile, alături de el aflându-se uneori Nic. N. Mun-
misa că procesul literar „bolnav” este indus de un teanu și Nicolae Ciuceanu. E.M.
profund dezechilibru în structura psihofiziologică TIBEREANU, Alfred Basarab (pseudonim al lui The-
a scriitorilor moderni și că procesul acesta, animat odor Domusciu; 12.III.1909, Traian–Ismail –
de impulsuri erotice, determină mentalitatea publi- 12.III.1998, Brăila), poet. Este fiul Anastasiei (n.
cului. Autorul articolului, indignat de anarhia sin- Harabagiu) și al lui Petre Gheorghe Domusciu, ță-
tactică, determinată în opinia sa de libertatea exce- rani. Urmează câțiva ani de școală în satul natal.
sivă a celor care zdruncină normele, trece literatura Muncește de la doisprezece ani ca ucenic fierar, iar
și arta de avangardă în categoria artei bolnave și în 1926 se angajează ca secretar comunal. Între timp
pornografice, iar în final cere ca această stare de lu- termină și o școală de contabilitate și educație coo-
cruri să fie privită ca o problemă de stat. În studiul peratistă din Chișinău. Se refugiază în România
Gabriele D’Annunzio și critica italiană, retrospectivă după cedarea Basarabiei și după 1944 devine secre-
a exegezei despre scriitorul italian, Elisabeta Naum tar de plasă la Primăria comunei I.C. Brătianu. Din
arată că pentru critică opera lui D’Annunzio nu e 1948 și până la pensionare este îndrumător la Mu-
decât un pretext pentru o ideologie sau teorie care zeul de Artă din Brăila, iar mai apoi muzeograf. De-
își caută legitimarea. Un studiu de M. Nanu demon- butează cu versuri în „Viața Basarabiei” (1932). Și-a
strează polemic geneza românească a motivelor publicat poeziile în „Basarabia literară”, „Cultura
poetice la Ienăchiță Văcărescu, fără a rezolva totuși poporului”, „Bugeacul”, „Poetul”, „Itinerar”, „Raza”,
incidențele cu motivele goetheene. Lui N. Balca îi „Cuvânt moldovenesc”, „Cetatea Moldovei”, „Cuget
este găzduit un studiu filosofic, Deosebirea calitativă clar” ș.a., iar după război e prezent în „Iașul literar”,
absolută între Dumnezeu și om și problema revela- „Steaua”, „Luceafărul”, „Cronica”, „România literară”,
ției, care denunță „teologia dialectică” hegeliană, „Pagini dunărene” ș.a. Prima carte de versuri, Cara-
dar și pe cea „liberală”, înscriind în această direcție vana robilor, o publică în 1934, în editură proprie.
negatoare și pe Heidegger, știut fiind că fundamen- Urmează Somnul lebedelor (1944), Miracol carpatin
tele demonstrației sale sunt scrierile lui Kierkegaard. (1969), Poezii (1979) și retrospectiva lirică Somnul
În sumar mai intră un capitol din teza de doctorat lebedelor (1980). A făcut parte din cenaclul literar
a lui Al. Dima, intitulat Arta populară și valoarea „Mihu Dragomir” de la Brăila, al cărui membru fon-
estetică, exemplu de articulare teoretică deprinsă în dator a fost. Traduce în diverse periodice, probabil
școlile germane, îmbinată cu cercetarea monogra- prin intermediar rusesc, versuri din literaturile chi-
fică. Licu Pop publică un fragment dintr-un volum neză, italiană, bulgară. A mai semnat T. D. Damas-
în curs de apariție, sub titlul Filosofia lui Al. Xenopol chin, Teodor Damaschin, Octavian Lungu.
față de înnoirea spirituală a veacului, iar un studiu T. încearcă să transfigureze tema patriotică în
juridic, Dreptul de a vindeca, este semnat de Ioan viziune poetică recurgând la formula romantică
Fruma. Sunt prezenți cu versuri Horia Petra-Pe- pentru a integra emblemele naționale și celebrarea
trescu (Durerea – parafrază baudelairiană, Bătrânii) trecutului, esențializate în simboluri precum Dece-
și George Fonea (Scrisoare din Basarabia), George bal, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, pământul
Vaida (Sonet, Sus, Sonet pentru munți, Pe țărm, La- românesc, străbunii, Munții Carpați. Astfel, într-un
crimile noastre, Drum) și Ion Th. Ilea (Peste îngrădi- scenariu oniric, comuniunea cu strămoșii și cu eroii
re, Isvod pentru inimă, Zori, Popas la răscruce de neamului este posibilă prin accederea către „izvoa-
veac), în timp ce Mircea Alexiu, Ionel Neamtzu și I. rele somnului”, către „viziunea visului”. La rândul
Săndulescu colaborează cu proză. Giuseppe Cifarelli ei, imaginația poetică este capabilă să întrevadă
publică aici câteva traduceri: Gabriele D’Annunzio, procesiunile fantastice ale străbunilor („Trec mușa-
Unda și Canto nuovo (fragment), Giovanni Pascoli, tinii/ Spre meridianele lunii”; „La orice răscruce de
Tican-Rumano Dicționarul general al literaturii române 150
drumuri,/ La orice răscruce de vânturi,/ Mă-ntâl- Scrisoare de la Alfred Basarab Tibereanu. 1980, ADLTR,
nesc cu câte-o străbună,/ Picurată de stele, rume- T–19; Gheorghe Gheorghiu, În umbra timpului, „Basara-
nită de lună”). Distanța impusă de memorie se mic- bia”, 1992, 1; Buculei, Prezențe, 418–419; Mireasa de peste
Prut. Antologie de lirică basarabeană (1936–1944), îngr.
șorează, trecutul devenind palpabil în amintirea
Alexandru Darie, pref. Grigore Vieru, introd. Mihai Cim-
urmașilor: „Străbunii se împlinesc/ În vârstele noas-
poi, București, 1994, 136–139; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia,
tre,/ Prin triunghiul luminilor.” Poetul, un „răstig- 126–127; Burlacu, Lit. rom. Basarabia, 118–119; Colesnic,
nit”, învie mereu prin contactul privilegiat cu trecu- Basarabia, VII, 323–335; Dicț. Chișinău, 527. M.C., Mr.M.
tul („trupu-mi renăscut din vechi ruine”), fiind nu
doar sensibil la tot ce ține de tărâmul natal, ci în-
truchipând, în aceeași măsură, o forță mitică singu-
lară, prin care Patria devine esență poetică: „Troz-
nesc stejarii de atâta îmbrățișare/ A privirilor mele/
Atotcuprinzătoare și adânci –/ Patrie întruchipată
prin eul din mine/ Într-un singur stejar de senti-
mente”. Această mitologizare a eului poetic, un TICAN-RUMANO,
semn de modernitate, coexistă cu scenele bucolice, Mihai (2.VII.1895,
peisajele cu „holde înspicate” și seceriș sau de cele- Berevoești, j. Argeș
brare a trecutului voievodal și a românității, ceea ce – 20.III.1967, București),
vine din mișcarea sămănătoristă (este edificator că memorialist.
N. Iorga apreciază talentul lui T. într-o notă din
„Neamul românesc”). Un poem relevant este Calo- O copilărie săracă, într-o familie numeroasă, a avut
ian, o baladă fantastică spunând povestea unui zeu T.-R., fiul Saftei și al lui Nicolae Tican, tăietor de lem-
„oropsit” și „dezmoștenit”, apărător al vetrelor săra- ne. Parcurge ciclul elementar la el în sat, apoi, din
ce și al ființelor mărginașe. Deși pare un lamento 1907, ia viața în piept, încercând să își câștige exis-
pentru săracii satelor, în realitate poemul reprezintă tența. Trudește ca băiat de prăvălie la un negustor
o reflecție despre creație: Caloian este un alter ego din Câmpulung, dar după doi ani îl apucă dorul de
poetic, care se dedublează straniu (Caloian, cel care ducă, fuge la Constanța și se strecoară pe un vapor
„murea nu știu a câta oară”, este plâns de un Caloian cu care, acceptat ca ajutor de bucătar, ajunge în Ita-
„de humă și lut”), iar sacrificiul său, repetat în fie- lia. La Napoli se descurcă: vinde pălării, robotește
care an, se dovedește zadarnic, sugerând imposibi- într-o măcelărie, cară apă fiartă pentru clienți. În-
litatea artei de a schimba lumea. Și altundeva se fac tr-o zi îi vine nebunia să treacă Oceanul și cu-
resimțite infuziuni ale modernismului în plin spec- rând-curând va pune piciorul pe pământ argentini-
tacol neosămănătorist, poetul prețuind reveria și an. O duce greu la început, fiind ba văcsuitor de
metaforele cu iz decadent („În preajmă lebede – co- ghete, ba hamal, șofer ori vânzător de ziare. O logică
vor persan –/ Visează alte ape înstelate”), fantezia secretă pare să îi dirijeze destinul, T.-R. luând con-
poetică („Se-nalță-ncet cupolele în zare/ Și turnuri, tact acum cu mediul gazetăresc. Din 1914 el va plasa
prin apusul violet,/ Cu ziduri de cristal. Se-nalță-n- în foile din partea locului articole despre țara înde-
cet”; „Târziu, când codrul dă-n singurătate,/ Doar părtată de la poalele Carpaților. Va reveni în Româ-
cerbii beau din șipotul lunar/ Și furișați prin cetini nia în două rânduri, fiind recrutat și încorporat în-
rourate,/ Adulmecă luceafărul hoinar”), peisajul au- tr-un regiment de infanterie. În toamna lui 1919, pe
tumnal sau hibernal, pustiul, extincția („În sânul mare, purcede iarăși spre Italia, unde, pus pe afaceri,
codrului pustiu/ Izvoarele au mucezit/ Și a rămas își deschide, însă fără succes, un birou de agentură.
ca în sicriu/ cu frunze moarte-mpodobit”). După cinci ani se întoarce în America de Sud. De
SCRIERI: Caravana robilor, Bolgrad, 1934; Somnul lebe-
acolo, traversând Atlanticul, se angajează într-o lun-
delor, Buzău, 1944; Miracol carpatin, Brăila, 1969; Poezii, gă și, pentru el, fascinantă călătorie în Africa Occi-
pref. Dumitru D. Panaitescu, Brăila, 1979; Somnul lebede- dentală și Centrală (1923–1924), continentul negru
lor, pref. Dumitru D. Panaitescu, Brăila, 1980. ademenindu-l, cu o vrajă de neînvins, și în anii ur-
Repere bibliografice: Iacob Slavov, „Caravana robilor”, mători (1925, 1934–1935), când va descinde și pe
„Bugeacul”, 1936, 3; N. Iorga, Din poezia bună, NRL, 1938, țărmurile Asiei. Stabilit în Spania, la Barcelona
169; Predescu, Encicl., 848; Tudor, Mișcarea 29, 69, 185; (1924–1931; în intervalul 1928–1929 era atașat de
151 Dicționarul general al literaturii române Tican-Rumano
presă, cu titlu onorific, la Madrid), după atâtea vo- ținuturilor exotice”, cum se recomandă, dezvăluie,
iajuri în cele patru zări, se decide să revină în țară. în termeni previzibili, resorturile memorialisticii pe
Suferind de cord pulmonar, s-a stins în urma unei care o practică. Ea s-a născut din „acea puternică
crize de insuficiență respiratorie. T.-R. este un caz impulsie de a reconstitui – povestind – colțuri de
aparte, dincolo de valoarea de consum a scrisului lume, oameni și moravuri”. Nesațul său de a cunoaș-
său. Împrejurările au făcut ca el să debuteze, și ca te, trădând o fibră de aventurier, contrastantă cu
ziarist și ca autor de cărți, în limba spaniolă, făcân- înfățișarea de burghez cumsecade, excitația pe care
du-se cunoscut mai întâi în străinătate și abia după i-o provoacă necunoscutul și, în genere, orice „spec-
aceea la noi (membru al Societății Scriitorilor Ro- tacol inedit, neprevăzut” l-au împins mereu să se
mâni devine în 1932). Se afla în America de Sud avânte în călătorii de explorare prin ținuturi de un
când, din 1927, în foi din La Plata, Rio de Janeiro, exotic frapant. L-a interesat, desigur, să culeagă in-
Ciudad de México, Montevideo îi apar felurite în- formații despre „firea și rosturile” băștinașilor din
semnări iscălite Mihai Tican, Rumano fiind un ada- Africa (instituții, tradiții, obiceiuri, ritualuri, super-
os care intră curând în alcătuirea numelui său. În stiții, practici medicale, curiozități gastronomice).
1929–1930, la Barcelona, participă la editarea, și Dar mai cu seamă e lacom să descopere „lucruri
încă într-un tiraj remarcabil, a unui săptămânal minunate de văzut și de povestit”. Când nu le întâl-
ilustrat, „Dacia”, „organ hispano–italo–român”, plin nește, probabil că le mai și inventează, ca să își pig-
de informații privind România. Întors acasă în 1931, menteze evocarea cu episoade atractive, pline de
intră în redacția ziarului „Universul”, unde încă din „extraordinar”. Încât, acuzațiile lui la adresa unor
1928 publica – și o va face mai bine de zece ani – „pretinși exploratori” care fabulează ca să pară mai
reportaje, anchete sociale, interviuri, note de drum. interesanți sunt ce altceva decât un alibi pentru pro-
Sunt „fugare note” culese în voiajurile sale „de stu- priile, nu puține, „exagerații”. Ca să narativizeze,
diu” în Deltă și la munte, pe la sfintele lăcașuri, prin așa-zicând, „impresiunile”, reporterul riscă – după
sate și târguri, prin închisori, aziluri, spitale. Până cum i se și întâmplă – să cadă în neverosimil și, mai
prin 1946 a fost corespondent pentru presa de limbă rău, în scorneală. În fond, T.-R. trăiește complexele
spaniolă și portugheză. A mai colaborat la „Curen- unui narator cu o modestă înzestrare literară. El ca-
tul”, „Rampa”, „Gorjanul”, „Săptămâna CFR”, „Voiaj”, ută să suplinească o atare insuficiență printr-o aglo-
„Izbânda”, „Ilustrațiunea română”, „Politica socială”, merare de peripeții, care de care mai ieșită din co-
„Neamul nostru” ș.a. mun și dătătoare de fiori (contactul cu „antropofa-
Prima carte a lui T.-R., Despre pământul drag al gii”, strania istorie a „omului-maimuță” ș.a.). O
patriei mele, redactată în spaniolă, ar fi ieșit de sub partidă de vânătoare devine, în această umflată vi-
teascuri în 1916, la Buenos Aires. Certe sunt nume- ziune, o orgie cinegetică, un măcel, un masacru
roase altele, tot în spaniolă. Versiunile românești soldat cu „hecatombe” de jivine și de zburătoare
sunt izbitor de inegale, fiind datorate probabil mai doborâte. În peisajul „sălbatec”, „misterios”, în sa-
multor condeieri, unii buni, alții stângaci. La edituri vana fierbinte, în pădurea tropicală plină de zgomo-
bucureștene i s-au mai tipărit câteva cuprinzătoare te neliniștitoare pândesc „pericole” la fiece pas. Și,
relațiuni de voiaj: Corrida (1930), Peisagii iberice ca în povești, în calea celui ce se încumetă să pă-
(1930), Icoane dunărene (1933), Abisinia (1935; tra- trundă în asemenea ținuturi stăpânite de „vraja
dusă în spaniolă: Viaje a través de la Etiopia de hoy, neagră”, izbucnesc alte și alte calamități: un pârjol
1935), Spania de azi (1936), Sub soarele Africei răsă- devastator, revărsări de ape, furtuni care, dacă nu se
ritene (1936), Nopți barceloneze (1937), Argentina învârtejesc într-o „tornadă” sau un „uragan”, se ma-
(1938). „Cel mai fecund călător și turist român”, cum nifestă măcar ca o vijelie furioasă. Se adaugă „asal-
l-a calificat Șerban Cioculescu, a fost, în epocă, un tul” a fel de fel de gângănii și de lighioane, fie țânțari
autor foarte citit, chiar dacă scrisul său nu a exercitat însetați de sânge ori muște sâcâitoare, fie, în cealaltă
vreo seducție literară. Încântările și le rezumă T.-R. extremă, coloși agresivi, ca elefanții și, în secvențe
în formule situate cam la gradul zero al expresivității care își au trepidația lor, „monștrii apelor”, hipopo-
(„minunată panoramă”, „oraș pitoresc”). Dar are un tamii și crocodilii. Cu mic, cu mare, necuvântătoa-
atu: senzaționalul șirului de aventuri. Într-un inter- rele africane răspund prompt la apelul unui poves-
viu din „Rampa” (1935) „incorigibilul hoinar al titor care nu mai știe ce pățanii să înșire ca să
Tihan Dicționarul general al literaturii române 152
stârnească și să întrețină interesul. Un ingredient ar (Spania), pref. Miguel de Unamuno, București, 1936; Sub
fi trebuit să fie și umorul. Dar incidentele ce se vor soarele Africei răsăritene, București, 1936; Nopți barcelo-
comice nu au nici un haz. Alte cărți ale lui T.-R., cele neze, pref. Liviu Rebreanu, cu desene de E. Deșliu-Petra-
glu, București, 1937; Argentina, București, 1938; Mănăs-
despre Spania (Nopți barceloneze, diferită ca factură,
tirile noastre, București, 1940; La vânătoare în Congo, îngr.
are iz de roman polițist), Abisinia, Argentina, sunt
Mihai Gheorghe Andrieș, pref. Paul Anghel, București,
masiv descriptive, de configurație monografică, tin- 1968; Hoinărind prin țară, îngr. și pref. Constantin Darie,
zând să servească eventual de „călăuz”. Transformat București, 1971; Peste mări și țări, îngr. Ion Nistor, pref.
în ghid, globe-trotterul vrea să vorbească despre tot Domnica Filimon, București, 1973; Printre canibali, îngr.
și toate – străzi, monumente, muzee, felul îmbrăcă- și pref. Valentin Borda, București, 1992.
minții, distracții (corida), moravuri, „sufletul”oame- Repere bibliografice: P. Ș. [Pamfil Șeicaru], Un muscelean
nilor locului, grupați, când e cazul, în „tipuri”. Ari- celebru în Spania și America de Sud, CRE, 1928, 18; Cezar
ditatea nu e compensată, decât rareori, de abunden- Petrescu, Un explorator român necunoscut în România –
ță. Cam peste tot, aceeași resemnare în confruntarea Mihai Tican-Rumano, CRE, 1928, 18, 19; Paul Anghel, Ar-
cu „o frumusețe ce nu se poate descrie”. Și în circu- hivă sentimentală, București, 1968, 115–120; V. Firoiu,
Biografii în bronz și marmură, Pitești, 1972, 125–134; Ale-
itele prin țară călătorul împinge curiozitatea până
xandru Obreja, Memoria continentelor, Iași, 1975, 142–
la amănunt, iscodind în dreapta și în stânga ca să 152; Domnița Dumitrescu, Un propagator al culturii ro-
afle tot ce s-ar putea afla – de la „istoria și legendele” mâne în Spania – Mihai Tican-Rumano, RL, 1978, 15; Ion
unor așezări până la, de pildă, interiorul unei mă- Cruceană, Momente și figuri argeșene, I, Pitești, 1980,
năstiri sau, ca o picanterie de care simte nevoia, 189–192; Cioculescu, Itinerar, V, 546; Valentin Borda, Pe
„viața romantică” a banditului Terente. Însemnările urmele lui Mihai Tican-Rumano, București, 1992; Dicț.
ar rămâne simple „dări de seamă” dacă pornirea de scriit .rom., IV, 557–559; Florin Faifer, Aventurierul, CL,
a admira, foarte activă la neobositul drumeț, nu ar 2003, 11. F.F.
însufleți o pagină sau alta. „Uluit”, în Deltă sau prin
TIHAN, Teodor (7.IX.1944, Galații Bistriței, j. Bistri-
munți, de atâta splendoare, el are de înfruntat, ca
ța‑Năsăud), critic și istoric literar. Este fiul Lucreției
întotdeauna, insurmontabilul handicap. „Panora-
(n. Saicu) și al lui Vasile Tihan, fierar. Urmează cla-
ma” e mirifică, nici vorbă, dar pana e „neputincioasă
sele primare în satul natal, apoi își continuă învă-
s‑o descrie”. Pana nu doar a autorului, ci a orișicui:
țătura în comuna Dipșa (1955–1958) și la Școala
„Dar cine este atât de trufaș și să spună că poate reda Medie din Bistrița (1958–1962). Devine student la
în cuvinte?..”. „Trufia” aceasta, care pe T.-R. îl ocoleș- Facultatea de Filologie a Universității „Babeș–
te, poartă de fapt alt nume, numai că memorialis- Bolyai” din Cluj, pe care o va absolvi în 1967, tot aici
tului nu îi vine la socoteală să recunoască. susținându-și în 2011 doctoratul cu teza Perpessi-
SCRIERI: La vida del blanco en la tierra del negro, I–II, tr. cius. Se afirmă în cadrul Cercului de teorie și istorie
R. Besora, Barcelona, [1927]; ed. (Viața albului în țara ne- literară, iar în 1966 debutează în revista „Steaua”,
grilor), București, 1929; En el corazón de la selva vírgen,
unde în 1970 va fi angajat redactor. Mai colaborează
pref. Manuel de Castro Tiedra, Barcelona, 1928; La danza
de los caníbales, pref. dr. Hell, Barcelona, 1928; ed. (Dansul
cu însemnări, cronici literare, studii și eseuri la „Tri-
canibalilor), pref. Mario Verdaguer, București, 1931; El buna”, „Făclia”, „Echinox”, „Utunk”, „Cronica”, „Va-
hombre mono y sus mujeres, pref. Domingo Fuenmayor, tra”, „Convorbiri literare” ș.a. În colecția „Restituiri”
Barcelona, 1928; ed. (Misterele continentului negru), Bu- editează în 1974 o antologie din memorialistica de
curești, [1932]; El lago de los elefantes, pref. Miguel Rivas, călătorie a lui Gala Galaction, intitulată Sub feeria
Barcelona, 1928; ed. (Lacul cu elefanți), București, 1930; lunii. Primul volum de autor, Apropierea de imagi-
ed. 2, București, 1957; El monstruo del água, pref. I. Ribera nar, îi apare în 1988. Concediat abuziv din redacția
Roviro, Barcelona, 1928; ed. (Monstrul apelor), București, revistei „Steaua” în 1985, este transferat la Muzeul
1931; ed. (Monștrii apelor), București, 1958; Perdidos entre Etnografic al Transilvaniei, unde lucrează până în
las fieras, pref. Miguel Rivas, Barcelona, [1928]; Corrida.
1990, când se reîntoarce la vechiul loc de muncă,
Arte, sangre y pasión, pref. Liviu Rebreanu, Corneliu Mol-
dovanu, H. Ionescu și I. Vion, București, 1930; Peisagii mai întâi în calitate de corector, apoi din nou ca
iberice, București, 1930; Icoane dunărene, pref. Ion Simi- redactor. În paralel, din 1993 ține cursuri și un se-
onescu, București, 1933; Abisinia, pref. Radu D. Rosetti, minar de estetică la Facultatea de Litere a Univer-
București, 1935; ed. (Viaje a través de la Etiopia de hoy), sității „Babeș–Bolyai” din Cluj-Napoca. Participă la
Barcelona, 1935; Spania de azi, București, 1936; ed. 2 realizarea unor volume colective: 9 pentru
153 Dicționarul general al literaturii române Tihan
eternitate (1977), Pagini transilvane ș.a. După 2000 Fanache, „Gândirea” și gândirismul de Dumitru
colaborează la Dicționarul general al literaturii ro- Micu), culegeri de cronici literare sau asupra unor
mâne (I–VII, 2004–2009). culegeri de eseuri aparținând unor prozatori sau
Apropierea de imaginar este cartea care mar- poeți. Analizele vizează identificarea și interpretarea
chează debutul editorial propriu-zis al lui T., afirmat notelor diferențiale ale prestației critice a autorilor
printr-o prezență constantă, cu eseuri și cronici li- avuți în vedere, fiind în același timp un prilej de afir-
terare, mai cu seamă în paginile revistei „Steaua”. mare a unei profesiuni de credință și de mărturisire
Comentariile, selectate atent, vizează, în general, a modelelor. Cronicile dedicate lui Perpessicius (Ce-
momentul anilor ’70–’80 ai secolului trecut, concre- remonialul lecturii la Perpessicius, cu prilejul resti-
tizat în apariții editoriale de referință, aniversări și tuirii tabletelor critice rostite de acesta, după 1933,
alt gen de evenimente care provocă îndeosebi me- la Radiodifuziunea Română), sau lui Victor Felea
ditația cronicarului literar. Cele două secțiuni ale (Critica simpatetică, la apariția unei culegeri de foi-
cărții ilustrează aceste două planuri ale „privirii în letoane din 1972) sunt definitorii pentru formele și
imediat”. Prima parte conține comentarii aplicate convingerile critice profesate de T. În cea de-a doua
unor scrieri de Gala Galaction (memoriale de călă- carte, Umanități și valori (2000), criticul revine la
torie), Liviu Rebreanu, Camil Petrescu (poezia), F. opera lui Perpessicius cu adevărate capitole de mo-
Aderca, Ionel Teodoreanu, V. Voiculescu (romanul nografie (În căutarea poetului Perpessicius, Un ro-
Zahei, orbul, piesele de teatru), Zaharia Stancu, Eu- mancier în proiect, Critica literară în viziunea lui
gen Barbu, Radu Stanca (teatrul), Ion Vlasiu. Inter- Perpessicius). Acestor investigații T. le alătură câteva
pretul manifestă o egală disponibilitate în ce priveș- studii dense despre Eminescu, Ion Creangă, Liviu
te genurile, iar lecturile sale dezvoltă ipoteze inge- Rebreanu, V. Voiculescu, Tudor Vianu, Radu Stanca
nioase, adeseori din perspective analitice noi, cel ș.a. Criticul propune și aici o lectură personală, tin-
puțin la nivelul nuanței, dacă nu în întregime. Cri- zând să fixeze dimensiuni mai rar cercetate sau
ticul are mereu în vedere ansamblul unei opere, chiar aspecte inedite ori controversate (în cazul lui
căutând mișcările integratoare și punctele de cone- Rebreanu, de exemplu). Cu Ora cărților deschise
xiune în interiorul acesteia sau în spațiul mai larg al (2003), volum purtând un titlu de inspirație lovi-
literaturii române. Astfel, poezia lui Camil Petrescu nesciană, T. recuperează, fără a o epuiza, foiletonis-
este înțeleasă ca „o treaptă” a unei opere „unice”, de tica sa din anii ’70–’80 consacrată cărților de proză
neomis „într-o judecată pertinentă de ansamblu”, și poezie, iar în Figuri și forme critice contemporane
iar aplicația analitică asupra liricii lui F. Aderca se (2004) sunt culese cronici referitoare la cărțile de
critică apărute în aceeași perioadă. Multe comen-
justifică întrucât autorul participă „la aventura po-
tarii își păstrează peste timp prospețimea și trans-
eziei noastre moderne”, exprimând și ea „ezitările
parența, obiectivitatea și rigoarea.
caracteristice oricărui început”. Eseurile lui T. lan-
sează câteva idei interesante, fie și pentru momen- SCRIERI: Apropierea de imaginar, Cluj-Napoca, 1988;
Umanități și valori, Cluj-Napoca, 2000; ed. 2, Cluj-Napo-
tul în care au fost concepute, cum ar fi cel intitulat
ca, 2011; Ora cărților deschise, Cluj-Napoca, 2003; Figuri
Metafizica iubirii la Rebreanu (datând din 1969) sau și forme critice contemporane, Cluj‑Napoca, 2004. Ediții:
cel despre dramaturgia lui V. Voiculescu (O gimnas- Gala Galaction, Sub feeria lunii, pref. edit., Cluj-Napoca,
tică a sentimentelor). Mai aproape de condiția foi- 1974.
letonului critic sunt comentariile din partea a doua Repere bibliografice: Constantin Hârlav, Galaction, călă-
a volumului, dedicată unor cărți de critică literară tor, TR, 1975, 18; Constantin Cubleșan, Recitirea textelor
și de eseuri purtând semnătura lui G. Călinescu, literare, ST, 1989, 2; Valentin Ciucă, „Apropierea de imagi-
Perpessicius, D. R. Popescu, Aurel Rău, Mihai Gafița, nar”, CL, 1989, 3; Adrian Dinu Rachieru, „Apropierea de
Nicolae Manolescu, Mircea Popa, Victor Felea, Ser- imaginar”, O, 1989, 11; Ioana Bot, Criticul despre sine, TR,
giu Pavel Dan ș.a. T. este interesat în primul rând de 1989, 15; Ilie Radu-Nandra, „Apropierea de imaginar”, F,
1989, 10; Tanco, Dicț. lit. Bistrița, 356–357; Petraș, Pano-
foiletonul critic și de marile nume care l-au ilustrat
rama, 610–611; Grigore Scarlat, „Umanități și valori”, CL,
(G. Călinescu, Perpessicius), dar și Victor Felea sau 2001, 4; Diana Câmpan, Reactivarea valorilor ca demers
de Laurențiu Ulici. Fără să ignore alte forme ale dis- necesar, VR, 2001, 5–6; Claudiu Groza, Altfel, despre clasici,
ciplinei, cronicarul se apleacă pertinent și compre- APF, 2001, 11; Florin Mihăilescu, [Teodor Tihan], VR, 2001,
hensiv asupra unor monografii (Caragiale de V. 12, 2005, 8-9; Adrian Ţion, Pe stricte coordonate valorice,
Timișana Dicționarul general al literaturii române 154
LCF, 2002, 13; Anca Noje, Clasicii români din perspective cultural și național” și să fie atât „tribuna celor peste
inedite, „Mișcarea literară”, 2003, 3–4; Ovidiu Pecican, Ser- 600 000 de români din Valea Timocului și dreapta
tarul cu cărți, Cluj‑Napoca, 2007, 175–177; Constantin Dunării”, cât și „un organ al tuturor românilor de
Cubleșan, Eminescologi clujeni, Cluj‑Napoca, 2011, 181– peste hotare”. Militând constant pentru drepturile
183. C.H.
minorităților românești din afara granițelor țării, T.
TIMIȘANA, publicație apărută la Timișoara, săptă- reflectă, în primul rând, viața românilor din Bulga-
mânal, de la 1 aprilie 1885; din 22 decembrie 1885 ria, Iugoslavia și Ungaria, dar și din Cehoslovacia,
se transformă în „Gazeta poporului”. Proprietar, edi- Albania, Grecia și Uniunea Sovietică. Rubricile mai
tor și redactor responsabil este Teodor V. Păcățian. importante sunt „Cronici”, „Însemnări”, „Pagina tra-
Destinată cititorilor de la sate, foaia cuprinde sfaturi diției și folklorului timocean”, „Pagina literară și fol-
referitoare la economia rurală, informații de interes clorică”. Se republică articolul Românii din dreapta
local privind conferințele învățătorilor și preoților, Dunării, scris de M. Eminescu la 1 decembrie 1876,
altele referitoare la viața culturală a ținutului, știri sumarul incluzând, de asemenea, Reflexii despre
despre evenimente politice mai importante, precum sociologie și metafizica Olteniei de Petre Pandrea,
și scurte articole în care sunt popularizate noțiuni texte precum Poezia populară a românilor din Valea
științifice sau sunt expuse chestiuni de morală, re- Timocului de N. Cartojan, Înrâuriri românești în
ligie și istorie. Pentru a oferi sătenilor lecturi acce- literatura și viața bulgarilor de Al. Iordan, Influența
sibile și folositoare, T. are o rubrică permanentă literaturii românești asupra celei bulgare de Petre
intitulată „Foișoara”, apoi „Literatura”, unde apar Florescu, dar și o variantă a Mioriței din satul Rât-
istorioare și povestiri instructive, moralizatoare, al- cova, aflat în Serbia. Cu versuri sunt prezenți Pan
cătuite mai ales de redactor (și sub pseudonimul T. Halippa, Grigore Bugarin, Petre Florescu, Const.
Odor). Tot aici se publică romanul Comoara de J.
Wachenhusen tradus de Păcățian și se reproduc
scrieri ale lui Petre Ispirescu, Th. M. Stoenescu, T.V.
Ștefanelli ș.a., tălmăciri ale unor poeme în proză de
I. S. Turgheniev. Sunt inserate și câteva doine popu-
lare culese din Arad și Bihor. Ion Pop-Reteganul, din
a cărui colecție Trandafiri și viorele se republică, dă
la iveală în modesta foaie a lui T.V. Păcățian o serie
de poezii „religioase-morale” adunate de prin ma-
nuscrise vechi. G.D.
TIMOC (TIMOCUL), revistă apărută la București,
lunar, de la 1 ianuarie 1934 până în 1943, cu subtitlul
„Revistă culturală”, „Organul Societății Românilor
din Valea Timocului și dreapta Dunării”. Începând
cu numerele 3–4–5/1935, subtitlul devine „Revistă
de luptă național-culturală”. Girant responsabil: P.
Vodă-Timoceanu, președintele societății; secretar
de redacție: Petre Florescu; redactori: Florea Flo-
rescu și A. Andrei. În Cuvânt înainte se afirmă că un
grup de intelectuali români veniți din sudul Dunării
și stabiliți la București editează T., „care va fi tribuna
strigătelor lor și a românilor pe care-i reprezintă”.
Redactorii își impun „o conduită de luptă civilizată
– prin grai și scris – fiind convinși că sunt singurele
arme bune pentru a se putea lămuri și ajunge la sco-
pul propus: carte și biserică românească”. Publicația
intenționează să facă vizibilă, în același timp, „in-
terdependența popoarelor balcanice pe tărâmul
155 Dicționarul general al literaturii române Timpul
Rîuleț, V. Barbu Jora, Crâstea I. Nucă, proză semnea- Ulița păcatelor, unde majoritatea personajelor
ză George Aria, Petre Florescu, Victor C. Bercescu, „poartă pecetea blestemului singurătății și neînțe-
Fl. Ionescu ș.a. Revista mai conține textul unei con- legerii” (Mihai Cimpoi). A lăsat în manuscris o cu-
ferințe a lui Theodor Capidan (Hărnicia aromâni- legere de nuvele, două piese de teatru, un scenariu
lor), versuri și obiceiuri populare, alte materiale de film, o serie de medalioane literare (despre Ion
folclorice, articole pe teme istorice, sociale, politice, Minulescu, Al. Robot, Magda Isanos, Ionel Teodo-
religioase și de propagandă națională, amintiri. Alți reanu ș.a.), precum și un început de roman, proiect
colaboratori: N. Iorga, Simion Mehedinți (Pentru al unei fresce despre generația de sacrificiu dintre
tinerii români de peste hotare), Ion Pillat (Imperati- cele două războaie mondiale.
vele românești și minoritățile noastre din afară), SCRIERI: Al nimănui, pref. L. T. Boga, Chișinău, 1937; Uli-
Gh.I. Brătianu, Emanoil Bucuța, N. Batzaria, Ion ța păcatelor, București, 1940; Scară din umbră și lumină,
Zamfirescu, G. Murgu. A.P. precuvântare Vlad Chiriac, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău,
2008.
TIMONU, Dominte (6.VIII.1911, Mahala–Dubăsari Repere bibliografice: Sergiu Matei Nica, „Al nimănui”,
– 18.I.1972, București), prozator, gazetar. Este fiul VBA, 1937, 7–8; Al. Bardier, „Al nimănui”, „Raza”, 1937,
Varvarei (n. Răutu) și al lui Moisei Timonu, țărani. 402; Onisifor Ghibu, Pe marginea unui roman, CGM,
După instaurarea puterii sovietice în Transnistria, 1937, 11–12; D. Petrescu, „Ulița păcatelor”, „Bugeacul”,
în 1922 familia trece Nistrul și se stabilește la Chiși- 1940, 5–7; I. Moraru, „Ulița păcatelor”, „Basarabia”, 1940,
nău. T. va fi elev al Liceului „A. D. Xenopol” și stu- 8 mai; Vlad Chiriac, [Dominte Timonu], LA, 1992, 7 no-
dent la Conservatorul de Artă Dramatică, absolvit iembrie, LRC, 1999, 3–5; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 103;
în 1933. Actor la Teatrul Municipal din Chișinău Burlacu, Lit. rom. Basarabia, 176–183; Dicț. Chișinău, 528.
Vl.C.
(1933–1937), va conduce o vreme Teatrul din Tiras-
pol (1941–1943), ulterior, refugiat peste Prut, face TIMPUL, gazetă apărută la București, săptămânal,
parte din diverse trupe bucureștene: Teatrul „Tudor între 16 decembrie 1854 și 20 ianuarie 1855, apoi
Mușatescu”, Teatrul Modern ș.a. Un timp a fost actor între 17 decembrie 1856 și 5 aprilie 1857 și reapărută
la Teatrul „Constantin I. Nottara” și din 1964 regizor de la 22 decembrie 1860 până la 5 februarie 1861. În
la Teatrul pentru Copii și Tineret. Încă din 1926 T. cele trei perioade de apariție prim-redactor a fost
debutează la revista „România nouă”, publică apoi Gr. R. Bossueceanu. În aprilie–decembrie 1857 și în
versuri proprii și povești transnistrene în „Cuvânt aprilie–decembrie 1860 a reapărut sub numele „Se-
moldovenesc”, „Dreptatea”, „Tribuna tineretului”, colul”, iar de la 16 februarie 1861, după fuziunea cu
„Tribuna românilor transnistreni” (unde îi apare și „Conservatorul progresist” al lui C.N. Brăiloiu, sub
micromonografia Satul Mahala), „Poetul”, „Itinerar” acela de „Unirea”, tot în redacția lui Gr. R. Bossue-
, „Viața Basarabiei”, „Bucovina”, „Cetatea Moldovei” ceanu. Desele suspendări și schimbări de nume
ș.a. Redactor, câtva timp, la gazeta „Gând basara- aveau drept cauză inițial poziția favorabilă Unirii,
bean”, din 1937 devine corespondent pentru Basa- iar după 1859 opoziția făcută politicii lui Al. I. Cuza
rabia al cotidienelor „Curentul” și „Evenimentul”. și M. Kogălniceanu. Gazeta este parțial apropiată de
Figurează între membrii fondatori ai Societății Scri- primele grupări politice conservatoare. Deși subti-
itorilor din Basarabia (1939). Semnează și Iorgu Ma- tlul nu cuprinde decât indicația „politic-comercial”,
nea, Măhăleanu. T. a publicat și literatură originală, traduceri, critică
În romanul Al nimănui, apărut în 1937, T. așază literară sau dramatică. La sfârșitul anului 1856 re-
în centrul narațiunii pe Victor Crăișor, personaj stra- dactorul editează un supliment intitulat „Albumul
niu, cu manifestări cel puțin ciudate, dacă nu anor- literar”, dar e nevoit, în iunie 1857, să îi suspende
male, pe care viața îl va zdrobi. Ambiția autorului apariția din cauza lipsei de mijloace materiale. Ală-
este de a reedita, în alt spațiu geografic și în alt me- turi de Bossueceanu, la T. au colaborat cu articole
diu social, tipologia și modelul narativ din Ion, ro- politice I. Heliade-Rădulescu (în numărul din 4 mai
manul lui Liviu Rebreanu, preluând „principiul te- 1860 redacția publică următorul anunț: „Toate arti-
leologic de construcție” a cărții acestuia (Ion Cioca- colele ce vor avea dedesubtul lor literele I.R. sunt ale
nu). Dar efortul se desfășoară deseori în gol, deși în d-lui I. Heliade Rădulescu”), N. Rucăreanu, Petre
carte sunt episoade menționabile și figuri care se Grădișteanu și Al. Depărățeanu. La rubricile literare
rețin. În 1940 T. mai semnează volumul de nuvele sunt prezenți cu versuri I. Heliade Rădulescu, Gr.
Timpul Dicționarul general al literaturii române 156
1884, 13 noiembrie 1889 și 14 decembrie 1900; altă
serie iese de la 2 martie 1923 până la 7 iulie 1924.
Scos de conservatori în perioada guvernării lor, T.
devine, după câteva luni, odată cu instaurarea libe-
ralilor la putere, un ziar de opoziție. Din 21 noiem-
brie 1876 scriitorul și gazetarul Gr. H. Grandea pri-
mește însărcinarea de redactor. La începutul anului
1877 direcția ziarului îi revine lui Titu Maiorescu, iar
Ioan Slavici, care colaborase de la înființare, este
angajat redactor al paginilor de politică externă și
de literatură. În același an, la 30 aprilie, Maiorescu
renunță la direcție și răspunderile acesteia se împart
între Slavici și Grandea. Susținuți și de alți publiciști
conservatori, ei încep o violentă campanie de presă,
îndreptată mai ales contra politicii externe a guver-
nului liberal. La puțină vreme după declanșarea
războiului cu turcii, Grandea părăsește gazeta, pen-
tru a înființa cotidianul „Resboiul”. Împovărat de
greutatea muncii redacționale, Slavici cere, în repe-
tate rânduri, grupării conservatoare, aducerea la T.
a lui Eminescu, atunci redactor la „Curierul de Iași”,
dar poetul nu va veni la București decât spre sfârșitul
anului 1877. La începutul lui 1878 li se alătură I. L.
Caragiale. Orientarea pe care Eminescu o va adopta,
de protest hotărât împotriva compromisurilor în
relațiile cu cele două mari puteri vecine, Turcia și
Rusia, precum și de critică severă a stării de lucruri
din țară, provoacă nemulțumiri în rândurile condu-
Alexandrescu, C.D. Aricescu, Gr. Serrurie, iar D. Fo- cătorilor conservatori. Pentru a tempera elanul cri-
tino, I.G. Valentineanu, Gh. Peșacov și G. Sion cu tic al celor trei tineri scriitori, în februarie 1878 este
traduceri. C. Aristia scrie o precuvântare pentru a numit redactor-șef I. A. Cantacuzino; neputând să
explica modul în care a tradus din Plutarh; lui Cos- își impună punctul de vedere, acesta renunță după
tache Negruzzi i se retipărește nuvela Zoe; o parte un timp la conducerea gazetei, pe care o va asigura
din versurile lui B. P. Mumuleanu sunt publicate în continuare Eminescu. În martie 1879 Slavici își
împreună cu o biografie a poetului. Scriitorii străini manifestă intenția de a se retrage și chiar publică un
din care s-a tălmăcit în T. sunt Milton (fragmente anunț în acest sens, dar, în realitate, va continua să
din Paradisul pierdut transpuse în românește de Zoe funcționeze ca redactor. Franchețea lui Eminescu,
Ghica), George Sand, Lamartine, Musset, Al. Dumas care îl face adesea să se ridice deasupra intereselor
și A. Karr (O răzbunare, traducere de Grigore Peșa- de partid, intransigența și, uneori, chiar rigiditatea
manifestate atunci când se referă la apărarea drep-
cov). Se dau și câteva părți din cartea lui Eckermann,
turilor naționale, la condițiile puse de puterile eu-
Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieții sale. Lui
ropene pentru a recunoaște independența de stat a
Eugeniu Carada îi aparține o serie de informate și
României, îi aduc neplăceri tot mai mari. El intră în
bine argumentate cronici dramatice, iar Costache
conflict cu influentul lider conservator Al. Lahovari,
Caragiali e autorul câtorva articole în legătură cu
se vede în situația de a-l critica pe P. P. Carp și chiar
Teatrul Național din București. R.Z.
pe Titu Maiorescu. Atitudinea independentă a re-
TIMPUL, gazetă politică și literară apărută la Bucu- dactorilor și, implicit, a oficiosului conservator are
rești, de patru ori pe săptămână între 15 martie și 16 ca rezultat o scădere a subvențiilor acordate de șefii
mai 1876, apoi zilnic între 17 mai 1876 și 17 martie partidului. Totodată, presiunile exercitate asupra
celor trei gazetari cresc. În aceste condiții, Caragiale, a unei reorganizări, la sfârșitul anului 1900 două din
primul, se hotărăște să părăsească T., fiind urmat, cele mai mari gazete conservatoare, T. și „Constitu-
după câteva luni, de Slavici. Sarcina copleșitoare de ționalul”, sunt înlocuite prin „Conservatorul”. Ulti-
a conduce și, practic, de a scrie aproape în întregime ma serie (1923–1924), condusă de un comitet, l-a
ziarul îi revine astfel lui Eminescu. O vreme, din ia- avut prim-redactor pe I. Joldea Rădulescu, gazeta
nuarie 1882, va figura ca director politic Gr. G. Pău- aflându-se acum sub influența politică a lui Al.
cescu. Poetul demisionează din funcția de redac- Marghiloman.
tor-șef la 16 februarie 1883, iar la 2 iulie 1883, după În primele luni ale anului 1876 singura colabo-
ce se îmbolnăvește, va fi numit director și redactor rare literară notabilă este aceea a lui I. Slavici. Se
răspunzător Mihail Paleologu. În ziua următoare se publică și unele scrieri ale lui V. Alecsandri, reluate
anunța că Eminescu „a încetat de a mai lua parte la din „Convorbiri literare”, dar o preocupare constan-
redacțiune”. O coaliție între conservatori și așa-nu- tă pentru beletristică nu se va manifesta decât oda-
mitul Partid Liberal-Sincer are ca rezultat fuziunea, tă cu venirea lui Gr. H. Grandea. Primind direcția
la 18 martie 1884, dintre T. și cotidianul „Binele pu- cotidianului, Titu Maiorescu va semna articole de
blic”. Noua gazetă va purta denumirea „România”. fond sau comentarii ale actualității politice; în alte
După cinci ani, în 1889, T. reapare, tot sub redacția contribuții literare, puține, discută, spre exemplu,
lui Mihail Paleologu. Din 1890 va fi dirijat, între alții, modul cum Adolphe Stern a tradus Hamlet în limba
de Nicolae Filipescu. Au mai fost redactori I. S. Bă- română. După ce intră în redacție, Slavici înlocu-
descu (prin 1877–1878), Ronetti-Roman (prin 1878), iește vechea „Foiță”, dedicată traducerilor de foile-
Dimitrie Rocco, Dionisie Miron, Grigore Ventura, N. toane franceze, cu secțiunea „Parte literară”. Ziarul
Basarabescu, N. Cristescu, iar mai târziu D. R. devine astfel mai viu, mai variat, abordând felurite
Rosetti-Max, M. E. Papamihalopol, scriitorul Con- aspecte ale mișcării culturale autohtone. Apar ru-
stantin C. Bacalbașa, Paul Scorțeanu ș.a. Ca urmare brici săptămânale de critică literară și dramatică,
se fac recenzii, se dau informații și note bibliogra-
fice. Toate acestea, ca și comentariile referitoare la
situația școlii românești sau la realitățile sociale din
Transilvania îi aparțin îndeobște noului redactor.
El este și autorul unor nuvele – La crucea din sat,
Crucile roșii ș.a. – sau al însemnărilor intitulate
Icoane zugrăvite cu degetul și iscălite Tanda, în care
sunt evocate locuri pitorești și tipuri ale București-
lor. Plecând însă Grandea, Slavici trebuie să se ocu-
pe de rubricile politice și astfel vor fi neglijate cele
literare. Abia după venirea lui Eminescu paginile de
cultură și beletristică ale gazetei își recapătă vechea
înfățișare. Poetul este autorul a sute de articole,
multe nesemnate. Excepțional documentate și ar-
gumentate, unele sunt adevărate studii de sociolo-
gie, de istorie socială, de analiză realistă a stării
politice interne și externe (Situația din Franța, seria
Icoane vechi și nouă, Dorobanții, amplul studiu Ba-
sarabia, Cestiunea Orientului, Cestiunea izraelită,
Mișcările în Rusia, un comentariu privind modifi-
carea articolului 7 din Constituție ș.a.). Pozițiile
Partidului Conservator sunt în mod frecvent depă-
șite, pentru a face loc crezului ideologic propriu.
Acestei publicistici, de o mare intensitate a senti-
mentului patriotic și de o distincție specială a ex-
presiei, pe care nu le mai atinsese scrisul jurnalistic
românesc decât prin M. Kogălniceanu și N. Bălces-
cu, i se adaugă preocuparea lui Eminescu pentru
toate celelalte rubrici, dându-i prilejul de a se ma-
nifesta, cum o făcuse și la „Curierul de Iași”, pe te-
renul cronicii teatrale, al comentariului și recenziei
literare sau științifice (B. Petriceicu Hasdeu, „Cuven-
te den bătrâni. Limba română vorbită între 1550–
1600”, Domnul Holban și Arthur Schopenhauer), al
polemicilor politice (Unde dai și unde crapă, Un
ziar al cărui nume... – comentariu acid referitor la
poziția cotidianului liberal „Românul” față de Par-
tidul Conservator, ș.a.). Cu timpul, deși trebuia să
facă aproape toată gazeta, el are de înfruntat și con-
troversele frecvente cu politicienii conservatori,
nemulțumiți, printre altele, de revolta cu care re-
dactorul semnalează indiferența oficialității față de
soarta ostașilor care se întorceau din Războiul pen-
tru Independență. Uzura se face din ce în ce mai
simțită spre sfârșitul primăverii anului 1883, când
Eminescu scrie tot mai rar, lăsând grijile redacției Păucescu (articole politice), Elie Baican, G. Bejan
în seama unor colegi mai tineri și, fără îndoială, (nuvele și traduceri), Grigore Ventura (articole po-
mult mai docili. Pe de altă parte, nu se știe cu sigu- litice și cronici dramatice), C. Bacalbașa, D. R. Ro-
ranță de când datează colaborarea lui Caragiale la setti, D. Roco (cronici dramatice și, iscălind Demroc,
oficiosul junimist, deși unele articole, povești și traduceri), N. Pora (cronici dramatice). Prin 1894–
parodii nesemnate, din noiembrie–decembrie 1895 N. Iorga, aflat la studii în străinătate, trimite
1877, par să îi aparțină. Este însă cert că a devenit articole privind clasicismul operei lui Giosuè Car-
redactor, la insistențele lui Eminescu, din luna fe- ducci, literatura lui Madách Imre sau despre piesa
bruarie a anului următor, când îi apare un articol Constructorul Solness de Henrik Ibsen. În august
despre spectacolele actorului italian Ernesto Rossi. 1877 Al. Macedonski scrie Oda dedicată armatei
El este prezent, începând cu articole politice (Libe- române, iar în anul următor Vasile Alecsandri dă
ralii și conservatorii, Ce este Centrul?, Frații radicali Odă ostașilor români, Peneș Curcanul și alte poezii,
și d. Dim. Sturdza ș.a.), la toate rubricile: reportaje dintre care unele se tipăresc, concomitent, și în
parlamentare, știri externe sau din țară, note, infor- „Convorbiri literare”. Din revista junimistă se repu-
mații, cronici teatrale, la care se adaugă traduceri blică povești de Ion Creangă și nuvele de N. Gane.
din nuvelele lui E. A. Poe. Mai puțin sau, poate, de- Se mai reproduc fragmente din Povestea vorbii a lui
loc convins de justețea poziției apărate, Caragiale Anton Pann sau din Estract din istoria misiilor mele
nu se angajează în lupta de zi cu zi a gazetei nici cu politice de V. Alecsandri. Printre numeroasele tra-
dârzenia lui Slavici, nici cu pasiunea lui Eminescu; duceri incluse în sumar sunt și cele din scrierile lui
aduce, în schimb, prin ironia și scepticismul său, o Cervantes (reluare din „Convorbiri literare”),
nuanță necesară. La T. a colaborat, în primii ani, și Schiller (Dorul, „traducere liberă” de I.A. Lapedatu),
Iacob Negruzzi, expediind din Iași corespondențe Pușkin (Fântâna din Bakcisarai), Lermontov (Bella),
(semnate cu inițialele B.B.), unde, uneori, în relata- Gogol (Mantaua, Taras Bulba), E. A. Poe (Butoiul cu
rea unor aspecte ale vieții politice sau mondene, Amontillado, Dracul în clopotniță ș.a.), Nathaniel
trece de la un ton ușor, câteodată chiar frivol, la un Hawthorne, Bret Harte, Jules Verne, Émile Gabo-
altul critic, satiric. De la Berlin, unde era student, riau, Al. Dumas, Jókay Mór, Bjørnstjerne Bjørnson
Petru Th. Missir trimite, de asemenea, corespon- (O pețire primejdioasă) ș.a. Încercarea de a relua T.
dențe, în care se ocupă de mișcarea intelectuală și după Primul Război Mondial, de data aceasta ca
literară. Mai publică A.I. Odobescu (studii de arhe- organ politic al așa-numiților conservatori demo-
ologie), I. Em. Florescu, Al. Lahovari, Gr. G. crați, a fost sortită eșecului. Nici partea literară a
cotidianului nu a mai atras scriitori cunoscuți. Din zvonuri fără temei. Disprețuiește calomnia și atacu-
redacție a făcut parte, pentru câteva luni, Dem. rile personale. Nu are decât o țintă: să informeze”.
Theodorescu. Sub pseudonimul Dyonis, el scrie În cadrul rubricii literare „Popasuri” apar articole
zilnic la rubrica „Pe foi de calendar”, urmărind cu de Traian Șelmaru, N. Carandino, N.M. Condiescu,
spirit critic actualitatea socială sau culturală. Au Camil Petrescu (sub nume propriu semnează, spo-
mai colaborat Al. Anestin (cu articole dedicate tea- radic, cronică teatrală, iar sub pseudonimul N. Gră-
trului și altor aspecte ale vieții artistice), Th. Râșca- mătic face cronică sportivă), Cezar Petrescu (Emi-
nu (câteva cronici plastice), Vasile Timuș (aflat la nescu la „Timpul”), Petru Comarnescu, Emil Ciomac,
începutul carierei de cronicar dramatic), Emil Cer- Miron Radu Paraschivescu (Ce este poezia, Demni-
chez, A. Munte și vechiul ziarist gălățean Moise N. tatea scriitorului ș.a.), Virgil Ierunca (Poezie și reali-
Pacu. R.Z. tate) și Geo Dumitrescu (Poezia, ființă necunoscută,
TIMPUL, gazetă apărută la Iași, săptămânal, între 30 Poezia pentru toți), acesta scriind de asemenea re-
octombrie și 26 decembrie 1911. De la numărul cenzii și redactând știri despre viața culturală. Cel
5/1911 redactor responsabil este Constantin Cehan. mai activ cronicar literar la T. este, de departe, Vla-
Convinși de faptul că e nevoie de „o presă indepen- dimir Streinu, cu articole despre Liviu Rebreanu,
dentă”, redactorii ziarului afirmă: „Nu venim nici cu Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail Sadoveanu,
discursuri, nici cu promisiuni, nici să-nființăm alt Tudor Vianu, G. Călinescu, Mircea Eliade, Mihai
partid, nici prea idealiști, ci un alt steag înțelegem să Ralea, Virgil Georghiu, Al. Rosetti, Demostene Botez,
arborăm în sufletul poporului românesc, «Timpul», Virgil Carianopol, Emanoil Bucuța, Al. A. Philippide,
steagul adevărului și al dreptății” (1/1911). Dintre Zaharia Stancu, Ion Minulescu, Sașa Pană, Gellu
rubrici se rețin „Note politice”, „Ancheta”, „Păreri li- Naum. În T. Alexandru Bilciurescu semnează cu pre-
bere”, „De la românii de peste hotare”. Se publică cădere rubrica „Cartea străină”, cu prezentări gene-
versuri de Aron Cotruș (Tristia), G. Rotică, Maria Sa- roase despre autori precum Agatha Christie, Henri
vul, A. Agapus, Gh. Savul și proză de Constantin Troyat, E. Phillips Oppenheim, Olivier de Serres,
Cehan și Horia Petra-Petrescu. Este reprodusă schița Pearl Buck, Margaret Kennedy, Edgar Walace, Sin-
Amfora din volumul Scenete și fantezii de E. Lovi- claire Lewis, Jerome K. Jerome ș.a. La rubrica „Artiș-
nescu. Articolul de fond e semnat, de obicei, de A.D. tii la ei acasă” sunt prezentate personalități din mu-
Xenopol. T. mai conține o recenzie a lui E. Lovinescu zică, pictură, literatură. Cronicar teatral, între 1937
la Istoria partidelor politice din România de A.D. și 1940, este I. Anestin, care e prezent frecvent și cu
Xenopol, un interviu cu același A.D. Xenopol, un ar- grafică. „Cronica plastică” este susținută de Miron
ticol despre M. Eminescu și altul despre bojdeuca lui Radu Paraschivescu, Petru Comarnescu, Gheorghe
Ion Creangă, diferite materiale pe teme economice, Dinu și Lucia Dem. Bălăcescu, „Cronica muzicală”
culturale și politice, informații. Alți colaboratori: C. de Emil Ciomac, iar „Foiletonul de miercuri” e asi-
Nedelcu (Viena), I. Broșu (Berlin), P. Robescu (Roma), gurat de Ion Marin Sadoveanu, care se ocupă și de
Sever Dan, Eugen Herovanu. A.P. rubrica „Drama și teatrul”. Gheorghe Dinu semnea-
TIMPUL, cotidian apărut la București între 7 mai ză frecvent eseistică sub pseudonimul său avangar-
1937 și 1 mai 1948. Director: Grigore Gafencu (1937– dist Ștefan Roll (Optimismul imanent, Dragoste și
1946), redactor-șef: Mircea Grigorescu (1939–1944); război). Reprezentative pentru orientarea publica-
cu numărul 958/1940 Grigore Gafencu apare ca fon- ției sunt articolele destinate publicului feminin.
dator, iar de la începutul anului 1944, prim-redactor Lucia Demetrius prezintă cititorului portretele unor
este Andrei Corteanu. Publicație de informații poli- femei cunoscute, precum Katherine Mansfield,
tice interne și externe, sociale, economice, sportive, Maria Delavrancea, Alice Voinescu, la rubrica „Fe-
cu pagină literară, T. își stabilește principalele coor- meia de azi”, unde colaborează cu însemnări și Cella
donate în articolul-program semnat de Grigore Delavrancea sau Alice Voinescu (Sufletul femeii
Gafencu: „«Timpul» e un ziar de informații. El res- muncitoare, Femeia care muncește, Din psihologia
pectă credințele și convingerile. Nu râvnește să pă- femeii de azi). Pentru o scurtă perioadă, până în
trundă în mintea fiecărui cititor pentru a apăra o 1939, „Femeia de azi” devine „Timpul femeii”, iar
cauză, a impune o atitudine sau a tulbura o conști- aria de interese se extinde mai clar în zona literaturii
ință. Se ferește deopotrivă de «tendințe» și de scrise de femei: Sanda Movilă comentează Rădăcini
de Hortensia Papadat-Bengescu și Katia de Martha TIMPUL, revistă apărută la Iași, săptămânal între
Bibescu, sunt publicate scurte povestiri și nuvele de 13 ianuarie 1990 și decembrie 1992, bilunar între
Elena Văcărescu, Regina Maria ș.a. Mai semnează, ianuarie și mai 1993, apoi lunar din august 1993.
la această rubrică, Cecilia Cuțescu-Storck, Esmée Din prima echipă redacțională fac parte Cassian
Gafencu, Mărgărita Miller-Verghy (Priveliști bucu- Maria Spiridon (redactor-șef ), Dorin Popa (redac-
reștene), Alice Voinescu (Sufletul femeii muncitoare, tor-șef adjunct), Nicolae Panaite (secretar general
Femeia care muncește), E. Marghita, Lucia Dem. Bă- de redacție); de la numărul 23/1990 redactor-șef
lăcescu, Cella Delavrancea, Ștefana Velisar, Aida adjunct este Petru Bejan. Pe parcursul primului an
Vrioni, Nora Steriade, Margareta Nicolau. Treptat, se de apariție în colegiul de redacție mai figurează,
revine la titlul „Femeia de azi”, iar aspectul cultural pentru scurte perioade de timp, Leonida Lari, Gri-
al rubricii devine secundar, fiind preferate relatările gore Vieru, Radu I. Petrescu, Mihai Ursachi. De la
referitoare la tendințele și evenimentele mondene. numărul 1–2/1991, când hebdomadarul apare în
T. oferă numeroase informații privind spectacole, serie nouă, dintre foștii conducători ai revistei ră-
repertoriul teatrelor, reviste, cărți. Mihail Jora urmă- mâne doar Cassian Maria Spiridon. Cu numărul
rește concertele, sunt realizate interviuri (de pildă, 3–4/1991 dispare din antet subtitlul „Tribună a de-
cu André Maurois) și evocări ale unor scriitori pre- mocrației și libertății”, înlocuit cu „Revistă de cul-
cum Ion Pillat, George Topîrceanu sau Barbu Dela- tură” începând cu numărul 1/1993, când T. reapare
vrancea. În pagina literară se publică proză semnată sub direcția literar-artistică a lui Liviu Antonesei;
de Mircea Eliade (fragmente din Nuntă în cer), Ticu acesta rămâne la conducerea revistei până în sep-
Archip, Mărgărita Miller-Verghy, Georgeta Mircea tembrie 2003, de la numărul din aprilie același an
el făcând echipă cu Gabriela Gavril, care apoi va fi
Cancicov, Emil Gârleanu, Dinu Moroianu, Mihail
la cârma publicației până în august 2012. De la nu-
Șerban, Alexandru Sahia, I. Remer-Anselme, Sidonia
mărul din mai 2012 apare, în calitate de secretar
Drăgușanu și versuri de Anișoara Odeanu, Teodor
general de redacție, Mihaela Morariu, care, după
Scarlat, Constantin Salcia, Alexandru Raicu, Aurel
plecarea Gabrielei Gavril, se va ocupa de revistă
Chirescu. Sunt găzduite, în 1942 (numerele 1771–
împreună cu Mihai Mocanu. Din mai 2005 Doris
1772 din 15 și 16 aprilie și numărul 1809 din 23 mai),
Mironescu devine redactor-șef adjunct, iar Șerban
la rubrica „Popasuri”, coordonată de Miron Radu
Axinte secretar general de redacție. În articolul-pro-
Paraschivescu, povestirile Pârlitu și Strigoaica de
gram Către cititori, se spune: „Acum, «de bună voie
Marin Preda. T. se remarcă și prin varietatea de au- și nesiliți de nimeni», vă rugăm să ne spuneți tot ce
tori străini traduși. Astfel, pe lângă publicarea în vă doare și vă bucură; numai așa, prin promovarea
foileton a celebrului roman al Agathei Christie (tran- unei temeinice publicistici, vom învăța democra-
spus sub titlul Crima din Expresul Orient), se mai ția”. În primele numere este retipărită Doina lui M.
includ traduceri din Charles Baudelaire, Honoré de Eminescu, se reproduc articolele poetului despre
Balzac, Anatole France, Antoine de Saint-Exupéry, Basarabia, fragmente sugestive din Rugăciunea
Henri Barbusse, Guy de Maupassant, Mark Twain, unui dac ori din Viața lumii de Miron Costin ș.a.
Arthur Conan Doyle, Henry Fielding, Aldous Huxley, Sub titlul Poeți din Basarabia se reiau texte de Ion
Jerome K. Jerome, Rudyard Kipling, Virginia Woolf, Hadârcă, Leonida Lari ș.a. E publicat un interviu cu
Katherine Mansfield. Tot aici Elena Eftimiu publică poetul Mihai Ursachi, recent întors din exil. În alte
frecvent pagini de literatură rusă (Pușkin, Maxim numere se inserează versuri de Gellu Dorian, Liviu
Gorki, Cehov ș.a.), sârbă (Hamza Humo), cehă (Karel Ion Stoiciu, se include în sumar o pagină de poeme
Čapek), poloneză (Henryk Sienkiewicz) și bulgară de Dan Laurențiu, alături de un interviu luat de Li-
(Kiril Hristov). După al Doilea Război Mondial se viu Antonesei lui Emil Brumaru, din scrierile căruia
renunță treptat la rubrica „Popasuri” și la materia- se retipăresc poezii precum Marchizul va intra la
lele pe teme culturale, prioritate având evenimen- ora cinci, Cântec naiv, Country. Se traduce din Mac
tele politice. Articolele de fond aparțin lui Ion Biberi Linscott Ricketts studiul intitulat Mircea Eliade și
și Demostene Botez, iar prezența unor pagini de Tudor Arghezi. Un număr din 2000 îi este dedicat în
literatură este din ce în ce mai marcată de impera- întregime lui Eminescu și conține două ample tra-
tivele propagandistice ale epocii. A.St., E.Md. duceri, semnate de Dan Petrescu, din exegeza
consacrată de Ioan Petru Culianu operei poetului: vehiculate în România postceaușistă. Mai publică
Romantism cosmic la Mihai Eminescu și Fantasmele articole pe teme sociale Dan Petrescu, Cristian Pă-
nihilismului la Eminescu. Precedată de un interviu trășconiu, Gabriel Andreescu, Valentin Protopo-
cu Vintilă Horia, republicarea în serial a romanului pescu, Bogdan Suceavă (Identitatea Uniunii Scrii-
Dumnezeu s-a născut în exil începe de la numărul torilor, Doctoratele românești, Ce se întâmplă cu
3/1990. De asemenea, în cuprinsul revistei se gă- literatura de ficțiune). Articole social-istorice apar
sesc transpuneri din Alexandr Soljenițîn (Arhipela- sub semnătura lui Alexandru-Florin Platon (Spre o
gul Gulag), Giovanni Papini (Gog, și anume secven- istorie socială a celui de-al Doilea Război Mondial,
ța întâlnirii cu Lenin), alături de texte alese din Ipostazele religioase ale corpului). În numărul din
scrierile lui Vladimir Nabokov. Se inițiază și relua- aprilie 2003 apare postum un grupaj de poeme ale
rea, în mai multe numere, a eseului Schimbarea la Marianei Marin. 2004 este declarat de Liviu Anto-
față a României de Emil Cioran, a unor texte de nesei Anul prozei tinere, T. fiind o revistă care s-a
Petre Ţuțea, Nae Ionescu, D.D. Roșca ș.a. Din pri- implicat mult în consacrarea unor scriitori precum
mul an de apariție a T. Paul Goma vorbește despre Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Cosmin Manolache,
„gaura din arhive” și începe să colaboreze Dorin Adrian Șchiop, Lucian Dan Teodorovici, Sorin Sto-
Tudoran cu Frig sau frică – despre condiția intelec- ica ș.a. Livia Cotorcea publică un serial intitulat Este
tualului de azi. Semnificativ este și interviul pe care avangarda rusă o reeditare a avangardelor occiden-
Titus Ceia îl ia lui Alexandru Paleologu. În această tale?, iar mai târziu Radu Andreiescu dă articolul
etapă au mai colaborat Aurel Ștefanachi, Ștefan Optzecismul rusesc: metarealismul. Un colaborator
Prutianu, Vasile Braic, Silviu Lupașcu, Radu Părpă- constant este Ștefan Afloroaei (Despre ființa situată
uță, Ionel Săcăleanu, Dorin Spineanu, Florea Ion- între fiară și zeu, Frumusețea nu poate salva oricum
cioaia, Virgil Zagaievski. Sub directoratul lui Liviu această lume, Imaginea spectrală a ființei iubite).
Antonesei revista renunță la o mare parte din cola- Gabriel Catalan și Mircea Stănescu semnează seri-
boratori, devine mai implicată în actualitatea soci- alul Scurtă istorie a Securității. Alex Aciobăniței
ală și culturală, fiind promovate nume noi, de la scrie de asemenea un serial, Filmul românesc între
Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, Gabriela Gavril, 1905 și 1948. Revista se impune și prin poezia și
Lucia Cireș, Gabriela Haja sau Dan Lungu până la proza română și străină inclusă în sumar, dar mai
Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo sau Flo- cu seamă printr‑o judicioasă gestionare a spațiului
rin Lăzărescu. T. își restructurează și colegiul de destinat anchetelor și dezbaterilor. Un număr în-
redacție, format acum din Ștefan Afloroaei, Al. An- treg e dedicat în 2004 Timișoarei, nu peste multă
driescu, Emil Brumaru, Al. Călinescu, Liviu Leonte, vreme e publicată o anchetă asumată de redacție și
Paul Miron, Dan Petrescu și Al. Zub; director exe- intitulată Focus: literatura tânără, la care răspund
cutiv este Gabriel Cucuteanu, fondator, alături de Marius Ianuș, Tudorel Urian, Mihai Vakulovschi,
Liviu Antonesei, al Fundației Culturale Timpul. Cu Șerban Axinte, Codrin Liviu Cuțitaru, Horia Gârbea,
alt puls, vie, bătăioasă, fără complexe provinciale, Iulia Popovici, Lucian Dan Teodorovici, Marius Chi-
revista nu trece neobservată. Îndeosebi editorialele vu, Bogdan Suceavă, Sorin Stoica, Emil Brumaru,
semnate de Liviu Antonesei stârnesc polemici Alex. Ștefănescu, Radu Pavel Gheo, Anda Mocu-
aprinse în presa culturală din România. Dintre lescu. Radu Eugeniu Stan publică o serie de intervi-
acestea pot fi amintite câteva din anii 2002 și 2003: uri cu diverse personalități ale culturii române con-
Delict: poezia! Despre poezie, libertate și represiune, temporane: Nicolae Manolescu, Stelian Tănase,
Păguboasa moștenire a Securității, Chestiunea uni- Răsvan Popescu, Sorin Antohi ș.a. În această peri-
versitară. Din octombrie 2003 editorialele sunt scri- oadă efervescentă din istoria revistei O. Nimigean
se de redactorul-șef Gabriela Gavril, care, fără a publică articolul Goma. Paul Goma. Nici mai mult
abandona problematica socială, reușește să impu- și nici prea puțin. În numărul din decembrie 2006
nă altă viziune asupra spiritului critic, ca în Gene- apare ancheta Cum stăm de vorbă cu scriitorii?, re-
rația tranziției, Imaginea șifonată a revistelor cul- alizată de Șerban Axinte, la care răspund Robert
turale sau în Regândirea „provincialității”, Despre Șerban, Ovidiu Șimonca, Marius Chivu, Cornel Mi-
„revizori” și revizuiri ș.a., posibile exemple de de- hai Ungureanu și Andrei Terian. În numărul 2/ 2007
construcții bine articulate ale unor concepte este inserat un dialog între Liviu Antonesei și Paul
Timpuri Dicționarul general al literaturii române 162
Cornea, intitulat „Dacă rațiunea este lipsită de o Gheorghe Santău, Din istoricul presei române din
bază etică, atunci suntem disponibili pentru orice fel Transilvania și Ungaria de Maria Berényi, Lupta lui
de derivă”. În numărul 4/2007 figurează ancheta Ce Iosif Vulcan pentru întemeierea unui teatru român
reprezintă revista „Timpul” pentru dumneavoastră?; în Ungaria și Transilvania, Eminescu și românii din
răspund Vladimir Tismăneanu, Cătălin Mamali, Ungaria de Gheorghe Petrușan, Considerații asupra
Aura Christi, Nicolae Coande, Dorin Tudoran, Andra receptării operei lui Eminescu de Jenő Farkas, Kohán
Rotaru, Sorin Antohi, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea György de Ștefan Oroian, Despre un vechi manuscris
Gheorghe, Cristian Ioanide, Ștefan Niculescu Maier românesc de Gavril Scridon ș.a. În 1989 se marchea-
și Marta Petreu. Un editorial al Gabrielei Gavril, care ză, într-un articol semnat de Ambrus Miskolczy și
nu a rămas neobservat, se numește „Generația ’27” Ioan O. Rudeanu, trei secole de la apariția Bibliei de
– un model viabil, „fecund” și astăzi?. Lui Gabriel la București. Revista contribuie la afirmarea identi-
Andreescu îi aparține serialul Dosarul Marino, inte- tății naționale a românilor din Ungaria și la o mai
lectualul fiind văzut din perspectiva „atitudinii în bună cunoaștere a trecutului cultural comun. M.Pp.
timpul anchetelor”, a „istoriilor despre rezistență și
TIMUȘ, Ioan (8.XI.1890, Câmpulung – 10.VI.1969,
cedare” și a „temelor unei etici a memoriei” (6–10/
București), prozator. Este fiul Mariei Timuș (n. Io-
2010). Pe parcursul anului 2012 se disting și alte ar-
zepide), învățătoare, și al lui Vasile Timuș, medic
ticole ale lui Gabriel Andreescu: Noua Republică.
veterinar. La București urmează Liceul „Gh. Lazăr”,
Demodernizarea României ca proiect intelectual,
unde în 1911 își ia bacalaureatul, în 1916 absolvind
Cine este în spatele discreditării lui Mihnea Berindei
Facultatea de Drept și Facultatea de Filosofie și Li-
ș.a., precum și mai multe interviuri realizate de re-
tere. Practică avocatura și activează în calitate de
dactorii sau colaboratorii revistei. Revista presei,
consilier juridic al Primăriei de Negru din București.
rubrică permanentă, poartă numele „Sarcofagul
În ultimii ani de viață, membru al Societății de Ori-
de hârtie” și e semnată A.C. sau C.N.P. T. are și câ-
entalistică, inițiază primul curs de limba și literatura
teva suplimente consacrate lui Mircea Eliade, re-
japoneză la Universitatea Populară din București
lației sale cu Ioan Petru Culianu, precum și numere
(1966–1969). Colaborează la „Rampa”, „Revista co-
speciale dedicate lui Matei Călinescu, Paul Goma
piilor și a tinerimii”, „Teatrul”, „Lectura”, „Comedia”,
ș.a. I.I., Ș.A.
„Cuvântul”, „Gazeta tribunalelor”, „Dimineața”, „Stu-
TIMPURI, publicație apărută la Gyula (Ungaria), dia et Acta Orientalia”, „Secolul 20” ș.a.
anual, din 1985 până în 1989, sub conducerea unui Călătoria pe care o întreprinde în 1917, de la
comitet, cu subtitlul „Publicația Uniunii Democra- Odessa, prin Moscova, Celiabinsk, Irkutsk, Karbin,
tice a Românilor din Ungaria”. Redactor: Tiberiu Vladivostok, până în Japonia (unde rămâne aproape
Herdean, editor responsabil: Gheorghe Marc. Din cinci ani), observațiile pe care le acumulează ca îm-
echipa redacțională mai fac parte Maria Berényi, Ion pătimit voiajor – vizitează și China, Coreea, India,
Budai, Elena Csobai, Alexandru Hoțopan, Ioan Sz. Egipt – vor alimenta toate scrierile lui T. Prefațând
Kiss, Mihai Cosma, Ambrus Miskolczy, Teodor Ol- volumul Japonia. Viața și obiceiurile (1925), N. Iorga
tean, Gheorghe Santău, Lucia Borza, Gheorghe Du- subliniază câteva calități ale autorului: „Un om care
lău, Ioan Magdu. În editorialul Către cititor se afir- vede bine, care păstrează credincios impresiile sale
mă: „Revista «Timpuri» nu-și propune altceva decât și care judecă inteligent”, dar și ale cărții: „Nu e nu-
a contribui, între limitele posibilităților sale, la mo- mai «fotografie» și nu e deloc imaginație poetică;
tivarea cunoașterii și autocunoașterii acestei comu- fără să caute «a face știință» și a-și afirma individu-
nități, oferind loc scrierilor preocupate de realitatea alitatea, el vorbește despre un subiect pe care l-a
cu multe fețe a populației române din patria noas- trăit”. Virtuțile literare se relevă cu deosebire în Tran-
tră, având încredere în comunicarea dintre culturi, ssiberiana (1934) și în Ogio-san (Domnișoare) (1938).
limbi și popoare”. Sunt publicate mai multe articole Este vorba, în primul rând, de „înzestrarea vizuală
privind trecutul istoric și cultural al românilor din fericită”, de „strategia vizuală înrudită prin dinamis-
Ungaria, între care sunt de amintit Despre românii mul lapidar cu a cineastului”, de „o adevărată punc-
din județul Hajdú-Bihar de Fodor Péter, Situația tuație cinematografică” (Doina Curticăpeanu). T. va
limbii noastre materne de Mihai Cosma, Românii colabora, de altfel, ulterior, cu regizorul Jean Geor-
din Chitighaz în lumina unei sociografii de gescu la realizarea filmului artistic Maiorul Mura.
163 Dicționarul general al literaturii române Tinereţea
S-a aplecat și asupra eposului popular japonez, pe pronunțat caracter polemic, militant, politic: Istori-
care l-a prezentat în Basme japoneze (1938) și Coco- oară bisericească politico-națiunale a românilor de
rul alb (1967), culegeri de povești populare traduse preste tot, mai ales a celor ortodocși-orientali din
de T. Pentru lucrarea Caracterele civilizației japone- Austria (1865). Adept întârziat al Școlii Ardelene,
ze (1942, în colaborare cu Gheorghe Băgulescu) i s-a avea o concepție puristă despre originea românilor.
decernat Premiul Kokusai-Bunka-Shinkokai al So- Semnând Un bănățean sau Tu-Velia, publică în
cietății pentru Dezvoltarea Legăturilor Culturale „Foaie pentru minte, inimă și literatură” și în „Ga-
Internaționale din Tokyo, iar pentru Japonia de ieri zeta Transilvaniei” articole pe teme de morală, pro-
și de azi (1943) a fost distins cu Marele Premiu „Năs- puneri în materie de ortografie ori privind cultivarea
turel” al Academiei Române. limbii naționale (considera că va fi unitară prin în-
SCRIERI: Japonia. Viața și obiceiurile, pref. N. Iorga, Bu- lăturarea slavonismelor, prin latinizare și alfabet
curești [1925]; Transsiberiana, București, [1934]; Ogio-san latin), precum și câteva încercări, stângace (unele
(Domnișoare), București, [1938]; ed. îngr. și pref. Doina par chiar prelucrări din H. Zschokke), de poezie fi-
Curticăpeanu, Cluj-Napoca, 1984; Caracterele civilizației losofică și patriotică, alături de traduceri din Schiller.
japoneze (în colaborare cu Gheorghe Băgulescu), Bucu-
După exemplul lui George Barițiu și al lui Vuk Kara-
rești, 1942; Japonia de ieri și de azi, București, 1943; Japo-
nia. Arta, femeia, viața socială, București, f.a. Traduceri: dzić, a avut și preocupări de folclorist. Culege balade
Basme japoneze, București, [1938]; Seiji Shimota, Insula populare cu subiect istoric (între care Iovan Iorgo-
Okinawa, pref. A. Cernea, București, 1961 (în colaborare van și șarpele, Salabeg împăratul, Mihai Viteazul și
cu Pericle Martinescu); Cocorul alb, cu ilustrații de Mihu Boierul Dobricean), pe care At. M. Marienescu le-a
Vulcănescu, București, 1967. folosit în colecția sa din 1867, Poezia poporală. Ba-
Repere bibliografice: Lucrezzia Karnabatt, O carte despre lade culese și corese.
Japonia, DMN, 1925, 6 577; Romulus Dianu, „Japonia”, RP, SCRIERI: Istorioară bisericească politico-națiunale a ro-
1925, 2 253; G.B. [George Baiculescu], „Japonia”, ALA, mânilor de preste tot, mai ales a celor ortodocși-orientali
1926, 280; Al. R. [Al. Robot], „Transsiberiana”, RP, 1934, 4 din Austria, Sibiu, 1865. Traduceri: Cele șapte virtuți sau
898; Matei Alexandrescu, „Transsiberiana”, „Litere”, 1934, Fapte bune de căpetenie, Brașov, 1847.
12; Perpessicius, Opere, VIII, 46–47; Camil Baltazar, „Ogio-
san”, „Lumea românească”, 1938, 349; A. Anestin, „Ogio- Repere bibliografice: I. D. Suciu, Nicolae Tincu Velia
san”, „Ordinea”, 1938, 1 838; P.A.S. [Ion Pas], O carte despre (1816–1867). Viața și opera lui, București, 1945; Actele Sim-
Japonia, VRA, 1943, 696; Negoițescu, Analize, 256–261; pozionului de raporturi culturale, literare și lingvistice ro-
Tudor Ionescu, „Ogio-san”, ST, 1984, 10; Anca-Michaela mâno–iugoslave, București, 1979, 491–502; Dicț. lit. 1900,
Israil, Personalități culturale și științifice, București, 2006, 852–853; Păcurariu, Dicț. teolog., 457; Ursu, Contribuții ist.
157–164. I.D. lit., 444. S.C.
TINCU-VELIA, Nicolae (1816, Ticvaniu Mare, j. Ca- TINEREŢEA, publicație apărută la București, lunar,
raș-Severin – 16.V.1867, Vârșeț, Serbia), istoric, pu- de la 25 martie 1935 până în august 1940 și de la 15
blicist. A învățat la Oravița și la Liceul Piarist din martie 1941 până în februarie 1943, cu subtitlul „Re-
Seghedin, avându-i colegi pe Eftimie Murgu și pe vista tineretului român de pretutindeni”, iar la seria
Damaschin T. Bojincă. A urmat teologia la Vârșeț a doua „Organ de gând și faptă românească”. În pri-
(1835–1837), unde în 1839 este numit protodiacon, mii ani e condusă de Nicu Sterescu, iar din 1941 îl
notar consistorial și profesor de teologie la secția are ca director pe Ioan D. Suciu. Comitetul redacți-
română a Seminarului. Ulterior va fi hirotonit preot onal variază, între membri numărându-se D. Cris-
și numit protopop al Vârșețului. Prin 1860 se mută tea, I. D. Suciu, I. M. Comănescu, Al. Neagu, Răzvan
la Secaș, ca paroh, apoi revine la Vârșeț, având sar- Panaitescu, Marian Ţuțuianu, P. Balenty-Budu. T. se
cini de organizare a protopopiatului. Moare de deschide cu un Cuvânt înainte în care N. Sterescu
tuberculoză. precizează că revista își propune „să pună în valoare
T.-V. a fost unul din luptătorii pentru înființarea tinerele talente literare”, considerând că nu există „o
mitropoliei românești autonome în Banat, prin în- tipăritură care să primească cu inima deschisă slova
lăturarea ierarhiei sârbești și unirea românilor din tremurândă a începătorilor”. În program se afirmă
Imperiul Habsburgic sub un mitropolit național. În dorința de a deștepta „gustul pentru citit, pasiunea
acest sens a colaborat cu George Barițiu și cu Andrei pentru cărțile frumoase, interesul pentru manifes-
Șaguna. A lăsat o istorie a Bisericii din Banat, cu tările de artă”. Colaborează cu versuri Virgil
Tinereţea Dicționarul general al literaturii române 164
Carianopol, Radu Gyr, Ștefan Stănescu, Octav Sar- tineretului rămâne una singură; unică trebuie să fie
gețiu, Ștefan Aug. Doinaș, Geo Dumitrescu, Mihu de aceea, și hotărârea și voința sa. Iată de ce revista
Dragomir, Pavel P. Bellu ș.a. Proză dau Aurel Bugariu, aceasta se adresează tuturor categoriilor de tineret,
Marin Preda (povestirea Nu spuneți adevărul, străduindu-se să îmbrățișeze, deopotrivă, toate
1–2/1942), Sidonia Drăgușanu, Teodor Mazilu ș.a. preocupările și să susțină toate interesele sale în-
Traducerile incluse în sumar, multe fiind republi- dreptățite”. Lansată ca o publicație de tip magazin,
cări, îi aparțin lui Al. T. Stamatiad (din lirica japone- cu o componentă culturală semnificativă, T. găzdu-
ză), Pimen Constantinescu, P. Balenty-Budu iește poezie, proză, studii, reportaje, cronici și co-
(Leconte de Lisle, G. A. Bürger, Goethe), Mihail Bă- mentarii, aparținând, în prima etapă, unor nume
dulescu ș.a. Atenția acordată artei universale e ilus- remarcabile. Treptat revista își cedează paginile
trată în articolele de la rubrica „Pagina franceză”, unui discurs în tot mai mare măsură politizat și pro-
semnate M. Scărlăteanu, sau în cele ale lui Alex Ste- pagandistic, încheindu-și existența ca o gazetă de
garu (Hamlet, Richard Wagner). T. cuprinde nume- informații diverse. După aproximativ zece numere
roase recenzii (de pildă, la Ochii Maicii Domnului literatura este în mod vizibil comprimată în pagina
de Tudor Arghezi), cronici literare (unele redactate
a doua, sub titlul „Viața literară”, în scurt timp pa-
de Tiberiu Tretinescu), dramatice, plastice, muzica-
gina devenind mai degrabă culturală, pentru a dis-
le. Sunt prezentate „Revista Fundațiilor Regale”, „Lu-
părea complet odată cu numărul 49/1946, când
ceafărul”, „Viața literară”. În 1941 C. Bivolaru publică
încetează și participarea unor nume marcante ale
o convorbire cu Ion Vlasiu, iar N. Papatanasiu reali-
culturii și literaturii. Colaborează cu versuri Marga-
zează un interviu cu Liviu Rebreanu. În paginile
revistei există numeroase necrologuri (Panait Istrati, reta Dorian, Vladimir Colin, Emilian Bucov, Mihai
Gib I. Mihăescu, Mateiu I. Caragiale ș.a.). Articolele Beniuc, Geo Dumitrescu, Ștefan Baciu, Magda
sunt în strânsă legătură cu istoria și politica (I. D. Isanos, Nina Cassian ș.a. Numărul 11/1945 cuprin-
Suciu, Istoriografia ardeleană, Andrei Constantin, de grupaje de poeme ale lui Ilarie Voronca și Dimi-
Comunismul în România și Codreanu – Maniu) sau trie Stelaru. Versuri mai semnează Eusebiu Camilar,
se referă la critica și istoria literară: Silviu Herescu, Ben Corlaciu și Angela Strat. Proza aparține lui Mi-
Mișcarea literară în anul 1934, Sever Bocu despre hail Sadoveanu, Eusebiu Camilar, Sașa Pană. Un
Iulian Grozescu și Vincențiu Bugariu, Const. A. Gâ- eveniment semnificativ este apariția, în numărul
dei, Critică de creație și constatativă, Miron Radu 11/1945, a nuvelei Plecarea de Marin Preda, urmată
Paraschivescu, Scrisoare deschisă lui Ion Vinea ș.a. în numărul 16 de Doctorul. Studii și articole publică
Comentarii precum Pe drumuri noi, Drumul tinere- Al. A. Philippide, Al. Piru (Literatura progresistă,
tului, Între tinerețe și literatură demonstrează con- Poezie și ideologie), Virgil Ierunca (Paul Valéry și
stanta preocupare pe care T. o are pentru literatura poezia tânără), Paul Cornea (Democrația, școala și
tânără. A.St. școlarii), Silvian Iosifescu (Literatură și revoluție),
Marius Theodorescu (Rabelais) ș.a. Reportaje oferă
TINEREŢEA, revistă apărută la București, săptămâ-
nal, de la 1 iulie 1945 până la 24 aprilie 1947, sub Al. Mirodan, iar Al. Piru asigură rubrica „Cronica
conducerea unui colectiv redacțional. Începând cu literară”, comentând, între altele, Cartea Oltului de
numărul 11/1945 își schimbă formatul, iar subtitlul Geo Bogza sau Sensul clasicismului de G. Călinescu.
„Săptămânal de atitudine și cultură progresistă” Mai scriu cronici literare Mihail Cosma și Marin
dispare. Editorialul din primul număr anunță Crânguși. Cronicile teatrale sunt susținute de Simo-
obiectivele noii publicații: „Sădirea din nou în tine- na Teodorini și de Geo Dumitrescu, cronica muzi-
ret a credinței în valorile spiritului, a sentimentului cală este girată de Ion Frunzetti, iar cronica plastică
de încredere și de dragoste între oameni și între de Stelian Tecuceanu și Radu Bogdan. Sunt incluse
popoare – va constitui, deopotrivă, grija de toată în sumar și interviuri cu Ilya Ehrenburg, Tudor Te-
clipa a celor de la această revistă. [...] tineretul – odorescu-Braniște și N.D. Cocea. Alți colaboratori:
muncitoresc, studios și plugăresc – trebuie să se Alexandru Jar, Simeon Laiotă, Ion Mihăileanu, An-
găsească unit și în fiecare clipă alături de popor. drei Băleanu, Mirel Ilieșiu, Dorel Dorian (debutează
Dincolo de toate despărțirile artificiale și pe deasu- aici în 1946), Ion Pas, Savin Bratu, Petre Solomon,
pra ideologiilor politice de partid, misiunea Valeriu Ciobanu, Petru Vintilă. C.Tt.
165 Dicționarul general al literaturii române Tiparniţa
TINERIMEA OLTEANĂ, publicație apărută la Cra-
iova, ca bilunar, la 5 martie și la 20 martie 1935, cu
subtitlul „Literatură, artă, știință”. În articolul-pro-
gram, intitulat Cuvânt înainte și semnat de comite-
tul de redacție, se afirmă că T.o. va fi o „revistă lite-
rară pentru tineret”, propunându-și să militeze
pentru „spiritualizarea tineretului” și pentru „con-
știința demnității răspunderii și a adevăratei meniri
patriotice religioase”. Se publică versuri neoroman-
tice sau vag simboliste, proză, traduceri, cronici li-
terare. Dintre rubrici, alături de „Craiova artistică și
culturală”, se mai află „Rubrica științifică”, „Pagina
matematică”, „Rubrica jocurilor”. Între colaboratori
se numără Al. Iacobescu, Eugen Constant, Preda
Savu, Sergiu Cristian, George I. Pârvulescu, Eugeniu
Popișteanu, Eleonora Amza. C.Tt.
TIPARNIŢA, publicație apărută la București la 1 iulie
1925. Redactorii acestui număr unic își propun să
suplinească golul de informație în materie de text
tipărit, să sprijine mișcarea bibliofilă din România
și să orienteze gustul public înspre cartea de valoare.
H. Fisher-Galați semnează articolul Cartea cea mai
mică din lume (un bilanț al recordurilor bibliofile
ale momentului), iar Emanoil Bucuța, în articolul
Cartea la un târg internațional, face o cronică asu-
pra târgului de carte de la Florența, semnalând slaba
participare a României la această manifestare. Nu-
mărul mai cuprinde informații și semnale editoria-
le, precum și reproduceri după gravuri rare, româ-
nești și străine, datând din secolul al XVI-lea. C.Tt.
TIPARNIŢA LITERARĂ, revistă apărută la București, definește poezia ca un filtru între două sensuri ale
lunar, din octombrie 1928 până în mai 1931. Direc- cuvântului, cel simbolic și cel științific), Ion Vinea,
tori: Camil Baltazar și Petru Comarnescu. Începând E. Lovinescu (pentru care poezia este în primul rând
cu numărul 2/1928 subtitlul „Critică, artă, politică” o expresie a inefabilului), Vintilă Russu-Șirianu, F.
dispare, iar de la numărul următor caseta redacțio- Aderca (în viziunea căruia sensul poeziei este me-
nală anunță ca unic director pe Camil Baltazar. Pu- tamorfoza suprarealistă), Ion Călugăru ș.a. Opinii
blicația promovează o literatură girată în general de de substanță vor fi, de asemenea, exprimate în răs-
scriitori care frecventaseră și frecventau cenaclul punsurile la ancheta cu tema Noua spiritualitate
Sburătorul, fără a fi însă o revistă de direcție, exclu- (2/1928), inițiată de Petru Comarnescu. Dau curs
sivistă. Se favorizează mai ales producția epică, se- întrebărilor N. Iorga (noua spiritualitate este una
lecția fiind riguroasă. Deși nu își propune facilitarea creștină, „divină”), Octavian Goga (de pe pozițiile
lansării pe piața culturală a unor autori noi, T.l. re- unui naționalism ortodoxist), E. Lovinescu („noua
prezintă o platformă de afirmare a unor producții spiritualitate” o constituie un „conformism etic”
literare de calitate. Contactul strâns cu realitatea grefat pe mistică și ortodoxie), Lucian Blaga (optea-
culturală este asigurat prin anchetele revistei, cu ză pentru mit, transfigurarea realității și metafizică),
teme de interes general, dar și imediat, beneficiind Nichifor Crainic (afirmă o poziție tradiționalistă ex-
de răspunsuri din partea unor scriitori reputați. Ast- tremă, definită ca naționalism integral), Șerban
fel, în numărul inaugural, la ancheta cu tema Sensul Cioculescu (vede în noua spiritualitate un individu-
poeziei, răspund Hortensia Papadat-Bengescu (care alism bazat pe eul intelectual), Ionel Jianu, Mircea
Tipograful Dicționarul general al literaturii române 166
Vulcănescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Sandu lingvistice (Principie de ortografie română, Despre
Tudor. Sunt prezenți cu poezie Ion Barbu (Dioptrie, ortografia erudiților sau a vorbelor științelor și celor
Ev arid), după un timp acesta părăsind, cu scandal, străine), altele despre arta tipografică (Arta tipogra-
T.l., Camil Baltazar, Jacques G. Costin, Mihail Cela- fică, Neajunsurile tiparului), amintiri din perioada
rianu, Andrei Tudor, Leon Feraru, Cicerone Theodo- premergătoare anului 1848 (Librărie națională ro-
rescu, Emil Gulian, Eugen Jebeleanu, Tana Quil ș.a. mână) etc. Și Petre Ispirescu, folosind pseudonimul
Colaborează cu proză Liviu Rebreanu (Crângul Fe- Un culegător tipograf, dă un „vocabular tipografic”.
regetului), Grigore Cugler (texte suprarealiste), Ticu La începutul lui 1871 Heliade comentează nefavo-
Archip (proză modernistă cu nuanțe naturaliste), rabil „noua direcție” junimistă, plecând de la o „pre-
Hortensia Papadat-Bengescu (Candoare, Drumuri lecțiune” ținută la Iași de Titu Maiorescu. El face și
care nu se văd, fragment din romanul Concert din o traducere din Infernul lui Dante (cântul VII), căreia
muzică de Bach, Rochia miresei, Fetița), I. Peltz, i se adaugă două transpuneri din Schiller, Preîmbla-
Camil Petrescu (Drum cu ocoluri la Odobești, frag- rea și Cântarea clopotului, realizate de N. Rucă-
ment din romanul Ultima noapte de dragoste, întâia reanu. R.Z.
noapte de război), Mihail Sebastian (Emilia), Aureliu
TITA, Aurel (8.I.1915, Risipiți, azi Unirea, j. Dolj –
Cornea (Farsa), Ion Călugăru. Camil Baltazar tradu-
14.X.1994, București), poet, traducător. Urmează
ce din Rainer Maria Rilke, Georg Trakl, Franz Werfel
ciclul primar în localitatea natală, apoi Colegiul Na-
ș.a. Publică articole de poetică și de istorie literară
țional „Carol I” din Craiova, absolvit în 1934, și Școa-
F. Aderca (Coșbuc cel adevărat, un eseu impresionist
la Normală Superioară din București, ulterior obți-
în două secțiuni: Efortul liric și Efortul epic), Camil
nând aici și licența în litere și filosofie. Va fi profesor
Baltazar (I. Vinea, medalion literar), Pompiliu Con-
de limba franceză la Liceul „Gh. Lazăr” din Capitală.
stantinescu (Poezia d-lui Adrian Maniu). Numărul
Încă elev, în 1931 publică versuri în „Picături de
1/1929 conține un amplu răspuns polemic al lui E.
rouă” de la Craiova, scrie în revista școlară „Ion Ma-
Lovinescu la comentariile lui G. Ibrăileanu cu privire
iorescu” și în 1933 conduce gazeta „Înmuguriri”.
la ediția poeziilor lui Eminescu, apărută în colecția
Primul volum de versuri, Undeva, în amintire…, îi
„Biblioteca clasicilor români”, coordonată de criti-
apare în 1935. Mai colaborează la „Poezia”, „Familia”,
cul de la „Sburătorul”. Numărul 2–3/1930 este dedi-
„Kalende”, „Azi”, „Săptămâna CFR”, „Ramuri”, „Re-
cat „marei europene” Hortensia Papadat-Bengescu,
vista Fundațiilor Regale”, „Vremea”, „Evenimentul
cuprinzând diverse „fațete de portret” și interpretări
zilei”, „Ardealul”, „Tribuna românească” ș.a., apoi la
aparținând lui Mihail Sebastian, Camil Petrescu,
„Orizont”, „Viața românească”, „Gazeta literară” ș.a.
Liviu Rebreanu, F. Aderca ș.a. Cronicile literare sunt
A semnat și cu pseudonimele Aureola Nalbă, Stan
susținute de Petru Comarnescu, Camil Baltazar, Mi-
Palavră, Marcella U., Tudor Dima. Pe lângă poezie
hail Sebastian, Dan Botta, Lucian Boz. Calitatea pu-
are numeroase traduceri, publicate de-a lungul unei
blicației este dată și de prezentarea grafică, desenele
jumătăți de secol, apreciate de critică și de cititori
fiind semnate de Teodorescu-Sion, Victor Brauner,
(va primi, de altfel, din partea Societății Poeților
Marcel Iancu, H.M. Maxy, Henri Catargi, Marius Bu-
Francezi, o distincție), și câteva piese de teatru pen-
nescu ș.a. C.Tt.
tru copii, precum Iancu Jianu, Gheorghe Lazăr (în
TIPOGRAFUL ROMÂN, publicație apărută la Bucu- colaborare cu Al. Mitru), Inima mamei, reprezentate
rești, bilunar, între 1 august 1865 și februarie 1866, la teatre din București și Pitești, dar neadunate în
25 februarie 1870 și 20 iunie 1871. Prima serie a ga- volum. A mai redactat, în colaborare cu Tilică Dăn-
zetei era redactată de Petre Ispirescu și de G. Walter, cău, Mic îndreptar de omenie (1947), o carte de sfa-
tipografi și editori, și avea caracterul unei publicații turi morale pentru tineri.
profesionale. Cu numărul 9, primul al seriei a doua, T. scrie o poezie discretă, conținând adesea un
T.r., deși rămâne proprietatea celor doi editori, apa- sens moral, exprimat limpede. De altminteri, clari-
re sub îngrijirea lui I. Heliade-Rădulescu, modificân- tatea se dovedește calitatea cea mai prețuită de poet.
du-se în consecință atât ortografia, cât și conținutul, O mărturisesc deopotrivă figurile de stil și sistemul
potrivit principiilor heliadiste, explicate pe larg în prozodic de factură clasică. Uneori această preocu-
editorialul Tipograful român. Număr de număr, He- pare pentru accesibilitate conduce la o exprimare
liade va semna articole în care își apără pozițiile convențională, de care nu scapă nici retrăirea
167 Dicționarul general al literaturii române Tita
nostalgică a copilăriei, una din temele predilecte. literatura română, Iași, 1981, 127–137; Dicț. scriit. rom.,
Poetului nu i se poate contesta, însă, credința cu IV, 559–561; Firan, Profiluri, II, 296–298. D.Gr.
care aspiră la clădirea frumuseții făpturii umane, la
TITA, Ștefan (14.VIII.1905, București – 1.IX.1977,
un echilibru deplin între idealul moral și cel estetic.
București), poet, prozator, dramaturg, gazetar. Ur-
Traducerile – îndeosebi cele din limba franceză – au
mează studii de medicină și drept, fără a le finaliza.
fost remarcate în primul rând pentru capacitatea lor
Va fi redactor-șef la „Aurora”, secretar de redacție
de a respecta expresia originalului, ceea ce reflectă
la „Adevărul literar și artistic” și secretar general în
o bună cunoaștere atât a limbii române, cât și a celei
Ministerul Artelor (1946–1948). Debutează în 1918,
din care se realizează transpunerea. Sunt selectate
la „Biblioteca copiilor și a tinerimii”, cu poezie, iar
scrieri reprezentative pentru direcția clasicistă a editorial cu „romanul” Avantajul de a fi câine, apă-
literaturii europene (Fedru, La Fontaine, La rut în 1938. Scrie la publicații de stânga – „Aurora”,
Rochefoucauld, La Bruyère, Florian, Lope de Vega „Adevărul”, „Cuvântul liber”, „Șantier”, „Reporter”,
ș.a.), dar nu numai. Traducătorul își însoțește ade- „Dimineața”, „Facla”, „Libertatea” ș.a. –, iar după
sea versiunile cu un cuvânt înainte scris cu o vădită război e prezent în „Urzica”, „Contemporanul”,
dorință de a asigura accesibilitatea cărții. „Teatrul”, „Almanahul literar”, „România literară”
SCRIERI: Undeva, în amintire…, Craiova , 1935; Mic în- ș.a.
dreptar de omenie (în colaborare cu Tilică Dăncău), Bu- Stângismul lui T. pare să fie rezultatul unei op-
curești, 1947; Ca să ai un cer al tău…, București, 1978; Cine țiuni asumate. Încă din prima carte, Avantajul de a
le paște le cunoaște…, București, 1979; Gravitația flăcării,
fi câine, autorul combate inechitatea socială, răz-
București, 1981; Cantilene, București, 1989. Traduceri:
Pearl Buck, Albastrul călțunașilor, București, 1941; Pros-
boiul, rasismul și intoleranța religioasă. Deși se su-
per Mérimée, Mateo Falcone, București, 1941; Mulk Raj bintitulează „roman”, cartea este, în fond, o colecție
Anand, Culii, București, 1954 (în colaborare cu Octavian eterogenă de schițe, pamflete, parabole și utopii
Nistor); Anatole France, Insula pinguinilor, București negative. Modelul formal îl reprezintă Tablete din
1955; La Fontaine, Fabule, pref. Valentin Lipatti, București, Ţara de Kuty, însă lui T. îi lipsesc stilul și amplitu-
1958; Émile Zola, Prăpădul, pref. I. Brăescu, București, dinea viziunii argheziene. Inconvenientul cel mai
1958; Lope de Vega, Comedii, București, 1962 (în colabo- vizibil al acestor texte este tezismul, care se observă
rare); Bozorg Alavi, Zidul alb, București, 1963 (în colabo- începând cu narațiunea titulară, unde un muritor
rare cu Radu Olteanu); Paul Vaillant-Couturier, Copilărie, de foame ar vrea să se refugieze într-un adăpost
pref. Teodora Cristea, București, 1965; Fedru, Fabule, pref.
pentru câini, dar răspunsul directorului îi taie orice
Cicerone Poghirc, București, 1966 (în colaborare cu Ghe-
speranță: „Domnule, aici este societatea pentru
orghe Moraru); La Bruyère, Caracterele sau moravurile
acestui veac, I–II, pref. N.N. Condeescu, București, 1966;
protecția animalelor. D-ta ești om, ca atare nu poți
Edmond și Jules de Goncourt, Pagini de jurnal, I–II, pref. fi primit. Dacă insiști, ești de rea credință”. După
Șerban Cioculescu, București, 1970; Jean-Pierre-Claris de război, T. devine un precursor, apoi un exponent al
Florian, Fabule, pref. trad., București, 1972; La Rochefou- realismului socialist, glorificând în versuri conven-
cauld, Maxime și reflecții, pref. Ion Vicol, București, 1972; ționale binefacerile noului regim și înfierând capi-
Jean Follain, Poeme, pref. trad., București, 1973; Vauve- talismul și burghezia: Cântece de suferință și biru-
nargues, Maxime și reflecții, pref. Ion Vicol, București, ință (1946), Tălmăciri din cartea vremii, Mai multă
1973; Romanele Mesei Rotunde (în prelucrarea modernă omenie… și Spovedania unui atom (toate trei în
a lui Jacques Boulenger), pref. Irina Bădescu, București, 1947), Ale noastre, ale voastre… (1948) etc. Totodată
1976; Henri Bosco, Mătușa Martine, pref. Micaela Slă-
experimentează formule „minore”, îndeosebi lite-
vescu, București, 1979; Maurice Carême, Cheița fermecată
ratura pentru copii, romanul de aventuri și genul
– La Clef enchantée, ed. bilingvă, București, 1979 (în cola-
borare cu Tudor Opriș); Marc Eigeldinger, Drumurile soa- SF. De pildă, Gheizerul înghețat (1969) este o încer-
relui, pref. Vasile Florescu, București, 1983. care în linia prozei lui Jack London, condimentată
cu elemente de senzațional: un reporter atașat pe
Repere bibliografice: Valentin Lipatti, Fidelitate de esență,
CNT, 1959, 2, Popa, Dicț. lit. (1971), 605–606; H. Zalis, „Ca lângă o expediție științifică se străduiește să lămu-
să ai un cer al tău…”, RL, 1979, 30; Nicolae Pop, Perimetru rească enigma unui Eldorado nordic, ceea ce e tran-
sentimental, Craiova, 1980, 300–307; Nicolae Jianu, Laudă spus într-o epică uzând de răsturnări de situație și
focului, RL, 1981, 32; Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, de revelații insuficient preparate. Ca și în restul
București, 1981, 72; Georgeta Loghin, La Fontaine în cărților, excesiv e didacticismul, simbolurile fiind
Titel Dicționarul general al literaturii române 168
explicate îndată ce sunt puse în pagină. Probabil că
sectorul cel mai reușit rămâne la T. literatura pentru
copii – Povești din țara poveștilor (1958), Povestiri
cu prichindei (1959), Gagaga și alți câțiva (1960),
Ronț-Ronț (1962), Elev în clasa întâia A (1964)
ș.a.m.d. – , de vreme ce aici didacticismul nu inhibă,
ci stimulează fabulația. În schimb, teatrul, alcătuit TITEL, Sorin
îndeobște din texte scurte, scrise pentru a fi jucate (7.XII.1935, Margina,
de amatori, școlari sau adulți, resimte din plin efec- j. Timiș – 17.I.1985,
tele ideologizării. Astfel, în piesa Într-o seară de București), prozator,
toamnă (1963) acțiunea e simplistă, falsă: o tânără eseist.
ilegalistă reușește să îi înduplece pe soldații însoți-
tori să o elibereze, impresionându-i prin puritatea Este fiul Corneliei (n. Crăciunescu) și al lui Iosif Titel,
ei morală. subnotar. Școala primară o începe la Margina și o
SCRIERI: Avantajul de a fi câine, București, 1938; Pagini continuă, după 1945, la Bârna, în județul Timiș, lo-
de istorie contemporană – Doctorul Lupu, București, 1938; calitate unde tatăl său este obligat să se transfere.
Cântece de suferință și biruință, pref. Ion Pas, București, Din toamna anului 1946 este înscris la Liceul „Cori-
1946; Mai multă omenie…, București, 1947; Spovedania olan Brediceanu” din Lugoj, unde urmează trei cla-
unui atom, București, 1947; Tălmăciri din cartea vremii, se, pentru ca din 1949 până în 1953 să fie elev la
București, 1947; Ale noastre, ale voastre…, București, 1948; Caransebeș. Împotrivindu-se tatălui, care ar fi dorit
Moftulică, București, 1950; Jucăriile noastre, București, ca fiul său să facă o carieră de scriitor, T. este atras
1951; Zi de vară până-n seară, București, 1952; Flacăra vie
de cinematografie, abilitățile pentru regie fiindu-i
(în colaborare cu Liviu Floda), București, 1957; Piticii în
remarcate de o comisie de căutători de tinere talen-
țara lui Gulliver, I–II, București, 1957; Povești din țara po-
te, sosită de la Institutul din București. Dă examen
veștilor, București, 1958; Povestiri cu prichindei, cu ilus-
trații de Grigore Vasile, București, 1959; Gagaga și alți
de admitere atât la secția regie film, cât și la Facul-
câțiva, București, 1960; Ronț-Ronț, București, 1962; De tatea de Filologie, la ambele fiind admis. Urmează
vânzare Paradisul!, București, 1963; Într-o seară de toam- un an cursurile Institutului de Teatru, dar se transfe-
nă. Chemări, București, 1963; Elev în clasa întâia A, Bu- ră la Filologie, deoarece înfățișarea sa nu corespun-
curești, 1964; Pozne și întâmplări, cu ilustrații de Lena dea standardelor momentului. În 1957 este exma-
Constante, București, 1964; Schițe vesele, București, 1965; triculat „pentru abateri grave de la disciplina de
Peștera, București, 1966; Pirpiric, București, 1966; Flutu- student”, după ce își exprimase într-un grup de co-
rele de ivoriu, București, 1967; Însemnările lui Pandele, legi câteva opinii critice, pornind de la condițiile
București, 1967; Fluturele beat, București, 1969; Gheizerul precare din căminele studențești. Devenit indezira-
înghețat, București, 1969; La vorbitor, București, 1969; bil și incomod politic, obține acordul decanului, Ion
Aventurile Tapirului, București, 1970; Acte și antracte, Bu- Coteanu, pe o cerere de transfer, în vederea „reabi-
curești, 1971; Păcală, București, 1971; Șoimul rănit, Bu- litării” și se reînscrie la Universitatea din Cluj, Fa-
curești, 1971; Lumea fără adjective, București, 1972; Ro- cultatea de Filologie–Istorie, de unde, în cursul ace-
botul sentimental, București, 1972; Scrisoare neexpediată, luiași an, este din nou exmatriculat, invocându-se
București, 1972; Noapte bună, copii!, București, 1975; Pe
ilegalitatea transferului. După ce debutează în re-
cine alegem, București, 1975; Alexida sensitiva, București,
vista „Tânărul scriitor” cu schița Drumul (2/1957),
1976; Cronică de uzină, București, 1977.
perseverează să publice, trimițând proze scurte la
Repere bibliografice: Cornel Ungureanu, D’ale carnava- „Tribuna”, „Gazeta literară” și „Luceafărul”. Deși, ca
lului, O, 1972, 8; Al. Raicu, Ștefan Tita septuagenar, RL, să fie reînmatriculat la Universitatea clujeană, gă-
1975, 42; Sorin Titel, Cărți pentru tineret, RL, 1977, 6; Liviu
sește sprijin din partea lui Tudor Vianu și a lui Mir-
Bratoloveanu, Ștefan Tita. In memoriam, RL, 1978, 30; Lit.
cea Zaciu, nu convinge decidenții politici locali.
rom. cont., I, 500–501; Rotaru, O ist., III, 85–86; Cândro-
veanu, Lit. rom., 211–213; Dicț. scriit. rom., IV, 561–562;
Lucrează până în 1961 ca profesor suplinitor de lim-
Opriță, Anticipația, 448; Ion Manolescu, Clișeele manua- ba română și limba rusă la Hârșova, Cârpa (azi Valea
lelor, OC, 2003, 165–166; Boris Marian Mehr, Un ziarist de Timișului), apoi la cercul dramatic de la Casa Pio-
demult: Ștefan Tita, RCM, 2005, 238–239. A.T. nierilor din Caransebeș și la liceul din Caransebeș.
169 Dicționarul general al literaturii române Titel
S. Damian, Sorin Titel și Zaharia Stancu
Ulterior îi este admisă reînscrierea la facultate în animat de Leonid Dimov și Dumitru Ţepeneag, fără
București, dar la cursuri fără frecvență. Susținut de a fi considerat totuși unul dintre „oniricii propriu-zi-
Dumitru Micu, în 1963 își vede pentru întâia oară și”. În 1973–1974 participă la întrunirile unui cena-
prozele scurte reunite în volum – Copacul. Obține clu cu sediul în casa scriitorului Virgil Tănase, alături
examenul de stat în 1964, renunță la cariera didac- de Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Cezar Ivănescu,
tică, alegând să intre redactor la „Scrisul bănățean” Marius Robescu. Atrage din nou atenția Securității,
(devenită în 1964 „Orizont”). La Timișoara duce o după ce face diverse comentarii privind câteva ma-
viață boemă, într‑o locuință încărcată de „cărți, ta- nuscrise ale lui Paul Goma. E prezent cu proză, ese-
blouri, benzi de magnetofon, discuri”. Din 1965 par- uri, recenzii, articole, cronică de film etc. în „Ori-
ticipă săptămânal la întrunirile cenaclului studen- zont”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „România lite-
țesc „Pavel Dan”, încercând să descopere noi talente. rară”, „Ateneu”, „Familia”, „Vatra”, „Steaua”, „Secolul
Se află permanent în obiectivul Securității, care îi 20” ș.a. Scrierile lui s-au tradus și tipărit în mai mul-
filează orice mișcare. Din 1971 se stabilește la Bu- te limbi (franceză, olandeză, polonă, maghiară);
curești, fiind angajat redactor la „România literară”. editat în Franța, la Editura Denoël, cu banderola
Meloman și cinefil pasionat, iubitor și „consumator” „Scriitori anticomuniști din Est”, romanul Lunga
avizat de cultură de bună calitate, spirit activ și scor- călătorie a prizonierului a înregistrat în 1976 un suc-
monitor, om de o mare civilitate, scriitorul a rămas ces de critică, iar în Olanda scriitorul și-a găsit, în
în memoria contemporanilor ca o figură admirabilă 1981, cu ajutorul lui Sorin Alexandrescu, coleg de
a vieții culturale. Frecventează „grupul oniric” facultate, un exeget pasionat în persoana lui Jan
Willem Bos. După un scenariu scris de T. a fost rea- „Citit azi, Dejunul pe iarbă apare foarte puțin înrudit
lizat, în regia lui Stere Gulea, filmul artistic de lung cu Robbe-Grillet; cuprinde, în schimb, un concen-
metraj Iarba verde de acasă (1977). Alte scenarii de trat al tuturor temelor pe care Sorin Titel avea să le
film (Toată lumea vrea să joace Hamlet, Vreau să dezvolte mai târziu”, iar despre Lunga călătorie a
cânt la violoncel, Patimile, Întâlnirea, Bucătăria de prizonierului, carte marcată de apropierea scriito-
vară) s-au publicat postum. În 1977 și în 1983 i s-a rului de „grupul oniric”, afirma că implică mai de-
acordat Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1983 fiind grabă afinități kafkiene decât influențe propriu-zise
distins și cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei ale Noului Roman, observând, de asemenea, că T.,
RSR. „dinspre Noul Roman, trecând prin Kafka, a ajuns
La dispariția lui T., cauzată de un cancer pulmo- la Melville. În realitate, […] el n-a făcut decât ca prin
nar cu metastaze hepatice, critica literară nu îl așe- mijlocirea acestui catalizator să dea expansiune
zase încă pe locul pe care îl merita. Omologarea propriilor sale resurse” (Livius Ciocârlie). Punctul
faptului că este un mare prozator al perioadei 1960– de sus al literaturii lui este, fără îndoială, tetralogia
1980 a avut loc, într-un ritm destul de accelerat, abia romanescă apărută în mai puțin de un deceniu, în-
după moartea lui. Receptarea reținută și tardivă a tre 1974 și 1983. Fără să fie explicit situate la nivelul
operei poate avea drept explicație și relativ târzia cronologiei interne, al identității personajelor, în
definire a subiectivității sale creatoare. Traiectoria acea relație de continuitate considerată de regulă
devenirii scrisului lui T. reține câteva momente dis- hotărâtoare pentru definirea unui ciclu, Ţara înde-
tincte: aparent „tradiționalist” în prozele scurte din părtată, Pasărea și umbra, Clipa cea repede și Feme-
perioada de început, va evolua spre un modernism ie, iată fiul tău prezintă similitudini de viziune și de
extrem – considerat de unii critici „inautentic”, cul- stil atât de marcate, încât considerarea lor ca ansam-
tivat în chip programatic, pentru sincronizare cu blu unitar e justificată. Importante pentru istoria
tendințele de ultimă oră –, când experimentează literaturii noastre recente, cele patru romane sunt
tehnicile Noului Roman, pentru a elibera apoi, din- la fel de semnificative pentru propria „istorie” a au-
tr-o dată, propria lume interioară, într-un amplu torului. Sunt cărți în care s-a înfăptuit o sinteză ori-
ciclu romanesc, care include Ţara îndepărtată ginală, organică și fertilă între tehnicile și viziunea
(1974), Pasărea și umbra (1977), Clipa cea repede proprii unor formule ale prozei moderne – între care
(1979) și Femeie, iată fiul tău (1983). Acest ciclu, nu- Noul Roman, de care scriitorul fusese sedus în tine-
mit uneori „bănățean” și „rural”, a dat măsura valorii rețe – și un patrimoniu extraliterar tributar unei
sale. Debutând foarte tânăr, T. era autorul unor pro- tradiții, vechi și etern, alimentat de propria memo-
ze caracterizate de o banalitate „căutată”, tratată cu rie, dar mai ales de asimilarea – tot prin mijlocirea
grație și sensibilitate. Fără să se întrevadă însușiri acelei memorii – a psihismului colectiv al obștii să-
frapant novatoare, se anunțau, fragmentar și cumva tești de altădată și a anecdoticii care animă orizon-
subteran, temele și viziunea viitoarei opere. Proza- tul de viață rural. Ambele componente ale sintezei
torul devine rapid tot mai „îndrăzneț”, racordân- au avut de câștigat. Lumea satului, cu spiritualitatea
du-se, în privința tehnicii narative, căutărilor mo- ei, îi va fi revelată convingător cititorului, curățată
mentului, prin exerciții sistematice de subminare a de exotismul depreciativ și de prezumția carenței de
mimesis-ului. Practică o scriitură de o tot mai mar- „profunzime” pe care i le atașase o prejudecată te-
cată modernitate, o proză de finețe, cu valențe sim- nace, modernistă și antirurală. Iar tehnicile prozei
bolice și parabolice. După nuvela (sau micul ro- moderne vor beneficia și ele, fiind fertilizate de
man), Reîntoarcerea posibilă (1966) și volumul de obiectul la care și-au găsit astfel aplicarea. Dintre
schițe și povestiri Valsuri nobile și sentimentale procedeele practicate de T., caracteristic mai cu sea-
(1967), apare Dejunul pe iarbă (1968), tot un micro- mă pentru primele trei romane e cel al fragmentării
roman, care îl consacră, întrucâtva, ca experimen- istorisirii. Autorul e sincron cu tehnica prozastică
tatorul en titre al procedeelor Noului Roman în lite- romanescă a modernității extreme, care echivalează
ratura română a momentului. Un ecou destul de cu deconstruirea macropovestirii și cu abandonarea
important avea să aibă Lunga călătorie a prizonie- mijloacelor narațiunii tradiționale. El este, totodată,
rului (1971), roman parabolic, kafkian, cu sens evi- foarte atent la „ascultarea vocilor”, raliindu-se, și sub
dent antitotalitar. Critica avea să remarce mai târziu: acest aspect, la una din direcțiile majore ale marii
171 Dicționarul general al literaturii române Titel
«noroc» absolut și vieții ca lipsă de «noroc»” (Lucian
Raicu). Anecdotica celor patru romane este bogată
și simplă, puternică și pulverulentă. În esență, este
vorba de marile evenimente ale vieții – descoperirea
universului de către copil, dragostea, bucuriile și
întristările de toată ziua, boala, suferința și moartea,
urmărite la o serie întreagă de personaje – unele
memorabile, precum Eva Nada, Mama, „domnul
Director”, Bantu, doctorul Tisu ș.a. –, aparținătoare,
în marea lor majoritate, lumii satelor ori târgurilor
bănățene de pe la mijlocul veacului al XX-lea. Defi-
lează, pe firul lecturii, multe scene de gen, rememo-
rări, povestiri și conversații, reverii și fantasme, de-
finite de o incomparabilă savoare a concretului și
ordonate după o „arhitectură” narativă savantă.
Afinități între lumea și scriitura „ciclului bănățean”
și cele ale operei lui Ion Creangă au fost semnalate,
proze contemporane. Profilul scrisului său e definit pertinent, de mai mulți comentatori. S-ar mai putea
tocmai de conjugarea acestor însușiri de moderni- adăuga și observația – sau ipoteza – că, în ultimă
tate. Căci pot fi depistate și puse în evidență clivaje instanță, această exaltare a unei interiorități colec-
temporale, variante ale aceleiași scene ori întâm- tive provine dintr-o dramă individuală, implicit a
plări, puneri în abis și jocuri de oglinzi narative, autorului, apăsat de presentimentul morții. Indivi-
structurare contrapunctică și, în general, construc- dul e nesigur, fragil și pieritor, în vreme ce colecti-
ție muzicală (după procedeul temei cu variațiuni), vitatea e sau pare perenă. Extinderea introspecției
alternarea unghiurilor de vedere, multiplicarea fire- la scara comunității poate fi interpretată și ca un
lor narative. Nu o dată montajul de secvențe al unui procedeu de mântuire a individului, ca o metodă de
discurs reprodus devine complex prin apariția cita- exorcizare a fricii de moarte, o anulare a ei, temă
telor în citat: naratorii-personaje ale căror spuse stăruitoare în demersul literar al lui T. Se poate spu-
sunt „transcrise” recurg și reproduc la rândul lor alt ne și că el a găsit o cale proprie ca să rezolve în chip
discurs, reluând spusele altor personaje, uneori pe viabil o problemă pusă, la un moment dat, de evo-
ample porțiuni. Esențiale sunt nu atât tehnicile na- luția prozei moderne. Era nevoie de noi formule
rative, cât viziunea de ansamblu, revitalizarea mi- narative care, deschise către interioritate, să trans-
tului și a simbolului, deschiderea către gândirea greseze limitele subiectivității individuale (ori plu-
tradițională, filosofia implicită. Definitorii sunt și riindividuale) și, în cele din urmă, depășind interi-
atmosfera, anecdotica episoadelor componente, orizarea individualist-subiectivă (devenită la un
esențializarea viețuirii anonime, „banale” și „deri- moment dat un nou canon), să reia contactul cu
zorii”, descoperirea și revelarea a ceea ce criticii realul, fiind în stare să exprime situații și întâmplări
(Mircea Iorgulescu, Vasile Popovici) au numit „feeria extrase din sfera concretului. Astfel de formule s-au
cotidianului”. Aceasta este, de fapt, marea temă a găsit, iar una pare să fie cea acreditată și de T. în
prozatorului: beatificarea vieții mărunte, a existen- romanele sale. Promovând-o și conferindu-i solem-
ței obișnuite, aparent nespectaculoasă, săvârșită nitate, seriozitate și patetism (dar nu convențional,
fără recurs la vreun idilism, pătrunsă de o gravitate filistin-desuet), el se înfățișează, în oarecare măsură,
maximă a angajării existențiale, de un extraordinar și ca un posibil precursor al unei etape în evoluția
tragism, în cele din urmă umbrită de aprehensiunea prozei, etapa anticipată ca post-postmodernă, a
morții. Rareori „s-a dat glas atât de «omenesc» aces- unui „nou” umanism. Atenția acordată intimului și
tui paradox, acestui «scandal» rezultând din întâl- privatului, „cultivarea banalului” ori „magnificarea
nirea și din confruntarea vieții ca miracol și vieții ca clișeului” (Livius Ciocârlie) nu echivalează cu o de-
suferință, sfâșiere și lamentare, vieții ca sărbătoare zertare din fața marilor chestiuni ale umanității,
a sensului și sărbătoare sieși suficientă, și vieții ca dimpotrivă. Excepționale sunt atmosfera construită
de prozator, cadrul colorat și viu, dens și profund, instanță vitală, a vieții mature, clocotitoare, triumfătoare
deloc decorativ ori superficial-etnografic, al vieții în însăși nepăsarea afirmării propriilor ritmuri, pe de o
rurale. Culoarea locală nu este însă una închizătoare parte, iar pe de altă parte, cu șanse egale în ordinea vero-
de perspectivă, limitând orizontul, ci participă la similității, dar încă mai fecundă în ordine artistică, o in-
stanță a sensibilității sfâșiate, dureros interogativă și tra-
deschiderea către maxima generalitate a banalului
gică, suspectând și chiar contestând afirmarea nepăsătoare
particularizat, localist. Remarcabil este recursul la a instinctului vital, a ritmurilor naturale, a ciclurilor
modalități expresive ori la particularități de viziune fatale.
consubstanțiale cu universul existențial reconstitu- LUCIAN RAICU
it, precum snoava populară sau fantasticul tradiți-
onal, mobilizate productiv în text, alături de proce- Sorin Titel a avut har. Nu fac o metaforă. Vreau să spun că
dările prozastice ale extremei modernități. Există și talentul lui uimitor părea să vină nu dinlăuntrul său, ci
din afară, părea nu atât o însușire, cât un dar. Altfel cum
un mit al Imperiului, o componentă (ca mentalități
să ne explicăm că un simplu om, cu calități dar și cu de-
și mitologie, ca recuzită și sensibilitate) așa-zis „che- fecte, ca noi toți, a fost în stare să scrie pagini de cutremu-
zaro-crăiască” ori central-europeană, care a permis rătoare frumusețe? În cazul lui Sorin Titel se poate în-
unor analiști să recunoască în T. un reprezentant al tr-adevăr vorbi de inspirație. Harul l-a ajutat – mai ales
conceptului cultural al „celei de-a treia Europe” în – pe foarte modernul, uneori până la ostentație, prozator
literatura română. Scriitor aparte în epoca sa, diferit Sorin Titel să facă o literatură a sentimentelor frumoase.
de prozatorii mari din aceeași generație nu numai Sorin Titel nu a voit să urâțească lumea în care trăim. El a
printr-un firesc element de originalitate, ci și prin voit s-o înfrumusețeze fără s-o falsifice. Și a reușit. Nu a
situarea personală în chestiuni ținând de statutul și idealizat, nu a pus între paranteze dramele; ci doar a depis-
de rosturile literaturii, T. a lăsat o operă care a făcut tat și a eliberat izvoarele de bucurie ale vieții.
VALERIU CRISTEA
obiectul unui număr important de exegeze atente,
aprofundat analitice, soldate cu interpretări în ge- Dacă postmodernismul românesc are, în epica postbelică,
neral convergente. Apropiat nu numai de mentali- un precursor temeinic, acesta este Sorin Titel. [...] Autorul
tatea central-europeană, ci și de tradiția marii proze Lungii călătorii a prizonierului n-a ales aventura scriiturii
ruse (Anton Cehov, în special), scriitorului i s-a (textualismul), a ales altceva, și anume: a introdus și a fo-
depistat un fel de pre-postmodernism, oricum o losit cu abilitate aventura scriiturii în cadrele generale și
solide ale scriiturii aventurii, proprie romanului tradițio-
desprindere netă de canoanele „marelui” moder-
nal. În felul acesta, el n-a părăsit omul ca subiect prioritar
nism. Traiectul gândirii lui s-a desfășurat între „cul- al romanului, dar a examinat condiția omului din mai
tura-ca-model-prestigios-cenzurativ-și-canonic, pe multe direcții și cu mijloace variate. Introduce, între altele,
de o parte, și eliberarea din canonul modernității mai multe voci narative, rupe planurile temporale și le
ca-formă-și-drum-spre-originalitatea-proprie, pe amestecă, folosește intens parabola și, în genere, stilul pa-
de alta” (Daniel Vighi). Opera în ansamblu, mai ales rabolic într-o proză lucrată bine, lucrată – aș zice – „nem-
„ciclul bănățean”, a făcut, de asemenea, și obiectul țește”, adică în chip riguros, temeinic, cu țesătură deasă și
unor ambițioase interpretări hermeneutice, valori- trainică, în fine, Sorin Titel combină realismul programa-
zând tradiția ermetică, simbolologia, gândirea tra- tic, tern, descriptiv, îngroșat și legat cu noduri strânse, cu
dițională, arhetipologia și mitologia, antropologia alt tip de proză, plină de semne și de simboluri.
EUGEN SIMION
culturală etc. T. a dat și o foarte interesantă eseistică,
subtilă și pasionată, de scriitor creator: Herman Mel- SCRIERI: Copacul, pref. Dumitru Micu, București, 1963;
ville – fascinația mării (1975) și În căutarea lui Cehov Reîntoarcerea posibilă, București, 1966; Valsuri nobile și
și alte eseuri (1984). Un roman de tinerețe, Melan- sentimentale, București, 1967; Dejunul pe iarbă, Bucu-
rești, 1968; Noaptea inocenților, București, 1970; Lunga
colie, nefinisat, cu substrat autobiografic (epoca
călătorie a prizonierului, București, 1971; Mi-am amintit
studiilor universitare) s-a publicat postum, în 1988. de zăpadă, București, 1973; Ţara îndepărtată, București,
Două mari teme obsedează și susțin, dinlăuntrul ei, opera 1974; Herman Melville – fascinația mării, București, 1975;
îndelung construită și solid articulată a lui Sorin Titel, Pasiunea lecturii, Timișoara, 1976; Pasărea și umbra, Bu-
două mari energii se cumpănesc și se înfruntă în ea, se curești, 1977; Clipa cea repede, București, 1979; Femeie,
observă și se pândesc una pe cealaltă, întreabă, se întreabă iată fiul tău, București, 1983; În căutarea lui Cehov și alte
și își răspund într-un dialog continuu, în replici extinse, eseuri, București, 1984; Melancolie, postfață Livius Ciocâr-
deopotrivă de tari, de verosimile, de convingătoare, două lie, București, 1988; Ţara îndepărtată. Pasărea și umbra,
mari instanțe vorbesc pe rând ori împletindu-și rostirea: o postfață Vasile Popovici, București, 1989; Bucătăria de
173 Dicționarul general al literaturii române Tiutiuca
vară, îngr. și postfață Dorian Branea, cu evocări de Livius Iași (1959–1964), iar în 1974 își ia doctoratul cu teza
Ciocârlie, Cornel Ungureanu și Viorel Marineasa, Timi- Eseul. Privire comparativă asupra eseului românesc
șoara, 1997; Clipa cea repede, pref. Elisabeta Lăsconi, Bu- interbelic, susținută la Universitatea din București.
curești, 1998; Opere, I–II, îngr. Cristina Balinte, pref. Eugen
Preparator, din 1964, la Institutul Pedagogic din Ga-
Simion, București, 2005.
lați, parcurge toate treptele didactice, fiind din 1991
Repere bibliografice: Dimisianu, Schițe, 98–103; Dimisi- profesor de istoria literaturii române la Facultatea
anu, Prozatori, 154–158; Negoițescu, Lampa, 230–234;
de Litere a Universității Dunărea de Jos. Debutează,
Iorgulescu, Rondul, 148–152; Cristea, Domeniul, 250–257;
Ungheanu, Arhipelag, 195–199; Regman, Colocvial, 20–26; elev fiind, cu o povestire în cotidianul „Înainte” din
Dimisianu, Nouă prozatori, 136–151; Georgescu, Volume, Brăila (1956), iar editorial cu Literatura comparată
56–61; Ungureanu, Imediata, I, 231–248, II, 194–221; Ne- (1978), la origine curs universitar, alte cursuri deve-
goițescu, Alte însemnări, 188–192; Raicu, Contemporani, nind, de asemenea, cărți: Prelegeri de estetică (1984),
24–36; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 173–183; Ciocâr- Retorica (1997), Mihai Eminescu. Prolegomene
lie, Eseuri, 41–76; Vlad, Lectura rom., 233–246; [Sorin Ti- (2000), Teoria literară (2002) ș.a. Li s-au adăugat mai
tel], CC, 1984, 1–2 (grupaj special); Cristea, Modestie, 177– multe lucrări de istorie și teorie literară, între care
182; Simion, Scriitori, III, 529–550; Vasile Popovici, [Sorin
Eseul. Personalitatea unui gen (1979), Creativitate și
Titel], O, 1985, 33, O, 1987, 23, 2006, 8; Ungureanu, Proza
rom., I, 501–528; Holban, Profiluri, 106–120; Crohmălni-
ideal (1984), Mihai Eminescu. Cumpănirea întru Ar-
ceanu, Al doilea suflu, 105–113; Lovinescu, Unde scurte, I, chaeus (1993), Eseiști români (1996), Caragialiada
480–481, IV, 174–176, V, 211–215; Vlad, Lect. prozei, 153– (2000), Ion Creangă sau Orânduiala lumii (2000),
158; Cristea, A scrie, 53–65; Adrian Dinu Rachieru, Scrii- Literatură și identitate (2004), Cultură și civilizație
torul și umbra. Eseu despre proza lui Sorin Titel, Reșița, europeană (2007) ș.a. Studii și articole i-au apărut în
1995; Petrescu, Studii transilvane, 159–169; Ada D. Cru- „Synthesis”, „Analele Universității din Galați”, „Lu-
ceanu, Porunca Fiului. Eseu asupra prozei lui Sorin Titel, crări științifice”, „Limbă și literatură”, „Anuar de ling-
Timișoara, 1997; Simion, Fragmente, I, 94–98, II, 322–325; vistică și istorie literară”, „Limba română” (Chișinău),
Dicț. analitic, II, 65–66, 388–390, III, 277–279, IV, 267–269;
ca și în „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Antares”,
Dicț. esențial, 825–829; Dimisianu, Lumea, 195–202, 569–
580; Elisabeta Lăsconi, Oglinda aburită, oglinda lucioasă. „Cronica”, „Ex Ponto”. Susține câteva rubrici în gazete
Sorin Titel, universul creației, Timișoara, 2000; Micu, Ist. din Brăila sau din Galați: „Monumente ale literaturii
lit., 564–570; Elisabeta Roșca, Sorin Titel: ciclul bănățean, universale” la „Viața nouă”, „Insomnii pentru wee-
București, 2000; Daniel Vighi, Sorin Titel, Brașov, 2000; k-end” la „Acțiunea” ș.a.
Bârna, Comentarii, 241–271; Negrici, Comunism, Proza, Eseul. Personalitatea unui gen este o lucrare în
222–226, 322–326; Morar, Avatarurile, 319–324; Sorin Titel care T. își privește subiectul diacronic și sincronic,
interpretat de…, I–II, îngr., pref. și postfață Cornel Ungu- aducând contribuții de istorie literară în special
reanu, Reșița, 2005; Eugen Simion, Sorin Titel (I–II), CLT,
pentru perioada interbelică. Acesta fiind domeniul
2005, 3, 2006, 4; Mihai Iovănel, Microfizica provinciei, CU,
2005, 9; Dicț. Banat, 775–785; Ungureanu, Geografia lit.,
de predilecție, și Eseiști români se referă la aceeași
IV, 118–132; Ion Simuț, [Sorin Titel], RL, 2006, 10, 11; Ioan perioadă, oprindu-se la Paul Zarifopol, B. Fundoia-
Holban, Scriu despre cea ce știu (I–II), CL, 2008, 4, 5; Ma- nu, Ilarie Voronca, Nae Ionescu. Făcând mai multe
nolescu, Istoria, 1119–1121; Dimisianu, Oameni, 112–130; încercări de a se apropia de lirica lui Eminescu, în
Nicolae Bârna, Ipostaze ale modernizării prozei rurale, Creativitate și ideal, de pildă, T. stabilește zece „mo-
București, 2009, 131–173, passim; Popa, Ist. lit., II, 791– tivații” ale creativității eminesciene – epicureismul
793; Florina Claudia Argyelan, Metamorfoze spațio-tem- estetic, spațiile claustromorfe, estetica privirii, uita-
porale în romanul românesc: proza lui Sorin Titel și Ștefan rea–amintirea, visul, gândirea, orfismul cuvintelor,
Bănulescu, Satu Mare, 2011; Scurtu, Contribuții, I, 186–
ușor-măruntul, finalitatea etică, iluminările – pe
196; Elena Maria Ghenoiu, Proza lui Sorin Titel, Brașov,
2012. N.Br. care le urmărește în operă, punând în valoare întru-
parea lor poetică. Tentative de a-i interpreta pe Ion
TIUTIUCA, Dumitru (23.VIII.1941, Bărăganul, j. Bră- Creangă, pe I.L. Caragiale ș.a., de a circumscrie câ-
ila – 20.X.2021, Galați), critic și istoric literar. Este fiul teva chestiuni privind identitatea națională ori per-
Alexandrinei (n. Cloșcă) și al lui Costache Tiutiuca, severența de a trata diverse subiecte de teorie și de
mic meseriaș. Învață la Brăila, unde în 1959 va ab- istorie literară, într-o mișcare în cerc, prin reluări,
solvi Liceul „Nicolae Bălcescu”. Urmează cursurile reveniri, amplificări etc., sunt minate de prolixitate
Facultății de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din și nu o dată de inconsistență.
Toboșaru Dicționarul general al literaturii române 174
SCRIERI: Literatură comparată, Galați, 1978; Eseul. Per- estetică și teatrologie și al unor cărți de poezie, coa-
sonalitatea unui gen, introd. Ion Zamfirescu, Iași, 1979; utor al volumelor Teatrul românesc contemporan
Prelegeri de estetică, Galați, 1984; Creativitate și ideal, Iași, (1975) și Cinematograful românesc contemporan
1984; Teoria operei literare, Galați, 1992; Mihai Eminescu.
(1976). A fost distins cu Premiul „I.L. Caragiale” al
Cumpănirea întru Archaeus, Galați, 1993; Literatura ma-
Academiei RSR, cu Premiul Național de Critică și
rilor clasici, Brăila, 1995; Eseiști români, Brăila, 1996; Re-
torica, Brăila, 1997; Spiritul critic junimist și renașterea Teatrologie (1981, 1996), cu Premiul UNITER pentru
culturală, Galați, 2000; Caragialiada, Galați, 2000; Ion întreaga activitate (1996) și cu Premiul de Excelență
Creangă sau Orânduiala lumii, Galați, 2000; Mihai Emi- acordat de Asociația Internațională a Criticilor de
nescu. Prolegomene, Brăila, 2000; Fundamentele teoriei Teatru, secția română. În 2001 primește Titlul de
literare, Galați, 2002; Mihai Eminescu. Ontologie arheică, Excelență oferit de Ministerul Culturii și Cultelor, iar
Galați, 2002; Teoria literară, Iași, 2002; Literatura marilor în 2002 i se decernează Ordinul Serviciul Credincios
clasici, I–II, Galați, 2003; Complexe, sindromuri, defecte, în grad de Cavaler și este ales președinte onorific al
Galați, 2004; Forme narative și dramatice, Galați, 2004;
Centrului de Cercetare al Universității Naționale de
Literatură și identitate, Galați, 2004; Cultură și identitate:
c-așa-i românul?, Iași, 2005; Pentru o nouă teorie literară,
Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. Este
Iași, 2005; Retorică și argumentare, Galați, 2006; Teoria și doctor honoris causa al universităților din Arad, Târ-
practica operei literare, Iași, 2006; Cultură și civilizație eu- gu Mureș, Constanța.
ropeană, Galați, 2007; Retorica și teoria argumentării, În Principii generale de estetică (1978) T. contu-
București, Galați, 2010; Insomnii pentru week-end, Galați, rează o estetică teatrală accesibilă, cu noțiuni intro-
2012. Ediții, antologii: Carte pentru minte, inimă și lite- ductive și de istorie a doctrinelor estetice, categorii,
ratură. O antologie a eseului românesc, pref. edit., Bucu- creație artistică, receptare, prolegomene la estetica
rești, 1987; Antologia nuvelei românești. De la Costache spectacolului. Conform liniei ideologice oficiale,
Negruzzi la Mircea Eliade, introd. edit., București, 1989.
autorul se ocupă docil, cu toate poncifele momen-
Repere bibliografice: Mihai Drăgan, „Eseul. Personalita- tului, de raportul dintre național și universal în artă,
tea unui gen”, CRC, 1980, 4; Melania Livadă, „Eseul. Per-
conținut și formă, stil și curent, teoria genurilor,
sonalitatea unui gen”, RL, 1980, 8; Cristian Livescu, „Cre-
ativitate și ideal”, ATN, 1985, 1; Ioana Em. Petrescu, Studii educație estetică, teatrologie etc., dar mai cu seamă
eminesciene, ST, 1985, 1; Călinescu, Biblioteci, 239–243; de umanismul socialist și eroul comunist, de vocația
Piru, Critici, 69–72; Constantin Trandafir, [Dumitru angajată a acestuia, așa cum reiese din teatru și film.
Tiutiuca], L, 1993, 26, ST, 1995, 6; Theodor Codreanu, Dramaturgie (Introducere în estetica teatrului con-
„Literatura marilor clasici”, „Porto-Franco”, 1996, 5; An- temporan) (1982) este o lucrare didactică despre
drei Grigor, Spațiul eseistic, L, 1997, 39–40; Mihai Cimpoi, profilul și fizionomia esteticii teatrale și despre arta
Unitate, hierogamie, arheitate (I–II), DL, 2000, 36, 37; Ni- actorului, unde sunt adunate studii și eseuri vizând
coleta Dascălu, Teoria literaturii sau teoria literară?, „An-
receptarea „valorilor rostului uman”. Consemnări –
tares”, 2003, 64–66; George Bădărău, Teorie literară, CRC,
2006, 5. ***
Arta teatrului contemporan (I–IV, 1982–1989) cu-
prinde o serie de articole, marcate conjunctural,
TOBOȘARU, Ion (1.XI.1930, Constanța – 16.XII.2016, despre teatrul politic și virtuțile patriotic-revoluțio-
București), teatrolog, poet. A absolvit în 1954 Facul- nare ale dramaturgiei românești contemporane,
tatea de Filologie, secția limba și literatura română, trecând apoi în revistă spectacolele de la începutul
a Universității din București. Rămâne în învățămân- anilor ’80 ai secolului trecut, din Capitală și din țară.
tul universitar, domeniile de specializare fiind este- Alături de cronici teatrale sunt prezente aici mărtu-
tica generală, estetica și teoria teatrului, teatrologie– risiri despre personalități ale scenei, comentarii re-
spectacologie. Obține doctoratul în filosofie în 1963. feritoare la metodologia spectacolului, rolul culturii
Devine profesor titular și șef al Catedrei de estetică în devenirea actorului, confesiuni, dar și o abordare
și teatrologie (1968–2000), decan (1967–1970) și pro- pluridisciplinară privind specificul național în artă.
rector (1970–1974) al Institutului de Artă Teatrală și Ca poet, T. este considerat de critică unul „minor”.
Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Este Încă din primul său volum de versuri, Autumnale,
membru al UNITER, al Asociației Internaționale a apărut în 1985, se observă insistența asupra câtorva
Criticilor de Teatru, membru în colegiile de redacție motive caracteristice pentru un împătimit cunoscă-
la „Studii și cercetări de istoria artei” și „Revue d’his- tor al lui Shakespeare. De altfel, forma preferată este
toire de l’art”. Este autorul a numeroase lucrări de sonetul, subsumând versuri elegiace, uneori
175 Dicționarul general al literaturii române Tocilescu
patetice, eminamente erotice, dar și meditații asu- București, 1998; Rondeluri crepusculare, Râmnicu Vâlcea,
pra morții. În Ostrovul iubirii (1986) poeziile, alcă- 1998; Azurul paltinilor verii, București, 1999; Cu somnul
tuite din câte patru catrene, pot fi citite într-un flux cerbilor nomazi, Constanța, 1999; Empireul viselor ucise,
București, 1999; Dumbrava heruvimelor dormiri, Con-
continuu, ca un singur poem, iar titlurile – lungi și
stanța, 2000; Nuntirea nuferilor dezrobirii, Videle, 2001;
gândite ca într-un puzzle – se întrepătrund, de ase- Regatul mirilor rubini, Constanța, 2001; Ducatul cerbilor
menea, ca niște stihuri interdependente. „Landul”, robirii, Videle, 2002; Rondeluri antume, Constanța, 2003;
„crinii somniei”, „cerul iadnic”, „timpul nimbat” ș.a. Contururi spectacologice crepusculare, I–II, Ploiești, 2004;
sunt combinații lexicale proprii autorului, care, me- Testament, Ploiești, 2005; Amurguri autumnale, I–IV, Plo-
reu cu o poză teatrală, ridică osanale, compune li- iești, 2006; Livada juvenilei senectuți, Ploiești, 2009.
tanii, epitalamuri – versuri de adorație etc. Zoe Du- Repere bibliografice: Ioana Mărgineanu, „Ostrovul iubi-
mitrescu-Bușulenga vede la T. o „confesiune târziel- rii”, SLAST, 1987, 3; Irina Petraș, Exerciții de adorație, TR,
nică”, în dulcele stil clasic, mizând pe un eros mai 1993, 28–29; Doina Modola, Profesorul-poet, TR, 1994, 50;
mult eteric decât teluric. Culegerile ulterioare se Gabriela Simon, Noblețea spiritului în teatrosferă, TMS,
2004, 2; Mariana Popescu, [Ion Toboșaru], „Ex Ponto”, 2006,
adună în jurul acelorași obsesii, ceea ce induce, pe
1; Ion Toboșaru, născut în Constanța, consacrat în Bucu-
drept cuvânt, impresia redundanței. Autorul folo-
rești, „Jurnal de Constanța”, 2010, 31 octombrie. A.Ml.
sește aceleași câteva versuri în toate poemele, cu
mici inversiuni și modificări, într-un joc asumat ca TOCILA, publicație apărută la București, săptămâ-
un ceremonial sonor și desuet. Cultivă infinitivele nal, de la 3 noiembrie 1890 până la 16 februarie
lungi, inversiunile și simetriile cu nume inventate 1891, la 20 octombrie 1891 și între 5 și 24 septembrie
catahrezic, adjective dinamice și inovații lingvistice 1892. Redactor al gazetei – pe care a ilustrat-o cu
extravagante. În Retorica iubirii (1993), de exemplu, desene și caricaturi, între alții, C. Jiquidi – a fost zi-
se exaltă, într-o ars amandi alcătuită din nouăzeci aristul și literatul C. B. Stamatin-Nazone. Au cola-
și nouă de epistole imaginare, tinerețea ca stare de borat cu articole, versuri și proză satirică, având ca
spirit. Cu același număr de poeme, la care se adaugă adresă tronul și guvernările conservatoare, Gr. G.
un „epilog” intitulat poemul C., textul din Somnul Tocilescu, Th. D. Speranția, N. G. Rădulescu-Niger,
și plutirea învierii (1994) introduce în diferite com- D. Teleor (sub semnătura Camil), Gh. Adamescu
binații sintagma „dăruie-mi”. Un volum aniversar (semna Satana), George Ranetti. R.Z.
este Colina crinelor nuntiri (1995), ce mizează pe
tehnici similare, tema esențială rămânând tot
erosul.
SCRIERI: Estetica, București, 1968; Principii generale de
estetică, Cluj-Napoca, 1978; Introducere în estetica tea-
trului contemporan, București, 1981; Consemnări – Arta
teatrului contemporan, I–IV, București, 1982–1989; Dra-
TOCILESCU, Grigore G.
maturgie (Introducere în estetica teatrului contemporan),
București, 1982; Contururi teatrologice, București, 1983; (26.X.1850, Fefelei, j.
Autumnale, Iași, 1985; Ostrovul iubirii, prefață Zoe Du- Prahova – 18.IX.1909,
mitrescu‑Bușulenga, București, 1986; Ducatul cedrilor de București), istoric,
seară, București, 1988; Essais sur les arts du spectacle con- folclorist.
temporain, București, 1988; Lebedele asfințirii, București,
1990; Ești tu, azurul învierii, București, 1991; Cu zenitul
somnului rodirii, București, 1992; Retorica iubirii, pref. Este fiul lui Grigore Tocilescu, agricultor. Urmează
Irina Petraș, București, 1993; Tu, monolog liric, București, școala primară la Ploiești, trecând, ca bursier al sta-
1993; Crugul venerelor nopți, București, 1994; Somnul și tului, la Liceul „Sf. Sava” din București. Publică pri-
plutirea învierii, București, 1994; Și nourii edenelor plu-
mele versuri în revistele „Elevul patriot” (1866–1867)
tiri, București, 1994; Colina crinelor nuntiri, București,
1995; Cocorii miruitelor nuntiri, București, 1997; Ducatul
și în „Națiunea română” (1867–1868). La Universi-
cerbilor căderii, București, 1995; Edenul selenelor veri, tatea din București urmează literele, studiază drep-
București, 1995; Ducatul artemizelor nuntiri, București, tul (licența în 1874) și filosofia. Obține titlul de doc-
1996; Corola sacrelor lumini, Arad, 1997; Roua și nuntirea tor în filosofie la Praga, unde se specializează și în
învierii, București, 1997; Contururi spectacologice, limbile slave. În 1876, la Viena, dobândește
Tocilescu Dicționarul general al literaturii române 176
cunoștințe temeinice în domeniul epigrafiei și ar- revoluționar și de om de litere. A mai publicat arti-
heologiei. Revenit în țară, este trimis, pe speze gu- cole pe teme culturale (Instrucțiunea publică în Ro-
vernamentale, pentru cercetări științifice în Bulga- mânia, Ceva despre Constantin din Golești ș.a.).
ria, Rusia și, mai târziu, în Franța. La întoarcere Orientarea sa democratică apare mai evidentă în
prezintă un mare număr de documente referitoare amplul studiu Ţăranul român (1879), premiat de
la trecutul Ţărilor Române (printre altele, cronica Academie. Ca folclorist, T. a făcut parte din școala
lui Mihail Moxa și manuscrise ale lui Dimitrie Can- lui B. P. Hasdeu, a cărui influență e vizibilă și în ce-
temir). În timpul celor trei ani petrecuți la Paris își lelalte domenii ale activității sale. Materialul publi-
perfecționează cunoștințele de istorie, epigrafie și cat (descântece, superstiții, balade ș.a.) i-a servit
arheologie, audiind cursuri la École des Hautes uneori pentru ilustrarea faptelor istorice. Optica lui
Études și la Collège de France. În 1891–1892 efectu- asupra folclorului, așa cum se desprinde din studiul
ează cercetări arheologice în Italia. Profesor de isto- Poezia populară a românilor, stă încă sub influența
rie antică și epigrafie la Universitatea din București, viziunii romantice. Va susține prioritatea cronologi-
va mai deține direcția Muzeului Național de Anti- că și valorică a poeziei populare față de alte mani-
chități și funcția de secretar general al Ministerului festări artistice și va face considerații, pe un ton ușor
Cultelor și Instrucțiunii Publice. Colaborează la exaltat, asupra însemnătății ei istorice, etnopsiho-
„Foaia societății Românismul”, „Columna lui Traian” logice ori estetice. Exagerată este atribuirea unei
ș.a., e prezent mai cu seamă în „Revista pentru isto- origini romane întregii creații folclorice în versuri.
rie, arheologie și filologie”, pe care o editează, publică T. a fost preocupat și de clasificarea poeziei popu-
numeroase documente și lucrări de istorie, arheolo- lare, pe care o împarte în șapte categorii: colinde sau
gie, epigrafie, studii și materiale de literatură popu- coliande, balade sau cântece bătrânești, doine, cân-
lară. Conferințele și comunicările ținute la Paris, tece de lume, hore sau cântece de joc, satire și cimi-
Roma, Londra, Dresda l-au făcut cunoscut, fiind lituri, descântece. Masiva culegere intitulată Mate-
cooptat membru în multe societăți științifice de pes- rialuri folkloristice (1900), din care au apărut două
te hotare. S-a numărat printre directorii Marelui dic- volume în trei părți (al doilea tom cuprinde o cule-
ționar geografic al României. În calitate de parla- gere de folclor aromân adunat de Pericle Papahagi),
mentar în câteva legislaturi, a susținut importante trebuia să fie, potrivit intenției folcloristului, un
legi pentru reforma învățământului. Este ales în 1877 „corpus al literaturii populare”. Pentru adunarea
membru corespondent al Societății Academice Ro- materialului au fost trimiși pe teren numeroși cule-
mâne (Academia Română), iar în 1890 membru ti- gători, în același scop T. alcătuind în 1898 un Ches-
tular. Moartea survine în urma unei boli de inimă. tionar folkloristic, adresat învățătorilor, referitor la
T. a desfășurat o activitate istorică remarcabilă, cele mai diverse aspecte ale culturii populare. Între
începând cu cercetarea și publicarea de documente cei care au prospectat repertoriul folcloric din Mun-
și terminând cu studii de mari proporții. Autor al tenia, Moldova și parțial din Dobrogea, aducând în
lucrării Monumentele epigrafice și sculpturali ale colecția lui T. peste două mii de texte, este Christea
Muzeului Național de Antichități din București (I–II, N. Țapu, considerat de unii cercetători drept coau-
1902–1908), publicată sub auspiciile Academiei Ro- tor. Instrucțiunile pentru colectarea datelor preve-
mâne, el este considerat întemeietorul epigrafiei deau, printre altele, consemnarea numelui satului,
românești, iar ca arheolog s-a remarcat prin cerce- a unor indicii în legătură cu informatorul, precum
tările referitoare la monumentul de la Adamclisi. și dezideratul transcrierii exacte a textelor. Deși în
Pentru sinteza Dacia înainte de romani (1880) i s-a Precuvîntare este formulată obligația de a sistema-
acordat Premiul Academiei Române. Dintre manus- tiza materialul adunat, tocmai aceasta este defici-
crisele lui D. Cantemir, descoperite în bibliotecile ența fundamentală a colecției, în care producțiile
din Rusia, editează în 1901 Hronicul vechimei a ro- populare sunt înregistrate în ordinea primirii lor.
mano-moldo-vlahilor, însoțindu-l cu un studiu in- Atât speciile, cât și teritoriul investigat sunt inegal
troductiv. Consacră pagini și altor personalități ale reprezentate, iar lipsa unei selecții severe a avut
istoriei naționale: Mihai Viteazul, Tudor Vladimi- drept consecință înglobarea unor piese nesemnifi-
rescu și N. Bălcescu. Îndeosebi ultimului îi face o cative. Dar ceea ce este cu adevărat important în
amplă prezentare în dubla-i ipostază de colecția Materialuri folkloristice, alături de numărul
177 Dicționarul general al literaturii române Todie
mare de texte, este faptul că încorporează multe literatură, muzică și artă. Din timpul recluziunii în
producții realizate artistic (Ilinca Șandrului, Agușiță lagărul de la Krefeld se păstrează două caiete lito-
a lui Topală, Cântecul lui Mocan Oleac ș.a.), unele grafiate: Versuri din captivitate și textul revistei tea-
necunoscute până atunci (baladele Niculca, Cânte- trale Cu sorcova. Revenit în țară, compune, împre-
cul lui Călin, Aga Bălăceanu ș.a.). ună cu G. Topîrceanu, libretul pentru un spectacol
Tocilescu a avut o concepție înnoitoare despre folclor, a fost de revistă intitulat A fost un vis. Debutase probabil
un cercetător și un animator al cercetărilor folclorice și a prin 1911, la „Flacăra”, cu versuri și publicistică de
ajutat la mersul lor înainte. factură socială. Alte poezii, schițe, nuvele, fragmente
I.C. CHIȚIMIA de roman îi apar în „Drum drept”, „Viața româneas-
SCRIERI: Doi istorici: G. Panu și P. Cernătescu, București, că”, „Scena” lui A. de Herz, „Izbânda”, „Însemnări
1874; Petru Cercel, București, 1874; Nicolae Bălcescu. Via- literare”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Cuvântul liber”
ța, timpul și operile sale, București, 1876; Ţăranul român, (seria 1919–1921), „Curentul”, „Neamul românesc
București, 1879; Chestionar folkloristic, București, [1898]. literar” ș.a. Intervențiile pe teme politice și versurile
Culegeri: Materialuri folkloristice, I–II, București, 1900; satirice referitoare la realitățile anilor ’20–’40 ai se-
ed. (Grigore G. Tocilescu, Christea N. Țapu, Materialuri colului al XX-lea și le tipărește în gazeta „Lupta”, pe
folkloristice), I–III, îngr. și introd. Iordan Datcu, București, care o scoate la Lehliu în 1919, și în revista „de ati-
1980–1981; Balade și doine, îngr. și pref. Marin Bucur, Bu- tudine politică” – scrisă numai de el – „Palaelibus”,
curești, 1958; ed. Cluj‑Napoca, 2011. Ediții: Dimitrie Can-
din 1933, dar și în „Dreptatea”, „Ţărănimea”, „Viața
temir, Hronicul vechimei a romano-moldo-valahilor, in-
trod. edit., București, 1901. de azi”. Prima carte, romanul Robii pământului, o
tipărește în 1913. În mai multe pamflete, uneori cu
Repere bibliografice: Lui Gr. G. Tocilescu, București, 1900;
Artur Gorovei, Literatura populară, îngr. și introd. Iordan
o virulență nejustificată, alteori cu deplină îndrep-
Datcu, București, Minerva, 1976, 142–149; Gr. G. Tocilescu, tățire, atacă tare sociale și politice. Aceleași teme se
RIAF, 1910, 7–16; N. I. Apostolescu, Hasdeu și Tocilescu, regăsesc în revistele teatrale (A fost un vis, „Cu sor-
RIAF, 1912, 24–25; Ovidiu Papadima, Folclorul în periodi- cova” și Vlăsia Mare din 1919) ori în drama Omul
cele lui Hasdeu („Traian” și „Columna lui Traian”), SIL, singur, din 1930, citită în Comitetul de lectură al
292–296; Chițimia, Folcloriști, 193–216; Vrabie, Folcloris- Teatrului Național din București. În 1943 figura între
tica, 228–235; Maria Frunză, Grigore Tocilescu și integrarea membrii Societății Scriitorilor Români. A mai sem-
sa în evoluția preocupărilor folcloristice naționale din vea- nat, în periodice, Cauciuc, Cocoșu, Icsochix, Ikso-
cul al XIX-lea, AUI, literatură, t. XVI, 1970; Ist. lit., III, 896–
hic, Lemn, Romimam.
904; Bârlea, Ist. folc., 310–313; Virgiliu Ene, Folcloriști ro-
mâni, Timișoara, 1977, 120–129; Dicț. lit. 1900, 855–856;
Robii pământului e o povestire de dragoste din
Datcu, Dicț. etnolog., 873–875. C.Bz. care nu lipsesc accentele de critică socială. Scrisă la
persoana întâi, narațiunea are o compoziție vizibil
TODIE, Eugen (18.VI.1886, Lehliu – 1965, Bucu- postromantică (textul conține chiar și o convorbire
rești), prozator, publicist, autor de versuri satirice. pe tema ruinelor), iar vocabularul este impregnat
Este fiul lui Radu Todie, agricultor. Face șapte clase de cuvinte și expresii eminesciene („visare dulce”
în satul natal și urmează apoi Școala Normală din etc.). Subiectul – meditatorul sărac îndrăgostit de o
Craiova, Liceul „Matei Basarab” și Liceul „Sf. Sava” fată bogată – permite o serie de observații ironice și
din București, pe care îl va termina în 1906. Învăță- autoironice, cărora nu li se poate nega acuitatea.
tor suplinitor la Luncavița, județul Tulcea, se transfe- Apar câteva portrete izbutite, povestirea este însă
ră din toamna anului 1908 la Malcoci, în același hibridă ca substanță și stil. T. publică în „Viața ro-
județ, iar din 1911 predă la școli din satele Ion Ghica mânească” din 1914, sub titlul O iubire, o nouă va-
și Ivănești, județul Ialomița. Concentrat – cu gradul riantă, care se va imprima în mai multe ediții, ceea
de sublocotenent – în preajma Primului Război ce ar însemna că a avut succes, dar interesul cărții
Mondial, luptă pe frontul din Muntenia și este luat nu mai constă azi decât în unele episoade ce pro-
prizonier. Dus în Germania, trece prin mai multe bează influența formativă a poporanismului, curent
lagăre, printre care și Stralsund, de pe insula care va determina, de altfel, calea ulterioară a scri-
Danhölm, unde împreună cu D. Nanu, G. Brăescu, itorului. Hârdăul lui Satan (1925), deși considerat
Sandu Teleajen, Titus Hotnog, Horia Furtună, Cezar roman de război, pare mai degrabă romanul formă-
T. Stoika ș.a. participă la organizarea unui cerc de rii politice a personajului principal. În trei părți,
Todoran Dicționarul general al literaturii române 178
Prăbușirea, Calvarul, Haosul, se refac evenimentele se deslușesc pregnant ororile războiului. Scriitorul
primei etape a războiului. Antiteza între combatanți a cultivat și cronica rimată sau parodia în scopuri
și profitorii din spatele frontului, întâlnită în majo- politice, cu mai multă directețe decât Al. O. Teodo-
ritatea scrierilor românești despre prima conflagra- reanu sau Tudor Mușatescu, alături de care îl men-
ție mondială, constituie axa epică a romanului. Con- ționează E. Lovinescu. Primele cronici de acest fel se
ceput în 1923, la un an după Pădurea spânzuraților află în caietul litografiat Versuri din captivitate. Tot
de Liviu Rebreanu și înaintea romanelor Întunecare lui T. îi aparțin, probabil, Păcală multimilionar și
de Cezar Petrescu și Ultima noapte de dragoste, în- Uite popa, nu e popa la Văleni, ambele din 1936 –
tâia noapte de război de Camil Petrescu, Hârdăul lui satire sociale scrise în versuri fade, cu prea puțin haz,
Satan prefigurează o serie de modalități ale tratării una semnată Cocoșu Roșu, cealaltă Cocoșul Negru.
temei. Realitatea coșmarescă dobândește dimensi- SCRIERI: Robii pământului, București, 1913; ed. (O iubi-
unile unei viziuni apocaliptice. Marin Oprea, ordo- re), București, 1919; Versuri din captivitate, Krefeld, 1917–
nanța lui Dinu Bordea, un „pocăit” (adventist), pro- 1918; „Cu sorcova”, Krefeld, 1918; Hârdăul lui Satan, Bu-
curești, 1925; ed. București, 1957; Păcală milionar, Bucu-
fetizează venirea lumii celor drepți. Așa cum Marin
rești, 1936; Uite popa, nu e popa la Văleni, [București],
Oprea prefigurează personajele lui Cezar Petrescu, 1936.
Dinu Bordea traversează stări de îndoială și gelozie
Repere bibliografice: Sanco, „A fost un vis”, „Gazeta Bu-
asemănătoare celor ale lui Ștefan Gheorghidiu, ero- cureștilor”, 1918, 610; Nichifor Crainic, „O iubire”, „Dacia”,
ul lui Camil Petrescu. Dintre scenele de front câteva 1919, 177; Artur Enășescu, „O iubire”, LU, 1919, 12; Ion
sunt memorabile. Una din ele, remarcată pentru Pas, „Hârdăul lui Satan”, LUT, 1925, 1 192; Octav Botez,
„oarecare realism dinamic capabil de simbol” (E. „Hârdăul lui Satan”, VR, 1926, 1; Mircea Florian, „Hârdăul
Lovinescu), evocă trecerea Dunării înot, în retragere, lui Satan”, CL, 1926, mai; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., II,
după înfrângerea de la Turtucaia. Un cuplu pitoresc, 118, IV, 159–160; Bădăuță, Note, 45–49; Al. Raicu, Primul
roman psihologic, VAA, 1942, 339; I. Sîrbu, Cu prilejul unei
prilej de exersare a glumelor ostășești, e alcătuit din
reeditări: Eugen Todie, IL, 1957, 6; Horia Oprescu, [Eugen
„instrumentiștii” Codică țambalagiul și Tache vio- Todie], GL, 1965, 6; Gabriel Cocora, Peneluri și condeie,
ristul. Lumea din spatele frontului apare cu mai București, 1978, 87–89; Teodor Vârgolici, Scriitorii români
multă congruență epică într-o suită de tablouri, nu- și reîntregirea neamului, ALA, 1996, 347; Dicț. scriit. rom.,
meroase pagini având ton de pamflet. Descrierile IV, 567–568. M.M.
faunei politice și ale protipendadei, amintind și de
pamfletele lui T., sunt corozive, ca în scena unui chef
din tunelul restaurantului francez sau când în aten-
ție intră amestecul de lașități și concupiscență, cri-
zele de erotomanie ale generălesei Trifon în timpul
refugiului, supeul de la „rafinata” Tina ș.a. Traiecto-
ria protagonistului este a unui revoltat, iar războiul
devine factorul catalitic al atitudinii sale. Deși e lim- TODORAN, Eugen
pede împotriva cui se indignează Dinu Bordea, mai (21.XI.1918, Corneşti,
puțin limpede e în numele cui. În roman se înfăți- j. Mureş – 9.VIII.1997,
Timişoara), istoric și
șează în detalii realiste evenimente de la o manifes-
critic literar.
tație și se face elogiul revoluției ruse; Dinu Bordea
va fi arestat pentru organizarea unei întruniri și, Este fiul Victoriei Todoran (n. Sâmpălean), funcţio-
maltratat, declară greva foamei. Nutrind simpatie nară, şi al lui Nicolae Todoran, preot. Urmează stu-
pentru opțiunile lui Marin Oprea sau expunând diile liceale la Năsăud (1934–1936, Liceul „G. Coş-
principii troțkiste, revoltatul Bordea pare mereu buc”) și Târgu Mureș (1936–1938, Liceul „Al. Papiu
partizan al vreunei erezii. El suportă cu mai multă Ilarian”), apoi cursurile Facultății de Litere şi Filo-
ușurință lagărele de prizonieri decât lumea profito- sofie a Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj,
rilor de război. Sub tonul de șarjă umoristică, adop- mutată în 1940 la Sibiu. Face parte din colectivul
tat în relatarea episoadelor din lagăr, la fel ca în me- format, în 1941, în jurul revistei „Curţile dorului”,
moriile lui George Banea sau ca în producțiile ver- care va pune bazele Cercului Literar de la Sibiu, în a
sificate ale lui T. însuși din perioada prizonieratului, cărui revistă se află între semnatarii textului
179 Dicționarul general al literaturii române Todoran
Ardealul estetic, și din echipa de elaborare a scriso- au irigat opera poetului. Dacă înclinația exegetului
rii-manifest din 1943 către E. Lovinescu. După ab- spre identificarea exhaustivă a surselor literare este
solvirea facultății, în 1942, urmează Școala de Ofiţeri salutară în punctul de plecare, ea tinde treptat să
de Rezervă din Arad. În al Doilea Război Mondial, diminueze originalitatea comentariilor. Mihai Emi-
între septembrie 1944 și mai 1945, luptă pe Frontul nescu. Epopeea română (1981) reia și adâncește o
de Vest. După întoarcerea de pe front este angajat sumă de capitole prezente în cartea anterioară, mu-
ca profesor suplinitor la Școala Normală din Cluj tând accentul dinspre „gândirea poetică” spre „gân-
(1945–1946), profesor titular la Liceul Ortodox direa mitică”, definită nu ca alegorie, ci ca „simbol”
(1946–1948) și la Școala Pedagogică (1948–1956) din imanent textului („înțeles chiar în forma în care se
același oraș. În 1956 devine lector al Facultății de exprimă”) și deschis astfel interpretărilor multiple.
Filologie din Timișoara, unde avansează conferen- Analiza imaginarului eminescian este tributară to-
țiar (1963) și profesor (1969). Obține titlul de doctor tuși unor tipologii lansate de exegeze anterioare:
al Universității din București în 1968 cu teza Lucian demon versus titan; plutonic versus neptunic. Vo-
Blaga. Mitul poetic și dramatic. A ocupat, de aseme- lumul De ce Eminescu? (1999, publicat în colaborare
nea, funcțiile de șef al Catedrei de literatură română cu G.I. Tohăneanu), nu depășește nivelul observa-
(1963–1977), decan (1964–1968) și rector al Univer- țiilor generale cu privire la opera eminesciană, vă-
sității de Vest (1990–1997). A debutat în 1936, la re- zută ca expresie care „ascunde gândul cel mai ome-
vista „Ghiocelul” din Târgu Mureş, cu articolul Titu nesc”. Mize fenomenologice și mai apăsat progra-
Maiorescu, iar prima carte, Eminescu, îi apare în matice decât în studiile dedicate lui Eminescu sunt
1972. A mai colaborat la „Pagini literare”, „Revista de regăsit în studiile dedicate lui Lucian Blaga, care
Fundaţiilor Regale”, „Universul literar”, „Transilva- își propun să identifice conformația conștiinței ce
nia”, mai târziu la „Scrisul bănățean” („Orizont”), stă la baza imaginarului poetic. Într-un discurs mai
„Tribuna”, „Steaua”, „Orizont”, „România literară”, coagulat din unghi teoretic, Lucian Blaga. Mitul po-
„Luceafărul”, „Viaţa românească”, „Familia”, „Revista etic (I–II, 1981–1983), reluat printr-o reordonare și
de istorie și teorie literară” ş.a. A fost distins cu Pre- adăugire a materialului în Lucian Blaga. Mit, poezie,
miul Uniunii Scriitorilor (1981, 1983, 1991), cu Pre- mit poetic (1997), operează cu noțiunea de mit ca
miul Academiei RSR (1984), Premiul Asociației Scri- abstragere eidetică a sensului, înțeles ca ultim strat
itorilor din Timișoara (1985) ș.a. al procesului de producere a imaginilor, reduse ast-
T. a fost preocupat de reevaluarea și analiza fel la natura lor arhetipală. De aceea, demersul lui
exhaustivă a unor scriitori români clasici. Domeniul T. are în atenție nu doar sursele mitologice ale scri-
care l-a consacrat a fost studierea lui Eminescu, asu- itorului, ci și miturile generate de poezia lui. Struc-
pra căruia a revenit constant de-a lungul activității tura bipartită a lucrării e derivată din această dis-
sale de istoric literar. În Eminescu, una din primele tincție: în timp ce secțiunea „mitul arhaic” cuprinde
monografii postbelice dezideologizate dedicate po- considerații despre structurile folclorice ale imagi-
etului, T. își propune conceperea integralității operei narului, „mitul modern al poeziei” se referă la con-
ca sistem de relații interne supuse unor resemanti- stelația de simboluri specifice poetului. Tentativa de
zări perpetue. Perspectiva asumat fenomenologică „cunoaștere pe dinăuntru” a operei literare vorbește
– demonstrația trimite la „reducția eidetică” de ori- despre situarea, nemărturisită programatic, în siajul
gine husserliană – stă la baza încercării de a reface criticii de identificare a Școlii de la Geneva. Deși
„gândirea poetică” a lui Eminescu prin disocierea studiile reprezintă bune puneri în temă cu privire la
de cea filosofică. Pornind de la prezumția că el „nu sursele și la deschiderile imaginarului la Blaga, une-
gândea filosofic, ci poetic”, lucrarea investighează ori utilizarea nediferențiată a noțiunii „mit” în ana-
teme și problematici clasice – „imaginea poetică a lizele propriu-zise subminează miza de ansamblu a
începutului și a sfârșitului lumii”, „fantasticul ro- proiectului. „Elasticitatea” conceptuală e caracteris-
mantic și folcloric”, lumea ca teatru – din unghiul tică și studiilor dedicate dramaturgiei scriitorului
metamorfozelor genetice, dinspre simple imagini (Lucian Blaga. Mitul dramatic, 1985), unde accep-
spre simboluri majore ale operei. Chiar dacă respin- țiunile mitului – definit drept „subiectul sau tema,
ge interpretarea filosofică a scrierilor eminesciene, adică îmbinarea evenimentelor într-o acțiune uni-
eseul reface întreaga rețea de referințe culturale care că” – sunt puse în slujba unor considerații
Tofan Dicționarul general al literaturii române 180
sursologice și de geneză a operei. Aspect de sinteză Holban, Poezia și Istoria, CRC, 1982, 7; Sorina Ianovici,
reordonatoare a unor considerații critice mai vechi Eugen Todoran, exeget al lui Lucian Blaga, O, 1982, 32;
are și monografia Titu Maiorescu (1977). Dimensiu- Cornel Ungureanu, Profesorul și orașul. Eugen Todoran –
nile activității mentorului junimist (estetica, critica, personalitatea și opera, O, 1983, 2; Șerban Foarță, Eugen
Todoran, O, 1983, 3; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Sub zo-
filosofia) sunt reanalizate din perspectiva unei con-
dia valorii, O, 1984, 10; Iosif Cheie-Pantea, [Eugen Todo-
strucții coerente, pusă sub semnul unui „ideal al
ran], O, 1986, 3, 1986, 35, „Studii de literatură română și
omului modern”. Interpretarea se situează în opo- comparată”, 2006, 22; Liviu Petrescu, „Lucian Blaga. Mitul
ziție cu lecturile ideologizate ale deceniilor anteri- dramatic”, ST, 1986, 8; Ioana Em. Petrescu, Conceptele
oare, insistând asupra unor aspecte ale operei con- gândirii poetice, ST, 1989, 6; Mircea Popa, Un dascăl: Eu-
vergente cu valori ale secolului al XX-lea: estetica gen Todoran, TR, 1997, 36–37; [Eugen Todoran], O, 1997,
lui Maiorescu ar fi compatibilă cu unele trăsătuiri 11 (grupaj special); Dicț. esențial, 829–830; Eugen Todoran
ale criticii formaliste a lui I.A. Richards, în timp ce (1918–1997), îngr. Doina Lică și Vasile D. Ţâra, Timișoara,
în planul filosofiei limbajului pot fi detectate– pe 2002; Dicț. Banat, 785–793; Ungureanu, Geografia lit., IV,
baza afirmației „limba este mediul natural al sune- 255–260. Al. G.
tului și nu o realitate extralingvistică” – afinități cu
TOFAN, George (5.XI.1880, Bilca, j. Suceava –
paradigma inaugurată de Ferdinand de Saussure.
15.VII.1920, Cernăuți), editor, publicist. Este fiul
Fragmentele dedicate de T. unor scriitori canonici
Zamfirei (n. Crăsnean) și al lui Eutichie Tofan, țărani.
precum Ion Creangă, Ioan Slavici, I. L. Caragiale, G.
Urmează cursul primar în satul natal, având ca în-
Coșbuc sau Tudor Arghezi în volumul Secțiuni lite-
vățător pe Gh. Brăileanu, apoi, din 1892, pe cel se-
rare (1973) sunt simptomatice pentru caracteristi-
cundar la Liceul Greco-Oriental din Suceava. După
cile mai generale ale acestei criticii: fidelitatea față
absolvirea acestuia în 1900, se înscrie la Universita-
de exegeza premergătoare, caracterul expozitiv pro-
tea din Cernăuți, secția de limbi romanice, istorie și
nunțat, aplecarea spre „conspectul mnemotehnic”
și spre „concilierea contrariilor” (Gheorghe Grigur- geografie, licența luând-o în 1904. Funcționează ca
cu), comentariile furnizând argumente și referințe profesor suplinitor la liceul din Suceava, iar din 1907
suplimentare în sprijinul unor diagnoze consacrate: la Școala Normală din Cernăuți. Ca student face par-
Creangă este „un umorist aparținând viziunii folclo- te din societatea Școala Românească, la care ține
rice”, Arghezi este un reprezentant al „urâtului sa- conferința Avram Iancu, viața și activitatea lui, pe
cru”, Slavici din Moara cu noroc rămâne emblematic care i-o publică în martie 1901 gazeta „Deșteptarea”.
pentru complexitatea viziunii tragice ș.a.m.d. În ianuarie 1904 apare revista „Junimea literară”, din
al cărei comitet de redacție T. face parte până în
Dialectician așadar, Eugen Todoran este și un adept firesc 1914. Aici dă la iveală, iscălind și Codrean, Gh. Co-
al metodei dialectice, construindu-și tezele în marginea
drean, Gh. Crăsnean, articole privitoare la români-
atât a antecesorilor săi conaționali, cât și a noii critici și a
principiilor structuraliste, de aproape studiate și însușite. tatea Bucovinei, la școală și la cultura românească.
ȘERBAN CIOCULESCU Editează, totodată, în 1906, și volumul Foiletoane de
Mihai Teliman, iar în 1907 scoate revista „Școala”, ce
SCRIERI: Eminescu, București, 1972; Secțiuni literare, Ti-
mișoara, 1973; Maiorescu, București, 1977; Fondul folclo- nu rezistă decât un an, pentru a repărea în 1911.
ric românesc în poezia lui Lucian Blaga, I–II, Timișoara, Fondează Reuniunea Școala Română din Bucovina,
1980–1981; Mihai Eminescu. Epopeea română, Iași, 1981; fiind ales președinte, și este redactor al ziarului „Pa-
Lucian Blaga. Mitul poetic, I–II, Timișoara, 1981–1983; tria”, apărut la Cernăuți în 1909. Este, de asemenea,
Lucian Blaga. Mitul dramatic, Timișoara, 1985; Lucian unul dintre cei mai harnici „corespondenți” ai revis-
Blaga. Mit, poezie, mit poetic, București, 1997; De ce Emi- tei ieșene „Viața românească”, în paginile căreia
nescu? (în colaborare cu G. I. Tohăneanu), Reșița, 1999. semnează, și cu inițialele G.T., gt. ori cu pseudoni-
Ediții: Lucian Blaga, Teatru, pref. edit., București, 1970.
mele G. Bucovineanu, Un român din Bucovina etc.,
Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Eminescu”, CNT, aproape cincizeci de ample „scrisori din Bucovina”,
1973, 39; Victor Iancu, Eugen Todoran, O, 1973, 11; Ovidiu
în care comentează evenimentele social-politice ori
Cotruș, Eugen Todoran, „Eminescu”, O, 1973, 11; Gabriel
Dimisianu, Critică de interpretare, RL, 1973, 44; Olimpia culturale din provincia anexată de Imperiul Habs-
Berca, Eugen Todoran, O, 1976, 11; Dan Mănucă, „Maio- burgic. Mai colaborează cu articole, dări de seamă,
rescu”, CL, 1977, 10; Șerban Cioculescu, [Eugen Todoran], cronici la „Voința poporului”, „Cronica”, „Lupta”,
RL, 1977, 48, 1981, 35; Grigurcu, Critici, 121–124; Ioan „Convorbiri literare”, „Flacăra”, „Tribuna”, „Revista
181 Dicționarul general al literaturii române Togan
Bucovinei” ș.a. În august 1914, după ce Austro-Un- Costache Negruzi la M. Eminescu, Ion Slavici, I.L.
garia și Germania declară război Rusiei, G. se refu- Caragiale, Ion Creangă și, mai departe, până la con-
giază în România, unde este numit director al Gim- temporanii Mihail Sadoveanu, D. Anghel, St.O. Iosif.
naziului de Băieți „N. Filipescu” din Bazargic. De aici În sfârșit, în fondul său ultim om al școlii, T. a chel-
se va refugia în 1916 la Iași. Se va implica intens în tuit multă energie pentru a consemna evoluția în-
acțiunea inițiată de fruntașii basarabeni întru româ- vățământului în Bucovina, inclusiv a „literaturii
nizarea școlii din teritoriul de la est de Prut. Este didactice primare”, adică a manualelor, totul cu
prezent astfel în ziarul scos de Onisifor Ghibu – „Ar- năzuința de a împiedica deznaționalizarea româ-
dealul”/„România nouă” –, scrie la „Școala moldo- nilor prin școala susținută de autoritățile
venească”, conferențiază la cursurile organizate austro-ungare.
pentru învățători și profesori, precum și la Univer- SCRIERI: Învățământul în Bucovina, îngr. Traian Dumi-
sitatea Populară din Chișinău. Invitat împreună cu nică, Gavril Irimescu și Gheorghe Giurcă, pref. Gheorghe
alți profesori din Transilvania și din Regat la via lui Giurcă, Suceava, 2011. Ediții: Mihai Teliman, Foiletoane,
pref. edit., Suceava, 1906.
Andrei Hodorogea de lângă Chișinău, în august
1917, este de față la uciderea gazdei și a lui Simion Repere bibliografice: Iorga, Oameni, III, 68–70; Aurel Dum-
Murafa de către soldați ruși bolșevizați, ceea ce îi va brăveanu, Din trecutul Bucovinei, ALA, 1921, 23; D. Marme-
liuc, Gheorghe Tofan, „Deșteptarea”, 1921, 7; Loghin, Ist. lit.
afecta grav sistemul nervos. Va continua totuși să Bucov., 217–218, 224–227; Nicolae Tcaciuc-Albu, George
lucreze, fiind și revizor școlar în județul Chișinău, Tofan, Suceava, 1923; [George Tofan], SDL, VIII, 107–116, XI,
iar când, în noiembrie 1918, Imperiul Austro-Ungar 66–67; Predescu, Encicl., 854; Călinescu, Ist. lit. (1941), 568,
cere pace, lucru ce permite eliberarea naționalități- Ist. lit. (1982), 640; Teodor Bălan, Corespondența lui Gheor-
lor subjugate, T. se întoarce pe meleagurile natale, ghe Tofan, Cernăuți, 1943; Gheorghe Giurcă, George Tofan
participând la proclamarea Unirii Bucovinei cu Ro- – o viață închinată școlii, Suceava, 1995; Petru Rusșindilar,
mânia și ulterior la organizarea învățământului, fi- George Tofan – tribun al românismului în Bucovina, Sucea-
ind numit secretar-șef în Departamentul Instrucți- va, 1998; Satco, Encicl. Bucovinei, II, 505–506. V.D.
unii Publice și director al Școlii Normale din Chiși- TOGAN, George (4.XII.1910, Mediaș – 26.II.2004),
nău. Își reia și activitatea publicistică, semnând editor, poet, publicist. Este fiul Anei (n. Berar) și al
articole în „Dacia”, „Viitorul” ș.a., dar curând boala lui Gheorghe Togan, țărani. Își începe școala în lo-
nervoasă de care suferea se agravează provocându-i calitatea natală, unde face cursul primar la școala
sfârșitul. A fost membru al Societății Scriitorilor Ro- maghiară, ulterior la cea germană, apoi Gimnaziul
mâni din 1911. „Stefan Ludwig Roth”, continuând la Liceul „Sf. Va-
O bună parte din publicistica lui T. este consa- sile” din Blaj, absolvit în 1929. Se înscrie în 1930 la
crată combaterii celor ce negau românitatea Buco- Facultatea de Drept a Universității din București,
vinei, acțiune în care el recurge în egală măsură, cu abandonată după doi ani, ulterior consacrându-se
competență de specialist, la documentele din arhi- publicisticii și activității de animator cultural. Cola-
ve, la mărturia cronicarilor și a istoricilor români și borează la „Limba română”, „Curentul literar”, „Uni-
străini, la dovezile extrase din folclor și etnografie, versul literar”, „Vremea”, „Adevărul literar și artistic”,
la analizele demografice bazate pe studiul recensă- „Curentul”, „Lanuri”, „Ardealul”, „Universul” ș.a., iar
mintelor oficiale etc. În același sens, o muncă asiduă în ultimele decenii ale secolului al XX-lea e prezent
depune publicistul pentru informarea opiniei pu- în „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Va-
blice din celelalte provincii românești cu privire la tra”, „Astra”, „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Târnava”
situația românilor bucovineni, la noile evenimente ș.a. Întemeiază sau se află între cei care fondează
social-politice și la eforturile de a menține legăturile câteva periodice: „Gazeta Mediașului” (1937–1939),
cu patria mamă (turnee teatrale, șezători ale Socie- „Vocea Târnavelor” (1939–1940), „Mureșul” (1941)
tății Scriitorilor Români etc.) Neobosit este publi- și „Plastica românească” (1934–1935, revistă onorată
cistul și în familiarizarea publicului bucovinean cu de colaborarea unor personalități precum N. Iorga,
realizările cultural-artistice românești. Un lung șir N. Tonitza, Th. Pallady, O. Han, Al. Ciucurencu, Al.
de articolele semnate în periodicele bucovinene Busuioceanu, Petru Comarnescu). Primele versuri
constituie un cvasicompendiu de istorie a literaturii îi apar în 1929, în „Unirea poporului” din Blaj, dar
române, de la pașoptiștii Vasile Alecsandri și nu a publicat niciodată vreun volum personal de
Tohăneanu Dicționarul general al literaturii române 182
versuri. Debutul editorial e reprezentat de Istoria actualitate a personalității și operei lui Christian
Bisericii Române Unite din Mediaș (1936), cuprin- Schesäus, cărturar umanist și poet din secolul al XV-
zând o spicuire de documente și texte ocazionale. lea, sas din Mediaș, al cărui poem Ruinae Pannoni-
Prima carte mai consistentă este „istoria romanțată” cae s-a străduit să îl traducă în românește, fără să
Mediaș (1944; Premiul Academiei Române). reușească să își finalizeze proiectul.
Mare iubitor de literatură, animator al vieții cul- SCRIERI: Mediaș, București, 1944; Orașul Mediaș. Civitas
turale locale (e unul din întemeietorii Asociației Mediensis, Brașov, 1967. Antologii: Ne cheamă Ardealul.
Scriitorilor din Ardeal), militant pe tărâm publicis- Cântarea pătimirii din urmă, cu gravuri de Marcel Oli-
tic, pasionat scotocitor de documente, colecționar nescu, București, 1944; Ceea ce nu se uită, pref. Ioan Adam,
București, 1977; Mult iscusita vremii slovă, pref. edit.,
de cărți vechi, autor a numeroase contribuții de ar-
Cluj-Napoca, 1978.
heologie (vizând spațiul transilvan), muzeograf sâr-
Repere bibliografice: Traian Chelariu, „Ne cheamă Ardea-
guincios și entuziast (a fost, între 1950 și 1970, di-
lul”, UVR, 1944, 5; Mihail Chirnoagă, „Mediaș”, UVR, 1944,
rector al Muzeului de Istorie din Mediaș), condeier 33; Victor Papilian, „Mediaș”, LU, 1944, 10; Șerban Ciocu-
relativ înzestrat al unor texte de istorie popularizată lescu, Din lirica românească antifascistă, RL, 1977, 18;
(și romanțată), T. a desfășurat o activitate notabilă, Dan Laurențiu, „Ceea ce nu se uită”, LCF, 1977, 15; Dumitru
chiar dacă de plan literar secund. Mediaș este o mo- Micu, [George Togan], RMB, 1977, 10 095, RL, 1980, 50,
nografie configurată capricios și subiectiv, mai mult 1985, 48; Nae Antonescu, Cu George Togan despre reviste
o descriere lirică, cu alură de reportaj sentimental literare, ST, 1986, 1; Dicț. scriit. rom., IV, 569–571. N.Br.
despre un loc cunoscut bine, presărată cu informa-
ție istorică privind clădiri, oameni, evenimente, obi-
ceiuri și tradiții ș.a., pe alocuri cu pasaje de dialog
imaginat ca plauzibil, narațiune, descripția unor
detalii etc., cum se întâmplă în secvența în care e
relatată vizita împăratului Iosif al II-lea la Mediaș,
în mai 1773. Ilustrația fotografică, de foarte bună TOHĂNEANU, G.I.
calitate, sporește atractivitatea cărții. Prima antolo- [Gheorghe I.] (7.V.1925,
gie de poeme întocmită de T., Ne cheamă Ardealul, Galați – 28.VIII.2008,
publicată în 1944, cu subtitlul Cântarea pătimirii Timișoara), stilistician,
din urmă, este, după cum remarca Dumitru Micu, traducător.
„o replică la Dictatul de la Viena și implicit o preves-
tire a răsturnărilor menite să readucă sfâșiata regi- Este fiul Emiliei (n. Rășcanu) și al lui Ion Tohăneanu,
une de nord a Transilvaniei în patrie”. Sunt alese cu studii juridice la Berlin și doctorat în drept, pro-
texte ale unor poeți, nu numai ardeleni, diferiți ca fesor de latină și germană, senator, șeful Filialei Ga-
dicție și structură lirică, aparținători în special ge- lați a Partidului Național Liberal. Urmează Liceul „V.
nerației lui T. După mai bine de trei decenii apar alte Alecsandri” din Galați (1935–1943) și Facultatea de
două antologii. Ceea ce nu se uită (1977) grupează Litere și Filosofie a Universității din București (1943–
poezie antifascistă, ilustrată de peste șaptezeci de 1947). Tudor Vianu, care i-a fost profesor, va influ-
poeți din România (români, maghiari și germani), ența decisiv orientarea sa spre stilistică. Până în
din toate generațiile. Conformarea tematică este 1948 este profesor suplinitor la Galați, la Liceul „V.
destul de laxă, fiind selectate atât texte cu explicită Alecsandri”, apoi la Școala Normală, în 1949 înce-
referire la fascism și război, cât și unele în care ca- pându-și cariera universitară la Facultatea de Filo-
taclismele istoriei politice reverberează la nivelul logie din București. În 1952 este îndepărtat din în-
universului intim. Asemănătoare este Mult iscusita vățământ din cauza activității politice a tatălui său.
vremii slovă (1978), antologie care, în formularea lui În 1954 va fi reîncadrat la o școală generală de lângă
Dumitru Micu, „se vrea și este omagiul liric transil- Ploiești, după un an fiind numit la Universitatea din
van pentru Independență și Unire, înmagazinând București. Din 1956 trece la Universitatea din Timi-
versuri închinate evenimentelor din 1859, 1877 și șoara, străbătând toate treptele didactice (conferen-
1918 de către poeți și versuitori transilvani”. Timp țiar în 1962, profesor în 1971) până în 1995, când se
de decenii T. a fost preocupat de readucerea în pensionează. Obține titlul de doctor în filologie în
183 Dicționarul general al literaturii române Tohăneanu
1968 cu teza Limba și stilul poeziilor lui Eminescu. timpurilor verbale și alternanța lor, convergența
Este unul din întemeietorii învățământului filologic procedeelor în poemul Din valurile vremii, semni-
din vestul țării și ai școlii de stilistică din Timișoara. ficațiile termenului dominant „marmură” etc. Acest
În perioada 1970–1976 a condus Sectorul de lingvis- tip de studiu va fi continuat în Expresia artistică
tică al Filialei Timișoara a Academiei RSR. După eminesciană (1975), unde sunt analizate poemele
1995 va funcționa la Universitatea „Aurel Vlaicu” din de inspirație folclorică (vocabularul, polisemantis-
Arad și la Universitatea Tibiscus din Timișoara, la mul cuvintelor, particularitățile sintaxei poetice) și
care a fost un timp și decan al Facultății de Jurnalis- folosirea unor termeni-cheie și motive. Se identifică
tică. Debutează în 1949 în revista „Cum vorbim” și motive eminesciene în opera unor poeți de mai târ-
va colabora cu numeroase articole și studii la volu- ziu și este evidențiată influența limbii lui Eminescu
me colective sau reviste culturale, literare și de spe- asupra prozei sadoveniene. Lucrarea Eminesciene
cialitate: „Scrisul bănățean”, „Limbă și literatură”, (Eminescu și limba română) (1987) surprinde rela-
„Orizont”, „România literară”, „Studii și cercetări țiile dintre Eminescu și unii predecesori sau descen-
lingvistice”, „Limba română”, „Analele Universității denți, detectate prin coincidențe de natură stilistică,
din Timișoara”, „Caietele Mihai Eminescu”, „Cahiers și cercetează motive, sintagme, expresii, epitete rare,
roumains d’études littéraires”, „Viața românească”, gramatica poeziei, devenirea cuvântului poetic în
„Meridianul Timișoara”, „Rostirea românească”, „Ba- variante, ipostaze prozodice. Capitolul Creșterea
natul” (serie nouă), „Bucovina literară”, „Aradul cul- limbii românești din cartea De ce Eminescu? (1999,
tural”, „Orient latin” ș.a., la unele („Analele Univer- în colaborare cu Eugen Todoran) reunește comen-
sității din Timișoara”, „Limbă și literatură”, „Meridi- tarii eseistice asupra unor termeni poetici, a unor
anul Timișoara”) fiind și membru în comitetul de segmente de vers ori asupra unor procedee stilistice
redacție. Debutează editorial în 1961 cu traducerea eminesciene. Alt volum, Neajungerea limbii. Co-
cărții Saturnalia de Macrobiu, iar prima lucrare per- mentarii la „Țiganiada” de I. Budai-Deleanu (2001),
sonală, Studii de stilistică eminesciană, apare include o serie de studii al căror titlu e dat de un vers
în1965, fiind urmată de altele, dedicate mai ales po- sau de o parte de vers din scrierea comentată, ținta
eziei lui Eminescu, dar și analizei sub raport stilistic lui T. fiind relevarea inventivității lexicale a autoru-
a scrierilor lui Ion Budai-Deleanu, Ion Creangă, Mi- lui. Analiza filologică a cuvântului (sursa termenu-
hail Sadoveanu, Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Lu- lui, familia de cuvinte, evoluția semantică, relațiile
cian Blaga, V. Voiculescu, Nicolae Labiș ș.a. Coordo- sinonimice și antonimice, câmpurile lexicale,
nează volume colective, alcătuiește, în colaborare, schimbările de categorie gramaticală etc.) e com-
antologii comentate (Amintiri din copilărie de Ion pletată de interpretarea stilistică. Se identifică vo-
Creangă, 1976, Tudor Arghezi, Arte poetice, 1987), cabule din Țiganiada prezente la scriitori de mai
scrie prefețe și studii introductive, este referent ști- târziu și sunt analizate în mod special similitudinile
ințific la unele lucrări, traduce din scriitori latini, de imagini, structuri și expresii între textul lui Bu-
versiunea Eneidei lui Vergiliu fiind premiată de Uni- dai-Deleanu și scrieri ale lui Eminescu. Grila stilis-
unea Scriitorilor. Este membru al mai multor soci- tică fusese aplicată de T. și prozei, mai întâi în Stilul
etăți științifice din țară și doctor honoris causa al artistic al lui Ion Creangă (1969), unde sunt investi-
Universității Dunărea de Jos din Galați (2000). A fost gate oralitatea, narațiunea și dialogul, portretul și
distins cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei enumerarea, sinonimia, limbajul aluziv, mijloacele
(1965), Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara stilistice ale participării, mecanismele declanșării
(1979, 2001), Marele Premiu „Mihai Eminescu” al comicului, precum și în Arta evocării la Sadoveanu
Uniunii Scriitorilor (1989), Premiul Uniunii Scriito- (1979), care conține comentarii stilistice asupra le-
rilor (1994), i s-a decernat Ordinul Serviciul Credin- xicului, îndeosebi cel arhaic, asupra sinonimiei fo-
cios în grad de Cavaler (2002) ș.a. netice, morfologice, lexicale și frazeologice, a unor
În Studii de stilistică eminesciană T. abordează motive culinare sadoveniene și a unor „locuri” emi-
într-o primă secțiune lexicul, structura gramaticală, nesciene în proza scriitorului. În Dincolo de cuvânt
stilul și versificația liricii de tinerețe a lui Eminescu, (1976) T. face un excurs teoretic despre sinonimia,
iar în a doua aspecte stilistice specifice ale creațiilor omonimia și tectonica textului poetic, pentru ca
din perioada maturității poetului: folosirea secțiunea a doua să cuprindă analize referitoare la
Tohăneanu Dicționarul general al literaturii române 184
Ion Budai-Deleanu, Eminescu, Tudor Arghezi, Lu- la originea latină a unor cuvinte românești vechi sau
cian Blaga, V. Voiculescu, Nicolae Labiș. Ultima sec- neologice ori descoperirea de virtuți expresive ale
țiune are în vedere probleme de versificație, dome- unor cuvinte slave folosite de Eminescu, stilistica
niu în care autorul este un deschizător de drumuri sinonimelor, analiza unor teme și motive poetice
prin distincția pe care o propune între schema „ide- ș.a. constituie obiectul unor comentarii la care se
ală” sau „teoretică” și cea „reală” sau „practică” a adaugă un studiu asupra corelațiilor lingvistice între
ritmului și prin formularea conceptelor „ritm domi- expresia spațiului și cea a timpului, mijloacele sti-
nant”, „substituiri ritmice”, „ritm secund”. Cu mize listice ale retoricii lui Ion Minulescu. Alte patru cărți
asemănătoare, culegerea cu titlul brâncușian Mă- – O seamă de cuvinte românești (1976, în colaborare
iastra (2000) revine într-o primă secțiune (Eminesci- cu Teodor Bulza), Cuvinte românești (1986), Dicțio-
ana) la comentarii despre cuvinte eminamente po- nar de imagini pierdute (1995) și „Viața lumii” cu-
etice desprinse din fragmente de versuri, despre vintelor. Vechi și nou din latină (1998) – urmăresc
motive și repetiții stilistice, versificație, creații lexi- același parcurs ținând de „biografia” cuvintelor. T.
cale eminesciene, arhaisme morfologice sau despre preferă analiza, examenul simpatetic al textelor, în
poezia Glossă. Alte secțiuni sunt dedicate unor co- cursul căruia fiecare nuanță, reperată cu har, e ra-
mentarii privind unele cuvinte vechi ale limbii ro- portată la ansamblu, revelat astfel ca „lume” dintr-o
mâne, cuvinte rare ori cu sensuri speciale, unele perspectivă mai puțin frecventată de critică.
derivate aflate în folclor sau în creații culte, nume Înainte de a scrie pentru confratele savant, autorul se adre-
de animale devenite subiecte de literatură sau ter- sează unui public mai larg, care trebuie inițiat în viața
meni regionali și populari. În fine, într-un ultim ca- secretă a limbii române. Refăcând conexiuni uitate, recon-
pitol (Repere) este comentat motivul insuficienței stituind lanțuri semantice, analizând așezarea cuvintelor,
limbii încercat de mari poeți români și străini. O G.I. Tohăneanu cultivă, cu finețuri de estet, drepturile fra-
zelor sale de a fi frumoase: recâștigă drepturi pentru cu-
următoare carte, Scrisori din roase plicuri (2002),
vântul plin, vechi, explorându-i și ilustrându-i resursele
continuă preocupări privind expresia poetică emi- expresivității. El nu este doar teoreticianul, e practicianul
nesciană semnalând unele similitudini cu Sha- unei limbi românești de o superbă eleganță, deopotrivă
kespeare, abordează limbajul personajelor lui I.L. patetică și exactă, sentimentală și negreșit „științifică”.
Caragiale și se oprește la paralelisme între drama- CORNEL UNGUREANU
turgul român și Cervantes, în fine, examinează rela- SCRIERI: Studii de stilistică eminesciană, București, 1965;
ția folclor–literatură cultă din aceeași perspectivă Stilul artistic al lui Ion Creangă, București, 1969; ed. 2,
stilistică. Surugiu la cuvinte (2004), care prin titlu Timișoara, 2001; Expresia artistică eminesciană, Timișoa-
împrumută sintagma unui vers voiculescian, are la ra, 1975; Dincolo de cuvânt, București, 1976; O seamă de
bază ideea că eliberarea cuvântului de condiția pre- cuvinte românești (în colaborare cu Teodor Bulza), Timi-
cară a comunicării uzuale se datorează poeților și șoara, 1976; Arta evocării la Sadoveanu, Timișoara, 1979;
reunește interpretări stilistice asupra lui V. Voicu- Cuvinte românești, Timișoara, 1986; Eminesciene (Emi-
nescu și limba română), Timișoara, 1989; Dicționar de
lescu, Nicolae Labiș și Al. Macedonski. La V. Voicu-
imagini pierdute, Timișoara, 1995; „Viața lumii” cuvinte-
lescu T. relevă comportamentul stilistic al sinonimelor. Vechi și nou din latină, Timișoara, 1998; De ce Emi-
lor cuvântului „surugiu”, evidențiază modul în care nescu? (în colaborare cu Eugen Todoran), Reșița, 1999;
poetul resuscitează unele cuvinte vechi, cercetează Măiastra, Reșița, 2000; Neajungerea limbii. Comentarii la
motive, pune în relief valoarea stilistică a unor de- „Țiganiada” de I. Budai-Deleanu, Timișoara, 2001; Scrisori
rivate ori procedeul convergenței și al contaminării din roase plicuri, Timișoara, 2001; Surugiu la cuvinte, Ti-
metaforice. În cazul lui Labiș studiază lexicul prin mișoara, 2004; Lampa de lângă tâmplă, Timișoara, 2005.
identificarea zonelor semantice și a cuvintelor-cheie Traduceri: Macrobiu, Saturnalia, introd. trad., București,
1961; Vergiliu, Eneida, pref. trad., Timișoara, 1994, Buco-
în conexiune cu universul liric ori cu temele și mo-
lice. Georgice, pref. trad., Timișoara, 1997.
tivele poetice, iar lui Macedonski îi sunt examinate
Repere bibliografice: Gheorghe Caragiani, G.I. Tohă-
neologismele. Lampa de lângă tâmplă (2005), ulti-
neanu, „Studii de stilistică eminesciană”, „Revue roumaine
ma carte apărută în timpul vieții lui T., desemnând de linguistique”, 1966, 4; Cătălina Velculescu, „Studii de
prin titlu veghea nocturnă a creatorului la masa de stilistică eminesciană”, RITL, 1966, 2; Luiza Seche, „Studii
scris, reunește studii și articole diverse, aparținând de stilistică eminesciană”, CLG, 1967, 2; Al. Graur, [G. I.
în cea mai mare parte stilisticii lexicale. Descinderea Tohăneanu], RL, 1969, 41, 1987, 24; Dumitru Vlăduț, [G. I.
185 Dicționarul general al literaturii române Tolcea
Tohăneanu], O, 1976, 52, CLG 1980, 2, LL, 2005, 1–2, AUT, și lirica a lui Șerban Foarță, poezia lui T. ilustrează o
filologie, t. XLVI, 2008, t. XLVII, 2009; Șerban Cioculescu, ars combinatoria, în care tehnica impecabilă a ver-
„O seamă de cuvinte românești”, RL, 1977, 24; Ion Simuț, sificării face corp comun cu propensiunile inițiatice
„Arta evocării la Sadoveanu”, F, 1979, 12; Constantin Cio-
ale autorului și exploatează dezinvolt arheologia
praga, „Arta evocării la Sadoveanu”, CL, 1980, 12; Nicolae
Manolescu, Povestiri despre cuvinte, RL, 1986, 25; [G. I.
culturală, semantică și sonoră a cuvintelor, gene-
Tohăneanu], O, 1986, 30 (grupaj special); Mircea Mihăieș, rând narațiuni fanteziste și reprezentări alternative
G.I. Tohăneanu – cuvântul irepetabil, O, 1989, 13; Cornel ale cotidianului, „într-un spațiu de confluență a ex-
Ungureanu, [G. I. Tohăneanu], O, 1989, 40, 1990, 22; periențelor avangardist-suprarealiste” (Ion Pop).
Gabriela Creția, „Eneida” – o nouă traducere, RL, 1994, 24; Poeziile din Ochiul inimii (1988) sunt puse sub sem-
G.I. Tohăneanu 70, coordonatori Fr. Király, Sergiu Drincu nul mitologizării existenței, din care fac parte mereu
și Ionel Funeriu, Timișoara, 1995; Stelian Dumistrăcel, absurdul, fantasticul, oniricul, dar și ludicul: „Într-o
Înțelepciunea cuvântului, O, 2000, 1; Alexandru Ruja,
bună dimineață, florăreasa noastră/ a simțit un
Ipostaze critice, Timișoara, 2001, 241–248; Dicț. scriit. rom.,
IV, 571–572; Olimpia Berca, Lecturi provinciale, Timișoara,
trandafir sub obraz/ ca și cum floarea ar fi dorit să
2003, 12–16; In Magistri honorem G.I. Tohăneanu, coor- iasă din trupul ei tânăr/ afară./ Unde te duci laolaltă
donatori Mirela Borchin, Iosif Cheie-Pantea și Alexandru cu sufletul ei?/ Avusesem o noapte senină, aproape
Ruja, Timișoara, 2005; Dicț. Banat, 795–804; Ruja, Printre fără vise,/ fără vreun gând deslușit despre ceea ce
cărți, 321–325; [G. I. Tohăneanu], AUT, filologie, t. XLVI, urmează să fie. Și iarăși./ Oare când va înflori fecioa-
2008 (grupaj special); Ion Vianu, Amor intellectualis, Iași, ra noastră, rosa perennis,/ cu floarea preste carne
2010, 176, 189–195, 223–224. D.V. călcând?” (Rozamorfoza). Poemele prelucrează pro-
TOLCEA, Marcel (28.V.1956, Sânnicolau Mare), pria biografie și idealizează un spațiu geografic aflat
poet, eseist, traducător. Este fiul Ruicăi Tolcea (n. tot timpul la limita dintre real și ireal. Bicicleta van
Flori), contabilă, și al lui Teodor Tolcea; prenumele Gogh (1999) continuă același tip de poezie suspen-
la naștere: Marcel-Iulian. A absolvit Liceul Teoretic dată între avangardismul urmuzian și o realitate
din Jimbolia (1975) și, în 1979, Facultatea de Filolo- inventată de simțuri, o poezie în care există tandrețe
gie, secția română–franceză, la Timișoara, ulterior și cruzime, ingenuitate și bucurie a spectacolului:
obținând aici și doctoratul în filologie cu teza Lite- „Cin’ s-ar fi gândit că din șuruburi/ Înfloresc în pri-
ratură și ezoterism. Mircea Eliade și René Guénon măvara asta muguri/ Ori spre ce albeață, nenufar,/
(1999). Între 1979 și 1982 a fost profesor la școala din Se deschid luminile din far./ Nu te-ntreb nici cum
Gătaia, județul Timiș, iar apoi, pentru o scurtă peri- în spate, pe aripă,/ Ţi-a-nflorit garoafa roșie, în pri-
oadă, corector la „Drapelul roșu” (1983–1986) și re- pă…” (Florarul Contelui Torpedo). Cealaltă dimen-
dactor la Editura Facla (1986–1989). După 1989 a siune a operei lui T. e constituită în jurul unei cer-
funcționat ca inspector-șef la Inspectoratul pentru cetări aprofundate a lui Mircea Eliade (Eliade, ezo-
Cultură Timiș (1990–1991), redactor la revista „Ori- tericul, 2002, la origine teză de doctorat). Autorul se
zont” și cadru didactic (profesor din 2004) la Facul- concentrează pe filiațiile ascunse, de factură ezote-
tatea de Litere și la Facultatea de Științe Politice, rică, ce leagă opera istoricului religiilor de proza sa
Folosofie, Științe ale Comunicării din cadrul Uni- „ideologică”, decriptează elementele paradigmei
versității de Vest. În intervalul 2006–2012 a fost pro- ezoterice eliadești și explică adeziunea la legio-
decan al Facultății de Jurnalistică a Universității narism prin asumarea „metafizicii dreptei”, teoreti-
Banatul și director al Muzeului de Artă Timișoara. zată de Julius Evola și de René Guénon. Gestionat
Și-a făcut debutul în revista „Orizont” (1979) și edi- cu prudență de Eliade, guénonismul, contraindicat
torial în volumul colectiv Argonauții (1986). A mai academismului cercetărilor sale, este explorat în
colaborat la „Amfiteatru”, „Dialog”, „Dilema”, „Fo- siajul relației dintre mit, gândire simbolică și atitu-
rum studențesc”, „Luceafărul”, „România literară”, dine ideologică. În sprijinul acestor idei T. reconsti-
„Altarul Banatului”, „Analele Universității Tibiscus” tuie cronologia contactelor lui Mircea Eliade cu
ș.a. A semnat comentarii în albumele de artă Ora- ideile lui René Guénon și cercetează detaliat „poe-
vitzan (1999, în colaborare cu Paul Barbăneagră), tica alchimică” eliadescă, înainte de a propune trei
Picior. Urmă (2005), DeseMne (2006) ș.a. lecturi în cod ezoteric pentru Secretul doctorului
Rafinată în perimetrul aceleiași sensibilități mit- Honigberger, Noaptea de Sânziene și Nouăsprezece
teleuropene ludic-savante din care se împărtășește trandafiri. Ipoteza unui „Eliade bifrons”, scindat
Toma Dicționarul general al literaturii române 186
între savantul consacrat științei religiilor și „hombre SLAST, 1983,17; Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea și lim-
segreto” ezoteric, atras de tradiție, este reluată și dez- bajul floral, O, 1988, 42; Constanța Buzea, A crea înseamnă
voltată în studiul introductiv al ediției anastatice a iubi și ceea ce nu există, AFT, 1989, 7; Nicolae Manolescu,
Mircea Eliade, Note asupra simbolismului acvatic Unde ne sunt debutanții, RL, 1987, 37; Al. Piru, Tineri și
vârstnici, SLAST, 1989, 21; Eugen Simion, Trei poeți, RL,
(2002). În Ezoterism și comunicare simbolică (2004),
1989, 43; Mihai Dragolea, Despre o mișcare de bucurie,
dedicată „întâlnirii mirabile cu părintele Mihail VTRA, 1989, 8; Ion Pop, Clima miracolului, ST, 1989, 2;
Avramescu – tradiționalist și avangardist sui-generis Rodica B. Draghincescu, Dragostea de singurătate, AST,
în două dintre ipostazele sale”, T. aprofundează di- 1989, 3; Ruja, Parte, I, 242–246; Valeriu Bârgău, Generația
mensiunea teoretică a ezoterismului. Construită pe ’80. Precursori și urmași, București, 1999, 126–129; Pop,
o exegeză canonică, din care nu lipsesc ezoteriologi Viață, 271–276; Adrian Dinu Rachieru, Bicicleta lui Marcel,
precum Pierre A. Riffard, Antoine Faivre, Raymond LCF, 2001, 14; Paul Cernat, Eliade în cheie ezoterică, OC,
Abellio, demonstrația urmărește etimologia și cro- 2003, 175; Borbély, Cercul, 146–149; Liviu Bordaș, Pretextul
nologia semantică a ezoterismului, cartografiind Eliade, CNT, 2005, 2; Ungureanu, Geografia lit., IV, 176–
intricatul raport cu gândirea simbolică. Publicat 179. A.Ct., C.R.B.
parțial și în albumul Oravitzan, ultimul capitol al
TOMA, A. [Alexandru] (11.II.1875, Urziceni –
cărții, Simbolismul universal al crucii sau Despre
15.VIII.1954, București), poet, traducător. Este fiul
hermeneutica centripetă, analizează valorizarea
Zeliei și al lui Leibu Moscovici, hangiu și negustor
lemnului în marile religii și în gândirea ezoterică
de coloniale; prenumele la naștere: Solomon; va
prin intermediul unei arheologii sofisticate, anco-
adopta ca nume oficial pseudonimul, ales, se pare,
rate în ipoteza „Tradiției Primordiale”, care susține
de I. L. Caragiale, cu prilejul publicării unui poem
analogia și solidaritatea simbolurilor din diferite
în „Epoca literară”, în 1896. Utilizase la începuturile
culturi. Un anume spirit ludic exersat în poezie se
activității literare și publicistice și alte pseudonime:
reflectă și în eseurile inserate în albume de artă.
Endymion, în 1892, la „Lumea ilustrată”, apoi
Schiță pentru o Istorie Universală a Piciorului scrisă
Falstaff, Hâncu, Crayon, Ștefan Tomșa. A dobândit
cu 2 degete de la mână, cuprinsă în volumul Picior.
cetățenia română, conform legislației din epocă,
Urmă, ori Amprenta sau Despre Divinul Cazier Ne-
printr-o lege votată de Senat în 1903, apoi de Came-
văzut, secvență inclusă în albumul DeseMne, dedi-
cat graficii lui Doru Tulcan, la care, alături de T., sunt ra Deputaților în 1913. A fost tatăl lui Sorin Toma,
prezenți cu texte Șerban Foarță, Robert Șerban și publicist și memorialist, și unchi, dinspre tată, al
Viorel Marineasa, etalează un joc sofisticat de gân- scriitorului Virgiliu Monda. Urmează Liceul „Sf. Pe-
dire simbolică și cultură umanistă, în care converg tru și Pavel” din Ploiești, absolvit în 1894, și Facul-
elemente de mitologie, artă plastică, lirică persona- tatea de Litere și Filosofie a Universității din Bucu-
lă, frazeologie, literatură, teologie și cunoaștere rești, avându-l ca profesor, între alții, pe Titu Maio-
inițiatică. rescu. Cu preocupări literare încă din timpul liceu-
lui, va beneficia de îndrumarea lui C. Dobro-
SCRIERI: Ochiul inimii, Timișoara, 1988; Presa și toleran-
ța. Rolul presei în armonizarea relațiilor interetnice: cazul
geanu-Gherea și a lui I. L. Caragiale. În aceeași etapă
etniei romilor (în colaborare cu Flaviu Călin Rus), Timi- aderă la ideile socialiste și la mișcarea social demo-
șoara, 1998; Bicicleta van Gogh, Timișoara, 1999; Interviul crată. Debutează ca poet în 1894. Redactor al oficio-
de presă scrisă, Timișoara, 1999; Oravitzan (în colaborare sului social democrat „Lumea nouă”, răspunzând o
cu Paul Barbăneagră), Timișoara, 1999; Eliade, ezotericul, vreme de suplimentul „Lumea nouă literară și știin-
Timișoara, 2002; ed., București, 2012; Ezoterism și comu- țifică”, va colabora, de-a lungul vremii, cu versuri
nicare simbolică, Timișoara, 2004; Picior. Urmă (în cola- proprii, traduceri sau cu publicistică la „Lumea ilus-
borare), Timișoara, 2005; DeseMne (în colaborare), Timi-
trată”, „Revista ilustrată”, „Foaia interesantă”, „Poves-
șoara, 2006. Ediții: Mircea Eliade, Note asupra simbolis-
mului acvatic, îngr. Georg Lecca, pref., Cluj-Napoca, 2002.
tea vorbei”, „Soarele”, „Gazeta săteanului”, „Vieața
Traduceri: René Guénon, Simboluri ale științei sacre, nouă”, „Drapelul”, „Convorbiri literare”, „Viața româ-
București, 1997 (în colaborare cu Sorina Șerbănescu); Paul nească”, „Flacăra”, „Sburătorul”, „Luceafărul”, „Ade-
Barbăneagră, Arhitectură și geografie sacră, Iași, 2000 (în vărul literar și artistic”, „Universul literar”, „Era
colaborare cu Mihaela Cristea). nouă”, „Adam” ș.a. Primul volum, Poezii, îi apare în
Repere bibliografice: Marcel Pop-Corniș, Trei poeți ai noii 1926, fiind distins cu Premiul „Ion Heliade‑Rădu-
promoții, O, 1981, 9; Traian T. Coșovei, Marcel Tolcea, lescu” al Academiei Române. Era membru al
187 Dicționarul general al literaturii române Toma
Societății Scriitorilor Români din 1919. Va lucra câ- manipulare politico-propagandistică a valorilor
teva decenii în învățământ, inițial la școala primară literare în perioada „obsedantului deceniu”. Un stu-
evreiască „Luca Moise” din Ploiești, mai târziu ca diu de I. Vitner (1950) și o prefață de Sergiu Fărcă-
profesor de filosofie și istorie la liceele bucureștene șan la volumul Poezii alese (1952) sunt principalele
„Matei Basarab” și „Sf. Gheorghe”, precum și la In- piese ale dosarului proclamării lui T. ca poet oficial
stitutul Pompilian. Are multă vreme o activitate de și al supraevaluării lui ca precursor al noii literaturi.
„luminător” cultural: editează revistele „Steaua co- Poet fără îndoială minor, de nivel modest, el își „ju-
piilor și a tinerimii” (1922–1923), „Amicul copiilor” case”, de fapt, destinul literar în anii de la sfârșitul
(1924) ș.a., iar din 1925 figurează ca director al co- veacului al XIX-lea și începutul celui următor. Apar-
lecției „Lectura. Floarea literaturilor străine”, în care ținător „epocii epigonilor eminescieni” (Romulus
se publică nuvele din literatura universală. De altfel, Dianu), contemporan și afin cu Panait Cerna sau
împreună cu Ion Gorun, acum „compilează” Win- cu D. Nanu, comparabil sub anumite raporturi cu
netou de Karl May, însumând peste trei mii două mai vârstnicul Al. Vlahuță, T. a scris versuri de fac-
sute de pagini, în mai bine de o sută cincizeci de tură mai degrabă neoclasică, însuflețite de un pa-
fascicule. În anii ’30 se angajează în mișcarea comu- tetism suscitat de elanuri generoase, de solidariza-
nistă, ilegală în epocă, iar mai târziu, în timpul rerea cu șansele de emancipare (nu numai socială) a
gimului Ion Antonescu, va face obiectul unor per- omului și ritmate de accente vitaliste și mesianice.
secuții din cauza originii sale etnice (e îndepărtat E o poezie cu o retorică riguroasă – fără mari excese
din învățământ, îi este expropriată locuința etc.). de grandilocvență –, o poezie conservatoare, deja
După august 1944 se manifestă ca un vajnic susți- desuetă prin raportare chiar la relativ puțin îndrăz-
nător al politicii comuniștilor, atitudinea sa decur- nețele înnoiri promovate de simbolismul românesc
gând în primul rând din oportunism. Numit director la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, și cu
al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, în 1948 atât mai perimată la data apariției primului volum,
primit în Academia Republicii Populare Române, în în 1926, adică într-un moment în care lirica româ-
1950 sărbătorit cu ocazia împlinirii a șaptezeci și nească se racordase la revoluția modernistă și în
cinci de ani, tot atunci distins cu Premiul de Stat care se manifesta avangardismul radical. Comen-
clasa I, supraevaluat de critica oficială, contrapus tatorii s-au pronunțat fixându-i corect identitatea
propagandistic, ca „exemplu pozitiv”, unor mari va- și valoarea. Elogiind în termeni măsurați „poezia de
lori ale poeziei moderne (Tudor Arghezi, Lucian concepție” a lui T., o „poezie meditativă, psihologi-
Blaga, Ion Barbu ș.a.), în cea mai dură epocă a rea- că și moralistă, nobilă prin atitudine și lucrată cu
lismului socialist ocultate sau denigrate ca „reacți- preciziune de făurar”, E. Lovinescu îi semnala de-
onare”, T. își atrage ostilitatea violentă și durabilă a suetudinea și opina că „orice vers al poetului respi-
multor scriitori și a publicului avizat în materie de ră o mare și onestă conștiință profesională, o inspi-
literatură, fapt ce determină, după moartea poetu- rație de calitate intelectuală desfășurată în ample
lui, ca o tăcere aproape totală să se întindă asupra volute impecabile, cărora le lipsește doar elementul
activității lui. invențiunii”. F. Aderca remarca, și el, caracterul tar-
Cazul T. a căpătat, într-un fel, trăsăturile unui div al cărții – care, după părerea lui, ar fi putut stră-
„mit”, comportând, ca piesă componentă, și rolul luci dacă ar fi apărut „cel mai târziu în 1915” – și
jucat de fiul său, Sorin Toma, prin publicarea în afirma că această culegere de versuri rămâne totuși
1948 a articolului Poezia putrefacției și putrefacția interesantă, fiindcă „este o icoană a poeziei româ-
poeziei, în declanșarea campaniei de denigrare și nești în tot ce a avut ea mai bun la începutul acestui
interzicere a lui Arghezi de către autoritățile comu- veac. Lipsit de curajul de a deschide un drum pro-
niste, ceea ce a fost interpretat ca un „complot de priu, dintr-un prea mare simț al armoniei și perfec-
familie”, urzit de T., la adăpostul liniei oficiale, pen- ției formale, poetul rămâne legat de familia Coș-
tru a-i uzurpa lui Arghezi, în beneficiu propriu, lo- buc–Eminescu–Iosif–Cerna și chiar Vlahuță, inte-
cul de cel mai mare poet al epocii. Momentul va fi grându-se astfel desăvârșit, cu toată zarva din ulti-
invocat, din când în când, în publicistica (și chiar mul timp, în literatura română”. În același registru,
în beletristica) din perioada de relativă liberalizare de elogiere amabilă, reținută ori moderată, se des-
a controlului ideologic, ca exemplu frapant de fășura și comentariul lui Tudor Vianu: „Pentru
dreptate și preciziune trebuie să spunem cât de ra- București, 1954, Vine, vine grădinița !, București, 1954,
finat artist este d. A. Toma și cum limba sa răsună Zăpăcilă, București, 1954; Georges Soria, Un cânt de drum
nu cu o armonie nouă, dar cu o armonie foarte poporului român, București, 1953; Poezii și poeme din
pură”. Poet cu un diapazon tematic cuprinzător, literatura universală, București, 1954.
cântăreț deopotrivă al intimității și erotismului de- Repere bibliografice: F. Aderca, „Poezii”, SBR, 1926, 6; Tu-
licat, al dragostei de țară, al simpatiei față de dez- dor Vianu, „Poezii”, G, 1926, 9–11; D. Nanu, [A. Toma], ADV,
1926, 13 178, 13 179; Romulus Dianu, „Poezii”, RP, 1926, 2
moșteniții societății, al temelor biblice ori împru-
742; I. Peltz, „Poezii”, DMN, 1926, 7 205; Ralea, Scrieri, II,
mutate din mitologia Antichității greco-latine, T. a 445–446; Constantinescu, Scrieri, V, 110–113; Lovinescu,
realizat și numeroase transpuneri – unele foarte Ist. lit. rom. cont., III, 158–161; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont.,
libere, mai degrabă adaptări – din poezia universa- 110–111; Silvian Iosifescu, „Tartuffe”, comedie în 5 acte de
lă. Probabil că rezultatul cel mai viabil al activității Molière, în românește de A. Toma, U, 1947, 217; I. Vitner,
lui de traducător e o versiune, în versuri, a piesei A. Toma, poetul proletariatului revoluționar, CNT, 1949,
Tartuffe de Molière, jucată în premieră în 1919, 123; Aurel Martin, Poezia lui A. Toma, „Făclia”, 1950, 6 fe-
deseori reeditată și utilizată pe scenă la Teatrul Na- bruarie, 13 februarie; Nicolae Moraru, Cântărețul vieții,
țional din București, elogiată de critică. Lirica scrisă CNT, 1950, 175; Vicu Mîndra, A. Toma, poetul versului tâ-
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu năr, „Scânteia tineretului”, 1950, 13 februarie; Călinescu,
Opere, XI, 720–739; Sărbătorirea academicianului A. Toma
mesaj de revoltă, a fost adunată în Flăcări pe culmi
la împlinirea vârstei de 75 de ani, București, 1950; I. Vitner,
(1946). În materie de inepții versificate, pe teme Poezia lui A. Toma, București, 1950; Maria Banuș, Lumina
combativ-mobilizatoare, T. și-a adus obolul în epo- omului și a poeziei, CNT, 1954, 35; Gala Galaction, Oameni
ca realismului socialist, dar a fost „eclipsat” de con- și gânduri din veacul meu, București, 1955, 118–120; Ion
temporani mai tineri și, unii dintre ei, mai zeloși, Bănuță, Alexandru Toma, LCF, 1959, 17; Ciopraga, Lit.
mai viguroși. rom., 280–282; Micu, Început, 505–506; Lit. rom. cont., I,
SCRIERI: Poezii, București, 1926; Ne vine dreptatea, Bu- 175–177; Alex. Ștefănescu, Stafia lui A. Toma, RL, 1997, 29;
curești, 1944; Flăcări pe culmi, București, 1946; Pușkin, Daniel Cristea-Enache, Impostură sau nonvaloare, ALA,
făclie peste vremuri, București, 1949; Cântul vieții, Bucu- 1997, 382; Dicț. scriit. rom., IV, 572–574; Negrici, Comu-
rești, 1950; ed. 2, București, 1951; ed. introd. I. Vitner, Bu- nism, Poezia, 12, 55–57, passim; Popa, Ist. lit., I, 549–551,
curești, 1954; Sună ghiocel, sună clopoțel, București, 1950; passim. N.Br.
Poezii alese, pref. Sergiu Fărcășan, București, 1952; Piuici
și frații lui mai mici, București, 1954; Poezii. Pagini alese TOMA, Dolores (3.IX.1948, București), istoric literar,
(1894–1954), pref. Dumitru Micu, note biobibliografice traducătoare. Este fiica Mariei (n. Alexe) și a lui Levin
Sorin Toma, București, 1997. Traduceri: Carmen Sylva, Haltenwagner, ofițer. Urmează la București cursurile
Versuri, București, 1897; Molière, Tartuffe, București, f.a.; Liceului nr. 6, încheiate în 1966, și Facultatea de
reed. în Molière, Opere, II, București, 1955; Lev Tolstoi, Limbi Romanice, Clasice și Orientale, secția france-
Povestiri pentru copii, București, 1921; Karl May, Winetu, ză–română, pe care o va absolvi în 1971. E reținută
București, [1924–1925] (în colaborare cu Ion Gorun); Jo- la catedră pe post de asistentă. Beneficiază de o bur-
seph-Arthur de Gobineau, Renașterea, București, [1925],
să de specializare la Paris (octombrie 1973 – martie
Cesar Borgia, București, f.a.; I. H. Rosny, Cataclismul, Bu-
1974), fiind admisă pe bază de interviu de către Ro-
curești, 1925; Selma Lagerlöf, Prințesa păcii, București,
[1926]; Guy de Maupassant, O aventură în tren, București, land Barthes la cursul său de la École des Hautes
1926; Aleksandr Neverov, În lumea lui Lenin și Troțki, Bu- Études. Deși își susține doctoratul în filologie în
curești, 1927; Hugo Bettauer, Ulița durerii, București, 1978, cu lucrarea Cyrano de Bergerac – un model al
1929; Frank Thiess, Yooghi, București, 1930; Heinrich barocului, va fi promovată ca lector abia în martie
Lhotzky, Știi să-ți crești copiii?, București, 1931; G. Son- 1990. Conferențiar în 1993, avansează profesor în
dermann, Prin sânge și groază, București, 1931; Georg 1997, tot acum devenind director adjunct al Școlii
Fink, Mi-e foame, București, 1931; Jacob Wassermann, Doctorale a Agenției Universitare pentru Studierea
Monstru sau victimă?, București, 1933; Gaston Renée, De-
Limbii Franceze (AUPELF*UREF) pentru Europa
monul roșu, București, 1933; Maxim Gorki, Poeme, Bucu-
rești, 1945; Nikolai Gribacev, Cântarea colhozului „Bolșe-
Centrală și de Est, iar în 2003 director al Școlii Doc-
vik”, București, 1950; S. I. Marșak, Copiii din curtea noas- torale în Științe Sociale a Universității din București
tră, București, 1953, Mister Twister, București, 1953, Poves- și a Agenției Universitare a Francofoniei. Invitată în
tea șoricelului mofturos, București, 1953, Uriașul, Bucu- repetate rânduri să conferențieze la École des Hau-
rești, 1953, Incendiul, București, 1954, Poezii pentru copii, tes Études en Sciences Sociales (Paris) în perioada
1997–2003, este membră a societăților internațio- noilor direcții de abordare a fenomenelor culturale:
nale a specialiștilor în secolul al XVII-lea, ca urmare antropologia culturală, analiza mentalităților, isto-
a colaborării la proiecte în domeniu. S-a remarcat ria culturală, ideile Școlii „Analelor” ș.a. Încercarea
prin strălucite cursuri și seminarii privind barocul de familiarizare a cititorului român cu ideile și con-
și clasicismul francez, ca și prin prezența continuă ceptele din aceste domenii este susținută și de apli-
în publicațiile de specialitate („Colloques”, „Cahiers carea, cu rezultate originale, a noilor moduri de
roumains d’études littéraires”, „Analele Universității operare la textele-martor. Paginile din Despre gră-
București”, „Caiete critice”, „Dilema”, „Synthesis”). A dini și modurile lor de folosire (2001) se situează la
participat la lucrările colective ale Catedrei de fran- frontiera dintre beletristică și istoria culturală sa-
ceză (Histoire de la littérature française, I–III, 1981– vantă. Se poate opta pentru o lectură de pură spe-
1982, La Littérature française dans l’espace culturel cialitate, găsind aici un bogat repertoriu de date,
roumain, 1984), publicând totodată o serie de tra- trimiteri, documente uitate, cărți esențiale pentru
duceri din literatura și critica franceză. După 1990 cunoașterea subiectului propus: grădinile în viziu-
s-a implicat în promovarea în mediul universitar a nea românească, în special în secolele al XVIII-lea
unor noi discipline, precum istoria mentalităților și – al XIX-lea, dar cu incursiuni în epoca anterioară și
istoria culturală. Debutează în 1971, cu articolul Un cu o fină analiză la Note de călătorie de Mihail Sa-
aspect al confluenței Camus – Dostoievski, în „Ana- doveanu, având Olanda ca obiect de reflecție, toate
lele Universității București”, lucrarea de doctorat, potrivite pentru delimitarea unei viziuni românești
publicată în 1982, reprezentând și debutul ei asupra dihotomiei natură–grădină. În egală măsură
editorial. cititorul se poate lăsa furat de calitățile literare ale
Cyrano de Bergerac – un model al barocului se textului, care poate fi citit ca un eseu în stilul lui
înscrie în seria de lucrări pe care istoria literară ro- Montaigne, unde informația savantă nu este decât
mânească a anilor ’70–’80 din secolul trecut le-a un pretext pentru distilarea emoțiilor și trăirilor des-
dedicat acestei teme ca una dintre cele mai bine coperite de T. în oglinda modelului cultural francez,
ceea ce îi oferă ocazia unei coborâri pline de savoare
construite contribuții. T. propune refacerea unui
în „grădinile” propriului trecut, ascuns printr-un
model al operei baroce, prin identificarea mecanis-
savant joc de aparențe sub înfățișarea celui colectiv,
melor de creație și, totodată, a modalităților de ana-
în mărturiile culturale despre spațiul moldo-valah
liză a textului. Accentul este pus pe viziunea filoso-
din alte vremi. O carte dedicată redescoperirii lui
fică a perioadei baroce, capitolele destinate recom-
Pierre Loti din perspectiva modernității mileniului
punerii ontologiei și a gnoseologiei specifice servind
trei, Pierre Loti: le voyage, entre la féérie et le néant
drept fundament teoretic pentru înțelegerea func-
(2008), are în atenție paradoxurile unui scriitor „mi-
ționării argumentației dialectice, care înlocuiește
nor”, obsedat totuși de teme majore (sentimentul
demonstrația logică la nivelul textului. Exegeta ela-
absurdului avant la lettre, vidul, călătoria către ni-
borează și o serie de studii în care prezintă stadiul
căieri ca metaforă ultimă a existenței). Bine primită
cercetărilor asupra secolului al XVII-lea francez, cu de critica franceză, contribuția autoarei deschide o
punctul final în cursul universitar Du Baroque au perspectivă diferită asupra literaturii de călătorie.
classicisme (1993). Pe de altă parte, combinând în
SCRIERI: Cyrano de Bergerac – un model al barocului,
mod fericit mai vechile preocupări de literatură București, 1982; Formele pasiunii, București, 1992; Du
franceză clasică și noile perspective oferite de stu- Baroque au classicisme, București, 1993; Histoire des men-
dierea istoriei mentalităților, T. oferă în Formele pa- talités et cultures françaises, București, 1996; Despre gră-
siunii (1992) câteva excursuri incitante care au în dini și modurile lor de folosire, Iași, 2001; Pierre Loti: le
atenție secolul lui Ludovic al XIV-lea. Imaginea pro- voyage, entre la féérie et le néant, Paris, 2008. Traduceri:
pusă se sprijină pe analiza alterității viziunii despre Serge Doubrovsky, De ce noua critică?, pref. Romul Mun-
lume a acelei epoci, care creează premisele unei teanu, București, 1977; Romul Munteanu, Les Métamor-
phoses de la critique européenne moderne, București, 1981
receptări dinamice, mult mai productivă, înlocuind
(în colaborare cu Radu Toma); Doamna de Lafayette,
atitudinea de respingere pe criteriul nonregăsirii în Principesa de Montpensier. Zaïde. Principesa de Clèves.
textul supus receptării. Altă lucrare, Histoire des Istoria Henriettei de Anglia. Contesa de Tende, îngr. și in-
mentalités et cultures françaises (1996), reunește trod. trad., București, 1984 (în colaborare cu Demostene
studii care prezintă cele mai valoroase câștiguri ale Botez); Marguerite Duras, Émily L., pref. trad., București,
1990; Bernard-Henri Lévy, Ultimele zile ale lui Charles meșteșugită, abundentă în rezonanțe livrești (cum
Baudelaire, pref. trad., București, 1993. ar fi, de exemplu, titlurile secvențelor: Bijuuri de
Repere bibliografice: Ileana Mihăilă, Contributions à l’é- familie, Îngerul avortat, Oul libidogmatic, Jocuri cu
tude du baroque, CREL, 1986, 4; Martine de Rougemont, parfum de suferință, Căderea Casei Kalistru, Crean-
Cyrano de Bergerac, „Dix-huitième siècle”, 1989, 21; Ale- ța), cu simulări scriptice de divagații kafkiene, luând
xandru Matei, Pe culmea dealului arcos, OC, 2002, 112; forma unor rătăciri prin labirintul detaliilor din care
Ana-Stanca Tabarasi, De ce sunt importante grădinile, RL, se insinuează sugestii simbolice, cu o rețea narativă
2002, 40; Bruno Vercier, „Pierre Loti: le voyage, entre la
îngroșat teatrală (chiar și cu gong de început), care
féérie et le néant”, „Bulletin de l’Association pour la maison
adună aluzii (madlena), fente de limbaj cu dublu
de Pierre Loti”, 2008, decembrie. Il.M.
sens, imagini-tablouri alcătuite suprarealist pe bază
TOMA, Florin (22.III.1953, Valea Teancului, j. Bu- de elemente disparate etc. Prin contrast, Orașul ju-
zău), prozator. Este fiului Elenei Băicoianu (n. mătăților de înger, apărut în 2010, oferă înainte de
Toma), muncitoare. Între 1968 și 1972 a urmat cur- toate o poveste, reducând efectele tentațiilor forma-
surile Liceului „C. Dobrogeanu-Gherea” din Ploiești. liste și ale practicilor livrești. Alternativa evazionistă
Este absolvent al Facultății de Filologie a Universi- se produce, de această dată, într-o utopie, cea a Ora-
tății din București, specializarea română–franceză, șului ținut sub control, descris geometric de liniile
promoția 1979. Debutează în anul al treilea de stu- normelor de organizare (Normele Omului, Normele
denție, la propunerea lui Radu Cosașu, cu un frag- Școalei, Normele Consumului Public, Normele
ment în proză, Singurătatea în doi, publicat de „Ro- Deontologice ale Gardienilor etc.), de categoriile
mânia literară”. În perioada 1979–1989 a fost profe- bine delimitate de populație (murzii, merzii, marzii)
sor de limba franceză la Crivina, județul Prahova, iar și de instituțiile cu atribuții precis configurate (Casa
din 1986 e angajat la Institutul de Petrol și Gaze din Prieteniilor, Clubul Oamenilor Drepți, Spațiul de
Ploiești. A mai lucrat la Casa de Cultură a Studenților Loisir și Întindere, Institutul de Aere și Vânturi, Fa-
din Ploiești, după 1989 a profesat ca jurnalist la re- brica de Recreere și Destindere, Depozitul de Bă-
vista „Luceafărul”, în Trustul MEDIAPRO, la ziarul trâni etc.), toate purtând, însă, greutatea insuporta-
bilă a unor gratii. Fantazând cu măsură, T. apropie
„Ziua” (fiind șef de ediții locale), la Realitatea TV
stilistic Orașul jumătăților de înger mai degrabă de
(copywriter), apoi ca șef de secție la „Viața româ-
romanul codificat la nivel de metafore al anilor ’70
nească”. A mai colaborat, în țară, la „Contrapunct”,
din secolul trecut decât de genul science-fiction.
„Contemporanul”, „Dilema” ș.a., iar în străinătate la
Există, totuși, o nuanțare de perspectivă: în timp ce
publicațiile „Lumea liberă” (New York), „Meridianul
scriitorii șaptezeciști ținteau imediatul, T. vizează
românesc” (Los Angeles).
un trecut care, după diverse opinii, rămâne etern,
Moștenirea Familiei Bildungsroman (2005) poate
inclus în substanța „paradoxului lui TOMA”, declarat
fi considerat al doilea debut în proză al lui T., după
în termenii: „Nicio comunicare nu se face corect
ce povestirile suprarealist urmuziene din Peisaj cu
decât dacă se pierde o parte din mesaj” sau altfel
fluturi noaptea (1986) găsiseră critica de întâmpi- spus, tot de T.: „Orice mesaj poate fi citit regulamen-
nare puțin dispusă a le recenza „aerul straniu, de tar doar atunci când comunicarea este relativă”. Vo-
apocalipsă delicată, în fapt proiecții lirice ale unei lumele O mie nouă sute nouăzeci și doi/sisteme de
sensibilități confuze” (Radu G. Ţeposu). Ca un ecou supraviețuire (1992, în colaborare cu Lucian Vasi-
al absurdului interbelic urmuzian, filtrat însă prin lescu), Incontinentul româno–american (1998, în
experiența ludicului echivoc optzecist, romanul face colaborare cu Constantin Marinescu-MARC) reu-
notă aparte în seria căreia i se asociază editorial: nesc interviuri cu mai multe personalități, precum
romanele Cutia cu bătrâni de Andrei Oișteanu, „Tai- pianistul Dan Grigore, părintele Constantin Galeriu,
nele inimei” de Cristian Teodorescu, Cruciada copi- actrița Maia Morgenstern, regizorii Mircea Daneliuc
ilor de Florina Ilis, Un an în Paradis de Liliana Co- și Dan Pița, scriitorii Mircea Dinescu, Laurențiu
robca, Aș crede în Dumnezeu. Amintiri reinventate Ulici, Petru Creția, Mircea Ciobanu, Al. Paleologu ș.a.
de Costel Baboș. Povestea lui Jerôme C., personaj SCRIERI: Peisaj cu fluturi noaptea, București, 1986; O mie
construit din paradoxuri („născut la șapte ani. Avea nouă sute nouăzeci și doi/sisteme de supraviețuire (în co-
deja dinți, avea voință, avea păr, avea tupeu și avea laborare cu Lucian Vasilescu), București, 1992; Inconti-
să scrie la 49 de ani”), este o lucrătură ironic nentul româno–american (în colaborare cu Constantin
Marinescu-MARC), Montréal, 1998; Moștenirea Familiei Capadocian (2012) e o hagiografie dedicată sfântu-
Bildungsroman, București, 2005; Orașul jumătăților de lui Vasile cel Mare.
înger, București, 2010. Ediții: Petru Comarnescu, Kaloka- SCRIERI: Singurătatea lui Vlad Ţepeș, București, 1995;
gathon, introd. Dan Grigorescu, București, 1985 (în cola- Coloana, București, 2000; Ultimul Constantin, București
borare cu Dan Grigorescu). 2000; Părintele Alexie, preotul lui Dumnezeu, București,
Repere bibliografice: Ţeposu, Istoria, 149; Tudorel Uri- 2002; Marea fugă, București, 2006; Marele Capadocian,
an, Un alt fel de roman, RL, 2005, 48; Simona Vasilache, București, 2012.
Sporul casei, RL, 2006, 4; Cristina Chevereșan, „Moștenirea Repere bibliografice: Marcel Duță, De la istoria lui Vlad
Familiei Bildungsroman”, O, 2006, 2; Bianca Burța-Cernat, Ţepeș la poezia lui Dracula, „Paideia”, 1995, 2; Teodor Vâr-
Minunata călătorie a lui Florin Toma în „Imaginaria”, OC, golici, Încă un adevăr despre Vlad Ţepeș–Dracula, ALA,
2006, 309; Dana Ionescu, La căldura focului parodic, CLT, 1995, 276; Dan Stanca, Roman istoric: „Singurătatea lui
2006, 916; Gabriela Gheorghișor, „Orașul jumătăților de Vlad Ţepeș”, RMB, 1995, 1 549. M.D.
înger”, RL, 2010, 32; Horia Gârbea, „Orașul jumătăților de
înger”, LCF, 2010, 33; Daniela Firescu, „Orașul jumătăților TOMA, Radu (22.I.1949, Jimbolia), teoretician și is-
de înger”, R, 2010, 11; Marius Miheț, O lume aleatorie, F, toric literar, traducător. Este fiul Mariei (n. Marcu)
2010, 11–12. C.M.B. și al lui Ion Toma, meșteșugar. Urmează cursurile
medii la Liceul „Al. I. Cuza” din Galați, absolvit în
TOMA, Ileana (14.IX.1935, Prajila – Soroca), proza-
1966. În același an este admis la Facultatea de Limbi
toare. Este fiica Mariei Bârcă (n. Dimitriu), funcțio-
Romanice, Clasice și Orientale, secția franceză–ro-
nară, și a lui Alexie Bârcă, preot. A absolvit în 1957
mână, pe care o va termina în 1971. Funcționează
Facultatea de Matematică și Fizică a Universității
ca asistent stagiar la Catedra de franceză a acestei
din București. Până în 1991 va fi cercetător și șef de
facultăți, fiind titularizat în 1975. Deși își susține
colectiv la Observatorul Astronomic din București.
doctoratul în 1979, cu o lucrare având ca temă ro-
Publică numeroase lucrări de astronomie, unele de
manul francez al secolului al XVIII-lea, sub condu-
popularizare. În 1972 i se acordă Premiul „Gh. Lazăr” cerea profesorului Romul Munteanu, și din 1984
al Academiei RSR pentru Catalog de stele slabe. De- devine titular la cursul de literatură franceză a seco-
butează în literatură cu povestirea La ceasul judecă- lului al XX-lea, va fi lector abia în 1990, apoi confe-
ții în „Dreptatea” (1990). Proză scurtă îi apare în rențiar în 1991, profesor în 2000. Se ocupă în 1991
suplimentul „Alfa și omega” al „Cotidianului” (1996– de înființarea și organizarea Facultății Internaționa-
1997), în „Zig-zag” ș.a. le de Științe Umane, devenită în 1995 Facultatea de
Prima carte publicată de T., romanul Singurăta- Științe Politice și Administrative, căreia îi va fi întâiul
tea lui Vlad Ţepeș (1995), narativizează între altele decan. Până în 1997 desfășoară o activitate intensă
căderea Constantinopolului, sfeștania Curții dom- în cadrul Comitetului Agenției Universitare pentru
nești de la București și înmormântarea la Muntele Studierea Limbii Franceze (AUPELF*UREF, devenită
Athos a capului domnitorului. Altă reconstituire ulterior Agenția Universitară a Francofoniei), con-
istorică, Ultimul Constantin (2000), urmărește ana- tribuind la luarea deciziei de a se constitui, în 1993,
logia dintre Constantin XI Paleolog, ultimul împărat la București, Biroul pentru Europa Centrală și de Est.
al Bizanțului, și domnitorul român Constantin În 2002 creează Centrul de Studiere a Francofoniilor,
Brâncoveanu. Romanul este construit prin alterna- pe lângă Catedra de franceză a Facultății de Limbi
rea punctelor de vedere ale unor personaje precum și Literaturi Străine a Universității din București, în
spătarul Mihai Cantacuzino, Ștefan, fiul cel mai cooperare cu Universitatea Catolică din Louvain și
apropiat de voievod, Nicolae Mavrocordat, pe atunci cu Arhivele și Muzeul Literaturii din Bruxelles. Din
mare dragoman, ș.a. O serie de secvențe narative, 2008 este director al Școlii Doctorale Francofone de
unele cu tentă senzaționalistă, dau o oarecare atrac- Științe Sociale de la aceeași instituție de învățământ
tivitate textului. Culegerea de povestiri Coloana bucureșteană. A fost distins cu titlul doctor honoris
(2000) imaginează parabolic o lume dominată de causa al Universității Rennes 2 în 1994, fiind numit
singurătatea oamenilor prinși într-o mașinărie in- în 1999 Chevalier des Palmes Académiques. Debu-
fernală, o coloană de trupuri fiind angajată într-un tează în „Analele Universității București”, în 1972,
marș alienant. Marea fugă (2006) este un roman de cu articolul Fapt și faptă la Malraux. Colaborator
dragoste, pe când „romanul creștin” Marele constant la câteva publicații de ținută academică
(„Synthesis”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, unor discipline precum istoria ori estetica. În Pour
„Analele Universității București”, „Secolul 20”, „Ca- Cocon Idiotiseanul… interpretarea conduce spre o
iete critice”, „Viața românească”), participă și la o abordare instituțională a literaturii, completată de
serie de lucrări colective: Histoire de la littérature reconstrucția unor mituri fondatoare: geniul și actul
française (I–III, 1981–1982), La Culture roumaine à de creație. Les Temps qui courent… cuprinde o pre-
l’époque des Lumières (1985), Analize de texte poetice zentare personală a câtorva discursuri fondatoare
(1986) ș.a. Traduce mai cu seamă pagini din proza ale ideilor moderne despre rațiune și definirea ei,
franceză contemporană, contribuind la menținerea trecând tangențial prin perspectiva discursului lite-
tradiției de receptare a acestei literaturi în spațiul raturii. De la cartezianism la filosofia germană cla-
cultural românesc, publică prefețe la versiuni din sică, la contribuția lui Alexis de Tocqueville, pentru
Marguerite Duras, Denis Diderot, Charles Baudela- a ajunge la Jürgen Habermas și Jean-François Lyo-
ire sau la lucrări de teorie și critică literară aparți- tard, T. reface un tablou al problematicii legate de
nând lui Gilbert Durand, Jacques Derrida, Michel limitarea sau ilimitarea comunicării în condițiile
Vovelle ș.a. Înființează în 1990 Editura Babel, unde eticii societății moderne. Întreaga sa activitate se
apar lucrări de specialitate, acte ale unor colocvii, concentrează asupra decriptării raționale, cu între-
cursuri universitare. gul aparat teoretic al modernității, a magiei verbale
Primul volum al lui T., apărut în 1982, este teza ce definește textul literar.
sa de doctorat, Epistemă, ideologie, roman: secolul SCRIERI: Epistemă, ideologie, roman: secolul XVIII fran-
XVIII francez, o contribuție originală, inedită nu cez, București, 1982; Pour Cocon Idiotiseanul ou Ce qu’il
doar în planul culturii române, de abordare a struc- est raisonnable de dire de la littérature, București, 2000;
turilor de profunzime ale literaturii din perspectiva Les Temps qui courent racontés aux littéraires, București,
pragmaticii, a cărei viziune este îmbogățită cu su- 2000. Traduceri: Nathalie Sarraute, Fructele de aur, pref.
Irina Mavrodin, București, 1977; Romul Munteanu, Les
gestii venite dinspre deconstructivism și din aria
Métamorphoses de la critique européenne moderne, Bu-
studiilor culturale. Lucrarea urmărește evoluția for- curești, 1981 (în colaborare cu Dolores Toma); Jean Cayrol,
mulelor romanești în contextul francez al Luminilor, Aud încă vocea, pref. trad., București, 1985; Louis-Sébas-
perioadă de tatonări și de căutări în plan estetic, tien Mercier, Anul 2440 sau Un vis cum n-a mai fost, in-
care conduc la elaborarea unei poetici a genului na- trod. Irina Bădescu, București, 1986; Charles Baudelaire,
rativ în acord cu noile dimensiuni definitorii pentru Pictorul vieții moderne și alte curiozități, îngr. și pref. trad.,
orizontul de așteptare al cititorului modern. Rețin București, 1992; Claude Simon, Lecții de cuvinte și lucruri,
atenția prin ingeniozitatea construcției teoretice și postfața trad., București, 1992; Jean Echenoz, Lac, Bucu-
a aplicării la textele literare (unele binecunoscute, rești, 1992, Eu plec, pref. trad., București, 2007.
altele aparținând zonei de umbră) cele trei reguli – Repere bibliografice: Adina Dinițoiu, Radu Toma – două
de validare, de sinceritate și regula conținutului cărți pentru literați, OC, 2001, 47; Alexandru Matei, „Am
impresia că în România nu există încă discuții care să me-
propozițional. Aceasta din urmă dă seamă de pro-
najeze ideea de argument rațional” (interviu cu Radu
blemele competențelor epistemice ale autorului/ Toma), „Deci”, 2003, 6. Il.M.
cititorului din epoca Luminilor, din perspectiva ad-
optării uneia din cele două paradigme dominante TOMA, Stela (6.V.1929, Cilibia, j. Buzău), editoare.
– în optica lui T. – în cultura vremii: newtoniană și Este fiica Alexandrinei (n. Vânt) și a lui Nicolae
leibniziană. Următoarele cărți, Pour Cocon Idioti- Enache, militar, care în 1950 va fi arestat. Urmează
seanul ou Ce qu’il est raisonnable de dire de la littéra- Liceul „Doamna Stanca” din Făgăraș (1940–1948) și
ture (2000) și Les Temps qui courent racontés aux Facultatea de Filologie a Universității din București,
littéraires (2000), sunt rezultatul unei evoluții a vizi- secția limba și literatura română (1948–1952), unde
unii teoretice propuse de T. asupra actului literar, ca mentor i-a fost J. Byck. Funcționează ca profesoară
parte integrantă a fenomenelor culturale ale moder- la Școala Generală din Jilavele, județul Ialomița
nității și contemporaneității. Optând pentru o ati- (1952–1955), apoi e angajată la Institutul de Lingvis-
tudine istoricistă și relativistă, autorul are în vedere, tică din București, în cadrul căruia va mai fi membră
din unghiul analizei critice a discursului teoretic a redacției revistei „Limba română” (1957–1959) și
contemporan, problematica definirii literaturii și va face parte din echipa de cercetători care a elabo-
artei sau a existenței în contextul modernității a rat Dicționarul limbii române. Disponibilizată din
rațiuni politice, revine la Institut în 1963, în colecti- „Timotei Cipariu” al Academiei RSR), a transcris căr-
vul de lexicografie, pentru ca în 1978 să se transfere țile Ruth, Psaltirea, Cântarea Cântărilor, De la
la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Căli- Mathei Svânta Evanghelie și Epilog. De asemenea,
nescu”, unde activează, până în 1988, în cadrul sec- a făcut parte din colectivul care a realizat ediția Bi-
torului de literatură română veche. Colaborează la blia de la București, coordonată de Paul Miron la
„Analele Academiei Române”, „Cercetări de lingvis- Freiburg (1982), și a colaborat la reeditarea lexico-
tică”, „Cotidianul”, „Cumidava”, „Forum”, „Limbă și nului lui H. Tiktin, Rumänisch–deutsches Wörter-
literatură”, „Ortodoxia”, „Revista cultului mozaic”, buch, tot sub coordonarea lui Paul Miron (Wiesba-
„Revista de istorie și teorie literară”, „România lite- den, 1989). Volumul Filologie și literatură (2002), cu
rară”, „Studii și cercetări lingvistice”, „Studii teologi- un subtitlu sugestiv, Cercetări – Studii, adecă Ispitiri,
ce”, „Telegraful român”, „Tribuna României”, „Viața iscodiri întru limbă, literatură și cultură, reunește,
românească”, „Viața nouă” ș.a., precum și la publica și cartea În lumea vechilor slove (2009), contribu-
cațiile „Dacoromania” (Freiburg), „Jahrbuch für öst- ții aduse de-a lungul unei jumătăți de veac.
liche Latinität” (Freiburg–München). Este membră SCRIERI: Filologie și literatură. Cercetări – Studii, adecă
a Fundației „Dimitrie Cantemir”. Ispitiri, iscodiri întru limbă, literatură și cultură, Bucu-
În studenție T. a efectuat transliterația ediției Is- rești, 2002; În lumea vechilor slove, București, 2009. Ediții:
toria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, sub îndruma- Dimitrie Cantemir, Opere complete, vol. IV, t. I: Istoria ie-
rea lui J. Byck. S-a dedicat în continuare studierii roglifică, pref. Virgil Cândea, introd. Nicolae Stoicescu,
București, 1973 (în colaborare cu Nicolae Stoicescu), Hro-
textelor vechi românești, transcriind, în alfabetul
nicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, pref. edit., Bu-
latin, lucrări de mare întindere. În calitate de editor, curești, 1981; ed. I–II, București, 1999–2000, Opere, I, in-
stabilește textul și alcătuiește glosarul, redactează trod. edit., București, 2003 (în colaborare cu Virgil Cândea
aparatul critic la Dimitrie Cantemir, Opere complete și Nicolae Stoicescu); Coresi, Psaltirea slavo-română
(volumul IV, tomul I, 1973), realizează ediția Hroni- (1577) în comparație cu psaltirile coresiene din 1570 și din
cul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1981), relu- 1589, introd. edit., București, 1976; Crestomație de litera-
ată în 1999–2000 și distinsă cu Premiul Național al tură română veche, I–II, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga,
Ministerului Culturii și Cultelor, ș.a. O contribuție Cluj-Napoca, 1984–1989 (în colaborare cu I.C. Chițimia);
Timotei Cipariu, Scientia litterarum, pref. edit., București,
importantă e ediția Coresi, Psaltirea slavo-română
2004; Varlaam, Carte românească de învățătură, dumene-
(1577) în comparație cu psaltirile coresiene din 1570 cile preste an și la praznice împărătești și la svenți mari,
și din 1589, lucrare ce pune la dispoziția cercetăto- I–II, pref. și studiu Dan Zamfirescu, 2011–2012.
rilor un extrem de prețios material filologic și ling- Repere bibliografice: Coman Lupu, D. Cantemir, „Istoria
vistic, rezultat al unui efort susținut deopotrivă de ieroglifică”, LL, 1974, 2; Al. Graur, Texte coresiene, RL, 1976,
competența filologică și de cea istorico-literară. Ca 25; Dan Simonescu, Tipăriturile lui Coresi în atenția edi-
în fiecare întreprindere ce vizează recuperarea, în torilor, MS, 1976, 4; I. Rizescu, Coresi, „Psaltirea…”, SCL,
transcriere interpretativă, a textelor vechi, T. aduce 1976, 6; Zamfira Mihail, Coresi, „Psaltirea…”, RSE, 1977,
numeroase corecții și vine cu elemente de noutate 1; Alexandru Mareș, [Stela Toma, editoare], LR, 1978, 21,
atât în ceea ce privește metoda de lucru, cât și stu- 1984, 6; Alexandru Niculescu, Despre indiferență, RL,
diul materialului propriu-zis. Bunăoară, indicele la 1999, 26; Florica Dimitrescu, [Stela Toma, editoare], RL,
1984, 25, 2001, 25, LL, 2001, 1–2; Horațiu I. Catrina, O carte
ediția Coresi, exhaustiv, cuprinde aproximativ 45
eveniment, ARG, 2003, 16; Ion Simuț, [Stela Toma], RL,
000 de fișe, fiind întocmit după criterii superioare 2004, 25, 2006, 23. L.Bz.
celor folosite anterior de alți filologi. Nu lipsit de
interes este capitolul Elemente de poetică, metrică și TOMA ALIMOȘ, baladă populară. Aparținând epo-
versificațiune, parte a unei ediții din scrierile lui Ti- sului medieval, cunoscută și sub numele Toma a lui
motei Cipariu (2004). T. a participat și la realizarea Moș sau Toma Al Imoș, face parte din ciclul balade-
unei serii de volume colective, între care Crestoma- lor vitejești și datează din secolul al XVII-lea sau
ție de literatură română veche (I–II, 1984–1989), pe chiar mai dinainte. Răspândită îndeosebi în sudul
care o coordonează împreună cu I. C. Chițimia, fiind Moldovei, în Muntenia, Oltenia și Banat, este cunos-
în același timp autoare a mai multor capitole. Pentru cută în Basarabia și la românii din sudul Dunării.
Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Cele mai izbutite variante provin din Moldova și
Noului Testament, ediția jubiliară din 1988 (Premiul Muntenia și sunt incluse în colecțiile de poezii
Tomescu Dicționarul general al literaturii române 194
populare ale lui V. Alecsandri și G. Dem. Teodorescu. Bucuța, Românii dintre Vidin și Timoc, București, 1923,
Primele versuri sugerează cadrul desfășurării acțiu- 120–123; Balade populare românești, I, introd. Al. I. Am-
nii: „La poalele codrului,/ În mijlocul câmpului”. zulescu, București, 1964, 253–259; Cântece bătrânești,
Freamătul codrului însoțește însingurarea eroului, introd. Al. I. Amzulescu, București, 1974, 292–300; Eposul
eroic, îngr. și introd. V.M. Gațac, Chișinău, 1983; Toma
care ospătează dorind tovărășia cuiva. El închină
Alimoș, îngr. și pref. Iordan Datcu și Viorica Săvulescu,
plosca, pe rând, calului, armelor și codrului. Doar București, 1986; O capodoperă a baladei populare româ-
pădurea vibrează la vorbele voinicului. Atmosfera nești: „Toma Alimoș”, îngr. și introd. Iordan Datcu și Viori-
în care se desfășoară dialogul dintre haiducul mân- ca Săvulescu, București, 1989.
dru – „Nalt la stat,/ Mare la sfat/ Și viteaz cum n-a Repere bibliografice: N. Iorga, Balada populară româ-
mai stat” – și natură este preponderent lirică. Acți- nească. Originea și ciclurile ei, Vălenii de Munte, 1910; Pe-
unea se precipită dramatic odată cu apariția lui „Ma- tru Caraman, Contribuție la cronologizarea și geneza ba-
nea, slutul și urâtul,/ Manea, grosul și-arțăgosul”, ladei populare la români, AAF, 1932, 53–105, 1933, 21–88;
pornit pe cruntă răfuială cu străinul care a cutezat Gh. Vrabie, Balada populară română, București, 1966,
să îi calce meleagurile. Drept răscumpărare, Manea 389–393; Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia noastră po-
îi cere calul. Dispus să ajungă la o înțelegere, Toma pulară, București, 1967, 163–179; Dicț. lit. 1900, 856; I.
îi întinde plosca să bea, dar Manea îl lovește mișe- Oprișan, Penumbrele unei balade, REF, 1987, 32; Mihai
lește și fuge. Conflictul social, caracteristic baladelor Coman, Balada Toma Alimoș – substrat mitologic și con-
strucție epică (I–II), VTRA, 1987, 5, 6; Iordan Datcu, Un mit
antifeudale, este convertit aici într-unul moral. De
– Toma Alimoș, București, 1999. I.H.C.
aceea, răzbunarea lui Toma apare ca o supremă da-
torie. Din acest moment personajul este învestit cu TOMESCU, D. [Dumitru] (31.III.1886, Broscari, azi
atribute miraculoase. Pentru a-l pedepsi pe Manea, Livezile, j. Mehedinți – 5.VI.1945, Satulung, j. Brașov,
haiducul își învinge durerea și, cu ajutorul calului azi Săcele), critic literar, publicist, traducător. Este
năzdrăvan, pleacă în urmărirea dușmanului. Unele fiul Mariei și al lui Gheorghe Tomescu, mic arendaș.
variante, culese din nordul Moldovei sau din Banat, Urmează cursul secundar la Liceul „Traian” din Tur-
se încheie odată cu înfăptuirea actului justițiar – nu Severin. S-ar fi înscris la Facultatea de Litere și
omorârea lui Manea. Altele cuprind un tablou final Filosofie din București, pe care n-ar fi terminat-o,
care se armonizează cu tonalitatea baladei, momen- familia neputându-l sprijini financiar. Nu este ex-
tul morții haiducului fiind transferat pe tărâm de clus însă ca motivul principal să fi fost altul. Prețuit
legendă. Prieten credincios, calul îi va împlini ultima de profesorul său de română, ce scotea periodicul
dorință, purtându-i trupul „Colo-n zarea celor „Școala secundară”, premiant răsplătit cu excursii
culmi/ La gropana cu cinci ulmi”. Procedeele stilis- în Transilvania, prilej cu care vizitase redacțiile unor
tice conferă baladei nuanțare, muzicalitate și putere gazete românești, făcând cunoștință cu câțiva tineri
de sugestie. Fraza amplă, bogată în imagini poetice, condeieri, T. participă, alături de colegul său C. Ș.
cuprinde un număr mare de versuri, intensificând Făgețel și de N. Bănescu, la întemeierea, în decem-
suflul epic. Subtila împletire a realității cu fantezia brie 1905, la Craiova, a revistei „Ramuri”, al cărui
se realizează prin hiperbole descriptive și narative. text-program îl scrie. Aici va publica articole de di-
Repetarea vocativului „Maneo, Maneo, fiară rea” dă rectivă, comentarii, cronici literare și dramatice,
mai multă acuitate dialogului. Formulele introduc-
recenzii, numeroase note polemice, dar și câteva
tive și de încheiere, exterioare cadrului acțiunii epi-
proze scurte, amintiri, note de călătorie, precum și
ce, sunt laconice, unele variante renunțând la ele.
traduceri, îndeosebi din literatura italiană, iscălind
Cu o vibrație de poezie autentică, balada rămâne
inițial Dem. Gh. Thomescu, apoi și cu pseudonime:
una din cele mai valoroase creații ale literaturii po-
Dinu Vultur, Corneliu Vultur, Claudiu Vifor, Brumă-
pulare românești.
rel, cronicar, Tonans ș.a. Mai colaborează acum și la
Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, Bucu- alte periodice, din Vechiul Regat – „Presa liberă”,
rești, 1866, 72–76; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare
„Amicul tinerimei”, „Steluța” – sau din Transilvania
române, București, 1885, 581–584; Gr. G. Tocilescu, Mate-
rialuri folkloristice, I, partea I, București, 1900, 38–44; – „Răvașul”, „Luceafărul”, „Cosinzeana”, „Lupta” (Bu-
Alexandru Vasiliu, Cântece, urături și bocete de-ale popo- dapesta). Remarcat de Al. Vlahuță, apreciat de N.
rului, București, 1909, 13–14; N. Păsculescu, Literatură Iorga, T. se va apropia de acesta din urmă, frecven-
populară românească, București, 1910, 250–251; Emanoil tând asiduu așezămintele culturale de la Vălenii de
195 Dicționarul general al literaturii române Tomescu
Munte. Redactor la „Neamul românesc” și la „Drum ieșiți din popor”, opusă celei menite să piară odată
drept”, își va urma maestrul și în arena politică, anicu clipa. În acest sens, vreme de aproape un dece-
mând filiala mehedințeană a Partidului Naționalist niu, T. lansează numeroase atacuri contra „moder-
Democrat, al cărei organ de presă, „Îndreptarea”, îl niștilor”, contra celor de la „Vieața nouă”, contra lui
conduce. Articolele politice (mai toate abordând și Duiliu Zamfirescu, a lui E. Lovinescu (mai ales când
probleme culturale) le strânge în broșurile Naționa- acesta reclamă „intelectualizarea” producției litera-
lismul (1912) și Momente din lupta noastră (1914). re românești), a lui Al. Macedonski (Se mișcă fosila!),
Sub direcția sa apare, scurtă vreme, în 1913, „Lumi- împotriva „minulescianismului” ori a susținătorilor
na literară”, între ai cărei colaboratori se numără legitimității, la noi, a curentului simbolist etc. Sunt
Nichifor Crainic, Radu Dragnea, Pamfil Șeicaru ș.a., atacuri cărora li s-a reproșat, chiar în epocă, carac-
iar în 1914–1915 „Lumina”. Din 1914 face parte din terul rudimentar, forța lor, asigurată de vehemență,
Societatea Scriitorilor Români. Dezamăgit de rezul- de violența limbajului fiind, totuși, incontestabilă.
tatele transformării mișcării iorghiste în partid po- Concomitent, criticul de la „Ramuri” dă expresie
litic, T. se delimitează de acesta, rămânând un timp admirației față de „literatura de preoți luptători” a
izolat. O reapropiere era încercată în 1918, când ardelenilor, față de poezia lui Octavian Goga, față de
scoate la Iași, scurt timp, ziarul „Vremea nouă”. Ul- proza lui Mihail Sadoveanu ori a lui C. Sandu-Aldea.
terior, la insistențele lui I. G. Duca, se înscrie în Par- Totuși, nici crezul comun, nici prestigiul acumulat
tidul Liberal, care îl utilizează în efortul de a se im- de scriitori vârstnici (de pildă, Barbu Delavrancea),
planta în provincia de peste munți. Va contribui la nici apartenența la aceeași zonă geografică nu îl fac
editarea cotidianului clujean „Înfrățirea” (intitulat pe T. să treacă peste defecte evidente, să supralici-
apoi „Înfrățirea poporului”, 1920–1925) și va fi pre- teze merite. Faptul era de natură să îi mărească au-
ședintele Sindicatului Ziariștilor Profesioniști din toritatea între contemporani, dar împotriva lui au
Transilvania. Revenit acasă, T. iscălește câteva foi- lucrat alți factori, între care productivitatea scăzută,
letoane în „Cuvântul”, face să apară revista „Scrisul înclinația către boemă, împrejurările nefavorabile
românesc” (1927–1928), iar în februarie 1928 e nu- (care duc la sistarea gazetei cu care încercase să cu-
mit director al Teatrului Național din Craiova, func- cerească un loc în Capitală), amânarea strângerii
ție din care va demisiona peste câteva luni. Tot acum textelor în volum etc. Conștient de neîmplinirea sa
e desemnat președinte al Sindicatului Presei din în calitate de critic, T. învinuiește în prefața volumu-
Oltenia. În deceniul următor numele îi apare inter- lui Atitudini politice și literare (1932) mai întâi „zgo-
mitent în „Ramuri”, „Poezia”, „Societatea de mâine”, motul oribil al primilor ani de după război”, care i-a
„Presa”. Entuziasmat de programul Serviciului So- „acoperit activitatea publicistică”, apoi „împrăștie-
cial, organizat de D. Gusti, T. devine, cu ajutorul rea” în „reviste de provincie” și, în sfârșit, izolarea
generalului N.M. Condiescu, inspector regional al sa. În fapt, după un moment în care, grăbit, declară
Fundațiilor Regale (1937–1945), cu atribuții în acți- mort sămănătorismul, el va reveni și va susține nu
unea de culturalizare a satelor. La mijlocul anilor ’30 numai victoria lui în epoca precedentă, ci și persis-
e director, alături de C. Ș. Făgețel, al periodicului tența și viabilitatea orientării după prima conflagra-
„Vatra”, organ al Serviciului Social din Ținutul Olt. ție mondială. „Dialectician”, „om de convingeri de-
De asemenea, organizează în 1943 Săptămâna Ol- cise, exprimate cu o logică vie și solid articulată”
teniei, prilej cu care se editează volumul Oltenia, o (Șerban Cioculescu), T. reliefează pertinent minu-
masivă enciclopedie sui‑generis a regiunii, la a cărei surile lucrărilor lui E. Lovinescu și ale lui Mihail Dra-
realizare a participat și T. gomirescu privind „istoria” sămănătorismului ori
Promovată de antecesori și de contemporani poezia modernistă. Dar atunci când pledează pen-
iluștri, credința privitoare la cultura trebuitoare po- tru actualitatea sămănătorismului ori abordează
porului într-un anume moment istoric este asumată „înnoirea literaturii”, comite el însuși greșelile incri-
de timpuriu de T. Redactând articolul-program al minate, lărgind sensul conceptului până la pierde-
revistei „Ramuri”, el îi precizează „rostul și atitudi- rea oricărei specificități. Dacă precizările relative la
nea” în a seconda „Sămănătorul” în lupta pentru o tradiționalism și la specificul național, pe alocuri
cultură nutrită de „ideea națională”, pentru o litera- chiar subtile, nu aduc „contribuții aproape tot așa
tură adevărată, perenă, creată „numai de scriitori de însemnate ca și ale lui Iorga și G. Ibrăileanu” (G.
Tomis Dicționarul general al literaturii române 196
Ivănescu), în schimb caracterizarea drept noi sămă- 2003 se optează pentru dimensiunea tip caiet. În
nătoriști a unor scriitori precum Liviu Rebreanu, prima etapă redactor-șef este George Mihăiescu
Nichifor Crainic, V. Voiculescu, Radu Gyr, D. Ciurezu, (1966–1968), urmat de Ioanichie Olteanu (1969),
Henriette Yvonne Stahl ș.a. este abuzivă în raport cu Constantin Novac (1970–1971) și Ioan Bădică (1972–
sensul încetățenit al termenului și nerelevantă în 1980); în 1982 redactor-șef era din nou Constantin
relație cu un sens extins. Interesant, rod al unor me- Novac, iar redactor-șef adjunct Nicolae Motoc. Din
ditații pe marginea unei experiențe îndelungate, se colectivul de redacție au făcut parte, de-a lungul
anunța eseul Valoarea scrisului, din care au apărut anilor, Traian Coșovei, Gheorghe Dumitrașcu, Ma-
în „Ramuri” doar primele două părți, cea de-a treia rian Gomoiu, Cornel Regman, Vladimir Robu, Alex.
fiind pierdută în împrejurările tulburi din august Ștefănescu, Carmen Tudora, Eugen Vasiliu, Nicolae
1944. Fătu, Petre Tomoroga, Adrian Rădulescu ș.a. Din
SCRIERI: Naționalismul, Craiova, 1912; Momente din lup- ianuarie 1990 comitetul de redacție e compus din
ta noastră, Turnu Severin, 1914; Atitudini politice și lite- Constantin Novac (redactor-șef ), Nicolae Motoc
rare, Craiova, [1932]; Contribuțiuni la istoricul tipografiei (redactor-șef adjunct), Horia Grindeanu (secretar
oltene Samitca (1835–1922), Craiova, 1945. Traduceri:
general de redacție), Nicolae Fătu, Carmen Tudora,
Antonio Fogazzaro, Idile spulberate, București, 1908, Eden
Anto, București, 1909, Misterul poetului, Orăștie, 1912; Sorin Roșca, Constantin Antonescu. În 2003 se men-
Alessandro Manzoni, Logodnicii, I, București, 1911. ționează altă echipă redacțională: Ion Tițoiu (direc-
Repere bibliografice: Pamfil Șeicaru, [D. Tomescu], „Ră- tor), Ovidiu Dunăreanu (redactor-șef ), Dan Perșa,
săritul”, 1913, 36, „Steagul”, 1915, 64; Aderca, Contribuții, Carmen Raluca Șerban (redactori), Mădălin Roșio-
I, 309–310, II, 9–15; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., II, 55–58; ru, Alina Spânu (redactori asociați). Ulterior redac-
Perpessicius, Opere, V, 245–249; Al. A. Philippide, „Atitu- tori-șefi au mai fost Carmen Raluca Șerban, George
dini politice și literare”, ALA, 1932, 599; Constantinescu, Vasilievici, Bogdan Papacostea, Dan Mihuț, iar din
Scrieri, V, 114–119; Al. Dima, „Atitudini politice și literare”, comitetul de redacție au mai făcut parte Daniel
D, 1932, 7–12; C. Ș. Făgețel, Pe urmele prietenului meu, R,
Clinci, Alina Costea, Luana Luban, Viorel Felician
1945; M.D. Ioanid, Cine și ce a fost D. Tomescu, R, 1945;
Arghezi, Scrieri, XXVII, 352–355; Cioculescu, Varietăți,
Petraru, Marius Lucaci. În T. se publică literatură,
302–308; Micu, Început, 39–41; G. Ivănescu, D. Tomescu și eseu, cronici, recenzii, reportaje, restituiri docu-
teoria specificului național, Rodica Firescu, Dumitru To- mentare, traduceri, semnale editoriale. Artico-
mescu – publicist militant, în Rezonanțe culturale oltene, lul-program, redactat de C. Mândreanu (La început
Craiova, 1971, 14–27, 191–199; Corespondența „Ramuri”, de drum, 1/1966), afirmă explicit primatul ideologic
îngr. și pref. Florea Firan, Craiova, 1973, 427–457, passim; în alegerea materialelor ce vor fi tipărite. În practică
Al. Cerna-Rădulescu, Arbori din țara promisă, Craiova, însă revista reușește să mențină un bun nivel valoric
1973, 145–160; C. D. Papastate, Dioscurii, R, 1973, 8; Ion
prin atragerea unor colaborări prestigioase, precum
Clopoțel, Amintiri și portrete, Timișoara, 1973, 217–221;
Monica Potcoavă, Dumitru Tomescu, R, 1986, 12; Nichifor și printr-o selecție bazată în primul rând pe criterii
Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, București, 1991, calitative. Dincolo de tributul plătit propagandei
95–98; Dicț. scriit. rom., IV, 574–575; Firan, Profiluri, II, comuniste a vremii, T. își deschide paginile unui
298–303; Virgiliu Tătaru, Dumitru Tomescu și revista „Ra- discurs literar și cultural ce încearcă, asemenea altor
muri”, Drobeta-Turnu Severin, 2012. V.D. publicații românești din anii ’60–’70, să promoveze
valori autentice și să configureze o dimensiune cul-
turală regională semnificativă. În intervalul 1975–
1985 publicația începe să piardă însă colaboratori
importanți. Dovadă a diminuării prestigiului revistei
și a faptului că paginile sale scad în consistență sunt
și temele abordate. Condiționările de sorginte ide-
ologică sunt tot mai vizibile, dublate de un limbaj a
TOMIS, revistă apărută la Constanța, lunar, din iulie cărui clișeizare treptată dă seamă de cenzura tot mai
1966 până în ianuarie 2011; în 1972–1973 publicația agresivă ce se aplica în epocă. Textele epice dispar
adoptă un format mai mic și iese bilunar, între 1975 aproape cu desăvârșire, iar poezia este din ce în ce
și 1981 trimestrial, din 1982 apariția e iarăși lunară, mai înregimentată propagandei oficiale. Scurta epo-
revenindu-se la formatul inițial, iar din ianuarie că de parțială și aparentă liberalizare culturală se
197 Dicționarul general al literaturii române Tomis
încheiase și, odată cu ea, eșuau și deschiderile către tineri se remarcă Mădălin Roșioru, Lăcrămioara Be-
domenii de interes și de extremă exigență ale cultu- rechet și Ileana Marin. Un compartiment remarcabil
rii și literaturii, în pofida eforturilor de a se păstra e reprezentat după 1989 de interviuri, anchete, dez-
un standard calitativ acceptabil. Primatul esteticu- bateri: Există un specific dobrogean? (1–2/1993),
lui, afirmat cu explicită satisfacție de I. Negoițescu Scara de valori a literaturii române contemporane
într-un articol publicat aici la sfârșitul anilor ’60, (3/1994), Care este politica editorială în privința de-
încetează să mai fie o realitate, iar demersul cultural buturilor? (9/1994), Cărți românești în edituri
este practic sufocat de mulțimea reportajelor și a (9/1996), Stilul e omul? (3/1997), Poezia anilor ’90
articolelor cu subiecte pseudoculturale sau de edi- – o ficțiune critică? (10/1997), Despre starea poeziei
torialele pe teme impuse. Domeniul culturii e abor- 12/1999), continuând după 2000 cu subiecte tot mai
dat acum doar ca știre, notă, informație, redactorii incitante: Cartea și publicul. Despre debut (2/2001),
reușind cu greu să mai strecoare în cuprins scurte O nouă receptare a literaturii?, anchetă în cadrul
cronici, recenzii sau interviuri. Totuși, colaborările căreia răspunde, între alții, Radu Aldulescu („un
cu poezie sunt, în anumite perioade, numeroase. scriitor adevărat nu stă cu fața la public când scrie.
Versurile aparțin, de-a lungul timpului, lui Al. A. E ca preotul. Stă cu spatele la public și cu fața la
Philippide, Marin Sorescu, Emil Botta, Romulus Vul- altar”), Istoriile literare între factologie și axiologie
pescu, Gellu Naum, Ion Caraion, Virgil Teodorescu, (3–4/2002), dezbatere în care se disting contribuțiile
Grigore Sălceanu, Ștefan Aug. Doinaș, Al. Raicu, Oc- lui Ion Bogdan Lefter și Sorin Alexandrescu („Nu
tavian Georgescu, Mihai Zissu, Nicolae Motoc, Ioan cred că a fost depășit canonul călinescian. Grija mea
Alexandru, Dominic Stanca, Liviu Călin, Ion Stratan, este că va deveni un canon veșnic.”), Generația ar-
Dan Perșa, Bogdan Ghiu, Adrian Popescu, Leo But- tistică de după 1990 (1/2003), prilej pentru Octavian
naru, Ștefaniei Mincu ș.a. Se includ, de asemenea, Soviany, de pildă, de a atrage atenția asupra fractu-
versuri de Dimitrie Stelaru, Constantin Tonegaru, riștilor care „vin cu un fel de violență stenică”. Un
Nina Cassian, Victor Eftimiu, Florin Mugur, Alexan- grupaj de testimonii privind generația ’80 intră în
dru Protopopescu, se tipăresc inedite de G. Bacovia numărul 4/2005, repondenți fiind Florin Iaru, Ioan
(6/1966), V. Voiculescu (1/1967) și un poem-epistolă Groșan, Gheorghe Crăciun, Ion Stratan ș.a. Revista
semnat de Ion Barbu. În numărul 2/1967 Nichita se deschide tot mai mult către literatura tânără. În
Stănescu e prezent cu poeziile Cântec, Arca și Întâm- ultimul ei deceniu de existență T. va găzdui texte ale
plări în cerc. Una dintre colaborările constante cu unor autori precum George Bălăiță, Nichita Danilov,
proză este aceea a lui Eugen Lumezianu, alături de Sorin Dumitrescu, Angela Marinescu, Andrei Oiș-
care mai semnează Dan Perșa, Ana Barbu, Șt. Cis- teanu, Radu Paraschivescu, Liviu Ioan Stoiciu ș.a.,
maru, Constantin Novac, Stelian Sârbu, Emil Zălog, dar și ale unor scriitori mai noi. Din 2004 Traian T.
C. Pastor ș.a. Numărul 13/1973 oferă fragmente din Coșovei asigură rubrica „Semne de carte”, dedicată
proiectul de roman Umbrele verii de Sorin Titel; mai cărții de poezie. Din 2005, la rubrica „Pariuri «To-
apar scrieri în proză autonome sau fragmente sem- mis», dublată de alta, „Debut”, sunt promovați au-
nate de Ioan Lăcustă, Dumitru Ţepeneag, Marius tori douămiiști (Marius Ianuș, Diana Geacăr, Dan
Tupan, Constantin Abăluță, Gheorghe Crăciun, Coman, Claudiu Komartin ș.a.), iar din 2007 figu-
Gheorghe Schwartz, Ștefan Caraman, Mircea Horia rează în sumar texte despre douămiiști, semnatari
Simionescu, Răzvan Petrescu, Petre Popescu, Horia fiind Ștefania Mincu, Octavian Soviany, Mircea Țu-
Gârbea, George Bălăiță, Fănuș Neagu, Augustin Bu- glea, cărora li se alătură din 2009 Daniel Clinci, Felix
zura, Nicolae Breban ș.a. Cronica și comentariul Nicolau, Dan Mihuț ș.a. Interesant pentru profilul
estetic, eseistica și publicistica literară beneficiază revistei constănțene este și serialul Istoria literaturii
de contribuții ale căror autori sunt Cornel Regman, din Dobrogea, realizat de Enache Puiu și editat în
Alexandru Protopopescu, Marin Mincu, Enache 2005 ca volum. De altfel, multe pagini sunt consa-
Puiu, Alex. Ștefănescu, Mircea Iorgulescu, Ovidiu crate culturii și civilizației dobrogene, comunităților
Papadima, Mirela Roznoveanu, Constantin Ciopra- etnice din acest spațiu. O mențiune specială se cu-
ga, Nicolae Balotă, Toma Pavel, Mircea Tomuș, Vla- vine unui amplu dosar In memoriam, omagiindu-l
dimir Streinu, Ștefan Aug. Doinaș, Laurențiu Ulici, pe George Vasilievici, poet și prozator constănțean
Nicolae Manolescu, Virgil Nemoianu ș.a. Dintre care s-a sinucis la 32 de ani. Pe de altă parte, în
Tomozei Dicționarul general al literaturii române 198
revistă se recuperează mai multe texte inedite, pre- rurale tipice: „Ne‑a‑ntâmpinat cu fruntea albă seara
cum cele ale lui Dimitrie Stelaru, documente și co- / și codrii vechi în cântece de graur / când petre-
respondență din perioada interbelică, sesizabilă ceam pe năsălie vara, cu sfeșnicele plopilor de aur”.
fiind și tendința revizuirilor, multe nejustificate și Principalul model e Ion Pillat, de departe vizibil în
neconcludente. În ultimele numere din T. se optează Douăsprezece poeme într-un vers, dar ușor de iden-
pentru „subiecte de interes ale unui public mai larg” tificat și în alte compuneri, unele – ca Răsar pe ape
(în viziunea redactorului-șef Dan Mihuț), accentu- – cu o vagă tentă simbolistă: „Răsar pe ape lebedele
ându-se profilul de „magazin”. În toamna anului lunii/ și în clopotniți orele se sting,/ miresmele din
2010 (numărul 9) un editorial anunță degringolada cupe de petunii/ peste pădurea liniștită ning”. Inte-
financiară a revistei, care va mai ieși doar câteva gratoare prin definiție, tonalitatea pillatiană include
luni. C.Tt., B.C. ecouri și din poezia de inspirație tradițională, scrisă
chiar și înainte de Primul Război Mondial, compa-
tibilă fiind, de asemenea, cu accente ce aveau să se
ivească după 1945: „otava nouă” din Început de
toamnă, vinul cu mirodenii din Crama mănăstireas-
că răspândesc miresme ușor de aflat și pe tărâmul
poeziei lui Octavian Goga: „Părinte, vinu-i beat de
TOMOZEI, Gheorghe mirodenii, / dar cum n-alungi cu brațul ori cu plân-
(29.IV.1936, București sul / și cu monahiceștile smerenii/ atâția diavoli ce
– 28.III.1997, București), se zbat într-însul?”. Adio la Târgoviște trimite, prin
poet, prozator, rezonanțe, la Ion Heliade-Rădulescu și la Grigore
publicist. Alexandrescu: „Peste orașul nostru cu caterinci și
vinuri, / ca o pecete veche pe-un pergament de lut,
Este fiul Franței (n. Stăncescu) și al lui Constantin / trona mâhnita pace a vechilor ruinuri, / havuz din
Tomozei. Urmează ciclul secundar la Târgoviște, care vlaga cinci secoli au băut”. În Vânătoare e ceva
apoi cursurile Școlii de Literatură „M. Eminescu” din din atmosfera prezentă în Moartea căprioarei de
București (1952–1954). Debutează la „Tânărul scrii- Nicolae Labiș, bunul prieten al lui T., despre care a
tor” în 1953, iar editorial cu volumul Pasărea albas- scris în nenumărate rânduri și căruia i-a îngrijit câ-
tră, apărut în 1957. Este redactor la „Gazeta literară”, teva ediții postume. Sunete din lirica perioadei in-
apoi la „Luceafărul” (redactor-șef adjunct în 1968), terbelice, îndeosebi din cea tradiționalistă (largo
în intervalul 1970–1983 e redactor-șef la „Argeș”, ul- sensu), din poezia htonică, coexistă cu cele proprii
terior lucrând la Asociația Scriitorilor din București. și în următoarele volume, mai ales în Steaua Polară
De la apariția, în 1991, a revistei „Literatorul”, figu- (1960), în ale cărui tonuri se disting Aron Cotruș,
rează ca membru al comitetului director. A mai pu- contopit cu Mihai Beniuc, Radu Gyr, Virgil Cariano-
blicat versuri, articole sau diverse intervenții în pol și mai cu seamă Tudor Arghezi: „Știai câte spe-
chestiuni de literatură în „Contemporanul”, „Româ- ranțe privirea ta le curmă?/ Foșnea în ramul toam-
nia literară”, „Viața românească”, „Amfiteatru”, „Con- nei o frunză, cea din urmă…”. Un tradiționalism de
vorbiri literare”, „Vatra” ș.a., precum și în o seamă de altă nuanță, cu inflexiuni argheziene (din 1907) și
ziare („Scânteia”, „Libertatea”, „Viața Capitalei”, cotrușiene, un tradiționalism mai mult în linia „Să-
„Viitorul”). mănătorului” (țărănism, istorism) decât a „Gândirii”
În poezie esențială la T. este iscusința artizanală. (peisaj transfigurat) face specificul textelor din Po-
Evoluția sa învederează un dar deosebit de a făuri ema Patriei (1977), îndeosebi al ciclurilor Negru
impecabil în orice stil, de a pune în funcție „mași- Vodă (apărut și separat, în 1974), Să nu superi iarba
nării romantice”, potrivit unei specificări titulare, și Capul de pe scările Gemonei, pe când în Vârsta
sau aflate la antipodul romantismului. Prima carte, sărutului (1963), Noapte de echinox (1964), Poezii
Pasărea albastră, se înscrie, cu toată absența spiri- (1966), ritmurile argheziene, în special de „creion”
tului religios, în formula tradiționalismului interbe- și „copilărești”, utilizate și în unele dintre numeroa-
lic. Versuri de factură clasică derulează priveliști sele versuri pentru copii ale lui T., sunt concurate
autohtone, stilizate canonic, transfigurează peisaje de ritmuri ca la Lucian Blaga („Prin reci luminișuri
199 Dicționarul general al literaturii române Tomozei
/ azi pasul mi-ndemn / precum prin trestiișuri / o / în casa de făină, în casa de mălai, / și-n soba de
luntre de lemn”) și mai ales de versuri libere cu func- gutuie, cu mâinile smerite, / să șovăi să azvârli icoa-
ții descriptive, analoage acelora din poemele lui ne necioplite”. Ca „mădular” al gintei horațiene,
Adrian Maniu: „…Târau în urma lor iepuri cenușii, autorul versurilor din Mașinării romantice (1973) se
mărunți, mirosind a lapte de măr, / dar sfârtecați de înrudește cu Al. Andrițoiu și cu Ion Horea, dar și cu
răni cumplite, / cerbi cu carnea domesticită / din ceva din Leonid Dimov (cu acea parte preluată din
care sălbăticia s-a scurs, / ciute de fildeș topit / și Ion Barbu, „balcanicul”) în poemul Un stârv, inge-
iarăși iepuri, sticlind de spaimă”. Trecute în alexan- nioasă replică la piesa omonimă a „domnului”
drini, stihuri de factură eminesciană sau argheziană Charles Baudelaire, căruia poemul îi și este dedicat.
își unesc timbrul propriu cu cel pillatian: „Vezi, din- „Stârvul” descris e al unei gutui, prilej pentru poet
colo de focuri, un drum cotit te-așteaptă, / treci de a zugrăvi livada: „Livada cunoscută, alene se tur-
printre ramii toamnei. Plini de rugină ramii-s / și cea – / goi, pepenii în vrejuri roteau lucite fese, / iar
fiecare frunză ce-o vezi pare pe-o treaptă / suită spre trandafirul galben, ce se usturoia/ în stratul de le-
grădina reginei Semiramis…”. Alteori sonuri și ele- gume printre cârciumărese// părea o rană nouă în
mente figurative din Ion Pillat se încarcă de materie carnea unui măr / cu supurare suptă de musca-oda-
cromatică de felul celei folosite cu bune rezultate de liscă / și mii de răni, rubine, se zugrăveau sub zări /
Al. Robot: „Captivă, luna zace-n năvoadele cu pești, ca-n coviltirul verde al carelor de Lipsca”. În pofida
/ zbătându-se și nu prea, foșnind prin solzii vineți, propriei opinii, formulată în termeni disprețuitori,
/ în timp ce-n altă lună, a lotcii pescărești / aproape despre G. Topîrceanu, considerat „poet de poșta re-
roase vâsle strâns le țineți”. Răsună aici și alte clape, dacției”, T. e un liric de aceeași speță, originalitatea
inclusiv (și nu fără farmec) cele amintind de G. Că- lui constând într-o „combinație de sentimente și
linescu: „văzduhul e vibrant: / – planete, astre urse spirit” comparabilă cu cea remarcată la antecesor
– / parcă ne vin ciudat / peste planete curse. // Iu- de G. Ibrăileanu. Asemenea lui Topîrceanu, autorul
birea de înalturi / ne arde-n trup, precum / mari Bibliotecilor fericite (1994) e un poet inteligent, un
peșteri în bazalturi / păstrează-al lunii fum”. Cate- spirit eminamente lucid care, scriind versuri, își dă-
gorial, dominanta producției lirice din deceniile al ruiește plăceri intelectuale. Comparabil în privința
șaselea și al șaptelea este un romantism aproxima- aceasta și cu G. Călinescu (toutes proportions gar-
tiv, puțin diferențiat, și mai mult de convenție, un dées), el își procură voluptăți rafinate prin intrarea
romantism adoptat, s-ar putea spune, adică nu in- în pielea cât mai multor poeți, de la François Villon
erent unei vocații specifice. Pe cale lexicală (neolo- (imitat în Villonescă) și Costache Conachi (Amor de
gisme, inclusiv termeni științifici), prin sursa cita- beizadea) la confrați de aceeași vârstă. Își face un
dină și, rar, prin natura „decadentă” a unor mijloace limbaj propriu din limbaje dintre cele mai diferite,
plasticizante („crin bolnav”, „mucede arcade”, predominant tradiționale în primele patru volume,
„strâmbe degete”, „duhul țigării”, „gleznele unei fe- apoi tot mai mult, cu timpul aproape exclusiv mo-
mei pe un pian negru”), prin verslibrism, romantis- derne. Încă în Noapte de echinocțiu, enunțuri de
mul primește la T. o notă personală de modernitate, felul butadei („m-am privit într-o frunză/ și m-am
pe alocuri în variantă exterior simbolistă: „Nu, văzut mai matur”), imagini insolite, soresciene
toamna nu e marea ce leagănă, amare, / corăbii avant la lettre („am învățat pe dinafară un șirag de
vechi, ca osemintele de sare, / flăcări rotunde trupul cocori, / m-am iscălit pe un surâs / și-am colorat
i-l bântuie, sonore, / precum minutele se caută prin tăcerea cu un greier”), indică tendința de înlocuire
ore, / iar somnul nu e moarte, nici stea în coborâre a mijloacelor expresive. Tradiționalismului tinde să
/ pe-nsângerate dâre”. Oricare i-ar fi instrumentele, i se substituie – și, progresiv, i se va substitui integral
poezia exprimă, în ultima analiză, o sensibilitate de – un modernism de expresie ludică, altul decât cel
homo classicus, atras de otium și pentru care clima- practicat de francezi (Raymond Quéneau, Jacques
tul ideal este cel de viață familială tihnită, îmbelșu- Prévert) și decât cel inventat de Christian Morgen-
gată, horațiană. Parodiind un asemenea mod exis- stern, neîndatorat vreunui model străin, dar conso-
tențial cu grație, poetul îl celebrează de fapt, la mo- nant cu multe din modurile umoristice ale poetului
dul subtil, iar tandra manieră autoironică e o formă de factură modernă. Format, probabil, sub efectul
a duioșiei: „La gura sobei albe ți-ar fi plăcut să stai lecturilor din Urmuz, dar și din Gheorghe Magheru,
Tomozei Dicționarul general al literaturii române 200
direct urmat în o seamă de poeme, mai ales sub im- substantive comune sau adjective și, uneori, modi-
pulsul poeziei lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu, ficarea lor comică, inventarea de noi termeni, de
Leonid Dimov, poate (în latura lingvistică) și a lui toponime, substantivizarea amuzantă a unor părți
Ion Gheorghe, cu care, de altfel, are comun – în Po- de propoziție și mai cu seamă formarea de verbe
ema Patriei, de pildă – orgoliul țărănesc, ludicul noi, prin metamorfoza ilariantă a unor substantive,
profesat de T. are surse în folclorul autohton burlesc utilizarea infinitivului lung ori tranzitivizarea unor
și în versul jocurilor de copii. Acolo se găsește, între verbe intranzitive. Frecvente sunt calambururile,
altele, modelul originar al caricaturizării sacrului: aliterațiile, jocurile fonetice în general. Un fapt sti-
„Ajunsese-ntr-un rai / podit cu mălai” etc., ca și al listic nu lipsit de savoare ludică rezultă de pe urma
rimării deșucheate și, în genere, al umorului gratuit, lansării de enunțuri prin analogie cu anumite sin-
pur verbal, inocent „dadaistic”, de tipul: „Poetul e tagme frecvente: „cu iarba pe iarbă călcând”, „ninge
tibia/ regilor din Biblia, / e călcâiul / lui Ramses în- cu voce tare”, „timpul probabil de ieri”. Prin întrebu-
tâiul, / e clavicula / lui Caligula”. Odată cu limbajul ințarea unor termeni și citate în context impropriu,
copiilor, dar și independent de el, T. adoptă gustul prin stâlcirea unor vocabule, prin alăturarea de cu-
lor pentru ireal și imposibil, pentru fabulosul gro- vinte cu valori semantice total diferite, se obțin efec-
tesc și absurd. „Suav anapoda”, el intuiește că „Nini- te de umor livresc: „plimbându-mi eonul / cu vago-
ve a fost un cal/ introdus în iapa Eufrat”, că „oareca- nul Lits / dar și cu bou-vagonul”; „Prin asta ești ce-
rele Assardahon a căzut sub potcoavele calului Va- lebră în Orient/ Expres și în general în toate gările /
vilon”, descoperă că „în burtă la miazănoaptele/ vechilor dirijabile unde schimbăm/ săruturile / și /
pâlpâie o creangă de sud”. Piesa titulară a volumului cai”. Jocul cu ilogisme și paradoxuri, spunerea de
Suav anapoda (1969) e un scenariu de o absurditate baliverne savante e o practică dintre cele mai curen-
te. Într-un fel de ars poetica cititorul e prevenit că
delicioasă. În fiecare noapte – relatează autorul – în
nu poate învăța din culegeri de versuri cum să tră-
odaia lui intră un vânător, însoțit de un cal care „ron-
iască: „ar fi ca și cum ne-am prepara meniuri / după
țăie capodopere și bea discuri de patefon”. Se pune
o carte de bucate / scrisă de Marylin Monroe”, ca și
la fript un mistreț care, atunci când crede că s-a pră-
cum am călători „după mersul trenurilor / de Baco-
jit destul, se oferă spre ospătare: „Apare în prag, dar
via” sau am vorbi „cu cartea de telefon / compusă
nu ne place, nu-i fript de ajuns, / el bombăne și sare
de neamțul cel surd”. Manierismul se declară și prin
la loc, pe plită. Bag un ceas / chefere pe foc (cu pen-
imagini nu rareori excentrice, produse prin alăturări
dula frig ursul, iar cu ceasul-brățară al iubitei inima
insolite: „Ninge cu litere de tipar”, se altoiește „us-
căprioarei) / e cald, e noapte, e cafea și când întorc turoiul cu crinul”, „tăcerea e o scriere cu greieri”,
Aznavour / calul mănâncă discul ca pe o foaie de solnița imită „orbitele unui craniu”, „un moșneag
salată. / Mai fumăm un mesteacăn, rupem o cios- făuritor de viori” le pune „la uscat ca pe crapi”, patul
vârtă de mistreț / (Sunt bun? întreabă. Bunule, îi nupțial e instalat „pe o spinare de cal”, literele stau
spunem, și-l bucurăm / și pe el) apoi vorbim de „îngenunchiate, blând, ca boii-n staul”, un „trup
amor, eu arăt o poză”. Disparate în versurile apărute fragil […] ia râul în brațe ca pe un ied”, „toamna bate
înainte de Suav anapoda, modalitățile umoristice la o mașină de scris”. Un procedeu frecvent la T. e
sau, în tot cazul, neobișnuite, bizare predomină aici acela ca, după ce stabilește o anume relație para-
și în Mașinării romantice, iar în majoritatea celor doxală, să o repete mereu, în variante, până la epu-
următoare – La lumina zăpezii (1974), Gloria ierbii izarea ei. Așa se întâmplă cu utilizarea comparati-
(1975; Premiul Academiei RSR), Ninive (1982), Prea vului: „Sunt cu o frunză mai singur”, „Sunt cu o
târziu, prea devreme (1984) ș.a. ori în Ierbar de nervi mângâiere mai sărac”, „Sunt cu un cuvânt mai tă-
(1978), care, potrivit declarației autorului, nu ar con- cut”. Luată separat, fiecare asemenea asociere este
ține „literatură”, dar se dovedește o carte cu adevărat de efect, dar prin reiterare procedeul își pierde
bună – înlătură aproape cu totul alte modalități. expresivitatea.
Poetul nu se exprimă decât arareori firesc, tot timpul
Evoluția lui Gh. Tomozei în cadrul generației sale este asemă-
recurge la Witz, face uz de agudeza, caută să provoa- nătoare, până la un punct, cu aceea a lui Florin Mugur. Scu-
ce meraviglia. Producția lui e tipic manieristă. În tieri ai lui Labiș și formați într-o anumită mentalitate literară
sfera lexicului apar forme precum genul inventat la (aceea care cultivă poezia evenimentului și respinge progra-
substantive, transformarea numelor proprii în matic modernitatea), ei au prins cu greu cadența impusă de
201 Dicționarul general al literaturii române Tomuș
noul eșalon al generației, afirmat după 1960. […] Gh. Tomo- Nina Cassian și Ioanichie Olteanu); Cronica lui Stavrinos,
zei s-a adaptat cu dificultate și a rămas, în esență, un singu- București, 1975; Robert Rojdestvenski, Poeme, pref. Mir-
ratic. Prietenia de mai târziu cu Nichita Stănescu nu i-a mo- cea Iorgulescu, București, 1976 (în colaborare cu Valeriu
dificat prea mult stilul poetic, deși unele schimbări (îndeosebi Bucuroiu); Rasul Gamzatov, Cartea iubirii, pref. Valeriu
în Ierbar de nervi, 1978, cartea lui cea mai bună) se văd: o Bucuroiu, București, 1978 (în colaborare cu Puiu Brăi-
intimizare, în primul rând, a subiectului liric, o eliminare a leanu); Shakeaspeare, Sonete, Iași, 1978; Jotie T’Hooft,
epicului și o reducere a elementului demonstrativ. Peisaj strident, București, 1981.
EUGEN SIMION Repere bibliografice: Petroveanu, Pagini, 260–265; Dimi-
SCRIERI: Pasărea albastră, București, 1957; Steaua Pola- sianu, Schițe, 166–173; Martin, Poeți, I, 199–204; Constan-
ră, București, 1960; „Lacul codrilor albastru…”, București, tin, Despre poeți, 101–109; Felea, Secțiuni, 177–182; Petro-
1961; Vârsta sărutului, București, 1963; Fântâna culorilor, veanu, Traiectorii, 292–296; Barbu, O ist., I, 263–271; Min-
București, 1964; Noapte de echinox, București, 1964; Poe- cu, Poezie, 65–67; Piru, Poezia, II, 87–95; Cristea, Domeniul,
zii, București, 1966; Cântece de toamnă mică, București, 421–425; Raicu, Critica, 279–286; Regman, Colocvial, 202–
1967; Dacă treci râul Selenei… (Copilăria lui Eminescu), 205; Laurențiu, Eseuri, 226–235; Baltag, Polemos, 239–242;
București, 1967; Patruzeci și șase de poezii de dragoste, Dimitriu, Ares, 159–164; Iorgulescu, Scriitori, 156–160; Gri-
București, 1967; Altaïr, București, 1967; Filigran, Bucu- gurcu, Poeți, 394–398; Felea, Aspecte, II, 122–126; Grigurcu,
rești, 1968; Dincolo de crizanteme, București, 1969; Suav Existența, 169–172; Micu, Limbaje, 292–303; Munteanu,
anapoda, București, 1969; Miradoniz (Copilăria și tinere- Jurnal, IV, 160–163; Simion, Scriitori, IV, 172–180; Scarlat,
țea lui Eminescu), București, 1970; Poezii de dragoste, Bu- Ist. poeziei, IV, 167–174; Constantin, Complicitatea, 125–
curești, 1970; Târgoviște, București, 1970; Toamnă cu ie- 127; [Gheorghe Tomozei], L, 1996, 18, 1997, 9–22, CC, 1997,
puri, București, 1970; Atlantis, pref. Nichita Stănescu, 3–4 (grupaje speciale); Emil Manu, Gheorghe Tomozei sau
București, 1971; Misterul clepsidrei, București, 1971; Efigii, Calofilia anticalofilă, ALA, 1997, 363; Simion, Fragmente,
București, 1972; Moartea unui poet, pref. Mihai Gafița, I, 198–199; Grigurcu, Poezie, II, 479–491; Micu, Ist. lit., 383–
București, 1972; Tanit, București, 1972; Mașinării roman- 384; Voncu, Secvențe, I, 47–49; Dicț. scriit. rom., IV, 575–577;
tice, București, 1973; Muzeul ploii, București, 1973; Carul Dicț. analitic, IV, 468–470, Popa, Ist. lit., II, 386–389. D.Mc.
cu mere, București, 1974; La lumina zăpezii, București,
1974; Negru Vodă, București, 1974; Războiul de treizeci de
ani dintre dulăi și motani, Iași, 1974; Gloria ierbii, Bucu-
rești, 1975; Istoria unei amfore, București, 1976; Ţara lui
Făt-Frumos, București, 1976; Poema Patriei, București,
1977; Ierbar de nervi, București, 1978; O oră de iubire, Bu-
curești, 1978; Peregrin valah, București, 1978; Amintiri
despre mine, București, 1980; Carte de citire, carte de iubire
(în colaborare cu Nichita Stănescu), cu ilustrații de János
TOMUȘ, Mircea
Bencsik, Timișoara, 1980; Focul hrănit cu mere, București,
1980; Manuscrisele de la Marea Neagră, București, 1981; (9.I.1934, Mociu, j. Cluj),
Călătorii cu dirijabilul, București, 1982; Ninive, București, critic și istoric literar,
1982; Prea târziu, prea devreme, București, 1984; Carte de prozator.
motanică, București, 1985; Urmele poetului Labiș, Bucu-
rești, 1985; Catalogul corăbiilor, pref. Nicolae Manolescu,
Este fiul Anei Tomuș (n. Coțofană), învățătoare, și al
București, 1987; Plantația de fluturi, București, 1988; Mer-
sul pe aripi, București, 1990; Ultima carte de dragoste, lui Axente Tomuș, preot. Urmează la Cluj Liceul Cla-
București, 1991; Dedicații (Poeme inedite) (în colaborare sic (1947–1951) și Facultatea de Filologie (1951–
cu Nichita Stănescu), Ploiești, 1992; Bibliotecile fericite, 1955). Va lucra ca redactor la revista „Steaua” (1955–
București, 1994; Carte cu ghicitori, București, 1995; Un 1970), redactor-șef la Editura Dacia (1970–1972),
poet din Tibet, București, 1995. Ediții, antologii: Nicolae pentru a ocupa apoi funcția de redactor-șef la „Tran-
Labiș, Moartea căprioarei, pref. edit., București, 1964, Al- silvania”, revista sibiană pe care T. o conduce în pe-
batrosul ucis, postfața edit., București, 1966, Vârsta de rioadele 1972–1990 și 2000–2002. A fost secretar de
bronz, pref. edit., București, 1971, Poezii, pref. G. Căli- stat în Ministerul Culturii (1993–1994), director al
nescu, București, 1984; O sută de ani de sonet românesc,
Centrului Cultural Mogoșoaia, director adjunct al
pref. edit., București, 1973; 9 pentru eternitate, București,
1977 (în colaborare cu Mircea Micu); Nichita Stănescu, Muzeului Satului și director al revistei „Cultura na-
Amintiri din prezent, postfața edit., București, 1985. Tra‑ țională” (1995–1997). Din 1997 este profesor și șef al
duceri: Dimos Rendis, Zeii coboară din Olimp, București, Catedrei de artă teatrală la Universitatea „Lucian
1961, Legenda lacului, București, 1963 (în colaborare cu Blaga” din Sibiu. Debutează cu critică literară, în
Tomuș Dicționarul general al literaturii române 202
1955, la „Steaua”, iar editorial cu monografia Gheor- aplică autorilor „clasici”. Astfel se întâmplă în Cinci-
ghe Șincai. Viața și opera, apărută în 1965 și distinsă sprezece poeți (1968), în secțiunile de istorie literară
cu Premiul Academiei RSR. Mai e prezent în „Tribu- din Carnet critic și din Istorie literară și poezie sau în
na”, „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Orizont”, lucrările monografice. De pildă, Cincisprezece poeți
„Ateneu”, „Iașul literar”, „Tomis”, „Viața românească”, (pe copertă 15 poeți) cuprinde o serie de eseuri re-
„Rostirea românească”, „Caietele lui mopete” ș.a. marcabile, mai ales având în vedere perioada în care
Trăsătura caracteristică a criticii lui T. este tradi- au fost scrise (începutul anilor ’60). Deși nu exclud
ționalismul. De altfel, criticul a debutat cu o mono- unele exagerări (forțarea paralelismului între Emi-
grafie consacrată lui Gheoghe Șincai, cărturar al nescu și Bacovia, bunăoară), lecturile interesează
Școlii Ardelene. Însă preferințele i se relevă nu nu- încă prin acuratețea demonstrației și pertinența
mai în natura subiectelor explorate, ci mai ales în observațiilor, mai ales când e vorba de autori afini
punctele de vedere pe care și le asumă. Astfel, e un cu criticul: George Coșbuc, Adrian Maniu, V. Voicu-
critic de întâmpinare destul de prolific, după cum o lescu sau Lucian Blaga. După același principiu re-
dovedesc cronicile reunite în Carnet critic (1969; cuperator, susținut acum de o schemă riguros arti-
Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj), Răsfrângeri culată, e construit și studiul Mihail Sadoveanu
(1973; Premiul Uniunii Scriitorilor), Istorie literară (1978), subintitulat Universul artistic și concepția
și poezie (1974) și Mișcarea literară (1981). Totuși, fundamentală a operei. Propunându-și să reconsti-
comentariile „de actualitate” trădează, dacă nu ne- tuie Weltanschauung-ul sadovenian, T. situează uni-
apărat dezorientarea, cel puțin o retractilitate con- versul autorului analizat între doi poli (natura și
stitutivă, tradusă printr-o retorică a cunctației, ceea durata istorică), antinomia originară fiind interpre-
ce se observă încă din primul text programatic cu tată prin intermediul a trei opoziții secundare: na-
miză mai amplă (Discuție despre critică, în Carnet tură/om, natură/civilizație, trecut/prezent. Fără a
critic), unde T. își propune să arbitreze o polemică oferi o imagine radical nouă asupra lui Sadoveanu,
din 1966 între Nicolae Manolescu și Eugen Simion. cartea se individualizează îndeosebi prin coerența
Încercând să medieze opoziția între critica „unila- viziunii de ansamblu, chiar dacă aceasta este obți-
terală” a unuia și critica „totală” a celuilalt, el rezolvă nută uneori prin fagocitarea sau ignorarea exemple-
astfel problema: „Dezvoltată printr-un efort colectiv lor care sfidează „schema”. Pe un tipar relativ ase-
conjugat, critica literară ca sector al culturii noastre mănător se structurează și Opera lui I. L. Caragiale
ne apare unilaterală în fiecare din manifestările ei și (I, 1977), unde cartografierea universului literar este
totală în postura de conștiință de sine a literaturii”. precedată de o minuțioasă radiografie a receptării
Detașarea față de contemporaneitate se constată critice. Se compartimentează cu sistemă opera,
ulterior și prin plasarea în oglindă a două texte su- combinând criteriile generic, tematic și valoric și
mative: Soluția ermetismului, unde denunță ca „ere- restaurând astfel arhitectura universului artistic,
zie” „răspândirea tot mai accentuată a cultului er- dar, ca în cazul precedent, imaginea de ansamblu
metic și mai ales confundarea lui cu însuși destinul nu suferă modificări substanțiale, de vreme ce scri-
poeziei noastre”, și Ideea de patrie, unde poezia pasul lui Caragiale rămâne sub semnul realismului.
triotică este văzută ca „o permanență de bază a liricii Adevărata mutație se va produce peste un sfert de
noastre”. O atare poziție este mai clar asumată în veac, și anume în Teatrul lui Caragiale dincolo de
„încercarea de sinteză” intitulată Constante poetice mimesis (2002). Fructificând sugestii venite din par-
în lirica actuală, din volumul Istorie literară și poe- tea „transdisciplinarității” teoretizate de Basarab
zie. Identificând în literatura contemporană o „po- Nicolescu, T. își va revizui teza realismului pentru a
ezie a poeticii” și un lirism de „substanță tragică”, identifica drept sursă a originalității dramaturgului
criticul le opune amândurora o poezie de filiație „fascinația caleidoscopică a oglindirii reciproce din-
patriotică și/sau tradiționalistă (reprezentată de Za- tre iluzie și adevăr, infinitul joc combinatoriu pe
haria Stancu, Ion Brad, Gheorghe Pituț, Ioan Alexan- care îl declanșează forțe misterioase și atotputernice
dru, Adrian Păunescu ș.a.), gândită ca „o sinteză a precum coincidența sau hazardul, carnavalul ame-
relației antagonice dintre subiectiv și obiectiv, dintre țitor al măștilor cuprinse în acest fluid spectacular”.
tensiunea lirică și universul poetic”. Viziunea se des- Cea mai ambițioasă întreprindere a lui T. e însă Ro-
fășoară însă cu mai mult succes atunci când se manul romanului românesc (I–II, 1999–2000).
203 Dicționarul general al literaturii române Tomuș
Primul volum, intitulat În căutarea personajului, culturale, sprijinite epic și documentar într-o con-
urmărește să configureze o istorie a genului în lite- strucție elaborată cu numeroase schimbări de per-
ratura română, de la origini până la cel de-al Doilea spectivă. Cartea dezvoltă și o meditație asupra tim-
Război Mondial. Deși materia este dispusă în func- pului, care susține acest efort de arheologie identi-
ție de texte și nu de paradigme, criticul descoperă tară și îi conferă o semnificație moral-simbolică.
totuși două linii evolutive: romanul construit „pe Ceea ce trebuie subliniat [...] cu deplină adeziune – față cu
dimensiune mitologică” (Viața la țară, Creanga de tentația unora de a dilata sensurile operei, ori de a-i atri-
aur, Frații Jderi, Baltagul, Mara, Arhanghelii, Ion, bui, pe baza unor postulate ale noii critici, intenționalități
Adela, Rusoaica, Maitreyi, Cartea nunții ș.a.) și ro- imaginare – este reîntoarcerea la text propusă ferm de Mir-
manul construit în jurul unui personaj puternic in- cea Tomuș.
dividualizat (Ciocoii vechi și noi, Tănase Scatiu, Ul- MIRCEA ZACIU
tima noapte de dragoste, întâia noapte de război, SCRIERI: Gheorghe Șincai. Viața și opera, București,
Patul lui Procust, Romanul adolescentului miop, 1965; ed. București, 1994; Cincisprezece poeți, București,
Huliganii, De două mii de ani..., Inimi cicatrizate, 1968; Carnet critic, București, 1969; Răsfrângeri, Cluj,
Întâmplări din irealitatea imediată ș.a.). Cele două 1973; Istorie literară și poezie, Timișoara, 1974; Opera lui
direcții nu sunt conceptualizate, dar îndărătul lor I. L. Caragiale, I, București, 1977; ed. București, 2002;
Mihail Sadoveanu. Universul artistic și concepția funda-
pot fi identificate câteva perechi antitetice: colecti-
mentală a operei, Cluj-Napoca, 1978; Mișcarea literară,
vism/individualism, rural/urban, sacru/profan, București, 1981; Întoarcerea, București, 1983; Romanul
mit/istorie, autohtonism/sincronism. În ciuda aces- romanului românesc, I–II, București, 1999–2000; Teatrul
tei imprecizii conceptuale și a tendinței discrete de lui Caragiale dincolo de mimesis, Cluj-Napoca, 2002;
a minimaliza filiera „sincronistă”, cartea se distinge Caragiale după Caragiale, Sibiu, 2004; Aripile demonu-
prin finețea unor interpretări valorizând sugestii din lui, I–III, Cluj-Napoca, 2007– 2011; Pentru un alt Cara-
etnologie și antropologie (exercitate mai ales asupra giale, București, 2012. Ediții, antologii: George Coșbuc,
primei categorii de romane). Aspectul teoretic, ex- Fire de tort. Cântece de vitejie, I–II, pref. edit., București,
1966; Efigiile naturii, București, 1971 (în colaborare cu
clusiv în volumul secund al proiectului, Despre iden-
Petre Stoica); Radu Stanca, Acvariu, pref. edit., Cluj, 1971;
titatea unui gen fără identitate; romanul ca personaj V. Voiculescu, Teatru, pref. edit., Cluj, 1972 (în colaborare
al propriului său roman, se dovedește un punct slab. cu Ion Voiculescu); A.I. Odobescu, Scene istorice, postfața
Deși comentează cu o severitate exagerată câteva edit., București, 1973; Emil Isac, Poezii, pref. edit., Bucu-
teorii de autoritate asupra genului (René Girard, rești, 1976 (în colaborare cu Ieronim Precup). Traduceri:
Wayne C. Booth, Marthe Robert, Georg Lukács ș.a.), Pierre Francastel, Realitatea figurativă (Elementele struc-
definiția dată de T. romanului nu e, în bună măsură, turale de sociologie a artei), pref. Ion Pascadi, București,
decât o colecție de platitudini. Caragiale după Ca- 1972.
ragiale (2004) e o reluare, din unghi hermeneutic, a Repere bibliografice: Al. Săndulescu, „Gheorghe Șin-
preocupărilor exegetice mai vechi, cu analize de text cai”, GL, 1966, 9; Gheorghe Grigurcu, „15 poeți”, F, 1968,
care nu modifică perspectiva asupra operei marelui 5; Ov. S. Crohmălniceanu, „15 poeți”, GL, 1968, 34; Ni-
colae Manolescu, [Mircea Tomuș], CNT, 1969, 28, RL,
satiric. Menționabil pentru altă ipostază a scriitoru-
1973, 35, 1979, 1; Cesereanu, Ipostaze, 194–199; Felea,
lui este romanul Întoarcerea (1983), redactat într-o Poezie, 239–242; Radu Enescu, „Răsfrângeri”, F, 1973,
manieră nu de puține ori prolixă, dar cu bune pagini 12; Petru Poantă, [Mircea Tomuș], ST, 1973, 22, 1979, 2;
de evocare etnografică a satului ardelean. O redi- Grigurcu, Idei, 131–134; Felea, Secțiuni, 7–11; Liviu
mensionare impresionantă a eforturilor mai vechi Leonte, „Perspectivismul” critic, CRC, 1975, 7; Mircea
ale romancierului oferă, după aproape 25 de ani, Iorgulescu, Interpretări și analize, RL, 1975, 24; Zaciu,
Aripile demonului (I–III, 2007–2011). Receptată en- Lecturi, 187–189; Dimisianu, Opinii, 233–241; Zaciu,
tuziast îndeosebi de comentatorii ardeleni, cartea Alte lecturi, 153–160; Cornel Ungureanu, [Mircea To-
muș], O, 1978, 3, LCF, 2011, 37; Ion Simuț, „Mihail Sa-
– un proiect serial în desfășurare – e o saga și o frescă
doveanu”, F, 1979, 12; Mihăilescu, Conceptul, II, 188–
romanescă „totală” a Transilvaniei, în care experi-
192; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 323–328; Grigur-
ența de formare a autorului, centrată asupra unei cu, Critici, 131–135; Felea, Prezența, 127–131; Regman,
istorii „demonice” marcate de Dictatul de la Viena, Noi explorări, 53–55; N. Steinhardt, „Întoarcerea”, ST,
se deschide, arborescent, către multiple paliere is- 1983, 10; Victor Felea, Profil de critic, RL, 1984, 7; Mun-
torico-politice, mentalitare, etnografice, interetnice, teanu, Jurnal, IV, 295–298; Mircea Popa, Drumul unui
Tonegaru Dicționarul general al literaturii române 204
critic – Mircea Tomuș, ST, 1994, 1–2; Dicț. scriit. rom., IV, Literar”, „Caiet de poezie” (suplimentul „Revistei
577–579; Ovidiu Pecican, Resursele romanului ardele- Fundațiilor Regale”), „Cuget clar” ș.a. Refuzând orice
nesc, ST, 2008, 2–3; Irina Petraș, [Mircea Tomuș], APF, colaborare cu regimul stalinist care se profila, pu-
2008, 7, „Acasă”, 2009, 1–2, RL, 2012, 13; Constantin
blică în ziarul „Dreptatea” vehemente articole de
Dram, [Mircea Tomuș], CL, 2009, 1, 6, 2011, 9; Iulian
Boldea, Provocările criticii, VTRA, 2010, 2; Micu, Critici atitudine și eseuri anticomuniste. După 1948 face
prozatori, 273–295; Adrian Popescu, Demonul și steliș- parte dintr-o organizație caritabilă din București,
tii, ST, 2011, 12; Gabriel Coșoveanu, Triumful talentului care urma să conlucreze cu Crucea Roșie Internați-
de școală clasică, RL, 2012, 50–51. A.T., P.C. onală întru sprijinirea scriitorilor și artiștilor aflați
în lipsuri și suferință. Participând, împreună cu Te-
ohar Mihadaș, la transmiterea unor medicamente
luptătorilor din munți, este arestat și întemnițat din
martie 1949 până în octombrie 1951. După câteva
luni de la eliberare se stinge de embolie
pulmonară.
Singurul volum antum al lui T., Plantații (intitu-
lat inițial Plantația de cuie, după numele celui mai
TONEGARU, Constant semnificativ poem), a provocat la apariție reacții
(13.II.1919, Galați contradictorii, chiar polarizate, poetul rămânând
– 10.II.1952, București), până astăzi sub semnul unei anume incertitudini a
poet. receptării. Vladimir Streinu releva „caracterul cos-
mic al inspirației”, semn distinctiv, după Benedetto
Este fiul Mariei-Floarea (n. Zorilă) și al lui Constan-
Croce, al marilor poeți. Șerban Cioculescu saluta în
tin Tonegaru, ofițer de marină, avocat și prozator.
T. pe „poetul cel mai înzestrat dintre tinerii iviți în
Urmează liceul comunității evanghelice din Brăila,
ultimii cinci ani”. Dar tot atunci foarte tânărul Cor-
continuând la București, unde va frecventa Colegiul
„Sf. Sava” și Liceul „Libros”, fără a-și încheia studiile nel Regman scria o cronică precumpănitor nefavo-
secundare. Paralel cu atracția pentru poezie, mani- rabilă; negația – ulterior pusă de critic pe seama
festă aptitudini plastice. Cultura lui T. este a unui radicalismului vârstei – se baza pe multitudinea
autodidact cu lecturi dictate de afinități și de aspi- influențelor care ar întuneca originalitatea. Peste
rații literare: Edgar Allan Poe, poeții decadenți avan- decenii, când este publicată culegerea postumă
gardiști. Duce o viață de boem, în compania câtorva Steaua Venerii (1969), Nicolae Manolescu vede în T.
colegi din „generația pierdută” (între ei, Dimitrie un autor care „repetă pe scurt experiența poetică” a
Stelaru și Pavel Chihaia), subzistând din îndeletni- generației războiului. Al. Piru îi suspectează versu-
ciri temporare și din expediente. După însemnările rile de minulescianism și îl reduce pe poet la postura
autobiografice, în 1939 era funcționar la Direcția unui „incorigibil pozeur”, în vreme ce pentru Eugen
Generală PTT, iar în 1943–1944, când a fost disponi- Simion el e „un tipic poet de tranziție” și un „poet al
bilizat, lucra în calitate de diurnist dactilograf la metamorfozei” identității, cu accente suprarealiste.
Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor. Ca poet, Sigur este că T. împarte numeroase teme și atitudini
începe prin a-și publica încercările în revista „Bără- lirice cu generația sa, în arterele căreia, de altfel, cir-
ganul” din Călărași, în 1935. Frecventează și cena- culă parcă globulele aceleiași grupe de sânge, pom-
clul Sburătorul, după moartea lui E. Lovinescu, că- pat deopotrivă de un moment dramatic al istoriei și
ruia îi va dedica un poem. Adevăratul debut în presă, de unul de context istorico-literar: pe de o parte –
care îi aduce și notorietatea, are loc la „Preocupări spectrul traumatizant al totalitarismelor și războiu-
literare” (1942). Scrie și la „Kalende” (1943–1944), lui, pe de alta – tendința tinerilor de a scoate poezia
poetul fiind îndrumat de Vladimir Streinu, „priete- din trena epigonică, sterilizantă a marilor scriitori
nul” căruia îi închină prima sa carte, Plantații, tipă- interbelici și de sub incidența primului val al avan-
rită în 1945 la Editura Fundațiilor Regale, unde an- gardei. Poezia lui T. exprimă o reacție la acest con-
terior fusese încununată cu Premiul pentru Scriitorii text de istorie politică și literară, mergând de la pas-
Tineri. Mai colaborează cu versuri la „Viața”, „Fapta”, tișă până la toată gama opoziției ironice și autoiro-
„Democrația”, „Universul literar”, „Revista Cercului nice. Dar nu se rezumă la atât. Lirismul său, de fibră
205 Dicționarul general al literaturii române Tonegaru
autentic romantică, cunoaște două ipostaze esenți- Apar și noi simboluri, liliale și serafice. Ofelia a căzut
ale: negația (disconfortul, sarcasmul acestui alt în- „în lumea industrială”, îngerii (figură frecventă, te-
ger căzut în lume) și construcția de universuri fan- matică) se căznesc „să dezgroape ancora sădită în
taste și himerice, asemenea unui „cavaler al ordinu- nămol”, lumina lunii zămislește o „noapte, noapte
lui «Lancea lui don Quijote»”, cum se autodefinește fără de hotare”, „nicăieri vreo stea, pretutindeni în-
autorul. Este vorba despre un vizionar romantic tuneric, pustiu”, pescarii își aruncă „năvodul după
trecut prin Arthur Rimbaud și prin experiența „po- stele” peste „ziua pentru cusut inima în omul șa-
eților blestemați”. El jură pe vis, toate „măștile” și blon”, lumina „tunsă, obosită […] atârnă peste șoap-
peregrinările sale prin epoci defuncte și geografii tele izvoarelor, / peste fructe necoapte, / neputin-
exotice, cum și – cu atât mai mult – construcțiile în cioasă ca o mână”, focul divin (ceresc) „își pune
pur imaginar și în „irealitatea senzorială” nu sunt limba într-o teacă de fum” – cum se poate citi în-
tatonări ale unui începător care nu își găsește iden- tr-un poem intitulat Trompeta astupată (imaginea
titatea, ci încercări de salvare din indigența și igno- cântului refuzat, ratat revine și aiurea: flautul „e
minia contingenței. Identitatea lui e aceea a unui umplut cu țărână”) –, „vântul spre mocirle dă cerului
veșnic, neobosit și neliniștit căutător (Vladimir îndemn”, în locul soarelui se ivește o „geană adâncă”,
Streinu îl numea „poet al libertății”). De unde, ma- apa se face „scuipat otrăvit”, din verze „ies moliile”,
rea frecvență și pondere a sideralului și neptunicu- „Steaua Venerii” e „stinsă” și „rece”, îngerul ei „se
lui. Poet al ascensionalului, ca și al orizontului ac- clătina ca un păianjen”, altă dată „îngerii au somn
vatic, el aici își caută identitatea: „Mi-e auzul larg de plumb” și „evantaie de hârtie” sau „vin copii
spre culmi aeriene: / e-un du-te-vino printre stele și-mbătrânesc pe drum”, se vorbește, în fine, de „era
albe / ca niște șoimi pe care nu-i doboară / nici ie- noastră tristă”. În structura sa de adâncime, T. este
dera ce le-a crescut pe pleoapă” sau „prin ochiul un poet tragic. (Auto)ironia și umorul saturnian nu
meu mai pâlpâie ceva / fregatele cum ies cu puntea fac decât să îi sublinieze această dimensiune
de ametiste plină / și-au împlântat catargele-ntr-o funciară.
stea. // Privesc cu ochii mari, deschiși, / ca marga- Numai aparent […] Tonegaru e un poet exotic; în realitate,
retele ce și-au trimis prin păsări / staminele la înăl- el este poetul celui mai substanțial protest liric împotriva
țimi”. Cel mai adesea însă, mitologia personală e condiționării arbitrare a vieții individuale, destul de pri-
populată de imagini ale degradării acestor simbo- zonieră, de la natură, în condiția ei originară.
luri axiale, într-un ev uniformizant, care refuză pu- VLADIMIR STREINU
ritatea himericului și sacrul. De aceea, postura re- Tonegaru […] și-a configurat personalitatea în trăsături
prezentativă a artistului este cea de solitar și înstră- precise, inconfundabile, dar și-a jucat până la capăt rolul
inat: „N-am bănuit că târziul a venit, / că sunt sin- de poet tânăr, deoarece consacrarea în ipostaza maturității
gurul de la 1200 printre roboți și caii-putere”. Nu a refuzat să-i mai vină. I se potrivea m ai bine juvenilitatea
poetul deromantizează marile teme și simboluri spiritului: o anume îndrăzneală căutată, teribilismul in-
tradiționale (cum se întâmplă în genere la moderni genuu în operă și în viață, o nepăsare totală față de con-
și în particular la avangardiști), ci, conștiință sensi- venția cea mai acceptabilă ( adică aceea extrem de como-
bilă și tragică, el înregistrează eșecul umanului, al dă), dar și una culpabilă pentru propria sa soartă.[…] C.
Tonegaru ilustra în același timp poezia și poza lirică, omo-
visului himeric și al sacrului în contemporaneitate.
logând artificialitatea și jocul, dar și aspectele cele mai
Se întâlnește la T. și o poezie sarcastică, așa-zicând tragice ale existenței în acel moment istoric.
circumstanțială (pe tema războiului), dar protestul ALEXANDRU GEORGE
vizează deriva în totalitatea sa și la un nivel cosmic.
SCRIERI: Plantații, București, 1945; Steaua Venerii, îngr.
Soarele „se decapitează în stepă” (amintind celebrul
și pref. Barbu Cioculescu, București, 1969; Plantația de
„soleil, cou coupé”), Luna (scrisă mereu cu majus- cuie, îngr. și introd. Barbu Cioculescu, București, 2003.
culă), „răsărind demonic”, e „ca un ficat însângerat”
Repere bibliografice: Streinu, Pagini, II, 126–132; Regman,
sau „fumegă”, lumina ei „albă și rece” se prelinge „în Cărți, 301–311; Cioculescu, Aspecte, 237–243; Adrian Ma-
lacrimi de faianță/ pe brațul meu stâng caligrafiat rino, „Plantații”, VR, 1945, 11–12; Perpessicius, Opere, XII,
de Destin”. Ciclul Steaua Venerii (purtând drept mo- 83–87; Tonegaru, îngr. Manuel Bandeira, Rio de Janeiro,
tto eminescianul „Ochii mei -nălțam visători la stea- 1957; D. Ţepeneag, Un poet al nonconformismului, R,
ua / Singurătății”) potențează asemenea viziuni. 1966, 3; Piru, Panorama, 168–171; Rusu, Utopica, 38–52;
Toneghin Dicționarul general al literaturii române 206
Constantinescu, Scrieri, V, 120–124; Tomuș, Istorie, 145– Biobibliografie (1940). De asemenea, a îngrijit o edi-
153; Negoițescu, Analize, 288–291; Vartic, Spectacol, 100– ție bibliofilă – Poezii de M. Eminescu (1944), o „edi-
105; Manu, Eseu, 89–94; Simion, Scriitori, I (1978), 101–109; ție completă” din Amintiri din copilărie de Ion
George, Sfârșitul, III, 222–226; Alexandru George, Petreceri Creangă (1946), precum și o antologie pentru tineret
cu gândul și inducții sentimentale, București, 1985, 206–
(Șoimii României, 1936). A tradus din Cervantes
216; Pop, Jocul, 202–212; Grigurcu, Eminescu – Labiș, 377–
(Aventurile viteazului cavaler Don Quijote de la
385; Constantin Ciopraga, [Constant Tonegaru], L, 1992,
36, 37, VR, 2003, 1–2; Cărtărescu, Postmodernismul, 305– Mancha) și din Carlo Goldoni (Povestea unei paiațe,
306; Dicț. esențial, 830–832; Micu, Ist. lit., 335–337; Mincu, 1945).
Poeticitate, 69–74; Manolescu, Lista, I, 44–46; Dicț. analitic, SCRIERI: Mihail Sadoveanu. Biografia și o schiță asupra
III, 341–343; Dicț. scriit. rom., IV, 579–582; Gheorghe Gri- operei, București, 1930; Doamna Casanova (în colaborare
gurcu, Poezia lui Constant Tonegaru (I–II), RL, 2003, 41, 42; cu Alexandru Bilciurescu), București, 1932; Triunghiul
Alexandru Ruja, Condotierul Tonegaru, O, 2004, 11; Ciocu- adulterului, București, 1932; Fecioare la licitație (în cola-
lescu, Lecturi, II, 299–308; Ioana Diaconescu, Scriitori în borare cu Alexandru Bilciurescu), București, 1933; Rumba
arhivele CNSAS. Constant Tonegaru, RL, 2006, 9; Mano- dragostei (în colaborare cu Alexandru Bilciurescu), Bucu-
lescu, Istoria, 905–907; Daniel Cristea-Enache, „Plantații”, rești, 1934; Bucureștence, București, 1936; Paraziții tacâ-
SDC, 2009, 251; Popa, Ist. lit., I, 208–210, passim. N.M. mului (în colaborare cu Alexandru Bilciurescu), București,
1938; Grădina zoologică, cu ilustrații de Dem. Deme-
TONEGHIN, M. [Menny] (29.XI.1901, București – ?), trescu, București, 1939; Mihail Sadoveanu. Biobibliografie,
prozator, traducător. Absolvind Academia Comerci- București, 1940; Viața la microscop, București, 1942; Abe-
ală, T. (al cărui prenume era, de fapt, Domenic) lu- cedarul celor mici, București, 1945. Traduceri: Emilio Sal-
gari, Smaragdul din Ceylon, București, 1929; Cervantes,
crează în domeniul editorial, mai întâi ca procurist, Aventurile viteazului cavaler Don Quijote de la Mancha,
iar din 1930 ca director la Editura Cartea Româneas- cu ilustrații de A. Bordenache, București, 1934; Carlo
că. Primele scrieri, încercări în proză, i-au apărut în Collodi, Povestea unei paiațe, București, 1945.
„Calendarul «Minervei»” din 1926. Tot proză, dar și Repere bibliografice: C. Panaitescu, „Doamna Casanova”,
articole pe teme culturale publică în „Adevărul lite- FCL, 1932, 564; Teodor Scarlat, „Doamna Casanova”, RVS,
rar și artistic”, „Munca literară”, „Gloria României”, 1933, 1–2; Al. Robot, „Fecioare la licitație”, RP, 1933, 4 785;
„Pământul”, „Buletinul Asociației Editorilor Ro- Paul Daniel, „Fecioare la licitație”, „Epoca”, 1934, 1 489; C.
mâni”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, Dan Pantazescu, „Bucureștence”, ŢA, 1936, 1 110; Erasm
„Vremea” ș.a. A îngrijit editarea lucrărilor „Anuarul [Petru Manoliu], „Rumba dragostei”, „Credința”, 1936, 356;
Stelian Constantin-Stelian, „Șoimii României”, „Athe-
general al Editurii și Librăriei Cartea Românească”
neum”, 1937, 1; Horia Liman, „Paraziții tacâmului”, „Azi”,
(1937, în colaborare cu Bogdan Varvara) și „Anuarul 1937, 30; Radu A. Sterescu, „Paraziții tacâmului”, UVR,
general al industriei grafice din România” (1938). 1938, 15; Călinescu, Opere, III, 1452–1453; Predescu, En-
Din 1936 devine membru al Societății Scriitorilor cicl., 857. E.O.
Români, însă în septembrie 1944 va fi exclus. A mai
semnat Kiribiri (transpunerea în românește a roma-
nului Smaragdul din Ceylon de Emilio Salgari, 1929)
și Menton, ca presupus traducător al romanului
Triunghiul adulterului (1932) al unui scriitor străin
fictiv Kiribiri, text care în realitate îi aparținea.
T. e autor – de cele mai multe ori în colaborare
cu Alexandru Bilciurescu – de romane de consum,
frivol-erotice și satirice: Triunghiul adulterului, TOPÎRCEANU, George
Doamna Casanova (1932), Fecioare la licitație (21.III.1886, București
(1933), Rumba dragostei (1934), Bucureștence (1936), – 7.V.1937, Iași), poet,
Paraziții tacâmului (1938), Grădina zoologică prozator, traducător.
(1940), Viața la microscop (1942). Nu lipsite de inte-
res sunt încercările consacrate lui Sadoveanu, de Este fiul Paraschivei (n. Coman), maestră în țesut
factură biografică și bibliografică, având mai ales covoare, și al lui Ion Topârceanu, originar din Topâr-
meritul priorității: Mihail Sadoveanu. Biografia și o cea Sibiului, care a schimbat mai multe meserii,
schiță asupra operei (1930), Mihail Sadoveanu. printre care a practicat-o și pe aceea de cojocar.
207 Dicționarul general al literaturii române Topîrceanu
Părinții au peregrinat în diferite localități, așezân-
du-se, în cele din urmă, la Nămăești, în Argeș. Pri-
mele clase primare T. le face la București, iar ultime-
le la Șuici, în județul Argeș. Liceul, început la Bucu-
rești în 1898 la „Matei Basarab”, îl termină în 1906 la
„Sf. Sava”. După ce, câteva luni, este suplinitor la
Școala „Arhiereul Calist”, iar în 1907 efectuează ser-
viciul militar, se înscrie în 1908 la Facultatea de
Drept a Universității din București, pe care o aban-
donează. Intră copist la Casa Bisericii în 1909 și stu-
dent la Facultatea de Litere și Filosofie, de asemenea
fără să o finalizeze. Începând din 1909 îi apare în
„Viața românească” cea mai mare parte a operei. În
toamna anului 1911 se stabilește la Iași, unde fusese
chemat de G. Ibrăileanu; va fi subsecretar și mai
târziu secretar de redacție al revistei. Participă la
campania din Bulgaria în 1913, după care, în 1914–
1915, își reia studiile la Facultatea de Litere și Filo-
sofie din Iași. Fiind mobilizat, va fi obligat să le în-
trerupă din nou din cauza războiului. Cade prizo-
nier la Turtucaia (1916) și se va întoarce din captivi- Piscobomba, G. Struma, Tockeramură. Debutează
tate la începutul anului 1918, în urma intervenției editorial în 1916 cu două volume emblematice, Ba-
lui C. Stere, fostul director al „Vieții românești” și lade vesele (în edițiile următoare titlul va fi Balade
persoană influentă pe lângă autoritățile germane vesele și triste) și Parodii originale, cărți retipărite de
din Capitala ocupată. Redactor la ziarul „Lumina”, mai multe ori în timpul vieții poetului. Deși în fugă
revine la Iași, unde este numit în 1919 subdirector (era în ajunul războiului), critica le-a primit cu elo-
al Teatrului Național, fiind în același timp, împreună gii. Mai târziu, în 1926, i se va decerna Premiul Na-
cu Mihail Sadoveanu, redactor al revistei „Însemnări țional pentru Poezie.
literare”. Prim-redactor al „Vieții românești” în 1920, Autorul Baladelor vesele și triste se înscrie în po-
redactor al revistei „Lumea”, alături de Mihail Sado- ezia românească din secolul al XX-lea ca unul din
veanu, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu, Mihail Se- puținii reprezentanți ai umorului liric. Spirit lucid,
vastos ș.a. (1924–1926), director al Teatrului Națio- înzestrat cu o remarcabilă inteligență artistică, T. se
nal din Chișinău (1926–1927), inspector general al definește în primul rând prin autoironie, prin cen-
teatrelor pentru Moldova (1930), va mai conduce zurarea propriilor sentimente. În același timp, se
temporar Teatrul Național din Iași (1934). Inițiază relevă ca poet al anotimpurilor, pastelist și minia-
în ianuarie 1936, împreună cu Mihail Sadoveanu și turist. În umorul lui se ascunde aproape totdeauna
Gr. T. Popa, revista „Însemnări ieșene” și este ales o notă de melancolie, uneori de tragism. Prin temele
membru corespondent al Academiei Române (mai abordate, ca și prin limbajul liric, este în bună mă-
1936). Debutează în 1904, încă de pe băncile liceu- sură un poet tradiționalist. M. Eminescu, George
lui, la revista umoristică „Belgia Orientului”, sub Coșbuc, Duiliu Zamfirescu, precum și folclorul au
semnătura Top, cu poezia intitulată M-am procopsit. fost marile lui modele. Balada morții, o piesă anto-
Publică în „Dumineca”, „Revista noastră”, „România logică, reia motivul Mioriței, în care moartea e vă-
ilustrată”, „Sămănătorul”, „Neamul românesc lite- zută ca reintegrare cosmică. Totul se petrece în acor-
rar”, „Ramuri”, „Viața socială”, „Teatrul” (1912–1913, duri grave, ce sugerează destinul uman, efemer în
unde este redactor), „Bilete de papagal”, „Adevărul comparație cu natura veșnică și impasibilă. Omul
literar și artistic”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a. A se afundă sub troianul vremii și al uitării, contopin-
mai semnat G. T., G. Top, L.V., T., T. & S. (cu Mihail du-se treptat cu elementele cu al căror ciclu se iden-
Sevastos), X, Y. Stop și cu pseudonimele G. Dăianu, tifică: „Astfel, tot mai neștiut/ Spre adânc îl fură/ Și-l
Gerilă, P. Nicanor & Co. (cu G. Ibrăileanu ș.a.), M. îngroapă-n sânu-i mut/ Veșnica Natură.// Vara
Topîrceanu Dicționarul general al literaturii române 208
trece; pe cărări/ Frunza-n codru sună./ Trec cernite
înserări,/ Nopți adânci cu lună”. Alte texte memora-
bile sunt Balada munților, poem al transhumanței
și al toamnei, ori Balada popii din Rudeni, unde
contemplația se însoțește cu o discretă notă de
umor. În pasteluri T. cultivă o poezie delicată, suavă
și grațioasă, ca în Rapsodii de primăvară, comuni-
când exuberanța și vitalitatea anotimpului tinereții,
și se manifestă ca un colorist și un artist al miniaturii
(Sfârșit de vară). Un zâmbet abia schițat se simte în
fiecare vers, dar autoironia, cenzura lirică nu acțio-
nează efectiv decât în Rapsodii de vară și în Rapsodii
de toamnă. E o atitudine specifică lui T., care își re-
cunoaște sentimentalismul și îl persiflează, scoțând
de aici cu totul alte efecte decât cele banalizate de
o întreagă falangă de epigoni romantici. Deși nu
ajunge până la desființarea efuziunii lirice, umorul
său izbutește să coloreze altfel emoția, să îi dea o
notă insolită, în care frapează îmbinarea de surâs și
melancolie, de veselie și tristețe, de comic și tragic.
Revelatoare este tonalitatea din Rapsodii de toamnă,
o adevărată tragicomedie a ființelor plăpânde și ne-
ajutorate, surprinse de venirea iminentă a iernii. În
cadrul viziunii fabulistice se reconstituie un mic
univers uman față de care poetul încearcă senti-
mentul compasiunii. Dacă întregul discurs poetic e
scris cu vervă, cu o anume tentă ironică și un anume
ton glumeț, finalul aduce expresia mai limpede a
lirismului lui T., care dobândește valori sporite, prin Desen de Marcel Iancu
contrast cu restul poeziei: „Gâze, flori întârziate!/ rezultatele nefiind însă întotdeauna cele așteptate.
Muza mea satirică/ V-a-nchinat de drag la toate/
Definitorii pentru umorul liric sunt poeziile-confe-
Câte-o strofă lirică.// Dar când știu c-o să vă-nghe-
siuni Pagliaccio și Testamentul unui poet cunoscut,
țe/ Iarna mizerabilă,/ Mă cuprinde o tristețe/ Ire-
nu cele mai bune, dar cele mai explicite, unde zâm-
mediabilă...”. El este, în același timp, un poet melan-
betul autoironic are prospețime și o deschidere mai
colic al singurătății, al liniștii silvestre și al înnoptării
largă asupra destinului uman. Umorul și inteligența
(Balada călătorului), al nestatorniciei și al trecerii
ireparabile a timpului, ca în Balada chiriașului gră- artistică sunt confirmate pe deplin în Parodii origi-
bit, unde realitatea cotidiană, tratată epic (modali- nale. Poetul își amendează propriul sentimentalism
tate caracteristică liricii lui) și tonul jucăuș relevă în (ca în Un începător de talent: Apostrofe la lună), dar
subtext un sens filosofic: „Trec anii, trec lunile-n nu îl iartă nici pe cel al confraților. Satirizează idilis-
goană/ Și-n zbor săptămânile trec./ Rămâi sănătoa- mul rural și romanțios, retorismul patriotard, sim-
să, cucoană,/ Că-mi iau geamantanul și plec!// Eu bolismul excentric și clișeele de toate nuanțele, pa-
nu știu limanul spre care/ Pornesc cu bagajul acum,/ rodiile fiind – așa cum le-a definit autorul – „adevă-
Ce demon mă pune-n mișcare,/ Ce taină mă-n- rate pagini de critică literară în pilde”. Cele mai
deamnă la drum./ Dar simt că m-apasă păreții,/ Eu multe s-au ivit în timpul polemicilor purtate cu
sunt chiriaș trecător:/ În scurtul popas al vieții/ adversarii literari ai „Vieții românești”, dar și ca per-
Vreau multe schimbări de decor”. Efortul de a evita cepție plină de duh a scrierilor unor poeți reputați.
și chiar de a se război cu sentimentalismul desuet e Inteligența artistică a lui T. e dublată de capacitatea
vizibil aproape în tot locul în poezia lui T., de a utiliza diverse chei muzicale, de a se identifica
209 Dicționarul general al literaturii române Topîrceanu
și chiar de a se uita pe sine în model – cum observa ridică la valoarea poetului, prozatorul T., mai ales
G. Călinescu –, astfel încât parodiile după Homer, ca memorialist, este notabil.
după Octavian Goga și mai ales după Tudor Arghezi G. Topîrceanu este un remarcabil poet liric și un mare ar-
ajung să concureze originalul. El își însușește per- tist, care în căutarea formelor corespunzătoare sufletului
fect variațiile și plasticitatea limbajului arghezian, său se joacă cu degetul mic pe clapele unui pian, pe care,
iar textul evoluează de la miniatural și sugestie vrând, le-ar putea mișca într-o repezită și furtunoasă
(„Printre cimbru și susai,/ Fir plăpând de păpădie/ sonată.
G. CĂLINESCU
Nalță, greu, în vârf de pai,/ Un bănuț de floare vie”)
la violență și cruditate verbală („În două surcele de Nota definitorie a operei lui Topîrceanu este un aliaj de
vreasc să se facă/ Picerele tale, făptură buimacă./ umor și sentimentalitate. Mai precis spus, poetul e un sen-
Plesni-ți-ar timpanul,/ Să n-auzi când trece traiva- timental care își ascunde stările sufletești sub vălul umo-
nul./ Să uiți la cetanii tipicul/ Și psalmii în zi de Cră- rului, al autoironiei și autopersiflării. El își preface, cum
ciun./ Să n-ai după masă tutun./ Să-ți pută buri- singur o spune, „în glume lacrimile clare”.
DUMITRU MICU
cul”). Artist al formei, T. este un poet cu un registru
literar totuși limitat. Un oarecare spirit facil, un Talentul lui epic, în latură realistă, se vede în chip elocvent
anume retorism nu îi sunt străine. Mai ales în volu- în Pirin-Planina şi Amintiri din luptele de la Turtucaia.
mul Migdale amare (1928), alături de virtuozitatea Ironicul, parodistul inventiv şi caustic devine aici serios,
imagistică (Cioara), se resimte stilul propriu cronicii cu simţul tragicului, sensibil la cruzimile şi haosul războ-
rimate, schiței și polemicii versificate (În jurul unui iului. Vorbeşte de moartea „ce se plimbă cu mâinile la spa-
te” ca o curtezană şi de „starşii ciasovoilor” care-i terorizea-
divorț, Expunere de motive). Poezia se salvează, to- ză pe prizonieri. Proza este superioară estetic şi-i are, ca
tuși, în mare măsură prin umor, adesea grefat pe personaje centrale, pe „homo balcanicus” (european prin
fondul melancoliei, ca și prin expresia ei plastică definiţie geografică şi comitangiu prin naştere) şi pe un
impecabilă. Aceste calități îi conferă individualitate intelectual nord-dunărean (naratorul, identificat cu au-
într-o epocă încă marcată de epigonism clasic și torul de pe copertă) care trece prin barbariile unui război
manierism simbolist. T. a scris și proză, oscilând fără noimă. Un război în care se confruntă neamurile,
între schițe de tip I. L. Caragiale (O aventură) și evo- mentalităţile, caracterele specifice, urile vechi şi absurde,
istoriile crude şi, bineînţeles, dramele umane. Topîrceanu
carea naturistă sadoveniană (Ţara de dincolo de
prinde toate aceste aspecte într-o proză confesivă, fără di-
negură). În volumul Scrisori fără adresă (1930), su- gresiuni lirice, fără metafore solemne, cu portrete sumare
bintitulat „proză umoristică și pesimistă”, dominan- şi mici scene de lagăr pline de vervă realistă. Proză docu-
te rămân tot verva comică și spiritul parodic. Re- mentară? Putem spune şi aşa, însă însemnările confesive
marcabilă este Domnia lui Ciubăr–Vodă, inteligentă ale lui Topîrceanu reprezintă mai mult decât un reportaj
pastișă a stilului cronicarilor, împănat cu neologis- de război confuz şi apocaliptic în forme tragic-burleşti.
me – acestea joacă un rol-cheie în mai toată opera Confesiunea, acumulând multe detalii crude de existenţă
lui T. –, autorul procedând la desolemnizarea lucru- şi având o expresivitate superioară, se transformă într-o
naraţiune cu valoare estetică. În genul ficţiunii nonficţiu-
rilor sfinte, la „modernizarea” lor, de unde și efectul nii, ea este o operă mai mult decât notabilă în literatura
comic. A lăsat și o serie de scrieri memorialistice: noastră.
Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918), În gheara EUGEN SIMION
lor… (1920), parte reluate în Pirin-Planina (1936),
SCRIERI: Balade vesele, București, 1916; Parodii originale,
carte subintitulată „episoduri tragice și comice din București, 1916; Amintiri din luptele de la Turtucaia, Bu-
captivitate”. Materia este tratată când grav, când cu curești, 1918; În gheara lor… Amintiri din Bulgaria și schi-
umor negru, când cu duioșie, când cu spirit tonifi- țe ușoare, București, 1920; Strofe alese. Balade vesele și
ant. Naturistul din Balade… este și el prezent. Un triste, Iași, 1920; ed. 3, București, 1928; Bacilul lui Koch,
roman abia început, Minunile Sfântului Sisoe (pu- Iași, 1927; Migdale amare, București, 1928; Jos cortina!,
blicat în volumul Postume, 1938), care promitea să București, 1929; Scrisori fără adresă. Proză umoristică și
pesimistă, București, 1930; ed. 2, București, [1934]; Pi-
aibă o deschidere socială semnificativă, înfățișează
rin-Planina. Episoduri tragice și comice din captivitate,
Paradisul în viziune parodică. Demnă de menționat București, 1936; Postume, îngr. Otilia Cazimir, București,
este și o conferință din 1931, Cum am devenit ieșean, 1938; Opere, I–II, îngr. și pref. Al. Săndulescu, București,
confesiune autobiografică, una din primele evocări 1955; Versuri și proză, îngr. și pref. Virgiliu Ene, București,
ale cercului de la „Viața românească”. Deși nu se 1968; Minunile Sfântului Sisoe, îngr. și pref. George Sanda,
Topolog Dicționarul general al literaturii române 210
Iași, 1972; Scrieri, I–II, îngr. și introd. Al. Săndulescu, Bu- Brașov, dar revine în învățământ, ca profesor la Li-
curești, 1983; Pagini de proză, îngr. și postfață Mihail Ior- ceul „Andrei Șaguna” din Brașov, unde din 1990 va fi
dache, Iași, 1985; Despre teatru, însemnări și digresii, îngr. o perioadă director. E îndrumător al revistei școlare
și pref. Constantin Paiu, Iași, 1991; Minunile Sfântului „Muguri” și contribuie la realizarea unui anuar al
Sisoe (jurnal, fragmente, note, variante), îngr. George San-
liceului. Coordonează cenaclul literar „Astra” (1968–
da, București, 1992; Țiganul în cer, îngr. și pref. George
Sanda, București, 2002; Opera poetică, îngr și pref. Daniel 1987). În 1996 întemeiază Editura Dealul Melcilor,
Corbu, Iași, 2007. Traduceri: Shakespeare, Visul unei nopți iar în 1998 revista cu același nume. După 1994 va fi
de vară, Iași, 1921. lector la Facultatea de Filologie a Universității din
Repere bibliografice: Ibrăileanu, Opere, II, 265–273; Ar- Brașov, apoi la Facultatea de Jurnalism a Universității
ghezi, Scrieri, XXIII, 373–374, XXVII, 167–170; Davidescu, Româno–Canadiene (2001–2003). Debutează în zia-
Aspecte, 35–36, 539–540; Aderca, Contribuții, I, 338–340; rul clujean „Făclia” (1954), cu povestirea Prietenul
Ralea, Scrieri, II, 139–142; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., II, meu, semnată Ion Popescu-Horști. Colaborează cu
120–122, III, 255–257; Sebastian, Jurnal, 181–183; Con- proză, versuri, însemnări și note critice la „Astra”,
stantinescu, Scrieri, V, 125–130; Călinescu, Opere, I, 1128– „Caiete de literatură”, „Brașovul literar și artistic”,
1135, III, 660–665, IV, 609–623, VII, 1060–1064, VIII, 705– „Steaua”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Româ-
706, 1070–1073; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 140, 263;
nia literară”, „Karpaten Rundschau”, „Foaie pentru
Ivașcu, Confruntări, II, 225–226; Vianu, Opere, V, 249–250;
Călinescu, Ist. lit. (1941), 743–747, Ist. lit. (1982), 826–831;
minte, inimă și literatură”, „Luceafărul românesc”
Al. Săndulescu, G. Topîrceanu. Viața și opera, București, (Canada). Prima carte, un microroman cu subiectul
1958; Constantin Ciopraga, G. Topîrceanu, București, plasat în timpul războaielor daco–romane, Lovituri
1966; Virgiliu Ene, George Topîrceanu, București, 1969; din umbră, scris în colaborare cu Paul Antim (pseu-
Ciopraga, Lit. rom., 301–320; Micu, Început, 274–293; donimul lui Voicu Bugariu), îi apare în 1967. Între
Cioculescu, Itinerar, I, 194–205; Săndulescu, Citind, 160– 1993 și 2000 e secretar, apoi secretar adjunct al Aso-
166; Lidia Gavrilescu, Maria Saliniuc, G. Topîrceanu. Bio- ciației Scriitorilor din Brașov, care îi acordă premii în
bibliografie, Iași, 1974; Pillat, Itinerarii, 167–220; Piru, Ist. 1977, 1982, 1995 și 2004.
lit., 246–248; Mircea Handoca, Pe urmele lui George Topîr-
Lovituri din umbră și culegerea de schițe, poves-
ceanu, București, 1983; Zamfir, Cealaltă față, 64–81; Gri-
gurcu, Eminescu–Labiș, 232–242; Micu, Scurtă ist., I, 342–
tiri și nuvele O parte de continent (1968) jalonează
343; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 106–108; George Sanda, G. aria tematică în care se va mișca proza lui T. Volu-
Topîrceanu, inedit, București, 1997; Dicț. analitic, I, 81–82, mul de proză scurtă are aspectul unui repertoriu de
III, 273–275; Liviu Grăsoiu, George Topîrceanu sau Chiri- exerciții de expresie pe teme date, cu episoade sur-
așul grăbit al literaturii române, București, 1999; Dicț. prinzând amintiri, întâmplări ciudate, momente de
esențial, 832–833; Elvira Sorohan, Topîrceanu – poezia iro- modificare imprevizibilă a stării de spirit a perso-
niei și ironia poeziei, CL, 2002, 5; Dascal, Aventuri, 51–69; najelor, cu predilecție adolescenți visători și nostal-
Silvia Popescu, George Topîrceanu în amintirile contem- gici, tineri intelectuali, mai ales din mediile didactic
poranilor, Iași, 2006; Manolescu, Istoria, 517–520; Al. Să-
și industrial. Un roman de dragoste, Denisa (1970),
ndulescu, G. Topîrceanu, memorialist, RL, 2008, 6; Dumi-
cu o acțiune desfășurată la Brașov, este urmat de
tru Hâncu, Sadoveanu și Topîrceanu, RL, 2008, 51–52; Si-
muț, Vămile, 281–284. Al.S. Torna, torna, fratre (1971), altă narațiune istorică de
serie. Romanul Pașii (1973) reia intriga de iubire din
TOPOLOG, Ion (pseudonim al lui Ion D. Popescu; Denisa într-o secvență temporală ulterioară și în
27.XII.1933, Berislăvești, j. Vâlcea – 13.VIII.2021, Bra- modalitate confesivă: un fel de monolog adresat
șov), prozator, poet. Este fiul Floarei (n. Diaconu) și sieși de protagonistul-narator, un tânăr savant fizi-
al lui Dumitru Popescu, țărani. Frecventează școala cian. Același stil al subiectivizării organizează ma-
primară în satul natal, apoi este elev al Școlii Nor- teria narativă a romanului Cicoarea (1977). Povestea
male „Andrei Șaguna” din Sibiu. Student al Facultății de iubire, evocată și aici, retrospectiv, se proiectea-
de Filologie–Istorie din cadrul Universității din Cluj ză pe fundalul unui oraș provincial. Lumea provin-
(1952–1956), lucrează după licență la ziarul clujean cială apare configurată într-o gamă de înfățișări
„Făclia”, iar după câteva luni este angajat profesor tratate în registrul observației realiste, în cel al re-
de limba și literatura română la liceul din Rupea. veriei juvenile sau în cel al șarjei caricaturale. O
Între 1960 și 1962 e, succesiv, sufleur și secretar lite- carte de povești și povestiri morale, Nufărul alb
rar-muzical la Teatrul Muzical „Gheorghe Dima” din (1982), precedă alt grup de romane: Urmașii lui
211 Dicționarul general al literaturii române Tornea
Euclid (1986), explorare epică a mediului școlar din TORNEA, Florin (3.IV.1914, București – 9.VIII.1989,
Brașovul anilor ’70–’80 ai secolului trecut, apoi Che- București), poet, istoric literar, traducător. Probabil
marea țărmului la Aquileia (1993), narațiune isto- absolvent al Facultății de Drept din București, T. va
rică pe o temă romană, cu acțiunea în vremea îm- lucra, după al Doilea Război Mondial (la care, pa-
păratului Aurelian, și „romanul țărănesc” Tatăl și re‑se, ar fi participat fiind corespondent de pe
fiul (1995). Scris în maniera unei narațiuni în epis- front), ca redactor la „Rampa” și „Flacăra”, în cadrul
tole, Chemarea țărmului… este o meditație – ale secției de proză a Editurii de Stat pentru Literatură
cărei teme sunt iubirea, puterea, prietenia, dar și și Artă, în calitate de conferențiar la Institutul de
destinul romanității, în speță, al celei răsăritene – Teatru „I. L. Caragiale” din București, de cercetător
pusă pe seama scepticului arhitect roman Iulius la Institutul de Artă al Academiei RSR și ca redactor
Sextus Valens, epicureul autor al scrisorilor către și redactor-șef adjunct la revista „Teatrul” (1968–
prietenul Aetius, funcționar roman în Dacia. Volu- 1977). Debutează în 1931, cu cronici și comentarii
mul de versuri Dealul Melcilor – Snail’s Hill (1998), literare, la „Omul liber”, ulterior fiind prezent și în
editat în versiune română și engleză, cuprinde do- „Națiunea română”, „Jurnalul literar”, „Victoria”,
uăzeci și unu de poeme de dragoste ce amintesc „Înainte”, „Orizont”, „Revista literară”, „Lupta CFR”,
tonalitatea imnului, a ditirambului. T. a mai sem- „Revista muncei”, „Gazeta literară”, „România libe-
ră”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Tribu-
nat, în aceeași linie a productivității mediocre, lite-
na” ș.a. Prima carte, eseul liric Estetica iubirii, i-a
ratură memorialistică: Scrisorile tatălui către fiul
apărut în 1936.
său (2009), de călătorie: Spre Ţara Făgăduinței: Is-
În volumul Pasărea albă, tipărit în 1946, T. reu-
rael (2007) sau vieți romanțate: Inelul de aur sau
nește poeme în tonalitate whitmaniană și maiako-
Povestea iubirii dintre George Enescu și Maria Can-
vskiană, poetul rus fiind și amintit într-un vers. Din
tacuzino (Maruca) (2011).
păcate, textelor le lipsesc vigoarea și prospețimea
SCRIERI: Lovituri din umbră (în colaborare cu Paul An- fremătătoare, atât de caracteristice vocilor imitate.
tim), I–II, București, 1967; O parte din continent, Bucu- În spiritul, dacă nu în litera vremii, versurile sunt
rești, 1968; Denisa, București, 1970; Torna, torna, fratre,
„revoluționare” la modul declarativ, diluat retoric:
București, 1971; Pașii, București, 1973; Cicoarea, Bucu-
„Pumnii aceștia butucănoși și tari/ care au robotit
rești, 1977; Nufărul alb, București, 1982; Urmașii lui Eu-
clid, București, 1986; Chemarea țărmului la Aquileia, pentru altul/ și palmele astea crăpate și aspre/ ca-
Brașov, 1993; Tatăl și fiul, Chișinău, 1995; Dealul Melcilor– re-au împins coarne de plug/ pe brazdele altuia,/
Snail’s Hill, ed. bilingvă, tr. Corina Bugeanu, București, s-au înfrățit/ și parcă susțin cerul/ și-l mângâie
1998; Povestiri de la Pontul Euxin, Brașov, 2002; Telescop azi”. Ideea structurantă a discursului (doar cu in-
pe Dealul Melcilor, Brașov, 2003; Călătorind în China, ed. termitențe poetic) e contrastul radical, marcat
bilingvă română–chineză, Brașov, 2004; Chiron, Brașov, maniheist, între viața de altădată a mulțimii mun-
2005; 10 poeme de seară, Brașov, 2006; Spre Ţara Făgădu- citoare și cea din momentul răsturnărilor postbe-
inței: Israel, Brașov, 2007; Scrisorile tatălui către fiul său, lice: până deunăzi pentru cei mulți cerul era negru,
Brașov, 2009; Inelul de aur sau Povestea iubirii dintre Geor- murdărit „cu tină”, era neagră chiar și lumina, căci
ge Enescu și Maria Cantacuzino (Maruca), Brașov, 2011. „o astupa boierul”, oamenii erau duși la război ca
Repere bibliografice: Magdalena Popescu, „O parte din vitele la tăiere: „Cu fețele supte,/ cu hainele rupte,/
continent”, GL, 1968, 40; Mircea Iorgulescu, [Ion Topolog], cu frigul în oase,/ cu oasele roase/ de boli, de ne-
RL, 1970, 36, LCF, 1973, 40; Voicu Bugariu, [Ion Topolog], voi,/ flămânzi, triști și goi”; după întoarcerea ar-
AST, 1970, 9, 1974, 2; Sorianu, Contrapunct, 205–207; Viola melor cerul s-ar arăta „doldora de lumină: lumină
Vancea, „Torna, torna, fratre”, RL, 1972, 4; Constantin Hâr-
albă – odihnitoare”, iar „masele au prins să se miș-
lav, „Pașii”, TR, 1974, 7; Cristea, Domeniul, 344–347; Reg-
te/ ca niște/ torțe/ uriașe,/ cu foc nestins în ele,/
man, Noi explorări, 167–173; Ermil Rădulescu, Despre ti-
neri, CNT, 1987, 11; Gheorghe Glodeanu, Liceenii, TR, păduri de brațe –/ pătrunse de vânt prielnic –/ au
1988, 14; Negoiță Irimie, Topologul văzut dintr-un zgâ- foșnit”. Pentru a nu lăsa nici un dubiu asupra sen-
rie-nori, TR, 1994, 7; Victor Sterom, „Dealul Melcilor”, AST, sului acestui tip de „vizionarism”, T. va publica în
1999, 12; Vasile, Proza, 273–276; Vasile, Poezia, 274–276; 1947, separat, discursivul poem politic Noiembrie,
Voicu Bugariu, Ion Topolog – o mitologie a iubirii, Bucu- șapte, după cum semnează și câteva broșuri pro-
rești, 2011. C.H. pagandistice ori traduce „literatură” de același gen.
Torouțiu Dicționarul general al literaturii române 212
Dar în cele din urmă abandonează versul propa- condamnaților, Teatrul Național din București,
gandistic și se consacră studierii dramaturgiei și 1949) și Rolf Hochhuth (Vicarul, Teatrul „Lucia
teatrului românesc. Îi apar lucrările Un artist cetă- Sturdza Bulandra”, 1972).
țean – Costache Caragiale (1954) și Rolul lui C. Aris- SCRIERI: Estetica iubirii, București, 1936; Pasărea albă,
tia și C. Caragiale în formarea artei teatrale la noi, București, 1946; Noiembrie, șapte, cu desene de Ligia Ma-
iar împreună cu Simion Alterescu întocmește o covei, București, 1947; Un artist cetățean – Costache Ca-
monografie a Teatrului Național din București ragiale, București, 1954; Teatrul Național „I. L. Caragiale”
(1852–1952) (în colaborare cu Simion Alterescu), Bucu-
(1955) și realizează, în colaborare cu Al. Niculescu,
rești, 1955; Rolul lui C. Aristia și C. Caragiale în formarea
antologia Primii noștri dramaturgi (1956). Paginile artei teatrale la noi, f.l, f.a. Antologii: Primii noștri drama-
de istorie literară au, în pofida apăsatei amprente turgi, introd. edit., București, 1956 (în colaborare cu Al.
ideologice a momentului, meritul de a încerca să Niculescu); ed. București, 1960. Traduceri: Ödön de Hor-
contribuie la cunoașterea unor perioade, momente váth, Tineret păgân, București, 1945; Marea fericire de a
și personalități din istoria dramaturgiei și a vieții trăi în epoca stalinistă, București, 1950 (în colaborare cu
teatrale românești, înmagazinând mai ales infor- Irina Popescu); Stahanoviștii din Moscova, București, 1951
mație culeasă din periodice și arhive. În schimb, (în colaborare cu Z. Pop); N. N. Leașko, Cu turma în stepă,
București, 1952 (în colaborare cu Igor Porubin); Aleksandr
amplul studiu introductiv la o ediție din dramatur-
Bîlinov, Metalurgiștii, București, 1953 (în colaborare cu
gia lui Mihail Sorbul (1956) include o exegeză cri- Igor Porubin); Nikolai Panov, Dorința arzătoare, Bucu-
tică de natură a reliefa judicios sensurile textelor. rești, 1954 (în colaborare cu Ana Mișea); Bertolt Brecht,
Observațiile privind Patima roșie, bunăoară, punc- Capete rotunde, capete țuguiete sau Cine adună se adună:
tează faptul că, sub aparența de „anecdotă drama- o poveste de groază, București, 1966, Ascensiunea lui Ar-
tizată”, piesa „îndemna la lungi meditații” într-o turo Ui, în Bertolt Brecht, Opera de trei parale, pref. V.
vreme când se montau aproape numai spectacole Moglescu, București, 1967.
de divertisment, că autorul opunea teatrului bule- Repere bibliografice: [Sașa Pană], „Pasărea albă”, „Revista
vardier un teatru de idei, urcând pe scenă „o lume literară”, 1946, 9; Piru, Panorama, 196–197; Alecu Popovici,
Un cărturar, RL, 1989, 35; Dumitru Solomon, Un prieten
bolnavă, dezaxată, conștientă de această dezaxare,
al dramaturgilor, TTR, 1989, 9; Micu, Ist. lit., 759; Antoa-
dornică să se smulgă din propria ei piele, să-și ca- neta Iordache, Oglinzile lui Kincses asupra lui Brecht, la
ute o altă condiție umană, dar stăruind totuși – Craiova, TTR, 2003, 11–12. D.Mc., V.D.
otrăvită – să-și afle rezolvarea în cadrele acestei
condiții”. Opinii pertinente, chiar dacă nu lipsesc
pedalările sociologiste, sunt formulate și asupra
altor piese, îndeosebi asupra celeilalte „comedii
tragice” a lui Mihail Sorbul, Dezertorul. Documen-
tat și cu o bună aplicare la subiect este, de aseme-
nea, studiul introductiv la monografia consacrată TOROUȚIU, I.E.
de Victor Bumbești lui Paul Gusty (1964). Substan- [Ilie E.] (17.VI.1888,
țială se dovedește însă prezența lui T. în paginile Solca, j. Suceava –
revistei „Teatrul”, unde scrie cronici dramatice, co- 23.XI.1953, București),
mentarii cu miză teoretică, articole de istorie a istoric literar, editor,
teatrului românesc, realizează interviuri și face traducător.
traduceri din Bertolt Brecht (poeme, piesa Excepție
și regulă), din Peter Weiss (piesa Hölderlin) ș.a. De Este fiul Ecaterinei (n. Chiriuc) și al lui Toader To-
altfel, în afara mai multor tălmăciri „pe linie” în anii rouți, agricultori. Școala primară și două clase „su-
’50, a mai transpus din teatrul lui Brecht Domnul praprimare” (conform legislației austriece) le face
Puntila și sluga sa Matti (pusă în scenă la Iași în în localitatea natală. Cu o pauză de un an, în care
1960), Ascensiunea lui Arturo Ui (reprezentată la e secretar la Judecătoria Ocolului, în 1902 devine
Craiova în 1962), Sweik în al Doilea Război Mondial elev al Liceului Greco-Oriental din Suceava, pe care
(jucată la Baia Mare în 1975), Dublul B (montată la îl va absolvi în 1910. În toamna aceluiași an se în-
Teatrul „Ion Creangă” în 1978) ș.a., dar și din Niko- scrie la Facultatea de Filosofie a Universității din
lai Virta (Undeva, într-o țară sau Complotul Cernăuți, unde, între alții, îi are profesori pe Sextil
213 Dicționarul general al literaturii române Torouțiu
Pușcariu, Silvestru Octavian Isopescul și pe Mathias (director în 1939–1944) ș.a. Devine membru al So-
Friedwagner, care, devenit rector al Academiei de cietății Scriitorilor Români în 1935. Abuzurile regi-
Științe Sociale și Umaniste din Frankfurt pe Main, mului comunist de după al Doilea Război Mondial
îl cheamă în primăvara lui 1912, la recomandarea îl lasă fără tipografie, fără arhive și fără propriile
lui Sextil Pușcariu, ca asistent la Lectoratul de lim- lucrări. Totuși, prin testament el donase Academiei
ba română, chiar atunci înființat. În pofida stăru- Române, al cărei membru corespondent era din
ințelor profesorului german, în ciuda perspective- 1936, un bogat material documentar (în special
lor unui doctorat rapid, T. renunță la post. După scrisori), păstrat într-un fond arhivistic la Biblio-
ce-și dă primele examene, revine în vară la Cernă- teca acestei instituții. A mai semnat I. E. Oltean, Un
uți, unde efectuează stagiul militar. Se întoarce la bucovinean, Delacetate, Luca Teișor, I. Corradini,
Frankfurt pentru a-și încheia studiile parțiale. Din Iluță, Un român ortodox etc.
nou în Bucovina, va pregăti în vara anului 1914 teza Stăpânit de sentimentul datoriei față de lumea
de licență, pe care nu o va putea susține din cauza din care provenea, T. a început prin a publica lu-
declanșării războiului. Ca licean, colaborase cu crări pe care le considera utile oamenilor de la sate,
traduceri la „Răvașul” (Cluj, 1907) și la „Ramuri” precum A fost odată… (1911), o culegere de „po-
(1908), publicând apoi folclor la revista „Ion Crean- vești și cântece poporale”, și Frunză verde… (1914),
gă” (Bârlad, 1908), proză la ziarul „Patria” (Cernă- „cântece poporale din Bucovina”, dar și broșuri cu
uți). În aceeași perioadă își face debutul editorial traduceri religioase. Moralizator se vrea și primul
cu traducerea piesei Maria Magdalena de C. F. său volum de proză scurtă, Chipuri, apărut în 1912.
Hebbel (1909). În contextul discriminării popula- Subiectele au în atenție destine nefericite, dar na-
ției românești din „ducatul Bucovinei” al Imperiu- rațiunile sunt prea modeste ca expresie literară.
lui Habsburgic, elaborează lucrări de sociologie Convins de rostul moralei sănătoase, religioase, el
statistică referitoare la structura etnică a diferitelor se declară revoltat de proliferarea în Europa a unor
categorii socioprofesionale și evoluția procentaju- forme de artă care abdicaseră de la regulile clasice,
lui de români din această provincie: Românii și făcând în Modernismul. Simbolism–impresionism–
clasa intelectuală din Bucovina (1911), Românii și expresionism (1926) o analiză plină de sarcasm a
clasa dirigentă din Bucovina (1911), Românii și cla- noilor orientări. Încearcă să deceleze cauzele aces-
sa de mijloc din Bucovina (I–II, 1912), Poporația și tor „devieri”, recunoaște dreptul noilor generații de
clasele sociale din Bucovina (1916). Încorporat în a se manifesta altfel decât predecesorii, acceptă
armata austriacă la 1 august 1914, se întoarce din începuturile simbolismului și ale impresionismu-
Galiția sub pretextul îmbolnăvirii, iar în decembrie lui, dar critică decadența spre care s-au îndreptat
se refugiază în România. La București este profesor și consideră expresionismul o aberație, conchizând
la Liceul „Sf. Sava”, apoi la Liceul „Cantemir Vodă”, cu glas înalt că „aceste curente bolnave” nu aduc
iar ulterior scoate „Revista Bucovinei” (1916) și în- decât „haos, dezordonare în formă, obscuritate în
ființează Tipografia și Editura Bucovina, axându-se fond, imoralitate în duh și carne”, toate cu grave
pe cercetare și editare, punând în practică inițiative efecte antisociale. Bun cunoscător al limbii și lite-
de promovare și consolidare a culturii naționale, raturii germane, T. face câteva cercetări de litera-
cum ar fi o bibliotecă de popularizare, publicarea tură comparată, încercând să prezinte receptarea
unor importante colecții de documente sau a scri- unor autori în România. Cea mai reușită este He-
erilor unor autori debutanți. Conduce, împreună inrich Heine și heinismul în literatura românească
cu Barbu Theodorescu, revista „Floarea soarelui” (1930), unde se schițează o biografie a poetului,
(1927–1929), al cărei articol-program, cam desuet precum și o scurtă caracterizare a poeziei sale,
(căutarea unui „refugiu în atmosfera patriarhală de marcată de contradicțiile omului, oscilând între
la țară” și „reclădirea templului pentru cultul fru- „cântecele de nesfârșită gingășie, simple, divin de
mosului și închinarea adevărului”), atrage înde- profunde”, cu o limbă melodioasă, care le transfor-
obște colaborări modeste, dar unde el va publica mă „într-o adiere, într-un tainic freamăt”, și texte
articole și studii literare, ca și în „Făt-Frumos”, „Li- de o „rece și distrugătoare ironie”, totul dominat de
tere”, „Revista germaniștilor români” (e secretar de o „triumfătoare bucurie a spiritului de continuă
redacție în 1932–1938), „Convorbiri literare” negațiune”, de un „sarcasm fără măsură și
Torouțiu Dicționarul general al literaturii române 214
mefistofelic”. T. se declară dezamăgit de echivală- aparținând lui Eminescu, demonstrând neobosit
rile românești și afirmă tranșant că „nu avem nici valoarea și funcția lor poetică. Precizează apoi cri-
un singur traducător al lui Heine”. Prin analiză con- teriile după care va opera „restituirea caracterului
cede că doar unele versiuni ale lui St. O. Iosif suge- hotărât de poet”. În fragmentele rămase de la T.
rează melodicitatea originalului, deși cu riscul tră- există numai analiza a patru poezii, urmărind ele-
dării unor sensuri sau nuanțe. O amănunțită in- mentele morfologice, sintactice, fonetice, punctu-
ventariere a traducătorilor și a tălmăcirilor este ația ș.a. Acolo unde consultarea manuscriselor
completată cu un „tablou sinoptic”, unde fiecărui rămâne ineficientă, el apelează la lingvistică, sti-
titlu din opera lui Heine îi corespunde informația listică, folclor, etnografie, mitologie, limbi străine,
privind autorii și locurile de apariție pentru versi- la comparații cu secvențe similare din marii poeți
unile românești. Alte lucrări pe același tipar – Car- germani. Demonstrația se desfășoară pe fondul
men Sylva în literatura românească (1924), Imma- unor considerații avântate, chiar lirice, asupra va-
nuel Kant în filosofia și literatura română (1925), lorii creației eminesciene, însoțite de repetate re-
Hermann Sudermann în literatura românească proșuri la adresa editorilor care nu au respectat
(1930) – sunt și mai modeste. Poate mai împlinită voința autorului și spiritul poeziei, ei făcând astfel
ar fi fost monografia despre Goethe, din care a pu- lecțiuni sau modificări care uneori conduc la non-
blicat unele fragmente în periodice și în broșura sensuri ori la alterări ale eufoniei. O simbioză între
„Hermann și Dorothea”. Ienăchiță Văcărescu (Pa- cercetarea istorico-literară și munca de editare la
gini din monografia „Goethe”) (1931). Probabil cea T. are ca rezultat seria Studii și documente literare
mai importantă, dar și, prin voia întâmplării, mai (I–XIII, 1931–1946), adevărat tezaur al culturii ro-
puțin cunoscută contribuție de istorie literară a lui mâne. „Ceea ce Biblia înseamnă pentru cunoaște-
T. este lucrarea Exegeza eminesciană, parțial editarea lui Dumnezeu și a lumii, caută să însemne Stu-
tă postum, în 2002, o minuțioasă și plină de devo- diile și documentele literare pentru zeii pământeni
țiune întreprindere, din care nu s-au păstrat decât ai literaturii românești”, afirmă editorul în intro-
părțile publicate în „Convorbiri literare”, circa o ducerea la volumul al V-lea. Opt tomuri cuprind
treime din volumul plănuit să apară în 1949, în corespondența membrilor Junimii, în special cea
preajma centenarului nașterii poetului. Având ca legată de redacția „Convorbirilor literare” (Titu Ma-
subtitlu Poeziile antume din punct de vedere filolo- iorescu, Iacob Negruzzi, Simion Mehedinți, pe de
gic, studiul s-ar fi vrut încununarea unei susținute o parte, apoi Eminescu, I. L. Caragiale, B. P. Hasdeu,
preocupări pentru corecta cunoaștere, interpreta- Duiliu Zamfirescu și mulți alții, pe de alta), patru
re, editare și difuzare a operei lui Eminescu, mani- volume includ cercul revistei „Sămănătorul” (N.
festată prin publicarea corespondenței și a nume- Iorga și corespondenții săi), iar ultimul conține in-
roase referințe privitoare la poet în culegeri de dicele general. Studiile lui T. referitoare la perso-
documente, prin intervențiiile din Pagini de istorie nalitățile care primesc sau semnează scrisorile și
și critică literară (1936), determinate în special de la operele acestora, la circumstanțele istorice, so-
monografiile lui G. Călinescu, la care se adaugă ciale, culturale în care au trăit și s-au manifestat
seria de articole despre prezența poeziei eminesci- precedă corpusurile de documente, iar notele din
ene în literaturile europene („Convorbiri literare”, final aduc alte numeroase informații. Astfel, apar
1939) și studiul Contribuție la o viitoare ediție cri- texte substanțiale despre viața lui Iacob Negruzzi,
tică Eminescu: „Laïs” (1942). După ce ani la rând se despre Titu Maiorescu, Eminescu, Duiliu Zamfi-
războise cu unii cercetători și interpreți ai vieții și rescu, N. Iorga, Vasile Pârvan, Simion Mehedinți.
operei eminesciene, T. purcede la restabilirea tex- Colecția a fost apreciată superlativ, unii comenta-
tului antumelor. Face o analiză minuțioasă a ele- tori considerând-o „cea mai impunătoare operă de
mentelor care pot contribui la definitivarea forme- istorie literară”, „cea mai bogată culegere de scri-
lor, atestând subtile cunoștințe de limbă, încearcă sori literare românești”. Mai puțin relevante sunt
să detecteze sensurile care ar sprijini o opțiune sau traducerile lui T., datând de la începuturile activi-
alta a poetului. Combate cu argumente actualiza- tății sale. A transpus câteva piese de teatru – C. F.
rea ortografiei în texte, intervențiile în punctuație, Hebbel, Maria Magdalena, Franz Grillparzer, Stră-
rectificarea particularităților regionale sau a celor buna (1914), Ludwig Anzengruber, Porunca a patra
215 Dicționarul general al literaturii române Torţa
(1915) –, precum și Apologia lui Socrates de Platon Vatamaniuc, [I. E. Torouțiu], „Bucovina literară”, 2003, 1,
(1910), studiul Mihail Sadoveanu de Matthias 2006, 4; Liviu Papuc, [I. E. Torouțiu], CL, 2003, 12, 2004,
Friedwagner (1913) ori o serie de secvențe din scri- 2, 11, 12, DL, 2003, 51, CRC, 2004, 6; Ion Filipciuc, I. E.
erile de popularizare a moralei religioase, aparți- Torouțiu și proiectele sale, CL, 2004, 2; Satco, Encicl. Bu-
nând lui I. C. Ryle, John Bunyan, Otto Funcke și I. covinei, II, 514–515; Datcu, Dicț. etnolog., 876. C.T.
R. Macduff.
TORŢA, revistă apărută la București, săptămânal,
SCRIERI: Chipuri, Cluj, 1912; Oameni și cărți, Solca,
1914; Un iscusit traducător al poeziei românești în limba între 7 ianuarie și 25 martie 1945, sub direcția lui
evreească, Cernăuți, 1920; Carmen Sylva în literatura ro- Mihail Sevastos; prim-redactor: C. Martin Conitz.
mânească, Cernăuți, 1924; Immanuel Kant în filosofia și Articolul-program, Două lumi, semnat de director,
literatura română, București, 1925; Modernismul. Sim- constată prăbușirea nazismului în Europa, alături
bolism–impresionism–expresionism, București, 1926;
stând afirmarea principiilor comuniste. Entuzias-
Heinrich Heine și heinismul în literatura românească,
București, 1930; Hermann Sudermann în literatura romul factice al frazelor vorbește destul de transpa-
mânească, București, 1930; Heinrich Heine. Aprecieri și rent despre încercarea unei grupări de foști cola-
controverse în jurul cărții „Heinrich Heine și heinismul boratori și redactori ai „Vieții românești” și ai
în literatura românească”, București, 1931; „Hermann și „Adevărului literar și artistic” de a-și redefini op-
Dorothea”. Ienăchiță Văcărescu (Pagini din monografia
țiunile culturale în noul context politic. Poeme
„Goethe”), București, 1931; Pagini de istorie și critică li-
terară, București, 1936; Exegeza eminesciană, îngr. Doina publică Mihail Sevastos, dar și Demostene Botez,
Rizea, pref. Nicolae C. Georgescu, București, 2002. Ediții: Radu Boureanu, Magda Isanos ori N.N. Teodo-
A fost odată…, Cluj, 1911; Frunză verde…, Solca, 1914; rescu, Elena Heroveanu, G. Bărgăuanu. În T. Gala
Studii și documente literare, vol. I, București, 1931 (în Galaction îl evocă pe Al. Macedonski, Al. A. Phi-
colaborare cu Gh. Cardaș), vol. II–XIII, București, 1932–
lippide scrie articolele Locul poeziei sociale, Ure-
1946; Frunză verde. Cântece și basme poporale din Buco-
vina, îngr. și introd. Ion Filipciuc, Câmpulung Moldove- chea poetică. Cât privește proza, remarcabile sunt
nesc, 2003. Traduceri: Friedrich Hebbel, Maria Magda- textele semnate de Mihail Sadoveanu (Alți oameni
lena, Cluj, 1909; Platon, Apologia lui Socrates, Cluj, 1910; vechi, Solie la Alisandru Panțâru, M-am dus cu
Matthias Friedwagner, Mihail Sadoveanu, Cluj, 1913; tata la vânat, Taina din prisaca Duruitoarei, Ga-
Franz Grillparzer, Străbuna, Solca, 1914; Ludwig Anzen- zetele duducăi Profirița, Descântecele ursăriței,
gruber, Porunca a patra, București, 1915 (în colaborare
cu M. Baciu). toate fragmente din romanul Lisaveta), ca și im-
presiile lui Gala Galaction și Demostene Botez
Repere bibliografice: George Baiculescu, „Carmen Sylva
în literatura românească”, ALA, 1924, 199; Leca Morariu, despre Bucureștiul în vreme de război. F. Bru-
[I. E. Torouțiu], FF, 1926, 6, 1934, 1; Loghin, Ist. lit. Bucov., nea-Fox semnează reportajul intitulat Snagovul în
266–268; C. V. Gerota, [I. E. Torouțiu], CL, 1930, decem- zodia lui Killinger, reprezentativ pentru resenti-
brie, 1931, octombrie; Perpessicius, Opere, VI, 34–42, 382, mentele provocate de aroganța nazistă. La rubrica
VII, 259–265, VIII, 243–253, IX, 453–459; Constantinescu,
„Vitrine” sunt consemnate romane de Olga Gre-
Scrieri, VI, 23–33; Ion Gherghel, „Heinrich Heine și hei-
nismul în literatura românească”, „Țara Bârsei”, 1931, 2; ceanu (Vreau) ori de Mircea Damian (Rogojina),
Nicolae Roșu, [I. E. Torouțiu], CRE, 1931, 1 127, 1934, 2 dar și o traducere din Neînfrânții de Boris Gorba-
327; Al. D. [Al. Dima], „Studii și documente literare”, D, tov. În primul număr începe publicarea, în serial,
1932, 7–12; Ion Breazu, „Studii și documente literare”, DR, a unui text din Antoine de Saint-Exupéry (Prăbu-
1931–1933; N. Iorga, „Studii și documente literare”, RI,
șirea), iar în numărul următor Eugen Relgis scrie
1933, 4–6; C. Noica, „Studii și documente literare”, „Cre-
dința”, 1934, 115; Mircea Florian, Volumul IV din „Studii despre Romain Rolland. Ascuns sub inițialele
și documente literare”, CL, 1934, 4; C. Dan Pantazescu, D.M., cineva traduce din André Malraux fragmen-
„Studii și documente literare”, ȚA, 1936, 1 074, 1 079, 1 tul O luptă de tancuri. În chip, s-ar spune, impla-
084, 1 093, 1 162; Octav Șuluțiu, „Studii și documente cabil, dar grăitor pentru mentalitatea epocii, de
literare”, F, 1936, 3; Ovidiu Papadima [I. E. Torouțiu], G,
aici se ajunge la Pipa păcii de Ilya Ehrenburg și la
1936, 7, 1937, 4; Călinescu, Opere, III, 566–574; Streinu,
Pagini, V, 302–305; Șerban Cioculescu, În marginea unor Judecată pentru trădători, pagini tălmăcite din ro-
noi „Studii și documente literare”, PL, 1942, 5; Bucur, Is- manul În sud de Anatolie Kalinin. Alți colaboratori:
toriografia, 399–400; Dicț. scriit. rom., IV, 585–587; D. N.D. Cocea, Eusebiu Camilar. I.I.
Torynopol Dicționarul general al literaturii române 216
remarcat această lirică pe linia lui Ion Caraion, des-
pre dematerializare, thanatos și vitalitate impusă
prin erotism. De altfel, iubirea va polariza versurile
ulterioare ale lui T., strânse abia în 1967 în Viscolul
și armonia. Volumul cuprinde și texte – multe din
TORYNOPOL, Victor anii ’40 – despre a doua conflagrație mondială, răz-
(pseudonim al lui Victor boiul fiind privit ca un „joc de șah” în care se încalcă
Cornel Florescu; regulile. Amintirile sunt tragice („m-am temut că
24.XII.1922, Lugoj într-o zi/ ar putea să moară suflul pădurii”), imagi-
– 16.II.1985, București), nile zguduitoare: oameni în cămăși de metal, pâine
poet. neagră de pământ, poeme de zăbrele, baionete și
zăvoare. Aici tonalitatea e aproape argheziană, ver-
sul fiind, pe rând, „greu ca armura betonului”, „ca
Este fiul Mariei (n. Kakcir), originară din Cehoslova-
tulpina plantelor perene”, vibrând ca tropotul cailor
cia, și al lui Valeriu Florescu, funcționar. Urmează
și ca un izvor. T. crede că doar vitalismul erotic
Școala Normală din Caransebeș (1934–1942), Școala
(Surâsul Elenei, un „scump adaos la infinit”) poate
Superioară de Cooperație din București (1942–1945),
înfrânge scleroza unui timp oprit în loc. Cântecele
luându-și și bacalaureatul la Liceul „C. Brediceanu”
vor să cucerească un vis, așezând forța armoniei
din Lugoj. Va absolvi în 1950 Facultatea de Litere și
(poetice) în calea viscolului (armelor). Eul liric în-
Filosofie a Universității din București, fiind, în pa-
cearcă întoarcerea spre sine („Am putea coborî în
ralel, funcționar la Institutul Național al Cooperației
noi”), oprindu-se, în poemul cel mai reușit, Oglin-
(1945–1947) și la Banca Națională (1947–1948), ca-
dru didactic la Catedra de pedagogie și de socialism zile, la Narcis: „Noi, pretutindeni oglinzi în jur/ în-
științific de la Institutul de Studii Economice (1946– tunecăm mocirlele diametral/ și ghemul de mătase
1953), director de cabinet în Ministerul Cultelor din obscur/ desfacem, unduind misterul ancestral/
(1948–1950), secretar, apoi consilier în probleme de am creionat pe-abecedar un paradis…/ acum pri-
presă și relații culturale la Ministerul Afacerilor Ex- vește-te cât vrei în noi, Narcis”. De la maladiv și coș-
terne (1950–1953). Ulterior va avea o carieră diplo- maresc T. trece, în Zbor prin subcuvinte (1974), la
matică: atașat cultural, secretar de ambasadă în hieratic, mitologic și metafizic. Poetul se „caută” sub
Republica Populară Democrată Coreeană (1953– povara regnului animal, vrea „subcuvintele”, cele
1955) și în Elveția (1956–1959), consilier cultural în care oficiază „sardanapalice chimii/ dând fiori și
Franța (1961–1963), ambasador în Argentina, Uru- muguri adâncurilor vii/ și fructe noi, ascunse gurilor
guay și Chile (1968–1973). Va mai fi director adjunct tirane” (Punctul cunoașterii). Se conturează acum
în Direcția Relațiilor Culturale (1960–1961) și la Di- câteva teme predilecte. Cântând „subobiectele”, T.
recția Presei (1963–1968, 1973–1982) din Ministerul zice: „iarba crește din mine”, „nu sunt decât o plantă
Afacerilor Externe. Debutează în 1942 la „Vremea”, hrănită ritual”. Este o poezie cu aspirație cosmică,
iar editorial în 1945 cu volumul de versuri Cartea cu tinzând spre osmoza între fervoare și înalt, spre a
sânge, pâine și cocs, premiat de Editura Forum. cuprinde „imensa Golgotă de la moluscă la Olimp”
Poezia de început a lui T. expune peisaje haluci- și configurând un dicționar imens de „subcuvinte”,
nante, proiecții ale pauperității proletarilor și expre- adică, după Al. Piru, „cuvinte nediferențiate din spu-
sii vehemente ale demitizării lui Dumnezeu („copiii ma originară, capabile să denumească doar
îl înjură pe Dumnezeu la plural”). Tonul este parțial subobiecte, forme primitive ale obiectelor”. Pare o
bacovian, cu figurație expresionistă, dar și cu multe nouă poetică, în care erosul este primordial, simila-
inserturi avangardiste, sugerând efectul războiului ră, într-un chip, cu necuvintele lui Nichita Stănescu.
asupra subconștientului și mizând pe imagini pu- Artere de taină (1979) include versuri sub pecetea
ternice, ca niște „radioscopii”, care frapează tocmai misterului, cu un motiv esențial – roua – și cu o per-
pentru că depășesc cumva litera timpului (plămânii manentă ambiguitate, pe care o susțin oglinzile,
„tușiți”, femeia „cu rană pe uger/ are un copil de zidurile, cercurile și cristalele, poetul trăind într-un
vânzare”, viețile se „developează la subsol/ infirme, timp aproape barbian („după rouă”). A doua secți-
alterate în vată,/ lighean sau formol”). Critica a une a cărții e una de catrene ludice, istorice sau
217 Dicționarul general al literaturii române Tradiționalism
bucolice, intitulată Potire aspre: „Sorb ca o plantă artistic, cultural”. Articolul-program, intitulat Cro-
potirul, înghețat/ las sitarii mei să curgă din aer”. nica, vorbește despre caracterul eclectic al gazetei,
Lirica lui T. se situează sub semnul zborului și al fu- lipsită „de orice program mai de înainte stabilit și
gii din calea sentimentelor („ca o dulce gazelă spe- totdeauna dat uitării”, hebdomadarul propunân-
riată de feline”), ceea ce se remarcă și în Cânepa du-și să fie în primul rând „o oglindă fidelă” a vieții
iubirii (1982). „Ne aflăm la cumpăna iubirii” – aver- sociale și culturale din capitala Moldovei. Ceea ce și
tizează poetul, care cântă starea cea mai pură și încearcă, în rubrici precum „Iași, cetate a culturii”,
speră într-o altă geneză, sub „cețuri”. De fapt, el vi- „Literatură–teatru–cinema–artă”, „Comedia”, „Cro-
sează la perfecțiunea cuplului și imaginează o scur- nica”, „7 zile, 7 nopți”, apelând uneori la condeiele
tă istorie adamică, uzând de versuri ceremoniale unor scriitori consacrați, precum George Mihail
despre lecții de zbor angelic, dialog epistolar cu iu- Zamfirescu, Ionel Teodoreanu, alături de cele ale lui
bita idealizată, de toposul marin, oniric, de grădini Sandu Teleajen, Adrian Pascu, B. Caușanschi, Victor
și fluturi, toate mixate dintr-o perspectivă s-ar zice Munteanu, Radu Suțu. Apar poeme de George Les-
optzecistă, cu rime imprevizibile și neologisme. Po- nea (Somn), Otilia Cazimir (Cavatina), Ștefan Ciu-
ema reprezentativă, și cea mai amplă, e 4 zile de botărașu (Închinare) ș.a. Bogdan Amaru (pseudo-
dragoste, despre Euridice și mitul orfic. T. se impune nim al lui Alexandru Pârâianu) comentează volumul
– crede Marian Popa – mai mult lexical și anticalofil Balade vesele și triste de George Topîrceanu. Un caz
decât sentimental, proiecțiile sale având „ceva din interesant îl reprezintă polemica iscată de interven-
gravura socială expresionistă”. Totuși, lirica târzie nu ția lui E. Braun, din articolul Criminalitatea în poe-
va mai atinge nivelul cărții de debut, cea „cu sânge, zie, în jurul imoralității versurilor din placheta Poe-
pâine și cocs”, a omului „despletit și oxidat de vânt/ mul invectivă a lui Geo Bogza, căruia îi răspunde B.
gata să smulgă un ultim echinox”. T. e și autorul unui Caușanschi în Cazul Bogza. Multe comentarii bla-
jurnal de călătorie, Franța în patru anotimpuri mează antisemitismul și nazismul (Gh. Chirițescu,
(1967), unde urmărește în special Orașul Luminilor, Deutschland über alles, Sandu Teleajen, Asaltul dic-
într-un fel de călătorie reală, dar și ficțională, cu po- tatorilor), altele deplâng asasinarea lui I.G. Duca,
vești și notații răzlețe, din tren sau în parcuri. Cartea fără să reușească transformarea publicației într-o
este interesantă mai ales pentru partea de analiză a tribună social-politică de autoritate. I.I.
fenomenelor sociologice, de limbaj și de mitologie
TRADIȚIONALISM. Concept lax, în funcție de un-
pariziană.
ghiul din care este analizat sau de filiațiile pe care le
SCRIERI: Cartea cu sânge, pâine și cocs, București, 1945;
generează, t. poate fi teoretizat atât în sine, cât și ca
Franța în patru anotimpuri, București, 1967; ed. 2,
Cluj-Napoca, 1980; Viscolul și armonia, București, 1967;
parte constituantă a binomului modernism/t. Într-o
Zbor prin subcuvinte, Cluj-Napoca, 1974; Artere de taină, primă accepțiune, consonantă cu interpretările ac-
Cluj-Napoca, 1979; Cânepa iubirii, București, 1982. tanților culturali din epocă, desemnează o orientare
Repere bibliografice: Al. Piru, „Cartea cu sânge, pâine și ideologică și culturală configurată în perioada in-
cocs”, „Tinerețea”, 1946, 35; Dan Petrașincu, „Cartea cu sân- terbelică, derivând ca termen din „tradiție” (lati-
ge, pâine și cocs”, „Dreptatea nouă”, 1946, 232; Constantin nescul tradere: „a transmite”, „a preda”, „a încredin-
Cubleșan, „Viscolul și armonia”, TR, 1967, 52; M. N. Rusu, ța”) și fiind echivalat în special cu gândirismul orto-
Cosmicitatea, LCF, 1968, 15; Piru, Panorama, 157–158; doxist; propuneri de definire a t. formulează însă și
Constantinescu, Scrieri, V, 131–135; Caraion, Duelul, 163– o serie de critici aparținând sau revendicându-se
166; Piru, Poezia, I, 317–322; Caraion, Pălărierul, 312–316; din mai vechiul filon sămănătorist. În al doilea rând,
Manu, Eseu, 99–104; Lit. rom. cont., I, 378–380; Francisc
funcționând ca termen al unui binom opozițional,
Păcurariu, Un profil liric inconfundabil, RL, 1982, 52; Ion
Pop, Poetul „Zborului prin subcuvinte”, ST, 1985, 3; Dicț.
t. cuprinde în aria sa conceptuală și definițiile pro-
scriit. rom., IV, 587–588; Popa, Ist. lit., II, 340–341. A.Ml. puse de adversarii săi ideologici, disputele suscitate
putând fi socotite o variantă locală a celebrei Que-
TOT, publicație apărută la Iași, săptămânal, între 29 relle des anciens et des modernes: în toate literaturile
august 1933 și 30 mai 1934. Director: H. Buri- mișcările novatoare s-au confruntat cu împotrivirea
leanu-Grancea. De la numărul 30/1934, când se la schimbări a concepțiilor și modurilor expresive
consemnează, în antet, seria a doua, subtitlul „Ziar consacrate. În paralel cu acestea, t. include și teoriile
popular independent” devine „Politic, social, propuse de scriitori sau critici nontradiționaliști (și
Tradiționalism Dicționarul general al literaturii române 218
în același timp nonpartizani ai modernismului ma- declarat autohtoniste, mai mult sau mai puțin re-
nifest), care își propun să depășească maniheismul fractare politicii literare (filo)moderniste, suspectate
binomului, fie prin convertirea t. într-o fațetă a mode a încuraja aculturația prin importul cultural la
dernismului reactiv, fie prin anularea ambilor ter- scară largă. În literatura română ideea de tradiție
meni (ca desemnând concepte mult prea rigide). Nu apare, hotărât formulată, în Introducția lui Mihail
în ultimul rând, una dintre chestiunile suscitate de Kogălniceanu la „Dacia literară” (1840), unde se ple-
t. o reprezintă reevaluarea poeticilor diverse care au dează pentru însușirea „duhului național” și, con-
fost plasate inerțial sub cupola sa, unele frapând secutiv, pentru reflectarea în literatură a tot ce ține,
prin modernitatea lor reactivă, în care falsul t. devi- în trecut și în prezent, de specificul autohton. Pat-
ne reversul unui modernism contorsionat, pe mu- tern-ul viitoarei bibliografii esențiale a t. poate fi
chie. De asemenea, deși este vorba de o teorie a descoperit, astfel, în Introducție la „Dacia literară”,
modernității, grila antimodernă propusă de teore- revista a lui Kogălniceanu, în care autorul schimbă
ticianul francez Antoine Compagnon (2005) poate direcția și sursa de inspirație literară dinspre imita-
ajuta la decelarea unor profiluri ideologice derutan- ția modelului francez spre creuzetul autohton, ple-
te, ambivalente, în același timp antimoderniste și dând totodată pentru eșafodarea unui muzeu ima-
antitradiționaliste, însă deschise spre modernismul ginar specific în care istoria, obiceiurile, geografia
profund și tradiția esențializată. Privit retrospectiv, naționale să devină subiecte literare. Acestea vor fi
prin întreaga sa arie referențială, t. poate fi extins și direcțiile de articulare ale t., cu precizarea de
până la a cuprinde totalitatea mișcărilor literare teme, subiecte, direcții specifice, păstrând, de regu-
lă, manifeste tensiuni antipașoptiste (vizată fiind,
mai ales, direcția munteană) și având un puternic
caracter normativ. Scriitorii importanți de la care se
vor revendica și pe care și-i vor anexa tradiționaliștii
au subminat acest imperativ tematic, reinventân-
du-l (sau chiar ignorându-l deliberat) în căutarea
unor esențe mai profunde. Ideologia „Daciei litera-
re” a fost reactivată programatic, la începutul seco-
lului al XX-lea, de revistele „Sămănătorul” și „Viața
românească”, prin care manifestări tradiționaliste
avant la lettre promovate de publicații dinainte de
1900, precum „Vieața”, „Vatra”, „Evenimentul literar”
ș.a., s-au constituit în doctrine călăuzitoare ale cu-
rentelor dominante până la Primul Război Mondial:
sămănătorismul și poporanismul. Doar cel dintâi
poate fi încadrat în siajul t.; dincolo de precizările
actanților culturali principali (consonante sub acest
aspect chiar și când aceștia se află pe poziții belige-
rante), sămănătorismul, spre deosebire de popora-
nism, are în comun cu gândirismul o politică ideo-
logic-culturală antipașoptistă (și implicit antirevo-
luționară). N. Iorga, ideologul sămănătorist și doc-
trinarul primului program de democratizare cultu-
rală (pe filieră țărănească), este cel dintâi care are
intuiția articulării unui stat cultural, program pre-
lungit anacronic și după 1918; ideea va fi preluată
apoi, cu ajustări și contextualizări semnificative, și
de alți teoreticieni ai t. Sub raport estetic, sămănă-
torismul va ispăși toate consecințele programării
culturale și ale normativelor tematice, accentuate și
complicate și de sensul național-unionist al politicii
sale culturale. Carta doctrinară a t., în variantă ior-
ghistă, este încapsulată în articolul-program O nouă
epocă de cultură („Sămănătorul”, 1903), desemnând
o nouă paradigmă autohtonă, de inspirație rurală,
centrată în jurul țăranului român, marea victimă a
Revoluției de la 1848, care să se opună modelului
imitativ, de inspirație apuseană (franceză), suspec-
tat de a instaura bovarismul cultural. Această ex- Desen de A. Demian
ploatare cultural-ideologică a ruralității îl va exas-
pera pe Tudor Arghezi, care, într-un virulent articol sustras contemporaneității degradante și devitali-
polemic, Dobitoacele noastre literare („Ramuri”, zante. Ideea că „sămănătoriștii elaborează geografia
1929) îi va reproșa lui Iorga că a făcut din țăran „do- poetică a țării” (Tudor Vianu), deși susținută de cre-
bitocul nostru literar”, un „animal care trebuie adap- ația lui Coșbuc sau de cea a lui Goga, rămâne mai
tat la civilizație pe încetul”. Sincretismul între nați- degrabă o supralicitare generoasă; mai exactă este
onal și cultural rămâne un element definitoriu al t. încadrarea lor, cum a făcut-o G. Călinescu, în cadre-
în variantă sămănătoristă: „a lega sufletește într-o le „micului romantism provincial și rustic”. Înainte
mare vitalitate morală toate ținuturile românești de Nichifor Crainic, ideologul en titre al „Gândirii”,
unite supt același steag și a da unui popor în mâna și de adversarii săi interbelici, conceptul t. va fi ve-
căruia am încredințat soarta țerii cultura de care hiculat de unii critici afiliați mișcării sămănătoriste.
până acum a fost lipsit” (N. Iorga, Ce vrem, „Ra- Cel mai important dintre aceștia este D. Tomescu,
muri”, 1922). Urmând o logică de tip maniheic, prin- în opinia căruia t., echivalat cu sămănătorismul, dar
cipalul curent responsabil de alienarea națională ar marcând indirect o manieră de a-l extinde sub un
fi simbolismul (cu a sa artă „internațională, interse- apelativ generic, ar trebui să funcționeze ca un în-
culară”, „falsă” și „nesănătoasă”, propusă de „efebi dreptar pentru arta prezentă și viitoare, desemnând
plămădiți din viții infame”). Modelele propuse de „o acțiune în care puterile trecutului se împreună
Iorga sunt literatura primului Mihail Sadoveanu creator cu aspirațiile prezentului”, cu scopul „de a
(Șoimii, Dureri înăbușite, Floare ofilită, Amintirile ne regăsi ca realitate națională activă și de a ne afir-
căprarului Gheorghiță), poezia lui George Coșbuc, ma ca energie creatoare în mijlocul formelor împru-
Octavian Goga, St. O. Iosif, proza lui Ion Agârbi- mutate” (Tradiționalism, „Ramuri”, 1926). Dincolo
ceanu sau Emil Gârleanu, dar și producțiile unor de acuzele paseiste, trecutul ar trebui recalibrat
autori obscuri. Iorga are o bună intuiție a instru- printr-un continuu exercițiu de receptare critică,
mentelor apte să creeze și să fixeze memoria națio- pentru a sancționa anumite elemente vetuste și a
nală, dar și o ficțiune conceptuală care alimentează selecta un set de „norme și principii de viață, pe care
releele t. Semnificativă va fi instituirea unor simbo- vremea le consacră și tradiția le transmite”. Preluând
luri naționale ca modele identitare, cel mai impor- ca grilă de lectură analogică, via André Gide, teoria
tant fiind cel al lui Ștefan cel Mare. Sub raport literar, economică a lui Henri Charles Carey (conform că-
sămănătorismul activează anumite scheme ideolo- reia ar fi cultivate mai întâi terenurile cele mai ac-
gice și rețele tematice, unele structurate antinomic, cesibile, nu cele mai fertile), D. Tomescu încearcă să
pentru a denunța viciile paradigmei moderne: o reinventeze sămănătorismul drept „o continuă
tipologie oscilând între schema pozitiv/negativ (cu înaintare spre regiunile încă neexplorate ale fondu-
boierul de viță, țăranul, preotul și învățătorul/ aren- lui nostru național”, deși, mai întâi, „vom avea o li-
dașul și ciocoiul), sciziunea rural/urban, predispo- teratură a platourilor, a terenurilor lipsite de riscuri,
ziția către baladă sau pastel, cultivarea unor mijloa- cu teme și motive ușor de prins și de abia mai târziu
ce ale poeziei populare. Orașul demonizat antrenea- curiozitatea și îndrăzneala scriitorilor se va îndrepta
ză o întreagă tematică a alienării (tipic devenind spre văile adânci ale spiritului, unde stau nelucrate
profilul „inadaptatului”), iar confruntarea între «terenurile cu aluviuni, pământurile noi, dificile și
două lumi, una aflată la crepuscul sub invazia mo- primejdioase, dar nesfârșit de fecunde»”. Astfel, t. ar
dernului, presupune idealizarea trecutului ca include scrierile lui Mihail Sadoveanu și Cezar
Petrescu, romanul Ion de Liviu Rebreanu, Voica de spirituale sau ale imagologiei românești, suscepti-
Henriette Yvonne Stahl etc., poezia lui Arghezi, V. bile de reverberații de tip ortodoxist, de la războaiele
Voiculescu, Ion Pillat, Crainic, dar și ale unor autori în numele creștinătății la diferite elemente arhitec-
precum Dimitrie Ciurezu și N.I. Herescu. Continu- tonice, emfatizate fiind mai ales reprezentările pan-
ând orientarea spre specificul național, preluând cosmice ale naturii, contaminate de „creștinismul
unii colaboratori ai revistelor ce o susținuseră, „Gân- nostru popular”. Expresia în folclor a pătrunderii
direa” (1921–1944) accentuează din prima etapă – și duhului creștin în toate componentele lumii de la
în curând absolutizează – prin codirectorul (apoi țară e, după Crainic, autohtonizarea sacrului. Ase-
directorul unic) Nichifor Crainic componenta să- menea slavofililor ruși, care propuneau un „Hristos
mănătoristă, nu fără a-i înnoi conținutul și a-i da un rusesc”, doctrinarul român al ortodoxismului con-
sens mult mai precis. De aceea și înlocuiește voca- sideră, într-un eseu anterior articolului din 1929,
bula „sămănătorism” cu t. (numit mai târziu și „gân- Iisus în țara mea (1923), că viziunea specific româ-
dirism”), care – afirmă el în articolul-manifest Sensul nească a lumii implică valorificarea artistică și lite-
tradiției din numărul 1–3/1929 – „voiește”, întocmai rară a acelor situații din biografia cristică în care
ca sămănătorismul, „o cultură creatoare de valori Mântuitorul apare ca un Hristos rustic („Iisus din
autohtone, o creație culturală proprie”. Sămănăto- staulul vitelor”, „Iisus din Cana Galileii”, „Iisus din
rismul a „aprofundat caracterul etnic al acestui po- parabola semănătorului”), prin care gândirismul își
por”, dar a „ignorat caracterul lui religios”: „«Sămă- asigura, cel puțin teoretic, un breviar christic de un
nătorul» a avut viziunea magnifică a pământului kitsch optimist, din care era epurată orice valență
românesc, dar n-a văzut cerul spiritualității româ- tragică a mitului ca fiind nespecifică. Procedând
nești. [...] Peste pământul pe care am învățat să-l astfel el însuși, Nichifor Crainic înfățișează în lirica
iubim din «Sămănătorul» noi vedem arcuindu-se sa România ca o „țară de peste veac”, „Țara lui Le-
coviltirul de aur al bisericii ortodoxe”. Lipsa spiritu- rui-Ler”, străjuită de „săbiile duhului”, străbătută de
alității face ca tematica și butaforia sămănătoristă o corabie îngerească. Una din poeziile lui se intitu-
să fie o simplă „apologie” a instinctelor primare puse lează Iisus prin grâu și evocă un cunoscut moment
în metru baladesc, omul fiind „o făptură telurică evanghelic. Pentru a fundamenta mișcarea și a-i
printre alte făpturi telurice”, pentru că aici „un duh anexa un patrimoniu cultural-literar, Crainic alege
al pământului țâșnește păgân și frenetic”. În altă anumite sectoare și teritorii, selectând o serie de
parte (Certitudini, 1938) Crainic se desparte și de scriitori ca „strămoși” fondatori sau spirite tutelare.
apetitul melodramatic al discursului literar sămă- Kogălniceanu, precursor en titre (revendicat și de
nătorist, al lui „«de ce m-ați dus de lângă boi»”, ob- Iorga, dar și de G. Ibrăileanu), se află la locul bine-
servând că printr-„o înrădăcinare organică” a fost meritat. Revoluționarului N. Bălcescu i se face uitată
depășită „generația care a legănat în lacrimi femini- o anume intransigență iacobină de dragul unei
ne tema dezrădăcinării”. Propunându-și să îmblân- „foarte largi concepții religioase”, care i-ar conferi
zească duhul ancestral păgân prin supunere la ca- rangul de „apostol” sau profet. Coșbuc, „poetul rasei
noanele creștine, „Gândirea” va promova o literatu- noastre”, „cel mai creștin și mai român”, ar fi oferit
ră, o muzică, o pictură și o sculptură spiritualizante. „cea mai amplă imagine ideală a românismului in-
Va grefa pe „ideea istorică” și pe „ideea folclorică” tegral” ; opera sa de „fantezie folclorică, plăsmuitoa-
sentimentul religios. Supralicitând religiozitatea ță- re de lumi ideale, dar posibile” este răstălmăcită ca
ranului român, el afirmă că în lumea rurală totul e descriind „cultul eroilor, cultul sfinților, cultul stră-
impregnat de sens religios, în expresie creștină ră- moșilor și al morților noștri familiari” („Gândirea”,
săriteană, ortodoxă. Amintind că pentru țăran grâul 1935). Elogiul lui Octavian Goga, cu a lui operă de
și tot vinul (nu doar partea euharistică) sunt trupul „elegie eroică”, este făcut chiar în discursul de pri-
și sângele lui Hristos, directorul „Gândirii” găsește mire în Academie (publicat în „Gândirea”, 1941).
că acest fapt demonstrează „cât element creștin s-a Asemenea tentative anexioniste se conjugă cu altele
dizolvat din conținutul Bisericii în adâncul poporu- de nonafiliere programatică, hașurând doctrinar
lui, încreștinându-l pe el, uneltele și vitele cu care harta literar-culturală până la respingerea polemică
lucrează, pământul pe care trăiește”. Crainic invocă și chiar tabuizarea unor nume. Principala sciziune
o serie de aspecte ale istoriei, antropologiei în corpul tradiției, preluată și de alte grupuri relativ
afine (criterioniștii), fracturează exact grupul juni- ’20, echivalează „scrupulele etnice” ale programului
mist, revendicându-și doar partea socotită autoh- gândirist cu „un accident de creștere” sau cu „o criză
tonizantă și tradiționalistă avant la lettre, cu M. de pubertate” favorizată și de structurile habotnic
Eminescu și Ion Creangă ca spirite etalon, și demo- patriarhale; în opinia sa, odată realizat programul
nizând secțiunea așa-zis nevizionară și excesiv cri- „culturalismului etnic”, cultura română ar coborî la
ticistă, cu Titu Maiorescu și I. L. Caragiale, primul „subdemnitatea unei provincii” (Statul ca îndreptar,
fiind supus unui întreg proces de radiere simbolică 1924). Potrivit unei precizări a lui Blaga, dintr-un
la centenarul nașterii din 1940. Cristalizată în pu- text rememorativ, Începuturile și cadrul unei priete-
blicistica lui Nichifor Crainic, ideologia „Gândirii” nii („Gândirea”, 1940), în gruparea revistei s-ar fi
are câteva principii configurative în eseistica pre- conturat încă din primii ani două poziții: una de
mergătoare apariției articolului-program Sensul „dreapta”, dogmatică și conformistă, care, „mai cal-
tradiției, textele fiind semnate de Cezar Petrescu, mă, stăruia într-un crez literar și metafizic tradițio-
Pamfil Șeicaru, G. M. Ivanov și mai ales de Lucian nal”, exprimată de Crainic și de ceilalți susținători
Blaga, al cărui articol din 1921, Revolta fondului nos- ai ortodoxismului canonic, alta de „stânga”, icono-
tru nelatin, va impulsiona, fără voia autorului, su- clastă, „mai chinuită”, care „punea accentul mai
pralicitarea de către o anumită presă a ponderii mult pe creație și pe o libertate a mișcării îngăduită
componentei trace din ființa națională. Convergent de însuși stilul vieții noastre”, al cărui exponent era
cu ortodoxismul lui Crainic este militantismul orto- Blaga însuși, care în 1943 avea să se separe de „Gân-
dox al lui Radu Dragnea, foarte activ colaborator al direa”, întemeindu-și propria publicație, „Saecu-
„Gândirii” în 1927–1930, susținător al ideii că întrea- lum”. Dacă ideologul „Gândirii” este Crainic, carta
ga cultură românească ar trebui să se întemeieze pe ideală a unui „gândirism” reinventat, echivalent în
Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă, adoptată multe privințe cu un antigândirism, a oferit-o Blaga,
drept catehism al ortodoxiei mondiale în sinodul care dorea programul ordonat după „o verticală bi-
din 1642 de la Iași. Studii în spirit autohtonist, nu și polară: spiritualitatea sus, adâncirea anonimului
ortodoxist, a publicat în „Gândirea” Petru Mar- etnic jos (adâncirea etnicului – ca rezultat al adân-
cu-Balș (viitorul Petre Pandrea). Autohtonizarea cirii în genere și nu ca rezultat al căutării etnicului)”.
creației artistice era încurajată de cronicarii „Gân- În fapt, Blaga este adevăratul și singurul antimodern
dirii”, în special de cel muzical, G. Breazul, și de cel din acest grup contramodern ca doctrină și tradiți-
plastic, Francisc Șirato. Pictorul A. Demian a decorat onalist ca formulă de creație. Urmând direcția t.
paginile revistei în stil bizantin. În deceniul al pa- gândirist (căruia îi oferă, prin ficțiunea identitară
trulea etnicismul și ortodoxismul și-au avut un te- din Spațiul mioritic, principala carte de identitate),
oretician în Vasile Băncilă. Începând cu anii ’30, pe dar contrazicându-i organicismul prin adâncirea în
trunchiul t. se grefează o politică de dreapta (virând anistoric, infratemporal, arhetip și inconștient, Bla-
apoi spre extrema dreaptă), mixând noțiunile „po- ga instituie, în răspăr cu acea tradiție temporală și
litică și ortodoxie” sau „stat etnocratic” (ambele muzeală pe care mizau tradiționaliștii, matricea
propuse de Crainic), unele nume tematice ale revis- stilistică drept „singura noastră mare «tradiție»”,
tei fiind elocvente în acest sens: Rasismul (1935), „mai invizibilă”, „mai presus de timp, nici tempora-
Misiunea românească (1936), Creștinismul și fascis- lă, nici heraldică sau istorică”. Fundamentată în ju-
mul (1937), Etica naționalismului (1937), Ortodoxia rul spațiului mioritic ca orizont al inconștientului
și libertatea (1937), Omul mussolinian (1939), Revo- (în sens jungian), matricea stilistică românească
luția legionară (1940), Colaboratorii lui Cristos și-ar autogenera, așadar, în permanență, propria
(1942). Nu toți colaboratorii „Gândirii”, fie aceștia configurație, propriile efecte și cauze. Înscrisă în
eseiști, critici, gânditori, aderau la sensul ideologic tiparul spiritualității ortodoxe, care la rândul său
al orientării promovate de directorul revistei. Adepți, deformează creștinismul articulându-l „sofianic”
cu toții, ai spiritualului și ai unei creații cu caracter sub forma „transcendentului care coboară”, matri-
național, unii refuză ortodoxismul dogmatic, pro- cea stilistică românească adaptează și îmblânzește
punând libera interpretare a oricărei credințe, ca și revelația prin pitoresc (ornamentica cu motive ge-
a folclorului românesc cu conținut religios. Notorie ometrizante) și își articulează nostalgia în jurul con-
este delimitarea lui Tudor Vianu, care, încă din anii ceptului „dor”. Deși prin această proiecție
„sofianică” a ortodoxismului Blaga se apropie mult de excrescență infantilă”. Penetrat sau nu de orto-
de gândirism, cea mai spectaculoasă răsturnare în doxism, principiul etnic definește, în perioada in-
raport cu t. în general este teza „culturii minore” și terbelică, și orientarea unor periodice precum „Cu-
investirea ei cu valențe majore (tradiționaliștii se getul românesc”, „Cuvântul literar și artistic”, „Seco-
raportau la tradiție ca la o „cultură majoră”). Racor- lul”, „Floarea de foc”, „Ramuri”, „Năzuința”, „Flamu-
dabilă t. în punctul de pornire, dar sublimându-l, ar ra”, „Datina”, „Familia”, „Gând românesc”, „Pagini
fi și ficțiunea blagiană a „satului-idee”, metafo- literare”, „Junimea literară”, „Viața Basarabiei”, „Ro-
ră-cosmoid cumulând nostalgia tensionată a sculp- mânia literară” (condusă de Cezar Petrescu), „Uni-
turii brâncușiene cu geometrismul barbian, mar- versul literar” (seria 1938–1944). Prin literatura pe
când un cronotop cu totul special, în care trecutul, care au publicat-o preferențial, „Gândirea” și cele-
prezentul și viitorul sunt anulate prin prelungirea în lalte periodice tradiționaliste dau un nou impuls
mit; viziune puternic contestată de Iorga (1937) ca orientării spre specificul românesc, inspirației din
fiind exact opusul rețelei comunitare pe care paria lumea rurală, explorării trecutului autohton până în
sămănătorismul. Cât despre ortodoxism, socotit un cele mai profunde straturi, valorificării zăcăminte-
fel de impas reacționar al gândirismului, Blaga adu- lor folclorice. Adâncind gândirea estetic-filosofică
ce, à la Nikolai Berdiaev, corectivul Marelui Anonim, românească anterioară prin însușirea unor idei con-
pe post de cenzură transcendentă cu care s-ar contemporane cu puternică acțiune formativă din Oc-
frunta ontologicul; ideea este puternic contestată cident (H. S. Chamberlain, Oswald Spengler ș.a.) și
de Crainic, care ajunge să se delimiteze de acest din scrierile intelectualilor ruși antibolșevici (Niko-
„Iulian Apostatul” și de al său „monstru transcen- lai Berdiaev, Dmitri Merejkovski ș.a.), rafinând ex-
dent”. Alte diferențe semnificative vizează raporta- presia artistică prin asimilarea unor experiențe mo-
rea la sămănătorism, cu a sa crasă „imbecilitate derniste, aceste publicații, dar și altele, au stimulat
estetică”, legitimând „conținuturile dulceag diluate apariția în literatură a noului curent. Respingând
ale istoriei, ale vieții și ale naturii românești”; dife- programatic direcția culturală franceză (revendicată
rența dintre sămănătorism și gândirism ar fi aceea în special de moderniști și considerată principala
dintre Vechiul și Noul Testament; primul stereotip, sursă de inspirație a unei modernități alienante și
convențional, doctrinar și antiinovator, atent la „li- mimetice), „Gândirea” propune alte modele literare.
tera legii”; celălalt forând după „spiritul profund al Principala sa recomandare ar fi literatura expresio-
legii”. T. este astfel investit ca ficțiune retro-proiec- nistă germană (poezia și teatrul) și în special poezia
tivă, receptiv la deschiderile metafizice și mitice ale inclasabilului Rainer Maria Rilke, foarte comentat
imaginarului creator, în încercarea de cartografiere și tradus în paginile revistei; de asemenea, publica-
a inconștientului etnic. Plasarea „izvoadelor” tradi- ția este principala filieră prin care Dostoievski pă-
ției în inconștient și arhetipal îl ferește pe Blaga de trunde în cultura română. O anumită tematică și
greșelile lui Crainic sau de cele ale lui Pillat, ultimul butaforie „tradiționaliste” se precizează mai cu sea-
ironizat pentru localizarea fugii din Egipt pe malu- mă în poezie. Invarianta lor este estetizarea spiritu-
rile Argeșului. Din grupul gândirist, relaxări ale pro- alizantă a unui material de inspirație autohton. În
gramului t. încearcă și Ion Pillat, care, în eseul Tra- versul sămănătorist apar în prim‑plan câmpuri,
diție și inovație (Tradiție și literatură, 1943), distinge, holde, munți, ciobani, hore, nunți, lăutari, cârciumi,
pe de o parte, între tradiția vie și „tipic” sau tradiție hanuri; lirismul tradiționalist decorează peisajele cu
moartă și, pe de alta, între spiritul modern și mo- biserici, schituri, troițe, înfățișează preoți, monahi,
dernism, pentru a propune o sinteză între primii ceremonii cultice, datini de sărbători, procesiuni
termeni ai fiecărui binom: „tradiția vie, adică cea religioase, coboară pe pământ îngeri, înlocuiesc stri-
adevărată, e incompatibilă cu «modernismul» – pe gătura și chiotul cu melosul de colindă, cu formule
când spiritul modern distruge numai «tipicul» […], de incantație magică. Modalitățile expresive diferă
spirit modern și tradiție se completează armonic, de la poet la poet, dar, mai mult decât atât, nu toți
fiindcă ele sunt două laturi ale unui aceluiași feno- tradiționaliștii (prin sursa inspirației) urmează ace-
men vital – pe când «tipicul» se identifică ușor cu lași principiu poetic. Unii, precum Nichifor Crainic,
«modernismul» imitator, reprezentând amândouă V. Voiculescu, D. Ciurezu, Radu Gyr, Zaharia Stancu
un fenomen morbid, unul de osificare senilă, altul (în primul său volum, Poeme simple), Emil
Nicolae Iorga Mihail Sadoveanu Ion Agârbiceanu
St. O. Iosif Ion Pillat V. Voiculescu
B. Fundoianu Adrian Maniu Zaharia Stancu

Giurgiuca, Ion Buzdugan, profesează un t. integral, deziderat de „punere între paranteze a Operelor mo-
menținându-se în formula clasicizantă a lui George dernității contemporane”, dintr-un „fel de Fixație,
Coșbuc, Al. Vlahuță, St. O. Iosif, Octavian Goga; alții de Regresiune spre Dorință față de un anumit tre-
interpretează motive tradiționale cu instrumente cut”. Dintre prozatorii cu masivă prezență în „Gân-
moderne: simboliste (Ion Pillat, Virgil Carianopol, direa” și în reviste din constelația ei, doar Victor
Vlaicu Bârna), expresioniste (Lucian Blaga, Adrian Papilian este realmente un „gândirist” (deși temati-
Maniu, Aron Cotruș, N. Crevedia, Mihai Beniuc). ca sa e mai mult urbană) prin tendenționismul și
Situat principial în opoziție cu modernismul, t. și-a chiar tezismul creștin ortodox al unor scrieri. Cezar
apropriat, prin unii reprezentanți, forme de artă ale Petrescu a debutat în 1922 cu volumul tipic sămă-
acestuia, chiar dintre cele radical inovatoare, fra- nătorist Scrisorile unui răzeș, spre a încerca după
pând în unele cazuri investigarea modernă (chiar aceea să scrie, urmând modelul „comediei umane”
modernistă) a tematicii anexabile autohtonismului. a lui Balzac, o „cronică românească a secolului XX”.
De aici ar proveni și dificultatea taxonomică a criti- Gib I. Mihăescu (netradițional prin sursele inspira-
cilor din epocă, antrenând și unele dileme și preju- ției) are comun cu gândirismul cultivarea lui Dos-
decăți minimalizante în chestiunea literaturii înșe- toievski (a cărui influență a suferit-o, încă mai
lător tradiționaliste; tendința actuală este aceea de adânc, și Victor Papilian), dar nu în spirit ortodoxist.
a socoti strict tradiționaliste diferite poetici medio- Opera lui Mateiu I. Caragiale se află la antipodul
cre din punct de vedere estetic (dar atașate tematic oricărui fel de t. Amprente, dar fără specific gân-
conceptului) și de a reconverti falsul t. în moder- dirist, conține proza lui Pavel Dan și a lui Ion Vlasiu.
nism reactiv (nu doar la adresa poeticilor revoluți- În dramaturgie orientarea există în varianta sămă-
onare ale modernismului extrem), uneori colorat nătoristă, nu gândiristă, la Victor Ion Popa, la I.
antimodern, ca în cazul lui Blaga. Acesta își definea Valjan, și tot sămănătorismul predomină în piesele
poetica asociind, paradoxal, o avangardă lipsită de lui V. Voiculescu, chiar dacă una dintre ele, La pragul
progresism și o tradiție fără t., pledând pentru o li- minunii, poate fi raportată și la gândirism. Antisă-
rică de factură „ultramodernă”, care, simultan, să fie mănătorist declarat, Blaga a exploatat, și în teatrul
„mai tradiționalistă decât obișnuitul tradiționalism, său, ca în poezie, „duhul eresului”, zăcămintele de
fiindcă reînnoiește o legătură cu fondul nostru su- religiozitate păgână din folclorul autohton. Cât des-
fletesc primitiv, nealterat nici de romantism, nici de pre eseu, poziția ortodoxă canonică, formulată pro-
naturalism, nici de simbolism”. Încă mai înșelătoare gramatic de Crainic, a fost susținută cu tenacitate,
sunt cazurile lui Ion Pillat și Adrian Maniu sau, din în numeroase exegeze și polemici teologice, de Du-
afara grupului ortodoxist, cel al lui B. Fundoianu, mitru Stăniloae. Cronicarul literar al „Gândirii”, Ovi-
care vin înspre t. după ce au practicat poetici de tip diu Papadima, și mai ales eseiști și critici de la alte
simbolist sau avangardist, primul oferind „cea mai reviste tradiționaliste, precum D. Tomescu, C. Ș.
netă perspectivă retro” din poezia interbelică (Ni- Făgețel, Ion Chinezu ș.a., interpretează literatura
colae Manolescu), traducând și transcriind liric, cu mai mult în spiritul „Sămănătorului” decât în cel
mijloacele reflexivității și autoreflectivității (inclusiv gândirist.
intertextuale) peisajele trecutului, al doilea deviind Ca parte a binomului antinomic modernism/t.,
ortodoxismul spre teme și teritorii eretice (supersti- în raza conceptului intră, inevitabil, și definițiile
ții, arhetipuri) și trecându-l prin versificația moder- propuse de terți, ale căror profiluri sunt cât se poate
n(ist)ă, al treilea reinventând liric un peisaj desfigu- de diverse. Câteva categorii se pot stabili însă. De-
rat de moarte și război până la a căpăta aspectele finiții ale t. propun fie adversari din interiorul con-
distorsionate sau halucinatorii din poetica expresi- ceptului, fie adversari ideologici (racordați explicit
onistă. Acest tip special de estetică, nouă dar reac- paradigmei moderne și în plan doctrinar), fie, în
ționară, vizibilă mai ales în cazurile lui Blaga și Fun- fine, spirite care își doresc menținerea într‑un spațiu
doianu, este racordabilă tipologiei antimodernului. securizant , neutru. Cea mai notabilă poziție tradi-
Caracteristic lor ar fi și acel „conservatism” (nu con- ționalist antigândiristă o ocupă, în epocă, revista
servatorism) și „paseism” la care se referea ultimul „Datina”, animată, printre alții, de Al. Dima; acesta
Roland Barthes, realizând „filiația” nu direct și sche- are aici, în 1929, o serie de intervenții (Depășirea
matic, ci „prin alunecare” și îndeplinind acel etnicului? Asupra ideologiei actuale a „Gândirii”,
Comentarii în jurul „Depășirii etnicului”, Tradițio- revoluționar”. Susceptibil de inanitate, crede Lovi-
nalismul lui Mihail Eminescu, Problema mișcării nescu, conceptul ar fi un produs de laborator doc-
ortodoxiste), care pot fi socotite mai degrabă pole- trinar, prin echivalarea sa cu o serie de simulacre
mici cu viziunea panortodoxistă a gândirismului teoretice, pentru a nu rămâne doar marca unui
decât încercări de teoretizare a doctrinei tradiționa- „conformism etnic”: e fie „un fenomen de istorism”,
liste de la care ambele publicații se revendică. Cri- fie de „romantism social și poetic prin prisma căruia
teriul ortodoxist este puternic contestat, pentru că, scriitorii privesc de obicei formele vieții revolute”,
departe de a lumina trăsăturile naționale, ar permite fie „evoluționism științific aplicat neștiințific la so-
instaurarea unui „internaționalism religios oriental cietăți ce au altă dezvoltare” (revoluționară); în toate
care ne-ar șterge tocmai diferența specifică” în ra- cazurile, o manifestare de tip reacționar, oferind „o
port cu Răsăritul și Sud-Estul european. În fapt, e puternică armă de luptă [...] inadaptaților împotriva
mai mult un argument retoric, deoarece Al.Dima mersului firesc al societății noastre” (Istoria civiliza-
pune sub semnul întrebării tocmai existența acestui ției române moderne). În plan literar t. presupune
filon ortodoxist în spiritualitatea românească (ar fi „menținerea ideologiei literare în cadrele vechiului
vorba mai degrabă de o spiritualitate pancosmică regim agrar”, îmbrăcând hainele „ruralismului”, ale
cvasipăgână, tributară unei „filosofii” primitive de „misticismului țărănesc” și presupunând „naționa-
exaltare a naturii), suspectându-l pe Crainic de afi- lizarea literaturii prin poezia populară” Sămănăto-
liere la moda europeană crizistă, care descoperea o rismul ar fi ieșit din „«dictatura» ideologiei emi-
soluție în misticismul rus (Criza culturii românești). nesciene” și ar fi un „cimitir al poeziei române”, pe
Lista teoreticianului de la „Datina” include literatura când „imperialismul ortodox” al lui Crainic ar con-
veche, apoi seria reprezentată de Kogălniceanu, verti sămănătorismul în t., ajustându-l după teoriile
Alecsandri, Eminescu și Junimea și, desigur, sămă- lui Charles Maurras sau ale slavofililor (ruși); de
nătorismul. Dincolo de blocajul în sămănătorism, altfel, t., în variantă românească, ar fi un echivalent
pe care încearcă să îl recalibreze, de precaritatea al celor din urmă (Istoria literaturii române contem-
conceptuală (în Specific național și tradiție, „Dati- porane). Deși uneori așază criteriul estetic deasupra
na”, 1927, cele două concepte din titlu sunt definite celui tematic, observând lipsa de relevanță a harna-
unul prin celălalt, ca într-un cerc vicios), el anulează șamentului ideologic aplicat esteticului (cu preju-
totuși noțiunea „tradiție” prin modelarea ei după decata distincției rural/urban), criticul pare a apre-
unele grile de raportare ale adversarilor. Marcă a cia moderat (când nu este de-a dreptul ostil) pro-
unui complex de inferioritate culturală, sesizabilă și ducțiile unor scriitori importanți, conectați con-
în identificarea unei crize a culturii românești cu „o junctural la aceste curente (Sadoveanu sau Blaga).
criză a procesului de naționalizare” a formelor im- De altfel, sunt evidente unele oscilații de încadrare,
portate, teoretizările lui Al. Dima justifică diagnos- Blaga fiind anexat când „contribuției moderniste”,
ticul „tradiționalism fără tradiție” stabilit de Mircea chiar avangardiste (de fapt expresioniste) a Ardea-
Vulcănescu ca tară a t. românesc în general, făcând lului, când „poeziei tradiționaliste”. După Pompiliu
astfel figură de „bonjurist à la 1934”. Dintre inter- Constantinescu, critic apropiat lui Lovinescu și gru-
vențiile adversarilor doctrinari, puternic modificată pului sburătorist (Tradiționalism sau modernism?,
și chiar bruiată ideologic, în consonanță cu scrupu- Creștinismul folcloric, Specificitate etnică și creație
lele sale progresiste și cu programul de racordare a lirică), punctele vulnerabile ale t. românesc ar de-
culturalului la civilizațional, este raportarea lui E. riva din caracterul său anacronic și normativ, una
Lovinescu, teoreticianul „modernismului dirijat”. dintre strategiile de atac fiind sublinierea rolului său
Astfel, t., în variantă sămănătoristă sau gândiristă, de instrument de import teoretic. De la Iorga la Crai-
ar fi „o imposibilitate sociologică” pentru „popoare- nic, t. ar fi ori „o cruciadă gregară, ce apără o formulă
le formate pe cale revoluționară”, producând în mod fără viabilitate, devenită fetișul unor nechemați”, ori
artificial, sub influența diferitelor teorii reacționare „o inocentă contrabandă de idei” realizată prin
occidentale, „un trecut inexistent” acolo unde nu ar „vămi de aerian retorism”. Dacă principala carență
exista decât „hăul bizantin”. „Tocmai lipsa unei tra- a sămănătorismului ar fi vehicularea tezist-propa-
diții puternice” ar fi permis, de altfel, „o transforma- gandistică a unui „singur fel de material artistic”,
re atât de bruscă a civilizației noastre în sens deficiențele ortodoximului gândirist derivă din lipsa
de substanță a programului, dar și din caracterul la „Kalende” (revistă la care și colaborează), Ralea
său imitativ, de „tradiție de import retoric” după respinge în „Viața românească”, de pe baze intelec-
schemele lui Hermann Keyserling sau cele ale lui tualist-raționaliste, caracterul său mistic, obscuran-
Nikolai Berdiaev. Deși lipsa unei epoci clasice (în tist-șovin, „rasputinismul” său de import slav, dar și
sensul clasicismului francez) ar fi certă, Pompiliu caracterul anacronic, paseist, t. ortodoxist fiind o
Constantinescu nu respinge totuși ideea existenței „ficțiune substanțialistă”, conservând multe dintre
unei tradiții românești, reducând-o însă la folclor paradoxurile și fundăturile doctrinei Maistre–Bo-
(literatura populară) și la scrierile Școlii Ardelene. nald, confiscând prezentul și viitorul și făcând „im-
Ideea „creștinismului folcloric” a lui Crainic este posibilă ideea evoluționistă și în fine chiar progre-
demontată prin contestarea bazei ortodoxiste (sau sul” (Filosofia culturii cu aplicații românești, 1926).
hieratic bizantine) și plasarea acestuia în linia „moș- Ideea de tradiție ar lipsi cu desăvârșire, fiind anulată
tenirii mitologiei păgâne”. Însă carențele principale tocmai de „adaptabilitatea” și „caracterul tranzacți-
vin din dirijarea esteticului, poezia nefiind „discipli- onal” al unui ipotetic profil etnic românesc; astfel,
nă de ordin trapist”, autolimitările și riscurile în- însăși această autodresare întru modernitate, fără
scrierii în program fiind subliniate prin compararea anxietăți sau scrupule organiciste, certifică none-
formulelor lui Pillat și Voiculescu (cultivând „pito- xistența sau autoanularea ideii de tradiție, „tradiți-
rescul pastelului etnografic” și conducând la „deco- onalismul la o populație așa de vie, de mobilă și de
rativ și pastișe”) cu cea a lui Blaga, „teoretician al dornică ca a noastră” neavând „absolut niciun sens”
mitului tragic”, cu o creație puternic individualizată (Fenomenul românesc, 1927). Cu adevărat stimula-
prin deschiderea față de subconștientul arhetipal, toare este poziția criticilor neafiliați curentului, care
infraistoric și prin racordare la metafizic. Redus la anulează tandemul antinomic t./modernism prin
statutul de program (tematic și stilistic), în absența sublinierea preeminenței valențelor creatoare ale
vizionarismului, t. riscă să se blocheze într-o anu- fiecărui termen sau prin marcarea caracterului lor
mită formulă lirică altoită pe o rețetă tematică; „în
prelungirea motivelor populare” poeții „estetizează Desen de A. Demian
cu un rafinament în care primitivul autentic coche-
tează cu subtila manufactură cultă”, rezultând, în
lipsa capacității de reinventare și transcendere me-
tafizică a etnograficului, doar o operă de artizanat,
un prefabricat, o simplă traducere lirică a unei nos-
talgii generate de un referent iremediabil pierdut.
Citit după grila „Vieții românești”, din conceptul t.
(varianta sămănătoristă sau gândiristă) rămâne vi-
abilă doar ideea generală a specificului național.
Propunând în 1924 alte echivalări pentru binomul
europeism/t., primul concept fiind derivat în cheie
strict civilizațională (ca prelungire a eforturilor ace-
lor „minunați «bonjuriști»”), al doilea în sens lite-
rar-estetic (ca stimulent al „sufletului etnic”), Mihai
Ralea salută expresionismul gândirist ca variantă a
t., socotindu-l superior oricărei formule moderniste
periferic-mimetice, de import francez, pentru că ar
fi reușit „să împace pe Miron Costin cu Rainer Maria
Rilke sau F. Werfel, realizând o limbă cronicărească
turnată în cel mai autentic metru expresionist”. Ac-
ceptat doar prin programul său literar, t. este viru-
lent contestat ca bază doctrinară, Ralea conjugând
scrupulul progresist cu cel organicist. Ca și lovi-
nescienii Vladimir Streinu și Șerban Cioculescu de
uneori interșanjabil. O intervenție etalon în disputa Călinescu, ostil atât sincronismului lovinescian, cât
modernism-t. este textul-program al lui Camil Pe- și contabilizării îngerilor de la „Gândirea”. În condi-
trescu, Substanțialism, eseu eminamente polemic țiile în care tradiția ar fi „o abstracțiune a spiritului
la adresa tendințelor „moderniste” sau „tradiționa- nostru clasificator”, un construct critic de scanare
liste”, pledând pentru „constituirea unui front cu retrospectivă a constantelor inefabile, a „imponde-
fața înapoi”. Poziția scriitorului este aici clar anti- rabilelor” spirituale, a mărcilor unui „anume mod
modernă: totodată antimodernistă și antitradițio- de a simți realități cosmice”, dar și ale continuității
nalistă, acerba polemică fiind redusă la un simplu organice, t. și modernismul devin „simple vocabule
„antagonism al suprafețelor”. Scriitorul va distinge sau stimulente”, două concepte interșanjabile. Co-
mereu „specificul național” de „sufletul național”, nectarea spontană la tradiție ar fi o componentă
doar ultimul substanțial, cel dintâi desemnând nu- inefabilă a spiritualității marii personalități creatoa-
mai un set de contingențe istorice și materiale („plu- re; convertită însă doctrinar, absolutizată drept cri-
gușorul, steaua, antereul, coliba și opincile lui Dincă teriu normativ printr-un program stabilit ad‑hoc,
Priboi; [...] cântecul lăutarilor, cuvântul turcesc, că- „naționalitatea în cultură” obstruează și interzice
lugărul incult și mobila pirogravată”). Modernul, cu valențele cu adevărat creatoare. A reduce t. la de-
falsa lui sete de inovație, este asociat snobismului semnarea elementelor folclorice din operă, la sub-
imitativ („cea mai nouă modă apuseană, cel din linierea influenței literaturii populare sau la carto-
urmă dans, cea din urmă formă a versului, cea mai grafierea obiceiurilor ar însemna menținerea actu-
recentă poză strâmbă, seringa cu cocaină a dansa- lui literar în subsolul creației colective (eroare re-
toarei roșii, cea mai nouă absurditate discutată cu proșată lui Al. Dima). La distanță de ambele concep-
furie”). Doar marii scriitori (și nicidecum literatura te, ostil modernismului extrem, Călinescu apreciază
populară) ar reprezenta chintesența sufletului nați- mai ales conexiunea, convertibilitatea lor. Anali-
onal: „Eminescu singur, cu Luceafărul, Scrisorile și zând, în Istoria literaturii române de la origini până
Călin al lui, e poate mai mult decât toată poezia po- în prezent, opera lui Fundoianu, criticul observă că
pulară românească la un loc”, așa cum sufletul rus „tradiționalismul reprezintă o formă de moder-
ar exploda nu în „căzăcească, troică, vutcă și verstă”, nism” nu doar sub raport poetic (formal), ci și prin
ci în opera lui Tolstoi, Turgheniev, Dostoievski, Go- reinvestirea modernă, reflexivă, a temelor specifice
gol sau Cehov. Astfel, erorile t. ar fi: ignorarea prin- poeziei tradiționale; când analizează însă volumele
cipiului evolutiv, pariul și deci absolutizarea direc- ratate ale lui Pillat, concepute programatic în linia
ției de orientare spre trecut. De aici și pretenția de a ortodoxismului lui „Iisus în țara mea”, Călinescu ob-
îmbina „influențe noi” cu „forme tradiționale”, când servă că „un mare poet nu poate exprima decât su-
„logic ar fi invers”. T. ar cădea exact în capcana ad- fletul național în orice materie, iar un poet mic cu
versarului său de moarte, transformându-se într-o materie națională rămâne adesea nereprezentativ”.
„serie infinită de modernisme clasate”, deoarece Unele asocieri din Istorie... (plasarea lui B. Fundoia-
formele pe care le alege, invocând prestigiul trecu- nu și a lui Ilarie Voronca, din grupul avangardist,
tului, sunt „un șir lung de forme abandonate de sub- alături de Aron Cotruș, autohtonizant, în grupul
stanțial, asemeni tuturor pieilor pe care un șarpe „tradiționalist”) pot fi socotite o reflectare a conver-
le-a lepădat trăind”. Dacă t. este condamnat, este tirii conceptuale integratoare; înscrierea lui Blaga în
salvată „tradiția”, pe care o poate inventa numai un filiera ortodoxismului, deși perfect justificată, tră-
mare scriitor. Substanțialismul lui Camil Petrescu dează și un posibil impas metodologic. Această vi-
pare a se afirma ca o tendință încă și mai pură decât ziune integratoare a lui Călinescu stimulează, în
sinteza tradiției cu spiritul modern propusă de Ion perioada postbelică și apoi postdecembristă, redes-
Pillat: „Nu rădăcina sortită să rămână în pământ, chiderea dosarului și o reconsiderare spectaculoasă
nici frunzele moderniste care se înnoiesc în fiecare a t.. Astfel, după Nicolae Manolescu, „tradiționalis-
an, ci principiul germinativ însuși [...] e copacul. mul e un stil, o formulă inventată de poeți moderni”,
Prelungit adânc din trecut până departe în viitor, marcând, din interiorul poeziei moderne, o reacție
necontenit viu, subordonând totul, acesta e sub- polemică, „tendința de autoconservare” și „culti-
stanțialul. Adică prezentul permanent”. Reprezen- vând o atitudine ostilă față de nou, redescoperind
tantul principal al acestei relaxări dogmatice este G. tradiția”. Astfel, „tradiționalismul este mai degrabă
Traian Dicționarul general al literaturii române 228
un program decât o sensibilitate”; „dacă modernis- TRAIAN, gazetă apărută la București, de trei ori pe
mul e un mod de a simți, tradiționalismul e aproape săptămână, între 16 aprilie 1869 și 2 martie 1870,
în întregime un stil” (Metamorfozele poeziei, 1968). având drept motto „Românism, constituțiune, de-
La nivel teoretic, această perspectivă va fi reluată de mocrație”. Redactor este B.P. Hasdeu, iar colabora-
Ion Bogdan Lefter, care o va extinde la toată perioa- tori, pentru partea politică, G. Missail, Radu Mihai,
da interbelică (inclusiv la Tânăra Generație); criticul Gr. Vulturescu, N. Rosetti ș.a. T. este un jurnal de
va analiza pe larg confuzia unora dintre criticii ro- opoziție, de nuanță liberală, îndreptat împotriva
mâni moderni (Lovinescu și discipolii) între estetic guvernului de coaliție (conservatori și liberali mo-
și tematic, de unde utilizarea unei duble măsuri: derați) al lui D. Ghica și, în primul rând, împotriva
aprecierea poeziei moderne prin exaltarea noutății ministrului de Interne, Mihail Kogălniceanu. Has-
formale, contestarea poeziei zise tradiționale prin deu dă o mai mare dezvoltare și paginilor de cultură,
criterii tematice. Totuși, definiri ale acestor poetici încercând, cum va face și la „Columna lui Traian”
ca „modernism (de obicei temperat) pe teme tradi- sau la „Revista nouă”, să combată pătrunderea exa-
ționale” rămân incomplete. Inaplicabilă t. în ansam- gerată a influențelor străine, cerând stimularea ele-
blul său (teoria fiind în fond una a modernității re- mentelor originale, autohtone. El redactează uneori
active, întoarse asupra ei înseși), grila antimodernă aproape toată gazeta: articolul de fond și alte arti-
permite reinvestigarea unora dintre profilurile emi- cole politice, studii de economie, studii filologice și
namente ambivalente, atașate inerțial acestui istorice (Unde s-a tipărit Psaltirea lui Coresi?, Limba
concept. slavică la români până la 1400 ș.a.), analize de do-
Repere bibliografice: Iorga, O luptă (1914–1916), I–II, pas- cumente istorice, recenzii (la Principiul unității în
sim; Ralea, Scrieri, II, 51–63, 359–361, VII, 99–104, 160–165, istorie de Andrei Vizanti ș.a.), prezentarea atentă a
168–181, 192–194, 214–217; Călinescu, Opere, I–XII, pas- revistelor mai importante din epocă („Convorbiri
sim; Lovinescu, Ist. civ. rom., I–III, passim; Lovinescu, Ist. literare”, „Albina Pindului” ș.a.), versuri (Astăzi, Con-
lit. rom. cont., I, 201–222, III, 91–118; Lucian Blaga, Ferestre spirația leproșilor) și chiar poșta redacției. Cu pu-
colorate, însemnări și fragmente, Arad, 1926; Tudor Ar- blicistică, mai ales culturală, colaborează G. Missail
ghezi, Dobitoacele noastre literare, R, 1929, 10–11; D. To-
(Istoria și actualitatea, Apoteoza lui Șincai ș.a.), S.
mescu, Atitudini politice și literare, Craiova, [1932]; Al.
Dima, Aspecte și atitudini ideologice, Turnu Severin, 1933; Periețeanu-Buzău, I.C. Tacit, G. Marian (O conver-
Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, București, 1936; sație despre scenă și actori). O rubrică vie, datorită
Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 89–105, passim; Gheorghe știrilor și comentariilor privitoare la mișcarea artis-
Vrabie, Gândirismul. Istoric, doctrină, realizări, București, tică și politică din Europa, este „Corespondința”,
1940; Călinescu, Ist. lit. (1941), 773–802, Ist. lit. (1982), 857– care inserează mai multe scrisori primite de la Paris,
886; Pillat, Tradiție, passim; Constantinescu, Scrieri, pas- Viena și din câteva orașe italiene. Dintre corespon-
sim; Crohmălniceanu, Literatura, I (1967), 78–109, II, 97, denți făceau parte, probabil, S. Periețeanu-Buzău și
passim; Manolescu, Metamorfozele, 25–43, passim; Mircea I. Al. Lapedatu, care erau studenți la Paris. Un inte-
Braga, Sincronism și tradiție, Cluj, 1972; Micu, „Gândirea”,
res deosebit se arată pentru poezia populară, din
363–680; Titu Popescu, Specificul național în doctrinele
estetice românești, Cluj-Napoca, 1977, passim; Z. Ornea,
primul număr publicându-se articolul Poezii popo-
Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, Bucu- rane române din Crișana, precum și patru balade
rești, 1980; Mircea Braga, Recursul la tradiție, Cluj-Napoca, culese de Miron Pompiliu, din a cărui colecție se va
1987; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 11–128; Mircea A. Diaconu, tipări în continuare, alături de alte materiale folclo-
Poezia de la „Gândirea”, București, 1997, passim; Gabriela rice din culegerile lui A. Vodă, V. Gr. Pop, I.C. Fun-
Danțiș, Poezia bucolică românească, București, 2000, pas- descu și S. Fl. Marian. Pe lângă doine din zona Sibi-
sim; Ion Bogdan Lefter, Recapitularea modernității. Pentru ului, Dionisie Miron dă, în traducere românească,
o nouă istorie a literaturii române, Pitești, 2000; Adriana balade despre eroul popular sârb Marcu. În foileton
Iliescu, Vocația modernității în literatura contemporană
apare România veche și nouă de G. Missail, încerca-
română, București, 2001, 5–39, passim; Iulian Boldea, Sim-
bolism, modernism, tradiționalism, avangardă, Brașov,
re romanescă ambițioasă dar fără valoare literară,
2002, 161–185; Modernismul literar românesc în date în care unul din personaje este Alecu Russo. Versu-
(1880–2000) și texte (1880–1949), I–II, îngr. Gabriela Omăt, rile aparțin lui I. Al. Lapedatu, Miron Pompiliu, V.D.
București, 2009; Oana Soare, Modernitate și reacții anti- Păun și unui Leonida Grigoriță. Discutând în dife-
moderne, București, 2012. D.Mc., O.S. rite articole și în recenzii raportul dintre trăsăturile
229 Dicționarul general al literaturii române Trancă
naționale și influențele străine în cultură, Hasdeu 1946 la „Menuet”, revista Colegiului „Carol I”, iar edi-
critică, în mai multe rânduri, câteodată aluziv, alte- torial în 1960 cu o traducere din Mark Twain. Prima
ori direct, revista „Convorbiri literare” și activitatea carte de versuri, Arcade, îi apare în 1968, urmată de
societății Junimea. Drept răspuns, revista ieșeană îi alte culegeri de poezii, de volume de proză, însem-
ironizează exprimarea pletorică, nesupravegheată nări de călătorie și memorialistică, pamflete, versuri
uneori, precum și unele exagerări ori accente nați- pentru copii, eseistică și publicistică. A tradus din
onaliste. Astfel se continuă o polemică de durată, pe Benedetto Croce, Jean-Paul Sartre, Fausta Cialente
care B.P. Hasdeu o va susține și în publicațiile lui din ș.a., unele semnate T. Dumitru. Colaborează la
anii următori. R.Z. „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Călăuza bibliote-
TRAIAN DEMETRESCU, revistă apărută la Bucu- carului”, „Glasul patriei”, „Gazeta literară”, „România
rești, săptămânal, între 6 septembrie și 8 noiembrie liberă”, „Lumea”, „Romanian Books”, „Revue roumai-
1909, cu subtitlul „Literatură, artă, știință, muzică”. ne” ș.a.
În articolul-program se precizează motivele care au Primul volum de versuri al lui T. reunește notații
stat la baza alegerii titlului publicației, redactorii lirice, caligrafii, miniaturi, confesiuni în care palpi-
fiind „călăuziți de oarecare sentimente de simpatie tul unei sensibilități delicate e traversat – adesea ca
și de admirație către acel ce a fost Traian Deme- de un fir subțire, diafan – de reflecție. Ulterior va
trescu”. Primul număr conține un omagiu adus po- scrie și poeme de alt gen, mai consistente: contem-
etului. În sumar intră proză de Al. Macedonski plative, meditative, „de sentiment”, multe în notă
(Moara pe Dunăre, Palatul fermecat, Vrăjitoarea, O elegiacă. Autorul operează, adesea, cu mijloace ale
noapte în Sulina, Pădurea Ulmilor), D. Călugăru, prozodiei clasice, comunicând însă efuziuni roman-
I. C. Romașcanu, C. Seche, Dim. Orfănescu, Radu D. tice, bine temperate prin intelectualizare. Rețin
Rosetti, versuri de Dim. Orfănescu (Amurgul pe atenția în special gingașe cadențe de timbru blagian
ocean, Vis straniu, Seara la țară, Sub umbră de sălcii), postbelic: „Prăpăstii moi cu umbre calde / ivesc mă-
D. Călugăru, Constant Teodorescu, M. Munteanu, celuri printre raze; / Zvon aprig, necurmat, în tâm-
Dumitru Millo ș.a. Un sonet al lui Al. Macedonski, ple, / dăruitor de vechi extaze, / aduce lunecarea
Crin, e transpus din franțuzește de Claudia Cridim frântă”. Asemenea lui Lucian Blaga, Adrian Maniu,
(cum semna acum Claudia Millian). Sunt publicate Ion Pillat, V. Voiculescu, autorul Poemelor depărtării
traduceri din Ludwig Uhland, François Coppée, (1977) valorifică, mai ales în ciclul Jienești, elemente
Henryk Sienkiewicz, Octave Mirbeau, Émile Zola ș.a. de folclor ezoteric, compune descântece, evocă vâr-
Un fragment din Memorialul de la „Sfânta Elena”, colaci și pe „muma ploii”, dă „în bobi”. Contrapon-
referitor la exilul lui Napoleon, e tălmăcit de Petru derea o susțin orațiile cu tentă expresionistă, unele
Gâdei. La rubrica „Literații noștri” se inserează un cu ecouri din Ilarie Voronca: „Vai ție, naivă și mult
portret al lui Al. Macedonski, cu o prezentare a ac- prea-ncrezătoare / planetă, atât de îndrăgită de / cei
tivității poetice a acestuia. A.St. mai pesimiști poeți! / Curând va începe un mare
TRANCĂ, Dumitru (4.IV.1927, Craiova), poet, pro- «boom»”. Majoritare numeric, piesele de atitudine
zator, traducător. Este fiul Elenei (n. Pascu) și al lui contemplativă iau frecvent forma unor crochiuri,
Gheorghe Trancă, plutonier major. În orașul natal schițe de peisaj, inspirate de locuri diverse, de pe
face cursul primar și Liceul Militar „D. A. Sturdza”, toate continentele (Teheran, New York, New Delhi
apoi Colegiul „Carol I”, absolvit în 1946. Își continuă etc.). Proza, mai ales nuvelele, se remarcă prin vir-
studiile la Facultatea de Litere, secția italiană, a Uni- tuozitate, prin iscusința de a nara, de a provoca sus-
versității din București. Din 1950 va fi redactor la pans și a-l prelungi, nelăsând să se întrevadă dez-
Editura Politică; din 1956 șef de serviciu și director nodământul. Cele mai antrenante texte deschid o
științific al Bibliotecii Centrale de Stat, din 1960 di- enigmă, invitând cititorul să participe la dezlegarea
rector al Editurii pentru Literatura Universală; din ei, ca în Plicul verde (1987), unde narațiunile pără-
1962 director general al Centralei Editurilor și Difu- sesc tărâmul realității și au o turnură fantastică. Ro-
zării Cărții, iar din 1969 al Editurii Enciclopedice manele lui T. sunt de alt tip prozastic. Narând întâl-
Române. Începând cu 1971, devine funcționar în nirea unor foști absolvenți ai Liceului Militar din
Ministerul de Externe, în 1983 trecând redactor-șef Craiova, Întâlnirea pierdută (1982) punctează, prin
la revista „Cooperația în România”. Debutează în rezumarea și reproducerea de fragmente din
Trandafir Dicționarul general al literaturii române 230
conversațiile ce se încing, atât momente din viețile Întâlnirea pierdută, București, 1982; Rubedenii..., Bucu-
comesenilor, cât și principalele evenimente istorice, rești, 1983; Scrisori romantice, București, 1984; Caietele
politice, sociale petrecute de-a lungul timpului tra- roz, București, 1985; Plicul verde, Cluj-Napoca, 1987; Mic
dicționar hazliu despre tot ce este viu, cu ilustrații de Eu-
versat. Clubul pensionarilor (1992), cu subtitlul File
gen Taru, București, 1989; Fiecare buclucaș își găsește câ-
din dosarul Petre Ţuțea..., se încheie cu această spe- te‑un naș, București, 1989; Orele zilei și ale nopții, Bucu-
cificare: „Neizbutind să înfățișeze persoanele reale, rești, 1990; Îndreptar ortopoetic, București, 1992; Clubul
așa cum le-a cunoscut, autorului nu i-a rămas decât pensionarilor, București, [1992]. Traduceri: Mark Twain,
să le prezinte ca personaje imaginare”. Cartea însu- Monologul regelui Leopold, București, 1961; Natalia
mează discuții purtate de șapte bătrâni de profesii Momo, Satul de lângă orezărie, București, 1963; Fausta
diferite (un medic, un avocat, un profesor, un zidar, Cialente, Balada levantină, pref. Alexandra Bărcăcilă, Bu-
un diplomat, un compozitor, dar și un activist de curești, 1965; Jean-Paul Sartre, Cuvintele, pref. Georgeta
Horodincă, București, 1965; Benedetto Croce, Estetica
partid), care se întâlnesc fie în parc, fie în birturi
privită ca știință a expresiei și lingvistică generală, introd.
ieftine sau acasă la unul din ei. Bătrânii abordează Nina Façon, București, 1970, ed. I–II, București, 1996; Sal-
fel și fel de subiecte, de la necazurile de zi cu zi (co- vador Espriu, Poezii, pref. trad., București, 1974; Giuliano
zile, bolile, sărăcia etc.) la fenomene parapsihologi- Procacci, Istoria italienilor, București, 1975.
ce și la presupusa viață de după moarte, ponderea Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Arcade”, GL, 1968,
revenind însă comentariilor politice. Se emit păreri 18; Vlaicu Bârna, „Arcade”, VR, 1969, 3; Dan Cristea, „In-
cu privire la feluritele anomalii din perioada ante- vocația soarelui”, RL, 1971, 26; Aurel Sasu, „Hronicu lea-
rioară evenimentelor din 1989: raționalizarea ali- tului 7481”, ST, 1976, 6; Fănuș Băileșteanu, „Poemele de-
mentelor, campania pentru „alimentare științifică”, părtării”, CNT, 1977, 51; Valentin F. Mihăescu, Atracția
măsurile aberante, precum aceea de a prezenta pe- pentru povestire, LCF, 1978, 19; Mircea Popa, „Poemele
depărtării “, ST, 1978, 3; Vasile Chifor, [Dumitru Trancă],
riodic la miliție mașina de scris, diferențele sociale
T, 1978, 8, R, 1979, 11; Eugenia Tudor-Anton, Seninătatea
scandaloase, instituite în numele „eticii și echității povestitorului, VR, 1978, 9; Lit. rom. cont., I, 521–522; Ni-
socialiste”. De la chestiuni concrete se ajunge la dis- colae Pop, Perimetru sentimental, Craiova, 1980, 308–315;
cuții privind forma de stat, sistemele sociale, tipurile Pompiliu Marcea, Romanul unei promoții, R, 1982, 5; I.
de economie, calitățile și defectele regimurilor din Sîrbu, Intinerariile vieții și ale prieteniei, CRC, 1982, 52; G.
România interbelică și postbelică. Cele mai ascuțite Ciprian, Scrisori către Dumitru Trancă, îngr. Marcela Chi-
observații le rostește fostul profesor Arcanu, Filoso- riță, Buzău, 1996; Firan, Profiluri, II, 303–304. D.Mc.
ful, în formulări mereu percutante, scânteietoare,
TRANDAFIR, Constantin (4.VI.1939, Grivița, j. Ga-
lansate deseori sub formă de paradox și butadă. El
lați), critic și istoric literar, prozator. Este fiul Măriu-
ar personifica spiritul lui Petre Ţuțea. Având un as-
ței (n. Enache) și al lui Costică Trandafir, agricultori.
cendent asupra celorlalți, nu doar în virtutea inteli- Urmează școala elementară la Ivești, apoi liceul în
genței și a culturii, ci și a numărului anilor de de- comuna Pechea (1953–1956). Frecventează cursu-
tenție, Arcanu obișnuiește să își provoace interlocu- rile Facultății de Filologie de la Universitatea din Iași
torii prin intermediul filosofiei universale, interpre- (1958–1963) și devine doctor în științe filologice la
tată dogmatic, intolerant, de pe poziții extrem nați- aceeași universitate în 1980. Funcționează ca pro-
onaliste și ostentativ mistice. El deapănă și cele mai fesor suplinitor la școala elementară din Grivița
interesante amintiri, unele descriind condițiile de- (1956–1958), ca profesor de limba și literatura ro-
zumanizante din închisorile prin care trecuse. mână la liceele din Pechea (1963–1972) și din Câm-
SCRIERI: Arcade, București, 1968; Aperçu sur le livre en pina (1972–2003). În perioada 1992–1996 este pro-
Roumanie (în colaborare cu Ion Marinescu), București, fesor invitat la Facultatea de Filologie a Universității
1968; Biblioteca copiilor noștri, București, 1969; Eseu asu- Dunărea de Jos din Galați, unde predă cursuri de
pra culturii, București, 1969; Invocația soarelui, București,
istoria literaturii române. După un debut cu versuri
1971; Escale, București, 1974; Fereastra care tace, Bucu-
în 1955, în ziarul „Viața nouă” din Galați, se îndreap-
rești, 1974; Hronicu leatului 7481, Cluj-Napoca, 1975;
Simfonie helvetică, 1975; Poemele depărtării, Cluj-Napo- tă spre critica literară, primele articole apărându-i
ca, 1977; Cuibul din inimă, cu ilustrații de Angi Pe- în revista gălățeană „Orizonturi”, în 1963. Mai cola-
trescu-Tipărescu, București, 1978; Viscol în sânge, Craiova, borează la „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „România
1978; Grădinile de aer, București, 1979; Jurnal neterminat, literară”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Transil-
București, 1979; Popasuri străine, București, 1980; va n i a”, „ St e a u a”, „Tr i b u n a”, „ Fa m i l i a”,
231 Dicționarul general al literaturii române Trandafir
„Contemporanul”, „Cronica”, „Adevărul literar și ar- distanța de la Dosoftei la Ion Stratan, dări de seamă
tistic”, „Axioma”, „Pagini literare”, „Porto-Franco”, „colocviale” asupra dialogului literar sau critic în
„Sinteza”, „Dunărea” ș.a. Din 2000 conduce „Revista literatura română și discuții asupra temelor curente
nouă” la Câmpina, inițial apărută ca supliment al din presa literară. În fine, două volume despre „ci-
unui ziar local, iar din 2004 ca revistă de sine titul” poeziei (2006) și „cititul prozei” (2011), traver-
stătătoare. sând decenii de literatură începând cu anii ’60 ai
T. debutează cu monografia Paul Zarifopol secolului trecut, tind spre o imagine care să cuprin-
(1981), rezultat al tezei sale de doctorat. Este o cer- dă ansamblul. T. se apleacă însă și separat asupra
cetare temeinică, urmărind toate compartimentele unor scriitori. Astfel, în Introducere în opera lui Ște-
operei criticului și esteticianului interbelic, trecând fan Petică (1984), acest poet cu o cultură substanți-
în revistă polemicile majore ale momentului și că- ală este cercetat în raporturile sale cu simbolismul
utând să fixeze poziția acestuia în tabloul epocii. francez și cu prerafaelitismul englez, ca practicant
Zarifopol este definit, pe urmele caracterizării lui E. al „estetismului umanitarist” și poet cu care „începe
Lovinescu din T. Maiorescu și posteritatea lui critică, simbolismul românesc în manifestarea lui autenti-
ca un critic raționalist și ironic, apărător al autono- că”. În 1996 apare Ion Creangă – spectacolul lumii, o
miei esteticului și al specificității artei. Cazul mult monografie în care, pornind de la o amplă inspecție
discutat al „anticlasicismului” lui Zarifopol este tra- a receptării critice a operei humuleșteanului, criti-
tat, de data aceasta urmându-l pe G. Călinescu, ca cul revizitează ideea esenței dramatice a textului
o dovadă suplimentară a modernității și relativis- acestuia, reluând apoi temele canonice ale interpre-
mului criticului. În cea de-a doua carte a sa, Dina- tării: ludicul, sărbătoarea, carnavalescul și cultura
mica valorilor literare (1983), T. discută paisprezece populară a râsului. Se observă acum la T. o vioiciune
scriitori importanți, de la Titu Maiorescu la Anton a stilului critic, mai colocvial decât în volumele di-
Holban, în general abordați în moduri convențio- nainte de 1989. Monografia Poezia lui Bacovia (2001;
nale, deja practicate de critica anterioară. Astfel, Premiul revistei „Ateneu”) recuperează receptarea
Maiorescu este apărat de învinuirile „dogmatismu- critică a autorului Scânteilor galbene, notând iden-
lui”, iar sincronismul lui Lovinescu este pus în ba- tificările importante ale apartenenței sale (simbo-
lanță, timid, cu protocronismul lui Edgar Papu. Este lism, eminescianism, expresionism, existențialism,
combătută ideea lipsei de elaborare a romanelor lui postmodernism), fără a le ierarhiza și fără a le pune
Liviu Rebreanu, se reafirmă focalizarea lui Anton în dialog unele cu altele. Interesantă este monogra-
Holban pe „analiză” în detrimentul „creației” și se fia Efectul Caragiale (2002), care pleacă de la per-
subliniază „vitalismul” lui G. Călinescu. Prin Perma- spectiva critică a lui Paul Zarifopol, bine cunoscută
nențe literare românești (1998) T. investighează din de exeget, și urmărește o rediscutare a „actualității”
nou, într-o serie de studii, scriitori clasici și mo- lui Caragiale printr‑o abordare mai puțin clișeizată,
derni, de la A.I. Odobescu la Marin Preda. Cercetă- apreciind că valoarea operei este reafirmată prin
rile se păstrează în linia canonică, cu unele noutăți calitatea ei reactivă, păstrată intactă la urmașii în-
în lectura poeziei lui Eminescu și a lui Bacovia, unde depărtați. În micromonografia Grigore Hagiu și ge-
se simte însă influența interpretărilor hazardate, în nerația sa (2003) poetul șaizecist este urmărit de la
cheie existențialistă, ale Svetlanei Paleologu-Matta. poemele „vaticinare” ale debutului până la poemele
În culegerea de articole Recunoașterea valorii (2002) sentimental-erotice și la cele gnomic-abstracte, în-
criticul revine asupra unor clasici ai modernității datorate influenței lui Nichita Stănescu. Mihail Se-
românești, de la Eminescu la M. Blecher și de la bastian. Între viață și ficțiune (2007) valorifică relan-
Adrian Maniu la Al. Ivasiuc. Sunt recitiți Mihail Sa- sarea autorului Accidentului după momentul în care
doveanu prin povestirile de tinerețe, Paul Zarifopol a fost publicat importantul său jurnal. Se oferă o
prin articolele cu ascuțiș politic, Calistrat Hogaș prin cercetare biografică amănunțită, dar fără noutăți
eclectismul bricolat al prozei de călătorie, care cri- documentare, urmărindu‑se și aici receptarea criti-
ticului îi pare a poseda o „ambiguitate” triumfătoare, că, apoi compartimentele operei, în final fiind dis-
iar G. Topîrceanu prin opțiunea așa-zis „postmoder- cutat „jurnalul ca literatură” și implicit viața scriito-
nă” pentru minorat. Un volum din 2010, Scriitori și rului ca operă. Alte două scurte monografii au des-
teme, cuprinde crochiuri istorico-literare acoperind tinație didactică: Mateiu I. Caragiale (1996) și
Transilvania Dicționarul general al literaturii române 232
„Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă (2001). T. a valorilor literare”, RL, 1984, 41; Adrian Marino, Contribu-
mai publicat, sub pseudonimul Thalia Mușat, și pro- ția modernizării literare, TR, 1985, 17; Ecaterina Ţarălun-
ză de factură umoristică: Jurnalul unei adolescente gă, Citind cu ochi contemporan, CNT, 1985, 18; Theodor
Codreanu, [Constantin Trandafir], „Porto-Franco”, 1997,
(1991), Jurnalul unei fete naive (1993), texte scrise
5, „Antares”, 2003, 58–60, „Prutul”, 2004, 2; Florin Mihăi-
împreună cu Diana Trandafir. Două volume adună
lescu, [Constantin Trandafir], VR, 2002, 8–9, 2003, 8–9;
însemnări diaristice, oprindu-se asupra unor ani ai Lucian Chișu, O monografie despre Grigore Hagiu, L, 2003,
răsturnărilor politice și sociale radicale: 1989. Vedere 2; Dan Mănucă, [Constantin Trandafir], CL, 2003, 3, 2008,
din provincie (2009), 1990. Anul șarpelui orb (2010). 9; Al. Cistelecan, Critica modestă, CLT, 2008, 27; Gheorghe
Notele zilnice, foarte amănunțite, dau o senzație de Grigurcu, [Constantin Trandafir], RL, 2008, 9, 10, „Acola-
mobilitate și vivacitate, de detașare uneori, ceea ce da”, 2012, 2; Vasile Iancu, Cronica ultimului an demențial,
contrastează cu atmosfera apăsătoare a timpului. O CL, 2010, 1; Ioan Adam, Afinități selective, Târgoviște,
călătorie în imperiu. De la Câmpina la Petersburg 2012, 128–133. D.Mn.
(2012) este jurnalul lipsit de gravitate, ba chiar mar-
TRANSILVANIA, revistă apărută la Brașov, cu perio-
cat de ironie și umor, al unei excursii în Uniunea
dicitate variabilă, de la 1 ianuarie 1868, ca organ al
Sovietică în anii ’80, încheiat, neobișnuit, cu o cro-
Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română
nică rimată. E de menționat și activitatea lui T. ca
și Cultura Poporului Român (Astra); din 1881 revista
îngrijitor de ediții din Mateiu I. Caragiale, George
se mută la Sibiu. Cu unele întreruperi (în 1879, când
Coșbuc, Octavian Goga, Al. Macedonski, Camil Pe-
este sistată, în 1880–1881 și în 1907–1908, când este
trescu ș.a.
înlocuită cu „Analele Asociațiunii” sau suplinită de
SCRIERI: Paul Zarifopol, București, 1981; Dinamica va- „Ţara noastră”, „revistă poporală” sub direcția lui
lorilor literare, București, 1983; Introducere în opera lui
Octavian Goga) și cu unele intermitențe, T. a apărut
Ștefan Petică, București, 1984; Jurnalul unei adolescente
până în martie–aprilie 1945. Redactori erau secreta-
(în colaborare cu Diana Trandafir), Galați, 1991; Starea de
veghe, Câmpina, 1992; Jurnalul unei fete naive (în colabo- rii Astrei: George Barițiu (1867–1889), I. Popescu
rare cu Diana Trandafir), Galați, 1993; Ion Creangă – spec- (1890–1891), Zaharia Boiu (1892–1895), C. Diacono-
tacolul lumii, Galați, 1996; Mateiu I. Caragiale comentat vici (1896–1903). După 1903 și mai târziu în redacția
de…, București, 1996; Permanențe literare românești, Ga- revistei aveau să intre Octavian Goga, Octavian C.
lați, 1998; Poezia lui Bacovia, București, 2001; „Povestea Tăslăuanu, Ioan Georgescu, Horia Petra-Petrescu,
lui Harap Alb” de Ion Creangă, Cluj-Napoca, 2001; Efectul Ion Breazu, Silviu Dragomir, Ștefan Manciulea, Ion
Caragiale, București, 2002; Recunoașterea valorii, Bucu- Mușlea, S. Opreanu, Ionel Pop, D. Popovici, Al. Dima.
rești, 2002; Grigore Hagiu și generația sa, Ploiești, 2003; Cu șase ani înainte de apariția „Transilvaniei” se pu-
Cititul cărților. Poezia, Ploiești, 2006; Mihail Sebastian.
blicau, sub titlul „Analele Asociațiunii”, procesele
Între viață și ficțiune, București, 2007; 1989. Vedere din
verbale ale adunărilor generale și documentele As-
provincie, București, 2009; 1990. Anul șarpelui orb, Plo-
iești, 2010; Scriitori și teme, București, 2010; Cititul prozei, trei. La 20 septembrie 1867 comitetul îl solicită pe G.
Cluj-Napoca, 2011; O călătorie în imperiu. De la Câmpina Barițiu să accepte conducerea unei publicații „ca să
la Petersburg, Ploiești, 2012. Ediții, antologii: Mateiu I. fie aceasta, pentru popor, ceea ce a fost «Gazeta»
Caragiale, Pajere. Remember. Craii de Curtea Veche. Sub pentru cei luminați”. Barițiu a dat însă revistei un
pecetea tainei, postfața edit., București, 1988; George Coș- caracter de magazin istoric, publicând, pe lângă sta-
buc, Cântece de vitejie și alte poezii, pref. edit., Galați, tute, regulamente, îndrumări de ordin administrativ
1991, Poezii, pref. edit., Galați, 1998; Octavian Goga, Poe- ale Astrei, numeroase documente istorice și studii
zii, pref. edit., Galați, 1992; B. P. Hasdeu, Răzvan și Vidra, din istoria Transilvaniei, importante în cunoașterea
pref. edit., Galați, 1992; Mihail Sadoveanu, Hanu Ancuței,
unor epoci pentru care știrile despre români erau fie
pref. edit., Galați, 1992, Păcat boieresc, pref. edit., Galați,
1993 (în colaborare cu Diana Trandafir); Camil Petrescu,
sărace, fie incomplete și prilejuind interpretări ten-
Patul lui Procust, pref. edit., Galați, 1994; Al. Macedonski, dențioase. Ocupându-se de acest domeniu, Barițiu
Nopțile. Poeme. Rondeluri, pref. edit., București, 1998. duce conștient o luptă politică, urmărind ca rolul
Repere bibliografice: Teodor Vârgolici, [Constantin Tran- românilor să nu fie minimalizat în istoria Transilva-
dafir], CNT, 1981, 24, ALA, 2001, 588, 2003, 664, 2009, 15; niei. După el, trecutul poate aduce argumente prin
Mihai Dinu Gheorghiu, „Paul Zarifopol”, CL, 1981, 6; Mir- care poporul poate să-și apere originea și individu-
cea Popa, Critica de precizie, T, 1983, 9; Dobrescu, Foile- alitatea. Apar în paginile T. documente din foarte
toane, III, 191–196; Constantin Hârlav, „Dinamica bogata arhivă a comitelui Iosif Kemény (publicate
233 Dicționarul general al literaturii române Transilvania
au stat însă momentele de afirmare națională din
istoria Transilvaniei – G. Barițiu scrie Despre bellu
civil transilvan din anii 1437 și 1438, studiul Cauzele
pentru care s-au revoltat românii în anul 1784, Ioan
V. Russu semnează Scurtă descriere a revoluției lui
Horia și Cloșca –, precum și problema originii și ve-
chimii românilor în Ardeal – I. V. Russu traduce lu-
crarea Dacii a lui Robert Roesler, pentru a fi cunos-
cută și combătută, este tălmăcit Supplex Libellus
Valachorum Transsilvaniae, I. Sterca-Șuluțiu dă stu-
diul Originea românilor. Unitatea românilor și ne-
cesitatea recunoașterii teritoriului etnic ca teritoriu
politic sunt idei-forță în revista care, mai târziu, va
milita deschis pentru întregirea unității naționale,
iar după 1940 împotriva Dictatului de la Viena. Pre-
ocupările T. nu s-au limitat, chiar în anii când publi-
cația s-a aflat sub conducerea lui G. Barițiu, numai
la istorie. Tot ceea ce putea servi ca argument al ro-
manității și drepturilor românilor interesa: datinile,
limba, folclorul. Este importantă contribuția revistei
în domeniul cunoașterii și valorificării patrimoniului
popular, considerat „un bun criteriu al vieții noastre
naționale”. Poporul român în poezia sa, studiul lui
Iosif Vulcan din 1869, descria folclorul ca depozitar
al istoriei. Grigore Silași publică Românul în poezia
sa poporală (1876), încercare de mitologie etnică, și
Însemnătatea literaturii române tradiționale (1875),
pledoarie pentru cercetarea ei ca expresie a spiritu-
alității românești. Arhaitatea și originalitatea tradi-
ției vorbesc despre vechimea și caracterul poporului
de Șt. Moldovanu); G. Barițiu reeditează cronicile lui (Din datinile vechi ale Transilvaniei, 1868). G. Barițiu
M. Cserei și P. Apor; I. Ardeleanu face cunoscute do- reproduce balade din colecția lui V. Alecsandri. Se
cumentele referitoare la români aflate la Vatican. Se publică colinde, proverbe, descântece din Banat,
publică acte din arhiva bisericii din Șcheii Brașovului povești, jocuri de copii (culese de Ion Pop-Reteganul,
și din colecția lui B. P. Hasdeu. Deși chiar în epocă G. Todica, Enea Hodoș, Grigore Sima al lui Ion), Cân-
s-au exprimat nemulțumiri în legătură cu ținuta prea tece haiducești (adunate de Iosif Vulcan), studii
academică a revistei și cu lipsa ei de accesibilitate, având ca subiect Moșii ori Petrecerea mortului (Si-
paginile de istorie din T. capătă, în condițiile dualis- mion Mangiuca). După 1900 cercetarea vieții colec-
mului austro–ungar, proclamat în 1867, semnificații tive se intensifică, mai ales în direcția etnografiei. G.
mai adânci, cu atât mai mult cu cât unele documente Barițiu, care a organizat în 1881 Expoziția Națională
interesează ca surse de informație istorică. G. Barițiu de Artă Populară de la Sibiu, sublinia valoarea artis-
continua să creadă în idealurile revoluționare pentru tică deosebită a țesăturilor și cusăturilor populare
care militase în 1848 și ecourile idealurilor sale se fac (Despre costumele naționale românești, 1877, Idei
simțite în evocările și schițele biografice consacrate fugitive de industria de casă și de industria mică,
conducătorilor revoluției din Ardeal și din Ţările Ro- 1877, Portul național la poporul nostru românesc,
mâne (Testamentul lui N. Bălcescu, N. Bălcescu, Mo- 1889). T. a publicat numeroase materiale ce intere-
mente din viața lui Avram Iancu), în scrisorile lui sau Muzeul Astrei, a reflectat preocupările legate de
Simion Bărnuțiu și Eftimie Murgu, în actele și docu- Enciclopedia română, care începuse să apară sub
mentele din anii 1848–1849. În centrul interesului auspiciile societății. Acțiunile Societății pentru Fond
de Teatru Român sunt, de asemenea, popularizate. D. Ciurezu, Al. Ciura, Olimpiu Boitoș, iar după 1940
Profilul revistei este, astfel, cel de cronică a activității scriu frecvent Vasile Netea, Ion Breazu, Eugen Todo-
Astrei și de publicație având un caracter enciclope- ran, Radu Stanca, D. Popovici, I. Negoițescu ș.a. Au
dic. Apar articole de economie (datorate agronomi- fost recenzați și prezentați în primul rând scriitorii
lor Ștefan Pop și Ion Ionescu de la Brad), de medicină asimilați liniei tradiționaliste, privilegiată de revistă:
(Pavel Vasici), pedagogie, știință popularizată (G. O. Goga, I. Agârbiceanu, N. Iorga, Z. Bârsan, Liviu
Barițiu, Teoriile lui Darwin), s-a avut în vedere tot Rebreanu. După 1928 se va acorda atenție și tendin-
ceea ce putea ajuta progresului material și dezvoltă- țelor înnoitoare, prin găzduirea unor scrieri de Ion
rii culturii în Transilvania. Dezbaterile filologice se Minulescu, Gib I. Mihăescu, Victor Papilian, Emil
raportau și ele la problema națională: Atanasie M. Isac, Mihai Beniuc. Se încerca „o transpunere suplă
Marienescu o urmărea discutând semnificația nu- în miezul mentalității timpului”, dar și – conform
melui „latin”, iar periodicul o susținea prin ortografia articolului-program redactat în 1936 de Al. Dima –
sa latinizantă (criticată deja de Titu Maiorescu la ridicarea „virtualităților etnice și etice la rangul unor
1868, în Limba română în jurnalele din Austria) și mari actualități naționale”. Din 1934 cu subtitlul „Bu-
prin răspunsul lui Iosif Vulcan la adresa poziției ma- letin de tehnică culturală” (păstrat până în 1944), T.
ioresciene. Dar, înțelegând importanța unificării anunța că va da întâietate, contra „stadiului liric”,
limbii literare, după 1884 T. va adopta ortografia Aca- metodei și sistematizării culturale. Rămânând pe axa
demiei Române. Până la 1900 s-a publicat foarte cristalizării naționale ca ideal al Astrei, pus în evi-
puțină beletristică: versuri de Dimitrie Bolintineanu dență mai ales în articolele lui I. Agârbiceanu (Să
și Zaharia Boiu, stihuri inspirate de Războiul pentru păstrăm moștenirea, Temei și clădire. Ideea creștină
Independență din 1877–1878, drama Constantin la noi) și Al. Dima (Fondul sufletesc al Astrei, Alexan-
Brâcoveanu a lui D. Bolintineanu. O rubrică literară dru Odobescu și Asociațiunea), spațiul de interes se
apărea târziu, cu doi-trei ani înainte de 1900, și ea lărgește. Teodor Neș urmărea evoluții în Concepția
cuprindea pagini de istorie literară (Em. Micu despre cosmică de la Thales până la Einstein, Constantin
Petru Maior, Mihail Strajanu despre V. Alecsandri), Daicoviciu prezenta dovezi arheologice ale continu-
recenzii, indicații bibliografice, câteva studii asupra ității românilor, D. Popovici dădea părți din lucrarea
teatrului (Despre teatru în timpul lui Shakespeare, Literatura română în epoca „Luminării”. Apar studii
Teatrul lui V. Alecsandri ș.a.). Se remarcă contribuțiile pe teme estetice, datorate lui Al. Dima, I. Negoițescu
de teorie literară ale lui Iosif Blaga (Teoria dramei, (Despre mască și mișcare), Licu Pop (Începuturile
1899, Din estetica tragicului, 1900), precum și un herbartiene ale esteticii lui Titu Maiorescu), sunt re-
studiu al lui M. Strajanu, Poezia în raport cu istoria cenzați Perpessicius, Anton Dumitriu, Romulus Vul-
și cu științele pozitive (1900). Traducerile din litera- cănescu, E. Lovinescu ș.a. Traducerile, chiar dacă nu
turile străine se limitau la versurile lui Vergiliu, Schi- au o pondere mare, câștigă în calitate, fiind selectate
ller (în versiunea lui M. Strajanu) și Heine (tălmăcite și incluse în sumar versiuni consacrate, precum cele
de Sextil Pușcariu). Mai ales prin prezența în redacție aparținând lui G. Coșbuc (Homer, Odiseea), V. Bogrea
a lui Octavian Goga, confirmând că literatura este (din lirica antică), Teodor A. Naum (Vergiliu, Eneida),
„întruparea organică a marelui zbucium” istoric (Cu- Ștefan Bezdechi (din Tucidide), Ioan Georgescu (din
rentele de idei în literatura ardeleană de la 1848 până Petőfi). În revistă a fost marcată comemorarea morții
în zilele noastre, 1911), T. își va consolida sectorul lui Dante și evocată figura lui Lev Tolstoi. T. a înfăp-
dedicat scriitorilor, fenomenului literar și ziaristicii. tuit, cu remarcabilă consecvență, ceea ce și-a pro-
Înainte de Primul Război Mondial acesta a fost sus- pus: având ca pivot Astra, să fie, în lupta culturală și
ținut de Ion Agârbiceanu, G. Bogdan-Duică, Enea națională, atât o „punte” între oamenii de rând și
Hodoș, Nichifor Crainic, Victor Eftimiu, Ioan Rus- cărturarii Ardealului, cât și între aceștia și întreaga
sferă de valori naționale. S.C.
su-Șirianu, Teodor V. Păcățian (cu poezie, povestiri,
recenzii – Cărți românești, Reviste românești, Cărți TRANSILVANIA, revistă apărută mai întâi la Cluj,
străine –, portrete, evocări, necrologuri). După 1917 săptămânal, de la 16 mai la 8 septembrie 1938, apoi
în T. sunt prezenți Nicolae Iorga, Vintilă Russu-Șiri- la București, lunar, din mai 1941 până în 1942 (nu-
anu, I. A. Bassarabescu, Vasile Bogrea, Sandu Telea- mărul 6–7), ca publicație a refugiaților din Ardealul
jen, George Vâlsan, Axente Banciu, Zaharia Bârsan, de Nord. Directori: Al. N. Poruțiu pentru prima serie,
Victor Bilciurescu (1941), generalul Barbu Pârâianu reproduse după „Berliner Boersen Zeitung”. Mai co-
(1942) și Al. Bibescu; redactor artistic: Marcel Oli- laborează G.G. Mironescu, Ion Maniu, Gh. Dăncuș,
nescu. La seria a doua redactori sunt Florin Co- Corneliu Albu, Marcel Olinescu, Scarlat Preajbă,
drescu, Ion Ojog și Ion Th. Ilea. În 1942 revista are și Sebastian Bornemisa, Cornel Grofșoreanu, Gala Ga-
un supliment tipărit separat, „Câmpul muncii”, al laction (Vestitorii Ardealului), D. Munteanu-Râm-
cărui redactor e Const. Chiriță. În articolul-program nic, Gino Lupi, Iustin Ilieșiu, Ion Lugoșianu, Filaret
al primei serii, Scrutând realitatea, Al. N. Poruțiu Barbu, Ion Agârbiceanu. O mențiune specială me-
afirmă că T. își propune să ofere societății o temelie rită analiza detaliată a romanului Pustiuri de Geor-
morală. La paginile intitulate „Literatură, artă, cul- geta Mircea Cancicov, semnată de Amalia Ciocârlan
tură și duh” colaborează N. Brana, care semnează de Ferenczy. M.Pp.
cronica plastică, Valentin Strava și Ilie Dăianu cu TRANSILVANIA, revistă apărută la Sibiu, lunar în-
eseuri, Petru Șaitiș, Ioan I. Olteanu, Gr. T. Leonte, cepând cu mai 1972, trimestrial din 1991 până în
Emil V. Câmpianu cu poezie. Seria următoare va 1999, bimestrial din august 2000, din nou lunar din
urma o linie națională mai pronunțată. Apar nume- iunie 2002. Subintitulată „Revistă politică, soci-
re tematice închinate Transilvaniei, conținând studii al-culturală și literară”, publicația a fost editată în
temeinic elaborate (Ce este Transilvania de Simion perioada comunistă de Comitetul Județean Sibiu
Mehedinți, Ardealul de Emil Isac, Spiritul artistic al pentru Cultură și Educație Socialistă. Inițial a fost
țăranului transilvănean de Aurelia Vanghele, Octa- redactată de un colegiu de redacție alcătuit din do-
vian Goga, părintele doctrinei eterne de Const. Bivo- uăzeci și șapte de personalități ale vieții culturale
laru, Rumänien und Ungarn de Gh. I. Brătianu). sibiene. De la numărul 6/1974 colegiul se restrânge
Există o rubrică specială „Luptători transilvăneni” și își precizează atribuțiile: redactor-șef este Mircea
(un portret al lui Iuliu Maniu e realizat de C.N. Ne- Tomuș, iar ca secretar general de redacție figurează
goiță) și o alta „Icoane transilvănene” (un portret al Titu Popescu. De altfel, exceptându-l pe Mircea To-
lui George Coșbuc de Nicolae Ţimiraș și unul al lui muș, redacția își va schimba adesea componența
Avram Iancu de I. Simionescu). Versuri publică I.U. până în 1990. Primul număr se deschide cu un pro-
Soricu, Vlaicu Bârna, Ion Th. Ilea, Ion Buzdugan, gram intitulat Lângă inima țării, unde, pe lângă
Constantin Barcaroiu, N.I. Herescu, Vasile Al. Geor- obișnuitul tribut ideologic plătit vremii, sunt foca-
ge, N. Rusu, Ion Ojog, G. Tutoveanu, Vladimir Cor- lizate două obiective: ancorarea în actualitate (seria
basca, Leonard Divarius, Volbură Poiană-Năsturaș, nouă „nu apare numai pentru a continua pur și
Șerban Bascovici, Aron Cotruș, Al. Bibescu, Const. simplu o tradiție, ci […] pentru a se înscrie pe orbita
Argeșeanu, Al. Gr. Piepteanu, Valentin Strava, Ghe- actualității”) și promovarea valorilor locale („«Tran-
orghe I. de Ferenczy, Vasile Bucur ș.a. Un loc impor- silvania» își va face din valorificarea creației intelec-
tant se acordă operei lui Octavian Goga și figurilor tuale, culturale, literare și artistice sibiene axa de
importante din trecutul Transilvaniei (Ioan Inochen- bază a activității sale”). În acest sens, colaboratorii
tie Micu-Klein, Vasile Lucaciu, George Coșbuc ș.a.). vor fi selectați mai ales dintre scriitorii sibieni, pre-
Revista se caracterizează prin vădita încercare de zenți mai mult sau mai puțin constant fiind Mircea
apropiere în primul rând româno–maghiară, făcân- Braga, Eugen Onu, Ilie Guțan, G. Nistor, Pamfil Ma-
du-se numeroase traduceri dintr-o limbă în alta. tei, Georg Scherg, Maria Fanache, Constantin Noica
Astfel, sunt publicate în maghiară poezii de Octavi- (rareori), Mircea Ivănescu, Rodica Braga, Mira Pre-
an Goga (Ultima poezie), Nichifor Crainic (transpu- da, D. Ciurezu, Ion Mircea ș.a. Totuși, orientarea
nere de Franyo Zoltán), Ion Pillat, G. Bacovia, iar în localistă e contrabalansată prin cooptarea unor
limba germană se tălmăcește din Mihai Eminescu scriitori din afara Sibiului, cum ar fi Romul Mun-
(Doina în versiunea lui Konrad Richter, Ce-ți doresc teanu, Ion Vlad, Nicolae Balotă, Mircea Zaciu, Petru
eu ție, dulce Românie în versiunea lui Victor Orendi Poantă, Ion Vartic, Nicolae Manolescu, Al. Căli-
Homenau). Se includ în sumar texte în limba manescu, Cornel Ungureanu, Mircea Anghelescu, Ovi-
ghiară de Gheorghe I. de Ferenczy sau în germană diu Papadima, Mircea Muthu, Adrian Marino, Ion
de Liviu Rebreanu (Lob des rumänischen Bauer, Pop, Dan C. Mihăilescu. Acest echilibru se reflectă
transpunere a discursului de recepție în Academia și în natura grupajelor, numeroasele dosare privind
Română), cu mențiunea că acestea din urmă sunt zona sibiană sau transilvăneană alternând cu teme
precum Dimitrie Cantemir (10/1973) sau Literatura fragmente confesive pur și simplu) și „Patrimoniu
germană din România (7/1980). Tot un echilibru documentar” (cu unele restituiri importante, cum
urmărește să realizeze T. între literar și extraliterar. ar fi conferința lui V. Voiculescu intitulată Poezia tra-
În ceea ce privește partea literară, se publică poezii diționalistă, publicată în numărul 7/1972). Astfel
de D. Ciurezu, Victor Felea, Nichita Stănescu, Adrian încât, cu toate compromisurile ideologice (uneori
Popescu, Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, Ioan Ale- penibile), T. a reușit să devină nu numai o publicație
xandru, Cezar Ivănescu, Ion Mircea, Dumitru Chi- reprezentativă pentru zona sibiană, ci o revistă cul-
oaru. Proza, mai puțin ilustrată, va fi semnată de turală competitivă la nivel național. Începând cu
D. R. Popescu, Mira Preda, Mircea Ciobanu, Rodica numărul 3/1990, periodicul are o nouă conducere,
Braga sau Ștefan M. Găbrian. Cronica literară e sus- formată din Ion Mircea (redactor-șef) și Mircea Ivă-
ținută la început de tandemul Mircea Tomuș – Titu nescu (secretar general de redacție). Se schimbă și
Popescu, ulterior de Mircea Braga și Dan C. Mihăi- profilul; de altfel, într-un editorial programatic se
lescu. Recenzii scriu – fără o periodicitate anume – și viza „deschiderea spre cultura mare a Europei și a
Mircea Ivănescu, Ilie Guțan, Eugen Onu, Pamfil Ma- lumii”. Deschiderea preconizată se realizează cel
tei, Maria Fanache sau Ion Buzași. În plus, sectorul puțin datorită traducerilor de calitate (majoritatea
critic e completat de o consistentă rubrică de eseuri, realizate de Mircea Ivănescu), din autori precum
acoperită deopotrivă de scriitori sibieni și de cola- George Orwell (Ferma animalelor e publicată în foi-
boratori din restul țării. De pildă, o pertinentă „Cro- leton în numerele 1–4/1990), Aleksandr Soljenițîn,
nică a edițiilor” ține în perioada 1980–1989 Mircea Jorge Luis Borges, Gaston Bachelard, Francis Ponge,
Anghelescu. Acestor compartimente li se adaugă și Marcel Reich-Ranicki ș.a. Dezavantajul ține de abs-
două rubrici „de frontieră”: „Album sentimental” tragerea din actualitate, revista nemaiputând ține
(inițial cuprinzând evocări ale Sibiului, apoi pasul, din cauza apariției neregulate și a lipsei de
colaboratori stabili, cu producția literară „la zi”. Se
va reorienta către formula tematică a „dosarului”,
uneori cu rezultate remarcabile (de pildă, „Casă” și
„acasă” la români, 1–2/1995), alteori cu inegalități
frapante. După o întrerupere de aproape un an, T.
își reia apariția în august 2000, sub autoritatea Con-
siliului Județean Sibiu. Mircea Tomuș revine ca re-
dactor-șef, redacția incluzându-i, de asemenea, pe
Vasile Avram, Adrian Iancu, Ioan Mariș și Radu Van-
cu; ulterior locul primilor doi va fi luat de Ion M.
Tomuș și Dragoș Varga-Santai. Revista îi va „recupe-
ra” pe unii din vechii colaboratori (Mircea Braga, Ilie
Guțan, Ion Dur, Pamfil Matei, Dumitru Ciocoi-Pop,
Vasile Chifor ș.a.), cărora li se vor alătura, între alții,
Eugène van Itterbeek, Rodica Grigore, Carmen
Popa, Diana Câmpan, Daniel Deleanu și Ioana-Nar-
cisa Crețu. De altfel, structura rubricilor seamănă
cu aceea din perioada 1972–2000, cu unele compli-
niri. De pildă, un centru de interes îl constituie ru-
brica „Un poet pe lună”, inaugurată, în numărul
1/2000, cu Mircea Ivănescu (despre care scriu Mir-
cea Tomuș, Ștefan Stoenescu, Vasile Avram și Ioan
Mariș) și continuată cu grupaje similare, dintre care
se disting acelea dedicate lui Iustin Panța (6/2001),
Ștefan Aug. Doinaș (2/2002), Petre Stoica (5/2002)
și Nichita Stănescu (4/2003). De la numărul 6/2002
conducerea va fi preluată de istoricul Corvin Lupu.
Din 2009 la conducerea revistei a venit Dragoș Varga, au o prezență consistentă, o pondere majoritară.
director al Centrului Cultural Interetnic Transilva- Așa, de pildă, în numărul 2/2012, în secțiunea „Te-
nia, care a inițiat și un program de publicații știin- ologie” sunt publicate textele Toma Geamănul, pes-
țifice conexe revistei. În anii 2000 revista și-a schim- carul, de fel din Galileia (despre miracole și minuni)
bat, de fapt, profilul. Nu mai este o revistă cultu- de Anton Adămuț, Experiența extatică a sufletului
ral-artistică cu profil preponderent literar, cu conți- în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția
nutul constituit din material de publicistică literară trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului de Li-
și culturală, din texte de critică literară, dar și din viu Petcu, după care urmează patru articole de filo-
beletristică propriu-zisă (poezie, proză, eseu), ase- sofie politică, politologie, politică internațională,
mănătoare ca statut și funcție cu reviste precum urmate de un bogat grupaj publicat sub eticheta
„Viața românească”, „Familia”, „Steaua” sau „Vatra”. „Studii literare”: Bogdan Crețu, Retorică și retorism
Devine o revistă cu caracter științific, care publică în „Istoria ieroglifică”, Paul Cernat, Modele an-
materiale de factură academică, studii specializate glo-americane ale „trăiriștilor” interbelici, Sanda
sau comunicări ale rezultatelor unor cercetări, fiind Cordoș, Ion Vinea în timpul totalitarismelor, Ana
asemănătoare cu revistele editate de universități, de Maria Bunduc (Fomin), Mircea Eliade: Dayan and
asociațiile sau societățile științifice, de institutele de the signs of the hidden third, Ramona Matei, Motive
cercetări. Sunt publicate studii ținând de ori vizând gnostice în volumul «Arta fugii» de Ioan Petru Culi-
discipline sau domenii diverse: istorie, antropologie, anu, Adriana Carina Duban, «Pescarii» – viața unei
etnografie, filosofie, lingvistică, politologie, teorie comunități necunoscute, Ovidiu Moceanu, Mircea
și/sau istorie literară (bunăoară, în 2005–2006 Victor Nedelciu – aventura textului, Andrei Bodiu, Bucu-
Durnea are două seriale despre Societatea Scriitori- rești c’est moi, Dragoș Varga, Privind înapoi, moder-
lor Români, iar în 2009 un studiu despre C. Stere), nitatea lui Eminescu, pentru ca sumarul să se înche-
arte plastice, cinematografie ș.a. Cu alte cuvinte, ie cu materiale grupate sub titlul „Istorie si studii
sunt demersuri ținând de științele sociale, de știin- culturale” și cu un studiu de filmologie. De mențio-
țele spiritului, de discipline lingvistico-literare etc. nat că un număr anterior este consacrat în întregi-
sau, cu un termen-umbrelă, de științele umaniste. me personalității lui Emil Cioran. Alt număr în care
De regulă, sunt inserate „etichete” ce informează studiile literare dețin o pondere importantă este
asupra naturii, identității textului sau a grupajului 7/2012, autori fiind Valeriu Gherghel, Alexandru
de texte la care se referă: „Teologie”, „Studii literare”, Mușina, Ioan Stanomir, Antonio Patraș, Ramona
„Istorie și studii culturale”, „Științe vizuale”, „Etno- Matei, Lucian Vasile Bâghiu, Dumitru Chioaru, Ale-
grafie si folclor” etc. Uneori sumarul numerelor este xandru Cistelecan, Ștefan Sienerth, Rodica Ilie, Di-
construit tematic, la nivelul ansamblului ori al unui ana-Adela Dinu ș.a. Se poate observa totodată că
„dosar” consistent privind un eveniment istoric im- revista include texte în diferite limbi, nu numai în
portant sau circumscriind profilul câte unei perso- limba română, corpul de colaboratori ai T. fiind unul
nalități culturale, științifice sau literare ori investi- internațional. Reprezentativ pentru configurația
gând un fenomen, o tendință de actualitate. În alte revistei în anii din urmă este, de pildă, numărul 3–4/
cazuri conținutul e foarte divers sub raport tematic 2011, care ilustrează deopotrivă diversitatea disci-
și disciplinar. Trebuie remarcat că, în general, nu se plinară și diversitatea lingvistică a paginilor publi-
poate detecta intenția de a impune o „direcție”, o cate. În română sau în germană și engleză intră în
„linie”, de a susține vreo ideologie culturală care să sumar excursuri vizând literatura și istoria literară,
fie apanajul revistei, iar materialele publicate par să dar și abordări interdisciplinare (literatură și politi-
fie mai degrabă rodul unor programe de cercetare că, ideologie și filosofie, carte și istorie etc.), articole
– personale ori instituționale – în care autorii, în despre creația populară, subiecte politice, de soci-
marea lor majoritate universitari sau cercetători, ologie ș.a.m.d. Dintre programele conexe revistei se
sunt implicați. În cadrul noului profil al revistei, lo- distinge ASTRA Data Mining. Muzeul digital al ro-
cul altădată proeminent al tematicii legate de lite- manului românesc din secolul al XIX-lea, inițiat de
ratură și-a pierdut din importanță și sunt numere în T., organizat de Complexul Național Muzeal ASTRA
care domeniul este fie absent, fie ilustrat de un text și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Na-
sau două. Totuși, în unele numere studiile literare țional (AFCN). În acest cadru au fost digitalizate și
Tranzacţiuni Dicționarul general al literaturii române 238
publicate pe internet peste o sută de romane din anonim traduce Spionul prusian de V. Valmont, iar
secolul al XIX-lea, autori fiind Nicolae Filimon, Al. din poezia franceză transpune G. Dem. Teodorescu
Pelimon, C.D. Aricescu, Dimitrie Bolintineanu, N.D. (Victor Hugo, André Chénier, Alphonse de Lamar-
Popescu, I.C. Fundescu, Alexandru Lăzărescu, Pan- tine și Alfred de Musset). Revista are o rubrică de
tazi Ghica, Vasile Alecsandri, Alecu Cantacuzino, C. bibliografie susținută de Laurian, cuprinzând scurte
Boerescu, V.A. Urechia ș.a. De realizarea proiectului prezentări de cărți sau notițe polemice, de obicei
sunt legate numele unor universitari, cercetători, antijunimiste. Un N. F. Bădescu recenzează romanul
critici, teoreticieni și istorici literari, scriitori, stu- Fulga de Gr. H. Grandea, iar Anghel Demetriescu
denți: Radu Vancu, Dragoș Varga, Ștefan Baghiu, scrie despre o dramă a lui Antonin Roques, Constan-
Vlad Pojoga, Cosmin Borza, Andreea Coroian Gol- tin Brâncoveanu. G. Dem. Teodorescu publică un
diș, Daiana Gârdan, Emanuel Modoc, David Mora- studiu despre literatura latină și altul despre André
riu, Teodora Susarenco ș.a. Studiul elaborat pornind Chénier. Un cuprinzător articol despre Anton Pann
de la materialele arhivate a pus în lumină diferența (Un cântăreț uitat), însoțit de o listă a tipăriturilor
dintre ceea ce e canon și ce propune arhiva și, pe de lui, îi aparține lui D. Aug. Laurian. În genere, orien-
altă parte, a dus la concluzii de natură să determine tarea periodicului urmează linia publicațiilor lui B.
reconfigurarea reprezentărilor curente despre ro- P. Hasdeu. L.V.
manul secolului al XIX-lea, demonstrând că litera-
TREBONIU, Virgil (pseudonim al lui Virgil Gheorghe
tura vremii era mai degrabă urbană, chiar cosmo-
N. Vasilescu; 23.IV.1909, București – 22.IX.1994, Bu-
polită, nicidecum rurală, cum a fost catalogată frec-
curești), poet. Este fiul Anei-Nella (n. Ionescu) și al
vent. A.T., N.Br.
lui Nicolae Vasilescu, funcționar. Ca și fratele său mai
TRANZACŢIUNI LITERARE ȘI ȘTIINŢIFICE, revistă mic, Ion, care va iscăli Ion Horia Munteanu, T. nu își
apărută la București, bilunar, de la 15 februarie 1872 va fi terminat studiile universitare, sperând să își
până la 28 februarie 1873, sub conducerea lui D. câștige existența din scris. Debutează relativ devre-
Aug. Laurian și a lui Șt. C. Michăilescu; va fuziona me, în ianuarie 1928, cu proză, la „Albina”. În anul
cu „Revista contimporană”. Conform opiniei lui D. următor scoate împreună cu Grigore Ancu minus-
Aug. Laurian, publicația adoptă o ortografie latini- cula și efemera publicație „Notițe”, după care intră
zantă, ceea ce îi atrage criticile „Convorbirilor lite- în redacția ziarului „Epoca”. Cu același prieten sem-
rare”. Prospectul, după ce face o apreciere critică a nează un eseu-manifest – Legea poeziei pure (1930)
stării sociale și a politicianismului care împiedică – și cinci plachete: Amorul în noapte (1930), Esodul
libera dezvoltare a culturii, vede remediul „ignoran- (1931), Anathemă (1931), Poem simfonic (1931) și Ars
ței și mizeriei” în puterea științei și a cugetării. Ac- poetica (1931). Cei doi vor fonda, cu alți câțiva tineri
țiunea de educare prin știință se revendică din ac- (Paul Bărbulescu, Ion Horia Munteanu, Gheorghe
tivitatea de „luminare” începută de Gh. Lazăr, iar Manea Manolache, Cristian Sârbu), în 1935, cercul
nivelul științific se explică, în primul rând, prin con- poetic Adonis, în 1941 fiind secretar al buletinului
tribuția lui Șt. C. Michăilescu, autorul multor arti- omonim (număr unic), care intenționa să informeze
cole teoretice sau de popularizare din cele mai di- și să promoveze această „manifestare poetică”. În
ferite domenii. De asemenea, apar nume de presti- intervalul 1932–1944 T. colaborează, destul de asi-
giu ca Em. Bacaloglu și Carol Davila. Studiile de is- duu, cu versuri, recenzii, articole, comentarii și note
torie aparțin lui Al. Papadopol-Calimah, D. Aug. la „Raze poetice”, „Raza literară”, „Cruciada românis-
Laurian și Bonifaciu Florescu. Partea literară este mului” și sporadic la „Ogorul”, „Luceafărul literar”,
mai puțin reprezentativă. În afară de Al. Macedonski „Jurnalul literar”, „Prepoem”, „Bilete de papagal”, „De
și B. P. Hasdeu (cu retipăriri din „Columna lui toate pentru toți”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a.
Traian”), se publică versuri de Th. A. Myller, Gr. H. Tipărește, de asemenea, peste cincizeci de plachete
Grandea, Al. Radu, Const. Chirițescu. O dramă isto- (multe în colecția „Adonis”), conținând poeme,
rică, Rhea-Silvia, îi aparține lui N. V. Scurtescu. Mai „mistere”, cicluri lirice. Participă și la aproape două-
numeroase sunt traducerile: D. Aug. Laurian tălmă- zeci de „caiete” tematice de poezie (miniantologii
cește Carmen saeculare de Horațiu și, alături de Gr. având în centru anotimpurile, dragostea, țara, des-
G. Păucescu, din Eneida de Vergiliu, o versiune după tinul etc.), toate editate de același cerc literar. După
Mizantropul de Molière încearcă G. Sion, un 1945 această activitate frenetică pare să fi încetat,
239 Dicționarul general al literaturii române Trecutul
dacă nu cumva semnătura Virgil Vasilescu din „Ro- 1939; Mihail Eminescu, București, 1939; Moise, București,
mânia literară” (1968) îi aparține. 1939; Neguțătorul de inimi, București, 1939; Ceremoniale,
La începutul anilor ’30, alături de Grigore Ancu, București, 1940; Dansul dryadelor, București, 1940; Iisus
cu crucea pe deal, București, 1940; Sfântul Petru, Bucu-
T. se vrea modernist, pledând cauza „poeziei pure”,
rești, 1940; Hones, București, 1941; Imn către Dumnezeu,
căreia îi găsește chiar o formulă matematică, năzu- București, 1941; Dar pierdut, București, 1942; Georgel,
ind, totodată, la expresia ermetică. Lipsa de har și București, 1942; Minuni, București, 1942; Focul adus, Bu-
carențele de cultură se văd imediat: lirismul este plat curești, 1943; Mult mai sus, București, 1943; George Tăva-
în plachetele celor doi tineri, iar obscuritatea vine lă, București, 1944; Imperiul de ziuă, București, 1944;
mai curând din confuzia gândului și neputința de Cuvinte bune de prietenie, București, 1945; Vocea cunos-
a-l exprima. Ulterior T. încearcă infatigabil să își cută, București, 1945.
aproprieze teme și motive simboliste, sămănătoriste Repere bibliografice: George Marian, Poezia lui Virgil Tre-
și gândiriste, precum și variate modalități de versi- boniu, București, 1932; Călinescu, Opere, III, 867–869,
ficare (versul liber, metrul antic etc.), rareori izbu- 1115; Horia Groza, Doi autori de poezie tânără, RP, 1937,
tind să atingă nivelul unui discipol menționabil. 5 720; Arghezi, Scrieri, XXXIII, 303–305; C. Pârlea, Poezia
lui Virgil Treboniu, RAZ, 1938, 51; Ion Horia Munteanu,
Generos, G. Călinescu muta comentariul pe alt plan:
Critice, I, București, 1939, 11–13; Virgil Treboniu, JL, 1939,
„Se poate ghici din lectura acestor opuri o existență 32; [G.] Demetru Pan, „Mihail Eminescu”, RML, 1940, 44;
mișcată, zbuciumată, o experiență nu lipsită de mici Predescu, Encicl., 861; Ștefan Baciu, Caiete de poezie, UVR,
tragedii necunoscute”. Și cercul Adonis, constituit 1947, 36; Călinescu, Ist. lit. (1941), 930, Ist. lit. (1982), 1032;
în jurul lui T., este în epocă, în ciuda celor aproape Ion Horia Munteanu, Lirica lui Virgil Treboniu, București,
o sută de plachete tipărite, un fenomen literar me- 1944; Paul Bărbulescu, Scurt comentariu critic la poezia
diocru, căruia, totuși, Tudor Arghezi îi aprecia spi- lui Virgil Treboniu, București, 1945; Nicolae Inătescu, Po-
ritul de camaraderie. ezia lui Treboniu, București, 1945; Mircea Șerbănescu,
Când poezia tânără se numea „Adonis”, JL, 2002, 13–20;
SCRIERI: Legea poeziei pure (în colaborare cu Grigore Iulian Marcel Ciubotaru, Un poet interbelic: Virgil Trebo-
Ancu), București, 1930; Amorul în noapte (în colaborare niu, „Poezia”, 2012, 4. V.D.
cu Grigore Ancu), București, 1930; Esodul (în colaborare
cu Grigore Ancu), București, 1931; Anathemă (în colabo- TREBUINCIOSUL, publicație apărută la București,
rare cu Grigore Ancu), București, 1931; Poem simfonic (în bilunar, apoi săptămânal, din ianuarie 1883 până la
colaborare cu Grigore Ancu), București, 1931; Ars poetica
21 aprilie 1885; de la 1 ianuarie 1884 și-a schimbat
(în colaborare cu Grigore Ancu), București, 1931; Cântarea
denumirea în „Necesarul”. Director-proprietar este
dimineții, București, 1932; Te Deum, București, [1932];
Icoană sfântă, București, 1932; Înainte de beatificarea lui Luigi Cazzavillan, viitorul editor și proprietar al zi-
Vodă Constantin Brâncoveanu, București, 1932; Introdu- arului „Universul”, care încearcă să impună cu T. o
cere în arta spiritistă, pref. Maria Constantinescu, Bucu- formulă de gazetărie specifică Italiei. Foaia se adresa
rești, 1932; Cromatica unui gând, București, [1933]; Ma- oamenilor cu mai puțină cultură, oferindu-le o lec-
nifest poetic, București, 1932; Lespezi poetice, București, tură simplă și distractivă: Viața împărăteselor roma-
1933; Mica, București, 1933; Mojdrean înverzit, București, ne, povestiri diverse, articole de știință popularizată,
1933; Poeme, București, 1933; Sunet de bronz, București, de apicultură și medicină, anecdote ș.a. Traduceri,
1933; Giulgiu de albă ceață, București, 1934; Încă câteva mai ales din literatura italiană, fac I. S. Spartali, Cle-
poeme, București, 1934; Legenda păstorului sărac, Bucu- lia Bruzzesi și D. Stăncescu. Printre autorii transpuși
rești, 1934; Poezii, București, 1934; Bucur, București, 1935;
în românește se numără Silvio Pellico (fragmente
Camee, București, 1935; Cortegiul plin de sărbătoare, Bu-
curești, 1935; Mozaic, București, 1935; Stema Moldovei, din Cartea experienței), Edmondo De Amicis, Gio-
București, 1935; Au doborât un uriaș, București, 1936; vanni Verga, dar și Lope de Vega, Charles Dickens,
Ceasul de amiază, București, 1936; Frumusețea zilelor, I. S. Turgheniev, H. C. Andersen, Victor Hugo, Émile
București, 1936; Marmoreele, București, 1936; Umbra pla- Zola, Jules Verne, Guy de Maupassant, Alphonse
tanilor, București, 1936; Anotimpuri în tăcere, București, Daudet, François Coppée ș.a. D. Stăncescu dă și bas-
1937; Har, București, 1937; Luminătorul din ape, Bucu- me populare, iar I. I. Roșca e prezent cu versuri. În
rești, 1937; Zeița cu podoabe de aur, București, 1937; Cloș- februarie 1885 D. Teleor își tipărește aici schițele
ca cu puii de aur, București, 1938; Heruvim lăuntric, Bu- Sergentul Cătălin și Arnăutul. R.Z.
curești, 1938; Mătrăguna, București, 1938; Pygmalion,
București, 1938; Clopotnița mică, București, 1939; Inima TRECUTUL, gazetă apărută la Iași, bisăptămânal,
munților (în colaborare cu Veniamin Precup), București, de la 1 februarie până la 12 iulie 1861. Pentru cei doi
Tribuna Dicționarul general al literaturii române 240
redactori, Ioan Strat și Gheorghe Mârzescu, istoria, analiză a procedeelor literare. Discutând o tradu-
„trecutul”, reprezintă un mijloc de cunoaștere a pre- cere a lui Anton Naum din Musset, apărută în „Con-
zentului și de pregătire a viitorului. T. nu face apo- vorbiri literare”, Șt. Chr. Tell găsește prilejul de a se
logia vremurilor vechi, ci, dimpotrivă, sprijină re- referi și la „noua direcție”, a cărei acțiune o socoteș-
formele preconizate de Al. I. Cuza și Mihail Kogăl- te ca având efecte negative asupra literelor româ-
niceanu. Într-o scrisoare adresată redacției (Dom- nești. Toate aceste texte sunt însă, ca orientare,
nilor redactori ai „Trecutului”) Kogălniceanu își neconvergente, așa cum sunt și cele propriu-zis
oferă chiar colaborarea, în scopul de a-și explica literare: versurile lui Grandea, de un romantism
poziția și intențiile politice, dar nu va mai fi prezent vetust, invocând, în cadențe largi, sunătoare, eve-
în paginile gazetei decât în calitate de autor al unei nimente istorice, personaje de legendă (Fiul durerii,
alte scrisori, dedicată morții contelui Cavour. Un În viitor, Am fugit ș.a.), altele de Al. Radu, D. Iliescu,
colaborator mai asiduu este G. Sion; se publică și I.N. Polychroniade, nuvele de Grandea și Șt. Chr.
Studii constituționale, încă demne de atenție, ale Tell, o dramă, Anonimul, tot de Grandea ș.a. Două
unui publicist care semna Iassiorum Municipium. poezii, Umbrei lui Bolintineanu și Călugăreni, ală-
B.P. Hasdeu se ocupa de bazele istorice ale legii turi de o traducere din La Fontaine, Șarpele și pila,
electorale, plecând de la documente din vremea reluată din „Oltul”, aparțin lui Al. Macedonski. Din
domniei lui Miron Barnovschi, pentru a susține ide- Lamartine se tipărește poezia Bonaparte în tran-
ea reprezentării tuturor claselor sociale în Adunarea spunerea lui C.D. Aricescu. Alte traduceri sunt fă-
Legislativă (O notiță istorică în obieptul lărgirei ba- cute de Al. Radu, Maria I. Casabianu și Grandea.
zelor legei eleptorale). Tot el demonstrează, din Către muza sa de Antioh Cantemir, în tălmăcirea lui
punct de vedere istoric, legitimitatea actului secu- Costache Negruzzi, se republică drept omagiu pen-
larizării averilor mănăstirești (Câteva cuvinte în tru înaintași, așa cum se reproduce și Introduce-
chestiunea monastirilor închinate). Cu versuri în rea lui V. Alecsandri la ediția de scrieri ale lui C.
care se străduia să ilustreze frământările din epocă Negruzzi din 1872–1873. R.Z.
este prezent Gh. Tăutu, autor și de texte înțesate de
TRIBUNA, cotidian apărut la Sibiu de la 14 aprilie
aluzii politice (satira Boieria, fabulele Broasca și
1884 până la 29 aprilie 1903. Un grup de intelectuali
racul, Dinții, poeziile Arcul lui Ștefan cel Mare, A
și negustori din Sibiu și Brașov, printre care arhi-
doua venire ș.a.). R.Z.
mandritul Nicolae Popea, Nicolae Cristea, Ioan
TRIBUNA, publicație apărută la București, bilunar, Bechnitz, frații Aurel și Eugen Brote, Diamandi Ma-
între 1 august și 1 decembrie 1873. Subintitulată nole și Ioan Slavici, a avut inițiativa editării unui
„Revista cestiilor contimpurane”, T. este redactată cotidian românesc în Transilvania. Mai întâi, în
de Gr. H. Grandea cu scopul, mărturisit într-un am- 1883, ei propun redactorilor de la „Gazeta Transil-
bițios articol-program, de a contribui la dezvoltarea vaniei” să li se alăture, modificând în consecință și
culturii naționale. Încrezător în menirea literaturii, programul politic al ziarului. Tratativele eșuează și
așa cum afirmă în cuprinzătoarea schiță istorică se hotărăște înființarea unui periodic nou, a cărui
Starea literaturei și artelor în România, republicată conducere, în calitate de director, o preia I. Slavici.
aici, Grandea încearcă și o periodizare. Avântul pri- Un rol important, atât în formularea programului
mei etape, de până la 1848, a fost întrerupt – spune politic și cultural, cât și în realizarea lui, a avut, în
el – de Revoluție. Cei mai buni scriitori emigrând, prima perioadă de apariție a T., care a durat până la
perioada următoare devine una a mediocrității, începutul anului 1896, I. Bechnitz. Dar răspunderea
gustul este corupt prin invazia traducerilor din scri- propriu-zisă în conducerea comitetului redacțional
eri lipsite de valoare. Semnele unui reviriment ar și a gazetei, care va deveni cel mai important coti-
apărea după 1860, cu G. Baronzi, G. Crețeanu, V.A. dian din Transilvania, îi revine lui Slavici. El figurea-
Urechia, Al. Depărățeanu și mai ales cu B.P. Hasdeu. ză, în primele luni, și ca redactor responsabil. Aceas-
Dar în T. Grandea acordă un spațiu însemnat mai tă funcție, care îl făcea pe deținătorul ei pasibil de a
cu seamă cronicii literare. El scrie despre Vânătorul răspunde în fața justiției pentru tot ce se publica în
Carpaților, poema lui N. Rucăreanu, căreia nu îi coloanele ziarului, este preluată apoi, de la 7 iunie
găsește merite literare, iar Z. Demarat se ocupă de 1884, de Cornel Pop Păcurar. Vor mai fi redactori
poezia Irena a lui Mihail Zamphirescu, într-o severă responsabili Septimiu Albini, Pompiliu Pipoș,
241 Dicționarul general al literaturii române Tribuna
ziaristul bucureștean Adrian Cașolțeanu, Cornel suplimente dedicate sărbătorilor tradiționale (1896
Scurtu, Teodor V. Păcățian, George Coșbuc (între 27 și 1897) și un supliment literar („Tribuna literară”,
martie și 2 aprilie 1889) și alții, în total optsprezece între 1900 și 1902). Din redacție au mai făcut parte,
gazetari, dintre care unii în două și chiar în trei rân- alături de I. Slavici, D. Comșa și D. Popovici-Barcia-
duri. Schimbările foarte dese sunt o urmare a con- nu, care erau și membri ai comitetului redacțional,
flictelor cu autoritățile, în urma cărora redactorul V. Mangra, G. Coșbuc (1887–1889), Septimiu Albini,
responsabil era fie suspendat pe o perioadă deter- I. Russu-Șirianu, G. Bogdan-Duică, iar după 1896
minată ori definitiv, fie trimis în judecată și condam- Elie Dăianu, I. Scurtu și, probabil, Andrei
nat la amenzi substanțiale sau la închisoare. Din 21 Bârseanu.
noiembrie 1886 Slavici nu mai este indicat ca direc- T. apare într-o perioadă când burghezia română
tor, dar el conduce în continuare ziarul până la 14 din Transilvania se reorganiza în cadrul Partidului
iunie 1888, când trebuie să plece la Vác pentru a Național Român, căutând mijloace noi de acțiune.
executa anul de temniță la care fusese condamnat Grupul condus de I. Bechnitz și I. Slavici își structu-
în urma unui răsunător proces de presă judecat la rează programul în funcție de două principii: reali-
Cluj. În timpul absenței sale, dar și după reîntoarce- zarea unității culturale a tuturor românilor și nece-
rea din iulie 1889, T. este condusă de Septimiu Al- sitatea de a se strânge relațiile cu principalele miș-
bini, care nu modifică, în linii generale, orientarea cări politice din Regat. Mottoul pus pe frontispiciul
gazetei. Deosebiri esențiale vor apărea din 1896, revistei este „Soarele la București răsare”. Într-un
când proprietatea ziarului și a institutului tipografic stadiu inițial, care poate fi delimitat cu aproximație
trece de la Eugen Brote, obligat să se autoexileze în între 1884 și 1889, tribuniștii s-au situat, sub toate
preajma procesului memorandiștilor, la Ioan Rațiu. aspectele, alături de junimiști. După 1889, cel puțin
T. devine astfel un oficios al grupării politice din care pe plan politic, ei se apropie tot mai mult de cercu-
făcea parte Rațiu, dar îi pierde treptat pe acei cititori, rile liberale din România, rămânând însă, în ceea ce
cei mai mulți de altfel, care îi sprijineau pe vechii privește atitudinea în problemele culturale, sub
tribuniști (Bechnitz, Slavici, Brote ș.a.). Din această
cauză scade și influența politică a gazetei, care,
atunci când va fi condusă de Elie Dăianu, dar și mai
târziu, are o difuzare limitată și devine un ziar în
care predomină informația de interes local. Fiind
vorba despre o publicație fără subvenții, care depin-
dea direct de numărul abonaților, comitetul de re-
dacție s-a străduit de la început să găsească o struc-
tură jurnalistică adecvată, prin care, fără a sacrifica
din spațiul acordat chestiunilor politice sau artico-
lelor cu tematică socială, culturală și economică, să
lase loc și unei publicistici de popularizare sau dis-
tractivă. Totodată s-a organizat o rețea de corespon-
denți în toate localitățile mai importante din Tran-
silvania și din celelalte teritorii locuite de români,
precum și un sistem de comunicare directă cu citi-
torii, prin intermediul scrisorilor adresate redacției.
S-a editat, urmărindu-se în primul rând acțiunea
propagandistică și de culturalizare, dar fără să se
piardă din vedere aspectul financiar, și o „Bibliotecă
poporală”, alcătuită din broșuri (patruzeci și șase în
1884–1887 și în 1890) în care se republicau scrierile
literare tipărite mai întâi în foiletonul ziarului. T. a
mai scos, așa cum făceau și gazetele de peste munți,
un calendar („Calendarul poporului”), mai multe
influența lui Titu Maiorescu și a revistei „Convorbiri gazetei, dar, până la urmă, vor opta pentru transfor-
literare”. Orientarea projunimistă s-a făcut simțită marea acestuia într-un supliment săptămânal. La T.
mai ales în chestiunea ortografică și a limbii literare. a existat, din primii ani de apariție, un interes con-
T. a fost, împreună cu „Telegraful român”, una din stant pentru literatura populară. Răspunzând ape-
primele gazete care au adoptat ortografia fonetică lurilor redacției, au trimis folclor cules din toate
propusă de Titu Maiorescu și au combătut etimolo- zonele Transilvaniei foarte mulți preoți și învățători,
gismul sau prezența în stilul publiciștilor din Tran- printre care V. Berbecaru, I. Berescu, I. Berghea,
silvania a unor construcții străine de spiritul limbii Avram Corcea, Iuliu T. Mera, I. Moța, C. Pepa, Gri-
române. Rodnică a fost acțiunea și în domeniul li- gore Sima al lui Ion, I. Trâmbițoniu, cărora li se ală-
teraturii. În articolul-program din primul număr, tură și Jan Urban Jarník. Cu povești, balade, doine
articol scris probabil de Slavici, se afirmă că unul și cu articole de îndrumare a colaborat I. Pop-Rete-
din principalele țeluri urmărite de redacție este ace- ganul. Gazeta a fost și unul din principalii factori de
la de a face din T. „un centru de lucrare literară”. răspândire a literaturii scriitorilor de peste munți.
Punând cu generozitate coloanele gazetei la dispo- S-au retipărit adesea versuri de Matilda Cugler-Poni
ziția tinerilor literați, redactorii au urmărit să stimu- ș.a., basmele lui Petre Ispirescu. Un merit cu adevă-
leze și să sprijine literatura originală, inspirată mai rat mare al redactorilor de la T. este acela de a fi
ales din realitățile transilvănene. În 1890 s-a orga- contribuit la cunoașterea în Transilvania a operei lui
nizat un concurs de creație literară al cărui câștigă- Eminescu, prin republicarea versurilor și prin co-
tor a fost Virgil Onițiu, mențiuni revenind lui Ion mentarea operei poetului: studii scrise de G. Bog-
Pop-Reteganul și lui Ioan Popovici-Bănățeanul. S-au dan-Duică, Vasile Goldiș, A. C. Domșa (acesta din
publicat, în același timp, operele celor mai cunos- urmă figurând și cu amintiri), versuri închinate po-
cuți scriitori români (Costache Negruzzi, Vasile etului, alcătuite de Al. I. Hodoș (Ion Gorun) etc.
Alecsandri, M. Eminescu, I.L. Caragiale ș.a.), pentru Principalii autori transilvăneni publicați de T. sunt
a oferi modele începătorilor. Meritul cel mai însem- Ioan Slavici și George Coșbuc. Cel puțin până când
nat este însă acela de a fi consolidat, în primul rând se va întoarce la București, Slavici a fost cel mai activ
datorită prezenței lui Ioan Slavici și George Coșbuc, și mai conștiincios furnizor de scrieri beletristice și
dar și prin strădania unui însemnat număr de alți politice. Tot ceea ce s-a publicat în acest răstimp,
poeți și prozatori ardeleni, temelia unei literaturi ce exceptând scurtul interval din anul de detenție, a
se adresa mai ales cititorului simplu. Atractivă prin fost, de asemenea, văzut, citit și de mai multe ori
tematică și realizare artistică, această literatură era corectat sau chiar rescris de el. În același timp Sla-
totodată și accesibilă, dar nu în dauna calității și nici vici a dat aproape în fiecare număr articole și co-
prin apelul la mijloace ieftine, de foileton senzațio- mentarii politice, răspunsuri la numeroasele atacuri
nal, sau prin excesul de dacism, de ruralism, de „ro- îndreptate împotriva tribuniștilor, articole și studii
mantică a ciobăniei”, care caracterizau unele texte economice, pedagogice, culturale, articole de critică
tipărite în alte periodice. T. a făcut astfel operă de literară, recenzii și note bibliografice, traduceri (din
educație artistică, stimulând gustul pentru lectură, Gogol și din Bret Harte), precum și scrieri literare
trezind interesul pentru activitatea literară și pro- proprii. Ultimul său articol, Băncile noastre, datează
movând scrierile originale, în spiritul unei tradiții din 25 februarie 1890. După încercările din revis-
ilustrate de „Gazeta de Transilvania”, de „Foaie pen- ta-manuscris „Muza someșană” și după o traducere
tru minte, inimă și literatură”, „Familia” sau de „Al- apărută în „Școala practică”, lui Coșbuc i se va tipări
bina Carpaților”. După ce Coșbuc și Slavici părăsesc prima lui poezie, Filosofii și plugarii, semnată C.
redacția și, mai ales, după 1891, adică în perioada Boșcu, în numărul 188 din decembrie 1884. În pri-
luptei memorandiste, se include din ce în ce mai măvara următoare, după ce i se publică, sub titlul
puțină literatură. Colaborarea lui G. Bogdan-Duică Zlatna, o transpunere a poemului Zlatna oder von
aduce o resuscitare a rubricilor de critică și istorie Ruhe des Gemüthes al lui Martin Opitz, tânărul poet
literară, dar în 1895 și el părăsește gazeta. Regresul își continuă colaborarea cu trei texte originale. Alte
va fi mai evident spre sfârșitul secolului, când lite- versuri și o versiune din Plaut îi vor apărea în 1886,
ratură originală se va tipări doar întâmplător. Elie iar în 1887 dă noi compuneri proprii. Poate chiar
Dăianu și Ion Scurtu vor încerca să reînvie foiletonul din prima decadă a lunii septembrie 1887 Coșbuc,
venit la Sibiu, este angajat redactor, făcând mai întâi TRIBUNA, publicație apărută la București, bilunar,
ucenicie, apoi primind răspunderea rubricii intitu- între 1 decembrie 1911 și aprilie 1916, cu subtitlul
late „Cronica”. În anul 1888, după ce Slavici e închis „Comerț, industrie – literatură, știință”, având un
la Vác, va pregăti în locul acestuia materialele pentru comitet de redacție condus de Virgil N. Dărăscu (din
foileton, iar în vară se îngrijea de redactarea întregii 5 mai 1912). În articolul-program Rostul nostru se
gazete. În toată această perioadă Coșbuc alcătuiește afirmă că T. își propune să ajungă „o revistă care să
și rubricile distractive, face numeroase traduceri se ocupe cu toate chestiunile: literare, științifice,
(din Adalbert von Chamisso, Byron, A.F.E. Langbein, economice etc., care să poată fi citită în orice fami-
K.E. Franzos, O. C. Waldau, Moritz von Strachwitz, lie, care să aducă un folos general”; cititorii vor fi
Al. Dumas, Prosper Mérimée, François Coppée), puși la curent cu „ultimele descoperiri științifice, cu
scrie articole dedicate folclorului și îndeplinește cele invențiunile folositoare întregii omeniri”. Prima pa-
mai diverse însărcinări redacționale. Împrejurări gină conține fotografia unei personalități din diver-
nefavorabile, care survin în vara anului 1889, obligă se domenii, atât din țară, cât și de peste hotare, mul-
redacția să micșoreze cheltuielile. Printre redactorii te imagini ale unor scriitori români (George Ranetti,
sacrificați în vederea economiilor se află și Coșbuc, Ion Creangă, Costache Negri, A.D. Xenopol, Const.
pe care iarna aceluiași an îl găsește la București. O Mille, D. Anghel, Al. Mavrodi ș.a.), însoțite în ultima
prezență de lungă durată, între 1888 și 1895, este și pagină de o scurtă prezentare biografică. Sumarul
aceea a lui G. Bogdan-Duică, redactor care semnea- etalat pe copertă e dominat de proză lirică și de me-
ză în T. articole politice, culturale și de istorie, cro- morialistică: Vladimir Macedonsky (Ajun de luptă,
nici literare, recenzii și însemnări, traduceri și preia Fluturașul, În luptă), Virgil N. Dărăscu (Iarna, Flori
de lămâiță, Bătrânețea, Tekirghiol), Victor Anestin
de la Slavici rubrica „Revista literară”. Cu articole
(Crăciunul, Cum era odinioară), Mihail Mora ș.a. În
politice, de economie, pedagogie și de critică literară
mai multe numere este republicată povestea Ivan
au mai colaborat Septimiu Albini, I. Russu-Șirianu
Turbincă de Ion Creangă. T. este puțin pretențioasă
(între 1891 și 1895), Zaharia Boiu, Eugen Brote, D.
și cu poeții pe care îi găzduiește, majoritatea fiind
Comșa, Al. Grama, L. Albini, Augustin Bunea, A. C.
versificatori ocazionali, semnatari ai unor poezii de
Domșa. Scrieri literare dau și Septimiu Albini, Virgil
inspirație folclorică sau caracterizate de un roman-
Onițiu, Ion Pop-Reteganul, Ion Russu-Șirianu, Ioan
tism epigonic, excepție făcând oarecum Sofronie
Popovici-Bănățeanul, Enea Hodoș, Ion Gorun, Va-
Ivanovici (Cântec de stele, Către planeta Marte),
leriu Braniște, Maria Cunțan (debut în 1891), Petre Gabriel Donna (Stea dublă), Carmen Sylva (Fatali-
Dulfu, Silvestru Moldovan, Grigore Sima al lui Ion. tate), Radu D. Rosetti (Sonet), Al. Șonțu (Când ghio-
În jurul anului 1900 au diferite contribuții Ilarie ceii‑s înfloriți), N. Ţincu. Se reproduc aforisme (Pul-
Chendi, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Andrei bere de idei) de Sofronie Ivanovici și cugetări de
Bârseanu, Jean Bart. În T. apar numeroase traduceri, Carmen Sylva. O preocupare menționată în program
cele mai multe de bună calitate, din Lessing (o parte o reprezintă articolele de popularizare științifică,
din Laokoon, în transpunerea Lucreției Suciu-Ru- multe traduse ori adaptate: Piramidele Egiptului
dow), Goethe, Franz von Brentano (Răul ca obiect (I.G. Dumitriu), Psihologia cinematografului, Religia
de poezie, transpunere de G. Bogdan-Duică), Byron, științei (I.D. Nicolescu), Religiile popoarelor asiatice
Charles Dickens, Bret Harte, Molière, George Sand, (Nic. Fr. Lazaris), Istoricul teoriei evoluției (F.C. Drey-
Gustave Flaubert, Jules Verne, Guy de Maupassant, fus), Sully Prudhomme și Henri Poincaré (M.I. Ton-
Alphonse Daudet, Émile Zola, Georges Ohnet, Hip- cescu, sub pseudonimul Mihton), Teatrul Național
polyte Taine (fragmente din Istoria literaturii engleze (Mihail Mora) Istoria fotografiei (P. Goruneanu),
și din Filosofia artei traduse de G. Bogdan-Duică, Lumile planetare, Incendiile cerești (Camille Flam-
Figurile femeiești în opera lui Shakespeare, transpu- marion) etc., completate de rubrica specializată
nere de Laurențiu Bran), H. Chr. Andersen, Bjørnst- „Convorbiri științifice” și de articolele de bună ținu-
jerne Bjørnson, Fritz Reuter, Paul Heyse, L. N. tă argumentativă ale lui Victor Anestin, cele mai
Tolstoi, F. M. Dostoievski, I. S. Turgheniev, Carlo multe cu subiecte de astronomie și de fizică a pă-
Goldoni, Giosuè Carducci, Silvio Pellico, Juan Ruiz mântului (Convorbiri astronomice, Trăsnetele glo-
de Alarcón y Mendoza ș.a. R.Z. bulare), de cele ale lui Ioan Genilie (Cutremure
celebre) și Aurel G. Stino (Răspândirea germenilor în
univers). Rubrici efemere, cu conținut miscelaneu,
sunt „Fapte – Invențiuni”, „Știri din străinătate”,
„Cronica științifică”, „Cronica economică”, alimen-
tate exclusiv de pseudonime: Informator, Dimir,
Robur, Miorel, Procyon. Alți colaboratori: Otilia Ghi-
bu, Stelian Ionescu, I. Hefter, Elie G. Iliescu, Petre
TRIBUNA, cotidian apărut la Cluj, din 29 octombrie
Petrescu. L.Cr., R.P.
1938 până în 2 septembrie 1940, sub direcția lui Ion
TRIBUNA, publicație apărută la București, din 20 Agârbiceanu; după Dictatul de la Viena și-a mutat
martie 1915 până în 3 iulie 1916, cu subtitlul „Revistă sediul la Brașov (1941–1944). Director administrativ:
politică și culturală săptămânală”. În 1915 se speci- Ioan Petruca, prim-redactor responsabil: Liviu Hu-
fică: „apare sub îngrijirea unui comitet”, iar în 1916: lea. Gazeta se deschide cu articolul-program Către
„apare sub îngrijirea d-lor dr. Constantin Bucșan, cititori, semnat de Ion Agârbiceanu, în care se face
dr. Onisifor Ghibu și Gheorghe Popp”. În artico- apel la unitatea românilor în jurul regelui Carol al
lul-program A treia „Tribună”, redactat de Gheorghe II-lea, într-un moment în care „națiunea începe să
se regăsească pe sine însăși”, după o perioadă de
Popp, se precizează: „Aceasta e a treia «Tribună». Ea
mari frământări. În consecință, se afirmă că T. „va
va fi stăpânită de unitatea unei doctrine, de clarita-
fi pusă exclusiv în slujba ideii și a solidarității nați-
tea unei conștiințe, de mândria unei continuități, a
onale, a unirii sufletești, a comandamentelor morale
unei tradiții care implică o datorie”. Partea politică și de realizări practice ce decurg din ele” și că „va
a publicației are drept scop susținerea idealurilor năzui, în aceeași vreme, să fie exponentul vieții cul-
istorice ale Transilvaniei. Constante sunt rubricile turale, sociale și economice ale celor trei ținuturi din
„Cronici – note și însemnări”, „Cărți noi relative la Ardeal și Banat”. Deviza este „O Patrie, o națiune, un
Ardeal”. Sunt incluse în sumar versuri de Ion monarh!”. Apariția jurnalului va fi salutată de Elie
Al-George, Aurel Seca (Esca), Eugeniu Revent, Za- Dăianu, fost director al „Tribunei” din Sibiu, precum
haria Bârsan, Ovidiu Hulea, Aron Densușianu, Oc- și de o serie de importante fețe bisericești. Sumarul
tavian Moșescu, Aron Cotruș, Constantin Asiminei, divers și bogat se structurează în primul rând în ru-
Adrian G. Roșianu, Maria Cunțan, Octavian Goga, brici de interes general, precum „Tribuna economi-
Al. A. Leontescu, Volbură Poiană-Năsturaș ș.a. Proza că”, „Tribuna juridică”, „Tribuna sportivă”, „Ultima
aparține lui D.N. Ciotori, Ion Iosif Schiopul, Oct. C. oră”, „Clujul în 24 de ore”, în care este consemnată
Tăslăuanu (Trei luni pe câmpul de război), Octavian activitatea civilă locală și este analizat spectrul po-
Goga (Refugiații), Al. Cazaban, Laurian Gabor, con- litic din perioada premergătoare izbucnirii celui de-
tribuții de cultură și istorie dau N.I. Rusu, I.I. Schio- al Doilea Război Mondial. Rubricile culturale sunt
pul, Virgil A. Popescu, Ion Moța, Onisifor Ghibu (mai „Litere, teatru, muzică, artă”, „Tribuna culturală”,
semna G. Sima și G. Opran), Gh. Popp (și sub pseu- „Știri artistice”, „Reviste” (în chiar primul număr este
consemnată editarea revistei „Symposion” din Cluj),
donimul Gh. Pădure), Emil Panaitescu, Constantin
„Încrestări”, „Bibliografie”, „Primii pași”, în ele viața
Bucșan, I.U. Soricu, Nicolae Iorga, Ioan Stătescu,
culturală clujeană, dar și cea națională fiind urmă-
Atanasie Popovici, G. Bogdan-Duică, Pamfil Șeicaru
rite cu atenție. Poezia din T. aparține lui Lucian Bla-
(articolul polemic Tudor Arghezi, 18/1916). Tipărită ga, Emil Zegreanu, Radu Stanca, Iosif N. Frâncu, C.S.
la București și Craiova, T. este pusă în totalitate în Anderco, Dionisie Fărcașiu, I. Negoițescu, care în
slujba cauzei ardelenilor, prefigurând Unirea de la 1939 figurează la rubrica „Primii pași” cu poezia
1 Decembrie 1918. Articolele politice sunt tranșante Carte deschisă, lui Petre Pascu, Teodor Boșca, Ion
în ceea ce privește relațiile cu Austro-Ungaria, sus- Ţolescu, Mihail Pintea, Petre Paulescu, Grigore
ținându-se intrarea României în război împotriva Popa, V. Copilu Cheatră, Ion Moldoveanu (căruia i
Puterilor Centrale. În numărul 26–27/1916 se anun- se dedică două numere consecutive la moartea sa
ță că revista intră într-o vacanță de șase săptămâni prematură), Petre Bortoș. Proza este mult mai slab
și că va reapărea la 15 august, ceea ce nu s-a mai reprezentată, fiind de remarcat doar scrierile lui Ion
întâmplat. V.T. Agârbiceanu. În schimb, este foarte susținută partea
de publicistică, cu comentarii politice, sociologice,
istorice, de religie semnate de Onisifor Ghibu, Teo-
dor V. Păcățian, Ioan Lupaș, Ion Agârbiceanu, Iosif
E. Naghiu, Ștefan Meteș, Elie Dăianu, Andrei A. Li-
llin, E. Boșca-Mălin, Ștefan Pascu, Titus Lucaciu,
Aurel George Stino, I. Gârbacea, Lucian Voiculescu,
Aurel Cosma, Milan Șesan, Vasile Netea. Oficiul cri-
tic, sub toate aspectele (literatură, plastică, teatru,
muzică), este îndeplinit de autori precum Ion Mol-
doveanu, Gheorghe Stoica (sub pseudonimul Geor-
ge Freamăt), Nicolae Agârbiceanu, Horia Stanca,
Ovidiu Drimba, George Sbârcea, Romulus Roșu,
Sebastian Voicu, Octavian Șireagu, Ion Șiugariu, Al.
Dima, Victor Papilian, V. Beneș, Iosif Bâtiu, Nicolae
Brana. T. se impune astfel ca o publicație de bună
ținută, dispunând de un larg grup de colaboratori,
unii de autoritate națională. Din păcate, este nevoită
să își întrerupă apariția în zilele imediat următoare
semnării Dictatului de la Viena. Merită a fi semna-
lată o notă autografă (datată 19 martie 1960), înscri-
să de Onisifor Ghibu pe coperta colecției de la Bibli-
oteca Centrală Universitară din Cluj. Aici se arată că
două numere (din 30 și 31 august 1940) lipsesc din
colecție, fiind probabil cenzurate ulterior de regimul
de ocupație, deoarece descriau amănunțit eveni-
mentele de la Cluj din acele zile tragice.
Cotidianul reapare la Brașov din 2 aprilie 1941
până în 25 noiembrie 1944, având subtitlul „Ziar de Ion Agârbiceanu
rezistență transilvăneană” și consemnând numero-
tarea anilor de apariție în consecință. Director: Ga- toată țara: Aron Cotruș, Petre Pascu, I.V. Spiridon,
vril Pop, prim-redactor: Gheorghe Stoica, apoi, suc- Romeo Dăscălescu, Lucian Valea, Petre Paulescu,
cesiv, Gheorghe Dragoș, Simion Anderco și E. Boș- Al. Lungu, George Popa, Petre Bortoș, C. S. Anderco,
ca-Mălin. Începând din 1942, cei doi redactori ai Ion Moldoveanu, Al. Moldoveanu, D. Iov, D. Gher-
ziarului sunt Octav Șuluțiu și Ion Gherghel. Cuvân- ghinescu-Vania, Ionel Manițiu, Ion Buzdugan,
tul de început subliniază că T. reapare pentru a sta- George Drumur, Iulian Vesper, Emil Micu, Petru
bili „o unitate de vederi în privința rezistenței și a Homoceanu, Horia Bottea, Emil Manu, G. Șt. Ca-
luptei împotriva opresorului”. Își propune misiunea zacu, Dem. Gh. Nolla, Ion Oană, Georg Unter, Radu
de a mobiliza opinia publică din Transilvania îm- Teculescu, Petre Frânculescu, I. Al. Bran-Lemeny,
potriva Dictatului de la Viena. Pot fi citate rubricile G. Cobzalău, Ionel Maxim, Octav Sargețiu, Dinu
„Semnele vremii”, „Curierul economic-social”, „Cro- Ianculescu, Pompiliu Preda, Emil Blănaru, Ion Th.
nica Brașovului”, „Tribuna pentru popor”, „De luni Ilea, Ioanichie Olteanu, Pavel P. Bellu, Mihai Beniuc,
până sâmbătă”, „Pagina școalei”, „Săptămâna în N. Pelin, Eugen Păcurariu, Ion Preda Misleanu, Al.
imagini”, „Cartea, credința strămoșească”, „Brașovul Jebeleanu, Ștefan Aug. Doinaș, Ion Munteanu, Vic-
în 24 ore”, „Ultima oră”, „Săptămâna în imagini”, tor Calmuc, Petre Bucșa, V. Copilu Cheatră, Ion
„Ecouri de la frați” ș.a. De remarcat și „Cotidian” (cu Apostol Popescu ș.a. Chiar dacă nu colaborează
varianta „Cotidiane”), rubrică susținută de Octav direct, Lucian Blaga se bucură de un mare prestigiu;
Șuluțiu, sau „Meridian”, redactată de Ion Oană. Co- i se reproduc poezia Cânele din Pompei, fragmente
laborează mai toți intelectualii de frunte ai Transil- din piesa Avram Iancu, traducerile din Hölderlin
vaniei. Sectorul de poezie este ilustrat de nume din publicate în „Saeculum”, de asemenea se
comentează Religie și spirit și alte volume. T. mai primăvara și vara lui 1944, când înfrângerea Ger-
reproduce din versurile lui Octavian Goga, Zaharia maniei devine evidentă, orientarea ziarului începe
Bârsan, G. Rotică ș.a. Proza este reprezentată de să se schimbe treptat. Aurel A. Mureșianu vorbește
scrieri aparținând lui Mihail Lungianu, Mihai Ne- acum despre „luptele comune ale românilor și sla-
goescu, Octavian Rădulescu, Iorgu Gane, Mircea vilor împotriva asupritorilor”, Radu Enescu discută
Balteș, Andrei Radu, Mircea Șerbănescu, Sebastian despre „țărănism și marxism”, „democrație și cul-
Stanca, Andrei Florea, Petronelei Negoșanu. Arti- tură” sau laudă fără rezerve opera de „savant soci-
cole pe teme literare scriu Octav Șuluțiu, Ion Oană, olog” a lui V.I. Lenin, jucând cu dezinvoltură rolul
D. Gherghinescu-Vania, Mircea Bogdan, V. Spirido-
de „avocat al diavolului”. Speriat de articolele pe
nică, Lucian Valea, I. Negoițescu, Ștefan Baciu, Mi-
care le scrisese în „Ţara” de la Sibiu în perioada ime-
hail Chirnoagă, N. Albu, N. Comșa, Cicerone Mu-
diat anterioară, Victor Iancu încearcă și el să își spele
cenic, mulți făcând în mod curent și cronici de în-
tâmpinare la cărți ale lui Liviu Rebreanu, Ion Mol- „păcatele” în noua conjunctură, în articole precum
doveanu, Al. Popescu-Negură, G. Călinescu (Istoria Imperativul ceasului de față, Împotriva violenței de
literaturii de la origini până în prezent are parte de limbaj, Ce trebuie să fie epurația. Pe direcția salvării
mai multe cronici defavorabile), Gh. Tulbure, Dem. ideilor democratice se situează publicistica lui Cor-
Gh. Nolla, Victor Papilian, D. Gherghinescu-Vania, neliu Coposu (Întoarcerea la noi înșine) și interven-
Șerban Cioculescu, Perpessicius, Mircea Streinul, țiile lui Mihail Fărcășanu. V.T., M.Pp.
Ion Agârbiceanu, Radu Gyr, Panait Istrati, Dimitrie
TRIBUNA, revistă apărută la Alba Iulia, săptămânal,
Stelaru, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Camil Pe-
din 25 decembrie 1940 până în 15 ianuarie 1943, ca
trescu, E. Lovinescu ș.a. Eseuri și articole pe teme
organ al Asociației Refugiaților și Expulzaților din
culturale semnează George Sbârcea, Ovidiu Drim-
Ardealul Ocupat. Redactor responsabil este Vasile
ba, Vasile Gionea, Al. Husar, Nichifor Crainic, Ovi-
diu Papadima, Al. Bărbat, Gheorghe Stoica, N. Pa- Cristea, iar comitetul redacțional este alcătuit din
panastasiu, I. Mateiu, G. Togan, N. Sulică, C. Sassu, Elie Dăianu, Petru Meteș și Nicolae Vasiu. Acesta
Ion Gherghel, Teofil Bugnariu, Septimiu Bucur, E. din urmă semnează și articolul-program Românul
Boșca-Mălin, Victor Fulicea, D. Munteanu-Râmnic, în veci nu piere, arătând că românii liberi sunt da-
Zenobie Pâclișanu, N. Tatu, Gabriel Ţepelea, Ionel tori să îi „apere pe frații lor rămași sub jug”. Orașul
Neamtzu, Victor Iancu, Radu Enescu, Aurel A. Mu- Alba Iulia, simbol al Marii Uniri, nu e întâmplător
reșianu, Elie Dăianu (și sub pseudonimul Pascu ales, ci pentru a aduce aminte românilor transilvă-
Ludeanu), Mihail Fărcășanu (Mihail Villara), Cor- neni anii de eforturi și jertfe făcute pe altarul idea-
neliu Coposu ș. a. Și literatura străină este bine re- lului național. Cedarea Ardealului de Nord disloca-
prezentată, traducându-se din Goethe (I. Al. se populația românească, refugiată, dar mai ales
Bran-Lemeny), Nietzsche (Lucia Goșteanu), D’An- expulzată de noile autorități, iar lupta lor pentru
nunzio (Giuseppe Cifarelli), Baudelaire (Horia Bo- adevăr și dreptate trebuia susținută. O mare expe-
ttea), Paul Valéry (I. Pașca), Kipling, Rilke, Arturo riență în această direcție avea protopopul Elie Dă-
Graf. Se scrie curent despre Giovanni Papini, Luigi ianu de la Cluj, care redactase ziarul „Răvașul”, scri-
Pirandello, Miguel de Unamuno, Knut Hamsun,
ind articole mobilizatoare și adunând în jurul său
Rilke, André Gide ș.a. O vreme se publică în paginile
o echipă redutabilă de scriitori combatanți. În T. se
gazetei comentariile unor autori italieni, precum
publică sau se reproduc versuri de Andrei Mureșa-
Mario Caporilli, Raffaello Riccardi, Mario Ferrighi
ș.a., o anumită simpatie pentru literatura și politica nu, Aron Cotruș, Corneliu Vințan, Florica Ciura-Ște-
italo-germană resimțindu-se la un moment dat în fănescu, Iustin Ilieșiu, Nichifor Crainic (Cântecul
materialele de aici. Orientarea politică este vizibil pământului), I.D. Pietrari ș.a. Elie Dăianu recenzea-
filoțărănistă, Iuliu Maniu fiind deseori evocat. Este, ză volume de poezii ale lui G. Gregorian și I.D. Pie-
de asemenea, susținută campania românească în trari și semnează mai multe articole cu pseudoni-
Est, pentru recucerirea Basarabiei și a Bucovinei mul Pascu Ludeanu. Mai colaborează Sebastian
(un articol exaltat al lui Octav Șuluțiu pe această Bornemisa, Voicu Nițescu, Isaia Tolan, Ionel Pop,
temă poartă titlul Jos laba, Urss-ule!). Abia în Eugen Hulea, E. Nicoară. M.Pp.
și expune la presiunile veleitarismului și ale ambi-
țiilor locale, manifestate adeseori prin exces de con-
formism față de directivele oficiale sau prin atitudini
parohiale. Chiar fondarea revistei este prilejuită de
breșa ideologică provocată în urma primului Con-
gres al Scriitorilor din 1956 și de dezbaterea inițiată
TRIBUNA, revistă care apare la Cluj, săptămânal sau de „Gazeta literară” în 1957 pe marginea „spiritului
bilunar, începând din 10 februarie 1957. Din primul modern”. Nu întâmplător, în articolul-program, Cu-
colegiu de redacție fac parte Ioanichie Olteanu (re- vânt de început, pe lângă declarațiile de intenție
dactor-șef ), Ion Agârbiceanu, Valeriu Bologa, Ioan complezente („«Tribuna» apare cu năzuința de a
Ceterchi, Victor Cheresteșiu, Aurel Ciupe, Dumitru umple un gol în cultura noastră nouă […]. Apărând
Isac, I.D. Mușat, Iosif Pervain, Sigismund Toduță, aici, în inima Transilvaniei, e de la sine înțeles că
Mircea Zaciu. Începând cu numărul 40/1957, redac-
«Tribuna» va fi legată strâns de viața acestei regiuni.
tor-șef devine Dumitru Mircea. La numărul 4/1970,
Dar se va feri să devină o revistă de provincie”), re-
după o perioadă de peste un deceniu, are loc o mo-
dacția se pronunță împotriva „recidivelor dogma-
dificare profundă a conducerii și a orientării revistei.
tismului” și în favoarea reformării realismului soci-
Cu acest număr, care în mod semnificativ este în-
alist. În cel de-al doilea număr al publicației Petru
chinat lui M. Eminescu, sunt înscriși în caseta re-
Vintilă critică „neaoșismul” și „pășunismul” din li-
dacțională Dumitru Radu Popescu – redactor-șef,
rica de la începutul deceniului și își exprimă, fie și
Ion Vlad – redactor-șef adjunct și Ion Manițiu – se-
timid, susținerea pentru valorile modernismului
cretar general de redacție. Timp de doisprezece ani,
T. are un parcurs constant, fără modificări esențiale. (Despre spiritul modern). Această orientare devine
Abia din 1982, după alegerea lui D.R. Popescu ca evidentă mai ales prin literatura publicată. Alături
președinte al Uniunii Scriitorilor, la numărul 15 este de scriitori importanți ai perioadei interbelice, pre-
anunțată o nouă conducere: Vasile Sălăjan – redac- cum Ion Agârbiceanu, G. Călinescu (care publică
tor-șef, Victor Felea și Ion Vlad – redactori-șefi fragmente din romanul Scrinul negru), Dan Botta
adjuncți, Augustin Buzura – secretar responsabil de sau Elena Farago, la revista clujeană colaborează
redacție. Cu numărul 17/1990 Augustin Buzura este încă de la finele anilor ’50 un număr consistent de
învestit redactor-șef, din 1992 Tudor Vlad figurează scriitori tineri care, în deceniile următoare, vor con-
ca redactor-șef adjunct, iar Ion Maxim-Danciu de- tribui decisiv la revirimentul neomodernist. Întru
vine secretar general de redacție. Din 2000 redac- totul remarcabil este faptul că T. le consemnează
tor-șef e desemnat Vasile Sebastian Dâncu, director unora dintre ei debutul propriu-zis: Nichita Stă-
onorific fiind Augustin Buzura. Începând cu numă- nescu (la 17 martie 1957, cu grupajul de versuri in-
rul 5/2002 și până la finele anului 2012, redactor-șef titulat 1907), Eugen Simion (1958), Ana Blandiana
este Ion Maxim-Danciu, iar Ovidiu Petca secretar (1959), Ioan Alexandru (1960), Augustin Buzura
tehnic de redacție. Subtitlului „Revistă de cultură” i (1960) ș.a. În aceeași etapă de început semnificative
se alătură precizarea: „Apare sub egida Consiliului pentru programul relativ nonconformist ideologic
Județean Cluj”, modificată în anul următor: „Revista al publicației se dovedesc și articolele de critică, is-
apare bilunar, cu sprijinul Centrului de Studii Tran- torie și teorie literară. Scriitorii români interbelici se
silvane Cluj și al Ministerului Culturii și Cultelor”. află constant în atenția gazetei, Mircea Zaciu, Tudor
Ulterior revista își va permanentiza statutul: „Publi- Vianu și Ion Oarcăsu semnând comentarii puțin
cație bilunară care apare sub egida Consiliului Ju- afectate de manierismul realist-socialist despre Pa-
dețean Cluj”. În caseta redacțională este înscris: nait Istrati, Camil Petrescu, Tudor Arghezi sau G.
„Director fondator Ioan Slavici (1884)”. Pe parcursul Bacovia. De asemenea, notabile sunt textele consa-
celor cinci decenii și jumătate de apariție neîntre- crate structuralismului (pe parcursul anului 1957)
ruptă, T. reflectă prin excelență condiția publicației sau studiile despre Bertold Brecht, Charles Baude-
culturale din provincie care aspiră la reprezentati- laire, Albert Camus, Nikos Kazantzakis, completate
vitate națională. Plasarea marginală în raport cu prin traduceri din poezia lui François Villon, Edgar
sfera de acțiune a ideologiilor centrale îi facilitează Allan Poe, Francesco Petrarca. Interes susținut stâr-
poziționări alternative sau chiar subversive, însă o nesc în epocă polemicile de la rubricile „Însemnări”
și „Secvențe”, majoritatea implicând critici fățișe la Voiculescu, Sorin Titel, Mircea Horia Simionescu,
adresa caracterului rudimentar al literaturii „anga- Ion D. Sîrbu, studii despre Marcel Proust, despre
jate” din paginile altor publicații. Totuși, în momen- romanul de analiză, despre avangardă, despre anti-
tul în care este vizată de atacuri în „Scânteia”, pre- literatură sau despre existențialismul francez. Un
cum cele din 1957 și mai ales cele din 1958, T. răs- vast capitol este dedicat traducerilor din literaturile
punde prin autocritici publice și prin sporirea arti- lumii (André Gide, Cesare Pavese, Albert Camus
colelor propagandistice. Mai apoi, în anul 1959, ș.a.), la care se adaugă, îndeosebi prin grija lui Al.
după combaterea oficială a revizionismului, revista Căprariu și a lui A.E. Baconsky, contactele directe cu
renunță temporar la articolele polemice și la dezba- mișcarea culturală europeană (interviuri, reprodu-
terile cu miză novatoare, găzduind tot mai nume- ceri din presa internațională, note și însemnări).
roase texte de adeziune la politica partidului, iar Îndemnul la reevaluarea clasicilor și la sincronizarea
literatura și critica realist-socialiste ajung predomi- literaturii române cu cea universală este și un prilej
nante. Chiar dacă demersuri diferite față de ideolo- de prezentare a metodelor de cercetare moderne,
gia oficială continuă să fie publicate (cum este seri- precum psihanaliza sau structuralismul, în articole
alul Lidiei Bote despre simbolism din 1963), o evi- semnate de Ion Vlad, Ion Pop sau de Adrian Marino,
dentă liberalizare în direcția modernismului literar care susține multă vreme „Cronica ideilor literare”.
se observă doar după 1965. De această dată T. nu se De altfel, discuțiile pe marginea unor aspecte legate
mai ipostaziază într-o alternativă modernizatoare de teoria literară vizează adesea și necesitatea unei
a presei culturale din România, ci ca un reflector al liberalizări cu o miză cultural-politică mai generoa-
reformelor coordonate chiar de publicațiile centrale să. În contextul reluării, la începutul deceniului al
ale epocii. Diferența e dată de echipa de critici, al- optulea, a analizelor pe marginea realismului soci-
cătuită în virtutea relațiilor strânse pe care redacția alist, Ion Pop afirmă oportunitatea unei poezii lirice
le-a întreținut cu mediul universitar clujean. Vechea în afara „etichetelor restrictive”, având în vedere că
grupare a criticii de întâmpinare, reprezentată de „sarcina dintotdeauna a poeziei a fost de a privi lu-
Ion Oarcăsu, Ion Lungu, Domițian Cesereanu, Radu mea din interior, de a se sustrage mereu stagnării în
Enescu, Constantin Cubleșan, Mircea Vaida, lasă convențional, încremenirii în formule tip, oricât ar
după 1970 locul orientării mai liberale formate din părea ele conforme cu «adevărul»” (Obsesia realis-
Ion Vlad, Mircea Zaciu, Victor Felea, Adrian Marino mului, 10/1971). Concomitent, T. publică anchete
și Nicolae Balotă. Se creează astfel condițiile ca T. să și dezbateri (care au durat ani de zile) precum Cre-
devină un spațiu propice pentru promovarea și, ație și actualitate, Argument pentru o istorie a lite-
adeseori, pentru debutul noilor generații de critici raturii române contemporane sau Condiția literatu-
locali: Mircea Popa, Valentin Tașcu, Aurel Sasu, Ion rii române în școli, dar și texte inedite de Lucian
Pop, Liviu Petrescu, Marian Papahagi, Ion Vartic, Blaga (19/1965), Panait Istrati (44/1965), Octavian
Mircea Muthu, Petru Poantă, Irina Petraș, Ioana Bot Goga (13/1971), Tudor Arghezi (18/1971), Titu Ma-
ș.a. Reeditarea scriitorilor din secolul al XIX-lea și a iorescu (19/1971) sau E. Lovinescu (43/1971). Re-
celor interbelici, precum și lansarea noului val de crudescența ideologicului devine vizibilă odată cu
poeți și prozatori ce apelează la formule neomoder- tezele din iulie 1971. Așa cum făcuse și la finalul
niste sunt întâmpinate constant prin comentarii anilor ’50, T. renunță la rubrica de polemici, restrân-
ample. Apar, astfel, studii despre Al. Macedonski, ge spațiul acordat cronicii literare, iar lirica cu te-
Ilarie Voronca, Tudor Arghezi, Titu Maiorescu, Eu- matică impusă, în special patriotică, reportajele și
gen Ionescu, Mateiu I. Caragiale, semnate de Adrian articolele cu caracter social ajung să monopolizeze
Marino, Ion Pop, Șerban Cioculescu, D. Popovici, numere întregi. Echipa condusă de D.R. Popescu
Emil Manu, Ion Vlad, numere tematice consacrate (care îi include pe Victor Felea – redactor-șef adjunct,
lui Tudor Arghezi, George Enescu, Constantin Brân- pe Augustin Buzura și pe Constantin Cubleșan – se-
cuși, poeme de Nicolae Labiș, Ana Blandiana, Ștefan cretari de redacție) susține poezia de notație cu in-
Aug. Doinaș, Geo Dumitrescu, Angela Marinescu, fluențe neoromantice, simboliste sau chiar avangar-
Gheorghe Pituț, Eta Boeriu, Marta Petreu, Mariana diste aparținând noului val de poeți, precum și pro-
Bojan sau Dinu Flămând, scrieri în proză de Titus za de analiză, cea fantastică, ludică, mitică, parabo-
Popovici, Marin Preda, Augustin Buzura, V. lică, simbolică. Însă, pe tot parcursul deceniului al
nouălea, T. se dovedește tot mai vizibil politizată și Horia Bădescu, Alexandru Vlad, Ion Mureșan, Aurel
mai eclectică, asumă angajamente în spirit partinic Sasu, Radu Preda, Teodor Vidam, Nicolae Turcan. În
și ilustrează consistent textele de adeziune la este- ceea ce privește critica literară, semnează în conti-
tica marxist-leninistă. Înăsprirea cenzurii în anii ’80 nuare Ion Vlad, V. Fanache, Mircea Popa, Petru
nu este, de asemenea, lipsită de consecințe: Victor Poantă, Liviu Petrescu, Mircea Muthu, Mircea To-
Felea este destituit la scurt timp după ce anunță, în muș, Irina Petraș, Ioana Bot, Mircea Opriță, cărora
februarie 1982, un nou program al revistei în artico- li se alătură Sanda Cordoș, Diana Adamek, Cornel
lul intitulat sugestiv Un spirit afirmativ; revista pu- Vâlcu, Călin Teutișan, Horea Poenar, Victor Cuble-
blicase grupaj de versuri cu tentă subversivă semnat șan, Marius Jucan, Carmen Berinde, Anca Ursa, Vir-
de Ileana Mălăncioiu, în care se afla și poemul În- gil Stanciu, Ruxandra Cesereanu, Ștefana Pop-Cur-
gropați în picioare (5/1982). șeu, Adrian Țion, Ioana Cistelecan, Mihaela Mudure,
O schimbare radicală a perspectivei și a structurii Grațian Cormoș, Alex Goldiș, Octavian Soviany ș.a.
revistei are loc odată cu Revoluția din 1989, când T. În configurația revistei apar și o serie de rubrici noi:
devine pentru o vreme preponderent social-cultu- „Emoticon”, susținută de Șerban Foarță, „Imprima-
rală, angajată în procesul de recuperare a valorilor tur”, asigurată de Ovidiu Pecican, „Jazz story”, girată
interzise în comunism. Apar acum, pe parcursul mai de Ioan Mușlea. Se realizează, de asemenea, consis-
multor numere, Documentele rezistenței, cu texte de tente dosare tematice, cum ar fi acela dedicat jur-
Aleksandr Soljenițîn, Lech Walesa, Adam Michnik, nalului sau Anului Ioan Slavici – Tribuna 120. Câteva
Nikolai Berdiaev, Dosarele revoluției, scrieri cenzu- numere găzduiesc dezbaterea Istoriografia română
rate în comunism, dezbateri și anchete pe tema de- actuală sau iau în discuție semnificația contempo-
mocrației, a colaboraționismului literar, mărturii rană a operei lui Eugen Ionescu. Când Dicționarul
din universul concentraționar semnate de Nichifor Echinox coordonat de Horia Poenar agită spiritele
Crainic sau de Ion Ioanid, texte de Mircea Eliade, „casei comune” a publicației studențești, problema
Eugen Ionescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Nae face obiectul numărului 59/2005. Notabile sunt dez-
Ionescu, Vintilă Horia, Paul Goma. În paralel, sunt baterile pe care revista le propune în jurul a trei apa-
recenzate constant noile apariții editoriale ca, de riții-eveniment, în cursul anului 2008: Istoria critică
pildă, Luntrea lui Caron, romanul lui Lucian Blaga, a literaturii române de Nicolae Manolescu, Iluziile
sau După două mii de ani... al lui Mihail Sebastian, literaturii române de Eugen Negrici și Viața unui om
alături de studii de filosofie, istorie, religie, politolo- singur de Adrian Marino. Și compartimentul rezer-
gie, sociologie, psihologie, abundente în această vat interviurilor este bine ilustrat. Alexandru Vlad
perioadă. În primii ani ai tranziției publicația tra- inițiază o convorbire cu Gheorghe Grigurcu, titula-
versează o perioadă dificilă, caracterizată atât de rul rubricii „Telecarnet”, Letiția Ilea dialoghează cu
apariția neregulată cauzată de finanțarea precară, Liviu Ioan Stoiciu, Claudiu Groza cu Giovanni
cât și de o evidentă criză de identitate. T. e acum o Vattimo, Aurel Sasu cu Petru Popescu, Mihai Drago-
revistă „nici lăsată să moară, nici omorâtă”, cum va lea cu Norman Manea, George Jiglău cu Adam
afirma Ion Mureșan într-un editorial la primul nu- Michnik, Daniel Moșoiu stă de vorbă cu Nicolae
măr dintr-o nouă serie inaugurată în 15–30 septem- Breban, iar Ilie Rad cu Dumitru Micu și cu Ion Pop.
brie 2002: Cazul „Tribuna”. Abia acum profilul său Dintre traducători, pot fi amintiți Ion Cristofor, care
cultural și literar redevine mai vizibil. Astfel, cu po- tălmăcește din lirica japoneză contemporană, Ale-
ezie sunt prezenți Gheorghe Tomozei, Mircea Ivă- xandru Vlad, care oferă fragmente din romanul Ne-
nescu, Mircea Ciobanu, Constantin Abăluță, Ion xus de Henry Miller, Laszlo Alexandru cu pagini din
Mircea, Adrian Popescu, Anghel Dumbrăveanu, Giovanni Papini. Ioan Mușlea dă câteva texte din
Augustin Pop, Mircea Petean, Alexandru Vakulovski, tinerețe ale Hertei Müller, iar Virgil Stanciu traduce
Claudiu Komartin ș.a., iar cu pagini de proză Ghe- studiul consacrat de T.S. Eliot lui James Joyce, Ulise,
orghe Schwartz, Gabriela Melinescu, Bedros Hora- ordine și mit. Ceea ce marchează însă identitatea
sangian, Radu Ţuculescu, Tudor Dumitru Savu, publicației în acest interval este consistența comen-
Doina Cetea, Maria Luiza Cristescu, Marian Ilea, tariilor consacrate problemelor de teorie literară,
Dan Lungu, Florina Ilis ș.a. Se remarcă un dens sec- printre care postmodernismul sau antropologia cul-
tor eseistic și publicistic, susținut de Eugen Uricaru, turală. După 2000 sunt dedicate numere speciale
unor teme: feminismul, familia, literatura scien- ideea depășirii formulelor și viziunilor consacrate
ce-fiction sau rolul elitelor culturale în ansamblul la începutul mileniului al treilea. A.T., Cs.B., M.W.
societății. Între subiectele luate în discuție în cadrul TRIBUNA ARDEALULUI, publicație apărută la Cluj,
unor anchete, colocvii, mese rotunde sau „dosare”, zilnic, din 15 septembrie 1940 până în 4 august 1944,
serii de articole se regăsesc jurnalismul cultural, is- cu subtitlul „Organ de afirmare al românilor din Un-
toria Transilvaniei, viața universitară, istoria și lexi- garia”. Inițial redactor responsabil este Gheorghe
cografia literară (Dicționarele literare de autori clu- Giurgiu, apoi editor responsabil devine Emil Hație-
jeni, 2003), psihanaliza, comunismul (Comunism și ganu. Dat fiind momentul istoric legat de Dictatul
comunisme. Modelul românesc, 2004). Intenția de de la Viena, în Apel către cititori comitetul de redac-
promovare pe o arie cât mai largă a publicației s-a ție declară: „Ne împlinim o datorie când ne trudim
vădit în timp și în numeroasele suplimente, dintre ca din puterile noastre proprii să scoatem o gazetă
care se disting cele regionale, unde s-au manifestat românească pentru marele public românesc doritor
grupuri literare din orașe transilvane care nu aveau să știe ce se petrece în lume și în țară”. Se publică
la dispoziție reviste de cultură proprii: Alba Iulia, sau se reiau versuri de Tudor Arghezi (Mărturisire
Zalău, Bistrița, Mediaș, Satu Mare, Baia Mare etc., pe vioară și arcuș), Ion Pillat (Poetul), Ion Minulescu
precum și cele tematice: „Tribuna dialog”, unde Car- (Aquarelă), G. Bacovia (Amurg violet), Ștefan Aug.
mina Popescu o are ca invitată pe Sanda Golopenția Doinaș (Intermezzo), Virgil Șotropa (Galerele alear-
(Despre șoaptele și tăcerile culturii române în Statele gă, Vremile, În goană), Mihai Beniuc (Vulturii dobo-
Unite, 2004), „Tribuna documenta”, unde Gheorghe râți), Victor Ilieșiu, Francisc Păcurariu, prezent în
Stoica scrie în 2004 articolul Agârbiceanu la Tribu- redacție și marcându-și acum începuturile literare
na-Cluj, 1938–1940, iar în 2005 este readusă în ac- (Înviforată creștere, Împrimăvărare, Stanțe, Stih tâ-
tualitate personalitatea lui Marian Papahagi, cel năr, Un zar, Ursita ș.a.), Iosif Moruțan, Valentin Stra-
căruia Laszlo Alexandru îi face un „portret neretu- va, Ion Cherejan, Teodor Ciceu, Valentin Raus ș.a.,
șat”. Alt supliment, „Tribuna universitaria”, găzdu- iar proză dau Andrei Radu, Pia Dragoș, Alexandru
iește, sub coordonarea Mihaelei Mudure, un grupaj Anca ș.a. Îndeosebi la rubrica „Grai și suflet româ-
de articole ale unor masteranzi și doctoranzi con- nesc” apar numeroase retipăriri: M. Eminescu
sacrate feminismului (Gen, cercetare, perspective, (Printre sute de catarge, Crăiasa din povești), George
2012). Personalități din toate domeniile culturii co- Coșbuc (Sub patrafir), Octavian Goga, St. O. Iosif
laborează în paginile revistei, alături de scriitori din (Cântec vechi). Rubrica intitulată „Colțul elevilor”
înregistrează în 1942 debutul lui Dumitru Micu, cu
noua generație, prezenți în număr tot mai mare în
poezia Ţăranii, în același an debutând aici și Ion
special după 2003, când sunt cooptați ca redactori
Oarcăsu. În sumar intră, de asemenea, nu numai
Ioan-Pavel Azap, Claudiu Groza, Ștefan Manasia și
publicistică social-politică (Aurel Socol, Constantin
Oana Pughineanu. Orientările extrem contempora-
Oarcea, E. Nicoară ș.a.), ci și articole care aparțin lui
ne, inclusiv mișcările antisistem, vizând restructu-
Șerban Cioculescu (Un mare nedreptățit: I. Codru
rarea modelor și instituțiilor culturale tradiționale, Drăgușanu), Mircea Eliade (Lucruri de taină), Victor
sunt promovate constant în paginile revistei. Festi- Eftimiu (Poezia turcă), Ovidiu Papadima (Folklorul
valului Internațional de Film Transilvania (TIFF) îi – neobosit laborator de miracole), Mihai Beniuc (Po-
sunt dedicate, anual, numere tematice, experimen- ezia), I. M. Sadoveanu, Miron Radu Paraschivescu
tele și proiectele alternative teatrale, muzicale și (Ce este poezia?), Al. Lupeanu-Melin, Gheorghe
plastice beneficiază de reflectări substanțiale, iar Dăncuș (care asigură frecvent rubrica „Grai și suflet
editorialele și eseurile de filosofie iau adeseori for- românesc”), Victor Iancu, Ion Cherejan, Victor Ilie-
ma unor provocări intelectuale adresate actualității șiu, Vasile Vartolomei, Grigore Popa, Gavril Scridon
social-politice. Tot astfel, aproape în fiecare număr ș.a. Sunt inserate și traduceri, realizate de Francisc
cronicile de carte, paginile de literatură sau dosarele Păcurariu (din Rainer Maria Rilke și din Charles
(Tinerii scriitori în literatura română, Colocviul Na- Baudelaire) și Ion Pillat (din Goethe). Apar nume-
țional al Tinerilor Scriitori ș.a.) oferă un spațiu ge- roase pagini privind activitatea unor personalități
neros de expunere generației douămiiste, ba chiar literare: James Joyce, Arthur Rimbaud, Lucian Blaga,
manifestărilor literare care testează și promovează B. P. Hasdeu, Cezar Petrescu ș.a. A.St.
TRIBUNA FAMILIEI, revistă apărută la București, macedonskian, este redactorul și directorul publi-
de trei ori pe lună, între octombrie 1898 și 20 aprilie cației. Aici Al. Macedonski semnează Început de
1905. Proprietar și director până în 1901 este M.I. însănătoșire, în care, răspunzând unui articol sem-
Toncescu, autor de snoave și romane publicate în nat de G. Panu în „Epoca”, își reafirmă crezul estetic.
foileton (Fatalitate, Floare viscolită ș.a.). Mai cola- Al. Obedenaru, Eliza M.Z. Ionescu și cei doi frați
borează Anibal Teodorescu și Neculai Pandrea, au- Cantilli, Aristide și Constantin, sunt autori de ver-
tori de romane și traduceri, N. Ţincu, D. Teleor, Al. suri și proză. R.Z.
Antemireanu, Victor Anestin, M. Mora. Versurile
TRIBUNA LIBERĂ, periodic apărut la Bârlad, bilu-
aparțin lui Carol Scrob, Mircea C. Demetriade, Flo-
nar, de la 15 iunie la 15 septembrie 1923, cu subti-
rian Becescu, Iuliu Cezar Săvescu, Cincinat Pave-
tlul „Politică-Literară”. Articolul-program Cuvântul
lescu și Smarandei Gârbea (Smara). Se traduce din
nostru, semnat de B.F. Păuceanu, analizează situ-
Lenau (Toamna), Schopenhauer, Byron (Harpa), A.
ația economică și politică a țării după încheierea
Tennyson (Lady Godiva), Charles Dickens (Moartea
Primului Război Mondial și face un apel la salvarea
bețivului), Washington Irving, L.N. Tolstoi (o adap-
morală a societății românești. Îndemnuri literare
tare după povestirea Ca mingea), I.S. Turgheniev
emite Petre Constantinescu-Iași în articolul Pro-
(Prepelița ș.a.), Vsevolod Garșin, Catulle Mendès,
bleme noi. Rubricile permanente sunt „Însemnări”,
Alfred de Musset (Ninonei, versiune de N. Țincu),
„Recenzii”, „Revista revistelor”. Poezie semnează
Jules Verne, Guy de Maupassant (Zestrea, Un paricid,
David Braunstein, iar Ion Pas publică un fragment
Moșneagul ș.a.). Unor scriitori străini, între care
de roman, Gheorghe Ciungu. Orientarea revistei
Henryk Sienkiewicz și Jules Lemaître, li se fac pre-
este de stânga. Un articol semnat de Ioan Mehe-
zentări biografice, precum și lui Ion Heliade-Rădu-
dințeanu (Mișcarea umanistă) arată că T.l. avea
lescu, Ion Creangă (căruia i se republică și poveștile),
simpatii pentru direcția patronată în Europa de
Titu Maiorescu, Al. Candiano-Popescu, Petre Ispi-
Romain Rolland. În acest sens militează prin pu-
rescu, G. Dem. Teodorescu, B.P. Hasdeu, V.A. Urechia
blicistica sa și Eugen Relgis. Cu texte literare mai
ș.a. R.Z.
contribuie George Mihail Zamfirescu și Eugen Rel-
TRIBUNA LIBERĂ, gazetă apărută la Focșani, bisăp- gis, care, alături de transpunerea unor cugetări de
tămânal de la 14 noiembrie 1894 până la 15 mai 1895 Victor Hugo, Chateaubriand ș.a., traduce din Ste-
și săptămânal de la 11 februarie la 14 octombrie fan Zweig. V.T.
1896. Un bun ziarist, C.B. Stamatin-Nazone, totoda-
TRIBUNA LITERARĂ, supliment al gazetei „Tribu-
tă autor de scrieri satirice și semnatar al unui volum
na”, apărut la Sibiu, săptămânal, între 20 februarie
de portrete literare, scoate acest periodic în care
1900 și 25 decembrie 1902, cu subtitlul „Revistă
s-au publicat sau republicat poezii de D. Bolinti-
literară și culturală”, fără numerotare proprie, ci
neanu (Fata popii), Costache Negruzzi (Doină
preluând-o pe cea a „Tribunei”. În afara unui articol
nouă), V. Alecsandri (Gândul meu), B.P. Hasdeu (Do-
de fond, conține încercări literare, note, însemnări
rul), D. Petrino, Mihail Zamphirescu, Veronica Micle,
și informații culturale și științifice, versuri, proză,
Duiliu Zamfirescu (Jos, la Tivoli, Ianuariu, Adio,
teatru, sfaturi economice, sfaturi practice, revista
Ofelia ș.a.), George Coșbuc (Numai una), I. Pă-
cărților, cugetări etc. Articolul introductiv din pri-
un-Pincio, Traian Demetrescu, alături de altele de
mul număr, Momentul național la poeții noștri
Cornelia din Moldova, G. Murnu, Matilda Cu-
moderni, aparținând lui Ion Scurtu, se pronunță
gler-Poni, Th. M. Stoenescu, A. Steuerman, D. Teleor,
pentru modernitate: „În literatură nu putem fi ade-
Artur Stavri, Radu D. Rosetti, Ion Gorun (Al. I. Ho-
renți ai continuității cu acel drept cu care suntem
doș). În foileton se dă o traducere din Henri Ro-
în istorie. Și nici nu e nevoie să fim. Aici trebuie să
chefort, sub titlul Întâmplări din viața-mi. Alte tra-
ne conducem de alte priviri, ca să putem ajunge la
duceri se fac din A. S. Pușkin (Răzbunarea damei de
rezultate adevărate”. De fapt, prin literatura pro-
treflă) și din Paul Verlaine (poezia Mandolina în
movată T.l. se menține pe linia tradiției. Sunt in-
versiunea lui Ernest Istrati). R.Z.
cluse versuri de George Coșbuc, Octavian Goga,
TRIBUNA LIBERĂ, revistă apărută la București la Elena din Ardeal, Vasile E. Moldovan, Maria Cun-
15 mai 1896. Poetul Aristide Cantilli, unul din cei țan, Al. Aciu, Maria Cioban, I. Ulpiu Traian, Ion
mai consecvenți membri ai cercului literar Agârbiceanu, Petre Dulfu, Ion Scurtu, Iosif Velcean,
Victor Bontescu, Th. D. Speranția, Emil Sabo, N. G. dedicate literaturii române sunt de reținut Manual
Rădulescu-Niger, Andrei Bârseanu, Nicu Dracin- de stilistică de I.F. Negruțiu, Discursul lui Al. Laho-
schi, Radu D. Rosetti, Constant Nutzescu, Ion Go- vari cu ocazia înmormântării lui Alecsandri, apoi
run, V. Demetrius. Proza aparține lui Jean Bart, Prima societate teatrală ambulantă de Vasile Po-
George Coșbuc, Octavian Goga, Zaharia Bârsan, doabă, Alexandru Odobescu și activitatea sa de P.
Andrei Naum, Nicolae A. Tempeanu, Ioan Horia, Dimiu, Alecsandri – improvizator de N.G. Rădu-
Traian Stoenescu, Gh. Silvan, Eugen Herovanu, I.E. lescu-Niger, precum și Heliade-Rădulescu, Ultima
Prodan, Ștefan Petică, Georginei Missici, Margare- rază din viața lui Eminescu, Un proces literar: Ca-
tei Moldovan, lui Th. Cornel, Alex. Ţințariu ș.a. Tea- ragiale – Caion, Mihail Kogălniceanu, Inocențiu
tru publică Teodor V. Păcățian, I. E. Prodan, I. Kalin- Micu Klein. Intervenții pe teme istorice și culturale
deru. Folclor trimit Ion Pop-Reteganul, I. E. Pro- semnează Iosif Sterca Șuluțiu (Iobagii, Valach),
dan, G. Coșbuc, Maria Cioban. Paginile rezervate Partenie Cosma (Emanuil Gojdu), Augustin Bunea
traducerilor oferă versiuni din Guy de Maupassant, (Românii din Transilvania în războiul de 7 ani),
Alphonse Daudet, Goethe, Mark Twain, I.S. Turghe- George Coșbuc (Cum înțeleg românii culorile, Ale-
niev, Alfred Hennequin, Heine, Vladimir Korolenko, xici și Weigand), D. Teleor (Cloșca cu pui, Sașii și
Émile Zola ș.a. Traducători sunt I. Pop-Reteganul, românii, Inocențiu Klein la Academia Română). Se
D. Karnabatt, Margareta Moldovan, I.E. Prodan, face loc și unor medalioane despre Dimitrie Mol-
Elena din Ardeal, Elena Pop Bota, Ion Băilă (sub dovan, Iosif Sterca Șuluțiu, Axente Sever, Ioan Zur-
pseudonimul Iulian Devale), Simion Henegariu. can (Ţurcan), Nicolae Solomon, Lucreția Suciu-Ru-
Dintre articolele, studiile și alte contribuții dow, N. Bălcescu, Iacob Mureșanu, Avram Iancu,
George Candrea, Henryk Sienkiewicz. Revista cu-
prinde numeroase ilustrații. V.V.G.
TRIBUNA LITERARĂ, periodic apărut la Huși, bilu-
nar, între 15 aprilie și 15 iulie 1931 (șase numere).
Impunându-și, într-un Cuvânt înainte, „modesta
directivă” de a reda orașului „sclipirea literară ador-
mită”, comitetul de conducere „nu tinde să formeze
un curent în literatura românească și nu-și obligă
colaboratorii a respecta prin scris o anumită școală
sau gen literar”, „libertatea scrisului” fiind procla-
mată drept „adevărata manifestare a artei”. Se pu-
blică, preponderent, proză (George Raicu, O. Scân-
teianu, George Gall, M. Dulberg, Emil Răteanu,
Petru Gâdei, Gh. Podoleanu), dar și poezie (Emil
Răteanu, Tudor Vania, O.D. Șendre). „Figuri hușene”,
„Recenzii”, „Din fuga condeiului” sunt rubrici per-
manente. Pe lângă un protest împotriva filmelor
lipsite de valoare, inclus în cadrul cronicii cinema-
tografice, revista mai conține amintiri, epigrame,
cugetări. Alți colaboratori: E. Zăhărescu, B. Caușan-
schi. A.P.
TRIBUNA LITERARĂ, revistă apărută la Brașov,
lunar, din iunie până în decembrie 1941, avându-l
ca director pe Octav Șuluțiu și ca secretar de redac-
ție pe Dem. Gh. Nolla; secondează ziarul „Tribuna”,
preluându-i partea cultural-literară. În editorialul
Românesc și universal Șuluțiu anunță un program
de perspectivă europeană, în egală măsură etic și
estetic. Preocuparea esențială a publicației va fi
aceea de receptare critică a valorilor contempora- Rânduri pentru necunoscuți, Marin Ștefănescu,
ne: „Creatorul vine cu inconștientul său bogat și Rostul vieții, N. Albulescu, Minoritățile etnice din
impune în domeniul viu al faptei literare fără în- Ardeal și Banat. E de înregistrat, de asemenea, un
demnuri și precepte. Criticul e însă obligat să des- interviu cu V. Maximilian. Mai semnează A. Topli-
chidă ochii cititorului în mod cinstit și să-l lămu- ceanu, Henriette Krupenski-Sturza, Eugen Mărcu-
rească și pe scriitor lui însuși pentru a-i da un spri- lescu, Carol Drimer. M.Pp.
jin, o încurajare; ca acesta să nu se creadă un nebun
într-o lume de oameni normali care vorbesc altă TRIBUNA NOUĂ, periodic apărut la Arad între 18
limbă și pe a lui n-o pot înțelege. […] Literatura iunie 1924 și 7 decembrie 1930, zilnic până în 12
română nu se va încadra în literatura omenirii de- martie 1927, apoi săptămânal. Inițial are subtitlul
cât prin îmbrăcarea unor valori universale, dar nici „Ziar politic național”, iar ca hebdomadar devine
o asemenea valoare nu-i va da loc acolo dacă în ea „Organ al Partidului Național Liberal”. Director: Ion
nu se exprimă etnicul nostru specific”. Rubricile Montani. Din 1927 apare sub direcția unui comitet.
mai importante sunt „Cronica literară”, „Fragmente În articolul-program, Drum drept, se pledează pen-
și informații”, „Cultura creștină”, „Revistele româ- tru renașterea disciplinei morale „care va aduce
nești”, „Culturile străine”, „Bufnița înfuriată”. Se iarăși armonie în viața noastră de toate zilele”. În
publică poezie de Lucian Blaga, S.C. Anderco, D.
primii trei ani T.n. are o rubrică literară, „Foileton”,
Gherghinescu-Vania, Ștefan Stănescu, Lucian Va-
susținută de scriitori de prestigiu și de alții aflați la
lea, Dem. Gh. Nolla, Victor Măgură, Ion Caraion,
Vintilă Horia, George Păun, Cornelia Buzdugan, I.V. început de drum. Se reproduc texte de Ion Creangă
Spiridon, Al. Popescu-Negură, Ionel Manițiu ș.a. (Popa Duhu), George Coșbuc (Iisus la împăratul),
Proză publică Mircea Petală, V. Spiridonică, Vasile Al. Vlahuță (Cum se face o nuvelă), Calistrat Hogaș
Gionea. Sectorul criticii literare e cel mai bine re- (fragmente din Pe drumuri de munte), D. Anghel
prezentat: Octav Șuluțiu scrie articole de direcție (Populare spaniole), Panait Cerna (Trei zburătoare).
și de estetică generală, Lucian Blaga oferă un frag- Se publică versuri de Octavian Goga, G. Topîr-
ment din volumul sub tipar Despre gândirea magi- ceanu, Aron Cotruș (Bradul, O, plecările, Am înflo-
că (Mit și magie), Gh. Tulbure publică scrisorile rit întocmai ca un măr ș.a.), Al. T. Stamatiad (Me-
literare ale lui Ioan Bogdan, Vasile Coman contri- lancolie, Templul iubirii, Întrebare), Radu Bou-
buie cu studii de estetică dogmatică, Al. Dima dis- reanu, D. Ciurezu, D. Gherghinescu-Vania, Emil
cută „integralismul estetic”, Nicolae Sulică își ia Giurgiuca, N. Iorga, N. Milcu, Cincinat Pavelescu,
subiectul Relațiile noastre culturale cu primii cori- Mircea Dem. Rădulescu, O. Carp, George Dorul
fei ai protestantismului german, iar Ștefan Muscalu Dumitrescu, George Petre. Cel mai stăruitor sem-
face un portret lui Aldous Huxley. Cronica literară
natar în T.n. este Constantin Goran, a cărui lirică,
e susținută de Mihail Chirnoagă, iar cronica străină
având drept tematică iubirea, este modestă sub
de Nicolae Enescu. Se traduce din François Villon,
José-Maria de Hérédia, Arthur Rimbaud, Maurice raportul expresiei. Proza inclusă în sumar aparține
Maeterlinck, Rafael Alberti, A.P. Cehov, Leopold von lui Mihail Sadoveanu (Pe o pagină a „Amintirilor”),
Ranke. T. l. este o revistă atentă la scara de valori și Gala Galaction (În grădina de lângă lac, Pe țărmul
cu un spirit polemic urban. V.T. mării), Gh. Brăescu (O revedere, Nou nimic), Al.
Cazaban, I.A. Bassarabescu, Radu Boureanu, N.
TRIBUNA LITERELOR, publicație apărută la Bacău
Dunăreanu, C. Sandu-Aldea, Emil Isac, V. Deme-
la 1 iunie 1930. Redactor responsabil: A. Teodo-
trius, dar și lui Ion Ciocârlan, Ioan I. Ciorănescu,
rescu, secretar de redacție: Iosif Grimberg. În Cu-
vinte către cititori redactorii cheamă pe toți cei care Constanței Hodoș, lui Mihail Lungianu, Vasile Mi-
au „dorința de a munci alături de noi, pentru răs- litaru. Fragmentele de proză și povestirile lui Ion
pândirea unei slove cinstite, a unui gând curat”. Se Agârbiceanu (Cea veșnic călătoare, Cea cu multe
publică versuri de G. Bacovia (Niciodată, dar și trupuri, Arătarea cea din aburi), Gib I. Mihăescu
poemul în proză În zadar), Agatha Grigorescu Ba- (Baba Măndica), Cezar Petrescu (Dintr-un carnet
covia (Amurg solemn), G. Șt. Cazacu (În satul meu), de vară, Prima, Buchetul lui Sami) sunt, ca și alte
N. Anghel (Gol) și publicistică: Mihai Negru, texte, reluări din alte periodice. D.V.
întrucât locuia la Bucureşti), Iosif I. Sceopul [Schio-
pul], Ilie Minea ş.a. În afară de Ioan Russu-Șirianu
(ce foloseşte şi pseudonimul Leandru, redus câteo-
dată la forma L-u) şi de Ilarie Chendi (care în genere
se pune la adăpostul anonimatului), articole politice
mai scriu Vasile Mangra, R. Ciorogariu (ce iscăleşte
TRIBUNA POPORULUI, cotidian apărut la Arad în- şi Uncheşul), Vasile Lucaciu, G. Bogdan-Duică, Eu-
tre 1/13 ianuarie 1897 şi 12/25 martie 1912, când îşi gen Brote (între altele, programaticele Puncte de
încetează existenţa în urma unei aşa-zise fuzionări orientare şi Puncte noi de orientare), Vasile Goldiş
cu ziarul „Românul”. Un număr de probă a fost scos ş.a. Lor li se alătură din nou în 1899 Ioan Slavici, care
la 25 decembrie 1896/ 6 ianuarie 1897. Pentru a se până către sfârşitul anului 1909 dă numeroase arti-
depune o cauţiune mai mică, până în 1907 vor fi cole, majoritatea editoriale (Românii şi saşii, Româ-
doar cinci numere pe săptămână, între care cel „de
nii „străini”, Politica tribuniştilor, Ce aduce timpul,
duminică” (mai târziu cel „de vineri”) este destinat
Dinasticismul nostru, Răzvrătirea din România,
cititorilor săteni, având şi o numerotare proprie
Liberalism şi democraţie, Socialismul, Unitatea
(pentru abonamente separate), ceea ce va permite
noastră culturală, Rostul luptei noastre în noua ei
ca la începutul anului 1911 să fie transformat uşor
fază, Chestiunea culturală etc.). În acest plan, ziarul
într-un hebdomadar de sine stătător. Din 25 decem-
duce lupta celor mai multe dintre publicaţiile româ-
brie 1903 ziarul iese sub titlul „Tribuna”, redactorii
neşti din Ardeal contra stăpânirii maghiare, pentru
lui susţinând că astfel „s-a revenit la matcă”, în con-
apărarea şcolii, a Bisericii, a presei naţionale, pentru
diţiile în care cu nouă luni mai înainte cotidianul
fondat la Sibiu în 1884 cu acest titlu îşi sistase apa- „egala îndreptăţire” a celor ce nu erau consideraţi
riţia. T. p. ia fiinţă ca reacţie la restructurarea în nici măcar „naţionalitate” deosebită. Faţă de alte
1894–1895 a ziarului sibian, când, precum s-a spus periodice şi cel mai adesea împotriva lor (de pildă,
mai târziu, celor ce îl înfiinţaseră cu un deceniu mai a „autorizatei” „Tribuna” de la Sibiu, a „Gazetei Tran-
înainte şi îl făceau să existe (Eugen Brote, Ioan Sla- silvaniei” ori a „Drapelului” de la Lugoj) se susţine
vici, Septimiu Albini, refugiaţi peste munţi, Ioan tactica activismului, implicit reformarea sistemului
Russu-Șirianu, Ilarie Chendi, G. Bogdan-Duică ş.a.) electoral în Ungaria, în speţă, legiferarea votului
„[le]-a fost smuls steagul din mâini” de către „fraţi universal, precum şi reorganizarea Partidului Naţi-
nesocotiţi [...] cu gândul să-l poarte ei”. Cauza reală onal Român. În momentul în care primul obiectiv
fusese o poziţie politică nesusţinută de conducătorii este atins (în 1905–1906), cotidianul arădean devine
Partidului Naţional Român, anume părăsirea pasi- publicaţia românească fanion în Ardeal. La câştiga-
vismului, precum şi refuzul de a considera ziarul ca rea acestei poziţii contribuie de asemenea progre-
organ al partidului, implicit proprietatea lui. Reacţia sele făcute şi în celelalte secţiuni ale ziarului, în cea
vechilor „tribunişti” nu este totuşi intempestivă: ei informativă şi în cea cultural-literară. În cea dintâi
îşi vor alege cu grijă titlul ziarului (menit să sugereze notabilă este reflectarea largă nu doar a vieţii poli-
continuitatea cu demersul lor anterior) şi locul unde tice din Imperiul Austro-Ungar, ci şi din România şi
îl vor edita, oraşul Arad, pe ai cărui fruntaşi români din celelalte zone locuite de români (din Grecia,
(Nicolae Oncu, director al Băncii Victoria, Vasile Macedonia, Serbia), iar după 1906 expunerea in ex-
Mangra, viitor episcop şi mitropolit, Roman Cioro- tenso a intervenţiilor deputaţilor români în Parla-
gariu, profesor şi director al Institutului Pedago- mentul de la Budapesta. Interesul cititorilor este
gic-Teologic, ş.a.) şi-i asociază. În primii ani, cum se captat de asemenea de corespondenţele regulate
precizează la sfârşitul fiecărui număr, editor-propri- din Budapesta ori din Viena, din Bucureşti, acestea
etar (apoi numai editor) este Aurel Popovici Barcia- din urmă semnate adesea Coresp., sub care se as-
nu, iar redactor responsabil Ioan Russu-Șirianu, cund Il. Chendi şi alţi gazetari, şi mai târziu, din Iaşi,
acesta, în fapt, fiind directorul sau prim-redactorul datorate unui Corneliu Carp (pseudonim probabil
ziarului, al cărui proprietar real este N. Oncu. În real lui Spiridon Carpus, colaborator al „Neamului
dacţie mai sunt Septimiu Sever Secula, slovacul românesc”), ori din Saraievo (având ca expeditori
Gustav Augustini (decedat în 1901), Petru E. Papp, pe Th. Filipescu şi pe Isidor Ieşan, care se ocupă de
Ilarie Chendi (figura drept colaborator extern, tot sudul Dunării). Profesionalism relevă apoi
„scrisorile” din Roma, iscălite de medicul Pompiliu arta, Din şcoala lui Coşbuc, Curentul antitransilvan,
Robescu şi de un I.Th. Alian (poate, una şi aceeaşi Alecsandri şi românii din Bucovina, Călugărul poet
persoană), între ele şi cinci convorbiri cu filoromâ- ş.a.), seriale (Informaţiuni literare şi Viaţa literară,
nul Bjørnsternje Bjørnson, şi cele din Paris, aparţi- iscălite şi cu iniţialele I. Ch. şi ich. ori cu pseudoni-
nând lui Radu Baltag, ce semnează Adrian Corbul, mul Mefisto), amintiri (Prin vama cucului), tablete
Tristan sau C.R.B. (inițialele numelui Claude Ro- lirice (Rustica, Vino, Mi-e sete, Leana, Rupe lanţul),
dolphe Bernhaut). În secţiunea cultural-literară proză sub formă epistolară (Scrisori. Către Adrian),
multă vreme preponderenţă au traducerile ce ali- texte satirice (Divănire) etc., semnate cu numele real
mentează „foiţa” ziarului, între care multe fără pre- sau cu pseudonimele Fidelio, F-o sau Oiledif; Enea
tenţii, în genul specific acestui spaţiu (Veneţia în Hodoş (proză şi recenzii), G. Bogdan-Duică (Despre
sclavie de George Sand, 1897, romanele Police verso „Ţiganiada” lui Ion Budai Deleanu, 1901), Iosif Blaga
de Alexeievits Lugovoi, 1897, Sonia. Din viaţa nihi- (articole tratând chestiuni de estetică), I. Manliu
liştilor, 1898, Ramura de liliac de Ouida, 1901, Cle- (Povestea privighetorii, 1900), Maria Baiulescu (Car-
opatra de Haggard Rider, 1901–1902, Cântecul lebe- nevalul, 1897), Maria Cunţan, Maria Cioban, Elena
dei de Georges Ohnet, 1903, Mustangerul negru de din Ardeal, Al. Munteanu al lui Vasile, Iosif Stanca,
Mayne Reyd şi F. Whittacker, 1905, Inima [Cuore] de Nicolae Ștefu (care iscăleşte Nicu Stejărel) ş.a. În
Edmondo de Amicis etc.). Altele sunt circumscrise numărul „poporal” precumpănesc republicările din
literaturii de valoare, având ca autori pe E. A. Poe poezia lui Coşbuc, dar şi din scrierile acestuia în
(Inima trădătoare, Crima din strada Morgii), proză (Pagini din istoria României şi Povestea unei
Grillparzer (piesa în versuri Hero şi Leandru), H. coroane de oţel), poezii de St. O. Iosif, proze şi con-
Sudermann, Ugo Foscolo (Ultimele scrisori ale lui ferinţe ale lui Delavrancea (Stăpânea odată..., Doi-
Jacopo Ortis, 1899), D’Annunzio, Vladimir Korolenko na, ), poveşti de Ion Creangă şi, nelipsit din vreun
(Din jurnalul unui călător siberian, 1900), Henrik număr, folclor românesc (doine, balade, legende,
Ibsen, Guy de Maupassant, Émile Zola, Henryk Si- basme şi snoave). Profitând de poziţia specială a
enkiewicz, Alphonse Daudet, Hans Christian Ander- ziarului, se dau şi mai târziu (când începe să se apli-
sen, François Coppée, Anatole France, Massimo ce legea proprietăţii intelectuale) introducerea la
Bontempelli, Lev Tolstoi (Romanul căsătoriei, Răz- Istoria literaturii române vechi a lui N. Iorga, artico-
boi şi pace), Feodor M. Dostoievski ş.a. Traducătorii lele Un călător bănăţean în Rusia, Ștefan cel Mare şi
cei mai harnici sunt Lucreţia Russu-Șirianu, Eugenia poporul românesc, Un roman de Eminescu, Romanul
Pinciu, bucovineanul Constantin Berariu, Pompiliu istoric şi d. Slavici, semnate tot de N. Iorga, discursul
Robescu, Adrian Corbul ş.a. Tot în spaţiul „foiţei”, lui D. Onciul ţinut la mormântul lui Ștefan cel Mare
dar şi sub genericul „Partea literară” sunt foarte frec- în 1904, Primăvara literară de S. Mehedinţi (1905),
vente reproducerile din presa din Regat: poezii şi Poetul Octavian Goga de E. Lovinescu, Despre revo-
proze din V. Alecsandri, D. Bolintineanu, M. Emi- luţie în Rusia. Egoism şi bestialitate şi Ţăranul în
nescu, I.L. Caragiale, A. Vlahuţă, dar şi din scriitorii literatură de C. Dobrogeanu-Gherea, Imperiul
noii generaţii: Duiliu Zamfirescu, I. Al. Brătescu-Vo- Habsburgilor şi politica românilor, Contele L.N. Tol-
ineşti, Jean Bart, M. Sadoveanu, C. Răzvan (C. San- stoi (1908) de C. Stere etc. În octombrie 1898 lui Oc-
du-Aldea), St. O. Iosif, Artur Stavri, Raul Stavri. Lângă tavian Goga, acum iscălind Octavian din Răşinari, i
ele se plasează scrisul redactorilor şi al unor colabo- se publică un fel de poem în proză, În taina serei
ratori ardeleni: Ioan Russu-Șirianu (Ţeara Haţegu- (după Schopenhauer), iar în decembrie 1903, sub
lui, 1898, Excursiune, În vilegiatură, Secesionism, pseudonimul Nic. Otavă, povestirea La podmol; ul-
1900, Patriarhali, 1901, note de drum în Italia, 1903, terior, desigur cu acordul celui în cauză, i se repu-
La Putna, 1904, La Crucea de piatră); Ilarie Chendi, blică mai tot ce dă la iveală în „Luceafărul” ori în alte
prezent, de asemenea, în ipostazele de istoric al pre- reviste. Tot acum îşi reia colaborarea literară şi Ioan
sei transilvane, de critic şi istoric literar, de editor Slavici cu amintirile Serbarea de la Putna (1904),
(scrisorile lui V. Alecsandri), dar şi de eseist şi de urmate de romanele Corbei (1906–1907) şi Din va-
prozator, când liric, când muşcător satiric; mai dă lurile vieţii (1908), de nuvelele Anghel, Spiru Călin,
studii (Șovinismul literaturii maghiare, Germania Precupeţul, O aventură galantă, de povestea Li-
jună, Începuturile ziaristicii noastre, Literatura şi mir-Împărat etc. În 1904 în rândul colaboratorilor
intră Emil Isac, ale cărui versuri sunt găzduite şi în „Tribuna” sibiană. Formula va fi în prima fază foarte
anii următori, chiar atunci când ia răspicat poziţie bună, astfel încât nivelul la care ajunge publicaţia
împotriva „tradiţionalismului anacronic” al tovară- permite ca în martie 1909 să se purceadă la constru-
şilor săi ardeleni, apoi Zaharia Bârsan (Al treilea irea unui „palat” al ei, ce va adăposti redacţia, o ti-
turneu de teatru sau proze iscălite Fortunio). Anul pografie nouă, locuinţa directorului şi o librărie,
următor vine Romulus Cioflec cu poezii, povestiri şi „palat” inaugurat la 14 noiembrie printr-o sărbătoa-
traduceri, iar în 1906 Dionisie Stoica cu fragmente re cu numeroşi participanţi din toată Transilvania
din teza de doctorat ce se ocupa de opera lui Vlahu- şi din Regat. Documentul îngropat la temelie era
ţă, apoi cu note şi comentarii şi îndeosebi Horia semnat şi de redactorii Russu-Șirianu, Sever Bocu,
Petra-Petrescu, a cărui prestaţie va fi vreme de câţiva Gh. Popp, Ion Montani, C. Bucşan şi C. Savu. Moar-
ani substanţială şi foarte variată, de la note de drum tea lui Russu-Șirianu, survenită o lună mai târziu,
în spaţiul germanofon (Viena, Pe câmpul de luptă, face ca Sever Bocu să preia conducerea, în timp ce
Dresda, O universitate populară germană), la tradu- funcţia de redactor responsabil va fi încredinţată
ceri (din Georges Courteline, Guy de Maupasssant, unor tineri (Ioan I. Iova, Constantin Savu, Iuliu Giur-
Henri Christian, H. Lavédan, Anton Cehov ş.a.), la giu – viitorul Jul. Giurgea), dispuşi să-şi asume po-
cronici literare (Un poet al sufletelor caste: I. Al. Bră- sibilele pedepse cu închisoarea. În martie 1910 de-
tescu-Voineşti) şi artistice (spectacole de teatru şi butează aici liceanul Lucian Blaga cu poezia Pe
operă, volume conţinând piese de teatru), la cores- ţărm..., semnată L. B. – Braşov. Euforia provocată de
pondenţe politice (Alegerile din Germania), la proze succese ţine însă foarte puţin. Faptul că roadele ac-
(Un tovarăş de drum, Părintele Toma, Din primăvara tivismului sunt, la a doua probă (alegerile din 1910),
vieţii, Masca-roşie, Aduceri-aminte, „Vericul”, La în- mai puţin îmbucurătoare (fiind aleşi cinci deputaţi
văţătură în oraş etc.), scenete (Garde-dama) şi chiar români în Parlament faţă de cincisprezece în 1906),
poezii (Unei artiste dramatice), multe iscălite şi cu apoi ofensiva guvernului de la Budapesta întru ma-
pseudonimul Ilie Marin. În 1907 sunt de notat nu- ghiarizarea „naţionalităţilor”, ofensivă având ca re-
mele lui Gh. Stoica (îndeobşte autor de proze şi, zultat şi ceea ce s-a numit „trădarea” mitropolitului
când devine redactor, de interviuri şi articole poli- Vasile Mangra, urmat de Ioan Slavici şi de alţii, pun
tice) şi al lui I.U. Soricu (cu pseudonimul Theodor mai acut chestiunea reorganizării Partidului Naţio-
Miron), sub versuri, proze scurte, scrisori din Bucu- nal Român, a „primenirii” lui. Menţinându-se pe
reşti şi traduceri. Ceva mai târziu îşi fac apariţia ar- linia fixată la apariţie şi reafirmată ulterior de mai
delenii Aron Cotruş, Al. Ciura, Ion Agârbiceanu, I. multe ori, ziarul îşi deschide coloanele noi generaţii,
Lupaş, Sextil Puşcariu cu serialul Din carnetul unui celor numiţi „tinerii oţeliţi”, dându-le posibilitatea
filolog şi „regăţenii” Vasile Pârvan (Cărţi de istorie pe să-şi afirme aspiraţiile şi dezideratele. În acest sens,
înţelesul tuturor, Res Polonicae, 1907), Gh. D. Mugur către mijlocul anului 1910 şi-l face colaborator asi-
(Convorbiri de luni), G. Topîrceanu (o coresponden- duu pe Octavian Goga, consacrat ca ziarist şi om
ţă particulară, în ianuarie 1907), G. Tutoveanu, Vic- politic la revistele pe care le condusese în colaborare
tor Eftimiu, C.A. Giulescu, Vasile Pop. Pe fondul sau singur („Luceafărul”, „Ţara noastră”). În jurul
succeselor înregistrate, ziarul este pus în 1906 pe poetului, ce se bucură şi de sprijinul lui Nicolae
baze noi, devenind o întreprindere „în comandită” Ivan, vicepreşedinte al comitetului naţional al PNR,
(pe acţiuni). „Comanditari” sunt N. Oncu, Sava Ra- se strâng de îndată mai vechiul „tribunist” Ilarie
icu (subdirector al Băncii Victoria) şi Roman Cioro- Chendi, Gh. Popp, Oct. C. Tăslăuanu, Sextil Puşca-
gariu, alături de care figurau, cu drepturi mai puţine, riu, Onisifor Ghibu, Ioan Lupaş, Ion Agârbiceanu,
redactorii Ioan Russu-Șirianu şi Sever Bocu şi con- Eugen Goga, C. Bucşan ş.a. Sunt găzduite astfel nu-
tabilul George Nichin („reprezentant extern”), aces- meroase articole ale lui Goga (A murit un om: Ioan
ta menţionat nominal încă de la sfârşitul lui 1903 ca Slavici, Părinţi şi fii, Crimă şi pedeapsă, Judecăţile
editor-proprietar (răspunzător şi el în faţa justiţiei unui om mai în vârstă şi lămuririle unui „băiat tâ-
maghiare pentru ce se tipărea în ziar), apoi sub for- năr”, Pro domo, Îndemnuri noi, Ce e „Tribuna” zilelor
ma „Institut tipografic Nichin şi cons.”. Soluţia nu noastre, Treuga Dei, Tabu, Vrem o credinţă, Un aten-
era menită să-i asigure lui Oncu o proprietate ne- tat, În ploaia de săgeţi, Advocatul român şi demago-
tulburată, ci mai curând să evite cele întâmplate cu gul român etc.), cele mai multe reunite în volumul
Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumă- taberele adverse, el a redactat un amplu raport în
rile de la noi şi în broşura Ce e „Tribuna” zilelor noas- care s-a străduit să demonstreze că Octavian Goga
tre. Lupta de idei (necesitatea primenirii, rostul şi nu a trădat cauza, nu a pactizat cu duşmanul, dar şi
marginile criticii şi ale disciplinei de partid, rolul că deputatul Vaida Voevod, aducându-i aceste acu-
scriitorului în politică etc.) este însă abandonată, în zaţii, a fost de bună credinţă. În consecinţă, a decla-
special de oponenţii săi. Astfel Comitetul naţional rat „închis incidentul”, lucru la care au subscris cei
al PNR va înfiinţa în pripă, în ianuarie 1911, un „or- doi împricinaţi. În continuare, C. Stere a mediat şi
gan” al său, intitulat „Românul”, tot la Arad, pus sub conflictul dintre „tinerii oţeliţi” şi Comitetul naţio-
conducerea lui Vasile Goldiş. Polemica dintre cele nal al partidului. Cei dintâi au sfârşit prin a se angaja
două ziare va deveni tot mai acerbă, în furia ei lan- să respecte disciplina de partid, în timp ce Comite-
sându-se nu doar atacuri la persoană şi insulte, ci şi tul naţional a admis reintrarea în sânul său a demi-
acuzaţii de trădare, de pactizare cu duşmanul. Cei sionaţilor N. Oncu, Nicolae Ivan, Octavian Goga şi
mai furibunzi duşmani ai „tinerilor oţeliţi” se arată P. Givulescu şi cooptarea lui Roman Ciorogariu. O
Aurel C. Popovici şi medicul deputat Alexandru Vai- condiţie a fost şi „fuzionarea” ziarelor „Românul” şi
da Voevod, autor al broşurii Mangra, Tisza şi „Tribu- „Tribuna”, sub titlul celui dintâi. Decizia a fost im-
na” şi al articolului Câteva dintre numeroasele „li- pusă de C. Stere într-o şedinţă ţinută la Arad, la care
cenţe poetice” comise de d. Oct. Goga în activitatea sa n-a luat parte Octavian Goga, aflat în închisoarea de
politică (decembrie 1911). Disputele vor lua am- la Vác. De altfel, cum îi scria Goga soţiei sale, nici nu
ploare, antrenând mai toate periodicele politice s-ar fi putut opune, un şir de „fatalităţi” stând îm-
ardelene, precum şi o seamă de cotidiene din Regat. potrivă. Aşa-zisa fuzionare ascundea în fapt înceta-
La provocarea adversarilor, care angajează ca redac- rea apariţiei ziarului înfiinţat în 1897 şi preluarea
tori pe Romulus Cioflec şi pe Horia Petra-Petrescu averii sale de către Comitetul naţional al Partidului
şi obţin articole de la I.L. Caragiale şi A.D. Xenopol, Naţional Român. („Palatul” şi sediul săptămânalului
gruparea „tribunistă” răspunde prin atragerea altor „Tribuna poporului”, tipografia şi librăria au şi fost
numeroşi colaboratori – Emil Gârleanu, Al. Cazaban, vândute peste doar câteva luni. A fost recuperată de
Virgil Caraivan, D.N. Ciotori, Radu S. Dragnea, Vasile asemenea cauţiunea depusă pentru cele două peri-
Stoica, G. Rotică, M. Săulescu, Vasile Savel, C. Șaban odice.) Unii dintre redactori au primit „retribuţii
Făgeţel, Teodor Murăşan, Iuliu Enescu – şi prin or- onorifice”, câţiva urmau să fie angajaţi în redacţia
ganizarea unei şezători a Societăţii Scriitorilor Ro- „Românului”. Coloanele acestuia au fost deschise o
mâni la Arad în 17–18 aprilie 1911, la care participă vreme celor ce scriseseră la jurnalul concurent, în
D. Anghel, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Cor- frunte cu Goga. Majoritatea lor, în condiţiile în care
neliu Moldovanu, D. Nanu, Caton Theodorian, A. de se prefigura izbucnirea războiului, va trece însă
Herz, Victor Eftimiu şi Al. T. Stamatiad. Majoritatea munţii în Regat. Acolo ei vor scoate în 1916 „cea de-a
lor colabora de câtva timp la ziarul arădean, toţi vor treia «Tribună»”, revista ce va pleda cu înflăcărare
iscăli în continuare în paginile lui. Cu toate că N. pentru intrarea României în război împotriva Pute-
Iorga sau C. Rădulescu-Motru se pronunţă decis în rilor Centrale, singura soluţie pentru a netezi calea
favoarea tinerilor din jurul lui Octavian Goga, în pre- către unirea Transilvaniei cu patria mamă. V.D.
sa din Regat câştigă teren sprijinul acordat „Româ- TRIBUNA POPORULUI, cotidian apărut la Bucureşti
nului” (îndeosebi datorită intervenţiilor lui Aurel C. între 15 septembrie 1944 şi 11 februarie 1945. Are şi
Popovici). Și cercurile politice, atât conservatoare, un supliment umoristic săptămânal, intitulat „Pin-
cât şi liberale, pentru a face să înceteze polemica guinul”, redactat de I. Anestin, care nu semnează
atât de dăunătoare intereselor naţionale, trec de fiindu-i interzisă pe cinici ani activitatea ziaristică.
partea Comitetului naţional al PNR în disputa sa cu Director: G. Călinescu. În unele note, Miron Radu
„tinerii oţeliţi”, în condiţiile în care se prefigurau Paraschivescu e indicat în calitate de responsabil cu
evenimente politice de maximă importanţă în Eu- corespondența publicației. Pus sub egida Uniunii
ropa. Sarcina unei medieri şi-a asumat-o C. Stere, Patrioților, organizație satelit a Partidului Comunist,
director al revistei „Viaţa românească”, membru cotidianul a fost lansat imediat după evenimentele
marcant al Partidului Liberal aflat la guvernare. În din 23 august 1944 – pe care le evocă de altfel con-
urma mai multor şedinţe ţinute la Budapesta cu stant – anunțând schimbările de perspectivă politică
și afișând o vizibilă atitudine prosovietică. Asumând
o misiune de educare a maselor și practicând un ton
militant, ziarul anticipă în bună măsură stilul curent
al jurnalismului din timpul regimului comunist. G.
Călinescu se ocupă atât de partea culturală a publi-
cației, cât și de secțiunile politice, și semnează nu-
meroase editoriale pe prima pagină. În cariera criti-
cului, T.p. reprezintă de altfel un moment de cotitu-
ră, inaugurând un tip de publicistică dedicată exclu-
siv unor teme politice sau sociale, fără legătură cu
sfera literaturii și diferită, din acest punct de vedere,
de serialele pe care acesta le susținea, tot în cursul
anului 1944, în paginile „Vremii”, la „Cronica mizan-
tropului”. Articolele sale de atitudine sunt făcute
totuși cu instrumente subtile și insinuează în inter-
pretarea problemelor imediate ale realității noțiuni
sau atitudini morale, în care finețea disocierilor, dar
și recursul la dimensiunea emoțională, îl trădează
pe literat. Factorul simpatetic, unul dintre primele
editoriale, încearcă să militeze pentru o apropiere
între poporul rus și cel român pe bază afectivă, de
„simpatie”: „Încrederea inspiră încredere și duce la
rezultate pe care mintea rece nu le poate atinge”. În
același spirit, în Evreii, criticul își propune să exami-
pentru o secțiune culturală, aceasta poartă ampren-
neze „vechi prejudecăți ce ar putea să stea în calea
ta călinesciană până și în detaliile anecdotice, fiind
unei totale împăciuri” și susține abordarea precaută,
sistematic prezente rubrici dedicate colecționarilor,
condusă de un principiu al delicateții, a suspiciunii
naturale care grevează raporturile intercomunitare. filateliștilor și amatorilor de bibliofilie. Conceptua-
Tot pe prima pagină apar sub semnătura lui Căli- lizat într-un scurt apel (Către debutanți, 17/1944),
nescu comentarii ale unor probleme sociale (Lucră- programul paginii literar-culturale e strâns suprave-
torul, Patrioţi şi patriotarzi, Italia), ale conjuncturii gheat: „În pagina Cultura vom sublinia, în spirit de-
politice (Grele condiţiile armistiţiului?, Partide dez- mocratic, aspectul de muncitori al savanților; lupta
orientate), discuții legate de diverse teme ideologice lor de profesioniști, piedicile pe care spiritul reacți-
(Propaganda, Falsul burghez, Ce este democraţia?, onar li-l pune în cale. Ne vom ocupa de existența
Binefacerile democraţiei), apeluri propagandistice patetică a vizionarilor unei lumi mai bune, de situ-
(Intelectuali de tot felul, uniţi-vă!) sau elogii ale URSS ația economică a scriitorilor, artiștilor și oamenilor
şi ale lui Stalin (Mareşalul Stalin). Nu numai Căli- de știință, de raportul dintre ei și „patron” (editor,
nescu semnează editoriale, ci și Mihai Beniuc (Pro- proprietar de teatru, jurnal). Se vor discuta și proble-
blema Transilvaniei), Al. Graur (Către o școală demo- me, dar documentat: problema drepturilor de autor,
cratică), Iorgu Iordan (Un ministru antonescian: Ion asigurarea bătrâneții și mânăstirilor de artiști și sa-
Petrovici) sau Ion Caraion, T.p. reprezentând în acel vanți, democratizarea manualelor de limbă română”.
moment aripa intelectuală a stângii politice. Conți- Profilul paginii e dat de orientarea clasicizantă, mar-
nutul cultural și literar al publicației e concentrat, cat educativă, împletită cu o perspectivă romantică
aproape exclusiv, într-o pagină specială care apare asupra actului artistic și asupra destinului de creator.
alternativ, în funcție de subiectele abordate, sub nu- Sunt caracteristice portretele spirituale cuprinse în
mele „Cultura” sau „Literatură. Artă”. Începând cu rubrica „Medalion”, ce se opresc nu numai la scriitori
numărul 34 din 18 octombrie 1944, paginile se vor ca Lev Tolstoi, Balzac, Proust sau Huxley, ci prezintă
intitula „Cultura și arta poporului”, respectiv „Lite- și gânditori ca Marc Aureliu, Confucius, Jean-Jacques
ratura și arta poporului”. Neobișnuit de omogenă Rousseau sau artiști precum Benvenuto Cellini. Ca
valori, se insistă asupra „universalului uman” (Al. de care se poate folosi omul”, afirmă Henri Wald în-
Piru, Trădarea clericilor) și sunt amintite constant, tr-o justificare paradoxală a raportului dintre liber-
fie prin traduceri, fie prin comentarii, marile litera- tate și coerciție (Libertatea obligatorie). Cu unele
turi europene. Un loc aparte îl ocupă literatura fran- excepții, literatura publicată în paginile T.p. e diver-
ceză, evocată, în virtutea afinităților ideologice, în să și de calitate, ziarul mulțumindu-se să gloseze în
numeroase articole sau sinteze de actualitate, meni- marginea noii estetici proletare, fără să devină efec-
te să ilustreze angajamentul politic al scriitorilor tiv o vitrină a artei de factură realist-socialistă. Se
contemporani (Mihnea Gheorghiu, Louis Aragon, publică poeme de Magda Isanos (Aştept anul unu,
Silvian Iosifescu, Grupul de la „Vendredi”, Lucian Munţii lumii, pe inima mea, Aceste mâini, Haitele
Boz, Patru scriitori ai „Maquis-ului” ș.a.) sau tradiți- galbene, Doamne, n-am isprăvit, N-auzi cum bat şi
ile revoluționare (Ioan Gr. Gheorghiu, Doi idealiști: cheamă?), Dimitrie Stelaru (Singurul cântec, Lup-
Rousseau și Robespierre). Multe dintre informările tăm), Ion Caraion (Excursie prin inima popoarelor),
referitoare la cultura franceză îi aparţin lui N. Ste- Maria Banuş (Bucuria, Din adormita pădure, Marş),
inhardt (Memoriile lui André Maurois, Paul Morand Eusebiu Camilar (Străin), proze scurte de Artur Ma-
între războaie, Georges Bernanos, Comedia Franceză ria Arsene, cronici literare de Șerban Cioculescu,
etc.). Însă cea mai semnificativă dimensiune literară comentarii critice felurite, de la cele ale lui Silvian
a publicației constă în efortul de a dezvolta o reflecție Iosifescu, până la textele de istorie literară ale Verei
materialistă asupra creației, pe care însuși Călinescu Călin, ale lui Al. Piru și Perpessicius (care semnează
încearcă să o susțină printr-o serie de articole (Căr- un articol de bilanţ, Din literatura anului nou). În
turarii, Propaganda prin film ș.a.), unde vizează for- paginile ziarului apar şi traduceri din Charles Bau-
mele artistice ale modernității, aspecte ale profesio- delaire, Heinrich Heine, A.P. Cehov, Georges Duha-
nalizării creatorilor sau importanța muncii în gân- mel ş.a. Alţi colaboratori: N.D. Cocea, George Ma-
direa artei (Cicerone Theodorescu, De la „turnul de covescu, G. Ivaşcu, Eugen Jebeleanu, Radu Bou-
fildeş” la „atelierul scriitorului”). Unele dintre ideile reanu, G. Mărgărit, Dumitru Corbea, G. Talaz, Ben
vehiculate, inspirate de comandamente politice și Corlaciu. I.M., A.Td.
ideologice, au încă prospețime. Articolul Propagan- TRIBUNA ROMÂNĂ, gazetă politică săptămânală
da prin film, care pledează pentru pătrunderea ima- scoasă la Iași de Ioan Lecca, Nicolae Ionescu și de
ginarului românesc la Hollywood prin narațiuni sau fratele său, Ion Ionescu [de la Brad], între 10 mai
prin decoruri, încheie optimist: „Așa s-ar ține minte, 1859 și 7 iulie 1860, 16 aprilie 1861 și 27 martie 1862,
cosmic, un film cu vitejii române ori cu priveliști ianuarie 1864 și aprilie 1865, 14 august 1866 și mar-
române jucat de actori intrați în conștiința univer- tie 1867. Fragmentarea perioadei de apariție se ex-
sului”. Demnă de interes în acest sens este şi ancheta plică prin repetatele suspendări survenite în urma
propusă de Dan Petraşincu la începutul anului 1945 opoziției manifestate împotriva unora dintre măsu-
sub titlul Unde merge literatura, care urmărește, prin rile luate de domnitorul Al. I. Cuza, de Mihail Kogăl-
unele dintre întrebări, dimensiuni ale democratiză- niceanu și de Adunarea Legislativă, deși sunt publi-
rii artei: „Credeți că romanul sau poezia ar putea fi cate toate hotărârile guvernului și discursurile ros-
înlocuite în conștiința maselor de către alte arte – tite de Kogălniceanu și de Dimitrie Bolintineanu în
cum e de exemplu cinematograful?”. Răspunsurile ședințele adunării sau alte ocazii. Ziaristul N.T. Oră-
vin din partea unor autori consacrați, Mihail Sado- șanu, într-o scrisoare din 1860, trimisă către T.r., se
veanu, Camil Petrescu, Al. A. Philippide, Hortensia declară de acord cu orientarea generală a gazetei,
Papadat-Bengescu, Gala Galaction, dar și din partea iar D.S. Miclescu, în articolul 8 septembrie la Rugi-
unor scriitori din generațiile mai noi: Lucia Deme- noasa, din 1864, discută favorabil, socotindu-le în-
trius, Ion Biberi, Pompiliu Constantinescu, Sașa dreptățite, cererile formulate de o adunare a săteni-
Pană, D.I. Suchianu, Ury Benador ș.a. Chiar dacă lor și adresate domnitorului. Direcția T.r. este pre-
între colaboratori se numără intelectuali cu simpatii ponderent politică, în limitele unui liberalism mo-
vechi de stânga ori care încearcă să se apropie de derat, expresie „a sentimentelor celor mai tinere”,
noua putere, vocile sunt neuniforme și abundă mo- după caracterizarea lui G. Sion. Totuși se dă atenție
dalitățile creative de înțelegere a doctrinei marxiste. și vieții culturale sau literare. Se publică fabule de
„Libertatea de a-și alege constrângerile este singura Al. Donici (Ursul butnari, Broasca și zeul) și de I.D.
Negulici (Dreptul fie-cui), iar B.P. Hasdeu este auto- Pompiliu Constantinescu, Gib I. Mihăescu, Victor
rul unei nuvele, Ivonia, tipărită la rubrica „Varietăți Ion Popa, Ionel Teodoreanu, Victor Papilian. Aici
literare” în mai multe numere din 1860. Alte scrieri Aurel Tita traduce poezia Dumnezeu și francezii de
în proză îi aparțin lui Teodor Codrescu, se reiau ver- Charles Péguy. Ziarul mai conține articole politice,
suri de Al. Sihleanu, se dau diverse informații pri- interviuri, știri, informații. A.P.
vind gazetele din Iași și București. Lui Costache
TRIBUNA ROMÂNIEI, revistă apărută la București,
Negruzzi i se tipăresc, în septembrie 1859, patru
bilunar, de la 15 noiembrie 1972 până la 15 decem-
texte intitulate Scrisori despre țărani, ce sunt adre-
brie 1989, editată fiind de Asociația România și con-
sate redactorului Ion Ionescu și pe care acesta le
tinuând „Glasul patriei”. Redactor-șef este Paul An-
comentează cu unele note critice, cum procedează
ghel până în 15 august 1974, când locul său va fi luat
și Grigore Cuza în Contra-scrisoare. La 7 mai 1861
de Petre Ghelmez, restul echipei redacționale confi-
B.P. Hasdeu, care locuia „în casele d-nei polcovni-
gurându-se la 1 ianuarie 1975 astfel: redactor-șef
cese Râuleț, la vale de Academie, la dreapta de la
adjunct: Niculae Stoian, secretar general de redacție:
podeț”, inserează în T.r. , sub titlul Institut privat de
C.N. Constantiniu, redactori: Ernst Breitenstein și
educare, un anunț prin care informează ieșenii că
Dan Grigorescu. Pe parcurs, în caseta redacțională
„subscrisul, vechi profesor al Școalei Reale Centrale,
survin numeroase modificări: de la numărul
se învoiește a se însărcina cu învățământul elevilor
166/1979 redactor-șef adjunct e Pan Solcan, iar re-
ce-i vor fi încredințați, […] îndatorându-se a și pro-
dactori Gheorghe Milea, Dumitru Radu Popa și Mihai
cura odaia, masa, spălatul, morala priveghiare și
Dulea, ultimul fiind înlocuit de la numărul 221/1982
repețiciunea prelegerilor colegiale”. R.Z.
cu Valeriu Pop. La numărul 316/1986 redacția are ur-
TRIBUNA ROMÂNEASCĂ, publicație apărută la Bu- mătoarea componență: Virgil Cândea (secretar al
curești de la 7 noiembrie 1946 până la 1 septembrie Asociației România); redactor-șef: Petre Ghelmez;
1947, cu subtitlul „Cotidian independent de infor- redactor-șef adjunct: Pan Solcan; secretar de redac-
mație și atitudine națională”; continuă „Tribuna ție: Nicolae Cristache; redactori: Dan Grigorescu,
Transilvaniei”. Director: Al. Cerna-Rădulescu. „Slu- Gheorghe Milea, în ultimul colegiu de redacție figu-
jind numai interesele sfinte ale neamului și neaflân- rând și Ion Pahonțu. Revista va promova obiectivele
du-se în slujba nici unui partid politic”, T.r. crede „cu Asociației România, constituită în aprilie 1972 ca
dârzenie românească în apropierea zilei în care, „așezământ obștesc pentru relațiile cu emigrația”.
descătușat de toți cei care l-au mințit și l-au înșelat, Orientarea T.R. este definită de Paul Anghel într-un
poporul românesc își va lua, cu fruntea sus, locul de Prolog: „Ce satisfăcuți vom fi reușind să vă ținem la
popor liber și independent între noroadele unei curent cu ritmul prefacerilor care schimbă peisajul
lumi mai drepte și mai bune” (Al. Cerna-Rădulescu, țării, care dau tuturor celor care ne vizitează senti-
Continuăm, 1/1946). Rubrica „Însemnări” este sus- mentul surprizei, al ineditului! Ne vom strădui să fim
ținută de D.I. Atanasiu. La secțiunea „Teatru, litera- cronicari ai realităților românești, mărturisindu-vă
tură, cinema, humor” a rubricii „Carnetul zilei”, apar cu sinceritate preocupările, dificultățile noastre, bu-
îndeosebi anunțuri, însemnări etc., semnate de Vic- curiile și chiar amărăciunile cotidiene, făcându-vă să
tor Papilian (Criza spirituală a provinciei), George înțelegeți mai bine – oricât de departe ați fi – răspun-
Păun, Aurel M. Șerban (Marcel Proust în limba ro- derile noastre în acest ceas istoric”. Rolul publicației
mână), Simion Bărbulescu (André Gide, scriitor imo- va fi, așadar, să continue politica ambiguă față de
ral?), Toader Gătej, Miorița Mușat, Al. Cerna-Rădu- diaspora pe care o adoptase „Glasul patriei”, ceea ce
lescu, Aurel Tita, George Franga, Ion Apostol Po- determină reacții tranșante din partea intelectualilor
pescu, Alexandru Olteanu, T.D. Măruță, Ștefan Dra- din afara granițelor. Chiar dacă T.R. are mai degrabă
gu ș.a. Versuri publică Marioara Dumbravă, Toader specificul unei reviste-magazin, cu rubrici perma-
Gătej, Dem. Bassarabeanu, Aurel Tita, iar proză nente – „Informații”, „Comentarii”, „Calendar uitat”,
semnează Octavian Lucian Zamela, Toader Gătej. Se „Cronica Bucureștilor”, „Căminul”, „Sport” –, fenome-
publică medalioane despre Dante, Dostoievski, Paul nul cultural este urmărit perseverent, înscris în ru-
Claudel, Paul Valéry, Pușkin, Kipling, Maiakovski, brici speciale, precum „Hyperion”, „Lyra”, „Lectura
Nicolae Filimon, Ion Creangă, Duiliu Zamfirescu, pentru toți”, „România – convergențe la universal”,
Panait Istrati, Vasile Pârvan, Gala Galaction, „Locuri pe unde n-ați mai fost”, „Alfabetul
capodoperelor”, „Autograf”, „Cursurile noastre”, „Cu- Constantinescu, în 1979 se consemnează moartea
rier”, „Who’s who? Fișe pentru un dicționar al româ- poetului Al. A. Philippide și se publică poezia În
nilor celebri în lume (exploratori și călători, scriitori nemiloasa devenire, iar în 1984 Dumitru Radu Popa
diplomați, militari, muzicieni, actori), „Tricolor pe marchează dispariția lui Nichita Stănescu. La cente-
glob” ș.a., prin cronici literare, studii, eseuri, prin ti- narul nașterii lui Gala Galaction scrie un articol oma-
părirea unor texte inedite ale scriitorilor consacrați, gial Șerban Cioculescu, iar lui Tudor Arghezi îi sunt
precum și prin surprinderea manifestărilor din mu- consacrate în 1980 contribuțiile lui Edgar Papu, Ale-
zică, teatru, film, artă plastică etc. Tonalitatea festi- xandru Balaci, Valeriu Anania ș.a. În paginile T.R. pot
vistă și încercarea de a „îmblânzi”, pe căi mai directe fi citite interviuri cu Marin Preda, Eugen Barbu, Za-
sau mai insidioase, exilul românesc sunt dominante. haria Stancu, Petru Creția, Șerban Cioculescu, Cella
Fănuș Neagu susține pe prima pagină o rubrică de Delavrancea, Maytraye Devi ș.a. Se publică și inedite:
mici dimensiuni, „Sânziene” (1/1972 – 16/1973). Edi- Mihail Sadoveanu, Psalmii lui David (12/1973), V.
torialele sunt scrise de Paul Anghel, apoi de Petre Voiculescu, Lui Eminescu, Generații sceptice, Fără
Ghelmez, Virgil Cândea, Pan Solcan, Felicia Antip, titlu (25/1973), Tudor Arghezi, Fără titlu (16/1973),
Dumitru Radu Popa, Mircea Malița. Studiile și croni- Noapte de an (101/1977), precum și Mărțișor
cile literare, alături de eseistică, sunt semnate de Ed- (127/1978), Hortensia Papadat-Bengescu, Le
gar Papu, Constantin Noica, Vasile Băncilă, Zoe Du- Chapeau (16/1973). Revista panoramează perma-
mitrescu-Bușulenga și Șerban Cioculescu, de alți nent actualitatea culturală, fenomenul literar româ-
scriitori care acceptă sau sunt forțați să se conforme- nesc prin cronici și studii de Dumitru Radu Popa,
ze noilor orientări, cazuri cu totul neașteptate fiind Petre Ghelmez, Radu G. Ţeposu, Ion Murgeanu, Ro-
Nichifor Crainic sau Radu Gyr. Paginile culturale găz- dica Zafiu, Dinu Flămând, Petru Poantă ș.a. Pentru
duiesc producții lirice de Nichita Stănescu, Al. A. Phi- a-și îndeplini misiunea, T.R. oferă frecvent pagini în
lippide, Ana Blandiana, Florin Mugur, Geo Dumi- limbile germană și engleză, ba mai mult, sporadic și
trescu, Ioan Alexandru, Emil Botta, Ștefan Aug. Doi- numere integrale în limbi străine. T.H., L.Bc.
naș. Proza intră în sumar cu pagini din Lucian Blaga, TRIBUNA ROMÂNILOR TRANSNISTRENI, revistă
Eugen Barbu, Marin Preda, Ion Lăncrănjan, Geo apărută la Chișinău, lunar, între octombrie 1927 și
Bogza, Dumitru Radu Popescu. La rubrica „Serialul septembrie 1928, ca „organ de presă al românilor
nostru ilustrat” se reproduc povestirile Cozma Răcoa- din Transnistria”, sub conducerea unui comitet. Re-
re de Mihail Sadoveanu, cu ilustrații de A. Demian, V. dactor: Nichita P. Smochină. Primul număr este dis-
Voiculescu, Alcyon sau Diavolul alb, cu desene de tribuit la Congresul Presei Latine (București, 1–3
Magdalena Rădulescu, „Iubita” lui N. Bălcescu de G. octombrie 1927). În articolul-program, semnat de
Călinescu, Sarina Cassvan, Între pană și spadă, în Pan Halippa, se afirmă că va fi pus în lumină rolul
timp ce în cadrul rubricii „Antologie literară” apar în românilor de peste Nistru la consolidarea României
serie cele mai cunoscute tablete ale lui Tudor Arghezi Mari. Publicația se editează la împlinirea unui de-
(120/1977 – 130/1978, 145/1978 – 184/1980) și un ceniu de la ținerea, la Tiraspol, la 17–18 decembrie
fragment din Buna-Vestire. Darie Novăceanu traduce 1917, a Adunării Naționale a Românilor de peste
în spaniolă din Lucian Blaga (El roble), Leon Levițchi Nistru, urmărind să aducă la cunoștința tuturor ro-
în engleză din Ion Minulescu și Mateiu I. Caragiale mânilor năzuințele, starea economică, politică și
(The Old Manor-Houses). Cella Delavrancea semnea- culturală, să prezinte istoria, așezarea geografică a
ză cronica muzicală, iar Andrei Pleșu, sporadic, pe celor de peste Nistru. O serie de pagini subliniază
cea plastică. Numărul aniversar 53/1975, dedicat lui vechimea prezenței dincolo de Nistru, unde încă din
M. Eminescu, cuprinde articole, studii, eseuri de Șer- secolul al XIV-lea existau așezări militare moldove-
ban Cioculescu (Poetul în conștiința românească), nești. Se reproduce în 1918, din „Neamul românesc”,
Constantin Noica (Margini și nemargini pururi înti- un articol al lui N. Iorga, Românii de peste Nistru.
neritoare), Constantin Ciopraga, Zoe Dumitrescu-Bu- Lămuriri pentru a-i ajuta în lupta lor, se vorbește
șulenga, Nicolae Balotă, George Ivașcu; sunt inserate despre acele vremuri „când tot cursul Nistrului, din
versuri dedicate marelui poet de Veronica Micle, Tu- Pocuția până la gură, era moldovenesc”. În recenzii
dor Arghezi, Marin Sorescu, Ștefan Aug. Doinaș. Tot- se prezintă contribuții la cunoașterea istoriei româ-
odată Șerban Cioculescu se ocupă de Pompiliu nilor transnistreni, aparținând lui Teodor T. Burada,
Tricolici Dicționarul general al literaturii române 262
I. Nistor, N. Iorga, Iustin Șt. Frățiman, Vasile Harea. numărul 10, „Tribuna literară”), „Din Sătmar până-n
Alte articole dezbat probleme privind starea limbii, Săcele”, „Tribuna politică”, „De la stânga la dreapta”.
a școlii, a bisericii. Astfel, se relatează că, după o Sunt prezenți cu versuri Vlaicu Bârna, Lucian Valea,
statistică din 1897, știutorii de carte erau, dincolo Petre Pascu, Traian Dragoș, Ion N. Voiculescu, Virgil
de Nistru, în proporție de 5–7,8%. Cu toată înapoie- Olteanu, iar articole de critică și istorie literară sem-
rea culturală (exista o tipografie, la Dubăsari, așeza- nează Emanoil Radian, Nicolae Albu, Victor Papilian,
tă de preotul Strilbițchi, în anul 1792, dar aici s-au Al. Cerna-Rădulescu, Corneliu Maior. T.T. mai găz-
tipărit extrem de puține cărți), rezistența în fața po- duiește articole politice, un interviu al lui Aurel Tita
liticii rusești de deznaționalizare nu a încetat, în cu Tudor Arghezi (22/1946), O amintire inedită de
ciuda metodelor de intimidare, inclusiv a deportă- Victor Eminescu, alături de cronici teatrale și de epi-
rilor. Revista informează consecvent despre politica grame. Alți colaboratori: Vasile Netea, Gabriel Țepe-
antiromânească, combătându-i pe cei care prezen- lea, Nae Antonescu (sub pseudonimul I. A. Terebești)
tau deceniul care trecuse de la unirea Basarabiei cu ș.a. A.P.
România ca unul de „ocupație sângeroasă”. Se evi-
TRICOLICI, Chiril (28.IX.1924, Hâncești – Lăpușna
dențiază că transnistrenii, confruntați sistematic cu
– 8.II.2006), prozator. Este fiul Anei (n. Gheorghiu)
o politică străină acerbă, cu teorii aberante, de pildă
și al lui Chiril Tricolici, funcționar. Învață mai întâi
că nu ar exista legătură de sânge și de limbă între
în satul natal, apoi la Liceul „Al. Donici” din Chiși-
moldoveni și români sau că moldovenii sunt supe-
nău. Se decide să se înscrie, în 1945, la Facultatea de
riori românilor fiindcă s-au adaptat la cultura rusă,
Drept a Universității din București, dar e nevoit să
puși în fața încercării de a li se crea o limbă artifici-
renunțe când era student în anul al III-lea. Va reveni
ală, având de înfruntat starea precară a școlii (în
după un timp, luându-și licența târziu, în 1958. A
1925, din 304 școli, doar 65 erau moldovenești, iar
fost activist de partid în anii 1945–1946, redactor la
17 erau ucraino-moldovenești), și-au păstrat limba
„Viața Capitalei” (1951–1955), la „Steagul roșu”
și obiceiurile, au avut și unele manifestări artistice,
(1955–1971) și secretar de redacție la „Autoturism”
cum consemnează Paul Ilin în articolul Încercări de
(1971–1974), activând ulterior în conducerea Auto-
teatru în limba națională la românii transnistreni
mobil Clubului Român. Debutează cu o nuvelă în
în anii 1920–1921. O bună secțiune este cea de et-
„Viața Capitalei” (1952), iar în volum cu Oameni fără
nografie, întreținută îndeosebi de Nichita P. Smo-
identitate, roman apărut în 1962. I s-a decernat Pre-
chină: Prohoadele la românii de peste Nistru, Iarba
miul Asociației Scriitorilor din București pentru „ro-
verde. Din obiceiurile românilor de peste Nistru, Cră-
manul de călătorie” Calimera! (1981).
ciunul, Boboteaza, Anul Nou la românii de peste
T. este autorul unor scrieri diverse atât sub aspect
Nistru. Câteva articole sunt mici monografii de lo-
tematic, cât și ca modalitate de tratare: Nebunul din
calități: Alex. Cunețchi, Satul Lunca, Dominte Timo-
Brent (1963), povestea conformistă a vieții și totodată
nu, Satul Mahala. În ciuda vieții ei scurte, T.r.t. a
a dramei lui Gill Teserly, personaj ce îl întrupează pe
avut, cum se spune în ultimul ei număr, „ecouri în
pilotul care a condus atacul asupra Hiroshimei, Bă-
tot cuprinsul țării românești și peste hotare”. I.D.
nuiala (1973), romanul „devenirii” comunistului
TRIBUNA TRANSILVANIEI, revistă apărută la Bucu- Andrei Jinga pe fundalul evenimentelor premergă-
rești de la 21 aprilie la 30 octombrie 1946, cu subtitlul toare și imediat ulterioare lui august 1944, prilej pen-
„Săptămânal de luptă națională și socială”; continuă tru o frescă socială tendențioasă, cu accent pe pro-
„Voința Transilvaniei” (1944–1945). Condus inițial de blematica muncitorească, Marele premiu (1974) și
un comitet de ziariști, de la numărul 13/1946 are ca Ultima variantă (1975), romane despre și pentru
prim-redactor pe Al. Cerna-Rădulescu. Principalul adolescenți, ș.a. Dar romanul de aventuri, cu acțiu-
obiectiv al publicației îl constituie „continuarea lup- ne, suspans, intrigă ori miză polițistă reprezintă ade-
tei de idei pentru dărâmarea vestigiilor arbitrajului vărata vocație a lui T. și explică succesul său de pu-
de la Viena, care persistă cu îndrăzneală în unele blic. Scrisă într-un stil alert, fluent și antrenant, pro-
domenii, inconștient în altele, dar care fac un imens za din Un dolar, doi dolari. Valetul de treflă (1974)
rău pacificării spiritelor, ce trebuie desăvârșită în este agreabilă, tonică. Personajul narator trece cu
Transilvania” (În prag de drum). Dintre rubrici, sunt naturalețe și umor prin împrejurări neobișnuite, re-
de menționat „Suflet românesc” (devenită, de la latându-le într-o confesiune autoironică, ușor
263 Dicționarul general al literaturii române Tricolorul
parodică. O factură aparte are Rolls-Royce (1976), fals știință, civilizație românească”, iar de la numărul
roman polițist, printre altele textul făcând obiectul 3/1982 în „Romanian–Canadian Cultural Magazine”.
unui proces de presă pentru plagiat. Mai curând pa- Primele trei numere se tipăresc cu sprijinul oferit de
rabolă conformistă a unei rătăciri și a unui eșec, na- American Institute for Writing, următoarele sunt ro-
rațiunea are un plan realist căruia i se suprapune dul cooperării dintre Romanian–Canadian
unul de tip fantastic, ce se amplifică obsesiv și o îm- Publishing House și Panopticum Press London, din
pinge pe protagonistă, o tânără violonistă transfugă martie–aprilie 1984 publicația fiind editată de Soci-
în Elveția, spre o tentativă de sinucidere. T. reușește etatea Canadiană de Studii Române „Ovidius”. T.
totuși să transmită fiorul unui eșec fără să uzeze de este, după cum se precizează în caseta redacțională,
didacticismul specific scrierilor din epocă pe această un supliment cultural al revistei „Studia bibliologica”,
temă. Cu Scara de incendiu (1982) și Semicerc (1984), al cărei redactor (ulterior editor) era Corneliu Di-
primele volume ale unui ciclu întrerupt, scriitorul ma-Drăgan. Din septembrie 1981 redactor pentru
abordează din nou romanul unui destin, de această varianta engleză devine profesoara Angela Caracaș.
dată politicul marcând condiția individului: cariera Respectând obiectivele înscrise pe frontispiciu, pu-
lui Andrei Jinga suferă două sincope, prima în anii blicația analizează, în articole și studii, probleme
’50 din secolul trecut, ulterior elucidată și rezolvată, esențiale ale culturii și civilizației române: originea
și alta mai recentă, criză nedepășită încă de personaj. multimilenară a poporului nostru, faptele de arme,
Dacă interesul pentru evenimentele anilor ’50 și ide- contribuția la apărarea civilizației europene, unita-
ea că un om devine exemplar abia odată cu perioada tea de limbă, cultură și destin a românilor, dincolo
istorică pe care o trăiește au fost „libertăți” oficiali- de granițele vremelnice. Pasiunea de bibliofil a lui
zate, scheme frecvent folosite de prozatorii din acești Corneliu Dima-Drăgan imprimă o deschidere spe-
ani, ceea ce detașează cărțile lui T. ar fi stăpânirea
cială către prezentarea tezaurului de manuscrise,
tehnicii narative, ritmul și dinamismul discursului
carte rară și veche: soarta unor celebre biblioteci
epic, derulat frecvent filmic, conturul verosimil dat
românești, peregrinarea în spațiul european a unor
unor personaje.
cărți tipărite la noi, opiniile unor mari colecționari
SCRIERI: Oameni fără identitate, București, 1962; Nebu- despre importanța cărții în epoca modernă, intervi-
nul din Brent, București, 1963; Bănuiala, Craiova, 1973;
Marele premiu, București, 1974; Un dolar, doi dolari. Va-
urile cu ilustratori de carte. Chiar și prezentarea gra-
letul de treflă, București, 1974; Ultima variantă, București, fică mărturisește familiaritatea editorului cu lumea
1975; Rolls-Royce, București, 1976; Unde-i duminica?, cărții vechi prin motivele decorative împrumutate
București, 1979; Calimera!, București, 1981; Scara de in- ca viniete, prin frontispiciile și întreaga ilustrație pre-
cendiu, București, 1982; Semicerc, București, 1984; Plăce- luată. O grijă deosebită e vizibilă și în privința selec-
rile jocului, București, 1990; Plăcerile riscului, București, tării textelor literare. Sunt reținute versuri de M.
1991; Un cartuș la butonieră, București, 1991; Nebunul din Eminescu și Nichita Stănescu, parțial traduse în en-
Dallas, pref. Ieronim Șerbu, București, 2002; Diavolul în-
gleză, se dă prioritate poeților și scriitorilor români
fiat de Dumnezeu, București, 2002; Good Bye, Egina!, Good
Bye, Colette!, București, 2003. din Canada sau de pe continentul american: Ștefan
Baciu, Englantina Dașchievici, Eugen Caraghia-
Repere bibliografice: Constantin Cubleșan, „Nebunul din
Brent”, ST, 1963, 10; Mircea Iorgulescu, [Chiril Tricolici], ur‑Enea, George Alexe, Nicolae Novac, Mircea An-
RL, 1975, 36, 1976, 31; Mircea Constantinescu, [Chiril Tri- drieșanu, contesa De Silaghi Sirag, Stela Vinițchi,
colici], RL, 1976, 6, 1980, 5; Ovidiu Ghidirmic, Fantasticul Gheorghe Rădulescu, Radu Florin Pintea, George
de tip polițist, R, 1977, 4; A. George [George Arion], „Adap- Corbu ș.a. Amplu reprezentate sunt versurile lui
tarea” – o modalitate de furt literar?, FLC, 1978, 37; Andrei Radu Gyr. Fără a colabora direct, Mircea Eliade figu-
Roman, „Calimera!”, RL, 1981, 24; Sorin Titel, „Scara de rează cu reflecții și scrisori inedite sau prin schițele
incendiu”, RL, 1983, 10; Voicu Bugariu, „Semicerc”, RL,
de portret realizate de Eugen Drăguțescu. Interesant
1985, 7; Bogdan Iancu, Fluxuri epice, RL, 2000, 30; Dicț.
scriit. rom., IV, 588–590. I.C.
se arată și compartimentul de critică și istorie litera-
ră: considerații asupra operei lui Eminescu, Mihail
TRICOLORUL, revistă apărută la Toronto, lunar, în- Sadoveanu, Tudor Arghezi, Paul Anghel ș.a., aprecieri
tre august 1980 și februarie 1986; subtitlul „Istorie, privind ultimele apariții editoriale din țară și de peste
literatură, artă și civilizație românească” se schimbă hotare. Un spațiu întins este consacrat relațiilor cul-
de la numărul 4/1981 în „Istorie, literatură, artă, t u r a l - l i t e r a re, p o l i t i c e ș i e c o n o m i c e
Trifan Dicționarul general al literaturii române 264
româno–canadiene în cadrul rubricii permanente de predilecție sunt singurătatea, iubirea neîmplini-
„Canada și România – două continente în căutarea tă, căutarea de sine și locul ființei superioare în
istoriei”. Debutând ca o revistă de bună ținută cul- lume. Se pot remarca unele calități, cum ar fi jocul
tural-științifică, T. se transformă, în ultimii ani, într-o cu stările de agregare, poeta construind imagini re-
publicație preponderent politică. Alți colaboratori: levante: soarele se lichefiază și „se scurge pe față, pe
George Caragață, Florin Marinescu, George Barbu, trup”, lumina se multiplică până la condensarea
Ioan Guția, C. Dragnea, Grigore Nandriș, Aurelia într-o formă palpabilă, iar aerul este germinat de
Avramescu, Mircea Handoca, Constantin Cârjaliu, semințe. Eliberarea poeziei de ornamente retorice
George Constantinescu, Al. Gregorian, Claudiu Tu- are ca revers schematizarea ideii, pe când prozaiza-
dorancea, C. Michael-Titus, Dan Simonescu, Nicolae rea liricului conduce de multe ori la formule disto-
Lăpușneanu, Dominik Nicol, Radu Negru, Valentin nante, iar versurile aforistice au o filosofie cam să-
Hossu-Longin, C. Moldoveanu, S. Al. Bacher, Geor- răcăcioasă. Dorința de condensare are rareori efec-
ges I. Duca, Miriam Waddington, Șt. Cazimir, Mac tul scontat, precum în transpunerea, în ritm popu-
Linscott Ricketts, Aloise L. Tăutu, Traian Golea, Bog- lar, a ideii de ardere prin artă: „Foc fără de pară/ mă
dan Nisipoiu, Nicolae Scurtu, Theodore Ticu, Nicho- pârjolește –/ trupul scade –/versul crește”. În Soliloc
las Catanoy, George Buznea, Corneliu M. Popescu, (1992), dar și în Descărcare în egretă, poeta lucrează
Ioana Stanciu, Octavian Olaru, Dumitru Andro- mai atent formele poetice, exploatând virtuțile unui
nache, Andrei Fischof, Peter R. Toma, Felix Dubneac, stil lapidar și sacadat, realizat prin refuzul figurilor
Gh. Bogdan, D. Todericiu, Octavian O. Ghibu, David de stil și prin elidarea verbelor: „Evadare din trup,/
Peterson. I.O. dulce-amară erezie,/ stratosferă locuită,/ fleboto-
TRIFAN, Călina (30.IV.1953, Slobozia Mare–Cahul), mie”. Lirica ei articulează tăcerile, acordând atenție
poetă. Este fiica Ecaterinei (n. Culeva) și a lui Vasile pauzelor dintre cuvinte, respirațiilor și spațiilor goa-
Trifan, țărani; prenumele la naștere: Aculina. Ur- le. E o sintaxă a tăcerii, viața părând că se desfășoară
mează școala generală și liceul în localitatea natală, în interstiții, stări intense precum agonia, extazul,
apoi Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a patetismul, revolta, singurătatea fiind exprimate
Universității de Stat din Chișinău, absolvită în 1976. domolit, fără exuberanță. Există aici și o perpetuă
A fost bibliograf-șef la Biblioteca Științifică a Uni- relație cu divinitatea, o renegociere a libertății poe-
versității de Stat (1976–1988), bibliograf la Colegiul tului, care își reclamă drepturile în numele unei
de Traduceri al Uniunii Scriitorilor (1989–1990), re- egalități între creatori. Volumul Pe banchizele din cer
dactor la ziarul „Glasul națiunii” (1990–1991), ulte- (2004) schimbă perspectiva, aliniind-o sensibilității
rior fiind secretar științific la Centrul Național de de tip postmodernist. Numeroase nuclee tematice
Studii Literare și Muzeografie „Mihail Kogălniceanu” precedente sunt detectabile și acum (relația cu
din Chișinău. Debutează cu versuri în ziarul „Calea Dumnezeu, stările de indecizie, aneantizarea, go-
spre comunism” (1971), iar editorial în volumul colul), însă ceea ce se distinge este tentația decon-
lectiv Dintre sute de catarge (1984). Primul volum strucției. T. scrie o poezie iconoclastă, care nu se
individual, intitulat Adagio, îi apare în 1989. Poezii ferește să-și denunțe artificialitatea și discontinui-
i-au fost incluse în antologii precum Almanahul tatea cu marile tradiții ale lumii. Astfel, pedeapsa
pădurii (1995), Portret de grup (1995), Moment po- divină nu este decât o „poveste antică”, frumosul
etic (1997), Metafore românești în Basarabia (1998) trebuie ținut în „formol” pentru a fi conservat, iar
ș.a. Colaborează la „Nistru”, „Contrafort”, „Convor- „pe linia întâi” merg doar visătorii nesăbuiți „după
biri literare”, „Basarabia”, „Contemporanul–Ideea ce trec cu bine/ de apă, de foc, de piază rea”. Se poate
europeană”, „Luceafărul”, „Bucovina literară”, „Poe- observa și o dimensiune metapoetică a discursului,
zia” ș.a. A fost distinsă cu premii la saloanele de car- care accentuează caracterul artificial al textului: un
te din Chișinău și Iași pentru volumul de poezii poem se dovedește a fi numai „traducerea acestui
Descărcare în egretă (1999), cu Premiul Uniunii Scri- poem”, cititorul este convocat să rostească versurile
itorilor din Republica Moldova (2004) ș.a. în timp ce le citește, jocul cu instanțele poetice (eu,
La debutul cu Adagio T. este plasată de Leonida tu) capătă valențele unui act autoreflexiv, iar o po-
Lari, prefațatoarea volumului, în paradigma „medi- ezie despre coșmarul morții se autosabotează în
tativilor solitari” care au „obsesia adâncirii”. Temele final cu un enunț mass-media precum „toate
265 Dicționarul general al literaturii române Trivale
prognozele sunt optimiste”. Se remarcă și tema fe-
minității, tratată prin simboluri și expresii îndrăz-
nețe din sfera senzualității. Din păcate, încercarea
de deconstrucție, asociată cu austeritatea imaginilor
și anticalofilismul, duce deseori la un discurs facil,
care dezamorsează forța lirică. Cartea Femeile iubesc
cum respiră (2011) reia într-o altă cheie tema femi- TRIVALE, Ion
nității, conjugată cu alte două: existența în iubire și (pseudonim al lui Iosef
moartea. Trăirile se consumă în surdină, poeta re- Netzler; 13.V.1889,
fuzând sentimentele tari, violente, în favoarea con- Pitești – 11.XI.1916,
templației stenice. De altfel, exuberanța, stările de Zimnicea), critic literar,
beatitudine sunt văzute ca risipire nechibzuită a traducător.
vieții: „Voluptatea de la unul la altul/ a trecut/ ca un
pahar de vin/ era cazul să o sorbim pe-ndelete/ cu Este fiul lui Charlotte Cearnoi (n. Schönfeld), vară cu
paiul/ dar înecându-se cu extaz/ am epuizat întreg Lazăr Șăineanu, și al lui Adolf Netzler, probabil co-
raiul și iadul/ dintr-o unică înghițitură/ și într-o sin- merciant, om cu dragoste de carte, posesor al unei
gură clipă”. Drămuirea, inclusiv la nivel stilistic, se bogate biblioteci. În orașul natal urmează cursul pri-
dovedește ofertantă atunci când autoarea lucrează mar la Școala de Băieți nr. 1 și pe cel secundar la Li-
în filigran, aducând la suprafață gesturi și imagini ceul „Ion C. Brătianu”, susținându-și bacalaureatul în
ale fragilității umane. Ironia in sotto voce sau intuiția 1907. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din
detaliului vădesc o sensibilitate poetică mai rafinată București, secția filologie modernă (limba și literatu-
decât în poemele-aforism, excesive prin sentințele ra germană), pe care, după ce va face un stagiu de
lor. T. este și autoarea unui eseu intitulat Aleea cla- specializare la Universitatea din Jena, o va absolvi în
sicilor (2009), care conține notații biobibliografice iunie 1912. Se va fi încadrat în învățământul de stat,
despre scriitorii ale căror busturi formează galeria căci cerea și primea în aprilie 1913 cetățenia română.
monumentală din parcul Ștefan cel Mare din Chiși- Debutează în aprilie 1910, iscălind I. Netzler, la „Con-
nău. De asemenea, coordonează câteva volume co- vorbiri critice”, cu o „analiză critică” a dramei Apus de
lective, precum Femeia în zonele de conflict (2006), soare de Barbu Delavrancea, text prezentat inițial la
carte consacrată unor „documente” de istorie orală, seminarul lui Mihail Dragomirescu. În toamna anului
ori Iubirea până la capăt (2012), un omagiu adus 1911 „Noua revistă română” îi găzduiește articolul Un
scriitorului Ion Vatamanu. criteriu de selecție al valorilor naționale, iscălit I. Mre-
jeru-Infra, în care susține necesitatea „cuceririi ro-
SCRIERI: Adagio, pref. Leonida Lari, Chișinău, 1989; So-
liloc, Chișinău, 1992; Descărcare în egretă, Timișoara,
mânismului” de către orice român (în sensul „repro-
1999; Canonul tăcerii, pref. Adrian Dinu Rachieru, Timi- ducerii ontogenezei psihice în toate etapele filogene-
șoara, 2000; Pe banchizele din cer, Chișinău, 2004; Aleea zice”), apoi un studiu relativ la o trăsătură specifică a
clasicilor, Chișinău, 2009; Femeile iubesc cum respiră, pref. literaturii germane – „caracterizarea dinamică” –,
Lucia Țurcanu, Chișinău, 2011. probabil un fragment din lucrarea de licență, acesta
Repere bibliografice: A. Basarabeanca, Existența în cum- publicat sub numele real. Ulterior tânărul critic co-
pănă, LA, 1993, 18 februarie; Călin Ciornea-Josu, În cău- laborează frecvent la revista lui C. Rădulescu-Motru,
tarea autorului, „Semne”, 1996, iunie; Cimpoi, Ist. lit. Ba- semnând îndeobște cu pseudonimul inspirat de nu-
sarabia, 244; Grigore Chiper [Călina Trifan], CF, 1999, mele parcului piteștean, rareori apelând la altele (Pe-
11–12, 2011, 7–8; Galaicu-Păun, Poezia, 108–111; Simion tru Străinu și Infra). Cea mai mare parte a textelor și-o
Bărbulescu, Poeți din diaspora, CL, 2000, 1; Femei din strânge în volumul Cronici literare, apărut în 1914.
Moldova, îngr. Iurie Colesnic, Chișinău, 2000, 283; Aliona După declanșarea conflagrației mondiale, fiind con-
Grati, Invitație la jocul banchizelor, CF, 2005, 3–5; Iulian
centrat ori elev al școlii de ofițeri, scrie puțin. Mai
Filip, Călina Trifan, „Litere”, 2006, 1; Șleahtițchi, Cerc,
146–148; Rachieru, Poeți Basarabia, 472–477; Dicț. Chiși- publică, tot în „Noua revistă română”, dar și în bro-
nău, 531–532; Irina Nechit, Să descoperim „pedeapsa al- șură, un lucid comentariu politic intitulat Vina răz-
bastră” a Călinei Trifan, „Jurnal de Chișinău”, 2011, 19 boiului de azi. Dialog între Teutofilus și Gallomanus
mai; Lucia Țurcanu, Poezia între eros și thanatos, VTRA, (1915), iar în „Flacăra” dă traduceri din Mark Twain,
2011, 7. Mr.M. editate și ele în volumul Schițe umoristice (1916).
Trivale Dicționarul general al literaturii române 266
Mobilizat în august 1916, cu grad de sublocotenent, și raportări istorico-literare la curente (clasicism,
peste nici trei luni va prefera să moară decât să se romantism, realism „artistic” sau „brut”, simbolism)
retragă fără ordin de pe pozițiile apărate. ori la scriitori (Eminescu, I. L. Caragiale, Mihail Sa-
T. și-a început cariera într-un moment oportun, doveanu, I. Al. Brătescu-Voinești ș.a.) sunt suficiente
când luptele dintre curentele literare, depășind apo- totuși în operația pe care și-o asumă cronicarul, ace-
geul, intraseră în declin și când criticii de întâmpi- ea de a cântări valoarea cărților la care se oprește,
nare, activi anterior, tăcuseră ori trecuseră la alte operație pe care o face obiectiv, neinfluențat de pre-
preocupări. Firea lui reflexivă, cultura largă și forma- stigiul autorilor ori de opiniile confraților. T. își for-
ția universitară l-au făcut discipol al lui Mihail Dra- mulează judecățile direct, fără să menajeze eventu-
gomirescu, acesta privindu-l, de altfel, ca pe „unicul alele susceptibilități, câteodată chiar într-un chip ce
adept al curentului de la «Convorbiri critice»”. Un frizează brutalitatea. Cronica dedicată piesei Cocoșul
discipol care aprecia „sistemul estetic profund” al negru de Victor Eftimiu debutează cu o introducere
maestrului, dar îl considera, în același timp, complex în care verva caustică flagelează reclama, falsul și
și original, greu de aplicat de altcineva, el însuși ne- mistificarea. Alteori, în același scop, se recurge la o
înțelegând să-l „împrumute” cu totul. Precum măr- formulă percutantă, anunțată chiar în titlu: o trilogie
turisește într-un articol polemic, „îi repugnă subtili- (a lui Pompiliu Păltănea) e „un monstru”; piesa Bu-
tatea scolastică ce despică firul în patru”, „afectatul nicul a lui A. de Herz e un „manechin dramatic”, Gala
cult al adevărului” sau „ortodoxia estetică pedantă”. Galaction și Al. Ciura sunt „doi rătăciți” (în domeniul
Într-adevăr, chiar în lucrarea de seminar cu care de- epicului), primul fiind în fond un liric, al doilea un
butează și care deschide volumul Cronici literare ziarist, E. Lovinescu, în Aripa morții, e un întârziat
sunt demontate numai anumite elemente ale struc- în diletantismul tinereții, „risipitor fără măsură al
turii piesei Apus de soare – în speță, caracterele și unei grații fără a-și ajunge ținta și astfel negându-se
conflictul dramatic –, dar nici acestea cu meticulo- pe sine”, Octavian Goga e un „renegat de sine” (în
zitatea dragomiresciană. Întrucâtva la fel se proce- Din umbra zidurilor), ca și Elena Farago, iar N. M.
dează și cu drama Letopiseți a lui Mihail Sorbul, unde Budurescu, I. M. Rașcu și Hidalgo (Alfred Hefter)
atenția mai mare pe care o acordă piesei decurge și constituie „remorca simbolistă”, N. Davidescu și Mir-
din grija justificării judecății finale superlative, ori cea Dem. Rădulescu sunt „două amfibii” etc. Drastic
cu studiile C. Negruzzi, viața și operele lui, aparți- este cronicarul și cu „maestrul simbolist” Ovid Den-
nând lui E. Lovinescu, și Propilee artistice de Marin susianu, care e numit „poet al poeziei”, după ce i se
Simionescu-Râmniceanu. În rest, în acord cu genul pune la îndoială vocația lirică („dacă ar fi poet”) și
publicistic practicat, T. se rezumă la o schiță de ana- după ce sunt detectate insuficiențele ideilor sale des-
liză, susceptibilă să sugereze coordonatele unei scri- pre simbolism. La fel, într-o măsură mai redusă,
eri, pentru ca apoi să forțeze pătrunderea în „inima” procedează cu Ion Minulescu, acesta păcătuind în
ei, concretizată în caracterizarea de sinteză și în ju- De vorbă cu mine însumi prin autopastișare, prin că-
decata finală, unde criteriul esențial invocat este cel dere în manierism. Aprecierile sunt în mare parte
estetic, deși cronicarul nu se mărginește la „forma” juste și, ca atare, unele vor fi validate de posteritate.
frumoasă. Ca și Mihail Dragomirescu, de altminteri, În această situație se găsesc parțial și cele privitoare
crede că artistului „i se cere să treacă lumea printr-o la unii poeți simboliști despre care a scris, dar eronată
prismă individuală, printr-un temperament origi- e concluzia de aici, care neagă „existența, legitimita-
nal”, dar și „printr-un caracter”, adică „să fi căutat în tea ori numai posibilitatea unui curent simbolist în
acest vast spectacol […] un adânc și vecinic înțeles România”, întrucât nu este „sădit în geniul național
moral”, care reprezintă, pentru el, „atitudinea morală specific”. Exagerată de tânărul cronicar a fost, de ase-
în poezie”. Tendenționismul de orice nuanță (socia- menea, aprecierea poeziei „de concepție” (Panait
list, poporanist sau creștin) este respins, fie și doar Cerna, Grigore Alexandrescu) și a prozei lui Ion Dra-
ca retorism gol. Și tot aidoma maestrului său, T. vede goslav. La început de secol XX activitatea critică a lui
de la început (în eseul Un criteriu al selecțiunii valo- T. e totuși o realizare, nu doar o promisiune.
rilor naționale) mișcarea literară „îndreptându-se pe Tânărul critic era un raționalist, fără o adevărată sensibi-
dibuite spre obârșia sufletului național, spre viața litate estetică; opera de artă se valorifica în conștiința lui
țărănească”. Relativ pauperele „generalități estetice” mai mult prin latura elementului intelectual decât prin
267 Dicționarul general al literaturii române Trompeta
încorporarea lui în haina sensibilă a artei: și în aceasta, prin grupare de centru, situată între liberali și conserva-
structura sufletească se apropia, deci, de M. Dragomirescu. tori. Mai târziu, prin 1871, el se apropie de conser-
[...] Cele mai caracteristice din paginile lui sunt „analizele” vatori, în timpul guvernării lui Lascăr Catargiu, dar
operelor literare și, mai ales, ale pieselor de teatru, care, prin
pentru puțin timp, spre a deveni apoi unul dintre
însăși materia lor, oferă mai bogate posibilități dialecticii
critice. cei mai înverșunați purtători de cuvânt ai opoziției.
E. LOVINESCU Aceste fluctuații sunt ilustrate, în paginile jurnalu-
lui, de activitatea publicistică a scriitorului, care
SCRIERI: Cronici literare, București, [1914]; Vina războ-
iului de azi. Dialog între Teutofilus și Gallomanus, Bucu- redacta de obicei – cu excepția perioadelor de vară,
rești, 1915; Cronici literare, îngr. și pref. Margareta Feraru, când pleca la săpături arheologice – mai toate arti-
București, 1971; Studii literare, îngr. și pref. Cătălin Virgiliu colele politice. Într-o astfel de perioadă, în mai 1867,
Ene-Teodorescu, București, 2005. Traduceri: Mark Twain, redacția a fost asigurată de D. Bolintineanu, care
Schițe umoristice, București, [1916]. semna Cosmat. El are articole de atitudine socială
Repere bibliografice: Aderca, Contribuții, I, 311–319, 341– (Depravațiune, Dreptatea), altele dedicate vieții cul-
343, 691–696, II, 399–402; Mihail Sorbul, „Cronici literare”, turale (Dicționarul și societatea literară), precum și
„Scena”, 1914, 2; Caion [C.Al. Ionescu-Caion], „Cronici lite- literatură: poezii (Marș de război vechi, La ostașii
rare”, „Românul literar și politic”, 1914, 5; E. Lovinescu,
români de astăzi ș.a.), însemnări de călătorie și dra-
„Cronici literare”, NRR, 1914,14–15; Mihail Dragomirescu,
Critică, II, București, 1928, 307–338; O. B. [Octav Botez], ma Constantin Brâncoveanu (în foileton, în decursul
„Cronici literare”, VR, 1915, 1–3; Ibrăileanu, Opere, IV, 513– anului 1868). Se mai tipăresc versuri de Bolliac, mai
514; A. Philippide, „Cronici literare”, AAR, partea adminis- toate apărute pentru prima dată înainte de 1848,
trativă și dezbaterile, t. XXXVII, 1914–1915; Simplex [Tudor Grigore Alexandrescu (Noaptea sfântului botez ș.a.),
Arghezi], Ion Trivale, „Renașterea”, 1918, 27; Mihail Iorgu- Ion Heliade-Rădulescu, G. Baronzi (pentru o vreme,
lescu, Ion Trivale, SBR, 1921, 8; C. R. [C. Rădulescu-Motru], în 1867, administrator), C. D. Aricescu, D. Velisson,
[Ion Trivale], „Ideea europeană”, 1921, 132; N. Davidescu,
Un capitol de istorie literară, „Cuvântul liber”, 1925, 5; Con-
stantinescu, Scrieri, 136–137; Lovinescu, Scrieri, IV, 295–
304, VI, 37–38; Perpessicius, Dictando, 114–116; Mihail Se-
bastian, Ion Trivale, CU, 1933, 3082; Călinescu, Ist. lit. rom.
(1941), 571–572, Ist. lit. (1982), 644; Sașa Pană, Ion Trivale,
„Unirea”, 1946, 50; Maria Platon, Ion Trivale, critic literar,
ALIL,1960; Anca Rizescu, Critica lui Ion Trivale – astăzi,
RITL, 1967, 4; Ciopraga, Lit. rom., 737–740; Micu, Început,
497; Bucur, Istoriografia, 373–374; Cristian Moraru, Ion Tri-
vale, RL, 1989, 19; Simion Bărbulescu, Ion Trivale – omul
unei singure cărți, DL, 1997, 3; Dicț. scriit. rom., IV, 590–592;
Liviu Grăsoiu, Redescoperirea unei promisiuni (I–II), CL,
2006, 5, 8; Istoricul Regimentului 4 „Argeș” (1877–1946), co-
ordonator Cornel Țucă, Pitești, 2008, 256–261. V.D.
TROMPETA CARPAŢILOR, gazetă apărută la Bucu-

rești, de două și de trei ori pe săptămână, între 1
martie 1865 și 18 ianuarie 1877. Continuând „Buciu-
mul”, pe care autoritățile îl suspendaseră la sfârșitul
anului 1864 în urma criticilor aduse lui Mihail Ko-
gălniceanu, noul periodic îi aparține, de asemenea,
lui Cezar Bolliac. Redactori au fost N. Basarabescu
(din august 1866 până în august 1871) și Th. Augus-
tin (1872–1873). Orientarea politică este oscilantă,
singurul element constant fiind admirația pentru
Al. I. Cuza. După 11 februarie 1866 Bolliac îi atacă
violent pe cei care îl îndepărtaseră pe domnitor, mai
ales pe C. A. Rosetti, încercând să întemeieze o
Trost Dicționarul general al literaturii române 268
Șt. G. Vârgolici, Mihail Zamphirescu, G. R. Melidon, TROST, D. [Dolfi] (3.IV.1916, Brăila – 16.XI.1966, Chi-
G. Al. Zamphirolu, Antonin Roques (autor și al unor cago), eseist, poet. Urmează cursul secundar la li-
traduceri în limba franceză din poeziile lui V. ceele „N. Bălcescu” din Brăila și „Gh. Lazăr” din Bu-
Alecsandri). În T.C. apar pentru întâia oară și două curești, absolvind în 1934. Se înscrie la Facultatea
poezii de Al. Macedonski, Napoleon III și Dialog în- de Litere și Filosofie și, concomitent, la cea de Drept
tre un călător și un pământean asupra morții lui din cadrul Universității bucureștene, obținând li-
Cuza. Din lirica lui V. Alecsandri care, într-un patetic cențele în sesiunile din iunie 1938 și din martie
articol, era apărat de atacurile scriitorilor mai tineri, 1939. Pe când era încă elev, în 1931, debutează în
sunt reluate, după „Convorbiri literare”, multe ver- publicația brăileană „Columna lui Traian” cu o tra-
suri, în timp ce altele sunt găzduite mai întâi în ga- ducere în franceză a poeziei Povestea teiului de Emi-
zeta lui Bolliac și ulterior în revista junimistă. Se nescu, urmată de tălmăciri din Friedrich Nietzsche
reproduc și fragmente din însemnările de călătorie și Contesa de Noailles. Câteva recenzii și un studiu
ale poetului, în foileton se inserează un roman de îi apar, în 1933–1934, în revista „O geană de lumină”,
Baronzi, Muncitorii statului, N. R. Lăcusteanu e pre- a elevilor Liceului „Gh. Lazăr”. Ulterior se pare că îi
zent cu articole politice și cu satire sociale, iar Heli- acompaniază, folosind vreun pseudonim nedivul-
ade-Rădulescu cu Introducere la poeziile ossianice. gat, pe Horia Ghiea și pe Ștefan Baciu în editarea
Lui B.P. Hasdeu i se publică în 1867 o scrisoare în efemerelor „Stilet” și „Studio”. Ca student, colabo-
care îi mulțumește actorului Mihail Pascaly „pentru rează cu recenzii, cronici și comentarii pe teme de
modul în care a fost interpretată drama Răzvan-Vo- artă la „Facla”, „Rampa”, „Cuvântul liber”, „Azi”, „Era
dă”, spectacolul la care „punerea în scenă, decoru- nouă”, „Meridian”, „Reporter” „Lumea românească”,
„Adevărul literar și artistic”, „Viața românească” și
rile și costumele au fost excelente”, și, în 1872, dis-
„Revista Fundațiilor Regale”. Obligat, ca urmare a
cursul la funeraliile lui Heliade-Rădulescu. Articole
legislației rasiste în vigoare, să își întrerupă activita-
de critică și istorie literară scriu Th. Văcărescu, G.
tea publicistică, se apropie de Paul Păun și de Virgil
Baronzi, Antonin Roques (sub pseudonimul Rocă-
Teodorescu, cu care compune poemul suprarealist
rescu) și, mai ales, Bolliac. În Literatura (1867),
(în „exemplar unic”) Diamantul conduce mâinile
text-program pentru opiniile sale, Bolliac discută,
(1940). După război formează cu Gherasim Luca o
plecând de la criticile pe care adversarii le aduceau
aripă a Grupului Suprarealist Român, organizează
nu numai omului politic, dar și poetului V. Alecsan-
o expoziție (ianuarie 1945) cu textul explicativ Pré-
dri, situația scriitorului într-o societate apăsată de sentation de graphies colorées, de cubomanies et
lupte politice și dominată de interese de partid. În- d’objets, ilustrează cu trei „vaporizări” o plachetă a
tr-un alt articol, Literatură și limbă (1868), Bolliac comilitonului său, intitulată Un lup văzut printr-o
încearcă să schițeze un răspuns la criticile maiores- lupă (1945), tipărește, singur, Vision dans le cristal.
ciene, dar, în lipsa argumentelor de principiu, se Oniromancie obsessionnelle et neuf graphomanies
mulțumește să semnaleze slăbiciunile unor tradu- entoptiques (1945), Le Profil navigable. Négation
ceri din „Convorbiri literare” sau să comenteze ne- concrète de la peinture (1945) și, din nou cu Ghera-
favorabil limba în care era redactată revista. Cu altă sim Luca, trimite un „mesaj” mișcării suprarealiste
ocazie, recenzând piesa Vornicul Bucioc de V. A. internaționale, intitulat Dialectique de la dialectique
Urechia, el combate tendințele cosmopolite ale (1945). Mai publică La Connaissance des temps
unor autori, cerând pentru teatrul românesc piese (1946), Le Plaisir de flotter. Rêves et délires (1947), Le
inspirate din istoria națională. Aceleași idei pot fi Même du même (1947), iar împreună tot cu Ghera-
întâlnite în cronica la spectacolul cu Revizorul ge- sim Luca semnează Les Orgies des Quanta. Tren-
neral, localizarea lui Petre Grădișteanu după N. V. te-trois cubomanies non-oedipiennes (1946) ori cu
Gogol. Interesul lui Bolliac pentru literatură scade tot Grupul Suprarealist Român (Gherasim Luca,
în ultimii ani de apariție ai gazetei. De altfel, în în- Gellu Naum, Paul Păun și Virgil Teodorescu) reali-
tregul ei, T.C. pare în declin, fiind editată neregulat, zează Infra-Noir (1947), Éloge de Malombra (1947)
în timp ce scrisul vechiului luptător pașoptist își și textul Le Sable nocturne, inclus în catalogul de
pierde claritatea și vigoarea care îl făcuseră unul din expoziție Le Surréalisme en 1947 (Paris). Activitatea
cei mai reputați ziariști politici ai epocii. R.Z. suprarealiștilor români, înregistrată cu interes în
269 Dicționarul general al literaturii române Trost
D. Trost, Virgil Teodorescu, Gellu Naum, Paul Păun, Gherasim Luca
Franța, e minimalizată și ironizată în țară. Ca urma- maxim sunt André Malraux (considerat totuși „un
re, T. emigrează, probabil în 1947 sau în 1948, căci moment literar de tranziție”) și Mihail Șolohov. De
în 1949 se afla în preajma lui André Breton, care îi altfel, din aceștia T. și traduce: o porțiune aprecia-
aprecia ideile. Câtva timp după aceea, abandonân- bilă din L’Espoir, sub titlul Nădejdea, în „Reporter”
du-și preocupările, chiar renegându-le, pleacă în și un scurt fragment din Pe Donul liniștit în „Adevă-
Statele Unite ale Americii, unde se va stinge strâm- rul literar și artistic”. Menținând doar postulatul
torat și într-un anonimat complet. strânsei legături dintre literatură și societate, mai
O cronică la romanul Adela al lui G. Ibrăileanu și penetrante, cu vederi originale sunt studiile publi-
un microstudiu intitulat Comicul în „Dănilă Prepe- cate în 1939–1940, consacrate „stării melodramati-
leac”, scrise pe când T. era în clasa a șaptea liceală, ce”, „interpretării naive a artei” sau „realismului în
arată un deosebit apetit pentru dificile lecturi fun- artă”, precum și eseurile despre „decadența parado-
damentale (de pildă, pentru teoria bergsoniană a xului” ori despre „semnificația jurnalului intim”,
comicului), pătrundere și subtilitate, calități ce vor care anunță un veritabil specialist în teoria literatu-
fi potențate pe durata studiilor universitare. În con- rii și în estetică. Anii celui de-al Doilea Război Mon-
dițiile acutizării confruntărilor politice dintre extre- dial, de tăcere forțată, închid un moment de ruptură
mele dreaptă și stângă, tânărul gazetar va adera la profundă în spiritul lui T., întrucât el nu își continuă
cea din urmă, în ale cărei periodice va scrie. Poziția activitatea, în ciuda faptului că aceasta ar fi însem-
sa e marxizantă, dar sub o influență venită dinspre nat, în noul context, un capital simbolic considera-
pariziana „la rive gauche”. În acest sens, criticul con- bil. Devine partizan al celui mai strict suprarealism,
trapune romancierilor „descompunerii contempo- văzut ca revoluție permanentă, ca negație simultană
rane” (L. F. Céline, Erich Kästner, Alfred Döblin, Mir- a ordinii sociale și a artei existente, dar și ca negație
cea Eliade în Huliganii) pe cei „proletari” (Louis veșnic reiterată, ca negație a negației, adică și a su-
Guilloux, Pierre Nizan) și pe „realiștii” sovietici (Fe- prarealismului ajuns manieră. Ca atare, propune
odor Gladkov, Vsevolod Ivanov). Apreciați în chip înnoirea vechilor „descoperiri”, precum și altele noi,
Tuchilatu Dicționarul general al literaturii române 270
proprii. Strict vorbind, unele – cunoscutele deja „va- temps, București, [1946]; Le Plaisir de flotter. Rêves et
porizări”, „stilamancii” și „fumaje” ori proaspăt in- délires, București, [1947]; Le Même du même, București,
ventatele „grafii colorate”, „grafomanii entoptice”, [1947]; Infra-Noir (în colaborare cu Gherasim Luca, Gellu
„pantografii”, „mișcări hipnagogice” – aparțin, în Naum, Paul Păun și Virgil Teodorescu), București, [1947];
Éloge de Malombra (în colaborare cu Gherasim Luca, Ge-
fapt, artelor plastice, în timp ce altele – „oniroman-
llu Naum, Paul Păun și Virgil Teodorescu), București, 1947;
ciile obsesionale” – trimit la literatură și metalitera- Le Sable nocturne (în colaborare cu Gherasim Luca, Gellu
tură. Dar primele sunt descrise în cuvinte, textele Naum, Paul Păun și Virgil Teodorescu), în Le Surréalisme
parvenind la condiția poeziei (La Connaissance des en 1947. Exposition Internationale du Surréalisme, présen-
temps) sau la aceea de manifest, de discurs teoreti- tée par André Breton et Marcel Duchamp, Paris, 1947; Vi-
zant, iar celelalte sunt ori ilustrate, ori dau impresia sible et invisible, Paris, 1953; Librement mécanique, Paris,
de experimente „aplastice”. Notă aparte fac Le Plai- 1955; [Texte], în Avangarda literară românească, îngr. și
sir de flotter, în care predomină relatarea unor vise introd. Marin Mincu, București, 1983, 477–505, 625–650,
și deliruri, și Le Même du même, un fel de eseu abor- 659–674.
dând fenomenul visului. Totul se întemeiază, pre- Repere bibliografice: Carnet, „Victoria”, 1945, 174;
cum se declară în Dialectique de la dialectique, pe Jean‑Louis Bédouin, Vingt ans de surréalisme (1939–1959),
proclamarea iubirii drept „metodă generală revolu- Paris, 1961, 110–112; Piru, Panorama, 120–121, 127–128;
ționară proprie suprarealismului”, „metodă de cu- [D. Trost], ALR, 452–463; Munteanu, Opera, 132–138; Mi-
hăescu, Timp, 173–179; Pop, Avangarda, 12, 13, passim;
noaștere și de acțiune”. Inclusiv pe plan social, căci
Crohmălniceanu, Evreii, 167–171, 199–200; Dicționar de
„erotizarea fără limite a proletariatului este gajul cel avangardă literară românească, coordonator Lucian
mai prețios ce-i asigură […] dezvoltarea revoluțio- Pricop, București, 2002, 151–153; Mircea Anghelescu, D.
nară reală”. Forța subversivă a iubirii se descoperă Trost și confruntările ideologice din anii ’30, ALA, 2003,
și prin relația dintre „automatisme” (cel grafic, cel 694; Morar, Avatarurile, 208–214, passim; Popa, Ist. lit., I,
al scriiturii etc.) sau vis și hazardul „obiectiv” („pro- 221–223, 225–226; Geo Șerban, Ascensiunea lui Dolfi Trost,
vocant”) ca „forță criptestetică”. În speță, „oniro- OC, 2011, 319; Michael Finkenthal, Dolfi Trost între vis și
mancia obsesională” constă în „interpretarea” unui realitate, OC, 2011, 332. V.D.
vis nu în felul lui Sigmund Freud, ci punându-l în
legătură cu un text ales la întâmplare, prin înfigerea TUCHILATU, Leonard (10.XI.1951, Bursuceni, j.
unui cuțit într-un manual de patologie erotică. Mi- Bălți – 4.XI.1975, Moscova), poet, prozator. S-a năs-
litând pentru ieșirea din granițele destul de fluide cut într-o familie de învățători: Nadia și Ion Tuchi-
ale literaturii, câteva texte ale lui T. revin acolo da- latu; este fratele poetei Leonida Lari. O vreme paznic
torită expresivității unor peisaje onirice. de noapte și măturător în Chișinău, va reuși să plece
la Moscova, unde studiază, cu mari dificultăți, la
Lucrări ca Vision dans le cristal, Le Profil navigable au Institutul de Literatură „Maxim Gorki” (1973–1975).
valoarea unor căutări și explorări pasionante ale spațiului
Debutul se produce în 1972 la „Tinerimea
oniric al existenței prin mijloace experimentale. Ceea ce
frapează este materialitatea imaginilor descrise ca strictă Moldovei”.
operație narativă. În Le Même du même se analizează T. a nutrit interes pentru marii filosofi stoici ai
aspectul autoreferențial al visului într-un mod profitabil Antichității, dar și pentru poezia europeană moder-
pentru poezie. nă. Cultivând o lirică de orientare neoexpresionistă,
MARIN MINCU puternic influențată de Lucian Blaga și de reprezen-
SCRIERI: Diamantul conduce mâinile (în colaborare cu tanți ai expresionismului de limbă germană, el se
Paul Păun și Virgil Teodorescu), București, 1940; Présen- singularizează în contextul șaptezeciștilor, dar, la fel
tation de graphies colorées, de cubomanies et d’objets (în ca ei, e hotărât să protesteze împotriva realismului
colaborare cu Gherasim Luca), București, [1945]; Vision socialist. De aceea nu a reușit să își publice scrierile
dans le cristal. Oniromancie obsessionnelle et neuf în timpul vieții, întreruptă de o boală incurabilă că-
graphomanies entoptiques, București, [1945]; Le Profil pătată în anii serviciului militar și care l‑a țintuit luni
navigable. Négation concrète de la peinture, București,
în șir pe un pat de spital. Unele pagini au fost tipărite
[1945]; Dialectique de la dialectique. Message adressé au
mouvement surréaliste international (în colaborare cu postum, în volumele Sol (1977) și Fata Morgana
Gherasim Luca), București, [1945]; Les Orgies des Quanta. (1989), iar o antologie, cuprinzând poezii, poeme în
Trente-trois cubomanies non-oedipiennes (în colaborare proză, nuvele, microromane, s-a editat abia în 1996.
cu Gherasim Luca), București, 1946; La Connaissance des Asimilarea esteticii expresioniste și a poeticii
271 Dicționarul general al literaturii române Tuchilă
folclorice susțin căutările insistente întru revelarea „Universul cărții” (1990–1992). Din 1992 până în 1995
„feței celeilalte a lucrurilor”, esență a programului a fost director la S.C. Gyr Exim SRL București. A lucrat
său estetic. Peste poeme, marcate de viziuni drama- și la Agenția de presă Mediafax (1994–1995), iar din
tice, planează un „strigăt” după ideal, solar și frumos, 1996 a devenit redactor și realizator la Societatea Ro-
dar și obsesia dispariției. „Simt apele tulburi ce‑mi mână de Radiodifuziune. A debutat în 1969, în revista
învăluie cărarea/ Și, fără să vreau, pașii mă duc spre școlară „Vlăstarul”, și editorial în 1983 cu volumul de
sfârșit./ Sunt vechi ca frunza/ căzută la inima pă- eseuri Cetățile poeziei. A fost titularul unor rubrici
mântului./ Ridicată de vânt și împrăștiată/ prin pus- permanente de cronică literară și muzicală, dar și de
tiul umbrelor”, zice prea tânărul autor în Ore târzii. comentarii culturale ori sociale la „Amfiteatru”
Metaforele și simbolurile proiectează realul în mit, (1975–1979), „Luceafărul” (1979–1986), „România
pe un fundal al meditației și al unei atmosfere ro- literară” (1983–1989), „Adevărul literar și artistic”
mantice misterioase. Reflecții asupra vieții și morții (1990–1999), „România liberă” (1990–1991, 1999–
asupra scrisului sunt transpuse în vocabule insolite, 2001) etc. A mai colaborat la „Astra”, „Ateneu”, „Viața
intens emotive, de o vibrație muzicală aparte, ca în studențească”, „Orizont”, „Ramuri”, „Tomis”, „Steaua”,
Artă: „Plăpând par/ în tremurul unei lumânări/ pe „Tribuna”, „Viața românească”, „Formula AS” ș.a. A
jumătate arse/ să scriu despre lumină, despre bucu- adaptat sau a montat mai multe piese și scenarii ra-
riile orei./ Geamătul surd, însă, minte atât de neru- diofonice și a editat două volume de muzicologie: Un
șinat.../ Să mă aplec încet,încet, să culeg/ grăunțele clasic modern. Ion Dumitrescu (2006, în colaborare
unor amărăciuni adevărate...”. Microromanele Dan- cu Pușa Roth) și Vocația performanței. Formațiile mu-
sul păpușilor și De partea cealaltă a soarelui sunt zicale Radio. 1999–2008 (2008).
alcătuite din tensionate viziuni expresioniste asupra Aproape toate cărțile lui T. dezvoltă, implicit sau
condiției umane, mizând pe elementul autobiogra- programatic, demersuri de recuperare și de popu-
fic, dar și pe comentarii psihanalitice. larizare. Primele două volume, Cetățile poeziei și
SCRIERI: Sol, îngr. Leonida Lari și Marcela Benea, pref. Privirea și cadrul (1988), cuprind pledoarii pentru
George Meniuc, Chișinău, 1977; Fata Morgana, pref. unicitatea, omogenitatea și valoarea artistică ale
George Meniuc, Gheorghe Vodă, Chișinău, 1989; Sol. Fata promoției ’70. Prin intermediul unor eseuri de „me-
Morgana, pref. Andrei Langa, George Meniuc, Alexandru
ditație tipologică”, menite să depășească „spiritul
Cosmescu, Chișinău–București, 1996; Rapsodie – Rapso-
diî, ed. bilingvă, tr. Miroslava Metleaeva, pref. Valeriu Ma- cronicii de întâmpinare, recenzia de serviciu sau
tei, Chișinău, 2001; 101 poeme, București, 2011. culegerea de articole” (Cetățile poeziei), autorul pro-
Repere bibliografice: Ion Vornicu, Străluminate tenebre, pune un portret de grup al scriitorilor neglijați de
„Basarabia”, 1992, 8; A. Trifan, Un poet solar, CF, 1996, 3; Au- criticii șaizeciști și optzeciști. Convins că istoricii
gustin Nacu, Un poet al suferinței, VR, 1996, 11–12; Andrei literari ar trebui să se preocupe de „dialectica tipo-
Langa, Leonard Tuchilatu. Creație prin destin, București– logiilor” creatoare, nu de organizarea evoluției ar-
Chișinău, 1996; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 231; Andrei Lan- tistice în generații, promoții, orientări, direcții (Pri-
ga, Revelație și mister în poezia lui Leonard Tuchilatu, LRP, virea și cadrul), adept declarat al metodologiilor
562–570; Andrei Langa, Expresionismul în poezia româneas- critice inițiate de Școala de la Geneva, T. este reti-
că: de la Lucian Blaga la Leonard Tuchilatu, București, 2001,
cent față de generalizări și conceptualizări, întreaga
78–90; Rachieru, Poeți Basarabia, 409–415. M.Dg.
energie interpretativă dedicând-o decelării diferen-
TUCHILĂ, Costin (8.X.1954, Ploiești), critic literar, ței specifice a unui scriitor. Totuși, „asimilarea me-
eseist. Este fiul Anetei (n. Marcu) și al lui Vasile Tuchi- tabolică a istoriei poeziei” promovată de Leonid
lă, economist. Învață la Liceul „Al. I. Cuza” din Ploiești Dimov, „cel mai puternic vizionar al literaturii ro-
(1961–1973), după care a frecventat cursurile secției mâne”, „minoratul” ludicului Emil Brumaru, „jovi-
română–portugheză din cadrul Facultății de Limba alitatea disperată” a lui Vasile Vlad, camuflarea labi-
și Literatura Română, Universitatea din București rintică a insurgenței la Virgil Mazilescu, „hohotul
(1974–1978). Între 1978 și 1986 a fost profesor la mai abstract” în fața neantului din poezia Norei Iuga,
multe școli generale din București, ulterior ajungând vitalismul ostentativ al lui Ioanid Romanescu, sufe-
redactor la „Scânteia” (1986–1989) și la „Adevărul” rința revoltată a Ilenei Mălăncioiu etc. converg spre
(1989–1990). A îndeplinit funcția de secretar general o poetică vădit comună, a îndoielii, a retractilității
de redacție la publicațiile „Cărți românești” și la și a fragmentarului, care denotă o pulverizare
Tudor Dicționarul general al literaturii române 272
dramatică a iluziilor literare și existențiale caracte- Istoria, 174; Liviu Grăsoiu, Fascinația cuvântului tipărit,
ristice liricii anilor ’60. În acest mod, deși lipsite de LCF, 2001, 14; Dicț. scriit. rom., IV, 592–593; Ioan Adam,
verva polemică și demitizantă afișată de Marin Min- Zidul și litera, București, 2004, 145–148; Titus Vîjeu, Eterul
cu ori de Gheorghe Grigurcu, eseurile lui T. comple- și eternul, București, 2003, 156–157; Titus Vîjeu, Scripta
manent, București, 2004, 351–352. Cs.B.
tează seria proiectelor de revizuire a canonului lite-
raturii române postbelice. Nu întâmplător, în Privi- TUDOR, Andrei (31.VIII.1907, Brăila – 18.VI.1959,
rea și cadrul eseistul susține o perspectivă ecume- București), poet, critic dramatic, traducător. Fiu al
nică, încercând să demonstreze că A.E. Baconsky, lui Tony și al lui Mayer Rosenzweig, comerciant, T.,
Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Virgil Mazilescu, al cărui prenume la naștere era Isac, își începe învă-
Cezar Ivănescu, Angela Marinescu, Marin Preda, țătura în 1914 la școala Abraham și David Schwarz-
D.R. Popescu, George Bălăiță, Sorin Titel, Ștefan Bă- man din Brăila, aici fiind coleg cu Mihail Sebastian,
nulescu, Gabriela Adameșteanu, Ștefan Agopian, ca și la Liceul ,,Nicolae Bălcescu”. Își trece examenul
Adriana Bittel sau Mircea Nedelciu contribuie în de bacalaureat în 1926, când se înscrie, din nou îm-
egală măsură la depășirea dogmatismului și provin- preună cu Sebastian, la Facultatea de Drept a Uni-
cialismului culturii autohtone prin anularea diho- versității din București. Va obține licența în 1930,
tomiilor rural–citadin, tradițional–modern, artifici- însă nu profesează, fiind atras de gazetăria culturală
al–autentic. Indiferența lui T. față de ierarhiile lite- și artistică. Face cronică muzicală, teatrală și cine-
rare motivează însă și câteva revalorizări inexplica- matografică la diverse periodice, între care ,,Facla”,
bile: Corneliu Leu, Mihai Cantuniari, George Almos- ,,Rampa” și ,,Zorile”, unde va fi redactorul rubricilor
nino, Mircea Florin Șandru, Daniel Drăgan și Euge- artistice și culturale. Versuri, proză și reportaje îi
nia Tudor-Anton beneficiază de analize excesiv de apar în ,,Universul literar”, unde va debuta cu o po-
minuțioase, care vor să lase impresia complexității ezie în aprilie 1928, ,,Tiparnița literară”, ,,Săptămâna
estetice a acestor autori. După 1989 el renunță la literară, plastică, teatrală”, ,,Vremea”, ,,Meridian”,
exegeza literară propriu-zisă, publicând doar cule- ,,Floarea de foc”, „Adam”, ,,Azi”, ,,Cuvântul”, ,,Con-
geri de texte realizate în siajul emisiunilor sale ra- timporanul”, „Litere”, „Premergătorul”, „Stilet” și
diofonice. Punctul pe cuvânt (I–II, 2001–2003) și „Curierul” (Brăila), „Start”, ,,Omul liber” ș.a. În 1934
Tratat despre macaze (2011) adună tablete cu carac- e inclus în Antologia poeților tineri, alcătuită de Za-
ter moralizator și satiric, al căror umor este adesea haria Stancu. Cronici, recenzii, note critice publică
de bună calitate, iar În căutarea capodoperei (2002) în ,,Bilete de papagal”, ,,Viața literară”, ,,Clopotul”,
include microeseuri cu tematică muzicală. Mult mai iar după 1944 în ,,Victoria”, ,,Unirea”, ,,Tribuna po-
substanțial este volumul Clasicii dramaturgiei uni- porului”, ,,Viața Capitalei”, ,,Veac nou”; în ,,Muzica”,
versale (I, 2010, în colaborare cu Pușa Roth), îmbi- unde în 1951–1952 e redactor-șef, și în ,,Studii și
nând informații proprii cărților de popularizare cu cercetări de istoria artei” scrie studii substanțiale
decupaje subtile și inedite din biografia sau din ope- privind trecutul muzical românesc. Din 1950 deve-
ra lui Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Plaut, nise profesor la Conservatorul din București, iar din
Terențiu, Seneca, Marlowe, Shakespeare, Cervantes, 1951 șef al Sectorului de istoria muzicii de la Insti-
Lope de Vega, Tirso de Molina, Calderón de la Barca, tutul de Istoria Artei al Academiei RPR. Funcționea-
Corneille, Racine, Molière și Marivaux. ză, de asemenea, și la nou‑înființatul Institut de
SCRIERI: Cetățile poeziei, București, 1983; Privirea și ca- Teatru (1951–1956). Și‑a oficializat, în 1950, pseu-
drul, București, 1988; Punctul pe cuvânt, I–II, București, donimul ca nume. După ce Fundațiile Regale o pre-
2001–2003; În căutarea capodoperei, București, 2002; Cla- miaseră în 1935, în manuscris, placheta Amor 1926
sicii dramaturgiei universale, I, București, 2010 (în cola-
va fi tipărită în 1937 și primită cu interes de comen-
borare cu Pușa Roth); Tratat despre macaze, Iași, 2011.
tatori. Cartea Moscova (Reportaj despre metropola
Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Debuturi în cri-
lumii noui) (1948) adună, fără însuflețire, în texte
tică, RL, 1983, 31; Paul Dugneanu, „Cetățile poeziei”, LCF,
1983, 41; Marian Odangiu, Vocația sintezei, O, 1983, 49;
descriptive, multe locuri comune ale literaturii de
Nicolae Ciobanu, Maturitatea spiritului critic tânăr, LCF, călătorie din epocă. În schimb, schița monografică
1983, 52; Ilie Guțan, Sugestiile criticii tematiste, VR, 1985, Enescu (1956) și George Enescu. Viața în imagini
4; Constantin Cubleșan, Eseul analitic, ST, 1988, 10; Ghe- (1961) își conservă și interesul documentar, și esența
orghe Glodeanu, „Privirea și cadrul”, TR, 1989, 18; Ţeposu, analizelor, deși poncifele impuse de orientarea
273 Dicționarul general al literaturii române Tudor
oficială nu au putut fi ocolite. Împreună cu Mihail SCRIERI: Amor 1926, București, 1937; Moscova (Reportaj
Sebastian, T. transpune în românește din versurile despre metropola lumii noui), București, 1948; Enescu,
lui Francis Jammes, iar singur dă câteva tălmăciri București, 1956; George Enescu. Viața în imagini, Bucu-
rești, 1961. Traduceri: Poeții sovietici cântă pacea, Bucu-
din poemele lui Albert Samain, Stefan George și ale rești, 1950; Muzica sovietică în plin avânt, pref. trad., Bu-
lui Rainer Maria Rilke. Alte traduceri, întreprinse curești, 1951 (în colaborare cu Anda Boldur și Ada Stein-
după 1948 din scrierile lui Aleksei Surkov, Nicola berg); Cartea sângelui (Din lupta eroică a poporului grec),
Bajan, Stepan Șcipaciov, Evgheni Dolmatovski, Ale- București, 1952; Leonid Lenci, Schițe humoristice, pref.
ksandr Jarov, Anatoli Safronov ș.a., au fost strânse Aurel Baranga, București, 1953 (în colaborare cu M. Mi-
sub titlul Poeții sovietici cântă pacea (1950). În Car- hail); Vítezslav Nězval, Cântecul păcii, București, 1955.
tea sângelui (Din lupta eroică a poporului grec) Repere bibliografice: Podoleanu, 60 scriitori, II, 345–348;
(1952) tălmăcește, din franceză, o serie de docu- Mihail Sebastian, Cărți vechi și hârtii regăsite, RP, 1936, 5 475;
Călinescu, Opere, III, 679–681, IV, 845–846; Sebastian, Jurnal,
mente, publicistică și versuri, culegerea fiind domi- 236–239; Lovinescu, Scrieri, VI, 171; Călinescu, Ist. lit. (1941),
nată de o perspectivă politică deformantă, pe care 818–819, 822, Ist. lit. (1982), 903–904; [Andrei Tudor], ,,Muzi-
traducătorul, vrând-nevrând, și-o asumă. A mai ca”, 1959, 7, SCIA, 1959, 2 (grupaje speciale); S.[Solomon Sa-
semnat cu pseudonimele Lafcadio, Lafcadio et co. vin], [Andrei Tudor], RCM, 1968, 179, 186; Manolescu, Me-
Lirica lui T. ezită între o rostire încă apropiată de tamorfozele, 110–111; Crohmălniceanu, Literatura, II, 501–
simbolism și faconda avangardistă, fiind definită fie 503, 647; Piru, Ist. lit., 432–433; Viorel Cosma, Muzicieni ro-
mâni, I, București, 1989, 431; Buculei, Prezențe, 240. R.Z.
ca ,,o poezie extremistă” (E. Lovinescu), fie ca rezul-
tat al unui ,,amestec de tragism cotidian și umor
sentimental” (G. Călinescu). În Duh de seară sau în
Paludes versul este fracturat, iar sintaxa, aparent
neglijată, valorizează observații pe cât de fine, pe
atât de neașteptate, amintind de versul lui Ion Bar-
bu. Un pseudopastel, Port, reface cu o tușă violentă
atmosfera portului brăilean, pentru a transfigura TUDOR, Corneliu
esența unei stări sufletești: „Albe pietrele, oasele./ Vadim (28.XI.1949,
Schelete de cărbune în pomi./ Adună dorurile, coa- Bucureşti – 14.IX.2015,
se-le,/ spânzură inima și dormi”. Aceasta este, de București), poet,
altfel, ținta demersului liric al lui T., în care, alături publicist.
de reconstituirea din frânturi de amintire a unui cli-
mat erotic particular, pendulând între adorație și Este fiul Eugeniei (n. Vlădăreanu) şi al lui Ilie Tudor,
croitor. Învaţă la Bucureşti, unde va urma liceul
mâhnire, evocarea peisajului bălților brăilene, a ae-
(1963–1967) şi Facultatea de Filosofie, secţia socio-
rului straniu, vag exotic al cheiului portuar încre-
logie (1967–1971). Este redactor la „România liberă”
menit în vipia unei amiezi de vară și meditația în
(1971–1974) şi la Agerpress (1975–1989). La reco-
jurul invenției poetice (,,Cine adulmecă pe ape cân-
mandarea lui Eugen Barbu, va beneficia de o bursă
tul/ cu rotiri de uliu scăpătat?”), adesea cu inflexiuni Herder, la Viena (1978–1979), anii ’80 fiind cei în care
agonice („Din vreme clipele nu se mai rup,/ prin aer colaborează abundent la „Săptămâna”, revistă con-
nu se prinde vreun cuvânt./ Sub mână se destramă dusă de mentorul său. În 1990 întemeiază, împreu-
orice trup/ și pasul nu se-nalță din pământ”), sunt nă cu Eugen Barbu, Partidul România Mare, precum
convocate inspirat. În studiul monografic Enescu, şi săptămânalul omonim, şi periodicul „Tricolorul”.
redus ca dimensiuni, T. utilizează o variată gamă de Va fi senator în Parlamentul României de la legisla-
mijloace analitice și de contextualizare. Deși accen- tura din 1992 până la cea din 2008, iar din 2009 eu-
tele conjuncturale nu lipsesc, lucrarea e riguroasă, roparlamentar. Va candida în câteva rânduri și la
echilibrată și nu alunecă în encomiastic. O bine alegerile prezidențiale, în 2000 fiind devansat în
aleasă iconografie însoțește textul, prefigurând cea- turul al doilea de Ion Iliescu. Debutează editorial în
laltă carte despre Enescu, editată postum, care vine 1977 cu volumul Poezii.
să rotunjească o tentativă sub anumite aspecte te- În plină etapă de modernizare a lirismului româ-
merară în raport cu linia generală din epocă. nesc T. conservă modalităţi de secol XIX ori continuă
linia Goga – Cotruş. Comentatorii l-au definit ca un timbrul pamfletar vituperant. Uzând de o retorică
neotradiţionalist, fascinat în primul rând de lumea tumultuoasă, el celebrează nu numai Mioriţa sau
satului, recuperată într-o succesiune de tablouri de- „măreţele umbre” (Decebal, Niceta Remesianul, Ște-
scriptiv-decorative. Poetul derulează privelişti de fan cel Mare, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Ian-
iarnă, culese de la ţară, unde, în decembrie, „irozii cu ş.a.), ci şi, cu o tonalitate grandilocventă, ce sună
încep a ura”, din Pontul Euxin, unde „austrul vânăt calp, pe ultimul conducător comunist („Tu ai venit
risipeşte foi / din Tristele proscrisului Ovidiu”, comu- să mântui această blândă ginte / acest popor de oa-
nică bucurii stârnite de luna mai, care pune „tumori meni ce mult au mai răbdat / te binecuvântează
de ametiste şi granate, / pirogravuri de fosfor în cais”, martirii din morminte / în straiul lor de lacrimi, de
celebrează „toamna românească” („Ard frunze vechi flori şi in curat” – Nicolae Ceauşescu). În Poeme de
şi-un mal de mirodenii / în fumul lor gutui de mirt dragoste, ură şi speranţă (1981) ori în Saturnalii
se coc / se-aud flăcăii buşumându-şi caii / cu smo- (1983) se află versificări care slăvesc Patria, Neamul,
curi moi de fân şi busuioc”), pictează tablouri hiber- Partidul, miturile naţionale şi incriminează până la
nale: „Începe astrul iernii măreţ să se topească / demonizare pe duşmanii românităţii, adică străinii,
treptat îl simţi cum arde pe-al primăverii rug /şi-n trădătorii de ţară, „strigoii”, „uscăturile” din emigra-
urma lui rămâne o ţară românească / mai pură şi mai ţie etc. Victimizându-şi în exces neamul, supradi-
plină de semne de belşug”. Știe să introducă în peisaj mensionând virtuţi pe de o parte, vinovăţii pe de
şi inflexiuni macedonskiene: „Iată şi regatul verii, alta, T. trimite epistole lirice în cele patru zări: Scri-
plin de zeităţi păgâne / lancea macului se-agită peste soare deschisă către toate conştiinţele lumii (pavană
oştile de grâne, /Timp de heliogravură, cer ca bolţile pentru chimval, clopote şi porumbei). Nu altfel se
sixtine”. Rareori statice, pastelurile transmit uneori poate caracteriza publicistica lui, unde impulsul fes-
exuberanţa vitalităţii elementare: „Ies şerpii de prin tivist, conjunctural coexistă cu o vehemenţă pamfle-
buncăre de ierburi [...] // Un neam nomad de vietăţi tară de nestăvilit, într-o manieră grosieră ce amin-
şi ierburi / revine triumfal la vatra lui / şi se dezumflă tește de Eugen Barbu, mentorul său de tinerețe, ceea
limbile la vite / diluviul nu dă seama nimănui”. Evo- ce a și declanşat reacţii puternice în lumea literară
când transhumanţa, poezia chiar astfel intitulată şi politică, din anii ’90 până la începutul anilor 2000.
include apologia ciobanului transilvan care „Îşi şer- Dacă în prefața la Miracole (1986) Eugen Barbu îl
puie coloanele de turme / ca pe un templu îngropat recomanda pe T. drept un poeta vates extrovertit și-i
în fum, / pornit cu noapte-n cap, din zorii lumii / el lăuda frenezia poeziei erotice, prefața lui Edgar Papu
n-a ajuns la stână nici acum. // Încremenit sub gluga la antologia din 1990, intitulată pedagogic Carte ro-
lui aşteaptă / un semn divin cu magii austeri /, iar pe mânească de învăţătură, îi adaugă valențe neaștep-
la spartul plaiului, pe toamnă, / porneşte după stea- tate, de poet baroc (un baroc înțeles în linia prozei
ua lui din cer”. Tonul jubilant şi encomiastic, atitu- lui Eugen Barbu). În ciuda acestor aprecieri, acum
dinile euforice sunt contrapunctate intermitent de devine evident că majoritatea poeziilor selectate se
tonalităţi elegiace, cu vagi tente simboliste, pe alo- află la nivelul unor pastișe, unele cu o metrică ine-
curi date de terminologia neologică: „Trec fiinţe mor- gală ori șchioapă, animate de un imaginar profund
gane şi tremură-n zare / schelete de berze muiate în ideologizat, tributar național-comunismului, de un
clor, / mileniul a stat, nici un om nu mai moare”. patriotism factice. Când exaltat, când melancolic, T.
Cuprinzând cincizeci de poeme de dragoste, versu- este în general un versificator cu revolte grandiloc-
rile din Epistole vieneze (1979), par supuse aceleiaşi vente, potrivite pentru un public de cenaclu de tipul
energii combinatorii. De la extazele preromantice celui de la „Flacăra” lui Adrian Păunescu, influența
(„În faţa voastră, oh, femei divine / de când mă ştiu retoric „barocă” a lui Eugen Barbu alternând cu pro-
mă pierd ca un copil”, de la momente în care gustă pensiunea spre peisagistica pastelată de nuanță tra-
„ambrozii din timpul sfânt”, poetul ajunge „sub gol- diționalistă, prezentă frecvent, dar, într-un moment
gota geloziei”. Dar T. şi-a adjudecat o notorietate oportun, legată de o sărbătoare creștină: „E un ajun
inalienabilă ca autor al unui discurs poetic aliniat de Paște, cu mierle în copaci/ când stăruie în casă
programului naţional-comunismului oficial din anii miros de cozonaci// Tu zugrăvești cu ceară încon-
’80 ai secolului trecut. Și aici trece cu uşurinţă de la deiate ouă/ în flori și arabescuri ce strălucesc de
elogiu la imprecaţie, de la stihuirea elegiacă la rouă// În roșu, mov și galben, în verde crud de ierbi/
ceva nu iese bine, vopseaua iar o fierbi// Un crâng interbelică, împreună cu Speranța Tudor, soția sa,
de iasomie în păr ți s-a-mpletit/ în calendar scrii ia- patronează la Chișinău un cenaclu al scriitorilor.
răși câte-un verset sfințit”. După 2000 T. a mai publi- După invazia trupelor sovietice, în iunie 1940, se
cat cărți de poezie, discursuri și pamflete la editura refugiază în partea dreaptă a Prutului.
propriei fundații România Mare, aici ieșind și lucra- T. a debutat în 1904 cu o „baladă romantică”, Ho-
rea sa de doctorat în istorie, Cartea de aur (2003). țul, compusă în limba rusă. Desfășoară o susținută
SCRIERI: Poezii, Bucureşti, 1977; Epistole vieneze, Bucu- activitate de ziarist, fie publicând în reviste și gazete
reşti, 1979; Poeme de dragoste, ură şi speranţă, pref. Eugen din Chișinău, fie scoțând numeroase publicații cul-
Barbu, Bucureşti, 1981; Idealuri, Bucureşti, 1983; Istorie turale, literare, pedagogice și sociale în limbile ro-
şi civilizaţie, Bucureşti, 1983; Saturnalii, Bucureşti 1983; mână și rusă sau bilingve. „Jurnalul începătorilor”
Mândria de a fi români, Bucureşti, 1986; Miracole, pref. (tipărit în rusește) este prima revistă fondată de el,
Eugen Barbu, Bucureşti, 1986; Carte românească de învă-
în 1911, la Chișinău, destinată publicării „operelor”
ţătură, pref. Edgar Papu, Bucureşti, 1990; Jurnal de vacan-
unor tineri debutanți. Un an mai târziu inițiază o
ţă, Bucureşti, 1996; Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la
Paşte, Bucureşti, 1999; Pamflete cu sifon albastru, Bucu- gazetă intitulată „Învățătorul basarabean”, care tre-
reşti, 2000; Discursuri, I–II, București, 2001; Aforisme, Bu- buia să fie editată tot în rusește, dar autoritățile nu
cureşti, 2002; Cartea de aur, Bucureşti, 2003; 101 poezii, îi vor permite apariția. Din revista „Făclia țării”, la
București, 2004; Distihuri, București, 2006; Cântece de care figura, sub numele G. S. Todorov, ca secretar de
dragoste, București, 2008. redacție, nu va ieși, în 1912, decât un număr. Va fi, în
Repere bibliografice: Nicolae Ciobanu, Voci poetice, LCF, continuare, redactor la „foița populară” „Pământ și
1977, 49; Ioan Adam, Între sunet şi sens, „Scânteia tinere- voie” (1917), la periodicele politice „Basarabia”
tului”, 1980, 24 ianuarie; Laurian Arghir, „Idealuri”, „Pentru (1919–1923), „Bessarabskii vestnik” (1919), dar și la
patrie”, 1983, 3; Dan Zamfirescu, „Idealuri”, SPM, 1983, 13; săptămânalele de literatură „Cununa de spini” (1919)
Artur Silvestri, „Saturnalii”, LCF, 1984, 1; Rotaru, O ist., III, și „Poetul” (1921, 1931, 1937–1938), ultimul fiind edi-
488–489; Ulici, Prima verba, III, 147–148; Cristea, A scrie,
tat și cu o versiune în rusește. T. are și alte proiecte
274–278; Lovinescu, Unde scurte, IV, 168–173; I. Funeriu,
Editorialişti români, Timişoara, 1996, 129–148; Micu, Ist. ziaristice, dintre care unele se vor realiza. Între 1917
lit., 356; Cristian Teodorescu, România resentimentară, RL, și 1932 conduce, în calitate de director, „Soldatul
2000, 48; Gabriel Andreescu, Elitele și societatea lui Vadim moldovan”, „gazetă politică pentru soldați și țărani”.
Tudor, OC, 2000, 41; Dicţ. scriit. rom., IV, 593–595; Cristian Se adaugă, în aceeași intenție lăudabilă de cultura-
Teodorescu, Ieșirea la atac a lui C.V. Tudor, RL, 2003, 8; Ion lizare și de acțiune politică democratică, „Basarabia”
Bogdan Lefter, Două portrete, OC, 2003, 171; Sever Meșca, (1929–1930) și „Cuvânt moldovenesc” (1926–1939,
Corneliu Vadim Tudor sau Compromiterea naționalismu- serie nouă a gazetei cu același titlu scoasă între 1913
lui românesc, București, 2004; Carmen Mușat, Sfidarea și 1921), la care e redactor, publicație editată sub egi-
memoriei, OC, 2004, 242; Mircea Mihăieș, Consilierii Se-
da filialei basarabene Astra și a Fundației Culturale
curității, RL, 2006, 31; Bogdan Ghiu, (Ne)cazul Vadim, OC,
2006, 81; Popa, Ist. lit., II, 256–258. D.Mc. Regale. Un rol însemnat în restructurarea și dinami-
zarea vieții intelectuale și literare din Basarabia o au
TUDOR, Iorgu (pseudonim al lui Gheorghe Todo- și alte periodice scoase de T. : „Moldova de la Nistru”
rov; 1.II.1885, Stâncăuți–Bălți – 29.XII.1975, Bucu- (1920–1925), „revistă ilustrată” unde asigură direcția
rești), prozator, istoric literar, ziarist. Fiu al lui Ștefan literară, „Pe drumuri nuoi” (1924), „revistă literară,
Todorov, agricultor, T. urmează o școală pedagogică. socială și pedagogică”, „Raza” (1931–1944), săptămâ-
Va lucra ca învățător și inspector școlar la Chișinău. nal „al conștiinței românești”, la care se află alături
Participă la luptele din Galiția, fiind ofițer în armata de preotul Vasile Ţepordei, „Itinerar” (1938–1940),
țarului. Din 1917 se încadrează în mișcarea de eli- profilat pe „literatură și artă”, în continuarea preocu-
berare națională. La 27 martie 1918, în calitate de părilor de la „Poetul”, aici fiind director și asociindu-l
deputat în Sfatul Ţării, votează unirea cu România. un timp la realizarea revistei pe Sergiu Matei Nica,
A fost președinte al Secției culturale a Comitetului precum și „suplimentul literar-artistic” al hebdoma-
Central Militar din 1917, e desemnat viceprimar al darului în limba rusă „Molva”, îngrijit de el între 1932
Chișinăului (1920, 1932–1933), figurează între iniți- și 1937. Semnează frecvent cu pseudonime: I. T-ov,
atorii Societății Scriitorilor din Basarabia, în al cărei T. Odorov, Gheorghe To-v, I. T. Todorov, George Tu-
comitet de direcție va fi ales în 1940. În perioada dor, Iurii Amaro, Stâncăuțeanu, Gh. Stâncă, Iorgu
Vârtej ș.a. Pe lângă strădania managerială, în toate studențească” și la „Amfiteatru”. În 1975 a fost trans-
acestea T. este prezent cu versuri, schițe și cu publi- ferat la „Flacăra”, unde a îndeplinit funcția de șef de
cistică militantă, de factură superior culturală (arti- secție (cultură, știință, reportaj), apoi pe aceea de
cole și contribuții de istorie literară, recenzii și note secretar de redacție. După 1989 a fost redactor sau
privitoare la actualitatea literară ș.a.). Alături de po- colaborator, susținând rubrici zilnice sau săptămâ-
eziile cu caracter religios din „Luminătorul”, compu- nale, la „România liberă” („Dus-întors”), „Academia
se în preajma Primului Război Mondial, i-au apărut Cațavencu”, „Național” („Scriitor la ziar”), „Jurnalul
și altele, rod al experienței dure de pe frontul galițian, național” („Scriitorul de la pagina 3”), „ProSport”,
cum sunt și câteva povestiri. O contribuție cu totul „Gazeta sporturilor”. Pasiunea sa pentru pictură a
remarcabilă este însă sinteza istorică Mișcarea cul- motivat scrierea a numeroase articole de critică și a
tural-socială în Basarabia după Unire. 1918–1944, șapte monografii de artă. Din 2005 s-a făcut remar-
apărută în 1976. Nu a apucat să o vadă tipărită, dar cat un timp și în ipostaza de analist politic TV. A de-
o depusese într-o variantă dactilografiată la princi- butat cu proză în „Luceafărul” (1961), iar editorial
palele biblioteci din țară. cu volumul Povestiri diferite (1968). A obținut Pre-
SCRIERI: Sub steagul străin (Povestire din vremuri grele miul Asociației Scriitorilor din București (1981).
de război), Lemberg, 1915; Urme sfinte, Chișinău, 1940; Două faze clar delimitate temporal, însă omoge-
Bezne, Chișinău, 1940; Nervi și flăcări, Chișinău, 1940;
nizate printr-un stil narativ care nu a suferit nicio-
Mișcarea cultural-socială în Basarabia după Unire. 1918–
1944, București, 1976.
dată transformări de substanță, caracterizează proza
lui T. Atât cele opt cărți cuprinzând povestiri sau
Repere bibliografice: Figuri contemporane din Basarabia,
Chișinău, 1939, 132; M. Itkis, F. Levit, Înaintea marii coti-
microromane apărute între 1968 și 1991, cât și ne-
turi, „Nistru”, 1967, 3; Istoria literaturii moldovenești, II, număratele momente și schițe rezultate de pe urma
Chișinău, 1988, 621–623; Sava Pânzaru, Un scriitor puțin colaborării la diverse cotidiene și reunite în volum
cunoscut: Gh. Todorov, RLSL, 1990, 6; Chiril Aldea-Cuțarov, începând cu 1996, împărtășesc un așa-zis „roman-
Un animator al culturii basarabene – Iorgu (Gheorghe) tism ironic” (Nicolae Manolescu), anume îmbinarea
Tudor, „Glasul națiunii”, 1992, 1 mai; Cimpoi, Ist. lit. Ba- atent controlată dintre „candoarea percepției”, „pro-
sarabia, 26; Dicț. Chișinău, 533–534. S.P., R.Z. nunțată până la sentimentalism”, și reflexivitatea
ironico-sarcastică, „ghidată de relativism și scepti-
cism” (Laurențiu Ulici). Admirator declarat al lui
Cehov și al lui I.L. Caragiale, vădind înrudiri stilistice
și de viziune cu Kafka, Urmuz sau Cortázar, T. este
interesat de simulacrele, când absurde, când bur-
lești, ale realului, mai precis de situațiile în care me-
diocritatea, banalitatea și rutina manifestă tran-
scenderi bovarice. Personajele sale simt „enorm” și
TUDOR Octavian văd sau aud „monstruos” nu fiindcă li s-a ivit șansa
(12.XII.1939, Brăila), de a trăi în orizontul misterului, nu datorită vreunei
prozator, publicist. capacități aparte de a atinge abisalul ființei, ci tocmai
din cauza credinței iluzorii că platitudinea deplină
Este fiul Corinei Tudor (n. Rusu), muncitoare, și al a vieții lor trebuie să camufleze un sens profund ori
lui Tudor Tudor, funcționar. A urmat clasele primare măcar superior. Tineri abulici și anoști, bărbați afec-
și gimnaziale în orașul natal (1947–1953), după care tați de criza vârstei de mijloc ori bătrâni dintotdea-
a frecventat Liceul Militar din Iași (1953–1956), una conformiști se confruntă subit cu evenimente și
Școala Tehnică de Aviație din Mediaș (1956–1958) și experiențe insolite sau stranii, care le-ar putea pri-
Școala Tehnică de Arhitectură din București (1959– lejui reinventarea identitară, însă sfârșesc prin a le
1962). În 1969 a absolvit Facultatea de Limba și Li- confirma mediocritatea. Rezultă un spectacol tragi-
teratura Română din cadrul Universității din Bucu- comic, al revelațiilor bufe, învăluit – în cărțile publi-
rești. Începând cu 1958 a lucrat ca lăcătuș, tâmplar, cate până în 1989 și în tripticul Motivul. Afară din joc.
conductor arhitect, iar din anul III de facultate s-a Celălalt (1991) – prin parabole, alegorii și înscenări
angajat (inițial cu dispensă de frecvență) la „Viața onirice, în maniera prozei românești a anilor ’60–’70,
sau prin inserturi textualiste de factură optzecistă. importantă rămâne această incertitudine pentru
Urmărind fire narative înlănțuite adeseori complet noua realitate a simulacrelor. Mult mai tranzitive și
aleatoriu și planuri temporale arborescente, dacă nu mai convenționale compozițional sunt prozele
de-a dreptul în mișcare browniană, povestirile lui T. „foarte scurte” scrise inițial pentru a fi publicate în
reflectă inconsistența unei realități alienante, popu- cotidiene de mare tiraj. Neschimbată rămâne doar
late de ființe lipsite de energia sau de imaginația perspectiva narativă empatic-ironică prin care e fil-
necesară inițierii luptei cu inerția. Un bătrân mito- trat banalul existențial, evidentă inclusiv în fragmen-
man trece dintr-un tren în altul pentru a captiva că- tele de poetică explicită: „Norocul meu a fost că-mi
lătorii cu eroismele sale închipuite. Cu un ochi de place să muncesc tot timpul, că am o conștiință de
sticlă, cu picioarele strâmbate, clavicula ruptă, opt- tâmplar sau de mecanic: mă așez zilnic în fața ma-
sprezece schije în stomac, fără o mână, un plămân, șinii de scris fără să mă întreb de ce” (Întrebare și
splină și ficat, protagonistul devine prototipul po- răspuns); „Dovada că numai banalul e interesant, nu
vestașului robotizat ale cărui istorisiri plictisesc în excepționalul, o avem în erori” (O meserie: scriitor la
loc să emoționeze (Carol, soldat și călător). Un tânăr ziar). Iar în lumea românească (post)comunistă,
adresează scrisori de amor unei doamne sterile sen- gama malformațiilor care compun imediatul vieții
timental, fascinându-l doar pe soțul acesteia (O po- se dovedește nesfârșită, fiind ușor de sesizat atât în
vestire de dragoste). O văduvă a unui fost om de ser- mediul politic îndatorat tarelor de mentalitate și de
viciu în diverse ministere, pasionat de colectarea comportament ale vechiului regim, cum reiese cu
ziarelor uitate prin birouri, modelează din stivele precădere din Tratat de înjurături (I–II, 1996–1997,
care i-au invadat toate camerele o lume mult visată în colaborare cu desenatorul Ion Barbu), cât și în
a comodității mic-burgheze (legume și fructe exoti- toate punctele nodale ale societății românești de
ce, mobilă, canapea, șifonier, covor persan, televizor tranziție. Dezvoltând adeseori subiecte și abordări
color etc.), murind subnutrită imediat după ce o „incorecte politic”, narațiunile de câte o pagină ale
cocă de hârtie ia chipul său (Anul de hârtie). Gemeni lui T. scrutează majoritatea fetișurilor și mitologiilor
univitelini, Romulus și Remus Alexandrescu se în- contemporane, de la visul americano-canadian
drăgostesc de gemenele univiteline Eleonora și Te- (America, Cina cu un miliardar, Motanul american,
odora Marinescu, dar, chiar în ziua căsătoriei, se Destinul) la capitalismul neaoș și la dificila integrare
lămuresc că sentimentele lor intense au fost îndrep- în Europa – mai ales în Povestiri (1999), și în Oameni
tate către gemenul greșit (Gemeni iubind gemene). normali (2000) până la mania televizualului și a re-
Derutante sunt și tramele ori perspectivele narative șapării securiștilor în Povestiri la cafeaua de dimi-
din microromanele lui T., mai ales că toate abordea- neață (2007). Scriitorul-publicist imaginează până și
ză o tematică unică – precaritatea identității umane. un corespondent actualizat al antebelicului Mitică,
Pentru a o configura, bidungsromanul în răspăr No- Vasile B., întruchipare a românului bulversat de li-
iembrie viteză (1975), parodicul roman de dragoste bertatea postdecembristă, căruia nu i se întâmplă
Sortiți iubirii (1988) și falsele romane polițiste Banda mai nimic, nici măcar metamorfozarea într-un gân-
lui Möbius (1978), Firul principal (1985), Motivul. dac, de vreme ce „naturalul a ajuns o problemă so-
Afară din joc. Celălalt prezintă relații de iubire, de cială, iar normalitatea o vinovăție” (Personaj). Din-
prietenie, de familie veșnic defazate, biografii răvă- colo de opacitatea câtorva narațiuni din prima etapă
șite, răsturnări sau aglutinări ale verosimilului și și de manierismul celei de-a doua perioade, proza
fantasmagoricului, inversări și confuzii de roluri, lui T. demonstrează încă o dată că scrisul profesio-
prolepse, analepse și elipse într-o succesiune halu- nist, care relativizează aura creatorului inspirat, poa-
cinantă, epiloguri care încalcă burlesc logica acțiu- te produce literatură de o certă valoare.
nii. „Realul și irealul sunt numai o chestiune de op- SCRIERI: Povestiri diferite, București, 1968; Noiembrie
țiune” decretează, în Firul principal, Castor Mi- viteză, București, 1975; Banda lui Möbius, București, 1978;
Istoria unui obiect perfect, București, 1981; Mihai, stăpâ-
clescu, anonimul bibliotecar reconvertit, grație unui
nul, și sluga lui, Mihai, București, 1983; Florin Niculiu,
amor fulgerător, în detectiv, iar protagonistul celui București, 1984; Firul principal. Cuadratura cercului, Bu-
mai valoros roman al lui T., Noiembrie viteză, un curești, 1985; Sortiți iubirii, București, 1988; Vermeer și
aventurier cu un nume de sorginte indoeuropeană criticii săi, București, 1988; Motivul. Afară din joc. Celălalt,
imposibil de reprodus, demonstrează cât de București, 1991; Tratat de înjurături (în colaborare cu Ion
Barbu), I–II, București, 1996–1997; Povestiri, București, temperament inflamabil, sceptic în privința capaci-
1999; Oameni normali, București, 2000; 248 de povestiri, tății filosofiei și științei de a formula adevăruri esen-
București, 2001; Momente. Schițe. Însemnări, București, țiale despre existență, dar având o încredere neclin-
2002; Pictori români uitați, București, 2003; Proști, dar tită în posibilitatea de cunoaștere prin revelație, T. a
mulți, București, 2003; Povestiri foarte scurte. Întâmplări
devenit un contestatar tot mai vehement al modului
interesante din viața lui Vasile B. Caiet cu subiecte, Bucu-
rești, 2004; Alte povestiri, București, 2005; Jean Cheller, de viață contemporan. Apropiat, inițial, de cei mai
București, 2005; Povestiri alese, I–II, București, 2006; Po- de seamă frondeuri „bântuiți de patima de foc a Du-
vestiri la cafeaua de dimineață, Iași, 2007; Un artist al Ca- hului înnoitor” (Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil
sei Regale. Ottilia Michail-Oteteleșanu, București, 2008; Cioran ș.a.), el visează, în articolul-program din
Alte povestiri la cafeaua de dimineață, Iași, 2009; Viața și „Floarea de foc”, „un stil arzător cum sunt flăcările”,
opera pictorului Sever Burada, București, 2011; Tablouri menit să demoleze o ordine spirituală „hâdă”, falsă
frumoase, autori necunoscuți, București, 2011; Carul cu și să reformeze viața socială. Revoltat împotriva po-
boi, București, 2012; Jurnal de subiecte pentru povestiri, liticianismului și a arivismului, convins de nocivita-
comedii și romane mici, București, 2012.
tea unor aspecte ale culturii și civilizației occidenta-
Repere bibliografice: Valeriu Cristea, Sursele omenescu- le, găsește repere și modele în ortodoxie, în tradiția
lui, RL, 1976, 2; Nicolae Manolescu, [Tudor Octavian], RL,
românească de tip voievodal. Deviza ziarului său –
1976, 9, 1981, 17, 1983, 35; Val Condurache, „Noiembrie
viteză”, CL, 1976, 3; Voicu Bugariu, Fals roman polițist, „Credința noastră e să înfăptuim «Țara slobodă și
LCF, 1978, 10; Mircea Scarlat, „Banda lui Möbius”, RL, duhovnicească»” – este pusă în practică prin atacuri
1978, 20; Iorgulescu, Scriitori, 254–256; Alex. Ștefănescu, dure la adresa unor persoane și realități politice, so-
Viața filmată cu acceleratorul, RL, 1983, 23; Valentin F. Mi- ciale, culturale, între care și gruparea Criterion. Este
hăescu, „Mihai, stăpânul, și sluga lui, Mihai”, LCF, 1983, oripilat de ideologia și de practicile legionare („pros-
35; Ulici, Lit. rom., I, 364–368; Marius Chivu, [Tudor Octa- tie și violență de brută”, „școala demonismului”), de
vian], RL, 2002, 4, 2004, 15; Dicț. scriit. rom., IV, 595–598; ascensiunea extremei drepte europene (Mussolini
Holban, Portrete, 221–227; Pavel Șușară, Uitarea la ro- – „gorila cu cască și mască”, Hitler – „bestia blondă”),
mâni, RL, 2003, 44; Simuț, Reabilitarea, 324–326; Florina
care ducea o politică de „barbarizare în masă”. Con-
Pîrjol, Concentrate de proză, CLT, 2005, 4; Holban, Ist. lit.,
II, 132–139; Cătălin Mihuleac, Tudor Octavian, inventato- statând ineficiența unei astfel de lupte, se axează pe
rul de subiecte, CL, 2007, 8. Cs.B. promovarea spiritului ortodox, mai întâi în rubrica
„Picături din apa vie”, apoi în articolele din „Sfarmă–
TUDOR, Sandu (pseudonim al lui Alexandru Teodo- Piatră” (1938–1941). Între 1939 și 1942 este mobilizat,
rescu; 22.XII.1896, București – 17.XI.1962, Aiud), apoi internat în lagărul de la Târgu Jiu, împreună cu
poet, eseist, gazetar. Este fiul Sofiei și al lui Alexandru alți scriitori și ziariști. După război renunță la activi-
Teodorescu, consilier, apoi președinte al Înaltei Curți tatea publicistică în favoarea practicii religioase pro-
de Conturi. Face clasele primare la București, pe cele priu-zise, se retrage la mănăstirea Antim din Capita-
liceale la Ploiești, se înscrie la Academia de Arte Fru- lă, unde se va și călugări în 1948 sub numele Agaton,
moase din Capitală, întrerupând după un an, e mocu începere din 1945 devenind factorul coagulant al
bilizat (1916–1920), se înrolează ca ofițer în marină comuniunii isihaste Rugul Aprins al Maicii Domnu-
la Constanța (1922–1924), reluându-și studiile uni- lui. În 1949 e arestat și condamnat pentru „fascism”
versitare de filosofie și de teologie la revenirea în și activități subversive. Eliberat după trei ani, se re-
București, interval în care va fi și secretar la Univer- integrează cinului monahal ca ieroschimonahul Da-
sitate. O călătorie la Muntele Athos, în 1928, îi pecet- niil, mai întâi la mănăstirea Neamț, apoi retrăgân-
luiește destinul. Debutează cu versuri la „România du‑se la schitul Rarău, de unde vine când și când în
nouă”, în 1921, își continuă activitatea de poet și ga- București, pentru a participa la întâlnirile cu foștii
zetar la „Farul” (Constanța, 1922). Primul volum de membri ai grupării isihaste. În 1958 e arestat din nou,
versuri, Comornic, îi apare în 1925. Mai colaborează implicat în procesul „grupului de la Antim” (cu V.
la „Gândirea”, „Lumea”, „Sinteza”, „Tiparnița literară”, Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mirones-
„Convorbiri literare”, „Contimporanul”, „Cuvântul” cu ș.a.), condamnat la 25 de ani temniță grea și de-
ș.a., iar mai târziu scoate revista „Floarea de foc” ținut la Gherla. Se stinge în închisoarea din Aiud,
(1932–1933, 1936) și este directorul ziarului „Credin- aruncat într‑o groapă comună, fără ca data morții să
ța” (1933–1937). Cu o psihologie febrilă, cu un fie multă vreme cunoscută. Activitatea lui începe să
fie redescoperită după 1989, când i se editează o se- Rugului Aprins (1999), confirmă neîncetata ardere
rie de scrieri în versuri și proză, precum și câteva a unui spirit situat „dincolo de așteptare,/ dincolo
volume de exegeză teologică, de meditații și cuge- de bunătate, dincolo de aflare”, „umblând pe sfâr-
tări, fiind recunoscut ca un spirit care a revigorat curile singurătății,/ către pierduta cale a Domnu-
credința și ca un martir al acesteia. lui,/ la înălțimea morții și a somnului./ Fără amin-
Poetul T., rănit că lumea e trecătoare și aleatorie, tiri, fără gânduri, fără plângeri” (Anahoree). Totuși,
„făr-de țel, făr-de stăpân”, are o viziune sumbră, o în ultima sa scriere în versuri, Hrisovul clipelor („o
vizibilă disponibilitate pentru reverii paseiste, ca în parabolă în ton de baladă” publicată întâi în revista
prima parte a volumului Comornic. Din călătoria „Ethos”, Paris, 1975), poetul mistic, halucinat și ce-
onirică în trecut survin câteva imagini disparate, țos, aproape unic în literatura română, revine la
pictând tablouri stranii, întunecate. Temele, peisa- reveriile medievale, imaginând o stranie întâmplare
jele se schimbă, dar stările eului atestă aceeași trăire tragică la o curte voievodală, ca o ilustrare a certitu-
agonică: un port în amurg e ca un imens cimitir do- dinii că moartea rămâne suprema realitate. T. a scris
minat de crucile catargelor, lumea seamănă cu un și proză, Cartea Muntelui Sfânt (inițial apărută frag-
vas fantomă plutind bezmetic în întuneric și nemăr- mentar în „Gândirea”, 1930) fiind o combinație de
ginire, toamna și iarna nasc „stanțe triste”, ca într-o lirism cu relatări ale unor întâmplări considerate
părăsire sfâșietoare, când „zdrențele de gânduri „semne” revelatoare din călătoria la Muntele Athos.
moarte” nu îi mai pot oferi omului decât viziunea Cele câteva comentarii critice despre poezia lui T.
propriei înmormântări. Profund nefericit de ceea ce relevă amestecul de tradiționalism și modernism,
îi oferă cunoașterea sau trăirea laică, poetul invocă recunosc o anumită virtuozitate și originalitate a
revenirea la credință, jinduind o învestitură mesia- lirismului și a versificării, remarcând caracterul per-
sonal al imaginației, înclinată preponderent spre
nică, pe care să i-o acorde Dumnezeu: „Rodește în
transfigurare picturală. Cum versurile devin la el tot
mine fruct sonor Cuvântul”, pentru a hrăni pe cei
mai mult o formă a trăirii religioase, iar gazetăria
flămânzi de nemurire, pentru a scrie „versete” ma-
este mai adecvată și mai utilă pentru cunoaștere și
iestuoase ca pașii profeților, „covârșitoare mistere/
reconstrucție socială, T. a fost apreciat ca un gazetar
iluminând cuvinte” aducătoare de pace în suflete.
percutant și ca un important scriitor religios.
Și după 1925 T. va publica versuri în periodice, în-
SCRIERI: Comornic, București, 1925; Acatistul preacuvi-
cercând să transpună experiențe lăuntrice, revelații
osului părintelui nostru Sf. Dimitrie cel Nou, boarul din
religioase, totuși într-o manieră cam confuză și Basarabov, București, 1942; Imn-acatist la Rugul Aprins
bruscată de intensitatea arderilor. Poet reprezenta- al Maicii Domnului, Madrid, 1983; ed. (Acatiste), pref.
tiv al gândirismului, va da în Suire lăuntrică („Gân- Bartolomeu Valeriu Anania, București, 1997; Taina Rugu-
direa”, 1931) descrierea unui extaz, o furișare în lui Aprins, îngr. și pref. Gheorghe Vasilescu, postfețe Bar-
imensitatea ființei interioare, unde eul prinde aripi tolomeu Valeriu Anania, Alexandru Mironescu, Sofian
și, într-o încordare supremă, ajunge „în vârful vre- Boghiu, București, 1999; Scrieri, I, îngr. Alexandru Dimcea,
mii”, iar aici are, vag, revelația divinității. Mai mult, București, 1999; Acatiste, îngr. Alexandru Dimcea, Bucu-
rești, 1999; ed. îngr. Alexandru Dimcea și Gabriela Moldo-
poetul compune, după canonul ortodox, Acatistul
veanu, București, 2009; Colindul mocanului, îngr. Nicolae
preacuviosului părintelui nostru Sf. Dimitrie cel Scurtu, postfață Pericle Martinescu, București, 1999; Ca-
Nou, boarul din Basarabov (1942), o hagiografie ietele preacuviosului părinte Daniil de la Rarău (Sandu
unde cursul baladesc-narativ e întrerupt ciclic de Tudor), I–IV, îngr. Alexandru Dimcea, București, 2000–
condace și icoase, pline de rugi dramatice, febrile, 2003; Ce e omul?, îngr. Alexandru Dimcea, București, 2003.
de invocări ale Creatorului, comentarii teologice și Repere bibliografice: C. Gane, „Comornic”, CL, 1925, iu-
meditații filosofice, încheiate invariabil cu ideea că lie–august; Noica, Semnele, 240–242; Lovinescu, Ist. lit.
fără Dumnezeu viața e vană: „Tremur ca salcia, rom. cont., III, 435–436; Călinescu, Opere, I, 384, 616–618;
Doamne, când sunt departe de tine/ Îndoiala îmi Călinescu, Ist. lit. (1941), 801, Ist. lit. (1982), 885; Crohmăl-
niceanu, Literatura, II, 320–322, 615–616; Micu, „Gândi-
umple ființa”. Mai târziu va scrie un Imn-acatist la
rea”, 641–646, 834–835; Carandino, De la o zi, I, 166–170;
Rugul aprins al Maicii Domnului (apărut la Madrid, Ovidiu Vuia, „Imnul-acatist la Rugul Aprins al Maicii
în 1983) și alte poeme de acest gen, publicate pos- Domnului”, „Libertatea” (New York), 1985, 31; Mircea Eli-
tum în culegerile intitulate Acatiste (1997, 1999). Un ade, Memorii, I, îngr. și pref. Mircea Handoca, București,
grupaj, Poezii religioase, inserat în volumul Taina 1991, 308–312; Arșavir Acterian, Cum am devenit creștin,
București, 1994, 1–9; André Scrima, Timpul Rugului române, „Florile dalbe”, 1996, 26 ianuarie; Claudia Partole,
Aprins, îngr. Anca Manolescu, pref. Andrei Pleșu, Bucu- Onestitate și cumsecădenie: scriitorul Ștefan Tudor, „Florile
rești, 1996, 101–180; Alexandru Mironescu, Calea inimii, dalbe”, 2001, 20 decembrie; Dicț. Chișinău, 535–536. I.C.
îngr. Răzvan Codrescu, pref. Virgil Cândea, București,
1998; Dan Stanca, Poezia incendiată de credință, JL, 2000,
1–2; Dicț. scriit. rom., IV, 598–599; Constantin Jinga, Iero-
schimonahul Daniil Sandu Tudor – omul și opera, Bucu-
rești, 2005; Cernat, Avangarda, 151–152, 236–237; Mihai
Rădulescu, Sandu Tudor și „Floarea de foc”, Vatra Dornei,
2008; Popa. Ist. lit., I, 234–235; Ieroschimonahul Daniil
TUDOR-ANTON,
Sandu Tudor și Rugul Aprins, de la mănăstirea Antim la
mănăstirea Rarău, coordonator Aurelia Bălan-Mihailovici, Eugenia (22.IX.1930,
Deva, 2010; Ioana Diaconescu, Scriitori în Arhiva CNSAS, Brăila – 2011, Bucu-
București, 2012, 85–92; Paraschiv Cleopa, Starețul Daniil rești), critic și istoric
de la Rarău și Rugul Aprins, Făgăraș, 2012. C.T. literar, editoare,
prozatoare.
TUDOR, Ștefan (pseudonim al lui Ștefan Melnic;
24.XII.1941, Cureșnița – Soroca), prozator. A absolvit Este fiica Gherghinei (n. Vrânceanu) și a lui Ion Nicu
în 1964 Facultatea de Filologie la Institutul Pedagogic Tudorică, mecanic-ajustor. Urmează școala primară
„Alecu Russo” din Bălți. Funcționează ca profesor de și liceul la Brăila (1940–1949), iar Facultatea de Fi-
franceză, redactor la Teleradio-Moldova (1966–1976), lologie la Universitatea din București, absolvind în
redactor la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligra- 1953. Până în 1985, când s-a pensionat, este redac-
fie și Comerțul cu Cărți (1976–1978), corespondent tor și șef al secției de critică la „Viața românească”.
la „Scânteia leninistă” (1978–1981), apoi la revista Debutează la aceeași revistă, în 1953, cu un articol
„Alunelul”, unde din 1997 e redactor-șef. despre George Coșbuc. A mai colaborat la „Gazeta
T. debutează editorial cu cartea de povestiri pen- literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Contem-
tru copii Casa puiului de soare (1973). A rămas fidel poranul”, „Cronica”, „Tribuna”, „Revista de istorie și
acestui tip de literatură, scrisă simplu, cald, accesi- teorie literară”, „Jurnalul literar”, „Cotidianul” ș.a.
bil, adecvată vârstei inocente, și a mai semnat cărțile Prima carte, Pretexte critice, îi apare în 1973, urmată
Verde-căpitan și echipa lui (1975), Avionul (1980), de Ipostaze ale prozei (1977) ș.a. Se afirmă însă și ca
Grănicerul (1982), Mi-i dor de iepuraș (1985), Min- prozatoare, cu romanele Caruselul (1974), Prețul
gea fermecată (1988), Pomul fermecat (1995) ș.a. E singurătății (1981; Premiul Uniunii Scriitorilor),
prezent și în domeniul publicisticii, dezvăluind în Vară vrăjmașă (1985). Ca istoric literar și editoare, a
câteva cărți, situate între evocare narativă și restitu- îngrijit scrieri ale Hortensiei Papadat-Bengescu:
ire documentară, aspecte ale unor perioade drama- Teatru (1965), Opere (I–V, 1972–1988), Opere (I–III,
tice: Poveste amară (1992, în colaborare), Satana pe 2012, în colaborare cu Gabriela Omăt). Înainte de a
Pământ (1992), aici fiind cuprinse „mărturii despre se căsători cu prozatorul Costache Anton a semnat
anii de foamete și deportări”, tulburătoare prin au- și Eugenia Tudor.
tenticitate și directețe. Cu excepția câtorva poeți comentați în volumul
SCRIERI: Casa puiului de soare, Chișinău, 1973; Verde-că- Pretexte critice, T.-A. e preocupată aproape în exclu-
pitan și echipa lui, Chișinău, 1975; Comandant în vacanța sivitate de „ipostaze ale prozei”, mai cu seamă ale
de vară, Chișinău, 1976; Avionul, Chișinău, 1980; Grăni- romanului, glosând, nu o dată penetrant, pe margi-
cerul, Chișinău, 1982; Mi-i dor de iepuraș, Chișinău, 1985; nea operei Hortensiei Papadat-Bengescu, a lui G.
Mingea fermecată, Chișinău, 1988; Coroana de regină, Ibrăileanu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, Marin Preda,
Chișinău, 1989; Băiețelul din balon, Chișinău, 1991; Po-
Eugen Barbu, Fănuș Neagu, D. R. Popescu, Lauren-
veste amară (în colaborare), Chișinău, 1992; Satana pe
țiu Fulga, Augustin Buzura, Al. Ivasiuc ș.a. Un interes
pământ – mărturii despre anii de foamete și deportări,
Chișinău, 1992; Pomul fermecat, Chișinău, 1995; Dreptu- constant manifestă pentru literatura scrisă de femei:
rile tale, Chișinău, 2000; Răzvrătiți contra regimului, Chi- Cella Serghi, Margareta Sterian, Ticu Archip, Geor-
șinău, 2004. geta M. Cancicov. Observatoare atentă a fenomenu-
Repere bibliografice: Andrei Ţurcanu, Poezia gesturilor lui literar, spirit asociativ, mânuind un stil alert, T.-A.
inocente, „Nistru”, 1974, 11; Ion Ciocanu, Pomul limbii susține câteva idei fertile pentru proza
281 Dicționarul general al literaturii române Tudor-Anton
contemporană. În calitate de cronicar literar, prefe- impostura, cu demagogia și oportunismul, cu min-
ră să elogieze decât să respingă o carte, act pe care ciuna și spiritul de șicană, cu ticăloșia. Folosind un
îl face, de obicei, cu reținere. Studiul monografic limbaj colocvial nu o dată colorat, autoarea apelea-
Hortensia Papadat-Bengescu, marea europeană ză și acum la jurnal și la investigația psihologică.
(2001) îi oferă analistei posibilitatea de a releva vir- Alternanța de confesiune și relatări „obiective”, pre-
tuțile unei creații prozastice exemplare. Examinând cum și adăugarea, aparent dezordonată, de straturi
întreaga operă a scriitoarei, exegeta îi demonstrează peste straturi, ce leagă mereu trecutul de prezent,
valoarea excepțională, dată de convertirea, în roma- conferă cărții o factură modernă. Cu Prețul singu-
ne, a confesiei din primele scrieri în „observație rătății T.-A. a dat un roman de analiză și de mora-
rece, tăioasă, necruțătoare”, în scrutarea lumii ro- vuri, de atmosferă, cu explicite și îndrăznețe, pentru
mânești urbane cu „ochiul rece al adevărului”. E epocă, implicații politice, de aici venind și succesul
ceea ce și-a propus, de altfel, cu mijloace personale, cărții. Martoră avizată a vieții literare, T.-A. a con-
și T.-A. însăși, în romanele sale. Caracteristice sunt semnat în Jurnal. 1955–1980, volum apărut în 2006,
propensiunea spre introspecție, autoanaliza, inte- impresii, notații, amintiri, radiografiind, uneori cu
resul pentru adolescență, pentru psihologia ei difu- oarece patimă, momente și atitudini din activitatea
ză, personajul principal fiind mai ales fata puberă, unor scriitori din perioada realismului socialist
cu febrele amăgirilor și dezamăgirilor (Caruselul, (Paul Georgescu, Eugen Barbu, I. Lăncrănjan, Aurel
Vară vrăjmașă), varietatea caracterelor (ipocriți, Baranga, Vladimir Colin, Al. Oprea, Ov. S. Crohmăl-
profitori, invidioși, bârfitori, snobi, mediocri, servili, niceanu ș.a.). Rețin, de asemenea, însemnările des-
impostori, parveniți, cinici, egoiști), de unde și tenta pre Sanda Movilă, Ionel Teodoreanu sau despre F.
subliniat critică, specifică romanului de moravuri, Aderca și alți scriitori „uitați” în acea vreme, despre
tendința spre caricatură, ironia și tonul caustic (ca evenimente dramatice precum cutremurul din 1977
în Caruselul), tehnica modernă a jurnalului (în Pre- ori secvențe ale scenei publice, ale unor realități
țul singurătății și Vară vrăjmașă). Mai conturate aflate în continuă schimbare.
apar unele experiențe dramatice, ca în Vară vrăjma- SCRIERI: Pretexte critice, București, 1973; Caruselul, Bu-
șă, unde protagonistul, Matei, om drept și bun, de- curești, 1974; Ipostaze ale prozei, București, 1977; Prețul
vine victimă pentru că se împotrivise colectivizării singurătății, București, 1981; ed. București, 2006; Vară
forțate. Se întretaie aici două romane, unul al vieții vrăjmașă, București, 1985; Hortensia Papadat-Bengescu,
de provincie, al micilor artiști și al mediului didactic marea europeană, București, 2001; Jurnal. 1955–1980, Bu-
(amintind Brațul Andromedei de Gib I. Mihăescu), curești, 2006. Ediții: Hortensia Papadat-Bengescu, Teatru,
roman dominat de figura caricaturală, întru totul pref. edit., București, 1965, Opere, I–V, pref. Const. Ciopra-
ga, București, 1972–1988, Opere, I–III, introd. Eugen Simi-
memorabilă, a profesoarei Artemiza (Miza) Pârlog,
on, București, 2012 (în colaborare cu Gabriela Omăt);
tip de fată bătrână, închipuită și ahtiată de parveni- Sanda Movilă, Desfigurații. Nălucile. Viața în oglinzi, pref.
re, și romanul Melaniei, soția lui Matei, și al familiei edit., București, 1990.
sale, care traversează o dramă. Roman de moravuri,
Repere bibliografice: D. Micu, [Eugenia Tudor-Anton],
mai ales în prima parte, Vară vrăjmașă este și unul CNT, 1973, 18, VR, 1974, 6, RL, 1980, 42, VR, 1981, 11, 1986,
de atmosferă, o atmosferă grea, peste care apasă 9; Mircea Iorgulescu, „Caruselul”, LCF, 1974, 9; Valeriu
suspiciunea, mentalitatea dogmatică a activiștilor, Cristea, [Eugenia Tudor-Anton], RL, 1974, 11, 1977, 49,
așa-zisa „morală proletară”, tragediile „luptei de cla- 1981, 44; Ulici, Prima verba, I, 203–204; Al. Săndulescu,
să”. De aici, și valoarea lui de document. Cel mai [Eugenia Tudor-Anton], VR, 1978, 5, RMB, 1982, 11 604;
izbutit este însă Prețul singurătății, roman de un Edgar Papu, Claustrare citadină, CNT, 1981, 42; Eugen
realism crud și totodată carte animată de o aspirație Simion, Un roman de moravuri, R, 1981, 11; Ioan Holban,
spre ideal și de un fior de poezie. Prin sondaje în Parabola lui Iov, RL, 1981, 49; Rodica Florea, [Eugenia Tu-
dor-Anton], ST, 1982, 4, T, 1986, 10; Nicolae Mecu, Anato-
timp se ajunge la momente tragice ale istoriei di-
mia solitudinii, CL, 1982, 9; Steinhardt, Critică, 135–138;
nainte de al Doilea Război Mondial, precum anii Cornel Munteanu, „Vară vrăjmașă”, ST, 1986, 2; Tuchilă,
terorii legionare sau ai perioadei ’50, faimoasa pe- Privirea, 252–258; Steinhardt, Monologul, 235–238; Micu,
rioadă a „cotelor”, a „înscenărilor”, a „vigilenței”, a Ist. lit., 634–635; Gabriel Dimisianu, Noi cărți despre „ma-
„vânătorii de vrăjitoare”. Protagoniștii au destine rea europeană”, RL, 2002, 17; Liviu Grăsoiu, Încă un jur-
similare, ei au de luptat cu favoritismele și nal, CL, 2007, 8; Micu, Critici prozatori, 248–260. Al.S.
Tudor-Miu Dicționarul general al literaturii române 282
TUDOR-MIU, Al. [Alexandru] (25.II.1901, Brazi, j. antologie unde sunt reproduse integral cele trei vo-
Prahova – 24.VII.1961, Câmpina), poet. Născut într-o lume antume, cărora le-a fost adăugată o selecție din
familie de țărani (Maria și Anghel Miu), viitorul poet poemele apărute în periodice. Scriitorul a lăsat în
a urmat școala primară în localitatea natală, apoi manuscris ciclul de poeme Grigorescu, textele pro-
liceul la Ploiești. La vârsta de nouăsprezece ani se iectate să alcătuiască volumele Albastru – poeme de
angajează, câteva luni, ca ajutor de laborant la Rafi- mare, Steaua Doftanei, Cheia universală, precum și
năria Steaua Română din Câmpina. Între 1920 și Excursii (reportaje din anii 1929–1946), monografia
1924 funcționează ca învățător (și director de școală) Din trecutul de luptă al Câmpinei.
mai întâi în satul Pantazi, apoi în Rodila-Cricov, din Reprezentativă pentru T.-M. e placheta Standard.
județul Prahova. Din 1925, peste două decenii, este Poeme de petrol și energie, unde exaltă modernitatea
funcționar la Societatea Concordia-Electrica, iar ul- industrială, figurată prin sonde, motoare, pompe,
terior, din 1948 până la sfârșitul vieții, director al uzine, cuptoare, generatoare electrice, linii de înaltă
Școlii Electrotehnice din Câmpina. Poetul a avut o tensiune, birouri dotate cu mașină de calculat etc.,
existență discretă, departe de tumultul vieții literare apoi radioul, incendiul de sondă etc., tematica fiind
și publicistice a Capitalei. Activitatea literară și jur- susținută de energetismul expresiei. Pe de altă parte,
nalistică și-a început-o la „Ploieștii literari”, în 1921. poetul propune o versiune discretă, neexpozitivă, a
Mai colaborează la „Lumea copiilor”, „Universul li- sentimentului dezrădăcinării, însoțită de elanuri de-
terar”, „Contimporanul”, „Luceafărul literar și artis- mofile, de compasiune pentru soarta muncitorului
tic”, „Izbânda”, „Pământul”, „Naționalul nou”, „Viața industrial, frecvent un fost țăran. Se percep accente
literară”, „România literară”, „Revista literară”, „Caiet de nostalgie pentru valorile spațiului rural și se re-
de poezie” (suplimentul „Revistei Fundațiilor Rega- marcă exerciții sensibile de contemplare a naturii.
le”), „Viața românească”, „Contemporanul” ș.a. A Cântăreț – fără patosul și elanul dinamitard al lui Geo
editat și a condus, la Câmpina, câteva gazete soci- Bogza – al peisajului industrial prahovean interbelic,
al-culturale: „Câmpina” (1927–1929) și suplimentul el evocă, în același timp, cu regret, natura încă ne-
„Cucu Prahovei” (1928), „Fapta” (1929, realizată îm- prihănită de modernizare și se preocupă de condiția
preună cu Geo Bogza și Simion Stolnicu), „Prahova” omului sărman. Sunt schițate, pe alocuri, elementele
(1930), „Strada” (1932–1936). Îl cunoscuse pe Geo unei drame generate de conștiința vidului existenței
Bogza în 1928, atunci când acesta scotea, la Câmpi- și de angoasă. Colaborarea la „Urmuz” și prietenia
na, revista „Urmuz”. Din cele cinci numere ale publi- cu Geo Bogza i-au adus lui T.-M. renumele de avan-
cației două au fost scrise în întregime de cei doi, între gardist. De fapt, structural reticent față de îndrăzne-
ei statornicindu-se relații de prietenie durabile, în lile extreme ale avangardei, într-o bună parte a pro-
pofida izolării lui T.-M. În „Urmuz” a publicat, între ducției sale apare mai degrabă ca un postsimbolist,
altele, un Madrigal icoană, dedicat Joséphinei Baker, adept al înnoirii mai ales la nivelul lexicului și al re-
poem care se remarcă prin faptul că dispunerea în cuzitei imagistice. Fascinat de modernitate, ispitit și
pagină a caracterelor grafice (ticluită de autor, cu de postura militantă, permeabil la sugestii expresi-
minuție și ingeniozitate, pe o mașină de scris cu car oniste, ca în remarcabilul poem Jaz-band cu lăutari
mare, apoi fidel reprodusă tipografic în revistă) con- țigani, a dat, în anii ’20–’30 din secolul trecut, o po-
feră textului tipărit și o valoare propriu-zis figurativă, ezie asimilabilă unei anumite zone a avangardei in-
iconică, conturul exterior al zațului închipuind silu- terbelice românești. Cel mai „avangardist” text al său
eta celebrei dansatoare în plin elan. E procedeul uti- e, probabil, Madrigal icoană, mai ales prin punerea
lizat de Guillaume Apollinaire în Calligrammes, re- în pagină. Prin versul propriu-zis, deloc suprarealist,
descoperit pe cont propriu de T.-M., de vreme ce la deloc absurd, deloc oniric, deloc hermetic, aminteș-
data apariției poemului – preciza mai târziu Geo te, ca și prin tonul modern, declamator, de Blaise
Bogza – cei doi tineri scriitori avangardiști nu cunoș- Cendrars din Du Monde entier sau de Zone de Apolli-
teau „caligramele” poetului francez. Debutează în naire. În Întâlnire cu pasărea Phoenix se înmulțesc
volum cu Epode, tipărit în 1932. Poetului i-au mai accentele unui umanism patetic, propriu atmosferei
apărut în timpul vieții două cărți: Standard. Poeme primilor ani postbelici (chemări la reconstrucție, la
de petrol și energie (1934) și Întâlnire cu pasărea o viață nouă etc.). Poetul se acomodează, acum e mai
Phoenix (1947), iar postum, în 1973, se va publica o limpede, mai expozitiv, prozodia tradițională e masiv
prezentă, multe poeme fiind alcătuite din catrene Gh. Savin, Em. Elefterescu, Ioan Răuțescu, S.T. Kiri-
rimate. Vigoarea și energetismul versurilor sunt însă leanu, N. Mateescu, Dobre Ștefănescu, Iosif N. Du-
în declin, iar meditațiile melancolice pe teme exis- mitrescu ș.a. Consistentă este secțiunea consacrată
tențiale stau în pragul banalității. Discursul liric tin- textelor de literatură populară, între culegători re-
de totuși uneori spre erotica delicată, spiritualizată, marcându-se N. Mateescu, Petru Gh. Savin, N.I. Du-
consemnează momente de liniște domestică sau mitrașcu, Const. Șoltuz, D. Urzică, D. Furtună, Ioan
configurează izbutite crochiuri peisagistice, adevă- Răuțescu, Aurelian Borșianu, Aristide N. Geamănu,
rate pasteluri cu figurație silvestră. Eugen Nicolau. Revista mai conține articole, însem-
SCRIERI: Epode, Câmpina, 1932; Standard. Poeme de pe- nări sau mărturii despre folcloriștii și scriitorii Tudor
trol și energie, cu un portret de S. Perahim și desene de Pamfile, Ion Creangă, Alecu Russo, Petre Ispirescu,
Octav Angheluță și Aurel Kessler, București, [1934]; Întâl- Artur Gorovei, Mihai Lupescu, Ștefan Stan Tuțescu,
nire cu pasărea Phoenix, Ploiești, 1947; Întâlnire cu pasă- Jan Urban Jarník, patru scrisori referitoare la Tudor
rea Phoenix, pref. Geo Bogza, București, 1973. Pamfile în numărul omagial, dedicat folcloristului
Repere bibliografice: Fabius, Prahova poetică, „Școala Pra- (7–12/1928), semnate de Nicolae Iorga, Mihail Sa-
hovei”, 1931–1932, 18–19; Paul I. Papadopol, „Epode”, „Linia doveanu, Simion Mehedinți și Ioan Bianu, dar și De
nouă”, 1933, 10; Constantinescu, Scrieri, VI, 92–93; Mihail imitatione Christi în românește, contribuție cu pri-
Sebastian, „Standard”, RP, 1935, 5 158; Simion Stolnicu, vire la traducerile noastre religioase, aparținându-i
Câmpina peisajului și a visului, „Naționalul nou”, 1937, 944;
lui D. Furtună (5–12/1927). Alți colaboratori: Ion N.
Călinescu, Ist. lit. (1941), 852, Ist. lit. (1982), 937; Sașa Pană,
Popescu, Șt. Manole, Lucian Costin, Al. Las-
Restituiri, „Revista literară”, 1947, 35; Ion Bălu, [Al. Tu-
carov-Moldovanu, Dimitrie Dan, Emil Gr. Marica,
dor-Miu], VR, 1969, 2, APF, 1998, 1–2; Geo Bogza, Mărturie
Mina Gașpar, Gh. Oanea, Gavril Bichigean, Ioan Vi-
despre Tudor-Miu, RL, 1973, 6; Constantin Ţoiu, Reîntâlnire
cu Tudor-Miu, RL, 1973, 25; Aurel Dragoș Munteanu, „În- coveanu. A.P.
tâlnire cu pasărea Phoenix”, FLC, 1973, 33; Dicț. scriit. rom.,
IV, 599–600; Nicolae Breb-Popescu, Alexandru Tudor-Miu
– omul și poetul, „Axioma“, 2009, 2. N.Br.
TUDOR PAMFILE, periodic apărut la Dorohoi, lunar

din februarie până în decembrie 1923 și o dată la
câteva luni din februarie 1924 până în decembrie
1928. Subtitlul „Revistă de limbă, literatură și artă
populară” devine, din 1924, „Revistă de muzică, artă
populară și folclor”, pentru a fi reluat în 1927. Direc- TUDORAN, Dorin
tor: Dumitru Furtună. Până în august 1926 comitetul (30.VI.1945, Timișoara),
de conducere este alcătuit din Petru Gh. Savin și poet, eseist, publicist.
Mina I. Grădinaru, partea artistică fiind asigurată de
Aurelian Borșianu. Inițiatorii publicației își propun Este fiul Mariei (n. Ana) și al lui Gheorghe Todoran,
să sporească „tot mai mult cunoașterea minunatelor profesor. Urmează la București liceul, încheiat 1963,
produceri ale poporului, adevărate comori de gân- și Facultatea de Filologie, absolvită în 1968. Lucrea-
dire și simțire, de credințe și datini gospodărești, în ză ca redactor la Redacția publicațiilor pentru stră-
care se oglindește sufletul și viața neamului nostru”, inătate (1971–1973), „Flacăra” (1973–1974) și „Lu-
așteptând de la colaboratorii lor „știri cu privire la ceafărul” (1974–1980). A fost bursier în Franța și în
folcloriștii ce i-am avut, articole de lămurire, datini Republica Federală Germania (1979, 1980, 1981).
și credințe, plugușoare, orații, vorbe adânci, poves- Publică primele versuri la revista „Amfiteatru” în
tiri și legende, cântece de-ale copiilor, o seamă de 1967. Debutul editorial îl reprezintă volumul Mic
cuvinte, colinde, vrăji și farmece, cântece bătrânești, tratat de glorie (1973; Premiul Uniunii Scriitorilor).
povești, glume, ghicitori, împărtășiri arheologice și La începutul anilor ’80 ia atitudine împotriva poli-
orice alte texte din cuprinsul literaturii populare scri- ticii opresive a partidului unic și a autorităților to-
se” (Cuvântul cel dintâi). Rubrica permanentă „Cro- talitare ale vremii. Demersul lui avea să se radicali-
nica” este susținută de Dumitru Furtună. Studii și zeze rapid, odată cu reacția severă a autorităților.
articole despre folclor și folcloriști semnează Petru Demisionează din Consiliul Uniunii Scriitorilor, din
care făcea parte din 1977, ca să protesteze împotriva ca director de program în cadrul organizației World
impunerii nedemocratice, după Conferința Națio- Learning din Washington. A colaborat la principa-
nală a Scriitorilor din iunie 1981, a conducerii Uni- lele publicații literare și culturale din țară, iar după
unii. Iese în 1982 și din Partidul Comunist. Atitudi- stabilirea în Statele Unite scrie la „The International
nea lui aduce după sine persecuția din partea ofici- Herald Tribune”, „The Washington Times”, „The
alității: este îndepărtat de la „Luceafărul”, i se retrage Christian Science Monitor”, „The Washington Post”,
dreptul de a publica. Un articol în care argumenta „L’Alternative”, „El País” ș.a. T. a fost distins de-a lun-
un plagiat al poetului Ion Gheorghe – agreat de au- gul timpului cu Premiul Uniunii Scriitorilor (în 1977,
toritățile ideologice ale regimului – nu este acceptat 1998), dar și în 1992, când i se acordă Premiul Spe-
la nici o publicație din țară. Trimis în Occident, tex- cial, în 1998 obține Premiul Uniunii Scriitorilor din
tul va fi difuzat de postul de radio Europa Liberă, Republica Moldova ș.a., iar în 2000 i s-a acordat Pre-
ceea ce provoacă o escaladare a presiunii exercitate miul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru
în țară la adresa lui T., oficialitatea orchestrând o Opera Omnia.
campanie de presă de denigrare și „condamnare” a În viața publică românească din ultimele două
sa. Scriitorul răspunde prin alte texte date spre di- decenii ale secolului al XX-lea T. figurează ca un
fuzare Europei Libere, eseuri politice de o radicali- personaj a cărui notorietate s-a impus prin opoziția
tate extremă. Devine astfel cel mai redutabil disi- deschisă față de dictatura ceaușistă și prin prestația
dent după Paul Goma. Hărțuit de autorități, depune ulterioară de publicist și militant civic. Totuși, îna-
în aprilie 1984 cererea pentru a fi lăsat să emigreze inte de a fi devenit un „personaj public”, s-a distins
împreună cu familia. Autoritățile tergiversează răs- ca un poet valoros, care a corespuns orizontului de
punsul, iar după câteva luni T. i se adresează direct așteptare din anii ’70, perioadă a consolidării neo-
lui Nicolae Ceaușescu printr-un memoriu în care modernismului postbelic afirmat în precedentul
afirmă curajos rațiunile morale care îi motivează deceniu prin ecloziunea spectaculoasă a generației
gestul. Urmează, în primăvara anului 1985, un nou șaizeciste. Considerat un exponent, alături de Mir-
val de persecuții, încercări de persuasiune prin in- cea Dinescu, Adrian Popescu, Dinu Flămând, Ion
timidare, amenințarea cu un proces penal. În susți- Mircea ș.a., T. este poetul reprezentativ prin exce-
nerea cererii sale, scriitorul declară greva foamei. În lență al unui anumit șaptezecism, caracterizat de
cele din urmă, în iulie 1985 este autorizat să pără- reflexivitate austeră, de frecventarea temelor „înal-
sească România. Obține azil politic în Statele Unite te”, de elaborația intelectualizantă, de criptarea
ale Americii, unde devine conferențiar invitat la aluzivă, recursul la alegorie și parabolă, la metafora
Departamentul de științe politice de la University of substanțializată, procedări susținute de iscusința
Connecticut (1986), consultant al Departamentului tehnică, alimentată de erudiție și de naturalețea
de literatură comparată la Catholic University of referințelor livrești. De fapt, catalogarea rămâne
America, cercetător asociat la Foreign Policy Resear- valabilă mai ales pentru prima etapă, în care se în-
ch Institute din Philadelphia (1987). Va fi, până în scriu volumele Mic tratat de glorie, Cântec de trecut
1992, director al revistei „Agora” (Philadelphia), con- Akheronul (1975), O zi în natură și Uneori, plutirea,
duce publicația „Meridian” (1990–1991), e redactor ambele apărute în 1977. O adevărată „schimbare la
la postul de radio Vocea Americii (1988–1990), mem- față” a expresiei lirice are ca reper volumul Respira-
bru în Comitetul Executiv al PEN‑Clubului Ameri- ție artificială, apărut în 1978. Tranziția nu s-a pe-
can (1988–1992) ș.a. După decembrie 1989 revine trecut, de fapt, brusc sau brutal. Prima etapă a fost
frecvent în țară, unde se manifestă în publicistică și una a expresiei poetice genuine, dar o expresie ri-
în dezbaterea de idei, în primul rând ca editorialist guros elaborată, cumva conformistă, tributară unui
la „Jurnalul național” (2004–2006) și la „Ziua” (până relativ evazionism în raport cu somațiile cotidianu-
în 2007), însă reîncepând să scrie și poezie. În cali- lui, atitudine interpretată ulterior, nu numai în ce
tate de cetățean american, salariat la International îl privește pe T., ca o stratagemă menită să permită
Foundation for Electoral Systems, a lucrat, în anii conturnarea unei realități alienante prin refugiul în
’90, o vreme la București, apoi la Chișinău, mai târ- impersonal, în vizionarism abstract, într-un orfism
ziu (2000–2008) ca director pentru comunicare și patetic ori într-un intimism cerebralizat, distilat în
cercetare la aceeași instituție, ulterior (2009–2010) metafizic ori învestit ca receptacul al scrutării
moralului și ontologicului. Poetul se înfățișează ca „mijloacelor”, observație aparținând tot lui Nicolae
un iscusit versificator al trăirilor juvenile, solar și Manolescu. Primele patru volume sunt, sub mai
jubilativ, nu fără profunditate, cu o exprimare ce- multe raporturi, net diferite între ele, fiind articu-
remonioasă, recurgând la un arsenal retoric consa- late sub formă de „cicluri autonome, geometric
crat. I-au fost depistate posibile ascendențe literare rotunjite, programate calendaristic pe etape” (Va-
în modernismul interbelic (s-a vorbit despre Ion leriu Cristea). În Mic tratat de glorie poemele sunt
Vinea și Adrian Maniu, iar referirea la „stilul spu- ca niște definiții lirice. Unele se pot cita în întregi-
mos intelectualizant al lui Ilarie Voronca” este me: „eu vin către voi tulbure și bolnav/ clătinân-
enunțată de Nicolae Manolescu). Uneori poetul se du-mă de porunca pe care o port/ apropiați-vă cu
rostește direct, cu maximă limpiditate, pe un ton ochii în palme// precum cerșetorii cu degetele
gnomic ori afectat confesiv, alteori sporește consis- arse/ de monedele calpe și întrebați-mă / prin coar-
tența poemului prin recursul la o imagerie „transis- nele berbecilor / sacrificați după ce au rodit lâna de
torică”, eventual mitologizantă, ori de sugestie aur” (Cerere de grațiere) sau: „atârnat printr-o pe-
onirică sau suprarealistă, dar semantizată în terme- deapsă între un ceas / mai treaz și altul mai de
nii alegoriei voit vagi, cu decodare solicitantă. somn / șpagat de o durere verde / aștept să mă des-
„Meșteșugul” a determinat suspiciuni privind rela- pic fără sfârșit / eu, pod peste o apă / din care nu-
tiva insuficiență a „fondului” în raport cu excelența mai malurile curg” (Printr-o pedeapsă). În contrast
cu acestea, poemele din Cântec de trecut Akheronul
Dorin Tudoran și Dan Hăulică , organizate într-un fel de „scenariu” de ansamblu,
de factură epopeică și vag mitologizantă, structurat
de obsesia dispariției, scrise în versuri lungi, albe,
par dacă nu bolovănoase, în orice caz aspre, auste-
re, severe și, totodată, bogate semantic, afectând o
alcătuire narativă, de fapt o consistentă concatena-
re de imagistică simbolică: „gloria și orgoliul nop-
ților mele zăbrelite cu trestii/ akheronule nu vrei
să-mi tai încă preatimpuria cale / din când în când
vocea ta mă împresoară ca pe un vânat: / rămâi!
rămâi! akheronul meu e mereu lângă tine, / întâm-
pinarea florilor de gheață trebuie s-o faci fără du-
rere / chiar dacă sângele nu va mai avea putere să-ți
înmiresmeze / trupul, chiar dacă fratele te va vinde
ca pe un inel, / chiar dacă iubita nu va înceta să te
urască pentru rănile tale / frumos mirositoare iar
pasărea lyră te va prăda / de toate cântecele nepri-
hănite cu care-ai amăgit cetățile!” (Abia murmurată
zăpadă). Pe alocuri se aud rezonanțe din versul lui
Lucian Blaga: „marie vara ce-a trecut / m-a tot rănit
m-a tot vândut /și toamna toamna care trece /spre
akheron mă va petrece /nu știu pământul de sub
pleoape / cât m-o așterne de aproape / nici stea-
ua-njunghiată-n prund / de m-o răni tot mai ro-
tund” (Elegie). Poezia din Uneori, plutirea a fost
receptată, de regulă, ca lirică integral erotică, cu
precizarea că e vorba de un eros subordonat vizio-
narismului ontologic și moral. Începând cu volu-
mul Respirație artificială, continuând cu Pasaj de
pietoni (1979) și Semne particulare (1979), apoi în
producțiile din timpul disidenței și după exilare, a
doua etapă a traseului liric al lui T. se vădește tot mai repede: Unu – Doi – Trei/ Unu – Doi – Trei / și
mai tranșant, determinând o reconfigurare a ima- / Unu – Doi – Trei. / Și mai accelerat: Un’ doi, trei, /
ginii scriitorului în tabloul literaturii noastre con- Un’ doi, trei,/ Un’ doi, trei” (Respirație artificială).
temporane. Poetul renunță la calofilie, la iluzia tur- Parabolelor sau alegoriilor cu trimitere precisă le
nului de fildeș protector, la asedierea abstractă a este preferată notația directă, ca în poemul Trecut
absolutului și învederează o tot mai pronunțată pierzându-și semnificațiile, dedicat lui Nicolae Pre-
joncțiune a demersului liric cu somațiile cotidianu- lipceanu. Tema rezistenței la umilire și la oprimarea
lui, practică o angajare autentică în istorie, într-un totalitară ajunge, de la un moment dat, obsesivă și
cuvânt, își asumă postura de martor implicat și res- cvasiexclusivă. Uneori T. recurge la poemul-senten-
ponsabil, metamorfoza operându-se pe coordona- ță, în genul celor din primul său volum, dar frecvent
tele rigorismului moral și ale năzuinței către abso- textele sunt ceva mai ample și mai „construite”, ca-
lut care îi caracterizează întreaga operă. Discursul racteristice fiind, de pildă, Talpa ori Crucea. Poe-
poetic devine mai frust, mai tensionat și percutant. mele direct protestatare evoluează către pamflet, în
Se remarcă, așadar, o relativă estompare a „vâlvă- desfășurări uneori narative, buf-baladești, înțesate
tăii” stilistice, o asprire a expresiei, de altfel nu mai cu metafore vitriolante și imprecații năprasnice, al
puțin rafinată decât în trecut, chiar dacă acum e căror principal obiect poate fi șeful regimului de
„bici” de luptă. Pentru a da seamă de lirica acestei dinainte de 22 decembrie 1989, coborât de pe soclul
perioade, exegeza a operat cu termeni precum „in- său găunos și ridiculizat prin echivalare cu perso-
fern existențial”, „viziuni infernale”, „scenariu tor- naje grotești, colorate cu umor acid sau negru, pre-
ționar”, „oroare”, „vehemență”, „angoasă” etc. Teme- cum Popeye sau „piticul sulfamidă”, probabil fără
le predilecte sunt condiția incertă, precară a omului pereche în literatura românească din epocă: „Spa-
modern, vulnerat de o rânduială mundană perce- nacul de tip nou îi seamănă leit/ lui Popeye – numai
pută ca tot mai detracată (cu o perturbare lugu- frunză, nici o floare – / și prima șarjă din acest spa-
bru-paroxistică în aberația totalitaristă), dar și re- nac/ suge un deget-pai din autodotare. // De-abia-
zistența la opresiune, nu numai la cea „administra- și mai mișcă Popeye ochiul vânăt/ de-atâta întune-
tivă”, ci la oprimarea gândirii libere și la îngrădirea ric proclamat drept văz/ el, impostorul muribund,
afirmării armonioase a individualității și a viețuirii încă șoptește: / «Mănânci, tu, neam al meu, mă-
firești. Citate ilustrative pot fi decupate mai de peste nânci (o)văz!?»” sau „Cum aș putea să-i iert ceva
tot: „Era o lumină stranie / de parcă toți cei care se acestei lumi/ când am trăit atât de mă cuprinse
aflau de față / ne doriseră cândva binele / fără să greața/ în palmă port belciugul dresorului de mâini
știm. // Privirile lor dojenitoare / sfâșiau subțirile –/ piticul sulfamidă – geniu cât e și ceața”. În volu-
noastre armuri de apă / semn că totul / trebuia luat mul Pisicuț (Somnografii), editat în 2010 și cuprin-
de la început. / Te priveam, aș fi dorit să înțelegi / zând o amplă selecție din versurile publicate în anii
că ei vor pleca într-un târziu, / vor renunța dacă ’70–’80 (preluată din antologia de autor Tânărul
vom avea tăria / să-i privim fără sfială / și mai ales Ulise, apărută în 2000), sunt incluse și un număr de
fără acea rușine / pe care o așteptau din parte-ne / poeme inedite din perioada 1999–2010, câteva de-
ca pe un legământ. // Erai din ce în ce mai palidă; dicate unor scriitori: Mircea Mihăieș, Mariana Ma-
/ osul frunții tale mi se părea / vibrând ca o elice de rin, Ileana Mălăncioiu, Mircea Martin, Nicolae Pre-
argint / și apropiindu-mă / te-am auzit murmurând lipceanu. Ele se remarcă prin frustețe asumată și
înfricoșată: / „O, dar ei chiar ne iubesc, ne iubesc / „administrată“ cu finețe, fie prin grandilocvență
cu adevărat! Încotro să fugim? Încotro?” (Elice); „Să afișată ironic, prin vigoare și miză existențială ma-
ne împăcăm,! – strigați, / să ne împăcăm, chiar dacă joră, așa-zicând ascunsă prin arborarea familiarului
/ asta nu vă va fi de-ajuns, / iar mulți dintre voi / nu și derizoriului, prin culoare anecdotică, apetență
ne vor fi iertat. Să ne împăcăm!/ / Veți aduce nenu- pentru carnavalescul tragic, dezabuzare înțe-
măratele voastre tuburi cu oxigen, le veți regla / la lept-sarcastică. De pildă, în poemul Pisicuț. Som-
presiunea – numai de voi știută – care este numai nografii, dedicat „mie însumi“ conștientizarea so-
și numai / a vieții. […] Întâi va fi o lentă reacomo- mației thanatice este pusă în scenă în acest chip:
dare: Unu – Doi – Trei – Patru / Unu – Doi – Trei – „Pisicuț, vine, așa că nu te mai chinui fiindcă nu ești
Patru / și / Unu – Doi – Trei – Patru. / Apoi – ceva /considerat și matale deconstructivist. Hai sictir, nu
mai / tremura, că nu asta te-a făcut pe tine trestie și a făcut greva foamei în vederea obținerii expatri-
gânditoare și nu așa ai început să dai tu la guvizi, la erii. Publicistica propriu-zisă, din anii ’90, este de
chilcă și la boboci. / Nu acesta ești tu când treci cu atitudine politică și civică, de atitudine morală mai
o sutăoptzeci la oră, pșșt, între / Albița și Huși ca să ales, combativă și intransigentă, majoritar polemi-
nu mai spun că și dacă n-ai fi / postmodernist nu e că, nu rareori pamfletară, violentă chiar, însă în li-
un capăt de țară atâta vreme cât vine, / Pisicuț, se mitele urbanității. T. se singularizează prin faptul
apropie, oricât de deștept ai fi matale. Să fi fost / tu că intervențiile lui au aerul legitimității și autenti-
și nouăzecist și tot trebuia să mă asculți: / Mori. Nu cității depline, nu lasă impresia înregimentării gre-
de râs ca altădată, nici de scârbă, ca mai / întot- gare sau a unei ralieri oportuniste la o grupare sau
deauna. Mori. […] Pur și simplu mori. Nu dau după la o sferă de interese și la „vulgata” ei de circum-
tine cu nici un fel de memento, dar, Pisicuț, mori. stanță. Publicistul „combate”, cu foc, vituperează
Iată în sfârșit o știre importantă”. În publicistică și fapte, comportări, afirmații și atitudini ale unor
în eseu T. s-a distins, nu mai puțin decât în poezie, persoane de cele mai diferite apartenențe, orientări
atât înainte, cât și după expatriere. Există, de altfel, ori nuanțe politice, din țară ori din exil, din toate
cititori care îl preferă pe eseist și publicist. În vre- cercurile și mediile, fie ele aflate la putere ori în
mea dictaturii ceaușiste el a izbutit să practice o opoziție. Perspicacitatea, ingeniozitatea și iscusința
gazetărie ferită de servituțile politico-propagandis- expresivă îi caracterizează discursul. Opțiunea lui
tice, ceea ce era greu de evitat în epocă. Textele tră- politică precisă, interpretarea de detaliu a cutăror
dează un spirit efervescent, cu apetență pentru „cazuri” sau evenimente pot, desigur, întruni acor-
cotidian, pentru modernitate, pentru citadinism. O dul unor cititori și suscita rezerva altora, dar fermi-
mențiune specială o merită volumul de interviuri tatea convingerilor, militantismul pentru un set de
Biografia debuturilor (1978), care grupează o serie valori morale rămân de necontestat și impun ori-
de convorbiri cu scriitori și cărturari (din diferite cui. Cam rigid pe alocuri, „iacobin”, maximalist,
generații, dar mai degrabă vârstnici, aflați la apo- inclement și neacomodant, publicistul T. a supărat
geul notorietății) cuprinzând, ca element recurent, pe mulți. Alții – de pildă, Nicolae Manolescu, Mir-
întrebarea despre împrejurările în care interlocu- cea Martin, Mircea Mihăieș – l-au apreciat la modul
torul a debutat în domeniul în care s-a ilustrat ul- superlativ. De pe la sfârșitul anilor ’90 în creația lui
terior și solicitând un comentariu asupra eveni- T. pare să fi predominat publicistica (de analiză
mentului și a consecințelor lui. Discuțiile sunt con- sociopolitică și culturală, de atitudine etc.), aduna-
sistente, de un remarcabil nivel intelectual și de un tă nu numai în Kakistocrația, ci și într-un volum din
mare interes documentar. În alte volume sunt reu- 2006, Absurdistan. O tragedie cu ieșire la mare.
nite reportaje și anchete, genuri publicistice pe care Poezia lui Dorin Tudoran [din Respirație artificială și Pasaj
T. le practică fără să cedeze clișeelor uzuale în epode pietoni] s-a asprit considerabil și a adoptat un ton
că și opreliștilor menite să blocheze revelarea ade- aproape dur. Au dispărut efectele căutate de stil, luciul de
vărurilor neconvenabile. El evită să vadă viața în oglindă al poeziei de dragoste, și în general înfățișarea mi-
culori trandafirii, izbutește să restituie adevăruri și noră din poeziile anterioare. Poezia se apropie acum de
să suscite meditații valide pe teme sociale și umane formele discursului și ale prozei zilnice, e neglijentă, bat-
jocoritoare, declarativă, dialogată, epică, directă, alegorică,
de interes real, neconvenționale în contextul epocii.
nervoasă și enervată. Sarcasmul vizează în special două
Publicistica de atitudine și eseistica din perioada
categorii de fenomene: manipularea individului în unele
postdecembristă – dar și texte din perioada disiden- din societățile moderne, distrugerea personalității, domes-
ței deschise – sunt antologate în volumul, de răsu- ticirea, îndobitocirea; și rolul poetului, cu lupta lui, adesea
net, Kakistocrația (1998). Cuvântul din titlu repre- disperată, contra celor care-l disprețuiesc sau ucid.
zintă adaptarea unui termen de politologie an- NICOLAE MANOLESCU
glo-saxon format, în chip savant, din elemente de
Poezia lui Dorin Tudoran nu este o poezie de atmosferă,
compunere din limba elină și desemnând „cârmu- nu este o poezie așa-zicând naturală, nu e spunere firească,
irea celor mai nepricepuți”. Aici se includ, într-o nici rostire inspirată, nu e nici joc verbal mai mult sau mai
secțiune intitulată Mai mult ca perfectul singurătă- puțin ingenios, cu atât mai puțin cavalcadă necontrolată
ții, scrisoarea deschisă către Nicolae Ceaușescu și de imagini sau dicteu automat. Este o poezie gândită, con-
jurnalul perioadei în care scriitorul a fost prigonit struită, lucrată, „potrivită”. O poezie adeseori solemnă,
ceremonioasă, dar rareori incantatorie. Ceremonialul ei „22”, 1998, 23; Simion, Fragmente, II, 354–359; Alex. Ște-
nu este unul de cuvinte, ci de priviri și de gesturi, de atitu- fănescu, După douăzeci de ani, RL, 1999, 8; Cistelecan,
dini. Poemul se face, pe de o parte, din calcul constructiv, Top ten, 181–184; Cristea-Enache, București, 192–207;
pe de altă parte, și în același timp, din încercarea de a în- Dicț. esențial, 833–836; Grigurcu, Poezie, II, 492–503;
depărta urmele prezenței acestuia. Rezultă o emisie tensi- Micu, Ist. lit., 363–364; Gheorghe Grigurcu, O poezie a
onată, crispată chiar, uneori. refuzului, VR, 2001, 7–8; Dicț. analitic, III, 279–280, IV,
MIRCEA MARTIN 217–200; Manolescu, Lista, I, 299–301; Sasu, Dicț. scriit.
SUA, 288–291; Daniel Cristea-Enache, Poezia lui Dorin
Poezia lui Dorin Tudoran e paradigmatică pentru acest Tudoran (I–II), ALA, 2002, 621, 622; Mircea Mihăieș, Noi,
proces de trecere de la exultanță la intransigență și de la pro-dorintudoranienii, RL, 2006, 20; C. Stănescu, Un por-
candoare la exasperare. Ea este chiar un grafic al transfor- tret, CLT, 2006, 24; Luca Pițu, Absurdistanul lui Dorin Tu-
mării unui limbaj de mătase într-un limbaj de șmirghel și doran, LCF, 2007, 1; Ciopraga Efigii, 123–128; Manolescu,
al saltului dintr-o realitate conceptuală ca utopie a lim- Istoria, 1091–1094; Popa, Ist.lit., II, 236–237; Manolescu,
bajului într-una asumată ca infern existențial. Și aceasta Enciclopedia, 699–701; Cosmin Ciotloș, Timpul a avut
cu atât mai mult cu cât în volumele de început poetul nu răbdare, RL, 2011, 6. N.Br.
vădea prea multă disponibilitate socială, sărind peste ime-
diat direct în tentația vizionară și în ritualitatea
imaginativă.
AL. CISTELECAN
SCRIERI: Mic tratat de glorie, București, 1973; Cântec de

trecut Akheronul, București, 1975; Martori oculari (în co- TUDORAN, Radu
laborare cu Eugen Seceleanu), Iași, 1976; O zi în natură,
(pseudonim al lui
București, 1977; Uneori, plutirea, București, 1977; Biogra-
fia debuturilor, Iași, 1978; Respirație artificială, Cluj-Na- Nicolae Bogza;
poca, 1978; Pasaj de pietoni, București, 1979; Semne par- 8.III.1910, Blejoi, j.
ticulare, București, 1979; Adaptarea la realitate, Cluj-Na- Prahova – 19.XI.1992,
poca, 1982; Nostalgii intacte, București, 1982; De bună București), prozator,
voie, autobiografia mea, Aarhus (Danemarca), 1986; Frost traducător.
or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual, tr.
Vladimir Tismăneanu, Daphne (SUA), 1988; Optional Fu-
ture, tr. Marcel Corniș-Pop, Daphne (SUA), 1988; ed. bi- E al cincilea și ultimul fiu al Elenei Rhea Silvia (n.
lingvă (Viitorul facultativ – Optional Future), tr. Marcel Georgescu) și al lui Alexandru Bogza, funcționar în
Corniș-Pop, pref. Ion Bogdan Lefter, București, 1999; Ul- marina comercială, apoi antreprenor, ambii părinți
timul turnir, îngr. și pref. Mircea Mihăieș, Timișoara, 1992; fiind moldoveni de origine; scriitorul Geo Bogza și
Kakistocrația, pref. Nicolae Manolescu, Chișinău, 1998; filosoful Alexandru Bogza sunt frații săi. A absolvit
Onoarea de a înțelege, București, 1998; Tânărul Ulise, pref. Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu (1930) și a mai
Mircea Mihăieș, Iași, 2000; Absurdistan. O tragedie cu ieșire
urmat alte școli militare, precum cea de aviație de
la mare, Iași, 2006; Eu, fiul lor: dosar de Securitate, îngr. și
la Sibiu (1930–1932), fiind apoi ofițer (1932–1938).
pref. Radu Ioanid, postfață Nicolae Manolescu, București,
2010; Pisicuț (Somnografii), postfață Mircea Martin, Pi- Debutează în 1938, cu un reportaj, în „Lumea ro-
tești, 2010. mânească” și mai colaborează la „Azi”, „Evenimen-
Repere bibliografice: Piru, Poezia, II, 510–513; Ulici, Pri- tul zilei” (unde este redactor), „Curentul literar”,
ma verba, I, 27–31; Dan Laurențiu, Utopie erotică, LCF, „Curentul magazin”, „Universul literar”, „Preocupări
1977, 8; Dimitriu, Ares, 211–215; Iorgulescu, Scriitori, literare”, „Chemarea vremii”, „Fapta”, „Timpul”, iar
160–163; Poantă, Radiografii, I, 268–272, II, 66–68; Raicu, în perioada postbelică la „Tomis”, „Luceafărul”, „Ro-
Practica scrisului, 370–377; Regman, Explorări, 244–250; mânia literară”, „Ateneu” ș.a. Debutează editorial
Grigurcu, Poeți, 500–503; Doinaș, Lectura, 243–249; Zaciu, cu un reportaj din Germania nazistă – Germania,
Lancea, 313–328; Iorgulescu, Critică, 79–81; Simuț, Dife- octombrie 1939 (Aspecte din toamna războiului)
rența, 181–184; Gheorghiu, Reflexe, 86–91; Titel, Cehov, (1939). Prima carte de ficțiune, culegerea de nuvele
142–150; Cristea, A scrie, 196–198; [Dorin Tudoran], VTRA,
Orașul cu fete sărace, îi apare în 1940, iar în 1941
1993, 2, ALA, 2001, 558, CL, 2010, 2, OC, 2010, 287 (grupaje
speciale); Negoițescu, Scriitori contemporani, 439–444;
publică romanul de mare succes Un port la Răsărit
Cornel Ungureanu, Dorin Tudoran al poeziei, O, 1995, 7; (interzis după 1944, reeditat abia în 1991). În 1943
Ierunca, Semnul, 192–197; Lovinescu, Unde scurte, IV, iese de sub tipar al doilea roman, Anotimpuri, iar
60–64, 189–193; Dan C. Mihăilescu, Exerciții de subscriere, după război se editează romanele Flăcări (1945) și
Întoarcerea fiului risipitor (1947), povestirile pentru curge uniform, monoton, cenușiu. Existența e rit-
copii Purcelul care-a ajuns boier (1945) și Ferma mată doar de succesiunea anotimpurilor. Iarna ora-
„Coțofana veselă” (1946). Urmează romanele Toate șul este paralizat, nu circulă nici un vehicul, trenul
pânzele sus! (1954), Dunărea revărsată (1961; Pre- zace în gară, înzăpezit, străzile sunt pustii, poșta nu
miul Academiei RPR), Maria și marea (1973), Acea mai funcționează, orașul pare o insulă uitată, „o arcă
fată frumoasă (1975), romanele pentru tineret Ul- înțepenită în oceane nordice”. Alcoolul și desfrâul
tima poveste (1956), O lume întreagă (1964), Al trei- pun stăpânire pe oameni. Evenimente nu prea se
lea pol al pământului (1971), cărțile de călătorie Al produc, iar cronica orală înregistrează, de regulă,
optzeci și doilea (1966), Oglinda retrovizoare (1970), doar întâmplări minore. Dar și atunci când nu se
La nord de noi înșine (1979), Frumoasa adormită întâmplă nimic, zilele nu sunt chiar toate la fel. Cră-
(1981). Aproape toate cărțile au fost reeditate în mai ciunul devine marele moment al anului, mai ales
multe rânduri, cu modificări. Sub genericul Sfârșit prin balul de la prefectură, la care participă întreaga
de mileniu, T. a publicat un roman-cronică în șapte lume bună. O zi specială e și cea de Sfânta Marie.
volume: Casa domnului Alcibiade (1978), Retrage- Spațiul romanesc depășește însă orizontul citadin.
rea fără torțe (1982), Ieșirea la mare (1984), Victoria Inginerul bucureștean, protagonist și narator în ace-
neînaripată (1985), Privighetoarea de ziuă (1986), lași timp, trăiește o idilă paradisiacă, scriitorul con-
O sută una lovituri de tun (1989) și Sub 0 grade trapunând picturii realiste poezia romantică a pri-
(1994), ce acoperă istoria secolului al XX-lea până mordialului, a stihialului acvatic, a splendorii și
la sfârșitul lui august 1944. A tradus și stilizat tra- invincibilității naturii. Se înfiripă o poveste asemă-
duceri din Charles Darwin (Călătoria unui natura- nătoare celei din Paul et Virginie, al cărei final e unul
list în jurul lumii), I.A. Goncearov, Jules Verne, Lev tragic. Ceea ce conferă istorisirii farmec poetic e
Tolstoi, A.N. Tolstoi, A.A. Fadeev, N.N. Nikitin, A. N. firea personajului feminin, adevărată naiadă – zice
Rîbakov, T.Z. Semușkin, Bolesław Prus ș.a. I s-a Perpessicius – evadată „pentru scurt timp” din „iata-
acordat Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pe curile submarine”. Al doilea roman al lui T., Anotim-
anul 1980. puri, pare un pandant al primului, aducând, în re-
Narațiunile din Orașul cu fete sărace prefigurează plică, lumea aerului și aeroportul, dar și o istorisire
unele scrieri ale lui T. consacrate spațiului închis. banală, căreia i se atașează episoade și situații ce
Nuvela titulară conține în schiță cadrul romanului aderă doar convențional la întreg. De altfel, prezen-
Un port la Răsărit: un oraș „strâns între stepă și li- ța unor segmente interesante, dar neaderente va fi
manul Nistrului”, fără păduri în jur, cu ierni cumpli- o caracteristică a romanelor lui T., de la început in-
te și suprapopulat de fete: Cetatea Albă. Instantanee criminată de Pompiliu Constantinescu, care obser-
de viață, unele cu pronunțat specific rusesc, aduc vă, bunăoară, tendința „spre o formulă comercială
majoritatea prozelor: în peisaj urban (Mamocica, a romanului”, într-o „carte foioasă, și nu una sub-
Șase monede albe, Ospăț cu oameni buni) sau rural stanțială”. După aceste două experiențe romanești
(Gâsca lui Ivan Colesniciuc, Un Crăciun în satul ca- atenția prozatorului se va fixa, în Flăcări, asupra
zacilor), în timp ce Aerodromul de la Șura Mică duce zonei plutonice. Spațiul epic e o localitate din Valea
în Ardeal, iar Amintiri de acum o mie de ani se pla- Prahovei, Schela Veche, reședință, timp de milenii,
sează pe Valea Prahovei. Amplificând descripția de a urșilor și a mistreților, invadată subit de o omenire
mediu la dimensiuni de roman, Un port la Răsărit rapace, atrasă de știrea că subsolul localității ascun-
are un mult mai opulent climat basarabean, dar inde petrol. Dând curs, ca în romanele precedente,
tegrabil și celui din literatura provinciei și a perife- înclinației spre insolit, spectaculos, senzațional, T.
riei bucureștene (Mihail Sadoveanu, V. Demetrius, narează și aici întâmplări bizare, expune situații șo-
Cezar Petrescu, I. Peltz, G. M. Zamfirescu, Ion Călu- cante, menite să impresioneze, să incite cât mai
găru ș.a.), pictat în culori pe alocuri mai apăsate. intens curiozitatea cititorului. Gustul pentru stra-
Orașul de la vărsarea Nistrului, de tip oriental, mul- niu, pitoresc, grotesc, pentru ceea ce iese din comun
tietnic, promiscuu, trăiește parcă în afara timpului. operează decisiv în construcția personajelor. Există
Instalat în cea mai bună cameră ce se putea găsi în însă unul de o încântătoare puritate: Copila, fiica
localitate, un inginer venit de la București se vede unui bătrân zănatic, Pădurețu, o „driadă”, omoloaga
nevoit să se acomodeze condițiilor locale. Viața „naiadei” Nadia din Un port la Răsărit. Spre
deosebire de romanele anterioare, în care pictura
de medii și ambianțe deține ponderea, Întoarcerea
fiului risipitor este aproape exclusiv erotic. Narația
e focalizată de personajul feminin, Eva. Dăruindu-și
fecioria logodnicului surorii sale, Eva își face din
acesta un zeu. „Fiul risipitor”, care vine parcă din
altă lume, pentru scurt timp și numai pentru ase-
menea aventuri, spre a se lăsa apoi îndelung aștep-
tat, întruchipează pentru ea masculinitatea ideală,
virilitatea absolută. Rareori în literatura română
erosul apare, ca aici, în plinătatea manifestărilor lui
carnale, dar cu o atât de inocentă impudoare. După
1948 T. a reușit să se sustragă, în cele mai multe ro-
mane – o singură excepție: Dunărea revărsată – ri-
gorilor realismului socialist, prin ocolirea „temelor
majore”, a căror abordare implica, prin definiție,
asumarea unei ideologii. Cea mai cunoscută scriere
a sa, Toate pânzele sus!, e o aventură nautică plasată
la intersecția ultimelor două decenii ale secolului al
XIX-lea. Plecată din Sulina, goeleta „Speranța”, al
cărei căpitan e Anton Lupan, plutește fără dificultăți
până la insulele Sporade, unde e atacată de pirați,
care o împing pe coasta Africii; reușește să se înapo-
ieze în Marea Egee, pornește, de bunăvoie, spre sud,
prin Mediterana, până la capătul lumii, în Ţara de
Foc. Traversarea Atlanticului, trecerea în Pacific prin
strâmtoarea Magellan se soldează cu tot soiul de
peripeții, cu întâmplări uluitoare, cu suspansuri, nu
fără preluarea unor clișee ale literaturii cu pirați. Radu Tudoran și Mircea Dinescu
Ceea ce procură însă încântare e călătoria, parcă
nesfârșită, și aventura cunoașterii. Echipajul cu- înfățișează, în Dunărea revărsată, un șantier naval,
noaște pe viu locuri știute din cărți, de pe hărți și însă nu într-o viziune concordantă cu estetica de
descoperă tărâmuri ignorate, peisaje doar bănuite, partid, ci – cum observa S. Damian – urmărind „con-
populații primitive, cu obiceiuri ciudate, realități ce flictul social […] mai ales pe latura sa pitorească”,
par din altă eră, dacă nu din altă lume. Dacă pito- „înecând […] tabloul muncii în valuri de reverie,
rescul unui Istanbul cu frizerii, cafenele și chioșcuri nostalgică, desuetă”. Gustul romancierului pentru
cu bacșiș instituționalizat, cu bazar, palate și mina- ce iese din obișnuit, ca și propensiunea spre lirism
rete nu mai surprinde, priveliștile din Ţara de Foc se nasc, cu sau fără motivație, situații idilice, episoade
detașează prin ineditul vieții primitive. Toate pân- romanțioase sau proprii epicului de senzație, mo-
zele sus! se situează deasupra prozei românești de nologuri dulcege, scene de violență. Recuzita poe-
aventuri, numărându-se, totodată, printre puțin tizantă, sentimentală, romantică operează defavo-
numeroasele scrieri viabile ale „obsedantului dece- rizant și în scrieri de alt caracter, precum Maria și
niu”. Următoarele romane ale lui T. par a fi scrise, marea, un roman de dragoste unde atmosfera, po-
într-o măsură decisivă, fie sub dictatul comenzii ezia mării, pitorescul unor personaje amintesc de
sociale, fie din tentația de a obține succes de public. romanele precedente. Însușiri analoage dau carac-
Ele literaturizează convențional, reduc la manieră ter proeminent și literaturii memorialistice a lui T.
modul seducător al scriiturii autorului din primele Cărțile lui de călătorie sunt jurnale, datate sau nu,
sale cărți. Spre a satisface „normele” ideologice și ale străbaterii unor imense teritorii planetare, teres-
spre a-și menține totodată formula proprie, T. tre sau acvatice, publicate așa cum au fost scrise
inițial, cu ulterioare adnotări pe alocuri, menite să educativă, dar aici „lecția” e ținută cu subtilitate.
precizeze, să explice uneori anumite situații și să Ultima poveste e aventura unor copii în timpul celui
rectifice afirmații greșite sau insuficient fondate. de-al Doilea Război Mondial, O lume întreagă de-
Însemnările nu fac decât să comunice o experiență pozitează în visele unui copil o veritabilă enciclope-
de călător, direct și spontan, să înregistreze trasee, die. În romanul Al treilea pol al pământului mira-
să descrie locuri, peisaje, forme de civilizație, mo- culosul e plasat în realitatea obiectivă, într-o com-
numente, să menționeze opere de artă, să nareze binație de basm și SF. Un caracter special, nu doar
pățanii, peripeții, să comenteze lecturi și audiții, să în raport cu scrierile lui T., ci în întregul context
transmită impresii despre cele văzute, fără preocu- prozastic românesc, are ciclul Sfârșit de mileniu.
parea de a le armoniza cu judecăți de valoare con- „Cronică personală”, potrivit unei specificări aucto-
sacrate. În cea mai mare parte a lor, notațiile din riale, istorie a secolului al XX-lea reconstruită „pe
Oglinda retrovizoare privesc Italia, iar călătorul se calea ficțiunii”, textul se înfățișează ca un fluviu me-
pronunță admirativ, și nu fără competență, asupra morialistic. În pofida afișării autenticismului, prin-
splendorilor din Roma, Veneția, Florența, Milano, cipiul structurant e tocmai literaturizarea, chiar
Padova, Napoli, Arezzo, Perugia, Verona, Palermo, extremă. Narația pare să preia, integrându-le unei
Catania, Siracuza ș.a. Călătorul laudă și critică fără suprarealități, o seamă de componente ale unui real
trac, destăinuie satisfacții și dezamăgiri, entuziasme plin de insolit, bizar, absurd, imprevizibil. Viziunea
și revolte, se interesează de felurite comportamente realistă fuzionează cu spectacularul, senzaționalul,
umane, vrednice de admirație sau detestabile. Ori- dramaticul și melodramaticul, grotescul, nu fără a
cine citește La nord de noi înșine, de pildă, obține și include și evoluții romanțioase ori groază și mistere.
cunoștințe noi referitoare la lumea rusă, baltică, Liantul pentru această colosală cantitate de materie
scandinavă și nord-vest-europeană. Călătoriile eu- eteroclită nu e autobiografia naratorului, personaj
ropene sunt urmate de cea întreprinsă în Statele între altele, ci istoria „casei” Alcibiade: o saga în con-
Unite ale Americii, o lume străbătută în lung și în text istoric, național, european și mondial, recon-
lat, de la New York la San Francisco, de la Seattle la stituită printr-o vastă retrospectivă. Traseul vieții
Houston. Călătorul zăbovește și în insula Hawaii, celor nouă copii ai lui Alcibiade și al celorlalte nu-
spre a-l întâlni, la Honolulu, pe Ștefan Baciu. Lite- meroase personaje încorporează în cronica de fa-
raturii de călătorie îi aparține esențial, deși se milie episoade variate ale istoriei veacului, situații
subintitulează „roman”, și Acea fată frumoasă, me- din mai toate straturile și mediile societății.
morial al cutreierării unor întinse spații occidentale Odată cu Flăcări, Radu Tudoran intră în zona operei care
(Anglia, Franța, Spania, Elveția, Belgia, Italia, Aus- rămâne în istoria literaturii. Fiindcă se afirmă acum un
tria) și nord-africane. Anterioară tuturor voiajurilor romancier care se poate identifica pe linia de soliditate și
pe uscat este călătoria de pe Atlantic, povestită în Al vigoare constructivă a romanului social creat de scriitorii
originari din Ardeal. În Flăcările lui Radu Tudoran stră-
optzeci și doilea. Întreaga expediție a unei nave du-
bate acel realism puternic și de amprentă tragică din Mara
rează șase luni, timp în care navigatorii nu văd alt lui Slavici, din Arhanghelii lui Agârbiceanu sau din Ion al
„țărm” decât luna. Disconfortul inerent navigației, lui Rebreanu.
privațiunile sunt compensate de mici bucurii, pre- I. NEGOIȚESCU
cum contemplarea, dintr-un fiord, a așezărilor ru- SCRIERI: Germania, octombrie 1939 (Aspecte din toamna
rale de pe coasta norvegiană, a grotelor de sub țăr- războiului), București, 1939; Orașul cu fete sărace, Bucu-
muri, urmărirea zborului unor păsări, hrănirea unor rești, 1940; Un port la Răsărit, București, 1941; ed. cu ilus-
porumbei veniți pe vas, spectacolul lunii și al unor trații de Lucia Dem. Bălăcescu, București, 1942; ed. pref.
constelații din cealaltă emisferă (Crucea Sudului), Valeriu Râpeanu, București,1991; ed. îngr. și pref. Valeriu
organizarea unor mici petreceri. Diferite nu doar de Râpeanu, București, 1998; Anotimpuri, București, 1943;
„călătorii”, ci și de romane sunt scrierile lui T. des- ed. București, 1972; Flăcări, București, 1945; ed. (Flăcări-
le), București, 1987; Purcelul care-a ajuns boier, cu desene
tinate copiilor, subintitulate, într-o ediție ce le cu-
de Florica Cordescu, București, 1945; Ferma „Coțofana
prinde, „povestiri vesele pentru cei mici, cu tâlcuri veselă”, București, 1946; ed. București, 1991; Întoarcerea
triste pentru cei mari”, precum și romanele ai căror fiului risipitor, București, 1947; ed. (Fiul risipitor), Bucu-
protagoniști sunt copii, adolescenți sau tineri. Prin rești, 1970; Toate pânzele sus!, București, 1954; ed. I–II,
definiție, acest gen de literatură include o finalitate îngr. Mihai Iovănel, pref. Mihai Moraru, București, 2009;
Tudorică Dicționarul general al literaturii române 292
Ultima poveste, București, 1956; Dunărea revărsată, Bu- Analiza de text: Tradiție și inovație, inclus în volumul
curești, 1961; O lume întreagă, București, 1964; Al optzeci colectiv Analiză și interpretare (1972). Va colabora,
și doilea, București, 1966; Regiunea Galați, București, în calitate de coautor și la alte lucrări: Teorie literară,
1967; Constanța, București, 1970; Oglinda retrovizoare,
stilistică și compoziție (1980), Analize de texte poetice
București, 1970; Al treilea pol al pământului, București,
1971; Maria și marea, București, 1973; Acea fată frumoasă,
(1986), Literatura română contemporană (1993),
București, 1975; [Sfârșit de mileniu], vol. I: Casa domnului Literatura română. Dicționar de opere (2003).
Alcibiade, București, 1978, vol. II: Retragerea fără torțe, Principala lucrare a lui T., Mihail Dragomirescu,
București, 1982, vol. III: Ieșirea la mare, București, 1984, teoretician al literaturii, apărută în 1981, la origine
vol. IV: Victoria neînaripată, București, 1985, vol. V: Privi- teză de doctorat, pleacă de la prezentarea unor con-
ghetoarea de ziuă, București, 1986, vol. VI: O sută una lo- cepte estetice de bază, spre a întocmi apoi, într-o
vituri de tun, București, 1989, vol. VII: Sub 0 grade, Bucu- primă secțiune, o succintă „biografie” a operei lui
rești, 1994; La nord de noi înșine, București, 1979; Frumoa-
Mihail Dragomirescu, jalonată de lucrări ce prefigu-
sa adormită, București, 1981. Traduceri: Bolesław Prus,
Păpușa, I–II, pref. I.C. Chițimia, București, 1954 (în cola- rează sistemul teoretico-literar cristalizat în Teoria
borare cu T. Dan [Dan Telemac]); Jules Verne, Cinci săptă- poeziei, Știința literaturii și în Integralismul. Voința
mâni în balon, București, 1955, Ocolul pământului în de sistem – se specifică în monografie – exprimă
optzeci de zile, București, 1956, Arhipelagul în flăcări, Bu- opțiunea pentru rigoare, oroarea de superficial și
curești, 1957; Charles Darwin, Călătoria unui naturalist improvizație, refuzul de a formula judecăți pe teme-
în jurul lumii pe bordul vasului Beagle, București, 1958 iul simplei impresii. Aplicând principii în loc de a
(în colaborare cu Dinu Bondi); A.N. Tolstoi, Aelita, Bucu- comunica doar reacții ale sensibilității, Mihail Dra-
rești, 1968 (în colaborare cu Andrei Ivanovschi).
gomirescu opune impresionismului critic dogma-
Repere bibliografice: Streinu, Pagini, V, 283–286; Constan- tismul, căruia vrea să îi dea un fundament filosofic,
tinescu, Scrieri, V, 138–141; Perpessicius, Opere, XII, 35–47;
ceea ce ar exclude și istorismul. După el, istoria li-
Crohmălniceanu, Cronici, 210–223; Micu, Romanul, 48–53;
Damian, Direcții, 198–210; Lungu, Itinerar, 237–242; Ne- terară consideră opera din exterior, nu are cum să
goițescu, Scriitori, 325–332; Piru, Panorama, 320–330; deosebească producțiunile viabile de cele doar
Rusu, Utopica, 90–95; Crohmălniceanu, Literatura, I agreate într-o anumită perioadă, nu poate stabili
(1972), 523–524; George, Sfârșitul, I, 260–267, III, 203–210; ierarhii valorice temeinice. De aici, necesitatea în-
Iorgulescu, Firescul, 164–171; Ov. S. Crohmălniceanu, Por- locuirii istoriei literare cu estetica literară. Descriind
tretul călătorului, RL, 1981, 49; Piru, Ist. lit., 442–443; Dana sistemul edificat prin dezvoltarea acestui punct de
Dumitriu, „Retragerea fără torțe”, RL, 1982, 52; Titel, Cehov, vedere, T. îi indică mai întâi „cheia de boltă”, susți-
142–150; Mircea Iorgulescu, Privește înapoi fără complexe,
nută de principiul sintezei, al integralității, realizat
RL, 1986, 15; Negoițescu, Ist. lit., I, 243–244; Cornel Ungu-
reanu, Radu Tudoran după jumătate de secol, O, 1992, 7; pe cale de tripartiții. Totul în lume se manifestă, în
Mircea Zaciu, Radu Tudoran, F, 1992, 12; Vasile Andru, Ul- viziunea esteticianului, triadic; în opera de artă Mi-
timul senior, VR, 1992, 12; Alexandru George, Apropieri și hail Dragomirescu vede un microcosmos, având
diferențieri, LCF, 1998, 17; Micu, Ist. lit., 476–477; Dicț. scriit. drept componente un fond, o formă și un factor
rom., IV, 602–606; Negrici, Comunism, Proza, 118, 143–144; unificator: armonia. Frumosul artistic ar fi o sinteză
Dicț. analitic, IV, 234–238, 314–320, 623–626; Ștefănescu, a sufletului cu natura, înfăptuindu-se în opera ge-
Istoria, 197–206; Pavel Țugui, „Toate pânzele sus!”: „în sfâr- nială, care e o categorie specială în ansamblul feno-
sit o carte fără politică…” (I–III), CLT, 2010, 295–297; Flo-
menelor din univers, împărțite în trei categorii: fizi-
rescu, Aristarc, II, 478–487. D.Mc.
ce, psihice și psihofizice ideale. În sfera artisticului
TUDORICĂ, Alexandru (14.IV.1942, București), is- acestora le corespund, în funcție de gradul realizării,
toric și teoretician literar. Este fiul Floricăi Tudorică trei tipuri de opere: de virtuozitate, de talent și ca-
(n. Dobrescu), economistă, și al lui Nicolae Tudori- podopere. Numai capodoperele ar constitui obiec-
că, ofițer. Își face studiile la București, unde va fi li- tul adecvat de studiu al științei literaturii, afirmă
cențiat al Facultății de Limba și Literatura Română Mihail Dragomirescu. Toate lucrările lui gravitează
(1964) și va obține doctoratul în filologie (1980). în jurul ideii de capodoperă, iar rezultatul e un sis-
Intră în sistemul universitar, promovând până la tem de judecăți labirintic. „E greu de urmărit până
gradul de conferențiar la Catedra de teoria literaturii la capăt – mărturisește T. – delirul tripartit al nume-
de la Facultatea de Litere bucureșteană. Debutează roaselor diviziuni și subdiviziuni, clase și subclase
în 1963 la „Gazeta literară”, iar editorial cu studiul de caracteristici.” Exegetul traversează, totuși,
293 Dicționarul general al literaturii române Tudorovici
complicatul sistem în toate ramificațiile și varian- (1982–1986). În timpul studenției frecventează ce-
tele lui succesive. Prezentarea e constant acompa- naclul Universitas, condus de Mircea Martin. După
niată de analiză, care implică verificarea fiecărui absolvire este profesoară de limba și literatura ro-
enunț și a fiecărui termen, stabilirea sensului precis mână la Oltenița. Din 1990 lucrează în presă, la „Co-
în context, explicarea asocierilor derutante („misti- tidianul”, Agenția Mediafax, „Cronica română” și
cism rațional”, „raționalism mistic”), estimarea va- „Dreptatea”. De asemenea, scrie scenarii și e reali-
lidității fiecărei teze, a fiecărei aserțiuni, a justeței zatoare de emisiuni la Televiziunea Română, pre-
judecăților de valoare, dezaprobarea celor eronate, cum și colaboratoare a postului de radio Europa
denunțarea subiectivismului extrem al unor opinii, Liberă. În 2000 are calitatea de consilier al ministru-
stabilirea cât mai judicioasă a teoriei care aparține lui Culturii și Cultelor. Debutează editorial cu Poeme
lui Mihail Dragomirescu și a celei preluate. Sursele provinciale, volum apărut în 1990. E prezentă în
gândirii esteticianului sunt identificate, în primul „Luceafărul”, „România literară”, „Vatra”, „Contem-
rînd, în opera mentorului acestuia, Titu Maiorescu, poranul – Ideea europeană”, „Literatorul”, „Viața
apoi, pornind de aici, în Platon, în filosofia idealistă românească”, „Ziarul financiar”, „Observator cultu-
germană (Kant, Hegel, Schopenhauer, Herbart) și în ral” ș.a., în volumul colectiv Universitas. A fost odată
psihologie (G. T. Fechner, Wilhelm Wundt). Ideile un cenaclu..., coordonat de Mircea Martin (2008).
dragomiresciene sunt puse în relație cu acelea ale T. scrie o poezie tipic optzecistă, în care indica-
unor esteticieni și poeți occidentali (Benedetto Cro- torul lirismului sare programatic de la exactitatea
ce, Paul Valéry, T. S. Eliot), precum și cu o seamă de percepției la modelarea metatextuală a viziunii. Te-
vederi lansate de Lucian Blaga, G. Călinescu și mai matic vorbind, coloana vertebrală a discursului liric
ales de Tudor Vianu. Sunt aduși în discuție, pentru din Poeme provinciale, din Un lucru peste puterile
caracterizarea prin opoziție, Sainte-Beuve, tale (1993) și din Tata nu evoluează (2003) o consti-
Hippolyte Taine, Émile Hennequin. În pofida nume- tuie tentativa de a încapsula realul (mundan sau
roaselor obiecții formulate, exegetul consideră ope- biografic) într-un recipient suficient de încăpător
ra teoretică a lui Mihail Dragomirescu o contribuție pentru a împiedica scurgerile materiei și suficient
majoră la scientizarea cercetării literaturii și nu ezită de steril pentru a nu altera puritatea conținutului:
să‑i atribuie profesorului bucureștean „geniu teore-
„Și cam asta înseamnă să reproduci o stare, fără
tic”. Ultimul capitol demonstrează convergența de-
amintirea/ a ceea ce a fost/ prezentul, adică acum,
mersului dragomirescian cu tendința de obiectivare
când rupi vrejurile uscate de iederă;/ iarba-ncolți-
a criticii literare, exprimată, la sfârșitul secolului al
tă-ntre pietre/ pentru că ea nu mai are puterea să
XIX-lea, în Franța, prin Brunetière, viguros resusci-
nască personajele/ ca pe vremuri/ lumea mărită și
tată după al Doilea Război Mondial în lumea uni-
ipocrită/ a biografiei tale…/ și-atunci te pândește;
versitară occidentală. Conceptul „organicitate” sus-
așteaptă momentul prielnic/ când toate se închid…
ținut de Dragomirescu anticipează, ca sens, moder-
și sensurile ideale –/ și ușa, da, ușa!.../ tot ce ai trăit
nul „structură”, iar preocuparea teoreticianului ro-
provizoriu, ca să trăiești pe îndelete acum” (Viciul
mân pentru tot ce ține de „stratul expresiv al operei
poeziei pure 2). Vehemența tonului, discreditarea
literare” concordă atât de evident cu orientarea
obstinată a conceptelor și persistența fantasmelor
postbelică a științei literare de pretutindeni încât –
crede T. – „dacă am înlocui terminologia de epocă paterne o apropie întrucâtva pe autoare de diatri-
prin una modernă, multe dintre ideile cuprinse în bele metafizice ale Martei Petreu, fără să atingă însă
această parte a teoriei sale s-ar putea așeza, aproape intensitatea paroxistică a poetei clujene. Totuși,
fără schimbare, în noile tipare”. această limitare e compensată prin aptitudinea de
a izola instantaneul semnificativ și prin tehnica gli-
SCRIERI: Mihail Dragomirescu, teoretician al literaturii,
București, 1981. sării din solemnitate în derizoriu: „«Te apropii de
balustradă încet/ lăsând în urmă nu regretul ori
Repere bibliografice: N. Rață-Dumitriu, „Mihail Drago-
mirescu, teoretician al literaturii”, LL, 1982, 2. D.Mc. scârba,/ ci niște idei sterile și neprimejdioase, pe
care, la drept vorbind, nici nu le-ai putea separa/ de
TUDOROVICI, Doina (19.VIII.1960, Oltenița), poe- ceea ce știi… dumnezei minusculi ai contaminării,/
tă, jurnalistă. Urmează Facultatea de Filologie a pe care o mână i-a amestecat treizeci de ani;/ o
Universității din București, secția română–franceză mână care ar putea fi chiar a ta», a spus tatăl meu
Tulbure Dicționarul general al literaturii române 294
strâmbându-se ușor/ din pricina ceaiului prea fier- păcii colaborează la „Orizont”, „Revista literară”,
binte” (Ce i-am spus tatălui meu când l-am întrebat „Flacăra”, „Studentul român”, „Contemporanul”,
ce este aceea o sinucidere grațioasă și migăloasă). „Viața românească”, „Scânteia”, „Tânărul scriitor”
Culegerea Amurgul nobililor (1998) cuprinde inter- ș.a. În 1948 publică prima carte de versuri, Vioara
viuri cu descendenți ai unor familii aristocratice. roșie. I s-a decernat Premiul de Stat pentru volumul
SCRIERI: Poeme provinciale, București, 1990; Un lucru Laudă patriei (1955).
peste puterile tale, București, 1993; Amurgul nobililor, Bu- Expresie a angajării comuniste („Dar de-i dat
curești, 1998; Tata nu evoluează, București, 2003. s-ajung poet de clasă,/ Am să fiu al clasei muncitoa-
Repere bibliografice: Horia Gârbea, „Poeme provinciale”, re”), volumul de debut al lui T. nu include și primele
LCF, 1990, 10; Nicolae Manolescu, Balansul imperceptibil versuri ale autorului, care sunt în cu totul altă notă.
între poem și esență, RL, 1990, 13; Laura Bișoc, „Poeme Unele, datate 1942–1944, vor intra în volumul Cor-
provinciale”, CC, 1990, 1; Cristian Moraru, Debuturi în
nul pădurarului (1957) și, în număr sporit, în anto-
anul de grație, CNP, 1990, 27; Mircea Martin, Poezie femi-
nină?, VR, 1990, 7; Victor Felea, Între poem și existență, TR, logia de autor Vioara roșie (1968). Multe sunt notații
1990, 37; Dinu Pătulea, Tata e plecat în călătorie de servi- lirice, în vers liber, în stilul cu inflexiuni elegiace al
ciu, CC, 2006, 1–2. A.T. poeților tineri (mai cu seamă ardeleni, bucovineni
și basarabeni) din anii ’40, nu fără ecouri din Tudor
Arghezi și Lucian Blaga. Pe măsura avansării în timp,
în versuri se precizează o tendință de cromatizare a
figurației prin autohtonizare explicită, discursul liric
primește accent social și un tot mai lămurit sens
politic. Făcându-se vocea străbunilor, cântărețul
amintește: „am fost goi și flămânzi, am fost orbi și
TULBURE, Victor desculți”, trăind în „vetre sărace”. El prevede cum
(28.III.1925, Căușani, „făclii vor izbucni curând și pretutindeni” și consta-
j. Tighina – 17.VIII.1997, tă de pe acum că „înspre zori, către zori, zarea e ro-
București), poet, șie”. În câteva texte din 1945 apare și viitoarea me-
traducător. taforă titulară „vioara roșie”. Posesorul ei se vrea
făuritor de poezie vaticinară, militantă: „Cu tălpile
Este fiul Ludmilei și al lui Mandea Popescu, ofițer. goale, cu hainele rupte,/ Te vreau, poezie, chiot în
Urmează liceul la Salonta și București, încheiat în lupte.// Te vreau, poezie: flamură, goarnă,/ Neguri
1943. Intră la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și bezne smulge, răstoarnă”. Acest program va fi în-
din Bacău și participă la luptele de pe frontul anti- deplinit, începând din 1948, cu asupra de măsură.
hitlerist. În 1945 își reia studiile, înscriindu-se la În ciclul Versuri de război tonalitatea o dăduseră nu
Facultatea de Litere și Filosofie, secția istorie, a Uni- „chiotul”, „goarna”, ci descripțiile de ambianță, în
versității din București, absolvită în 1948, fiind în tușă îngroșată. Notații caustice, mici comentarii sar-
acest răstimp, succesiv, manipulant și funcționar la castice, încondeieri de tip arghezian sunt mențio-
Oficiul Livrării Petrolului. Va absolvi și Școala de Li- nabile, ca și unele descrieri de peisaj, în scene de
teratură „M. Eminescu”. Din 1948 activează în presă, marșuri și lupte. Cu Vioara roșie T. și-a pus poezia,
ca redactor la „Flacăra” și „Scânteia”, apoi va intra la în mod manifest, în serviciul ideologiei oficiale, ca
Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1952–1953), agitator, propagandist prin poezie. În timp ce mai
din 1958 până în 1961 fiind redactor-șef adjunct al vechii poeți cu opțiuni comuniste celebrau „viața
„Vieții românești”, ulterior redactor-șef la reviste nouă” și mai vorbeau în simboluri, noul venit se de-
pentru copii și activist la Consiliul Național al Orga- clară oștean al „clasei de atac” în termenii cei mai
nizației Pionierilor (1967–1972). A fost președinte al direcți, mai banali: „Ni-i partidul viața./ Drumul ni-i
cenaclului „D. Th. Neculuță” din București (1949– partidul”. El are sentimentul că, înstrunându-și vi-
1950). Semnând Victor Basarab, debutează în „Ba- oara, participă la făurirea unui viitor măreț și salută
sarabia literară” din 1943 cu poezii de război „ce entuziast iureșul înaintării spre socialism: „Camioa-
eternizau moartea eroică a soldaților basarabeni pe nele gonesc spre socialism. Înainte!”. Având gustul
frontul rusesc” (Sergiu Matei Nica). După încheierea formulărilor patetice, vociferante, T. cultivă – și va
295 Dicționarul general al literaturii române Tulbure
cultiva toată viața – stihul lozincard. Temele sunt, București, 1963; Vatra fericirii, București, 1964; Cartea
conform normativelor ideologice, construirea soci- Ralucăi, cu ilustrații de György Mihail, București, 1965; A
alismului, ura împotriva dușmanului de clasă, in- doua carte a Ralucăi, cu ilustrații de Angi Petrescu-Tipă-
rescu, București, 1965; Soarele patriei, cu ilustrații de
tern și extern, lupta pentru pace, înfierarea „ațâță-
Mihu Vulcănescu, București, 1966; A treia carte a Ralucăi,
torilor la război”, înflorirea țării noi, glorificarea cu ilustrații de Angi Petrescu-Tipărescu, București, 1967;
trecutului, apărarea independenței naționale, veș- Stejarul românesc, cu ilustrații de Mihu Vulcănescu, Bu-
tejirea defăimătorilor patriei socialiste. Alți „frun- curești, 1968; Vioara roșie, București, 1968; Dicționar cu
tași”, precum Dan Deșliu ori Eugen Frunză, vor in- poezii pentru cei mai buni copii!, cu ilustrații de Angi Pe-
flama stilul agitatoric, dar T. îi anticipează, iar mai trescu-Tipărescu, București, 1970; Purpură, aur, azur,
târziu nu revine la poezia confesivă nici când difu- București, 1971; Dragoste supremă, cu ilustrații de Mihai
zarea acesteia e tolerată. Declarațiile de înregimen- Mănescu, București, 1972; Hai, încetul cu încetul, să-nvă-
țăm tot alfabetul!, cu ilustrații de Zaharia Buzea, Iași, 1972;
tare și profesiunile de credință sunt formulate ade-
Hora orelor, cu ilustrații de Stela Crețu, București, 1972;
sea în termeni militari: „Mi-aliniez, ca pentru luptă, Moș Arici, București, 1972; Aritmetica lui Pogonici, cu de-
anii”; „De baionetă îmi ascut condeiul”; „Poemelor sene de Stela Crețu, București, 1974; Basme pentru toată
le strig:/ Încolonarea!”. După 1950 continuă să abor- săptămâna, cu ilustrații de Nicu Russu, București, 1974;
deze „teme majore”, dar își permite uneori să com- Zeciada, Iași, 1974; În lume nu-s mai multe Românii, Bu-
pună pasteluri sau idile estivale: „Închide astăzi curești, 1976; În vatra comună, București, 1984. Antologii:
cartea; ne-om dărui naturii./ Ne vom culca în ier- Cântare României, pref. Aurel Martin, București, 1965 (în
buri, și-acum întâia oară,/ Pe brațele de sevă și muș- colaborare cu Niculae Stoian); Dreptul de a fi iubiți (Din
poezia copiilor lumii), București, 1984 (în colaborare cu
chi ale pădurii,/ Tu vei simți în sânge, gonind, o
Raluca Tulbure); O țară, România. Un nume, Ceaușescu,
căprioară”. Nu lipsesc caligrafii de eros conjugal și tr. edit., pref. Al. Balaci, București, 1988 (în colaborare cu
de iubire paternă în cărțile pentru copii. Altundeva Raluca Tulbure). Traduceri: Poeme bulgare, București,
transmite alert, cu simțul detaliului revelator, im- 1951; Taras Șevcenko, Cobzar, pref. Mihail Sadoveanu,
presii suscitate de meleaguri balcanice, grecești și postfață Alexandr Deutsch, București, 1952 (în colaborare
italice. T. este și autor al unor compuneri cu canava cu Val Cordun), Poezii, introd. Mihai Novicov, București,
epică, de speță baladescă. Mai toate sunt de inspi- 1960, Poeme, pref. Stelian Gruia, București, 1976, Cobza-
rație dirijată, exprimând ideologia comunistă, pre- rul, îngr. și pref. Dan Horia Mazilu, București, 1990; A.S.
Pușkin, Rusalka, postfață Tamara Gane, București, 1959;
cum Balada tovarășului căzut împărțind „Scânteia”
Hristo Botev, Poezii, pref. Anghel Todorov, București, 1961,
în ilegalitate (1949). Chiar și în această zonă a ver- Acela nu moare!, pref. trad., București, 1976 (în colaborare
sificărilor conjuncturale, meșteșugul e bine stăpâ- cu Laura Baz-Fotiade); Poeți bulgari clasici și contempo-
nit, ritmurile cantabile fiind caracterizante. De aici, rani, pref. trad., București, 1962; Alexandr A. Blok, Versuri,
și reușitele lui T. ca autor de versuri pentru copii și pref. Tatiana Nicolescu, București, 1964, Versuri, Bucu-
ca traducător. A dat versiuni notabile din poeți ruși rești, 1974; Nikolaus Lenau, Albigenzii, pref. Sevilla
(Taras Șevcenko, A.S. Pușkin, A. A. Blok ș.a.) și bul- Baer-Răducanu, București, 1967; Antologie de poezie bul-
gari (Hristo Botev, N.I. Vapțarov, Elisaveta Bagreana, gară de la începuturi până azi, îngr. trad. în colaborare cu
Haralambie Grămescu, pref. Simeon Hadjikosev, Bucu-
Pencio Slaveikov și numeroși clasici sau contempo-
rești, 1977 (în colaborare); Anotimpuri mongole, postfața
rani incluși în câteva antologii), a transpus, de ase- trad., București, 1978 (în colaborare cu Raluca Tulbure).
menea, poemul epic în versuri iambice Albigenzii
Repere bibliografice: Nina Cassian, „Versuri”, CNT, 1953,
de Nikolaus Lenau. 6; Leon Baconsky, O etapă însemnată în evoluția unui
SCRIERI:Vioara roșie, București, 1948; Balada tovarășului poet, ST, 1955, 10; Geo Șerban, De la „Vioara roșie” la „Vară
căzut împărțind „Scânteia” în ilegalitate, cu desene de fierbinte”, pe drumul realismului socialist, VR, 1956, 1; S.
Ligia Macovei, București, 1949; Holde, București, 1949; Damian, Încercări de analiză literară, București, 1956,
Vișinul lui Vania, București, 1951; Versuri, București, 1952; 169–173; Perpessicius, Alte mențiuni, I, 177–183; Radu Po-
Lauda patriei, București, 1955; Vară fierbinte, București, pescu, „Cornul pădurarului”, CNT, 1958, 14; Călinescu,
1956; Versuri alese, București, 1956; Cornul pădurarului, Opere, IX, 636–642; Georgescu, Încercări, II, 136–142; Fe-
București, 1957; Poet și ostaș, București, 1958; Eu nu cânt lea, Dialoguri, 238–243; Ion Bălu, Victor Tulbure, LCF,
că știu să cânt, București, 1959; Ţării mele, București, 1966, 2; Oarcăsu, Oglinzi, 243–250; D. Micu, „Vioara roșie”,
1961; Toamna pe sub nuci, București, 1962; Aur, cu ilus- RL, 1969, 16; Niculae Stoian, Ipostazele poetului, VST,
trații de Mihu Vulcănescu, București, 1963; Cântece și ba- 1969, 8; Martin, Poeți, II, 125–129; Virgil Cuțitaru, Cărți și
lade, București, 1963; Poezii, pref. Mihai Novicov, idei, Iași, 1972, 189–194; Martin, Pro Patria, 100–104; Piru,
Tulliu Dicționarul general al literaturii române 296
Poezia, I, 353–356; Emil Vasilescu, „În lume nu-s mai multe speranțelor, de unde și tonalitatea adesea apocalip-
Românii”, „Scânteia”, 1976, 10 564; Lit. rom. cont., I, 265– tică. Prozodia, bogată și variată, adaptează tradiția
268; Cândroveanu, Lit. rom., 217–220; Dicț. scriit. rom., IV, cultă la specificul expresiei folclorice dialectale. Ro-
606–608; Negrici, Comunism, Poezia, 58–60, passim; Popa, manele Tragedia unei idile (1928) și Calvarul nea-
Ist. lit., I, 558–559. D.Mc.
mului (Exodul aromânilor) (1931) încearcă să sur-
TULLIU, Nuși (23.IV.1872, Avdela, Grecia – 8.IV.1941, prindă tot destinul aromânilor din Pind, grefând
București), poet, prozator. Fiu al unor țărani aro- elemente mitologice, istorice și etnografice pe struc-
mâni, T. face clasele primare la Clisura, iar liceul la turi de melodramă.
Bitolia, terminându-l în 1892. După un an de profe- SCRIERI: Poezii lirice-eroice, București, 1907; File rupte
sorat la Ianina, urmează, între 1894 și 1899, Facul- din viața aromânilor, I, Chișinău, 1919; Poezii, pref. Tache
tatea de Litere din București, făcând, în paralel, și Papahagi, București, 1926; Tragedia unei idile, Chișinău,
1928; Calvarul neamului (Exodul aromânilor), București,
doi ani la Facultatea de Drept. Tot acum scoate, pe
1931; [Versuri], UVPA, 85–137; Puizii, pref. Dina Cuvata,
cheltuiala proprie, revista „Pindul” (15 noiembrie Syracuse (SUA), 1989; Murmintsă fâră crutsi, îngr. Eva Ca-
1898–30 septembrie 1899). Revizor școlar în Epir și trinescu și Dina Cuvata, Syracuse (SUA), 1993; Golgota-a
Tesalia (1899–1902), se întoarce în România, unde, Farăljei, îngr. Tiberius Cunia și Dina Cuvata, Syracuse
până în 1905, scrie la diferite reviste literare. În ur- (SUA), 2002.
mătorii trei ani studiază la Leipzig. Inspector al șco- Repere bibliografice: Mihail Dragomirescu, „Poezii liri-
lilor românești din Macedonia și după un timp proce-eroice”, CVC, 1907, 11; Liviu Marian, Un scriitor aro-
fesor în Avdela (1908–1912), apoi profesor la Silistra, mân: Nuși Tulliu, „Sfatul Ţării”, 1919, 385–386; Tache Pa-
va fi, după încheierea Primului Război Mondial, pahagi, Antologie aromânească, București, 1922, 283–316;
profesor la Chișinău și București. Debutează, cu un T. Hagi–Goga, Mistralismul și Tulliu Nuși, „Peninsula Bal-
articol, în „Peninsula Balcanică” (1894) și colaborea- canică”, 1930, 3–4; Scarlat, Ist. poeziei, II, 200–201; Hristu
Cândroveanu, Nuși Tulliu, UVPA, 82–84; Cândroveanu,
ză la numeroase publicații, unde i-au apărut versuri,
Aromânii, 72–76, 163–164; Dicț. scriit. rom., IV, 608–609;
atât în româna literară, cât și în dialectul aromân:
Radu Comănescu, Observații asupra poeziei aromâne, VR,
„Lumea nouă literară și științifică”, „Epoca”, „Ecoul 2002, 1–2. D.M.
Macedoniei” (unde între 1903 și 1906 a fost și direc-
tor), „Noua revistă română”, „Revista poporului”, TULNIC, Vitalie (pseudonim al lui Vitalie Mano-
„Lumina” (Bitolia), „Grai bun”, „Foaia literară” (Plo- lescu; 9.III.1931, Ienichioi–Ismail – 3.XII.1973, Chi-
iești), „Moldova de la Nistru”, „Graiul”, „Dimânda- șinău), poet. A absolvit Școala de Literatură „M.
rea”, „Apărarea” ș.a. Prima carte, Poezii lirice-eroice, Eminescu” din București (1951), făcând parte din
cuprinzând peste o sută cincizeci de titluri, îi apare prima ei promoție. În anul 1953 se stabilește la Chi-
în 1907. În foileton i s-a tipărit romanul scris în aro- șinău, unde colaborează cu Editura Școala Sovietică,
mână Murminți fără cruțe („Ecoul Macedoniei”, e redactor la gazetele „Tinerimea Moldovei”, „Cultu-
1903), editat în volum postum, în 1993. ra”, „Moldova” și la radio. Primele încercări literare
Versurile lui T. au contribuit, alături de acelea ale îi apar la București în „Scânteia tineretului”, „Flacă-
lui C. Belimace, N. Batzaria, Zicu A. Araia, Marcu ra” și „Gazeta literară”, iar la Iași în „Iașul nou”. De-
Beza, L.T. Boga sau George Murnu, la configurarea butează editorial la Chișinău, în 1958, cu placheta
unui peisaj al poeziei aromâne. În principal, el ur- Caiet liric.
mează modelul lui V. Alecsandri, pe care îl dezvoltă Atât primul volum, cât și culegerile Trezirea vio-
prin introducerea unor elemente particulare. Este rilor (1963), Drum deschis (1966), Dor de cuvinte
preocupat mai ales de reliefarea dimensiunilor pa- (1971), Culori și anotimpuri (1974) vădesc imposi-
triarhale, a vieții pastorale din Munții Pind, contu- bilitatea adaptării lui T. la climatul rigid al realismu-
rate fără ostentație. În versul lui străbate îngrijorarea lui socialist, deși fusese format într-un mediu con-
pentru pierderea graiului strămoșesc și a etniei în- sacrat modelării tinerilor scriitori în conformitate
seși. Amenințarea vine de la un dușman în fața că- cu canoanele ideologice ale regimului. Excepție fac
ruia totul se prăbușește („Că ardu-a noastre case / doar câteva poeme circumstanțiale dedicate lui Le-
Și moare lailu-armân”). Fie balade, fie idile, fie cân- nin sau Partidului Comunist. Temele spre care își
tece de dor, stihurile lui T. sunt expresia, dramatică, îndreaptă atenția sunt patria, seismele istoriei, tre-
a stingerii unei lumi ancestrale, a pierderii cerea timpului, iubirea, onestitatea, rostul ființei
297 Dicționarul general al literaturii române Tumanian
truditoare, ilustrând, după cum precizează Ion Cio- ființe care suferă, într-un fel sau altul, loviturile –
canu, „categoria etică a omenescului”. Versurile sunt mai brutale sau mai blânde, dar întotdeauna asu-
totuși naive, liricizând stări sufletești, situații etc., mate – venite fie din partea destinului, fie din cauza
fără asimilarea lor în discurs poetic; expresivitatea nepăsării celor din jur sau a istoriei. Din categoria
este redusă la fraza spontană, fără virtuți formale celor din urmă face parte protagonistul romanului
sau de stil, pe care, de altfel, poetul nici nu le caută: Urma scapă turma (1997), un adolescent prins în
„Nici măiestre, nici alese –/ curg cuvintele ușor”. În vârtejul tulbure al schimbărilor de după cel de-al
acest sens, poezia este practicată mai curând din Doilea Război Mondial, în anii instaurării comunis-
rațiuni etice decât artistice, felul de a fi al poetului mului, perioadă în care oportunismul, furtul și de-
fiind echivalent cu generozitatea („M-am risipit/ în lațiunea sunt armele folosite de cei mai mulți ca să
toate, câte sunt”). Bucuria întâlnirilor (1967) și Flă- răzbată. Boxer de perspectivă și ospătar la cel mai
cări pe comori (1973) conțin microeseuri care abor- luxos restaurant dintr-un orășel petrolier de provin-
dează probleme ale artei și ale vieții sociale. cie, tânărul refuză să învețe josnica rețetă a supra-
SCRIERI: Caiet liric, Chișinău, 1958; Trezirea viorilor, Chi- viețuirii, iar răbufnirea sa din finalul romanului, o
șinău, 1963; ed. 2, Chișinău, 2003; Drum deschis, Chișinău, lungă deliberare, transcrisă într-un monolog la per-
1966; Bucuria întâlnirilor, Chișinău, 1967; Dor de cuvinte, soana a doua, în care își calmează spiritul rebel, are
Chișinău, 1971; Flăcări pe comori, Chișinău, 1973; Culori efectul scontat: respingându-și propriul viitor (ca-
și anotimpuri, Chișinău, 1974; Ultima frunză, Chișinău,
riera sportivă), dobândește un câștig mult mai im-
1976; Versuri. Eseuri, Chișinău, 1988; Risipă, îngr. și pref.
Ion Ciocanu, Chișinău, 1992; Dincolo de cuvinte, coordo-
portant: refuzul în fața minciunii. În povestirile lui
natori Anatol Ciocanu, Vlad Zbârciog, Paul Silvestru și T. apar adesea și altfel de figuri, trăind o realitate
Sergiu Lupu, București, 2004; 101 poeme, București, 2011. diferită față de cea care li se oferă: arhitectul care la
Repere bibliografice: Nicolae Bilețchi, Vitalie Tulnic, în șaizeci de ani are o idilă cu o adolescentă pe care o
Profiluri, 542–547; Ion Ciocanu, Argumentul de rigoare, meditează la matematică prin telefon (Telefonul)
Chișinău, 1985, 84–92; [Vitalie Tulnic], „Basarabia”, 1992, sau femeia de treizeci de ani, privită de tatăl și de
12 (grupaj special); Nicolae Popa, Poezii și teme, LA, propriul soț prin lentila suficienței, ca o ființă infan-
1993, 12 august; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 197–198; Ana- tilă (Băieții de sub tribunele circului) ori Iulia, fetița
tol Ciocanu, La ultima frunză, „Moldova suverană”, 2001, marcată de scena împușcării unor porumbei (Cher-
9 martie; Vlad Zbârciog, Dor de cuvinte, LA, 2001, martie; meza vânătorilor). În ciuda diversității tematice –
Cimpoi, Critice, III, 253–255; Nicolae Bilețchi, Analize și
romanul Domnul Marius și Doamna cea mică (1995)
sinteze critice, Chișinău, 2007, 320–334; Dicț Chișinău,
e o călătorie aflată nu sub imperiul fantasticului, ci
536 – 537. N.Bl., Mr.M.
al straniului, o călătorie inițiatică –, unitatea tonului
TUMANIAN, Paul (3.XI.1938, Chișinău), prozator, prozatorului este evidentă: o voce discretă, melan-
traducător. Termină liceul la Câmpina (1955) și ur- colică, încărcată de un lirism de bună calitate. Vo-
mează Facultatea de Matematică–Fizică, specialita- lumul Cu spatele la terenul de joc (2005) este rodul
tea fizica atmosferei, la Universitatea din București, rescrierii – de la altitudinea unei viziuni mai mature
absolvind în 1960. Lucrează în calitate de cercetător asupra literaturii și condițiile dispariției cenzurii –
științific la Observatorul de Fizica Atmosferei al In- celor nouă povestiri care alcătuiau volumul de de-
stitutului Meteorologic (1963–1997), este redac- but. Și aici T. se dovedește un povestitor abil, cu o
tor-șef al publicației ecologiste „ReMediu”, editată mână sigură în creionarea situațiilor și a personaje-
la București (1997–2001). lor angrenate, de obicei, în mișcări de o amplitudine
T. debutează în 1969 cu volumul de povestiri Un redusă, într‑o lumină difuză, cu finaluri adesea am-
pahar de cinzano, aici, ca și în cărțile următoare, bigue, pe fondul unui comentariu auctorial uneori
scriitura urmărind o partitură abilă, cu strategii va- excesiv analitic, punctat de frecvente referințe au-
riate, la frontiera dintre un fantastic negat ironic și tobiografice. Nu foarte inspirat, autorul își adună
pseudoutopie, susținute de umor fin și amar, ce aceste amintiri – denudate însă de semnificațiile
concură la realizarea unei viziuni poetice a existen- mai profunde pe care le căpătau în proza scurtă – în
ței. Personajele fac parte din categoria inadaptaților, romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat
a inocenților (nu întâmplător, altă culegere de po- (2012), trecând în revistă copilăria și adolescența
vestiri poartă titlul Conspirația inocenților, 1999), petrecute, după părăsirea Chișinăului, în București
Tunaru Dicționarul general al literaturii române 298
și mai cu seamă în Câmpina, în perioada dificilă a sensibilitatea sub o mască de cinic. Celălalt roman,
anilor ’40–’50 din secolul trecut. Câteva traduceri, care, sub raportul formulei narative, e un ciudat
între care în 1996 memoriile lui Andrei Saharov amalgam între tradițional și modern, constă, de
(transpuse în colaborare cu Nicolae Vrublevschi) și fapt, în analiza comportamentistă a reacțiilor unui
în 2005 Copiii teribili de Jean Cocteau, îi comple- grup de oameni aflat într-o situație-limită, în timpul
tează prestația literară. celui de-al Doilea Război Mondial. Constrânși să
SCRIERI: Un pahar de cinzano, Bucuresti, 1969; Domnul trăiască permanent în proximitatea morții, câțiva
Marius și Doamna cea mică, postfață Gabriel Alexan- militari aflați în misiune călătoresc bezmetic într-un
drescu, București, 1995; Urma scapă turma, București, „tren fantomă”, tren special pornit să pună capăt
1997; Conspirația inocenților, București,1999; Cu spatele
cumplitelor ravagii ale unei epidemii de tifos. Exis-
la terenul de joc, Pitești, 2005; Refugiu în Vechiul Regat,
Cluj‑Napoca, 2012. Traduceri: G. Medvedev, Adevărul tența lor se concentrează în acest spațiu sufocant,
despre Cernobâl, București, 1992; Burton E. Stevenson, devenit singurul vital, supraviețuirea fiind posibilă,
Fata din Alsacia, București, 1993 (în colaborare cu Otilia în mod paradoxal, numai în vagoanele bântuite de
Vrăbiescu); Andrei Saharov, Memorii, I–II, îngr. Gabriela suflul extincției. Sub imperiul fricii oamenii își omo-
Russo și Răzvan Petrescu, pref. Mihai Botez, București, genizează gesturile și impulsurile. Îi diferențiază
1996 (în colaborare cu Nicolae Vrublevschi); Jean Cocteau, numai comportamentul față de o femeie necunos-
Copiii teribili, Pitești, 2005.
cută, enigmatică, apărută în tren, care declanșează
Repere bibliografice: Tania Radu, Frumusețea cărților in- reacții netrucate, conforme cu temperamentul fie-
utile, LAI, 1995, 32; Iulian Boldea, Labirint și dorință, LCF,
căruia. Dar cum ea reprezintă spațiul „de afară”, altul
1995, 37; Cristina Manuk [Paul Cernat], Proza lui Paul
Tumanian, „Ararat”, 2006, 2; Mihai Botez, Andrei D. Sa- decât cel considerat de militarii din tren singurul
harov, contemporanul nostru (I–II), CLT, 15, 16. Al.F. posibil, imixtiunea nu poate fi acceptată și, ca atare,
necunoscuta va fi abandonată, pentru ca „trenul
TUNARU, Mihai (14.IX.1931, Bușteni – 19.VII.1989, fantomă” să își continue nestingherit drumul spre
București), prozator. Este fiul Elisabetei (n. Teodo- moarte. Roman de atmosferă cu aspirații de para-
rescu) și al lui Constantin Tunaru, lăcătuș. Începând bolă, Stații în câmpiile dezordinii indică în T. un
din 1942 face cursul secundar la Brașov, Sinaia și analist lucid, cu vizibile calități de introspecție. Sub
Câmpina, încheiat în 1950 la Brașov. Până în 1952 același semn se află și Cuceritorul (1979), numai că
funcționează ca normator la o întreprindere din de data aceasta așa-zisa acțiune se mută într-un sa-
Bușteni. Terminând în 1955 Institutul de Construcții natoriu de boli nervoase. Dacă în romanul anterior
din București, va lucra ulterior ca diriginte de șantier
ideea, simbolul erau limpezite în cele din urmă, aici
și ca șef de secție în Ministerul Energiei Electrice.
totul plutește într-o incertitudine deplină, care nu
Debutează în 1959, la „Gazeta literară”, cu nuvela
rareori degenerează în confuzie. Mai dispersat și, în
Zile, nopți și căutări, iar editorial cu volumul de re-
orice caz, mai puțin explicit în intenții, autorul se
portaje Poarta spre 1 000 de coline, apărut în 1963.
rezumă să mediteze pe parcursul a aproape patru
Mai colaborează la „Luceafărul”, „Ateneu”, „Viața
românească”, „România literară” ș.a. sute de pagini asupra felului în care individul, în
Încă din reportajele de început T. își arată inte- pofida unui acut sentiment al alienării, încearcă să
resul pentru amănuntul exotic, interes manifestat și își găsească un rost printre semeni. Analistul T. este
în cea de-a doua carte (scrisă în colaborare cu Sorin înlocuit în romanul Appassionato (1978) de un pro-
Ciulli), Corturi în Pamir (1965). Odată cu publicarea zator interesat de spectaculosul exterior, de pitores-
romanelor Singur contra mea (1967) și Stații în câm- cul unor cadre sau de senzaționalul unor situații.
piile dezordinii (1969), foarte deosebite ca factură, Subsumându-se genului polițist, uzând abil de re-
abandonează reportajul în favoarea prozei de in- țete verificate, cartea surprinde prin capacitatea de
trospecție. Primul roman, scris dezinvolt, presărat invenție, de fabulație, prin stilul alert, antrenant,
cu expresii argotice, reface în secvențe aparent dis- calități ce păreau a nu-i fi proprii lui T. Alte romane,
parate viața unor sportivi aflați în cantonament. O, Prometeu (1982), Șarpele împăcării noastre
Protagonistul, Filip Halunga, intelectual printre (1985), dau seamă de înregimentarea ideologică a
sportivi și sportiv printre intelectuali, este singurul prozatorului, care scrie, tot după o rețetă, despre
care nu își găsește locul potrivit, ascunzându-și viața de șantier ori despre cercetarea industrială.
299 Dicționarul general al literaturii române Tupan
SCRIERI: Poarta spre 1 000 de coline, București, 1963; Cor- (1995), dar mai cu seamă literatura modernistă: Dis-
turi în Pamir (în colaborare cu Sorin Ciulli), București, cursul modernist (2000), Sensul sincronismului
1965; Singur contra mea, București, 1967; Stații în câmpi- (2004), Modernismul și psihologia (2009) și postmo-
ile dezordinii, București, 1969; Appassionato, București,
dernă: Discursul postmodern (2002), Teoria și prac-
1978, Cuceritorul, București, 1979; O, Prometeu, București,
1982; Șarpele împăcării noastre, București, 1985.
tica literaturii la început de mileniu (2010). Enunța-
tă încă din Scenarii și limbaje poetice (1989), ideea
Repere bibliografice: Valeriu Cristea, [Mihai Tunaru], VR,
1968, 2, 1979, 20; Dana Dumitriu, „Stații în câmpiile dezor-
care îi va ghida cercetările e cea a existenței unei
dinii”, RL, 1970, 6; Liviu Grăsoiu, „Stații în câmpiile dezor- corelații între stilurile literare și reprezentările ide-
dinii”, ATN, 1970, 8; Damian, Intrarea, 124–129; Sorin Titel, ologice și științifice ale unei epoci. E vorba de o că-
[Mihai Tunaru], RL, 1979, 49, 1982, 36; Vasile Chifor, [Mihai utare, prin mijloace care vor varia de la un studiu la
Tunaru], VR, 1981, 6, 1983, 7; Grigore Smeu, Filonul poetic, altul, a unor invarianți ai literaturii, lucru ce va im-
RL, 1986, 8; Eugen Teodoru, O trecere…, RL, 1989, 30. D.Gr. plica, sistematic, construcția unui demers dublu, în
același timp stilistic și epistemologic. În volumul din
TUPAN, Maria-Ana (19.IV.1949, Sărulești, j. Buzău),
1989, în relație cu orfismul, ermetismul și monismul
critic și istoric literar, traducătoare. Este fiica Mar-
se propune schița unei tipologii literare tripartite,
garetei (n. Constantin) și a lui Spiridon Iordache,
alcătuite din poetul orfic (Lucian Blaga), poetul er-
preot. Cursurile școlii primare le urmează în comu-
metic (Ion Barbu, Sorin Mărculescu) și poetul mo-
na natală (1956–1963), absolvind ulterior Liceul
nist (Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Aurel Rău). În
„Mihai Eminescu” din Buzău (1967) și Facultatea de
același spirit, Sensul sincronismului conține o ana-
Limbi Germanice a Universității din București
(1972), specializarea engleză–germană. Funcționea- liză comparată a Învățăturilor lui Neagoe Basarab
ză ca redactor (1972–1975) și redactor principal către fiul său Theodosie și a tratatului de guvernare
(1975–1989) al versiunii în engleză a revistei „Cărți Basilicon Doron al lui James Stuart al VI-lea al Sco-
românești”, apoi, începând din 1990, e publicist-co- ției, o lectură a Istoriei ieroglifice a lui Dimitrie Can-
mentator la revista „Viața românească”. În 1991 ocu- temir ca sumă a genurilor renascentiste, o situare a
pă un post de asistent în cadrul Catedrei de engleză lui Othello între Bacon și Coran și, propunându-le
a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Univer- ca ilustrări a unei „Renașteri postmoderne”, o con-
sității din București, avansând în 2002 la poziția de fruntare între Călugărul Filippo Lippi a lui D.R. Po-
profesor. Obține titlul de doctor în filologie în 1992 pescu și Opera plutitoare a lui John Barth. Influen-
cu o teză consacrată operei shakespeariene. Între țate de reflecțiile lui Peter Nicholls asupra condiți-
1994 și 1995 beneficiază de o bursă Fulbright la Uni- onărilor ideologice ale stilurilor și de cele ale lui
versitatea Statului Pennsylvania din SUA. E prezentă Christopher Butler despre corespondența între
în „Amfiteatru”, „Convorbiri literare”, „Contempora- tehnicile artistice și stările de spirit, Discursul mo-
nul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Steaua”, „Via- dernist și Discursul postmodern propun o definiție
ța românească”, „Astra” ș.a. Debutează editorial în a codurilor care reglează funcționarea generică a
1980 cu Regele visurilor, o antologie de traduceri din celor două paradigme estetice. Cel mai adesea T.
proza americană a secolului al XIX-lea. În 1996 e analizează texte canonice, confirmând, cu propriile
distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru tra- instrumente, poziții deja cunoscute, dar face și exer-
ducerea culegerii de proză scurtă Sâmbure de rodie ciții inedite de genealogie și filiație culturală. Un
de Edith Wharton, i se acordă, în anii 2000 premii articol din 1888 al lui Titu Maiorescu, Din experien-
din partea câtorva reviste. A fost căsătorită cu scri- ță, e citit ca prefigurare intuitivă a ceea ce interpre-
itorul Marius Tupan. tarea discursului numește „lanțuri lexicale”, în vre-
Specialistă în literatura anglo-saxonă și bună cu- me ce metoda estetică a lui Tudor Vianu e văzută ca
noscătoare a culturilor germană și franceză, T. se o formă de materialism cultural, în descendența lui
dedică unei abordări comparatiste a literaturii ro- Karl Marx, Hippolyte Taine sau Mihail Bahtin. De
mâne, fiind atrasă de noile metode critice, de psi- același gust al descoperirii ține și consistentul por-
hocritică, pragmatică și stilistică, deconstrucție etc. tret pe care T. i-l face în Modernismul și psihologia
Aplicațiile vizează Evul Mediu românesc, scriitorii lui Nicolae Vaschide, fiul unui comerciant buzoian,
din secolul al XIX-lea, literatura deceniilor 6 și 7 din a cărui Gimnastică sentimentală are similitudini cu
secolul trecut: Marin Sorescu și deconstructivismul unele idei în circulație în spațiul occidental în prima
Tupan Dicționarul general al literaturii române 300
jumătate a secolului al XX-lea (Wilhelm Wundt, Madame de Mauve, București, 1990; Edith Wharton, Sâm-
Gabriel Tarde, William James, Alfred Binet). Urmă- bure de rodie, pref. trad., București, 1996.
rind reflexele psihologiei fiziologice și ale pragma- Repere bibliografice: Cristian Moraru, Modernitatea
tismului în literatura modernistă românească, în poetică – structuri și limbaje, RL, 1990, 11; Ion Pop, „Sce-
special felul în care e ilustrat principiul paralelismu- narii și limbaje poetice”, ST, 1990, 5; Monica Spiridon,
lui psiho-fizic, studiul Modernismul și psihologia e [Maria‑Ana Tupan], LCF, 1995, 34, R, 1999, 2; Mihai Cim-
poi, Marin Sorescu în (de)construcția criticii, LCF, 1999,
dedicat într-o mare măsură literaturii lui V. Voicu-
37; Olimpia Iacob, Un analist performant (I–II), CL,
lescu, comentată prin prisma unei influențe exerci- 2000, 6, 7; Teodor Vârgolici, Studii despre modernismul
tate atât de școlile europene de psihologie, cât și a românesc, ALA, 2001, 557; Gheorghe Grigurcu, [Ma-
unei apropieri de ideile lui Vaschide. În cadrele ace- ria‑Ana Tupan], RL, 2001, 35, 2003, 5, 2010, 10; Geo Va-
leiași abordări interdisciplinare a literaturii, orien- sile, [Maria‑Ana Tupan], RL, 2001, 35, CNT, 2001, 42, VR,
tată însă spre principiile fizicii cuantice, se înscrie 2003, 8–9; Dicț. scriit. rom., IV, 609; Radu Voinescu, Prin-
Literary Discourses of the New Physics (2010), contre primejdiile criticii, Constanța, 2004, 139–144; Cristi-
ceput ca un proiect mai amplu, care include și Teo- an Livescu, Magiştri & hermeneuţi, Iași, 2007, 333–360;
ria și practica literaturii la început de mileniu (2010, Ștefan Vlăduțescu, Cum s‑a impregnat modernismul de
psihologie, R, 2010, 4; Iulian Boldea, Critica de empatie,
în colaborare cu Marin Cilea), o serie de mici apli-
LRC, 2011, 1–2. T.V., L.Td.
cații pe text care stabilesc, punctual, relații între
anumite cartografii narative și legile care reglează TUPAN, Marius (18.IV.1945, Tâmna, j. Mehedinți –
universul cuantic: romanul Francesca al lui Nicolae 6.XII.2007, București), prozator, dramaturg. Este fiul
Breban e citit ca „ficțiune invazivă”, în Ora 25, roma- Izabelei (n. Ţecu) și al lui Nicolae Tupan, lăcătuș la
nul lui Constantin Virgil Gheorghiu, și în Mentaliștii CFR. Face ciclul elementar în comuna natală, după
lui Florin Manolescu e identificată construcția unui care urmează o școală profesională de pe lângă Șan-
„timp reversibil”, după cum în romanele Aurei tierul Naval din Turnu Severin, obținând calificarea
Christi se constată existența unui „psihic autogene- de sudor. Lucrează la Șantierul Naval și la Uzina de
rator”. T. a semnat și o serie de traduceri, mai ales Vagoane, apoi ca bibliotecar la Hidrocentrala Porțile
din literatura americană: proză psihologică (Edith de Fier; în paralel frecventează liceul seral. Între
Wharton, William Dean Howells, Henry James), scri- 1967 și 1972 este student la Facultatea de Limba și
eri SF (Isaac Asimov) și proză fantastică, din care Literatura Română a Universității din București. Re-
publică în 1984, în două volume, o antologie dactor la publicația „Cărți noi”, în 1975 este angajat
cuprinzătoare. pentru o scurtă perioadă la Biblioteca Centrală de
SCRIERI: Scenarii și limbaje poetice, București, 1989; Ma- Stat și până în 1989 funcționează ca redactor la „Ur-
rin Sorescu și deconstructivismul, Craiova, 1995; A Survey zica”. Ulterior va fi redactor-șef adjunct și în inter-
Course in British Literature, I–II, București, 1997–1998; valul 2000–2007 redactor-șef la „Luceafărul”. Debu-
Scriitori români în paradigme universale, București, 1998; tează la optsprezece ani în „Ramuri”, iar debutul
A Discourse Analyst’s Charles Dickens, București, 1999;
editorial se produce în 1974 cu volumul de proze
Discursul modernist, București, 2000; Discursul postmo-
dern, București, 2002; Sensul sincronismului, București,
Mezareea. Mai scrie la „România literară”, „Steaua”,
2004; British Literature. An Overview, I–II, Bucureşti, 2005; „Orizont”, „Viața românească”, „Vatra” ș.a. I s-au
The New Literary History, Bucureşti, 2006; Genre and Post- acordat Premiul Asociației Scriitorilor din București
modernism, București, 2008; Modernismul și psihologia. (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (1995, 2003) ș.a.
Încercare de epistemologie literară, București, 2009; Lite- A fost căsătorit cu scriitoarea Maria-Ana Tupan.
rary Discourses of the New Physics, pref. Marin Cilea, Bu- În ciuda a numeroase ecouri critice pozitive (no-
curești, 2010; Teoria și practica literaturii la început de tabilă prin exces e, bunăoară, valorizarea făcută de
mileniu (în colaborare cu Marin Cilea), București, 2010. Laurențiu Ulici: „Bun povestitor, el încearcă să co-
Traduceri: Regele visurilor. Povestiri americane din secolul
recteze chiar tradiția, eliberând-o de anecdoticul și
la XIX-lea, postfața trad., București, 1980; Isaac Asimov, O
piatră pe cer, București, 1981; Proză fantastică americană,
pitorescul ce o umpluseră de-a lungul câtorva de-
I–II, îngr. pref. trad., București, 1984; William Gilmore cenii, de la Panait Istrati până azi”), literatura lui T.
Simms, Paddy McGann sau Diavolul din buștean, pref. e un caz de involuție în raport cu premisele. Dacă
trad., București, 1986; William Dean Howells, Vară india- scrierile publicate înainte de 1989 dețin o formă re-
nă, pref. trad., București, 1989; Henry James, Europenii. zonabilă, majoritatea a ceea ce este tipărit după
301 Dicționarul general al literaturii române Turcea
această dată – în regie proprie – se află foarte aproa- 1996; Coroana Izabelei, I–III, București, 1998; Alergătorul
pe de submediocritatea literară. Mezareea făcea o fatal, București, 1998; Rătăcirea Domnului, București,
serie de mutări naive și stângace în direcția fantas- 1999; Batalioane invizibile, București, 2001; Vămile depre-
siunii, București, 2002; Avocatul diavolului. Marian Popa
ticului și a fabulosului de inspirație „sudică”. Scrie-
în dialog cu Marius Tupan, București, 2003; Preventoriul,
rea care urmează, Crisalide (1977), roman de șantier
București, 2004; Rhizoma, București, 2004; Sinucidere
sufocat de șabloane, reprezintă un pas înapoi față amânată, București, 2004.
de debut, tema fiind, în rezumat, cam asta: un bi-
Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 1975, 205–206;
bliotecar cu studii medii pe un șantier, față cu reac- Mihai Ungheanu, „Crisalide”, LCF, 1977, 25; Ardeleanu,
țiunea/ birocrația. Elementele de senzațional abun- Mențiuni, 172–176; Dana Dumitriu, „Coroana Izabelei”,
dă, coroborate cu o oarecare intenție de satiră a RL, 1982, 52; Nicolae Mecu, O parabolă a puterii, VR, 1983,
birocrației. După Noaptea muzicanților (1978), cu- 11; Valentin Tașcu, „Marmură neagră”, ST, 1989, 11–12;
legere de proze care continuă linia mâlos-fantastică Alex. Ștefănescu, Roman cu cheie și alegorie, RL, 1995,
a narațiunilor de început, T. publică ceea ce critica 9–10; Monica Spiridon, [Marius Tupan], LCF, 1995, 10,
va considera a fi cartea lui cea mai bună: romanul 1996, 1; Gabriela Duda, Povestiri din irealitatea învecina-
tă, ST, 1995, 6; Ulici, Lit. rom., I, 375-378; Romul Mun-
Coroana Izabelei (1982), o parabolă care ambițio-
teanu, Un roman despre putere, oameni și lucruri, VR,
nează să înghesuie în strâmtul spațiu rural‑imaginar 1998, 6; Ion Roșioru, Marius Tupan între utopie și parabo-
Ursa Mică procesul de ardere în efigie a regimului lă, București, 2001; Vasile, Proza, 296–305; Dicț. scriit.
politic contemporan cu scrierea romanului. Ambi- rom., IV, 610–612; Cristea‑Enache, București, 75–81; Popa,
țiile sunt strangulate din fașă de incontinența lite- Ist. lit., II, 745–746. M.I.
rară a autorului, de altfel Coroana Izabelei fiind
transformată după 1989 în trilogie. Marmură neagră
(1989) e un roman despre inexistența prețios com-
plicabilă a unui cătun, unde bătaia către un nivel de
adâncime simbolică e de fapt o bătaie a pasului pe
loc. Mai târziu apare romanul „antitotalitar”, para-
bolic și cu „cheie” Vitrina cu păsări împăiate (1994),
topit, după spusele autorului, în 1986. Romanul Ră-
tăcirea Domnului (1999) descoperă roata câtorva TURCEA, Daniel
procedee postmoderne pentru a trata tema artistu- (22.VII.1945, Târgu Jiu
lui de geniu în conflict cu societatea ostilă, iar Ba- – 28.III.1979, București),
talioane invizibile (2001) redescoperă o parabolă à poet.
la Coroana Izabelei, nu cu alte mijloace și posibilități
decât acolo: un crater pe nouă nivele, ascuns în mij- Este fiul Mariei și al lui Gheorghe Turcea. Urmează
locul unei câmpii, maschează de restul umanității Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești (1957–1963) și
o societate ultratehnologizată. Printre ingrediente este absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion
se numără o serie de sexualizări frenetice, conspi- Mincu” din București (1968). Debutează cu versuri
raționisme la scară micro și macro, atentate la ordi- în 1966 la „Amfiteatru”, iar editorial în 1970 cu En-
nea planetară, onomastică grotescă, acte ratate în tropia. Face parte din grupul oniric, alături de Leo-
preluarea, prelucrarea sau mimarea unor scheme nid Dimov, Dumitru Ţepeneag, Vintilă Ivănceanu
intelectuale ș.a.m.d. Ca mai tot restul literaturii lui ș.a., participând la o faimoasă masă rotundă găzdu-
T., romanul e de citit doar ca mostră extinsă de rizi- ită de revista „Amfiteatru” în 1968. Moare de o boală
bil involuntar. Piesele de teatru Crucea de argint incurabilă la un an după apariția celui de-al doilea
(1996) și Alergătorul fatal (1998), scrise, după măr- volum, Epifania (1978). Din ciclul Poeme de dragos-
turia autorului, ca antrenament pentru romane, te, compus în ultimul an de viață, e publicată pos-
pun în funcțiune aceleași posibilități literare. tum o selecție în antologia intitulată tot Epifania
(1982), cuprinzând integral și cele două volume
SCRIERI: Mezareea, București, 1974; Crisalide, București,
1977; Noaptea muzicanților, București, 1978; Coroana antume. Antologia Iubire, înțelepciune fără sfârșit
Izabelei, București, 1982; Marmură neagră, București, (1991) adăugă alte inedite, adunate din manuscri-
1989; Vitrina cu păsări împăiate, București, 1994; Rezer- sele puse la dispoziție de sora poetului. Valeriu Cris-
vația de lux, București, 1995; Crucea de argint, București, tea, antologatorul acestui volum, îl prezintă cu
Turcea Dicționarul general al literaturii române 302
entuziasm în prefață drept cel mai mai mare poet xilofon/ fructele răcoare albă/ atomii în litere chi-
român ortodox (și nu ortodoxist). Un nou volum de nezești// ninge de asemeni cu hieroglife și ideogra-
inedite, intitulat de asemenea Epifania (2011), e în- me/ pufoase și moi alb topind/ evantaie imense și
grijit de sora poetului împreună cu părintele Sever multe camelii” (Ţara Sin. Despre Tao, despre Te). Se
Negrescu și prefațat de Dumitru Stăniloae. Probabil constată o varietate a formelor stilistice, sintactice
din cauza intervențiilor editorilor (la care se referă și metaforice: lexemele asiatice se alătură cuvintelor
o notă de subsol din prefață, explicând inadverten- din zona științelor exacte, mai ales din fizică și as-
țele dintre textele publicate în volum și cele citate tronomie, pentru care autorul manifestă predilecție,
de părintele Stăniloae, anume textele din manuscri- construcțiile de tipul paralelismului și al repetiției
se), poemele sunt destul de diferite de cele din cu- nu exclud construcții sintactice diverse, neregulate,
legerile anterioare, schematice, eterogene, în orice tonul (aparent) oracular urmează tonului (aparent)
caz inferioare stilistic. colocvial, asocierile metaforice se amestecă în com-
Textele lui T. din Entropia se circumscriu oniris- binații discursive sau ironice. Această amprentă
mului, mai ales prin caracterul de „miraj” al poeziei stilistică definește întregul volum, fiind vorba de
(D. Ţepeneag), un miraj lucid controlat, de tablă de „variații” ale aceleiași voci, ale aceluiași mogul-al-
șah, care amintește de peisajele lui De Chirico. Este gebrar („eu am nostalgii de mogul/ și algebrar”, sună
izbitoare construcția geometrică a imaginarului, un vers). Dacă sunt poeme care propun o interoga-
straniul ce are o splendoare exactă, eleată, o elegan- ție filosofică serioasă sau urmăresc o tramă nara-
ță și un fast baroc, oriental, nu dinamismul și exu- tiv-onirică, uneori cu subtext erotic, altele constituie
beranța suprarealiste, deși de suprarealiștii români doar simple jocuri, exerciții ludic-imagiste, ironice
îl apropie pe autor câteva procedee, precum conca- chinezării, nu lipsite de o fină muzicalitate: „… pești
tenările sintactice, mai ales nominale, ca și metafo- electrici au plecat spre Transvaal/ cu pânze țesute
rismul luxuriant. El se apropie în egală măsură de din splendide termite/ dinamite scobite ne poartă
ermetismul lui Ion Barbu, inclusiv de rețeaua con- elite/ bărci alexandrine spre Ţara de Foc/ îmi sunteți
ceptuală a acestuia (unul, nunta, somnul, erotismul, invitații de-o seară/ să bem de plăcerea sateliților
motivele cosmogonice etc.). Uneori chiar și ritmul Li/ Tai Pe masă în casă din afuzali/ pe paturi tăiate
sună pe alocuri barbian: „toate plutiră câte se-ntâm- în portocală/ vom face orgii cu ziua egală” (Dezastre,
plară ș-or să se-ntâmple-n neclintit deșert/ Un Eu- III). Al doilea volum al lui T., Epifania, subintitulat
clid deasupra țării Yemen/ Cu fast de geometrii a tot „o căutare a treptelor”, este mult mai eterogen, în-
exacte/ dar nouă, aerului/ lui/ INCERT/ Căci el de cercând să aproximeze poetic „treptele” convertirii
fapt se-ntâmplă în zăpadă/ Sub sfere roșii. Steaua spirituale. O ruptură nu se produce, doar că „entro-
Altair/ Va fi fiind pentr-o secund-aproape/ Aici în pia” se transformă în „epifanie”: nu lipsesc stranie-
baldachin de uns emir/ ce va trăi peste 110/ de mii tatea, imagismul, acum mai concentrat, livrescul, o
de ani într-un oraș Mohab…” (Abdul sau Elogiul lui anume „tehnicitate” a discursului, conținutul con-
Parmenide). Estetica rămâne totuși una de tip baroc ceptual, ermetismul. Se remarcă însă muzicalitatea,
câtă vreme poemele provoacă în primul rând mera- monodia bizantină, cum s-a observat, și esențiali-
viglia, nu neapărat sens, iar prețiozitatea ironică, zarea lirismului, efortul de a transpune în verb o
livrescul, uneori pitoresc prin amalgamurile post- experiență spirituală profundă. Unele texte rămân
moderne pe care le produce, rămân trăsături dis- totuși cvasiincomprehensibile, spre exemplu primul
tinctive: „da, Rousseau s-a aruncat pe fereastra/ de poem, Geometria sau căutarea drumului, excesiv de
la balconul în stil empire/ și-n cădere/ până jos/ Van conceptual. Altele, precum Balada păsării, șochea-
Gogh a continuat să picteze/ munți de creier de pa- ză, din contră, prin prea marea simplitate: „vie Lu-
săre/ și de creieri de flori/ și numai morminte de mină/ venind, pe cale// inima-mi cere/ pasăre
grâu/ iazuri/ iazuri cu nuferi/ oglinzile vii și mai vii lină// sufletu-n lacrimi vrea, fără vină// numai să-l
și mai vii// «Tao stă singur și nu cunoaște schimba- apere/ numai să-l poarte// sus/ peste moarte”. Și
rea»/ ce fantastic echilibrăm atâta neliniște/ «Um- formula poemului lung e disputată acum de poemul
blă-n cerc și nu cunoaște nesiguranța»/ atâta neli- scurt, apropiat de haiku: „umbra/ înflorită mă pri-
niște amestecată cu spaimă/ «Poți să-l închipui cu mește/ ca un dar// fântâna/ sau poate numai gla-
mama lunii»/ laudă laudă laudă// ceai și pagode de sul// în umbra florii parcă îngropat” (Grădini, IV).
303 Dicționarul general al literaturii române Turcea
Multe poezii, chiar dacă scurte, își păstrează un sens „Tu/ Cel care, întreg/ Locuiești în mine, acum/ Stră-
personal încifrat, deși se referă la experiențe de or- in mie,/ Lasă doar/ Razele Tale/ Să strălucească în
din religios: „Roua/ pe crizantemă// dar, iubitei// inima mea./ Învie sufletul meu/ cel pustiit/ cum din
fără nume// Iisuse, ce va fi cu ei/ străini, cum sunt/ piatră ai izvorât apa cea vie.// Doamne,/ Eu sînt or-
acum// și frumusețea armei/ în crângul înflorit”. bul, deschide/ Ochii cei de taină ai inimii,/ Sînt cel
Estetica lui T. e acum una a tainei, iar încercarea de mai ticălos dintre oameni/ – Lepra păcatului aco-
a aproxima incomprehensibilul devine, paradoxal, peră sufletul meu –// Curățește-mă!/ Ajută necre-
dar firesc pentru un practicant ortodox, încercare dinței mele...ˮ (Rugăciune, II). Temele, motivele,
de contopire cu acesta. În Pentru a picta un peisaj, compoziția acestor poeme de dragoste religioase se
spre exemplu, se recomandă „apropierea” de peisaj regăsesc și în antologia apărută în 2011, dar probabil
prin „meditație”, până la a deveni „chiar peisajul”. din cauza editării defectuoase și a intervențiilor, ul-
Polii universului sunt acum lumina și umbra, focul, timele postume sunt mai schematice, simpliste,
cuvântul, dragostea, vina, trupul, iluminarea și co- neomogene ca structură și stil. T. reprezintă un fe-
muniunea ca formă de cunoaștere plenară. Poeme- nomen unic în literatura română prin transforma-
le, din ce în ce mai scurte și mai simple, aduc un rea radicală a profilului său liric și uman. Saltul de
elogiu ardent iubirii divine, dezvăluind, unele, o la poezia onirică, baroc-geometrizantă la poezia
mistică a luminii (Racla de lumină, Iubire, împără- intens spiritualizată, ortodoxă fără ostentație, dez-
teasă, Balada nunții, Taină, Rouă ș.a.). Ultimele văluie nu doar o experiență inedită în literatura
versuri ale lui T., emoționante, din ciclul Poeme de noastră, dar și o experiență umană, o aventură in-
dragoste se ating de realitatea, din ce în ce mai apro- terioară incandescentă, tulburătoare prin autenti-
piată, a morții, trădând, pe de-o parte, asceza, pe de citatea ei. Versurile pot fi citite ca document al unei
altă parte combustia interioară, dorința de a nu convertiri și iluminări spectaculoase, singular în
pierde comuniunea de iubire cu divinitatea: „ase- spațiul cultural românesc prin lipsa oricărei afilieri
menea apei/ odihna/ asemenea nopții/ mai sus, ideologice și prin valoarea intrinsec estetică.
mai adânc// fața ta pâlpâie în ochii mei/ și nu o văd/ Acest suprarealism târziu ascunde un caligraf nebun de
pe buzele mele sunt cuvinte/ și nu le aud/ în inima vocabule, fascinat de legăturile misterioase dintre ele, un
inimii de țărână/ sângele tău îmi zvâcnește/ în ră- spirit alexandrin cu un curios (și autentic) simț al tragicu-
suflarea pământului/ Tu, îmi ești aer/ cu pleoapele lui. Jocul merge spre ritmurile muzicale, savante ale lui Ion
Barbu […], cu absurdități calculate și moliciuni de poet
te-aș acoperi/ nu eu, Tu/ trăiește în mine. Tu, ce
fantezist obsedat de lumea formelor onirice și îmbătat de
privești ca o flacără, mistuind/ de Tine mi-e sete/ în marile abstracțiuni.
taină. Te-am cules/ ca pe o vie / rodul Tău, belșug/ EUGEN SIMION
vinul acesta, vinul acesta// trupul Tău înflorind/
deasupra morții/ nufăr alb peste apele morții// Tu, Poezia lui Daniel Turcea se va înverșuna împotriva ei în-
seși, își va scormoni, ca într-un exercițiu de penitență, stig-
iubire,/ înțelepciune fără sfârșit” (Iubire, înțelepciu-
matele, erorile și imperfecțiunile, autoflagelându-se cu o
ne fără sfârșit). Evoluția postumelor este interesantă mânie neputincioasă. E momentul dureros al smulgerii
și prin reluarea unor imagini, motive, uneori chiar măștilor ce au devenit însă tot una cu carnea obrazului;
a titlurilor; spre exemplu, mai multe poeme din ci- acum eroul liric își va atribui genealogia fabuloasă a ma-
clul Poeme de dragoste se numesc Anastasia: „Blân- gului idolatru sau a samuraiului, descoperind prea târziu
dețea candelei ii arde/ În inima/ Ce nu mai știe/ că arta lui e doar o producție mincinoasă de simulacre.
Nimic asemeni, în iubire, pe pământ// știu, vom Coșmarul artistului blestemat, torturat de propria-i fan-
muri/ dar câtă splendoare!ˮ sau „pământul inimii// tezie contaminată de germenii răului, este transcris cu o
intensitate fără egal în lirica românească […]. Odată cu
facă-se cer// un cer arzândˮ etc. Între ineditele edi-
lirica vinei, poezia lui Daniel Turcea va fi dominată de o
tate în 1991 se află și o serie de poeme-rugăciune, anume conștiință a crizei, caracteristică oricărui discurs
impresionante prin puritate, simplitate și intensita- modern despre sacru, dar și de un sentiment al
te, unele adresate Maicii Domnului, altele lui Iisus: apocalipticului.
„(...) Numai tu, Maică Fecioară,/ crin al cerului cu OCTAVIAN SOVIANY
roua stelelor preastrălucind/ plecându-ți genun- SCRIERI: Entropia, București, 1970; Epifania, București,
chii,/ coboară cer în inima mea și pe buzele mele/ 1978; Epifania, postfață Artur Silvestri, București, 1982;
și cheamă/ din adânc/ sufletul meuˮ (Despărțire); Iubire, înțelepciune fără sfârșit, pref. Valeriu Cristea,
Turconi Dicționarul general al literaturii române 304
București, 1991; Epifania, îngr. Lucia Turcea și Sever Ne- pe toți și îi ajută să își depășească sau să își asume
grescu, pref. Dumitru Stăniloae, Iași, 2011. soarta. Atmosfera maladivă devine și mai pregnantă
Repere bibliografice: Virgil Mazilescu, Eterna reîntoarcere în Legați-vă centurile de siguranță (1988), roman în
a poetului, RL, 1970, 47; Ion Pop, Poezie experimentală, care operația de cord a protagonistei îi permite au-
RL, 1971, 11; Negoițescu, Lampa, 273–277; Popa, Modele, toarei să pătrundă într-un univers fragil și morbid.
73–76; Dana Dumitriu, Tot ce atingi e din cuvinte, RL, 1978,
Formula narativă propusă – jurnalul ținut de femeia
46; Grigurcu, Poeți, 287–290; Negoițescu, Alte însemnări,
161–166; Steinhardt, Critică, 61–64; Tuchilă, Cetățile, 313– bolnavă – deschide două planuri temporale: trecu-
322; Simion, Scriitori, III, 307–320; Flămând, Intimitatea, tul, cu amintirea dureroasă a unui iubit ce a pără-
141–176; Grigurcu, Existența, 186–195; Valeriu Cristea, sit-o, și prezentul, în așteptarea intervenției chirur-
„Neînserata iubire”, CC, 1990, 2; Sorin Dumitrescu, Daniel gicale, dominat de neliniște. Cele două orașe, Bucu-
al crucii, CNT, 1990, 35; Dan Stanca, Daniel Turcea, poetul rești, de unde pleacă Delia, și Roma, unde are loc
unui singur cuvânt, RL, 1991, 40; Florin Manolescu, Poe- operația, par străbătute de o tristețe și o descurajare
mele lumii, LCF, 1991, 48; Dicț. analitic, II, 160–161; Gri- asemănătoare. Un document important este volu-
gurcu, Poezie, II, 504–512; Micu, Ist. lit., 402–403; Mincu,
mul Eu sunt ținta (1996), ce include interviul luat de
Poeticitate, 303–307; Manolescu, Lista, I, 302–307; Dicț.
scriit. rom., IV, 612–615; Morar, Avatarurile, 302–308; Ra- T. lui Geo Bogza în intervalul „18 iulie 1992 (Snagov)
luca Dună, Un alt fel de optzecist, VR, 2003, 3–4; Luminița – 14 septembrie 1993 (Spitalul Elias)”. Întrebările
Corneanu, Onirici români, „Mozaicul”, 2009, 4; Ovi- urmăresc biografia lui Bogza și a familiei lui, funda-
diu-Alexandru Vintilă, Daniel Turcea, „între pustiul mic și lul social-politic de epocă, de la regii României, Mi-
pustiul apei”, „Bucovina literară”, 2009, 4; Popa, Ist. lit., II, hai I, Carol al II-lea, la mișcarea legionară, apoi la
479–481; Soviany, Cinci decenii, I, 118–124; Ioan Holban, instaurarea la putere a comuniștilor, perioada lui
Fiul cuvântului, CL, 2012, 1.R.D. Nicolae Ceaușescu, până la Revoluția din 1989, pre-
TURCONI, Diana (11.VIII.1955, București), proza- cum și ambianța literară: perioada avangardistă,
toare. Este fiica Magdalenei Turconi (n. Oprea), re- evocarea unor scriitori (Mihail Sadoveanu, Gala Ga-
prezentant comercial, și a lui Tullio Loreto Giuseppe laction, Marin Preda, Nichita Stănescu, Petre Ţuțea,
Turconi, arhitect și inginer. A urmat Liceul „Sf. Sava” Mircea Eliade ș.a.), întoarcerea la cărțile preferate,
(1971–1975) și Facultatea de Limbi Străine a Univer- rememorarea unor anecdote din perioada totali-
sității din București (1975–1979), secția franceză–ro- taristă. Se discută și despre dragoste, frumusețe,
mână. Va frecventa și cursuri postuniversitare la singurătate, filosofie. În completarea dialogului este
Sorbona–Paris (1991–1992). În 1995 devine redactor republicat Poemul invectivă (apărut în 1933) și se
la revista „22”, unde va lucra până în 1997. Din 1998 reproduce o selecție a scrisorilor trimise de Con-
funcționează în cadrul Ministerului Afacerilor Ex- stantin Noica lui Geo Bogza. Cartea este ilustrată cu
terne în calitate de consilier la Ambasada României fotografii ale scriitorului, precum și cu desene, unele
de la Vatican, primind din partea Sfântului Scaun o inedite, semnate de S. Perahim, Victor Brauner, M.
importantă distincție, iar în țară e referent, apoi di- Blecher, Constantin Brâncuși, dar și de interlocutor.
rector-adjunct în Direcția Relații Culturale. În 1985 În fine, Mica prăvălie cu orori (1997) este o culegere
publică prima schiță în „Suplimentul literar‑artistic de proze scurte, subintitulate „11 romane”, populate
al «Scânteii tineretului»”, cu o prezentare semnată de personaje misterioase: vagi informatori, aristo-
de Florin Mugur. Mai colaborează la „Dilema”, „Ro- crați decadenți, adolescenți rebeli, cupluri în des-
mânia literară”, „Arc”, „Creanga de aur” ș.a. trămare etc. Stilistica tranșantă alternează cu ambi-
Romanul cu care debutează T., Una și aceeași guitatea poetică, cu sugestia nostalgică sau cu no-
iubire (1986), se înscrie în paradigma literaturii de tații ce definesc o feminitate discretă. Sunt surprinse
dragoste, prezentând evoluția sentimentală și spiri- evenimente politice, sunt restituite revelații asupra
tuală a unui cuplu bizar. El (protagonistul fără unor personaje, de asemenea certitudini, decepții,
nume) se află într-o criză profundă pe care o va de- mici bucurii, toate definind o epocă de nesfârșită
păși cu ajutorul Magdei, prietena lui romantică, tranziție.
sensibilă, enigmatică, având un soț celebru și bogat. SCRIERI: Una și aceeași iubire, București, 1986; Legați-vă
Toate personajele sunt apatice, demoralizate, centurile de siguranță, București, 1988, Eu sînt ținta. Geo
mișcându-se într-un București sărac și dominat de Bogza în dialog cu Diana Turconi, București, 1996; Mica
frică. Ușor patetic, „una și aceeași iubire” îi unește prăvălie cu orori, București, 1997.
305 Dicționarul general al literaturii române Turcu
Repere bibliografice: Gheorghe Tomozei, „Una și aceeași dintr-o hiperacutizare a sensibilității, dintr-o stare
iubire”, FLC, 1996, 46; Florența Albu, „Legați-vă centurile nedesprinsă încă de halucinațiile onirice, dintr-o
de siguranță”, VR, 1989, 5; Mircea Iorgulescu, Dincolo de exacerbare a imaginarului. Pe de altă parte, versuri
melodramă și senzațional, RL, 1989, 30; Ion Vlad, „Le-
dezinvolte metaforic alternează cu altele plate, în
gați-vă centurile de siguranță”, TR, 1989, 35; Alex. Ștefă-
nescu, Ultimul Geo Bogza, RL, 1996, 11; Ion Bălu, Aris-
dispunere prozaică. Există în poezia lui T. o tendință
tocratul și proletarul, APF, 1996, 7–8. L.Cr. spre ludic, o atracție spre gratuitatea jocului, dar și
o consecință de neevitat, aceea de a se devora în
TURCU, Marcel (13.IV.1940, Sânnicolau Mare – propriul manierism.
9.II.2014, Timișoara), poet. Clasele primare și o par- SCRIERI: Farfuria sălbatică, București, 1968; Tăcerile re-
te din cele elementare le face în orașul natal, apoi în nului, Timișoara, 1974; Levitație, București, 1979; Vo-
localitatea Stăncuța Nouă, în Bărăgan, unde fusese luptatea drumului, Timișoara, 1980; Sublimarea pasiuni-
deportată familia. Reușește să-și termine cursul melor, Timișoara, 1988; Unchiul meu, aerul!, Timișoara, 1996;
diu la Sânnicolau Mare (1959). Se înscrie apoi la Contestreno, Timișoara, 1999; La trapez general (Expresia
Institutul Pedagogic din Craiova, secția matemati- lirică a unei damnațiuni – Bărăganul), Timișoara, 1999;
că–fizică, dar după un an se transferă la Universita- Dorfleben in Südosteuropa (vormals) – Viața la țară în
tea din Timișoara, Facultatea de Filologie, secția sud-estul Europei (pe vremuri), ed. bilingvă (în colaborare
cu Uwe Erwin Engelmann), pref. Hildegard Puwak, Timi-
română–germană, absolvită în 1965. Ulterior, până
șoara, 2001; Ningeniu, Timișoara, 2002; Alaun, Timișoara,
în 2003, e profesor (de română, germană, franceză, 2003; Ibis speculari, Timișoara, 2004; O problemă a jafri-
filosofie, logică) la licee din Timișoara și în comuna lor, Timișoara, 2004; Cuțit pentru lectură, Timișoara, 2006;
timișeană Periam. A debutat cu poezie în revista Ofițerul stărilor de spirit, Timișoara, 2008; Eurorero, Timi-
„Luceafărul” (1958), iar editorial cu volumul Farfu- șoara, 2010; Bietul templu, Timișoara, 2012.
ria sălbatică (1968). Mai colaborează la „Contempo- Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Farfuria sălbatică”,
ranul”, „Orizont”, „Tribuna”, „Familia”, „Vatra”, „Heli- RL, 1969, 40; Cornel Ungureanu, Tăcerile renului, O, 1974,
opolis”, „Eminescu” ș.a. 28; Lucian Alexiu, „Levitație”, O, 1979, 18; Dan Negrescu,
S-a vorbit despre un experimentalism poetic în Voluptatea clasicului, O, 1981, 19; Marian Odangiu, După
cazul lui T., deși el și-a fixat statutul poetic, și-a con- douăzeci de ani, O, 1988, 40; Ruja, Parte, I, 248–251, II,
figurat destul de clar marca poeziei încă de la debu- 211–214; Dicț. Banat, 804–805. Al.R.
tul editorial cu Farfuria sălbatică, care „relevă un
imaginativ educat la școala suprearealiștilor. Asoci- TURCU, N.V. [Nicolae V.] (14.XII.1935, Pufești, j.
ații bizare, deconcertante” (Dumitru Micu). Și în Vrancea – 2.XI.1987, Iași), prozator, poet. Este fiul
celelalte cărți poetul rămâne același suprarealist Anicăi (n. Apostol) și al lui Vasile Turcu, acar CFR.
debordant, hermetic, capabil să șocheze și să deru- Urmează cursul primar la București, iar liceul la Iași.
teze prin asocieri neașteptate și dure de cuvinte, După absolvire a fost angajat un timp ca impiegat
greu de perceput în codul limbajului comun. Starea de mișcare CFR. Între 1958 și 1963 este student al
poeziei lui este tensiunea de rupere. El frânge mereu Facultății de Istorie–Filosofie, secția filosofie, la Uni-
sensul obișnuit al frazei, rupe structura tradițională, versitatea din Iași. Cadru didactic al Institutului Po-
creează un imaginar halucinant și halucinatoriu, litehnic „Gh. Asachi” din Iași, la Catedra de filosofie,
trăiește în starea de transă, într-o trans-realitate va urca treptele profesionale până la gradul de con-
(„Când dropia se-ntinde-n auz/ E semn că cineva, ferențiar, luându‑și doctoratul în 1972 cu o teză in-
undeva, a născut cu/ Putere!.../ Ca apoi să vină-un titulată Elemente umaniste în gândirea filosofică
fel de grâu s-ascută cordul/ Spre a rămâne locul dis- românească de la Olahus la Bălcescu. Concomitent
tins și/ Curbat” – Epifanie de băștinaș). Poemele conduce, în calitate de redactor-șef, revista „Viața
sunt provocatoare, impun o lectură participativă, Politehnicii”. Volumul de schițe și nuvele Perturba-
induc un efort pe care cititorul e solicitat să-l facă, ții, apărut în 1968, îi marchează debutul editorial.
pentru a priza sensurile cuvintelor, căutate pentru Tot proză scurtă se află în paginile culegerilor Iarba
ineditul fonic, pentru dificultatea semantică, pentru verde de acasă (1977) și Soarele (1979). A colaborat
rimă, pentru șocul lecturii. Poetul, nesupus și rebel, cu poezie, proză, teatru, aforisme, eseuri la „Iașul
trăiește în spațiul său, în atmosfera antinomică a literar”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”,
construcției și a demolării deopotrivă. Lirica vine „România literară” ș.a.
Turcuș Dicționarul general al literaturii române 306
Genul predilect al lui T. este proza scurtă. Prima imaginarului consacrat de poeții neomoderniști și
sa carte, Perturbații, editată în seria prestigioasă a sub tutela, exprimată deopotrivă tematic și retoric,
tinerilor debutați în colecția „Luceafărul”, consacră a lui Nichita Stănescu.
o narațiune realistă, a faptului cotidian, însă cu o SCRIERI: Perturbații, București, 1968; Elemente umaniste
încărcătură simbolică pregnantă, prin care întâm- în gândirea filosofică românească de la Olahus la Bălcescu,
plări și evenimente aparent anodine dobândesc Iași, 1971; Iarba verde de acasă, București, 1977; Soarele,
rezonanțe mitice sau metafizice. Într-una din pie- București, 1979; Sfinxul, Iași, 1988.
sele reprezentative un meșter de fântâni, specialist Repere bibliografice: Virgil Mazilescu, „Perturbații”, GL,
în identificarea „izvorului ascuns”, dispare fără 1968, 10; Mincu, Critice, I, 200–202; Liviu Leonte, „Iarba
urme, rămânând viu doar în conștiința satului (Fân- verde de acasă”, CRC, 1977, 17; Valentin F. Mihăescu, „Iar-
tâna). În alt fragment o femeie marcată de uciderea ba verde de acasă”, LCF, 1977, 27; Dan Laurențiu, N.V. Tur-
cu, CRC, 1987, 46; Virgil Cuțitaru, N.V. Turcu, CL, 1987, 11;
violentă a fiicei adolescente își imaginează vizita
Busuioc, Scriitori ieșeni, 416; Constantin Călin, În contra-
unui potențial pețitor (Un tânăr, o fată și un pat alb). timp, „Bucovina literară”, 2006, 8–9. Al.G.
Realismul lui T. este nuanțat – și subminat – prin
explorarea psihologiilor abisale. În linia prozei de la TURCUȘ, Aurel (3.VIII.1943, Ucuriș, j. Bihor –
jumătatea anilor ’60 din secolul trecut, care respinge 26.III.2012, Timișoara), poet, prozator, etnograf,
schematismul personajelor realist-socialiste, dar în editor. Este fiul Elisabetei (n. Sfășie) și al lui Teodor
siajul stilului comportamentist practicat de Marin Turcuș, țărani. Urmează școala elementară în satul
Preda în Întâlnirea din Pământuri, schițele lui T. natal, Craiva și în Tăuți, județul Arad, apoi liceul în
pun în scenă „perturbații” bruște ale conștiinței. Arad (1958–1962) și Facultatea de Filologie a Uni-
Astfel, în La drum, doi călători se confruntă prin versității din Timișoara (1962–1967). Va lucra ca pro-
sondarea unor spaime ancestrale. O parte conside- fesor de limba și literatura română la școli din jude-
rabilă a narațiunilor mizează pe ambiguitatea dintre țul Timiș, apoi ca muzeograf-etnograf la Muzeul
vis și trezie pentru a sonda pulsiuni intime: în Fi- Banatului din Timișoara (1969–1975), redactor la
lomina tânărul narator e vizitat, în starea de veghe, revista „Orizont” (până în martie 1990), redactor
de figura iubitei dispărute prematur, de fapt de apa- (1991–1997), apoi șef la secția culturală (1997–2000)
riția sperietorii din grădina fetei; în Vis de demult a ziarului „Renașterea bănățeană”, calitate în care
Poampă e bântuit de figura fratelui plecat „fără nici coordonează suplimentul de cultură „Paralela 45”.
o noimă”. Piesele din volumele ulterioare, Iarba ver- A debutat cu poezie în „Luceafărul” (1963), sem-
de de acasă și Soarele, prelungesc direcția compor- nând cu pseudonimul T. Aurel Crișeanu, iar prima
tamentistă inaugurată de cartea de debut, fără a-i carte de versuri, Umbra râului, îi apare în 1972. Mai
mai regăsi însă coerența stilistică și pregnanța te- colaborează la „Amfiteatru”, „Familia”, „Tibiscus”,
matică. Majoritatea surprind drame sentimentale „Analele Banatului”, „Cronica” ș.a.; a folosit și pseu-
dominate de complicații, neînțelegeri sau coinci- donimele Dumitru Sardes, Teodor Onceanu. I s‑au
dențe bizare. „Uite-așa!” dezvoltă un caz de psiho- acordat Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoa-
logie ciudată, a soțului care-și pedepsește femeia ra (2003), Marele Premiu pentru Poezie al Societății
bănuită de infidelitate prin supunerea ei unui dans Literar-Artistice „Tibiscus” din Uzdin (Serbia, 2003),
ritualic; fragmentul Ana surprinde drama unui tânăr Premiul Festivalului Internațional de Poezie „Mihai
care nu-și mai regăsește iubita la întoarcerea din Eminescu” (Drobeta-Turnu Severin, 2007) ș.a.
război. În această etapă proza lui T. abundă în cro- Caracteristice poeziei de început a lui T. sunt
chiuri de șarjă cotidiană, în care dialogurile dintre cultivarea teluricului, vizionarismul și interogarea
personaje, deși par că trimit la realități sibilinice, istoriei. Spațiul predilect, satul, este un centru al
eșuează în nesemnificativ (Pandele, Pe ploaie). Sin- existenței, temelie a oricărei înfăptuiri. În general
gura plachetă de poezie al lui T., Sfinxul (1988), apă- aspră și viguroasă ca tonalitate, lirica se bizuie pe
rută postum, reflectă o sensibilitate livrescă, unde un lexic îndeobște necăutat. În volumul Conul de
tribulațiile amoroase sunt însoțite de invocarea lui sine (1999) va fi inclusă o poezie mai interiorizată,
Vergiliu, François Villon sau a lui Serghei Esenin. cu deschideri spre metafizic, unde eul își pune în-
Autorul scrie, ambițios, o lirică cu mize metafizice trebări grave, fascinat de cunoaștere și absolut.
și populată de abstracțiuni, aflată sub influența Clepsidra de sare (2000) accentuează propensiunea
307 Dicționarul general al literaturii române Turcuș
spre meditație. Vârstele omului sunt pândite de o monografie. Se adaugă culegerea de folclor poetic
monstrul nimicitor, desemnat, oarecum desuet, Mult mă-ntreabă inima (1981), o antologie de poe-
emfatic, prin „marele Gol”, „golul lumii”, „marele zie religioasă (2008) și alta de versuri în grai bănă-
Zero”. Confruntarea a două realități, viața și moar- țean (I–II, 2009, în colaborare), câteva culegeri ale
tea, este dramatică, evoluează de la opoziție spre o membrilor unor cenacluri literare din Timiș, o ediție
paradoxală sinonimie, omul, instalat într-o „clepsi- a amintirilor lui Aurel Cosma jr. despre Nicolae Ti-
dră de sare”, nutrind speranța reintegrării în tulescu ș.a.
ne-moarte. În Val după val (2003), ca pretext al unor SCRIERI: Umbra râului, Timișoara, 1972; Păzitorul stele-
reflecții, T. introduce un personaj liric cvasiimagi- lor, Timișoara, 1979; Urme arse, București, 1980; Cumpă-
nar, cu monologurile sale sapiențiale: scitul nă de aripi, Timișoara, 1982; Intrarea în poveste, Timișoa-
Anacharsis, unul din înțelepții Antichității, trăitor ra, 1985; Împotrivirea lui Făt-Frumos, Timișoara, 1987; Un
pe aceste locuri. Ultimele cărți de poezie, Răsad de erudit cărturar: Ioachim Miloia (în colaborare), Timișoara,
biruință (2005), Anacharsis (2008) și Cu durerea pre 1997; Conul de sine, Timișoara, 1999; Clepsidra de sare,
durere călcând (2011), reiau și nuanțează meditația postfață Eugen Dorcescu, Uzdin (Serbia) – Timișoara,
despre răgazul pământesc și lumea de dincolo, in- 2000; Descinderi în cultura populară, Timișoara, 2001;
Marea Unire reflectată în presa românească din Banat
terogațiile dramatice, semnele premonitorii. Accen-
(1918–2003) (în colaborare cu Constantin C. Gomboș),
tele pesimiste sunt dominante în versul de acum. T.
Timișoara, 2003; Tărâmul nălucirii, Timișoara, 2003; Val
a publicat și cărți de proză: Intrarea în poveste după val, Timișoara, 2003; Răsad de biruință, Timișoara,
(1985), Împotrivirea lui Făt-Frumos (1987), Tărâmul 2005; Ioachim Miloia (1897–1940), Timișoara, 2006; Mu-
nălucirii (2003), destinate copiilor și exploatând lu- zeale, Timișoara, 2007; Anacharsis, Timișoara, 2008; Ca-
mea fabuloasă a basmului popular ca spațiu al ini- talogul obiceiurilor populare calendaristice din Banat,
țierii. Astfel, Tărâmul nălucirii reunește, pe lângă Timișoara, 2008; Șapte personalități bănățene, Timișoara,
două basme, Moș Tănase pribeagul și Piatra de pe 2008; Cu durerea pre durere călcând, Timișoara, 2011; Mu-
inimă, alte texte – scurte „basne”, uneori dramati- zeografie timișoreană (1872–1972), Timișoara, 2011. Ediții,
zate, „băsmuiri în șezătoare” și poeme-basme, al antologii: Mult mă‑ntreabă inima, introd. edit., Timișoa-
căror rost de îndreptar filosofic și moral e evident. ra, 1981; Ioachim Miloia, Scrisori din Italia, pref. edit.,
Preocupat de fenomenul culturii populare româ- Timișoara, 2003, Corespondență, Timișoara, 2005, Studii
și articole de artă, I–II, Timișoara, 2007–2008, Studii de
nești, T. adună în Descinderi în cultura populară
literatură și artă universală, pref. edit. , Timișoara, 2010;
(2001) eseuri care vizează domenii diverse: etnogra-
Gabriel Manolescu, Mimă și dramă în obiceiurile populare
fie, etnologie, artă populară, folclor literar, poetica românești, Timișoara, 2004; Aurel Cosma jr., Amintiri des-
folclorului, etnolingvistică, istoria etnografiei mu- pre Nicolae Titulescu, Timișoara, 2006; Viața academică
zeale ș.a., două articole având în vedere cultura po- în Banat. 1866–2006, Timișoara, 2007; Lumină lină: de la
pulară românească din Banatul sârbesc și Voivodi- Varlaam la Ioan Alexandru, Timișoara, 2008; Poezie în grai
na. Lucrarea Catalogul obiceiurilor populare calen- bănățean, I–II, Timișoara, 2009 (în colaborare cu Ionel
daristice din Banat (2008) are ca obiect, de data Stoiț și Vasile Barbu).
aceasta, folclorul din Banatul românesc. Cercetările Repere bibliografice: Șerban Foarță, [Aurel Turcuș], AFT,
lui T. în domeniul istoriei și a istoriei culturale s‑au 1967, 16, O, 1973, 52; Eugen Dorcescu, [Aurel Turcuș], O,
concretizat în participarea, alături de Constantin C. 1973, 5, 1981, 7; Vasile Crețu, „Umbra râului”, F, 1973, 2;
Gomboș, la elaborarea lucrării Marea Unire reflec- Ciobanu, Incursiuni, 125–126; Lucian Alexiu, [Aurel Tur-
tată în presa românească din Banat (1918–2003), cuș], O, 1979, 31, 1983, 31; Costin Tuchilă, [Aurel Turcuș],
apărută în 2003, în aportul la realizarea culegerii LCF, 1980, 16, 1983, 16; Ilie Măduța, „Urme arse”, F, 1981,
Viața academică în Banat. 1866–2006, editată în 5; Brândușa Armanca, „Cumpănă de aripi”, O, 1982, 22;
Ruja, Parte, I, 223–229, II, 95–102; Ulici, Lit. rom., I, 318–
2007, precum și la prezentarea unor contribuții do-
319; Berca, Dicț. scriit. bănățeni, 164–165; Otilia Hedeșan,
cumentare în Șapte personalități bănățene (2008) [Aurel Turcuș], O, 2001, 12, 2005, 8; Doru Timofte, „Clep-
ori a unor chestiuni din domeniul muzeografiei. A sidra de sare”, „Reflex”, 2003, 7–9; Dicț. Banat, 806–810; Ion
mai îngrijit și prefațat mai multe ediții din scrierile Arieșanu, Printre înțelepți, Timișoara, 2008, 78–81; Ruja,
lui Ioachim Miloia, Scrisori din Italia (2003), Cores- Prin ani, 39–48; Constantin C. Gomboș, Recviem pentru
pondență (2005), Studii și articole de artă (I–II, 2007– un prieten: istoricul Aurel Turcuș (1943–2012), „Familia
2008) ș.a., acestui cărturar consacrându‑i în 2006 și română”, 2012, 4. D.V.
Turdeanu Dicționarul general al literaturii române 308
roumaines”, „Ființa românească” (se află în comite-
tele de redacție ale acestor reviste), „România”, „Cae-
te de dor”, „Buletinul Bibliotecii Române” din Frei-
burg ș.a. Alte publicații, precum „Revue des études
slaves”, „Revue de l’historie de religions”, „Slavonic
and East European Review”, „Oxford Slavonic Pa-
pers”, „Die Welt der Slawen”, „Rivista di studi bizan-
TURDEANU, Emil tini e slavi”, „Studi bizantini e neoclassici”, „Ricerche
(10.XI.1911, Șibot, slavistiche” l-au avut printre semnatarii constanți.
j. Alba – 14.I.2001, Arès, Revine în România după decembrie 1989, primește
Franța), istoric literar. tardive recunoașteri ale valorii sale – în 1993 Uni-
versitatea din București îi conferă titlul doctor hono-
ris causa, iar în 1994 Academia Română îl alege între
Este fiul Anei (n. Oltean) și al lui Ilie Turdeanu, func-
membrii de onoare din străinătate –, își vede din
ționar. Absolvent în 1928 al Liceului „Mihai Viteazul”
nou numele imprimat pe coperta a două cărți tipă-
din Alba Iulia, se înscrie la Facultatea de Litere a
rite în țară, își donează biblioteca Institutului de
Universității din București, pe care o termină în
Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”.
1932, cu mențiunea cum laude. Elev favorit al lui N.
Cartojan, face în 1933 studii de slavistică la Sofia și Activitatea lui T., deloc monocordă, și-a precizat
Belgrad. Obține, pentru perioada 1935–1938, o bur- de la început opțiunile: cercetarea manuscriselor
să la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses. La slave și slavo-române (Un manuscris miscelaneu
recomandarea profesorilor Mario Roques și Jean necunoscut, „Arhiva pentru știință și reformă socia-
Boutière, „titularul învățământului românesc în lă”, 1932), investigarea literaturii române vechi, mai
Franța”, căruia T. i-a fost „repetitor” la École des Lan- cu seamă a traducerilor din slavă („Varlaam și Ioa-
gues Orientales, din noiembrie 1938 până în sep- saf ”. Istoricul și filiațiunea redacțiunilor românești,
tembrie 1939 predă limba și literatura română la „Cercetări literare”, 1934, „Varlaam și Ioasaf ”. Versi-
Sorbona. Anul 1940 îl găsește în capitala Bulgariei, unile traducerii lui Udriște Năsturel, „Biserica Orto-
la Institutul Român, unde lucrează până în 1944 și doxă Română”, 1934), studierea literaturii postbi-
se ocupă de apariția buletinului Institutului, publi- zantine ce s-a dezvoltat în Balcani și în spațiul ro-
cație pe care o înființase. Își susține în 1942 docto- mânesc (Contribuțiuni la studiul cronicilor rimate,
ratul, cu teza Manuscrisele slave din timpul lui Ște- „Cercetări literare”, 1936, lucrare răsplătită cu Pre-
fan cel Mare, la Universitatea bucureșteană, studiul miul „Ioan Bianu” al Facultății de Litere din Bucu-
fiind ulterior inclus în sumarul revistei „Cercetări rești, Din vechile schimburi culturale dintre români
literare” (1943). Se întoarce la Paris la începutul anu- și iugoslavi, „Cercetări literare”, 1939, Legăturile ro-
lui 1944, își reia munca de lector la Sorbona și ter- mânești cu mănăstirile Hilandar și Sfântul Pavel de
mină, în 1945, École Pratique des Hautes Études cu la Muntele Athos, „Cercetări literare”, 1941), adică
lucrarea La Littérature bulgare du XIV-e siècle et sa acele direcții în care discipolul continuă preocupă-
diffusion dans Les Pays Roumains, publicată în 1947. rile lui N. Cartojan. Lucrările ulterioare, și mai cu
Stabilit la Paris, din 1948 lucrează în calitate de cer- seamă teza de doctorat vor valida aceste opțiuni.
cetător la Centre National de la Recherche Scienti- Prin contribuții parțiale (își adjudecase zona
fique până în 1977, când este pensionat. Ulterior va sud-dunăreană), cum ar fi cele ce privesc miniatura
preda un timp limba și literatura română la Univer- bulgară și începuturile miniaturii românești, dome-
sitatea La Sapienza din Roma (1977–1982), dar nu niu care l-a interesat, ca și broderia ori legarea căr-
obține numirea definitivă ca profesor, deși primise ților românești, sau prin studiile despre scrierile
sprijinul Rosei Del Conte, fostă titulară a Catedrei. patriarhului Eftimie al Târnovei, T. pregătea prima
Nu ignoră activitatea politică și se înscrie în Uniunea sa mare sinteză, La Littérature bulgare du XIV-e siè-
Democratică a Românilor Liberi, organizație fonda- cle et sa diffusion dans Les Pays Roumains, unde
tă în 1948. Este un harnic și prestigios colaborator încerca să definească, cercetând literatura bulgară,
al publicațiilor exilului românesc, tipărind studii, și caracteristicile literaturii române de expresie sla-
articole și recenzii îndeosebi în „Revue des études vă. Faptele, interpretate obiectiv de un excelent
309 Dicționarul general al literaturii române Turdeanu
cunoscător al raporturilor românilor cu slavii din martor credibil pentru refacerea stării de sensibili-
sudul Dunării și al „mișcării” cărților în zona balca- tate a colportorilor și chiar a depozitelor lor menta-
nică, demonstrează că nu emigrarea la nord de Du- le. Contribuțiile acestea au fost adunate într-un
năre, sub presiunea valului otoman, a unui număr volum tipărit la Leiden în 1981 – Apocryphes slaves
de cărturari sud-slavi explică înflorirea literelor și et roumains de l’Ancien Testament. De la T. au rămas
artelor din veacul următor, ci „evoluția internă” a și cercetări de istoriografie (din care răsar și figurile
Ţărilor Române. Autorul constată că nici în copierea maeștrilor – N. Iorga, Gh. Brătianu, Mario Roques,
manuscriselor, nici în ilustrarea și împodobirea cu N. Cartojan) și lucrări de comparatistică privind re-
miniaturi a codicelor nu poate fi dovedită partici- lațiile literaturii române cu scriitori din Apus (Byron)
parea cărturarilor și artiștilor sud-slavi, bulgari în sau din Balcani (Liuben Karavelov). A scris și o carte,
speță. Cultura românească în limba slavonă – se publicată în SUA, în 1988, despre România moder-
arată în această introducere în literatura română nă: Modern Romania. The Achievement of National
veche – a fost zămislită de cei al căror spirit se recu- Unity (1914–1920).
noaște sub învelișul împrumutat, adică de cărturarii Studiile și cercetările lui Emil Turdeanu, activitatea lui
români. Tezele cărții, în care tradiției bizantine (re- științifică și didactică au fost și sunt consacrate aproape
descoperită și reinterpretată de Gavriil Uric și de în chip exclusiv culturii și literaturii române, aducând
elevii săi, fără amestecul „școlii de la Târnova”) i se astfel în context mondial opere fundamentale ale medie-
acordă o însemnătate deosebită, prezidează în chip visticii noastre; ele demonstrează o continuitate remarca-
firesc și contribuțiile ce se concentreză asupra feno- bilă și o înaltă ținută, nu numai de ordin intelectual, dar
menului cultural și literar din timpul lui Ștefan cel și patriotic.
DAN SIMONESCU
Mare. Pe măsura trecerii timpului, studiile lui T.
sporesc cu o cadență impresionantă. Unele direcții SCRIERI: Trois mémoires sur Michel le Brave (în colabo-
mai vechi (Le Métropolite Anastase Crimca et son rare cu Al. Ciorănescu și Charles Göllner), București, 1938;
oeuvre littéraire et artistique, 1952, Primele texte și La Littérature bulgare du XIV-e siècle et sa diffusion dans
Les Pays Roumains, Paris, 1947; Ștefan cel Mare (12 aprilie
formarea limbii literare românești, 1959, L’Activité
1457–2 iulie 1504), Paris, 1954; Le Livre roumain à travers
littéraire en Moldavie à l’époque d’Étienne le Grand, les siècles, Paris, 1959; Le Dit de l’empereur Nicéphore II
1960) sunt continuate. Apar însă și teme noi, pre- Phocas et de son épouse Théophano, I, Salonic, 1976; ed.
cum literatura de colportaj, ca în Le Dit de l’empereur Bologna, 1989; Apocryphes slaves et roumains de l’Ancien
Nicéphore II Phocas et de son épouse Théophano (I, Testament, Leiden, 1981; Études de littérature roumaine
1976), unde investighează o veche carte populară și et d’écrits slaves et grecs des Principautés Roumaines, Lei-
răsfrângerile ei în modernitatea română și grecească den, 1985; Modern Romania. The Achievement of National
și, mai cu seamă, scrierile apocrife: Apocryphes bo- Unity (1914–1920), îngr. Nicolae Ţimiraș, tr. Mabel Gr.
Nandriș și Eric D. Tappe, Los Angeles, 1988; Studii și arti-
gomiles et apocryphes pseudobogomiles, 1950, Les
cole literare (în colaborare cu Laetitia Turdeanu-Cartojan),
Apocryphes slaves et roumains: leur apport à la con-
îngr. și postfață Mircea Anghelescu, București, 1995; Oa-
naissance des apocryphes grecs, 1953, Notes sur la meni și cărți de altădată, I, îngr. Ștefan S. Gorovei și Maria
tradition littéraire du Testament d’Abraham, 1957, Magdalena Székely, tr. și postfață Ștefan S. Gorovei, Bu-
La „Palaea” byzantine chez les Slaves du sud et chez curești, 1997.
les Roumains, 1964, La Vision d’Isaïe. Tradition or- Repere bibliografice: Ovidiu Papadima, [Emil Turdeanu],
thodoxe et tradition hérétique, 1968, L’Apocalypse de G, 1934, 8; P.P. Panaitescu, „Manuscrise slave din timpul
Baruch en slave, 1969, Les Testaments de douzes pa- lui Ștefan cel Mare”, CL, 1944, 1; Bucur, Istoriografia, 434–
triarches en slave, 1971. Apocrifele veterotestamen- 437; Dan Simonescu, Emil Turdeanu: un medievalist ro-
tare, transformate de Europa de Răsărit în produse mân în context european, RITL, 1983, 4; Andrei Oișteanu,
ale unei oralități la îndemână, vor ocupa câteva de- Emil Turdeanu, JL, 1990, 33, 45–46; Victor Spinei, Un pa-
triarh al medievisticii românești, CRC, 1991, 31; Mircea
cenii sfera de interes științific a lui T. Le-a consacrat
Anghelescu, [Emil Turdeanu], RL, 1991, 45, LCF, 1997, 46;
studii minuțioase, consumând multă energie și eru-
[Emil Turdeanu], RITL, 1991, 3–4 (grupaj special); Ștefan
diție, și a constatat că opiniile lui B. P. Hasdeu și M. S. Gorovei, Profesorul Emil Turdeanu la 80 de ani, AIX, t.
Gaster, potrivit cărora sursa acestor texte trebuie XXVIII, 1991; Popa, Reîntoarcerea, 143–147; Petre Ș. Năs-
căutată în mediile bogomilice, nu se susțin. Cartea turel, Dar de vorbă și dar de condei, JL, 2000, 3–6; Alexan-
sfântă era „citită” în aceste scrieri în duh popular, dru Niculescu, La dispariția unui savant, RL, 2001, 5; Dicț.
Turnu Dicționarul general al literaturii române 310
scriit. rom., IV, 615–617; Ileana Corbea, Nicolae Florescu, la „Cronica veche” (din 2011). În intervalul 1999–
Resemnarea Cavalerilor, București, 2002, 207–222; Flo- 2006 e muzeograf la Muzeul Literaturii Române din
rescu, Menirea, 203–226; Robert Lazu, Istorie literară și Iași. Debutează cu versuri în „Iașul literar” (1962).
mitanaliză, ALA, 2005, 791; Mihăilă, Scriitori, 399–409;
Publică și în „Amfiteatru”, „Viața studențească”,
Manolescu, Enciclopedia, 701–704; Scurtu, Contribuții, I,
99–104. D.H.M.
„Convorbiri literare”, „Dialog”, „Dacia literară”, „Ate-
neu”, „Orizont”, „România literară”, „Viața româneas-
TURNU BABILON, publicație apărută la București, că”, „Steaua”, „Revista română” (figurează ca seni-
neregulat, din 1 decembrie 1883 până în februarie or-editor), „Tomis”, „Tribuna” ș.a. Prima lui carte este
1898; ar fi ieșit până în 1904. Personaj extravagant, Punctul de sprijin (1971; Premiul Festivalului Nați-
poate nu întreg la minte, obișnuit al cafenelelor bu- onal de Poezie „G. Bacovia”). I s‑au mai acordat și
cureștene, călătorit în străinătate și cu oarecare cul- alte premii, între care Premiul Asociației Scriitorilor
tură, Petru Albulescu-Albastru, „director proprietar, din Iași (1975, 1981), Premiul Opera Omnia, oferit
redactor, administrator, perceptor și casier”, a scris în 2011 tot de Asociația ieșeană.
aproape singur cele optzeci și opt de numere ale Punctul de sprijin pune în evidență traseele ce
periodicului, pe care îl subintitula „conservator, li- aveau să fie explorate în cărțile ulterioare ale lui T..
ber, albastru, risipitor, socialist, popular, avar, origi- Cu toate că nu și-a schimbat radical formula poeti-
nal, inamovibil” și pe care îl vindea el însuși. Ames- că, unele modificări s-au produs, la un moment dat
tecând relatări autobiografice, comentarii politice făcându‑se trecerea de la versul clasic la cel alb, li-
insolite, opinii de plezirist, teoretizate ca și cum ar ber. De altfel, libertatea este proclamată ca o con-
fi fost vorba de o concepție, numind-o „nostologie”, stantă, fereastra fiind proiecția ei simbolică: „Desi-
Albulescu obține o mixtură umoristică în marginea gur, este liberă să fie/ orice – un strigăt sau o piatră
raționalului. El poate fi considerat, cu rezerva nece- sau nimic –/ Totu-i să intre prin fereastra albă/ să
sară, un precursor al lui Urmuz. În T.B. au fost pre- intre prin fereastra închisă” (Fereastra). Un lirism
zenți, sporadic, Al. Vlahuță (poeziile Eroilor martiri discret, născut din echilibrul între meditație și sen-
și Iubire), Carol Scrob, Eugen Vaian (Înstrăinare, sibilitate, cultivat cu un spirit mereu treaz și nu ra-
versuri cu ecouri eminesciene, și Copiii păduraru- reori cu autoironie și înclinație spre ludic. Liviu
lui), Traian Demetrescu (însemnările Un ziarist în Leonte sesiza la T. „registrul stins” și predilecția pen-
vacanță. De la București la Craiova), St. O. Iosif (po- tru „gravitatea drapată în haine ironice și fanteziste”.
ezia O, mamă), Al. Bogdan-Pitești (versuri intitulate Poeziile din placheta Nocturne (1975) aduc un grad
Souvenir). Lui G. Coșbuc i se publică, în februarie mai mare de reflexivitate, o trăire în zona dominată
1892, poezia O istorie veche, apărută mai întâi în de mit, chestionarea existenței fiind acum aproape
„Lumea ilustrată” din decembrie 1891, multe din brutală din cauza urgenței de a căpăta răspunsuri
paginile gazetei cuprinzând, de altfel, reproduceri („Numai cine moare nu strigă”) ori intonată ca o
din alte periodice, între care și poezii de D. Bolinti- rugăciune atunci când intervine dramatic neputin-
neanu (Cântece și sărutări, La o tânără fată), Th. D. ța: „Toată săptămâna am murit/ am murit cum se
Speranția (mai multe anecdote populare), schița moare de moarte/ și zidul este tot neisprăvit/ și tu
Viața la mahala de D. Marinescu-Marion și nuvela fugi din departe în departe” (Cerul înstelat deasu-
Crima din strada Mariais, tradusă din franceză de pra). Nota mistică, melancolia sacrificiului creator
I. S. Spartali, dar căreia nu i se indică autorul. R.Z. însoțită însă, aici și altundeva, de bucuria abando-
TURTUREANU, Nicolae (pseudonim al lui Nicolae nului capătă contur într‑un vers ca acesta: „Doam-
Turtă; 25.XI.1941, Iacobeni, j. Botoșani), poet, publi- ne, abandonează-mă-n cuvânt”. În Pentru cine exist
cist, prozator. Este fiul Eugeniei (n. Botez) și al lui (1979) poetul pare mai interesat de concretețe, de
Gheorghe Turtă, agricultor. A absolvit școala ele- cadrele exterioare, pe care le trece prin filtrul său
mentară în localitatea natală, a urmat Școala Medie emoțional. Afirmația „pentru cine exist” cu potențial
Tehnică din Câmpulung Moldovenesc (1957–1961) interogativ provoacă mai multe explicații-răspuns:
și cursurile Facultății de Filologie la Universitatea „Exist pentru că exist/ exist pentru această diminea-
din Iași (1961–1966). Este, pe rând, redactor la Radio ță/ și pentru că această dimineață/ va exista pentru
Iași, redactor, apoi redactor-șef adjunct la revista mine/ va exista în locul meu/ o cantitate egală cu
„Cronica”, redactor la „Timpul” (1998–1999), director cantitatea/ celui dezlocuit”. Poezie deschisă (1984) e
311 Dicționarul general al literaturii române Turturică
o punte de legătură între cărțile anterioare și cele ce neuitare, București, 2010; Eternitatea, desigur, Iași, 2011;
urmează. Texte precum Euritmie, Contemplație Trafic de influență, Iași, 2011.
anunță tonul poemelor din Ascunsa rană (1996), în Repere bibliografice: Ștefan Aug. Doinaș, Jocul de-a privi,
mare parte o antologie, reunind poeme ce provoacă AFT, 1966; Constantin Ciopraga, „Punctul de sprijin”, CRC,
cititorul la o lectură aparte; nu retrospectivă, ci ac- 1971, 27; Dana Dumitriu, „Ca într‑un vechi romanț”, RL,
tualizată. Starea poetului poate fi un exemplu ilus- 1975, 12; Dorin Tudoran, Jocul filtrelor, LCF, 1975, 13; Da-
trativ: „Ei bine, poetul are o mie și una de vieți/ nu niel Dimitriu, [Nicolae Turtureanu], CL, 1975, 3, 1979, 4;
Piru, Poezia II, 483–486; Liviu Leonte, [Nicolae Turtu-
știe pe care să o trăiască/ de aceea încearcă mai
reanu], CRC, 1979, 12, 1981, 48; Adrian Popescu, Ipostaze
multe deodată/ doar-doar o va nimeri pe cea bună/ lirice, ST, 1979, 6; Grigurcu, Poeți, 403–405; Radu G. Țepo-
Și tot așa până când/ cineva îl anunță că viața lui/ su, „Pentru cine exist”, RL, 1980, 46; Al. Călinescu, „Poezie
una din cele o mie una/ și singura, de fapt, care con- deschisă”, CRC, 1984, 44; Tașcu, Poezia, 283–288; Ioan Hol-
tează/ e pe terminate/ și gata/ și gata”. Erotica, pur- ban, [Nicolae Turtureanu], CRC, 1986, 11, 1994, 1, CL,
tând la T. semnele împlinirii, iar de la un timp încolo 2007, 7, LCF, 2010, 27; Ulici, Lit. rom., I, 237–239; Liviu
sigiliul durerii, are de asemenea, un loc aparte, os- Antonesei, [Nicolae Turtureanu], TP, 1996, 5, 2010, 133;
cilând între declarații extatice și rugi înfiorate. Cea Florin Faifer, Niște „uimiri” sau despre... dulceața mătră-
mai importantă antologie de autor, Poezii din seco- gunei, CL, 2002, 12; Dicț. scriit. rom., IV, 617–618; Titus
lul trecut (2002), face ca lectura să sesizeze dimen- Vîjeu, Scripta manent, București, 2004, 352–353; Constan-
tin Dram, În spatele istoriei secrete, CL, 2010, 1; Ilie, Dicț.
siunile, procedeele care definesc poezia lui T. ca un
poeziei ieșene, 292–296. Ș.A.
tot echilibrat tematic și stilistic, percepție reconfir-
mată și de altă antologie de autor, Eternitatea, desi- TURTURICĂ, C. [Constantin] (1.VIII.1933, Odobeas-
gur (2011). Cărțile de publicistică ale acestui poet ca, j. Teleorman), prozator. Este fiul Teodorei și al lui
dar și împătimit slujitor al presei culturale, Cuvinte Alexandru Turturică, jandarm. Urmează la Brăila
încrucișate (1996), Mătrăguna dulce (2001) și Trafic gimnaziul (1946–1948), apoi o școală profesională
de influență (2011) aduc împreună texte scrise cu de silvicultură (1948–1950), continuată, după un sta-
inteligență și spirit de observație referitoare la mai giu la Școala de Pilotaj din Brașov, la Școala Tehnică
multe domenii, de la portrete creionate delicat sau de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc (1952–
dur la radiografii necruțătoare ale mersului istoriei 1954). Frecventează un an Institutul „Maxim Gorki”,
mici în timpul prezent. Demersul se regăsește în dar se transferă și va fi licențiat al Facultății de Filo-
Dublă cetățenie (2009), carte alcătuită din treispre- sofie de la Universitatea din București (1961). Înainte
zece „scrisori” către un prieten imaginar, aflat într-o și după absolvirea facultății are numeroase profesii:
țară imaginară, epistolar dezabuzat ori sarcastic pădurar, reporter la ziarul „Zori noi” din Suceava
axat pe unele evenimente aflate la limita absurdului (1954–1955) și redactor la „Viața nouă” din Galați
din istoria postceaușistă a României. Jurnal (1955–1956), pilot, instructor artistic, corector într-o
post-mortem (2004) și Capăt de linie. Exerciții de tipografie, referent literar la Teatrul „Barbu Delavran-
neuitare (2010) au în comun tema recuperării me- cea” din București (1967–1968) și la Teatrul Tinere-
moriei, doar că primul volum este compus din mici tului din Piatra Neamț (1969–1970), impiegat la o
proze a căror desfășurare include momente, întâm- întreprindere de transporturi auto internaționale,
plări, figuri semnificative din viața autorului, iar în
redactor la Televiziune (1970–1971), muzeograf la
celălalt se face apel la timpul imediat. Jurnal
Muzeul Literaturii Române (1971–1977), macaragiu
post-mortem e traversat de o tensiune care nu s‑a
la Energo-Utilaj (1978–1979), inspector, bibliotecar
păstrat în cartea publicată șase ani mai târziu, unde
la Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” (1980–
miza e una estetică, țintind mai puțin investigarea
1982), șef de serviciu la Uniunea Scriitorilor (1988–
sinelui.
1993) ș.a. Debutează în revista pentru copii „Cravata
SCRIERI: Punctul de sprijin, Iași, 1971; Nocturne, Iași, roșie”, colaborând din 1954 la „Iașul literar”, apoi la
1975; Pentru cine exist, Iași, 1979; Poezie deschisă, postfață
„Luceafărul”, „România literară”, „Ateneu” ș.a. Prima
Liviu Leonte, Iași, 1984; Ascunsa rană, Timișoara, 1996;
Cuvinte încrucișate, Iași, 1996; Mătrăguna dulcei, Iași, carte, culegerea de proză scurtă Scoaterea casei din
2001; Poezii din secolul trecut, Iași, 2002; Jurnal post-mor- pământ, îi apare în 1977.
tem, Iași, 2004; Atâta verde peste cerul alb, Iași, 2006; Du- Povestirile și nuvelele din volumul de debut indi-
blă cetățenie, Iași, 2009; Capăt de linie. Exerciții de că principalele teme și motive ale scrisului lui T.,
Turturică Dicționarul general al literaturii române 312
cantonat aproape exclusiv în sfera romanescului, ordinului de a executa un influent legionar, spre
unde insertul autobiografic are un rol important. exemplu) și realizează scene sugestive, cum ar fi sec-
Sunt mai ales experiențele unor oameni de pe dife- vența în care bărbații unei familii sunt puși să are
rite șantiere, incitați la confesiune de un perso- ulița satului înjugați la plug. Fără să implice intenția
naj-narator. E vorba de adaptarea țăranilor la noua sincronizării cu noile experiențe ale prozei contem-
viață industrială, despre relațiile între ei și cu șefii. porane, asemenea pagini rezistă timpului. Pe același
Altă temă predilectă e birocrația din institutele de fundal autobiografic, în Jandarmul și cartea (2001)
cercetare, urmărindu-se, în încercarea de radiogra- se articulează mitul lui Don Quijote, întruchipat în-
fiere completă, și viața particulară a angajaților. Cel tr‑un fost jandarm dintr‑o comună din Bărăgan, a
dintâi roman al lui T., Filosof de închiriat (1980), de- cărui percepție asupra lumii înconjurătoare suferă
scrie, în registru factologic, viața de baracă a unor transformări spectaculoase sub efectul lecturii ne-
macaragii, în timpul ridicării unei linii de curent întrerupte a romanelor. Inițial element de echilibru,
electric într-un sat de lângă Craiova. Rolul naratoru- soția sa, veritabil Sancho Panza feminin, va fi și ea
lui-personaj, funcționar convertit la această meserie, cucerită de universul fascinant al ficțiunii, ale cărei
ar fi de a descifra mecanismul care ghidează rapor- situații le proiectează, în discuțiile cu vecinele, asu-
turile între oameni, înțelegerea muncii ca sacrificiu. pra cunoscuților din sat. Divorțul de realitate al pro-
Radiografia aceluiași mediu va fi prezentă în Cheia tagonistului, punct de maximă convergență cu ilus-
de contact (1983), după ce în Tribunalul fiecărui in- trul model, iese la iveală în momentul în care propu-
divid (1982) cadrul fusese schimbat: un institut de ne autorităților un sistem de irigații bazat pe forța
cercetare, apoi un muzeu al invențiilor. În ciuda unor vântului, pus în mișcare de niște palete uriașe. Și Nu
portrete reușite, firele epice nu ajung să configureze ești obligat să mori tâmpit (2008) este un roman al-
o arhitectură romanescă viabilă, iar destinele perso- cătuit din două volume: Mărturia informatorului
najelor își pierd conturul înainte de a fi exploatate (publicat mai întâi în 2000) și Scula Securității, în
pe deplin. La fel se întâmplă și în Marele interogato- care T. realizează o rememorare în cheie ironică a
unei perioade istorice care a lăsat urme adânci în
riu (1984) ori în alt roman, Cărăuși peste vămi (1986),
destinele celor implicați. Întâmplările – frizând ade-
unde începutul promite o incursiune în conștiința
sea anecdoticul și comicul amar, când nu chiar gro-
protagonistului și prezentarea unei relații pasionale,
tescul – sunt relatate de un narator-personaj înzes-
dar spre final intriga se sufocă, transformându-se
trat inițial cu aparența naivității, dar dornic de par-
într-un fel de comedie burlescă. Brevetul alb (1990)
venire și din ce în ce mai înșurubat (până la conști-
este conceput pe două paliere: relatarea vieții dintr-o
entizarea capcanei fără scăpare în care a căzut) în
școală de pilotaj, în care autorul face din nou uz de
structurile pentru care minciuna, delațiunea consti-
realitatea trăită și neprelucrată în nici un chip, și is-
tuie un adevărat modus vivendi. Situații aproape
toria unei proze lungi, concepută ca un dialog între
neverosimile se succedă în ritm alert, într‑un cale-
Autor și Narator, o miză interesantă și la modă, vă-
idoscop al mediilor din jurul puterii (Securitatea,
dind însă diletantism teoretic. Cum a murit Marin Institutul „Maxim Gorki”, Facultatea de Filosofie,
Preda (1992), în intenție o consemnare a ultimei zile redacțiile editurilor și ale principalelor reviste litera-
din viața marelui prozator, e o scriere submediocră, re etc.), implicând un număr uriaș de personaje (fi-
din care se desprind doar idolatria față de maestru guri politice, activiști, delatori, ofițeri, personalități
și specularea anecdoticii din lumea literară și din culturale). Aceeași lume a elitelor comuniste – româ-
viața celui dispărut. Izbutit rămâne însă romanul nești sau sovietice – se află în centrul a cinci scenarii
(proiectat „fluviu”) În casa asta toți trăgeau cu arma de lungmetraj adunate în volumul Din vremea hâr-
(I–II, 1985–1987), unde se observă o bună asimilare tiei igienice (2005), precum și al scenariilor de teatru
a lecției din proza lui Marin Preda sau din aceea a lui (dintre care Comedie roșie a fost pusă în scenă de
Petru Dumitriu. Bazat pe experiența tatălui său și pe regizorul Alexandru Tocilescu), marcând reîntoarce-
amintiri din propria copilărie petrecută la un post rea scriitorului la o mai veche preocupare.
de jandarmi din județul Brăila, în ajunul și în vremea SCRIERI: Scoaterea casei din pământ, București, 1977;
rebeliunii legionare și a celui de-al Doilea Război Filosof de închiriat, București, 1980; Tribunalul fiecărui
Mondial, T. face o analiză a stărilor prin care trece individ, București, 1982; Cheia de contact, București, 1983;
plutonierul Alexandru Stanciu (dilema în fața Marele interogatoriu, București, 1984; În casa asta toți
313 Dicționarul general al literaturii române Tutoveanu
trăgeau cu arma, I–II, București, 1985–1987; Cărăuși peste Pamfile și cu preotul Toma Chiricuță, Academia
vămi, București, 1986; Brevetul alb, București, 1990; Cum Bârlădeană, societate frecventată în anii Primului
a murit Marin Preda, București, [1992]; Nu ești obligat să Război Mondial și de Al. Vlahuță, având și ulterior
mori tâmpit, I, București, 2000; ed. 2, I–II, Iași, 2008; Jan-
numeroși membri sau invitați de prestigiu. Amfi-
darmul și cartea, București, 2001; Din vremea hârtiei igi-
enice, București, 2005. trioană era soția lui T., poeta Zoe G. Frasin. Debu-
tează, cu poezii și epigrame, în 1887 la gazeta bâr-
Repere bibliografice: Vlad Sorianu, „Scoaterea casei din
pământ”, ATN, 1978, 4; Laurențiu Ulici, Viața de aproape, lădeană „Paloda” („Tutova”), unde din 1895 va fi și
RL, 1978, 18; Artur Silvestri, „Filosof de închiriat”, LCF, redactor, scrie la „Revista nouă”, condusă de B. P.
1980, 46; Dan Alexandru Condeescu, Însemnări despre Hasdeu. Începând din 1898 semnează cu pseudo-
proză, LCF, 1981, 9; Ion Dună, „Tribunalul fiecărui indi- nimul care l-a consacrat în „Revista modernă”,
vid”, RL, 1983, 25; Ioan Holban, Asemănări deloc întâm- „Convorbiri literare”, „Literatură și artă română”
plătoare, CRC, 1985, 19; Constantin Miu, „În casa asta toți ș.a. Intensa activitate de animator cultural se ma-
trăgeau cu arma”, ST, 1985, 8, 1987, 8; Popa, Clasici, 95–97; nifestă și prin editarea unor reviste precum
Horia Gârbea, „Brevetul alb”, LCF, 1990, 33; Mariana Io-
nescu, „Jandarmul și cartea”, „Universul cărții”, 2002, 7;
„Făt-Frumos” (1904–1906, 1909, împreună cu Emil
Dicț. scriit. rom., IV, 618–620; Cristea, Teleorman, 495; Ali- Gârleanu și Dimitrie Nanu), „Freamătul” (1912,
na Boboc, Comedie comunistă, LCF, 2006, 13; Nicolae Pre- apărută mai întâi la Tecuci în 1911), „Florile dalbe”
lipceanu, „Comedie roșie” sau Tragedia din spatele come- (1919, împreună cu V. Voiculescu, Tudor Pamfile și
diei, TTR, 2006, 5–6. Al.F. Mihail Lungianu), „Graiul nostru” (1925–1927),
„Scrisul nostru” (1929–1931). A mai colaborat la
„Cosinzeana”, „Cele trei Crișuri”, „Familia”, „Juni-
mea literară”, „Însemnări literare”, „Luceafărul”,
„Miron Costin”, „Noua revistă română”, „Revista
idealistă”, „Sămănătorul”, „Viața românească” ș.a.
Este membru fondator al Societății Scriitorilor Ro-
TUTOVEANU, G.
mâni. Prima plachetă, Albastru, a apărut în 1902,
[George] (pseudonim al
fiind urmată de La arme! (1913), Balade (1919) ș.a.
lui Gheorghe Ionescu;
Nu atât valoarea versurilor lui T. a făcut ca nu-
18.XI.1872, Bârlad
mele său să fie reținut de istoria literară, cât mai ales
– 18.VIII.1957, Bârlad),
devoțiunea cu care a ilustrat fenomenul denumit de
poet.
Al. Dima „localismul creator”. Asemenea poetului
Este fiul Catincăi și al lui Gheorghe Ionescu, cân- provensal Frédéric Mistral (mult admirat de confra-
tăreț bisericesc. În 1879 își începe învățătura la tele român), el a crezut în ideea provinciei cu virtuți
„școala lui Robu” din Bârlad. Între profesorii care creatoare, unde talentele să se poată manifesta în
au contribuit la formația sa pot fi amintiți Ion Po- cadrul unui cenaclu – cum era acela al Academiei
pescu (inițiatorul revistei săptămânale „Semănă- Bârlădene – și scriitorii să fie găzduiți în periodice
torul”, 1870–1876) și Ștefan Neagoe (autor al unei editate aici, chiar dacă de cele mai multe ori aseme-
gramatici a limbii române pentru clasele gimnazi- nea inițiative erau puse în operă cu enorme dificul-
ale „de ambe sexe”). Anii petrecuți la Școala Nor- tăți. Dacă în activitatea de animator cultural, de
mală de Institutori din București, terminată în întemeietor de reviste, T. dovedește un entuziasm
1897, îi oferă prilejul de a se apropia de C. I. Parhon neobosit, un elan deseori copleșitor, în poezia pe
(împreună cu care audia conferințele socialiste din care o cultivă răzbate doar temperamentul său echi-
sala Sotir), de Ștefan Petică și Iuliu Cezar Săvescu, librat, generând o lirică senină, armonioasă, într-o
de Al. Antemireanu. În 1900, după ce funcționase autentică manieră tradiționalistă. Deși contempo-
trei ani ca institutor la Oltenița, e transferat la Făl- ran cu cele mai „neliniștite” spirite ale veacului, el
ticeni, unde îi cunoaște pe Mihail Sadoveanu și pe se apropie prin vers mai degrabă de înaintași pre-
Artur Gorovei. Trece și pe la Focșani, iar în 1903 se cum Vasile Alecsandri, Eminescu, George Coșbuc,
stabilește la Bârlad, lucrând în învățământ până în iar predominantă rămâne factura sămănătoristă, cu
1933 și rămânând în orașul natal până la sfârșitul toată atmosfera și motivele ei. Nostalgia, proprie
vieții. În mai 1915 va întemeia, împreună cu Tudor îndeobște sufletului moldav, elogiul adus peisajului
Tutungiu Dicționarul general al literaturii române 314
natal și eroilor neamului, muzicalitatea versurilor (1974), Fiul Dunării (1977), Orații în Carpați (1979),
– în care ritmul și rima constituiau condiții obliga- Tărâmuri pentru Făt-Frumos (1983), încearcă o re-
torii, puse în valoare de sonet, formă predilectă la T. conciliere retorică între manierele lui Lucian Blaga
–,sunt câteva dintre însemnele unei lirici „de o cu- și Ion Barbu. Stilurile și tematicile celor doi precur-
mințenie desăvârșită” (G. Călinescu). sori rămân separate și ușor recognoscibile. Pe de o
SCRIERI: Albastru, București, 1902; ed. 6, Bârlad, 1918; La parte, strigătul, lumina, somnul, panismul, temnița
arme!, Bârlad, 1913; Balade, București, 1919; Patria, Sibiu, corporală și regresia arhaizant-maternă: „Mângâ-
1924; Poezii alese, București, 1924; Tinereță, Craiova, 1924; ie-mi inima cu degetele izvorând/ O, tu născut din
Logodnica lui Vifor, București, 1935; Sonete, București, strigătul prea plin!// Lumina ta îmi suge durerea/
1938; Versuri, îngr. Ion Popescu, pref. G. G. Ursu, Bucu-
Cu iarba se smulge din somn// Trupul meu lepă-
rești, 1968; Albastru, îngr. Mircea și Sergiu Coloșenco,
dându-și/ Suferința/ Și raze-mi curg prin pori cân-
Bârlad, 2003.
tând/ Frate arbor, tată râu,/ Măicuță pasăre,// Văd
Repere bibliografice: Ilarie Chendi, „Albastru”, CL, 1902,
peștera în care-am plâns/ Și lespedea către hotarul
9; Iosif Vulcan, „Albastru”, AAR, memoriile secțiunii litera-
re, t. XXV, 1902–1903; Izabela Sadoveanu, „Albastru”, VR, lacrimei cu adevărat”. Pe de alta, geometria aseptică,
1910, 4; Al. Al. Busuioceanu, „Balade”, „Lamura”, 1920, 4–5; opalinul tenebros, tentativele de torsionare a sinta-
G.M. [G. Ibrăileanu], „Balade”, VR, 1920, 3; Perpessicius, xei și indeterminarea ostentativă: „Trupul lui Arhi-
Opere, VII, 374–375, XII, 535–537; Ovidiu Papadima, „Pa- mede suna/ Un număr necunoscut/ Înota în palma
tria”, „Îndemnul”, 1926, 5; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, zeului Ra/ Prin lacrima ce l-a născut// Plutea?
65–66; G.G. Ursu, Poetul G. Tutoveanu, Bârlad, 1928; Gh. (Oceanul nins/ De geamăt înecații-și cere)/ O, tru-
Vrabie, Bârladul cultural, București, 1938, 263, passim; pul său învins/ Evaporat de durere!// Maree stator-
George Ivașcu, „Sonete”, JL, 1939, 10; Călinescu, Ist. lit.
nică-n har,/ Trupul rămâne semn sfânt:/ În ce lichid
(1941), 573–574, Ist. lit. (1982), 646, 1013; [George Tuto-
veanu], „Păstorul Tutovei”, 1942, 8–10, VBA, 1942, 12 (gru- să vâslim/ Spre infinitul cuvânt?”. Dar, în ciuda in-
paje speciale); Nichifor Crainic, Poetul George Tutoveanu, fluențelor ilustre, poemele lasă o „impresie de im-
G, 1942, 9; Arghezi, Scrieri, XXVII, 404–405, XXXIII, 261– provizație și monotonie” (Al. Piru). Treptat barbis-
262, XLI, 453–455; Gh. Bulgăr, „Versuri”, ARG, 1969, 4; Cio- mul devine o manieră nefacultativă, iar panismul
praga, Lit. rom., 208–209; Micu, Început, 294–295; Piru, blagian e înlocuit de un tracism în descendența lui
Varia, I, 278–281; Dicț. scriit. rom., IV, 620–621; C.D. Zele- Ion Gheorghe; versurile abundă în elemente autoh-
tin, Scânteind ca Sirius…, Bârlad, 2004; Nicola, Valori, VI, tone (istorice, folclorice sau fanteziste), iar imagi-
458–480. D.Gr.
narul capătă o tentă etnică: „Buerebista, fior de bal-
TUTUNGIU, Paul (6.V.1941, Cernavodă), poet, pro- tag/ Astru în veșnic meleag/ Rază în cântecul mu-
zator, gazetar. Este fiul Silviei (n. Constantinescu) și mii/ Magnet printre secolii lumii// Buerebista, încă
al lui Pavel Simion Tutungiu, ofițer. Urmează liceul o dată/ Semn crud și în sâmbure demn/ În arbori
la Călărași (1955– 1959) și Facultatea de Filologie a curați se arată/ În frunze smulse din lemn”. Tot de
Universității din București (1961–1965). După ab- această etapă țin și versurile de conjunctură, intens
solvire lucrează la publicațiile „Steagul roșu” (1966– marcate ideologic, din Partidul și Poetul (1977),
1967), „Dâmbovița” (1967–1968), „Satul socialist” unde autorul se lansează în tirade encomiastice: „În
(1969–1971) și la revista „Teatrul” (1973–1989), al lume-au fost și sunt bărbați/[…] Dar unu-i Omul
cărei cenaclu îl conduce în perioada 1979–1989. Di- din Carpați”. Proza lui T. vădește aceeași oscilație
rector al săptămânalului „Evenimentul” (1990– între arhaicitate și actualitatea ideologizată. Astfel,
1992), ulterior va fi președintele Fundației pentru romanul Dor Mărunt (1979), primul volum al unui
Cultivarea Păcii și a Spiritului Tolerant; în această proiect nefinalizat, intitulat Drumul Hoților, juxta-
calitate, a susținut mai multe inițiative din domeniul pune o narațiune de epocă, cu activiști și oameni ai
dacologiei. Debutează în revista liceului din Călărași muncii care „construiesc socialismul”, și o compli-
(1957), iar editorial cu volumul de versuri Imperiul cată intrigă de secol XVII. Deși legătura dintre cele
neodihnei, apărut în 1970. Mai colaborează la „Con- două planuri este destul de neclară, cartea intere-
temporanul”, „România literară”, „Cronica”, „Tribu- sează mai ales prin figura (și confesiunea) tragico-
na” ș.a. mică a lui Marius Varga, un miles gloriosus care face
Poezia lui T., cuprinsă în Imperiul neodihnei, Or- o schiță veridică și colorată a vremurilor. În Dialo-
dinea peșterii (1971), Colindele din țara lui Orfeu guri despre teatru (1980) se află o suită de interviuri
315 Dicționarul general al literaturii române Tzara
cu dramaturgi și critici de teatru contemporani – D. „Simbolul” (25 octombrie–25 decembrie 1912), în
R. Popescu, Teodor Mazilu, Dumitru Solomon, Ion paginile căreia reușesc să reunească semnăturile
Băieșu, Valentin Silvestru ș.a. unor scriitori prestigioși ai vremii. Tot aici T. își pu-
SCRIERI: Imperiul neodihnei, București, 1970; Ordinea blică, în numărul inaugural, sub pseudonimul S.
peșterii, București, 1971; Colindele din țara lui Orfeu, Bu- Samyro, prima poezie, Pe râul vieții, ulterior și Cân-
curești, 1974; Fiul Dunării, București, 1977; Partidul și tec, Poveste, Dans de fee. Frecventează, pe parcursul
Poetul, București, 1977; Drumul Hoților, vol. I: Dor Mă- unui singur an universitar (1914–1915), cursurile
runt, București, 1979; Orații în Carpați, București, 1979;
Facultății de Matematică și pe cele ale Facultății de
Dialoguri despre teatru, Iași, 1980; Tărâmuri pentru
Făt-Frumos, București, 1983; Epistole după căsătorie, Bu- Litere și Filosofie din cadrul Universității din Bucu-
curești, 1993; Dicționarul spiritului tolerant (în colabora- rești și, în același interval de timp, tipărește în „Che-
re), București, 1997; Lacrima și Peștera (Imperiul neodih- marea”, revistă editată în octombrie 1915 împreună
nei), București, 2003. cu Ion Vinea, versuri care marchează mai clar des-
Repere bibliografice: Nicolae Balotă, „Imperiul neodih- prinderea de simbolism și schițează direcția ulteri-
nei”, „Scânteia tineretului”, 1970, 6 647; Dan Cristea, „Or- oară a poeziei sale, semnată de data aceasta Tristan
dinea peșterii”, RL, 1971, 5; Constantin, Despre poeți, 231– Tzara. În noiembrie 1915 pleacă în Elveția, se stabi-
233; Mincu, Poezie, 59–62; Piru, Poezia, II, 479–483; Cris- lește la Zürich, unde se înscrie la Facultatea de Litere
tian Livescu, „Partidul și Poetul”, LCF, 1978, 21; Iorgulescu, și Filosofie, dar renunță la studii și se consacră în
Scriitori, 164–165; Mihai Ungheanu, „Drumul Hoților”,
întregime vieții artistice. Va scrie de acum înainte
LCF, 1979, 31; Alboiu, Un poet, 209–210; Emil Manu, „Dru-
mul Hoților”, RL, 1980, 1; Costin Tuchilă, Inițiere în mo- numai în limba franceză, în timp ce prietenii vor
numental, LCF, 1980, 14; Ștefănescu, Jurnal, 18–22; Artur continua să‑i publice în țară poeziile românești lă-
Silvestri, „Tărâmuri pentru Făt-Frumos”, LCF, 1983, 33; sate în manuscris, în „Noua revistă română”, „Con-
Alexandru Ruja, [Paul Tutungiu], LCF, 1985, 26, 1986, 19; timporanul” și „unu”, iar Sașa Pană le va strânge, în
Dicț. scriit. rom., IV, 621–622; H. Zalis, Ipostaze în osmoză 1934, într-un volum. Alte versuri, în limba franceză,
în poezia lui Paul Tutungiu, București, 2003; Iulia De- îi apar în „Integral” (1925–1928). T. inițiază, împre-
leanu, Ordinea lumii, lacrima, peștera, RCM, 2005, 228;
ună cu Hugo Ball, Hans Arp, Marcel Iancu ș.a., miș-
Doru Mielcescu, Introducere în poezia lui Paul Tutungiu,
București, 2007. A.T. carea Dada, lansată în februarie 1916 la cabaretul
Voltaire din Zürich și căreia îi elaborează primele
manifeste. Conduce revista „Dada” (iulie 1917–mar-
tie 1920), redactată în franceză și germană, colabo-
rează la „Nord–Sud” și „Sic”, este unul dintre editorii
publicației „Der Zeltweg” (număr unic, octombrie
1919). Acum tipărește placheta La Première aventure
céleste de monsieur Antipyrine (1916), urmată de
Vingt-cinq poèmes (1918). Înainte de începutul celui
TZARA, Tristan de-al treilea deceniu al secolului era deja o figură
(16.IV.1896, Moinești marcantă a avangardei artistice europene. Stabilit,
– 24.XII.1963, Paris), din ianuarie 1920, la Paris, se înscrie la Facultatea
poet. de Științe (specialitatea chimie generală). Are relații
strânse cu marii artiști moderniști ai epocii, litera-
Samuel (cum se numea la naștere T.) este fiul Emiliei tura franceză devenind spațiul său de adopțiune
(n. Sibalys) și al lui Philip Rosenstock, contabil, apoi artistică. Scrie în presa avangardistă („Littérature”,
mic industriaș. Urmează cursurile școlii israelito-ro- „391”, „Proverbe”, „Cannibale” ș.a.), ia parte la edi-
mâne în orașul natal (1902–1906), apoi pe cele gim- tarea unor reviste, precum „Dada au grand air” (oc-
naziale la un institut particular de limba franceză tombrie 1921), participă la viața, nu lipsită de con-
din București. Pe când era elev la secția modernă la flicte și rupturi, a avangardiștilor. În Franța își pu-
Liceul „Mihai Viteazul”, al cărui absolvent va fi în blică majoritatea volumelor de versuri și eseuri, din
1914, îl cunoaște pe I. Iovanachi (viitorul poet Ion cele peste patruzeci câte însumează bibliografia sa:
Vinea), cu care va lega o prietenie durabilă. Cei doi Cinema Calendrier du coeur abstrait Maisons (1920),
vor edita, împreună cu Marcel Iancu, revista De Nos oiseaux (1923), L’Homme approximatif
Tzara Dicționarul general al literaturii române 316
(1931), Grains et issues (1935) ș.a. Pseudonimul i-a tiparelor simboliste, iar momentul sentimentalis-
fost legalizat ca nume în iulie 1925. În anii 1940– mului adolescentin îl reține un timp în preajma
1942 trăiește în clandestinitate, la Souillac, partici- unor motive erotice tratate elegiac. Semnele deta-
pând la acțiunile Rezistenței Franceze. Colaborează șării există însă de pe acum. Tristețea este mai mult
la „Confluences”, „Les Étoiles de Quercy”, „Les a peisajului și a obiectelor, ceea ce rezultă e o poezie
Lettres françaises”, este secretar la revista „Le Point”. descriptivă, în care elementele alcătuitoare se așază
În octombrie 1946 pleacă într-un turneu de confe- aproape prozaice și, destul de rar, persiflate cumin-
rințe în Iugoslavia, România, Ungaria și Cehoslova- te: „Verișoară, fată de pension îmbrăcată în negru,
cia. În aprilie 1947 primește cetățenia franceză, în guler alb, / Te iubesc pentru că ești simplă și visezi
același an aderând la Partidul Comunist Francez. I / Și ești bună, plângi și rupi scrisori ce nu au înțeles
se decernează, în 1961, Marele Premiu de Poezie / Și îți pare rău că ești departe de ai tăi și că înveți /
Etna–Taormina. La Călugărițe unde noaptea nu e cald”. Apele gravi-
Etapa românească a creației lui T. cunoaște două tății simboliste se retrag repede, iar refluxul lor dă la
faze distincte. Primele versuri, publicate în „Simbo- iveală desenul unei poetici noi. Pare că T. a între-
lul” la numai șaisprezece ani, nu anunță cu nimic prins doar o expediție de recunoaștere, a cartogra-
insurgența dinamitardă pe care o va adopta peste fiat terenul, a înregistrat și toponimizat reperele,
câțiva ani. Poetul compune acum în maniera unui după care le supune unui tir de hărțuire. Țintele sunt
adolescentism mimetic, influențat vizibil de expo- „ridicate” mai întâi în forma lor consacrată, pentru
nenții simbolismului românesc ai momentului, ale ca apoi contururile lor solemne să se degradeze
căror nume se regăsesc și în sumarul revistei: Al. până la năruire. Simbolismul rămâne doar un drapel
Macedonski, Al. T. Stamatiad, Iuliu Cezar Săvescu, ferfenițit, căci poetica lui este subminată, motivele
Ion Minulescu, Adrian Maniu, N. Davidescu ș.a. Sin- îi sunt profanate. Procedeele sunt prozaizarea șar-
gurul fapt care lasă să se întrevadă evoluția ulteri- jată și asocierile imagistice ironice, insolente: „Pe
oară este opțiunea pentru poezia „nouă”, în plină cer păsările nemișcate / Ca urmele ce lasă muștele
epocă de supremație a sămănătorismului. Procede- / Stau de vorbă servitori în pragul grajdului / Și-au
ele, îndeosebi în spirit minulescian, îi furnizează înflorit pe cărare rămășițele dobitoacelor // Trece
apetențe sinestezice – simfonii de lumini, culori pe stradă domnul în negru cu fetița / Bucuria cer-
parfumate, acorduri violete, ritmuri în roz-albastru, șetorilor la înserare / Dar am acasă un Polichinelle
cât și imagini exotice: flori bizare, ciclame și orhidee, cu clopoței / Să-mi distreze întristarea când mă în-
mimoze și iriși, covoare persane etc. Motivele cu- șeli”. Curând sintaxa începe să se deterioreze, fă-
rente ale simbolismului (pietrele prețioase, călătoria când loc elipselor și juxtapunerilor, iar versurile tind
pe mare, cifra trei) vor fi prezente și în textele com- să devină entități independente în cadrul unui
puse în 1913–1914 (Glas, Înserează, La marginea poem. T. pare conștient însă că numai din înregis-
orașului, Furtuna și cântecul dezertorului). Versurile trarea nudă a banalității și din ironizarea convenți-
apărute în „Chemarea” și în „Noua revistă română” ilor literare nu se poate face poezie. Textul include
încep să schițeze teritoriul și fenomenul poetic ce îi când și când surprize lirice, imagini rare și inspirate,
va consacra numele. T. experimentează acum, în în jurul cărora se organizează ansamblul prozaic al
grai românesc, „mina” literară care, în faza ei de per- poeziei: „Sufletul meu e un zidar care se întoarce de
fecționare, se va numi Dada. Recuzita simbolistă la lucru”, „Amintirile cu miros de farmacie curată”,
utilizată anterior cu școlărească docilitate și sârgu- „Când își freacă soarele pleoapa pe poteci”, „Cum
ință ia forma unor ținte de carton pe care le bruta- rup liliecii bucăți de noapte din chilie” ș.a. Angoasa
lizează, cu o duioșie nostalgică totuși, fără a renunța vibrează de multe ori în aceste versuri, un fond dra-
integral la tristețile vagi. Ele caracterizează peisajul, matic, grav stă gata să erupă: „În mine se rup trestii
păstrat în repere bacoviene: târgul provincial, cu cu foșnet de hârtie” sau „Mamă, plâng mereu ca un
limitările lui dătătoare de adânci incertitudini, un sfârșit de gamă”. Este evident că poetul produce o
cimitir evreiesc în care „mormintele ca viermii se falie în tradiția mai veche sau mai nouă, în retorica
târăsc”, o cazarmă din care răzbat cântece triste, un (încă) modernă a simbolismului. Imagismul lui ca-
ospiciu, un pension etc. Poetul nu pare încă decis ută bizarul sau, în orice caz, inadecvarea logică și de
să pornească o campanie de distrucție asupra bun-simț. Efectele stilistice sunt deseori
surprinzătoare, fie pentru că sfidează prejudecățile
pudibonde ale vremii, fie pentru că despoaie motive
vechi de emoționalitatea lor și le coboară în derizo-
riu: toamna „s-a descheiat încet la sâni” și „și-a lățit
în țară rana”, „lumina-și îmbracă mănuși”, diminea-
ța „a venit cu strachina de lapte în răsărit”, anunțând
„pasărea de cârpă a luminii”, Dumnezeu „stoarce
lămâia lunii” și „scarmănă lâna îndrăgostiților su-
puși” etc. Imaginile – violente, provocatoare – anun-
ță deja un frondeur pornit să dinamiteze vechiul
lirism și să îi recupereze fragmentele într-o nouă și
cutezătoare poetică. În ansamblul lor, construcțiile
poematice de acum închid universuri desensibili-
zate și flagelate de o încă blândă ironie: „Trec în și-
ruri lungi pe stradă fete de pensionat / Și în fiecare
privire-i câte o casă părintească / Cu mese bune, cu
surori mai mici, / Cu ghiveciuri de flori la fereastră.
// Trece frigul pe coridoare când înserează / Ca un
șarpe lung târându-și coada pe lespezi. / Lacul e
cusut cu ață, / Înecații ies la suprafață – rațele se
depărtează… // La vecini, părintele-și sărută fata,
indiferent. / Îi face morală de despărțire. / Balta s-a
închis ca în urma unei fete porțile de mănăstire, /
Gâlgâitul sinucisei a speriat – broaștele au încetat
un moment. / Mă duc să mă întâlnesc cu un poet
trist și fără talent”. Într-un simulacru de rimă și de
cadență a versurilor – o sumă întreagă de libertăți
roade drumul subteran / Prin care o să curgă apa ca
asociative și dezarticulări sintactice. Într-o bună
să iasă roade la vară”. De altfel, poetul însuși a vorbit
parte din aceste texte mocnește parcă ceva din re-
despre continuitatea între momentul românesc și
beliunea dadaistă, amenințând, deocamdată, prin
cel european, ambele importante pentru experiența
gestul insolent: „Ne-om dezbrăca pe deal în pielea
goală / Să se scandalizeze preotul, să se bucure fe- sa scriitoricească. Instalat în literatura franceză, T.
tele”, prin mimarea naivității și prin batjocorirea va cunoaște rapid celebritatea, asociindu-și numele
tradiției. În Glas, de pildă, motivul zidului ruinat și cu dadaismul, direcție pregnantă a avangardismului
părăsit, ca și metrica populară, devin embleme ale european. Ceea ce în poemele românești putea tre-
unei convenții poetice constrângătoare și sunt su- ce doar drept act de indisciplină poetică devine la
puse unui asalt profanator: „Zid dărăpănat / Eu scurtă vreme mod de creație fondat pe o retorică a
m-am întrebat / Astăzi că de ce / Nu s-a spânzurat hazardului, ca în această piesă de pe la sfârșitul anu-
/ Lia, blonda Lie / Noaptea de-o frânghie…/ S-ar fi lui 1916: „păsări copilărie pluguri repede / hanuri /
legănat / Ca o pară coaptă / Și ar fi lătrat / Câinii de luptă la piramide / 18 brumar / pisica pisica e sal-
pe stradă / S-ar fi adunat / Lumea să o vadă / Și ar vată / plânge / valmy / virează virează roșu / plângi
fi strigat / Vezi ca să nu cadă / Aș fi încuiat / Lacătul / în gaură trompetă lenți clopoței / plânge / mâinile
la poartă / Aș fi pus o scară / Și-aș fi luat-o jos / Ca crăpate ale arborilor / ordin / plânge / el / către alb
o pară coaptă / Ca o fată moartă / Și aș fi culcat-o / către pasăre / plângem / voi plângeți / alunecă / tu
Într-un pat frumos”. De la astfel de versuri până la porți țintuite pe cicatricele tale proverbe lunare…”
gesturile scandaloase ale dadaiștilor distanța nu (în traducerea Irinei Mavrodin). Supraviețuiesc abia
este deloc mare. Cu ele T. părăsește literatura româ- câteva sintagme mai convențional articulate, în rest
nă, nu înainte de a profeți cumva mișcarea pe care – abolirea sintaxei, a logicii, a punctuației, pulveri-
o va declanșa la Zürich: „Literatura e viermele ce zarea oricărui statut al lirismului. E modul lui T. de
Tzara Dicționarul general al literaturii române 318
a aduce poezia la punctul zero, pentru a-i da șansa surprinzătoare, cu un sentiment, lipsit de ostentație,
revigorării pe coordonatele unei inventivități neîn- al neliniștii existențiale. Bunăoară, timpul „gonește
grădite de conformisme. Procesul durează până prin la tot pasul pe străzi de-a lungul liniilor de rămas
1923, când, dadaismul fiind declarat mort chiar de bun și lasă în urma sa prichindeii”. Rebelul dadaist
întemeietorul său, iar temeiurile vechii poezii năru- revine la o elegie cu tonalități oarecum mai solemne:
ite, T. începe să se orienteze spre o lirică mai coe- „Vezi tu în mine înșiruirea de stârvuri/ Și puntea
rentă, pe dimensiunea modernității. E un proces durerilor închegate în șiruri de vremi,” epicul „înalt”,
voluntar, cum însuși fostul insurgent mărturisește, ca și elegia fiind deseori subminate de o imagistică
care demonstrează că explozia inițială de nihilism violentă, de repetiții, paralelisme sau de ziceri voit
avusese funcția de a lărgi teritoriul poeticului: „Evo- orale. Sunt utilizate mijloacele cumințite ale dadais-
luția mea m-a făcut să abandonez caracterul de- mului, contaminate de modalități ale suprarealis-
monstrativ, provocator și negator al poeziei, ducân- mului, de care T. divorțase pentru a-l asimila apoi
du-mă către o exprimare mai constructivă a mate- firesc. E o coborâre în sine și o descoperire tragică a
riei poetice”. Definitoriu pentru această evoluție este neputinței de a se defini autentic: „rătăcit în sinea
L’Homme approximatif, poem amplu, în nouăspre- mea rătăcit / acolo unde nimeni nu se hazardează
zece episoade, construit pe o schiță epică discretă, dus pe targa aripilor uitării / […] rătăcit înăuntrul
absorbită în liric, în care se dezvoltă tema precari- sinelui acolo unde nimeni nu se hazardează nimeni
tății ființei supuse trecerii timpului și rarefierii iden- decât uitarea”. Deși s-a putut crede că mișcarea ini-
tității. De altfel, motivul vremelniciei are aici o frec- țiată de T. și propria lirică sunt manifestări de non-
vență considerabilă, însoțindu-se, în imagini conformism instinctual și dezorganizat, nu e de
ignorat că poetul este dublat în permanență de te-
Desen de Marcel Iancu oretician. Și aici trebuie despărțită faza nihilismului
dadaist de aceea a „normalizării” actului creator. În
Manifestul despre amorul slab și amorul amar (1920)
era teoretizată o poetică a hazardului, șocantă prin
seriozitatea cu care se propunea metoda colajului
arbitrar: „Luați o pereche de foarfeci. Alegeți din ziar
un articol care să aibă lungimea pe care vreți să o
dați poeziei dumneavoastră. Decupați articolul. Tă-
iați cu grijă toate cuvintele pe care le conține și pu-
neți-le într-un săculeț. Agitați-l ușor. Extrageți cu-
vintele și așezați-le în ordinea extragerii. Copiați-le
cu grijă. Poezia vă va semăna”. Mult mai târziu, în
studiul Gesturi, punctuație și limbaj poetic (1953),
T. „academizează” o asemenea ars poetica, o justifi-
că, dar o și ameliorează, angajând în demonstrație
o serie impresionantă de elemente lingvistice, este-
tice, antropologice și sociologice: „De aceea limba-
jul poetic este însoțit de propria sa «mimică», for-
mată din cadențe, din inflexiunea versurilor, din
rimă și accente ritmice, care sunt gesturile poeziei.
[…] Poezia modernă este îndreptățită să se reclame
de la un sistem nou de însușiri poetice. Misiunea ei
esențială e de a crea o realitate poetică, iar nu să
traducă o imagine dată din altă parte într-o lume
care virtual nu este a sa”. Se vede aici o bine contu-
rată conștiință artistică, manifestată rebel din nevo-
ia de a determina mutații profunde în evoluția
liricii.
Il demeure l’une des poésies les plus singulières et les plus substanță lirică mai densă și va introduce în tradiționala
hautes qu’aient inventées les hommes, une poésie à tout pastorală o confesiune existențială și metafizică. Tristan
prendre dont les Oiseaux ne sont plus obscurs que les Tzara nu s-a desprins total de placenta simbolistă, de aceea
Chimères de Nerval, une poésie qui commence aujourd’hui poemul lui se pierde, cu tot prozaismul programatic, într-o
sa vie indépendante, détachée des lèvres, de la main...[...] melancolie nedefinită și o ironie afectuoasă. Citindu-le în
Cette poésie, n’est-ce pas en marge d’elle qu’il avait entrepris traducere franceză, H. Béhar descoperă în aceste poeme
la confondante étude de François Villon et de Rabelais, două teme prioritare: una laforgueiană (logodnica moartă,
comme pour montrer que rien n’est obscur, que le secret des spectrul lui Hamlet și tratarea ironică a acestor subiecte
mots, fût-ce après des siècles, un homme, un jour, peut le copleșitoare) și alta baudelairiană, metafizică, în care do-
percer. Il avait trouvé dans le langage de Villon, dans celui minant este sentimentul tragic al vieții. Punctele de reper
de Rabelais, les secrets, non des vers, mais de leur vie. Le sunt corecte, totuși poemele lui Tzara de dinaintea experi-
soleil noir qui est au fond de toute poésie, de Nerval ou de enței dadaiste sunt mai bogate și, tematic vorbind, mai
Tzara, et qui éclaire le temps que nous avons vécu. diferențiate. Fantezia ironică este, de altfel, redusă acum
LOUIS ARAGON și cruzimea baudelairiană nu se revelează decât prin câ-
teva imagini risipite în spațiul liric în care elegia amestecă
Privită în ansamblu, această operă poate fi caracterizată imprevizibilul cu blazarea, umorul și revolta.
ca un act de neîncredere în poezie. Și nu numai într-o po-
ezie așa cum a fost scrisă până în 1913, cu timpii ei morți, EUGEN SIMION
cu momentele ei de stagnare, ci o neîncredere în viitorul
SCRIERI: La Première aventure céleste de monsieur An-
oricărei poezii. Desigur, viziunea pseudoinfantilă ce cre-
tipyrine, cu gravuri de Marcel Iancu, Zürich, 1916;
dem că-i conferă nota distinctivă rămâne o realitate este-
Vingt-cinq poèmes, cu gravuri de Hans Arp, Zürich, 1918;
tică. Dar e foarte greu de apreciat în sine câtă vreme poetul
ed. bilingvă, tr. și pref. Nicolae Țone, postfețe Serge Fau-
nu mai are acea uitare necesară în poezie și în existență,
chereau, Pierre Mazars, Laurențiu Ulici, Marin Sorescu,
ci, cu ochi mereu treaz, pândește momentul propice pentru
București, 1998; Cinéma Calendrier du coeur abstrait Ma-
a le ucide pe amândouă. Poezia pare a nu mai fi suficientă
isons, cu gravuri de Hans Arp, Paris, 1920; De Nos oiseaux,
ca valoare în sine, prin numai materia ei, ci și prin ceea ce
cu desene de Hans Arp, Paris, 1923; Sept manifestes Dada,
nu este, prin aceea că vrea să nu mai fie.
ION POP
cu desene de Francis Picabía, Paris, 1924; Mouchoir de
nuages, Paris, 1925; Indicateur des chemins de coeur, Paris,
Prea mult s-a văzut în Tristan Tzara acel personaj ivit pro- 1928; L’Arbre des voyageurs, cu litografii de Joan Miró, Pa-
vidențial, ca un diavol din cutie, într-o zi din februarie ris, 1930; L’Homme approximatif, cu o gravură de Paul
1916 la Zürich. La timpul hotărât pentru a deveni regizorul Klee, Paris, 1931; ed. pref. Hubert Juin, Paris, 1968; Où
uriașului spectacol Dada, împreună cu Hugo Ball, Hans boivent les loups, cu ilustrații de Max Ernst, Paris, 1932;
Arp, Marcel Iancu, Richard Huelsenbeck și alți câțiva. Acest ed. cu ilustrații de Man Ray, Paris, 1968; L’Antitête, cu ilus-
punct de vedere nu este întru totul exact sau, mai degrabă, trații de Pablo Picasso, Paris, 1933; ed. I–III, cu ilustrații
nu la Zürich a început aventura terestră a lui Tzara, ci cu de Max Ernst, Yves Tanguy și Joan Miró, Paris, 1949; Pri-
câțiva ani mai devreme, în țara sa natală, în România. mele poeme ale lui…, urmate de Insurecția de la Zürich,
[...] La 1915 cel care de acum înainte semnează Tristan îngr. Sașa Pană, București, 1934; ed. București, 1971;
Tzara stăpânește toate mijloacele. Grains et issues, cu o acvaforte de Salvador Dalí, Paris,
SERGE FAUCHEREAU 1935; La Main passe, cu o acvaforte de Kandinsky, Paris,
1935; Sur le champ, Paris, 1935; Ramures, cu un desen de
Spațiul de desfășurare a acestor poeme triste și juvenile este Alberto Giacometti, Paris, 1936; Vigies, Paris, 1937; La
acela pe care l-a evocat Bacovia și, în genere, l-au cântat Deuxième aventure céleste du monsieur Antipyrine, Paris,
toți simboliștii români: târgul provincial angoasant și pe- 1938; Midis gagnés, cu desene de Henri Matisse, Paris,
riferiile lui agreste. În târgul lui Tzara lumina îngălbenește 1939; ed. Paris, 1948; Une Route Seul Soleil, Toulouse,
„ca-ntr-o lalea”, pe deal, la marginea orașului, se întinde 1944; Ça va, Cahors, 1944; Le Coeur à gaz, Paris, 1946; En-
cimitriul evreiesc și, aici, „mormintele ca viermii se târăsc”, tre-temps, cu desene de Henri Laurens, Paris, 1946; Le
în fine, din ospiciu năvălesc țipete, iar din cazarmă se aude Signe de vie, cu desene de Henri Matisse, Paris, 1946; Terre
cântecul jalnic al regimentului. Sunt imagini curente în sur Terre, cu desene de André Masson, Geneva, 1946;
poezia timpului. La fel cele ce urmează, cuprinse în mici Vingt-cinq et un poèmes, cu desene de Hans Arp, Paris,
parabole cu elemente epice ce se repetă (strada aproape 1946; La Fuite, Paris, 1947; ed. (Fuga), tr. Calistrat Costin,
rurală, elevele de la pension, logodnica – verișoară îmbră- Bacău, 1996; Morceaux choisis, pref. Jean Cassou, Paris,
cată în negru, profesoară rigidă de greacă și latină, parcul 1947; Le Surréalisme et l’après-guerre, Paris, 1947; ed. (Su-
etc.). Pe stradă trec în șiruri lungi fetele de la pension și în prarealismul și epoca de după război), tr. Sașa Pană, Bu-
hornurile caselor vântul plânge „cu toată deznădejdea curești, 1947; Phases, cu o litografie de Alberto Giacometti,
unui orfelinat”. Fundoianu va da acestor elemente o Paris, 1949; Sans coup férir, cu o acvaforte de Suzanne
Tzigara-Samurcaș Dicționarul general al literaturii române 320
Roger, Paris, 1949; Parler seul, cu litografii de Joan Miró, Stuttgart, 1979; DADA. Réimpression intégrale et dossier
Paris, 1950; ed. Paris, 1955; De Mémoire d’homme, cu lito- critique de la revue publiée de 1917 à 1920 par Tristan
grafii de Pablo Picasso, Paris, 1950; La Première main, Alès, Tzara, I–II, îngr. Michel Sanouillet și Dominique Baudou-
1952; L’Egypte face à face, Lausanne, 1953; La Face in- in, Paris, 1983; Mihăescu, Timp, 139–184; Micu, Moder-
térieure, cu o litografie de Fernand Léger, Paris, 1953; Pi- nismul, II, passim; Scarlat, Ist. poeziei, III, 6–7, 10–12;
casso et la poésie, Roma, 1953; La Bonne heure, cu o acva- Mincu, Eseu, 250–251, 270–278; Pop, Avangarda, 12, 32–
forte de Georges Braque, Paris, 1955; À Haute flamme, cu 40, 66–68; Dominique Combe, Tristan Tzara și „epopeea
gravuri de Pablo Picasso, Paris–Alès, 1955; Miennes, cu o antiumană” din „Omul aproximativ”, CC, 1993, 1–2; Rai-
acvaforte de Jacques Villon, Paris, 1955; Le Temps naissant, mund Meyer, Judith Hossli, Guido Magnaguagno, Juri
cu o acvaforte de Nejad, Alès, 1955; Frère Bois, cu o acva- Steiner, Hans Bolliger, Dada global, Zürich, 1994, passim;
forte de Jean Hugo, Alès, 1957; Le Fruit permis, cu o acva- Caraion, Tristețe, 103–106; Popa, Convergențe, 48–60;
forte de Sonia Delaunay, Paris, 1956; La Rose et le chien, [Tristan Tzara], „Europe”, 1975, 555–556, RL, 1996, 18,
cu gravuri de Pablo Picasso, Alès, 1958; Juste présent, Alès, ATN, 1996, 3, „Aldebaran”, 1996, 2–4, L, 1996, 16–17, CC,
1961; De la Coupe aux lèvres, Paris, 1962; Lampisteries, 1996, 4–5 (grupaje speciale); Ion Pop, „Lampisteriile” lui
précédées des Sept manifestes Dada, cu desene de Francis Tristan Tzara, LCF, 1996, 15; Sorescu, Bibliotecă, 335–337;
Picabía, Paris, 1963; Les Premiers poèmes de Tristan Tzara, Simion, Fragmente, II, 153–162, V, 328–330; „Caietele Tris-
suivis de cinq poèmes oubliés, tr. Claude Sernet, Paris, tan Tzara – Les Cahiers Tristan Tzara – Tristan Tzara no-
1965; 40 Chansons et déchansons, pref. Claude Sernet, cu tebooks”, 1998–2010, 1–86; Dicț. esențial, 840–841; Tristan
ilustrații de Jacques Hérold, Montpellier, 1972; Poèmes Tzara et l’Internationale du Surréalisme, Paris, 2000;
roumains, tr. Serge Fauchereau, Paris, 1974; Oeuvres com- Crohmălniceanu, Evreii, 42–54; Dicț. analitic, III, 408–
plètes, I–VI, îngr. Henri Béhar, Paris, 1975–1991; Litanii 410; François Buot, Tristan Tzara. L’Homme qui inventa
avantdada, îngr. Alexandru Condeescu, București, 1996; la révolution Dada, Paris, 2002; ed. (Tristan Tzara. Omul
Șapte manifeste Dada. Lampisterii. Omul aproximativ, tr. care a pus la cale revoluția Dada), tr. Alexandru și Mag-
și pref. Ion Pop, București, 1996; Découverte des arts dits dalena Boiangiu, București, 2003; Grigurcu, În pădurea,
primitifs, pref. Marc Dachy, Paris, 2006; Les Oevres théâtra- 225–230; Henri Béhar, Tristan Tzara, tr. Alina Savin, Iași,
les, ed. bilingvă, tr. Vasile Robciuc, pref. Henri Béhar, Moi- 2005; Morar, Scriitori evrei, 145–160; Tom Sandqvist, Dada
nești, 2007; Poésies complètes, îngr. și pref. Henri Béhar, East: the Romanians of Cabaret Voltaire, Cambridge, 2006;
Paris, 2011. ed. (Dada Est: românii de la Cabaret Voltaire), tr. Cristina
Repere bibliografice: Aderca, Contribuții, I, 223, 237, 238, Deutsch, București, 2010; Cernat, Avangarda, 108–120;
II, 529–533; Lovinescu, Scrieri, IV, 106, 675–678, VI, 167– Manolescu, Istoria, 827–829; Andrei Codrescu, The
168; Cioculescu, Aspecte, 196–198; Constantinescu, Scri- Posthuman Dada Guide Tzara and Lenin Play Chess, Prin-
eri, V, 142–147; Călinescu, Opere, III, 1252–1258; Căli- ceton, NJ, 2009; ed. (Ghidul Dada pentru postumani.
nescu, Ist. lit. (1941), 803, Ist. lit. (1982), 887, 1024; Pillat, Tzara și Lenin joacă șah), tr. Ioana Avădani, București,
Tradiție, 11–14; Bibliographie des oeuvres de Tristan Tzara 2009; Manolescu, Enciclopedia, 704–708; Dada, îngr. Ru-
(1916–1950), Paris, 1951; René Lacôte, Georges Haldas, dolf Kuenzli, Londra, 2011. D.Mc.
Tristan Tzara, Paris, 1952; ed. Paris, 1966; Georges Hug-
net, L’Aventure Dada (1916–1920), pref. Tristan Tzara, Pa-
ris, 1957, passim; ed. Paris, 1971; Dada (Monograph of a
Movement – Monographie einer Bewegung – Monographie
d’un mouvement), ed. trilingvă, îngr. și pref. Willy Verkauf,
Teufen (Elveția), 1957, passim; Das war Dada Dichtungen
und Dokumente, îngr. Peter Schifferli, München, 1963, TZIGARA-SAMURCAȘ,
passim; Tașcu Gheorghiu, Tristan Tzara, GL, 1964, 10; Mi- Alexandru (4.IV.1872,
chel Sanouillet, Dada à Paris, Paris, 1965, passim; Matei
București – 1.IV.1952,
Călinescu, Avangarda literară în România, VR, 1967, 11;
Sașa Pană, Scurtă privire asupra avangardei literare ro- București), eseist,
mâne și prezența lui Tristan Tzara, ST, 1968, 8; Pop, Avan- memorialist.
gardismul, 149–159; Nicolae Balotă, Aventura dadaistă,
LCF, 1971, 26; Elmer Peterson, Tristan Tzara, Dada, and
Este fiul Elenei (n. Samurcaș) și al lui Toma Tzigara,
Surrational Theorist, New Jersey, 1971; Serge Fauchereau,
magistrat, posesor al titlului de pitar în virtutea unei
Tristan Tzara et l’avantgarde roumaine, „Critique”, 1972,
300; Crohmălniceanu, Literatura, II, 366–371; Inge Küm- diplome conferite de domnitorul Barbu Dimitrie
merle, Tristan Tzara. Dramatische Experimente zwischen Știrbei; numele la naștere: Alexandru Tzigara, mo-
1916 und 1940, Bensberg, 1978; Gordon F. Browning, Tris- dificat oficial în Alexandru Tzigara-Samurcaș în
tan Tzara, the Genesis of the Dada Poem from Dada to Aa, 1899. (Toma Tzigara murind în 1879, tânărul urma
321 Dicționarul general al literaturii române Tzigara-Samurcaș
să fie adoptat de unchiul său matern, juristul Ioan artelor și estetică a Școlii de Belle-Arte, unde ajunge
Alecu Samurcaș; adopția n-a mai avut loc fiindcă profesor definitiv în 1904. A debutat editorial, în ca-
I. A. Samurcaș a murit în 1899, însă Alexandru a ob- litate de istoric de artă, cu broșura Arta publică
ținut schimbarea numelui.) Familia paternă era de (1906), urmată în 1909 de un prim volum al lucrării
origine greacă (de fapt, inițial, albaneză), de neam Arta în România. În 1906 este numit director al Mu-
ales: un strămoș al tatălui lui T.-S. ar fi fost un faimos zeului de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă
personaj de la sfârșitul secolului al XVI-lea, marele și Industrială (ulterior Muzeul de Artă Națională), el
spătar Zotu (sau Zota), poreclit Tzigara, ginere al fiind „părintele” acestui muzeu. În 1908 reorgani-
domnitorului Petru Șchiopul; a murit în 1599 la Ve- zează Muzeul „Theodor Aman”, pe care îl și conduce
neția. Familia mamei, originară din Constantinopol, scurtă vreme. A funcționat ca profesor suplinitor la
stabilită în Muntenia în secolul al XVII-lea, era în- Catedra de istoria artei a Facultății de Litere și Filo-
rudită cu vechi familii boierești, precum Crețeanu, sofie din București (1911–1926). Din aprilie 1914
Bengescu, Kretzulescu, Rallet. (A circulat zvonul că este și director al Fundației Universitare „Carol I”,
T.-S. ar fi fost fiul natural, nelegitim al viitorului rege poziție pe care o deține până la pensionare, în 1946.
Carol I.) T.-S. a copilărit la București, în mahalaua Când regele Ferdinand și guvernul s-au retras la Iași
Batiștei, unde se afla locuința părinților săi. În veci- în noiembrie 1916, T.-S., care fusese numit custode
nătate locuia familia doctorului Wilhelm Kremnitz, al Coroanei și al Domeniilor Regale, a rămas în Bu-
medic al familiei regale și soț al scriitoarei Mite curești. A preluat însă funcția de prefect al Poliției.
Kremnitz, doamnă de onoare a reginei Elisabeta. În cursul vizitei împăratului Wilhelm al II-lea, în
Relații apropiate aveau să se creeze cu această fa- septembrie 1917, în partea ocupată a României,
milie care avea să-l sprijine ulterior în viață și în T.-S. l-a întâmpinat și l-a însoțit într-o călătorie la
carieră. La București urmează, din 1882, cursurile Curtea de Argeș. Ulterior, în martie–aprilie 1918,
gimnaziale, mai întâi la Institutul Schewitz-Thi- situația politică se schimbase întrucâtva, dar noul
errin, apoi la Gimnaziul „Mihai Bravul”, ultimele trei guvern, condus de Alexandru Marghiloman, i-a în-
clase trecându-le la Liceul „Matei Basarab”, unde își noit mandatul de prefect de Poliție, deținut până în
ia bacalaureatul în 1891, înscriindu-se apoi la Fa- noiembrie 1918. Atacat de numeroși adversari, și-a
cultatea de Litere, secția istorie. E o perioadă în care justificat prompt colaboraționismul din acești ani
îi are drept mentori pe A. I. Odobescu și pe Grigore în Mărturisiri si-li-te (1920). În iunie 1926 este numit
G. Tocilescu. Este numit custode preparator la Mu- profesor titular la Catedra de istoria artelor de la
zeul Național de Antichități. Pleacă în străinătate, Facultatea de Filosofie și Litere din Cernăuți. S-a
beneficiind, cu sprijinul lui Odobescu, de un con- ocupat de îmbogățirea colecțiilor muzeale, a ve-
cediu pentru specializare în domeniul tehnicilor gheat la protecția, conservarea, valorificarea patri-
muzeografice, apoi, din 1893, cu o bursă acordată moniului artistic național. A participat la numeroa-
de regele Carol I, își continuă pregătirea universitară se și importante conferințe sau colocvii internațio-
în Germania, unde studiază istoria artei, predată de nale, a reprezentat România la expoziții internațio-
profesori renumiți, precum Ernest Curtius, Adolf nale etc., contribuind la promovarea artei românești
Furtwängler, Hermann Grimm ș.a. A audiat și cur- peste hotare. Junimist încă din tinerețe, a condus
suri de muzeologie la École des Beaux-Arts din Paris. revista „Convorbiri literare” în perioada 1924–1939.
În 1896, la Universitatea din München, își trece doc- În anul 1938 devine membru corespondent al Aca-
toratul în filosofie, specialitatea istoria artei, cu o demiei Române. În 1946, când e inaugurat Muzeul
disertație despre pictorul baroc Simon Vouet. De-a Național (devenit după 1989 Muzeul Țăranului Ro-
lungul anilor avea să desfășoare o admirabilă carieră mân), T.-S., deja pensionar, este numit director
de istoric și critic de artă, muzeolog, etnograf, jur- onorific.
nalist cultural, organizator și conducător de muzee T.-S. a publicat texte de interes pentru cultura
și expoziții etc. Întors în țară, predă, ca suplinitor, română, în mod deosebit pentru istoriografia care
limba franceză, apoi limba germană, la Școala Nor- vizează epoca în care a fost activ. În domeniul pro-
mală din București (1897–1900). Din 1899 devine și priu-zis literar se situează însă doar memorialistica
bibliotecar al Fundației Universitare „Carol I” și este lui, redactată în ultimii ani de viață, rămasă multă
angajat profesor suplinitor la Catedra de istoria vreme în manuscris și editată postum, în trei
volume masive, apărute în intervalul 1991–2003. SCRIERI: Arta publică, București, 1906; Arta în România,
Primul volum se referă la perioada 1872–1910, al vol. I: Studii critice, București, 1909; Mărturisiri si-li-te,
doilea la anii 1910–1918, în al treilea perioada aco- București, 1920; Fundațiunea Universitară „Carol I”
(1891–1931), București, 1933; A. Odobescu, București,
perită este 1919–1930. Alte două volume, tipărite
1935; Din viața regelui Carol I, București, 1939; Din viața
sub titlul Lupta vieții unui octogenar (2007–2008), Fundațiilor Regale, I, București, 1944; Scrieri despre arta
se situează în continuarea celor anterioare, referin- românească, îngr. și introd. C. D. Zeletin, București, 1987;
du-se la anii 1931–1936 și 1937–1941. Scrupulul de Memorii, vol. I–II , îngr. Ioan Șerb și Florica Șerb, pref. Dan
acuratețe este însușirea caracterizantă a acestor Grigorescu, București, 1991–1999, vol. III, îngr. și pref.
scrieri. Ele nu se disting prin calități literare deose- C. D. Zeletin, București, 2003; Lupta vieții unui octogenar,
I–II, îngr. și introd. C. D. Zeletin, București, 2007-2008.
bite (la nivelul stilului, al energiei narative, al pito-
rescului portretisticii etc.), însă prilejuiesc o lectură Repere bibliografice: George Murnu, [Alexandru Tziga-
atractivă. Principalul lor atu e dat de mărturiile dera-Samurcaș], NRR, 1910, 5, 6; Arghezi, Scrieri, XXXIII,
taliate privind viața culturală, științifică și politică 107–110; Nicolae Iorga, Corespondență, III, îngr. Ecaterina
din epocă. Memoriile nu se prezintă ca o depănare Vaum, București, 1991, 311–313; Ionescu, Război, II, 136;
Lovinescu, Memorii, III, 215–227; Mircea Anghelescu,
„liberă” și subiectivă de amintiri, ca o confesiune
,,Viața mea e un roman”, LCF, 1991, 44; Z. Ornea, [Tziga-
nostalgică, ci ca un text temeinic organizat, susținut
ra-Samurcaș], RL, 1992, 10, 2000, 3; C. D. Zeletin, Respiro
documentar, în bună măsură justificativ în ce pri-
în amonte, București, 1995, 220–233; Edgar Papu, Al. Tzi-
vește activitatea de o viață a autorului, prezentată
gara-Samurcaș, ,,Lamura”, 2004, 27–29; Alexandru Tziga-
acum în fața posterității. T.-S. alternează amintirile
ra-Samurcaș (1872-1952). Bibliografie adnotată, Constan-
propriu-zise cu documente diverse (articole de pre- ța, 2004; Aurel Turcuș, Al. Tzigara-Samurcaș, dascălul de
să, scrisori, memorii, referate, diferite acte oficiale estetică și etnografie al lui Brâncuși, „Coloana infinitului”,
ș.a.). Lectura poate deveni uneori fastidioasă dată 2009, 68; Arhiva Alexandru Tzigara-Samurcaș, coordona-
fiind acumularea de astfel de mărturii, dar, pe de tor Anca Brătuleanu, București, 2009; Între Orient și Occi-
altă parte, fascinează bogăția de detalii și referințe. dent. Arhiva de imagine Alexandru Tzigara-Samurcaș
Memorialistul face cunoscute informații despre per- (Muzeul Țăranului Român), CLT, 2011, 2. N.Br.
sonaje celebre sau notabile, figuri importante ale
culturii ori ale vieții politice românești și pentru că TZIGARA-SAMURCAȘ, Sandu (18.X.1903, București
s-a aflat în preajma unor personalități precum A. I. – 23.IV.1987, București), poet, publicist, traducător.
Odobescu, Grigore G. Tocilescu, Titu Maiorescu, și Este fiul Mariei (n. Cantacuzino) și al lui Alexandru
pentru că s-a numărat printre apropiații familiei Tzigara-Samurcaș, istoric de artă, unul din înteme-
Kremnitz, fiind tratat cu bunăvoință și sprijinit de ietorii muzeografiei românești, organizator și timp
Carol I și de regina Elisabeta. Evocă în același timp de mulți ani director al Muzeului de Artă Națională.
rivalitățile, conflictele, confruntările cu personaje Familia paternă era de origine greacă; un strămoș
ar fi fost un faimos personaj de la sfârșitul secolului
care i-au îngreunat realizarea unor proiecte ori care
al XVI-lea: spătarul Zotu (sau Zota), poreclit Tzigara,
aveau opinii diferite de ale sale, printre acești rivali,
mare spătar în Moldova, soțul fiicei domnitorului
adversari sau preopinenți ostili numărându-se
Petru Șchiopul, mort în 1599 la Veneția, unde se re-
George Murnu, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, E. Lo-
fugiase și unde se află înmormântat, lângă biserica
vinescu. T.-S. devine agresiv în consemnarea unor San Giorgio dei Greci. Un străbunic al lui T.-S., Alecu
astfel de momente, nu se lasă intimidat de renumele I. Samurcaș, a editat la Atena o gramatică elină în
sau de statutul potrivnicilor și vădește vigoare și abi- limba franceză, iar fiul acestuia, juristul Ioan Al. Sa-
litate în materie de polemică. Aceste secvențe pot fi murcaș, fusese, ca student la Berlin, în mediile frec-
considerate folositoare în nuanțarea unor „efigii” ventate de Eminescu. Bunicul patern, Toma Tzigara,
uneori prea înțepenite în icoana excelenței lor. Epi- avea titlul boieresc de pitar în virtutea unei diplome
sodul cel mai controversat al biografiei lui T.-S. a fost conferite de domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei. Pe
acceptarea funcției de prefect de poliție al Bucureș- linie maternă, între rude se aflau mitropolitul Ve-
tilor sub ocupația germană, în timpul Primului Răz- niamin Costache și Nicolae Iorga. Nu numai T.-S. e
boi Mondial, ceea ce justifică reluarea pledoariei din marcat de ambianța artistică a familiei, ci și cele
Mărturisiri si-li-te. două surori ale sale, care vor alege muzica și pictura.
323 Dicționarul general al literaturii române Tzigara-Samurcaș
Absolvent al Facultății de Drept din București, în „Oamenilor, suflete înțepenite-n găoace/ De carne
1932 el obține titlul de doctor la Universitatea din și oase, apropiați-vă încoace,/ Suflete înăbușite de
Cernăuți. Judecător supleant la Tribunalul de Ilfov putregai!// Eu, stăpâna voastr-a tuturor, întind
până în ianuarie 1930, din 1933 va fi avocat și con- mâna/ Și cu toții, pe rând, părăsiți stâna./ Nici un
silier juridic al Fundației Universitare „Carol I”. De- cioban nu mi se-mpotrivește// Voi știți cum mă
butează în 1924, ca student, la revista „Paris–Bucu- cheamă și ce vreau,/ Ce vin purpuriu însetată beau,/
rești”. A mai fost prezent în „Convorbiri literare”, Ce răcnete smulg din gâtlejuri” (Moartea grăiește).
„Gândirea”, „Decalogul”, „Curentul literar”, „Vremea”, Tonul este grav, nu sumbru, marcat de energie și
„Ramuri”, „Pământul românesc”. Primul volum de patos, uneori de accente de asprime și durități, în
versuri, Recital de pian, îi apare târziu, în 1941, iar condițiile unei perfecte fluențe a exprimării. Co-
ultimele îi sunt editate, după o lungă pauză, în anii mentatorii au remarcat semnele unei anumite in-
‘70. Devenise membru al Societății Scriitorilor Ro- fluențe argheziene, un cronicar observând că volu-
mâni în 1944. Excelent cunoscător al limbii france- mul Culesul de apoi cuprinde un ciclu „bogat în
ze, scrie, concomitent, la „Paris–Bucarest”, „Le Mo- sevă, de o truculență aspră, peste care trece uneori
ment” și la „Phalange” , publică volumele Préambu- umbra lui T. Arghezi”. E adevărat că anumite accente
les (1944) și Invocations (1972), traduce excelent din pot aduce aminte de Arghezi, dar pe alocuri, prin
română în franceză, sub titlul Brâncuși, poeme de alambicări și elemente de strălucire parnasiene,
Aurel Chirescu (I–II, 1972–1974). producția poetului poate trimite, mai puțin aici, mai
Volumul de debut al lui T.-S., Recital de pian, mult în următoarele cărți, la versurile lui Ion Barbu
rezulta dintr-o întreprindere cu totul singulară, toc- de dinainte de Joc secund; de altfel, sunt mărturii,
mai prin originalitatea marcată a alcătuirii sale atră- evocări memorialistice care afirmă că lui Ion Barbu
gând atenția unor cunoscători de poezie. Natura i-ar fi plăcut mult poezia lui T.-S. Totuși, poemele
experienței a fost descrisă cu acuratețe de Șerban sunt enunțate în manieră așa-zicând clasică, fără
Cioculescu, criticul explicând că autorul și-a propus îndrăzneli formale, lexicale sau imagistice proprii
„să traducă în limbajul poetic unele teme muzicale, modernității, deși într-un registru compatibil cu
precedându-și interpretarea, de cunoscător pianist, modernitatea. Caracteristic este retorismul, carac-
cu înseși portativele bucăților care l-au «inspirat». terul discursiv și conceptual al glăsuirii poetului,
Așadar, d-sa pune în fruntea compunerilor sale frag- care operează cu metafore construite uneori com-
mentele respective de muzică, din compozitorii plicat, deseori colorat, dar transparent, fără ambi-
preferați: Haendel, Scarlatti, Rameau, Bach, Beetho- guități expresive șocante. Se pot remarca pe alocuri
ven, Schubert, Schumann, Chopin, Mussorgski, unele întorsături de excesiv rafinament, dar ele nu
Grieg, César Franck, Albeniz, Debussy și Enescu” și atentează la limpiditatea discursului. Pe de altă par-
concluzionând că experiența era „picantă prin nou- te, poemele se prezintă în diverse înveșmântări pro-
tatea ei”. Lectura versurilor e incitantă pentru că zodice, dintre cele clasice, tradiționale, vădind o
stârnește curiozitatea de a „verifica” adecvarea tran- preocupare pentru încercarea mai multor formule;
spunerii limbajului muzical în îmbinări de cuvinte, textul e organizat, de pildă, în catrene cu rimă îm-
însă subiectivitatea la nivelul interpretării pieselor brățișată ori încrucișată, terține sau distihuri cu
muzicale și, în mai mare măsură, la nivelul „tran- monorimă etc. Este o poezie decentă, demonstrând
scodării”, a transpunerii semnificațiilor și sugestiilor erudiția, sensibilitatea și îndemânarea autorului,
dintr-un limbaj în altul face să devină problematică dar puțin susceptibilă de a trezi emoții profunde,
o acceptare obștească a „propunerilor” poetului-pi- intense. Cam aceleași însușiri definesc și versurile
anist. Sceptic, Șerban Cioculescu constata că „totul adunate atât în Cartea sângelui (1946), Măștile gân-
e prea compozit și eterogen ca să ducă la o emoție dului, cât și în Răsunete (1970) și Oglindiri (1972).
lirică oarecare”. Altfel, poemele sunt de ținută, cu un „Ținuta” și fluența exprimării coexistă cu caracterul
limbaj poetic bine strunit, viguros, distins. Urmă- discursiv, cu cerebralitatea liricii și cu cvasiprozais-
toarea carte a poetului, Culesul de apoi (1943), ilus- mul ei. Iată un fragment de poem cu titlu de eșan-
trează o temă majoră: moartea; poate că momentul tion edificator: „Vreau să-ți cânt pe strunele harfelor
istoric nu e străin de alegerea temei dominante. din piept,/ Vreau să-ți cânt negrăita chemare,/ Ţie,
Moartea se adresează direct încă din primul poem: oglinda cugetului meu, vreau să-ți cânt drept/ În
ochii tăi, ferestre licărind în mine.// Cunoști și tu Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, IX, 276–281;
dorul ce se rotește tainic,/ Se-nalță în gâtlej, înrou- Cioculescu, Aspecte, 193–195; Ivașcu, Confruntări, III,
rează genele,/ Se oprește pe buze ca un sfios crainic/ 51–55; Petru Comarnescu, Poezia nostalgică a d-lui Sandu
Tzigara-Samurcaș, TIL, 1944, 2 565; Traian Bădoiu, Două
Străin de lumea asta, ca stelele tăcut” (Dorul duhu-
plachete de versuri, RFR, 1944, 9; Nae Antonescu, „Răsu-
lui din volumul Măștile gândului). nete”, ST, 1971, 3; Constantin, Despre poeți, 34–37; C. D.
SCRIERI: Recital de pian, București, 1941; Culesul de apoi, Zeletin, [Sandu Tzigara-Samurcaș], RL, 1987, 18, ATN,
București, 1943; Préambules, București, 1944; Cartea sân- 1991, 5, 2001–2002, 1, 2; Al. Tzigara-Samurcaș, Memorii,
gelui, Câmpulung, 1946; Măștile gândului, București, III, îngr. C. D. Zeletin, București, 2003, 23, 198–199, passim;
1947; Răsunete, introd. Edgar Papu, București, 1970; In- Ion Dumitrescu, Așa i-am cunoscut, București, 2003, pas-
vocations, Paris, 1972; Oglindiri, București, 1972. Tradu‑ sim; Mihai Rădulescu, Însemnări pe „Calendarul meu” de
ceri: Aurel Chirescu, Brâncuși, I–II, ed. bilingvă, București, Radu Gyr, București, 2003, passim; C. D. Zeletin, Distin-
1972–1974. guo, București, 2008, 161–168. N.Br.
ȚAPU, Christea N. (8.IX.1874, Roșiori de Vede introd. Iordan Datcu, București, 1980–1981. Traduceri:
– 1.V.1926, Tulcea), folclorist. După cursuri gim- Homer, Odyssea, fasc. 1, Focșani, 1902.
naziale la Giurgiu și liceale la București, urmea- Repere bibliografice: B.P. Hasdeu, Folcloristica, II, îngr.
ză, tot în Capitală, Școala Normală Superioară I. Oprișan, București, 2003, 173–209; N. Iorga, Colecția de
și Facultatea de Litere și Filosofie (1894–1897), folk-lore a Ministeriului de Instrucție, București, 1903,
unde îl va avea profesor pe B.P. Hasdeu. Predă la- 12–16; Scrisori către Artur Gorovei, îngr. și introd. Ma-
tina și greaca veche la Liceul Unirea din Focșani ria Luiza Ungureanu, București, 1970, 359–362; Ovidiu
Papadima, O lucrare fundamentală, RMB, 1981, 11 456;
(1898–1905), la Gimnaziul „Mircea cel Bătrân” din
Traian Cantemir, Restructurarea unei vechi ediții fol-
Constanța (1905–1909), cu o întrerupere de un an cloristice, CRC, 1981, 47; Datcu, Repere, 27–59; Dumitru
(1906–1907), când profesează la Institutul „Anas- Vasile Delceanu, Doi folcloriști cu har: Christea N. Țapu
tasie Bașotă” din Pomârla, județul Botoșani. Apoi și Florian Cristescu, „Caligraf”, 2003, ianuarie; Ion Fai-
predă multă vreme la Liceul „Principele Carol” din ter, Cercetători etnologi din Dobrogea de Sud, „Datina”,
Tulcea (1909–1926). Debutează cu o culegere de 2004, 34; Gheorghe I. Neagu, Studii de etnologie, îngr.
versuri populare în „Apărătorul sănătății” (1894), și pref. Iordan Datcu, Alexandria, 2004, 97–130; Cris-
gazetă din București. Prima carte, Din trecutul nos- tea, Teleorman, 496–497; Datcu, Dicț. etnolog., 888. I.D.
tru (1903), de fapt o broșură, ca și Din trecutul nos-
tru. Stejarul de la Carpat (1904), conține conferințe
ținute la liceul din Focșani. Ț. este unul din susți-
nătorii revistei „Ghilușul” (1912–1914), editată de
Șt. St. Tuțescu în scopul „de a culege mărgăritarele
poporului”. Schițe, legende istorice, versuri și ma-
terial folcloric i-au mai apărut în „Analele literare,
politice, științifice”, „Familia”, „Lupta”, „Foaia po-
porului”, „Albina”, „Revista noastră”, „Tinerimea
română”, „Doina doinelor”, „Aurora”, „Opiniunea
publică”, „Ion Creangă”, „Șezătoarea”, „Dobrogea
jună”, „Epoca”, „Milcovul”, „Gazeta Transilvani-
ei”, „Noua revistă română” ș.a. A mai semnat Hris-
tian N. Țapu.
ȚARA, cotidian apărut la București de la 10 mai
Ț. prospectează toată Muntenia (îndeosebi
1893 la 7 februarie 1896 și de la 17 octombrie la 18
fostele județe Teleorman și Vlașca), Moldova și o
noiembrie 1897; în martie și aprilie 1895, la sfârși-
arie din Dobrogea, acumulând un vast repertoriu
tul săptămânii, iese ca număr ilustrat. Gazeta, pe
folcloric: două mii două sute de piese (poezie liri-
care o conducea ziaristul P.D. Christodulo, a editat
că, poezia obiceiurilor, balade, proverbe ș.a.), cu
câteva suplimente cultural-literare: „Țara. Supli-
care contribuie la colecția Materialuri folkloristice
ment de duminică” între 4 aprilie și 11 iulie 1894 și
(I–II, 1900), coordonată de Gr. G. Tocilescu. Din-
tre textele semnificative sunt de amintit baladele „Ilustrațiunea” de la 15 ianuarie la 19 martie 1895.
Ilinca Șandrului, Niculca, Aga Bălăceanu, Cântecul Din redacție au făcut parte Panait Macri, Paul
lui Păun haiducul, Cântecul lui Săcală. Fără să îl Scorțeanu, Eugen Vaian, Laura Vampa și, probabil,
menționeze în calitate de principal coautor, Gr. G. Cincinat Pavelescu. Deși Ț. apăra interesele unei
Tocilescu se rezumă să facă o „specială mențiune” grupări politice conservatoare, preferințele redac-
în care îi laudă „zelul și aptitudinea desfășurate torilor, unii dintre ei simpatizanți socialiști (Paul
în culegerea și rânduirea materialelor”. Prețioase Scorțeanu, Eugen Vaian ș.a.), se îndreptau către
relatări despre anchete și despre relațiile cu Toci- crezurile literare profesate de „Contemporanul”
lescu dă Ț. în scrisorile adresate lui Artur Gorovei. și de „Evenimentul literar” sau către modernism.
O rubrică permanentă a gazetei și a suplimente-
SCRIERI: Din trecutul nostru, Focșani, 1903; Din trecu-
tul nostru. Stejarul de la Carpat, Focșani, 1904; La clacă, lor este cronica literară, susținută, între alții, de
Craiova, 1914; Din iesle pe cruce, Craiova, [1916]. Cule- H. Streitman, Eugen Vaian, Cincinat Pavelescu.
geri: Aga Bălăceanu, Craiova, 1916; Gr. G. Tocilescu, H. Streitman, cel mai des întâlnit și totodată cel
Christea N. Țapu, Materialuri folcloristice, I–III, îngr. și mai interesant cronicar, prezintă, în articole care
Țara Dicționarul general al literaturii române 328
dovedesc o bună informație și un gust sigur, cărți numărul 11/1920 devine cotidian. Director: Camil
ale lui Duiliu Zamfirescu (Alte orizonturi), Radu Petrescu. Un articol-program redacțional, scris de
D. Rosetti, I.C. Bacalbașa, Al. Vlahuță ș.a. sau, în- director, acuză obiceiul lansării unor programe
tr-un comentariu extins, semnând Sn., discută răsunătoare, fie politice, fie publicistice, ulterior
modul în care curentul simbolist a fost receptat la nerespectate, și susține un singur principiu, ace-
noi, plecând de la poezia lui Al. Macedonski, autor la al onestității, asupra căreia urmează să decidă
pe care îl socotește „formalist până la pedanterie” cititorii: „Domnilor, n-avem nici un program...
(Simbolismul). Tot el recenzează, sub titlul Arta Ba da, avem unul. Iată-l: voi sili pe toți ceilalți să-
pentru popor, o lucrare a germanului Emil Reich și țină frumoasele lor programe și promisiuni. E
(Arta burgheză și clasele dezmoștenite), subliniind destul pentru niște oameni cinstiți. Și acum aveți
necesitatea de a face arta accesibilă celor mulți cuvântul d-voastră, onorați cititori”. Acest text
printr-o susținută activitate de culturalizare, sau inaugural va fi reluat în întregime într-un număr
rezumă teoriile la modă referitoare la falimentul ulterior, din a doua serie (42/1921), dar, până
științei (Bancruta științei și budhismul). Sub titlul atunci, se reafirmă de câteva ori același deziderat
„Mișcarea literară”, Eugen Vaian se ocupă perio- al onestității și al independenței jurnalistice. Ast-
dic de aspecte ale vieții intelectuale (polemicile în- fel, în articolul intitulat „Țara” reapare (11/1921),
tre scriitori, situația presei literare etc.). Tot Vaian redacția „de pene tinere, avântate și nelegate de
(sub pseudonimul Șt. Scurtu), ca și Ludovic Dauș nimeni, fără «ordine de la Centru»” își asumă rolul
sau Cincinat Pavelescu, semnalează cărți recente de a face din ziar un organ de control public și o
și scrie cronici dramatice. O colaborare substan- adevărată tribună democratică de protestare îm-
țială cu articole și cronici este aceea a lui Al. Ma- potriva ilegalității de sus, cât și a anarhiei, ori de
cedonski, care răspunde în Ț. criticilor la piesa unde ar veni, socotindu-le pe amândouă deopo-
Saul (compusă împreună cu Cincinat Pavelescu), trivă de dăunătoare intereselor neamului nostru”,
discută condiția ideală a poeziei (Despre poezie) pentru a încheia cu făgăduința: „«Țara» nu va face
sau polemizează cu H. Streitman (Symbolismul). deci nici o politică de partid”. Mai târziu, deși va
Macedonski dă și versuri (Psalmi moderni, Camee, recunoaște că „reprezintă în Banat, în conflictul
Epitaf, imitația Îngerul și copilul ș.a.); tot cu ver- dintre lumea veche și lumea nouă a mișcării po-
suri sunt prezenți Ludovic Dauș, Radu D. Rosetti, litice de astăzi, acțiunea Federației Național-Soci-
Cincinat Pavelescu, D. Teleor, I.N. Roman, Dem. ale de sub președinția d-lui Iorga”, Ț. va continua
Moldoveanu, Al. Obedenaru, Aristide și Constan- să se definească drept „ziar independent”, scopul
tin Cantilli, C.Z. Buzdugan, Al. Antemireanu. Pro- lui principal fiind „înlăturarea politicianismu-
zatorii care publică în mod obișnuit sunt Laura lui” și „victoria democrației noi” (Ce reprezintă
Vampa și Eugen Vaian, dar mai apar schițe și nu- „Țara”?, 28/1921). Dincolo de această poziție pro-
vele de G.I. Lahovari sau Radu D. Rosetti. În foi- gramatică, importanța publicației e dată mai ales
leton se tipăresc numeroase traduceri, aparținând de prezența lui Camil Petrescu, care scrie o bună
lui I.S. Spartali, N. Țimiraș, Cincinat Pavelescu, parte din texte. Adesea nesemnate sau semnate
Radu D. Rosetti, Laurei Vampa, din scrierile lui cu inițiale ori cu pseudonime generice precum
Boccaccio (Griselidis), Leopardi (Divina moarte), Grămătic, Ciclop, contribuțiile sale sunt variate,
D’Annunzio (Clopotele), Shelley (Mizerie, Moar- constând nu doar în editoriale, ci și în numeroase
tea, Cântec), Byron (Pe un album), ale abatelui alte articole, în care se face simțită uneori mâna
Prévost, din Voltaire, Hugo, Baudelaire (Ochii prozatorului și chiar a dramaturgului. Se remarcă,
săracilor), Zola (Umerii marchizei și alte schi- mai întâi, diferitele luări de atitudine, care sunt
țe), Maupassant (Bețivul ș.a.), Alphonse Daudet, totodată pledoarii pentru un regionalism cultural
Anatole France, Georges Courteline, ca și din Lev
luminat, păstrător al specificului local, dar capa-
Tolstoi (nuvela Ivan Acsianov), Turgheniev (Po-
bil de integrare națională. Așa sunt, de pildă, ar-
eme în proză ș.a.), Bjørnstjerne Bjørnson ș.a. R.Z.
ticole precum O zonă culturală la granița de vest
ȚARA, periodic apărut la Timișoara, de trei ori pe (interpelare a ministrului Instrucțiunii Publice în
săptămână, de la 16 mai până la 15 iunie 1920 și legătură cu susținerea administrativă a culturii în
de la 2 decembrie 1920 până la 17 aprilie 1921; cu Banat), Teatrul Național din Timișoara (apel bine
329 Dicționarul general al literaturii române Țara
argumentat pentru înființarea acestuia, care e nu
numai o chestiune de „cultură și civilizație, dar și
de patriotism”), Literatura țărănească (elogiu al
celei bănățene îndeosebi, considerată înfloritoare
și exemplificată cu un nume: Ion Pela din Iotvinți),
Literatură, artă, teatru (prezentare laudativă a re-
vistei lugojene „Zorile”). În alte articole cu tentă
culturală se vorbește despre „moda conferințelor”
(„o modă bună”, inaugurată de „apreciata foaie
săptămânală «Ideea europeană»” și urmată de alte
instituții bucureștene, sub egida Fundației Carol
I) sau e dat un memento la dispariția lui Alexan-
dru Macendonski. Edificatoare pentru originalita-
tea de jurnalist-scriitor a lui Camil Petrescu sunt
reportajele din seria Prin sate bănățene sau un
text precum „Țăran” și „cărturar”, o schiță în parte
dramatizată al cărei protagonist e țăranul deputat
Mișa Vasilescu, „o mândrețe de român zdravăn,
bun de gură, clocotitor de energie”. Lui Camil Pe-
trescu îi mai aparțin, în secțiunea culturală, croni-
cile teatrale și cele muzicale și tot el e prezent, în
puținul spațiu acordat literaturii, cu sceneta Moș
Ion Roată în Banat și cu câteva poeme. Se mai pu-
blică, în reluare, poeziile Doi oameni stau de Ion
Pillat, Balada chiriașului grăbit de G. Topîrceanu
și Cânta un matelot la proră de Ion Minulescu și se
reproduce, de asemenea, un medalion dedicat de
Cincinat Pavelescu lui Nicolae Iorga. Printre cola-
boratori se numără C. Rădulescu-Motru, V. Rădu- permanentă intitulată „Țara culturală”, iar între 2
lescu, T. Morariu, Sever Bocu, Tudor Șoimaru, V. și 16 mai 1941 „Luminișuri”, care în anumite pe-
Scântee, Andrei Braniște (Tudor Teodorescu-Bra- rioade (10–16 octombrie 1941 și 19 februarie – 1
niște), Gh. Vodaru, Victor Babeș. De-a lungul apa- martie 1942) este redusă la o rubrică, iar în 1944
riției sale gazeta a fost deseori cenzurată, ceea ce dispare lungi perioade. Dedicată în mare măsură
a făcut ca redacția să protesteze fie explicit, ca în fenomenului literar, pagina culturală include rela-
articolul „Țara” și cenzura, fie păstrând ostentativ puțină beletristică, numeroase fiind materialele
tiv spații albe cu mențiunea „Cenzurat”. V.T., I.M. de critică și istorie literară, prezentările de cărți și
ȚARA, cotidian apărut la Sibiu între 7 aprilie 1941 reviste etc., în rubrici ca „O carte pe zi”, „O revis-
și 17 septembrie 1944. Director: Grigore Popa; re- tă pe zi”, „Evocări”, „Carnet”, „Note”, „Încrestări”;
dactor responsabil: Ion Chisăliță Severeanu, iar în foileton se publică cronică literară, muzicală,
din ianuarie 1943 până în ianuarie 1944 Nicolae D. plastică ș.a. Poeziile selectate, între care multe re-
Găvozdea. Articolul-program, Misiunea ziarului produceri, aparțin lui Aron Cotruș (Țara, Rusie),
nostru, precizează că se vor aborda problemele so- Octavian Goga (Ceahlăul, Moș Crăciun, Colindă),
cietății românești, cu precădere cele privind idea- Nichifor Crainic (Iisus prin grâu, Cântecul pămân-
lul unității naționale, pentru reîntregirea hotarelor tului), St. O. Iosif, Panait Cerna, Alexie Mateevici,
firești ale României. Dar periodicul se identifică, Al. O. Teodoreanu (Scrisoare lui Stalin), Emil Giur-
în primul rând, cu aspirațiile ardelenilor de pretu- giuca (Cântați-mi, plaiuri line...). Mai figurează în
tindeni, autointitulându-se „cotidianul ardelenilor sumar Romeo Dăscălescu, Ion Potopin, George
refugiați”. Ziar cu bogate informații și comentarii Retezeanu, Teodor Murășanu, Al. Negură, Florin
politice, economice, sociale, Ț. include o pagină Dumitrana, Valeriu Bora, Alex Tomici Severin, V.
Oprescu Spineanu, Mihai Nanu, Ion Oană, Petre articole și studii de istorie, teorie și critică litera-
Bucșa, Petre Paulescu, I.U. Soricu, Ion Nicolae Ma- ră, aparținând lui Ovidiu Drimba, Manole Precup,
rin, A. Rogneanu-Nepos, Ion Chisăliță Severeanu, Ion Oană, Romeo Dăscălescu, Mihai Manu, Tuliu
Victor Felea, Lucian Valea, Teodor Bocșa, Grigore Racotă, I. Negoițescu, Grigore Popa, Damian Sil-
Popa ș.a. Multe versuri se referă la realități imedi- vestru, Traian Blajovici ș.a.; notabile sunt artico-
ate – războiul și ținuturile desprinse din teritoriul lele lui I. Negoițescu referitoare la antologia Poeți
țării: Ardealul de Nord, Basarabia și Bucovina. tineri ardeleni, alcătuită de Emil Giurgiuca, dar și
Proza, inserată în rubrica intitulată „Foișoara”, Invitație la poezie de Grigore Popa, Răspuns gazetei
este reprezentată de schițe duios-umoristice, ma- „Ardealul” de Romeo Dăscălescu, privind „poezia
joritatea inspirate din viața satului, avându-i ca refugiului”, ori O nouă explicație sociologică a ve-
autori pe I. Cârja-Făgădaru, Vasile Găvozdea, O. chii noastre literaturi de Aurel Vasiliu. Sunt de re-
Bălănescu, Stelian Manta-Jugăreanu, H. Tranda- ținut faptul că în 1941 ziarul găzduiește polemica
fir, Ion Nicolae Marin. Numeroase materiale evocă dintre Lucian Blaga și Dan Botta cu privire la pa-
personalități ale literaturii și culturii române: Mi- ternitatea teoriei „spațiului mioritic”, precum și
hail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, B.P. Hasdeu, prezența, cu mai multe articole, a lui I.D. Sîrbu. L.D.
Titu Maiorescu, Octavian Goga, Nichifor Crainic, ȚARA, periodic apărut la Roma, lunar, între aprilie
Ion Pillat, G. Bacovia, Ion Agârbiceanu, Panait Is- 1949 și iunie 1950, cu subtitlul „Tribuna români-
trati, Gala Galaction, Pavel Dan, Camil Petrescu, lor liberi”. Redactor responsabil: N. Di Girolamo.
Mihail Dragomirescu, N. Iorga ș.a., iar într-o serie Articolul-program exprimă, prin chiar titlul său,
de articole din anii 1941 și 1942, sub titlul generic Mai întâi unire !, dezideratul unui mare număr de
„Profiluri ardelene”, sunt prezentați Gh. Șincai, intelectuali români și al unor publicații culturale
Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Ioan românești din afara hotarelor țării: „Gazeta aceas-
Maiorescu, Petru Maior, Nicolae Drăganu, Ioan ta, care nu e a nici unui clan, face din coloanele
Slavici, G. Coșbuc. O preocupare constantă o con- ei schele pentru zidirea înțelegerii în dragoste ro-
stituie cronica literară, completată și în cadrul ru- mânească. Ea cheamă pe cei realiști și deciși la lu-
bricii „O carte pe zi”; sunt semnalate și comentate cru”. Pagina întâi poartă permanent semnătura lui
lucrări de Paul Constant, Neagu Rădulescu, Vin- George Racoveanu; între colaboratorii constanți
tilă Horia, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, se numără Rosa Del Conte, Domnica Palade, Ion
Ben Corlaciu, Damian Stănoiu, Camil Petrescu, Făgărășanu, Viorel Trifa, Petre Vălimăreanu, Al.
Anișoara Odeanu, Mircea Eliade, Victor Papilian, Galeriu, D. Petrescu. Secțiunea literară sporeș-
Ioana Postelnicu, Eusebiu Camilar, Lucian Blaga, te valoarea periodicului prin prezența, în fieca-
Tudor Arghezi, Ion Pillat ș.a., printre autorii croni- re număr, a lui Aron Cotruș și a lui Vintilă Horia.
cilor aflându-se Radu Stanca, Vasile Netea, Mihai Alături de grupajele permanente de informații
Beniuc, I. Negoițescu, Grigore Popa, Ștefan Aug. din și despre țară și exil – „Țara pe rug”, „Țara în
Doinaș, Romeo Dăscălescu, Victor Felea. De men- bejenie” –, trei rubrici sunt consacrate literaturii
ționat cronica semnată cu pseudonimul Gelu Vifor și culturii: „Cultura în pribegie”, „Publicații ro-
la Istoria literaturii române de la origini până în mânești”, care semnalează și comentează perio-
prezent de G. Călinescu, calificată „perfidă manieră dicele apărute în exil, și, sporadic, „Lângă tâmpla
călinesciană de maltratare a creațiilor literare au- poeților”, unde se dau reproduceri din literatura
tohtone” (În jurul unei cărți de scandal, 414/1942). română clasică: M. Eminescu, Nicolae Bălcescu
Se realizează – la rubrica „O revistă pe zi”, dar și ș.a. Numărul special de Crăciun publică pe pri-
în afara ei – o panoramă a publicațiilor din toate ma pagină un text al lui Vintilă Horia, Românii
provinciile românești: „Revista Fundațiilor Rega- de sub Crucea Sudului (localizat și datat Buenos
le”, „Dacia”, „Dacia rediviva”, „Transilvania”, „Lu- Aires, noiembrie 1949): „Noi nu suntem un po-
ceafărul”, „Viața ilustrată”, „Pagini literare”, „Cele por de emigranți, iar stelele străine ne umplu de
trei Crișuri”, „Familia”, „Claviaturi”, „Ramuri”, groază. Tot ce e dincolo de spațiul mioritic ar tre-
„Cetatea Moldovei”, „Cuget moldovenesc”, „Viața bui deci să ne împrăștie și să ne dizolve ca pe niște
Basarabiei”, „Revista Bucovinei” ș.a. O atenție de- călăreți descălecați... Și totuși, un lucru ciudat ne
osebită se acordă revistei „Gândirea”. Ț. publică salvează... Un imens simț al întoarcerii”. M.P.-C.
ȚARA BÂRSEI, publicație apărută la Brașov, o aparținând lui Horia Petra-Petrescu. Critica litera-
dată la două luni, din mai 1929 până în decem- ră este susținută de Ion Gherghel, I. Jura, C. Lacea,
brie 1938, sub conducerea lui Axente Banciu și cu P.I. Teodorescu, D. Ganea. Partea de literatură pro-
sprijinul Primăriei orașului și al Astrei. Un articol priu-zisă este mai puțin semnificativă. Sunt inse-
redacțional, intitulat Brazda noastră, precizează: rate în sumar versuri de Ecaterina Pitiș, Dumitru
„Programul acestei reviste îl cuprinde, în esență, Olariu, Constantin Munteanu, Ion Focșeneanu,
numele ei. Vasăzică o revistă regională? Da. Decât Horia Petra-Petrescu, Gheorghe Banu, Ernest Ber-
că regionalismul nostru nu va fi regionalismul zi- nea, Aurel Martin, Vasile Netea, Florica Ciura, Ioan
durilor chinezești, regionalismul exclusivist, orbit Diaconu, Marin Negrea, Ioan V. Boeriu, Sanda
de patriotism local, ci un regionalism care, prin Opriș, Mihail Sturdza, Dimitrie Danciu, nume care
dezgroparea, dezmorțirea, evidențierea valorilor și își au locul lor într-o istorie a liricii transilvănene,
specificului acestui colț de țară, caută să aducă – dar de o mai restrânsă circulație națională. Se pu-
prin contribuția sa – nota sa genuină, distinctă, în blică (sau se retipărește) proză de Gheorghe Tul-
ansamblul sufletului românesc de pretutindeni, a bure, Axente Banciu (sub pseudonimul S. Tamba),
cărui parte întregitoare și indisolubilă este”. Obiec- N. Vonica, A.P. Bănuț, Al. Lascarov-Moldovanu,
tivele se referă, astfel, la valorificarea trecutului, re- Ernest Bernea, Virgil Onițiu, Victor Tufescu. Deși
flectarea actualității, selecția valorilor, integrarea sporadice, traducerile au în vedere nume celebre:
națională. Nu se înregistrează nici un fel de modi- Petőfi Sandor, Arany János, Ady Endre, H. Heine,
ficări de conducere, de format sau de direcție, Ț.B.
parcurgând un deceniu de activitate constantă.
Și totuși, la sfârșitul numărului 4–6/1938, directo-
rul-proprietar Axente Banciu publică un Avis care
motivează încetarea apariției ca o necesară „pauză
de reculegere”, ceea ce indică speranța unei posi-
bile reluări a revistei. Rubricile sunt „Cronica exter-
nă” (sporadică), „De la Astra”, „Reviste”, „Cronică”,
„Bibliografie” (un inventar al aparițiilor editoriale
românești și străine), „Dări de seamă” (numeroase
recenzii), „Diverse”. Solidă este partea de istorie și
de științe. Între colaboratori se remarcă, la capito-
lul istorie: Axente Banciu, Sextil Pușcariu, Aurel A.
Mureșianu, Constantin Lacea, Octavian Giurgiu,
Ioan Prișcu, Augustin Maior, N. Popea, Ioan Lu-
paș, Ernest Bernea, Elie Dăianu, Ion Moga, Horia
Teculescu, N. Iorga, Onisifor Ghibu, Candid Muș-
lea, Carol Göllner ș.a. Preocupările lor se îndreaptă
spre momentele importante ale istoriei României
și a Ardealului. Interesante sunt portretele dedi-
cate unor înaintași: Aurel C. Popovici, Alexandru
Mocioni, Zaharia Boiu, Amos Frâncu, Alexandru
I. Lapedatu ș.a. În alte științe își aduc contribu-
ția Alex. Ceaușianu (economie), G. Bogdan-Dui-
că și Ion Breazu (istorie literară), D.I. Condurachi
(drept), N. Orghidan (sociologie), Emil Țeposu și
Emil Pop (biologie, medicină), D.D. Roșca (filo-
sofie), Sextil Pușcariu, Sever Pop, Ștefan Pașca și
Emil Petrovici (lingvistică și filologie). Cu studii de
artă sau folclor sunt prezenți Ion Mușlea, Valeriu
L. Bologa, Virgil Vătășianu ori se reproduc pagini
N. Lenau, L. Uhland, J.W. Goethe, R.M. Rilke, H.W. G.V. Botez, apoi Gh. D. Rânzescu. Într-un mo-
Longfellow, Alfred de Musset, Horațiu. Deceniul ment pe care îl crede de „îmbolnăvire a sufletului
de existență al publicației reflectă preocupările co- național”, redacția își propune realizarea ideii de
munității culturale din zona Brașovului și, în gene- unitate culturală, prin educația celor mulți și prin
ral, din Transilvania, după Unirea de la 1918. V.T. cultivarea tradițiilor strămoșești, grație contribu-
ției „tuturor fiilor și amicilor Bârladului” (Cuvânt
ȚARA CRIȘURILOR, revistă apărută la Oradea,
lunar, din martie 1990 până în septembrie 1991, înainte). Timide, la început, apoi tot mai dinami-
cu subtitlul „Gazetă de informare și opinie culce și consistente, rubricile demne de consemnat
tural-științifică”. Redactor-șef: Stelian Vasilescu. sunt „Cronica”, „Reviste”, „Cărți”, și, începând cu
Din colegiul de redacție fac parte Mihai Alexei, numerele 9–10/1924, „Cronica literară”, „Cronica
Nicolae Brânda, Florian Chelu, Aurel Chiriac, Ion dramatică”, „Cronica plastică” și „Cronica politi-
Derșidan, Elisabeta Pop, Alexandru Steer și Petre că”. În sumar intră versuri de Zaharia Stancu, Radu
Ștefan. Invocând apariția, în 1956, a unui număr Gyr, Petre Strihan, I. Valerian, George A. Petre, G.
din Ț.C., apariția fiind blocată atunci de autorități, Tutoveanu, Vintilă Russu-Șirianu, Mircea Pave-
publicația pleacă la drum cu „o oarecare nesigu- lescu, Ioan I. Ciorănescu, George Pallady, D. Iov,
ranță”, limitându-se la un program minimal: „Să George Talaz, G. Boldea, Al. T. Stamatiad, F. Ader-
prezentăm cititorilor Bihorul de ieri și de azi. Și să ca, N. Milcu, Adrian Hurmuz, cu proză sunt pre-
visăm la cel de mâine” (Cuvânt înainte…). Revista zenți Al. Lascarov-Moldovanu, Const. Rîuleț, N. Gr.
publică de regulă contribuții documentare despre Patriciu, iar cu aforisme N. Iorga, Victor Eftimiu.
instituții culturale, presă și personalități din Bihor În numărul 10–12/1927 N.N. Tonitza publică un
(semnate de Emanuel Enghel, Liana Cozea, Dumi- fragment dintr-o comedie dramatică. N.N. Vasiliu,
tru Megheșan, Elisabeta Pop), dar și poezie (Ana Alice Gabrielescu și Const. Georgiade semnează
Blandiana, Radu Stanca, Ioan Moldovan, Teodor cronici la volume de Hortensia Papadat-Bengescu,
Crișan, Gheorghe Vidican, Viorel Horj, Ion Davi- G. Tutoveanu și George Pallady. Secțiunea publi-
deanu), proză (Ion Derșidan), note de călătorie cistică este susținută de G. Cârjă (Direcții cultura-
(Paul Magheru), articole de critică și istorie litera- le), C.D. Rânzescu (România și bolșevismul), G.V.
ră (Constantin Mălinaș, Coriolan Gheție, Valen- Botez (Literatura sud-est europeană). Util este un
tin Chifor, Vasile Bologan, Radu Enescu, Stelian studiu al lui C. Mațievici, Mișcarea culturală și re-
Vasilescu, Miron Blaga), eseuri (Camil Mureșan, ligioasă în Ucraina. N.N. Vasiliu reproduce scri-
George B. Bălan). Stelian Vasilescu reproduce un soarea lui Victor Hugo „către un democrat refugiat
fragment din piesa Iancu, Domnul moților, Luci- la Francfort”, fondatorul ziarului „L’Europe”, Gr.
an Pintilie oferă câteva pagini din scenariul De ce Gănescu. În numerele 3–4/1928 (Cazul Arghezi–
bat clopotele, Mitică, alte colaborări fiind acelea ale Barbu… Dem. Teodorescu) Paul I. Papadopol acu-
lui Camil Mureșan (Democrația de-a lungul seco- ză „atmosfera de egoism încordat a Olimpului
lelor), Mircea Urianu (Încercare de aplicare a mi- românesc”, generată de școala lui E. Lovinescu,
tului Golemului la literatura franceză), Stana Lucia ce contribuie prin elevii săi foarte disciplinați „la
Sevianu și Mircea Țoca (un dialog cu Virgil Vătă- intensificarea dezorientării și haosului literar”.
șianu). Aplicate sunt comentariile și interviurile Alți colaboratori: D. Murărașu, I.G. Oprișan, Geor-
referitoare la pulsul vieții culturale orădene: spec- ge Nichita, I. Peltz, Lia Hârsu, A. Mândru, Bar-
tacole de teatru, concerte, expoziții de artă plastică bu Solacolu, G.M. Vlădescu, Eugen Constant. A.S.
etc. Nu lipsesc abordările unor probleme sociale ȚARA DE SUS, publicație apărută la Satu Mare, lu-
specifice României postcomuniste: democrația, nar, din februarie până în iunie 1921. Director: Da-
economia de piață ș.a. Unele secțiuni au structură riu Pop. Lipsită de pretenții, subintitulată „Revistă
de magazin, cu informații diverse. Rubrica „Cone-
pentru toți”, Ț.S. intenționează să fie doar „o vetri-
xiuni rock” este susținută de Viorel Repciuc. A.S.
șoară” pentru cultivarea limbii și a datinilor stră-
ȚARA DE JOS, periodic apărut la București, lunar, bune, adresându-se deopotrivă „aceluia care ară
de la 1 aprilie 1924 până în aprilie 1928, cu subti- brazda în pământ și aceluia care ară brazda pe hâr-
tlul „Revistă culturală”, sub conducerea unui co- tie”. Dintre rubrici, de consemnat sunt „Câte-toa-
mitet. Director: N.N. Vasiliu; secretar de redacție: te” și „Reviste”. Se publică sau se reproduc versuri
(I. Radu, V. Săiniceanu, G. Tutoveanu, St. O. Iosif) almanahului în sfera afirmării identității naționa-
și proză (A. Davidescu, Dariu Pop), textele apar- le: „Țara Fagilor mă-ntreabă/ de ce tac, când ea
ținând frecvent unor autori modești. Pot fi con- suspină/ de amar că lumea-n grabă/ nu-i mai zice
semnate câteva recenzii la cărți de Liviu Rebreanu Bucovină...”. Urmează, în acest prim număr, tex-
(Ion) și Gala Galaction (Răboj pe bradul verde), o te ale unor autori clasici referitoare la Bucovina
cronică a revistelor, precum și un comentariu de (Lupta de la Dumbrava Roșie de N. Iorga, Moldova
Dariu Pop, intitulat Cum scria Eminescu. A. Nour față cu cedarea Bucovinei de M. Eminescu, Cân-
figurează cu versuri traduse. Sunt popularizate și tare Bucovinei de Tudor Arghezi). Partea inedită a
regulile ortografice ale Academiei Române. Am- almanahului constă în publicarea masivă a măr-
brozie Nicoară semnează articolul Școala din ju- turiilor celor deportați în Siberia, consemnate în
dețul Satu Mare, A. Davidescu – Importanța revis- rubricile „Golgota neamului românesc”, „Pagini
telor din noile provincii, iar Ion Simionescu, Artur din Cartea Neagră a Bucovinei”, „Documente bu-
Gorovei, G.V. Botez, Valeriu Pușcariu, Eugen Seleș covinene” (devenită ulterior „Documentar”) sau
și Nicu Pop abordează teme culturale diverse. A.S. „Participanți la rezistența antisovietică”. Aici apar
ȚARA FAGILOR, publicație apărută în comuna So- Ca un trăsnet din senin de Ion Nandriș, Balada
loneț, județul Suceava, lunar, de la 1 iunie până în copiilor deportați de Valeriu Zmoșu, Lupul „tova-
octombrie 1931, cu subtitlul „Revistă de folclor”, răș”, Troica de Radu Ieremiciuc, Scrisoarea mamei
schimbat apoi, între mai și decembrie 1932, în „Re- către fiul refugiat de Aurel Tudor, A fost odată un
vistă de literatură și folklor”. Director: Constantin poet de Vasile Vorobeț ș.a., dar și liste cu victime
Milici; redactor: Eusebiu Camilar. Articolul-pro- ale ocupației staliniste sau mărturii semnate de
gram (La început...) îndeamnă la cunoașterea și Ștefan Motrescu, Ștefan Petriu, Simion Opaiț, Va-
înțelegerea poporului prin „simțimintele lui, cris- sile Vorobeț ș.a. În același sens, volumul din 2007
talizate în poezia datinilor și a credințelor”. Înce- al Ț.F. dedică mai multe pagini dramei românilor
pând cu numărul 2/1931, preocupărilor folclorice bucovineni la rubrica „Colocvii”, publicând arti-
li se adaugă și interesul pentru „producțiile literare colele semnate de Ilie Popescu (Semnificația sim-
culte a[le] scriitorilor noștri”. Cu regularitate apar bolurilor în publicațiile despre holocaustul româ-
rubricile „Cronica”, găzduind informații culturale nilor din nordul Bucovinei sub regimul stalinist)
diverse, și „Corespondența noastră”. Colaborea- și Dumitru Covalciuc (Calvarul bucovinenilor re-
ză Arcadie Grigorean (Profesorul Nicolae Iorga, flectat în folclorul deportărilor). În rest, profilul al-
Eminescu comemorativ), Nicolae Zamfirescu, Mi- manahului e cultural și regional, furnizând sinteze
hail Havriș, D. Florea-Rariște, Vladimir P. Stoian, referitoare la istoria zonei, a unor instituții sau a
D.A. Burlacu, Vasile Sala, V. Arion ș.a. Eusebiu unor societăți. Astfel, sub genericul „File de isto-
Camilar publică versuri (Grădina pustie..., Mi-i rie” apar: Universitatea românească din Cernăuți.
sete de liniște!.. – 1/1931), iar directorul publica- 1920–1940 (Grigore C. Bostan), Ciprian Porum-
ției e prezent cu poezii, proză, culegeri de litera- bescu la procesul Arboroasei (Dumitru Covalciuc),
tură populară ș.a. Numărul cumulat 5–12/1932 Din trecutul cultural al Molodiei (Petre Grosu),
este dedicat lui Simion Florea Marian, cuprin- Impactul politicului asupra Societății pentru Cul-
zând articole semnate de Filaret Doboș, Con- tura și Literatura Română din Bucovina în peri-
stantin Milici, Gavril Ionescu, Lucian Costin. A.S. oada interbelică (Maria Costea), Vasile Balș – un
ȚARA FAGILOR, almanah cultural-literar care iosefinist bucovinean (Mihai-Ștefan Ceaușu) etc.
apare la Cernăuți – Târgu Mureș din 1992, editat de Sporadic există rubrici precum „Istorie literară” și
Societatea Culturală Arboroasa din Cernăuți, „cu de „Istorie culturală – profiluri”, cuprinzând con-
sprijinul Uniunii Vatra Românească – Filiala Târgu tribuțiile Eusebiu Mandicevschi în lumina unor
Mureș”. Redactor: Dumitru Covalciuc. Fiecare vo- documente noi de Maria Nichirsa, Diplomatul și
lum se deschide, de obicei, cu un „cuvânt înainte”, scriitorul Octav Vorobchievici de Manuela Nicolae
care subliniază caracterul de „muzeu al valorilor Popescu. Nume importante din diverse domenii
spirituale” bucovinene al publicației. Poezia-pro- culturale sunt recuperate în secțiunea „Persona-
gram cu care debutează Ț.F., semnată de Vasi- lități bucovinene”, la care colaborează Victor Do-
le Izvoran-Cernăuțeanu, situează miza apariției brescu (Dimitrie Onciulescu, animator cultural
ori este publicat studiul Reminiscențe ale poeziei
populare românești la ucrainieni și ruși de Grigore
C. Bostan. Problemele de lingvistică sunt tratate
în secțiunea „Graiul neamului”, ulterior denumită
„Filologie”: Descrierea situației lingvistice din actu-
ala regiune Cernăuți la sfârșitul perioadei sovietice
– până în 1992 (Ion Popescu), Concepția lingvisti-
că a lui Aron Pumnul (Gheorghe Jernovei), Limba
română în Ucraina (Klaus Brohmann și Gheorghe
Jernovei) etc. Alte rubrici: „Orizonturi spirituale”,
„Credința străbună”, „Oameni și locuri”, „Din cre-
ația cititorilor noștri”, „Cum am trăit, cum mai tră-
im”, „Micromonografii” (despre întemeierea unor
sate bucovinene), „Cărți, publicații și calendare
apărute sub îndrumarea și cu sprijinul Arboroa-
sei cernăuțene”, „Odinioară și azi – din cronica
presei”. Alți colaboratori: Dimitrie Poptămaș, N.
Monteoru, Clement Antonovici, Constantin Un-
gureanu, Mihai Iacobescu, Petre Ciobanu, Ion
Posteucă, Ion Grămadă, Dumitru Oprișan, Ion
Cosmei, Gheorghe Florea, Romeo Toporoceanu,
Nicolae Motrescu, Dumitru Ursulean, Gheorghe
Calcan, Ion Agrigoroaiei, Anatol Viere. L.Cr., Al.F.
ȚARA NOASTRĂ, periodic ce apare săptămânal,
apoi cotidian și din nou săptămânal, sub condu-
cerea lui Octavian Goga, la Sibiu între 1 ianuarie
în Banat), Dragoș Luchian (Italienistul Claudiu 1907 și 22 noiembrie 1909 (stil vechi), la Cluj și la
Isopescu), Emil Satco (Mandicevschi – o familie de București între 15 octombrie 1922 și 29 mai 1938,
muzicieni), Dumitru Covalciuc (Zaharia Voronca, cu întreruperi între 10 martie și 31 decembrie
„detrunchiatul”), Octavian Voronca (Dimitrie On- 1927, între 1 ianuarie și 25 decembrie 1929 și între
ciul, istoricul și pedagogul), Veronica Todoșciuc 10 mai 1931 și 10 aprilie 1932. A doua serie apare
(Gheorghe Hurmuzachi), Gabriel Vasiliu (Profeso- la Cluj, cu două excepții, în 1927 și în 1930–1931,
rul Octavian Nandriș) ș.a. La rubrica „Scriitori bu- când este tipărit la București. Între 10 aprilie 1932
covineni contemporani” se publică în special po- și 15 februarie 1938 Ț.n. iese la București cu for-
ezie, ilustrând diverse orientări, dar cu precădere mat și periodicitate de cotidian, pentru ca să rede-
direcții tradiționaliste: Simion Gociu, Arcadie Su- vină iarăși săptămânal între 19 februarie și 29 mai
ceveanu, Elena Marița, George L. Nimigeanu, Ni- 1938. Subtitlul periodicului se modifică și el de
colae Șapcă, Ion Beldeanu, Lorin Furtună, Vasile mai multe ori și, la fel, direcțiunea lui nominală.
Pânzaru, Vasile Bâcu, Constantin Hrehor, Grigore În primul an Ț.n. este „Foia poporală a «Asociațiu-
Petrescu Rotaru, Dumitru Oniga, Arcadie Opaiț ș.a. nii»”, iar Octavian Goga este redactor. La sfârșitul
Sub genericul „Trei poeți bucovineni din România anului, pentru a nu implica Asociațiunea Transil-
Mare” sunt reproduse poezii de George Drumur, vană pentru Cultura și Literatura Poporului Ro-
Vasile Posteucă, Mircea Streinul. Cu proză sunt mân (ASTRA) într-o activitate publicistică politică
prezenți, între alții, Ștefan Bucevschi, Dumitru (încă de la jumătatea anului autoritățile maghiare
Covalciuc, Grigore Crigan, Elena Demianu. Ț.F. intentaseră redacției câteva procese), iese de sub
acordă o deosebită atenție folclorului bucovinean, egida ei, apărând „sub conducerea unui comitet”,
atât celui tradițonal, cât și celui inspirat de istoria iar subtitlul devine „Revistă politică-culturală”. In-
provinciei, fiind reproduse texte din colecțiile lui dependența implică transformarea lui Octavian
Dragoș Tochiță, Dumitru Covalciuc și Z.A. Istrati Goga în proprietar-editor, depunerea unei
cauțiuni și angajarea unui redactor responsabil, (Mila împărătească) ori lui Roman Ciorogariu, as-
funcție pe care și-o asumă Ovidiu Gritta. În 26 cuns sub pseudonimul Unchiașul, „scrisori către
aprilie 1908 subtitlul devine „Revistă săptămâna- țărani” semnate Delasântioana (Toma Simtioan),
lă” și pe frontispiciu se află numele a doi directori știri, îndrumări practice în mai toate ramurile
– Ilarie Chendi și Octavian Goga, iar redactor res- economiei rurale, sfaturi igienico-medicale și în-
ponsabil este Lazăr Devan. Începând cu numărul tru combaterea alcoolismului. Notabil este seria-
24/1908, nu se mai menționează directorii, dar, lul Comuna „Viitorul”, care schițează un proiect
fără doar și poate, ei sunt aceiași și așa vor rămâne social-economic într-un registru epic, amintind
până la sfârșitul lunii noiembrie 1909, când revis- secvențial de nuvela Popa Tanda a lui Ioan Slavici.
ta își suspendă apariția, întrucât poetul pleacă în În partea literară sunt găzduite poezii și proze de
străinătate pe un an de zile. Într-un editorial (Că- Octavian Goga (semnate Aegrotus, Styx, Ion Bra-
tre cetitori) semnat Il. Chendi și Oct. Goga se pro- tu), poezii de Aurel Seca și Maria Cunțan (și sub
mitea că, după revenirea celui din urmă, revista va pseudonimul Liliac), mai multe „scrieri” rămase
vedea din nou lumina zilei. Acest lucru nu s-a în- de la Ioan Pop-Reteganul (Bătaia lui Dumnezeu,
tâmplat, dat fiind că ziarul arădean „Tribuna” le Surdul, Mamă, unde-i Joiana noastră, Bunea ș.a.),
oferă la sfârșitul anului 1909 lui Octavian Goga și monologul Achim Filăru de A.P. Bănuț, o povestire
tovarășilor săi posibilitatea de a-și face cunoscute de A. Melin (Săracă Nuța lui Vasile), snoave de S.
opiniile unui public mai larg. În conformitate cu Tamba. În mai toate numerele se dau balade (în-
ceea ce se indică pe frontispiciu, Ț.n. își asumă la cepând cu Miorița) și alte creații folclorice, cele
început obiectivele ASTREI, răspândirea culturii mai multe strânse de G. Tulbure. Cel de-al doilea
și literaturii române în primul rând în pătura țără- an debutează cu articolul lui Octavian Goga Pe
nimii române din Transilvania, sarcină la a cărei drum nou, în care se proclamă „lărgirea
îndeplinire redactorul cheamă, în articolul Către
cărturarii noștri, ce deschide primul număr: „E
vremea – își dezvoltă poetul convingerile popora-
niste – ca această tagmă de cărturari să simtă în
sufletul ei acel răsunet al datoriei față de ai săi,
acel îndemn frumos de a te apropia de ceata oro-
psiților din care te-ai ridicat”. Țelul era lămurit,
după jumătate de an, în La răspântie: „Numai cu o
țărănime smulsă prin puterea slovei din amintiri-
le unei rușinoase umilințe istorice, prin o țărăni-
me cu sufletul premenit de slugărnicia omorâtoa-
re, prin o țărănime cu un mai bine întemeiat rost
cultural și economic putem câștiga chezășia dăi-
nuirii noastre în viitor”. Ca atare, revista are o
structură simplă: un editorial scris în genere de
Octavian Goga (Nu mai vrem umilință, Biblioteci
poporale, Poveste de jale, La podmol, Din păcatele
noastre, Moștenirea noastră, Un nemuritor. N. Gri-
gorescu, La școală etc.), o prezentare a Asociațiu-
nii și a Casei Naționale din Sibiu de Octavian C.
Tăslăuanu, articole pe teme de istorie, geografie,
etnografie (Puterea cuvântului, Şcoala noastră,
„Trăime sfântă și nedespărțită”, Legea românească
și Moșia strămoșească de I. Lupaș, Colindele noas-
tre de M.V. [Matei Voileanu], Ce să scriem de V.), o
parte literară relativ redusă, câteva texte de edifi-
care moral-religioasă, datorate lui Nicolae Ivan
programului”, așa încât „revista, rămânând și pe Maria Cunțan) li se adaugă Petru Şpan (Moțul și
mai departe un organ de răspândire a culturii în firea lui, Educația țăranului român), Al. Ciura (cu
păturile țărănimii, va publica și articole de interes „foiletoanele” Sâmbăta seara, cuprinzând, sub
mai larg pentru cărturărimea noastră”, astfel abrevierea prenumelui său, exerciții lirice, proză
„atrăgând în cercul discuțiilor noastre toate ches- în formă epistolară ori eseistică), Horia Petra-Pe-
tiunile de interes obștesc”. Oricum, intrarea în trescu (Din îndemnurile sufletului, amestec de
noul an înseamnă un salt calitativ. Acesta se dato- amintiri, întâmplări „din viață”, relatări de călăto-
rează contribuției lui Ilarie Chendi, care e prezent rie în Germania, versuri), N.N. Mateescu (Povestea
cu articole, iscălite și Gh. Dumbravă (Epocă de unei lăcăți, Povestea sticletului), Demetru Marcu
tranziție, Figuri literare: Niță Popovici, serialul (Impresii, Păcate noi, articole și numeroase poe-
Viața în București, apoi Viața literară și artistică) zii, îndeosebi în 1909, când e redactor responsa-
ori cu impresii la revederea Sibiului (După zece de bil), Elena din Ardeal și Aron Cotruș (poezia De
ani), dar și unui redactor adus de peste munți, demult, 26/1909). Încă în numărul 29/1908 tână-
anume Victor Eftimiu, care umple paginile cu porului i se cereau la „Poșta redacției” mai multe po-
ezii (inclusiv „gazete rimate”) și proze, semnate și ezii pentru „a se alege spre publicare”. Cele trimise
E. Victor sau cu inițialele, precum și V. Greceanu, vor fi întrecut așteptările, încât Goga le-a îndrep-
Athanes, Bectimis ori Daniel Vodena când au tat către bisăptămânalul „Luceafărul”, cu o circu-
drept cadru regiunea sud-dunăreană (povestirile lație mai mare, al cărui coproprietar era de ase-
Pe drumul Corcei și Minunile Salonicului, roma- menea. Ț.n. își deschide coloanele și literaturilor
nul Hanul de la Stena etc.), cu articolașe, scurte străine: Goga dă fragmente din Madách Imre (Tra-
recenzii, câteva cronici teatrale, note (miscellanea gedia omului), V. Demetrius din Maupassant
„Cronica literară și artistică”) etc. Goga însuși, pe (Horlà), C. Sandu-Aldea din Leonid Andreev, Vic-
lângă articole și riposte la diverse atacuri (Genera- tor Eftimiu din Charles Baudelaire, în proză, și din
ția nouă, Răspuns d-lui N. Iorga, Pentru d. Aurel C. Verhaeren, I. Duma din Alphonse Daudet, T. Rusu
Popovici, Lămuriri, Adevărul, Răspuns la o necuvi- din Anatole France, Maria Cunțan din Maxim
ință [a lui Duiliu Zamfirescu] etc.), dă poezii (Cain, Gorki, din care tălmăcește și Liviu Rebreanu
Glasul pâinii, Sonet, Nepotrivire, Răsună toaca, (Moartea șoimului), Adophe Clarnet din Oscar
Carmen laboris, Revedere). Cei doi directori și noul Wilde (Balada temniței din Reading, în proză).
redactor izbutesc să atragă și numeroși scriitori Alte traduceri, din Gabriele d’Annunzio, Jules Re-
din Regat, între care Ion Chiru-Nanov, foarte asi- nard, Mark Twain, Peter Rosegger, A.S. Pușkin ș.a.,
duu, cu povestiri (Pușcăriașul, Bordeiul din rămân anonime. Sub pseudonimul Claude Ru-
răscruci, Hanul de la Păr, La zi mare, Două lumâ- dolphe Bernhaut, Radu Baltag începe o „cores-
nări, În ajun) și însemnări de călătorie (Masa lui pondență” din Paris ce va continua la „Tribuna”. La
Traian, Pe Valea Oltului), Emil Gârleanu (Răniții, reapariție, în 1922, revista are vechiul format, dar
Pictorul), N. Pora (Viața în București, cu accent pe cu o prezentare grafică nouă (vinietele aparținân-
aspectele social-politice), D. Teleor (poezii și mici du-i lui Camil Ressu) și care se va păstra de-acum
articole), Caton Theodorian (Uitata, Tribut pă- întocmai. Ideea că este o simplă continuare, nu o
mântului), Al. Cazaban (Nestatornic), Const. A. serie nouă, e întărită de numerotare – anul de
Giulescu (Două suflete, Norocul lui Nea Niță), apariție fiind al III-lea (rămas incomplet în 1909).
D.M. Teodorescu (Movila cocoșatului), Gheorghe Pe frontispiciu se citea subtitlul „Revistă literară,
C. Ionescu (viitorul academician și ministru al politică și socială”, precum și numele directorului,
Agriculturii, G. C. Ionescu-Şișești) cu o proză Octavian Goga, pe pagina a doua figurând cel al
(Două surori) și impresii din Germania, unde se redactorului responsabil (prim-redactor, de fapt),
afla la studii (Naufragiul lui Zeppelin, Hohen- Alexandru A. Hodoș. Când Goga este membru al
zollern, Hohenheim, Tübingen, Heidelberg), apoi guvernului (martie 1926–iunie 1927) este trecut ca
din Franța și în fine de la București, P.G. Cătunaru fondator. În primii ani partea politică și socială
(Florile Dor-Alidei, Bohemii). Ioan Slavici e pre- este aproape la paritate cu cea literară. Editoriale-
zent cu un articol (Şcolile noastre, 9/1908). Vechi- le, datorate îndeobște lui Octavian Goga, precum
lor colaboratori ardeleni (Ion Lupaș, Aurel Seca, și articolele scrise de Alexandru A. Hodoș, ce mai
semnează Ion Balint și Moise Nicoară, de Eugen
Goga și, mai târziu, de G.M. Ivanov și de alții, între
care la intervale mari generalul Alexandru Ave-
rescu și Mihail Manoilescu, combat acerb pe ad-
versarii politici ai Partidului Poporului, o temă
dominantă fiind „regionalismul” unora dintre li-
derii Partidului Național (Iuliu Maniu și Alexan-
dru Vaida-Voevod) ori al țărăniștilor basarabeni
etc. Sunt abordate însă frecvent și chestiunile po-
litice internaționale ori cele sociale. Antibolșevis-
mul răspicat, în prezentarea căruia dovedesc o
documetare neîntrecută G.M. Ivanov și Leon Do-
nici, se însoțește treptat cu critica democrației și a
parlamentarismului, care ar masca afacerismul
veros, ruinător pentru țară, cu antisemitismul și
cu simpatia față de regimurile autoritare, îndeo-
sebi față de fascismul italian. Notabil este și un
număr consacrat lui Avram Iancu (35/1924). La
partea literară contribuie substanțial Octavian
Goga cu poezii, Eugen Goga cu fragmente din ro-
manul Cartea facerii și Alexandru A. Hodoș cu ar-
ticole ce resping ultimele manifestări literare (Li-
teratura de import – moda de ieri și moda de azi,
Poezia nouă românească, Orizonturile literaturii
regionaliste, Rețete poetice moderne), recenzii (Li-
teratura de război. „Versuri” de Camil Petrescu,
„Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu), cro-
nici teatrale, precum și, semnând cu o multitudi-
ne de pseudonime fabricate ad-hoc, cu „gazete
rimate”, strânse ulterior în volumul Antologia re-
gionalistă (1926). Cu proză colaborează asiduu
că lui Nichifor Crainic i se alătură curând și alți
Ion Gorun, Septimiu Popa și Petre Nemoianu,
„gândiriști” – Cezar Petrescu (și cu pseudonimul
acesta din urmă cu amintiri din prizonieratul ru-
sesc (când a traversat Siberia) și din copilărie; Ion Darie), Radu Dragnea (Formarea criticismului
foarte des va da însă și articole și studii bănățene în Ardeal, Declinul mesianismului provincial, În-
ori privind pe românii din Serbia și din Ungaria. semnare despre „Cousin Pons”, Un articol necunos-
Devreme se atașează revistei poeții Teodor Mură- cut al lui N. Bălcescu: „Trecutul și prezentul”),
șanu (e prezent și cu fragmente din romanul Ne- Al. O. Teodoreanu, cu articole, proză, parodii,
ghină și grâu), G. Rotică, George Voevidca, Zaha- unele la „gazeta rimată”. Își mai fac apariția Zaha-
ria Bârsan, Vasile Al-George și I. Al-George și pro- ria Stancu, Şerban Bascovici, Mihail Munteanu,
zatorii Virgil Cioflec, Vasile Savel, Eugen Iustin Ilieșiu, Vintilă Russu-Şirianu. Colaborator
Boureanul, G. Brăescu (Suflete neînțelese), Sebas- asiduu devine și prozatorul Al. Lascarov-Moldo-
tian Bornemisa (cu un capitol din romanul Duhul vanu, iar Teodor Scorțescu iscălește câteva cronici
cel rău). Cu versuri sunt prezenți și Victor Eftimiu teatrale. În anii 1925–1926 contribuția „gândiriști-
(mai ales în 1925–1926, iscălind I. Dinu), Nichifor lor” se diminuează, locul lor fiind luat de Aron Co-
Crainic, Camil Petrescu, I.U. Soricu, George A. Pe- truș, Al. Cazaban, Ecaterina Pitiș, George Nichita.
tre, D. Iov. În 1924 Goga îl descoperă și îl recoman- Poziția politică a lui Octavian Goga (ajuns din nou
dă pe D. Ciurezu, căruia i se publică apoi poezii ministru) aduce și două colaborări speciale: Mi-
număr de număr. Notabil este de asemenea faptul hail Sadoveanu (prezența lui cu „însemnări ale
unui spectator” e răsplătită cu finanțarea revistei numărul de duminică având pagină culturală
„Comoara” și cu un loc pe listele Partidului Popo- („Litere – arte – idei”), cu rubrici diverse: „Proble-
rului la alegerile pentru Cameră, la Bihor, din pă- me culturale” transformată în „Comentarii cultu-
cate fără succes) și Tudor Arghezi, care va da cro- rale”, cronici, „Linii și puncte”, „Însemnări pe ră-
nici teatrale și în 1928. Şi după ieșirea de la guver- boj” etc. De cele mai multe ori, pe prima pagină,
nare a directorului Ț.n., revista are parte de noi în afară de editorial și de articole politice, își gă-
colaborări prestigioase, între care Ion Agârbi- sesc loc și „Nota zilei” și eseuri pornind de la ches-
ceanu (ce se îndepărtează acum de gruparea Iuliu tiuni teoretice ori ideologice. Pentru lansarea coti-
Maniu – Vaida-Voevod) cu publicistică, Adrian dianului dau o mână de ajutor Tudor Vianu (Spirit
Maniu, V. Voiculescu, Emil Isac și Otilia Cazimir cu și acțiune, Ideile lui Goethe despre artă, O nouă
versuri, ieșeanca dând și paginile intitulate Din carte a lui Bergson), Alexandru Vianu (Literatură și
caietul unei doctorese, ca și N.M. Condiescu (Su- politică în Franța, Literatura civilizației, mai târ-
biect de nuvelă). Doar numele lui Agârbiceanu se ziu Orient și Occident, Tineret, Politică și scepti-
reîntâlnește în paginile revistei după lapsusul din cism) și Camil Petrescu, acesta susținând o vreme
1929, datorat crizei economice, împreună cu al al- rubrica intitulată „Cărțile”, dar dând și articole
tor colaboratori fideli (T. Murășanu, D. Ciurezu, (Spiritul timpului, Probleme de teatru. Regia mo-
Maria Cunțan). Lor li se alătură însă acum alți ti- dernă). Redactori par să fi fost D. Ciurezu (cu poe-
neri: Emil Giurgiuca, Mihai Novac, Ion Molea (po- zii, recenzii, cronici teatrale etc.), Bucur Țincu (cu
eți) și Vladimir Nicoară (prozator). De reținut sunt numeroase eseuri și articole până în 1938), Eugen
și câteva nume aflate sub studii și articole: D.V. Jebeleanu (tablete la „Nota zilei”, recenzii). Petre
Barnoschi, Ştefan Zeletin, Tache Papahagi, Ion Nemoianu e prezent destul de des cu texte simila-
Chinezu, Cezar Papacostea. Sfârșitul celei de-a re celor publicate în anii 1922–1930, iar Vladimir
doua serii a Ț.n. este cauzat, probabil, mai puțin Nicoară scrie acum despre „viața provincială” din
de criza economică, cât de faptul că Octavian Cluj. Mai sunt prezenți Al. O. Teodoreanu, Ion Pe-
Goga, părăsind formația politică a generalului trovici (La mănăstirea Cozia, Aniversarea lui Fr.
Averescu, întemeiază Partidul Național Agrar, al Coppée, Bunul simț, Psihologia actorului, discur-
cărui prim congres prilejuiește practic și lansarea, sul de recepție la Academie), Scarlat Struțeanu, C.
la București, a cotidianului Ț.n., „organ” al său Orăscu, Horia Georgescu, Pericle Martinescu
(fără ca indicația aceasta să se regăsească sub ti- (Paul Zarifopol: „Pentru arta literară”), Horia Te-
tlu). După trei ani partidul lui Goga fuzionează cu culescu (Sighișoara, Oameni și locuri din Târnava
cel condus de A.C. Cuza, luându-și numele de Par- Mare, Amintiri despre Lucian Blaga), Dan Smântâ-
tidul Național Creștin. Cu numărul din 18 iulie nescu, Pan. M. Vizirescu, Vintilă Paraschivescu
1935, Ț.n. se proclamă „organul” noii formațiuni, ș.a. O singură dată e prezent Emil Cioran cu arti-
a cărei orientare este fără echivoc indicată după colul Problema culturilor mici (17/1932). (Textul
un an prin punerea zvasticii pe frontispiciu. Şi va fi fost adus de Bucur Țincu, care, vecin și prie-
zvastica, și calitatea de „organ” al Partidului Nați- ten al lui Cioran, îi va recenza apoi și toate cărțile.)
onal Creștin dispar în momentul când, la sfârșitul Mai puțin bogată decât la seria precedentă, con-
anului 1937, Goga primește însărcinarea de a for- tribuția lui Goga include totuși texte importante
ma guvernul. Acum pe frontispiciul ziarului stă (Au tăcut morții..., La moartea lui Vasile Goldiș,
precizarea: „Scris în duh românesc și creștinesc Fragmente autobiografice, La început a fost Kogăl-
pentru săteni”. Şi în intervalul 1932–1935, și ulte- niceanu, La o răspântie mare, O ladă goală, Horia,
rior, Octavian Goga apare în calitate de fondator. Ion Bianu). În 1935 în redacție par să fi intrat C.
După un timp se dă și numele directorului – Ale- Dan Pantazescu (treptat devine cronicarul literar
xandru A. Hodoș; când acesta, în ianuarie – fe- al Ț. n.), I. Molea (în afară de versuri, cu recenzii și
bruarie 1938, primește o funcție în guvernul con- însemnări). Sporadic iscălesc C.H. Niculescu (re-
dus de Goga, locul său este ținut de I.U. Soricu. cenzii, articole și impresii de călătorie în Italia), C.
Ziarul este structurat la început în patru pagini, V. Gerota, I.U. Soricu (T. Miron), I. Lupaș, George
cea de-a doua fiind alocată în mare parte culturii. Gregorian. Miron Suru, Scarlat Preajbă, N. Caran-
Mai târziu s-a încercat și o altă formulă, numai dino (Literatura și influența dostoievskiană), A.
Xenofon, Ioan Georgescu, Onisifor Ghibu, Aureli- 1938) „închinat memoriei lui Octavian Goga”, la
an Sacerdoțeanu. O vreme Ț.n. are și câțiva cores- care contribuie A.C. Cuza, P. Nemoianu, I. Lupaș,
pondenți din Basarabia – Vasile Țepordei, Sergiu I.U. Soricu, I. Molea ș.a. Omagiul este completat
M. Nicov (Sergiu Matei Nica) și Sergiu Florescu. Pe de o selecție din textele cele mai pertinente apă-
lângă tot mai puținele versuri ale redactorilor și rute în presa românească la dispariția scriitorului
colaboratorilor, apar fragmente din romanele Iu- și omului politic. V.D.
bita din Paris de Horia Furtună, Pescarii de Carol ȚARA NOASTRĂ, periodic apărut la București,
Ardeleanu, Glia de Dumitru Imbrescu, Între două săptămânal, de la 14 august 1921 până la 15 ianu-
fronturi de Dominic Stanca, Răspântii de Teodor arie 1922. Subintitulată „Gazetă pentru popor”,
Scarlat, Soț ori făr’de de G. Ciprian etc. În 1936 re- Ț.n. este o foaie de „sfaturi și învățături” adresate
dacția se lărgește cu D.I. Cucu (articole social-po- mai ales țăranilor, care sunt îndemnați „la mun-
litice, recenzii, cronici etc.) și Toma Vlădescu (arti- că și la iubire de țară”. Se reproduc poezii de Ion
cole și mai ales cronici teatrale), iar colaboratori- Heliade-Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Gri-
lor li se alătură D. Furtună, N.I. Lazăr (cronici gore Alexandrescu, Anton Pann, Al. Donici, Vasi-
plastice), Aurel George Stino. Se dau la iveală rela- le Alecsandri (Hora de le Grivița, Cântecul gintei
tiv des poezii și proză de Dan C. Bălteanu, schițe latine), M. Eminescu (Revedere), George Coșbuc
de Gh. I. Atanasiu, povestiri, articole de Ecaterina (Pe lângă boi), Alexie Mateevici, proză de Costa-
Săndulescu, memorialistică de Gh. Tulbure (Ar- che Negruzzi, Petre Ispirescu, A.I. Odobescu, Ion
dealul de altădată. Inaugurarea Palatului „Tribu- Creangă (Moș Ion Roată) și Octavian Prie. Mihail
nei”). Apariții mai degrabă întâmplătoare au Oc- Lungianu scrie articolul Cultul strămoșilor, iar N.
tav Şuluțiu (Literatura românească în Ardeal), G. Pora Puterea credinței. Se fac și succinte prezen-
Ursu (Formația cuzistă a lui Emil Gârleanu), Jul. tări de scriitori: Miron Costin, Gh. Asachi, St. O.
Giurgea, Pericle Papahagi, Al. Al. Leontescu, Al. Iosif, Al. Vlahuță, Titu Maiorescu ș.a. Mai colabo-
Dima, Petre Pascu, I.E. Torouțiu, I.C. Filitti, Nuși rează Eugen Boureanul, Marcel Romanescu. A.S.
Tulliu, Ion Sân-Giorgiu ș.a. Ultima serie a Ț.n., re-
ȚARA NOUĂ, publicație apărută la București, bilu-
venită la formatul de săptămânal, debutează, la
nar de la 1 februarie 1884 până în februarie 1886,
19 februarie 1938. Cu poezii sunt prezenți în su-
apoi lunar până în decembrie 1887, cu subtitlul
mar I.U. Soricu, mai rar I. Molea și Nuși Tulliu și „Revistă științifică, politică, economică și literară”.
cu totul sporadic Aurel Zegreanu, Gh. A. Cuza, Ilie Iese sub conducerea lui Ioan S. Nenițescu și, după
Radu, N. Olt și Horia Teculescu. Cei dintâi dau și februarie 1886, a lui Const. C. Popovici. Întrucât
proză (Nuși Tulliu, semnează schița Maria Mag- Ioan S. Nenițescu propunea drept țel munca „pe
dalina și amintiri din epoca sa macedoneană) sau teren intelectual și moral”, un spațiu larg se acor-
articole (îndeosebi Soricu, și cu pseudonimul La- dă problemelor de economie, sociologie și edu-
okoon). Un fragment din romanul Maree este cație, abordate în spiritul programului junimist.
semnat Vladimir Vecerdea. Tot cu articole figurea- La început, ca „reacție contra publicațiilor care
ză I. Lupaș (Credință, cultură și artă), G.M. Ivanov desconsideră România în străinătate”, articolele
(Buharin), I.P. Prundeni (Sensul eroic al vieții), Bu- sunt redactate și în limba franceză. Ioan S. Neni-
cur Țincu (Politică și filosofie, Romantismul ideo- țescu semnează, în mai multe numere succesive,
logic, Despre diferite forme totalitare, Poezia lui Câteva cuvinte despre educația inimei, pornind
Aron Cotruș), Toma Vlădescu (A doua liberare, de la Montaigne și de la Jean-Jacques Rousseau,
Despre un poet încă necunoscut, despre Gh. A. în timp ce Petru Th. Missir dă un studiu de mora-
Cuza), Constantin Micu (Influența lui Kant în filo- vuri, Stăruința și hatârul, Const. S. Popovici scrie
sofia românească și Considerații inactuale). Se în- articolul Izvoarele neîncrederii în sine a românu-
registrează și alte nume precum Dinu Roco și Ion lui, iar I.U. Grozescu traduce, după Frédéric Tracy,
Sân-Giorgiu (comentarii privind anexarea Austri- Elemente de ideologie. Instrucția fiind privită ca
ei de către Germania – „Anschluss”-ul). Se publică posibilă „înălțare a gradului de responsabilitate”,
și ultima comunicare a lui Octavian Goga la Aca- se analizează activitatea școlilor normale pentru
demia Română: Prăbușirea Austriei. Revista își în- institutori, apar considerații despre învățământul
cheie existența cu un număr dublu (13–14/29 mai clasic, sunt examinate opiniile lui J.-J. Rousseau
despre cultivarea simțurilor, este susținut uma- o argumentație convingătoare (Un răspuns „Vieții
nismul (Petru Gârboviceanu, Humanismul și rea- românești”, Moartea lui Caragiale, Scrisoare d-lui
lismul). Dacă în partea științifică revista aduce o N. Xenopol – Cazul Lovinescu). Sunt inserate o se-
abordare din perspectivă clasică a ideilor timpurie de conferințe ținute la Ateneul Român: Bresle
lui, partea literară oscilează, în poezie, între poe- vechi și bresle noi de V.N. Madgearu, Elemente
mul eroic, prin Ioan S. Nenițescu și George Mur- egiptene în basmele românești de Raul Mihai Te-
nu, care debutează aici în 1887 (Către Pind, sub odorescu, Despre rolul femeii în evoluția marii
pseudonimul Apindor Diselli), și intimismul elegi- proprietăți de Gh. Ghibănescu, iar I. Duscian co-
ac, prin Elisabeta M.Z. Ionescu ori prin junimiștii mentează volumul Elemente de metafizică de C.
Matilda Cugler-Poni, Veronica Micle și Samson Rădulescu-Motru. Deși nu are un pronunțat ca-
Bodnărescu, nedepășindu-se un registru minor. racter literar, revista găzduiește în fiecare număr
În schimb, se tipărește consecvent literatură po- versuri de Corneliu Moldovanu (Ovidiu la Tomis,
pulară: versuri culese de Ioan S. Nenițescu, bala- Târziu), Cincinat Pavelescu (Cântecele străzii),
de adunate de preoții Al. Popescu și Șt. Stoicescu, Elena Văcărescu (Lângă stână), Ion I. Pavelescu,
snoave și proverbe strânse de Petre Ispirescu, li- Leon Feraru, George Gregorian, B. Nemțeanu,
rică în dialectul macedo-român, comunicată în- D. Nanu, A. Mândru ș.a. Proza, de obicei memo-
deosebi de Tașcu Iliescu. Pornind de la povestea rialistică sau de influență folclorică, e reprezen-
fantastică despre Peter Schlemihl a lui Chamisso, tată de Victor Eftimiu (În umbra dafinilor), Ion
Matei Costea publică o fantezie politică, Umbra Dragoslav (Volintirii, La iaz, Împăratul Rogojină,
lui Petre. N.D. Popescu e prezent cu nuvele, Ioan Codreanu), Em. Grigorovitza (Dezertorul), Ion G.
S. Nenițescu comentează piesa Fântâna Blandu- Ionescu-Quintus. D. Anghel figurează în sumar
ziei de Vasile Alecsandri, iar Șt. Măldureanu tăl- cu poemele în proză Floarea de aloes și Sonata lu-
măcește poeme în proză de I.S. Turgheniev. S.C. nii, G. Murnu publică traducerea unor fragmente
din Odiseea lui Homer, iar D. Iacobescu (sub pse-
ȚARA NOUĂ, revistă apărută la București, lunar,
udonimul I. Mituș) transpune câteva ode ale lui
de la 15 octombrie 1911 până la 15 iulie 1912, sub
Horațiu. „Cronica teatrală” e semnată de Const.
direcția lui Nicolae Xenopol și a unui comitet de
Rîuleț și de Corneliu Moldovanu, „Cronica infor-
redacție format din Constantin Istrati, George
mativă” – cu noutăți despre cărți și reviste – de
Murnu, Al. Davila, Mihail Antonescu, Șerban Can-
Mihail Sorbul, „Cronica politică și parlamentară”
tacuzino, Scarlat Lahovary, Nicolae Titulescu; pe
îi aparține lui Victor Filotti. Revista are și rubricile
prima pagină se precizează că A.D. Xenopol „are
„Bibliografie”, „Cronica zilei” și „Cronica veselă”.
direcțiunea părții istorice și sociologice”, iar Mi-
Alți colaboratori: Vintilă V. Paraschivescu, I. Tano-
hail Dragomirescu „are conducerea părții litera-
viceanu, Radu D. Rosetti, Jan Urban Jarník. L.Cr.
re”. Fără a prezenta un program și fără a promo-
va direct, vizibil, vreo ideologie, revista contează ȚARA NOUĂ, periodic apărut la Cluj, săptămâ-
pe colaboratori prestigioși. Contribuția cea mai nal, din 21 mai 1939 până la 1 septembrie 1940,
consistentă o reprezintă eseurile pe teme sociale, cu subtitlul „Îndreptar ardelenesc de gând și faptă
istorice și culturale semnate de A.D. Xenopol (Sta- românească”. Fondator: Victor Jinga; redactor-șef:
rea românilor în cele dintâi veacuri ale stăpânirii Victor Iancu. Articolul-program, Pornind la drum,
ungurești, Postulatul psihologic), Corneliu Mol- semnat de Victor Jinga, exprimă aspirația de im-
dovanu (Triumful ibsenismului – Invazia artistică punere a fenomenului local: „În indestructibila
străină), N.I. Apostolescu (Clasicism, romantism, comunitate națională vom valorifica ceea ce are
realism. Românii în literatura franceză), T.V. Ște- mai de preț sufletul, gândirea și energia Ardealu-
fanelli (Chestiunea bisericească în Bucovina), A. lui. Ne vom strădui ca pe vadul cuprinzător al ro-
Baldacci (Românii din Imperiul Otoman), C.R. mânismului să curgă cât mai multă spiritualitate
Pascu (Românii în Canada), Emil Nicolau (Amin- și faptă ardelenească”. Un crez asemănător afirmă
tiri din teatru – Moartea artistului Grig. Mano- și editorialul numărului inaugural, Profilul unei
lescu) ș.a. Articolul Jubileul lui Caragiale de Mi- generații, în care este definită și orientarea politi-
hail Dragomirescu trezește reacții în presa vremii, că a publicației. Ț.n. susține un program antirevi-
dar replicile criticului sunt mediocre și lipsite de zionist, pacifist de stânga (fără ca tendința să fie
exprimată în mod expres). Publicată până în ziua preponderent educativ. Versuri scriu Const. Asi-
aplicării Dictatului de la Viena, gazeta atrage tot minei, Simion Căpraru, George Talaz, precum
timpul atenția asupra contextului european nefa- și o serie de autori rămași în anonimat, utili însă
vorabil României. Despre tensionata istorie a ro- scopurilor publicației. Proza aparține lui N. Păun
mânilor ardeleni scrie Ștefan Pascu (De la Supplex și I.C. Vissarion, iar desenele sunt asigurate de
Libellus la Memorandum), în vreme ce Vasile V.I. Popa. Colaborarea lui Ion Mihalache, în anii
Munteanu analizează influența spiritului Revolu- ’20 învățător în comuna Topoloveni, mărturisește
ției Franceze în Ardeal. Pe lângă articolele cu tentă orientarea țărănistă, pe linia culturală a sămănăto-
politică, publicația are și un bogat și semnificativ rismului. De altfel, în numărul 5/1920 se aduce un
sector cultural. Dintre numeroasele rubrici, se omagiu lui N. Iorga și revistei „Sămănătorul”. V.T.
rețin „Mențiuni critice”, „Cartea străină”, „Car- ȚARA SILVANIEI, publicație care apare la Zalău,
tea românească”, „Cronica dramatică”, „Cronica într-un singur număr, în august 1940, ca „Revistă
ideilor”, „Fapte și comentarii”, „Cronica sporti- regională de cultură”. Redactorii Leontin Gher-
vă”, „Cronica feminină”. Poezie semnează Mihai gariu și Grațian Mărcuș își propun să facă mai
Beniuc, N. Caranica, Tudor Arghezi (reproduceri), cunoscut Sălajul și să contribuie la alcătuirea
George Talaz, Perpessicius, Marius Ralian, Olga unei monografii a zonei. În articolul-program,
Caba, Petru Sfetca, Florea Crețeanu, iar proză I.D. Rostul nostru, se afirmă: „Dorim ca prin scrisul
Mușat, Valeriu Pușcariu (reportaje). Comentarii nostru să dăm o icoană a Sălajului, să-l scoatem
critice publică Liviu Rusu (cronică teatrală, litera- din anonimat și să pretindem pentru el locul pe
tură universală), Mihai Beniuc (cronică literară), care-l merită în viața noastră românească. Vrem
Marius Ralian, Radu Stanca, Zevedei Barbu, Paul să nu mai fim o „terra incognita”, de care să se
Nicu, Gh. Pavelescu, I. Didilescu (filosofie), Miron ocupe numai întâmplător cei în drept, ci să așe-
Miclea, Victor Iancu, Traian Marcu, Octavian Și- zăm vestita ȚARĂ a SILVANIEI la locul de cinste
reagu, Miron Radu Paraschivescu (cronică plasti- pe care-l merită și prin trecutul ei bogat în fapte
că), Emil Giurgiuca, Ion Vlasiu, Vasile Netea, Vic- și prin prezentul ei”. Două sunt rubricile impor-
tor Eftimiu, I. Verbină (Iosif Pervain), Tudor Vianu, tante: „Idei, oameni, fapte” și „Cronică”. Numărul
Dorin Speranția (cronică muzicală). Apar și portre- se deschide cu o pagină memorialistică a Elenei
te ale unor scriitori ca Émile Zola și Vladimir Maia- Pop-Hossu Longin. Cu puține excepții, colabo-
kovski. Se traduce din Serghei Esenin, Ady Endre, rările au un pronunțat caracter documentar: Elie
Arvers, R.M. Rilke, W.B. Yeats, Charles Baudelaire, Dăianu, Badea Gheorghe de Băsești, Laurențiu
Friedrich Hölderlin. Aspectul grafic este îmbogățit Bran, Începuturi de învățământ românesc la Să-
cu reproduceri din A. Demian, Aurel Ciupe, Catul laj, Leontin Ghergariu, O societate culturală în
Bogdan, Dinu Ilea, Sabin Pop, Corneliu Medrea, Zalău la sfârșitul veacului trecut, O familie de lup-
Ion Vlasiu, N.N. Tonitza, N. Brana ș.a. Alți cola- tători naționali, Emil Lobonțiu, Probleme econo-
boratori: Mircea Biji, Bucur Șchiopu, Dumitru mice în legătură cu structura geologică a pămân-
Isac, I. Negoițescu, V. Novac, Ștefan Blaga. V.T. tului sălăjenesc, Laurian Someșan, Țara Silvaniei
ȚARA NOUĂ DE DUMINICĂ, publicație apăru- în unitatea spațiului transilvan, Grațian Măr-
tă la București de la 4 aprilie până la 9 mai 1920, cuș, Ucenicia românească, Ioan Danciu, Evolu-
subintitulată „Gazetă săptămânală, culturală, po- ția numelor patronimice la românii sălăjeni. A.S.
litică”. Nu se consemnează conducerea și nici vre- ȚARA VISURILOR NOASTRE, revistă apărută lu-
un program, dar este editată ca supliment al zia- nar la Oradea, din decembrie 1937 până în decem-
rului „Țara nouă”, organ al Partidului Țărănesc și brie 1940, apoi la Timișoara din aprilie 1941 până
Muncitor. Este continuată de „Gazeta țăranilor” în iunie 1945. Inițial este editată de Societatea de
(1924). Un articol intitulat Învierea configurează Lectură „Vasile Alecsandri” a Liceului „Emanuil
profilul de tip umanist-creștin al acestei gazete Gojdu”, cu subtitlul „Revistă literară pentru tine-
de largă circulație, adresată muncitorilor și să- ret”. Responsabilitățile redacționale îi revin, pen-
tenilor. Mai importante sunt rubricile „Tribuna tru prima serie a publicației, profesorului Augustin
politică”, „Informațiuni”, „Felurite”, „Gospodă- Cosma. Articolul-program (Un cuvânt lămuritor) e
rești”. Chiar rubricatura dovedește caracterul ei semnat de Teodor Neș, directorul liceului orădean.
Țarălungă Dicționarul general al literaturii române 342
Colaborează cu versuri Nicolae Țirioi, C. Miu-Ler- (Chira Chiralina), Ion Minulescu (Roșu, galben
ca, Viorica Oțelea, Nicolae Brădeanu, Eugen L. și albastru), Ștefan Petică (Poeme), Lucia Mantu
Groza, Petre Paulescu, Vladimir Drimba, iar cu (Cucoana Olimpia). Publicistica aparține lui Pe-
proză Ovidiu Drimba (Liga Zumbay, A cincea Uni- tre Bănescu (Despre democrație, Problema edu-
versitate), Gh. Bulgăr (Sub teroarea necunoscutu- cației maselor), P. Furtună (Rolul partidelor soci-
lui..., Despărțiri..., În luptă pentru lumină), Traian aliste), Const. P. Nicolescu ș.a. V. Stroescu scrie
Birăescu (Copii am fost odată), Gh. Cosma, Mircea despre istoria Țării Făgărașului. Ion Foti traduce,
Malița (O întâmplare, Primejdia aeriană), Traian probabil prin intermediar, din lirica persană, iar
Blajovici. Ultimul semnează și un profil critic al sub inițialele A.B., debutează tălmăcirea roma-
poetului Ion Moldoveanu. Eugen L. Groza publică nului lui Henry Bordeaux, Les Roquevillard. D.
drama în patru acte Jertfa întunericului, Florian Nobilescu traduce din literatura maghiară. A.S.
Potra își relatează impresiile de călătorie (Poveste
ȚARĂLUNGĂ, Ecaterina (8.VIII.1947, Râmnicu Să-
cu peșteri, Cetatea seraiului). La rubrica „Recenzii”
rat), istoric și critic literar, editoare. Este fiica Sto-
Ovidiu Drimba, Traian Blajovici, Vlad Zărnescu,
ianei (n. Panait) și a lui Radu Țarălungă, subofițer.
Dinu Tănase, Ioan Sereș și Gh. Bulgăr comentează
Urmează liceul la Râmnicu Sărat (1961–1965) și Fa-
volume de Cezar Petrescu, G. Tutoveanu, Ionel Te-
cultatea de Limba și Literatura Română a Univer-
odoreanu, Peter Neagoe ș.a. Fiindcă periodicul se
sității din București (1965–1970), unde își va sus-
adresează elevilor și e scris în cea mai mare parte
ține și doctoratul în 1973. Va fi redactor la Editura
de ei, Ovidiu Drimba semnează în numărul 5/1938
Minerva (1970–1975), instructor la Direcția litera-
un articol-avertisment intitulat Criza morală la
turii și publicațiilor literare din Consiliul Culturii
tineretul de azi. După mai bine de două decenii,
și Educației Socialiste (1975–1989), șef al colecției
revista reapare în două serii, din iunie 1967 până
„Biblioteca pentru toți” la Editura Minerva (1991–
în decembrie 1980, apoi din 1990, ca publicație a
1995), ulterior, până în 2007, realizator la Televizi-
noilor generații de elevi din liceul orădean. În 1977
unea Română în Redacția emisiunilor culturale, și
se marchează aniversarea periodicului, între sem-
la România Internațional, Departamentul pentru
natari aflându-se Ovidiu Drimba și Gh. Bulgăr. A.S.
minorități. În 1996 este desemnată expert pentru
ȚARA VOIEVOZILOR, revistă apărută la Făgă- mass-media pe lângă președintele Senatului Ro-
raș, ca bilunar, dar cu unele întreruperi, de la 20 mâniei. Înființează Editura Orion (1991) împreună
ianuarie 1925 până în iunie 1926; în 5 și 20 iunie cu poetul Radu Cârneci, dar și mai multe publicații
1926 este editată la București. Director: Petru Bă- socioculturale, unele efemere. A semnat cartea SF
nescu. Tinerii grupați în jurul publicației se de- Întâlnire de gradul X (1991) cu pseudonimul Koster
solidarizează de „materialistele preocupări ale Del Rey, iar unele articole în presă cu pseudonimul
epocii”, își pun încrederea în virtuțile sufletești Alexandra Filipescu.
ale neamului și, prin scris, vor să facă „operă de În volumul de debut, Secvențe critice (1979),
regenerare”. Subintitulată inițial „Revistă soci- dezvoltare a tezei de doctorat, Ț. propune o privire
al-literară”, de la numărul 1/1926 devine „Revistă asupra teoriei criticii literare din intervalul 1900–
literară, artistică, științifică” și, ulterior, „Literară, 1944, considerând că discuțiile despre statutul
artistică, socială”. Rubricile mai importante sunt demersului critic erau destul de anemice. Optează
„Cărți și reviste”, „Cronica măruntă” și, cu nu- pentru o metodă bazată pe o singură relație, tip–
merele 12–13/1925, „Cronica literară” și „Cronica istorie, pentru remodelarea temelor, a subiectelor,
cinematografică”. Semnează versuri Horia Furtu- a dezbaterilor culturale, astfel încât să se reliefeze
nă (Fragment), Const. Rîuleț, I.C. Aslan, Cezar Gr. continuitatea spiritului critic românesc în secolul
Cristea, Traian G. Stoenescu, Ștefan Sfetescu, cu al XX-lea. Monografia Tudor Vianu (1984) se axea-
proză figurează Const. P. Niculescu (Luminișuri. ză pe evidențierea „semnelor omului”, a spiritului
Destăinuirea, fragmente din romanul Religia iului Vianu, estetician care și-a construit sistemul
birii), Eugen Boureanul, Coriolan Bărbat, Petru „din nevoia de a consolida un contur al armoniei,
Bănescu, iar Const. Rîuleț tipărește comedia în- al cunoașterii de sine” într-o perioadă marcată de
tr-un act Urechea mahalalei. Apar recenzii la cărți mari discontinuități de ritm cultural. Ț. nu închea-
de Henriette Yvonne Stahl (Voica), Panait Istrati gă un portret interior, ci recomandă, după modelul
343 Dicționarul general al literaturii române Țarină
lui Umberto Eco, deschiderea operei către ori- București, 2011. Ediții: Aleksandr Bantîș-Kamenski, Jur-
ce tip de lectură. Totodată sunt aduse în discuție nal persan, tr. Grigore G. Tocilescu, București, 1988; Ivan
valorile perene ale literaturii române din veacul Ilinski, Notationes quotidianae, tr. Grigore G. Tocilescu,
București, 1988; Octav Minar, Veronica Micle, Dragoste și
trecut în ceea ce constituie tipologia lor specifică.
poezie, postfața edit., București, 1992; Biblioteca pentru
Monografia Dimitrie Cantemir. Contribuții docu- toți. Catalog general 1895–1995, București, 1995; Petru
mentare la un portret (1989) prezintă noi aspecte Dumitriu, Paella, București, 2000, Cronică de familie,
ale preocupărilor savantului, de mare utilitate fi- Chișinău, 2003, Opere, I–III, introd. Eugen Simion, Bu-
indu-i cercetătoarei explorarea manuscriselor lui curești, 2004. Traduceri: Stefan Zweig, Un strigăt îm-
Gr. G. Tocilescu, un predecesor al studierii arhi- potriva morții (Castellio contra Calvin), postfața trad.,
velor cantemirene din Cabinetul lui Petru I (Mos- București, 1992 (în colaborare cu E. Marghita); Charles
cova, Sankt Petersburg), pe urmele cărora a mers Exbrayat, Imogène și banda de spioni, București, 1993, Pe
și Ț., predând Bibliotecii Academiei Române do- viață și pe moarte, București, 1994 (în colaborare cu Al.
Răsvan).
cumente inedite (hărți, manuscrise, desene). Mic
dicționar de literatură română (2000) include, pe Repere bibliografice: Nae Antonescu, Aspecte ale criti-
cii literare, TR, 1979, 12; Hristu Cândroveanu, [Ecateri-
lângă autori, publicații, curente literare și institu-
na Țarălungă], SPM, 1979, 465, RL, 1985, 10, CNT, 1990,
ții. Ca autoare de literatură, Ț. manifestă o apleca- 9; Al. Th. Ionescu, „Secvențe critice”, F, 1979, 12; Vasile
re spre ficțiunea documentară, în strânsă legătură Chifor, Critica și metoda „relațională”, CRC, 1980, 26;
cu istoria. Romanul Misiunea de investigare (1987) Tia Șerbănescu, Un model cultural, RMB, 1985, 10 ia-
aduce în prim-plan problematica formării perso- nuarie; Zaharia Sângeorzan, Visul armoniei și al perfec-
nalității și a limitelor impuse existenței spirituale țiunii, CRC, 1985, 4; Constantin Cubleșan, Tudor Vianu
resimțite de trei generații în intervalul 1936–1976, – „semnele omului”, ST, 1985, 2; Sultana Craia, O mono-
drama faliei culturale din veacul al XX-lea, mai grafie-eseu, LCF, 1985, 31; Dumitru Micu, O monografie
Tudor Vianu, VR, 1986, 1; Ioan Holban, Montura eve-
ales pentru Europa de Est. Versurile din placheta
nimentelor sufletești, CRC, 1988, 20; Emil Manu, „Mi-
Limite (2003) vădesc un ochi lucid și o gestică so-
siunea de investigare”, RL, 1988, 24; Teodor Vârgolici,
bră, dar cu deschideri pentru surprinderea bucuri- Dimitrie Cantemir într-o nouă perspectivă, ALA, 1990,
ilor ingenue. Ț. a avut și o activitate importantă de 100; Ulici, Prima verba, III, 273–274; Adriana Babeți, Bă-
editor, îngrijind, între altele, cea mai cuprinzătoa- tăliile pierdute. Dimitrie Cantemir. Strategii de lectură,
re ediție din opera lui Petru Dumitriu (Opere, I–III, Timișoara, 1998, 77–78, 134, 263–264; Ion Simuț, Petru
2004), primul volum incluzând Publicistică, Dosa- Dumitriu într‑o ediție testamentară, RL, 2005, 8. I.D.
re de securitate, Eseuri, Proză, Alte texte, Cronică
ȚARINĂ, Victor (9.V.1960, Cluj), poet, prozator.
de la câmpie, în cel de al doilea intrând Cronică de
Este fiul Vioricăi-Laura Țarină (n. Stan), profesoa-
familie, iar în cel de al treilea Colecție de Biogra-
ră de liceu, și al lui Marian-Virgil Țarină, profesor
fii, Autobiografii și Memorii contemporane. Enci-
universitar. Urmează cursurile primare și liceale
clopedia identității românești (2011), din care s-a
în orașul natal (1967–1979). Absolvind Facultatea
editat doar un dicționar de personalități, intențio-
de Geologie a Universității „Babeș–Bolyai” din
nează să numească figurile emblematice („cine și
Cluj-Napoca, secția inginerie geologică (1987), lu-
ce suntem”), să reconstituie o „familie” spirituală
crează la mina Paroșeni (până în 1989), apoi la In-
românească atât în sensul filiațiilor, cât și în acela
stitutul de Prospecțiuni și Explorări Geologice din
al omogenității. Prezentările, structurate succint,
Cluj-Napoca. Debutează cu poezii la „Tribuna” în
sunt semnificative mai ales prin includerea a nu-
1986, textele fiind însoțite de o recomandare a lui
meroase personalități de rang secund din dome-
Victor Felea, iar editorial cu volumul Nisipuri cu
niile culturii și științei.
pelerini, apărut în 1991. Mai e prezent în „Steaua”,
SCRIERI: Secvențe critice, București, 1979; Tudor Via- „Echinox”, „Identitate” (Cluj-Napoca), „Rostirea
nu, București, 1984; Misiunea de investigare, București,
românească” (Sibiu), „Cetatea culturală” (Cluj-Na-
1987; Dimitrie Cantemir. Contribuții documentare la un
portret, București, 1989; ed. 2, București–Chișinău, 2004; poca) ș.a.
Întâlnire de gradul X, București, 1991; Mic dicționar de Poezia lui Ț. se așază în descendența neomo-
literatură română, București, 2000; România viitoa- dernismului de filiație blagiană. Nisipuri cu pe-
re. Interviuri și teste, București, 2001; Limite, Focșani, lerini fixează coordonatele pe care se vor situa și
2003; Enciclopedia identității românești. Personalități, următoarele două cărți de versuri, prima sub titlul
Țațomir Dicționarul general al literaturii române 344
Plouă aseară (1996), unde Ț. semnează doar ciclul vei rămâne iar singur/ Căci încep noi telenovele”
Plouă mărunt (în timp ce Nicolae Dudaș dă proză (Prezența mamei). Ț. este și coautor al volumului
sub genericul Plouă colorat), și Aureole (1997): un El și Cel...?! (1994, tot cu Nicolae Dudaș), o carte
discurs solemn și hieratic, care celebrează epifani- experimentală, greu clasabilă, subintitulată „film
ile divinului, percepute fie pe calea revelației, fie bărbătesc”, în care elementele de absurd se gre-
prin „camuflarea” în concretul cotidian. Textele, fează pe o parabolă cu tentă pamfletară la adresa
de mici dimensiuni, juxtapun două secvențe. Pri- totalitarismului.
ma se prezintă ca o descriere brută a stării de fapt, SCRIERI: Nisipuri cu pelerini, postfață Victor Felea, Bu-
pe când cea de-a doua echivalează în plan retoric curești, 1991; El și Cel...?! (în colaborare cu Nicolae Du-
cu o „poantă”, iar în planul imaginarului cu o fantă daș), postfață Nicolae Mocanu, Cluj-Napoca, 1994; Plo-
în real care face posibilă ecloziunea sacrului: „Co- uă aseară (în colaborare cu Nicolae Dudaș), Cluj-Napo-
pilul dezleagă șiretul/ Unui pantof. Curând îi vor ca, 1996; Aureole, postfață Adrian Popescu, Cluj-Napoca,
1997; Statuile disperării, Cluj-Napoca, 1998; Ultimul
îngheța/ Degetele și frigul/ Îl va duce în cutii de
cuvânt, Cluj-Napoca, 1999; Veghe și somn, Cluj-Napoca,
ciocolată/ Acolo unde moartea îl învață/ Să um-
1999; Dialog cu hârtia, Cluj-Napoca, 2000; Sfârșit de co-
ble.// Și are să crească iarbă sub pantof/ Iarbă pe ridă, Cluj-Napoca, 2001; Încercare de bust, Cluj-Napoca,
luna de pe cerul/ Care se va întrupa/ Ningând, în- 2002; Cântecul toreadorului, Cluj-Napoca, 2005; Jucării
tr-un copil/ Cu miros de ciocolată și lapte” (Cio- made in China, Cluj-Napoca, 2005.
colată cu lapte). Din păcate, registrul metaforic Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, „Nisipuri cu pele-
suferă uneori de convenționalism sau de inconti- rini”, RL, 1992, 6; Ion Cristofor, Tentația grotescului, TR,
nență. O schimbare de regim se întrevede odată cu 1992, 43; Ioan Moldovan, „Nisipuri cu pelerini”, F, 1993, 1;
volumul Statuile disperării (1998; Premiul Filialei Victor Cubleșan, [Victor Țarină], ST, 1995, 9, ECH, 1996,
Cluj a Uniunii Scriitorilor) și se definitivează în Ul- 10–12; Florin Lazăr, [Victor Țarină], ST, 1997, 7, TR, 2005,
timul cuvânt (1999), Veghe și somn (1999), Dialog 65; Adrian Popescu, Un tânăr poet religios, „Viața crești-
cu hârtia (2000), Sfârșit de coridă (2001) și Cânte- nă”, 1997, 16; Dina Dehelean, „Aureole”, ST, 1998, 1; Poan-
tă, Dicț. poeți, 201–202; Mircea Petean, Victor Țarină, ST,
cul toreadorului (2005). Goana după sacru rămâne
2000, 4; Ion Cristofor, Un solitar: Victor Țarină, ST, 2000,
impulsul poetic dominant, însă acum divinul nu 7–8; Ion Roșioru, „Dialog cu hârtia”, CL, 2001, 7. A.T.
se mai oferă, ci se refuză cu obstinație. În conse-
cință, euforia lasă loc depresiei ori măcar stării ele- ȚAȚOMIR, Nicolae (2.II.1914, Hârlău – 26.I.1996,
giace, iar eul liric învestește rememorarea cu rolul Iași), poet, prozator. Este fiul Aureliei (n. Gheor-
de strategie compensatoare. Poemele își păstrează ghiu) și al lui Vasile Țațomir, medic. Urmează la
deopotrivă dimensiunile și caracterul bipartit, cu Hârlău școala primară și la Iași Liceul Național
diferența că aici prima secvență e aceea conotată (1924–1932). Absolvent în 1936 al Facultății de
cu atributele hierofanicului, pentru ca piesa finală Drept ieșene, își continuă studiile la Paris. Din
să marcheze o crudă sfâșiere a iluziilor: „Ar fi tre- 1938 este judecător în comuna Șipote, apoi intră
buit să adorm/ Mai devreme când încă/ Nu mă chi- în Baroul Iași. În 1947 își ia doctoratul cu teza Cri-
nuiau câinii necurăției/ Când creierul îmi era alb/ minalitatea în literatura universală. Se angajează
Și gloatele mă împingeau/ Spre un dureros sacri- în 1948 la Universitatea din Iași, unde promovează
ficiu// Atunci ar fi trebuit să adorm/ În copilărie, până la gradul de profesor (1962). Ocupă funcțiile
când/ M-am hotărât să schimb lumea/ Nu acum, de șef al Catedrei de teoria statului și a dreptului
când lumea m-a schimbat” (Nu acum). Efect al (1948–1979) și decan al Facultății de Drept (1952–
unei voințe de sincronizare cu generațiile poeti- 1973). A fost membru al Asociației Internaționale
ce mai noi, placheta Jucării made in China (2005) de Drept de la Haga. O legislatură (1960–1964) a
deschide porțile prozaismului și biografismului, fost deputat în Marea Adunare Națională. Debu-
însă cadrul abstract și convențional al întâmplări- tează, la îndemnul lui G. Topîrceanu, cu poezia
lor dezamorsează de cele mai multe ori tensiunea Decor în 1933 la „Adevărul literar și artistic”. În-
lirică: „Numai jucării made în China/ Îţi mai alintă curajat de Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu
după-amiezele/ Când stai, nu faci nimic/ Decât ș.a., continuă să publice versuri și mai rar proză
aştepţi să se termine serialele/ Să-ţi mai domoleşti în „Pagini moldovene”, „Cadran”, „Bloc”, „Carnet
angoasele/ Cu prezenţa mamei/ Până la cină când literar”, „Peisaj”, „Însemnări ieșene”, „Curentul
345 Dicționarul general al literaturii române Țațomir
literar”, „Opinia”. După război colaborează la „Tâ- facturi strofice variate, lansează rime rare, uneori
nărul scriitor”, „Pentru pace și cultură luptăm!”, compuse, funambulești. Caz foarte rar în poezia
„Iașul nou” (face parte din redacție), „Iașul literar”, noastră, cuvinte românești rimează cu vocabule
„Gazeta literară”, „Scrisul bănățean”, „Contempo- străine: „Cântec pe Rin.../ Fetele-s ca-n/ Cartierul
ranul”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, Latin.// Mais ou sont les/ Neiges d’antan?/ Lore-
„Luceafărul”, „România literară”, „Tribuna”, „Via- ley unde e?”. Multe confesiuni sunt de sursă ele-
ța românească” ș.a. giacă („Elegiac mi-e versul ca lebăda cântând”),
Chiar de la debut versurile lui Ț. învederează însă afectul va fi cu perseverență „crucificat” în
propensiunea spre lirismul intelectualizat. Primul „geometria” expresiei, asemenea „duhurilor” în
volum, Lebede negre (1936), evocă, asemenea celor vitraliile de catedrală: „Vremelnica făptură de om
următoare, termeni științifici, toponime, denumiri cioplită-n om/ Își veșnicește visul pe-un pămân-
din sfera culturii (istorice, mitologice, artistice), tesc vitraliu”. Romantismul sensibilității se con-
aluzii (inclusiv titulare) livrești: Loreley, Străzile vertește frecvent în parnasianism. Vibrații intime,
din Bruges, Tăcut și tainic Luvru, Elipse orfice, Pa- peisaje sufletești sunt absorbite de decoruri, fe-
șii licornului, Tiche Fortuna, Întâlnire cu Verhae- nomenalități obiective, nu mai puțin de reminis-
ren, Corbul lui Poe, Anabasis, Cosmograme, sintag- cențe livrești. Unele dintre cele mai reprezentative
me livrești, precum „romantismul lunii”, „temeri- piese fixează priveliști culese în cursul unor călă-
tatea unor perihelii”, „tristețea curbei”. O poezie, torii, bunăoară cele din Bruges: „Lagune-adânci
Sub lunae luce, semnalată și de G. Călinescu, e își mișcă tentaculul fluid/ Lent ruginind zăvoare și
scrisă în întregime în latină. Prozodic și prin at- înverzind pereții/ Și poduri gri de piatră arcadele-i
mosfera sufletească, o seamă de versuri de aici, ca închid/ Sub pâcla violetă a nordicei Veneții”. Din-
și din Eternul spirit (1940), emană direct din lirica colo de concesiile făcute ideologiei oficiale în anii
lui Eminescu („Ia! Lângă lac, salcia încă suspină;/ ’50 ai secolului trecut, simptomatică pentru etapa
Doinele tac, inima prinde rugină”). Figurația și le- târzie a liricii lui Ț. e retragerea în timpul interior,
xicul altora se integrează în recuzita tradiționalis- ilustrată în Tainicul arhipelag (1964) și în Pașii li-
mului interbelic, nu fără contrapunctări cu tentă cornului (1989), precum și cercetarea gnomică a
simbolistă ori cu mici note argheziene, bacoviene, expresiei din ciclul Aventura limbajului. Neliniș-
voiculesciene și mai ales cu zvâcniri de sensibilitatea în fața neantului – manifestă în poza roman-
te romantică, trimițând la poemele lui Al. A. Phi- tică din placheta Lebede negre – devine o stare na-
lippide: „Sălbaticele umbre – tăcerea de-nceput/ turală în Lebede albe (1983), definită emblematic
Și le gonea năvalnic și-adânc prin anotimpuri,/ de poetul aflat în pragul senectuții: „Semnul de
Simțindu-se cum cerul în vastele răstimpuri/ Foș- întrebare alb/ Pe valurile-albastre plutește către
nește stins de-a lungul taifunului de lut”. Sensibi- moarte”. Elegiacul rămâne tonalitatea fundamen-
litatea se află, cum observă Constantin Ciopraga, tală a liricii lui Ț., poemele alcătuind un spectacol
„sub semnul aspirațiilor către «geometria» versu- de idei și de imagini elaborate, atinse când și când
rilor”. Elegiace, meditative, confesive, descriptive, de artificiozitate. O țesătură lirică vădind tot pro-
patetice, satirice, poeziile sunt lucrate cu scrupul pensiunea spre autoproiecție și confesiune atestă
artizanal. Fascinat de muzică, Ț. năzuiește, une- și romanele Manuscrisul de la Marrakech (1972)
ori narcisiac, la sonoritatea fluidă, la perfecțiunea sau Negru și verde (1980), care au ca protagonist
versificației, la spunerea impecabilă. Des invoca- un tânăr medic în anii petrecuți pentru speciali-
tul Orfeu conviețuiește, în spiritul său, cu Dedal, zare la Paris, înaintea și în timpul celei de-a doua
fiindu-i subordonat. Conștient de acest raport, conflagrații mondiale.
autorul microeseurilor din Stalactite în alabastru SCRIERI: Lebede negre, Iași, 1936; Eternul spirit, Iași,
(1986) nu se revendică totuși din constructorul 1940; Satire, București, 1955; Răscoala. Momente. Stihuri
și distihuri, Iași, 1957; Un om pe promontoriu, București,
labirintului, ci se declară sculptor: „Un sculptor
1961; Tainicul arhipelag, București, 1964; Pe limba lor,
geme-n mine visând să taie-un bloc/ De marmoră București, 1967; Carmen terrestre, București, 1968; Me-
de aer într-o Carrara pură”. El cizelează versuri ri- los, Iași, 1970; Cartea mea de lut, București, 1971; Manus-
mate și albe, lungi și scurte, libere și regulate, une- crisul de la Marrakech, Iași, 1972; Poezii și poeme, pref.
le în forme fixe (de la sonet la pantum), recurge la Constantin Ciopraga, Iași, 1974; Elipse orfice, București,
Țăranu Dicționarul general al literaturii române 346
1976; Cosmograme, Iași, 1977; Arpegii moderne, Iași, Premiul ,,Mihail Sadoveanu” al Asociației Scrii-
1980; Negru și verde, Iași, 1980; Țara albatroșilor, Bucu- torilor din Iași. Mai colaborează cu proză și pu-
rești, 1982; Lebede albe, Iași, 1983; Anabasis, București, blicistică la ,,Convorbiri literare”, ,,Luceafărul”,
1985; Stalactite în alabastru, Iași, 1986; Pașii licornului,
,,Tribuna”, „Ateneu”, ,,Contemporanul”, ,,Româ-
Iași, 1989.
nia literară”, ,,Viața românească”, ,,Literatura și
Repere bibliografice: Vasile Ion Cataramă, „Lebede
arta” ș.a.
negre”, IIȘ, 1937, 1; Călinescu, Opere, III, 1332–1334,
În volumul Sub zodia dragonului include trei
1703, IV, 1036–1037; Călinescu, Ist. lit. (1941), 853, Ist.
lit. (1982), 938; Al. Săndulescu, „Satire”, VR, 1955, 12; narațiuni, cea dintâi, Clientul, fiind supralicitată
Al. Dima, [Nicolae Țațomir], IL, 1964, 3, CRC, 1978, ca ,,mic roman”. Aici se radiografiază cu excesivă
29, 1994, 2, „Neamul românesc”, 1994, 15; Constan- minuție confruntarea protagonistului, un bătrân
tin Ciopraga, [Nicolae Țațomir], CRC, 1968, 20, 1973, croitor, a cărui obsesie legată de fidelitatea soției
49; Dumitru Micu, „Carmen terrestre”, GL, 1968, 21; sale îl urmărește pe tot parcursul vieții, cu „vre-
Zaharia Sângeorzan, „Melos”, CRC, 1970, 23; Radu mile” aflate în schimbare majoră, înlocuirea unei
Cârneci, „Melos”, ATN, 1970, 7; Andriescu, Disocieri, lumi cu alta făcând victime între cei care nu găsesc
52–66; Corbea–Florescu, Biografii, I, 253–258; Daniel
resurse de acomodare. Pus față în față cu noua re-
Dimitriu, „Poezii și poeme”, CL, 1974, 5; Petru Poantă,
„Poezii și poeme”, O, 1974, 35; Piru, Poezia, I, 166–171; alitate, bătrânul se afundă treptat în alienare, aș-
Ioan Holban, Suflete viscolite, CRC, 1980, 12; Con- teptând clienți care nu vor mai veni și izolându-se
stantin Coroiu, Dialoguri literare, II, București, 1980, complet. Prezență ușor detectabilă în economia
182–190; Tașcu, Poezia, 289–294; Nicolae Busuioc, textului, autorul îi atribuie personajului o pro-
Oglinzile cetății, Iași, 1993, 171–179; Al. Piru, Ținu- funzime artificială, transformându-l în vehicul al
tă clasică, tumult romantic, CRC, 1994, 2; Dicț. scriit. opiniilor sale. În nuvela care dă titlul volumului Ț.
rom., IV, 627–628; Horia Zilieru, [Nicolae Țațomir], CL, își construiește un alter ego în persoana ziaristu-
2003, 11, 2008, 8; Popa, Ist. lit., I, 960–961. S.I., D.Mc.
lui Albu. Introducerea unui personaj feminin are
ȚĂRANU, Ion (19.IV.1940, Munteni, j. Iași – rolul de a realiza un contrast între cercetătorul pa-
31.III.2017, Iași), prozator, autor dramatic. Este sionat și ,,femeia superficială”, care se adaptează
fiul Paraschivei (n. Borșa) și al lui Grigore Țăranu rapid la orice situație. Și Poveste pe care n-o pot
(mort în război), țărani. Are o copilărie zbuciuma- scrie capătă tușe autobiografice, figura bunicii și
tă din cauza pierderii ambilor părinți. Își începe dispariția în război a tatălui fiind bine integrate
învățătura la Buzău (1947–1949), o continuă în sa- în firele narațiunii. În întregul ei, cartea revelează
tul natal (1949–1951), la Belcești și Trifești (1951– un scriitor care încearcă să își aproprieze tehnica
1953). Frecventează apoi cursurile Școlii Profesio- prozei moderne confesive. După aproape două
nale CFR Nicolina din Iași (1955–1958) și termină decenii, Ț. își propune să realizeze ,,romanul to-
în 1962, tot la Iași, liceul. Între 1962 și 1967 ur- tal” în Numai tinereții i se iartă totul (I–II, 2001),
mează Facultatea de Filologie a Universității ,,Al. unde pot fi urmărite concomitent o intrigă poli-
I. Cuza” din același oraș și mai târziu Academia de țistă, o radiografie istorică, o frescă socială, o țe-
Științe Social-Politice ,,Ștefan Gheorghiu” (1984– sătură romantică, agrementate cu evocarea unor
1986). Va funcționa ca redactor la Studioul de Ra- scene de război și cu secvențe ce recompun o at-
dio Iași, va preda estetica la Universitatea ieșeană mosferă patriarhală. Ideea de a instaura dreptatea
(1969–1974), ulterior fiind președinte al Comite- ,,absolută”, de a corecta lumea imorală din care
tului Județean pentru Cultură și Educație Socia- face parte ghidează existența protagonistului,
listă (1974–1979). Coordonează apoi, timp de zece Daniel Pruncuș, aflat într-o continuă confrunta-
ani, în calitate de redactor-șef, revista ,,Cronica”. re cu „leii” mincinoși și atotputernici. Din nou, o
După 1989 este muzeograf la Muzeul ,,Mihai Emi- prezență feminină e văzută ca întruchipare a pă-
nescu” din Iași, secretar (1992–1996) și consilier catelor: calculată, perversă, crudă etc. Pe un plan
pentru cultură și învățământ (2001–2005) la Am- antagonic se situează figurile lui ,,tataki” (Mitrel
basada României din Republica Moldova. Debu- Lambru) și ale sadovenianului rabi ,,Socrate” (Izu
tează în 1969 la ,,Iașul literar” cu povestirea Când Vainștain), construcția secvențelor de atmosferă
soarele bea din fântână, iar editorial cu volumul provincială compensând conflictul schematic și
Sub zodia dragonului, apărut în 1975 și distins cu dihotomic dintre bine și rău. Volumul de eseuri,
347 Dicționarul general al literaturii române Țăranu Rațiu
reportaje și tablete Istorie vie (1989) se înscrie în galactic pe versantul albastru al nopții”, „clipe de
maniera și poncifele dogmatice ale anilor ’70–’80 fildeș pe clape” sau, în lirica mai târzie, în cheie
din secolul trecut. Piesele de teatru O poveste cu ludică, „moderna lună plină” și „planeta cu subli-
povești (1978) și O aventură de zile mari (tipărită me amănunte” (Sensibilități și paradoxuri, 2005).
târziu, în 2005), reprezentate în anii ’80 pe scene Estetizarea emoției, ritualismul expresiei confe-
din Iași și din Bacău, se adresează deopotrivă co- ră poemelor un aer abstract, pe alocuri retoric,
piilor și celor maturi. în pofida supleții unor versuri. Aceeași înclinație
SCRIERI: Sub zodia dragonului, Iași, 1975; O poveste cu tehnică se reflectă în opțiunea pentru retorica
povești, București, 1978; Istorie vie, Iași, 1989; Numai
tinereții i se iartă totul, I–II, postfață Sorina Bălănescu,
oximoronică de tip concetto, vizibilă în volumele
Iași, 2001; O aventură de zile mari, Chișinău, 2005. (unele în ediție bilingvă) Concetti (2000), În larg
Repere bibliografice: Liviu Leonte, [Ion Țăranu], CRC, de lume – In the Wide World (2004), Stoluri de con-
1976, 6, 2001, 8; Mihai Dinu Gheorghiu, „Sub zodia dra- cetti (2002) ș.a., în exercițiile de ekphrasis din al-
gonului”, CL, 1976, 3; Al. Călinescu, „Sub zodia drago- bumul Brâncuși (2001), unde pentru fiecare ima-
nului”, TR, 1977, 7; Ulici, Prima verba, II, 167–169; Ar- gine plastică se concepe câte un analog descriptiv
tur Silvestri, Un prezent continuu, LCF, 1989, 40; Con-
(Portretul domnișoarei Pogany, Coloană, Sărutul,
stantin Ciopraga, Un roman polivalent, DL, 2001, 3; Al.
Husar, Mesajul unui roman, CL, 2001, 7; Nicolae Da- Masa tăcerii ș.a.), sau în organizarea textului poe-
bija, Mereu contemporani cu tinerețea..., LA, 2002, 4; tic în funcție de constrângerile noilor mijloace de
Cimpoi, Critice, III, 196–200; Dragoș Vicol, Ion Țăranu comunicare, ca în E-mail de poezie (2002).
dincolo de apă și foc, CL, 2005, 12; Constantin Dram, SCRIERI: În lumea copiilor, București, 1963; De mână
Ion Țăranu și vârstele romanului, CL, 2010, 3. N.Bc. cu vacanța, București, 1969; Life’s Poems, pref. Rowena
Field, București, 1974; Văluri, București, 1984; Calenda-
ȚĂRANU RAȚIU, Mariana (19.III.1919, București),
rul florilor, București, 1986; La fereastra lumii, București,
poetă. Este fiica Elenei Simionescu (n. Conduratu),
1986; Ilustrate pentru prietenii mei, București, 1989; Ve-
funcționară, și a lui Constantin Simionescu, jurist.
derea celor nevăzute, București, 1994; Inimi de poeme.
A absolvit în 1943 Facultatea de Litere și Filosofie
Concetti, București, 1995; Poem cores, București, 1996;
a Universității din București. Între 1949 și 1977 a
Corzi vibratoare – Vibratory Cords, ed. bilingvă, Bucu-
făcut parte din colectivul didactic al Liceului de
rești, 1997; Cărți poștale animate, București, 1998; În
Filologie–Istorie „Zoia Kosmodemianskaia” din spirală – Spirals, ed. bilingvă, București, 1998; Concetti,
Capitală, predând limba engleză. În paralel cu ac- ed. bilingvă, București, 2000; Se luminează de poezie, Bu-
tivitatea de profesoară și cu publicarea a numeroa- curești, 2000; Brâncuși, ed. bilingvă, cu desene de Dumi-
se manuale, a colaborat cu poezii la „Convorbiri tru Roșu, București, 2001; Poezii, București, 2001; E-mail
literare”, „România literară”, „Luceafărul”, „Flacă- de poezie, București, 2002; Stoluri de concetti – Concetti
ra”, „Amurg sentimental”, „Magasin” (New York). Flights, ed. bilingvă, București, 2002; În larg de lume.
După 1989 a îndeplinit funcția de consilier editori- Concetti – In the Wide World, ed. bilingvă, București,
al la Editura Corint. 2004; Sensibilități și paradoxuri. Caiet de lucru, Bucu-
Ț.R. debutează cu mai multe cărți aparținând rești, 2005; V. Lenin fără machiaj. Teroarea intelectua-
literaturii pentru cei mici. În lumea copiilor (1963) lității sovietice, București, 2007. Traduceri: Erich Segal,
și De mână cu vacanța (1969) vor fi urmate de Ca- Doctorii, București, 1993.
lendarul florilor (1986) sau de Ilustrate pentru Repere bibliografice: Elena Tacciu, „Văluri”, RL,
prietenii mei (1989). Dar profilul său de poetă e 1985, 51; Alex. Ștefănescu, Curajul de a nu fi la modă,
definit nu de versificația facilă a cărților pentru RL, 1995, 8; Mioara Mincu, Elena Mironescu, Dicțio-
copii, ci de un lirism cu aspect manierist, carac- nar mondofemina, II, București, 1995, 103–104; Geor-
terizat de căutarea rafinamentelor formale. Deco- ge Lăzărescu, „Concetti”, VR, 2000, 7–8; Balogh József,
rative, fastuoase, cultivând metafora luxuriantă, Ipostazele dilematice, LCF, 2001, 9; Octavian Soviany,
ori lapidare și minimaliste, concepute sub forma [Mariana Țăranu Rațiu], VR, 2001, 3–4, LCF, 2001, 39,
unor mici poeme meditative, versurile din Văluri 2002, 7; Henri Zalis, [Mariana Țăranu Rațiu], CNT,
(1984) sunt orientate de mari și eterne interoga- 2002, 12, 47, „Litere”, 2005, 6; Corina Sandu, Cloșca
ții. Poeta cântă ceremonios „neasemuitul neant”, sau Ce rimează cu Cioran, LCF, 2003, 21; Henri Zalis,
„gravele ore de har”, „tăcerile din spații”, „albul Poetă a naturii lăuntricului, „Litere”, 2005, 6. C.M.B.
Țărnea Dicționarul general al literaturii române 348
tonul baladesc al începuturilor, dar cu o expresie
mai cizelată și cu vibrații interioare intense, fiecare
baladă fiind construită pe o idee pe cât de impre-
vizibilă, pe atât de adecvată sensibilității poetice a
autorului: grația, călătoria de plăcere, întrebările
eterne, frumusețea miresei, iubirile trecute etc. Un
ciclu intitulat Cușca prafului de pușcă include elegii
ȚĂRNEA, George închinate vârstei, uitării, amintirilor, ploii, timpu-
(10.XI.1945, Șirineasa, lui, luminii, stelelor, cărții. În Prețul tăcerii (1986)
j. Vâlcea – 2.V.2003, Bu- Ț. vrea să se apropie de limbajul dramatic, evocând
curești), poet, publicist. răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. De ținut minte.
Cartea necuprinsului (1994), dedicată „copiilor de
toate vârstele”, mitizează existența reală, secven-
Este fiul Mariei (n. Isărescu) și al lui Grigore Țăr- țele în proză tinzând spre o curgere psalmică pre-
nea, basarabean în refugiu; prenumele la naștere: lungită în meditații filosofice, pe câtă vreme versul
Ghiorghe. Urmează liceul la Râmnicu Vâlcea, Moi- folosește ritmurile jucăușe sau absurdul, într-o
nești și la Băbeni, județul Vâlcea. În 1964 se înscrie continuă tentativă de „răstălmăcire” a cuvântului
la Facultatea de Filosofie a Universității din Bucu-
și a imaginii, în maniera lui Nichita Stănescu, „un
rești, pe care nu o va termina. Redactor la periodi-
copil mai nepământesc și mai necuprins decât al-
cul „Orizont” din Râmnicu Vâlcea, se va angaja
ții”, a cărui amintire străbate paginile. Nu lipsesc
apoi la Televiziunea Română. Își face debutul la
cadențele de baladă pe tema ubi sunt. Dar poetul
cotidianul piteștean „Secera și ciocanul” în 1964 cu
e mai egal cu el însuși abia în cărțile maturității.
poezia Drumeție. Mai colaborează cu versuri, re-
Trilogia T.N.T. Tandră... Naivă... Tristă..., compusă
portaje, interviuri, articole pe teme sociale la „Viața
din Era muzicii lejere (1996), Poeme supărate rău
românească”, „Scânteia tineretului”, „Luceafărul”,
(1996) și Legiada... Ghid artistic și turistic, pentru
„Flacăra”, „Ramuri”, „Magazin istoric”, „Contem-
poranul”, „Steaua”, „Orizont”, „Timpul”, „România spațiul euristic (1998), subsumează bună parte din
pitorească”, „Informația zilei”, „Curierul de Vâl- scrierile acestor ani. Tentat de dorința îndreptării
cea”, „Viața Vâlcii” ș.a. I s-au decernat câteva dis- vieții sociale și cultural-morale a României postre-
tincții, între care Premiul Asociației Scriitorilor din voluționare, Ț. se transformă într-un vehement
Craiova (1980) ș.a. moralist. Când depășește versificarea unor precep-
De la prima plachetă, Testamentele înțeleptului te morale, știe să găsească deschideri în satiră, în
(Descriptio Valachiae), apărută în 1974, Ț. cultivă absurd și în viziune pseudoinfantilă. Același lucru
simplitatea expresiei și îndeosebi tonalitatea ba- e vizibil și în versurile din Un abecedar bizar... (de
ladescă. Registrul e variat, cuprinzând, cu egală purtat în buzunar) (1997), în care, sub aparența
aplicare, peisajul rustic și plictisul provincial, le- jocului, poetul tinde spre încifrarea unor „tâlcuri”
gendele haiduciei și pantomima de bâlci, cântecul adânci. În genere, datorită acestor cărți, încadrate
bahic și atmosfera melancolică a hanurilor așezate de critică postmodernismului, autorul a fost văzut
la răspântii sau poezia patriotică, adesea decla- ca un poet al „crizei de ideal”, reflectând zbuciu-
matoare. De manierismul celor dintâi volume pomul stării de tranziție, ori ca un poet al aspirației
etul încearcă să se desprindă în Scrisori de fiecare și al tăgadei, în descendența lui Tudor Arghezi (cu
zi (1980), în timp ce versurile care formează ciclul care se înrudește și prin cultivarea unui anumit tip
Elegii provinciale din Baladă pentru vinul tânăr de limbaj). Odată abandonate idealizarea romanti-
(1980) marchează – după cum s-a relevat – „accesul că a vieții și transfigurarea prozaismului realității,
la gravitate” și configurează profilul unui „mene- în pagină sunt aduse abisul sufletesc, descurajarea
strel elegiac al stărilor sublime” (Laurențiu Ulici). în fața lipsei de țel spiritual, golirea de sens a exis-
Lirismul devine reflexiv, sunt exploatate atent me- tenței. Versurile, senine altădată, devin „supărate
tafora și simbolul polisemantic, iar versul, deși des- rău”, iar poetul se preschimbă dintr-un abstrus tră-
cătușat de rimă și de ritmul clasic, își accentuează ind în turnul de fildeș într-un revoltat de stirpe ro-
muzicalitatea. Prin Cartea Clara (1986) se revine la mantică, nemaicrezând în ieșirea din zodia răului.
349 Dicționarul general al literaturii române Țene
Nu e de mirare că Ț. cultivă acum, cu oarecare Băileșteanu, Sonetul... continuu, CC, 1996, 6–7; Petria,
insistență, poezia religioasă, publicând un volum Vâlcea, 398–399; Alexandru Văduva, Cele bune, fra-
de „rugăciuni și viziuni” intitulat Cartea ilumină- te Țărnea!, LCF, 2003, 18; Firan, Profiluri, II, 310–312;
rii (2000), care grupează câteva texte esențiale, de Constantin Deaconu, Complexul antimic: George Țăr-
nea, pref. Constantin Cubleșan, Cluj-Napoca, 2004. I.O.
mare suavitate, trădând pe alocuri înrâurirea târ-
zie a lui Lucian Blaga: „Aproape de clipă;/ Aproa- ȚÂNȚARUL, săptămânal apărut la București între
pe de nor,/ E marea risipă/ Din ultimul zbor.// Și 28 februarie și 15 august 1859. Probabil prima ga-
omul nu poate/ Să schimbe ce-i scris,/ Cu semnele zetă satirică și umoristică românească, Ț. avea ca
toate/ Din ultimul vis...” (Cunoașterea). Cântate în editor pe C.A. Rosetti, care de la al doilea număr
surdină de poet, divinitatea, iubirea, creația rămân figurează și ca director, alături de redactorul N.T.
totuși ultimele speranțe ale salvării și îndreptării Orășanu, ale cărui înclinații spre satiră se făcuse-
lumii. Prea linear luminoasă, convențională la în- ră cunoscute încă de prin 1857. Cei doi semnează
ceputuri, prea întunecată spre sfârșit, lirica lui Ț. cu pseudonimele Constantin Trandafirescu (Rose-
atinge, însă, nu o dată, echilibrul artei adevărate. tti) și N.T. Cetățenescu (Orășanu). O singură dată
SCRIERI: Testamentele înțeleptului (Descriptio Vala- colaborează, sub pseudonimul Iernescu, Enrich
chiae), București, 1974; Starea de iubire, Timișoara, 1975; Winterhalder. O anume sobrietate în alegerea
Balade, București, 1976; Drumul Domnului de Rouă, mijloacelor umoristice, neîntâlnită mai târziu la
București, 1977; Înalta fidelitate, Craiova, 1977; ed. 2, Orășanu, trebuie pusă, fără îndoială, în seama lui
Cluj-Napoca, 2011; Baladă pentru vinul tânăr, București,
Rosetti. De altfel, din iunie Orășanu nu mai scrie
1980; Scrisori de fiecare zi, pref. Nicolae Manolescu, cu
ilustrații de Sabin Bălașa, Craiova, 1980; Cântec pentru aici, deoarece scoate gazeta „Spiriduș”, care după
Țara-Om, București, 1981; Cartea Clara, București, 1986; patru numere e suspendată, ieșind ulterior sub ti-
Prețul tăcerii, București, 1986; Anuar, București, 1989; tlul „Nichipercea”. În Ț. abundă comentariile po-
De ținut minte. Cartea necuprinsului, București, 1990; litice cu referire la situația din Europa, la puterile
Cartea cu iubiri secrete, București, 1995; Trilogia T.N.T. vecine cu Principatele și la amestecul lor în poli-
Tandră... Naivă... Tristă..., vol. I: Era muzicii lejere, Bucu- tica noastră internă. Se publică și satire la adresa
rești, 1996, vol. II: Poeme supărate rău, Timișoara, 1996, celor care încercau să își salveze privilegiile sau a
vol. III: Legiada... Ghid artistic și turistic, pentru spațiul demagogilor care profitau de schimbările impu-
euristic, București, 1998; Eu sunt povestea unei zile...,
se de Unire, precum și anecdote, în aparență ne-
București, 1997; Un abecedar bizar... (de purtat în buzu-
nar), București, 1997; Din pricina ta. Cartea claudiană, vinovate, dar ascunzând înțelesuri politice. R.Z.
Râmnicu Vâlcea, 1999; Declanșatorul de plăceri. Cartea ȚENE, Ionuț (23.II.1972, Drăgășani), poet, publi-
eretică de erotică poetică, București, 1999; Rugăciuni și cist. Este fiul Titinei Țene (n. Nica), secretară la
viziuni. Cartea iluminării, Deva, 2000; Cartea cu ele, cele
revista „Tribuna”, și al scriitorului Al. Florin Țene.
din elegii..., pref. Eugen Negrici, Râmnicu Vâlcea, 2001;
Urmează la Cluj-Napoca Liceul „Ady–Șincai”
Cartea inimii albastre, Râmnicu Vâlcea, 2001; Călimara
goală și gândacul de bucătărie sau Cartea suavă a iubi- (1986–1990) și Facultatea de Istorie a Universită-
rii definitive, București, 2001; Ritualuri de împerechere, ții „Babeș–Bolyai” (1991–1995), unde își va pre-
Râmnicu Vâlcea, 2002; Exerciții de iubire, pref. Marta găti doctoratul cu o teză despre Clujul universitar
Nora Țărnea, București, 2003; Șirul zilelor, îngr. și pref. în 1944–1948, susținută în 2008. Lucrează ca in-
Petre Tănăsoaica, Sibiu, 2003; La ziarul „Orizont”, îngr. spector în cadrul Serviciului Învățământ, Cultură,
Felix Sima, introd. Doru Moțoc, postfață Dorel Constan- Culte al Primăriei clujene. Din 1997 este președin-
tinescu, Râmnicu Vâlcea, 2008. tele Fundației Culturale Sarmisegetuza. Debutea-
Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 146–149; ză cu versuri în „Tribuna” (1983). E prezent și în
Barbu, O ist., I, 154–156; Paul Dugneanu, Artificii și „Magazin istoric”, „Steaua”, „Apostrof”, „Cele trei
spontaneitate poetică, LCF, 1976, 11; Valentin F. Mi- Crișuri”, „Tribuna Ardealului”, „Zalmoxis” (unde
hăescu, Lirism și ironie, LCF, 1978, 13; Marta Alboiu,
e redactor), „Noesis”, „Cetatea culturală”, „Emi-
„Haute fidélité”, REVR, 1978, 1; Mirela Roznoveanu,
„Drumul Domnului de Rouă”, RL, 1978, 18; Nicolae
nescu”, „Amurg sentimental” ș.a.
Pop, Perimetru sentimental, Craiova, 1980, 316–320; Evoluția poetică a lui Ț. înregistrează două eta-
Regman, Noi explorări, 40–42; Valentin Tașcu, „Car- pe: una nonconformistă, ilustrată de plachetele Bal
tea Clara”, ST, 1987, 3; Alex. Ștefănescu, Prezențe li- ca-n iad (1993) și Roși de lună (1997); alta sobră,
rice, RL, 1989, 45; Ulici, Lit. rom., I, 239–241; Fănuș tradiționalistă, începând cu volumul De izvoare
Țepelea Dicționarul general al literaturii române 350
(1999). Exersând inițial în umbra poeziei avangar- românească, Cluj-Napoca, 2003; Transilvania, model
diste sau folosind un discurs frust și direct, tânărul României, Cluj-Napoca, 2003; Poezia noastră cea de toa-
poet deplânge moartea omului la oraș, singurăta- te zilele, Cluj-Napoca, 2004; Viața mea, clipele, Cluj-Na-
poca, 2007; Clujul universitar în memoria colectivă.
tea, pustiul citadin: „În parcul central la sute/ de
1944– 1948, Cluj-Napoca, 2008.
volți a murit omul/ de prea mult soare întunecat/
ca deșertul”. Pierderea inocenței e percepută ca o Repere bibliografice: I. M. [Ioan Moldovan], „Bal ca-n
iad”, F, 1994, 1; Ion Roșioru, [Ionuț Țene], TMS, 1994,
amenințare terifiantă, oamenii sunt văzuți ca niște
8, CL, 2001, 1; Ion Cristofor, [Ionuț Țene], TR, 1996, 5–6,
creaturi „fără gât” și „fără minte”, în jur domnește 2000, 3, CL, 2002, 2, ATN, 2002, 3; Mircea Popa, [Io-
plictiseala, nimicul, golul. Poetul utilizează imagini nuț Țene], „Adevărul de Cluj”, 1997, 1975, 2000, 2968;
tot mai eliptice, cuvinte tot mai scurte, până ajung Poantă, Dicț. poeți, 204–205; Petre Scutelnicu, „De iz-
inutile („Nimic era/ plictisit/ și-am plecat fioroși/ voare”, ATN, 1999, 5; Marian Barbu, Trăind printre
fără nim”). Și versurile din Roși de lună se pliază cărți, II, Petroșani, 2002, 97–99; Marian Barbu, O di-
pe criza ieșirii din adolescență, cu primele căutări nastie de scriitori, „Lamura”, 2002–2003, 14–17; Corina
erotice, când ludicul, absurdul și gratuitatea stăpâ- Sandu, Delirul omului simplu, LCF, 2003, 35; Adrian
Țion, Umbra febrei juvenile, ST, 2007, 12. L.Cr., D.Mn.
nesc conștiința poetică. Începând cu placheta De
izvoare, poetul recurge la o paletă tradiționalistă,
chiar dacă frazarea rămâne dominată de asocia-
tivitatea gratuită modernistă, de impulsul ludic și
de arbitrar. Temele sunt acum pâinea, doina, cina,
pomul, steaua, ruga, aspirând la decuparea unui
univers esențializat, în linia neotradiționalistă a lui ȚEPELEA, Gabriel
(6.II.1916, Borod,
Horia Zilieru. Cu frazări religioase și cu o retorică
j. Bihor – 12.IV.2012,
nestrunită, Suflet dac (2001) virează naționalist,
București), filolog, isto-
abia în Viața mea, clipele (2007) întrevăzându-se
ric literar, memorialist,
unele semne de schimbare a discursului. Ț. a pu-
poet.
blicat mai multe culegeri de articole și cronici unde
își propune „o radiografie personală asupra feno-
menului istoriografic românesc”, cu preocupări Este fiul Mariei (n. Venter) și al lui Florian Țepelea,
speciale (uneori controversate) pentru Transilva- țărani. Urmează școala primară în satul natal, Lice-
nia și personalitățile ei culturale și politice (Simion ul „Emanuil Gojdu” din Oradea (1926–1933) și Fa-
Bărnuțiu, Onisifor Ghibu, Ștefan Micle ș.a.), sau re- cultatea de Litere și Filosofie, secția limbi romani-
alizează investigații asupra tensiunilor politice ale ce, a Universității din Cluj (1933–1937). Beneficiază
anilor ’40 din secolul trecut în Clujul universitar, de stagii de specializare în Franța (1937–1938), ul-
bazate pe mărturii de istorie orală (Clujul univer- terior fiind elev la Școala de Ofițeri de Rezervă din
sitar în memoria colectivă. 1944–1948, 2008). Ese- Ploiești (1939–1940). Își susține, sub îndrumarea
istica sa are drept ax mesajele apăsat naționaliste, lui G. Călinescu, doctoratul în 1948, la Universita-
tea din București, cu o teză despre literatura în grai
cu un parti-pris regionalist, îndreptate împotriva
bănățean, titlul fiindu-i recunoscut abia în 1968.
„miticismului” Bucureștilor, înțeles ca diagnostic
Deși numit în 1939 preparator și asistent la Univer-
cultural permanent, și nu ca o metaforă istoriciza-
sitatea din Cluj, va funcționa efectiv ca profesor de
tă – Capitala în Ardeal (2002), Transilvania, model
liceu la București (1945–1949). Membru al Partidu-
României (2003). Volumul Poezia noastră cea de
lui Național Țărănesc din 1933, a desfășurat o in-
toate zilele (2004) conține un număr de recenzii ale
tensă activitate militantă pentru reîntregirea țării și
cărților unor poeți clujeni.
rezolvarea problemelor țărănești. Colaborează din
SCRIERI: Bal ca-n iad, Cluj-Napoca, 1993; Roși de lună,
studenție la presa de partid, iar în timpul confla-
Cluj-Napoca, 1997; De izvoare, Cluj-Napoca, 1999; Ma-
grației mondiale va fi redactor la ziarul „Ardealul”,
nifestații studențești anticomuniste la Cluj în 1946,
Cluj-Napoca, 1999; Suflet dac, Cluj-Napoca, 2001; Re- patronat de Iuliu Maniu, precum și corespondent
flecții critice despre o teologie a istoriei, Cluj-Napoca, de presă și redactor la „Universul” (1943–1945).
2001; Capitala în Ardeal, Cluj-Napoca, 2002; Elegie Devenit în 1945 secretar general al Organizației Ti-
omului simplu, Cluj-Napoca, 2002; Cronici de istorie neretului Țărănist din Transilvania, va conferenția
351 Dicționarul general al literaturii române Țepelea
în anii următori pe teme de doctrină politică, com- folosit și pseudonimele G.T. Pop, P. Dragomir, A.
bătând, de pildă, noțiunea „clasă țărănească” și fe- Daescu, G. Tega. Ț. s-a făcut cunoscut cu volumul
lul în care era manipulată de noua guvernare. La de epigrame Instantanee (1937), care marchează
alegerile din 1946 candidează pe listele partidului. totodată debutul editorial. Pentru nuvela Drumul
Condamnat la temniță grea și confiscarea averii, va spre țară, a cărei acțiune se petrece în zilele Dicta-
rămâne în închisoare din 1949 până în 1955. Elibe- tului de la Viena, a fost premiat în 1941 la concursul
rat din detenție, e nevoit să lucreze un timp ca organizat de ziarul sibian „România nouă”. Antolo-
muncitor necalificat, apoi ca bibliotecar. Își reia cu gia comentată Plugarii condeieri din Banat (1943) a
greu colaborarea în presă, cu recenzii și succinte atras atenția prin ineditul materialului pus în cir-
contribuții de istorie literară, semnând articole mai culație și prin noua perspectivă sociologică asupra
întâi în „Biserica Ortodoxă Română”, „Glasul Bise- fenomenului literaturii scrise de diletanți.
ricii”, apoi în „Limba română”, „Limbă și literatu- Ț. a publicat numeroase contribuții în dome-
ră” ș.a. Reintegrat în învățământul secundar (1958– niul filologic, adunate în volumele Studii de istorie
1960), va funcționa ulterior, după doi ani de șomaj, și limbă literară (1970), Corelația limbă – literatură
la institutele pedagogice din Timișoara (până în (1971), Opțiuni și retrospective (1989), Pentru o nouă
1964) și Pitești, unde în 1969 pune bazele unei sec- istorie a literaturii și culturii române vechi (1994),
ții de limbi străine, fiind și decan al Facultății de impunându-se mai ales cu cercetările privind cul-
Filologie în perioada 1971–1974. Până la pensiona- tura veche românească. Preferând să abordeze și
re, în 1981, publică manuale și cursuri privind isto- să pună în valoare zone puțin cunoscute, cum ar
ria limbii române literare, stilistica limbii franceze, fi scrierile medievale transilvănene, limba cărților
literatura franceză. Imediat după evenimentele din românești de popularizare din secolul al XVIII-lea,
decembrie 1989 intră în prim-planul vieții politice: se oprește, după o mărturisire proprie, „nu doar
se va afla, alături de Corneliu Coposu, la reînființa- asupra piscurilor, ci și asupra diverselor cărări ce
rea Partidului Național Țărănesc, în calitate de vi- duc spre înălțime”, cât și asupra unor „scriitori ui-
cepreședinte; va coordona Departamentul de stu- tați, dacă nu ironizați și marginalizați”. Are meritul
dii, programe și doctrină al partidului, fiind iniția- de a identifica prefețe originale și „sume” în Noul
torul și realizatorul unei serii de volume dedicate Testament de la Bălgrad (1648) și în Biblia de la Bu-
câtorva personalități marcante. Ales deputat de curești (1688), precum și de a semnala corpusul de
Bihor în 1990, 1992 și 1996, din 1992 devine preșe- documente juridice din epoca lui Matei Basarab,
dinte al Comisiei pentru cultură a Camerei Depu- care atestă stadiul de dezvoltare a limbii române.
taților, iar între 1997 și 1999 este vicepreședinte al Cercetările sale conduc la o nouă reconsiderare a
Uniunii Europene Creștin-Democrate. Din 1993 e literaturii și culturii vechi, atât prin atenția acor-
membru de onoare al Academiei Române. Doctor dată scrierilor latinești, cât și traducerii unor texte
honoris causa al mai multor universități (Oradea, de circulație în epocă, ce au contribuit la unifica-
Arad, Pitești), a fost decorat cu Ordinul Național rea și cursivitatea limbii literare. Sunt luate în dis-
Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2000) și cu cuție, alături de primele tentative de simplificare a
Legiunea de Onoare în grad de Ofițer, acordată de ortografiei chirilice și de momente reprezentative
Republica Franceză (2001). Debutează în literatură ale influenței franceze în Transilvania, și o serie
cu epigrame semnate cu pseudonimul La Flèche în de scrieri în limba latină din secolele IV–VI, apar-
paginile revistei orădene „Flori de crâng” (1933), ținând unor autori ca Ioannes Cassianus, Niceta de
unde publicau și colegii săi de liceu Ion Frunzetti și Remesiana, Dionysius Exiguus. Versurile concepu-
Vasile Netea. De-a lungul vieții va colabora la „Ro- te în închisoare, cuprinse în Anii nimănui (1992),
mânia nouă”, „Patria”, „Națiunea română”, „Ves- reluate și în Cântece de galeră (1996), au, cum spune
tul”, „Tribuna Transilvaniei”, „Dreptatea”, precum autorul, „semnificație individuală și documenta-
și la publicațiile literare „Gând românesc”, „Uni- ră”. Ele dau seamă de fragilitatea omului confrun-
versul literar”, „Familia”, „Vatra”, „Astra”, „Tomis”, tat cu un destin potrivnic; supus recluziunii, insul
„Argeș”, „Scrisul bănățean” („Orizont”), „România se simte strivit de puterea vremelnică și invocă în
literară”, „Viața românească”, „Luceafărul”, ajutor divinitatea (Halucinantă). Unele poezii sunt
„Cahiers roumains d’études littéraires” ș.a. A evocări ale vieții de lagăr (O nouă zi, Sunt numărul
Țepelea Dicționarul general al literaturii române 352
890, Hai, temnicer), altele – reflecții asupra trecerii SCRIERI: Instantanee, Mediaș, 1937; Bat tunurile și bate
implacabile a timpului (Labuntur anni, Contabili- inima..., Timișoara, 1942; Nuvele, București, 1944; Noi
tate, Nautae, Oriunde mă caut) sau erotice (Necu- aspecte ale problemelor țărănești, București, 1947; Pro-
noscuta, Chemare, Sù, Departe). Valențele autenti- blema omului în societatea românească, București, 1947;
Studii de istorie și limbă literară, București, 1970; Core-
ce ale scrisului literar al lui Ț. vor ieși însă la iveală
lația limbă – literatură, București, 1971; Momente din
când dă tiparului mai multe cărți cu caracter me- evoluția limbii române literare (în colaborare cu Gheor-
morialistic. În Amintiri și evocări (1994) creionează ghe Bulgăr), București, 1973; Opțiuni și retrospective, Bu-
atmosfera cercului „Gavriliada”, frecventat de stu- curești, 1989; Anii nimănui, București, 1992; Amintiri și
dențimea boemă din jurul poetului Valentin Stra- evocări, București, 1994; Pentru o nouă istorie a literatu-
va (Gavril Pop), dar introduce și portrete ale unor rii și culturii române vechi, București, 1994; Rememorări
magiștri precum Yves Auger, George Giuglea, D.D. de istorie, literatură și cultură națională, București, 1994;
Roșca sau Victor Papilian, continuând cu perioada Cântece de galeră, Timișoara, 1996; Interpretări și resti-
refugiului după Dictatul de la Viena, succinte co- tuiri, București, 1996; Așteptând…, Cluj-Napoca–Ora-
dea, 1997; Însemnări de taină, București, 1997; Călătorii
mentarii despre evenimentele din august 1944, cu
interioare, București, 1998; Călătorie prin veac (Gabriel
„secvențe de galeră” și mărturii despre fruntașii ță- Țepelea în dialog cu Emil Șimăndan), Arad, 1999; Sec-
răniști ori despre încercarea de reinserție socială. vențe din purgatoriu, București, 1999; Itinerar în vremi
Martor nemijlocit, „un om în furtuna” veacului său, de cumpănă, îngr. Viola Vancea și Mihaela Proca, Bucu-
Ț. relatează în Însemnări de taină (1997), configu- rești, 2000; Dezbateri parlamentare (1990–1998), îngr. Vi-
rând scene de viață animate, atmosfera din redac- ola Vancea, București, 1999; Credință și speranță. Pagini
ția ziarului „Ardealul” ori reconstituie, în pagini de de publicistică radiofonică (1943–2004), București, 2006;
proză presărată cu reflecții, iar uneori marcate de Întâlniri la răscrucea unor destine, îngr. și introd. Ecate-
bonomie și umor în schițarea unor personaje, lu- rina Mihăilă, București, 2011. Antologii: Plugarii conde-
ieri din Banat, București, 1943; ed. îngr. și introd. Ioan
mea pestriță și dezorientată a perioadei de după ar-
Viorel Boldureanu, Timișoara, 2005; Ano, Ano, Logojano.
mistițiu. Numeroase sunt „însemnările periodice”, Versuri în grai bănățean, introd. edit., Timișoara, 1974.
unele fiind notații cotidiene, relatări despre fap-
Repere bibliografice: Călinescu, Opere, III, 1132–1133;
te culturale, simpozioane, conferințe, sesiuni sau Ion Simionescu, Minuni etnice, TIL, 1943, 2 222; Perpes-
comemorări, altele gânduri despre viață (despre sicius, Opere, X, 262–267; Florian Nicolau, Două cărți ale
plictis, relativism, certitudini, dumnezeire, fatum, d-lui Gabriel Țepelea, RFR, 1944, 10; Cioculescu, Itine-
absurd, moarte etc.), „melancolii solitare”, cum rar, I, 251–255; Nae Antonescu, „Opțiuni și retrospecti-
le numește în volumul Călătorii interioare (1998). ve”, TR, 1989, 22; Dan Simonescu, „Opțiuni și retrospec-
Câteva evocări, precum Un personaj rabelaisian în tive”, SCD, 1989, 3–4; Ion Nijloveanu, Din poezia temni-
redacția „Ardealului”, despre fostul director Anton țelor roșii, R, 1991, 9; Gheorghe Bulgăr, [Gabriel Țepelea],
Ionel Mureșanu, sau Colegul și prietenul Aladár, vă- VR, 1993, 2–3, 1998, 7–8; Z. Ornea, „Amintiri și evocări”,
RL, 1994, 12; Corneliu Crăciun, Prestanța rememoră-
desc vocație de prozator. Paginile datând din anii
rii, F, 1995, 3; Iacob Mârza, Încercări de a sparge zidul
’70–’80 readuc în memorie tribulații, situații absur- tăcerii, ST, 1995, 7–8; Teodor Vârgolici, „Interpretări și
de, dar și aspirația de a contrabalansa nedreptatea restituiri”, ALA, 1996, 325; Valentin Chifor, Caleidoscop
realității imediate prin studiu și prin scris. De o cali- critic, Oradea, 1996, 244–249; Alex. Ștefănescu, Lumea
tate literară superioară sunt portretele și amintirile dinaintea războiului, RL, 1997, 14; Alexandru Nicu-
cuprinse în jurnalul intitulat Secvențe din purgato- lescu, „Scriitori străromâni” în limba latină?, RL, 1997,
riu (1999), unde stilul alert și verva portretistică se 23; Nicolae Mihăescu, Un memorialist lucid: Gabriel
îmbină cu echilibrul retrospectivei, evocările fiind Țepelea, ALA, 1997, 390; Nicoleta Sălcudeanu, Secven-
lipsite de spirit vindicativ sau de patimă. Peste de- țe de viață, VTRA, 1997, 9; Aurel Pantea, Însemnări cu
spatele la lume, VTRA, 1997, 9; Rusu, Membrii Acade-
cenii întâmplările consemnate în secțiunea Oa-
miei, 536–537; Ion Simuț, Meandrele memoriei, CU,
meni și destine se colorează altfel, iar chipurile unor 2000, 5; Dicț. scriit. rom., IV, 628–629; Simion, Genuri-
oameni de litere intrați de acum în istorie, ca Șer- le, 171–176; Zamfirescu, Istorie, II, 568–571; Cărturarul
ban Cioculescu, Mihai Beniuc sau George Ivașcu, și omul politic Gabriel Țepelea. Repere biobibliografice,
par a fi ale unor personaje de roman. O selecție coordonatori Virgil Petrescu și Dinu Ghia, București,
reprezentativă din memorii apare în volumul Întâl- 2004; Mihăilă, Scriitori, 427–436; George Corbu, Portret
niri la răscrucea unor destine (2011). de cărturar – Gabriel Țepelea, CLT, 2012, 20. C.Pp., G.Dn.
353 Dicționarul general al literaturii române Țepelea
ȚEPELEA, Ioan (3.VI.1949, Beznea, j. Bihor – memoriei/ purtând cenușa sfântă/ din biruințele
26.III.2012, Oradea), poet, eseist. Este fiul Ioanei voievozilor// aici, unde statornic în noapte/ frea-
(n. Cacuci) și al lui Traian Țepelea, miner; se înru- mătă umbrele lui Ștefan, Iancu și Vlad,/ și Mihai,
dește cu Gabriel Țepelea. Urmează școala elemen- având Steaua Unirii la căpătâi/ aici, unde cu veșni-
tară în localitatea natală, liceul la Vadu Crișului și cia/ oasele străbunilor cutreieră Carpații/ irizând
la Oradea (1963–1967), apoi Școala Militară de Ofi- cu stele și înnobilând/ trecerea noastră [...] Aici este
țeri „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1968–1971), acti- țara neamului meu!” (Încrustări în vreme). Odată
vând după absolvire ca ofițer în garnizoanele Arad cu Miresemele fulgerului (1988), autorul renunță
și Oradea. În perioada 1975–1980 e student la Fa- la poezia circumstanțială. Apar figuri mitologice și
cultatea de Istorie–Filosofie a Universității „Babeș– livrești, peisajul se spiritualizează în viziuni (neo)
Bolyai” din Cluj-Napoca, unde își va susține, în expresioniste, tonalitatea senină, jubilatoare face
1995, doctoratul în istorie. Între 1984 și 1999, când adesea loc decepției și interogației, iar discursul li-
trece în rezervă cu gradul de colonel, Ț. este șef al ric devine, dacă nu neapărat mai profund, cel puțin
Casei Armatei din Oradea. Din 1986 lucrează și în mai opac. Poetul profesează cu voluptate – uneori
calitate de cercetător științific la Institutul de Studii excesivă – incongruența, asintaxismul și oximoro-
Operativ-Strategice și Istorie Militară din București nul. Rezultatul acestor operații este o lirică baza-
(secția teritorială Oradea), iar din 1995 predă isto- tă pe bruierea sintaxei uzuale și pe metaforizarea
ria culturii, a civilizației și a științei la Facultatea de intensă a câtorva nuclee semantice „tari” (sângele,
Electronică și Informatică a Universității din Ora- lumina, oglinda, țărâna etc.). De altfel, poetica su-
dea, unde, dobândind titlul de profesor universi- blimării obiectului sau a sentimentului va constitui
tar, a condus Catedra de discipline economice și și substanța versurilor din volumele publicate în
socioumane. Tot la Oradea înființează și conduce deceniul următor – cel mai important fiind Îndrep-
tățit la căderea în gol (1996; Premiul Filialei Cluj
Editura Cogito, precum și revistele „Unu”, „Auro-
a Uniunii Scriitorilor) –, cu deosebirea că textul
ra” și „Aletheia”. Debutează în 1974 la ziarul „Cri-
cunoaște aici o detensionare progresivă în sensul
șana” cu poezii, iar editorial cu volumul de versuri
fluenței și al tranzitivității. Această tendință va fi
Semnul mișcării, apărut în 1986. E prezent în „Fa-
dominantă în poemele de după 2000, când deco-
milia”, „Viața militară”, „Îndrumătorul cultural”,
rul cosmopolit e un pretext pentru figurații elegi-
„Cele trei Crișuri”, „Cetatea Bihariei”, „Contempo-
ace sau thanatice: „La Ottawa porumbeii stau pe o
ranul”, „Tomis”, „Apostrof”, „Poesis”, „Convorbiri
rază de soare/ întrebându-se ce este vântul și-un-
literare”, „Tribuna”, „Cronica”, „Poezia” ș.a. Este
de/ văzduhul i se închină. Lacul cu apele lui pofti-
autorul mai multor studii de istorie militară, care cioase par o fațadă a lumii./ Un ocean/ prizonier
urmăresc situația Transilvaniei și a Ungariei în Pri- între margini tot mai hidoase// Noi venim tot mai
mul Război Mondial: 1919 – O campanie pentru rar din istorie/ din urme adânci ce nu se mai știu.
liniștea Europei (1995), Republica celor 133 de zile Din cuvinte/ răsucite-n auz și susurate prelung...”
(1998) ș.a., dezvoltate din teza de doctorat Cam- (Moartea). În postură de eseist, Ț. mixează structu-
pania armatei române în Transilvania și Ungaria: ra de curs universitar, speculația riscantă și tonul
noiembrie 1918–august 1919 (1995). A scris și alte de popularizare.
studii de istorie a României, care abordează cu pre- SCRIERI: Semnul mișcării, pref. Al. Andrițoiu, București,
cădere intervalul 1918–1920, precum și o serie de 1986; Miresmele fulgerului, București, 1988; Naufragiu
volume dedicate evoluției „gândirii științifice”. în limita bunului simț, Oradea, 1991; Poverile din oglin-
Primul volum de poeme al lui Ț., Semnul miș- dă, Oradea, 1992; Trup rătăcind printre părți de vorbire,
cării, reprezintă „o cântare a României din spațiul Oradea, 1994; Oasele minții, Oradea, 1995; Îndreptățit
ancestral” (Al. Andrițoiu). Autorul versifică într-un la căderea în gol, Timișoara, 1996; Discursuri în partea
discurs convențional teme ale epocii, precum vede însuflețire artistică, Oradea, 1997; Cultură și civili-
zație – o discuție la nivel de concepte, Iași, 1998; Exilat
chimea, unitatea și continuitatea românilor, legă-
pe tăișul de sabie, Iași, 1998; Exerciții într‑o jumătate de
turile cu „glia” sau cultul eroilor (regii daci, voie- vis, Timișoara, 1999; Incursiune în istoria culturii și civi-
vozii, figurile prototipice ale Infanteristului sau lizației, Iași, 2000; Prolegomene în lăuntrul iluziei, Bucu-
Cercetașului etc.), cu efecte feerice ori epopeice: rești, 2000; Evul Mediu sub raport intelectual, Iași, 2001;
„Aici, unde apa fântânilor/ curge peste nesomnul Spiritul lui Olahus: Carta A.S.L.A., Oradea, 2003; Semnul
Țepeneag Dicționarul general al literaturii române 354
din Cleveland, Cluj-Napoca, 2008; Locul sau Semnul, marasmului vieții zilnice, a cenușiului orizont coti-
Cluj-Napoca, 2011. dian și, în nesfârșite colocvii informale, pun bazele
Repere bibliografice: Radu Enescu, „Semnul mișcării”, teoretice ale onirismului. Din 1963 e doi ani corec-
F, 1986, 6; Al. Andrițoiu, Semnul și miresmele mișcării, tor la Editura Meridiane. Debutează în toamna lui
RL, 1989, 8; Ion Simuț, O disperare atletică, RL, 1991, 1964, cu schița Aripi și roți, la „Gazeta literară”,
32; Al. Cistelecan, [Ioan Țepelea], LCF, 1992, 33, 1996,
continuă să publice în reviste, e prezent în mediile
10; Ioan Moldovan, [Ioan Țepelea], F, 1993, 4, 1995, 1,
1997, 2, 1999, 11–12, 2004, 4, 2005, 1, 2007, 1, 2008, 4; scriitoricești. Prima carte de proze scurte, Exerciții,
Mihaela Ursa, Ideea fixă de viață, APF, 1995, 9; Iulian îi apare în 1966. Pentru scurtă vreme redactor la
Boldea, „Îndreptățit la căderea în gol”, LCF, 1997, 16; „România literară” (1969), ulterior e lector la Editu-
Mircea A. Diaconu, [Ioan Țepelea], CL, 1997, 7, 1998, ra Cartea Românească (1970–1971). Publică volu-
8; Borbély, Xenograme, 148–151; Grigurcu, Poezie, II, mul Frig (1967) și mai multe traduceri din limba
513–517; Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 233–235; Nico- franceză (două romane de Alain Robbe-Grillet, în-
lae Oprea, Timpul lecturii, Cluj-Napoca, 2002, 349–352; tre altele). Se constituie „grupul oniric”, în care lui
Vasile, Poezia, 313–315; Horia Gârbea, Erotomanii se
urcă pe pereți, LCF, 2008, 20; Vasile, Mărci, 57–61. A.T.
Dimov și lui Ț. li se alătură, treptat, Vintilă Ivăn-
ceanu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Florin
Gabrea, Iulian Neacșu, Emil Brumaru, Virgil Tăna-
se, Sorin Titel. Ț. proclamă, explică și susține, prin
scurte, dar pregnante articole teoretice, estetica no-
ului curent literar, „onirismul estetic” sau „structu-
ral”, care, prin sensul antirealist, irită autoritățile și
factorii de îndrumare a culturii. Simpla idee a exis-
tenței unui grup care funcționa în afara cadrelor
ȚEPENEAG, Dumitru instituționalizate era inacceptabilă pentru optica
(14.II.1937, București), dirijistă a forurilor culturale oficiale. Grupul oniric
prozator, eseist, publi- – încurajat la un moment dat de Miron Radu Paras-
cist, traducător. chivescu – avea să își mențină coerența până prin
1971, destrămându-se lent. În ianuarie–martie 1968
Este fiul Niculinei (n. Bădicioiu) și al lui Dumitru Ț. se afla la Paris (recomandat de Zaharia Stancu
Țepeneag, contabil. În București urmează școala pentru o bursă sau un stagiu de documentare).
primară la „Iancului”, își continuă învățătura la Li- După „primăvara de la Praga”, pronunțându-se, de
ceul „Mihai Viteazul”, apoi, exmatriculat discipli- pe poziții tot mai radicale, pentru liberalizare este-
nar, se mută la Liceul „Matei Basarab”, de unde se tică și culturală, dar și politică, devine un personaj
întoarce la „Mihai Viteazul”, absolvind în 1954. Res- incomod, indezirabil, hărțuit, fără să fie propriu-zis
pins în 1955 la Facultatea de Medicină, urmează reprimat de autorități. În 1969 e imobilizat la pat
trei ani Facultatea de Drept a Universității bucureș- după un accident (o încercare de levitație în holul
tene. Participă la manifestațiile studențești din Casei Scriitorilor, care se soldează cu fracturi). De la
1956 și scapă ca prin miracol de arestare. În 1958 sfârșitul verii anului 1970 până în decembrie 1971
lucrează câteva luni într-o mină de sare din Târgu stă iarăși la Paris (beneficiind de o bursă acordată
Ocna. Frecventează Institutul Pedagogic, secția rode filosoful Gabriel Marcel), de unde stabilește con-
mână–franceză (1959–1962), ulterior fiind un an tacte cu personalități din lumea literară. Publică ar-
profesor la Radovanu (sat lângă Oltenița), unde ticole în presa occidentală (A gândi în România e o
predă româna și istoria. În perioada 1957–1963 crimă, în „New York Times”, ș.a.), acordă interviuri,
scrie, pentru sertar, majoritatea prozelor scurte vorbește la postul de radio Europa Liberă. În 1972 îi
care aveau să formeze volumul de debut. Devine un apare volumul de nuvele Așteptare, retras însă din
redutabil jucător de șah, participă la concursuri, librării după numai câteva zile. Simultan se editea-
face parte din echipa de șah prin corespondență a ză la Paris Exercices d’attente (o selecție din cele trei
României. Se împrietenește cu Leonid Dimov: cei cărți de până atunci), în traducerea lui Alain Paruit.
doi sunt o vreme nedespărțiți, adoptă o formulă de Ț. organizează, la el acasă, un cenaclu neoficial. Nu
viață boemă, cu gesturi „absurde”, de sfidare a mai are dreptul de a publica. Din toamna aceluiași
355 Dicționarul general al literaturii române Țepeneag
an se află din nou la Paris, unde i se editează, tot în Alain Paruit, în Franța. Aveau să urmeze alte cărți,
transpunerea lui Paruit, romanul Arpièges (1973). numeroase, scrise și publicate în românește. Ele
Atitudinea lui față de regimul politic din România apar neîntârziat, în traducere, și în Franța. Multe
se radicalizează. Sprijină mișcarea de protest a lui sunt traduse și editate în Statele Unite ale Americii,
Paul Goma. După lansarea revistei „Cahiers de Cehia, Ungaria, Serbia, Slovenia, Germania ș.a., fi-
l’Est” în ianuarie 1975, în aprilie e exclus din Uniu- ind comentate elogios de critică. Scriitorul a obți-
nea Scriitorilor iar peste câteva luni, prin decret nut în trei rânduri Premiul Uniunii Scriitorilor, pen-
prezidențial, i se retrage cetățenia română. Obligat tru cărțile Zadarnică e arta fugii (traducerea în ro-
astfel să rămână în Franța, Ț. își continuă o vreme mânește, 1991), Un român la Paris (ediția a doua,
acțiunile protestatare. Juridic, are multă vreme sta- 1997) și Maramureș (2001), Premiul Academiei Ro-
tutul de apatrid, cetățenia franceză acordându-i-se mâne pentru Nunțile necesare (1992) ș.a., iar în 2008
foarte târziu. Până în 1980 scoate „Cahiers de l’Est” i s‑a decernat Premiul Uniunii Latine pentru întrea-
(douăzeci de numere). Între 1978 și 1984, decepțio- ga activitate literară. De‑a lungul timpului Ț. a cola-
nat, își întrerupe în bună parte activitatea de scrii- borat la „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „România
tor și relațiile cu exilul românesc anticomunist. Su- literară”, „Ramuri”, „Viața românească”, „Argeș”,
praviețuiește, moral și material, datorită compe- iar din 1990 și la „Contrapunct”, „Contemporanul
tenței lui șahistice: predă șahul în școli, participă la – Ideea europeană”, „Caiete critice”, „Cuvântul”,
concursuri profesioniste, traduce cărți de șah din „Literatorul” ș.a. În 1991–1992 scoate la Paris revis-
rusește, alcătuiește el însuși o carte de teorie (La ta „Les Nouveaux Cahiers de l’Est” (patru numere).
Défense Alekhine, 1983), devine campion al Parisu- S-a numărat printre inițiatorii și conducătorii revis-
lui. Revine însă la literatură: în 1984 îi apare Le Mot tei „Seine et Danube”, care apare, din 2003, la Paris,
sablier. Scrie în franceză două romane – Roman de scoasă de un grup de scriitori francezi și români și
gare (1985) și, sub pseudonimul Ed Pastenague, Pi- având drept scop întărirea legăturilor culturale și
geon vole (1989) –, pe care avea să le „traducă” (de favorizarea cunoașterii, prin contribuții de sub-
fapt, să le rescrie, adaptându-le și modificându-le) stanță, între literaturile Estului ex-comunist și spa-
în românește după 1989, în vederea tipăririi lor și în țiul francofon. În Franța semnează Dumitru Tsepe-
țară. Se întoarce în România la 30 decembrie 1989, neag și continuă să utilizeze pseudonimul Ed Pas-
însoțind un camion cu ajutoare umanitare. Din tenague, folosit în România în varianta Ed. Pastena-
1990 este o prezență viguroasă în presa românească gue, ca traducător, după 1990.
(articole, eseuri, interviuri, texte memorialistice, in- Importanța lui Ț. pentru literatura română con-
tervenții polemice, fragmente de roman etc.). Îi temporană o depășește pe cea a operei propriu-zi-
sunt editate (sau reeditate) aproape toate cărțile, se, datorită caracterului de pionierat al demersuri-
precum și file de jurnal sau alte texte vechi, inedite. lor lui și, pe de altă parte, a rolului său de catalizator
Face traduceri (din Alexandre Kojève, Maurice în favoarea adeziunii programatice a unui grup de
Blanchot, Jacques Derrida). Redobândește cetățe- scriitori la căile înnoirii radicale. Partizan al unui
nia română și, cu toate că își păstrează domiciliul proces pe care îl numește „sincronizarea conștientă
stabil în Franța, periodic vine, pentru intervale de a literaturii noastre la evoluția literaturii moderne
timp destul de lungi, acasă. Nu mai poate fi perce- universale”, contribuie prin propriile scrieri, publi-
put ca exilat, ci ca un scriitor român trăitor în străi- cate în momentul prielnic de la mijlocul deceniului
nătate, dar pe deplin reintegrat vieții literare româ- al șaptelea din secolul trecut, la această sincroniza-
nești. Se manifestă și în contextul postdecembrist re. Opțiunea lui este la începuturi proza poetică,
ca un personaj incomod. În publicistică refuză o antirealistă. Formula nu poate fi redusă la modali-
aliniere docilă la vreuna din grupările literare sau tățile prozei fantastice, alegorice sau simbolice și
politico-culturale ale momentului și polemizează nici asimilată avangardei istorice (suprarealismu-
cu personalități presupus intangibile ale arenei cul- lui, de pildă), căci, deși se raportează implicit la
tural-mediatice. Scrie din nou literatură în limba avangardă, relația nu este de continuitate, ci de
maternă: prima carte scrisă după exil și publicată în contestare, de ruptură. E vorba de o modalitate
românește este romanul Hotel Europa, apărut în prozastică nouă, asemănătoare și convergentă cu
1996 la București și simultan, tot în traducerea lui orientări ale extremei modernități înregistrate pe
Livius Ciocârlie, Dumitru Țepeneag și Gabriel Dimisianu
plan mondial. Animator, alături de Leonid Dimov, nu poate fi repovestită, parafrazată ori rezumată și
al onirismului estetic sau structural, lider al grupu- reclamă o lectură literală. Pe de altă parte, recur-
lui oniric, Ț. i-a conturat teoretic, cu limpezime, în gând la autoreferențialitate, la înscenare și la de-
intervalul 1966–1970, estetica într-o serie de artico- conspirarea artificiului generator de ficțiune, scrii-
le intitulate În căutarea unei definiții și apărute în torul face foarte devreme operă de pionierat în ma-
„Luceafărul”, în alte comentarii sau mici eseuri în terie de textualism. Culegerea Exerciții conține pro-
reviste culturale, la masa rotundă publicată de ze scurte, descifrabile ca mici alegorii difuze, dar
„Amfiteatru” în noiembrie 1968, unde dialoghează pregnante, ordonate după un scenariu biografic
cu Leonid Dimov, Daniel Turcea și Laurențiu Ulici. ilustrând vârstele omului. Ultimele trei piese pot fi
Onirismul estetic, explica el, recurge la vis altfel de- citite ca pledoarii pro domo, manifeste (alegorice)
cât au făcut-o romanticii și suprarealiștii. Pentru în favoarea asumării riscurilor experimentului ar-
scriitorul oniric visul nu înseamnă un simplu rezer- tistic novator. Texte asemănătoare, onirice, cu miză
vor de imagini. Nu incoerența libertară e preluată metafizică, grupate în mici cicluri, vor fi adunate în
de la vis, ci anumite legi sau reguli de structurare. Frig. Aici naratorul, confruntat cu o lume desacrali-
Acum se repudiază dicteul automat și se preconi- zată, în care existența e apăsătoare și absurdă (titlul
zează producerea textului în deplină luciditate. trimite la frigul existențial, iar în unele pagini se vă-
Respingând formula literară suprarealistă, oniris- dește influența lui Franz Kafka), iscodește tran-
mul românesc din anii ’60 își descoperă afinitățile scendența, încearcă să forțeze o revelație izbăvitoa-
cu suprarealismul pictural (De Chirico, Magritte, re. Dar transcendentul se dovedește inaccesibil:
Dalí, Victor Brauner) și cultivă stranietatea subiec- așteptată, epifania nu se produce. În prozele finale
tului, asociată cu perfecțiunea tehnică. Atașat încă se conturează totuși o soluție: cea a izbăvirii antro-
de la început, în pofida declarațiilor teoretice, re- pogene prin acțiunea subiectului (autorul, creato-
cursului la alegorie, Ț. evoluează spre o proză poe- rul de ficțiune), care, operând cu artificiul și culti-
tică în înțeles esențial, care, ca și poezia modernă, vând imaginația, se substituie divinității absente și
organizează „circul” existenței, pune în scenă lu- citit în tren (1993), propria rescriere în românește a
mea, dându-i un sens. Această nouă postură aucto- cărții Roman de gare, subiectul ar fi realizarea unei
rială – a cărei ivire marchează trecerea de la onirism ecranizări a nuvelei Așteptare, făcută de un regizor
la textualism – se observă în mod deosebit în nuvela identificat cu autorul. Punând în abis mai multe pa-
Înscenare, la prima vedere o parodie grotescă a mi- liere de ficțiune, subminând convențiile narațiunii
tului cristic. Așteptare cuprinde prozele cele mai re- realiste tradiționale, scriitorul sondează puterea,
prezentative pentru onirismul estetic – printre ele marginile iluziei referențiale și explorează totodată
nuvela titulară, capodopera autorului ca nuvelist. motive și teme predilecte, precum năzuința soteri-
Pentru primul roman, Zadarnică e arta fugii, Ț. și-a ologică, nuntirea cosmică, mitul cristic și cel miori-
însușit, mânuind-o cu mare virtuozitate, tehnica tic. În general, în prozele scurte și în majoritatea
acreditată în epocă de Noul Roman. Cartea a fost romanelor se pot remarca micromotive recurente,
comparată, pe bună dreptate, cu cele mai izbutite aparent obscure sau opace, cu rost esențial în arti-
romane ale lui Claude Simon, fiind o proză a circu- cularea unui edificiu metaforic personal, conferind
larității temporale sau, mai bine zis, a simultaneită- unitate operei în pofida frecventelor primeniri ale
ții. Se operează cu un set de fragmente de narațiune tehnicii narative. Aceste recurențe, numite de autor
care corespund unor micromotive (un personaj, un „fantome tematice”, pot fi clasate într-un bestiar
obiect, o situație, o acțiune) și care sunt reluate, cu (vultur, leu, pește, oaie, miel, pasăre fabuloasă reu-
mici modificări, permutate și combinate ingenios, nind trăsături de papagal, păun, tucan și dropie
după procedee muzicale (tehnica temei cu variați- etc.) și într-un inventar imagistic (om înaripat și
uni, „arta fugii”). Efectul de ansamblu, obținut prin alte întruchipări ale motivului aripii și al zborului,
măiestria combinatorie, e de vârtej încremenit. De acrobat cu tricou vărgat, biciclist cu joben, cer cu
fapt, totul devine o parodie serioasă a Noului Ro- mai mulți sori diferit colorați ș.a.) care, împreună
man, utilizând nuclee tematice, motive recurente și cu evocarea repetată, mai ales în pasaje finale, a
obsesii ale eului auctorial depistabile în opera scrii- stării de așteptare înfiorată a unei iminențe misteri-
torului. Lectura adecvată ar fi de tip poetic, deoare- oase și decisive, mântuire sau catastrofă finală, sunt
ce segmentele componente ale textului interacțio- semne de recunoaștere pentru proza lui Ț. Pigeon
nează generând metafore prozastice. Capodopera vole, carte alimentată de experiența exilului parizi-
romancierului Ț. e, probabil, Nunțile necesare, o an, e destinată publicului francez (autorul a dat în
rescriere în cheie postmodernă a unui mit funda- 1997 o variantă în românește, însă inferioară origi-
mental al culturii românești: Miorița, cu referire in- nalului). Câteva chestiuni – identitatea (individu-
tertextuală și la Ritmuri pentru nunțile necesare, al-biografică, cultural-etnică), limba maternă, pu-
poemul lui Ion Barbu. Tratat sub semnul derizoriu- terile, limitele și șansele literaturii – sunt tratate sub
lui, în registru familiar, chiar trivial – ciobanului mi- semnul postmodernismului radical, cu un recurs
oritic i se substituie un profesor de țară, Ciobanu, masiv la felurite artificii textualiste. Bestiarul și ima-
căruia doi colegi răuvoitori, Pădureanu și Mun- gistica proprii perioadei onirice, preocuparea sote-
teanu, îi urzesc moartea social-profesională, desti- riologică și escatologică, revizitarea miturilor (Mio-
tuirea pentru imoralitate, pe când oaia năzdrăvană rița, Graalul), textualismul și autospecularitatea,
e o fetiță cu care protagonistul are relații erotice vi- viziunea postmodernă și recursul la intertextualita-
novate ș.a. –, mitul e revitalizat pe coordonatele acte, cărora li se adaugă, pentru prima oară în bele-
tualității. Secvența finală, memorabilă, reprezintă o tristica lui Ț., o componentă realistă și alta ținând
nuntire cosmică tulburătoare, construită în regis- de meditația pe teme civice și geopolitice, se regă-
trul carnavalescului tragic și al onirismului alegoric, sesc, îmbinate complex, în Hotel Europa. Cartea,
replică la alegoria morții din finalul baladei folclori- distinsă cu un premiu UNESCO, este considerată
ce. Cuvântul nisiparniță (editată la București în de critică drept primul roman important care se re-
1994), carte bilingvă (textul începe în limba româ- feră la realități de după 1989, acțiunea fiind databi-
nă, treptat apar tot mai frecvent ample secvențe în lă: 21 decembrie 1989 – toamna lui 1991. Sub apa-
franceză, astfel încât spre sfârșit curge exclusiv în rențe de roman picaresc (în parte parodic, polițist
limba franceză), este jurnalul textualist și autorefe- sau de aventuri), de cronică, în maniera carnava-
rențial al migrării lingvistice a lui Ț. În Roman de lescului tragic, a exodului spre Vest al unor tineri
dezamăgiți de viața postcomunistă, Hotel Europa e
o meditație profundă și gravă, în cheie postmoder-
nă, asupra rostului vieții, asupra crizei societății
contemporane. Cartea ilustrează și o temă metali-
terară, aceea a Autorului (sau a ficțiunii), susținută
de un personaj substitut al autorului real (și pe care
acesta îl prezintă în mod „viclean” ca fiind aproape
confundabil cu sine). Romanele Pont des Arts (1999)
și Maramureș continuă narațiunea din Hotel Euro-
pa, formând împreună o trilogie unitară prin teme-
le abordate, prin personaje, recuzită și tramă nara-
tivă generală, precum și prin caracteristicile scriitu-
rii. Critica a formulat aprecieri diferite despre com-
ponentele trilogiei: Pont des Arts a fost mai puțin
prizat decât Hotel Europa, în vreme ce Maramureș Roumaine (2004), acuzat inoportun de unii comen-
a fost salutat cu entuziasm, ca o capodoperă. Dife- tatori că ar fi lipsit de „suflu epic”, prozatorul își vă-
rențele nu sunt însă atât de valoare, cât de modula- dește din nou determinarea de a aborda sub apa-
re a enunțării și de nuanțare tematică. Maramureș, rențe mărunte subiecte copleșitoare (tema incon-
carte într‑adevăr extraordinară, dezvăluie mai sistenței sinelui, a evanescenței eului, a precarității
individului ca instanță de percepere a propriei sale
pregnant forța întregii trilogii și ridică, retrospectiv,
coerențe și a controlului propriei viețuiri în lume,
valoarea celorlalte. Hotel Europa ar fi cronica unei
tema, „scandaloasă”, a sensului vieții etc.). Totoda-
goane generale spre Vest, al doilea ar fi mai degrabă
tă își demonstrează iscusința de a o face în chip ad-
static, un roman al lecturii (aplicată asupra prece-
mirabil, dând o bijuterie de rafinament prozastic, o
dentului, pe care personajele l‑au citit, îl comentea-
carte despre viața ca un rol recitat, despre textierul
ză și interpretează), în fine, Maramureș, în chip si-
și regizorul ei prezumat și despre așteptare, fiind în
metric față de primul, înfățișează goana unor per-
același timp chiar și un roman „de spionaj”, dar de
sonaje, în frunte cu cel numit Autorul, de data
spionaj metafizic, de spionare a transcendenței
aceasta către Est, mai precis către un sat din Mara-
goale. Următorul roman, Camionul bulgar: șantier
mureș. Totul se încheie printr-o epifanie burlesc sub cerul liber (2010), este o nouă piesă de mare for-
gravă, înrudită cu finalul din Nunțile necesare, nun- ță (sub aparențe de fragilitate și evanescență) și de
tirea cosmică, grotesc mioritică, fiind reprezentată rafinament, textul constituind o împletire între
acum de moartea Autorului, de fapt de ridicarea lui considerații de teorie literară și ilustrarea, demon-
în slavă la bordul unui OZN. Tipul de scriitură utili- strarea lor în nașterea romanului. Se poate spune
zat înainte de prozator (onirismul, alegorismul liric, că acest „autoroman onirist-ironist” (Laurențiu
tehnica Noului Roman etc.), precum și formule an- Malomfălean) ar fi, în opinia aceluiași critic, „ade-
terior repudiate ori evitate (scriitura așa-zis realistă, vărat colaj, înglobând jurnalul, metaromanul și fic-
parodierea romanului polițist, recursul la arsenalul țiunea, conversațiile telefonice, scrisorile și mailu-
mitului modern despre extratereștri și OZN-uri ș.a.) rile, teoria literară, fragmentele din ziare și prover-
sunt orchestrate în această trilogie flamboaiantă, bele turcești”, o sinteză, un fel de rezumat, de actu-
care oferă o relevantă aplecare asupra unor chesti- alizare autospeculară, în raccourci, a scrisului lui Ț.
uni fundamentale ale actualității, dar și de totdeau- Alți comentatori cred că el ar reprezenta chiar sfâr-
na, înscrise sub semnul postmodernismului radi- șitul literaturii, al literaturii în sensul obișnuit, cu-
cal. Recunoscute finalmente drept capodopere, ro- noscut. O parte notabilă a producției scriitorului,
manele trilogiei au fost urmate de altele, nu mai adunată în bună parte în pagini de carte, este repre-
puțin însemnate, dovedind din nou capacitatea zentată de scrierile de publicistică, eseistică, me-
autorului de a se autoexplora, de a-și reajusta neo- morialistică, diaristică. Sub titlul Reîntoarcerea fiu-
bosit instrumentele și procedările, de a se „reinven- lui la sânul mamei rătăcite (1993), Ț. și-a adunat
ta” fără preget pe tărâmul deja configurat al scrieri- majoritatea textelor publicistice postdecembriste,
lor sale. Prin așa-zis „micul” roman La Belle alături de câteva articole mai vechi, pe când Un
român la Paris (1993) conține secvențe dintr-un Dumitru Țepeneag procedează la o permanentă decon-
jurnal parizian (decembrie 1970 – decembrie 1971) strucție a universului exterior, ce își dezvăluie la tot pasul
și câteva pagini din țară, intitulate Însemnări grăbi- în felul acesta precaritatea nu numai în plan moral, ci și
te (ianuarie–februarie 1972), care în ediția augmen- ontologic.
OCTAVIAN SOVIANY
tată din 1997 sunt însoțite de consistente însemnări
pariziene din 1973–1974 și din 1977–1978. Deși în- D. Țepeneag este primul „textualist” (în traducere: primul
cepe ca un jurnal, Călătorie neizbutită (1998) conți- postmodernist) român apărut într-un moment (sfârșitul
ne pasaje cvasipamfletare, citate din intervenții pu- anilor ’60) când „optzeciștii” noștri abia se născuseră, iar
blicistice ale unor preopinenți, fiind o carte de re- „Școala de la Târgoviște” își făcea încă temele în atelier.
flecție morală cu referire la o polemică în care Ț. a Spun toate acestea pentru că, în vânzoleala care există
azi în viața literară românească, numele lui D. Țepeneag
fost implicat și la reacția diferitelor personaje (rea-
este deseori uitat, iar meritele lui literare sunt minimali-
le) ale vieții publice culturale. Incomodă pentru zate. Ca și altele, de altfel. Mă gândesc la „disidența” lui
mulți, lucrarea a fost boicotată de critică. Foarte politică, manifestată nu în ultimele zile ale totalitaris-
atent în ce privește „repatrierea” lui literară, scriito- mului, ci la începutul anilor ’70, atunci când dictaturile
rul și-a adunat în volum numeroase interviuri acor- comuniste din Est păreau eterne, iar toată intelighenția
date după 1989 (Războiul literaturii încă nu s‑a în- apuseană jura pe valorile extremismului de stânga. D.
cheiat, 2000) și o parte din publicistica pe teme lite- Țepeneag mi se pare a fi, după o vorbă a lui Paul Valéry,
rare, culturale, morale etc., nu lipsită de accente un om de stânga printre oamenii de dreapta și un om de
polemice – Destin cu popești. Șotroane (2001), Capi- dreapta în mijlocul oamenilor de stânga docili și dogma-
tici. Un spirit, pe scurt, rebarbativ, incomod, care-și pune
talism de cumetrie (2007). Sub titlul Prin gaura che-
mereu la încercare dușmanii, ca și prietenii... Îl prețuiesc
ii, în 2001 îi sunt reeditate culegerile de proză scurtă mult ca scriitor și, la ora actuală, mi se pare a fi printre
apărute în România înainte de exil, alături de o sea- cei mai importanți scriitori români. Ultimele lui romane
mă de inedite (extrase din manuscrisele anilor ’50– (din ciclul deschis de Hotel Europa) îl arată încercând o
’60) și de pagini publicate doar în reviste. Artizan altă formulă romanescă printr-un fel de reconciliere per-
marcant, în anii ’60, al sincronizării cu literatura versă cu epica de tip realist. „Perversă” pentru că autorul
universală modernă, șef de școală literară, ulterior substituie canonului realist mijloacele autoreferențiale și
franctiror neobosit pe frontul înnoirii prozei, pre- fantasmele onirice din proza lui mai veche... Am primit
zilele trecute al treilea roman din acest ciclu (Maramureș)
cursor al textualismului optzecist, perfect integrat
și sunt curios să văd ce mai născocește acest autor pe care
într-o literatură occidentală, Ț. a fost ignorat aproa-
l-am părăsit, ca cititor, în momentul în care personaje-
pe două decenii în spațiul cultural de origine. De le sale din Estul Europei se îndreptau, zorite, spre Paris
aceea, scrisul său din prima perioadă nu a putut spre a-i cere socoteală autorului pentru modul în care le
exercita influența pe care ar fi avut-o în mod firesc, înfățișase în roman... Înspăimântat, autorul se refugiase
iar receptarea, tardivă și survenită într-un moment într-o casă din Normandia... pentru a continua, evident,
neprielnic, s-a soldat cu o canonizare de asemenea această saga postcomunistă.
întârziată. EUGEN SIMION
Substanța sacral-profană, acut ambiguă, a realității îl SCRIERI: Exerciții, București, 1966; Frig, București, 1967;
transformă pe D. Țepeneag într-un mare poet al transcen- Așteptare, București, 1972; Exercices d’attente, tr. Alain
denței goale, dar și al justificatei așteptări eshatologice. Paruit, Paris, 1972; Arpièges, tr. Alain Paruit, Paris, 1973;
ION VARTIC ed. (Zadarnică e arta fugii), București, 1991; ed. pref. Ni-
colae Bârna, București, 2007; Les Noces nécessaires, tr.
Parodie a călătoriei inițiatice, periplul eroului prin mai Alain Paruit, Paris, 1977; ed. (Nunțile necesare), Bucu-
multe țări central și vest-europene e o „probă a labirin- rești, 1992; ed. București, 2008; Le Mot sablier, tr. parți-
tului” tratată în registru burlesc, un voiaj către inima de- ală Alain Paruit, Paris, 1984; ed. (Cuvântul nisiparniță),
moniacului însuși, caracterizat prin imensa sa capacitate pref. Adrian Marino, București, 1994; Roman de gare,
decreativă. Realitatea pe care o traversează personajul Paris, 1985; ed. (Roman de citit în tren), Iași, 1993; Pigeon
lui Țepeneag are aspecte spectrale, tinde să se transfor- vole, Paris, 1989; ed. (Porumbelul zboară!...), București,
me la tot pasul într-o uriașă mistificare. Recurgând la 1997; Înscenare și alte texte, postfață Nicolae Oprea, Pi-
procedeele cele mai diverse, de la hiperrealism la viziu- tești, 1992; Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite,
nea onirică și la amestecarea deliberată a ficțiunii în re- Iași, 1993; Un român la Paris, Cluj-Napoca, 1993; ed. 2,
alitate, ca în secvențele în care spațiul real e populat de București, 1997; ed. 3, București, 2006; Hotel Europa, Bu-
imagini preluate din cărțile precedente ale scriitorului, curești, 1996; Momentul oniric (în colaborare cu Leonid
Țepordei Dicționarul general al literaturii române 360
Dimov), îngr. Corin Braga, București, 1997; Călătorie [Dumitru Țepeneag], VTRA, 1994, 9 , CC, 2004, 1–2 (gru-
neizbutită, București, 1998; Pont des Arts, tr. Alain Paruit, paje speciale); Negoițescu, Scriitori contemporani, 444–
Paris, 1998; ed. București, 1999; Războiul literaturii încă 446; Richard Saint-Gelais, Châteaux de pages, Lasalle
nu s-a încheiat, îngr. Nicolae Bârna, București, 2000; Au (Québec), 1994, 95–107; Ungureanu, La vest, I, 203–219;
Pays du Maramureș, tr. Alain Paruit, Paris, 2001; ed. (Ma- Micu, Scurtă ist., III, 354–358; Laurențiu Hanganu, Viața
ramureș), Cluj-Napoca, 2001; Destin cu popești. Șotroa- ca eșec, LCF, 1996, 13; Ioan Petru Culianu, Onirism și hi-
ne, Cluj-Napoca, 2001; Prin gaura cheii, îngr. și pref. Ni- pnagogie, CC, 1996, 4–5; Ion Vartic, [Dumitru Țepeneag],
colae Bârna, București, 2001; Clepsidra răsturnată. Con- APF, 1996, 10, 2001, 5, RL, 1997, 7; Regman, Dinspre Cer-
vorbiri cu Ion Simuț, Pitești, 2003; La belle Roumaine, cul Literar, 242–248; Nicolae Bârna, Țepeneag. Introdu-
Pitești, 2004; Capitalism de cumetrie, Iași, 2007; Oniris- cere într-o lume de hârtie, București, 1998; Marian Victor
mul estetic (în colaborare cu Leonid Dimov), îngr. și pref. Buciu, Țepeneag între onirism, textualism, postmoder-
Marian Victor Buciu, București, 2007; Frappes chirurgi- nism, Craiova, 1998; Simion, Fragmente, II, 287–292, V,
cales, Paris, 2009; Camionul bulgar: șantier sub cerul li- 51–58, VI, 58–65; Dicț. analitic, II, 134–136, III, 168–170,
ber, Iași, 2010. Traduceri: Alain Robbe-Grillet, Gumele, 394–397, IV, 422–424, 595–597; Damian, Mănușa, 207–
pref. Lidia Bote, București, 1967, În labirint, postfața 233; Dicț. esențial, 842–844; Dimisianu, Lumea, 159–185;
trad., București, 1968, Un roman sentimental, postfață Simuț, Arena, 174–181; Bârna, Comentarii, 119–132;
Bogdan Ghiu, București, 2008; Julio Cortázar, Sfârșitul Cristea-Enache, Concert, 161–168, 360–363; Pop, Viață,
jocului, București, 1969 (în colaborare cu Irina Ionescu); 63–74; Simion, Ficțiunea, III, 372–383; Morar, Avataru-
Albert Béguin, Sufletul romantic și visul, pref. trad., Bu- rile, 270–284, 312–319; Petraș, Cărțile, 188–194; Simuț,
curești, 1970; André Malraux, Saturn. Eseu despre Goya, Reabilitarea, 227–237, 380–389; Andrei Terian, Păpușica
București, 1970; Robert Pinget, Graal-Pirat, pref. trad., moldovană, ALA, 2005, 759; Cristea‑Enache, București,
București, 1972; Quinze poètes roumains, îngr. și pref. 58–69; Ștefănescu, Istoria, 653–658; Ion Simuț, Dresura
trad., Paris, 1990 (în colaborare); Michel Deguy, Poeme, de fantasme, RL, 2006, 16; Paul Cernat, [Dumitru Țepe-
București, 1995 (în colaborare cu Ștefan Aug. Doinaș, neag], CU, 2006, 9, OC, 2006, 85, 2007, 143; Daiana Fe-
Virgil Mazilescu și Aurel Rău); Alexandre Kojève, Intro- lecan, Între veghe și vis sau Spațiul operei lui Dumitru
ducere în lectura lui Hegel, Cluj-Napoca, 1997, Noțiu- Țepeneag, Cluj-Napoca, 2006; Dumitru Tsepeneag: Les
nea de autoritate, Cluj‑Napoca, 2012; Jacques Derrida, Métamorphoses d’un créateur: écrivain, théoricien, tra-
Scriitura și diferența, pref. Radu Toma, București, 1998 ducteur, îngr. Georgiana Lungu-Badea, Timișoara, 2006;
(în colaborare cu Bogdan Ghiu); Ion Mureșan, Le Mou- Nicolae Bârna, Dumitru Țepeneag, Cluj-Napoca, 2007;
vement sans cœur de l’image, Paris, 2001 (în colaborare Laura Pavel, Dumitru Țepeneag și canonul literaturii al-
cu Olivier Apert); Marta Petreu, Poèmes sans vergogne, ternative, Cluj-Napoca, 2007; Dimisianu, Oameni, 357–
Cognac (Charenre), Franța, 2005 (în colaborare cu Odile 364; Manolescu, Istoria, 1133–1135; Georgiana Lun-
Serre și Alain Paruit). gu-Badea, D. Tsepeneag et le régime des mots. Écrire et
Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, [Dumitru traduire «en dehors de chez soi», Timișoara, 2009; Popa,
Țepeneag], CNT, 1967, 2, 1968, 4; Martin, Generație, Ist. lit., 779–781; Manolescu, Enciclopedia, 709–715; Lili-
141–146; Cristea, Interpretări, 129–134; Dimisianu, Pro- ana Truță, Experimentalism și antropocentrism în proza
zatori, 147–150; Regman, Cronicari, 75–81; Stănescu, postmodernă românească, Pitești, 2010, 67–141; Eugen
Cronici, 201–209; Jean Ricardou, Les Recherches de Țe- Simion, Romanul ca un șantier sub cerul liber. Experi-
peneag, „Le Monde”, 1973, 20 septembrie; Claude Bon- mentul D. Țepeneag, CLT, 2011, 5; Alexandra Vrânceanu,
nefoy, Un Mécanisme savant, „La Quinzaine littéraire”, Teme specifice literaturii migrante în proza lui Dumitru
1973, 159; Ilina Gregori, Aspect de l’onirique dans la pro- Țepeneag, CC, 2011, 3; Laurențiu Malomfălean, Un me-
se de Dumitru Țepeneag, „Cahiers de l’Est”, 1980, 20; ta-roman onirist, CU, 2011, 36; Florina Claudia Argyelan,
Michèle Bernstein, Ed Pastenague – D. Țepeneag: à qui Spații emblematice în opera lui Dumitru Țepeneag, Satu
appartient la langue française?, „Libération”, 1989, 5 Mare, 2011; Soviany, Cinci decenii, I, 45, passim. N.Br.
octombrie; Daniel Oster, [Dumitru Țepeneag], „La Qu-
inzaine littéraire”, 1989, 541, 1996, 705; Adrian Marino, ȚEPORDEI, Vasile (5.II.1908, Cârpești, j. Cahul –
Aventura limbajului, JL, 1991, 15–16; Ov. S. Crohmălni- 14.V.2002, București), gazetar, memorialist, isto-
ceanu, O partidă de șah câștigată magistral, CC, 1991, ric literar. Este fiul Anastasiei (n. Partenie) și al lui
8–9; Un roman în dezbatere: „Nunțile necesare”, CNT, Ion-Iani Țepordei, descendent din răzeși dăruiți
1992, 17; Corin Braga, Onirism estetic și onirism halu-
de Ștefan cel Mare, după bătălia de la Lipnic, cu o
cinatoriu, RL, 1992, 21; Octavian Soviany, [Dumitru Țe-
peneag], CNT, 1993, 40, 46, 1994, 7, 42, 1996, 36, 1997, 7, moșie în ținutul Soroca, de la care provine numele
1998, 16–17, 19, 26, 2001, 35–37, 40, 43, 44, 46–52, 2002, familiei. Își începe învățătura în satul natal, în 1921
15, 36, LCF, 2005, 1; Simion, Mercuțio, 309–311; Marta intră la Seminarul Teologic din Ismail, apoi conti-
Petreu, [Dumitru Țepeneag], APF, 1994, 1–2, 2010, 12; nuă din anul următor la cel din Chișinău, pe care îl
361 Dicționarul general al literaturii române Țepordei
va absolvi în 1929. Urmează Facultatea de Teologie intelectualilor de la țară (Mucenicii satelor), soarta
în același oraș (1929–1933), unde îi are profesori femeii și a țărăncii (Roaba pământului!), necesita-
pe Gala Galaction, Nichifor Crainic, Iuliu Scriban, tea ridicării satului ș.a. Tribun al Basarabiei, cum
Ștefan Ciobanu, Vasile Radu, susținându-și licența a fost considerat, ziaristul a militat pentru propă-
cu o teză despre scriitorul Alexie Mateevici, pe care șirea provinciei sale, într-un fel marginalizată în
o va tipări în 1937. Înscris la Seminarul Pedagogic contextul României Mari. După cedarea teritoriu-
din Iași, își trece examenul de capacitate pentru lui de dincolo de Prut, va scrie pagini mișcătoare,
învățământul secundar (1937). Încă seminarist, în îndeosebi în gazetele „Raza” și „Basarabia” – adu-
1928 i se publică o predică în „Luminătorul” din nate în parte în volumul Iubim Basarabia (1998) –,
Chișinău, la care va colabora și ulterior, de aseme- despre drama refugiaților („Jelui-m-aș și n-am cui”,
nea scrie la „Cuvânt moldovenesc”, în cotidianul „Să revăd Basarabia și apoi să mor”, „Basarabia în
„Calendarul” din București (la invitația lui Nichifor diaspora”), nostalgia după ținutul natal (Satul ba-
Crainic), unde își va face adevărata ucenicie de ga- sarabean, Dor de Basarabia, Iubim Basarabia, Scri-
zetar, la „Țara noastră” (redactor responsabil: Ale- soare din Basarabia, Frumusețile țării), cu ecouri
xandru A. Hodoș), „Viața Basarabiei” ș.a. Din oc- din Alecu Russo, dar de un patetism reținut. Re-
tombrie 1930 e director la revista „Studentul”, din torica este simplă, directă, fără literaturizare, ade-
1931, apoi din 1939, i se încredințează conducerea sea polemică și nu rareori incendiară. Același stil
săptămânalului „Raza”. Mutându-se la București îl folosește în memorialistică – Amintiri din Gulag
după ultimatumul din iunie 1940, apoi din nou la (1992), reluate în Drumul Golgotei (1995) –, unde
Chișinău până în 1944, conduce în această perioa- își reconstituie întreaga viață, până la călătoriile
dă și redacția de la Chișinău a cotidianului „Basa-
în Statele Unite și Israel. În pofida aglomerării de
rabia”. Va semna multe articole cu pseudonim: Va-
amănunte faptice, accentul cade pe relatarea une-
sile Dascălu, Politicos, V. Țep, Vlad Țepeș, Țepeluș,
ori brutală despre lagărele morții, fiind o mărturie
Vasilică Țepeluș, Vasiliu, Rep. Hirotonit în 1939,
grăitoare a trecerii omului prin lume, a confruntă-
concomitent predă la câteva licee din Chișinău
rii cu vicisitudinile soartei într-un veac însângerat.
(1934–1940, 1941–1944) și București (1940–1941,
Altă carte, Au murit cu gândul și dorul de Basara-
1945–1948). În octombrie 1948 este arestat și, după
bia (1997), reunește articole publicate între 1918 și
o perioadă petrecută în închisorile Văcărești și Ra-
1940, precum și medalioane despre câteva perso-
hova, este predat autorităților militare sovietice,
nalități culturale basarabene sau care au avut legă-
care îl condamnă la douăzeci și cinci de ani muncă
silnică. Va rămâne în Gulag (cea mai mare parte a turi cu această provincie, urmărindu-le contribu-
timpului la Vorkuta, în Siberia) până în 1956, după ția și după refugierea în România. Studiul despre
amnistia dată de N.S. Hrușciov, apoi se repatriază. Alexie Mateevici, publicat inițial în revista „Viața
Va fi preot la Izlaz-Brănești, județul Ilfov (1959– Basarabiei”, între 1934 și 1937, este o monografie
1966), apoi la biserica Mărcuța din București până clasică a poetului basarabean.
la pensionare (1983), desfășurând o bogată activi- SCRIERI: Preotul poet Alexie Mateevici, pref. Ștefan Cio-
tate pastorală și obștească. banu, Chișinău, 1937; Amintiri din Gulag, pref. Victor
Radiografie lucidă a realității, publicistica lui Crăciun, postfață Gheorghe Cunescu, București, 1992;
ed. (Drumul Golgotei), pref. Johann Urwich, București,
Ț. îmbrățișează subiecte de stringentă actualita-
1995; Au murit cu gândul și dorul de Basarabia, Bucu-
te: situația României interbelice (Sărmană țară de
rești, 1997; Iubim Basarabia, București, 1998; Scrieri
vânzare), proasta administrare a țării (De ce avem alese, îngr. și pref. Gheorghe Cunescu și Sergiu C. Roșca,
nevoie, Până când?), corupția, afacerismul, jaful Chișinău, 2005.
din avutul public (Săraci în țară bogată), politici-
Repere bibliografice: Publicistul luptător Vasile Țepor-
anismul (Țara nesiguranței, Naționalism, șovinism dei. Bibliografie, București, 1984; Scriitori de la „Viața
și politicianism), lipsa de perspectivă a tineretului Basarabiei”, îngr. Alexandru Burlacu și Alina Ciobanu,
(La o răscruce), educația și învățământul (Școa- Chișinău, 1990, 308–316; Victor Crăciun, Memoriile lui
la și familia), imoralitatea vieții publice (Politica Vasile Țepordei, „Basarabia”, 1991, 11; Cimpoi, Ist. lit.
șușotelii), cerința modernizării Bisericii, datoria Basarabia, 269; Burlacu, Lit. rom. Basarabia, 213; Ioan
de a cultiva limba (Boala maimuțărelii), situația Lăcustă, Din lacrima Basarabiei…, RL, 2005, 35. G.Dn.
Țeposu Dicționarul general al literaturii române 362
criticii din decada a noua a secolului trecut de a
proiecta scenariul devenirii prozei românești por-
nind de la jocul sofisticat de forțe din triada autor–
narator–personaj și variind decupajul speculativ.
În ceea ce îl privește, Ț. se fixează asupra relației
dintre personaj și narator, urmărind emanciparea
ȚEPOSU, Radu G. progresivă a primului în raport cu cel de-al doi-
(19.IV.1954, Șirnea, lea în romanul românesc, de la D. Bolintineanu
j. Brașov – 5.XI.1999, (Manoil) până la Ștefan Bănulescu (Cartea Mili-
Brașov), critic literar, onarului). Criticul postulează existența unui pa-
jurnalist. ralelism între acest joc de forțe narative, pe de o
parte, și relația dintre ființă și transcendență în
discursul intelectual modern, pe de alta. Principa-
Este fiul Mariei (n. Dudu) și al lui Gheorghe Țepo- lele etape stabilite sunt romanul tranzitiv, în care
su, tehnician veterinar. Face școala generală la Șir- naratorul e omniscient, personajul este narat și
nea, apoi Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1969– are iluzia apartenenței la realitate; romanul refle-
1973). În 1974 devine student la Facultatea de Filo- xiv, în care personajul e și narator, dar își conservă
logie a Universității „Babeș–Bolyai” din Cluj‑Na-
iluzia vieții; în fine, metaromanul, în care perso-
poca, secția română–spaniolă, pe care o va absolvi
najul accede la conștiința auctorială, pierzându-și
în 1978, susținându-și licența cu o lucrare despre
însă iluzia vieții în beneficiul asumării deliberate a
M. Blecher. Integrat grupului echinoxist, va fi se-
convențiilor literaturii. Dincolo de obiecțiile care
cretar general de redacție și cronicar al revistei
se pot aduce acestei fenomenologii, interesantă
„Echinox”, unde și debutează în 1975 cu eseul
nu prin validitate, ci prin coerență, cartea se dis-
Funcția spațiului în piesa „Zamolxe” de Lucian
tinge în peisajul criticii contemporane prin fuziu-
Blaga, precum și coordonator din partea studenți-
nea fericită a infrastructurii teoretice cu discursul
lor al cenaclului din jurul acesteia. Împreună cu
Ioan Groșan, Ioan Buduca, Emil Hurezeanu, Geor- analitic, prin adecvarea instrumentarului la obiect
ge Țâra, Lucian Perța, Horia Pop, Alexandru Țion și mai ales printr-o subtilă cunoaștere a romanu-
întemeiază în 1974 grupul literar-artistic Ars Ama- lui românesc și a circumstanțelor devenirii sale is-
toria, care va da spectacole în mai multe orașe din torice. Eseul Suferințele tânărului Blecher (1996),
țară. Profesor de română, latină și franceză la Școa- versiune actualizată a lucrării de licență, publicată
la Generală din Mârșa, județul Giurgiu (1978–1983), după un îndelung stagiu de sertar, reprezintă un
ulterior intră în presă, ca redactor la „Flacăra” clasic studiu de caz, plasat într-un orizont tipo-
(1983–1987), șef de secție la „Viața studențească” și logic. În viziunea lui Ț., M. Blecher este un crea-
„Amfiteatru” (1987–1990), iar din 1990 director modern, semnul lui distinctiv fiind conștiința
tor-fondator al revistei „Cuvântul” și al câtorva pu- marcată de boală. Suferința încetează să mai fie
blicații satelit („VIP”, „VIP economic & financiar”), maladia sufletească romantică, pentru a se trans-
al Editurii Cuvântul, precum și al cotidianului „Cli- forma în una pur fizică, adică „o formă dezmă-
pa” (Baia Mare). Colaborează constant cu comen- țată a vieții”. Interpretarea rămâne interesantă
tarii și analize politice la posturile de radio Europa prin examinarea meticuloasă a raporturilor boală
Liberă și BBC. Semnează cronici și articole literare – creație, suferința devenind o arhitemă a operei
în „Steaua”, „Tribuna”, „România literară”, „As- și selectând forme adecvate de expresie. În mare
tra”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Caiete parte, programul anunțat de critic se cantonează
critice”, „Secolul 20” ș.a., e prezent cu luări de ati- strict în planul intențiilor, iar cartea are înainte de
tudine politică și civică în „22”. De asemenea, a fă- orice meritul de a enunța câteva întrebări, rămase
cut parte din grupul colaboratorilor la Dicționarul mult timp fără răspuns în studiul operei lui Ble-
scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, cher. După 1989, Ț., autor „afabil și caustic în ace-
Marian Papahagi și Aurel Sasu (I–IV, 1995–2002). lași timp”, ale cărui propoziții „de o obiectivitate
Prima carte a lui Ț., Viața și opiniile persona- inclementă scapă rareori fără un sâmbure de mali-
jelor (1983), se înscrie într-o suită de tentative ale țiozitate” (Al. Cistelecan), publică și Istoria tragică
363 Dicționarul general al literaturii române Țeranul
& grotescă a întunecatului deceniu literar nouă Boldea, Vârstele, 172–178; Manolescu, Istoria, 1380–
(1993). Stopat de cenzură în anii anteriori, volu- 1383; Vasile, Mărci, 68–71; Cosmin Perța, Radu G.
mul încearcă o panoramare completă a producției Țeposu, rafinament și intuiție, București, 2012. M.S.
promoției optzeciste. Tratarea se face pe genuri,
ȚERANUL ROMÂN, „jurnal politic, economic,
opțiune motivată de decalajele de vârstă literară
literar și comercial” apărut la București, săptă-
între poezia, proza și critica grupului, iar analizele
mânal, de la 12 noiembrie 1861 la 6 mai 1862 și
se îndreaptă deopotrivă spre genul proxim și spre
de la 6 septembrie 1862 la 17 martie 1863. Pentru
diferența specifică. În sfera prozei, textualismul,
a continua propaganda în sprijinul efectuării re-
mitologia derizoriului, supralicitarea cotidianului
formelor sociale favorabile țărănimii, redactorul
sunt calitățile comune ale generației, aici existănd
responsabil, Ion Ionescu [de la Brad], editează,
o omogenitate care nu poate fi regăsită în poezia
în linia altor gazete la care colaborase („Tribu-
scriitorilor optzeciști. Cât privește sensul ei grav,
na română”, „Independința”, „Reforma”), acest
proza încearcă o revizuire a perspectivei literare
hebdomadar, susținând, așa cum se specifică în
asupra socialului, opunându-se într-un mod ra-
articolul-program Calea noastră, împroprietări-
dical viziunii asupra lumii preconizate de canonul
rea țăranilor și o lege electorală care să dea drep-
oficial. În aceeași direcție ar merge și preferința
tului de vot un caracter cât mai larg. În deplină
pentru proza scurtă în detrimentul romanului. În
poezie, dincolo de sentimentul apartenenței de consonanță, partea literară este ilustrată cu scri-
grup, diferențele specifice copleșesc genul proxim, eri din Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu,
care se reduce la conștiința acută a succesoratului Ion Ghica, G. Sion, Nicolae Filimon, Pantazi Ghi-
cultural – de unde și cultivarea parodică a livrescu- ca ș.a. Sub titlul general „Poezia populară”, lui
lui – sau la prezența emfatică în prim-planul tex- Alecsandri i se republică Cântecul răzeșilor, Călă-
tului a unei instanțe personalizate. În fine, critica rețul, Hora vârstelor ș.a., Bolintineanu dă Legen-
promoției – crede Ț. – reușește o sinteză între pro- de noi (Ghinea Grecul, Doamna lui Neagu, Anto-
fesionistul excelând tehnic, informat la zi, și scrii- nie Vodă). Lui Ion Ghica îi aparțin articolul Misi-
torul de talent. unea românilor și Impozitul pe venit – scrisoare
adresată redacției. I.C. Massim (cu articole de fi-
SCRIERI: Viața și opiniile personajelor, București, 1983;
Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar lologie și recenzii: Cum stăm cu limba româneas-
nouă, București, 1993; ed. pref. Al. Cistelecan, Cluj-Na- că?, Critica abecedarului), G. Sion (poezia Imnul
poca, 2002; Suferințele tânărului Blecher, București, național), Radu Rosetti (un comentariu privitor
1996. Ediții, antologii: Ioan Slavici, Mara, postfața edit., la poezie intitulat Curierul primăverii. Scrisoa-
București, 1979; Horia Lovinescu, pref. edit., București, rea unei rândunici din pădure către un sticlete
1983; Sm. M. Vizirescu, Geapanale, pref. edit., Cluj-Na- din Capitală), Pantazi Ghica (cu proză și cronici
poca, 1987. dramatice: „Rusaliile” de V. Alecsandri, Reorga-
Repere bibliografice: Mihai Dinu Gheorghiu, Cri- nizarea Teatrului Național) și C. Platon (versuri)
tica reflexivă, CRC, 1984, 26; Adrian Marino, [Radu sunt, de asemenea, colaboratori. Din literatura
G. Țeposu], TR, 1985, 21, JL, 1993, 37–40; Iorgulescu,
populară, a cărei valoare artistică și documenta-
Prezent, 299–301; Cornel Ungureanu, Scriitorii în-
tunecatului deceniu, O, 1993, 17; Dan C. Mihăilescu,
ră este afirmată în articolele lui I. Ionescu de la
„Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu li- Brad, Nicolae Filimon și Pantazi Ghica, se tipă-
terar nouă”, LAI, 1993, 28; Al. Cistelecan, „Istoria tra- resc, în afara unor poezii culese de V. Alecsandri,
gică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă” basmele lui Petre Ispirescu (Fata de împărat și
(I–II), CU, 1993, 33, 34; Octavian Soviany, Postmoder- pescarul, Povestea lui Făt-Frumos ș.a.), precum și
nism și melancolie, CNT, 1993, 34; Simuț, Critica, 185, povești comunicate de Nicolae Filimon (Roman
195–206; Spiridon, Apărarea, 159–164; Ion Simuț, Re- Năzdrăvan, Omul de piatră). Tot Filimon scrie și
sursele istoriei literare, F, 1997, 2; Borbély, Xenogra- cronici ale spectacolelor de teatru sau de operă
me, 107–109; Grigurcu, Peisaj, II, 349–352; Memento
(„Cocoana Chirița în provincie”, „Cocoana Chiri-
Radu G. Țeposu, VTRA, 2000, 5; Dimisianu, Lumea,
461–464; Grigor, Moromete, 59–63; Lefter, Scriit. rom. ța în Iași” de V. Alecsandri, vodevilul Jianul de
’80–’90, III, 236–238; Manolescu, Lista, III, 424–430; I. Anestin și Matei Millo, Teatrele din București,
Dicț. scriit. rom., IV, 632–634; Oprea, Timpul, 349– Opera italiană ș.a.), alternativ cu Pantazi Ghica și
352; Petraș, Cărțile, 377–380; Dicț. Echinox, 390–393; Mihail Pascaly („Iezuiții” de Eugène Sue ș.a.). R.Z.
Țic Dicționarul general al literaturii române 364
(1960), Anii tineri (1961), Navetiștii (1974) sau din
culegerea de nuvele Vântul de seară (1962) ș.a. sunt
concepuți ca modele de conduită. Tot în ciclul ro-
manelor formării se poate încadra și Jean, fiul lui
Ion (1978), un pas înainte datorită depășirii unor
clișee și schematisme specifice literaturii din de-
ȚIC, Nicolae ceniile anterioare. Prozatorul mai investighează
(1.I.1929, Boz, conștiințe (fals) torturate și destine umane ratate,
j. Hunedoara – ce parcurg o traiectorie regresivă. Confruntați cu
11.III.1992, București), realitatea, acești oameni cad victime propriilor
prozator. slăbiciuni de caracter: arivismul (Geo Baldovin din
Durerile altora, 1969), lașitatea în asumarea riscu-
rilor pe care le implică o anumită opțiune politică
Este fiul Minervei (n. Cișmaș) și al lui Miron Țic, ță-
(Paul Comănici din Scamatorul, 1969) sau lipsa de
rani. Urmează școala primară în satul natal și Lice-
curaj într-un moment decisiv al vieții, utilizarea de
ul „Decebal” din Deva (1941–1949). Student la Fa-
paliative ce se vor dovedi tot atâtea puncte de ple-
cultatea de Filologie a Universității din București
care spre alte compromisuri morale (Vasile Oprina
(1949–1953), este concomitent redactor la „Steagul
din Drumul spinos al întoarcerii, 1971). Cu Roșu pe
roșu” din Petroșani (1949), colaborator extern la
alb (1977), un roman-document despre greva mi-
„Scânteia tineretului” (1950–1952), aici devenind
nerilor de la Lupeni din 1929, prozatorul ambițio-
ulterior redactor (1952–1956). Considerat, împreu-
na probabil crearea unui ciclu, din care a și scris
nă cu Radu Cosașu, persoană „dușmănoasă” și
„negativistă”, se vede concediat. Redactor la Secția alt volum, care încearcă să restituie atmosfera din
scenarii a Studioului Cinematografic București România perioadei de după Primul Război Mondi-
(1961–1969), va fi apoi secretar al Asociației Cine- al, cu trimitere la greva generală din 1920 – Până
aștilor (1970–1971). Debutează cu versuri în 1949 la mă întorc, visează (1980). Maturizarea artistică se
„Revista elevilor”, iar editorial în 1957 cu nuvela produce abia cu aceste două desfășurări epice și
A doua moarte a lui Anton Vrabie. Scrie multe sce- este evidentă în primul rând prin eliminarea stân-
narii de film, singur sau în colaborare cu Ion Bă- găciilor de compoziție și stil reportericesc. Renun-
ieșu, Mircea Drăgan, Gabriel Barta, Géza Domokos țând și la formula strictă a romanului tradițional,
sau cu Eugen Mandric (Lupeni ’29, Cinci oameni la Ț. recurge la alte forme de scriitură, între care
drum, Golgota, B. D. intră în acțiune, B. D. la munte pulverizarea epicului și colajul de documente sau
și la mare, Brigada Diverse în alertă, Duminică în alternarea persoanei naratorului în relatarea fap-
familie). Povestirile, reportajele și publicistica de telor. Prin calitatea de personaj-martor, dezvăluită
factură socială îi apar în „Gazeta literară”, „Lucea- în momentele-cheie ale acțiunii, al cărei curs, vă-
fărul”, „România literară”, „Viața românească”, zut ca un dat istoric, nu poate fi schimbat, autorul
„Adevărul literar și artistic” ș.a. Pentru volumul de are posibilitatea să dea o interpretare, parțial va-
povestiri Profiluri (1959) a fost distins cu Premiul lidă, din perspectiva contemporaneității. O ruptu-
Academiei RPR. ră mai radicală, vizibilă în abandonarea tematicii
Majoritatea scrierilor lui Ț. – romane, poves- impuse de ideologia oficială și în abordarea cu o
tiri, nuvele – se conformează unei comenzi ideo- altă înțelegere a destinelor umane, poate fi detec-
logice și prezintă, cu mici excepții, mediul citadin tată în romanul Până la ultima consecință (1988).
românesc dintre 1950 și 1989, ani în care uzina Protagonistul, Anton Majaru, de fapt un alter ego al
sau șantierul erau socotite matrice ale formării și autorului, are o biografie similară cu aceea a unor
împlinirii „noii” personalități a omului. Autorul se personaje din cărțile precedente, de „strașnic păzi-
adresează cu predilecție unei anumite categorii tor de legi” (bune sau rele). Abia după pensionare
de cititori, similară ca vârstă, psihologie și com- el află răgazul pentru a înțelege că verticalitatea sa
portament cu personajele pe care le imaginează, morală și dragostea de muncă au fost abuziv folo-
mai toate oameni tineri, intenția fiind adesea vădit site de o pătură de privilegiați din sferele puterii
didacticistă. Protagoniștii din romanele Ora șase comuniste. În Bufnița albă (1992) un țăran, Iosu
365 Dicționarul general al literaturii române Țichindeal
Ascar, se opune demolării bisericii și satului ctitorit Barbu, Un posibil jurnal al ficțiunii, RL, 1991, 34; Aluni-
de străbunii săi și al cărui staroste este considerat ța Cofan, Universul domestic al „diaristului”, CC, 1991,
încă. Personaj viguros, acesta este primul erou-ță- 10–12; Cristea, A scrie, 241–244; Aurel Martin, Roma-
nul social, RL, 1993,17; Sânziana Pop, Nicolae Țic, LCF,
ran din romanele lui Ț., care continuă și aprofun-
1996, 3; Cristina Corciovescu, Bujor T. Râpeanu, 1234
dează schița caracterologică a bătrânului tată din cineaști români, București, 1996, 372–373; Maria-Lui-
scrierea autobiografică Jurnal de toamnă. Duioase, za Cristescu, Un postmodern neîngrădit, LCF, 1999, 10;
temperate, vesele (1991). Scriitorul nu scapă prilejul Dicț. scriit rom., IV, 634–63; Popa, Ist. lit., I, 917–918. ***
de a trata o temă precum evenimentele din decem-
brie 1989 și, într-o notă de pesimism profund, în
romanul Evanghelia după Satan (1993), editat pos-
tum, evocă destinul tragic al unui tânăr revoluțio-
nar împins la disperare și sinucidere de profitorii
care au deturnat idealurile revoluției.
SCRIERI: A doua moarte a lui Anton Vrabie, București,
1957; Profiluri, București, 1959; Ora șase, București, ȚICHINDEAL, Dimitrie
1960; Anii tineri, București, 1961; Vântul de seară, Bu- (c. 1775, Becicherecu
curești, 1962; Un vals pentru Maricica, București, 1963; Mic, j. Timiș – 20.I.1818,
Orașul cu o mie de blesteme, București, 1965; Pe scara Timișoara), fabulist,
vagonului, București, 1966; Cu ușile deschise, București, traducător.
1967; Nu trageți în caii de lemn, București, 1967; Dure-
rile altora, București, 1969; Scamatorul, București, 1969; Este fiul Elenei și al preotului Zaharia. Urmează
Camera cu oglinzi, București, 1971; Drumul spinos al școala sârbească din satul natal și la Timișoara,
întoarcerii, București, 1971; Viață de buzunar, Bucu-
unde în 1802 termină Seminarul Teologic. Învăță-
rești, 1972; Navetiștii, București, 1974; Patima urșilor
albi, București, 1975; Arșița verii și a sufletului meu, Bu- tor în Belinț și Beregsău, revizor școlar, apoi învăță-
curești, 1976; Roșu pe alb, București, 1977; Jean, fiul lui tor și preot în Becicherecu Mic, Ț. a fost între acele
Ion, București, 1978; Până mă întorc, visează, București, fețe bisericești ce s-au opus încercărilor autorități-
1980; Suplinitorii, București, 1982; Lege și anexă, Bucu- lor sârbești, civile și ecleziastice, de a-i deznaționa-
rești, 1983; Sărindar, București, 1984; Intermediarii, Bu- liza pe românii bănățeni. Într-o petiție din 1807
curești, 1985; Grindina, București, 1987; Până la ultima către împăratul Francisc I susținea, cu argumentul
consecință, București, 1988; Jurnal de toamnă. Duioase, vechimii elementului romanic, drepturile români-
temperate, vesele, București, 1991; Bufnița albă, Bucu- lor. În repetate rânduri s-a pronunțat pentru ridi-
rești, 1992; Evanghelia după Satan, pref. Matei Albastru carea interdicției de folosire a limbii române în
[Gavril Matei], București, 1993.
școală și în biserică. Prin eforturile lui și ale unui
Repere bibliografice: Georgescu, Încercări, II, 155–157; grup de cărturari, între care se aflau Moise Nicoară
Petroveanu, Pagini, 205–210; Mihai Novicov, Chipul lup-
și Constantin Diaconovici-Loga, s-a deschis în
tătorului comunist în proza contemporană, București,
1812, la Arad, Școala Preparandală; aici Ț. era pro-
1961, 102–111; I. Vitner, Prozatori contemporani, II, Bu-
curești, 1962, 105–141, 371–372; Eugen Simion, [Nicolae fesor de învățătura legii sau „catihetă”. Participând
Țic], GL, 1963, 23, 1986, 47; Damian, Direcții, 158–179; la mișcarea pentru un episcopat românesc la Arad,
Mihai Novicov, Literatura și viața, București, 1965, 50– a fost persecutat. Sub acuzația de a se fi ridicat
64; Ardeleanu, Însemnări, 214–219; Mircea Iorgulescu, „contra constituției împărăției habsburgice”, în iu-
[Nicolae Țic], AST, 1969, 6, RL, 1971, 9; Cristea, Interpre- nie 1814 este revocat din funcția de profesor, iar
tări, 73–78; Damian, Intrarea, 103–106; Dimisianu, Pro- volumul Filosoficești și politicești prin fabule mo-
zatori, 93–95; Laurențiu Ulici, „Navetiștii”, REVR, 1975, 2; ralnice învățături, traducere din Esop după Dositei
Cristea, Domeniul, 238–243; Valentin F. Mihăescu, „Pa- Obradovici, e confiscat. Ț. se va retrage ca preot în
tima urșilor albi”, LCF, 1976, 22; Titel, Pasiunea, 65–68;
satul Țichindeal, lângă Sibiu, care, după o ipoteză
Dimisianu, Nouă prozatori, 152–171; Cornel Ungureanu,
mai nouă, ar fi locul nașterii sale; aici înzestrează
Documente de viață, RL, 1979, 17; Cristea, Faptul, 241–
244; Ștefănescu, Jurnal, 92–93; Radu G. Țeposu, „Lege biserica cu o frescă a martiriului lui Gheorghe Doja,
și anexă”, 1983, 36; Raicu, Fragmente, 371–375; Dumi- figura acestuia fiind, de fapt, chipul lui Ț.
tru Micu, „Sărindar”, CNT, 1985, 12; Ungureanu, Pro- Popularizator al ideilor iluminismului, tra-
za rom., 699–719; Cosma, Romanul, I, 172–174; Miruna ducător din scrierile sârbului Dositei Obradovici
Țimiraș Dicționarul general al literaturii române 366
– Sfaturile a înțeleajerii cei sănătoase (1802), Adu- învățături), îngr. și pref. Virgil Vintilescu, Timișoara,
nare de lucruri moralicești de folos și spre veselie (I, 1975; ed. Timișoara, 2012; [Autor neidentificat], Epito-
1808), Filosoficești și politicești prin fabule moral- mul sau Scurte arătări pentru sânta beserică, Buda, 1808.
nice învățături (1814) –, cu scopul de a sprijini, prin Repere bibliografice: Ion Heliade-Rădulescu, Scrieri li-
educare, ridicarea conștiinței naționale și lupta terare, îngr. George Baiculescu, Craiova, 1939, 241–246;
românilor pentru drepturi naționale și sociale, Ț. Dumitru Țichindeal (cam pe la 1778–1814), în Lepturariu
rumânesc cules den scriptori rumâni, publ. Aron Pumnul,
a elogiat cartea, a condamnat superstițiile și a fost
t. IV, partea I, Viena, 1864, 53–55; V. A. Urechia, Despre
cel dintâi bănățean care s-a interesat de folclor, în fabule în genere și în speciale despre Cichindel, București,
prima traducere consemnând datini ale românilor 1866; Iosif Vulcan, Dimitrie Cichindeal. Date nouă des-
comparate cu cele romane, pentru a demonstra la- pre viața și activitatea lui, București, 1893; Iorga, Ist. lit.
tinitatea neamului. Fabulele lui Esop l-au interesat XVIII, II, 340–345; Densusianu, Lit. rom., I, 89–97; Lația,
pentru că ofereau nu numai învățături morale cu Cărturari, 5–7; Suciu, Lit. băn., 57–66; Călinescu, Ist. lit.
valabilitate general umană, ci și posibilitatea ex- (1941), 80, Ist. lit. (1982), 74–75; Vincențiu Bugariu, Fi-
primării voalate a unor idei politice. Mai mult de- guri bănățene, Timișoara, 1942, 51–63; Popovici, Studii,
I, 461–463; Virgil Vintilescu, Dimitrie Țichindeal, Timi-
cât la Nicolae Oțelea cu trei decenii înainte, textele
șoara, 1965; Duțu, Coordonate, 315–324; Ist. lit., II, 112–
dobândesc o haină adaptată realităților autohtone, 115; Piru, Ist. lit., II, 149–150; Dicț. lit. 1900, 867–868; San-
ceea ce le dă aspectul unor prelucrări. Ț. amplifi- da Radian, Măștile fabulei, București, 1983, 76–82; Iulian
că morala, trecând în ea ecouri ale frământărilor Păun, Dimitrie Țichindeal. O ipoteză privind locul de naș-
timpului: disputele teologice sterile sunt puse față tere, AC, 1992, 9; Sorescu, Bibliotecă, 239–240; Doru Bog-
în față cu necesitatea armoniei între popoare (Șoa- dan, Liviu Mărghitan, „Țichindeal, gură de aur”, Arad,
recii și clopotele), unirea provinciilor românești 2000; Dicț. esențial, 844–845; Anton Ilica, Istoricul „Pre-
într-o „măreață nație daco-română” este întrevă- parandiei” de la Arad, Cluj-Napoca, 2012, passim. S.C.
zută ca rezultat al luminării păturii de jos (Muierea ȚIMIRAȘ, Nicolae (15.V.1876, Fintești, j. Buzău –
și găina); portrete satirice de prelați obtuzi ori de 14.XII.1950, Serto Fiorentino, Italia), poet, prozator,
renegați intră în Șarpele și pila, Privighetoarea și traducător. Și-a făcut studiile liceale și universitare
vulturele. Limba este populară, totuși fraza se miș- la București, fiind absolvent al Facultății de Litere
că greoi, discursiv, căci ținta rămâne învățătura, și Filosofie (1903), le-a continuat la Bruxelles, apoi
trezirea minții și disciplina morală. Marin Sorescu a obținut și licența în drept la București (1911).
aprecia că formula „gură de aur”, prin care Emi- După ce debutează la „Lumea ilustrată” (1892),
nescu îl definea pe Ț., ar putea fi explicată tocmai publică (semnând uneori și N. Preda, N. Stroe, N.
„printr-un anume dar retoric, întâlnit în morala Sorin) la „Literatorul”, „Țara”, „Carmen Sylva”,
fabulelor, întinsă și gesticulant patetică”. Singura „Orientul”, „Icoana vremei” (editată în 1894, îm-
scriere originală a lui Ț., un istoric al școlii din Ba- preună cu D. Th. Neculuță), „Vieața nouă” (1898,
nat, tipărită la Buda în 1813, este de strictă valoare unde era secretar de redacție), „Carmen”, „Dimi-
documentară. Dar în manuscris acest „sol împă- neața”, „Minerva” (unde e redactor), „Minerva
ciuitor al românilor despărțiți de religie” ar fi lăsat literară ilustrată”. În 1907 își adună câteva poezii
Hristianismul. Cum este, cum ar trebui și ar putea într-o primă plachetă, Cântecul vântului, iar o se-
să fie după glasul Evangheliei, Teologia dogmatică rie de articole despre lupta națională a românilor
și pastorală, Predici originale. bănățeni, despre evoluția organizării transportu-
SCRIERI: Arătare despre starea acestor noao introduse rilor pe teritoriul românesc sau cele intitulate Din
sholasticești instituturi ale nației românești, sârbești și viața Bucureștilor le reunește în volumul Lucruri
grecești, Buda, 1813. Traduceri: Dositei Obradovici, Sfa- văzute... (1909). În 1911 era antrenat de Constan-
turile a înțeleajerii cei sănătoase, Buda, 1802, Adunare de tin I. Creangă (cu care se înrudise prin căsătoria cu
lucruri moralicești de folos și spre veselie, partea I, Buda,
Laetiția Creangă, nepoata marelui prozator) într-o
1808, Filosoficești și politicești prin fabule moralnice
învățături, Buda, 1814; ed. 2 (Filosofice și politice prin campanie de promovare a politicii lui Take Iones-
fabule învățături morale), pref. I. Eliad [Ion Heliade-Ră- cu, care cuprindea și editarea la Piatra Neamț a
dulescu], București, 1838; ed. (Fabulele lui Demetriu Ci- ziarului „Deșteptarea”, unde figura ca prim-redac-
chindeal în traducere nouă din originalul sârbesc), îngr. tor. A fost avocat la Constanța (1914–1931), apoi în
și pref. Ioan Russu, Arad, 1885; ed. (Fabule și moralnice Capitală. Va mai lucra sau doar colabora cu versuri
367 Dicționarul general al literaturii române Țimiraș
și articole la „Dobrogea jună”, „Dobrogea litera- Creangă), în care se străduiește să infirme pas cu
ră”, „Voința Dobrogei”, „Farul”, „Marea noastră”, pas, pe bază de documente, însemnări și mărturii
„Adevărul”, „Liberalul”. Devine membru al Socie- inedite, fotografii etc., această imagine șarjată. Însă
tății Scriitorilor Români în 1942, când deja plecase principala intenție a biografului e să demonstreze
la Roma, probabil la fiul său, Nicolae Țimiraș, se- cultura marelui povestitor, argumentele venind
cretar al Legației României. în urma descoperirii unei lăzi conținând cărți ad-
Cele câteva poeme din Cântecul vântului (1907) notate ce îi aparținuseră. Deși aduce contribuții
pot fi considerate ca o anticipare a stărilor pe care interesante, cartea este defectuos structurată, cu
le va revela Ț. în primul ciclu din Cântecele singu- inserții disparate și vizibil tendențioasă. În ultima
rătății (1940). Scrise sub semnul tristeții apăsătoa- parte a activității sale Ț. se dedică unei intense
re, ele par a fi germenii din care se nasc mai târziu munci de traducere, preferând zonele de vârf ale
alte „poeme ale singurătății”. Poetul are percepția liricii romantice, parnasiene și simboliste, cum se
senzorială a stărilor fluide, pe care le poate conver- observă în antologia Cântece de cristal (I–III, 1937–
ti în imagini concrete. În această „singurătate cris- 1940), unde figurează Alfred de Vigny, Alphonse de
talină”, când ajunge la ultima speranță, exprima- Lamartine, Victor Hugo, Leconte de Lisle, Charles
tă în Versete creștine, se roagă să fie dezlegat „din Baudelaire, Sully Prudhomme, J.-M. de Hérédia,
lanțul de dureri” al unei lumi fără sens și să urce Paul Verlaine, Henri de Régnier, Albert Samain.
„în divinele tăceri”, loc al certitudinii și al veșnici- Transpunerile sunt însă marcate frecvent de stân-
ei. Perpessicius aprecia concizia ce dă forță unor găcii, echivalări forțate și soluții simpliste.
„imagini sugestive”, precum și „sonetele perfecte”, SCRIERI: Cântecul vântului, București, 1907; Judecata
nu și compunerile pe teme religioase, „oarecum din urmă, București, 1908; Lucruri văzute..., pref. Victor
factice” și cu „parafraza psalmilor opacă”. Ca zi- Anestin, București, 1909; Ioan Creangă. După documen-
arist, Ț. a cunoscut îndeaproape momentul 1907 te vechi, însemnări și mărturii inedite, București, 1933;
și a scris povestirea Judecata din urmă (1908), de- ed. 2, București, 1941; ed. îngr. Daniel Corbu, Iași, 2012;
Cântecele singurătății, București, 1940. Traduceri: Paul
dicată „celor buni și răi, celor întunecați și mulți,
Verlaine, Poeme creștine, București, 1937; [Leconte de
țărănimii sărace și osândite”. Protagonistul, un Lisle, Sully Prudhomme, J.-M. de Hérédia, Paul Verla-
țăran fără pământ, ajunge la disperare, la beție, ine, Henri de Régnier, Albert Samain, Alfred de Vigny,
apoi, în iureșul răzvrătirii, se află în fruntea răscu- Alphonse de Lamartine, Victor Hugo, Charles Baudela-
laților. Cumințit definitiv de gloanțele stăpânirii, ire], Cântece de cristal, I–III, București, 1937–1940; Milli
își ia zborul spre cer, fiind imaginat într-un periplu Dondolo, Îngerul a strigat, București, 1943.
prin vămile văzduhului, până la scaunul judecății Repere bibliografice: Dionis, „Cântecul vântului”, DMN,
supreme. Sentința de condamnare la iad este con- 1907, 1 272; M.C. [Mihai Carp], „Cântecul vântului”, VR,
testată de țăran într-o pledoarie unde își relatează 1907, 9; Victor Anestin, [Nicolae Țimiraș], ADV, 1908,
patetic viața plină de suferințe și nedreptăți, prin 6671, 6842; Mihail Dragomirescu, „Judecata din urmă”,
care își ispășise toate păcatele. Victor Anestin sub- CVC, 1909, 1; Al. Gh. Doinaru, „Lucruri văzute...”, „Mi-
nerva”, 1909, 236; Paul I. Papadopol, „Ioan Creangă”, U,
linia prezentarea plină de înțelegere a vieții de la
1933, 34; C.G. [C. V. Gerota], „Ioan Creangă”, CL, 1933,
sate și evidenția noutatea secvenței călătoriei spre februarie; Ovidiu Papadima, „Ioan Creangă”, G, 1933, 5;
cer, iar Mihail Dragomirescu considera că ideea e Adrian Maniu, Despre Ion Creangă, U, 1933, 255; N. Ior-
„frumoasă și originală”, dar narațiunea cam „fără ga, „Ioan Creangă”, RI, 1933, 7–9; Dimitrie Macrea, „Ioan
însușiri de stil și limbă”. Alte texte din periodice, si- Creangă”, DR, 1931–1933; Alexandru Anestin, „Cântece
tuate între povestire și reportaj, păstrează aceeași de cristal”, „Ordinea”, 1937, 1 583, 1938, 1 773; Al. Iaco-
atitudine de compasiune resemnată față de cei bescu, „Cântece de cristal”, CRE, 1937, 3533; Al. Iordan,
sărmani. În lucrarea Ioan Creangă (1933; Premiul „Chansons de cristal”, „Ronsard”, 1938, 1; I.G. Dimitriu,
„Cântece de cristal”, CL, 1938, 6–7; Perpessicius, Opere, IX,
Academiei Române) Ț. încearcă să reabiliteze,
104–105; Petru Iroaie, „Cântecele singurătății”, CL, 1941,
poate și din sentimente familiale, imaginea omului
7; Nicolae Țimiraș, Anii tinereții, îngr. Ion Manea-Ma-
Creangă, descris de mulți ca incult, grosolan, robit noliu, Berkeley (California, SUA), 1991, passim. C.T.
pântecului, deformat de boli. Portretul lui G. Căli-
nescu îl va revolta și mai mult, făcându-l să adauge ȚIMIRAȘ, Nicolae (30.VII.1912, București – 1996,
în 1941, la ediția a doua, un capitol nou (Figura lui Berkeley, California, SUA), memorialist. Este fiul
Țimiraș Dicționarul general al literaturii române 368
Laetiției (n. Creangă) și al scriitorului Nicolae Țimi- și culturale din preajma Primului Război Mondi-
raș. Urmează școala primară și Liceul „Mircea cel al, accentuată prin intercalarea unor istorioare de
Bătrân” (1923–1929) la Constanța. Va absolvi Fa- epocă, portretizarea câtorva personalități politice
cultatea de Drept și Facultatea de Litere și Filosofie și literare, prieteni ai tatălui, profesori etc. Verva
la Universitatea din București (1933) și Școala Mili- intelectuală, stilul ironic alert, bonomia și umorul
tară de Cavalerie din Târgoviște (1934). Este avocat definesc textul. Rapsodii de vacanță. Călătorie în
în București până în 1936, când intră ca diplomat America de Sud (2002) este tot un volum de me-
în Ministerul de Externe, funcționând în cadrul Le- morii, dar atipic, călătoria fiind mai degrabă pre-
gației României la Budapesta (1939–1940), Roma text pentru o culegere de povestiri și eseuri. În vara
(1940–1941), Vatican (1941–1944, 1945–1947) și anului 1966 soția scriitorului, Paola, invitată la un
Tirana (1940–1947). Ulterior emigrează în Canada, congres internațional de farmacologie într-un oraș
unde va lucra până în 1953 ca avocat în Montréal, latino-american, merge acolo împreună cu Ț. și cu
apoi se va stabili în California, unde predă limba cei doi copii ai lor. Cartea e alcătuită din capitole
română la US Army Languages School din Mon- care înregistrează, de regulă, etapele călătoriei și
terey (1953–1956) și studiază la University of Ca- relația dintre soți (De unde se vede că Sancho Pan-
lifornia, Berkeley (1957–1959), tot aici luându-și za și Don Quijote încă mai călătoresc prin lume), ea
doctoratul în filologie italiană (1978). Profesor de energică și pragmatică (Paola – Sancho Panza), el
limbi romanice la Contra Costa College, San Pablo, visător și distrat (Nicolae, care se complace în rolul
California (1959–1980) și visiting professor la Laval lui Don Quijote), peripețiile legate de copii, năz-
University din Québec, este unul din fondatorii bâtiile micului Paolo fiind demne de un roman de
Academiei Româno–Americane de Arte și Științe aventuri. Descrierea orașelor vizitate abundă în re-
(1975), președinte (1978–1982) și vicepreședinte ferințe livrești, în special din poezia clasică italiană
și franceză. Autorul e un povestitor înzestrat, care
(1982–1988) al acesteia; sub auspiciile instituției
își presară amintirile cu tot felul de istorioare spuse
a editat în 1988 lucrarea lui Emil Turdeanu Mo-
celor mici, pe teme sud-americane sau românești.
dern Romania. The Achievement of National Unity.
Pe de altă parte, pornind de la istoria și etnografia
1914–1920. Peste hotare iscălește și Nicholas Timi-
Braziliei, el face comentarii amănunțite cu referi-
ras. Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” din
re la ideile lui Claude Lévi-Strauss. Câteva capito-
Iași i‑au fost donate mai multe dosare care conțin
le finale au o pronunțată alură eseistică: Pentru și
versuri, planul unor cărți, însemnări autobiografi-
contra „indigenismului” artistic (comparații între
ce, o bogată corespondență, diverse documente,
arta mexicană și cea peruană, cu trimiteri la ele-
numeroase desene etc. mente din arta românească), Despre televiziune și
Anii tinereții (1991), primul volum de memo- cinematograf (calitatea lor educativ artistică și in-
rialistică publicat de Ț., se referă la un interval de fluența asupra educației tineretului), Cuvinte des-
timp mult mai mare decât cel anunțat, consem- pre răspândirea neamului românesc la Salvador da
nând evenimente din 1912 (anul nașterii scriitoru- Bahía (imaginea românilor peste hotare) etc. Me-
lui) până în 1933 (anul absolvirii studiilor univer- morialistica grupată sub titlul Rapsodii de vacanță.
sitare în țară). Capitolul Los cuatro costados este o Călătorie în Italia (2003), structurată în forma unor
rememorare afectivă a bunicilor și în general a ra- scrisori adresate unui văr din București, relatează,
murii materne (mama sa este fiica lui Constantin I. la fel de savuros, un lung voiaj întreprins în 1967–
Creangă, nepoată a scriitorului Ion Creangă și soră 1968. Revederea Italiei după douăzeci de ani de la
a arhitectului Horia Creangă), ca și a celei paterne, încheierea misiunii diplomatice este emoționantă,
cu evoluții spectaculoase și cu dramatice povești iar descripția pitorească și nostalgică a traiectori-
de familie. În capitolul despre părinți, Los padres, ei parcurse, Roma – Florența – Milano – Ravenna
dominat de figura tatălui, se adaugă comentarii – Veneția, conține numeroase referințe ce trimit la
despre scrierile acestuia, extrase din versuri și tra- Dante, Ovidiu ș.a., dar și evocări nostalgice ale ora-
duceri. Ultimele două capitole prezintă copilăria, șelor românești.
adolescența și se oprește apoi la anii studenției SCRIERI: Anii tinereții, îngr. Ion Manea‑Manoliu, Ber-
bucureștene. Valoarea documentară a paginilor keley (California, SUA), 1991; Rapsodii de vacanță. Că-
constă în reconstituirea atmosferei social-politice lătorie în America de Sud, pref. Constantin Mihăescu,
369 Dicționarul general al literaturii române Țincu
București, 2002; Rapsodii de vacanță. Călătorie în Italia, va dedica lucrarea Mitul utilului (1933) lui Ț. și lui
pref. Constantin Mihăescu, București, 2003. Grigore Popa. Raționalismul și naționalismul su-
Repere bibliografice: Sasu, Dicț. scriit. SUA, 292–293; perior proprii magistrului au o influență determi-
Mihai Pelin, Opisul emigrației politice, București, 2002, nantă asupra tânărului, care se orientează de pe
324; Manolescu, Enciclopedia, 716. L.Cr. acum către filosofia culturii, chiar dacă, deocam-
dată, nu se află în posesia unor repere foarte clare.
Alt model este profesorul Liviu Rusu, de la care –
cum îi va mărturisi într-o scrisoare din 1972 – a în-
vățat a fi „obiectiv, informat, esențial și la obiect” și
a se păstra departe de „eseismul facil”. În timpul
studenției scrie în diverse periodice clujene (la
ȚINCU, Bucur unele cumulează și atribuții de redactor), pledând
(7.IX.1910, Rășinari, cauza unei culturi bazate pe filosofie și știință, ca în
j. Sibiu – 15.IX.1987, articolul Generația tânără din Ardeal (1931). Cu
București), eseist, sprijinul lui Octavian Goga obține o bursă la Insti-
istoric literar. tutul Francez de Înalte Studii din Paris (1934–1935).
Își începe cariera didactică funcționând, din 1938,
ca profesor de filosofie și drept la licee din Tulcea,
Este fiul Anei (n. Barbăalbă) și al lui Bucur Țincu,
Cluj și Buzău. În 1942 e numit secretar cultural în
agricultor ce ține și o cârciumă. Casa natală era ve-
Ministerul Propagandei și de Externe, dar în același
cină cu cea a familiei lui Emil Cioran. Acesta, cum
an este detașat la serviciul de presă al Legației Ro-
va mărturisi la bătrânețe, copilărește cu „Țâncii”,
mâne din Berlin, unde va lucra alături de Horia
adică împreună cu Bucur și cu Petru Țincu (viitor
Stanca și Gherasim Pintea. Revenit la București în
director al Băncii Agricole și autor, în prima tinere-
țe, al unei broșuri intitulate alarmant Moartea civi- noiembrie 1944, va fi funcționar în Ministerul In-
lizației capitaliste). Casa lor se numără printre formațiilor, pentru ca în 1947 să se vadă „epurat”.
foarte puținele locuri și lucruri evocate nostalgic de Trăiește o vreme din expediente. În 1956 este anga-
„scepticul de serviciu”, iar celor doi frați li se recu- jat documentarist, iar din 1964 cercetător în cadrul
noaște neted aportul formativ: „Îmi pare rău că Bu- Institutului de Cercetări Economice al Academiei
cur și-a lichidat casa de la Rășinari – îi scrie Cioran RPR, de unde în 1970 trece la Institutul de Istorie și
în 1976 fratelui său Aurel, rămas în țară –. În preaj- Teorie Literară „G. Călinescu”; se pensionează în
ma ei s-a petrecut toată copilăria mea. El și Petru 1975. Își începe publicistica în 1929 la „Tribuna”,
au avut un rol mare în «formarea» mea”. După iar în 1931 scrie în pagina culturală a ziarului „Dru-
școala primară, urmată la Rășinari, Ț. intră la Lice- mul nou” din Cluj (condus de Sextil Pușcariu), ex-
ul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (1921–1928), unde e tinzându-și colaborările și la alte periodice transil-
coleg cu Emil Cioran. Apoi drumurile lor se des- vănene, ca „Țara noastră”, „Pagini literare” (unde
part, pentru studiile universitare Ț. alegând Clujul, susține rubricile „Însemnări”, „Idei – Oameni –
unde frecventează secția de filosofie de la Faculta- Fapte”), „Gând românesc”, „Societatea de mâine”,
tea de Litere și Filosofie, pe care o va absolvi în dar și la „Gândirea”, „Dreptatea”, „Linia dreaptă”,
1932. Din această perioadă datează douăsprezece „Lumea românească”, „Decalog”, „Porunca vre-
scrisori puse sub semnul „culmilor disperării”, pe mii” și „Revista Fundațiilor Regale” din București.
care Cioran i le trimite din București. Legătura lor După 1965 e prezent sporadic în „Almanahul lite-
epistolară va continua toată viața – cu întreruperi rar”, „Astra”, „Atelier literar”, „Comentar”, „Limbă
din cauza regimului totalitar instalat în țară –, ilus- și literatură”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Revista de
trând paradigmatic disjuncția operată de istoria istorie și teorie literară”, „Steaua”, „Transilvania”,
politică în destinul a doi tineri similar dotați și for- „Tribuna”, „Tribuna Sibiului”, „Viața româneas-
mați cultural, care conturau imaginea virtuală a că”. Editorial, a debutat în 1938 cu eseul Apărarea
unui cuplu de complementarități. La Universitatea civilizației, pentru care i s-a decernat Premiul Scri-
din Cluj, unde leagă o prietenie durabilă cu Horia itorilor Tineri al Editurii Fundației pentru Literatu-
Stanca, e studentul preferat al lui D.D. Roșca, care ră și Artă „Regele Carol II”.
Țincu Dicționarul general al literaturii române 370
Apărarea civilizației (1938) este o carte-replică. face din intelectuali niște „birocrați ai spiritului”),
Mai întâi la lucrarea lui Henri Massis, La Défense de modelul platonician al guvernului de filosofi, ca
de l’Occident: nu cu atacurile din afară se confruntă și de statul „noocratic” al lui Camil Petrescu: știința
lumea europeană, cum crezuse autorul francez în și filosofia, „fruct al libertății și al atitudinii dezin-
1926, ci cu ceea ce a produs ea însăși. Ț. respinge și teresate”, nu pot deveni forme de „dictatură asu-
modelul cultural spenglerian al evoluției organice, pra societății”, „misiunea intelectualilor este de a
analiza lui pornind de la postulatul că Occidentul feri viața, de a salva spiritul de la particularitățile
nu și-a epuizat potențialul creator și că, prin urma- care-l mutilează”. Demersul eseistului include și o
re, el se poate salva prin „trecerea de la un sistem reacție anticioraniană, chiar dacă neexplicită: mi-
de valori la altul”. Implicit, eseul poate fi interpre- siunea intelectualilor din țările/culturile mici este
tat – cum remarcă Marta Petreu – și ca replică pode a susține și proteja „ideea de cultură”, de a opta
lemică la Schimbarea la față a României (1936), dar pentru „perspectiva solidarității în locul veleităților
și, posibil, la scepticismul celorlalte scrieri ale lui imperialiste pe care în mod nejustificat intelectua-
Emil Cioran (de pildă, Pe culmile disperării, 1934). lii acestor țări le afirmă astăzi”. Demonstrația-ple-
În fine, Apărarea civilizației apare pe fundalul mai doarie este reluată concret prin exemplul Franței,
vechilor dezbateri despre „criza culturii”; potrivit cu o fervoare în care G. Călinescu a văzut „o con-
lui Ț., cultura ar sta în „ascendența politicului”, tinuare anacronică a spiritului nostru vasal”, iar
acesta subordonându-și-o („anexă a politicului”). Cioran, într-o scrisoare către autor din 1973, „cel
Cartea are aspectul unui rechizitoriu antitotalitar, mai delirant elogiu făcut vreodată Franței”. Apre-
ce vizează îndeosebi ideologia comunistă în vari- ciată drept „cea mai reușită personalitate istorică a
anta ei stalinistă. Este totodată o carte-șoc și o car- Europei occidentale”, tărâm al revoluției spirituale
te-semnal de alarmă, în linia Panait Istrati – André permanente, Franța este definită de Ț. prin opozi-
Gide, avertizând asupra iluziilor intelectualilor oc- ție cu „Germania militaristă”. Comparația angajea-
cidentali cu privire la modelul sovietic. Concluzia, ză mai toate nivelurile; de pildă, în vreme ce socia-
aforistică, a capitolului Rusia și civilizația occiden- lismul francez este „umanist, creștin și liberal”, cel
tală este tranșantă: „Cei ce abandonează Occi- german, adică marxismul, se proclamă „științific”,
dentul preferând o altă cultură sunt ca aceia care dar Karl Marx nu ar fi în esență decât un „Bismarck
noaptea sting luminile sperând astfel că vor vedea popular”. Entuziasmul filogalic al tânărului eseist
mai bine”. Depășirea „crizei culturii” autorul o trebuie judecat în contextul istoric în care spiritul
crede posibilă prin prisma filosofiei personaliste umanist pierdea teren în fața ofensivei extremelor
a lui Emmanuel Mounier, care proclamă prima- politice totalitare. Sub regimul comunist preocu-
tul libertății și al demnității spirituale umane. Din pările i se schimbă radical, obstaculând drama-
orizontul acestei opțiuni denunță mai întâi statul tic vocația eseisticii filosofice. Neputând să o mai
totalitar, iar corolarul său, „omul nou”, e portreti- practice liber, Ț. renunță la ea pentru istoria lite-
zat memorabil: „Are anumite certitudini simple și rară pozitivă. Cercetătorul întocmește conștiincios
pozitive, anumite «false idei clare», în care crede monografii de reviste din Transilvania (apărute în
orbește. El se afirmă printr-o puternică vitalita- volume colective), lucrează la o biobibliografie Oc-
te și printr-o lipsă de simț critic care îi permite să tavian Goga, pe care însă nu apucă să o încheie, se
vrea să creadă totul în mod absolut. Dogmatic și apleacă asupra unor goluri din istoria culturii ar-
intolerant, el aderă la o mistică pe care o servește delene, cu intenții recuperatoare. Ediția Ieronim
cu pasiune” etc. Vin la rând „dislocarea” unității G. Barițiu, publicată în 1982, intră în această ca-
spirituale a Europei prin naționalism exacerbat și tegorie. Culegerea reprezintă cu adevărat o „res-
imperialism, nimicirea „regionalismului” și a ceea tituire”, fiul lui George Barițiu fiind azi ca și uitat,
ce azi se numește subsidiaritate, „izolarea morală iar scrisul lui rămânând în paginile periodicelor.
a națiunilor”, înregimentarea politică a intelectu- Solidul studiu introductiv îl definește pe publicist
alilor, materializată într-un activism conformist, (colaborator la „Gazeta Transilvaniei”, „Familia”,
ancilar. La acest ultim punct Ț. se desparte și de Ju- „Telegraful român”, „Observatoriul”, „Transilva-
lien Benda, și de Hermann Keyserling (izolarea „nu nia”) ca intelectual marcat de ideologia Luminilor
e o armă de luptă pentru apărarea spiritului”, ea și a Revoluției Franceze, precum și de opțiunea
371 Dicționarul general al literaturii române Țincu
pentru forma de stat republicană. Indiferent de an- nouă”, „Lumea ilustrată”, „Revista theatrelor”,
vergura lor, contribuțiile de istorie literară ale lui Ț. „Ecoul armatei” (unde e prim-redactor), „Univer-
prezintă încredere prin seriozitatea documentării sul” și „Universul literar”, „România”, „Zeflemea-
și pertinența judecăților de valoare. Stilul dezinvolt ua”, „Pleiada”, „Revista literară și politică”, „Ilus-
și plastic-aforistic al eseistului de altădată se me- trațiunea națională” ș.a. Semna și cu pseudonime-
tamorfozează, textele căpătând acum austeritatea le Metall și Tall. Modest artizan al scrisului, începe
actelor de stare civilă. prin a transpune din limba italiană librete de operă
SCRIERI: Apărarea civilizației, București, 1938; ed. îngr. (Salvadore Commarano, Lucia de Lammermoor
și pref. Marta Petreu, Cluj-Napoca, 2000; Reviste literare și Saffo, Antonio Ghislanzoni, Aida, ș.a.), în 1870–
românești din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea (în 1871 figurând și ca subdirector la „Eco musicale di
colaborare), coordonator Ovidiu Papadima, București, Romania”. Tot acum improvizează comedii într-un
1974; Reviste literare românești de la începutul secolului act, 1 aprilie (1873), 1 mai (1874), Mărțișor („Revista
al XX-lea (în colaborare), coordonator Ovidiu Papadima,
contimporană”, 1875), piese facile, spumoase, cum
București, 1976. Ediții: Ieronim G. Barițiu, Din zbuciu-
mul veacului, introd. edit., pref. Vasile Netea, Cluj-Na- sunt și altele, după 1900. Produce în colaborare cu
poca, 1982. Petre Grădișteanu, Mihail Zamphirescu, Ciru Oe-
Repere bibliografice: Septimiu Bucur, „Apărarea civi-
conomu, Al. Lara și Oscar Eliot revista umoristică
lizației”, „România”, 1938, 34; Nichifor Crainic, „Apăra- Cer cuvântul! (1874), iar cu V.A. Urechia și Theodor
rea civilizației”, G, 1938, 8; Erasm [Petru Manoliu], Des- A. Myller Răpirea Bucovinei („Literatorul”, 1883),
pre politică și literatură, „Lumea românească”, 1938, lucrare dramatică minoră, ocazională. Ca orice
336; Călinescu, Ist. lit. (1941), 869, Ist. lit. (1982), 956; Nae meșteșugar, în lipsa talentului, prelucrează. Ast-
Antonescu, Ieronim G. Barițiu, „Din zbuciumul veacu- fel, nuvelele lui A.I. Odobescu devin melodrama-
lui”, ST, 1982, 7; Horia Stanca, Ieronim G. Barițiu, „Din tice compuneri teatrale: Doamna Chiajna (1891,
zbuciumul veacului”, T, 1982, 11; Nicolae Mecu, [Bu- în colaborare cu N.G. Rădulescu-Niger) și Mihnea
cur Țincu], VR, 1983, 2, RITL, 1988, 1–2; Nicolae Scurtu,
cel Rău („Lumea ilustrată”, 1893). Prin 1892 încerca
Un cărturar, RL, 1987, 39; Emil Cioran, Scrisori către cei
de-acasă, îngr. Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu și din nou comedia (Iuda). Dar Ț. aduce bune servi-
Theodor Enescu, tr. Tania Radu, București, 1995, 316– cii scenei mai cu seamă ca traducător. Tălmăcește
324; Emil Cioran, 12 scrisori de pe culmile disperării în- Mincinosul de Corneille (1895), Vânturătorii mări-
soțite de 12 scrisori de bătrânețe și alte texte, îngr. și pref. lor de Jean Richepin („Revista literară”, 1896), Han-
Ion Vartic, Cluj-Napoca, 1995, 13–63; Mircea Popa, Do- gița de Carlo Goldoni, strânge în volumul Comedii
sar Bucur Țincu. 8 scrisori către Liviu Rusu, APF, 1996, și monoloage (1892) versiunile sale la câteva piese
3; Ion Vartic, Cioran naiv și sentimental, Cluj-Napo- franțuzești fără strălucire. Unele transpuneri sunt
ca, 2000, 9–21, 29–46; Al. Călinescu, Șansa civilizației,
făcute în colaborare (cu Sever Moschuna, în 1893
ATN, 2001, 2; Dicț. scriit. rom., IV, 637–638; Marta Pe-
treu, Filosofii paralele, Cluj-Napoca, 2005, 118–135. N.M.
– Aventuriera de Émile Augier, cu Ana Ciupagea –
Muma din popor de Ernest Legouvé). Versificând
ȚINCU, Nicolae (17.IX.1846, Turnu Severin – cu excesivă ușurință, Ț. adună în Poeme pentru
29.VIII.1927, București), autor dramatic, traducă- copii (1897), Rime vesele (1900) și Versuri pentru
tor; semnează și cu numele Nicolae Ținc. Absolvent copii (1911) istorioare romanțioase, moralizatoare,
al Liceului „Sf. Sava” din București, Ț. intră copist fabule, anecdote, în fapt o poezie minoră, deseori
la Cancelaria Consiliului de Miniștri, mai târziu fi- imitată sau prelucrată după autori străini. A tradus,
ind subprefect și director la Prefectură, contabil la de asemenea, mult, cu precădere din poezia italia-
Teatrul Național din București (1899) și referendar nă (Torquato Tasso, Alessandro Manzoni, Giosuè
la Curtea de Conturi. Carducci, Giovanni Pascoli, Ada Negri, volumul
Pentru că, în timp, s-a afiliat la mai multe gru- Poeți italieni moderni, apărut în 1907, adunând
pări literare bucureștene, Ț. este acceptat și în pa- mai toate aceste tălmăciri), dar și din cea franceză
ginile unor publicații foarte diferite: „Columna lui (Alfred de Musset, Victor Hugo ș.a.). Cu veleități de
Traian”, „Revista contimporană”, „Revista literară prozator, în scrierile lui mărunte, îmbibate de sen-
și științifică”, „Ghimpele”, „Literatorul”, „Revista timentalism și didacticism (Nuvele, 1899), cultivă
literară”, „România literară”, „Fântâna Blanduzi- portretul, tratat când grațios-banal, ca într-o lito-
ei”, „Revista nouă”, „Revista Alexandri”, „Generația grafie, când în tonuri îngroșate, întunecate. O serie
Țion Dicționarul general al literaturii române 372
de profiluri de scriitori români, publicată în „Re- pe tărâmul unor poetice magii,/ Ne clătinăm prin-
vista nouă”, reține prin informații și mai puțin prin tre plante, printre stânci,/ aici gesturile au înțele-
comentarii. Antieminescian vechi, Ț. nu își putea suri adânci/ și lucrurile ne-mpresoară și sunt vii./
schimba ușor opiniile, statornica prietenie pentru Și toate făpturile nopții se află pe aproape;/ vin să-
Al. Macedonski fiind doar una din explicațiile ati- și ascundă teama de moarte în ape,/ se culcă apoi
tudinii lui rigide. la picioarele noastre/ la fel cu apa și cerul; tăcute,
SCRIERI: Întâi aprilie, București, 1873; Întâi mai, Bu- albastre...” (Tărâmul magic). Aventura echivalează
curești, 1874; Doamna Chiajna (în colaborare cu N.G. cu o „intrare în junglă”, ca în textul omonim, po-
Rădulescu-Niger), București, 1891; Poeme pentru copii, etul exultă, dominat de sentimentul plenitudinii
București, 1897; Nuvele, București, 1899; Rime vesele, vieții, în care se infiltrează o undă de reverie, elegi-
București, 1900; Monstrul. Considerațiuni umoristi- acă și meditativă, dar echilibrată, calmă. În genere,
ce asupra omului, București, 1907; Povestiri de război,
Ț. uzează de motive livrești, de reminiscențe din-
București, 1907; Versuri pentru copii, București, [1911];
Femeia cu ochii verzi, București, 1922. Traduceri: [Al-
tr-o bună tradiție, cizelându-le adesea în vers cla-
fred de Musset, Émile Augier, Louis Ratisbonne, Eugène sic. Îl preocupă, de pildă, figura poetului, ca suflet
Manuel, Paul Déroulède, Ernest Grenet-Dancourt], Mo- al naturii înzestrat cu darul cântării (Circuit, Poeții
nologuri în versuri, București, 1891; [Albin Valabrègue, sunt naivi, Aici a trăit poetul ș.a.). Alteori gândul
Edouard Pailleron, Georges de Porto-Riche, Paul Bil- extincției e transpus într-o imagistică astrală: „Nu-
haud], Comedii și monoloage, București, 1892; Émile Au- mai o dată, mineralizat,/ voi atârna de stea, balast
gier, Aventuriera, București, 1893 (în colaborare cu Se- ciudat,/ și ochii se vor auri pe rând/ de colbul stelei
ver Moschuna); André Theuriet, Jean-Marie, București, ruptă din pământ...” (Numai o dată). Discursivita-
1894; Corneille, Mincinosul, București, 1895; Alfred de
tea și tonul colocvial din prima carte se accentuea-
Musset, Noaptea din decembrie, București, 1895; Ales-
sandro Manzoni, Cinci mai, în Poeme pentru copii, Bu- ză în Ierburi și raze (1974), unde Ț. conversează, ca
curești, 1897; Monologuri în versuri după diferiți autori, alți confrați postbelici, pe diverse teme lirice, cu o
București, 1898; Poeți italieni moderni, București, 1907; emoție stăpânită. El își pune întrebări asupra ros-
Palmarin, Prăvălia morții, București, 1908; L.H. Lazaro- tului lumii, într-o frazare fluentă, uneori prozaică,
vici, Popa nostru ăl bătrân, Slatina, 1911; Monologări în nu scutită de sentimentalism: „De unde vii?/ în cu-
versuri, București, [1911]. rând mă veți întreba./ De unde vii, de te încumeți
Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 305–307; Deme- a ne vorbi?/ În numele cui? Care sunt zeii tăi?” (De
trescu, Profile, 51–57; Iorga, Ist. lit. cont. (1934), II, 113; unde vii?). În poezii precum Înrudiți cu lucrurile,
Ist. lit., III, 960–963; Dicț. lit. 1900, 868–869. G.D. Elogiu zilelor, Suntem iarăși, Incendiu, Cade noap-
tea ș.a. motivele blagiene nu dispar cu totul. Versul
ȚION, Al. T. [Alexandru Traian] (10.IV.1922, Cluj –
se nuanțează, ivind uneori frânturi inefabile, însă
17.IX.1982, Cluj-Napoca), poet. Este fiul Mariei (n.
fără a particulariza o voce pregnantă.
Irimieș) și al lui Alexandru Țion, maistru modela-
tor. Își începe școala la Cluj, continuă liceul la Aiud SCRIERI: Restituiri, București, 1968; Ierburi și raze,
Cluj-Napoca, 1974.
și Alba Iulia, absolvind în 1941. Va urma Facultatea
de Litere și Filosofie a Universității „Regele Ferdi- Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Restituiri”, RL,
nand I” din Cluj–Sibiu (1941–1945) și Seminarul 1968, 11; Adrian Popescu, „Ierburi și raze”, ST, 1974, 6;
Eugen Dorcescu, „Ierburi și raze”, O, 1974, 30; Felea, As-
Pedagogic din Cluj (1945–1946). Funcționează ca
pecte, II, 151–154; Petru Poantă, Cercul Literar de la Si-
profesor în același oraș până la pensionare (1947– biu, Cluj-Napoca, 1997, 21; Clujeni ai secolului 20. Dicți-
1977). În perioada studenției se atașează de Cercul onar esențial, Cluj-Napoca, 2000, 325; Lefter, Scriit. rom.
Literar de la Sibiu. Debutează la „Vremea”, cu ver- ’80–’90, III, 240–241; Dicț. scriit. rom., IV, 638–639. G.Dn.
suri, în 1944, iar editorial abia în 1968 cu plache-
ta Restituiri. Mai colaborează la „Revista Cercului ȚIPLEA, Alexandru (28.VI.1885, Biserica Albă, azi
Literar”, „Veac nou”, „Tribuna”, „Steaua”, „Gazeta în Ucraina – 12.XI.1938, Cluj), folclorist, publicist.
literară” ș.a. Tatăl său, Ioan Țiplea, avocat, a fost prim-pretor
Lirica lui Ț. păstrează ecouri evidente din Lu- al Izei, iar bunicul pe linie paternă jude la Biseri-
cian Blaga în poemele erotice de început, în care, ca Albă. Urmează școala confesională în satul na-
într-o manieră facilă, îndrăgostiții, departe de oraș, tal, apoi liceul la Beiuș (1896–1904) și Facultatea
sunt văzuți rătăcind într-o natură edenică: „Trăim de Teologie la Budapesta (1904–1909), audiind și
373 Dicționarul general al literaturii române Țirioi
cursuri la Facultatea de Litere, unde era profesor SCRIERI: Năsăudul (în colaborare cu Virgil Șotropa),
Gheorghe Alexici. Aici, în 1910, își dă doctoratul în București, 1924; Săracă Țara Maramureșului, pref. Ale-
teologie cu o teză pe care o va tipări, îmbogățită, xandru Rusu, Cluj, 1938. Culegeri: Poezii populare din
Maramureș, București, 1906. Ediții: Tit Bud, Poezii po-
și în limba română (Documente privitoare la Epi-
pulare din Maramureș, București, 1908.
scopia din Maramureș, 1916). Devine profesor la
Repere bibliografice: N. Iorga, Cântecul poporului
Fondul Scolastic din Gherla, va preda religia la Nă- din Maramureș, „Floarea darurilor”, 1907, 3; Giorge
săud (1910–1924), istoria bisericească și dreptul la Pascu, „Poezii populare din Maramureș”, VR, 1907,
Gherla (1924–1931) și la Cluj (1931–1938), editând, 2; Ion Agârbiceanu, Dr. Alexandru Țiplea, TIA, 1938,
în scop didactic, mai multe manuale. Debutează în 14; Iorga, Oameni, IV, 285–286; Aurel Decei, Dr. Ale-
1901 la „Revista ilustrată” cu balada populară lite- xandru Ciplea (1885–1938), AIN, 1936–1938; Du-
raturizată Năzdrăvânul. Mai scrie la „Arhiva some- mitru Pop, Folcloristica Maramureșului, București,
1970, 53–84; Bârlea, Ist. folc., 422–423; Scrisori către
șană”, „Unirea”, „Răvașul”, „Cultura creștină” ș.a.
Ioan Bianu, V, îngr. Marieta Croicu și Petre Croicu,
A semnat și A.C. Albinus, Alexandru Ciplea, Cziple București, 1980, 325–335; Ion Cuceu, Alexandru Ți-
Sándor. plea (1885–1938), AAF, 1987; Țepelea, Rememorări,
Deși numeroase creații populare, scoase la 144–146; Alexandru Borza, Prietenul meu Alexandru
lumină în genere de culegători modești, au apă- Ciplea, folclorist, AAF, 1994–1996; Pamfil Bilțiu, Stu-
rut îndeosebi după anii ’70 ai secolului al XIX-lea dii de etnologie românească, II, 2004, 241–247; Dat-
în publicații ca „Gutinul”, „Convorbiri literare”, cu, Dicț. etnolog., 891; Dorin Ștef, Istoria folcloris-
ticii maramureșene & bibliografia generală a etno-
„Gazeta poporului”, „Șezătoarea” (Budapesta),
grafiei și folclorului maramureșan, postfață Ștefan
„Foaia Soțietății pentru Literatura și Cultura Ro- Mariș, Baia Mare, 2006, passim; Iordan Datcu, Tra-
mână în Bucovina” ș.a., prima colecție de folclor diții din Maramureș, București, 2009, 211–222. I.D.
maramureșean a fost tipărită de Ț.: Poezii popula-
re din Maramureș (1906). Sunt reunite aici peste ȚIRIOI, Nicolae (4.VI.1921, Parța, j. Timiș –
două sute șaptezeci de piese, dintre care doar do- 24.III.1994, Timișoara), istoric literar, poet, edi-
uăzeci și cinci balade, unele constituind o nouta- tor. Este fiul Iulianei (n. Secoșan) și al lui Dimitrie
te (Năzdrăvânul, Fata fetelor, Hore despre cei doi Țirioi, funcționar. Urmează Liceul „C. Diacono-
frați, Gheorghe și Iosif, Roșmon crai), numeroase vici Loga” din Timișoara (1932–1940) și Facultatea
doine, strigături, chiuituri, precum și colinde sau de Litere și Filosofie a Universității din București
descântece. Culegerea, rezultat al cercetării unei (1941–1945), devine prim-redactor la „Vestul”
singure localități, Biserica Albă, așezată pe malul (1943–1944, 1945), scrie la „Vrerea”, „Țara visurilor
drept al Tisei, are o dublă importanță, prin expre- noastre” ș.a., fiind unul din animatorii vieții cultu-
rale bănățene. După război va fi profesor la țară,
sivitatea textelor și prin prezentarea lor cu semne
predând ulterior la școli generale și licee din Timi-
diacritice, menite să redea „forma în care se aud”.
șoara. Membru al Partidului Național Țărănesc, o
Comentatorii au lăudat, la apariție și mai târziu,
perioadă a fost deținut politic. În 1976 îi apare pri-
preocuparea lui Ț. pentru surprinderea unor par-
ma carte, Premise literare. Mai e prezent în „Scri-
ticularități dialectale, ceea ce are nu numai o sem-
sul bănățean” („Orizont”) și publică volumul de
nificație folcloristică, ci și una lingvistică. Un glo- versuri Anotimp interior (1980), câteva antologii și
sar amplu dovedește buna cunoaștere a graiului ediții.
popular din Maramureș și a unor termeni împru- Ca profil, Ț. este un scriitor regional, legat de
mutați din maghiară și germană. Colecția a fost patrimoniul cultural bănățean, căruia îi consacră
un imbold pentru culegerile ce au urmat, iar unele în anii ’70 atât antologii – Lirica timișoreană (1944–
balade i-au servit lui George Coșbuc ca izvor de 1969), O, mamă, dulce mamă… – și ediții (Ion Po-
inspirație pentru Blăstăm de mamă și Crăiasa Zâ- povici-Bănățeanul, În lume), cât și comentarii isto-
nelor. Deși numele nu îi este menționat în carte, rico-literare. Singurul său volum de critică, Premise
din corespondența lui Ț. cu Ioan Bianu rezultă că literare, reprezintă o încercare de reabilitare a cul-
maramureșeanul a îngrijit în 1908 tipărirea altei turii locale, prin care autorul respinge ideea pla-
culegeri de poezii populare din zonă, realizată de sării Banatului în zona „provincialismului literar”.
Tit Bud. Autorul face o trecere în revistă a documentelor ce
Țîrlea Dicționarul general al literaturii române 374
atestă începuturile scrierilor românești din această Repere bibliografice: G. Gheorghiță, Critică și plati-
regiune, începând din secolul al XVI-lea, trecând tudine, „Scânteia tineretului”, 1976, 8 565; Cornel Un-
în revistă numele unor cărturari legați de Caran- gureanu, „Premise literare”, O, 1976, 41; Ulici, Prima
verba, II, 221–222; Lucian Bureriu, Cu scriitorul Nico-
sebeș (Ștefan Herce, Mihail Haliciu ș.a.), de Lugoj
lae Țirioi, O, 1980, 16; Rodica Bărbat, „Anotimp inte-
și Timișoara (Paul Iorgovici, Dimitrie Țichindeal, rior”, O, 1980, 17; Petru Sfetca, Cu scriitorul Nicolae
Constantin Diaconovici Loga, Nicolae Stoica de Țirioi, O, 1986, 26; Mircea Șerbănescu, Nicolae Țirioi
Hațeg ș.a.). Sunt menționate și contribuțiile altor – prezență și absență, „Paralela 45”, 1997, 2268. F.C.P.
oameni de cultură, precum Eftimie Murgu, Nicolae
Tincu Velea, Vasile Maniu, Iuliu Vuia, Ion Sârbu,
Pavel Vasici, Vicențiu Babeș, Alexandru Mocioni,
Valeriu Braniște ș.a., care s-au impus îndeosebi
„prin statornicia și entuziasmul lor”, subliniin-
du-se, prin mici medalioane, figurile scriitorilor
Ion Popovici-Bănățeanul și Victor Vlad-Delama-
rina. Mișcarea literară interbelică e reflectată din
perspectivă istoriografică, prin marcarea câtorva
momente definitorii (1933, anul constituirii Aso- ȚÎRLEA, Cătălin
ciației Scriitorilor din Banat, și 1934, când a avut (30.X.1964, București),
loc mutarea Școlii de Belle-Arte de la Cluj la Timi- prozator, publicist.
șoara) și prin inventarierea principalelor publica-
țiilor apărute la Timișoara, Lugoj, Oravița, Lipova, Este fiul Iulianei Țîrlea (n. Burlacu), contabilă, și al
Făget. Ț. subliniază, de asemenea, rolul esențial în lui Gheorghe Țîrlea, tehnician. Urmează în Capitală
impulsionarea culturii bănățene jucat de Ioachim Liceul „Matei Basarab” (1979–1983) și Facultatea de
Miloia, Petru Sfetca, Pavel Bellu, Virgil Birou, Ioan Filologie (Litere), absolvită în 1990. În anii studenți-
Stoia-Udrea ș.a. (cu o mențiune specială pentru ei va participa la activitatea cenaclurilor Junimea și
Anișoara Odeanu), dar și de Camil Petrescu, G. Universitas. În 1983 Geo Dumitrescu îi publică în
Călinescu, Lucian Blaga și Aron Cotruș, care au „Flacăra”, la „Poșta redacției”, câteva poeme, iar
trăit o perioadă la Timișoara sau la Lugoj. Ț. emite primele texte de proză îi apar în revista „Amfitea-
și câteva opinii privind specificul local în poezie, tru”, în 1987. Debutează editorial în 1993 cu volu-
mul Povestiri cu pensionari, distins cu Premiul „Ion
despre tendințele noi în lirică, în partea a doua a
Creangă” al Academiei Române. Se remarcă și în
lucrării oprindu‑se asupra unor scrieri ale lui Emi-
calitate de realizator de emisiuni la TVR și TVR Cul-
nescu (Filosofia „Sărmanului Dionis”), G. Bacovia,
tural (1990–2002), este unul din inițiatorii Târgului
Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu. Ca poet,
de Carte Gaudeamus, organizator al altor programe
adoptă o atitudine neoclasică, „de limpezire a unei
culturale, autor de articole și eseuri de atitudine în
tensiuni lirice”, după mărturisirea proprie. Versu-
arena actualității, redactor-șef la „Contemporanul
rile din Anotimp interior (1980) transpun, într‑un
– Ideea europeană” (1998–2002). Ulterior lucrează
registru lipsit de anvergură, un spațiu al interiori-
în Ministerul Afacerilor Externe. A făcut parte, îm-
tății și al reflecției asupra comuniunii cu natura, al
preună cu Cristian Popescu și Ioan Es. Pop, din nu-
erosului răsfrânt în amintiri nostalgice sau al me-
cleul activ al promoției nouăzeciste, care editează –
ditației asupra actului de creație. Ț. a realizat și tra-
inițial ca supliment al „Luceafărului” – publicația
duceri din Charles Baudelaire și Paul Valéry, unele
„Nouăzeci” (noiembrie 1990 – octombrie 1993). Mai
selectate ulterior în antologii.
colaborează la „Caiete critice”, „Literatorul”, „Ro-
SCRIERI: Premise literare, Timișoara, 1976; Anotimp mânia literară”, „Convorbiri literare”, „Apostrof”,
interior, Timișoara, 1980. Antologii, ediții: Lirica timi-
„Adevărul literar și artistic” ș.a. ori în paginile cultu-
șoreană (1944–1969), pref. edit., Timișoara, 1970; O,
rale ale unor cotidiene („Viitorul românesc”, „Cu-
mamă, dulce mamă…, pref. Ana Blandiana, Timișoara,
1973; Ion Popovici-Bănățeanul, În lume, pref. edit., Ti- rentul”). I s-au decernat premii ale revistelor „Lu-
mișoara, 1973; Cassian R. Munteanu, Bătălia de la Mă- ceafărul” (1993) și „Convorbiri literare” (1998), pre-
rășești, pref. edit., Timișoara, 1977; Virgil Birou, Oameni cum și Premiul Asociației Scriitorilor din București
și locuri din Căraș, pref. edit., Timișoara, 1982. (1998). E căsătorit cu prozatoarea Ioana Drăgan.
375 Dicționarul general al literaturii române Țîrlea
Prozator aflat în plină evoluție în perioada sub denominații neoficiale și persistente, precum
1993–2002 (ulterior foarte zgârcit cu publicarea de „Buze dulci”, „La Drumețul” etc.), funcționari,
texte noi), Ț. a fost mai puțin atras decât colegii lui muncitori, maiștri, meseriași, mărunți întreprin-
de generație de scenariile conspiraționiste, catas- zători, ba chiar și manageri („manager Ștefan
trofice ori apocaliptice, de tablourile carnavalești Ștefoi”). O demonstrație de virtuozitate se distinge
irigate de recursul la fabulos, la burlesc și grotesc. în alternanța planurilor, dar și în stilul naratorului,
Nu a fost atras nici de cultivarea „exotismului soci- deseori fiind cel al povestașului mahalalei, care
al”, de sondarea mediilor marginale ori interlope, bârfește, relatează ori inventează mici întâmplări,
de erotismul necenzurat etc. De asemenea, formu- spre delectarea vecinului ori a comesenilor de la
lele neoexpresioniste, neonaturaliste, minimalis- cârciumă. Alteori naratorul nu se identifică total cu
mul decepționist, „deprimismul” și „mizerabilis- personajele, și atunci tonul lui este unul amuzat,
mul” nu se regăsesc în literatura lui. Ț. e un scri- ironic cu tandrețe și hâtru, prin simularea seriozi-
itor care se particularizează prin disimilare. El își tății, prin adoptarea unor clișee proprii exprimării
asumă postura de prozator al cenușiului, căruia îi pretins îngrijite, de fapt kitsch. Prozatorul – a cărui
restituie conotația pozitivă, de culoare a normali- ascendență caragialiană a fost semnalată de Mir-
tății, a nuanțării, a armoniei. Dă, alături de alții, te- cea Martin încă de la debut – încearcă să transpună
meiuri criticii să vorbească de ivirea unui „nou re- spiritul lui I.L. Caragiale în contextul vremurilor de
alism”. Narațiunile din Povestiri cu pensionari pun azi. Și nuvela Fratele meu geamăn vădește aceeași
în mișcare personaje dintr-o anume categorie so- filiație, dar modelul e dat de proza cu o desfășura-
cială, dar nu în exclusivitate, căci pensionarii sunt re dramatică, unde se abordează un conflict (cva-
evocați, prin rememorări, la diferite vârste, în jurul si)fratricid. E mitul lui Cain și Abel în transpunere
lor gravitează alți oameni, nu neapărat vârstnici. contemporană: protagoniști sunt doi tineri, frați
Specifică rămâne oralitatea, textele fiind frecvent gemeni, actori ai unei drame cu deznodământ fu-
prezentate ca monologuri ori ca dialoguri „înregis- nest. Nuvela poate fi considerată, la limită, eboșa
trate” cu fidelitate, iar partitura naratorului e co- unui roman ultraconcentrat. Și aici tonul este la
lorată cu atributele oralității ori incluzând diferite prima vedere neutru, impersonal, însă întrețesut
forme ale citatului, apelul la stilul indirect liber etc. cu nuanțe contextuale (identificare, compasiu-
Ț. a fost remarcat de la început ca un scriitor care ne, distanțare), ironia coexistând cu gravitatea în
„știe [...] să-și asculte personajele și să le imagine- pasaje de parodiere discretă a limbajului cronicii
ze vorbind”, cum remarca Mircea Martin în textul mondene, a limbajului prozei despre „obsedantul
de recomandare a primului volum al acestuia. Dar deceniu” ș.a.m.d. Ca romancier, Ț. se întoarce în
acuitatea observației implică și relieful, pitorescul Anotimpuri de trecere (1998) la convenția repre-
ori veridicitatea situațiilor și conflictelor imagi- zentării, dar cu valorificarea unor „cuceriri” ale
nate, notabile sub raport sociologic și psihologic. predecesorilor imediați în materie de deconstruire
Prozele din ciclul Suburbanele Bucureștilor, apăru- și primenire a romanului „cuminte”. Protagoniștii
te împreună cu nuvela Fratele meu geamăn (2002), sunt Matei Bucur, fotoreporter la un cotidian de
lărgesc și diversifică galeria personajelor. Aici auto- mare tiraj, și Claudia Ioachim, ziaristă la Radio și
rul investighează perioada de tranziție a anilor ’90. soție a unui medic, Dinu Ioachim, ajuns demnitar
Din nou se poate observa că narațiunile constituie, într-unul din primele guverne postdecembriste. În
sub mai multe raporturi simultan, un repertoriu. În jurul acestui triunghi gravitează câteva persona-
primul rând în ceea ce privește tematica, anecdo- je de plan secund, unele bine reliefate – cum ar fi
tica, decorul și atmosfera, povestirile reconstituind talentatul gazetar vârstnic Sadovski, cu vocație de
mici scene și situații dintr-o lume cenușie, banală rechin de presă. Tipologia, diversă, e ilustrată în-
și nespectaculoasă, practic omniprezentă. E lu- tr-un mod care confirmă înzestrarea prozatoru-
mea Bucureștilor, alcătuită din trăitori în blocuri lui pentru observarea mediilor. În cele din urmă,
ori în case „la curte”, mușterii ai micilor frizerii și adevăratul personaj al romanului este orașul Bu-
ai cârciumilor de cartier (locante numite până mai curești. Ingredientele epice sunt șantaje de presă,
ieri „Zorile noi”, „Înfrățirea” și devenite, după pri- sinucideri, destituiri urmate de prăbușiri morale,
vatizare, „Memfis SRL”, „Texas”, dar cunoscute regăsiri și despărțiri amoroase, decepții, violențe,
Țoiu Dicționarul general al literaturii române 376
încrâncenări ori renunțări. Cochetând cu atracți- București (1942–1946). Lucrează ca redactor la Edi-
ozitatea proprie romanului popular, Anotimpuri tura Partidului Muncitoresc Român (1948–1949, an
de trecere poate trimite la Cezar Petrescu (Calea în care se petrece, după propriile-i declarații, „au-
Victoriei, de pildă) ori la Petru Popescu. Publicis- toexcluderea” din partid), la Editura de Stat (1950–
tică de atitudine în chestiuni literare și culturale, 1952; aici, în 1950, i se publică în broșură o literatu-
dar vizând și moralitatea publică, pagini scrise cu rizare comandată: O noapte la arie, în colaborare cu
aplomb eseistic adună volumele Avântul tinerimii Leonid Strașun) și la Editura de Stat pentru Litera-
(1994), Prostia la români (1997) și Politica literară tură și Artă (1952–1956), desfășurând în paralel o
și viceversa (2002). intensă activitate de traducător și, mai ales, de stili-
SCRIERI: Povestiri cu pensionari, București, 1993; ed. zator al traducerilor altora. În deceniul următor
2, pref. Eugen Simion, Timișoara, 1996; Avântul tineri- este redactor la „Secolul 20” (1960–1961), „Gazeta
mii, București, 1994; Prostia la români, București, 1997; literară”, „România literară”, „Luceafărul” și la Te-
Anotimpuri de trecere, București, 1998; Politica literară
leviziunea Română (1965–1970). Între 1981 și 1989
și viceversa, București, 2002; Suburbanele Bucureștilor
urmate de nuvela Fratele meu geamăn, postfață Nicolae va fi vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. În 1982 îi
Bârna, București, 2002. moare soția, Karin Rex, tragicul eveniment fiind co-
Repere bibliografice: Eugen Simion, Aud enorm și dificat, doi ani mai târziu, în romanul Obligado; de
văd... binișor, L, 1994, 5; C. Stănescu, Vocile stră- altfel, biograficul este o monedă curentă în roma-
zii, ALA, 1994, 204; Alex. Ștefănescu, Caragialismul nele sale, unde critica a identificat, pe de o parte,
și țîrlismul, RL, 1994, 48; Valeriu Cristea, Oameni săr- experiențe personale precum excluderea din partid
mani, CC, 1995, 1–2; Dan-Silviu Boerescu, [Cătălin sau activitatea de redactor și, pe de alta, o serie de
Țîrlea], CL, 1997, 7, „ArtPanorama”, 1998, 9; Carmen figuri literare ale epocii. Ț. consideră că debutul său
Varfalvi-Berinde, Fețele prostiei, APF, 1997, 9; Aluni- propriu-zis, cu proză scurtă, se produce în 1958 la
ța Cofan, Mantaua lui Caragiale, CC, 1998, 1–4; Horia
„Gazeta literară”, iar editorial cu romanul Moartea
Gârbea, Tranziția la români, „ArtPanorama”, 1998,
9; Marin Mincu, „Revizuirea” criticii, de ce nu?, CNT, în pădure, apărut în 1965. A colaborat la numeroase
1999, 10; Dimisianu, Lumea, 488–492; Simuț, Arena, reviste culturale din țară, dar, ca publicist, numele
227–232; Tudorel Urian, Proza românească a anilor său tinde să fie asociat îndeosebi cu rubrica „Prepe-
’90, București, 2000, 163–167; Bârna, Comentarii, 105– leac”, pe care o susține decenii în șir în „România
119; Cristea-Enache, Concert, 246–252; Lefter, Scriit. literară”. În 2000 i s‑a acordat Ordinul Meritul Cul-
rom. ‘80–’90, III, 241–243; Vasile, Proza, 316–321; Oana tural în grad de Cavaler.
Soare, Fratele nostru geamăn, CC, 2002, 11–12; Bârna,
Aparținând biologic „generației războiului”, Ț.
Prozastice, 252–260; Marian Victor Buciu, Sociografii:
Cătălin Țîrlea și Radu Aldulescu, CLT, 2010, 41. N.Br. nu a cunoscut consacrarea decât la mijlocul dece-
niului al optulea al secolului trecut. Această întârzi-
ere se datorează debutului editorial abia la vârsta
de patruzeci și doi de ani, dar se explică și prin de-
calajul cărții în raport cu climatul literar al epocii:
relatând conflictul dintre comuniștii conduși de
Sandu Petre și „bandele reacționare” ascunse în
ȚOIU, Constantin munți și coalizate în jurul lui Mihai Zotrescu, Moar-
(19.VII.1923, tea în pădure e un roman realist-socialist ce se în-
Urziceni – 4.X.2012, depărtează de prototipul deceniului precedent
București), prozator, doar prin rafinarea tehnicilor narative, nu și prin
eseist, memorialist, nuanțarea perspectivei ideologice. Abdicarea de la
traducător. dogma oficială se constată abia în schițele și nuve-
lele din Duminica muților (1967, culegere reeditată
Este fiul Eugeniei (n. Ioanis) și al lui Toma Țoiu, mic în 2004 sub titlul alteia dintre prozele componente,
negustor aromân, ambii veniți din nordul Greciei. Trompete după-amiaza), numai că acum carența
Urmează școala primară în localitatea natală, apoi vine din insuficienta prelucrare a materiei, care os-
Liceul „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov (1937–1941) și cilează între anodin și pitoresc. În schimb, Ț. se re-
Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din marcă aici prin câteva aptitudini exploatate la
377 Dicționarul general al literaturii române Țoiu
capacitate maximă în romanele ulterioare: decupa- repertoriu redus de funcții, organizate sub forma
jul precis al detaliilor, finețea analizei psihologice și unui cuplu de roluri: erou–martor, maestru–disci-
abilitatea de insinuare a ambiguității într-un dis- pol, model–copie ș.a.; rolurile sunt însă interșanja-
curs aparent inofensiv. Citabile sunt îndeosebi bile, ele putând fi asumate, simultan sau succesiv,
Trompete după-amiaza, unde se narează eșecurile de un personaj sau de altul. Altă particularitate este
burlești a doi cineaști în tentativa de a regiza un film ambiguitatea funciară a discursului, care funcțio-
deja „regizat” – sugestie a relațiilor imprevizibile nează ca o armă cu două tăișuri și, prin aceasta,
dintre „artă” și „realitate”, și nuvela titulară a volu- face greu de precizat dacă miturile, parabolele și
mului, care, prin bovarismul personajelor, este o „șopârlele” vizează cadrul sau doar „cazul” narațiu-
prefigurare a „căderii în lume”. Desprinderea lui Ț. nii; de asemenea, deplasarea sistematică a poveștii
din plutonul anilor ’60 se va realiza prin Galeria cu spre actul povestirii (concretizată prin multiplica-
viță sălbatică (1976; Premiul Uniunii Scriitorilor și rea naratorilor și acompaniată de recursul frecvent
Premiul Academiei RSR), unde prozatorul breve- la procedee livrești și autospeculare) e interpretabi-
tează formula folosită de acum înainte în toate ro- lă ca o aluzie la proliferarea sistematică a minciunii
manele sale. Alegându‑și ca temă centrală istoria, el în perioada comunistă („Arma mea favorită a fost
renunță din capul locului la iluzia că aceasta ar mai întotdeauna minciuna” – declară un narator) sau
putea ipostazia vreun sens supraindividual, pentru doar ca o mărturie a agnosticismului derivat din ca-
că acest sens era, în epocă, apanajul doctrinei de racterul fatalmente fictiv a ceea ce se numește „rea-
partid și de stat; deoarece, potrivit autorului, orice litate”. În orice caz, amfibologia generalizată se plă-
utopie ideologică e hărăzită, prin natura lucrurilor, tește, în cazul lui Ț., prin anumite situații și psiholo-
„căderii în lume”, adică degradării practice, feno- gii neverosimile, prin carențe în planul motivațiilor
menale; în fine, pentru că destinele individuale nu și al economiei narative, ca și printr-o reducție vo-
pot fi reduse la tectonica marilor plăci sociopolitice, luntară a impactului politic al romanelor. Însă tot
care le falsifică sau le mutilează iremediabil. Toc- ea reprezintă un câștig indubitabil sub raport lite-
mai de aceea, romanele constituie, în opoziție cu rar: dramatizând funcționarea mecanismelor ideo-
sensul unic și cu mersul triumfalist al istoriei, o rea- logice indiferent de aria lor de aplicație, ambiguita-
bilitare a adevărurilor „personale”, grație cărora tea împiedică romanele să devină un simplu pam-
trecutul se revelează ca o sumă de istorii apocrife. E flet politic, permițându-le, grație reflecției asupra
drept că textele lui Ț. absorb o suită de referințe la caracterului deopotrivă ciclic și haotic al istoriei,
vremuri și episoade mai mult sau mai puțin prohi- recontextualizări de durată. În Galeria cu viță săl-
bite în epocă, de la relațiile de „prietenie” româno– batică Chiril Merișor joacă rolul de agent dublu:
ruse din perioada Primului Război Mondial (care se erou fără voie al unui șir de întâmplări care debu-
întind de la chiolhan la viol) până la abuzurile „ob- tează cu excluderea sa din partid și se va încheia cu
sedantului deceniu”, din toate acestea putându-se întemnițarea urmată de sinucidere; martor al unui
reconstitui o veritabilă histoire en miettes a Româ- timp ieșit din țâțâni, însoțit de conotații apocalipti-
niei moderne. De altfel, scriitorului i s-a atribuit sta- ce, care va fi consemnat în „jurnalul de bord” – de-
tutul de „prim autor de proză retro din comunism” clanșatorul pierzaniei lui Chiril și, totodată, „pe-
(Eugen Negrici). Numai că romancierul evită asu- riscopul lui, prin care se uita deasupra, el navigând
marea unui punct de vedere neechivoc (în sens în ape atât de înșelătoare”. Romanul este îmbibat
subversiv) asupra evenimentelor, fapt atestat mai de simboluri ale diluviului istoric, ce pot fi reperate
ales prin unele procedee concurente. E vorba mai încă de la intrarea în scenă a personajului („Dar ce
întâi de marginalitatea specială a protagoniștilor: ei era Chiril? Păcătosul Chiril?... Nu era el eclerorul?
nu sunt exponenți ai unor categorii care să chestio- Cercetașul? Trimisul Galeriei, arcă încărcată până
neze, din perspectiva propriului grup, legitimitatea la refuz de amintiri? Porumbelul ei singuratic și în-
perspectivei „oficiale” asupra istoriei, ci sunt mar- drăzneț, ce măsoară întinderea vastă, netedă în
ginali în cadrul propriilor colectivități marginale, aparență, a conștiinței, ascunzând însă dedesubt
sunt eterne excepții, marcate printr-un deficit (sau atâtea prăpăstii și piscuri?...”), pentru a se vărsa în
excedent) în ordinea fizică, morală sau intelectuală. finalul ce aduce, laolaltă cu prospecțiile în „viitorul
În al doilea rând, sintaxa narativă este grevată de un luminos” din anii ’60, sugestia factice a izbăvirii:
„Pe urmă, praful, murdăria se duseră. Totul redeve- este considerat nevinovat […]. Și, invers, catastro-
ni curat. Totul lucea iarăși, ca după potop, când lu- fală pentru om, pentru cultură, politică, societate,
mea trage dedesubt o linie și începe o viață nouă”. ce vrei, este cealaltă poziție posibilă […], numită
În arca lui Chiril se mai află însă o puzderie de per- prezumția de vinovăție, tipică autocrației neîncre-
sonaje – Puiu Cavadia, Praxiteea, Isac (Sache) Sum- zătoare, în care prima reacție e de suspiciune […].
basacu, Comandorul, anticarul Hary Brummer ș.a. Păcatul originar devenit politică de stat!”. Însă va-
–, ce navighează pe o mare grotescă, populată cu loarea cărții nu se reduce la atât: ideile Galeriei sunt
bancuri de retardați și lichele. În maniera lui Tho- ele însele încarnate într-o bogată „galerie” caracte-
mas Mann, atât locatarii arcei, cât și speciile sub- rologică și expuse sub veșmintele unui discurs ce-
marine emit judecăți categorice cu privire la orice. remonios, în care se întâlnesc polifonia, rafinamen-
Dintre acestea merită reținute reflecțiile lui Hary tul stilistic, voluptatea evocării și a digresiunii în
Brummer, de o luciditate și de un curaj rare chiar și genere, enunțurile sapiențiale și poezia tandră a
între practicanții romanului „obsedantului dece- obiectelor, toate acestea propulsând romanul lui Ț.
niu”: „Baza democrației este […] sau decurge din printre marile realizări postbelice ale genului. Mult
«prezumția de inocență», tipică societăților evolua- mai jos se află Însoțitorul (1981), care, deși cuprinde
te, în care, până la proba contrarie, orice individ numeroase scene de efect, resimte consecințele
Ioan Flora, Constantin Țoiu și George Bălăiță
379 Dicționarul general al literaturii române Țoiu
arborescenței epice și ale căutării ostentative a sen- adevărului simplu și modest ca un funcționar con-
zaționalului. De altfel, mutând acțiunea în cadrul știincios. [...] Pesemne că specia, specia omenească
rural, romanul pare o revenire la atmosfera din Du- are sădită în ea nevoia amăgelii și că Utopia, pe sca-
minica muților. Cu toate acestea, cartea rămâne în ră mică sau mai mare, e însăși propaganda speciei,
siajul Galeriei cu viță sălbatică mai ales prin perpe- mereu reînnoită, și care o propulsează naiba știe
tuarea relației erou–martor, ipostaziată aici prin bi- unde, dar într-o direcție precisă și programată”. În
nomul Mega(clide) Pavelescu – Rânzei, iar titlul ro- Barbarius (1999) Ț. nu renunță la temele și proce-
manului se explică prin prezența revelatoare a ulti- deele mai vechi (marota „obsedantului deceniu”,
mului, în aparență un stenograf umil și modest, în dublul și martorul, pluriperspectivismul, plăcerea
realitate gestionar, dacă nu chiar creator al memo- submersiunii în trecutele vremi ș.a.), dar nici nu de-
riei colective. „Însoțitorii” se multiplică în Obligado pășește producția sa antedecembristă. Cezar
(1984), pentru a scoate în relief destinul lui Bartolo- Zdrăfculescu, protagonistul cărții, este un fost pro-
meu Boldei, care încearcă să se vindece de moartea curor din anii ’50, exilat în Italia și revenit în țară
Klarei, soția sa, prin plimbările cu aristocratul Jurj pentru a-și înfrunta, la senectute, păcatele tinereți-
Turgea, prin consolările oferite de cele trei „uceni- lor. Redempțiunea se consumă prin identificarea sa
ce” ale defunctei (Lala, Lelia și Teia) și prin confesi- cu pretorul roman Philippus Barbarius, ca și prin
unile făcute psihiatrului Valer Cimpoieru. Totuși, sancțiunile eternului „însoțitor” Rânzei, care cen-
portretul Klarei, închegat din relatările personaje- zurează orice încercare de autoiluzionare a perso-
lor, este neconvingător prin exagerare, cum este în- najului. Spre deosebire de Căderea în lume, aseme-
treaga dimensiune erotică a romanului. Mult mai nea trucuri lasă însă acum impresia de autopastișă.
reușite sunt deambulările prin spațiu și timp pe De aceea, mai importantă este dimensiunea eroti-
care Barto și J.T. le întreprind, reanimând un Bucu- că: deși marcată adesea de artificiozitate și triviali-
rești interbelic în buna tradiție mateină. Căderea în tate, aceasta se desăvârșește în scena dezvirginării
lume (1987) reprezintă însă o revenire remarcabilă. tânărului Cezar, considerată, datorită amestecului
Plasat de critică în imediata apropiere a Galeriei cu rar de sexualitate, tandrețe și umor, „o capodoperă
viță sălbatică, uneori chiar deasupra, romanul se a genului” (Alex. Ștefănescu). Pe de altă parte, nu-
distinge printr-o construcție mai strânsă, ca și prin meroasele cărți de publicistică ale lui Ț. au, privite
eliminarea clișeelor ideologice. Se explorează, cu o în ansamblu, caracter memorialistic, moralist și li-
îndrăzneală comparabilă cu aceea a lui Marin Pre- vresc, fiind o extensie a prozelor, care comportă la
da în Delirul, istoria mișcării legionare. Pretextul îl rândul lor, în grade variate, aceste trăsături. Unitare
constituie tocmai viața, faptele și moartea lui Babis sub raport tematic sunt doar Prepeleac (1991) și
Vătășescu, aderent al grupării, căruia nepotul său Caftane și cafteli (Prepeleac doi, trei...) (1994), Mor-
omonim încearcă să îi recompună biografia pentru bus diaboli (Prepeleac patru…) (1998), care repo-
a-și înțelege propriul rost. Altfel, cartea se află, ca și vestesc din orizontul contemporaneității scrierile
Galeria cu viță sălbatică, sub semnul unei metafore lui Ion Creangă, Ion Neculce, Ion Budai-Deleanu
tutelare, desfășurată de data aceasta în povestea că- ș.a. Li se adaugă, în celelalte volume, reflecții asu-
derii lui Lucifer, pe care Brenner cel tânăr i-o spune pra scrisului, problematizări în cheie morală prile-
lui Babis cel tânăr. Mai mult, demonicul este omni- juite de anumite citate sau experiențe ori comenta-
prezent în spațiul narativ fie pe raftul metafizicii, fie rii ale unor fapte diverse semnalate în presă. Struc-
pe acela, mai modest, al politicii. Aici „căderea” este tura tabletelor urmează peste tot același tipic: auto-
ilustrată prin destinele în oglindă ale lui Leo Nego- rul pornește de la o știre, de la o amintire, de la un
tei și Babis întâiul: unul, activist comunist lăsat la loc comun sau de la o maximă, dă o dezvoltare na-
vatră odată cu încheierea ciclului „dogmatic” al de- rativă sau reflexivă a situației inițiale, textul înche-
ceniului al șaselea; celălalt, legionar trimis pe jos și indu‑se cu o „morală” care reprezintă fie o contra-
desculț de la Suceava la Turnu Severin pentru a-și zicere, fie o revizuire a punctului de plecare. De
ispăși „vina” de a fi adăpostit o evreică. În ambele pildă, în Magie la îndemâna orișicui (din Pre texte,
cazuri, însă, același păcat originar, pe care Babis cel 1973), Ț. începe prin a se referi la credințele astrolo-
mic îl explică astfel: „Cred că de vină, în toate, și în gice ale lui Albertus Magnus și continuă cu o scurtă
toate timpurile, este Ea, Utopia, dușmanca problematizare a prejudecăților medievale,
exemplificate prin opinia lui Avicenna că oamenii intră în scenă și alte „voci” narative, fiecare cu po-
care iubesc sau urăsc „cu exces” au „puterea de a veștile și versiunile proprii. Cel mai substanțial fir
preschimba lucrurile”; finalul ironizează însă ase- epic urmărește istoria prieteniei dintre Dinu Cărău-
menea superstiții feudale: „După aproape două se- țeanu, simpatizant legionar, mort în detenție la Si-
cole de astfel de minuni, magia sau mecanica fan- ghet în 1952, și Filip Schechter, evreu comunist, in-
tastică a iubirii și urii nu ne mai sperie, nemaiavând telectualizat și de o noblețe autentică. Picanteriile
pentru nici unul dintre noi nici un secret”. Conti- micii istorii dețin prim-planul, pe fundalul tragedi-
nuând publicistica prin fragmentarism și eteroge- ilor colective. Sunt prinse în plasa istorisirilor scrise
nitate, primul volum al seriei Memorii din când în sau orale, pe o gamă foarte variată de registre stilis-
când (2003) este deopotrivă o pledoarie pro domo tice, culisele extremei drepte legionare și ale comu-
și o colecție de reflecții și portrete în care calitatea nismului sovietic și național, incursiuni în arcanele
morală a personajelor e derivată, în chip previzibil, masoneriei și ale serviciilor secrete de dinainte și de
din raporturile acestora cu autorul. Următoarele după cele două războaie, colaboraționismele din
volume ale seriei, Memorii din când în când (II–III, timpul ocupației germane. Peste ironia superioară
2004–2006), Memorii întârziate (2009), Memorii V. a perspectivei planează melancolia unei vanitas va
Vederi din Prepeleac (2010), extind la dimensiuni nitatum. Vrăjeli (de buzunar) (2007) extinde în
fabuloase acest miscelaneu „total”, care depășește postcomunism preocuparea autorului pentru sco-
memorialistica propriu-zisă către o maximă liber- tocirea malițioasă a dedesubturilor istoriei. Drama-
tate a formulelor: însemnări de călătorie și de ateli- tizarea și carnavalescul dau tonul unui mic și inge-
er, crochiuri eseistice, literare și istorico-politice, nios roman satiric la adresa moravurilor ante- și
evocări piezișe, portrete, indiscreții, totul într-un postdecembriste, unde „mesagerul ceresc” Omi-
stil de moralist ironic și cârcotaș, de paradoxal cro- cron, daimon auctorial capabil să se teleporteze în
nicar muntean de salon. Revenind la roman după orice moment istoric, joacă rolul de ghid, observa-
2000, Ț. publică Istorisirile signorei Sisi (2006), care tor și comentator al personajelor, deopotrivă realis-
continuă filoane din cărți mai vechi (Căderea în te și fanteziste, prin labirintul „madamei Tranziția”,
lume, Însoțitorul) într-o înlănțuire de „retro-istori- figura tricksterului punând, de fapt, în mișcare
siri” ironice întinse pe durata a opt decenii. Cronici aproape toate ficțiunile și nonficțiunile lui Ț.
de familie în crucișate, palimpseste de mărturii C. Țoiu scrie, probabil, greu și publică rar. Apropiat ca
compilate, colportate, concoctate, comentate, vârstă de Marin Preda, Doinaș, Geo Dumitrescu, Eugen
amestec savant regizat de document apocrif, eseu si Barbu, el face parte, literar, din altă generație. Mai multe
(meta)ficțiune, romanul îl are drept raisonneur pe afinități are cu proza lui Fănuș Neagu, Radu Petrescu și
un anume Jenică Negrilis, cu un prototip real în Ștefan Bănulescu, caligrafi împătimiți ca și el. Se desparte
Gheorghe Jurgea-Negrilești (prieten vârstnic al aude aceștia prin temele pe care le dezvoltă în ultimele cărți,
torului, el însuși memorialist). Amintind de alte per- preocupate într-un mod acut de relația individ – istorie.
În romanul politic al anilor ’70 Constantin Țoiu aduce un
sonaje ale lui Ț., acesta este înrudit spiritual și cu
spirit educat la școala marii proze.
Sisi Ghica, femeie de spirit implicată în urzelile de EUGEN SIMION
culise ale istoriei românești recente („între Sisi si Je-
nică Negrilis erau raporturi de clasă vechi, și una și Nu așa de complex metaliterare ca ale lui M.H. Simionescu
altul vitregiți, mai exista și o încredere de altă natu- sau Olăreanu, romanele sale recurg frecvent la încercarea
ră, bazată pe inteligență și umor”). Atrasă de partea puterilor povestirii și la motivele narativității conștiente de
sine; mai puțin sofisticate stilistic decât ale lui Paul Geor-
misterioasă a lumii, „signora” Sisi ține un jurnal din
gescu, exprimă un nivel la fel de înalt și specializat al lim-
care sunt oferite nu puține mostre comentate, co- bajului; cultivă, ca și cele ale lui Mircea Ciobanu, mitul,
piază, cu ortografie modernă, însemnările vechi ale parabola, simbolul, deși într-o formă mai sumar-transpa-
unui grec, Kostorakis, al cărui manuscris, conținând rentă; în sfârșit, într-o manieră mai puțin demonstrativă
relatări din timpul Primului Război Mondial, va fi decât la Ivasiuc, sunt romane „ideologice” și polemice.
recuperat dintr-un cufăr al familiei Negrilis. Pe o NICOLAE MANOLESCU
formulă a (meta)ficțiunii istoriografice afină cu Sala SCRIERI: O noapte la arie (în colaborare cu Leonid Stra-
de așteptare a lui Bedros Horasangian și cu Dimi- șun), București, 1950; Moartea în pădure. Cronica unei
neață pierdută, romanul Gabrielei Adameșteanu, zile, București, 1965; Duminica muților, București, 1967;
381 Dicționarul general al literaturii române Țolescu
ed. (Trompete după-amiaza), București, 2004; Destinul II, 100–104; Dicț. esențial, 845–849; Micu, Ist. lit., 528–532;
cuvintelor, București, 1971; Pre texte, București, 1973; Ga- Regman, Ultime explorări, 181–183; Manolescu, Lista, II,
leria cu viță sălbatică, București, 1976; ed. 2, pref. Valeriu 56–63; Sanda Cordoș, Literatura între revoluție și reacțiu-
Râpeanu, București, 1979; ed. București, 1999; Alte pre ne, ed. 2, Cluj-Napoca, 2002, 247–257; Negrici, Comunism,
texte, București, 1977; Însoțitorul, București, 1981; ed. 2, Proza, 250–252, 307–316; Holban, Portrete, I, 163–165; Un-
București, 1989; ed. București, 2004; Obligado, București, gureanu, Geografia lit., I, 181–184; Cristea-Enache, Bu-
1984; ed. București, 1997; Căderea în lume, București, curești, 53–57; Ștefănescu, Istoria, 583–592; Paul Cernat,
1987; ed. pref. Nicolae Manolescu, București, 1994; ed. Constantin Țoiu, între ficțiunea istorică și romanul retro,
îngr. și introd. Marius Miheț, București, 2007; Prepeleac, „Bucureștiul cultural”, 2006, 4; Holban, Ist. lit., II, 67–70;
București, 1991; Caftane și cafteli (Prepeleac doi, trei...), Andrei Terian, Istoria la firul ierbii, „Ziarul de dumini-
București, 1994; Morbus diaboli (Prepeleac patru…), Bu- că”, 2007, 29 iunie; Marius Miheț, Un personaj din ro-
curești, 1998; Barbarius, București, 1999; Răvașe din Kam- manul politic al lui Constantin Țoiu: anticarul evreu, în
ceatka (Prepeleac cinci), București, 2000; Memorii din când Valențe europene ale literaturii române contemporane,
în când, I–III, București, 2003–2006; Istorisirile signorei coordonator Ion Simuț, Oradea, 2007, 116–130; Mano-
Sisi, București, 2006; Vrăjeli (de buzunar), București, 2007; lescu, Istoria, 1183–1188; Popa, Ist. lit., 668–671. A.T., P.C.
Memorii întârziate, București, 2009; Memorii V. Vederi
din Prepeleac, București, 2010. Traduceri: Ilya Ehrenburg, ȚOLESCU, Ion (26.XII.1916, Izvoarele, j. Olt – 1988,
Furtuna, București, 1948 (în colaborare cu I. Flavius și Ele- Paris), poet. Este absolvent al Liceului Militar din
na Hariton); O’Henry, O afacere internațională, București, Chișinău. Din cauza opțiunii sale politice, după
1949 (în colaborare cu Angela Granet); Louis Aragon, Co-
rebeliunea legionară din ianuarie 1941, Ț. ia calea
muniștii, I–V, pref. Mihai Florescu, București, 1951–1955
(în colaborare cu T. Pătrunjenaru și Carmen Gavrilovici); refugiului peste hotare. Studiază filologia romani-
Jorge Amado, Subteranele libertății, I–III, București, 1957 că și franceză la Universitatea din Madrid, unde în
(în colaborare cu H. Radian); Jurnalul Annei Frank, pref. 1966 obține și doctoratul cu teza Dacoromanismo.
S. Damian, București, 1959; Karel Čapek, Opere alese, I: Destino nacionalecuménico de un pueblo, publica-
Război cu salamandrele. Hordubal, pref. Ov. S. Crohmăl- tă în anul următor. Se stabilește la Paris și lucrează
niceanu, 1961 (în colaborare cu Mihai Pop); Maxim Gorki, ca profesor de limba spaniolă. Până la plecarea din
Viața lui Klim Samghin, II, București, 1961 (în colaborare țară coordonează revista „Munții Apuseni”, scrie la
cu Demostene Botez și Marcel Gafton); Vasili Axionov, Co-
„Universul literar”, „Vremea”, „Gândirea”, „Sfar-
legii, București, 1963 (în colaborare cu Andrei Ivanovschi)
John Braine, Drumul spre înalta societate, București, 1963 mă-Piatră”, „Iconar”, „Buna Vestire” ș.a. În exil pu-
(în colaborare cu Any Florea), Viața în înalta societate, blică versuri și articole la „Înșir’te mărgărite”, „Al-
București, 1965 (în colaborare cu Any Florea); Wladisław manahul pribegilor români”, „Vatra”, „America”,
Reymont, Țăranii, I–II, pref. Stan Velea, București, 1965 (în „Semne”, „Carpații”.
colaborare cu Theodor Holban și B. Jordan); Antonina Va- Între Sânziana (1940), prima carte de poezii a lui
llentin, Leonardo da Vinci, I–II, București, 1968. Ț., semnată Ion Țolescu Văleni, și ultima, Din nopți
Repere bibliografice: Martin, Generație, 147–155; Con- cu Sânziene (1978), nu există deosebiri stilistice sau
stantin, Prozatori – critici, 71–79; Raicu, Critica, 134–139; tematice. Patria eroică, aureolată de figurile lui Ho-
Dimisianu, Nouă prozatori, 152–171; Ungureanu, Pro- rea, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu,
ză, 185–193; Vlad, Lectura, 297–304; Dimisianu, Opinii,
sau țara mitică, diafană, cu zâne, zmei, vârcolaci
146–150; Manu, Eseu, 269–274; Regman, Explorări, 85–96;
Apolzan, Casa, 46–80; Negoițescu, Alte însemnări, 180–
etc., vor constitui centrul de gravitație al inspirației
187; Steinhardt, Incertitudini, 144–149; Zaciu, Lancea, lirice. La începuturi, Ț. împrumută elemente prozo-
52–56; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 231–236; Culcer, dice și de frazare lirică de la autori consacrați, prin-
Serii, 142–147; Iorgulescu, Ceara, 221–225; Munteanu, tre aceștia numărându-se Octavian Goga („Izvor
Jurnal, III, 211–214; Dimisianu, Lecturi, 152–159; Vlad, licăritor de lacrimi pure/ din stâncile durerii româ-
Lectura rom., 247–254; Raicu, Fragmente, 331–334; Simi- nești”), Tudor Arghezi („Te-am căutat... m-am rătă-
on, Scriitori, III, 497–513; Ungureanu, Proza rom., 699– cit Părinte/ și Te-am găsit când nu Te-am căutat”),
719; Holban, Profiluri, 170–183; Regman, De la imperfect, V. Voiculescu („Pe scocuri de vâlvoare, prin stihuri
6–29; Ștefănescu, Prim-plan, 128–134; Papahagi, Cum-
de arșiță,/ ducând poveri de soare în trudnicul to-
pănă, 85–92; Steinhardt, Monologul, 261–264; Vlad, Lect.
prozei, 240–244; Simion, Mercuțio, 273–277; Lovinescu, iag”), Lucian Blaga („Lângă spițe de mărgean/ dor-
Unde scurte, III, 29–32, V, 65–70, 216–220; Zaharia-Filipaș, mea dus bătrânul Pan”), amplificându-le amprenta
Retorică, 5–74; Negoițescu, Scriitori contemporani, 446– patriotic-locală prin trimiteri geografice, prin men-
449; Damian, Replici, 270–287; Dicț. analitic, I, 148–150, ționarea de voievozi sau prin aluzia folclorică. Ca
Țone Dicționarul general al literaturii române 382
mulți poeți ai exilului, Ț. va proiecta imaginea unei obține licența în ziaristică la Academia de Studii
Românii simbolice, atemporale, idilizată din cauza Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” din București în
depărtării. Registrul grav, solemnitatea, religiozi- 1988, cu lucrarea „Facla” interbelică (1930–1940).
tatea vor caracteriza textele ce alcătuiesc volumul Mai întâi gazetar la cotidianul „Tineretul liber”
Din crucea pădurii (1955). În general, autorul stili- (1989–1991), lucrează din 1994 ca muzeograf la
zează poezia populară, versul sunând deseori voi- Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giur-
culescian: „Mohorât și cu zâmbre la gură/ de-atâta giu, din 1998 fiind angajat și la Muzeul Literaturii
clacă și umblătură/ Mă-ntorceam la miezul nopții Române. Înființează Editura Vinea în 1991 și Insti-
din sat/ ca un pui de satană-nțărcat” sau: „Unde tutul pentru Cercetarea Avangardei Românești și
mi-am încropit eu culcușul/ A venit și-a stuchit spi- Europene (ICARE), cu editură proprie, în 1998. Edi-
ridușul/ Că de tot ce-am avut le-a fost milă/ Și lui tează revistele „Aldebaran” (din 1995, cu numere
Flămânzilă și lui Setilă”. Tot de sorginte folclorică închinate lui Tristan Tzara, lui Claude Sernet ș.a.),
e cel mai lung poem al cărții, Crai de Rouă, despre precum și „Facla literară”. Debutează cu versuri în
iubirea neîmpărtășită între Craiul de Rouă și Sânzi- 1980 la rubrica „Atelier literar” din „Luceafărul”,
ana, copila lui Chiciură Împărat. Când nu are struc- iar editorial cu cartea de poeme Cred în tine ca în
tura unui bocet sau a unui descântec, lirica lui Ț. Dumnezeu (1992). Semnează și Nicolae Tzone.
folosește, aproape convențional, catrenul, uneori Primele două volume de versuri ale lui Ț. – Cred
sonetul. În general, lirismul său este tributar gus- în tine ca în Dumnezeu și Sunt fericit că te iubesc
tului neoromantic al poeților de această factură, de (1996) – expun o experiență lirică nealiniată pro-
întâlnit mai cu seamă la cei exilați. gramului poetic al confraților săi din „generația în
SCRIERI: Sânziana, pref. Nichifor Crainic, București, blugi”. Tema centrală este dragostea, „mai puțin
1940; Din crucea pădurii, Madrid, 1955; Arhanghelul
epidermică și pronunțat idealizată; nu senzuală,
Mihail, Madrid, 1959; Iconarul, Madrid, 1962; La icoană,
Madrid, 1966; Le Livre Blanc roumain sur le problème
carnală, ci purificată la flacăra unui rug de jertfă”
bessarabien, I, Paris, 1967; Pădurea de la Tâncăbești, Ma- (Traian T. Coșovei), mai ales fiindcă, dincolo de fe-
drid, 1977; Din nopți cu Sânziene, Madrid, 1978. meia iubită, e vizată o feminitate care ține de pri-
Repere bibliografice: Constantin Fântâneru, „Sân- mordial, trăsături preluate în manieră avangardis-
ziana”, UVR, 1940, 14; I.G. Dimitriu, „Din crucea pă- tă și mult accentuate în personajul „dona juana”
durii”, „America”, 1956, 70; Aron Grămadă, „Pădu- din a treia carte, nicolae magnificul (2000). Inițial,
rea de la Tâncăbești”, „Drum”, 1977, 2–4; Ștefan Ba- Ț. scrie imnuri practicând „o retorică a adorației și
ciu, Praful de pe tobă: memorii 1918–1946, Hono- extazului” (Constantin Sorescu), încearcă o nouă
lulu, 1980, 22; Gheorghe Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cântare a Cântărilor pe fundal paradisiac, numin-
Cristian Sandache, Radiografia dreptei românești.
du-și iubita „surioară”, după modelul biblic. În vo-
1927–1941, București, 1996, 146; Lucian Valea, Gene-
rația amânată, Cuj-Napoca, 2002, 111; Popa, Ist. lit., I, lumele publicate după 1998 Ț. îmbrățișează poe-
567–568; Manolescu, Enciclopedia, 716. L.Cr., D.Mn. zia suprarealistă. Masiva carte nicolae magnificul,
dedicată avangardiștilor Ion Vinea, Tristan Tzara și
Gellu Naum, adoptă un registru poetic neosupra-
realist, păstrându-și însă hedonismul prin natura
luminoasă și stenică, datorat echilibrului dintre joc
și luciditate. Textele, ample, pot fi citite și separat,
dar sunt gândite să alcătuiască un poem-fluviu
axat pe destinul fabulos al aceluiași personaj, în-
șirând ipostaze ale existenței „magnificului” ca al-
ȚONE, Nicolae ter ego: „eu nicolae magnificul scriu un tratat des-
(10.V.1958, Malu, pre știința morții și a reînvierii/ îl scriu pe coapsele
j. Giurgiu), donei juana cu degetele transformate în peniță de
poet, editor. iridium/ dona juana plânge de durere ca un animal
înjunghiat/ frazele se aștern după fraze/ memo-
Este fiul Floarei (n. Mârzac) și al lui Marin Țone, ria plină de văgăuni vomită pământul putrezit...”
țărani. După absolvirea liceului la Giurgiu în 1977, (amănunte din viața de zi și din vis a magnificului
383 Dicționarul general al literaturii române Țopa
nicolae, V). Majoritatea poeziilor proiectează o reedit., București, 2002; Iustin Panța, Obiecte mișcate, I–II,
lație erotică într-un univers carnavalesc și orgias- cuvânt de însoțire Mircea Ivănescu, introd. Mircea Mar-
tic, conturat cu fervoarea și bizareria oniricului. În tin, București, 2003; Cristian Popescu, Caiet de citire și
de caligrafie, postfața edit., București, 2003; Sesto Pals,
acest cadru thanaticul e asociat personajului femi-
Omul ciudat, pref. edit., București, 1998; Manualul de
nin, în care s-a descifrat figura Poeziei, și devine literatură, pref. Alex. Ștefănescu, postfață Horia Gârbea,
un factor esențial al dinamizării imaginarului liric: București, 2004. Traduceri: Tristan Tzara, Vingt cinq
teama de dispariție convertindu-se în dorință de poèmes – Douăzeci și cinci de poeme, ed. bilingvă, pref.
creație, miza supremă ajunge să fie textualizarea, trad., postfețe Serge Fauchereau, Pierre Mazars, Lauren-
adică exorcizarea morții. În sfârșit, cel de-al treilea țiu Ulici, Marin Sorescu, București, 1998; Sarane Alexan-
personaj important al acestei epopei a iubirii este drian, Le Centenaire de Victor Brauner – Centenarul lui
divinitatea: „voi vorbi cu dumnezeu pentru prima Victor Brauner, ed. bilingvă, București, 2006 (în colabo-
dată în limba română”, mărturisește poetul în vir- rare), L’Évolution de Gherasim Luca à Paris – Evoluția lui
Gherasim Luca la Paris, ed. bilingvă, București, 2006 (în
tutea unei familiarități „jucate” cu transcendentul
colaborare).
și cu narațiunile sacre: „dumnezeu trece prin min-
Repere bibliografice: Constantin Cubleșan, „Eminescu
tea mea obosită călare pe biblicul/ inepuizabilul
al nostru”, TR, 1995, 15; Traian T. Coșovei, [Nicolae
nemuritorul asin/ acesta asinul adică uneori când Țone], „Aldebaran”, 1996, 2–4, CNT, 2002, 5; Dan Stan-
îi e foame îmi paște versurile dintre gânduri sărate ca, Nicolae Țone sau „nicolae magnificul”, RMB, 2001,
și hrănitoare” (războinic cu ziua poeți mulți ca peș- 7 august; Constantin Abăluță, „nicolae magnificul”,
tii/ pești frumoși și nebuni ca poeții). Ț. este un con- „Ziarul de duminică”, 2001, 34; Nora Iuga, La început
tinuator insolit al avangardei în peisajul liricii post- a fost poetul, RL, 2001, 41; Gheorghe Grigurcu, [Nico-
decembriste și, în același timp, un caz rar în care lae Țone], RL, 2001, 48, 49, 2005, 39, 2007, 47; Mircea A.
preocupările editoriale (Ion Vinea, M. Blecher, Ses- Diaconu, Nicolae Țone – Un tratat despre știința mor-
ții și-a reînvierii, CL, 2002, 2; Octavian Soviany, Despre
to Pals, Ion Caraion, dar și Daniel Bănulescu, Octa-
viața și moartea lui nicolae magnificul, „Ziua literară”,
vian Soviany, Cristian Popescu, Iustin Panța ș.a.) se 2002, 34; Aurelian Titu Dumitrescu, Viața la zi. Crono-
armonizează cu opțiunile estetice personale. logia unui amalgam, București, 2003, 123–126; Elena
SCRIERI: Cred în tine ca în Dumnezeu, pref. Adrian Pă- Vlădăreanu, Dialoguri neterminate, LCF, 2005, 10; Ște-
unescu, București, 1992; Eminescu al nostru, București, fănescu, Istoria, 1110; Ion Pop, Nicolae Țone și Nicolae
1994; Sunt fericit că te iubesc, postfață Constantin So- Tzone, RL, 2009, 30; Cristian Livescu, „Năzdrăvanul” Ni-
rescu, București, 1996; Vianu fereastra luminată – Vianu colae Țone și poezia postavangardei, CL, 2012, 6. M.In.
la fenêtre éclairée – Das erleuchtete Fenster, ed. trilingvă,
pref. Vlad Alexandrescu, București, 1998; nicolae magni-
ficul, cu desene și postfață de Nicolae Popa, București,
2000; „Am părăsit «groapa cu lei» a pierzaniei pentru a fi,
oriunde altundeva, liber și fericit...”: un dialog cu Alexan-
dru Lungu, București, 2004; „Rugina timpului oare greșesc
dacă o numesc regina timpului”, București, 2004; Balkan
Aphrodite, București – New York, 2006; Capodopera ma-
xima, București, 2007. Ediții, antologii: Ion Vinea, Moar- ȚOPA, Sorana
tea de cristal, pref. Ion Caraion, postfața edit., București, (14.II.1898, Podu
1995; Lucian Boz, Scrieri, I: Masca lui Eminescu, Bucu- Turcului – 1.XI.1986,
rești, 1998; Tudor Vianu, Arcadia, pref. Emil Manu, post- București), autoare
fața edit., postfață Ion Vianu, cu ilustrații de Tudor Jebe- dramatică.
leanu, București, 1999, Shakespeare, București, 1999; M.
Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată. Inimi cica- Ț. (al cărei prenume la naștere era Ana) este fiica
trizate. Vizuina luminată. Corp transparent. Corespon- Ioanei (n. Boghiu) și a lui Panaite Țopa, negustor.
dență, pref. Radu G. Țeposu, Craiova–București, 1999 (în
Învață la Podu Turcului, Bârlad și București (1906–
colaborare cu Constantin M. Popa); Ion Caraion, Poezii
1916) și urmează Conservatorul de Artă Dramatică
arestate, pref. edit., București, 1999, Antichitatea durerii,
I, pref. Ion Negoițescu, postfața edit., București, 2005; din Iași (1918–1921), avându-l profesor pe State
Daniel Bănulescu, Republica Federală Daniel Bănulescu, Dragomir. Stagiară a Naționalului ieșean din 1918,
pref. Z. Ornea, postfața edit., București, 2000; Octavian va deveni societară a Teatrului Național din Bucu-
Soviany, Cartea lui Benedict, pref. Nora Iuga, postfața rești (1926–1949). E prima interpretă a protagonistei
Țopa Dicționarul general al literaturii române 384
din piesa Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu multe ori schematice, fără consistență, puțin pla-
(1927) și se afirmă cu roluri ca Amalia (Hoții de Schi- uzibile. Textele, notabile când și când prin finețea
ller), Hilda (Constructorul Solness de Henrik Ibsen), analizei psihologice, nu sunt operante scenic. Con-
Anca (Năpasta de I.L. Caragiale), Tofana (Patima struite nesigur, cu o intrigă stufoasă, încărcată de
roșie de Mihail Sorbul) sau Alta (Act venețian de digresiuni și episoade parazitare, ele rămân teziste,
Camil Petrescu). Prezență fascinantă a generației artificiale. Tensiunea dramatică riscă să se piardă în
’30, este și eroina unor povești de iubire cu Mihai reminiscențe livrești, în nesfârșite discuții cu pre-
Codreanu, Sorin Pavel, Mircea Eliade și Emil Cioran. tenții filosofice, fiecare piesă fiind compusă parcă
Trezește admirația lui E. Lovinescu (participă la șe- pe o singură arie, în care vocea autoarei se lasă re-
dințele cenaclului Sburătorul), Nae Ionescu, Ion Vi- cunoscută în replicile majorității personajelor.
nea, Adrian Maniu, iar mai târziu îl va încânta și pe SCRIERI: Călătorie-n întuneric, București, 1943; Omul
Marin Preda, care o va imortaliza în „doamna Sora- ascuns, București, [1947].
na” din romanul Intrusul. Publică sporadic versuri, Repere bibliografice: Lovinescu, Memorii, II, 218–221;
eseuri și articole în „Adevărul literar și artistic”, „Fa- Neagu Rădulescu, Sorana Țopa, UVR, 1938, 1; Ion Marin
cla”, „Viața”, „Vremea”, pentru ca la un moment dat Sadoveanu, Teatrul Național: „Călătorie-n întuneric”,
VAA, 1943, 684; Dan Petrașincu, [Sorana Țopa], VAA,
să opteze pentru dramaturgie.
1943, 698, „Femeia și căminul”, 1947, 116; Ov. S. Croh-
Piesa de debut Călătorie-n întuneric, publicată mălniceanu, „Omul ascuns”, CNT, 1947, 44; Piru, Pano-
de Ț. în 1943, distinsă cu Marele Premiu al Tea- rama, 442–443; N. Carandino, Actori de ieri și de azi, Cluj,
trului Național din București, se joacă sub pseu- 1973, 122–123; Ist. teatr. Rom., III, 211–212; Marin Pre-
donimul Nicolae Bucur și are parte de o receptare da, Viața ca o pradă, București, 1979, 166–176; Massoff,
controversată: dacă N. Carandino o respinge vehe- Teatr. rom., VIII, 132–133; Mircea Eliade, Memorii, I,
ment, considerând-o vulgară și fără valoare, Dan îngr. și pref. Mircea Handoca, București, 1991, 248–251,
passim; Emil Cioran, Exerciții de admirație, tr. Emano-
Petrașincu o apreciază pentru faptul că e lipsită de
il Marcu, București, 1993, 115–125; Dosar Sorana Țopa,
orice sentimentalism feminin, „virilă” chiar, crea- îngr. Ion Vartic, APF, 1994, 3–4; Lovinescu, Unde scurte,
ție a unui spirit capabil să se miște alert în lumea IV, 305–308; Lovinescu, Sburătorul, II–VI, passim; Ioan
ideilor. Din trilogiile dramatice proiectate – Ciclul Dănilă, Sorana Țopa sau Biruința spiritului și a creației,
vieții (Neguțătorul de iluzii, Omul ascuns, Călăto- ATN, 1999, 2; Emil Cioran, Caiete, III, tr. Emanoil Mar-
rie-n întuneric), Ciclul morții (Appassionata, Vila cu și Vlad Russo, București, 2000, 202, 204–205, 210–212,
tăcerii, Adevărata moarte) și Noi... urmașii lui Iuda 216; Ion Vartic, Cioran naiv și sentimental, Cluj-Napoca,
– după război nu apare decât Omul ascuns (1947). 2000, 284–315; Dicț. scriit. rom., IV, 645–646; Nicola, Va-
lori, VI, 494–502; Florian Roatiș, Emil Cioran și Sorana
Piesele, admirate de unii contemporani pentru in-
Țopa în arhivele brăilene, „Nord literar”, 2012, 3. A.C.
teligență și energie spirituală, ilustrează principii
morale. Călătorie-n întuneric încearcă să probeze
că într-o lume deviată nu pot răzbate spre lumină
nici făpturile stăpânite de patimi, nici cele guver-
nate de un raționalism maladiv. Omul ascuns este o
pledoarie pentru egalitatea sexelor și pentru căsni-
cia întemeiată pe dragoste, pe respect și înțelegere.
Impregnate de un lirism meditativ, aceste lucrări de
introspecție centrate pe problemele cuplului și pe ȚOPA, Tudor
drama vârstelor trădează influența lui Henrik Ibsen, (27.V.1928, Cernăuți –
a lui August Strindberg și a teatrului preexistenția- 10.VIII.2008, București),
list. Protagoniștii aduși în scenă, indivizi însetați de prozator, traducător.
puritate și absolut, convinși de nevoia sincerității în
relațiile dintre oameni, sunt dispuși să se supună Descendent pe linie paternă al unei familii de căr-
unor experimente riscante pentru a-și determina turari și militanți pentru drepturile românilor bu-
partenerii să își clarifice sentimentele și să își ex- covineni, Ț. este fiul Angelei Țopa (n. Almăjanu),
prime liber opțiunile. Mai degrabă simboluri mo- profesoară, directoare a Școlii Normale din Cernă-
rale decât prezențe vii, personajele se dovedesc de uți, și al lui Ovidiu Țopa, profesor, doctor în istorie.
385 Dicționarul general al literaturii române Țopa
Învață la Cernăuți și, în timpul celor două refugii, își auditiv, olfactiv) și cu o sensibilitate acută de psi-
continuă studiile la București, unde este elev la lice- holog și moralist. Studentul Teofil A., protagonis-
ele „Sf. Sava” și „Cantemir Vodă” și urmează doi ani tul din Încercarea scriitorului și „autor” al textu-
Facultatea de Filosofie. Absolvent al Facultății de lui, este un tânăr inteligent și cultivat, cu o mare
Psihologie–Pedagogie a Universității din București poftă de cultură și dornic să se pătrundă de viață,
(1954), lucrează ca profesor la Liceul Pedagogic din să experimenteze limitele proprii în nesfârșite dis-
Vaslui și la Iași, apoi vine la București, unde e cura- cuții cu amicii, în excese bahice sau în escapade
tor al unor expoziții de pictură, bibliotecar la Bibli- prelungite în natură. Pe cât de decis în aprecieri
oteca Centrală de Stat și la Biblioteca Centrală Uni- livrești, pe atât de fragil în structura sa interioară,
versitară „Nicolae Bălcescu” (fostele Așezăminte personajul alternează gesturile intempestive cu
Culturale Brătianu), inspector la Direcția Bibliote- ezitarea și deruta. Soluția narativă aleasă îi dă lui
cilor din Ministerul Culturii, cercetător la Institutul Ț. o mare libertate compozițională, conducându-l
de Pedagogie și Psihologie. Debutează în 1958 la spre soluții moderne: el face din jurnal – care nu e
„Gazeta literară” cu o cronică plastică, iar primele scris din fuga cotidianului, ci, cum ar fi spus Ro-
schițe îi apar în 1968 la „Luceafărul”. Mai e prezent land Barthes, lucrat à mort – o „încercare a scrii-
în „Arta”, „România literară”, „Secolul 20”, „Vatra”, torului”, dar una a cărei rațiune de a fi rămâne, în
„Viața românească” ș.a. Face traduceri din Stendhal, cele din urmă, tot aceea, neglijabilă, a notației co-
Hippolyte Taine, Henri Focillon și, în anii ’60, stili- tidiene. Ca atare, „lucrarea” diaristului, practicând
zează transpuneri din Boris Bednîi, Serghei Kruti- detașarea de contingent chiar atunci când îl evo-
lin, Alexandr Ceakovski. Un timp realizează emisiu- că, nu pregătește o altă „operă”, ci se consumă în
nea radiofonică „Săptămâna unui meloman”. propriul exercițiu productiv. În Punte, unde Teofil
Ț. a fost situat, ca modalitate literară, printre A. reapare, complexitatea crește prin suprapune-
„târgoviștenii” Radu Petrescu, Mircea Horia Simi- rea mai multor partituri și a mai multor straturi de
onescu și Costache Olăreanu. În egală măsură au- textualizare, la discursul diaristic adăugându-se și
tor și personaj fetiș, figură emblematică inspirând subtile note de subsol. Cu o aspirație nemărturisi-
imaginarul boemei literare al mai multor genera- tă spre măreție și soliditate – trădată, poate, de fas-
ții, el are o operă de mică întindere, care se hră- cinația pentru Homer, Cervantes sau Goethe –, cu
nește din regimul ambiguu al discursului diaristic ambiția atingerii totalității, personajul-autor ră-
ce oscilează între confesiune și ficțiune. Formula mâne însă închis în lumea meschină a provizoriu-
și echivocul ei sunt caracterizate simplu, de auto- lui și a precarității, surprinsă fugitiv și fragmentar.
rul însuși: „Eu povestesc o promisiune!”. În acest Combinând paradoxal anvergura „călinesciană” a
sens, s-a făcut apropierea de tradiția jurnalului observației și registrul jurnalului, literatura lui Ț.
ficționalizat interbelic, de la Mircea Eliade și Mi- îngăduie cititorului să asiste nemijlocit la transfor-
hail Sebastian până la Anton Holban, dublată însă marea insului obișnuit în scriitor, manifestând o
în acest caz de o conștiință marcată a scriiturii și sensibilitate înrudită cu aceea a prozatorilor din
a regimului metaficțional, care plasează opera ultimul val al modernității, care fac ca romanul să
lui Ț. într-un context postbelic. Cele două texte nu fie predeterminat, ci să se nască pe măsură ce
pe care le-a lăsat, Încercarea scriitorului (1975) și se scrie. Stilist fără cusur, asemenea lui Radu Pe-
Punte (1985; Premiul Uniunii Scriitorilor), cuprin- trescu, Ț. dovedește aceeași virtuozitate în prac-
zând un jurnal scris între optsprezece și douăzeci ticarea minuțioasă a autoscopiei prin examinarea
și patru de ani, publicat însă, în conformitate cu o lucidă a viselor, senzațiilor fiziologice, spaimelor
regulă instituită împreună cu confrații săi literari, sau revoltelor, precum și în înregistrarea rapidă
abia după vârsta de patruzeci de ani, anunță și și pregnantă, cu știința detaliului revelator, a fizi-
pregătesc în aparență un roman, dar devin prin ele onomiilor și evenimentelor din lumea exterioară.
însele pagini de roman. E vorba de formarea unui Volumul de interviuri cu Iolanda Malamen, Lite-
tânăr intelectual capabil să trăiască scrisul ca pe ratura e un om fără milă (2008), e mai degrabă un
un act vital, dar agresat de lumea mizeră și absur- dialog ludic-poematic decât o incursiune în ate-
dă a anilor 1947–1953, pe care scriitorul o captează lierul de creație al scriitorului. Sporadic, Ț. oferă
dispunând de un fin instrument senzorial (vizual, mărturii despre anii de formare și despre „falsele”
Țuculescu Dicționarul general al literaturii române 386
afinități generaționale cu Școala de la Târgoviște: Urmează cursul primar în limba germană la Re-
„Am aflat despre «Școala de la Târgoviște» din- ghin, apoi, la Cluj, va fi elev al Liceului de Muzică
tr-un articol al lui Dan Culcer, din «Vatra», (cu (1960–1967) și student al Conservatorului „Gheor-
acest titlu), în care mă inclusese”. Primit favorabil ghe Dima”, secția vioară (1967–1972). După absol-
de critici, prozatorul nu a putut să intre imediat în vire se angajează redactor la Studioul de Radio clu-
conștiința unui public deprins mai degrabă cu re- jean (1972–1985), în același oraș face parte, în cali-
țeta romanelor realiste. Cu un destin asemănător tate de violonist, din Orchestra Filarmonicii (1985–
membrilor grupului de la Târgoviște, scriitorul va 1989), în 1990 trecând la Studioul TVR ca redactor,
fi prețuit la adevărata sa valoare de optzeciști. apoi realizator de emisiuni. Debutează cu versuri
SCRIERI: Încercarea scriitorului, București, 1975; ed. 2, la „Steaua” în 1965, iar editorial cu volumul de pro-
îngr. Ruxandra Mihăilă, Pitești, 2001; Punte, București, ză scurtă Portocale și cascadori, apărut în 1978. Mai
1985; ed. 2, îngr. Ruxandra Mihăilă, Pitești, 2002; Literatu- e prezent în „Echinox”, „Amfiteatru”, „Napoca uni-
ra e un om fără milă. Tudor Țopa în dialog cu Iolanda Ma-
versitară”, „Tribuna” (în care susține din 2003 ru-
lamen, cu fotografii de Tudor Jebeleanu, București, 2008.
Traduceri: Hippolyte Taine, Pictura Renașterii în Italia și brica „Ex abrupto”, intitulată din 2007 „Scrisori că-
alte scrieri despre artă, pref. trad., București, 1968, Filoso- tre președinte”), „Vatra”, „Orizont”, „Cinema” ș.a.
fia artei, introd. Silvian Iosifescu, postfața trad., București, Încă din studenție conduce trupe de teatru, ulteri-
1973; Stendhal, Roma, Neapole, Florența, pref. trad., Bu- or regizează spectacole la Teatrul „Radu Stanca”
curești, 1970; Henri Focillon, Anul o mie, București, 1971. din Sibiu, secția germană, realizând și filme de te-
Repere bibliografice: Mihai Dinu Gheorghiu, Biogra- leviziune. Între 1990 și 2002 obține mai multe bur-
fie și roman, CL, 1975, 11; Virgil Nemoianu, Reușita în- se de specializare la Paris, Berna, Basel și Viena. A
cercării, VR, 1975, 11; Ulici, Prima verba, II, 169–172; fost distins cu Premiul Saeculum (1982), Premiul
Manea, Contur, 44–48; Șerban Foarță, Călimara lui Asociației Scriitorilor din Cluj (1984, 1995, 2005),
Tudor Țopa, VR, 1986, 8; Rodica Zafiu, „Punte”, TBR,
Premiul Cartea Anului (1995, 2009), Premiul „Radu
1986, 326; Holban, Literatura, I, 166–170; Simion, Scri-
itori, IV, 351–360; Mihai Dragolea, Exercițul ficțiunii, Enescu” (2002) oferit de revista „Familia” ș.a.
Cluj-Napoca, 1992, 64–73; Matei Călinescu, Ion Via- Ț. este un spirit calofil și un cititor subțire, pri-
nu, Amintiri în dialog, București, 1994, 158–161; Ion vind literatura de sus, pe deasupra frontierelor care
Buzera, Literatura față cu postmodernismul, Craiova, o despart de celelalte produse ale spiritului. Poves-
1996, 143–146; Ioana Pârvulescu, Încercarea cititorului, tirile și romanele sale suferă de o anume suprade-
RL, 1997, 3; Manolescu, Lista, II, 132–138; Marius Chi- terminare culturală, ceea ce le face dificile pentru
vu, Reușita scriitorului, RL, 2002, 8; Gheorghe Crăciun,
neavizați. Există în ele o rezistență subterană, o in-
„Încercările” lui Tudor Țopa, OC, 2002, 144; Dicț. scriit.
rom., IV, 646–648; Negrici, Comunism, Proza, 392–393; erție moale ce se împotrivește unei lecturi sprinte-
Ion Bogdan Lefter, Mereu despre jurnal, OC, 2003, 167; ne și superficiale. Rețeta ficțiunii se modifică în mai
Barbu Cioculescu, In memoriam: Tudor Țopa, scriitor multe etape, pe măsură ce, în narațiune, balanța
și personaj, RL, 2008, 39; Popa, Ist. lit., II, 911–912. A.C. dintre fabulație și reflecție se echilibrează într-un
fel sau altul. Vânzătorul de aripi (1982) e un roman
enigmatic, cu final deschis. Fără a lipsi cu totul, re-
flexivitatea este extrem de discretă, iar în final intri-
ga se dovedește doar promisiunea și materialul
unui roman omonim. Construcția epică în două
planuri alternante – „prezentul prezentului” și
„prezentul trecutului”, cum le numește prozatorul
– se păstrează și în Degetele lui Marsias (1985), unde
ȚUCULESCU, Radu interesul pentru enigme, echivoc, pentru imagina-
(1.I.1949, Târgu Mureș), ție și vis este o prezență de fundal, fără să mineze
prozator, dramaturg, coerența realului. Nu trebuie trecută cu vederea
traducător. căptușeala mitologică discretă a epicului – ca o du-
blură culturală suplă și fină: istoria străveche a lui
Este fiul Mariei (n. Manta) și al medicului Dumitru Apolo și a flautistului Marsias. Conform adagiului
Țuculescu și nepot al pictorului Ion Țuculescu. din Ecleziast: „Tot ce a fost va mai fi…”, iterația e
387 Dicționarul general al literaturii române Țuculescu
dătătoare de profunzime și ecou. Procedeul, aplicat nefirescului. Marcat de simptome ale unor maladii
cu parcimonie, amintește de evoluția lui Gheorghe terifiante, realul din Cuptorul cu microunde se
Crăciun, între fabulația lui Longos despre Daphnis comportă ca vedenia sau visul, ca fantasmagoria,
și Chloe și propriul său text narativ. Alt roman, Ora nebunia sau coșmarul, ca fantezia sau literatura:
păianjenului (1984), pare să fi avut inițial un final pereți care frig, telefoane și fotografii ce ucid, apar-
deschis căruia, sub presiune, i-a fost lipit un pasaj tamente unde aerul se transformă într-o masă vie și
de încheiere, deopotrivă și încheiere a destinului frigidere al căror conținut alimentar ingurgitează
protagonistului. Textul nu iese din orizontul de re- realul, suflete bântuind de la un corp la altul, vise ce
ferință al celorlalte cărți: jocul între aparență și rea- asasinează etc. Chiar și atunci când istorisirea evo-
litate. „Asta numai la prima vedere” este refrenul luează destul de aproape de tipicul literaturii cu
rostit ritual de personajul central, straniul arivist stafii sau de fantezia onirică, paradigma rămâne
Miș Dron, a cărui identitate, marcată de o labilitate neschimbată – anomalia, distorsionarea realului.
proteică, atinge schizofrenia. În rest, accidentalul, Cartea se încheie cu o retrospectivă: viața devine
coincidențele, întâmplarea se instituie în logică a reversibilă, la fel ca literatura. Un personaj-povesti-
povestirii. Evenimentele debutează simbolic la o tor retrăiește sau recitește tot filmul în zece secven-
oră incertă, când lumea își arată fața ambiguă: pe- țe (câte etaje are blocul care îi servește drept scenă),
numbra, mediu propice nefirescului, tipic pentru căpătând o perspectivă distanțată asupra întregu-
prozele lui Ț. Blocul de locuințe pe care se strădu- lui. Căci pivnița clădirii, unde se preumblă, ca în-
iește să îl domine Miș Dron e un univers simbolic. tr-un coșmar lucid, protagonistul, întruchipează
Imobilul – care încadrează și pecetluiește provi- dedesubturile așa-numitei realități. În Uscătoria de
dențial destinele – devine, în esență, protagonistul partid (1997), cuprinzând tot proză scurtă, unitatea
narațiunii. Și în volumele de proză scurtă acest tip narativă minimală nu mai este secvența filmată, ci
de clădire e o întruchipare a cotidianului, aparent mai curând instantaneul de tip fotografic. Renun-
neproblematic și solid, dar în care se infiltrează țând să se mai travestească în regizor sau în came-
anomalia. Romanul Umbra penei de gâscă (1991) se raman, povestitorul-reporter se plimbă prin lume
dezvoltă ca o variațiune liberă pe o temă din Nume- înarmat cu un aparat Polaroid de ultimul tip și con-
le trandafirului de Umberto Eco. Fără ca relația fecționează p(r)oze la minut. Față de scrierile pre-
dintre cele două scrieri să fie univocă, memoria cedente, Ț. se redimensionează. Venind către lite-
cărții autorului italian regizează global înscenarea ratură din domeniul muzicii, el știe că și în narațiu-
epică a lui Ț. Textul permite atât lectura inocentă, nea literară decupajul în sine poate deveni o sursă
cât și pe cea avizată. Pentru lectura genuină frapan- autonomă de sens. Teritoriul prin care circulă na-
te rămân capacitatea fabulatorie nestingherită, ști- ratorul amator de instantanee este cel al prezentu-
ința de a crea atmosferă, de a evoca pitorescul melui, dar și cel al trecutului apropiat, într-o cordială
dieval al mediului ardelenesc. În schimb, pentru devălmășie, căci, explorate în aspectele lor derizo-
lectorul inițiat în dedesubturile literaturii livrescul rii, cele două universuri se confundă. Lumea fictivă
are rolul unui spațiu de ecou, unde sensurile se am- a cărții ascultă de aceeași regulă a jocului – simula-
plifică, devenind o cutie de rezonanță. Cuptorul cu rea – și se supune principiului lui „ca și cum”. În
microunde (Romanul unui bloc în zece secvențe narațiunea titulară mistificarea este ridicată la pu-
horror) (1995) pare să întoarcă foaia cu bruschețe. terea a doua, mimând o formă deja golită de sens.
Reperele celor zece povestiri de aici ar fi cu totul al- Refugiat în lumea sordidă de bloc, un grup de nos-
tele: romanul de groază și mister, epicul de aventu- talgici comuniști debusolați imaginează un grotesc
ră, polițist sau SF. De fapt, se desăvârșește o mișca- simulacru de democrație al unei lumi definitiv apu-
re deja existentă la Ț., fie că este vorba de proza se: adunarea de partid. Maimuțărindu-i pe adulți,
scurtă sau de romane. Substanța din care scriitorul copiii care mișună pe maidanele promiscue din
își confecționează lumea fictivă e cotidianul sufo- jurul locuințelor-ghetou nu se mai travestesc în
cant, banalul, lumea din provincia abrutizantă și hoți și în vardiști ca altădată, ci în mineri și în scuti-
din blocurile-dormitor, pensionarii resemnați, mi- eri, semn că au prins și ei din zbor regula jocului.
cii funcționari, gospodinele bovarice. E un cotidian Diverse repere ludice ale realității apar, emblema-
luat progresiv în stăpânire de neoplasmul tic, la tot pasul: jocul cu mingea și cu cercul, jocul
Țuculescu Dicționarul general al literaturii române 388
de popice, jocurile infantile. Mai mult decât în căr- de porci care inspiră frică bărbaților. Prin compara-
țile anterioare, în Uscătoria de partid se manifestă ție, cumintea și înțeleapta „mamabătrână”, octoge-
nestrunit instinctul ludic al prozatorului. Făcând nară cu limba ascuțită și dispecera povestirilor de
echilibristică pe granița fină dintre normal și anor- viață către naratorul numit, ca și autorul, „domnu
mal, dintre grav și ilar, patetic și zeflemitor, real și Radu”, are, alături de soțul Demetri, un rol pacifi-
fantastic, dintre umorul negru și cel bonom, nara- cator, sfârșitul ei având o semnificație exorcistă. În
torul și personajele sale se joacă de-a restaurația și Stalin cu sapa-nainte (2009) se exploatează mixajul
de-a democrația, de-a libera inițiativă de piață și contrapunctic al celor două planuri: de o parte, un
de-a călătoria de afaceri, de-a propaganda electo- prezent consumist, degradat moral, cinic și depri-
rală și de-a calomnia, de-a viața sau de-a moartea mant are drept laitmotiv și coloană sonoră șlagărul
(cum face cu viclenie baba Safta), de-a greva foa- manelist preferat („Of, viața mea...”) al unui tipic
mei, de-a transportul public și de-a conștiința civi- băiat de cartier, prezență de fundal obsedantă pen-
că. Cele zece crochiuri care îl au drept protagonist tru naratorul Adrian Loga și emblematică pentru o
pe Popică oferă o morală sui-generis. Aparent, per- întreagă mentalitate; de alta, un roman de formare
sonajul este individul standard, de astăzi și de ieri, despre copilăria și adolescența aceluiași narator,
de aici și de oriunde. I.L. Caragiale îl numește Miti- petrecute în anii ’50 și ’60 într-un oraș de pe Mureș.
că. La o privire mai atentă, se dovedește mai curând Cartea e atractivă și dinamică, dar vădește o pro-
un excentric decât un oarecare. În lumea în care pensiune tot mai pronunțată a autorului către leje-
trăiește, mai întâi stupoarea candidă, apoi lehami- ritatea comercială. Mai mult un divertisment nara-
tea lui cronicizată au un singur leac: internarea în- tiv ingenios, Femeile insomniacului (2012) desfă-
tr-un ospiciu, unde recalcitrantul va fi redus la tipa- șoară o mitologie eroi-comică a seducției în jurul
rul anonimatului. Captiv în plasa de păianjen a sce- unui homme à femmes fără aspect de seducător,
nariadei, el devine un simplu popic. Scrisă într-un Septimius Ilarie, jurnalist boem cu înzestrări pen-
registru sensibil modificat în raport cu romanele tru arta culinară; dacă fundalul e populat de fauna
anterioare, Povestirile mameibătrâne (2006) este artiștilor mărunți de provincie, în prim-plan se află
una dintre aparițiile de pondere ale ficțiunii româ- o galerie de „feminități” naive sau experimentate,
nești postdecembriste. Inspirat de un caz real, tex- fete bătrâne sau măritate, cărora Timi le speculea-
tul alcătuiește, pe calapodul unei rețete detectivis- ză, sub masca modestiei serviabile, bovarismele și
tice și al unui realism magic marquezian (cu ele- tropismele; calitățile sale de „băiat bun” îi umani-
mente bulgakoviene de fantastic negru), o mono- zează și pe securiștii care-l urmăreau în anii ’80,
grafie a unui sat transilvan de munte (Petra), multi- prilejuindu-le, convivial, confesiuni sexuale pito-
etnic, populat de cupluri dizarmonice și dominat, rești. Aparent fără pretenții, Ț. reușește să inoveze
în plină perioadă socialistă, de o sexualitate femini- tipologia seducătorului printr-un tip de antierou
nă debordantă; cea care pune în mișcare narațiu- aflat la antipod față de „eroismul” donjuanesc mo-
nea (de un dinamism cinematografic) și caruselul dern; partea cea mai reușită a romanului e repre-
incontrolabil al simțurilor este seducătoarea Mar- zentată de inițierea amoroasă a lui Septimius, căru-
golili, destabilizatoarea comunității. Aceasta are un ia în copilărie mama îi citea povești din O mie și
soț aparent ursuz, Robert Stuparul, pe care-l sedu- una de nopți. În prozele scurte cvasipublicistice din
ce paroxistic cu rafinament de estetă, o mamă vră- Românul erectil (2010), scrise cu aceeași vervă ludi-
jitoare (Hudinela, cu o poreclă trimițând la magici- că, erosul devine pretext pentru observația satirică
anul Houdini) și, după ce smintește tot satul, dispa- de moravuri cotidiene. Comentator avizat al feno-
re misterios în urma unei nunți fabuloase, probabil menului teatral – Teatrul transilvan la începutul
ucisă, ajungând să bântuie legendele satului; nunta mileniului III (2004) reunește cronici dramatice
în speță reprezintă un tur de forță al narațiunii, pri- despre spectacole recente montate pe scenele din
lej al unei reprezentații dramatice de efect. Galeria Transilvania –, cu preocupări pentru arta dramati-
de personaje mai include un preot complet neca- că încă din anii debutului (între 1967 și 1974 a con-
nonic (Totianoș), pe Rusoaica, femeia care și-a ur- dus cercul de pantomimă Atelier; ulterior a pus în
mat soțul deportat la Irkutsk, în Siberia, o cantoriță scenă mai multe dramatizări proprii), Ț. s-a ilustrat
nimfomană (Galana), pe Rosamunda, castratoarea editorial și ca dramaturg. Piese din volumele Ce
389 Dicționarul general al literaturii române Țugui
dracu se întâmplă cu trenul ăsta? (2004) și din Bra- bilingvă, Oradea, 2000 (în colaborare cu Mirela Pop);
vul nostru Micșa! (2010) au fost puse în scenă în Rainer Brambach, Kopf oder Zahl? – Cap sau pajură?, ed.
țară și în Franța, Israel, Ungaria și Cehia. Unele au bilingvă, Oradea, 2000; Peter Bicsel, Povestiri, pref. trad.,
ca suport proze mai vechi; comic-absurdista Grădi- Oradea, 2001; Gerhard Meier, Die Strasse lang pfeift eine
Amsel – De-a lungul străzii fluiera o mierlă, ed. bilingvă,
na de vară sau „Hai să-i batem” dezvoltă, pe un pa-
Oradea, 2002; Frank Geerk, Circulum vitae, ed. bilingvă,
lier, narațiunea Cuplu din Portrete în mișcare, piesa Oradea, 2003; Andreas Saurer, Berg mit Madonna – Mun-
Uscătoria de partid dramatizează proza-titlu din te cu Madonna, ed. bilingvă, Oradea, 2005.
volumul omonim, iar În tren împinge faptul divers
Repere bibliografice: Constantin Hârlav, Povestiri iro-
al „călătoriei cu trenul” până în zona fantasticului nice și sentimentale, T, 1978, 12; Mircea Iorgulescu,
morbid. Scrisă cu vervă compozițională, Bravul Autori de proză scurtă, RL, 1981, 50; Piru, Debuturi,
nostru Micșa e o comedie politică neagră plasată 135–137; Moraru, Semnele, 171–174; Poantă, Radiogra-
într-un cadru geografic neprecizat, dar emblematic fii, II, 165–169; Dana Dumitriu, Un diavol meschin, RL,
pentru România postdecembristă; pretext al unui 1984, 43; Moraru, Textul, 206–209; Marian Papahagi, În-
proiect fraudulos cu fonduri europene accesat de tre povestire și roman, TR, 1985, 42; Holban, Profiluri,
primărița unui sat plin de personaje deviante, se- 369–373; N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu sau Din-
miparaliticul senil Micșa devine revelatorul unei coace și dincolo de texte, București, 1987, 250–258; Ioana
lumi „ieșite din țâțâni”, vădind atracția lui Ț. pen- Bot, Seismograful, TR, 1991, 34; Steinhardt, Monologul,
203–207; Ulici, Prima verba, III, 211–212; Țeposu, Isto-
tru punerea în scenă a absurdului și grotescului co-
ria, 156–157; Monica Spiridon, [Radu Țuculescu], TR,
tidian. Ca traducător, Ț. a transpus în seria „Poeți 1996, 1, R, 1998, 4; Simuț, Critica, 168–178; Perian, Pa-
elvețieni de expresie germană”, pe care o inițiază în gini, 188–194; Oțoiu, Proza, I, 221–226; Lefter, Scriit. rom.
cadrul colecției „Biblioteca revistei «Familia»”, în ’80–’90, III, 243–245; Irina Petraș, [Radu Țuculescu], CNT,
ediții bilingve, volume din scriitori precum Werner 2002, 29–30, RL, 2010, 42; Claudiu Groza, Hoțul de ima-
Lutz, Tadeus Pfeifer, Alois Bischof, Rainer Bram- gini, APF, 2002, 7–8; Dicț. scriit. rom., IV, 648–649; Dicț.
bach, Gerhard Meier, Rudolf Bussmann, Frank analitic, IV, 348–350; Mircea Morariu, [Radu Țuculescu],
Geerk, facilitând cunoașterea lor în România. A tăl- F, 2004, 10, 2005, 6; Paul Cernat, [Radu Țuculescu], „Bu-
măcit și povestirile lui Peter Bichsel, iar în 1998 a cureștiul cultural”, 2006, 14, OC, 2009, 230; Alex Goldiș,
alcătuit o cuprinzătoare antologie din proza elveți- Un Macondo second-hand, CU, 2006, 12; Bianca Bur-
ța-Cernat, [Radu Țuculescu], OC, 2006, 56, 2007, 8; Ralu-
ană contemporană.
ca Dună, Un roman rupt în două, OC, 2010, 258; Mircea
SCRIERI: Portocale și cascadori, Cluj-Napoca, 1978; Gră- Ghițulescu, Marionetele lui Radu Țuculescu, LCF, 2010,
dina suspendată, București, 1981; Vânzătorul de aripi, 32; Victor Cubleșan, Povestea unui insomniac, ST, 2012,
Cluj-Napoca, 1982; Ora păianjenului, București, 1984; 2–3; Claudiu Turcuș, Lascivități inocente, OC, 2012, 361;
ed. 2, pref. Dana Dumitriu, Târgu Lăpuș, 2006; Degete- Constantina Raveca-Buleu, „Femeile insomniacului”,
le lui Marsias, Cluj-Napoca, 1985; Portrete în mișcare, CNT, 2012, 5; Marius Miheț, Radu Țuculescu (caiet de
București, 1986; Umbra penei de gâscă, Cluj-Napoca, seminare: opera și biografia), Oradea, 2012. M.S., P.C.
1991; ed. 2, pref. Cornel Moraru, Târgu Lăpuș, 2007;
Cuptorul cu microunde (Romanul unui bloc în zece sec- ȚUGUI, Grigore (25.I.1939, Secuieni, j. Bacău), isto-
vențe horror), Cluj-Napoca, 1995; Uscătoria de partid, ric literar. Este fiul Luței (n. Donosă) și al lui Gheor-
pref. Petru Poantă, postfață Monica Spiridon, Oradea,
ghe Țugui, țărani. Urmează ciclul elementar în lo-
1997; Aventuri în anticameră, Pitești, 2001; Ce dracu se
întâmplă cu trenul ăsta?, pref. Miruna Runcan, postfață calitatea natală (1946–1955), liceul la Bacău (Școala
Claudiu Groza, Cluj-Napoca, 2004; Teatrul transilvan la Medie nr. 2), apoi este student la Universitatea „Al.
începutul mileniului III, Cluj-Napoca, 2004; Povestirile I. Cuza” din Iași, Facultatea de Filologie, secția lim-
mameibătrâne, București, 2006; Stalin cu sapa-nain- ba și literatura română, absolvită în 1964. Devine
te, București, 2009; Bravul nostru Micșa!, Cluj-Napoca, cadru didactic al Universității absolvite, la Cate-
2010; Românul erectil (Texte perplexe, persuasive, persis- dra de literatură română, obținând, de-a lungul
tente...), Cluj-Napoca, 2010; Femeile insomniacului, Iași, anilor, toate gradele profesionale, până la acela de
2012. Traduceri: America nu există (Antologie de proză
profesor. Și‑a susținut doctoratul în 1981 cu o teză
elvețiană contemporană de expresie germană), Oradea,
1998; Werner Lutz, Gräserstille Einfachheit – Doar liniș- referitoare la Ion Heliade‑Rădulescu. În perioada
tea ierbii, ed. bilingvă, cu grafica autorului, Oradea, 1999; 1978–1981 a funcționat ca lector la Institut National
Tadeus Pfeifer, Der Dichter lacht – Poetul râde, ed. biling- de Langues et Civilisations Orientales din Paris. A
vă, Oradea, 1999; Alois Bischof, Unterwegs – Pe drum, ed. debutat la „Cronica” în 1966, debutul editorial fiind
Țugui Dicționarul general al literaturii române 390
reprezentat de volumul Ion Heliade Rădulescu, în- asupra lui Heliade, Alecsandri și Bolintineanu. Alt
drumătorul cultural și scriitorul (1984), studiu mo- volum, Curentele literare (2011), este, de asemenea,
nografic bazat pe teza de doctorat. un studiu de factură universitară. Sunt abordate, în
Lucrarea lui Ț. despre Ion Heliade-Rădulescu ar vederea prezentării unor achiziții teoretice mai noi,
putea fi calificată ca o monografie reprezentativă, concepte precum clasicism, romantism, realism,
la un moment dat, pentru un astfel de demers is- naturalism, simbolism, parnasianism, expresio-
torico-literar. Rezultatele cercetării,comentariile și nism, avangardă (cu subcapitole despre dadaism
concluziile autorului sunt ordonate metodic, fiind și suprarealism), postmodernism (cu un subcapitol
vizată biografia scriitorului și animatorului cultural distinct consacrat postmodernismului românesc).
(Omul în epocă), apoi opera acestuia, examinată pe Ț. este și autorul unui demers mai rar întâlnit la
genuri. Heliade este prezentat pe larg, în ipostazele noi, dar răspândit în alte culturi, demers care își
lui de teoretician, critic literar, poet, publicist, pro- vădește utilitatea, în chip evident tot pedagogică:
zator, animator al teatrului național și critic teatral, este „repovestită”, în proză, poema Țiganiada a lui
un capitol fiind consacrat și traseului lui Heliade în Ion Budai-Deleanu, care poate deveni astfel mai
relație cu chestiunile de limbă. Sunt folosite inten- accesibilă și mai atractivă pentru cititorii mai puțin
siv bibliografiile disponibile, se „montează” referiri familiarizați cu limba veche. Cu toate că se renun-
directe la operă, documente de epocă, articole de ță la prozodia originalului și se înlocuiesc vocabule
presă, studii și cercetării anterioare, comentarii ieșite din uz ori ininteligibile pentru vorbitorul de
proprii etc. într‑un flux menit să dea seama în chip azi, operațiunea nu este o „modernizare” simpli-
adecvat de obiectul cercetării și să susțină încerca- ficatoare și nu sărăcește textul original: savoarea,
rea de „portret sintetic” din final. În Interpretarea timbrul sau atmosfera sunt în bună măsură păstra-
te, astfel încât nu poate fi vorba de o „trădare” a ei.
textului poetic (1997), opinând că se simte nevoia
unor „îndreptare practice” în domeniu, Ț. își limi- SCRIERI: Ion Heliade Rădulescu, îndrumătorul cultural
și scriitorul, București, 1984; Interpretarea textului po-
tează aria lucrării, care se adresează celor „aflați în
etic, Iași, 1997; Balada romantică, Iași, 2001; Curentele
faza de început”, ceea ce atestă caracterul ei didac- literare, Iași, 2011. Ediții: Țiganiada după Ion Budai-De-
tic. Materia expunerii este ordonată metodic. În leanu, repovestită de..., Iași, 2004.
Analiză și interpretare, secvența finală a cărții, au- Repere bibliografice: Gabriela Drăgoi, O nouă carte des-
torul purcede la investigarea detaliată a diferitelor pre Heliade, CRC, 1984, 51; Constantin Pricop, Același
tipuri de expresivitate, dovedindu‑se bine informat Heliade, CL, 1985, 1; Al. Piru, Pionier al literaturii ro-
în privința contribuțiilor de autoritate în materie, mâne moderne, FLC, 1985, 4; Daniel Dimitriu, Un ghid
pe care încearcă să le comenteze conștient fiind de al lecturii, ATN, 1998, 3; Adrian Tudurachi, „Interpreta-
ambiguitatea, polisemia unor termeni de istorie/ rea textului poetic”, ST, 1999, 2; George Bădărău, „Inter-
pretarea textului poetic”, CL, 1999, 12; Dan Mănucă, Ion
teorie literară. Crede că e vitală „detașarea de vizi-
Budai-Deleanu: un scriitor în ofensivă, CL, 2004, 9. N.Br.
unea predominant extrinsecă, deterministă asupra
literaturii” și se înscrie în linia celor care pledează
pentru „o istorie a valorilor”. Opțiunea lui merge în
cele din urmă către o soluție integratoare, plecând
de la o formulare a lui Adrian Marino („o sinteză de
metode și procedee și deci o totalizare de metode”,
o „supermetodă”). Și Balada romantică (2001) este
o lucrare de tip „manual universitar”. După ce în-
tr‑un discurs rapid, „telegrafic”, cu recurs la men-
ționări și trimiteri, se face istoricul termenului „ba- ȚUGUI, Haralambie
ladă” și al semnificațiilor lui, sunt definite diversele (10.II.1916, Dorohoi –
categorii ale baladei, consemnați fiind și autorii 12.X.1996, Iași), poet.
care au contribuit la configurarea baladei moderne
(Bürger, Goethe, Schiller, Wordsworth, Coleridge), Este fiul Nataliei (n. Turcu) și al lui Teodor Țugui,
precum și cei care au ilustrat-o în literatura română, grădinar. Își începe școala în orașul natal (1924–
de la Iancu Văcărescu la Eminescu, insistându‑se 1931), urmează apoi Liceul Militar la Cernăuți
(1931–1934) și la Iași (1934–1936). Absolvent al Școlii cuvinte devenite fetiș, ca „fruntarii”, „năier”, „zo-
de Ofițeri din București (1937) și al Academiei Mili- dier”, „tropar” ș.a., nu lipsesc vocabule stridente,
tare de Infanterie din Sibiu (1939), face stagii ca ofi- inventate sau regionalisme. Tânărul poet cultivă
țer în garnizoanele Cahul, Brăila și Panciu, iar din metaforismul convențional, banalizat ori pe cel ar-
1941 luptă pe Frontul de Răsărit; în 1943 și 1944 este tificios, obținut prin materializarea forțată a unor
instructor la Școala de Subofițeri din Radna. Trimis abstracții sau prin utilizarea excesivă a cuvântului
din nou pe front, cade prizonier în vara anului 1944 „alb”. Sunetul liric devine mai autentic și pare mai
și este internat într-un lagăr militar sovietic, împre- nou atunci când, precum în Adolescență, rezonan-
ună cu Constantin Ciopraga, Laurențiu Fulga ș.a. În țe din Blaga autohtonizează tonuri rilkeene și in-
1948 se întoarce în țară și lucrează pe diverse șantie- cantații ce amintesc de Cântarea Cântărilor. Vidul
re ca tehnician, normator, șef al serviciului de pază, bibliografic dintre Prohod pentru zi și antologia
iar din 1963 ca metodist la Biblioteca Regională Ba- Poezii ascunde o bogată producție lirică nevalori-
nat. Pensionat pentru invaliditate în 1968, se stabi- ficată în acest interval, ce reflectă îndeosebi expe-
lește la Iași. Își publică primele versuri în 1933, în riența traumatizantă a războiului. Ca fragmente ale
paginile revistei școlare „Mugurași”. Placheta Liane unui jurnal liric de front, poemele din ciclul Pasă-
crude îi apare în 1935, tot pe când era elev de liceu, rea morții devin o posibilă replică la Ciclul morții
fiind urmată de Prohod pentru zi (1939), volum bine al lui Camil Petrescu. Eludând spectaculosul maca-
primit de critică. După 1956 reintră în viața literară bru, senzaționalul terifiant, poetul comunică tra-
și începe să publice în „Scrisul bănățean”, iar în gicul individual, suferința înnebunitoare a cărnii,
1966, după mai bine de două decenii și jumătate de exasperarea neputincioasă și resemnarea amară a
la ultima carte, i se editează culegerea Poezii. Mai nervilor epuizați, țipătul mut al conștiinței defunc-
colaborează cu versuri, reportaje și traduceri la ționalizate. Maxima expresivitate se realizează în
„Glasul singurătății” (devenită „Fulgerul”, apoi „În- Visul negru, poem care, având ca motto versul lui
semnări”; face parte din gruparea acestei reviste do- E.A. Poe: „Răspunse corbul: Nevermore”, cuprinde
rohoiene), „Crai nou”, „Flamuri”, „Lanuri”, „Fami- ca refren un cuvânt german cu sonoritate asemă-
lia”, „Pagini basarabene”, „Luceafărul”, „Universul nătoare: Hungertod („moarte prin foame”). Cu pro-
literar”, „Curentul literar”, „Viața românească”, cedee tehnice analoage celor din Erlkönig, balada
„Steaua”, „Iașul literar”, „Orizont”, „Tribuna”, lui Goethe, se construiește un scenariu de coșmar.
„Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Cronica” ș.a. În Imaginea structurantă e un „tren de fantome” care,
1979 i s-a decernat Premiul Asociației Scriitorilor ieșit din noaptea grozavă a timpurilor, străbate lu-
din Iași pentru volumul Confesiunile pământului. mea înfiorând-o cu „dangătul” roților, „desperat,
Cu excepția unei singure cărți de proză, Memo- dureros, de prohod [...]: Hungertod”. Dar multe
ria timpului (1977), ce cuprinde „mărturii și evo- versuri antologate în 1966, ca și altele din volumele
cări literare”, de fapt amintiri despre Otilia Cazimir, ce urmează la intervale scurte, marchează zelul po-
D. Popovici (profesorul său de la Iași), Ion Pillat, etului de a-și adapta stilul la noile realități. Câștigat
Magda Isanos, Eusebiu Camilar și câteva pagini de în rândul versuitorilor momentului, Ț. dedică cir-
jurnal, Ț. publică numai versuri. Încă din placheta cumstanțial, fără exigențe estetice, stihuri tinerilor
Liane crude (1935), el se dovedește un poet delicat, patriei, muncitorilor, eroilor neamului, invocând
imagist inspirat care, servindu-se de metrul clasic, solidaritatea cu strămoșii etc. Piese caracteristice
creează, pe linia sentimentalismului minor, o at- compun un atlas liric de priveliști precis localizate:
mosferă de limpiditate și echilibru. Prohod pentru Delta, Sulina, Cotnari, Criva, Dorna, schitul Brazi,
zi relevă aceeași apetență pentru imaginile clare, Miorcani, Câmpulung Moldovenesc, Oituz, Mără-
luminoase, trasând contururi hieratice în decor de șești, Sarmizegetusa, Țebea, Lancrăm. În năzuința
alb imaculat, dar accentuează latura angoasată, ex- de a da versurilor „sunetul bronzului”, Ț. adoptă
primând, în manieră bacoviană, nostalgia edenului adesea forma fixă a sonetului. În schimb, ultimele
pierdut – copilăria – sau tristețea „iubirilor ucise în cărți – Confesiunile pământului, Pe o apă visând
toamna putredă”. Ceea ce diferențiază acest volum (1982), Ochii copiilor (1984) – exprimă frecvent sen-
e accentuarea situării tradiționaliste și implicit po- timentul curgerii ireversibile a timpului, poetul tră-
tențarea anumitor particularități de limbaj. Abundă ind din amintirile trecutului, obsedat de copilărie,
de adolescența demult pierdută. Cercurile tot mai localitatea natală (1940–1949), Școala Tehnică de
strânse pe care moartea le desenează în „sarabandă Cooperație la Rădăuți, liceul și, concomitent, Școa-
cu timpul” îi provoacă presimțiri amare. la Medie de Muzică la București, unde va frecventa
SCRIERI: Liane crude, pref. Dumitru Furtună, Dorohoi, și Conservatorul, la Facultatea de Instrumente și
1935; Prohod pentru zi, București, 1939; Poezii, pref. Eu- Canto (1954–1959). Încă student, din 1957 e anga-
sebiu Camilar, București, 1966; Contrapunct, în toamnă, jat contrabasist în orchestra Teatrului de Operă și
București, 1969; Sub cerul Mioriței, Iași, 1971; Înalt prin ste- Balet din București. Redactor literar la Radiodifuzi-
mă, București, 1972; Luminile zilei, București, 1972; Lângă
unea Română (din 1967), predă, în același timp,
vetrele sacre, Iași, 1974; Sunetul bronzului, București, 1974;
Țărm de legendă, București, 1975; Memoria timpului, Ti- contrabasul la Școala de Muzică nr. 2 din Capitală
mișoara, 1977; Poemele triumfului, București, 1978; Con- (1969–1971). Două decenii și jumătate (1971–1995)
fesiunile pământului, București, 1979; Mâinile de lumină, este comentator-publicist la „România liberă”. Va
București, 1979; Al soarelui și-al umbrei, cu un portret de fi ulterior director și purtător de cuvânt al Ministe-
Dan Hatmanu, Iași, 1980; Pe o apă visând, București, 1982; rului Culturii (1995), redactor-șef la revista „Maga-
Ochii copiilor, cu ilustrații de Dragoș Pătrașcu, Iași, 1984. zin”. Debutează în 1958 la „Luceafărul” și va mai
Repere bibliografice: George D. Râncă, „Liane crude”, „În- colabora la „Contemporanul”, „Tribuna”, „Româ-
semnări” (Dorohoi), 1935, 19; Siomin Doru [Dorian Groz- nia literară”, „Viața românească”, „Ateneu”, „Stea-
dan], „Liane crude”, „Luceafărul”, 1935, 11; Erasm [Petru ua”, „Ramuri” ș.a., la emisiuni radiofonice și de te-
Manoliu], „Liane crude”, „Credința”, 1935, 535; Robert
leviziune. Prima carte, Versuri, îi apare în 1967, ur-
Cahuleanu [Andrei Ciurunga], [Haralambie Țugui], „Bu-
geacul”, 1939, 1–2, CNT, 1978, 26, 1979, 22; Mihail Chir- mată de alte culegeri, de două poeme ample, Iniți-
noagă, Ofițeri care scriu, CL, 1939, 10–12; Dimitrie Costea, ere și elogiu (1978), Viața și priveliști din Infern
„Poezii”, CRC, 1966, 44; Șerban Foarță, „Poezii”, O, 1966, (1993), de reportaje, nuvele, romane și o seamă de
11; Dumitru Micu, „Contrapunct, în toamnă”, RL, 1969, scrieri consacrate unor fenomene paranormale,
45; Liviu Leonte, „Contrapunct, în toamnă”, CRC, 1969, domeniu de care, după 1989, scriitorul e cu deose-
52; Constantin Ciopraga, Poezie: Haralambie Țugui, CRC, bire atras (Incursiune în fenomenologia paranor-
1971, 19; Andriescu, Disocieri, 148–152; Martin, Pro Patria,
mală, I–II, 1992–1994; Sufletul între teroare și su-
98–99; Piru, Poezia, I, 149–152; Adrian Popescu, „Țărm de
legendă”, ST, 1976, 5; Mircea Popa, Falsă memorialistică, blim, 1995; Evenimente paranormale nerepetabile,
VR, 1978, 4; Al. Jebeleanu, „Poemele triumfului”, O, 1978, 2000 ș.a.). În 2001 înființează Editura Esoteria,
46; Virgil Cuțitaru, [Haralambie Țugui], CRC, 1978, 50, unde își va publica ultimele cărți.
CRC, 1983, 12; Ion Cristofor, „Memoria timpului”, ST, 1979, În poezie Ț. a adoptat o variantă aparte față de
1; Al. Călinescu, „Confesiunile pământului”, CL, 1980, 9; cei numiți de G. Călinescu „suprarealiști bucovi-
Aurel Martin, „Pe o apă visând”, CNT, 1982, 42; Tașcu, neni”: amalgamează figurația tradițională (motive
Poezia, 295–301; Maftei, Personalități, VII, 309–312; Dicț. de basm și baladă) cu onirisme bizare, intimismul
scriit. rom., IV, 649–651; Silvia Lazarovici, Scriitori și pu-
cu demitizarea, confidența mistificată cu incoe-
bliciști botoșăneni, Botoșani, 2012, 460–462. D.Gr., D.Mc.
rența conceptuală și artificiozitatea construcției
frastice. Îndatorat formulelor ermetizante, auto-
rul versurilor din Lava intermediară (1970) merge
mai ales după principiul marinettist al „cuvintelor
în libertate”. Vidate de sens, cuvintele „elibera-
te” compun imagini „în libertate”, aproape niște
monștri imagistici. Poemele sunt însă tot atâtea
ȚUGUI, Ion monologuri gratuit logoreice. Intermitent apar
(24.XII.1933, Vicovu totuși reprezentări și asocieri de o expresivitate
de Jos, j. Suceava – stranie, percutantă. Proza lui Ț. are ca principa-
20.II.2002, București), lă sursă viața din Bucovina, mai ales cea rurală,
poet, prozator, eseist. desfășurată pe aproximativ două secole. Primul
roman, al cărui titlu, Voivodeasa (1976), aminteș-
Este fiul Domnicăi (n. Perdeică) și al lui Vasile Țu- te de lumea țărănească a lui Cezar Petrescu, se
gui, țărani; istoricul literar Pavel Țugui este fratele vrea fresca unui tărâm sătesc în convulsii. Nota-
său vitreg. Urmează școala primară și gimnaziul în țiile unui tânăr fixează momente din vara anului
1945, istorică prin confruntarea dintre promotorii în real inserându-se forțat anormalul, coșmares-
recentelor transformări sociale și inamicii acesto- cul și fabulosul, după cum, ostentativ, naratorul
ra, retrași în munți, de unde acționează împotriva preia numele romancierului, căruia îi atribuie o
noii ordini de stat. Romanul, conformist ideologic, identitate fictivă, menționează „prieteni” scriitori
așadar fals, e dezavantajat și de discontinuitatea ca Marian Popa, Platon Pardău, Adrian Păunescu,
relatării, ambiguitatea artificială a comportamen- Dorel Dorian, invocă pictori și compozitori celebri
tului unor personaje, vălmășagul de întâmplări (Géricault, Berlioz), adoptă ca laitmotiv ascultarea
care tind să sugereze starea de provizorat, atmo- Simfoniei fantastice. În Inocenții și blidul Satanei
sfera confuză a anilor de după război. Confrun- autorul romanțează fantezist ultima perioadă a
tarea politică violentă din aceeași perioadă este o existenței unui poet, Eugen Zimbreanu, în care
componentă esențială și în romanul Solemnitățile este identificabil A.E. Baconsky. Ț. apelează une-
umiliților (1991), care încheie o trilogie istorică ori la ficțiune și în cărțile de speculație. De pildă,
menită să reflecte destinul românilor din Bucovi- prevestirile spăimoase din Șapte ani apocaliptici
na de la intrarea ținutului, în 1775, sub austrieci (1992), prima parte a unei „trilogii escatologice”,
până prin anii ’60 ai veacului trecut, primele două sunt prezentate ca „dezvăluiri” ale unui aventuri-
cărți fiind Solemnitățile supușilor (1980) și Solem- er al cunoașterii, contele Incapucciato, care ar fi
nitățile fericiților (1983). Fluxul epic nu reconstitu- avut privilegiul de a trăi câteva luni în mitologica
ie evenimentele istoriei, ci dezvăluie consecințele Shambala.
acestora, implicațiile în viața obișnuită. Venetici SCRIERI: Versuri, București, 1967; Lava intermediară,
de pretutindeni speculează în interesul rapacității București, 1970; Cânturile marelui pod, București, 1972;
Ochii fastului, Cluj, 1973; Petrol și oameni, București,
lor tot ce poate fi adjudecat cu rea-credință; via-
1973; Drumuri prin Țara Moților (în colaborare), Bucu-
ța provinciei se deteriorează: sărăcie, schimbarea rești, 1973; Voivodeasa, București, 1976; Inițiere și elogiu,
în rău a mentalităților, decăderea moravurilor. București, 1978; Călător în zările de acasă, București,
Rezistența la rău e personificată îndeosebi de cla- 1979; Solemnitățile supușilor, București, 1980; Exerciții
nul țărănesc al Vicovanilor din Vicuseni, în primul de existență, București, 1982; Solemnitățile fericiților,
rând de Ieronim, intelectual călit în lupta nați- București, 1983; Din tot sufletul pentru fericire, Iași, 1987;
onală, înțelept venerat de ai săi. Volumul al doi- Solemnitățile umiliților, București, 1991; Șapte ani apo-
caliptici (Dezvăluirile contelui Incapucciato), București,
lea detaliază situații din timpul Primului Război
1992; Viața și priveliști din Infern, București, 1993; Apo-
Mondial. Unul din Vicovani, Vasile, ajunge tocmai calipsa de fiecare zi sau Lumea în care trăim, București,
în Tașkent, el fiind și protagonistul din ultimul ro- 1994; Iad contra Rai sau Frontul cosmic (Confesiunile
man al trilogiei, acum în chip de bolșevic angrenat contelui Incapucciato), București, 1994; Inocenții și bli-
în lupta cu „dușmanul de clasă” ascuns în munți și dul Satanei, București, 1994; Strania iubire, București,
de primar comunist în Vicuseni. Și Solemnitățile 1994; Intoleranță și ultimul înger, București, 1995; Invo-
umiliților e o carte puțin structurată, constituită cațiile Fericitului fără chip, București, 1995; Apocalipsa
prin aglutinare de episoade și situații eteroclite, și generația următoare (Viziunile intergalactice ale conte-
lui Incapucciato), București, 1996; Fratele Negru, Fratele
unele artificios dramatice, altele incluzând dialo-
Roșu, Sibiu, 1998; Inocența și păcatele. Reflecții despre
guri lungi, discuții filosofarde sau cu un caracter lumea în care murim, București, 1998; Arta fascinației,
mai curând parazitar: intimist, romanțios, banal București, 2002; Păstorul de păsări. Romanul adolescen-
sentimental, pe alocuri melodramatic și senzați- ței, București, 2002; Simbolistica viselor. Dicționar: inter-
onal. În celelalte romane – Exerciții de existență pretări, semnificații, ipoteze, București, 2002; Manechini
(1982), Inocenții și blidul Satanei (1994), Strania și sentimente, București, 2003.
iubire (1994), Intoleranță și ultimul înger (1995), Repere bibliografice: Andrei Apolzan, „Versuri”, GL,
Fratele Negru – Fratele Roșu (1998), Păstorul de 1967, 34; Nicolae Prelipceanu, „Ochii fastului”. „Cântu-
păsări. Romanul adolescenței (2002), Manechini rile marelui pod”, TR, 1973, 18; Dinu Flămând, „Cântu-
rile marelui pod”, ARG, 1973, 5; Adrian Popescu, „Ochii
și sentimente (2003) – prozatorul experimentea-
fastului”, ST, 1973, 12; Constantin, A doua carte, 257–
ză modalități variate, nu întotdeauna fericite. În 259; Piru, Poezia, II, 283–285; D. Micu, Romane de de-
Exerciții de existență, bunăoară, textul produce but, CNT, 1976, 51; Mihai Ungheanu, [Ion Țugui], LCF,
absurd cu mijloacele ludicului, prin intervertirea 1977, 6, 1987, 39; Ulici, Prima verba, II, 183–185; Alex.
numelor și prin schimbarea vârstei personajelor, Ștefănescu, [Ion Țugui], LCF, 1979, 8, RL, 1981, 2, 1988,
7; Marian Popa, O saga bucovineană, LCF, 1981, 16, 17; „idei naționaliste”, „legături clandestine cu colegi
Mircea Tomuș, „Solemnitățile supușilor”, T, 1981, 6; foști legionari” etc. Intermitent, cât era în funcție,
Sultana Craia, Tradiția romanului-frescă, LCF, 1984, 20; predase materialismul dialectic și istoric, apoi es-
Mihail Iordache, „Solemnitățile fericiților”, CL, 1984, 6;
tetica generală la instituții bucureștene de învăță-
Mircea Constantinescu, Un roman istoric, RL, 1984, 30;
Tania Radu, Între istorie și utopie romanescă, FLC, 1984, mânt artistic universitar. Din 1961 este profesor de
43; Dan Perșa, Apocalipsa domnului Țugui, TMS, 1993, limba română la o școală generală din Băneasa,
4; Bogdan Ghiu, Există un specific al best-seller-ului ro- urmând, în paralel, la cursuri fără frecvență, Facul-
mânesc? (interviu cu Ion Țugui), DM, 1993, 38; Popa, tatea de Filologie a Universității din București, ab-
Ist. lit., II, 796–798; Emilian Mirea, Despre lumea în solvită în 1965. Numit în 1966 lector suplinitor la
care trăim și murim: carte-dialog cu regretatul scriitor Catedra de literatură română a Facultății de Filolo-
și parapsiholog Ion Țugui, Craiova, 2012, passim. D.Mc. gie din Craiova, își susține doctoratul în 1972 cu o
monografie despre Grigore H. Grandea. Este pro-
movat conferențiar, iar în 1977 profesor, șef al Ca-
tedrei de literatură română și universală, unde
funcționează până în 1984, când se pensionează.
Își face debutul în 1950 la „Contemporanul”, iar
editorial în 1971 cu o ediție I.G. Sbiera. De-a lungul
ȚUGUI, Pavel anilor e prezent în „Contemporanul”, „Lupta de
(1.XI.1921, Vicovu de clasă”, „Veac nou”, „Cronica”, „Ramuri”, „Analele
Jos, j. Suceava– Universității din Craiova” (pe care le-a condus în-
17.IX.2021, București), tre 1971 și 1982), „Manuscriptum”, „Revista de is-
istoric literar, editor. torie și teorie literară”, „Analele Universității Bucu-
rești”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Steaua”,
„Convorbiri literare”, „România literară”, „Limbă
Este fiul Anei (n. Muntean) și al lui Vasile Țugui, ță-
și literatură”, „Arhivele Olteniei”, „Ateneu”, „Ade-
rani; scriitorul Ion Țugui este fratele său vitreg. Ur-
mează școala primară și gimnaziul în localitatea vărul literar și artistic”, „Glasul Bucovinei”, „Caiete
natală (1928–1935), continuându-și învățătura la critice”, „Literatorul”, „Jurnalul literar”, „Analele
Școala Normală din Cernăuți și la Șendriceni Bucovinei”, „Cultura” ș.a.
(1935–1943). Ulterior este elev la Școala Militară de Spirit meticulos, Ț. a avut grijă să adune, în pe-
Ofițeri de Rezervă din Ineu, fiind trimis pe frontul rioada cât a ocupat funcții înalte în nomenclatura
din Transilvania de Nord și Ungaria. Lăsat la vatră comunistă, copii după scrisori, rapoarte, tot felul
la sfârșitul războiului, se înscrie în Frontul Plugari- de documente de la cei cu care a intrat în contact,
lor. Tot acum își susține bacalaureatul la Liceul unii nume de prim rang ale culturii noastre. Acest
„Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Se înmatricu- fond documentar va constitui baza câtorva cărți
lează la Facultatea de Drept a Universității din Iași, de „restituiri” și de „memorii” ale „unui fost șef de
unde frecventează cinci semestre, în paralel fiind secție a CC al PMR”. Astfel, despre Lucian Blaga re-
secretar al Comitetului Județean al Partidului Co- ușește să scoată o broșură la Tipografia Universi-
munist Român Rădăuți. Din 1947 e cursant la Școa- tății din Craiova, cu titlul Restituiri. „Cazul Blaga”
la Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu” din Bu- (1983), celelalte lucrări fiind publicate abia după
curești, iar în ianuarie 1948 ajunge instructor la 1989. În Amurgul demiurgilor. Arghezi, Blaga, Că-
Secția de propagandă și agitație a Comitetului linescu (1998) comentează, uneori subiectiv, alte-
Central al Partidului Muncitoresc Român, apoi șef ori după „revizuirea” atitudinilor proprii, nume-
al sectorului de literatură și artă din aceeași secție roase pagini de epocă, volumul având și caracter
(1951–1953), locțiitor de ministru în cadrul Minis- memorialistic, întrucât realizează o imagine din
terului Culturii, la Departamentul artelor, muzee- interiorul sistemului politic oficial asupra destinu-
lor, monumentelor și învățământului artistic lui literaturii române. Ț. ține să specifice nu o dată
(1953–1955), șef al Secției de știință și cultură a Co- că a „acționat ferm pentru eradicarea nedreptăților
mitetului Central al PMR (1955–1960), de unde va fi și abuzurilor comise”; va fi avut un rol în special
destituit și ulterior exclus din partid, acuzele fiind în recuperarea unor mari scriitori, precum Tudor
Arghezi. Contribuie la publicarea romanului Bietul Arghezi necunoscut. Zbuciumul vieții și zidirea operei,
Ioanide de G. Călinescu, iar în plan instituțional la București, 1998; Istoria și limba română în vremea lui
înființarea Muzeului Literaturii Române. Nu poate Gheorghiu-Dej. Memoriile unui fost șef de Secție a CC al
fi ignorat sprijinul pe care Ț. l‑a dat, într‑o perioadă PMR, București, 1999; Dosarul Brâncuși, Cluj-Napoca,
dificilă, tulbure, câtorva scriitori, unii aflați la înce- 2001; Tinerețea lui Petru Dumitriu, Cluj-Napoca, 2001;
Bucovina. Istorie și cultură, București, 2002; Scriitori și
putul activității. Din sfera dosarelor „obsedantului
compozitori în luptă cu cenzura comunistă, București,
deceniu” fac parte Istoria și limba română în vre-
2006; File de istorie culturală, pref. Eugen Simion, Bu-
mea lui Gheorghiu-Dej (1999), Tinerețea lui Petru curești, 2009; „Apus de soare” din nou pe scena Teatru-
Dumitriu (2001), Dosarul Brâncuși (2001), Scriitori lui Național, București, 2010; Despre lumea cultural-ar-
și compozitori în luptă cu cenzura comunistă (2006), tistică din România secolului al XX‑lea, I–II, București,
File de istorie culturală (2009), Despre lumea cultu- 2010–2012. Ediții, antologii: I.G. Sbiera, Povești și poezii
ral-artistică din România secolului al XX‑lea (I–II, populare românești, pref. edit., București, 1971; Grigo-
2010–2012) ș.a. Pe de altă parte, Ț. își canalizează re H. Grandea, Scrieri, pref. edit., București, 1975; Iorgu
interesul spre consultarea arhivelor sau a periodi- Iordan, Limba literară. Studii și articole, Craiova, 1977
celor, încercând să completeze cu date noi biogra- (în colaborare cu Ion Trăistaru); Radu I. Sbiera, Amintiri
fia marilor clasici. Un volum precum Eminescu– despre Eminescu, pref. edit., Craiova, 1983; Alice Călugă-
Creangă. Documente biografice inedite (1996) oferă ru, Scrieri, tr. Virgil Tiberiu Spânu, pref. edit., București,
date despre ascendența lui Eminescu pe linie ma- 1987; A.E. Baconsky, Scrieri, I–II, introd. Mircea Martin,
ternă ori scoate la iveală acte ale unor instituții cu București, 1990, Biserica Neagră, București, 1995, Opere,
I, introd. Eugen Simion, București, 2009 (în colaborare
care Ion Creangă a intrat în relație, având meritul
cu Oana Safta); D. Ciurezu, Sus la nunta stelelor, postfață
de a completa sau corecta unele informații de is-
Al. Piru, Craiova, 1994 (în colaborare cu Matei Constan-
toriografie literară. Altă carte, Arghezi necunoscut. tin); Lucian Blaga, Din activitatea diplomatică (rapoarte,
Zbuciumul vieții și zidirea operei (1998), se impune articole, scrisori, cereri, telegrame). Anii 1927–1938, I–III,
tot prin minuție, cercetarea atentă a „Gazetei Bu- pref. și postfața edit., București, 1995; Teodor V. Ștefa-
cureștilor” (1916–1918) furnizând elemente inedite nelli, Radu I. Sbiera, Samoil I. Isopescu, Amintiri despre
în legătură cu o împrejurare de viață despre care Eminescu. Profesori și colegi bucovineni ai lui Eminescu,
Tudor Arghezi s-a dovedit extrem de parcimonios pref. și postfața edit., Craiova, 1996; Iulian Vesper, Me-
în declarații: istoricul literar găsește în paginile zi- morii, pref. edit., București, 1999; G. Călinescu, Opere.
arului patruzeci și șase de articole semnate de poet Publicistica, I–XII, coordonator Nicolae Mecu, introd.
cu pseudonimul Sigma. Ț. se mai ocupă de istoria Eugen Simion, București, 2006–2012 (în colaborare).
și cultura ținuturilor natale: Contribuții la o istorie Repere bibliografice: George Muntean, Ediții criti-
a mișcării cultural-științifice din ținuturile buco- ce de folclor, RL, 1972, 5; Iorgu Iordan, Memorii, III,
vinene (1977) și Bucovina. Istorie și cultură (2002). București, 1976, 110–112; Marin Beșteliu, „Grigore H.
Dintre edițiile pe care le-a alcătuit se detașează Grandea”, R, 1977, 6; Piru, Debuturi, 24–26; Eugen Ne-
A. E. Baconsky, Scrieri (I–II, 1990) și Opere (I, 2009, grici, Sentimentul autenticității, R, 1987, 2; Piru, Cri-
în colaborare cu Oana Safta), precum și volumele tici, 155–158; Eugen Simion, Romanul parabolic, RL,
1990, 23; Ornea, Înțelesuri, 158–162; Geo Șerban, Poe-
de documente referitoare la activitatea diploma-
tul și filosoful Lucian Blaga în slujba diplomației, LCF,
tică a lui Lucian Blaga (I–III, 1995). Alte ediții, de
1996, 14; Nicolae Manolescu, Din nou despre „cazul”
folclor (I.G. Sbiera), din opera câtorva scriitori (Gri- Arghezi, RL, 1998, 10; Ion Bălu, „Amurgul demiurgilor”,
gore H. Grandea, Alice Călugăru, D. Ciurezu, Iulian APF, 1998, 6; Mihai Ungheanu, Din burta Leviatanului.
Vesper ș.a.), vin să întregească acest efort. Se mai Sociometrii literare, L, 1999, 1; Mihai Iacobescu, Perso-
adaugă în ultima etapă a activității sale participa- nalități ale Bucovinei de astăzi – Pavel Țugui, „Codrul
rea la ediția critică G. Călinescu, Opere. Publicistica Cosminului”, 1999, 5; Vladimir Tismăneanu, Comuniș-
(I–XII, 2006–2012). tii români și falsa destalinizare, „22”, 2000, 29; George,
SCRIERI: Grigore H. Grandea. Omul și opera, Craiova, Alte întâlniri, 28–32; Micu, Ist. lit., 740; Al. Călinescu,
1977; Contribuții la o istorie a mișcării cultural-științi- Memorialistica foștilor activiști, ATN, 2001, 5; Mircea
fice din ținuturile bucovinene, Craiova, 1977; Restituiri. Popa, [Pavel Țugui], ST, 2001, 10–11, 2003, 1–2; Teo-
„Cazul Blaga”, Craiova, 1983; Eminescu–Creangă. Do- dor Vârgolici, Caleidoscop literar, I, București, 2003,
cumente biografice inedite, București, 1996; Amurgul 18–21, 97–101; Teodor Vârgolici, Caracatița cenzurii
demiurgilor. Arghezi, Blaga, Călinescu, București, 1998; comuniste, ALA, 2006, 851; Popa, Ist. lit., II, 1027. S.I.
Țurcanu Dicționarul general al literaturii române 396
la 1990, conștient de anacronismul unei literaturi
„acefale”, Ț. răbufnește adesea categoric și mali-
țios. A fost, în consecință, sancționat oficial, luân-
du-se măsuri drastice de temperare a pornirilor
sale pamfletare. Acid și dur, incapabil să se iluzi-
oneze, de o îndărătnicie învecinată cu disperarea,
el ratează totuși, ca și Vasile Coroban, o vocație de
ȚURCANU, Andrei polemist, găsindu-și salvarea în studii ample de
(1.IX.1948, Cigârleni– analiză a fenomenelor generale, îndeosebi a celor
Ialoveni), critic literar, ce țin de metamorfozele literaturii. Configurează,
poet. cu exactitate și cu o perspectivă corectă, tendințe și
orientări, tipologii tematice și simbolice, practică
o interpretare fenomenologică meticuloasă. Texte-
Este fiul Eudochiei (n. Cvațuc) și al lui Afanasie
le au însă un aer de meditație lucidă, dezabuzată,
Țurcanu, țărani. A absolvit Școala Medie din Hân-
țintind să surprindă sensuri mai adânci, privitoare
cești (1966) și Facultatea de Filologie a Universită-
la transformări istorice și de conștiință, schimbări
ții de Stat din Chișinău (1971). Lucrează un an în
de mentalitate. Mai cu seamă eseurile publicate în
calitate de redactor la Direcția emisiunilor pentru
copii a Televiziunii din Chișinău. În 1972 se înscrie revista „Contrafort” și adunate în volumul Bunul
la aspirantură la Institutul de Literatură „Maxim simț, dar și cele din Sabatul sau Noaptea vrăjitoa-
Gorki” din Moscova, unde în 1996 va obține titlul relor politicii moldovenești impun în primul rând
de doctor în filologie cu teza Evoluția poeziei post- o conștiință dramatică. Disocierea rece, sceptică,
belice din Moldova. Între 1975 și 1990 este cercetă- uneori chiar fatalistă, atroce, conjugată cu ardența
tor științific la Institutul de Limbă și Literatură al nevoii de repere călăuzitoare și orizonturi deschi-
Academiei de Științe din Chișinău. Ales în 1990 dese, individualizează și reflecțiile de aici. Spirit saga-
putat în primul Parlament democrat, în 1993 va fi ce, Ț. este dublat în poezie de un vizionar vibrând
numit consilier prezidențial, apoi din nou consilier la pragul limită al trăirii. Versurile din Cămașa lui
și purtător de cuvânt al președintelui Republicii Nessos aparțin unui autor rebel, sofisticat, complet
Moldova (1997–1999). Din 2002 funcționează ca opus celor care cultivă lirismul facil al momentu-
profesor la Universitatea Pedagogică „Ion Crean- lui. Cartea lui este construită labirintic, demersul,
gă” din Chișinău, iar din 2010 este șef de sector la sumbru, încrâncenat, tensionat, fragmentat, fiind
Institutul de Filologie. După debutul, în 1971, cu afin într‑o oarecare măsură cu spiritul optzecist.
cronici literare la revista „Nistru”, continuă să co- Poetul își împânzește pagina cu simboluri și alu-
laboreze la această publicație și să semneze ver- zii mitologice sau livrești, explicate într-un Cuvânt
suri, note critice, studii în „Limba și literatura mol- înainte: Arcadia, „țară mitică a armoniei idilice,
dovenească”, „Codrî”, „Tinerimea Moldovei”, „Li- aici – expresie a spiritului bucolic frivol și calofil”,
teraturnaia gazeta”, „Contrafort” ș.a. Alături de Ababua, „oraș imaginar, e o sugestie a absurdului
cărți de critică literară – Martor ocular (1983), Re- unei civilizații inumane”, Lemuria „are un sens
găsirea numelui (în limba rusă, 1990) sau Bunul alegoric adecvat celui originar mitologic – tărâm
simț (1996) –, Ț. a tipărit mai multe culegeri de ver- al duhurilor rele”. Lirismul e dominat de imagini
suri, între care Cămașa lui Nessos (1988), Elegii apocaliptice sau proiectând nostalgia după paradi-
pentru mintea cea de pe urmă (2000), Destin întors sul inaccesibil, imaginat ca „o necontenită uitare
(2005), Interior în roșu aprins (2012) ș.a., precum și de sine,/ o contopire continuă cu floarea/ de măr,
eseul Sabatul sau Noaptea vrăjitoarelor politicii cu izvorul, cu fuga/ mieilor în luncă, cu zumzetul/
moldovenești (2000). I s-au decernat Premiul Cen- dulce al țărânii fecunde...” (Et in Arcadia fui). Cele
trului Independent de Jurnalism (1999), Premiul mai multe poeme au un subtitlu care îi permite au-
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2000, torului să se dedubleze, să intre în pielea „perso-
2012) ș.a. najelor” inventate de el sau de alții: Din elegiile lui
Zgârcit în aprecieri atunci când face comen- Simplicissimus (Majorat, Plecarea), Din viziunile
tarii referitoare la scrisul din Basarabia de până Profetului (Sara pe deal), Din „Antologia poeziei de
397 Dicționarul general al literaturii române Țurcanu
dragoste”, Din tânguirile lui Abélard, Ultima rugă ȚURCANU, Florin (9.IV.1967, Turnu Severin), is-
a Cavalerului de la Mancha Don Quijote cel Bun toric al ideilor. Este fiul Ceciliei Țurcanu (n. An-
(Sete), Scrisoarea lui Harap Alb către fata Împăra- ton), profesoară, și al lui Laurențiu Țurcanu, ingi-
tului Roș (Nu cerca). Deși procedeul pare ludic, se ner. Își ia licența în 1990 la Facultatea de Istorie a
exprimă, grav și trist, o stare aproape agonică, pre- Universității bucureștene, continuându‑și studiile
cum în Elegia Cavalerului Tristei Figuri. Volumul în Franța, unde obține în 1991 diploma de stu-
Elegii pentru mintea cea de pe urmă, influențat de dii aprofundate (istorie și civilizații), la École des
activitatea politică a lui Ț., se caracterizează prin Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, cu
implicare intensă, printr-o vehemență ce se revar- tema La Tentation maurrassienne en Roumanie
să asupra unor politicieni din stânga Prutului, asu- pendant l’entre-deux-guerres. În 2003 devine doc-
pra unor indivizi corupți și iresponsabili. Poemele tor al Facultății de Istorie din București, cu teza
pierd din rafinament, făcând loc discursului direct, Mircea Eliade – une biographie intellectuelle et
cvasiprozaic, alteori unei dezlănțuiri cu adresă politique. Din 1992 este cercetător la Institutul de
prea transparentă, ca în Ghid turistic „R.M. 2050”: Studii Sud-Est Europene al Academiei Române,
„Priviți aceste cirezi de vite sătule,/ Astăzi ele sunt iar începând cu 1997 intră și în sistemul universi-
aici singurele viețuitoare,/ în mersul lor legănat, în tar, parcurgând treptele până la gradul de profesor
ochii lor plini de o mahnă adâncă/ se mai resim- la Facultatea de Științe Politice a Universității din
te melancolia stăpânilor de altădată”. Deși ulteri- București. Desfășoară o prestigioasă activitate de
or, de la carte la carte, Ț. încearcă diverse formule cercetare în străinătate, concretizată în burse, par-
de expresie lirică și alte registre retorice, poezia ticipări la colocvii și congrese, la Sofia, Budapesta,
lui continuă aceeași odisee prin labirinturile unei Tübingen, Paris, Chicago, Tel Aviv, Varșovia, ține
conferințe la Istanbul, Montréal, Torino, Cordoba,
lumi fără ax interior, căzută în vid, pândită de ne-
Genova, Roma ș.a. A fost profesor invitat la École
ant. El trăiește dramatismul unui „destin întors”,
Normale Supérieure și la École des Hautes Études
situându‑se, ca spirit lucid, ardent și implicat total,
en Sciences Sociales din Paris (2005, 2006), la Insti-
între extreme.
tutul de Științe Politice al Universității Pedagogice
SCRIERI: Martor ocular, Chișinău, 1983; Cămașa lui Ne- din Cracovia (2007), cercetător asociat la Maison
ssos, Chișinău, 1988; ed. 2, Chișinău, 1996; Bunul simț,
des Sciences de l’Homme (Paris, 2006). Pentru tra-
Chișinău, 1996; Elegii pentru mintea cea de pe urmă,
Chișinău, 2000; Sabatul sau Noaptea vrăjitoarelor politi-
ducerea în limba română, în 2005, a cărții Mircea
cii moldovenești, Chișinău, 2000; Destin întors, Chișinău, Eliade. Le prisonnier de l’histoire, apărută la Paris
2005; Iisus prin miriști, Chișinău, 2006; Estuar, Chișinău, în 2003, a fost distins cu Premiul „Lucian Blaga” al
2008; Plânsul centaurului, Chișinău, 2008; Interior în Academiei Române, apoi cu Premiul Cartea Anu-
roșu aprins, Iași, 2012. lui, oferit de revista „România literară”.
Repere bibliografice: Eugen Lungu, „Martor ocular”, Așa cum reiese din lucrările publicate până în
„Nistru”, 1983, 8; Gheorghe Mazilu, Riscul experimen- prezent, a căror metodologie se află în relație cu
tului, „Nistru”, 1990, 2; Vladimir Beșleagă, Mitul ca un direcții de cercetare interdisciplinare, precum is-
avertisment sau Resurecția unei conștiințe critice, LA, toria elitelor (în particular, cea a intelectualilor),
1995, 36; Grigore Chiper, Disecția calotei înghețate, CF, ideologia demitizării etc., Ț. face parte din prima
1996, 3; Vitalie Ciobanu, Întoarcerea celui risipitor, CF, generație de istorici români beneficiari ai liber-
1996, 4; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 254, 275–276; Galai- tății de circulație și ai democratizării informației
cu-Păun, Poezia, 71–77; Voncu, Secvențe, I, 173–176; Ion de după decembrie 1989. Posibilitatea de a studia
Ciocanu, Dincolo de literă, Timișoara, 2002, 150–155;
materiale inedite, cel puțin pentru spațiul cultu-
Theodor Codreanu, Basarabia sau Drama sfâșierii, ed.
ral românesc, din bibliotecile și arhivele occiden-
2, pref. Mihai Cimpoi, Galați, 2003, 256–263; Burlacu,
Texistențe, I, 160–162, II, 196–230, III, 93–98; [Andrei
tale, deschiderea unei părți a fondurilor speciale
Țurcanu], „Metaliteratură”, 2008, 1–2, „Timpul” (Chi- din România și din străinătate și, mai ales, dorința
șinău), 2012, 27 aprilie, 2012, 7–8 (grupaje speciale); debarasării de sedimentele cauzate de îndoctrina-
Mihai Cimpoi, „Destin întors”, LA, 2008, 2 septembrie; rea istoriei oficiale stau la baza unui discurs care
Rachieru, Poeți Basarabia, 379–388; Aliona Grati, Poe- cel mai adesea reconfigurează realitatea, anterior
zia, o fiară cu două capete, „Sud-Est”, 2012, 2. A.B., L.Cr. construită în scopuri propagandistice, cu omisiuni
și trunchieri. Biografia istorică Mircea Eliade. Pri- comportamentală legată de timpul istoric. Blamat,
zonierul istoriei utilizează o vastă documentație criticat, scos deseori în afara circuitului firesc al
reperată în arhive din Statele Unite ale Americii, cărților pe care le‑a scris, Mircea Eliade continuă
Franța, Portugalia, Germania, la care se adaugă să stimuleze dezbateri, să intrige, să genereze noi
surse identificate în arhivele Ministerului Afaceri- ipoteze de cercetare. Aceeași metodă de (re)trimi-
lor Externe, în arhiva Serviciului Român de Infor- tere la documentele vremii, prin valorificarea că-
mații, arhivele instanțelor militare române, Arhi- rora se poate schimba istoria ideologiei culturale
vele Naționale ale României, precum și în scrisori, române, o folosește Ț. în articolele din presă ori
interviuri, mărturii orale sau scrise, obținute de la inserate atât în sumarul unor volume colective pe
cei care l-au cunoscut pe Mircea Eliade, în artico- care le și coordonează, singur sau în colaborare,
le din periodice românești (interbelice sau apar- precum Modèles français et expériences de la mo-
ținând exilului) și străine sau în cărți care aduc o dernisation. Roumanie, 19e—20e siècles (2006), La
contribuție la temă. În prefața la ediția franceză Grande Guerre – histoire et mémoire collective en
Jacques Julliard remarcă dificultatea studierii per- France et en Roumanie (2010), L’État en France et
sonalităților cu atitudini controversate ideologic: en Roumanie au XIXe siècle et XXe siècle (2011), cât
„Nu este ușor să scrii despre Mircea Eliade. Nici și în prefețe și postfețe sau într‑o carte de autor –
despre Martin Heidegger sau Louis-Ferdinand Intellectuels, histoire et mémoire en Roumanie: de
Céline. Oameni ale căror scrieri merită admirație, l’entre deux-guerres à l’après communisme (2007).
în orice caz, considerație, dar al căror comporta- Cu o tematică specializată vizând secolul al XX‑lea,
ment merită dispreț, cel puțin pentru o anumită contribuțiile lui sunt prilejuri de confruntare a mi-
perioadă a vieții, punându-l astfel pe biograf în turilor colective cu realitatea din biblioteci și arhi-
fața unor probleme spinoase. [...] Dar, chiar și ve. În această direcție, prefața la Modèles français
pentru cei mai severi cenzori, producțiile spiritu- et expériences de la modernisation. Roumanie,
lui merită să fie considerate prin ele însele, inde- 19e—20e siècles reamintește o latură nu îndeajuns
pendent față de eventualele erori ale creatorului”. studiată a personalității lui Nicolae Iorga, om po-
Acestor premise de lucru, ca și partidei „atacato- litic fără inspirație, care a cedat în diverse situa-
rilor”, dar și celei a „idolatrilor” lui Mircea Eliade ții naționalismului exacerbat, cum s-a întâmplat
când, cu verbul său, a trimis „pe străzile Bucureș-
în postura de român excepțional, cu înzestrare de
tiului, în martie 1906, mii de studenți și de elevi, în
savant, deținător de cunoștințe profunde, enciclo-
numele unei apărări belicoase a limbii române, în
pedice, Ț. le răspunde printr-o încercare de recon-
fața cohortei «francizaților» dezrădăcinați, camu-
stituire cât mai amănunțită a vieții „personajului”
flați la sânul claselor conducătoare ale patriei”. De
său. După ce situează în prim-plan mărturiile care
asemenea, e de remarcat, prin valoarea restituiri-
pot fi autentificate, Ț. le ordonează în vederea re-
lor documentare și a interpretărilor contextuale,
cuperării contextului, încât să poată descrie tra-
studiul Intellectuels, tradition et politique dans la
iectoria lui Eliade „de la adolescentul fascinat de
Roumanie des années 1920, prezentarea Aux Ori-
ezoterism la profesorul Universității din Chicago,
gines de la «Garde de fer»: deux lettres de Ion Moța
de la ucenicul yoghin într-un ashram din Hima-
à Charles Maurras, reconstituirea cadrului istoric
laya la scriitorul în permanentă căutare a consa-
și ideologic în care a apărut la Paris revista „Lu-
crării literare, de la militantul fascist la semnatarul
ceafărul”, condusă de Mircea Eliade (La Naissance
petițiilor în favoarea disidenților care se opuneau d’une revue en exil – une correspondance inédite
lui Ceaușescu”. Cercetarea este astfel rezultatul autour de «Luceafarul» 1948–1949), toate reuni-
obiectivității pe bază de documente, autorul abți- te în paginile volumului Intellectuels, histoire et
nându‑se, cel mai adesea, de la a formula verdicte mémoire en Roumanie: de l’entre deux-guerres à
sau judecăți personale, lăsând ca documentul să l’après communisme.
apere sau să incrimineze. Figura intelectualului
SCRIERI: Mircea Eliade. Le prisonnier de l’histoire, pref.
interbelic reiese ca fiind una tragică, „prizonie- Jacques Julliard, Paris, 2003; ed. (Mircea Eliade. Prizo-
rul istoriei” perpetuând, în pofida unei înclinații nierul istoriei), tr. Monica Anghel și Dragoș Dodu, pref.
puțin comune către valorile spiritului, complexul Zoe Petre, București, 2005; Modèles français et expéri-
personalităților care nu își pot depăși dependența ences de la modernisation. Roumanie, 19e—20e siècles
399 Dicționarul general al literaturii române Țurcanu
(în colaborare), București, 2006; Intellectuels, histoire et față de literatura oficială sovietică. Versurile evocă
mémoire en Roumanie: de l’entre deux-guerres à l’après avânturi adolescentine, peisaje marine cu fundal
communisme, București, 2007; La Grande Guerre – his- sufletesc, jocuri de lumini și umbre inundate de
toire et mémoire collective en France et en Roumanie (în
melancolie. Debutând în volum după 1989, rela-
colaborare), București, 2010; L’État en France et en Rou-
manie au XIXe siècle et XXe siècle (în colaborare), Bucu-
tiv târziu față de primele lui încercări, Ț. își nuan-
rești, 2011. țează treptat expresia lirică, sub influența poeziei
Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, Viața lui Mir-
postdecembriste. Deși se instalează programatic
cea Eliade (I–II), „22”, 2004, 722–723; [Mircea Eliade], în formula romantică, lirica sa asumă o atitudine
„22”, 2004, 723 (grupaj special); Francisc Ion Dwor- temperată, un romantism îmblânzit, al interioare-
schak, Doi prizonieri ai istoriei, JL, 2004, 7–12; Mircea lor și emoțiilor momentane, citadinizat și infuzat
Handoca, [Florin Țurcanu], JL, 2004, 7–12, RL, 2006, 18; de experiențe cotidiene, transpuse uneori prea di-
Sorin Lavric, A fost Eliade fascist?, RL, 2006, 7; Basarab rect. Astfel, exaltarea în fața naturii lasă locul unei
Nicolescu, A doua moarte a lui Eliade nu va avea loc, CL, atitudini de amărăciune provocată de catastrofe-
2006, 3; Ovidiu Șimonca, Mircea Eliade și „căderea în
le ecologice ale erei tehnologice, iubirea cosmică
lume”, OC, 2006, 305; Petru Vaida, O problemă deschisă,
RL, 2006, 21; Eugen Ciurtin, A coborî de pe umerii unui
este înlocuită de senzația trecătoare și aventura
macrantrop, „Idei în dialog”, 2006, 8; Gelu Ionescu, Mo- posibilă, care se consumă pe aeroporturi și în ca-
nografie Eliade, APF, 2006, 9; Nicolae Florescu, [Florin fenele, pe ritmuri de tangou și bossa nova. În spirit
Țurcanu], JL, 2007, 1–4, 9–12; Mihaela Gligor, Mircea Eli- romantic, iubirea este văzută ca releu al lumii, iar
ade și himerele trecutului, VR, 2007, 3–4; Cassian Maria unitatea de măsură a lucrurilor este „inimome-
Spiridon, O biografie Mircea Eliade, CL, 2007, 4; Andrei trul” („toate în lume, mari și mici, se măsoară cu
Terian, Puterea circumstanțelor, E, 2007, 5–6. C.M.B. inima”), erosul apărând aici ca semn al unei trăiri
ȚURCANU, Ianoș (26.VII.1951, Pelinia–Râșcani), plenare. Un topos constant rămâne peisajul ma-
poet, prozator. Este fiul Elizavetei și al lui Andrei rin, spațiu al permanenței și esenței, dar și expre-
Țurcanu. Urmează școala medie din satul nasie a singurătății, uitării, melancoliei. Structura
tal, se înscrie la Colegiul de Medicină din Bălți poeziei îmbină sintaxa tradițională cu versul liber,
(1966–1970), iar după serviciul militar (1970–1972) minimalist și pulsatil, cultivând formulele aforisti-
își continuă studiile la Institutul de Medicină din ce, instantaneul, miniaturalul, crochiul: „Octom-
Krasnodar (1972–1976). După absolvire este anga- brie. Amiază caldă./ Joc de cuvinte și priviri,/ de
jat în orașul Soci, la Centrul de pregătire și antre- parc-o zi spre alta cată, alunecând în amintiri.//
namente speciale ale piloților și cosmonauților. În Lumini și umbre. Frunze arse. Un aer miresmat și
1980 devine licențiat (urmase cursuri fără frecven- dens./ Măsuțe triste pe terase,/ Fără consumatori
ță) al Institutului de Literatură „Maxim Gorki” din ades.// Miniatură de amiază./ Melancolii legate
Moscova. A fost redactor la revistele „2 ore+3 iezi”, nod./ Nu înțeleg ce te-ntristează./ E toamnă doar.
„Aduceri aminte”, „Moment poetic”. Debutează la Atâta tot”. Ț. este și un autor prolific de aforisme,
revista „Moldova” în 1973, cu versuri, iar editorial adunate în volumele Cioburi de cristal (2000), Pri-
în 1993 cu volumul de poezie pentru copii În palat viri în oglindă (2001), Tatuaje pe nisip (2003), Gân-
la Verde Împărat, urmat de volumul Oglindă stra- duri printre rânduri (2005), Izgonirea din Eden
nie (1994). Este distins cu Premiul Bibliotecii Nați- (2008) ș.a., intrând în seria autorilor de aforisme
onale a Republicii Moldova (1995), Premiul Uniu- din stânga Prutului, precum Petru Cărare, Victor
nii Scriitorilor din Republica Moldova (2001), Pre- Prohin, Ion Diordiev sau Ion Diviza. Aforismele lui
miul Bibliotecii „Gheorghe Asachi” din Iași (2005), se caracterizează prin lapidaritate și spontaneita-
Premiul „Mihai Eminescu” la Salonul Internațional te, având tendința să orienteze reflecția spre poan-
de Carte Românească (Iași, 2008) ș.a. Poezia îi este ta epigramatică, calambur și paradox („Decât mic
tradusă în limbile italiană, engleză, rusă, franceză, și prost, mai bine nimic, dar înalt”; „Dacă scopul
germană. bărbaților scuză orice mijloc, cu atât mai mult mij-
Purtând girul lui Gheorghe Vodă și al lui Liviu locul femeii scuză orice scop”; „Și prostul cel mai
Damian, primele poeme ale lui T., publicate în prost oricum e homo sapiens”). Scriitor extrem de
presa anilor ’70–’80, se înscriu în mișcarea neo- prolific, Ț. este și autor de literatură pentru copii,
romantică din Basarabia, care survine ca reacție în versuri sau în proză.
SCRIERI: În palat la Verde Împărat, Chișinău, 1993; elogiu adus României, la un concert din sala Mi-
Oglindă stranie, Chișinău, 1994; Oră de anatomie, Chi- nisterului Învățământului. În aprilie 1942 intră ca
șinău, 1995; Cetatea, Chișinău, 1995; Aduceri aminte, secretar literar la biblioteca Institutului de Statis-
Chișinău, 1996; Doi lei, Chișinău, 1996; Insomnii, Chiși-
tică din Tiraspol. Este arestat la 27 iulie 1944 pe
nău, 1996; Ploaie la plus infinit, Chișinău, 1996; Contur,
Chișinău, 1997; Fulgul fermecat, Chișinău, 1997; Mota-
motiv că a lucrat de bună voie sub regimul român
nul navigator, Chișinău, 1997; Alfabetul vesel, Chișinău, și a citit la radio și la serate festive texte dedicate
1998; Cântec de-nceput, Chișinău, 1998; Cioburi de cris- românismului. Este achitat inițial, însă procesul se
tal, Chișinău, 2000; Deprindere inutilă, Timișoara, 2000; reia și este condamnat la zece ani de detenție și
Songuri de buzunar, Chișinău, 2000; Zece frați neastâm- corecție prin muncă în Siberia și cinci ani de pri-
părați, Chișinău, 2000; Animale sentimentale, Timișoa- vare de drepturi civile. Iese din închisoare în 1952
ra, 2001; Apropo, Chișinău, 2001; Ghiocelul și buburuza, și rămâne șomer până în 1954, când primește din
Chișinău, 2001; Iepurașul Timică, Chișinău, 2001; Insula
partea statului un post de vânzător de înghețată.
Madagascar, Chișinău, 2001; Măscărici și Mâzgălici, Chi-
șinău, 2001; Priviri în oglindă, Chișinău, 2001; Și atât,
Nu este primit de nici o publicație și abia în 1963,
Chișinău, 2001; Șoriceii Gilly, Milly și Gally, Chișinău, la insistențele lui Petrea Cruceniuc, Anatol Codru
2001; Liniște nu va mai fi, Chișinău, 2002; Pițigoiul în și Nicolai Costenco, publică culegerea de versuri
ciubote, Chișinău, 2002; Cucul cu cucui, Chișinău, 2003; Rod, iar Nicolae Dabija îi publică câteva poezii în
Eu + tu... sau încă o dată despre dragoste, Chișinău, 2003; revista „Nistru”. Este acceptat în Uniunea Scriito-
Tatuaje pe nisip, Chișinău, 2003; Bravo, Mieunache!..., rilor din Moldova în 1985, cu nouă zile înainte de
Chișinău, 2005; Carte de dragoste, Chișinău, 2005; Gân- a muri. În 1992 i se îi acordă post-mortem, tot în
duri printre rânduri, Chișinău, 2005; Inimometru, Plo-
cadrul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul
iești, 2005; Brevete pentru eternitate, Chișinău, 2006; Cu-
getări de astăzi și de ieri, Chișinău, 2006; Șoricelul educat,
Opera Omnia.
Ploiești, 2006; Omul mării, Chișinău, 2007; Alfabetul ve- Poezia lui Ț. are mai curând o valoare docu-
sel, Chișinău, 2008; Ce ascund cuvintele, Chișinău, 2008; mentară decât estetică, fiind relevantă, în speci-
Izgonirea din Eden, postfață Mihai Cimpoi, Chișinău, al, pentru biografia accidentată a scriitorului în
2008; O girafă supărată, Chișinău, 2008; Un elefant în relație cu istoria totalitarismului din spațiul ba-
vagonul-restaurant, Chișinău, 2008; Cea mai frumoasă sarabean și transnistrean. Versurile sunt îngrijite,
vară a iubirii, pref. Mihai Cimpoi, Târgoviște – Chișinău, ritmate, fără ornamente stilistice, cu atenție la
2010; Melcii nu citesc ziare, Chișinău, 2010; Armonii și di-
acuratețea limbii române. Din punct de vedere te-
sonanțe, Chișinău, 2011.
matic, se pot delimita câteva nuclee: patriotismul,
Repere bibliografice: Iulian Filip, [Ianoș Țurcanu], dorul de țara natală, peisajul rural transnistrean,
„Lanterna magică”, 1993, 2, LA, 2003, 6 noiembrie;
suferința din anii de detenție. Scriitorul refuză po-
Eugenia David, [Ianoș Țurcanu], „Basarabia”, 1994,
7–8, „Moldova suverană”, 2001, 28 iulie; Ion Ciocanu, ezia șablonardă, de orientare realist-socialistă, și
[Ianoș Țurcanu], „Patria tânără”, 1995, 14 octombrie, se îndreaptă către genurile clasice, precum elegia,
LA, 1996, 3 octombrie, „Phoenix”, 2005, 29 decembrie; balada, scrisoarea sau satira, cultivând un ton nos-
Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 237; Ion Roșioru, „Ploaie la talgic, pe alocuri ironic sau chiar denunțător, dar
plus infinit”, TMS, 1998, 1; Andrei Stratulat, Rafina- cu conștiința că poezia sa este o vox clamantis in
mentul aforismului, RR, 2001, 2; Vasile Pruteanu, Pri- deserto. Numeroase poeme vorbesc despre munca
zonierul copilăriei, LA, 2001, 10 octombrie; Liviu Gră- istovitoare din Siberia, privarea de libertate, re-
soiu, Un poet de primă mărime, LA, 2011, 21 iulie; Ni-
volta vinovatului fără vină, tratamentele inumane
colae Dabija, Ianoș Țurcanu, LA, 2011, 28 iulie. Mr.M.
aplicate deținuților. În Gulag își scrie versurile cu
ȚURCANU, Nicolae (21.I.1918, Nezavertailovca– grafie latină (act de sfidare fața de introducerea li-
Slobozia, Transnistria – 17.VIII.1985, Nezavertai- terelor chirilice) în „caietul verde” pe care îl ține
lovca–Slobozia, Transnistria), poet. Este autodi- ascuns în complicitate cu ceilalți deținuți, astfel
dact și lucrează ca poștaș, după care este primit la că, la întoarcere, manuscrisul numără 269 de po-
școală în clasa a cincea. După ce va absolvi șapte ezii; versul e un mod de supraviețuire în infern,
clase, se înscrie la Institutul Pedagogic din Tiras- dar și un act de nesupunere, de revoltă față de un
pol. Debutează editorial în 1940 cu volumul de regim absurd. Motivul anonimului, al „omului de
versuri Întâiul pahar. În 1942, aflat la tratament prisos”, după cum se consideră poetul, este recu-
în București, citește poezia Salutarea noastră, un rent la Ț., care speră într-o memorie revendicativă:
401 Dicționarul general al literaturii române Țurlea
„Pe acei de n-au mormânt și n-au inscripții,/ Pe noiembrie 1963. Un dosar deschis (1986), O lume
acei de-au mers spre-a biruinței piscuri,/ Imorta- bolnavă. Dosare nesecrete ale violenței. Realități
lizați de propria lor moarte/ Și rămași de baștină din lumea capitalistă (1987) abordează teme con-
departe,/ Pe acei ce plug străin urma le-o ară, –/ troversate, precum asasinatele politice, discre-
Pomenește-i, Maică Țară!”. panțele economice între societatea capitalistă și
SCRIERI: Întâiul pahar, Tiraspol, 1940; Cântări din tine- „lumea a treia”, poluarea, șomajul, pericolul în-
rețe, Chișinău, 1941; Rod, Chișinău, 1963; Vânjosul pă- armării, pe care le tratează eseistic. În Cadmos și
mânt, Chișinău, 1968; Poezii, Chișinău, 1983; Contraste, clipa cea repede (1988) acestea sunt integrate unei
pref. G. Gurschi, Dnestrovsk, 2003; Din vinerea patimi- perspective speculative axate pe reflecția asupra
lor, îngr. Tudor Țurcanu, pref. Ion Diordiev, Chișinău,
lumii în raport cu realitatea dură a cotidianului. În
2010.
același spirit, observațiile făcute în timpul călători-
Repere bibliografice: Nicolai Costenco, Creație auten-
ilor prin Europa (La nord și la sud de Tejo) se trans-
tică, „Cultura Moldovei”, 1964, 6 septembrie; Grigo-
re Ciugut, Cu Nicolae Țurcanu despre sine și despre al- formă într-o critică socială, în contrast cu euforia
ții, „Basarabia”, 1993, 2; Agnesa Roșca, Cel ce semăna descoperirii reperelor majore ale vechilor culturi.
cu lacrimi, „Basarabia”, 1993, 3; Ion Diordiev, Soartă Aprecierea Occidentului, a istoriei și a civilizației
vitregă, LA, 1994, 3 februarie; Cimpoi, Ist. lit. Basara- sale, a valorii unor capodopere ale umanității nu
bia, 218–219; Dicț. Chișinău, 548; Gheorghe Păun, Ni- poate camufla – în opinia apăsată, tendențioasă a
colae Țurcanu – un poet regăsit, ARG, 2011, 6. Mr.M. jurnalistului – disfuncțiile contemporane, prezen-
tate drept „calamități”, „inechități”, „convulsii”.
ȚURLEA, Stelian (6.I.1946, Filipeștii de Pădure, j.
Consemnările sunt contaminate ideologic, inter-
Prahova), jurnalist, prozator. Este fiul Constan-
pretând opoziția dintre Europa de Vest și Europa
ței Țurlea (n. Cioblea) și al lui Constantin Țurlea,
de Est prin prisma unor clișee ale propagandei,
muncitori. Urmează școala elementară și liceul la
ca antinomie între lumea decadentă a capitalu-
Ploiești (1952–1963). Frecventează la București Fa-
lui și lumea idealizată a societăților comuniste.
cultatea de Limbi Romanice, secția franceză–spa-
Romanele Pavană în peisaj marin (1988), Iubire
niolă (1963–1968) și Facultatea de Filosofie (1971–
interzisă (1995), Fă-ți patul și dormi! (1997), Mar-
1976). Din 1968 este redactor de politică externă,
apoi redactor-șef adjunct la revista „Lumea”, unde torul (2000), Orbi în tranziție (2003), Darul Ioanei
va lucra până în 1991, când va deveni redactor-șef (2007) sunt construite ca dosare bazate pe ameste-
al săptămânalului „Zig-zag”. Intrat în sistemul jur- cul dintre fabulație și document, intriga lor lăsând
nalismului privat, deține funcțiile de redactor-șef impresia preluării secvențelor esențiale din mate-
adjunct și redactor-șef al cotidianului „Meridian” rialul unor articole de presă. Cel mai adesea proza
(1992–1994), director al Departamentului de știri la se referă la eșecuri sentimentale provocate de cir-
postul de televiziune Antena 1 (1994–1996), mana- cumstanțe istorice sau de praguri sociale. Tematic
ger publicistic și director editorial la PRO TV (1996– precară prin redundanță și banalitate, epica lui Ț.
2000), director al Editurii Fundației PRO (2001– se remarcă totuși prin construcția de ansamblu,
2007). Concomitent, din 2000 se numără printre cu ecouri de jocuri textualiste (personaje care trec
jurnaliștii de la „Ziarul de duminică” (supliment dintr-o carte în alta, autoreferențialitate), dar și cu
cultural al „Ziarului financiar”); în Antememorii. pasaje reușite, în spiritul alert al romanelor poli-
Interviuri și confesiuni (I–VI, 2001–2006) e reunită țiste, cu un dozaj adecvat al dezvăluirilor senzațio-
parte din publicistica semnată aici. Debutează în nale și al suspansului. Specifică e proiecția drame-
1980 cu volumul de reportaje La nord și la sud de lor individuale în contexte sociale asupra cărora
Tejo, consacrat unor „itinerarii portugheze”. I s-au naratorul emite opinii critice, formulând judecăți
decernat Premiul Uniunii Scriitorilor (2003, 2006), ori expunând mărturii privitoare la evenimentele
Premiul Asociației Scriitorilor din București (2007) din decembrie ’89, tulburările deceniului următor,
ș.a. meandrele unei societăți debusolate de tranziție.
Primele cărți publicate de Ț. reflectă preocupă- Această reinterpretare a destinelor pe fundalul
rile unui jurnalist specializat în probleme ale actu- memoriei colective caracterizează, de pildă, ro-
alității internaționale, cu o înclinație spre senzați- manul În absența tatălui (2009), în care narato-
onal. America celor trei asasinate (1982), Dallas: 22 rul este un copil afectat de încarcerarea tatălui de
Țuțea Dicționarul general al literaturii române 402
către autoritățile comuniste, drama familială de- patul și dormi!, București, 1997; Pasărea nopții. Povești
venind o retrăire în intimitate a traumei sociale a cu Daniel, București, 1998; Cavalerul spațial. Aventuri cu
comunismului. Luate în parte, romanele lui Ț. au Daniel, București, 1999; Revoluția în oglindă, București,
1999; Călătorie fantastică în vreme de eclipsă, București,
calitățile unui scenariu de film: în Iubire interzisă
2000; Martorul, București, 2000; Virusul mileniului, Bu-
doi foști iubiți se revăd la Paris la începutul ani- curești, 2000; Antememorii. Interviuri și confesiuni, I–VI,
lor ’90, el (căruia i se spune Popeye) este trimisul Brașov, 2001–2006; Daniel și Dracula, București, 2001;
special al unui ziar din țară, ea (Anamaria) fugise Italia mea, București, 2001; Iubire în decembrie ’89, Bu-
peste hotare cu alt bărbat în timpul manifestațiilor curești, 2002; Magicianul în Pădurea Uitării, București,
de la Timișoara; în Martorul un mut, batjocorit de 2002; Orbi în tranziție, București, 2003; Planeta porto-
cei din jur pentru handicapul lui, se îndrăgostește calie, București, 2003; Relatare despre Harap Alb, Bucu-
iremediabil și obsesiv de o tânără din vecini, im- rești, 2004; Ieși din rând!, București, 2005; Prințul iluzii-
lor, București, 2005; Darul Ioanei, Iași, 2007; Greuceanu.
plicată în relații cu persoane proaspăt îmbogățite
Roman (cu un) polițist, București, 2007; Fire & Ice. Cro-
după ’89; în Trei femei (2010) o tânără aspirantă la nica dragonilor, București, 2008; Arunc‑o pe soră‑mea
scena muzicală mondială se întoarce în țara natală din tren!, București, 2009; În absența tatălui, pref. Dan C.
pentru a investiga circumstanțele misterioase din Mihăilescu, postfață Daniel Cristea‑Enache, București,
jurul morții mamei sale, ale cărei cauze sunt trata- 2009; Trei femei, București, 2010; Îmi ies din minți, Bu-
te cu indiferență de autorități. Dar, dincolo de in- curești, 2011; Te voi răpi la noapte!, București, 2011.
triga „simplă”, cărțile se leagă între ele prin jocuri Repere bibliografice: Nicolae Jianu, „La nord și la
intertextuale și prin referințe încrucișate, perso- sud de Tejo”, RL, 1980, 38; Gheorghe Tomozei, Dru-
najele „călătorind” dintr-un volum în altul: mutul mul spre mare, LCF, 1989, 6; Ulici, Prima verba, III,
apare și în Pavană în peisaj marin, Popeye e „au- 224–225; Alex. Ștefănescu, [Stelian Țurlea], RL, 1996,
6, 1998, 16, 1999, 46, 2001, 9; Tudorel Urian, Discursul
torul” romanului Fă-ți patul și dormi! și, în egală
amoros al tranziției, RL, 2003, 33; Horia Gârbea, Va-
măsură, este „personajul folosit de un oarecare canță în Infern, II, București, 2003, 33–34; Ștefănescu,
scriitoraș Stelian Țurlea”, iar Ileana, protagonista Istoria, 1117–1118; Mihăilescu, Lit. rom. postceaușism,
din romanul noir intitulat Te voi răpi la noapte! II, 111–117; Antonio Patraș, „În absența tatălui”, RL,
(2011), se declară autoarea romanului Arunc-o pe 2010, 27; Irina Patraș, „Trei femei”, RL, 2010, 34. C.M.B.
soră-mea din tren! (2009). Trecând în domeniul
literaturii pentru copii, Ț. alcătuiește din 1998 o
serie care poate fi numită „a lui Daniel”. Ocolește
capcanele îngroșat-didacticiste ale genului și pro-
movează narațiuni ce au capacitatea de a deschide
micilor cititori un spațiu unde totul se dovedește
posibil, de vreme ce magia reprezintă singura lege
în acțiune. Atractive sunt și piesele de teatru des-
tinate aceleiași vârste – Planeta portocalie, Daniel ȚUȚEA, Petre
și Dracula, Magicianul în Pădurea Uitării, reunite (6.X.1902, Boteni,
în 2003 într-un singur volum, în vreme ce Relata- j. Argeș – 3.XII.1991,
re despre Harap Alb (2004) și Greuceanu. Roman București), eseist.
(cu un) polițist (2007) reiau tiparele genurilor de
Este fiul Anei Țuțea și al lui Petre Bădescu, preot. Își
consum din sfera literaturii pentru tineret pentru
începe studiile secundare la Gimnaziul „Dinicu
a construi pastișe cu accente parodice.
Golescu” din Câmpulung, finalizându-le, din cau-
SCRIERI: La nord și la sud de Tejo. Itinerarii portughe- za războiului, la Liceul „George Barițiu” din Cluj
ze, București, 1980; America celor trei asasinate (Dallas,
(1920–1923). Frecventează Facultatea de Drept la
Memphis, Los Angeles) (în colaborare cu Dumitru Con-
Universitatea din același oraș (1923–1926), unde își
stantin), Cluj-Napoca, 1982; Dallas: 22 noiembrie 1963.
Un dosar deschis, București, 1986; O lume bolnavă. Do- va susține și doctoratul în drept administrativ
sare nesecrete ale violenței. Realități din lumea capitalis- (1929). Va ocupa diverse poziții: funcționar la jude-
tă, București, 1987; Cadmos și clipa cea repede, Timișoa- cătoria din Pui (județul Hunedoara), referent în
ra, 1988; ed. 2, București, 2002; Pavană în peisaj marin, Ministerul Comerțului și Industriei, atașat la Lega-
București, 1988; Iubire interzisă, București, 1995; Fă-ți ția Economică Română din Berlin (1933–1934),
403 Dicționarul general al literaturii române Țuțea
unde audiază cursuri de politologie la Universita- cămăruță sărăcăcioasă, dominată de cărți, dar mai
tea „Friedrich Wilhelm”, șef de secție în Ministerul ales de patul unde, îmbrăcat în pijama, în halat sau
Economiei Naționale (1936–1939), șef de secție, în pulover, în orice caz cu o nelipsită tichie neagră
apoi director în Ministerul Comerțului Exterior pe cap, Ț. părea condamnat la o nesfârșită agonie;
(1940–1941), șef de secție în Ministerul Apărării de cealaltă, un spirit viu, un „geniu al oralității”
Naționale (1941–1944), director de studii în Minis- (Mircea Eliade), care, mizând fie pe naivitatea ju-
terul Economiei Naționale (1944–1948). În 1929 cată, fie pe inspirația profetică, însă întotdeauna
debutează cu articole și pamflete în „Chemarea ti- pe spontaneitatea inegalabilă, lăsa impresia că are
nerimei române”, organul clujean al Partidului Na- răspunsuri atât pentru problemele temporare, cât
țional Român, în care, folosind și pseudonimul Ob- și pentru cele atemporale. Impresia venea apoi
servator, dă numeroase texte. E prezent, de aseme- dintr-un stil, deopotrivă al discursului și al gândirii.
nea, în „Ardealul tânăr” și în „Patria”. În 1932–1933, Sub raportul discursului, stilul „ultimului Socrate”
venit la București, scrie la săptămânalul „Stânga”, (cum a fost numit adesea) implică tocmai eludarea
subintitulat „Linia generală a vremii” (unde iscă- demonstrației în favoarea „zicerii”; opiniile nu se
lește cu pseudonimul P. Boteanu, alături de Petre întemeiază pe stringența argumentelor, ci pe abi-
Pandrea, Sorin Pavel, Mircea Grigorescu, Petru Co- litatea de a plasticiza abstracțiunile, pe tonul apo-
marnescu ș.a.), iar în 1935 publică, împreună cu dictic și pe plăcerea de a‑și contraria auditoriul:
Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nico- „Americanii nu mor în război. Sunt supraînarmați.
lae Tatu și Petre Ercuță, Manifestul revoluției nați-
onale. În 1938 își începe colaborarea la „Cuvântul”, Emil Cioran și Petre Țuțea
în care va figura cu articole prolegionare. Pentru
acestea, ca și pentru funcțiile avute în perioada gu-
vernării de extremă dreapta, în 1948 va fi închis
(fără proces) la Ocnele Mari, apoi la Jilava. Eliberat
în 1953, este arestat din nou în 1956, sub acuzația
de uneltire contra ordinii sociale. Va fi condamnat
la zece ani de închisoare, însă în urma unui nou
proces, din 1959, va primi sentința de optsprezece
ani de muncă silnică. Iese în urma amnistiei gene-
rale din august 1964 și trăiește până la sfârșitul vie-
ții din ajutor social. Elaborează numeroase proiec-
te, eseuri și dialoguri filosofice, teologice și antro-
pologice, majoritatea rămase în manuscris, în peri-
oada comunistă semnând sporadic texte de mici
dimensiuni, cu precădere în revistele „Familia” și
„Tribuna”. După 1989 este „descoperit” de media
și devine „vedeta” mai multor documentare, care îi
vor pregăti notorietatea postumă. Popularitatea sa
intră în declin după 2000.
Mai mult decât un autor, Ț. este un personaj.
De altfel, în această ipostază a intrat în memoria
publicului, prin intermediul interviurilor scrise
sau televizate în perioada imediat postdecembris-
tă, acest gânditor care înainte era cunoscut doar
de un cerc restrâns de admiratori. Iar condiția de
„personaj” presupunea câteva elemente. În primul
rând, un rol, în cadrul căruia ambientul dezolant
contrasta frapant cu spectacolul de vervă și de in-
teligență desfășurat de intervievat: de o parte, o
Țuțea Dicționarul general al literaturii române 404
Dau lovituri zdrobitoare. La ei cine face economie îngr. Mircea Coloșenco și Sergiu Coloșenco, pref. Mir-
de muniție răspunde în fața Senatului”; „I-am ase- cea Coloșenco, postfață Sorin Pavel, Iași, 1995; Ieftini-
mănat odată pe ruși cu vacile care dau douăzeci rea vieții. Medalioane de antropologie economică, îngr.
și cinci de kile de lapte pe zi și apoi se baligă în și pref. Mircea Coloșenco, București, 2000; Ultimile di-
șiștar”. Sub raportul gândirii, metoda unică a lui aloguri cu Petre Țuțea, îngr. și pref. Gabriel Stănescu, cu
o evocare de Ion Papuc, Norcross (SUA), 2000; Reformă
Ț. o constituie „tăierea nodului gordian”: într-o
națională și cooperare, îngr. și pref. Mircea Coloșenco,
confruntare aparent insolubilă între două princi-
postfață Mihai Șora, București, 2001; Anarhie și disci-
pii sau valori, gânditorul tranșează de fiecare dată plina forței, îngr. și pref. Mircea Coloșenco, București,
dilema prin proclamarea superiorității absolute a 2002; Scrieri filosofice, I–II, îngr. și postfață Gavril Ma-
uneia din ele: „Dumnezeu e român. Sau, dacă nu, tei Albastru, București, 2005–2006; Aurel-Dragoș Mun-
sunt împotriva lui!”; „Între un laureat al Premiului teanu, îngr. Tudor Munteanu, postfață Gavril Matei Al-
Nobel care nu s-a idiotizat complet și a rămas reli- bastru, București, 2006; Fragmente, îngr. Gavril Matei
gios și un țăran analfabet nu există nici o diferen- Albastru și Ion Papuc, pref. Mircea Coloșenco, Bucu-
ță”; „Shakespeare, pe lângă Biblie, – eu demonstrez rești, 2007; Scrieri filosofice, I, pref. Mircea Coloșenco,
asta și la Sorbona – e scriitor din Găești”. De altfel, București, 2012.
această tranșare e posibilă pentru că la Ț. gândirea Repere bibliografice: Ștefan Aug. Doinaș, Ultimul So-
nu revendică un sistem „obiectiv”, ci e reductibilă crate, SXX, 1988, 4–6 [apărut în 1991]; Lucian Chișu, [Pe-
la o atitudine „subiectivă”, pe care eseistul o rezu- tre Țuțea], L, 1992, 16, 1993, 29; Alex. Ștefănescu, [Petre
mă astfel: „Să vă spun eu cine sunt: sunt român, Țuțea], RL, 1992, 23, 2000, 7, 2003, 40; Diana Adamek
naționalist, creștin, ortodox și militarist”. E vorba, „Mircea Eliade”, TR, 1992, 32; Virgil Leon, Petre Țuțea,
APF, 1992, 12; Horia Stanca, Petre Țuțea între extreme,
cu alte cuvinte, de o atitudine pur idiosincratică, în
APF, 1992, 12; Dorin Popa, Convorbiri euharistice, Iași,
care „vorbele de duh” sunt amestecate cu (sau se
1992, 11–45; Radu Preda, Jurnal cu Petre Țuțea, Bucu-
bazează pe) numeroase prejudecăți culturale, ste- rești, 1992; Dumitru Trancă, Clubul pensionarilor. File
reotipuri etnice sau fanatisme mărunte. Oricum, e din dosarul Petre Țuțea…, București, [1992]; Ultimul
o atitudine perfect compatibilă cu resurecția mis- Socrate: Petre Țuțea, București, 1992; Z. Ornea, Nevroza
ticismului și a naționalismului la începutul anilor Țuțea, RL, 1993, 4; Gh. Vlăduțescu, Petre Țuțea și pute-
’90, ceea ce explică popularitatea cunoscută de Ț. rea de interogație, VR, 1993, 2–3; Al. Surdu, Petre Țuțea –
în epocă, avertizând însă și asupra limitelor eseisti- un maestru al discursului impresionist, CC, 1993, 3; Ta-
cii sale, unde ideile se susțin (când și mai ales dacă nia Radu, Un model retroactiv, LAI, 1993, 23; Marin So-
detașarea de obiect e posibilă) aproape exclusiv rescu, Un anume Țuțea, L, 1993, 35; Octavian Soviany,
prin retorica în care sunt întrețesute. „Presocraticul” Țuțea, CNT, 1993, 36; Simion, Mercuțio,
316-320; Valeriu Cristea, „M-am fâțâit așa, un pic, în
SCRIERI: Manifestul revoluției naționale (în colaborare
epocă...”, CC, 1994, 4–5; Mircea Popa, „Clujeanul” Petre
cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae
Țuțea, TR, 1994, 41; A. I. Brumaru, Pariul cu legenda sau
Tatu și Petre Ercuță), Sighișoara, 1935; ed. îngr. Marin
Viața lui Petre Țuțea așa cum a fost ea, București, 1995;
Diaconu, București, 1998; Bătrânețea și alte texte filoso-
fice, postfață Ion Papuc, București, 1992; Mircea Eliade, Simion, Fragmente, III, 177–188; Radu Sorescu, Petre
îngr. Ioan Moldovan, pref. Crăciun Bejan, postfață Du- Țuțea. Viața și opera, București, 1999; Cassian Maria
mitru Chirilă, Oradea, 1992; Între Dumnezeu și neamul Spiridon, [Petre Țuțea], CL, 2000, 6, 7, 2002, 9, 10; Con-
meu, îngr. Gabriel Klimowicz, pref. și postfață Marian stantin Albuț, Metafizica absolutului la Petre Țuțea, Iași,
Munteanu, București, 1992; Omul (tratat de antropolo- 2000; Răzvan Codrescu, De la Eminescu la Petre Țuțea,
gie creștină), I–II, îngr. și postfață Cassian Maria Spiri- București, 2000, 213–224; Vasile C. Nechita, Petre Țu-
don, Iași, 1992–1993; Philosophia perennis, îngr. Horia țea și provocarea sa economică, Iași, 2000; Andrei-Iustin
Nicolescu, postfață Matei Albastru [Matei Gavril], Bu- Hossu, Tăinuind cu Petre Țuțea, Norcross (SUA), 2002;
curești, 1992; Proiectul de tratat. Eros, pref. Aurel Ion Ion I. Brătianu, Mereu actualul Petre Țuțea, București,
Brumaru, Brașov – Chișinău, 1992; Reflecții religioase 2003; Gabriel Gheorghe, Petre Țuțea între legendă și
asupra cunoașterii, pref. și postfață Aurel Ion Bruma- adevăr, București, 2003; Petru Ursache, [Petre Țuțea],
ru, București, 1992; Lumea ca teatru. Teatrul seminar, CL, 2003, 7, 2007, 9; Dan Hăulică, Glosse la un portret al
îngr. și pref. Mircea Coloșenco, București, 1993; 321 Filosofului, OC, 2004, 229; Ioana Diaconescu, Petre Țu-
de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, pref. Gabriel țea în încercuirea Securității, RL, 2007, 51–52; Popa, Ist.
Liiceanu, București, 1993; Neliniști metafizice, îngr. și lit., II, 977–979; Ana-Maria Tupan, Filosofia nuanțelor,
pref. Petre Anghel, București, 1994; Filosofia nuanțelor, CNT, 2012, 10; Neagu Basarab, Conferințe, I, 7–16. A.T.
405 Dicționarul general al literaturii române Țuțuianu
ȚUȚUIANU, Floarea (5.VIII.1951, Slobozia Moa- nude, ci a textului feminin, frivol anamorfotic și
ră, j. Dâmbovița), poetă. Este fiica Elenei (n. Gri- narcisiac, multistratificat simbolic, mizând pe jo-
gorescu) și a lui Constantin Țuțuianu, țărani. Ur- cul semnificațiilor. Dacă s-a vorbit de un misticism
mează primele clase în comuna natală, Școala de al poemelor (Octavian Soviany), acesta nu se diso-
Muzică și Arte Plastice din Târgoviște (1962–1966) ciază de componenta livrescă, autoarea țesând cu
și Liceul de Artă la București (1966–1970), unde va bună-știință, prin aluzii, răstălmăciri, citate (unele
absolvi și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Gri- false), un spațiu al intertextualității ambigue. Sco-
gorescu”, secția pictură monumentală (1974). Va pul nu pare o „mistică a sexului”, ci mai degrabă
lucra la Departamentul de grafică publicitară din mistificarea ori demistificarea sexualității într-o
industria alimentară (1974–1987), apoi va fi un cheie simbolică și livrescă, dar mai ales personală.
timp liber profesionistă. Din 1994 funcționează ca Poetica se articulează coerent în jurul ambiguității
grafician la Editura Fundației Culturale Române și de fond viață–poezie, de unde și tema dublului ori
din 2003 la Institutul Cultural Român. Debutează motivul oglinzii; de aici și alte perechi de contrarii
în 1995 la „România literară”, iar editorial în 1996 ambivalente: trup–poem, sexualitate–spiritualita-
cu placheta Femeia pește. Mai colaborează la „Lu- te, erotism–mistică. Ostentația ludică a limbajului,
ceafărul”, „Vatra”, „Steaua”, „Apostrof”, „Contra- modalitățile lirice aparțin textualismului nouăze-
punct”, „Cuvântul”, „Cultura”, „Euphorion” ș.a. cist, cu precizarea că miza rămâne existențială: au-
Colegă de generație cu nouăzeciștii Ioan Es. Pop, toarea nu insistă pe „acum scriu un poem”, ea pare
Mihail Gălățanu, Simona Popescu, Daniel Bănu- a spune că poemul pe care îl scrie e însăși viața ei.
lescu, Lucian Vasilescu, Ț. se apropie de biografis- Încă din primul volum, Femeia pește, se dezvăluie
mul și religiozitatea plină de „oroare” a lui Ioan Es.
un „criptoromantism” funciar (Al. Cistelecan); nu
Pop, iar prin violența limbajului de Daniel Bănu-
este vorba doar de simbolistica livresc religioasă, ci
lescu și de mai vechea linie a liricii agresiv feminine
și de un neputincios lamento, de sentimentul ra-
a Angelei Marinescu. Poeta propune un joc ambi-
tării și al singurătății, care țâșnesc din vers dincolo
guu de-a limbajul și realitatea, uzând de procedee
de jocurile frivolității și de camuflajele ironiei. În
familiare nouăzeciștilor, precum dezarticularea
cărțile următoare melancolia dulce-amară se es-
limbajului cotidian, recontextualizarea metafori-
tompează, cedând treptat în fața etalării dramelor
că, (auto)ironia, uneori cu substrat tragic: „Alb ca
erotico-livrești ale existenței „textualizate”, ca în
varul peretele se holbează la mine”, „Trupul își face
de cap”, „La început ea era o femeie cu picioarele Arta seducției din volumul Leul Marcu (2000). De
pe umeri// Îi lua capul în mâini îl dădea de-a dura/ la început, dar mai ales în Libresse oblige (1998) și
[...] Trupul ei îi făcea cu ochiul interior// O privea în Leul Marcu, eul poetic tinde să se transforme
printre rânduri”. Dincolo de această congeneritate din victimă romantică în mantis religiosa, răzbu-
se află modelele biblice, Vechiul Testament, Evan- nându-se pe viață în fiecare carte, devorând băr-
gheliile, Cântarea Cântărilor, metafora ordonatoa- bați reali–imaginari, propria existență și poezie.
re a imaginarului său poetic fiind cartea ca realitate Schimbând doar registrul ostentației, poeta își in-
(pre)scrisă, dar deopotrivă vie: „Între noi doi stă o ventează o biografie – cotidiană, erotică, livrescă
carte/ (înaintăm în ea în timp ce trăim)/ Filele ei – când bovarică, când jucat apocaliptică, definită
foșnesc precum pielea mea/ când buzele tale înva- de senzualitatea ei. Mărinimia Ta (2010) confirmă
ță să citească// E vie îți spun:/ (toate cuvintele ei propensiunea spre misticism, cele 33 de poeme
trăiesc într-o limbă ascunsă)/ Dacă-ți pui urechea brodând în jurul unor teme, motive și citate bibli-
pe ea/ Duhul apa și sângele încep să vorbească...” ce, mai toate răstălmăcite intertextual. Relectura
(Cartea vieții, din volumul Arta seducției, 2002). În textualizantă a Cântării Cântărilor dă naștere unui
această „carte a cărților” totul devine text: existența limbaj poetic provocator, care încearcă să uneas-
cotidiană, dragostea, singurătatea, corporalitatea, că registre stilistice opuse într-o personală poetică
spiritul. Deși transcris prin intermediul unui limbaj mistico-erotică, cu sincope retorice ori licențioase,
dominat de erotism și sexualitate, poemul seduce ca în Cuvântul răbdării mele. O antologie, intitu-
prin metalimbajul său, prin rețeaua de trimiteri lată elocvent Sappho (2012), cuprinde o selecție a
și aluzii. Nu e totuși vorba de evocarea feminității poemelor erotice din volumele precedente, oferind
Țuțuianu Dicționarul general al literaturii române 406
o panoramă a conjuncției erotism–misticism din oblige”, RL, 1999, 2; Iulian Boldea, Ultima generație a
creația autoarei. veacului, CU, 2001, 1; Cistelecan, Top ten, 148–151; Ma-
rius Chivu, „Sexul din inima cuvântului”, RL, 2001, 24;
SCRIERI: Femeia pește, pref. Marta Petreu, București,
Octavian Soviany, Căpcăuna și lebăda, LCF, 2001, 30;
1996; Libresse oblige, ed. bilingvă, tr. Angela Tarantino,
Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 248–249; Dan C. Mihăi-
cu ilustrațiile autoarei, București, 1998; Leul Marcu, pref.
lescu, Scriitorincul, Cluj-Napoca, 2001, 106–110; Gheor-
Eugen Negrici, cu ilustrațiile autoarei, București, 2000;
ghe Grigurcu, Denudări, defulări și precară sublimare li-
Arta seducției, pref. Nicolae Manolescu, cu ilustrațiile
vrescă, VR, 2002, 1–2; Raluca Dună, „Arta seducției”, LCF,
autoarei, București, 2002; Mărinimia Ta, pref. H.-R. Pa- 2002, 41; Mircea Iorgulescu, Erotografi și erotograme,
tapievici, Timișoara, 2010; Sappho, cu ilustrațiile autoa- „22”, 2003, 683; Petraș, Cărțile, 102–103; Cistelecan, Al
rei, București, 2012. doilea top, 52–54; Romulus Bucur, Progres, „Arcaˮ, 2006,
Repere bibliografice: Dan‑Silviu Boerescu, Grafică li- 7–9; Chioaru, Noi developări, 73–76; Felix Nicolau, Femi-
vrescă, „ArtPanorama”, 1997, 2; Adrian Popescu, [Floarea nismul, LCF, 2011, 7; Al. Cistelecan, Asceza de nevoie, VR,
Țuțuianu], ST, 1997, 7, 1992, 2; Alex. Ștefănescu, „Libresse 2012, 1–2; Paul Aretzu, Studii de femeie, E, 2012, 5–6. R.D.
UBA, Traian (30.V.1921, Turnu Măgurele – 5.I.1990, Ordinul (sovietic) Krasnaia Zvezda, și până la „bu-
București), prozator, gazetar. Este fiul Clemenței și curia oropsiților” că a fost numit un nou guvern,
al lui Anastase Uba, comerciant. Urmează școala al „lor”, concluzia nu poate fi decât aceea că „eroi
primară și Liceul „Sf. Haralambie” din Turnu Mă- sunt doar cei care mor”. U. publică în 1951 un mi-
gurele (1931–1940), Școala de Ofițeri Activi de In- croroman, Flăcăul de pe tanc, care, având aceeași
fanterie (1940–1942), Facultatea de Drept (licențiat intenție de manipulare ce urmează indicațiile par-
în 1948) și Academia Militară (absolvită în 1961) la tidului, este, poate, cel mai semnificativ din seria
București. Participă la război ca sublocotenent, în sa de producții repetitive. „Flăcăul de pe tanc” este
1944 fiind rănit în luptele de pe Mureș, la Iernut. o cătană din popor, slobod la gură și voinic, în con-
Urcă în ierarhia militară până la gradul de colo- flict cu un boier și cu fiica acestuia. Portretul bătrâ-
nel (1961). Este director al Teatrului de Estradă al nului boier incestuos și cel al fiicei sale nimfomane
Armatei (1948), redactor la revista „Viața militară” nu sunt singurele „pete de culoare” ce stigmatizea-
(1950–1965) și la Televiziunea Română, redacția ză „burghezo-moșierimea coruptă”. Partidul va lua
pentru emisiunile militare (1965–1967), trimis spe- pământurile de la „netrebnicii” latifundiari și îl va
cial al Radiodifuziunii în Cehoslovacia și în Polo- da săracilor cinstiți și harnici, pentru ca ei să aleagă
nia. Debutează cu articole la ziarul „Drum nou” lupta pe front, „antrenați” de bravii soldați ai Ar-
din Turnu Măgurele (1939), iar editorial în 1949 cu matei Roșii; marșul tancurilor sovietice în Munții
O zi frumoasă, culegere de schițe și nuvele. Partici- Tatra Mică se dovedește de neoprit, ofițerii nemți
pase la un concurs pentru nuvelă organizat de Mi- sunt invariabil personaje negative, iar cei români
nisterul Artelor și s-a numărat printre câștigători, și ruși au numai calități etc. Pe aceeași linie, repre-
alături de Paul Anghel, Vera Hudici și Dragoș Vicol. zentând cerințele ideologice ale momentului, se
Colaborează cu proză scurtă, piese de teatru și ar- situează și Ora de istorie (1953), unde U. reia su-
ticole la „Teleormanul”, „România liberă”, „Albina”, biectul „eliberării” – cu misiuni și cercetări, probe
„Tribuna” și în cadrul unor emisiuni la radio și te- de prietenie și vigilență, cu bravura „pandurilor” și
leviziune („Album duminical”, „Ora veselă”, „Radio mândria de a fi „elev matroz” – într-o serie de po-
magazin”). În 1958 este penalizat temporar pe li- vestiri fără relief literar, care pleacă, probabil, de
nie de partid, din dispoziție superioară (ca și Radu la evenimente din biografia sa de combatant. În
Theodoru), prin ridicarea calității de membru al aceste narațiuni cu personaje conturate maniheist,
Uniunii Scriitorilor. Perioada sa cea mai producti- copiii învață de mici să urmeze exemplul taților că-
vă e în anii ’50–’60, când se manifestă ca un activ zuți pe câmpul de luptă, iar ofițerii români conlu-
prozator „de serviciu”, după model sovietic. Cărțile crează pentru binele țării cu „tovarășii sovietici” și
(unele traduse și în țări vecine, ca romanul Până cu simplii soldați. Până dincolo de pădurea vieneză
dincolo de pădurea vieneză din 1957, apărut în 1963 este un scurt roman compus tot pe o pânză autobi-
la Moscova) îi sunt publicate în special de Editura ografică. Ultima bătălie (1964), cea mai mediatiza-
Militară și de Editura Direcției Superioare Politice a tă carte a lui U., cuprinde povestiri precum Caseta
Armatei, în colecția „Biblioteca ostașului”. (reluată în 1966), unde formula realist-socialistă nu
În proza scurtă din O zi frumoasă (1949), ca și în pare să se fi schimbat. El scrie despre cei care se
romane, U. abordează tema războiului antifascist, războiesc cu legionari transfugi sau cu ofițeri na-
încercând să confere un aer de autenticitate ver- ziști, despre femei care luptă neînfricate alături de
siunii privitoare la desfășurarea evenimentelor de bărbați. Autorul nu își schimbă prea mult registrul
pe fronturile din Transilvania și Europa Centrală. nici în perioada naționalismului ceaușist al anilor
Întâmplările prin care trece o divizie alpină în ul- ’80, când revine, după un deceniu și jumătate de
timele zile ale războiului prevestesc, în tonalitatea tăcere, cu Primăvara victoriei (1980) și cu Drumul
convențional optimistă a noului regim, apropiatele eliberării (1981), încercând variațiuni pe aceeași
schimbări politice și sociale din România: „Era o zi aparent inepuizabilă temă. Totuși, în ciuda valorii
frumoasă, care grăbea moartea fasciștilor și aducea literare scăzute, chiar și în aceste proze clasate se
înaintarea celor care vor binele și fericirea omeni- pot găsi unele pagini reușite, cum este prima parte,
rii”. De la fapta unui caporal care capturează singur cu tente de roman senzațional, din Flăcăul de pe
nouă soldați dușmani, e rănit și apoi decorat cu tanc, amintind de proza lui G.M. Zamfirescu.
Udrea Dicționarul general al literaturii române 410
SCRIERI: O zi frumoasă, București, 1949; Flăcăul de pe ușor ironice și autoironice, sau cu subiecte abor-
tanc, București, 1951; Un moș, o fată și un ostaș, Bucu- date convențional (patria, istoria transilvană, că-
rești, 1958; Ora de istorie, București, 1953; Până dincolo utarea de sine, moartea, trecerea anotimpurilor),
de pădurea vieneză, București, 1957; Agentul, București,
compensate din loc în loc de o atitudine parodică.
1958; Ultima bătălie, București, 1964; Caseta, București,
1966; Primăvara victoriei, București, 1980; Drumul eli-
Portretele luminii, Albastrul nisip de acasă, Iasomia
berării, București, 1981; Pe drumul victoriei, București, se apropie de un lirism de tip simbolist, cu sono-
1982. rități împrumutate de la Ştefan Petică și de la Ion
Repere bibliografice: Traian Uba, „Scânteia”, 1949, 1501; Minulescu. Filonul parodic e mult mai vizibil în ur-
Aurel Martin, „Ultima bătălie”, „Viața militară”, 1965, mătoarea plachetă, Respirația ceasornicelor (1975),
4; Noe Smirnov, In memoriam. Traian Uba, „Panora- cu precădere în ciclul Vitralii, unde lirismul este
mic radio–TV”, 1995, 25; Cristea, Teleorman, 500. A.Ml. copleșit până la manierism de ludic și ironie. U. se
exprimă și pe linia exultării patriotice de paradă,
UDREA, Cornel (27.III.1947, Gheorgheni), poet, scriind versuri declamatorii, chiar propagandis-
prozator, dramaturg. Este fiul Carolinei (n. Kostan-
tice. Însă treptat scriitorul se va consacra genului
di) și al lui Ioan Udrea, subinginer la CFR. După
umoristic în proză, în schițe ce amintesc de Ion Bă-
școala generală, începută la București (1953) și ter-
ieșu. Textele adunate în opusculul intitulat Cu alte
minată la Cluj (1960), urmează aici Liceul „Mihai
cuvinte… (1975) pun un accent special pe comicul
Eminescu” (1960–1964) și Facultatea de Filologie,
de situație și pe jocul lingvistic. Odată cu această
secția limba și literatura română, a Universității
carte apare și un personaj – același în aproape toa-
„Babeș–Bolyai”, absolvită în 1969. Face parte din
te schițele, prezent și în volume ulterioare – Ahile
redacțiile revistelor „Amfiteatru” (1965–1967) și
Bilă (uneori Ahilebilă, Ahile sau Ahile B.), cu nume-
„Echinox” (1969–1971). Redactor din 1970 la Studi-
le decalchiat după numele Bulă, figură populară a
oul de Radio Cluj, desființat în 1985, se vede obli-
bancurilor citadine înainte de 1989. Acesta este un
gat să încerce alte locuri de muncă (administrator
de cinematograf, instructor la Casa Municipală de ins mucalit, iubitor de șotii și răstălmăciri ale în-
Cultură) până în decembrie 1989, când studioul te- țelesurilor vieții, făcând totul cu nonșalanța unei
ritorial de radio, își reia activitatea și U. va reveni naivități ce lasă impresia imbecilității. U. sancțio-
în redacție. Debutează în 1961 cu o poezie la ziarul nează astfel moravuri, atitudini, persoane, meteh-
clujean „Făclia”, iar editorial în 1972 cu volumul de ne specifice societății „constructoare a socialismu-
versuri Iasomia. Mai e prezent în „Tribuna”, „Viața lui”. El însuși își expune „programul”, neezitând să
românească”, „Steaua”, „Orizont”, „România litera- se autoridiculizeze în Ce față (în loc de prefață) din
ră”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Cronica” ș.a. Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi (1979), așa
Este autor de spectacole de revistă, de piese de cum va proceda în majoritatea subtitlurilor pe care
teatru, dar și de teatru radiofonic și de televiziune. le dă cărților sale. În Mersul pe jos (1988) schimbă
Piesele sale au fost reprezentate pe mai multe sce- din nou registrul umoristic: prelucrează basme ar-
ne din țară (Târgu Jiu, Ploiești, Bacău, Petroșani, hicunoscute și le transformă în „basme economi-
Turda, București etc.). U. a publicat și o masivă coase pentru părinți grăbiți” (Capra cu trei nurori),
antologie de proză umoristică tipărită în alfabetul parodiază balade ca Toma Alimoș, dar și zodiacul
Braille (Clepsidra cu minutare, I–II, 1997). I s‑au chinezesc, alcătuiește o savuroasă Carte de bucăți
acordat numeroase premii la festivaluri de umor, cu rețete culinare absurde sau închipuie un „dic-
a fost, de asemenea, distins cu Premiul Asociației ționar amuzant”. Același registru este ilustrat în
Scriitorilor din Cluj (1999), Premiul Uniunii Scrii- Lebăda mahmură (2000), De cine se teme Virginia
torilor (2003), Premiul Național de Dramaturgie Woolf? (2008), Titlu neprecizat (2011) sau în Epide-
„Elvira Godeanu” (2006), cu titlul Profesionist de mie de platfus (2012), resursele culturale și lingvis-
Excepție (1996–2000), oferit de Societatea Română tice ale umorului alimentând etimologii imaginare
de Radiodifuziune etc. comentate sau pagini dintr-un dicționar animalier
În ciuda faptului că este cunoscut în principal care satirizează cutume autohtone. În alte cărți,
ca un umorist extrem de productiv, autor de proză fie că este vorba despre Duminică la iarbă verde
și teatru, U. a debutat cu placheta Iasomia, care cu- (1985), despre Dinastiada (1990, în colaborare cu
prinde poezii de factură sentimentală, cu accente Virgil Tomuleț) sau despre Cu pantofii rupți în...
411 Dicționarul general al literaturii române Udrea
coate (2012), predominant este umorul de factură 2000; Duminica de luni, Cluj-Napoca, 2001; Intravilane,
politică ori socială. U. va apela la aceleași mijloace Cluj-Napoca, 2001; Ciroza la țânțari, Cluj-Napoca, 2002;
din registrul comic, la figura lui Ahile Bilă, la table- C.U. 55 (autografe pe suflet), Cluj-Napoca, 2002; Salina de
te sau la definiții hazlii, reușind să creeze o tipolo- cărbuni, Cluj-Napoca, 2002; Republica Valentin, Cluj-Na-
poca, 2003; Românie dragă, Elveția mea, Cluj-Napoca,
gie caracteristică, figurată pitoresc. Teatrul lui U.,
2003; S-a întâmplat ieri, Cluj-Napoca, 2003; Cu spatele la
concretizat atât într‑o serie neobișnuit de mare de scenă, Cluj-Napoca, 2004; Cu fața la perete, Cluj-Napoca,
volume cuprinzând comedii, scenete, monologuri, 2004; Amintește-mi să te uit, Cluj-Napoca, 2005; Româ-
„monodrame”, scheciuri, dialoguri etc., cât și în nul brusc, Cluj-Napoca, 2006; Cu peștele în lesă, Cluj-Na-
piese pentru radio și televiziune, este tot umoristic. poca, 2006; Rasputineria, Cluj-Napoca, 2007; Umbra ver-
În comediile din Cufărul Pandorei (1997) ori din bului „a fi”, Cluj-Napoca, 2007; Dincolo, pe malu-acesta,
Transsiberianul de Fetești (1998), având un titlu ca- Cluj-Napoca, 2007; Destine în custodie, Cluj-Napoca,
racteristic: „ficționele scenice de ½ horror, râdere și 2007; Ilfov si Petrov, Cluj-Napoca, 2007; Sodomel și Go-
exercițiu de sinapse”, sau în cele din Salina de căr- morița, Cluj-Napoca, 2007; Arhitectul zâmbetelor – Liviu
Oros: un om în cetate, Cluj-Napoca, 2007 (în colaborare);
buni (2002), Duminica de luni (2001), Cu spatele la
De cine se teme Virginia Woolf?, Cluj-Napoca, 2008; Aut,
scenă (2004), Destine în custodie, cu subtitlul „trei Caesar, ofsaid nihil, Cluj-Napoca, 2008; Vișinată de afine,
piese sociale antidrog” (2007), Aerul din văzduh București, 2008; Eu, cel Ego, Cluj-Napoca, 2008; Ciuperci
(2009) sau din Sentimente în lizing (2012), ambele potabile, Cluj-Napoca, 2009; Oameni de unică folosință,
cu subtitlul „teatru la purtător” etc., el încearcă să Cluj-Napoca, 2009; Aerul din văzduh, Cluj-Napoca, 2009;
confere un caracter funcțional glumei, îndepărtân- Autoflagelează-mă, Silvestra!, Cluj-Napoca, 2010; Să șter-
du-se de umorul facil. Personajele – funcționari, gi praful de pe lumină, Cluj-Napoca, 2010; Titlu nepre-
jurnaliști, pensionari, prostituate, scriitori, artiști, cizat: umor, umori, fitze‑n proză, Cluj-Napoca, 2011; Cu
pantofii rupți în... coate, Cluj-Napoca, 2012; Don’șoara
doctori, pacienți etc. – sunt marginali care-și tră-
Lacustra Bacău, Cluj-Napoca, 2012; Epidemie de plat-
iesc crizele existențiale ca tragicomedii ale faptu-
fus, Cluj-Napoca, 2012; Obiceiuri de nuntă la cangurii
lui divers, semnalate și prin încadrarea generică: șchiopi, Iași, 2012; Portocala, mecanicul, Cluj-Napoca,
„o tragicomicăreală” (Sufletul căzut pe gânduri din 2012; Sentimente în lizing, Cluj-Napoca, 2012. Antologii:
Aerul din văzduh, 2009), „o fantezie comică, și nu Clepsidra cu minutare, I–II, Cluj‑Napoca, 1997; Umorul
prea” (Chiar el a spus, cu mâna lui din Sentimen- reformei, reforma umorului. 11 ani de râs: 1990–2001,
te în lizing, 2012) sau o „farsă în registru absurd” Cluj‑Napoca, 2001; Umflați‑l pe Mozart, pianul rămâne!
(Hipocrat, fiul Pepelei, din Să ștergi praful de pe lu- Antologie de proză umoristică 1979–1988, Cluj‑Napoca,
mină, 2012). În dramaturgie, ca și în proză, autorul 2003; Destăinuirile fazanului Rudolf. Antologie de proză
umoristică românească, Cluj-Napoca, 2005; Domnișoa-
frecventează genurile de mică întindere. La U., „re-
ra Aviara. Antologie de proză umoristică românească,
gele umorului clujean” (Mircea Popa), umorul nu
Cluj-Napoca, 2007; Măgarul troian. Antologie de proză
este acid, malițios, ci bonom, comicul nu se bazea- umoristică românească, Cluj-Napoca, 2007; Microfonul
ză pe o țesătură laborioasă, anecdoticul lucrează cu cerneală, Cluj-Napoca, 2009; Anotimpurile unei mari
la vedere. Complementar, U. alcătuiește neobosit iubiri: memoria inimii. Liceul de Muzică Sigismund To-
mai multe antologii de proză umoristică. duță. 1949–2009, Cluj-Napoca, 2010; Unșpe. Starea de
SCRIERI: Iasomia, Cluj, 1972; Cu alte cuvinte…, cu ilus- sănătate a umorului românesc, postfață Horațiu Damian
trații de Tia Peltz, București, 1975; Respirația ceasorni- și Radu Vida, București, 2009; Proces verbal de conștiință,
celor, Cluj-Napoca, 1975; Obiceiuri de nuntă la cangurii Cluj‑Napoca, 2012; Sentimentele la fileu, Cluj-Napoca,
șchiopi, cu ilustrații de Mărgărit Chelbea, Cluj-Napoca, 2012.
1979; Duminică la iarbă verde, Cluj-Napoca, 1985; Mer- Repere bibliografice: Petru Poantă, Două debuturi:
sul pe jos, Cluj-Napoca, 1988; Dinastiada (în colabora- Mircea Opriță și Cornel Udrea, ST, 1972, 13; Victor Fe-
re cu Virgil Tomuleț), Cluj-Napoca, 1990; Verișorii sia- lea, Debuturi poetice la Editura Dacia, TR, 1972, 25;
mezi, Cluj-Napoca, 1994; Marele zid chinezesc german. George Pruteanu, „Cu alte cuvinte...”, CRC, 1975, 36;
Cluj-Napoca, 1995; Obiceiuri de nuntă la cangurii șchio- Dana Dumitriu, Orologii și ceasornice, RL, 1975, 38;
pi, I, Cluj‑Napoca, 1995; Cufărul Pandorei, Cluj-Napoca, Nicolae Prelipceanu, Poezie și umor, TR, 1979, 16; Va-
1997; Reproducerea la bufnițele împăiate, Cluj-Napo- lentin Tașcu, „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”,
ca, 1998; Transsiberianul de Fetești, Cluj-Napoca, 1998; „Făclia”, 1979, 10 213; Virgil Nistor, „Duminică la iarbă
De serviciu în clepsidră, Cluj-Napoca, 1999; La pas cu verde”, ST, 1986, 7; Poantă, Dicț. poeți, 206–207; Bogdan
deltaplanul, Cluj-Napoca, 1999; Lebăda mahmură, Ulmu, O rara avis, CL, 1999, 10; Ghițulescu, Istoria, 462–
Cluj-Napoca, 2000; Privighetoarea ciocușă, Cluj-Napoca, 464; Dicț. scriit. rom., IV, 652–653; Mircea Ghițulescu,
Ugliș-Delapecica Dicționarul general al literaturii române 412
[Cornel Udrea], TTR, 2004, 6–8, 2005, 9–12, 2006, 3–4, genere simplă, neîncărcată de ornamente și peri-
CL, 2005, 2, LCF, 2009, 7; Cristina Rusiecki, Ping-pong oade lungi, încât se citește cu vădită plăcere”, sub-
cu venin, CLT, 2006, 11; Mircea Popa, Cornel Udrea, re- liniind: el a dat o „sinteză artistică a stilului oral din
gele umorului clujean, „Orașul”, 2007, 6; Cornel Udrea partea vestică a țării, și acesta este unul din merite-
65: Prietenii știu. De ce?, Cluj-Napoca, 2012. Ct.C., C.Dt.
le principale ale colecției sale”.
UGLIŞ-DELAPECICA, Petre (1.IX.1885, Pecica, j. Culegeri: Din literatura poporană, vol. I: Poezii popora-
Arad – 20.VII.1978, Gurahonț, j. Arad), folclorist. ne, vol. II: Povești din popor, Lugoj, 1909–1910, vol. III:
După studii pedagogice la Arad (1898–1904), devi- Glume din popor, Timișoara, 1910; Minciuna minciu-
nilor. Povești culese din Banat, București, 1968; Poezii și
ne învățător în satele Bodrogu Vechi, județul Arad
basme populare din Crișana și Banat, pref. Ovidiu Bâr-
(1904–1911), Bara, județul Timiș (1911–1919), și lea, București, 1968; Pipăruș-Pătru. Povești populare
Gurahonț, județul Arad (1919–1941). S-a făcut cu- culese din Banat, București, 1969; Isprăvile lui Pipăruș,
noscut printr-o activitate publicistică întinsă pe Timișoara, 1975; Feciorul Împăratului Roșu și Împără-
aproximativ patru decenii, din care o parte impor- teasa-fără-de-moarte, București, 1977; Basme și poezii
tantă (uneori și sub semnătura Petre Uglișiu‑De populare, îngr. Gavril Matei Albastru, București, 2000.
la Pecica sau numai De la Pecica) a rămas în pagi- Repere bibliografice: Dumitru Lazăr, „Poezii și basme
nile revistelor și ziarelor din Sibiu, Timișoara, Lu- populare din Crișana și Banat”, O, 1968, 11; Virgiliu Flo-
goj, Arad, Bârlad ori Budapesta, la care a colaborea, „Poezii și basme populare din Crișana și Banat”, ST,
rat: „Baba satului”, „Gazeta învățătorului”, „Cucu”, 1968, 11; I.L. Hedeșan, Cartea unui folclorist arădean,
„Drapelul”, „Foaia poporului român”, „Sfatul”, „Tri- „Flacăra roșie” (Arad), 1968, 7542; Bârlea, Ist. folc., 425–
426; P. David, Petre Ugliș-Delapecica, un folclorist nona-
buna”, „Ion Creangă”, „Poporul român”, „Românul”,
genar, BOR, 1976, 7–8; Datcu, Dicț. etnolog., 893–894. I.D.
„Ţara noastră”, „Zărandul”, „Plugarul român”, „Zo-
rile” ș.a. ULEA, Traian (1.I.1896, Iași – 1.XII.1987, București),
Reprezentative în activitatea lui U.-D. nu sunt prozator. Este fiul Margaretei (n. Manu) și al lui Di-
volumele apărute sub titlul Din literatura popo- mitrie Ulea, moșier. A urmat, în orașul natal, doi
rană (I–III, 1909–1910), ce la tipărire „au suferit ani Școala Militară, apoi s-a înscris la Facultatea de
foarte multe modificări din partea editorilor, care, Drept, dar a întrerupt-o, fiind mobilizat. A partici-
convinși că dau o versiune originală, au eliminat pat la campaniile duse de armata română în Mol-
pasaje întregi” din textele culese, ci colecția Poe- dova și în Ungaria. Ulterior rămâne ofițer de cava-
zii și basme populare din Crișana și Banat (1968), lerie activ, încheindu-și totodată studiile în 1921.
îmbogățită simțitor prin îndelungate strădanii, de În 1940 intră în magistratura militară cu gradul de
unde se detașează, având o valoare aparte prin „co- maior, îndeplinind funcția de șef al Cenzurii presei
loratura eroică”, balada Trei păcurari, o variantă a militare. Confundat pe peronul gării din Iași cu fra-
Mioriței. Volumul este alcătuit din colinde, orații și tele său, generalul Octav Ulea, fost mareșal al Curții
cântece de nuntă, cântece de înmormântare, des- Regale, în 1952 este arestat și în urma unei sentin-
cântece, balade, cântece de dragoste și dor, cântece țe eronate rămâne întemnițat la Văcărești până în
de jale și înstrăinare, cântece satirice și strigături, 1955. Este autorul unei singure cărți de beletristică,
povești, legende și snoave. Acestea au fost culese Amintiri de vânătoare (1969), care se înscrie în lun-
între 1906 și 1961 de prin satele bănățene și crișe- ga tradiție a literaturii cinegetice românești. În anii
ne pe unde folcloristul a copilărit ori și-a desfășu- ’70 a intenționat să continue firul rememorării is-
rat activitatea, în cea mai mare parte din Bodro- prăvilor vânătorești, dar nu a reușit mai mult decât
gu Vechi, Bara și Gurahonț și din câteva din zona publicarea, în 1971, în revista „Convorbiri literare”,
Aiudului. Textele sunt redate cât se poate de fidel, a povestirii Odaia din livadă.
cu toate particularitățile de limbă, culegătorul în- U. scrie literatură ocazional, iar paginile sale
cercând „a nu adăuga nimic, dar nici a lăsa neclar se resimt de timiditatea celui care nu se socotește
ceea ce e frumos”, opinie împărtășită și de critica scriitor, își cenzurează orice efect de originalitate,
de specialitate. Ovidiu Bârlea observă că U.-D. „s-a intrând cu bună știință sub tutela unui model. Vo-
ținut destul de aproape de oralitatea folcloristică. lumul Amintiri de vânătoare, aflat la granița din-
Se vede la tot pasul cum țâșnesc formularea popu- tre pseudomemorialistică și pseudoficțiune, face
lară, anumite exprimări caracteristice. Fraza este în figură anacronică în peisajul literar al deceniului
413 Dicționarul general al literaturii române Ulici
al șaptelea din secolul trecut. Prima secțiune, Vâ- ce le inspiră convivilor bună dispoziție și îi trans-
nători din codri, este excesiv îndatorată narațiuni- portă într-o plăcută euforie. Această „probă” teore-
lor cu subiect cinegetic ale lui Mihail Sadoveanu tico-practică anticipă fericit amintirile vânătorești
(care figurează și ca personaj, istorisindu-i-se o date tiparului trei ani mai târziu.
peripeție vânătorească), cu deosebirea că U. are SCRIERI: Cum să preparăm vânatul și peștele, București,
tendința de a înghesui întâmplările în calapodul 1966; Amintiri de vânătoare, pref. Demostene Botez, Bu-
prea strâmt al unei verosimilități convenționa- curești, 1969.
le, deși o oarecare iscusință de povestitor, care se Repere bibliografice: Al. A. Philippide, O lectură delec-
face simțită, ar fi promis mai mult. Povestirile îl tabilă: „Amintiri de vânătoare”, CL, 1970, 2; Gheorghe
au ca protagonist pe Moșu Gheorghe, replică pa- Zane, Memorii, îngr. Alexandru Bârlădeanu, Daniela Po-
enaru și Irina G. Zane-Marcu, introd. Dan Berindei, Bu-
lidă a eroului sadovenian, tip de țăran hâtru, spirit
curești, 1997, 201, 206. O.S.
lumesc și legat prin fire imperceptibile de tainele
naturii. Din secțiunea a doua, Vânători moderni,
în care sunt înșirate aceleași povestiri terminate în
poantă, reține atenția Salmi de ciori, unde scriito-
rul promite reconstituirea unei anecdote folosite și
de Al. O. Teodoreanu într-o schiță omonimă: este
relatată o farsă de proporții, nu tocmai benignă,
în care un ins crede că e ospătat cu salmi de sitar,
dar de fapt i se servește cioară gătită după faimoa- ULICI, Laurențiu
sa rețetă franțuzească de preparare a vânatului cu (6.V.1943, Buzău –
pene. Mai dezvoltată, cea de-a treia secțiune, Evo- 16.XI.2000, Părău,
cări, propriu-zis memorialistică, unde nu se mai j. Brașov), critic literar.
percepe tirania modelului, este interesantă mai
ales datorită caracterului documentar. Apropiat al
Este fiul Elisabetei (n. Capeti) și al lui Petru Ulici, șef
grupării de la „Viața românească” din perioada ie- de gară. După absolvirea, în 1960, a Liceului „I.L.
șeană, U. surprinde nuanțat atmosfera boemă de Caragiale” din Ploiești, urmează Facultatea de Lim-
la „Academia liberă”, adăpostită într-o încăpere din ba și Literatura Română și Facultatea de Filosofie la
faimoasa băcănie a lui Samoilă, sau ambianța de la Universitatea din București, luându-și licențele în
crâșma Bolta Rece și creionează afectuos-nostalgic 1966 și în 1970. Își susține doctoratul (1973) cu o
câteva portrete ale membrilor și colaboratorilor re- teză de teoria literaturii. Începând din 1959 mai
vistei (Mihai Codreanu, N.N. Tonitza). Se reține în multe încercări poetice i-au apărut în „Luceafărul”,
special portretul lui G. Topîrceanu (cu o bună intu- în vreme ce primele texte critice îi sunt găzduite din
iție a psihologiei „personajului”) și acela al bunului 1965 în „Contemporanul”, în redacția căruia va lu-
său prieten Al. O. Teodoreanu, zis Păstorel. Dar mai cra mai bine de două decenii (1966–1989). A mai
înainte de a se încerca în literatură și parcă tot în- fost prezent în „Amfiteatru”, „Argeș”, „Ateneu”, „As-
tr-o descendență a scriitorilor moldoveni exersați tra”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „România lite-
în fața cuptorului și a grătarului, U. a întocmit și o rară”, „Tomis”, „Tribuna”, „Transilvania”, „Viața româ-
„pravilă” modernă pentru pregătirea vânatului și a nească”, „Vatra” ș.a. Unele contribuții – versuri, re-
peștelui, chiar așa intitulată: Cum să preparăm vâ- cenzii, articole de critică literară – le-a semnat Lau-
natul și peștele (1966). După binecunoscute rețete rențiu Buga, Igorescu, Laborios, Mircea Moga, Al.
bătrânești transmise prin viu grai de la o generație Rona. În 1990 devine directorul seriei noi a revistei
la alta, câteva savuroase, deși scurte, considerații „Luceafărul”. Între 1992 și 1995 e vicepreședinte și
de gastronomie cinegetică, unde, dovedind erudi- ulterior președinte al Uniunii Scriitorilor, activita-
ție în domeniu, îl citează pe faimosul gastronom tea fiindu-i întreruptă de moartea prematură. În
și bucătar francez Ali-Bab (pe numele său real Jo- legislatura 1996–2000 este senator, ales pe listele
seph Babinski), dau seamă despre vesela înfrățire Convenției Democratice Române.
între vinuri, fripturi și pești de tot felul, vânat – de Modalitatea esențială, deși nu exclusivă, a criti-
baltă, cu pene, cu blană etc. –, crustacei și tocături, cii lui U. stă în practicarea cronicii literare. Lăsând
Ulici Dicționarul general al literaturii române 414
deoparte publicistica politică și exceptând cule- lui U. rămâne însă legată în primul rând cronica
gerea de debut, Recurs (1971), precum și unicul debuturilor, ținută, și ca atare „instituționalizată”,
volum, publicat în 1995, dintr-o proiectată pano- de-a lungul a aproape două decenii, în anii ’70 și
ramă intitulată Literatura română contemporană, ’80, și reunită în patru volume – ultimul postum –
cărțile criticului sunt culegeri de cronici literare. intitulate Prima verba (1975–2004). Primul, acope-
Faptul este asumat prin introduceri care își propun rind perioada 1973–1974, este deschis de un eseu
să mediteze asupra speciei, cu rezultate disputate privind „condiția debutului”, oprindu-se la rapor-
între prețiozitate și truism. Eseul care deschide și tul dintre rolul editurii (al redactorului de carte și/
dă titlul volumului Confort Procust (1983) vorbește sau al scriitorului consacrat care girează debutan-
despre „riscul care fascinează și înspăimântă” ori tul) și la rolul criticii de întâmpinare. Într-o astfel
despre „Scylla și Caribda”, metaforă ce o dublează de funcție, U. este un cronicar prob, echilibrat, de-
pe cea titulară. Se poate argumenta că U. se leagă ferent și în sarcasm, fără excese, fără mari riscuri.
de catargul cronicii literare pentru a camufla reto- El face o critică de verdict și nu de program, pre-
ric-spectaculos o perfectă și calmă adeziune interi- cum Marin Mincu, care ține în anii ’80 o cronică a
oară. Uneori, din rațiuni similare, culegerile de cro- debuturilor în poezie din perspectiva conceptului/
nici sunt descrise ca „eseuri”, ca în Biblioteca Babel programului textualist. Cronicile au mai multă re-
(1978), în care intră în cea mai mare parte recenzii levanță culturală, istorică și socială decât critică.
la traduceri, de la Omar Khayyam și Théophile Gau- Articolele sunt grupate pe genuri, mai puțin în sec-
tier până la Cinghiz Aitmatov și Artur Lundkvist. țiunea de deschidere, unde se află pariurile cano-
Un capitol separat îl ocupă totuși paginile despre nice ale criticului. În primul volum U. pariază pe
personajele lui Dostoievski, conspecte și fișe ca- Dan Culcer, Carolina Ilica, Mircea Florin Șandru,
racterologice al căror merit principal e că premerg Dorin Tudoran, D. Matală, Eugen Seceleanu, Eugen
monumentala lucrare Dicționarul personajelor lui Uricaru, Constantin Zărnescu, Mircea Iorgulescu
Dostoievski (1983) a lui Valeriu Cristea. De numele și Petru Poantă, în timp ce autori precum Nicolae
Mircea Dinescu, Ioan Groșan și Laurențiu Ulici

415 Dicționarul general al literaturii române Ulici
Ionel, Mihai Sin, Alexandru Monciu-Sudinschi, Li- dramaturgii și criticii, istoricii literari, eseiștii). Ca
vius Ciocârlie sau Ioana Em. Petrescu au parte de atare, Literatura română contemporană este mai
intrări în sumarul „ordinar”. Eventualul umor invo- curând o panoramă cvasilexicografică și mai puțin
luntar produs de compararea acestor liste dintr-o o istorie. Lucrarea are însă meritul de a expune re-
perspectivă ulterioară ține mai puțin de instinctul alele calități ale criticului – inteligența, spiritul de
precar al criticului și mai mult de caracterul relativ sinteză, subtilitatea psihologică. După 1989 U. și-a
al jocului la bursa debuturilor. O dovadă indirectă relevat fața de politician, nu doar prin activitatea
e Recurs, cartea, neconcludentă, de debut, în care de parlamentar și președinte al Uniunii Scriitorilor,
poate fi identificat stadiul ezitant al criticii lui U. ci și prin numeroase articole de atitudine și analiză
Promisiuni sunt formulate dezamăgitor, într-o for- politică adunate în Puțin după exorcism… (1991),
mă ce frizează proza poetică și cultivă cu fervoare cuprinzând și o savuroasă secțiune despre teoria
clișeul și forțarea ușilor deschise. Nu lipsește intro- jocului de bridge aplicată spațiului politic, în Du-
ducerea cu caracter de artă poetică, perorând des- bla impostură (1995), care mai conține articole și
pre „trăirea” literaturii prin critică („a scrie despre cronici literare, și, postum, în Mitică și Hyperion
literatură iubind-o și urând-o […] a scrie despre (2000). Pasiunea criticului pentru jocuri s-a mani-
literatură ca despre tine”). Pe de altă parte, deja festat de asemenea în antologia Nobel contra Nobel
apar aici predilecția pentru sistematizări „ingine- (I–II, 1988), unde listei de câștigători ai premiului îi
rești” sau aplecarea către analizele de poezie. Pot este opusă o contra-listă cuprinzând și scriitori ro-
fi notate și incursiuni diletante în mitocritică: un mâni, precum și în antologia în zece volume O mie
eseu – ce va fi reluat în Biblioteca Babel – inven- și una de poezii românești (1997), arbitrar-subiec-
tează o evoluție a spiritului autohton între Miori- tivă. Respinsă de cenzură și ratând astfel prilejul
ța, creație definitorie etnic, Meșterul Manole, eta- de a fi devenit un instrument efectiv în formarea și
pă „europeană”, și Luceafărul, „sublimare până la brevetarea generației optzeciste, Antologia poeților
dispariție a etnicului”. Principala lucrare a lui U., tineri (1978–1982) a apărut abia postum, în 2005.
Literatura română contemporană, își datorează în
bună parte existența tot activității de cronicar, din Acțiunea critică dusă de Laurențiu Ulici în spațiile con-
moment ce sumarul unicului volum elaborat, cel temporaneității literare impune înainte de toate prin
amploarea cuprinderii. Criticul aspiră la integralitate și
dedicat „promoției 70”, coincide cu perioada aco-
vorbește de „necesara și mereu amânata hartă complexă
perită de recenzent. Se putea observa anterior o și completă a literaturii naționale”. […] Temător să nu
pregătire a materiei pentru o sinteză: ideile privind piardă ceva din ceea ce ar fi esteticește valabil în scrierile
un autor circulau manifest de la o cronică la alta, unui autor, să nu rătăcească vreo așchie de metal prețios,
compensând caracterul inevitabil fragmentar al criticul supune totul analizei atente, răbdătoare, compre-
abordării și confecționând o narațiune in progress. hensive și dacă numai un vers frumos găsește într-un no-
Aici criticul dispune materia în funcție de criteriul ian de prozaism, într-o masă de text amorf, nu ezită să-l
istoric al generațiilor, identificând între 1956 și pună în evidență.
1986 o unică generație compusă din trei promoții GABRIEL DIMISIANU
decenale – „șaizeciștii”, „șaptezeciștii” și „optze- SCRIERI: Recurs, București, 1971; Prima verba, vol. I–II,
ciștii” –, cărora li se adaugă „promoția reformată”, București, 1975–1978, vol. III, Timișoara, 1991, vol. IV,
compusă din autori al căror debut a fost întârziat îngr. Aurelia Ulici, pref. Eugen Negrici, postfață Ioan Es.
de natura anilor ’50 – Mircea Horia Simionescu, Pop, București, 2004; Biblioteca Babel, București, 1978;
Alice Botez, Constantin Țoiu, Leonid Dimov ș.a. Confort Procust, București, 1983; Puțin după exorcism…,
Deși aprig contestată, compartimentarea decena- București, 1991; Dubla impostură, București, 1995; Lite-
ratura română contemporană, vol. I: Promoția 70, Bucu-
lă a sfârșit prin a intra în vulgata limbajului critic
rești, 1995; Scriitori români din afara granițelor țării, Bu-
românesc. Totuși, dincolo de conceptul preliminar
curești, 1996; Mitică și Hyperion, îngr. Aurelia Ulici, pref.
de structurare și de o schiță de context cu privire Doina Uricariu, București, 2000. Antologii: Nobel contra
la promoția ’70, criticul nu gândește în termeni Nobel, I–II, București, 1988; O mie și una de poezii româ-
de morfodinamică a fenomenelor dezbătute, ci nești, I–X, pref. edit., București, 1997; Antologia poeților
în blocuri secționate axiologic, pe cinci niveluri tineri (1978–1982), pref. Daniela Crăsnaru, postfață Doi-
de performanță, și genologic (poeții, prozatorii, na Uricariu, București, 2005.
Ulieru Dicționarul general al literaturii române 416
Repere bibliografice: Grigurcu, Idei, 231–240; Culcer, cu articole pe teme sociale, politice, de igienă și
Citind, 14–17; Iorgulescu, Scriitori, 348–350; Ungheanu, educație sanitară, precum și cu traduceri la nume-
Lecturi, 301–306; Culcer, Serii, 104–109; Grigurcu, Cri- roase publicații: „Analele Dobrogei”, „Gazeta Ale-
tici, 389–399; Gheorghiu, Reflexe, 121–126; Iorgulescu,
xandriei”, „Muguri”, „Muscelul nostru”, „Curierul
Prezent, 292–295; Tihan, Apropierea, 175–181; Octa-
vian Soviany, Debuturi în costum de epocă, APF, 1992, nostru”, „Presa”, „Prietenul nostru”, „Revista noas-
9–10; Monica Spiridon, Paradigmele literaturii contem- tră” (Pitești), „Steaua poporului”, „Junimea”, „Buna
porane, LCF, 1995, 23; Geo Șerban, Hartă în relief, LCF, vestire” (Câmpulung), „Revista tuturor”, „Glasul ță-
1995, 23; Simuț, Critica, 146–148; Grigurcu, Peisaj, II, rii”, cele mai multe editate în orașele prin care a pe-
175–186; Dicț. esențial, 850–852; Dimisianu, Lumea, regrinat, și efemer la „Adevărul literar și artistic”.
275–279; Micu, Ist. lit., 716–717; Portret de grup cu Lau- Stabilit în 1924 ca medic la Școala de Agricultură
rențiu Ulici, îngr. Gheorghe Pârja, Echim Vancea și Ioa- din Alexandria, spre sfârșitul anului 1927 redactea-
na Petreuș, Cluj-Napoca, 2002; Boldea, Vârstele, 77–80;
Paul Cernat, O antologie cenzurată în România anilor
ză prima formă a jurnalului Din carnetul unui me-
’80, OC, 2006, 328; Cistelecan, Diacritice, I, 96–110; Popa, dic de plasă, intenționând să-l publice sub pseudo-
Ist. lit., II, 1036–1037; Laurențiu Ulici: 10 ani de posteri- nimul dr. Ion Cicoare, cu titlul Din viața de apostol.
tate, coordonator Echim Vancea, Cluj-Napoca, 2010. M.I. Însemnările unui medic de plasă. Abia odată cu a
treia variantă, încheiată la Câmpulung, unde se re-
trăsese în 1938, după ieșirea la pensie, renunță la
pseudonim în favoarea identității reale. Din cauza
morții premature, jurnalul va apărea postum, în
1946, la insistențele fratelui său și prin grija lui Al.
Rosetti, în „Revista Fundațiilor Regale”, iar în 1948
în volum. Mare admirator al lui Rabindranath Ta-
ULIERU, George gore, U. a tradus prin intermediar din creația aces-
(8.IX.1884, Câmpulung tuia – Poeme („Analele Dobrogei”, 1921), Prinos de
– 28.VIII.1943, cântece (Gitanjali) (1923) – și s-a numărat printre
Câmpulung), prozator, intelectualii care i-au urmărit conferințele ținute în
traducător.
1926, la vizita în România. A mai tradus din nuvele-
Este al doilea născut dintre cei șaptesprezece copii le lui Ivan Turgheniev (După moarte. Clara Milici.
ai Elenei și ai lui Ghiță Ulieru, cojocar. După școala Două zile prin codrii seculari, 1921), o interesantă
primară și Gimnaziul „Dinicu Golescu” urmate în broșură de popularizare a regulilor unei vieți lungi
orașul natal, în 1903 va absolvi Liceul „I.C. Brătia- și sănătoase de A. Guéniot, Arta de a-ți prelungi zi-
nu” din Pitești. Se înscrie la Facultatea de Medicină lele. Povețele unui medic care a depășit vârsta de o
din București, unde formarea sa va fi substanțial sută de ani (1931), și Îndrăgiți natura (1932), o „cu-
influențată de savantul Gheorghe Marinescu. Își legere de gânduri alese asupra naturii”, aparținând
încheie studiile în 1909, iar în 1913 obține titlul de unor scriitori și cugetători (John Ruskin, William
doctor în medicină și chirurgie. Primește un post la Wordsworth, R.W. Emerson, Goethe, Shelley, D’An-
Turtucaia, de unde se va muta în scurtă vreme, tre- nunzio, J.-J. Rousseau, Amiel, Hippolyte Taine, Vol-
când prin mai multe localități. Mobilizat în 1916, taire, Frédéric Mistral ș.a.). O promisiune de origi-
face războiul ca locotenent medic. Ulterior reînce- nalitate este și manuscrisul intitulat Jurnalul sorei
pe odiseea mutărilor din loc în loc, deseori din ca- Olimpia, datat 1931 și rămas necunoscut până în
uza unor sancțiuni disciplinare. Simpatizant socia- 1967, pagini de un umor savuros, ce dau o perspec-
list, la 1 mai 1925 i se confiscă un manifest tipărit în tivă traiului copleșit de năravuri laice al unor tinere
o mie de exemplare, este anchetat de poliție și con- măicuțe și al stareței lor. U. este de asemenea auto-
semnat la domiciliu. A debutat în 1914, sub pseu- rul unor rapoarte științifice sau al unor broșuri de
donimul George din Muscel, la revista „Valuri” din popularizare (Marea și efectele ei binefăcătoare,
Iași, cu povestirea Degetul dracului. A editat revis- 1921; Lacul Tekirghiol, 1923; Orașul Alexandria din
tele „Rândunica” (1925–1928, Alexandria), „Facla punct de vedere igienic, 1924; Patima băuturei,
Muscelului” (1926–1927, Câmpulung) și „Piatra 1925; Florile bune de leac, 1929; Povețe către săteni,
Craiului” (1928–1929, Dragoslavele) și a colaborat 1930), precum și al unor culegeri de articole
417 Dicționarul general al literaturii române Ulieru
politice (Puterea nerușinată, 1924; Răspunderea Mândricioaia e o moașă meșteră în „trasul de rân-
Tăcerii, 1924 ș.a.). A mai folosit pseudonimele N. ză” și datul „în zodii”, Gâță e un soi de șantajist
Dumitriu, Ion Pravăț, Van Ryd, Ion Retevei, Tugo- rural, doctorii Popescu-Căpușe și Cicoare schim-
mir, Alma Deodor, I. Pretor, Eriantus. bă între ei localitățile de reședință – Noroaiele de
Descoperite întâmplător, însemnările Din car- Sus cu Croncani și Smârcuri –, o țărancă e Silistra,
netul unui medic de plasă aparțin unui om care alta e Safta lui Briceag. Spirit riguros, doctorul U. a
aproape treizeci de ani a dus o existență semino- deprins în perioada de formație calitățile de căpe-
madă, obligat de autoritățile locale, nemulțumite tenie ale profesionistului: observarea atentă a rea-
de dârzenia și de lipsa lui de docilitate la injonc- lității, gândirea rațională, dragostea de semeni, do-
țiunile oficialităților, să-și schimbe frecvent domi- rința de a ajuta oamenii în suferință, toate prezente
ciliul. Migălite ani de zile, acestea „zugrăvesc din în jurnal. Paginile lui au prin acuitatea și exactita-
punct de vedere sanitar rural epoca 1918–1938”, tea observației, semnificația unui document social,
dar sunt interesante ca perspectivă de viață și mai întregit adeseori de perspectiva asupra psihologiei
ales ca document asupra condițiilor igienice de la și a moravurilor din epocă și mai ales de notarea
sate și a stării sociale și de spirit care le explică. G. superstițiilor și a incuriei ce încă stăpâneau lumea
Călinescu întrevede în Însemnări… și o „vagă undă satului românesc în prima jumătate a secolului al
de mizantropie” ce se degajă din situații comice și XX-lea. Însemnările... sunt diarium-ul unui om de
totodată triste în sine, dar mai cu seamă din men- două ori înzestrat, ca medic-apostol și ca „fin lite-
talitatea unei categorii sociale funciar sceptice, rat amator” (Alexandru Piru), din generoasa stirpe
dacă nu e chiar refractară, în special la binefaceri- de medici-scriitori întâlnită în toate literaturile
le științei medicale. Din această respingere altoită lumii. Asumată necondiționat în 1948 de oficiali-
pe superstiții și prejudecăți ancestrale se trage, de tățile culturale ale noii puteri prin tipărirea în co-
pildă, moartea unui copil împachetat de părinți în lecția „Cartea poporului”, scrierea lui U. a avut o
balegă, după obiceiul locului, în loc să‑i adminis- carieră de invidiat în anii ’50 ai secolului trecut: a
treze medicamente, astfel se justifică revenirea in fost tradusă într-un singur an, 1951, în maghiară și
corpore la cârciumă a sătenilor abia ieșiți de la o polonă, a cunoscut trei ediții girate de Al. Rosetti
conferință-lecție de igienă asupra ravagiilor alco- la intervale relativ scurte (1948, 1949, 1958) și două
olismului. Materialul viu și divers, cules la sursă dramatizări, pentru scenă și pentru televiziune,
(tematic, unele însemnări reiau subiecte din ar- ambele cu titlul Medicul de plasă.
ticolele și pamfletele publicate de U.), este tran- SCRIERI: Amintiri, Constanța, 1921; Din carnetul unui
scrierea fidelă a unor experiențe, dar pe măsură ce medic de plasă. Însemnări, pref. Al. Rosetti, București,
autorul își conturează o conștiință a scrisului, el se 1948; ed. 2, I–II, București, 1949; ed. 3, București, 1958;
lasă furat de plăcerea de a rotunji prin comentariu Scrieri, îngr. Mihail Robea, pref. Ion Biberi, București,
1967; Pagini de dor, f.l., f.a. Traduceri: Ivan Turgheniev,
faptele și întâmplările, de a le nuanța cu portrete
După moarte. Clara Milici. Două zile prin codrii seculari,
trasate din câteva linii. „Însemnările”, numerotate Pitești, 1921; Comori sufletești, Câmpulung, 1923; Ra-
până la 136, ca niște fișe de observație medicală, bindranath Tagore, Prinos de cântece (Gitanjali), Pitești,
socială, politică, de viață sau doar comportamen- 1923; Alexandre Guéniot, Arta de a-ți prelungi zilele,
tale, capătă coerență narativă prin raportare la câ- Câmpulung, 1931; Îndrăgiți natura. Culegere de gânduri
teva figuri – adevărate caricaturi în acvatintă, cum alese asupra naturei, Câmpulung, 1932; [Henryk Sien-
sunt doctorul Barbete, agentul sanitar Nae Țăpoi, kiewicz, Ivan Turgheniev, Francis Jammes], Trei povestiri
medicul primar al județului, Popescu-Căpușe. Ob- duioase, Câmpulung, 1933.
servând că scrierea lui U. ridică și „problema jur- Repere bibliografice: Cezar Petrescu, Mărturisirile unui
nalului literar”, a distincției între realitate și ficțiu- medic de țară, „Semnalul”, 1948, 1 866; Ovid S. Crohmăl-
niceanu, „Din carnetul unui medic de plasă”, CNT, 1948,
ne, dând indicii clare despre „eventualitatea ca în
113; Adrian Marino, Însemnările doctorului Ulieru, „Na-
perspectivă medicul de plasă să fi putut ajunge un
țiunea”, 1948, 225; Perpessicius, Opere, XI, 349–353; Căli-
savuros umorist”, Perpessicius se oprește și asupra nescu, Opere, VII, 589–592; Petre Stoica, Despre însemnă-
numelor proprii, a căror autenticitate poate fi con- rile doctorului George Ulieru, ST, 1957, 9; Paul Georgescu,
curată doar de realitate: Filodorma e o copilă de „Din însemnările unui medic de plasă”, „Informația Bu-
țăran botezată de nevasta unui funcționar bancar, cureștiului”, 1959, 1840; Mihail Robea, [George Ulieru],
Ulise Dicționarul general al literaturii române 418
VR, 1959, 9, 1961, 2, LL, 1962; Gheorghe Petrovici, Medicul
de țară Gheorghe Ulieru, București, 1963; Dumitru Micu,
Doctorul Ulieru, GL, 1967, 15; Piru, Panorama, 314–315;
Al. Rosetti, Note din Grecia. Diverse. Cartea albă, Bucu-
rești, 1970, 135–137; Radu René Duda, Un medic de țară:
George Ulieru, ATN, 1997, 3; Dicț. scriit. rom., IV, 656–658;
Grigore Constantinescu, Confesiuni literare, București,
2003, 221–232; Cristea, Teleorman, 501–502. I.M., R.P.
ULISE, publicație apărută la București, lunar, în

15 mai, 15 iunie, în octombrie 1932 și în ianuarie
1933. Poartă subtitlul „Revistă de literatură”. Re-
dactor: Lucian Boz; responsabil cu corespondența:
Emil Ungher, care devine redactor de la numărul 2.
Revistă modernistă, U. își propune să fie expresia
tinerei generații, încercând să dea o replică celor
care, neîncrezători, contestau apariția „noii spiri-
tualități” (Arșavir Acterian, Discuții). Poezia, des-
tul de bine marcată ca pondere în economia celor
patru numere, este semnată de Dan Botta (Lai – în
franceză), Eugen Jebeleanu (Timpul mort, Răscoa-
la), Simion Stolnicu (Hebron funerar, Elegie insu-
lară), Barbu Brezianu (Un semn solemn, Rondel,
atribuit lui Villon), Emil Botta (Figură), Al. Robot
(Trupească sărbătoare pentru veac), Horia Stamatu,
Emil Ungher, Horia Groza. Proza este reprezentată
de fragmentul Liuba din Los Angeles, cocotă cu zur- mai nuanțată propune Glose la poezia „Florilor de
gălăi și un pește de Neagu Rădulescu, indicând tim- mucigai”, aplicată de Lucian Boz liricii argheziene,
puriu și neechivoc direcția în care va merge foar- dar mai ales esteticii poetului, recunoscut totuși
te tânărul scriitor, precum și resursele umoristice fără ezitare a fi „cel mai modern poet român”, iar
ale scrisului său, și de scurta proză avangardistă a ciclul Flori de mucigai ca o etapă de clarificare a
lui Jonathan X. Uranus (Mihail Avramescu) Despre scrisului său. O abilă punere în pagină este și în-
șapte. Mic studiu cu consecințe nebănuite, plasată cercarea revistei de a situa anul 1932 sub semnul
sub absurdul motto „Cel mai mare număr e și cel exegezei eminesciene, deoarece alături de recenzia
mai vechi”. Mai sunt de menționat fragmentele se- răuvoitoare a lui Emil Ungher la Viața lui Eminescu
lectate din jurnalul lui Eugen Ionescu (Carnet inde G. Călinescu – deși apreciată drept „cea dintâi
tim) și din cel al lui Arșavir Acterian (Jurnalul unui carte care tradusă ar putea prezenta străinilor, în
pseudofilosof). La „Cronica literară”, la „Pancronica” sfârșit, în pagini de înaltă tensiune chipul tragic al
sau în afara acestor rubrici e prezent Horia Groza, marelui genitor al poeziei românești actuale” – se
care se hazardează într-o execuție a debutului edi- află o analiză elogioasă și marcat partizană a cărții
torial al lui Mihail Sebastian, acuzând autorul, con- lui Lucian Boz. Eminescu. Încercare critică, semna-
fesiunile și notațiile sale estetice adunate în volu- tă Liviu Teodoru, și precedată, pentru a fi pe deplin
mul Fragmente dintr-un carnet găsit de „suficiență convingătoare, de un fragment din caietele intitula-
intelectuală”, incapacitate „de investigație critică”, te Masca lui Eminescu. Alte cronichete și semnalări
„poză”, „infantilism”, „lipsă de maturizare” și indi- de noutăți editoriale, iscălite de Emil Ungher, Oc-
când scrierea ca una „de trucaj romantic”. Puțin tav Șuluțiu, Lucian Boz ș.a., prezintă Itinerar sen-
mai blând este același semnatar cu versurile lui Ila- timental de Perpessicius, primele trei volume din
rie Voronca din Act de prezență, admițându-i aproa- romanul În preajma revoluției de C. Stere, Bizu de
pe concesiv talentul și placheta drept „certificat de E. Lovinescu, Zbor alb de Radu Boureanu, Domnul
naștere al unui nou poet”. O examinare critică mult Negoiță sau Individul împotriva statului de Tudor
419 Dicționarul general al literaturii române Ulmeanu
Teodorescu-Braniște, Soliloquii de Mircea Eliade și puternice și de atracția pentru proiecția unei sce-
Omul de după ușă de Ion Călugăru. Sub semnul lui nografii apocaliptice, marcată atât de violența
Urmuz este un nuanțat portret dual, om – scriitor, limbajului, cât și de nostalgii paseiste. E o poezie
făcut de Lucian Boz cu prilejul apariției volumului care se hrănește în mod esențial din dezamăgirile
Pagini bizare, conținând cele opt proze urmuzi- prezentului și din aprofundarea crizelor de identi-
ene editate de Sașa Pană, pe care le definește „ca tate ale eului liric. Ca prim context de transpunere
un fel de rimbaudian Saison en Enfer, adică testa- a apocalipselor personale, care corespund celor
ment”. La o insolită analiză critică simultană este ce bulversează lumea, Patinoar trasează direcții-
supus microromanul de debut al lui C. Fântâneru le în funcție de care se ordonează acest imaginar,
Interior, prin condeiele lui Petru Comarnescu, An- introducând în același timp câteva poncife ale
ton Holban, Lucian Boz și Horia Groza. Destul de scriiturii: poetica „privirii” ca mecanism al mira-
bine reprezentată este și eseistica, sub condeiele culoasei descoperiri de sine, „piatra” și „pomul”
lui Anton Holban (Contribuții la specificul româ- ca simboluri ale tensiunii dintre staticul mineral
nesc), Emil Botta (Stilul cinematografic) și Horia și dinamica vegetației, figurile obsedante ale „ro-
Groza (Scurtă geografie asupra Evului Mediu, Moti- ții care se-nvârte” sau ale „climatului fulgerului”
ve pentru o critică modernistă: I. Domnul Lovinescu evocând o lume străbătută expresionist de forțe
și fețele sale). Alți colaboratori: Mircea Grigorescu, incontrolabile. Clădit pe baza unor opoziții între
Pericle Martinescu (care debutează aici), Corne- copilărie și maturitate, între trecut și prezent, între
liu Temensky, V. Cristian, Virgil Gheorghiu. R.P. angoasele existenței lipsite de sens și purificarea
ULMEANU, Radu (25.I.1946, Ulmeni, j. Mara- prin iubire, reprezentarea de sine se cristalizează
mureș), poet, prozator. Este fiul Elenei (n. Miclă- în jurul momentelor de impas ontologic, în eșe-
uș) și al lui Matei Ulmeanu, contabil; prenumele la curi, îndoieli și într-o conștiință acută a inutilită-
naștere: Radu Florian. Urmează școala elementa- ții. Mizând pe jocul identităților și pe numeroase
ră (1952–1959) și liceul (1959–1963) la Satu Mare, referințe livrești, U. interpretează condiția poetu-
apoi Facultatea de Filologie a Universității „Ba- lui ca voce sortită să rătăcească printr-un prezent
beș–Bolyai” din Cluj (1963–1965), pe care o con- în același timp dezamăgitor și dezvrăjit: „Din mo-
tinuă la Iași (1965–1968); revine la Cluj, unde își mentul când ai început să cânți ți-ai asumat/ in-
trece licența în 1975. Intră în jurnalistică la „Cro- fernul/ din momentul când ai început să-ndrugi
nica sătmăreană” în 1968 și concomitent în învă- primele cuvinte/ rimate/ cazanele cu smoală au
țământ, ca profesor în județele Cluj și Satu Mare, devenit îngrozitor de banale” (Către Orfeu). Pe de
iar din 1975 la o școală din Satu Mare. După 1989 altă parte, în versurile lui U. iubirea devine soluție
este director al Studioului de Radio și Televiziune soteriologică, numeroasele poeme construite în
Samtel din Satu Mare, director fondator al Casei jurul acestui nucleu tematic răspunzând anxietă-
de Editură Pleiade și al revistei culturale omonime ții trăite în fața cataclismelor (Stele albe se-aprind,
(1990–1994), al publicației „Arena” (1990–1994), di- Visul de aur, Atât de suavă, Bântuiam universul).
rector general la „Acolada” (din 2007), comentator Poezia Unde ești, glorie, alcătuită ca un joc inter-
politic în presa locală („Gazeta de Nord-Vest”, „In- textual prin trimiteri la Ecleziast și la Vita nuova a
formația zilei”). Debutează la „Luceafărul” în 1964, lui Dante, se remarcă prin suplețea reinterpretării
cu versuri, la rubrica „Poșta redacției”; abia după unei substanțe lirice tradiționale: „Unde ești, glorie
doi ani, în 1966, revine cu poezie în „Contempo- și vanitate,/ unde, iubito, ai dispărut/ cu picioare-
ranul”. Debutul editorial, cu un grupaj de versuri le tale ce sprijineau universul/ unde-ai plecat, ce
prezentat de Geo Dumitrescu, îl face în antologia drumuri ai mai bătut,/ ce gropi aprinse ai sărit,/ pe
colectivă Eu port această ființă (1972), alcătuită de unde ai mai plâns cu pumnii în gură?”. Obstinația
Nicolae Prelipceanu, iar prima plachetă personală de a păstra aceeași formulă în structura plachete-
este Patinoar (1979). Mai colaborează la „România lor Un domeniu al meu (1982), Astrele negre (1983),
literară”, „Amfiteatru”, „Cronica”, „Viața româneas- Sintagmele nopții (1987), Ce mai e nou cu Apocalip-
că”, „Tribuna”, „Steaua”, „Echinox” ș.a. sa (1997) nu e un simptom al epuizării filonului li-
Poeziile lui U. definesc un cadru imaginar ca- ric. Poetul explorează același orizont crepuscular,
racterizat de predilecția pentru contraste vizuale însă îl ipostaziază din unghiuri diferite. Astfel, dacă
Ulmu Dicționarul general al literaturii române 420
în Patinoar este exploatată latura autobiografică, LCF, 1979, 14; Adrian Popescu, Ipostaze lirice, ST, 1979, 6;
Un domeniu al meu privilegiază aspectul filosofic, Eugen Simion, Tineri poeți, RL, 1979, 33; Nae Antones-
Astrele negre dimensiunea religioasă, în vreme ce cu, [Radu Ulmeanu], TR, 1982, 29, RL, 1982, 37, ST, 1987,
12; Miron Blaga, „Astrele negre”, F, 1985, 1; Marian Papa-
volumul Ce mai e nou cu Apocalipsa accentuează
hagi, O cale a poeziei, TR, 1987, 32; Constant Călinescu,
dramatismul condiției umane la sfârșit de mileniu. La „cumpăna apelor”, LCF, 1987, 40; Nicolae Manolescu,
Poezia lui U. e definită de asemenea și de atenția Doi poeți, RL, 1987, 43; Valentin F. Mihăescu, „Sintagme-
față de particularitățile formelor lirice, scriitorul le nopții”, LCF, 1987, 46; Radu G. Țeposu, „Sintagmele
abordând cu dezinvoltură specii consacrate. Așa nopții”, TBR, 1988, 363; Ulici, Lit. rom., I, 158–160; Vul-
e, de pildă, Scrisoare din intermundii, o pledoarie turescu, Cultură, 243–248; Dicț. scriit. rom., IV, 658–659;
pentru libertatea imaginației, concepută în stilul Ion Pop, Cosmosul suav, RL, 2008, 45; Tudorel Urian, In-
„apărărilor” renascentiste. Rafinată și constituind timism viforos, RL, 2009, 5; Constantin Trandafir, Dome-
niul poetului, RL, 2009, 45; Gheorghe Grigurcu, O super-
o excepție față de tematica apocaliptică și față de
bie biologică, RL, 2010, 16. C.M.B., E.Md.
tonalitatea ei vehementă, culegerea Sonete din
Nord (1990) închipuie o „istorie” a acestui tip de
creații. Ca substanță poetică, placheta e ritmată de
zbuciumul îndrăgostitului când sfâșiat de durere,
când amăgit de speranță, când extaziat de renaște-
rea iubirii. Versurile, construite prin savante aluzii
la marea poezie (Dante, Baudelaire, Mallarmé, V.
Voiculescu), ilustrează eterna căutare a desăvârși-
rii spirituale pentru care împlinirea iubirii profa- ULMU, Bogdan
ne nu este decât o primă piatră de încercare. Fără (29.IV.1951, București –
să propună vreo schimbare importantă, scriitorul 21.V.2016, Iași), teatro-
adună, în Climatul fulgerului (2001), sub pretextul log, prozator, eseist.
unor „poeme regăsite”, o serie de inedite organizate
în cicluri. Datarea fiecărui ciclu stabilește etapele Este fiul Mariei Ghiță (n. Cataramă), funcționară, și
unui atelier de lucru, poemele inedite întregesc al lui Vasile Ghiță, contabil. După absolvirea liceu-
profilul de autor, oferind totodată prilejul pentru lui în București (1970), face serviciul militar, apoi se
revizitarea unor formule poetice probate în trecut. înscrie la Institutul de Artă Teatrală și Cinemato-
U. a scris și un roman, cu valențe de document ca- grafică „I.L. Caragiale”, pe care îl termină în 1978.
racterologic, ilustrând peisajul moral al României Ocupând mai întâi Catedra de actorie la Şcoala Po-
postdecembriste. În Chermeza sinucigașilor (2009) pulară de Artă din Ploiești, din 1980 montează
destinele personajelor – un profesor de franceză spectacole pe scene din Capitală și din țară (Brăila,
boem care îmbrățișează febril revoluția, o tânără Petroșani, Timișoara, Bârlad). În 1991–1992 e lector
abuzată sexual de un agent al Securității, o mamă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași,
iresponsabilă, preocupată de plăcerile simple ale iar între 1992 și 1994 regizor-asociat la Teatrul Lu-
vieții etc. – reflectă poziționări etice cât se poate de ceafărul din Chișinău. În 1998 obține doctoratul în
istoria teatrului cu teza Caragiale, ludicul. Din 1999
verosimile. Exercitând un bun control al construc-
e conferențiar la Facultatea de Teatru a Universită-
ției narative, U. recreează, în fond, „istoria mică” a
ții Ecologice din București, din 2002 până în 2005
unui eveniment crucial.
profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, iar
SCRIERI: Patinoar, București, 1979; Un domeniu al meu,
ulterior din nou la Universitatea de Arte „George
București, 1982; Astrele negre, București, 1983; Sintag-
mele nopții, București, 1987; Sonete din Nord, București,
Enescu” din Iași. Debutează încă de pe băncile șco-
1990; Ce mai e nou cu Apocalipsa, Timișoara, 1997; Cli- lii în „Preludiu” (1968) și editorial cu romanul Sal-
matul fulgerului, Cluj-Napoca, 2001; Laptele negru, pref. tul în 1975. Cu eseuri, comentarii teatrale și cine-
Gheorghe Grigurcu, Timișoara, 2008; Prăpastia numelui, matografice, reportaje, file de jurnal, sfaturi gastro-
Satu Mare, 2009; Chermeza sinucigașilor, pref. Tudorel nomice colaborează la numeroase publicații: „Am-
Urian, Satu Mare, 2009. fiteatru”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Convorbiri
Repere bibliografice: Dan Ciachir, Un debut remarcabil, literare”, „Cronica”, „Dacia literară”, „Familia”, „Lu-
SPM, 1979, 470; Nicolae Ciobanu, Un elegiac modern, ceafărul”, „Opinia studențească”, „Orizont”,
421 Dicționarul general al literaturii române Ulmu
„România literară”, „Steaua”, „Teatrul” („Teatrul de I.L. Caragiale și de A.P. Cehov, dar și de Bertolt
azi”), „Tomis”, „Tribuna”, „Urzica”, „Vatra”, „Viața ro- Brecht sau de Alexandru Sever, Radu Stanca, Tudor
mânească”, „Ziarul de Iași” ș.a. A făcut parte din Arghezi ș.a. Spre exemplu, U. consideră că montă-
conducerea revistelor „Scorpion” (1990), „Rampa și rile lui Cehov la Teatrul de Comedie demonstrează
ecranul” (1990), „Cetățeanul turmentat” (1991), complementaritatea între forța comică și cea tragi-
„Timpul” (1993–1995), „Scena și lumea” (1996), că a pieselor, că spectacolele lui Liviu Ciulei, juca-
„Revista română” (din 1996), „Colocvii teatrale”, iar te la Teatrul „Bulandra”, sunt semnificative pentru
în 1994 a scos foaia umoristică „Sacoșa”. A alcătuit noua estetică teatrală sau că autorul celui mai bun
o antologie de umor universal din secolul al XX-lea, spectacol românesc cu Livada cu vișini este Luci-
Revelionul abstinenților (1996), a produs scenarii an Pintilie. În subsidiar, criticul discută și propria
(pentru teatre de copii, teatre de revistă, teatru ra- versiune regizorală la O noapte furtunoasă și la alte
diofonic), a conceput scenografia unor spectacole, piese. În paginile despre opera lui I.L. Caragiale,
dar mai cu seamă a obținut ca regizor mai multe U. configurează – prin intermediul unor termeni
premii la diferite festivaluri. A ilustrat, de aseme- specifici teatrologiei dedicate dramaturgului – un
nea, în calitate de grafician, cărți și a realizat afișe. univers numit Caragialia. Componentele aces-
„Picaresc de vocație și cascador livresc” – după tui spațiu critic, animate de fermentul actualității
cum se autodefinește în prefața la Mic dicționar operei, contribuie la schița unor studii culturale
Caragiale (2001) – U. excelează în domeniul spec- caragialiene avant la lettre. În paginile confesive
tacologiei, pe care o abordează, pe de o parte, ca (Sub semnul teatrului, File dintr-un jurnal teatral,
artă a spectacolului teatral și, pe de altă parte, în- Jurnal teatral), U. surprinde, în esență, condiția
tr-o manieră personală, ca artă culinară, ca spec- paradoxală a omului de teatru, ale cărui proiec-
tacol gastronomic. În studiile consacrate teatrului, te se nasc din evocarea unor lecturi sau vizionări
fie acestea eseuri, cronici dramatice, articole de anterioare. O istorie personală se compune astfel,
dicționar sau pagini de jurnal (Sub semnul teatru- cu ironie, sarcasm sau nostalgie, dintr-un „mozaic
lui, 1980; Caiete de regie, 1985; File dintr-un jur- de impresii, confesiuni, atitudini și note teatrale”
nal teatral, 2003; Jurnal teatral, III–IV, 2005–2012), referitoare la actori, critică de teatru, spectaco-
autorul radiografiază, în mod inedit, fenomenul le, festivaluri, cărți, filme, călătorii etc. Tributare
teatral autohton pe baza a două instrumente spe- viziunii sale regizorale, prozele au în centru „epi-
cifice: „gândul regizoral” implicat în oricare dintre soade”, povești, oameni și destine „despre care
formele spectacolului și caietele de regie sau caie- s-ar putea scrie un scenariu” (Proze trăite..., proze
tele-program, ca gen discursiv autonom având va- auzite, 2002). Schițe, tablete, epistole amicale sau
lențe afective, estetice și documentare importante note diaristice, cum sunt cele din Jurnal (de) ludic
pentru viața teatrului. Rezultă de aici deopotrivă o (2000), creează o lume burlescă, în care autoironia
imagine a fenomenului cultural contemporan prin se îngemănează adesea cu autoscopia tonică. În
intermediul experienței teatrale, un profil al tinerei domeniul gastronomiei, U. angajează estetizarea
generații de regizori, precum și o galerie a actori- unei voluptăți culinare, în tradiția prozei ludice re-
lor români. Pornind de la teza că o punere în scenă prezentate de Al. O. Teodoreanu sau de M. Kogăl-
are nevoie de o „indispensabilă motivație interi- niceanu și C. Negruzzi. Specia rețetarului ilustrat
oară a opțiunii literare, regizorale, scenografice” și în Gastronomice... à la Păstorel! (1998) ori a eseului
de la constatarea că noua generație de regizori „se gastronomic din Vina și vinul gastronomiei (2012),
exersează pe textele unui dramaturg anume ales meniuri recomandate de scriitori și de artiști sau
după apetențe de ordin literar”, U. tratează relația ecourile lor livrești, un vocabular specific, cuprins
dintre spectacol și text în cheia esteticii receptă- în minidicționare de termeni culinari sau de plante
rii, subliniind inițiativele scenice revalorificatoare aromatice, toate deschid scrisul lui U. spre dome-
pentru înțelesurile contemporane ale partiturii, niul studiilor culturale, implicând o dimensiune
care exploatează aspecte inedite ale lumii textu- antropologică de viață cotidiană, ilustrată atât de
lui. În consecință, sunt analizate diverse opțiuni practici autohtone, cât și de tradițiile altor popoa-
regizorale și repertoriale din spațiul românesc, re (Spectacol gastronomic sau Arta & Arta culina-
referitoare, cu precădere, la dramaturgia semnată ră, 2000). În viziunea lui U., logica spectacolului și
Ultima Dicționarul general al literaturii române 422
spiritul epicureic guvernează universul gastrono- File dintr-un jurnal teatral, Iași, 2003; Scufița albă. Poves-
mic, precum o dovedesc diversele scenografii ale te pentru copii & copilăroși, Iași, 2003; Dicționar neserios
dineului surprinse în literaturile lumii, muzica de de personaje serioase, Iași, 2004; Jurnal inutil de subiecte
masă și cântecele de petrecere, aspectele pictura- utile, Iași, 2004; Jurnal teatral, III–V, Iași, 2005–2012; Ba-
sil & Nelu (mozaic afectiv Alecsandri/Creangă), Iași, 2007;
le ale cuhniei sau poetica localurilor etc. Referințe
Caiet de regie Cehov, Iași, 2007; Codul manelelor elegante,
dintre cele mai diverse la filosofie, literatură, istorie Iași, 2008; Nu trăim ca să mâncăm?, Iași, 2010; Vina și
și artă dau contur conceptual și plastic lumii bu- vinul gastronomiei, București, 2012.
cătăriei, într-un „montaj” singular, reprezentativ Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, II, 172–173;
pentru anvergura eseistică a scriitorului. Și în Mic Marian Popescu, Preocupări teatrologice, RL, 1985, 44;
dicționar de personaje din teatrul românesc & uni- Iorgulescu, Prezent, 172–173; Romulus Diaconescu,
versal (2002) sau în Dicționar neserios de personaje „Caiete de regie”, TTR, 1986, 11–12; Liviu Antonesei, Pu-
serioase (2004) se află aceeași sagacitate ludică în țină decrispare, puțin detectivism, „Monitorul” (Iași),
alcătuirea unei galerii de personaje românești și 1994, 176; Florin Faifer, [Bogdan Ulmu], CRC, 1995, 6,
străine, înfăptuită cu îndemânare portretistică. Tot 2002, 10; TTR, 1997, 6–7; Sorina Bălănescu, „Jurnalul”
o joacă fără pretenții, dar cu o doză de insolit, este lui Bogdan Ulmu, TP, 2000, 5; Ioan Holban, Din ludi-
citate, viața mi-o pierdui, RL, 2000, 43; Valentin Ciu-
Epistolar cu 3 proști (2001), protagoniștii fiind Mir-
că, Vernisaje elective, Timișoara, 2000, 365–367; Calis-
cea Cavadia, Ananie Gagniuc și U., „un reșițean din trat Costin, „Ion Creangă, dramaturg fără voie”, ATN,
Brăila, un bucovinean din Constanța și un bucu- 2001, 12; Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 252–254; Mircea
reștean din Iași”, cum zice în prefață Cornel Udrea. Morariu, „Mic dicționar Caragiale”, F, 2002, 6; Ion Trui-
Dialogul în trei, hârjoană a unor „proști”, se hrăneș- că, Spectacolul lecturii, CL, 2002, 12; Emilian Marcu,
te din tachinările pitorești și din insultele aruncate [Bogdan Ulmu], CL, 2006, 3, 2007, 10, 2009, 5. F.F., I.T.
cordial, fiind până la urmă un epistolar cu trei deș-
tepți. U. este și autorul mai multor romane scrise ULTIMA ORĂ, cotidian apărut la Bucureşti la 28
în registru parodic. Saltul (1975), cartea de debut, decembrie 1928, având ca director (probabil şi pro-
își propune să torpileze „șabloanele” romanelor de prietar) pe Micaela Catargi, nepoată a lui Ion Ghica
evocare a stagiului ostășesc, fără ca totuși să îl pre- şi a Dorei d’Istria şi vară a Elenei Văcărescu, soţie a
vestească pe scriitorul acid de mai târziu. Puseele diplomatului şi compozitorului Alexis Catargi, pri-
lirice, micile patetisme și livrescul ingenuu împing mul ataşat de presă al României la Societatea Naţi-
în conformism și compromit narațiunea confesivă. unilor. După o informaţie dată de S. Podoleanu (60
La distanță în timp, Ce oameni originali! (1994) e de scriitori români de origine evreiască), preluată şi
un exercițiu de roman detectivistic inspirat de poli- în Enciclopedia „Cugetarea”, ziaristul şi poetul
cier-urile lui San-Antonio. Însăilată cu vervă, într-o George Silviu – şi el, o vreme, ataşat de presă la Ge-
manieră înrâurită de dicția torențială a lui Frédéric neva – ar fi fost codirector, poate de prin februarie
Dard, și semnată „Freddy Dardara”, intriga rocam- 1929, de când numele său se întâlneşte în paginile
bolescă își trădează autorul nu doar prin coloritul cotidianului. Ultimul număr păstrat la Biblioteca
întorsăturilor de condei, ci și prin listele de gustări Academiei Române are data de 18 octombrie 1929,
alcătuite cu virtuozitate. dar E. Lovinescu menţionează în „agende”, la 2 şi 13
SCRIERI: Saltul, București, 1975; Sub semnul teatrului, noiembrie 1929, recenzii ale volumului său Muta-
București, 1980; Caiete de regie, București, 1985; Povești ţia valorilor estetice apărute în U.o., iar un redactor
de adormit părinții sau Carte cu copii pentru părinți, (Octav Şuluţiu) înregistrează în jurnalul său dispa-
București, 1990; ed. Iași, 2007; Ce oameni originali!, Iași, riţia ziarului la 14 decembrie 1929. Micaela Catargi
1994; Gastronomice... à la Păstorel!, Iași, 1998; Bucătărie semnează în primul număr articolul Ce vom face?,
ieftină, Cluj‑Napoca, 2000; Jurnal (de) ludic, Iași, 2000; în care îşi formulează credinţa că în presă critica e
Spectacol gastronomic sau Arta & Arta culinară, Cluj-Na- inutilă, fiind de ajuns analiza, „concluziile putând
poca, 2000; Epistolar cu 3 proști (în colaborare cu Mircea
fi trase de oricine”. Totodată, însă, ea remarcă „flu-
Cavadia și Ananie Gagniuc), pref. Cornel Udrea, Reșița,
2001; Ion Creangă, dramaturg fără voie (Cinci scenarii
xul şi refluxul între opinia publică şi presă”, impli-
destinate teatrelor școlare), Iași, 2001; ed. 2, Iași, 2006; cit, dubla funcţie a acesteia din urmă – „mecanică”
Mic dicționar Caragiale, pref. Ileana Berlogea, Iași, 2001; (de înregistrare automată a faptelor) şi de „creare a
Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & uni- unui curent”. Mai multe spune cartuşul publicitar
versal, Iași, 2002; Proze trăite... proze auzite, Iași, 2002; vecin, din care se reţine că U.o. „nu face politica
423 Dicționarul general al literaturii române Ultima
vreunui partid, dar informează despre politica tu-
turor”, este „ziarul marilor reportagii”, va fi „expre-
siunea independentă a tuturor curentelor politice
şi populare, a orientărilor de gândire şi de opinie
publică” şi, „scrisă de cei mai cu autoritate ziarişti
şi publicişti, informează şi nu deformează”. Dar
dacă subtitlul pus pe frontispiciu – „Ziar popular
de informaţie” – sună modest, ţinta reală e mult
mai înaltă. Este ceea ce transpare mai clar în Pro-
gramul paginii culturale, din acelaşi prim număr,
iscălit de Petru Comarnescu în calitate de respon-
sabil. Aici se precizează că pagina „va avea un fir
conducător, care-i va da coeziune şi unitate”, şi că
se va încerca realizarea unei „reviste vii”, „adâncind
mai mare atenţie”. Astfel, asigură el, „cititorii vor
realitatea, dinamizând problemele şi încercuind putea trăi simultan în Europa şi în România”. În
părerile fugarnice”, ţintind totodată „să întruneas- acelaşi timp vor avea „răsunet în mijlocul lor” şi
că frumosul cu eticul şi valorosul cu interesantul”. provinciile româneşti, îndeosebi Iaşul, care „va fi
Se adaugă, de asemenea, că poziţia „va fi cea criti- prezentat prin pictorul Şt. Dimitrescu, sub actuale-
cistă”: „În numele spiritului şi al valorilor, vom lua le aspecte”. În acord cu premisele, pe prima pagină
atitudine faţă de toate manifestările culturii. Mai a ziarului, alături de rubrica de informaţii laconice
mult încă: misticismul şi credinţa ne vor interesa în „Situaţia – externă, internă, financiară” şi, mai târ-
chipul cel mai larg”. În acest sens, de distanţare şi ziu, chiar de una pusă sub genericul „Curiozităţi”,
chiar de opoziţie faţă de „Kalende” şi de revistele de figurează alte două: „O întrebare pe zi” şi „Pentru –
stânga, se sublinia convingerea după care „om în- contra”, în care se face loc unor luări de poziţie ale
treg şi adevărat [este] doar cel susceptibil de cre- redactorilor, dar şi unor anchete-fulger axate pe
dinţă, omul ce poate primi în sufletul său bineface- chestiuni ale zilei. Se adăugă frecvent interviuri lu-
rile culturii şi mântuirea credinţei”. În consecinţă, ate unor politicieni români şi străini (Petre Andrei,
se arată, „vom şti să denunţăm inconformităţile C. Garoflid, Carol A. Davila, Petre Sergescu, minis-
spirituale, falsele poziţii, pseudo-apostolatul, ne- trul Gabriel Puaux, ambasadorul Gerhard von Mu-
valoarea strecurată drept valoare” şi mai departe: tius, preşedintele Republicii Cehoslovace). Tot pe
„nu voim să apărăm tradiţionalismul împotriva prima pagină îşi găsesc loc numeroase articole ale
modernismului sau viceversa, [întrucât] valori se Micaelei Catargi (Paris–Londra, Animatorul [N.
află şi într-o parte şi-n alta”. Comarnescu îşi lămu- Iorga], Interpretarea asupra Pascaliei, Regionalism
reşte şi „ideologia [...] în ce priveşte problema su- politic? Regionalism administrativ?, Optanţii, Ge-
fletului românesc”: „tradiţie, ortodoxism şi poten- neva şi San Remo, Reformă administrativă – destin-
ţarea lor prin împlinirile zilei de azi”. El subliniază dere sufletească etc.), precum şi ale unui politician
că prin tradiţie înţelege „o disciplină generatoare” apreciat de ea, Mihail Manoilescu (inclusiv un răs-
şi prin ortodoxie „un sprijin sufletesc” şi că „nu puns dat lui Nae Ionescu, Între extremism şi conser-
cere rămânerea pe loc sau întoarcerea la trecut”, vare). Mai sunt de notat o conferinţă a Micaelei Ca-
„problema” fiind, „ca şi pentru Schiller [...]: «SĂ targi (Generaţia actuală), discursul rostit de N. Ti-
SCHIMBĂM ROATA-N MERS», adică să trăim AZI, tulescu în Reichstag (La Dynamique de la paix) şi o
dar să fim noi înşine, cu ceea ce avem specific”. Co- amplă scrisoare adresată de Eliza Brătianu ziaris-
marnescu mai precizează că în pagina de care răs- tului William Martin, în care explică atitudinea so-
punde „se vor întâlni problemele filosofiei culturii, ţului ei, Ion I.C. Brătianu, la Conferinţa de Pace de
dar şi producţie originală (eseuri, schiţe, poate şi la Paris. Neîndoielnic, promisiunea referitoare la
poezie), vom sublinia prin serioase cronici şi studii „marile reportagii” suscita mai curând neîncrede-
critice evenimentele teatrale, plastice, muzicale, re, părând a fi de la început fără acoperire. Totuşi,
sportive şi mondene” şi că, de asemenea, „cărţile şi unele din cele publicate – Crăciunul la Cotroceni,
revistele româneşti şi străine vor fi cercetate cu cea Sărbătorile în Dealul Văcăreşti, Capitala
necunoscută, Pe Calea Griviţei, iscălite X 112 sau Z comicului. Istoric de la Aristotel la Freud (numerele
111 – amintesc pe alocuri factura lui F. Brunea-Fox 126–133), semnează recenzii (Amiciţia Proust Bi-
şi a lui Geo Bogza, iar altele (În ţinutul diamantului bescu. Citind „La bal cu Marcel Proust”, Proust şi
negru, Basarabia, „provincia ermetică”, Oameni şi România), cronici plastice şi muzicale (iscălite
lucruri [din Ardeal], tustrele de I.T. Vladimir, O an- poate şi cu pseudonime precum Caron şi Psylles)
chetă în lumea temniţelor, iscălit T.A. Ver. dar şi A. etc. Tot el iniţiază anchete, ca aceea „a pregătitori-
Ver.), sau O zi printre maici de Aida Vermont) sunt lor”, la care obţine răspunsuri de la Sabin Drăgoi,
cu adevărat interesante. Mai târziu îşi fac loc şi în- Olga Greceanu, Alexandru Feodorov, Lucian Grigo-
semnări de călătorie ale Otiliei Ghibu (atunci soţia rescu, provoacă dispute (de pildă, cu privire la în-
lui George Silviu) în Iugoslavia, Polonia, Spania ori credinţarea realizării unor monumente publice
în „vechiul Bucureşti”, ale Aidei Vermont în Turcia, unor sculptori străini, cu o intervenţie importantă
ale lui Ion Orleanu în Croaţia (Loubiana, întâlnire a lui Ion Jalea – Monumentele naţionale), dă ocazia
neprevăzută) şi în Franţa meridională (Privelişti lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, lui Petre Antones-
mediteraneene, Nisa între 5 şi 7, Cannes, Monaco, cu şi lui C. Antonescu să-şi expună părerile în legă-
Monte Carlo). Însă remarcabila strălucire i-o va tură cu „plagiatul Arcului de Triumf”, obţine eseuri
aduce ziarului, în ciuda spaţiului redus, pagina cul- substanţiale de la Fr. Şirato (Simbolul bizantin) şi
turală. Prefigurat încă din program, cuprinsul ei de la A. Broşteanu (Alb şi negru). Tot lui i se dato-
devine tot mai variat şi incitant. Pilduitoare în acest rează şi „paginile închinate unei idei sau unui om”,
sens este evoluţia rubricii „Semnele Minervei” de anunţate în program. (De altfel, începutul fusese
la o înşiruire de simple ştiri la comentarii subtile şi făcut mai înainte în „Tiparniţa literară”.) Sunt oma-
profunde şi la poziţionări radicale. Fără doar şi giaţi astfel Lucian Blaga, Al. Davila, Charles Diehl,
poate, contribuţia lui Petru Comarnescu, poliva- Mateiu I. Caragiale, Gala Galaction. De pagini spe-
lentă, de la notiţa de câteva rânduri la replica de- ciale au parte şi arta modernă, eroismul şi Compa-
clanşatoare de polemici ori la studiul întins pe mai nia Bulandra. Neîndoielnic, în aceste grupaje intră
multe numere, este esenţială. Până când pleacă în şi texte ocazionale, convenţionale. Ele sunt însă
Statele Unite (ultimul său text din ţară se intitulea- compensate de altele, ce rămân fundamentale în
ză Al ecourilor neascultate priveghi, numărul din 21 bibliografia scriitorilor în cauză: Legenda şi somnul
august 1929, urmat de „un răspuns de peste Ocean”, în poezia lui Blaga şi Răsăritul Crailor de Ion Bar-
din 15 septembrie 1929), el enumeră motivele pen- bu, Blaga, dramaturg de Petru Comarnescu, „Pro-
tru care a părăsit „Tiparniţa literară”, condusă îm- meteu înlănţuit” de Barbu Brezianu, Viaţa de dure-
preună cu Camil Baltazar (Rânduri pentru Vasile re şi creaţie a lui Alexandru Davila de Arşavir Emin
Băncilă), dând la iveală un răspuns restant, al lui (Arşavir Acterian), Închinare pentru Gala Galaction
Stelian Mateescu, la ancheta Noua spiritualitate, (Octav Şuluţiu), Un fiu al umanităţii de Alexandru
lansată în „Tiparniţa literară”), trimiţând o „soma- Sahia, Între chin şi iluminare de Arșavir Acterian
ţie unui nărăvaş” (Baltazar) şi găzduind o scrisoare etc. În afară de Comarnescu, conferă strălucire pa-
deschisă cu privire la conflict (Un răspuns al d-lui ginii culturale a U.o. şi colegii lui de generaţie. Între
Ion Barbu), apoi se ocupă de „detractorul d-lui Ra- ei, deosebit de harnic, Constantin Noica dă articole
lea” (Mihail Sebastian), anunţă „un poet pur: Barbu incitante (Dar eu cu cine votez?, Circulaţi, domni-
Brezianu”, vituperează contra „revoltei celor fără lor, Agonia Helladei, Terapeutica literară, Sinteza
atitudini”, vestejeşte editarea unor reviste de către religioasă, Julien Benda şi Inculpatul Julien Benda,
mari scriitori ca Tudor Aghezi şi Liviu Rebreanu, Al doilea Cristofor Columb, Asasinarea mitului), re-
dar „incapabili de comentarii”, reviste ce devin cenzii („Agonia” de Mihail), cronica revistelor, in-
adăpost pentru zeci de mediocrităţi, examinează terviuri (cu elenistul francez Mario Meunier, cu ro-
„cazul Minulescu”, precum şi „conferinţele «Gân- mancierul Eugen Goga, probabil şi cu Al. Davila
dirii»”, cartografiază detaliat „peisagiul generaţiilor (iscălit cu iniţiala N.), notiţe critice inserate la ru-
tinere”, reliefează erorile din „judecăţile d-lui Lovi- brica „Semnele Minervei”. La fel de mult, dar oare-
nescu” îndeosebi în aprecierea prozatorilor, anali- cum mai puţin original, scriu Ion/Ionel Jianu, ce
zează opiniile lui Hermann Keyserling despre ro- semnează şi Vivian Bell (Ideea forţă, Redacţii pari-
mâni, dă un studiu amplu, intitulat Problema ziene. Boema de la „Folles Mondétour”, Actualitatea
425 Dicționarul general al literaturii române Ultima
lui Bergson, Figuri actuale. Parvenitism intelectual, revistelor, eseuri (Despre noutate), serialele Hebdo-
Ionel Teodoreanu: „Turnul Milenei”, Proust şi filoso- madar spiritual şi Un muzeu municipal (un proiect
fia, Cabotinul intelectual, Roger Martin du Gard, bine pus la punct) etc., precum şi un fragment din
Necesitatea atitudinii, Acţiune şi reacţiune. Preci- viitorul său roman (Lulu). Aşa cum anunţa Comar-
zări, Specificul românesc, interviuri cu André Mau- nescu în „program”, U.o. găzduieşte puţină proză şi
rois, Fernand Gregh şi Gabriel Boissy, proza Adoles- doar câteva poezii. Sunt prezenţi astfel Alexe Robu,
centa), Ion Orleanu („Interviu cu Jean Desbordes”, un tânăr pe al cărui viitor responsabilul pariază (o
interviu cu Henry de Montherlant, apoi Picturi, poezie, prozele Temniţă, Predoslovie la o închisoa-
Pierre Batcheff ş.a.), Mihail Polihroniade (Factorul re, Boier Milea scrie un hrisov, Invitaţie de dumini-
militar în politica modernă, Mentalitatea militară că, apoi articole, precum V. Alecsandri prin veac, şi
şi influenţa asupra politicii moderne, Banalizarea o anchetă „În ce constă modernitatea artei actua-
violenţei, Naţionalism şi maşinism etc.). Mircea le?”). Comarnescu mizează şi pe Barbu Brezianu,
Vulcănescu este prezent cu rezumatul conferinţei prezent şi el cu o poezie, apoi cu câteva proze (Epi-
Realitatea spirituală în cercetarea monografică a sod) şi mai multe articole. Apariţii episodice au G.
societăţilor, ţinută la Institutul Social Român. Din Acsinteanu (Dans mânjit de lună), B. Jordan (În
afara grupului viitorilor „criterionişti”, foarte activi propagandă, Portretul de la geam, Sinucigaşul,
sunt Emanoil Bucuţa (Calendar al amintirii, Cum Scrisoarea cea din urmă, Rătăciri), Liviu Deleanu
călătoresc literaturile, A doua moarte a românilor (Un dar de Crăciun, fragmente din romanul Roş),
moravi, Cântăreaţa din perete, Biblia şi leii de la Ion Călugăru (Copilărie), Horia Roman (Foileton
Trafalgar, Sf. Elena de la Mare), Const. Brăiloiu (Co- pentru Maia), Alexandru Sahia (proza Scheletul,
linda, Stravinski explicat de el însuşi, Debussy, D. mai multe articole pe teme diverse, între care
Emil Riegler despre colinde, Hors de la musique „omagiul” Desăvârşitului Pârvan – închinare), Ma-
ş.a.), Emil Riegler-Dinu (Fluctuaţiile muzicii româ- rius Nestor (Jurnal sanatorial, Prăbuşiri), Gr. Cu-
neşti, Lessing, desluşitorul, „Romantica” lui Bruck- gler (un fragment din Apunake), Radu Florescu
ner, Cooperaţia intelectuală, Colindele şi armoni- (Nostalgie CFR), Mircea Damian (Jurnalul unui
zarea lor, Precizări pentru dl Brăiloiu, Să teminăm condamnat, Devălmăşie), iniţiator şi al unei anche-
cu dl Brăiloiu), Olga Greceanu (Despre câteva femei te relative la cei mai reprezentativi poeși şi proza-
pictor, Hortus Deliciarum, Elisabeta Sirani şi Guido tori. Cu apariţii foarte rare sunt Ioan Gh. Diamandy,
Reni, Rue de La Boétie) ş.a. De cronica teatrală se Marcel Romanescu (câteva texte despre şcolile de
mai ocupă T. Bobeş, iar de cinematograf, sporadic, pictură flamande), Al. Negură (o recenzie la un vo-
Ion Golea. Utile, mai ales prin informaţiile aduse, lum de poezii al lui Aron Cotruş), Dragoş Protopo-
sunt contribuţiile lui Paul B. Marian (Pirandello şi pescu, Victor Stoe, Eugen Jebeleanu (un apel la „în-
cinematograful, Trei momente, Triptic rural, Un cetarea guerillelor”). Mai sunt incluse în sumar
maestru al prozei germane, Un iconoclast: Bernard participări întârziate la „omagiul” lui Galaction
Shaw, ancheta Ce credeţi despre filmul românesc?, (C.N. Negoiţă, Caligraful Terţiu, şi Carol Drimer,
însemnări de călătorie în Italia, Premiile naţionale, Noul Testamnent în traducerea lui Gala Galaction),
un interviu cu Ion Barbu ş.a.) După ce lui Octav Şu- intervenţii semnate de M.G. Cantacuzino, Mircea
luţiu i se publică o replică la un text dat la lumină în Pavelescu (o poziţionare în chestiunea „generaţii-
revista „Sinteza” a lui G. Călinescu (Răspunsul altui lor”), Alfons Adania (despre Cehov), Eugen Ionescu
adolescent), el devine colaborator (poate chiar re- (Umbre: Traian Demetrescu), Duiliu Vinograschi
dactor): lansează şi el o anchetă, asupra neoclasi- ş.a. V.D.
cismului, obţinând răspunsuri de la N. Iorga, C. ULTIMA ORĂ, cotidian apărut la București între 19
Rădulescu-Motru, Mihail Dragomirescu, E. Lovi- septembrie 1944 și 22 februarie 1948, cu subtitlul
nescu, Miliţa Pătraşcu (altul, de la Ion Barbu, va ră- „Ziar ilustrat de informațiuni”. Director: Nicolae
mâne în arhiva sa, fiind publicat peste decenii), Deleanu. Ieșit pe piața presei politice românești
apoi dă articole consistente (Topîrceanu, Semnifi- imediat după 23 august 1944, U.o. are o orientare
caţia Meşterului Manole, Maurice Dekobra), cro- prosovietică apăsat exprimată, redacția declarând
nici literare (Anton Holban: „Romanul lui Mirel”, în primul număr, într-un entrefilet programatic în
Cezar Petrescu: „Simfonia fantastică”), revista chenar, „hotărârea de a sluji poporul, de a fi alături
Artiștilor (N.D. Cocea, Marile epoci ale teatrului)
sau de organizația antifascistă Uniunea Patrioților
(Mihai Ralea, Intelectualii și problemele actuale);
se adaugă premierele teatrale și cinematografice,
vernisajele, aparițiile editoriale, semnalări privind
înființarea unor instituții culturale (după stagnarea
impusă de anii războiului și mai ales după schim-
bările politice postbelice) etc. Rubricile, structura-
te tematic, pe direcții artistice, reiau și uneori de-
taliază până în marginea reportajului evenimente
petrecute în majoritate în Răsărit și „realizările”
magistrale obținute de Uniunea Sovietică, numele
aduse în fața publicului fiind de cele mai multe ori
ale unor obedienți ai timpului; filmele recomanda-
te elogios publicului spectator sunt și ele exclusiv
sovietice, precum și cărțile prezentate, îndeobște
traduceri apărute la Editura Cartea Rusă. „Vitrina
cărții” este dedicată cronicilor și recenziilor litera-
re. Scriu aici Isaiia Răcăciuni (Lucian Boz, „Franța
1938–1944”, 15 ani de la moartea lui Maiakovski),
Al. Cerna-Rădulescu (Însemnări despre literatura
sovietică), Zaharia Stancu (N. Cobar, Homer antifas-
cist). Comemorări sau tipărirea unor volume consi-
derate speciale prilejuiesc articole mai substanțiale
în nuanțări estetice ori de evocare literară, cele mai
multe semnate de Zaharia Stancu (Bacovia, Gib I.
Mihăescu, Perahim, Dumitru Drăghicescu, Bogza),
Al. Cerna-Rădulescu (Ultimul sămănătorist: D. To-
mescu, Evocarea lui Eminescu, Taina lui Cincinat),
de el acum, când reintră în drepturile sale” și de a
Gr. Silvian (Amintindu-mi de Alexandru Sahia) și
participa „la toate marile și generoasele lui jertfe V. Cristian (Elena Văcărescu). Zona superioară a
pentru ziua de mâine, pentru libertate”. Pagina a paginii o împart „Colțul lui Jap” – un spațiu alătu-
doua, consacrată prin tradiție literaturii în gaze- rând materiale compozite, cu un singur titular: C.
tele politice interbelice, debutează sub genericul Ignătescu, aflat și în spatele iscăliturilor Jap (pentru
„Zigzag”, acoperind un conținut firav, dispersat în cronica rimată și pentru câteva catrene-epigramis-
câteva rubrici păstrate ca titulatură aproape fără tice) și Toader Gătej (pentru cronichetele de film)
modificări până la dispariția ziarului, dar mai ales – și „Grădina lui Dumnezeu”, pentru care Mircea
ca semnatari, ceea ce presupune că aceștia erau Iordache compune tablete umoristice nu lipsite de
angajați în redacție. Foarte multe anunțuri, știri și vioiciune stilistică (Muștele, Puricii, Modă). În 1945
informații felurite – subsecvente structurii publi- C. Nani semnalează acordarea Premiului Național
cației – țin la curent cititorii cu șezătorile și confe- de Poezie lui Tudor Arghezi (Invincibilul Arghezi).
rințele ARLUS-ului din ciclul „Literatura rusă și cea O rubrică încăpătoare este „Arta și cultura”, unde se
sovietică din secolul XX” (Al. A. Philippide, Despre include „Cronica teatrală” cu mai mulți semnatari
Cehov, Despre darul povestirii la scriitorii ruși, Za- (Rubio Liviu, director de scenă la Teatrul Giocon-
haria Stancu, Despre marele poet sovietic Vladimir da, Al. Cerna-Rădulescu), transformată în „Cronica
Maiakovski), cu manifestările ținute la Societatea dramatică” odată cu venirea ca titulară a Constan-
Scriitorilor Români (pentru comemorarea lui G.M. ței Trifu de la „Cronica cinematografică” și, în cele
Zamfirescu, a lui B. Fundoianu ș.a.), la Ateneul Ro- din urmă, când este încredințată unei Xantipa,
mân (Radu D. Rosetti, Poetul cetățean), de Sindicatul transformată în „Bazar teatral”. Bine documentate
427 Dicționarul general al literaturii române Umanism
sub aspectul jocului actorilor, ca și asupra valorii funcțiilor ei de înnoire și modernizare, revendicân-
literare a textului dramatic, sunt comentariile Des- du-se, cel puțin la nivelul elaborării textelor literare,
pre teatrul lui Mihai Sebastian de C. Nani, Camil dintr-un scientism pertinent ce transformă adesea
Petrescu, „Mitică Popescu” sau despre spectacolul arta în artificiu și discursul în structuri retorice sa-
cu O noapte furtunoasă (considerații ample asupra vante, barocul – singurul curent cu răspândire con-
literaturii dramatice a lui I.L. Caragiale și chiar o tinentală – nu putea să ocolească exercițiile de fac-
alunecare pe teren polemic cu G. Călinescu) de Al. tură umanistă. Textele compun și comentează
Cerna-Rădulescu. Constanța Trifu izbutește să obți- acum o altă imago mundi, în termeni împrumutați
nă un scurt interviu de la Tudor Arghezi, aflat la ul- din surse ce se despart de cele tradiționale, dar fără
timele repetiții cu piesa într‑un act Seringa. Rubrica a „divorța” definitiv. În ierarhia făpturilor „zidite” de
plastică, singura rezistentă până la dispariția ziaru- Dumnezeu, omul își află locul imediat după cele
lui, semnalează fervoarea creatoare a unui număr celeste („cu puțin oarece mai micșorându-l decât
mare de pictori, sculptori, ceramiști ș.a. și prezintă îngerii” – mitropolitul Theodosie Veștemeanu,
o rețea de galerii și săli de expoziții. Puțin produc- 1680), dar în lumea sensibilă („simțitoare”, zicea
tive sunt „Cronica muzicală”, dar e de remarcat aici Antim Ivireanul în Psaltirea din 1694) calitatea lui,
colaborarea compozitorului Constantin C. Nottara mereu ameliorabilă trupește și sufletește, este su-
(în special cu o rememorare a talentului dirijoral premă, și statutul său nu poate fi decât acela de
al lui George Enescu), și repede dispăruta „Acto- „stăpân”. Antim Ivireanul (care disertase aplicat
rii au cuvântul”, sub acroșajul generic „Azi ne vor- asupra dublei naturi a ființei umane: „Pentru căci
bește...”, unde s-au perindat cu amintiri din teatru iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cu-
Constantin Maximilian, Constantin Tănase, Dina vântătoriu și de trup simțitoriu și are și bunătăți în-
Cocea, Maria Filotti, G. Storin. Cu satisfacție orgoli- doite: sufletești și trupești”) găsește din nou o for-
oasă cititorii sunt anunțați în numărul 357/1945 că mulare potrivită: „Iar mai vârtos de toate, fericita și
ziarul și-a asigurat colaborarea lui Gala Galaction, mai aleasa cuvântătoare zidire omul silește de adu-
promițând un ciclu de douăsprezece articole-amin- ce nu numai un feliu de roadă, ce foarte multe, câte
tiri literare, Povestea cărților mele (au apărut numai trupești, iar mai multe sufletești, de vreme ce și el
notații sumare despre Bisericuța din Răzoare și La doao ori s-au zidit, adecă den suflet și den trup. Și
Mangalia). Mai colaborează Mihai Tican Rumano toate pentru el s-au făcut și i s-au dat aciastă simți-
(O după-amiază la tropice, Nuevas ideas), foarte tâ- toare lume cu toată frumusețea ei, ca o grădină cu
nărul Horia Stancu (Paul Valéry, Anton Cehov și noi), multe feluri de flori, ca să-și aleagă cele de folos, să
George Franga (Mărturii despre originea teatrului să împodobească trupește. Și i s-au dat și lumea cea
românesc), Ion Pas, George Lesnea, Silvan (cu cari- de sus den suflarea dumnezeiască, den care cât va
caturi), Paul Teodorescu, Nicolae Lazăr. După 1945 vrea să-și înfrumusețeze icoana cea sufletească și
se înmulțesc reportajele având ca subiect „marea cât va putea să o asemene cu chipul icoanei zidito-
literatură sovietică”, e incriminată „corupția actori- rului său”. În perfecțiunea sa (cei vechi spuneau
lor”, iar anunțul Cenzurarea pieselor de teatru și re- „desăvârșire”), temei incontestabil al superiorității,
viste și prezentarea comisiei înființate în acest scop omul devine analogul terestru al organizărilor su-
nu mai lasă nici o îndoială cu privire la libertatea blime universale – „cât și macrocosm să cheamă” –,
de creație. În 1947 rubricile culturale sunt tot mai o analogie fondată pe identități de structură între
rare și inconsistente, iar în numărul 2/1948 repro- „lumea mică” și „lumea mare”: „Ziceau la aceasta
ducerea integrală a conferinței lui Nicolae Moraru, cum că sunt 4 stihii dintre carele s-au făcut omul și
intitulată Critica și sarcinile ei, este dovada de ne- toată lumea, și iar întru acelea stihii va să se topeas-
contestat a dogmatismului epocii. Expresia imedia- că omul, până la a doao venire a Domnului Hristos,
tă a „preluării” noilor sarcini este o recenzie la car-
dintru carele însă va să se închiiage. Deci stihiia cea
tea Iosif Vissarionovici Stalin. Scurtă biografie. R.P.
dintâi și mai de treabă iaste vântul, că fără de răsu-
UMANISM. Continuator firesc în Apus al celor mai flare nu poate trăi omul nici un ceas. A doua stihie și
importante programe renascentiste, înlocuitor în mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu
bună măsură al Renașterii pentru spațiul est- și ochii și ne slujim de dânsul, ce și focul cel din văz-
sud-est european, cu preluarea și exercitarea duh. A treia stihie iaste apa și a patra stihie iaste
Umanism Dicționarul general al literaturii române 428
pământul. Deci într-aceste 4 stihii iaste omul făcut
și, pentru căci sînt alcătuirile trupului omenesc, era
cu cale să se sfințească cu pogorârea Domnului”
(Antim Ivireanul). În jurul acelorași corespondențe
între cele patru elemente primordiale ce au confi-
gurat universul și substanțele din care s-a constituit
corpul omenesc brodează și alcătuitorul unei pre-
doslovii din 1683 (textul este semnat de voievodul
Șerban Cantacuzino). În aceste compuneri tipărite
sunt distribuite în circulație informații de bun ni-
vel, ce aparțin evident altui registru. Ele se află în-
tr-o strânsă relație cu prețul tot mai mare pus, înce-
pând din deceniile brâncovenești, pe cărțile de în-
țelepciune, cu nașterea spiritului laic în cultura ro-
mânească (Alexandru Duțu), chiar dacă „protecția”
ideologică rămâne deocamdată neschimbată. Căr-
turarii, din ce în ce mai informați și tot mai cuteză-
tori (unii aparținând Bisericii), dispunând de forțe
variate și de capacități diverse – reprezentanți ai
palierului mediu, nu performantul Dimitrie Cante-
mir, care aducea în românește știința unui Vitruviu
și a unui Leonardo da Vinci –, simt tot mai acut ne-
voia împărtășirii achizițiilor unui cerc cât mai larg
de receptori, aparținând unui popor decăzut acum,
dar care odinioară, prin strămoși, fusese purtătorul
unei strălucite civilizații. Transmiterea cunoștințe-
lor (de orice soi) în limba vernaculară le apare căr-
turarilor drept capitală pentru eliminarea „neînțe-
legerii” (barieră creată de limba străină), inteligibi-
litatea (cerută de renascentiști) fiind apoi premisa
eradicării „neînvățăturii”. Nici un lucru nu li se ara-
tă mai „jalnic” și mai „plânguros” decât absența in-
strucției. Pentru acești cărturari, laici ori clerici, Antim Ivireanul
pregătiți în școli din țară (structurate însă după
loc al genezei (renascentiștii afirmaseră cu entuzi-
modele europene, cu programe didactice mobile,
asm romanitatea poporului și latinitatea limbii), al
mereu cu disponibilități de adecvare, cum se în-
solidarității naționale, al organizărilor politice.
tâmplă cu Academia Domnească din București în
1694 și în 1707) și din străinătate (la Stambul, la Pa- „Moșie” întâi, hereditas, „moștenire” lăsată de îna-
dova, în Polonia), dispuși să filtreze informațiile intași, acest spațiu capătă curând semnificațiile din
prin grile filosofice tot mai puțin rigide (proprii câmpul semantic al ideii de patrie și devine cu tim-
unui raționalism ortodox în plină coagulare), înzes- pul un concept prioritar al dezbaterilor intelectuale
trați cu o acribie filologică pe care o folosesc în tăl- și al dovedirii pe care o întreprind istoriografii (Ale-
măcirea textelor sacre și profane, eliberați în bună xandru Duțu). Trecutul acestui „loc”, depozit până
măsură (fie și sub forma unor îndoieli pronunțate atunci de „pilde”, de „învățături” pentru urmași,
în legătură cu unele „adevăruri” tradiționale) de toate prilejuri de moralizare, este sondat pentru
presiunea unor autorități confesionale până atunci procurarea elementelor ce pot alcătui un model po-
de necontestat, pentru acești cărturari se limpe- litic – model ale cărui subansambluri sistematizau
zesc în spirit modern și alte imagini și concepte în- sugestiile bizantine, o „clasicitate” a zonei și izbân-
semnate. Spațiul etnic, de pildă, este descoperit ca zile tradiției proprii –, oricând convenabile într-un
429 Dicționarul general al literaturii române Umanism
model cultural capabil să preleveze exemplaritățile, voievodului Constantin Șerban) tocmai pentru a
ordonate de regulă într-o imagine a monarhului. stabili legătura cu înaintașii, năzuind însă, în ace-
Resuscitarea în forme tot mai rafinate, mai comple- eași vreme, să devină embleme ale unor noi dinas-
xe și mai elocvente a tradiției, care legitima și îi înre- tii, cu nimic mai puțin ambițioase decât cele ale în-
gistra în paradigmă pe candidații la statutul de per- temeietorilor. Atitudinea istoristă pronunțat uma-
sonaj exemplar, instalează un soi de emblemă con- nitară, cu corespondențe semnificative în spațiile
figurativă a marilor inițiative (îndeobște culturale) vecine (sarmatismul polon sau rădăcinile hune și
puse la cale de aura princiară. Matei Basarab, Vasile scitice căutate de nobilii unguri) și chiar mai depar-
Lupu, Șerban Cantacuzino, Constantin Brânco- te, în Apus, atitudine proclamată de aulă, dar fun-
veanu (dar nu numai ei) pricep temeinic rosturile damentată de cărturari și artiști, răzbate decisiv în
unei monarhii ce revendică un prestigiu asigurat de „titulușurile” pe care le compun acum hrisoavele
istorie. Zidirile înfăptuite de ei, demersurile literați- domnești, în programele iconografice ce îi convoa-
lor, programele celorlalți artiști, pentru care Curtea că pe strămoșii cutărui prinț, strămoși autentici ori
(Regnum) constituia un nucleu organizator stabil, închipuiți, în somptuoase galerii voievodale (pre-
mărturisesc aceste convingeri. Bisericile ridicate de cum cea de la Hurezi, „dunga cea mare și blagorod-
voievozi, plănuite a fi necropole de familie (Trei Ie- nă a rodului și neamului”, unde Basarabeștii, înain-
rarhi de la Iași ori Hurezi), lăcașuri menite să impre- tași pe linie paternă ai lui Constantin Brâncoveanu,
sioneze prin fast și podoabă arhitectonică („răs- sunt zugrăviți alături de Cantacuzinii din care co-
cumpărări”, compensații artistice în cel mai auten- bora mama principelui și de rudele domnești ale
tic duh baroc ale unor vremuri de frământare politi- soției aceluiași), în „mobilele” ce compun steme tot
că și socială), repetă „planuri” consacrate (mănăsti- mai complicate, în textele ce etalează genealogii
rea Cotroceni a lui Șerban Cantacuzino refăcea domnești, în versurile heraldice, în compuneri lite-
„desenul” impus de Neagoe Basarab și preluat de rare precum Poemul cronologic alcătuit de Dosoftei
catedrala mitropolitană din București, ctitorie a și completat în câteva rânduri. U. baroc a reușit să
definitiveze o relație, ținând, de fapt, de acele pro-
Tâmpla mănăstirii Curtea de Argeș grame renascentiste ce nu au putut penetra la tim-
pul lor către Est, capitală pentru remodelările din
structurile culturale românești și pentru integrarea
unor seturi de idei, convingeri și atitudini propice
acestor restructurări, și anume contactul de durată,
sistematic și profund cu valorile adăpostite în teza-
urul de gândire și sensibilitate al Antichității și, mai
larg, cu tezele promovate de u. european. Aceste
complexe de idei, receptate mai ales prin instituțiile
școlare fondate într-un fel sau altul de catolicism
(nici filiera reformată nu poate fi ignorată), au pă-
truns în spațiul românesc (și în Răsăritul ortodox
slav) după ce într-o primă etapă unele suferiseră
„purificări” solicitate de deciziile Conciliului de la
Trento (1545–1563). Dar „curățirile”, operate prin-
tr-o sită ale cărei spații libere se extindeau pe măsu-
ra trecerii vremii, priveau mai cu seamă aspectele
morale proprii scrierilor celor vechi. Dincolo de
aceste precizări, valabile în genere pentru raportu-
rile dintre u. și ideologia Contrareformei, trebuie
menționat că foarte mulți cercetători admit între
sarcinile pe care și le-a asumat u. în Europa de Est și
pe aceea a continuării – în învelișuri artistice modi-
ficate și într-o altă etapă a dezvoltării europene – a
Umanism Dicționarul general al literaturii române 430
numeroase procese și tendințe inaugurate de Re-
naștere, promovând pe aproape întreg continentul
o cultură atentă și sensibilă la mai multe valori ge-
neroase. Chiar purificările operate de Contrarefor-
mă (și difuzate printr-un sistem bine articulat de
instituții școlare) au fost departe de a amenda fon-
dul inventarului clasic. Bunăoară, Miron Costin,
care învățase la iezuiți, a nutrit o admirație statorni-
că pentru scriitorii Antichității; este adevărat că nu
îi trece cu vederea lui Ovidiu compunerea unor
„verșuri necuviincioase”, cauză – crede el – a exilu-
lui la Pontul Euxin, dar este departe de a face mare
caz de lucrul acesta. Antichitatea pătrunde în aria
culturală românească după ce fusese „implicată” cu
creștinismul. Asimilarea de tip nonconflictual pe
care circumstanțele o asigură lămurește conviețui-
rea în cultura noastră a elementelor laice cu cele
religioase, sprijinite de o tradiție încă puternică. Se
poate înțelege astfel de ce Udriște Năsturel, cărturar
cu vădite simpatii pentru Contrareformă (a tălmă-
cit din latină în slavonă scrierea religioasă de mare
faimă De imitatione Christi, discuta cu emisarii Ro-
mei posibilitatea unor „aplatizări” ale diferențelor
de dogmă între catolicism și ortodoxie, și-a dat co-
piii să învețe la școli catolice), face ca izvoarele cla-
sice să domine elementele ce proveneau din surse
sacre în tratatul (atribuit lui) Despre generozitate, cu
care se deschide Triodul Penticostar slavon din
1649. Devine limpede de ce înșiruirea de titluri pe
care o realizează Miron Costin spre a da substanță
apelului „Cercetați scripturile!” începe cu textele
sfinte, dar face loc imediat unor opere ale Antichită- Nicolaus Olahus
ții elene și latine. Ideile u., noua stare de sensibilita-
te ce se instaurează în mediile cărturarilor români latină și europeană căreia poporul român îi aparți-
– clerici sau laici, proveniți din rândurile unei aris- nea prin rădăcini etnice și așezare geografică. U.
tocrații ce solicită compensații exercițiilor scriitori- românesc, care impune printr-un civism relevabil
cești pentru frustrările pe care le acuză pe alte pali- (u. civic cu conceptele lui predilecte, „politiia”, „fap-
ere, propulsați și din alte medii sociale, deloc înalte, ta bună”, „folosul de obște” – transformate în criterii
în urma eforturilor de instruire făcute – au croit trade validare – a fost definit de Mihai Berza și apoi re-
seele pe care urmau să le străbată literatura și cultu- marcabil descris de Virgil Cândea și de Alexandru
ra română în necesarul lor efort de modernizare. U. Duțu), scoate în evidență aplecarea celor care l-au
a marcat o deschidere spirituală reală, punând promovat și practicat spre gestul militant, către de-
„probleme”, inaugurând „dezbateri”, a facilitat demersul angajant și de intensă ardoare patriotică.
pășirea unor obstacole de mult artificializate și a Cei ce slăbiseră primii chingile medievalității (pot fi
barierelor (nu lipsite încă de susținători) impuse de numiți renascentiști, cu grija de a nu pierde „culoa-
anacronicele deja tradiții bizantino-slave, a sprijinit rea” răsăriteană și ortodoxă) descoperiseră patria
consistent strădaniile (născute încă în veacul al ca istorie, scrutând începuturile ființării poporului
XVI-lea sub imperiul unor impulsuri lăuntrice de și elaborând primele sinteze. Istoricii, ascultând
europenizare) de gravitare către acea arie culturală aceleași comenzi de sorginte națională, extind
431 Dicționarul general al literaturii române Umanitatea
constructul către examinarea lumii ca istorie, con- tezaurul propriei culturi, pentru izbânzile culturale
ferind trecutului propriului popor locul ce i se cuve- ale epocilor trecute. În prelungirea unor selecții ghi-
nea în desfășurarea evenimentelor unei curgeri date de gustul și sensibilitatea literară a veacului al
universale. Tendința spre universalism își face loc în XVII-lea (cu indicii limpezi ale mutațiilor ce se pe-
contribuțiile de pretenție savantă, cum sunt sinteza trec în structurile profunde ale ansamblului de idei),
rămasă de la stolnicul Constantin Cantacuzino sau multe dintre operele literaturii medievale scrise în
lucrările erudite ale lui Dimitrie Cantemir (din care slavonă sunt repuse în circulație în înveliș româ-
se vor nutri mai târziu învățații Școlii Ardelene), ca nesc. Sunt definitiv trecute „probele” capitale ale
și în lucrările apăsate cumva de o asimilare nu prea culturii române, precum traducerea Sfintei Scrip-
sistematică a izvoarelor și de presiunea cronografiei turi, cu împlinirea de vârf din 1688. Se consolidează
bizantine, cum e Letopisețul Țării Moldovei de la zi- convingeri care convoacă și mobilizează strădaniile
direa lumii până la 1601 de Nicolae Costin. Fluxul de cultivare și impunere a limbii naționale, convin-
de informații și sensibilitate proprii u., participant geri adunate într-un principiu de căpătâi al „politicii
decisiv la desăvârșirea procesului de naționalizare a culturale” inițiate și desfășurate de u. secolului al
actului cultural început în epoca anterioară, în- XVII-lea și de mai târziu.
demnător și inițiator al dificilului demers de laiciza- Repere bibliografice: Tudor Vianu, Die Rezeption der
re a lucrărilor spirituale (la care scriitorii clerici par- Antike in der rumänischen Literatur, în Renaissance und
ticipă din plin), a adus și acele atât de necesare des- Humanismus in Mittel- und Osteuropa, I, București,
1962, 328–334; Tudor Vianu, Studii de literatură univer-
chideri prin care cultura română începe să comuni-
sală și comparată, București, 1963, 559–563; Panaitescu,
ce și să pretindă confirmări. Umaniștii Renașterii
Începuturile, 202–211; Duțu, Coordonate, passim; P.P.
românești inițiaseră dialogul lăuntric cu conaționa- Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, in-
lii (șubrezind insistent temeiurile „lipsei de înțelege- trod. Dan Horia Mazilu, București, 2000, 308–328; Zoe
re” la care ducea folosirea unei limbi străine și pro- Dumitrescu-Bușulenga, Renașterea. Umanismul și dia-
punând soluții), în cadrul efortului de transmitere a logul artelor, București, 1971, 7–18; Panaitescu, Contri-
adevărurilor fundamentale ce țineau de ființa nea- buții, 477–531; Ștefan Pascu, L’Humanisme et la culture
mului și a limbii. Cărturarii umaniști vor continua roumaine ancienne, Cluj, 1971; I.C. Chițimia, Umanism
acest dialog (proclamând statutul privilegiat al cărții occidental și umanism sud-est european, RITL, 1972, 1;
Petre Vaida, Dimitrie Cantemir și umanismul, Bucu-
și al învățăturii), dar se vor adresa și învățaților din
rești, 1972, 73, passim; George Lăzărescu, Nicolae Sto-
alte țări, comunicând cu ei fără nici un fel de com- icescu, Țările Române și Italia până la 1600, București,
plexe („cazul Cantemir”, românul care mânuiește la 1972, passim; Duțu, Sinteză, 90–168; Alexandru Duțu,
fel de degajat științele Apusului și ale Răsăritului, Umaniștii români și cultura europeană, București,
este ilustrativ pentru calea pe care se angajase spiri- 1974; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura româ-
tualitatea noastră), dorind să le furnizeze date cât nă din secolul al XVII-lea, București, 1976; Muthu, Lit.
mai exacte despre istoria veche a poporului român rom., 55–92; Alexandru Duțu, Cultura română în civili-
și despre destinul său particular. Demersurile atât zația europeană modernă, București, 1978, passim; Vir-
gil Cândea, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria
de felurite ca modalitate și capacitate de circumscri-
umanismului românesc, Cluj-Napoca, 1979; Alexandru
ere întreprinse de Udriște Năsturel, Nicolae Milescu, Duțu, Humanisme, Baroque, Lumières. L’Exemple rou-
Miron Costin, Constantin Cantacuzino ori de Dimi- main, București, 1984, passim; Dan Horia Mazilu, Li-
trie Cantemir nu pot fi înțelese deplin decât aborda- teratura română în epoca Renașterii, București, 1984;
te din această perspectivă. Descoperirile funda- Mihai Berza, Pentru o istorie a vechii culturi românești,
mentale pe care le fac în domeniul istoriei umaniștii îngr. și introd. Andrei Pippidi, București, 1985, passim;
români din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea și pe Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medie-
care se grăbesc să le treacă semenilor lor și străinilor val și modern, I–II, București, 1987, passim; Mazilu, Re-
citind, I, 309–316; Sorohan, Introducere, 83–109; Radu
se află la originea patrimoniului vibrant, tensionat,
Ștefan Vergatti, Din problematica umanismului româ-
ce animă operele istoriografice (patetismul fiind altă nesc, pref. Ștefan Ștefănescu, București, 2007. D.H.M.
trăsătură a demersului cărturarilor timpului). Capă-
tă acum un contur bine precizat, având toate carac- UMANITATEA, publicație apărută la Iași, lunar, în-
teristicile unei atitudini (și toate consecințele în pla- tre 1 iunie și noiembrie 1920, cu subtitlul „Revistă
nul propulsării valorilor), preocuparea pentru literară, socială și științifică”. Redactor: Eugen Relgis.
Umanitatea Dicționarul general al literaturii române 432
Un articol de direcție intitulat ofensiv Nu!, cu accen- „Literare”, „Filosofie”, „Artă” și „Sociale”) se prezintă
te mesianice ce cad în ridicol prin metaforizarea ex- volume de I. Al. Brătescu-Voinești (În slujba păcii),
cesivă, speră să indice cititorilor o direcție pe care, Lucian Blaga (Poemele luminii), Ion Pillat (Grădi-
pentru a se izbăvi, pentru a renaște după războiul na dintre ziduri), A. Dominic (Revolte și răstigniri).
abia încheiat, ar avea-o de urmat: „Omul nou s-a Sunt de semnalat ampla recenzie făcută de Ion
ridicat fremătând de răni, iluminat de conștiința Barbu la placheta Darurile pământului de Nichifor
menirii sale: să iubească și să creeze… […] Omul Crainic și alta, semnată de C.R. Ghiulea cu pseu-
nou trebuie să strige și în țara noastră – bătută ca o donimul Renovatus, la Amintiri universitare de Ion
insulă de valurile oceanului războiului și roasă din Petrovici. Alți colaboratori: C.I. Parhon, Constantin
temelii de vermina ei tenace – un crâncen și catego- Motăș, Gala Galaction, B. Fundoianu, B. Luca. R.P.
ric: Nu!”. U. nu are un program enunțat ca atare, dar UMANITATEA, publicație apărută la București,
se prezintă drept „o revistă care corespunde noului săptămânal, între 2 septembrie și 29 octombrie
spirit al vremii”, propunându-și să facă „o revoluție 1934 (trei numere). Fondatori și conducători: Pe-
spirituală”, să se articuleze la noua intelectualitate tre Gh. Meițoiu și Ilie P. Dogaru; redactor: Vasile Ol.
a Europei, la Internaționala Intelectuală aflată sub Stere. Subtitlul „Ziar independent în slujba mun-
semnul pacifismului și considerată „un larg suflu de cii și umanitarismului” și sloganul de deschidere
vijelie prin pulberea de lumi vechi, de strigăte de du- „Umanitatea înseamnă descătușare” indică fără
rere, de revoltă, de milă, covârșite de alte strigăte ale dubiu intenția redacției de a se racorda la proble-
omului revenit la conștiința menirii sale superioare”. mele clasei muncitoare. De altfel, articolul-pro-
U. stă în mod evident sub influența ideilor pacifis- gram Crezul nostru, semnat de P. Gh. Meițoiu, este
te susținute de grupul francez Clarté, întemeiat de o autodefinire declarată în această direcție: „Deci
scriitorul Henri Barbusse după Primul Război Mon- cine suntem și ce vrem? Noi suntem niște munci-
dial, pe care le comunică până și în cronicile de pre- tori […]. Doctrina de care suntem însuflețiți este
zentare a revistelor aflate ideologic în zona lui. Co- umanitarismul și pe temeiul acestui crez n-avem
laborează cu poezie Ion Barbu (Dezrobire, În ceață, nimic de ascuns. Pacea este cultul nostru, justiția
Toiagul), Tudor Arghezi (Prințul, localizată și datată și adevărul fac parte din principiile fundamentale
„Văcărești, 1919”), Al. A. Philippide (Desen murdar), ale credinței noastre și lupta este viața noastră”. Și
Ion Vinea (Nocturnă, Iarnă, subintitulată Sat rusesc mai apăsat apare opțiunea sub condeiul lui Bogdan
în Basarabia și datată „1917”), F. Aderca (Remușcări, Amaru, care crede că „scriitorul de azi se îndreaptă
Mea culpa…, Stegarii, Ruga de seară a unui revoluți- mai mult către viața oamenilor mărunți și năpăstu-
onar), Tudor Vianu (Închinare, Lemn, Pe stânci), En- iți. Pentru că oamenii aceștia vor moșteni împărăția
ric Furtună, A. Dominic, Marcel Romanescu, Mihail cerului și a pământului”. Articolul, în esența lui un
Celarianu, G. Spina, Virgiliu Moscovici (mai târziu, text teoretic care motivează social apariția literatu-
Virgiliu Monda). Se reproduc sonete din placheta rii proletare, se intitulează chiar Artiștii proletari.
Frontul roșu de A. Steuerman-Rodion, de la a cărui Fiind un periodic esențialmente politic, în ciuda
moarte se împliniseră recent doi ani. Proză sem- promisiunii că „orice talent înăbușit în domeniul
nează Ionel Teodoreanu (câteva miniaturi „pentru literaturii umanitariste poate să respire larg în co-
Lili” – Corbii, Puricele, Vrăbiile, Albinele –, cu titlul loanele sale”, U. publică doar o nuvelă (sau un înce-
generic Privind iarna), Ioan Slavici (Pascal, săracul, put de roman) în foileton, Lelița. Povestea unui le-
nuvelă), Ion Pas (Răvaș..., schiță), I. Peltz (Fericiri), gionar din Africa, iscălită Maxim Hoinaru (desigur
Eugen Relgis (Parabola omului de azi, Pe muntele un pseudonim) și lăsată neterminată. O cronică pe
vieții, proză poematică), C.R. Ghiulea (Oișie Ha- marginea traducerii făcute de Zaharia Stancu poe-
ham în război, nuvelă). Publică eseuri Ioan Slavici ziilor lui Serghei Esenin îi aparține lui Vlaicu Bârna
(Umanitarism rațional, care pledează pentru găsi- (sub pseudonimul Bunea Vornicu), care explică re-
rea obârșiei umanitarismului, a iubirii de oameni ușita „de o senzațională originalitate” a tălmăcirii
în sentimentul religios), Tudor Teodorescu-Braniș- printr-o înrudire spirituală între cei doi poeți (Un
te, sub pseudonimul Andrei Braniște (Războiul în poet revoluționar: Esenin). În același cadru ideolo-
literatură, fragment), Alexis Nour. În rubricile „Re- gic de deschidere față de temele proletare sau re-
cenzii”, „Glose”, „Cărți noi”, „Cronici” (subdivizată în voluționare, Miron Radu Paraschivescu semnează
433 Dicționarul general al literaturii române Umoristul
articolul Șomerul intelectual, despre lipsa solidari- metrice variate, e construită în special din elemente
tății de clasă în rândurile intelectualității, iar Ște- de recuzită a naturii, dorurile, visul, tristețea fiind le-
fan Roll realizează un scurt reportaj, Mișcările din gate de anumite stări care nu devin întotdeauna stări
Spania, dedicat „acțiunii revoluționare” care avea poetice. Uitată azi cu desăvârșire, a fost desconside-
să anticipeze, în 1934, Războil Civil din 1936–1939. rată în perioada interbelică, dintre criticii importanți
Dar, cel puțin din perspectiva anilor ce vor urma, U. fiind menționată doar de E. Lovinescu pentru
textul cel mai surprinzător din portofoliul revistei, „sonurile fluide, cele mai multe în ton popular, fără
Pontifii culturii, este o dezicere de avangardism cu ruralism însă”. Reluarea volumului într‑o ediție adă-
accente de manifest venind de la Gherasim Luca: ugită (Versuri, 2008) n‑a adus noutăți relevante.
„Opera de artă, poezia nouă, teatrul de avangardă SCRIERI: Sub plopi, Craiova, [1921]; Versuri, îngr. Vintilă
și romanele de disecție interioară nu sunt scrise Nicu, Craiova, 2008.
decât pentru minorități din ce în ce mai concen- Repere bibliografice: T.R., „Sub plopi”, R, 1921, 8; V.C.
trate și mai privilegiate. Se scrie, se gândește astăzi „Sub plopi”, „Lamura”, 1921, 12; I.U. Soricu, Ada Umbră,
numai pentru satisfacția câtorva subtili cunoscă- R, 1929, 10; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 231–232; Ior-
tori, și măsura de valorificare a unei opere de artă ga, Ist. lit. cont. (1986), II, 283; Ciopraga, Lit. rom., 290;
e numărul limitat de admiratori, de pricepuți. Her- Florea Firan, Marta Mitran, „Ramuri”. 1905–1947, Craio-
metismul poeziei, teatrul suprarealist de la Paris și va, 1971, 336–338. L.T.
romanul lui Proust sunt exemple clare ale fascismu- UMORISTUL, revistă apărută la Pesta, cu subtitlul
lui cultural, ale îndepărtării maselor de la preocu- „Foaie glumeață”, de trei ori pe săptămână, între
pări care nu vin în contact direct cu mașina și cu
13 octombrie 1863 și 13 decembrie 1866, editată
forța ei de muncă”. Alți colaboratori: B. Fundoianu,
de Georgiu Ardeleanu și de Iosif Vulcan; la 1 ianu-
Petre Bellu, Silviu Cernea (Vasile Boldeanu). R.P.
arie 1865, Georgiu Ardeleanu anunțând că pără-
UMBRĂ, Ada (pseudonim al Eugeniei Fl. Ionescu; sește orașul definitiv, U. „va ieși numai sub redac-
21.I.1885, Turnu Severin – 8.X.1928, Ianca, j. Brăila), țiunea lui Iosif Vulcan”, devenit și proprietar. Din 5
poetă. Familia ei se numea Popescu; viitoarea poetă ianuarie 1867 până în 1903 apare sub titlul „Gura
a rămas orfană în copilărie. Urmează cursurile Șco- satului”, revista fiind editată până în 1871 de Iosif
lii Normale „Elena Doamna” din București, pe care Vulcan la Pesta și ulterior la Arad și Gherla, cu alți
le încheie în 1903, și devine învățătoare în comuna redactori. Alături de „Tutti frutti”, U. este una din
Ianca. În 1908 debutează cu poezia La răscruci în primele publicații satirice din Transilvania. Progra-
„Ramuri”, iar editorial în 1921 cu placheta Sub plo- mul se conturează în poeziile În loc de prevorbire
pi. Mai colaborează, în primele decenii ale secolului și Programa mea, în care Iosif Vulcan afirmă că își
al XX-lea, la „Drum drept”, „Flacăra”, „Luceafărul”, propune să-i combată pe toți cei „vrednici de sati-
„Năzuința”, „Viața literară”, „Teatrul de mâine” (Iași), ră”, să pună la zid șarlatania, bigotismul, ciocois-
„Revista noastră”, iar după război la „Sburătorul”, mul și alte asemenea tare. Vulcan rămâne cel mai
semnând un timp cu numele real, apoi cu pseudo- fervent susținător al gazetei, aproape în fiecare
nimele Ada Umbră și, mai rar, Ada din Coștilă. număr publicând câte o poezie. În paginile U. au
Intimistă, vag simbolistă în expresie, pe alocuri cu apărut versuri semnate de moldoveanul Gh. Tău-
ecouri din D. Anghel („Se duc și tufănelele precum/ tu, de ardelenii P. Draga și Ion Pop-Florantin, pre-
S-au dus și cei din urmă trandafiri”), incluzând și cum și câteva prelucrări după versurile lui Andrei
consonanțe cu lirica Elenei Farago, punctată ici-colo Mureșanu, Vasile Alecsandri și G. Sion. În numărul
de articulări reflexive, poezia scrisă de U. se păstrea- din 29 septembrie 1866 lui Eminescu i se tipăreș-
ză în marginile unei vizibile cumințenii: „Coboară te poezia Asta vreu, dragul meu, cel de-al șaptelea
ușurel/ Din lună mii de stropi/ Și cad punând scân- text publicat după debutul în „Familia”. Scriitorului
tei/ Pe frunzele de plopi”. Sunt versuri de vibrație bănățean Iulian Grozescu îi aparțin scurte scrieri
scurtă, cu o tonalitate minoră, deși câteva nu lipsite, în proză și balada Ioan Cotoară sau Duelul. Genul
mai ales sub aspectul prozodic, de o vagă notă per- dramatic este reprezentat doar de comedia în ver-
sonală, dată de cadențări dactilice și rime mai puțin suri Un candidat pentru Dieta din Pesta în mijlocul
obișnuite. Figurația celor cincizeci de poezioare, alegătorilor săi, iscălită cu pseudonimul Frunză
miniaturi sufletești brodate pe rețeaua unei fantezii Verde. Deseori articolele și versurile satirice care
Umorul Dicționarul general al literaturii române 434
vizează direct anumite chestiuni sociale sau națio- literare pentru descoperirea și încurajarea tinere-
nale figurează cu pseudonime sugestive: Spiriduș, lor talente. Ca modalitate adecvată în gazetă sunt
Păcală, Tiridala, Strâmbălemne, Tanda și Manda, folosite satira, parodia și caricatura. Însoțite, de
Pișpiriciu, Cenușotcă, Teaica Ilie ș.a. Sub aceste cele mai multe ori, de texte versificate, caricatu-
semnături a apărut un bogat material inspirat din rile sunt destul de reușite. Cel mai adesea acestea
moravurile epocii. Nu puține sunt poeziile și cari- ilustrează alegerile de deputați pentru Dietă, di-
caturile care satirizează societatea românească de vergențele politice și moravurile familiale. Spora-
dincolo de Carpați. În același timp, colaboratorii U. dic apar și poezii cu referire la elemente mitolo-
comentează abdicarea domnitorului Al. I. Cuza și gice, balade și chiar romanțe. În 1865 și 1866 Iosif
reforma agrară. Referirile la evenimentele politice Vulcan a editat „Calendariul «Umoristului»”. I.H.C.
externe sunt mai rare. Gazeta dovedește însă re- UMORUL LITERAR, revistă apărută la Iași, săptă-
ceptivitate față de principalele inițiative culturale mânal, între 14 mai și 9 iulie 1933. Director respon-
ale vremii. Situația învățământului în Transilvania sabil: George Manea Hagiu, urmat de la numărul 5
este analizată în articole acide. De asemenea, U. de Victor Gr. Constant. Fără să-și precizeze progra-
pledează pentru încurajarea teatrului în limba romul, considerând că titlul este în sine un program,
mână. În ce privește controversele ortografice, se U.l. tipărește proză lejeră, fără pretenții stilistice,
susține unificarea diverselor sisteme de scriere, in- uneori la limita vulgarului, semnată de Adrian Pas-
troducerea alfabetului latin fiind salutată printr-o cu (Gura lumii), Al. Voitinovici (mai târziu Al. Voitin;
caricatură intitulată Înmormântarea azbuchelor; Anigdotul lui Ghiță Porcul), Emil Istrati (Acces de
U. s-a opus constant exagerărilor lingvistice de nervi), Costel Ioanid (Mulaje de primăvară), Aurel
orice natură. Revista se numără printre puține- Leon. Dintre poeziile originale, menționabile sunt
le publicații ale timpului care inițiază concursuri sonetele actorului Ștefan Ciubotărașu (Don Juan,
Hrisovul, Adevăr și minciună) și sonetul Poveste de
Al. Pogonat. Câteva pastișe à la manière de… Otilia
Cazimir, G. Topîrceanu, Mihai Codreanu și George
Lesnea compun Adrian Pascu și Aurel Leon. Epigra-
me de Al. G. Doinaru și Adrian Pascu, umor, witz-
uri, anecdote evreiești și întâmplări amuzante din
viața de gazetar (evocate de B. Caușansky) sau din
teatru (trăite de actorii Victor Handoca, I.C. Dami-
ra, Bruno și Any Braeschi) sunt completate de dese-
nele scenografului Th. Kiriakoff și de caricaturile lui
Ion Sava sau de cele ale lui Brudea. Culese din țară
și din străinătate, sub rubrica „Teatru. Cinema” ori
risipite printre altele, informațiile teatrale și cine-
matografice sunt mereu proaspete și obiective. Un
„Bazar sportiv” alătură cronici sumare redactate de
Emil Ronea și Mircea Manole. Diversitatea pagini-
lor este susținută de câteva traduceri, una din idiș
(Shalom Alehem, Cei doi basarabeți), aparținându-i
lui C. Săteanu, și celelalte din rusă (Mihail Zoșcen-
ko, Ziaristica și Suferințele tânărului Werther), da-
torate lui Jean Pascal și lui George Lesnea. Singura
notă diferită în cele șase numere ale U.l. este ne-
crologul Umorul îndoliat. Al. Gh. Doinaru, scris de
C. Săteanu și însoțit de reproducerea unui fragment
din poemul Smaraida și de câteva epigrame ale ce-
lui dispărut. În scurta sa existență U.l. nu a reușit să
câștige cititorii, unica performanță fiind interviurile
435 Dicționarul general al literaturii române Ungaria
cu Ionel Teodoreanu, directorul Teatrului Națio- al lui Al. Vlahuță, și la două poezii, În seara de Cră-
nal din oraș, și cu regizorii aceluiași teatru, Geor- ciun și La Anul Nou, semnate R…a. Mult mai bogată
ge Mihail Zamfirescu și Ion Sava. Mai colaborează este secțiunea „D-ale poporului”, cu mici antologii
Maur Săveneanu, N. Ioanid, Mircea Ioanid, N. Gr. de lirică populară, descântece, chiuituri, ghicitori,
Constantinescu. Unii colaboratori își ascund iden- orații (de nuntă, de înmormântare, de Paște, de Cră-
titatea sub pseudonime: Ion Brambură (Constantin ciun), colinde, doine și balade (Femeia vândută, Ana
Argeșanu), Ombra, Poznașul sau N’importe qui. R.P. Ardeleana, Fata neamțului, Gruia lui Novac) culese
UNGARIA, revistă apărută la Cluj, de zece ori pe an de Vasile Rebreanu, Traian Moldovan, Alexiu Viciu
între octombrie 1891 și septembrie 1892 și bilunar ș.a. Cu rețetele terapeutice intitulate generic Me-
odată cu numărul 10/1892, până în noiembrie 1898. dicini populare românești, însoțite uneori cu des-
În perioadele octombrie 1894 – decembrie 1895 și cântece, s-ar putea alcătui aproape un manual de
ianuarie 1897 – noiembrie 1898 publicația e scrisă leacuri tradiționale. Lungi studii, unele întinse pe
integral în ungurește, cu subtitlul „Magyar–román mai multe numere, sunt Monumente limbistice ale
Szemle” și cu numele redactorului-editor, Grigoriu Măhaciului din comitatul Turda–Arieș (în principal
Moldovan, maghiarizat în Moldován Gergely; în despre Codicele Sturdzan), Elemente ungurești în
1896 revine la limba română, dar conținutul este de limba română (pe baza Lexiconului de la Buda și a
interes exclusiv maghiar. Un supliment cu titlul „Ma- lucrării lui B.P. Hasdeu Etymologicum Magnum Ro-
gyar–román Szemle «Ungaria» melleklate” e editat maniae), Elemente române în limbile străine și Cu-
între ianuarie 1895 și decembrie 1898. În fiecare an rentul latinist (o analiză pornind de la gramatica lui
ultimul număr publică sumarul general, materialele Samuil Micu, Elementa linguae daco-romanae sive
fiind riguros repartizate în opt secțiuni: „Scrieri po- valachicae), ambele comunicate de Lazăr Șăineanu.
litico-sociale”, „Lingvistică”, „Istorie”, „Beletristică”, Interesant prin amănuntele inedite despre adevă-
„Literatură”, „D-ale poporului”, „Scrieri polemice”, ratul descoperitor al Codicelui Voronețean, despre
„Bibliografii, diverse”. Articolul-program Datorințele tribulațiile manuscrisului intrat în cercetarea lui I.G.
noastre, semnat de Grigoriu Moldovan, semnifică în Sbiera până la publicare este studiul Însemnătatea
esență un act de supunere și fidelitate față de statul monumentelor de limbă și Codicele Voronețean și,
ungar, deși declarativ se poziționează pentru susți- complementar, Rotacismul în genere și în Codicele
nerea culturii românești: „Ca români suntem datori Voronețean (iscălit Dan). Preocupări filologice mai
a susține caracterul român, limba dulce a moșilor și ilustrează articolele Limba română (despre locul,
strămoșilor, datinile, obiceiurile, lăsămintele noas- modul și timpul de formare al românei, evoluția și
tre”. Pledoaria cetățenească e circumspectă, mizând influențele străine receptate în graiurile din provin-
pe „tradiția bunelor relații româno–maghiare”, și ciile istorice, tendințele latiniste și rolul normativ al
avertizează că orice conflict ar putea aduce nea- Academiei) și Principiile lui Cipariu (despre princi-
junsuri chiar nației române. Paradoxal, U. adoptă piul etimologic aflat la baza sistemului filologic al
o atitudine aprobatoare față de ideile din Memoriul acestuia și contribuția gazetei „Organul luminărei”
studenților universitari români privitor la situația din Blaj la propagarea ideilor școlii etimologico-is-
românilor din Transilvania și Ungaria, din martie torice) – ambele nesemnate. Se mai pot menționa
1891, redactat de Simion Mehedinți și P.P. Negulescu necrologurile George Sion și George Barițiu și re-
și adresat opiniei publice din Apusul Europei, în producerea conferinței lui B.P. Hasdeu Noi în 1892.
care se prezintă imaginea reală a politicii guvernului Interesul pentru etnografie vine în completarea
maghiar, de oprimare și deznaționalizare a celor trei activității culegătorilor de folclor, prin articolele
milioane de români din Transilvania și Ungaria, dar Portul țăranului de A. Bucur, Casa, curtea și mobi-
atacă aripa radicală a tinerimii române emigrate la lierul românului de Al. Coltor, Schița monografică a
București. Literatura este reprezentată exclusiv de comunei Bucium (despre organizarea gospodăriei,
traduceri în serial din Jókai Mór, Vörösmarty Mihály, a familiei, obiceiuri religioase, ocupații, deprinderi
Petőfi Sándor, Arany János ș.a., textele românești re- alimentare) de G. Lupu, O nuntă (ospeț) românească
zumându-se la legenda Îngerul și ghiocelul a Iuliei de pe Ampoi de Petre Micul. „Bibliografii” este obiș-
Hasdeu, la bucățile Viitorii miniștri, Chimiță și Dui- nuita rubrică unde se semnalează publicarea unor
că C. Buleandră, alese din volumul Din goana vieții volume recente, aparținându-le lui Titu Maiorescu,
Ungheanu Dicționarul general al literaturii române 436
T.T. Burada, Carmen Sylva, Moses Gaster (Chresto- culturale între 1972 și 1974), „Ramuri” (1966–1968),
mație română, I–II), A. Philippide (Principii de isto- „Luceafărul” (1968–1990; secretar general de redac-
ria limbii), Lazăr Șăineanu (Istoria filologiei româ- ție și redactor-șef adjunct în 1974–1990), „Contem-
ne) ș.a. U. găzduiește nu puține atacuri imunde și poranul” (1970–1972). După 1989 funcționează ca
replici sub pragul polemicii de idei, până la insulte, redactor-șef la Editura Globus (1990–1993) și la re-
falsuri și mistificări, îndreptate împotriva unor insti- vista „Tricolorul” (1990–1991), secretar de stat în Mi-
tuții și personalități din România. Denaturarea rea- nisterul Culturii (1993–1996), director la „Noua revis-
lității apare în articole ca Părintele Șaguna, Basme tă română” (1996), profesor de sociologia literaturii
științifice (o ironie la adresa chestionarului propus la Facultatea de Sociologie a Universității din Bucu-
de Nicolae Densușianu), 1848. Liberalism. Reacțio- rești, profesor de culturi comparate (1993–1998) la
narism (răstălmăcire a trei scrisori expediate de C.A. Facultatea de Științele Comunicării a Institutului
Rosetti și de N. Bălcescu lui Ion Ghica aflat în exil Național de Informații, profesor la Catedra de socio-
la Constantinopol, extrase din ciclul Noi scrisori că- logie și literatura română a Universității „Spiru Ha-
tre V. Alecsandri adunate sub genericul Amintiri din ret” din București. Este senator din partea Partidului
pribegia după 1848), dar mai ales Țăranul nostru și România Mare între 2000 și 2008. Debutează publi-
țăranul mizeriei (scoatere din context tendențioasă cistic în 1962, în „Contemporanul”, cu cronică de
și falsificare grosolană a unui fragment dintr-o mai film. I s-au decernat Premiul Comitetului Central al
veche conferință a lui Delavrancea); răspunsul scrii- Uniunii Tineretului Comunist (1973) și Premiul Aso-
torului este teribil, iar degetul acuzator pus pe sem- ciației Scriitorilor din București (1973, 1978).
natarul ignobil – Grigoriu Moldovan – îl arată „tră- Surprinzător pentru cei care-l cunosc pe U. doar
dător de neam”. Pe aceeași linie este redactată rubri- în calitate de critic protocronist, volumul său de de-
ca „Lupta noastră”, excelând nu doar în obediența
but Campanii (1970) luptă pe meterezele autono-
față de autorități, cât mai ales în insanități, atacuri
miei esteticului. Cartea îi omagiază pe rând pe Titu
la persoană și răfuieli – cele mai multe ale redacto-
Maiorescu, E. Lovinescu, G. Călinescu și se revendi-
rului –, vizând cu precădere instituții din București,
că de la ideea de scară estetică a valorilor: „Singura
pe Ioan Slavici și revista „Tribuna” din Sibiu, alte
axă a criticii și istoriei literare este ideea de valoare.
periodice românești din Blaj sau de aiurea. Cripto-
O critică fără sentimentul valorii operei de care se
nime și pseudonime apar în secțiunea „Scrieri po-
ocupă este un nonsens”. Sunt criticați în schimb au-
lemice” (Crix, Crax, A. de la Heșdate), adică în mini-
tori din zona naționalismului – Valeriu Râpeanu, Ion
rubricile „Argumente cu bâta”, „La fântână”, „Verzi–
uscate”, „Urzici”, „Prostii d-ale noastre”. V.T., R.P. Dodu Bălan, Al. Oprea. U. arată cum în monografia
dedicată lui Goga de Ion Dodu Bălan („arsenal cri-
tic de uz didactic”), aspectele politice problematice
sunt convertite în monedă estetică atemporală: „Un
scriitor cu o biografie politică încărcată este și Octa-
vian Goga. Poezia sa respiră, sublimat, o ideologie
grosolan exprimată în versurile multor confrați din
epocă. Motiv pentru care Goga atrage pe admirato-
rii săi sub unghi politic, care de multe ori nu sunt
UNGHEANU, Mihai în stare să-și disocieze reprezentările, crezând că
(17.III.1939, Slobozia – vorbesc despre literat, când de fapt sunt atrași că-
12.III.2009, București), tre Goga din motive extraliterare. Preferința politică
critic și istoric literar. se mistifică sub încercarea unei demonstrații a va-
lorii estetice”. În legătură cu Mișcarea prozei de Al.
Este fiul Anetei (n. Ardelean) și al lui Ion Ungheanu, Oprea, U. remarcă sarcastic că „titlul e puțin cam
muncitor la CFR. După ce frecventează școala medie ceferist”. Studiul Filiera unei disensiuni (publicat
în orașul natal (1945–1955), urmează Facultatea de inițial în revista „Amfiteatru”, în 1967) cercetează
Filologie la Universitatea din București (1958–1963). adversitatea dintre admiratorii lui Călinescu și di-
Este redactor la „Viața studențească” (1963–1965), versele tabere anticălinesciene, situându-se de par-
„Scânteia tineretului” (1965–1974; șef al secției tea primilor împotriva criticii marxiste (codificată ca
437 Dicționarul general al literaturii române Ungheanu
„sociologism”). Volumul mai încearcă să îl recupere- protocronismul ca adversar al proletcultismului:
ze pe N. Iorga ca autor al discreditatei Istoria litera- „Protocronismul, prin propunerea sa programati-
turii românești contemporane, în numele metodo- că de a revizui întreaga zestre a literaturii române,
logiei sale („una din cele mai înaintate ale momen- constituie un pericol viu pentru moștenirea prolet-
tului”) și al judecăților estetice favorabile acordate cultistă”; „Articolul semnat de Gheorghe Rădulescu
lui I. Slavici și altora. În 1971 apar „tezele din iulie” resuscită, profitând de climatul ideologic al discuți-
ale lui Ceaușescu, iar U. se numără printre criticii ilor de azi, o mentalitate și o practică dogmatică pe
care le salută. Atacat de Monica Lovinescu la Euro- care mulți au iluzia că au condus-o de mult pe ulti-
pa Liberă, el va începe un proces de repoziționare mul ei drum”. În Exactitatea admirației (1985) Lovi-
ideologică. Protocronismul lui Edgar Papu dă o for- nescu continuă să fie văzut cu o anumită deferență,
mă ideologică acestei redispuneri: U. abandonea- admirat pentru ce a reușit „fără Universitate, Acade-
ză treptat autonomia esteticului și pe E. Lovinescu mie și demnități politice”, doar cu „revista, cenaclul,
(pentru care păstrează totuși aparențele unei stime editura”, deși pe de altă parte e sancționat pentru
formale) în favoarea lui G. Călinescu, a cărui teorie „ruralofobia” din Pași pe nisip sau pentru că „vroia
a „specificului național” se potrivește mai bine no- să statueze o condiție a împrumutului permanent,
ului naționalism decât teoria cosmopolită a sincro- a imitației continue, a unui sincronism mai presus
nismului promovată de Lovinescu. De acum înainte de orice”. În acest volum agenda militantă de pro-
adversarii lui U. vor fi atât „proletcultiștii” din anii tocronist a lui U. duce la atestarea de falsuri: scriind
’50 (Ov. S. Crohmălniceanu, Paul Cornea, Z. Ornea), despre cartea lui Al. Oprea dedicată gazetăriei lui
cât și criticii autonomiști ca Nicolae Manolescu. În Eminescu, el dă credit tezei că Eminescu fusese un
1986 el polemizează cu Gheorghe Rădulescu, înalt fel de socialist. Fiii risipitori. Noi și secolul XIX (1988)
demnitar comunist care atacase protocronismul în merge mai departe pe această linie. După 1989 po-
„România literară” ca recrudescență a legionaris- zițiile lui U. se radicalizează. Acum membru al Par-
mului interbelic. U., care nu-și poate publica artico- tidului România Mare, el tipărește scrieri conspira-
lul de răspuns în țară, ci doar într-un volum editat ționiste cu miză antisemită – Holocaustul culturii
în exil de Iosif Constantin Drăgan, instrumentează române. 1944–1989 (1999). De asemenea, pledează
Edgar Papu, Mihai Ungheanu, George Ivașcu și Nicolae Ciobanu

Ungureanu Dicționarul general al literaturii române 438
în articolele strânse în volumul Scriitorii de la mie- Complicități sub paravanul „Revoluției”, București, 2006.
zul nopții (1996) pentru reabilitarea lui Ion Antones- Ediții, antologii: G. Ibrăileanu, Spre roman, postfața edit.,
cu („Mareșalul a fost un om providențial”) și în sens București, 1972; Marin Preda interpretat de…, pref. edit.,
București, 1976; Eugen Barbu, Groapa, București, 2003
negaționist („Procesul de la Nürnberg a fost doar
(în colaborare cu Corneliu Vadim Tudor); Eugen Barbu,
una din mistificările care au împiedicat omenirea Principele, București, 2003 (în colaborare cu Corneliu Va-
să-și înțeleagă drama”). În lucrarea „Adio, domnule dim Tudor); Eugen Barbu, Opere, I–II, pref. Eugen Simion,
Maiorescu!” (Evoluția criticii socialiste. 1880–1980) București, 2006; Despre Ion Creangă, pref. edit., Craiova,
(1995), sub pretextul că cercetează moștenirea criti- 1996; Teoria formelor fără fond, pref. edit., Galați, 1996;
că și ideologică a lui C. Dobrogeanu-Gherea, ajunge Slavco Almăjan, Poeme, Craiova, 1988; Nicolae Iorga, În
la concluzia că „o școală de critică și istorie literară luptă cu absurdul revizionism maghiar, București, 1991;
omogenă și autoritară, descinzând din Gherea și din M. Eminescu, Poezii, pref. G. Murnu, București, 1995; C.
Stere, Social-democratism sau poporanism?, pref. edit.,
paginile «Contemporanului», cu maestru acceptat
Galați, 1996; I. Negoițescu, Scriitori moderni, I–II, pref.
și discipoli veritabili, nu există”. Cartea este în fond Emil Hurezeanu, postfață edit., București, 1996–1997.
un pretext pentru a mai trage o salvă împotriva
Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, [Mihai Un-
„proletcultiștilor”, numiți acum „neogheriști”. Răs-
gheanu], CNT, 1970, 35, RL, 1973, 36, 1989, 14; Adrian
tălmăcirea lui Țepeș. „Dracula”, un roman politic? Marino, Cronicarul în „campanie”, RL, 1970, 39; Cioba-
(1992), apărută inițial înainte de 1990 în Almanahul nu, Panoramic, 309–312; Stănescu, Poeți și critici, 214–
„Luceafărul”, încearcă să arate că nu Vlad Țepeș este 218; George, Sfârșitul, I, 743–749; Grigurcu, Idei, 153–
modelul lui Dracula, ci contesa Elisabeta Báthory, și 158; Raicu, Structuri, 373–377; Dimisianu, Valori, 175–
transformă controversa într-o partidă România–Un- 178; Nițescu, Repere, 98–109; Paleologu, Simțul practic,
garia în care românii sunt buni, omenoși, civilizați, 98–101; Ungureanu, La umbra cărților, 45–52; Cul-
iar maghiarii niște bestii setoase de sânge, cruzi, cer, Citind, 76–80; Iorgulescu, Al doilea rond, 164–173;
Raicu, Critica, 473–476; Edgar Papu, [Mihai Ungheanu],
neprincipiali etc. U. continuă totuși să producă și
VR, 1978, 11, LCF, 1985, 29; Simion, Scriitori, I (1978),
cercetări neviciate ideologic, precum studiul despre 743–749; Dobrescu, Foiletoane, I, 110–118; Mugur, Pro-
istoria cenaclurilor tipărit în Amintirea mentorilor fesiunea, 252–275; Grigurcu, Critici, 354–359; Stănescu,
(2002). El a publicat prima carte despre Marin Pre- Jurnal, III, 181–183; Cristea, A scrie, 114–122; Ierunca,
da – Marin Preda. Vocație și aspirație (1973; ediția a Dimpotrivă, 167–169; Lovinescu, Unde scurte, IV, 237–
doua 2002), construită pe ideea unei tensiuni („ten- 241; Grigurcu, Peisaj, II, 29–39; Dicț. esențial, 852–854;
siunea secretă a operei”) între vocația autobiografi- Grigurcu, Amurgul, 230–233; George, Alte întâlniri, 173–
că manifestată în Moromeții și aspirația „către altce- 183; Grigurcu, În răspăr, 89–97; Zamfirescu, Istorie, II,
479–482; Grigurcu, De la un critic, 193–203; C. Stănescu,
va”, care a dus la Risipitorii: în această antiteză, care
Campaniile lui Mihai Ungheanu, CLT, 2009, 13; Popa,
depășește conflictul dintre romanul rural și urban, Ist. lit., II, 1050–1051; Terian, A cincea esență, 569–570;
U. vede un „bovarism literar” „victorios și lăudabil”. Mihai Golescu, Recurs la memorie: convorbiri cu Mihai
SCRIERI: Campanii, București, 1970; Marin Preda. Vo- Ungheanu, pref. Mihail Diaconescu, Pitești, 2010. M.I.
cație și aspirație, București, 1973; ed. 2, Timișoara, 2002;
Pădurea de simboluri, București, 1973; Arhipelag de sem-
ne, București, 1975; Lecturi și rocade, București, 1978; In-
terviuri neconvenționale, București, 1982; Exactitatea ad-
mirației, București, 1985; Fiii risipitori. Noi și secolul XIX,
București, 1988; Răstălmăcirea lui Țepeș. „Dracula”, un
roman politic?, București, 1992; Panait Istrati și Komin-
ternul, Galați, 1994; „Adio, domnule Maiorescu!” (Evoluția
criticii socialiste. 1880–1980), București, 1995; Vlad Țepeș
Drăculea, București, 1995; Scriitorii de la miezul nopții, UNGUREANU, Cornel
Galați, 1996; Un război civil regizat?, București, 1997; Ho- (3.VIII.1943, Lugoj),
locaustul culturii române. 1944–1989, București, 1999; critic și istoric literar,
Enciclopedia valorilor reprimate. Război împotriva cul- eseist.
turii române. 1944–1989 (în colaborare), I–II, București,
2000; Amintirea mentorilor, București, 2002; Balansoarele Este fiul Elenei (n. Săbăilă) și al lui Corneliu Ungu-
istoriei literare, București, 2003; Românii și „Tâlharii Ro- reanu, notar; prenumele la naștere: Corneliu Tibe-
mei”: război religios – război de imagine?, București, 2005; riu. Urmează Liceul „Traian Doda” din Caransebeș
439 Dicționarul general al literaturii române Ungureanu
(1956–1960) și Facultatea de Filologie, secția româ- titlului atestă un veritabil program critic a cărui
nă–germană, a Universității din Timișoara (1960– miză ar fi aceea de a căuta (și mai ales de a „regăsi”)
1965). Obține doctoratul la Universitatea din Bucu- timpurile și locurile „pierdute” ale operelor. Or, în
rești cu o teză despre V. Voiculescu (1984). După ab- aceste condiții e previzibil că în sfera de interes a
solvire va fi profesor la Vălișoara (1965–1966) și Ză- exegetului vor intra cu precădere genurile mai apă-
gujeni (1966–1968), județul Caraș-Severin, referent sat referențiale (îndeosebi proza, dar și memorialis-
literar la Teatrul de Stat din Timișoara (1968–1970). tica sau publicistica) și doar în subsidiar acelea ca-
Debutează la „Scrisul bănățean” în 1961, iar editori- racterizate prin indeterminarea obiectului (poezia
al în 1975 cu volumul La umbra cărților în floare și critica). Chiar și în cazul prozei, U. se va preocupa
(Premiul Uniunii Scriitorilor), conținând o parte a mai mult de psihologia personajelor ori de determi-
foiletoanelor publicate în „Scrisul bănățean” și apoi nările spațiotemporale ale lumii ficționale și mai
în „Orizont” din 1963, când începe să țină cronica puțin de compoziție sau de tehnica narativă, iar sub
literară a revistei. La aceeași publicație avea să devi- raportul formulei va prefera scrierilor livrești și ex-
nă în 1970 redactor, iar în 1990 redactor-șef adjunct. perimentale proiecția diverselor geografii, reale sau
A colaborat la majoritatea revistelor culturale din fanteziste. De altfel, dacă există aici o „temă a criti-
țară, mai frecvent la „România literară”, „Tribuna”, cului”, aceasta nu poate fi decât persistența memo-
„Vatra”, „Steaua”, „22”, „A treia Europă”, „Familia” și riei (individuale și colective), care va duce în cele
„Luceafărul”, precum și la „Banatica” (Tübingen), din urmă la proiectul unei „geografii literare”. Până
„Književni reči” și „Lumina” (Pančevo) etc. A mai atunci însă această intuiție originară se va extinde
semnat Anemone Popescu, Ganea și C. Tiberiu. Din gradual. Astfel, în Proză și reflexivitate (1977), „afla-
1990 este secretar (președinte) al Filialei Timișoara a tă la mijlocul drumului între lectura imediată și exe-
Uniunii Scriitorilor, iar din 1995 profesor la Univer- geza plurală”, obiectul investigației îl constituie pro-
sitatea de Vest din Timișoara. Împreună cu Adriana za contemporană, criticul urmărind consolidarea
Babeți conduce Cercul de Studii al Literaturilor Eu- „vârfurilor” (Marin Preda, Eugen Barbu, D.R. Po-
ropei Centrale A Treia Europă și coordonează colec- pescu, Ștefan Bănulescu, Al. Ivasiuc ș.a.) în legătură
ția omonimă a Editurii Polirom. În 2000–2001 a fost cu succesiunea structurilor: „romanul frescă” din
director general al Teatrului Național din Timișoara. deceniul al șaselea, „mitologiile” la modă în dece-
În 2000 i s‑a acordat Ordinul Național Serviciul Cre- niul al șaptelea și „romanul document” al deceniu-
dincios în grad de Ofițer. lui al optulea. Notabil este aici faptul că, deși era în
Dacă e adevărat că „fiecare foiletonist are în fața tonul epocii și avea o tradiție redutabilă, cea din
sa, pe masa de lucru, o ipotetică istorie a literaturii urmă paradigmă (pe care U. tinde să o echivaleze
căreia i se supune”, atunci cartea de debut a lui U., cu evocarea „obsedantului deceniu”) îi prilejuiește
La umbra cărților în floare pare o dublă diversiune. criticului o disociere categorică: „Dacă citim cu
Mai întâi pentru că, deși cartea acoperă întregul atenție romanul document, vom observa că nu o
spectru al foiletonisticii vremii (de la Șerban Ciocu- dată tocmai documentul se află în mare suferință”.
lescu și Alexandru Piru la Mihai Ungheanu și Mir- Compasul interpretului se lărgește în Contextul
cea Iorgulescu), ea nu indică, deocamdată, direcția operei (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor) atât pe
în care s-ar putea îndrepta o asemenea istorie „ipo- axa temporală (favorizați sunt acum interbelicii),
tetică”. Pe de altă parte, pentru că ipostaza de critic cât și pe aceea generică (criticul nu mai face nici o
al criticii afișată aici rămâne o excepție, deoarece în discriminare între genuri). Ilustrative sunt eseurile
deceniile următoare U. se va avânta cu toate forțele consacrate lui Lucian Blaga, V. Voiculescu și Ion
către cartografierea prozei. Totuși, La umbra cărți- Pillat, care asociază incursiunile în imaginarul ope-
lor în floare îi anunță una din stratagemele favorite: rei cu „excursiunile” biografice și antropologice.
cameleonismul stilistic, capacitatea de a intra în Față de acestea, Imediata noastră apropiere (I, 1980)
pielea „personajelor” sale fie pentru a le discredita marchează o aparentă regresie, cel puțin în planul
prin pastișă, fie pentru a le prelungi obsesiile pe tematicii, limitată, cu mici excepții, la cadrele Bana-
cont propriu. Se sugerează totodată resorturile unui tului, dar, într-un anume sens, și în planul metodei,
asemenea modus operandi, căci dincolo de aparen- care pactizează din plin cu biograficul și cu docu-
ța lor seducătoare, reverberațiile proustiene ale mentarul. În realitate, e doar o repliere strategică,
dat fiind că cele trei „cartograme” care încheie car- Tibet. Jurnal (1998) și în Despre regi, saltimbanci și
tea (ultima, dedicată lui Nicolae Breban, e în egală maimuțe (I–II, 2001–2003; al treilea volum, apărut
măsură un tur de forță și o lecție de subtilitate) pre- în 2008, e dedicat cinematografiei, cu secțiuni des-
figurează deja proiectul „geografic” al criticului. pre Marilyn Monroe etc.). Toate direcțiile se vor re-
Dar efectele acestuia nu se vor observa prea clar în uni în Geografia literaturii române, azi (I, IV, 2003–
Proza românească de azi (I, 1985; Premiul Uniunii 2005), proiect anticipat de exercițiile preliminare
Scriitorilor), poate cel mai bun volum al lui U. Miza din Geografie literară (2002) și de micromonografii-
cărții, care se dorește „un studiu al «profunzimile Ioan Slavici (2002) și Octavian Goga (2003). Car-
lor»”, e triplu polemică, iar acest fapt se vede chiar tea se vrea „o istorie alternativă a literaturii, în care
din subtitlu: Cucerirea tradiției. O cucerire în sens să citim cu folos așezarea spațială a temelor, obsesi-
istoric, având în vedere că tradiția încearcă să inte- ilor, proiectelor”. Alternativă, îndeosebi în raport cu
greze în fluxul contemporaneității și literatura via- modelul călinescian, „centralist” estetic. Or, din
bilă din anii ’50 (Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, acest punct de vedere, primul volum al ciclului,
G. Călinescu ș.a.); o cucerire în sens metodologic, Muntenia, e un fel de oglindă răsturnată a paginilor
de vreme ce tradiția – avertizează autorul – repre- din Proza românească de azi. Căci, dacă în textele
zintă cu precădere o „realitate a vieții interioare”, critice din 1985 punctul forte îl constituiau profilu-
ceea ce poate îngloba, după caz, „vârstele prozato- rile de autor, aici sunt reduse adesea la caracterizări
rului”, dar și „contextul operei” sau „orizontul de sumare și arbitrare. În schimb, acum există un rigu-
așteptare”, și, prin aceasta, o cucerire în sens cultu- ros scenariu (meta)narativ, care se articulează în
ral mai larg, adică o deschidere spre istoria ideilor, a jurul opozițiilor centru/periferie, rural/urban, sa-
civilizației și a mentalităților. Numai că aceste cuce- cru/profan. Astfel, după Desenarea hotarelor, cu re-
riri se vor materializa exclusiv în planul analizei ferire la scriitorii pașoptiști, urmează Așezarea Cen-
operelor, devenite astfel prilej pentru numeroase trului, capitol în care U. urmărește diversele ima-
incursiuni de natură antropologică, sociologică, gini ale Bucureștiului, de la Nicolae Filimon la Eu-
imagologică sau comparatistă. Cât despre angrena- gen Barbu, cu staționări în romanele scrise de Cezar
rea pieselor într-o structură de ansamblu, încerca- Petrescu și Camil Petrescu, de Hortensia Papa-
rea rămâne, de regulă, deficitară: operând cu un dat-Bengescu, I.M. Sadoveanu și G. Călinescu.
binom pur biologic (Proza deceniului unu versus „Centrul” supraviețuiește (mai bine zis renaște)
Generația ’60), criticul reușește rareori să traseze și prin scrierile prozatorilor „târgovișteni” (Radu Pe-
să explice direcțiile de evoluție a fenomenului stu- trescu, Mircea Horia Simionescu, Alexandru Geor-
diat. Scrierile lui U. din anii ’90 se desfășoară pe trei ge). O primă tentativă de „decuplare” se produce
coordonate. Mai întâi, în Imediata noastră apropie- prin „anarhismul” brăilenilor (Nae Ionescu, Panait
re (II, 1990), autorul își dezvoltă, prin aceeași alter- Istrati), fiind dublată de proiecția unor teritorii ima-
nanță a comentariului cu evocarea, intuițiile din ginare, cum ar fi spațiul levantin, definit în secven-
primul volum, beneficiind acum de o contextuali- țele Arhipelagul Caragiale (I.L. Caragiale și Mateiu I.
zare mai fermă în spațiul central-european. De Caragiale, Paul Georgescu, Teodor Mazilu ș.a.) și Is-
altfel, această reprezentare se va desăvârși prin teo- arlâkul (Anton Pann, Ion Vinea, Ion Barbu, Leonid
ria „cercurilor” culturale, pe care criticul o va expu- Dimov și Șerban Foarță). O secțiune consistentă are
ne în Mitteleuropa periferiilor (2002). În al doilea în vedere dihotomia geografie sacră/geografie pro-
rând, prin volumele Mircea Eliade și literatura exi- fană: sunt analizați aici V. Voiculescu, Mircea Eliade,
lului (1995; Premiul Uniunii Scriitorilor) și La vest Mihail Sebastian, Vintilă Horia, Valeriu Anania. Lui
de Eden. O introducere în literatura exilului (I–II, Marin Preda îi este dedicat un capitol aparte, unde
1995–2000), U. va întreprinde o amplă acțiune de se discută dezagregarea satului tradițional și difi-
recuperare a „exilaților”, printre cei „regăsiți” nu- cultățile de adaptare la mediul citadin. În fine, după
mărându-se nu numai Mircea Eliade, ci și Panait două excursuri consacrate literaturii Bărăganului
Istrati, Aron Cotruș, Emil Cioran, Vintilă Horia, Pe- (Constantin Țoiu, Fănuș Neagu, Ștefan Bănulescu,
tru Dumitriu, Monica Lovinescu ș.a. În fine, demer- Mircea Dinescu) și „Olteniei arhetipale” (Marin So-
sul exegetic va fi însoțit de unul memorialistic, pre- rescu, D.R. Popescu, Adrian Păunescu), criticul re-
zent în Fragmente despre teatru (1998), A muri în vine în „Centru” odată cu „valul al treilea” al
bucureștenilor (Petru Popescu, Mircea Ciobanu, preocupări anterioare cu privire la acest prozator
Gabriela Adameșteanu, Mihai Zamfir și Mircea Căr- reper al Banatului postbelic, pentru a cărui impu-
tărescu). Tocmai datorită acestui potențial reducți- nere U. a făcut mult. Investigațiile biografice și con-
onism își propune U. „să recupereze imagini pier- textuale (regionale, comparatiste) redimensionează
dute, abandonate, uitate, ale unui timp important opera pe coordonatele unei modernități radicale.
pentru cultură, fără să solicite restaurările aberante Istoria secretă a literaturii române (2007) nu diferă
ale utopiilor respective”. Volumul al patrulea, Bana- prea mult de proiectul „geografiilor”, viziunea de
tul, a fost publicat înaintea celui de-al doilea și celui ansamblu fiind tot una a tectonicii geopolitice și a
de-al treilea, probabil deocamdată amânate. Orga- pluralismului identitar (Balcanii, Europa Centrală,
nizarea materiei pe capitole subîntinde o viziune Estul, periferiile imperiale). Titlul „senzațional” nu
teoretică, deși autorul nu e un teoretician. Geopoli- acoperă suficient conținutul acestui șantier de su-
tica zonei de la 1718 la 1918 e urmărită pe traseul biecte, unele abia enunțate, prezumate a fi dezvol-
Nicolae Stoica de Hațeg – Eftimie Murgu – Aurel C. tate în viitor. Capitolele inițiale, de la Școala Ardela-
Popovici – scriitorii dialectali de secol XIX (I. Popo- nă la perioada interbelică, au drept cadru concep-
vici-Bănățeanul, Victor Vlad Delamarina ș.a.), care tual Geopolitica și geografia literară în Europa Cen-
stau sub semnul unor „topografii” și „itinerare” spe- trală și de Est, perioada următoare stând sub sem-
cifice, sunt apoi consemnați, în secvențe micromo- nul „deschiderilor spre Răsărit” (perioada instaură-
nografice, călători și „teritorializați” vremelnici în rii stalinismului). Eterogene, secvențele compo-
Banatul post-1918 (Cora Irineu, G. Călinescu, Camil nente au ca obiect autori-cheie și tematici provoca-
Petrescu, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Leonard toare: problematica religioasă în interbelic și sub
Paukerov), „revoltați” ai deceniilor următoare (I. comunism, represiunea politică, sociabilități sub-
Stoica-Udrea, Virgil Birou, Franz Liebhardt, Niko- terane, întâlniri paradoxale, conflicte, rudenii, ere-
laus Berwanger ș.a.), teologi (de la Palia de la Orăș- zii și discipolate; alte secțiuni sunt dedicate avan-
tie la Nicolae Corneanu), scriitori moderni și post- gardei și suprarealismului, cărora le sunt explorate
moderni (Anișoara Odeanu, Sorin Titel, Alexandra zonele de umbră și dimensiunile spirituale (cvasi)
Indrieș, Livius Ciocârlie, Gheorghe Schwartz, trio- ignorate; preocupările pentru identitățile secrete
ul Mircea Nedelciu–Adriana Babeți–Mircea Mihăieș sunt valorificate optim mai ales în paginile despre
cu romanul Femeia în roșu, Viorel Marineasa, Dani- „generația ezoterică” din anii ’30 ai secolului trecut;
el Vighi, Mircea Pora, Lucian Petrescu, Petre Stoica, poezia carcerală, jurnalele intime și literatura „por-
Anghel Dumbrăveanu, Gheorghe Azap, Octavian nografică” se asociază, în context, sub semnul inter-
Doclin, Ion Chichere), autori din Banatul sârbesc dicției politice sau morale; capitolul despre „arta
(Vasko Popa, Florica Ștefan, Ion Miloș, Slavko Al- paricidului la români” are în vedere traumele iden-
măjan, Ioan Flora). Ultimele secvențe, cu detentă titare și implicațiile asupra operelor unor scrii-
comparatistă, sunt dedicate migrațiilor și interfe- tori-copii naturali (Mateiu I. Caragiale, Mihail Sado-
rențelor germane, maghiare, sârbe cu români din veanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, Eugen Barbu
alte zone, precum cerchiștii Victor Iancu, Eugen To- ș.a.); capitolele despre migrații, granițe, transgresi-
doran, Ovidiu Cotruș, Deliu Petroiu ș.a. Mixajul de uni, unele aplicate Basarabiei și Bucovinei, lasă
istorie literară în stil „detectivistic”, speculație geo- senzația recuperării unor părți abandonate sau
politică și conexiuni identitare insolite face din amânate din Geografia literaturii române, azi. Spirit
aceste repoziționări un spectacol critic personal. imaginativ și mobil, U. cultivă ipotezele senzațio-
Europa Centrală. Geografia unei iluzii (2004) reia în nale, speculațiile amețitoare, conexiunile derutan-
cadre teoretice de „geografie literară” teme și idei te, controversele riscante, menite să destabilizeze
din șantierul central-european, cu accent pe pro- inerții. Șantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea
iecția bovarică, fantasmatică, a scriitorilor din acest Eliade (2010) e, cum arată și titlul, o carte eteroclită
spațiu. Despre Cercul Literar de la Sibiu: intervalul și subiectivă, combinație de autobiografie intelec-
timișorean (2004) pare o extensie particulară a „ge- tuală, jurnal, evocări, profiluri critice, istorico-lite-
ografiilor”, urmărind implicațiile teritorializării ti- rare etc. Un roman autobiografic cu deschideri ezo-
mișorene a unor reprezentanți ai grupării. Micro- terice și închideri proletare (ca și termenul „șanti-
monografia didactică Sorin Titel (2005) sintetizează er”, de altfel) care prinde în ițe atât episoade ale
recuperării selective a lui Eliade în anii ceaușismu- Domnișoara Lou și trandafirul galben, pref. edit., Timi-
lui (punerea în scenă după Maitreyi, reprezentația șoara, 1985; Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii, Iași,
Ifigeniei), cât și himere interbelice sau derive post- 1997 (în colaborare cu Adriana Babeți); Europa Centrală.
decembriste. Multe fire se deschid spre „ultimii su- Memorie, Paradis, Apocalipsă, Iași, 1998 (în colaborare
cu Adriana Babeți); I.D. Sîrbu, Iarna bolnavă de cancer,
praviețuitori” ai anilor ’30, pe care U. a apucat să-i
pref. edit., București, 1998; Ovidiu Cotruș, Dialoguri, pref.
frecventeze: Anișoara Odeanu, doctorul Y, personaj edit., București, 1999, Titu Maiorescu și cultura română,
discret și straniu al presei interbelice, Geo Bogza, pref. edit., Pitești, 2000; Arca bunei speranțe. Scrisori către
Sorana Țopa, Mihail Avramescu (avangardistul Io- Ovidiu Cotruș, Timișoara, 2002; Aurel Buteanu, Teatrul
nathan X. Uranus), Mihai Șora și Mariana Șora, românesc în Ardeal și Banat, Timișoara, 2005; Sorin Titel
Olga Caba, Victor Eftimiu, ignoratul Axente Sever interpretat de..., pref. și postfața edit., Reșița, 2005; Anto-
Popovici. Un capitol se ocupă de corespondența lui logia literaturii dialectale bănățene (poezie, proză, teatru):
Ovidiu Cotruș cu Mircea Eliade și cu medicul Artur 1891–2011, Timișoara, 2011 (în colaborare cu Ioan Viorel
Boldureanu și Simion Dănilă).
Dan (el însuși personaj „secret” al interbelicului). În
2011 U. a alcătuit, împreună cu Ioan Viorel Boldu- Repere bibliografice: Ion Vlad, [Cornel Ungureanu], TR,
reanu și Simion Dănilă, o amplă, insolită Antologie 1976, 10, 1986, 29; Mihai Dinu Gheorghiu, Lecția de criti-
că, CL, 1976, 5; Valentin Tașcu, Despre proză cu mijloace-
a literaturii dialectale bănățene (poezie, proză, tea-
le prozei, ST, 1978, 8; Iorgulescu, Scriitori, 353–355; Ulici,
tru), cuprinzând inclusiv autori dialectali din Serbia Prima verba, II, 32–34; Mircea Popa, [Cornel Ungureanu],
și acoperind mai bine de un secol: 1891–2011. ST, 1979, 4, 2007, 9, 2012, 6; Valeriu Cristea, „Contextul
N-am spus încă totul despre modul de caracterizare al lui operei”, RL, 1979, 22; Piru, Debuturi, 53–56; Grigurcu, În-
Cornel Ungureanu. El nu este deloc tehnic, formalist. Cri- tre critici, 285–289; Adrian Marino, [Cornel Ungureanu],
ticul nu este și poetician (ceea ce bineînțeles nu este deloc TR, 1986, 23, 29; Mircea Martin, Suflul sintezei, RL, 1987,
obligatoriu). Preocuparea și competența sunt doar de or- 20; Ruja, Parte, I, 335–336, II, 267–278; Grigurcu, Peisaj, II,
din tematic și ideologic. Poate defini foarte bine substra- 218–235; Vasile Popovici, Moarte, magie și eros, O, 1998, 6;
tul sociomoral al unui scriitor sau erou literar, mai puțin Dicț. esențial, 854–857; Simuț, Reabilitarea, 306–309; Di-
(sau chiar deloc) tehnici narative ori portretistice. Deloc misianu, Lumea, 353–362; Manolescu, Lista, III, 351–353;
impresionist, deloc beletrist, criticul nu literaturizează și Radu Voinescu, O matrice stilistică – Mitteleuropa (I–III),
bine face. LCF, 2002, 35–37; [Cornel Ungureanu], O, 2003, 8, VR,
ADRIAN MARINO 2008, 6–7 (grupaje speciale); Holban, Portrete, I, 359–363;
Andrei Terian, [Cornel Ungureanu], E, 2004, 3–4, ALA,
SCRIERI: La umbra cărților în floare, Timișoara, 1975; 2004, 743, CLT, 2006, 46; Nicoleta Sălcudeanu, [Cornel
Proză și reflexivitate, București, 1977; Contextul operei, Ungureanu], CU, 2004, 11, VR, 2008, 6–7; Cătălin Sturza,
București, 1978; Imediata noastră apropiere, I–II, Timi- Miteleuropa marginalilor, RL, 2004, 29; Mihai Iovănel,
șoara, 1980–1990; Proza românească de azi, vol. I: Cuce- Grefierul apatic, ALA, 2004, 730; Dicț. Banat, 815–823;
rirea tradiției, București, 1985; Mircea Eliade și literatura Ștefănescu, Istoria, 1071–1073; Tudorel Urian, [Cornel
exilului, București, 1995; La vest de Eden. O introducere Ungureanu], RL, 2006, 26, 2008, 14, 40; Paul Cernat, [Cor-
în literatura exilului, I–II, Timișoara, 1995–2000; A muri nel Ungureanu], CU, 2006, 615, OC, 2010, 269; Holban,
în Tibet. Jurnal, Iași, 1998; Fragmente despre teatru, post- Ist. lit., III, 61–65; Mihăilescu, Lit. rom. postceaușism, III,
față Gheorghe Jurma, Reșița, 1998; Introducere în viața 252–254; Bianca Burța-Cernat, Secretul istoriei litera-
și opera lui Petru E. Oance (Tata Oancea), poet, sculptor re în era internetului, OC, 2008, 155; Al. Cistelecan, Best
și jurnalist, Reșița, 1999; Despre regi, saltimbanci și mai- seller. Temă și execuție, CLT, 2008, 9; Gabriel Dimisianu,
muțe, [I–II], Timișoara, 2001–2003, [III], București, 2008; [Cornel Ungureanu], RL, 2008, 44, 2011, 41; Manolescu,
Geografie literară, Timișoara, 2002; Ioan Slavici, Bra- Istoria, 1283–1286; Borbély, Existența, 159–163. A.T., P.C.
șov, 2002; Mitteleuropa periferiilor, Iași, 2002; Octavian
Goga, Brașov, 2003; Geografia literaturii române, azi, vol. UNGUREANU, Dănuț (28.X.1958, Calafat), proza-
I: Muntenia, Pitești, 2003, vol. IV: Banatul, Pitești, 2005; tor, gazetar. Este fiul Marietei (n. Tudora), casnică,
Europa Centrală. Geografia unei iluzii, București, 2004; și al lui Ion Ungureanu, ofițer de carieră (MAN). A
Despre Cercul Literar de la Sibiu: intervalul timișorean,
absolvit Liceul „Ion Minulescu” din Slatina (1973–
Timișoara, 2004; Sorin Titel, Brașov, 2005; Istoria secretă
a literaturii române, Brașov, 2007; Petre Stoica și regăsirea
1977) și Facultatea de Energetică a Institutului Po-
Europei Centrale, București, 2010; Șantier 2. Un itinerar litehnic din București (1978–1983). A fost angajat
în căutarea lui Mircea Eliade, București, 2010. Ediții, an- inginer, până în 1987, la Întreprinderea Electro-
tologii: Anișoara Odeanu, Într-un cămin de domnișoare. centrale Rovinari (Gorj), iar ulterior a funcționat
Călător în noaptea de Ajun, pref. edit., Timișoara, 1983, la Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice
din București. Din 1990 a lucrat în presa scrisă, fi- stil și pe secvență, iar nu pe partea de divertisment/
ind redactor-șef adjunct la ziarul „Tineretul liber” acțiune. Nuvela amplă care dă titlul culegerii, cea
(1994–1997), și la ziarul „Curentul” (1998–2003), mai cunoscută a autorului, speculează confuzia
apoi a devenit editor general al unei agenții de între realitate și proiecție mentală: un exercițiu de
consultanță și comunicare, precum și coordonator ontologie solipsistă cu influențe din Philip K. Dick
media în cadrul unei agenții de cooperare și dez- și din Solaris al lui Stanisław Lem, citat explicit în
voltare intercomunitară, specializată în proiecte corpul textului. Altă piesă de mai mare întindere
cu finanțare europeană. A fost primul președinte dezvoltă conceptul „invaziei” Pământului de către o
al Societății Române de Science Fiction și Fantasy. populație fantomatică, alcătuită din făpturi de cea-
Debutează în 1982 la „Știință și tehnică” cu poves- ță, imaginând o poveste de dragoste imposibilă din
tirea SF Viață de familie, desfășurând o activitate rațiuni de fizică (Ceață). Ca și Zbor de pe muntele
susținută în fandom. Mai colaborează la Almana- liniștit, prelucrare în termeni de comedie hi-tech a
hul „Anticipația”, colecția „Povestiri științifico-fan- mitului lui Pygmalion, Din nou acasă apasă peda-
tastice”, „Suplimentul literar al «Tineretului liber»”, la cinismului pe ideea de creație, transformând-o
„Jurnalul SF”, „Helion”, „Paradox”, „Nautilus”, „La într-o uvertură reprobabilă: doi astronauți întorși
Punkt”, „Levure littéraire”, „Cervantes” ș.a. Figurea- pe un Pământ mort ecologic eliberează din greșea-
ză cu povestiri în numeroase volume colective. A lă sporii mutanți dintr-un container abandonat,
scris, inclusiv în colaborare, sute de scenarii de te- provocând reaprinderea vieții în forme ce trezesc
leviziune pentru grupul umoristic Vouă, o selecție oroarea. Specialitatea lui U. este ficționalizarea în
apărând în volumul Țara lu’ Papură VOUĂ (2004). contururile unor lumi postapocaliptice și mutante,
Este coautor al pieselor O mătușă pierdută (pusă în în care noua supă cyber-umană nu mai amintește
scenă la Teatrul „C.I. Nottara” din București în sta- decât precar, cu distorsiuni, de vechea identitate
giunea 2006) și Stăpânul ciolanului (premiera în a umanității (Ploi târzii, Soare sub flanșe, Din nou
2011 la Teatrul de Comedie din București); de ase- acasă). Aceasta e și structura care susține romanul
menea, a colaborat la realizarea scenariului de film Așteptând în Ghermana (1993), cu observația că e
artistic de lung metraj Report la categoria fericire. A mai tranzitiv, mai direct, mai puțin modular și re-
primit în 1992 un premiu al Societății Europene de flexiv decât povestirile: narațiunea e susținută la
Science Fiction, la Eurocon, în Germania. persoana întâi de un polițist mutant, un dur dintr-o
Deși optzecist, coleg de generație în SF-ul ro- specie post-raymondchandleriană. În Basme ge-
mânesc cu Cristian Tudor Popescu și cu Alexandru ostaționare (2008) stilul lui U. s-a păstrat: preferința
Ungureanu, U. debutează editorial abia la începu- pentru explorarea postumanului, pentru mutanți,
tul anilor ’90. Generația și modelele se schimbase- mutații, pentru personaje din medii decrepite, to-
ră (William Gibson și cyberpunk-ul fiind fetișurile, tul prins în fraze versatile, tăiate de dialoguri răsti-
inclusiv stilistice, ale deceniului al zecelea), totuși te sau elaborate. Din cele trei secvențe ale acestei
Marilyn Monroe pe o curbă închisă (1993) este, în antologii (Adâncurile, Cinci basme geostaționare și
contextul apariției, o scriere la zi și, în afara con- Alte ținuturi), cele mai bune sunt povestirile din ul-
textului, una dintre cele mai bune cărți din istoria tima secțiune, mai întinse decât celelalte, Noaptea
genului în România. Identitatea lui U. e dată de în- în oraș, fără părinți, de pildă, concentrând materia
corporarea conceptului de univers SF într-o stilisti- unui roman. Duh melancolic peste lumile lui Ryan
că în același timp densă și elastică, eterogenă și per- speculează un caz de interferență ontologică între
sonală. Accentul cade nu pe specularea unor idei SF o lume reală și una imaginară (de fapt tot reală),
(deși ea nu e carentă), ci pe explorarea pur literară a pe motivul foarte antitetic al invaziei barbarilor în
discursului care desfășoară aceste idei. Insolitul nu Eden. Anatomic Graffiti etalează o lume violentă,
este cultivat ca insolit, ci luat ca punct pentru un re- soioasă, interlopă, organizată pe modelul fagurelui
alism reflexiv al nefamiliarului. Contururile lumilor uman, controlată de mecanismul represiv neofas-
din Marilyn Monroe pe o curbă închisă, livrate nu cist prin nanotehnologie („electrogaborii”) sau prin
o dată cu multe indeterminări și ambiguități, favo- mai frustra lobotomie. Cele Cinci basme geostațio-
rizează o receptare au ralenti, îngreunată de struc- nare, cu un grad mai mare de relaxare și ironie, vin
tura vagă și de progresia nonlineară, focalizată pe din modelul Stanisław Lem, din Ciberiada sau din
Cronicile interstelare, în special Picador își asumă 2000 se alătură criticului Tudor Cristea, fondând la
riscul: ajutat de o inteligență artificială angajată ca Găești revista „Litere”. Cu pseudonimul M.V. Pop
sfetnic, Picador își joacă la noroc cartea de aspirant semnează articole despre muzica rock în revistele
la mâna unei domnițe, în cel mai rău și mai proba- „Vox Pop-Rock”, „Rocker”, „Art & Roll”, „Sunete” ș.a.
bil caz urmând să-și piardă capul. Dintre povestirile A publicat un volum intitulat 10 legende ale bluesu-
din secțiunea Adâncurile, Domus alienează concep- lui (1997), cu biografiile unor reprezentanți ai aces-
tul curent de „casă” prin cuplarea lui la un concept tui gen muzical. Scriitorul a fost distins cu Premiul
de lume totalitară și aglomerată, în care sentimen- Uniunii Scriitorilor, Filiala Pitești, pentru culegerea
tul privatului s-a pierdut; Larkin aranjează munții e de povestiri Tunul filozoafei (2005).
construit pe contrastul dintre o lume virtuală eco și Deși U. a fost înregistrat ca prozator „venit pe
decorul real al proiecției virtuale – un oraș postur- valul postoptzecist” (Al. Cistelecan), scriitorul se
ban, plin de gunoaie. Metoda pentru chitară revine recomandă drept un optzecist „propriu-zis”. Ca
la temele favorite ale autorului – frontiera dintre trăsături caracteristice ale literaturii sale pot fi
uman și nonuman într-o postumanitate distopică. semnalate măiestria narativă, vigoarea epică, pro-
Gazetarul U. poate fi găsit în volumul Români deja movarea moderată a textualismului și a „inginerii-
deștepți (2007), cuprinzând 199 de schițe inspirate lor textuale”, precum și predilecția pentru o tema-
din realitatea cotidiană. tică rurală, postrurală sau provincială și, pe de altă
SCRIERI: Marilyn Monroe pe o curbă închisă, prezenta- parte, pentru abordarea dezinhibată a unui reper-
re Cristian Tudor Popescu, București, 1993; Așteptând în toriu tematic multă vreme ocolit, cel al erotismu-
Ghermana, postfață Gabriel Rusu, București, 1993; Țara
lui carnal necenzurat de reticențe pudice. Narați-
lu’ Papură VOUĂ (în colaborare), București, 2004; Ro-
mâni deja deștepți, București, 2007; Basme geostaționare, unile din Prunele electrice (1996) întruchipează un
Timișoara, 2008. exemplu de abordare a tematicii rurale cu mijloace
Repere bibliografice: Dan-Silviu Boerescu, La Vie en prozastice moderne, prezentând o combinație de
prose. Născuți pentru a fi manipulați?, LCF, 1995, 31; textualism și scrupul documentar. Ruralitatea ob-
Dicționar SF, coordonator Mihai-Dan Pavelescu, Bu- servată de U. este cea modernă, declinantă, ames-
curești, 1999, 232; Opriță, Anticipația, 336–342; Opri- tecată și dizarmonică, perturbată de modernizarea
ță, Cronici, 45–53; Cătălin Badea-Gheracostea, Al- forțată sub regimul comunist, departe de orice idi-
ternative critice, ed. 2, Satu Mare, 2010, 166–169; lism convențional. Sub anumite aspecte, autorul se
Horia Gârbea, Punctul de trecere, LCF, 2010, 7. M.I. manifestă ca succesor în formulă optzecistă al lui
UNGUREANU, Dumitru (4.III.1956, Cacova, azi Ion Iovescu sau al Georgetei Mircea Cancicov, vă-
Neajlovu, j. Dâmbovița), prozator. Este fiul Ioanei dind și un interes față de concretețea rostirii, a ex-
și al lui Andrei Ungureanu, electrician. Urmează plorării puterilor semnificantului în interfața lui cu
școala elementară în comuna dâmbovițeană Mor- „referința”. Pe de altă parte, în povestiri se regăsesc
teni și un liceu industrial (specialitatea energetică) umorul și sentimentalitatea, calități tradiționale ale
la București. După absolvire își îndeplinește la ce- prozei rurale, aici manifestate într-o versiune deloc
rere serviciul militar în marină (1976–1978), iar ul- desuetă. El însuși se revendică de la Marin Preda și
terior lucrează ca electrician la Găești, oraș în care de la Școala de la Târgoviște. Din perspectiva su-
se și stabilește. Este prezent în diferite cenacluri biectelor, dar și a construcției și scriiturii, textele
(„Ienăchiță Văcărescu”, „3,14”, Junimea), unde ci- întruchipează un caleidoscop cu o mare varieta-
tește diferite texte, între care proza 44 de gherlani te cromatică. Piesa titulară, Prunele electrice, este
(inclusă ulterior, de Gheorghe Crăciun, în antologia cronica aventurilor unei formații neprofesioniste
Generația ’80 în proză scurtă). Debutează în 1983 la de muzică rock confruntate cu obtuzitatea mărun-
„Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretu- ților îndrumători culturali ai sistemului. Țuică de
lui»” cu proza După avioane și iepuri, și editorial cu prună consemnează ca ritual inițiatic participa-
romanul Cartea păcatelor (1996). După 1989 cola- rea unui adolescent la distilarea, după rânduială,
borează la „Viața românească”, „Vatra”, „Convorbiri a țuicii, soldată cu o beție cumplită. În Ispitirea e
literare”, „Luceafărul”, „Tomis”, „Calende”, „Con- istorisită pățania unui țăran matur care, pus prin-
trapunct”, „ArtPanorama”, „Observator cultural”, tr-un concurs de împrejurări vodevilesc în situația
„Argeș”, „ExPonto”, „Suplimentul de cultură” ș.a. În de a participa la un examen pentru angajarea pe un
post de muncitor, ia examenul cu ușurință, dar nici maniera consacrată a autorului, cu humor și trucu-
nu se gândește să se ducă la slujbă, rămânând fidel lență, uneori „căutată”, dar și cu duioșie. După cum
condiției sale de gospodar agricultor. Nuvela Cine a releva Al. Cistelecan, scriitorul „are mai degrabă sti-
ucis oaia națională e de fapt un mic roman polițist lul iute, fără mult protocol; proza lui sare repede la
burlesc, ca și Cartea păcatelor, acesta mai degra- fapte, dovedind, încă o dată, o anumită nervozitate
bă sumbru, amintind întrucâtva de minimalismul a vocației epice. Ața îl trage spre scena tare, de wes-
decepționist și revoltat al „tinerilor furioși” englezi tern”. În volumul Alambicotheca (2008) sunt adu-
din anii ’50 ai secolului trecut, dar într-o versiune nate texte de publicistică, titlul culegerii este cel al
adaptată la circumstanțele anilor ’80 ai României unei rubrici deținute de scriitor în revista „Litere”.
ceaușiste. Tot un microroman înrudit cu prozele SCRIERI: Cartea păcatelor, Timișoara, 1996; Prunele
scurte ale scriitorului poate fi considerat Jertfă & electrice, pref. Dan-Silviu Boerescu, Timișoara, 1996; 10
Steag (1999), cu prudență subintitulat „povestire”. legende ale bluesului, Timișoara, 1997; Jertfă & Steag, Ti-
U. operează acum cu subiecte pretențioase și gra- mișoara, 1999; Lia Mora, București, 2001; Tunul filozoa-
fei, pref. Al. Cistelecan, Iași, 2005; Alambicotheca, Târgo-
ve: tradiția, mitul, confruntarea între raționalism și
viște, 2008; Rockin’ by myself, București, 2012.
epifanie obscură, crima ritual-sacrificială etc., totul
Repere bibliografice: Horia Gârbea, [Dumitru Ungu-
abordat sub semnul deriziunii și al bufonadei sa-
reanu], LCF, 1996, 32, 2008, 3; Constantin Dram, [Dumi-
tirice, dar și al unei productive ambiguități. O car- tru Ungureanu], CL, 1996, 9, 2005, 7; Carmen Neamțu,
te importantă – în epocă, probabil că și pe termen Distileriile bășcăliei, CNT, 1996, 51–52; Rodica Draghin-
lung, deși relativ ignorată – este masivul roman Lia cescu, Traiectorii intestinale. Comunismul și bestiali-
Mora (2001), chintesențiere a optzecismului după tatea, CL, 1997, 4; [Dumitru Ungureanu], VTRA, 1998, 7
aproape trei decenii de la primele lui manifestări. (grupaj special); Tudor Cristea, Un roman remarcabil,
Despre experimentalismul, plurisemantismul și „Litere”, 2001, 4; Cristina Ionică, „Lia Mora”, OC, 2001,
caracterul autoreflexiv al cărții cititorul e avertizat 84; C. Rogozanu, Incest și naratologie, RL, 2001, 30; Lef-
ter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 254–256; Luca Pițu, Temele
chiar de la pagina de titlu, unde se poate citi: Lia
deocheate ale timpului nostru, Pitești, 2002, 170–176;
Mora. Încercări narative despre Autor, Opera sa & Alex. Ștefănescu, Prozatorii români de școală nouă par
relația lor incestuoasă. De altfel, Lia Mora nu e un insațiabili din punct de vedere sexual, RL, 2005, 17; Ma-
personaj obișnuit, ci mai degrabă un fel de opera- rius Chivu, Cum se dezbracă o femeie, RL, 2005, 19; Iu-
tor simbolic; sub acest nume generic intră în sce- lia Argint, Paideia, ALA, 2005, 767; Adina Dinițoiu, Între
nă câteva personaje diferite și prin sex, singurul lor două ispite – textualism și poveste, OC, 2005, 294; Do-
element comun fiind rolul de revelator/catalizator ris Mironescu, Orașul Drăculești si demonii săi literari,
al unui fatum amoros destructiv. În general, autorul SDC, 2005, 45; Cristea-Enache, București, 126–134; Mag-
da Ursache, În alambicothecă, „Acolada”, 2010, 6. N.Br.
recurge la procedeul, extrem modernist, al temei
cu variațiuni. Lizibilă fără efort, chiar captivantă în UNGUREANU, Gheorghe (8.III.1907, Schit, j.
ciuda desfășurării arborescente a ficțiunii, scrierea Neamț – 29.XII.1975, Iași), arhivist, editor. Ur-
a putut fi percepută de unii critici drept „scandaloa- mează școala primară în satul natal, gimnaziul la
să”, în sensul că e dominată covârșitor de explora- Hangu (județul Neamț), iar la Iași Liceul „Mihail
rea erotismului explicit, dezinhibat și necenzurat, Kogălniceanu” și Facultatea de Drept, absolvită în
urmărit ca un principiu fondator al vieții (și, prin 1929. Din 1927 se angajează ca practicant la Ar-
alegorie, al artei, al literaturii). Așadar, la nivelul hivele Statului din Iași, unde va lucra toată viața,
denotației, cartea constituie o adevărată enciclo- până la pensionare (1969), urcând toate treptele:
pedie erotică, un fel de „tabel al lui Mendeleev” al copist, copist paleograf, arhivar, arhivar principal
erotismului carnal. Oricum, viziunea și obiectivul și director; între 1969 și 1975 a fost consultant știin-
de ansamblu al autorului par să fi fost foarte am- țific în domeniul cronografiei și documentaristicii
bițioase. Regresiunea totală (a naratorului) în reg- tot la Arhivele Statului din Iași. A fost de asemenea
nul animal, în biologicul elementar, în naturalul membru al Societății de Științe Istorice din Româ-
inanimat, ca un fel de ontogeneză răsturnată, este, nia și membru al colegiului de redacție al „Revistei
probabil, cea mai radicală „fuziune în natură” (ne- arhivelor” și al publicației „Archivum. Revue inter-
omioritică) din anii apariției cărții. Tunul filozoafei nationale des archives” (Paris). Debutează în 1928
este un volum de povestiri cu tematică diversă, în la revista „Ion Neculce”.
U. se impune prin sute de studii, articole și lu- din Timișoara (1961–1967). Încă din 1961 lucrează
crări laborioase privind teoria arhivisticii, operă ca profesor la școli speciale, iar o vreme deține și
care îl situează printre specialiștii proeminenți ai funcțiile de director de școală și inspector-șef la In-
domeniului. Una din importantele sale contribuții spectoratul de Stat pentru Handicapați al Județului
este organizarea și valorificarea tezaurului arhivistic Arad. La activitatea de la catedră se adaugă cea din
al Moldovei. Legat de literatură, reface traseele lui domeniul literar, U. fiind un timp și redactor-asoci-
M. Eminescu și Ion Creangă și descoperă documen- at al revistei arădene „Arca”. Debutează la „Tribuna”
te, strânge mărturii, aflând chiar despre existența în 1973 cu schița În spatele chioșcului, iar editorial
unui fiu nelegitim al poetului. Descoperă în podul cu romanul Ochiul zilei de ieri, apărut în 1976. Mai
tribunalului din Botoșani acte despre Eminescu, iar colaborează la „Luceafărul”, „Steaua”, „Vatra”, „Fa-
în vara lui 1944, când Iașul era evacuat, cutreieră ca- milia”, „România literară”, „Orizont”, „Aradul cultu-
sele părăsite în care bănuiește că ar putea fi docu- ral”, „Astra”, „Oglinzi paralele” ș.a.
mente interesante și salvează ce poate. Rectifică ast- Ochiul zilei de ieri este microromanul unei co-
fel informații și date din studiile călinesciene, care lectivități rurale, accentul narațiunii căzând pe în-
la acea dată treceau drept incontestabile. Istoria tâmplările dramatice și violente care marchează
literară a beneficiat în egală măsură de prețioasele viața personajelor. Prin plasarea evenimentelor în
contribuții documentare ale lui U. privind scriitori Ridiș, U. dorește să realizeze o frescă a satului ro-
și cărturari precum Gheorghe Asachi, G. Sion, Vasile mânesc din câmpia ardeleană, urmărind mai ales
Alecsandri, Damaschin T. Bojincă ș.a. transformările pe care le suferă localitatea de-a
SCRIERI: Jurisconsultul Damaschin T. Bojincă (1802– lungul anilor. Instalarea în sat a lui Manase Ștei-
1869). Contribuții la viața și activitatea sa, pref. Sever ca, viitorul fierar al locurilor, este pentru autor un
Zotta, Iași, 1930; Istoria avocaturii în Moldova. Istoricul prilej de a face incursiuni în destinele comunității.
instituției, avocați, documente, I, Iași, 1938; G. Sion. Omul
În același timp, drumul pe care acesta îl parcurge
și opera, Iași, 1939; Figuri de arhiviști români: Gheorghe
Asachi. 1788–1869, București, 1969; Cronica Cotnarilor devine un pretext pentru observarea mediilor și a
(în colaborare cu Gh. Anghel și Constantin Botez), Bu- stratificărilor sociale. Scris în manieră clasică, ro-
curești, 1971. Ediții: Familia Sion. Studiu și documente, manul are o singură perspectivă narativă; relatarea
Iași, 1936; Din viața lui Ion Creangă. Documente inedite, se face la persoana a treia, iar acțiunea, inconsis-
București, 1940; Documente privitoare la anul revoluțio- tentă, câștigă totuși prin aura de mister ce învăluie
nar 1848 în Moldova, București, 1960 (în colaborare); Ion unele personaje (tipuri umane bine conturate, cu
Creangă. Documente, București, 1964; Documente, [vol. istorii zbuciumate, care le conferă substanță), prin
I], București, 1973 (în colaborare cu Dumitru Ivănescu și
notele de fantastic și ambiguitatea ce funcționează
Virginia Isac), vol. II: Documente din arhive ieșene, Bucu-
rești, 1976 (în colaborare cu Dumitru Ivănescu și Virginia ca un liant între episoade aparent disparate. Satul
Isac); Eminescu în documente de familie, București, 1977; Ridiș, principalul reper geografic al literaturii lui
ed. îngr. Dumitru Ivănescu și Virginia Isac, Iași, 2001. U., este topos și pentru următorul roman, Vara
Repere bibliografice: Gheorghe Bezviconi, [Gheorghe bunei speranțe (1979). Maniera narativă se modi-
Ungureanu], „Cetatea Moldovei”, 1943, 6, 8–9; A. Jol- fică: acum sunt trei perspective care converg, căci
tea, Mărturii ale unor vremuri apuse, „Club”, 1956, 9; toate au în centru figura și destinul lui Onuț Hara.
Veronica Porumbacu, Bilet în circuit, București, 1965, Ființă enigmatică, sensibilă și melancolică, trăind
44–46; Vasile Arimia, Profil: Gheorghe Ungureanu la 60 mai mult prin raportarea continuă la existența
de ani, RA, 1966, 2; Piru, Varia, I, 55–56; Dumitru Ivă- consătenilor, el suferă în urma unei iubiri pierdute.
nescu, Un eminent arhivist: Gheorghe Ungureanu, CRC,
Incertitudinile se lămuresc pe măsura desfășură-
1976, 5; Maftei, Personalități, III, 331–334; Leon, Um-
bre, IV, 280–288; Busuioc, Scriitori ieșeni, 423–424. P.Ct.
rii evenimentelor, iar zbuciumul protagonistului,
straniu la prima vedere, își dezvăluie treptat sen-
UNGUREANU, Horia (3.IX.1939, Șiria, j. Arad), pro- surile, suferința sa implicând chiar o dimensiu-
zator. Este fiul Victoriei (n. Crâsnic) și al lui Constan- ne tragică. Registrele temporale se întrepătrund,
tin Ungurean, preot; prenumele la naștere: Horea notațiile din prezent alternează cu ecourile unor
Iancu. A urmat școala generală la Drauț și la Galșa, întâmplări petrecute în trecut. În Răzbunare rata-
județul Arad (1946–1953), liceul la Arad (1953–1956) tă. Noaptea papagalilor (1982), carte în care sunt
și Facultatea de Istorie–Geografie a Universității incluse două microromane, U. pune în pagină
447 Dicționarul general al literaturii române Unirea
anchetele întreprinse de un căpitan de miliție pen- Repere bibliografice: Al. Cistelecan, „Ochiul zilei de ieri”,
tru elucidarea unor crime și descoperirea asasini- F, 1977, 5; Ulici, Prima verba, II, 173–174; Lucian Alexiu,
lor. Prozatorul știe să dozeze elementele ce duc la „Vara bunei speranțe”, O, 1979, 42; Ciobanu, Însemne,
aflarea adevărului, întreține abil suspansul și oferă II, 253–254; Sultana Craia, În spațiul virtualității, LCF,
un deznodământ într-o oarecare măsură neaștep- 1980, 16; Marcel Pop-Corniș, Horia Ungureanu, între po-
vestire și eposul rural, O, 1980, 20; Constantin Ciopraga,
tat. Povestirile din Firul de iarbă (1984) sunt țesute
Între „aventură” și „enigmă”, CRC, 1983, 15; Iorgulescu,
în jurul unor episoade aparent anodine și lipsite de
Prezent, 173–174; Ruja, Parte, I, 131–134; [Horia Un-
intrigă. Personajele, fără nume (un el, o ea, băia- gureanu], „Arca”, 1999, 10–12 (grupaj special); Gheor-
tul...), cu o identitate nelămurită, conflictele sus- ghe Mocuța, Pe aceeași arcă, Arad, 2001, 126–128; Dicț.
pendate, finalul adeseori ambiguu contribuie la Banat, 823–825; Gheorghe Secheșan, „Puzzle”, „Arca”,
mutarea accentului de pe eveniment pe simbolisti- 2008, 1–3; Gheorghe Mocuța, Horia Ungureanu: con-
ca lui. În aceste proze în care nu se întâmplă aproa- templație activă și ritm interior, „Arca”, 2010, 4–6. A.St.
pe nimic contează sugestia și arta de a o menține.
Se remarcă seria Întâmplări cu Mileaga, preluată
și în Podul de piatră (2009), având ca protagonist
povestitorul cu acest nume, figură ce se regăsește
în majoritatea prozelor lui U. Omniprezent, omnis-
cient, Mileaga are o adevărată plăcere a taifasului
și un ritual pe care îl impune interlocutorului dor-
nic să îi asculte istorisirile. Ceremonialul relatării
se bazează pe o îmbinare de ironie și viclenie, pe
enervări adesea prefăcute și pe o continuă amâna-
re a sfârșitului povestirii. Fântâna. Matei și Maria
(1999; Premiul Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor)
cuprinde două proze fără legătură tematică între
ele și scrise în registre diferite. Prima, care se adau-
gă, la un interval considerabil de ultimele povestiri,
la monografia Ridișului, este o proză de atmosferă. UNIREA, ziar apărut la București, cu subtitlul „Jur-
U. cultivă detaliul și nuanțează, mizând pe o stra- nal politic, comercial, literar”, de trei ori pe săptă-
tegie narativă ce are la bază tensiunea ce se naște mână de la 16 februarie la 20 iunie 1861 și bisăptă-
din amânări și digresiuni. Prilej de a urmări lumea mânal între 24 iunie 1861 și 5 iunie 1862, etalând
satului, cu istorii văzute și nevăzute, într‑un timp în vedetă mottourile „Unirea face tăria” și „Unirea
și spațiu arhaice, populate de simboluri generice poate orice voiește,/ Fiindcă într-însa forța dom-
(Apa – Fântâna – Fântânarul), narațiunea este și un nește”. S-a tipărit cu alfabet de tranziție, cu excepția
pretext pentru mărturisirea încrederii în poveste,
titlurilor, a reclamelor și a anunțurilor de vânzări,
căreia i se recunoaște o dimensiune primordială:
culese cu caractere latine. Provine din fuziunea
„Povestea‑i începutul vieții. Orice istorie începe cu
gazetelor bucureștene „Conservatorul progresist”
o poveste”. Microromanul Matei și Maria, inclus în
(1859–1861), aceasta aflată sub conducerea lui C.N.
partea secundă a cărții, prezintă „o iubire din anii
Brăiloiu, și „Timpul” (1854–1861), la care prim-re-
optzeci”. Povestea de dragoste, cu deznodământ
dactor era Grigore R. Bossueceanu. Cei doi gazetari
tragic, constituie pentru prozator și o cale de a vor-
își păstrează responsabilitățile, primul fiind direc-
bi despre realitățile sociale ale epocii.
tor, celălalt redactor primar. În articolul Către pu-
SCRIERI: Ochiul zilei de ieri, București, 1976; Vara bunei
blicul român din numărul inaugural C.N. Brăiloiu
speranțe, București,1979; Răzbunare ratată. Noaptea pa-
pagalilor, București, 1982; Firul de iarbă, București,1984;
oferă toate detaliile privitoare la publicație ca or-
Fântâna. Matei și Maria, Arad, 1999; Podul de piatră, gan politic și la programul urmărit. Preocupările li-
Arad, 2009; Umbre, Cluj‑Napoca, 2011. Antologii: Puzzle. terare sunt destul de firave și aparțin preponderent
O panoramă a scriitorilor arădeni de azi, pref. Gheorghe redactorului, care publică la „Foileton” proză și
Mocuța, Arad, 2007. lungi poeme în versuri (O scenă din viața lui Țepeș,
Unirea Dicționarul general al literaturii române 448
Cântec haiducesc ș.a.), precum și câteva sonete, da- și o amplă rubrică literar-culturală de interes lo-
tate între 1850 și 1860. La această rubrică se remar- cal, „Din viața de București”. Traducerile din Émile
că semnătura lui G. Baronzi sub nuveleta Întâm- Zola (făcute de Mircea C. Demetriade – Naïs Mi-
plările unei măști, tipărită la foarte scurt timp și în coulin ș.a.), Carmen Sylva, Maupassant, Catulle
broșură cu titlul Impresiuni din carnavalul 1861, și Mendès, Anatole France (Fiica Lilitei) și V.M. Gar-
sub o savuroasă satiră la adresa disputelor lingvis- șin (Semnalul) ocupă „Foița” ziarului. Câteva re-
tice pe marginea originilor limbii române, O ședin- cenzii (la A.I. Odobescu, Scrieri literare și istorice,
ță a penelor limbiste. După săptămânalul „Țeranul Costache Conachi, Poezii. Alcătuiri și tălmăciri)
român” se reproduc basmele lui Petre Ispirescu Ti- și cugetări alese din scrierile lui Schopenhauer
nerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte și Cele sau din revista franceză „L’Illustration” comple-
trei mere de aur (în volumul din 1872 cu titlul refă- tează preocupările cultural-literare ale U. Alți co-
cut în Prâslea cel voinic și merele de aur), iar după laboratori: Ana Ciupagea, Th. M. Stoenescu, Mi-
„Ilustrațiunea”, „un admirabil articol asupra stării hail Strajanu, Fl. Simionescu, C. Bărcănescu. R.Z.
de decadență a literaturei noastre”, Despre starea li-
UNIREA, publicație apărută la Blaj, săptămânal, de
teraturii și instrucțiunii la români, fără menționa-
la 3 ianuarie 1891 până la 26 ianuarie 1918 și de la
rea autorului. Două nuvele istorice, Studii istorice
20 noiembrie 1918 până la 24 martie 1945; între 2
și Scene din istoria României. Colomba. 1630–1635
martie 1911 și 26 ianuarie 1918 a ieșit de trei ori pe
de Ioan C. Lerescu, epuizează compartimentul de-
săptămână. Din 15 noiembrie 1918 iese cu subtitlul
dicat literaturii originale. În ultimele numere se dă
„Ziar național cotidian”, modificat, din 7 ianuarie
traducerea povestirii Melchior de George Sand. R.Z.
1919, în „Ziar național”, iar cu numărul 14/1921
UNIREA, cotidian apărut la București între 1 fe- subtitlul este „Foaie bisericească-politică”. Din
bruarie 1887 și 1 iulie 1888, sub conducerea poli- 1920 periodicitatea se modifică – marțea și sâmbă-
tică a lui I.G. Bibicescu. Între redactorii gazetei, ta, iar din 1921 se menționează că „apare sâmbăta,
care avea o orientare liberală, figurează Mircea C. în fiecare săptămână”. U. a fost editată cu sprijinul
Demetriade (semnează și Dimitriadi), Iuliu I. Roș- financiar al Bisericii Greco-Catolice. Pentru primii
ca, Vasile Alecsandrescu [V.A. Urechia] (semnează ani redactor este Vasile Hossu, viitorul episcop de
uneori Vas-al și Vasal); ei dau versuri, proză, arti- Lugoj. El va fi urmat la conducerea redacției, din
cole de critică literară, traduceri. Schițe, istorioare care un timp a făcut parte și canonicul Al. Gra-
și mici povestiri publică destul de consecvent, mai ma, de Victor Szmigelski (1892–1898), Vasile Suciu
ales în primul an, D. Teleor (Scrisoare din București, (1898–1900) și Aurel C. Domșa (1900–1912). În ia-
Amintiri) și Mircea C. Demetriade (Glasul, Metem- nuarie 1913 redactor responsabil devine Augustin
psihoza și un fel de texte de promovare turistică Gruiția, iar între 1914 și 1917 proprietari și editori
într-o izbutită haină literară, De la Călimănești, sunt, pe rând, Vasile Moldovanu, Emil Tatar și Ioan
De la Govora, Șoaptele muntelui). Se mai repro- Suciu. Din 20 noiembrie 1918 până la 14 martie
duc pagini din volumul lui Ion Ghica Scrisori către 1919 va fi organul Consiliului Național Român din
V. Alecsandri, recent apărut, legenda populară Ion Blaj, pentru a trece apoi sub direcția unui comitet.
Istețul și povestea Popa care știa prea multă carte, Un timp își asumă responsabilitatea de director Al.
comunicate de V.A. Urechia, precum și o lungă na- Ciura (15 decembrie 1918–30 septembrie 1919).
rațiune ce evocă episoade petrecute în războiul de Din 1921 direcțiunea este preluată de Alexandru
la 1877. Rubricile „Felurimi” și „Întâmplările zilei” Rusu, iar între 1925 și 1929 publicația e girată de
conțin informații despre evenimente mondene – Augustin Pop. Din redacție au mai făcut parte Ovi-
balul Curții, baluri mascate, decernări de medalii diu Hulea (1918–1919), Iuliu Maior (1919), Zenovie
–, spectacole teatrale, concerte, congresul vorbito- Pâclișanu (1919–1920), Gh. Dănilă, Dumitru Neda
rilor de volapük, starea bolii lui Eminescu (buleti- (1930–1945) ș.a.; pentru foarte scurt timp (numărul
ne medicale preluate după „Curierul român” din 42/1937), a apărut cu titlul schimbat în „Unirea po-
Botoșani). „Cronica teatrală” este susținută, sub porului”, sub conducerea lui Al. Lupeanu-Melin și
inițiale, de Mircea C. Demetriade și, cu denumi- Iuliu Maior. Având caracterul unei publicații confe-
rea schimbată în „Cronica dramatică”, de Iuliu I. sionale, U. nu și-a propus să realizeze un program
Roșca, sub iscălitura Don Remi. Acesta deschide literar. Revista este, după formularea lui Alexandru
449 Dicționarul general al literaturii române Unirea
Rusu (Pro domo, 31/1925), „organul politic-biseri- – Dascălii transilvani. Unele studii vizează relațiile
cesc al Bisericii Române Unite, care departe de-a scriitorilor români cu centrul istoric al greco-cato-
face politica unui partid, nici nu face politică de- licismului, precum în Titu Maiorescu bursier al Bla-
cât în măsura în care caută de interesele Bisericii”. jului. Documente, un articol semnat de A. Lupeanu,
Până la 1900 se publică destul de rar beletristică sau în Octavian Goga și Blajul de Ioan Georgescu
originală, mai ales proză. Colaborează Ion Pop-Re- ș.a. De altfel, legătura cu Blajul justifică adesea in-
teganul, N.T. Zorilă, G. Simu, Iosif Vulcan, Elena teresul publicației pentru personalitățile literare.
din Ardeal (Elena Simtion) ș.a. Cu versuri intitulate Astfel, U. consemnează, ca eveniment, primirea
Amintiri debutează, în 1899, Ion Agârbiceanu, care „cu flori și drapele” a unei delegații a scriitorilor
mai dă schițe și alte poezii, semnate Alfius, iar Ion români din Regat în Vizita scriitorilor la Blaj, prilej
Rot și A.C. Domșa sunt autori de recenzii ori de stu- cu care apare și un omagiu pe care Victor Eftimiu
dii închinate scriitorilor ardeleni. Al. Grama și-a ti- îl aduce urbei ardelene. Unele articole referitoare
părit mai întâi aici, în 1891, studiul obtuz, pătimaș la semnificația culturală sau istorică a Blajului sunt
și nedrept în care îl ataca înverșunat pe Eminescu. preluate și din alte publicații interbelice. Din „Ide-
Cu scopul de a oferi începătorilor modele literare ea europeană” este reluat articolul lui Emanoil Bu-
corespunzătoare ideilor estetice ale lui Grama, se cuța Cingătoarea de casne a lui Petru-Pavel Aaron,
traduce din Chateaubriand (Atala, Aventurile ulti- altă dată se reproduce după „Cuvântul” articolul lui
mului Abencérage). Alte adaptări (Chezășia după Perpessicius Școlile din Blaj. Tot un articol republi-
Neguțătorul din Veneția de Shakespeare) și tălmă- cat, din „Bilete de papagal”, e fragmentul Un prinț
ciri din scrierile lui Fr. W. Weber (versuri în tran- Arhiereu, în care Tudor Arghezi elogiază personali-
spunerea lui Elie Dăianu), W. Schwartz (în versiu- tatea lui Vladimir Ghika, „un român dintre domni-
nea Elenei din Ardeal) și Lewis Wallace (Ben Hur) se tori, macerat în trei aristocrații: a sângelui, a gândi-
adaugă prozei ușoare, mai mult umoristică, tradu- rii franceze și a Vaticanului” (Spre schitul marelui
să din franceză, italiană, spaniolă și engleză aproa- Neant). Mai rar, revista publică articole care reflec-
pe în fiecare număr. După 1900 la rubricile de lite- tă preocupări de lingvistică, cum e ciclul realizat de
ratură au publicat, din când în când, și G. Coșbuc, Gavril Todica, Modă și capricii în limbă. De-a lungul
Iuliu Maior, St. O. Iosif, Aurel C. Domșa, Emil Sabo. anilor literatura propriu-zisă este reprezentată in-
Aspectul periodicului nu se schimbă nici mai târ- termitent și, cu câteva excepții notabile, de scriitori
ziu, deși între colaboratori, începând din 1918, se minori. Semnează proză Toma Cocișiu sau Sabin G.
numără, cu versuri, Teodor Murășanu, I.U. Soricu, Truția, iar din ultimul volum al lui I. Agârbiceanu,
I.B. Buteni, Valeriu Bora, Iustin Ilieșiu, Radu Brateș „Foița «Unirii»” reproduce, „cu învoirea autorului”,
ș.a. Alături de I. Agârbiceanu (autor și de articole Bisericuța minunată. Versuri dau Aron Cotruș (Pe-
cu subiecte politice, cum e Colaborarea Bisericii), o carte), Petru Anca, I.B. Buteni, Mihai Demeter,
sunt prezenți cu proză, fragmente din piese de Aurel Papiu ș.a., iar însemnări de călătorie trimit
teatru, diverse însemnări cu caracter cultural etc. George Șerban, Ion Belu sau Iuliu Maior (Impresii
Zaharia Bârsan, Mihail Sorbul, Gavril Todică, Sabin din Basarabia). Sunt semnalate, la rubrica „Cărți
G. Truția, Al. Lupeanu-Melin, Ioan Georgescu, Leca și reviste”, volume ale lui G. Ibrăileanu, Tudor Vi-
Morariu, Corneliu Coposu, Gh. Bulgăr, Iosif E. Na- anu, Mihail Sadoveanu, I. Agârbiceanu ș.a. Gheor-
ghiu. Revista are câteva rubrici dedicate producției ghe I. Biriș scrie articolul Pe marginea romanului
literare. Astfel, alături de „Informațiuni”, „Mai nou”, „Biruința” de Ion Agârbiceanu, analizează aspecte
„Știri mărunte” „Săptămâna politică”, „Spicuiri”, ale literaturii de după război, recenzează romanul
„Revista bisericească”, „Bibliografie”, „Cronica tea- lui Cezar Petrescu Baletul mecanic, se ocupă de
trală”, odată cu numărul 141/1919 apare și rubrica lirica argheziană (Un psalmist modern. Tudor Ar-
„Literatură”, iar începând din numărul 15/1921 se ghezi) și de cea populară (Din poezia populară),
tipărește „Foița «Unirii»”, menită să cuprindă „oca- dar și de subiecte precum Scrisul românesc din
zional, literatură frumoasă”. Din publicistică se re- Ardeal. Traduceri semnează Ioan Georgescu (din
țin în anii ’30 contribuțiile de istorie culturală, în Giovanni Papini și din Fénelon) și I. Vultur (din
general cu valoare documentară: Traian Popa – Pe- opera lui Garcia Alonso). Polemicile în care se an-
tru Maior, propăvăduitorul Unirii, Aureliu Șuluțiu gajează revista surprind în general implicații etice
Unitatea Dicționarul general al literaturii române 450
sau confesionale ale operelor literare. Ion Miclea șaizeci de ani de viață și a patruzeci de activitate
face o critică a „convingerilor” religioase ale lui Os- „pe terenul cultural național”. Istoricul este recu-
car Lemnaru (Idioata poveste), iar reprezentarea pe noscut nu doar ca savant și profesor, ci și drept „cel
scena Naționalului bucureștean a Amantului ano- mai mare apostol al neamului românesc, cea mai
nim de Ion Minulescu – „scrisă în concepția nu toc- cuprinzătoare minte românească […], genialul
mai evanghelică a acestui poet” – generează reacția îndrumător și animator al nației sale în toate do-
din însemnările intitulate Artă și moralitate. Tot în meniile ei sufletești” (At. Necula-Vrânceanu, Eroul
contextul unei polemici, în paginile revistei apare Nicolae Iorga). În numărul 4/1930 se anunță înfiin-
și semnătura lui Sextil Pușcariu: în O întâmpinare țarea la Chișinău a Ligii pentru Apărarea Românis-
dă o replică celor care combătuseră unele afirmații mului în Basarabia, în fruntea ei aflându-se Ștefan
din conferința sa Românism și ortodoxie. U. publi- Ciobanu, Nichifor Crainic și Gala Galaction, toți
că și numeroase medalioane comemorative: Petru profesori la Facultatea de Teologie din oraș, pre-
Maior,Tudor Vladimirescu, Timotei Cipariu. Alți cum și a filialei acesteia din Bălți. Ultimul număr
colaboratori: Al. Barza, Oct. Fulicea, Septimiu To- găzduiește o recenzie entuziastă la Cartea misiona-
doranu, Vasile Lupu, Ioan Cerghizan. R.Z., D.B., L.B. rului, scoasă de V. Voiculescu și Gh. D. Mugur. R.P.
UNIREA, revistă apărută la Bălți între 15 august UNIREA DEMOCRATICĂ, cotidian apărut la Bu-
1929 și 15 iunie 1931, ca „Foaie lunară a Căminului curești între 2 noiembrie 1876 și 16 august 1877.
Cultural Central «N. Iorga»”; la numărul 5–6/1931 Corector al acestei gazete liberale a fost I.L. Cara-
subtitlul devine „Foaie națională culturală”. Publi- giale. Unele articole politice, dar mai ales notele
cație de filiație sămănătoristă (pusă sub mottoul și anecdotele nesemnate de la rubrica „Felurimi”
iorghist „Aruncă sămânța; dacă ea nu va încolți, sunt redactate de el. Rubrica „Bibliografie” include
va deveni gunoi pentru sămânța viitoare”), U., în anunțuri despre cărți recent apărute, însoțite de
același timp organ al Asociației Învățătorilor din prezentări sumare și de informații privind condițiile
județul Bălți, își formulează programul în Cu- sau înlesnirile acordate la cumpărare. La „Foișoara”
vânt înainte: „Această foaie este glasul chemării ziarului Șt. C. Michăilescu semnează, cu pseudo-
la Unire. […] Este foaie a căminelor culturale […] nimul Stemil, textele Condeie dăscălești și Condeie
Ea cheamă în jurul ei pe toți învățătorii localnici, teatrale. Se mai remarcă articolul Literatura. Folo-
precum și pe cei veniți de peste Prut, întovărășin- sul lecturei. Ce și cum trebuie a citi, iscălit cu inițiala
du-i ca frați și colegi prin serviciul aceluiași ideal S, o amplă analiză făcută de I.C. Drăgescu creației
de cultură care răscolește și înalță sufletele peste Dorei d’Istria, urmată de lista completă a scrierilor
neînțelegerile mărunte.” Se publică schițe și nu- și picturilor ei. Într-un text critic, Librăriile Bucu-
vele de Traian I. Cristescu, Al. Vlahuță (Triumful reștilor, Nicolae Densușianu observă predominan-
așteptării) și Mihail Sadoveanu (Dușmanul cel ța traducerilor față de literatura autohtonă. R.Z.
mare). „Mărunțișuri” e o rubrică miscelanee, care UNITATEA NAȚIONALĂ, publicație apărută la Bu-
conține scurte recenzii de C. Ene (probabil același curești, bisăptămânal, între 6 decembrie 1884 și
cu C. Enescu, semnatar al articolului Învățătorul, 11 iulie 1885. A fost înființată cu scopul de a mili-
un elogiu adus oamenilor „care plămădesc minți ta pentru realizarea unei depline unități naționale
și suflete”, și cu C. Enescu-Bughea). Articole didac- între românii din Regat și cei transilvăneni, scop
tice (Muzeul școlar, Muzica) pledează în favoarea evident atât în subtitlul „Organ al intereselor româ-
organizării în școli a unor colecții mineralogice, a nești”, cât și în succinta explicație redacțională din
insectarelor, ierbarelor și a mulajelor de animale primul număr, echivalentă cu un articol-program:
sălbatice etc., ca și pentru înființarea unor coruri „Lupta de rezistență, lupta de emancipare trebu-
la căminele culturale. În U. apare și material folclo- ie să ne vadă pe toți la un loc, pe toți sub același
ric adunat din Basarabia, cântece, proverbe, ghici- steag. Să ne pregătim de această luptă”. În fiecare
tori însoțite de îndemnul adresat culegătorilor de număr sunt publicate ample articole, comentarii și
a indica „din ce sat și de la cine sunt auzite”. Per- corespondențe referitoare la situația politică a ro-
sonalitatea tutelară a lui N. Iorga – ale cărui cuge- mânilor din Ardeal și Banat, grupate sub titlul Ro-
tări revista le preia frecvent – ocupă spații largi cu mânia subjugată. Apar, de asemenea, note de că-
ocazia sărbătoririi savantului pentru împlinirea a lătorie în Transilvania, proze, amintiri și însemnări
451 Dicționarul general al literaturii române Uniunea
literare de B. Delavrancea (Odinioară, Sorcova ș.a.), „Independința” lui D. Bolintineanu, este Radu
semnate cu inițialele d.l.v. Cronicarul teatral al ga- Ionescu. Textele sunt culese cu alfabet de tranzi-
zetei, și el iscălind doar cu inițiala R., constată cu ție, iar titlurile, subtitlurile și numele autorilor cu
satisfacție deschiderea stagiunii la Naționalul bu- litere latine. Colaborează cu articole pe subiec-
cureștean cu Fântâna Blanduziei de V. Alecsandri, te politice acute Cezar Bolliac (Care este politica
urmată la scurt timp de drama Ovidiu a aceluiași guvernului nostru?), Ion Ionescu de la Brad și D.
autor, găsește cuvinte de laudă pentru O scrisoare Bolintineanu, acesta din urmă dând la „Foileton”
pierdută și reliefează puterea de observație a lui și însemnările intitulate Constantin Postelnicul
I.L. Caragiale, spiritul său pătrunzător. Anecdote, (Cantacuzin), Kipriuli și Grigoriu Ghica. În numă-
cugetări, cât și informații diverse se publică frec- rul 2 se reproduce după „Românul” din 12 februa-
vent: despre procesul de presă intentat „Tribunei” rie 1861 fabula lui Grigore Alexandrescu Catârul
din Sibiu pentru mai multe articole „îndreptate cu clopoței, o aluzie transparentă la Vasile Boe-
contra statului maghiar”, încheiat cu achitarea lui rescu, redactor la ziarul „Naționalul”. O cronică a
Ioan Slavici, despre activitatea Societății România spectacolului cu opereta Maddalena a lui A.T. Zi-
Jună din Viena, despre o discuție aprinsă la Aca- ssu îi aparține lui Nicolae Filimon, iar un anunț
demia Română în jurul lui „u mut” între G. Sion, face cunoscut cititorilor că Nemesis, volumul de
Al. Roman, Titu Maiorescu și B.P. Hasdeu, despre „satire politice contimporane” al lui D. Bolinti-
sumarele gazetelor „Observatoriul” și „Telegraful neanu, se află de vânzare la toate librăriile. R Z.
român” din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei” din Bra-
UNIUNEA ROMÂNĂ – L’UNION ROUMAINE, pu-
șov, „Luminătoriul” din Timișoara etc., despre apa-
blicație apărută la Paris, lunar sau bimestrial, între
riția volumelor Scrieri din junețe și exil (I) de C.A.
noiembrie 1948 și februarie 1950, ca organ al Uni-
Rosetti și Note critice de Nicolae Densușianu ș.a.
unii Democratice a Românilor Liberi, aflată sub
„Foița” ziarului este ocupată de un lung „episod
președinția generalului Nicolae Rădescu. Preluând
din războiul ruso–româno–turc”, Cum încărunțeș-
de la Georges Duhamel ideea că la „temelia elibe-
te cineva într-o noapte, semnat Don Ascanio (D.C.
rării stă refuzul de a accepta înfrângerea”, editori-
Ollănescu-Ascanio), de legenda Domnul de rouă și
alul primului număr relevă faptul că „românii din
craiul Traian, de cinci documente relative la Mihai
afară” au făcut acest pas dintr‑o convingere clară:
Viteazul preluate de Nicolae Densușianu din co-
„Ceea ce se întâmplă acum la noi acasă nu se poate
lecția Eudoxiu Hurmuzaki și de o traducere făcută
și nu poate dăinui”. Se face totodată un apel către
după povestirea Locotenentul Iergunoff a lui Ivan
oamenii de cultură pentru realizarea imperativelor
Turgheniev. Tot aici se include un articol deosebit
majore ale națiunii: „Cei ce au privilegiul de a putea
de critic, Gramatica la noi, scris de Delavrancea,
scrie și vorbi trebuie ca, fără preget și fără ostenea-
referitor la carențele de discernământ, de pregătire
lă, să dezvăluie lumii civilizate, precis și documen-
și chiar de gust literar prezente la unii recenzenți
tat, situația reală a țării noastre și să reclame pentru
entuziaști, de felul lui G. Ionnescu-Gion în comen-
poporul românesc dreptul la viață, la libertate și la
tariile la poeziile „lipsite de orice duh” din placheta
civilizație creștină”. Au răspuns acestui deziderat,
Coarde sparte de G.T. Djuvara. Pentru deplina sus-
prompt și constant, Mircea Eliade, N.I. Herescu,
ținere a opiniei sale, Delavrancea atașează la final
Leontin Constantinescu și Grigore Gafencu. Multe
și o epigramă acidă. Numărul 37/1885 este consa-
coloane sunt acordate analizării situației politice
crat împlinirii a treizeci și șapte de ani de la Marea
din țară și din Europa, evenimentelor care priveau
Adunare de la Blaj: se comunică programul sărbă-
în mod direct sau indirect România, apelurilor că-
torilor, se tipăresc articole pe acest subiect (3 Mai
tre românii din străinătate, dar și din țară. Revista
1848), se reproduce poezia lui Andrei Mureșanu
conține o pagină economică și una culturală. N.I.
Deșteaptă-te, române!, lângă poemul în cinci părți
Herescu, editorialistul U.r., militează permanent
3 Mai 1848, semnat de N.G. Rădulescu-Niger. D.M.
pentru rezistența prin cultură. Sub aceeași semnă-
UNIUNEA ROMÂNĂ, gazetă apărută la București, tură stau și câteva articole de analiză socială sau in-
bisăptămânal, între 15 februarie și 8 aprilie 1861 spirate de subiecte istorice: Sufletul țării, Menirea
cu subtilul „Jurnal politic, comercial, literar”. Re- pribegilor, Sub semnul lui Bălcescu, Cea mai bună
dactor răspunzător al periodicului, care continuă muniție. Prestigiul paginii culturale este dat de
Uniunea Dicționarul general al literaturii române 452
prezența lui Mircea Eliade, cu unele dintre cele mai generale a populației republicii”. Acest specific al
importante articole de atitudine tipărite în publica- activității este firesc, pentru că în Basarabia soci-
țiile exilului, între care Destinul culturii românești etățile, cenaclurile, uniunile de creație și revistele
– analiză profundă, lucidă a „condamnării la moar- au avut menirea nu doar de a stimula viața literară
te” a intelectualității naționale de către autoritățile și de a proteja interesele profesionale ale scriitori-
de ocupație, și Rusificare – despre același fenomen lor, ci și de a promova procesul de culturalizare a
îngrijorător, agresiv, de „anihilare a elitelor” spiri- cititorilor, de susținere a identității etnice și cultu-
tuale și a patrimoniului cultural românesc, despre rale și a integrării în contextul general românesc.
politica de rusificare a „insulei de latinitate într-o În secolul al XIX-lea, în condiții istorice potrivnice,
mare slavă”. Se adaugă necrologurile Sextil Pușca- cărturarii basarabeni au făcut parte din Societatea
riu și Dragoș Protopopescu, portretul comemorativ de Istorie și Antichități din Odessa (1839–1890),
Nicolae Iorga – la opt ani de la moartea năprasnică din cercurile și societățile universitare din Harkov,
a marelui istoric, Eminescu – la centenarul nașterii, Kiev și Sankt Petersburg sau din asociația Pămân-
Sângele martirilor, Unitate spirituală și acuzatorul tenii, încadrându-se totuși și în viața culturală din
articol Păstori nevrednici, despre decretul abuziv Iași, București și Cernăuți. În 1899, la Universitatea
de desființare a Bisericii Greco-Catolice din Ro- din Iuriev-Dorpat, Ion Pelivan înființează Pămân-
mânia, dar mai ales despre lipsa de solidaritate a tenia Basarabeană, cu o bibliotecă ce aduna cărți
înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din țară. Prin de autori români, societatea fiind reactivată, după
cronica deosebit de favorabilă la romanul La Vin- campania de represalii din 1902, de Pan Halippa în
gt-cinquième heure al lui Constantin Virgil Gheor- 1905, când își va muta sediul la Chișinău. În 1905
ghiu și prin intuiția certificată de timp că „ne aflăm se constituie Societatea Culturală Moldovenească
în fața unei cărți menite unei cariere mondiale”, (președinte Pavel Dicescu), care la 3 decembrie
Mircea Eliade îi acordă girul și susținerea sa gene- același an cere guvernului rus introducerea limbii
roasă tânărului compatriot. Creația literară pro- române în școlile primare, mai târziu, la 12 iunie
priu-zisă este sporadică, ilustrată doar prin repu- 1917 reluându-și activitatea datorită eforturilor lui
blicarea unor grupaje de versuri (C.V. Gheorghiu, Pavel Gore. În 1908 Ștefan Ciobanu, Simion Mura-
Rugăciune pentru aviatorii căzuți ș.a.). Articole, fa, D. Ciugureanu, Alexie Mateevici, Ștefan Bere-
știri și informații apărute la rubricile „Însemnări”, chet și alți studenți basarabeni organizează la Kiev
„Culturale”, „Revista presei”, „Diverse”, nesemnate, societatea Deșteptarea. La Chișinău au mai activat
surprind numeroasele aspecte ale degringoladei Asociația Culturală Cuvânt Moldovenesc, condu-
declanșate de noua orânduire de stat în viața poli- să de Pan Halippa, Asociația Presei Românești din
tică, socială și culturală din România (Noile izvoare Basarabia, Astra (președinte Onisifor Ghibu; reîn-
ale creației literare, Moscova și genocidul, Despre ființată în 1995 la inițiativa lui Octavian O. Ghibu),
limba română), se referă la demersurile pentru o iar la Bălți Societatea „George Enescu”. În Vechiul
reformă lingvistică și consemnează noutățile edi- Regat, în secolul al XIX-lea, foarte influentă a fost
toriale și publicistice românești din exil. În U.r. Vir- Românismul (București, 1869–1871), al cărei pre-
gil Ierunca e prezent, sub pseudonimul Alexandru ședinte și doctrinar este B.P. Hasdeu, care va mai
Andronic, cu diverse articole (Fără țară, Țara e în patrona din 1900 societatea Milcovul, condusă în
munți, Teatrul în RPR) și cu o recenzie la volumul fapt de I.G. Bibicescu și Zamfir C. Arbore. În 1920 se
lui Emil Cioran Précis de décomposition. Alți co- încearcă înființarea unei societăți a scriitorilor ro-
laboratori: Florin Zaharia, Horia Rădulescu, D.N. mâni la Chișinău, din al cărei comitet de conduce-
Ciotori, Horia Vlad, Raoul Bossy, Adriana Geor- re fac parte Mihail Sadoveanu, Ștefan Ciobanu, Tu-
gescu-Cosmovici, N.G. Caranfil. M.P.-C.
dor Pamfile, Nicolae Dunăreanu, N.N. Beldiceanu,
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN REPUBLICA Apostol D. Culea. Datorită unei vieți literare inten-
MOLDOVA. Conform prevederilor statutare de azi, se, în 1939 Societatea Scriitorilor din Basarabia ia o
U.S.R.M. este „o organizație națională a literaților formă instituționalizată. Necesitatea constituirii ei
profesioniști, care își propune să asigure prospera- a fost pe larg dezbătută anterior în revistele literare
rea literaturii române, afirmarea conștiinței și spi- și în cadrul unor întruniri publice. Cea dintâi adu-
ritualității naționale, sporirea continuă a culturii nare are loc în martie 1940 și îl alege președinte pe
Pan Halippa. Ca prim obiectiv statutar, își propune în subordinea ei se află Casa Scriitorilor, Casa de
formarea unui front literar-cultural unit „pentru Creație „Al. Donici” din Peresecina, Muzeul Litera-
promovarea scrisului și culturii românești în Ba- turii Române „Mihail Kogălniceanu”, revistele „Ba-
sarabia, pentru apărarea demnității celor ce con- sarabia”, „Literatura și arta”, „Columna” și „Codrî”,
lucrează la această operă”. Ca urmare a potrivniciei „Moldova literaturnaia”, un fond literar și o librărie;
evenimentelor istorice, abia după al Doilea Război anual acordă premii. Mai cu seamă din deceniul al
Mondial se constituie Uniunea Scriitorilor din Re- nouălea, a avut un rol important în declanșarea și
publica Socialistă Sovietică Moldovenească (pri- desfășurarea procesului de renaștere națională, de
mul congres se ține în 1954), ca parte componentă susținere a campaniei de oficializare a limbii ro-
a Uniunii Scriitorilor din URSS și moștenitoare a mâne, de revenire la grafia latină și la simbolurile
Uniunii Scriitorilor Sovietici din Republica Autono- tradiționale, de promovare a acțiunilor în vederea
mă Socialistă Sovietică Moldovenească, fondată în integrării în contextul cultural general românesc.
1934, în urma desființării, printr-o hotărâre din 23 În 1996 a luat ființă Filiala Chișinău a Uniunii
aprilie 1932 a CC al PC(b) (intitulată Despre restruc- Scriitorilor din România. U.S.R.M. este membră
turarea organizațiilor literare și artistice), a Asoci- a PEN-Clubului, întreținând relații cu uniuni și
ației Scriitorilor Transnistreni Răsăritul, creată în asociații de creatori din mai multe țări ale lumii.
1928; organizația a fost subordonată administrativ, Repere bibliografice: Alina Ciobanu, Fondarea Societății
în 1940, Uniunii Scriitorilor din RSS Ucraineană. Scriitorilor din Basarabia, RLSL, 1990, 1; Cimpoi, Ist. lit.
Uniunea din RSS Moldovenească trebuia să se con- Basarabia, 317–325. M.C.
formeze direcției ideologice generale, care preve- UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA. Orga-
dea „participarea la construirea comunismului, la nizație profesională, U.S.R. este succesoare a So-
lupta pentru progresul social, pentru pace și prie- cietății Scriitorilor din Republica Populară Româ-
tenia între popoare” și slujirea metodei realismu- nă, cum a fost redenumită, la 9 ianuarie 1948, Soci-
lui socialist. Deși extrem de ideologizată în spiritul etatea Scriitorilor Români, înființată în 1909.
sovietic oficial, în timp a dat dovadă de inițiative Schimbarea denumirii fusese determinată de fuzi-
curajoase privind normarea limbii literare, valo- onarea ei, prin absorbție, cu Societatea Autorilor
rificarea moștenirii literare și reeditarea clasicilor Dramatici și cu Asociația Scriitorilor Maghiari din
români, promovarea tinerelor talente. Congresele România. Tendința manifestată încă din toamna
ei, supravegheate strict de Partidul Comunist, au anului 1944 de a se merge ferm pe drumul subor-
îndreptat totuși atenția asupra problemelor spi- donării față de politica noului regim, îndeosebi
noase ale culturii și economiei naționale, a valo- prin sistematica epurare a celor ce simpatizaseră
rilor ocultate ale trecutului, a necesității reflectării cu mișcarea legionară sau activaseră în aparatul de
adevărului ca normă etică fundamentală a scriito- stat în timpul dictaturii antonesciene (mulți dintre
rului. Congresele au avut loc în 1954, 1958, 1965, ei fiind condamnați la mulți ani de închisoare) și
1971, 1976, 1981 și 1986. Începând din 1987 se con- prin „chemarea” a numeroși „scriitori valoroși”
voacă adunări generale. Congresul al III-lea, care având convingeri „progresiste”, se accentuează tot
a pus în discuție revenirea la grafia latină și starea mai mult. Președintele ales în ianuarie 1948, Zaha-
limbii române, și Adunarea generală din 1987, când ria Stancu, anunța astfel, într-un interviu, că misiu-
s-a încercat restructurarea Uniunii, au fost consi- nea organizației este „încadrarea totală în linia
derate „turbulente” și contravenind spiritului ideo- Confederației Generale a Muncii”, „în funcție de
logic oficial. Reuniunea din 1987 și cea din 1990 au aceasta” urmând să se facă „redactarea unui statut
solicitat independența Uniunii și transformarea ei adecvat al scriitorului”. În acest sens, un prim pas îl
într-un sindicat de breaslă, care să apere interesele reprezintă constituirea secțiilor – de poezie, de pro-
profesionale și materiale ale membrilor și să plede- ză, de teatru, de satiră și umor, de critică literară, de
ze pentru idealurile naționale. Președinți în perioa- traduceri, de literatură pentru copii, de „începă-
da postbelică au fost Andrei Lupan (1954–1965), Pa- tori” – și numirea conducătorilor acestora: Maria
vel Boțu (1965–1987), Ion C. Ciobanu (1987–1990), Banuș, Liviu Bratoloveanu, Mihai Davidoglu, Aurel
Mihai Cimpoi (1990–2010), Arcadie Suceveanu Baranga, Vicu Mîndra, Vera Călin, Vladimir Colin,
(din 2010). U.S.R.M. are un aparat administrativ și Geo Dumitrescu. Pe deplin explicit, sensul
angajării politice este enunțat în statutul adoptat la „verificării” membrilor de partid), organizația este
conferința de întemeiere a Uniunii Scriitorilor din condusă de prim-secretarul Mihai Beniuc, ajutat
RPR din 25–27 martie 1949, în care se specifică, în de colegii săi, Traian Şelmaru și Mihai Novicov, ce îl
primul articol, că „la baza activității Uniunii stă înlocuiește pe Eugen Frunză. Ușor revizuit și de
principiul participării active a scriitorilor la lupta mai multe ori completat la următoarele conferințe,
pentru construirea socialismului” și că acest prin- statutul și-a menținut principiile structurante pe
cipiu include „lupta împotriva claselor exploata- toată durata orânduirii socialiste. Instituirea, bu-
toare și împotriva imperialismului”. În același arti- năoară, a funcției de vicepreședinte, sporirea nu-
col se menționează necesitatea însușirii „metodei mărului de membri ai Comitetului și ai Biroului,
realismului socialist”. Printre reglementările din schimbarea denumirii „Comitet” în „Consiliu” și
următoarele articole figurează repartizarea mem- transformarea filialelor în asociații nu au modificat
brilor Uniunii în două categorii, definitivi și sta- funcționarea diferitelor organisme. În conformita-
giari, modul de stabilire a organelor de conducere, te cu statutul, la 10 martie 1951 se decretează înfi-
apărarea drepturilor de autor, posibilitatea înte- ințarea Fondului Literar, iar la 1 septembrie 1952
meierii „în toate orașele țării” de „filiale dependen- este inaugurat sediul organizației – Casa Scriitori-
te de organele centrale ale Uniunii” (cu un număr lor. În ciuda prevederii statutare de convocare a or-
minim de cincisprezece membri), înființarea Fon- ganului suprem de conducere o dată la doi ani, ur-
dului Literar al Scriitorilor din RPR, „având de scop mătoarea întrunire a scriitorilor, singura intitulată
îmbunătățirea condițiilor de viață ale scriitorilor, Congres, s-a ținut abia în 18–23 iunie 1956, pe fun-
în vederea stimulării creației literare”. Se precizea- dalul „destalinizării” ce are loc în Uniunea Sovieti-
ză că organul suprem de conducere este Congresul că și al evenimentelor din Ungaria. Acestea sunt
scriitorilor, convocat din doi în doi ani. Organul negreșit la originea intervenției lui Alexandru Jar,
executiv, „care între congrese conduce activitatea în ajunul Congresului, care a generat un veritabil
Uniunii”, este Comitetul ales de congres, care „de- „caz”, dar ele au avut un ecou nu atât în rapoartele
semnează din sânul său un Birou compus din șap- prezentate – cel general, al lui Mihai Beniuc, apoi
te membri, având un președinte și trei secretari”. Problemele criticii (Paul Georgescu), Problemele
Alături de Comitet activează Comisia de cenzori și dramaturgiei (Mihai Davidoglu), Probleme ale pro-
un Juriu de onoare, menit să soluționeze eventua- zei epice (Petru Dumitriu), Probleme ale poeziei
lele litigii dintre membri. Conferința de constituire, (Dan Deșliu), Literatura minorităților naționale
la care au participat 250 de scriitori, precum și oas- din RPR (Nagy István), Literatura pentru copii și ti-
peți de peste hotare (Marcel Villard și Aimé Césaire), neret (Marcel Breslașu) –, cât în luările de cuvânt
l-a ales ca președinte de onoare pe Mihail Sado- ale unor participanți. Sunt notabile intervenția lui
veanu, ca președinte (executiv) pe Zaharia Stancu A.E. Baconsky, care și-a renegat practic poemele
și ca secretari pe Mihai Beniuc, Eugen Frunză și publicate în anii precedenți, și a lui Petru Dumi-
Traian Şelmaru. Din Birou mai făceau parte Eugen triu, ce a încercat să respingă ideea unei literaturi
Jebeleanu, Liviu Bratoloveanu și Ruxandra Palade. „de partid”. La Congres se aleg și organele de con-
Pe lângă aceștia, în Comitet mai intră Asztalos Ist- ducere: Mihail Sadoveanu devine președinte activ,
ván, Maria Banuș, Ion Bănuță, Ury Benador, Ion iar în Biroul executiv mai intră Mihai Beniuc, Aurel
Călugăru, Otilia Cazimir, D. Corbea, Lucia Deme- Baranga, Demostene Botez, Marcel Breslașu, Ovid
trius, Geo Dumitrescu, Mihai Novicov, Ioanichie S. Crohmălniceanu, Petru Dumitriu, V. Em. Galan,
Olteanu, Perpessicius, Szöny Paul, Al. Şahighian, Paul Georgescu, Eugen Jebeleanu, Aurel Mihale,
Cicerone Theodorescu, A. Toma și I. Vitner. Ca se- Nagy István și Zaharia Stancu. Prim-secretar este
cretari ai filialelor înființate sunt aleși Nagy István, Mihai Beniuc, iar secretari Aurel Mihale, Mihai
apoi Ion Brad (Cluj), Dumitru Ignea (Iași), Ion Gafița și Szemlér Ferenc. În afara acestora, din Co-
Sassu-Ducșoara (Brașov), Alexandru Jebeleanu (Ti- mitetul de conducere, format din 51 de membri,
mișoara). Ziarele anunță că a luat ființă și Filiala mai fac parte Al. Andrițoiu, Alexandru Balaci, Geo
Arad, dar ulterior lipsesc știri despre activitatea ei. Bogza, G. Călinescu, Eusebiu Camilar, Dan Deșliu,
După ce Zaharia Stancu renunță la funcția de pre- Laurențiu Fulga, Ion Istrati, Horia Lovinescu, Geor-
ședinte în octombrie 1950 (se pare, în urma ge Macovescu, Nagy István, Miron Radu
În rândul întâi: George Macovescu, Mircea Zaciu și Eugen Simion
Paraschivescu, Ion Pas, Camil Petrescu, Cezar Pe- cunoscute realitățile din țară. Cea de-a doua Confe-
trescu, Titus Popovici, Marin Preda, Ion Marin Sa- rință a Uniunii, din 22–24 ianuarie 1962, îl alege pe
doveanu, Mihail Sorbul ș.a. Secretar al Biroului or- T. Arghezi președinte de onoare și pe M. Beniuc pre-
ganizației de bază PMR este din 1955 V. Em. Galan. ședinte. Vicepreședinți devin Demostene Botez și V.
O semnificație majoră a Congresului din 1956 a Em. Galan, iar secretari Ion Brad, Pop Simion și
constitui-o reinstalarea oficială a lui Tudor Arghezi Szemlér Ferenc. În fruntea organizației de bază
la locul cuvenit în ierarhia valorilor literare. Într-o PMR se află Marcel Breslașu. În interval filialele teri-
ședință a comitetului de conducere ținută în 26–27 toriale sunt conduse de D.R. Popescu (Cluj), Ion Is-
ianuarie 1959, mai sunt cooptați doisprezece mem- trati și D. Ignea (Iași), D. Gherghinescu-Vania și Pe-
bri, între care Eugen Barbu, Alecu Ivan Ghilia, Silvi- tru Sălcudeanu (Brașov). La Conferința următoare,
an Iosifescu, Eugen Mandric, Francisc Munteanu, din 22–24 februarie 1965, Mihai Beniuc este înlocuit
Aurel Rău, Al. I. Ştefănescu, Tudor Vianu, Haralamb cu Demostene Botez. Vicepreședinți sunt aleși Za-
Zincă, iar în Biroul executiv „au mai fost delegați” haria Stancu, Ion Pas și Pop Simion. Când, în 1966,
Geo Bogza, Mihai Gafița, Titus Popovici, Marin Pre- Demostene Botez demisionează, în fruntea orga-
da și Szemlér Ferenc. În primele luni ale anului 1960 nizației revine, pentru opt ani, Zaharia Stancu.
survine un moment de cumpănă în viața U.S.R., După decesul acestuia, funcția de președinte este
din cauza faptului că un membru de vază al Birou- încredințată lui Virgil Teodorescu (1975–1977), că-
lui executiv, Petru Dumitriu, rămâne în Occident, ruia îi urmează George Macovescu (1977–1981) și
unde, în mai multe interviuri și articole, face D.R. Popescu (1981–1989). Vicepreședinți sunt
Ştefan Bănulescu, Laurențiu Fulga, Méliusz József, Congres al PCUS. De fiecare dată se puneau în dis-
Marin Preda și Virgil Teodorescu în 1968–1972, Lau- cuție abaterile unor scriitori de la „justa” orientare
rențiu Fulga, George Macovescu, Marin Preda, Sütő partinică, urmate de luarea unor măsuri punitive,
András, Virgil Teodorescu, în 1972–1977, Constan- mergând până la eliminarea din redacții și din alte
tin Chiriță, Laurențiu Fulga, D.R. Popescu, Martin locuri de muncă sau la ridicarea dreptului de sem-
Preda, Franz Storch, Sütő András în 1977–1981, Ale- nătură. O deosebită importanță se acorda îndru-
xandru Balaci, George Bălăiță, Constantin Chiriță, mării scriitorilor tineri, demersurile în acest sens
Domokos Géza, Laurențiu Fulga, Constantin Ţoiu culminând cu organizarea de consfătuiri speciale.
în 1981–1989. În tot acest timp s-au mai ținut trei Trei la număr, acestea au avut loc la 3–5 august
conferințe naționale (22–24 mai 1972, 26–27 mai 1950, 20–22 martie 1956 și 26–27 martie 1961. Con-
1977, 1–3 iulie 1981) și o adunare generală (14–16 ducerea Uniunii «călăuzită” de organul de resort al
noiembrie 1968). În iunie 1969 se reorganizează și Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Ro-
Fondul Literar, cu aceeași veche menire, de a acor- mân, supraveghea și îndruma de aproape, jalona
da membrilor săi împrumuturi, ajutoare suplimen- tematica publicațiilor avute în subordine: „Viața
tare și pensii, de a le asigura familiile după decesul românească”, preluată în 1948, când a reapărut în-
titularilor, într-un cuvânt, de a procura unele facili- tr-o serie nouă, „Tânărul scriitor”, organul special
tăți scriitorilor. În același an, în urma votării noului de promovare și îndrumare a debutanților, editat
statut, cele cinci filiale teritoriale, la care s-a adău- întâi ca buletin intern al cenaclurilor (1951), trans-
gat și a șasea, cea din Craiova, își schimbă titulatura format în 1958 în „Luceafărul”, ca și „Iașul nou”
în Asociații ale Scriitorilor. La conducerea lor se (1950, din 1954 „Iașul literar”, din 1970 „Convorbiri
mențin uneori perioade îndelungate scriitori pre- literare”), „Almanahul literar” din Cluj (1949, reinti-
cum Mircea Radu Iacoban (Iași), Dan Tărchilă (Bra- tulat în 1954 „Steaua”), „Gazeta literară” (1954, în
șov), Anghel Dumbrăveanu (Timișoara), Marin So- locul săptămânalului „Flacăra”, organ al Uniunii
rescu (Craiova). În 1972 ia ființă Asociația Scriitori- Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști, devenită
lor din București, cu șase secții (critică, estetică și în 1968 „România literară”), „Secolul 20” (1957),
istorie literară, dramaturgie, literatură pentru copii „Caiete critice” (1979, supliment al „Vieții româ-
și tineret, poezie, proză și traduceri literare), iar în nești”, cu periodicitate aleatorie, din 1982 revistă
1978 Asociația Scriitorilor din Sibiu. Asumându-și, de sine stătătoare). Mai puțin direct erau influența-
sub regimul socialist, ca principală sarcină îndru- te și celelalte periodice literare și de cultură: „Con-
marea creației literare, Uniunea a exercitat-o pe temporanul”, „Tribuna”, „Cronica”, „Orizont” (ante-
toate căile posibile. Pentru depistarea de „tinere ta- rior „Scrisul bănățean”), „Ramuri”, „Familia”, „Va-
lente”, mai ales din rândurile celor angrenați în tra”, „Transilvania”, „Teatrul”, „Amfiteatru” ș.a. Uni-
munca manuală, a împânzit țara cu cenacluri, a în- unea tutelează, de asemenea, Editura Cartea Ro-
temeiat o școală de literatură după modelul Institu- mânească (întemeiată în 1970, condusă succesiv
tului „Maxim Gorki” din Moscova. Aceasta s-a des- de Marin Preda, George Bălăiță și de Magdalena
chis, sub denumirea Şcoala de Literatură și Critică Popescu Bedrosian). Producția literară a membri-
Literară „Mihai Eminescu”, în octombrie 1950, lor este valorificată și prin alte edituri: Minerva și
avându-l ca director pe Mihai Novicov (urmat de Eminescu (rezultate din divizarea Editurii pentru
Petre Iosif și de Iosif Moise-Aldan) și a funcționat Literatură, fostă Editura de Stat pentru Literatură și
până în 1955, când a fost inclusă ca secție de critică Artă), Albatros și Ion Creangă (provenite din Editu-
literară în Facultatea de Filologie a Universității din ra Tineretului), Dacia (Cluj-Napoca), Junimea
București. Uniunea organiza frecvent, în plen sau în (Iași), Scrisul Românesc (Craiova), Facla (Timișoa-
secții, dezbateri pe teme ideologice, fie privind litera), Kriterion, Litera. Din 1963 se acordă anual, pe
ratura în ansamblu, fie doar un gen literar. Unele baza regulamentului publicat în anul precedent,
erau prilejuite de evenimente politice locale sau din șapte premii (poezie, proză, dramaturgie, critică și
Uniunea Sovietică, cea de la începutul anului 1953, istorie literară, reportaj și publicistică, traduceri și
de exemplu, având ca obiectiv „însușirea” învăță- literatură pentru copii și tineret), la care s-au adău-
mintelor ce decurgeau pentru literatură din rapor- gat premii speciale (acordate la câțiva ani o dată),
tul prezentat de G.M. Malenkov la cel de al XIX-lea premii pentru literaturile naționalităților
conlocuitoare și pentru debut (din 1969). Din 1973 de fapt lui Nicolae Ceaușescu. La data răsturnării
acordă premii și asociațiile teritoriale. dictaturii ceaușiste, 22 decembrie 1989, într-o șe-
În special după „tezele din iulie” unii dintre dință ad-hoc, președintele D.R. Popescu, și-a pre-
membrii Uniunii, precum Dumitru Ţepeneag, iau zentat demisia, propunându-l ca succesor pe Mir-
atitudine deschisă împotriva așa-zisei „revoluții cea Dinescu. S-a constituit un comitet de condu-
culturale” și a limitării drastice a libertății de ex- cere provizoriu. În zilele de 18–21 aprilie 1990 s-a
presie. Ca urmare, promotorului curentului onirist desfășurat adunarea generală care l-a confirmat pe
i se retrage în 1975 cetățenia română, acesta vă- Mircea Dinescu în funcția de președinte activ și i-a
zându-se obligat să se stabilească în străinătate. ales pe Ştefan Aug. Doinaș președinte de onoare și
Cam în aceeași vreme se radicalizează și disidența pe Ştefan Bănulescu vicepreședinte. Ulterior va fi
lui Paul Goma, manifestată prin publicarea peste numit încă un vicepreședinte, Laurențiu Ulici, pre-
hotare a unui roman fără permisiunea autorităților cum și un Consiliu cu 127 de membri, un Comitet
sau, în 1977, prin solidarizarea la Charta 77, prin- director cu 21 de membri și o comisie de revizie. În
tr-o scrisoare adresată secretarului general al PCR 1993 Mircea Dinescu a demisionat, iar locul vacant
ori o alta trimisă Conferinței de la Belgrad. Cu toate a fost ocupat interimar de Laurențiu Ulici, pe care
că și împotriva lui se ia aceeași măsură punitivă, adunarea generală din 3–4 februarie 1995 l-a con-
exilarea, scriitorul își va continua demersurile cu firmat în funcție, vicepreședinte fiind Florin Iaru
aceeași vigoare și în deceniul următor. În anii ’80 până în 1997, când a fost ales vicepreședinte Eugen
alți scriitori emigrează, fără sau cu permisiunea au- Uricaru. În urma decesului lui Laurențiu Ulici, în
torităților, obținută uneori doar prin greva foamei, noiembrie 2000, Eugen Uricaru a preluat interimar
precum Dorin Tudoran. De notat este și disidența președinția, care, la 18 mai 2001, i-a fost încre-
poetului Mircea Dinescu, autor al unei fulminante dințată statutar de Conferința Națională. În 2005
scrisori adresate formal președintelui Uniunii, însă sunt aleși Nicolae Manolescu președinte și Varujan
În rândul întâi: Ana Blandiana, Marin Sorescu, Gabriel Dimisianu, Dan Cristea, Vasile Băran și Sânziana Pop
Universitas Dicționarul general al literaturii române 458
Vosganian prim-vicepreședinte. În mandatul ur- la Mangalia, Festivalul Internațional de Literatură
mător Nicolae Manolescu este reales președinte, (care decernează Premiul „Ovidius”), acordă spri-
iar vicepreședinți sunt aleși Varujan Vosganian, jin financiar și logistic Colocviului Național de Dra-
Gabriel Chifu și Irina Horea. După decembrie 1989 maturgie de la Sinaia, Colocviului Național de Pro-
Uniunea și-a redactat un nou statut, revizuit în ză și numeroaselor festivaluri de poezie. În cursul
două rânduri. Potrivit acestuia (în formularea defi- anilor postdecembriști s-a încercat constituirea de
nitivă), U.S.R. este o „asociație profesională de cre- organizații scriitoricești alternative. Astfel a luat fi-
ație, fără scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), ință în 1993 Asociația Scriitorilor Profesioniști (AS-
neguvernamentală, constituită în scopul sprijinirii PRO), între ai cărei membri fondatori se numărau
și apărării literaturii și a intereselor profesionale, Ion Bogdan Lefter (președinte), Mircea Nedelciu,
economice, sociale și morale ale scriitorilor”. Uni- Gheorghe Crăciun, Magda Cârneci, Liviu Antones-
unea aderă la principiile din Carta fundamentală a ei, Ştefan Borbély, Ion Simuț ș.a. Însă mulți dintre
drepturilor omului („libertatea de creație și opinie, aceștia și-au păstrat și statutul de membri ai U.S.R.
primatul valorii, solidaritatea profesională, eficien- și pentru acesta au optat în momentul când li s-a
ța și transparența”), promovează „dialogul cultural cerut să aleagă, fiind necesar să figureze ca membri
intern și internațional”. Subordonările politice și ai unei singure organizații profesionale. În conse-
îngrădirile ideologice sunt excluse. O pondere spo- cință, după câțiva ani ASPRO a trebuit să dispară.
rită dețin acum prevederile privind patrimoniul Repere bibliografice: Ana Selejan, Literatura în totali-
organizației, menționarea provenienței venituri- tarism, [I–VI], Sibiu, București, 1994–2000; Katherine Ver-
dery, Compromis și rezistență. Cultura română sub Ceau-
lor (cotizații, contracte economice, donații, legate,
șescu, tr. Mona Antohi și Sorin Antohi, București, 1994, 92–
timbrul literar etc.). În 2001 statutului i-a fost adă- 95, 172–174, passim; Ion Ianoși, Uniunea Scriitorilor în
ugat un regulament pentru acordarea premiilor, sistemul culturii socialiste și segmentul literar în tranziția
sponsorizate, din 1990, de Banca Comercială Ro- românească, în Instituții în tranziție, îngr. Adrian Miroiu,
mână ș.a. După 1989 asociațiile teritoriale au reve- București, 2002, 231–285; Lucia Dragomir, L’Union des
nit la titulatura inițială, de Filială a Uniunii Scriito- Écrivains, une institution transnationale à l’Est: l’exemple
rilor. La conducerea lor s-au succedat Valeriu Sâr- roumain, Paris, 2007; Popa, Ist. lit., I, passim. D.Mc., V.D.
bu, Ovidiu Moceanu, Ion Topolog, Doru Munteanu
UNIVERSITAS, revistă apărută la București din 1
(Brașov), Liviu Petrescu, Constantin Cubleșan și ianuarie 1969 până în iulie 1989. Numărul 5–6/1969
Irina Petraș (Cluj), Patrel Berceanu, Gabriel Chifu, consemnează transformarea subtitlului „Organ al
Gabriel Coșoveanu, Jean Băileșteanu, Ioan Las- Comitetului UTC și al Consiliului AS – Universita-
cu (Craiova), Alexandru Călinescu, Ioan Holban, tea București” în „Lunar studențesc, politic social
Mihai Ursachi, Grigore Ilisei, Lucian Vasiliu, Vale- – organ al CUAS – Universitatea București”; numă-
riu Stancu și Cassian Maria Spiridon (Iași), Cornel rul 7–8/1969 devine numărul 1–2, iar din iulie 1973
Ungureanu (Timișoara). Lor li s-au alăturat, după își schimbă titlul în „Universitatea comunistă”. Din
2000 mai ales, noi filiale: Arad, Alba – Hunedoara 1975 până în iulie 1989 periodicitatea se restrân-
(în 2006 președinte Aurel Pantea), Bacău (în 2002 ge la un număr sau două pe an. Caseta redacțio-
președinți Viorel Savin, Calistrat Costin), Dobrogea nală este menționată sporadic, iar redactorii-șefi,
(președinți: Ovidiu Dunăreanu, Angelo Mitchie- adjuncții și colectivul de conducere se schimbă
vici), Pitești (în 2002 președinte Nicolae Oprea), frecvent din cauza ciclicității studiilor universi-
Sud-Est (președinte Cornel Antoniu), Chișinău (în tare și a succesiunii generațiilor de studenți. În-
1999 președinte Leo Butnaru). Recunoscându-se tre aceștia figurează Jeana Gheorghiu, Zoe Elena
succesoare a asociației de dinaintea evenimentelor Ceaușescu, Șerban Cionoff, Pavel Popescu, Doina
din decembrie, noua Uniune continuă să gireze și Uricariu, Dan Nicuță, Dan Mihai Nasta, Eugen Mi-
să susțină parțial apariția unor periodice literare, hăescu și mulți alții. U. este o publicație înființată
fără a exercita asupra lor vreun fel de acțiune de în urma „exploziei” presei după 1968, când au mai
îndrumare sau control. Din 1990 apar (ori au apă- apărut „Echinox” la Cluj, „Alma Mater” la Iași ș.a.,
rut un timp) revistele „Contrapunct”, „Memoria”, ca periodice de ideologie și cultură ale organiza-
„Drama”, „Apostrof”, „Luceafărul copiilor”, „Heli- țiilor și cenaclurilor studențești, toate inducând
kon” ș.a. Din 2000 U.S.R. organizează, la Neptun și la început impresia de deschidere culturală. Și U.
459 Dicționarul general al literaturii române Universu
a funcționat ca un cadru de manifestare a creației sportive, pagini de magazin, note de călătorie și
studențești, făcând în același timp convenționa- caricaturi. După 1971 se transformă treptat într-un
le declarații de aderență la politica PCR. Neavând soi de gazetă de perete studențească, literatura,
o rubricatură fixă, macheta revistei este variabilă, împuținată, staționând la nivel de cenaclu. V.T.
deoarece se alcătuia pe măsura predării manuscri-
UNIVERSU, revistă apărută la București, săptămâ-
selor – articole politice, versuri, proză, comentarii
nal, între 8 iulie 1845 și 2 mai 1848. Editor și redac-
critice, comentarii de artă și teatru. Poezie sem-
tor este Ioan Genilie, profesor la Colegiul „Sf. Sava”.
nează George Țărnea, Costin Tuchilă, Dan Mu-
Într-un articol program Genilie se adresează posi-
tașcu, Doina Uricariu, Ioana Diaconescu, Florea
bililor abonați astfel: „Iubite cetitor! Ființa acestei
Miu, Ioan Lăcustă, George Cușnarencu, Mircea
foi atârnă numai de la râvna patriotică ce vei arăta
Cărtărescu, Marius Oprea, Sorin Dumitrescu, Li-
înlesnind prenumeranți la dânsa, ca cu toți să vă
viu Papadima, Elena Ștefoi. Cu proză sunt prezenți
făliți de întemeietori ai acestui jurnal”. Eufrosin
Petre Anghel, Ioan Petru Culianu (Închizătoarea
Poteca, arhimandritul mănăstirii Motrului, îi scrie
de sticlă), Dumitru Radu Popa, Eugen Mihăescu,
redactorului, lăudându-l pentru inițiativa lui, dar
Ioan Baciu. Critica literară este susținută de Șer-
nu pierde prilejul de a-l critica pentru obiceiul de
ban Cionoff (Lucian Blaga. Formarea personali-
a folosi cuvinte compuse de el: fratiubire ș.a. Toto-
tății), Marcel Petrișor (Pentru sau împotriva Noii
dată îl sfătuiește să publice comentarii de cărți ști-
Critici?), Aureliu Goci, Ioan Petru Culianu (Afinități
ințifice și religioase „deoarece și românul, așa cum
călinesciene), Radu Călin Cristea, Victor Ivanovici,
spune Aristotel despre oameni, firește poftește a
Dumitru Micu, Constantin Sorescu, Mihai Coman,
învăța”. U., care va ieși în ianuarie 1847, pentru un
Mircea Vasilescu, Mihai Dascal și Paul Drogeanu,
număr, cu titlul „Mondul”, are la început subtitlul
ultimii doi fiind adesea prezenți la „Cronica litera-
„Noutăți din toată natura, cultura, literatura” și pu-
ră”. Vintilă Mihăilescu scrie despre Camil Petrescu,
blică articole de geografie (scrise de redactor), stu-
Rabindranath Tagore, dar figurează și cu Elegie
dii de filologie și istorie (de A.T. Laurian și I.C. Mas-
borgesiană, în vreme ce Nicolae Manolescu glo-
sim), unele dintre ele criticând ideile lingvistice ale
sează pe tema poeziei erotice a lui Tudor Arghezi.
Cu timpul, datorită unei colaborări consecvente și
având un profil unitar, se permanentizează rubrica
„Arhiva”, susținută de Nicolae Scurtu cu documen-
te literare (scrisori, acte etc.), o rubrică de intervi-
uri la care sunt invitați Șerban Cioculescu, Eugen
Barbu, Al. Rosetti, Alexandru Piru, Iorgu Iordan,
Marin Preda, „Revista revistelor”, „Cronica plastică”
și „Cronica muzicală”, foarte rar „Poșta redacției”
și „Jurnal de cărți”. Surprinzătoare sunt, în 1978, o
suită de desene ale lui Matei Vișniec, demonstrând
talent și imaginație. Timide încercări de „sparge-
re” a schemei ideologice – deosebit de pregnantă,
dusă până la tipărirea unor numere și suplimen-
te speciale cu prilejul congreselor și conferințelor
naționale ale PCR, pline de telegrame de adeziune
ale tineretului studios și ale dascălilor lui – sunt
câteva articole de istorie literară semnate de Du-
mitru Micu (Gând la Călinescu), Barbu Cioculescu
(Mateiu I. Caragiale. În jurul unei dispute critice) și
paginile tematice speciale (Pentru o mai dreaptă
cinstire a lui Ion Barbu, Romanul românesc con-
temporan, Din lirica aromână, Lumea lui Arghezi,
Bacoviana). U. mai conține traduceri, comentarii
Universul Dicționarul general al literaturii române 460
lui I. Heliade-Rădulescu, poezii și proză. În afară informația politică și socială din țară și din străină-
de Genilie, cu versuri au colaborat Al. Pelimon (So- tate, ziarul își formează un public, ceea ce îi permite
net), I. Costinescu (Stroe Buzescu, Odă la Anul Nou) editorului să mărească formatul, să înmulțească
Gh. Peșacov și mai puțin cunoscuții D.B. Chircu- numărul de pagini, să diversifice rubricile și să atra-
lescu și N. Capeleanul; alte poezii erau trimise din gă colaboratori de renume. După 1890 U. devine
Moldova de G. Sion și de Neculai Istrati (Cântec unul dintre cele mai importante cotidiene româ-
oștenesc). Povestirile moralizatoare, probabil pre- nești, având tirajul cel mai mare. Conținutul ziaru-
lucrări din literatura franceză, îi aparțin lui C. Cos- lui are un caracter enciclopedic: articole și comen-
tiescu. O rubrică de varietăți include, între altele, tarii de politică internă și externă, știri și informații
știri despre scriitori străini, anecdote istorice, in- din întreaga lume, reportaje parlamentare și judici-
formații culturale. Un spațiu însemnat este dedicat are, un foileton, cronici literare și dramatice, recen-
comentariilor privitoare la viața și ideile filosofilor zii, note bibliografice, versuri, schițe și povestiri,
greci și latini. În U. au apărut și articole traduse umor, curiozități geografice și istorice, relatări de
din enciclopedii străine, despre pictură, sculptură, călătorie, articole de astronomie și medicină, ru-
despre școlile și bibliotecile europene importante, brici de muzică, modă, jocuri distractive ș.a. Cazza-
precum și informații cu caracter bibliografic. În villan îi anexează numeroase suplimente: literare
1848 gazeta a fost imprimată cu litere latine. R.Z. (începând din 1888), umoristice, ilustrate, pentru
UNIVERSUL, cotidian apărut la București de la 20 copii etc. Printre redactori se numără gazetari pro-
august 1884 până la 5 noiembrie 1916 și de la 31 no- fesioniști reputați ai timpului: Ion Popescu, D. Tele-
iembrie 1918 până la 20 iulie 1953. Luigi Cazzavillan, or, I. Gh. Nicoleanu-Fix, D. Marinescu-Marion, Pa-
fost corespondent de război al unor ziare din Italia nait Macri, Iuliu I. Roșca, Grigore Ventura, Aurel
pe frontul româno–ruso–turc în anii 1877 și 1878, Alexandrescu-Dorna, Cornel Scurtu, C. Cosco. O
înființează la 13 septembrie 1881 periodicul „Fra- vreme secretar de redacție a fost D. Marinescu-Ma-
ternitatea italo–română”, din mai 1882 denumirea rion, iar din 1898 această responsabilitate și-o va
periodicului devenind „Frăția româno–italiană”. asuma B. Marian. Fără importanța pe care au avut-o
Primirea favorabilă făcută de public acestui „ziar pentru cultură în a doua jumătate a secolului al
popular”, cum era subintitulat, îl îndeamnă pe Ca- XIX-lea „Românul” lui C.A. Rosetti, periodicele lui
zzavillan să editeze începând cu ianuarie 1883 încă B.P. Hasdeu sau „Timpul”, U. a publicat totuși litera-
o gazetă, „Trebuinciosul”, cu un conținut mai variat, tură de bună calitate, între colaboratori aflându-se
în care literatura originală stă alături de foiletoane I.L. Caragiale, Al. Vlahuță, St. O. Iosif, a inclus în su-
romanțioase, traduse din italiană, și de o publicita- mar numeroase cronici literare și artistice, tradu-
te foarte activă. Încurajat de succesul comercial ob- ceri. Articolele literare nu erau de directivă, ci ur-
ținut și de creșterea tirajului până la cinci mii de măreau să semnaleze și să comenteze în spirit neu-
exemplare vândute prin abonament sau cu numă- tru cărțile nou-apărute, evenimentele mai însem-
rul, Cazzavillan se hotărăște să editeze un cotidian nate ale vieții literare și intelectuale. În mod obiș-
pentru a oferi cititorilor „cele din urmă știri din lu- nuit, până la 1900 cronicarii literari ai gazetei sunt
mea întreagă telegrafice și telefonice”. U. apare sub Iuliu I. Roșca (semnând Caros) și Ion Gorun (Al. I.
direcția editorului, care era și proprietarul tipogra- Hodoș). Cu publicistică artistică și literară colabo-
fiei. În alegerea denumirii el se inspiră, așa cum rează D. Stăncescu, Al. Vlahuță, I.L. Caragiale, G.
mărturisește, de la Ioan Genilie, care în 1845 scose- Coșbuc, D. Teleor, Cincinat Pavelescu. Comentarii
se la București prima gazetă cu acest titlu. Noul ziar și cronici privitoare la viața teatrală sau muzicală
va ieși dimineața, în timp ce marile cotidiene ale dau George Ranetti și Grigore Ventura, iar Victor
epocii, „România”, „Voința națională” sau „România Anestin susține multă vreme o informată cronică
liberă”, apăreau după-amiaza. Între septembrie științifică. Versurile publicate aparțin lui Gr. H.
1885 și ianuarie 1886 direcția gazetei este asigurată Grandea, Carol Scrob, Al. I. Șonțu, Nicolae Țincu,
de Nicolae Procopiu, care va fi multă vreme redac- Panait Macri, Th. M. Stoenescu, Anei Ciupagea, Eli-
tor-șef. Alcătuit după modelul gazetelor italiene, zei Mustea, lui Virgiliu N. Cișman, George Murnu,
independent politicește, cu un caracter popular, N. Christescu, N.G. Rădulescu-Niger, Radu D.
având menirea de a difuza în mod obiectiv Rosseti, Cincinat Pavelescu și St. O. Iosif. Se tipăresc
461 Dicționarul general al literaturii române Universul
schițe și povestiri, unele cu caracter satiric, ilus-
trând viața de fiecare zi a Bucureștilor, iar în foileton
intră romane de aventuri. Prozatorii de la U. sunt
George Missail, Gr. H. Grandea, D. Stăncescu, D. Te-
leor, V.A. Urechia, Th. D. Speranția, Ion Gorun, Sofia
Nădejde, Smara (Smaranda Gârbea) și Laura Vam-
pa. Pe de altă parte, cu nuvele a mai colaborat Al.
Vlahuță. Teleor și Marion întrețin o rubrică de umor,
cu parodii, cronici rimate, schițe, anecdote, ale că-
ror subiecte sunt alese din viața pitorească a maha-
lalei bucureștene. Din 27 septembrie 1899 începe să
scrie la U. I.L. Caragiale, atras de contractul avanta-
jos propus de Cazzavillan, și dă, de două ori pe săp-
tămână, Notițe critice, în care se ocupă de cele mai
variate chestiuni politice și culturale. Sub același
generic include și prozele pe care în 1901 le va în-
mănunchea în volumul Momente. Luigi Cazzavillan
murind în 1903, gazeta nu va avea director mai mul-
ți ani; responsabilitățile conducerii revin soției lui,
Teodora Cazzavillan, ajutată de prim-redactorul
Ion Popescu, ziarist format în redacția U. Aspectul
grafic al ziarului, precum și conținutul se îmbună-
tățesc continuu. În 1909 și 1910 director este N. Du-
mitrescu-Câmpina, iar din august 1915 până în fe-
bruarie 1916 direcția politică va fi girată de genera-
lul Ion Crăiniceanu. De la 30 martie 1916 cotidianul
va avea doi directori, pe avocații Virgil N. Dărăscu și
Stelian Popescu, alături de care, asigurând continu-
itatea orientării politice și culturale, se află prim-re-
dactorul Ion Popescu și secretarul de redacție B. va ține până în 1914. Radu D. Rosetti este, din 1902,
Marian. Înainte de intrarea trupelor germane în Bu- autorul unei „Cronici de joi”, George Murnu dă ver-
curești U. își suspendă apariția. Clădirea în care se suri, traduceri și articole pe teme culturale, cronica
aflau redacția și tipografia este confiscată de ocu- teatrală este semnată de Ion Gorun, Aurel Alexan-
panți, care vor tipări aici ziarele aservite lor. După drescu-Dorna și de C. Xeni, iar după 1900 de Victor
doi ani U. reapare sub direcția lui Stelian Popescu, Eftimiu, Corneliu Moldovanu și Emil Nicolau. Cu
dar Virgil N. Dărăscu obține sprijinul Consiliului de articole despre Nicolae Grigorescu și despre viața
administrație și va conduce ziarul între decembrie artistică va colabora din nou, începând din 1908, Al.
1918 și mai 1919. Stelian Popescu revine la direcție Vlahuță, autor și de nuvele (Din oastea cea nouă
la 25 ianuarie 1922 împreună cu o echipă redacțio- ș.a.). În februarie 1909 Caragiale își reia colaborarea
nală din care fac parte Mihail Negru (prim-redac- cu noi povestiri și schițe (Făcătoare de minuni…,
tor), B. Marian (secretar general de redacție), Ro- Invitația, Sfânta Ghenoveva ș.a.); li se adaugă
mulus Seișanu (care va prelua conducerea redacției schimbul epistolar cu Al. Vlahuță, din care fac parte
pentru următoarele decenii, până în august 1944), Politica și literatura sau Morală și educație. Proză
B. Cecropide ș.a. Orientarea literară a gazetei nu a publică și Emil Gârleanu (din 1910), Ion Gorun, Iu-
fost influențată de schimbările din conducere. În liu Dragomirescu, Ion Ionescu-Quintus (rubrica
1903 și 1904, alături de vechii colaboratori vin scrii- „Săptămânale”), Al. Cazaban, C. Cosco, V. Mestu-
tori tineri, unii aflați la începutul carierei. De la Pa- gean, Corneliu Moldovanu, Ion Foti, Ludovic Dauș,
ris I.G. Duca trimite, în continuare, o cronică de po- C.D. Anghel și din când în când Al. Macedonski. În
litică externă foarte apreciată de cititori, pe care o fiecare săptămână, cu începere din 1912, Mihail
Sadoveanu este prezent cu nuvele, continuând în (Mihail Mora), și „Note”, în care Mihail Negru urmă-
1913, când îi apare seria de însemnări intitulată 44 rește atent meandrele vieții sociale și politice. Între
de zile în Bulgaria. În foileton se tipărește romanul 1927 și 1929 Camil Petrescu va fi autorul unor „ta-
lui E. Lovinescu Aripa morții, iar Al. Macedonski dă blete”. Îl urmează Sanda I. Matei, autoare a unor
multe cronici literare. Versurile le aparțin acum lui succinte și acide notații cu caracter social, mai ales
Iuliu I. Roșca, Petru Vulcan, Oreste, Alfred Moșoiu, feminist, intitulate Crâmpeie (1929–1931), Adrian
N. Mihăescu-Nigrim, N. Vulovici; în anii următori li Maniu, care în 1932 preia rubrica „În fiecare zi” a lui
se alătură Victor Eftimiu, Cincinat Pavelescu, N. Da- Cecropide, transformând-o în punct de atracție al
videscu, Cridim (Christea N. Dimitrescu) ș.a. Arhi- ziarului, și Keops (pseudonim care îl ascunde pe
mandritul Iuliu Scriban este, în 1911, autorul unei umoristul și omul de teatru Nicolae Vlădoianu), ale
serii de considerații privind religia, intitulată Carac- cărui schițe zilnice (din 1929) poartă genericul „De
tere creștine. Între 1909 și 1915 Léo Clarétie susține azi pe mâine”. O atenție deosebită se acordă pagini-
Cronica pariziană; Eugen Porn și Vico Mantegazza lor „vesele”, unde se întâlnesc umorul absurd, satira
trimit din Italia, primul Scrisori romane (1911– socială și gluma cu două înțelesuri, accesibilă unui
1912), cel de-al doilea comentarii referitoare la via- cititor cu mai puține pretenții. La aceste pagini,
ța socială și culturală (1913, 1920, 1921). Alte rubrici foarte atractive, scriu în mod obișnuit câțiva umo-
cu ecou în rândurile publicului sunt „Cronici ușoa- riști în vogă ai timpului: Al. Cazaban, C. Cosco, C.
re” de George Ranetti (1909), „Vrăjile iernii” de Lazăr Gongopol, G. Rădulescu-Archibald, epigramiștii
Iliescu și Tiberiu Constant (1909), „Filme” de V. Toma Florescu și N. Georgescu-Cocoș, I.C. Aslan,
Mestugean (1912–1916), „Însemnări” de Adrian Keops, N. Batzaria (din 1935) ș.a. Deși grupul de
Sulcină (1911–1916), „Rânduri vesele” de C. Cosco presă titular editează începând din 1919 suplimen-
(1916). Ocazional, între 1914 și 1916, în paginile de tul „Universul literar”, paginile dedicate actualității
cultură ale ziarului au semnat și A.D. Xenopol, C. culturale și literare vor fi păstrate și în U. Nivelul lor
Rădulescu-Motru, C. Stere, C. Hamangiu, G. Dia- va fi adaptat specificului unui cotidian care se adre-
mandy, Octavian Goga, Simion Mândrescu, I. Agâr- sează unui public cu o componență variată, inega-
biceanu, contribuțiile lor având ca obiect poziția lă. Nu vor lipsi însă nume însemnate ale vieții litera-
României în perioada neutralității și în primele luni re. Comentariile privind evenimentele culturale îi
după intrarea în război. În deceniile ce au urmat vor avea ca autori pe Romulus Seișanu, Dan Băl-
Primului Război Mondial, comitetul de redacție teanu, Leontin Iliescu, N. Batzaria ș.a. Din 1925 Șt.
condus de Stelian Popescu și pentru o lungă perioa- Brăiloiu îngrijește „Pagina culturală” la care scriu
dă cu Romulus Seișanu ca redactor-șef, continuă să Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, I. Al. Brătescu-Voi-
manifeste o preocupare constantă pentru paginile nești, Nichifor Crainic, Ion Pillat, I.U. Soricu, Radu
și rubricile culturale sau literare. Ziarul își păstrează D. Rosetti, Ion Sân-Giorgiu, Victor Eftimiu, Emil
poziția politică de afirmare hotărâtă, în afara influ- Isac, George Vâlsan, George Gregorian, Alfred
ențelor vreunui partid, a intereselor naționale. Co- Moșoiu, I.M. Sadoveanu, Cezar Petrescu, V. Voicu-
laboratorii vor fi, în linii mari, selectați în virtutea lescu ș.a. Din Franța Pompiliu Păltănea trimite Scri-
acestei orientări. Între ei, cu diverse prilejuri, se vor sori pariziene, iar André Tardieu glosează pe margi-
afla Take Ionescu (1919), N. Iorga (1922), Simion nea mișcării politice din Europa (1926). Tot acum
Mehedinți, Nichifor Crainic, Al. I. Lapedatu, G. Bog- Marcu Beza (uneori sub iscălitura Augur) inaugu-
dan-Duică, Mihail Dragomirescu, Traian Lalescu rează o trecere în revistă periodică a stărilor de lu-
ș.a. Tradiția rubricilor fixe, săptămânale sau zilnice, cru din Anglia la rubrica „Cronici engleze”. Înce-
redactate de scriitori ori de gazetari dintre cei mai pând din 1928, Șt. Brăiloiu reorganizează pagina
cunoscuți, este respectată. În 1924 G. Ranetti mai culturală, schimbându-i denumirea în „Din dumi-
publică încă, sub titlul Rime glumețe, versuri în care nică în duminică” și sporind spațiul acordat eveni-
ironizează într-o manieră ușor desuetă moravurile mentelor literare. La colaboratorii de până atunci se
bucureștene. „Însemnările mele” (1926–1929) și „În adaugă Ovid Densusianu-fiul, Horia Furtună, Z.
fiecare zi” (1929–1931) sunt rubricile în care B. Ce- Sandu (Nicolae Regman), Alice Gabrielescu, Nestor
cropide realizează o oglindă a actualității politice și Urechia, Ion Foti, I.C. Vissarion, Mihail Lungianu,
culturale; li se adaugă „Filme”, semnată Don José Al. T. Stamatiad, Radu Gyr, Gh. Brăescu, Nichita
Macedonski, Lucia Borș, Nicolae Milcu, Eufrosina și literare – anvergura cu adevărat europeană din
Pallă-Arion, I. Suchianu ș.a. Mulți vor continua să perioada interbelică. R.Z.
publice și după 1930 fie în secțiunea îngrijită de
UNIVERSUL CĂRȚII, buletin editorial care a apă-
Brăiloiu, fie în alte pagini. Li se vor alătura Sărma-
rut la București, lunar, din ianuarie–februarie
nul Klopștock, colonelul Ion Popescu-Lumină (ru-
1991 până în 2003, sub egida Ministerului Cultu-
brica „Din alte vremuri”), Vasile Militaru, George
rii și Cultelor, în continuarea revistei „Cărți noi”,
Voevidca, George Nutzescu, Volbură Poiană-Năstu- întreruptă în 1974. Redactor-șef: Paul Dugneanu
raș, Th. Rosen ș.a. Cronica literară va fi susținută (1991–1995), Sultana Craia (1996–1997), Florin Gri-
până în 1944 de M. Gh. Constantinescu, Aida Vrioni, goraș (1997–1999), Rozalia Niculescu (1999–2001),
Paul I. Papadopol, Mihai Niculescu; George Oprescu Mariana Ionescu (2003). Din colectivul de redacție
scrie articole și cronici plastice; o cronică a limbii, mai fac parte Costin Tuchilă și Marian Bălătică, iar
adesea contestată, dar urmărită cu interes, dă, une- redactori sunt Ecaterina Costache, Camil Marius
ori săptămânal, alteori la intervale mari, Timoleon Dădârlat, Gheorghe Marin, Octavian Soviany, Ma-
Pisani. Ca și înainte de 1918, orientarea în materie riana Trifan, Miruna Mureșan, Victoria Milescu,
de cultură și literatură se menține între coordonate- Marin Diaconu, Doina Mantaj, Dumitru Matală.
le direcției generale a gazetei. După 1935, când se Publicația este recomandată în articolul-program
poate vorbi la U. de o radicalizare a ideilor politice Lansarea la apă, semnat de Ion Vartic, ca fiind
în sensul situării tot mai clare la dreapta (în primul destinată „să reprezinte un ferment pentru viața
rând prin articolele lui Silviu Dragomir, Romulus editorială, pentru lectură, pentru cultura cărții în
Seișanu, N. Batzaria ș.a.), comentariile literare se genere”. Așadar, U.c. are menirea de a informa pe
vor păstra, în linii mari, în limitele tradiționale, fără larg publicul cititor, dar mai cu seamă specialiștii
excesele din alte ziare („Cuvântul”, „Curentul”, „Po- care urmăresc activitatea editorială (bibliotecari,
runca vremii” etc.) și reviste. În anii premergători și difuzori, librari etc.) asupra programelor de editură
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sunt sau asupra aparițiilor curente. În primele numere
prezenți aici George Gregorian, D. Iov, V. Demetrius, sunt oferite date despre edituri noi și vechi: Huma-
Al. Iacobescu, Aron Cotruș, N. Davidescu, Mircea nitas, Dacia, Clusium, Albatros ș.a., în continuare
Dem. Rădulescu, Al. Sabaru, Olga Greceanu (cu în- fiind incluse fișe analitice despre majoritatea celor
semnări de călătorie), Damian Stănoiu, Cluceru cu activitate notabilă. Scurtele prezentări de cărți
Dinu (Constantin Dona), Vintilă Horia, Pan M. Vizi- aparțin adesea chiar editorilor, ceea ce uneori pune
rescu ș.a. Alături de Adrian Maniu, care asigură fără sub semnul întrebării rigoarea aprecierilor. U.c. a
întrerupere rubrica „În fiecare zi”, alți titulari de ru- trăit prin rubricile ei bine structurate – de la cele
brici culturale sunt Dan Bălteanu („Cărți noi”), Mar- anunțând noutățile editoriale la cele cu pronunțat
cu Beza („Scrisori din Londra”), Mihail Negru („Ră- caracter de critică literară („Cronica edițiilor”, „Cro-
utăți”). Începând din toamna anului 1944, U., ca și nica literară”, „Lecturi subiective”, „Dialoguri cultu-
alte gazete, își restructurează redacția și își schimbă rale”, „Info”), unde s-au subsumat și portrete-ne-
colaboratorii. Directorul Stelian Popescu se stabili- crolog (Cella Delavrancea, Tudor George, La moar-
se în 1943 în Elveția, mulți dintre cei mai importanți tea unui cărturar: Al. Piru, In memoriam. Amita
redactori și colaboratori, între care Romulus Seișa- Bhose), articole aniversare (Dimitrie Stelaru – 75
nu, N. Batzaria și Silviu Dragomir, vor avea de sufe- de ani de la naștere, Centenar Mihai Ralea, Tristan
rit pentru convingerile exprimate în publicistica lor Tzara) și memorialistică (Dragoș Morărescu, V. Vo-
politică. Continuă să semneze literatură și articole iculescu la el acasă, Arșavir Acterian, Emil Botta –
dedicate evenimentelor culturale Leontin Iliescu și straniu poet și actor, Despre un roman al lui Eugen
Al. Agnese (vechi redactori ai gazetei), Constantin Ionescu: „Solitarul”). Menționabile sunt și articole-
Salcia, N. Vătămanu (rubrica „Sfatul medicului”), le teoretice pe marginea fenomenului editorial, iar
Mihail Sevastos, Vasile Netea, Al. Dimitriu-Păușești, prezentările de târguri de carte interne și internați-
Victor Eftimiu, G. Oprescu ș.a. Dar U. nu mai are onale au utilitatea lor. Cronici și recenzii semnează
nici autoritatea sau difuzarea unui cotidian națio- Paul Dugneanu, Costin Tuchilă, George Pruteanu,
nal, nici – în ceea ce privește informația propriu-zi- Smaranda Cosmin, Octavian Soviany, Florin Grigo-
să, influența politică și cuprinderea vieții culturale raș, Camil Marius Dădârlat, Valentin F. Mihăescu,
Constantin Schifirneț, Traian Podgoreanu ș.a. În Dintr-un anunț de familie din numărul 7/1929 re-
primele două numere apar poezii de Leonida Lari iese că prim-redactor este Teodor Castrișanu, di-
și Ioanid Romanescu, dar ulterior se renunță la tex- rector, totodată, al școlii primare din Crângași. În
tele beletristice. Interesante sunt interviurile de la octombrie 1926 în calitate de secretar de redacție
rubrica „Editorii față în față”, realizate cu unii con- figurează Mihail Negru, iar în septembrie 1927
ducători de edituri, ei înșiși scriitori: Gabriel Lii- este indicat I. Algazi ca redactor și colaborator. Tot
ceanu (Humanitas), Daniela Crăsnaru (Ion Crean- în calitate de colaborator este menționat, într-un
gă),Vasile Igna (Dacia), Valentin Tașcu (Clusium), număr din noiembrie 1926, Victor Eftimiu. Artico-
Mihai Sin (Albatros), Dinu Grama (Editura Știin- lul-program, intitulat Către părinți și copii, aparți-
țifică) ș.a. Demnă de atenție este și altă categorie ne lui Stelian Popescu, patronul trustului de presă:
de interviuri, ce reia tradiția rubricilor „Acasă la…” „Alături de ziarul pentru cei mari, am hotărât să ti-
și „De vorbă cu…” din revistele literare interbelice păresc pentru copiii lor ziarul care să răspundă ne-
„Rampa”, „Vremea” etc., în atenție aflându-se au- voii adânc simțite a unei asemenea publicații”. Re-
tori din diverse generații: Emil Cioran, Cella Serghi, vista conține versuri, schițe, snoave (Păcală, Spo-
Ioan Alexandru, Teohar Mihadaș, Ioanid Roma- vedania lui Aghiuță de Horia Furtună), povești, po-
nescu, Ion Cristoiu, Edgar Papu, Radu Tudoran, vestiri, chiar și romane în foileton pentru cei mici
Dumitru Stăniloae, Valeriu Anania, Arșavir Acte- (Găina cea moțată de Ion Pas și Sandu ucenicul de
rian, Mihai Șora, Ovidiu Drimba, Marin Sorescu, Teodor Castrișanu). George Silviu oferă teatru pen-
Florin Constantiniu, Irina Mavrodin, Ileana Mălăn- tru copii. Se reproduc texte de V. Alecsandri, Petre
cioiu, Doina Jela, Rodica Ojog-Brașoveanu, Romul Ispirescu, Petre Dulfu (basmul în versuri Zâna flo-
Munteanu, Valentin Silvestru, Dinu Săraru, Alexan- rilor), Nichita Macedonski. Există și un sector de
dru Balaci, Dan Horia Mazilu. Sporadic se publică traduceri, adaptări și localizări după Esop, La Fon-
„fișe de dicționar” ale unor scriitori contemporani: taine, Charles Perrault, H. Chr. Andersen, François
Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Eugen Uricaru ș.a. Coppée, Al. Dumas-fiul, Jules Lemaître, Jack Lon-
U.c. are și preocupări legate de producția editori- don ș.a. Unele numere au un supratitlu inspirat
ală de peste hotare, la rubricile „Cronica traduce- de evenimente calendaristice: „Cu sorcova”, „La
rilor”, „Cartea străină” și „Mapamond” recenzând Moși”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Buna-ves-
sau prezentând volume de Arthur Rimbaud, Ismail tire” sau din preocupările copilăriei: „Alergările pe
Kadare, Václav Havel, Mihail Bulgakov, Aleksandr jos”, „La patinaj”, „La băi”, „Începe școala”, „La circ”,
Soljenițîn, Umberto Eco. O rubrică inedită și de „La mare”. Apar multe informații culturale, suma-
reală utilitate, dar efemeră, a fost „Cărți de dincolo re fișe de dicționar instructive pentru elevii mai
de Prut”, ce a reprezentat deschiderea către litera- mari, note de istorie națională, aforisme. Sunt de
tura și breasla scriitoricească din Republica Mol- consemnat numeroasele ilustrații care înviorează
dova. În 2000 se remarcă interesul special pentru paginile, unele de Jiquidi, benzile desenate, jocu-
popularizarea programului național consacrat lui rile de inteligență, rebusuri, concursuri etc. Printre
M. Eminescu, consemnându-se detaliat sesiunile numeroșii colaboratori se numără și Th. D. Speran-
științifice, volumele omagiale, festivitățile desfășu- ția, Radu Boureanu, Al. Lascarov-Moldovanu, Radu
rate în „Zilele Eminescu” de la Ipotești și Botoșani, Gyr, Grigore Popescu-Băjenaru, V. Demetrius,
emisiunile filatelice și numismatice etc. Binevenită Vasile Militaru, Natalia Negru, Constanța Hodoș,
este și inițiativa de a se tipări lista anuală a lucră- Ioan I. Ciorănescu, Orest Tafrali, Artur Enășescu,
rilor sponsorizate de stat. De importanță majoră I.V. Tassu, George Mihail Zamfirescu, I.A. Bassa-
este și Bibliografia lucrărilor intrate în Bibliote- rabescu, Al. Bilciurescu, Radu D. Rosetti, George
ca Națională. Alți colaboratori: Dan Simonescu, Acsinteanu, Mihail Lungianu, Alecu Popovici. V.T.
Marina Preutu, Ileana Băncilă, Ion Scurtu, Radu
UNIVERSUL ILUSTRAT, supliment al ziarului
G. Țeposu, Gheorghe Lăzărescu, Virgiliu Ene. V.T.
„Universul” apărut la București, săptămânal (de la
UNIVERSUL COPIILOR, supliment săptămânal al numărul 2), între 18 septembrie 1892 și 19 septem-
ziarului „Universul” apărut la București între 3 iu- brie 1897. În acest jurnal, care cuprinde descrieri
nie 1925 și 20 decembrie 1930. Inițial nu este men- de călătorii, cronici politice și mondene, știri din
ționată nici conducerea, nici colectivul redacțional. Paris și din alte mari orașe europene privitoare la
viața culturală, sfaturi practice, anecdote, curiozi- Director: Aristide Buhoiu. Un editorial, Către citi-
tăți, umor și jocuri distractive, s-a publicat și bele- tori, informează asupra dezideratelor (întreținerea
tristică. Spre deosebire de „Universul literar”, care sentimentului de „dragoste statornică pentru Pa-
făcea loc în paginile sale mai ales unor scrieri ce tria, cuvântul, cugetul și trecutul neamului româ-
ilustrau actualitatea literară, în U.i. s-a reprodus nesc” și de „admirație pentru libertatea și demo-
și literatura unor scriitori din epocile anterioare: crația americană”), asupra scopului („să fie de folos
Gh. Asachi, D. Țichindeal, Costache Negruzzi, Va- vorbitorilor de limba română indiferent de nuanța
sile Alecsandri (fragmente din Călătorie în Africa lor politică”), ca și asupra caracterului indepen-
și versuri), Grigore Alexandrescu (fabula Câinele dent al jurnalului („nu servește interese de grup,
și cățelul), Ion Ghica (Tunsu și Jianu), D. Bolinti- nu e subordonat vreunui partid și nici nu e dirijat
neanu, Al. Depărățeanu, Al. Sihleanu, D. Petrino, de guvern”). Principalele rubrici în primii doi ani:
Andrei Mureșanu, N. Nicoleanu (poeziile Unei „Universul românesc”, „Colaboratorii noștri con-
doamne, O victimă ș.a.), Mihail Zamphirescu (O semnează” (comentarii asupra emisiunilor radio
noapte pe lac, Sora Maria ș.a.), Petre Ispirescu (un pentru români și ale televiziunii române, susținu-
fragment din Omul de piatră ș.a.). Se reiau și frag- te de Radu Toma), „Universul american”, „Incredi-
mente din criticile lui Titu Maiorescu, din proza bil, dar adevărat”, „Universul feminin”, „Universul
lui B. Delavrancea sau din cea a lui A.I. Odobescu. publicitar”, „Actualitatea” (scurte mențiuni asu-
O prezentare biografică însoțește de fiecare dată pra publicațiilor românești din exil, redactate de
aceste sumare antologii. S-au reluat, de asemenea, Andrei Bardescu), „Universul sportiv”, „Basarabia,
din alte periodice ale vremii, basmele și povești- dragostea mea” (asigurată de Demetrius Kricopol),
le lui Ion Creangă, nuvelele lui Ioan Slavici, Iacob „Universul literar-critic”. În 1987, odată cu modifi-
Negruzzi și Nicolae Gane, satirele lui Eminescu, carea formatului, se schimbă și titlurile rubricilor,
anecdota istorică Reformă de I.L. Caragiale, repro- fără a se aduce modificări de structură: „Țara de
dusă din Schițe ușoare, scrieri în proză ale lui Iosif aici, țara de acasă”, „Carnetul zilei”, „Relatări, note,
Vulcan sau ale lui V.A. Urechia. Periodicul a avut informații”, „Ultima oră”, „Zigzag pe meridian”,
și un cerc de colaboratori, aceiași ca la „Universul „Propilee literare și artistice”, „Propilee literare”,
literar”, care figurează și aici cu versuri și proză: „Însemnări și polemici” (semnată de Sorin Popa),
George Coșbuc (Fresco-ritornele, Lupta vieții), N. „Bilete de papagal” (tablete de Virgil Stan), „Reali-
Gane (Petrea Dascălu), Al. Vlahuță, Sofia Nădejde, tatea românească” (texte de George Carpat Vocke)
Carol Scrob, Radu D. Rosetti (Baba!), I.A. Bassara- ș.a. Agravarea situației din țară în ultimii ani ai dic-
bescu (Ioan Corbu, reproducere din „Revista nouă”, taturii comuniste, aplicarea tot mai numeroaselor
Un plagiat, Învins ș.a.), D. Stăncescu, Şt. Basara- „măsuri” ceaușiste (demolarea Bucureștiului, dis-
beanu (Victor Crăsescu), D. Teleor, Carmen Sylva, trugerea satelor), manifestările de protest și disi-
Ilarie Chendi, Elena Sevastos, Ludovic Dauș, Ca- dență fac substanța rubricilor de informații. Cele
ton Theodorian, Al. Antemireanu, Nicolae Ţincu, două pagini consacrate literaturii și artei între 1985
D. Marinescu-Marion (cu pseudonimul Dumitru și 1987 cuprind, în cea mai mare măsură, informa-
Câmpulugeanu). Câteva traduceri din Turgheniev ții despre interpreți de muzică ușoară și populară,
(Prepelița), Maupassant (Rosa, La țară), Alfred de actori și regizori stabiliți în Occident, interviuri
Musset, Catulle Mendès (Martina și îngerul său), (Horia Pușcașu, Nicolae Breban și destinul unei ge-
Alphonse Allaïs (Culmea darwinismului, Noctur- nerații), comentarii despre scriitori (Georgeta Pos-
na), Jules Lemaître (Lilith) sunt făcute de I. S. Spar- tolea, Scriitorii români în Occident: George Astaloș,
tali, Carol Scrob și B. Marian. U.i. a contribuit, prin La confluența generațiilor, Un poet român în Texas
consecventa popularizare a scriitorilor autohtoni, – despre poezia lui Mihai Ursachi), recenzii și pre-
la o mai bună cunoaștere a literaturii originale. R.Z.
zentări de cărți (Victor Frunză, Istoria Partidului
UNIVERSUL LIBER, publicație apărută la New Comunist Român, cu reproducerea unui fragment
York din aprilie 1985 până în 1997, inițial bilunar, din lucrare, Asasinarea lui Lucrețiu Pătrășcanu;
apoi sporadic. Subtitlul „Informații, politică, litera- Nicolae Baciu, Agonia României. 1944–1947). Fără
tură, artă, modă, sport, umor” devine de la numă- să beneficieze de colaborarea scriitorilor români
rul 52/1987 „Revista românilor de pretutindeni”. de prestigiu stabiliți în Occident, U.l. publică sau
republică sporadic versuri și proză scurtă de Ro- gazeta tutelară, cronica teatrală, cronica judiciară,
dica Culianu, J.N. Manzatti, Silvia Cinca, Luciana populara rubrică „Viața la mahala” a lui Marion.
Stoicescu, Teofil Sporea, Cristian Bălan, Gabriel Di- Acestor rubrici li se adaugă altele, nu mai puțin
radurian sau articole, de cele mai multe ori nesem- atractive, precum aceea intitulată „De la Secție”,
nate, despre Emil Cioran (Confesiunea sfinxului, redactată tot de Marion, alta dedicată „oamenilor
Mircea Tudoran, Ce mai faci, domnule Cioran?), iluștri”, o selecție săptămânală de aforisme ș.a. În
Mircea Eliade (Mircea Eliade și eternitatea), Eugen fiecare număr se tipărește portretul unui scriitor
Ionescu (Petru Comarnescu, „Cântăreața cheală”, român (Ienăchiță Văcărescu, C.A. Rosetti, Mihail
Gheorghe Dinu, Eugen Ionescu, un mit în viață, Sub Kogălniceanu, D. Bolintineanu, M. Eminescu, I.L.
cupola Academiei Franceze), despre Aron Cotruș, Caragiale, Ion Creangă). Cu versuri au colaborat
Constantin Virgil Gheorghiu, Vintilă Horia, Bujor Victor Bilciurescu, Carol Scrob, Al. I. Şonțu, Gheor-
Nedelcovici. Din 1987 spațiul acordat literaturii și ghe din Moldova, George Coșbuc (Bradul, Nu te-ai
artei se reduce la „Propilee literare și artistice”, de- priceput), Lucreția Suciu-Rudow, Eliza Mustea, N.
venită apoi „Propilee literare”, dar rubrica își pierde Beldiceanu (Doina voinicului și altele, sub titlul
caracterul permanent. Ca supliment literar sunt Poezii populare), Duiliu Zamfirescu (Vara), Ana
reproduse, în serial, romane de succes din perioa- Conta-Kernbach (Pe cea gârlă), Calistrat Hogaș
da interbelică, precum Apărarea are cuvântul de (Legenda lăcrimioarei), Theodor Şerbănescu, Virgil
Petre Bellu și Elevul Dima dintr-a VII-a de Mihail Tempeanu, Al. Macedonski. U.l. reproduce multe
Drumeș, Maitreyi de Mircea Eliade, Gog de Gio- poezii de Eminescu și câteva versuri de Veronica
vanni Papini ș.a. Actualitatea literară este abordată Micle (Sunt lăcrimioarele înflorite, Drag mi-ai fost,
din perspectiva „cazurilor” create în jurul scriito- Ai plecat ș.a.) Prozatorii revistei sunt Gr. H. Gran-
rilor protestatari din țară – Ana Blandiana, Dorin dea (nuvelele Zidit de viu, Cum a cocoșat femeia
Tudoran, Dan Petrescu, Dan Deșliu ș.a. – și sunt pe dracul ș.a.), D. Marinescu-Marion (inepuizabil
reluate, după ziarul „Libération”, scrisori deschise, autor de scrieri umoristice), Traian Demetrescu
interviuri, proteste (Ce se petrece în România, Un (Țitera), D. Teleor, D. Stăncescu, I.S. Spartali, Cor-
interviu senzațional dat la Iași de scriitorul Dan neliu Scurtu. Lui M. Kogălniceanu i se republică
Petrescu, Poetul Mircea Dinescu atacă din nou). Se o povestire, iar lui D. Bolintineanu nuvela Cocoana
semnalează câteva luări de atitudine ale scriitorilor Elenca. Alături de romanele-foileton care se tipă-
din exil față de realitatea românească. După 1989 resc alternativ și în „Universul” (Fr. Mastriani, Oar-
publicația își informează cititorii asupra evoluției ba din Sorento și Contesa de Montès, J.-E. Riche-
evenimentelor din țară, uneori apelând la texte- bourg, Coroana de spini ș.a.), se traduce din Ivan
le lui Ion Cristoiu din „Evenimentul zilei”. Desene Turgheniev (traducători: H. St. Streitman, sub pse-
și caricaturi de Eugen Mihăescu ilustrează, înce- udonimul H. Certăneanu, și I.S. Spartali), Goethe și
pând din 1988, paginile U.l. Alți colaboratori: Mi- Robert Reinick (versuri tălmăcite de Carol Scrob),
hai Ursachi, Mircea Ionnițiu, I. Negoițescu. M.P.-C. Catulle Mendès (versiuni de Traian Demetrescu și
D. Stăncescu), Villiers de L’Isle-Adam, Al. Dumas,
UNIVERSUL LITERAR, supliment al ziarului „Uni-
Paul Déroulède, Lessing, Petőfi ș.a. Cele mai multe
versul” apărut la București, săptămânal, de la 19
transpuneri poartă semnătura lui I.S. Spartali. S-a
septembrie 1888 până la 28 ianuarie 1891 și de la
publicat și literatură populară culeasă de V. Alexi
6 ianuarie 1892 până la 20 noiembrie 1916. Re-
(Alexiu Viciu), I. Bidie și D. Stăncescu. R.Z.
dactat, ca și paginile literare din „Universul”, de
Iuliu I. Roșca, D. Marinescu-Marion, B. Marian UNIVERSUL LITERAR, supliment al ziarului „Uni-
și C. Cosco, U.l., deși nu s-a remarcat ca o revis- versul” apărut la București, săptămânal, de la 31
tă importantă a anilor 1890–1916, a fost, oricum, martie 1919 până la 13 iulie 1930 și de la 19 februa-
una dintre cele mai stabile atât în ceea ce privește rie 1938 până la 3 iunie 1945. Continuă suplimen-
cercul de colaboratori, cât și programul asumat: tul cu același titlu, inițiat la 19 septembrie 1888.
un periodic popular, ce oferă cititorilor literatură Între 1 ianuarie și 28 iunie 1931 a fost înlocuit de
accesibilă. Revista a preluat constant și foiletonul „Duminica Universului”. Pe frontispiciu sunt men-
cotidianului, continuându-l în zilele când ziarul ționați inițial numai directorii trustului „Univer-
nu apărea, publicând, de asemenea, alternativ cu sul”: Virgil N. Dărăscu (până în mai 1919) și Stelian
pseudonimele Silviu Nicoară și M. Gheorghe. Elev
este și Al. Dima, prezent aici în 1922, cu un articol
despre simbolism. De consemnat, în 1923, și Glosă
pentru „Lumea bine crescută” de N. Iorga, iscălită
Petru Balș (viitorul Petre Pandrea). Pe marginea
unor motive lirice sunt eseurile lui Gabriel Donna
(Din literatura cerului, Poezia nopții), precum și
„corespondențele” din Paris ale lui N. Vaschide.
Mult mai bogat este sectorul propriu-zis literar.
Aici intră mai întâi producțiile redactorilor și ale
celor apropiați redacției: Nichita Macedonski oferă
(iscălind și Nik, Niki, Nikita, Pavel M. Florentin ori
Paul Florentin) versuri, poeme în proză și schițe;
Leontin Iliescu dă „peisaje”, lirică erotică, precum
și multe sonete; Victor Bilciurescu e autorul unor
amintiri despre literați cunoscuți; Nicolae Țincu e
prezent cu poezii originale și traduceri (Ierusali-
mul liberat al lui Torquato Tasso), dar și cu piese de
teatru (Bacalaureata, Femeia cu ochii verzi); Con-
stantin A.I. Ghica și Mihail Negru figurează cu nu-
meroase tălmăciri, ultimul manifestând preferință
pentru Oscar Wilde. Unora dintre aceștia le vor fi
aparținând și traducerile romanelor publicate în
foileton: Barbarossa de Paul Heyse, Nopțile albe de
F.M. Dostoievski (1922), Mamă și amantă de Louis
Ulbach (1923–1924). Mai rar sunt inserate scrieri
ale altor autori, unii dintre ei consacrați: Al. Mace-
Popescu. Abia în vara anului 1923 este indicat ca donski, Al. T. Stamatiad, Iuliu I. Roșca, Al. Obede-
redactor (probabil „responsabil”) C.A. Or., sub ini- naru, Th. D. Speranția, Petre Dulfu, Maria Cunțan,
țiale fiind C.A. Orășianu. Nu acesta a avut rolul cel N. Pora, V. Demetrius, Christea N. Dimitrescu (Cri-
mai important, ci mai curând Nichita Macedonski, dim), Al. Cazaban, Ion I. Greculescu (fragmente din
alături de câțiva vechi gazetari ai „Universului” – romanul Domnișoara Celina, semnate cu pseudo-
Leontin Iliescu, Victor Bilciurescu, Romulus Seișa- nimul Popic), Radu Cosmin, Ion Dragoslav, Const.
nu, B. Cecropide. În prima fază – până în mai 1925 Rîuleț, Victor Eftimiu, D. Nanu, Cincinat Pavelescu,
– și formula este în mare măsură cea veche, de ma- Corneliu Moldovanu, G. Bacovia, Mihail Cruceanu,
gazin literar „popular”. În fapt, politica directoru- N. Davidescu, Leon Feraru, George Gregorian, Ion
lui-proprietar se traduce prin concesii făcute sen- Pillat, V. Voiculescu, Liviu Rebreanu, Mihail Celari-
zaționalului și divertismentului nepretențios. anu, Vladimir Corbasca, Ion I. Pavelescu, Horia
Structura e destul de laxă: dacă fiecare număr pre- Furtună, Ion Barbu ș.a. Un spațiu generos e desti-
zintă un comentariu pe teme culturale de actuali- nat condeielor în căutarea afirmării. Un debut pre-
tate, în schimb cronicile (literare, dramatice, plasti- coce (la vârsta de treisprezece ani) e cel al Luciei
ce, muzicale) nu au nici continuitate, nici substan- Demetrius, în 1923. Lui Zaharia Stancu i se publică
ță. Articole de estetică ori consacrate unor opere o poezie în 1920, urmată de altele, iar Cristian Sâr-
aparținând literaturii, artelor plastice și muzicii, bu e inclus cu o primă poezie în 1924. În 1922 de-
îndeosebi străine, scriu frecvent profesorii Petru V. butează aici doi liceeni: Pan M. Vizirescu și Sm. M.
Gâdei și Matei Fotino (cu preferințe pentru litera- Vizirescu, iscălind cu pseudonime. Sunt prezenți și
tura americană) și doctorul I. Duscian, ce iscălește alți tineri ce își făcuseră intrarea în literatură, pre-
uneori și Leandru, lor alăturându-li-se, din octom- cum Mihai Moșandrei, T. Păunescu-Ulmu, Stelian
brie 1923, elevul Mircea Eliade, care folosește și Constantin-Stelian (care semnează Stelian de la
Câmpina), G.M. Zamfirescu, Al. Teodorescu-Miu Buzdugan, Artur Enășescu, Al. Iacobescu, G. Tuto-
(Al. Tudor-Miu), George Nichita, Ioan I. Cioră- veanu, Elena Farago (cu versuri). În 1925 debutea-
nescu, Ion Gane, Constantin Goran ș.a. O colabo- ză cu o poezie Radu Boureanu. De notat sunt și nu-
rare asiduă au mai mulți autori ale căror urme se meroasele tălmăciri în românește ale lui Giuseppe
pierd ulterior, precum Petre Antonescu (mort pre- Cifarelli. În mai multe numere românista slovacă
matur), George Nutzescu, N. Thomescu-Baciu, Se- Jindra Hušková-Flajšhansová face cunoscută citi-
bastian Hortopan, George Gruia, Ion Th. Ion Hota- torilor cultura și literatura țării sale. Pe linia progra-
rele, Simion Udrescu (cu versuri) sau Dem. Calafe- mului inițial se întocmesc numere speciale consa-
teanu, Corneliu Mihăilescu, C. Maxim, Eufrosina crate culturii armene și literaturii sașilor, „poetelor
Pallă (cu proză). Preluând la 17 mai 1925 direcția de sânge românesc din Franța” Elena Văcărescu și
U.l., N. Iorga își expune, sub titlul Menirea noastră, Anna de Noailles, reginei Maria. După retragerea,
programul, pe care, în esență, îl promovase anteri- la 15 noiembrie 1925, a lui N. Iorga, conducerea
or în alte publicații. Larga circulație a săptămâna- săptămânalului îi este încredințată, la 20 decem-
lului îi impune „continua silință de a fi statornic în brie 1925, lui Perpessicius, menționat ca unic re-
linia opiniei publice culturale, ridicând-o […] cu dactor. În Schiță de program, sub care figurează ti-
concursul ei tot mai sus”; „miruirea” nou-veniților tlul săptămânalului, criticul fixează formula unei
e lăsată în seama altora, iar „poezia pe care n-o în- reviste nu „de curent” ori „de laborator”, ci „de con-
țelege nici cine a scris-o” și „romanul cu cheie […] centrare”, în care „să-și dea întâlnire cei mai încer-
culegând […] lucrurile scabroase cu privire la oa- cați dintre luptătorii culturii”, o publicație „de un
menii zilei” sunt respinse net. În schimb – se spune eclectism superior, de o informație bogată și varia-
mai departe – „trebuie să prezentăm […] literatura tă, de o egală atenție pentru toate manifestările in-
sufletului național”, cea care „există”, dincolo de telectuale din cuprinsul țării”, care „să îmbrățișeze
negările unora, ca și de „exagerările bufone” ale al- deopotrivă pe scriitorul consacrat, ca și pe tânărul
tora. Se îmbunătățește prezentarea grafică, pre- ale cărui aripi au nevoie […] de un neapărat con-
cum și structura revistei, cresc ponderea și calita- curs”, țelul ultim fiind „unitatea spirituală”. E asigu-
tea părții metaartistice. Astfel, Ion Sân-Giorgiu, rată o echipă solidă, rubricile având semnatari de
care îl secondează pe marele istoric, iscălește studii prestigiu: cronica literară, intitulată „Mențiuni cri-
pe teme generale și sinteze critice (Literatura și tice”, și-o asumă Perpessicius, cea teatrală îi revine
viața, Literatură și public, Teatrul și literatura, Poe- lui B. Cecropide, cea de film lui Petre Igiroșianu,
zia lui Corneliu Moldovanu, Un miniaturist – des- cea plastică e ținută de N.N. Tonitza, cea muzicală
pre Ion Pillat, Exotismul d-lui Liviu Rebreanu, Dl de G. Breazul (care iscălește și George Diacu sau G.
Sadoveanu romancier, Alecsandri și modelele sale, Diac). Se adaugă un buletin bibliografic alcătuit cu
St. O. Iosif), Al. Marcu recomandă scriitori italieni profesionalism de Al.-Sadi Ionescu, un „calendar
recenți, din care și traduce, D. Caracostea urmăreș- literar” întocmit de Gh. Cardaș, prezentări ale lui
te motivul eminescian „Miron și frumoasa fără Paul I. Papadopol sub titlul „Ce a scris…?”, adresate
corp”, Barbu Solacolu analizează raporturile dintre în special elevilor, completate intermitent cu selec-
literatură și societate și îl prezintă pe „reformatorul ții de texte („Pagini uitate”), rubricile informative
social Saint-Simon”, Gh. Cardaș examinează studi- „O seamă de cuvinte” și „Ecouri”, cât și, doar în pri-
erea literaturii în universitate și cărți mai vechi ori ma parte a anului 1926, dări de seamă asupra șeză-
mai noi, Emanoil Ciomac dă un studiu despre „mi- torilor organizate de Societatea Scriitorilor Ro-
turile wagneriene”, Ioan I. Cantacuzino se ocupă de mâni, redactate mai ales de Perpessicius (care
pictura modernă, arhitectul G. Balș se oprește asu- semnează și Pentapolin). Rezultatele sunt remar-
pra artei vechi românești, Liviu Marian schițează o cabile și în domeniul esteticii, al științelor sociou-
biografie a lui Ciprian Porumbescu ș.a.m.d. Spațiul mane proxime, al istoriei literaturii și al celorlalte
acordat prozei și poeziei e mai redus. Alături de arte, în paginile revistei întâlnindu-se Mihail Dra-
câțiva colaboratori vechi se ivesc alții, printre care gomirescu (cu secvențe din Știința literaturii ori cu
Ion Agârbiceanu, Eugen Boureanul, Sandu Telea- „dialoguri”), Tudor Vianu (Psihanaliza și morala),
jen, Sărmanul Klopștock, G.M. Vlădescu (cu pro- Lucian Blaga (Polivalența estetică a naturii, Weltli-
ză), Volbură Poiană-Năsturaș, A. Pop-Marțian, Ion teratur și Daimonion), Scarlat Struțeanu (Arta
nouă, Clasicism și romantism, Hedonismul estetic, Apostolii, iar G.M. Zamfirescu cu fragmente din
Este arta un joc?), F. Aderca (Mic tratat de estetică Domnișoara Nastasia și din Primăvara ce s-a dus.
literară și o suită de interviuri care vor intra în Măr- Traducerile sunt acum puține, dar bine selectate.
turia unei generații), N.N. Matheescu (Instinctul Odată cu retragerea lui Perpessicius, U.l. își sus-
artistic, Conceptul estetic al lui Auguste Comte, pendă apariția la 16 octombrie 1927, reluând-o la
Considerațiuni asupra catharsisului aristotelic, 25 decembrie 1927, sub direcția lui Camil Petrescu.
Despre mituri, De la Platon la Durkheim), Ramiro La sfârșitul anului următor câteva desene înfățișau
Ortiz (studii referitoare la capodoperele literaturii redacția (în sens larg): F. Aderca, Camil Petrescu, B.
italiene), Camil Petrescu (Tehnica teatrală, Arta ci- Cecropide, Mihail Sebastian, George Scrioșteanu,
nematografului, Revistele provinciale, Jean Cocteau Andrei Tudor, C.I. Șiclovanu, Mircea Damian, Con-
are oroare de școlile literare, Un june critic bătrân – st. Pâcle, Ioan Georgescu, Emil Gulian și graficienii
despre Pompiliu Constantinescu), Ion Pillat. Re- Ion Sava și Sell. Linia directoare este formulată în
cenzii, articole, comentarii, însemnări, eseuri mai articolul Sufletul românesc, al cărui titlu trimite la
dau Al. Marcu, Anton Holban, Horia Bottea („por- opinii exprimate anterior de Camil Petrescu. În-
trete străine” și „românești”, sub pseudonimul Ele- truchipat de „principalele personalități ale cultu-
na Protopopescu), Ștefan Nenițescu, Dragoș Proto- rii”, „sufletul românesc” va fi înfățișat printr-o „ga-
popescu, Mircea Eliade (Martin Eden, un interviu lerie” (devenită mai târziu a „ctitorilor”) inaugurată
cu Giovanni Papini, Arturo Farinelli sau De erudi- chiar în primul număr cu Delegatul, articol mono-
tia), Petru Comarnescu ș.a. O veritabilă istorie a grafic consacrat lui N. Titulescu. În esență, U.l. tre-
mișcării cultural-politice românești din Transilva- buia să reprezinte „un vehicul între cultura româ-
nia schițează Ion Băilă în „Cronici ardelene”, în nească și masele de cititori”, fiind o „absurditate”
timp ce Leon Baidaf readuce la lumină întâmplări ideea de „a face revistă de mare tiraj pentru debu-
și personaje interesante îndeosebi din epoca fa- tanți”. Noua conducere nu a izbutit totuși să încre-
nariotă. Principiul „concentrării” e urmărit și în ce dințeze rubricile principale unor titulari de valoa-
privește literatura propriu-zisă. Cu versuri figurea- re. Astfel, cronica literară apare cu intermitențe, iar
ză relativ frecvent Ion Pillat, Aron Cotruș, Artur cea teatrală, susținută în continuare de B. Cecropi-
Enășescu, Mihail Celarianu, Nicolae Milcu, Radu de, din când în când este alimentată și de Camil
Gyr, N.I. Herescu, George Nichita, Dragoș Protopo- Petrescu ori de Mișu Fotino. De artele plastice se
pescu, Marcel Romanescu, T. Păunescu-Ulmu, A. ocupă, alternativ, Tache Soroceanu, Aurel Broș-
Pop-Marțian, Stelian Constantin-Stelian, G. Talaz, teanu, Ion Sava, C. Vlad, iar de muzică, ocazional,
Radu Boureanu, C.I. Șiclovanu, Cicerone Theodo- Petru Comarnescu și Alfred Alessandrescu. Se in-
rescu, Eugeniu Sperantia, Sergiu Dan, G. Călinescu troduc rubrici noi, precum „Gazetăria literară” (ini-
ș.a. G. Bacovia e prezent doar cu două poezii. Înce- țial iscălind aici un Ariel), „Așa și așa” (N. Crevedia),
pătorii sunt numeroși: Matei Alexandrescu, Mihail „Cărți redate în extrase” (sunt propuse îndeosebi
I. Băișoiu, Ovidiu Papadima, Mihai Beniuc, George memorii, biografii ale unor celebrități etc.). Destul
Buznea. În același interval dau fragmente de rode sărac este compartimentul articolelor pe teme
man, nuvele, povestiri și schițe Hortensia Papa- de estetică ori de istoria literaturii. Mai frecvent
dat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Gib I. Mihăescu, sunt prezenți Mihail Sebastian (ocupându-se de Ja-
Cezar Petrescu, Carol Ardeleanu, N. Davidescu, cques Rivière, Marcel Proust, Jean Law sau de volu-
Victor Papilian (la început cu pseudonimul Sylvius mul Evoluția poeziei lirice al lui E. Lovinescu, de
Rolando), Sanda Movilă, Sandu Teleajen, Mihail I.L. Caragiale și Gh. Brăescu), Emil Gulian, C. Ne-
Celarianu, Sărmanul Klopștock, Anton Holban, stor. Cu totul sporadic colaborează F. Aderca, G.
Mircea Eliade (fragmente din Romanul adolescen- Călinescu, Al. Dima, Ion Biberi; mai multe recenzii
tului miop), George Dorul Dumitrescu, Sarina au ca autor pe C. Pâcle. Notabile, în alt plan, sunt
Cassvan-Pas, Ion Călugăru ș.a. Nu e neglijat nici intervenția fulminantă a lui Camil Petrescu în
teatrul, N. Milcu și Radu Gyr semnând piesa în ver- chestiunea „generației de azi” și ripostele la replici-
suri Floarea lui Sânzien, Horia Furtună figurând cu le primite, două (Un frazeolog frenetic și mistic și
un fragment din Păcală, Camil Petrescu cu scene Un document fotografic) adresate lui Mircea Eliade,
din Danton și din Mioara, Liviu Rebreanu din cea de-a treia (Noi exerciții de logică) lui Petru
Comarnescu. Și partea literară e în 1928 mai puțin
variată decât anterior. Cu versuri figurează C.I. Și-
clovanu, Ioan C. Georgescu, Mihail Sebastian, An-
drei Tudor și Emil Gulian (mai rar), iar din afara
redacției Ștefania Zottoviceanu Rusu, George Gre-
gorian, Radu Boureanu, Artur Enășescu, Matei Ale-
xandrescu, Cicerone Theodorescu, Petre Strihan
ș.a. Săptămânalul mai găzduiește în întregime ro-
manul Viața minunată a lui Anton Pann de Sergiu
Dan și Romulus Dianu, nuvele, povestiri, însem-
nări de călătorie trimise de Sărmanul Klopștock,
Lucreția Petrescu, Mircea Damian, F. Aderca, Anton
Holban, Tudor Mușatescu, Aureliu Cornea, George
Scrioșteanu. Mai apar fragmente din piesele Omul
cu mârțoaga de G. Ciprian, Sminteala cuconului de
Mihail Sorbul, Mitică Popescu de Camil Petrescu,
Acord de Vintilă Russu-Șirianu, Greva încornorați-
lor de Mircea Ștefănescu, Papagalii de Const. Rîu-
leț, o scenetă de Valeriu Mardare. După ce, la înce-
putul lunii februarie 1929, Camil Petrescu și apro-
piații săi părăsesc U.l., conducerea o va prelua –
cum se menționează abia peste un an – Șt. Brăiloiu,
care păstrează în mare aceeași structură până la 13
iulie 1930, când săptămânalul își încetează, pentru
timp îndelungat, apariția. Se remarcă o atenție
sporită acordată „ctitorilor” literaturii, cele mai
multe articole fiind scrise de Paul I. Papodopol și
Agârbiceanu, Al. Văitoianu, I.C. Vissarion, Sărma-
de I. Foti. Cei doi dau și alte articole de istorie lite-
nul Klopștock, Al. Cazaban, Ion Munteanu, Gala
rară, precum și recenzii și, probabil, tot lor li se da- Galaction, Const. Cehan-Racoviță, N. Crevedia, D.
torează și selectarea „paginilor uitate”. De teatru se Iov, Eugen Liteanu, V. Damaschin, Cezar Pruteanu
ocupă tot B. Cecropide și, din când în când, Ion ș.a. Un număr restrâns de tălmăciri completează
Floroiu și George Scrioșteanu. Cronica plastică e sumarele. În marginile prescrise de statutul său,
susținută de Lucia Dracopol-Negulescu, Mihail de-a lungul intervalului 1919–1930 U.l. cunoaște
Gh. Constantinescu și D. Caselli. Fără dinamismul inevitabile creșteri și descreșteri, legate de optica și
de altădată sunt vechile rubrici „Gazetăria literară”, îndeosebi de autoritatea celor care îl conduc.
„O samă de cuvinte”, „Bazar”, „Așa și așa”. Un efort Reapărut la 19 februarie 1938, săptămânalul
în direcția conectării la actualitate se vădește însă are format mare, specific cotidienelor, și opt pa-
în 1930, când se realizează o anchetă – Săptămâna gini. Mai târziu, în plin război, numărul paginilor
poeziei – și un ciclu de interviuri luate de N. Creve- se va reduce, iar periodicitatea va fi de trei ori pe
dia. Menționabile sunt „cărțile redate în extrase”, lună. Inițial pe frontispiciu e menționat numele lui
alese de Numa Cartianu și de un enigmatic Dimi- Stelian Popescu și al redactorului responsabil –
try, care mai trimite câteva corespondențe din Pa- Mihai Niculescu. Rolul principal în conducerea
ris. Pe de altă parte, sunt reuniți vechi colaboratori revistei pare să îl fi avut însă fiul directorului, Vic-
și câțiva noi, reale promisiuni. Cu poezii vin, în or- tor Popescu, și Constantin Fântâneru. Cel dintâi
dinea frecvenței, Artur Enășescu, G. Talaz, Mircea semnează editorialul Reapare „Universul literar”,
Dem. Rădulescu, I.U. Soricu, Victor Eftimiu, Geor- conținând precizări programatice, dar liniile de
ge Gregorian, Al. T. Stamatiad, Radu Gyr, Numa forță sunt, în general, cele trasate la mijlocul dece-
Cartianu, Gabriel Drăgan, Pavel Nedelcu, iar cu niului al treilea. Date fiind „năzuințele adevăratu-
proză Mihail Lungianu, Lucreția Petrescu, Ion lui gând românesc de a se oglindi în artă”,
publicația se va pune „în slujba lor” prezentând câteva eseuri despre literatură (serialul Romanul
„pilda bunei literaturi și prin cuprinsul pe care-l românesc), despre teatru și pictură clasică, pre-
vor aduce paginile sale, și prin recomandarea ope- cum și o suită de nuvele – și de Constantin Fântâ-
relor valoroase”, „călăuzindu-se” în această între- neru – ce dă număr de număr, până în decembrie
prindere „pe vadul de echilibru clasic al gândirii și 1941, cronici literare, studii întinse (Cercetare asu-
simțirii românești”. Redacția își manifestă dorința pra poeziei noi, Clasicism și creștinism), dar și un
„de a face solidare toate talentele” și „de a sprijini articol prolegionar circumstanțial –, Mihai Nicu-
orice dovadă de muncă sinceră și serioasă”. Acest lescu este titular al rubricii „Cartea franceză”, iar
program este completat de articolul Punct de ple- din 1942 al cronicii literare (are în primul an și câ-
care, nesemnat, în care se afirmă că „primul lucru teva poezii), C. Postelnicu (secretar de redacție)
care se uită este împrejurarea că scrisul literar con- are articole și „note românești”, Radu A. Sterescu
stituie totdeauna o activitate de diferențiere, de figurează cu „note de istoria literaturii române”,
intimitate și de vocație”; în consecință, revista „va cronici teatrale, interviuri, reportaje. Mai sunt pre-
revendica întâietatea și libertatea oricărei activi- zenți cronicarul muzical Romeo Alexandrescu,
tăți creatoare”. Sensul și marginile acestei libertăți cronicarii artelor plastice Paul Miracovici, ulterior
par a fi sugerate prin republicarea conferinței lui Paul Lahovari (iscălește și Menip o suită de contro-
Ion Pillat Tradiția și evoluția literaturii. Alte lămu- verse cu Mihai Niculescu, acesta cu pseudonimul
riri cuprinde articolul Program și polemică al lui Menalc), graficianul George Voinescu și polivalen-
Constantin Fântâneru, unde, respingându-se ții Traian Lalescu și Ștefan Baciu. Pe lângă versuri,
obiecțiile cu care fusese întâmpinat U.l., anume proză și o piesă de teatru (Muschetarii s-au întors),
„lipsa de preocupare ofensivă”, evitarea „caracte- Traian Lalescu vine cu articole și eseuri iscălite Ion
rului militant al unei echipe” și, la urma urmei, a Ștefan, reportaje, cronica filmului, iar Ștefan Baciu
polemicii, se subliniază că redacția a „pornit la publică poezii, câteva „cronici germane”, dări de
drum știind ce însemnează la o revistă și atitudi- seamă, reportaje și, din 1941, își asumă dialogul cu
nea programatică, și cea polemică”, dar că „progra- începătorii („Corespondența noastră” și „Cântece
mul este o problemă de creație”; ar trebui adus noi”). Echipei i se alătură la sfârșitul anului 1940
„exemplul literaturii de matură chibzuință”, știut Traian Chelariu, care contribuie cu „note italiene
fiind că „zbaterea îndelungă a problemelor duce la și germane”, apoi cu „note românești” semnate V.
sterilitate”. Intenția este, neîndoielnic, de a reliefa Jeleru, după plecarea lui Mihai Niculescu la Paris,
deschiderea față de operele „diferențiate”, nu de a în 1943, devenind cronicar literar și redactor res-
justifica mărginirea la ele, cu excluderea textelor ponsabil până în 1944. Ceva mai înainte apăruse
neliterare. Afirmația abia lasă să se întrevadă atitu- aici și Mircea Streinul, care furnizează recenzii la
dinea programatică principală, anume aceea lega- cărți germane, note, versuri, reportaje, nuvele și
tă de disputa „generaționistă”. Publicația se vrea a fragmente de roman. Ion Frunzetti e redactor în
fi a tinerilor (în acest sens dovezile abundă), dar a 1940, intrând în sumar cu articole de estetică, isto-
acelora care se definesc prin operă „diferențiată”, rie a artei, cronici și eseuri, „note italiene” sub care
nu prin preocuparea exclusivă de a-i nega pe vârst- figurează pseudonimul Socrates, mai rar cu ver-
nici ori pe unii congeneri. Se subînțelege și ideea suri. Au mai făcut cronică teatrală I. Constanti-
deschiderii către atitudinile proxime celei proprii, nescu, Cicerone Theodorescu, I. Mincu-Lehliu,
care, în fond, e un echivalent, în spațiul cultural, al Adriana Nicoară și Al. Drăghici, cronică plastică
poziției promovate de trustul „Universul”, de cen- Ion Zurăscu, Lucia Dem. Bălăcescu, Olga Gre-
tru-dreapta, altfel spus caracterizată printr-un na- ceanu ș.a., „Cronica ideilor” fiind susținută în in-
ționalism moderat. Dimensiunile deschiderii vor tervalul 1938–1941 de Mircea Mateescu. Cronica
varia însă în funcție de circumstanțele politice: re- filmului o asigură din 1944 Liviu Bratoloveanu,
lativ mare până la instaurarea dictaturii legionare, care mai inserează note și comentarii pe marginea
nulă pe durata acesteia și mult redusă în perioada actualității culturale, dar și nuvele (una sub nume-
următoare, până la evenimentele din august 1944. le Adina Stolnicu), fragmente din romanul Oameni
Situația a rezultat, mai întâi, din componența rela pândă și dintr-o piesă de teatru. Mai relevantă
dacției. În afară de Victor Popescu – el scrie și pentru deschiderea manifestată de U.l. este
contribuția colaboratorilor. Între aceștia primul anticălinescianul Jim Fecundatorul și „Noul juni-
loc revine „gândiriștilor” Nichifor Crainic (care pu- mism”), Victor Papilian, Simion Stolnicu ș.a. Doar
blică, până în 1939, eseurile Închinare lui Emi- ultimii trei semnează și literatură propriu-zisă.
nescu, Grigorescu, interpret ideal al frumosului ro- Scriu aici și câțiva care își câștigaseră un loc im-
mânesc, Fr. Jammes și poezia catolică, Genialitate portant în epocă, precum Ion Pillat, V. Voiculescu,
și sfințenie, Arta în artist), Ovidiu Papadima (Poe- Radu Gyr, Emil Botta (cu cicluri reunite apoi în vo-
zia sentimentelor mari, Folclor și clasicism, Între lumul Pe-o gură de rai), Dan Botta (fragmente din
povestire și roman, O ordine creștină a noastră: Comedia fantasmelor și din Alkestis), George Mur-
rânduiala etc.), N. Roșu, Toma Vlădescu, Radu Gyr nu, George Gregorian, Hortensia Papadat-Ben-
(Adevăruri simple despre poezie, D’Annunzio artis- gescu (cu un fragment din romanul Rădăcini), Ion
tul, Fericirile stalactitare, o suită de medalioane Agârbiceanu, Victor Papilian, Ionel Teodoreanu,
memorialistice, Privighetoarea oarbă), Ernest Ber- Sărmanul Klopștock, George Banea, Dan Petrașin-
nea ș.a. Urmează „trăiriștii” Mircea Vulcănescu cu, Theodor Râșcanu, N. Pora, Georgeta Mircea
(Despre „experiență”), Mircea Eliade (în intervalul Cancicov. Cu versuri mai colaborează asiduu Ște-
iulie 1939 – iulie 1940, cu numeroase studii de mi- fan Stănescu, Teodor Al. Munteanu, Virgil Cariano-
tologie, interviuri, câteva proze și un fragment din pol, Simion Stolnicu, Teodor Scarlat, Al. Raicu, Iu-
drama Iphigenia), Constantin Noica (o suită de lian Vesper, Vlaicu Bârna, Constantin Salcia, Geor-
eseuri în 1940), Vasile Băncilă (Pentru cunoașterea ge Drumur, Ovid Caledoniu, Dan Bălteanu, N.D.
provinciilor, Orașe dunărene, Pentru cunoașterea Mirea (iscălea inițial Niculai Streiu), Const. Ene,
națiunii), Eugen Ionescu (Jurnal, Note despre om și Nichita Tomescu, Const. Cojan, Ion Bălan, Ion Cal-
poezie), Vintilă Horia, Haig Acterian (Note despre boreanu, Ion Țolescu ș.a., iar cu proză sunt pre-
tragicii greci), Mihail Polihroniade ș.a. Alături stau zenți Neagu Rădulescu, Gabriel Bălănescu, Gabriel
„clasiciștii”: N. Davidescu, N.I. Herescu (Elogiul Drăgan, Laurențiu Fulga, Mihail Șerban, Mihail
prieteniei, Arta și arta nouă, Eterna coloare a vieții, Drumeș, K.H. Zambaccian, Octav Șuluțiu, Ion Bi-
Pro Murnu, Destinul imperial al poetului, Amur- beri, Paul Constant, Eusebiu Camilar, Pericle Mar-
gul poeziei, Milliarium, Poetul Ion Pillat), Dan Bo- tinescu, V. Copilu Cheatră, Const. Ene, George Ac-
tta (Teatru pentru 10 000, Templele graiului, Horia sinteanu, N. Ladmiss-Andreescu, Gabriel Țepelea,
și geniul suferinței), George Murnu, ca și „raționa- Liviu Bratoloveanu ș.a. Consemnabile sunt și câte-
liștii”: Șerban Cioculescu (Caragiale în ediție com- va începuturi: Dinu Pillat (cu un articol despre
pletă, Caragiale și ardelenii, Între actualitate și proza lui Ionel Teodoreanu), Ion Oană, Marin Sâr-
permanență, Critica de directivă), Vladimir Streinu bulescu, Teohar Mihadaș, Alexandru Jebeleanu,
(Poetic și oniric, Romane în două volume, Începu- Remus Luca, Dinu Ianculescu, Vlad Mușatescu ș.a.
turile criticii literare, serialul Tipologii literare), Tu- În cadrul rubricilor „Corespondența noastră” și
dor Vianu (Ce s-a schimbat în literatura română în „Cântece noi” sunt găzduiți zeci de tineri, dintre
ultimii 25 de ani, Ștefan Dimitrescu), Al. Rosetti care unii își făcuseră ucenicia la reviste școlare sau
(serialul Diverse), D. Caracostea (Mai presus de ge- la alte periodice, precum Robert Cahuleanu (viito-
nerații), Emil Gulian. Lor li se adaugă alții, fără co- rul Andrei Ciurunga), Octav Sargețiu, G. Uscă-
loratură ideologică, între care G.C. Nicolescu, Al. tescu-Șoimu (George Uscătescu), Vasile Posteucă,
Dima, Al. Ciorănescu, Al. Busuioceanu, Dan Dimitrie Stelaru, Stelian Diaconescu (Ion Cara-
Smântânescu, Vasile Netea, eseistul Vladimir Do- ion), Theodor Cazaban, Ioanichie Olteanu, M.I.
garu, Rainer Biemel și Walter Biemel. În această Cosma, Ștefan Aug. Doinaș, Radu Stanca, Ion Po-
categorie intră și câțiva tineri cărora li se publică topin, D. Corbea, Lucian Valea, Dragoș Vicol, Ion
primele ori printre primele texte: Alexandru Paleo- Apostol Popescu, Ion Sofia Manolescu, Petru
logu, Ștefan Cuciureanu, Ovidiu Drimba, Al. Bojin, Homoceanul, Florin Dumitrana ș.a. Câțiva sunt
Al. Husar, Alexandru Balaci, Eugen Todoran, Au- încurajați, publicându-li-se scrierile în spațiul re-
gustin Z.N. Pop ș.a. Ocazional figurează cu texte zervat colaboratorilor propriu-ziși. La prestigiul
eseistice și scriitori de seamă: Gala Galaction, săptămânalului a contribuit, între 1938 și 1940, un
Camil Petrescu (despre teatru) Liviu Rebreanu (Li- șir de șezători („ale scriitorilor tineri”) organizate
teratură și iubire), Ionel Teodoreanu (Noul Adam, în Capitală și în țară, în special în Transilvania,
473 Dicționarul general al literaturii române unu
precum și „Colecția «Universului literar»”, în care
au fost editate numeroase cărți ale redactorilor ori
ale colaboratorilor apropiați. După evenimentele
din august 1944 U.l. continuă să apară, sub direc-
ția lui Al. Ciorănescu, cu texte ale celor „necom-
promiși” în timpul războiului – Traian Lalescu, Al.
Drăghici, Dorothea Cristescu, Liviu Bratoloveanu,
Melania Hayek (Melania Livadă), Theodor Al.
Munteanu, Ileana Busuioceanu, Dorin Iliescu –,
precum și ale unora noi – I.A. Terebești (Nae Anto-
nescu), Valeriu Popovici (cu „scrisori din Ameri-
ca”), Marian Zbaski (cu însemnări despre literatu-
ra poloneză), Mihnea Gheorghiu ș.a. O reorganiza-
re din temelii are loc la începutul anului 1945. Cro-
nica literară e preluată de Perpessicius, cea drama-
tică de Ruxandra Oteteleșanu, cea muzicală de
Emanoil Ciomac, cea plastică de Petru Comar-
nescu, în timp ce Liviu Bratoloveanu asigură tot
cronica filmului, iar lui Camil Baltazar îi aparțin
„Carnetul literar”, articole (despre G. Ibrăileanu,
Mateiu I. Caragiale, E. Lovinescu, St. O. Iosif, G.M.
Zamfirescu, M. Blecher) și o serie de interviuri (cu
Tudor Vianu, Perpessicius, Mihail Sadoveanu). În-
tre semnatari figurează și Camil Petrescu (Momen-
te dintr-un directorat), Al. Rosetti (note despre
Paul Zarifopol, Victor Hugo, Lev Tolstoi ș.a.), Șer-
ban Cioculescu (În amintirea lui E. Lovinescu, Un
neoumanist: Tudor Vianu, Un mare critic impresio-
nist: G. Călinescu, fragmente din teza de doctorat
privitoare la poezia lui D. Anghel), N. Steinhardt,
Adrian Marino. Alte articole, cronici și comentarii
au ca autori pe Al. Ciorănescu, Ion Frunzetti, G.C.
Nicolescu, Basil Munteanu, N. N. Condeescu, Al.
Piru, Tatiana Slama, Gr. T. Popa, Ovidiu Constanti-
nescu ș.a. Cu versuri, originale sau traduse, intră în M. Taingiu-Moldov”. Redactori: Sașa Pană și Mol-
sumar Al. Ciorănescu, Al. T. Stamatiad, Ben Corla- dov (până la numărul 34/1931), când în caseta
ciu, Margareta Sterian, Const. Tonegaru, Mihu redacțională se specifică: „Apare sub conducerea
Dragomir, Ion Th. Ilea, Emil Manu, Teohar Miha- unui comitet […]. Girant responsabil: semnatarul
daș, iar cu proză Mihail Șerban, Sărmanul Klopș- fiecărui articol”. Pentru ultimele numere, alături de
tock, Ion Vinea, Ben Corlaciu, Ovidiu Constanti- Sașa Pană s-a aflat Mihail Dan. Numere anunțate
nescu, Pavel Chihaia, N. Papatanasiu, Petru Dumi- cu titlu special sunt „unu noaptea” (1928), „unu es-
triu. Dincolo de moderația crispată impusă de tival” (1929), „unu alb” (1930), „unu consacrat lui
vremuri, în noua sa formulă U.l. este una din bu- Urmuz” (1930), „unu – Moși” (imprimat pe hârtie
nele reviste de cultură ale vremii. V.D. colorată), „unu poem”, „unu ediție specială – nu-
unu, revistă apărută lunar, la Dorohoi din 4 aprilie măr matrimonial. Scris în întregime de Geo Bogza”
până în noiembrie 1928 și la București din iulie 1929 (38/1931) și „unu ultim” (50/1932). Publicația ma-
până în decembrie 1932, cu subtitlul „Avantgardă nifestă, în contextul avangardismului interbelic,
literară”; la 1 septembrie 1935 se mai imprimă un un dinamism absolut, libertate de spirit și expre-
număr („afară din comerț”), cu ocazia „nunții lui sie, ducând o luptă fără concesii împotriva oricărei
unu Dicționarul general al literaturii române 474
forme de instituționalizare a literaturii. În acest „neliniștea și problemele care agită actualitatea”.
sens, Manifestul semnat de Sașa Pană în primul La „Linii frânte”, rubrică permanentă semnată de
număr e categoric: „Cetitor, deparazitează-ți creie- Moldov, se construiesc exerciții avangardiste de re-
rul”. În numerele ulterioare direcțiile programatice laționare a ficțiunii cu realitatea. „Scurt circuit”, ru-
vor fi mai ferm subliniate, uneori prin raportare la brica lui Gheorghe Dinu (Stephan Roll), de reflecții
alte reviste de avangardă: „Chiar dacă n-ar fi du- asupra fenomenului avangardist, este consacrată
bioasa flagrantă atitudine a «Contimporanului», lui B. Fondane (Fundoianu), Filip Corsa, Mihail
mișcarea pe care ar voi s-o reprezinte «construc- Cosma (Claude Sernet), Urmuz, Geo Bogza, Sașa
tivismul» și în care s-a fixat de la apariția lui e cu Pană, Ilarie Voronca, expoziției de arte aplicate a
totul străină de vederile actuale ale lui «unu», care lui M.H. Maxy și este completată de textele alese
își revendică o conduită cu totul ruptă de realita- pentru „Antologie”. Secțiunea „Cămașa de forță”
te, cu totul în afara utilitarismului constructivist, cuprinde „cronici, note, invective, caracterizări,
rezolvit în arhitectură, și care clatină în havuzele bibliografii” și răspunde unor publicații ce profe-
visurilor apele unor viziuni desfăcute de orice pro- sează o receptare alterată a fenomenului avangar-
bleme și continuități situate dincolo de poem și de dist. „Vestiar” și, în continuare, „Acvarium” sunt ru-
semitrezie” (Coliva lui Moș Vinea); „Pentru spiritul brici-mozaic, alcătuite din prezentări de cărți, re-
nostru agitat, literatura de confort care se face în viste, imagini, vernisaje, comentarii, reacții ale pre-
România nu poate fi decât o ultragiere și o insultă. sei franceze la artiștii avangardei de la u., dialoguri
E un cer prea aspru și prea răvășit în noi pentru a-l cu „Contimporanul”, traduceri, recomandări de
mai putea satisface acele opere ale căror merite ar lectură etc. Textele publicate sunt la granița dintre
fi contribuția adusă unor valori existente, din con- manifest, eseu critic și proză/poem. Versuri sem-
tră, acestea le anihilează principial; posedăm cu nează Geo Bogza (uneori cu pseudonimul André
îndârjire o puternică dorință de altceva, de o apa-
riție care să nu fie contribuție, ci răsturnare” (Geo Gruparea revistei (montaj umoristic)
Bogza, Profesie de credință pentru grupul Alge). Alte
enunțuri vor păstra aparența unor simple mesaje
informative ori injonctive: „unu și cu unu fac unu”,
„unu trebuie să rămână o continuă nedumerire, ca
noi înșine, ca tot ce ne înconjoară” (Ilarie Voronca);
„citiți numai unu”, „unudonal vă ferește de artrită,
gută, sciatică, acid uric etc.”; „nu vă jucați cu unu”.
În ultimul număr Sașa Pană anunță încetarea apa-
riției revistei: „«unu» e la ușa anului șase. Și pen-
tru ca să rămâie tânăr, îl asasinăm azi, înainte de a
începe școala primară” (Denunț). În planul relații-
lor de viață literară, gruparea este în conflict cu F.
Aderca, susține apartenența lui Adrian Maniu din
perioada poemului Salomeea la avangardism, este
de partea lui Ilarie Voronca împotriva lui G. Căli-
nescu, se distanțează ferm de „Contimporanul” ca
reacție la concesiile făcute de Ion Vinea oficialită-
ților literare, întreține la un moment dat o campa-
nie împotriva lui Ilarie Voronca, exclus din cercul
revistei pentru că publicase la o revistă oficială, se
plasează în apărarea lui Geo Bogza, acuzat de aten-
tat la bunele moravuri (Trei fragmente în jurul unui
articol din codul penal. Monstruozitatea acestui
proces). Cei de la u. se interesează de poem, desen,
literatură, de reportajul pur, toate împrospătate de
475 Dicționarul general al literaturii române UNU
Far), Filip Corsa, Vasile Cernat (Lucian Boz), Ilarie Dorohoi în aprilie 1928”. Dezideratele programului,
Voronca, Stephan Roll, Claude Sernet, Al. Marius, esențializate și prin titluri, se păstrează doar în pri-
Virgil Gheorghiu, Benjamin Fondane, Raul Iulian, mele luni, când configurația de ziar este pregnan-
Tristan Tzara, Aureliu Baranga, Miron Radu (Miron tă. Se remarcă o rubricație diversă, titrând recenzii
Radu Paraschivescu), Gherasim Luca, Paul Păun, („Viața cărților”), recuperări literare („Restituiri”),
I. Wittner (Ion Vitner) ș.a. Proză dau Stephan Roll informații variate de interes cultural, privind saloa-
(și sub identitățile Teodor Cristea, Sașa Tanevicin), ne de carte, noutăți editoriale, emisiuni radio, eve-
Sașa Pană, Sesto Pals, Ilarie Voronca, Ion Călugăru, nimente artistice, simpozioane, întâlniri cu cititorii
Aurel Zaremba, Dan Faur, Al. Dimitriu-Păușești ș.a. („Secvențe”, „Revista presei”), fragmente eseistice
Se publică texte de Urmuz și pagini (cele mai multe („Cogito ergo sum”), extrase din scrisorile lui Emil
traduse) din André Breton, Arthur Adamov, Louis Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade. Ultima
Aragon, Pierre Audard, Pierre Reverdy, Georges pagină, dedicată în întregime divertismentului (jo-
Ribemont-Dessaignes, Paul Éluard, Vladimir Maia- curi enigmistice, anecdote, benzi desenate, epigra-
kovski, Ramón Gómez de la Serna, Vicente Huido- me), se va reduce treptat la jumătate și în cele din
bro ș.a. Fenomenul avangardist e promovat la u. și urmă va dispărea, lăsând locul studiilor și articole-
prin aspectul grafic. Textele au diferite corpuri de lor de istorie, rememorării unor momente din tre-
literă, grafia, liberă de orice constrângere, alter- cutul Transilvaniei, literaturii. U. publică poeziile
nează majuscula cu minuscula în favoarea celei unor scriitori din prim-planul liricii contemporane
din urmă și nu de puține ori echilibrul vizual al (Ileana Mălăncioiu, Ion Gheorghe, Ana Blandiana,
paginii se bazează pe o dispunere inedită a mate- Mircea Dinescu, Emil Brumaru), dar face loc cu ge-
rialelor. Revista este ilustrată cu desene, reprodu- nerozitate și altora, din generații mai tinere (Virgil
ceri, fotografii, gravuri, facsimile de Victor Brauner, Bulat, Cassian Maria Spiridon, Valentin Tașcu, Luci-
Constantin Brâncuși, F. Brunea (F. Brunea-Fox), an Vasiliu, Liviu Ioan Stoiciu, Simona-Grazia Dima)
Marc Chagall, Jacques G. Costin, B. Herold, Mar- și chiar debutanților locali (la rubrica „Poeți biho-
cel Iancu, Malkine, M.H. Maxy, Michonze, Cor- reni”). În 1999 un colaborator constant este Miron
neliu Michăilescu, Armand Pascal, S. Perahim, Kiropol, cu versuri originale, dar mai ales cu Prolog
Milița Petrașcu, Claude Sernet, Paul Sterian, Man la un dicționar al poeziei române, ce reunește poeți
Ray, José Robles ș.a. Într-un tablou al avangardei români din toate timpurile, „de la A la Z”, tălmăciți
românești u. rămâne valoroasă datorită orientării de el însuși în franțuzește. Proza este reprezentată
care se declară alimentată de spiritul lui Urmuz, de un roman-foileton și de un fragment din însem-
dar și prin tipărirea unor texte devenite funda- nările diaristice Un român la Paris de D. Țepeneag.
mentale pentru înțelegerea direcțiilor avangardei Inițiatorul și susținătorul revistei, scriitorul Ioan
literare, precum A doua lumină de Ilarie Voronca, Țepelea, e prezent număr de număr cu un edito-
Jurnal de sex, Crez, Reabilitarea visului, Poemul rial, cu poezii sau recenzii. De atenția redacției se
invectivă de Geo Bogza, L’Homme approximatif bucură și traducerile din literaturile franceză, en-
de Tristan Tzara, Contribuții sumare la cunoaște- gleză și italiană sau paginile inedite provenite de
rea mișcării moderne la noi de Ion Călugăru. Il.C. la D. Ciurezu, Nichita Stănescu și Mihai Ursachi.
UNU, publicație care apare la Oradea, lunar, de „Personalia” este un fel de dicționar de reală utili-
la 1 martie 1990. Caseta redacțională indică cinci tate, unde sunt prezentate personalități bihorene,
membri fondatori: Ioan Țepelea (redactor-șef de la modele sociale, culturale, morale, științifice, teolo-
numărul 5/1990 și director de la numărul 28/1992), gice: Ion Brudu, Alexandru Roman, Moise Dragoș,
Constantin Butișcă, Liviu Borcea, Ioan Sarcă și Pe- Aurel Lazăr, Emanuil Gojdu ș.a. Contribuții de is-
tru Mihancea; în timp colectivul redacțional suferă torie literară, care se înscriu în același perimetru
numeroase schimbări, iar în 1994 este menționat prin scopul recuperator, îi aparțin lui Mircea Popa:
ca director onorific Gheorghe Astaloș. Atent cu Vasile Sala și interesul său pentru folclor (cu opt
profilul în care se va încadra, U. se definește ca o scrisori inedite către Nicolae Densușianu), Ion Co-
„publicație de opinie, informare culturală și diver- dru Drăgușanu în corespondență cu Al. Roman, Po-
tisment” și respinge orice „legătură de program eți din Bihor: Isaia B. Bosco. Constantin Cubleșan
și conținut cu omonima interbelică apărută la dă o serie de articole sub genericul „Eminesciana”.
„U” Dicționarul general al literaturii române 476
Pagini omagiale, la împlinirea unor vârste rotunde, cu patria-mumă”, aceștia semnează și un Cuvânt
sunt dedicate lui Gabriel Țepelea, Ovidiu Drimba, înainte cu valoare de articol-program, unde men-
Adrian Marino, Emil Manu și lui Constantin Cu- ționează că „pe lângă grija de a menține o legă-
bleșan. Interviul a fost cultivat asiduu de redacție tură cât mai strânsă între preocupările diferitelor
(cu Sergiu Nicolaescu, Al. Zub, Alexandru Lungu), facultăți, revista își propune să ridice în coloanele
dar se detașează cel dat de Mircea Dinescu în 17 sale marile probleme ale vieții moderne, sub toate
martie 1989, reprodus după ziarul „Libération” din aspectele sale. Ea nu este specializată în nici o di-
Paris. Alte rubrici: „Fapte și idei”, „Cărți noi”, „Lec- recție, iar în paginile sale se găsește ceva din viața,
turi” (cu recenzii și cronici de Virgil Bulat, Valentin arta, știința, sufletul, ideologia sau credința acelora
Chifor, Radu Voinescu, George Mirea, Al. Pintescu, ce înțeleg că în curând lumea așteaptă roadele unei
Miron Blaga, Ioana Felicia Onu, Rodica Bogdan pregătiri de optsprezece ani”. Rubricile, bine orien-
ș.a.), „Acolade subiective” (de Dan Damaschin), tate sub raportul deschiderilor instructiv-culturale
„Amprente” (cronică de poezie), „Varia historica” și ca puncte de interes, sunt asociate cu o grafică
etc. Paginile sunt înviorate de o iconografie bogată: sugestivă: „U.Ideea”, despărțită de „U.Arta” prin
portrete, fotografii de grup, reproduceri de coperte, intercalarea originală a unui editorial, „U.Viața”,
facsimile. Înființat în entuziasmul unei perspecti- „U.Materia”, „U.Însemnări”, „Actualități”, „Răvă-
ve culturale, politice și sociale noi, U. și-a clarificat șind revistele”, „Sport”, „Note” etc. Sumarul general
opțiunile și s-a adaptat vremurilor, devenind un al fiecărui număr este prezentat în două părți, pe
punct de întâlnire al talentelor literare și al iniția- prima copertă și pe a patra. Cea mai firavă rubrică
tivelor culturale din vestul țării. Alți colaboratori: este „U.Arta”. Aici publică poezii Ioanichie Olteanu
Maria Vulișici, Carolina Ilica, I. Negoițescu, Nae (Balada înecaților, Imn sublunar, Nocturnă), Ștefan
Antonescu, Vasile Tărâțeanu, Robert Șerban, Henri Aug. Doinaș (Poem, Sub stea de aur, Terminus, Oră
Zalis, Ioan Moldovan, Ion Cristofor, George Vultu- târzie), Ilie Balea și Ion Oană traduceri (Le Sylphe,
rescu. R.P. La Ceinture de Paul Valéry, Tête de faune, Sensati-
„U”. PREOCUPĂRI UNIVERSITARE, revistă apăru- on de Arthur Rimbaud). Mult mai extinsă și diversă
tă în București la 1 decembrie 1943 și în februarie este „U.Ideea”, care subordonează materialele în
1944. Deși este anunțată cu o periodicitate de nouă trei secvențe: „Universitatea de ieri”, „Universita-
numere pe an, dispare după al doilea din cauza „di- tea străină” și „Universitatea de mâine”. Se remar-
ficultăților pe care orice publicație le are în aceste că eseurile pe teme politice (Ion D. Sîrbu, Despre
vremuri grele”. Comitetul de redacție: Alexandru o dialectică a lucidității), istorice (N. Al. Rădu-
Borza, Petre Hossu, Al. Manuila, George Mărgă- lescu, Românii și Dunărea, Al. Manuila, Originea
rit, Adrian Marino, Ion Oană, Grigore Gr. Popa, neamului românesc în interpretarea sa biologică)
Al. P. Stănescu, Mircea Vlad; directori: Al. Borza și și cultural-literare (Radu Stoichiță, Note despre
Mircea Vlad; redactor: Al. Manuila. „U.”P.u. este intelectual, Alice Voinescu, Umanismul femenin,
expresia unei grupări de intelectuali tineri din Adrian Marino, Despre cultura literară). Cronica
marile orașe și centre culturale ale țării: Corneliu literară este susținută, printre alții, de Alexandru
Belciugățeanu, Al. Borza, Al. Manuila, Ion Otescu, Piru (Eusebiu Camilar, „Prăpădul Solobodei”) și
Dan Patrulis, Gr. Gr. Popa (din București), Ilie Ba- George Mărgărit (G. Călinescu, „Șun sau Calea ne-
lea, Romeo Dăscălescu, Ștefan Aug. Doinaș, Ovi- turburată”). La cronica teatrală Dan Nasta face o
diu Drimba, Petre Hossu, Ion Oană, Ion D. Sîrbu, critică ascuțită regizorilor Ion Șahighian și Victor
Radu Stanca, Ioanichie Olteanu, Eugeniu Todoran Bumbești pentru regia spectacolului cu Horațiu
– majoritatea membri ai Cercului Literar din Sibiu, de Corneille, opinie contrabalansată de Petre Con-
Adrian Marino, George Mărgărit (din Iași) ș.a. Pen- stantinescu, care apreciază Mioara lui Camil Pe-
tru a susține și a completa articolul de deschidere trescu drept „un moment interesant al stagiunii”.
Închinăm, în care aduc un omagiu „acelora care Tânărului muzician Mihai Rădulescu îi aparține
înainte cu douăzeci și cinci de ani, în calitate de seria Note despre virtuozitate, privind turneele la
reprezentanți legali ai națiunii române din Tran- București ale pianiștilor germani Wilhelm Kempff
silvania, s-au întrunit în Marea Adunare de la Alba și Walter Gieseking. Revista mai conține articole de
Iulia și au luat istorica hotărâre a unirii Ardealului tehnică, știință medicală, observații pe marginea
477 Dicționarul general al literaturii române Urcan
vieții studențești, scurte polemici. Alți colaboratori: de criză a ființei, angoasa, spaima în fața golului
Emanoil Bucuța, Horia Hulubei, Gheorghe Taș- nu se exprimă printr-un patetism descărnat, prin-
că, C. Rădulescu-Motru, Nicolae Ciorănescu. R.P. tr-o fierbere de abstracțiuni, cum se mai întâmplă,
ci pe un portativ al factorilor cotidianului, al unei
URBANOVICI, Maria (17.IX.1948, Vlad Țepeș, j. Că-
domesticități ce le insuflă verosimilitate” (Gheor-
lărași), poetă. Este fiica Floricăi (n. Djaman) și a lui
ghe Grigurcu). Într-o manieră sobră, austeră, U. își
Grigore Urbanovici, învățători. A urmat primele opt
exprimă incertitudinile privitoare la destinul său
clase în comuna natală (1954–1962), liceul la Călă-
omenesc și la vocația de scriitor: „Personajele cele
rași (1962–1966) și Facultatea de Limbi și Literaturi
mai importante/ ale fiecărei zile/sunt oamenii și
Străine, secția polonă–română, a Universității din
cărțile./ Primii mă îmbrâncesc,/ fac haz, mă plâng./
București, absolvită în 1972. Mai întâi cercetătoa-
Cărțile mă obligă/ să-mi semnez sentința/ cu pro-
re la Institutul de Lingvistică al Academiei Române
pria mână” (Punct de sprijin). Discursul poetic se
(1972–1974), apoi va fi referentă la Metarom (1974–
structurează într-un balans nesfârșit între viziunea
1978), bibliotecară la Institutul de Educație Fizică
expresionistă tragică și fiorul elegiac, aproape im-
și Sport (1978–1990), realizator în cadrul Redacției
nic. Livrești ca sursă de inspirație (Biblia, doctri-
literatură–arte a Societății Române de Radiodifuzi-
nele mistice, poetul Odysseas Elytis), empatice din
une (din 1990), cu emisiuni precum „Revista literară
perspectiva efectului scontat, poemele din volumul
radio”, „Remember pentru mileniul III”, „Talk‑show
Ce-ar fi să-i dezbrăcăm sufletul?, subintitulat Fabu-
de poezie contemporană” ș.a. A debutat în 1970, sub
la rasa II (2003), aduc în prim-plan oscilațiile eului
pseudonimul Ana Maria Condor, în „România lite-
liric aflat în căutarea disperată a unei identități. Po-
rară”, la rubrica „Poșta redacției”, deținută de Geo
lifonie, schimbări de registru stilistic, abundență de
Dumitrescu, și editorial în 1976 cu placheta În pre-
simboluri (porumbelul, statuia, oglinda etc.), tea-
lungirea luminii. Mai colaborează la „Amfiteatru”,
tralitate, toate acestea atestă disponibilitățile poetei
„Luceafărul”, „Poesis”, „Ramuri”, „Contrapunct” ș.a.,
pentru îmbinarea tehnicii cu emoția și viziunea. În
cu versuri, proză și traduceri din literatura polonă,
ordinea apariției lor, cărțile par a se înscrie într-un
uneori semnând Mariana Urbanovici. A conceput,
fel de proiect al cărui mesaj vizează ab initio tran-
de asemenea, scenariile și selecția versurilor pentru
scendența, întorcându-se în final în același spațiu
mai multe spectacole inspirate din creația unor po-
generos, de semnificații proteice: prelungirea lumi-
eți contemporani (Ana Blandiana, Ileana Mălăncio- nii, craterul, lutul ars, floarea soarelui, lumina ne-
iu, Angela Marinescu, Marin Mincu, Mihai Ursachi). muritoare. Pentru U., poezia se definește ca o „febră
Cu o bună cunoaștere de sine, U. se autodefineș- esențială”, „o lege care te îngroapă de viu/ în splen-
te în poezia Lut ars din volumul omonim, apărut dorile lucidității”.
în 1984: „Sunt un ciob dintr-un vas,/ imposibil de
SCRIERI: În prelungirea luminii, București, 1976; Cra-
reconstituit”. Dacă s-ar avea în vedere doar titlurile
tere, București, 1981; Lut ars, București, 1984; Heliante,
majorității plachetelor sale, În prelungirea luminii, București, 1987; Febra esențială, Timișoara, 1997; Ce-ar fi
Cratere (1981), Lut ars, Heliante (1987), Febra esenți- să-i dezbrăcăm sufletul? Fabula rasa II, București, 2003.
ală (1997), ori ale unor poeme (Lumină sonoră ș.a.), Repere bibliografice: Nicolae Ciobanu, Tonalita-
s-ar putea conchide că poeta scrie o lirică vitalistă, tea imnică, LCF, 1977, 2; Nicolae Manolescu, „În pre-
solară, tentată doar de aspectul diurn al existenței. lungirea luminii”, RL, 1977, 13; Ulici, Prima verba,
Însă cu trecerea timpului ea se dovedește mai de- II, 131–132; Iorgulescu, Prezent, 130–131; Paul Dug-
grabă o structură lirică anxioasă, bântuită de spai- neanu, Forme literare, București, 1993, 192–195; Ro-
me și viziuni tanatice, încercarea de a prelungi lu- xana Sorescu, Ca floarea soarelui, sub cerul înnorat,
mina revelației, proprie debutului, continuându-se LCF, 1997, 3; Maria-Ana Tupan, „Acesta este trupul tău”,
APF, 1997, 11; Mariana Filimon, Un exil benevol, VR,
într-un dureros periplu în bolgiile infernului teres-
1998, 4– 5; Popa, Ist. lit., II, 569; Raluca Dună, Enig-
tru. Obsesiva căutare a tăcerii grăitoare din toposul
me mici, transparențe, amestecuri, LCF, 2003, 43; Ghe-
inițial se sublimează treptat, iar poemele propun orghe Grigurcu, Lupta cu artificiul, RL, 2004, 9. D.Gr.
tentative succesive de geneză a eului. Căderea în
real, în capcanele cotidianului se realizează printr-o URCAN, Ion (21.IX.1955, Luna, j. Cluj – 21.III.2020,
privire autoscopică, într-un dialog neîntrerupt între Bistrița), poet, istoric literar, publicist. Este fiul Anei
imaginar și concretețe. S-a remarcat că și „starea Urcan (n. Dicu) și al lui Gheorghe Urcan, muncitor
Urcan Dicționarul general al literaturii române 478
metalurgist. Urmează liceul la Câmpia Turzii și apoi pecete;/ Când i-au ridicat trupul ușor, pojghița/ A
Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai plesnit în cioburi plutitoare pe apa uleioasă/ Dar
din Cluj-Napoca (1974–1979). După absolvire este sloiul de pe buze nu l-au putut desprinde,/ S-a
repartizat profesor la Jimbor (județul Bistrița-Năsă- topit mai târziu, printre/ Brațe bărbătești și țipe-
ud); din 1990 până în 1993 este consilier teritorial te stridente de femeie”. Ca istoric literar, U. este
la Inspectoratul pentru Cultură și Culte din Bistrița. interesat de literatura română premodernă și de
Începând din 1994, predă limba și literatura româ- creația lui Ion Budai-Deleanu, remarcându-se prin
nă la Colegiul Tehnic Infoel din Bistrița, activând, atenția acordată contextualizărilor și investigațiilor
între 2008 și 2009, și ca inspector de specialitate biografice. Monografia consacrată autorului Țiga-
la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud. niadei realizează, pe de-o parte, paranteze largi
În 2002 obține titlul de doctor în filologie cu o teză vizând universul mentalitar, fundalul socioistoric
despre opera lui Ion Budai-Deleanu, sub îndru- și cultura laică scrisă în epocă și, de cealaltă par-
marea lui V. Fanache, și, pentru o scurtă perioadă te, reconstituie ideile care l-au influențat pe ilumi-
(2004–2008), funcționează ca lector asociat la Uni- nistul transilvănean, reținând preocuparea pentru
versitatea de Nord din Baia Mare. În timpul studen- mitic, ocult, ezoteric, precum și adeziunea lui la so-
ției este redactor al revistei „Echinox” (1976–1979), cietățile masonice. U. ține să conecteze cele două
iar după 1989 editează, în calitate de secretar de dimensiuni printr-o relație de cauzalitate, fondul
redacție, revista bistrițeană „Cadran”. Debutează cu ezoteric fiind determinat de tendințele generale
poeme în „Echinox” (1976), iar editorial cu plache- din întreg spațiul european. Metodologic, demon-
ta Ad usum Delphini (1994). Rezultatele cercetării strația se construiește din perspectiva „științei tex-
doctorale sunt valorificate, în 2004, în Opera lite- tului literar” propusă de Heinrich Plett și trece prin
tematism, poetica imaginarului și arhetipologie.
rară a lui Ion Budai-Deleanu în contextul secolu-
Preferând teoriile lui Gérard Galtier sau pe cele ale
lui al XVIII-lea transilvănean și european, volum
lui Ioan Petru Culianu, istoricul literar consideră
reluat sub titlul Contexte ale Țiganiadei în 2010. A
că Țiganiada este o „carte inițiatică”, depozitară
colaborat cu versuri, eseistică și pagini de jurnal la
a unei „sapiențe masonice” în care „sincretismul
„Apostrof”, „Vatra”, „Familia”, „Euphorion”, „Tribu-
ezoteric” și viziunea „metareligioasă” se îmbină
na”, „Poesis”, „Caiete silvane”, „Răsunetul” ș.a.
cu „universul bucolic”, „magia erotică”, „demoma-
Formarea lui U. în ambianța literară echinoxis-
gia” și „farmacopeea magică”. În fapt, dincolo de
tă se remarcă în special în poezie. Primul său vo-
racordurile cumva ostentative la ceea ce e nou în
lum apare relativ târziu, mai ales având în vedere domeniu, U. practică o hermeneutică de tip clasic,
promoția din care face parte (Ion Mureșan, Emil tributară ideilor literare ale lui Adrian Marino, fapt
Hurezeanu, Ioan Moldovan). Generos prefațat de atestat, de pildă, de capitolul dedicat caracterului
Al. Cistelecan, potrivit căruia lirica lui U. „relevă baroc al operei lui Ion Budai-Deleanu. Cea de-a
mai curând rafinament constructiv și diplomație doua ediție a monografiei va fi amplificată printr-o
retorică decât ingenuități de începător”, Ad usum secțiune dedicată comicului Țiganiadei.
Delphini poate fi privit mai întâi ca un demers re-
SCRIERI: Ad usum Delphini, pref. Al. Cistelecan, Cluj-Na-
cuperator al unei experiențe literar-academice. poca, 1994; Opera literară a lui Ion Budai-Deleanu în
Din punctul de vedere al poeticii, autorul cultivă contextul secolului al XVIII-lea transilvănean și euro-
un neomodernism specific grupării din jurul revis- pean, Cluj-Napoca, 2004; ed. (Contexte ale Țiganiadei),
tei „Echinox”, caracterizat de evazionismul livresc, Pitești, 2010.
de numeroasele jocuri intertextuale și de un lirism Repere bibliografice: Mircea Bârsilă, „Ad usum Delphini”,
al evanescențelor, aproape gratuit de rafinat: „Căl- „Calende”, 1994, 3; Ștefan Melancu, „Ad usum Delphini”,
când pe trupul lui gol/ Îți sunt urmele clipe în care/ APF, 1994, 8–9; Horea Poenar, „Ad usum Delphini”, ST,
Pare-a fi nins/ Iar propriul tău trup, o inexistentă/ 1994, 9; Ion Pop, În pragul Bibliotecii, VTRA, 1994, 6;
Octavian Soviany, Autobuzul cu gaz al poetului, CNT,
Zăpadă ce niciodată/ Nu te-a atins”. În alte locuri
1994, 28–30; Mihai Ursachi, Inutilitatea poeziei, TP, 1994,
poetizează cu cinism tragismul, evitând aluneca- 8; Simona Konradi, „Se va socoti rană orice loc atins de
rea în patetic, însă ratând adecvarea prin metafori- buze sau pleoape”, „Minerva”, 1995, 46–47; Peter Quince,
zare excesivă: „Gura țâncului înecat în bazinul de „Ad usum Delphini”, E, 1995, 1; Olimpiu Nușfelean, În-
ploaie/ A pus dedesubtul gheții străvezii o indecisă crezător în parabolă, CNP, 1995, 9; Dan Mănucă, Ion
479 Dicționarul general al literaturii române Ureche
Budai-Deleanu: un scriitor în ofensivă, CL, 2004, 9; Dicț. Ofelia, Anna Karenina, Penelopa, Euridice, Beatri-
Echinox, 394–395; Laura Serghiescu, O carte despre teme- ce ș.a., poetul surprinzându-le cu finețe destinul.
liile culturii române, „Mișcarea literară”, 2010, 4; Traian Volumele ulterioare sporesc aria liricii de dragoste,
Ștef, Ion Urcan, interpret al Țiganiadei, F, 2011, 1. E.Md.
convertită însă în reverie. Aceasta se îmbogățește
URECHE, Damian (2.IX.1935, Fometești, azi Ruge- cu simboluri ale glacialului și penumbrei, iar dis-
tu, j. Vâlcea – 19.IX.1994, Timișoara), poet, prozator, tanțarea și indiferența devin semnul de atenuare
publicist. Este fiul Anei (n. Comănac) și al lui Dami- a exaltării. Dar U. scrie și o lirică a participării fre-
an Ureche, muncitor forestier. A urmat cursul seral la netice la ritmurile universului, evocând viața ele-
liceele „Moise Nicoară” din Arad și „Constantin Dia- mentară, fabulosul domestic și universul infantil,
conovici Loga” din Timișoara, Facultatea de Filologie totul într-o tonalitate de exultanță și bucurie. Când
a Universității din același oraș (1966–1974) și cursuri se autodefinește, el își afirmă obârșia în autorii Mi-
de ziaristică la București. După o perioadă în care a oriței, mod de a cinsti geniul popular creator. Bala-
lucrat ca tăietor de lemne la pădure și muncitor în da Meșterului Manole devine de asemenea motiv
întreprinderi forestiere și miniere, intră corector la poetic. În amplul poem Eminescu (1979) se apelea-
ziarul „Flacăra roșie” din Arad (1957–1961), de unde ză la o profuzie de imagini crescute din trunchiul
trece tot corector, ulterior redactor, la revista „Scrisul eminescian: „În cearceafurile apei doarme luna,
bănățean” (devenită „Orizont”) până în 1982, când valuri-pernă/ Peste care bate-azurul cu neliniștea
este scos din funcție din cauza fugii în Italia și ulteri- eternă,/ Stropi de fagure așează lucrurile-n sunet
or în Germania. Revine forțat în România și în scurt dulce,/ Visele în aparență strâng aripa să se culce,/
timp încearcă din nou trecerea clandestină a fronti- Parcă azi răsare pacea stinsă la-nceput de lume/
erei, pentru care suferă o condamnare. Debutează Când amurgul viscolește jar în pulberea de spume;/
în 1958 cu versuri la „Scrisul bănățean” și editorial în Un plămân tăcut bea stele prin fisurile de iască,/ E
1964 cu placheta Temperamentul primăverii. A mai o liniște-a durerii parcă lutul vrea să nască,/ Nicio-
colaborat la „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Ramuri”, dată n-a fost iarba mai gătită pentru nuntă,/ Când
„România literară”, „Tribuna”, „Familia”, „Ateneu”, lumina-n degradeuri cu nălucile se-nfruntă”. Une-
„Contemporanul”, „Viața românească”, „Tomis” ș.a. le cărți de versuri publicate după 1989, îndeosebi
A scris și la publicații din Iugoslavia („Libertatea”, Orașul martir Timișoara (1990) și Premiul Nobel
„Lumina”, „Polja”), Bulgaria („Literaturen front”) și pentru singurătate (1991), ca și alte poeme apărute
Ungaria („Népsabadszág”). A mai semnat Daniel postum sunt documente lirice despre destinul tra-
Jaleș, Dan Udrea. Începând din 1991 a ținut în coti- gic al țării și al poetului trăitor în ultimul deceniu al
dianul „Renașterea bănățeană” rubricile „Nod în pa- dictaturii comuniste. U. este și autorul a două ro-
pură” (zilnic) și „La Boema” (săptămânal). În 1992, mane. Prințul marelui puțin (1971) are un caracter
împreună cu Petru Regep și Constantin Cazmiuc, a marcat confesiv, evocare sentimentală a iubirii in-
editat revista „Timișoara, mon amour” (două nume- genue a protagonistului, un ins melancolic, neîn-
re). A fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor țeles de femeia matură, capabilă de a trăi aventura,
din Timișoara (1971, 1979) ș.a. nu însă și de a împărtăși marea dragoste. Cu vădite
Deficiențele primei cărți a lui U., Temperamen- inserții autobiografice, textul include amintiri des-
tul primăverii, sunt tonul patetic și declarativ, ges- pre întâmplări din tinerețea personajului, petrecu-
turile largi și aplecarea grandilocventă spre auto- tă la țară, în munte, despre țărani și mineri care dau
biografic, depășite în Invitație la vis (1967), unde senzația purității, a vitalității și a setei de a trăi. In-
spectacolul lumii este transmis cu uimire și cu glas tervin, de asemenea, descrieri dezabuzate privind
șoptit. Versurile din Viori fără amurg (1969) aduc în viața literară dintr-un oraș provincial, munca de
plus ironia și umorul, în maniera romanțelor minu- redacție, precum și meditații asupra artei și scrisu-
lesciene. Elegie cu Francesca da Rimini (1971) atin- lui. Cartea nu este construită riguros epic, ci în ver-
ge o maturitate poetică evidențiată de timbrul pur, sete numerotate, de treizeci–patruzeci de rânduri,
de muzicalitatea de cantilenă, ca și de ideea origi- așezate în ordinea cronologică a desfășurării con-
nală a cărții. Fiecare piesă este gândită ca o con- ținutului. Celălalt roman, tot cu un caracter auto-
fesiune a unuia din personajele feminine celebre biografic, Nunta utopică (1993), este reconstituirea
create de literatură: Emma Bovary, Kira Kiralina, unei farse făcute de autor înainte de 1989, acțiunea
Ureche Dicționarul general al literaturii române 480
desfășurându-se pe două planuri. Primul „relatea- URECHE, Grigore (c. 1590 – 1647), cronicar. Fiu al
ză” o nuntă fictivă, la care sunt invitați potentații marelui vornic Nestor Ureche, „Gligorii” s-a născut
zilei din Timișoara, iar cel secund evocă existența probabil în Goești, nu departe de Iași. Peste puțin
dramatică a autorului în lagărele de refugiați prin timp familia sa va fi silită să se exileze în Polonia.
care a trecut în Germania și în Italia, în fuga sa spre Aici el are prilejul să studieze la o școală cu profil
Occident. U. a mai publicat volumele de versuri umanistic din Lvov, în a cărei programă figurau lim-
pentru copii Balada neatârnării (1977), Pescarii de ba și literatura latină, elina și polona, istoria Polo-
pe apa de argint (1989) și o culegere de epigrame, niei. Revenit în țară, este posibil să fi ocupat unele
Mofturi de privighetoare (1992). Postum a apărut dregătorii mărunte, dar prima atestare (1628) îl in-
Nod în papură (2001), unde editorul a reunit poe- dică logofăt al treilea la Curtea lui Miron Barnovschi.
ziile tipărite după 1991 în „Renașterea bănățeană”, O experiență specială a trăit în 1631, când a făcut
la rubrica aleasă pentru a da și numele cărții. Sunt parte dintr-o delegație de boieri care a mers la Con-
aici texte concise, alcătuite mai ales din câte două stantinopol pentru a împiedica numirea ca domn
catrene, care surprind cu vervă aspecte cotidiene a lui Alexandru Iliaș, fapt pentru care acesta a vrut
ale perioadei de tranziție. să-l omoare doi ani mai târziu. În timpul domniei
lui Vasile Lupu, din 1634 până la moarte, U. a fost
SCRIERI: Temperamentul primăverii, pref. Ion Dodu
Bălan, București, 1964; Invitație la vis, București, 1967;
mare spătar, apoi mare vornic al Țării de Jos, impu-
Viori fără amurg, București, 1969; Elegie cu Francesca da nându-se ca unul dintre cei mai influenți dregători
Rimini, București, 1971; Prințul marelui puțin, Bucu- din Divan. Acum își scrie cronica. Cele câteva refe-
rești, 1971; Tot ce mă doare, Timișoara, 1972; Noapte de rințe aproape contemporane despre el, concluziile
zile mari, București, 1976; Spectacolul privirii, Timișoa- ce se pot trage din documentele oficiale unde îi apa-
ra, 1976; Balada neatârnării, cu ilustrații de Doina Micu, re numele, imaginea indirectă dedusă din substanța
Timișoara, 1977; Eminescu, Timișoara, 1979; ed. Timi- cronicii pe care a scris-o, din atitudinile, judecățile
șoara, 1995; Ulcioare de Horezu, Timișoara, 1982; Toam- și formulările sale converg în a constitui portretul
na poetului, Timișoara, 1986; Pescarii de pe apa de argint, unui om cu o conștiință echilibrată, animat de sen-
Timișoara, 1989; Orașul martir Timișoara, Timișoara, timente și preocupări nobile, cu un spirit subțire,
1990; Premiul Nobel pentru singurătate, Timișoara, 1991;
cultivat, care a înțeles complexitatea firii omenești.
Mofturi de privighetoare, Timișoara, 1992; Nunta utopi-
Originalul cronicii lui U., cuprinzând perioada
că, Timișoara, 1993; Poezii alese, pref. Eugen Dorcescu,
Timișoara, 1998; Nod în papură, îngr. și pref. Mugurel
1359–1594, dar și versiunea primei copii (ori prelu-
Jula, Timișoara, 2001. crări) realizate de Simion Dascălul s-au pierdut, așa
încât nu se știe cu certitudine ce cuprindeau. S-au
Repere bibliografice: M.N. Rusu, Damian Ureche, LCF,
1966, 6; Ion Cocora, „Invitație la vis”, ST, 1967, 10; Du-
păstrat doar copii indirecte, interpolate (sau care
mitru Micu, „Viori fără amurg”, RL, 1969, 32; Anghel au integrat textul lui U.), ceea ce a generat ample
Dumbrăveanu, „Viori fără amurg”, O, 1969, 8; Cornel controverse privitoare la paternitatea scrierii. Ast-
Ungureanu, [Damian Ureche], O, 1971, 4, 1973, 30, 1976, fel, au fost considerați autori sau coautori Nestor
7; Alex. Ştefănescu, „Prințul marelui puțin”, LCF, 1971, Ureche ori Simion Dascălul. Cercetări complexe
19; Mircea Constantinescu, „Prințul marelui puțin”, VR, l-au stabilit ca principal autor pe U., delimitându-i
1971, 8; Liviu Grăsoiu, Profil: Damian Ureche, O, 1973, textul de interpolări. O minuțioasă analiză lingvisti-
13; Eugen Dorcescu, [Damian Ureche], O, 1975, 17, 1976, co-stilistică l-a condus pe N.A. Ursu la altă conclu-
22; Piru, Poezia, II, 208–211; Alexiu, Ideografii, 183–186; zie: întregul text a fost redactat de Simion Dascălul
Nicolae Pop, Perimetru sentimental, Craiova, 1980, 321– (care a folosit mai multe izvoare) pe scheletul cro-
326; Ruja, Parte, I, 285–291; Nicolae Danciu Petniceanu,
nicii în limba slavonă a lui U., acestuia infirmân-
Adio în septembrie, pref. Lucian Ervin Bureriu, Timișoa-
du-i-se astfel rolul de întemeietor al istoriografiei
ra, 1995, 83–92; Petria, Vâlcea, 402–404; Mariana Sperlea,
Ultima toamnă a poetului. In memoriam Damian Ureche,
în limba română; pentru a valida afirmația, sunt
Timișoara, 1999; Dicț. scriit. rom, IV, 665–667; [Damian necesare însă și argumente de altă natură, care să
Ureche], „Eminescu”, 2004, 15–16 (grupaj special); Con- poată anula o tradiție începută cu mărturiile unor
stantin Cozmiuc, Elemente fantastice în poezia lui Dami- contemporani ai cronicarului și toate celelalte con-
an Ureche, „Eminescu”, 2005, 5; Dicț. Banat, 825–833; Ion cluzii trase din conținutul cronicii. În predoslovia
Murariu, Poetul Revoluției, „Agora literară”, 2010, 7. D.V. sa, prima „voce” românească prin care spiritul pe
Martin Kromer, Matei Miechowita, Gerhard Merca-
tor, Ioannis Pistorius ș.a.). Sinteza lui U. s-a păstrat,
mai mult sau mai puțin modificată, în Cartea ce să
chiamă letopiseț, ce într-însa spune cursul anilor și
descălecarea Țărei Moldovei și viiața domnilor, pu-
blicată pentru prima oară de Mihail Kogălniceanu
în 1852, sub titlul Domnii Țării Moldovei și vieața
lor. Ediția de bază este însă cea realizată de P.P. Pa-
naitescu în 1958. În forma în care a fost transmisă,
scrierea cuprinde istoria Moldovei de la întemeiere
(1359) până la anul 1594, când se întrerupe brusc.
În primele capitole este demonstrată cu argumen-
te istorice și lingvistice originea latină a populației
maramureșene din care s-a desprins grupul condus
de Dragoș Vodă, întemeietorul legendar al Moldo-
vei. Urmează enumerarea succintă a domniilor
până la Ștefan cel Mare, a cărui personalitate ocupă
un spațiu mai extins, dar numai prin relatarea prin-
cipalelor bătălii, puse pe seama temperamentului
războinic al voievodului. Însă în cazurile în care
este evidentă necesitatea apărării țării de tendințe-
le expansioniste ale turcilor și ale unor state vecine,
U. relatează cu nereținută satisfacție luptele, mereu
atent la modul cum au fost obținute victoriile, sub-
liniind „meșterșugul” și eroismul marelui voievod,
abnegația cu care se băteau moldovenii. Cronicarul
insistă cu mândrie asupra constatării că în vremea
lui Ștefan țara a atins punctul culminant al dezvol-
tării și puterii, fiind nu numai independentă, ci și
Predoslovie la Letopisețul Țării Moldovei capabilă să impună altora voința sa. Poate pentru a
marca frângerea istoriei odată cu sfârșitul domniei
deplin format al identității naționale se adresează
lui Ștefan, dar și pentru a clarifica noțiuni și refe-
posterității, U. își justifică demersul prin necesi-
rințe probabil mai puțin cunoscute, autorul face
tatea de a lăsa mărturie despre vremurile trecute
o digresiune, prezentând pe scurt țări și populații
și prezente, de a face cunoscut adevărul istoric pe
venite în contact cu Țara Moldovei, aducând infor-
care s-a străduit să îl stabilească prin compararea
mații culese din lucrări de specialitate, însoțite de
și combinarea „letopisețului moldovenesc”, prea considerații personale. Urmează înregistrarea pas
sărac în date, cu „scrisorile striinilor”, mult mai bocu pas a declinului Moldovei, începând chiar cu
gate în informații și relatări referitoare la Moldova. urmașii direcți ai lui Ștefan, care i-au moștenit mai
În general, s-a convenit că izvoarele interne folosite degrabă defectele. Excepție face Petru Rareș, domn
au fost cronicile de Curte, analele slavone, precum exemplar prin înțelepciunea și patriotismul său,
și relatările orale ale unor martori ai evenimentelor datorită căruia țara cunoaște un ultim moment de
mai apropiate de timpul său. În privința surselor grație. După el declinul se agravează, atingând cote
externe, cercetări laborioase au confirmat rela- dramatice în vremurile de restriște ale lui Alexan-
țiile cu unele lucrări de istorie poloneză (Joachim dru Lăpușneanu, Despot Vodă, Ion Vodă Armeanul
Bielski, Kronika polska, Matei Miechowita, Chroni- (cel Cumplit) și Aron Vodă, domni trecuți în cartea
ca Polonorum, Martin Kromer, De origine et rebus neagră a istoriei Moldovei din cauza cruzimii fapte-
gestis Polonorum ș.a.) sau privitoare la configurația lor și a fărădelegilor săvârșite, a prăpădului abătut
statală, etnică și geografică a Europei (alcătuite de asupra țării din vina lor. Conștient de importanța
Ureche Dicționarul general al literaturii române 482
misiunii pe care și-a asumat-o, U. consideră că Ca urmare a privirii de aproape, a unor intuiții de
istoria este act de identitate și carte de învățătură finețe, portretele celor mai importanți domnitori
pentru un neam, ceea ce obligă la consemnarea sunt realiste, în dimensiuni normale, cu lumini și
adevărului, dar și la evaluarea faptelor din punct de umbre, alcătuite prin acumularea de trăsături esen-
vedere moral. Cronicarul crede că decăderea Mol- țiale deduse din faptele și atitudinile lor sau releva-
dovei a fost determinată de nesocotirea legilor și a te direct de autor, totul fiind ordonat în funcție de o
vechilor obiceiuri, de abuzurile și nedreptățile con- dominantă a caracterului celui portretizat. Criteriul
ducătorilor, ca principali agenți ai istoriei. În scurte principal de apreciere este patriotismul, eficien-
secvențe intitulate Nacazanie silnim (Certare celor ța faptelor în favoarea țării. Cu toate că U. detestă
puternici), el evidențiază cauzele răului și condam- și condamnă cruzimea, violența, samavolnicia, în
nă energic despotismul, samavolnicia, încălcarea cazul când cei vinovați de asemenea păcate între-
„legii”, violența, trufia, în care vede principalele prind acțiuni benefice pentru Moldova defectele lor
motive ale degradării vieții sociale. Principiile mo- sunt privite cu mai puțină asprime. Astfel, lui Ștefan
rale provin la cronicar din învățătura creștină, din cel Mare, deși i se reproșează înclinația de a vărsa
tradiția boierească (și populară) autohtonă, iar pe sânge „nevinovat”, excesul de spirit războinic și de
cale livrescă din umanitarismul istoriografiei latine autoritarism, îi sunt proslăvite marile calități care
și polone, modelul său de atitudine față de trecut, au adus mult bine, faimă și grandoare Moldovei.
ce trebuie eternizat pentru a instrui generațiile vii- Portretul său este reprezentativ pentru capacitatea
toare. Scrierea istoriei se năștea și ca o necesitate de și modul de caracterizare specifice cronicarului și a
a demonstra cum orice abatere de la calea creștină ajuns celebru datorită conciziei și forței expresive.
era aspru pedepsită de justiția divină, a cărei acți- Limbajul direct, topica specială imprimă imaginilor
une implacabilă este ilustrată substanțial. Sinteti- o deosebită energie și creează impresia vizionării
zând coerent toate principiile, sistemul etic al lui U. rapide a unei existențe vertiginoase, de o neobiș-
este dominat de demnitatea apartenenței etnice, de nuită măreție. Construit ascendent, portretul crește
dragoste de țară, de dorința afirmării adevărului, a spre apoteoză, căpătând dimensiuni uriașe în final
dreptății și binelui. („să rădica de-asupra biruitorilor”). Percepția co-
Ca și în cazul altor culturi, proza cronicarilor vârșitoarei personalități a domnitorului este aug-
români este primul stadiu al literaturii culte. Na- mentată de proiectarea sfârșitului său pe fundalul
rațiunea lui U. este simplă, lapidară, densă, fiecare unor tulburări sociale sau naturale, ca semne și
propoziție fixează o informație, un adevăr istoric, efecte ale acestui eveniment. Având simțul excep-
devenind parcă un material cu care se construiește ționalului, U. reproduce unele secvențe „vorbite”
edificiul imaginar al istoriei neamului. Probabil in- memorabile, care înviorează narațiunea, apropiind
fluențat de sobrietatea și concizia scriitorilor latini, planul acțiunii de timpul prezent, și exploatează
dar lăsându-se și în voia spontaneității orale, simi- cu artă momentele de mare tensiune psihică. Par-
lară cu aceea a epicii folclorice (singurul model de ticipând afectiv la povestire, el învăluie oamenii și
limbaj și tehnică narativă românească la acea dată), întâmplările într-un umor fin, venit din sesizarea
cronicarul relatează laconic evenimente, acțiuni, în- aspectului oarecum comic al comportamentului
tâmplări, într-o succesiune rapidă, generând o anu-
Semnătura lui Grigore Ureche
me tensiune epică. În măsura în care senzaționalul,
dramatismul dau uneori însăși substanța literaturii,
mai multe pasaje despre domniile lui Petru Rareș,
Despot Vodă, Alexandru Lăpușneanu, Ion Vodă Ar-
meanul au un caracter literar. În autor se trezește
instinctul de scriitor, povestirea se însuflețește, apar
accente, sublinieri, priviri în sinea eroilor și chiar
construcția în ficțiune. Astfel, unele personalități
prind viață prin text, devin personaje, se manifestă
cu un comportament de simpli oameni, cu gesturi,
reacții psihice, depășind sfera semnificației istorice.
și zbaterii omenești, sau intervine direct în text cu Ca operă literară, cronica lui Grigore Ureche este cea dintâi
interogații, exclamații, ironii, diatribe, incriminări, operă scrisă sub influența literaturii Apusului. Autorul îm-
atunci când sunt încălcate brutal, cu cruzime, nor- prumută forma genului istoric, răspândit în țările apusene,
mai mult, cugetarea autorului, ideile lui, concepția istorică
mele firești ale dreptății și moralei. Depărtându-se
a lui sunt cele apusene. Autorul este vădit influențat de ide-
de recuzita proprie scrierilor de Curte, de retorica ile umanismului apusean, care se manifestă în atitudinea
bizantină, cronica sa are un aer natural, frust, rea- lui critică față de izvoare, în ura lui în contra formelor de
list. Dimensiunea orală este dată în special de ste- ocârmuire despotică orientală și [în] simpatiile lui față de
reotipia narațiunii (în genul basmului), evidentă formele de organizație politică și socială ale Apusului. Ace-
în folosirea unor clișee expozitive și formule fixe, eași cultură umanistă îl face pe Grigore Ureche să afirme cu
precum și în modalitatea populară de a lega sau ex- convingere romanitatea poporului românesc.
ȘTEFAN CIOBANU
plica faptele. Frazarea și topica generează o anume
ritmicitate și armonie, iar simplitatea, proprietatea În istoriografia română este cel ce descoperă perspectiva.
stilului reduc comunicarea la strictul necesar. O Vechii analiști medievali n‑aveau distanță. Ei consemnau
deosebită importanță și în ordine estetică o are le- faptele imediat, ca în miniaturile medievale, fără simțul
xicul, de o expresivitate genuină, inefabilă, insolită proporțiilor și fără profilul personajelor. Figuri minore
pentru percepția modernă, ca și modul de asam- deveneau, prin encomiu, uriașe. Ureche selectează piscu-
blare a cuvintelor, a formelor flexionare, fonetica rile, ierarhizează figurile, simte nevoia de a le da contur
propriu, și de aici celebrele sale „portrete”, care nu sunt fi-
textului, toate purtătoare intrinseci de valențe artis-
zice sau anecdotice, ci țin de caracterologia istorică.
tice. Aceste elemente asigură fluiditatea și savoarea GEORGE IVAȘCU
limbii, dau o cadență poematică expunerii, creând
SCRIERI: Domnii Țării Moldovei și vieața lor, în Letopi-
o atmosferă specială, capabilă să restituie o lume
sițile Țării Moldovii, I, publ. Mihail Kogălniceanu, Iași,
revolută, prefăcând-o într-o prezență animată și 1852, 93–209; Chronique de Moldavie depuis le milieu du
colorată, perceptibilă senzorial. Astfel, Letopisețul XIV-e siècle jusqu’à l’an 1594, tr. și îngr. Émile Picot, Pa-
Țării Moldovei rămâne nu numai scrierea care mar- ris, 1878; Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă
chează începutul istoriografiei în limba română, (1359–1595), întocmit după Grigore Ureche Vornicul,
dar și cea dintâi operă originală cu caracter literar. Istratie Logofătul și alții de Simion Dascălul, îngr. Con-
Textul are valoarea lucrului vechi, originar, valoare stantin Giurescu, pref. Ioan Bogdan, București, 1916;
care crește cu vremea, devenind un tezaur, model ed. Craiova, 1934; ed. Craiova, 1939; Carte ce se chiamă
letopiseț. Ce Într-însa spune cursul anilor și descălecarea
și ferment al unei secțiuni fundamentale a culturii
Țării Moldovei și viața Domnilor, îngr. D. Ciurezu, Bu-
naționale, reprezentată ulterior de Miron Costin, curești, 1939; Letopisețul Țării Moldovei, îngr. și introd.
Nicolae Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, P.P. Panaitescu, București, 1955; ed. 2, București, 1958;
stolnicul Constantin Cantacuzino. Răspândită prin ed. București, 1987; ed. îngr. și introd. Liviu Onu, Bucu-
numeroase copii și prelucrări, inclusă în alte scrieri rești, 1967; ed. îngr. și pref. Dan Horia Mazilu, București,
de gen, cronica a creat o puternică tradiție, conti- 2002; ed., în Marii cronicari ai Moldovei. Grigore Ureche,
nuată și în literatura modernă prin preluarea unor Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce, îngr. și introd.
motive epice, a unor modalități narative și expresive Gabriel Ștrempel, București, 2003; Letopisețul Țărâi Mol-
dovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și
în operele unor scriitori precum Costache Negruzzi,
de viiața domnilor, carea scrie de la Dragoș Vodă până la
Vasile Alecsandri, B.P. Hasdeu, Barbu Delavrancea, Aron Vodă, îngr. și introd. Ovidiu Pecican, Cluj-Napoca,
Mihail Sadoveanu. [2008].
În ultima analiză toată mierea cronicii lui Ureche se re- Repere bibliografice: Ioan Bogdan, Vechile cronici mol-
duce la cuvânt, la acel dar fonetic de a sugera faptele prin dovenești până la Ureche, București, 1891, 104–139; Ior-
foșnitura și armonia graiului. […] Adauge-se harul de ga, Ist. lit., I, 285–309; P.P. Panaitescu, Influența polonă
a gândi prin simțuri, de a imita prin sunete foșnitoare, în opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche și
horăitoare, clinchetitoare lovirea, învălmășirea, vechi- Miron Costin, București, 1925, 7–83; Densusianu, Ope-
mea chiar a faptelor. […] Vorbirea cronicarului e dulce re, III, 63–86, 268–279, passim; Călinescu, Ist. lit. (1941),
și cruntă, cuminte și plină de ascuțișuri ironice. Invenție 20–22, Ist. lit. (1982), 15–17; Cartojan, Ist. lit., II (1942),
epică Ureche nu are și să povestească propriu-zis nu știe. 144–153; Constantinescu, Scrieri, VI, 498–505; Ciobanu,
Dar limba ridică pe spații mici scene epice, repezi ca niște Ist. lit. (1989), 253–286; Ist. lit., I (1964), 353–364, 384;
nouri care se desfac. Panaitescu, Începuturile, 202–211; Ivașcu, Ist. lit., 147–
G. CĂLINESCU 152; I.D. Lăudat, Grigore Ureche, Iași, 1971; Panaitescu,
Urechia Dicționarul general al literaturii române 484
Contribuții, 477–503; Chițimia, Probleme, 197–271; Eu- autor al unui dicționar francez–român (1897), cât
gen Negrici, Narațiunea în cronicile lui Grigore Ureche și în porniri cvasișovine. Pe lângă textele publicistice,
Miron Costin, București, 1972, 9–147; Onu, Critica, 47– are numeroase scrieri medicale: Influenza, mijloa-
197, 313–341, 401–434; Curticăpeanu, Orizonturile, 34– ce de a preveni și vindeca (1891), Șarlatanismul în
42, passim; Rotaru, Valori, I, 57–146, 275–304; Andriescu,
medicină (1893), Călăuza sanitară a sergentului de
Stil, 9–69; Dicț. lit. 1900, 873–876; Dumitru Velciu, Grigo-
oraș (1904), Cum ne putem feri de boalele molipsi-
re Ureche, București, 1979; Petrescu, Configurații, 46–54;
Simuț, Diferența, 6–11; Mihai Berza, Pentru o istorie a ve- toare (1938).
chii culturi românești, îngr. și introd. Andrei Pippidi, Bu- Într-o suită de cronici, notițe umoristice, por-
curești, 1985, 70–71, 90–98, passim; Manolescu, Istoria, I, trete caricaturale și parodii U. se arată un observa-
43–50; Gheorghe Bobînă, Grigore Ureche, Chișinău, 1991; tor care, într-un crochiu vioi, dezinhibat, surprinde
Grigore Ureche, în Cronicarii moldoveni, îngr. și introd. ridicolul unor personaje și situații ale zilei. Ano-
Dan Horia Mazilu, București, 1997, 21–116; Sorohan, In- malii de tot felul, puzderie de subiecte îi sunt ofe-
troducere, 156–180; Ursu, Contribuții ist. culturii, 22–93; rite de experiența omului de lume și a medicului.
Dicț. analitic, II, 363–365; Dicț. esențial, 857–860; Mazilu, Sancțiunea vine de obicei prin intermediul paro-
Recitind, III, 57–74; Constantin Cubleșan, O nouă lectu- diei. Umoristul înscenează simulând seriozitatea,
ră din Grigore Ureche, „Bucovina literară”, 2009, 4. C.T.
exploatează cu fantezie asociativă, dar nu o dată
URECHIA, Alceu (11.X.1860, Iași – 21.V.1941, Bucu- excesiv, calamburul, efectul burlesc, împins până
rești), publicist. Este fiul Luizei (n. Wirth-Pester) și la absurd. Astfel ridiculizează reclamele năstrușni-
al scriitorului V.A. Urechia; prozatorul Nestor Ure- ce (Pilulele Pink), stilul gazetăresc, maniera exalta-
chia îi este frate. Cu studii în țară și peste hotare, își tă a reportajelor de senzație (O crimă oribilă) etc.
ia doctoratul în medicină la Paris cu o teză publi- U. scrie în cheie parodică interviuri, reportaje, im-
presii de călătorie, scenete, monologuri, cugetări,
cată în 1885. Este medic în București și profesor de
semn că orice, dar mai cu seamă condeiul confrați-
igienă la câteva mari licee. La bătrânețe se va retra-
lor poate fi persiflat, bagatelizat. Multe „pilule” da-
ge la Sinaia, loc unde ani în șir familia sa își petre-
tează, aparținând efemerei publicistici umoristice,
cuse vacanțele împreună cu cea a lui I.L. Caragiale,
adesea critica este facilă, agresivă, supralicitând
acesta trimițându-i apoi, după plecarea în Ger-
comicul de limbaj, echivocurile sunt nu o dată li-
mania, scrisori afectuoase, pline de umor. U. avea
cențioase. În aceeași categorie intră și foiletoane-
faima unui personaj original, biciclist pasionat, ex-
le de la rubrica „Ghiveci săptămânal” din „Vieața”,
cursionist, alpinist, dar și om de spirit scăpărător,
unde U. susține polemica revistei cu unii colabora-
cunoscut și apreciat pentru foiletonistica lui umo-
tori și simpatizanți ai publicațiilor socialiste. Doar
ristică din „Moftul român”, „Vieața” (e până în mar-
când și când umorul rezistă, e viu, ca în fiziologiile
tie 1895 director al publicației, alături de Al. Vlahu- Cataplasmele, Reclamagiul, D-l care s-a lăsat de tu-
ță), „Naționalul”, „Lumea veche” (revistă literară tun sau în monologul Factor răspunzător, unde se
și umoristică pe care o editează în 1896 și la care simte înrudirea cu scrisul lui I.L. Caragiale.
colaborează și bunul său prieten I.L. Caragiale),
SCRIERI: Anatomia și fiziologia unei conferințe, Bucu-
„Adevărul de joi”, „Pagini literare”, „România jună”, rești, 1893; Ghiveci, pref. Al. Vlahuță, București, 1894;
„Noua revistă română”, „Minerva”, „DiGranda” ș.a. Cronicele Doctorului, București, 1898; Șăinizme, Bucu-
Bună parte din foiletoane intră în volumele Ghiveci rești, 1898; Verzi și uscate, București, 1900; ed. 3, Bucu-
(1894), Cronicele Doctorului (1898), Verzi și uscate rești, [1936]; Cinstea și știința d-lui Șăineanu, București,
(1900), Factor răspunzător. Decorat! Mica publicita- 1901; O, scumpe Lăzărică..., București, 1901; Factor răs-
te! (1915), Cu ou și cu oțet (1920), semnate Dr. Ure- punzător. Decorat! Mica publicitate!, București, 1915; Cu
chiă sau Iodoform; autorul utilizează și iscăliturile ou și cu oțet, București, 1920; La Radio, București, 1937;
O crimă oribilă, Reclamagiul, Factor răspunzător, în
Aur, Iod, Rigomeț. Popularizând într-un stil agrea-
Umoriști de altădată, îngr. și pref. Ion Roman, București,
bil, glumeț, noțiuni de medicină, el găsește cu cale 1969, 123–146.
să adune în câteva broșuri mai multe conferințe,
Repere bibliografice: Caragiale, Opere, VII, 437–
rostite îndeosebi la Ateneul Român, după cum ține 466; Ibrăileanu, Opere, IV, 475–477; Radu D. Rose-
să publice nu numai în periodice atacuri violente, tti, Spicuiri, București, 1923, 107–110; Număr con-
nedrepte, la adresa lui Lazăr Șăineanu, care își au sacrat marelui umorist dr. Urechia, „Veselia”, 1940,
sursa nu atât în competența lexicografică a lui U., 33; Cosco, Bunica, 287–292; V.A. [Vasile Alceu]
485 Dicționarul general al literaturii române Urechia
Urechia, Schițe memorialistice, București, 1969, pas- contribuție o are la „Propilee literare”, pe care a slu-
sim; Dicț. lit. 1900, 876; Șt. Cazimir, Nu numai Cara- jit-o cu devotament ca secretar general de redacție
giale, București, 1984, 140–148; Faifer, Semnele, 261; în toți cei cinci ani de apariție (1926–1930). A publi-
Simona Vasilache, De (orice) buzunar, RL, 2006, 23. G.D.
cat aici nuvele, povestiri, legende, impresii de călă-
torie, prelucrări și traduceri, articole pe chestiuni
de cultivare a limbii, amintiri de pe frontul francez
al Primului Război Mondial, anecdote istorice, a ți-
nut „Cronica fantezistă”, „Cronica culturală”, o
„Cronică a Bucegilor” (cu sfaturi pentru montani-
arzi) și alta dedicată Bucureștiului („Ieri și azi”). A
folosit un număr impresionant de pseudonime: de
URECHIA, Nestor la anagrama N. Aihceru la Inginerul din Bucegi (is-
(1.V.1866, București – călitură pentru volumul Sinaia, Bușteni, Azuga,
9.IV.1931, București), Predeal, 1911), Bucegicus, Ortens, Arineanu, N.
prozator, publicist. Pan, Andrei Jnepeanu (împrumutat ca nume și
personajului principal din În Bucegi, 1907), Stroe
Miclescu, Spiriduș, Fantasio ș.a. A conferențiat la
Este fiul Luizei (n. Wirth-Pester) și al lui V.A. Ure-
Ateneul Român, la Fundația Regală, la Societatea
chia, scriitor, și frate cu publicistul Alceu Urechia.
Geografică Română, la Societatea Naturaliștilor și a
După școala primară și liceul urmate în București,
fost un fervent susținător al Turing Clubului Româ-
la un institut particular „instalat în vila lui Vulpa-
niei. Împreună cu D.R. Rosetti-Max a scris și o re-
che Filipescu” de pe șoseaua Bonaparte, în apropi-
vistă teatrală, cam frivolă, Şahăr-Mahăr, publicată
ere de Capul Podului (1874–1885), „grație unui
în 1884 în „Convorbiri literare”. O prietenie superi-
concurs de împrejurări favorabile” își continuă stu-
diile la Paris (1886–1897), absolvind École or intelectuală l-a legat de Al. Vlahuță, B. Delavran-
Polytechnique și École des Ponts et des Chaussées. cea, I.L. Caragiale, cu timpul și de Mihail Dragomi-
Revenit acasă, este numit profesor de geometrie rescu, Ion Foti, Ary și George Murnu, cu unii între-
descriptivă la Şcoala de Poduri și Şosele, iar din ținând o corespondență bogată. A tradus din René
1898, timp de optsprezece ani conduce, ca inginer, Bazin (Povestiri duioase, 1909).
lucrările de amenajare a șoselei naționale Câmpina Cartea de debut a lui U., Zânele din Valea Cer-
– Predeal, reușind să facă din ea cea mai bună cale bului. Povești pentru copii (1904), având ca scenă
de comunicație din țară. În 1903 elaborează harta Valea Prahovei și drept cadru Munții Bucegi, s-a ti-
căilor de comunicație pe județe. După Primul Răz- părit în peste cincisprezece ediții, ceea ce arată că
boi Mondial va fi director în Ministerul Lucrărilor tonul confesiv și umorul reținut al autorului, ca și
Publice (1917–1920), inspector și organizator al în- dorința sa constantă de a transmite „cunoștințe fo-
vățământului mediu tehnic în domeniu, director al lositoare” își găseau un public destul de variat și de
Şcolii de Conductori de Lucrări Publice (1920– fidel. O notă mizericordioasă, moștenită probabil
1929). A debutat, licean fiind, în 1882, cu povestirea de la tatăl său, ca și unele convenții literare facile
Moartea lui P, la „Literatorul” lui Al. Macedonski. sau romanțioase nu reușesc să tulbure fluxul sim-
Continuă să scrie în revistele conduse de acesta, patetic între scriitorul și cititorii săi din epocă sau
dar și în „Revista nouă”, însemnări de călătorie și de mai târziu. Volumul Dans les Carpathes roumai-
poeme în proză, schițe, uneori versuri, traduceri, nes (Les Bucégi), publicat la Paris în 1906, uzând de
chiar și în perioada când s-a aflat la studii în Fran- motivul „jurnalului găsit” și de „ficțiunea străinu-
ța. Între 1907 și 1915 colaborează cu oarecare con- lui”, a avut la apariție o bună primire și ulterior mai
secvență la „România viitoare”, „Viața literară și ar- multe suplimente de tiraj. Tradus în anul următor
tistică”, „La Roumanie”, „La Politique”, „Printre ho- la București cu titlul În Bucegi, se citește până azi
tare”, „Trăiască Franța!”, atât cu notații de voiaj, cât cu încântare, în ciuda unor dialoguri nefirești și
și cu articole despre călători străini în România. La pe alocuri a unor stângăcii de construcție cauzate,
revista „Lamura” i-a apărut în 1926 povestea-feerie poate, și de faptul că fusese redactat în franceză.
Salamandra măiastră, dar cea mai fidelă și variată Dedicată lui André Theuriet, poet și romancier din
operele căruia U. afirmă că deprinsese cultul na- noștri), București, 1907; Gâze, București, 1908; Sinaia,
turii (probabil se referă în special la volumul Reine Bușteni, Azuga, Predeal, București, 1911; Robinsonii Bu-
des bois din 1890), versiunea franceză utilizează, cegilor. Întâmplările a trei cercetași, București, [1916];
Umbletul pe jos, București, 1916; Săculețul de povețe al
ca și cea românească, figura unui mentor – Andrei
cercetașului, București, 1919; Prietenele noastre păsări-
Jnepeanu (alias Genépin) – care inițiază un discipol le, București, 1923; Zâmbetele pământului (povești din
(Mircea Trestianu) în tainele naturii. Acest traiect lumea florilor), București, 1924; Fermecătoarea natură,
inițiatic nu ajunge să se transforme în mistică teo- pref. Nicolae Şerban, București, 1924; Carte de bun trai,
zofică a naturii, precum în Cartea munților a Bucu- București, 1925; Salamandra măiastră, București, 1926;
rei Dumbravă, unde U. apare ca personaj – Marele Vraja Bucegilor, București, 1926; În împărăția munților.
Urs –, nici nu contrapune figura întreprinzătorului Bucegii duioși, București, 1928; Pseudoturistul român,
(tot inginer francez, Bernard) imaginii unui ar- București, 1929; Zile trăite, București, 1931; Vraja Buce-
haic templu al naturii (codrul Borzei), precum în gilor, îngr. Mircea Handoca, București, 1979. Antologii:
Dragi să ne fie munții, București, 1916. Traduceri: René
Nopțile de Sânziene de Mihail Sadoveanu. Modelul
Bazin, Povestiri duioase, București, 1909.
pare să fi fost mai degrabă profesorul francez J.-A.
Repere bibliografice: Chendi, Scrieri, VI, 81–83; Apostol
Vaillant de la „Sf. Sava”, pe care de altfel prozatorul
D. Culea, „Vraja Bucegilor”, „Lamura”, 1927, 1; Iorga, Oa-
îl și numea „primul bucegist român”. Cu Robinso- meni, III, 360; Predescu, Encicl., 837; Viniciu Gafița, Ne-
nii Bucegilor. Întâmplările a trei cercetași (1916), stor Urechia, „Luminița”, 1979, 11; Cioculescu, Itinerar, IV,
volum premiat de Academia Română, și continu- 182–187; Faifer, Semnele, 161–162, 255, 260–261, 274–275;
area acestuia, Vraja Bucegilor (1926), intriga ro- Paul D. Popescu, El și Prahova, „Axioma”, 2006, 5. M.M.
manescă se simplifică în favoarea notelor de drum
și a descrierilor de peisaje, iar dialogurile capătă
naturalețe. În 1925 U. iese din tiparele preocupă-
rilor anterioare odată cu piesa Carte de bun trai,
o comedie într-un act sau „o bluette, cum ar zice
franțuzul”, dedicată în semn de prietenie și admi- URECHIA, V. A.
rație lui Valjan. Din lămurirea preliminară reiese că [Vasile Alexandrescu]
nodul dramatic i-a fost sugerat de o schiță a tatălui (15.II.1834, Piatra
său din Legende române (o indicație de regie situ- Neamț – 22.XI.1901,
ează acțiunea în iatacul boierului Costache, prefect București), gazetar,
de poliție pe vremea Regulamentului Organic), iar prozator, autor
ideea de a publica piesa vine să compenseze faptul dramatic.
că, prezentată Comitetului de lectură al Teatrului
Național din București, ea a rămas uitată pe un raft Fiu al Eufrosinei (n. Manoliu) și al clucerului Ale-
al bibliotecii Teatrului. Un fel de fiziologie, Pseudo- xandru Popovici, U. rămâne orfan de tată la șase
turistul român (1929) se vădește încă actuală atât ani. Învață în casa unor rude bogate, intră apoi, în
prin temă, cât și prin stil. Literatura lui U., autentic Iași, la școala normală de la Trei Ierarhi, iar din 1844
povestitor, se caracterizează printr-o mare putere la Academia Mihăileană; fusese înmatriculat Vasile
Alesandrescu, după prenumele tatălui, mult mai
de evocare a frumuseții Bucegilor, iar legendele și
târziu adăugându-și numele Urechia (Urechiă, Ure-
poveștile munților se însuflețesc prin armonia sti-
che), când își va atribui o descendență din familia
lului, eleganța limbii și firescul hazului. Fixându-l
cronicarului moldovean. Bursier la Paris, își ia ba-
ca autor de literatură ușoară, adică „pentru tineri”,
calaureatul în 1856 și se înscrie la Sorbona pentru a
Ilarie Chendi îl aprecia pe U. ca „dibaci mânuitor al
obține licența în litere. Ca militant unionist, este
limbii române”.
director al gazetei „Opiniunea” (Paris), susținând
SCRIERI: Conferințe ținute la Societatea Geografică și la
aici, ca și în alte publicații de limba franceză, legiti-
Ateneu, București, 1901; Zânele din Valea Cerbului. Po-
mitatea emancipării sociale și politice a românilor.
vești pentru copii, București, 1904; ed. București, 1920;
ed. cu desene de A. Murnu, București, 1929; Dans les Se căsătorește în 1857 cu Françoise Joséphine Do-
Carpathes roumaines (Les Bucégi), Paris, 1906; ed. (În minique de Plano, fiica unui medic spaniol (aceasta
Bucegi), București, [1907]; ed. pref. Nicolae Şerban, Bu- va muri peste un an), și călătorește mult, colectând,
curești, 1928; Căruța poștei (Cum călătoreau strămoșii mai cu seamă din Spania, informații culturale,
487 Dicționarul general al literaturii române Urechia
istorice. Întors la Iași în 1858, își începe cariera ca (unde mai târziu va figura în redacție), în anul ur-
profesor la Gimnaziul Central. Ulterior va funcționa mător îi apare în broșură nuveleta Grinda de aur
ca profesor la Universitatea din Iași, și din 1864 la sau Previderea unui părinte bun, iar în 1854 Mozaic
cea din București, unde o vreme va fi și decan al Fa- de novele, cugetări, piese și poezii. Mai colaborea-
cultății de Litere. Din 1859 are și multe demnități în ză la „România literară”, redactează cu Iancu Co-
ministerul ce se ocupa de învățământ: director, mi- drescu ziarul unionist „Zimbrul și Vulturul” (1858),
nistru ad-interim în guvernul lui Mihail Kogălni- scrie la „Steaua Dunării” (la care e redactor), „Bon-
ceanu, iar în 1881–1882 ministru în guvernul con- darul”, „Din Moldova”, „Românul”, „Albina Pindu-
dus de I.C. Brătianu; în câteva rânduri este și sena- lui”, „Familia”, scoate în 1861 la Iași, cu G. Petrescu,
tor sau deputat de Covurlui. Perseverent partizan al gazeta „Dacia”, este director al periodicelor „Adu-
propășirii prin cultură, ubicuu, neobosit, U. își lea- narea națională” (1869), „Informațiunile bucureș-
gă numele de întemeierea și activitatea a numeroa- tene”, redactor la „Revista contimporană”, „Revista
se instituții: societatea și revista „Ateneul român” literară și științifică”, „Pagini literare”, publică în
(Iași, 1860–1861), Ateneul Român (figurează între „Literatorul”, „Revista literară”, „Convorbiri litera-
fondatori în 1865, devine, în timp, vicepreședinte și re”, „Revista nouă”, „Vieața”, „Universul”, „Univer-
președinte, e în redacția „Atheneului român”, 1866– sul literar”, „Apărarea națională”, „Secolul XX” ș.a.
1869), Academia Română: contribuie la înființarea Integrat la începuturile sale literare în orientarea
forului în 1866, va fi ales mai târziu secretar general animată de spiritul pașoptist, U. crede în menirea
(1872–1873, 1881–1885), vicepreședinte al instituți- civică, educativă a literaturii. Va păstra perseverent
ei (1888–1889, 1892–1895, 1898–1901), președinte al această idee și va teoretiza, în formule emoționale,
secțiunii istorice în 1886–1895, 1899–1901. Are rolul datoria participării la crearea unei literaturi origi-
lui în acțiunile Societății pentru Învățătura Poporu- nale. De privirea acuzat moralizatoare se leagă însă
lui Român, este președinte al Societății Macedo-Ro- opinia pe care o va exprima despre nuvela Dudu-
mâne (și director al „Albumului macedo-român”, ca Mamuca de B.P. Hasdeu. În Schițări de literatu-
1880), președinte al Ligii pentru Unitatea Culturală ră română (1859) ori în Schițe de istoria literaturei
a Tuturor Românilor etc., înființează școli, așeză- române (1885), în articole, ca și în conferințele de
minte culturale, face importante donații. Astfel, în la Ateneul Român, U. se manifestă ca un popula-
1890 dona liceului din Galați biblioteca și colecția rizator entuziast al mișcării literelor autohtone, al
sa de documente și piese muzeistice. E drept, dis- perioadei vechi cu deosebire, opinii teoretice mai
tincțiile, titlurile, onorurile exercitau asupra lui o largi, dar de un eclectism dezarmant, aflându-se în
atracție exagerată, ceea ce stârnește, nu o dată, iro- De clasicism, romantism și realism (1865). Afirma-
nia contemporanilor și a posterității. Alceu Urechia țiile exagerate, bombastice privind valoarea unor
și Nestor Urechia sunt fiii săi dintr-o a doua căsăto- scriitori români, inflamația retorică, confuziile, in-
rie, cu Luiza Wirth-Pester. advertențele i-au adus multe ponoase, printre care
Scrierile lui U., prodigioase, gândite cu emfază și critica lui Titu Maiorescu într-o serie de articole
ca pietre într-o construcție monumentală – opera (Observări polemice, Beția de cuvinte, Răspunsurile
completă în treizeci și cinci de tomuri –, mărturi- „Revistei contimporane”). E aici o „execuție magis-
sesc o excesivă încredere în rostul propriei parti- trală” (G. Călinescu), unde criticul junimist proce-
cipări la îmbogățirea culturii românești. În Istoria dează metodic, minuțios, cu o fervoare rece, ne-
românilor (I–XIII, 1891–1901) sârgul documentar cruțătoare, extrem de eficientă, în vreme ce replica
impresionează, nu și rigoarea, discernământul lui U. (Noua direcțiune din Iași), în pofida justeții
critic sau posibilitățile de sinteză. Informații de unor puncte de vedere, rămâne inconsistentă, ne-
valoare, adiționate în urma unei cercetări extinse putincioasă. Ca scriitor, U. este un meșteșugar. Nu
în arhive și biblioteci, apar și în Istoria școalelor de se poate vorbi despre primul deceniu de roman ro-
la 1800–1864 (I–IV, 1892–1901; Premiul Academiei mânesc fără a consemna scrieri precum Logofătul
Române). Ca literat, U., vădește aceeași disponi- Baptiste Veleli și Coliba Măriucăi, ambele publicate
bilitate. Produce versuri, proză, teatru, încearcă în 1855. Prima, inserată în „România literară” a lui
tărâmul istoriei și al criticii literare. Debutează tim- V. Alecsandri împreună cu Serile de toamnă la țară
puriu, în 1850, când publică o fabulă în „Zimbrul” de Al. Cantacuzino și cu Manoil de D. Bolintineanu,
este o schiță de roman având ca model nuvela Ale- factură memorialistică (Cum am făcut cunoștință
xandru Lăpușneanul de C. Negruzzi. Autorul descu M. Kogălniceanu, Cum am cunoscut pe Alecsan-
prinde din letopisețul lui Miron Costin (cronicarul dri, Șuba lui V. Alecsandri ș.a.), ca și în alte scrieri
pe care l-a studiat și l-a editat mai târziu) un episod apărute în „Apărarea națională” și în „Secolul XX”
cu rezonanțe dramatice, exploatat în sensul ideo- (Din tainele vieței, Amintiri contimporane), auto-
logiei pașoptiste, meritorie dovedindu-se știința rul își privește cu seninătate viața, relatează fără
resuscitării romantice a atmosferei printr-un mo- patimă, ba chiar cu un surâs pornit din înțelepție,
zaic pitoresc. Acuratețea detaliilor, din nou con- ciocnirile cu semenii. În sfârșit, când compune și
comitentă cu retorismul tendinței – umanitaristă, improvizează piese de teatru, lui U. (membru în
protestatară –, distinge, de asemenea, romanul Comitetul Teatrului Național din Iași și apoi în cel
Coliba Măriucăi („Foiletonul Zimbrului”), o repli- al Naționalului din București) nu i se poate tăgă-
că românească la Coliba unchiului Tom de Harriet dui meșteșugul, dar nici ignora desincronizarea.
Beecher Stowe, scriere tradusă în limba română cu Jucate începând de prin 1860, scenetele comice,
câțiva ani înainte. Ca și la alți confrați, reușitele se farsele (Sacagiul, Odă la Elisa, Balul mortului sau
manifestă fragmentar și pot fi câteodată neobiș- Mortul și danțul, Avocat sau paiață, Anghina dif-
nuite. Astfel, în alt roman, Omul muntelui (tipărit terică, Sticla de Cotnari ș.a.) prelungesc maniera
în foileton la „Românul” în 1857, apoi în volum comediografică a lui Vasile Alecsandri. I-au fost
sub semnătura Doamna L.), rod al colaborării cu reprezentate, de asemenea, numeroase prelucrări:
scriitoarea Marie Boucher, poate fi descoperită o Cine este ea? după Bretón de Los Herreros, Porcarul
anume finețe a notației psihologice, anticipând – și Măria Sa sau Dreptatea domnească după Lope
cum apreciază Nicolae Manolescu – stilul analitic de Vega, Fata de bancher după Jean-Louis Laya,
prezent în scrierile de gen românești abia la sfâr- Soare de toamnă după Marivaux ș.a. Oarecum mai
șit de secol. Cu Marie Boucher a mai scris nuvela pretențioase, Alecsandri la Mircești (1894) și drama
Amelie Stefanesco („Zimbrul și Vulturul”, 1858) și Marțial nu sunt departe de Fidanțata imperatoru-
microromanul Les Sept montagnes (histoire mol- lui (1870) sau de Răpirea Bucovinei („Literatorul”,
dave), imprimat la Paris în 1863 sub semnătura 1883, în colaborare cu Nicolae Țincu și Theodor A.
Marie Movila. Virtuți de romancier U. avea totuși Myller), piese ocazionale. Notabile în evoluția dra-
puține, neștiind să depășească spațiul de tranziție mei istorice românești rămân piesele Vornicul Bu-
de la povestire la roman. De aceea, după decenii, cioc (jucată în 1867), Banul Mărăcine (reprezentată
va reveni la înzestrarea lui adevărată, aceea de po- în 1872) și Curtea lui Neagoe Vodă (pusă în scenă
vestitor, în Legende române (1891), corpus de proză în 1875), caracterizate prin stilul romantic avântat,
scurtă, reluat și completat în câteva ediții. Povești, propriu teatrului istoric românesc până după Bar-
legende, snoave, anecdote transpuse într-o expre- bu Delavrancea.
sie inspirată, alertă, plastică, ca într-un joc, autorul SCRIERI: Grinda de aur sau Previderea unui părinte bun,
lăsând impresia că „povestește de dragul poveștii” Iași, 1851; ed. București, 1897; Mozaic de novele, cugetări,
piese și poezii, Iași, 1854; Omul muntelui (în colaborare
(I.L. Caragiale). Țară fără bătrâni, bunăoară, o pre-
cu Marie Boucher), București, 1858; Schițări de literatură
lucrare ingenioasă cu modelul în romanul popular română, Iași, 1859; O vorbă despre literatura desfrânată
Archirie și Anadan, a avut o mare circulație, intrând ce se încearcă a se introduce în societatea română, Iași,
și în manuale. Atractive, alte povestiri dezvoltă le- 1863; Les Sept montagnes (histoire moldave) (în cola-
gende populare, cumva în spiritul lui Ion Neculce borare cu Marie Boucher), Paris, 1863; Balul mortului
din O samă de cuvinte, ori își au izvorul în docu- sau Mortul și danțul, București, 1865; Cronicele noastre,
mente istorice puțin cunoscute. Mai cu seamă pe București, [1865]; De clasicism, romantism și realism,
canavaua epocii fanariote naratorul imaginează în București, 1865; Femeia română dupre istorie și poezie,
câteva stampe, cu umor sau în manieră romanți- București, 1865; Despre fabule în genere și în speciale des-
pre Cichindel, București, 1866; Despre elocința română,
oasă, întâmplări și personaje dintr-un București al
București, 1867; Poezia în fața politicei, București, 1867;
începutului de veac XIX (Scandalul din 1800, Ju- Carol I, domnitoriul românilor, București, 1868; Patria
pân Vântură-vești, Acum 74 de ani, Prima baie în română, București, 1868; Odă la Elisa, București, 1869;
București, Primul „haine vechi” din București ș.a.). ed. tr. Clelia Bruzzesi, București, 1878; Fidanțata impe-
În ciclul Reminiscențe, cuprinzând episoade de ratorului, București, 1870; Opere complete, seria A, t. I:
489 Dicționarul general al literaturii române Urian
Comedii, scenete, București, 1878, [t. II]: Teatru. Drame, URIAN, Tudorel (19.III.1960, Timișoara), critic li-
București, 1878, seria B, t. I: Conferințe și discursuri, Bu- terar. Este fiul Constanței Urian (n. Koller), munci-
curești, 1878, t. II: Discursuri academice, ed. 3, București, toare, și al lui Gheorghe Urian, funcționar. Urmează
1882, seria D, t. I: Didactica, I, București, 1883, seria E, t. I: la Timișoara liceul (absolvit în 1979) și Facultatea
Novele, cugetări, foiletoane, bibliografii, varia, București,
de Filologie, secția română–franceză (1980–1984).
1883, seria B, t. II: Memorii prezentate Academiei Române
în 1887–1888, București, 1889, t. III: Memorii prezentate Tot la Timișoara își susține doctoratul în 2010 cu
Academiei Române în 1888–1889, București, 1890; Schițe o monografie despre Alexandru Paleologu. Până
de istoria literaturei române, București, 1885; Arhiman- în 1989 funcționează ca profesor în comuna Zetea
dritul Vartolomei Măzăreanul (1720–1780), București, (j. Harghita), după care începe o susținută activi-
1889; Autografele lui Varlaam mitropolitul, București, tate publicistică: este redactor, șef de secție, publi-
1889; George Asaki, București, 1890; Legende române, cist-comentator (1990–1995), redactor-șef și direc-
București 1891; ed. 3, cu ilustrații de Jiquide, București tor editorial (1995–2000) la „Cuvântul”, iar ulterior
1896; ed. 4, I–II, București, 1904; ed. îngr. Ion Horia Ră- redactor-șef la „Curierul românesc” și în redacție la
dulescu, București, [1934]; Miron Costin, Craiova, 1891;
„România literară”, unde deține și o rubrică perma-
Istoria școalelor de la 1800–1864, I–IV, București, 1892–
1901; Alecsandri la Mircești, București, 1894; Cum am cu-
nentă. Debutează în 1981 cu un reportaj la „Viața
noscut pe Alecsandri, București, 1894; Codex Bandinus, studențească” și editorial în 2000 cu volumul Proza
București, 1895; Căsătorie stricată, București, [1899]; românească a anilor ’90 (Premiul Uniunii Scriitori-
Cum era odinioară, București, 1901; Popa care știe carte lor și Premiul ASPRO). Mai e prezent în „Orizont”,
și Ion Istețul. Povești poporale, Brașov, 1911; Scrieri litera- „Amfiteatru”, „Vatra”, „Familia”, „Timpul”, „22”, „Ob-
re, îngr. și pref. Alexandru George, București, 1976. Ediții, servator cultural”, „Luceafărul”, „East-European
antologii: Miron Costin, Opere complete, I–II, pref. edit., Reporter” (New York) ș.a.
cu un glosar de Lazăr Șăineanu, București, 1886–1888; Cronicile și articolele lui U. anterioare anului
Voci latine. De la frați la frați!, București, 1894; ed. îngr. și
2000 vor fi strânse în Platon pe internet (2003), car-
pref. Oprea Nedelcu, Galați, 1993.
te subintitulată Texte vechi și noi, atitudini și dile-
Repere bibliografice: Maiorescu, Critice, I, 133–134, me, ce reunește într-o secțiune și primele recenzii.
244–247, 253–255, 257–278, 285–289; A.I. Odobescu, Ra-
Criticul, care în timp va opta pentru tonul neutru și
port asupra celor două volume de „Teatru” ale d-lui V.A.
Urechia, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XI, ca metodă pentru descriptivism, semnează acum
1878; Caragiale, Opere, IV, 95–98; Anghel Demetriescu, texte vii, colorate stilistic, în care inflexiunea ludi-
Opere, îngr. și pref. Ovidiu Papadima, București, 1937, că se combină uneori cu insertul biografic. În cele
395–401; B.P. Hasdeu, V.A. Urechia, AAR, partea adminis- mai bune analize opera este întoarsă pe toate fețe-
trativă și dezbaterile, t. XXIV, 1901–1902; E. Lovinescu, T. le pentru a i se depista mecanismele și resorturile
Maiorescu, I, București, 1940, 334–336, 381; Călinescu, proprii de funcționare, ca în articolul Călcâiul lui
Ist. lit. (1941), 362, 468, Ist. lit. (1982), 529; Alexandru Ior- Ahile, unde se radiografiază poezia lui Mircea Ivă-
dan, Bibliografia scrierilor lui V. A. Urechia, pref. Aureli- nescu, sau în tripticul dedicat romanelor lui Paul
an Sacerdoțeanu, București, 1942; Vârgolici, Începuturi-
Georgescu. Alteori, din volutele comentariului se
le, 54–63, 71–73; Călinescu, Opere, XI, 138–142, 327–330,
Brădățeanu, Drama, 113–118; V. A.[Vasile Alceu] Ure- conturează portrete reușite: Cornel Regman este
chia, Schițe memorialistice, București, 1969, passim; Ni- „muschetarul bine temperat”, în Bogza precurso-
colae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, București, rul pare că defilează impetuosul poet avangardist
1970, 71–83; George, Sfârșitul, I, 45–50, 61–67, II, 39–56, care tocmai publicase versurile ce aveau să îl ducă
III, 36–39, 271; Bucur, Istoriografia, 45–48; Drăgan, Re- la un proces de atentat la moravuri. Textele criti-
acții, 231–237; Gabriela Drăgoi, Literatul V. A. Urechia, ce se ordonează în funcție de apariția scrierilor
ALIL, t. XXV, 1976; Cioculescu, Itinerar, II, 226–232; Dicț. selectate (poezia Danielei Crăsnaru, un roman al
lit. 1900, 877–879; Vistian Goia, V. A. Urechia, București, lui Florin Șlapac ș.a.). Altundeva criticul își va or-
1979; Șt. Cazimir, Nu numai Caragiale, București, 1984,
ganiza lecturile, aspirând spre realizarea de sin-
140–148, 195–196, 198, 204–205, 208–218; Mănucă, Lec-
tură, passim; Manolescu, Istoria, I, 315–316; Dicț. scriit.
teze sau de tablouri largi ale literaturii unei peri-
rom., I, 46–48; Anișoara Popa, V.A. Urechia istoric, I, Goa- oade, așa cum se întâmplă în Proza românească a
lați, 2001; Rusu, Membrii Academiei, 542–543; Al. Zub, anilor ’90, unde urmărește câteva sectoare cheie:
Un polihistor uitat, o restituire necesară, DL, 2004, 56; scrierile interzise după 1948 și reeditate în anii ’90
Niculina Vârgolici, V.A. Urechiă, Târgoviște, 2008. G.D. (secțiunea Întoarcerea acasă, în care sunt analizate
Uric Dicționarul general al literaturii române 490
romanele lui Mircea Streinul, Mihail Villara, Ion onoarea lui Alexandru Paleologu, Iași, 2003 (în colabora-
D. Sîrbu), ultimele producții ale „seniorilor epi- re cu Cristian Bădiliță).
cului” din perioada postbelică (Nicolae Breban, Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Un critic care
Augustin Buzura ș.a.). Nu sunt omise nici scrierile trece direct la subiect, RL, 2000, 50; Cornel Ungureanu,
optzeciștilor (generația ar fi, judecând după titlul [Tudorel Urian], O, 2001, 1, CLT, 2004, 6; Adrian Marino,
capitolului, într-o dilemă de creație, acesteia rezis- Neînvinsa libertate, OC, 2001, 48; Nicoleta Sălcudeanu,
[Tudorel Urian], CU, 2001, 4, VR, 2007, 12; Paul Cernat,
tându-i doar Mircea Cărtărescu), nici ale autorilor
Standardele actualității și obsesia receptării, OC, 2001,
care debutează în această perioadă (Generația P.C.,
68; Dan Perșa, „Proza românească a anilor ’90”, TMS,
unde sunt incluși Dan Perșa, Cătălin Țîrlea, Alex 2001, 11; Dan C. Mihăilescu, „Nostalgia României”, „Zi-
Mihai Stoenescu). Totuși, din dorința de a pune în arul de duminică”, 2003, 9 mai; Constantin Coroiu, Ficți-
valoare fiecare roman supus analizei, criticul nu uni și vorbe memorabile, ALA, 2003, 668; Boldea, Vârste-
surprinde adevăratele vârfuri valorice, cartea func- le, 259–262; Cristea‑Enache, București, 648–652; Dicț. Ba-
ționând mai degrabă ca un ghid de prezentare a nat, 833–835; Ștefănescu, Istoria, 1128–1129; Gheorghe
prozei anilor ’90, și nu ca un îndreptar critic. Însă Grigurcu, Fondul existențial, RL, 2008, 37; Ion Simuț, Bi-
U. nu comentează doar scrieri de ficțiune. În Cea- ografia unei moralități tranzacționale, CLT, 2012, 47. O.S.
laltă literatură. Nonficțiunea între show și înțelep-
URIC, Gavriil (sfârșitul sec. XIV – mijlocul sec. XV),
ciune (2007), care reunește articole din intervalul
caligraf, miniaturist. Fiu al unui boier moldovean
2002–2006, sunt analizate cărți ce includ memorii,
călugărit la mănăstirea Neamț și numit Paisie, U.
jurnale, interviuri, publicistică, aparținând unor
se consacră și el vieții monahale, fiind cunoscut și
autori de vârste și facturi diferite, de la Adrian Ma-
sub numele Gavriil de la Neamț (sau Gavriil mona-
rino, Octavian Paler, Monica Lovinescu la Ioan Pe-
hul). Copist înzestrat cu un mare talent, el a realizat
tru Culianu, Nina Cassian, Matei Călinescu, Mircea
o serie de manuscrise, întocmind mai multe cărți
Cărtărescu ș.a. În fine, plasându-se, inconfortabil,
care puneau în circulație texte religioase slavone
în contextul blamării eseistului, excesivă la un mo-
și grecești de primă necesitate: evanghelii, scrieri
ment dat, dar motivată de colaborarea sa cu Secu-
patristice și hagiografice. Importanța particulară
ritatea, recunoscută, de altfel, de cel în cauză încă
a acestor lucrări constă în acuratețea și eleganța
din 1990, monografia Viețile lui Alexandru Paleolo-
caligrafiei, în măiestria cu care sunt executate orna-
gu (2010) este, prin contrast, aproape apologetică,
mentațiile și miniaturile, de o armonioasă policro-
U. ratând astfel șansa de a da o primă radiografie
mie. Sunt evidente modelele bizantine, dar minia-
obiectivă a biografiei autorului analizat. Din mina
turistica sa conține numeroase elemente personale
de aur (în acest caz) a arhivelor Securității se anali-
(suplețea contururilor, cromatica ș.a.) sau inspirate
zează și prezintă doar câteva documente (într-ade-
din surse folclorice autohtone care, tratate cu o teh-
văr elocvente, în special cele din dosarul urmăririi
nică perfectă, într-o viziune proprie, indică în U. un
lui N. Steinhardt), U. revanșându-se, oarecum, în
original artist plastic, primul cunoscut în cultura
anexele volumului, unde se află, printre altele, și
română. Capodopera lui este un Tetraevangheliar
două rapoarte, din 1956 și 1963, privind o primă
din 1429 caligrafiat pentru doamna Marina, soția
tentativă de recrutare, eșuată, și apoi racolarea lui
lui Alexadru cel Bun (păstrat la Biblioteca Bodle-
Paleologu. Merită semnalată însă maniera în care
iană din Oxford) cu o grafie impecabilă, cu orna-
se reconstituie, în amplul capitol Vremea întâlni-
rilor esențiale, biografia spirituală a eseistului, pu- mente și miniaturi desăvârșite, cu tartaje de argint
nându‑se în relief sursele livrești, influența lui I.L. ciocănit și frumos legate. Alte douăzeci și două de
Caragiale sau a lui Montaigne, ca și impactul unor manuscrise din perioada 1413–1449, semnate de
contacte în contemporaneitate: întâlnirea ratată el sau atribuite lui, se află în diferite locuri din țară
cu Paul Zarifopol, cea cu Alice Voinescu ș.a. (un Tetraevangheliar la Muzeul Național de Artă al
României, un Sbornic, Mărgăritarele Sf. Ioan Hri-
SCRIERI: Proza românească a anilor ’90, București,
sostom, Leastvița lui Ioan Scărariul, câteva minee la
2000; Platon pe internet. Texte vechi și noi, atitudini și di-
leme, Cluj-Napoca, 2003; Cealaltă literatură. Nonficțiu- Biblioteca Academiei Române etc.) sau din străină-
nea între show și înțelepciune, Chișinău, 2007; Viețile lui tate (Moscova și Sankt Petersburg). Prin contribuția
Alexandru Paleologu, București, 2010, A afla și a înțelege, la realizarea și răspândirea cărților de cult, prin ha-
București, 2012. Antologii: Nostalgia Europei. Volum în rul artistic, U. a fost un adevărat ctitor de cultură.
491 Dicționarul general al literaturii române Uricariu
Arta sa caligrafică și miniaturistică a devenit model Institutului Cultural Român din New York. Debu-
pentru școala moldovenească de copiști și minia- tează cu un grupaj de versuri la „Contemporanul”
turiști, cu apogeul în epoca de înflorire culturală a în 1966, prezentat de Geo Dumitrescu, iar debutul
domniei lui Ștefan cel Mare. Manuscrisele artiștilor editorial are loc în 1976 cu volumul Vindecările.
din Moldova au influențat întreaga arie slavonă, iar Mai colaborează la „România literară”, „Viața româ-
unele elemente grafice au fost perpetuate prin pre- nească”, „Scânteia tineretului”, „Amfiteatru”, „Tran-
luarea lor de către primii meșteri tipografi. silvania”, „Neue Literatur”, „Luceafărul” (unde va
SCRIERI: Evanghelia slavo-greacă (1429), în Documente deține o rubrică de recenzii), „Criterion”, „Drepta-
de artă românească din manuscripte vechi, I, îngr. Ioan tea”, „Lumea nouă” (membră în comitetul de re-
Bianu, București, 1922. dacție), „Steaua”, „Cronica”, „Vatra”, „Convorbiri li-
Repere bibliografice: Emil Turdeanu, Les Lettres slaves terare”, „Tomis”, „Secolul 20”, „Cahiers roumains
en Moldavie: le moine Gabriel du monastère de Neam- d’études littéraires”, „Poesis”, „22”, „Dilema”, „Arta”,
țu (1424–1449), „Revue des études slaves” (Paris), 1951; „Lumina” ș.a. Este membră a Societății Culturale
Sorin Ulea, [Gavril Uric], SCIA, artă plastică, 1964, 2,
Europene și a PEN-Clubului Român. I s-au decer-
1981, 1; Ion-Radu Mircea, Contribution à la vie et à
l’oeuvre de Gavrile Uric, RSE, 1968, 4; Tomescu, Ist. căr- nat Premiul revistei „Luceafărul” pentru critică
ții rom., 22–23; Radu Constantinescu, Texte românești (1976) și Premiul Asociației Scriitorilor din Bucu-
în arhivele străine, București, 1977, 17–23; G. Mihăi- rești (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (1984),
lă, Cultură și literatură română veche în context euro- Premiul revistei „Manuscriptum” pentru ediția
pean, București, 1979, 267–268; Dicț. lit. 1900, 879–880; Emil Botta, Scrieri, III (1987) ș.a. A fost distinsă cu
G. Mihăilă, Manuscrisele lui Gavriil Uric și însemnă- Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler
tatea lor filologică, „Studii de lingvistică și filologie”, (2000).
1981; G. Popescu-Vâlcea, Miniatura românească, Bu-
Asemenea unora dintre colegii săi din promoția
curești, 1982, 11–17; Nestor Vornicescu, Primele scrieri
patristice în literatura noastră (sec. IV–XVI), ed. 2, Cra- ’70, la debut U. cultivă un discurs metaforic, pro-
iova, 1992, 193–201; Păcurariu, Dicț. teolog., 467. C.T. gresând prin acumulări revărsate într-o abundență
aparent necontrolată, ce năzuiește să atingă inflo-
rescența înțelesului. Multe poeme împrumută to-
nalitatea incantației sau aspectul febril al interoga-
țiilor. Pornind de la reminiscențe personale, poeta
aspiră să le ridice la un statut mitologic. Înrâurirea
lui Lucian Blaga este evidentă, U. descriind o reali-
tate densă simbolic, compusă din câteva elemente
mereu reformulabile. În primul volum acestea sunt
URICARIU, Doina țărâna, râul, sămânța, piatra, iarba, rădăcina, fruc-
(5.X.1950, București), tul, mierea, sângele, flacăra etc. Limbajul dificil,
poetă, eseistă, editoare. aproape neinteligibil, descinzând nu atât din avan-
gardismul interbelic, cât din poezia șaizecistă a lui
Este fiica Elenei (n. Melnic) și a lui Gheorghe Urica- Nichita Stănescu și a Anei Blandiana, conduce la
riu, ofițer; prenumele la naștere: Smaranda Elena scrierea unei poezii „nonfigurative” în care imagi-
Doina. După absolvirea liceului la București, ur- nile sunt greu vizualizabile, dar profund sugestive.
mează Facultatea de Limbi Romanice, secția româ- „Vindecările” sunt inspecții metaforice ale naturii,
nă–franceză (1969–1973). Ulterior este câțiva ani pusă să-și justifice existența. Poezia este, astfel,
liber-profesionistă. În 1979 devine secretar literar una care încuviințează realul, jubilând la împlini-
la Teatrul „Ion Vasilescu” din București. Din 1981 rea atinsă în împărăția fructelor coapte. Jugastru
este redactor, apoi redactor principal la Editura sfiala (1977), propunând principiul iradiației meta-
Eminescu, iar între 1992 și 1994 este director gene- forice încă de la titlul insolit, are o curgere mai bine
ral al Editurii Olimp. În 1993 înființează Editura DU stăpânită retoric și mai unitară tematic. Altfel, acest
Style, transformată în 1995 în Grupul Editorial Uni- volum și următorul, Vietăți fericite (1980), cuprind
versalia. În 1999 se stabilește în Statele Unite, la reflexe ale experienței maternității, apariția vieții în
New York. În 2012 este numită directoare a pântece fiind descrisă ca un miracol: „o explozie
Uricariu Dicționarul general al literaturii române 492
gingașă/ din bulbul de sânge două brațe încet,/ o poate vindeca pare acum absurdă, universul devi-
umedă explozie apoi: două brațe, două picioare cât ne opac, lipsit de transparență, în timp ce cuvântul
mugurii/ și înăuntru ferigă scheletul,/ nervura fiin- e tot mai mult literă și mai deloc transfigurare.
ței”. Pe de altă parte, din nou blagiană, U. vede po- După o pauză de zece ani, în 1995, U. revine cu
ezia ca o îndeletnicire ce are a face cu moartea în- două cărți, Institutul inimii și Puterea Leviatanu-
chisă în cuvinte („tu le numești înghețate, eu sfinte lui. Prima se deschide cu câteva poeme politice,
morminte”), dar socotește un privilegiu dexterita- scrise înainte de 1989 (de exemplu, Și cum să-ți
tea psihopompă a poetului: „cuvintele care se-n- spun că hoitul e minune). Interogația morală conti-
tâmplă să-mi vină în minte/ sunt trupuri iubite, nuă cu reflecții amare asupra insuficienței adevă-
așteptate la mal”. În Natură moartă cu suflet (1982) rului într-o societate cufundată prea mult timp în
se developează în tonalități mai reci intimitatea fe- minciună: „Azi adevărul nu ne umple/ nici cât în
ricirii familiale. Tăcerea care învăluie gesturile ma- vasul pentru flori, apa scăzută”. Poemele sunt tot
mei are un aer neliniștitor, atitudinea ei protectoa- mai direct referențiale, iar prozaismul conotează o
re trădând, poate, „o ignorare a răului/ un soi de coborâre a idilei până la banal. Puterea Leviatanu-
neștiință frumoasă și senină”. În „natura moartă” a lui reia pasaje din Biblie, în special din Cartea lui
interiorului domestic se insinuează adevăruri ne- Iov, cărora le asigură un tratament metaforizant, ca
formulate: „Casa îmbătrânește încet./ Răsăritul, pandante ale sentimentelor de trădare, singurăta-
amiaza mărșăluiesc printre noi cu un aer posac,/ te, înfrângere. Și suferința morală e prezentă: „Ade-
câteva adevăruri, un pumn de semințe/ din felia de vărul rostiți-l cu aproapele vostru,/ da, chiar urlân-
pepene roșu încet se desfac”. În Mâna pe față (1984) du-l cu grozavă mânie,/ căci unul altuia mădulare-
și în Ochiul atroce (1985) viziunea poetei se îmbo- le suntem/ și e drept unul dinspre altul să știe//
gățește cu un radicalism notabil, datorat, probabil, cum a mușcat din oasele noastre,/ și din sfârcul
acutizării sensibilității în condițiile înăspririi vieții sânului, și din suflet, cocleala,/ cum peste sângele
și ale îngrădirilor grotești ale libertății în comunis- din tencuieli/ varul minciunii întins-a spoiala”. Vo-
mul târziu. Imaginile sunt acum încărcate de an- lumul Inima axonometrică (2002) cuprinde, în par-
goasă și violență, de obsesia de a rosti un adevăr tea sa cea mai consistentă, comentarii poetice, re-
interzis. Polisemantismul devine un avantaj, poe- miniscențe din copilărie și evocări ale figurii tatălui
me întregi putând fi citite ca expresii subversive ale dispărut, ca încercări de reprezentare bidimensio-
unui protest, precum textul care deschide volumul nală („axonometrică”) a prezenței sale afective. În
Ochiul atroce: „Mai sunt în stare să lovească, să calitate de critic literar și plastic, U. scrie ample
mintă, să sufoce,/ să despartă,/ în sacul cenușiu eseuri interpretative pe marginea literaturii lui
se-amestecă vânatul,/ Mai sunt în stare iată să-i so- Emil Botta, Nichita Stănescu și a altora, precum și
cot/ departe de mine,/ un pâlc de rozătoare ieșind studii (sau ediții) de istoria artei românești. Autoa-
din galerii/ cu lutul în spinare,/ Mai sunt în stare să rea teoretizează „lectura ca apocrif” și „lectura ca
mă uit la nori/ și să bolborosesc:/ «sunt trecători»”. ecorșeu”, socotindu-le forme de interpretare „ana-
Se simte o contaminare cu tonalitatea acută și cu morfotică”, asociativă și fragmentară, recurgând la
imagistica apocaliptică a lui Emil Botta, citit, inter- speculație și inducție pentru restabilirea profilului
pretat și editat de U. în această perioadă: „Ce delir, unei opere adesea enigmatice, obscure sau intens
spicul din cer, în scheletul de paie fânul cuminte/ reflexive. Libertățile luate de interpretă sunt, asu-
și puterea mea de-a cosi gura ce-o să mă alinte”. mat, foarte mari, topind în propria lectură analogii,
Vulnerabilitatea e tema dominantă, iar existența reminiscențe, trimiteri culturale uneori acrobatice,
devine în întregime un teatru al violenței care mer- baroce. Apocrife despre Emil Botta (I, 1983) oferă o
ge până în străfundurile ființei: „Vezi sângele-n pă- lectură a publicisticii din anii ’30 ai secolului tre-
ienjenișul harnic/ cu botul lui cotrobăie sub piele,/ cut, a prozelor și a poeziilor de început ale autoru-
nervurile și găurile sitei/ prin care trece când nu lui Întunecatului April. Autoarea susține convingă-
trecem noi”. Și scrisul își pierde virtuțile protectoa- tor adeziunea lui Botta la existențialism, pătrunde-
re, poezia fiind atinsă de cumplite amenințări: „Ce rea sa, prin lecturi, în filosofia lui Kierkegaard și în
bine se aude în poem apocalipsa,/ ce adevărată atmosfera intelectuală a generației și a momentu-
pare cartea surpărilor”. Speranța că poezia singură lui interbelic european. Se recuperează o
493 Dicționarul general al literaturii române Uricariu
importantă parte a scrisului lui Emil Botta, necu- SCRIERI: Vindecările, București, 1976; ed. București,
noscut la acea dată (parțial editat tot de U. în 1987), 1998; Jugastru sfiala, București, 1977; Vietăți fericite, Bu-
formulându-se teme importante în interpretarea curești, 1980; Natură moartă cu suflet, București, 1982;
acestuia. Dacă în acest volum autoarea preferase Apocrife despre Emil Botta, I, București, 1983; ed. Bucu-
rești, 2001; Mâna pe față, București, 1984; Ochiul atroce,
metafora criticii „apocrife”, următorul se va intitula
București, 1985; Ecorșeuri, București, 1989; ed. 2, Bu-
Ecorșeuri (1989), sugerând din nou un tip de lectu-
curești, 2001; Oracolul meu, București, 1994; Institutul
ră ce fuzionează cu opera parcursă și practicând inimii, București, 1995; Puterea Leviatanului, București,
totodată o formă de violență interpretativă. Inves- 1995; Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal, București,
tigația centripetă din cartea anterioară se transfor- 1998; Inima axonometrică, pref. Al. Paleologu, București,
mă aici într-o exegeză divergentă, cu multiple 2002; Maxilarul inferior, I–II, Iași, 2010; Scara leilor, I–II,
puncte de plecare și piste de analiză alternative. Iași, 2011. Ediții: Dominic Stanca, Un ceas de hârtie, pref.
Dinspre Emil Botta centrul de atenție se deplasea- edit., București, 1984 (în colaborare cu Sorana Coroa-
ză mai întâi către generația anilor ’30, prin Mircea mă-Stanca); ed., în Dominic Stanca, Opere, II, București,
Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, C. Fântâneru, 1999; Emil Botta interpretat de ..., introd. edit., București,
dar și prin poeți precum Horia Stamatu sau Virgil 1986 (în colaborare cu Paul P. Drogneanu); Emil Botta,
Scrieri, III, pref. edit., București, 1987, Un dor fără sațiu,
Gheorghiu. Portretul generației mizează însă doar
postfața edit., București, 1991; Jeni Acterian, Jurnalul
pe asemănări și evită deosebirile, totuși perceptibi-
unei ființe greu de mulțumit, postfața edit., București,
le. Alt capitol urmărește corespondențe ale poeziei 1991 (în colaborare cu Arșavir Acterian); ed. (Jurnalul
lui Emil Botta cu filosofia lui Nietzsche, cu pictura unei fete greu de mulțumit), București, 2007; Leonida
expresionistă sau suprarealistă, cu poezia marilor Lari, Dulcele foc, pref. edit., București, 1991 (în colabora-
ironiști francezi, apropieri în fond gratuite, cât re cu Victor Negară); Filocalia, I–II, introd. Virgil Cândea,
timp ele nu oferă și o hartă a lecturilor sau influen- postfața edit., București, 2001; Maria Pillat-Brateș, pic-
țelor posibile, ci doar similitudini mobile între tură și reverie, București, 2006 (în colaborare cu Monica
puncte disparate ale operelor în discuție. În fine, Pillat). Traduceri: Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dic-
capitolul În lumea simultană îi pune alături pe Ni- ționar de simboluri, I–III, București, 1995 (în colabora-
chita Stănescu și pe Emil Botta, citând versatilita- re); Julia Kristeva, Invazia lupilor, București, 1996; Aluca
tea celor doi poeți, spiritul baroc, tentația meta- Băbeanu Moldoveanu, Soția tenorului, București, 2010.
lingvistică, vizualitatea, poemul-eseu, cerebralita- Repere bibliografice: Petru Romoșan, „Vindecările”, de-
tea elegiacă. Juxtapunerea este asumată de eseistă but de excepție, TR, 1976, 42; Nicolae Manolescu, Tineri
poeți, RL, 1976, 50; Mihai Dinu Gheorghiu, Vocația tau-
ca un „comparatism paradoxal”, fără a lua în consi-
maturgică a poeziei, CL, 1977, 1; Eugen Simion, Poezia
derare motivele eventualelor asemănări dincolo de
feminină, LCF, 1978, 11; Rodica Șuiu, „Jugastru sfiala”,
prezumate înrudiri spirituale. Capitolul ultim al CL, 1978, 10; Ulici, Prima verba, II, 133–134; Ciobanu, În-
cărții, completat și rescris, devine volumul Nichita semne, II, 221–224; Dan Laurențiu, Drumul spre clarifi-
Stănescu. Lirismul paradoxal (1998), inițial teză de care. Profil, LCF, 1980, 10; Dan C. Mihăilescu, [Doina Uri-
doctorat în filologie. În fine, Maxilarul inferior (I– cariu], T, 1982, 8, ST, 1984, 5; Poantă, Radiografii, II, 114–
II, 2010) și Scara leilor (I–II, 2011) sunt memorii ale 117; Cornel Ungureanu, „Apocrife despre Emil Botta”, O,
întâlnirilor autoarei cu regina Ana și cu regele Mi- 1984, 12; Dan Ion Nasta, „Apocrife despre Emil Botta”,
hai I, momente petrecute la Versoix în 1990. Titlul RITL, 1984, 3; Iorgulescu, Prezent, 295–299; Călinescu,
primei cărți amintește de soarta tatălui ei, ofițer în Biblioteci, 224–227; Cistelecan, Poezie, 133–138; Piru, Cri-
armata română care în luptele de la Oarba de tici, 209–212; Monica Spiridon, „Ecorșeuri”, F, 1990, 7; Pa-
Mureș din octombrie 1944 a fost grav rănit de un pahagi, Cumpănă, 240–252, 261–266; Steinhardt, Mono-
logul, 50–55; Mircea Braga, Pe pragul criticii, Cluj-Napo-
glonț exploziv care i‑a distrus mandibula. Maxila-
ca, 1992, 180–184; Mihaela Ursa, „Institutul inimii”, APF,
rul inferior se concentrează asupra genealogiei și a
1995, 10; Simuț, Critica, 154–158; Grigurcu, Peisaj, II, 306–
istoriilor de familie ale reginei, în timp ce Scara lei- 313; Paul Cernat, [Doina Uricariu], OC, 2001, 74, 2007,
lor urmărește, prin dialogurile cu regele, completa- 138; Dicț. scriit. rom., IV, 673–674; Amelia Pavel, „Ecorșe-
te de investigații personale în diferite arhive, istoria uri”, VR, 2003, 3–4; Geo Șerban, Sărbătorile privirii, OC,
politică a României în primii ani de după al Doilea 2006, 93; Ciopraga, Efigii, 137–142; Popa, Ist. lit., II, 515;
Război Mondial. Sorin Lavric, Epoca moșmoanelor, RL, 2011, 32. D.Mn.
Uricaru Dicționarul general al literaturii române 494
În cadrul procesului de dezideologizare care
marchează, începând cu mijlocul anilor ’60, des-
prinderea de realismul socialist, proza lui U. ocupă
un loc aparte. Spre deosebire de scriitorii care la
sfârșitul anilor ’50 experimentau timid noi teritorii
ale ficțiunii ca să se elibereze de constrângerile
propagandistice și de elementaritatea stilistică a
URICARU, Eugen literaturii „pe linie”, ceea ce caută autorul povestiri-
(1.XI.1946, Buhuși), lor din Despre purpură nu e un spațiu de refugiu, ci
prozator, traducător. o modalitate mai subtilă de angajare. Fantasticul,
alegoricul sau aventura, pe care autori precum D.R.
Popescu sau Radu Theodoru le exploatau ca să se
Este fiul Mariei Uricaru (n. Movileanu) și al lui Eu- elibereze de rudimentele poeticii realist-socialiste
gen Uricaru, muncitori. Urmează școala generală la și pe care critica epocii le identifica drept mijloace
Bacău (1953–1960), Liceul Militar „Ștefan cel Mare” evazioniste, devin la U. suportul unei interpretări
din Câmpulung Moldovenesc (1960–1964) și Facul- politice a istoriei recente. Excelând de la început în
tatea de Filologie, secția română–italiană, a Univer-
procedee oblice, afișând elemente ale unei poetici
sității „Babeș–Bolyai” din Cluj (1966–1971). În stu-
rafinate, voit „literare”, proza sa nu implică și sacri-
denție se află între inițiatorii cenaclului Echinox, iar
ficarea dimensiunii sociale. Dimpotrivă, U. desco-
în 1968, la apariția revistei cu același nume, U. este
peră rețeta de construcție a unei proze politice la-
redactor-șef doar al primului număr, fiind înlocuit
borioase, ale cărei mize sunt uneori greu de recu-
la cererea autorităților, din cauza sumarului în care
perat, dar care nu încetează să se raporteze și la
figurau texte de Emil Cioran, Martin Heidegger și
valorile abstracte care ar anima societatea româ-
Mircea Eliade; ulterior va deveni redactor-șef
nească: definiția libertății sau a constrângerii,
adjunct (1969–1971). Debutează în 1966, cu proză,
la „Ateneu”, unde între 1971 și 1973 va fi redactor, și identificarea a ceea ce întemeiază sau distruge co-
editorial în 1974 cu volumul Despre purpură. Publi- munitatea, viziunea mesianică a schimbării lumii
că intermitent poezie în „Tribuna” și în „Steaua”, fi- și a salvării. Această circumscriere a romanului,
ind redactor al acesteia din urmă din 1973 până în care atribuie literaturii o misiune clarificatoare în
1990. În decembrie 1989 întemeiază la Cluj-Napoca raport cu istoria contemporană, rămâne până la
cotidianul „Adevărul în libertate”, pe care îl va con- capăt axul care unifică o creație altfel eterogenă sti-
duce numai câteva zile. Stabilindu-se la București, listic și tematic. Într-un răspuns la o anchetă din
între 1990 și 1993 este redactor-șef adjunct al seriei anii ’90, cuprins în volumul Navigare (2001), scrii-
noi a revistei „Luceafărul”, din 2002 conduce „Ziua torul sublinia că literatura trebuie să asume teme
literară”, supliment săptămânal al ziarului „Ziua”, social-politice, enumerând, printre altele, criza de
iar în 2010 fondează „Punctul critic”, „trimestrial de identitate națională, contractul ca bază a relațiilor
diagnoză socială, politică și culturală”. Detașat la sociale și gestionarea libertății. Dar în mod decisiv
Ministerul Afacerilor Externe în 1991, un an mai articularea dintre mesajul social și arhitectura na-
târziu este numit atașat cultural în Grecia. Aici va rațiunilor sale e afirmată în prefața cărții de debut,
scoate o revistă a comunității românești din Atena. intitulată semnificativ Inventând, care fixează un
Demisionează și trece director adjunct la Accade- program de re-construcție a realului prin ficțiune:
mia di Romania din Roma (1993–1995). Secretar al „Să inventezi un cal, notează autorul, un cal care să
Uniunii Scriitorilor (1995–1997), va fi ales vicepre- roadă conovățul, care să își încrețească pielea gâtu-
ședinte (1997–2000) și președinte (2001–2005). În lui, ca apa unui iaz, atunci când el nechează, deci
2003 este, scurt timp, director al postului Radio Ro- să inventezi acest trup frumos și cald este, se pare,
mânia Cultural și secretar de stat în Ministerul Afa- imposibil”. Din perspectiva romanului pe care îl
cerilor Externe. I s-a acordat Premiul Uniunii Scrii- proiectează U., invenția e menită să asigure o cale
torilor pentru Mierea (1978) și pentru 1784. Vreme de acces la realitatea socială, un mod de a reface
în schimbare (1984), roman recompensat și cu Pre- istoria, piesă cu piesă, în planul ficțiunii. Departe
miul Academiei Române. de a fi o formă de escapism, ficțiunea e asumată ca
495 Dicționarul general al literaturii române Uricaru
o tentativă de adâncire în real: nu o iluzie a adevă- interbelice, ruina vechilor palate și ștergerea până
rului caută scriitorul, ci un adevăr obținut prin in- la insignifianță a foștilor locatari sunt conturate pe
termediul iluziei. Paradoxul acestei poetici stă în ecranul unei apocalipse vegetale. Tot așa, străinii
afirmarea, în egală măsură, a realismului și a in- care vin să tulbure această lume patriarhală sunt
venției gratuite, a pretenției de reconstituire istori- eroi sau salvatori cu aură mesianică, iar schemele
că și a elaborării imaginative de lumi posibile, în- narative după care se petrec revenirile „acasă” sunt
tr-o formulă de schimbare a opticii asupra ficțiunii organizate biblic ca întoarceri ale fiului risipitor.
și de reglare a distanțelor față de iluzia mimetică Printre cele mai importante dimensiuni ale acestei
apropiată de metaficțiunea istorică postmodernă. lumi e raportul echivoc cu libertatea, ca o îngădu-
Însă în 1974, data la care scria avantextul la Despre ință fără limite și sens („Ne plictisim de prea multă
purpură, U. își identifica rețeta romanescă în pre- voie”, recunoaște un personaj), experimentată sub
dilecția pentru lirism și pentru capacitatea sa de forma unei stări de somnolență care anticipă, în
înstrăinare, în detrimentul valențelor realiste ale chiar miezul acestui „paradis infernal”, teroarea
prozei: „Cred că este una dintre cele mai interesan- universului concentraționar. Cel de-al doilea filon
te stări ale poeziei să recunoști un loc necunoscut”. al prozei lui U. se dezvoltă sub specia romanului
Ulterior acest „program” va inspira două direcții de istoric. Aici se înscriu Rug și flacără (1977), despre
ficționalizare, adeseori întrepătrunse: una care negocierile politice secrete care au pregătit Războ-
presupune explorarea unei utopii, în măsură să iul pentru Independență din 1877, Memoria (1983),
transcrie simbolic și alegoric forțele istoriei; cealal- despre evenimentele tulburi care au urmat Unirii
tă care dezvoltă paliere secunde – și secrete – ale din 1918, sau 1784. Vreme în schimbare, despre răs-
istoriei recente a României. Cea dintâi e organizată coala lui Horea. Scrise uneori „la comandă”, în
în jurul Vladiei, topos al unei lumi de provincie în preajma aniversărilor oficiale, și consacrate unor
care se trăiesc și se experimentează la scară redusă, evenimente istorice din calendarul propagandei
în paralel cu marea istorie, atât comunismul și uto- comuniste, ele se caracterizează totuși printr-o in-
pia unei lumi perfecte, chiar și condiția sa concen- terpretare diferită a formulei romanului istoric. Ca
traționară, cât și crepusculul și ruina lumii vechi. în cazul proiectului utopic al Vladiei, tema e și aici
Anunțat deja în prozele scurte din Antonia (1978) și reinvenția istoriei, însă nu prin exploatarea unui
din Despre purpură, reluat printr-o vastă construc- model abstract, ci prin conturarea unui plan alter-
ție narativă în Vladia (1982), acest univers asigură nativ de derulare a evenimentelor. U. vizează refa-
decorul mai multor romane ale autorului, fiind cerea istoriei pe un ecran secund, populat de forțe
evocat și în Stăpânirea de sine (1986) sau în Com- obscure, de comploturi, de figuri din umbră și de
plotul sau Leonard Bâlbâie contra banditului Cocoș dubluri ale actorilor centrali (protagonistul din
(1990). Din punctul de vedere al filiațiilor, se pot 1784. Vreme în schimbare e Nuț Mătieș, un alter ego
identifica destul de ușor reminiscențe din proza lui al lui Horea). E un exercițiu de contra-istorie, prin
Mateiu I. Caragiale, influența fantasticului din lite- care evenimentele reale sunt răsfrânte în oglinda
ratura lui Mircea Eliade, dar și receptarea realismu- ficțională a evenimentelor posibile. Astfel, prima și
lui magic sud-american. Însă în contextul operei cea mai importantă dintre narațiunile istorice ale
lui U. semnificația acestui univers „vrăjit” ține, în autorului, Rug și flacără, interpretând liber biogra-
mod esențial, de posibilitatea imaginării unei isto- fia revoluționarului pașoptist Alexandru Bujor (de-
rii reduse la figuri simbolice. Vladia funcționează în venit aici Alexandru Bota), urmărește cronologic
fond ca un laborator social – un creuzet în care is- evenimente cunoscute, fantazând însă pe margi-
toria își decantează esențele: printr-o împletire sa- nea lor, ca în pasajul cel mai insolit al cărții, dedicat
vantă a oniricului, legendarului și alegoricului, inițierii masonice. Patriot ardelean, plecat să se în-
prozatorul asigură reverberația tuturor realităților roleze în legiunile lui Garibaldi, protagonistul este
într-un cadru arhetipal, ridicând evenimentele la convins de superiorul său să devină membru al so-
puterea mitului. Șantierele construcției socialis- cietății secrete Rosa Rosarum. Organizația franc-
mului, schimbarea istoriei și nașterea unei așa-zise masonică îl va trimite cu o misiune specială în
lumi noi sunt povestite ca „legende ale întemeierii” Principatele Române încă neunite, unde va fi ma-
(Mircea Iorgulescu), după cum dispariția societății nipulat în diverse scopuri și va eșua, practic
Uricaru Dicționarul general al literaturii române 496
sacrificându-se. Senzaționalul și aventura, specifi- comunismului în România, semnifică refuzul în-
ce romanului istoric, se hrănesc aici din chiar este- chiderii istoriei prin scris. Ultima construcție ficți-
tica secretului care animă viziunea istorică a lui U. onală de mare anvergură a lui U. e o trilogie, vastă
În romanele ulterioare esențială devine problema- frescă a instalării regimului totalitar în România:
tizarea memoriei ca mediu de filtrare și sursă im- Supunerea (2006), Cât ar cântări un înger (2008) și
previzibilă de generare a semnificațiilor istorice. Plan de rezervă (2011). Autorul revine astfel la o
„Memoria devine uneori o mașină infernală a cărei temă abordată și în prozele de dinainte de 1989,
explozie nu poate fi prevăzută”, notează mottoul dar implicând de această dată, în locul reprezentă-
romanului Memoria. Nu întâmplător, în centrul ro- rilor abstracte și metaforizante ale universului
manului, ca element declanșator al narațiunii, se concentraționar, evocări concrete ale experienței
află câteva fotografii care permit și imersiunea în de lagăr și ale persecuției în timpul comunismului,
episodul grevei muncitorilor tipografi din 1918, și inversând raportul dintre alegorie și document.
„reconstituirea” faptului istoric, și deriva interpre- Constantă rămâne însă concentrarea narațiunii în
tării sale. În prelungirea aceleiași preocupări pen- jurul unui proces de schimbare a societății (ciclul
tru efectele memoriei, sunt și temele din Mierea și urmărește intervalul 1944–1964) și în jurul biogra-
din Glorie (1987), romane care ilustrează simbolic fiei unui personaj cu valențe mesianice, menit să
postura „scribului” ca martor al istoriei. Din acest ofere salvare unei lumi desfigurate de comunism.
punct de vedere, eșecul lui Nichifor Goreac, scriito- Operă complexă și versatilă, literatura lui U. repre-
rul care se reîntoarce în localitatea natală vrând să zintă în fond o încercare de a descifra, prin mijloa-
rememoreze și să consemneze instaurarea cele unei proze sofisticate, transformarea
D.R. Popescu, Augustin Buzura, Eugen Uricaru și Ștefan Agopian

497 Dicționarul general al literaturii române Urlătoarea
postbelică a societății românești. Romanul politic pref. trad., București, 1999, Pielea, postfața trad., Bucu-
pe care îl elaborează, ale cărui probleme sunt lega- rești, 2000; Carlo Collodi, Pinocchio, București, 2003; Ita-
te de organizarea socială, de înțelegerea libertății, lo Calvino, Castelul destinelor încrucișate, postfața trad.,
Iași, 2003, Iubiri dificile, Iași, 2004 (în colaborare cu Geo
de responsabilitatea în fața schimbării și de posibi-
Vasile); Alvise Zorzi, Extraordinarele călătorii ale lui Mar-
litatea salvării colective, propune o lectură prin fic- co Polo, București, 2008.
țiune a istoriei recente. Este ceea ce îl plasează în
Repere bibliografice: Ion Pop, Eugen Uricaru, ECH,
prelungirea tradiției ardelenești și eticiste a prozei
1971, 5; Nicolae Manolescu, „Despre purpură”, RL, 1975,
românești; dacă, totuși, critica a preferat să rețină 2; Dana Dumitriu, Realitate și iluzie, RL, 1978, 24; Iorgu-
caracterul prolific și inepuizabil al imaginației ro- lescu, Scriitori, 257–262; Poantă, Radiografii, I, 55–58, II,
manești, abundența de descrieri și arta evocării în 144–147; Stănescu, Jurnal, I, 117–126; Zaciu, Alte lecturi,
detrimentul vocației sociale a acestei opere, cauze- 33–44; Valentin F. Mihăescu, [Eugen Uricaru], LCF, 1979,
le ar fi atât subtilitatea și dificultatea mijloacelor 11, 1981, 42, 1983, 17, 1984, 48, 1986, 42, REVR, 1989, 2;
sale tehnice, cât și, probabil, angajamentul echivoc Liviu Petrescu, Valențe ale fantasticului, TR, 1979, 17;
al autorului și al creației sale. Ca traducător, U. se Cristea, Faptul, 278–282; Zaciu, Lancea, 101–107; Pop,
Lecturi, 110–114; Vlad, Lectura rom., 255–259; Iorgu-
oprește la scriitori italieni (Carlo Collodi, Curzio
lescu, Prezent, 227–230; Holban, Profiluri, 345–356; Si-
Malaparte, Italo Calvino, Ettore Capuano ș.a.), dar mion, Scriitori, IV, 414–435; Ov. S. Crohmălniceanu, O
transpune, în colaborare cu Maria Dinescu, și Pavi- parabolă de actualitate, VR, 1990, 4; Papahagi, Cumpă-
lionul canceroșilor de Aleksandr Soljenițîn. nă, 240–252; Vlad, Lect. prozei, 301–306; Simuț, Incursi-
Prozatorului i-a plăcut să se prezinte adesea drept un scri- uni, 221–231; Ulici, Lit. rom., I, 352–359; Simuț, Critica,
itor interesat de mecanismul puterii, de politic, de relația 119–126; Petrescu, Studii transilvane, 194–200; Negrici,
dintre om și forțele sociale exterioare lui etc., în asemenea Comunism, Proza, 317–319; Dicț. esențial, 860–862; Dicț.
măsură încât, ascultat vorbind despre cărțile lui sau citit analitic, IV, 58–60, 410–413, 495–496; Holban, Portrete,
I, 185–191; Dicț. Echinox, 395–416; Budău, Bacăul lit.,
în articolele sale, el poate părea un doctrinar. Îl dezminte,
607–612; Simuț, Reabilitarea, 274–297; Ștefănescu, Is-
din fericire, chiar proza lui: unde pregnanța descriptivă,
toria, 985–990; Ion Vlad, Romanul ca meditație tragică,
știința construcției atmosferei, creionarea credibilă a per-
APF, 2006, 9; Holban, Ist. lit., II, 83–96; Adrian Jicu, Ro-
sonajelor, vocația de a convoca coincidențele „istorice” sub
man cu îngeri și oameni, ATN, 2009, 1; Popa, Ist. lit., II,
sigla simbolului, dispoziția gnomică spre parabola de o
620–621; Cornel Ungureanu, Despre vremurile „în schim-
elocvență implicită pun predispozițiile sale speculative
bare”, RL, 2012, 6; Constantin Cubleșan, Eugen Uricaru
sub „dictatura imaginării realului”.
MARIAN PAPAHAGI și mecanismul obscur al terorii, CNT, 2012, 4. A.Ml., A.Td.
SCRIERI: Despre purpură, Cluj-Napoca, 1974; Rug și fla- URLĂTOAREA, revistă apărută la București, lunar,
cără, Cluj-Napoca, 1977; ed. (Stele călătoare), București, între 1 aprilie și 1 iulie 1923. Director: Valjan. Co-
1998, Antonia, București, 1978; Mierea, București, 1978; mitetul de direcție (menționat la numărul 2): D.R.
Așteptându-i pe învingători, București, 1981; ed. (Aștep- Ioanițescu, Dem. Micescu, G. Neter, I. Gr. Perie-
tându-i pe barbari), București, 1999; Vladia, București,
țeanu, C. Stravolca, Țicu Ștefănescu; prim-redac-
1982; ed. pref. Dan-Silviu Boerescu, București, 1997;
Memoria, Cluj-Napoca, 1983; ed. Constanța, 2002; 1784. tor: V. Zamfirescu. Editată și scrisă de magistrați și
Vreme în schimbare, București, 1984; ed. pref. Alex. Ștefă- avocați, mulți dintre ei nume faimoase ale Barou-
nescu, Iași, 1999; Stăpânirea de sine, București, 1986; ed. lui românesc, și preluând ca titulatură denumirea
pref. Dan-Silviu Boerescu, București, 1999; Glorie, Bu- populară a „sălii pașilor pierduți” din Palatul de
curești, 1987; ed. pref. Ion Simuț, Pitești, 2002; „La anii Justiție, U., publicație de satiră care mărturisește
treizeci…”, București, 1989; ed. (Pentimento), București, a fi avut ca model revista pariziană „Quinzaine”,
2000; Complotul sau Leonard Bâlbâie contra banditului se prezintă fără echivoc într-un Cuvânt înainte
Cocoș, București, 1990; ed. (Complotul), București, 2003; semnat de director: „A cui este această revistă? A
Navigare, București, 2001; Supunerea, București, 2006; tuturor…! A tuturor celor ce iubesc Baroul și Ma-
Cât ar cântări un înger, București, 2008; Plan de rezer-
gistratura țării și ar vrea să le vază moralmente la
vă, București, 2011. Traduceri: Ettore Capuano, Poema
d’amore. Opt sigilii de dragoste, pref. Vasile Igna, Cluj-Na- rangul de prime instituții ale unui popor mare și
poca, 1982 (în colaborare cu Mariana Costescu); Enrico civilizat. A tuturor celor care iubind frumosul și
Calamai, Himere și bani, București, 1996; Aleksandr Sol- știința își dau seama că pentru a înălța patria tre-
jenițîn, Pavilionul canceroșilor, București, 1997 (în co- buie să închine inteligența lor culturii românești”.
laborare cu Maria Dinescu); Curzio Malaparte, Kaputt, De altfel, cu mândrie neascunsă articolul Juriștii
Urmuz Dicționarul general al literaturii române 498
în teatru menționează nume de prestigiu ale lu- numele Ionescu-Buzău. Mama, provenită din fami-
mii literare care provin din breasla profesioniștilor lia unui preot ortodox, urmase Conservatorul sub
dreptății, începând cu Delavrancea și încheind cu îndrumarea lui Al. Flechtenmacher; de la ea fiul va
contemporanii Valjan, I. Peretz ș.a. și cu reușitele moșteni pasiunea pentru muzică. La București,
lor scenice. Revista satirizează politicianismul co- unde i se stabilește familia, urmează cursul primar
rupt și veros (parabola Mefisto) și pe câțiva dintre la Școala Antim, apoi Liceul „Gh. Lazăr”, unde îi are
mai-marii zilei, cu predilecție în cadrul rubricilor printre colegi și prieteni pe viitorul scriitor și medic
„Cronica rimată”, „Figurine” și „Reflexii”. Alături de V. Voiculescu și pe viitorul dramaturg și actor de co-
poeziile lui Alexandru Bilciurescu, dedicate unor medie G. Ciprian; primul îl va evoca, în anii ’30, la
chipuri din mahalaua bucureșteană sub generice- Radio, iar celălalt va imortaliza confreria lor adoles-
le „Miniaturi” (Madrigal) și „Mahalaua sentimen- centină în piesa Capul de rățoi și în câteva scrieri
tală” (Lenuța, fată de bărbier, Preludiu, Tablou), memorialistice. Din voința tatălui, e înscris la Fa-
apar caricaturi și desene de P.A. Constantinescu, cultatea de Medicină din București, pe care o pără-
epigrame, catrene umoristice, amabile săgeți cole- sește traumatizat de experiența disecțiilor pe cada-
giale, cancanuri, glume, întâmplări hazlii din tea- vre. La aceeași recomandare paternă de a urma o
tru și din justiție, scenete, cele mai multe iscălite profesie „serioasă”, se înscrie la Facultatea de Drept.
C.T. Râzi, Ciacontas, Pipper, XYZ, Ticu, Pan, ce îi După absolvirea acesteia, în 1904, efectuează sta-
ascund, probabil, pe colaboratorii menționați la giul militar, pe care-l încheie cu gradul de subloco-
ultima pagină: Istrate Micescu, Ella Negruți, I. Gr. tenent. Profesează ca judecător stagiar în localități-
Periețeanu, Constantin Xeni ș.a. Proza autentică le Răchițele (județul Argeș), Casimcea (județul Tul-
este reprezentată de I.C. Vissarion cu Le e amor- cea), Ghergani (județul Dâmbovița) și Târgoviște. În
țită limba și Probe prezumtive și de Artur Gorovei
1913 devine ajutor de grefier (grefier din 1915) la
cu o amintire de la începuturile sale ca magistrat,
Înalta Curte de Casație și, mobilizat, ia parte la
Moș Coroiu, cinci sute, unde apare ca personaj și
campania din Bulgaria; un an mai târziu este con-
avocatul Alexandru Sadoveanu, tatăl prozatorului.
centrat pentru manevre. Potrivit surorii sale, Eliza V.
Parodia La ministrul…, după La steaua… lui Emi-
Vorvoreanu, cele dintâi texte ale lui U. ar fi fost scri-
nescu, dedicată împreună cu o epigramă lui Istrate
se, într-o primă versiune, la Răchițele (1907–1908),
Micescu, deputat și decan al Baroului de Ilfov, și
fiind citite prin 1909 prietenilor și familiei; primul
articolul Rezolvarea chestiunii feminine și a func-
lor editor, Sașa Pană, afirmă că fuseseră transmise și
ționarismului, de susținere a drepturilor femeilor,
epuizează materialul citabil din cele patru nume- unor prieteni actori ai autorului, între care G. Cipri-
re apărute. Alți colaboratori: Șt. Marinescu-Bo- an și Grigore Mărculescu, „cari le citeau la cafenea-
lintin, Victor Mălin (Lucrețiu Pătrășcanu). R.P. ua Capșa, unde se făcea mult haz”. Fabula Croni-
cari, difuzată oral, i-ar fi fost dictată lui Sașa Pană de
Gr. Mărculescu în pauza unui spectacol de la Tea-
trul Național (sub titulatura „de-ale lui Mitică”). În
adolescență U. era pasionat de inventică (ar fi ima-
ginat și un dispozitiv asemănător radioului), de ex-
plorări geografice și astronomie. Începe să compu-
URMUZ (pseudonim nă și primele partituri muzicale. Asistă la prelegeri-
al lui Demetru Dim. le lui Titu Maiorescu, interesat fiind de filosofia ger-
Ionescu-Buzău; mană (Kant, Hegel, Schopenhauer, Nietzsche) și îi
17.III.1883, Curtea de citește asiduu pe M. Eminescu și pe I.L. Caragiale.
Argeș – 23.XI.1923, Frecventează muzeele de artă modernă (într-o ex-
București), prozator. poziție ocazională descoperă, admirativ, Cumințe-
nia pământului a lui Brâncuși), concertele simfoni-
Este fiul Elizei (n. Pașcan) și al lui Dimitrie Iones- ce de la Ateneul Român și recitalurile de pian ale
cu-Buzău, medic igienist. Tatăl îi va schimba mai Cellei Delavrancea. În Memoriile sale C. Beldie și-l
târziu numele în Dumitrescu, dar el va semna De- amintește intrând fără bilet la spectacole, cu fața
metrescu, ceilalți frați (ca și părinții) păstrându-și plină de pustule sifilitice. Pe durata Primului Război
499 Dicționarul general al literaturii române Urmuz
Mondial, în refugiu, lucrează în administrația jude- sonate, simfonii, partituri pentru diferite instru-
țelor Bârlad și Iași. În aceeași perioadă ia contact cu mente; Sașa Pană a fotografiat doar patru portative
manifestările futurismului italian; drept urmare, ale unei Sonate no. 2, reproduse în numărul din no-
„paginile bizare” și le va subintitula „schițe și nuvele iembrie 1930 al revistei „unu”). Imediat după moar-
aproape... futuriste”, ceea ce indică atât conștiința tea lui U., câteva scrieri vor apărea, prin interme-
compatibilității, cât și a diferenței asumate. Paralel, diul prietenului G. Ciprian, în revistele „Contimpo-
pasiunea muzicală îl determină să ia o vreme, ca ranul” din 1924 (După furtună...), „Punct” din 1925
elev particular, lecții de contrapunct la Conservator. (Emil Gayk, Plecarea în străinătate, Cotadi și Drago-
Din păcate, compozițiile sale, încredințate unui pri- mir) și „unu” din 1928–1929 (Cronicari, Fragmente
eten (Traian Popescu, el însuși meloman și compo- antologice). Volumul tipărit în 1930 de Sașa Pană va
zitor ignorat), s-au pierdut. Conflictul dintre „artist” adăuga „poemul eroico-erotic și muzical în proză”
și „burghez”, dintre rebel și omul legii, dintre preo- Fuchsiada, cea mai amplă scriere, dar și câteva scri-
cupările artistice secrete și rigorile existenței publi- sori și un număr de imagini fotografice, iar în ediția
ce, se va accentua în anii imediat următori. În 1922 din 1970, acum Pagini bizare, Sașa Pană va mai re-
Tudor Arghezi – care îi va da și pseudonimul, pentru constitui secvența cvasieseistică Puțină metafizică
a-l proteja – îi tipărește două texte: Pâlnia și Stama- și astronomie (o punere în scenă funambulescă a
te și Ismail și Turnavitu în revista „Cugetul româ- cauzalității universale multiple). Receptarea postu-
nesc”, condusă de Ion Pillat. „Mitică” devine astfel, mă a autorului e relevantă pentru asimilarea inova-
definitiv, Urmuz. A fost adesea remarcată asemăna- ției radicale într-o cultură dominant conservatoare,
rea lui cu Anghelache M. din schița caragialiană In- „cazul” U. fiind, de fapt, unic: un artist camuflat,
specțiune: ambii sunt funcționari model, celibatari recuperat ca precursor al revoluțiilor avangardiste,
timizi și ascunși care locuiesc împreună cu mama și cu o influență enormă în posteritate și beneficiar al
cu surorile; nu în ultimul rând, ambii se sinucid în unei exegeze de sute de ori mai amplă decât cele
mod inexplicabil, în zona Șoselei Kiseleff. În dimi- puțin peste patruzeci de pagini ale „operei”. După
neața unei zile de noiembrie U. e găsit împușcat în apariția plachetei din 1930, textele urmuziene se
tâmpla dreaptă în apropierea bufetului de la Șosea, vor bucura de o întâmpinare în general favorabilă,
având în mână un revolver STM. Potrivit unui mar- uneori cu accente condescendente (G. Călinescu),
tor, U., asupra căruia s-ar fi găsit și câteva scrisori, dar și cu entuziasme hagiografice (Lucian Boz).
ar fi suferit în ultima vreme de nervi; a fost suspec- Pentru Călinescu, în Istoria literaturii române de la
tată și existența unei boli inavuabile, pe fondul unui origini până în prezent (și în anteriorul Curs de poe-
amor nefericit. Cauzele reale rămân totuși necu- zie), U. devine însă autor canonizabil, veritabil
noscute, iar legendele țesute în jurul lor alimentea- standard al modernității autohtone prin parodierea
ză mitologia postumă a acestui personaj enigmatic, ingenioasă și programatica vidare de sens a forme-
cu o existență dublă, de „om din subterană”. Între lor clasice. Modelul său a fost, de la început, imitat.
însemnările sale aforistice salvate se află una dedi- Încă din anii ’20 apar primii emuli urmuzieni, fără a
cată atotputerniciei revolverului, „suveran al mor- fi propriu-zis niște epigoni. Între ei se numără
ții”. O ladă de un metru cub cu caiete, amintind-o, Jacques G. Costin (autor, în 1931, al unui volum,
vag, pe cea eminesciană rămasă în păstrarea lui Titu Exerciții pentru mâna dreaptă, unde experiența ur-
Maiorescu, va fi „inspectată” în 1930 de avangardiș- muziană e reformulată în cheie livresc-parodică și
tii Geo Bogza și Sașa Pană în vederea editării tuturor fabulistică), Ionathan X. Uranus (Mihail Avra-
scrierilor urmuziene, iar relatările lor diaristice in- mescu), la care „urmuzismul” cunoaște o derivație
dică eliminarea unor aforisme cu caracter misogin existențială și ezoterică, F. Brunea (viitorul reporter
și antisemit, neconforme identității de revoluționar F. Brunea-Fox), Grigore Cugler (în microromanul
a autorului. E vorba, probabil, de unele din sutele fantezist din 1934 Apunake și alte fenomene, dar și
de „maxime și cugetări” clasate pe teme (Despre re- în alte proze cu caracter comic experimental), Vasi-
ligie, Despre evrei, Despre femei, Despre muzică). le Dobrian ș.a. În fapt, aproape toată proza primilor
Cea mai mare parte a manuscriselor ar fi, potrivit avangardiștilor români, inclusiv cea a lui Ion Vinea,
acestor relatări, alcătuită din variante ale acelorași Sașa Pană sau Ilarie Voronca, „urmuzianizează” în-
texte, puține la număr (restul lăzii fiind ocupat de tr-o mai mare sau mai mică măsură. În
ianuarie–iulie 1928 tânărul Geo Bogza – care-l com-
pară pe autorul Fuchsiadei cu Eminescu și cu Iisus
– tipărea la Câmpina, împreună cu Al. Tudor-Miu,
revista intitulată „Urmuz” și publica, în diverse pe-
riodice ultramoderniste, proze urmuziene naive.
După cinci decenii și jumătate proiectul revuistic
bogzian avea să fie continuat, în manieră proprie,
de Nichita Stănescu. Epigonice sunt în schimb pro-
ducțiile unor autori de coloratură precum Moldov
(Repertoriu, 1935) sau Madda Holda (Cărți de vizită,
1931). În exil U. a fost tradus, pentru prima oară, la
Paris de Eugen Ionescu (în „Les Lettres nouvelles”,
1965), editarea în volum fiind amânată, se pare, de
un conflict cu Tristan Tzara, iritat de ideea precur-
soratului urmuzian în raport cu Dada; tot Eugen
Ionescu se revendică, în calitate de dramaturg fran-
cez, de la experiența românească a „marilor necu-
noscuți” I.L. Caragiale și U. Ulterior textele urmuzi-
ene vor fi promovate, pe alte coordonate, de Miron
Grindea (în revista „Adam”, 1967) și de Ștefan Baciu,
împreună cu soția sa, Mira Simian; de altfel, au exis-
tat filiații urmuziene de la Oskar Pastior la Andrei
Codrescu. În România comunistă recuperarea
avangardei de după liberalizarea din 1965 are în au-
torul Paginilor bizare un port-drapel. Monografiat
de Nicolae Balotă în 1970, reeditat în același an de
Sașa Pană, inclus în toate antologiile și volumele de
studii dedicate avangardei autohtone, tradus în zeci
de limbi, introdus în manualele școlare, U. va servi
drept argument inclusiv protocronismului, pentru
a sublinia precursoratul avangardei românești față
de toate avangardele lumii (ideea nu era nouă: o Desen de Marcel Iancu
formulase în 1924 Ion Vinea, avansând ideea unui „patafizica” lui Alfred Jarry, paralogismele lui Char-
„modernism de export” autohton). Oricum, de la
les Cros și ale lui Christian Morgenstern, jocurile de
„generația războiului” (Iordan Chimet, Constant
limbaj ale lui Lewis Carroll îl premerg; pe teren ro-
Tonegaru) la unii șaizeciști (Nichita Stănescu, Ma-
mânesc schițele și nuvelele sale apar ca niște mu-
rin Sorescu) până la prozatorii Școlii de la Târgoviș-
tanți ai prozei foarte scurte ilustrate de I.L. Caragia-
te (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costa-
che Olăreanu, mai puțin Alexandru George), de la le și de moderni ca Al. Macedonski. Dacă însă pen-
„oniricii” Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, Emil tru avangardiști U. era un profet al tuturor răstur-
Brumaru sau ludicul Șerban Foarță la optzeciști nărilor (mitizat și adulat în consecință), critica
(Florin Iaru, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei) și „burgheză” a momentului i-a privit producțiile ca
nouăzeciști (Cristian Popescu) și la douămiiști și pe niște jocuri pline de haz ale unui elev inteligent.
postdouămiiști, influența catalitică a acestui autor Există și alte linii de interpretare, mai fecunde. Ion
e majoră; textele sale au cunoscut zeci de ediții, iar Biberi l-a plasat, printre cei dintâi, în proximitatea
unele au fost puse în scenă de, între alții, Tompa lui Franz Kafka, Perpessicius a citit Paginile bizare
Gábor, David Esrig, Radu Macrinici. El a fost, totuși, sub specia fantasticului absurd, G. Călinescu le-a
un artist dificil de clasificat, iar textele sale nu au subliniat „clasicismul întors”, în vreme ce unii co-
apărut din neant. „Fumismele” lui Alphonse Allais, mentatori postbelici au mers mult mai departe,
văzând în acest autor un conservator eretic (Al. Pa- animat burlesc: „Ismail este compus din ochi, favo-
leologu), un perfecționist de tip „flaubertian” sau riți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare gre-
un exponent al „modernității conservatoare” cen- utate. Înainte vreme creștea și în Grădina Botanică,
tral-europene (Adrian Lăcătuș), recuperat abuziv ca iar mai târziu, grație progresului științei moderne,
„revoluționar” al avangardei; Nicolae Balotă îl pla- s-a reușit să se fabrice unul pe cale chimică, prin
sează, erudit, într-o veche tradiție europeană asia- syntheză. Ismail nu umblă niciodată singur. Poate
nică, mai târziu Ioan Petru Culianu îl va situa într-o fi găsit însă pe la ora 5 ½ dimineața, rătăcind în zig-
străveche tradiție europeană a absurdului, după ce zag pe strada Arionoaiei, însoțit fiind de un viezure
în interbelic Ion Vinea îl văzuse în siajul folclorului de care se află strâns legat cu un odgon de vapor
absurd autohton, iar mai târziu Nicolae Manolescu și pe care în timpul nopții îl mănâncă crud și viu,
îl va plasa în familia de spirite a lui Daniil Harms, în după ce mai întâi i-a rupt urechile și a stors pe el
timp ce în Arca lui Noe îl discută ca exponent, ală- puțină lămâie” etc. Pe lângă prevederile „codului
turi de Tudor Arghezi, al „romanului corintic” de tip penal” legate de relații sexuale cu minori, sunt sub-
distopic. minate, cu același amoralism nihilist, convențiile
Hiperconcentratele texte urmuziene parodiază, militar-teritoriale și tratatele de pace (Emil Gayk),
la un prim nivel, convențiile literaturii clasice: ro- reglementările comerciale (Algazy & Grummer, Co-
manul „sentimental” (Pâlnia și Stamate, „roman în tadi și Dragomir) sau politico-electorale (Ismail și
patru părți” și patru pagini), epopeea eroi-comică Turnavitu), cutumele parentale (După furtună...),
(Fuchsiada, inspirată de pianistul Theodor Fuchs), convențiile maritale (Pâlnia și Stamate), legile divi-
romanul picaresc și de călătorie (Plecarea în străină- ne ale amorului (Fuchsiada) și, în ultimă instanță,
tate), epica de război (Emil Gayk), romanțul aventu- morala însăși, ridiculizată, printr-un titlu tautologic
ros de capă și spadă (După furtună...), tratatul mede manual, în finalul fabulei „fără subiect” Croni-
tafizico-filosofic (Puțină metafizică și astronomie) cari: „Morala: pelicanul sau babița”. U. mimează
sau fabula (Cronicari). Deschiderile balzaciene, întotdeauna convențiile clasice, autoritare, oficiale,
emfaza retorismului romantic, exotismul decadent, pentru a le compromite prin devieri imprevizibile
referințele filosofice și mitologice ș.a. intră și ele în și printr-o implozie controlată. Fără a fi eliminat,
același malaxor care le exhibă, grotesc, mecanisme- realul este recompus anamorfotic din convențiile
le, fără să le perturbe funcționarea. S-a discutat în sale reziduale. O figură memorabilă a autoanihilă-
cheie psihanalitică pe marginea fantasmelor trans- rii e răsturnarea metafizicii romantice din Pâlnia și
gresive și deviante, erotice și tanatice din prozele lui Stamate, în al cărei final „eroul”, care se suie într-un
U., deloc străine de ideea „mașinilor dezirante” a lui cărucior cu manivelă și pedalează „cu o stăruință
Gilles Deleuze și Félix Guattari din Anti-Œdipe. De crescândă, aleargă și astăzi, nebun, micșorându-și
fapt, (anti)literatura urmuziană se lasă „recuperată” mereu volumul, cu scopul de a putea odată pătrun-
nu doar pe linia avangardei (futurism, dadaism, su- de și dispărea în infinitul mic”. Infinitul mic implică,
prarealism, abstracționism sau literatura absurdu- fără îndoială, și un ideal compozițional. Nimic ale-
lui), ci și în contul recent al postumanismului și al atoriu în aceste bizarerii de o densitate semantică
identității cyborgice teoretizate de Donna Haraway. impresionantă, unde fiecare cuvânt pare atent pro-
Prin alunecări paralogice pe semnificant și confu- gramat ironic. Femeia „ideală” este obiectualizată la
zii sistematice între sensurile proprii și cele figurate propriu (Pâlnia), ispitirea lui Stamate are loc prin-
ale limbajului, U. denaturează nu numai convenții- tr-o parodiere a Odiseii, iar „eroul” din Fuchsiada
le literarului, ci și pe cele ale umanului însuși; desti- se naște prin urechea bunicii sale, asemeni Atenei
tuit din calitatea sa de „măsură a tuturor lucrurilor” din capul lui Zeus. În descendența dialogului pla-
și redus la o sumă de automatisme și instincte na- tonician Cratylos, textele urmuziene tind să remo-
turale etern valabile, (anti)eroul urmuzian apare nu tiveze semnul lingvistic prin intermediul artei uni-
atât ca „om mecanomorf” (Nicolae Balotă), cât ca versale a muzicii, dar cu prețul modificării genetice
un colaj arbitrar al tuturor regnurilor, descompuse a umanului. Un exemplu aproape didactic îl oferă
și recompuse după o logică mecanică, subordonată schița Algazy & Grummer, inspirată (cum se spune
impulsurilor libidinale. O sinteză modernă de la- într‑o notă explicativă de subsol) de firma unui ma-
borator, combinație de teatru al cruzimii și desen gazin bucureștean de marochinărie „rămasă astăzi
sub un singur nume”: „...ne permitem a crede că adevărat limbaj suprarealist. Era un magistrat conștiin-
numele de Algazy sau Grummer, după imaginile cios, cu înfățișare de burghez politicos, nemanifestând,
ce trezesc prin muzicalitatea lor specifică – rezul- aparent, nici o ciudățenie, nici o revoltă. Era un coleg
tat al impresiunii sonore ce produc în ureche – nu bun, un fiu bun, un celibatar bun. Proza pe care o scria
era destinată să fie citită doar fraților mai mici și surori-
par a corespunde aspectului, dinamicii și conținu-
lor ca să-i desfete. Abia prin 1919 câțiva scriitori temerari,
tului acestor doi simpatici și distinși cetățeni așa aflând aceste pagini manuscrise, înțeleseră că onestul
cum îi știm noi din realitate”. Conștiința estetică magistrat era purtătorul unui mesaj foarte deosebit. Ei îl
a autorului apare expusă aici printr-o insolită pa- publicară, sub numele Urmuz, care ascundea identitatea
rabolă a literaturii. Scena de basm grotesc, în care prozaică a judecătorului Demetrescu. […] Este Urmuz
Algazy și Grummer se luptă pe viață și pe moarte un suprarealist autentic? Poate că, deoarece nu părăsește
până la distrugerea reciprocă, e o culme a genului: niciodată luciditatea sa ironică, e numai un caraghios,
„Într-una din zile Grummer, fără a-l anunța pe Al- un frate spiritual al lui Jarry? Sau încă, dacă vrem să
gazy, luă roaba și porni singur în căutare de cârpe descoperim oarecare implicații, poate fi considerat un fel
și arșice, dar la înapoiere, găsind din întâmplare și de Kafka mai mecanic și mai grotesc? Suprarealiștii din
România îl revendică șef de coloană. În orice caz, Urmuz
câteva resturi de poeme, se prefăcu bolnav și, sub
este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare
plapomă, le mâncă singur pe furiș. Algazy, simțind, universale, unul din profeții dislocării formelor sociale,
intră după el acolo cu intenția sinceră de a-i face ale gândirii și ale limbajului din lumea asta, care, astăzi,
numai o ușoară morală, dar cu groază observă în sub ochii noștri, se dezagregă, absurdă ca și eroii autoru-
stomacul lui Grummer că tot ce rămăsese bun din lui nostru.
literatură fusese consumat și digerat. Lipsit astfel pe EUGEN IONESCU
viitor de orice hrană a lui mai aleasă, Algazy, drept SCRIERI: Urmuz, îngr. Sașa Pană, București, 1930;
compensație, mâncă toată bășica lui Grummer, în Addenda, în G. Ciprian, Scrieri, II, pref. Petre Pintilie,
timp ce acesta dormea...”; urmează o „luptă uriașă” București, 1965, 295–317; Pagini bizare, îngr. Sașa Pană,
până când, „consumându-se treptat unul pe altul, București, 1970; ed. îngr. Ion Pop, postfață Corin Braga,
ajunseră ambii la ultimul os”. Epilogul, metaliterar, Cluj-Napoca, 1999; ed. introd. Nicolae Manolescu, Bu-
e nu mai puțin elocvent: „A doua zi, la poalele mun- curești, 2003; După furtună, pref. Lucian-Vasile Szabo,
telui, trecătorii putură vedea într-un șanț, aruncate Timișoara, 2008; Schițe și nuvele aproape... futuriste, cu
de ploaie, un grătar cu sârmă ghimpată și un miro- ilustrații de Jules Perahim, îngr. și introd. Ion Pop, post-
față Domenico Jacono, București, 2012.
sitor plisc de lemn... Autoritățile fură înștiințate, dar
mai înainte ca ele să fi sosit la fața locului, una din Repere bibliografice: G. Ciprian, Hurmuz, „Contimpo-
soțiile lui Algazy, care avea formă de mătură, apăru ranul”, 1925, 45; Arghezi, Scrieri, XXVII, 182–185; Geo
Bogza, [Urmuz], „Urmuz”, 1928, 1, „unu”, 1930, 31, RL,
pe neașteptate și... dând de două-trei ori, în dreapta
1983, 11; Călinescu, Opere, I, 633–634, III, 1266–1274,
și în stânga, mătură tot ce găsi la gunoi...”. Minio- 1278–1279, IV, 1186–1187; Perpessicius, Opere, V, 55–58;
pera vizionară și tragicomică a lui U. se alcătuiește, Constantinescu, Scrieri, V, 148–149; Boz, Cartea, 215–
în fond, din reziduurile „digerate” ale literaturii, al 222; Sașa Pană, Sadismul adevărului, București, 1936,
cărei negativ abisal îl dezvăluie, autodistructiv, cu 45–53, 245–246; Biberi, Études, 150–151; Călinescu, Ist.
rigoare și cu o pasiune intensă. lit. (1941), 804–805, Ist. lit. (1982), 888; Vianu, Opere, IV,
445–446; Eugen Ionescu, [Urmuz], „Les Lettres nouve-
Astfel, dintr-o meditație care-l va fi dus cine știe până pes-
lles”, 1965, ianuarie–februarie, VR, 1968, 4; Călinescu,
te câte granițe ale realității și din violența necesității de a
Eseuri, 66–85; Urmuz, ALR, 484–493; Pop, Avangardis-
fi prezent într-un concret pe care-l disprețuia și din care
mul, 137–148; Sorescu, Teoria sferelor, 107–129; Nicolae
s-ar fi vrut evadat s-a născut arta acestui straniu Urmuz
Balotă, Urmuz, Cluj, 1970; ed. 2, Timișoara, 1997; Căli-
care, alături de Eminescu, prin zbuciumul și sfârșitul
lor tragic, prin încăpățânarea de a nu găsi în viață vre- nescu, Eseuri lit. modernă, 73–92; Cristea, Interpretări,
un confort oarecare, sunt singurii la noi care au ridicat 224–229; George, Semne, 305–312; Manolescu, Teme, I,
pulsațiile literaturii până acolo unde peste ocean le-a dus 79–83; Crohmălniceanu, Literatura, I (1972), 570–576;
Edgar Poe, și în Franța galeria ciudată, de panopticum, a Balotă, Ion, 379–403; Dan, Proza, 300–303; Negoițescu,
„poeților blestemați”. Analize, 233–237; Raicu, Critica, 13–19; Cristea, Arcadia,
GEO BOGZA 116–121; Negrici, Figura, 106–110; Centenar Urmuz, LCF,
1983, 11 (grupaj special); Manolescu, Arca, III, 9–35, pas-
Urmuz (1883–1923) inventă – poate prin 1907–1908, sim; [Urmuz], în Avangarda literară românească, îngr. și
dată când compunea primele sale „pagini bizare” – un introd. Marin Mincu, București, 1983, 18–25, 59–85, 682;
Nițescu, Atitudini, 202–203; Silviu Angelescu, Portretul
literar, București, 1985, 124–126; Mincu, Eseu, 260–269;
Scarlat, Ist. poeziei, III, 14–17; Pop, Avangarda, 40–61,
passim; Nicolae Manolescu, [Urmuz], ST, 1991, 12, RL,
1993, 10; Negoițescu, Ist. lit., I, 237–239; Elvira Sorohan,
[Urmuz], RL, 1993, 45, JL, 1996, 49–52; Micu, Scurtă istorie
II, 225–226; Geo Vasile, Urmuz sau Estetica vidului, LCF,
1997, 24; Pop, Pagini, 9–16; Cărtărescu, Postmodernis-
mul, 299, 351, 360–361; Dicț. esențial, 862–864; Dicț. ana-
litic, III, 260–263; Adrian Lăcătuș, Urmuz, Brașov, 2002;
Morar, Avatarurile, 63–69, passim; Rodica Grigore, Reto-
rica măștilor în proza interbelică românească, Cluj‑Na-
poca, 2005, 154–194; Tom Sandquist, Românii de la Ca-
baret Voltaire, București, 2006, 178–187; Cernat, Avangar-
da, 339–416; Manolescu, Istoria, 824–827; Culianu, Studii
rom., 120–126; [Urmuz], RL, 2010, 22–23, 27 (grupaje spe-
ciale); Corin Braga, Psihobiografii, Iași, 2011, 29–45;. P.C.
URMUZ, publicație apărută la Câmpina, lunar, în-

tre ianuarie și iulie 1928. Subtitlul inițial, „Revistă
de avantgardă”, se schimbă odată cu numărul 3 în
„Vitrina de artă nouă îngrijită de George Bogza”,
acesta asigurând și directoratul. Dacă la început,
după cum precizează numărul de deschidere, se
vor publica colaborări ale grupării de la „Integral”
din București, în primele numere semnând Ilarie
Voronca, Gheorghe Dinu (Stephan Roll), Al. Tu-
dor-Miu și, în limba franceză, Tristan Tzara, Pierre
Reverdy, Paul Éluard, F.T. Marinetti, începând cu opoziția neconcesivă la vechi, mobilitate în afirma-
numărul al treilea revista va fi scrisă „în întregime rea opțiunilor, dinamism în exprimare, pledoaria
de câmpinenii George Bogza și Al. Tudor-Miu”. Be- încheindu-se vibrant cu îndemnul adresat confra-
neficiind de experiența publicațiilor avangardis- ților de a se ralia direcțiilor noii publicații. Într-un
te care au precedat-o (între care „75 HP”), U. se articol despre condiția poetului se afirmă tranșant
lansează cu fervoare negativistă și intransigență, că „acest animal de o proveniență cu totul dubioa-
trezind ecou în presa vremii. Fără opțiunea unei să a făcut revoluție. Îi știați locul pe o panoramă
orientări explicite în peisajul experimentalist al […] în fața mulțimii imense și devoratoare de po-
avangardei, revendicându-se doar din izolarea or- ezie, o paiață trasă de diverse sfori sentimentaliste
golioasă și originalitatea șocantă a patronului spi- se agita, mieunând patetic”. Dar revoltat, creatorul
ritual al cărui nume îl poartă, U. adoptă maniera „retează sforile sentimentaliste, începe să-și poarte
suprarealismului, curent care din anul 1928 atrage gândul prin stele” și, sfidător, „mulțimii care îi cerea
cam toate grupările avangardei românești, deși ter- versuri, îi trimite scuipat”. Programatic este și arti-
menul ca atare nu apare în articole, înlocuit prin colul omagial însoțit de o ilustrație a lui Marc Cha-
noțiunea mai generală modernism. Editorialul gall, pe care Geo Bogza i-l dedică lui Ilarie Voronca
din primul număr (Urmuz), semnat de Bogza, mai cu ocazia apariției volumului Ulise. Cu același ton
degrabă manifest decât program estetic, respin- insurgent și în imagini violente se precizează că Vo-
ge prejudecățile și convențiile moralei burgheze, ronca, „inventatorul pictopoeziei”, este semnatarul
precum și clișeele prin care acestea pătrunseseră Aviogramei – manifestul revistei „75 HP” –, „eroica
în artă. Pe un ton exaltat, în exprimări metafori- bombă […] care a transformat capul tuturor stâr-
ce, este elogiat aportul lui Urmuz, care „lucrând în piturilor într-o imensă pădure de bidinele”. Pentru
colțul obscur […] a deschis robinetele frigului care a sublinia impactul înnoitor al demersului său,
acum cuprinde pe toți”. Scriitorilor li se recomandă evoluția literară a scriitorului e văzută în termenii
Ursa Dicționarul general al literaturii române 504
unei bătălii: trimisă din primele linii ale avangar- „sunt îndrăznețe și dinamice, ca mugurii care au
dei, unde se dădea lupta împotriva unor „stări false supt din seva unui pământ curățat de otrăvuri”, în
care se cuibăriseră într-un suflet prăfuit”, bomba vreme ce contribuțiile lui Mihail Sadoveanu și ale
„a izbit în plin”, iar Voronca „s-a afirmat precis ca Otiliei Cazimir sunt criticate cu inclemența obiș-
un proiectil. Ardeau atunci violent toate buruienile nuită a redactorilor de la U. Remarci acide despre
ce înțeleniseră din timpuri poezia: anecdota, mo- revistele tradiționaliste și atacuri cu ton de pam-
rala, luna, lacul, ochii albaștri”, în vreme ce tinerii flet la adresa unor personalități ale vieții culturale
distrugeau trecutul „cu frenezia devastării unui sunt grupate la minirubrica „Gonococi”. Paginile
oraș invadat de dușmani”. Direcționată de aceste sunt presărate cu ilustrații de Angelo Maino, Victor
principii, în spirit de frondă, arta devine „dreptul Brauner, Geo Bogza, cu semnale editoriale și nu-
suprem de a-ți bate joc de toți, de toate, după ce în meroase anunțuri de promovare în manieră avan-
prealabil îți bătuseși joc de tine însuți”. Două nu- gardistă a unor tipărituri înrudite ca spirit. Il.C.
mere mai târziu alt text al lui Geo Bogza, Piedestal URSA, Mihaela (25.IX.1971, Sângeorz-Băi), eseistă,
lui Ilarie Voronca, completează elogiul adus poetu- critic literar. Este fiica Mariei Ursa (n. Artene), pro-
lui: „te simt în sufletul meu pe un jilț cu ulise/ bă- fesoară, și a lui Iacob Ursa, instructor feroviar. Ur-
trânul cel viu din veacurile moarte/ care a luptat în mează Liceul „George Coșbuc” din Năsăud (1986–
fața cetăților cu porțile închise/ și a știut să citească 1990) și Facultatea de Litere, secția română–engle-
viața întocmai ca pe o carte”. Revolta existențială își ză, a Universității „Babeș–Bolyai” din Cluj-Napoca
află locul în versuri ce transmit o exasperare pro- (1990–1995). După absolvire este asistent de cer-
fundă, iar scrisul, deopotrivă catharsis și asumare cetare la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară
dinamică a vieții, înseamnă repudierea sfidătoare „Sextil Pușcariu” (1996–1998), apoi cadru didactic
a conceptului tradiționalist despre creație. Poeziile la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, unde pre-
din paginile revistei explorează zone ascunse ale dă literatură comparată. În 2004 devine doctor în
psihicului, sentimente eliberate de tabuuri, bazate, filologie al Universității „Babeș–Bolyai”, cu o teză
ca și arta autentică, pe dorința descătușată. Ima- despre reprezentarea subiectului auctorial în te-
gistica se remarcă prin tendința de a epata: viziuni oria literară americană (post)structuralistă. Din
insolite, asocieri încifrate, exprimări abrupte, ton 2009 este director al Departamentului de Literatu-
exaltat sau, folosind cuvintele lui Geo Bogza, „lu- ră Comparată al Universității clujene, ca profesor
cruri care nu au mai fost spuse niciodată […] în- purtând numele oficial Mihaela Pop. Debutează
zestrează generos poezia”. Rubrica de comentarii la „Tribuna” în 1990, iar editorial cu eseul Optze-
critice „Haut–parleur” elogiază creația novatoare cismul și promisiunile postmodernismului în 1999
și atitudinile favorabile modernismului. Astfel, în (Premiul Uniunii Scriitorilor). Mai colaborează la
creația lui Ion Barbu se găsește „un rafinament al „Apostrof”, „Steaua”, „Vatra”, „Observator cultural”,
cuvântului în așezarea lui care te supără când nu „Echinox”, „Orizont”, „Poesis”, „Caietele Echinox”,
ești viciat de poezie”, Tudor Arghezi este „ciopli- „Euresis”, „Cultura” ș.a. A făcut parte dintre autorii
tor solitar de cuvinte vechi cu înțelesuri noi”, iar Dicționarului analitic de opere literare românești
cu prilejul apariției volumului al treilea din Isto- (I–IV, 1998–2003).
ria literaturii române contemporane se aprecia- Într-o primă fază U. e interesată cu precăde-
ză „atitudinea de înalt stilist” a lui E. Lovinescu și re de fenomenul optzecist, pe care urmărește să-l
„discernământul obiectiv” cu care acesta „citează supună unei contemplări de „a doua zi”. Cu toate
și discută pe Tristan Tzara, Ion Vinea, B. Fundo- acestea, evită conceptualizările autosuficiente,
ianu, Ilarie Voronca, Mihail Cosma, Stephan Roll, după cum rămâne imună la tentația impresionis-
Romulus Dianu, Sergiu Dan”. Un articol mai sub- mului liricoid sau militant. Dimpotrivă, buna așe-
stanțial este dedicat „Biletelor de papagal”, care, „în zare teoretică și deschiderea comparatistă îi permit
rarefiata noastră publicistică, cu reviste apărând la să demareze, dintr-o perspectivă holistă, situată
mari intervale, asemeni ghiulelelor dintr-un tun dincolo de partizanatele generaționiste, o dezbate-
răpciugos care se strică după fiecare tragere […], re privitoare la perspectivele pe termen mediu ale
sunt tirul rapid al unei mitraliere perfecte”. Nu- literaturii românești recente. Astfel, Optzecismul
mele noi lansate de publicația condusă de Arghezi și promisiunile postmodernismului se impune nu
505 Dicționarul general al literaturii române Ursa
atât prin disocierea celor două concepte, cât prin Unul dintre cele mai convingătoare decupaje ale
discutarea cauzelor și a consecințelor acestora. cărții este schița privind cele trei „paradigme isto-
După o succintă radiografiere a teoriilor românești rice” ale interpretării („organicistă”, „textualistă” și
și străine asupra postmodernismului, U. punctează „ficționalistă”), unde, reiterând o tehnică breveta-
cele două antinomii din cadrul optzecismului: cea tă independent de către Gilbert Durand, Hayden
dintre dominanta textualistă (de sorginte franceză) White și H. Bloom, U. asociază fiecare paradigmă
și cea propriu-zis postmodernă (venită pe filieră cu câte o macro-figură conceptuală: „pentru orga-
americană), dar și cea dintre estetica preponderent niciști interpretarea este sinecdocă, reducție, parti-
postmodernă a generației și contextul politic pre- cularism, pentru textualiști chiasmul suplinește o
modern al comunismului românesc. Mai impor- formă slabă și disruptivă de interpretare, iar pen-
tantă este, însă, altă contradicție – între asumarea tru ficționaliști omologia mută logica analogiei în
livrescului, a intertextualității și a unui epigonism câmpul funcțiilor”. Eroticon. Tratat despre ficțiunea
alexandrin, pe de o parte, și căutarea unui limbaj amoroasă (2012) pendulează între iluzia camuflării
inaugural, inspirat, capabil să înființeze lumi, pe de convenției și plăcerea descoperirii ei, între genera-
altă parte –, în care U. vede nu numai un simptom rea unui „discurs îndrăgostit” și construcția cu iz
al retardării noastre culturale, ci și o promisiune de „tratat”. Aceste extreme sunt codificate, de al-
de depășire a crizei postmodernismului, care va tfel, în chiar cuprinsul cărții, care se ocupă, pe de o
fi explorată în a doua parte a volumului prin ana- parte, de „eroticoane” (concept înțeles ca „imagine
liza a patru cazuri ilustrative: Mircea Cărtărescu, vizuală concentrată, la care avem acces prin inter-
Ștefan Agopian, Ioan Groșan și Gheorghe Crăciun. mediul discursului literar aflat la dispoziție, dar în
Dintre aceștia, ultimul, considerat „cel mai repre- înțelegerea căruia discursul verbal dispare, se face
nevăzut pentru a permite mai degrabă lectura pro-
zentativ pentru posibilitățile optzecismului de a
prie poeticilor vizuale în analiza imaginii, a figu-
fundamenta, cel puțin în proză, o poetică viabilă”,
rii”), iar, pe de altă parte, de „erotologii” (termen ce
va deveni în 2000 obiectul unei monografii (Gheor-
desemnează „o pseudo-explicație, o pseudo-teorie
ghe Crăciun). De altfel, pentru U. nota distinctivă a
sau chiar o ideologie a erosului”). La capătul unui
prozei lui Gheorghe Crăciun este tocmai „reontolo-
periplu prin operele lui Platon, Chrétien de Troyes,
gizarea” ficțiunii, manifestată prin „întoarcerea în
Shakespeare, Cervantes, Madame de La Fayette,
text a unei anumite forme de transcendent, a unei
Choderlos de Laclos, Jane Austen, Edmond Ros-
anumite forme de credință în revenirea la sens și
tand, Thomas Mann, Lawrence Durrell, Denis de
semnificație”. Următorul volum al autoarei, Scri- Rougemont, Vladimir Nabokov ș.a., U. delimitează
itopia sau Ficționalizarea subiectului auctorial în o multitudine de ipostaze ale sentimentului erotic,
discursul teoretic (2005), investighează „subiectul de la „iubirea-pasiune”, „iubirea magnetică”, „iubi-
auctorial ca figură a imaginarului criticii și teoriei rea-boală” și „iubirea mistică” până la „iubirea-lup-
literare”. Miza principală a cărții vine din încerca- tă”, „iubirea metamorfotică”, „iubirea bovarică” și
rea de a demonstra că „actul critic este imposibil „iubirea-asemănare”.
fără apelul la imaginar: fantasma unui autor locu-
SCRIERI: Optzecismul și promisiunile postmodernismu-
iește la debutul oricărui act critic, după cum fan- lui, Pitești, 1999; Gheorghe Crăciun, Brașov, 2000; Scriito-
tasma unui critic sau a unui interpret este presu- pia sau Ficționalizarea subiectului auctorial în discursul
pusă în orice operă”. În acest sens, U. recurge la teoretic, Cluj-Napoca, 2005; Eroticon. Tratat despre ficți-
un artificiu tehnic, urmărind în paralel dinamica unea amoroasă, București, 2012.
teoriilor despre autor de pe continent și din spațiul Repere bibliografice: Horea Poenar, Un punct nodal în
anglo-american, dirijându-și lucrarea către litera- critica optzecismului, ST, 2000, 4; Maria Irod, Din nou
tura comparată. Centrul de greutate al studiului se despre optzecism, LCF, 2000, 23; Ovidiu Mircean, „Optze-
concentrează astfel în comparația dintre teoriile cismul și promisiunile postmodernismului”, ECH, 2000,
7–9; Petraș, Panorama, 628–630; Iulian Boldea, Pro-
francezilor (Roland Barthes, Michel Foucault și Ja-
misiunile postmodernismului, VTRA, 2001, 4–5; Doina
cques Derrida, în speță) și cele ale americanilor (cu Curticăpeanu, Drogul bibliotecii, F, 2001, 7; Lefter, Scri-
precădere Școala de la Yale: Paul de Man, J. Hillis it. rom. ’80–’90, III, 259–260; Dan C. Mihăilescu, Noile
Miller, Geoffrey Hartman și Harold Bloom), acro- forțe ale criticii de întâmpinare, LAI, 2002, 26, 27; De-
șând și alte teorii mai mult sau mai puțin învecinate. lia Ungureanu, Specularitatea actului critic, OC, 2006,
Ursache Dicționarul general al literaturii române 506
7; Andrei Terian, (Re)nașterea autorului, VTRA, 2006, 5; câțiva colegi, i se inventează culpe, i se aduc acuze
Sanda Cordoș, Ficțiunile și știința criticului, ST, 2006, 6; lipsite de temei. Hărțuit, chemat zilnic pentru a-și
Alexandru Budac, Freamătul rețelei vibratile, O, 2007, 3; prezenta demisia, boicotat de studenții instigați,
Daniela Petroșel, Gâlceava feminismului cu... femeile, atacat în presă, se vede în curând doborât de o
CL, 2010, 9; [Mihaela Ursa], OC, 2012, 372 (grupaj spe-
boală necruțătoare. Autoarea mizează pe „cazuri
cial); Al. Cistelecan, Emoticonul Mihaelei, ARG, 2012,
6; Alex Goldiș, A Book Come True, CLT, 2012, 20. A.T. de conștiință”, morale și imorale, a căror rezolvare
rămâne să și-o asume cititorul. Alt roman poartă
URSACHE, Magda (20.XII.1943, București), critic li- titlul Astă vară n-a fost vară... (1996), continuat pe
terar, prozatoare, editoare. Este fiica Emiliei (n. Pun- o pagină interioară: „Numai un potop și-o pară”, cu
gulescu) și a lui Alexandru Marinescu, avocat. După precizarea că se citează dintr‑un cântec popular
absolvirea liceului la Buzău (1961), urmează Facul- basarabean. Este povestea asasinatului moral să-
tatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din vârșit de mareea roșie asupra intelectualului, decis
Iași (1962–1967). Până în 1975 e secretar de redac- să-și apere cu eforturi suprafirești identitatea. Pen-
ție, apoi redactor pentru pagina de poezie la revista tru a-și intitula romanul următor, editat în 2000, U.
„Cronica”, unde și debutează în 1968. Activitatea de reia propriul model: sintagma de pe copertă, Stri-
cronicar literar s-a concretizat în volumul de debut, gă acum…, aleasă din cartea biblică Iov, se conti-
A patra dimensiune (1973), consacrat unor poeți de nuă în interior: „Dacă este cineva să te audă”. Cu
marcă, între care A.E. Baconsky, Ioan Alexandru, cel de-al patrulea roman, Conversație pe Titanic
Marin Sorescu, Adrian Păunescu ș.a. În 1975 a fost (2001), genul predilect de proză, o combinație de
eliminată din redacția publicației și i s-a retras drep- epică propriu-zisă, eseu și publicistică, se contu-
tul la semnătură în presă până în decembrie 1989. În rează mai mult. Acțiunea cărții durează o singură
acest răstimp a fost opt ani asistentă de limba româ- zi (5 noiembrie 1998) și substanța ei o constituie,
nă pentru studenții străini la Universitatea ieșeană, pe de o parte, observațiile făcute de un personaj,
fiind apoi transferată, scurtă vreme, la Centrul de Aurel, la o evocare a lui Mihail Sadoveanu ținută
Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Academiei la Pașcani și la mănăstirea Neamț și, pe de alta, re-
RSR. E prezentă în „Convorbiri literare”, „Dacia li- marcile Caterinei la studioul de televiziune unde
terară”, „Ateneu”, „Saeculum”, „Limbă și literatură”, lucrează. Se adaugă multe rememorări, paranteze,
„Luceafărul” (la rubrica „Polemos”), „Contempora- incizii în timp. Ironia, sarcasmul sunt din nou pre-
nul – Ideea europeană” (unde susține rubricile „Pe zente, obiectul lor fiind figuri universitare compro-
muche de hârtie”, „Vieți de cărțari” ș.a.), „Acolada”, mise, scriitori, gazetari, editori care după 1989 își
„Oglinda literară” (rubricile „Mânie literară” și „Vieți alcătuiesc altă biografie. Oportuniști, colaboratori
de cărțari”), „Revista română”, „Argeș” ș.a. I‑au ai Securității, rapsozi ai realismului socialist, disi-
acordat premii revistele „Convorbiri literare” (2005), denți cu sprijin oficial, proletcultiști notorii, comu-
„Argeș” (2008), „Acolada” (2008), „Contemporanul – niști care s-au transformat în „comunitari”, o fau-
Ideea europeană” (2009), iar în 2006 a fost distinsă nă pe care U. o înșiruie cu migală de entomolog,
cu Premiul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor. A fost în acest bestiar intrând și securiștii renovați: eco-
soția etnologului Petru Ursache. logiști-securiști, liberali-securiști, puriști-secu-
După 1989 U. începe să scrie proză. Romanele riști, socialiști-securiști, liber schimbiști-securiști,
sale, în manieră cvasipostmodernistă, se încadrea- moldoveni-securiști. Incisivele „eseuri atipice” li-
ză în tipologia campusului universitar, între for- rice, epice și dramatice din Bolile spiritului critic
mula romanului cu cheie, gen Bietul Ioanide de G. (2006), Pe muchie de hârtie (2007) și Să citiți bine!
Călinescu, și formula umoristico-intelectualistă a (2010) se subscriu obligației de a nu uita trecutul
englezului David Lodge. Prima experiență în acest cu faptele sale abominale, „maladia postsocialis-
sens este romanul (eseu, narațiune, comentariu tă cea mai gravă [fiind] uitarea”. De fapt, U. scrie
psihologic, estetic, politic etc.) Universitatea care mereu aceeași carte de eseuri, fixându-și o unică
ucide (1995), dedicat „ultimului eminescolog al temă: modul în care comunismul, în special cel
Universității «Al.I. Cuza», profesorului Mihai Dră- stalinist, a confiscat literatura și diversele forme ale
gan”. Soarta acestuia în anii postdecembriști e con- compromisului scriitorilor români. Stilul este me-
siderată paradigmatică. Invidiat de multă vreme de reu tăios, la limita pamfletului. Afinii asumați sunt
507 Dicționarul general al literaturii române Ursache
eseiști cu același apetit combativ, justițiar, precum LCF, 2007, 46–47, „Clubul Cafeneaua literară”, 2012, 75;
Paul Goma, Gheorghe Grigurcu sau Luca Pițu. Im- Gheorghe Grigurcu, Un ton tranșant, RL, 2008, 13; Liviu
boldul este fie unul recuperator (autoarea practică Grăsoiu, Reluări dintr‑o lume urmuziană, „Ex Ponto”,
2010, 2; C. Stănescu, Insula Pinguinilor, CLT, 2012, 1. I.D.
o „etică a neuitării” pe model Goma), fie unul pole-
mic. Tonalități acute îi stârnesc în special politrucii
și „ideologicii” care au activat în câmpul cultural,
dar și marii scriitori, precum Sadoveanu, Arghezi,
Călinescu. Informațiile sunt însă mereu dense, chiar
dacă în aceste „eseuri atipice” atitudinea e nu o dată
una excesivă. Autoarea nu scrie, ci intervine, nu păs-
trează niciodată tonul călduț și nici nu se plasează URSACHE, Petru
într-un unghi neutru față de temă. La U., trăsătura (15.V.1931, Hărpășești,
specifică a publicisticii este detenta polemică. j. Iași – 7.VIII.2013, Iași),
SCRIERI: A patra dimensiune, Iași, 1973; Universitatea etnolog, estetician,
care ucide, Iași, 1995; Astă vară n-a fost vară…, Iași, 1996; editor.
Strigă acum..., Iași, 2000; Conversație pe Titanic, Iași,
2001; Rău de România, Iași, 2003; Bursa de iluzii, Iași,
2005; Bolile spiritului critic, Ploiești, 2006; Pe muchie Este fiul Mariei (n. Pricop) și al lui Gheorghe Ur-
de hârtie, București, 2007; Să citiți bine!, pref. Gheor- sache, țărani. Urmează primii ani de școală în satul
ghe Grigurcu, Iași, 2010; Viețile cărțarilor contimporani natal (1938–1943), iar la Iași Liceul Național (1943–
după Magda Ursache, Cluj-Napoca, 2012. Ediții, antolo- 1951) și Facultatea de Filologie (1951–1956). După
gii: Magda Isanos, Poezii, postfața edit., București, 1974; absolvire devine bibliotecar la Biblioteca „Gh.
Mircea Eliade, Meșterul Manole. Studii de etnologie și
Asachi” (1956–1958), apoi preparator în cadrul Fa-
mitologie, introd. Petru Ursache, Iași, 1992 (în colaborare
cu Petru Ursache), Arta de a muri, pref. Petru Ursache,
cultății de Filologie ieșene, la Catedra de literatură
Iași, 1993 (în colaborare cu Petru Ursache); Nichifor română și comparată, pentru disciplinele folclor
Crainic, Nostalgia Paradisului, pref. Dumitru Stăniloae, literar, etnologie și estetică, construindu-și o carie-
postfață Petru Ursache, Iași, 1994 (în colaborare cu Pe- ră didactică până la gradul de profesor (1992). Ob-
tru Ursache), Puncte cardinale în haos, pref. Petru Ur- ține doctoratul cu teza Revista „Şezătoarea” (1971).
sache, Iași, 1996 (în colaborare cu Petru Ursache); Poezie A debutat cu o recenzie la „Scrisul bănățean” (1961)
creștină românească, postfață Petru Ursache, Iași, 1996 și editorial cu volumul „Şezătoarea” în contextul
(în colaborare cu Petru Ursache); M.Eminescu, Doina, folcloristicii (1972). Colaborează la „Analele științi-
introd. Petru Ursache, Iași, 2000 (în colaborare cu Petru fice ale Universității «Al.I. Cuza» din Iași”, „Anuar
Ursache), Luceafărul, introd. Petru Ursache, Iași, 2001
de lingvistică și istorie literară”, „Studii de slavisti-
(în colaborare cu Petru Ursache); Duh și slovă. Antologie
de poezie creștină, postfață Petru Ursache Iași, 2002 (în
că”, „Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei”,
colaborare cu Petru Ursache). „Studii și comunicări de etnologie”, „Anuarul Mu-
zeului Etnografic al Bucovinei”, „Poezia”, „Iașul lite-
Repere bibliografice: Liviu Leonte, „A patra dimensiu-
ne”, CRC, 1973, 18; Ulici, Prima verba, I, 249–250; Luca rar”, „Limbă și literatură”, „Revista de istorie și teo-
Pițu, La cafeneaua hermeneutică, București, 1992, 24–31; rie literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”,
Geo Vasile, Romanul disidenței bovarice, LCF, 1997, 20; Z. „Cronica”, „Poesis”, „Dacia literară”, „Neamul româ-
Ornea, O ediție contrafăcută, RL, 1997, 30; Nicolae Tur- nesc literar”, „Semn” (Bălți), „Datina”, „Porto-Fran-
tureanu, Bătrânul și Magda, „Monitorul” (Iași), 2000, 24 co”, „Oglinda literară”, „Ateneu”, „Bucovina literară”,
aprilie; Adrian Alui Gheorghe, [Magda Ursache], „Antite- „Saeculum” ș.a. Asociația Scriitorilor din Iași îi de-
ze”, 2000, 8–10, DL, 2004, 3, LCF, 2004, 17; Liviu Papuc, cernează Premiul de Excelență (2001, 2006), revista
„Doina” lui Eminescu, CL, 2000, 6; Constantin Coroiu, „Convorbiri literare” îi oferă Premiul Opera Omnia
[Magda Ursache], ALA, 2000, 527, 2001, 588, CLT, 2012, etc. Scriitoarea Magda Ursache a fost soția sa.
28, 29; Vasile, Proza, 322–323; Busuioc, Scriitori ieșeni,
După „Şezătoarea” în contextul folcloristicii,
424–425; Al. Florin Ţene, [Magda Ursache], CL, 2003, 6,
DL, 2004, 56; Alexandra Hasan, Memoria – preț al liber- amplă cercetare asupra personalității și operei
tății, CL, 2003, 12; Iordan Datcu, [Magda Ursache], CC, lui Artur Gorovei, asupra programului și idei-
2004, 3, 2008, 12; Vasile Spiridon, Șapte zile, șapte har- lor pe care revista editată de acesta la Fălticeni
țe, CL, 2007, 8; Adrian Dinu Rachieru, [Magda Ursache], le-a promovat, U. optează pentru un demers
Ursache Dicționarul general al literaturii române 508
preponderent teoretic, precum în lucrările Poetică frumosului autorul nu-și cantonează interpretarea
folclorică (1976), Prolegomene la o estetică a folclo- la perfecțiunea formală, nu împărtășește opinia lui
rului (1980), Eseuri etnologice (1986), Etnoestetica Lucian Blaga potrivit căreia conceptul de frumos
(1998), Cazul Mărie sau Despre frumos în cultura constă în fenomenul nuanțării, ci se oprește la o
orală (2001). Sunt programatice pentru el refor- serie de sentințe „acceptate ca dogme de colecti-
mularea definițiilor culturii tradiționale, detașarea vitatea întreagă”, ele vădind însă că „nu există un
netă de practicile studiilor tematiste, conținutiste, model general al conceptului”. Frumosul natural
de abordarea cantitativă, descriptivistă, de tehni- are o importanță secundară pentru artistul ano-
cismul mărunt, cercetătorul alegând examinarea nim, iar portretul uman este prezentat în datele lui
calitativă, axiologică a creației populare, convins, anatomice generale. În lirica populară pentru defi-
spre deosebire de teoreticienii utilitarismului cre- nirea frumosului este folosită o serie de substitute.
ației folclorice, că în spațiul oralității frumosul este În sfera sublimului intră colindele și sărbătorescul.
evident, că în mediile tradiționale au existat inși În ansamblul ei, Etnoestetica propune o strategie
înzestrați, care și-au performat creațiile pentru sugestivă a receptării literaturii orale, aplicată ulte-
delectarea artistică, că aceștia au avut o conștiință rior concludent într-o relectură estetică și mitolo-
estetică explicită. U. refuză termenul „folclor”, pre- gică a Mioriței (2010). Cartea Cazul Mărie sau Des-
ferându-l pe cel de „literatură orală”, care include pre frumos în cultura orală structurată pe analiza
și ideea de calitate. Refuză, de asemenea, să ia în unor descântece, colinde, paremii și basme, este o
studiu totalitatea documentelor, oprindu-se la ca- lucrare despre apariția frumuseții (nașterea Afro-
podopere. El găsește că în aprecierea creației po- ditei), despre mituri (mitul apei, legenda focului),
pulare sunt neadecvați termeni ca „primitivitate”, estetica elementelor (frumusețea naturii, frumosul
„forme rudimentare de gândire” și propune alte uman), peisaje celeste, peisaje terestre, modele de
criterii de valorizare, iar folcloriștilor le reproșea- frumusețe și portrete eroice, geografia imaginară a
ză că nu abordează literatura orală de pe pozițiile iadului, geografia raiului, aceasta din urmă – apa-
etnoesteticii. Dacă în Poetică folclorică aplică teo- rent mai săracă – confirmând constatarea esteticii
ria artei la literatura orală, iar în Prolegomene la o generale „cum că frumosul este mai uniform decât
estetică a folclorului schițează o teorie a valorilor urâtul”. Alte considerații privesc râsul și obiectul
și a frumosului, în Etnoestetica încearcă apropierea comic, tipologia obiectului comic, în care, împo-
problematicii esteticii literaturii orale de „modelul triva unei opinii exprimate de Mihai Ralea, se pro-
unei discipline de-sine-stătătoare”. Secțiunile cărții pune ideea că omul societăților arhaice nu avea
tratează despre cadre axiologice, capodopera fol- capacitatea de a recepta situațiile comice, dar s-a
clorică, categorii ale etnoesteticii, poetica folcloru- distins „prin observații ascuțite, prin finețea diso-
lui, forme ale imaginarului și ale creației. Miorița, cierilor, iar după caz, a asociațiilor, prin mult cu-
scrie U., trebuie examinată nu de pe pozițiile direc- raj”, multe sentințe populare fiind apte să constitu-
ției etnografice, nu insistându-se asupra credințe- ie „reper în fundamentarea unei teorii a comicului
lor superstițioase (obiceiuri la înmormântare), ci și a râsului”. Continuând reconsiderarea științelor
ca text, analizat cu tehnici elaborate; de asemenea, spiritului, U. propune în Etnosofia (1998) o abor-
nici ca baladă, ci ca poemă, pentru că în cazul ei a dare din perspectivă axiologică a tradițiilor popu-
avut loc o „imposibilă îmbinare de genuri” (Mihail lare, dar fără cantonarea în excese sămănătoriste.
Sadoveanu). Miorița realizează „o viziune epopei- O privire critică asupra dezbaterilor din științele
că” și reprezintă o „metafizică a morții”, comporta- sociale ale zilei este exprimată în Antropologia – o
mentul protagonistului raportându-se la un „com- știință neocolonială (2006). Fără să‑și părăsească
portament mitic”, iar sacrificiul său având semnifi- întru totul domeniul de elecție, U. își manifestă in-
cația unei „reconstrucții în spirit”. Observații subti- teresul pentru literatura cultă în mai multe studii
le face U. și despre tragic, așa cum se relevă acesta, ample, între care T. Maiorescu, esteticianul (1987),
între altele, în balada Meșterul Manole. O abordare Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea
nouă aduce capitolul Categorii ale etnoesteticii, Eliade (1993), în două ediții ale studiului dedicat
unde sunt examinate frumosul, sublimul, sărbă- operei și personalității lui Cezar Ivănescu (2004,
torescul, tragicul, comicul și absurdul. În definirea 2010), într-o analiză a biografiei și bibliografiei lui
509 Dicționarul general al literaturii române Ursachi
Paul Goma (2012) ș.a. În consens cu preocupările Duh și slovă. Antologie de poezie creștină, postfața edit.,
sale de estetică a poeziei populare, autorul subli- Iași, 2002 (în colaborare cu Magda Ursache).
niază, de pildă, vocația poeziei lui Cezar Ivănescu Repere bibliografice: Liviu Leonte, „«Şezătoarea» în con-
de a integra citatul folcloric și de a fi centrată în textul folcloristicii”, CRC, 1972, 31; Constantin Ciopraga,
jurul experiențelor umane fundamentale – Eros Perspectiva folclorică, CRC, 1972, 45; Grigore Smeu, Es-
tetica folclorului, CL, 1981, 7; Octav Păun, Semnificația
și Thanatos. Două cărți, apărute în 2010 și 2011,
folcloristicii, LCF, 1988, 5; Ofelia Ichim, „Camera Sambô”,
sunt dedicate cercetării instituției tradiționale a AUI, literatură, t. XXXIX–XLI, 1993–1994; Iordan Datcu,
alimentației și a reflexelor literare ale acesteia. Fic- O carte de etnoestetică, RL, 1999, 20; Lucia Berdan, [Petru
țiunile culinare ale lui Mihail Sadoveanu, cele „200 Ursache], DL, 1999, 34, CL, 2001, 4; I. Constantinescu, Pe-
de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi tru Ursache sau Despre biruința interdisciplinarității, DL,
gospodărești”, publicate de Mihail Kogălniceanu 2000, 3; Liviu Papuc, „Doina” lui Eminescu, CL, 2000, 6;
și Costache Negruzzi, precum și rețetarele poetice Dan Mănucă, Privilegiile interdisciplinarității, CL, 2000,
6; Leonida Maniu, Etnoestetica sau Drumul către sinele
din opera lui Ion Budai-Deleanu, Lucian Blaga, Ion
ființei naționale, CRC, 2001, 6; Camelia Burghele, Despre
Barbu sunt privite ca aspecte particulare, cu valoa- frumusețea cazului Mărie, CL, 2001, 8; Constantin Coro-
re artistică, ale aceluiași cod alimentar arhaic. iu, Dosarul „Luceafărul”, ALA, 2001, 588; Ilie Moise, Profe-
SCRIERI: „Şezătoarea” în contextul folcloristicii, Bucu- sorul Petru Ursache la 70 de ani, „Studii și comunicări de
rești, 1972; Poetică folclorică, Iași, 1976; Prolegomene la etnologie”, 2001; Maria Andrei, „Etnoestetica”, „Revista de
o estetică a folclorului, București, 1980; Eseuri etnologi- etnologie” (Timișoara), 2001; Datcu, Dicț. etnolog., 895–
ce, București, 1986; T. Maiorescu esteticianul, București, 897; I. Oprișan, La hotarul dintre lumi, București, 2006,
1987; Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea 512–517; Gheorghe Grigurcu, [Petru Ursache], RL, 2010,
Eliade, București, 1993; Sadovenizând, sadovenizând..., 43, 2011, 28; Paul Aretzu, Hrana noastră cea spre ființă,
Iași, 1994; Etnoestetica, Iași, 1998; Mic tratat de estetică VR, 2012, 3–4; Nicolae Constantinescu, „De gustibus...”,
teologică, Iași, 1999; ed. 2, Cluj-Napoca, 2009; Cazul Mă- CLT, 2012, 288; Ioan Adam, Afinități selective, Târgoviște,
rie sau Despre frumos în cultura orală, Iași, 2001; Înamo- 2012, 144–148. I.D.
rați întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu, Iași, 2004;
ed. Eros & Thanatos la Cezar Ivănescu, București, 2010;
Etnosofia, București, 2006; Antropologia – o știință neo-
colonială, Iași, 2006; Fantezii culinare, Iași, 2010; Istorie,
genocid, etnocid, Piatra Neamț, 2010; Miorița – un dosar
mitologic, Iași, 2010; Bucătăria vie – file de antropologia
alimentației, Iași, 2011; Omul din Calidor, Cluj-Napoca,
2012. Ediții, antologii: De-ale lui Păcală. Snoave popula- URSACHI, Mihai
re, București, 1964 (în colaborare cu Vasile Adăscăliței); (17.II.1941, Strunga,
Pe plaiuri moldovene, Iași, 1964; Mihai Lupescu, Tei-le- j. Iași – 10.III.2004,
gănat, pref. edit., Iași, 1975; Mihail Sadoveanu, Poezia Iași), poet, prozator,
populară, pref. edit., Iași, 1981, Spre Emaus, pref. edit., traducător.
cu o Predoslovie de Bartolomeu V. Anania, Iași, 1993;
Alexandru Vasiliu-Tătăruș, Literatură populară din Mol-
dova, introd. edit., București, 1984; Mircea Eliade, Meș- Este fiul Virginiei (n. Lozneanu) și al lui Mihai Gh.
terul Manole. Studii de etnologie și mitologie, introd. Ursachi, ofițer. După absolvirea liceului din Boto-
edit., Iași, 1992 (în colaborare cu Magda Ursache), Arta șani, urmează din 1957, fără a susține licența, Fa-
de a muri, pref. edit., Iași, 1993 (în colaborare cu Magda cultatea de Filosofie a Universității din Iași. În 1961
Ursache); Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, pref. este arestat pentru încercarea de a pleca ilegal din
Dumitru Stăniloae, postfața edit., Iași, 1994 (în colabo- țară, fiind închis până în 1964. Student în 1965 la
rare cu Magda Ursache), Puncte cardinale în haos, pref.
Facultatea de Medicină Generală și concomitent la
edit., Iași, 1996 (în colaborare cu Magda Ursache); Titu
cea de Filologie, secția limba și literatura germană,
Maiorescu, O cercetare critică, Iași, 1996; Poezie creștină
românească, postfața edit., Iași, 1996 (în colaborare cu a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, abandonează
Magda Ursache); Al. Dima, Domeniul esteticii, introd. după un an studiile medicale și le termină în 1970
edit., Iași, 1998; M. Eminescu, Doina, introd. edit., Iași, pe cele filologice. În 1981 emigrează în Statele Uni-
2000 (în colaborare cu Magda Ursache), Luceafărul, inte, unde lucrează ca salvamar, apoi ca asistent și
trod. edit., Iași, 2001 (în colaborare cu Magda Ursache); lector de germanistică la University of Texas, Fort
Ursachi Dicționarul general al literaturii române 510
Worth (1982–1986) și la University of California,
San Diego (1986–1990). Își dă doctoratul la Univer-
sity of Texas cu teza Poetry of the Being. From Höl-
derlin to Paul Celan (1986). Întors în țară după eve-
nimentele din decembrie 1989, devine membru
fondator al Alianței Civice, este, între 1990 și 1992,
director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”
din Iași, iar începând din 1996 profesor asociat la
Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza”. A
debutat în 1968 la „Cronica”, și editorial în 1970 cu
placheta Inel cu enigmă. Versuri, articole, studii
i-au mai fost publicate în „Ateneu”, „Convorbiri li-
terare”, „Luceafărul”, „România literară”, „Poesis”,
„Agora” (Philadelphia), „Limite” (Paris), „Mele”
(Honolulu), „Observator” (München) ș.a. I s-au de-
cernat Premiul „Mihai Eminescu” (1970), Premiul
Asociației Scriitorilor din Iași (1971), Premiul Uniu-
nii Scriitorilor (1977), Premiul Academiei RSR
(1979), Premiul Național de Poezie „Mihai Emi-
nescu” (1991) ș.a.
Prin data debutului, U. a fost asimilat de critică
valului poetic șaptezecist, creatorul unei mișcări
duble: pe de o parte, o elaborare mai sofisticată,
mai livrescă și mai diversă, care părăsește filierele
neomodernismului autohton pentru a cultiva mai
decis referințe externe; pe de altă parte, tempera-
rea, închiderea retoricii slobode, tumultuoase a Mihai Ursachi și Ioan Alexandru
anilor ’60. Deși una sau două trăsături apar la el (în
special ponderea borgesiană a livrescului, cu baza vreme – pe lângă limanuri,/ prin intermundii, tărâ-
în lirica germană), poetul e prin excelență con- muri inferne,/ fără opriri la cereștile hanuri,/ căci,
traexemplul de autor care participă la istoricitatea vai, călăream pe un vierme.// «De ce, întrebai al-
unui moment literar. Singular și egal cu sine, ase- biciosul meu cal,/ a trebuit să mă nasc pentru tine
menea lui Leonid Dimov sau lui Mircea Ivănescu iar tu/ pentru ce m’ai ales?» Infernal/ ondulându’și
(fără a avea însă influența acestuia din urmă), po- spinarea, tăcu.//”. Ideea de enigmă, foarte pre-
ezia Magistrului – cum a fost supranumit – are un zentă, e simultan o cochetărie cu o ambianță și o
vag aer de familie cu aceea a unor cerchiști precum recuzită enigmatice (onomastici, operații și aluzii
I. Negoițescu sau Ștefan Aug. Doinaș, baladistul. alchimice ori alte aparențe de cifru; simbolurile nu
Asemănările nu pot fi împinse prea departe: U. nu păstrează din valoarea curentă de circulație decât
are manierismul de tip pastișă, lipsit de ironie, al virtuți formal-eufonice), dar și un mod coerent de
primului, nici vocația epico-didactică a celui de- a menține aproape tot timpul un rest de imperme-
al doilea. El e un neoexpresionist ironist, al cărui abilitate semantică. În măsura în care în conținutul
imaginar, cu planul de referință în goticul roman- unui poem se mai poate citi o artă poetică, atunci
tismului german sau de aiurea (poemul Doar dinții A treia scrisoare. Balada lui Menestrel, care bătu
speculează o temă a lui Edgar Allan Poe), se pune pân’acolo drum de multe vieți, ci n’a fost vrednic să
în scenă, cu redundanțe, controlul histrionic al ac- treacă de poartă și să aducă solia ar putea fi una a
tului fiind activ și vizibil în regie (Odaia gingașei iu- falsei fandări în semnificație a textului: „Veneam de
biri, Vedenie în burgul gotic). Un poem caracteristic departe, albastru derviș,/ și ostenit după șirul de
și în același timp unul dintre cele mai frumoase ale ani/ purtam pe veșmânt și pe frunte înscriși/ ver-
sale este Spre steaua carnagiului: „Treceam – câtă sete din Palii și psalmi din Coran.// Eu nu căutam
511 Dicționarul general al literaturii române Ursachi
nicăierea nimic,/ Se auzea de prin crânguri de joacă roluri variate, inclusiv acela de climax. U. a
roze/ cântarea ciudată a lui Laostic,/ pierdut în tradus, în colaborare cu Hertha Perez, basme ro-
adâncă și blândă hipnoză”. Acest agnosticism sau mantice germane, precum și Cripta Habsburgilor
joc la două capete între persiflarea unei retorici și de Joseph Roth (1973).
consolidarea ei e, de altfel, unul din trucurile și far- Toate parabolele lirice ale lui Mihai Ursachi au ceva din
mecele constante ale autorului. Egale între ele atât fantastica și pasionanta îndeletnicire alchimistă; toa-
ca mecanism poetic, cât și ca valoare, versurile lui te îmbracă aparența unui proces complicat, ezoteric, la
U. păstrează maniera fără a o sărăci prin autopasti- capătul căruia alambicul verbal ne promite un rezultat
șă sau epuizare: manierism, atemporalitate, reper- fabulos. Dar aparențele sunt înșelătoare: nici o „piatră fi-
toriu retro, neoexpresionism relativizat prin pune- losofală” nu satisface setea noastră de adevăr, nici o trans-
rea în perspectivă, bonomie, ironism, predispoziție mutație miraculoasă nu ne este livrată la capătul acestor
relatări, când grandilocvente, când naive, când hermeti-
către retorizare, obscuritate semantică. Unul din
ce, când pur narative: adevăratul Opus Magnum, marea
punctele de vârf, Poemul de purpură, ilustrare în
operă de alchimie constă, aici, în rostirea poetică însăși.
zece pași neconsecutivi narativ, decupați după o Actul de a poematiza și parcurgerea poemului n-au nevo-
indeterminare variabilă, a temei sângelui, poate fi ie de nici o concluzie teoretică, de nici un „extract” ideativ
privit ca o replică (în sensul dramatic al cuvântului, al poeziei, spunerea poetică nu are altă spusă decât pe
și nu neapărat intenționată) la elegiile lui Nichita sine însăși, în deplina integritate a structurii sale materi-
Stănescu, inclusiv prin deschiderea către o retori- al-verbale. Dacă-l numesc pe Mihai Ursachi – poet dotat
că a metafizicului: „Tot ce există există. Tot ce există cu o imaginație capabilă, într-adevăr, să dubleze realul
există de-a pururi./ Moartea nu are viață. Nălucă și – „preot al lui Hermes” e pentru că nici un alt poet român
de azi nu izbutește, ca el, să dea un corp atât de concret, de
vis e istoria/ mării e sânge, coșmarului roșu, totul
plastic enigmei, să ne pună „în situația” ei, să ne facă să-i
s’a săvârșit/ întru deplina înstăpânire-a deșertului. pipăim parcă încheieturile fizice, să ne inculce – măcar
Deșertului. Nu asculta ce deliră strigoiul. Aceștia/ pentru o clipă – încrederea că am putea să ajungem „la
suntem noi înșine”. Prozele din Zidirea și alte po- zidul complet străveziu al nimicului”.
vestiri (1978) au rămas un aspect periferic al litera- ȘTEFAN AUG. DOINAȘ
turii lui U., dat fiind caracterul lor minor, divagant, SCRIERI: Inel cu enigmă, Iași, 1970; Missa Solemnis, Bu-
schematic, de pastișă. Zidirea e un text care nu mai curești, 1971; Poezii, Iași, 1972; Poemul de purpură și alte
ajunge să înceapă, o derivă controlată, un șir de poeme, Cluj-Napoca, 1974; Diotima, Iași, 1975; Marea
preparațiuni nefinalizate, o prefață limbută după înfățișare, Iași, 1977; Zidirea și alte povestiri, București,
care nu mai urmează nimic. Rescriere a paradoxu- 1978; ed. 2, îngr. și postfață Luca Pițu, Iași, 1990; Arca,
lui eleat care neagă posibilitatea deplasării, nara- pref. Ștefan Aug. Doinaș, Iași, 1979; ed. (Arca. Opera
torul conchide răsfățându-se kafkian: „Întocmai ca poetică), îngr. și pref. Daniel Corbu, Iași, 2007; Inel cu
enigmă, postfață Laurențiu Ulici, București, 1981; Poe-
agrimensorul dintr-un roman celebru, autorul n-a
zii, București, 1996; Nebunie și lumină, București, 1998;
avansat cu nici un pas în lucrarea sa. El sfârșește
Benedictus, pref. C. Rogozanu, București, 2002; Inel cu
fără a fi început, cu un simțământ de epuizare”. enigmă, Chișinău, 2002; Suflet de seară, pref. Dan Mă-
Acesta fiind debutul cărții, scrierile care urmează nucă, Iași, 2003; Ironia ontologică și alte eseuri, pref.
o confirmă chiar când o infirmă printr-o oarecare Daniel Corbu, Iași, 2004; Goana magilor. Poeme postume
elaborare narativă. Povestire are o rază cvasinulă, și însemnări despre poezie, îngr. Magda Negrea și Dani-
ca la Daniil Harms („Ce rost mai are să povestim el Corbu, pref. Daniel Corbu, Iași, 2005; Zidirea (Opera
ceva?”), Scara tematizează delirul fugii dintr-o sce- în proză. Eseuri literare și filosofice), îngr. și pref. Daniel
nă în alta, Dispariția lui Flory este o rescriere punc- Corbu, Iași, 2007; Rațiunea poeziei. Douăzeci și patru de
eseuri despre spectacolul liric, îngr. Daniel Corbu, pref.
tuală (și punctual-distorsionată) a lui E.A. Poe din
Liviu Antonesei, Iași, 2008. Traduceri: Povestea marmo-
Balerca de Amontillado. Finalizarea corupe sursa tei. Basme romantice germane, postfață Hertha Perez,
prin șarja pastișei: infamul ins pe care se răzbu- Iași, 1970 (în colaborare cu Hertha Perez); Joseph Roth,
nă vindicativul narator nu mai este zidit, ci închis Cripta Habsburgilor, București, 1973 (în colaborare cu
(pentru totdeauna) în closet. Tot așa, în Augusta se Hertha Perez).
prelucrează H.P. Lovecraft ș.a. Poetul continuă să Repere bibliografice: Constantin, Despre poeți, 229–230;
fie prezent în text nu doar prin stil sau inaplicare la Ion Pop, „Missa Solemnis”, ATN, 1972, 4; Andriescu, Re-
„barbaria” prozei, ci și prin mai multe poeme care lief, 120–127; Ungheanu, Arhipelag, 233–236; Laurențiu,
U.r.s.s. Dicționarul general al literaturii române 512
Eseuri, 236–242; Raicu, Critica, 380–382; Ioan Petru Cu- profesor la Tecuci, Bârlad, Fălticeni și Galați (1935–
lianu, Doi poeți români, „Limite” (Paris), 1977, 23; Con- 1947), inspector școlar al regiunii Galați (1947),
stantin Ciopraga, Un romantic ironic, CRC, 1978, 42; inspector de limba română în Ministerul Educați-
Dimitriu, Ares, 195–203; Iorgulescu, Scriitori, 165–167;
ei Naționale (1947–1948), inspector general în Mi-
Raicu, Practica scrisului, 352–354; Poantă, Radiografii,
I, 248–259; Simion, Scriitori, I (1978), 328–330; Cioba- nisterul Învățământului (1948–1952) și profesor de
nu, Însemne, II, 341–345; Grigurcu, Poeți, 354–358; Doi- liceu în București (1952–1961). Ulterior devine lec-
naș, Lectura, 214–218; Raicu, Contemporani, 160–161; tor, apoi conferențiar la Institutul Pedagogic bucu-
Ierunca, Subiect, 126–131; Negoițescu, Scriitori contem- reștean, unde va preda până la pensionare (1976),
porani, 451–454; Ulici, Lit. rom., I, 121–126; Dicț. ana- fiind și șef al Catedrei de literatură, prodecan și
litic, II, 160–161; Diaconu, Fețele, 84–90; Dicț. esenți- decan al Facultății de Filologie. În 1969 își ia doc-
al, 864–867; Grigurcu, Poezie, II, 518–530; Micu, Ist. lit., toratul în filologie cu teza Memorialistica în opera
362–363; Mincu, Poeticitate, 299–302; Manolescu, Lista,
cronicarilor, publicată în 1972. Debutează încă din
I, 231–234; Ilie Constantin, Enigmele Magistrului, RL,
2003, 49; Holban, Portrete, I, 18–22; Ciopraga, Partituri, perioada liceului, în 1925, la „Dimineața copiilor”
121–139; Friedrich Michael, Mihai Ursachi – poet vizio- și editorial cu monografia Poetul G. Tutoveanu în
nar, Iași, 2004; Ștefănescu, Istoria, 869–874; Nichita Da- 1928. Mai colaborează cu versuri la „Convorbiri
nilov, Capete de rând, Pitești, 2006, 249–275; Holban, Ist. literare”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Vremea”,
lit., I, 69–74; Cassian Maria Spiridon, Marea înfățișare „Adevărul literar și artistic”, „Cuget clar”, „Neamul
a lui Mihai Ursachi, Iași, 2006; Mihai Ursachi în amin- românesc” ș.a., precum și la revistele bârlădene
tirile contemporanilor, îngr. și pref. Daniel Corbu, Iași, „Graiul nostru”, „Scrisul nostru” (unde e secretar
2006; Culianu, Studii rom., II, 189–190; Popa, Ist. lit., II,
de redacție), „Lumina”, „Păreri literare”, „Păstorul
462–464; Vasile, Mărci, 145–149; Manolescu, Enciclo-
pedia, 719–722; Soviany, Cinci decenii, I, 130–137. M.I. Tutovei”, „Școala bârlădeană” ș.a., iar cu studii de
istorie literară la „Limbă și literatură” (e membru
U.R.S.S. AZI, publicație apărută la București, lunar, în comitetul de redacție), „Contemporanul”, „Ate-
între 1 noiembrie 1951 și martie 1958, sub egida neu”, „Tomis”, „România literară”. A semnat și cu
Asociației Române pentru Legăturile de Prietenie pseudonimele G. Roman, Ion Trestianu, G. Veroni.
cu Uniunea Sovietică (ARLUS). Este una dintre re- U. a fost un important animator cultural al
vistele celei mai politizate instituții de propagandă Moldovei de Sud interbelice și, totodată, ultimul
sovietică stalinistă și poststalinistă. Pe lângă artico- secretar al societății literare Academia Bârlădea-
le ditirambice închinate lui Stalin și lui Lenin, aici nă (1933–1943). De altfel, scrierile sale de tinerețe
s-au publicat numeroase traduceri din operele lui simt din plin pecetea „academică” a zonei. Pri-
N.V. Gogol, A.S. Pușkin, Vladimir Maiakovski, N.V. mele cercetări cu caracter critic și istoric – Poetul
Gribaciov, Maxim Gorki, A.N. Ostrovski, Vladimir G. Tutoveanu, Istoria literară a Bârladului (1936),
Kataev, Boris Gorbatov, Ilya Ehrenburg, Mihail G. Ibrăileanu și Bârladul (1939), Tecuciul literar
Șolohov, A.P. Gaidar, Vanda Vasilevskaia. Printre (1943) – au o valoare exclusiv documentară atât în
traducători figurează Victor Kernbach, Ioanichie sens obiectiv (ca baze de date), cât și subiectiv (ca
Olteanu, A.Toma, Nina Cassian, Cicerone Theodo- expresie a unei mentalități). În ceea ce privește ul-
rescu, Vladimir Colin, Virgil Teodorescu, Demoste- timul aspect, textele indică, pe de o parte, persis-
ne Botez, Victor Tulbure, Romulus Vulpescu, Adri- tența ideologiilor sămănătoriste și poporaniste în
an Beldeanu. În 1954 Tudor Arghezi traduce două Moldova deceniului al patrulea din secolul trecut
fabule din Krîlov, iar Maria Banuș versuri de Pușkin. și rezistența îndârjită față de modernismul de sor-
Mai colaborează Petre Constantinescu-Iași, Nico- ginte lovinesciană, care constituie ținta favorită a
lae Tăutu, Mihail Cosma, Niculae Stoian ș.a. M.Pp. ironiilor autorului; pe de altă parte, parti-pris-urile
URSU, G.G. [Gheorghe G.] (25.I.1911, Bârlad – regionaliste se observă în numărul redus al pagini-
25.VI.1980, București), istoric literar, poet. Urmea- lor de critică propriu-zisă, care cedează spațiu fie
ză Liceul „Gh. Roșca Codreanu” din orașul natal pitorescului și anecdoticului, fie exaltării gratuite a
(1925–1929) și Facultatea de Litere și Filosofie a spiritului și spiritelor locului. După război percep-
Universității din Iași (1929–1933), unde este puter- ția istoricului literar va cunoaște o anume deschi-
nic influențat de personalitatea lui G. Ibrăileanu. dere, vizibilă mai degrabă sub raportul teritoriilor
După promovarea examenului de capacitate este explorate decât în planul comprehensiunii critice.
513 Dicționarul general al literaturii române Ursu
Astfel, monografia N. Beldiceanu (1961) reprezintă Nedelea); Cele mai frumoase poezii românești, I–II, Bu-
o evocare empatică a figurii acestui neglijat poet, în curești, 1937 (în colaborare cu Constantin Solomon).
pagini uneori colorate, dar tributare fără excepție Repere bibliografice: Olimpiu Boitoș, „Istoria literară a
sociologismului vremii. Cea mai ambițioasă cerce- Bârladului”, GR, 1936, 3–4; Romulus Demetrescu, „Isto-
tare a lui U., Memorialistica în opera cronicarilor, ria literară a Bârladului”, PLI, 1937, 1; Pamfil Șeicaru, „G.
interesează doar prin punerea problemei, pe care Ibrăileanu și Bârladul”, CML, 1939, 2; Vasile Damaschin,
„G. Ibrăileanu și Bârladul”, SE, 1939, 412; Ștefan Baciu,
nici măcar nu încearcă să o rezolve. Delimitând
Un foarte harnic cercetător al faptului literar este d. G.
memoria de istorie, el nu urmărește mai departe Ursu, UVR, 1939, 30; Artur Gorovei, Trei tineri scriitori,
dialectica celor două categorii, ci se mulțumește FF, 1941, 3; Aurel George Stino, „Tecuciul literar”, „Acțiu-
să facă un inventar al „galeriei de portrete și [...] de nea”, 1943, 947; Traian Chelariu, [G. G. Ursu], UVR, 1943,
episoade dramatice” din cronici, pentru a încheia 29; G. Bezviconi, „Tecuciul literar”, VBA, 1943, 11–12;
cu tradiționalele observații privitoare la limbă și Piru, Varia, I, 278, II, 43–45; Roxana Paicu, „Salcâm ui-
stil. Comentarii mai reușite sunt cele consacrate, tuc”, RL, 1974, 4; Constantin Parfene, „Dealul brândușe-
în Analize și interpretări literare (1975, în colabo- lor”, CRC, 1975, 9; Piru, Poezia, I, 152–153; C.D. Zeletin,
rare cu Florin Mihăilescu), lui M. Eminescu, Al. G.G. Ursu, RL, 1980, 28; Rotaru, O ist., III, 91–92; Dicț.
scriit. rom., IV, 682–683; Nicola, Valori, VI, 505–519. A.T.
Macedonski, Calistrat Hogaș, Mihail Sadoveanu, G.
Bacovia, Liviu Rebreanu ș.a.; cu toate că interpre- URSU, Gheorghe (1.VII.1926, Soroca – 17.XI.1985,
tul se mulțumește prea adesea cu simplul montaj București), poet, eseist. Este fiul Margaretei Ursu
de citate critice, câteva interstiții din acest covor și al lui Vasile Ursu, medici. Urmează la Soroca cel
livresc dau la iveală un lirism reținut și o bună in- dintâi ciclu școlar (1932–1936) și primele clase de
tuiție exegetică. Un parcurs similar îl va avea și po- liceu (1936–1941), pe care le va continua după o în-
ezia lui U. Inițial sub influența lui G. Tutoveanu și a trerupere de un an, din cauza războiului, la Galați
lui Mihai Codreanu, ea se va îndrepta treptat către (1942–1945), unde familia se refugiase. Între 1945
modernismul interbelic, arătându-se permeabilă și 1950 este student la Institutul de Construcții din
la ecouri din G. Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Pillat București. După absolvire lucrează neîntrerupt ca
și Lucian Blaga, după cum o dovedește antologia inginer la Institutul de Proiectări în Construcții din
Salcâm uituc (1973), care sintetizează aproape Capitală. În 1944 debutează cu un eseu în pagina
o jumătate de veac de experiențe lirice. Cu toate literară a cotidianului „Ecoul”, iar în 1971 publică
acestea, nici chiar piesele cele mai reușite nu îl scot placheta Mereu doi. Din 1943 începe să țină un jur-
pe autor din sfera unui romantism elegiac minor, nal ce se va întinde până în 1983 și va însuma peste
care i-a atras calificativul de „poet întârziat, chiar șase mii de pagini, în care notează zilnic observații
vetust, al caducității lucrurilor omenești” (Al. Piru): despre sine și despre familie, despre diverse aspec-
„Frunzele de aur peste noi, de plouă,/ Vor rodi pă- te politice și culturale ale epocii. Manuscrisul, cu
mântul vechilor dureri./ Cum să plec aiurea, către așa-zise „însemnări dușmănoase și compromiță-
nicăieri,/ Când mai am o floare de cules din rouă?” toare politic”, confiscat de Securitate, devine în
(Rondelul unui epicureu). În următoarele plachete, 1984 motivul arestării, iar în 1985 al torturării și
Dealul brândușelor (1974), Fulg și zăpadă (1978), el morții sale violente în arestul din Calea Rahovei,
își asumă mai decis postura livrescă, artizanală sau în București. După 1989 câteva reviste culturale
doar ocazională, dar își diminuează astfel simțitor vor publica fragmente din acest jurnal, considerat
palpitul poetic. mărturia unui scriitor martir al comunismului.
SCRIERI: Poetul G. Tutoveanu, Bârlad, 1928; Istoria lite- Prin formula poetică, placheta de debut, Mereu
rară a Bârladului, București, 1936; G. Ibrăileanu și Bâr- doi (1971), se înscrie în lirica modernă cu aderențe
ladul, Fălticeni, 1939; Tecuciul literar, Bârlad, 1943; N. suprarealiste. Tema esențială, iubirea, o iubire ex-
Beldiceanu, București, 1961; Memorialistica în opera cro-
plozivă, totală, devine pretext al unui discurs poli-
nicarilor, București, 1972; Salcâm uituc, introd. Al. Piru,
pref. Dumitru Petrescu, București, 1973; Dealul brându-
fonic, intertextual, generat de un eu liric disimulat.
șelor, București, 1974; Analize și interpretări literare (în În poeziile coagulate în ciclurile În Litere, În Melo-
colaborare cu Florin Mihăilescu), București, 1975; Fulg dramă, În Lucruri, În Sonete U. animă mituri, re-
și zăpadă, București, 1978. Antologii: Antologia scriito- semnifică elemente vegetale, minerale și animale,
rilor bârlădeni, Bârlad, 1937 (în colaborare cu George improvizează, iar spiritul său ludic se înrudește cu
Ursu Dicționarul general al literaturii române 514
cel al lui Ion Barbu ori cu cel al lui Nichita Stănescu: unei existențe pecetluite de totalitarism, recheamă
„Undeva plânge o broască/ mă plânge pe mine/ la considerație.
Undeva moare un rilke/ mă moare pe mine/ Un- SCRIERI: Mereu doi, pref. Nina Cassian, cu desene
deva soare în noapte/ mă sare pe mine” (Semnalul de Constantin Piliuță, București, 1971; Europa mea,
nopții fără dragoste). Mai apropiat de forma tradiți- Cluj-Napoca, 1991; Presentimente. Postsentimente, pref.
onală este U. în poezia ulterioară prin izbânda apo- Ştefan Aug. Doinaș și Nina Cassian, In memoriam (sem-
nează Geo Bogza, Dan Deșliu, Sorin Vieru), București,
linicului la nivelul expresiei lirice și printr-o vădită 1993.
preferință pentru construcția fixă: sonetul. Volu-
Repere bibliografice: Dan Cristea, „Mereu doi”, RL,
mul Presentimente. Postsentimente (1993) cuprinde 1971, 28; Dosarele Securității, „22”, 1990, 14 (grupaj spe-
versuri antume și postume, prima parte incluzând cial); Tania Radu, „Europa mea”, LAI, 1991, 7; Eugen Is-
ciclurile Așteptam secunda, Căderi în golul inimii, todor, Călătoria ca act de cultură, RL, 1991, 51; C.B.
Vino, tâmplă lângă tâmplă, Un cer fără coloane, [Constanța Buzea], Gheorghe Ursu‑Babu, RL, 1992, 37;
În ceas dens, câteva poeme din jurnalul parțial re- Romanița Constantinescu, Pagini arestate, RL, 1993,
42; Roxana Iordache, Albastre flăcări în noaptea grea
cuperat, partea a doua fiind o reeditare a cărții de
legiferată, RMB, 1993, 1 076; Radu Cosașu, „Anche-
debut. Excepție de la gama liricii sale sunt versurile ta liberă” ca vis al morții eterne, DM, 1993, 43; Corne-
ironice la adresa regimului politic: „Într-un singur lia Ştefănescu, „Mă otrăvesc de poezie”, JL, 1993, 45–48;
glas, într-un consens unanim/ emit pe aceeași lun- Lovinescu, Unde scurte, V, 7–8, 84; Gheorghe Mocu-
gime de undă/ Ovații, urale, osanale/ Către cei mai ța, La răspântia scriiturii, Arad, 1996, 145–148. L.T.
mari și mai tari/ prezenți acum și aici tiribombari/
foști și viitori, acum și pururea/ și-n vecii vecilor.
Amin” (La cel de-al XII-lea Congres). Trei texte afec-
tive (In memoriam) semnate de Geo Bogza, Dan
Deșliu și Sorin Vieru, plasate în ultimele pagini, fac
un pandant pios de prietenie pentru Babu (cum
îi spuneau apropiații) cuvintelor scrise în prefață
de Ştefan Aug. Doinaș și Nina Cassian. În 1980, în URSU, Horia
urma unei călătorii, U. încearcă să tipărească volu- (1.VIII.1948, Măhăceni,
mul Europa mea, cu impresii de voiajor intelectual j. Alba), prozator, teore-
în secolul al XX-lea. Tergiversată și în cele din urmă tician literar.
respinsă de editură, cartea va fi publicată abia în
1991. Ironia și umorul, complementare unei struc-
turi vitale, răzbat din paginile în care lejeritatea Este fiul Victoriei Ursu (n. Popa), educatoare, și al
lui Iulian Ursu, profesor. Urmează școala elemen-
părerilor iubitorului de artă este dominată de bu-
tară și liceul la Ocna Mureș, apoi cursurile Facultă-
curia întâlnirii cu o Europă surprinsă la persoana
ții de Filologie, secția franceză–română, a Universi-
întâi singular. Prezente în descrieri și digresiuni,
tății „Babeș–Bolyai” din Cluj (1966–1971). După
Viena, Veneția, Zürich, Paris, Barcelona, Madrid,
absolvire lucrează pentru scurt timp ca profesor de
Granada, Cordoba, Londra etc. sunt orașele muze- liceu la Timișoara, apoi ca asistent la Institutul Pe-
elor, piețelor, străzilor, parcurilor, ale artiștilor ce dagogic din Baia Mare (1971–1986) și profesor de
le reprezintă și cărora peregrinul le dedică rânduri liceu în același oraș (până în 1989). Din 1990 este
scrise cu tandrețe și cu un sentiment al familiarită- cadru didactic la Universitatea clujeană, în interva-
ții; U. este în fond un „sentimental generos, pe care lul 1990-1991 predând mai întâi ca profesor asociat
cultura și gustul îl ocrotesc de banalitatea expresi- la Universitatea „Jules Verne” din Amiens, Franța.
ei” (Ştefan Aug. Doinaș). În ciuda faptului că a fost Format în atmosfera cenaclului Echinox, debutea-
„prins într-un mare bloc de timp care-a înghețat” ză în 1977 cu un text despre André Malraux, iar în
(Traiectorii), U. rămâne o conștiință a cărei consec- 1980 cu proză în paginile revistei omonime. Debu-
vență, manifestată în căutările sale literare – cele tează editorial conform uzanțelor epocii, cu re-
peste șaizeci de caiete ale jurnalului sunt o dovadă stricții ideologice la publicare, în volumul colectiv
–, dar și în atitudinea morală nealterată de-a lungul Debut ’86. Debutul editorial individual ca prozator
are loc, printr-un concurs favorabil de împrejurări, protagoniști ai unor evenimente istorice mai mult
în 1988, cu povestirile din Anotimpurile după Ze- sau mai puțin recente, cum ar fi revoluția maghiară
novie. Apărută în serie cu alți doi debutanți notabili din 1956. Alt element de legătură este peștele uriaș,
(Rodica Palade și Florin Sicoie), cartea a atras aten- cauzator de moarte, pe care în Anotimpurile… un
ția criticii și l-a impus pe autor ca pe unul dintre anume Maxim îl purta prin centrul orașului; acum
reprezentanții cei mai promițători, chiar dacă în- el are forma unei sculpturi grotești a artistului-ado-
târziați, ai optzecismului transilvănean. Puțin pro- lescent Grațian, dezvelită cu pompă caragialiană de
lific, U. își va publica al doilea volum de proză, ro- oficialități în centrul orașului, sub ochii curioși ai
manul Asediul Vienei, după aproape douăzeci de amatorilor de artă. Realismul socioistoric al lumii
ani, în 2007. Un an mai târziu își publică teza de mărunte din povestiri e reluat în cheia farsei tragi-
doctorat susținută la Cluj cu profesorul Liviu Pe- ce, sub semnul unei estetici a grotescului și derizo-
trescu: monografia Milan Kundera. Teme, variați- riului. O comparație contrastivă cu romanul Cine
uni și paradoxuri terminale. adoarme ultimul de Bogdan Popescu – altă apariție
Prezența în antologia Generația 80 în proza importantă a anului editorial 2007 – poate fi rele-
scurtă (1998) și reeditarea în 2001 a cărții de de- vantă: și acolo există o extensie romanescă a lumii
but nu au făcut decât să consemneze tăcerea pre- din povestirile cărții de debut (Vremelnicia pierdu-
lungită a lui U., care lăsa impresia că întârzie să-și tă), o „monografie” crepusculară a unei provincii
onoreze promisiunile. Asediul Vienei (Premiul „Ion real-imaginare ținute în viață de fabulație și care,
Creangă” al Academiei Române, Premiul Uniunii altminteri, tinde să se destrame în neant. Dacă la
Scriitorilor, Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriito- Bogdan Popescu spațiul ficțional e însă unul sudic,
rilor), cu fragmente traduse în franceză, maghiară dunărean, o periferie a Balcaniei, la U. este o pro-
și polonă, reprezintă de fapt o extensie romanescă vincie a Europei Centrale, mai exact, o efigie a Tran-
a povestirilor din volumul de debut. Primele o sută silvaniei postbelice. Există și deosebiri importante.
de pagini ale masivului roman lasă impresia că Primul își alcătuiește romanul dintr-o proliferare
narațiunea întârzie să se adune; abia apoi semni- deliberat haotică, „orientală” și „realist-magică”, a
ficațiile încep să se clarifice, iar firele să conducă povestirilor comunității, celălalt construiește tacti-
spre nexul cărții: un straniu „revelion cu vânzare” cos, sub aparențe ironice și distante, o arhitectură
de tablouri. Scoaterea la mezat a unui întreg trecut multistratificată și enigmatică. În pofida aspectului
imperial are loc sub semnul iernii, al înghețului și, insolit, Asediul Vienei se adaugă tradiției literare a
în același timp, al trecerii între două vârste ale is- periferiei mitteleuropene, cu reprezentanți autoh-
toriei. Lumea transilvăneană, cotidianul multiet- toni de formule diverse, de la Ioan Slavici la Au-
nic din Anotimpurile după Zenovie se prelungește gustin Buzura sau de la Sorin Titel la Daniel Vighi
pe alte coordonate, căpătând relief și amplitudine. și Viorel Marineasa, degajând un aer de familie al
Spațiul narațiunii rămâne însă aceeași localitate cu decadenței posthabsburgice. S-a observat că Ase-
nume latinesc – Apud –, cu istoriile ei în care se în- diul Vienei este romanul unei „răscruci cât se poate
tâlnesc, sintetizate, trăsături ale orașului ardelean de tragice”, expresie a unui „realism de Mitteleuro-
de provincie unde, aparent, „nu se întâmplă nimic” pa sau, mai bine zis, de Zwischeneuropa”. Nu exis-
și, în fapt, se întâmplă totul. Un element de legă- tă personaje centrale, deși cuplul format din Petru
tură cu povestirile îl constituie negustorul evreu Șendrean (asistent universitar, doctorand, posibil
de antichități Petru Cain, raisonneur al locului. În alter ego auctorial) și nemțoaica Iolanda, femeie cu
Asediul Vienei el apare în ipostaza unui ceasornicar o ascendență stranie, pare privilegiat. Numeroase
bătrân, pe cale de a pleca în Ţara Sfântă, celelal- figuri pitorești, misterioase sau bizare, populează
te personaje ale povestirilor – în frunte cu șoferul acest univers pe cale de extincție: Flavius-Tibe-
Zenobie – pierzându-se pe drum. Dacă în Anotim- rius Moduna, un tânăr vânzător de antene (și de
purile… acestea erau recrutate mai ales din medi- sensuri) parabolice, Grațian, adolescentul artist și
ile muncitorești ale Apudului, acum ele provin cu geniul neînțeles al urbei, poștașul Gheretă, cincua-
precădere din perimetrul multietnic al intelectua- genar fără însușiri, fost vânzător de Gostat, devenit
lității de provincie și al micii funcționărimi locale, câștigător al licitației și politician de succes, irezis-
legate de vechi familii aristocrate maghiare sau de tibila/insațiabila Marta și soțul ei Coriolan, bătrâna
Alida Ster, fostă aristocrată care își scoate la mezat nu exhiba semnificațiile parabolice, speculare sau
tablourile din colecția personală. Și nemțoaica Ali- parodice ale acestei solide și complexe narațiuni,
eta Ublhard, cehul maghiarizat Wondracek, măce- unul dintre cele mai importante romane românești
larul ungur Husvago, evreul Cain, armeanul Ajan, postdecembriste. Milan Kundera. Teme, variațiuni
alții încă, asigură un halou de povești multietnice, și paradoxuri terminale, monografia din 2008, este
așa cum Coriolan Moduna, preot legionar conver- o lucrare substanțială, prima de acest fel, la noi, în
tit la comunism, sau Andrei Morar, aventurier ucis bibliografia scriitorului de origine cehă. Modele-
de sovietici la Budapesta, în timpul evenimentelor le premoderne ale ficțiunii lui Kundera (Rabelais,
din 1956, trimit la background-ul politic al puzde- Laurence Sterne, Cervantes, Diderot) sunt puse în
riei de istorii personale, spectaculoase, nostalgice relație, pe linia carnavalescului, umorului și ironiei
sau comice. Ceea ce atrage atenția în romanul lui demitologizante, cu proza central-europeană mo-
U. este numărul mare al ambiguităților și indeter- dernă și postmodernă; deloc banale sunt observa-
minărilor. Întreaga existență banală a locuitorilor țiile despre strategiile anti-kitsch și despre structu-
din Apud stă pe un gol istoric ce sporește cu fiecare rile istoriei, inclusiv prin urmărirea relației cu teo-
plecare – a germanilor, a ultimului evreu din oraș, riile muzicale ale lui Igor Stravinski, Anton Webern
a obiectelor de artă etc. Stilul este clar, precis și iro- sau Arnold Schönberg. Cea mai mare parte a cărții
nic, dar cu adâncimi înșelătoare, cu comentarii psi- e rezervată unei hermeneutici de finețe a romane-
hologizante fine, cu halouri de poezie generatoare lor autorului ceh, în care observațiile preliminare
de atmosferă retro și cu o țesătură de discrete aluzii sunt strânse în evantai. În filigran poate fi detecta-
livrești. Fresca de medii și moravuri se alcătuiește tă, la rigoare, și o poetică personală, care, prin in-
joycean într-un moment privilegiat, înainte și după termediul lui Kundera, integrează toate scrierile lui
„revelionul cu vânzare” din apartamentul profeso- U. într-o unitate armonică.
rului Şendrean, dezvăluindu-și către final carac- SCRIERI: Anotimpurile după Zenovie, București, 1988;
Anotimpurile după Zenovie și alte proze, București, 2001;
terul iluzoriu. Romanul nu mai poate fi unul „rea-
Asediul Vienei, București, 2007; Milan Kundera. Teme, va-
list-social”, căci realitatea s-a golit de substanță, lu- riațiuni și paradoxuri terminale, Cluj-Napoca, 2008.
mea veche și-a pierdut temeiurile ori s-a degradat
Repere bibliografice: Val Condurache, Farmecul nara-
până la caricatură sub dublul „asediu” al comunis- țiunii, CL, 1988, 6; Diana Adamek, „Anotimpurile după
mului și al dezvrăjirii postcomuniste. După licita- Zenovie”, ST, 1988, 7; Radu Săplăcan, Secvențe critice,
rea tablourilor doamnei Ster, în camera goală a lui AST, 1988, 7; Al. Dobrescu, Un tânăr prozator, VTRA,
Petru Şendrean va rămane doar un singur element 1988, 12; Simion, Scriitori, IV, 714–719; Papahagi, In-
decorativ: un afiș-reproducere după Asediul Vienei terpretări, 171–174; Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, 261–262;
(1683) al lui Franz Geffels, pe care profesorul îl va Monica Gheț, Zenovie și anotimpurile din Mitteleuro-
înlocui cu desenul unui nud al iubitei sale, Iolanda. pa, OC, 2002, 111; Dicț. scriit. rom., IV, 683–685; Bianca
Burța-Cernat, O epopee transilvană și o parabolă a cre-
Jocul specular al ecarturilor dintre imagine și reali-
pusculului, OC, 2007, 128; Paul Cernat, Spectrele Zwi-
tate indică, deopotrivă, dispariția trecutului nobil, cheneuropei, „Bucureștiul cultural”, 2007, 7; Tudorel
imperial și nașterea butaforică a unei posibile lumi Urian, Mitteleuropa în postmodernitate, RL, 2007, 35;
noi. Victimă a unui cetățean cumsecade care, cău- Letiția Ilea, „Asediul Vienei”, APF, 2007, 9; Alex Goldiș,
tându-și cu disperare porcul sacrificat de sărbători, [Horia Ursu], CLT, 2007, 42, ST, 2007, 10–11; Ovidiu Pe-
recurge la crimă, vânzătorul de antene parabolice cican, Apud gloria mundi, TR, 2007, 125; Andrei Terian,
Flavius-Tiberius Moduna apucă sa conceapă, în A fost sau n‑a fost?, CLT, 2008, 2; Nicoleta Sălcudeanu,
timpul revelionului, împreună cu Eleonora, mesa- [Horia Ursu], VR, 2008, 1–2, CLT, 2009, 240; Rareș Mol-
dovan, Castane prăjite marca „Mitteleuropa” (I–II), F,
gera doamnei Ster, o fetiță care va ajunge secretar
2008, 9, 10; Gelu Ionescu, Carolinplatz, APF, 2008, 12. P.C.
de stat al Americii, schimbând astfel „la față” lumea
și România. Există și alte răsturnări semnificative. URSU, Ileana (9.VI.1954, Zrenjanin, Serbia), poetă,
Simbolistica sacrificială a peștelui, eșuată în farsă, traducătoare. Este fiica Mariei Ursu (n. Păunescu),
va fi înlocuită de „sacrificarea” cu consecințe fu- țărancă, și a lui Ion Ursu, contabil. Urmează școa-
neste a unui porc de Anul Nou. Jucând pe muchia la elementară în limba română la Begeiți, liceul
subțire dintre ironia mucalită, subtil caricaturală și clasic, în limba sârbă, la Zrenjanin și între 1973 și
nostalgia cu nervuri poetice, U. are inteligența de a 1978 Facultatea de Drept la Universitatea din Novi
Sad. Mai frecventează doi ani Academia de Artă din punct de plecare și, concomitent, punct de conver-
Novi Sad, secția de actorie. După absolvire lucrează gență a tuturor drumurilor-întoarceri; nu e doar
la postul de radio din Zrenjanin, unde redactează materie simplă, ci catedrală a sufletului, axă între
emisiunile în limba română, la Departamentul Pro- cer și pământ, lăcaș al familiei și al dragostei: „Can-
vincial pentru Exercitarea Drepturilor Minorități- delabrul cerului/ luminează casa și gândul/ face
lor Naționale din Voivodina. Debutează cu versuri legătura între mine și trecut/ în drumul spre mâi-
în 1970 în revista „Bucuria copiilor” și editorial cu ne” (IX, Candelabrul cerului). Crâncena realitate e
volumul de poezii în limba sârbă Pansion u bibli- considerată o „grădină cu buruieni”, poeta căutând
oteci (1978), iar în limba română cu volumul Gră- liniștea între cele patru ziduri unde „se poate visa
dina de cuvinte (1979). Mai colaborează la „Hid”, ca în trecut”. U. se impune ca poetă aflată într-o
„Index”, „Jedinstvo”, „Književne novine”, „Književ- continuă explorare a propriului eu, interogând în-
na reć”, „Letopis Matice Srpske” „Libertatea”, „Lu- totdeauna stările existențiale fundamentale. Rătă-
mina, „Mak”, „Mladost”, „Oko”, „Piramida”, „Polja”, cirea prin labirintul vieții se transformă în cele din
„Pravnik” „România literară”, „Rukovet”, „Tradićia”, urmă într-o nemiloasă luptă cu timpul. Trecutul își
„Tribuna”, „Steaua”, „Ulaznica”, „Vzlet”, „Zavičajac”, trăiește ultimele pâlpâiri în imaginea efervescentă
„Zrenjanin”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Poezia” etc. și în amintirile melancolice ale copilului de ieri. De
A mai semnat Ileana Ursu Nenadić. Singură sau la prima carte până la ultimele, discursul liric are
în colaborare, a tradus în limba sârbă din opere- o substanță și o expresie aparținând modernității.
le lui Eminescu (Luceafărul, Scrisorile), Radu Gyr, SCRIERI: Grădina de cuvinte, Pančevo, 1979; Abilitatea
Mircea Dinescu, Gheorghe Schwartz (Spitalul), vrăjitoarei, Pančevo, 1981; Omul–pasăre neagră, Novi
Sad, 1990; Semne pe nisip, Novi Sad, 1996; Candelabru
Mihail I. Vlad. Membră a Societății Scriitorilor din
candid, Pančevo, 1998; Nu mǎ numesc Nöel, Pančevo,
Voivodina (1980), a fost distinsă cu Premiul Uniu- 2004; Pe limba peștilor, Pančevo, 2007. Traduceri: M.
nii Scriitorilor din România pentru traducerea lite- Eminescu, Svetlonoša – Luceafǎrul, ed. bilingvă, Vrbas,
raturii române în străinătate (1999) și cu Medalia 1995 (în colaborare cu Milan Nenadić), Večernik & pisma
Comemorativă 150 de ani de la nașterea lui Mihai [Luceafărul & scrisorile], Pančevo, 2000 (în colaborare
Eminescu, acordată de Guvernul României (2000). cu Milan Nenadić); Radu Gyr, Pesme [Poezii], București,
În poezia sa U. oscilează între paradigma litera- 2001 (în colaborare cu Milan Nenadić); Mihail I. Vlad,
Sunovrati u zaborav – Prăbușiri în uitare, ed. bilingvă,
ră a anilor ’70 și cea a optzeciștilor; ea continuă o
Târgoviște, 2004 (în colaborare cu Vasile Barbu); Liliana
tradiție reprezentată de Florica Ștefan și de Felicia Ursu, Uzvisimo srca – Sus să avem inimile, ed. bilingvă,
Marina Munteanu, marcând totuși o altă etapă în Zemun, 2005 (în colaborare cu Milan Nenadić); Mircea
evoluția liricii feminine din Banatul Sârbesc, ca- Dinescu, Izlečen od pobune – Vindecat de răzvrătire, Novi
racterizată de un univers liric inspirat de tumultul Sad, 2009 (în colaborare cu Milan Nenadić); Antologija
vieții și de un discurs poetic construit pe viziuni in- balkanske poezije [Antologia poeziei balcanice], Atina,
edite, care gravitează în jurul a trei mari teme: ero- 2009; Gheorghe Schwartz, Bolnica [Spitalul], Smederevo,
sul ca formă de descătușare a energiilor, puterea 2010; Annemarie Sorescu Marinković, Rumuni iz Bana-
ta u interdisciplinarnim ogledalima [Românii din Banat
cuvântului și a limbajului poetic, precum și realul
în oglinzi interdisciplinare], Vârșeț, 2011. Ediții: Pisci sa
cotidian și destinul ființei umane în pragul mile- granice [Scriitorii la frontierǎ], Sečanj, 1999 (în colabo-
niului III. Sintagmele expresive aduc în prim-plan rare); Zeleno mleko ravnice: antologija poezije Rumuna
o poezie frenetică: „Eu ard și cad și ard și-adorm/ u Srbiji – Laptele verde al câmpiei: antologie de poezii a
Păsările pleacă/ poartă în aripi marele meu dor” românilor din Serbia, ed. bilingvă, Smederevo, 2003; An-
(Marele meu dor). Temele lirice se materializează tologija rumunske proze u Vojvodini – Antologia prozei
într-o serie întreagă de motive (casa, pasărea, cu- românești din Voivodina, ed. bilingvă, Pančevo, 2012.
vântul ș.a.), în metafore-simbol („zidirea”, „zborul”, Repere bibliografice: Costa Roșu, De vorbă cu poeții Ilea-
„fotografierea”, „lăstărirea”) sau în altele parabolice na Ursu și Milan Nenadić. Continentul Eminescu, „Liber-
tatea”, 1996, 27 ianuarie; Baba, Compendiu, 88–89; Popa,
(„Omul-pasăre neagră”). Casa primește dimensi-
Lit. rom. Voivodina, 253–257; Ionela Mengher, Lumina
uni fantastice în Candelabru candid (1988), unde (1947–1997), Pančevo, 2000, 83, 96–97; Mihai Cimpoi, Cri-
eul poetic se simte prins în capcana unor lumi pa- tice, II, 161–162; Agache, Lit. rom. țările vecine, 320–321;
ralele. Casa este și loc al liniștii și împlinirii, centru Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești,
al lumii, menținând permanența unei spiritualități, București, 2011, 798; Brândușa Juică, Literatura română
din Voivodina (1945–1989), Zrenjanin, 2012, 171–172; neon, cu „ceruri de ciment”, în care „dorm pus-
Carmen Dărăbuș, Virginia Popović, Literatura de limba tiurile de beton sub stelele de fum”, iar insul este
română din Serbia și antropologia culturală, Cluj-Na- și el depersonalizat, redus la statutul de arlechin
poca – Novi Sad, 2012, 79–81, 143–144; Florian Copcea,
(Portrete de arlechin, Din jurnalul unui arlechin).
Critice: scara fără trepte, Turnu Severin, 2012, 18–22. V.P.
În cele mai reușite poeme metaforele funcționează
ca „o lupă/ Mărind la infinit realitatea”, iar peisajul
capătă dimensiuni halucinante. Din următoarea
carte, Ordinea clipelor (1978), se rețin câteva poezii
ale solitudinii, percepută ca menghină temporală:
„Ceasul meu s-a oprit./ De aseară până azi minu-
tare au dispărut cu totul./ Apoi orele./ Un cerc ca
un laț/ în care mi-am vârât de mult capul/ Și el se
URSU, Liliana strânge tot mai tare...” (S.O.S). Începând cu Piața
(11.VII.1949, Sibiu), aurarilor (1980), trecând prin Corali (1987) și până
poetă, prozatoare, la Înger călare pe fiară (1996), Sus să avem inimile
traducătoare. (2001), U. își conștientizează modelul de creație,
autoreflectându-l permanent. Livrescul se con-
fundă cu realul, ambele îmbibate și deformate de
Este fiica Elenei (n. Veștemean) și a lui Ioan Ursu, fantasmele viziunilor sau ale memoriei, de selec-
inginer. Urmează la București Liceul „Gheoghe La- tarea și amestecarea haotică, fără vreo intenție de
zăr” (1963–1967) și Facultatea de Limbi și Literaturi
structură, a frânturilor de cotidian în chip delibe-
Străine, secția engleză (1967–1972). După absolvire
rat banale. Experiența de traducătoare din lirica
devine redactor la emisiunile culturale în cadrul
anglo-saxonă și americană se manifestă la U. ca un
Televiziunii Române, iar din 1981 la secțiunile
catalizator: în cele mai bune fragmente de poeme
omoloage de la Radiodifuziune. Între 1972 și 1979
ale sale apar flash-uri ale existenței obișnuite, jux-
funcționează și ca asistent-colaborator la Universi-
tapuneri imprevizile, gesturi, reverii, confesiuni,
tatea din București, secția limba și literatura engle-
notații dintr-un „proces verbal de existență” (Eu-
ză. De două ori bursieră Fulbright (1992–1993,
gen Simion) sau dintr-un „jurnal al trăirilor inte-
1997–1998), a mai beneficiat de specializări în au-
diovizual la BBC (Londra) în 1997 și în manage- rioare punctat de câteva rememorări” (Alexandru
ment cultural în 1998 la Amsterdam, iar în 2000 a Piru). Totul vrea să fie un „streaptease” dezvăluind
predat, ca profesor asociat, la Universitatea din gânduri, stări, produs al unui ochi care nu se fixea-
Louisville, Kentucky. Debutează în 1974 la „Lucea- ză pe nici un obiect până la capăt și al unei emoții
fărul”, iar editorial în 1977 cu placheta Viața deasu- uneori excesiv sentimentalizate. Un posibil prelu-
pra orașului. Poeziile i-au fost traduse în engleză, diu al chinului creator apare în Zonă de protecție
franceză, germană, turcă, cehă, polonă, spaniolă, din cartea cu același titlu (1983). Arta poetică a
portugheză etc. I s-au decernat Premiul Asociației unui eu asemănător clovnului, prins între „ficțiune
Scriitorilor din Sibiu (1980), un premiu al Societății și realitate”, capătă un accent parodic: „Iar mă vi-
Poeților din Marea Britanie pentru volumul The zitează zeul/ Îi fac o cafea tare, îi ofer cea mai pro-
Sky Behind the Forest (1997) ș.a. ductivă insomnie a mea/ Ne privim ochi în ochi și
Lirica publicată de U. este extrem de unitară, nici unul nu clipește/ Când din ceruri se desface o
poeta descoperindu-și încă de la volumul Viața panglică/ E chiar panglica acestei mașini de scris/
deasupra orașului temele și motivele predilecte Și o fată blondă o înghite, el se ridică grăbit, își uită
– solitudinea, melancolia intelectualizată, orașul chiar pălăria/ de sub ea iese un măr ionathan/ din
tentacular, dar și propria modalitate stilistică – mi- care mușc cu poftă/ când și când”. O sensibilitate
xaj de limbaj prozaic și metafore neașteptate, care mai accentuată, care i-ar fi permis să scurtcircui-
dilată suprarealist coaja lucrurilor sau a imagini- teze distanțele dintre imaginile și viziunile poetice,
lor. Totuși, în această primă scriere figurația rămâ- ar fi apropiat-o și mai mult pe U. de Diane Wakoski,
ne una previzibilă: U. inventează un spațiu urban din a cărei lirică a tradus și cu care are certe afini-
coșmaresc, artificial, cu „râuri de benzină” sau de tăți. Totuși, principalul dușman al poemelor sale se
dovedește tendința lor centrifugală, refuzul coagu- Debuturi, 170–172; Alex. Ștefănescu, [Liliana Ursu], RL,
lării în întreg, o notație surprinzătoare putând rupe 1983, 44, TMS, 1990, 7; Tartler, Melopoetica, 115–118;
coerența unui text care începe bine: „O mare îm- Valentin Tașcu, Feminitate apăsată, ST, 1985, 3; Eu-
previzibilă mi-atinge mâinile/ norii atârnă zdren- gen Simion, „Veneră alergând desculță...”, RL, 1988,
22; Ulici, Prima verba, III, 151–153; Dicț. scriit. rom.,
țuiți, cheltuială de prisos/ a unei dimineți în care
IV, 685–687; Liviu Grăsoiu, Moment de vârf, VR, 2003,
singurătatea cărnii umple/ toate alveolele memo- 3–4; Liviu Bleoca, Ray, RL, 2005, 4; Mircea M. Pop, Po-
riei. Un perete de iarbă. Vălul lui Hokusai/ îneacă eziile Lilianei Ursu în germană, PSS, 2006, 1–2. O.S.
păsările” (Mic accident). Caz fericit, pentru că de
obicei se pot fie selecta frânturi de vers, fie se poate
reconstitui, la modul diaristic, „aventura” interioa-
ră a unei porțiuni de existență. Din proza semnată
de U. – La jumătatea drumului (1986), Visul (1995)
–, surprinzător de desuetă pentru o scriitoare in-
fluențată evident de literatura americană, rezistă
doar narațiuni ca Haosul și diamantul, în care sunt URSU, N.A. [Neculai A.]
transplantate modalități poetice. (3.VIII.1926, Borosești,
SCRIERI: Viața deasupra orașului, București, 1977; Ordi- j. Iași – 14.V.2016, Iași),
nea clipelor, București, 1978; Piața aurarilor, București, filolog, istoric literar,
1980; Zonă de protecție, București, 1983; La jumătatea editor.
drumului, București, 1986; Corali, București, 1987; Visul,
București, 1995; Înger călare pe fiară, București, 1996; Este fiul Zavastiei Ursu (n. Vasiliu), moașă, și al lui
The Sky Behind the Forest, tr. în colaborare cu Adam J. Alexandru Ursu, lucrător în agricultură. A urmat
Sorkin și Tess Gallagher, pref. Brenda Hillman, Londra, școala primară în satul natal, cursul secundar la Se-
1997; Sus să avem inimile, București, 2001. Traduceri: minarul „Veniamin Costache” din Iași și Facultatea
Martin Booth, Polenul insidios, pref. Dinu Flămând, Bu-
de Filologie a Universității din același oraș (1946–
curești, 1977 (în colaborare cu Dinu Flămând); Diane
Wakoski, Norii magelanici, pref. trad., București, 1981; 1950). Este asistent (1950–1953), apoi lector (1956–
15 Young Romanian Poets, îngr. și pref. trad., București, 1957) la Catedra de limba română a Facultății de
1982; Trei poeți englezi contemporani: Fleur Adcock, Alan Filologie, cercetător științific la Centrul de Lingvis-
Brownjohn, Jon Silkin, introd. Mircea Ivănescu, Bucu- tică, Istorie Literară și Folclor din Iași al Academiei
rești, 1989 (în colaborare cu Denisa Comănescu și Mir- (actualmente Institutul de Filologie „A. Philippi-
cea Ivănescu); Erich van Ruysbeek, O fărâmă de Nirva- de”) din 1953 până în 1989, când s-a pensionat; di-
na, pref. Eugène van Itterbeek, București, 1992; Focuri rector al instituției între 1967 și 1970, a inițiat Dicți-
pe apă. 7 poeți din Sibiu – Fires on Water. 7 Poets from onarul literaturii române de la origini până la 1900,
Sibiu, ed. bilingvă, pref. trad., București – Sibiu, 1992 (în
carte apărută în 1979. A obținut doctoratul în 1967
colaborare cu Adam J. Sorkin); Hannie Rouveler, Reiziger
naar het woord – Călător către cuvânt, ed. bilingvă, pref.
cu teza Formarea terminologiei științifice româ-
trad., Sibiu, 1995; Anton van Wilderode, Tărâmul me- nești, un studiu onomasiologic cu referire specială
moriei mele, București, 1995; Eugène van Itterbeek, Een la introducerea și asimilarea împrumuturilor în pe-
meer van stilte – Un loc de tăcere, ed. bilingvă, Sibiu, 1996 rioada de modernizare a limbii române. Debutează
(în colaborare cu Aurel Covaci, Mircea Ivănescu, Ileana în revista „Cum vorbim” (1950) și mai e prezent în
Marinescu și Ion Mircea); La Masa Tăcerii. Scriitori din „Limba română”, „Anuar de lingvistică și istorie li-
Gorj–Dinner at the Table of Silence. Writers from Gorj, ed. terară”, „Studii și cercetări lingvistice”, „Cronica”,
bilingvă, pref. Sean Cotter, Cluj-Napoca, 2002 (în colabo- „Iașul literar”, „Revista de istorie și teorie literară”,
rare cu Sean Cotter); Raymond Carver, Taci, te rog!, Iași,
„Revue roumaine de linguistique”, „Anuarul Insti-
2004; Visteriile cetății. 18 poeți din Sibiu–Treasury of the
tutului de Istorie și Arheologie «A.D. Xenopol»”,
City. 18 Poets of Sibiu, îngr. și pref. trad., ed. bilingvă, Bu-
curești, 2008 (în colaborare). „Teologie și viață” ș.a. A fost distins cu numeroase
premii, între care Premiul „B.P. Hasdeu” al Acade-
Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Viziune și exer-
cițiu, RL, 1977, 32; Doina Uricariu, Confesiuni moder- miei RPR (1962) și Premiul „Perpessicius” al revistei
ne, LCF, 1978, 51; Ciobanu, Însemne, II, 229–231; Dan „Manuscriptum” pentru ediția critică Dosoftei,
C. Mihăilescu, Poezia fals citadină, TR, 1980, 42; Mire- Opere, I (1978). I s‑au acordat, de asemenea, Meri-
la Roznoveanu, Viața în clar-obscur, RL, 1981, 28; Piru, tul Științific, decorație oferită de Academie în 1966,
ca și diploma Meritul Academic (2010), Crucea Pa- Ion Budai-Deleanu, Dimitrie Eustatievici Brașo-
triarhală din partea Bisericii Ortodoxe Române veanul, Ioan Cantacuzino (pe care practic l-a des-
(2005), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler coperit și l-a impus ca scriitor important al vremii
(2010). sale), Ienache Gane, pitarul Hristache, Ienache
Ca istoric al culturii române vechi și premoder- Cogălniceanu, Gheorghe Peșacov, Costache Co-
ne, U. a cercetat texte din a doua jumătate a secolu- nachi, Alecu Beldiman, Manolache Cârjă, Barbu
lui al XVII-lea până pe la 1870, privite îndeosebi din Paris Mumuleanu, Iancu Văcărescu, Anton Pann,
unghi lingvistic și stilistic, încercând să elucideze Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu ș.a.
probleme de filologie ale acestei perioade. Studiul Mulțimea textelor anonime sau cu paternitate
limbii literare a epocii vechi l-a condus la reconsi- controversată l-a determinat pe U. să persevereze
derarea paternității mai multor texte anonime și la în cercetări de acest fel din convingerea că, pentru
determinarea izvoarelor necunoscute sau incerte a se putea realiza adevăratele studii de sinteză, în
ale unor texte. Astfel, a stabilit că mai multe cărți istoria culturii noastre vechi este încă necesar să
de popularizare a științei, apărute anonim la Buda se desfășoare temeinice investigații pozitiviste, de
între 1812 și 1816, sunt traduceri ale lui Petru Ma- analiză lingvistică a textului, de adâncire a cunoaș-
ior; a identificat modelul latin al gramaticii lui Di- terii unei epoci până la detalii, de revizuire a date-
mitrie Eustatievici Brașoveanul, prima gramatică a lor și informațiilor mai vechi într-o perspectivă in-
limbii române (pe care a și editat-o în 1969), mode- terdisciplinară. Avansând ipoteze noi cu privire la
lul francez al gramaticii lui Ion Heliade-Rădulescu, textele (traducerile) din secolul al XVIII-lea, a con-
modelul gramaticii lui Samuil Micu și Gh. Șincai; statat dezvoltarea unei școli de traducători români
a reconstituit cursul de gramatică a limbii române din obștea starețului Paisie la mănăstirile Drago-
ținut de Ion Alboteanu la Seminarul de la Socola în mirna, Secu și Neamț; a alcătuit ample prezentări
1805; a descoperit o scriere necunoscută a lui Paul ale vieții și activității mai multor cărturari din me-
Iorgovici, a contribuit la conturarea profilului cul- diul eclesiastic: Amfilohie Hotiniul, ieromonahul
tural al unui cleric ignorat din secolul al XVIII-lea, Cozma Vlahul, logofătul Toma Dimitriu, arhiman-
ierodiaconul Gherasim Putneanul, autorul contro- dritul Vartolomei Măzăreanu; a elucidat o confu-
versatului Cuvânt de îngropare a vechiului Ștefan zie referitoare la activitatea episcopului Gherasim
Voievod și al unor traduceri din cultura occidenta- Clipa, arătând că acesta nu a făcut traducerile care
lă; i-a atribuit lui Daniil Panoneanul (traducătorul i-au fost atribuite și că textele în discuție aparțin ie-
lucrării Îndreptarea legii de la 1652) cea de-a doua rodiaconului Gherasim Putneanul de la Episcopia
traducere integrală a Vechiului Testament efectu- Romanului și arhidiaconului (apoi arhimandritu-
ată în secolul al XVII-lea și alte traduceri de pe la lui) Gherasim de la Mitropolia din Iași. Spirit critic,
1650; a susținut ideea că Letopisețul Țării Moldo- dar și autocritic, U. a recunoscut justețea opiniilor
vei până la Aron Vodă (1359–1595) în forma în care altor cercetători sau și-a corectat unele aprecieri
s-a transmis a fost întocmit de Simion Dascălul, în urma aprofundării studiului, a augmentării do-
nu de Grigore Ureche; a soluționat problema pa- cumentației: a acceptat că traducerea Istoriilor lui
ternității unor cronici și povestiri versificate din a Herodot îi aparține lui Nicolae Spătarul (Milescu),
doua jumătate a secolului al XVIII-lea și i-a atribuit și nu lui Dosoftei, și-a completat cercetările în le-
dascălului brașovean Ioan Duma cronica în versuri gătură cu manuscrisul 4389 de la Biblioteca Aca-
Plângerea sfintei mănăstiri a Silvașului; a propus demiei cu dovezi grafologice, formulând ipoteza
ca autor al primei piese de teatru românești, Occi- că manuscrisul este un autograf al mitropolitului
sio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa, Daniil Panoneanul; a negat paternitatea stolnicu-
pe Samuil Vulcan; a adunat numeroase probe noi lui Constantin Cantacuzino asupra Istoriei Țărâi
în sprijinul paternității lui Nicolae Bălcescu asupra Rumânești și a afirmat că aceasta îi aparține mitro-
Cântării României, atribuire considerată de U. in- politului Teodosie Veștemeanul; după obținerea de
dubitabilă; a adus contribuții prețioase, nu rareori noi informații, a revenit, cu dovezi documentare și
incitante, provocând polemici, cu privire la cărtu- ample expertize grafologice, într-o demonstrație
rari și scriitori precum Nicolae Milescu, Dosoftei, filologică exemplară, arătând că textul a fost scris
Nicolae Costin, Axinte Uricariul, Zilot Românul, de Ion Frâncul, logofăt al Mitropoliei muntene și
521 Dicționarul general al literaturii române Ursulescu
colaborator al stolnicului. U. a făcut parte din co- „Gramatica rumânească. 1757”, ST, 1969, 11; Mariana
lectivul care a pus bazele proiectului Monumenta Combiescu, Dimitrie Eustatievici Brașoveanul, „Gra-
Linguae Dacoromanorum, propunând introdu- matica rumânească. 1757”, LR, 1970, 5; Al. Graur, [N.A.
cerea, în paralel cu textul Bibliei de la 1688, a ma- Ursu], RL, 1970, 50, 1975, 39; B. Kelemen, Dosoftei, „Psal-
tirea în versuri”, CLG, 1976, 1; Dan Mănucă, Dosoftei,
nuscrisului 45 de la Cluj (Nicolae Milescu) și a ma-
„Opere”, I, CL, 1979, 9; Virgil Cândea, Rațiunea dominan-
nuscrisului 4389 de la Biblioteca Academiei (Daniil tă, Cluj-Napoca, 1979, 165–171; Aurora Ilieș, Dosoftei,
Panoneanul), concomitent acordând consultanță „Opere”, I, „Revista de istorie”, 1980, 2; Alexandru Piru,
științifică editorilor la unele volume. O lucrare des- Dosoftei „Opere”, I, MS, 1981, 1; Alin‑Mihai Gherman,
pre împrumutul lexical în procesul modernizării Dosoftei, „Dumnezăiasca liturghie. 1679”, CLG, 1983, 1;
limbii române literare (I–III, 2004–2011), alcătuită Liviu Onu, în Herodot, Istorii, București, 1984, 495–504,
împreună cu Despina Ursu, este fundamentală în 570–573, 645–653; Ștefan S. Gorovei, Argumentele pa-
lingvistica română prin studierea neologismelor ternității, LCF, 1988, 52; Al. Andriescu, Studii, 105–149;
din punct de vedere al provenienței lor, al adaptării Eugenia Dima, Cercetarea filologică, temelia adevăratei
istorii literare, CRC, 1998, 7; Floarea Vârban, „Contribu-
fonetice și încadrării morfologice. De menționat că
ții la istoria literaturii române”, LR, 1998, 1–2; Marius
a fost și membru în Comisia de etimologii a Dicțio- Sala, [N.A. Ursu], LR, 2001, 1–2, 2011, 1; Busuioc, Scrii-
narului limbii române la literele M–Z. În calitate de tori, 427–429; Mircea Anghelescu, Aniversarea unui fi-
editor, U. s-a ocupat îndeosebi de operele mitropo- lolog, ALA, 2003, 690; Istrate, Portrete, IV, 290–292. A.N.
litului Dosoftei și de ale lui Gheorghe Asachi, căro-
ra le-a consacrat ediții critice. Pe lângă acuratețea URSULESCU, Florin (4.III.1938, Sutiesca-Sărcia,
stabilirii filologice a textului, acestea se remarcă Serbia – 5.X.2020, Novi Sad, Serbia), jurnalist, pro-
prin ample studii introductive, exemplare sub ra- zator, memorialist, traducător. Este fiul Agatiei (n.
port documentar și analitic, precum și prin erudite Ognean) și al lui Gurie Ursulescu, învățător. Urmea-
note filologice și comentarii istorico-literare, repre- ză școala primară la Sutiesca, Begheiți și Vârșeț, în-
zentând nu o dată noi și originale puncte de vedere vață apoi la liceul român din Vârșeț, ultima clasă
în probleme pe care istoria literaturii le considera făcând-o la Zrenjanin, unde își ia bacalaureatul.
definitiv soluționate. Este licențiat al Școlii Superioare de Pedagogie din
SCRIERI: Formarea terminologiei științifice românești, Zrenjanin, secția limba și literatura română. Lu-
București, 1962; Contribuții la istoria literaturii române, crează mai întâi în învățământ, la școala din Iancov
Iași, 1997; Contribuții la istoria culturii românești, Iași, Most (1961–1964), perioadă în care devine colabo-
2002; Contribuții la istoria culturii românești în secolul rator permanent al săptămânalului „Libertatea” din
al XVII-lea, Iași, 2003; Mărturii documentare privitoare la Pančevo, unde ulterior ocupă postul de redactor,
viața și activitatea mitropolitului Dosoftei (în colabora- și al redacției în limba română la Radio Novi Sad.
re cu Nicolae Dascălu), Iași, 2003; Împrumutul lexical în Titular al rubricii de politică internă la „Libertatea”,
procesul modernizării limbii române literare (1760–1860)
pleacă la București ca funcționar la Ambasada Iu-
(în colaborare cu Despina Ursu), I–III, Iași, 2004–2011;
Paternitatea „Istoriei Țărâi Rumânești” atribuită stolni- goslaviei (1973–1977). Ulterior la aceeași publicație
cului Constantin Cantacuzino, Iași, 2009; Alte contribuții va fi redactor-șef (1977–1987) și director al Casei de
la istoria culturii românești, Iași, 2012. Ediții: Gheorghe Presă și Editură Libertatea (1983–1989), după aceas-
Asachi, Scrieri literare, I–II, pref. edit., București, 1957, tă dată fiind corespondent din Novi Sad la revista
Opere, I–II, introd. edit., București, 1973–1981; Dimitrie din Pančevo. Multă vreme, începând de la mijlocul
Eustatievici Brașoveanul, Gramatica rumânească. 1757. anilor ’60, a fost și translator la evenimente politice
Prima gramatică a limbii române, introd. edit., Bucu- și culturale importante, precum vizitele unor înalți
rești, 1969; Dosoftei, Psaltirea în versuri. 1673, pref. I.P.S. demnitari sau ale unor personalități din diverse
Iustin Moisescu, Iași, 1974, Opere, vol. I: Versuri, introd.
domenii. Debutează în „Lumina” cu proza Clipe de
Al. Andriescu, București, 1978, Dumnezăiasca liturghie.
1679, introd. I.P.S. Teoctist, Iași, 1980, Versuri alese, pref. zbucium (1956), iar editorial cu romanul Peisaj cu
edit., Iași, 1994; Selecțiuni din opera poetică a mitropoli- nuci (1988). Mai e prezent în „Tribuna tineretului”,
tului Dosoftei, pref. edit., Iași, 2003. „Analele Societății de Limba Română”, „Calendarul
Repere bibliografice: Boris Cazacu, „Formarea termi- popular”, „Almanahul Libertatea”, „Tradiția”. Pe lân-
nologiei științifice românești”, SCL, 1963, 2; Ion Ghe- gă istorie, memorialistică, literatură social-politică,
ție, „Formarea terminologiei științifice românești”, LR, a tradus numeroase manuale și auxiliare didactice
1963, 4; I. Pervain, Dimitrie Eustatievici Brașoveanul, pentru școlile din Banatul Sârbesc.
Urzica Dicționarul general al literaturii române 522
În primul rând, U. se afirmă ca jurnalist (în 1971 și popasuri”, „Lumina”, 2007, 2; Maria Miclea, Mesajer
i se acordă Premiul pentru reportaj al Asociației Zi- al simplitǎții, „Libertatea”, 2007, 8; Carmen Dărăbuș,
ariștilor din Voivodina) și ca diarist și memorialist Literatura de limba română din Serbia și antropolo-
– Mira Marković. Noapte și zi (1996), Drumuri și po- gia culturală, Cluj-Napoca – Novi Sad, 2012, 46–59. V.P.
pasuri (2006), Amintiri povestite: evocări ale unui
URZICA, revistă care apare la București, bilunar,
translator (2010). A mai scris două romane, Peisaj
din februarie 1949 până în decembrie 1974, lunar,
cu nuci și Sfârșit de vară (1999), unde se încheagă o
între ianuarie 1975 și decembrie 1980, bimestrial,
succesiune de portrete care recompun, în manieră
între ianuarie 1981 și decembrie 1989, și din nou lu-
neotradiționalistă, o parte din ceea ce caracteri-
nar, din aprilie 1991 până în decembrie 1995, când
zează viața lumii rurale, în special a celei din Bana-
iese ca serie nouă, afiliată la Asociația Umoriștilor.
tul Sârbesc de după colectivizarea agriculturii. U.,
În 1990 apare o altă publicație care continuă U.,
care mânuiește o limbă nuanțată, aduce în prim-
„Moftul român”, condusă de prozatorul și drama-
plan și o poveste de dragoste, oprindu-se la relația
turgul Mihai Ispirescu. Din 2005 apare doar în for-
unui cuplu de îndrăgostiți, aceștia fiind personaje
mat electronic, săptămânal. De-a lungul timpului
centrale ale romanelor sale. Scriitorul este apreci-
U. a avut următoarea conducere: Aurel Baranga
at de Mircea Tomuș, care remarcă în Peisaj cu nuci
(redactor-șef, 1949–1979), Manole Auneanu (re-
tablourile în mișcare, unde „se conturează, în cea
dactor-șef adjunct), Niculae Stoian (redactor-șef,
mai bună tradiție a prozei rurale, mișcări sufletești
1983–1986), Mihai Ispirescu (redactor-șef adjunct,
și morale pe diferite trepte de intensitate”. Cu unele
1986–1989), Tudor Popescu (redactor-șef adjunct,
introspecții psihologice și cu o substanță dramati-
1989), Ion Tipsie (director, 1991–1999), Rodica Tott
că de suprafață, Sfârșit de vară continuă firul epic
(redactor-șef, 1991–1995), Cristian Vasilescu (re-
din romanul anterior și se oprește la satul româ-
dactor-șef, din 2005). În acord cu programul impli-
nesc bănățean în alte ipostaze, structura lui dând
cit în titlu, care o și situează în descendența unei
parțial impresia de modernitate. Complementar,
pleiade de publicații satirico-umoristice ce debu-
U. este autorul câtorva monografii privind trecutul
tează în secolul al XIX-lea, revista va „urzica” pe cei
și prezentul unor localități din Banatul Sârbesc sau
„leneși, mincinoși, îngâmfați, birocrați, lăudăroși,
al lucrării Biblioteci și cărți românești din Voivodi-
parveniți, panicarzi, timorați, zvoniști, pleșcari,
na (2009, în colaborare), ca antologator ori ca tra-
servili și alții de aceeași teapă”, precum și diferite
ducător optând pentru scrieri referitoare îndeosebi
aspecte din viața socială și culturală, atât în perioa-
la istoria și cultura din aceeași arie. da comunistă, cât și după 1989, când specificul său
SCRIERI: Peisaj cu nuci, Novi Sad, 1988; Clar de lună, și, în parte, structura se păstrează. U. oscilează în-
Novi Sad, 1992; Mira Marković. Noapte și zi, Novi Sad,
tre umorul gros propagandistic, tipic ideologiei din
1996; Iancov Most – Iancaid: trecut și prezent, Novi Sad,
anii ’50–’60 (deprins de la umorul sovietic și, mai
1997; Sfârșit de vară, îngr. Lucian Marina, pref. Mircea
Tomuș, Novi Sad, 1999; Drumuri și popasuri, Pančevo, ales, de la publicația moscovită „Krokodil”, despre
2006; Biblioteci și cǎrți românești din Voivodina (în co- care se spune că „a introdus un nou spirit în sati-
laborare cu Rodica Ursulescu Miličić), Zrenjanin, 2009; ră”), și umorul fin, savuros, al unor reprezentanți
Amintiri povestite: evocǎri ale unui translator, Pančevo, de marcă ai genului. Se editează periodic și un su-
2010. Traduceri: Iosip Broz Tito, Evocări autobiografice, pliment în corpul revistei („Satiră și umor de la Ca-
Pančevo, 1985; Neagu Djuvara, Kratka istorija Rumuna nalul Dunăre–Marea Neagră”) sau autonom („Cla-
za mlade – O scurtǎ istorie a românilor, ed. bilingvă, Novi xonul”, sub îngrijirea lui I. Avian). Rubricile mai
Sad, 2004; Bratislava Idvorean-Stefanović, Chilimurile importante sunt „În țepii Urzicii”, „Sport”, „Urzica
sârbilor din Voivodina. 1850–1950, Novi Sad, 2004; Boži-
ajută”, „Din zona dolarului”, „Penultima oră”, „Ră-
dar Šekularac, Tragovi Vlaha u Crnoj Gori – Urme ale
vlahilor în Muntenegru, ed. bilingvă, Zrenjanin, 2012 (în bojul Urzicii”, „Epigrame și epitafuri”, „Lampa lui
colaborare cu Costa Roșu). Antologii: Banatul – trecut is- Aladin” și „Cronica rimată”. Se publică versuri satiri-
toric și cultural, Novi Sad – Pančevo, 2007. ce, fabule, cronici rimate, epigrame, monologuri,
Repere bibliografice: Mircea Tomuș, „Peisaj cu nuci”, poezii cu rimă dată, semnate de Aurel Baranga (mi-
RL, 1989, 38; Baba, Compendiu, 91–92; Popa, Ist. lit. nifabule și alte stihuri), Camil Baltazar, Mircea Micu
Voivodina, 282–284; Vasa Barbu, Mirajul cǎlǎtoriilor, (parodii), Nichita Stănescu (Venus, Cu pământu-n
„Tinerețea”, 2006, 38; Marina Puia Bădescu, „Drumuri jurul soarelui, Cu Topîrceanu în iarnă), Sașa Pană,
523 Dicționarul general al literaturii române Urzica
cu Secția de satiră și umor a Uniunii Scriitorilor, la
care sunt chemați să participe scriitori și desenatori
neprofesioniști, unele pe anumite teme, ca, de pil-
dă, „Luptăm pentru pace! Să demascăm pe impe-
rialiștii americano-englezi, ațâțători de război!”. De
altfel, războiul rece este mulți ani calul de bătaie al
rubricii „Din zona dolarului”, în care sunt prezenta-
te dintr-o perspectivă alterată de ideologie aspec-
te ale vieții de dincolo de Cortina de Fier, pentru
a servi tezele de demonstrat: „zbaterea furibundă
a imperialismului” și „valoarea de armă de luptă a
râsului” (Cuvânt înainte). Mircea Micu e prezent cu
seria Întâmplări cu scriitori (1977–1979), iar Ov. S.
Crohmălniceanu oferă la rândul său, în 1981, câ-
teva eseuri. La interviurile din 1962 și 1963, când
revista câștigă în consistență, răspund și scriitori
care își expun opiniile despre satiră și umor sau își
prezintă proiectele editoriale: Zaharia Stancu, Te-
odor Mazilu, Al. Graur, Nina Cassian, Tudor Mușa-
tescu sau Otilia Cazimir. U. mai cuprinde reflecții
umoristice de Tudor Mușatescu, sub titlul Oameni,
plante și animale și Din dicționarul limbii româ-
ne, sau Din însemnările unui indiscret de Victor
Eftimiu (1966–1970), Maxime și minime, inedite
de F. Aderca (4/1979), glume repovestite de Nichi-
ta Stănescu (10/1980), pseudoreportaje, caricaturi,
„microcomentarii umoristice” pe marginea unor
informații din actualitatea internațională și scrisori
Al. Andrițoiu, Cicerone Theodorescu, Veronica Po-
primite la redacție. Textele sunt susținute abundent
rumbacu, Zaharia Stancu, Nina Cassian, Demoste-
de ilustrații – grafică, desene și caricaturi – datorate
ne Botez, Mioara Cremene, Virgil Carianopol, Aurel
unor maeștri ai desenului din generații mai vechi
Felea, Negoiță Irimie, Mircea Pavelescu, Nicolae
sau mai tineri: Aurel Jiquidi, Ligia Macovei, Pera-
Țațomir, Ștefan Tita ș.a. Colaborează cu proză scur-
him, Florica Cordescu, Ross, George Voinescu, Tia
tă, texte umoristice și reportaje Valentin Silvestru, Peltz, I. Popescu-Gopo, Benedict Gănescu, Adrian
Constantin Chiriță, Nicuță Tănase, Ioachim Botez, Lucaci, Nell Cobar, Eugen Taru, Denis Grebu, Al.
Cezar Petrescu, Mihu Dragomir, Sidonia Drăgușa- Clenciu, Val Munteanu ș.a. În 1977 se introduce ru-
nu, Tudor Mușatescu, Ion Băieșu, Geo Dumitrescu, brica „Scriitorii se prezintă”, alcătuită dintr-o suită
Teodor Mazilu, Romulus Vulpescu, Mircea Horia de însemnări aparținând lui Marin Sorescu, Radu
Simionescu, Eugen Frunză, Vasile Băran, Mircea Cosașu, Ninei Cassian, lui Romulus Vulpescu și Dan
Sântimbreanu ș.a. Frecvent apar scenete, scenarii Deșliu. În numărul 6/1979, la moartea lui Aurel
și cuplete revuistice, avându-i ca autori, între alții, Baranga, Manole Auneanu îi consacră articolul La
pe Tudor Mușatescu, Sadi Rudeanu, I. Avian, Mir- revedere, meștere!. Colaborează cu publicistică Du-
cea Crișan, Marius Mircu și Ion Băieșu. Periodic, mitru Solomon, Rodica Tott, C. Cristobald, Mircea
mai ales cu ocazia unor aniversări – centenare etc. Nedelciu, Marius Tupan, Barbu Brezianu, Ion Căli-
–, sunt reluate versuri comice, parodii, schițe, satire, mară (Geo Dumitrescu), Cornel Udrea ș.a. U. repro-
fragmente în proză din literatura lui I.L. Caragiale, duce și numeroase pagini din literatura satirică uni-
V. Alecsandri, N.T. Orășanu, G. Topîrceanu sau N.D. versală (Mark Twain, Stephen Leacock, A.P. Cehov,
Cocea. Pentru a-și diversifica aria colaboratorilor și Damian Bednîi, Ilf și Petrov, I.A. Krîlov, N.V. Gogol),
a subiectelor, U. deschide concursuri în colaborare scurte fragmente în proză și anecdote din umorul
Uscătescu Dicționarul general al literaturii române 524
altor popoare, versuri de Vladimir Maiakovski, Vic- din Craiova, și a frecventat Facultatea de Litere și
tor Sivetidis, Arthur Morrison ș.a., în traducerea lui Filosofie și pe cea de Drept la Universitatea din Bu-
Tudor Arghezi, Valentin Deșliu, Miron Radu Paras- curești (1937–1940). Atracția spre științele umaniste
chivescu, Tașcu Gheorghiu, Petre Solomon, Andrei s-a născut, după propriile mărturisiri, în anii liceu-
Bantaș, Mircea Pavelescu, I. Ludo, Theodor Holban, lui, sub îndrumarea unor profesori „extraordinari”,
Cicerone Theodorescu și a Rodicăi Tulbure. Înce- „maeștri din anii decisivi”. În perioada studenției
pând din 1986, Laurențiu Ulici, Radu Călin Cristea face parte din Societatea Prietenii Istoriei Literare,
și Radu G. Țeposu comentează textele primite la alături de P.V. Haneș, Vladimir Streinu, Șerban
redacție, asigurând rubrica „Doi critici vă așteap- Cioculescu. A debutat ca elev de liceu, în 1936, la
tă”. Între criticii literari care colaborează la U. se ziarul „Gorjanul” (Târgu Jiu), cu articolul La moar-
mai numără Șerban Cioculescu, Alexandru Piru, tea lui Maxim Gorki. În 1940, la recomandarea lui
Dumitru Micu, Marian Popa, Rodica T. Florea, Alex. Alexandru Marcu, obține o bursă de studii în Italia.
Ștefănescu. Un interes deosebit îl prezintă aminti- La Roma își ia doctoratul în litere și filosofie (1941)
rile incluse în sumar, aparținând lui Victor Eftimiu, și în drept (1943). Ulterior pleacă în Spania, la Ma-
Profirei Sadoveanu, lui Tudor Mușatescu, Gheorghe drid, unde se căsătorește în 1950 cu Consuelo Ru-
Tomozei, Romulus Vulpescu, Sașa Pană sau I. Peltz. bio, interpretă de operă, și unde va fi naturalizat în
După 1989 revista, de o relevanță literară mult re- 1955. Gazetar în primii ani de ședere aici, în 1947
dusă și cu un număr restrâns de colaboratori, con- intră în învățământ, la Facultatea de Științe Politice,
tinuă să publice povestiri și schițe vesele (Bogdan predând un curs despre statele europene, pe care îl
Ulmu, Viorel Cacoveanu, Ananie Gagniuc, Mircea consacră în bună măsură României. Un timp profe-
Horia Simionescu, Valentin Silvestru, Iosif Naghiu, sor de filologie romanică la Universitatea din Barce-
Dumitru Solomon), parodii, anecdote și epigrame
lona, în 1953 devine titularul Catedrei de filosofia
(N. Crevedia), versuri hazlii (Andrei Ciurunga, Varu-
culturii și estetică la Universitatea Complutense din
jan Vosganian), catrene satirice (Al. Clenciu), cari-
Madrid și în 1971 titularul Departamentului de filo-
caturi și desene (Ciosu, Adrian Andronic, A. Poch,
sofia culturii, estetică și artă. Predă, de asemenea,
Silvan), articole acide, inspirate din actualitatea
ca visiting professor, la universități din Roma, Mi-
politică (Florin Mihai Ionescu), umor străin etc. Alți
lano, Florența, Modena, Paris, Strasbourg, Buenos
colaboratori: Marcel Breslașu, Stelian Filip, Tudor
Aires. Remarcabil profesor și om de cultură, autor al
George, Mihail Joldea, Paul Constant, Ștefan Ca-
unui impresionant număr de cărți și studii de filo-
zimir, Neagu Rădulescu, Vlad Mușatescu, Nicolae
Tăutu, Alecu Popovici, Dan Mutașcu, Eugen B. Ma- sofie și teorie a culturii, sociologie, politologie, isto-
rian, I. Berg, Barbu Lăzăreanu, Theodor Pâcă. M.W. ria și critica artelor, estetică, scrise în majoritate în
limbile spaniolă și italiană, U. a fost totodată un ve-
ritabil „ambasador al spiritului românesc în Spa-
nia” (Horia Stamatu). În 1951 inițiază la Madrid re-
vista „Destin”. Determinat de ideea, exprimată în
numărul inaugural, că oamenii de valoare ai cultu-
rii române din exil constituie, „pe măsura autentici-
tății lor, nu simple mănunchiuri de individualități
USCĂTESCU, George deplasate din spațiul lor normal de creație în spirit,
(5.V.1919, Curteana, azi ci adevărate frânturi de țară, reprezentând întreg
în Târgu Cărbunești – universul românesc, am putea spune un fel de mo-
11.VI.1995, Madrid), nade de viață și cultură românească”, U. s-a străduit
eseist, poet, estetician. să reunească în paginile revistei cât mai multe per-
sonalități din afara țării, realizând una dintre cele
Este al treilea din cei opt copii ai Corneliei Uscă- mai importante publicații românești de peste hota-
tescu (n. Rădăcineanu) și ai lui Vasile Uscătescu, în- re; el însuși dă aici cea mai mare parte a studiilor și
vățători. A urmat școala primară în comuna natală, articolelor scrise în românește. În colecția omoni-
Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1929– mă, aflată tot sub coordonarea sa, s-au tipărit opere
1937), trecându-și bacalaureatul la Liceul „Carol I” importante ale literaturii române: Mircea Eliade,
525 Dicționarul general al literaturii române Uscătescu
Nuvele, Amintiri, Horia Stamatu, Recitativ, Punta „soarta” libertății în perioada contemporană. Teatro
Europa, Ștefan Baciu, Ukulele, Nicu Caranica, Naș- occidental contemporáneo (1968) este o panoramă a
terea tragediei, Povestea foamei ș.a. U. a mai colabo- dramaturgiei secolului al XX-lea, în care nu e trecut
rat cu studii, articole, eseuri și poezii la „Revista cu vederea nimic din teatrul contemporan, până la
scriitorilor români” (München), „Buletinul Biblio- cel experimental. U. utilizează aceeași manieră de
tecii Române” (Freiburg), „Orizonturi” (Stuttgart), investigare a fenomenului, dinspre actualitate spre
„Caete de dor”, „Ființa românească” (Paris), „Cu- trecut. Pagini pătrunzătoare sunt închinate lui Luigi
vântul în exil” (Freising–München) ș.a., de-a lungul Pirandello, lui Samuel Beckett, a cărui creație este
vieții desfășurând, de altfel, o intensă activitate pu- considerată „cea mai importantă a teatrului tim-
blicistică și în Italia, Portugalia, Argentina, Grecia, pului nostru”, lui Bertolt Brecht, Peter Weiss, Jean
Brazilia ș.a. Primele versuri îi apar în studenție la Genet, Antonin Artaud, Henry de Montherlant, Vla-
revista „Tinerețea” (1939), tot atunci semnează și un dimir Maiakovski și futurismului rus, lui Eugen Io-
studiu asupra poemului Canto notturno di un pastore nescu, raportați la cele mai îndepărtate tradiții ale
errante dell’Asia de Leopardi, inclus în lucrarea colec- teatrului european: tragediile lui Seneca (căruia în
tivă Leopardi văzut de noi (1940), editată de Faculta- 1965 i-a dedicat volumul Séneca, nuestro contem-
tea de Litere din București. Primul volum, El proble- poráneo), Shakespeare, Racine, Schiller ș.a. Autorul
ma de Europa, l-a tipărit la Madrid în 1949. A fost piesei Rinocerii este comentat în capitolul Încă o
distins cu numeroase premii, între care Premiul Uni- dată limbajul, unde se relevă înrâurirea caragialia-
unii Latine (Paris, 1957), Premiul Unității Europene nă și filiațiile cu Urmuz. Memorabilă e semnalarea
(Roma, 1964), Premiul Național de Literatură al Spa- erorilor de interpretare a pieselor ionesciene: „S-a
niei (1970, pentru Erasmo). Profesor emerit al Uni- comis eroarea vulgară, după felul nostru de a vedea,
versității Complutense, U. a fost și președinte al So- de a considera ultimele trei opere ale lui Ionescu
cietății Iberoamericane de Filosofie, președinte al drept opere ideologice. Asta ar însemna să le reduci
Societății Internaționale de Studii Umaniste „Giovan- la dimensiunile operei lui Bertolt Brecht, ceea ce nu
ni Gentile”, doctor honoris causa al universităților din le-ar aduce nici un fel de omagiu”. Interesul pentru
Genova, Atena, Cluj-Napoca și Iași. În 1991 devine problematica românească, resort al câtorva dintre
membru de onoare al Academiei Române. primele lucrări – Relaciones culturales hispano–ru-
Cultura filosofică și sfera de preocupări de o manas (1950), Rumania. Pueblo. Historia. Cultura
mare densitate a lui U., umanist receptiv la mai (1951), Constantin Brâncuși (1958) –, se regăsește și
toate formele de exprimare a spiritului – teatru, ulterior în opera lui U. Fenomenul cultural româ-
artă plastică, poezie –, se dezvăluie de la o carte la nesc, prezentat cititorului spaniol fără prejudecăți
alta. Tema surghiunului domină El tiempo de Ulises și „fără partizanism”, cum observa Vintilă Horia, în
(1963), iar Utopía y plenitud histórica (1963) relevă manifestări curente – articole, conferințe despre ti-
preocuparea pentru sensul istoriei. Abordată origi- părituri românești, expoziții, concerte, spectacole
nal, de la ultima ei manifestare – utopia științelor – este „catalogat” la nivelul lui adevărat într-o car-
biologice –, vârsta utopiei este cercetată de la Platon te precum Fronteras del silencio (1967). Eseul Pro-
până în zilele noastre. Puterea de sinteză, capacita- ceso al humanismo a apărut în 1968, an marcat de
tea de investigare a fenomenelor în esența lor ca- invadarea Cehoslovaciei de trupele sovietice, ca și
racterizează această analiză al cărei țel este instruc- de frământările sociale și spirituale ale tineretului
tiv totodată, căci, după U., „criza noastră filosofică universitar din Europa Occidentală. Îngrijorarea
și spirituală e la temelia crizei noastre politice și profundă față de „destinul omului în cadrul unui
sociale. Niciodată mai mult ca acum lumea noastră inexorabil proces al umanismului aflat la răscruce”
nu a avut nevoie, pentru ca să-și explice crizele, de o a determinat elaborarea cărții, care examinează as-
reîntoarcere la origini, parcurgând curentele agitate pectele gândirii contemporane și curentele cores-
ale metafizicii”. Capitolul consacrat nihilismului și punzătoare fiecăreia. Este – notează U. în prefața
cel despre „esența utopiei” au prilejuit considerații la Proces umanismului (1987), în care sunt reluate
„care explică multe din anomaliile istorice pe care câteva capitole din ediția spaniolă – un „«proces» pe
le străbatem” (Virgil Ierunca). Aventura de la liber- care autorul îl «intentează» unui umanism deschis
tad (1966) dezvoltă ideea libertății ca aventură și conflictelor și crizelor, dar nu mai puțin un dialog
Uscătescu Dicționarul general al literaturii române 526
cu vaste consecințe”, care „nu poate să lase în um- aforistică: „Moartea Veacului e una cu Moartea Pri-
bră o îngrijorare profundă față de una din scăderile etenilor”. Cu tema morții U. se întoarce tot spre lu-
precumpănitoare ale timpului nostru”. În capitolul mea de acasă: „Și ca păstorul nedezlegat al Patriei
Structurologie examenul critic vizează și doi gândi- mele/ Te-am așezat departe, între stele, măreață sti-
tori români: Ștefan Lupașcu și Constantin Noica. hie,/ Și te-am privit acolo îndelung în noapte/ Când
Nou itinerar (1968), intitulat inițial Pentru o on- m-am ospătat la ospățul brazilor/ Al izvoarelor și al
tologie a culturii românești, este primul volum de luncii de argint în lună”. Poet care utilizează în cele
eseuri, studii și articole scrise și publicate în limba mai variate maniere versul liber, de la fraza amplă,
română. Cartea cuprinde texte apărute în cea mai cu cadențe clasice, până la versul scurt, de un sin-
mare parte în paginile revistei „Destin”: Actualita- gur cuvânt („Un pom, un drum/ O scară-n cer, de
tea lui Eminescu, Caracterele culturii românești, aur,/ Săgeată sângerândă,/ Fulgerare aspră a unui
Fenomenul naționalist, Perspectiva Unirii, Proble- suflet/ Mort demult,/ Înfometat/ De dragoste,/ De
ma statului românesc, Pentru o teorie a revoluției, spațiu,/ De pajiști verzi,/ De drumuri,/ Și de cer,/
Nemesis și libertate în cultura românească. O suită De aurite/ scări,/ De tei înalți” – Aur), fără a refuza
de eseuri și studii asupra culturii române cuprinde rima și chiar metrul popular, U. este un scrupulos
și Némesis y libertad, publicată în același an. Sunt șlefuitor al cuvântului: „Sunt în a Cuvântului cânta-
înfățișate lumii occidentale momente importante re/ Îndelungă, migăloasă căutare”.
din istoria culturii naționale și câteva personalități Diverși specialiști ar găsi de fiecare dată ceva nou de spus
care i-au marcat devenirea: Eminescu, Mircea Eli- în fața operelor atât de variate ale lui Uscătescu. Există însă
ade, Constantin Brâncuși, George Enescu, Ștefan unii scriitori care trebuie citiți în întregime, în timp ce ope-
Lupașcu, Constantin Noica, între alții. Mai multe rele lor separate ne lasă nesatisfăcuți. Îndrăznesc deci să
volume în limba română – Thanatos (1970), Dă- spun, păstrând proporțiile: nu citiți numai o carte a lui Us-
râmat Ilion (1972), Melc sideral (1974), Memoria cătescu, citiți-le pe toate. Veți vedea în ele contururile unui
continent care nu mai este cel al raselor și culorilor (albi,
pădurii (1977), Millenarium (1980), Autobiografie
galbeni, negri, roșii), care nu mai este cel al politicienilor, și
(1985), dar și Poemas de la Terra Perdida (1991) ș.a. care de fapt nu este găsit pe hărțile geografice; ci, asemeni
– cuprind creația sa lirică, certificându-i vocația. unei Atlantide a viitorului, există deja undeva. Să admi-
Siguranța expresiei, autenticitatea și distanțarea tem atunci – și autorul va fi primul care să ne-o spună – că
față de clișee sunt remarcate de la cea dintâi car- este vorba în cazul lui Uscătescu de un simplu aventurier
te, la apariția căreia s-a recunoscut în U. „o voce al spiritului. Dar este unul care se află pe corabia ce ne duce
majoră a poeziei românești” (Nicu Caranica). Re- spre singurul continent locuibil, Atlantida spiritului.
CONSTANTIN NOICA
unind motive poetice ce se vor regăsi permanent
și ulterior, Thanatos e organizat în trei secvențe: o SCRIERI: El problema de Europa, Madrid, 1949; Rela-
largă meditație-elegie care dă și titlul plachetei, un ciones culturales hispano–rumanas, Madrid, 1950; De
ciclu poematic, Poemele tăcerii, și câteva poezii in- Maquiavelo a la razón de Estado, Madrid, 1951; Rumania.
dependente. Elegia omonimă se naște la Cordoba Pueblo. Historia. Cultura, Madrid, 1951; Europa ausente,
Madrid, 1953; ed. (Europa absentă), tr. Simona Avarvarei,
„îmbibată de miresme”, dar încărcătura emoțională
Iași, 2005; Juan Bautista Vico y el mundo histórico, Madrid,
orientează meditația spre spațiul românesc, tărâm 1956; Constantin Brâncuși, Madrid, 1958; Escatología e
„Cu munți, cu caiși înfloriți, cu fântâni,/ Cu zone de historia, Madrid, 1959; Nuevos retratos contemporáneos,
dealuri, în zvon de seară/ În eterna noastră seară pe Madrid, 1959; Hombres y realidades de nuestro tiempo,
deal care-i dor/ Moarte, te înalți nemuritoare fân- pref. Vintilă Horia, Madrid, 1961; Profetas de Europa, Ma-
tână lină”. Dorul de patria pierdută fiind coarda cea drid, 1962; Vico ed altre guide, îngr. Mircea Popescu și Vit-
mai sensibilă pe care vibrează lira autorului, tema torio Vettori, Pisa, 1962; El tiempo de Ulises, Madrid, 1963;
revine în Poemele tăcerii („Dar Patria rămâne în Utopía y plenitud histórica, Madrid, 1963; Séneca, nuestro
mii de limpezi izvoare/ Un vers, un acord, o șoap- contemporáneo, Madrid, 1965; Aventura de la libertad,
Madrid, 1966; Fronteras del silencio, Madrid, 1967; Tem-
tă coboară în adânc/ Și ca mii de oglinzi scânteind
po di utopía, Pisa, 1967; Némesis y libertad, Madrid, 1968;
în splendoare/ Retrezesc în mine Patria în mii de Nou itinerar, Madrid, 1968; Proceso al humanismo, Ma-
ipostaze”) și în numeroase alte versuri. Moartea, drid, 1968; Il teatro e le sue ombre. Intorno al teatro occi-
prietenia, iubirea, agonia sunt și ele prilej de me- dentale contemporáneo, pref. Ettore Paratore, Bari, 1968;
ditație, care în unele formulări lirice capătă valoare Teatro occidental contemporáneo, Madrid, 1968; Erasmo,
527 Dicționarul general al literaturii române Utan
Madrid, 1969; ed. (Erasmus), tr. Darie Novăceanu, pref. 19–20; Radu Enescu, „Thanatos”, „Destin”, 1971, 21–23;
Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1982; ¿Existe aún Ion Bălu, Poemele lui George Uscătescu, RL, 1981, 39;
una cultura europea?, Madrid, 1969; Maquiavelo y la pa- Constantin Noica, [George Uscătescu], R, 1982, 2, ST,
sión del poder, Madrid, 1969; Antinomie della libertà, Flo- 1990, 7; Mihnea Gheorghiu, Un spirit european, RL,
rența, 1970; Thanatos, Madrid, 1970; Aporías del estructu- 1984, 21; Cultura y existencia humana. Homenaje al pro-
ralismo, Madrid, 1971; Conversaciones actuales (Politica, fesor Jorge Uscatescu. Bibliografía de Jorge Uscatescu,
cultura, arte), Madrid, 1971; Dărâmat Ilion, Madrid, 1972; Madrid, 1985; Gheorghe Vlăduțescu, Confesiunea unui
Genesi e vicende dello strutturalismo, Pisa, 1972; Mis ven- umanist – George Uscătescu, TBR, 1988, 358; Darie Novă-
tanas abiertas, Madrid, 1972; Supervivencia de la litera- ceanu, Poezia spațiului natal, ST, 1990, 7; Ioana Musta-
tura y del arte, Madrid, 1972; Breve teoría e historia de la ță, George Uscătescu: pledoarie pentru Europa, București,
cultura, Madrid, 1973; Cultura y avanguardia, Madrid, 1990, passim; Traian Diaconescu, George Uscătescu sau
1974; Melc sideral, Madrid, 1974; Idea del arte, Madrid, Destinul european al culturii române, AUI, literatură, t.
1975; Saber y universidad, Madrid, 1975; Brancusi y el arte XXXIX–XLI, 1993–1994; Popa, Reîntoarcerea, 178–186; De
del siglo, Madrid, 1976; ed. (Brâncuși și arta secolului), tr. vorbă cu George Uscătescu, îngr. Constantin Mustață, Bu-
Dorel Lucian Filipescu, București, 1985; Estructuras de la curești, 1998; Manolescu, Enciclopedia, 722–724. M.P.‑C.
imaginación, Madrid, 1976; Memoria pădurii, Madrid,
1977; Filosofia, Zaragoza, 1978; Fundamentos de estética y UTAN, Sever Iuliu (7.IV.1934, Vadu Izei, j. Mara-
estética de la imagen, Madrid, 1979; Millenarium, Madrid, mureș – 3.VI.2002, București), gazetar, prozator.
1980; Tragedia y politica, Madrid, 1980; Lenguaje y creati- Este fiul Mariei Utan (n. Gherghel) și al lui Teodor
vidad, Madrid, 1981; Poezii, București, 1981; Saggi di cul-
Utan, învățători; e frate cu poetul Tiberiu Utan. Ur-
tura e filosofia, Genova, 1981; La confesión de las ideas en
el mundo de la comunicación, Barcelona, 1982; Introduc-
mează școala primară în satul natal, Şcoala Medie
ción a la ontología de la cultura, Madrid, 1983; Autobio- Metalurgică din Cluj (terminată în 1952) și Faculta-
grafie, Madrid, 1985; Breviario de cultura, Madrid, 1985; tea de Filosofie, secția ziaristică, a Universității „C.I.
La otra cara de la libertad, Madrid, 1985; Anabasis, Cu- Parhon” din București (1954–1959). În 1953–1954
enca, 1987; Ontologia culturii, tr. Sarmiza Leahu și Gruia este încadrat la ziarul „Drumul socialismului” din
Novac, îngr. și postfață Dumitru Matei, București, 1987; Deva, unde va debuta cu versuri. După absolvirea
Proces umanismului, tr. Alexandru Ciolan, îngr. Adela facultății este corespondent în județele Maramureș
Becleanu Iancu, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, post-
și Satu Mare, apoi redactor la „Scânteia” (1959–1990)
față Alexandru Tănase, București, 1987; De Lorca a Ezra
Pound, Madrid, 1988; Estetica e cultura planetaria di Ugo
și la „Adevărul” (1990–2002). A colaborat cu versuri,
Spirito, Florența, 1989; Luceafărul, la un centenar, Ma- povestiri și reportaje la „Gazeta literară”, „Contem-
drid, 1989; ed. (Luceafărul la centenar), București, 2008; poranul”, „Luceafărul”, „Albina”, „Maramureș”, „Cu-
Per la scomparsa di Constantin Noica, Milano, 1989; L’u- tezătorii”, „Luminița”, „Orizont” ș.a.
niverso della comunicazione, Florența, 1991; Poemas de Povestirile din primul volum al lui U., Un pumn
la Tierra Perdida, Madrid, 1991; Avanguardia e libertà, de lumină (1973), sunt dominate fie de imaginea sa-
Genova, 1992; Nuove prospettive filosofiche, 1992; Estéti- tului, așa cum se întâmplă în Ghelia, unde se contu-
ca y crítica de Benedetto Croce, Barcelona, 1992; Timp și
rează o descriere a Văii Someșului apropiindu-se mai
destin, Madrid, 1993; Droit et religion dans l’experience
roumaine, Paris, 1993; Winckelmann ed Euphonios pi-
mult de reportaj, sau în Răchita, exemplu de proză
torre della perfezione primigenia, Madrid, 1993; Religión convențională, ce abordează simplist tema conflic-
y ciencia. Hocia una nueva cultura, Barcelona, 1994; Idei tului dintre vechi și nou, plasat în mediul rural al
fundamentale ale culturii spaniole, tr. Domnița Ilinca anilor ‘50 ori în mediul muncitoresc, ca în Întoar-
Țăranu, Iași, 1995; Europa absentă, tr. Simona Avarvarei, cerea fiului pierdut, Noaptea fraților. Altă culegere
Iași, 2005; Luceafărul la centenar, București, 2008; Paseo de povestiri, Calul alb de la miazănoapte (1977), se
estético por una pinacoteca, Barcelona, 2008. caracterizează tot prin filonul de origine țărăneas-
Repere bibliografice: C.I. Popovici, „Problema Europei”, că, alterat de o atitudine moralizatoare și tezistă, în
„Destin”, 1951, 1; V.I. [Virgil Ierunca], „Utopía y pleni- matca prozei pentru tineret a epocii. Natura, lumea
tud histórica”, „Ființa românească”, 1964, 2; Vintilă Ho- satului, impactul politic comunist asupra generației
ria, „Fronteras del silencio”, „Destin”, 1968, 16; Nicu Ca-
tinere de după cel de-al Doilea Război Mondial, pre-
ranica, [George Uscătescu], „Destin”, 1968, 16–18, 1971,
21–23; Mihai Cismărescu, [George Uscătescu], „Destin”, luate sentimental, cu o implicare factice, transpu-
1968, 17–18, 1971, 21–23; Horia Stamatu, [George Uscă- să într-o manieră pletorică, liricizantă, sunt câteva
tescu], „Destin”, 1968, 17–18, „Folia humanistica”, 1983, teme predilecte ale autorului, care, gazetar fiind,
241; Mihai Niculescu, George Uscătescu, „Destin”, 1969, aduce adesea în ficțiune fapte reale de viață. Cartea
Utan Dicționarul general al literaturii române 528
La nord-vestul inimii. Legendă și realitate (1977) Utan. Urmează clasele primare la școala din Vadu
conține exclusiv reportaje. Minele din Borșa, Vișeu Izei (1936–1940), continuă la Liceul „Dragoș Vodă”
de Sus, viața lui Vida Gheza, „artist al poporului” din Sighetu Marmației, dar după ocuparea Transil-
(Lemnul, sculptorul și Maramureșul), felul în care vaniei de Nord familia refugiindu-se la Vinerea (ju-
țăranul român trăiește în contemporaneitate, atmo- dețul Alba), învață la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăș-
sfera șezătorilor (Consultație sentimentală), locuito- tie (1940–1948). După absolvire se înscrie la Facul-
rii orașului Sighet și existența lor cotidiană (Suflete tatea de Filologie a Universității „Victor Babeș” din
mari în Ţara Bogdanului), un mare șantier de con- Cluj și începe să frecventeze cenaclul literar con-
strucții industriale (Meserie faină învață moțul) sunt dus de Ioanichie Olteanu și A.E. Baconsky. Debu-
subiecte în care scriitorul utilizează ficțiunea în- tează în 1948, cu poezii, în suplimentul literar al
tr-un tip de reportaj romanțat. U. continuă să scrie ziarului „Lupta Ardealului” (unde lucrează și ca re-
literatură pentru tineret, Legitimația de om (1986) dactor în 1948–1949), iar editorial în 1955 cu pla-
cuprinzând povestiri entuziaste cu țintă educativă, cheta Chemări, urmată în 1961 de Versuri (Premiul
a căror acțiune este situată pe valea Izei și care au ca „G. Coșbuc” al Academiei RPR). În 1949 este trimis
protagoniști elevi, pionieri sau uteciști. Întâmplări la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Mos-
din viața eroilor locali petrecute în timpul războiu- cova, pe care îl va termina în 1954. Revenit în țară,
lui (Flori proaspete), transformarea unui loc distrus e repartizat la Secția de cultură și artă a Comitetu-
de inundațiile din 1970 într-o livadă cu meri de către lui Central al Partidului Muncitoresc Român. Este
un profesor și de elevii săi (Acțiunea Cotul Dâmbu- redactor la „Luceafărul” (1958–1961), redactor-șef
lui), munca minerilor de la exploatarea Rodna (De la „Gazeta literară” (1963–1967), unde are un rol în
două veacuri se sprijină munții pe umerii lor) sau deschiderea revistei către valorile moderne ale lite-
viața medicilor (Un om zâmbește dimineții) devin
raturii universale și în recuperarea tradiției româ-
puncte de plecare pentru texte cu finalitate apăsat
nești interbelice, precum și în promovarea noilor
moralizatoare.
talente. Ulterior îndeplinește funcția de redac-
SCRIERI: Un pumn de lumină, București, 1973; Calul alb tor-șef la Editura Tineretului, iar în 1969 e numit
de la miazănoapte, București, 1977; La nord-vestul ini-
director al Editurii „Ion Creangă”, atunci înființată.
mii. Legendă și realitate, București, 1977; Legitimația de
om, București, 1986. Din inițiativa lui se alcătuiesc colecțiile „Biblioteca
pentru toți copiii” (de care se îngrijește și unde
Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 209–210;
Mircea Moga, „La nord-vestul inimii”, CNT, 1977, 30; apar cele mai cunoscute cărți din patrimoniul cla-
Victor Bârlădeanu, „Calul alb de la miazănoapte”, „Pre- sic și contemporan, român și universal) și „Biblio-
sa noastră”, 1977, 9–10; Mihai Coman, „La nord-ves- teca «Jules Verne»” (dedicată literaturii de anticipa-
tul inimii”, LCF, 1977, 46; Dumitru Micu, „Calul alb de ție). În 1986 este eliminat de la conducerea editurii.
la miazănoapte”, CNT, 1978, 5; Otilia Marinescu, Laura A mai colaborat cu versuri proprii și cu traduceri
Temian, Ana-Maria Brezovski, Autori maramureșeni. din Kössi Kaatra, Raul G. Tuñon, Gabriela Mistral,
Dicționar biobibliografic, Baia Mare, 2000, 545–547. C.Dt.
Ryszard Danecki, Bertolt Brecht, Florian Miroslav,
Vladimir Solouhin, Rasul Gamzatov, Elisaveta Ba-
greana la „Tribuna”, „Steaua”, „România literară”,
„Familia”, „Viața românească”, „Contemporanul”,
„Argeș”, „Flacăra” ș.a.
U. debutează în anii ’50, momentul postbelic
cel mai potrivnic lirismului, astfel încât Chemări
UTAN, Tiberiu este o carte din care mai târziu nu se va reține ni-
(21.III.1930, Văleni, mic. Platitudinea, artificialitatea, șabloanele realis-
j. Maramureș – mului socialist sufocă valențele reale: tentația ex-
25.V.1994, București), presiei eliptice și a unei simplități rafinate, iar la ni-
poet, traducător. vel tematic – dialogul nostalgic cu obârșia. Sunetul
personal al poetului începe să se elibereze de clișee
Este fiul Mariei Utan (n. Gherghel) și al lui Teodor spre finalul deceniului al șaselea și el se impune la
Utan, învățători; e frate cu gazetarul Sever Iuliu începutul deceniului următor ca o voce distinctă
529 Dicționarul general al literaturii române Utan
într-un „prim val de poezie nouă” (Marin Bucur), un „umor lugubru”, ca în aceste versuri în care cio-
care redescoperă teritoriile lirismului, ale confesi- plitorul de sicrie este îndemnat să „ia bine măsu-
unii: A.E. Baconsky, Ion Horea, Alexandru Andri- ra”: „La umeri vezi haina să nu strângă,/ simtă-se
țoiu, Aurel Rău, Petre Stoica ș.a. Noutatea acestei bine mâna dreaptă, stângă,/ Dă-mi o înfățișare cât
voci constă în solidarizarea gestului hieratic cu cel mai protocolară,/ să nu mai zică lumea: și ăsta-i
grațios și suav, a concreteței materiale cu inefabi- de la țară...”. Contrapunctic sunt celebrate univer-
lul, a obișnuitului existenței cu partea ei ascunsă, sul vegetal, anotimpurile, momentele zilei, toate
de miracol. Pe măsură ce se maturizează, lirismul având conotații de auroral. U. este un sensibil poet
lui U. câștigă în substanță și se decantează. Acest al mirărilor și al gesturilor suave, aproape inextri-
fenomen se produce chiar și în poezia patriotică cabile; de aceea el și evită să le gloseze, limitân-
sau în aceea care tematizează revoluția, militantis- du-se la momentul prim, de luare la cunoștință și
mul (există, în acești primi ani ai „dezghețului ide- de încântare. E o poezie exclamativă, nu și retori-
ologic”, o încercare mai generală, în literatură ca și că, ci discretă: o lirică a confesiunii șoptite. Poetul
în artele plastice, de a da o față estetică subiectelor e cel ce comunică semenilor apariția miracolului,
cerute oficial). Poeme cu titulatură reprezentativă epifania: „Auziți, se desfac/ frunzele merilor, pru-
coagulează tradiția locului – Maramureșul istoric, nilor,/ caisul își aprinde florile./ Oameni, e ceasul
care e „Sicilia” poetului, cu gorunul mitic al copi- minunilor” sau: „Ascultați: își scoate colțul un mu-
lăriei, cioplitorii de porți, curtea cu gard de nuiele, gur dintr-o ghindă”. Deși nu are mari afinități cu
dar și cu istoricele figuri Pintea, Horea, Iancu – și, simboliștii, U. cultivă uneori estompa, încețoșarea
într-o manieră lipsită de patetism strident, dezră- contururilor, umbratilul: „În astă-seară/ umbrele
dăcinarea: Baladă veche, Tăietorii de lemne, Cim- altfel coboară.// Pasul lor moale.// Când răsare
poiul, Doina. Parafrazând titlul unui volum, se luna/ sosesc câte una.// Nu le auzi, parcă e toată/
poate spune că punctul fix după care se orientează lumea de câlți sau de vată”. După definiția lui Eu-
mișcările sufletești ale poetului este Steaua Nordu- gen Simion, poetul, „bolnav de suavități” și aflat în
lui: „Pe-aici pe undeva se cuvenea/ și casa mea să perpetuă transă, descoperă minunea mai ales aco-
răsară/ Ca floarea-soarelui îmi rotesc/ fruntea-n- lo unde semenii săi nepoeți nu văd nimic ieșit din
comun. De altfel, a revela miracolul cotidianului și
tr-acolo spre seară”. Transilvania, și mai ales ținutul
al obișnuitului, a insolita banalul este o veche misi-
Maramureșului revin intens în poezia de maturi-
une a poeților. U. o preia cu uneltele sale în versuri
tate. Nostalgie a locurilor și a oamenilor, nostalgie
simple și muzicale, în care se aude și vocea altora,
a condiției de homo faber, sentimentul că toate
de pildă a lui Octavian Goga din Cântece. Pretextul
acestea îl repudiază sau că el, poetul ajuns „domn”,
pentru o asemenea revelație cu vibrări elegiace i-l
nu mai găsește căile de comunicare de altădată:
oferă, bunăoară, neînsemnata floare de păpădie:
„Încep să uit cântecele de-acasă/ neagra lor câne-
„Risipite-n ierburi/ flori de păpădie/ despre voi un
pă de fum [...]. La ce folos dalta, nu mai cioplești
cântec/ nimenea nu scrie [...]./ Prea vă treceți iute/
porți,/ – destin de Ahașver rătăcitor/ Au mileniile
triste flori de scamă/ oamenii vă calcă/ vântul vă
lor de morți,/ dreptatea-i numai de partea lor,/ nu
destramă./ Nimenea pe lume/ nu vă ia în seamă”.
te mai vor, nu te mai vor”. Paralel se intensifică mo-
Cel mai frecvent lirica lui U. se constituie din no-
tivul morții, al presiunii devastatoare a timpului. tații fulgurante, rezultat al renunțării la anecdotic,
Într-un poem despre „moartea Pinții”, în sfârșitul dar și la compunerea amplă, cu substrat „filosofic”.
legendarului haiduc se proiectează propriul sfârșit, Atâta câtă există, această filosofie a miracolului se
balada și bocetul devenind măști lirice, pretexte stinge în exclamația șoptită, care se vrea însă cât
pentru istoria personală: „Tot singur mori tot sin- mai cuprinzătoare.
gur și numai singur mori”. Solitudinea este, așadar,
altă temă asociată cu dramatismul trecerii. Ciclul Sunt vârste la care cuvintele capătă asupra autorilor
înclinări tiranice și-i asediază. [...] Tiberiu Utan a știut
de inedite Drumul ierburilor din volumul omonim
dobândi asupră-și prestigiul spațiilor dintre tentație și
(1995) acutizează obsesia tanatică, a „cărării albas- conștiință, al domniei peste ademeniri. El își stăpânește
tre” spre „cunoscutul plai/ unde-s de toate: și ni- cuvintele și învățându-le nu dezmățul, ci economia, obți-
mic, și rai”. Poezia întrebărilor ultime conjugă, cum ne din partea lor efectul sobrietății. [...] Nota de discreție,
observă Dumitru Micu, tragismul răspunsurilor cu într-o literatură unde s-a și vociferat abundent, intervine
Utopia Dicționarul general al literaturii române 530
cu consecvență, ca o con-structură, și ne-risipa de cuvinte UTOPIA, publicație apărută la Cluj, lunar, între
dă cuvintelor preț. martie 1929 și noiembrie 1930 și în ianuarie–fe-
ION CARAION
bruarie 1931. Redactor: I. Hașegan. „Revistă de
SCRIERI: Chemări, București, 1955; Versuri, București, cultură generală”, așa cum indică subtitlul, U. se
1961; Ciopârțilă, cu ilustrații de Clelia Ottone, București, ocupă mai ales de probleme social-politice, de
1962; Carte de vise, cu ilustrații de Mihu Vulcănescu, Bu- educație și de cultură, de pedagogie socială și de
curești, 1965; Isprăvile lui Ciopârțilă, cu ilustrații de Cle- ameliorare a condițiilor de viață. De altfel, aceste
lia Ottone, București, 1966; Clipe, București, 1968; Stea-
idei au inspirat și constituirea unui cerc de reflec-
ua singurătății, București, 1968; Ciopârțilă cascador, cu
ție motivat de necesitatea de a expune, analiza și
ilustrații de Clelia Ottone, București, 1973; Goana după
vânt, București, 1973; Versuri, pref. Eugen Simion, Bu- discuta fără patimă „problemele zilei, îndeosebi
curești, 1975; Zoo-Ciopârțilă și alte întâmplări, cu ilus- acelea care converg spre studiul societății”. Nota
trații de Ana Pușchilă, București, 1978; Cartea jucăriilor, dominantă este cea sociologică, deși nu lipsesc
cu ilustrații de Ana Pușchilă, 1979; Trei legende române, versuri de Cornelia Buzdugan (Termitele, Bufnița),
cu ilustrații de Marcela Cordescu, București, 1980; Căr- G. Șt. Cazacu (Zbucium) și Traian Ieremici (Cuvin-
țile cu Ciopârțilă, București, 1984; Legende române, cu te pentru o „fată de stradă”, În țara lui Budha, Eva)
ilustrații de Genoveva Georgescu și Mihai Gheorghe, sau prezentarea unor cărți precum Spovedania
București, 1985; Drumul ierburilor, pref. Dumitru Micu,
unui învins de Panait Istrati. Câteva aforisme pre-
postfață Lucia Olteanu Utan, București, 1995. Traduceri:
luate din volumul Privind viața de G. Ibrăileanu,
Jesús López Pacheco, Dragoste interzisă, pref. trad., cu
ilustrații de Eugen Mihăescu, București, 1964. recent apărut, și un foarte scurt fragment din Divi-
na Commedia a lui Dante în traducerea lui Const.
Repere bibliografice: S. Damian, Tiberiu Utan, GL, 1960,
52; Al. A. Philippide, Studii și portrete literare, București,
Z. Buzdugan epuizează beletristica tipărită în U.
1963, 30–39; Georgescu, Păreri, 201–206; Simion, Orien- Dintre textele teoretice, care ocupă preponderent
tări, 125–130; Nicolae Manolescu, „Carte de vise”, CNT, fiecare număr, se remarcă Legitim–național–inter-
1966, 6; Căprariu, Jurnal, 177–181; Constantin, Despre național și „Prerevoluționar” de Petre Pandrea și
poeți, 70–74; Martin, Poeți, II, 167–171; Perpessicius, Lec- Femeia intelectuală în societatea modernă, un eseu
turi, 397–401; Caraion, Duelul, 167–169; Ion Caraion, de Cornelia Buzdugan. Probleme de istoria culturii
Enigmatica noblețe, București, 1974, 147–153; Dumitru abordează G. Bogdan-Duică (Tablouri culturale),
Micu, Periplu, București, 1974, 282–286; Streinu, Pagini, V. Vlad, V.L. Rogacevschi, Corneliu Albu (Orient și
III, 52–57; Cristea, Domeniul, 101–104; Piru, Poezia, II, 53–
Occident) sau Al. Roșca (Valoarea biologică a artei,
56; Poantă, Radiografii, I, 158–161; Raicu, Practica scrisu-
lui, 306–310; Simion, Scriitori, III, 204–210; Micu, Lim-
Drama). O serie intitulată Scrisori din Noua Zeelan-
baje, 277–283; Simion, Fragmente, I, 173–174; Dimisianu, dă semnează Oscar Jianu. Sunt reluate și texte de
Lumea, 581–582; Daniel Cristea-Enache, Poezia lui Tibe- Edmond Séchelle, Karl Kautsky, Édouard Schuré.
riu Utan, ALA, 2002, 607; Dicț. scriit. rom., IV, 687–688; Alți colaboratori: Vl. Ghidionescu, Ștefan Zele-
Dimisianu, Oameni, 217–219; Popa, Ist.lit., I, 837. N.M. tin, Simion Mândrescu, Florian Dinculescu. M.Pp.
VACARIU, Dumitru (21.IX.1931, Boboiești, j. timpurilor trecute are prioritate în Vornicul Țării
Neamț – 26.V.2017, Iași), prozator, autor drama- de Sus (1984) și în Poteci fără întoarcere (1987). Pri-
tic, poet, editor. Este fiul Mariei (n. Gheorghiță), mul e un roman-parabolă având amprentă isto-
înrudită pe linie maternă cu David Creangă (bu- rică mai mult prin scriitură. Evenimentele trec în
nicul scriitorului Ion Creangă), și al lui Dumitru plan secund, din narațiune distingându-se figura
Vacariu, țărani. Urmează școala primară în satul aproape legendară a unui vornic capabil de mari
natal (1938–1943), Seminarul Teologic „Veniamin sacrificii. În Poteci fără întoarcere destinul protago-
Costache” din Iași (1943–1944), Școala Normală nistului este trasat de ereditate. Fiu al unui haiduc,
din Piatra Neamț (1946–1952) și Facultatea de Fi- argat la curtea boierului care i-a destrămat fami-
lologie–Istorie a Universității ieșene (1953–1957). lia, acesta devine conștient de influența nefastă a
Numit profesor la Liceul nr. 2 din Vaslui și director stăpânului asupra existenței sale, ceea ce îl face să
al Casei Raionale de Cultură, în 1958 va fi anchetat se revolte și să lupte pentru restabilirea dreptății.
și întemnițat sub învinuirea „delict împotriva ordi- După 1989 V. continuă să scrie proză romanescă,
nii sociale” pentru că organizase, împreună cu alți dar își schimbă în unele pagini registrul, trecând
colegi de facultate, sărbătorirea a cinci sute de ani la reconstituiri documentare. Memorii din peri-
de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare. Eliberat oada propriei detenții alcătuiesc sursa paginilor
din detenție în 1964, este angajat scurt timp la Sta- în Ochii viperei (1995), Praznicul orbilor (2001) și
țiunea de Mașini și Tractoare din Vaslui, de unde în Porumbeii albaștri. Spovedania unui adolescent
1965 se mută ca funcționar la Centrul de Librării din veacul tristeții (2003). Primează în aceste cărți
și Difuzarea Cărții din Iași; trece în 1969 la Muzeul autenticitatea rememorării unor întâmplări de zi
Literaturii Române, rămânând aici ca șef de secție cu zi: coșmarul anchetelor, munca istovitoare din
până la pensionare, în 1992. Debutează cu versuri Balta Brăilei, lagărul de la Stoenești, boala con-
în 1957 la „Viața studențească” și editorial în 1979 tractată în celulă se întrețes cu imagini venite din
cu volumul de proză scurtă Dincolo de poveste. Va copilărie. Scene de o cruzime paroxistică, derulate
mai colabora la „Convorbiri literare”, „Cronica”, în închisoarea de la Pitești și figuri patibulare sunt
„Ateneu”, „Manuscriptum”, „România literară”, „Ia- evocate și în Mărturii din viața de apoi (2012), dar
șul literar”, „Flacăra Iașului”, „Opinia”, „Dacia litera- autorul găsește resurse și pentru umor, pentru iro-
ră”, „Symposion”, „Monitorul” (Iași), „Contempora- nie. Ca poet, de la început până la Cântecul lebedei
nul”, „Poezia” ș.a., uneori sub pseudonimele Mitru (2011), V. este un tradiționalist, cultivând temele
Dolia, Mitru Vaduri, Mitru Elian. istorice (o serie de psalmi evocă figura mitropo-
Schițele din Dincolo de poveste, ca și romanele litului Dosoftei, a lui Ștefan cel Mare), religioase,
Bărzăunul și restul lumii (1981), Aventură dincolo într-un registru sentimental-vetust („De ce-ți sunt
de timp (1990) sunt narațiuni agreabile, având în ochii triști, femeie?/ și pașii triști... și norii triști.../
centru peripețiile unui grup de copii. Personajul iar zările tale toate se scaldă/ în undele mohorâ-
central, Bărzăunul, regăsibil în majoritatea cărților te ale tristeții...”). Volumele Junimea și junimiștii
lui V., întruchipează adolescentul dornic de a între- (1973), Focul cel mare (1977), Din cronica unui veac
prinde noi explorări, fascinat de istorie și de peisa- (1978), Cezar Petrescu, Georgetta (2000) ș.a., edita-
jul ținuturilor în care trăiește. În Aventură dincolo te în colaborare cu Ion Arhip, reunesc manuscri-
de timp autorul pornește de la lumea copilăriei și se și documente literare inedite. De pildă, primul
a adolescenței pentru a face trecerea către litera- conține un număr mare de scrisori transcrise după
tura fantastică. Proiecția realului și a fantasticului originalele aflate la Muzeul Literaturii Române din
este realizată cu naturalețe, demonstrația urmărită Iași, relevante și pentru alcătuirea unui portret al
fiind ruptura dintre vis și decepția pe care o adu- lui Titu Maiorescu, mentorul cenaclului Junimea.
ce realitatea. Într-o peșteră, simbol al unui paradis Se adaugă la aceste ediții câteva cărți puse sub ge-
atemporal, adolescentul descoperă un bătrân pust- nericul Viața și opera în imagini, „subiectele” fiind
nic din istorisirile căruia ar reieși că acțiunea se pe- Otilia Cazimir, G. Topîrceanu, Emil Gârleanu, Ionel
trece în vremea lui Dragoș-Vodă. Accentul se mută Teodoreanu, și mai multe antologii tematice cen-
de pe întâmplări pe fondul psihologic, V. dovedin- trate pe lirica iubirii, realizate în colaborare. V. s-a
du-se un subtil observator de caractere. Reînvierea remarcat și ca autor de piese de teatru pentru copii
Vaian Dicționarul general al literaturii române 534
și tineret – Bing-bang-bing, marcându‑i debutul în Radu Maria, „Bing – bang – bing”, TTR, 1975, 7; Ioana An-
dramaturgie, Comoara, Cele trei domnițe, Dincolo gelescu, „Junimea și junimiștii”, AIX, t. XIII, 1976; Ioan
de singurătate –, puse în scenă între 1972 și 1983 la Holban, [Dumitru Vacariu], „Flacăra Iașului”, 1984, 11752,
Iași, Constanța, Sibiu, Oradea etc. VR, 2001, 3–4, „Evenimentul” (Iași), 2002, 25 august, CL,
2006, 11, LCF, 2011, 10; Ion Apetroaie, „Vornicul Țării de
SCRIERI: Dincolo de poveste, Iași, 1979; Bărzăunul și Sus”, CRC, 1984, 27; Tudorel Urian, „Vornicul Țării de
restul lumii, Iași, 1981; Vornicul Țării de Sus, Iași, 1984; Sus”, O, 1984, 48; Nicolae Ioan Pintilie, Un roman para-
ed. 2, pref. Ioan Holban, Iași, 2010; Poteci fără întoarcere, bolă, CL, 1985, 4; Nicolae Turtureanu, [Dumitru Vacariu],
București, 1987; Comoara, Iași, 1988; Aventură dincolo de CRC, 1990, 27, 1996, 19–20, „Monitorul” (Iași), 1999, 185,
timp, Iași, 1990; Ochii viperei, Iași, 1995; Cronica regatu-
„Ziarul de Iași”, 2006, 19 aprilie; Val Condurache, Arta po-
lui blestemat, Iași, 1996; Planeta lui Orim, Iași, 1999; Casa
vestirii, RL, 1990, 45; Nicolae Busuioc, Oglinzile cetății,
cu iederă, pref. Ioan Holban, Iași, 2000; Templul amă-
III, Iași–Chișinău, 1996, 175–186; Florin Constantin Pa-
girii, Iași, 2000; Cerbul de lumină, Iași, 2001; Praznicul
vlovici, Tortura pe înțelesul tuturor, București, 2001, 250–
orbilor, Iași, 2001; Porumbeii albaștri. Spovedania unui
251; Valentin Talpalaru, „Porumbeii albaștri”, CRC, 2004,
adolescent din veacul tristeții, Iași, 2003; În căutarea Scu-
3; Constantin Dram, Între romanesc și parabolic, CL, 2006,
fiței roșii, Iași, 2005; Fiul meu. Parabola apocalipsei roșii,
8; Nicolae Bususioc, „Fiul omului”, RR, 2007, 4; George
Iași, 2006; Psalmii fiului rătăcitor, pref. Ioan Holban, Iași,
Bădărău, Revelația psalmistului, DL, 2008, 77. A.St., C.Dt.
2007; O mie și una de nopți, Iași, 2008; Păpușa cu ochi de
smaralde, Iași, 2008; Poteci fără întoarcere – Piatra De-
VAIAN, Eugen (2.XI.1870, Bacău – 25.VIII.1897,
diului – Ochii lupoaicei, Iași, 2010; Cântecul lebedei, pref.
Ioan Holban, Iași, 2011; Mărturii din viața de apoi, pref. Compertrix, Franța), ziarist, prozator, traducător.
Ioan Holban, Iași, 2012. Ediții: Junimea și junimiștii. Scri- Este fiul Zoei (n. Mustea) și al lui Enacachi Văian,
sori și documente inedite, introd. edit., Iași, 1973 (în cola- funcționar. Prin mamă se înrudea cu cronicarul
borare cu Ion Arhip); Din cronica unui veac. Documente Nicolae Mustea, cu publicistul și profesorul de pe-
inedite (1850–1950), Iași, 1978 (în colaborare cu Ion Ar- dagogie Grigore Tăbăcaru și cu poetul G. Bacovia,
hip); Alexandru Vasiliu-Tătăruși, Focul cel mare. Amin- fiind căsătorit cu Libertatea Bruteanu, scriitoare ce
tiri din Primul Război Mondial (1916–1918), pref. Petru semnează cu pseudonimul Laura Vampa. A urmat
Ursache, Iași, 1978 (în colaborare cu Ion Arhip), Lunga
la Bacău școala primară și două clase gimnaziale,
și amara pribegie, Iași, 2001 (în colaborare cu Lucian
Vasiliu); Ionel Teodoreanu, Cina cea de taină, pref. edit.,
continuându-și învățătura la Buzău. La șaisprezece
Timișoara, 1992; Otilia Cazimir. Viața și opera în imagini, ani fuge de acasă cu o trupă de teatru. În 1888 se
pref. edit., Iași, 1996; Delavrancea și copiii. Povestea vieții afla la Brăila, conducând ziarul „Unirea muncito-
în imagini, pref. edit., Iași, 1997 (în colaborare cu Boris rilor”, iar în 1889 la Roman, unde, împreună cu G.
Crăciun); G. Topîrceanu. Viața și opera în imagini, pref. Ibrăileanu, Panait Mușoiu ș.a., scoate revista „Școa-
edit., Iași, 1997; Emil Gârleanu. Viața și opera în imagini, la nouă”. În aceeași perioadă, din nou la Brăila și tot
pref. edit., Iași, 1997; Ionel Teodoreanu. Viața și opera în alături de Ibrăileanu și Mușoiu, susține „România
imagini, pref. edit., Iași, 1998 (în colaborare cu Boris Cră- viitoare”, săptămânalul socialiștilor Zamfir Filotti
ciun); Cezar Petrescu, Georgetta (epistolar inedit), Iași,
și Th. C. Mănescu. În 1889–1890 este redactor la
1998 (în colaborare cu Lucian Vasiliu); Petre Ispirescu,
Basme, pref. edit., Iași, 1998. Antologii: Imn femeii. Pa- publicația liberală „Voacea Romanului” și scrie la
gini de literatură, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, post- „Moldova”. Când, la sfârșitul lui 1890, „Moldova”
față Gheorghe T. Zaharia, București, 1984 (în colaborare își încetează apariția, se stabilește la București,
cu Gheorghe T. Zaharia și Liviu Moscovici); Prinos de fru- unde colaborează sau lucrează în redacția gazete-
musețe și iubire. Antologie de lirică românească dedica- lor „Adevărul”, „Ilustrațiunea română”, „Românul”,
tă femeii, pref. Constantin Ciopraga, București, 1989 (în „Țara”, „Liga ortodoxă” și „Bucarest”, întreținân-
colaborare cu Gheorghe T. Zaharia); Iași, oraș al marilor du-se din scris. În 1896–1897 editează cotidianul
destine, Iași, 1997; Iubire, tainică lumină, pref. Constan-
politic și literar „Pressa”, după ce în 1893, vreme de
tin Ciopraga, Iași, 1999 (în colaborare cu Gheorghe T. Za-
haria și Liviu Moscovici); Psalmi ai marilor iubiri, pref.
câteva luni, scosese alături de soția sa revista „Săp-
Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Iași, 1999 (în colaborare cu tămâna ilustrată”. A mai iscălit cu inițialele nume-
Gheorghe T. Zaharia și Liviu Moscovici). lui și cu pseudonimul Șt. Scurtu. Bun cunoscător
Repere bibliografice: Marius Robescu, Teatrul ieșean al limbii franceze, convins că la Paris va găsi clima-
pentru copii și tineret la București, RL, 1973, 43; Dan Mă- tul necesar pentru a face să apară un ziar așa cum
nucă, „Junimea și junimiștii”, CRC, 1973, 51; Virgil Vin- își dorea și visând să-l întâlnească pe romancierul
tilescu, „Junimea și junimiștii”, O, 1974, 14; Constantin Émile Zola, pleacă spre Franța împreună cu soția
535 Dicționarul general al literaturii române Vaida
sa. După o ședere în Elveția (trece prin Zürich, Lau- a urmat, după unele surse fiind practic semianal-
sanne, face un popas la Geneva; aici, pentru a-și fabet), V. are o activitate de comunist în ilegalita-
câștiga existența, găsește o slujbă în librăria unui te aparent bogată, ocupând ulterior – aproximativ
francez), își continuă singur călătoria, ajungând pe între 1948 și 1956 – diverse funcții culturale, admi-
jos la Paris. Scurt timp este contabil, dar tuberculo- nistrative și politice importante (un timp a lucrat
za de care suferea se agravează și, deprimat, se si- și în Institutul de Istorie a Partidului). Un moment
nucide, aruncându-se sub roțile unui tren pe linia decisiv în cariera sa va fi participarea, în 1955, la
Paris–Lyon. excluderea lui Alexandru Jar din Partidul Muncito-
Fire evazionistă și temperament hipersensibil, resc Român și la sancționarea altor scriitori, împre-
cititor pasionat de literatură senzațională, dar și jurări ce vor anticipa propria prăbușire: la Congre-
admirator fanatic al lui Eminescu, V. nu a reușit să sul Scriitorilor din iunie 1956 va cădea în dizgrație,
depășească nici condiția de „proletar intelectual”, fiind considerat nu doar un autor fără talent, ci și,
nici să-și cristalizeze talentul în creația literară. S-a mult mai grav, vinovat de absența totală de veridi-
risipit în articole pătimașe, fără idei originale, cum citate a mediilor evocate, de sabotarea criteriilor
sunt Pornografie și naturalism, Artiștii cetățeni sau realismului socialist. Debutează în revista „Apăra-
Teatrul modern. A lăsat versuri epigonice, de evi- rea” (1946–1947) cu un fragment dintr-un roman
dent timbru eminescian, strânse postum în volu- în proiect, Cutremurul, scrie frecvent la „Flacăra”
mul Proză și versuri (1899), epigrame, unele cam (din 1949 până în 1953). Își face debutul editorial în
obscene (Fin de siècle, 1892), instantanee din viața 1946 cu romanul Ioan din Marghita, ficțiune lipsită
celor umili (Spectacole în stradă, Cronici triste, Mi- de valoare literară. Mai e prezent în „Contempora-
zerie, Nebunul). Un roman, După natură. Artiștii, nul”, „Scânteia”, „Albina”, „Opinia”, „Revue roumai-
i-a apărut în 1890, altul, Măritată, neîncheiat, s-a ne”, „Steaua”, „Viața românească”, „Utunk”, „Veac
tipărit fragmentar în „Săptămâna ilustrată”. Scri- nou”, „Călăuza bibliotecarului”, „Gazeta literară”. A
erile lui V. pot interesa ca document social și psi- publicat și o Încercare critică asupra filosofiei kan-
hologic. În 1891 era imprimată traducerea sa după tiene (1948), de orientare marxist-leninistă.
o versiune franceză a romanului Întâia dragoste Paternitatea unora din scrierile lui V., personaj
de Ivan Turgheniev. Numeroase alte transpuneri, extrem de controversat, stă sub semnul întrebă-
îndeosebi din literatura franceză (Guy de Mau- rii. De exemplu, romanul Scântei în beznă (1950)
passant, Alphonse Daudet, Émile Zola, Alphonse s-a presupus că ar fi produsul unui grup redacți-
Allais, Gustave Flaubert ș.a.), dar și din Giacomo onal. Cartea, promovată intens în anii 1950–1953,
Leopardi ș.a., intră în paginile ziarului „Adevărul” a suportat în scurt timp o avalanșă de critici dure.
(1891–1893). Subiectul îl constituie viața deținuților comuniști
SCRIERI: După natură. Artiștii, Roman, 1890; Fin de în închisorile perioadei interbelice. Scris în spiri-
siècle. Versuri, idile, epigrame, profiluri, București, 1892; tul realismului socialist, romanul compune tezist
Proză și versuri, pref. Socrate Georgescu, București, 1899. chipuri, destine, atmosfera din temniță etc. Pro-
Traduceri: Ivan Turgheniev, Întâia dragoste, Roman, lific, V. a mai produs texte în care evenimentul is-
1891. toric apare falsificat și mai evident (Ioan din Mar-
Repere bibliografice: Theodor Cornel, O amintire, „Eve- ghita) sau a căror importanță literară este infimă.
nimentul”, 1898, 1615; „Proză și versuri”, NRR, 1900, 7; De observat ar fi doar aria tematică diversă: viața
Al. Piru, G. Ibrăileanu. Viața și opera, București, 1967, evreiască în romanul Aviva, fiica ghetoului (1947),
30–31, 43–49; N. Gr. Stețcu, Eugen I. Vaian, ATN, 1969, 8;
copilăria în Școlarul roșu (1950) și în Micul patri-
Ion Munteanu, Trei tineri socialiști, CNT, 1976, 5; Dicț. lit.
1900, 881; Tiberiu Lovin, Centenarul unui scriitor băcău- ot (1950), memorialistica în Prăbușirea Doftanei
an care s-a sinucis la Paris, „Monitorul de Bacău”, 1997, (1947), Soarele din anii grei (1951), Clocote (1954),
199; Ioan Dănilă, Un înstrăinat. Eugen Vaian, ATN, 1997, istoria în Scântei în beznă, șabloanele ideologice fi-
9; Budău, Bacăul lit., 80–82. S.C. ind atotstăpânitoare.
SCRIERI: Ioan din Marghita, București, 1946; Aviva, fii-
VAIDA, A.G. (pseudonim al lui Avram Goldenberg; ca ghetoului, București, 1947; Prăbușirea Doftanei, pref.
30.I.1910, Iași – 17.XII.1965, București), prozator. Teodor Rudenco, București, 1947; Herbac din Mărghita,
Cu o biografie neclară, neputându-se stabili cu București, 1949; Ocsko Tereza a fost ucisă!, București,
exactitate nici măcar ce studii a urmat (sau dacă 1949; Micul patriot, București, 1950; Scântei în beznă,
Vaida Dicționarul general al literaturii române 536
București, 1950; Școlarul roșu, București, 1950; Procesul, profesor asociat la Facultatea de Studii Europene
București, 1951; Soarele din anii grei, București, 1951; În a Universității „Babeș–Bolyai” și la cea de Filoso-
țara constructorilor comunismului, București, 1953; Clo- fie–Sociologie a Universității „Avram Iancu”. De-
cote, București, 1954; Povestiri din anii grei, București,
butează cu poezii la „Steaua” în 1963, iar editorial
1954; Anii mâniei, București, 1956; Eșecul bandei V5, Bu-
curești, 1957; Povestea unei mame, București, 1957; Pa- în 1969 cu placheta Cenușa verde, urmată de un
vilionul revoluționar la catarg. Din lupta revoluționară lung șir de alte culegeri de poezii și poeme: Margi-
a marilor români din anii 1917–1920 (în colaborare cu nea lacrimei (1974; Premiul Asociației Scriitorilor
N. Bârdeanu), București, 1959; Tinerețe (în colaborare), din Cluj), Cetăți și călătorii (1977), Templul de sti-
București, 1962. clă (1979), Extaze (1983), Brocarturi și pănură
Repere bibliografice: Eugen Luca, „Scântei în beznă”, (1988), Pod în Balcani (1999), Ca o rană cunoaște-
CNT, 1950, 207; Mihai Novicov, O carte care trebuie citită rea (2001). Proza e reprezentată de romanele Soa-
de cât mai mulți, FLC, 1950, 34–35; Ștefania Popovici, Ro- rele la miezul nopții (1978; Premiul Asociației
manul „Clocote”, IL, 1954, 4; Valeriu Râpeanu, Un grăitor Scriitorilor din Cluj), Zile în cuibul păsării (1980),
document de viață, GL, 1955, 20; Leonard Gavriliu, „Eșe-
cul bandei V5”, O, 1958, 1; Elena Stan, Lupta partidului
Vânătoare de vrăjitori (1986), Corinda (1988) și
în ilegalitate reflectată în romanul actual, TR, 1961, 19; Oameni din Babilon (2010). Incidental a cochetat
Popa, Dicț. lit. (1977), 593; Ana Selejan, Literatura în to- cu teatrul, una dintre piesele sale închinată lui
talitarism, I–VI, Sibiu, 1994–2000, passim; Maftei, Perso- Horea, Execuția se repetă, fiind jucată în 1984 pe
nalități, III, 337–338; Busuioc, Scriitori ieșeni, 431; Radu scena Naționalului clujean, iar un volum de piese
Mareș, [A.G. Vaida], VTRA, 2005, 7–8, „Acolada”, 2010, 5; pentru copii, Poveste despre pământul țării, apă-
Cristian Săndache, Literatură și propagandă în Româ- rând în 1979. În calitate de critic și cronicar literar,
nia lui Gheorghiu Dej, București, 2006, 231–234. C.Dt.
publică Ospățul lui Trimalchio (1970), Sextil Puș-
cariu, critic și istoric literar (1972), Lucian Blaga.
Afinități și izvoare (1975), Introducere în opera lui
St. O. Iosif (1977), Ion Budai-Deleanu (1977), Mito-
logii critice (1978), Pe urmele lui Lucian Blaga
(1982; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj),
Turnul de fildeș (2003), De la Inorog la Pașadia
(2004). A alcătuit antologii și a tălmăcit din scrii-
VAIDA, Mircea tori germani contemporani, a îngrijit ediții din
(9.XII.1941, Timișoara), scrierile lui Ion Agârbiceanu, Mateiu I. Caragiale,
poet, prozator, critic și Panait Istrati, N. Iorga și Ion Vinea. Este și autor al
istoric literar. unui volum de comentarii despre conflictul din
Iugoslavia (Conjurația împotriva Iugoslaviei,
Este fiul Dorei Veturia (n. Rudnean) și al lui Mircea 2001).
Vaida, inginer; nepot al omului politic Alexandru Ospățul lui Trimalchio, debutul critic al lui V.,
Vaida Voevod, după 1990 își va asuma numele bu- ilustrează preferința pentru eseul de tip livresc,
nicului patern și va semna Mircea Vaida Voevod. pentru comentariul literar ca pretext, divagație
Urmează școala elementară și liceul la Brad (ab- erudită și gurmanderie culturală (în genul lui A.I.
solvind în 1959) și Facultatea de Filologie a Uni- Odobescu), în care observația și disociația se co-
versității „Babeș–Bolyai” din Cluj (1960–1965). Lu- munică printr-o retorică barocă, aparent desuetă,
crează tot aici ca bibliograf la Biblioteca Centrală dar bine studiată sub raportul efectului de rema-
Universitară (1965–1968), funcționar la Casa Uni- nență. Aceste calități (și defecte în același timp)
versitarilor (1968–1969) și redactor la „Tribuna” pot fi observate în volumele Sextil Pușcariu, critic
(1969–1990). Este doctor în filologie cu teza Influ- și istoric literar, Mitologii critice, în micromono-
ențe străine în opera literară a lui Lucian Blaga grafiile despre Ion Budai-Deleanu și St. O. Iosif,
(1971), bursier DAAD la Seminarul de romanistică în studiul despre Lucian Blaga, scriitorul fiind vă-
de la Tübingen (1970 și 1987). După 1989 înfiin- zut prin prisma „afinităților și izvoarelor” ori prin
țează și conduce agenția de presă și editura V–V aceea a unei biografii interioare. V. se numără
Press General Consulting, iar după 2001 este printre exegeții care au apropiat opera lui Blaga
537 Dicționarul general al literaturii române Vaida
de realitatea straturilor de adâncime, indicând și și complicată, poate fi citită și ca un roman al cla-
câteva trasee comparatiste cu efecte generoase. nului, și ca un roman politic al Transilvaniei, dar
Axată pe similitudini între valorile spirituale bal- și ca o formă de sfidare a istoriei, de întoarcere la
canice și levantine, viziunea comparatistă străbate ritmurile ascunse ale ființei. Personaje ca Ezechil,
și galeria de portrete dedicată balcanismul literar Dionis, Inocențiu, Ioan, Amos și Alexandru repre-
românesc și formulelor sale estetice în volumul De zintă tot atâtea trepte și momente din istoria Tran-
la Inorog la Pașadia. Poezia din placheta Cenușa silvaniei, a raporturilor românilor cu ungurii, cu
verde este construită în jurul metaforei enunțate în Casa de Austria, dar mai ales cu Parlamentul de la
titlu, ce simbolizează urmele străbunilor din Mun- Budapesta, unde puteau fi pledate drepturile na-
ții Apuseni, loc de legendă și istorie sângeroasă. ționale. Această etapă e reprezentată de Inocențiu
Numeroase alte imagini sunt purtătoare de sens Corinda, deputat și apărător al cauzei românești,
simbolic, metafora esențială fiind cea a urcușului apoi unul din făuritorii României Mari, prim-mi-
sacru: „Biserici îngropate băteau toaca în munți” nistru, senator și conte palatin, văzut într-un mo-
(Coasa de argint). Caracteristică e delicata cizela- ment de crepuscul, când noua putere îl împinge
re a frazei, combinația vocabulelor ce sugerează în conul de umbră al uitării, ajuns în situația unui
prospețimea tărâmului originar, cu un ușor aer „fost” și, în consecință, ridiculizat de o clasă soci-
hieratic. Următoarele cărți, de la Marginea lacri- ală pentru care valorile trecutului nu mai înseam-
mei la Brocarturi și pănură, vorbesc despre aceas- nă nimic. Fiii săi se sting încet-încet în suferință și
tă umanitate voievodală care trăiește prin mituri, anonimat: unul la închisoare, celălalt, cu plămânii
ca formă de manifestare a destinului. În Pod în epuizați, într-un spital, iar ultimul strivit de o roa-
Balcani implacabilul ia forma sumbră a eveni- tă de moară. Oameni ai „lumii noi” își fac apariția,
mentelor dramatice dintr-un război devastator confruntarea între vechi și nou, procesul dificil al
purtat într-un spațiu de care V. se simte constant „nașterii” orânduirii sociale aduse de comunism
atașat: „Sunt un pod în Balcani,/ călcat de semin- fiind urmărite în dramatismul și complexitatea lor.
ții felurite,/ țărani desculți și roți de care,/ voivozi Cu Oameni în Babilon povestea familiei se prelun-
călări și pașale/ cu oștiri [...]/ Serbia e un pod al gește în perioada României postdecembriste, ur-
durerii/ un pod peste Dunăre/ e ultimul pod pe mărind destinul ultimului Corinda, un jurnalist
care/ se poate trece/ cu demnitate/ spre moarte.” de investigație în ale cărui peregrinări prin spațiul
(Serbia). Nici romanele lui V. nu sunt altceva decât sociopolitic românesc și prin cel balcanic atins
dialoguri cu oameni și împrejurări istorice care au de conflictul din Kosovo reverberează preocupări
marcat sufletul românilor din Transilvania, rostu- chinuitoare referitoare la manifestarea identității.
indu-l între doi poli: suferință și rezistență activă. SCRIERI: Cenușa verde, București, 1969; Ospățul lui
Exponențială pentru acest destin este soarta fami- Trimalchio, Cluj, 1970; Sextil Pușcariu, critic și istoric li-
liei Corinda, a cărei istorie autorul o reia din mai terar, Cluj, 1972; Marginea lacrimei, Cluj-Napoca, 1974;
multe unghiuri de vedere, ca într-un fel de saga: Lucian Blaga. Afinități și izvoare, București, 1975; Cetăți
și călătorii, Cluj-Napoca, 1977; Introducere în opera lui
Soarele la miezul nopții, Zile în cuibul păsării, Vâ-
St. O. Iosif, București, 1977; Ion Budai-Deleanu, Bucu-
nătoare de vrăjitori și, în fine, Corinda (cu o ediție rești, 1977; Mitologii critice, București, 1978; Soarele la
definitivă în 2011), care adună toate demersurile miezul nopții, București, 1978; Poveste despre pământul
într-un edificiu narativ fastuos și solid, o pentalo- țării. Șapte piese pentru teatrul de păpuși, Cluj-Napoca,
gie (Umilința, Cutremurul, Vestitorul plătește cu 1979; Templul de sticlă, Cluj-Napoca, 1979; Zile în cuibul
viața, Agonia contelui, Orgoliul), „o carte cu cinci păsării, București, 1980; Pe urmele lui Lucian Blaga, Bu-
chei”, „o cronică necronologică”, în care se conto- curești, 1982; Extaze, București, 1983; Vânătoare de vră-
pește materia a cinci confesiuni diferite privind jitori, București, 1986; Brocarturi și pănură, Cluj-Napo-
ca, 1988; Corinda, București, 1988; ed. București, 2011;
soarta unei vechi familii aflate de multe veacuri
Pod în Balcani, Chișinău, 1999; Ca o rană cunoașterea,
la fruntariile unor încercări dramatice. Scrisă sub
pref. Dumitru Micu, Cluj-Napoca, 2001; Turnul de fil-
imperativul unui ritual testamentar de un alter deș, București, 2003; De la Inorog la Pașadia, București,
ego al autorului, de „cel mai tânăr dintre Corin- 2004; Prag de lume, București, 2005; Oameni din Babi-
dești”, a cărui conștiință rămâne marcată de isto- lon, București, 2010. Ediții, antologii: Ion Agârbiceanu,
ria neamului său, povestea familiei Corinda, lungă Fefeleaga, postfața edit., București, 1971; Ion Vinea,
Vaida Dicționarul general al literaturii române 538
Opere, I–V, introd. edit., Cluj, 1971–1978 (în colaborare După câteva studii parțiale asupra lui Dimi-
cu Gheorghe Sprințeroiu); Mateiu I. Caragiale, Craii de trie Cantemir, publicate între 1964 și 1966 (Dimi-
Curtea Veche, postfața edit., București, 1972. Traduceri: trie Cantemir și Andrei Wissowatius. Contribuții la
Cântece de la izvorul Dunării. 51 de autori germani con-
problema izvoarelor umanismului lui Cantemir,
temporani, introd. trad., Cluj-Napoca, 1991; Markus
Cantemir și Antichitatea), V. tipărește încerca-
Manfred Jung, Durch lange Schatten – Prin umbre lungi,
ed. bilingvă, pref. trad., Cluj-Napoca, 2002. rea de sinteză Dimitrie Cantemir și umanismul.
Scopul principal al lucrării, structurată riguros în
Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Cenușa verde”,
RL, 1969, 31; Nicolae Manolescu, [Mircea Vaida], CNT, cinci capitole (Problema umanismului românesc,
1970, 10, RL, 1970, 23; Ov. S. Crohmălniceanu, „Ospățul Umanism european, umanism românesc, Motive
lui Trimalchio”, RL, 1970, 23; Adrian Marino, Parodia umaniste în opera lui Cantemir – umanismul civic,
eseului, RL, 1970, 25; Dorin Tudoran, „Marginea lacri- De fortuna, Humanitas – Cantemir și Antichitatea,
mei”, LCF, 1974, 23; Dumitru Micu, Periplu, București, Geneza socială a umanismului lui Cantemir) și în-
1974, 343–347; Barbu, O ist., I, 221–223; Felea, Aspecte, I, cheiată cu o bibliografie amplă (izvoare, ediții, stu-
96–101; Radu G. Țeposu, Mediocritate, AFT, 1978, 2; Ma- dii, sinteze, articole), este de a demonstra, cu noi
rian Papahagi, „Introducere în opera lui St. O. Iosif ”, O, argumente față de cele oferite anterior de N. Iorga,
1978, 16; Iorgulescu, Scriitori, 355–358; Domițian Cese-
Dan Bădărău și P.P. Panaitescu, definirea lui Cante-
reanu, Prozator și critic, TR, 1979, 27; Ioan Holban, [Mir-
cea Vaida], CL, 1979, 10, CRC, 1986, 31; Ion Oarcăsu, mir drept un reprezentant de seamă al curentului
Portret în mișcare – Mircea Vaida, TR, 1980, 8; Ion Pop, umanist românesc și situarea lui în contextul epo-
Regula jocului, ST, 1986, 7; Romul Munteanu, Poezia cii. În consecință, V. abordează opera cărturarului
și proza, FLC, 1986, 52; Popa, Clasici, 83–86; Gheorghe – scrierile filosofice, cele literare și istorice – din
Glodeanu, Istorie și ficțiune, TR, 1988, 15; Petru Poan- punctul de vedere al temelor și motivelor caracte-
tă, Prezența poetului, TR, 1988, 42; Simion, Scriitori, IV, ristice acestui curent: afirmarea demnității omu-
419–421; Virgil Mihaiu, Blaga în Germania, ST, 1993, lui ca ființă rațională și liberă; natura sa bună – ca
8–9; V. Fanache, „Ca o rană cunoașterea”, „Cetatea cultu-
la Rabelais și Erasmus; capacitatea de a-și făuri
rală” (Cluj-Napoca), 2001, 11; Dicț. scriit. rom., IV, 689–
692; Fornade, Personalități clujene, 620–621. M.Pp., I.T.
propria soartă prin adaptarea la întorsăturile no-
rocului („norocul nestatornic”) – ca la Machiavelli
VAIDA, Petru (18.I.1930, Brașov – 15.XI.2018, Bu- –, cu care, spune Cantemir, omul trebuie să lupte
curești), eseist; prenumele la naștere: Peter. Este folosind inteligent „vremea” și „prilejul”; simțul
fiul Elisabetei (n. Stamler) și al lui Samoil Kahana, civic; concepția despre cultură dezvoltată în jurul
funcționar; în 1957 și-a oficializat pseudonimul. noțiunii humanitas; elogiul culturii; cultul civi-
Urmează la București școala primară (1936–1940), lizației antice și al limbilor clasice. Cercetând re-
liceul (1940–1948) și Facultatea de Filosofie (1950– lația gândirii lui Cantemir cu Antichitatea, autorul
1954), unde după licență rămâne preparator la Ca- identifică în umanismul învățatului moldovean un
tedra de istoria filosofiei. Își ia doctoratul cu o teză aspect inedit, determinat de contactele lui livrești
despre Dimitrie Cantemir (1968) sub coordonarea cu stoicismul și mai ales cu neoaristotelismul re-
lui C.I. Gulian. Un deceniu (1959–1969) lucrează nascentist, pe care îl susține cu analize nuanțate
în redacția Dicționarului enciclopedic român din ale textelor cantemirene. Cultul civilizației antice
cadrul Editurii Politice (1959–1969), cu un scurt greco-romane – observă V. – se leagă la Cantemir
interval petrecut la Editura Enciclopedică Română de problema originii latine a românilor și de cea
(1969). Ulterior intră în cercetare, la Institutul de a romanității limbii, problemă nodală în întregul
Filosofie al Academiei, până în 1988, cu un scurt umanism românesc. Un merit aparte al lucrării
interval la Institutul de Lingvistică. Debutează în este descoperirea calcului semantic din latină ca
1958 la revista „Cercetări filosofice” cu o recenzie procedeu de creare a terminologiei științifice au-
și editorial în 1972 cu studiul Dimitrie Cantemir și tohtone și introducerea unor neologisme în dome-
umanismul (Premiul Asociației Scriitorilor din Bu- niul filosofiei nu doar latinești, ci și din alte lim-
curești), o dezvoltare a lucrării de doctorat. A mai bi, în special din greacă, ca și identificarea părții
colaborat la „Revista de filosofie” „România litera- a treia din Divanul sau Gâlceava Înțeleptului cu
ră”, „Bucureștiul cultural”, „Apostrof”, „Observator Lumea sau Giudețul Sufletului cu Trupul ca fiind
cultural” și la „Limba română”. de fapt traducerea cărții lui Andrei Wissowatius,
539 Dicționarul general al literaturii române Vajdová
Stimuli virtutum fraena peccatorum. În Opera fi- Timișoara, 1998, 105–107; Victor Popescu, „Opera filo-
losofică a lui Tudor Vianu (2004) V. identifică o for- sofică a lui Tudor Vianu”, „Revista de filosofie”, 2006,
mă mai suplă a raționalismului esteticianului, rod 1–2; Sorin Lavric, Aporiile rațiunii, RL, 2006, 46. R.P.
al confruntării cu orientările filosofiei europene
VAJDOVÁ, Libuša (10.V.1947, Komárno, Slovacia),
contemporane, în special cu „filosofia vieții” pro-
românistă, traducătoare slovacă. Este fiica Vilmei
fesată de Wilhelm Dilthey, Georg Simmel și Henri
(n. Glassova) și a lui Štefan Sarkoci, tehnician con-
Bergson. Din această perspectivă autorul clarifică structor. După absolvirea Universității Comenius
și conceptul „raționalitate învăluită”, fundamen- din Bratislava (1967–1971), unde se specializează
tal nu doar în sistemul estetic al teoreticianului în limbi și literaturi romanice, urmează studii post-
român, ci dezvoltat și în eseurile și în exegezele universitare la aceeași universitate (1971–1972) și
sale asupra literaturii române (de exemplu în Po- ulterior face un stagiu la Institutul de Literaturi și
ezia lui Eminescu). V. mai reține din axiologia lui Limbi Străine al Academiei Slovace de Științe, de-
T. Vianu raportul dintre principiile sale estetice venind cercetătoare la acest institut. Obține titlul
și kantianism, precum și fidelitatea aplicării în de doctor în 1977 cu teza Dinamica poeziei româ-
hermeneutică a conceptului „observație a conști- nești dintre cele două războaie ale secolului XX.
inței”. În același sens este relevată interacțiunea Beneficiază de mai multe stagii de cercetare, la
filosofie–estetică, aplicarea categoriilor estetice Budapesta (1994–1995), la École des Hautes Étud-
la critica literară și e formulată o caracterizare de es en Sciences Sociales din Paris (1996) ș.a., parti-
ansamblu a operei, prin evidențierea dualismului cipă la simpozioane, colocvii și întâlniri științifice
scientism–metafizică. Volumul Proteu. Încercări de internaționale etc. Debutează publicistic în 1972
filosofie și literatură (2011) se caracterizează prin la „Nedel’ná Pravda”, iar editorial în 1974 cu tradu-
diversitatea subiectelor abordate, de la opera lite- cerea romanului Îngerul a strigat de Fănuș Neagu.
rară a lui Dimitrie Cantemir, trecând prin filosofia Colaborează îndeosebi cu transpuneri din litera-
și eseistica românească din secolul al XX‑lea (C. tura română la numeroase publicații periodice:
Rădulescu‑Motru, T. Vianu, G. Călinescu, Al. Pa- „Revue svetovej literatúry”, „Smena na nedel’u”,
leologu, Petru Creția), până la aspecte de estetică „Nová cesta”, „Nové slovo”, „Slovenske pohl’ady”
și filosofie contemporane (Georg Lukács, Th. W. ș.a.; funcționează ca redactor-șef la revista „World
Adorno). Literature Studies”. Este prezentă în calitate de
SCRIERI: Dimitrie Cantemir și umanismul, București, editor și/sau de autor în lucrări colective, precum
1972; Opera filosofică a lui Tudor Vianu, București, Les Approches et les méthodes interdisciplinaires
2004; Proteu. Încercări de filosofie și literatură, Bucu- de recherche en sciences sociales (1994), Myslenie
rești, 2011. Ediții: Georg Lukács, Estetica, I–II, tr. Eugen
o preklade (2007), New Imagined Communities.
Filotti și Aurora M. Nasta, introd. N. Tertulian, București,
1972–1974. Identity Making in Eastern and South-Eastern Eu-
rope (2010), Controversial Modernity (2011). I s‑au
Repere bibliografice: Matei Cazacu, Misiunea cultu-
rală a poporului român în viziunea lui D. Cantemir.
acordat mai multe premii, între care Premiul „Ján
Reflecții pe marginea lucrării „Dimitrie Cantemir și Holly” pentru traducerea poeziilor lui Eminescu
umanismul”, O, 1972, 12; Nicolae Manolescu, Dimi- (2007), Recunoașterea „Matej Bel” pentru volumul
trie Cantemir renascentist, RL, 1972, 25; Dumitru Micu, Sedem životov prekladu (2009), ambele venind din
Studii de literatură română veche, CNT, 1972, 35; Vir- partea Fondului Literar al Uniunii Traducătorilor
gil Cândea, În ajunul anului Cantemir, LCF, 1972, 49; din Slovacia. În 2004, pentru promovarea literatu-
Alexandru Duțu, O nouă investigare a umanismului rii române în Slovacia, a fost distinsă cu Ordinul
românesc, „Revista de filosofie”, 1973, 6; Mihai Marta, Meritul Cultural în grad de Comandor, conferit de
„Dimitrie Cantemir și umanismul”, RITL, 1973, 2; Ma- Președintele României, și cu Premiul Institutului
nuela Tănăsescu, „Dimitrie Cantemir și umanismul”,
Cultural Român.
VST, 1973, 27–28; Marian Stroia, „Dimitrie Cantemir
și umanismul”, STD, 1973, 5; Florin Mihăilescu, [Petru
Alături de alți compatrioți (Jindra Huško-
Vaida], VR, 1973, 9, 2006, 1–2; Piru, Varia, II, 31–34; Mi- vá-Flajšhansová, Peter Kopecký ș.a.), V. contribu-
hai Moraru, Precizări privind una dintre sursele „Diva- ie la traducerea și promovarea literaturii române
nului” lui Cantemir, RITL, 1984, 4; Adriana Babeți, Bă- în Slovacia. În amplul studiu Rumunská literatúra
tăliile pierdute. Dimitrie Cantemir. Strategii de lectură, v slovenskej kultúre (1890–1990), apărut în anul
Vajdová Dicționarul general al literaturii române 540
2000, examinează relațiile culturale și literare slo- temele esențiale tratate în Sedem životov prekla-
vaco–române începând cu umanistul Nicolaus du sau în lucrarea colectivă Myslenie o preklade.
Olahus – care, ca arhiepiscop al Ungariei, a con- În 1991 V. a editat la București un amplu epistolar
tribuit la ridicarea culturală și religioasă a orașu- al compatrioatei sale, românista Jindra Huško-
lui Trnava –, continuând cu perioada 1910–1918,
vá-Flajšhansová, în care reunește scrisori primite
cu cea interbelică (1918–1939) și prima jumătate
de aceasta de la scriitori și oameni de cultură ro-
a anilor ’40, cu un accent special asupra recep-
tării literaturii române după 1949 și încheind cu mâni dintre cele două războaie mondiale (N. Ior-
deceniile 1970–1990. Pentru fiecare perioadă V. ga, Lucian Blaga, Emil Isac, Ion Minulescu, E. Lo-
definește modul cum au fost întâmpinate scrieri- vinescu, Gib I. Mihăescu, Mihail Sadoveanu, G.M.
le românești, cum au fost traduse și comentate în Zamfirescu ș.a.), selectate din Arhiva Națională de
presa de specialitate, evidențiază rolul unor tra- Literatură a orașului slovac Martin și de la Muzeul
ducători, al unor medii de intelectuali și al unor Literaturii Române din București.
reviste de profil. Observații pertinente privesc op- SCRIERI: Bibliografia prekladov a publicátií o rumun-
țiunea pentru un anume autor sau operă într-un
skej literatúre (1890–1990) [Bibliografia traducerilor și
moment determinat, tălmăcirile lui Ivan Krasko
publicațiilor despre literatura română (1890–1990)],
din Octavian Goga, spre exemplu, explicându-se
Bratislava, 2000; Rumunská literatúra v slovenskej kul-
prin caracterul social și patriotic al liricii acestu-
túre (1890–1990)[Literatura română în cultura slovacă
ia. Atracția exercitată de literatura română la în-
(1890–1990)], Bratislava, 2000; Sedem životov prekladu
ceputul secolului al XX-lea asupra traducătorilor
[Șapte vieți ale traducerii], Bratislava, 2009. Ediții: Jindra
slovaci a fost favorizată – scrie V. – de „tradiția
Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, tr. și
luptelor comune românești și slovace dinaintea
introd. edit., pref. Iordan Datcu, București, 1991. Tradu-
anului 1918”. O bogată bibliografie prezintă, pe
ceri: Fănuș Neagu, Anjel vykríkol [Îngerul a strigat], Bra-
genuri, transpunerile din literatura română tipă-
tislava, 1974; Marin Preda, Votrelec [Intrusul], Bratislava,
rite în volume și în presa literară slovacă. Însă, în
1978; Marin Sorescu, Matka voda [Matca, Setea muntelui
mod special, V. își aduce contribuția la cunoaște-
de sare], Bratislava, 1980; Leonida Teodorescu, Kto bol
rea literaturii române în spațiul lingvistic slovac
Adam? [Cine a fost Adam?], Bratislava, 1980; Nelu Iones-
prin traducerile sale din opera lui Eminescu (Aripi
cu, Ako ostala Katinka starou dievkou [Cum s-a făcut de
de ceară), Mihail Sadoveanu (Hanu Ancuței, Zo-
a rămas Catinca fată bătrână], Bratislava, 1982; Mihail
dia Cancerului, Ostrovul lupilor), Marin Sorescu
Sadoveanu, Vlči ostrov [Hanu Ancuței, Zodia Canceru-
(Matca, Setea muntelui de sare), Marin Preda (In-
lui sau Vremea Ducăi-Vodă, Ostrovul lupilor], pref. trad.,
trusul), Fănuș Neagu (Îngerul a strigat), Leonida
Bratislava, 1983 (în colaborare cu Jindra Hušková și Pe-
Teodorescu (Cine a fost Adam?), ca și prin antolo-
ter Kopecký); Strateni v Balkanií. Antológia rumunskej
gia de nuvele Strateni v Balkanií (1989, în colabo-
poviedky [Pierduți în Balkania. Antologia nuvelei româ-
rare). A mai publicat în traducere proprie grupaje
nești], pref. trad., Bratislava, 1989 (în colaborare); Emi-
de poezii sau de proză scurtă având ca autori pe
nescu, Krídla z vosku [Aripi de ceară], îngr. și postfața
Mircea Eliade, Ana Blandiana, Mihai Giugariu,
trad., Dunajská Lužná, 2007.
D.R. Popescu, Virgil Teodorescu, Sânziana Pop,
Nichita Stănescu, Sorin Titel, Mircea Dinescu, Repere bibliografice: Teodor Vârgolici, Interferențe li-
Liliana Ursu, Dinu Flămând, Ileana Mălăncioiu, terare româno–slovace, L, 1991, 11; Andrei Nestorescu,
Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Mircea Ne- Jindra Hušková-Flajšhansova și corespondenții săi ro-
delciu, Simona Popescu ș.a., incluse în sumarul mâni, RITL, 1992, 1–2; Libuše Valentova, Receptarea li-
unor reviste literare slovace. Cu o arie extinsă de teraturii române în Slovacia, RL, 2004, 50; Eva Kende-
cunoaștere a literaturii române, plasată și studi- ressy, Mihai Eminescu, „Krídla z vosku”, „Revue svetovej
ată atât în contextul Europei Centrale și de Sud- literatúry”, 2008, 2; Daniela Sitar-Tăut,Cultura româ-
Est, cât și în cel larg european, V. are contribuții nă în Slovacia: de la Nicolaus Olahus la Mircea Eliade,
substanțiale privind teoria și practica traducerii, „Nord literar”, 2011, 3; Danuše Kšicová, Moderna a an-
procesul de receptare, funcțiile culturale ale tra- timoderna, „Svět literatúry, časopis pro novodobé lite-
ducerilor în Slovacia (și în Cehia) etc. Acestea sunt ratúry”, 2012, 45. I.D.
541 Dicționarul general al literaturii române Vakulovski
imprecații dezvoltate creativ. În plus, marcate gra-
fic, fragmentele de proză ale lui V. au aspectul unor
emisii poetice, care se desprind de întreg și se cer
valorizate autonom. Personajul central al trilogiei,
Yo – variantă demistificatoare a „eului” confesiv
clasic –, ilustrează figura inadaptatului revoltat
VAKULOVSKI, care se retrage, autodistructiv, în lumea stupefi-
Alexandru antelor și a alcoolului. Lacunar în ceea ce privește
(9.IV.1978, Antonești – desfășurarea narativă, Pizdeț e un roman al medi-
Tighina), prozator, poet, ilor sordide (cămine studențești, baruri), în acord
publicist, traducător. cu imaginarul mizerabilist specific prozei două-
miiste. Se rețin unele personaje care le populea-
ză, cu nume de rezonanțe argotic-livrești, precum
Este fiul Sofiei Vakulovski, profesoară, și al lui Ale- Kerouac, Stan, Cobain, Bobdylàn, Afganu, Harms,
xei Vakulovski, scriitor; e frate cu scriitorul Mihai Tolstoi, Galilei, Scrof, Teoctist, Kirkea, Oedip. Atât
Vakulovski. După încheierea studiilor medii în sa- limbajul, cât și acțiunile caracteristice reflectă un
tul natal, urmează cursurile Universității de Stat amestec paradoxal de estetizare și de degradare,
din Chișinău și obține licența în 2006 la Facultatea
specific imaginarului lui V. Personajul privat de
de Litere a Universității „Babeș–Bolyai” din
educație familială și de stabilitate sentimenta-
Cluj-Napoca. A activat ca redactor de carte la edi-
lă („familie de genii: tata poponar bețiv și mama
turile Aula și Eikon (2003–2005), redactor-șef al re-
curvă”), scârbit de precaritatea vieții la Chișinău
vistei literare „Stare de urgență” (2009), redactor al
și respins de civilizația austeră a Clujului, se regă-
„Revistei la plic” (2010), scenarist în cadrul unor
sește în ficțiunea comunitară a boemei. Împreună,
emisiuni social-politice și de divertisment (2010–
tovarășii lui Yo construiesc o etică aspră, a hedo-
2016). A fost editorialist pentru publicațiile „Zile și
nismelor și a teribilismelor de tot soiul, susținută
nopți” (2006–2008), „Clujeanul” (2006–2009), „Tim-
pul de dimineață” (2011–2012). A înființat cenaclul de o metafizică specifică, a unui „Dumnezeu în
KLU în 2001, iar din 2002 este fondator și realizator tricou”, „pentru generația Nirvana”. Notabilă nu e
al revistei online „Tiuk!”. Debutează cu poezie la doar drama identitară a protagonistului – un basa-
„Erata” din Brașov în 1996, iar editorial, ca poet cu rabean pierdut în Transilvania –, ci și denunțarea
Lauri pentru cap de mort sau Poemele pe care Ale- crizei comunitare traversate de România, catalo-
xandru Vakulovski nu le-a scris niciodată (2001), gată drept „babă ramolită care cică vrea să se dea
iar ca prozator cu romanul Pizdeț (2002). A mai cola Europa și la NATO”. Romanul a fost remarcat și
laborat la „Apostrof”, „Contrafort”, „Steaua”, „Vatra”, pentru stilul oral și inventivitatea lingvistică ieșite
„Viața românească” ș.a. din comun. Combinarea diferitelor registre de ar-
Caracterul nonconformist al prozei lui V. l-a gou basarabean cu limbajul studențesc autohton
impus drept un nume reprezentativ al generați- dă aspectul unui discurs opac pentru cititorul cult,
ei douămiiste. Trilogia sa, Letopizdeț – compusă însă ofertant din punct de vedere poetic, făcând
din romanele Pizdeț, Cactuși albi pentru iubita din V. un fel de Creangă al mizerabilismului: „bu-
mea (2004) și Bong! (2007) – reprezintă o încer- libuleator”, „blea”, „a se gruzi”, „pohmilește”, „gop-
care programatică de a epata cititorul și de a de- nici”, „gavniuc”. Celelalte două romane ale ciclului
construi prejudecăți cu privire la imaginarul și perpetuează același „existențialism narcotic” (Ma-
limbajul prozei românești. Pizdeț a fost catalogat rius Chivu), fără a mai regăsi detenta protestatară
de la început drept un manifest al „tinerilor furi- sau pitorescul de limbaj din cartea de debut. Cac-
oși”, în siajul formulei beatnice a lui Jack Kerouac. tuși albi pentru iubita mea reia imaginarul știut al
Totuși, retorica frustă și asperitățile de limbaj nu autorului, complicând doar ecuația formală cu o
sunt dublate de o dezvoltare epică pe măsură; mai serie epistolară erotică, în care tandrețea se ames-
degrabă decât narațiuni propriu-zise, romanele tecă cu declarațiile fruste. În schimb, Bong! anunță
lui V. sunt colecții de anecdote, gaguri narative, pe deplin manierizarea formulei romanești prac-
comentarii pe teme date, manifeste sociale sau ticate de V. prin transformarea autenticismului
Vakulovski Dicționarul general al literaturii române 542
în program literar. Violența verbală, determinată scrie o poezie f. proastă”) și din expresivitatea frus-
ideologic și social în romanele anterioare, devi- tă, orală, de argou basarabean transpus într-o sin-
ne simplu artificiu stilistic, insuficient motivat în taxă sincopată. Piesa de teatru Ruperea (2002) nu
economia narațiunii. Dacă primele romane, mai face decât să reia în formă dramatizată obsesiile și
prudente și mai omogene narativ, se limitau la de- imaginarul din primele romane, unde o comunita-
scrierea unei comunități restrânse de „marginali”, te de „rupți” se opune establishment-ului (părinți,
fiecare cu individualitatea lui, în ultimul volum al „Andreea Esca”) prin apelul la o formă de narcoză
seriei prozatorul are ambiția de a crea un panoptic colectivă.
al tipurilor de umanitate degradată ale societății SCRIERI: Lauri pentru cap de mort sau Poemele pe care
actuale: avortonul, onanistul, violatorul, mama Alexandru Vakulovski nu le-a scris niciodată, pref. Ale-
care își ucide copilul la naștere etc. Un experi- xandru Mușina, Pitești, 2001; Pizdeț, Brașov, 2002; Oedip,
ment narativ inedit e 157 de trepte spre iad sau Sal- regele mamei lui Freud, Brașov, 2002; Ruperea, București,
vați-mă la Roșia Montana! (2010). Situat la granița 2002; TU (în colaborare cu Mihai Vakulovski), București,
2002; Cactuși albi pentru iubita mea, Cluj-Napoca, 2004;
dintre document și ficțiune, romanul problemati-
ecstasy, Constanța, 2005; Bong!, Iași, 2007; 157 de trep-
zează exploatarea minieră din Munții Apuseni. Cu te spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană, Chișinău,
tot caracterul angajat, menit să responsabilizeze 2010; Dați foc la cărți!, București, 2012. Antologii: Tiuk!
publicul, meritul romanului e de a evita tezismul Antologie de proză KLU, București–Chișinău, 2010 (în co-
în favoarea unei narațiuni etice nuanțate, în care laborare cu Mihai Vakulovski). Traduceri: Vladimir Soro-
vina protagoniștilor pentru dezastrul ecologic e kin, Dimineața lunetistului, Pitești, 2004 (în colaborare
împărțită. De asemenea, realismul la care s-ar pre- cu Mihai Vakulovski), Ziua opricinicului, București, 2008
ta un asemenea subiect e subminat constant de (în colaborare cu Mihai Vakulovski); Oleg Presnyakov,
Ucide arbitrul!, București, 2009 (în colaborare cu Mihai
inserții fantastic-livrești – cu invocarea spectrelor
Vakulovski).
călăuzitoare ale lui Avram Iancu, Hasdeu sau Sta-
lin – sau de figuri mitologice, caracterul ironic și Repere bibliografice: Dumitru Crudu, Un manifest al
tinerilor furioși români?, CF, 2002, 9–10; C. Rogozanu,
metatextual contribuind considerabil la decon-
Droguri, RL, 2002, 37; Paul Cernat, Junkies din Estul săl-
struirea mizelor propagandistice. În poezie, mai batic, OC, 2003, 176; Marius Chivu, Roman contrafăcut,
puțin cunoscută și comentată decât proza, V. ca- RL, 2004, 26; Bârna, Prozastice, 272–283; Cristea-Enache,
ută aceleași efecte stridente ca în construcția ro- București, 533–538; Alex Goldiș, Spiritualismul hardco-
manelor. Un prim experiment, extrem, e în Lauri re, CLT, 2007, 23; Mihai Vieru, Agony and Ecstasy, TMS,
pentru cap de mort sau Poemele pe care Alexandru 2008, 457; Chris Tănăsescu, Panorama poeziei europene
Vakulovski nu le-a scris niciodată, cuprinzând pa- contemporane V, TP, 2009, 5; Octavian Soviany, Împotri-
gini albe ce propun „texte” virtuale, lăsând posibi- va limbajului sau Jucărelele fratelui Alexandru, TR, 2009,
166; Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română. Isto-
le orice exerciții poetice, de data aceasta trecute în
rie, religie și literatură, Iași, 2010, 446–449; Igor Mocanu,
seama cititorului. Placheta Oedip, regele mamei lui 157 de trepte spre Roșia Montană, „Tiuk!”, 2011, 29. Al.G.
Freud (2002) cuprinde o serie de exerciții de de-
mistificare a unor simboluri sau toposuri cultura- VAKULOVSKI, Mihai (10.VIII.1972, Antonești–Ti-
le, nu lipsite de cultivarea antitezelor ostentative: ghina), poet, prozator, publicist, traducător. Este
într-un poem Dumnezeu redactează „Antihristul”, fiul Sofiei Vakulovski, profesoară, și al lui Alexei
în altul Nietzsche „vrea să sărute icoana” etc. O for- Vakulovski, scriitor; frate îi este scriitorul Alexan-
mulă coerentă trădează, în schimb, ecstasy (2005) dru Vakulovski. După încheierea studiilor medii în
și Dați foc la cărți! (2012), unde – fără a renunța la localitatea natală, urmează la Chișinău Facultatea
retorica șocului avangardist –, V. practică o poezie de Filologie a Universității de Stat, pe care o termi-
livrescă și ironică, în siajul textualismului optze- nă în 1994. În 2002 își susține teza de doctorat la
cist, dar gata în același timp să-l deconstruiască la Universitatea din București cu o cercetare despre
fiecare pas. Frecventele pasaje intertextuale sunt poezia română optzecistă. A fost, pe rând, angajat
puse în slujba unei sensibilități care se amuză să ca lector la Universitatea Pedagogică „Ion Crean-
coboare realitățile literare înalte în planul biogra- gă” din Chișinău (1994–1997), cercetător la Insti-
ficului primar. Experimentalismul reiese deopotri- tutul de Istorie și Teorie Literară al Academiei de
vă din mizele vădit antiliterare („dorința mea de a Științe din Republica Moldova, redactor asociat la
543 Dicționarul general al literaturii române Vakulovski
revista „Contrafort”, redactor la Editura Aula din nivel compozițional prin aspectul de înregistrare
Brașov, cercetător la Institutul Român de Istorie brută a datelor realului. Mai unitar din punct de
Recentă din București, redactor-șef al publicației vedere tematic, dar mai eterogen din unghiul re-
„Zile și nopți”. Din 2002 este coeditor al publicației toricii narative, se dovedește Biblidioteca (2012).
online „Tiuk!”. Debutează în 1995 la revista „Știin- Tinzând, la fel ca „rockmanul” Student la Chiși-
ța” din Chișinău cu un articol despre lexicul lui Ion nău, să destabilizeze genurile tradiționale – pagi-
Creangă, iar editorial în 1997 cu placheta Nemuri- na de titlu anunță o „istorie” –, romanul relatează
tor în păpușoi, care obține Premiul Uniunii Scri- eșecul tânărului Hai de a se integra în universul
itorilor din Republica Moldova. Mai este prezent birocratic al unei biblioteci de provincie. Stângă-
în „Vatra”, „România literară”, „Viața românească”, cia prozatorului e vizibilă în alternarea nemotiva-
„Familia”, „Apostrof”, „Echinox”, „Interval”, „Tim- tă artistic a tramei narative cu inserții publicistice.
pul”, „Argeș”, „Tomis”, „Fracturi”, „Arca”, „Bucovina Caracterul eteroclit al compoziției e manifest și în
literară”, „Flux” ș.a. A antologat proza din „Tiuk!” piesa de teatru Neurochirurgie (2010), experiment
(împreună cu Alexandru Vakulovski) și a semnat literar ce plasează problematici cotidiene în spa-
numeroase traduceri din literatura rusă. țiul carceral al azilului. În critică V. privilegiază o
Activitatea literară a lui V., extrem de prolifică, formulă empatic-impresionistă în detrimentul
acoperă preocupări variate, de la poezie și proză documentației sobre și a excursului analitic. Mi-
până la critica literară. Prima lui carte de poezie, cromonografia Nicolae Manolescu (2000), scrisă
Nemuritor în păpușoi, anticipează scriitura gene- entuziast, alunecă adesea într-un discurs enco-
rației douămiiste, cuprinzând, in nuce, mai toate miastic, în care calitățile criticului sunt descrise
toposurile și simptomele stilistice ale scriitorilor printr-o serie de generalități: secretul acestuia ar
activi în jurul anilor 2000. Predilecția pentru coti- consta în „plăcerea scriiturii și a lecturii transmisă
și cititorului”. Un efort documentar și argumenta-
dian, anunțată de poezia optzecistă, e amplificată
tiv superior e evident, în schimb, în Portret de grup
prin transcrierea banalului societății de tranziție,
cu generația „optzeci”. Poezia (2010), operă de sin-
dar și prin respingerea scenariilor metafizice. Re-
teză dedicată liricii contemporane. Retorica ese-
torica prozaică și aglutinantă subminează raportul
istică, în care observațiile critice sunt dublate de
ierarhic dintre spațiul exterior și interioritate, po-
pasaje confesive, nu impietează asupra validității
etul explorând deopotrivă „realitatea din poezie/
de ansamblu a lucrării, remarcabilă prin taxinomi-
și poezia din realitate”. Odată cu Tatuaje (2003)
ile avansate – „poezia realului”, „poezia psihozei”,
și Odada (2004), lirica lui V. începe să se detașeze
„poezia textului” – și prin pledoaria convingătoare
însă de mizerabilismul și de realismul colegilor de pentru originalitatea generației ’80 în literatura ro-
generație în favoarea unei poetici livrești, care mi- mână postbelică. O carte de interviuri, înscrisă tot
zează tot mai mult pe intertextualitate. Disponibi- într-un „portret de grup” (2011), vine să comple-
litatea egală față de faptul trăit și față de cel mediat teze și să dea o altfel de viață imaginii unei gene-
cultural apropie până la pastișă formula poetică a rații. În 2011 V. mai aduce în lumină un volum de
lui V. de cea a predecesorilor români din anii ’80. interviuri cu „tinerii dintre milenii”, intitulat Zece
Cultivând mai atent transpunerea nudă a realului, basarabeni pentru cultura română.
proza scriitorului e reprezentativă pentru autenti- SCRIERI: Nemuritor în păpușoi, Chișinău, 1997; ed. 2,
cismul generației douămiiste. Student la Chișinău București, 2006; Nicolae Manolescu, Brașov, 2000; Caiet
(2011), primul roman din anunțata trilogie Tova- cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar
răși de cameră, surprinde fapte din mediile stu- în copilărie, București, 2002; TU (în colaborare cu Ale-
dențești basarabene, de la traiul pauper în cămine, xandru Vakulovski), București, 2002; Tatuaje, București,
compensat de diversitatea experiențelor sexuale, 2003; Odada, București, 2004; Piatra lui Sisif sub limba
până la conflictele cu diferite forme de autoritate. lui Demostene, Pitești, 2005; ИЛЬ ПЛЁ, Pitești, 2006;
Autobiografie, Chișinău, 2009; nEUROCHIRURGIE, Bu-
Serj, Cristi, Colea, Tanșcic sau Mizzi, câțiva prota-
curești, 2010; Portret de grup cu generația „optzeci”. Po-
goniști ai romanului, compun o societate pestriță ezia, București, 2010; Tovarăși de cameră, vol. I: Student
și vie, specifică trecerii dinspre lumea totalitară la Chișinău, București, 2011; Portret de grup cu gene-
spre cea liberă. În ciuda savorii limbajului argotic rația „optzeci”. Interviuri, București, 2011; Zece basara-
și a vivacității caracterologice, romanul eșuează la beni pentru cultura română. Interviuri cu tinerii dintre
Valachica Dicționarul general al literaturii române 544
milenii, București, 2011; Biblidioteca, București, 2012. se deschide cu un montaj de articole tematice, de-
Antologii: Tiuk! Antologie de proză KLU, București – dicate aniversării unui eveniment legat în special
Chișinău, 2010 (în colaborare cu Alexandru Vakulovski). de istoria socialistă sau comunistă: Greva generală
Traduceri: Vladimir Sorokin, Dimineața lunetistului, Pi-
din octombrie 1920 în județul Dâmbovița, Un sfert
tești, 2004 (în colaborare cu Alexandru Vakulovski), Ziua
opricinicului, București, 2008 (în colaborare cu Alexan-
de veac de republică, 125 de ani de la revoluția din
dru Vakulovski); Victor Erofeev, Cinci fluvii ale vieții, 1848, 30 de ani de la eliberarea României de sub
postfață Ion Bogdan Lefter, Pitești, 2004; Oleg Presnya- dominația fascistă etc. În secțiunea „Istorie” apar
kov, Ucide arbitrul!, București, 2009 (în colaborare cu studii care acoperă un orizont tematic și temporar
Alexandru Vakulovski); Venedikt Erofeev, Jurnalul unui amplu, dintre autori remarcându-se George Potra,
psihopat, București, 2010. Radu Gioglovan, Cleopatra Ionescu, Dan Pleșia.
Repere bibliografice: Paul Cernat, Păpușoiul și Manifestările culturale sunt receptate la rubrica
est-etica brașoveană, „Litere nouă”, 1998, 7; Cărtă- „Cronică – recenzii”. Spre sfârșitul anilor ’90 revis-
rescu, Postmodernismul, 472–473; Galaicu-Păun, Po- ta capătă un profil tematic mai explicit structurat,
ezia, 247–251; Bucur, Poeții optzeciști, 219–222; Adi- sumarul fiind completat cu secțiunile „Învăță-
na Dinițoiu, „Nemuritor în păpușoi”, „Litere nouă”,
mânt – cultură”, „Artă”, „Patrimoniu”, „Conservări –
2000, 10–11; Codruța Cuc, „Nemuritor în păpușoi”,
ECH, 2001, 3–4; Dumitru Crudu, [Mihai Vakulovski], restaurare”. Titlurile de interes literar sunt grupate
CF, 2001, 12, VTRA, 2003, 11–12; Lefter, Scriit. rom. îndeosebi în rubricile „Istorie a culturii”, „Evocări”
’80–’90, III, 263–265; Adrian Alui Gheorghe, Prăvălia sau „Cercetări literare”, în care sunt inserate studii,
cu poezii, CL, 2007, 3; Cosmin Ciotloș, Scriitori ro- articole sau simple comunicări de date biobiblio-
mâni de ieri, RL, 2010, 47; Alina Purcaru, Băieți din grafice primite de la „toți deținătorii de mărturii
Chișinău, OC, 2011, 28; Felix Nicolau, Autenticitate aparținând acelora dintre oamenii de litere care au
veche și nouă, LCF, 2012, 1; Raluca Dună, „Zece ba- cinstit Târgoviștea”. Urmând principiul de selecție
sarabeni pentru cultura română”, RL, 2012, 6. Al.G.
aplicat și domeniului istoric, textele sunt adeseori
VALACHICA, revistă care apare la Târgoviște, anu- grupate sub semnul unui eveniment aniversar sau
al, din 1969, sub egida Muzeului Județean Dâmbo- comemorativ. În 1972, de pildă, când s-a împlinit
vița (ulterior Complexul Național Muzeal „Curtea un veac de la moartea lui Ion Heliade–Rădulescu,
Domnească”). A mai purtat titlurile „Studia Vala- despre opera sa scriu Mircea T. Georgescu, Lazăr
chica” (1970), „Acta Valachica”, „Scripta Valachica” Dinescu, Radu Tomoioagă, Radu Gioglovan, Du-
(1972), „Cronica Valachica” (1973), „Documenta mitru Angelescu. Sub genericul 25 ani de la moar-
Valachica” (1974), „Biblioteca Valachica” (1975), tea scriitorului Ion Al. Brătescu-Voinești, Stela Ma-
„Archiva Valachica” (1976). Redactori responsabili: rin și Rachila Trandafir semnează o substanțială
Gabriel Mihăescu (1969–1972), Cleopatra Ionescu bibliografie a scriitorului, în timp ce Radu Gioglo-
(1973), Radu Gioglovan (1974–1976), Mihai Oproiu van trasează coordonatele geografice și onomas-
(1977), Alexandrina Andronescu (1978-1993, 1998), tice transfigurate în nuvela Pană Trăsnea Sfântul.
Ovidiu Cîrstina (1997), Carmen Bem și Alina Mușat Contribuții cu semnificație literară se găsesc și în
(2009); redactor-șef: Gheorghe Bulei (1994–2002). lucrările unei sesiuni științifice dedicate lui Mihai
Din 2005 la conducerea revistei se află Petru-Virgil Viteazul (2002). În cadrul dosarului tematic sunt
Diaconescu în calitate de redactor-șef, secretaria- reluate texte literare și critice privitoare la figura
tul de redacție fiind asigurat, succesiv, de Ovidiu marelui voievod, semnate de Eugen Simion, Șer-
Cîrstina și de Gheorghe Olteanu (2010). Publicația ban Cioculescu și Marin Sorescu, fiind de aseme-
își propune să valorifice patrimoniul istoric și cul- nea pusă în evidență, în articolul Dumitrei Bulei,
tural local, adunând în paginile sale materiale de valoarea literară a cronicilor lui Mihai Viteazul. De
istorie, arheologie, etnografie și folclor, artă, arti- un interes constant se bucură reprezentanții di-
cole despre biblioteci, presă și învățământ. Miza nastiei literare a Văcăreștilor: Petre Cristea recon-
ideologică a acestor cercetări transpare din arti- stituie genealogia familiei, bibliografia lui Iancu
colul-program: „«Valachica» e letopisețul – con- Văcărescu este completată de Stela Marin, Rachila
ceput la modul contemporan – al viziunii noastre Trandafir și Toma Svințu, iar în 1977 Alexandrina
asupra istoriei, istoriei culturii și artei” (Ion Bobo- Andronescu, Cicerone Mareș și Emil Păunescu îi
cea, Cuvânt înainte). Până în 1989 fiecare număr dedică studii Elenei Văcărescu; mai târziu Gloria
545 Dicționarul general al literaturii române Valea
Gabriela Radu se ocupă de corespondența scrii-
toarei cu personalități culturale interbelice (sub
genericul In memoriam Elena Văcărescu, 1998).
Semnificative, în aria istoriei literare, sunt con-
tribuțiile lui Victor Petrescu și ale lui Constantin
Manolescu. Primul reconstruiește, pornind de la
fragmentele publicate și de la manuscrise, o struc-
tură ipotetică a romanului Mache Dumbrăveanu VALEA, Lucian
(4.III.1924, Șanț, j.
de I. Al. Brătescu-Voinești; tot el urmărește traseul
Bistrița-Năsăud –
lui V. Voiculescu, medic în mai multe localități de
4.IV.1992, Bistrița),
pe valea Dâmboviței, între 1911 și 1915 (Perioada
poet, istoric literar.
dâmbovițeană a lui Vasile Voiculescu). Utile sunt
și datele furnizate de Constantin Manolescu cu
privire la viața și activitatea lui Udriște Năsturel, Este fiul Ioanei (n. Siminic) și al lui Alexandru Astă-
Ioan Slavici, Grigore Alexandrescu, I.L. Caragiale lușiu, învățător; prenumele la naștere: Alexandru;
(descins la Târgoviște, în 1908, într-un grup de și-a oficializat pseudonimul în 1957. Urmează școa-
fruntași conservator-democrați). Într-un articol la primară la Sângeorz-Băi (1931–1935), liceul la
despre Ultima noapte de dragoste, întâia noapte Bistrița (1935–1938), Cluj (1938–1940) și la Brașov
de război de Camil Petrescu, Dorin Eliescu și Con- (1940–1943), unde își trece bacalaureatul. În 1942–
stantin Manolescu identifică prototipurile unor 1944 lucrează ca redactor la „Gazeta Transilvaniei”,
iar în 1945–1946 ca profesor la Năsăud. În 1943 se
personaje și compară comunicatele operațiuni-
înscrie la Facultatea de Drept din București, dar e
lor de luptă ale Regimentului 22 Infanterie Dâm-
încorporat și trimis la Școala de Ofițeri de Rezervă
bovița, din care făcea parte și Camil Petrescu, cu
din Câmpulung. Între 1945 și 1949 urmează Facul-
desfășurarea evenimentelor în roman, în scopul
tatea de Litere și Filosofie. În 1950 este arestat pe
de a „aduce genezei și tipologiei acestuia elucidări
motive politice și condamnat la muncă silnică pe
evidente”. Articole de istorie literară semnează, de
viață, dar execută numai cinci ani pe șantierul-pe-
asemenea, Eugen Fruchter și Gabriel Mihăescu
nitenciar Onești-Baraj. După eliberare lucrează ca
(despre trecerea lui Eminescu prin Târgoviște),
muncitor necalificat, metodist, profesor secundar
precum și Theodor Nicolin, care furnizează date la Timișoara, lector universitar la Bacău (1962–
despre activitatea de magistrat a lui Urmuz la 1963), din nou profesor secundar la Darabani
Ghergani, în 1911–1912 (Scurte note despre trece- (1963–1966), muzeograf la Muzeul Regional Sucea-
rea scriitorului Urmuz prin județul Dâmbovița). va (1966), revenind ca profesor la Darabani (1967–
V. dedică un spațiu substanțial literaturii române 1969). Numit, la Botoșani, director al Casei Județe-
vechi, evidențiindu-se aici grupajul de texte des- ne a Creației Populare, apoi al Școlii Populare de
pre diaconul Coresi, sub genericul 470 de ani de la Artă, funcționează aici până în 1971, interval în care
apariția primelor tipărituri pe teritoriul românesc inițiază și organizează, la Botoșani și la Miorcani,
(1978–1979), sau un studiu bogat ilustrat al lui Lu- Colocviile „Ion Pillat”. Debutează în 1939 la ziarul
dovic Demény, Tipăriturile târgoviștene din secolul „Tribuna” cu un poem dedicat poetului Ion Moldo-
al XVI-lea în bibliotecile și muzeele din Moscova și veanu, iar editorial în 1941 cu placheta Mătănii
Leningrad (1970), care pune în lumină fragmente pentru fata ardeleană. Mai e prezent de-a lungul
importante pentru reconstituirea circulației cărții timpului în „Ardealul”, „Claviaturi”, „Dacia redivi-
în Țările Române și în teritoriile vecine. Alte cer- va”, „Plaiuri năsăudene”, „Tribuna literară” (Bucu-
cetări întreprind Petre Cristea (despre pisaniile rești), „Vremea nouă literară” (Buzău), „Gândirea”,
Bisericii Domnești din Târgoviște), Maria Danilov „Revista Fundațiilor Regale”, „Zarathustra”, „Uni-
(despre tipăriturile românești de la Chișinău), Du- versul literar”, „Cuvântul literar”, „Luceafărul” (Si-
mitra Bulei, Ion Teodorescu, Titus Furdui. Revista biu) ș.a. Din 1955 își publică versurile și articolele în
mai conține și articole despre presa dâmbovițea- „Scrisul bănățean”, semnând Marian Virgil, în „Ro-
nă, datorate lui Petre Gheorghe Bârlea, Gloriei mânia literară”, „Luceafărul”, „Iașul literar”, „Clopo-
Gabriela Radu și Sevastiei Bălășescu. Al.F. tul” (Botoșani), unde iscălește și Valeriu Leonte, ș.a.
Valea Dicționarul general al literaturii române 546
Primele volume de versuri ale lui V., Mătănii în spatele peisajelor și lucrurilor”. Ca istoric literar,
pentru fata ardeleană și Întoarcerea lângă pă- V. se înscrie, alături de Vladimir Streinu și de Petru
mânt (1942), marcate de nostalgia Transilvaniei, Poantă, între cei care au contribuit la schimbarea
sunt înrâurite de stilul incendiar și vindicativ al lui perspectivei de ansamblu asupra poeziei lui Geor-
Aron Cotruș. Eliberată de această influență, poe- ge Coșbuc. În cartea Coșbuc în căutarea universu-
zia de după 1970, când scriitorul reintră în circului liric (1980) el caută chipul originar al poetului,
itul literar, va păstra totuși până la sfârșit o notă care, în termeni jungieni, ar fi un liric in anima,
mesianică: „Nimic de la dânsul nu spune poetul, „blocat” de poetul epic in animus. Docta cercetare
ci toate/ îi vin de la lume”, prin el exprimându-se a „urmelor” scriitorului năsăudean (1986) trebuia
„vocile” tuturor făpturilor de sub soare. Aspirând să fie numai prefața unei minuțioase „vieți”, pre-
la captarea „euritmiei”, V. scrie, cu începere de la dată la editură în 1987, dar publicată abia în 2011.
Întoarcerea lui Don Quijote (1972), o poezie a bu- Apărută postum și după toate semnele nedefiniti-
curiilor vieții trăite sub raza luminii astrale („stea”, vată, Generația amânată (2002) s-a vrut „biografia
„ghețar”, „goelanzi” sunt vocabule esențiale). Fără unei generații și istoria literară a unei epoci”. Este
a face concesii versificației „angajate” și „militan- vorba de „generația războiului” sau „generația
te” cerute de ideologia comunistă, el exaltă figu- pierdută”, evaluată îndeobște cu „jumătăți de ade-
ra artistului fantast, donquijotesc, „târând în zare văruri, cu grețoasă, și poltronă totuși aroganță”, așa
cerul pe pământ”, aducând la sol „azurul fântâni- încât „din sentiment de revoltă și de rușine, și nu
lor cerești” și palpând stările germinale inefabile din orgoliul de a corecta niște erori, mai mari ori
(„Închinător la morile de vânt,/ am privit ceea ce mai mărunte, de istorie literară s-a născut această
nu avea întrerupere,/ am căutat ceea ce încă nu carte”. „Generația amânată” (numele i-a fost dat de
devenise făptură”). O permanență rămâne evoca- Constantin Țoiu, specifică V.), cuprinzând scriitori
rea Nordului natal și a larilor țărănești, în strofe ce născuți între 1918 și 1925, s‑a afirmat între 1938 și
se constituie într-o arheologie a eului liric, dar și 1948 și s-a definit în raport cu „trei momente is-
într-un panteon al „Ion”-ilor cântați cotrușian de torice cruciale”: Dictatul de la Viena, guvernarea
debutant. Amintirea năvălește din tot ce atinge legionară și războiul început în 1941, evenimente
poetul, ea se sedimentează în lucruri ce se retrag având ca reacție literară antifascismul, „transilva-
în cuvinte, iar artistul e un Homer care orbește nismul” și opoziția față de cultura oficială. Sunt
spre a percepe lumea distilată în expresie. Tema analizate orientările literare și creația scriitorilor
poetului se întâlnește astfel cu cea a cuvântului. de la „Universul literar”, „Curentul literar”, „Cur-
Lirica lui V. se îmbogățește cu poezia căminului, țile dorului”, „Albatros” (surprins „între adevăr și
a iubirii conjugale și paterne (e multă biografie legendă”), „Revista Cercului Literar”, „Dacia”, „Da-
filtrată aici), dar și cu emoția senectuții și a fata- cia rediviva”, „Ardealul” și de la periodice reviste
lei singurătăți, a clipei finale, în urma căreia el va ardelene de după 1940. Poezia refugiului, cafenea-
deveni „străbunul care încă mai promite”. Mascată ua literară (se reține un portret amplu și deliberat
în scenarii cu poantă, în surâsul blajin autoironic „sentimental” al lui Dimitrie Stelaru), „risipirea
al înțeleptului pătruns de relativitatea celor ome- generației” după 1944 și „pierderea iluziilor”, in-
nești, în dispoziția colocvială și ludică, postura staurarea dogmatismului stalinist și „contribuțiile
lirică a lui V. e, de fapt, proiecția unui spirit grav, proletcultiste ale generației”, în fine, cauzele care
vizitat de umbra corbului poesc și de implacabilul au făcut ca generația să se destrame, dar și cele
„Eheu, fugaces...” al lui Horațiu. Culegerea pos- care au dus la supraviețuirea spiritului ei ca „sta-
tumă Jucătorul de cărți (2004) adaugă volumelor re de suflet” – toate acestea completează portretul
antume o seamă de inedite din anii 1984–1985 și generației cu cel mai dramatic destin. Lucrarea se
o „crestomație critică”. În prefață Al. Călinescu îl bazează pe documente, completate și susținute
definește convingător pe poet, care „știe să fie și de interviuri, evocări, mărturisiri, rememorări ale
grav și ironic, și «ingenuu» și «artificial», să atace altor scriitori sau ale lui V. însuși, demersul fiind
cu aplomb teme majore și să migălească răbdător animat de dorința găsirii adevărului și de afirma-
compoziții miniaturale, să-și etaleze, cu arogantă rea lui neconcesivă, chiar polemică. Opera istori-
facondă, eul sau să dispară, cu netrucată umilință, cului literar de strictă observanță este completată
547 Dicționarul general al literaturii române Valentineanu
de cea a memorialistului. Concepută în 1975 și pentru idei mai degrabă decât pentru oameni” etc.
apărută în 1977, cartea de evocări Oameni pe care Seria de „portrete memorialistice” este continuată
i-am iubit e o suită de portrete, cu o compoziție în Alți oameni pe care i-am iubit (2006), definitorie
nealeatorie. Autorul le vrea „în stare să cuprindă, rămânând nota marcat subiectivă a stilului. Între
sau măcar să sugereze, dimensiunile morale și spi- figurile evocate acum se află Emanoil Bucuța, A.E.
rituale ale personajelor sale”, surprinse în „cadrul Baconsky, Radu Stanca, Al. Tudor-Miu.
și atmosfera lor”, iar pentru asta urmează sfatul lui SCRIERI: Mătănii pentru fata ardeleană, Buzău, 1941;
Sainte-Beuve, de a „împrumuta cerneală din căli- Întoarcerea lângă pământ, Brașov, 1942; Întoarcerea lui
mara fiecărui autor pe care avem să-l zugrăvim”. Don Quijote, București, 1972; Vocile, Iași, 1975; Oameni
Memorialistul își va folosi așadar nu doar darul pe care i-am iubit, Iași, 1977; ed. Cluj-Napoca, 2004; Sin-
scriitoricesc de evocator, ci și pe acela de istoric gurătate în Ithaca, Iași, 1978; Groapa cu lei, Cluj-Napo-
ca, 1979; Coșbuc în căutarea universului liric, București,
literar care se supraveghează neîncetat spre a-și
1980; Un lungan c-un geamantan, cu ilustrații de Teodor
obiectiva demersul și discursul. Cu aceste date de Bogoi, București, 1981; Autoportret în timp, Iași, 1983;
metodă adăugate înclinațiilor native de evocator, Pe urmele lui George Coșbuc, București, 1986; Generația
V. reușește portrete expresive și viabile, care sunt amânată, îngr. Oana Valea și Mircea Măluț, Cluj-Napoca,
totodată izbânzi artistice și piese de istorie litera- 2002; Jucătorul de cărți, pref. Al. Călinescu, Cluj-Napoca,
ră: George Bacovia, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, 2004; Alți oameni pe care i‑am iubit, Bistrița, 2006; Via-
Ionel Teodoreanu, G. Călinescu, Octav Șuluțiu, ța lui George Coșbuc, îngr. Mircea A. Diaconu, Iași, 2011;
Vladimir Streinu, matematicianul Grigore Moisil, Opere, I–VI, îngr. Mircea Măluț, Cluj-Napoca, 2012.
Ion Pillat și Dinu Pillat, cărora le surprinde ceva Repere bibliografice: Octavian Șuluțiu, O nouă poezie
din misterul interior ce le pune în mișcare liniile românească, „Tribuna literară” (Brașov), 1941, 2; Nichi-
anatomice. Iată dinamica ochilor lui Blaga: „Pri- for Crainic, [„Întoarcerea lângă pământ”], G, 1942, 9; Ion
Șiugariu, „Întoarcerea lângă pământ”, RFR, 1943, 2; Mir-
virile lui soseau în lume venind parcă de undeva
cea Iorgulescu, „Întoarcerea lui Don Quijote”, LCF, 1973,
din ținuturi înalte și purtând în plutirea lor ceva 3; Virgil Mazilescu, „Vocile”, RL, 1975, 18; Nae Antonescu,
din zborul unei pajure imperiale. Cu anii urma să „Oameni pe care i-am iubit”, T, 1978, 3; Miron Blaga, „Oa-
descopăr că Blaga avea un fel al său de a privi fi- meni pe care i-am iubit”, F, 1978, 8; Mircea Vaida, „Sin-
ecare făptură. Pentru oameni, ochii lui se deschi- gurătate în Ithaca”, TR, 1979, 8; Mihai Dinu Gheorghiu,
deau mari. Pentru lucruri, se micșorau ușor, parcă „Groapa cu lei”, CRC, 1979, 26; Lucian Vasiliu, Lirism și
filtrând imaginile și reținându-le în etape. În fața atitudine, CL, 1979, 9; Florin Faifer, Memorialistica între
cărților se făceau și mai mici. Peste manuscrise, euforie și luciditate, CRC, 1980, 5; Dobrescu, Foiletoa-
deschiderea lor în afară se întuneca de tot. De câ- ne, II, 150–155; Regman, Noi explorări, 29–33; Șerban
Cioculescu, Poeți români, București, 1983, 151–162; Ion
teva ori i-am surprins și acele priviri îndreptate nu
Oarcăsu, „Autoportret în timp”, TR, 1984, 11; Laurențiu
spre, ci în lucruri, priviri care dislocau învelișurile, Ulici, [Lucian Valea], CNT, 1987, 8, LCF, 1990, 3; Șerban
pătrunzând dincolo de forme...”. Memorabil este Cioculescu, O nouă biografie a lui George Coșbuc, RL,
și portretul dezvoltat al lui G. Călinescu (în cazul 1987, 14; Nicolae Turtureanu, Un pierdut din „generația
căruia memorialistul demontează clișeul histri- amânată”, CRC, 1992, 8; Țepelea, Rememorări, 140–143;
onismului, așa cum face și cu tăcerea lui Blaga), Tanco, Dicț. lit. Bistrița, 372–374; Emil Manu, Genera-
pentru V. criticul fiind „profesorul” prin excelență, ția literară a războiului, București, 2000, 153–155; Mir-
„cel de la care am învățat arta de a deveni intelec- cea Popa, Lucian Valea și „generația amânată”, ALA,
tual”. Motivul: „Lângă el nu se simțeau bine decât 2002, 636; Ștefan Borbély, Un martor important, APF,
2002, 11; Dicț. scriit. rom., IV, 692–693; Grigurcu, De la
spiritele neliniștite, în care magistrul putea des-
un critic, 258–262; Popa, Ist. lit., II, 346–347; Gheorghe
chide apetituri intelectuale”. În general, portretis- Grigurcu, Confruntarea unor critici, VR, 2012, 1–2. N.M.
tul identifică însușirea cardinală („maîtresse”), în
jurul căreia de coagulează restul personalității. Ion VALENTINEANU, I.G. [Ioan G.] (5.VII.1834, Pitești
Pillat „emana o distincție și siguranță a gestului – 23.XI.1898, București), gazetar, traducător. Elev la
care subliniau discret o personalitate trecută înde- Colegiul „Sf. Sava” din București, implicat ca sim-
lung prin esențe”, trăsătura de bază a fiului aces- patizant al Revoluției de la 1848 și oponent al pro-
tuia, Dinu, era „delicatețea”, Octav Șuluțiu – profe- tectoratului rusesc, se vede arestat și trimis la Kiev,
sorul din liceu al lui V. – era mereu „gata să se bată apoi la Saratov, pe Volga, trăind mereu cu spectrul
Valentová Dicționarul general al literaturii române 548
exilului în Siberia. După întoarcerea în țară, în 1856, Adevărul asupra uciderii lui Barbu Catargiu, București,
se va angaja într-o zbuciumată carieră de gazetar 1896; Alegerea, detronarea și înmormântarea lui Cu-
politic. Colaborează la „Timpul”, „Secolul”, „Națio- za-Vodă. 1859, 1866, 1873, București, 1898.
nalul”, „Românul”, „Dâmbovița”, „Concordia” ș.a. Repere bibliografice: Rosetti, Dicț. cont., 189; Predescu,
Va conduce din 1859 gazeta „Reforma”, apărută cu Encicl., 881; Dicț. lit. 1900, 881–882. G.D.
intermitențe până în 1888, e redactor la „Nichiper-
VALENTOVÁ, Libuše (8.VIII.1945, Knínice, Cehia),
cea” (1860), director și proprietar la „Suveranitatea
românistă cehă. Este fiica Helenei Glotzmannová
națională” (1871–1872). Se manifestă ca un ziarist
(n. Kubinová) și a lui Enric Glotzmann, învățători.
liberal îndrăzneț, cu opinii proprii, dornic să stâr-
Face studii de filologie franceză și română la Uni-
nească vâlvă, având de suferit de pe urma mai mul-
versitatea Carolină din Praga (1963–1968); în ulti-
tor arestări și procese de presă.
mul an primește o bursă de șase luni la Universita-
În 1859 V. publică Biografia oamenilor mari scri-
să de un om mic, al cărei caracter, în subsidiar, era tea din București. Are o specializare complementa-
de pamflet politic îndreptat împotriva reprezen- ră în filologia italiană (1968–1972). Traducătoare la
tanților „reacțiunii”. Sunt portretizați însă favorabil Secția de documentare a Institutului de Studii Sud-
militanții pentru democrație și Unire, printre care Est Europene din Praga (1968–1969), beneficiază
și scriitorii Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, de un stagiu la Institutul de Limbi și Literaturi Stră-
Ion Heliade-Rădulescu. Va scoate și mai târziu bro- ine (1969–1972), iar în 1982 devine cadru didactic
șuri care se refereau la anumite evenimente, încer- la Catedra de limbi romanice a Universității pra-
când să le grupeze într‑o serie de „memorii”: Esiliul gheze; din 2001 conduce Secția de limba și litera-
românilor în Rusia și Testamentul lui Petru cel Mare tura română (ulterior Departamentul de studii ro-
(1896), Adevărul asupra uciderii lui Barbu Catargiu mânești) la Facultatea de Litere. Atât lucrarea sa de
(1896), Alegerea, detronarea și înmormântarea lui licență (1968), cât și teza de doctorat (1984) au avut
Cuza-Vodă. 1859, 1866, 1873 (1898). Un episod im- ca subiecte literatura română: Viața și opera lui B.
portant din viața lui, evocat cu mândrie, a fost cel Fundoianu–Fondane și Romanele lui G. Călinescu.
al participării ca voluntar garibaldian la războiul În 1991 contribuie la înființarea Asociației Ceho-
franco–prusac din 1870–1871. În tinerețe V. se afir- slovacia–România (azi Asociația Cehia–România),
mă ca un traducător fecund, specializat mai ales în ulterior îndeplinind și funcția de secretar. Colabo-
transpunerea libretelor de operă. Tălmăcește mai rează la „Philologica Pragensia”, „Romanistica Pra-
multe texte împreună cu M.A. Canini, printre care gensia”, „Europa Annales”, „Litteraria Pragensia”, „Il
Norma de Felice Romani, Lucia de Lammermoor și Bianco e il Nero” (Udine), „Studia Universitatis «Ba-
Trubadurul de Salvatore Cammarano ori libretul beș–Bolyai»”, „Orizont”, „Literární noviny”, „Tvar”,
lui F.M. Piave după Macbeth de Shakespeare. Cu „Slavia”, „Svět literatury”, „Mosty”, „22”, „România
Nicolae Filimon transpune în românește libretul literară” (unde din 2002 e corespondent pentru Ce-
lui Temistocle Solera la opera Nabucodonosor de hia) ș.a. Pentru meritele de promovare în Cehia a
Giuseppe Verdi. A mai tradus din Alphonse Karr literaturii și culturii române, în 1991 i se decernea-
(Amorul unei femei, „Timpul”, 1856), din Paul Féval ză Premiul Uniunii Scriitorilor din România, iar în
(Misterele Londrei, I–III, 1857–1858) și din Al. Du- 2002 este decorată cu Ordinul Serviciul Credincios
mas (Istoria unui mort narată de el însuși, „Națio- în grad de Mare Ofițer.
nalul”, 1858), precum și o melodramă a lui Auguste Elevă a Mariei Kavková, cunoscută traducătoa-
Anicet-Bourgeois și Philippe Dumanoir (Doctorul re din română în cehă, V. desfășoară la rândul ei o
negru, 1858). În 1890 alcătuiește culegerea Cuge- consecventă activitate ca profesoară, traducătoare,
tări, maxime și proverbe. Cânturi naționale și po- autoare de lucrări și studii despre literatura româ-
litice din toate provinciile române, în care sunt an- nă și ca organizatoare a unor acțiuni în aceeași di-
tologate piese populare și culte, precum și câteva recție în Cehia și peste hotare: cursuri de învățare
producții proprii, cugetări, versuri, completate de a românei, comunicări la simpozioane și colocvii
scrisori și documente. internaționale de românistică sau de limbi neola-
SCRIERI: Biografia oamenilor mari scrisă de Un om mic, tine la universități din Padova, Udine, București,
București, 1859; ed. Paris, 1859; Esiliul românilor în Ru- Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Chișinău ș.a., parti-
sia și Testamentul lui Petru cel Mare, București, 1896; ciparea la schimburi academice sau între instituții
549 Dicționarul general al literaturii române Valerian
culturale din Praga, Cluj-Napoca, Cracovia și Bra- SCRIERI: Bibliografie prekladu z rumunské krásné lite-
tislava. În lucrarea colectivă Slovník spisovatelů ru- ratury do cestiny 1900–1975 [Bibliografia traducerilor
munsko (1984) semnează aproximativ o sută de ar- în cehă din beletristica românească. 1900–1975], Praga,
1976; Slovník spisovatelů rumunsko [Dicționar de scrii-
ticole privind literatura interbelică și critica literară
tori români] (în colaborare cu Marie Kavková, Jiři Naši-
din România. La aproape două decenii, în 2001, re- nec și Jitka Lukešová), Praga, 1984; Překlady z rumunské
alizează împreună cu Jiři Našinec, Vitalie Ciobanu literatury do češtiny (1900–1991) [Traduceri din literatura
și Vasile Gârneț o nouă lucrare lexicografică dedi- română în limba cehă (1900–1991)] (în colaborare cu Jit-
cată literaturii române. Dacă în prima cenzura co- ka Lukešová), Praga, 1992; Mircea Eliade dans la culture
munistă a împiedicat includerea unor scriitori ca européenne, Praga, 1997; Mihai Eminescu v české kultuře
Sorin Alexandrescu, Ion Caraion, Paul Goma, Virgil [Mihai Eminescu în cultura cehă] (în colaborare cu Jiři
Ierunca, Monica Lovinescu, Petru Popescu, Dumi- Našinec), Praga, 2000; Slovník rumunských spisovatelů
[Dicționarul scriitorilor români] (în colaborare cu Jiři
tru Țepeneag, Mihai Ursachi, cea de‑a doua carte Našinec, Vitalie Ciobanu și Vasile Gârneț), Praga, 2001;
este mai cuprinzătoare, aici figurând deopotrivă Balada Miorița v českých překladech [Balada Miorița în
– datorită contribuției lui Vitalie Ciobanu și a lui limba cehă] (în colaborare cu Jiři Našinec), Praga, 2006.
Vasile Gârneț – și scriitori reprezentativi din stânga Traduceri: Tahle čtvrt je naše – Současní básníci [Cartie-
Prutului. Articolele, în mare măsură alcătuite după rul ăsta e al nostru – Poeți români contemporani], [Pra-
principiul biobibliografic, conțin și citate succinte, ga], 2008.
pertinente caracterizări ale operelor avute în ve- Repere bibliografice: Simona Cioculescu, „Traduceri
dere, cât și informații privind traducerile acestora din literatura română în limba cehă (1900–1991)”, RITL,
în limba cehă. O amplă introducere semnată de V. 1994, 1; Teodor Vârgolici, Mircea Eliade în Cehia, ALA,
1998, 420; Gabriel Dimisianu, Eminescu și Cehia, RL,
prezintă evoluția literaturii române de la Analele de
2001, 29; Alexandru-Florin Platon, „Dicționarul scriito-
la Bistrița și Analele de la Putna până la nouăze- rilor români” în Republica Cehia, CF, 2001, 12; Corneliu
ciști, de la personalitățile epocilor veche, clasică și Barborică, Un dicționar al scriitorilor români, ALA, 2003,
modernă până la perioada contemporană. Dicțio- 652; Vlad Pohilă, Patru secole de literatură română vă-
narul, prin bogata cantitate de informații expuse zute de la Praga, LRC, 2003, 4–5; Florica Dimitrescu, Un
sistematic, este o lucrare fundamentală pentru citi- dicționar ceh al scriitorilor români, RL, 2003, 15–16. I.D.
torul ceh interesat de fizionomia literaturii noastre.
Relevante în acest sens sunt și articolele, studiile
apărute în presă ori în volume colective referitoare
la M. Eminescu, Panait Istrati, B. Fundoianu, Eugen
Ionescu, Mircea Eliade (asupra căruia și‑a concen- VALERIAN, I.
trat atenția în mai multe rânduri), Virgil Ierunca (pseudonim al lui
Valerian Ionescu;
ș.a. sau la Gulagul românesc. V. a contribuit și prin
1.VIII.1895, Ivești, j.
traduceri la cunoașterea literaturii române în Ce-
Galați – 21.XI.1980,
hia, sub semnătura sa apărând în diverse reviste
București), poet,
poezii sau fragmente din scrierile lui G. Călinescu,
prozator, memorialist,
Marin Sorescu, ale Anei Blandiana, ale lui Mircea
gazetar.
Dinescu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Li-
viu Antonesei, Varujan Vosganian, Emil Brumaru, Este unul din cei șapte copii ai Amaliei și ai lui Con-
Dinu Flămând, Horia-Roman Patapievici, ale Ade- stantin Fotache Ionescu, ajutor de grefier. Urmează
lei Greceanu ș.a. În 2008 va publica o antologie de școala primară (1903–1907) și Gimnaziul „D.A.
transpuneri din poezia română contemporană, Sturdza” (1907–1911) la Tecuci, Liceul „V. Alecsan-
așezată sub titlul Tahle čtvrt’ je naše. Complemen- dri” (1911–1915) la Galați și Școala de Ofițeri de Re-
tar, scrie despre promovarea, studierea și recepta- zervă din București. La absolvire, în 1916, este re-
rea literaturii române în Cehia nu numai în reviste, partizat la Direcția Liceelor Militare. Pleacă pe
ci și separat (două bibliografii, în 1976 și în 1992, front și în august 1917 este rănit în luptele de la
lucrarea Balada Miorița v českých překladech în Mărășești, o schijă de obuz pătrunzându-i în mână
2006, realizată în colaborare cu Jiři Našinec), ca și și în piciorul drept, dar scapă de un glonț care rico-
despre relațiile culturale româno–cehe. șează de iconița purtată în buzunarul de la veston.
Valerian Dicționarul general al literaturii române 550
Este decorat cu Virtutea Militară, avansat locote- Ion Minulescu, G. Bacovia, această poezie eclecti-
nent și evacuat în spitalul din Bârlad. Aici se află în că are, după cum scrie tot Călinescu, „un mic aer
îngrijirea medicului-scriitor V. Voiculescu, care îi personal, și unele tablouri, chiar socotite ca dez-
stimulează interesul de a-l cunoaște pe Al. Vlahuță, voltări din alți poeți, sunt de o învederată imagi-
refugiat în oraș. Începe să frecventeze ședințele de nație”. Mult din farmecul stampelor dobrogene a
joi ale cenaclului literar ținut de poetul George Tu- trecut în Cara-Su (1935), singurul roman al lui V.
toveanu și de soția acestuia, poeta Zoe Frasin, la Este povestea de dragoste a unui inginer, Tudor
Academia Bârlădeană întâlnindu-i și pe Nichifor Mantu, cu tătăroaica Menaru, o altă Maitreyi, din
Crainic, și pe Victor Ion Popa. În 1919 începe să pu- Medgidia. Pe lângă valorile plastice și etnografice,
blice versuri în revista locală „Florile dalbe” sub nu- prozatorul aduce o notă pe care Vladimir Streinu
mele I. Valerieanu și I. Valereanu, debutând cu pas- o aprecia ca principala calitate a scrierii, anume
telul În albastru…, urmat până la sfârșitul anului aceea de a sugera într-un moment când „literatu-
de Luntrașul, Blestemele și Un templu. Revine la ra epică românească pare a-și fi găsit menirea cu
București și se înscrie la Facultatea de Litere și Filo- prefacerea erotismului în rut”. Cartea a fost soco-
sofie (1921–1925), absolvită magna cum laude. Ofi- tită „primul roman al islamismului nostru pontic”
țer de carieră (profesor și inspector școlar în cadrul (G. Călinescu). V. și-a strâns târziu, în volumele Cu
armatei), V. este din 1921 și membru al Societății scriitorii prin veac (1967) și Chipuri din viața lite-
Scriitorilor Români, iar în anii 1941–1944 secretar rară (1970), o parte din memorialistică (Episoade
al acesteia, presa și scrisul rămânând preocuparea din lumea literară, Momente din activitatea revistei
sa predilectă: va edita publicațiile „Viața literară” „Viața literară”, File de jurnal etc.) și din interesan-
(1926–1941), dedicată „recunoașterii valorilor de tele interviuri luate în paginile „Vieții literare”, sub
artă” și „încurajării talentelor”, și „Santinela” (1939– genericul „De vorbă cu…”, unora dintre importan-
1944), gazetă „pentru soldați”, va colabora de-a ții scriitori și critici de direcție ai momentului (Tu-
lungul timpului la „Adevărul literar și artistic”, „Al- dor Arghezi, Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Călinescu,
manahul literar”, „Azi”, „Brașovul literar și artistic”, E. Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu,
„Cugetul românesc”, „Graiul nostru” (Bârlad), „Mu- Tudor Vianu ș.a.). În anul 1927 anunța ca având „în
guri” (Câmpulung), „Revista Fundațiilor Regale”, curs de apariție” la editura revistei „Viața literară”
„Sburătorul”, „Țara de Jos”, „Universul literar”, „Via- un Caiet contemporan cu „siluete polemice” și trei
ța românească” ș.a. A mai semnat O.K., Okeanos, i. volume intitulate De vorbă cu scriitorii noștri, din
val., I. Val. care, cu o întârziere de patru decenii, pare-se că
V. se afirmă ca poet în cenaclul Sburătorul, pe s-au articulat cele două cărți ce adună o parte din
care l-a frecventat cu asiduitate. Însemnările lui E. prodigioasa activitate a gazetarului literar.
Lovinescu îi menționează prezența la ședințele li- SCRIERI: Caravanele tăcerii, cu ilustrații de Victor Feo-
terare de peste treizeci de ori numai în anii 1923 și dorov, București, 1923; Stampe, cu desene de Victor Fe-
odorov, București, 1927; Cara-Su, București, 1935; ed.
1924. De altfel, în Istoria literaturii române contem-
București, 1969; Cu scriitorii prin veac, postfață G. Căli-
porane, comentând meritele revistei „Viața literară” nescu, București, 1967; Chipuri din viața literară, Bucu-
de a descoperi talente noi, de a trezi „energii noi”, rești, 1970.
criticul îl trece printre scriitorii pe care Sburătorul Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, III, 88–90, VII,
i-a consacrat. Placheta de debut, Caravanele tăce- 221–222, XII, 537; Constantinescu, Scrieri, V, 150–155;
rii (1923; Premiul Academiei Române), în care po- Călinescu, Opere, I, 263–268, 908–911, III, 13–16; Lovi-
emele, orânduite în cicluri coagulate în jurul unei nescu, Scrieri, II, 358–359, VI, 123; Octav Șuluțiu, „Ca-
imagini generice (Miragii exotice, Hohotele licuri- ra-Su”, F, 1936, 1; Lucian Boz, „Cara-Su”, VR, 1936, 1;
ciului, Pagodele nopții etc.), relevă un poet cu vo- Mihail Sebastian, „Cara-Su”, RP, 1936, 5 408; Streinu,
cație de peisagist și cu o înclinație evidentă către Pagini, V, 213–215; Ionescu, Război, I, 263–269; Șerban
Cioculescu, „Cara-Su”, RFR, 1936, 4; Călinescu, Ist. lit.
detaliul pitoresc. A doua carte de versuri, Stampe
(1941), 758–759, Ist. lit. (1982), 842–843; Neagu Rădu-
(1927), marchează trecerea la „o cale nouă”, între lescu, Turnul Babel, București, 1941, 42–50; Ilie Con-
„simbolismul abstract” și „materialismul poetic” stantin, „Cu scriitorii prin veac”, GL, 1967, 26; Dumitru
(G. Călinescu). Deși sunt sesizabile ecouri din lirica Micu, Convorbiri, GL, 1967, 31; Marian Popa, „Cu scrii-
lui Al. A. Philippide, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, torii prin veac”, LCF, 1967, 49; Vlaicu Bârna, [I. Valerian],
551 Dicționarul general al literaturii române Valjan
VR, 1969, 7, RL, 1980, 48; Valeriu Cristea, „Cara-Su”, FLC, Sburătorul și se implică în politică, activând, până
1970, 4; Mircea Tomuș, „Chipuri din viața literară”, VR, în 1930, în Partidul Național Liberal (e deputat în
1971, 4; Crohmălniceanu, Literatura, II, 190–191; Alexan- 1921–1928, 1930–1932 și vicepreședinte al Came-
dru Raicu, „Scoteam câte un număr întreg închinat tine-
rei în 1927), apoi trece succesiv în partidele lui Gh.
relor talente” (dialog cu I. Valerian), LCF, 1977, 36; Nicolae
Scurtu, O durabilă prietenie, MS, 1984, 4; Lovinescu, Sbu- Brătianu, C. Argetoianu și O. Goga, pentru ca în
rătorul, I–IV, passim; Nae Antonescu, I. Valerian (1895– cele din urmă, în 1937, să întemeieze Partidul Na-
1980), PSS, 2001, 3–4; Dicț scriit. rom., IV, 693–695; Nico- țional Agrar. Între 1923 și 1925 este director gene-
lae Rotund, De la „Cara-Su” (I. Valerian) la „Medgidia, ora- ral delegat al teatrelor și implicit director al Națio-
șul de apoi” (Cristian Teodorescu), „Ex Ponto”, 2011, 4. I.D. nalului bucureștean, vicepreședinte al Societății
Autorilor Dramatici Români. În 1923 a editat revis-
ta umoristico-satirică „Urlătoarea”, iar în 1928 a
figurat efemer ca director literar al săptămânalului
„Vremea”. A colaborat la „Sburătorul”, „Capitala”,
„Popularul”, „Rampa”, „Clipa”, „Arta liberă”, „Sinte-
VALJAN za”, „Zeflemeaua”, „Bis”, „Secolul” ș.a. A mai sem-
(pseudonim al lui nat Val, i, Jean Valjan, V. Al. Jean, I. Valjan, Ioan Al.
Ioan Al. Vasilescu;
Valjan avocat. Ca dramaturg, s-a făcut cunoscut cu
16.XII.1881, Turnu
Ce știa satul…, comedie într-un act pusă în scenă
Măgurele – 29.IV.1960,
de compania teatrală Comedia în 1912, când, la
București), dramaturg,
sugestia lui Al. Davila, directorul trupei, adoptă și
memorialist, publicist.
criptonimul Valjan. În perioada interbelică i s-au
jucat pe prima scenă a țării Nodul gordian (1920),
Este fiul Elizei Alexandrina (n. Bătășanu) și al lui
Lacrima (1921), Vedenia (1932), Fata Morgana
Alexandru Vasilescu, funcționar vamal. A urmat
(1936), acestea două din urmă pierdute, și Genera-
cursul primar la Giurgiu și Ploiești, pe cel secundar
ția de sacrificiu (1933); urmează în 1945, după în-
la Călărași și la liceele „Traian” din Turnu Severin și
cheierea războiului, Norocul, o comedie fantasti-
„N. Bălcescu” din Brăila (unde în ultima clasă a
că, cu spectacole suspendate destul de repede,
fost coleg de bancă și prieten cu Panait Cerna); din
1900 e student la Facultatea de Drept și la Conser- fără motive explicite. Unele piese au fost și editate,
vatorul de Artă Dramatică la Iași. Începe să scrie peste decenii fiind incluse, împreună cu ineditele
teatru în 1902, iar cu sprijinul lui G. Ibrăileanu, Cuceritorii și Când soarele se uită înapoi… (citită
aflat la direcția Teatrului Național, în stagiunea în cenaclul Sburătorul), în volumul Generația de
1903–1904 i se reprezintă comedia într-un act Un sacrificiu (1985). În periodice se află O inspecție
manifest studențesc, care repurtează un succes ie- („Familia”, 1942) și fragmente din Fata și zestrea.
șit din comun, și Deputatul țărănimii, piesă ce La încheierea stagiunii 1921–1922 e recompensat
aborda problema țărănească într-un spirit atât de – alături de Camil Petrescu, Victor Eftimiu ș.a. – cu
critic încât, după primul spectacol, e scoasă de pe Premiul Teatrului Național (instituit de Alexandru
afiș la intervenția poliției, iar autorul e nevoit să Mavrodi pentru cele mai valoroase lucrări origina-
plece temporar din oraș, întrerupându-și și studiile românești), care i se acordă din nou în 1936
le. Venit, după obținerea licenței în drept, în 1904, (pentru Generația de sacrificiu). În urma unei în-
la București, este angajat avocat la Creditul Rural. scenări judiciare, este arestat în 1949 și condam-
În același an se duce la Paris pentru pregătirea nat, în 1951, pe motive politice; mort în închisoa-
doctoratului, pe care îl trece magna cum laude în rea Văcărești, a fost reînhumat în Cimitirul Bellu.
1906. Funcționează ca ajutor de judecător în Bu- Opera de maturitate a lui V. cuprinde patru
curești, substitut de procuror și procuror la Tribu- piese într-un act și alte patru în trei acte. Sursa lor
nalul Argeș, judecător de instrucție la Tribunalul tematică e lumea autohtonă, îndeosebi o compo-
Ilfov. În 1912 e numit avocat al statului clasa I. În nentă a ei, cea funcționărească. Prima comedie de
1916, rămas în Capitală sub ocupația germană, e succes, Ce știa satul…, despre care E. Lovinescu
internat pentru câteva luni în lagărul de la Săveni. spunea că este „poate cea mai bună piesă într-un
După război frecventează consecvent cenaclul act din literatura noastră”, tratează un conflict
Valjan Dicționarul general al literaturii române 552
conjugal în manieră facilă, iar celelalte semnalea- nici turpitudinea morală a ambianței feminine din
ză, cu mijloace fie de comedie ușoară, fie de dra- casa Bănescu. De îndată ce i se oferă posibilitatea
mă (sau mai curând de melodramă), neajunsuri și de a-și exercita iarăși profesia de dascăl, Georges,
racile sociale. Despărțit de soția suspectată de infi- redevenit George, pleacă, luând-o cu el și pe singu-
delitate, Grigore Marineanu e implorat de aceasta, ra ființă nepervertită întâlnită aici, servanta Anica
care jură că e nevinovată, să nu transcrie actul de (Generația de sacrificiu). „Cuceritorii” din piesa cu
divorț. Trimițându-i-se adeverința de transcriere, acest titlu sunt doi întreprinzători, belgianul Chan-
consoarta, drept răzbunare, confirmă tot „ce știa tal, director al unei societăți forestiere, și germanul
satul”, anume că își înșelase soțul cu prisosință. Hans Rieber, fostul director, doritor să-și reia func-
Dar adeverința primită nu era decât o mistificație. ția, ca asociat al celui actual. Spre a-l constrânge
În Nodul gordian un negustor de lemne necinstit, pe Chantal să-i accepte propunerea, Rieber sare
arestat pentru escrocherie, îi dă comisarului de po- în ajutorul unui muncitor invalid, acuzat că ar fi
liție, într-un plic, trei mii de lei. Comisarul i-ar pri- incendiat un depozit de lemne, când, în realitate,
mi cu bucurie, de nu i-ar fi teamă de adjunctul său. tocmai directorul provocase arderea unei părți din
Îl scoate din încurcătură actrița Lolo, amica lui, materialul lemnos, spre a putea vinde restul pe as-
care taie „nodul gordian”, învățându-l pe comisar cuns, în folos propriu. Strâns cu ușa, Chantal îl nu-
să raporteze Prefecturii încercarea de mituire, dar mește director, iar la judecătorie, proaspătul înscă-
numai după ce își va fi însușit jumătate din suma, unat își schimbă depoziția, transformându-se din
doar de el știută, ce i s-a oferit. O inspecție înfăți- acuzator în apărător. În Norocul comedia socială
șează păcăleala trasă de un inspector de la centru ia formă de basm. Vizitat de noroc, sub înfățișarea
funcționarilor unei preturi și altor slujbași, care, unui pacient ciudat, un medic fără clientelă, muri-
derutați de amabilitatea lui simulată, improvizează tor de foame, se îmbogățește miraculos prin jocuri
un ospăț de pomină. Inspectorul intră în rol doar la loterie. Ruinându-l astfel pe contrajucătorul Cre-
după ce indivizii, potlogari și cheflii, își dau ara- sus, preia automat firea lui abominabilă. Intră apoi
ma pe față. Definită drept „comedie într-un act”, într-o competiție și cu Regele varului și îl biruie,
Lacrima e mai curând o dramoletă superficială. În provocându-i moartea. Dar nici puterea, nici mă-
piesele în trei acte, sensurile critice se amplifică și rirea lui nu durează. Când se crede invincibil și, în
se accentuează. Dinu Rareș, protagonistul dramei consecință, se întrece pe sine în aroganță, norocul
Când soarele se uită înapoi…, un mare avocat, ri- îl părăsește, doctorul ajungând din nou calic. Nu
dicat de jos prin propriile capacități și prin muncă, atât teatrul lui V. va reveni în actualitatea literară
e căsătorit cu aroganta fiică a unui fost prim-mi- postum, ci memorialistica, din care fragmente răz-
nistru, care își disprețuiește soțul și se consideră lețe apăruseră în „Sburătorul”, „Curentul familiei”,
„divorțată moralmente” de el, dar în fapt nu vrea „Rampa” și, ultimul, mult mai încoace, în 1979 (în
în ruptul capului să se despartă, considerând sub „Manuscriptum”). Șerban Cioculescu își aminteș-
demnitatea ei să apară într-o sală de tribunal. Îm- te a-l fi auzit citind un capitol în cenaclul lui Lovi-
bolnăvindu-se subit de inimă și aflat în sanatoriu, nescu: „Voinic, în puterea vârstei, cu un cap mărișor,
avocatul e îngrijit de doctorița Sanda Valeriu, iubita compus din rotunjimi, cu umerii obrajilor proemi-
lui din tinerețe. Ar dori să se căsătorească, după în- nenți, de mongoloid sau mai exact de mandarin, cu
sănătoșire, cu ea, dar ca urmare a externării prema- un larg surâs, ușor dezlănțuit în râs jovial. Era un
ture, traumatizat și decăzut după pierderea fiului, bărbat plin de farmec prin naturalețe și vioiciune
Dinu Rareș moare la moșia sa. De la semnalări de intelectuală, un autentic om de spirit. Auditoriul
situații detestabile, teatrul lui V. ajunge la viziuni în unanimitate sublinia lectura meșteșugită a au-
critice, cu sens social precis. Reușind să fie anga- torului cu râsete nestăpânite, iar la sfârșit cu toată
jat garçon în familia magnatului Iorgu Bănescu, un gama elogiilor”. Amintirile acestui maestru al barei
tânăr profesor de geografie, George Vâlcu, șomer, și al cuvântului sunt muiate în seninătatea unui ca-
își practică serviciul cu o asemenea măiestrie încât racter solar, spirit deschis asupra lumii, a oameni-
obține grațiile stăpânei. Poziția dobândită nu-l îm- lor și evenimentelor. Narator volubil, V. mânuiește
piedică să vadă mașinațiunile politice prin care in- magistral dialogul recuperat din cutele memoriei,
dustriașul își sporește averea și își menține puterea, evocând anii de școală, ai formării profesionale (cu
553 Dicționarul general al literaturii române Valmarin
episodul parizian al doctoratului) și ai unei cariere
care i-a adus mari satisfacții, recunoaștere în brea-
slă și în clientela tribunalelor. Sunt pagini agreabi-
le, care conservă mai ales partea frumoasă a vieții,
până și într-un moment „tragic, sinistru, fioros și
plin de groaznice consecințe”, cum a fost războiul
din 1916–1918, cu episodul internării sale în lagă-
rul de la Săveni, lângă Țăndărei, ca „cel mai mare VALMARIN, Luisa
dușman al Germaniei”, pentru că nu aprecia „ar- (1.III.1941, Bolzano,
monia și universalitatea limbii germane”. Italia), românistă,
traducătoare italiană.
SCRIERI: Ce știa satul..., București, 1912; Ce știa sa-
tul... Lacrima. Nodul gordian, București, 1923; Teatru,
pref. Horia Furtună, vol. I: Ce știa satul… Nodul gordi- Este fiica Hertei (n. Bruschina) și a lui Arrigo Val-
an. Lacrima, vol. II: Generația de sacrificiu, București, marin, agronom. Urmează Liceul „Giulio Cesare”
[1933–1936]; Două pledoarii, pref. Horia Furtună, Bucu- din Roma (1957–1960) și cursurile Facultății de Li-
rești, 1935; Cu glasul timpului. Amintiri, îngr. Despina tere și Filosofie din cadrul Universității La Sapienza
Vasilescu-Valjan și Ion Potopin, pref. Șerban Cioculescu, din Roma (1960–1966). Își ia licența cu o lucrare
București, 1974; ed. introd. Valeriu Râpeanu, București, coordonată de Rosa Del Conte despre caracteristi-
1996; Generația de sacrificiu, îngr. Despina Valjan și Ion cile verbului în Dicționarul limbei române al lui
Potopin, pref. Ion Potopin, București, 1985; Trei crime ce- A.T. Laurian și I.C. Massim. În cadrul aceleiași fa-
lebre, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1994. cultăți își începe în 1968 cariera universitară ca
Repere bibliografice: Arghezi, Scrieri, XXVIII, 35–37; Mi- asistent, devenind în 1982 profesor specializat în
hail Iorgulescu, „Ce știa satul… Lacrima. Nodul gordi- studii de românistică și conducând Catedra de lim-
an”, „Ideea europeană”, 1923, 49; Rebreanu, Opere, XIV, ba și literatura română din cadrul Departamentu-
156–157, 166–176; I. M. [Ioan Massoff ], D. Valjan despre lui de Studii Europene, Americane și Interculturale
„Vedenia”, trecutele și viitoarele sale piese, RP, 1933, 4 501; de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității
Vasile Timuș, [Valjan], RP, 1933, 4509, 4568; „Jurnalul de La Sapienza. Predă cursuri despre poezia lui Emi-
dimineață”, 1945, 23; Petre Pandrea, „Generația de sacri- nescu (1989–2000) și Grigore Alexandrescu (1986–
ficiu”, DEP, 1933, 1661; Sergiu Dan, Într-o dimineață de 1987), despre cărțile populare (1987–1988) ș.a. În
toamnă cu d. Valjan, RP, 1935, 5350; Ion Anestin, „Ge- 1983 constituie în cadrul Catedrei un colectiv de
nerația de sacrificiu”, VRA, 1936, 433; Dan Petrașincu,
cercetare format din studenți, doctoranzi, cadre
D. Valjan între artă, politică și literatură, RP, 1936, 5490;
universitare, artiști (Gruppo di ricerca del Semi-
Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 359–360; Călinescu, Ist. lit.
nario di rumeno) implicat, alături de instituții aca-
(1941), 640, Ist.lit. (1982), 721; Neagu Rădulescu, „Noro-
demice și de cultură românești, în organizarea de
cul”, „Revista familiei”, 1945, 28; Silvian Iosifescu, Câteva
conferințe (L’insegnamento del rumeno nelle Uni-
piese originale, VR, 1945, 5–6; Valentin Silvestru, „Gene-
versità italiane, 1993; La lingua rumena: proposte
rația de sacrificiu”, RP, 1947, 74; Dumitru Solomon, „Caré
de valeți”, „Scânteia”, 1970, 8382; Brădățeanu, Comedia,
culturali per la nuova Europa, 2007; In memoriam
291–296; Ciopraga, Lit. rom., 645; Ist. teatr. Rom., III,
Marian Papahagi, 2009; La lingua come dimora –
200–201; Crohmălniceanu, Literatura, III, 49–54; Ciocu- Limba ca locuire, 2010, ș.a.) și în proiecte editoriale
lescu, Amintiri, 323–327; Massoff, Teatr. rom., VII, 611, de promovare a culturii și literaturii române, pre-
VIII, 89, 114, 254; Ion Potopin, Valjan. Un om în epocă, cum Il momento Eminescu. Aspetti e problemi nella
MS, 1979, 2; Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toa- ricezione dell’opera letteraria (1987). În 1988 înfiin-
te zilele, III, București, 1992, 234, 259–268; Lovinescu, țează revista „Romània Orientale”, pe care o coor-
Sburătorul, I, 4, passim – VI, 318, 380–381; Iulia Popovici, donează în calitate de redactor-șef. Este membru
Comediile lui I. Valjan, RL, 2000, 31; Ghițulescu, Istoria, fondator și președintă a Asociației Italiene de Ro-
178–179; Gabriela Duda, Actualitatea dramaturgiei lui I. mânistică (AIR), a deținut aceeași responsabilitate
Valjan, RL, 2002, 15; Dicț. scriit. rom., IV, 695–697; Pamfil și în Associazione Italiana di Studi Sud-Est Europei
Șeicaru, Scrieri din exil, I, îngr. și pref. I. Oprișan, Bucu- – AISSEE. În anul 2003 este decorată pentru pro-
rești, 2003, 292–294; Cristea, Teleorman, 509–511. D.Mc. movarea culturii și literaturii române cu Ordinul
Valmarin Dicționarul general al literaturii române 554
Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer. Debu- în contextul literaturii europene, fără ignorarea
tează în 1970 cu studiul Criteri strutturalisti nel Di- componentei naționale, ca în studiul La ricezione
zionario di Laurian e Massim. in Eminescu: „Făt Frumos din lacrimă” e la tradi-
Preocupările caracteristice pentru V. vizează zione folclorica, 1987. Cercetătoarea este atentă la
epocile veche și premodernă ale literaturii și cultu- muzicalitatea poeziei eminesciene, pe care o jus-
rii române. Particularitatea studiilor constă în fap- tifică printr-o „limbă absolut perfectă, cu infinite
tul că, dezvoltându-se unele din altele pe principiul nuanțe, subtilități, o limbă de armonie extremă”,
vaselor comunicante, aprofundează continuu te- dar și la problematica ei „profundă, tulburătoare,
mele abordate, construind perspective de interpre- care te pune pe gânduri” sau la dispunerea în mari
tare notabile. Astfel, amplul studiu Un Castor între ansambluri ciclice din Memento mori, Mortua est
Esopie și Fiziolog (1987) poate fi așezat în continu- ș.a. Tipul de analiză comparatistă practicat este re-
area celui dedicat surselor utilizate de Grigore Ale- marcabil atât prin ipotezele propuse (de felul celei
xandrescu în fabulele lui, surse identificate nu doar care sugerează influența lui Eminescu asupra lui
în cadrul literaturii franceze, ci și în cel al cărților Arturo Graf), cât și prin faptul că are ca referință
populare și al literaturii de expresie greacă. Având nu doar bibliografia românească ci, mai cu seamă,
ca pretext în excursul analitic pilda castorului din studiile italiene dedicate poetului de la Ramiro Or-
Fiziolog, și din Esopia, V. stabilește contaminările tiz și Umberto Cianciolo până la Rosa Del Conte.
dintre cele două cărți populare. Cercetătoarea rea- Receptarea din interiorul culturii italiene cu un in-
lizează, în etape, o incursiune în istoria receptării, strumentar teoretic și analitic specific acesteia con-
editării și raporturilor de filiație existente între Fizi- tribuie la plasarea operei eminesciene într-un spa-
ologul românesc și cele două redacții grecești (cea țiu capabil să permită reliefarea relațiilor complexe
a lui Pseudo-Epifaniu și cea pseudo-basiliană). Asi- existente între textele situate cultural, cronologic și
milează, în acest efort, cercetările lui M. Gaster, G. geografic pe paliere diferite. În Percorsi rumeni. Fra
Polivka, M. Goldstaub, N. Cartojan, ale Mariei Mo- storia e letteratura (1999), volum ce reunește stu-
ciorniță, ale Cătălinei Velculescu ș.a., și propune ca dii publicate în perioada 1982–1998, V. precizează
premisă determinarea locului a avut de Fiziologul cele două trasee ale discursului său critic, în care
românesc în cadrul tradiției manuscrise sud-est imagologia, istoria literară și filologia contribuie la
europene precum și în contextul cărților populare descoperirea vechii lumi românești. Primul traseu,
românești”. În urma examenului critic și compa- „dinspre Orientul Latin spre Occident”, dezvălu-
rativ al variantelor românești, autoarea afirmă că ie timpuria receptare a românilor în spațiul vestic
manuscrisele din Biblioteca Academiei Române (La crociata valacca di Dom Pedro del Portogallo
conțin „două traduceri diferite realizate, probabil, 1426–27, Ritratti rumeni nella storiografia italiana
după două redacții slave meridionale”, cu un even- rinascimentale, Il Racconto delle guerre di Transil-
tual „aport direct din greacă”. În finalul studiului V. vania nel manoscritto Chigi N II 39 della Biblioteca
emite o judecată diferită de cea acreditată în lite- Vaticana). Al doilea este un parcurs dinspre cultu-
ratura de specialitate de F. Sbordone, și anume că ra occidentală spre lumea românească a secolului
această istorioară, desprinsă din textele esopice, a al XVIII-lea. Pe acest traseu autoarea observă ele-
fost integrată schemei compoziționale a Fiziologu- mente ale alterității într-un complex proces de mo-
lui și adaptată conținutului și semnificațiilor aces- dernizare a societății pe fondul mutațiilor politice,
tuia. Ulterior pilda a revenit în colecția esopică, dar culturale, sociale. Astfel, în La cultura rumena sotto
a adus cu sine transformările narative suferite și fi- i principi fanarioti, V. asimilează direcțiile receptă-
nalitățile etico-morale modificate în sens alegoric. rii chestiunii fanariote (via N. Iorga, D. Russo ș.a.),
În fapt, această pildă reprezintă, scrie autoarea, „un însă înțelege să reașeze secolul al XVIII-lea din inte-
unicum, un indice al întrepătrunderii și al influen- rior, în paradigma unei modernități datorate efor-
ței reciproce care au legat două opere aparținând turilor culturale ale lui Matei Basarab, Vasile Lupu,
incontestabil unor lumi diferite”. În același timp V. Constantin Brâncoveanu ș.a. De asemenea, reali-
continuă tradiția eminescologică pe linia Rosei Del zează o sinteză referitoare la spațiul românesc în
Conte, printr-o consistentă activitate didactică și Veacul de Mijloc urmărind idealurile unei Europe
editorială menită să așeze opera lui M. Eminescu a Luminilor, pe care le regăsește duplicate la scară
555 Dicționarul general al literaturii române Vampa
românească (moldo-valahă și transilvăneană) atât VALURI, revistă apărută la Iași, bilunar, între 1
prin contribuții personale (precum cele ale prin- aprilie și 15 mai 1914, sub conducerea unui co-
cipelui Nicolae Mavrocordat), cât, mai cu seamă, mitet. Redactorii, câțiva tineri entuziaști, recu-
prin programe vaste precum cel al Școlii Ardele- nosc în articolul-program „scopul modest” al
ne. Fără să ignore trăsăturile naționale ale ilumi- publicației, „doritoare de a răspândi în pătura
nismului românesc, cercetătoarea identifică filiere noastră socială [...] sentimente înălțătoare, ima-
distincte prin care Luminile europene intră în Țara gini frumoase”. În numărul 3 debutează cu so-
Românească și în Moldova, pe de o parte, precum netul Dorm florile B. Fundoianu, care publică în
și în Transilvania, pe de altă parte. În acest sens, al- numărul următor și poezia Idilă. Cu versuri mai
tfel decât unii dintre istoricii noștri literari, afirmă colaborează Petru Vulcan, iar cu poezie și pro-
că în Principatele Române a existat o dublă influ- ză, sub pseudonimul Delamare, Aurel Negulescu,
ență, neogreacă și franceză; indică rolul major al precum și D. Costăchescu, A. Hristea-Petrișor ș.a.
celei dintâi, dar se oprește și la mijloacele prin care O traducere din Horațiu este semnată A.D. P.Ct.
limba greacă funcționa ca limbă de cultură, dar și VALURI DUNĂRENE, revistă apărută la Silistra,
ca limbă-vehicul, căci intermedia, prin numeroa- lunar, între martie și iulie 1936, sub conducerea
se traduceri, accesul la marea literatură europea- unui comitet, cu subtitlul „Literară–Artistică–Cri-
nă. În Riflessi di vita quotidiana nei codici rumeni tică”. Articolul-program, Gândul nostru, semnat
(1984) V. citește, prin intermediul unei grile inter- de T. Popescu-Berca, anunță că noua publicație își
pretative preluate de la A. Cicchetti și R. Mordenti propune să promoveze „elemente tinere capabile
(La scrittura dei libri di famiglia), notele marginale de fapte mari”. Scriu aici câțiva autori care făceau
aflate pe filele manuscriselor noastre vechi drept parte din diverse cercuri moderniste. Figurează
„cărți de familie” ce îngăduie recompunerea unor cu poezie Teodor Brudiu, T. Popescu-Berca, E. Ar.
elemente ale cotidianului Veacului de Mijloc ro- Zaharia, Roman Boca, Sandy Popescu, George Dan
mânesc. Tot în acest volum, în capitolul Risvolti (sub pseudonimul George Danubia), Veniamin
femminili del pașoptism abordează literatura femi- S. Tomasiu, Vasile N. Ivașcu, iar cu proză M.C.
nină notând contribuțiile și parcursul unor perso- Dragomirescu (Mihu Dragomir, care debutează
nalități precum Elena Hartulari, Hermiona Asachi, aici), și Aurelian Petică-Ivești. La rubrica „Croni-
Elena Drăghici, Maria Burada, Maria Rosetti, Iulia ca literară” sunt prezentate, printre altele, cartea
Aricescu, Sofia Cocea. lui N. Gherculescu Când crâșmărița e vădană și
SCRIERI: Ricerche di rumenistica, Roma, 1981; Studii volumul lui Mircea Streinul Tarot sau Călătoria
de literatură română modernă și comparată, București, omului. Se mai publică un eseu dedicat operei lui
1987; Percorsi rumeni, fra storia e letteratura, pref. Mihai Calistrat Hogaș, un articol intitulat Unitatea na-
Zamfir, Roma, 1999. Antologii: Il momento Eminescu. țională în literatura noastră, iscălit M. Stănescu,
Aspetti e problemi nella ricezione dell’opera letteraria, și, în mod sistematic, folclor dobrogean. M.Pp.
București, 1987 (în colaborare cu Valeriu Râpeanu); Stu-
di balcanici, Roma, 1989 (în colaborare cu F. Guida); Il VAMPA, Laura (pseudonim al Libertății Bruteanu;
piacere de la ricerca, Roma, 2001 (în colaborare cu Ange- 13.VI.1873, Moinești – 10.IV.1969, București), publi-
la Tarantino). Traduceri: Mihail Sadoveanu, Il 24 giugno, cistă, prozatoare. Este fiica Smarandei (n. Mustea)
Bari, 1966; M. Eminescu, Il bel principe nato da una și a lui Ioan Bruteanu, medic. A urmat la București
lagrima, pref. trad., Roma, 1981; Norman Manea, Un Școala Normală a Azilului „Elena Doamna” (1888)
paradiso forzato, Milano, 1994 (în colaborare cu Marco și Institutul de Fete (1889). După absolvire se an-
Cugno), La felicità obbligatoria, Milano 2008 (în colabo-
gajează învățătoare suplinitoare la Isaccea (1903–
rare cu Marco Cugno).
1904), Târgu Ocna (1904), Monastir, în Macedonia
Repere bibliografice: Mircea Vaida, [Dialog cu Luisa
(1905–1906), Giurgiu (1907–1908), din nou la Târgu
Valmarin], TR, 1987, 29, 1989, 24; Marian Papahagi, Li-
Ocna, ca învățătoare provizorie (1908); mai târziu,
teratura română în perspectivă comparată, TR, 1988,
20; Violeta Barbu, „Studii de literatură română moder- în 1933, era institutoare în București. Debutează
nă și comparată”, LR, 1989, 2; Mircea Anghelescu, In- cu schițe în 1892 la „Adevărul”, iar editorial în 1895
cursiuni în literatura română, RL, 2000, 4; Ioana Bot, cu opusculul Nou!. A mai colaborat cu proză scur-
Privirea celuilalt, ST, 2000, 2–3; Doina Curticăpeanu, tă, articole feministe, cronici, recenzii și traduceri
Noi studii de românistică la Roma, F, 2000, 11–12. Lr.B. din literatura franceză la „Liga ortodoxă”, „Lumea
Vancea Dicționarul general al literaturii române 556
ilustrată”, „Pressa”, cu schițe (Inconștienții, Ițic sa- anecdotă plină de umor despre filotimia lui Costa-
cagiul) și nuvele (În așteptare, Dincolo de mor- che Negri) va acoperi parțial și sumarul cărții Din
mânt), indicate ca fragmente din romanul inedit Să lumea celor mici. Încă din 1897, când se întoarce
mai iubim?, și cronici ale vieții locale (Învierea din de la Paris, după moartea soțului ei, ziarul „Univer-
Macedonia, Învățământul din Macedonia, Note din sul” îi încredințează rubrica specializată „Cronici
Macedonia) la „Revista noastră”. E prezentă și în feminine”, la care – mărturisește V. – în urma con-
„Vocea Alexandriei”, „Reclama”, „Foaia nouă”, „Uni- statării că educația fetelor „prezintă o lipsă bine
versul” (ca redactor), „Noutatea”, „Sămănătorul”, simțită în ce privește chemarea lor în viață ca soții,
„Vestea”, „Astra”, „Lamura”, „Revista Buzăului”, în mume și membre ale societății”, se decide să scrie
suplimentul duminical al cotidianului „Țara” ș.a. A scurte texte având ca scop principal educația în fa-
condus ca directoare, alături de Eugen Vaian în ca- milie (Clevetirea, Creșterea copiilor, Sclavia femeii).
litate de redactor-șef, revista „Săptămâna ilustrată” Destul de firave, dar pline de miez și mai ales bine
(1893), în paginile căreia a și publicat proze scurte țintite sub raport pedagogic, micile compuneri și-
(O pereche, Doctorul, Decepție) și a ținut, alternativ au câștigat cititoare fidele, care îi cer să le strângă
cu Eugen Vaian, rubrica „Convorbire săptămânală”. între coperte, ba chiar îi oferă sprijin material prin
Tot în 1893, în revista „Seara”, semna, în foileton, deschiderea unei liste de „subscriitori”. Așa a apă-
pentru prima dată la noi, traducerea romanului rut volumul Cronici feminine (1904), scris într-un
Doamna Bovary de Gustave Flaubert. S-a impli- stil simplu, pentru a putea fi citit „fără oboseală, de
cat în dirijarea ziarului politic conservator „Țara” la început până la sfârșit”. Cum prin vocație și prin
(1893–1897) și a lucrat în redacția săptămânalului profesiune și-a dedicat viața copiilor, și alte tipări-
bucureștean „Teatru, muzică, modă” (1897–1898), turi se fixează în acest perimetru: La noi în sat! Tea-
tipărind aici schițe și povestioare morale (De mă- tru de copii cu cântece și danțuri naționale (1916),
ritat, Jertfa supremă, Ispita, Două surori, Poveste Răducu și Nușa la țară (1933). În 1924 are chiar ini-
tristă ș.a.), texte de un patetism echilibrat, tocmai țiativa înființării unei colecții destinate scrierilor
cât să atingă sensibilitatea cititoarelor, unele sem- pentru copii și tineret, „Biblioteca «Laura Vampa»”,
nate L.V., „p. conf.”, Libertas și Vântură Lume. Este eșuată însă după numărul inaugural, Ce mai învă-
de presupus că și pseudonimele Rosalia, Eleonora, țăm la școală? Oropsiții, asigurat tot prin strădania
Bunicuța sau Marioara, aflate sub câteva „sfaturi proprie. Numărul al doilea, anunțat ca „teatru șco-
de bune maniere” sau „regule de bună creștere”, lar” cu titlul Reîntoarcerea, dar fără indicarea auto-
îi aparțin, stilul putând fi lesne recunoscut. A mai rului, ar putea de asemenea să-i aparțină.
iscălit Libertatea și Laura Vaian. A făcut parte din SCRIERI: Nou!, București, 1895; ed. 2, București, 1896;
Cronici feminine, București, 1904; La noi în sat! Teatru
Societatea Scriitorilor Români (din 1914) și din co-
de copii cu cântece și danțuri naționale, București, 1916;
mitetul de conducere al Asociației Scriitoarelor din Din lumea celor mici, București, f.a.; Ce mai învățăm la
România. A fost căsătorită cu ziaristul Eugen Vaian. școală? Oropsiții, București, 1924; Răducu și Nușa la țară,
Fire întreprinzătoare și deosebit de activă, V. București, [1933].
și-a gestionat cu inteligență activitatea gazetă- Repere bibliografice: H. [H. Sanielevici], „Nou!”, „Adevă-
rească, împletind-o cu profesiunea de dascăl și rul ilustrat”, 1895, 14; D.A. Sturdza, Concursul premielor,
cu plăcerea scrisului literar. Volumașul de „schițe, T, 1896, 4–5; Gr. Al. T. [Grigore Tăușan], „Cronici femini-
cronici și nuvelete” Nou! (1895), aflat după numai ne”, „Cultura română”, 1905, 9; Iorga, O luptă, II, 238, 319;
un an de la apariție la ediția a doua și prezentat de Atanasie M. Marienescu, „Cronici feminine”, AAR, partea
autoare Academiei Române pentru Premiul „Năs- administrativă și dezbaterile, t. XXVIII, 1905–1906; I. Bră-
deanu, „Răducu și Nușa la țară”, „Cuvântul învățătorilor”,
turel-Herescu”, fusese întâmpinat cu multă bună-
1935, 3; Agatha Grigorescu-Bacovia, Poezie sau destin.
voință de H. Sanielevici într-o recenzie din „Adevă- Viața poetului, București, 1971, 227; Budău, Bacăul lit.,
rul ilustrat”. Criticul vedea în scrisul tinerei femei 94–95; Cornel Galben, Laura Vampa, ATN, 2008, 7. R.P.
calități rare, „în germene” un talent „care dacă se
va dezvolta după cum făgăduiește... va fi una din VANCEA, Echim (19.X.1951, Nănești, j. Mara-
podoabele cele mai frumoase ale literaturii noas- mureș), poet, publicist. Este fiul Mariei (n. Vancea)
tre setoase de asemenea talente”. O parte din is- și al lui Mihai Vancea, muncitor. Urmează școala
torioarele de aici (La băi, Ziua tatei, Răsplata – o elementară în localitatea natală (1958–1966), apoi
557 Dicționarul general al literaturii române Vancea
liceul la Sighetu Marmației, absolvind în 1970. A fiecare descăpățânare/ înlocuind adevărata ure-
lucrat ca profesor suplinitor în satul natal (1970– che-a schitului de peste vale/ la marginea orașului
1972), muncitor geolog (1972–1973), pedagog la un eșafodul/ cu strălucirea lui/ ademenește trupurile
liceu din Sighetu Marmației, oraș în care în urmă- cronicarilor”. Un gen particular de experiment, de
toarele trei decenii activează ca instructor-meto- creație poetică „în tandem”, este de observat în vo-
dist la Casa de Cultură a Municipiului, iar din 1995 lumul Mâța pe spini (2001), unde o serie de poeme
ca bibliotecar la Biblioteca Municipală, fiind ulte- închipuie un fel de dialog liric cu poetul de limbă
rior și director al instituției (1998–2001). Concomi- maghiară Fábri Sándor: poemul lui V. include câte
tent s-a implicat în organizarea unor festivaluri de o strofă a coechipierului său de circumstanță, care
poezie, precum cel de la Desești. Debutează la re- consună sau comunică în chip contrapunctic cu
vista „Cronica” în 1973 cu poezia Poem, iar editori- textul-gazdă (textele lui Fábri sunt inserate în ver-
al cu placheta Fotografie după un original pierdut, siune originală, iar traducerea în română, semnată
apărută în 1990. A mai colaborat cu versuri, artico- de V., e anexată în subsolul paginii). Seria experi-
le, reportaje, interviuri, eseuri, recenzii la „Convor- mentelor poetice include și haikuurile din Defăi-
biri literare”, „Tribuna”, „Steaua”, „Astra”, „Familia”, marea liniștii (2006), remarcabile pentru acuitatea
„Argeș”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Viața ro- notațiilor fulgurante. Prolific, poetul și‑a distilat
mânească”, „Orizont”, „Poesis”, „Nord literar” ș.a. necontenit esența viziunii poetice în numeroase
S-a vorbit de prezența unor accente sau a unui cărți, vădind constant îmbinarea de patetism mo-
„duh” expresionist în lirica lui V., însă trebuie ob- derat, de oximoronică implicare detașată, de ele-
servat că atributele care o definesc sunt contem- ganță deloc scorțoasă și de umor discret. În biblio-
plația, reflecția ori reveria potolită, detașarea grafia lui V. antologiile de autor Ningă-l-ai! (2004)
afectat resemnată și chiar ironia hâtră, drapată și Șearpele când îl doare capul (2007) marchează
înșelător sub semnalele morozității. În relație cu un jalon notabil. Sintetizând însușirile depistate de
lirica anterioară, la V. viziunea sămănătoristă sau critici în poezia acestuia, Ioan Holban releva că au
neosămănătoristă și inventarul aferent sunt revi- fost remarcate în special „tonul mizerabilist, aso-
zitate cu amendări polemice. La fel, nostalgiile ru- ciația spontană și calculul combinatoriu ingenios,
raliste și resentimentele istorice, spre deosebire de intensitatea emoțională explicită, spiritul ironic,
în maniera specifică unei ramuri a modernismului echilibrul contrariilor înțeles ca o sursă a sugestiei,
șaptezecist, patriotic-ardelenească și nedeslușit virilitatea teatrală, dar și rigoarea construcției”.
oraculară, sunt desolemnizate. Formula poetică SCRIERI: Fotografie după un original pierdut, Bucu-
inedită reiese din modul de abordare, în cheie opt- rești, 1990; Abatere de la dialog, Sighetu Marmației, 1997;
zecistă, a elementului biografic, a evenimentului Doctor fără arginți, Cluj-Napoca, 1997; Mâța pe spini,
citadin sau a faptului divers, coroborat cu încerca- Cluj-Napoca, 2001; Cititorul de drept comun, Iași, 2002;
Ningă-l-ai!, pref. Gheorghe Grigurcu, Cluj-Napoca, 2004;
rea – mai tradițională ca viziune în primele volume
Ocupantul provinciei, București, 2004; Eu, celălalt, Bucu-
– de descifrare a sensurilor prin (de)mitologizare. rești, 2005; Defăimarea liniștii, Cluj-Napoca, 2006; Gim-
Colorat de un pitoresc administrat cu reticență, nastica spiritului, Sighetu Marmației, 2008; Domeniu
tensionat de neliniști inimos-elegiace, alternând public, pref. Gheorghe Grigurcu, Cluj-Napoca, 2007; O
tonuri melancolice, reflexive ori ludice, lirismul lui fi și cum zici d-ta, Iași, 2007; Șearpele când îl doare ca-
V. se recomandă prin distincția unei simplități ele- pul, postfață Ioan Holban, Botoșani, 2007; Gimnastica
gante, ocazional cu accente de sentențiozitate, de spiritului, Sighetu Marmației, 2008; Portret restant, după
gravitate patetică: „Sângele rămas zălog eșafodu- o noapte albă, Cluj-Napoca, 2008; Titlul mai târziu, Iași,
2009; Afară de unu singur, Cluj-Napoca, 2010; Hramuri,
lui/ a fost împrumutat/ jocului pentru totdeauna/
Cluj-Napoca, 2010; Să nu spui niciodată „noapte bună”,
tribunalele au fața limpede/ și legile i se contem- Cluj‑Napoca, 2012. Antologii: Portret de grup cu Lauren-
plă în ochii/unui animal de argint/ dintr-o toam- țiu Ulici, Cluj-Napoca, 2002; Umbra noastră cuvântul,
nă a așteptării/ din mâna copilului începe plânsul Sighetu Marmației, 2003 (în colaborare cu Gheorghe
de fiară/ și vacarmul ce se alcătuiește să mă vân- Pârja); Laurențiu Ulici: 10 ani de posteritate, Cluj-Napo-
dă.../ apropie-te/fierul securii/ nu înnoptează-n ca, 2010.
butuc/câmpia bate cu pumnii în/șinele căii fera- Repere bibliografice: George Vulturescu, „Fotogra-
te/ și clopotele zâmbesc pe ascuns/ pustiul după fie după un original pierdut”, PSS, 1990, 11–12; Mircea
Vancea Dicționarul general al literaturii române 558
Petean, Știri de pe frontul cuvintelor, APF, 1991, 5; L.V. „fiorduri imaginare”, terase, țărmuri virgine, pla-
Delapogor [Lucian Vasiliu], Adnotări fulgurante, DL, je, dune de nisipuri fluide – clepsidre gigantice în
1997, 4; Gelu Dorian, Echim Vancea, CL, 1997, 9; Horia care „generații caste” de oșteni anonimi ai idealu-
Gârbea, Sărac cu arginți, bogat cu duhul, „ArtPanora-
lui s‑au stratificat în osuare marmoreene. Poemele
ma”, 1998, 5; Carmelia Leonte, O poetică a timidității,
CRC, 1998, 10; Vasile, Poezia, 286–289; Ruxandra Cese-
sunt construite muzical, demarcând obsesiile prin
reanu, Flash, ST, 2003, 6; Valentin Tașcu, „Portret de grup refrene și laitmotive, în crescendouri dramatice,
cu Laurențiu Ulici”, TR, 2003, 27; Ioan Holban, Braconi- cu extincții finale. Proba devoțiunii totale pentru
er pe propriul teren de vânătoare, CL, 2008, 1; Aurel Pop, poezie o constituie tema recurentă a abandonu-
O antologie cu o mare încărcătură, „Oglinda literară”, lui în slujba ei, fie și ca figurantă, fie și în travesti;
2009, 85; Cristian Livescu, Un poet din nord: Echim Van- personajul liric devine poezia însăși. Ipostaze pre-
cea, CL, 2011, 2; Angela-Monica Jucan, Echim Vancea - dilecte sunt vestala sau preoteasa, chipuri statua-
60: documentar biobliografic, Baia Mare, 2011. N.Br., I.T. re ale abnegării supuse, dar mai ales jertfă rituală.
VANCEA, Viola (23.VI.1943, Rădăuți), poetă, critic Începând cu Gardienii luminii (1982), alături de o
literar, editoare. Este fiica Elenei Vancea (n. Mora- (discretă) partitură amar erotică, nou și îndrăzneț
ritis‑Dumitrescu), funcționară, și a lui Gheorghe este zvâcnetul revoltei sub „palpitul grețos al dis-
Vancea, economist. A urmat la București școala perării”, al dezgustului de „lepra cuvintelor” și de
elementară (1950–1957), liceul, absolvit în 1961, și condiția existenței într‑o „provincie bolnavă”. Sub
Facultatea de Limba și Literatura Română (1962– cupola „Marelui Circ” terorizat de „statuia de pluș
1967). După licență, în 1970 a colaborat ca redactor a Comandorului”, ființa poetului se sufocă „infec-
extern la „Almanahul literar”, în 1972 devenind re- tată de logos”, sub „niagare de falși martiri și poeți
dactor la Editura Eminescu, unde până în 1994 s-a mesianici”, „delirând buimac ca o fântână som-
ocupat îndeosebi de colecțiile „Rampa”, „Masca” și nambulă” (temerară săgeată ad personam). „Crin
„Teatru comentat”; în 1994 a lucrat șase luni ca se- otrăvit” de „mâlul din jur, drămuit în porții egale”,
cretar general de redacție la revista „22”, de unde el năzuiește în zadar să „taie nodul gordian al umi-
în 1997, după trei ani de șomaj, trece redactor la lințelor”, să incizeze „in vitro cangrena grețoasă a
Editura Fundației Culturale Române. Debutează în minciunii, termitiera celor lași și slugarnici”, să
1968 cu critică literară la „Amfiteatru” și cu poezie scrie „ca și cum te-ai întoarce printre vii”. Îi rămâne
la „Luceafărul”. A mai colaborat la „Gazeta literară”, numai „transfuzia cu ploi și ninsori”, „sarcasmul ca
„România literară”, „Suplimentul literar‑artistic al un limb lunar”, curajul de a desfide pendularea în-
«Scânteii tineretului»”, „Argeș”, „Cronica”, „Munca”, tre „tirade eroice și tumbe scabroase”, condiția de
„Revue roumaine” ș.a. A debutat editorial cu pla- „luptător în genunchi” și „demnitatea de a-ți lăsa
cheta Fiord imaginar (1978). A editat, însoțindu‑le creierul sfărâmat bucată cu bucată de ferocii canini
de prefețe sau postfețe, scrieri de Tudor Vianu, Pe- ai slăviților regi”. Consecința „automistificării după
tre Ispirescu, Alexandru Macedonski, I.L. Caragiale, legile ieftine ale artei” e, în realitate, „hemoragia
E. Lovinescu, Antologia ideologiei junimiste (2010), continuă a poetului captiv ca un bufon din seco-
precum și o antologie a receptării lui Proust în cul- lul cincisprezece”. După Amintiri dintr-o popicărie
tura română – Pro și contra Marcel Proust. 1921– (1983), Ucide-mă, fericire (1984) și Haltă în paradis
2000 (2006). (1987), toate demne de interes în ciuda inegalități-
Fiord imaginar lansa, cu o emisie impetuoasă și lor, nimic din viața fizică și sufletească sub comu-
sufocată, austeră și barochizantă, modulată cere- nismul opresiv nu lipsește din poezia scrisă de V.,
monios în versete opulente, de o „calmă disperare”, Vară de noiembrie (1990) fiind doar o recapitulare:
tema care generează întreaga poezie scrisă de V.: sordidul cotidian, rigole murdare, magazine pus-
un lamento pentru candoarea agonizantă („cum să tii, mulțimi larvare în stațiile autobuzelor, frigul,
scap de inorogul sfios ce-mi paște părul cărunt?”), foamea, „porția/ gramajul dresajului”, întunericul,
cu o rețea largă de metafore izotope. Suveran e un frica, pânda „gardienilor”, „servitutea continuă a
imagism originar al naufragiului („izbânda ape- uralelor și aplauzelor”, „eczema abdicărilor fără
lor materne ce-și trag trufașe victima-n adânc”). număr”, căderea în subdemnitate, ca a popicelor
Făptura e un „delfin fulgerat”, o epavă în derivă mecanice, ca a saltimbancilor ratați, duplicitatea,
ori eșuată pe „faleze de sare, arse, văruite” sau în lipsa solidarității, așteptarea colectivă adulmecând
559 Dicționarul general al literaturii române Vancu
„o furtună, un trăsnet”, protestatarul solitar care se 39; Tudor Cristea, Fețele poeziei, ARG, 1984, 1; Cristea,
autoincendiază pe o pârtie, „aparteul” sugrumat al Modestie, 84–88; Raicu, Fragmente, 299–303; Roxana
poemului însuși. Într-o antologie a expresiilor re- Sorescu, O poetă modernă, RL, 1985, 23; Eugen Simi-
voltei care au putut fi tipărite sub dictatură, multe on, O zebră dimineața cu gleznele frânte, RL, 1987, 47;
N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu, București, 1987,
texte semnate de V. și trecute sub tăcere de critică
259–261; Al. Piru, Lumini și umbre, SLAST, 1988, 5; Traian
în anii cenzurii s-ar vădi reale piese de rezisten- T. Coșovei, În lumina severă a unei dimineți, LCF, 1988,
ță. Critica literară a părut o vreme să constituie 15; Calistrat Costin, „Mi-e dor tot timpul de tine, lumină”,
principalul palier al activității autoarei. Hortensia ATN, 1989, 8; Mircea Mihăieș, Ochiul hipnotic, O, 1989,
Papadat-Bengescu. Universul citadin, repere și in- 10; Alex. Ștefănescu, O plută improvizată, RL, 1991, 19;
terpretări (1980), cartea ei cea mai cunoscută, re- Steinhardt, Monologul, 244–247; Poantă, Scriitori, 121–
aliza – după bine primita antologare a receptării 122; Rachieru, Poeți Bucovina, 482–489; Irina Mavrodin,
scriitoarei într-o colecție de profil (Hortensia Pa- „Pro și contra Marcel Proust. 1921–2000”, CL, 2007, 7. G.O.
padat-Bengescu interpretată de…, 1976) – o critică
a criticii oportună (chiar dacă mascată de timidi- VANCU, Radu (13.VII.1978, Sibiu), poet, critic lite-
tăți și dependențe). Materia e structurată în șase rar, traducător. Este fiul Veronicăi Vancu (n. Dan-
secțiuni, ierarhizând temele cele mai preocupante ciu), țesătoare, și al lui Cornel Vancu, muncitor. Ur-
pentru exegeți: Structura artistică, O creatoare de mează școala generală (1984–1992) și Liceul „Ghe-
tip vizionar, o creatoare din familia artiștilor plăs- orghe Lazăr”, secția matematică–fizică (1992–1996)
muitori, Creație și analiză, O „poetică” a romanului la Sibiu, și tot aici se înscrie la Facultatea de Litere a
citadin, Elemente ale unei genealogii caragialiene Universității „Lucian Blaga” secția română–engleză
în romanul bengescian, Existențe stilizate. Secți- (1992–1996) și apoi la cursurile masteratului (2000–
unea penultimă, constituind contribuția cea mai 2001), absolvit cu o teză despre Mircea Ivănescu.
consistentă a cărții la dosarul critic al operei, mai Poezia acestuia va constitui și obiectul cercetării
ales prin radiografierea snobismului drept „treapta doctorale finalizate în 2005: Mircea Ivănescu. Poe-
cea mai înaltă a mimetismului lumii caragialești”, zia discreției absolute. Din 2000 este redactor, ulte-
s-a dovedit o teză provocatoare pentru comentato- rior redactor-șef la revista „Transilvania” din Sibiu.
rii ulteriori. În octombrie 2002 devine asistent la Catedra de li-
SCRIERI: Fiord imaginar, pref. Nicolae Balotă, Iași, 1978;
teratură română a Universității sibiene, apoi lector
Hortensia Papadat‑Bengescu. Universul citadin, repere și în 2007, conferențiar în 2012. Din 2010 e redactor
interpretări, București, 1980; Gardienii luminii, Bucu- la revista „Poesis Internațional” (Satu Mare) și de-
rești, 1982; Amintiri dintr‑o popicărie, București, 1983; ține (2010–2012) o rubrică de cronică literară la re-
Ucide‑mă, fericire!, București, 1984; Haltă în paradis, vistele „Euphorion” (Sibiu) și „România literară”. E
București, 1987; Vară de noiembrie, București, 1990. Edi- distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Sibiu,
ții, antologii: Hortensia Papadat‑Bengescu interpretată pentru Sebastian în vis (2010) și pentru Eminescu.
de..., pref., edit., București, 1976; Tudor Vianu, Scrieri
Trei eseuri (2011).
despre teatru, pref. edit., București, 1977; Petre Ispirescu,
Basmele românilor, postfața edit., București, 1986; Ale-
Există două direcții principale în lirica lui V. Pri-
xandru Macedonski, Excelsior, pref. edit., București, ma, începută cu Epistole pentru Camelia (2002),
2000; I.L. Caragiale, Publicistică. Politică și... delicatese, se întregește printr-o secțiune din volumul Bio-
pref. edit., București, 2003; Pro și contra Marcel Proust. graphia litteraria (2006), iar cea de-a doua își are
1921–2000, București, 2006; E. Lovinescu, T. Maiorescu, originea tot în cartea de debut devenind, prin am-
I–II, pref. Alexandru George, București, 2009, T. Maio- plificare, un volum de sine stătător, Amintiri pen-
rescu și contemporanii lui, I–II, pref. Alexandru George, tru tatăl meu (2010). Este vorba despre două tipuri
București, 2009, T. Maiorescu și posteritatea lui critică, de discurs, unul în registru înalt, altul incisiv, ce
pref. Alexandru George, București, 2009, Antologia ideo-
filtrează o durere pe care „amintirile” o fixează în-
logiei junimiste, București, 2010.
tr-o narațiune fondatoare. Cele două discursuri nu
Repere bibliografice: Emil Manu, „Hortensia Papa-
sunt însă net diferențiate. Există foarte multe ima-
dat-Bengescu interpretată de ...”, SPM, 1976, 366; Aurel
Baranga, Lecturi confruntate, FLC, 1977, 1; Valeriu Cris- gini oximoronice ce transpun o lume duală, a cărei
tea, [Viola Vancea], RL, 1979, 6, 1980, 51; Carmen Dru- complexitate se poate deduce din micile „istorii”
maru, „Fiord imaginar”, CL, 1979, 5; Piru, Debuturi, ce se organizează în poeme în baza unui algo-
174–175; Sultana Craia, Recurs la luciditate, LCF, 1983, ritm secret al memoriei: „nu poți ști când lumina
Vancu Dicționarul general al literaturii române 560
e-ntr-adevăr lumină./ absența ta se face din ce în ce ești”, un dialog între ascundere și „exprimarea
ce mai plină” sau „soarele se înnegrește și coboară realității profunde a ființei poetice”; discreția ar fi
pe nervurile aerului,/ tot mai vizibile în întuneca- autodefinire prin „accentuarea genului proxim”, o
rea ce aburește/ stăruitor”. Biographia litteraria cufundare în materia lumii fără putința de a sorbi
este volumul care clarifică și adâncește în orizon- din „substanța realității”. Dar conștiința vidată de
tul poeticității raportul dintre poezie și biografie. realitate se apără, „suplinind absența crescândă a
Primul ciclu, Amintiri pentru tatăl meu, e o elegie materiei cu prezența din ce în ce mai plină a litera-
amplă, compusă din nouăsprezece poeme, fiecare turii”. Astfel se naște, susține exegetul, „sentimen-
aflându-și centrul de greutate într-o imagine vio- tul intertextual al ființei”, sensul major al discreției
lentă și discretă în același timp: „când s-a spânzu- din poezia lui Mircea Ivănescu. V. a scris și o carte
rat, până au venit ăia de la smurd/ i-am făcut res- consacrată lui Eminescu, în care trei eseuri îl tra-
pirație artificială – ultimul aer ieșea din plămâni tează pe marele poet din perspective diferite. Pri-
gâfâit/ și viața plutea în jur și moartea plutea în jur mul vizează reprezentarea existenței la Eminescu,
și cumva absurd/ am gândit că mai respiră, îmi ve- cel de-al doilea e un excurs de poetică comparată,
nea să zburd/ și aerul lui era aerul meu și eu n-am invocați fiind aici Friedrich Hölderlin și Stéphane
murit încă, și surd/ am auzit paramedicii zicând: e Mallarmé, iar ultimul aduce o descriere a dinami-
mort. amintirile te fac fericit” (Amintiri). În cel de- cii imaginarului eminescian.
al doilea ciclu sensurile grave sunt uneori deturna-
SCRIERI: Epistole pentru Camelia, Sibiu, 2002; Biogra-
te, reduse până la caricatură printr-o schimbare de phia litteraria, București, 2006; Mircea Ivănescu. Poezia
accent sau de ton, în general în partea finală a po- discreției absolute, București, 2007; Monstrul fericit, Chi-
emelor: „cum muzica-nghite, trăind-o, tăcerea,/ șinău, 2009; Sebastian în vis, București, 2010; Amintiri
trăindu-mă, sufletul trupul-l consumă –/ venită pentru tatăl meu, București, 2010; Eminescu. Trei eseuri,
din lumină sau neguri, totuna-i,/ teribilă-i lupta”. Sibiu – Cluj‑Napoca, 2011; Frânghia înflorită, Bistri-
Visul face posibilă unificarea realității cu imagina- ța-Năsăud, 2012. Ediții, antologii: Provocări, București,
ția, cu fabulosul, ca în Sebastian în vis, unde (auto) 2000 (în colaborare cu Mircea Ivănescu); Punți, Bucu-
biograficul e pus între paranteze, iar limbajul ca- rești, 2001 (în colaborare cu Mircea Ivănescu); Mâine,
pătă o extindere spectaculoasă prin jocul nuanțat București, 2002; Moșteniri, București, 2003; Amintiri
vechi, nouă, Iași, 2009; Zona nouă, pref. edit., Sibiu, 2011;
al unor forme sonore cu semantică proprie, cărora
Cele mai frumoase poeme din 2010, București, 2011 (în
li se adaugă elemente lexicale atipice. Sebastian
colaborare cu Claudiu Komartin); Cele mai frumoase po-
în vis este un poem cu o miză solidă, chiar dacă ezii din 2011, București, 2012 (în colaborare cu Claudiu
travestită ludic, un poem despre libertate și fru- Komartin). Traduceri: Antologia pieselor prezentate în
musețe, în care lumea își schimbă proporțiile, se secțiunea „Spectacole-lectură”. Festivalul Internațional de
arată după chipul și asemănarea celui venit să o Teatru de la Sibiu, București, 2002; Lawrence Block, Când
cunoască. Lumea devine expresia unei conștiințe sfânta crâșmă se închide, București, 2007; Jed Rubenfeld,
extinse. Poate fi rechemată prin cuvinte cărora le- Interpretarea crimelor, București, 2007; Lawrence Block,
au fost mai întâi subminate gravitatea și conturu- Când sfânta crâșmă se închide, București, 2007, Opt mili-
rile obișnuite. Epicul poemului susține aventura oane de feluri de a muri, București, 2008; Jed Rubenfeld,
fără sfârșit a fanteziei. Amintiri pentru tatăl meu Zugzwang, București, 2008.
și Sebastian în vis se unifică simbolic în Frânghia Repere bibliografice: Doris Mironescu, Iubirea și inter-
înflorită (2012), o carte ce poate fi interpretată ca textul, TP, 2003, 5; Dragoș Varga, Epistolarul erotic al lui
o rememorare în vis, rememorare iluminată de Radu Vancu, T, 2003, 6; Cosmin Ciotloș, [Radu Vancu],
întunericul cel mai adânc. Bunicul, fiul și nepotul RL, 2006, 32, 2009, 20; Luminița Corneanu, Poezia unui
„absolutist”, DMT, 2007, 5; Antonio Patraș, [Radu Van-
conturează aceeași prezență, tot așa cum amin-
cu], TR, 2007, 1–15 august, CLT, 2007, 86; Tudor Crețu, O
tirile, pierzând din claritatea durerii, încep să fie (bio)graphia mult prea litteraria, O, 2007, 8; Chioaru, Noi
frânturi din același vis. În planul criticii literare, developări, 151–154; Șerban Axinte, Reîntoarcere în mi-
Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007), nunata lume nouă, OC, 2011, 586; Soviany, Cinci decenii,
dezvoltare a tezei de doctorat, propune o herme- II, 130–132; Daniel Cristea-Enache, „Apocalypse now”,
neutică a ideii de discreție. Discreția ar presupu- OC, 2012, 643; Adina Dinițoiu, Poezia – artă de familie,
ne „reprimarea a ceea ce știi ca exprimare a ceea OC, 2012, 644; Cistelecan, Diacritice, II, 175–181. Ș.A.
561 Dicționarul general al literaturii române Vangheli
inițiază dialogul cu micul cititor este autorul, în ce-
lelalte culegeri de miniaturi și nuvele eul-narator
devine copilul. Felul de a metaforiza (de a perso-
nifica, hiperboliza și diminutiva) este specific artei
sale literare. Surprizele metaforice ale personajului
Radu anunță isprăvile pronunțat epice ale lui Gu-
guță, istorisite într-o serie amplă, deschisă în 1967
VANGHELI, Spiridon cu Isprăvile lui Guguță și întinsă pe mai bine de trei
(14.VI.1932, Grinăuți– decenii. Lui Guguță i se acordă rolul de creator de
Bălți), prozator, poet, situații sau de modelator al lor, iar întâmplările se
traducător. produc după un tipar insolit, dictat de logica celor
mici. Adevărata esență a personajului o dă diferen-
ța dintre aventură și ispravă, prima presupunând
Urmează școala primară în comuna natală, de unde risc, îndrăzneală și o ruptură în ordinea firească
trece la Bălți și apoi în comuna Pelinia pentru a a lumii, în timp ce a doua are un sens pozitiv, cu
urma școala medie, pe care o termină în 1950. După semnificația unui eveniment dus la bun sfârșit.
absolvirea Facultății de Filologie a Institutului Pe- Pentru a satisface nevoia de epic și de fantastic,
dagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1955) și efec-
naratorul recurge la câteva întâmplări banale. El
tuarea serviciului militar, între 1958 și 1960 este în-
procedează la o personalizare accentuată a prota-
vățător la Năpădeni-Ungheni. Stabilindu-se la Chi-
gonistului, acesta devenind – prin rolul exagerat pe
șinău, se angajează redactor la editurile Cartea Mol-
care i-l acordă adulții – „Măria Sa Guguță”. Scos în
dovenească (1960) și Lumina (1966). Este consul-
prim-plan prin concentrarea atenției asupra ispră-
tant literar la Uniunea Scriitorilor din RSS Moldove-
vilor lui, prin investirea cu trăsături excepționale
nească (1968–1984) și președinte al PEN-Clubului
sau prin „urieșizarea” proprie gândirii infantile,
din Republica Moldova (1991–1995). Debutează cu
conceput ca un model al omului frumos sufleteș-
versuri în 1955, fiind încă student, la revista „Glasuri
tinere”. Este tradus în zeci de limbi; este distins cu te și moral, personajul se naște la intersecția rea-
Diploma de Onoare Internațională „Hans Christian lului cu visul (fantasticul), a universului copilăriei
Andersen” (Rio de Janeiro, 1974), Premiul de Stat al cu universul maturilor, a logicii necesarului cu lo-
RSS Moldovenești (1980), Premiul de Stat al URSS gica imprevizibilului, a percepției ingenue cu per-
(1988), Premiul „Ion Creangă” al Academiei Româ- cepția automatizată. Guguță este un caz aparte în
ne (1996), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republi- literatura din Basarabia, întrucât s-a transformat,
ca Moldova (2000), Premiul Special al Uniunii Scrii- în decursul anilor, într-un fenomen sociocultural,
torilor din România (2002), Marele Premiu „Ion Maria Șleahtițchi vorbind despre un „brand Gugu-
Creangă” al Salonului Internațional de Carte pentru ță”. Numele personajului circulă în sfera comercia-
Copii (2007), i s‑au acordat titlurile Maestru Emerit lă, socială și culturală, prin utilizarea la scară largă
în Artă (1982), Scriitor al Poporului (1992), a primit în gastronomie, lanțuri de cafenele, restaurante
Ordinul Republicii (1996) ș.a. și hoteluri, produse comerciale, teatre, sculpturi,
V. debutează în 1962 cu placheta de miniaturi artă stradală, instituții de performance art (Teatrul
În țara fluturilor, urmată de culegerile de povestiri „Night Guguță” din Chișinău), edituri etc., consti-
Soarele (1963), Băiețelul din Coliba Albastră (1964), tuind o ofertă identitară ce depășește cadrele spe-
Pe lume (1964) și de volumul Balade (1966), în care cializate ale literaturii și este asimilată ca emblemă
configurează o lume aparte: Coliba Albastră sau culturală într-o varietate de forme și instituții. Ast-
Ţara Fluturilor este universul și, în particular, na- fel, discursul național, care cunoaște în Basarabia o
tura din jur; satul de sub zăpadă simbolizează satul tradiție bine articulată din cauza dominației rusești
moldovenesc, un spațiu originar încărcat de istorie în perioada comunistă, dar și a influenței acesteia
(în Balade sunt evocați Ștefan cel Mare, Eminescu, în cea postcomunistă, este antrenat într-o rețea
Barbu Lăutaru, Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos). de practici socioculturale cotidiene, abandonând
Prozatorul propune o viziune animistă, antropo- imaginea naționalismului emfatic. În volumele
centrică și egocentrică. Dacă în Balade cel care Calul cu ochi albaștri (1981) și Steaua lui Ciuboțel
Varga Dicționarul general al literaturii române 562
(1981) strategiile narative nu se schimbă, dar inter- 1979; Calul cu ochi albaștri, Chișinău, 1981; Steaua lui
vine o nuanțare psihologică și morală a lumii copi- Ciuboțel, Chișinău, 1981; Guguță și prietenii săi, Chiși-
lului. În Pantalonia – țara piticilor (1989), compusă nău, 1983; Privighetoarea, Chișinău, 1985; Scrieri alese,
postfață Mihai Cimpoi, Chișinău, 1985; Măria Sa Gugu-
cu o fantezie sclipitoare, cu lirism și cu o desfășu-
ță, Chișinău, 1989; Pantalonia – țara piticilor, Chișinău,
rare epică rapidă și plină de surprize, dimensiunile 1989; Moara veselă. Steaua lui Ciuboțel, București, 1990;
spațiului „real” sunt micșorate de două ori, acesta Ghiocica, Chișinău, 1991; Guguță și prietenii săi, I–II,
fiind populat cu pitici și cu pui de pitici. Din punctul Chișinău, 1994; Tatăl lui Guguță când era mic, Chișinău,
lor de vedere sunt prezentate dragostea, prietenia, 1999; Copii în cătușele Siberiei, Chișinău, 2001; Taina
viața, moartea, valorile spirituale și morale. V. își inelului, Chișinău, 2003; Carte de citire și gândire, I–IV,
scrie cărțile urmărind o concepție proprie despre Chișinău, 2005–2011. Antologii: Auraș-păcuraș, Chiși-
literatura pentru copii, pe care o exprimă în câteva nău, 1964; Ineluș-învârtecuș, Chișinău, 1969 (în cola-
eseuri (Literatura pentru copii nu este o microlume, borare cu Nicolae Băieșu); Carte pentru toți, Chișinău,
1971 (în colaborare cu Grigore Vieru); Șezătoare în codru,
Despre literatura pentru copii). Scriitorul respinge
Chișinău, 1973 (în colaborare cu Grigore Vieru); Copi-
eticheta de „literatură pentru copii”, considerând ii planetei, Chișinău, 1974; Povestea muntelui albastru,
că „microlumea” copilului se suprascrie „macrolu- Chișinău, 1986. Traduceri: Iepurașul albastru, Chișinău,
mii” adultului, este un univers potențial al existen- 1968; O scrisoare către copiii lumii, Chișinău, 1968; Astrid
ței acestuia. De altfel, „cușma lui Guguță”, care are Lindgren, Pepi Cioraplung, Chișinău, 1973; James Barrie,
capacitatea de a se lărgi și cuprinde întreaga lume, Peter Pan și Wendy, Chișinău, 1975; Fetița din Hiroshima,
conține, pe lângă simbolistica etică și națională, o Chișinău, 1981.
practică scriitoricească prin care V. urmărește să Repere bibliografice: Raisa Suveică, Miracolul cotidianu-
universalizeze experiența copilăriei, întâlnindu-se, lui, Chișinău, 1968; Cimpoi, Alte disocieri, 148–152; Spiri-
prin această tendință, cu Ion Creangă. Împreună don Vangheli, în Profiluri, 87–91; Valeriu Senic, Un prieten
fidel al copiilor: Spiridon Vangheli, LA, 1980, 20 august;
cu Grigore Vieru și cu desenatorul Lică Sainciuc,
Cimpoi, Două eseuri despre Spiridon Vangheli, „Nistru”,
V. este autor al primului abecedar cu grafie latină 1989, 4; Nicolae Dabija, Un ostaș al culturii noastre: Spi-
(1970), după zeci de ani de scriere cu slove chiri- ridon Vangheli, LA, 1992, 11 ianuarie; Vasile Romanciuc,
lice în Basarabia, realizator, tot împreună cu aces- Când eu îs lângă tine, atunci tu ești lângă mine, LA, 1992,
ta, al unor culegeri de texte pentru copii selectate 1 iunie; Grigore Vieru, Un univers numit Guguță, „Glasul
din autori clasici și contemporani, români și stră- națiunii”, 1992, 5 iunie; Spiridon Vangheli, LA, 1992, 11
ini (Carte pentru toți, Șezătoare în codru, Cercelul iulie (grupaj special); Nicolae Busuioc, Oglinzile cetății,
de argint, Copiii planetei). În volumele O scrisoare IV, Iași–Chișinău, 1996, 113–121; Cimpoi, Ist. lit. Basara-
bia, 212; Ciocanu, Lit. rom., 341–346; Maria Ilievici, Spiri-
către copiii lumii și Iepurașul albastru (1968), Feti-
don Vanghele. Bibliografie, îngr. Claudia Balaban, Chiși-
ța din Hiroshima (1981) ș.a. traduce din literatura nău, 1999; ed. 2, Chișinău, 2012; Dumitru Micu, Stimate
universală pentru cei mici (Astrid Lindgren, Julian domnule Spiridon Vangheli, LA, 2002, 13 iunie; Cimpoi,
Tuwim, Ianis Ritsos, Simion Marșak, Nicolás Gui- Critice, III, 188–191; Mică encicl., 607–620; Șleahtițchi,
llén ș.a.). Alte două cărți, Auraș-păcuraș (1964) și Cerc, 52–56; Iulian Filip, Spiridon Vangheli, scriitorul
Ineluș-învârtecuș (1969, în colaborare cu Nicolae care m‑a îndemnat pe cuptorul lui Creangă, „Litere”,
Băieșu), sunt antologii de folclor al copiilor. În 2003 2008, 5; Theodor Codreanu, Spiridon Vangheli: mime-
i se joacă piesa de teatru Taina inelului, la Teatrul sis și copilărie, LA, 2012, 14 iunie; Ana Bantoș, Spiridon
Municipal de Păpuși „Guguță” din Chișinău. Vangheli și lumea primară, LRC, 2012, 7–8. M.C., Mr.M.
SCRIERI: În țara fluturilor, Chișinău, 1962; Soarele, VARGA, Viorel (14.IV.1950, Prodăneşti, j. Sălaj –
Chișinău, 1963; Băiețelul din Coliba Albastră, Chișinău, 18.IX.2020, Zalău), poet. Este fiul Vioricăi şi al lui
1964; ed. Chișinău, 2011; Pe lume, Chișinău, 1964; Ba-
Ilie Varga, ajutor mecanic la CFR. Urmează primele
lade, pref. George Meniuc, Chișinău, 1966; Isprăvile opt clase în satul natal, apoi liceul la Jibou, absol-
lui Guguță, Chișinău, 1967; ed. București, 1985; Codru-
vindu‑l în 1969. Se înscrie în 1971 la Facultatea de
le, codruțule (în colaborare cu Grigore Vieru), Chișinău,
1970; Ministrul bunelului. Alte isprăvi de-ale lui Guguță, Limba şi Literatura Română a Universităţii „Babeş–
Chișinău, 1971; Columb în Australia, Chișinău, 1972; ed. Bolyai” din Cluj, dar în 1973 se transferă la aceeaşi
Chișinău, 1994; Moș Gerilii, Chișinău, 1974; Primiți ură- facultate în Bucureşti. Ulterior studiază aici şi doi
torii?, pref. Stanislav Rassadin, Chișinău, 1975; Guguță ani la Institutul Politehnic. Debutează cu poezii în
– căpitan de corabie, postfață Mihai Cimpoi, Chișinău, 1969 la ziarul „Năzuinţa” din Sălaj, iar editorial în
563 Dicționarul general al literaturii române Varlaam
1971 cu placheta Trecere. Colaborează la „Flacăra”, imaginea/ Ta” (Neînţeles). Comentatorii au relevat
„România literară”, „Steaua” ş.a. capacitatea lui V. de a oferi versuri de o oarecare
Trecere are toate caracteristicile unei cărţi de frumuseţe, relativa autenticitate a structurii elegi-
debut, dezvăluind în V. un poet în căutarea stilului ace şi sentimentale, a expresiei învăluite de „o me-
personal. În acest sens ea poate reprezenta o „tre- lodie simplă” (Virgil Mazilescu), dar au semnalat
cere”, caracterizată de prezenţa unor teme şi moti- totodată lipsa de curaj la nivelul exerciţiului efec-
ve specifice începutului. Dragostea pentru plaiuri- tiv, angajarea pe căi bătătorite, cultivarea unor for-
le natale, sentimentul puternic de apartenenţă la mule prin care se „merge la sigur”. I-a fost, aşadar,
spaţiul de formare, cu miturile şi datinile sale, în- reproşat faptul că optează pentru limpezime cu
treţin o stare euforică, transmisă parcă prin toate riscul monotoniei, precum şi carenţa fiorului liric,
simţurile. Toposul poate fi considerat eternul spa- dar a fost remarcată nobleţea sentimentelor expri-
ţiu mioritic, iar versurile se înscriu pe linia liricii lui mate prin temele sale predilecte: dezrădăcinarea,
Lucian Blaga sau a lui Ioan Alexandru, influenţe ce nostalgia locului natal, regretul dragostei pierdute,
se vor menţine şi ulterior. Erosul, adesea prezent, tema „întoarcerii fiului risipitor”, simţământul pa-
are însemnele unei iubiri diafane. Uneori se între- triotic. Se pot depista, în producţia acestui autor în
vede freamătul adolescentin al ruperii de trecut, de general previzibil şi pândit de primejdia banalită-
lumea copilăriei şi maturizarea prin căutarea de ţii, nu puţine secvenţe izbutite de atmosferă şi de
sine. Această contradicţie lăuntrică este sugerată şi expresivitate poetică austeră: „S-au copt stelele pe
de opoziţia dintre satul luminos şi oraşul sumbru, tălpile tatălui meu, s-au copt/ Şi pline sunt ca de
întunericul provocându-i poetului înfiorare, ne- acorduri o vioară/ În faţa oglinzii toţi ai casei/ Îşi
linişte. Niciodată departe (1976) se caracterizează piaptănă vieţile de odinioară./ Trec atâtea cristale
îngheţate/ Peste frunţi prin odaia mânjită de ste-
printr-o monotonie care se manifestă atât în plan
le/ Numai întunericul vrăjeşte mireasma din răni
tematic, cât şi la nivelul limbajului (spaţiul poe-
– Blândeţe şi tihnă curgând pe podele” etc.
mului este asaltat de „taine”, „stele”, „munţi” etc).
În centrul cărţii se află tot dragostea pentru ţinutu- SCRIERI: Trecere, Bucureşti, 1971; Niciodată departe,
Bucureşti, 1976; Fericit cel care, Bucureşti, 1978; Aproa-
rile natale, versurile celebrând sentimente precum
pe destin, Bucureşti, 1987; O vârstă a florilor, Bucureşti,
nostalgia şi iubirea de ţară. Figura mamei este om- 1987.
niprezentă în versurile lui V., fiind cea care îşi poa-
Repere bibliografice: Dan Cristea, „Trecere”, RL, 1971,
te ajuta fiul, „vechi nomad”, să se purifice: „Mamă, 49; Florenţa Albu, „Trecere” , VR, 1972, 3; Dan Culcer,
spală-mi sufletul [...]/ Şi cântarea-mi rogu-te s-o Câte volume? Câţi poeţi?, VTRA, 1972, 5; Virgil Mazilescu,
speli” (Motiv de baladă). Altă temă o reprezintă „Niciodată departe”, RL, 1976, 31; Dorin Tudoran, „Ni-
creaţia (O strângere de suflet şi instrumentul său), ciodată departe”, LCF, 1976, 32; Andrei Roman, „Fericit
a cărei forţă este dată de logos. Placheta Fericit cel cel care”, RL, 1979, 16; Constantin Trandafir, „Fericit cel
care (1978) are un motto preluat din Învăţăturile care”, ST, 1979, 4; Doina Diaconu, Către o sumă poetică,
SLAST, 1988, 11. A.St., N.Br.
lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie: „Iar
acum, fătul mieu, eu te las să fii gard grădinii mele VARLAAM, mitropolitul (c. 1580, Bolotești, j. Vran-
şi să o păzeşti cum am păzitu şi eu”, iar „persona- cea – 1657, mănăstirea Secu, j. Neamț), cărturar,
jul” este „fiul rătăcitor”; pentru el satul rămâne un traducător. V., pe numele de mirean Vasile Moțoc, a
eden spre care i se îndreaptă mereu gândurile: „Eu învățat carte probabil la „schitul lui Zosin” de pe va-
voi veni/ Eu cel de vârsta prorelor oarbe/ şi toţi mă lea Secului. A intrat în cinul monahal la mănăstirea
vor pofti/ La tăierea viţelului gras” (Cântec pen- Secu, iar pe la 1610 mitropolitul Atanasie Crimca
tru întoarcere). Focul, omniprezent, este simbolul l-a numit egumen al așezământului. Excelenta pre-
„eternei reîntoarceri”, al legăturii afective dintre gătire teologică, consolidată de cunoașterea limbi-
oameni. În Aproape destin (1987) semnele trecerii lor slavă, greacă și latină, i-a adus recunoaștere în
sunt mai intense. Sentimentul timpului este pus în întreg spațiul răsăritean ortodox. Astfel, sub Miron
legătură cu durata existenţei, dar şi cu actul crea- Barnovski, al cărui duhovnic a fost, V. a coordonat
tor. În acelaşi timp, imaginea poemului care îşi de- una dintre primele misiuni diplomatice în Rusia
vorează creatorul stârneşte angoasă: „Şi acest umil cu dublu scop cultural: ducerea la Kiev a unui Oc-
poem/ Devenind carnivor/ se va hrăni zilnic cu toih copiat la mănăstirea Neamț, folosit ulterior ca
Varlaam Dicționarul general al literaturii române 564
sursă pentru o tipăritură scoasă la Lvov în 1630, și
comandarea, la Moscova, a icoanelor sfinților mu-
cenici Gheorghie și Ioan cel Nou, Procopie și Mer-
curie împreună cu „viețile lor”, pentru a împodobi
ctitoria de la Dragomirna. Hirotonisirea lui V. ca
mitropolit a avut loc în timpul domniei lui Alexan-
dru Iliaș, pe 23 septembrie 1632, după moartea lui
Atanasie Crimca. Cărturarul moldovean urca astfel
în scaunul mitropolitan fără să fi parcurs întreaga
ierarhie arhierească, căci deținea atunci doar ran-
gul de arhimandrit, și nu pe cel de episcop, cum
cerea cutuma vremii. Cuvântarea rostită cu prilejul
învestiturii de teologul grec Meletios Syrigos, păs-
trată într-un manuscris aflat în Biblioteca Metohu-
lui „Sf. Mormânt” din Constantinopol, va fi avut un
impact puternic asupra contemporanilor, de vreme
ce Eustratie Logofătul a notat pe unul din manus-
crisele Pravilei bisericești că tema acesteia preves-
tea viitoarele izbânzi ale noului mitropolit. Începu-
tul păstoririi lui V. a stat sub semnul unei mari in-
stabilități politice, căci din februarie 1633 până în
martie 1634, când pe tronul Moldovei a urcat Vasile
Lupu, au avut loc trei răsturnări de domni (Alexan-
dru Iliaș, Miron Barnovschi, Moise Movilă). Perioa-
da domniei lui Vasile Lupu a fost însă caracterizată
printr-o dezvoltare culturală fără precedent. Profi-
lul de principe luminat al lui Vasile Lupu, reflectat
în arhitectură, în artele umaniste și învățământ, răsăritene. Participarea reprezentanților ortodoxi-
a fost completat de cel al mitropolitului cărturar, ei grecești (între care mitropolitul Niceei, Porfirios,
dedicat unor idealuri precum unitatea de credin- și Meletios Syrigos), ai ortodoxiei slave (rectorul
ță și susținerea ortodoxiei în toate cele trei provin- Academiei Ortodoxe de la Kiev, Iosif Kononovici) și
cii românești. Prestigiul de excelent teolog, dar și ai celei românești a permis să fie clarificate unele
influența lui Vasile Lupu au dus la nominalizarea puncte controversate, nerezolvate anterior în sino-
lui V., în 1639, pentru scaunul Patriarhiei Ecume- dul de la Kiev (1640). Obiectivul major al sinodu-
nice de la Constantinopol, fără să fi fost membru lui ieșean a fost atins prin discutarea și acceptarea
al sinodului. Rosturile umaniste și ortodoxe i-au lucrării lui Petru Movilă, Orthodoxa Confessio, ca
adus mitropolitului moldovean legături temeinice îndreptar al credinței panortodoxe, răspândit ulte-
și profitabile cu oameni de cultură din zone din- rior atât în limba latină, cât și în limba greacă. V. a
tre cele mai diferite. Legăturile puternice cu Petru rămas în scaunul mitropolitan peste două decenii,
Movilă, mitropolitul Kievului, au fost concretizate retrăgându-se în anul 1653, după ce Vasile Lupu a
prin sprijinul constant acordat de acesta demersu- pierdut tronul Moldovei. Ultimii ani din viață i-a
rilor culturale făcute de Vasile Lupu și de V., între petrecut la mănăstirea Secu, unde a și trecut la cele
acestea întemeierea, în 1640 la Iași, a colegiului veșnice.
umanist de la Trei Ierarhi, iar un an mai târziu, în- Începutul activității cărturărești a lui V. este le-
ceputul activității primei tipografii din Moldova. gat de perioada șederii la Secu, când a tradus, ală-
Asumarea de către V. a organizării microsinodului turi de un Evangheliar și o Psaltire, Leastvița lui
de la Iași (1642), desfășurat sub oblăduirea lui Vasi- Ioan Climax (c. 1602–1615), scriere lăsată în ma-
le Lupu, a contribuit la evidențierea rolului activ pe nuscris și editată după patru secole. În 1644 V., „ar-
care mitropolitul l-a avut în perimetrul ortodoxiei hiepiscop și mitropolit al Sucevei”, prefațează o
carte cerută de trebuințele spirituale ale unei co- contactul direct cu textul calvin. Opera fundamen-
munități religioase ce își aștepta textele funda- tală a mitropolitului, adresată către „toată semen-
mentale în limba țării, Șeapte taine a besearecii, ția românească pretutinderea ce să află pravoslav-
transpusă în limba română de Eustratie Logofătul. nici într-această limbă”, rămâne însă Carte româ-
Lui V., care a revăzut, probabil, tipăritura din 1644, nească de învățătură, dumenecele preste an și la
i se datorează unul dintre primele texte polemice praznice împărătești, și la svenți mari, cunoscută
scrise în limba română, Cartea carea să cheamă sub titlul Cazania lui V. „Râvna... care ne-a fost
Răspunsul împotriva Catihismusului calvinesc pentru sfânta biserică a răsăritului și dorința de a
(1645), tipărită, probabil, la mănăstirea Dealu. Se traduce pe limba românească cartea sfântului Cal-
cunosc împrejurările în care V., aflat în misiune di- list, Cuvântările la Sfânta Evanghelie, care s-o ci-
plomatică în Ţara Românească, a luat cunoștință, tească preoții în biserică spre învățătura românilor
prin intermediul lui Udriște Năsturel, de existența credincioși”, era încheiată, după cum atestă scri-
Catehismului calvin imprimat în Transilvania în soarea către țarul Mihail Feodorovici, încă din
„limba noastră românească” în 1642. Textul cate- 1637. Imprimarea, începută abia în 1641, după
hismului, descris ca fiind „plin de otravă de moar- aducerea la Iași a unei tiparnițe de la Kiev, a fost
te sufletească”, de „minciuni și amăgituri cu carile terminată în anul 1643. Deși cercetările întreprin-
cearcă și ispitesc în tot chipul”, l-a determinat să se pe baza acestei mărturii nu au condus la rezul-
adopte o poziție oficială împotriva calvinismului și tate concludente, este acceptat faptul că V. va fi
a convocat un „săbor dintr-amândoao părțile, și utilizat unele modele ucrainene influențate de
din Ţara Românească, și din Ţara Moldovei”, ale opera lui Callist. În Cuvânt cătră cetitoriu V. măr-
cărui lucrări s-au concretizat în acest „răspuns”. În turisea izvodirea Cazaniei „pre limba românească”
pofida analizei comparative ce reflectă similitu- prin adunarea „din multe scripturi” și „din toți tâl-
dini la nivelul unor pasaje între textul lui V. și Măr- covnicii sventei evanghelii, dascalii besearicii
turisirea ortodoxă (1640) sau Spunerea legiei crești- noastre”. Au fost remarcate, în acest sens, asemă-
nești cu răspuns, lucrare de proveniență transilvă- nări între materia Cazaniei și texte precum Cartea
neană cu pronunțat caracter polemic la adresa de învățătură a lui Coresi (1581) sau Evanghelia
calvinilor, este luat în considerare caracterul origi- învățătoare imprimată la Govora (1642). A fost
nal al textului. Argumentele aduse în susținerea prezumată existența unei Cazanii moldovenești
acestei ipoteze pun în evidență structura specifică realizată în timpul celei de-a doua domnii a lui
a scrierii, care „este o demonstrație teoretică înso- Alexandru Lăpușneanu (1564–1568), pornind de la
țită de numeroase citate biblice, cu referiri la situ- o copie, efectuată în 1680, de popa Urs din Coti-
ații reale (prin antiteză și comparație), făcută în glet-Bihor, ipoteză puțin probabilă. Între izvoarele
maniera predicilor bisericești” (Mirela Teodo- Cazaniei s-au aflat cu certitudine mai multe cu-
rescu). Răspunsul... se deschide printr-o Predoslo- vântări cuprinse în Comoara lui Damaschin Studi-
vie adresată „cătră creștinii de Ardeal”, în care sunt tul (Pandele Olteanu) și în Evanghelia învățătoare
precizate circumstanțele și scopul redactării tex- a predicatorului ortodox ucrainean Kiril Trankvili-
tului. Realizată cu meșteșugul retoric al unui proe- on Stavrovețki (Dan Zamfirescu). Aceste surse,
mium de bun nivel, această parte introductivă an- adăugite ulterior cu omilii aparținând lui Albertos
ticipează dispunerea materiei după canoanele ge- Marianos din Hios (c. 1568), Ioanichie Kartanos
nului epidictic, în măsura în care elementele de tip (1589), ar fi fost utilizate direct sau poate prin in-
judiciar au fost deja furnizate și, pe baza lor, s-a termediar pentru unele dintre cuvântările la „praz-
ajuns la Răspunsul săborului. Pledoaria are ca fun- nicele împărătești”, precum și la „praznicele luni-
dament principal citatul biblic glosat marginal, V. lor preste an, împărătești și a svenți mari” (Pande-
selectând părțile supuse blamului și respectând le Olteanu). Între viețile de sfinți prinse în a doua
ordinea în care fuseseră discutate în catehism. În parte a Cazaniei, patru (ale sfinților Gheorghe, Ni-
general, au fost combătute „glavele” care tratau colae, Dimitrie și Teodor Tiron) ar fi fost traduse și
problemele religioase fundamentale: păcatele adaptate după cuvântările lui Damaschin Studitul,
strămoșești, crezul, îndreptarea sau cinstirea icoa- una (cea a sfintei Paraschiva), după o versiune pre-
nelor. Structura binară prilejuiește cititorului scurtată a hagiografiei lui Eftimie, patriarhul
Târnovei, iar cea a sfântului Ioan cel Nou de la Su-
ceava, după textul lui Grigore Ţamblac. Gravurile
Cazaniei au fost atribuite ucraineanului Ilja, trimis
la Iași de Petru Movilă pentru a răspunde solicită-
rilor venite din partea domnitorului Vasile Lupu.
Carte românească de învățătură... are pe contrapa-
gină gravată stema Moldovei însoțită de Stihuri în
stema Domniei Moldovii, în care apar accente en-
comiastice: „De unde mari domni spre laudă ș-au
făcut cale,/ de-acolo și Vasilie Vodă au ceput lucru-
rile sale./ Cu învățături ce în țara sa temeliuiaște/
nemuritoriu nume pre lume șie zideaște”. Cele
două predoslovii, Cuvânt împreună cătră toată se-
mențiia românească și Cuvânt căre cetitoriu, expli-
citează necesitatea imprimării acestei cărți în lim-
ba română. Prima parte a Cazaniei este alcătuită
din 54 de învățături care au, în general, o structură
fixă: exordium, pericopa evanghelică și textul pro-
priu-zis, alcătuit din două ansambluri, „reprezen-
tând nu rezultatul unei segmentări mecanice, ci
compuneri închegate, rotunde” (Dan Horia Mazi-
lu). Această primă parte se încheie printr-o perora-
tio în stihuri, a căror alcătuire nu este lipsită de
virtuozitate. Partea a doua a Cazaniei este alcătui-
tă din 21 de „cuvinte” la „praznicele împărătești și
la svenți mari”, dispuse pe traseul tradițional al
anului bisericesc ce începea la 1 septembrie, când
era sărbătorit Simeon Stâlpnicul, și se sfârșea la 29
august cu Tăierea capului sfântului Ioan Botezăto-
rul. Mitropolitul păstrează marile sărbători fixe
prezente în mai toate „evangheliile cu învățătură”
(Nașterea Precistei, Botezul Domnului, Schimbarea
la față ș.a.), însă inovează oferind mai mult spațiu Carte românească de învățătură. Pagină de titlu
învățăturilor la sărbătorile unor sfinți mari. Între
aceștia V. a introdus două vieți de sfinți ale căror carte, V. a inserat, cu vădită intenție retorică, sti-
moaște aparțineau atunci sanctuarului Moldovei: huri în rezonanță cu literatura epocii: „Valuri mul-
preacuvioasa Paraschiva din Epivat și sfântul Ioan te rădică furtuna pre mare,/ mai vârtos gândul
cel Nou de la Suceava. Cele două vieți sunt tradu- omului întru lucru ce are./ Nu atâta grijea și frica
ceri libere efectuate de mitropolit cu o vădită in- începutului,/ cât grijea și primejdea svârșitului./
tenție de autohtonizare ce nu se sustrage influen- Hiece început de folos nevoința-l arată,/ iară svâr-
ței unei literaturi orale cu circulație monahală. șitul a tot lucrul ia plată./ Lăudată să hie a lui
Neconcordanțele traducerii și adaptarea la un alt Dumnedzău puteare,/ carea după început au dat
spațiu decât cel al originalului Muceniciei lui Ioan și svârșire”. Cazania a rămas în practica religioasă
cel Nou au determinat modificarea „cheii” de lec- prin preluări parțiale sau integrale în alte cărți de
tură a întregului text, prilejuind apariția unor to- cult, dar și prin numeroase reeditări. Între textele
posuri distincte în perimetrul cultural moldav, care au preluat din materia acesteia se află Caza-
precum fixarea Cetății Albe ca „loc al pătimirii” nia de la Dealu (1644) și Chiriacodromionul (1699)
(Dan Horia Mazilu). La sfârșitul Cazaniei, înaintea tipărit la Alba Iulia, urmate de alte culegeri de ca-
colofonului și a Capetelor ce sânt într-această zanii din secolul al XVIII-lea. Opera mitropolitului
V. se înscrie într-un angrenaj cultural menit să sus- cu calvinismul în veacul XVII și cele două sinoade din
țină „legea” românilor și să contracareze încercări- Moldova contra calvinilor, AAR, memoriile secțiunii isto-
le de răspândire a credințelor reformate, îndeosebi rice, t. XII, 1889–1890; Iorga, Ist. lit. relig., 145–153, 157–
a celei calvine. Sprijinul acordat mișcării de întări- 165; Iorga, Ist. Bis., I, 303–309; Gh. Ghibănescu, „Leastvi-
re a ortodoxismului și de cultivare a ecumenismu- ța” lui Ioan Scărariul, traducere de Varlaam, mitropolitul
Moldovei către 1618, Iași, 1915; Iorga, Ist. lit., I, 252–259;
lui în dialogul dintre Bisericile creștine ale secolu-
P. P. Panaitescu, L’Influence de l’oeuvre de Pierre Mogila,
lui al XVII-lea, a fost, dintr-o perspectivă mai largă,
archevêque de Kiev, dans les Principautés Roumaines, Pa-
de asemenea important.
ris, 1926, 49–81; Gr. Scorpan, Locul Cazaniei lui Varlaam
O lucrare similară [Cărții românești de învățătură], ca în vechea noastră literatură omiletică din sec. XVI și XVII,
arhitectură și material acumulat, nu a existat niciodată CI, 1937–1940, 1–2, 1943, 89–120; Russo, Studii istorice,
în Bizanț și nici în Slavia Ortodoxă, unde singura com- 229–236; Augustin Z. N. Pop, Biografia mitropolitului
parabilă cu opera mitropolitului Varlaam este cartea lui Varlaam al Moldovei, București, 1940; Călinescu, Ist. lit.
Kiril Trankvilion-Stavrovețki ce i-a servit drept izvor. Dar (1941), 15, Ist. lit. (1982), 13; Cartojan, Ist. lit. (1996), 191–
în care sectorul hagiografic nu are nici aceeași amploare 201; Florea Mureșanu, Cazania lui Varlaam (1643–1943).
și nici aceeași valoare, iar limba nu este cea înțeleasă de Prezentare în imagini, Cluj, 1944; Ciobanu, Ist. lit. (1989),
obștea credincioșilor. 173–179; Leca Morariu, Cazania lui Varlaam, Râmnicu
Este o premieră absolută. De ea vor beneficia, în cultura Vâlcea, 1945; Al. Rosetti, Varlaam, „Cum vorbim”, 1949,
română, Cazania de la Dealu din 1644 și Chiriacodro- 8; 300 de ani de la moartea mitropolitului Varlaam, MM,
mionul de la Alba Iulia din 1699, prima fiind o retipărire 1957, 10–12 (grupaj special); Liviu Onu, Observații cu
parțială, iar a doua integrală a cărții din 1643. Va juca
privire la contribuția lui Varlaam la dezvoltarea limbii
însă un anumit rol și în configurarea celei mai impor-
române literare, VSD, 35–60; Nestor Vornicescu, Caza-
tante creații similare din cultura ucraineană, și nu este
niile noastre, MM, 1961, 3–4; Lăudat, Ist. lit., I, 125–137;
exclus să fi fost îndemn și pentru cei care, după mai mult
Pandele Olteanu, Les Originaux slavo-russes des plus an-
de un secol, au alcătuit postum, în trei volume împărțite
ciennes collectionnes d’homélies roumaines, RSL, 1963;
în șase părți, culegerea de predici a Sfântului Dimitrie al
Rostovului. Ist. lit., I, 337–346; Atanasie Popa, Texte vechi în Cazania
Locul, valoarea și importanța Cărții românești de în- lui Varlaam, MA, 1965, 1–3; Gavril Istrate, Varlaam, CRC,
vățătură în dezvoltarea elocinței religioase post-bizan- 1969, 1; Ivașcu, Ist. lit., I, 140–144; Pandele Olteanu, Ele-
tine nu apar însă pe deplin decât dacă o raportăm și la mente de folclor și de literatură populară din „Cazania”
cele mai celebre și prețuite opere ce i-au succedat, unele mitropolitului Varlaam în lumina izvorului neogrec „Cu-
cu răspândire în întreaga ortodoxie: Cheia înțelesului de vântările lui Damaschin Studitul”, București, 1969; Pan-
Ioanikie Galiatovski – perechea lui Kiril Trankvilion în dele Olteanu, [Varlaam, mitropolitul], BOR, 1970, 1–2,
cultura ucraineană –, Didahiile lui Ilie Miniat și tâlcurile RSL, 1972, MM, 1976, 3–4; Piru, Ist. lit., I, 96–104; Rosetti
Evangheliei și Apostolului din cele patru tomuri ale Kiria- – Cazacu – Onu, Ist. lb. lit., I, 114–132; Florentina Zgraon,
kodromionului alcătuit de Nichifor Teotoke. Considerații filologice asupra primei traduceri manuscri-
DAN ZAMFIRESCU se a „Scării” lui Ioan Sinaitul, LR, 1976, 3; Mazilu, Barocul,
SCRIERI: Carte românească de învățătură, dumenecele 157–189; Șchiau, Cărturari, 104–120; Dicț. lit. 1900, 882–
preste an și la praznice împărătești, și la svânți mari, Iași, 885; Florian Dudaș, Cazania lui Varlaam în Transilvania,
1643; Cazania. 1643, ed. J. Byck, București, 1943; ed. 2, pref. Virgil Cândea, Cluj-Napoca, 1983; Mazilu, Proza,
București, 1966; ed. I–II, îngr. Stela Toma, pref. și studiu II, 42–91; Cărți românești de artă oratorică, pref. Mircea
Dan Zamfirescu, București, 2011–2012; Cartea carea să Frânculescu, București, 1990, XXIV-XXVIII; Păcurariu, Ist.
cheamă Răspunsul împotriva Catihismusului calvinesc, Bis., II, 15–30; Mazilu, Recitind, I, 115–116, 331–338, 470–
[Mănăstirea Dealu], 1645; Opere. Răspunsul împotriva 471, passim, II, 14–15, 66–67, 341–355, 474–475, passim;
Catihismusului calvinesc, îngr. și studiu Mirela Teodo- Sorohan, Introducere, 117–121; Mazilu, Noi, 18, 73–75,
rescu, București, 1984; ed. Manole Neagoe, Chișinău, 101–102, 107–108, 121–125; Dicț. esențial, 868–869; Stela
1991. Traduceri: Leastvița sau Scara Raiului de Ioan Scă- Toma, Filologie și literatură, București, 2002, 28–64; Flo-
rarul, îngr. Oana Panaite și Eugen Munteanu, pref. Eugen rentina Gaftoi-Holtea, Mitropolitul Varlaam și Damas-
Munteau, Iași, 2007. chin Studitul, București, 2006; Doina Alina Nicolae, Noul
Repere bibliografice: Ștefan Dinulescu, Notițe despre Testament în traducerea mitropolitului Varlaam, Bu-
viața și activitatea mitropolitului Moldovei Varlaam curești, 2006; Dan Zamfirescu, mitropolitul Varlaam în
(1632–1653), Cernăuți, 1886; V. A. Urechia, Autografele lumina ultimelor cercetări, „Magazin bibliologic”, 2006,
lui Varlaam mitropolitul, București, 1889; Melchisedec, 2–3; Manolescu, Istoria, 45–48; Alexandru Mareș, „Leas-
Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul în special tvița sau Scara Raiului de Ioan Scărarul”, LR, 2012. Lr.B.
VARLAAM ȘI IOASAF, carte populară tradusă în ro- condiționat restructurări, între care și semnificati-
mânește de Udriște Năsturel în anul 1649; în vea- va drapare în veșmânt creștin. „Istoria” vieții lui
curile următoare se vor face noi tălmăciri: Vlad Bo- Ioasaf („intrusul straniu” care îl irita pe Gaston Pa-
țulescu (în 1764) și Samuil Micu (înainte de 1782) ris, căci era singurul sfânt – sau printre puținii – im-
din italiană, iar alcătuitorii masivei culegeri Viețile pus de un text literar pe un traseu ce inversa tipul
sfinților (Iași, mănăstirea Neamț, 1807–1815) din de relație obișnuit) urmează etapele fixate de le-
rusește. Se adaugă prelucrările la care cartea a fost genda indiană pe calea la sfârșitul căreia un bun
supusă și difuzarea în manuscrise și prin oralitate a Boddisattva se transformă, prin încercări, stăruință
feluritelor ei secvențe, rezultând o „carieră” literară și înțelepciune, în Buddha, atingând starea sacră.
remarcabilă. Cea mai veche copie după versiunea Corespondentul regelui indian Suddhodanah din
mediobulgară (realizată prin utilizarea unei surse Kapilavatsu va fi Avenir, iar pe fiul aceluia îl va che-
grecești probabil în a doua jumătate a secolului al ma, în loc de Siddharta, Ioasaf. Narațiunea este de-
XII-lea) atestată în spațiul românesc a fost găsită la clanșată de misterul nașterii prințului (fiul unic ce
mănăstirea Neamț și aparține, după cât se pare, se- apare după o așteptare prelungită), precedată de
colului al XV-lea (deși A.I. Iațimirski, cunoscător un vis al mamei, în care viitorul copil se înfățișa în-
avizat al manuscriselor slavo-române, o socotea tr-un chip încifrat. Brahmanii, convocați de Sudd-
mai veche cu un secol). Tot la Neamț și, verosimil, hodanah spre tâlcuire, anunță că viitorul moșteni-
în același veac XV s-au prescris și alte versiuni, une- tor este destinat să stăpânească lumea, dar, dacă va
le sârbești (cu vădite particularități), conservate în renunța la puterea lumească, va deveni Buddha,
codicele care a ajuns la mănăstirea Noul Neamț din aducătorul salvării întregii omeniri. Deși în înregis-
Basarabia. Moldova a produs, în secolul al XVI-lea, trarea prezicerilor făcute după naștere versiunile
și copia descoperită la mănăstirea Agapia, cuprin- sanscrite se despart, încheierea secvenței este uni-
zând o versiune completă a cărții (cu trăsături ale că: regele nu intenționează ca fiul său să renunțe la
redacției ruso-ucrainene) și textul întocmit în- domnie – în perspectiva stăpânirii întregii lumi – și
tr-una din mănăstirile bucovinene și semnalat de va depune toate stăruințele spre a-l feri pe tânăr de
Ioan Iuffu în 1963. Lucrarea se afla între textele citi- cunoașterea fețelor neplăcute ale existenței. Va zidi
te și în Țara Românească, de vreme ce autorul În- deci palatul miraculos (în textele indice, patru ast-
vățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theo- fel de clădiri), construcția izolatoare (în basme fi-
dosie preia în scrierea sa cele mai semnificative ind o cetate, un turn ori un loc al solitudinii desă-
parabole din „romanul” ascetic. Ca și în alte rân- vârșite), menită să-i alcătuiască prințului o lume a
duri, versiunea românească, înfăptuită de Udriște plăcerii netulburate, o viață ce stagnează într-o
Năsturel și rămasă multă vreme în copii manuscri- beatitudine neîntreruptă. Măsurile se vor dovedi
se, închipuia capătul unui drum de-a dreptul ex- de prisos, căci (iarăși ca în epica populară) inter-
cepțional, egalat, se pare, doar de mersul prin timp dicția este ignorată, și revelațiile se produc cu oca-
al Sfintei Scripturi. Călătoria cărții, care reinterpre- zia unor plimbări (călătorii, contacte cu pericolele)
tează biografia lui Buddha, pare să fi început în In- în timpul cărora tânărul vede un individ malformat
dia, așa cum au crezut cei mai mulți cercetători ce și pricepe că ființa umană este neputincioasă în
s-au aplecat asupra acestei chestiuni, sau începu- fața suferințelor fizice; întâlnește o persoană împo-
tul ei ar trebui așezat în Asia Mică, potrivit unor vărată de vârstă și înțelege că anii tineri, propuși lui
opinii recente, care propun un loc mai apropiat de drept eterni, se duc cu repeziciune; în fine, are pri-
Europa și evocă, pentru limpezirea numeroaselor lejul să constate că existența umană este implaca-
similitudini cu viața celui ce propovăduia calea bil datată. Plimbările, splendid descrise în Maha-
marcată de cumpătare spre nirvana, posibilitatea padanasuttam, patru la număr în mai toate versiu-
construcției epice în jurul unor motive din India nile, cu rostul lor evident de a împinge la meditație,
sau coagulate, într-o probabilă autonomie, pe niște vor fi fost suficiente pentru convertire într-o lume
tipare ce țin de o matrice universală. Între legenda dispusă să acorde preponderență unor dezbateri
vieții lui Buddha și popularul roman medieval eu- lăuntrice. Însă în lumea supusă reflecției creștine,
ropean există o relație incontestabilă, complicată meditația ca act de pătrundere și de achiziționare
de cele câteva plăci turnante și popasuri ce au nu mai este suficientă. Sunt necesare acum și niște
însemne ale inițierii, printre altele botezul și cumi-
necătura, realizate de un agent abilitat. Acesta este
Varlaam, un ascet de marcă preschimbat în negu-
țător, care reușește să înșele străjile puse de reges-
cul tată și să pătrundă la prinț sub pretextul înfăți-
șării unei nestemate nemaivăzute. Transferul este
străveziu, dar metafora aparține inventarului
agreat de cititori. Pustnicul aducea mărgăritarul
supremei sapiențe, al doctrinei salvatoare. Învăță-
tura este translată prin parabole – unele, precum
„omul urmărit de inorog”, „cei trei prieteni”, „cele
patru racle”, „orașul care-și schimba conducătorul
în fiecare an”, vor deveni faimoase – și istorisiri
exemplare (acele pilde care în literatura română se
vor desprinde din roman și vor evolua indepen-
dent în mici antologii), și convertirea se produce.
Dar intră în scenă consilierii împăratului. Varahia
(„vizirul”) pune la cale o falsă dezbatere, în care un
„vrăjitor”, Nahor (un simili Varlaam), va discuta cu
înțelepții împărătești și concluzia va fi că religia
creștină, „apărată” de Nahor, este inferioară dog-
melor protejate de oficialități. Ioasaf, spectator
inocent la dispută, îi solicită însă lui Varlaam–Na-
hor consecvență și fermitate. Întrucât cererea este
însoțită și de niște amenințări deloc voalate, demo-
latorul se transformă în apărător fervent și dibaci. Ilustrație la Varlaam și Ioasaf
Câștigă disputa și se convertește. Este rândul lui
Thevda, alt „vrăjitor”, să propună o rezolvare. Aces- neprecizat, evocat de M. Gaster încă din 1883, i s-a
ta redă, în fapt, ultima întâmplare pe care o parcur- adăugat, stârnind o puternică adeziune (N. Iorga,
ge Boddisattva pe drumul ales. Încercarea, prezen- Emil Turdeanu, Jan Janów, P.P. Panaitescu – cu ob-
tată ca infailibilă, este ispitirea prin femei frumoa- servația că ultimii doi nu exclud amestecul versiu-
se. Reușita adversarilor creștinismului pare aproa- nii mediobulgare –, Nicolae Cartojan, autorii trata-
pe, când, în vis, Ioasaf are viziunea iadului și a raiu- tului academic, George Ivașcu), versiunea sla-
lui (un extramundan semnificativ) și se deșteaptă vo-ucraineană tipărită în 1637 la mănăstirea Kute-
convins de necesitatea câștigării, prin viață cumin, în Bielorusia (pe care N. Cartojan o credea a
pătată, rugăciuni și asceză, a dreptului la existență proveni dintr-un izvod românesc procurat de Petru
veșnică. Thevda însuși, dezamăgit de insucces și Movilă din Moldova), iar spațiul ipotezelor neslave
presat de superioritatea incontestabilă a adversa- a fost ocupat de opinia generalului Petre V. Năstu-
rului, își arde „cărțile” și primește botezul. De aici rel, care socotea că Udriște Năsturel ar fi tălmăcit
încolo evoluția va fi cvasilineară, drumul lui Ioasaf din grecește, și de părerea lui Al. Piru, ce înclina
duce spre „pustie”, și Răsăritul european va com- spre aceeași sursă, atribuindu-i în plus lui Udriște
pune un cântec special care să celebreze momen- Năsturel tălmăcirea în slavonă. Dar acesta nu avea
tul: în literatura noastră Cântecul lui sveti Ioasaf de ce să se apuce de realizarea unei noi tălmăciri în
când au intrat în pustie se va autonomiza și va slavonă, din moment ce manuscrisele slave conți-
avansa către o circulație aproape folclorică, cu ver- nând legenda vieților lui Varlaam și Ioasaf circulau
siuni în proză și în stihuri. Ipotezele cu privire la în spațiul românesc din secolele al XIV-lea și al XV-
geneza versiunii românești au fost numeroase și au lea; el nu a tradus nici din grecește în românește
trecut de la un cercetător la altul, de cele mai multe (de altfel nu se cunosc prea multe despre cunoștin-
ori în absența oricărei verificări. Izvorului slav, țele de greacă ale vtori-logofătului), ci numai din
Vartic Dicționarul general al literaturii române 570
slavonă. Titlul izvodului care i-a plasat pe cercetă- Roumaines, Paris, 1926, 41–45; Dan Simonescu, Încer-
tori pe calea originalului elin este o prelucrare, des- cări istorico-literare, Câmpulung, 1926, 27–56; N. Iorga,
tul de liberă, dar motivată, a formulării de început Livres populaires dans le sud-est de l’Europe et surtout
chez les Roumains, „Bulletin de la Section Historique
a versiunii tipărite la mănăstirea Kutein, sub patro-
de l’Académie Roumaine”, t. XIV, 1928; Cartojan, Căr-
najul lui Petru Movilă: Istoria sau descrierea adevă- țile pop., I, 232–250; I.D. Ștefănescu, Le Roman de Bar-
rată […] despre viața sfinților prea cuvioșilor pă- laam et Joasaph ilustré en peinture, „Byzantion”,1932, 2;
rinți Varlaam și Ioasaf […] din nou din grecește și Emil Turdeanu, [„Varlaam și Ioasaf”], CEL, 1934, BOR,
slavonește în limba rusă tradusă. Nici călugării de 1934, 7–8; Cartojan, Ist. lit., I (1940), 78–80, II (1942),
la Kutein nu au tradus romanul „din grecește și sla- 98; Călinescu, Ist. lit. (1941), 51, Ist. lit. (1982), 45; Cio-
vonește”, cum pretind, ci direct din latinește, folo- banu, Ist. lit. (1989), 182–185; Lucian Predescu, [„Var-
sindu-se de ediția pariziană a lui Jacob Billius și laam și Ioasaf ”], BOR, 1965, 1–2, 1966, 1–3; Piru, Ist. lit.,
I, 106–110; Ist. lit., I (1970), 451–453; Dan Horia Mazilu,
apelând doar pentru anumite pasaje la redacții sla-
Udriște Năsturel, București, 1974, 204–269; Pavel Chiha-
vone și grecești. Formularea din titlu se datorește ia, Sfârșit și început de ev, București, 1977, 37–69; Dicț.
năzuinței exprese a tălmăcitorilor de a fi bine aco- lit. 1900, 885–886; Dan Horia Mazilu, Varlaam și Ioasaf.
periți în raport cu norma ortodoxă. Același a fost Istoria unei cărți, București, 1981; Mazilu, Recitind, I,
motivul pentru care Fota Grămăticul a prelucrat 203–209; Ursu, Contribuții ist. culturii, 137–144. D.H.M.
titlul versiunii Kutein în copia ce cuprinde doar
textul românesc. Toate sau aproape toate manus-
crisele ulterioare specifică într-un fel sau altul că
traducerea a fost făcută din slavonă. Năsturel a tra-
dus, fără îndoială, de pe un original slavon, dar nu
textul copiat în paralel cu tălmăcirea sa reprezintă
izvorul principal. Textul slavon pare să fi fost tran-
scris ulterior și „potrivit” după versiunea româ-
nească de cineva care știa slavonește destul de VARTIC, Ion
bine, operație dovedită de unele neconcordanțe, (4.X.1944, Sibiu), eseist,
de spațiile libere, de glosele marginale și de feluri- critic și istoric literar,
tele „ajustări” datorate presiunii textului românesc. teatrolog, editor.
Se pare că versiunea slavonă pe care a lucrat Udriș-
Este fiul Victoriei (n. Timariu) și al lui Petru Vartic,
te Năsturel aparține familiei redacțiilor răsăritene,
inginer constructor. Urmează la Cluj școala medie
fiind mai scurtă decât redacția slavă completă.
(1958–1962) și Facultatea de Filologie a Universită-
Acesta a pus la contribuție și alte izvoare, cum ar fi
ții „Babeș– Bolyai” (1962–1967). După absolvire de-
ediția Kutein, care rămâne un text ajutător, nici în-
vine asistent la Catedra de literatură comparată a
tr-un caz izvodul de bază. Varlaam și Ioasaf în ver-
aceleiași facultăți, între 1975 și 1990 e lector, iar din
siunea lui Udriște Năsturel în copia din 1675 a lui
1991 profesor; din 1992 coordonează Departamen-
Fota Grămăticul s-a tipărit în 1904. Romanul a cu-
tul de Teatru al Facultății de Litere, pe care l‑a înfi-
noscut câteva prelucrări, cea aparținând lui Mihail
ințat, predând apoi la Facultatea de Teatru și Tele-
Sadoveanu și lui D.D. Patrașcanu având o intensă
viziune a Universității clujene, deschisă în 2005.
circulație.
Trei ani (1973–1975) a fost lector de limba și litera-
Ediții: Viața sfinților Varlaam și Ioasaf, tr. Udriște Năstu- tura română la Departamentul de Romanistică al
rel, îngr. și pref. Petre V. Năsturel, București, 1904; [Viața Universității din Leipzig. Și-a luat doctoratul în
lui Varlaam și Ioasaf], CPL, II, 293–302; Moraru–Velcu-
1988 cu teza Ibsen și teatrul modern. În intervalul
lescu, Bibliografia, I, partea II, 437–495; Sf. Ioan Damas-
chin, Varlaam și Ioasaf, pref. Virgil Cândea, București, 1990–1992 a îndeplinit funcția de subsecretar de
1999. stat în Ministerul Culturii, iar din stagiunea 1999–
2000 pe aceea de director general al Teatrului Nați-
Repere bibliografice: Gaster, Lit. pop., 32–53; Ioan Bog-
dan, Câteva manuscripte slavo-române din Biblioteca onal din Cluj-Napoca. Debutează la „Tribuna” în
Imperială din Viena, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. 1968 cu un eseu despre Radu Stanca, iar editorial
XI, 1888–1889; P.P. Panaitescu, L’Influence de l’oeuvre de cu volumul Spectacol interior (1977; Premiul Uniu-
Pierre Mogila, archêveque de Kiev, dans les Principautés nii Scriitorilor). Mai colaborează la „Steaua”,
571 Dicționarul general al literaturii române Vartic
„Familia”, „Transilvania”, „România literară”, „Viața precădere de „punerile în abis” ale operelor și con-
românească”, „Vatra” ș.a., însă numele său se leagă struită pe principiul „loviturilor de teatru”, prin
mai ales de revista „Echinox”, la conducerea căreia care aparența devine esență, minciuna devine ade-
s-a aflat (alături de Ion Pop și Marian Papahagi) în văr, „josul” devine „sus”, minorul devine major și
perioada 1972–1983, ca redactor-șef adjunct, și de insignifiantul devine semnificativ. Sau „viceversa”
„Apostrof”, unde îngrijește rubrica „Dosar” chiar (cuvânt care îi oferă autorului prilejul unui pătrun-
de la apariție, din 1990. A participat la realizarea lu- zător eseu asupra ironiei caragialiene). În fond, V.
crărilor Scriitori români (1978), Dicționarul scriito- însuși atrage atenția asupra acestui tertip atunci
rilor români (I–IV, 1995–2002), Dicționar analitic când, juxtapunând două portrete contradictorii ale
de opere literare românești (I–IV, 1998–2003) și Dic- lui Ibsen realizate de Georg Brandes, îl identifică
ționarul esențial al scriitorilor români (2000). A al- alternativ pe dramaturg cu Brand și cu Peer Gynt,
cătuit ediții din operele lui I.L. Caragiale, Vasile pentru a mima apoi, cu ingenuitate, nedumerirea:
Pârvan, Emanoil Bucuța, Emil Cioran, Radu Stan- „E firesc să ne întrebăm care e adevăratul Ibsen,
ca, N. Steinhardt, I.D. Sîrbu, Petru Dumitriu ș.a. În care e masca și care obrazul? Oricum, iată un foarte
1990 i s-a decernat la Madrid Premiul „Cervantes”. interesant caz de răsfrângere a personajelor în chi-
A fost căsătorit cu Mariana Vartic, ulterior fiind că- pul autorului, care ne apare astfel confuz, ca într-o
sătorit cu Marta Petreu. fotografie mișcată”. De altfel, mai mult chiar decât
Nucleul generator al criticii lui V. îl constituie Pirandello, dramaturgul norvegian constituie ade-
spectacularul. Nu e vorba însă de gustul pentru pa- vărata pasiune a lui V.; acestuia i-a consacrat ulteri-
tetism și melodramă, pentru declamație și verbozi- or teza de doctorat, urmată de volumul Ibsen și
tate, cu care se asociază teatrul în percepția comu- „teatrul invizibil” (1995; Premiul Secției Române a
nă. Dimpotrivă, încă de la debutul cu Spectacol in- Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru). In-
terior criticul se grăbește să opereze, pornind de la convenientul procedurii se relevă îndeosebi în ab-
Luigi Pirandello, o disjuncție esențială: „Dramă și sența perspectivei istorice, nu în sensul documen-
teatru nu coincid. [...] Am putea spune că drama e tării eronate (din contra, criticul se arată foarte
un fel de spectacol interior, unic, din care iese șirul scrupulos în această privință), ci în impulsul de
neîntrerupt de spectacole teatrale exterioare, ipos- a-și supralicita obiectul exegezei. De pildă, e discu-
taze concrete, inferioare celei pe care o reflectă. tabil că – așa cum afirmă eseistul pe urmele lui Per-
Textul dramatic este posibilitățile, transpunerea pessicius – erotica lui Ion Minulescu ar fi „cea mai
scenică este una din posibilități”. Prin urmare, V. personală de la aceea a lui Eminescu încoace” sau
nu va fi atât un critic de teatru, cât un critic al dra- că Remember de Mateiu I. Caragiale ar fi „cea mai
matismului inerent oricărui text literar, fie el dra- pură expresie din întreg estetismul european” a
matic sau nu. De altfel, pe lângă afinitatea cu genul confesiunii prin intermediul măștii. Efectele aces-
în cauză, definitorie pentru criticul clujean apare tei receptări hiperempatice persistă și în eseul mo-
tratarea oricărui text ca o psihodramă pirandellia- nografic Radu Stanca. Poezie și teatru (1978), cu
nă, în care autorii devin personaje, iar personajele toate că și aici ele sunt parțial compensate de fine-
se comportă, măcar din când în când, ca niște au- țea interpretării și de aria largă a contextualizărilor.
tori. De aici, o firească privilegiere a indivizilor (re- V. identifică specificul operei lui Radu Stanca în
ali sau imaginari) în detrimentul structurilor și „tensiunea barocă” dintre iluzie și deziluzie, în
substituirea fixării în concept prin încadrarea în urma căreia „creatorul joacă rolul pe care îl are și în
contextul unei familii de spirite care poate fi uneori viață, altfel spus, își regizează destinul”, adeverind
un adevărat „clan”. Câteva (sub)titluri – Un Büch- astfel faptul că „viața este teatru, după cum teatrul
ner român (Mihail Săulescu), Un Peer Gynt al poe- devine viață”. Această „tensiune barocă” e asumată
ziei (Const. Tonegaru), Un pirandellian timid în Modelul și oglinda (1982; Premiul „G. Călinescu”
(Henrik Ibsen) și Adrian Leverkühn, urmașul con- al Uniunii Scriitorilor) sub forma unei veritabile
structorului Solness – sunt sugestive pentru această metode critice, pe care autorul și-o explicitează
manieră exegetică. Însă o atare metalepsă critică pornind tocmai de la „romanul epistolar” I. Negoi-
nu se reduce la un psihologism brut, ci se dezvoltă țescu – Radu Stanca, care scoate cel mai bine în re-
ca o hermeneutică redutabilă, fascinată cu lief „mecanismul manierist de identificare/
deformare”: „I. Negoițescu [...] mărturisește nevoia numai „complexul lui Fiesco” („arhetipul impetuos
imperioasă de a se confrunta cu un model, de a se al tânărului genial care se sufocă în cadrele mes-
regăsi în acesta ca virtualitatea sa ideală; răsfrân- chine ale unui spațiu mărginit”) îl incită pe autor la
gându-se în model, manieristul pare a se privi în- excursuri temerare prin scrierile lui I.L. Caragiale,
tr-o magică oglindă care-i retușează trăsăturile [...]. Eugen Ionescu, Witold Gombrowicz, Max Frisch,
Dar ca efect al acestei răsfrângeri, oglinda ne trimi- Petru Dumitriu, Milan Kundera și Ernesto Sábato.
te înapoi un model desfigurat”. Eficiența metodei Procedeul rămâne neschimbat în Clanul Caragiale
se observă mai ales în eseurile din prima parte a (2002), care se articulează în baza acelorași (dis)
volumului (Vieți paralele), dintre care cel mai subtil analogii între membrii unei „familii de spirite” sau,
este cel consacrat schiței Inspecțiune a lui I.L. Cara- în cazul de față, biologice. Cadrul comparatist
giale, unde motivele sinuciderii lui Anghelache transpare mai ales spre finalul studiului, atunci
sunt explicate ingenios printr-o comparație cu Be- când autorul constată că „Mateiu, Luca Ion și Tușki
likov, cehovianul „om în carapace”, iar cel mai am- sunt, fiecare în felul lui, excentrici”, despărțindu-se
bițios este cel despre romanul Adela de G. Ibrăi- de figura tatălui prin „ruptură violentă” (Mateiu),
leanu, unde Emil Codrescu apare drept prizonierul „făcând abuz de autoritatea lui” (Luca Ion) ori,
unui amour tristanien, a cărui intensitate e direct dimpotrivă, prin „formarea [...] unui supraeu in-
proporțională cu rezistența obstacolelor întâlnite dulgent și lejer” (Tușki). Însă centrul de greutate îl
în cale și pe care V. îl aproximează prin „complexul reprezintă analiza Momentelor, unde eseistul pole-
lui Nabokov”. Însă în ambele cazuri apare același mizează cu trei prejudecăți adânc înrădăcinate în
procedeu al oglindirii reciproce, în care eseistul exegeza caragialiană: valoarea strict contingentă a
tinde să vadă o definiție a criticii înseși: „Datorită operei, unde, dimpotrivă, V. descoperă, urmare a
criticului, iar în particular comparatistului – care, unei lecturi existențialiste în linia Kierkegaard–
asemenea chimistului din goetheenele Afinități Heidegger–Jaspers, „multe dintre elementele de
elective, e un fel de «artist al îmbinării», un Einun- bază ale unei posibile ontologii a cotidianității”;
gskünstler –, operele, descojite de belferești consi- lipsa de organizare a volumului Momente din 1901,
derente istorice, se caută și se întâlnesc într-o viață în fapt construit, potrivit comentatorului, conform
paralelă, care le dă o formă comună, nouă, neaș- „tehnicii muzicale” a temei cu variațiuni; incultura
teptată și paradoxală”. „Manierismul” eseistului prozatorului, acesta – demonstrează convingător
atinge apogeul în Cioran naiv și sentimental (2000; V. – fiind destul de familiarizat cu filosofia antică
Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Filialei Cluj a greacă. Cartea se încheie cu un eseu pe cât de am-
Uniunii Scriitorilor). Mai întâi, prin larga deschide- bițios, pe atât de riscant: Sărmanul Dionis, Ivan
re metodologică și documentară care, pe lângă bo- Turbincă și Lefter Popescu față cu transcendența,
gata corespondență cu Bucur Țincu, înglobează unde, dacă tema e previzibilă încă din titlu, conclu-
însemnările făcute de Emil Cioran pe un exemplar zia neașteptată – „în trinomul Eminescu–Creangă–
din Scriitori ruși de D. Merejkovski, autocaracteri- Caragiale, ultimul este cel ce revelă, de fapt, fiorul
zarea oblică prin intermediul romanului Cazul religios cel mai profund și înfiorat” – arată încă o
Maurizius de Jakob Wassermann, cinci cărți poșta- dată disponibilitățile imaginative ale autorului,
le adresate lui Simion Timariu (prietenul din copi- comparabile doar cu acelea din studiul călinescian
lărie al lui Cioran și unchiul lui V.), amintiri și evo- Domina bona, „model” în care V. pare să se „oglin-
cări, vise și fotografii. Apoi, prin jocul alianțelor te- dească” adesea. Un tur de forță hermeneutic oferă
matice care coagulează în jurul opoziției schillerie- volumul Bulgakov și secretul lui Koroviev. Interpre-
ne anunțate în titlu un întreg „sistem cioranian de tare figurală la „Maestrul și Margareta” (2004; Pre-
ficțiuni compensatoare”: transfigurarea, ratarea, miul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor), unde meto-
spațiul mitteleuropean, relația între culturile mi- da figurală folosită de părinții Bisericii pentru in-
nore și culturile majore, Spania, românitatea, cre- terpretarea Bibliei este convocată în identificarea
puscularul, dandysmul, donjuanismul, regresiu- unor „oglindiri” ale identității personajelor (prin
nea, romantismul, sinuciderea, fragmentar(ism)ul, „reflectarea” identității autorului sau a unor mode-
statutul de Privatdenker, mansarda ș.a. În fine, prin le sacre). Referințele la Collin de Plancy, ocultistul
multitudinea și îndrăzneala paralelismelor, fie și francez din secolul al XVIII-lea, și la al său
573 Dicționarul general al literaturii române Vartic
Dicționar infernal, la alte studii demonologice abs- Punctul liminar al teatrului modern, F, 1995, 9; Diana
truse sau la evangheliile apocrife conduc, detecti- Adamek, O redefinire a teatrului occidental, TR, 1995, 50;
vistic, spre identificarea unui bogat inventar tipo- Ulici, Lit. rom., I, 497–500; Valeriu Cristea, „Am rămas cu-
logic al „demonilor” din cotidianul epocii stalinis- rat”, ALA, 1997, 367; Grigurcu, Peisaj, II, 142–145; Dicț.
esențial, 869–870; Ruxandra Cesereanu, Cioran ca Rastig-
te, ideea de bază a studiului fiind aceea că Bulgakov
nac, Ciadaev, Oblomov și epigon al lui Iov, ST, 2001, 1; Al.
și‑a scris capodopera ca pe o „ficțiune compensa-
Călinescu, Un portret al lui Cioran, ATN, 2001, 3; Mano-
torie”, alegorică și cu multiple sertare. O virtuozita- lescu, Lista, III, 364–370; Tudorel Urian, Nenea Iancu &
te similară a ideii critice se întâlnește și în alte ese- sons, RL, 2003, 32; Borbély, Cercul, 45–54; Petraș, Cărțile,
uri semnate în presă, cum ar fi ipotezele despre 380–387; Ion Pop, Spectacolul interior, RL, 2004, 40; Dicț.
ocurența trackliană a lui Grodeck din Accidentul lui Echinox, 417–426; Boldea, Vârstele, 117–120; Gheorghe
Mihail Sebastian sau sondajele simbolice din scrie- Grigurcu, Caragiale între oglinzi paralele, RL, 2006, 7; Ma-
rile lui Petru Dumitriu. nolescu, Istoria, 1294–1297; Borbély, Existența, 211–214;
Gabriel Coșoveanu, Gândirea imprevizibilă, RL, 2012, 10;
Eseistica lui Ion Vartic are esență teatrală, oferindu‑se
Paul Cernat, Subteranele identității lui Cioran, RL, 2012,
mici spectacole de idei pline de ritm, cultivând efectul și
22; Andrei Terian, Emil și frații săi, E, 2012, 3–4. A.T., P.C.
surpriza și amânând abil deznodământul. Reîntâlnim
spiritul ludic, predilecția pentru păpușerie și farsă, pen-
VARTIC, Mariana (6.VI.1944, Abrud), critic și isto-
tru mască și metamorfoză.
NICOLAE MANOLESCU ric literar, prozatoare, traducătoare, editoare. Este
fiica Claudiei (n. Melian) și a lui Victor Lungu, pre-
SCRIERI: Spectacol interior, Cluj-Napoca, 1977; Radu
ot. Urmează școala medie la Gherla (1958–1962)
Stanca. Poezie și teatru, București, 1978; Modelul și oglin-
da, București, 1982; Adolfo Bioy Casares, Madrid, 1990;
și Facultatea de Filologie a Universității „Babeș–
Ibsen și „teatrul invizibil”. Preludii la o teorie a dramei, Bolyai” din Cluj (1962–1967). După absolvire este
București, 1995; Cioran naiv și sentimental, Cluj-Napoca, profesoară suplinitoare, iar din 1969 până în 1997
2000; ed. Iași, 2011; Clanul Caragiale, Cluj-Napoca, 2002; cercetătoare la Institutul de Lingvistică și Istorie
Bulgakov și secretul lui Koroviev. Interpretare figurală la Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj-Napoca. Debu-
„Maestrul și Margareta”, Cluj‑Napoca, 2004; ed. Cluj-Na- tează la „Studii și cercetări lingvistice” în 1970, iar
poca, 2009. Ediții: Vasile Pârvan, Memoriale, pref. edit., editorial în volumul colectiv De la N. Filimon la G.
Cluj, 1973; Emanoil Bucuța, Capra neagră, pref. edit.,
Călinescu. Studii de sociologie a romanului româ-
Cluj-Napoca, 1977; I.L. Caragiale, Temă și variațiuni.
Momente, schițe, amintiri, pref. edit., Cluj-Napoca, 1988,
nesc, apărut în 1982. Publică studii și articole în
Momente, introd. edit., Cluj-Napoca, 1997, Momente, I– „Echinox”, „Tribuna”, „Familia”, „Revista de istorie și
II, București, 2002; I. Negoițescu, Straja dragonilor, pref. teorie literară”, „Apostrof” ș.a. A făcut parte din co-
edit., Cluj-Napoca, 1994; Emil Cioran, 12 scrisori de pe lectivele care au alcătuit Dicționarul limbii române
culmile disperării însoțite de 12 scrisori de bătrânețe și (1975, 1990), Dicționarul scriitorilor români (I–IV,
alte texte, pref. edit., Cluj-Napoca, 1995; N. Steinhardt, 1995–2002), Dicționarul esențial al scriitorilor ro-
Cartea împărtășirii, Cluj-Napoca, 1995; ed. Cluj-Napo- mâni (2000), Dicționarul cronologic al romanului
ca, 2004; Alexandru Vona, Ovidiu Constantinescu, Feres-
românesc de la origini până la 1989 (2004), Dicțio-
tre întredeschise, pref. edit., Cluj-Napoca, 1997 (în cola-
borare cu Marta Petreu); I. D. Sîrbu, Scrisori către bunul narul cronologic al romanului tradus în România
Dumnezeu, Cluj-Napoca, 1998; Procesul „tovarășului de la origini până la 1989 (2005) ș.a. A tradus din
Camil”. Teatru documentar în stare naturală, pref. Mir- literaturile hispanice (Adolfo Bioy Casares, Ramiro
cea Zaciu, Cluj-Napoca, 1998; Petru Dumitriu, Vârsta de de Maeztu și Mario Vargas Llosa), a realizat, singu-
aur sau Dulceața vieții (Memoriile lui Toto Istrati), pref. ră sau în colaborare, câteva ediții ale unor autori
edit., Cluj-Napoca, 1999; Radu Stanca, Aquarium, pref. români de raft prim (Eugen Ionescu, Emil Cioran)
edit. Cluj-Napoca, 2000 (în colaborare cu Marta Petreu). sau secund (Dominic Stanca, Sandra Cotovu). Îm-
Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Spectacol cri- preună cu Aurel Sasu, a alcătuit antologiile Roma-
tic, RL, 1978, 5; Zaciu, Alte lecturi, 202–207; Liviu Petrescu, nul românesc în interviuri (I–IV, 1985–1991), Dra-
„Radu Stanca. Poezie și teatru”, ST, 1979, 5; Dan C. Mihăi-
maturgia românească în interviuri (I–V, 1995–1997)
lescu, [Ion Vartic], TR, 1980, 24, RL, 1988, 8, LAI, 1995, 28;
Culcer, Serii, 86–88; Grigurcu, Critici, 514–517; Grigurcu, și Bătălia pentru roman (1997). A mai scris libretul
Între critici, 306–310; Cristea, Modestie, 92–95, 105; Ma- operei Lorelei (muzica de Valentin Timaru), repre-
nea, Contur, 146–153; George, Sfârșitul, IV, 48–59; Nego- zentată pe scena Operei Române din Cluj-Napoca
ițescu, Scriitori contemporani, 454–456; Mircea Morariu, în stagiunea 1993–1994, și piesa Recviem la ghișeu,
jucată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț în din O lume fără mine (1991), Prăpastia de hârtie
stagiunea 1996–1997 și tipărită în 1999. A fost căsă- (2003) și Crimă cu înlocuitor (2009), în care se regă-
torită cu criticul Ion Vartic. sește același balans între implicare și teatralizare,
Cele două studii cu care V. debutează în volu- între introspecția lucidă și (auto)mistificarea perfi-
mul colectiv De la N. Filimon la G. Călinescu sunt dă, între descompunerea sistematică a senzațiilor
orientate în sensuri divergente. Primul, care tra- și reproiectarea lor pe o scenă imaginară.
tează raportul dintre individual și social în ciclul SCRIERI: De la N. Filimon la G. Călinescu. Studii de so-
Hallipa al Hortensiei Papadat-Bengescu, rămâne ciologie a romanului românesc (în colaborare), Bucu-
fidel unghiului sociologic impus de miza comună rești, 1982; Anton Holban și personajul ca actor, Bucu-
a cărții, dar păcătuiește prin eludarea punctului de rești, 1983; Dacoromania. Indice bibliografic comentat
(în colaborare), București, 1983; O lume fără mine, Bu-
vedere literar. Pornind de la premisa că literatura
curești, 1991; ed. Cluj-Napoca, 2003; Recviem la ghișeu,
„nu face decât să ilustreze” o realitate și ajungând București, 1999; Prăpastia de hârtie, Cluj-Napoca, 2003;
la încheierea că interacțiunea individualului cu so- Crimă cu înlocuitor, Cluj-Napoca, 2009. Ediții: Domi-
cialul sfârșește printr-o acomodare reciprocă, au- nic Stanca, Timp scufundat, pref. Ion Vartic, București,
toarea descrie un proces evident în ordinea vieții 1981 (în colaborare cu Sorana Coroamă-Stanca); ed.
cotidiene, dar irelevant sub raportul comentariu- București, 1999; Sandra Cotovu, Vijelie, pref. edit., Bu-
lui critic. În schimb, deși are minime tangențe cu curești, 1985; Emil Cioran, Revelațiile durerii, pref. Dan
sociologia literaturii, celălalt studiu desfășoară o C. Mihăilescu, Cluj-Napoca, 1990 (în colaborare cu Aurel
Sasu); Eugen Ionescu, Eu, pref. Gelu Ionescu, postfață
polemică ingenioasă cu Ovidiu Cotruș: luând act
Ion Vartic, Cluj-Napoca, 1990, Război cu toată lumea, I–
de „numeroasele contradicții” înregistrate de critic II, București, 1992 (în colaborare cu Aurel Sasu); Eugen
în Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, V. Bălan, Într-o duminică de august, postfața edit., Cluj-Na-
demonstrează că aspectele semnalate alcătuiesc poca, 1991. Antologii: Romanul românesc în interviuri,
un „sistem al contradicțiilor consecvente”, în care I–IV, București, 1985–1991 (în colaborare cu Aurel Sasu);
viziunea mateină asupra lumii („viața care se vie- Dramaturgia românească în interviuri, I–V, București,
țuiește”) e subminată programatic de mitologia sa 1995–1997 (în colaborare cu Aurel Sasu); Bătălia pentru
(„viața care se visează”). Dacă aceste analize erau roman, București, 1997 (în colaborare cu Aurel Sasu).
Traduceri: Adolfo Bioy Casares, Celălalt labirint, Bu-
rezultatul unei obligații profesionale, eseul Anton
curești, 1987, Jurnal din „Războiul porcului”. Visând la
Holban și personajul ca actor (1983) constituie ro- eroi, București, 1991, Aventura unui fotograf în La Plata,
dul unei pasiuni. De altfel, autoarea recunoaște că Cluj-Napoca, 1997; Ramiro de Maetzu, Don Quijote, Don
speculația ei reprezintă o lectură en simpatía (după Juan și Celestina, Cluj-Napoca, 1999; Mario Vargas Llosa,
formula lui Ramiro de Maeztu), care își revendică Odiseu și Penelopa, București, 2010.
drept metodă unică „maxima fidelitate identificati- Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, [Mariana Var-
vă față de textul analizat”. O asemenea „identificare” tic ș.a], RL, 1982, 47, 1984, 12, 1986, 36, 1988, 30; Lauren-
declarativă nu exclude, însă, metoda, concretizată țiu Ulici, 5..., RL, 1983, 39; Șerban Cioculescu, „Explozia”
într-o laborioasă străbatere de aproape a textului, romanului, RL, 1985, 34; Ion Vlad, Romancierii despre ro-
atentă mai cu seamă la fluctuațiile psihologice ale man..., TR, 1985, 34; Marian Papahagi, „Romanul româ-
nesc în interviuri”, ST, 1985, 9; Călinescu, Biblioteci, 199–
protagonistului și mai puțin la sintaxa acțiunilor
201; Mircea Anghelescu, Romanul și romancierii, T, 1989,
sau la asamblarea discursului, după cum nu exclu- 8; Gheorghe Grigurcu, Autobiografia romanului româ-
de nici „infidelitatea”. Căci, în realitate, interpreta nesc, VR, 1989, 8; Z. Ornea, [Mariana Vartic ș.a], RL, 1992,
regizează ea însăși comportamentul bărbatului la 12, 1995, 41; Doina Modola, Dramaturgia în interviuri,
care „mărturisirea propriilor trăiri” se combină cu APF, 1996, 6; Constantin Coroiu, „Nu poți fi neimplicat și
„reprezentarea lor” (prin prelungirea în ficțiune a în același timp moral”, ALA, 1996, 303; Corina Popescu,
ipotezelor, dedublare, patetism, montaj ș.a.), per- „Dramaturgia românească în interviuri”, RITL, 1997, 1–2;
sonaj care urmărește astfel „nu numai să fie cât Ion Bălu, „Bătălia pentru roman”, APF, 1998, 5; Mihai
Dragolea, Râsu’-plânsu’ iberic, OC, 2000, 14; Simuț, Are-
mai autentic, ci și să arate că este”, devenind „un
na, 61–72, Dicț. scriit. rom., IV, 703–705; Petraș, Cărțile,
actor în accepțiunea cea mai strictă a termenului”. 194–196; Irina Marin, Înstrăinare prin cuvânt, RL, 2004,
Cât de profund a fost contactul autoarei cu proza 10; Irina Petraș, Treptele lumii fără mine, APF, 2009, 10;
lui Anton Holban (și cu psihologismul interbelic în Cristina Vidruțiu, Orchestrarea unei crime, ST, 2010, 1–2;
genere) o dovedește și trilogia romanescă alcătuită Rodica Grigore, Pe urmele lui Odiseu, CLT, 2012, 391. A.T.
575 Dicționarul general al literaturii române Vaschide
VARVARI, Valeriu (8.III.1934, Rebrișoara, j. Bistri- narațiuni pentru copii Prin grădina lui Dumne-
ța-Năsăud – 30.I. 2012, Cluj-Napoca), prozator, zeu…(2007), fără o schimbare evidentă a scriiturii
poet. Este fiul Anei (n. Mâti) și al lui Petru Varvari, din prozele anterioare.
morar. Urmează școala primară în comuna natală SCRIERI: 1100 de zile risipite, Cluj-Napoca, 1975; Soarele
(1940–1944), Liceul „George Coșbuc” din Năsăud de pe Ararat, Cluj-Napoca, 1981; Colina zorilor, Cluj-Na-
(1944–1952) și Facultatea de Filologie a Univer- poca, 1987; La steaua singurătății, Cluj-Napoca, 2003;
sității „Victor Babeș” din Cluj (1953–1957). După Când vin apele mari…, Cluj-Napoca, 2006; Prin grădina
licență intră în redacția revistei „Tribuna”. Între lui Dumnezeu…, Cluj-Napoca, 2007; Printre vecii și ore,
Cluj-Napoca, 2008.
1960 și 1962 este inspector la Secția de Învățământ
și Cultură a Regiunii Cluj, trece în învățământ, ca Repere bibliografice: Magda Ursache, „1100 de zile
risipite”, CRC, 1975, 5; Voicu Bugariu, Notație și sem-
profesor și director al unei școli generale cluje-
nificație, LCF, 1975, 16; Mihai Dinu Gheorghiu, Psi-
ne, predând ulterior la liceu, până la pensionare hologie și compoziție, CL, 1975, 6; Valentin Tașcu,
(1996). Debutează cu nuvela Țigăncușa în „Tribu- „1100 de zile risipite”, ST, 1975, 6; Ulici, Prima ver-
na” (1958), iar editorial cu volumul de povestiri ba, II, 174–176; Ion Lungu, [Valeriu Varvari], TR,
1100 de zile risipite (1975). Mai e prezent cu proză, 1983, 4, 1987, 39; Iorgulescu, Prezent, 174–176; Iri-
reportaje, profiluri de scriitori români și străini în na Petraș, „Colina zorilor”, ST, 1988, 1; Tanco, Dicț.
„Steaua”, „Tribuna școlii”, „Contemporanul”, „Ade- lit. Bistrița, 374–375; Adrian Țion, [Valeriu Varvari],
vărul de Cluj”, „Cetatea culturală” ș.a., în diverse al- ST, 2004, 6, 2006, 6, „Cetatea culturală”, 2007, 10. V.T.
manahuri și volume colective. A susținut vreme de VASCHIDE, Nicolae (7.XII.1873, Buzău – 13.X.1907,
două decenii emisiuni la Radio Cluj. Paris), critic literar, publicist. Este fiul Ecaterinei și
V. și-a propus să urmeze „tradiția prozatorilor al lui State Vaschide, mic proprietar și comerciant.
realiști”. În consecință, nuvelele și povestirile lui Se afirmă ca un elev deosebit de înzestrat, clasân-
pornesc de la fapte reale, uneori frizând senzațio- du-se, cât urmează la Buzău cursurile primare și
nalul. În Colina zorilor (1987), poate cel mai repre- gimnaziale, pe primul loc. Mutarea la București
zentativ volum al său, se pot identifica elemente înseamnă obținerea unei burse la Liceul „Sf. Sava”.
ale fantasticului (povestirea Vânătoarea), în alte Se înscrie apoi la Facultatea de Litere și Filosofie
proze realitatea (adormită sau poate visată) e pro- a Universității bucureștene, pe care o va absolvi
vocată prin întrebări cărora nu li se sugerează un magna cum laude, distincție acordată lucrării de
răspuns. Chiar de la prima carte, 1100 de zile risi- licență Senzațiile vizuale, susținută în 1895. În-
pite, autorul dovedea calități stilistice, precum și tâlnirea cu savantul francez Alfred Binet, venit în
o anume eleganță a frazei. Acestea însă nu reapar România pentru o sesiune de conferințe și care îl
și în construcția romanului Soarele de pe Ararat îndeamnă să aleagă Parisul pentru doctorat, este
(1981), realizare modestă, care a trecut aproape hotărâtoare pentru cariera științifică a proaspă-
neobservată de critică. Ca mulți confrați de gene- tului absolvent, considerat ulterior unul din înte-
rație, V. a parcurs o lungă pauză a dezmeticirii după meietorii psihologiei experimentale europene și
decembrie 1989. Revenirea sa – după mai bine de inițiator al aplicării psihanalizei. Câștigă o bursă
un deceniu și jumătate – nu s-a putut realiza de- Hillel, ce îi permite stabilirea la Paris, unde va fi
cât prin renunțarea la vechile unelte de prozator. cercetător stagiar în laboratorul de psihologie fi-
Apariția unei plachete cu șaptezeci și șapte de so- ziologică al profesorului Binet, iar în 1896 obține
nete intitulată livresc La steaua singurătății (2003) o diplomă la École des Hautes Études, secția Sci-
se vrea o declarație nerostită de reîntoarcere la li- ences, în calitate de chef de travaux, șef al Labo-
teratură. Poeziile, datate între 1998 și 2003, sunt ratorului de psihologie experimentală și director
frumoase, corecte formal și aduc în schema lor adjunct al Laboratorului de psihologie patologică.
clasică sentimente, meditații, contemplații vechi și Pentru o mai bună cunoaștere a laturii clinice a
mai noi. Pe aceeași linie se înscrie și volumul Prin- domeniului său, se înscrie la Facultatea de Me-
tre vecii și ore (2008), cuprinzând sonete, catrene, dicină și desfășoară, în paralel, o activitate prac-
poeme într‑un vers, precum și treisprezece „poeme tică în spitalele Salpêtrière și Bicêtre. Își continuă
gri”. V. a mai semnat povestirile intitulate Când vin studiile medicale, dar nu va apuca să-și susțină
apele mari… (2006), precum și selecția de scurte teza de doctorat. Odată cu prezența în periodicele
Vasici Dicționarul general al literaturii române 576
științifice ale vremii vine și recunoașterea interna- pertinentă a datelor sociale și politice caracteristi-
țională, numele său regăsindu-se și în programul ce unor țări ca Austria și Elveția, văzute în compa-
congreselor de psihologie din Dresda, München, rație cu România, textul conservând o valoare mai
Roma, Torino, Milano, Cambridge. A fost de ase- mult socioculturală decât literară. Personalitatea
menea membru al Academiei de Științe din Paris. românului îi atrage atenția romancierului și jur-
Deși este invitat de miliardarul Andrew Carnegie nalistului franco-elvețian Gustave Binet-Valmer
să predea la Chicago în schimbul unei remunerații (care a studiat și medicina) în romanul căruia, Les
de invidiat, refuză, motivul fiind, probabil, acela Métèques (1922) V. este protagonistul, sub numele
că nădăjduia să înființeze la București o Catedră ,,Costake Batchano”.
universitară de psihologie fiziologică. Din păcate, SCRIERI: Le Mouvement littéraire en Roumanie, Paris,
în preajma numirii sale ca profesor la Collège de 1899.
France, o pneumonie pune capăt unei activități Repere bibliografice: Virgil Cioflec, Atmosfera din plă-
științifice prodigioase. A fost înmormântat în ci- mânii d-lui Vaschide, „Sămănătorul”, 1903, 42; Chendi,
mitirul Montparnasse. Pe lângă numeroase lucrări Scrieri, III, 227–230; I. Duscian, Un psiholog român – Ni-
științifice – De la Audiométrie (1901), La Patholo- colae Vaschide, „Opinia”, 1907, 262; Stelian I. Constan-
tinescu, Nicolae Vaschide, „Revista științifică «V. Ada-
gie de l’attention (1908), La Psychologie de l’atten-
machi»”, 1914, 1; Paul I. Papadopol, Din istoricul epigra-
tion (1910), Le Sommeil et les rêves (1911) ș.a. –, V. mei românești, ALA, 1924, 165; Daniel Cluzel, Nicolas
nu rămâne străin de fenomenul literar european Vaschide. La personnalité et son œuvre, Buzău, 1932; Tra-
și românesc, fiind și o prezență constantă în cer- ian Herseni, Psihologia lui N. Vaschide, București, 1973;
curile culturale mondene. Debutează cu epigrame Mihail Sadoveanu, Corespondența debutului, București,
la „Țara” în 1894. Literatura constituie pentru el o 1977, 146–147; Nicolescu, Buzău–Râmnicu Sărat, I, 420–
preocupare permanentă, cu noutățile din țară lu- 422. N.Bc.
ând contact prin corespondența pe care o între-
VASICI, Pavel (18.IV.1806, Timișoara – 20.VI.1881,
ținea cu prietenii, cât și prin funcția de prim-re- Timișoara), publicist, prozator. Este fiul lui Vasile
dactor al „Revistei idealiste”, pe care a deținut-o, Ungurean. A urmat primele cicluri școlare la Timi-
fie și formal, între 1903 și 1907. A mai colaborat șoara, Seghedin și Oradea, apoi Facultatea de Me-
la „Doina”, „Ilustrațiunea”, „Adevărul”, „România dicină la Pesta (1827–1832). Nevoit să-și modifice
jună”, „Literatură și artă”, „Noua revistă româ- numele, l‑a derivat pe cel al tatălui său, conform
nă”, „L’Indépendance roumaine”, „La Roumanie”, regulilor aplicate elevilor creștini ortodocși. A fost
„La Renaissance latine”, „Le Temps”, „Journal des unul dintre primii români din Ardeal doctor în
débats”, „Indépendance belge” ș.a. medicină (cu teza Pesta orientală) și întemeieto-
Studiul lui V. intitulat Le Mouvement littéraire rul primei reviste de medicină din Transilvania și
en Roumanie (1899) conturează o judecată gene- Banat, ,,Igiena și școala” (1876–1880). Încă în tim-
rală, în parte corectă, asupra scriitorilor români. pul studenției, dar și mai târziu, publică lucrări de
I se va reproșa însă comentatorului incapacitatea răspândire a cunoștințelor medicale – Antropo-
receptării unor autori de valoare ca, de exemplu, loghia sau Scurtă cunoștință despre om și despre
Ioan Slavici, contactul indirect cu literatura din însușirile sale (1830), Dietetica sau Învățătura de
țară contribuind, probabil în mare măsură, la a păstra întreaga sănătate (1831), Neputința și a ei
ignorarea acestora. Scrie în schimb elogios despre vindecare cu mijloace simple cercate prin experi-
Elena Văcărescu. În paralel își încearcă el însuși ență și aprobate de mulți pătimași (1846) ș.a. –, iar
condeiul, încredințând tiparului câteva epigrame ulterior câteva cărți de medicină, între care și una
corecte, dar banale. Ciclul de reportaje și cronici pentru vegetarieni, precum și Catechismul antro-
culturale Scrisori din Paris („Revista idealistă”, pologic întocmit pentru poporul român (1870).
1903) este apreciat în epocă de cititori. Mai înche- Din 1834 până în 1836 este medicul carantinei
gate, notele de călătorie și în bună parte cronicile de la Râșava, lângă Orșova, iar între 1836 și 1850
plastice (semnate Ion Măgură, Kean și Lorelino) al lazaretului de la Timiș, funcție care i-a înlesnit
relevă spirit de observație, o cultură deosebită, sprijinirea revoluționarilor munteni și moldoveni
stăpânirea mijloacelor expresive. Memorialisti- ce se refugiau în Transilvania. Prieten cu G. Ba-
ca de călătorie se bazează în principal pe analiza rițiu și cu Timotei Cipariu, a împărtășit ideile lor
577 Dicționarul general al literaturii române Vasilache
reformatoare, naționale și social-culturale, susți- cu meditația retorică religioasă. Alte meditații și
nându-le printr-o îndelungată și variată colabora- alegorii, scrise într-o limbă firească, dar fără re-
re la publicațiile românești din Ardeal. Este mem- lief, sunt închinate frumuseților naturii și iubirii
bru al Societății Literare, iar din 1843 membru de oameni. O „novelă bănățeană”, Ruja, publicată
corespondent al Societății de Medici și Naturaliști în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”(1845),
din Iași. O traducere, Macroviotica sau Măiestria este prima scriere în proză cu subiect țărănesc din
de a lungi viața (I–II, 1844–1845), după Christoph literatura Ardealului. Doi tineri, Ruja și Pătru, care
W. Hufeland, foarte răspândită, se remarcă prin nu se pot căsători din cauza sărăciei, îl ucid pe bo-
încercarea de a îmbogăți vocabularul științific gatul Trăilă, preferat de părinții Rujei. Prin natura
românesc cu termeni din vorbirea populară. Ales conflictului, prin culoare locală și observație so-
deputat în Dietă, se stabilește la Sibiu, apoi la Cluj cială, nuvela anunță scrierile lui Ioan Slavici și pe
până în 1869, când se retrage la Timișoara. Me- cele ale lui Liviu Rebreanu.
ritele științifice îi sunt recunoscute spre sfârșitul Traduceri: Bernardin de Saint-Pierre, Bordeiul indienesc,
vieții, în 1871 fiind ales membru corespondent, Buda, 1831.
iar în 1879 membru titular al Academiei Române. Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 137–138; G. Ba-
V. a desfășurat și o întinsă activitate pedagogică, rițiu, Biografia dlui dr. Paul Vasici, „Observatoriul”, 1881,
contribuind, în calitate de referent școlar și sani- 77–80; Iorga, Ist. lit. XIX, I, 214–215, II, 238; Emil Pop,
tar sau de consilier al școlilor ortodoxe, la ridica- Doctorul Pavel Vasici, în Contribuții la istoria medici-
rea nivelului de predare în școlile românești din nii în RPR, București, 1955, 327–354; Ideologia genera-
ției române de la 1848 din Transilvania, București, 1968,
Ardeal. În sprijinul învățământului a publicat nu-
59–61, 79–83; George Em. Marica, Foaie pentru minte,
meroase articole în „Amicul școalei”. A colaborat inimă și literatură, București, 1969, 82, 109–111; Brea-
asiduu la „Foaie literară”, „Foaie pentru minte, ini- zu, Studii, I, 367–424; Grigore Ploeșteanu, [Paul Vasici],
mă și literatură” și la gazeta „Telegraful român”, al STD, 1971, 1, VTRA, 1974, 10; Cornea, Originile, 599–600;
cărei redactor a fost între 1853 și 1856. A semnat și George Bariț și contemporanii săi, II, îngr. Ștefan Pascu,
Pavel Vasici-Ungurean. Iosif Pervain, Ioan Chindriș, Gelu Neamțu, Grigore Plo-
Pe lângă articolele în care urmărește popula- eșteanu și Mircea Popa, București, 1975, 1–200; Dicț. lit.
rizarea științelor naturale, V. a propagat ideile fi- 1900, 886–887; Nicolae Danciu Petniceanu, Precursor în
losofiei luministe, raționaliste, totuși nu departe proza scurtă: dr. Pavel Vasici (1806–1881), „Eminescu”
(Timișoara), 2001–2002, 7; Rusu, Membrii Academiei,
de spiritul religios. A scris despre armonia și legile
546; Grigore Ploeșteanu, Pavel Vasici. Viața și opera, Târ-
universului, despre viață și moarte, despre drep- gu Mureș, 2008. L.V.
tul tuturor oamenilor la instrucție și cultură. O
atenție deosebită acordă moralei atât în articole, VASILACHE, Theodor (25.II.1942, Câmpina –
cât și în istorioarele pe care le traduce sau le pre- 12.IV.2020, Hanau am Main, Germania), poet. Este
lucrează. Înclinațiile de moralist se observă și în fiul Elenei (n. Barbul) și a lui Nicolae Vasilache, in-
aforismele, alcătuite de el sau culese, despre viață, giner petrolist. Urmează primele opt clase la Câm-
dragoste și firea oamenilor. În tradiția Școlii Arde- pina și la Ploiești, unde în 1960 va absolvi și Liceul
lene, s-a ocupat și de problemele limbii literare, „I.L. Caragiale”. În 1963 devine student la Institutul
dar a adoptat o poziție mai realistă decât ceilalți Pedagogic din Cluj, de unde se transferă la Faculta-
cărturari ardeleni, aderând la ideile din prefața tea de Limbi Străine a Universității din București,
Gramaticii românești a lui Ion Heliade-Rădulescu absolvită în 1968. E profesor de limba engleză la
și, mai târziu, la critica lui Alecu Russo la adresa Ploiești până în 1978, când emigrează în Germania.
exagerărilor latiniste. V. a fost, până la Revoluția După un timp petrecut în Statele Unite ale Americii,
de la 1848, unul din cei mai activi prozatori ro- revine în Germania, stabilindu-se în orașul Hanau
mâni din Transilvania, însă meritele sale sunt mai am Main, unde la început lucrează ca programa-
mult ale unui precursor. A scris meditații și poe- tor, apoi, până la pensionare (2002), ca profesor de
me în proză, schițe și povestiri moralizatoare și franceză și engleză. Călătorește mult în Europa și
satirice, alegorii și apologuri. Poemele în proză pe frecventează mai multe cercuri literare, îndeosebi
tema morții, compuse după pierderea soției și a pe cele ale scriitorilor germani emigrați din Româ-
fiicei sale, îmbină accente elegiace preromantice nia. Primele poezii îi apar în 1963 în „Luceafărul”,
Vasilache Dicționarul general al literaturii române 578
la rubrica „Poșta redacției”, asigurată de Mihu Dra- oameni care, „maeștri în arta travestiului”, adoptă
gomir, ulterior în „Gazeta literară” și în „România mereu „sfânta cale de mijloc” (Scrisoare de acasă).
literară”, cu prezentări de Geo Dumitrescu. Mai Următoarele plachete, cu titluri la fel de sugestive
scrie la „Tribuna”, „Steaua”, „Axioma”. Debutează ca primele, pun în antiteză realitățile și „fantas-
editorial cu placheta Fiul risipitor (1994) și e inclus mele” din țara de proveniență cu cele din „lumea
în culegeri literare editate la Ploiești. A mai semnat cealaltă”, a exilului. Carnaval la gurile Dunării și
T.N. Vasile. alte fantasme (1997) aduce în prim-plan un mo-
Trei decenii despart debutul lui V. în presa lite- ralist contrariat de stereotipurile în circulație cu
rară de cel editorial, întârzierea explicându-se în privire la tradițiile și realitățile românești. Sarcas-
primul rând prin biografia accidentată a poetului, mul și umorul se îmbină pentru a evidenția lipsa,
obligat de împrejurări să-și amâne debutul. Câteva la noi, a sentimentului tragic: „La gurile Dunării,
poeme (Fii risipitori, Hamlet ș.a.), publicate în anii chiar tragedia națională/ Virează, când te aștepți
care precedă plecarea în Germania, prefigurea- mai puțin,/ în veselă serbare câmpenească” (La
ză însă linii tematice dezvoltate în cărțile tipărite iarbă verde). Poetul acuză felul de a fi al români-
după revenirea în viața literară românească. Volu- lor, bazat pe resemnare și duplicitate, care pot lua
mele lui de versuri alcătuiesc un „jurnal de aven- forme carnavalești (ghinionul umblă îmbrăcat în
turi cotidiene ale emigrantului” (Barbu Ciocu- noroc, moartea este îmbrăcată în rochie de mirea-
lescu), iar „personajul” liricii se declară „produsul să). Moralistul ascuns în versurile lui V. este un ins
steril al mai multor limbi și culturi”, care „a pierdut incomod, greu de amăgit, al cărui discurs tranșant
totul afară de accent” și care, „născut la răscruce ia forma unui monolog obsesiv, cu tente de fabu-
de drumuri”, încearcă să transmită starea de încor- lă. În Fantasme din lumea cealaltă (2002) același
dare și deziluzie ce însoțește o existență aflată în- spirit hipercritic se manifestă într-o poezie care
tr-un veșnic provizorat. Fiul risipitor și Turnul Ba- vizează din nou tarele lumii occidentale. „Nicăieri
bel pe Main (1995) prezintă trăsături ce vor deveni și peste tot acasă” (Ubi bene), emigrantul constată
o constantă a poeziei sale. Retorica poemelor este, că „nicăieri nu se înțelege mai bine călăul cu vic-
la suprafață, colocvială, dar nu exclude tensiunea tima/ Ca în străinătate” (Scrisoare din Offenbach),
mesajului. Texte ample din Fiul risipitor dezvălu- peisajul țării adoptive reprezentând „tot un deal și
ie gravitatea rostirii și o înclinație spre filosofare, o vale a plângerii...” (Peisaj căpcăun). Paginile din
fiind totodată semnul „ieșirii” din spațiul natal și Fantastiada și alte însemnări eroicomice (2009)
al migrării către alte meleaguri. Turnul Babel pe și Fantasme, oglindiri, înscenări (2012) transpun
Main sintetizează poetic dificultățile de adaptare „fantasmele” într-o proză de tip tabletă, accentu-
pe care le resimte exilatul, camuflând însă tragis- ând, la nivelul discursului, forța epică a unor mo-
mul trăirii printr-o o ironie amară, adesea mușcă- tive identitare apte să articuleze episoade dintr-o
toare. Registrul ironic și alegoria încearcă să tradu- epopee postmodernă a imaginarului românesc.
că stări sufletești dramatice, în care își fac loc crize SCRIERI: Fiul risipitor, București, 1994; Turnul Babel pe
existențiale. Conflictul dintre două mentalități ire- Main, București, 1995; Gegenschauspiel – Spectacol îm-
conciliabile, între „noi” și „voi”, e resimțit dureros: potrivă, ed. bilingvă, tr. Horst Samson, București, 1996;
„Noi, care din capul locului nu.../ Voi, care, din Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme, postfață Ro-
păcate, bineînțeles.../ Noi, care-am găsit de cumul Munteanu, București, 1997; Primul milion și alte
viință.../ Voi, care n-ați avut de ales...// Noi, care fantasme, București, 2000; Fantasme din lumea cealaltă,
București, 2002; Fantasme la gurile Dunării, București,
vorbim aceeași limbă vara.../ Voi, care tăceți cu
2003; Fantastiada și alte însemnări eroicomice, Cluj-Na-
alte cuvinte.../ Voi, care nu vă vindeți țara.../ Noi, poca, 2009; Fantasme, oglindiri, înscenări, Pitești, 2012.
care n-avem ce vinde...”. Și în Gegenschauspiel –
Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, [Theodor Vasila-
Spectacol împotrivă (1996) vocea este a unui scep- che], RL, 1995, 7, 1998, 16; Roxana Sorescu, „Turnul Babel
tic deziluzionat: „Nimic nu e prea nou sub soare,/ pe Main”, LCF, 1995, 31; Romul Munteanu, O viață trăită,
poate doar ochii cu care contemplăm dezastrul/ o viață visată. Memorii – Jurnale. 1993–2001, București,
și, poate,/ nici chiar ei” (Prăbușirea în timp). Po- 2001, 314–315; Cimpoi, Critice, II, 133–135; Vasile, Poezia,
emele incriminează servitutea, „frica de-un rău 289–293; Petraș, Cărțile, 103–105; Cioculescu, Lecturi, II,
și mai mare” (Bilingv), simulacrul existenței unor 166–173. A.St., C.H.
579 Dicționarul general al literaturii române Vasilache
a unuia dintre promotorii politicii de deznaționali-
zare din Moldova. O culegere de articole, tablete și
opinii apărute în presă între 1988 și 2000 (Verzi
suntem, verzi..., 2009) ilustrează angajamentul ci-
vic al lui V., transpus în expresie eseistică și
narativă.
VASILACHE, Vasile Figură originală în spațiul cultural basarabean,
(4.VII.1926, Unțești– aparținând generației ’60, cu care împărtășește ati-
Bălți – 7.VII.2008, tudinea cumpănită și moderația în tratarea subiec-
Chișinău), prozator, tului, regretul față de dispariția unei lumi cu valori
eseist, traducător. stabile, apetența pentru parabolă și umorul rafinat,
V. creează, în prozele sale, un univers particular
care surprinde, în secțiune, imaginarul satului ba-
Este fiul Elisavetei (n. Darie) și al lui Ion Vasilache, sarabean postbelic. Restituit prin tehnici narative
țărani. Își începe învățătura în satul natal (1932– de factură regizorală și scenografică nonconfor-
1937), urmează la Iași Seminarul Pedagogic (deve- miste, apte să submineze imperativele realismului
nit Liceul de Aplicație) (1937–1944) și, după o peri- socialist încă active la debutul scriitorului, satul
oadă în care funcționează ca învățător la Unțești,
apare marcat de evenimente în jurul cărora se țese,
din 1949 își continuă studiile la Facultatea de Filo-
din perspective multiple și cu tâlcuiri ambigue, ali-
logie și Istorie a Institutului Pedagogic „Ion Crean-
mentate de straturi ale memoriei colective, o serie
gă” din Chișinău, întrerupte din lipsă de acte de
de destine individuale, interpretate adesea în cheia
școlarizare sovietice, luându-și licența abia în 1958,
incertitudinii și a tragicomicului. Dincolo de spec-
după ce urmează Facultatea de Limbă și Literatură
tacolul banalității zilnice și al limbajului neaoș, se
la Institutul de Cadre Didactice din Soroca (1950–
pot citi adevăruri esențiale despre om și despre
1954). Frecventează și cursuri pentru scenariști la
viață. Exemplul cel mai concludent îl oferă nuve-
Moscova (1962–1964). Profesor la Cetireni, din
1958 e redactor la „Cultura Moldovei”, apoi la „Nis- la Tăcere, cu un personaj remarcabil, moș Călinaș,
tru” (1965–1969), membru al colegiului și redactor cu nenumărate amănunte referitoare la existența
la Studioul Moldova-Film (1965–1971), redac- omului de la țară în anii ultimului război mondi-
tor-șef la „Columna” (1993–1995). Colaborează cu al și, în final, cu puternica sugestie a îngemănării
articole pe teme didactice la „Moldova socialistă”, vieții cu moartea. Această formulă a nuvelisticii
„Învățătorul Moldovei”, „Scânteia leninistă”. Debu- lui V. s-a consolidat și s‑a îmbogățit substanțial în
tează editorial în 1961 cu volumul de proză pentru cărțile Tăcerile casei aceleia (1970), Elegie pentru
copii Trișca și cu o culegere de publicistică, Răsări- Ana-Maria (1983; Premiul Uniunii Scriitorilor din
se un soare în vie. V. se va afirma însă ca scriitor cu Republica Moldova), Mama-mare – profesoară de
nuvelele din Două mere țigance (1964) și cu roma- istorie (1988). Nuvele ca Priveghiul mărginașului și
nul-parabolă Povestea cu cocoșul roșu (1966), care a Negara, din aceeași familie cu Tăcere, au fost ulte-
stârnit critici dure din partea oficialităților cultura- rior extinse și nuanțate. Proze de amploare epică și
le, dar îi aduce și elogii, având mai multe ediții. Un de vizibilă adâncime psihologică și socială, precum
timp pare că se retrage în domeniul traducerilor. Izvodul zilei a patra, Elegie pentru Ana-Maria sau
Dă tălmăciri din Victor Hugo, A.S. Pușkin, M.E. Sal- Surâsul lui Vishnu, se întemeiază pe scene ingenue
tîkov-Șcedrin, transpune romane de Vasili Șukșin și din viața de la țară, însă purtătoare de semnifica-
Valentin Rasputin, Peripețiile bravului soldat Švejk ții etice, sociale și filosofice. Spre exemplu, Elegie
de Jaroslav Hašek, Bai Ganio al bulgarului Aleko pentru Ana-Maria are drept nucleu epic descope-
Konstantinov, Gargantua și Pantagruel de François rirea în câmp a cadavrului unui soldat, iar în în-
Rabelais. A fost distins cu Premiul Național (1992) cercările de a-i descoperi identitatea reverberează
și cu Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor istoria reală și ficțională a satului. Izvodul zilei a
din Republica Moldova (2002). În 1996 i s-a acordat patra, la origine Priveghiul mărginașului, publi-
Ordinul Republicii, la care V. a renunțat în 2003, în cată inițial în 1962, în perioada colectivizării Basa-
semn de protest față de decorarea, cu același titlu, rabiei, are drept pretext epic moartea enigmatică
Vasilache Dicționarul general al literaturii române 580
a lui Gheorghe Cruceanu, ale cărei circumstanțe ducând, dincolo de intriga construită în esență pe
se lămuresc – în cadrul unor pregătiri de nuntă – viața într-o gospodărie colectivă, la amplificarea
printr-o încrengătură de zvonuri, de relatări apro- ambiguității.
piate de fabulos sau de explicații legate de obice- Un adevărat fenomen în literatura basarabeană este pro-
iurile impuse de viața de la colhoz, iar urmărirea za lui Vasile Vasilache, scriitor contestat pentru accentele
acestora face vizibilă confruntarea satului cu no- satirice și pentru limbajul esopic la care a recurs spre a
ile realități politice. Cu aceeași strategie narativă spune adevărul despre perioada postbelică. Disponibili-
se construiește, în Surâsul lui Vishnu, destinul lui tatea carnavalescă este un dat organic al prozei lui Vasile
Scridon Paticu, magazionerul mărunt de statu- Vasilache, a cărui filiație directă cu cultura populară a
râsului este de netăgăduit. Deformarea ușor parodică sau
ră, care, după ce a fost înșelat de soție cu un om
grotescă a viziunii are loc în cadrul unui curs narativ fa-
al legii, apoi inculpat și condamnat la reeducare, miliar, în care cititorului i se clipește complice din ochi.
eșuează și în a doua căsnicie, dar trăiește bucuria […] După ce, vrăjit de vorbele naratorului, el se transpune
de a i se fi născut un copil, în pragul bătrâneții – fără eforturi speciale pe unda însuflețirii generale a poveș-
un destin simptomatic pentru microcosmosul ba- tii (povestirii), i se strecoară unghiuri noi de vedere, certi-
sarabean imaginat de V. Opera cea mai izbutită a tudini și incertitudini, iar dacă acțiunea are loc în plan
scriitorului, analizată de multe ori în maniere di- cotidian − intrigi, bârfeli, ,,pribuluieli”, cum zice autorul.
MIHAI CIMPOI
vergente, dar care s-a impus în cele din urmă ca o
piesă de rezistență a literaturii basarabene din anii SCRIERI: Trișca, Chișinău, 1961; Răsărise un soare în
’60, fiind considerată de unii critici „primul roman vie, Chișinău, 1961; Ale tale două mâni, Chișinău, 1964;
postmodern scris în Basarabia” (Alexandru Bur- ed. Chișinău, 1993; Două mere țigance, Chișinău, 1964;
Povestea cu cocoșul roșu, Chișinău, 1966; ed. Chișinău,
lacu), este romanul parabolic Povestea cu cocoșul
1993; ed. București, 2002; Tăcerile casei aceleia, Chișinău,
roșu. Scriere semifolclorică, apropiată de tehnica 1970; Pățaniile celor doi verișori, Chișinău, 1981; Elegie
basmului, de o savoare aparte, în care autorul se pentru Ana-Maria, pref. Aureliu Busuioc, Chișinău, 1983;
dovedește un maestru al vorbei în pilde, cu vari- Scrieri alese, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1986; Ma-
ate și surprinzătoare subînțelesuri, un mânuitor ma-mare – profesoară de istorie, Chișinău, 1988; Navetis-
iscusit al carnavalescului, cartea are drept miză ta și pădurea, Chișinău, 1989; Brândușa și cei trei leneși,
apărarea valorilor etice perene. Epica se axează pe Chișinău, 1990; Surâsul lui Vișnu, Chișinău, 1993; Surâ-
sul lui Vishnu, București – Chișinău, 2003; Navetista în
o antrenantă dispută în problema frumosului și a
codru, Chișinău, 2007; Verzi suntem, verzi..., pref. Eugen
utilului, dusă de două personaje – Serafim Ponoară Lungu, Chișinău, 2009. Traduceri: Aleko Konstantinov,
și Anghel Farfurel – aparent diferite, totuși asemă- Bai Ganio: întâmplarile nemaipomenite ale unui bulgar
nătoare, până la un punct chiar identice, mai întâi din zilele noastre, Chișinău, 1972; M.E. Saltîkov-Șcedrin,
prin nume. Istoria cumpărării de către Serafim Po- Basme, pref. trad., Chișinău, 1972; Vasili Șukșin, Pămân-
noară a unui „bou-bouleț”, apoi a peripețiilor prin teni, Chișinău, 1976; Valentin Rasputin, Pururea adu-ți
care trec devine curând un spectacol fabulos, alu- aminte. Adio pentru Matiora, Chișinău, 1979; Alphonse
ziv în mare măsură, om și animal prelungindu-se Daudet, Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon,
Chișinău, 1984 (în colaborare cu Victor V. Vasilache); Os-
și consonând într-o paralelă pe care scriitorul nu
tap Vișnî, Schițe umoristice, Chișinău, 1984 (în colabora-
o deconspiră direct și definitiv. Cu toată simpatia re cu Igor Crețu); François Rabelais, Gargantua și Panta-
manifestată pentru Serafim ca exponent al naivi- gruel, Chișinău, 1988; Jaroslav Hašek, Peripețiile bravului
tății, V. îi prezintă și limitele, după cum cu toată soldat Švejk, Chișinău, 2003.
repulsia față de Anghel, exponent al pragmatismu- Repere bibliografice: Cimpoi, Disocieri, 106–115; Ion
lui, nu îi ignoră mândria, spiritul de autoapărare. Ciocanu, Articole și cronici literare, Chișinău, 1969, 78–
Textul e o parabolă cu un mesaj puternic nu numai 90; Vasile Coroban, Vasile Vasilache, în Profiluri, 92–97;
prin analogia între destinul animalului și cel al lui Vasile Coroban, Romanul moldovenesc contemporan,
Serafim Ponoară, dar și prin sugestia involuției de Chișinău, 1974, 249–255, 287–288, 304–305, 314–317;
Ciocanu, Critică, 280–294; Ion Mușlea, Vasile Vasilache
la zimbrul măreț, mit și simbol în stema țării, până
sau Râsul carnavalesc, TR, 1991, 41; Petru Creția, O con-
la dobitocul târât de funie de ultimul prost nime- tribuție importantă a prozei moldovenești la cultura na-
rit pe pământul străbunilor. Romanul exploatează, țională, LA, 1992, 26 noiembrie; Andrei Hropotinschi,
pe fundalul unei povești, o mulțime de alegorii și Pastorală cu lebădă, „Basarabia”, 1994, 7–8; Cimpoi, Ist.
simboluri, limbajul aluziv al protagoniștilor, totul lit. Basarabia, 182–183, passim; Burlacu, Critica, 79–87;
581 Dicționarul general al literaturii române Vasile
Ciocanu, Lit. rom., 299–308; Galaicu-Păun, Poezia, 32– și introd. Octavian Șchiau și Livia Bot, București, 1969,
36; Ion Ciocanu, Rigorile și splendorile prozei „rurale”. 186–198.
Studiu asupra creației literare a lui Vasile Vasilache, Chi- Repere bibliografice: Ștefan Meteș, Cronica popei Vasile
șinău, 2000; Ion Ciocanu, Dincolo de literă, Timișoara, din Șcheii Brașovului, „Drum drept”, 1913, 3; Nicolae Su-
2002, 7–10; Ion Simuț, Un roman comic izvodit dintr‑o lică, Cronica protopopului Vasile din Brașov, Cluj, 1943;
snoavă, RL, 2005, 26; Mică encicl., 621–630; Ciocanu, Vasile Oltean, Descoperirea unui codice-miscelaneu în
Vase comunicante, 203–210; In memoriam – Vasile Vasi- limba română, RL, 1975, 5; Ion-Radu Mircea, Îndreptă-
lache, CF, 2008, 7–8; Cimpoi, Critice, VII, 184–188; [Va- ri și adăugiri la „descoperirea unui codice–miscelaneu în
sile Vasilache], în Proza basarabeană din sec. al XX‑lea, limba română”, RL, 1975, 7; Dicț, lit. 1900, 887; Păcurariu,
Chișinău, 2010, 18–43; Popa, Ist. lit., II, 1109. I.C., I.T. Dicț. teolog., 473.C.T.
VASILE, protopopul (popa) (1577, Brașov – VASILE, starețul (1692 – 25.IV.1767, Bisoca, j. Bu-
25.II.1659, Brașov), cronicar. Fiu al protopopului zău), scriitor religios. Copist de manuscrise slave,
Mihai, unul din traducătorii Cărții ce se cheamă organizator al unui scriptorium, profund cunoscă-
Evanghelie cu învățătură, tipărită de Coresi în 1581, tor al literaturii ascetice și mistice bizantine tradu-
V. aparține unei vechi familii de clerici, cărturari, se în limba slavă până în vremea sa, V., originar din
organizatori ai școlii românești, în relații directe „Ţara Rusească”, este autorul unor scrieri dedicate
cu domnii Țărilor Române. Ultim vlăstar impor- temei „rugăciunea lui Iisus”, alcătuite ca predoslo-
tant al acestei familii, V., preoțit de tânăr, este din
vii la patru autori duhovnicești: Grigorie Sinaitul,
1628 protopop al bisericii „Sf. Nicolae” din Șcheii
Filotei Sinaitul, Isihie Sinaitul și Nil Sorski. În 1715
Brașovului și totodată conducătorul comunității
devine ieromonah la schitul din Dălhăuți, în ținu-
locale. Călătorește la Curtea lui Matei Basarab și
tul Vrancea, apoi egumen. Prin 1730–1733 înteme-
a lui Vasile Lupu și veghează neobosit la păstrarea
iază în localitatea buzoiană Bisoca schitul Poiana
vechii „legi” ortodoxe, care conferea autonomie
Mărului, al cărui stareț va fi până la moarte. V. este
românilor șcheieni. Ca dascăl și grămătic la școala
în același timp conducătorul duhovnicesc a încă
din Șchei, unde învățase și el, copiază texte religi-
unsprezece schituri. Personalitatea sa are o însem-
oase, printre care și un manuscris din 1616, păstrat
nătate fundamentală pentru formarea lui Paisie
într-un codice brașovean. Între 1628 și 1633 alcă-
(pe atunci Platon) Velicikovski, pe care îl va îmbră-
tuiește o scurtă cronică a evenimentelor petrecute
ca în „schima mică” la Sfântul Munte Athos.
în Șchei, pornind de la înșiruirea preoților bisericii
Chemat în 1749 de domnitorul Constantin Ma-
„Sf. Nicolae”, de fapt o cronică a propriei familii.
vrocordat la București, V. a demonstrat corectitu-
Deși în stil analistic, scrierea are o concepție uni-
dinea învățăturilor sale despre rugăciunea lui Iisus
tară: lupta pentru păstrarea identității etnice și spi-
în fața a trei patriarhi: al Antiohiei, al Alexandriei și
rituale a românilor, dezvoltarea Bisericii Ortodoxe
al Ierusalimului. Predosloviile în care a vorbit des-
ca expresie a puterii și individualității lor. Cronica
pre această rugăciune au fost redactate în slavonă,
începe cu anul 1392 (socotit anul de început al is-
toriei șcheienilor), după care urmează enumerarea dar imediat traduse în română și ulterior recopi-
preoților și menționarea faptelor importante. Mai ate (aproximativ cincizeci și opt de manuscrise).
amănunțit sunt prezentate perioadele protopopi- Textul include pasaje cu imagini tipice scrierilor
lor Mihai (tatăl lui V.) și Constantin (fratele și prede- ascetice, păstrându‑și încă puterea de convingere:
cesorul său). Cronica, printre primele redactate în „Când [monahul] sângur de sine, fără socoteală să
limba română, a fost tradusă în germană în secolul nădăjduiaște, atunce ca lăstunul să sfăramă și cade
al XVIII-lea, originalul pierzându-se. Retradusă din cu cădere de mirare”; „Precum sabia cea cu doao
germană în română, a fost integrată în prima parte ascuțituri ori încotro o vei întoarce taie cu ascu-
din Istoriia sfintei besereci a Șcheilor Brașovului a țitul său cele ce să întâmplă, așa lucrează și rugă-
lui Radu Tempea. ciunea lui Iisus Hristos”; „Nu [te lua] după basne
proaste, adecă temăndu-te de lupi să nu mergi în
SCRIERI: [Cronica protopopului Vasile], în Nicolae Suli-
că, Înștiințări, Brașov, 1906, 71–81; Cronica protopopului pădure”. Într-unul din miscelaneele cu texte asce-
Vasilie din Brașov, în Lupaș, Cronicari, I, 16–22; Cronică tice în slavonă copiate de V., pagini ce au nu doar o
de popa Vasile. 1392–1633, ed. bilingvă, în Radu Tem- mare valoare spirituală, ci și una literară, a fost in-
pea, Istoriia sfintei besereci a Șcheilor Brașovului, îngr. clus și romanul alegoric Desiderie sau Cărare către
Vasile Dicționarul general al literaturii române 582
dragostea lui Dumnezeu, de origine spaniolă, tra- literatura universală (2009), Premiul FIRI (Forumul
dus în slavona rusă prin intermediar polon. Intelectualilor Români din Italia) pentru promova-
Repere bibliografice: Paul Mihail, Schitul Poiana Mă- rea culturii române în Italia (Roma, 2008), Premiul
rului – un centru ortodox cărturăresc, în Spiritualitate Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate
și istorie la Întorsura Carpaților, I, coordonator Antonie (2012) ș.a.
Plămădeală, Buzău, 1983, 355–384; Mitropolitul Serafim Debutul lui V. cu un volum propriu e marcat de
[Romul Joantă], Isihasmul. Tradiție și cultură româneas-
Pluralul românesc. Cartea, cu prețul vieții (2001),
că, tr. Iuliana Iordăchescu, București, 1994, 114–128; Pă-
curariu, Dicț. teolog., 473–474; Dario Raccanello, Rugă-
dedicat „tuturor celor care au pus mai presus de
ciunea lui Iisus în scrierile lui Vasile de la Poiana Măru- orice cărți cartea vieții”, comentariul plecând de la
lui, tr. Maria-Cornelia Oros și Ioan I. Ică jr., Sibiu, 1996; opere fundamentale ale culturii române și nu nu-
Zamfira Mihail, Postfață, în Desiderie sau Cărare către mai, pentru a creiona personalitatea fiecărui autor.
dragostea lui Dumnezeu, îngr. Paul Mihail și Zamfira Mi- În atenție intră mai ales scriitori, dar și oameni de
hail, pref. Virgil Cândea, București, 2000, 233–271. C.V. știință. Emil Cioran, Mircea Eliade, I.D. Sîrbu, Oc-
tavian Paler, Dumitru Stăniloae, Ion Barbu, Lucian
Blaga, Ion Vinea ș.a. sunt portretizați în funcție de
ceea ce V. a intenționat formulând dedicația-motto.
În Pluralul românesc. Premiere de teatru și vernisaje
în anii ’90 (2001), o antologie de publicistică, ma-
terialul se organizează în două mari secțiuni: Spec-
tacole, actori, regizori și Artiști, expoziții, traiectorii.
VASILE, Geo În prima se discută, de exemplu, despre viziunea
(21.VI.1942, București), regizorală „elaborată și modernă” a lui Mircea Cor-
italienist, critic literar, nișteanu la spectacolele cu Avarul de Molière, Revi-
traducător. zorul de Gogol ș.a., intrându-se mai mult în detali-
ile tehnice și de atmosferă decât în analiza pieselor
puse în scenă. Tot articole și cronici sunt reunite în
Este fiul Anei și al lui Gheorghe Vasile, lăcătuș me-
canic; prenumele la naștere: Gheorghe. Urmează la volumul Proza românească între milenii (2001), un
București școala elementară (1950–1957), Liceul „dicționar de autori” români contemporani consti-
„Nicolae Bălcescu” (1957–1961) și Facultatea de Fi- tuit dintr-un text a cărui redactare, așa cum însuși
lologie, secția italiană–română (1961–1967). Lu- autorul subliniază, este pusă „într-o puternică lu-
crează ca profesor la Rovine, Fierbinți, Frăsinet mină subiectivă, nescutită de penumbra hazardu-
(1967–1971), bibliotecar la Serviciul de Schimburi lui lecturilor”. Dicționarul este fără ambiții exhaus-
Internaționale de la Biblioteca Centrală de Stat din tive, punându-se accentul pe autori de multe ori
București (1971–1990), redactor la secția culturală trecuți cu vederea în lucrările de acest gen realizate
a ziarului „Dimineața” (1991), publicist comentator conform criteriilor tradiționale (Jean Băileșteanu,
și realizator al paginii culturale la revista „Baricada” Petru Maier‑Bianu, Irina Egli, Mirela Roznoveanu,
(1992–1996). Debutează la „Luceafărul” în 1972, Ovidiu Verdeș, Luminița Varlam, Sorin Comoroșan,
scriind despre poezia și proza lui Cesare Pavese, iar Elena Buznă); apar însă și nume precum cele ale
editorial în 1987 cu Insula regăsită, o traducere din lui Augustin Buzura sau Mircea Eliade. Criticul este
versurile scriitorului italian Mimmo Morina. E pre- interesat mai ales de elementele particulare care
zent cu traduceri din poezia universală în „Tribu- pot contribui la întregirea imaginii unui scriitor, și
na”, „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Tomis” ș.a., iar nu neapărat de prezentarea operei acestuia în an-
cu texte de critică literară, după 1989, în special la samblu. Poezia română între milenii (2002), tot un
„Luceafărul”, „Contemporanul” și „România litera- „dicționar de autori”, pleacă de la aceleași principii,
ră”. I-au apărut, începând din 2001, mai multe cu- în postfața Autori, direcții și sensuri în poezia de azi
legeri de critică literară, teatrală sau de artă. I se V. încercând să explice „cine este și mai ales cine a
acordă Premiul Asociației Scriitorilor din București rămas în poezia de după fundamentala ruptură din
pentru ediția româno – italiană M. Eminescu, Lu- anii ’80–’90”. Structurate în aceeași manieră ca și în
ceafărul – Espero (2000) și pentru traduceri din cartea anterioară, articolele de aici se intitulează
Antologia poeziei române în secolul XX, în viziunea între milenii, București, 2001; Poezia română între mile-
și traducerea lui Mario Cugno, Antologia critică a nii, Cluj-Napoca, 2002; Lumea în 80 de cărți, București,
lirismului bucovinean, Antologia poeților bănă- 2003; Romanul sau viața. Prozatori europeni, București,
țeni, dar au în vedere și autori precum Constantin 2007; Epica analitică. Personaje în filigran, București,
2008; Prozatori și eseiști, București, 2008; De veghe în la-
Abăluță, Ruxandra Cesereanu, Aura Christi, Ștefan
nul de proză. De la Mircea Eliade la Mircea Cărtărescu,
Aug. Doinaș, Marius Ianuș, Dan Laurențiu, Grete București, 2009; Nimfe & Kimere – Ninfe & Kimere, ed.
Tartler, Matei Vișniec ș.a. Autorul își concentrează bilingvă, Iași, 2010; Poezie română contemporană. Mărci
atenția asupra scriitorilor pe care îi percepe ca fiind stilistice, Iași, 2010; Profili letterari italo–romeni – Profi-
apropiați spiritului său, iar prezentările se axează luri literare italo–române, Iași, 2010; Europa în cincizeci
pe câte un element definitoriu din opera fiecăruia, de romane, Iași, 2010; Roluri de compoziție, Râmnicu Să-
prin care se consideră că s-ar putea realiza un „me- rat, 2011; Fără menajamente, Iași, 2012; Psico@terra.pia,
dalion” literar diferit. Aceeași aspirație e vizibilă în ed. bilingvă, Faloppio, 2012. Traduceri: Mimmo Morina,
paginile intitulate Poezia română contemporană. Insula regăsită, pref. Marin Sorescu, București, 1987; M.
Eminescu, Floare albastră – Fiore azzurro, ed. bilingvă,
Mărci stilistice (2010). Revenind la genul narativ,
pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1989, Lucea-
V. traversează în cartea De veghe în lanul de proză fărul – Espero, ed. bilingvă, postfață Fulvio Del Fabbro,
(2009) un drum parcurs de câteva generații, „de la București, 2000, Venere și Madonă – Venere e Madonna,
Mircea Eliade la Mircea Cărtărescu”. În fine, în Fără ed. bilingvă, postfață Fulvio Del Fabbro, București, 2003,
menajamente (2012) autorul nu ratează prilejul de a Iperione – Poesie scelte, ed. bilingvă, postfață Fulvio Del
completa tabloul cu texte despre critici, istorici lite- Fabbro, Roma, 2008, Din valurile vremii – Dallʹonde degli
rari și eseiști. Bun cunoscător al literaturii universa- evi, ed. bilingvă, îngr. trad., postfață Fulvio Del Fabbro,
le, V. publică mai întâi Lumea în 80 de cărți (2003), Iași, 2008, Sonetti e poesie varie – Sonete și alte poezii, ed.
de data aceasta un „dicționar de literatură străină” bilingvă, București, 2012; G. Bacovia, Poeme alese – Po-
emi scelti, ed. bilingvă, postfața trad., București, 2002,
care cuprinde în fapt cronici despre cărți traduse în
Cu voi – Con voi, ed. bilingvă, București, 2007, Piombo
românește, fișe de lectură „intenționând să ofere un – Plumb, ed. bilingvă, Roma, 2008; Italo Calvino, Iubiri
fel de roman al lumii, așa cum se conturează el în dificile, Iași, 2004 (în colaborare cu Eugen Uricaru), Pa-
oglinda unor mari prozatori și poeți, de la Dante la lomar, postfața trad., Iași, 2004; Ion Vinea, Paradis des-
Th. Pynchon, de la Malaparte la Pasolini, la Veris- trămat – Paradiso disperso, ed. bilingvă, București, 2004;
simo, Mishima și Mario Luzi”. Comentariul înseri- Umberto Eco, Cinci scrieri morale, București, 2005, Îna-
ază apoi scriitori importanți și opere fundamentale inte ca racul. Războaie calde și populism mediatic, Bu-
și în Romanul sau viața. Prozatori europeni (2007), curești, 2007; Dino Buzzati, Cele mai frumoase povestiri,
Epica analitică. Personaje în filigran (2008) sau în Iași, 2005 (în colaborare cu Mara Chirițescu și Florin Chi-
Europa în cincizeci de romane (2010), unde ambi- rițescu); Gellu Naum, A cincea esență – La quinta essenza,
ed. bilingvă, Veneția, 2007, Gramatica labirintului – La
ția e aceea de a da „un atestat de vitalitate a acestei
grammatica del labirinto, ed. bilingvă, îngr. și pref. trad.,
specii, puternic concurată de invazia imaginii” etc. Constanța, 2008; Tiziano Scarpa, Veneția e un pește. Un
O postură mai puțin cultivată de acest autor este altfel de ghid, București, 2009, Stabat mater, Constanța,
cea de poet (Nimfe & Kimere, ed. bilingvă, 2010), în 2010; Mario Luzi, Conoscenza per ardore – Cunoaștere
versul său dominantă fiind inspirația mitică și reli- prin ardoare, ed. bilingvă, postfața trad., Iași, 2010; De-
gioasă. Infatigabil, extrem de productiv este V. mai lirai, imperfetta, su scale. Da Arturo Onofri a Donatella
cu seamă ca traducător. Selecția lui are în vedere, Bissutti – Am delirat, imperfectă, pe scări. De la Arturo
frecvent în ediții bilingve, fie ca volume distincte, fie Onofri la Donatella Bissutti, ed. bilingvă, îngr. și post-
ca antologii, poeți români (de la Eminescu, G. Baco- fața trad., Iași, 2011; Atroce seninătate – Atroce serenità.
Da Miorizza a Cristian Popescu, ed. bilingvă, pref. trad.,
via, Ion Vinea, Gellu Naum, Angela Marinescu ș.a.
Catania, 2012; Poeti romeni al bivio: continuità e rottura,
la Linda Maria Baros), pe care îi transpune în italia- Craiova, 2012; Rezistențe arse – Resistenze bruciate. Da
nă, precum și scriitori italieni (Giuseppe Ungaretti, Angela Marinescu a Linda Maria Baros, ed. bilingvă, pref.
Salvatore Quasimodo, Italo Calvino, Umberto Eco, trad., Catania, 2012.
Mario Luzi, Paolo Ruffilli ș.a.), prezentați cititorului Repere bibliografice: Cornel Mihai Ionescu, Lumina
român. ecumenică, LCF, 1998, 24; Alexandru Balaci, Soarta (La
SCRIERI: Pluralul românesc. Cartea, cu prețul vieții, Bu- Fortuna) literară a lui Eminescu în limba italiană, CNT,
curești, 2001; Pluralul românesc. Premiere de teatru și 2001, 43; Dicționar de autori semnat de Geo Vasile: „Poe-
vernisaje în anii ’90, București, 2001; Proza românească zia română între milenii”, OC, 2001, 129; Marius Tepeș,
Vasile Dicționarul general al literaturii române 584
„Pluralul românesc”, CNT, 2001, 94; Costi Rogozanu, Cri- cosmice” (A vedea). Se imaginează rostogoliri de pe
tica insuficientă, RL, 2002, 2; Adina Balint, Un dicționar stâncile munților în „țipete de vulturi spăimântați”,
atipic, ST, 2002, 1; Nicoleta Sălcudeanu, Pseudoalfabeti- „după un chip oval și-un trup subțire” (Gol). Alte-
cus sau Fals tratat de poezie, VTRA, 2002, 5–6; Maria-Ana
ori iubirea e pustiitoare, metafora, intensă, desfă-
Tupan, Alfabetul postmodernității noastre, LCF, 2002, 6;
Magdalena Leca, Limbajul eminescian în traduceri ger- șurându-se ca într-o rotire neîntreruptă. Poetul in-
mane și italiene, Iași, 2002, 74–77, 96–104, 108–110, 115– vocă stelele, dă foc cerului într-o „tragică seară” etc.
117; Bogdan-Alexandru Stănescu, Jurnal de lectură – re- (Baladă la Steaua Polară). El are în sânge ritmurile
verență benedictinului, LCF, 2003, 28; Alex. Ștefănescu, baladelor dunărene, iubirile dezlănțuite ale haidu-
Cititorilor le place să-l vadă pe un poet riscând, RL, 2004, cilor și ale hoților de codru (Rit). Formarea lui V. în
36; Henri Zalis, Dicționar perfect plauzibil, „Litere”, 2004, atmosfera Școlii de Literatură și a revistei „Tânărul
10; Elisabeta Lăsconi, [Interviu cu Geo Vasile], ALA, 2004,
scriitor” și-a pus însă amprenta asupra talentului
746; Gheorghe Grigurcu, „Postmodernistul” Ion Vinea,
RL, 2005, 33; Adina Voinea, Italo Calvino, „Iubiri dificile”, său. Tributul plătit a fost considerabil, de neigno-
„Ex Ponto”, 2006, 1; Flavia Lepre, Poezia lui Gellu Naum rat, și a constat atât în poezii scrise la comanda re-
în italiană, RL, 2007, 21; Izabella Krizsanovski, „La quin- gimului și a ideologilor lui (Rapsodii pentru Repu-
ta essenza”, PSS, 2008, 6–8; George Popescu, Geo Vasile – blică, 1972), cât și în redundanța facilă a versului,
traducătorul congener cu Gellu Naum, „Mozaicul”, 2008, mai ales când tonul grav al baladei este înlocuit cu
11; Eugenia Țarălungă, [Geo Vasile], VR, 2011, 7-8, 2012, romanța lacrimogenă (Rapsodie albă, Nelimitare).
5–8; Gabriela Crețan, În ghetou și Eden, CL, 2011, 8. C.Dt.
Versurile din Piatră de hotar (1977) cultivă tot re-
VASILE, Gh. D. [Gheorghe D.] (29.V.1930, Lișteava, gistrul așa-zis patriotic, susținut de clișeele epocii,
j. Dolj – 29.VII.1997, București), poet, prozator. Este transpuse în motive poetice: Carpații, ilegalistul,
fiul Mariei (n. Lazăr) și al lui Dumitru Vasile, țărani, pacea, trecutul glorios, ostașii, cât și poeții „santi-
și frate cu istoricul literar Marian Vasile. Urmează nele”. Dar V. ține să își proclame ascendența în li-
primele cinci clase în satul natal (1937–1942), Li- rica ardeleană („Poeții ardeleni sunt dascălii mei/
ceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea [...] Cântecele lor îmi țin, adesea, dor de-acasă”),
Dealu (1942–1948), transferându-se pentru ultimii câteodată aceste sonuri adăugându-se fibrei olte-
doi ani la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova, nești. De aici își trag seva și izbutitele sale versuri
unde își va lua bacalaureatul în 1950. Este student, pentru cei mici (Ceasul privighetorii), unele tra-
până în 1952, la Facultatea de Filologie a Universi- duse. În 1975 debutase și ca prozator pentru copii
tății din București, pe care o părăsește pentru Școa- cu un fel de „amintiri din copilărie”, Pană-Albastră
la de Literatură „M. Eminescu”, absolvită în 1954. în expediția neterminată, o carte despre un puști-
Revenit la Universitate, obține diploma de licență erou contemporan și viața ca o expediție fără sfâr-
în 1959. Debutează ca licean în 1949 cu poezii la șit, cu vacanțe și peripeții, descoperiri și enigme
ziarul craiovean „Înainte”, iar editorial în 1967 cu dezlegate, urmată de Hărnicel și Lenevici (1981).
Ceasul privighetorii. Colaborează încă din perioa- Incluse în volumul Oglinzile apelor și ale nisipuri-
da studiilor la publicațiile pentru copii „Luminița”, lor (1985), câteva scurte povestiri despre legendele
„Cravata roșie”, „Scânteia pionierului” – la ultimele Jiului și ale Dunării și despre „tainele” acestor ape
două fiind și angajat în redacție (1954–1959, 1959– „potopitoare” îmbină repetitiv formula simplistă a
1961) – și la revista „Tânărul scriitor”, care în 1952 îl antinomiilor ce aduc în pagină momente grave cu
premiase de două ori ca poet. Ulterior este redac-
amuzamentul „istoriilor cutezătoare”.
tor la editurile Meridiane (1961–1962), Tineretului
SCRIERI: Ceasul privighetorii, București, 1967; Ochiul
(1962–1969) și Ion Creangă (1969–1988).
fără timp, București, 1969; Fântâna Goleștilor, Bucu-
V. a fost urmărit întreaga viață de etichetările
rești, 1971; Rapsodii pentru Republică, București, 1972;
din tinerețe: poet „baladist” și „rapsod”. Din aceas- Licurici pentru pitici, București, 1975; Pană-Albastră în
tă cauză critica a trecut ușor peste lirica de dragoste expediția neterminată, Craiova, 1975; Teiul fără somn,
din volumele de maturitate Ochiul fără timp (1969) București, 1976; Piatră de hotar, București, 1977; Hăr-
și Teiul fără somn (1976), mult mai relevante. În- nicel și Lenevici, București, 1981; Oglinzile apelor și ale
tr-un ciclu precum Zbor de solstițiu, ce pare a fi efi- nisipurilor, București, 1985. Traduceri: Haiavatha, căpe-
gia fizionomiei sale poetice, sentimentul dragostei tenia Pieilor-Roșii (După legendele Pieilor-Roșii culese de
este înțeles ca „inevitabila dramă a trecerii noastre H.W. Longfellow), București, 1971.
Repere bibliografice: Nicolae Tăutu, „Ceasul privighe- de normalitate (creația în clasicism), anarhia fe-
torii”, TMS, 1967, 12; Mircea Constantinescu, „Pană-Al- nomenului avangardist fiind nu doar o lovitură
bastră în expediția neterminată”, RL, 1976, 16; Lit. rom. antiburgheză, ci, prin ricoșeu, o negare a oricăror
cont., I, 526–527; Cândroveanu, Lit. rom., 220–222; Firan,
principii și a moralei în artă. Sunt aduse în sprijin
Portrete, II, 321–322. S.I., A.Ml.
teoriile lui Kant sau ale lui Marcel Raymond, sunt
VASILE, Marian (19.IV.1938, Lișteava, j. Dolj – folosite manifestele dada și poemele de tinerețe ale
17.II.2006, București), teoretician și istoric literar, lui Tristan Tzara, dar se trece și prin poezia franceză
prozator. Este fiul Mariei (n. Lazăr) și al lui Dumi- de la Victor Hugo încoace, pentru a se descoperi un
tru Vasile, țărani, și frate cu poetul Gh. D. Vasile. Ur- perigeu negativ al subiectului abordat. În volumul
mează primele clase în comuna natală (1945–1952), Disocieri în teoria culturii și artei moderne (1975)
Școala Medie nr. 2 din Craiova (1952–1955) și Facul- teoreticianul ambiționează să construiască un sis-
tatea de Filologie, secția limba rusă, a Universității tem moral al valorilor culturale, fără a oferi însă
din București (1956–1961). După absolvire devine repere convingătoare sub raportul informației, ca
preparator la Catedra de limba și literatura rusă din și al argumentației, mergând pe o idee frecvent uzi-
cadrul Institutului de Limbi Străine. Ulterior, din tată: omul trebuie să aibă ca mod specific de exis-
1968 până în 1999, este cercetător la Institutul de tență individualitatea morală, garantată doar de
Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, iar din 2000 raționalul etic, până la relevarea eului rațional cre-
conferențiar la Universitatea „Spiru Haret” din Bu- ator. O carte de maturitate este Conceptul de origi-
curești. Obține titlul de doctor în 1999 cu o teză nalitate în critica literară românească (1988), care
despre Mihail Bahtin, reluată și publicată în 2001 acoperă o perioadă vastă, de la 1800 și Țiganiada
cu titlul M. Bahtin. Discursul dialogic, istoria unei lui Ion Budai-Deleanu până după al Doilea Război
mari idei. Debutează în 1965 la revista „Ramuri” cu Mondial. Abordând contribuții și destine contro-
o recenzie, iar editorial în 1972, cu Avangarda lite- versate (Lucian Blaga, C. Rădulescu-Motru, Mircea
rară. Termeni și semnificații. Mai scrie la „Contem- Eliade, Mihail Sebastian, V. Voiculescu ș.a.), cerce-
poranul”, „Revue roumaine”, „Scânteia tineretului”, tătorul propune o microistorie a esteticii, filosofiei
„Luceafărul”, „Revista de istorie și teorie literară”, și criticii literare românești dintr-o perspectivă în
„Jurnalul literar” ș.a. Totodată participă la reali- care apar, după propria expresie, „viziuni comple-
zarea unor volume colective: Metodologia istoriei xe și interpretări nuanțate”. Lucrarea este în același
și criticii literare (1969), Poetică și stilistică (1973), timp o încercare de teorie a culturii române mo-
Dicționar de termeni literari (1976), Etic și estetic derne și se vrea o „continuare” a lucrărilor clasice
(1979), Literatura română contemporană (I, 1980), similare, Spiritul critic în cultura românească de G.
Evoluția artei și exigențele receptării (1985) ș.a. Ibrăileanu și Istoria civilizației române moderne de
În studiile sale, multe apărute în periodice de E. Lovinescu. Ca autor al unui roman istoric, Olteni
specialitate, V. privește sistemul critic ca pe moda- în cetatea de scaun (1982), V. se oprește la domnia
litatea cea mai adecvată și expresivă pentru rapor- lui Matei Basarab, insistând și asupra personalității
tul real dintre critică și operă, precum și pentru cel lui Udriște Năsturel, și se bazează, în reconstituirea
general, dintre subiect și obiect. Discutând relația epocii, pe documente, scrisori, cronici etc. A lăsat
dintre etic și estetic în opera lui Tudor Vianu, în- în manuscris alte două microromane, O iubire soră
cearcă – în analiza contribuției esteticianului – să cu moartea (în centru se află dragostea, încheiată
clarifice câteva contradicții și să stabilească une- tragic, a unui bătrân filosof pentru o tânără femeie)
le coordonate de înțelegere în epocă a „cazului și La fabrica de nisip.
Vianu”. Se afirmă că, de fapt, Tudor Vianu face, prin
SCRIERI: Avangarda literară. Termeni și semnificații, Bu-
procesul etic al artei suprarealiste, un rechizitoriu
curești, 1972; Disocieri în teoria culturii și artei moderne,
la adresa culturii moderne aflate în „disoluție”; arta București, 1975; Olteni în cetatea de scaun, Craiova, 1982;
modernă îi apare „deficitară” din perspectiva im- Conceptul de originalitate în critica literară româneas-
perativului etic, de unde și întoarcerea sa la clasi- că, București, 1988; Teoria literaturii, București, 1995;
cism. În studiul Avangarda literară. Termeni și sem- Introducere în teoria genurilor literare, București, 2000;
nificații V. precizează specificul termenilor privind Noțiuni de teoria literaturii, București, 2000; M. Bahtin.
„libertatea” ca fiind opusă chiar ideii de rațional, Discursul dialogic, istoria unei mari idei, București, 2001.
Vasilenco Dicționarul general al literaturii române 586
Repere bibliografice: Râpeanu, Interferențe, 243–245; dovadă de curaj civic și intelectual, în favoarea re-
Ulici, Prima verba, II, 222–224; Voicu Bugariu, Un ro- stabilirii ortografiei tradiționale a limbii române și
man istoric, LCF, 1982, 16; Mihai Zamfir, „Concep- a reintroducerii alfabetului latin, întemeindu-se
tul de originalitate în critica literară românească”, RL, pe argumente lingvistice și istorice de necontestat.
1989, 41; Mihai Ungheanu, „Conceptul de originali- Articolul Criza ortografică și căile de lichidare a ei a
tate în critica literară românească”, LCF, 1989, 44; Li- fost în mod repetat refuzat de presa din Chișinău,
viu Papadima, „Conceptul de originalitate în critica fiind publicat, după o tergiversare de doi ani, în
literară românească”, LL, 1991; Marian Barbu, Tră- 1957, în revista „Nistru”, într-o formă modificată și
ind printre cărți, I, Petroșani, 2001, 304–306. A.Ml. cu un titlu atenuat: Să restabilim principiile orto-
VASILENCO, Ion (20.I.1926, Pașcani – 13.III.1977, grafiei noastre clasice tradiționale. Represaliile care
Chișinău), critic și istoric literar. Este fiul lui Ser- au urmat i-au ruinat sănătatea, afectată, după tipă-
ghei Vasilenco, muncitor. A urmat școala primară și rirea în 1963, în „Cultura Moldovei”, a unei încercări
Gimnaziul CFR la Pașcani (1933–1937, 1937–1940), de recuperare a lui C. Stere, și de acuzele vehemen-
terminând ultima clasă la Chilia, la o școală în lim- te de „naționalism burghez” și „indisciplină”. Drept
pedeapsă i s-a retras numele de pe pagina de titlu
ba rusă, și liceul din Ismail (1941–1944). În 1951 a
a Dicționarului rus–moldovenesc, sub pretextul că
absolvit Facultatea de Istorie și Filologie a Univer-
este „prea tânăr” ca să figureze ca redactor-res-
sității de Stat „V.I. Lenin” din Chișinău, pregătind
ponsabil al unei lucrări de asemenea anvergură. În
doctoratul la Institutul de Literatură „Maxim Go-
ultimii ani ai vieții este scos din viața publică: este
rki” al Academiei de Științe din Moscova, unde în
internat cu forța într-un spital de psihiatrie, lucru
1956 își susține teza Viața și activitatea literară a
ce l-a condus la sinucidere.
lui Alecu Russo. Lucrează în calitate de cercetător
la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de SCRIERI: Alecu Russo. Jizni i tvorcestvo, Chișinău, 1967;
Reîntoarcerea valorilor, îngr. Lazăr Ciobanu, pref. Mihai
Științe din Chișinău. A debutat precoce, în 1936,
Cimpoi, Chișinău, 2008. Ediții: Alecu Russo, Opere alese,
cu versuri la „Cuvântul liber”. În 1943 își închegase pref. edit., Chișinău, 1955; ed. 2 (Opere), pref. Efim Levit,
chiar o plachetă, dar cenzura i-a interzis editarea. A Chișinău, 1966, Cugetări și amintiri, pref. edit., Chișinău,
mai colaborat la ziarele „Moldova socialistă” și „Ţă- 1966; Omagiu lui Alecu Russo, introd. edit., Chișinău,
ranul sovietic”, la „Cultura Moldovei” ș.a. Cicluri de 1962.
versuri i-au fost incluse în antologiile colective Gla- Repere bibliografice: P.A. Kovcegov, O carte despre opera
suri tinere și Moldova tânără. lui Alecu Russo, „Comunistul Moldovei”, 1967, 12; Pavel
Preocupările lui V., îndreptate mai ales către cer- Zavulan, „Alecu Russo. Jizni i tvorcestvo”, RLSL, 1969, 1;
cetarea scrierilor lui Alecu Russo, s-au concretizat Mihai Papuc, Din arhiva Ion Vasilenco, LA, 1989, 25 mai;
într-o monografie publicată în limba rusă (1967), Iulia Mihăileanu, Un om în vremuri de neomenie, „Basa-
în studii și articole apărute în presa literară sau în rabia”, 1991, 10; L. Brad, Ion Vasilenco: 70 de ani de la naș-
tere, „Mesagerul”, 1996, 15 martie; Cimpoi, Ist. lit. Basa-
culegeri tematice colective – Istoria literaturii mol-
rabia, 274; Dicț. Chișinău, 559–560; Dumitru Crudu, Un
dovenești (I, 1958), Schiță asupra istoriei literaturii mare disident: Ion Vasilenco, TP, 2011, 12 februarie. Vs.C.
sovietice moldovenești (1963, în limba rusă), Din
trecutul cultural și literar al poporului moldovenesc VASILESCU, Emil (24.VIII.1938, Ludești, j. Dâm-
(1969) ș.a. Se adaugă alcătuirea, pentru prima dată bovița), istoric literar, publicist. Este fiul Nastasiei
în stânga Prutului, a unei ediții consacrate lui Alecu (n. Diaconescu) și al lui Marin Vasilescu, învățător.
Russo (Opere alese, 1955), în care include și Cânta- Urmează liceul la Găești, absolvit în 1957, și Facul-
rea României, gest de mare îndrăzneală în Basara- tatea de Limba și Literatura Română a Universității
bia anilor ‘50 din secolul trecut. V. nu s‑a cantonat din București (1962–1967). Până în 1989 e redactor
în studierea acestui autor, ci a semnat mai multe la „Scânteia”, în 1990 trece pentru scurt timp prin
articole referitoare la scriitori basarabeni (Alexie redacția ziarului „Adevărul”, în același an devenind
Mateevici, Andrei Lupan, Emilian Bucov, George redactor-șef al revistei „Biblioteca” și având o per-
Meniuc ș.a.), a scris despre Costache Conachi, Cos- severentă activitate în domeniul bibliologiei și în
tache Negruzzi, Eminescu, Ioan Slavici, Barbu De- managementul modern al bibliotecii. A debutat
lavrancea ș.a. Pe de altă parte, încă din deceniul al publicistic în 1963 la „Viața studențească” și edito-
șaselea V. s-a pronunțat răspicat și constant, dând rial în 1979 cu Al. Sahia. Dimensiuni și repere. A mai
587 Dicționarul general al literaturii române Vasilescu
colaborat la „Viața românească”, „Familia”, „Lucea- literară, cum ar fi cel despre publicistica și polemi-
fărul”, „Ramuri”, „Argeș” ș.a. cile lui Ion Barbu sau cel despre corespondența lui
V. ilustrează cazul istoricului literar acribios, Al. Sahia, lui V. revenindu-i și meritul de a stabili,
preocupat de realizarea unor monografii temeini- după documente, anul nașterii scriitorului: 1906 în
ce: Al. Sahia. Dimensiuni și repere, Vladimir Streinu loc de 1908.
(2002), Anton Holban (2002), ca și a unor antologii SCRIERI: Al. Sahia. Dimensiuni și repere, București, 1979;
ale receptării critice, referitoare la Al. Sahia (1976), Revista „Biblioteca”, București, 1998; Vladimir Streinu,
Lucian Blaga (1981) și Vladimir Streinu (1984). Me- Târgoviște, 2002; Anton Holban, București, 2002; Con-
toda studiului monografic este cea standard: pre- traforturi, I–II, Târgoviște, 2004–2006; Bibliologi români
zentarea biografiei urmată de analiza operei, or- (în colaborare cu Gheorghe Buluță și Victor Petrescu),
Târgoviște, 2011. Antologii: Alexandru Sahia interpretat
donată în funcție de nucleele tematice, dar și prin
de…, introd. edit., București, 1976; Lucian Blaga inter-
inventarierea genurilor abordate de scriitor. Cartea pretat de…, introd. edit., București, 1981; Vladimir Strei-
despre Al. Sahia aspiră să fie un studiu obiectiv, un nu interpretat de…, introd. edit., București, 1984.
instrument de lucru util mai ales datorită secțiu-
Repere bibliografice: Ion Dodu Bălan, O monogra-
nii biografice, oferind date mai puțin cunoscute. fie despre un scriitor militant, RMB, 1979, 10 819; Ioan
În analiza operei V. luminează aspecte îndeobș- Adam, O monografie Alexandru Sahia, RL, 1979, 35;
te ignorate, selecționând „nucleele constitutive”: Mihai Coman, Hotarele operei, LCF, 1979, 38; Ioan Gri-
„realismul vizionar”, „grotescul tragic” – tratat în gorescu, Alexandru Sahia sau Simfonia neterminată,
secțiunea cea mai reușită a studiului, unde proza CNT, 1979, 49; Ștefan Ion Ghilimescu, O monografie Vla-
de război este anexată literaturii de tip expresio- dimir Streinu, „Litere”, 2002, 6; Emilian Marcu, „Vladi-
nist – și realismul rural. În altă monografie, Vla- mir Streinu”, CL, 2003, 9; Henri Zalis, Două contribuții
de istorie literară, „Litere”, 2003, 10; Mihai Stan, Scrii-
dimir Streinu, demersul interpretativ vizează tot
tori, cărturari și editori, „Litere”, 2005, 8; Victor Petrescu,
exhaustivitatea. V. e atent la prezentarea aspectelor Emil Vasilescu – vocație și destin, „Litere”, 2008, 10. O.S.
activității criticului (comentator de poezie, proză,
critică, polemist, istoric literar etc.) și oferă un mi- VASILESCU, George (14.XII.1902, Huși – 21.IV.1976,
nuțios inventar descriptiv al aproape tuturor arti- Iași), dramaturg. Este fiul Mariei (n. Cireș) și al lui
colelor și volumelor. Comentariul devine pe alo- Grigore Vasilescu, felcer. Urmează cursurile prima-
curi redundant, ca în paginile despre publicistică, re și secundare în localitatea natală, absolvindu-le
unde se reiau informații din capitolul dedicat po- în 1921. Înscris la Școala Militară din Sibiu, o ter-
lemistului. În afară de documentarea minuțioasă mină în 1924 ca sublocotenent de infanterie, ulte-
asupra operei, dar și de ordin biografic, unde sunt rior făcând carieră militară. Mai târziu, în perioada
consemnate elemente eludate anterior, cum ar fi 1933–1937, frecventează Facultatea de Drept a Uni-
anii de tinerețe ai lui Vladimir Streinu, dedicați po- versității din Iași. În 1941 este rănit pe Frontul de
liticii ca membru al Partidului Național Țărănesc Răsărit, dar se va reîntoarce și va lupta pe Frontul
sau episodul detenției, meritul monografiei constă de Vest. Avansat la gradul de maior, primește Ordi-
în scoaterea în evidență a profilului critic al aces- nul Steaua României cu Spade în grad de Cavaler
tuia. V. îi analizează corect metoda, insistă asupra și Ordinul Coroana României cu Spade în grad de
„stilului critic” și a poziției lui Vladimir Streinu în Cavaler cu Panglică de Virtutea Militară. După răz-
disputa tradiție versus modernitate. Spre deose- boi profesează avocatura la Iași. Debutul literar se
bire de mentorul E. Lovinescu, spirit care înclină produce în 1934, la „Realitatea ilustrată”, cu poezii
eminamente spre modernitate, Vladimir Streinu traduse din limba franceză. Colaborează sporadic
ar fi un modern temperat sau un modern „antimo- cu versuri la „Convorbiri literare”, „Gluma” ș.a., fo-
dern”. O bună reconstituire a publicisticii perioadei losind și pseudonimul Ragastens, însă, încurajat de
și mai ales a contribuției revistei „Kalende” o repre- prietenii din boema literară ieșeană (Sandu Telea-
zintă capitolul unde se analizează polemicile pur- jen, Aurel Leon, George Lesnea, George Mărgărit
tate de critic în anii ’30 ai secolului trecut. Dintre ș.a.), dar mai cu seamă de Mihai Codreanu, mento-
articolele și medalioanele reunite în două volume rul său, dă curs talentului de dramaturg, realizând
intitulate Contraforturi (2004–2006), se remarcă în adaptări pline de har, în special după poveștile lui
special acelea care furnizează informații de istorie Ion Creangă.
Vasilescu Dicționarul general al literaturii române 588
În 1953 are loc la Teatrul Național din Iași pre- a unor emoții puternice, dar independente într-o
miera piesei Ochiul babei, comedie în versuri rea- oarecare măsură de sine, în momentul îndrăgos-
lizată după Soacra cu trei nurori de Ion Creangă. V. tirii (O picătură de soare). De regulă, personajele
nu s-a rezumat la o simplă prelucrare a poveștii, ci par somnolente, blocate într-o stare de inerție în
a reușit să dea consistență dramatică textului, uti- care sentimentele, trăirile se dezvoltă ca un under-
lizând și experiența sa de viață, copil și adolescent ground psihic luat în stăpânire treptat, iar emoțiile
provenit dintr-un mediu rural situat în împrejuri- se repercutează treptat și sunt trăite cu încetinito-
mile orașului Huși, comparabil cu acela humuleș- rul. Vocația „anonimatului”, pe care Marian Popa o
tean. Piesa se remarcă prin ritmul alert al replicilor, considera caracteristică pentru situațiile din pro-
prin umor și prin limbajul colorat cu regionalisme, zele lui V., se află în legătură cu această predilecție
care conferă savoare întregii desfășurări dramati- pentru abulia psihică, definitorie pentru personaje
ce. Nota „locală” prezentă în dialogul personajelor și care impune narațiunii un ritm lent de evoluție.
nu a constituit un impediment în receptarea de Izbutită este proza titulară, ce urmărește etapele
către actori și spectatori a farmecului și vitalității destrămării unei căsnicii și consecințele asupra
textului, acesta fiind montat pe scenele mai mul- protagonistului. Povestirea Piatra lui Pan, lipsită de
tor teatre, la București, Arad, Pitești, Brăila, Reșița, coagulare epică (finalul sugrumă dezvoltarea intri-
Cluj, Oradea, Constanța ș.a. V. mai compune dra- gii și o reduce la un posibil fragment de nuvelă), se
matizări și după alte scrieri ale lui Creangă: Harap detașează totuși printr‑o ingenioasă surprindere a
Alb („Iașul literar”, 1954), Stan Pățitul (jucată în atmosferei tensionate din timpul războiului. Veri-
anii ’60) ș.a., după cum prelucrează pentru scenă și gile (1971), roman ratat, pare că îi ghilotinează lui V.
Neamul Șoimăreștilor de Mihail Sadoveanu. cariera de prozator și îl îndreaptă exclusiv spre tra-
SCRIERI: Ochiul babei, București, 1954; Stan Pățitul, în duceri. Deși nivelul construcției epice este destul
Dramaturgi ieșeni contemporani, îngr. și pref. Ion Nuță, de atent strunit, deficitul scrierii, care își propune
Iași, 1970, 3–63. să valorifice banalitatea faptului cotidian, constă în
Repere bibliografice: George Mărgărit, „Ochiul babei” tratarea plată a unui subiect generos, acela al de-
pe scena Teatrului Național din Iași, „Iașul nou”, 1953, venirii unor tineri. Aceștia pendulează unii în jurul
2; N. Barbu, [George Vasilescu], CRC, 1966, 36, TR, 1967, altora, cuplurile se fac și se desfac, cineva dorește
52; Leon, Umbre, IV, 272–279; Sorina Bălănescu, Un dra- să devină scriitor (autoreferențialitate folosită cu
maturg uitat: George Vasilescu, TP, 1992, aprilie; Maftei, stângăcie), o tânără e actriță etc. Deși autorul nu
Personalități, VII, 319–321; Val Sgarcea, „Ochiul babei”,
a mizat pe această încadrare a scrierii sale, Verigile
TMS, 2001, 7; Busuioc, Scriitori ieșeni, 431–432. O.I.
nu s-ar defini nici ca roman de gare, lipsindu-i an-
VASILESCU, Horia (6.VII.1940, Caransebeș), pro- trenul epic și abilitatea livrării elementului senza-
zator, traducător. Este fiul Elenei și al lui Constan- țional. V. s‑a remarcat și ca traducător. A transpus
tin Vasilescu, avocat. După studii de drept, înche- în românește Caiet de note (1850–1860) având ca
iate la Universitatea din Cluj în 1967, urmează un autor pe Claude Bernard (1969), o serie de romane
stagiu postuniversitar la Torino (1967–1968). Cer- de Alexandre Dumas (Războiul femeilor, 1972, Ce-
cetător la Filiala Cluj a Academiei, este apoi redac- zar, 1975) și de Jules Verne (Țara blănurilor, 1975),
tor la „Jurnal” (1978–1981), o publicație din Caran- precum și câteva lucrări de artă.
sebeș. A debutat în 1961 la „Luceafărul” cu nuvela SCRIERI: Zidul, București, 1967; Verigile, București, 1971.
O picătură de soare, iar editorial în 1967 cu volumul Traduceri: Claude Bernard, Caiet de note (1850–1860),
de proză Zidul. Mai e prezent în „Scrisul bănățean” îngr. Mirko Drožen Grmek, pref. Robert Courrier, Gheor-
ghe Brătescu, București, 1969; Camille Mauclair, Secretul
(„Orizont”), „Tribuna”, în presa locală din Caranse-
lui Watteau, București, 1970; Robert Étienne, Viața coti-
beș și din Cluj. diană la Pompei, pref. Răzvan Theodorescu, București,
În povestirile din Zidul V. adaptează tipologia 1971; Alexandre Dumas, Războiul femeilor, Cluj-Napoca,
„sucitului” la mediul muncitoresc, asezonând pro- 1972, Robin Hood, București, 1974, Cezar, Cluj-Napoca,
za cu tematică industrială cu una vag psihologizan- 1975; René Floriot, Adevărul se ține-ntr-un fir, București,
tă. Situația epică repetată în majoritatea scrierilor 1973; Jules Verne, Țara blănurilor, Iași, 1975.
este următoarea: „sucitul” (aici un muncitor atipic) Repere bibliografice: Marian Popa, À propos de...,
are o primă tresărire a conștiinței, o primă intuiție LCF, 1967, 43; George Suru, „Zidul”, O, 1968, 2; Dorin
Tudoran, „Zidul”, AFT, 1968, 26; Sorin Titel, „Verigile”, Universitas și surprinde o voce care seamănă din
RL, 1971, 40; Cornel Ungureanu, [Horia Vasilescu], O, când în când cu aceea a lui Daniel Bănulescu: „pul-
1971, 11, „Reflex” (Reșița), 2005, 7–12; Popa, Dicț. lit. sam/ asemenea unui cămin de nefamiliști/ citeam
(1977), 595; Ulici, Lit. rom., I, 447; Aquilina Birăescu, Di- poezie una la șase ore țineam regim/ ochii închiși/
ana Zărie, Scriitori și lingviști timișoreni (1945–1999), Ti-
gura strânsă/ erai aproape făceai piața patul cură-
mișoara, 2000, 232. O.S.
țenie/ dragoste/ gândeam să fugim cu ceva inter-
VASILESCU, Lucian (23.X.1958, Ploiești), poet, ga- zis/ cu trenul de marfă/ cu mașina de scris”. Spirt.
zetar. Este fiul Emiliei (n. Tacu) și al lui Vasile Vasi- Muzeul întâmplărilor de ceară (2000) e cartea cea
lescu, economist. În orașul natal a absolvit Liceul mai bună a lui V. Aici timbrul devine nu atât grav,
„Mihai Viteazul” (1977) și Facultatea de Tehnologia cât insidios, iar retorica, mai perorativă, a căpătat
Chimizării Țițeiului și Petrochimiei din cadrul In- distincție și metafizică, în unele porțiuni căpătând
stitutului de Petrol și Gaze (1983). Până în 1990 lu- un sunet cadențat-bisericesc, ca la Tudor Arghezi.
crează ca inginer la Borzești și Ploiești, apoi ca in- Formula e mai directă și mai eficientă decât ante-
spector pentru Prahova în Ministerul Aprovizionă- rior. Ea poate fi descrisă ca un baladesc vizionar
rii Tehnico-Materiale și Controlul Gestiunilor Fixe care atinge temele mari parcă din greșeală, dar cu
și ca redactor al unei reviste studențești editate de efect: „Ca printr-un ochean, prin fundul paharului/
Institutul de Petrol și Gaze. Ulterior este secretar lumea-mi apare mai aproape, mai mare./ Îmi port
de redacție la „Luceafărul”, ziarist la „Cotidianul” nemurirea la cingătoare./ În raniță – bastonul de
mareșal. Papuci/ și pijama albastră – așa cum am
(1991–1992), „Evenimentul zilei” (1993–1994),
fugit/ din balamuc, pe fereastră./ Acum, de pe pun-
„Ziua” (1994–1995), „Cartea” (1995–1996), expert
tea cea mai înaltă scrutez/ depărtările. Cutreier ne-
în relații publice la Consiliul Național al Audiovizu-
obosit/ psihozele, depresiile, nevrozele, mările./ Pe
alului, secretar general de redacție la revista „Car-
trup port răni adânci rămase/ din lupta cu perfuzi-
tea”, editată de Fundația Nemira, din 1997 muze-
ile,/ cu electroșocurile, copilăria, iluziile./ Echipa-
ograf la Muzeul Literaturii Române din București,
jul s-a răsculat într-o zi și m-a părăsit./ Sunt singur
redactor-șef la revistele „Câinele meu” (1998–2001)
pe oceanul făr’ de sfârșit./ Am credința că voi des-
și „Descoperă” (2004–2006), editor al „Ziarului de
coperi odată/ și-odată cuvântul promis” (Spirt. Cel
duminică” (din 2009). Ca poet, a debutat în 1988 la
ce vorbește singur). Volumul confort 2 îmbunătățit
„Amfiteatru”, iar editorial cu placheta Evenimentul
(2004), scris în colaborare cu Ioan Es. Pop, are o
zilei – un poem văzut de Lucian Vasilescu, apărută
structură compozită, alături de poeme cuprinzând
în 1995 și distinsă cu Premiul Asociației Scriitori- istorioare, evocări și chiar reportaje, pe o paletă de
lor din București. A mai publicat în „Luceafărul”, la delicat către sentimentalismul lăcrimos. V. este
„Suplimentul literar-artistic al «Tineretului liber»”, unul dintre poeții importanți ai nouăzecismului,
„Dreptatea literară”, „Contrapunct”, „Arc”, „Nouă- fără a fi totuși paradigmatic precum Cristian Po-
zeci”, „Contemporanul – Ideea europeană”, „Litera- pescu, Daniel Bănulescu sau Ioan Es. Pop.
torul”, „Poesis”, „ArtPanorama”, „Vatra”, „Playboy”.
SCRIERI: O mie nouă sute nouăzeci și doi. Sisteme de
În deceniul al nouălea a frecventat cenaclul Uni- supraviețuire (în colaborare cu Florin Toma), București,
versitas condus de Mircea Martin. 1992; Evenimentul zilei – un poem văzut de Lucian Va-
În Evenimentul zilei..., carte care parazitează și silescu, București, 1995; Ingineria poemului de dragoste,
recontextualizează poetic, sub forma unor istori- București, 1996; Sanatoriul de boli discrete, București,
oare bizare, grotești, intens sexuale, materia „trivi- 1996; Spirt. Muzeul întâmplărilor de ceară, pref. Al. Cis-
ală” din ziarul cu același nume, poate fi văzut un telecan, București, 2000; confort 2 îmbunătățit (în cola-
gest de marketing și frondă tipic pentru generația borare cu Ioan Es. Pop), București, 2004; aproape. atât de
departe – close. so far away, ed. bilingvă, București, 2009;
’90, dar și o formă de dezafectare a unui real agre-
Institutul de poezie legală, I–II, îngr. și pref. Nicolae Țone,
siv, prin preluarea și depășirea lui în poezie. Volu- postfață Al. Cistelecan, București, 2010.
mul rămâne interesant exclusiv prin acest caracter
Repere bibliografice: Alexandru Condeescu, Textul și
manifest. Desantul editorial al lui V. continuă prin sexul, ALA, 1996, 306; Dan-Silviu Boerescu, Cântecul de
Ingineria poemului de dragoste și Sanatoriul de dragoste al politehnocantropului, LCF, 1996, 31; Mun-
boli discrete, ambele publicate în 1996. Ingineria teanu, Jurnal, VII, 257–262; Cistelecan, Top ten, 79–81;
poemului de dragoste cuprinde poeme din epoca Soviany, Textualism, I, 176–182; Lefter, Scriit. rom.
Vasilescu Dicționarul general al literaturii române 590
’80–’90, III, 265–267; Vasile, Poezia, 293–296; Ioan Moldo- – predoslovii, dedicații, notele de la finalul ma-
van, Poezie în dans de deux, F, 2004, 11–12; Ștefănescu, nuscriselor etc.), precum și o investigare a felului
Istoria, 1107–1108; Soviany, Cinci decenii, II, 66–69. M.I. în care „Autorul își proiectează și își formează o
idee de Cititor”. În fapt, analiza practicilor de lec-
VASILESCU, Mircea (19.VII.1960, Ploiești), critic și
istoric literar, gazetar. Este fiul Ecaterinei (n. Mu- tură și a relației autor–cititor este stratificată, pe V.
cenic) și al lui Zamfir Vasilescu, fotograf. A urmat interesându-l nu numai circumscrierea celor doi
la Ploiești Liceul de Filologie–Istorie „C. Dobro- termeni în contextul sociocultural al perioadei, ci
geanu-Gherea”, absolvit în 1979, apoi Facultatea și o metaestetică a receptării, ca în capitolul unde
de Limba și Literatura Română a Universității din inventariază bibliografia critică românească des-
București (1979–1984). Obține titlul de doctor cu pre subiect. Ideea de bază a studiului ar fi aceea că
teza Formarea sistemului de receptare în literatura în cultura română veche cei doi protagoniști – al
română veche și modernă (1999), reluată parțial și scrisului și al lecturii – au echivalări atipice. Spre
tipărită cu titlul „Iubite cetitoriule…”. Lectură, pu- exemplu, în ipostaza „scriitorului” este descoperit
blic și comunicare în cultura română veche (2001). fie un derutant „nimeni”, fie un discret „copist” (cu
Profesor la Breaza (1984–1987), cercetător la Insti- un rol polivalent), fie un „autor”-pedagog, ce își
tutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din aproximează, iar în cele din urmă își recunoaște
București (1988–1991), ulterior intră în învățămân- „iubitul cetitoriu”, dar la care se raportează cu un
tul universitar la Facultatea de Litere bucureștea- soi de stăruință didactică, livrându-i un „decalog
nă, unde din 2004 e conferențiar la Departamentul al lecturii” și „condiționându-i” libertatea. Intere-
de studii literare. Funcționează și ca lector de lim- sant este și capitolul consacrat unuia din codurile
ba română la Universitatea La Sapienza din Roma culturale ale literaturii vechi, și anume cvasiobliga-
(1994–1997), e bursier și lector la Universitatea din tivitatea intermedierii orale a „practicilor scrisului
Antwerpen (2000), bursier al New Europe College și a experimentelor de lectură”. Pentru traseul lui
(2000–2001), profesor invitat la Universitatea din V., cartea „Iubite cetitoriule…” funcționează și ca
Viena (2003). Redactor-șef adjunct (1993–1994), re- linie de demarcație între domenii – critică și istorie
dactor-șef din 1998 la revista „Dilema”, iar din 2004 literară/publicistică. Anterior alcătuise și prefațase
la „Dilema veche”, este între timp redactor-șef al antologia Șerban Cioculescu, însoțită de un bogat
Editurii Fundației Culturale Române (1997–1998). aparat critic (cronologia vieții și a operei, biblio-
Începând cu ianuarie 2012, este președintele Fun- grafia selectivă a scrierilor proprii și a referințelor
dației Soros România. A debutat în 1982 la „Revista critice) și editase împreună cu Dorli Blaga roma-
de istorie și teorie literară” și editorial în 1987 cu nul postum al lui Lucian Blaga, Luntrea lui Caron
o antologie a receptării critice referitoare la Șerban (1990). Merită menționat și un articol al său despre
Cioculescu. Mai colaborează la „Limbă și literatu- Urmuz („Revista de istorie și teorie literară”, 1988),
ră”, „Caiete critice”, „România literară”, „Memoriile cu o abordare mai puțin obișnuită a Paginilor bi-
secției de filologie și literatură”, „Synthesis”, „Tran- zare, relevând în spatele prozatorului avangardist
silvania”, „Lettre internationale”, „Contrapunct”, un creator realist sau un neoromantic. Odată cu
„Arc”, „Orizont”, „Familia”, „Cronica”, „22”, „Romà- Mass-comedia. Situații și moravuri ale presei de
nia orientale” (Roma), la revista online „Respiro”, la tranziție (2001) prinde contur jurnalistica lui V.
Radio România Cultural și la Europa Liberă. I s-au Nucleul volumului poate fi socotit articolul „Noi”
acordat distincțiile Chevalier de l’Ordre des Palmes și „ei”, cu presa la mijloc, care exploatează o temă
Académiques și Cavaliere dell’Ordine Stella della predilectă: analiza formelor de camuflare a con-
Solidarietà Italiana, ambele în 2004. textului identitar specific românității. Din textele
În „Iubite cetitoriule...”. Lectură, public și comu- de aici se poate observa – și în acest punct apar și
nicare în cultura română veche, lucrare înscrisă liniile de legătură cu primul segment al activității
în deschiderea operată de estetica receptării și de lui V. – că publicistica este mediată de două grile
recuperarea de tip mentalist, V. propune o anali- livrești, dintre care cea caragialeană (concretizată
ză a practicilor de lectură din cultura veche (spri- și în titlurile secțiunilor volumului) este evidentă,
jinindu-se ca sursă documentară principală pe iar a doua ar putea fi presa interbelică, preocupată
ceea ce Paul Cornea numește „texte de escortă” de mulajul propriei identități, entuziast apreciată
de comentator. Aceste lucruri sunt observabile și frecvent, își continuă învățătura la Lunca Mure-
în Europa dumitale. Dus – întors între „noi” și „ei” șului, Turda, Caracal, Buftea, Beiuș, Șimleu Silva-
(2007) unde analiza comparatistă include o per- niei și Salonta, obținând bacalaureatul în 1947 la
spectivă legată de mentalități sau de contextul so- Oradea. Urmează un an (1948–1949) Facultatea
ciopolitic. V. a tradus, singur sau în colaborare, lude Drept din Cluj, după care trece la Facultatea
crări de referință din istoriografia și critica france- de Filologie, secția română–istorie, a Universității
ză, precum Reflecții asupra Revoluției franceze de din București, luându‑și licența târziu, în 1970. Se
François Furet (1992) sau unele studii ale lui Michel stabilise la Oradea, ca redactor la ziarul „Crișana”
Foucault: Istoria nebuniei în epoca clasică (1996) (1949–1953), instructor cultural (1953–1956), se-
sau Cuvintele și lucrurile: o arheologie a științelor cretar literar la Teatrul de Stat (1956–1965), secretar
umane (1996, în colaborare cu Bogdan Ghiu). La general de redacție (1965–1973) și responsabil de
acestea se adaugă transpunerea din limba italiană rubrică (1973–1988) la revista „Familia”. Este iniția-
a două lucrări de artă (1998, 1998), ambele despre tor și redactor-șef la săptămânalul „Bihorul” (1990–
pictură și evoluția ei de la etapa barocului la mo- 1994) și la „Ţara Crișurilor” (1990–1991), membru
dernitatea secolului al XX-lea. fondator și secretar general de redacție al lunarului
SCRIERI: „Iubite cetitoriule…”. Lectură, public și co- „Cetatea Bihariei” (din 1992), membru fondator și
municare în cultura română veche, București, 2001; redactor la hebdomadarul „Vestul românesc” (din
Mass-comedia. Situații și moravuri ale presei de tranzi-
1995) și la Editura „Iosif Vulcan” (din 1995). Un timp
ție, București, 2001; Europa dumitale, Dus – întors între
„noi” și „ei”, Iași, 2007; Eurotextes. Le continent qui nous a fost în conducerea secției de critică a Asociației
sépare, tr. Ioana Bot, Geneva, 2010. Ediții, antologii: Șer- Oamenilor de Teatru și Muzică și secretar al Filia-
ban Cioculescu interpretat de..., introd. edit., București, lei Bihor a aceleiași asociații. Debutează în 1948 la
1987; Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, postfața edit., Bu- ziarul „Lupta Ardealului” din Cluj cu o cronică de
curești, 1990 (în colaborare cu Dorli Blaga); Cercetarea film, iar editorial în 1970 cu monografia etnofol-
literară azi. Studii în onoarea profesorului Paul Cornea, clorică Nunta în Bihor. Mai e prezent cu articole,
București, 2000 (în colaborare cu Liviu Papadima); Inte- cronici dramatice, interviuri, reportaje, comentarii
lectualul român față cu inacțiunea. În jurul unei scrisori
etc. în „Tribuna”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Cro-
de G.M. Tamás, București, 2002. Traduceri: FranÇois Fu-
ret, Reflecții asupra Revoluției franceze, București, 1992; nica sătmăreană”, „Orizont”, „Ramuri”, „România
Michael Foucault, Cuvintele și lucrurile: o arheologie a literară”, uneori iscălind cu pseudonimele Cactus,
științelor umane, pref. Mircea Martin, București, 1996 Cornel Banu, Stelian Banu, Cristian Oană, Ion Pă-
(în colaborare cu Bogdan Ghiu), Istoria nebuniei în epo- duraru, V. Stelian și Cornel Barbăneagră. În 1998 i
ca clasică, București, 1996; Andrea Riccardi, Sant’Egidio, s-a decernat Premiul de publicistică „Alexandru
Roma și lumea, pref. Teodor Baconsky, București, 2000 Andrițoiu”, iar în 2006 a fost distins, post-mortem,
(în colaborare cu Mihai Banciu).
cu Premiul de Excelență pentru contribuția la cer-
Repere bibliografice: Eugen Simion, Stilul obiectivi- cetarea „regionalismului creator”.
tății, RL, 1987, 32; Val Condurache, Cartea de debut,
Considerându-se în primul rând publicist, V. s-a
CL, 1988, 4; Cornel Moraru, Lucian Blaga romancier, F,
1991, 3; Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 267–269; Catri- aplecat asupra istoriei și tradițiilor culturii bihore-
nel Popa, Cititori și cititoare, RL, 2002, 5; Svetlana Câr- ne în lucrări precum Calvarul Bihorului (noiembrie
stean, O societate și o cultură pe măsura ei, OC, 2002, 1918–aprilie 1919) (1994), 50 de ani printre scriitori
113; Ion Bogdan Lefter, Dubla (sau multipla) speci- și artiști (I, 2000) – contribuție la „o posibilă istorie a
alizare a lui Mircea Vasilescu, OC, 2002, 126; Al. Că- culturii bihorene” – și Oameni din Bihor. Dicționar
linescu, Gazetărie superioară, ATN, 2002, 3; Cătălina sentimental. 1940–2000 (I, 2002). Proiectat în două
Constantin, Chipul țării în tranziție, RL, 2003, 35; Mir- sau trei volume, dicționarul își împarte materia în
cea Morariu, „Europa dumitale”, F, 2007, 11–12; Dan
C. Mihăilescu, Lit. rom. postceaușism, III, 154–156. O.S.
șase capitole (Academicieni, Biserica română din
Bihor, Bihoreni, membri ai unor academii de profil,
VASILESCU, Stelian (18.XII.1927, Alexandria – Literatură – filologie – lingvistică, Publicistica, Cul-
25.XII.2003, Oradea), publicist, dramaturg, etno- tura populară), înlocuind astfel tiparul alfabetic de
graf. Este fiul Elenei (n. Banu) și al lui Mihai Vasile organizare a materiei într‑o lucrare lexicografică cu
(Vasilescu), funcționar. Începe clasele primare la cel pe domenii. Modalitatea de tratare a persona-
Alexandria (1933–1934), apoi, familia mutându-se lităților incluse în sumar suferă uneori din cauza
Vasiliu Dicționarul general al literaturii române 592
spiritului partizan și a unor inegalități de aborda- românilor din Transilvania (Cartea neagră de la Bu-
re. Așa se explică de ce articolul consacrat sieși se dapesta), pref. Teodor Maghiar, Oradea, 2000.
dezvoltă pe un număr de coloane în exces, luând Repere bibliografice: Ionuț Niculescu, [Stelian Vasi-
un aspect pronunțat autobiografic și de răfuială cu lescu], TTR, 1975, 3, 1978, 10; Cocora, Privitor, II, 194–195;
unii contestatari ai săi, iar altul, de pildă cel despre Miron Blaga, „În panteonul celor mai vrednici bărbați ai
Gheorghe Grigurcu, conține numai date biografice neamului”, F, 1983, 19; Traian Ștef, Iosif Vulcan, „Publicis-
tica”, ATN, 1985, 9; Costin Tuchilă, Portretul unui uma-
sumare, nu menționează nici o lucrare, examina-
nist, LCF, 1986, 51; Nae Antonescu, „Publiciști precursori
rea propriu-zisă a magistraturii critice exercitate de ai Marii Uniri”, F, 1989, 1; Aurel Turcuș, În slujba idealu-
acesta reducându-se la concluzia că „va rămâne ca lui național, O, 1989, 16; Ion Bulei, Împotriva uitării, VST,
demolatorul nr. 1 al marilor scriitori din perioada 1989, 23; Nicolae Georgescu, Presa în slujba Unirii, LCF,
1960–2000”. Volumul Publiciști precursori ai Marii 1989, 50; Dumitru Chirilă, Stelian Vasilescu, F, 2004, 40;
Uniri (1988) însumează studii și documente despre Cristea, Teleoman, 513–514; Datcu, Dicț. etnolog., 902. I.D.
George Barițiu, Vincențiu Babeș, Valeriu Braniș-
te, Ioan Bechnitz, Iulian Grozescu, Pavel Rotariu, VASILIU, Aurel (19.VI.1899, Huși – 27.IV.1976,
Octavian Goga, Onisifor Ghibu, Sever Bocu și Gh. Cluj-Napoca), poet, prozator, istoric literar. Este
Tulbure. Bălcescu, sol de pace (1978), Iancu, moțul fiul Ruxandrei și al lui Constantin Vasiliu, preot.
din Apuseni (1998) și Eminescu, student la Viena Urmează cursurile primare și secundare la Huși,
(2000) sunt piese de teatru-document. În ultima, apoi Facultatea de Litere din Iași. Își va construi o
unde apar ca personaje Eminescu, Ioniță Bumbac, solidă carieră pedagogică la Cernăuți prin ocupa-
Chibici Râvneanu, Ioan Bechnitz, Ioan Slavici, Ale- rea unor catedre de limba și literatura română la
xandru Ioan Cuza, Veronica Micle și autorul însuși Liceul „Aron Pumnul”, Liceul Militar „Marele Vo-
ievod Mihai” și Liceul nr. 4, unde va fi și director.
în rol de comentator, protagonistul apare ca luptă-
Între 1945 și 1949 predă la Liceul „Gh. Lazăr” din
tor pentru unitatea culturală a românilor. Cred în
Sibiu și i se încredințează, din nou, funcția de di-
teatru (1975) reunește douăsprezece convorbiri pe
rector, iar între 1953 și 1958 își continuă activitatea
care V. le‑a avut cu dramaturgi (D.R. Popescu, Al.
la Liceul nr. 3 în același oraș. A fost membru al So-
Mirodan), regizori (Marietta Sadova, Ion Olteanu,
cietății Scriitorilor Bucovineni și al Institutului de
Valeriu Moisescu, Mihai Dimiu), actori (Ion Luci-
Literatură de pe lângă Universitatea din Cernăuți.
an, Fory Etterle, Ion Marinescu, Dorel Urlățeanu)
A colaborat la „Liberalul” (Buzău), „Limba româ-
și teatrologi (Valentin Silvestru, Horia Deleanu).
nă”, „Junimea literară”, „Glasul Bucovinei”, „Cuget
Nunta în Bihor este o monografie clădită pe docu-
clar”, „Făt-Frumos”, „Jurnalul” (Craiova), „Revis-
mente autentice, surprinzând cu pregnanță tipolo-
ta societății Tinerimea Română”, „Sfarmă-Piatră”,
gia manifestărilor de cultură populară din subzo-
„Bucovina literară”, „Revista Bucovinei”, „Preocu-
nele etnofolclorice Vașcău și Beiuș.
pări literare”, „Țara” (Sibiu), „Cronicar” (Cernăuți),
SCRIERI: Nunta în Bihor, Oradea, 1970; „Familia”. Indi-
„Transilvania”, „Foaia poporului” (Sibiu) ș.a.
ce bibliografic (în colaborare cu Fl. Curteanu și Al. Ma-
Peisajul literar al anului 1937 înregistrează și
gereanu), Oradea, 1971; Cred în teatru, Timișoara, 1975;
Bălcescu, sol de pace, București, 1978; Publiciști precur- Cartea sonetelor, placheta lui V. Alegerea poeziei
sori ai Marii Uniri, Timișoara, 1988; Calvarul Bihorului cu formă fixă și a unui pseudonim, Aurel V. Sânger,
(noiembrie 1918 – aprilie 1919), Oradea, 1994; Iancu, mo- denotă timiditatea autorului, care, ținând seama
țul din Apuseni, Oradea, 1998; 50 de ani printre scriitori și de reacțiile critice condescendente, lasă să treacă
artiști. Contribuții la o (posibilă) istorie a culturii bihore- ceva timp până la apariția cărții următoare, Melopei
ne (1950–2000), I, Oradea, 2000; Eminescu, student la Vie- (1943), însă voința de a depăși mulțimea de sonete
na, Oradea, 2000; Oameni din Bihor. Dicționar sentimen- și sonetiști din epocă nu duce la un salt valoric. In-
tal. 1940–2000, pref. Constantin Mălinaș, I, Oradea, 2002. vocând „nufărul încărcat de stele și vis–Eminescu”
Ediții: „Familia”. Corespondențe de la Plevna, introd.
(poet pentru care nutrește o necondiționată vene-
Viorel Faur, Timișoara, 1977; Teodor Neș, A doua carte
despre oameni din Bihor, pref. edit., introd. Ioan Chira,
rație), „condurii albi ai primăverii”, „zalele de azur”,
Oradea, 1979; Iosif Vulcan, Publicistica, [vol. I] pref. edit., „vasta veșnicie” și alte asemenea imagini deloc per-
Timișoara, 1983, [vol. II], București, 1989 (în colabora- cutante, autorului îi lipsește cu desăvârșire emoția,
re cu Lucian Drimba); Onisifor Ghibu, Un plan secret al astfel încât admirația lui pentru natură nu trezește
guvernului unguresc din 1907 privitor la maghiarizarea în sufletul cititorului nici un fior. Măsuratul V. trece
593 Dicționarul general al literaturii române Vasiliu
lin la următoarea experiență literară, acum în spa- VASILIU, Florin (11.III.1929, Botoșani – 23.IX.2001,
țiul prozei, sursele povestirilor din volumul Dragoste Piatra Neamț), poet, critic și teoretician literar. Este
și moarte (1944) fiind recuperate biografic, vag sa- fiul Profirei (n. Luca) și al lui Leon Vasiliu, ofițer.
dovenian, din mediul provincial (Dragoste și moarte, Urmează școala primară și liceul în orașul natal
Idol năruit), din universul rural, cu dramele feciori- (1936–1948) și Facultatea de Chimie Industrială din
lor-victime ale războiului (Măriuța), sau din vremea cadrul Institutului Politehnic Iași, absolvită în 1952.
copilăriei „amenințate” de prima zi de școală (Ro- După licență lucrează ca inginer în cadrul unor mi-
binson). Inedită ca tematică, povestirea Pan Lazăr nistere și al unor instituții de cercetare. Membru
creionează portretul unui Quasimodo român, dar în colegiul de redacție al unor reviste de speciali-
lipsit de prezența luminoasă a vreunei Esmeralde și tate, publică singur sau în colaborare lucrări teh-
cu existența înecată în aburii alcoolului. Autorul știe nico-științifice, îndeosebi din domeniul calității
să dea viață personajelor, deține mecanismul con- produselor. Pensionat în 1989, își reia activitatea ca
struirii unei proze de mai mare întindere, nu adân- expert în ingineria calității, fiind, din 1999, și lec-
cește însă investigația psihologică. Decorul joacă tor la Universitatea Pro Humanitas din București.
un rol secundar, textele trădând mai mult apeten- Debutează cu versuri în 1974 la „Ramuri”, iar cu un
ță pentru narațiunea în sine, pentru spectaculos, volum personal, Pe meridianul Yamato, în 1982.
și mai puțin pentru descripție și analiză. Un istoric Fondează în 1990, alături de Marin Sorescu, revista
literar preocupat îndeosebi de aportul documentar „Haiku”, al cărei redactor-șef va fi, și primul cena-
se arată V. în studiile publicate în perioada antebe- clu al autorilor de haiku din țară. În 1991, împreu-
lică, între care Bucovina în vieața și opera lui Mihai nă cu alți scriitori și ziariști, pune bazele Societății
Eminescu (1943), iar ulterior în „Limbă și literatură”, Române de Haiku, pe care o conduce, ulterior afili-
„Studii și cercetări științifice” sau în lucrări colective ată la Asociația Internațională de Haiku din Tokyo.
(Romantismul românesc și romantismul european). E membru în consiliul director al Fundației Nippo-
Majoritatea articolelor de istorie literară sunt cen- nica și al Asociației Chanoyu din România, profe-
trate pe aspecte inedite din viața și opera lui Emi- sor asociat la Catedra de istoria literaturii japoneze
nescu (Eminescu și folclorul, M. Eminescu și „bibli- de la Universitatea „Spiru Haret” (1997–1999), iar la
oteca gimnaziștilor” din Cernăuți, Anii de formare ai
Facultatea de Litere a Universității „Vasile Goldiș”
lui M. Eminescu), dar se referă și la I.L. Caragiale (În-
din Oradea predă un curs despre paradoxul în li-
semnările unui sibian despre I.L. Caragiale), Alecu
teratură. Primește în 1994 Mențiunea de Onoare a
Russo (Știri noi despre Alecu Russo, în colaborare cu
Asociației Internaționale de Haiku.
Const. C. Angelescu și Ion Lăzărescu), Nicolae Băl-
Peregrin prin suflete (1995), continuând linia
cescu (Bălcescu și poporul), Octavian Goga (Octavi-
volumului de debut (1963), scris în colaborare, este
an Goga și revista „Luceafărul”), Ioan Slavici (Câteva
o colecție de parodii în care V. nu doar glumește
scrisori inedite de la I. Slavici) ș.a.
amabil pe seama liricii unor confrați, ci încearcă
SCRIERI: Cartea sonetelor, Cernăuți, 1937; Eminescu, un
să o și reinterpreteze. După ce publică câteva cărți
mare neînțeles, Cernăuți, 1940; Bucovina în vieața și ope-
ra lui Mihai Eminescu, Cernăuți, 1943; Eminescu și Buco- dedicate Japoniei, se fixează la adevărata sa pasi-
vina (în colaborare), Cernăuți, 1943; Melopei, Cernăuți, une, și anume dificilul gen al haikuului, precum și
1943; Românii în două geografii de Amfilohie Hotiniul celelalte subspecii ale poeziei japoneze tradițio-
și Nicolae Nicolau, Cernăuți, 1943; Două studii literare, nale. În Cenușa unui zbor (1997) poemele într-un
Cernăuți, 1944; Dragoste și moarte, Cernăuți, 1944; Inte- vers se construiesc lejer, caracterizate de muzica-
lectualismul lui Eminescu, Cernăuți, 1944; Legăturile lui litate și delicatețe („Flori, slovele pe-o creangă, din
Vasile Alecsandri cu revista ,,Familia” (Iosif Vulcan), Iași, muguri de nesomn”), autorul definindu-și lirismul
1962.
ca pe „un mugur ce dă fluturi, și-o crisalidă floa-
Repere bibliografice: Călinescu, Opere, III, 114, 593– rea”. V. poate fi apropiat de Ion Pillat, a cărui artă
594, 1114; Octav Rusu, „Cartea sonetelor”, „Gazeta
poetică o va analiza într-un studiu din volumul
bucovinenilor”, 1937, 52–53; G. Călinescu, Anul lite-
rar 1937, ALA, 1938, 891; D. Missir, „Cartea sonetelor”, Poemul într-un vers (2001, în colaborare cu Vasile
„Revista societății Tinerimea Română”, 1940, 6; Tra- Moldovan). În acest text de mici dimensiuni, dar
ian Chelariu, „Melopei”, UVR, 1943, 29; Scrisori de la bine documentat bibliografic și interesant prin
Mircea Avram. 1984, 1988, ADLTR, A-99, A-144. N.Bc. schița de comparatism, va explica maniera în care
Pillat a reușit să concentreze ideea până la desenul București, 1999; Poezia lirică japoneză (în colaborare cu
unei singure imagini vizuale. Să muți pe cer o stea Cornelia Bașta), București, 2000; Să muți pe cer o stea,
(2000) e un volum de poeme într-un vers împărțit pref. Radu Cârneci, București, 2000; Introducere în poe-
zia japoneză haiku, București, 2001; Japonia. Pagini de
în cicluri (Inscripții într-un vers, Axiome într-un
istorie, civilizație, cultură, București, 2001; Poemul în-
vers, Ispite într-un vers și Aforisme într-un vers), tr-un vers (în colaborare cu Vasile Moldovan), București,
un exemplu nu prea reușit pentru posibilitățile de 2001. Antologii: Interferențe lirice. Constelația haiku,
adaptare la solul cultural autohton. Multe „inscrip- Cluj-Napoca, 1989 (în colaborare cu Brândușa Steiciuc);
ții” se dezvoltă în jurul unui motiv românesc, dar Umbra libelulei. Antologie a haiku-ului din România,
sună banal ori stângaci: „Voind El poezie a mers la pref. edit., București, 1993; O sută de catarge. Microan-
Ipotești” (Eminescu); Voronețul provoacă cititorul tologie a haiku-ului românesc – One Hundred Masts. Mi-
să vadă „pereții ca și cerul de o singură credință” cro-Anthology of Romanian Haiku, ed. bilingvă, tr. Dana
Dima, București, 1997 (în colaborare cu Șerban Codrin);
etc. „Axiomele” cuprind sentințe construite în ju-
Caligrafiile clipei, pref. edit., București, 1999 (în colabo-
rul unor concepte, „ispitele” surprind chintesența rare cu Mioara Gheorghe); Scriitori români călători în
sufletească a poetului („tâlhar de visuri blonde-n Japonia, introd. edit., București, 1999 (în colaborare cu
azururi veșnic bete”), în timp ce „aforismele” îl de- Lucia Vasiliu); Luna în țăndări, București, 2000 (în cola-
finesc, destul de prozaic, drept „sclavul fanteziei și borare cu Mioara Gheorghe). Traduceri: Matsuo Basho,
demiurgul slovei”. Paginile din Sfidarea paradoxu- Pinul din Karasaki, București, 1993; Sono Uchida, Pe ru-
lui (1998) și Universul paradoxurilor (1999) sunt o inele Romei, București, 1995.
introducere în paradoxologie, un nou domeniu in- Repere bibliografice: Brândușa Sumănaru Steiciuc, Lu-
terdisciplinar propus de autor, având drept obiect mea de la Soare-Răsare, LCF, 1985, 38; Alexandru Tănase,
de studiu paradoxul, care, în literatură, reprezintă [Florin Vasiliu], RL, 1985, 39, 43; Valentin Tașcu, O ple-
doarie pentru pace, TR, 1987, 37; Constantin M. Popa,
„singura mare șansă a scriitorului”. În Sfidarea pa- Shogun – formula 5–7–5, R, 1990, 4; Ion Pachia Tatomi-
radoxului V. pleacă de la o încercare de definire a rescu, Constantin M. Popa, Mișcarea literară paradoxis-
conceptului, dedicând capitole separate examină- tă, „Renașterea bănățeană”, 1992, 717; Alexandru Pin-
rii modului în care paradoxul poate fi identificat tescu, „Umbra libelulei”, PSS, 1994, 2; Vasile Moldovan,
și analizat, de la Antichitatea europeană, trecând Un paradoxist peregrin prin sufletele poeților, DL, 1996,
prin India și China antică și ajungând la Evul Me- 2; Ion Mureșan, Secta haiku, TR, 1996, 9; George Bădă-
diu. Autorul aduce laolaltă numeroase exemple rău, Basho sau Numele haiku-ului, CL, 1996, 12; Mioara
Gheorghe, Despărțire de Florin Vasiliu, ST, 2001, 10–11;
de paradoxuri din diverse domenii (științe, logi-
Marius Chelaru, [Florin Vasiliu], „Poezia”, 2008, 4. C.Dt.
că, limbaj și literatură), pe care le comentează cu
argumentele unor oameni de știință și literați, în-
tr-un conglomerat destul de amestecat. Autorul se
oprește la diverse cazuri, din literatura universală,
orientală și europeană, din basme și din poezia po-
pulară, până la poezia și proza cultă românească,
referirile fiind însă eclectice, iar interpretările (pe
operele lui Eminescu, Mihail Sadoveanu, Camil
Petrescu, G. Călinescu, Mircea Eliade, Emil Cioran
ș.a.), neconvingătoare, școlărești. VASILIU, Lucian
SCRIERI: Dintr-o pălită două lovituri (în colaborare cu (8.I.1954, Ruși, j. Vaslui),
Tudorel Popa), București, 1963; Pe meridianul Yama- poet, prozator.
to, București, 1982; De la Pearl Harbor la Hiroshima,
Cluj-Napoca, 1986; Matsuo Basho – sfântul haiku-ului, Este fiul Elisabetei (n. Prisecaru) și al lui Ștefan Va-
București, 1994; Paradoxism’s Main Roots, tr. Ștefan Be-
siliu, preot. Urmează școala primară în satul natal
nea, Phoenix (SUA), 1994; Peregrin prin suflete, Cluj-Na-
(1960–1964), apoi trece la Bârlad, unde continuă
poca, 1995; Inscripții într-un vers, București, 1996; Japo-
nia necunoscută, București, 1998; Sfidarea paradoxului, clasele V–VIII și Liceul „Mihai Eminescu” (1964–
București, 1998; Cornetul cu scaieți, București, 1999; Isto- 1972); respins la examenul de admitere la Faculta-
ria literaturii japoneze, vol. I: Primul Imperiu și începutul tea de Drept, între 1972 și 1974 face o școală postli-
shogunatului, București, 1999; Universul paradoxurilor, ceală de biblioteconomie la București. În 1981 își ia
licența în română–franceză la Facultatea de Filolo- dintre temele sale favorite cu Fiul omului (1986),
gie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Lucrează care reia obsesia vieții prenatale, dezvoltată într-o
apoi la Biblioteca Institutului Politehnic „Gh. arborescență de imagini și întregită cu fața noctur-
Asachi” (1976–1980), ca muzeograf (1980–1989), nă a vieții, pentru a putea fi împinsă spre obsesia
iar din 1990 ca director la Muzeul Literaturii Româ- complementară a morții. Lirica abandonează însă
ne (până în 2007) și coordonator al revistei „Dacia zona experiențelor abisale și redevine ludică în Ve-
literară”, inițiator al societății culturale Junimea 90. rile după Conachi (1990; Premiul Asociației Scrii-
În intervalul 2002–2004 e președinte al Filialei Iași a torilor din Iași). Multiplicând exercițiile de stil pe
Uniunii Scriitorilor. Debutează cu versuri în 1973 la marginea încercării de a circumscrie o nouă viziu-
„Convorbiri literare”, iar editorial în 1981 cu pla- ne asupra Evului Mediu românesc, versurile expri-
cheta Mona-Monada (Premiul Uniunii Scriitori- mă acum o stare de spirit senzual euforică. După
lor). Mai colaborează la „Apostrof”, „Dialog”, „Echi- realizarea unor retrospective în Mierla de la Casa
nox”, „Euphorion”, „Opinia studențească”, „Steaua” Pogor (1994; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași)
„Unu” (Oradea), „Viața românească” ș.a., uneori cu și Dincolo de disperare (1995), V. selectează „80 de
pseudonimele L.V. Delapogor, Luca Vasile, Lucian poeme inedite” în Lucianograme (1999; Premiul
Bârlădeanu, Junimist. Asociației Scriitorilor din Iași), îmbinând într-o
Chiar de la debutul cu versurile adunate în Mo- notă specifică melancolia generată de contempla-
na-Monada, V. își manifestă preocuparea textuarea curgerii timpului în spațiul crepuscular ieșean
listă pentru actul scriiturii, dar și interesul pentru și ironia blajină ce subminează gravitatea afișată
sens. Autorul îmbină teribilismul adolescentin al de artist. Cambei în China. Carte de turism și masaj
poeziei de avangardă, ostilă față de convenții, și oriental (2000) consemnează experiența culturală
gravitatea meditației asupra existenței într-un uni- prilejuită de o călătorie în China: prea puțin încli-
vers potrivnic, bântuit de fantasme, pentru a trasa nat spre entuziasmul facil, vizitatorul surprinde
jurnalul parțial ludic, dens metaforic al unei fra- peisajele și fizionomiile cu acuitate și cu certă în-
gilități interioare. Mai puțin metaforică, însă mai zestrare de portretist și reflectează asupra deosebi-
accentuat narativă, lirica din volumul Despre felul rilor de mentalitate dintre lumea românească și cea
cum înaintez (1983) mărturisește suferința unei extrem-orientală. Reluând unele teme anunțate în
lupte pierdute cu îngerul, în urma căreia poetul romanul Să alergăm împreună – cuplul, refugiul în
se simte pustiit și îl evocă pe Bacovia când își son- bibliotecă –, „prozele cezariene” din Grenade și în-
dează golul lăuntric. Pentru a se naște din nou, el geri (2001) explorează universul de hârtie alcătuit
se retrage în întunericul sângelui cald, regresează din fragmente de jurnale, scrisori, bilete sau adno-
spre pântecele mamei, care se dovedește a fi în- tări compuse de indivizi marcați de experiența lec-
ghețat, dar, paradoxal, efectul acestei noi înfrân- turii, personaje ce reprezintă variate ipostaze ale
geri este sentimentul de eliberare și de împăcare autorului, convins că redactarea la persoana întâi
al celui ce poate dispărea liniștit. Cariera literară este singura demnă de atenție și încredere. Perio-
a lui V. evoluează într-o direcție nouă odată cu Să dic, V. pare să simtă nevoia să-și reconsidere activi-
alergăm împreună (1985), bildungsroman cu im- tatea poetică, fie ea ludic-ironică sau vizionară: an-
plicații simbolice, urmărind devenirea spirituală tologia Atelier de potcovit inorogi (2003), cu versuri
a personajului central, însinguratul bibliofil Abel, selectate din cinci volume anterioare, oferă încă o
care caută să-și schimbe modul de a trăi. Dornic să imagine de ansamblu asupra liricii sale, trasând
intre în contact cu ceilalți și să cunoască direct lu- evoluția în cele aproape două decenii scurse de la
mea, iar nu prin medierea cărților, el iese din claus- Mona-Monada la Lucianograme. Volumul Sciatică
trare, dar nu reușește să experimenteze prietenia de Copou (2010) reunește „tablete și enunțuri civi-
sau dragostea altfel decât la nivelul simplei aspi- ce”, notații pe teme diverse: despre viața culturală
rații. Preocupat de analiza psihologică mai mult ieșeană, despre boema de odinioară și cea actuală,
decât de trasarea unei intrigi, autorul realizează o despre muzica de fanfară, despre Junimea, despre
scriere în care imaginația poetică precumpăneș- virtuțile meseriei de bibliotecar etc. La reflecțiile și
te asupra calităților epice. Dar V. revine la moda- impresiile poetului și ale cetățeanului se adaugă
litățile de expresie ale poeziei, precum și la unele confesiuni, fragmente memorialistice și un dialog
cu prietenul și mentorul Cezar Ivănescu. Realitatea 219–224; Adrian Popescu, Portretul artistului matur,
cotidiană este cercetată cu un ochi atent și sensibil ST, 1999, 3–4; Cistelecan, Top ten, 189–192; Daniel Cor-
de un observator rafinat, cu simțul nuanțelor, se- bu, Generația poetică ’80, Iași, 2000, 94–98; Grigurcu,
Poezie, II, 531–536; Mincu, Poeticitate, 380–385; Lef-
nin și plin de civilitate, ludic și ironic uneori.
ter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 269–271; Dicț. scriit. rom.,
Lucian Vasiliu este în Mona-Monada (1981) programatic IV, 705–707; Holban, Portrete, I, 69–77; Ciopraga, Parti-
ostil față de temele tradiționale ale poeziei și chiar față turi, 171–174; Lefter, Flashback, 377–387; Suceveanu,
de sintaxa ei. El adoră, cum mărturisește cu o superbă in- Emisferele, 204–206; Ion Pop, Reverență și ireverență, RL,
solență, „sintaxa confuză, incongruența” și scrie până la 2007, 34; Ciopraga, Efigii, 171–174; Ion Holban, Tablete
epuizare „în numele unei acute lipse de Prudență”. Regă- și enunțuri civice, LCF, 2010, 32; Vasile, Mărci, 89–92. A.C.
sim, aici și în alte versuri, ceva din voința de provocare
a poetului de avangardă, un teribilism juvenil în care se VASILIU, Mihai (1.VIII.1928, Dorohoi – 20.IV.1997,
strecoară dulceața ironiei. București), istoric al teatrului, dramaturg. Este fiul
EUGEN SIMION Clarei (n. Mihailiuc) și al lui Theodor-Arthur Va-
SCRIERI: Mona-Monada, Iași, 1981; Despre felul cum în- siliu, ofițer. A urmat la București, unde familia se
aintez, București, 1983; Să alergăm împreună, Iași, 1985; mutase în 1933, Școala Clemența (1935–1939), Li-
Fiul omului, București, 1986; Verile după Conachi, Iași, ceul „Cantemir Vodă” (1939–1947) și Facultatea de
1990; Albumul Iași (în colaborare), Iași, 1994; Mierla de la Istorie, absolvită în 1951. Obține titlul de doctor
Casa Pogor, introd. Eugen Simion, Iași, 1994; Dincolo de în filologie cu teza Al. Davila – dramaturg și înno-
disperare, Timișoara, 1995; Monografia cimitirului Eter- itor al artei scenice naționale (1979). Lucrează la
nitatea (în colaborare), Iași, 1996; Prin Iașii de odinioară Radiodifuziunea Română ca reporter și redactor
(în colaborare), Iași, 1996; Iașii între legendă și istorie (în
pentru emisiunile culturale (1948–1955), la Editura
colaborare), Iași, 1997; Lucianograme. 80 de poeme ine-
de Stat pentru Literatură și Artă (1955–1961) și la
dite, Botoșani, 1999; Cambei în China. Carte de turism
și masaj oriental, București, 2000; Grenade și îngeri, Iași, Editura pentru Literatură Universală (1961–1967),
2001; Atelier de potcovit inorogi, pref. Ioan Holban, Iași, unde conduce redacția de critică și istorie literară;
2003; Iași – citadelă europeană (în colaborare), Iași, 2003; ulterior, până la pensionare (1989), este cadru di-
Șobolanul Bosch, postfață Mircea A. Diaconu, Pitești, dactic și o vreme prodecan (1968–1972) la Faculta-
2006; Visez fiul, Iași, 2009; Sciatică de Copou, București, tea de Teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cine-
2010. Ediții, antologii: Parlamentari, prefecți, primari de matografică „I.L. Caragiale” și, în paralel, inspector
odinioară – Vasile Pogor și Nicolae Gane, Iași, 1993; Mihai general al teatrelor (1973–1980) în cadrul Consi-
Codreanu, Blestemat la neuitare, Timișoara, 1996; Ștefan liului Culturii și Educației Socialiste. Colaborează
Vasiliu, Darul duhovniciei, Iași, 1997; Cezar Petrescu, cu articole și cronici dramatice la „Gazeta literară”,
Georgetta (epistolar inedit), Iași, 1998 (în colaborare cu
„Teatrul”, „Scânteia”, „Familia” ș.a.
Dumitru Vacariu); Iași, orașul din inimă, pref. Al. Zub,
Iași, 1999 (în colaborare); Prelecțiunile Junimii, Iași, 1999 Cercetător specializat în istoria teatrului ro-
(în colaborare cu Olga Rusu); Costache Conachi, Visul mânesc, V. a prefațat ediții din scrierile lui Victor
amoriului, pref. Emil Iordache, Iași, 2000 (în colabora- Eftimiu, Ioan I. Livescu, Tudor Mușatescu și a în-
re cu Liviu Papuc); Alexandru Vasiliu-Tătăruși, Lunga grijit volume de memorialistică ale unor persona-
și amara pribegie, Iași, 2001 (în colaborare cu Dumitru lități din lumea teatrală (Lucia Sturdza Bulandra,
Vacariu); Mihail Kogălniceanu, Constantin Negruzzi, 200 C.I. Nottara, Aristizza Romanescu). În 1959 începe
de rețete cercate de bucătărie românească și alte trebi gos- să publice o serie de micromonografii consacrate
podărești, pref. Liviu Papuc, postfață Bogdan Ulmu, Iași, unor artiști ai scenei românești, dar și unui drama-
2005. turg, lucrări destinate publicului larg. O documen-
Repere bibliografice: Cezar Ivănescu, Lucian Vasiliu, tare minuțioasă stă la baza cărților Ion Brezeanu
LCF, 1981, 10; Nițescu, Atitudini, 163–166; Mincu, Eseu, (1959), Tony Bulandra (1961), Lucia Sturdza Bulan-
83–87; Al. Călinescu, Confesiuni și viziuni, CRC, 1987, 5;
dra (1962), Alexandru Davila (1965) și Matei Millo
Nicolae Manolescu, Doi poeți și un grădinar, RL, 1987,
(1967). Scrupulul exactității îl face pe V. să filtreze
24; Dumitru Chioaru, Poetica monadelor, T, 1987, 6; Si-
mion, Scriitori, IV, 519–525; Traian T. Coșovei, Lucian Va- atent noianul de „mărturii” și de „indicii”, fără să
siliu, CNT, 1993, 18; Țeposu, Istoria, 64–65; Alex. Ștefă- rămână strict dependent de sursele de care dispu-
nescu, Născut la minus douăzeci și patru de grade, RL, ne. Sub condeiul său se încheagă treptat un portret
1994, 48; Cornel Moraru, Lucianograme, VTRA, 1995, într-o oarecare măsură convingător. „Eroul” căruia
7; Holban, Salonul, 187–189; Diaconu, Instantanee, teatrologul i se devotează este artistul (actorul, în
speță) genial, pe care îl consideră nedreptățit de Scriitorilor din București), al cărui subiect este pla-
societatea în care i-a fost dat să trăiască. Din pă- sat în vara anului 1944. Două fresce dramatice de
cate, expunerea suferă de pe urma unei viziuni și inspirație istorică din 1985, Triunghiul, în centrul
a unui limbaj care se supun canonului deformat căreia stă acțiunea de unificare a țărilor române
al vremii, dominat de maniheism, contrapunând sub sceptrul lui Mihai Viteazul, și Pragul furtunilor,
artei burgheze, plină de păcate, arta îndrumată de scrisă în colaborare cu fiul său, Dan Vasiliu, și care
„metoda realismului socialist”, care oferă „calea inițial avea titlul Mircea cel Mare, relevă maniera
cea dreaptă”. Un artist adevărat are de pătimit în- de instrumentare a istoriei naționale caracteristică
tr-o orânduire marcată de „lupta dintre cele două momentului. Piesele lui V. din anii ’80 vor intra în
culturi”. De aceea – stăruie dogmatic V. – se cuvi- volumul-antologie Pași în timp (1988).
ne ca el să ia atitudine împotriva „oficialității re- SCRIERI: Ion Brezeanu, București, 1959; Tony Bulandra
acționare” (care inspiră „mânie” și „ură”), oferind (în colaborare cu Lucia Sturdza Bulandra), București,
viitorimii un „profil pilduitor de artist-cetățean”. 1961; Lucia Sturdza Bulandra, București, 1962; Alexan-
Încercarea de sinteză intitulată Istoria teatrului dru Davila, București, 1965; Matei Millo, București,
1967; Istoria teatrului românesc, București, 1972; ed.
românesc, apărută în 1972 într-o colecție de uz
București, 1995; Teatrul românesc contemporan, Bucu-
școlar, va cunoaște o reeditare revizuită și ampli- rești, 1975; Pași în timp, București, 1988. Ediții: Tudor
ficată în 1995. Elaborată mult mai târziu, lucrarea Mușatescu, Teatru, postfața edit., București, 1958; C.I.
se vrea a fi o „privire sintetică” curățată de clișee, Nottara, Amintiri, pref. edit., București, 1960; Aristizza
urmărind să schițeze liniile de evoluție ale feno- Romanescu, 30 de ani. Amintiri, pref. Mircea Mancaș,
menului teatral autohton. Utilă, ea contează mult București, 1960; Victor Eftimiu, Cocoșul negru, pref. edit.,
pe elocvența cifrelor („indicatorii cantitativi”), a București, 1966.
înșiruirilor de nume și de titluri care pot da seama Repere bibliografice: Teodor Vârgolici, „Alexandru Da-
despre „avatarurile” creației dramaturgice și sceni- vila”, GL, 1965, 26; Tiberiu Avramescu, „Alexandru Davi-
ce la noi. „Povestea”, astfel condensată, este plasată la”, „Scânteia”, 1965, 6699; Paul Tutungiu, „Pași în timp”,
TTR, 1989, 6. C.Pp., F.F.
într-un context în care, etapă de etapă, pulsează
spiritul timpului. Comentariul, cuminte, succint, VASILIU, Tudor (5.II.1950, Botoșani – 2013, Bucu-
clar, se însuflețește pierzând și aici măsura atunci rești), prozator, poet. Este fiul Lucreției Vasiliu (n.
când, iar și iar, vorbește de momentele de „eferves- Clocotici), funcționară, și al lui Ioan Vasiliu, profe-
cență”, de continuă „înnoire” („vocația de înnoire a sor. A urmat la București școala generală și Liceul
fenomenului teatral românesc”), care ar îndreptă- „Mihail Sadoveanu”, absolvit în 1969. Înscris la Fa-
ți teatrul de pe meleagurile noastre să aspire spre cultatea de Filologie, secția limba și literatura ro-
„universalitate”. Rezervele sunt rare și discret for- mână (fără frecvență), a Universității bucureștene,
mulate, „istoria” lui V. înscriindu-se într-o perspec- este exmatriculat în anul al doilea. Va avea diferite
tivă triumfalistă. Substanțiale prin interpretarea ocupații, în general evitând condiția de salariat;
analitică și sub raportul întinderii informației sunt, apicultor până în 1989, ulterior intră în presă, iar
totuși, studiile Evoluția dramaturgiei române con- după 1993 se ocupă de tranzacții bursiere și de agri-
temporane – dimensiuni și semnificații și Specificul cultură. A debutat la paisprezece ani în „Urzica” cu
receptării în teatru, incluse în lucrările colective epigrame și epitafuri, iar editorial cu placheta În
Evoluția artei și exigențele receptării (1985) și Arta general, triumful pădurilor (1969). Publică nume-
modernă și problemele percepției estetice (1986). roase volume de proză scurtă, aforisme, „definiții
Ca dramaturg, V. își face debutul în 1977 cu piesa umoristice”, romane (unele aparținând genurilor
istorică Se adună vremile (Vlad Ţepeș), scrisă în policier umoristic ori SF), literatură pentru copii
colaborare cu Remus Nastu și jucată la teatrele din (inclusiv o piesă de teatru, Vitejii cetății Bade-Bade,
Brăila și Reșița. Vor urma, în 1980, două încercări reprezentată scenic în 1987), fiind remarcat de la
de comedie, tributare poncifelor epocii: Serenadă început ca un talentat umorist. A înființat și condu-
pentru Eva (satiră a birocratismului, reprezentată ce Editura Vasiliu, la care și-a publicat toate cărțile,
la Teatrul de Stat din Arad) și Eclipsa. Marcat de ser- începând cu Pe scurt – Bref (1992). Volumul de pro-
vituțile conjuncturii politice este și Izvorul, „episod ză pentru copii Cartea numai ochi și urechi (1982) a
dramatic în 44 de scene” (1984; Premiul Asociației fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
V. a început cvasisimultan cu poezie (În general, troian (1976) V. inițiază exploatarea unei zone care
triumful pădurilor) și cu proză (Proiect de câine) în avea să îi aducă un oarecare succes: aforistica, pre-
1969, iar acest dublu debut (remarcabil, între altele, zentă în Îndreptar de greșelile altora (1978), subin-
și prin precocitate: autorul avea nouăsprezece ani) titulat „afurisisme”, parțial în Cele mai frumoase ne-
nu a trecut neobservat. El anunța un scriitor înzes- rozii (1981), în Școala tăcerii (1991), precum și în Pe
trat, frondeur și novator, de o originalitate căutată, scurt – Bref, volum bilingv. Aforismele sunt ghidu-
dar cu aparențele spontaneității. Poetul a fost în- șe, istețe, deloc marcate de pedanterie, combinând
registrat ca aparținând familiei de spirite a lui Ma- rigorile tonului gnomic cu dexteritatea manipulă-
rin Sorescu, cu descendență indirectă din Urmuz. rilor cuvintelor neprevăzute și pilduitor hazlii („A
I s-au evidențiat intransigența juvenilă, noncon- greși e omenesc, a persevera în omenesc e diabo-
formismul agresiv, spiritul ludic, dar și relativa in- lic”; „Peștele de la cap se parfumează”; „Cine sapă
suficiență a suflului liric, caracterul de „exercițiu” groapa altuia riscă să dezgroape pe altcineva”).
(Florin Manolescu opina că poezia lui ar fi „nu un Dicționarul falitului (1993) și Dicționar romîn–ro-
mod de existență, ci un mijloc de a experimenta mân (1995) cuprind „definiții umoristice”, texte
un protest”). Și ca prozator – s‑a observat în epocă scurte de pseudolexicografie, înrudite deopotrivă
– V. pare să fi ieșit în bună parte „de sub mantaua cu aforismul și cu anecdota. Scriitorul a dat, pe lân-
lui Urmuz”, căci se arăta a fi un fantezist burlesc, gă alte câteva cărți de proză scurtă: Vânătoare de
practicând o literatură umoristică „serioasă”. Savu- perne (1985), Canibala (1993), Povești de dragoste
ros și pregnant în textele scurte, nu la fel de înzes- (1994), Politicianul român (1995), Alandalù – țară
trat pentru construcția amplă, oarecum depășit de experimentală pentru adulți fără capitală (1997), și
evoluțiile din peisajul literar („revoluția” optzecis- literatură pentru copii: Pluș Plumb (1981), Cartea
tă), el și-a amenajat o nișă de (pseudo-)marginal, numai ochi și urechi, Carte de zumzăit (1987), Pă-
părăsind prim-planul actualității, dar fără să se mânt via Univers (1992), romane umoristice, unele
piardă în anonimatul umoristicii industrioase. În polițist-umoristice ori pseudo-SF: Note de căsăto-
Proiect de câine, volum de povestiri antirealiste, su- rie (1978), Trabantul negru (1993), Detectivi de Bu-
perior burlești, V. impresionează prin combinația curești (1995) ș.a. Placheta Frolo (2008) cuprinde,
de umor lexical, lexical-conceptual și sintactico-si- după cum le definește V. în stilul propriu, „poezii
logistic și prin risipa de imaginație aplicată unor pisicești și nu numai”.
lucruri mici, din sfera derizoriului. Prozatorul e un SCRIERI: În general, triumful pădurilor, București, 1969;
experimentalist, operează cu parabola modernistă, Proiect de câine, București, 1969; Moscuna, București,
cu bufonada absurdă și inventează cu dezinvoltură 1975; Pegasul troian, București, 1976; Îndreptar de greșe-
cuvinte, manipulate în manieră ironică. Scriitura lile altora, București, 1978; Note de căsătorie, București,
1978; Cele mai frumoase nerozii, București, 1981; Pluș
lui se caracterizează prin oralitatea bine construi-
Plumb, cu ilustrațiile autorului, Timișoara, 1981; Car-
tă, prin fantezismul uneori debordant, salvat toc- tea numai ochi și urechi, cu ilustrațiile autorului, Bucu-
mai de excesul asumat fățiș, dar și printr-un lirism rești, 1982; Vânătoare de perne, București, 1985; Carte de
escamotat din delicatețe sub insurgență și ne- zumzăit, București, 1987; Școala tăcerii (Proză scurtă și
conformism. Proze ceva mai viguroase sub raport ultra-scurtă), Galați – București, 1991; Pământ via Uni-
epic, deși provenind din același filon (și cu unele vers, București, 1992; Pe scurt – Bref, ed. bilingvă, tr. Dana
surprinzătoare afinități simultane cu textele oniris- Vasiliu, București, 1992; Canibala, București, 1993; Dicți-
mului estetic ori cu literatura lui Friedrich Dürren- onarul falitului, București, 1993; Trabantul negru, Bucu-
matt), sunt cele din volumul Moscuna (1975). Piesa rești, 1993; Povești de dragoste, București, 1994; Detectivi
de București, București, 1995; Dicționar romîn–român,
titulară e o narațiune pseudopolițistă, un fel de re-
București, 1995; Politicianul român, București, 1995;
plică parodic-fantastă la Emil și detectivii de Erich Ivronia, București, 1996; Alandalù – țară experimentală
Kästner, cu accente inteligent satirice. Și celelalte pentru adulți fără capitală, București, 1997; Frolo, Bucu-
povestiri (Mario Martin, Un sandviș cu șuncă, Glo- rești, 2008.
ria doctorului Odel ș.a.) combină ingrediente bine Repere bibliografice: Florin Manolescu, „În gene-
administrate: umorul negru, observația moravuri- ral, triumful pădurilor”, RL, 1969, 46; I. Negoițescu,
lor dublată de satira caustică, recursul la fantastic, „Proiect de câine”, TMS, 1970, 7; Vladimir S.[Vladimir
miraculos, la panoplia literaturii SF etc. Cu Pegasul Simon], Teribilism și seriozitate, VR, 1970, 7; Mircea
599 Dicționarul general al literaturii române Vatamaniuc
Iorgulescu, „Proiect de câine”, RL, 1970, 31; Silvia Ur- Literară „G. Călinescu”, dar, epurat din nou în 1975,
dea, „Moscuna”, VTRA, 1976, 6; N. Steinhardt, Aforisme odată cu integrarea învățământului cu cercetarea,
românești, VR, 1976, 7; Petru Romoșan, „Pegasul tro- ajunge la Muzeul Literaturii Române din București
ian”, TR, 1976, 49; Iorgulescu, Scriitori, 262–263; Du-
(până în 2001). Resemnat, se va retrage în arhive și
mitru Dinulescu, Proza lui Tudor Vasiliu, LCF, 1979, 9;
Artur Silvestri, „Cele mai frumoase nerozii”, LCF, 1981, biblioteci, rezultatul fiind o valoroasă activitate de
39; George Pruteanu, Monstrul delicat, CL, 1986, 2; Ta- istoric literar și de editor. Participă la editarea inte-
nia Radu, Nostalgii psihedelice, FLC, 1986, 10. N.Br. grală a operei lui M. Eminescu, finalizând șantierul
deschis de Perpessicius în perioada interbelică.
Din 1992 până în 2007 este director al Centrului de
Studii Bucovina al Academiei Române (din 1994
Institutul Bucovina), redactor-șef la „Analele Buco-
vinei” și fondator, în 1996, al programului Enciclo-
pedia Bucovinei în studii și monografii. Face parte
din colegiile de redacție ale revistelor „Septentri-
VATAMANIUC, on” (director din 1995), organ al Societății pentru
Dimitrie (25.IX.1920, Cultura și Literatura Română în Bucovina (Rădă-
Sucevița, j. Suceava – uți), „Bucovina literară” (Suceava) și „Glasul Buco-
4.VII.2018, București), vinei” (Cernăuți). În 2001 a fost ales membru de
istoric literar, editor. onoare al Academiei Române. A debutat ca licean,
în 1943, la „Bucovina” cu nuvela Între primari, iar
Este fiul Iustinei (n. Cazacu) și al lui Ioan Vatama-
editorial în 1952 cu volumul de proză scurtă Schimb
niuc, muncitor forestier. A urmat clasele I–VIII în
de experiență. A mai colaborat la „Academica”, „Ca-
comuna natală (1927–1935), Școala Normală la
ietele Mihai Eminescu”, „Contemporanul”, „Con-
Cernăuți (1935–1940), Liceul „Eudoxiu Hurmu-
vorbiri literare”, „Gazeta literară”, „Limbă și litera-
zachi” la Rădăuți (1940–1943) și Facultatea de Lite-
re și Filosofie a Universității din Cluj, în 1947 tre- tură”, „Literatorul”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”,
cându-și licența în litere și istorie sub îndrumarea „Revista Bucovinei”, „Revista de istorie și teorie li-
lui D. Popovici. În timpul studiilor scrie la revista terară”, „Steaua”, „Studii și cercetări de istorie lite-
„Viața universitară”, unde, sub semnătura D. Vata- rară și folclor”, „Transilvania”, „Tribuna”, „Viața ro-
manu, publică versuri. A fost membru în comitetul mânească”, „Viața universitară” ș.a. A mai semnat
de conducere al societății studențești bucovinene D. Dumaru sau Dumitru Drumaru. A fost distins cu
Junimea. La Cluj participă la grevele studențești mai multe premii, între care Premiul Uniunii Scrii-
din primăvara lui 1946. În anul următor fondează, torilor în 2005, cu titlul Om al Anului conferit de
alături de alții, „Veac 20”, publicație în care publică The American Biographical Institute (1999–2000),
o poezie semnată Dumitru Vatamanu. Funcționea- a fost desemnat doctor honoris causa al Universită-
ză ca profesor la Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej ții „Lucian Blaga” din Sibiu și al Universității „Ște-
(1947–1953), în vara anului 1952 lucrează ca redac- fan cel Mare” din Suceava.
tor la „Almanahul literar” din Cluj, din 1953 obține Primele cărți ale lui V., alcătuite din nuvele și
o bursă de doctorat, iar din 1956 este cercetător la povestiri, se înscriu în tematica „nouă” a momen-
Institutul de Istorie Literară și Folclor din Bucu- tului. În Schimb de experiență este „oglindită” lu-
rești. Își susține doctoratul în 1957 cu o teză despre mea minerilor, în Moară fără stăpân (1953) lumea
Ion Popovici-Bănățeanul. În același an devine lec- de la țară, iar în Subiect de nuvelă (1956), de inspi-
tor la Facultatea de Filologie a Universității bucu- rație autobiografică, printr-o ingenioasă tehnică
reștene, dar cariera îi este curmată brutal din moti- narativă, este înfățișată o anchetă într-un liceu
ve politice. Se vede nevoit să se angajeze bibliote- de provincie. În 1959 îi apare prima lucrare de is-
car la Biblioteca Centrală Universitară (1961–1964) torie literară, I. Popovici-Bănățeanul, pe care G.
și redactor-șef la Centrul de Informare și Docu- Călinescu o găsea „o operă solidă”, „remarcabilă”
mentare Științifică al Academiei de Științe prin „demonstrarea unei metode de lucru clare și
Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” (1964–1974). pozitive”. Este etapa în care V. începe să cerceteze
Revine ca filolog la Institutul de Istorie și Teorie cu acribie publicațiile culturale, de unde scoate
Vatamaniuc Dicționarul general al literaturii române 600
date și informații inedite despre viața, activitatea cu osârdie și cu o excelentă cunoaștere a epocii, se
și scrierile marilor clasici români. După studiul G. află și Titu Maiorescu, Opere (I–IV, 2005–2006). Un
Coșbuc. O privire asupra operei literare (1967), un sector aparte al activității cercetătorului îl consti-
an mai târziu realizează prima parte a unei ample tuie biobibliografiile comentate: Ioan Slavici (1973,
monografii, Ioan Slavici și lumea prin care a trecut, în colaborare), Ion Agârbiceanu (1974), Lucian Bla-
desăvârșită în 1970 de volumul Ioan Slavici. Opera ga (1977), aceasta din urmă considerată de Mircea
literară. Cercetare de întinsă erudiție, începută în Zaciu „un cutremurător bildungsroman, care face
1947 ca prim subiect al unei teze de doctorat cu D. lumină în multe privințe și spulberă definitiv multe
Popovici, lucrarea a fost concepută ca o panoramă legende”, în fine Tudor Arghezi (1880–1967), lucra-
de sociologie literară a celei de-a doua jumătăți a re de mari dimensiuni, în fapt „harta unui conti-
secolului al XIX-lea și a primelor decenii ale celui nent literar” (Ion Simuț), editată, în două volume,
de-al XX-lea. Este cea mai solidă contribuție la stu- în 2005, ș.a. Audient al cursurilor marelui poet
diul vieții și operei scriitorului transilvănean, cu și filosof, V. îi va consacra lucrarea Lucian Blaga.
multe date documentare noi, dar și cu o interpre- Contribuții documentare la biografia sa și a operei
tare valorizantă în contextul mișcării literare euro- (1998). Dedicându‑și activitatea deosebit de înde-
pene. Și ediția critică Ioan Slavici (I–XIV), apărută lungată și rodnică unor nume de primă mărime
între 1967 și 1987, a beneficiat din plin de vasta ale literaturii române, istoricul literar și editorul a
informație istorico-literară adunată acum. Vocația fost mânat în permanență de pasiune, consecven-
de istoric literar și editor a lui V. capătă noi valențe ță și probitate științifică. Deopotrivă semnificativă
prin specializarea ca eminescolog, în vederea con- este preocuparea lui V. pentru cercetarea până la
tinuării ediției Eminescu, inițiată de Perpessicius detaliu și pentru punerea în valoare a unor studii
în 1939. Astfel, între 1977 și 1993 se desfășoară una și documente privind destinul Bucovinei, perso-
dintre cele mai îndrăznețe inițiative editoriale ro- nalitățile, viața socială, mișcarea culturală de aici
mânești, V. având responsabilitatea – cum el însuși etc. Atât lucrările altor autori, inițiate și tipărite în
mărturisește – „de a conduce această ambarcațiu- cadrul unui program care a debutat în 1996, peste
ne mulți ani, în vremuri nu tocmai favorabile între- douăzeci și cinci la număr, cât și edițiile proprii, re-
prinderilor de această anvergură”. Au fost depășite alizate în mare parte după manuscrise, acoperă o
cu demnitate dificultățile muncii pe manuscrise și perioadă ale cărei limite se situează între primele
periodice, disputele de breaslă, opreliștile de ordin decenii ale secolului al XIX‑lea și mijlocul veacului
politic, apărute în urma unor proteste interne și in- următor. Imaginea cărturarului sobru, responsabil
ternaționale împotriva publicării integrale a publi- față de istorie și cultură, preocupat mai curând de
cisticii marelui scriitor, interzicerea difuzării unor identitatea spirituală a Bucovinei decât de propria
tiraje, în final izbutindu-se realizarea tomurilor identitate, se recompune și din cartea Convorbiri
VII–XVI. V. și-a sintetizat viziunea istorico-literară sub scara cu îngeri (2010), unde dialogul lui V. cu
izvorâtă din această experiență în volumele Publi- Constantin Hrehor este organizat în ample capi-
cistica lui Eminescu ([I–II], 1985–1996), Eminescu. tole în care confesiunea este alimentată frecvent
Manuscrisele – jurnal al formării intelectuale și al de dorința de a desena, prin prisma destinului
lărgirii orizontului științific, laborator de creație, personal, tabloul unor epoci convulsive ale isto-
instrument de lucru (1988), Eminescu și Transilva- riei. Sunt rememorate copilăria, satului Sucevița
nia (1995), Caietele lui Eminescu. Mitologie și do- alcătuindu-i‑se o densă micromonografie, apoi
cument (1998) ș.a. El privește creația eminesciană viața de normalist la Cernăuți, înrolarea în armată,
ca pe un întreg, indiferent de genul de manifesta- înscrierea la Universitatea clujeană aflată în refu-
re: poezie, proză, dramaturgie sau gazetărie. După giu la Sibiu, întâlnirea cu G. Călinescu și, în fine,
cum explicitează titlul amplu al studiului din 1988, activitatea de eminescolog. Un episod important
manuscrisele sunt considerate în primul rând un este legat de participarea la grevele studențești din
„jurnal al formării intelectuale și al lărgirii orizon- 1946, evocare desfășurată cu grijă față de adevăr,
tului științific”, apoi ca un „laborator de creație” dar și cu emoția experienței trăite. Alt capitol demn
(opus noțiunii de „jurnal de creație”) și ca un „inde reținut înscrie etapa în care V. este cercetător la
strument de lucru”. Între edițiile pe care le‑a lucrat Institutul de Istorie Literară și Folclor, condus de
601 Dicționarul general al literaturii române Vatamanu
G. Călinescu, prilej pentru un amplu portret făcut Concordanțe, 189–200; Mihai Ungheanu, „Publicisti-
acestuia și pentru reamintirea unor întâmplări cu ca lui Eminescu”, LCF, 1986, 25; Mihai Cimpoi, Spre un
oarecare tentă anecdotică. nou Eminescu, Chișinău, 1993, 84–92; Gabriela Păsărin,
Dizidență sau rezistență prin cultură, Timișoara, 1993,
SCRIERI: Schimb de experiență, București, 1952; Moară 65–77; Constantin Cubleșan, D. Vatamaniuc la trei pă-
fără stăpân, București, 1953; Subiect de nuvelă, Bucu- trimi de veac, ST, 1995, 9; Zaciu, O scenă, Transilvania,
rești, 1956; I. Popovici-Bănățeanul, București, 1959; ed. 365–374; Ion Bălu, „Lucian Blaga. Contribuții documen-
2, Timișoara, 2005; G. Coșbuc. O privire asupra operei tare la biografia sa și a operei”, APF, 1999, 7–8; Ștefan
literare, București, 1967; Ioan Slavici și lumea prin care Aug. Doinaș, Recomandare pentru primirea domnului
a trecut, București, 1968; Ioan Slavici. Opera literară, Dumitru Vatamaniuc ca membru de onoare al Academi-
București, 1970; Ion Agârbiceanu, București, 1970; Ioan ei Române, AC, 2001, 7–8; Z. Ornea, Integrala Slavici (I–
Slavici (1848–1925). Biobibliografie (în colaborare cu Te- II), RL, 2001, 37, 38; Dicț. scriit. rom., IV, 707–708; Teodor
ofil Bugnariu și Ioan Domșa), București, 1973; Ion Agâ- Vârgolici, Caleidoscop literar, I, București, 2003, 15–18,
rbiceanu. Biobibliografie, București, 1974; Lucian Blaga. 21–29; Rusu, Membrii Academiei, 869; Satco, Encicl. Bu-
Biobibliografie, București, 1977; Publicistica lui Eminescu, covinei, II, 563–564; Ion Simuț, Harta unui continent li-
[I–II], Iași, București, 1985–1996; Eminescu. Manuscrisele terar, RL, 2005, 25; Eugen Simion, Maiorescu, CLT, 2006,
– jurnal al formării intelectuale și al lărgirii orizontului 12; Vasile I. Schipor, Bucovina istorică, pref. D. Vatama-
științific, laborator de creație, instrument de lucru, Bucu- niuc, 2007, 401–408; Mircea A. Diaconu, Labirintul Di-
rești, 1988; Eminescu. Contribuții documentare, Galați, mitrie Vatamaniuc, CL, 2010, 12; Ioan Țicalo, „Convor-
1993; Eminescu și Transilvania, Cluj-Napoca, 1995; Lu- biri sub scara cu îngeri” (I–V), „Plumb”, 2012, 61–66; Ioan
cian Blaga. Contribuții documentare la biografia sa și a Adam, Afinități selective, Târgoviște, 2012, 69–76. S.I.
operei, București, 1998; Caietele Eminescu. Mitologie și
document, București, 1998; Tudor Arghezi (1880–1967), I–
II, pref. Niculae Gheran, București, 2005; Convorbiri sub
scara cu îngeri (dialog cu Constantin Hrehor), pref. Eugen
Simion, Iași, 2010; Foc în satele de sub munți, îngr. Con-
stantin Hrehor, pref. Aurel Buzincu, Suceava, 2012. Ediții,
antologii: Ioan Slavici, Opere, I–XIV, pref. edit. București,
1967–1987 (în colaborare), Opere, I–VII, introd. edit.,
București, 2001, Opere, IX–X, București, 2010–2012; Nu- VATAMANU, Ion
vela istorică românească în secolul al XIX-lea, pref. edit., (1.V.1937, Costiceni,
București, 1972; Ioan Al. Lapedatu, Încercări în literatu- j. Hotin – 9.VIII.1993,
ră, pref. edit., Cluj-Napoca, 1976; M. Eminescu, Opere, Chișinău), poet, eseist,
VII–XVI, București, 1977–1993 (în colaborare), Eminescu traducător.
în corespondență, I–V, pref. edit., postfețe Lucian Chișu,
București, 1997–2001, Opere, I–VII, introd. Eugen Simion,
București, 1999–2003; G. Călinescu, Avatarii faraonului
Este fiul Mariei și al lui Ion Vatamanu, țărani. După
Tlà, pref. edit., Iași, 1979; Titu Maiorescu, Opere, I–IV, terminarea școlii medii din Vancicăuți în 1954, lu-
introd. Eugen Simion, București, 2005–2006; Claudiu Is- crează ca învățător, iar în 1955 se înscrie la Faculta-
opescu, mesager al spiritualității românești în Italia, vol. tea de Chimie a Universității de Stat „V.I. Lenin” din
I: Corespondență, introd. edit., București, 2006; Bucovina Chișinău, absolvită în 1960. Doctor în chimie
între Occident și Orient, pref. Ștefan Ștefănescu, Bucu- (1971), a fost, la Chișinău, cercetător și, din 1973
rești, 2006; Teodor Bălan, Die Geschichte des deutschen până la sfârșitul vieții, șef de laborator la Institutul
Theaters in der Bukowina. 1825–1877 – Istoria teatrului de Chimie al Academiei de Științe, publicând nu-
german în Bucovina. 1825–1877, ed. bilingvă, tr. Ida Ale- meroase lucrări în domeniu. Ales deputat în 1990,
xandrescu, București, 2007; Dimitrie Onciul, Scrieri des-
e desemnat și președinte al Comisiei pentru Cultu-
pre Bucovina, Transilvania și studii lexicografice, pref.
Radu Grigorovici, introd. edit., București, 2010.
ră și Culte în Parlamentul Republicii Moldova; s-a
aflat între semnatarii Declarației de Independență a
Repere bibliografice: Nae Antonescu, „G. Coșbuc. O pri-
Republicii Moldova. În 1989 s-a numărat, alături de
vire asupra operei literare”, O, 1967, 11; Marin Bucur,
„Ioan Slavici și lumea prin care a trecut”, RITL, 1969,
Leonida Lari, printre fondatorii revistei „Glasul”
3; Ion Buzași, [Dimitrie Vatamaniuc], TR, 1970, 48, ST, („Glasul națiunii”), primul periodic tipărit cu alfa-
1995, 12; Piru, Varia, I, 238–240; Sasu, Progresii, 62–67; bet latin la Chișinău după o întrerupere de aproape
Mircea Popa, Lucian Blaga între cronologie și bibliogra- o jumătate de secol, și din 1991 a fost director al
fie, ST, 1977, 12; Zaciu, Alte lecturi, 167–179; Marcea, revistei „Columna”. Debutează cu versuri, ca
Vatamanu Dicționarul general al literaturii române 602
student, în „Tinerimea Moldovei”, iar editorial cu scriitorii?, Matern la Bucovina sunt poezii cu o pu-
placheta Primii fulgi (1962). Publică mai multe vo- ternică amprentă retorică, care în anii de cotitură
lume de poezie: Monologuri (1964), Liniștea cuvin- dintre 1987 și 1991 au înfiorat mulțimile. Lirica lui
telor (1971) ș.a., culegeri de publicistică și eseuri: V., având ca moment de realizare estetică deplină
Viața cuvântului (1980), A vedea cu inima (1984), Pasăre Eu, topește în cântec „antitezele sufletului”
Zidiri pe osul ființei (2009), cărți pentru copii: Aven- aruncat în realitatea vie și cunoscând visul, rezis-
turile lui Atomică (1966), Teiul (1980) ș.a. A tradus tența la „rugina cercurilor”, identificarea cu seninul
din lirica universală (Walt Whitman, Robert Frost, o cântec al păsării, biruințele zilnice ale spiritului,
antologie a poeziei eline, alta a liricii americane), conștiința continuității viață–moarte și, în cele din
din A.S. Pușkin, din scrierile unor poeți letoni și li- urmă, nevoia de împlinire prin depășirea suferin-
tuanieni. Post-mortem, în 1995 i s-a decernat Me- ței. Din fragmente, din momente mozaicale poetul
dalia „Mihai Eminescu”, iar în 2010 a fost distins cu încearcă să compună un „portret al trăirilor”, unic
Ordinul Republicii. și complex. Discursul este discontinuu, urmând
În 1944 V. a fost martorul unui act politic și ad- legile formării cascadei: stropii de pe piscurile reci
ministrativ șocant: trasarea frontierei cu România sunt doar potențialitatea șuvoiului înspumat, după
chiar prin grădina casei părintești. Fisura produ- cum cuvintele încep a construi o idee posibilă, care
să în sufletul copilului devine o fisură ontologică, se va realiza doar în interrelațiile lor. Aceste pos-
întreaga lui creație exprimând un refuz al limite- tulate, prezente în eseul Momentul inimii, revin și
lor. Poemul de mari proporții Pasăre Eu aduce în în lirica propriu-zisă, al cărei ax e poetica aplicată:
prim-plan sugestia unei amare rupturi sufletești, „Dacă tu ești chipul unei lumi.../ Dacă aș mai avea
în care coexistă „pasărea venirii” și „pasărea plede cunoscut încă ceva,/ Ți-aș spune că ești chipul/
cării”, un fel de a spune că viața și moartea își dau A ceea ce am a cunoaște” (Secunde cu munți). Este
mâna, polarizând ființa poetului. Motivul mioritic o poezie alcătuită din segmente de viață structu-
al predestinării devine un topos al liricii sale. De- rate ciclic: ciclicitatea ca principiu general se exer-
butul cu Primii fulgi se află sub semnul temerității: cită fie în interiorul unui poem (Basmaua, Pasăre
poetul sfidează canoanele încetățenite recurgând Eu), fie contrapunctic, fie ca organizare tematică:
la versul liber, ceea ce la acea oră stârnea rezerve. De ziua frunzei (1977), Secunde cu munți (1998). O
V. promovează chiar de la început o poetică nova- valoare poetică deosebită o au proiecțiile baladești,
toare, dinamică, bazată pe potențarea expresivă a care evocă existențe umane înșiruite pe firul me-
verbului: „Sunt crescut din mămăligă/ și, îmbră- moriei, fragmente părtașe la o trăire în care eul na-
cat/ în pantaloni și pantofi,/ Ca pe o jumară/ înting rativ s-a obiectivat cu desăvârșire, contopindu-se
în tigaia vremii/ Câte-o poezie./ Îi port în buzunar cu soarta colectivității. Răzbate din balade un suflu
pe Whitman, pe Maiakovski”. De la o carte la alta aspru, epopeic, o neîndurătoare răvășire sub legile
poetul își schimbă formula lirică, recurgând alter- destinului și se conturează o galerie de tipuri cro-
nant la reacția imediată, publicistică, la elogiul imite după tipare general-umane: avari și vrăjitoare,
nic al valorilor vieții (Dimineața mărului, 1986), la firi aprinse și semețe, muncitori ai pământului
reflecția meditativă și sentimentală (Monologuri, (Dăruța – model de bunătate, Gheorghe – întruchi-
Liniștea cuvintelor, Ora păsării, 1974), la iluminații pare a mândriei, badea Iacob – adevărat cavaler al
spirituale (ciclurile Cuvinte de cretă și Secunde cu speranței). Se poate spune că în bună parte lirica
munți), la formula baladescă, epică și lirică (Măs- lui V. s-a sincronizat cu momente importante ale
linul oglindit, 1983), la dialogurile în care apar poeziei românești postbelice. Eseistica, adunată
personaje negative din „perioada administrării” în volumele Viața cuvântului și A vedea cu inima,
(Dialoguri banale sau Trist și vesel despre oameni, și reunită postum în Zidiri pe osul ființei ia forma
1988), la strigătele existențiale și la atitudinile pa- unor instantanee despre problemele sociale, etice
tetice de susținere a idealurilor naționale (Atât de și politice ale timpului, de meditații lirico-filosofi-
mult al pământului, 1990) etc. Poetul se vrea un ce asupra actului artistic (modernitate, logică poe-
tribun, un purtător de voce al renașterii românilor tică, viziunea scriitorului asupra realității obiective
din stânga Prutului, al revenirii la matca tradiției, la și interpretarea subiectivă a faptelor de viață), dar
limba și la valorile clasice; Unire, moldoveni!, Ce vor se întrețese și în cronicile la cărțile unor confrați.
603 Dicționarul general al literaturii române Vatra
Întreaga poezie a lui este o înlănțuire de idei fanteziste, Codreanu, Basarabia sau Drama sfâşierii, ed. 2, pref. Mi-
gratuite în planul din față, dar purtătoare de sens, ade- hai Cimpoi, Galaţi, 2003, 229–233; Mică encicl., 631–644;
veritoare gândului și atitudinii autorului față de politica Suceveanu, Emisferele, 105–107; Ion Simuț, Civismul ba-
regimului comunist de a ne face „popor sovietic” cu o pa- sarabean, RL, 2006, 33; Ciocanu, Vase comunicante, 255–
trie „de necuprins”, cu o limbă de împrumut etc. Verbul lui 266, 364–366; Rachieru, Poeți Basarabia, 215–224; Iubi-
Ion Vatamanu este energic, impetuos, autorul parcă s-ar rea până la capăt. Omagiu lui Ion Vatamanu, coordona-
teme că cineva i-ar putea închide gura și n-o să poată tori Călina Trifan și Valeriu Nazar, Chișinău, 2012. M.C.
spune tot ce-l doare de la 1812 încoace.
ION CIOCANU VATRA, revistă apărută la București, bilunar, de la 1
SCRIERI: Primii fulgi, pref. Nicolai Costenco, Chișinău, ianuarie 1894 până în august 1896, cu subtitlul
1962; Monologuri, Chișinău, 1964; Aventurile lui Atomi- „Foaie ilustrată pentru familie”; în primul an a avut
că, Chișinău, 1966; ed. Chișinău, 1991; La mijlocul ierbii, o apariție regulată, în 1895 au apărut doar cinci-
pref. George Meniuc, Chișinău, 1967; Liniștea cuvintelor, sprezece numere, iar în 1896 patru. Din ianuarie
Chișinău, 1971; Ora păsării, Chișinău, 1974; De ziua frun- 1895 s-a publicat un supliment umoristic intitulat
zei, pref. Grigore Vieru, Chișinău, 1977; Teiul, Chișinău, „Hazul”, suspendat după patru numere. La condu-
1980; Viața cuvântului, pref. Pavel Boțu, Chișinău, 1980; cerea V. s-au aflat I.L. Caragiale, Ioan Slavici și
Iubire de tine, Chișinău, 1981; Măslinul oglindit, pref.
George Coșbuc. Inițiativa i-a aparținut lui Caragia-
Pavel Boțu, Chișinău, 1983; A vedea cu inima, Chișinău,
1984; Izvoraș cu ochii verzi, Chișinău, 1985; Dimineața
le, deși ulterior prezența sa în paginile revistei nu a
mărului, Chișinău, 1986; Nimic nu-i zero, pref. Mihai fost prea susținută. Slavici a imprimat, prin fervoa-
Cimpoi, Chișinău, 1987; ed. București–Chișinău, 2003; rea sa de scriitor angajat, o direcție coerentă publi-
Dialoguri banale sau Trist și vesel despre oameni, Chiși- cației și a asigurat coeziunea grupului de colabora-
nău, 1988; Atât de mult al pământului, Chișinău, 1990; tori, iar Coșbuc a răspuns de aproape întreaga
Unde-i urma mea?, Chișinău, 1995; Secunde cu munți, muncă redacțională. Scriu aici și V.D. Păun, Ion
pref. Mihai Cimpoi, București, 1998; Să mă chemați să vă Russu-Șirianu, Virgil Onițiu, Grigore Sima al lui
cânt, îngr. Elena Curicheru-Vatamanu, Timișoara, 2000; Ion, Sextil Pușcariu, clericul I. Moța, Maria Cunțan,
Altă iubire nu este, I–II, îngr. Elena Curicheru-Vatamanu,
toți ardeleni de origine, dar și bucovinenii Simion
introd. Mihai Cimpoi, București, 2001; Oglinda moftu-
roasă, Chișinău, 2003; La tine, Țară, Chișinău, 2007; Zi- Florea Marian, Constantin Berariu, debutant în po-
diri pe osul ființei, îngr. Elena Curicheru-Vatamanu, Bu- ezie, alături de mulți alții: Th. D. Speranția, Dumi-
curești, 2009; 101 poeme, București, 2010; Iarba și înge- tru Stăncescu, N.D. Popescu, Ioan Adam, Jean Bo-
rii ei, Chișinău, 2011. Traduceri: Walt Whitman, Cântec niface Hétrat, H.G. Lecca, George Murnu, Petre
despre mine însumi, Chișinău, 1969; Robert Frost, Între Dulfu, C. Xeni, N. Iorga, C. Spiru-Hasnaș, Ion
creste de munți, Chișinău, 1970; Umbra lui Homer, Chi- Păun-Pincio, Panaite Zosân, Virgiliu N. Cișman, T.
șinău, 1972; Poezia negrilor americani, Chișinău, 1973; Duțescu-Duțu. V. apare într-o epocă de încordare
Ianis Rainis, Adie vânt, Chișinău, 1975; Poezie america- politică și socială dominată, după răscoalele din
nă, îngr. și pref. trad., Chișinău, 1977; Imant Ziedonis,
1888 și 1894, de problema țărănească și, în contex-
Basme în culori, Chișinău, 1982 (în colaborare cu Elena
Curicheru-Vatamanu). tul frământărilor din Ardeal, al procesului intentat
de stăpânirea austro-ungară memorandiștilor, de
Repere bibliografice: Gheorghe Chira, Ion Vatamanu,
în Profiluri, 98–103; Nicolae Dabija, Cuvântul pulsând problema națională. De aceea, revista, preocupată
ca o inimă, „Moldova socialistă”, 1981, 14 aprilie; George de eficiența socială a literaturii, își centrează pro-
Muntean, „Atât de mult al pământului”, ALA, 1991, 55; Tu- gramul în jurul ideilor de tradiție și de naționalita-
dor Palladi, [Ion Vatamanu], „Nistru”, 1982, 6, „Tinerimea te, simpatia pentru țăran răspunzând, de aseme-
Moldovei”, 1987, 2 septembrie, LA, 2000, 27 aprilie; Mihai nea, tendințelor momentului. Vorba de acasă, arti-
Cimpoi, [Ion Vatamanu], RL, 1992, 32, „Basarabia”, 1993, colul-program scris de Slavici, dar semnat și de
8; Andrei Hropotinschi, Sub zodia cenzurii, „Basarabia”, Caragiale și Coșbuc, observa îndepărtarea de tradi-
1994, 6; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 201–202, passim; Chi-
ție și primejdia avalanșei de „literatură-marfă”, pre-
ril Tricolici, Ion Vatamanu. Bibliografie, Chişinău, 1997;
cum și lipsa de interes pentru educarea gustului
Ciocanu, Lit. rom., 191–200; Ana Bantoş, Dinamica sa-
crului în poezia basarabeană contemporană, pref. Con- poporului. Se indica totodată singura cale pentru
stantin Ciopraga, Bucureşti, 2000, 15–18, passim; Bostan– crearea unei literaturi viabile: întoarcerea la „obâr-
Bostan, Bucovina, 404–409; Iulian Filip, Ion Vatamanu șia culturală”, la tradiție. Autorii programului iden-
(1937–1993). Atât de al totului, „Litere”, 2001, 2; Theodor tificau specificul național cu cel țărănesc, în
Vatra Dicționarul general al literaturii române 604
viziunea lor „românimea cea adevărată care tot
mai păstrează firea ei din bătrâni” oferind garanția
autenticității. De aici și idealul unei literaturi pe în-
țelesul tuturor, pentru țăranul de la vatră, servind
implicit idealul unității culturale. Credința în rostul
propagandei culturale era reflexul unui iluminism
întârziat, încă persistent în gândirea ardelenilor
(Coșbuc, Slavici), adaptat însă timpurilor. Cu reco-
mandarea de a fi alese potrivit „cu gustul poporului
român”, programul nu excludea traducerile, întru-
cât considera operele de valoare ca sinteze ale cul-
turilor naționale. V. se voia pe plan literar ceea ce
era „Tribuna” pe plan politic. Cel puțin aparent, a
avut caracter de magazin, cu o parte, foarte întinsă,
destinată literaturii, folclorului, criticii literare, tra-
ducerilor, în timp ce alte rubrici, cu specific enci-
clopedic, erau menite să răspundă interesului unei
categorii mai largi de cititori. S-a impus însă în pri-
mul rând ca o revistă de literatură. Aici apar roma-
nul Mara al lui I. Slavici, unele din cele mai semni-
ficative poezii ale lui Coșbuc, pe când I.L. Caragiale
are o contribuție mai redusă: câteva scurte scrieri
în proză – Reformă…, Poveste și parodia Cum se în-
țeleg țăranii. Dar la V. simpatia pentru țărani nu a
însemnat exclusivism. Imaginea altor „lumi” decât
aceea a satului intră chiar în proza lui Slavici, care
își îndreaptă atenția și spre mediul pestriț al maha-
lalei bucureștene, cu meseriași, țigani, copii neferi-
ciți, deși povestirile Ceas rău, Mitocanul, Gogu și
Gogușor, Hanul ciorilor sunt mai șterse, aproape expresie a atitudinii în fața unor acute probleme
convenționale, fără vigoarea narațiunilor care își sociale și politice. Alături de idile (Scara, Dragoste
trag seva din viața satului ardelean. Șt. Basara- învrăjbită), de rememorări și evocări lirice ale satu-
beanu (Victor Crăsescu) pătrunde în lumea pesca- lui transilvan (Mama, Iarna pe uliță, Paștele), apar
rilor și a cherhanalelor ori în mediul declasaților aici incendiarele Noi vrem pământ!, In opressores,
(Rogof, Pescarii, Hoțul de cai), teritorii încă neex- Decebal către popor și Doina. Pe de altă parte, o liri-
plorate în literatura noastră. Totuși, cea mai mare că epigonică, alcătuită mai ales din pasteluri, fie
parte a prozei evocă, fără relief, instantanee și sce- peisaje, fie tablouri ale obiceiurilor câmpenești
ne țărănești: Ioan Adam, Pândarul, Maria Baiu- (Maria Baiulescu, Sânziene, Maria Cunțan, Pastel,
lescu, De la țară, Mihail Demetrescu, Boier Mlădiță De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patri-
ș.a. Aflat la începutul carierei literare, Sextil Pușca- arhalismul sămănătorist, își are modelul în Coș-
riu este prezent cu o proză naivă (Cea dintâi polcă), buc. Ţăranul e și în atenția lui J.B. Hétrat, poet al
Ion Russu-Șirianu dă istorioare sentimentale (Leti- existențelor umile, surprinse în alegorii morale.
ția, Cavalerul, Două surori), iar N. Iorga are câteva Sentimentalismul posteminescian, comun în epo-
note de călătorie în Tirol. Mai importantă pentru că, trece în versurile elegiace ale lui George Murnu,
Iorga va fi însă atmosfera revistei, ucenicia la V. în- la Elisabeta M.Z. Ionescu sau în lamentațiile lui
râurindu-i orientarea de mai târziu, la „Sămănăto- H.G. Lecca. În schimb, o încercare de ieșire din
rul”. Cât privește poezia, contează în special apor- această atmosferă de jale confecționată schițează I.
tul lui G. Coșbuc. Ceea ce scrie acum poetul dobân- Păun-Pincio în Te-afunzi mereu, poezie programa-
dește o nouă dimensiune, aceea de act angajat, tic antidecepționistă. Panaite Zosân, colaborator la
publicațiile socialiste, față de care V. a manifestat o Junimii și nici nu erau apreciate de „Vieața”, condu-
simpatie deschisă, introduce tematica muncito- să de Al. Vlahuță, unde sunt criticați Slavici, căruia
rească (Minerii). Istoria și critica literară ocupă un i se reproduce, cu intenții polemice, un articol (sub
spațiu restrâns. V.D. Păun semnează studii de este- titlul Din filosofia „Vetrei”), și I.L. Caragiale, acuzat
tică (Despre urât, Despre ridicol și comic), Em. Flo- de „dispreț ciocoiesc” față de țăran (cu referire la
rescu definește polemic arta decadentă prin idea- Cum se înțeleg țăranii). Dar Caragiale nu lasă pro-
lism și obscuritate, artificialitate și monstruozități vocarea fără răspuns, demonstrând, de circum-
(Literatura de astăzi). Singurele contribuții notabi- stanță, lipsa oricărei ironii în proza vizată. V. a des-
le sunt studiul lui N. Iorga asupra lui Grigore Ale- chis drumul sămănătorismului și poporanismului
xandrescu și recenziile sale la volume de Artur Sta- în literatura noastră: „Povestea vorbei”, „Floa-
vri, D. Stăncescu, I. Russu-Șirianu, Zamfir C. Arbo- re-albastră”, „Curierul literar”, „Sămănătorul”, toate
re, Gheorghe din Moldova. Interesul pentru litera- pornesc de la programul acestei publicații. S.C.
tura populară este evident în V., care include în VATRA, publicație apărută la Craiova, lunar din
sumar materiale culese din toate ținuturile româ- martie 1929 până în februarie 1930, în octombrie–
nești: Milius (poveste din Năsăud), basme prelu- decembrie 1930 și cu intermitențe din octombrie
crate de Gr. Sima al lui Ion, snoave și anecdote adu- 1937 până în august 1940, ieșind apoi în septem-
nate de D. Stăncescu și de N.D. Popescu, folclor brie–octombrie 1943, din septembrie 1945 până
bucovinean strâns de S. Fl. Marian. Studii asupra în martie 1947. De-a lungul timpului a avut sub-
folclorului publică Virgil Onițiu (Straturi în poezia titlurile „Tipăritură pentru popor”, „Revistă lunară
noastră populară) și Mihail Strajanu (Descântece- pentru popor” și „Cuvânt oltenesc pentru neamul
le). O preocupare constantă a fost mai buna cu- nostru”. Directori: C.Ș. Făgețel, Ion Dongorozi, Al.
noaștere a istoriei țării, ilustrată în evocări sau în C. Calotescu-Neicu (1929–1930), apoi din nou C.Ș.
studii aparținând lui I. Slavici, N. Iorga și Emanuil Făgețel (din 1937), căruia în 1939 i se alătură D. To-
Grigorovitza. Se insistă, de asemenea, prin prezen- mescu. Apare cu sprijinul Direcției Educației Po-
tarea ținuturilor de peste munți (Licee românești și porului, iar din 1939 cu cel al Fundației Culturale
biserici din Năsăud), asupra ideii de unitate națio- Regale „Principele Carol” și al căminelor culturale
nală. În V. figurează numeroase traduceri, selecția din Oltenia. În editorialul primului număr, Foi pen-
oprindu-se asupra marilor scriitori ai lumii, chiar tru popor, Simion Mehedinți susține că o revistă se
dacă nu totdeauna asupra celor mai reprezentative scrie „cu gândul la interesele poporului” și trebuie
opere: Honoré de Balzac, Guy de Maupassant, E.A. să devină „o jertfă de fiecare zi din partea celui care
Poe, Mark Twain, N.V. Gogol, E.T.A. Hoffmann, o scrie”. Se publică sau se reproduc poezii de Aron
W. M. Thackeray, Wilhelm Hauff, V.G. Korolenko, Cotruș (Cuvinte către țărani), G. Tutoveanu (Flo-
A.P. Cehov, F.M. Dostoievski, H.W. Longfellow, Al- rile dalbe), V. Voiculescu (Colindul ninsorii, Spinii,
fred Tennyson. O versiune conștiincioasă a Norei Când a fost să moară Neculuț), Ilariu Dobridor, Ște-
de Henrik Ibsen dă B. Marian, iar Coșbuc tălmăceș- fan Bălcești (Îndurare…, îndurare…), Sabina Pau-
te fragmente din Rig Veda și proverbe indice. Ca- lian ș.a. O miniantologie lirică sub genericul Iarna
racterul instructiv și accesibilitatea erau asigurate în poezia oltenească reunește versuri de Traian De-
de rubricile „Fel de fel”, „Varietăți”, „Bibliografie”, metrescu, Al. Macedonski, Tudor Arghezi, D. Ciure-
care cuprind știință popularizată, curiozități, infor- zu, Nicolae Milcu, Elena Farago (O țărancă tânără
mații culturale, întâmplări din viața oamenilor își bocește copilul mort), Radu Gyr, C. D. Papastate.
iluștri, anecdote, sfaturi practice. Rubrica „Fel de Secțiunea de proză – mai extinsă – este alcătuită
fel” era redactată de Coșbuc. Tot el ținea în 1895 ru- din schițe și nuvele de Jean Bart (Mărgărint beți-
brica intitulată „Vorba ăluia”, unde încerca să expli- vul), I.C. Vissarion (Învietorul de morți, Gura lumii,
ce originea unor zicători și expresii idiomatice. Re- Baba Maria descântătoarea), Al.C. Calotescu-Neicu
vista a publicat și note politice referitoare la situa- (Stejarul lui Maxim Rusul, Rândunel), C.S. Nico-
ția din Transilvania, trezind un interes viu la Bucu- lăescu-Plopșor (Cum m-am lăsat de popie), Izabe-
rești și în Bucovina. Simpatiile socialiste ale revistei la Sadoveanu (De vorbă cu nașa Smaranda), Gala
(se recomandă „Literatură și știință”, se anunță Galaction, Ion Dongorozi, Tiberiu Crudu, Mihail
„Almanahul social-democrat”) nu erau pe placul Lungianu, G. Perticari și din fragmente de jurnal
aparținând lui Ioan Slavici. Eseuri și articole mai zi, Imn morților), V. Voiculescu (Sub zodia cu ochii
ample semnează Ion Agârbiceanu (Muzica româ- verzi), Nichifor Crainic (Rugăciune, Sus inima!),
nească și muzica populară), Adrian Maniu (Covorul Dumitru Bâcu (În loc de plugușor, Iarna la Aiud),
oltenesc), V.G. Paleolog (Opera picturală de la bise- Andrei Ciurunga (Țara mea de dincolo de țară),
rica „Sf. Gheorghe Nou”), T. Păunescu-Ulmu (Urme D. Iov (Chemare), Pan Halippa, Ionel Zeana. Sunt
populare în poezia lui Eminescu), I.D. Lăudat (Mi- prezenți și câțiva poeți ai exilului, între care Aron
hail Kogălniceanu) ș.a. La rubrica „Scriitori olteni”, Cotruș (Patria), Zahu Pană (Colind de exilat), Octa-
concurată de „Poeți olteni” și „Figuri ale Olteniei”, vian Vuia (Pentru neamul de-acasă), Eugen Coșeriu
sunt incluse câteva portrete consacrate scriitorilor (Puncte cardinale), N.S. Govora, Ion Țolescu ș.a.
legați de sau din această parte a țării: N. Vulovici și După 1989 vor figura în sumar și scriitori din țară
Traian Demetrescu de C.Ș. Făgețel, Vasile Cârlova, (Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Grigore Vieru,
Al. Macedonski și din nou Traian Demetrescu de Leonida Lari), îndeosebi cu versuri patriotice, cu
C.D. Fortunescu, unele însoțite de versuri ale aces- accente tradiționaliste. Se republică poezii de V.
tora. La „Cronica literară” Perpessicius recenzează Alecsandri, Eminescu (La Bucovina), Dimitrie Bo-
romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, tot aici se lintineanu, Alecu Donici, B.P. Hasdeu, Vasile Bum-
mai comentează Pustnicul și ucenicul său și Minu- bac, Panait Cerna, Octavian Goga, George Coșbuc,
nea de Ion Agârbiceanu. Preocuparea pentru pro- Lucian Blaga, Adrian Maniu, Ion Minulescu, Ion
blemele culturale ale regiunii, tranșant declarată Barbu, Tudor Arghezi, G. Topîrceanu, Vasile Milita-
odată cu seria din 1937, se concretizează în articole ru, I. Valerian, George Lesnea, I.U. Soricu, Mircea
ce urmăresc aspecte din viața satului (obiceiuri, Dem. Rădulescu. Versuri mai semnează Athanasie
credințe, învățământ, Biserică, așezăminte, perso- A. Sarmanioti și G. Perdix (în aromână), Dimitrie
nalități istorice, viață spirituală), autori fiind Romu- Rachici, Gh. Delavrani. Dureroasa experiență a
lus Vulcănescu, Al. Lascarov-Moldovanu, Ion Simi- închisorii sau a exilului și dorul de țară constituie
onescu, Const. D. Ionescu. În sumar intră și câteva laitmotivul multor povestiri tipărite în V. de Sterie
scurte grupaje de poezii populare (colinde) culese Diamandi (Jertfa de sânge), Neculai Totu (Majada-
de Gh. D. Mugur și V. Voiculescu din diferite zone honda), N. Batzaria ș.a. Se reproduc texte din patri-
ale Olteniei sau de C. S. Nicolăescu-Plopșor, care fi- moniul clasic, autorii aleși fiind stolnicul Constan-
gurează și cu succinte comentarii privind folclorul. tin Cantacuzino (Limba românilor tot stă și se ține),
Alți colaboratori: Ion Pillat, C. Rădulescu-Motru, Ion Ghica (Generalul Coletti la 1835), B.P. Hasdeu
N. Iorga, Izabela Sadoveanu, Emanoil Bucuța, D. (Ioan Vodă cel Cumplit, fragment), Vasile Conta
Ioanid, I.U. Soricu, G. Roiban, George Fonea. A.St. (Un discurs în Camera română), N. Iorga (Din tre-
VATRA, publicație apărută la Roma, Paris, Freiburg cutul nostru, Badea Cârțan), Liviu Rebreanu (Țăra-
și în alte orașe europene, neregulat, din ianuarie nul și coasa). În 1990 se tipărește o scrisoare a lui N.
1951 până în decembrie 1994, cu subtitlul „Foaie Steinhardt (expediată de la mănăstirea Rohia la 28
românească de opinie și informare”. Editor: Petre februarie 1989, cu exact o lună înainte de a muri)
Vălimăreanu. De orientare legionară, dar repre- către Victor Russu. O simplă amintire despre Petre
zentând o grupare oponentă lui Horia Sima, V. este Pandrea e un text iscălit de Andrei Pandrea, fiul
una dintre cele mai longevive reviste ale exilului gazetarului, iar Mihai Neagu dă o evocare intitula-
românesc. Articolele de fond sunt semnate în mod tă Amurgul lui Petre Țuțea. În câteva numere din
obișnuit de Petre Vălimăreanu, Mihai Fotin Enescu, 1960–1961 sunt comentate „cazurile” Vintilă Horia,
Andrei Pandrea. Gazeta abundă în informații des- Petru Dumitriu, Șerban Cioculescu. Rubricile se in-
pre românii din exil, înregistrează și comentează titulează „Cronica pesimistului”, „Note și comenta-
cele mai importante evenimente politice, cultura- rii”, „Din lumea exilului”, „Despre frații înstrăinați”
le, economice din țară, polemizează cu diverse pu- (cu referire la românii din fosta Iugoslavie), „Sem-
blicații. Fiecare număr conține literatură originală nalări”, „Din ziare, cărți, reviste”, „Doruri și neca-
și multe reproduceri din clasicii români. Se observă zuri”, „Calendar național”, „Varia”, „Puncte și con-
o preferință pentru poezia închisorilor, paginile V. trapuncte”, „Tribuna liberă”, unele fiind miscelanee
însumând, în timp, o adevărată antologie alcătuită de actualități culturale, politice și de opinie. Multe
din versurile lui Radu Gyr (Ne vom întoarce într-o contribuții sunt semnate cu pseudonim. Au mai
colaborat Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Andrei Coșbuc sau Octavian Goga. V. se remarcă, de ase-
Iustin Hossu, Horațiu Comăniciu, Cicerone Ionițo- menea, printr-o preocupare specială pentru proză
iu, Radu Cornățeanu, Șerban Milcoveanu, Remus și mai ales pentru genul scurt. Se tipăresc nume-
Radina, Paul Miron, Octavian Bârlea, Theodor Ca- roase fragmente de romane și povestiri – uneori
pidan, Leontin Jean Constantinescu, Nicolae Lu- însoțite de o succintă prezentare a autorului –
pan, Teodor Onciulescu, Dumitru Nimigean. L.Cr. aparținând lui Mircea Eliade (Incognito la
VATRA, revistă care apare la Târgu Mureș, lunar, Buchenwald), Augustin Buzura, Nicolae Breban,
din aprilie 1971, inițial sub egida Uniunii Scriitori- Norman Manea, I.D. Sîrbu, Eugen Barbu, Mihai
lor din R.S. România și a Comitetului de Cultură și Sin, Sorin Titel, Radu Petrescu, Romulus Guga (pa-
Educație Socialistă al Județului Mureș, reluând tra- gini din romane inedite), Radu Cosașu, Alexandru
diția publicației cu același titlu, fondată în 1894 de Ivasiuc, Bujor Nedelcovici, Gabriela Adameșteanu,
I.L. Caragiale, Ioan Slavici și George Coșbuc. Re- Alexandru George, Ion Vlasiu, Nicolae Manolescu,
dactori-șefi: Romulus Guga (1971–1984), Cornel Ion Lăncrănjan, Mircea Horia Simionescu, Dana
Moraru (1984–2007) și Virgil Podoabă (2008). Din Dumitriu, Valentin Șerbu ș.a. În cadrul „Antologiei
colectivul redacțional fac parte, de-a lungul timpu- science-fiction”, alături de texte ale unor scriitori
lui, Atanasie Popa, Dan Culcer, Mihai Sin, Dumitru străini, apar povestiri semnate de Ov. S. Crohmăl-
Mureșan, Iuliu Moldovan, Ioan Radin, Al. Cistele- niceanu, Constantin Abăluță, Vasile Andru, Con-
can, Kocsis Francisko, Nicolae Băciuț, Iulian Bol- stantin Cubleșan ș.a. La rândul său, literatura me-
dea, Dumitru Mureșan, Aurel Pantea, Virgil Podoa- morialistică este amplu reprezentată prin pagini
bă, Alexandru Vlad, Nicoleta Sălcudeanu, Alex Gol- de jurnal aparținând lui Liviu Rebreanu, Veturia
diș ș.a. În spiritul revistei din secolul al XIX‑lea, V. Goga, Mircea Eliade, Radu Petrescu, Adrian Mari-
afirmă că vrea să însemne „continuitate și prezen- no, după 1989 paginile diaristice fiind numeroase.
ță”, „iubire de adevăr, spirit critic lucid”, apartenen- Dramaturgia este ilustrată prin texte de Radu Stan-
ță la timpul prezent și la „vârsta spirituală a tinere- ca (Madona cu zâmbetul), Horia Lovinescu, Marin
ții”; „stimulând și punând în valoare creația spiri- Sorescu, Ileana Vulpescu, D.R. Popescu, Iosif Na-
tuală a mureșenilor”, dar deschizându-și totodată ghiu ș.a. O secțiune permanentă revine criticii lite-
paginile „tinerei generații de pe tot cuprinsul țării” rare, axată pe fenomenul literar actual și ilustrată
(Cuvinte de început). În consens cu programul, se de Mircea Zaciu, Silvia Urdea, Mihai Sin, Dan Cul-
publică îndeosebi literatură contemporană, apre- cer, Serafim Duicu, Anton Cosma, Dumitru Mure-
cieri critice referitoare la creația literară din țară și șan, Cornel Moraru, Al. Cistelecan, cărora li se ală-
de peste hotare, informații din actualitatea cultu- tură, sporadic, și alți comentatori. Dintre aceștia,
rală, iar după 1989 se acordă o atenție deosebită de menționat sunt Gheorghe Grigurcu, care publi-
„literaturii de sertar”, cărților scrise în exil, anche- că între 1977 și 1980 un amplu studiu despre critica
telor și interviurilor. Rubricile mai importante sunt literară contemporană, precum și alte articole, Șer-
„Semne”, „Panoramic”, „Cronica literară”, „Cronica ban Cioculescu (Poezia documentelor), Ștefan Aug.
ideilor”, „Restituiri”, „Arte”, „Biblioteca Babel”, „Fil- Doinaș (Lucian Blaga și ontologia poetică a sacru-
tre”, „Revista revistelor”, „Documentele continuită- lui), Mircea Popa (George Coșbuc și idealul clasici-
ții”, „Cu cărțile pe masă”, „Vatra–dialog”, „Față-n tății), Ion Pop (Eminescu în universul liric al lui
față”, „Transfocator”, „Puncte cardinale”, „Punct. Lucian Blaga), Adrian Marino, Dumitru Micu, Ma-
Contrapunct”, „Colocviile «Vetrei»”. Colaborează cu rian Papahagi, Mircea Martin, Mircea Muthu,
versuri Dimitrie Stelaru, Nichita Stănescu, Marin Georgeta Horodincă, Fănuș Băileșteanu, Alex. Ște-
Sorescu, Ștefan Aug. Doinaș, Ana Blandiana, Con- fănescu, Ștefan Borbély, Gheorghe Perian, Maria
stanța Buzea, Ileana Mălăncioiu, Aurel Gurghianu, Luiza-Cristescu, Iulian Boldea, Doru Burlacu ș.a.
Victor Felea, Radu Cârneci, Nina Cassian, Florența Rubrica referitoare la cartea străină este susținută
Albu, Zeno Ghițulescu, Ion Mureșan, Constantin o vreme de Mihai Sin. După 1989 I. Negoițescu tri-
Abăluță, Dinu Flămând, Andrei Zanca ș.a. La rubri- mite din exil mai multe texte despre scriitori și cri-
ca „Excelsior” redacția promovează talente din ce- tici literari ai timpului, la fel ca Monica Lovinescu,
naclurile literare, dar reproduce și poezii – uneori Virgil Ierunca, Virgil Nemoianu sau Radu G. Țepo-
inedite – din clasici, precum M. Eminescu, George su. De-a lungul anilor sunt prezenți cu eseuri
Nicolae Manolescu (în 1972, la rubrica „Efemeri-
de”), Radu Popescu, Alexandru Paleologu, Cornel
Moraru, Ion Apostol Popescu, Alexandru Vlad, Ion
Simuț, Ion Ilie Mileșan, Anton Cosma, Eugen Uri-
caru, Ovidiu Pecican și mulți alții. Sumarul revistei
mai include eseuri inedite de Ioan Slavici, Lucian
Blaga, Mircea Eliade (un fragment din Mit și reali-
tate, în traducerea lui Gheorghe Rotaru), Eugen Io-
nescu (Discurs despre avangardă, în transpunerea
lui Ion Pop), Emil Cioran, Costantin Noica și N.
Steinhardt. Consistente sunt și versurile din lirica
universală, traduse de Petre Stoica, A.E. Baconsky,
Aurel Rău, Constantin Abăluță, Eugen Uricaru, Ma-
rian Papahagi, Dinu Flămând, Mircea Ivănescu,
Augustin Pop ș.a. Ștefan Aug. Doinaș transpune
scene din Faust de J.W. Goethe și poezii de Hölder-
lin, Nina Cassian din Paul Verlaine, iar Dan Duțescu
din Chaucer și Faulkner. Alte tălmăciri se opresc la
proza lui Gabriel García Márquez, Hemingway,
Dino Buzzati și J.L. Borges, dar și la literatura scien-
ce-fiction. Rubricile „Punct. Contrapunct” și „Co-
locviile «Vetrei»” găzduiesc anchete despre cultura
și literatura contemporană și interviuri cu perso-
nalități ale vieții culturale și literare românești sau
străine, consemnate de Mihai Sin, Nicolae Băciuț,
Valentin Borda, Maria Mailat și mai cu seamă de Al.
Cistelecan, care realizează interviuri cu Marin Pre-
da (despre romanul Cel mai iubit dintre pămân-
teni), Zoe Dumitrescu-Bușulenga (despre opera lui și prestigiul. Chiar dacă păstrează, în chip explica-
Mircea Eliade), N. Steinhardt, Paul Goma, Ana bil, o sensibilitate față de cultura locală, devine o
Blandiana, Marin Sorescu, Aurel Rău, Al. Ivasiuc, tribună echilibrată, deschisă colaborărilor cu apar-
Radu Petrescu, Geo Dumitrescu ș.a. În numărul tenențe sau afilieri diferite sub raportul opțiunilor
4/1986 se publică un text din arhiva lui Liviu Re- estetice sau moral-politice, prilejuind astfel un dia-
breanu, ce cuprinde câteva considerații ale scriito- log fertil pe tărâmul artelor și al ideilor. Rubricatura
rului despre proză și îndeosebi despre romanul din este bogată, caracterizată prin suplețe și adaptabi-
epoca sa, însoțite de o scurtă istorie a romanului litate, în condițiile unei oportune stabilități: unele
românesc până la Primul Război Mondial. Se tipă- rubrici apar număr de număr, altele sunt create ad-
resc, de asemenea, în cadrul rubricilor „Arhiva” și hoc ori sunt reactivate cu intermitențe, în funcție
„Restituiri”, documente și fragmente din scrieri inde necesități. Sumarele alătură întotdeauna bele-
edite provenite din fondurile documentare Liviu tristica și textele publicistice, critice și eseistice.
Rebreanu, Lucian Blaga, Titu Maiorescu, Ilarie Sectorul criticii literare este viguros, reunind, în
Chendi (corespondență cu Octavian Goga) sau funcție de tematica fiecărui număr, cronici (de re-
Emil Isac. Rețin atenția și paginile de memorialisti- gulă în cadrul rubricii „Cu cărțile pe masă”, dar și în
că ale lui Vasile Netea, o autobiografie Ion Chinezu alte secțiuni, unele ocazionale), recenzii, articole,
(1982), articolele ocazionate de centenarul Liviu eseuri, demersuri analitice sau hermeneutice, stu-
Rebreanu (1985), un dialog epistolar Lucian Blaga dii cu tentă academică, note de lectură pronunțat
– D.D. Roșca, cu o prezentare de Mircea Cenușă neconvențională, cercetări de istorie literară etc.
(1986), și o antologie lirică Nichita Stănescu (1984). Despre actualitatea literară curentă, ca și despre
După 2000 V. își sporește lent, dar sensibil, calitatea alte subiecte la ordinea zilei, scriu Nicoleta
Sălcudeanu, Al. Cistelecan, Cornel Moraru, Ruxan- Andrei Fischof, Ion Zubașcu și Dan Stanca, Sanda
dra Cesereanu, Iulian Boldea, Ruxandra Ivăncescu, Cordoș și Ruxandra Ivăncescu), care se prezintă re-
Nicoleta Cliveț, Mihaela Ursa, Sanda Cordoș, Du- ciproc prin câte un portret eseistic, fiecare dispus
mitru Mureșan, Virgil Podoabă, Dumitru Crudu, tipografic pe o coloană a paginii, iar la „Transfoca-
Ion Pop, Mihai Vakulovski, Andrei Terian, Alex Gol- tor” mai mulți critici scriu despre cărțile celor invi-
diș, Evelina Oprea, dar și autori care, chiar dacă nu tați. Încă de la sfârșitul anilor ’90 revista alcătuiește
fac parte din cercul propriu-zis al revistei, sunt pre- consistente „dosare” tematice, precum Parisul nos-
zenți în paginile ei cu oarecare regularitate: Marius tru de la A la Z (11/1997), unde scriu Gheorghe Cră-
Chivu, Aura Christi, Radu Mareș, C. Rogozanu, ciun, Simona-Grazia Dima, Dumitru Micu, Cornel
Anca Hațiegan, Horea Poenar, Mircea A. Diaconu, Regman, Constantin Abăluță, Horia Ursu, Mihai
Tudor Crețu, Ciprian Șiulea, Caius Dobrescu, Radu Dragolea. Această modalitate devine în scurtă vre-
Voinescu, Alexandru Matei, Daiana Felecan, Ioan me curentă, în anii 2000 fiecare număr găzduind,
Buduca, Ion Manolescu, Nicolae Coande, Elena în majoritatea paginilor, dacă nu în exclusivitate,
Vlădăreanu, Oana Soare, Tudorel Urian, Andrei Bo- un bine alcătuit și foarte interesant „dosar”. Între
diu, Dan Perșa, Mircea Petean, Daniel Pișcu, Traian subiectele supuse analizei se numără profiluri de
Ștef, Ioan Groșan, Dan Bogdan Hanu, Daniel Cris- scriitori, precum Radu G. Țeposu (5/2000), Mircea
tea-Enache sau Marius Ianuș. Figurează regulat în Eliade (6–7/2000, cu texte de Mircea Handoca, Gil-
V., pentru diverse perioade, cu rubrici proprii, de bert Durand, Moshe Ydel, Alain Paruit, Emil Cio-
(cvasi)memorialistică, diaristică, eseistică ori con- ran, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Monica Lovi-
fesiuni, Livius Ciocârlie (cu „Jurnal de lăsare la… nescu, Virgil Ierunca, Ioan Petru Culianu ș.a.), Emil
vatră”), Victor Felea („Pagini de jurnal”), Alexandru
Cioran (7–8/2004), Gheorghe Crăciun (9–10/2007),
George („În continuarea unor mărturisiri”), Lucian
Virgil Nemoianu (5–6/2010), Norman Manea (5–
Raicu („Scrisori din Paris”), Liviu Ioan Stoiciu
6/2011), I.L. Caragiale (12/2012), sunt luate în dis-
(„Crispări”), Alexandru Mușina („Epistolarul de la
cuție genuri și specii literare, de pildă cronica (2–
Olănești”), Gheorghe Grigurcu („Scrisori de peste
3/2011), lirismul (11–12/2004), proza scurtă (1–
drum”, cu titlul recurent „Fișele unui memoria-
2/2009), teatrul (8/2011) sau manifeste (Manifestul
list”). O cronică a lucrărilor de religie și teologie
fracturist, 2–3/2001). Sunt vizate, de asemenea, di-
semnează Robert Lazu. Poeme sau fragmente de
ferite fenomene cultural-artistice sau mișcări lite-
proză oferă, în cadrul rubricilor „Tolle lege”, „Car-
men seculare” sau „Epica magna”, Ion Mureșan, rare, ca proletcultismul (9–10/2004), literatura
Florența Albu, Gabriela Adameșteanu, Gheorghe diasporei (8/2008), modernitatea în genere (1–
Crăciun, Ionel Ciupureanu, Simona-Grazia Dima, 2/2002) sau avangardismul maghiar, sârb, ucrai-
Gellu Dorian, Ion Horea, Dan Bogdan Hanu, Radu nean, rus și chinez, ilustrat prin traduceri și
Mareș, Dumitru Ungureanu, Paul Daian, Silviu Lu- demersuri interpretative. Temele, abordate dintr-o
pașcu, Sergiu Radu Ruba, Sorin Stoica, Paul Tuma- perspectivă multiculturală și interdisciplinară,
nian, Mihai Vieru, Gheorghe Izbășescu, Emilian sunt exemplificate prin texte reprezentative, înso-
Galaicu-Păun, Nicolae Ioana, Gheorghe Grigurcu, țite adesea de documente inedite, de anchete și in-
Horia-Roman Patapievici, Constanța Buzea, Teo- terviuri, urmate de ecouri critice menite a oferi o
dor Dună, Florina Ilis, Rodica Draghincescu, Elena diversitate de puncte de vedere. În mod similar,
Pasima, Ioan Es. Pop, Horia Gârbea, Dan Lungu și rubricile „Țintă fixă” sau „Prim plan” se opresc la
mulți alții. Redacția concepe sumarele în chip mi- activitatea unor scriitori contemporani, precum
nuțios, recurge la diferite formule publicistice, Dinu Flămând, Gabriel Dimisianu, Augustin Pop
unele mai puțin obișnuite. La rubrica „Dialog” se ș.a., comentați în aceeași manieră pluralistă. V. mai
inserează convorbiri cu scriitori sau oameni de cul- include o cronică a revistelor literare din țară și
tură, de știință și artiști. Un fel de tandem de ru- străinătate, o rubrică de noutăți culturale și infor-
brici ori un „dosar” cu două secțiuni – „Față-n față” mații din actualitatea literară, concursuri literare,
și „Transfocator” – constituie o inițiativă ingenioa- reportaje, studii de filosofie a limbii, de istorie (la
să: sunt invitați câte doi scriitori (de pildă, Gheor- rubrica „Documentele continuității”), sociologie,
ghe Grigurcu și Constantin Abăluță, Luiza Carol și politologie, etnografie, arheologie, geografie,
cronică dramatică, plastică, științifică, muzicală și „Convingeri comuniste”. Va mai colabora la „Su-
scrisori primite la redacție. M.W., N.Br. plimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”,
„Viața românească”, „Manuscriptum”.
VATRA ROMÂNEASCĂ, publicație lunară apărută
Antologia Mihai Eminescu. Studii și artico-
la Turnu Măgurele, neregulat, din iunie 1930 până
le (1981) urmărește evoluția ideilor lui G. Bog-
în 1938. Director: Nichifor Ionescu-Calafeteanu;
dan-Duică privind creația eminesciană. Materialul
comitetul de redacție: Ioan I. Popescu, D. Enescu,
selectat de V. ilustrează, pe de o parte, profilul unui
Costache Dăniță, I.M. Voicheci. Purtând subti-
cercetător care, pornind de la metoda istorică, se
tlul „Revistă pentru cultura poporului”, publicația
lasă influențat de psihanaliza freudiană ca să ajun-
își propune „să-i lumineze pe cei de jos, țintind
gă la metoda comparatistă, ce îi va permite să for-
în primul rând la formarea unei curate conștiin-
muleze opinii pertinente noi, chiar surprinzătoare
țe naționale, trezind în sufletul tuturor respectul
pentru epoca în care a trăit. Pe de altă parte, prinde
pentru credință și tot trecutul românesc”. Folclo-
contur o viziune generală asupra operei lui Emi-
rul se bucură de o atenție deosebită, fiind tipărite
nescu, editoarea incluzând și articole ce se referă la
povestea Păpușoiul și grâul și cântece populare
proză, mai puțin studiată și gustată de contempo-
culese de I.M. Voicheci, proverbe și zicători, chiu-
rani, precum și introducerea la volumul Poeziile lui
ituri. Al. Lascarov-Moldovanu e prezent cu Obice-
Eminescu, apărut în 1924. Cele trei volume ale edi-
iuri de la țară, Vătăjelul Boacă și, în cadrul rubri-
ției N. Iorga, Corespondență (1984–1990) cuprind
cii „Pe drumuri de țară...”, cu articolele Două școli,
o mică parte din scrisorile savantului (în totalitate
Ce poate face administrația, N. Popa comentează
ar alcătui aproximativ o sută de volume, afirmă V.).
volumul Jocuri românești necunoscute al lui G.T.
Numeroasele note ce însoțesc epistolarul prezin-
Niculescu-Varone. Teme istorice sunt abordate
tă date concise despre persoanele cu care Iorga a
în Tradiția noastră de Victor Banu și în Revoluția
comunicat în scris (oameni de cultură, politicieni,
lui Gandhi de C. Dan. Sub pseudonimul Pandu-
primari, mitropoliți ș.a.), lămuresc sensul unor pa-
rul, George Acsinteanu colaborează cu însemnă-
saje acolo unde cititorul de astăzi s-ar orienta cu
rile intitulate Grâul bolșevic și Să nu mâniem pe
dificultate. Ediția se impune prin relevarea unui
Dumnezeu. Câteva poezii sunt iscălite V. Faur și
Simion Cezara. Se reproduc fragmente din Memo- Iorga inedit, scrisorile evidențiind totodată cele
rialele lui Vasile Pârvan și, sub titlul Din viața fa- mai importante evenimente ale timpului. Pentru
miliei Ion C. Brătianu (1821–1891), pagini din ma- facilitarea lecturii, V. a întocmit indici de asociații,
nuscrisul amintirilor și notelor zilnice ale Sabinei cluburi, instituții, întruniri, ligi, organizații, partide
Cantacuzino, fiica Piei și a lui Ion C. Brătianu. În și societăți, un indice de localități și altul de lucrări
afară de literatură tradiționalistă, analize ca Situa- ale lui N. Iorga menționate în scrisori, indici de
ția agricolă din țară, Plugăria în criză și Medicina nume și de periodice. Activitatea dedicată cores-
la sate completează rubricile „Știri felurite”, „Pa- pondenței lui Iorga poate fi considerată un efort
gina juridică”, „Recenzii”, „Serbări culturale”. L.Cr. premergător pentru volumul Nicolae Iorga – critic
și istoric literar. Pornind de la afirmația că „despre
VAUM, Ecaterina (8.XI.1955, Baia Mare), istoric li- N. Iorga nu se poate vorbi, încă, fără sentimente
terar, editoare. Este fiica Esterei (n. Crăciun) și a lui și fără prejudecăți”, autoarea urmărește, printr-un
Eugen Vaum, cărăuș, și soția istoricului literar Nico- demers restitutiv, cariera de critic literar a lui Ior-
lae Scurtu. A urmat primele opt clase (1962–1970) ga, de la primele exerciții de comentare a literaturii
și Liceul „Gheorghe Șincai” (1970–1974) la Baia contemporane de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Mare, apoi Facultatea de Limba și Literatura Româ- până la polemicile duse cu E. Lovinescu. Fără să
nă, secția română–latină, a Universității din Bucu- exceleze în analiza esteticii iorghiste, principalul
rești (1974–1978). Mai întâi profesoară de română câștig al lucrării rezidă în acoperirea cvasi-exhaus-
și latină la Giurgiu, își dă demisia, după trei ani de tivă a subiectului, fundamentată pe o muncă de
șomaj revenind în 1985 în învățământ la București, documentare impresionantă.
ca suplinitoare, iar din 1990 ca profesoară titulară. SCRIERI: Nicolae Iorga – critic și istoric literar, București,
Obține titlul de doctor în filologie în 1999 cu teza 2005. Ediții: G. Bogdan-Duică, Mihai Eminescu. Studii și
Nicolae Iorga – critic și istoric literar, publicată în articole, pref. edit., Iași, 1981; N. Iorga, Corespondență, I–
2005. Debutează în 1976 la revista studențească III, București, 1984–1990.
611 Dicționarul general al literaturii române Văcărescu
Repere bibliografice: Șerban Cioculescu, [Ecaterina intrigi, în 1891, la capătul unui voiaj de penitență în
Vaum], RL, 1981, 15, 1985, 6, 7, 1987, 9; Valeriu Râpeanu, străinătate, unde o însoțea pe regină, e silită să ac-
„O nouă generație se ivi”, RL, 1984, 52; Z. Ornea, [Ecateri- cepte, odată ajunsă la Veneția, soluția exilului. Se
na Vaum], CNT, 1985, 2, RL, 1991, 43; Fănuș Băileșteanu,
stabilește la Paris, unde până la sfârșitul vieții va
Iorga în corespondență, LCF, 1985, 50; Ștefan S. Gorovei,
Pagini controversate din istoria culturii. Pe marginea unei desfășura o intensă activitate literară și diplomatică
corespondențe, CRC, 1985, 12; Teodor Vârgolici, „Nicolae în favoarea României. Este o perioada fecundă,
Iorga – critic și istoric literar”, ALA, 2005, 806; Daniela-Ol- când îi apar cele mai multe cărți de versuri, romane
guța Iordache, O făptură morală, „Litere”, 2007, 4. L.Cr. și piese de teatru, antologia de folclor Nuits d’Orient
(1907) și libretul operei Le Cobzar, de fapt o prelun-
gire a culegerii de poeme Le Rhapsode de la Dimbo-
vitza, care, pe muzică de Gabrielle Ferrari, s-a jucat
pe scenele din Monte Carlo (1909) și Paris (1912). Se
impune în lumea literelor franceze, trezind un bi-
nemeritat ecou și în presa din țară. În anii Primului
VĂCĂRESCU, Elena Război Mondial V. este o susținătoare neobosită a
(21.IX.1864, București României, în 1919 e numită membră în delegația
– 17.II.1947, Paris),
pentru Conferința de Pace de la Paris, iar în 1920 i se
poetă, prozatoare,
încredințează reprezentarea țării la Societatea Nați-
autoare dramatică,
unilor, unde două decenii se va dedica unor misiuni
memorialistă.
culturale și unor acțiuni diplomatice de primă im-
portanță, străduindu-se totodată ca prin discursuri
Este fiica cea mai mare a Eufrosinei (n. Fălcoianu) și
și conferințe să aducă România și creația ei spiritu-
a lui Ioan Văcărescu, diplomat, și ultima reprezen-
ală în atenția Europei. În același scop traduce și pu-
tantă a ilustrei familii ce a dat literaturii române pri-
blică în diverse reviste poezii de Vasile Alecsandri,
mii poeți moderni (Ienăchiță era străbunicul, iar
M. Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Adrian
Iancu Văcărescu bunicul scriitoarei). Se instruiește
Maniu, Ion Minulescu, alcătuiește și prefațează an-
acasă cu profesori particulari și prin lecturi. Mani-
tologii de poezie românească, ceea ce îi aduce un
festă un talent poetic precoce, lăudat și încurajat de
Titu Maiorescu și de Vasile Alecsandri, care îi în- important capital de admirație printre conaționali.
deamnă pe părinți să-i ofere posibilitatea unei edu- Astfel, în 1928 „Universul literar” îi consacră mai
cații serioase în această direcție. Din 1879 își desă- multe pagini, iar în articolul care deschide numărul
vârșește studiile la Paris, audiind, la Sorbona, cur- Camil Petrescu spune: „Avem, acolo, în capitala
suri de literatură, filosofie, estetică, istorie, ținute de Franței, o româncă din cel mai adevărat sânge ro-
Gaston Paris, Ernest Renan, Paul Janet, Gaston mânesc, care [...] își afirmă cu orgoliu și originea, și
Boissier ș.a., iar în arta prozodiei îi are ca maeștri pe sufletul românesc [...]. O asemenea personalitate
poeții parnasieni Sully Prudhomme, Leconte de onorează două literaturi”. Recunoașterea venise și
Lisle și José-Maria de Hérédia. Debutează în 1886 din partea Academiei Române, care în 1925 a pri-
cu volumul Chants d’Aurore, apărut la Paris, unde mit-o între membrii de onoare în aceeași ședință în
este primit cu elogii și, la recomandarea lui Leconte care e primită și Anna de Noailles, în 1927 patria ad-
de Lisle, încununat cu Premiul „Archon Despérou- optivă o recompensează cu Legiunea de Onoare, iar
ses” al Academiei Franceze. Același for îi răsplătește în 1933 e distinsă cu Ordinul Coroana României în
și a doua carte, culegerea de cântece folclorice Le grad de Mare Ofițer. Neobosită militantă pe tărâm
Rhapsode de la Dimbovitza (Premiul „Jules Fabre”, cultural, V. deschisese în 1898 un salon literar în
1900), operă originală în mare parte. Între 1888 și apartamentul său din Paris, în 1912 a fondat împre-
1891 era în suita reginei Elisabeta (Carmen Sylva), ună cu N. Iorga, Dimitrie Gusti, O. Goga ș.a. Cercul
admiratoare a talentului tinerei literate. Logodna Analelor din București – importantă instituție a
tainică cu prințul moștenitor Ferdinand, ocrotită și Conferințelor Franco–Române, afiliată la Cercul
încurajată de regina-mamă, nemulțumește deopo- Analelor din Paris – și a participat, alături de N. Ior-
trivă marile familii boierești pământene și cercurile ga, la întemeierea Ligii Culturale; în 1927 a înființat
Palatului. Ca urmare a unei campanii de scandal și cu diplomatul Nicolae Pillat „Biblioteca universală
Văcărescu Dicționarul general al literaturii române 612
„Mihai Eminescu”, în cadrul Centrului Mediterane-
an de sub directoratul lui Paul Valéry; ține nenumă-
rate conferințe la Madrid, San Remo, Nisa, Bruxelles
etc., dovedind o anvergură puțin obișnuită a preo-
cupărilor intelectuale. În vara anului 1940, când ar-
matele hitleriste ocupă Parisul, se refugiază în zona
liberă din sudul Franței, de unde, deși aproape oc-
togenară, continuă să protesteze împotriva cotropi-
torilor „celor două patrii” ale sale. După întoarcerea
în Parisul eliberat i se încredințează noi misiuni: în
1945 este numită consilier cultural pe lângă Amba-
sada României, iar în august 1946 face parte din de-
legația română la Conferința de Pace. În plină pute-
re creatoare încă, după o scurtă și aparent neînsem-
nată boală, ultima descendentă a Văcăreștilor înce-
tează din viață. Testamentul exprimă devotamentul
ei față de țara natală: „Toată activitatea mea de
aproape o jumătate de veac a fost consacrată inte-
reselor neamului nostru, căutând să strâng rapor-
turile dintre Franța și România. Franța, care a fost
pentru mine a doua patrie și unde din fericire nu-
mele meu este și va rămâne simbolul celor două
popoare pe care le slăvesc”. Va fi reînhumată în 1959
în Cimitirul Bellu din București, alături de ceilalți
Văcărești.
Creația poetică, deosebit de bogată, reprezintă la
V. o parte importantă (poate nu și cea mai rezistentă)
a operei. Ca în cazul celor mai mulți poeți de la cum-
păna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, nu poate fi în-
pentru sprijinirea traducerilor”. Din 1922 a făcut
cadrată în limitele unei școli, deoarece în decursul
parte din comitetul de conducere al Comisiei de
timpului V. a receptat numeroase și variate influențe.
Cooperare Intelectuală de la Geneva (de pe lângă
Dar, chiar și atunci când modelul este evident, lirica
Societatea Națiunilor) și din 1930 e în Comitetul In-
sa impune prin trăire autentică, păstrând predomi-
ternațional pentru Difuzarea Artelor prin Cinema- nant un caracter romantic, adesea cu puternice ac-
tograf. Fondatoare, alături de Paul Valéry, a Institu- cente de factură tradiționalistă ori simbolistă. Versu-
tului Internațional de Cooperare Intelectuală (1924, rile din Chants d’Aurore, la care se adaugă cele apă-
Paris), va fi președintă de onoare a Academiei Femi- rute până la Primul Război Mondial: L’Âme sereine
nine de Litere din Paris și inițiatoare a Premiului Fe- (1896), Lueurs et flammes (1903), Le Jardin passion-
mina pentru roman. A colaborat la „Les Annales”, né (1908), La Dormeuse éveillée (1914), cât și anto-
„Conferencia” (Paris), „Echos de France”, „Revue logia Dans l’or du soir (1927), ce reunește poeziile
des deux mondes”, „Revue de Paris”, „L’Illustration”, scrise începând din 1917, reflectă un larg repertoriu:
„Le Figaro”, „The Contemporary Review”, „Lumea lirică de dragoste, meditații asupra sensurilor grave
nouă literară”, „Revista literară”, „Făt-Frumos”, ale vieții și morții, înflăcărate declarații patriotice și
„Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Noua revistă ro- evocări ale eroilor și trecutului glorios, cântece în-
mână”, „Flacăra”, „Rampa”, „Dimineața”, „Năzuința”, chinate codrilor și câmpiilor natale, V. manifestând
„Gândirea”, „Viața românească”, „Boabe de grâu”, o accentuată predilecție pentru valorizarea filonului
„Adevărul literar și artistic”, „Universul literar” ș.a. folcloric. Proza, mai puțin semnificativă, se redu-
În 1934 se află între fondatorii Casei Românești din ce la romanele Amor vincit (1909), scris sub formă
Paris, iar în 1937 inaugurează la Nisa Catedra epistolară, dezvăluind cu sensibilitate profunzimile
613 Dicționarul general al literaturii române Văcărescu
sufletului feminin, și Le Sortilège (1911), incursiune SCRIERI: Chants d’Aurore, Paris, 1886; L’Âme sereine, Pa-
romantică și cu o apăsată tentă etnografică în lumea ris, 1896; Lueurs et flammes, Paris, 1903; Kings and Que-
satului românesc, cu credințele și miturile lui an- ens I Have Known, Londra – New York, 1904; ed. (Rois et
Reines que j’ai connus), tr. Gastone Jeffry, Paris, 1908; ed.
cestrale. Modeste din punct de vedere literar, scrie-
(Regi și regine pe care i-am conoscut), tr. Ileana Carmen
rile dramatice sunt reprezentate de două scurte pie- Moldovan, București, 2003; Pe urma dragostei, introd. A.P.
se: Stana (dramă în versuri, tradusă din franceză de Vojen, București, 1905; The Queen’s Friend, Londra, 1907;
poetul D. Nanu și publicată în „Convorbiri literare” Le Jardin passionné, Paris, 1908; Amor vincit, Paris, 1909;
în 1904), și Pe urma dragostei („dramă țărănească” Notti orientali, tr. Linda Ferrari, Roma, 1909; Le Sortilè-
scrisă în limba română în 1905), precum și de libre- ge, Paris, 1911; ed. (Vraja), tr. Bucur Velințaru, București,
tul de operă Le Cobzar, compus împreună cu Paul 1922; Le Cobzar (în colaborare cu Paul Milliet), Paris,
Milliet. Singurele lor calități constau în încercarea 1912; La Dormeuse éveillée, Paris, 1914; Dans l’or du soir,
Paris, 1927; Elena Văcărescu, Anna de Noailles, Miresme
de relevare a universului spiritual al țăranului ro-
de departe, tr. A. Pop-Marțian și Ştefan Bălcești, Câm-
mân, cât și în lirismul unor episoade ce atestă încă o pulung Muscel, 1927; Projections colorées, Paris, [1928];
dată vocația romantică a autoarei. Un interes deose- Mémorial sur le mode mineur, Paris, 1946; ed. (Memorial
bit prezintă însă paginile memorialistice, unde sunt în mod minor), tr. Anca-Maria Christodorescu, pref. Ion
consemnate evenimente și evocate personalități Bulei, București, 2001; Elena Văcărescu, Anna de Noai-
– scriitori, artiști, politicieni, diplomați – pe care V. lles, Versuri, tr. Demostene Botez și Lazăr Iliescu, introd.
le-a cunoscut. Câteva sunt adunate în Mémorial sur Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1971; Scrieri ale-
le mode mineur (1946), proiect al unei vaste lucrări, se, îngr. și pref. Ion Stăvăruș, București, 1975; Ţara mea.
Culegere de versuri patriotice, îngr. și pref. Sevastia Bă-
Le Roman de ma vie, începută în 1942, tipărită parți-
lășescu, București, 1977; Cântec românesc, ed. biling-
al, mai târziu, de publicistul André Gavotti în „Revue vă, tr. Monica Pillat, Ion Stăvăruș, Demostene Botez, A.
des deux mondes” (1953–1954) și editată în 1997 în Pop-Marțian, Ştefan Bălcești, V. [Basil] Munteanu, Elisa-
traducere. Alte amintiri apărute postum, conform beta Isanos și Victoria-Ana Tăușan, pref. Sanda Anghe-
dorinței sale exprese, în aceeași publicație pariziană lescu, cu ilustrații de Teodor Bogoi, București, 1987; Me-
prin grija Alexandrei Fălcoianu, verișoara și legatara morii, tr. și îngr. Aneta și Ion Stăvăruș, pref. Ion Stăvăruș,
sa testamentară, au fost editate integral în 2000, sub Cluj-Napoca, 1989; Hoinari în țara zânelor, I–II, tr., îngr.
și pref. Ileana Scipione, București, 1991; Mi-am pus iubi-
titlul Din amintirile Elencuței Văcărescu. Dincolo de
rea, tr. Demostene Botez, Timișoara, 1995; Hélène Vaca-
căldura cuceritoare a însemnărilor, care se întind de resco, une grande Européenne, îngr. și pref. Constantin I.
la 1877 la 1920, de evocarea atmosferei din familia Turcu, București, 1996; Romanul vieții mele. „Printre cei
regală, de portretul regelui Carol I și al soției sale, mari ai unei lumi dispărute”, îngr. și pref. Maria Platon,
Carmen Sylva, sau de rememorarea durerii intense Iași, 1997; Elena Văcărescu și Franța. Memorii, oameni și
provocate de eșecul legăturii cu prințul Ferdinand, idei, îngr. și pref. Maria Platon, Iași, 1998; Femei celebre,
răzbate o atitudine morală fără fisură și se contu- tr. Ileana Scipione, București,1998; Din amintirile Elen-
rează o inteligență exemplară. De altfel, talentul cuței Văcărescu, tr. Măriuca Vulcănescu și Ioana Fălco-
ianu, București, 2000. Culegeri: Lieder aus dem Dimbo-
memorialistei este superior aceluia de poetă, care
vitzathal, tr. Carmen Sylva, Bonn, 1889; ed. (Canti della
în decursul timpului a suferit o oarecare temperare. valle del Dimbovitza), tr. Anna Millani Vallemani, Cità di
Era o natură sociabilă, veselă, optimistă. Cucerea îndată Castello, 1891; ed. (Le Rhapsode de la Dimbovitza), Bucu-
simpatia oamenilor prin felul ei deschis, prin scânteierea rești, 1892; ed. Paris, 1899; ed. (The Bard of the Dimbovit-
spiritului ei ingenios, dar toate devotamentele pe care za), tr. Carmen Sylva și Alma Strettell, pref. Carmen Syl-
le câștiga pentru sine le îndrepta îndată către țara ei de va, Londra, 1892; Chants du Cobzar, Paris, 1905; Songs of
obârșie, niciodată uitată, mereu prezentă în inima ei cal- the Valiant Voivode and Other Strange Folklore, Londra–
dă și credincioasă. A fost timp de cincizeci de ani și mai New York, 1905; Nuits d’Orient. Folklore roumain, Paris,
bine un glas al României peste hotare și o parte a binelui 1907. Traduceri: Carmen Sylva, Jéhovah, Paris, 1887, Die
care a putut fi gândit despre noi, a interesului arătat stră- Sphynx gesichtet, Berlin, 1890.
duințelor pornite din partea bună a țării vechi, datorită Repere bibliografice: G. I. Ionnescu-Gion, „Chants
și farmecului personal, tactului, cumințeniei și activității d’Aurore”, „Românul”, 1886, 31 august; B. P. Hasdeu,
depuse de Elena Văcărescu. Franța a devenit pentru ea o „Der Rapsode der Dimbowitza”, „Revista nouă”, 1889, 5;
a doua patrie, primitoare, binevoitoare, dar în mijlocul Iorga, O luptă, I, 35–38, II, 71–72; A. D. Xenopol, Elena
Franței Elena Văcărescu a rămas româncă. Văcărescu, „Românul literar”, 1905, 40; Chendi, Scri-
TUDOR VIANU eri, IV, 282–283; Marguerite Berthet, La Poésie féminine
Văcărescu Dicționarul general al literaturii române 614
française à l’étranger, vol. I: Roumanie, Paris, 1908, 7–56; „Luceafărul”, iar editorial cu volumul Exil în orașul
Léo Clarétie, Feuilles de route en Roumanie, I, Paris, imperial, apărut în 1992. Mai e prezent în „Vatra”,
1912, 33–48; N. Iorga, [Elena Văcărescu], UVR, 1925, 26, „Calende”, „Dacia literară”, „Discobolul”, „Astra”,
R, 1925, 7–8; Davidescu, Aspecte, 530–531; Basil Mun- „Tomis”, „Echinox”, „Steaua”, „Observator cultural”,
teanu, Elena Văcărescu, G, 1926, 6–8; Paul Valéry, Sou-
„Transilvania”, „Poesis”, „Ex Ponto” ș.a. A semnat și
venirs littéraires, „Conferencia” (Paris), 1928, 7; [Elena
Văcărescu], UVR, 1928, 10 (grupaj special); Eugène Po- cu numele real sau cu pseudonimele Peter Quince
honțu, L’Activité patriote d’Hélène Vacaresco. Contributi- și Cydonius. I s-au acordat Premiul Uniunii Scriito-
on au folklore roumain en France, Paris, 1929; Hommage rilor (1998) pentru Antologia poeziei românești de
à Hélène Vacaresco, Paris, 1937; Călinescu, Ist. lit. (1941), la origini până azi (în colaborare cu Dumitru Chi-
883, Ist. lit. (1982), 969; P.Com. [Petru Comarnescu], Ele- oaru) și de două ori Premiul Asociației Scriitorilor
na Văcărescu, RFR, 1947, 4; Michaela Catargi, Paris as- din Sibiu (în 2002 pentru Ritualul melancoliei, și,
tăzi și mâine, București, 1947, 23–24, 67–68, 206–223; La în 2003, pentru Un sat numit România). De menți-
Duchesse de La Rochefoucauld, Rencontres avec Hélène
onat că V. a alcătuit, îndeobște în colaborare, și alte
Vacaresco (1864–1947) et Anna de Noailles (1876–1933),
antologii, consacrate Sibiului, poeților, prozatori-
„Revue des études roumaines”, 1961; Andrei Radu, As-
pecte românești în opera Elenei Văcărescu, SUB, Philo- lor, criticilor și eseiștilor sibieni etc. De asemenea,
logia, t. XI, 1966, fasc. 2; George Oprescu, Domnișoara a semnat în presă și în antologii numeroase tradu-
Elena Văcărescu, SXX, 1969, 9; Ion Stăvăruș, Elena Vă- ceri, în special din poezia de limbă engleză.
cărescu, București, 1974; Zaciu, Lecturi, 212–216; C. Po- Congener prin formație cu optzeciștii, iar prin
pescu-Cadem, Din tainele de familie ale Văcăreștilor, manifestare cu nouăzeciștii, V. sfidează atât livres-
MS, 1978, 2; Cioculescu, Itinerar, IV, 188–192; Români, cul programatic al primilor, cât și directețea brutală
369–372; Popa, Convergențe, 18–30; Maria Platon, Elena a celorlalți. Fără a cunoaște rupturi sau metamor-
Văcărescu – ambasadoare a sufletului românesc, CRC,
foze majore, formula sa lirică – dezvoltată la înce-
1997, 1–2; Tudor Vianu, La mormântul Elenei Văcă-
rescu, MS, 1997, 2–4; Robert Scheffer, Orient regal. Cinci
put în Exil în orașul imperial, Melancolii retorice
ani la Curtea României, tr. Rodica Pânzaru, pref. Pamfil (1994) și în ciclurile Grădina gutuiului singur și Jel-
Şeicaru, București, 1997, 37–39, 65–66, 93–95, 114–115, na din antologia Ritualul melancoliei – pare a avea
117–124, 134–136, 139–166, 186–188; Dicț. scriit. rom., IV, mai multe afinități cu cea de-a treia direcție domi-
710–712; Ştefania Viorica Rujan, Trois cas d’intégration nantă a epocii, subsumabilă neoexpresionismului
dans l’espace culturel français: Anna de Noailles, Marthe ardelean. De altfel, experiența originară a poeziei
Bibesco, Hélène Vacaresco, Iași, 2003, 371–504, passim; lui o constituie exilul, resimțit deopotrivă în plan
Victor Petrescu, Elena Văcărescu, o voce românească în poetic și existențial, iar modalitatea de surmonta-
spațiul european (I–II), „Litere”, 2007, 1, 2; Constantin
re a crizei constă în proiecția de lumi alternative
Ciopraga, Românitate și europenism: Elena Văcărescu,
CRC, 2009, 1; Manolescu, Enciclopedia, 728–732. L.D.
prin exploatarea resurselor imaginarului. Notele
distinctive nu sunt mai puțin relevante, căci, pe
VĂCĂRESCU, Ioan Radu (pseudonim al lui Ioan de o parte, cadrul poemului nu mai este unul ru-
Radu; 18.XII.1958, Sibiu), poet, prozator. Este fiul ral sau indeterminat, ci un oraș halucinant, supus
Mariei Radu (n. Albu), contabilă, și al lui Petre adesea stilizărilor baroce sau chiar suprarealiste,
Radu, dulgher. Urmează Liceul „Octavian Goga” iar pe de altă parte, alienarea nu mai este asumată
din Sibiu (absolvit în 1979) și Facultatea de Biolo- la nivel metafizic sau visceral, ci exclusiv în planul
gie, Geografie și Geologie, secția geografie–engle- conștiinței și, prin urmare, compensată printr-o
ză, a Universității „Babeș–Bolyai” din Cluj-Napoca exacerbare a sensibilității și a senzorialității. În
(1980–1984). După absolvire este profesor la diver- consecință, temele cardinale sunt erosul și melan-
se școli generale și licee din Deva și din Sibiu, unde colia, iar modelele se află în erotica postumelor
în 1990 începe să predea la Colegiul Național Peda- lui Lucian Blaga și în baladescul lui Radu Stanca,
gogic „Andrei Șaguna”. În 2008 își trece doctoratul toate acestea plasând lirismul lui V. sub zodia unui
în filologie cu o teză despre Geografia imaginară romantism trecut prin filtrul reflexivității ori chiar
a Câmpiei Dunării în proza lui Ștefan Bănulescu. al autoironiei. Sub aspect retoric, poemele cunosc
Din 1991 este redactor la revista „Euphorion”, iar două tipuri de construcție. Primul urmează clasica
din 2003 secretar al Asociației Scriitorilor din Sibiu. structură elegiacă, în care prezentul dezagregat e
Debutează cu versurile Ovidiu la Tomis, în 1978, la pus în oglinda unui trecut real sau doar prezumat:
615 Dicționarul general al literaturii române Văcărești
„Au dispărut leii de piatră/ încă un prieten a plecat SCRIERI: Exil în orașul imperial, Sibiu, 1992; Melancolii
în exil/ o poartă mai puțin/ o iubire mai puțin/[...] retorice, Sibiu, 1994; Ritualul melancoliei, postfață Du-
Astăzi s-a întors/ anotimpul în care ar fi trebuit/ mitru Chioaru, Pitești, 2002; Un sat numit România, Bo-
toșani, 2003; ed. București, 2005; Gnoze, Botoșani, 2004;
iarăși să intrăm/ prin portalul de piatră și lumină/
Muzeul figurilor din umbră, București, 2008; Dreptul la
blândă privirea ne-ar fi fost/ tandră mângâierea ră- melancolie și alte poeme alese, Botoșani, 2009; Spațiul
coroaselor coame/ astăzi toate orologiile orașului/ inefabil, I–II, Sibiu, 2009; Un an din luna săptămânii de
s-au prăbușit în infern” (Exiluri paralele). Celălalt azi, versuri și arbori, Bistrița, 2011; Anul din luna săptă-
tip cunoaște o dezvoltare centrifugă în spirală, mânii de ieri, Iași, 2012; Moartea lui Omu, Iași, 2012. Edi-
adunând în jurul unui pivot semantic o cohortă de ții, antologii: Antologia poeziei românești de la origini
imagini: „Iată de ce/ Pentru că eu stau aici/ Pentru până azi, I–II, Pitești, 1998 (în colaborare cu Dumitru
Chioaru); Sibiu – Hermannstadt în scrisori sentimenta-
că stau aici nemișcat/ Pentru că stau înlemnit în
le, pref. Mircea Braga, argument Klaus Werner Johannis,
acest loc golit de suflet/ Pentru că stau înlemnit cu postfață Liliana Ursu, Sibiu, 2007 (în colaborare cu Ion
o lumânare înaltă în mâini [...]/ Pentru că stau aici Onuc Nemeș); Ștefan Orth – ilustrații la poezia contem-
nemișcat lumânare înaltă înlemnită în acest loc porană sibiană, Sibiu, 2007 (în colaborare cu Ștefan
golit de suflet și creștetul meu arde cu flacără sub- Orth); Visteriile cetății. 18 poeți din Sibiu – Treasury of
țire și albastră” (Răspuns). Volumele Gnoze (2004) the City. 18 Poets of Sibiu, ed. bilingvă, București, 2008
și Muzeul figurilor din umbră (2008) marchează o (în colaborare cu Liliana Ursu și Adam J. Sorkin); Sibiul
etern. Poezie și pictură sibiană, Sibiu, 2008 (în colabora-
schimbare de poetică. Cu toate că, în cazul celui re cu Petru Ovidiu Dumbrăveanu); Piața aurarilor. Poeți
dintâi, rămâne încă parțial cantonat în zona unui sibieni, pref. edit., Sibiu, 2008; Mircea Ivănescu, Versuri
metaforism neomodernist, V. își găsește, în cazul alese, postfață Al. Cistelecan, Pitești, 2010; Eternități de
celui din urmă, o poziție confortabilă în descripti- o clipă. Prozatori sibieni, Sibiu, 2010; Resurecția baladei.
vismul ivănescian. Cele două volume (reluate se- Critici și eseiști sibieni, pref. edit., Sibiu, 2011.
lectiv în antologia Dreptul la melancolie și alte poe- Repere bibliografice: Ion Cristofor, Citadinism și confesi-
me alese, din 2009) actualizează nostalgic imagina- une, TR, 1993, 11; Nicolae Oprea, [Ioan Radu Văcărescu],
rul burgului provincial, recuperându-l în virtutea „Calende”, 1993, 3, „Ziua literară”, 2003, 57; Ștefan Melan-
cu, Cartea de nisip, APF, 1993, 7–8; Alexandru Pintescu,
unui act de memorie orientat etic, de un imperativ
Sub semnul lui Euphorion, PSS, 1993, 9; Mircea Ivănescu,
al restituirii fidele a locurilor și a atmosferei: „că- Un pariu cu literatura contemporană, „Rondul de Sibiu”,
utăm un refugiu în vreun cotlon vetust/ cu praf și 1994, 2 decembrie; George Bădărău, Un pelerin în orașul
votcă și liniște deplină/ în această desuetă cetate/ imperial, DL, 1994, 12; Horea Poenar, „Melancolii retori-
ne-am oprit în câteva locuri/ pe nouă mai la târ- ce”, ST, 1995, 1–2; Mihaela Ursa, „Melancolii retorice”, APF,
nava/ și în târgul peștelui și apoi la mijlocul scări- 1995, 8; Sanda Cordoș, Dicționar de cărți, ECH, 1995, 6–9;
lor/ care urcă abrupt din piața aurarilor spre piața Dan-Silviu Boerescu, Dicționarul debutanților 1990–
1995, „Cartea”, 1996, mai; Iulian Boldea, Melancolia exi-
mică/ dar am fost alungați și iar alungați/ de-o en-
lului interior, CU, 2000, 12; Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, III,
demică plictiseală/ de-o vreme pitică/ am ajuns în 271–273; Bogdan-Alexandru Stănescu, „Un sat numit Ro-
fața muzeului/ ne-am așezat pe bordură/ lumina mânia”, „Ziua literară”, 2003, 69; Andrei Terian, Resursele
grea a după-amiezii de iunie ne macină/ privirile imaginarului, PSS, 2003, 10–12; Paul Aretzu, Itinerariul
și așa obosite de câteva nopți/ trăite și deloc dor- inițiatic al melancolicului, LCF, 2005, 29; Alexandrina Ve-
mite” (Geografie imaginară). Fără a dubla într-o lichie, Reminiscențele epocii de aur, VTRA, 2005, 5–6; Bo-
manieră redundantă viziunea poemelor, schițele diu, Evadarea, 124–126; Iulian Boldea, Geometriile um-
brei, VTRA, 2009, 3; Chioaru, Noi developări, 81–84. A.T.
și povestirile din volumul Un sat numit România
(2003) provin din aceeași melancolie constitutivă: VĂCĂREȘTI, poeții. Din vechea familie boiereas-
văzând în personaje sau în evenimente aparent că valahă a Văcăreștilor (coborâtoare de la Radu
banale semnele unei mentalități sau chiar ale unei Negru, ,,domn și stăpân al Făgărașului”, strămu-
epoci, naratorul înregistrează mutațiile survenite tat la 1241 din calea ungurilor catolici, cu ,,popor
în lumea „satului” românesc de-a lungul „tranzi- de toate treptele, cei mai mulți ortodocși”, în Țara
ției”. Totuși punctul forte al prozatorului nu e atât Românească, unde aceste noroade ,,au făcut ora-
observația, cât evocarea ce conferă faptelor și oa- șe și sate până la marginea Dunării și până la Olt”
menilor o alură enigmatică. – Letopisețul cantacuzinesc) s‑au ridicat oameni
Văcărești Dicționarul general al literaturii române 616
puternici. Ei și-au asumat, pe lângă rolul politic de
mari dregători, diriguitori, din Divanul domnesc, ai
administrației, justiției, armatei, și un luminos rol
în afirmarea prin cultură a românilor, de ctitori ai
literelor. Câteva generații de poeți au avut, în zorii
epocii moderne, o contribuție esențială în apariția
conștiinței scrisului beletristic la noi. După Neagoe
Văcărescu, fiu al lui Dan, nepotul lui Radu Negru,
stabilit pe malul Dâmboviței, întemeietor aici de
așezări și biserici, după Pătrașcu, agă și ban al Cra-
iovei, tovarăș de arme al lui Mihai Viteazul, și după
Ianache Văcărescu, vistier, colaborator apropiat și
cumnat al lui Constantin Brâncoveanu, decapitat
la Constantinopol în 1714 odată cu domnitorul, Ie-
năchiță Văcărescu a fost o personalitate care, prin
,,spiritul său neobosit și dornic de orice cunoștințe
folositoare țării”, a polarizat și dirijat dispoziția te-
merară și înclinația spre explorări înnoitoare a îna-
intașilor către inițiativa culturală.
Ienăchiță (Ianache) Văcărescu (c. 1740–11.
VII.1797, București) a moștenit prețuirea față de
tradiție și față de ,,înfrumusețatele alcătuiri” ale
condeiului de la părinții săi, Catinca Done, ne-
poată de soră a cronicarului Ion Neculce, și Ștefan
Văcărescu, fiul lui Ianache (cel ucis pentru devota-
mentul lui față de Brâncoveanu), el însuși logofăt, Portret de Anton Chladek
vistier și mare ban, ,,învățat în literele elene și mai
ales în pravilele împărătești”, ,,oracolul legislativ parte din Divanul domnesc (vel comis, vel cămi-
al epocii sale” și poet ocazional, apreciat pentru nar), intră și se afirmă în domeniul relațiilor diplo-
orațiile de sărbători pe care le compunea. Nu mai matice. E mare clucer și, sub Grigore Alexandru
puțin, a dobândit-o prin cultura clasică pe care Ghica, cumnatul său, mare vistier. În anii războiu-
și-a însușit-o, cultură ce avea drept centru ideea lui ruso–turc (1768–1774), sub ocupația rusească,
de model. Învățătura primită de V. a fost dintre cele împotriva curentului (,,unii păntru râvna legii, alții
mai alese: în casă a studiat greaca (dascăl era Ne- păntru pohta slavei și alții păntru iubirea hrăpirii să
ofit Kavsocalivitul), franceza (cu Linchou), latina făcură ostași ruși”, scria el) și alegând să-și păzeas-
și germana (cu Weber); un hoge l-a inițiat în lim- că ,,după datorie credința la stăpânii ce Dumnezeu
ba turcă; se poate, de asemenea, să fi fost trimis mi-a orânduit”, trece cu familia în pribegie la Bra-
la o școală din Veneția, pentru că știa foarte bine șov. Printr-o abilă scrisoare ,,în limba talienească”,
italiana și, la îndemnul lui, serdarul Antonie Ma- îi cere feldmareșalului Rumianțev și obține ,,slo-
nuil a tradus din Geminiano Gaeti Il giovine istru- bozenia” când, cu pașaportul în neregulă, e oprit
ito, scriere care, cu un titlu în grecește însemnând de autorități de a participa, ca tălmaci al delegatu-
Triumful credinței ortodoxe, a apărut în 1791 și i-a lui otoman, la Conferința de pace de la Focșani și
fost dedicată. În refugiu la Constantinopol după ,,poprit cu corturile în câmp optusprezece zile”. În
moartea tatălui, otrăvit din porunca domnitoru- 1773 îl cunoaște pe împăratul Iosif al II-lea; acesta,
lui Constantin Cehan Racoviță, cu învățatul Halil în trecere prin Brașov, le acordă boierilor ,,înstră-
Hamid din secretariatul împărătesc aprofundează inați” audiențe; V., servindu-le de translator prin
gramatica limbii turce, studiază araba și persana. intermediul limbii italiene, se vede prețuit de suve-
Prin dragomanul Porții, Iovanache Rizu, cu a cărui ran. După pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), Înal-
fiică, Elenița, era căsătorit, V., care din 1760 făcea ta Poartă numindu-l domn pe Alexandru Ipsilanti,
este chemat la Țarigrad spre a-l însoți pe domnitor odată cu izbucnirea conflictului armat austro–turc
în țară. E pentru a treia oară vistier, apoi vel spă- din 1787, la Constantinopol; îi permite ca, alături
tar. Participă substanțial, în baza unor temeinice de alți boieri suspecți de a fi în corespondență ,,cu
cunoștințe juridice, la întocmirea primei condici nemții și cu muscalii”, să se retragă la Nicopole și
de legi a Țării Românești, tipărită în 1780 (Pravilni- apoi, separat de soție, în insula Rhodos. Pentru a
ceasca condică), și sprijină inițiativa ,,înțeleptului” face față ,,valurilor întristărilor” în fața ,,lumeștilor
Ipsilanti de a statornici învățământul. Hrisovul de furtuni ale întâmplărilor”, în surghiun va lucra la
organizare a școlii, redactat în 1775 de V., este un Istorie a preaputernicilor înpărați othomani, încer-
elogiu luminist adus învățăturii, ,,podoabă” prin când, pe baza analelor turcești, a informațiilor cu-
care se câștigă ,,cunoștința lucrurilor și ființelor” lese de la istorici greci, latini, francezi și italieni și
și traiul ,,după rațiune”, ,,prin niște regule foarte după modelul lui Dimitrie Cantemir, să arate ,,în-
exacte”. Ca om de încredere și diplomat, e trimis ceperea […], creșterea, starea și urmările” acestei
în 1781 să-i aducă acasă pe cei doi fii ai domnului, ,,stăpâniri”. Întors în țară după pacea de la Șiștov
fugari în Transilvania. Ajunge la Curtea de la Viena, (1791), își va mai lega numele de înființarea unei
are întrevederi cu prințul Kaunitz, cancelarul Ma- flote pe Dunăre, de primele legi în organizarea ar-
riei Tereza, este primit de împăratul Iosif al II-lea matei terestre și, mai ales, de instituirea Logofeției
și, impresionând prin elocvență, tact și demnitate, de Obiceiuri, instituție politică și culturală care se
își duce la bun sfârșit misiunea, căci beizadelelor ocupa de protocol: era menită a păzi ,,cu cuviință și
li se retrage azilul politic. Dar Alexandru Ipsilan- statornicie” − în baza unor norme extrase din con-
ti fu mazilit, iar V. e numit caimacam (locțiitor al dicele împărătești ale Țarigradului sau din hrisoave
domnului). Căsătorit, după moartea Eleniței Rizu interne și a informațiilor furnizate de ele privind is-
(mama poetului Alecu Văcărescu), cu Elena Cara- toria, geografia, viața bisericească și politică a țării
gea, apoi, la pierderea acesteia, cu sora ei, Ecateri- − regulile diverselor ceremonii, fixarea dregătorii-
na (i se naște al doilea fiu, Nicolae, ce va dovedi și lor etc. Se știe că V. obținuse și copiase prin străda-
el înclinații pentru poezie), este scurt timp ginerele nia sa prețioase documente și că le păstra în ,,arhi-
domnitorului Nicolae Caragea. Spătar, din nou vis- viile” casei de pe Podul Mogoșoaiei. Astfel, Condica
tier, a construit, la Brăila și la Silistra, poduri pen- Divanului Valahiei (Condica Văcărescului), o copie
tru armata otomană, aflată în pregătiri de război de 214 file în chirilică, îi este atribuită, el semnând
cu Austria. Deși îl disprețuia, considerându-l ,,om traducerea hatișerifului acordat de sultanul Selim
prost și la hire și la gândire”, îl sprijină pe Nicolae al III-lea raialelor românești la 1791. Tot el ar fi fost
Mavrogheni să înființeze la Țarigrad o școală des- traducătorul unui hatișerif anterior, al ,,împăratu-
tinată aprofundării limbii turcești de către tinerii lui Hamid”, emis de cancelaria Porții și adresat lui
din Principat. Acesta, la rândul său, îl ajută să-și Alexandru Ipsilanti (1774), care s-a păstrat într-o
tipărească în 1787, în două ediții, la Râmnic și la broșură. Logofeția de Obiceiuri funcționa deja din
Viena, cartea Observații sau băgări dă seamă asu- martie 1797 sub conducerea lui Isac Ralet, dar hri-
pra regulelor și orânduelelor gramaticii rumânești. sovul de înființare, întocmit de V., este făcut public
În același an, ,,din poruncă domnească”, alcătuia, în 20 iulie 1797, la câteva zile după moartea sa, un
ajutat de un pictor, o lucrare cartografică pentru sfârșit suspect, probabil prin otrăvire, la porunca
însemnarea localităților și a drumurilor de la Du- lui Alexandru Moruzi.
năre la Adrianopol. E posibil ca harta La Bulgaria e Dregător activ, cărturar animat de ,,pohta cea
Romania, editată la Siena în 1791, să fie întocmită de multe științe a celor lăudați”, legiuitor, diplo-
tot de el. Mavrogheni, sporind obligațiile financia- mat, istoric, orientalist, V. a înțeles să fie, în numele
re ale boierilor către Poartă și știindu-l ostil (V. chiar iubirii de țară, într-o vreme de înstrăinare cultura-
a fost, la 1786, autorul unui memoriu, un ,,arz” ce lă, și un deschizător de drum în cultivarea limbii
denunța autorității otomane abuzurile domnitoru- române prin gramatică, poetică și lirică. Cultura sa,
lui, iar în anul următor s-a aflat printre demnitarii întinsă, era clasică (Aristofan, ,,Isiod”, ,,Euripidu”,
care au propus guvernului de la Viena – ca soluți- ,,vestitu Omir”, Aristotel, Salustiu, ,,Ovidie” și ,,Ver-
e-limită în fața nedreptății − anexarea Țării Româ- ghilie”, ,,Tasu”, ,,Ariostu”, ,,Petrarha”, filosoful ,,Vol-
nești), refuzase cererea acestuia de a se ,,strămuta”, ter” sunt deseori citați) și îi impunea respectul
normei și modelului. De aceea, drept ,,începere de Este o prezentare pe scurt a domniilor otomane,
învățătură, iar nu priveliște de trecere de vreme”, el începând de la Osman I, fondatorul imperiului,
alcătuiește una din primele gramatici ale limbii ro- până la sultanul Selim al III-lea, precedată de bio-
mâne, având ca izvoare pe Girolamo Gigli cu Lezi- grafia profetului Mahomed. Izvoarelor mărturisite
oni di lingua toscana, Gramatica geografică a lui în note − ,,Nichifor, Zanora, Laonic, Leungravie,
Gheorghios Fatseas, Gramatica greacă completă a Lodvocat, Cantemir, Volter, Bușing și alții” − li s-au
lui Antonio Catiforos, apărută la Veneția în 1734. În adăugat, pentru ultima parte, amintirile autorului
fața îndrăznelii de a duce, după pilda marilor cul- (care în paralel va pomeni și domniile din Principa-
turi, ,,și această limbă a noastră în sistemă gramati- te). Istorie..., considerată fie ,,o operă de istorie uni-
cească”, V., care și-a recunoscut ,,nedăstoinicia” versală” (N. Iorga), fie o scriere encomiastică, măr-
(,,om plin de amatie și neștiință”), își intitulează turie a atașamentului față de Poartă al autorului ei,
cartea Observații sau băgări dă seamă asupra regu- furnizează însă prețioase informații de sursă auto-
lelor și orânduelelor gramaticii rumânești. Necesi- biografică asupra epocii. Urmărind ,,folosirile cele
tatea scrierii acesteia era pentru el de neocolit, căci ce să nascu dân istorii” și neocolind pilda morală,
ținea de datoria morală față de ,,limba patriei noas- cărturarul încearcă o schiță a mentalității turco-os-
tre prin care cuvântăm, limba cu care ne închinăm mane pornind de la învățăturile Coranului, substi-
marelui Dumnezeu […], limba cu care cuvântând tuie un caracter printr-o imagine mitologică, rezu-
petrecem viețuirea aceasta vremelnică și nădăjdu- mă situații complexe prin fraze care au calitatea
ind dobândirea acei statornice ne străduim a o câș- conciziei și înțeles paremiologic ori prin câteva sti-
tiga”; fără gramatică, limba e amenințată de ,,stră- huri. Paginile în care el devine eroul întâmplării
mutare” și ,,dejghinare”. Romanitatea limbii româ- consemnate vădesc talentul unui povestitor ce își
ne este ideea care îl conduce, și în acest cadru în- pune în joc imaginea cu subtilă ironie sau cu simu-
cearcă să rezolve lipsa ,,termenilor științei” și a ne- lată candoare, dovedind, pe lângă fina cunoaștere a
ologismelor, de care se leagă dificultatea tălmăcirii sufletului omenesc, preocupări de ordinul con-
lucrărilor cu un conținut științific și filosofic, cât și strucției literare, vizibile în folosirea dialogului, a
puținătatea cunoștințelor din domeniul retoricii și hiperbolei, contrastului, satirei și ironiei. V. dezvă-
al poeticii. De aceea, întregește gramatica sa cu o luie și calități de pamfletar în portretul antitetic pe
parte dedicată artei versului. Aici definește stihuri- care, ,,cutremurat și înfricoșat”, îl face în memoriul
le ,,iambicești, dactilicești, troheos” (și le ilustrează din 1786, semnat ,,Toată obșteasca raia a Țării Ro-
cu versuri alcătuite de el), apoi figurile ,,gramati- mânești”, dar redactat de el, domnitorului Nicolae
cești” (elipsa, hiperbatul, silepsa, anacolutul), în- Mavrocordat, văzut, aproape shakespearian, ca
cheind cu alegoria și metafora, văzute ca funda- smintit, o dezlănțuire și o ,,poznă a firii”: ,,Jecmă-
mentale în retorică. Terminologia lui V., în cea mai nindu-i pe săraci, totuși nu contenește a se lăuda
mare parte calchiată după italiană, se întrebuin- că e sfânt și că stă de vorbă cu Sfântul Duh, care i se
țează și astăzi, iar autorul, deși era orientalist și în- înfățișează prin vedenii și apocalipse, că e ajutat de
tocmise un dicționar român–turc, a contribuit la îngeri în tot ce întreprinde și că de dragul lui a îngă-
îmbogățirea limbii literare cu numeroase neologis- duit Dumnezeu să dăinuie acest pământ…”. Boga-
me romanice. Curiozitatea neobosită în probleme- tă, efervescentă și inevitabil fragmentară datorită
le de limbă l-a dus și la alcătuirea unui dicționar nestatorniciei acelor timpuri și slabiciunilor firii lui
român–german/german–român, acesta, ca și celă- V., contribuția cărturarului rămâne într-un con de
lalt, rămas, în vitregia vremurilor, netipărit, pre- umbră. Gramatica sa, deși a fost între primele gra-
cum și la o încercare de traducere din grecește a matici ale limbii noastre și a răspuns atât cerințelor
unei Prescurtări de logică după Aristotel, aparți- de organizare a școlii, cât și nevoii de constituire a
nând lui Vikentios Damodos, păstrată de asemenea unei limbi literare, a fost eclipsată de apariția în
în manuscris. Neterminată, întreruptă în mijlocul 1828 a gramaticii lui Ion Heliade-Rădulescu; lucră-
unei fraze, și publicată abia în 1864, când Al. Pa- rile lexicografice le‑a lăsat în manuscris; istoria,
piu-Ilarian o include în Tezaur de monumente isto- scrisă pentru ,,a birui și fireasca înlenevire cea spre
rice pentru România, a fost și Istorie a preaputerni- citanie a celoru mai mulți”, n‑a tipărit‑o; proza po-
cilor înpărați othomani, la care a lucrat ani în șir. litică și juridică nu a fost cunoscută decât în
cercurile boierești, iar mai târziu doar de către spe- de la lăutari. Cum nu se știe când a fost compusă,
cialiști. În schimb, prin câteva scurte poeme, V. a iar circulația ei lăutărească este un fapt cert, greu
fost recunoscut în chip de netăgăduit drept primul s-ar putea clarifica problema interferențelor. La
poet al nostru, performanță cu atât mai interesantă noi Amărâtă turturea a fost publicată, cu mici
cu cât unele versuri trec drept prelucrări. El însuși a schimbări, de Anton Pann în ediția din 1837 a cule-
încercat orgoliul deschizătorilor de drum și, în gerii Poezii deosebite sau Cântece de lume, apoi,
mod fericit, a fixat pentru viitorime principiile unui amplificată cu cincisprezece strofe, în Spitalul
legat simbolic transmis poeților neamului: ,,crește- Amorului (1850). La V. impresionează siguranța cu
rea limbei” și ,,a patriei cinstire”. Îndoindu-se de care paralelismul dintre om și natură, tradus în
capacitatea de a se apropia de un mare ideal și în plastica imaginilor repetitive și în ritmul popular,
expresie (,,Musă, putere dă, mă rogu, la graiurile este integrat unei alegorii a pierderii sufletului în
mele./ Zi-m cumu să-ncepu?”), dar devotat credin- melancolie și doliu: ,,Trece prin flori, prin livede,/
ței, clasică în esență, în rostul civilizatoriu al tehni- Nici să uită, nici nu vede.// Trece prin pădurea ver-
cii poetice, experimentează: umple gramatica sa de de/ Și să duce de se perde. […]// Și când șade câte-
,,chipuri” sau eșantioane metrice, creionează ca- odată,/ Tot pre ramură uscată./ Umblă prin dum-
ractere rimate în Istorie…, alcătuiește stihuri în brav-adâncă,/ Nici nu bea, nici nu mănâncă […]//
grecește − dintre acestea, un cântec a fost tradus în Dar eu om de naltă fire/ Decât ea mai cu simțire,/
franceză și în germană și publicat la 1771 de P.-A. Cum poate să-mi fie bine?!/ Oh, amar și vai de
Guys în Voyage littéraire de la Grèce, iar la 1825 în mine!”. Jertfa, jalea, oftatul, suspinul, lacrimile sunt
Chants héroïques des montagnards et matelots grecs toposuri ale poemei inimii; V. le cunoștea și le-a fo-
−, scrie laude ,,la stemă”, la ,,ceșmeaua cea din losit ca imagini în modul cel mai natural. Însă ceea
drum” și, pentru a birui ,,împotrivnica armadă dă ce reușește el să transmită e uimirea, chiar perple-
patimi”, închină molitve în versuri Sfintei Fecioare. xitatea în fața unei forțe mai mari decât puterea
Limba rămâne greoaie, forțată. În mod neașteptat, cuvântului. Încât frumusețea poeziei Într-o grădi-
într-o vreme când lirica, în tema ei originară, iubi- nă (care a fost pusă în legătură cu Gefunden de Go-
rea, era ținută drept delectare minoră (iar ,,poetici- ethe, ulterioară textului lui V.) vine din indecizia
le faceri”, anonime, intrau din ,,mișmaiale” sau cu- legată de ce poate întruchipa o sfioasă floare din
legeri comune în zestrea lăutarilor), V., care expri- grădină. Precum în ,,marile simboluri medievale”,
mă odată cu simțirile intime deșteptate de dragos- dar cu o stângăcie naivă, dincolo de femeie și de
te supunerea la legea trăirii general-omenești, a dragoste se întrevede, ,,ca o lumină”, o prezență
acceptat, intuind în simplitatea ei prezența princi- universală abstractă și misterioasă, de ordinul spi-
piului etern, poezia populară ca mare model. Ale- ritualității, pe care poezia în puritatea ei o sugerea-
gere de preț, întrucât epoca era dominată de senti- ză cu grație firească: ,,Într-o grădină, lâng-o tulpi-
mentalismul galant și de pastoralismul artificial nă/ Zării o floare ca o lumină./ S-o tai să strică!/ S-o
neoanacreontic. Totuși, el nu era un folclorizant las mi-e frică/ Că vine altul și mi-o ridică”. Senzua-
sau un imitator, ci un autor care selectează după litatea și moliciunea diminutivală (condamnată de
un criteriu adânc personal elemente ce se înscriu Titu Maiorescu), semne de orientalism, dar și de
într-o convenție, într-un scenariu; sentimentul manieră literară galantă, trec într-un plan secund
este intermediat de fabulă. Motivul poeziei Amărâ- în fața unității pe care o dă unei ,,rare poezii” (Ni-
tă turturea poate fi găsit în Fiziolog, de aici a trecut chita Stănescu) ca Într-un copaci zarifior înscena-
în Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său rea zbaterii sufletești și contemplarea ei dinafară,
Theodosie, dar exista în folclorul nostru și al altor ,,ca la un teatru”: ,,Într-un copaci zarifior,/ Un șoim
popoare. La greci e tratat ca bocet; jalea turturelei prins în lățișor/ Strigă amar ciripind,/ Norocul său
fără soț este cântată de Athanasios Psalidas (într-o blăstămând./ Multe păsări am vânat,/ Și-mi zicea
versiune atât de apropiată, încât textul lui V. a fost șoim minunat;/ Iar aici laț fiind întins,/ Cum am
considerat o traducere) și inclusă în volumul său dat, pe loc m-am prins!/ De inimă, nu de cap/
din 1792, Efectele amorului. În Histoire de langues N-am nădejde să mai scap”. Și dacă alte strofe
romanes (1841) B. Whyte dădea ca model de limbă (Spune, inimioară, spune!, Tu ești puișor canar, Zi-
română poema lui V., precizând că a fost culeasă lele ce oi fi viu) îl arată madrigalist tributar
sentimentalismului neoanacreontic, cu un singur dezvinovățește cu tărie, în accente de un patetism
catren, ,,miraculosul testament” (Nicolae Mano- sincer, expresii ale unui suflet chinuit. Rezultatul
lescu), prin sinceritate, esențialitate și înălțime procesului nu se cunoaște; în 1799 V., aflat din nou
morală, V. rămâne o voce profetică pentru poezie: în mijlocul unui proces ruinător cu mama vitregă,
,,Urmașilor mei Văcărești!/ Las vouă moștenire:/ soția tatălui său, pentru împărțirea averii acestuia,
Creșterea limbei românești/ Ș-a patriei cinstire”. și apăsat de gândul că „cei apropiați mie […] din
Neîncheiată, inegală, dar și cu sclipirea unor rezul- nenorocire se grăbesc în a cere cu menzil sufletul
tate alese, contribuția lui culturală, cu orientarea ei meu”, e ridicat de oamenii domnitorului Alexandru
luministă, e de neocolit: este între primii gramati- Moruzi, exilat și închis la Tulcea. Sfârșitul îi este în-
cieni prețuitor al poeticii și cel dintâi poet care lea- văluit în mister. Potrivit tradiției păstrate în familie,
gă simțământul de spiritul limbii și de o convenție ar fi fost ucis și aruncat în Dunăre. O ipoteză, ce se
ce ține de viziune (,,arătarea cea însuflețită a istori- sprijină pe scrisori, este că s-a stins (sau a fost asa-
ei”), ca și de etic. sinat) în închisoare.
Alecu (Alexandru) Văcărescu (c. 1769 – Dispărut la treizeci de ani, V. era cunoscut deja
19.XI.1799, Tulcea) era fiul cel mare al lui Ienăchi- pentru îndemânarea cu care improviza, pentru
ță Văcărescu, născut din căsătoria cu Elenița Rizu, fantezia și trăirile sale repezi și aprinse. Gheorghe
fata tergimanului Iovanache Rizu, și el un îndrăgi- Peșacov, admiratorul său, susține că V. scria ver-
tor al artei versurilor. A primit o educație aleasă, suri „amestecate cu felurimi de limbi carii le știa,
însușindu-și cunoștințe de limbă și cultură greacă cu grecește, cu turcește, cu franțuzește și altele, pre
(unul dintre dascălii săi a fost serdarul Antonie Ma- carii le-am văzut în diferite locuri de persoane mari
nuil), franceză (de vreme ce traducea mai târziu un cetindu-se, cinstindu-se și țiindu-se ca la niște mo-
epigraf al lui Voltaire la „statua Amorului”) și turcă. numenturi foarte scumpe și rarnice”. Mare par-
După moartea Eleniței, rămâne în grija mamei vite din poezii s-a pierdut. O „condicuță” cuprinde
trege, Elena Caragea; îl însoțește pe tatăl său în exil
la Nicopole și în insula Rhodos. În 1791, la două- Portret de Anton Chladek
zeci și doi de ani, este cununat cu Elena Dudescu.
Ea avea cincisprezece ani, era bogată, instruită și
se înrudea cu Ion Ghica și cu boierii Câmpineni. În
anul următor li s-a născut cel dintâi copil, Iancu,
viitorul poet. Acuzat de infidelitate, se desparte de
soție printr-un proces de divorț care îl sărăcește,
încât i se acordă un împrumut din „partea sufletu-
lui” (partea moștenirii părintești rezervată pentru
pomeni și milostenii). El era de la 1786 vel stolnic
în Divan, în 1791 era citat între boierii epitropi care
făceau „nartul îmbrăcămintelor celor proaste”, în
1792 era ispravnic de Dâmbovița, iscălea „fost mare
clucer” în 1797, iar în 1798 se ocupa de aproviziona-
rea trupelor trimise împotriva lui Osman Pasvanto-
glu. Din 1798 datează o jalbă a lui către domnitorul
Constantin Hangerli: plângându-se de calomniile
răspândite de vistierul Scarlat Câmpineanu, care
insinuase că este vinovat de crimă, punându-i în
seamă moartea unei mătuși, Venețiana Văcărescu –
„care ținea lângă mine loc de mumă” –, asasinată
la moșia Jilavele din Ialomița, V. cere domnitorului
cercetarea cazului și pedepsirea calomniatorului.
Îndrăgostit de Maria, frumoasa fiică a Venețianei,
și acuzat de omor în scopuri „necuviincioase”, se
numai stihuri din 1795, cu o prefață în care autorul Patima mea n-o vedeți?/ Cum de nu vă depărtați/
lor recunoaște că nu a fost „stihurgos pentru gus- Mai curând ca să-mi lăsați/ Chipul cel luminător/
tul lumii”, ci a scris dintr-un impuls intim. Câte Fără umbră, fără nor/ Ca singur iarăși să vrea/ Să
din trudirile acestea au mai rămas au fost strânse înceapă-a lumina/ Și cu zâmbet dulce, blând/ Să
de fratele său, Nicolae. Două poezii necunoscute mă scoată din mormânt./ Vino prea dorit senin,/
ale lui au fost copiate de Eminescu și au fost edi- Spală-al norilor venin”). Descrierea oximoronică a
tate în culegerea intitulată Literatura populară. Se chinului („Numai eu mă văz în stare/ Să mă arz fă-
cunosc nouă compuneri ale lui V. în limba greacă ră-ntristare/ Și râzând să mă topesc”; „Durerile-mi
(dintre care două au apărut în Noul Erotocrit din sunt hrană/ Și mângâieri la rană”) e o încercare
1818 al lui Dionisie Fotino) și două compuneri gre- manieristă, teatrală, totuși vrednică de interes, de a
co-românești. Tot lui i se atribuie transpunerea din aproxima „urmări așa ciudate”, transformări ce de-
greacă, în proză, parțial și în versuri, Erotocritul, pășesc posibilitățile de exprimare („Căci în starea
după Vincenzo Cornaros. Cu excepția unor satire, care sunt/ Nu găsesc nici un cuvânt”; „Nici într-un
lirica sa este erotică. Dacă Ienăchiță Văcărescu, cu fel nu te-apuc/ Că ești chiar ca un năluc/ Și aido-
temeri de începător, nu s-a abătut de la idealul său, ma cu luna/ Ce să se schimbă totdeauna”). Timid,
„paza construcției” (iar când a făcut-o, privilegiind posibil datorită modelelor petrarchiste, receptate
folclorul, a regăsit-o printr-o concentrare unică), prin intermediul Erotocritului, când „înfocatul po-
Alecu – altfel un risipitor, aparent de partea spon- etic” trece peste fondul întunecat al magiei erotice,
taneității brute, și nu poet „cu cuget de autor” – în- peste „puternicul magnit” și „năpasta frumuseții”
cearcă să-și adapteze confesiunea și expresia exi- „de sirene/ Cu lungi gene”, se întrevede prin iubi-
gențelor imaginației. Cu el se adâncește un proces re o prezență spirituală, „frumusețe săvârșită […]
esențial în evoluția poeziei ca artă, deschis de Ie- și cerească” și, sublimat, neliniștitor, farmecul ro-
năchiță: trecerea de la ocazional la general-uman. mantic dat de „un nu știu ce prea dulce”. Ținând
Cum tema către care îl poartă firea lui e patima, de toposul jocurilor senzualității din lirica vremii,
anarhiei simțirii îi opune un fel de scenariu scrip- visul îndrăgostitului de a-i fi mai aproape femeii
tural prin care încearcă să-și reprezinte forța ce îl alese substituindu-se obiectelor ei de podoabă, din
„stăpânește‑nfricoșat” („Între mine și între tine/ tetrastihurile „brodate” sau „cusute” pe un turban,
Dragostea s-au făcut fire/ Și cu mare sadacat/ Stă- pe un saric ori pe un cordon, arată și un, intuitiv,
pânește-nfricoșat”). Chiar atunci când motivele se gust baroc, obiectul dorinței fiind recreat ca arti-
trag din poezia universală a iubirii (Sappho, Ana- ficiu grațios („Mă mulțumesc dar să fiu cerc și să
creon, mica poezie franceză a secolului al XVIII-lea, am de centru nu pământul, ci sfera grațiilor și izvo-
din barocul italian sau din neoanacreonticii greci) rul amorului”). Perindarea măștilor în spectacolul
ori din cântecul de lume, ceea ce pare a-l interesa ipocriziei sociale din Satiră rămâne în aceeași notă,
e „a arăta, a picta/ Și ca într-o oglindă a prezenta”, dar la V. masca are un subliniat sens demascator, ce
iluzia speculară fiind echivalentă deschiderii către îl apropie mai curând de moralismul educativ al lui
imaterialitatea imaginației. Motivele dominante J.-J. Rousseau și de preromantism. După legea con-
– oglinda, ochii, privirea –, dacă nu duc către un trastelor enorme, tot pe linia unui baroc avant la
complet exercițiu autoreflexiv, măcar prin ele se lettre, sunt sancționate, printr-o imitație caricatu-
intuiește acea schismă existentă când, datorită a ral-parodică la Tatăl nostru, abaterile de la planul
două moduri concomitente de a-l privi, obiectul divin și de la legile omenescului venind dinspre un
e reprezentat în materialitatea sa și în conținutul demiurg ignorant și dușmănos, în a cărui imagine
simbolic („Ochii în ea când ți-i arunci/ Dă tot să-n- – creionată cu mare siguranță și știință a efectului
tunecă atunci/ Și dă te și arată/ Iar nu adevărată”). de surpriză dat de contrazicerea și subminarea aș-
Procedarea atinge apogeul în literatura barocă, dar teptărilor – se contopește umbra tiranului Alexan-
și la V. e bine ilustrată în contrastul dintre focul, ne- dru Moruzi cu cea mitică, a Creatorului rău, de fe-
lipsit de conotația infernală („Să arz trăind, să mor lul biblicului Anticrist sau al gnosticului Ialdabaot.
arzând!”; „Judecata […]/ Unde n-or să fie jocuri/ Distingându-se printr-o cunoaștere nemaiîntâl-
Cât îmi dai dureri și focuri”), și lumina dobândită nită până atunci a liricii europene, când căuta să
pe urma alchimiei iubirii („Norilor, milă n-aveți/ înduplece cu un cânt pe „stăpâna ce-o slăvesc”, dar
mai ales în lupta lui de ispășire, V. a perceput, chiar drept e, dar, o trufie!/ Să nu te lași a te‑nșăla, că sca-
dacă nebulos, în imagine (și când era un clișeu) peți în greșale!”. „Darul poeticii ți‑e dat drept bună
simbolul unei stări care depășește „chinul”, „frica”, moștenire”, îi scria el, citând și deviza „Je sors d’un
„rușinea”, chiar moartea, sustrăgându-se timpului: tronc accoutumé au triomphe”. Cu Iancu întreține
starea de poezie. un schimb de scrisori care constituie prima cores-
Nicolae Văcărescu (1785 – 12.X.1825, Brașov) pondență literară, păstrată, în limba română. Epis-
este fiul poetului Ienăchiță Văcărescu și al celei de-a tolele lui dezvăluie sensibilitatea rafinată a unui
treia soții a sa, domnița Ecaterina Caragea, și frate, izolat, reflexiv, bun cunoscător al literaturii clasice
după tată, al lui Alecu Văcărescu. A primit în casă (Sappho, Horațiu, Vergiliu, dar și Metastasio) și pre-
aceeași educație îngrijită, grecească (avându‑l pro- țuitor al actului de cultură. Trimițând lui Iancu „un
fesor pe Lambros Fotiadis, mulți ani directorul Aca- epitre dedicator ce au făcut moși‑tău către Filaret,
demiei Domnești din București) și franțuzească. A când i‑au închinat Grămmatica rumânească”, o
fost căsătorit cu Ruxandra, fata logofătului Grigore face pentru a-l aprinde („să te fac să fii foc viu”) și
Băleanu, și a aderat la politica și eforturile socrului ca să‑și aducă aminte „cu toată puterea și virtuția
său de sprijinire a Eteriei; a ajuns la rangul de mare duhului și a inimii și a cugetului ce porți ce au fost
vornic. În 1821 boierii, înfricoșați de amploarea părinții noștri”. Introspecția, complicarea senzații-
revoluției lui Tudor Vladimirescu, îl însărcinează lor, artificializarea stilului, tonul exaltat sau tângui-
să organizeze un corp de armată și să stăvilească tor dau paginilor sale de poezie amprenta epocii de
mișcarea, dar el încearcă o înțelegere pașnică, ba apus a fanariotismului. Iar lipsa de inventivitate (V.
chiar îl sprijină pe Tudor cu oameni și bani. Îm- mărturisește că nu are „duh născocitor”, că pe alo-
preună cu alți boieri, a fost printre semnatarii unei curi a transcris versurile fratelui său), platitudinea
scrisori către țarul Rusiei, cerând ajutor împotriva și abstracția expresiei mențin versurile la nivelul
invaziei turcești care, în urma mișcării pandurilor,
amenința țara. Aflând că țarul nu îi era favorabil lui Litografie Gustav Wonneberg (după Anton Chladek)
Tudor Vladimirescu, se refugiază la Brașov. Aici, în
1821, alături de Grigore Băleanu, Constantin Câm-
pineanu și Dinicu Golescu, contribuie la înființarea
unei societăți care, pe lângă țeluri politice (ascun-
se), avea și obiective culturale: traduceri în limba
română, elaborarea unui dicționar și a unei grama-
tici. Prin 1823 i s‑ar fi încredințat o misiune politică
în Italia, la Pisa. Om cu pasiunea cărții, avea o bi-
bliotecă, prezentată de un catalog manuscris, care
cuprindea volume de mare preț: Homer, Iliada și
Odiseea în treisprezece tomuri tipărite la Viena în
1817, Geografia lui Strabon în ediție greco‑latină,
Comentarii la Logica lui Aristotel, Xenofon, Istoria
creșterii și descreșterii Curții Otomane a lui Dimitrie
Cantemir în traducerea franceză din 1743, Erotocri-
tul lui Cornaros și Etiopica lui Heliodor, dicționare
și gramatici în latină, greacă, franceză, italiană.
V. a fost și el poet, dar, cu deosebită modestie,
considerându‑se „slab în condei și în idei”, a ve-
gheat asupra nepotului său, Iancu, a strâns și a
transcris cu pietate manuscrisele Văcăreștilor, a
publicat poemele „duhului cel cu noian”, Alecu.
Urmând menirea neamului său, este permanent
preocupat să mențină trează pasiunea nepotului
pentru literatură: „Mlădiță ești acelui trunchiu […]
comun al liricii neoanacreontice a vremii, cu două
excepții: o meditație spusă într‑o curgere muzica-
lă, cvasieminesciană [Un pic dă nădejde d‑aș ști c‑o
să‑mi vie] și Durda, poem de inspirație folclorică.
Surprinde în prima substanța gravă și discreția to-
nului: „Un pic dă nădejde d‑aș ști c‑o să‑mi vie/ Și
traiul mai dulce că poate să‑mi fie,/ Atuncea și via-
ța mi‑ar fi doar mai scumpă,/ Și ața ce‑o trage n‑aș
vrea să se rumpă”. V., care în scrisori se vedea „mă-
surându‑și mormântul” din cauza bolii și a vitregi-
ei sorții (era cocoșat), invocă, la dispariția totală a
speranței, stingerea dureroaselor simțiri și trecerea
în marea liniște a neantului, deși se simte încolțit
de „rea soartă” până și în imperiul morții. Durda
figura în manuscrisele Văcăreștilor printre pagini
aparținând lui Ienăchiță și Alecu. În alt manuscris
era trecut ca autor Nicolae. Este însă evident un
ecou al evenimentelor de la 1821 în această prelu-
crare a unui motiv de doină haiducească, trimițând
la cel ce le‑a trăit. Expresia comuniunii dintre om și
natură, asocierea codrului cu libertatea, cu vitali-
tatea primăverii, unele imagini viguroase, notațiile
sacadate, ca și cum peisajul ar fi văzut din goana
roibului, ritmul susținut care sugerează elanul unei
„inimi viteze” au ca sursă, în bună parte, modelul
popular. Scrise cu stângăcie, două satire ale lui V. Litografie Gustav Wonneberg (după Anton Chladek)
vădesc intenția de a îndrepta moravurile vremii,
și interes pentru clasici. În 1810 se afla în țară,
dominantă morală a caracterului autorului.
exilat la Buzău de generalul M.I. Kutuzov „pentru
Iancu (Ioan) Văcărescu (1792, București –
oareșicare pricină a tinereților”. Iertat în 1812, este
3.III.1863, București) este fiul lui Alecu Văcărescu
și al Elenei Dudescu, urmașa marelui ban Nicolae, numit vel comis, apoi ispravnic în județul Dâmbo-
care – mândră de evghenia neamului ei – pretindea vița, cu reședința la Văcărești și Târgoviște. Boier
că s-ar fi înrudit cu Maria Tereza. A fost crescut de luminat, receptiv la nou și gata să sprijine iniția-
mamă, căci în 1797 Elena Dudescu se despărțise de tivele culturale importante din epocă, obține prin
soțul ei, iar în 1799 acesta, răpit de arnăuții dom- cumnatul său Constantin Bălăceanu, efor al școli-
nitorului Alexandru Moruzi și aruncat în închisoa- lor, sprijin pentru Gheorghe Lazăr, care deschidea,
rea din Tulcea, moare. Emigrantul francez Félix în 1818, școala de la „Sf. Sava”. Dacă pentru elevii
Colson a fost primul dascăl al lui V. În 1804, înso- de la Schitu Măgureanu va traduce din franceză în
țit de un dascăl-epitrop grec, Zaharia, era trimis la neogreacă Moartea lui Cezar de Voltaire, ideea unui
Viena pentru învățătură. Aici deprinde germana, teatru românesc găsește în el un înflăcărat susțină-
dar și italiana, limbă la modă la Curtea vieneză, tor. Cu prilejul primei reprezentații în limba româ-
unde atunci trăia și scriitorul Pietro Metastasio. Ar nă, în 1819, la teatrul de la Cișmeaua Roșie (Hecuba
fi trecut și prin Italia, ajungând, poate și studiind, de Euripide în versiunea lui A. Nănescu), V. com-
la Pisa. O listă de cărți cumpărate în perioada stu- pune tabloul simbolic Saturn. Trecut în funcția de
diilor (Aristofan și Aristotel, Cicero, Condillac, La „logofăt pentru străini”, va sprijini prin traduceri
Fontaine, un Chansonnier français, La Guerre des teatrul, în care vedea un instrument al progresului,
Dieux de Évariste Parny, opera abatelui Jacques fiind unul din ctitorii instituției și un pasionat al ar-
Delille, scrieri moraliste și didactice din La Bruyère tei scenice. La 19 aprilie 1818 celebrează inaugura-
și M-me de Genlis) arată un om cu o cultură bogată rea primei tipografii bucureștene în versuri pline de
entuziasm, izvorâte din patosul cărturarului care generații pentru poetul înaintaș. În timpul Revolu-
visează la emanciparea prin cultură a neamului ției de la 1848, membru al Înaltei Curți și rudă cu
său. În 1821 se refugiază cu alți boieri la Brașov. Ati- domnitorul Gheorghe Bibescu, se va păstra într-o
tudinea favorabilă mișcării lui Tudor Vladimirescu rezervă prudentă, nu și ostilă; va fi însă partizanul
este evidentă în versurile scrise atunci (Bunavesti- entuziast al ideii de Unire. După Revoluție, într-o
re, Cântec românesc, Glasul poporului subt despo- lume care evolua rapid, omul nu și-a mai găsit lo-
tism, Sfătuire și rugăciune) și puse sub titlul Sfătu- cul, supraviețuind propriei legende de fondator
iri patriotice. V. este cel care a păstrat cu pietate sa- cultural.
bia lui Tudor Vladimirescu, încredințată mai târziu Chiar dacă lirica lui V. poartă, în prima jumătate
lui Ion Heliade-Rădulescu. La Brașov a făcut parte de secol XIX, adânc încrustată pecetea unui gust de
din Asociația Literară, continuată din 1827, la Bu- epocă, ea va împlini dezideratul fundamental al ar-
curești, de Societatea Literară, în care de asemenea tei cuvântului: poezia îi apare drept „cercare a lim-
era membru. Ședințele se țineau în casa lui Dinicu bii noastre”, la fel ca lui Ienăchiță Văcărescu, dar, în
Golescu. S-au citit aici Gramatica românească a lui mod conștient, el este poet prin tehnică și efort.
Heliade, gramatica lui Iordache Golescu, Băgări de Paleta experimentelor lui e largă: scrie sonete, ele-
seamă asupra canoanelor grămăticești, tălmăciri gii, „imne”, alegorii, satire, idile, balade, așază ver-
din Boileau (Arta poetică) și Lamartine (Lacul și sul sub semnul cântului prin canțonetă, arie, bar-
Rugă de seară, acestea datorate lui V.). Traduce Bri- carolă, romanță. Însă planul formal și cuceririle
tannicus de Racine, piesă jucată în casele boierești, sale, nu rareori greoaie chiar din cauza „voinței de
căci teatrul de la Cișmeaua Roșie nu s-a putut men- artă”, sunt depășite de deschiderea neașteptată a
ține. În 1831 face opoziție Regulamentului Organic, spiritului, cerută și căutată prin poezie, ca limbaj
susținând în Obșteasca Adunare dreptul românilor esențial în afirmarea ființei. O spune direct într-o
de a-și alcătui singuri legile, ceea ce îi va atrage sur- „închinare” la Vasile Cârlova, și el „deslușire vie/
ghiunirea timp de șase luni la Moțăieni. În 1829, Cum, orice neam începe,/ Întâi prin poezie/ Ființa
în „Curierul românesc”, Heliade îi publică sonetul de-și pricepe”. „Râvnind al obștei bine”, odată cu V.
Pacea; în același an V. trimite Ceasornicul îndreptat poezia „tablelor de aur” ale interesului național se
și o traducere din Metastasio. Sunt primele lui ver- varsă într-un ideal umanitar atotcuprinzător, cel al
suri tipărite; „arhipoetul” (cum îi spunea Heliade) omului ca măsură a omenirii („omul ca omenirea/
era însă cunoscut datorită circulației orale a multo- Vecină să și-o facă”). Și, mai presus, cel al poetului
ra din versurile lui. Din acest „Anacreon românesc” cu o înțelegere clarvăzătoare „spre bine și spre rău”,
Heliade cita, în introducerea gramaticii de la 1828, și care, tocmai de aceea, „încurcă sau descurcă/
Primăvara Amorului, iar Vasilie Popp, în prefața la Lanțul unui neam”. Prin V. poezia, transmutân-
Psaltirea lui Ioan Prale, vorbea „de mulțime și felu- du-se de la elanul patriotic nemijlocit la motivațiile
rimi de poeme ale sale vrednice de a vedea lumina”. lui interioare și la cucerirea idealului ca urmare a
La acea dată V. era considerat sufletul vieții literare transformării și înălțării cugetului, ajunge, impli-
din epocă. Un volum, Poezii alese, îi apare în 1830. cit, în sfera liricii de idei. Ea este cu strălucire intro-
Este membru al lojei masonice a lui Ion Câmpi- dusă la noi de poemul emblematic, o dezvoltare în
neanu. Când în 1833 se întemeiază Societatea Fi- peste 750 de versuri, Adevărul. Acesta se dovedește
larmonică, propunându-și înființarea unui teatru o creație mistică în esență, întrucât Adevărul, ima-
național, el colaborează cu Heliade și susține ma- gine simbolică spre percepția căreia tind toate ver-
terialicește inițiativa. Se căsătorește cu Ecaterina setele întregului, este prisma sclipitoare a Dumne-
Cantacuzino Pașcanu, descendentă din neamul zeirii („Oglindă Adevărul/ E, Doamne, a ființi-ți”).
cronicarului Miron Costin. În 1834 era numit pre- Precedate de un Prolog ale cărui descripții, cu mă-
ședinte al Divanului Judecătoresc din București, în iestrie dirijate către o înțelegere ce survolează lu-
1840 e ales deputat, iar în 1842 candidează chiar la crurile – senina și „frumoasa limpezeală” de zi în
domnie. Se află, la 1846, între fruntașii Asociației miez de noapte, argintul Selenei, luciri și ecouri,
Literare. Secretarii Asociației erau Nicolae Bălcescu medii, toate, ale „resfrângerii” –, ca în eminesciana
și Ioan Voinescu II. Acesta din urmă face să apară în Melancolie, versurile compun scenariul unei stări
1848 o colecție din poeziile lui V., omagiu al noilor de suflet. Și tot ca în Melancolie, figura care domină
este biserica (sau capela), siglă (precum firida sau negare a tiraniei și de aspirații melioriste, cât mai
cămara la Ion Barbu) a interiorității, aici în corela- ales prin viziunea romantică a participării omului
ție directă cu credința și cu ipostaza de iluminat a la eternitatea spiritului. Tonul liturgic, versul gno-
poetului, moștenitor în duh al bătrânului presviter: mic îi imprimă o solemnitate gravă și oraculară. Un
„cu umile simțuri/ Cunosc orice lucru”. Către acest capitol important pentru V. ca reformator de con-
centru se îndreaptă mulțimea și toți vin „de depar- științe – el se vedea asemenea fântânii ce scoate
te”. Pe motivul mântuirii colective prin unire și cu- „cristal viu din pământ” – îl reprezintă poezia cetă-
noaștere V. ajunge, în Adevărul, la o mitologie poe- țenească. În Sfătuire și rugăciune deplânge decă-
matică personală reprezentată de viziunea „inelu- derea românilor, „fii de ai lumii stăpâni”, urmărind,
lui de inele”, simbol al tăriei neamului, realizată când „rele, nevoi, stând pe români de tot îi umilise”,
prin coeziunea lui dincolo de deosebirile de rang, a redeștepta mândria și curajul contemporanilor.
odată cu perfecționarea omului prin adevăr, gân- Cu gândul că nu în marmură ori în bogății stă mă-
dul reflectat al lui Dumnezeu, și prin iubire, forța ce reția Romei, ci în păstrarea moștenirii eroilor-înte-
„arde” materia revelând veșnicia: „Când învăluit în meietori Romulus și Remus, poetul enumeră, pro-
Adevăr/ Va străluci ca soare/ Pe Dumnezeu în sine fetic, patru virtuți prin care românul „Lui-și, Patri-
va simți/ Și lutul lui ușor/ Va ști să-l poarte;/ Va fi în ei, și Lumei scump e făcător de bine”. Frăția între
viață viu/ De moarte nu s-o teme”. V., care se știe cei de aceeași limbă, cinstirea prin fapte a numelui
vrednic de a-și purta semenii spre supremul bine, îl de român, conlucrarea rodnică între „plugar” și
vede în poet pe taumaturg: „Eu cuget am de înger/ „învățat” sunt exaltate în Bunavestire, iar Cântec
Și îngeri se vor simte/ Când vindecare vor afla/ românesc îi îndeamnă pe români să se facă cunos-
Acei atinși de mine”. Către o astfel de victorie, ne- cuți în lume „cu fapte tot mărețe”. Din Sfătuiri pa-
materială, însă de mare preț, conduc percepția și triotice, scrise în 1821, cea mai cunoscută rămâne
conștientizarea răului ascuns deopotrivă în esența Glasul poporului subt despotism, străbătută de
lucrurilor, ca și în nălucirile lor amăgitoare. Pe un grandiosul patos justițiar al „vremii” „care strigă”
plan înalt este „războiul” inerent, descris în terme- (ceea ce nu poate fi rupt de idealurile Revoluției
nii filosofiei lui Heraclit (pe care îl citează în text: Franceze), îndreptat împotriva „cumplitei tiranii”,
„Democrit sau Eraclit/ N-or râde, nici n-or plân- și de visul libertății robilor care „își rup fiarele”:
ge”), al contrariilor – „De tot eterogene/Materii „Răscoală-te, inima mea, din a răbdării boală!/
[…]/ Și care între sine/ Mereu se războiesc/ Tot în Grozav! Grozav ai suferit! Grozavă te răscoală!/ Să
zadar de veacuri” ce „compun” lumea; în imediat tremure! Să tremure cumplita tiranie./ Zdrobită azi
„grămada întunecimii” vine din necunoașterea de în pulbere, pe loc să nu mai fie!”. Marșul românesc,
sine a omului. „În veci neînțeleasă”, spune poetul, compus la reînființarea miliției naționale, îndeam-
parcă definind liric inconștientul, e „partea ce are nă direct la unire: „Uniți în dragoste, aveți/ Voi ori-
vita/ Plămadă-n firea noastră”, iar ea „tot spre dără- ce biruință”. Iubirea este pentru V. forța expansiu-
pănare/ Ne-atârnă și spre moarte”. V. e precursorul nii mirifice a lumii și, odată cu Adevărul, temei al
direct al lui Eminescu, din Împărat și proletar, când înnobilării omului. Văzută prin prismă mitologică
demască mecanismul social care întunecă vederea (și, în acest fel, personificată), i se impunea și ca
celor mulți – prinși în „confuzia bătrână”, întreținu- prezență interioară, sesizabilă dincolo de o stare în
tă de puternicii zilei și de o „societate viclenită” care visul, reveria și chiar o realitate de alt ordin se
prin mijlocirea „păpușătiei” de ranguri și a „miilor confundă („În ceruri am intrat?/ Deștept sunt, nu e
de mășci frumoase” – asupra crudei realități: „S-în- vis?”). Cum glasul său, „neajuns”, nu putea prinde
șale, să s-înșale:/ D-ăst cearcăn al greșalei/ E toată „via închipuire” în singura dinamică pe măsură, di-
istoria”; „Cunoaștem cu durere/ Că este o himeră/ namica magică adusă de metaforă (din cauza
sfânta soțietate”; „Desăvârșită/ E sfâșierea!!!”. „Mo- structurii unui eu cu orientare dominant mentală,
ralnic lucrător”, el opune imaginii decăderii statu- aproape nici nu o practică), poetul dă echivalențe
lui prin ipocrizia și viclenia „guvernurilor” de „de- metonimice, evocând materia, mișcările care sub-
magoghi” organizarea perfectă existentă în natură, stituie („Ah! Cine te arată?”) „chipul” de neatins,
la albine, la castori. În ciuda pasajelor aride, poe- centrul „Cercului de aur”. De aceea, în Primăvara
mul are intensitate atât prin crezul iluminist, de Amorului, cea mai cunoscută piesă lirică a sa,
percepția naturii ajunge măsura forței universale și unor concetti, grației minore, tonalităților tânjitoa-
se alătură rodniciei paradisiace desfășurate de rere. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Me-
gatul alegoric al Simpatiei, și ea esență „cerească”: tastasio (din care traduce canțoneta La partenza),
„Acolo locul e, unde firea/ Își are vecinică înflori- Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le
rea”, „se nasc acolo, de cârduri sume,/ Maică e-n imită în Baciuri), Gabriello Chiabrera, Claude-Jo-
grab acea fiică lume”. Încât pastelul cu tușă etnică seph Dorat, Évariste Parny, Jacques Delille, Gen-
(„Se întinde o câmpie/ De subt poale de Carpați,/ til-Bernard au ecouri numeroase în lirica lui galan-
Câmp deschis de vitejie/ La românii lăudați”), dorit tă, manieristă și împovărată de un aer vetust. Dar V.
pentru a proiecta vechimea neamului său în ne- e un poet interesant prin deschiderea registrului
murirea naturii, și tabloul „Amor cu aripile sfâșiate liric și îndrăzneala cu care, urmându-i pe Ienăchiță
de ploaie”, pe motivul anacreontic al înfrângerii ze- și pe Nicolae Văcărescu în ciclul său de inspirație
ului însuși în dragoste, sunt dominate de murmu- folclorică, asociază balada, „a bătrânilor povestire”,
rul elementar dar armonic al pământului (câmpul cu satira. După cum, prin tușe groase, reușește să
scăldat în „zmalturi” de rouă, truda „arătorului” și dea tabloul forțelor nopții în acompaniamentul sti-
aleanul lui spus în cântec, chemările turmelor, bal- hiilor dezlănțuite. Portretul vrăjitoarei din Peaza
samul mirosurilor), ce mărturisește supremația de rea, mișcarea ei nebunească sunt remarcabile:
rotație veșnică a erosului: „Centru Făpturei! Tu iz- „Fermecă lună, fermecă soare:/ La mormânt urlă,
vorăști Iubirea,/ Care renaște, mișcă, înalță Firea”. cu scrâșniri plânge/ De morți când seul, fălci, oase
Numai în aparență eteroclită, Primăvara Amorului strânge./ Aici făclia neadormită/ Dospește, arde,
își trage valoarea de la suflul, întrevăzut, al marilor cade uimită;/ Apoi se scoală, fuge nebună,/ În vas
mișcări cosmice, iar discursivitatea ei se aliază în de nouă frați sânge-adună”. Cu ironie el imaginea-
mod paradoxal cu respectul impus de gravitatea ză că „ascunsa știință” a ielelor și-a pus pecetea pe
tainelor ce i se revelează în suprapunerea iubirii cu răul care a acaparat țara și pe literații ei: „Mulți lim-
„Cercul de aur”: „Cât a dat Cercu la cercu meu miș- bi-n loc a-i da folos,/ Dau șchioapă Românie” (Iele-
care,/ Tremură Musa-mi să cânte nu e-n stare;/ Nu le). Pentru că, odată cu satira, se strecoară îndoiala
vrând să spuie, dar vrând să tacă multe:/ Un Cerc asupra capacității unificatoare a conștiinței, un in-
întoarce pe toți câți au s‑asculte”. Când demersul strument optic puternic, ocheanul, adâncind, sim-
meditativ și punerea în scenă a gândului sunt pără- bolic, vederea, dezvăluie tabloul lumii răsturnat,
site, V., care nu a moștenit dezinvoltura cu care pă- într-un amestec de bestiar și monstruozitate. Și
rintele său își dezvăluia simțirile intime, se arată mai ales îl arată pe poet ca pe un cenzor al moravu-
stângaci chiar în spațiul primar al liricii: poezia rilor publice mai puțin formal, mai angoasat și ata-
erotică. Observația trăirii este exactă, iar nuanțele când viciile – atunci când inima-rod de pom e adă-
sentimentului au o varietate neatinsă până la el. De postul unui „vermuleț/ Viu, nesățios, isteț” – în
la unirea în spirit, ce „deschide cerurile”, din Minu- ceea ce ele au mai profund și mai neliniștitor: „Tiții,
tul îndumnezeit, la pornirea idolatră, dar neferici- d-aur gândac gros,/ Inima-i atârnă-n jos;/ Râvna-i
tă, de a îndrăgi „tot vise”, „ca Donchișot” (Potpuri), e tot spre plăceri!/ Spre nesațiu! Spre averi!/ Pizmu-
sunt amintite iubirea inocentă, „zmerită ca viorea- iri ca omizi pic,/ Mândria, ca păun mic,/ Bârfirea,
ua”, iubirea crudă ca inima fiarelor, dragostea umi- ca greu tăun...” (Ochianul). V., autor al primelor
lită, cea rănită sau silită, sacrificiul inimii „-mpiro- creații în lirica de concepție și în cea militantă, ră-
nată” pe „jărtfelnic”, dar și împlinirea totală („Vrei mâne în istoria poeziei românești datorită efortu-
să-mi prenoești ființa?/ Zâmbetul tău nu mă-nșa- lui de a aduce, fie și sub forma juxtapunerii cumu-
lă!/ Luciferi-ți luminară/ Labirintu vieții mele! [...] lative ori a căutării repetate, intensitate spirituală
Și de-ntârziași, ca înger/ Vii acum! Vremea e-ntrea- în meditație și vibrație umanitară în versul patrio-
gă!” – La adevărat iubita). Însă, în căutarea formei, tic. Meritele lui sunt legate și de contribuția însem-
pe urmele clasicismului epigonic italian, ale liricii nată la rafinarea progresivă a limbii poetice (varie-
neoanacreontice și ale micii poezii franceze de la tatea speciilor și a tiparelor metrice), de interesul
sfârșitul secolului al XVIII-lea, adevărul sentimen- său pentru traduceri. V. a tălmăcit, pentru nevoile
telor sau vigoarea senzațiilor sunt sacrificate con- teatrului, din autorii dramatici mai cunoscuți ai
venției idilice sau pastorale, jocurilor de artificii ale vremii: August von Kotzebue (Grădinarul orb sau
Aloiul înflorit, Ceasul de seară), Fr. W. Ziegler (tra- un liant între generații și un fin diriguitor moral. La
gedia Ermiona sau Mireasa lumii celeilalte), Hein- noi, corespondența adresată nepotului său, Iancu,
rich von Collin (Regulu), Eugène Scribe, ca și din e primul schimb de scrisori în care interesul se de-
clasici (Racine, Britanicu), dar și din Lamartine. O plasează dinspre zona intimității spre probleme-
comedie din 1839, intitulată Voiaj din Podu Mo- le creației literare. Iancu Văcărescu are psihologia
goșoaii pân-în Țigănia Vlădicăi, călătorie pe uscat unui poet profesionist, preocupat, din punct de
și pe mare, îi este atribuită. vedere formal, de varietatea reprezentărilor și a sti-
Familia Văcăreștilor, prin formația intelectuală hurilor, dar și cu o misiune asumată cu sinceritate
comună, caracteristică pentru spațiul sud-estului și transpusă într-o mitologie personală: de la „a pa-
Europei, unde hegemonia culturii grecești și in- triei cinstire” la atenția acordată de către un creator
fluența otomană încă erau, la sfârșitul secolului al reformator și mesianic „trezviei” omului, în genere
XVIII-lea, realități vii, a fost unanim recunoscută lipsit de o conștiință de sine, în procesul raportării
drept „începătoare de timpuri noi în literatura ro- lui la Adevăr, Iubire ori Prieteșug, imagini reflecta-
mână”. Deși cultura lor avea o bază clasică, iar ei fo- te ale divinității. Încercând, timid, să exprime prin
loseau încă neogreaca în scrierile literare, cunoaș- decor o stare de suflet ori prezența-absență a ab-
terea limbilor italiană și franceză (dar și germană) solutului, poetul rămâne ancorat în alegorie, me-
și „această îndrăzneală” a lui Ienăchiță de a înca- tonimie, imaginar mitologic și în cadrul liricii de
dra, pe baza „sistemei grămăticești”, limba noastră idei, pentru care pune piatra de temelie odată cu
în aria romanității, au dus la o deschidere spiritu- poemele Adevărul, Cercul de aur, Simpatia. Natu-
ală în fața noilor idei ale timpului (și în fața spa- ra evocată de Iancu Văcărescu, chiar în interiorul
țiului de cultură apusean), percepute prin Voltaire, pastoralei și idilei, este o prezență epifanică. Lirica
sa cetățenească are substanță, fiind însuflețită de
Rousseau, Lamartine. Înnoirea vine de la Ienăchiță
idealul misionar al poetului. „A patriei cinstire”, le-
Văcărescu, cel care a legat destinul acțiunii („râv-
gatul lui Ienăchiță, devenise pentru Iancu princi-
nei”) în domeniul culturii de descoperirea și valo-
piu al vieții și al creației. Silogistica sa, întorsăturile
rificarea limbii. El a avut o intuiție fundamentală:
greoaie, absența melodicității versului pălesc în
patria poeziei și a poetului este limba neamului.
fața unui poet care a cuprins conștiința umană în
Gramatica sa, pentru prima dată, aducea deslușiri
conștiința estetică. Alături de Ion Budai-Deleanu,
asupra poeticii sau asupra artei versului. Dar când
contemporan, în Transilvania, cu Ienăchiță, cei pa-
a părăsit domeniul exercițiului savant și rigoarea
tru Văcărești au fost întemeietorii poeziei române.
regulilor, datorită unei intuiții profunde (sprijinită
de obișnuința circulației anonime a compozițiilor Os de domn, Ienăchiță Văcărescu și-a purtat domnia
de autor și de împletirea lor cu cântecul de lume adânc, până în rărunchii vorbelor pe care astăzi cu fală
le rostim ca să subliniem ideile noi și vitale ale națiunii
și cântecul poporan), a preferat limpezimea adân-
noastre. Din melancolie mă gândeam odată că cel care
că și prototipală a creației folclorice românești și are sisteme e sortit pierderii, cel care are idei – armistiții-
balcanice, receptată, aceasta din urmă, prin inter- lor, iar cel care poate gândi un singur postulat – victoriei.
mediul poemelor neoanacreontice ori al cărților Mai mare peste inimile noastre de poeți, Ienăchiță Văcă-
populare. Alecu Văcărescu asigură trecerea între vi- rescu a știut să rostească două postulate ale zonei estetice:
brația adâncă a sensibilității și sentimentului și un 1) creșterea limbii românești
fel de scenariu scriptural, în care, prin imagini de o 2) și-a patriei cinstire.
NICHITA STĂNESCU
veche sorginte, precum privirea (ochii) sau oglin-
da, își fac simțită prezența atât lucrarea fanteziei, Refuzul expresiei devine o figură de stil. Văcăreștii abuzea-
cât și dedublarea, instinctiv-barocă, a obiectului. ză de ea, cultivând tăcerea, refuzul de a dezvălui un senti-
Formulele consacrate, clișeele nu sunt ocolite, însă ment năucitor. Din această pricină și, negreșit, din altele,
ceea ce, dincolo de ele, a încercat acest poet mort se produce o dematerializare a versului, o golire a lui de
elemente fizice. Poezia este, de regulă, o alegorie fără atin-
tânăr a fost eliberarea dată de starea de poezie prin
gere prea mare cu universul din jur. Subiectul se închide
imaginație, artificiu grațios și uneori, pe urmele în cercul unei pasiuni nimicitoare (sau afectează, ceea
lui Petrarca, prin sacralizarea iubirii. Nicolae Văcă- ce în poezie este totuna) și se rotește în jurul unui obiect
rescu, mai puțin înzestrat în vers, dar un prețuitor lipsit de determinările obișnuite. Ienăchiță, Alecu cântă
al nobleții gestului cultural, a fost, în sânul familiei, mai ales iubirea și aproape deloc femeia individualizată
Vădan Dicționarul general al literaturii române 628
moral și corporal. Înflorește în jurul acestei imagini abs- 1975; Dicț. lit.1900, 889–896; Simion, Dimineața, 19–54;
tracte o întreagă mitologie a jertfei și a suspinului, relua- Scarlat, Ist. poeziei, I, 105–107, 173–180, 234–236; An-
tă, îmbogățită de urmași. ghelescu, Textul, 40-46; Cioculescu, Itinerar, V, 54–59;
EUGEN SIMION Nichita Stănescu, Fiziologia poeziei, îngr. Alexandru
Condeescu, București, 1990, 209–212; Micu, Scurtă ist.,
Adevăratul poet de tranziție între neoclasicismul de secol I, 121–123; Sorescu, Bibliotecă, 69–82; Ursu, Contribuții
XVIII și romantismul pașoptist este Iancu, din cea de-a ist. lit., 389–394; Dicț. analitic, II, 264–266; Dicț. esenți-
treia generație a Văcăreștilor. Nu are talentul lui Alecu, al, 870–875; Victor Petrescu, Iancu Văcărescu, București,
tatăl, e aproape searbăd în lirica lui erotică, dar coar-
2002; Victor Petrescu, Poeții Văcărești. Biobibliografie,
da instrumentului său e mai întinsă decât a oricărui
Târgoviște, 2002; Ursu, Contribuții ist. culturii, 238–242;
contemporan. [...] O parte din lirica lui Iancu Văcărescu
Perian, A doua tradiție, 178–180, 193–206, passim; Victor
este, desigur, în maniera Alecu–Conachi. El a citit pe Gen-
Petrescu, Văcăreștii – o dinastie poetică, Târgoviște, 2003;
til-Bernard (îi prelucrează un „bacchic”), Lebrun Pindare,
Manolescu, Istoria, 96–97, 110–111, 136 –137; Ioana Mol-
pe Delille, pe Millevoye, dar și pe Cârlova (și lui îi închină
dovanu‑Cenușă, Influențe franceze în opera lui Iancu
o poezie), legând pe Sappho, pe Ovidiu și pe Catul de ro-
mantici, după ce a trecut prin lirica secolului XVIII cam în Văcărescu, Iași, 2011; Zamfir, Panorama, I, 87–97. S.C.
felul în care o făcuse Lamartine.
NICOLAE MANOLESCU
VĂDAN, Ion (1.X.1949, Gelu, j. Satu Mare –
22.X.2012, Cluj-Napoca), poet, editor. Este fiul Eli-
SCRIERI: Poeziile Văcăreștilor, îngr. Mihail Dragomi- sabetei (n. Stan) și al lui Traian Vădan, funcționar.
rescu și Emil Gârleanu, pref. A.I. Odobescu, București,
Frecventează cursurile Liceului „Mihai Eminescu”
1908; Văcăreștii, Poezii, îngr. P.V. Haneș, București, 1924;
Corespondența literară dintre Nicolae și Iancu Văcărescu, din Satu Mare (1963–1967) și urmează o școală
îngr. și pref. I. Vîrtosu, București, 1938; [Versuri], în Poe- postliceală de contabilitate în Baia Mare (1967–
ții Văcărești. Viața și opera lor poetică, îngr. și pref. Paul 1968). Este licențiat al Facultății de Filologie a Uni-
I. Papadopol, București, 1940, 39–88, 101–137, 153–163, versității „Babeș–Bolyai” din Cluj-Napoca (1973).
195–334; Poeții Văcărești, Costache Conachi, Poezii, îngr. A lucrat un an ca profesor la școala din satul Mes-
și pref. Ion Pillat, București, 1942; Poeții Văcărești, Scrieri teacăn, județul Satu Mare. Între 1974 și 1989 este,
alese, îngr. Elena Piru, introd. Al. Piru, București, 1961; succesiv, metodist la Clubul Tineretului și la Cen-
ed. Versuri alese, București, 1974; ed. București, 1997;
trul de Îndrumare a Creației Populare, profesor și
Poeții Văcărești, Opere, îngr. și introd. Cornel Cârstoiu,
București, 1982; Iancu Văcărescu, Opere, îngr. și introd.
director la Școala Populară de Artă din Satu Mare.
Cornel Cârstoiu, București, 1985. Începând cu 1990, lucrează în redacția „Gazetei de
Repere bibliografice: Alexandru Odobescu, Opere, II,
Nord-Vest” din același oraș, iar între 1994 și 1998
îngr. Marta Anineanu și Virgil Cândea, București, 1967, conduce postul local de televiziune și radio. Din
42–83; Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 120–122, 394–399; Iorga, Ist. 1999 până în 2012 este director general al Editurii
lit. XIX, I, 30–40, 147, 154–157; Ramiro Ortiz, Pietro Me- Dacia (devenită ulterior Dacia XXI) din Cluj-Na-
tastasio i poeti Vacaresti, Torino, 1914; Ibrăileanu, Opere, poca. Debutează cu poezie în „Tribuna” (1967), iar
VII, 287–296; Densusianu, Lit. rom., I, 101–111, 116–118, editorial în antologia colectivă Popas printre poeții
II, 57–76, Opere, III, 321–323; Bogdan-Duică, Ist. lit., tineri (1975). Primul volum de autor, Borgum cen-
1–38; Iorga, Ist. lit., III, 136–149, 280–282; Ariadna Ca- tenarium, îi apare în 1983. În timpul studenției a
mariano, Influența poeziei lirice neogrecești asupra celei
făcut parte din gruparea echinoxistă. După 1989 a
românești. Ienăchiță, Alecu, Iancu Văcărescu, Anton Pann
și modelele lor grecești, București, 1935; Zarifopol, Pen- fondat revista „Pleiade” și Casa de Editură Pleiade
tru arta lit., II, 78–88; Perpessicius, Opere, VIII, 101–106; (1990–1995, împreună cu Radu Ulmeanu), s‑a aflat
Popovici, Romant. rom., 147–154; Paul I. Papadopol, Po- între cei care au înființat revistele „Pleiade” (1990–
eții Văcărești. Viața și opera lor poetică, București, 1940; 1991), „Poesis”, „Arena” (1990–1991), conduce „Pia-
Călinescu, Ist. lit. (1941), 71–75, 112–118, Ist. lit. (1982), ța literară” (2001–2003), precum și Editura Decalog
65–70, 111–117; Călinescu, Opere, VII, 370–374; Al. Piru, din Satu Mare. Mai semnează în „Cronica”, „Con-
Poeții Văcărești, București, 1967; Ist. lit., II, 170–177, vorbiri literare”, „Familia”, „Luceafărul”, „Steaua”,
192–206; Anghelescu, Preromant. rom., 69–89, passim;
„Vatra”, „Unu” etc. A fost distins cu Premiul Filialei
Păcurariu, Clas. rom., 41–58; Cornea, Originile, 125–126,
134–143, 146–148, 152–156, 343–364; Săndulescu, Lit. Cluj a Uniunii Scriitorilor (2000) și cu premii acor-
epistolară, 73–76; Cornel Cârstoiu, Ianache Văcărescu. date de câteva reviste.
Viața și opera, București, 1974; Mihail Caratașu, Docu- Autor prolific al cărui scris se întinde pe aproa-
mentele Văcăreștilor, pref. Șerban Cioculescu, București, pe patru decenii, V. rămâne legat de atmosfera
629 Dicționarul general al literaturii române Vădan
echinoxistă a începutului printr-o lirică de factură dimpotrivă, asimilarea subiectului („simt/ cum
livrescă, dominată de figurile bibliotecii. Cartea, cartilagiul crește/ în somn/ mă adaug/ aceluiași
textul, litera sunt motive constante, perpetuate în semn/ moleculele moi/ plutesc/ prin trupul meu”)
ciuda evoluției inerente a limbajului și a modele- constituie principala sursă a tensiunii lirice. V. are
lor poetice. O reprezentare borgesiană a lumii de și o poezie a burgului provincial. Tema, lansată
semne, hrănită de entuziasmul semiotic de la în- deja în Borgum centenarium, care poartă un vechi
ceputul anilor ’70 și de frenezia textualistă, stă la nume medieval al orașului Satu Mare, va reveni în
originea acestui univers imaginar. Litera T, poem numeroase plachete sau cicluri: Piața orașului din
publicat în 1995, dar scris cu aproape două dece- Izvor regăsit (1988), Fuga din urbe (1997), Elegii din
nii mai devreme, în 1976, desfășoară o veritabi- Nordburg (2001) etc. Spre deosebire de restul gene-
lă mitologie care exaltă litera ca alegorie ultimă a rației optzeciste, care a proiectat decorul urban și
vieții, a creației și a destinului individual: „Ne naș- exilul provincial ca figură a cotidianului cenușiu,
tem pe acoperișul literei T”. Construcție lirică am- V. notează caligrafic percepții fixate în cadre este-
plă, această refondare livrescă a propriei biografii tizante, în „gravuri”, „stampe”, „peisaje”, punând
combină în mod insolit conștiința fragilității și a distanță în raport cu un real intangibil: „peisajul
solitudinii unei existențe trăite în preajma cărților se resoarbe în sine/ tu rămâi deasupra fărâmițării/
cu o stare jubilatorie, de comunicare cu ordinea și ascuns în cuvântul/ pitit în gaura unui mort etern”.
puterile cosmosului. Pe drept cuvânt s-a vorbit de De altfel, în tratarea temei, orașul se închide între
expresionism pentru a traduce viziunea unei lumi arcuirile sale medievale, detașându-se cu totul de o
care captează vitalitatea prin semne: „literă T din umanitate care bântuie spectral, prin voci rătăcite,
literă T/ testamentul etern al sângelui meu/ scris în zgomot sau zumzet, contururile fiind ale unui con-
cret ce i se refuză. În ciuda versatilității tematice și
bulgăre de pământ”. Chiar dacă în timp accentele
a bogăției de registre – V. a scris și lirică religioasă
ceremoniale se vor atenua sau vor dispărea, chiar
sau versuri pentru copii –, poezia lui rămâne fun-
dacă entuziasmul va fi înlocuit de scepticism, ima-
damental monocordă, văzută ca exercițiu gratuit în
ginarul cărturăresc va continua să infiltreze poezia
interiorul unei lumi de cuvinte și ca eșec inevitabil
lui V. Fie în vocabular textualizant, prin clișee auto-
în fața realului.
referențiale („Scriu – degetele se gudură lenevos/
SCRIERI: Borgum centenarium, București, 1983; Izvor
pe pagina albă”), fie prin ubicuitatea scripturalului
regăsit, București, 1988; Laudă pământului, București,
(„Trupul tău să fie scrierea însăși”), fie prin lamen- 1990; O trăsură cu pitici, Satu Mare, 1992; Litera T, Satu
tația izolării de real („vai cât de singur de obosit/ Mare, 1995; Don Juan în provincie, Timișoara, 1996; Iar-
rămâne poetul preocupat de scriitură”). La nivelul ba magnetică, I, postfață George Vulturescu, București,
profund al acestor decantări ale imaginației livrești 1997; Fuga din urbe, Timișoara, 1997; Elegii din cariera
stă obsesia memoriei împovărătoare și un senti- de marmură, Cluj-Napoca, 1998; Scrisori către Edith Sö-
ment elegiac al oboselii și al neputinței. „Îți scriu dergran, I–II, pref. Laurențiu Ulici, postfață Al. Pintescu,
cu amărăciunea celui care s-a născut în târziul București, 1999; Week-end în infern, pref. Ștefan Borbély,
Botoșani, 2000; Elegii din Nordburg, Cluj-Napoca, 2001;
lumii”, sună un vers din volumul de debut al au-
O poveste cu pictori, Cluj-Napoca, 2005; Alfabetul buclu-
torului, Borgum centenarium. E un caz în care for- caș, Cluj-Napoca, 2009; Aventurile pisoiașului Orlando,
mula lirică se oferă de la început, aproape întreagă. Cluj-Napoca, 2010; Prapur, Cluj-Napoca, 2010; Noapte
Ceea ce se va întâmpla ulterior cu poezia lui V. nu cu Fernando Pessoa, Cluj-Napoca, 2011; De la nord la
e o reinventare a orizontului imaginar, ci o simplă sud, pref. Laurențiu Ulici, Iași, 2012. Antologii: Scriitorii
schimbare de atitudine afectivă. Astfel, volumele la ei acasă. Satu Mare, Cluj-Napoca, 2010 (în colaborare
de maturitate – Iarba magnetică (I, 1997), Elegii cu Ioana Micle); Trepte de marmură. Scriitorii la ei acasă,
Cluj-Napoca, 2010 (în colaborare cu Anda Dejeu).
din cariera de marmură (1998), Trepte de marmură
(2010) ș.a. – nu aduc în plus decât o simbolistică Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Departe de lu-
mea dezlănțuită, RL, 1991, 30; Țeposu, Istoria, 106;
geologică a memoriei lumii, ca forță colosală, inu-
Cristian Radu, Proteismul literei, TR, 1996, 47; Liviu
mană, periculoasă prin însăși natura ei. „Piatra”, Grăsoiu, Prin labirint, speranța, LCF, 1997, 28; Geo Va-
„nisipul”, „marmura” devin ipostaze amenințătoa- sile, Câmp devastat de metafore, LCF, 1997, 40; Mari-
re ale unei mineralizări indiferente la urmele fiin- ana Filimon, Cultul melancoliei, CNP, 1998, 6–7; Di-
ței: oscilația între dizolvarea („toate se șterg”) sau, aconu, Fețele, 154–157; Ioan Moldovan, Retrospecții
Văduva Dicționarul general al literaturii române 630
inconfortabile, F, 2000, 10; Bucur, Poeți optzeciști, 233– este, din acest punct de vedere, și cel mai nuanțat:
236; Nicolae Oprea, Poetul literei T, CNT, 2002, 11; Al. prelucrând aceleași teme ale pasivității și stagnării,
Pintescu, Ion Vădan și cetățile Nordului, PSS, 2002, 3–4; narațiunea le detașează însă de decorul realist pen-
H. Zalis, Multivalentă antologie de autor, CNT, 2002, 27;
tru a le reinterpreta într-un cadru alegoric și liric,
Vasile, Poezia, 296–297; Gheorghe Grigurcu, Antipoezia
pură, RL, 2003, 10; Borbély, Cercul, 190–200; Ion Pop,
conturând o lume populată cu personaje marcate
Glose la poezia lui Ion Vădan, ST, 2008, 2–3; Petre M. de conștiința ratării și guvernate de un sentiment
Haș, Călătorie prin Nordburg, „Arca”, 2011, 10–12. A.Td. difuz al vinovăției.
SCRIERI: La indicativul prezent, București, 1971; În vara
VĂDUVA, Alecsandru (2.VIII.1948, București – fierbinte, București, 1972; Isaiia dănțuiește și alte po-
22.V.2006, București), prozator. După absolvirea vestiri, București, 1976; Noapte peltică, București, 1980;
liceului și a unor cursuri de stenografie (1969), ur- Gândește-te la altceva..., București, 1993; Hai cu mine în
mează Facultatea de Limba și Literatura Română a poveste, București, f.a.; Poeme de pe insulă, București, f.a;
Universității din București (1969–1974). Debutează Poeme sub perfuzii, București, 2000.
la „Scânteia pionierului” în 1962, iar editorial cu Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, „La indicativul
romanul La indicativul prezent, apărut în 1971. Pe prezent”, LCF, 1971, 21; Nicolae Balotă, „La indicativul
lângă scrierile în proză, are și încercări în poezie: prezent”, RL, 1971, 22; Dana Dumitriu, „La indicativul
Poeme de pe insulă și Poeme sub perfuzii (2000). A prezent”, ARG, 1971, 8; George Pruteanu, [Alecsandru Vă-
duva], CL, 1972, 11, „Expres magazin”, 1993, 25; Aureliu
semnat și Alexandru Văduva.
Goci, „În vara fierbinte”, RL, 1972, 23; Anca Midia, „În
Cele mai multe dintre narațiunile lui V. sunt va- vara fierbinte”, VR, 1972, 9; Horia Gane, „Gândește-te la
riațiuni pe tema dramei provincialului inadaptat altceva...”, L, 1993, 22; Nicoleta Ghinea, „Gândește-te la
la oraș. Lipsit de succes în dragoste, supus la ne- altceva...”, RL, 1993, 27; Ion Machidan, Alecsandru Vădu-
sfârșite tribulații amoroase, acesta își revigorează va, „Amurg sentimental”, 2005, 8; In memoriam Alecsan-
filosofia vieții prin apropierea de natură, recurent dru Văduva, București, 2006. C.M.B.
fiind cadrul marin. Intriga, axată pe construiri și
destrămări de relații sentimentale, se desfășoară VĂDUVA-POENARU, Ion (15.XI.1934, Poienarii de
fie în mediul cartierelor bucureștene vechi, evo- Muscel, j. Argeș), poet, prozator, eseist. Este fiul
când mahalaua (în romanul La indicativul prezent Mariei (n. Butură) și al lui Bucur Văduva, maistru
sau în prozele din Noapte peltică, 1980), fie în cel al miner. Urmează școala primară în comuna natală
zonelor de blocuri (În vara fierbinte, 1972). Printre (1940–1944), Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpu-
banalități, patetisme, romantisme facile (dezvol- lung (cu intermitențe), în 1949 trecând la Școala
tate, de pildă, în imaginarul microromanului Spre Medie de Marină Comercială din Constanța. După
somn din culegerea Noapte peltică), se strecoară și doi ani, din motive politice, se vede obligat să re-
unele accente propagandistice, fără ca narațiunea vină la Câmpulung, unde își susține bacalaureatul.
să fie totuși tributară întru totul realismului socia- În 1953 încearcă să devină cursant la Școala de Li-
list („Planeta noastră rotundă nu este o nucă al că- teratură „M. Eminescu” din București. Respins se
rei miez s-a uscat; iar noi, miliarde, nu sugem din înscrie la Facultatea de Filosofie a Universității bu-
pământ mucegai. Suntem mulți, dar când privim cureștene, pe care o va absolvi în 1959. Intră în ga-
apusul soarelui suntem unul. Minciună și ură, în- zetărie, mai întâi la „Scânteia tineretului”, de unde
chisori și războaie, prostie și frică, le vom fărâmița în 1960 se transferă la „Viața studențească”, iar în
între degete ca pe un lemn putrezit”). Izbutite sunt 1962 la revista „Știință și tehnică”. Aici face parte și
câteva descrieri cu valoare documentară asupra fi- din colectivul care editează una din cele mai popu-
zionomiei epocii: demolările și evacuările din locu- lare tipărituri pentru tineret din anii ’60-’70, „Co-
ințe, concediile de odihnă ale salariaților la Mamaia lecția de povestiri științifico-fantastice”. În 1975 e
și, mai ales, prezentarea minuțioasă a interioarelor mutat la revista „Magazin”, iar anul 1989 îl găsește
de la periferie. Notabil e și faptul că scriitorul con- la ziarul „Munca”. În 1991 înființează Editura Ge-
struiește o galerie de „eroi” ai periferiei bucureș- neze și revista cu același titlu. Director general al
tene, cum e Gore Suditu din În vara fierbinte, sau Regiei de Difuzare a Cărții Arcadia (1990–1992), al
de locatari ai „noului” oraș, între care se numără Societății Cultura Națională (1992–1993), lucrează
Alexandru Popescu din La indicativul prezent. Ulti- în Ministerul Culturii (1993–1994) și ulterior ca se-
mul roman al lui V., Gândește-te la altceva... (1993), cretar adjunct al Societății Oamenilor de Știință din
631 Dicționarul general al literaturii române Vâlsan
România (devenită Academia Oamenilor de Știin- publicat un dialog cu regizorul de operă Bob Mas-
ță). Debutează în 1952, ca licean, la ziarul „Secera sini (Epopeea blestemată…, 2000).
și ciocanul” din Pitești, iar editorial cu volumul SCRIERI: Steaua lui Horn, București, 1966; Vis cosmic,
Steaua lui Horn, apărut în 1966. Mai e prezent în București, 1968; Eroi de epopee, București, 1977; Zări
„Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Ro- străbune, București, 1978; Secundele clepsidrei, cu ilus-
mânia literară”, „Viața militară”, „Cronica” ș.a. Este trații de Vasile Socoliuc, București, 1979; Cântece pentru
tata, București, 1980; Metopele neamului, postfață Radu
autor al mai multor scrieri de vulgarizare a știin-
Vulpe, București, 1980; Scrisori din infinit, cu ilustrații de
ței concepute în spirit propagandistic: În căutarea Done Stan, București, 1981; La poarta necunoscutului,
civilizațiilor (1985), Omul în fața științei. Rolul cu- București, 1983; Moștenire pentru fiica mea, București,
noașterii în formarea omului nou (1985), Știință 1983; Printre străbuni, București, 1983; Geneza luminii,
contra imposibil. Orizonturile cunoașterii (1998) și București, 1984; Elegii din infinit, București, 1985; Aripă
coordonator al lucrării Enciclopedia marilor per- nemărginită, București, 1987; Cvadratura sonetgloselor,
sonalități din istoria, știința și cultura românească București, 1991; Elegii pentru mama, București, 1992;
de-a lungul timpului (I–XIV, 1998–2009), publicată Elegii fundamentale, București, 1995; Elegiile Dumne-
zeirii, București, 1997; Elegiile morții, București, 1997;
în propria editură, ș.a.
Epopeea blestemată… În dialog cu regizorul român de
Debutant spre sfârșitul deceniului al șaptelea, operă Bob Massini, București, 2000; Amvonul politic (în
V.‑P. operează cu mijloace aproape exclusiv tradiți- colaborare cu Petru Demetru Popescu), București, 2001.
onale. Compune în vers regulat, adoptându-l doar Repere bibliografice: Ion Țugui, „Eroi de epopee”, RMB,
incidental pe cel liber, formulează clar, scrie poezie 1978, 10 384; Dan C. Mihăilescu, Grandilocvența lirismu-
„de concepție”, „de cugetare”, precum și poezie ex- lui, LCF, 1978, 8; Laurențiu Ulici, [Ion Văduva-Poenaru],
plicit „patriotică”, de fapt partinică, militantă. Mai CNT, 1978, 13, RL, 1978, 17; Alexandru Bogdan, „Eroi de
mult, este unul dintre rarisimii autori prin care își epopee”, CNT, 1978, 14; Voicu Bugariu, Fluență notabi-
prelungește existența „poezia nouă”, impusă ide- lă, LCF, 1979, 6; Ion Dodu Bălan, [Ion Văduva-Poenaru],
CNT, 1979, 18, 1983, 34; Adriana Iliescu, [Ion Vădu-
ologic odată cu socialismul. Tipărindu-și, în cărți
va-Poenaru], RMB, 1980, 10947, RL, 1983, 32; Artur
apărute până după 1980, orațiile meditative „op- Silvestri, [Ion Văduva-Poenaru], LCF, 1984, 35, CNT,
timiste”, precum stihurile (nu tocmai coerent se- 1986, 51; Simion Bărbulescu, „Aripă nemărginită”,
mantic) intitulate Călcâiul lui Ahile, autorul cule- RL, 1987, 1; Aureliu Goci, Trilogia elegiacă, „Diminea-
gerii Scrisori din infinit (1981) se recomandă drept ța”, 1996, 23 decembrie; Opriță, Anticipația, 443. D.Mc.
un nou Meșter Manole, comunist: „Manole sunt,
Manole din vremea de demult,/ Care-a purces pe
drumul umanului partid”. Considerând că „gene-
za lumii-ncape în comunistul verb”, poetul evocă
patetic ziua de 23 august, văzută prin apologetica
de partid, slăvește „congresele lumii comuniste”,
cu specială subliniere a însemnătății celui de-al
IX-lea, citește și recitește istoria națională cu op- VÂLSAN, George
tica „omului nou”: „Istoria română o recitesc, să (21.I.1885, București
– 6.VIII.1935, Carmen
știu/ De unde vin și unde voi curge mai departe,/
Sylva, azi Eforie), poet,
Să înțeleg partidul scriind a vieții carte,/ Mereu pe
prozator, etnograf.
soclul clipei în cartea lui să fiu”. Când nu e direct
propagandistică, producția versificată a lui V.‑P. ex-
primă bombastic, naiv elanuri sufletești nutrite de Este fiul unui funcționar la CFR. Urmează școala
admirația pentru puterile infinite ale omului și de primară la Iași (1892–1896), gimnaziul la Craiova și
credința că acesta va cuceri întregul univers, ca în Pitești, trecând bacalaureatul la Liceul „Gh. Lazăr”
Steaua lui Horn sau în Vis cosmic (1968). „Certitu- din București (1904). Își continuă studiile la Facul-
dinile” de această natură sunt comunicate uneori tatea de Litere și Filosofie a Universității bucurește-
și în versuri libere, nerimate. Accente realmente ne, unde, în 1908, își ia licența în filosofie magna
lirice apar doar în câteva poezii răzlețe, dedicate cum laude. În urma obținerii Premiului Hillel
celor apropiați: bunicii, părinții, soția. V.-P. a mai pentru pedagogie, i se încredințează suplinirea
Vâlsan Dicționarul general al literaturii române 632
Catedrei de geografie la Seminarul Pedagogic Uni- „Societatea de mâine”. A semnat o culegere de pro-
versitar. În 1910 este numit profesor titular la Târgu ză scurtă, Povestea unei tinereți (1924), una de poe-
Jiu. Concomitent funcționează ca asistent la Cate- zii, Grădina părăsită (1925), piesa într-un act în
dra de geografie a Universității din București. La versuri Când un om și-a dat cuvântul (1926) și o
îndemnul lui Titu Maiorescu și al lui Simion Mehe- biografie a lui V. Alecsandri (1926). Ca veritabile
dinți, face studii de specializare în geografie fizică scrieri literare se citesc câteva cărți pe teme geogra-
și etnografie la Universitatea din Berlin (1911–1912) fice: Cetatea de munți, ce descrie Transilvania, și
și la Paris (1913–1914), unde, la Sorbona, frecven- culegerea postumă Pământul românesc și frumu-
tează cursurile și seminariile lui Emmanuel de sețile lui (1940), întocmită de Emanoil Bucuța din
Martonne. În 1916 devine primul doctor în geogra- studii, articole și conferințe citite de V. la radio sau
fie din România, cu mențiunea magna cum laude. adunate din reviste. A mai iscălit G. Iederă și G.
Va fi profesor la universitățile din Iași (1916–1918), Vineș.
Cluj (1919–1929) și București (1930–1935). Perioa- Tipic sămănătoristă, poezia lui V. a obținut,
da petrecută la Iași a fost mai puțin rodnică, deoa- totuși, o mențiune favorabilă din partea lui E. Lo-
rece, din cauza stării de război, nu și-a putut ține vinescu, dispus a recunoaște că, „în banalitatea
prelegerile, dar mai ales fiindcă fusese accidentat uniformă a epocii”, „pare” să conțină câteodată „o
grav, în 1917, în dezastrul de cale ferată de la Ciu- frăgezime delicată de notație, un psihologism inte-
rea, lângă Iași, care l-a lăsat infirm. La Cluj a înte- resant, o poliritmie savuroasă [...] și o familiaritate
meiat Societatea Etnografică Română, al cărei prenu lipsită de farmec”. Placheta Grădina părăsită,
ședinte a fost (1923–1927), și revista „Lucrările In- ce reunește versuri apărute în presă cu peste două
stitutului de Geografie din Cluj”, iar împreună cu decenii înainte, a fost recenzată cu bunăvoință de
Romulus Vuia și Emmanuel de Martonne, Muzeul Perpessicius, care vedea în autor „un adevărat tem-
Etnografic al Transilvaniei. La doar treizeci și trei de perament poetic”. Amabilitatea criticilor e de înțe-
ani, în 1918, este ales membru corespondent al les. În pofida tradiționalismului desuet, clișeizat, a
Academiei Române, devenind membru activ în reminiscențelor uneori stridente din George Coș-
1920. Pe urma unei sugestii a lui V.A. Urechia, pri- buc, Panait Cerna, St. O. Iosif, versurile poetului
mul care a intuit că Dimitrie Cantemir a lăsat altă amator, mai ales cele albe, majoritare, nu sunt lip-
hartă decât cea publicată în 1737 în Olanda, în 1923 site de o anume putere comunicativă, de un accent
descoperă la Paris, în Biblioteca Națională, harta personal. Un pastel estival surprinde cu vivacitate
originală desenată de acesta, ce însoțea Descrierea priveliști caracteristice, transmițând îndeosebi
Moldovei. Ales președinte al Secției geografico-et- senzații olfactive: „Arome de izmă și cimbru te‑m-
nografice a Astrei, inițiază o colecție specială, pu- bată,/ Și ochii aproape te dor de lumină;/ În minte
blică, printre altele, conferințele Menirea etnografi- îți vin tot mai leneșe gânduri,/ Ca bulgăr de ceară
ei în România (1924) și O știință nouă: etnografia se-nmoaie și trupul,/ Iar pleoapele alunecă‑ncet...”
(1927). Susține o intensă activitate științifică, mate- (Zi de vară). O secvență a poemei Podul Înalt evo-
rializată în studii tipărite în periodice românești și că plastic momentul decisiv al bătăliei, cel în care
străine, precum și într‑o seamă de volume, unele în Ștefan cel Mare a prăvălit copaci peste invadatori:
colaborare (cu Simion Mehedinți, căruia i-a fost „Dar crunți copacii se mișcară-n trunchiuri/ Și ca o
asistent, și cu George Giuglea), numeroase lucrări furioasă vijelie/ Se prăbușiră... În zadar cu săbii/ Se
de popularizare și manuale. Geograf cu suflet de apărau cu spaimă ienicerii,/ Căci ramuri groase li
poet, având darul scrisului, și-a redactat lucrările zdrobeau puterea,/ Stropșindu-le spinările cu tros-
într-un stil atractiv. S-a încercat, de altfel, și în lite- net,/ Iar caii, cu nechezat dureros,/ Se zvârcoleau
ratură, și nu fără succes. Debutează la „Ziarul călă- în chinurile morții,/ Spinoase crăci li se-nfigeau în
toriilor” în 1900 și e prezent cu poezii, nuvele și ar- vintre/ Și spuma roșă tremura-n zăbale”. Total se
ticole literare la „Sămănătorul”, „Convorbiri litera- integrează în sămănătorism și proza lui V. În cea
re”, „Convorbiri critice”, „Arhivele Olteniei”, „Cultu- mai amplă povestire, Tinerețe (N. Iorga o conside-
ra”, „Neamul românesc”, „Graiul românesc”, „Co- ra roman și o apropia prin „atmosferă” de scrierile
moara satelor”, „Universul”, „Luceafărul”, „Ramuri”, lui Bjørnstjerne Bjørnson), din volumul Povestea
„Dreptatea”, „Făt-Frumos”, „Transilvania”, unei tinereți, un proaspăt bacalaureat, Alexandru,
633 Dicționarul general al literaturii române Vântu
vine de la București într-un sat de munte pentru George Vâlsan la Cluj (1919–1929), SUB, t. IX, Geologia–
a-și petrece vara la preotul paroh, cu care se înru- Geographia, 1964, fasc. 1; N. Al. Mironescu, Etnograful
dește de departe, prilej pentru narator de a descrie G. Vâlsan, REF, 1966, 5–6; Ciopraga, Lit. rom., 205–207;
admirabil peisajele străbătute. Treptat tânărul în- Leon Baconsky, George Vâlsan, ST, 1971, 10; L. Kalusti-
an, Facsimile, București, 1975, 162–172; Negrici, Ima-
cepe să cunoască satul, de la priveliștile naturii la
nența, 160–164; Datcu, Dicț. etnolog., 909–910. D.Mc.
datini și obiceiuri. Fascinat de istoria locurilor și
încins de iubire pentru fiica gazdelor, el se hotă- VÂNTU, Victor (9.V.1931, Chișinău – 2006), proza-
răște să rămână acolo ca învățător. Celelalte narator, gazetar. Este fiul Anei (n. Bogaciov) și al lui Va-
țiuni conțin idile patriarhale înfiripate la țară sau sile Vântu, funcționar la CFR. A urmat Liceul „Gh.
la oraș, momente emoționale din viața unor foarte Lazăr” și Colegiul „Sf. Sava” din București (absol-
tineri intelectuali (apariția primei poezii, șansa de vit în 1949), Facultatea de Filologie a Universității
a audia un concert) și mai ales descripții pline de din București (1949–1952) și Școala de Literatură
poezie: un loc pitoresc din Bucegi (Malul Ursului), „M. Eminescu” (1951–1952). Va lucra ca reporter,
un câmp traversat de tren, Insula Șerpilor, un cules redactor și publicist-comentator la „Revista ele-
de vie. Piesa Când un om și-a dat cuvântul, jucată vilor”, „Scânteia tineretului”, „Contemporanul”,
la Techirghiol de elevi ai Sanatoriului de Copii, e o „Scânteia” și ca redactor-coordonator la „Almana-
scenetă cu acțiunea plasată în timpul dominației
hul Scânteia” (zece ediții). Din 1990 este redactor la
maure în Spania.
„Adevărul literar și artistic”, de unde se pensionea-
SCRIERI: Conștiință națională și geografie, București, ză. A mai fost prezent cu reportaje, schițe, însem-
1921; ed. Cluj, 1937; ed. București, 2006; Menirea etno-
nări, articole, recenzii, comentarii sportive ș.a. în
grafiei în România, Cluj, 1924; Povestea unei tinereți,
București, 1924; Grădina părăsită, Cluj, 1925; Când un „Tânărul scriitor”, „Veac nou”, „Gazeta literară”, „Lu-
om și-a dat cuvântul, Sibiu, 1926; Povestea vieții lui Va- ceafărul”, „Presa noastră”, „Steaua”, „Teatrul”, „Viața
sile Alecsandri, Sibiu, 1926; O știință nouă: etnografia, românească”. S-a distins, între altele, în abordarea
Cluj, 1927; Pământul românesc și frumusețile lui, pref. tematicii turismului, ocupând și funcții în cadrul
Emanoil Bucuța, București, 1940; ed. îngr. Liviu Papuc, unor asociații de profil: președinte al Asociației Zi-
Iași, 2008; Sfaturi pentru studenți, pref. Emanoil Bucuța, ariștilor și Scriitorilor de Turism din România, vice-
București, 1942; Cetatea de munți, București, f.a.; Lecturi președinte al Federației Internaționale a Ziariștilor
geografice, pref. Victor Tufescu, București, 1963; Descrieri
și Scriitorilor de Turism. Debutează cu epigrame
geografice, îngr. Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Morariu, Bu-
curești, 1964; Lecturi geografice (în colaborare cu Simion în 1948 la „Revista elevilor”, iar editorial în 1951
Mehedinți), îngr. Călin Dimitriu, pref. Victor Tufescu, Bu- cu nuvela Rotița lui Costan, publicată în același
curești, 1973; [Scrisori], în G.T. Kirileanu, Corespondență, volum cu povestirea Recordul a lui Tudor Vornicu.
îngr. și pref. Mircea Handoca, București, 1977, 629–681; Ulterior semnează tot în volume colective: culege-
Studii antropogeografice, etnografice și geopolitice, îngr. rea de schițe pentru școlari Cei dintr-a V-a A (1952,
Ion Cuceu, pref. Andrei Marga, Cluj-Napoca, 2001. Anto- împreună cu Sonia Larian) și cea de reportaje inti-
logii: De la românii din Serbia, București, 1913 (în cola-
tulată Șantierele luminii (1953, cuprinzând și texte
borare cu George Giuglea).
de Alecu Ivan Ghilia, Geo Dumitrescu și Eusebiu
Repere bibliografice: N. Iorga, Cântecele românilor din
Camilar). Prima carte personală este Bătând dru-
Serbia, „Ilustrațiunea română”, 1913, martie; Perpessi-
cius, Opere, II, 181–183, X, 29–34; Lovinescu, Ist. lit. rom.
murile țării (1954).
cont., III, 60–62; Dragomirescu, Scrieri, 262–263; Iorga, Prezența lui V. pe tărâmul beletristicii propriu-zi-
Ist. lit. cont. (1986), II, 139–142; Simion Mehedinți, Pro- se e mai puțin caracteristică, putând fi semnalată
fesorul George Vâlsan, U, 1935, 217; Adrian Maniu, Po- mai ales la început, cu schițe și povestiri despre și
etul geograf, U, 1935, 218; Dimitrie I. Balaur, Profesorul pentru copii, și, mult mai târziu, cu eseul-pamflet
Gheorghe Vâlsan. Un savant religios, BOR, 1935, 9–10; Scapă cine poate (2000) sau cu versificații satirice
Iorga, Oameni, III, 459–460; Tiberiu Morariu, Vintilă Mi- și agreabil nostalgice adunate în Șprițul minim
hăilescu, Biobibliografia lui George Vâlsan. 1885–1935,
garantat (2003). Deschideri către spațiul litera-
Cluj, 1937; Elena Costache Găinaru, George Vâlsan ca
literat, București, 1941; N.I. Dumitrașcu, George Vâl- rului se remarcă în reportaje, distingându-se cele
san în scrisori. O linie de folklor și etnografie, Craio- din Zece porți chinezești (1987), sau în volumele de
va [1942]; Emanoil Bucuța, George Vâlsan, după zece convorbiri cu scriitori ori de antologare tematică
ani, București, 1945; Teodor Onișor, Din activitatea lui a unor pagini memorialistice. Abandonând destul
Vârcioroveanu Dicționarul general al literaturii române 634
de repede literatura pentru copii – în practicarea Nicolae Velea, Petru Vintilă, Dragoș Vrânceanu,
căreia se angajase timpuriu și nu fără un oareca- Haralamb Zincă. Foarte diferite ca stil, viziune etc.,
re succes –, V. s-a consacrat în special reportajului, textele alcătuiesc un original atlas de „geografie
unde are realizări notabile, chiar dacă, recitite azi, afectivă”, oferind totodată numeroase date și deta-
multe pagini apar puternic marcate de imperati- lii biografice ce interesează istoria literară.
vele ideologice din epocă. Asumându-și conven- SCRIERI: Rotița lui Costan, București, 1951; Cei dintr-a
țiile genului, impuse sau agreate de oficialitate, el V-a A (în colaborare cu Sonia Larian), București, 1952;
a izbutit să dea texte ferite de derapajele grotești Șantierele luminii (volum colectiv), București, 1953; Bă-
ale unei propagande grosolane. Tehnicile utilizate tând drumurile țării, București, 1954; Cine-i Niță Peni-
sunt cele de rigoare în reportajul literar: descrieri ță?, București, 1958; Bicazul și împrejurimile, București,
1962; Ce lăsăm în urma noastră, București, 1973; Zece
de natură sau consemnări „meteorologice” care
porți chinezești, București, 1987; ed. București, 2001; Sca-
fie corespund, fie contrastează cu înfăptuirile oa- pă cine poate, București, 2000; Șprițul minim garantat.
menilor, un comentariu auctorial subiectiv, uneori Stanțe și substanțe bahice, București, 2003. Antologii: La
digresiv-eseistic, mici excursuri istorice sau docu- masa de lucru, București, 1958; Scrisori din țara copilări-
mentare, recursul la dialog, secvențe epice și de ob- ei, pref. edit., București, 1976.
servație comportamentală și caracterologică ș.a. E Repere bibliografice: Cezar Baltag, „La masa de lucru”,
cultivat un anumit senzaționalism al antinomiilor, GL, 1958, 47; Ioan Grigorescu, „Ce lăsăm în urma noas-
fiind selectate situații neașteptate, surprinzătoare. tră”, CNT, 1973, 14; Eugenia Tudor-Anton, „Ce lăsăm în
Sunt, în fond, procedee proprii beletristicii nonfic- urma noastră”, VR, 1973, 6; Cristian Livescu, „Scrisori
ționale. Ce lăsăm în urma noastră (1973), de pildă, din țara copilăriei”, ATN, 1976, 4; Traian Filip, Candoa-
include reportaje despre oameni ce muncesc în re de reporter, SPM, 1976, 292; Dumitru Micu, Țara înfă-
țișată direct, CNT, 1976, 29; Stănescu, Jurnal, I, 276–281,
locuri izolate, fără confortul marilor așezări urba-
II, 136–140; Vasile Băran, Replica maturității, RL, 1981,
ne și relevă apelul la instrumentarul unei anumite 20; George Pruteanu, Tot pe drum…, CL, 1987, 5. N.Br.
„mistici” a devotamentului profesional, al „cultului
muncii” recomandat în perioada comunistă. Unele VÂRCIOROVEANU, Maria (1.XI.1930, Ploiești),
procedee ziaristice devenite clișee și demonetizate polonistă, traducătoare. Este fiica Teodorei (n. Stă-
de utilizări schematice, neinspirate, sunt preluate nescu) și a lui Teodor Vârcioroveanu, tâmplar. A ur-
cu moderație. În masivul memorial intitulat Zece mat școala primară la Ploiești (1937–1941), Liceul
porți chinezești (reeditat într-o versiune adăugită „Elena Doamna” din București (1941–1946) și din
în 2001), autorul adună textele ce cuprind impresii nou la Ploiești, Liceul „Despina Doamna” (1946–
prilejuite de o călătorie în China – susținute de o 1950). În 1954 a absolvit Facultatea de Filologie a
documentare livrescă și impregnate de sensibilita- Universității din București, secția limbi slave, spe-
te –, articulând un lung reportaj, pe alocuri cvasie- cialitatea limba și literatura polonă. Obține titlul de
seistic. Impresionează bogăția de aspecte observa- doctor în 1978 cu teza Romanul istoric al lui Henryk
te, puse în pagină cu o tehnică sigură, comentate Sienkiewicz în context european, publicată în 2005.
consistent și deseori entuziast, valorificate într-un După licență a lucrat scurt timp în redacția de lite-
registru liric fără excese. Sub titlul La masa de lucru ratură universală contemporană a Editurii de Stat
(1958), V. a reunit o suită de convorbiri realizate cu pentru Literatură și Artă (1955–1956), apoi începe
scriitorii sovietici Ilya Ehrenburg, Mihail Isakovski, o carieră didactică la Catedra de limba și literatura
Nikolai Pogodin, Valentin Kataev, Konstantin Fedin, polonă a Facultății de Limbi Slave (1956–1973), ul-
Leonid Leonov, Muhtar Auezov și cu regizorul-ac- terior fiind transferată la Catedra de limba română,
tor Nikolai Ohlopkov. Un proiect similar, realizat în unde predă până la pensionare, în 1989. Debutează
1976, se soldează cu rezultate care încă își păstrea- la revista „Romanoslavica” în 1965.
ză valabilitatea: este vorba de antologia Scrisori din Interesul față de personalitatea lui Henryk Sien-
țara copilăriei, care grupează însemnări referitoare kiewcz, vizibil încă din 1957 într-o prefață la tradu-
la locurile în care și-au trăit copilăria sau tinerețea, cerea romanului Cavalerii teutoni, se va manifesta
provenite de la peste cincizeci de scriitori contem- și în continuare, concretizându-se într-o amplă și
porani, între ei fiind Alexandru Andrițoiu, Paul An- minuțioasă cercetare consacrată de V. circulați-
ghel, Alexandru Balaci, Maria Banuș, Eugen Barbu, ei operei acestuia în România, inclusă în volumul
635 Dicționarul general al literaturii române Vârgolici
colectiv Recepcja światowa Henryka Sienkiewicza, Un timp a funcționat ca inspector general al învă-
tipărit la Varșovia în 1968. Preocupările sale se vor țământului secundar. Primele versuri le publică în
orienta pe aceleași coordonate, în studii precum- 1862 în revista „Din Moldova”, în timp ce articolele
pănitor comparatiste, privind receptarea unor cla- critice și traducerile îi apar în „Convorbiri literare”.
sici polonezi în România și a unor scriitori români A alcătuit și o gramatică a limbii latine (1875), foarte
în Polonia (Marin Preda, de exemplu), unele apă- răspândită, bazată pe metoda comparativ-istorică.
rute în „Viața românească”, „Revista de istorie și te- În 1871 intră în Junimea, iar în 1887 e ales membru
orie literară”, „Romanoslavica” sau în publicații ale corespondent al Academiei Române.
Bisericii Ortodoxe Române. Traducerile din scrie- Poeziile lui V. stau sub semnul liricii lui V.
rile Mariei Kuncewiczowa, ale Elizei Orzeszkowa Alecsandri și a lui D. Bolintineanu, pe care îi imită
sau ale lui Wiktor Ostrovski se disting prin bogăția mai ales ca limbaj și prozodie. În ce privește com-
lexicului, prin ritmul poematic al frazei și prin cla- poziția, versurile se apropie de idilă, autorul lor
ritate. V. este și autoarea câtorva cercetări referi- fiind în epocă printre puținii care cultivă această
toare la aspecte mai puțin cunoscute ale relațiilor specie. Ca membru al Junimii, a ținut numeroase
culturale româno–polone, publicate separat sau în „prelecțiuni populare”, pe teme diverse, a îndreptat
culegeri colective la București și la Varșovia. Legă- prozodia defectuoasă a multor versuri ce urmau să
tura profesională și de suflet cu poeta Kazimiera apară în „Convorbiri literare”, a dat revistei, timp
Iłłakowiczówna, una dintre cele mai harnice inter- de un sfert de veac, articole de critică, poezii și
prete ale liricii românești peste hotare, i-a prilejuit traduceri, a susținut gazeta junimistă „Curierul de
un amplu, dar mai ales dens și nuanțat eseu, com- Iași”, fiind unul din coproprietari. În calitate de cri-
pletat de un epistolar întins între 1965 și 1981, inte- tic literar, a participat la campaniile polemice ale
resant și sub raport documentar. Junimii, de ale cărei precepte ideologice nu s-a în-
SCRIERI: Relații culturale româno–polone (în colabora- depărtat. După el, considerentele naționale nu-și
re), București, 1981; O poloneză care a iubit România – au locul în aprecierea estetică a operei de artă, de-
Kazimiera Iłłakowiczówna, pref. Ioan Grigorescu, Bucu-
oarece nu tot ce e autohton trebuie să fie și frumos;
rești, 2003; ed. (Kazimiera Iłłakowiczówna – O poloneză
care a iubit România), pref. Ioan Grigorescu, București, opera nu trebuie judecată numai din perspectiva
2008; Romanul istoric al lui Henryk Sienkiewicz în con- cititorului, ci și din aceea a epocii în care a fost
text european, București, 2005; Firimituri, București, scrisă. Prin studiile sale despre Cervantes, Lope de
2012. Traduceri: Maria Kuncewiczowa, Tristan 1946, Bu- Vega și Calderón de la Barca a încercat să reconsti-
curești, 1973; Wiktor Ostrowski, Viața marelui fluviu, Bu- tuie ansamblul vieții spirituale spaniole din seco-
curești, 1975; Eliza Orzeskowa, Pe malurile Niemenului, lele al XVI-lea și al XVII-lea. Punctul de plecare era
pref. trad., București, 1986. convingerea că numai fidelitatea oglindirii poate
Repere bibliografice: Velea, Interferențe, 180–182; Stan conferi unei literaturi caracter național (poezia ar
Velea, Literatura polonă în România. Receptarea unei face oarecare excepție, pentru că aici adevărul isto-
mari literaturi, București, 2001, passim. S.V.
ric nu constituie o lege, ci, adesea, doar o premisă
VÂRGOLICI, Ștefan G. (13.X.1843, Borlești, j. Neamț abandonată ulterior). În virtutea acestui principiu,
– 29.VII.1897, Iași), poet, critic literar, traducător. V. a combătut, tot de pe poziții junimiste, ignorarea
Este fiul lui Gheorghe Vârgolici, țăran. Urmează la specificului național în literatura română a anilor
Iași cursurile secundare la Academia Mihăileană și 1860–1870. El crede că durabilitatea artei rezidă
pe cele universitare la Facultatea de Litere și Filoso- în studierea profunzimilor sufletului omenesc, pe
fie, pe care o termină în 1864. Cu o bursă obținută care câteodată arta îl îndepărtează de realitate,
cu sprijinul lui Titu Maiorescu, studiază limbile și pentru a-l ridica la altitudini superioare. Susținând
literaturile spaniolă, franceză și germană la Univer- că literatura, ca orice alt domeniu al vieții spiritua-
sitatea din Madrid, la École Normale Supérieure din le, nu ajunge la progres decât în urma unei dezvol-
Paris și la Universitatea din Berlin. Întors în țară, e tări naturale și evitând accelerările forțate, a pledat
profesor de liceu la Bârlad și Iași, iar în 1875 devine pentru păstrarea unui permanent spirit autocritic.
titularul Catedrei de limba și literatura franceză la În „Convorbiri literare”, două decenii (1871–1891),
facultatea pe care o absolvise, catedră pe care o va are o foarte bogată prezență ca traducător, tran-
transforma în una de istorie a literaturilor moderne. spunând în românește numeroase capodopere ale
Vârgolici Dicționarul general al literaturii române 636
unor autori francezi (Molière, André Chénier, La- bursă de studii de trei luni în Franța, în vederea pre-
martine, Musset ș.a.) germani (Schiller) și englezi gătirii tezei de doctorat Dimitrie Bolintineanu și
(Byron). Educației clasice și temperamentului său epoca sa, pe care o va susține în 1971 sub îndruma-
echilibrat li se datorează elegantele transpuneri rea lui Ovidiu Papadima, este numit în 1969 redac-
din literatura Antichității (Anacreon, Vergiliu, Pro- tor-șef al Editurii Minerva, de unde se pensionează
perțiu, Tibul, Fedru, Ovidiu). Un merit deosebit îi în 1992. A debutat ca elev în 1946, cu poezii, în gaze-
revine ca traducător din literatura spaniolă. Este ta „Facla” din Brăila; Al. Piru consideră ca debut
printre cei dintâi care a făcut cunoscut românilor semnificativ grupajul din „Națiunea”, publicat în
folclorul iberic și a tălmăcit prima parte din Don 1947 împreună cu Vasile Nicolescu. Prima prezență
Quijote de la Mancha de Cervantes, într-o versiune editorială e în 1956 cu studiul Începuturile romanu-
care, fără să strălucească prin calități stilistice deo- lui românesc. A mai colaborat la „Flacăra”, „Revista
sebite, s-a impus prin cursivitatea frazei. elevilor”, „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „Lu-
Traduceri: Friedrich von Schiller, Cântecul clopotului, ceafărul”, „Viața românească”, „România literară”,
Iași, 1872; Hendrik Conscience, Flori de câmp. Recrutul, „România liberă”, „Tribuna”, „Steaua”, „Revista de
București, 1873; Fedru, Fabule..., Iași, 1875. istorie și teorie literară”, „Adevărul” ș.a. Începând
Repere bibliografice: Maiorescu, Opere, I, 182, passim; din 1991 scrie cu regularitate cronică literară la săp-
Negruzzi, Junimea, 176, 201–203; Panu, Junimea, I, 75– tămânalul „Adevărul literar și artistic”. I s-au acor-
76, II, 163–165; N. Iorga, O amintire. Ștefan G. Vârgolici,
dat mai multe premii: în 1981 Premiul Uniunii Scri-
R, 1923, 19; C. Săteanu, Figuri din Junimea, București,
[1936], 305–312; Al. Popescu-Telega, Încercări de tradu- itorilor pentru primul volum din ediția critică Opere
ceri ale lui Don Quijote în românește, RFR, 1942, 1; G. Căli- de Dimitrie Bolintineanu, în 1985 Premiul Acade-
nescu, Material documentar, RITL, 1952, 1–4; Maftei, Per- miei RSR pentru Aspecte ale romanului românesc
sonalități, III, 1978, 342–343; Dicț. lit. 1900, 897–898; Dicț. din secolul al XIX‑lea, în 1988 Premiul „Panait Istra-
scriit. rom., IV, 718–719; Nicola, Valori, VI, 553–559. D.M. ti” al Uniunii Scriitorilor pentru contribuția adusă
la cunoașterea și editarea acestui scriitor și Premiul
Uniunii Scriitorilor pentru restituirea caietelor con-
ținând jurnalul intim, necenzurat, al lui Gala Galac-
tion (Jurnal, I–II, 1996–1997).
Ca istoric literar, V. a abordat în egală măsură stu-
diul de sinteză consacrat unor etape sau aspecte ale
VÂRGOLICI, Teodor
fenomenului literar și exegeza monografică asupra
(12.II.1930, Valea
unor scriitori reprezentativi din secolele al XIX-lea
Cânepii, j. Brăila –
20.VIII.2019, București), și al XX-lea. Interpretările, bazate pe o întinsă și mi-
critic și istoric literar, nuțioasă documentare, aduc date noi, completea-
editor. ză, nuanțează și rectifică multe cercetări anterioare,
explorând zone, teme sau autori mai puțin sau de-
Este fiul Zenobiei Vârgolici (n. Vasilescu), învățătoa- loc frecventați până atunci. Operele sunt analizate
re, și al lui Constantin Vârgolici, preot. A urmat cu o percepție critică atentă, ce încearcă să distingă
școala primară în comuna natală (1937–1941), Lice- nota specifică a fiecărui autor, prezența acestuia în
ul „Nicolae Bălcescu” din Brăila (1941–1949) și Fa- epocă și ecourile pe care un anume moment le are
cultatea de Filologie, secția limba și literatura româ- în scrierile literare. Edificatoare sunt lucrările, mul-
nă, a Universității din București (1949–1953). Pre- te structurate tematic, Începuturile romanului ro-
parator încă din studenție (1952) la Institutul de Is- mânesc, Ecourile literare ale cuceririi independenței
torie Literară și Folclor al Academiei Române, după naționale (1976), Interferențe literare româno–fran-
absolvire va rămâne aici cercetător până în 1966 (și ceze (1977), Epopeea națională în literatura romînă
din nou în 1968–1969); între 1954 și 1965 a îndepli- (1980), Aspecte ale romanului românesc din secolul
nit și funcția de secretar de redacție la revista „Studii al XIX-lea, Scriitorii români și unitatea națională
și cercetări de istorie literară și folclor”. După un in- (1988) etc. Contribuții importante la data elaboră-
terludiu de doi ani (1966–1968), petrecut ca director rii lor sunt monografiile și micromonografiile Ale-
adjunct al Muzeului Literaturii Române și cu o cu Russo (1964), Doi nuveliști: Emil Gârleanu și I.A.
637 Dicționarul general al literaturii române Vârgolici
Bassarabescu (1965), Dimitrie Anghel (1966), Gala Gala Galaction, Opere (I–XI, 1994–2006), Dimitrie
Galaction (1967), Mateiu I. Caragiale (1970), Dimi- Bolintineanu, Opere (I–XII, 1981–1992), Panait Is-
trie Bolintineanu și epoca sa (1971), Introducere în trati (Opere, I–II, 2003) ș.a. O întreprindere extrem
opera lui Dimitrie Bolintineanu (1972), Perpessicius de laborioasă o constituie Corpusul receptării cri-
(1974) ș.a. Bunăoară, pentru prima dată Dimitrie tice a operei lui M. Eminescu, realizat împreună cu
Bolintineanu este prezentat în contextul epocii sale I. Oprișan și editat în două serii: secolul al XIX-lea
ca participant activ la Revoluția de la 1848, redactor (I–III, 2002) și secolul XX (I –XXXIII, 2004–2012). În
responsabil al gazetei „Popolul suveran” și ministru domeniul literaturii comparate, volumul Interfe-
în timpul domniei lui Al. I. Cuza, un ctitor – alături rențe literare româno–franceze (1977) reprezintă o
de Mihail Kogălniceanu – al României moderne. lucrare de pionierat, ce evidențiază îndeosebi ecou-
Cercetările efectuate la Biblioteca Națională din Pa- rile metodei lui Sainte-Beuve în critica românească.
ris l-au condus pe V. la descoperirea unor informații Două apariții târzii, Mărturii literare (2009) și Dia-
necunoscute referitoare la studiile lui Dimitrie Bo- log cu mine însumi (2012), adună portretele unor
lintineanu la Collège de France, la activitatea lui în scriitori importanți întâlniți de V. de-a lungul vieții
cadrul Societății Studenților Români din Paris și al (G. Călinescu, Perpessicius, Gala Galaction, Tudor
grupului de revoluționari români exilați în capita- Vianu, Ioana Postelnicu, Marin Sorescu, Ovidiu Pa-
la Franței după 1848, ca și la înregistrarea ecourilor padima), evocări dintr-o epocă zbuciumată, confe-
pe care volumul de poezii Brises d’Orient (1866) le-a siuni și, cum spune Răzvan Voncu, „documente în
avut în presa franceză. De asemenea, monografia «rama» amintirii”. Cea de-a doua carte, Dialog cu
consacrată lui Gala Galaction conturează distinct mine însumi, este organizată pe secvențe tempo-
personalitatea insolită a scriitorului–preot, rele-
rale și tematice, începând cu evocarea copilăriei și
vând simbioza operei literare cu principiile mora-
a spațiului natal. Familia (tatăl preot, fiu de țărani,
lei creștine. Prietenia literară (1975), volum dedicat
mama învățătoare și fiică de preot) e prezentată cu
unei teme inedite în istoriografia românească, se
modestie, dar în datele sale esențiale, de la activi-
ocupă de cea mai longevivă prietenie din literatura
tatea de preot misionar a tatălui la cea culturală a
noastră, cea a lui Tudor Arghezi cu Gala Galaction,
ambilor soți (aduc cinematograf în sat, organizează
prieteni de pe băncile Liceului „Sf. Sava”, dar și de
un cor, echipă de dansuri etc.), conturând în jurul
prietenia acestora cu scriitorii V. Demetrius și N.D.
familiei o întreagă atmosferă, cu pitorescul ei rural,
Cocea, concretizată în colaborări publicistice ori
schimburi epistolare. Un alt volum prețios pentru cu întâmplările și personajele sale: „salonul” câr-
informație și pentru recrearea contextului cultural ciumei, cu lăutarul Costică Coconcea, dascălul bi-
al unor epoci este Scriitorii clasici și armata româ- sericii, moș Vasile, cel care îl învață alfabetul chirilic
nă (1986), în care autorul urmărește, în diacronie, etc. Brăila, orașul adolescenței, e evocat ca spațiu
aportul scriitorilor la înființarea armatei române și cultural eteroclit și plin de viață, cu locurile, oame-
implicit la susținerea idealului național, de la impli- nii și obiceurile sale (V. crede, ca și Iorga, că brăile-
carea politică, publicistică ori de facto în viața mi- nii sunt o rasă aparte): „bursa cărților” de la librăria
litară a țării până la activitatea literară cu tematică orașului, fanfara „celor șapte gâște”, tramvaiul spre
militară. Sunt trecuți în revistă logofătul Iancu Vă- Lacul Sărat etc. Sunt rememorate apoi studenția,
cărescu, Dimitrie Bolintineanu, V. Alecsandri, Vasile colegii de facultate (unul dintre ei e Ștefan Bănu-
Cârlova, luptătorii-scriitori din Primul Război Mon- lescu), prieteniile, anii de formare, bursele și călăto-
dial, cei celebri, precum Liviu Rebreanu ori mai riile în străinătate (Paris, Roma), cu diversele lor în-
puțin cunoscuții Constantin T. Stoika, Ion Trivale, tâmplări, unele miraculoase, importanța unor per-
Andrei Naum. V. a depus și o amplă activitate de re- sonalități și instituții în destinul său intelectual (G.
aducere în circulație a operelor unor scriitori clasici Călinescu, Gala Galaction, Institutul de Istorie Lite-
prin numeroase ediții îngrijite, prefațate, însoțite de rară și Folclor, actualmente „G. Călinescu”). Cărțile
note și comentarii: Emil Gârleanu, Scrieri alese (I– și traiectul de cercetător ocupă o bună parte a volu-
II, 1963), Gala Galaction, Jurnal (I–III, 1973–1980), mului, echilibrat de câteva portrete, precum cel al
ediție asupra căreia revine după 1989 cu o versiune soției ori ale unor colegi apropiați, un ultim capitol
a textului original, mutilat de cenzura din anii ’70, fiind un „in memoriam” Cornelia Ștefănescu.
Vârlan Dicționarul general al literaturii române 638
SCRIERI: Începuturile romanului românesc, București, Pagini uitate, București, 2010; Mihail Kogălniceanu, Scri-
1956; ed. București, 1963; Alecu Russo, București, 1964; eri literare. Discursuri, postfața edit., București, 2001; Pa-
Doi nuveliști: Emil Gârleanu și I.A. Bassarabescu, Bucu- nait Istrati, Opere, I–II, tr. Alexandru Talex, introd. Eugen
rești, 1965; Dimitrie Anghel, București, 1966; Gala Galac- Simion, București, 2003.
tion, București, 1967; Mateiu I. Caragiale, București, 1970; Repere bibliografice: Nae Antonescu, „Începuturile ro-
Retrospective literare, București, 1970; Comentarii literare, manului românesc”, ST, 1963, 8; Ov. S. Crohmălniceanu,
București, 1971; Dimitrie Bolintineanu și epoca sa, Bucu- „Retrospective literare”, RL, 1970, 11; Liviu Leonte, „Mate-
rești, 1971; Introducere în opera lui Dimitrie Bolintineanu, iu I. Caragiale”, CRC, 1971, 4; Perpessicius, Lecturi, 83–91,
București, 1972; Aspecte istorico-literare, București, 1973; 261–268; Dumitru Micu, [Teodor Vârgolici], RL, 1972, 8,
Perpessicius, București, 1974; Prietenia literară, București, CNT, 1976, 50; Piru, Varia, I, 390–392, 502–504; Bucur Țin-
1975; Ecourile literare ale cuceririi independenței naționa- cu, „Dimitrie Bolintineanu și epoca sa”, „Revue roumaine
le, București, 1976; Interferențe literare româno–franceze,
d’histoire”, 1973, 6; Valeriu Cristea, [Teodor Vârgolici], RL,
București, 1977; Scriitori și opere, București, 1978; Epope-
1976, 45, 1977, 42; Florin Mihăilescu, „Interferențe litera-
ea națională în literatura română, București, 1980; Clasici
re româno–franceze”, RITL, 1978, 2; Dimisianu, Opinii,
și contemporani, București, 1982; Aspecte ale romanului
291–298; Valentin Tașcu, „Scriitori și opere”, ST, 1979, 10;
românesc din secolul al XIX-lea, București, 1985; Scriitorii
Mircea Iorgulescu, Dimineața romanului, RL, 1985, 38;
clasici și armata română, București, 1986; Idei și idealuri
Ornea, Actualitatea, 36–42; Mihai Ungheanu, Exactitatea
literare, București, 1987; Scriitorii români și unitatea na-
admirației, București, 1985, 55–59; George Munteanu,
țională, București, 1988; Eminescu și marii săi prieteni,
„Scriitorii clasici și armata română”, RL, 1986, 19; Mir-
București, 1989; Mari scriitori români, București, 1998;
cea Popa, „Idei și idealuri literare”, ST, 1988, 4; Ornea,
Portrete și analize literare, București, 2001; 26 scriitori
Interpretări, 184–187; Mircea Braga, Pe pragul criticii,
români, Oradea, 2001; Istoricul Societății Scriitorilor Ro-
Cluj-Napoca, 1992, 185–189; Iordan Datcu, [Teodor Vâr-
mâni (1908–1948), București, 2002; Caleidoscop literar, I,
București, 2003; I. Oprișan sau Pasiunea cărții, București, golici], ST, 2000, 2–3, RL, 2010, 5; Dicț. scriit. rom., IV, 719–
2005; Prietenie și destin: Tudor Arghezi – Gala Galaction, 722; Al. Săndulescu, [Teodor Vârgolici], RL, 2003, 40, 2004,
București, 2005; Mărturii literare, București, 2009; Dialog 3, 21, 2009, 46; Gabriel Dimisianu, [Teodor Vârgolici], RL,
cu mine însumi, București, 2012. Antologii: Primii noștri 2005, 5, 2012, 48; G. Pienescu, Sfârșit, RL, 2005, 45; Mir-
poeți, București, 1954; Gala Galaction interpretat de…, cea Anghelescu, Receptarea lui Eminescu, CU, 2006, 1;
introd. edit., București, 1978; Epopei naționale, pref. edit., Răzvan Voncu, [Teodor Vârgolici], RL, 2010, 17, 2011, 13;
București, 1979; Pagini de epopee, introd. edit., București, Maria-Ana Tupan, Memorialiștii, CNT, 2010, 9. Al.H., R.D.
1987; Corpusul receptării critice a operei lui M. Eminescu,
Secolul XIX, I–III, București, 2002, Secolul XX, I –XXXIII, VÂRLAN, Petre (4.II.1934, Lunca Pașcani, j. Iași –
București, 2004–2012 (în colaborare cu I. Oprișan). Ediții: 21.IX.1986, București), prozator. Este fiul Ruxan-
Nicolae Xenopol, Brazi și putregai, pref. edit., București, drei (n. Iftimie) și al lui Petrache Vârlan, muncitor
1955; Alexandru Vlahuță, Poezii, București, 1956; Nicolae la CFR. Urmează școala primară în satul natal,
Gane, Nuvele, pref. Șt. Cazimir, București, 1959; Gala Ga- apoi, la Pașcani, o școală profesională (1945–1948)
laction, Opere alese, I–IV, introd. Dumitru Micu, București, și liceul la seral (1948–1952). După ce face armata
1959–1965, Jurnal, vol. I, pref. edit., București, 1973 (în (1954–1956) intră la Școala de Ofițeri a Ministeru-
colaborare cu Mara Galaction Țuculescu), vol. II–III, pref.
lui de Interne de la Băneasa. Ca ofițer de securitate,
edit., București, 1977–1980; ed. 2, I–V, București, 1996–
2003, Opere, I–XI, pref. edit., București, 1994–2006; Emil parcurge ierarhia militară până la gradul de colo-
Gârleanu, Scrieri alese, I–II, pref. edit., București, 1963, I. nel. Și-a luat doctoratul în filosofie în 1979 cu teza
A. Bassarabescu, Scrieri alese, pref. edit., București, 1966, intitulată Specificul negației în cultură. A fost, o pe-
Nuvele și schițe, postfața edit., București, 1985, Un om în rioadă, redactor la revista militară „Pentru patrie”.
toată firea, pref. edit., București, 1988; G. M. Vlădescu, Volumul de debut, Drum spre liniște (1965),
Moartea fratelui meu, pref. edit., București, 1965; Eu- apărut în colecția „Pentru patrie”, se încadrează,
gen Boureanul, Oameni de demult, pref. edit., București, ca majoritatea scrierilor lui V., în categoria roma-
1966; Vasile Alecsandri, Călătorii, postfața edit., București, nului polițist. Și în Ultima declarație (1967) intriga
1975, Istoria misiilor mele politice, postfața edit., Bucu- pornește de la un fapt ce ține de mediul polițienesc
rești, 2001; Dimitrie Bolintineanu, Opere, I–XII, introd.
și al sălilor de tribunal. Subiecte similare au și ur-
Paul Cornea, București, 1981–1992, Opere, I–II, introd.
Eugen Simion, București, 2006; George Coșbuc, Povestea mătoarele cărți: Nopți albe la judiciar (1972), su-
unei coroane de oțel, pref. edit., București, 1992; Octavian bintitulată „nuvelă inspirată dintr-un caz rezolvat
Goga, Mustul care fierbe, pref. edit., București, 1992; I. A. de lucrătorii de la Miliția orașului Câmpina”, roma-
Brătescu-Voinești, Opere, I, pref. Al. Piru, București, 1994, nul Zborul harpiilor (1972), mai bine realizat sub
639 Dicționarul general al literaturii române Vârnav
raportul coagulării faptelor decât cele precedente, Silvestri, „Titus Bostan și stupina cu viespi”, LCF, 1985, 23;
dar tezist, cu antiteze marcate ideologic (comuniști Paul Dugneanu, Utopie și umor, SLAST, 1985, 24. C.Dt.
și legionari, eroism și ticăloșie etc.), așa cum vor fi
VÂRNAV, Teodor (1.III.1801, Florești, j. Vaslui
și Baladă pentru locotenent (1975), Înfrângerea lui
Thanatos (1977), Paloma și taifunul (1979) și Săru- – 25.II.1868, Pociumbeni–Bălți), memorialist.
tul meu pentru întreaga lume (1982). Povestirile și Mama, Mărioara, era fiica boierului Dumitrache
nuvelele din Noaptea despărțirilor (1980) sunt, în Chiruș din Soroca, iar tatăl, Costachi, era fiul jitni-
mare parte, localizate în lumea satului sau a perife- cerului Sandu Vârnav și nepot al stolnicului Toader
riei orașului: muncitori la căile ferate, lucrători cu Vârnav, astfel încât V. se mândrea a fi „adevărat
ziua la câmp, tineri fără căpătâi, dar inimoși, pro- cugetător dintr-același neam de boieri”. A învățat
veniți din orfelinate. Un ciclu alcătuit din volumul carte cu preotul din Florești, apoi cu dascălul If-
Titus Bostan și ziditorii lumii (1981), urmat de Titus timie, în satul Hreațca. Cum familia scăpătase, a
Bostan și stupina cu viespi (1984) intră în categoria avut o copilărie grea: de la șapte ani a fost crescut,
romanului umoristic cu influențe din science-ficti- fără afecțiune, de moșul său, Fotache, și de alte
on. Bostan e „luminatul și înțeleptul” care, convins rude ale mamei, la Lămășeni, apoi de un cumnat
că rostul său e să schimbe lumea, pleacă, pe mo- din prima căsătorie a Mărioarei, Constantin Ladà,
toretă, să facă minuni în satul Lunca Pașcani, dar negustor bogat în București, care îl dă în grija unui
se trezește pe o insulă, Republica Selenă. Aici întâl- dascăl grec („nu era de cuviință a se numi dascăl, ci
nește o lume ciudată și e perceput de preoții locali călău”), Panaioti Corfioti, ce deschisese o școală la
ca un trimis al dezmățului. În consecință, el și Anti- hanul lui Filaret. După moartea lui Ladà, în 1816,
noghen, „fost știutor de pomelnice și acatiste”, per-
sonaj picaresc ce completează și dă sens aventuri-
lor lui Bostan, sunt transformați în măgari. Spațiul
rural este reinterpretat într-o manieră amuzantă,
populat de personaje cu nume ce se vor comice
(Blându, Multea, Ochiosu, Guguștiuc, Gușică, Va-
sile Părosu Înrăitu) sau de sfinți și zei greci. Textul
oferă un amestec reușit de realitate și ficțiune, de
călătorii în timp și în spațiu, căruia i se adaugă in-
terferența cu absurdul și cu umorul negru.
SCRIERI: Drum spre liniște, București, 1965; Ultima de-
clarație, București, 1967; Nopți albe la judiciar, București,
1972; Zborul harpiilor, București, 1972; Baladă pentru
locotenent, București, 1975; Înfrângerea lui Thanatos, Bu-
curești, 1977; Paloma și taifunul, București, 1979; Noap-
tea despărțirilor, cu o prezentare de Fănuș Neagu, Bucu-
rești, 1980; Titus Bostan și ziditorii lumii, București, 1981;
ed. Pașcani, 2006; Sărutul meu pentru întreaga lume, Bu-
curești, 1982; Titus Bostan și stupina cu viespi, București,
1984; De vorbă cu mine însumi, Pașcani, 2006.
Repere bibliografice: Anton Bălan, Întrebare fără răs-
puns. Căderea lui Thanatos, „Pentru patrie”, 1977, 5;
Emil Manu, [Petre Vârlan], „Pentru patrie”, 1977, 11,
CNT, 1983, 14; Marius Tupan, „Înfrângerea lui Thana-
tos”, „Scânteia tineretului”, 1978, 9025; Mircea Iorgu-
lescu, Un roman liric, „Viața militară”, 1979, 11; Radu
Cârneci, „Titus Bostan și ziditorii lumii”, RMB, 1983,
11958; Nicolae Georgescu, „Sărutul meu pentru întrea-
ga lume”, LCF, 1983, 29; Radu Vaida, „Sărutul meu pentru
întreaga lume”, „Viața militară”, 1984, 1; Eugen Teodoru,
„Titus Bostan și stupina cu viespi”, SPM, 1985, 5; Artur
Vârnav Dicționarul general al literaturii române 640
V. intră slujbaș la Nazlâm, un negustor lipscan, iar VÂRNAV, Vasile (sfârșitul sec. XVIII – după
mai târziu se stabilește în ținutul Hotinului. Capătă 25.IX.1827), traducător. Fiu al marelui clucer, apoi
o slujbă de funcționar: „scriitor de limba moldove- sluger Dumitrachi Vârnav, a cărui familie era ates-
nească” la judecătoria din Hotin. După trei ani de- tată din vremea lui Petru Șchiopul, V. a urmat cur-
misionează și, cu partea lăsată prin testament de surile Academiei Domnești din Iași. Doi frați ai săi,
Ladà, cu economii și cu zestrea soției (Zoița, fata Constantin și Gheorghe, sunt de asemenea cunos-
paharnicului Mihalache Ghițăscu), cumpără moșii cuți: primul este traducător din greacă, al doilea
în ținuturile Hotin și Iași. Se statornicește în 1839 copist. V. obține rangul de serdar și mai târziu pe
la Pociumbeni, unde, „ajuns la liman liniștit”, obți- cel de ban. A trăit retras la moșia sa din Popeni, în
nând și titlul de nobil în 1856, se va ocupa tot restul zona Botoșani, dedicat preocupărilor culturale și
vieții cu agricultura. punându-și în valoare cunoștințele de greacă, fran-
V. a scris, pe la 1845, o autobiografie lăsată în ceză, probabil și de alte limbi.
manuscris, intitulată Istoria vieții mele; avea, tot Prima scriere a lui V. e o prelucrare după Isto-
în manuscris, și un volum de satire și poezii lirice, ria lui Erotocrit, tradusă în proză din grecește, pe
care s-a pierdut. Artur Gorovei, ajungând în posesia la 1770–1780, de Hristodor Ioan Trapezont. În re-
memoriilor lui, le-a publicat în „Gazeta săteanului” dactare se adaugă câteva aspecte specifice mediu-
(1892–1893) și separat în 1893, retipărind volumul lui românesc de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
în 1908. Istoria vieții mele este „prima carte de Ulterior atenția cărturarului se îndreaptă spre lu-
amintiri din literatura noastră” (Laurențiu Faifer). crări de istorie românească, romană și universală
Dincolo de istoria intimă, paginile interesează sub – acestea din urmă cu un caracter de popularizare
raport documentar, schițând imagini pregnan- –, precum și de logică, filosofie, drept penal și chiar
te ale diferitelor medii ale timpului: boiernași din de aritmetică, geometrie și astronomie. Primului
Moldova și Basarabia, influenți negustori bucureș- domeniu îi aparțin scrierea lui Dimitrie Cantemir
teni, dascăli greci, țigani robi de pe moșii – o lume Întâmplările Cantacuzineștilor și Brâncovenilor în
cufundată încă în feudalism. Evocarea este făcută Valahia, tălmăcită „la anul 1811, iunie 19” după
cu umor și talent, într-o limbă viguroasă, ușor ar- prelucrarea grecească a lui Gheorghios Ioannes
haică, iar portretele oamenilor sunt expresive, pli- Zaviras (Viena, 1795), tipărită în 1845, în „Arhiva
ne de culoare. Această autobiografie fără pretenții românească”, de Mihail Kogălniceanu, și Istoria
literare cucerește prin stilul simplu, nelucrat și fără obștească a vechii Dachiei, a Transilvaniei de acum,
modele, prin sfătoșenie și prin simțul sănătos al re- a Valahiei și a Moldaviei, transpusă după originalul
alității, caracteristic povestitorului. grecesc al lui Dionisie Fotino (Viena, 1818–1819),
SCRIERI: Istoria vieții mele (Autobiografie din 1845), rămasă în manuscris. O situație aparte o repre-
îngr. și pref. Artur Gorovei, Râmnicu Sărat, 1893; ed. Bu- zintă Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir,
curești, 1908; ed. Chișinău, 1944.
menționată de Mihail Kogălniceanu în fruntea tra-
Repere bibliografice: A., „Istoria vieții mele”, CL, 1908, ducerilor lui V., cu observația că „pe urmă s-au ti-
11; Ciobanu, Cultura, 194–200; N. Iorga, Neamul româ-
părit la mănăstirea Neamțu, însă fără numele lui”,
nesc în Basarabia, II, îngr. Iordan Datcu, București, 1997,
194–197; Aurel V. Sava, Crâmpeie din viața Basarabiei sub
informație preluată de mai mulți bibliografi și exe-
ruși, VBA, 1934, 7–8; Gheorghe Cardaș, Teodor Vârnav, geți, dar pusă la îndoială de N.A. Ursu (1979), care
PBU, 77–78; Haneș, Scriitorii, 5–7; G. Bezviconi, Costache o atribuie lui Ioan Nemișescu, pârcălab la Hotin
Stamate. Familia și contemporanii săi, Iași, 1942, 72–75; între 1817 și 1819. Este vorba despre prima ediție
G.G. Ursu, Tecuciul literar, Bârlad, 1943, 29–31; Lauren- românească, sub titlul Scrisoarea Moldovei, realiza-
țiu Faifer, Primele amintiri din literatura română: Teodor tă în 1806 (după cea germană, Frankfurt–Leipzig,
Vârnav, „Istoria vieții mele”(1845), ALIL, t. XXIV, 1973; 1771), dar imprimată abia în 1825 tot la mănăstirea
Șerban Cioculescu, Viața și opera lui Teodor Vârnav (dis- Neamț, prin grija mitropolitului Veniamin Costa-
curs de recepție), București, 1975; Dicț. lit.1900, 907–908;
che și cu o prefață a ieromonahului Gherontie, care
Pavel Zavulan, Istorismul scrierii autobiografice a lui Teo-
dor Vârnav, RLSL, 1985, 1; Holban, Literatura, I, 183–185; explică întârzierea prin „știutele întâmplări ale vre-
Mihai Cimpoi, Un moralist: Teodor Vârnav, L, 1995, 15; milor” (manuscrisul a fost păstrat cu grijă de fos-
Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 40–41; Vasile Ciocanu, Con- tul ucenic nemțean Grigorie Dascălul, devenit în
tribuții istorico-literare, București, 2001, 195–207. S.C. 1823 mitropolit al Țării Românești). Pentru istoria
641 Dicționarul general al literaturii române Vârnav-Liteanu
după transpunerea grecească a lui Iosif Moesiodax
(I–II, Veneția, 1761–1762), de „faimoasa carte de
drept, revoluționară în idei” (N. Iorga) a lui Cesa-
re Beccaria, Dei delitti e delle pene (Livorno, 1764),
căreia îi dă titlul Pentru greșale și pedepsi politicește
prăvite, traducând-o în 1824 după versiunea gre-
cească a lui Adamantios Korais (Paris, 1802), toate
lăsate în manuscris. În adaosul la prefața „tălmăci-
torului” grec al Logicii lui Condillac, V. găsea prile-
jul ca, asemenea reprezentanților Școlii Ardelene,
a lui Ion Heliade-Rădulescu și a celorlalți reforma-
tori, să pledeze pentru renunțarea la unii termeni
învechiți în favoarea neologismelor latino-romani-
ce: „Câte se arată mai sus pentru limba grecească
să pot zice pe drept cuvânt și pentru a noastră cea
moldovenească, că de s-ar lăsa scriitorii noștri de
cuvintele grecești, sârbești și turcești, și de ar îm-
prumuta neagiunsul de la latini și italieni, s-ar face
și aceasta a noastră limbă romano-moldovenească
o limbă pre aleasă și pre frumoasă, după cum este
și soră-sa, limba italienească”.
Traduceri: Dimitrie Cantemir, Scrisoarea Moldovei, Mă-
năstirea Neamț, 1825; ed. (Descrierea Moldovei), pref.
C. Negruzzi, Iași, 1851; ed. îngr. T. Boldur-Lățescu, Iași,
1868; ed. pref. Miron Nicolescu, București,1909.
Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 354; Ior-
ga, Ist. lit. XIX, I, 124–125; N. Iorga, O foaie de popula-
rizare igienică și economică la 1844–l845. Rolul fraților
Vârnav în renașterea românească, RI, 1919, 8–10; Vasile
Grecu, „Erotocritul” lui Cornaros în literatura româneas-
Filă din Erotocritul. BAR, ms. rom. 3514
că, DR, 1920–1921; N. Cartojan, Poema cretană „Eroto-
Imperiului Roman cărturarul s-a adresat unor sin- crit” în literatura românească și izvorul ei necunoscut,
AAR, memoriile secțiunii literare, t. VII, 1936; Cartojan,
teze franțuzești: Jean Philibert, Beautés de l’histo- Cărțile pop., II, 353–354; Popovici, Studii, 104, 105–106;
ire romaine (Paris, 1813), dând în 1823 Frumseți- Ariadna Camariano-Cioran, L’Oeuvre de Beccaria „Dei
le a istoriei romănești..., și Nicolas Théru, Abrégé delitti e delle pene” et ses traductions en langue grecque
des antiquités romaines (Paris, 1810), în tălmăcire et roumaine, RSE, 1967, 1–2; Piru, Ist. lit., II, 29–30; Ariad-
Scurtare vechimilor romănești... (1827), iar pentru na Camariano-Cioran, Academiile domnești din Bucu-
cea universală a recurs la prelucrarea lui Athanasie rești și Iași, București, 1971, 241–242; Cornea, Originile,
103, 237; Moraru–Velculescu, Bibliografia, vol. I, partea
Steghiritul după sinteza lui Louis Domairon, Les I, 197–210; Gabriel Ștrempel, Catalogul manuscriselor
Rudiments de l’histoire ou Idée générale et précise românești, I, București, 1978, 45, 54–57, 108, 256–257,
des peuples les plus célèbres... (I–III, Paris, 1804), 260, 342; Dicț. lit. 1900, 908; A.I. Eșanu, Dimitrie Can-
intitulată în traducere Scurtare istoriei obștești temir, „Descrierea Moldovei”. Manuscrise și ediții, Chi-
(1826–1827), și la Histoire de Charles XII de Voltaire, șinău, 1987; Paul Cernovodeanu, Studiu introductiv, în
a cărei tălmăcire, semnalată de Kogălniceanu, s-a Dimitrie Cantemir, Opere complete, VI, t. II, București,
1996, 55–60; Ursu, Contribuții ist. culturii, 373–400. Il.M.
pierdut. Celelalte domenii sunt ilustrate de Loghica
lui Condillac, tradusă de V. în 1825 după manua- VÂRNAV-LITEANU, George (Iorgu) (30.VIII.1840,
lul Academiei Domnești din Iași, prelucrat la 1801 Liteni, j. Suceava – 24.III.1905, Iași), critic literar.
de Daniil Philippide, de Filosofia moralicească de Urmaș al unui mare boier, aprig luptător pentru
Lodovico Antonio Muratori, versiune tot din 1825 Unire, V.-L. a învățat la Iași, plecând apoi la Paris
Veac Dicționarul general al literaturii române 642
pentru studii juridice. Înrudit cu Mihail Kogălni- coruptă. Singura ieșire i se părea a fi echilibrul între
ceanu, după întoarcerea în țară se bucură de spri- cultivarea spiritului național și asimilarea influen-
jinul acestuia; este numit procuror la Tribunalul Il- țelor străine. Ca model de scriitor îl consideră pe
fov (1866), iar peste trei ani prefect al județului Put- Vasile Alecsandri, căruia i-a consacrat cele mai nu-
na. De la începutul lui 1878, câțiva ani a fost agent meroase pagini din contribuțiile sale critice.
diplomatic al României la Berlin, sprijinind activ Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 101–102; Artur
politica externă a lui Kogălniceanu într-o perioadă Gorovei, Monografia orașului Botoșani, Botoșani, 1926,
foarte dificilă pentru tânărul stat român. Devine 147; Predescu, Encicl., 492; Dicț. lit. 1900, 908–909; Mă-
membru al Junimii în 1870. nucă, Principiile, 8, passim. D.M.
Orientarea către cultura franceză îl deosebea
VEAC NOU, publicație apărută la București, săp-
pe V.-L. de alți junimiști. În articolele publicate în
tămânal, între 3 și 22 aprilie 1932. Având un pro-
„Convorbiri literare” (1873–1893) el s-a sprijinit cu
fil politic și social, V.n. se consideră „singurul ziar
deosebire pe gustul propriu și mai puțin pe principii
care trăiește prin și pentru cititorii săi”, redacția
estetice. Istoria literară, care înglobează și critica, fiind asigurată de un colectiv condus de Al. Sahia.
trebuie să ofere date despre cadrul și circumstan- Principalele rubrici ale acestei gazete cu o existență
țele creației, precum și despre impresia produsă de foarte scurtă vizează probleme caracteristice ideo-
operă asupra cititorilor. Biografia ar fi capabilă să logiei comuniste: „Fabrici–uzine–ogoare”, „Situația
ofere criterii de apreciere estetică și el însuși a cău- muncitorimii ceferiste”, „Din bezna închisorilor”
tat să cunoască scriitorul și viața lui pentru a putea etc. În aceeași direcție, Petru Comarnescu sem-
formula o judecată asupra literaturii acestuia. Nu nează articolul Rațiunea ca soluție creatoare, unde
este exclus ca opinia să și-o fi format în vremea stu- combate curentele filosofice antiraționaliste, iar
diilor în Franța, sub influența lui Sainte-Beuve sau Al. Sahia publică nuvela Revoltă în port. Publicația
a lui Hippolyte Taine. A urmărit să reconstituie cât cuprinde și rubrici consacrate domeniului literar:
mai fidel atmosfera socială a epocii în care a apărut „Revista presei” și „Curier literar”. În aceeași zonă
scrierea discutată, creând tablouri vii și pitorești. se înscriu și traducerile (poezia Piatra de Johan-
V.-L. judecă opera și în funcție de concordanța în- nes Becher), precum și articolele Teatrul sintetic
tre idealul ei și idealul vremii. O importanță deo- de Haig Acterian și Goethe și revoluția, unde au-
sebită acordă cititorului și opiniei publice, pe care torul, K.A. Wittfogel, critică „ceea ce e slab, mic și
îi consideră factori esențiali în succesul unei opere meschin în viața și opera” scriitorului german, a
de artă. Investigarea lor l-a preocupat, de aseme- cărui activitate este privită din perspectiva doc-
nea, insistent. De pildă, faima poemului Dumbra- trinei marxiste referitoare la lupta de clasă. A.St.
va roșie de V. Alecsandri s-ar fi datorat faptului că
publicul, sătul de imitații, a primit cu încântare un VEAC NOU, revistă apărută la Ploiești, lunar, în
poem de profundă inspirație națională. Ca la toți aprilie și în mai 1934, cu subtitlul „Opinii, litera-
junimiștii, preferințele se îndreptau către echilibrul tură, artă”, fiind condusă de Ștefan Alexiu și H.A.
și armonia clasică, către acele scrieri care înfățișea- Mărgineanu. Publicația își exprimă solidaritatea
ză caracterul general-uman sub haina unei epoci cu acțiunile revendicative ale profesorilor, con-
determinate. Articolele lui V.-L. au susținut cu fer- semnează dispariția eseistului și criticului literar
mitate teoria junimistă a „formelor fără fond”: în Paul Zarifopol, face o trecere în revistă a aparițiilor
loc să se dezvolte organic, în strânsă legătură cu editoriale recente, semnalează traducerea în bul-
civilizația propriului popor – susține el – literatu- gară a unor poezii de M. Eminescu. Versuri scriu
ra română de după 1850 ar fi evoluat prea repede, F. Voican și Șt. V. Ionescu, proză semnează Ștefan
prin imitarea formelor străine, pe care le-a adoptat Alexiu (un fragment din romanul Copiii pămân-
tului), iar Maria Gradin se ocupă de primii tradu-
fără să le asimileze; clișeul a covârșit astfel deceniul
cători români ai lui August von Kotzebue. M.Pp.
1860–1870, dăunând originalității. Atenția comen-
tatorului s-a îndreptat și spre probleme de limbă, VEAC NOU, publicație apărută la București, lu-
constatând aceeași ruptură de tradiție, agravată nar, între 27 februarie și 31 martie 1938. Direc-
de invazia neologismelor; limba veche și cea po- tor: D. Vasiliu-Bereanu; redactor: George Dorul
pulară, vie, au fost neglijate, iar limba literară era Dumitrescu. Articolul Cuvânt înainte, semnat de
643 Dicționarul general al literaturii române Veac
director, menționează că revista, deși indică în informează cititorii că V.n. „va fi periodicul de luptă
subtitlu că va avea preocupări de „literatură, artă a culturii și problemelor democratice”. Între cola-
și critică”, va adopta o orientare „eclectică”, cu ma- boratori se numără Petre Constantinescu-Iași, Eu-
teriale mai mult informative. Propunându-și să gen Jebeleanu, A. Toma, V.V. Stanciu, Petre Pandrea,
încurajeze tinerele talente, V.n. promovează nume Gheorghe Dinu (Ștefan Roll), George Ivașcu, Atha-
recent afirmate în poezie (Ștefan Baciu, Virgil Ca- nase Joja, Lucrețiu Pătrășcanu, Ștefan Tita, I. Vitner,
rianopol, Ovidiu Caledoniu, Simion Stolnicu, Ion Nicolae Moraru, Geo Dumitrescu, Mihnea Gheor-
Th. Ilea), alături de altele, care ilustrează direcți- ghiu, Aurel Baranga, Florica Șelmaru, Horia Liman,
ile lirice ale momentului (Radu Gyr, Octav Sarge- Radu Boureanu, Mihai Beniuc, Igor Grinevici, Lau-
țiu, Cicerone Theodorescu). Apar și două intervi- rențiu Fulga, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu, Vic-
uri, cu Mircea Eliade (dezbatere despre literatură, tor Eftimiu, Ștefan Voitec, Traian Săvulescu, Eugen
politică și gazetărie și despre admirația sa pentru Relgis, M. Gh. Bujor, Perpessicius, Ion Frunzetti,
geniul creator transilvănean ilustrat de Liviu Re- Al. A. Philippide, Ion Biberi, Ion Caraion, Horia
breanu, Aron Cotruș, Lucian Blaga, Emil Cioran) Deleanu, Ieronim Șerbu, Scarlat Callimachi, Emil
și cu Petre Georgescu-Delafras, directorul Editurii Isac, Ben Corlaciu, Ion Călugăru ș.a. Materialele
Cugetarea. Sectorul de critică literară e susținut de primei perioade sunt repartizate în rubrici riguros
Arșavir Acterian (Visul lui Descartes), Ion Șiugariu structurate: „Revista revistelor” (Eugen Schileru),
(Ardealul revuistic), Pericle Martinescu (Misiunea „Cronici și comentarii” (Ștefan Roll), „Cronica plas-
artistului), N. Crevedia, fiind completat de rubri- tică” (Ion Sava), „Cronica dramatică” (M. Roșca),
ca „Vitrina literară”, asigurată de Mihail Straje, care „Cronica muzicală” (Andrei Tudor), „Cronica cine-
obține încă un interviu de la Mircea Eliade. Mai matografică” (Silvian Iosifescu). La pagina intitula-
semnează Perpessicius – eseul Hasdeu academici- tă „Poezie românească” colaborează Nicolae Tăutu,
an, Anton Balotă – textul memorialistic Am cunos- A. Toma, G. Spina, Ion Sofia Manolescu, Coca Fa-
cut pe Iovan Ducici, N. Crudu – un medalion Aron rago, Al. Jar, Magda Isanos, Dumitru Corbea, Nina
Cotruș. Proza este reprezentată doar prin Mihail Cassian, Victor Kernbach, Victor Torynopol, Ion
Drumeș (un fragment din romanul Elevul Dima Potopin, Sașa Pană, Emil Manu. La capitolul proză
dintr-a șaptea, anunțat sub titlul Elevul Șoimaru trebuie remarcată o nuvelă a lui Marin Preda, Mă-
dintr-a șaptea) și George Dorul Dumitrescu (Dra- ritișul. Publicistica, îndeosebi politică, este ilustra-
goste). Cronica dramatică o ține Radu Boureanu, tă de Zevedei Barbu, Ștefan Roll, Mihail Cruceanu,
N. Rădulescu pe cea cinematografică, iar cronica Mihail Roller, Silviu Brucan, C. Ionescu-Gulian, Ion
plastică îi revine lui St. Const. Câmpeanu. Două Popescu-Puțuri, Cezar Petrescu (Omul în literatura
anchete au ca subiect cartea cea mai frumoasă a rusă de ieri și de azi), Al. Rosetti (Leningrad), Mihail
anului 1937 și cea mai îndrăgită eroină de roman Sadoveanu (Lumina de la răsărit), Victor Eftimiu
românesc. Alți colaboratori: N.M. Condiescu, (Aspecte din lumea nouă), George Ivașcu (Reforme-
Coca Farago, Isaia Tolan, Ion Pogan, Stelian Con- le de la 1 februarie 1944) ș.a. I. Vitner scrie articolul
stantin-Stelian, Ion Calboreanu, D. Karnabatt. Il.C. Profilul omului sovietic. Un rol important se acor-
VEAC NOU, publicație apărută la București, săp- dă traducerilor din literatura rusă și sovietică: F.M.
tămânal între 10 decembrie 1944 și 28 decembrie Dostoievski, Alexei Tolstoi, A.P. Cehov, Serghei Ese-
1973, ca organ al Asociației Române pentru Strân- nin, Valeri Briusov, Boris Pasternak, Leonid Leonov,
gerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), și Ilya Ehrenburg, N. Tihonov, Mihail Saltîkov-Șce-
lunar între ianuarie 1974 și decembrie 1989. Din drin, Konstantin Paustovski, Konstantin Simonov,
primele comitete de redacție au făcut parte Mi- Lev Kasil ș.a. O serie de scriitori se specializează în
hail Sadoveanu, Gala Galaction, N.D. Cocea, Ion acest domeniu: Mihai Beniuc îl prezintă pe Vladi-
Pas, Octav Livezeanu. Revista este unul din prime- mir Maiakovski, Radu Boureanu pe A.P. Cehov, Ion
le organe de presă prin care s-a încercat atragerea Biberi pe I.S. Turgheniev. Se traduce și din litera-
intelectualității de partea noii ideologii, acțiune turile franceză (Paul Éluard, Louis Aragon, Jules
vizibilă mai ales în faza incipientă de apariție, cea Supervielle, Elsa Triolet, Henri Barbusse), ame-
de sovietizare declarată. Cuvânt înainte pentru un ricană (Theodore Dreiser) sau maghiară (Petőfi
veac nou, nesemnat, cu valoare de articol-program, Sándor, Ady Endre). Etapa de revenire la o oarecare
Vedinaș Dicționarul general al literaturii române 644
normalitate include și tendința de reactualizare a dimensiunea formatoare a învățământului. Incur-
unor scriitori ca Ion Păun-Pincio, G. Ibrăileanu, Tu- siunile în viața culturală ardeleană V. le va conti-
dor Arghezi (Geo Dumitrescu, Tudor Arghezi. Pre- nua cu monografia Coresi (1985), propunând o re-
miul Național al României democratice). Alți co- considerare a tipăriturilor coresiene în totalitatea
laboratori: Camil Baltazar, Mircea Mancaș, Geor- lor, dar mai ales din perspectiva semnificațiilor
ge Lesnea, Petru Vintilă, Lucia Demetrius, Camil culturale. Miza interpretării este de a demonstra
Petrescu, Eusebiu Camilar, N. Argintescu-Amza, că diaconul Coresi este un umanist: tipograf (ca
Isaiia Răcăciuni, Paul B. Marian, Constantin Bal- Johannes Honterus și Heltai Gáspár), cărturar ca
muș, N. Popescu-Doreanu, Dan Petrașincu. M.Pp. toți marii umaniștii europeni, receptiv la ideile noi,
VEDINAȘ, Traian (15.IX.1947, Lazuri, j. Sălaj), isto- în special la cele ale Reformei, pe care le-a adaptat
ric literar, eseist, prozator. Este fiul Floarei Vedinaș, realităților autohtone, realizând astfel prima sinte-
țărancă. Urmează școala elementară în satul natal ză în cuvânt românesc între tradiția creștină bizan-
și în comuna Valcău de Jos, o școală profesională tină și înnoirile din gândirea creștină apuseană din
(1961–1964) și Liceul „Ioan Slavici” (1964–1968) la secolul al XVI-lea. Următorul studiu, Timotei Cipa-
Arad, Facultatea de Filologie, secția română–ger- riu. Arhetipuri ale permanenței românești (1988),
mană (1968–1972), și Facultatea de Istorie–Filo- elaborat împreună cu Valeriu Nițu, are ca obiectiv
sofie, secția filosofie (1975–1981), la Universitatea valorificarea creației unui autor oarecum ignorat
„Babeș–Bolyai” din Cluj-Napoca. Își susține docto- de istoriografia literară, ilustrând de asemenea ti-
ratul în filosofie în 1996 cu teza Structuri arhaice în pul cărturarului de erudiție umanistă. Dimensiuni-
cultura populară română din Transilvania. Anga- le operei lui Cipariu sunt examinate în perspectivă
jat în 1972 instructor la Comitetul Județean pentru interdisciplinară, evidențiindu-se modernitatea
Cultură și Educație Socialistă Cluj, este transferat metodelor de cercetare folosite în lucrările istori-
în 1975 la Casa Municipală de Cultură. În 1990– ce, vocația filosofică, sesizabilă în textele proprii
1992 ocupă un post de sociolog la Centrul Județean și în tălmăciri, valorizând inclusiv poezia și proza
al Creației Populare Cluj; este și corespondent local lui memorialistică. Mult mai târziu V. se oprește la
pentru publicațiile bucureștene „Expres magazin” figura Mircea Eliade, în Bătăliile mistagogului. Mir-
și „Evenimentul zilei” (1991–1992), redactor și re- cea Eliade și politicele anilor ’30 (2008) abordând cu
dactor-șef adjunct la cotidianul „Tribuna Ardealu- precădere viziunea și atitudinile publice ale scriito-
lui” (1993–1994). Ulterior intră în Catedra de soci- rului în lumina documentelor și a contextului isto-
ologie a Facultății de Sociologie și Asistență Socială rico-politic. Un loc aparte îl ocupă raporturile cu
a Universității „Babeș–Bolyai”, avansând până la legionarismul, explicate atât prin prisma angoasei
gradul de profesor. Debutează la „Tribuna” în 1971, existențiale resimțite de generația sa în fața „Terorii
iar editorial cu lucrarea Onisifor Ghibu, educator Istoriei”, cât și prin diversele campanii publicistice,
și memorialist, apărută în 1983. Mai colaborează de la bătălia pentru „primatul spiritualului” și pen-
la „Steaua”, „Familia”, „Telegraful român”, „Cerce- tru românism la aceea împotriva stângii marxiste.
tări de lingvistică”, „Studia Universitatis «Babeș– În anii ’90 V. se orientează către cercetarea socio-
Bolyai»” (e secretar de redacție din 2000), „Cercetări logică, precum în studiul intitulat Sistemul culturii
sociale”, „Sociologie românească”, „Caiete silvane” țărănești (2000). În baza unui dosar de „fapte” et-
(Zalău), „România literară”, „Făclia” (Cluj-Napoca), nografice și folclorice care conservă oralitatea (co-
„Sălajul”, „Piața literară”, „Datina” (Constanța) ș.a. linde, strigături, orații de nuntă, descântece, hore
În stil eseistic, chiar de popularizare, folosind etc., dar și relatări ale informatorilor despre diverse
însă cu rigoare izvoarele, V. alcătuiește câteva bi- obiceiuri și practici arhaice), dosar alcătuit cu aju-
ografii ale unor personalități. Începutul îl face cu torul unui chestionar aplicat în județul Cluj, se ar-
o contribuție privitoare la rolul lui Onisifor Ghibu gumentează coerența spirituală a universului arha-
în reorganizarea învățământului românesc din ic. Aceeași abordare cu detentă teoretică e ilustrată
prima jumătate a secolului al XX‑lea. Demersuri- în două culegeri de articole și anchete sociologice,
lor acestuia în domeniul educației și al instrucției Antropologie și asincronism (2007) și Principiul
le atribuie o substanță iluministă, în programul de asincroniei și seducția culturii (2010), care dezvoltă
reformă pedagogică al lui Ghibu fiind accentuată paradigma asincronismului „existențial și societal”,
645 Dicționarul general al literaturii române Velciu
fondată pe simultaneitatea diferențelor și definită Introducere în sociologia rurală, Iași, 2001; Proiecte și
în funcție de câteva variabile (economică, organi- paradigme în gândirea socială românească. 1848–2000,
zațională și acțională, gnoseologică). Structurate Cluj-Napoca, 2004; Echinoxismul. Dicționar sintetic și
eseistic, textele refac biografia asincronismului ca antologic. Critică. Filosofie. Sociologie, Cluj-Napoca,
2005; Dominația televiziunii, Cluj-Napoca, 2006; Antro-
perspectivă originală asupra „înțelegerii condiției
pologie și asincronism, Cluj-Napoca, 2007; Bătăliile mis-
umane și a societăților de pe toate meridianele, cu tagogului. Mircea Eliade și politicele anilor ’30, Cluj-Na-
toate rasele și toate culturile ce se manifestă nu în- poca, 2008; Câmpuri socio-antropologice, Cluj-Napoca,
tr-o globalizare generalizată și asemănări forțate, ci 2008; Principiul asincroniei și seducția culturii, Cluj-Na-
prin simultaneitate și diferență”. V. a fost preocu- poca, 2010; Podul interzis, Târgu Lăpuș, 2010. Ediții, an-
pat și de restituirea reflecției sociale românești. În tologii: I.L. Caragiale, Politice, pref. V. Fanache, Cluj-Na-
acest fel e conceput volumul Proiecte și paradigme poca, 2000; Revista Echinox în texte. Gândirea socială.
în gândirea socială românească. 1848–2000 (2004), Antologie 1968–1990, Cluj-Napoca, 2006.
care grupează studii de filosofie, sociologie și po- Repere bibliografice: Eugen Evu, „Onisifor Ghibu, edu-
litologie, ilustrative pentru interesul autorilor ro- cator și memorialist”, „Drumul socialismului”, 1984, 8
mâni față de fenomenul socio-politic. Proclamația 142; Nae Antonescu, „Coresi”, „Pagini sătmărene”, 1986,
de la Islaz deschide suita programelor politice și de 2; Aureliu Goci, „Coresi”, RL, 1986, 23; Petru Poantă, „Co-
filosofie publică, iar o serie impresionantă de scri- resi”, ST, 1986, 6; Gheorghe Buluță, Filolog și istoric, LCF,
1988, 52; Petraș, Panorama, 638–639; Gheorghe Cordoș,
itori – Nicolae Bălcescu, Lucian Blaga, Constantin
O istorie a gândirii sociale românești în texte alese, TR,
Rădulescu-Motru, Emil Cioran, Constantin Noica, 2005, 59; Ioan Moldovan, La primire, F, 2006, 9; Adrian
dar și Achim Mihu, Andrei Pleșu, Lucian Boia, So- Popescu, O nouă carte despre echinoxiști, ST, 2006, 9;
rin Antohi – ocupă o consistentă secțiune dedicată Adrian Țion, Focalizarea pe „ochiul universal”, LCF, 2007,
paradigmelor și „constructelor” ideologice. În ace- 25; Ovidiu Pecican, Sertarul cu cărți, Cluj-Napoca, 2007,
lași spirit, V. are câteva contribuții la reconstituirea 30–32; Vistian Goia, „Mistagogul” Mircea Eliade și politi-
istoriei culturale a echinoxismului, orientate spre cele anilor ’30, TR, 2009, 154; I. Francin, Modelul expli-
recuperarea reflecției sociale și filosofice din ca- cativ al lui Traian Vedinaș, TR, 2010, 198; Monica Gro-
drul mișcării clujene. Dacă Echinoxismul. Dicțio- su, Misterele podului visat, LCF, 2011, 25. M.A., C.R.B.
nar sintetic și antologic. Critică. Filosofie. Sociologie
VELCIU, Dumitru (11.XI.1923, București –
(2005) este proiectată ca o lucrare lexicografică al-
20.X.1994, București), istoric literar. A absolvit în
cătuită dintr-o selecție de fragmente extrase din ar-
1947 Facultatea de Litere și Filosofie a Universității
ticole, cu date biografice și referințe critice ilustra-
din București, iar în 1962 Academia de Studii Eco-
tive pentru fiecare autor, Revista Echinox în texte.
nomice. A lucrat ca economist la Centrocoop până
Gândirea socială. Antologie 1968–1990 (2006) este o
la pensionare, în 1988. Debutează cu Bibliografia
culegere de studii și eseuri consacrate gândirii so-
lui Ion Neculce în „Limbă și literatură” (1964), con-
ciale publicate de-a lungul vremii în paginile revis-
tribuție urmată de monografia dedicată cronicaru-
tei „Echinox”. V. este și autorul unui roman, Podul
lui (1968), carte căreia i se vor alătura altele, despre
interzis (2010). Gândit ca un prinos adus memoriei
luptătorilor anticomuniști și scris, potrivit mărturi- Miron Costin (1973, 1995), Grigore Ureche (1979) și
ei autorului, între 1984 și 1986, romanul urmărește Radu Popescu (1987).
disoluția unui sat confruntat cu puterea discrețio- Pe V. l-au atras cu precădere textele cronicari-
nară a regimului comunist. Construită pe un cala- lor moldoveni, „hățișul” versiunilor și al redacțiilor,
pod detectivistic, subsumat obsesiei pentru adevăr descurajant de controversate. A început cu Ion Ne-
a protagonistului, scriitorul Grațian Undreea, na- culce, căruia cei mai mulți exegeți i-au recunoscut
rațiunea încorporează o simbolistică bogată și se doar harul de povestitor, punându-i la îndoială
configurează ca o meditație pe marginea destinu- pregătirea cărturărească. „Subiectul” este cercetat
lui tragic al creatorului în timpul comunismului. cu o minuție caracteristică tuturor lucrărilor lui
V. Monografia Ion Neculce era anunțată de câteva
SCRIERI: Onisifor Ghibu, educator și memorialist,
Cluj-Napoca, 1983; Coresi, București, 1985; Timotei Ci- studii parțiale care îngăduie o privire în laboratorul
pariu. Arhetipuri ale permanenței românești (în cola- dominat de rigoare al unui cercetător atent la toate
borare cu Valeriu Nițu), Cluj-Napoca, 1988; Sistemul detaliile: Bibliografia lui Ion Neculce, Neculce vis-
culturii țărănești, pref. Petru Poantă, Cluj-Napoca, 2000; tierul, tatăl cronicarului Ion Neculce, Un diac din
Velculescu Dicționarul general al literaturii române 646
secolul al XVII-lea: Enache grămăticul. Acest grup și argumentat al lui V., către piedestalul de mentor
de contribuții reface cu migală lumea în care a tră- ascultat în literele românești.
it Neculce (exemplară e cercetarea despre „Iordă- SCRIERI: Ion Neculce, București, 1968; ed. București,
chioaia vistierniceasa”, adică despre Alexandrina 1979; Miron Costin. Interpretări și comentarii, București,
Gavrilaș Mateaș, soția lui Iordache Cantacuzino, 1973; Grigore Ureche, București, 1979; Cronicarul Radu
bunica dinspre mamă a cronicarului), posibilele ei Popescu, București, 1987; Cronica anonimă a Moldovei
prelungiri în text și mai cu seamă felul în care parti- (1661–1709). Pseudo-Nicolae Costin, București, 1989;
cipă la configurarea unor personaje. O serie de „ju- Miron Costin. Raporturile literare cu contemporanii și
decăți” – ce au trecut netulburate dintr-o cercetare posteritatea sa istoriografică, postfață Dan Horia Mazilu,
București, 1995.
în alta – din care creștea un Neculce artificial a fost
serios șubrezită de V. pe baza folosirii unui mare Repere bibliografice: I.D. Lăudat, „Ion Neculce”, CRC,
număr de documente. Următoarea etapă a fost 1969, 3; Ion Caproșu, „Ion Neculce”, AIX, t. VII, 1970; Piru,
Varia, I, 19–21; Șerban Cioculescu, Marginalii despre Gri-
reprezentată de studierea scrierilor lui Miron Cos-
gore Ureche, RL, 1979, 14; Mircea Anghelescu, [Dumitru
tin, magistrul tuturor cronicarilor moldoveni după Velciu], VR, 1979, 6, RL, 1987, 39; Nicolae Manolescu, O
veacul al XVII-lea. Lângă Miron Costin. Interpretări monografie documentară, RL, 1988, 5; Andrei Pippidi,
și comentarii trebuie așezat – în afara altora risipi- Pornind de la o carte nouă despre Radu Popescu, AIX,
te prin reviste – un studiu din 1978, Raporturile lui t. XXV, 1988; Cătălina Velculescu, „Cronicarul Radu Po-
Miron Costin cu domnitorul Ștefan Petriceicu. Au pescu”, LL, 1989, 2; Ion Toderașcu, „Cronica anonimă a
urmat cartea consacrată lui Grigore Ureche, inves- Moldovei (1661–1709). Pseudo–Nicolae Costin”, AUI, isto-
tigație masivă cu multe încheieri greu de ignorat rie, t. XXXVI, 1990; Dicț. scriit. rom., IV, 723–724. D.H.M.
și cu sugestii pentru viitoare examinări, și lucrarea
despre Radu Popescu, care semnalează concomi- VELCULESCU, Cătălina (19.XII.1941, București –
tent extinderea curiozității cercetătorului dincoa- 26.XI.2020), istoric literar, editoare. Este fiica Spe-
ce de Milcov și modificarea principalelor unghiuri ranței Brezuleanu (n. Trașcă) și a lui Petru Brezu-
de abordare. Dedicată ultimului dintre „cronicarii leanu, economiști. După absolvirea Liceului „Zoia
munteni”, lui Radu Popescu – cel aspru judecat Kosmodemianskaia” din București, urmează tot
de G. Călinescu –, scriitor savant și profesionist al aici Facultatea de Limba și Literatura Română
opoziției, pe cât de aprig în inimiciții, în protejarea (1960–1965). Lucrează în calitate de cercetător
intereselor „clanului” și a propriei imagini, pe atât la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Căli-
de labil în convingeri, monografia nu ocolește nici nescu” al Academiei Române, iar din 1991 devine
alte chestiuni nesatisfăcător soluționate, cum ar fi și cadru didactic universitar. Își susține doctoratul
cea a paternității cronicii. Cu totul demnă de rele- în 1982 cu lucrarea Cărți populare și cultură româ-
vat este tentativa lui V. de a identifica în postelni- nească, tipărită în 1984. Publică studii, articole și
cul Constantin Strâmbeanu pe autorul Istoriei Ță- recenzii de specialitate în „Revista de istorie și te-
rii Românești de la octombrie 1688 până la martie orie literară”, „Manuscriptum”, „Revue des études
1717. O cercetare din 1989, prin care cercetătorul sud-est européennes”, „Cahiers roumains d’études
se întoarce la cronicarii moldoveni, Cronica anoni- littéraires”, „Litere, arte & idei”, „Arbitrium” (Mün-
mă a Moldovei (1661–1709). Pseudo-Nicolae Costin, chen), „Das Münster” (Regensburg). La revista de
încearcă să lumineze starea unui text asupra căruia literatură comparată „Synthesis” asigură secretari-
s-au aplecat mulți. Din nou o foarte atentă prefira- atul (1984–1997), apoi face parte din comitetul de
re a tuturor datelor, o izbutită așezare în sistem și redacție. Este coautor sau coeditor al unor impor-
strădania de găsire – în persoana lui Sava Ieromo- tante instrumente de lucru: Bibliografia analitică a
nahul – a unui autor pentru această scriere, pe care literaturii române vechi. Cărțile populare laice (I–II,
tradiția o pune fără temei pe seama școlitului fiu 1976–1978, în colaborare cu Mihai Moraru), Cresto-
al lui Miron Costin. În ultima carte, Miron Costin. mație de literatură română veche (I–II, 1984–1989).
Raporturile literare cu contemporanii și posterita- Figurează în colectivul de retipărire a Bibliei de la
tea sa istoriografică, apărută postum, spiritul cel București (1688), ediție distinsă cu Premiul „Timo-
mai însemnat pe care l-a dat românitatea în seco- tei Cipariu” al Academiei RSR (1988), și este iniția-
lul al XVII-lea se înalță, prin comentariul pertinent toarea seriei de restituiri Texte uitate – texte regăsite
647 Dicționarul general al literaturii române Velea
(I–V, 2000–2006). A colaborat la Enzyklopädie des regăsite, I–V, București, 2002–2006 (în colaborare); Nebu-
Märchens (Göttingen). ni întru Hristos, introd. edit., București, 2008; Manuscris
Prin cercetările de ansamblu, dar și de amănunt, trilingv. Preliminarii la o editare, București, 2010 (în
în domenii aparent disparate (cultură scrisă, arte colaborare).
plastice, cultură orală) din perioada medievală a is- Repere bibliografice: Mircea Popa, [Cătălina Velcu-
toriei noastre, V. aduce dovezi de netăgăduit despre lescu], „Synthesis”, 1977, 4, TR, 1986, 39; Irmgard Lack-
ner, „Bibliografia analitică a literaturii române vechi.
legăturile neîntrerupte cu celelalte culturi europe-
Cărțile populare laice”, „Berichte im Auftrag der inter-
ne, precum și despre ceea ce constituie specificul
nationalen Arbeitsgemeinschaft für Forschung zum
local al diferitelor provincii românești. Familiare romanischen Volksbuch”, 1977; Alexandru Ligor, Cer-
fiindu-i mai toate aspectele importante ale spiri- cetători bucureșteni de azi ai cărților vechi, Cluj-Napo-
tualității medievale, cercetătoarea investighează ca, 2002, 111–113; Teodor Vârgolici, „Texte uitate – texte
deopotrivă mărturiile istoriografiei naționale și regăsite”, ALA, 2003, 658; Cornelia Ștefănescu, Vitalita-
sud-est europene, cărțile populare, cosmografiile, tea textelor vechi, RL, 2003, 45; Cristina Bogdan, Și tex-
Proloagele, Fiziologul, Viețile de sfinți saloi („nebu- tele se convertesc..., CNT, 2005, 1; Erich, Renhardt, Cris-
ni întru Hristos”), alte texte religioase, diverse indi- tina Bogdan, Policarp Chițulescu, Ileana Stănciulescu,
cii relevante despre cititori (răvașe, însemnări, liste In honorem Cătălina Velculescu, București, 2011. A.N.
de prenumeranți). În studiile sale, multe publicate VELEA, Dumitru (29.I.1948, Gostavăţu, azi Dănea-
în limbi de circulație europeană, V. pune un accent
sa, j. Olt), poet, eseist, dramaturg, editor. Este fiul
deosebit asupra valorii simbolice a vechilor scri-
Bălaşei (n. Zisu) și al lui Petre Velea. A urmat școala
eri laice și religioase, ca și asupra legăturii subtile
elementară în comuna natală (1955–1962), liceul
între imaginea pictată, cuvântul scris și cel rostit.
la Drăgăşani (1964–1969) şi Facultatea de Filolo-
Cunoașterea literaturii patristice, a implicațiilor
gie a Universităţii din Craiova (1969–1973). A fost
teologice ale textelor literare o ajută să înțeleagă
referent literar (1976–1979), secretar literar (1979–
scrierile medievale în profunzimea problematicii
1991, 2000–2009) la Teatrul de Stat „Valea Jiului”
lor, dincolo de suprafața analizei filologice. Nu o
din Petroşani și director al teatrului (1992–2005),
dată încearcă să reconstituie din fragmente între-
căruia îi dă numele lui I.D. Sîrbu, consilier la In-
gul pe care trecerea vremii l‑a sfărâmat, urmărind
spectoratul pentru Cultură al Județului Hunedoara
în paralel clarificarea unor scheme de gândire ui-
(1991–1992). Este preşedinte-fondator al Fundaţi-
tate, cu pasiunea documentării bibliografice cât
ei Culturale „I.D. Sîrbu” din Petroşani, înființată în
mai întinse, ca parte pregătitoare a oricărei cerce-
1991. A debutat cu poezie în „Argeş” (1967) şi a mai
tări menite să depășească semnificativ stadiul în
colaborat la „Ramuri”, „Argeş”, „Viaţa românească”,
care aceasta se află. V. se exprimă de obicei laconic,
„România literară”, „Literatorul”, „Caiete critice”,
sentențios chiar, căutând permanent să găsească
„Astra”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tri-
echilibrul corect între cuvântul venit din tradiție și
buna”, „Steaua”, „Familia”, „Dacia literară” ș.a.
neologism.
Se poate spune că V. trăieşte pe cont propriu
SCRIERI: Bibliografia analitică a literaturii române vechi
drama intelectualului din provincie prea puţin cu-
(în colaborare cu Mihai Moraru), vol. I: Cărțile populare
laice, partea I–II, București, 1976–1978; Cărți populare și
noscut în Capitală, precum modelul său, I.D. Sîrbu.
cultură românească, București, 1984; Între scriere și ora- Este editorul şi istoricul literar cel mai constant şi
litate, București, 1988. Ediții: Crestomație de literatură obiectiv care s-a ocupat de acest „Iov al epocii co-
română veche, I–II, coordonatori I.C. Chițimia și Stela muniste”, cum l-a definit pe I.D. Sîrbu: „În singură-
Toma, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Cluj-Napoca, tatea sa, când paginile nu i-au mai cuprins rostirea,
1984–1989 (în colaborare); Biblia adecă Dumnezeiasca lasă cuvintele să plece prin pereţii întunericului în
Scriptură a Vechiului și Noului Testament, coordonator epistole către prieteni” – Scrieri despre Gary (2005).
I.C. Chițimia, București, 1988 (în colaborare); Povestea După poemele din Lucifera (1973), cartea de debut,
țărilor Asiei. Cosmografie românească veche, pref. edit.,
şi psalmii din Cuvinte fără orizont (1995), V. publică
cu ilustrații după desene de epocă de Mihaela Dumitru,
București, 1997 (în colaborare cu V. Guruianu); Fiziolog Odette (1995), ce cuprinde poeme de dragoste de-
– Bestiar, introd. edit., pref. Mihaela Anton, cu ilustrații dicate celei ce i-a fost muză şi prietenă, dispărută
după desene de epocă de Mihaela Dumitru, București, prematur. În compoziţia polifonică A doua naviga-
2001 (în colaborare cu V. Guruianu); Texte uitate – texte ţie (1997) foloseşte „ironia parodică” (Constantin
Velea Dicționarul general al literaturii române 648
Cubleşan). Deşi subintitulate „eglogă”, versurile din II, Bucureşti, 2010; Camera cu pereţi de oglinzi, Craiova,
volumul Din ţara căpuşelor (2002) au tonalitatea 2006; Forme vii, Petroşani, 2007; Pragul de sus, Craiova,
unui pamflet adresat politicienilor, folosindu‑se fie 2010; Pragul de jos, Craiova, 2011. Ediții: Ion D. Sîrbu,
Publicistica, I–III, postfața edit., Petroșani, 1994–1996,
de parabolă, fie de exprimarea directă, brutală: „În
Printr‑un tunel (corespondență I. D. Sîrbu – Horia Stan-
pielea fiecărui om s-a înfipt câte o căpuşă/ Ele sunt ca), postfața edit., Petroșani, 1997, Râs-cu-plânsul nostru
dintre cele ce se văd/ sau nu se văd”. Într-un alt re- valah, postfața edit., Petroșani, 1999.
gistru, mai grav, cu apel la morala creștină, e scris Repere bibliografice: Constantin Cubleşan, [Dumitru
Recviem pentru inocenţi (2004), care e o meditaţie Velea], ST, 1997, 2–3, 7, 1998, 2–3; Ghiţulescu, Istoria,
asupra solidarităţii şi a iubirii aproapelui: „Înva- 464–465; Marian Barbu, Trăind printre cărţi, Petroşani,
ţă-mă, Doamne/ ţinându-mi mâna strânsă pe la- 2001–2005, vol. I, 66–68, 138–144, vol. II, 100–102, 245–
crimi”. Cartea de debut eseistic a lui V., Banchetul 247, vol. III, 177–178, vol. IV, 170–172; Mircea Ghiţulescu,
(1984), are o miză ambițioasă: un excurs pe traseul [Dumitru Velea], CL, 2003, 4, 2005, 1, „Drama”, 2004, 1–6,
esteticii româneşti, ca o „aventură genetico-onto- TTR, 2004, 6–8, 2005, 1–3; Adrian Ţion, Prezent literar,
logică şi istorico-sistematică a conştiinţei filosofice Craiova, 2006, 14–24, 73–80, 95–97; Al. Florian Ţene, Un
teatru cât o inimă, Craiova, 2008, 69–88; Tania Angelescu,
şi estetice”. În comentariu intră Eminescu, Brân-
Ambianţe teatrale, Craiova, 2008, 7–11; Dumitru Huru-
cuşi, teatrul lui Marin Sorescu, „dodiile” lui V.G. Pa- bă, Cititorul de iluzii, Timişoara, 2010, 34–42, 117–128,
leolog, Al. A. Philippide, Grigore Smeu, devălmășia 133–142, 150–152; Iulian Chivu, Spiritul pendulator,
nefiind însă potrivită pentru acest tip de demers. Bucureşti, 2010, 189–193; Mihaela Bal, Prin Valea Jiului,
În dramaturgie V. este adeptul teatrului de lectu- de la Ion D. Sîrbu la Dumitru Velea, Craiova, 2011. T.N.
ră (în descendenţă blagiană) o formă a literaturii
în dialog. De la mitul „vânzării de oase” din Po-
dul umblător (2003) la destinul omului, al marilor
conducători din istorie, ca în drama Xerxes (2004),
sau la datinile legate de căluş din Zilele de pe urmă
(1994), V. dovedeşte atașament față de textul dra-
maturgic, încercând o deschidere tematică amplă.
În Xerxes, de pildă, piesă gândită cinematografic
(cu șaizeci de personaje), repune în discuţie trăda- VELEA, Nicolae
rea, dragostea, rolul destinului în istorie şi în viaţa (13.IV.1936, Cepari,
omului, credinţa în nemurirea sufletului. „Teatrul j. Argeș – 31.I.1987,
lui Velea este al unui intelectual care gândeşte prea București), prozator.
mult şi nu al unui artist care se gândeşte la alţii”
(Mircea Ghiţulescu). Este fiul Dumitrei Velea (n. Popescu) și al lui Gheor-
ghe Velea, învățători. A urmat școala primară în co-
SCRIERI: Lucifera, Bucureşti, 1973; Banchetul, Bucu-
muna natală și liceul la Curtea de Argeș, absolvit în
reşti, 1984; Zilele de pe urmă, Petroşani, 1994; Cuvinte
fără orizont, Petroşani, 1995; Odette, Petroşani, 1995; „Cu
1953. Înscris – din voința părinților – la Facultatea
sufletul la creier”. Gary în dialog cu Teatrul Minerilor și cu de Silvicultură din Brașov, nu se prezintă la cursuri
Dumitru Velea, îngr. Mihaela Leonescu, Petroșani, 1996; și, prin stăruințe depuse cu o tenacitate impresio-
A doua navigaţie, Petroşani, 1997; Muntele de sticlă, 1997; nantă, obține în 1954 transferul la Facultatea de Fi-
Simplu, Petroşani, 1998; Taurul lui Phalaris, Petroşani, lologie a Universității din București, la secția limba
1998; Metronomul de apă, Craiova, 1998; Pânza de in, rusă, apoi, după alte demersuri, la aceea de limba
Craiova, 1999; Nisipul cu oase, Craiova, 1999; Fărâme de și literatura română, absolvită în 1958. Lucrează ca
piatră, Petroşani, 2000; Uşa bătută în cuie, Craiova, 2000; redactor la „Gazeta literară” (1958–1964), la Studio-
Du-te şi fă la fel, Petroşani, 2001; Locul gol, Craiova, 2002; ul Cinematografic București, Secția scenarii (1964–
Din ţara căpuşelor, Craiova, 2002; Viţa de vie, Petroşani,
1966) și în redacția „Luceafărului” (1966–1987). De-
2003; Podul umblător, Petroşani, 2003; Xerxes, Craiova,
2004; Femeia cu lună, Petroşani, 2004; Recviem pentru
butează în 1957 cu un reportaj în „Viața studen-
inocenţi, Craiova, 2004; Scrieri despre Gary, Petroşani, țească”, iar prima scriere în proză, schița Poarta, îi
2005; Vântul de sus, vântul de jos, Craiova, 2005; Tămâ- apare în 1958 în „Gazeta literară”; volumul omo-
ie, mamă, tămâie, Craiova, 2005; Ochiul şi mâna, Petro- nim, ce reunește schițele și nuvelele semnate în
şani, 2005; Xerxes la Hellespont, vol. I, Craiova, 2006, vol. răstimp în reviste literare, se tipărește în 1960, în
colecția revistei „Luceafărul”. Publică în cincispre- țărani, ci țărani ori fii de țărani deveniți șoferi, teh-
zece ani nouă cărți (câteva pentru copii), fără să nicieni, paznici, funcționari sătești, tractoriști, în-
ajungă a fi considerat un scriitor prolific; acestea vățători, bufetieri, electricieni, sanitari, mărunți
nu sunt masive, multe povestiri trecând dintr-un activiști culturali, „cadre” la CAP, responsabili de
volum în altul. Antologia Întâlnire târzie (1981) va unități comerciale etc. Mulți au urmat ori se duc să
regrupa în nici trei sute cincizeci de pagini esenția- urmeze cursuri de calificare, școli agricole ș.a.m.d.
lul prozei sale. Memoria contemporanilor păstrea- Toate aceste identități „moderne” se adaugă celei
ză despre V. imaginea unui om de o inteligență scli- fundamentale, țărănești, fără să o elimine, tabloul
pitoare, de o mare delicatețe sufletească și de o social corespunzând situației din realitatea rurală a
bună dispoziție contagioasă; prezența lui (alături primelor două decenii postbelice. Se ilustrează aici
de Fănuș Neagu, Tudor George, Florin Pucă, Teo- „alienarea și dezalienarea țăranului” (Eugen Simi-
dor Pâcă ș.a.) în rândurile boemei bucureștene a on), o sensibilă transformare a umanității rurale,
anilor ’60–’70 a alimentat un întreg „folclor”, în care, chiar dacă nu se desfășura în sensul idilic pro-
care, fără îndoială, anecdotica reală va fi fost împă- clamat propagandistic de autoritățile vremii, are
nată de completări fanteziste. Se poate spune însă loc în mod vădit și își găsește în V. un observator
că existența dezordonată i-a grăbit sfârșitul: scrii- perspicace și neconvențional. Scriitorul a putut fi
torul s-a stins în condiții absurd-tragice, înghețând acuzat de exegeza anilor ’70 și ’80 de o oarecare „ce-
în zăpadă, la fel ca (tulburătoare coincidență) per- dare” în fața rețetarului ideologic impus, până prin
sonajul Șomerul din una dintre cele mai cunoscute anii ’60, literaturii de gen. Acuzația e mult prea as-
nuvele ale sale, Groapa de fumat. A fost distins cu pră: o anumită idealizare a contextului social e de
Premiul „Ion Creangă” al Academiei RPR pentru pus mai degrabă pe seama structurii sufletești a
Poarta și cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru prozatorului, interesat mai mult de stările mijlocii
Vorbă-n colțuri și rotundă (1973) și pentru Întâlni- ale psihicului și ale afectului ori de euforia potolită,
re târzie. Culegeri din povestirile sale au apărut în decât de aspectele sumbre sau de încleștările dra-
limbile maghiară, rusă și germană. matice. De altfel, chiar „acuzatorii” vor recunoaște
Încă de la primele povestiri publicate în presă, V. că talentul salvează proza lui de orice tezism dizgra-
a fost remarcat ca unul din cei mai originali proza- țios. Devotat până la capăt genului scurt, nu o dată
tori ai momentului. I s-a reproșat totuși predilecția a fost comparat cu mai vechii noștri nuveliști care
pentru personajele „sucite”, „bizare”, cu alte cuvinte au manifestat o atenție similară pentru psihologia
refuzul dogmei „tipicului”, impusă de realismul so- omului mărunt și pentru automatismele de com-
cialist preconizat oficial. Mai târziu temeiurile aces- portament. I s-a remarcat însă specificitatea, dato-
tor reproșuri se vor transforma în prilej de elogii, iar rată identității particulare a personajelor. „Suciții”
prozatorul va fi recunoscut cvasiunanim ca un ma- din proza lui V. se înscriu într-o dublă nonconfor-
estru al genului scurt. Și tocmai de aceea, probabil, mitate: sunt deopotrivă diferiți și față de clișeele
într-o etapă ulterioară va fi oarecum, relativ „margi- mai vechi, proprii unui realism sentimental minor,
nalizat” de explozia romanului, care acaparează și față de clișeele realismului socialist. Psihologia
atenția criticii și a publicului cititor. Proza lui V. se lor pare ciudată nu pentru că nu ar corespunde rea-
individualizează deopotrivă prin tematică și prin lității, ci pentru că se află în răspăr cu psihologiile
viziune, prin procedee și tehnică a scriiturii. Tema- convenționale, prefabricate, simplist previzibile,
tic, este ceea ce se numește o proză rurală, iar prin acreditate de modalități literare artificioase sau de-
viziune și tehnică i‑a adus scriitorului renumele de suete. În subtext, suceala afirmă polemic ostilitatea
ironist fin, de umorist de calitate, de creator al unui prozatorului față de credința că viața poate fi inves-
veritabil spectacol al limbajului. Tematica e rurală, tigată literar după șabloane și de aceea aceste per-
dar spațiul din care se alimentează nu e unul tradi- sonaje, care „își confecționează o mască de excen-
țional, imuabil, ci unul în plină schimbare, din pri- tricitate și regizează în fiecare moment spectacole
mii ani de după al Doilea Război Mondial, marcat pitorești” (Gabriel Dimisianu), sunt vii, autentice,
de răsturnări sociale, distorsiuni și ciudățenii aduse plăsmuiri ale unui realism superior. De fapt, V. nu
deopotrivă de modernizarea vieții satului și de tota- dezvoltă investigații psihologice analitice, el decu-
litarism. Adeseori personajele nu sunt pur și simplu pează instantanee, surprinde scene, trasează schițe
într-un sens cât se poate de propriu. Textele lui ceva „handicapate” de sfieli și de frustețea ori de obscu-
mai ample au fost percepute ca niște montaje de si- ritatea comunicării. Nici chiar „răii”, atâția câți sunt,
tuații – e cazul prozei În război un pogon cu flori nu sunt scelerați de anvergură, vădiți în tonuri fra-
(1972), considerată pseudomicroroman. Formula e, pante, ci complexați mărunți, pizmași fără cruzime,
întrucâtva, cea a unui behaviorism selectiv, înteme- malefici minori – păcatele lor fiind de ordinul unui
iată pe ocultarea antecedentelor explicative și foca- „arivism meschin” (Valeriu Cristea) – și naivi toto-
lizarea deliberată pe bizarerie. Paradoxal, aceasta e dată. Scriitorul construiește în general naturi deli-
un nou avatar, mai rafinat, al tipicului (al „exponen- cate, deseori infantile nu prin naivitate propriu-zisă
țialului”, după Gabriel Dimisianu), în ultimă analiză – pentru că personajele sunt mai degrabă istețe, nu
recuperabil, între limitele firescului, printr-o expli- lipsite de viclenii benigne, posibil păguboase –, ci
cație subiacentă de o mare finețe sociologică și psi- prin candoare. Câteva proze au ca protagoniști
hologică, a cărei descifrare de către cititor (pentru chiar copii, scrutați sub aspectul bogăției lăuntrice,
că autorul nu o expune niciodată discursiv) face de- ceea ce i-a adus lui V. renumele de remarcabil in-
liciul lecturii. „Bizarii” și „suciții” lui V. au făcut vâl- vestigator al vârstei copilăriei. Laconic și eliptic, el
vă la începutul anilor ’60, fiind entități literare inso- este un „minimalist”. Minimalismul său e dublat
lite în contextul constituit de proza preponderent însă de o savoare particulară a limbii, care nu vine
schematică publicată atunci; reconsiderate fără nici din folclorizare, nici din sfătoșenie diluată.
prejudecăți la câteva decenii de la ivirea lor, aceste Pregnanța, concentrarea sunt atributele de căpete-
personaje nici nu par atât de bizare. În fond, lumea nie ale unei exprimări originale, care mizează pe
ficțională e singularizată prin poziția autorului – un efecte de ricoșeu, de acces pieziș la ținta vizată, de
anumit neosentimentalism ne-duios și ne-dulceag, întortochere revelatoare. Chintesența interesului
de grad secund, manifest în contemplarea binevoi- pentru valențele artisticește productive ale expri-
tor ironică, simpatetică, a delicateței sufletești mării migălos calculate e reprezentată de Vorbă-n
Eugen Simion, Nicolae Breban, Nicolae Velea, Cezar Baltag, Nichita Stănescu, Marin Preda și Ilie Constantin
colțuri și rotundă, după opinia mai multor critici Nicolae Velea s-a menținut întreaga viață în teritoriul
capodopera lui V. și un fel de a doua Poveste a vor- prozei scurte, scriind doar nuvele, povestiri și, mai ales,
bii. Textele marchează mai mult decât o nouă mani- schițe. Această opțiune corespunde vădit naturii vocației
sale specifice, autorul Porții fiind un descifrator al psiho-
eră, s-a vorbit chiar de un nou gen, de un nou fel de
logiilor elementare. [...] Structural, personajele aparțin
literatură, inclasabil. Desigur, pot fi identificate afi- familiei de spirite a oamenilor mărunți din nuvelisti-
nități incontestabile cu unele pagini ale lui Ion ca românească de la începutul secolului al XX-lea, însă
Creangă – Dănilă Prepeleac, Poveste (Prostia ome- manifestările psihice ale unora se explică doar în lumina
nească), Povestea unui om leneș – , cu observația că descoperirilor psihologiei moderne. Prozatorul semna-
originalitatea lui V. rezidă nu numai în tonalitatea lează fenomenalități de natură lăuntrică bizare, ignorate
sau trecute cu vederea de scriitori ai timpurilor revolute.
stilistică specifică, ci și în pragmatica internă a spa-
Esențial, umanitatea literaturii lui Velea nu-i alta decât
țiului ficțional: personajele acționează nu atât ca cea descrisă de Gârleanu, Brătescu-Voinești, Demetrius,
răspuns la somațiile realului (care reconstituie coti- Bassarabescu, Dunăreanu, Cazaban, dar, în loc să-i fie
dianul cel mai banal al existenței sătești), ci în bună surprinse comportamentele tipice, îi sunt pândite cele
parte prin reacție, de regulă polemică, la tezaurul ieșite din obișnuit, acelea ce contrariază simțul normali-
paremiologic obștesc. Ele caută fie să-și potrivească tății. Diferă de altminteri și condițiile obiective configura-
experiența individuală după proverbele în circula- tive ale psihicului, factorii modelatori ai vieții sufletești.
DUMITRU MICU
ție, fie, dimpotrivă, să contrazică proverbele prin
dovada vizibilă a experienței neconforme cu sen- Proza lui e un eșantion care oferă cercetătorilor aceleași
tințele populare. E vorba aici de mai mult decât „co- avantaje ca descoperirea chihlimbarului insectifer. Fiind
media limbajului”, demersul prozatorului fiind, cu scrise chiar în vremea desprinderii din carcera realismu-
lui socialist, aceste scurte schițe – centrate pe câte o întâm-
tot umorul, unul filosofic: „Sub ocrotirea (cuvânt
plare ciudată, un gest neașteptat sau pe câte o replică ne-
des folosit de Velea) perfidă a autorului, abstracțiu- obișnuită – ne fac să înțelegem cum a fost posibilă descă-
nile capătă fulgi și pene și cresc, cresc până la pro- tușarea și care a fost calea aleasă în acele împrejurări de
porții de poveste” (Cornel Regman). Personajele (și scriitori spre a depăși formalismul extrem și tâmpa sim-
autorul) se manifestă ca niște nominaliști hâtri, plificare maniheistă. [...] Orice tranziție naște fenomene
care subminează generalizările (prin infirmare os- comice de adaptare și Velea repetă, într-un fel, experiența
lui Caragiale și a „mahalagiilor” lui în tranziție spre alt
tentativă și ridiculizare) și se încred doar în experi-
standing. Procesul de modificare a conștiinței țăranilor și
ența lor, mereu particulară. Aparent fantoșe fără copiilor lui Velea, asaltați de obiceiuri, concepte și cuvinte
profunzime, deliberat schematice, asemănătoare în necunoscute, favorizează gestica insolită și distorsiunile
această privință cu Dănilă Prepeleac ori cu Păcală de gândire și de limbaj. Prozele surprind înseși momente-
(cel al lui Petre Dulfu, de pildă), ele sunt totuși ființe le-cheie când aceste acte paradoxale se produc. Și, fiindcă
vii, nu foarte deosebite de cele din proza mai veche se produc neașteptat și în timpul desfășurării faptelor co-
a scriitorului. Există – dovedită de recurența discre- tidiene și previzibile ale vieții, au un efect comic (un co-
mic al purității și inadecvării).
tă a unor personaje, toponime, anecdote și situații EUGEN NEGRICI
– o continuitate între texte din diferite etape, scrii-
torul trasând, fără să insiste, schița unei microlumi Am scris despre el încă de la debut și, pe cât mi-a fost cu
ficționale specifice, dublând-o pe cea reală, a regiu- putință, l-am apărat de cei care vedeau în prozele lui
neobișnuite o primejdie pentru realismul virtuos și îm-
nii natale, de la care a plecat. În Vorbă-n colțuri și
bujorat de la începutul anilor ‘60. I-am recitit, mai târ-
rotundă se coagulează, de altfel, câteva nuclee epi- ziu, povestirile și mi-am dat seama că, esteticește, ele nu
ce dezvoltate în secvențe de povestiri și nu e absen- s-au învechit. N. Velea a fixat o tipologie și a impus un
tă referirea la momente și contexte cu determinare stil bazat pe o acuitate auditivă excepțională, în linia lui
social-istorică precisă. Frapant e însă caracterul lu- I.L. Caragiale și Marin Preda. Tipologia este formată, cu
dic și buf, nu o dată absurd – termeni de referință precădere, de indivizi „suciți”, „ciudați” (după o vorbă a
ar fi Urmuz și Eugen Ionescu, cel din Englezește fără criticii din epocă) și discursurile lor împleticite și savu-
roase constituie o parodie a limbajului comun încărcat
profesor și din Cântăreața cheală – al acestei origi-
de clișee. Ei născocesc cuvinte și, cum zice naratorul din
nale scrieri metaparemiologice, trăsătură care nu nuvela În război un pogon de flori (1972), „cuvintele erau
face decât să îi întărească tâlcurile, deloc mărunțite și puse cu grijă, drepte și uscățive și ele parcă
convenționale. nu se mai înnodau unele cu altele, parcă se pândeau să-și
afle vreun beteșug, vreo greșeală și începuseră să nu mai Proza rom., I, 452–466; Holban, Profiluri, 97–100; Simi-
spună nimic, să nu mai aibă nici o potrivire cu întâmplă- on, Mercuțio, 297–298; Negoițescu, Scriitori contempo-
rile sau faptele din care porneau. Pluteau, undeva, mân- rani, 457–459; Micu, Scurtă ist., III, 174–179; Ion Bălu,
dre, boieroase și într-un fel înspăimântate de faptul că, [Nicolae Velea], APF, 1998, 1–2, 4; Ștefan Bănulescu, Ele-
dacă ar coborî la rostul lor, s-ar pângări și scutura”. […] gii la sfârșit de secol, București, 1999, 53–67; Dicț. esen-
O carte scrisă la maturitate, Călător printre înțelepciuni țial, 876–878; Dimisianu, Lumea, 562–568; Micu, Ist. lit.,
(1975), dovedește că prozatorul care a scris în chinuri și 519–522; Manolescu, Lista, II, 238–241; Alex. Ștefănescu,
nu este niciodată (în sensul vechi al termenului) inspirat, Nicolae Velea, RL, 2002, 41; Dicț. scriit. rom., IV, 724–726;
are fantezia și inteligența unui moralist. El comentează Negrici, Comunism, Proza, 205–207; Dimisianu, Amin-
proverbele și construiește un șir de parabole cu mai multe tiri, 135–147; Dicț. analitic, IV, 650–653; Marian Victor
înțelesuri. E, aici, o bucurie neobișnuită a vorbei piezișe și Buciu, Proza scurtă a lui Nicolae Velea, CNT, 2005, 9; Da-
o iscusință remarcabilă a gândului care se înnoadă și se niel Cristea-Enache, Esența vieții, RL, 2007, 50; Răzvan
deznoadă mereu în paradoxuri. Nimic nu e de prisos în Voncu, Recitindu-l pe Velea, CNT, 2008. 10; Dimisianu,
text, cuvintele (muncite, asudate, ieșite cu greu din chi- Oameni, 159–468, passim; Popa, Ist. lit., II, 675–678; Gelu
nurile facerii) sunt boieroase, mândre și, mai ales, de o Negrea, Un nedreptățit: Nicolae Velea, LCF, 2010, 33. N.Br.
savoare uluitoare. Omul care a dispărut ca Edgar Poe, la
o margine de drum, acoperit de zăpadă, avea o persona-
litate complexă. Era, cum se zice, un spirit ironic, dar iro-
nia lui nu era niciodată agresivă. N-am observat la el nici
unul din semnele intoleranței și invidiei față de confrații
mai harnici și mai răsfățați de cronicarii literari. Avea o
delicatețe structurală și o inteligență pe care vârsta și su-
ferințele lui de tot felul nu i-o umbriseră. Era, în ultimii VELEA, Stan
ani, închis în lumea lui și trecea printre noi ca o umbră (29.V.1933, Poiana Mare,
tragică. Nu era mulțumit de sine, dar nu făcea din nemul- j. Dolj – 30.VI.2007,
țumirea sa o temă de confesiune indecentă. Mi-a cerut cu București), polonist,
mulți ani în urmă să-i scriu o prefață la o antologie și, comparatist, traducător.
după ce i-am dat-o, mi-a cerut „drepturile de autor”. Era
modul lui de a mulțumi și de a ieși, astfel, dintr-o situație
Este fiul Elenei (n. Jienescu) și al lui Marin Velea,
dificilă.
EUGEN SIMION țărani. A urmat școala primară în comuna natală
(1940–1944), Liceul „Independența” la Calafat
SCRIERI: Poarta, pref. Mihail Petroveanu, București, (1944–1952) și Facultatea de Filologie a Universită-
1960; Opt povestiri, București, 1963; Paznic la armonii,
ții din București, secția slavistică, specialitatea lim-
București, 1965; Zbor jos, București, 1968; Cutia cu gre-
ba și literatura polonă (1952–1957). Și-a susținut
ieri, București, 1970; În război un pogon cu flori, cu ilus-
trații de Teodor Bogoi, București, 1972; ed. (Olina), pref. doctoratul în 1968 cu o teză despre Władisław
Matei Albastru [Gavril Matei], București, 1992; Vorbă-n Reymont. După licență e cercetător la Institutul de
colțuri și rotundă, cu ilustrații de Constantin Baciu, Bu- Istorie Literară și Folclor al Academiei Române (In-
curești, 1973; Dumitraș și cele două zile, București, 1974; stitutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”),
Călător printre înțelepciuni, cu ilustrații de Constantin unde rămâne până la pensie. Debutează în 1958 cu
Baciu, București, 1975; Întâlnire târzie, postfață Eugen un studiu în revista „Romanoslavica”, iar prima
Simion, București, 1981; ed. București, 2012; Povestiri, carte, monografia Reymont, îi apare în 1966. A mai
îngr. și postfață Gabriel Dimisianu, București, 1997. colaborat cu studii, cronici, recenzii la „Gazeta lite-
Repere bibliografice: I. Vitner, Prozatori contemporani, rară”, „Luceafărul”, „România literară”, „Cronica”,
București, 1962, 334–344; Damian, Direcții, 180–198; „Revista de istorie și teorie literară” (din al cărei co-
Georgescu, Păreri, 340–345; Simion, Orientări, 288–289; mitet de redacție a făcut parte din 1991), „Studii de
Oprea, Mișcarea, 151–169; Cristea, Interpretări, 100–102; literatură universală” ș.a. Pentru îndelungata sa ac-
Dimisianu, Prozatori, 88–93; Regman, Cronicari, 141–149;
tivitate dedicată promovării literaturii polone în
Stănescu, Cronici, 210–218; Regman, Selecție, 317–325;
Constantin, Prozatori – critici, 105–108; Cristea, Dome-
străinătate a fost răsplătit cu importante distincții
niul, 244–248; Regman, Colocvial, 72–74; Titel, Pasiunea, culturale și de stat ale Poloniei: Ordinul Meritul
115–117; Dimisianu, Nouă prozatori, 172–186; Regman, Cultural (1970), insigna Amicus Poloniae (1985),
Explorări, 309–325; Simion, Scriitori, I (1978), 647–661; Crucea de Cavaler a Ordinului Meritul Polonez
Leonte, Prozatori, I, 161–166, II, 101–106; Ungureanu, (1997) ș.a. Academia Română i-a decernat în 1995
Premiul „Titu Maiorescu” pentru volumul al III-lea pornind de la ideea că numai judecata timpului
din Istoria literaturii polone. poate să-și spună cuvântul în decantarea orien-
Format ca student la școala lui I.C. Chițimia, V. tărilor estetice și în statornicirea valorilor într-o
s‑a impus ca unul din poloniștii noștri de seamă, ierarhie. Monografia Adam Mickiewicz. Vârstele ro-
aducând o contribuție importantă la cunoașterea manticului patriot (1995) are ca punct de plecare
valorilor acestei literaturi atât prin traduceri, cât și capitolul omonim din primul volum al Istoriei...,
prin studii de sinteză, monografii și exegeze com- amplificat printr‑o reconstituire biografică mai bo-
paratiste. În prima secțiune, monografia Reymont gată și prin aprofundarea demersului interpretativ.
supune unei analize atente scrierile clasicului po- Meritul esențial este de a-l situa pe poetul național
lonez în corelație cu problematica social-umană și al Poloniei în contextul romantismului european și
curentele estetice ale epocii, insistând asupra te- de a-l racorda la valorile acestui curent. Între isto-
tralogiei Țăranii și relevând filonul ei predominant rie literară și comparatism se plasează monografia
realist. A doua secțiune este consacrată analizei Sienkiewicz (1998), și ea dezvoltată din capitolul
comparatiste cu literatura română. Se demonstrea- existent în Istoria literaturii polone. Prezentarea
ză că opinia potrivit căreia Liviu Rebreanu și Pavel aportului la dezvoltarea romanului istoric univer-
Dan au fost influențați de Reymont este gratuită. sal este completată de studiul răspândirii prozei
Studiul relațiilor între cele două literaturi consti- lui Sienkiewicz și de rolul ei în spațiul literaturii
tuie substanța integrală a volumului Paralelisme și române. Se lămuresc și unele divergențe de opinii
retrospective literare (1974), în care sunt puse față cu privire la eventualele influențe asupra unor scri-
în față romantismul românesc și cel polon, recep- itori români. Familiarizat cu metodologia studiilor
tarea unor prozatori români în Polonia (Ion Crean- de literatură comparată, V. și-a extins preocupă-
gă, Mateiu I. Caragiale, G. Călinescu, Zaharia Stan- rile în domeniu, investigând și aria contribuțiilor
cu, Eugen Barbu ș.a.) și a unor scriitori polonezi în românești la cunoașterea literaturii universale și
România, precum și circulația unor motive. Tot în a filiațiilor dintre aceasta și literatura română. În
perspectivă comparatistă se înscrie excursul Inter- Universaliști și comparatiști români contemporani
ferențe literare româno–polone (1989), construit pe (1996) sunt configurate „profiluri” reprezentative:
două dimensiuni: imaginea globală a răspândirii G. Călinescu, Tudor Vianu, Zoe Dumitrescu-Bușu-
literaturii române în spațiul polon și viziunea ca- lenga, Dan Grigorescu, Alexandru Balaci, Romul
leidoscopică asupra circulației literaturii polone în Munteanu, Edgar Papu, Al. Dima, I.C. Chițimia, G.
țara noastră prin creatorii ei reprezentativi. Scopul Mihăilă ș.a. Plămada cărților (1997), volum alcătuit
fundamental al lui V. a fost de a elabora o istorie din articole și studii de teorie, critică, istorie litera-
a literaturii polone din perspectiva unui exeget ro- ră și comparatism, își propune să sugereze câmpul
mân, analizele și studiile anterioare, incluse în vo- din care se adună informațiile „plămădite” în in-
lumele Scriitori polonezi (1972) și Ipostaze europe- frastructura unor opusuri. În perimetrul acelorași
ne ale romanului contemporan. Romanul polonez discipline interferente care au dominat activitatea
(1984), constituind etape pregătitoare. Construit lui V. intră lucrarea Literatura polonă în România.
din medalioane ale unor individualități care au Receptarea unei mari literaturi (2001), care înregis-
marcat momente majore în evoluția acestei litera- trează cronologic traducerile din literatura polonă
turi, demersul analitic din Istoria literaturii polone în limba română, precum și ecourile lor, fiind însă
(I–III, 1986–1995) este precedat, în cazul fiecărei mai mult decât o bibliografie comentată critic. Cu o
epoci, de prezentarea fundalului social-istoric și informație bogată, între istorie literară, dicționar și
cultural. Având o documentare temeinică, lucra- eseu, cartea Siluete literare din Țara Vistulei (2004)
rea începe cu Renașterea, continuă cu barocul, cu include câteva zeci de personalități ale literaturii
secolul Luminilor și se încheie cu romantismul, polone de la epoca Renașterii până în perioada
volumul următor circumscrie realismul critic, na- contemporană, într-o prezentare accesibilă, rod al
turalismul, mișcarea Tânăra Polonie și perioada in- experienței de o viață. De o deosebită importanță
terbelică, ultimul fiind consacrat în întregime con- este și activitatea de traducător a lui V., desfășura-
temporaneității. V. nu se hazardează în judecăți tă pe parcusul a peste jumătate de secol, oferind
apodictice, ci se rezumă la formulări constatative, zeci de transpuneri de opere esențiale, aparținând
Velescu Dicționarul general al literaturii române 654
unor scriitori de prim-plan ai literaturii polone, 7–8; Danuta Bieńkowska [Stan Velea] „Polen” (Varșovia),
precum clasicii Henryk Sienkiewicz, Bołesław Prus, 1985, 2, „La Pologne” (Varșovia), 1986, 4; Nicolae Mareș,
Władisław Reymont, Zygmunt Krasiński, Stefan [Stan Velea], RL, 1985, 12, 1986, 44, 2003, 22, 2007, 26,
„Literatura na świecie” (Varșovia), 1989, 1, LCF, 2004,
Źeronski ori contemporanii Jarosław Iwaszkiewicz,
35; I. C. Chițimia, [Stan Velea], CREL, 1985, 3, „Synthes-
Sławomir Mroźek, Czesław Miłosz. Printre ultime- is”, 1992; Kazimierz Jurczak, [Stan Velea], CREL, 1986, 2,
le cărți tălmăcite, romanul Cavalerii teutoni (I–II, RITL, 1987, 3–4; Maria Vârcioroveanu, „Istoria literaturii
2007) de Henryk Sienkiewicz beneficiază pentru polone”, AUB, științe sociale, t. XXXII, 1986; Mihai Mitu,
prima dată de versiunea polonă originală, care „[Stan Velea],, „Synthesis”, 1986, JL, 1995, 37–40; Rodica
fusese creconstituită filologic la nivel academic în Florea, „Istoria literaturii polone”, „Synthesis”, 1987; Mi-
patria autorului. haela Dorobanțu, Consonanțe europene româno–polo-
ne, JL, 1990, 13; Alex. Ștefănescu, Lucrare vastă dusă la
SCRIERI: Reymont, București, 1966; Scriitori polonezi,
bun sfârșit, RL, 1995, 35; Teodor Vârgolici, [Stan Velea],
București, 1972; Paralelisme și retrospective literare, Bu-
ALA, 1995, 279, 1996, 307, 1997, 379, 2001, 594; Constan-
curești, 1974; Ipostaze europene ale romanului contem-
tin Cubleșan, [Stan Velea], ST, 1997, 2–3, 1998, 6; Octa-
poran. Romanul polonez, București, 1984; Istoria litera-
vian Soviany, Aventuri în pădurea lituaniană, CU, 2000,
turii polone, București, I–III, 1986–1995; Interferențe lite-
10; Marian Barbu, Trăind printre cărți, I, Petroșani, 2001,
rare româno–polone, București, 1989; Adam Mickiewicz.
307–312, II, Petroșani, 2002, 472–474; Dicț. scriit. rom., IV,
Vârstele romanticului patriot, București, 1995; Univer-
726–728; Marian Barbu, [Stan Velea], „Lamura” (Craio-
saliști și comparatiști români contemporani, București,
va), 2003, 21–26; Firan, Profiluri, II, 324–326; Laura Vo-
1996; Plămada cărților, București, 1997; Sienkiewicz,
roneanu, Siluete din Țara Vistulei, LCF, 2005, 30–31. T.V.
București, 1998. Literatura polonă în România. Recepta-
rea unei mari literaturi, București, 2001; Siluete literare
VELESCU, Cristian (13.VII.1952, Timișoara), pro-
din Țara Vistulei, București, 2004. Traduceri: Władisław
zator, eseist. Este fiul Barbarei (n. Iancu) și al lui
Reymont, Fiu de nobili, pref. trad., București, 1967, Co-
medianta. Frământări, pref. trad., București, 1984, Vam- Nicolae Velescu, comerciant. Urmează Liceul de
pirul, pref. trad., București, 1995; Jarosław Iwaszkiewicz, Artă din Timișoara (1967–1971) și Institutul de
Dumbrava de mesteacăn, în Maica Ioana a îngerilor, I, Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București
București, 1971, [Proză], în Îndrăgostiții din Marona, (1973–1977). O specializare postuniversitară (1986)
București, 1972; Bołesław Prus, Anielka, pref. trad., Bu- la același institut precedă susținerea doctoratului
curești, 1973, Avanpostul, pref. trad., București, 1992; în istoria artei (1992). Obține în 2001 și licența la
Henryk Sienkiewicz, Prin foc și sabie, I–II, postfața trad., Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din
București, 1973, Pan Wołodyjowski, pref. trad., București, București. Muzeograf la Muzeul Național de Artă
1974, Potopul, I–III, pref. trad., București, 1977, Hania, din București (1977–1990, 1997–1998), cercetător
București, 1986, Paznicul farului, îngr. și pref. trad., Bu-
la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al
curești, 1987 (în colaborare cu Teodor Holban), Familia
Polaniecki, pref. trad., București, 1987, Pe câmp de glo- Academiei Române (1990–1997), ulterior intră în
rie, pref. trad., București, 1992, Prin pustiu și junglă, pref. învățământul superior (conferențiar în 1998 și din
trad., București, 1992, Quo vadis, pref. trad., București, 2000 profesor), la Facultatea de Arte a Universității
1993, Convulsii, București, 2005, Cavalerii teutoni, I–II, de Vest din Timișoara, apoi la Universitatea Națio-
introd., trad, București, 2007; Sławomir Mrożek, Teatru, nală de Arte din București (din 2005). Colaborează
pref. trad., București, 1986, Dragoste în Crimeea, Bucu- la „Convorbiri literare”, „Revista muzeelor și mo-
rești, 1998, Croitorul și alte piese, pref. trad., Iași, 2002, numentelor”, „Vatra”, „Arta”, „Studii și cercetări de
Opere alese, I–III, pref. trad., București, 2004–2005, Bal- istoria artei”, „Revue roumaine d’histoire de l’art”,
tazar, pref. trad., București, 2009; Zygmunt Krasiński, „Ligeia” (Paris) etc. și la volume colective. A debu-
Regele Władysław Herman, București, 1994; Czesław
tat editorial cu cartea de proză scurtă Călătorii ne-
Miłosz, Valea Issei, pref. Marius Lazurca, postfața trad.,
București, 2000 (în colaborare cu Olga Zaicik); Wiesław
obișnuite, apărută în 1981. A mai semnat Cristian
Myśliwski, Orizont, București, 2000. Robert Velescu.
Prima carte a lui V. cuprinde nouă texte în care
Repere bibliografice: Ion Tiba, [Stan Velea], IL, 1966,
10, „Helikon”, (Budapesta), 1972, 3–4, CRC, 1975, 3; Cor- prozatorul își fixează formula narativă: fantasticul
nelia Ștefănescu, [Stan Velea], VR, 1967, 2, RL, 1987, 25, impregnat de simboluri, între acestea descrierea
JL, 1995, 37–40; Olga Zaicik, „Scriitori polonezi”, CREL, detaliului și efectele de atmosferă pentru susține-
1974, 4; Constantin Geambașu, [Stan Velea], „Synthesis”, rea credibilului. Dintre povestiri, Neobișnuita că-
1976, JL, 2002, 1–4, „Decada literacka” (Cracovia), 2003, lătorie a unui om însemnat, Portretul tinerei fete și
655 Dicționarul general al literaturii române Velican
Zile din viața unui „virtuoz” interesează îndeosebi Marcel Duchamp, un cunoscător al doctrinei alchi-
prin relaționarea simbolurilor în configurarea unui mice. Altă carte, Concepte ale poeticii lui Constan-
protagonist care anticipează personajul central tin Brâncuși (1999), aduce încă o contribuție, por-
din romanul În căutarea miresei pierdute (1995), nind de la mărturiile orale și scrise pe care sculpto-
în vreme ce După-amiază dansantă sau La capă- rul le-a lăsat.
tâiul copilei bolnave sunt exerciții de realizare a SCRIERI: Călătorii neobișnuite, Timișoara, 1981; Strania
atmosferei. Provenind din redimensionarea epicii pățanie a unui virtuoz, București, 1984; Poeme, Bucu-
desfășurate în Zile din viața unui „virtuoz”, mi- rești, 1989; Brâncuși inițiatul, București, 1994; În căuta-
croromanul Strania pățanie a unui virtuoz (1984) rea miresei pierdute, București, 1995; Brâncuși alchimist,
relatează aventura unui modest corepetitor la fi- București, 1996; Concepte ale poeticii lui Constantin
Brâncuși, București, 1999; Formă și semnificație în arta
larmonică: odată cu mutarea în casa unei bătrâne
românească modernă – exemplul lui Brâncuși, București,
ciudate, acesta face experiența unui succes răsu- 2002; Victor Brauner d’après Duchamp sau Drumul pic-
nător, dar pasager, care însă îi schimbă orizontul torului către un suprarealism „bine temperat”, București,
existenței, consumată într-un București fantastic 2007. Ediții: Brâncuși inedit – însemnări și coresponden-
datorită comprimării spectaculoase a timpului, în ță românească, București, 2004 (în colaborare cu Doina
maniera nuvelei La țigănci de Mircea Eliade. Pla- Lemny).
cheta Poeme (1989) este un experiment exercitat Repere bibliografice: Eugen Dorcescu, „Călăto-
asupra ideii de text: autorul conservă specificul rii neobișnuite”, O, 1981, 41; Nicolae Țirioi, Un vir-
narativ al discursului în paralel cu încercarea de tuoz al povestirii, O, 1984, 35; Mircea Constanti-
dizolvare a caracterului denotativ al comunică- nescu, Virtuțile fantasticului, RL, 1984, 52; An-
ton Cosma, „Strania pățanie a unui virtuoz”, VTRA,
rii. Imaginile converg în conturarea personajului
1985, 12; Olimpia Berca, „Poeme”, O, 1989, 25. M.In.
Mozart (compozitorul), lăsând impresia unui film
mental, în care sunt incluse fragmente de pastel. VELICAN, Sabin (pseudonim al lui Sabin Po-
Performanța prozatorului o constituie romanul În pescu-Lupu; 4.II.1909, Celei, j. Gorj – 25.II.1999,
căutarea miresei pierdute. V. cultivă și aici absurdul Târgu Jiu), prozator, poet, gazetar. Absolvent în
oniric, ficțiunea realizând relativizarea aspectelor 1928 al Școlii Normale din Târgu Jiu, V. profesează
antinomice, pentru a dovedi precaritatea conven- ca învățător la Mereni, județul Lăpușna. Scurt timp
ției realului. Un bărbat care își amintește că este (1929–1930) editează pe cont propriu bilunarul
căsătorit și are șapte copii poposește într-o seară în „Opinia Chișinăului”. Ia parte la al Doilea Război
fosta casă a părinților săi, ce va fi reconstituită cu Mondial ca reporter. Între 1944 și 1948 este direc-
ajutorul unei vecine, Sibi (posibil avatar al sibilei), tor la o școală generală din Târgu Jiu. A debutat în
și a doi cerșetori. Fie bătrână și urâtă, fie tânără și 1927 la revista bucureșteană „Tinerimea română”
frumoasă, fie mireasă, fie moartă, aceasta reflectă cu eseul Valoarea simbolică a luptei de la Călugă-
ipostazele „aproapelui” iubit: amantă, soră, fiică, reni, iar editorial în 1938 cu romanul Pământ viu,
mamă etc. Chiar mama protagonistului ilustrează premiat de Uniunea Intelectuală Română. Colabo-
același proteism: este bătrână sau tânără, bună sau rează la „Curentul”, „Cuvânt moldovenesc”, „Raza”,
rea, frumoasă sau urâtă, cârnățăreasă, farmacis- „Curierul”, „Școala basarabeană”, „Viața Basara-
tă, cântăreață etc. Obsesie mai veche a autorului, biei”, „Gorjanul”, „România literară”, „Basarabia”
motivul „viața este vis” se răstoarnă și el în „visul (unde susține câteva rubrici), „Basarabia literară”
este viața”, favorizând valențele alegorice ale nara- ș.a. Acuzat de activitate publicistică antisovietică,
țiunii. Orizontul preocupărilor lui V. e completat, în 1952 este condamnat la cinci ani de închisoare.
prin orientarea tematică și organizarea ideilor, de După executarea detenției în penitenciarele din
interpretările asupra operei și gândirii lui Con- Craiova, Gherla și Caransebeș, se angajează zilier,
stantin Brâncuși, întreprinse constant după 1989. apoi învățător în comunele Tismana, Bălești, Băr-
Brâncuși inițiatul (1994) este o analiză a creației bătești și în Târgu Jiu. În 1962 se pensionează.
sculptorului din perspectiva lecturilor acestuia, iar Acțiunea din romanul Pământ viu se desfășoară
Brâncuși alchimist (1996) încearcă o reconstituire într-un sat basarabean, unde după 1918 protago-
a templului din Indore, India, printr-o interpretare nistul, Stiopa Capmare, țăran sărac, încearcă să ob-
alchimică, justificată de prietenia lui Brâncuși cu țină avere și prestigiu în comunitate. Lupta pentru
Velisar Teodoreanu Dicționarul general al literaturii române 656
pământ, în varianta realist-rebreniană, însoțită de un destin: Sabin Velican, LA, 1994, 29; Ion Tarbac, [Sabin
erotism și mai ales de patologie psihologică, este Velican], „Ager”, 1997, 62, 63; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia,
abordată fără nuanțe substanțiale de originalitate. 101–102; Burlacu, Lit. rom. Basarabia, 184; Firan, Profi-
De altfel, V. a fost văzut ca un „exponent al natu- luri, II, 327; Dicț. Chișinău, 565–566; Ion Popescu-Brădi-
ceni, Sabin Velican, „Caietele Columna”, 2012, 1. C.M.B.
ralismului zolist potențat cu simbolistica «roman-
tică» a vânturilor, crivățului și apelor dezlănțuite”
(Mihai Cimpoi). Singurele scene care fac diferența
se referă la retrospectivele despre participarea lui
Stiopa Capmare la luptele Primului Război Mondi-
al și la năvălirile „moscalilor” prin satele românești VELISAR
de dincolo de Prut. În prozele Savan, Greșeala lui TEODOREANU,
Dumnezeu și Insula fericirii, ce compun în 1943 vo- Ștefana
lumul Frumoasele, autorul se cantonează în regis- (17.X.1897,
trul tradiționalismului romantic, părăsind latura Remiremont, Franța –
ideologică. În atenție rămâne aceeași lume săracă 30.V.1995, București),
a Basarabiei, unde credințe și superstiții ancestrale prozatoare, poetă,
schimbă cursul vieții personajelor, oameni simpli, traducătoare.
însă pătimași în sentimente și la băutură. Roman al
dragostei materne, Drumul Sevastopolului (1943) Este fiica Mariei (n. Mazurier), de origine franceză,
se înscrie în linia beletristicii de propagandă. Se și a lui Ștefan Lupașcu, jurist și diplomat. Învață,
constată din nou predispoziția scriitorului de a se cu dese întreruperi, la școala particulară a Mariei
opri la locuri comune, de această dată într‑o tradi- Delavrancea, sora tatălui ei și soția lui Barbu Dela-
ție a sfârșitului de secol XIX, patriotică, mistic-eroi- vrancea, apoi, până în 1916, la Școala Centrală de
că, compasivă. După 1989, când revine la literatură Fete din București, aflată tot sub direcția acesteia.
după aproape jumătate de secol, V. publică Încân- În 1918, la Iași, prin intermediul fiicelor lui Dela-
tare (1994) și Răzvrătitul (1995), alcătuind ciclul vrancea, îl cunoaște pe Ionel Teodoreanu, cu care
romanesc Marea călătorie, romanul-frescă Docan se căsătorește în 1920. A început să publice târziu,
(I–II, 1995–1997), Robii destinului (1998), basme-
în 1929, la „Bilete de papagal”, mici poeme și schi-
le adunate în Împărăția luminii (1994) și în Micul
țe, semnate Ștefana Velisar. Sub același pseudonim
vrăjitor (1999), precum și placheta Poezii (1997),
debutează și editorial cu romanul Calendar vechi,
dar nu depășește stadiul vechilor preocupări, reu-
în 1939 (Premiul Societății Intelectualilor Români).
șind doar să atragă din nou atenția prin efortul de a
A mai colaborat la „Adevărul literar și artistic”,
însufleți prin scrisul său viața culturală a unei zone
„Universul literar”, „Acțiunea”, „Revista Fundațiilor
de provincie.
Regale”, „Familia” ș.a. A fost o traducătoare neobo-
SCRIERI: Pământ viu, București, 1938; Drumul Sevas-
sită din literatura rusă (F.M. Dostoievski, Maxim
topolului, Chișinău, 1943; Frumoasele, Chișinău, 1943;
Rusalin, viteazul munților, Târgu Jiu, 1945; Împărăția
Gorki, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev, I.A. Goncearov
luminii, Târgu Jiu, 1994; Marea călătorie, vol I: Încântare, ș.a.), ei datorându-i-se tălmăcirea (în colaborare)
Târgu Jiu, 1994, vol. II: Răzvrătitul, Târgu Jiu, 1995; Do- a unor capodopere precum Crimă și pedeapsă sau
can, I–II, Târgu Jiu, 1995–1997; Greșeala lui Dumnezeu, Oblomov.
pref. Ion Mocioi, Târgu Jiu, 1997; Poezii, Târgu Jiu, 1997; Calendar vechi, căruia Vladimir Streinu îi re-
Robii destinului, Târgu Jiu, 1998; Micul vrăjitor, Târgu proșa „lipsa de ficțiune epică” și „naivitatea cam
Jiu, 1999. artificială a faptelor consemnate”, este un roman
Repere bibliografice: Dan Petrașincu, Printre autori și analitic având ca temă centrală adolescența și naș-
volume, RML, 1939, 6; Teodor Iordache, „Pământ viu”, CL, terea primilor fiori de iubire. Caracterizat de un li-
1941, 11–12; Călinescu, Ist. lit. (1941), 843, Ist. lit. (1982),
rism exagerat, romanul încearcă să recreeze un tip
938; Traian Chelariu, „Frumoasele”, UVR, 1943, 32; Nico-
lae Scurtu, Un necunoscut: Sabin Velican, SLAST, 1988, 4; de univers patriarhal rupt complet de lumea reală
Zenovie Cârlugea, [Sabin Velican], L, 1992, 16–17, „Gor- și de istorie. Distanța dintre lumi sporește și prin
jeanul”, 1994, 1375, 1377, 1379, 1415, 1420, 1451, 1498, decalajul dintre timpul acțiunii, anii 1913–1914
1995, 1766, 1770, 1893–1896; Sava Pânzaru, Un scriitor, într‑o Moldovă idilizată, feeric-convențională, a
657 Dicționarul general al literaturii române Velisar Teodoreanu
cărei cronică, impregnată de poezie, e redată din ca urmare a destrămării ambianței copilăriei și a
perspectiva unui jurnal ficțional, și momentul pu- familiei. Copilul încearcă să descifreze sensurile
blicării cărții, anul 1939. Erotismul incipient, plin profunde ale vieții și semnificația relațiilor dintre
de candoare al unor personaje creionate din tușe oameni. „Picnelandii” (Pia și verii ei, Nonel și Andi)
delicate, este surprins prin înregistrarea schimbă- descoperă lumea prin intermediul jocului și al in-
rilor aproape imperceptibile ce se petrec în sufletul terpretărilor metaforice ale realității, miraculosul,
acestora odată cu trecerea de la copilărie la ado- magicul făcând parte din viața lor cotidiană. Aștep-
lescență. Cu următorul roman, Viața cea de toate tarea cometei Halley, lumea de basm de la moșia
zilele (1940; Premiul Academiei Române), atenția Câmpurile, vacanța ca expresie a libertății totale,
scriitoarei se va îndrepta spre viața de familie în curiozitatea stârnită de legende și superstiții, fo-
provincie. Spațiul în care se petrece acțiunea pare cul ireal de la Poiana Sărată jalonează evoluția spre
atemporal, iar firul epic evoluează lent, adeseori maturitate și, implicit, accesul în lumea adulților.
chiar stagnând. Singurătatea, traiul retras, melan- Importanța amintirii, a conservării micilor experi-
colia, reveria, regretele, iluziile pierdute, sentimen- ențe și senzații dă un caracter particular narațiunii,
tul inutilității vieții sunt piesele unui mozaic sufle- care atinge pe alocuri un dramatism spectaculos,
tesc ce marchează destinul protagonistei, Elisabeta așa cum se întâmplă în descrierea unei furtuni ce
Scutaru. Sondarea existenței casnice, a intimității pare un „sfârșit de lume”. Visul, halucinația dato-
căminului – însingurarea provocată de îndepărta- rată bolii (Pia și verii ei se îmbolnăvesc de anghi-
rea de soț și de maturizarea copiilor – implică și o nă difterică), oglinda ca simbol al deformării, dar
întoarcere către sine, o autoanaliză; sacrificiul, re- și al autodescoperirii și al investigării propriului
nunțarea la propria persoană și la împlinire sunt eu sunt exploatate cu finețe în portretizarea per-
puse în balanță cu echilibrul familial, în favoarea sonajelor și în surprinderea metamorfozei lor. Nu
acestuia. În reacțiile personajelor primează inten- numai capacitatea de a creiona structura intimă
sitatea sentimentelor, mai cu seamă a iubirii. Mici- a copilului în momentul inițierii în viață prin in-
le drame consumate în lumea provincială consti- termediul prietenilor, al școlii, al lumii adulților e
tuie substanța acestei proze; Elisabeta, Nora, Maia, caracteristică la V.T., ci și posibilitatea de a folosi
caractere abia conturate, sunt tipuri emblematice valențele pe care le oferă evocarea, îmbinând rea-
pentru genul de proză practicat de V.T. Schițele lismul cu acea încărcătură lirică plină de nostalgie,
cuprinse în volumul Cloșca cu pui (1941), publica- nelipsită din opera sa. Darul de a însufleți spațiul
te între 1929 și 1939 în „Bilete de papagal”, cultivă ficțiunii cu o serie de chipuri secundare, ce au ro-
pitorescul etnografic și portretistica. Și în cărțile lul de a da veridicitate ambianței casnice în care se
următoare prozatoarea privilegiază portretul, in- petrece acțiunea – pitorescul Gello, servitorul Nae
tegrându-l într-un anumit tip de memorialistică. Petrescu, Matei, tatăl Piei, mătușa Tilda (Tan’ Tilda)
Deși uneori literaturizează excesiv, mediul și at- –, se va regăsi în Ursitul (1970). Oscilând între fic-
mosfera epocii, figurile culturale ale vremii sunt țiune și memorialistică, cartea prezintă un interes
prezentate adesea în posturi interesante, în me- deosebit datorită amintirilor din viața literară in-
dalioane ce reînvie, cu vioiciune și prospețime, o terbelică, familia Delavrancea, Ionel Teodoreanu,
lume aparte. Reprezentativ pentru V.T. este roma- G. Ibrăileanu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu fi-
nul Acasă (1947), construcție mult mai riguroasă ind personajele vii ce populează o narațiune învă-
în ce privește epicul și modul de realizare a perso- luită de discreție și respirând prospețime, mai mult
najelor. Interesul merge tot spre lumea copilăriei, proză autobiografică de atmosferă, cu subtitluri
vădind încă o dată influența lui Ionel Teodoreanu. ce evocă romanele englezești ale secolului al XVI-
Trecerea la adolescență este urmărită în cele mai II-lea, rezumative și explicative. Ursitul acoperă o
mici amănunte, iar subiectul observației este Pia, o perioadă ce începe cu imaginea Iașului în Ajunul
copilă în vârstă de doisprezece ani, care începe să Crăciunului 1918 și continuă cu o schiță a lumii
perceapă și să înțeleagă universul domestic, casa interbelice. Aerul de autenticitate (dat și de utiliza-
ca spațiu protector fiind un element recurent în rea multor regionalisme), atmosfera, stilul poetic
proza autoarei. Analiza psihologică operează prin grefat pe „importanța amintirii” pun într-o lumină
prisma schimbărilor sufletești traversate de Pia inedită personalitățile lui Ionel Teodoreanu, Tudor
Velisar Teodoreanu Dicționarul general al literaturii române 658
Arghezi, Mateiu I. Caragiale sau Sadoveanu (Conu’ 1957 (în colaborare cu Mihail Sevastos și Ion Popovici);
Mihai). „Ursitul” – Ionel Teodoreanu – „vorbea ca și ed. (Anna Karenina), I–II, București, 1959; ed. I–II, Bucu-
cum ar fi avut șaizeci de ani și un trecut furtunos, rești, 1964 (în colaborare cu Mihail Sevastos și Rostislav
plin de experiențe amoroase... nimic să-i umple Donici); ed. I–IV, București, 1972, Opere, vol. XIII: Învie-
rea, București, 1959 (în colaborare cu Ludmila Vidrașcu);
viața și sufletul, că este trist și neînchipuit de sin-
ed. (Învierea), București, 1960; ed. 4, București, 1971; So-
gur, da, da, singur sufletește”. Prozatoarea va încer- nata Kreutzer și alte povestiri, pref. I. V. Șerban, București,
ca să evidențieze și unele trăsături ale operei aces- 1971 (în colaborare cu Cezar Petrescu, Mihail Calmâcu
tuia, cum ar fi metaforele predilecte și legătura lor și S. Recevski); ed. București, 2001 (în colaborare cu Al.
cu „realitatea”; poemele Începutul, Ursitul și Poves- A. Philippide și Cezar Petrescu); I. S. Turgheniev, Părinți
te, inserate în corpul romanului, par în egală măsu- și copii, în I.S. Turgheniev, Opere, III, București, 1955 (în
ră compoziții ale autoarei sau inedite ale lui Ionel colaborare cu Magda Roșca), Nuvele și povestiri, în I.S.
Teodoreanu. Arta rememorării, amănuntele ce dau Turgheniev, Opere, V, București, 1956 (în colaborare cu
substanță tabloului de epocă, dar și unei frumoa- Dumitru B. Dumitru și S. Sanielevici), Prima iubire. Fum,
București, 1971 (în colaborare cu Mihail Cosma și Mihai
se povești de dragoste transformă romanul într-un
Sevastos); I. A. Bunin, Domnul de la San Francisco, pref.
inedit document, prin care se recuperează chipu- Tatiana Nicolescu, București, 1956 (în colaborare cu Li-
rile unor nume de prim rang ale vieții culturale rodia Bimbulov); Maxim Gorki, Un caz excepțional, Bucu-
mânești. Tabloul unei opere ce stă la granița dintre rești, 1956 (în colaborare cu Ada Steinberg); F. M. Dosto-
memorialistică și ficțiune e completat de poemele ievski, Crimă și pedeapsă, postfață B. Riurikov, București,
scrise după moartea lui Ionel Teodoreanu, în 1954, 1957 (în colaborare cu Isabella Dumbravă); ed. I–II, pref.
cuprinse în unicul ei volum de versuri, Șoapte în- Mihai Novicov, București, 1962; Basme populare armene,
tru asfințit (1981), ca și de Căminul (1971, dedicat îngr. A. Hanalanian, București, 1958 (în colaborare cu Și-
Valeriei Mihail Sadoveanu), roman rural, familial și rag Cașcanian); V. M. Garșin, Patru zile, București, 1962
(în colaborare cu Xenia Stroe); Leonid Andreev, Nuvele și
psihologic în care firele vieții reale și ale visului se
povestiri, pref. Tamara Gane, București, 1963 (în colabo-
împletesc inextricabil. Corespondența dintre Mo- rare cu Isabella Dumbravă); V. P. Axionov, La jumătatea
nica Pillat, Lily Teodoreanu (V.T.) și Pia Pillat, cu- drumului spre lună, București, 1967 (în colaborare cu
prinsă în volumul postum Minunea timpului trăit Radu Albala și Eleonora Mircea); Sigrid Undset, Kristin
(2010), dezvăluie încă o dată că retorica înflorită a Lavransdatter, I–III, pref. Aurel Martin, București, 1967
scriitoarei provine din „frumusețea inimii”. (în colaborare cu Alexandru Budișteanu).
SCRIERI: Calendar vechi, București, [1939]; Viața cea Repere bibliografice: Dan Petrașincu, Printre autori și
de toate zilele, București, [1940]; ed. pref. Aurel Martin, volume de „Luna cărții”, RML, 1939, 8; Streinu, Pagini,
București, 1969; Cloșca cu pui, București, [1941]; Acasă, V, 218–220; Alice Botez, „Viața cea de toate zilele”, VRA,
București, [1947]; ed. pref. George Gibescu, București, 1940, 578; Petru Comarnescu, „Viața cea de toate zilele”,
1972; Ursitul, București, 1970; Căminul, București, 1971; RFR, 1941, 1; Al. A. Philippide, „Acasă”, „Semnalul”, 1947,
Poveste cu „ocei”, cu ilustrații de Marcela Cordescu, Bu- 1 555; Magda Ursache, „Ursitul”, CRC, 1970, 26; Nae An-
curești, 1975; Șoapte întru asfințit, București, 1981; Mi- tonescu, „Ursitul”, TR, 1970, 37; Constantin Ciopraga,
nunea timpului trăit. Din corespondența Monicăi Pillat și „Căminul”, CRC, 1971, 32; Eugenia Anton, „Căminul”,
a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, prefață Horia Roman VR, 1971, 8; Alexandrescu, Confesiuni, 320–328; George
Patapievici, București, 2010. Traduceri: S.P. Podiacev, Gibescu, Ștefana Velisar Teodoreanu, R, 1972, 4; Mihail
Nuvele și povestiri, I–II, București, 1957 (în colaborare cu Straje, Interviu cu Ștefana Velisar Teodoreanu, CRC, 1972,
Sergiu Dan și Irina Andreescu); A. S. Serafimovici, Opere 36; Piru, Varia, I, 422–425; Al. Andriescu, Ștefana Velisar
alese, București, 1952 (în colaborare cu Ada Steinberg); Teodoreanu, CL, 1973, 11; Al. Ivasiuc, Doamna Lily – Lily
Basme populare rusești, București, 1953 (în colaborare Teodoreanu, pseudonim de scriitoare Ștefana Velisar, RL,
cu Xenia Stroe); ; I. A. Goncearov, Oblomov, București, 1974, 5; Ana Blandiana, Cu Ștefana Velisar Teodoreanu.
1955 (în colaborare cu Tatiana Berindei); ed. I–II, pref. În visul unei librării (interviu), RL, 1977, 42; Grigore Ili-
Mihai Novicov, București, 1964, Luna mai la Petersburg, sei, [Ștefana Velisar Teodoreanu], CRC, 1977, 42, 1979, 7,
București, 1963 (în colaborare cu Maria Roth), Opere, 1980, 11, CL, 1987, 10; Ileana Berlogea, [Ștefana Velisar
VIII, București, 1967 (în colaborare cu Iuri Ionescu); D. Teodoreanu], RL, 1981, 4, CNT, 1982, 43; Zaharia Sân-
N. Mamin–Sibiriak, Povești și povestiri, București, 1955 georzan, „Șoapte întru asfințit”, CRC, 1981, 50; Profira
(în colaborare cu Maria Roth), Emelia vânătorul, Bucu- Sadoveanu, Ștefana Velisar Teodoreanu – 85 de ani, RL,
rești, 1963 (în colaborare cu Maria Roth); L. N. Tolstoi, 1982, 43; Fănuș Neagu, A doua carte cu prieteni, Bucu-
Hagi-Murad, București, 1955 (în colaborare cu Mihai rești, 1985, 50–53; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Floarea
Calmâcu), Opere, vol. VIII–IX: Ana Karenina, București, rară (Ștefana Velisar Teodoreanu la 90 de ani), RL, 1987,
659 Dicționarul general al literaturii române Vellescu
42; Ștefana Velisar Teodoreanu, RRI, IV, partea I, 410–421;
Constantin Ciopraga, Elegiile Ștefanei Velisar Teodo-
reanu, CRC, 1994, 29; Dicț. scriit. rom., IV, 728–730. C.Dt.
VELLESCU, Ștefan (26.XII.1838, Craiova – 2.X.1899,

București), publicist, memorialist, autor dramatic,
prozator, traducător. Fiu de avocat, V. nu termina-
se încă școala când, atras de teatru, fuge cu trupa
craioveană a lui C. Mihăileanu. Aventura ia sfârșit
destul de repede, fugarul fiind adus înapoi de fami-
lie și trimis la București, unde este încredințat unui
pension. V. însă, cucerit de măiestria actoricească
a lui Costache Caragiali sau a lui Matei Millo, re-
cidivează. El reușește chiar să obțină câteva mici
roluri, fiind angajat curând în ansamblul lui Millo.
Peste patru ani se întoarce în orașul de baștină, de
astă dată interpret în trupa lui Theodor Theodo-
rini. După alt interludiu bucureștean, se angajează
la teatrul din Iași, din această perioadă (1861–1865)
datând însemnările cuprinse în caietele lui de me-
morii. Revenit la București, în trupa lui Constantin
Dimitriade, creează personajul titular din piesa
Vornicul Bucioc a lui V.A. Urechia. Obținând o bur-
să în capitala Franței, V., ucenic la Conservator al
lui Fr. Régnier, va fi impresionat de stilul clasic al
societarilor Comediei Franceze. După trei ani, din
nou în țară, reapare pe scenă, distingându-se prin
maniera sobră, de austeritate clasică, a interpre-
tării. În urma unui concurs este numit profesor la
Catedra de declamație a Conservatorului bucureș-
tean (1873). V. a fost un adept al realismului segre-
Ștefan Vellescu în rolul titular
gat de naturalism, pe care îl repudiază, și degajat din Vornicul Bucioc de V.A. Urechia
de orice emfază și retorism (Despre declamațiune),
totodată un profesor cu merite deosebite, prin cla- literară”), Eu („Românul”), a compus câteva piese,
sa lui perindându-se o pleiadă de viitori mari ac- mai ales comedii, a elaborat studii și articole de is-
tori, printre care Grigore Manolescu, C.I. Nottara, toria și teoria teatrului. Prin revistele și ziarele vre-
Mihail Mateescu, Iancu Brezeanu, Vasile Toneanu, mii („Satyrul”, „Columna lui Traian”, „Literatorul”,
Ioan I. Livescu. În stagiunea 1883–1884 i s-a în-
„Revista literară”, „Atheneul român”, „Românul”
credințat direcția de scenă la Teatrul Național din
ș.a.) a mai publicat schițe și nuvele, monologuri
București. Figurează printre membrii fondatori ai
satirice, poezii și cronici literare. Timp de aproape
Ateneului Român. În 1871 deschide un institut par-
ticular, denumit mai întâi Institutul „Heliade”, apoi un an (1885) a dirijat „Revista literară”, în 1889 con-
Liceul „V. Alecsandri”. Deși retras din teatru, în 1899 duce „Revista românească”, iar în 1893–1894 este
este numit subdirector al Teatrului Național, dar proprietar și redactor al publicației „Albine și vies-
nu mult după deschiderea stagiunii contractează o pi”. V. respinge critica arogantă, judecătorească, la
pneumonie care îi este fatală. fel ca și pe aceea pedantă. După el, critica este o
V. a fost un publicist înzestrat, însă un scriitor artă. Inspirată de frumosul dintr-o operă, ea nu se
incert. A scris cronici dramatice (în „Țara”, „Tim- mărginește să judece și să dea verdicte, ci devine,
pul” ș.a.), uneori semnate cu pseudonime: Kent la rându-i, creatoare. Despre teatru, atât în „Albine
(la „Revista românească”), De la Craiova („Revista și viespi” (Teatru național), cât și în „Literatorul”
Vellescu Dicționarul general al literaturii române 660
(Despre declamațiune), „Atheneul român” (Des- Al. Dumas-fiul și E. de Girardin, Lumea în care ți-e
pre teatru) sau în conferințele de la Ateneu, V. are urât de Édouard Pailleron, Un amor fatal de Marc
o concepție limpede și consecventă. Teatrul fiind Fournier; Deputatul invalidat e o imitație după
antrenat într-un proces de decadență, regenerarea Eugène Morand. În „Societatea pentru învățătura
lui ar trebui să înceapă cu primenirea repertoriului. poporului român” (1871) publică prima scenă din
În locul dramaturgiei frivole, al piesei comerciale, Mizantropul de Molière. O „dramă națională” este
de ieftin divertisment, el propune o dramaturgie Radu Basarab sau Banul Olteniei, jucată în 1874.
realistă, subordonată unor scopuri morale și unor Prea târziu, semnată împreună cu Duiliu Zamfi-
interese sociale. Arta fiind chemată să înfrumuse- rescu, dezvoltă tema clasică a conflictului dintre
țeze natura, iar nu să o denatureze, trebuie să se dragoste și datorie. Amuzantă, dar facilă, Minci-
ferească „de a poetiza viciul”, de a exploata fap- nosul sau O căsătorie la Grand Hotel e o „comedie
te nesemnificative, născocite de o „imaginațiune locală”, adică localizată după Eugène Scribe. Hazul
bolnavă”. Opțiunea este în favoarea scrierilor din provine în bună parte din limbajul scâlciat, de al-
patrimoniul clasicismului, a tragediei îndeosebi, tfel o specialitate a autorului, care exploatează ace-
considerată o culme a artei dramatice. În artă V. lași procedeu de un comic absurd în sceneta Blond
avea nostalgia clasicismului. Multe idei despre sau brun (apărută ca și alte câteva, în „Literato-
teatru se regăsesc în caietele intitulate Memorii, rul”). Ceva din verva comediilor lui I.L. Caragiale
cele dintâi ale unui actor român, consemnate în se găsește aici. O spaimă este o comedie de salon,
intervalul dintre 1861 și 1865. Prețioase sub raport o farsă frivolă, în care doi soți își pun la încercare
documentar, chiar dacă adesea furate de subiecti- fidelitatea. În proza din paginile de revistă înclina-
vism, însemnările conțin interesante mărturii des-
ția de moralist a lui V., interesat de caractere, se dă
pre teatrul vremii, reflecții cu privire la meșteșugul
de îndată în vileag. Titlurile, chiar, sunt elocvente:
actoricesc, precum și considerații despre rosturile
Cămătarul (Un profil din trecut), Profiluri, Tipuri
morale și sociale ale artei pe care autorul o slujește.
de acum 20 de ani. Sunt fiziologii (Schițe din via-
O înclinație pentru memorialistică e sesizabilă la V.
ța contimporană) comprimate, surprinzând șarjat
În coloanele „Revistei literare” (1896–1899) el pu-
tipuri ale epocii, năravuri și patimi. Șarja nu este
blică un lung ciclu de articole sub formă de scrisori
foarte intensă, dar incisivă și cu pregnanță. O silue-
adresate lui Th. M. Stoenescu, cu titlul Pagini pen-
tă grotescă, aceea a cămătarului evreu, e conturată
tru istoria teatrului român. E un fel de compendiu
al mișcării teatrale românești, de la cele dintâi ma- cu oarecare finețe. Un „filosof”, aspirant la depu-
nifestări (incluzând și formele de teatru popular), tăție, ține un logos incoerent, inept, nu departe de
urmărindu-se îndeosebi apariția și afirmarea ideii caragialescul Marius Chicoș Rostogan. Maniera nu
de teatru național. Expunerea, vădind un anume este analitică, ci mai mult pitorească și spectacula-
talent epistolar, trece treptat în pură factologie, ră. Schița Bucureștenii la masă ar fi un soi de croni-
comentariul, din ce în ce mai discret, fiind învio- că satirică, vădind un bun spirit de observație, dar
rat de unele digresiuni mai spirituale. În critică umor mai puțin. Asemenea tipuri și schițe, croite
V., autor și al unei istorii a artei dramatice, lucrare într-o modalitate predominant gazetărească, mai
de compilație (O privire asupra istoriei generale a apar, sub pseudonimul Iao-Tsen-ki, în „Satyrul”.
artei teatrale, „Peleșul”, 1887–1888), se străduiește Pentru proză V. nu prea are condei. Nicolae și Spi-
să dea aserțiunilor sale un suport teoretic. Luând rea din Florești, compunere tezistă cu iz presămă-
apărarea „poemei biblice” Saul de Al. Macedonski nătorist, contrapune, într-o tranșantă antinomie
și Cincinat Pavelescu, aduce în discuție chestiunea morală, satul orașului, propovăduind, ca sursă a
libertății de invenție în raport cu canoanele clasice fericirii, munca. Moș Tudor, cu o ușoară patină de
care, după credința sa, nu sunt imuabile. Cu toată vechime, narează un episod din timpul domniei lui
ostilitatea teoretică față de localizări, V. a cochetat Matei Basarab. O nuvelă istorică este și Feciorul ba-
cu acest gen de scrieri. Ludovic al XI-lea de Casimir nului Udrea, cu o intrigă romanțioasă și dulceagă.
Delavigne devine în prelucrarea lui Moartea lui Lă- V. a mai scris poezii, unele în franțuzește, precum
pușneanu. A tradus piese ca Onoarea casei de Léon și fabule în versuri. Dar contribuția sa este legată în
Battu și Maurice Desvignes, Supliciul unei femei de special de teatru.
661 Dicționarul general al literaturii române Ventura
SCRIERI: Coconu Jenică, București, 1867; Teatrul și școa- tabere vrăjmașe, cât prin accentul pus pe tensiu-
la, București, 1870; Carmen Sylva. Meșterul Manole, Bu- nea confruntării între simțul onoarei și dragostea
curești, 1891. de viață: tânăra Șana se sinucide ca să evite rușinea
Repere bibliografice: Ștefan Vellescu, „Revista literară”, sclaviei în haremul păgânilor, iar tatăl ei, celnicul
1899, 27; I.L. Caragiale, Despre teatru, îngr. și pref. Simi- Hagi Steriu, împreună cu oamenii săi, nu ezită și
on Alterescu, București, 1957, 278–279; Anca Costa-Fo- nu se întreabă ce șanse de izbândă au împotrivin-
ru, Ștefan Vellescu, SCIA, teatru–muzică–cinematografie,
du-se lui Ali Pașa, tiran ce dispunea de o adevărată
1957, 3–4; Massoff, Teatr. rom., II, 54–55, 109–110, 203–
armată. Baladele, „cântări de vitejie, povestiri care
204, 483–484, III, passim; George Franga, Memoriile acto-
rului Ștefan Vellescu – manuscris original, SCIA, teatru– preamăresc faptele eroice ale neamului român din
muzică–cinematografie, 1966, 1; Brădățeanu, Istoria, I, Macedonia” (George Coșbuc), sunt scrise fluent,
333–334; Ist. teatr. Rom., II, passim; Florin Faifer, Ștefan chiar frumos, într-o sinteză a graiurilor aromâne pe
Vellescu sau Nostalgia clasicismului, ALIL, t. XXIV, 1973; care poetul le-a cunoscut bine și pe care știe să le
Dicț. lit. 1900, 898–899; Firan, Profiluri, II, 328–329. F.F. facă expresive în literatura sa epico-lirică. Din pă-
cate, la un moment dat V., îmbătat de succes, ajun-
VELO, Nicolae C. (1882, Muloviște, azi în Republi- ge să producă versuri în serie, ca un manufacturier.
ca Macedonia de Nord – 1924, București), poet,
SCRIERI: Di-t bana armânului, pref. Nuși Tulliu, Bucu-
prozator. Începe să învețe carte în comuna natală, rești, 1903; Cântițe junești, pref. George Coșbuc, Bucu-
apoi trece la liceul românesc din Bitolia, adevărată rești, 1905; [Poezii], în Antologie aromânească, îngr. Ta-
pepinieră de scriitori și cărturari aromâni. Tot aici che Papahagi, București, 1922, 317–329, în Antologie liri-
debutează în 1906 în paginile revistei „Lumina” cu că aromână, îngr. și pref. Hristu Cândroveanu, București,
poezia Fântâna vrearelei. Redacția îl menționează 1975, 193–201, în UVPA, 227–235; Shana shi ardirea-a
și într-o listă a colaboratorilor tipărită în 1907, deși Gramostil’ei, îngr. Tiberius Cunia, Syracuse, NY, 1991; ed.
nu mai publicase altceva. Mai figurează în calen- (Șana și arderea-a Gramostilei), pref. Hristu Cândroveau,
Constanța, 1991.
darul aromânesc „Grai bun”, la „Frățil’ia” și „Lilicea
Pindului”. Urmează la București Școala Științelor de Repere bibliografice: Șerban Cioculescu, O nouă „Anto-
logie lirică aromână”, RL, 1975, 42; Scarlat, Ist. poeziei, II,
Stat, care pregătea personal diplomatic. De altfel, a
201; Cândroveanu, Aromânii, 80–82. Hr.C.
ocupat posturi în consulatele României din Sofia
(interpret), Rusciuc (cancelar, 1907–1916; consul), VENTURA, Grigore (1840, Galați – 9.VII.1909, Bu-
Odessa și Moscova (viceconsul, 1918–1919). curești), gazetar, critic și autor dramatic, traducă-
Sub titlul Di-t bana armânului, carte semnată tor. Dintr-o familie înstărită, fiul Sultanei și al lui
Nicolae C. Velo Molovișteanu și dedicată tatălui Constantin Ventura își face studiile universitare în
său „ca semn de recunoștință și deosebită vrere”, V. Germania, luându-și licența în drept la Berlin. În-
publică în 1903 o culegere de proze scurte, urmată tors în țară în 1871, este ales deputat de Galați în
în 1905 de Cântițe junești, un fel de „cântece de vi- Camerele conservatoare. Era un om cu oarecare
tejie” prefațate de George Coșbuc. Aici și-a strâns ciudățenii, personaj distinct în boema bucureștea-
cele mai importante balade, care se aflau deja pe nă a vremii. Ar fi putut să aibă o viață fără griji, în-
buzele oricărui aromân trecut prin școală, multe trucât moștenise o avere însemnată. Dar averea o
recitate cu diferite ocazii. Dintre acestea, cea mai va irosi curând. V., care scosese la Galați un ziar în
cunoscută este Șana și ardirea-a Gramostil’ei, evo- limba franceză, odată strămutat la București, unde
care a marelui centru aromânesc aflat în masivul profesează avocatura, se consacră cu toată convin-
muntos Gramos din Grecia. Clădită pe ideea că gerea jurnalisticii. Scrie la gazete redactate în fran-
onoarea primează în orice împrejurare și în fața țuzește, între care „L’Orient” (devenită „L’Indépen-
oricăror interese, balada deplânge distrugerea așe- dance roumaine”, unde e director politic girant),
zării de bandele musulmane ale lui Ali Pașa către și la alte publicații, cum sunt „Românul”, „Epoca”,
sfârșitul secolului al XVIII-lea, după ce năruiseră și „Adevărul”, „Timpul”, „Națiunea”, „Conservatorul”,
înfloritoarea cetate culturală a Moscopolei, cântată „Universul”. Cu aptitudini muzicale, era și profe-
și ea de V. într-o altă baladă (cu două sute de ver- sor la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică.
suri). Dedicată „trubadurului nostru național Con- Acest boier extravagant, generos și risipitor sfârșeș-
stantin Belimace”, Șana… excelează nu atât prin te aproape sărac. Din căsătoria cu actrița Lea Ven-
recuperarea în vers a suflului ciocnirii celor două tura (Fanchette Vermont), sora pictorului Nicolae
Ventura Dicționarul general al literaturii române 662
pseudonimul Arutnev (anagrama numelui său),
V. face, de asemenea, o judicioasă, pătrunzătoare
critică dramatică. Era cunoscut ca un spirit mali-
țios și slobod în expresii, dar în cronici întreprinde
o analiză atentă, mai detașată, de obicei în limitele
urbanității. În epocă a fost un critic de autoritate.
S-a pronunțat și despre Năpasta lui I.L. Caragiale,
recunoscându-i virtuțile literare, dar socotind-o
neverosimilă mai ales sub raport psihologic. Sus-
ținea și o cronică muzicală, dovedind pricepere și
gust. Era, de altfel, un pianist cu manifestări con-
certistice la Ateneul Român și un compozitor ale
cărui melodii s-au bucurat de popularitate. A com-
pus și muzică de scenă, între altele pentru Fântâna
Blanduziei de V. Alecsandri. O istorie a muzicii, pe
care o preda și la Conservatorul din București, este
o traducere din germană pe care o publică în 1900:
Vermont și a traducătorului B.V. Vermont, a avut o
fiică, Maria Ventura, care va face o strălucită cari- Franz Brendel, Istoria muzicei în Italia, Germania
eră actoricească, devenind societară a Comediei și Franța de la începutul creștinismului până în zi-
Franceze. lele noastre. În conferința Despre originea muzicei
Ca jurnalist, V. e un temperament eminamente naționale, muzica noastră populară e dedusă din
polemic. Tonul articolelor sale este categoric, dur, cea orientală. V. a scris și versuri, în românește (în
adeseori brutal. Sub pseudonimele Dunăreanul și „Revista contimporană”) și în franceză („Revista
Un gălățean ori numai sub inițialele numelui, el orientală”, „L’Indépendance roumaine”). Poliglot,
desfășoară vreme îndelungată o tenace campanie traduce din germană, franceză, italiană piese ca
antidinastică. Intervențiile lui sunt inserate fie în Sappho de Franz Grillparzer (împreună cu Vasile
periodice ca „Epoca” și „Adevărul” (din ale căror Leonescu), Cinstea țărănească de Giovanni Verga,
redacții a făcut parte), fie în broșuri precum Ces- Alexandra de Richard Voss, Greva de Ludwig Ful-
tiunea dinastică în România (1888), cu o versiune da ș.a. Minate de un strident convenționalism,
în franceză (La Question dynastique en Roumanie), cu o compoziție dezlânată, piesele sale, în care se
și, reunind o serie de articole din „Adevărul”, în La practică o conversație așa-numită de salon, sunt
Fin d’une monarchie (1890). Cu o intransigență produse livrești (nu tocmai străine de repertoriul
spectaculoasă, V. denunță corupția partidelor po- franțuzesc), cu un limbaj prețios și afectat, vădind
litice, condițiile mizere din armată, erorile justiției, o mare slăbiciune pentru paradoxuri și butade. De
exploatarea țărănimii. El își propune să dezmintă năravul digresiunii, al divagației nu scapă nici una
ideea propășirii (economice, culturale etc.) sub din comediile de moravuri ale lui V. Intenția critică,
domnia regelui Carol I, la adresa căruia alcătuiește uneori satirică, este evidentă în aceste scrieri care
adevărate diatribe, cu vervă și cruzime de pamfle- iau în discuție, nu o dată oțios, aspecte ale vieții
tar. Admirator al lui C.A. Rosetti, deplânge declinul sociale și familiale, moravurile politice ale vremii,
și pervertirea idealurilor pașoptiste și sancționează chestiunea națională. Dar rezolvarea artistică e de
ceea ce el, la fel ca alții, numește jalnica parodiere multe ori facilă, de duioasă melodramă. Așa sunt
a instituțiilor politice apusene. Un cronicar mon- Cămătarul („Literatorul”, 1881), adaptare după
den, preocupat de vânători și baluri, se înfățișează Émile Augier – cu varianta mai veche O căsătorie
însă V. în „L’Indépendance roumaine”. Tonul, sur- în lumea mare (1871) –, Copila din flori („Revis-
prinzător, e mult mai ponderat, aproape reverenți- ta literară”, 1885), Prejudecăți („Revista idealistă”,
os, raporturile cu Palatul părând acum a fi din cele 1905), unde autorul ia apărarea unor victime ale
mai armonioase. Redacta din când în când și o bine prejudecăților obștești, incriminând pe un ton re-
informată cronică externă. Stilul său gazetăresc e toric societatea. A scris și piese istorice. Inspirată
ațâțat, nervos, de regulă tranșant și caustic. Sub din trecutul Franței, Marcela evocă masacrul din
663 Dicționarul general al literaturii române Verbiceanu
noaptea Sfântului Bartolomeu. Traian și Andrada stabilește la Calafat. Debutează cu satire încă din
(1893), alcătuită în colaborare cu Vasile Leonescu, primele clase de liceu, imitându-i pe Grigore Ale-
e, în fond, o melodramă deghizată, pe un pretext xandrescu și pe M. Eminescu, iar prima carte, co-
furnizat de istoria și de legendele luptelor dintre media Rikki-Tikki-Tavi, îi apare în 1922. A colabo-
daci și romani. Peste Dunăre (1879) – cu o acțiune rat cu versuri, cronici teatrale și cinematografice,
bizară și incoerentă – se desfășoară pe fundalul articole feministe sau referitoare la situația școlii,
războiului din 1877, ca și Curcanii (1878), piesa cea cu traduceri din François Villon și Selma Lagerlöf
mai reușită a lui V. Compusă sub impresia directă la „Licăriri” (Galați), „Viața românească”, „Adevărul
a bătăliei, în parte chiar pe front, drama surprinde literar și artistic”, „Tribuna Sibiului”, „Sfarmă-Pia-
starea de spirit a momentului, reușind să sugereze tră”, „Gândirea”, „Înălțarea” (Sibiu), „Ziarul nostru”,
întrucâtva febrilitatea încleștării, eroismul firesc al „Zorile” ș.a.
jertfei; a avut un mare succes, și încă unul de du- Reprezentată în stagiunea 1923–1924 a Teatrului
rată, meritul ei nefiind însă în primul rând literar. Național din București, aflat sub directoratul lui Va-
La opera dramatică a lui V., Arutnev ar fi putut să ljan, comedia „modernă” Rikki-Tikki-Tavi semnată
formuleze câteva obiecții esențiale. de V. a fost întâmpinată cu severitate de critică. Mai
SCRIERI: O căsătorie în lumea mare, București, 1871; concesiv, Liviu Rebreanu, în cronica pe care i-o de-
ed. (Căsătoriile în lumea mare), Galați, 1871; Cestiunea dică, îi găsise unele calități în pitoresc, dar mai ales
dinastică în România, București, 1888; La Fin d’une
în conturarea personajului central, înfățișat „cu o
monarchie, București, 1890; Teatru, I, București, 1893;
Traian și Andrada (în colaborare cu Vasile Leonescu), gingășie sălbatecă, în care parcă vibrează ceva din
București, 1893; Curcanii, Galați, 1878; ed. București, mangusta lui Kipling” (o nuvelă a scriitorului en-
1908; Copila din flori, București, 1908. Traduceri: Franz glez fusese, de altfel, sursa de inspirație a piesei).
Brendel, Istoria muzicei în Italia, Germania și Franța de Autoarea și-a tradus piesa în limba franceză, dar
la începutul creștinismului până în zilele noastre, Bucu- fără a o tipări. Netipărite și nereprezentate au ră-
rești, 1900. mas și dramele Logodnica lui Don Juan, compusă
Repere bibliografice: B. Brănișteanu, Grigore Ventura, în 1920 (revăzută și amplificată în 1960), și Anacro-
DMN, 1935, 1025; I. Massoff, Istoria Teatrului Națio- nicii, scrisă în 1921. V. colaborează și cu Societatea
nal din București. 1877–1937, București, 1937, 133–138; Română de Radiodifuziune, pregătind în 1931 pie-
Cosco, Bunica, 237–239; Călinescu, Ist. lit. (1941), 530,
sa Da capo al fine. Revine în 1939 cu Pălăria cu clo-
Ist. lit. (1982), 549; Grigore Tăușan, Aspecte literare. Fi-
losofi-scriitori, București, 1943, 133–138; Ioan I. Li- poței (trei acte și un prolog în versuri), comedie de
vescu, Amintiri și scrieri despre teatru, postfață Mihai succes, ce s-a jucat la București cu casa închisă, dar
Vasiliu, București, 1967, 59–61; Ist. teatr. Rom., II, 464– scoasă de pe afiș de o cabală a actorilor. Preocu-
465, passim; Ionuț Niculescu, Grigore Ventura, TTR, pată de rolul educativ al teatrului, publică în 1944
1975, 5; Brădățeanu, Istoria, II, 28–30; Dicț. lit. 1900, volumul Teatru școlar, cuprinzând scenete și piese
899–900; Modola, Dramaturgia, 329–330; Ioan Bre- scurte (Din vremea cronicarilor, Haiducii, Grigore
zeanu, Grigore Ventura, „Porto-Franco”, 2009, 10–12. F.F.
Alexandrescu, Capra cu trei iezi, Doina). Un an mai
VERBICEANU, Zoe (18.IX.1893, București – târziu scrie comedia Nastratin Hogea (trei acte în
30.XII.1975, Calafat), autoare dramatică, traducă- versuri populare), mai mult o povestire dialogată
toare. Este fiica Elisabetei (n. Drăgulescu) și a lui lipsită de valoare dramatică, deschizând stagiunea
Nicolae Verbiceanu, ofițer. Urmașă a unei familii 1946–1947 a Naționalului bucureștean; premiera e
de vechi boieri olteni scăpătați, face clasele prima- un eșec. Bună cunoscătoare a literaturii franceze,
re la București, trece la Școala Centrală din Craiova în 1953 V. dedică poetului François Villon scenariul
și din nou la București, la „Sf. Sava”, unde încheie în cinci acte Balada soartei, ce reconstituie episoa-
ciclul secundar dând examenele pregătite în partide din viața faimosului poet medieval. Textul, ur-
cular. Licențiată în română și franceză a Facultății mat de drama în proză Suprema iertare (alcătuită
de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, în 1958, cu un prolog și un epilog în versuri), a fost
predă aceste discipline în învățământul liceal și la lăsat în manuscris. Vivacitatea imaginativă, vizibilă
Academia Comercială din Capitală. A încercat să în majoritatea scrierilor semnate de V., se vădește
obțină un doctorat la Paris, dar din cauza sănătății și în Casa cu minuni, roman de o profundă sensi-
șubrede s-a văzut nevoită să renunțe. Din 1954 se bilitate în rememorarea copilăriei, apărut parțial în
Verdeş Dicționarul general al literaturii române 664
„Viața românească” în 1930–1931. Traducerile din (1989–1991), ulterior devenind cadru didactic la
literatura universală constituie altă componentă a Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în
preocupărilor acestei autoare. În stagiunea 1931– cadrul Catedrei de teoria literaturii; urcă toate
1932 a Teatrului Național bucureștean i se pune treptele până la gradul de profesor. Obţine docto-
în scenă o versiune după Comedia încurcăturilor ratul în 2002 cu teza Metafora: teorii şi interpretări
de Shakespeare. S-au păstrat în manuscris tran- contemporane. A debutat la revista „Luceafărul”, în
spuneri din Selma Lagerlöf, Iulia Hasdeu, Goethe, 1990, cu poeme (adnotate de Cristian Popescu).
ca și tălmăcirea unei serii de cincisprezece basme Despre autor se poate spune că este perceput ca fi-
din folclorul universal. Notabile sunt anecdotele ind apropiat de sau participant la mişcarea literară
din ciclul De-ale lui Nastratin (1974), în care V. a nouăzecistă şi de altfel el figurează printre autorii
prelucrat liber, bizuindu-se pe „tenacitatea memo- incluşi în bogata antologie Universitas. A fost oda-
riei”, aproape două sute din cele peste cinci sute tă un cenaclu…, editată în 2008, sub coordonarea
de anecdote despre renumitul hoge, consultate în lui Mircea Martin. Debutul editorial are loc în anul
anii 1944–1946 în colecția scriitorului polonez Al- 2000 cu romanul Muzici şi faze (Premiul Uniunii
bert Wesselski. Valoarea inițiativei rezidă nu numai Scriitorilor şi Premiul ASPRO), carte de succes,
în selecție și în identificarea prototipului printre care avea să fie reeditată în mai multe rânduri.
numeroasele variante în circulație, ci și în limbajul Mai e prezent cu eseuri critice şi cronici în „Con-
adecvat, accesibil și atrăgător al repovestirii. V. re- trapunct”, „România literară”, „Viaţa românească”,
alizează și o tălmăcire a Baladelor lui Villon (1940), „Euresis”, „Dilema”, „Cuvântul”, „Plural” ș.a.
căreia i se adaugă scenariul din 1953 și monografia Romanul Muzici şi faze (2000) a fost uneori cali-
Viața și opera lui François Villon (netipărită), cu- ficat drept „roman al adolescenţei” sau „roman de
prinzând un studiu (din care au apărut fragmente generaţie”, şi nu fără temei. Romanul conţine na-
în „Adevărul literar și artistic”), precum și traduce- rarea – mai precis: relatarea, comentată, enunţată
rea integrală a operei poetice. la persoana I – a unei succesiuni de întâmplări din
SCRIERI: Rikki-Tikki-Tavi, București, 1922; Teatru șco- viaţa unui tânăr, elev de liceu pe la sfârşitul anilor
lar, București, [1944]; De-ale lui Nastratin, Craiova, 1974; ’70 ai secolului trecut; elemente din carte permit
ed. îngr. și pref. Victor Olaru, Craiova, 1995. Traduceri: o datare destul de precisă: începutul verii anului
François Villon, Baladele lui…., introd. trad., București,
1978. Cu sprinteneală de condei, autorul face cre-
1940.
dibilă o voce a naratorului dotată cu o vervă mode-
Repere bibliografice: Romicus [Romulus Seișanu], „Ri- rată, cu un umor deseori acid, dar lipsit de răutate.
kki–Tikki–Tavi”, U, 1923, 245; Dim. Șerban, „Rikki-Tik-
Limbajul necenzurat, chiar buruienos, vivacitatea
ki-Tavi”, ALA, 1923, 147; Rebreanu, Opere, XIV, 168–169;
Aderca, Contribuții, I, 49; Șerban Cioculescu, „Baladele oralităţii, poziţia „rebelă” (temperată însă de funci-
lui François Villon”, VAA, 1941, 38; Octav Șuluțiu, „Ba- ara candoare a personajului) sunt atribute ale figu-
ladele lui François Villon”, G, 1941, 3–4; Ștefan Baciu, rii lui Tinuţ, protagonistul şi naratorul romanului.
„Nastratin Hogea”, „Libertatea”, 1946, 627; Alexandru Acţiunea propriu-zisă nu e o acumulare de peripe-
Olaru, Câteva date despre scriitoarea Zoe Verbiceanu, în ţii ori de întorsături dramatice, se întâmplă lucruri
Contribuții filologice, I, Craiova, 1972, 221–226; Firan, de toată ziua: Tinuţ şi colegii lui de clasă au fost sau
Macedonski–Arghezi, 442–443; Alexandru Olaru, Zoe Ver- vor merge în curând în cutare excursie într-o staţi-
biceanu. Memento, R, 1976, 1; Massoff, Teatr. rom., VIII,
une de munte; Tinuţ o iubeşte pe colega lui de cla-
370–371; Lovinescu, Sburătorul, IV, 34, passim; Dicț. scri-
it. rom., IV, 730–731; Firan, Profiluri, II, 330–331. A.Gț.
să Hari, care în cele din urmă acceptă „oficializa-
rea” prieteniei lor amoroase; Tinuţ are diverse mici
VERDEŞ, Ovidiu (13.IV.1963, Bucureşti), prozator, aventuri şi păţanii, plăcute ori neplăcute ş.a.m.d.
teoretician literar. Este fiul Floricăi Verdeș şi al lui Caracterul captivant al cărţii e asigurat de energia
Constantin-Andrei Verdeş, medici. Urmează la povestirii, de farmecul vocii naratoriale, de impre-
Bucureşti Liceul „Zoia Kosmodemianskaia” şi Fa- sia de autenticitate expresivă. Ca teoretician literar,
cultatea de Filologie a Universității, secţia româ- V. publică mai întâi volumele Metafora, un concept
nă–engleză (1981–1985). Până în 1989 e profesor deschis (2004) şi Metaforă şi metafizică: patru studii
în comuna Breţcu, judeţul Covasna, apoi la Sfântu de caz (2005), referitoare la Heidegger, Nietzsche,
Gheorghe. Lucrează la Editura Academiei Române Blaga și Derrida, texte bazate pe teza de doctorat.
665 Dicționarul general al literaturii române Verea
Sunt studii de istorie a teoriei literare referitoare la Nicolae Vermont la zugrăvirea unor biserici. Se în-
metaforă, un concept cu imensă cuprindere, care scrie la Facultatea de Medicină din București, pe
a înregistrat o multitudine de accepţiuni şi ale că- care o va absolvi în 1902. Își ia doctoratul în 1905,
rui interpretări sau utilizări succesive diferite, sunt un al doilea doctorat obținându-l în 1909, la Paris,
reperate, desluşite şi comentate în primul volum, unde se specializează în otorinolaringologie; cu un
în vreme ce în al doilea este oferită o demonstraţie an înainte întemeiase, împreună cu alți medici, la
de vervă hermeneutică. Ambele sunt lucrări con- București, Societatea de Otorinolaringologie. Con-
sistente, de compilaţie oportun orientată şi struc- comitent cu medicina – a fost și medic al Teatrului
turată şi de comentariu cu deschidere filosofică, Național și al Operei din București –, a practicat zi-
întemeiate pe o bibliografie bogată. Lucrarea Te- aristica și a scris literatură. Debutează cu versuri,
orie literară contemporană: teme, autori, abordări în 1895, la săptămânalul „Lumea nouă literară și
(2008) are o structură superior didactică privind o științifică”; Mihai Codreanu și Moni Ghelerter își
disciplină proteică, multiformă, a cărei cartogra- amintesc că începuse să scrie poezii aproape de
fiere necesită erudiţie şi iscusinţă interpretativă şi copil. Publică articole pe subiecte diverse, mai cu
scripturală. Cartea, organizată în trei părţi: Aspecte seamă cronici dramatice, în „Curentul nou”, „Gaze-
ale interpretării, Moştenirea ale structuralismului ta evreească”, „Lumea nouă”, „Lupta”, „Cronicarul”,
și Genuri de frontieră, reunește studii, în parte pu- „Lumea israelită”, „Facla”, „Adevărul literar și artis-
blicate anterior în periodice, vizând teoriile unor tic”, „Puntea de fildeș”, „Mișcarea”, „Rampa”, „Vre-
importanți autori contemporani, români și străini: mea”, „Propilee literare”, „Noua revistă română”,
Paul Cornea, Mihai I. Spăriosu, Paul Ricœur, Ro- „Adevărul ilustrat”, „Adam” ș.a. În 1910, în „Facla”,
land Barthes, Toma Pavel, Gheorghe Crăciun, Phi- îi apar fragmente din poemul dramatic în versuri
lippe Lejeune, Jacques Lacan, Paul de Man. „Să nu-ți faci idoli!…” (dedicat actriței Elvira Po-
SCRIERI: Muzici şi faze, Bucureşti, 2000; Metafora, un pescu), editat în 1914 și pus în scenă, în 1920, de
concept deschis, Bucureşti, 2004; Metaforă şi metafizică Compania Excelsior (cu Elvira Popescu, Ion Ma-
: patru studii de caz, Bucureşti, 2005; Teorie literară con- nolescu și George Storin), mai târziu și ecranizat.
temporană : teme, autori, abordări, Bucureşti, 2008. Tra-
Alt poem, tragicomic, tot în versuri, Apollonius din
duceri: Mihai I. Spăriosu, Resurecția lui Dionysos. Jocul
și dimensiunea estetică în discursul filosofic și științific
Tyane, s-a reprezentat și tipărit în 1932. În anul ur-
modern, postfața trad., Bucureşti, 1997. mător i‑a apărut piesa Delfinii din Vaikiki, purtând
Repere bibliografice: Carmen Muşat, Prin vămile ado-
supratitlul Teatru de cetit. Sub pseudonimul I. Pâr-
lescenţei, OC, 2000, 16; Mihai Iovănel, Faze şi doar atât, vu (Ciuin) publică, în 1915, o continuare a dramei
ALA, 2001, 595; Vasile, Proza, 327–329; Voncu, Secven- Manasse de Ronetti-Roman, intitulată După moar-
țe, II, 75–76; Dorica Boltaşu, „Muzici şi faze”, OC, 2004, tea lui Manasse. A scos și un volum de poezii, Iașii.
240; Oliver Anghel, „Muzici şi faze”, „Calende”, 2005, 2–4; Icoanele. Visătorii (1917), ilustrat cu desene proprii,
Oana Fotache, O sistematică a metaforei, OC, 2005, 280; inspirate după monografia Orașul Iași a lui N.A.
Ana Băicoianu, Despre metaforă în filosofie, OC, 2005, Bogdan. Mai figurează ca ilustrator la cartea lui A.
280; Cristea-Enache, București, 497–504; Mihăilescu, Lit.
Nora Fâșii din viața noastră (1903) – alături de Ni-
rom. postceaușism, II, 318–320; Alex Goldiş, Hermeneuti-
colae Vermont – și, cu schițe și desene, la propria
ca la putere, ST, 2007, 4–5. N.Br.
lucrare de educație sanitară și medicină populară
VEREA, Adrian (pseudonim al lui Adolf Wechsler; Din suferințele copiilor noștri (1922). E. Lovinescu
27.XI.1876, Botoșani – 7.V.1944, București), poet, îl menționează, între 1925 și 1929, chiar până prin
autor dramatic. Este nepot al poetului Twi Herș 1934, ca prezență relativ consecventă la ședințele
Gutman. După absolvirea școlii primare, intră la Sburătorului, citind – uneori în aprobarea asisten-
Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Iași, unde este ței („succes de ilaritate, umor”) – din textele sale
coleg cu Mihai Codreanu, și paralel frecventează dramatice.
Școala de Belle-Arte. Admirator al lui C. Dobro- În volumul Iașii. Icoanele. Visătorii, de factură
geanu-Gherea, s-a atașat mișcării socialiste și, drept autobiografică, V. adună „stihurile publicate răzleț
urmare, este eliminat din liceu. Își încheie studiile în urmă cu douăzeci de ani”. Primul ciclu din cele
secundare la Liceul „Mihai Viteazul” din București patru care structurează sumarul, Iașii, evocă pei-
(1897). Având vocație de pictor, îl secondează pe saje, monumente și locuri din capitala Moldovei
Verejanu Dicționarul general al literaturii române 666
și din împrejurimi (Copoul, Mitropolia, Cetățuia, la Teatrul Național din București de Paul Gusty, a
Socola, Galata, grădinile Perjoaia și Trei Sarmale, fost interpretată de Ion Manolescu, Marietta Anca,
cimitirul, Tătărașii, „bătrânul Arc distrus”), și mai I. Pop-Marțian, Ion Finteșteanu, N. Bălțățeanu,
ales liceul, colegii de școală, elanurile, iluziile ado- Maria Ventura ș.a. Ultima piesă a lui V., comedia
lescentine. Starea ce se degajă din versuri e duio- Delfinii din Vaikiki, a cărei acțiune se petrece în
șia, iar expresia poetică amintește de M. Eminescu, Honolulu, se caracterizează printr-o culoare locală
George Coșbuc și Al. Vlahuță, uneori și de G. Topîr- de-a dreptul orgiastică; „delfinii” sunt vilegiaturiști
ceanu. Cât despre teatru, o autentică realizare a lui din întreaga lume, dar și localnici de toate rasele,
V., pe nedrept ignorată, este drama După moartea care se coc toată ziua la soare. Situațiile sunt însă
lui Manasse, care preia din piesa lui Ronetti-Ro- de domeniul erotomaniei și al patologicului. Dacă
man personajele principale, cu excepția celui titu- se face abstracție de exotism, interesul comediei
lar. În locul lui este imaginat altul, care vădește o rămâne mai mult medical decât literar. Între cele
mentalitate etnico-religioasă diametral opusă. Este vreo douăzeci de piese pe care le-ar fi avut gata, V.
vorba despre Tănase Frunză, un antisemit scelerat. menționează, într-un interviu, comediile Duduia
La zece ani de la căsătoria cu Lelia, Matei Frunză e din Frunzeni și Răpirea doamnei Malac, alături de
pe punctul de a ajunge ministru. Vărul său, Tănase dramele Yoshivara, Disciplina și Delir (un fragment
Frunză, membru al guvernului, se opune însă din fusese tipărit în 1925 în „Puntea de fildeș”). Din pă-
răsputeri includerii în cabinet a soțului unei evrei- cate, toate aceste texte dramatice anunțate cu pa-
ce. Condiția pentru a-l accepta drept coleg e des- naș, dimpreună cu alte manuscrise au dispărut în
părțirea de cea pe care acesta continuă să o iubeas- bombardamentul din 7 mai 1944, eveniment tragic
că. Conflictul se acutizează până la limitele verosi- căruia și V. avea să-i cadă victimă.
milului. Văzând că amândoi se mențin pe poziții, SCRIERI: „Să nu-ți faci idoli!…”, București, [1914]; După
Lelia ia hotărârea de a se jerfi pentru cariera soțu- moartea lui Manasse. O urmare la drama „Manasse” a lui
lui, dar fără a reuși să-l convingă că e sinceră. Umi- Ronetti-Roman, București, 1915; Iașii. Icoanele. Visătorii,
lită, ea se înapoiază la părinți, care nu înțeleg totuși cu desenele autorului, București, 1917; Apollonius din
de ce fiica lor renunță la avantajele situației sociale Tyane, București, [1932]; Teatru de cetit, vol. I: Delfinii
din Vaikiki, București, 1933.
ce se prefigurează. Între Lelia și Matei urmează dis-
cuții cu implicații de cazuistică psihologică frizând Repere bibliografice: S. G. Tăutu [S. Grosman], „Iașii.
Icoanele. Visătorii”, „Gazeta Bucureștilor”, 1918, 385; I.
patologicul. În final, prin intervenția unei rude,
B. [I. Brucăr], „Iașii. Icoanele. Visătorii”, „Lumea evree”,
Lelia își părăsește soțul, iar Matei acceptă să fie 1919, 5; Emil D. Fagure, „Să nu-ți faci idoli!…”, ADV,
desemnat ministru. Mai puțin convingătoare, deși 1920, 11 046; Carol Drimer, Studii critice, III, Iași, 1928,
au văzut luminile rampei, sunt poemele dramatice 105–132; V. Timuș, „Apollonius din Tyane”, RP, 1932, 4
„Să nu‑ți faci idoli!…” și Apollonius din Tyane, ve- 273; Lovinescu, Memorii, II, 248–249; Podoleanu, 60
tuste chiar de la apariție, și prin subiect, și prin ma- scriitori, II, 353–356; R. Marent, Scriitorul doctor Adrian
niera teatrului în versuri. Protagonistul celei de-a Verea, „Era nouă”, 1946, 477; Encycl. jud., XIV, 420, 428;
doua piese este un ascet intransigent și un misogin Corneliu Ionescu, Un medic scriitor aproape necunos-
feroce, care clamează împotriva desfrânatei dansa- cut, „Viața medicală”, 1989, 1; Bejenaru, Dicț. botoșăne-
nilor, 267; Lovinescu, Sburătorul, II–III, passim; Adrian
toare Chimena precum Ioan Botezătorul împotriva
Verea, DRI, V, 311–313; Mihail Mihailide, Medici scriitori
Herodiadei, dar îi cade victimă. Cuprins de remuș- și publiciști români, București, 2003, 272–273, 373. D.Mc.
cări, indignat, Apollonius blestemă lumea decăzu-
tă și, drept urmare, cetățenii Alexandriei încep su- VEREJANU, Renata (22.X.1949, Verejeni–Soro-
bit să moară. Îngroziți, cei rămași în viață încearcă ca), poetă, eseistă. Este fiica Anei (n. Cotruță) și a
și prin implorări, și prin violență să-l determine să lui Gheorghe Tcaci, țărani. Își începe învățătura
ridice afurisenia. Făcătorul de minuni rezistă, însă la școala din satul natal. Urmează Facultatea de
în cele din urmă se lasă înduplecat de Chimena, Ingineri economiști la Institutul Politehnic din
care îi declară public iubire, apoi dansează frenetic, Chișinău (1966–1971) și cursuri fără frecvență la
înnebunind mulțimea. Totuși, Apollonius o lasă pe Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Mos-
Chimena să plece cu ultimul ei iubit. „Farsă în veș- cova (1974–1980); își pregătește și ia doctoratul la
mânt antic”, Apollonius din Tyane, pusă în scenă Facultatea de Litere a Universității din București
667 Dicționarul general al literaturii române Verejanu
(1998–2002). Este revizor la Ministerul de Finanțe, întruchipând o atitudine justițiară. În acord cu lite-
cercetător științific la Muzeul de Literatură „Dimi- ratura mesianică scrisă în Basarabia, poezia repre-
trie Cantemir” din Chișinău, redactor-șef la Teatrul zintă, și pentru V., un martiriu plasat sub semnul
„Ion Creangă” (din 1989). Fondează cenaclul Grai destinului asumat, acela al slujirii unui popor „cu
Matern (1988), una dintre primele structuri ale so- jalea în desagă”. Astfel, scrisul devine confesiune,
cietății civile din stânga Prutului, Agenția de Pre- iar semnificația poeziei este căutată în expresia
să a Tinerilor Jurnaliști AMP-Internațional (1991), imediată, frustă: „Scrisorile mele imaginare capă-
Federația din Moldova a Asociațiilor, Centrelor și tă înțeles/ Doar fiind developate cinstit pe hârtie”.
Cluburile UNESCO (2000), Cluburile Consiliului Însă această sinceritate, înțeleasă programatic, nu
Europei (2001) ș.a. Se implică în viața socială cu se transformă întotdeauna în act artistic. Versurile,
diverse ONG-uri și proiecte, o mare parte vizând produse în cascadă, par deseori improvizate, neș-
susținerea copiilor talentați și cu o condiție mate- lefuite, multe procedări expresive rămân nefuncți-
rială precară. Inițiază revista „Micul prinţ” (1992) onale în economia poemului și, în general, nu au
şi ziarul „Copiii Europei” (1997). Debutează la „Ti- calități stilistice deosebite.
nerimea Moldovei” în 1966 și editorial cu plache- SCRIERI: Până la dragoste, pref. Emilian Bucov, Chiși-
ta Până la dragoste, apărută în 1979. Mai publică nău, 1979; Ofrandă omeniei, Chișinău, 1989; ed. Chiși-
versuri și articole în „Femeia Moldovei”, „Cultura”, nău, 1993; a Munci, a Iubi, a Trăi, Chișinău, 2006; Stema
„Nistru”, „Columna”, „Literatura şi arta”, „Viața Ba- destinului, Chișinău, 2006; Vânzătorul vârstelor, I–II,
sarabiei”, „Chișinăul de seară” ș.a. Din 2006 devine Chișinău, 2006; În lumea Renatei Verejanu (maxime și
editorul propriilor cărți, nu puține la număr. Este cugetări), Chișinău, 2008; 101 poeme, București, 2009;
În lumea Renatei Verejanu (interviuri), Chișinău, 2009;
distinsă cu Premiul „Maxim Gorki” (1983), Diplo-
În lumea Renatei Verejanu (societatea civilă), Chișinău,
ma Societății Române de Radiodifuziune (2000),
2010; Acest timp al iubirii, Chișinău, 2010; Fără erou în-
Premiul Salonului Internațional de Carte (Chiși- semnat, Chișinău, 2010; Inventarierea simțurilor, Chi-
nău, 2007, 2009) cu titlul Om Emerit al Republicii șinău, 2010; Nu suport frumusețea perfectă, Chișinău,
Moldova (2010) ș.a. 2010; Poporul meu cu jalea în desagă, Chișinău, 2010;
După debutul din 1979, cărțile înaintate la edi- Stăpân pe suflet, Chișinău, 2010; Virgula amendată, Chi-
tură de V. sunt respinse de cenzura comunistă, ceea șinău, 2010; Cadoul florii, Chișinău, 2011; Colindele iu-
ce face ca Ofrandă omeniei, apărută în 1989, să fie birii, Chișinău, 2011; Dreptul de mamă, Chișinău, 2011;
o antologie ce însumează cinci cărți: Virgula amen- Drum spre adevăr, Chișinău, 2011; Eu am dreptul, Chiși-
dată, Inventarierea simțurilor, Drum spre adevăr, nău, 2011; Oameni dragi, Chișinău, 2011; Soarele pătrat,
Chișinău, 2011; Cenaclul Grai Matern, Chișinău, 2012;
Oameni dragi și Fără erou însemnat, publicate și
Chișinău–București, București–Chișinău, Chișinău, 2012;
ca ediții aparte după 1990. Deși alăturată de Nico- Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare, Chișinău,
lae Dabija literaturii scrise de generația „ochiului 2012; Generația dintre secole, Chișinău, 2012; Geniul in-
al treilea”, versurile publicate de V. au puține tră- vizibil, Chișinău, 2012; Interviuri neconvenționale din
sături comune cu cele ale poeților care debutează perioada 1991–2011, Chișinău, 2012; La o margine de
în anii ’70, preocupați de reabilitarea poeticului, și ieri, Chișinău, 2012; Metafora nemuririi, Chișinău, 2012;
se înscrie mai curând în literatura angajată civic, Opinii: despre un secol mizerabil și politicienii săi, Chiși-
spre care își îndreaptă atenția aceiași poeți în anii nău, 2012; Pledoariile Renatei Verejanu, Chișinău, 2012;
perestroikăi. Tema patriei este articulată pe o con- Provocați-mă... să devin genială, Chișinău, 2012.
duită morală, etnicul este asimilat eticului, astfel Repere bibliografice: Ion Ciocanu, Cartea Renatei Vere-
încât sentimentul național și devotamentul civic janu, LA, 1990, 3 mai; Victor Ladaniuc, „Dar supusă nu
sunt exploatate ca valori general-umane. Neocoli- pot fi”, „Moldova suverană”, 1990, 18 ianuarie; Dan Cos-
te, [Renata Verejanu], DEP, 1991, 1 mai, 12 mai; Cimpoi,
te de retorism, multe poeme din abundenta pro-
Ist. lit. Basarabia, 231–232; Femei din Moldova, îngr. Iurie
ducție a autoarei exaltă câștigurile democrației, în- Colesnic, Chişinău, 2000, 299; Elena Tamazlâcaru, „sunt
scrise într-un spațiu „fără dictatori” și „fără călăi”, acea melodie”, LA, 2009, 22 octombrie; Dicț. Chișinău,
în care locuiește o „inteligentă populație”, liberă și 567; Nicolae Dabija, O generație completă, LA, 2012, 1
trează. Figura poetului se situează în permanență noiembrie; Geniul invizibil al poeziei basarabene. Poe-
în fața provocărilor venite dinspre societate și lu- zia Renatei Verejanu recitită peste ani, îngr. Dan Vereja-
mea politică, diseminează și ordonează valorile, nu, coordonator Mihai Cimpoi, Chișinău, 2012. Mr.M.
Veress Dicționarul general al literaturii române 668
VERESS Zoltán (25.II.1936, Cluj – 4.II.2013, [Princepele], București, 1975; Mihnea Gheorghiu, Pathe-
Stockholm), traducător. Frecventează liceul în tica ’77, București, 1977; Ecaterina Oproiu, 3x8 meg a vé-
orașul natal, întrerupt între 1952 și 1954, în urma gtelen [3x8 plus infinitul], București, 1977; Alexandru Mi-
arestării și a condamnării sale la închisoare. Obți- tru, Mesék [Povești], București, 1978; George Macovescu,
A főld várazsa [Farmecul pământului], București, 1978;
ne bacalaureatul în 1955, iar după un an de studii
Ion Brad, Kápu zarul, Kapu tárul [Descoperirea famili-
teologice se înscrie la Facultatea de Filologie a Uni-
ei], București, 1979 (în colaborare cu Győrgy Beke); Ion
versității din Cluj, de unde este exmatriculat peste Agârbiceanu, Dura lex. Elbeszélésk [Dura lex. Povestiri],
doi ani. Va absolvi facultatea abia în 1974, la cur- pref. Mircea Zaciu, București, 1979 (în colaborare cu Te-
suri fără frecvență. În perioada 1962–1970 lucrează legdy Magda); Ion Noja, Függőhidak [Poduri suspenda-
în redacția revistei „Utunk”, fiind mai întâi corector, te], București, 1983; Irimie Străuț, Jőn a husvéti nyuszi
apoi redactor, iar în 1970 devine redactor al săptă- [Ion iepurașul de Paște], Cluj-Napoca, 2011 (în colabora-
mânalului „A Hét”. Între 1971 și 1985 conduce ru- re cu Bokor Katalin).
brica științifică a revistei „Korunk” din Cluj. În 1986 Repere bibliografice: Szász János, Marcel Bresla-
se stabilește în Suedia, unde coordonează revista șu a lirikus, „Igaz szó”, 1964, 2; Dávid Gyula, Vasi-
„Új kéve” din Stockholm. Debutează cu versuri la le Voiculescu-az utolsó varázsló, „Utunk”, 1970, 12;
„Utunk” în 1956. A mai scris literatură pentru copii: Metz Katalin, Vasile Voiculescu, „Az álombeli őz”,
Doi cocoși aventuroși, tălmăcire în românește de „Igaz szó”, 1970, 4; Marosi Péter, Un premiu binemeri-
Ioanichie Olteanu și Vânătoare de rațe, tradusă de tat, TR, 1970, 8; Beke, Fără interpret, 616–623; Új ma-
gyar irodalmi lexikon, Budapesta, 1994, 2243–2244;
Gelu Păteanu, ambele în 1965, ș.a.
Rom. magy. ir. lex, vol. V, partea 2, 1145–1147. O.K.
V. traduce în limba maghiară, cu pricepere și
sensibilitate, din proza și poezia românească. Îl VEREȘ, Grigore (25.II.1934, Bidiu, j. Bistrița-Năsă-
preocupă îndeosebi literatura contemporană, dar ud – 16.IV.1998, Iași), anglist. Este fiul Ludovicăi și
semnează versiuni reușite și din scriitorii clasici: al lui Ioan Vereș, țărani. Urmează școala generală
din teatrul lui Vasile Alecsandri (Fântâna Blandu- la Lechința, Liceul „George Coșbuc” din Năsăud și
ziei), din lirica lui M. Eminescu și a lui George Coș- Facultatea de Filologie, secția engleză–română, a
buc. Dintre poeții contemporani selectează nume Universității din București (1953–1957). Angajat în
ca Marcel Breslașu, Nina Cassian, Vlaicu Bârna, Ion ultimul an de studii ca asistent de limba engleză la
Noja. Preferințele sale – după cum mărturisește Institutul de Științe Sociale de pe lângă CC al PMR,
într-un interviu – se îndreaptă totuși către proză, în 1958 este condamnat la închisoare corecțională
dovadă și traducerile sale din povestirile sau nuve- pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. După
lele lui Ion Agârbiceanu, V. Voiculescu și ale lui D.R.
eliberare (în 1959) lucrează ca electrician la Brăila
Popescu. Pentru cele dintâi i se acordă Premiul
și Iași, economist la Câmpulung Moldovenesc, in-
Uniunii Scriitorilor în 1969, iar pentru tălmăcirea
terpret-traducător la Suceava, șef de birou la Ser-
romanului Princepele de Eugen Barbu este dis-
viciul de protocol al unei întreprinderi ieșene. În
tins în 1975 cu Premiul Asociației Scriitorilor din
1964 intră în învățământ, la Suceava, ca asistent la
Cluj-Napoca.
Catedra de limba și literatura română a Institutului
Traduceri: Victor Eftimiu, Kínai gyermekek [Copiii din
Pedagogic, apoi ca lector la Universitatea Populară.
China], București, 1959, Prométheusz [Prometeu], Bucu-
rești, 1971, 121 szonett [121 sonete], București, 1977; Va-
Din 1966 este membru (din 1982 șef) al Catedrei de
sile Alecsandri, Színmüvek [Teatru], București, 1961 (în limbi și literaturi germanice la Facultatea de Filolo-
colaborare cu Köllő Károly și Sz. Nagy Géza); Vlaicu Bâr- gie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în
na, Varga Katalin regénye [Romanul Ecaterinei Varga], 1992 devenind profesor; deține un timp și funcția
București, 1963; Marcel Breslașu, Mese a szóról [O nouă de prorector. Își susține doctoratul în 1975 cu teza
poveste a vorbei], București, 1963; Nina Cassian, Tarka Receptarea operei lui Charles Dickens în România.
album [Curcubeul], București, 1963 (în colaborare cu A beneficiat de stagii de specializare în Statele Uni-
Jancsik Pál); George Coșbuc, Költemények [Poezii], Bu-
te ale Americii (1974), Marea Britanie (Cambridge)
curești, 1964 (în colaborare); M. Eminescu, Költemények
[Poezii], București, 1966 (în colaborare); D.R. Popescu, și Germania (Freiburg, 1984, 1991). Debutează în
Fehér eső [Ploaia albă], București, 1969; V. Voiculescu, Az 1968 la „Iașul literar” și mai publică în „Analele
álombeli őz [Căprioara din vis], București, 1969, Zahei, a științifice ale Universității «Al. I. Cuza»”, „Synthe-
vak [Zahei orbul], Cluj, 1972; Eugen Barbu, A Fejedelem sis”, „Cronica” ș.a. A coordonat la Editura Polirom
669 Dicționarul general al literaturii române Veritas
din Iași seria „Student’s Companion to English Directori: Mihail Șerban și Gheorghe Șoimu. Cei doi
Grammar”. tineri directori, unul scriitor și celălalt gazetar, își
Preocupat cu precădere de epoca literaturii vic- declară intențiile într-un mod insolit, semnând fie-
toriene, pe lângă un curs dedicat acestei perioade, care câte un text ce poate fi considerat articol-pro-
V. este autorul a două cărți, Opera lui Charles Dic- gram: Mihail Șerban – Mai departe, prin tradiție...
kens în România (1982) și monografia Charles Dic- și George Șoimu – Preludiu, acesta din urmă încer-
kens (1984), mult mai personală fiind prima. Aici când să precizeze aspirația publicației: „Debutăm
se examinează minuțios receptarea operei marelui cu o gazetă în care teatrul va fi privit altfel decât
prozator englez, de la prima ei semnalare în pre- până acum [...]. Vom publica articole scrise de ac-
sa românească („Gazeta de Transilvania”, 1842) la tori”. Se promite, de asemenea, realizarea unor
consemnarea interesului manifestat de mulți in- numere festive consacrate „scriitorilor și actorilor
telectuali români (în 1856 Titu Maiorescu își nota morți, peste care colbul uitării și-a țesut păienjeni-
în jurnal că a început să-l citească pe Dickens), șul ingratitudinii umane”. Dar V., dispărută repede,
de la cele dintâi schițe și nuvele traduse în reviste oferă sumare eclectice, fără o structură conturată.
până la tipărirea primului volum de proză scurtă, Poezie semnează Virgil Carianopol (Autobiografie),
O noapte de Crăciun (1897), și până la versiunea in- Matei Alexandrescu (Ursitoare), Radu Gyr (Sânge-
tegrală în românește a unui roman, David Copper- le meu fumegând), proza e reprezentată de Coca
field (1929). Tălmăcirile sistematice de după 1944 Farago („Mi-e drag orașul în care m-am născut”:
sunt, de asemenea, menționate și analizate atent. Craiova, o evocare a orașului natal prin persona-
Cel mai substanțial capitol al cărții este consa- lități, străzi, parcuri, lăcașe de cultură), Lucrezzia
crat romanelor David Copperfield (tradus de Ioan Karnabatt (Capri: insulă de aur), Mihail Șerban
Comșa), Martin Chuzzlewit (transpus de Mihnea (Vis). Sub pseudonimul George Lotru, George Les-
Gheorghiu), Misterul lui Edwin Drood (tălmăcit de nea traduce din Serghei Esenin și din poetul polo-
Neculai Popescu), Poveste despre două orașe (ver-
nez Tytus Czyżewski. În primul număr Ionel Teo-
siune de Antoaneta Ralian), Marile speranțe (tra-
doreanu creionează un portret sentimental al lui
dus de I. Călin), Documentele postume ale clubului
Mihail Sadoveanu, în care este rememorată cunoș-
Pickwick (transpus de Ion Pas și Neculai Popescu),
tința cu marele prozator, dar și cu G. Ibrăileanu și
Casa umbrelor (traducere de Costache Popa). Din
cu G. Topîrceanu, petrecută la îndemnul și în casa
monografia despre Charles Dickens se desprind
lui Demostene Botez, unde revista „Însemnări lite-
atât imaginea timpului în care a trăit acesta, cât
rare” își stabilise efemer redacția; numărul 3 inse-
și profilul unui autor complex, sintetizând orien-
rează un fragment (Domnica plânge...) din Prăva-
tări contradictorii, dar adesea receptat pe o unică
le-Baba, romanul lui Ionel Teodoreanu. Mircea Eli-
dimensiune.
ade dă comentariul intitulat Teama de necunoscut,
SCRIERI: Opera lui Charles Dickens în România, Bucu-
Ion Frunzetti figurează cu textul polemic Pictura
rești, 1982; Charles Dickens, București, 1984; A Course in
Nineteenth Century and Early Twentieth Century English românească, replică la un articol al Olgăi Greceanu
Literature and Civilization, partea I: The Novel, partea despre începuturile picturii naționale, iar Virgil Ca-
II: Poetry, Iași, 1979–1983. Traduceri: Christian Barnard, rianopol cu Popas în literatură, unde dezaprobă
Inima nu trebuie să moară, Iași, 1988. invidia și egoismul ce caracterizează tagma scrii-
Repere bibliografice: Alexandru Zub, Receptarea li- toricească, aducând un elogiu modestiei unor po-
terară în orizontul istoriei, ATN, 1983, 2; Rodica Albu, eți ca George Gregorian, I. Gr. Periețeanu și Iovan
„Opera lui Charles Dickens în România”, AUI, litera- Dučić. O recenzie necruțătoare la traducerea lui
tură, t. XXIX, 1983; Ștefan Avădanei, [Grigore Vereș], N. Bogdan din Plutarh, Viețile paralele ale oameni-
AUI, literatură, t. XXXII, 1986, „Monitorul”, 1998, 16 lor iluștri: Alexandru cel Mare și G. Iulius Caesar, îi
octombrie; Emilia Chiscop, A murit prof. dr. Grigo-
aparține lui N.I. Barbu. Din când în când se includ
re Vereș, „Monitorul”, 1998, 17 aprilie; Titus Ravei-
ca, Memoria amfiteatrelor, III, Iași, 2001, 157–162. I.D. și epigrame iscălite G.L. (George Lesnea) sau Marin
Găiseanu. Pentru a stimula interesul cititorilor, câ-
VERITAS, revistă apărută la București între 24 iunie teva inserturi anunță colaborarea viitoare a scriito-
și 15 octombrie 1939 (trei numere), având subtitlul rilor Al. O. Teodoreanu și George Dorul Dumitrescu
„Săptămânal de literatură, teatru și cinematograf”. și a lui Mihail Boerescu, „fost ministru”. La „Cronica
Vermont Dicționarul general al literaturii române 670
literară” C. Pârlea recenzează placheta Cetatea cu construcții sintactice greșite, limba în care V. și-a
duhuri a lui Vintilă Horia, iar pagina miscelanee făcut traducerile este cursivă și câteodată chiar
„Actualitatea în alb și negru” reunește, pe lângă in- elegantă.
formații despre cărți recent apărute și examinarea Traduceri: F. Le Prince, Mâna de mort, I–IV, București,
sumarelor unor numere de reviste, necrologul N.M. 1869; [Autor neidentificat], Misterele unui harem. Isto-
Condiescu, un omagiu adus geniului eminescian rie criminală turcească, București, 1873; Edmond Hahn,
(Eminescu cel etern și necuprins) și o poștă a redac- Contesa falsă, pref. trad., București, 1873; Heinrich Zsc-
ției („De vorbă cu cititorii”). Preocuparea revistei hokke, Blondinul din Namur și Pașa de la Buda, Bucu-
rești, 1873; Friedrich Gerstäcker, Plutașul, pref. trad.,
pentru informația la zi din domeniul teatral și ci-
București, 1874; Goethe, Patimele junelui Werther, pref.
nematografic este preponderentă, susținută și de o
Gr. H. Grandea, București, 1875; Wilhelm Hauff, Othelo,
iconografie bogată (fotografii, caricaturi, reclame). București, 1875.
Dar V. are merite mai cu seamă prin atragerea unor
Repere bibliografice: A. D. Xenopol, „Patimile junelui
scriitori cu succes la public și cu bune contribuții Werther”, traducere din limba germană, CL, 1875, 10; Ion
în plan literar. Alți colaboratori: Constantin Vir- Gherghel, Goethe în literatura română, București, 1931,
gil Gheorghiu, Traian Lalescu, Mihail Ilovici. M.Pp. 74; Ion Gherghel, Schiller în literatura română, București,
1935, 69, 74; Amelia Pavel, Radu Ionescu, Nicolae Ver-
VERMONT, B.V. [Bernard Varnava] (1849, Moinești
mont, București, 1958, 9, 38; Dicț. lit. 1900, 900–901; Cor-
– 26.III.1907, București), traducător. Este fiul lui Io- nel Galben, Bernard Varnava Vermont, ATN, 2007, 6. D.M.
sef Grünberg, profesor, și frate cu pictorul Nicolae
Vermont și cu actrița Lea Ventura (Fanchette Ver- VERNESCU, Alex. St. (22.I.1880, Râmnicu Sărat –
mont), soția lui Grigore Ventura, critic și autor dra- 20.VI.1950, București), poet, prozator, publicist.
matic. A urmat școala elementară în orașul natal. Este fiul Constanței și al lui Ștefan Vernescu. Ur-
Din 1870 a făcut parte din administrația ziarului mează, în particular, studii muzicale (de canto,
„Pressa”, înlocuindu-l pe C.D. Aricescu, iar în 1877– vioară și teorie) la Bruxelles și Montpellier. Între
1878 a figurat ca administrator al săptămânalului 1921 și 1944 activează ca solist vocal de romanțe și
„Globul”. Pasionat de astronomie și de observațiile cântece românești, în țară și peste hotare, în SUA
meteorologice, după 1900 este, un timp, șeful Sta- (1921–1923), Franța, Belgia, Monaco (1922–1924),
țiunii Meteorologice București–Oraș. De altfel, do- trimis de Ministerul Propagandei. Spre sfârșitul
uăzeci de ani fără întrerupere, între 1888 și 1907, a vieții este profesor de muzică la București (1945–
publicat în „Analele Institutului de Meteorologie al 1947). Conduce revistele „Povestea vieții” – săptă-
României” seria intitulată Efemeridă astronomică mânal efemer, din care apar, în 1900, la București
pentru București. și Focșani, numai șase numere –, bilunarul ploieș-
V. a fost unul din cei mai activi traducători în tean „Munții noștri” (1905), fiind apoi codirector
deceniul 1870–1880. S-a îndreptat în special către al „Contimporanului” (1914–1916). Desfășoară o
literatura germană, tălmăcind o parte din piesa activitate publicistică destul de intensă, semnând,
Don Carlos de Schiller („Albina Pindului”, 1869 și cu nume propriu sau cu pseudonimul Sandu Mu-
„Liceul român”, 1870), dar și câteva opinii ale aces- zicantu, poezie, proză, cronici, interviuri, articole,
tuia despre teatru, două capodopere ale lui Goe- culegeri de folclor și partituri pe versurile sale ori
the, sub titlurile Patimele junelui Werther (1875) ale unor mari poeți (Eminescu, Coșbuc, Petőfi, Mi-
și Afinitățile („Pressa”, 1879–1880), fragmente din nulescu ș.a.) în revistele „Ovidiu”, „Pagini literare”,
Schopenhauer (Despre religiune, „Convorbiri lite- „Familia”, „Vocea Buzăului”, „Belgia Orientului”,
rare”, 1898) și proză de Adolf Mützelburg (Stăpâ- „Ploieștii”, „Avântul”, „Biruința”, „Ordinea”, „Vocea
nul lumei, „Pressa”, 1870–1871). A mai tradus din poporului” (Ploiești), „Viitorul țării”, „Acțiunea ro-
Heinrich Zschokke (Blondinul din Namur și Pașa mână”, „Convorbiri literare”, „Duminica”, „Adevă-
de la Buda, 1873), Edmond Hahn (Contesa falsă, rul literar și artistic”, „Universul literar”, „Tribuna”
1873), Friedrich Gerstäcker (Plutașul, 1874), Wil- (Arad), „Plaiuri dobrogene”.
helm Hauff (Othelo, 1875). Din franceză a transpus Majoritatea poeziilor care alcătuiesc volumul
romanul lui F. Le Prince Mâna de mort (I–IV, 1869), de debut al lui V., intitulat Romanițe (1899), ca
urmare la Contele de Monte-Cristo de Al. Dumas. mai toată lirica minoră din pragul secolului al XX-
Cu rare excepții, când apar improprietăți lexicale și lea, pot fi afiliate „micului romantism provincial și
671 Dicționarul general al literaturii române Verona
rustic”, formulă călinesciană care sintetizează in- pierderii ambilor părinți, va locui în comuna Lun-
fluențe diverse. Astfel, spațiul rural este idealizat în cani, județul Bacău, și va fi înscris în clasa întâi
maniera lui Coșbuc și St. O. Iosif: „Privii pe geam: cu numele Neculai Crețu. Urmează primele șase
ardea o lumânare/ Și-un biet scripcar ședea pe clase, dar va termina școala la Piatra Neamț, unde
niște paie;/ Trăgea cu-arcușul parcă să se rupă/ Și trecuse în grija unei case de copii. Face tot aici lice-
lacrimi îi curgeau pe strună, droaie...”. Sentimentul ul (1961–1965) și în 1972 va absolvi Facultatea de
depeizării, tentația eliberării de convențiile socie- Filologie, secția română–franceză, a Universității
tății apar cu recurență, în versuri de factură sămă- din București. În 1984 frecventează cursurile de
nătorist-folclorică; nu întâmplător, cel de-al doilea vară ale Universității de la Marly-le-Roi (Franța),
volum, Boheme (1906), îi va plăcea lui N. Iorga, cu unde studiază latina și greaca veche, iar în 2003 își
excepția titlului. Pe de altă parte, adierile modernis- susține licența la Facultatea de Teologie Ortodoxă
te se resimt din exacerbarea virtuților boemiei, ale din București. Din 1972, cu o întrerupere între 1988
beției ca modalitate de acces în paradisul artificial și 1990, e redactor, apoi șef al secției de poezie la
subîntins de valorile dragostei și ale artei. Fulgu- Radiodifuziunea Română, unde, la Radio România
rații simboliste prefigurează uneori, surprinzător, Cultural, va realiza emisiunile „Poezie universală”
imaginarul bacovian: „Cu mers domol și îndoios, în și „Meridianele poeziei”. A debutat cu versuri în
hău/ Pornesc, durut, pribegile cocoare./ Din urma 1964 la ziarul „Flacăra” din Piatra Neamț. Prima
lor ca fulgii de ninsoare/ Se risipesc părerile de rău”. carte, Nopțile migratoare, i-a apărut în 1972. Publi-
Ultima plachetă, Suave flori... (1912), marchează că în „Amfiteatru”, „Contemporanul”, „Luceafărul”,
o anume temperare a tensiunii lirice, tema predi- „România literară”, „Ateneu”, „Viața românească”,
lectă, dragostea, fiind tratată acum într-o notă mai „Cronica”, „Familia”, „Contrapunct”, „Convorbiri
intimistă. Nostalgia, autentică sau – mai rar – detur- literare” ș.a. A compus texte pentru formațiuni și
nată parodic, răzbate din versuri atent șlefuite, în interpreți de muzică folk (Ștefan Hrușcă, Vasile
manieră eminesciană: „Când ades colind trecutul/ Șeicaru, Victor Socaciu, Mircea Baniciu), care i-au
Țara tristelor regrete,/ Mă revăd cântând un cântec/ adus o popularitate ce a depășit-o în timp pe cea
La fereastra unei fete”. Proza lui V., risipită prin re- a poeziei sale tipărite. După 1989 scrie sporadic
viste, valorifică experiențele boeme ale scriitorului. versuri și traduceri îndeosebi din lirica religioasă
Începuturile de romane din „Povestea vieții” (1900), a lumii și înregistrează pentru radio și televiziune
prozopoemele din „Ploieștii” (1905), publicate sub poeme dintr‑o proiectată Trilogie răsăriteană, din
genericul Foile mele, fragmentele intitulate Din car- care câteva apar și în „Viața românească”. A semnat
netul unui vagabont (în „Belgia Orientului, 1905), Nicolae Crețu până în 1971, când își oficializează
Frânturile de gând din „Avântul” (1906-1907), pre- semnătura Dan Verona, după numele unui străbu-
cum și alte încercări răzlețe nu transmit vreun indi- nic italian stabilit în România la sfârșitul secolului
ciu asupra înzestrării sale epice. al XIX-lea ca antreprenor de căi ferate. A primit de
SCRIERI: Romanițe, București, [1899]; Boheme, Ploiești două ori Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru volu-
1906; Suave flori…, București, 1912. mul de debut și pentru Îngerii chilugi în 1982.
Repere bibliografice: I. Plutașu, „Romanițe”, „Poves- Poet de substanță romantică și prerafaelită, V.
tea vieții”, 1900, 1; Alexandru Macedonski, „Romani- se înscrie la început în linia unui lirism imnic, de
țe”, „Povestea vieții”, 1900, 2; Al. Antemireanu, „Roma- viziune serafică, retoric și manierist, pentru ca în
nițe”, „Apărarea națională”, 1900, 23; N. Iorga, Cronică, ultimele plachete contactul cu realitățile civilizației
„Sămănătorul”, 1906, 18; Mihail Sevastos, Monografia moderne să devină prilej de satiră și revoltă, dar și
orașului Ploiești, Ploiești, 1938, 787; I. Peltz, Ultimul
refugiu în spațiile poeziei. Nopțile migratoare, cea
boem, „Drapelul” (București), 1945, 223; Viorel Cos-
dintâi și cea mai izbutită carte a lui, este prefațată
ma, Muzicieni din România, IX, București, 2006, 204-
205; Nicolescu, Buzău–Râmnicu Sărat, I, 16–17. Al.F. elogios de Alexandru Paleologu, care îl raportează
pe autor la Hölderlin pe temeiul imaginării similare
VERONA, Dan (1.VII.1947, Bacău), poet, proza- a unei Grecii ideale și care subliniază câteva domi-
tor. Este fiul Catincăi (n. Crețu) și al lui Constan- nante ale acestei lirici: orfismul, incantația centra-
tin Dan, învățător. Rămas de foarte mic în grija tă asupra principiului feminin ca factor cosmogo-
bunicilor materni (Ana și Nicolae Crețu) din cauza nic. Figura mamei, nostalgia apelor amniotice sunt
Verona Dicționarul general al literaturii române 672
constante ale imaginarului lui V., care îmbracă o angelic: „Mă gândesc la un poem pentru tine/ ușor
formă imnică, de unde și situarea în apropierea Im- și serafic/ deși sângerez în bocanci/ În această
nelor lui Ioan Alexandru. Lirismul se hrănește din noapte am disponibilitatea/ să confund realitatea
viziuni extatice, din recurența motivelor cu aură cu visul/ și să te recreez așa cum îmi dictează/ ab-
sacralizantă (fluturi, îngeri, fecioare, liră, crini), din sența ta” (Un cântec de dragoste al pifanului). No-
hieratismul gestual, muzica interioară a versurilor torietatea o atinge V. cu versuri pentru discurile
accentuând inefabilul. Dacă în Nopțile migratoare folk ale lui Mircea Baniciu (Cântecul ceasornicaru-
mitul central era cel al nașterii, în Zodia măslinului lui: „Vara se duce lăsând amintiri/ Repezi ca niște
(1974) mitizată este epoca de aur a poeților, având ploi/ Veșnică este secunda din noi/ Prin care exiști
ca simbol măslinul. Versul izvorăște din neliniște, și respiri”) sau ale lui Ștefan Hrușcă (Vara promi-
din suferință, din așteptarea cântecului, fiind tot- să: „Ne răscolește timpul, femeie/ Pe un peron de
odată o luptă cu timpul: „Împotriva Absenței/ și a gară/ Tu Iliadă, eu Odisee/ Scrisă demult într‑o
Uitării cumplite/ fiecare poem al meu/ este o auro- vară”). Autobiografic, Îngerii chilugi, un bildungs-
ră/ pururi din cenușa mea înălțându-se” (În umbra roman inspirat din etapa dureroasă a primei copi-
Paradisului). În Cartea runelor (Adaos la Parnasul lării, este conceput ca o lungă confesiune adresată
dacic) (1976) se păstrează caracterul imnic, mis- unui alter ego întâlnit în final în apele oglinzii. Din
tica, dar se îngustează sfera de referință la poeții poezie se transferă aici nostalgia purității, idealita-
români. Astfel, Eminescu „de tânăr a învățat limba tea, serafismul, tocmai de aceea poate surprinde
Melancoliei”, el arată „calea spre Miradoniz, Caste- limbajul licențios. Orfelinatul, „Paradisul”, apare ca
lul enigmă”, Arghezi „a tras veacul neostenit după o lume în miniatură, rezumând societatea și legile
dânsul/ Ca un pescar năvodul prea plin înspre care o conduc, iar locatarii lui, „solarienii”, „îngerii
mal/ Când se anunță prin clopote tainice cina”, iar chilugi”, sunt un amestec de candoare și brutalita-
Bacovia „a suferit de boli pe care doctorii/ nu le pot te. Evadarea din acest spațiu ostracizant se face în
visare, în literatură, în argoul adoptat ca scut. Tonul
lecui./ Sărutul Poeziei/ i-a strălucit totdeauna pe
rămâne sentimental, melancolic, specific unei evo-
frunte”. Dicțiunea suferă o modificare importantă
cări a despărțirii de copilărie și adolescență.
în Dați ordin să înflorească magnolia (1977), prin
întoarcerea spre fețele actualității, în primul rând SCRIERI: Nopțile migratoare. Imnuri, pref. Alexandru
Paleologu, București, 1972; Zodia măslinului, București,
spre efectele civilizației mașiniste asupra umani-
1974; ed. 2, Cluj-Napoca, 2011; Cartea runelor (Adaos la
tății. Atitudinea devine polemică, demitizantă, iar Parnasul dacic), București, 1976; Dați ordin să înfloreas-
modelele sunt acum versurile lui Geo Dumitrescu că magnolia, București, 1977; Viața la treizeci și trei de
și ale lui Adrian Păunescu. Civilizația modernă ani, București, 1981; Îngerii chilugi, București, 1982; Ba-
aduce cu sine și o sciziune a sinelui, înstrăinarea, lada vestitorului și alte poeme, București, 1986; Selected
o ruptură a unității eu–lume, de aceea starea încer- poems – Poeme alese, ed. bilingvă, București, 2011. Tra-
cată este de neputință sau de regret după puritatea duceri: Forugh-e Farrokhzad, Întâlnire în noapte, Bucu-
rești, 1988 (în colaborare cu Vasile Sofineti); Simon Vest-
pierdută. Uneori poemele adoptă maniera dialogu-
dijk, Chelnerul și supraviețuitorii, București, 1989.
lui filosofic și euristic (Un bătrân student cercetă-
Repere bibliografice: Dan Laurențiu, Tineri poeți, LCF,
tor de astre către magistrul său) ori a reportajului
1971, 21; Ilie Constantin, „Nopțile migratoare”, LCF, 1973,
ironic (Dați ordin să înflorească magnolia). Odată 8; Lucian Raicu, [Dan Verona], RL, 1973, 10, 1974, 41;
cu Viața la treizeci și trei de ani (1981) se consacră Dinu Flămând, [Dan Verona], ARG, 1973, 3, CNT, 1974,
tematica desacralizării, care duce la o lirică născu- 44, AFT, 1977, 4; Victor Felea, [Dan Verona], TR, 1973,
tă nu din beatitudine, ci din sentimentul spaimei 15, 1976, 26; Laurențiu Ulici, [Dan Verona], RL, 1973, 18,
existențiale: „Scriu poezie dintr-o frică grozavă” CNT, 1976, 21, 1981, 25, RL, 1987, 29; Dana Dumitriu,
(La mormântul lui Mihai Eminescu II). În volumul [Dan Verona], CL, 1974, 12, 1976, 19, RL, 1983, 8; Pale-
Balada vestitorului și alte poeme (1986) recursul la ologu, Simțul practic, 133–134; Mincu, Poezie, 228–230;
Piru, Poezia, II, 503–505; Nicolae Manolescu, Tineri po-
prozodia clasică și priza la real lasă impresia unei
eți, RL, 1977, 17; Dan C. Mihăilescu, Neprețuita simpli-
întoarceri la tradiționalism. Dar elementele realită- tate, LCF, 1977, 18; Alexiu, Ideografii, 57–60; Iorgulescu,
ții nu sunt decât semne pentru sensuri alegorice, Scriitori, 167–170; Regman, Explorări, 229–233; Grigur-
parabole și reprezentări onirice. Dragostea, chiar cu, Poeți, 504–507; Ruja, Valori, 161–164; Dimitriu, Sin-
într-un mediu dur, își păstrează caracterul ideal, gurătatea, 176–180; Eugen Simion, Poezia la treizeci și
673 Dicționarul general al literaturii române Verona
trei de ani, RL, 1981, 23; Mircea Martin, Temperatura „drame” de familie. Dragoste la prima vedere este o
sentimentelor, RMB, 1981, 11427; Daniel Dimitriu, „În- comedie despre diferența dintre dragostea adevă-
gerii chilugi”, RL, 1983, 8; Al. Cistelecan, Despre Dan rată și așa-zisa „dragoste la prima vedere”, bazată
Verona, O, 1983, 36; Romul Munteanu, Vestirile poetu-
de fapt pe interes – în acest caz, dorința unei func-
lui, FLC, 1987, 23; Alex. Ștefănescu, O experiență poeti-
că insolită, RL, 1987, 24; Petru Poantă, Un poet patetic, ționare de a deveni cu orice preț actriță. Comedia
ST, 1988, 6; Tuchilă, Privirea, 52–66, 200–204; Ulici, Lit. titulară, Luna de pe cer, pe o temă frecventată și
rom., I, 162–165; Dicț. scriit. rom., IV, 731–735; Budău, în proza scurtă a lui H. Salem, este o șarjă ironică,
Bacăul lit., 619–621; Popa, Ist. lit., II, 413–414. D.Mr. de umor negru la adresa birocrației. Cu următoa-
rea carte, Don Juan și ceilalți (1997), autoarea in-
VERONA, Lucia (pseudonim al Luciei Veronica tră pe terenul prozei. Recurge la fantastic, combi-
Salem; 4.III.1949, Arad), autoare dramatică, pro- nă în manieră postmodernă planurile narative și
zatoare, traducătoare. Este fiica Evei (n. Hertz) și a alternează metode variate de aranjare a textului,
lui Paul Lerner, muncitori; a fost căsătorită cu umo- impregnat, ca și piesele sale, de ironie și umor ne-
ristul H. Salem. După absolvirea Liceului „Ioan Sla- gru. „Se joacă” amestecând palierele temporale,
vici” din Arad (1967), urmează Conservatorul „Ci- reale și ficționale, face un „curs scurt de istorie a
prian Porumbescu” la București, luându-și licența
clonării”, discută „viața lui Don Juan”, sfârșind cu
în 1972. Lucrează sporadic în presă, la revista „Lu-
o „pledoarie” în favoarea acestuia. Dar Don Juan
mea” în 1978–1982, e redactor la cotidianul „Azi”
nu e un simplu personaj, ci un laitmotiv, prezent
în 1990–1991, redactor-șef al revistei „Front Press”
și în Labirint obligatoriu (2001), roman în care se
în 1991–1992 și realizator la televiziune (din 1993),
trece de la lumea virtuală a calculatorului la atmo-
iar din 2002 directoare a Editurii Carte de Suflet.
sfera romanului englez de secol XIX ori la univer-
În 2002–2003 este consilier la Guvernul României.
sul science-fiction. V. intenționează să compună
Devine președinte al Secției de dramaturgie și cri-
un roman experimental, metatextual și autorefe-
tică teatrală a Asociației Scriitorilor din București
rențial, a cărui atmosferă să fie „informală”, deși,
din 2005 și vicepreședinte al aceleiași asociații din
o spune singură, „romanul ăsta trebuie să aibă
2010. Debutează în 1974 cu povestirea Vreau să cânt
și eu la revista „Luminița”, iar editorial în 1985 cu vo- un subiect, niște personaje, eventual un conflict”.
lumul de teatru Luna de pe cer, scris în colaborare Îmbinare de viață reală și ficțiune, romanul, „scris
cu H. Salem. Prima comedie, Logodnicul, semnată numai din paranteze”, tratează lejer planurile na-
împreună cu H. Salem, este jucată în 1978 la Teatrul rative și pe cele temporale, adesea într-o manieră
de Stat din Turda, alte piese fiind difuzate radiofo- neașteptată. Stilul este uneori alert, alteori digresiv,
nic sau puse în scenă de teatrul din țară, dar și de așa cum sugerează și jocul pe computer The Maze,
peste hotare (Paris – 1989, Chicago – 2007). Cola- încâlcit, halucinant, concluzia fiind că „nimeni nu
borează la „Luceafărul”, „Almanahul literar” (scos scapă de blestemul labirintului din care a îndrăznit
de Asociația Scriitorilor din București), „Steaua”, să iasă”. Mai mult temă recurentă decât personaj,
„Vatra”, „Drama”, „Săptămâna financiară”, „Agora Don Juan rămâne egal cu sine însuși: nu evoluea-
online” etc. A tradus din maghiară romanul Eppur ză, nu are conflicte. Cu multe elemente din Don
si muove de Jókai Mór și pentru repertoriile teatrale Juan și ceilalți, cartea preia și formula compozi-
Dimineața de mâine de Karinthy Frigyes (în cola- țională din textele teatrale reunite în Grand Hotel
borare cu Bori Varga), Medeea de Göncz Árpád (în Europa (2000; Premiul Asociației Scriitorilor din
colaborare cu Iosif Naghiu), din limba franceză Ju- București): modalitatea labirintică de construcție,
riul deliberează de Pierre Belfond, precum și Troilus umorul negru, ironia, parodia socială și politică,
și Cresida, făcând parte dintr-un proiect colectiv de alternarea teatrului cu proza. Aceste procedee sunt
transpunere a integralei teatrului shakespearean. prezente în piesa Grand Hotel Europa, subintitula-
Genul predilect abordat de V. este comedia de tă „eurocomedie”, dar și în Secretul atomic, Noap-
moravuri și de situație, bine ancorată în cotidian. tea. O comedie albastră sau în Povești cu zâne și
Logodnicul (din volumul de debut Luna de pe cer) amanți. Talentul autoarei de a surprinde situații,
aduce în scenă personaje din zilele noastre, pur- moravuri, personaje, limbaje savuroase (comicul
tând nume sugestive precum Dulcineea Mentosan, de limbaj e adesea punctul ei forte) se manifestă
Micu Dodolici, Ticu Tabacu etc. și implicate în mici cu brio în piesele postmoderne, alerte, ironice, care
Vers Dicționarul general al literaturii române 674
îmbină livrescul și cotidianul, precum în Călătoa- de început se afirmă: „Niciodată în șase ani de la
rea și Shakespeare (2005; Premiul Asociației Scriito- terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, se-
rilor din București) și Vacanța unei dive (2008) sau tea de slovă românească nu a fost mai intensă ca
în proze de tipul policier, ca în Crima de la Jubileu în aceste zile de babilonie mondială. Niciodată
(2010) și Moartea zboară cu low cost (2012). În cen- emigrația noastră nu și-a manifestat dorul de a lua
trul acțiunii se regăsește același personaj feminin, parte activă la zbuciumul universal, la lupta uri-
diva internațională Stella, cea care rezolvă cu ele- așă dintre bine și rău, dintre întuneric și lumină,
ganță crimele. Notabilă e Misterul de la Casa Scrii- dintre libertate și sclavie”. În această publicație cu
torilor, parodie la adresa lumii scriitoricești autoh- caracter de antologie, pe lângă rubricile „Carnet li-
tone, mai ales la adresa criticilor-romancieri refu- terar”, „Carnet cultural” (cu note despre activitatea
lați, capabili de execuții în serie. A dezlega misterul scriitorilor români din exil), „Cărți, reviste, ziare”,
unei atare crime din lumea literaților (apar și nume „Note și comentarii”, semnează versuri și articole
reale, precum cel al lui Alex. Ștefănescu) devine o Nicolae Novac, tot el dă proză iscălită Nicolae No-
problemă de hermeneutică literară în primul rând, vakovski, iar cu versuri, proză și recenzii figurează
pe care cântăreața de operă o tranșează... muzical. Vasile Posteuca, cu poezie, traduceri și prezentări
Prozele polițiste, construite cu o lejeritate elegantă de poeți din literatura latino-americană Ștefan
în jurul unui personaj feminin captivant, sunt la fel Baciu, cu versuri și proză Vintilă Horia. Mai cola-
de bine ancorate în realitatea strict contempora- borează Aron Cotruș, Eugen Relgis, Victor Buescu,
nă precum piesele sale de teatru, trădând în V. un Nello Manzatti, Ion Țolescu. Se reproduc poezii de
observator cu o vocație profund realistă, dar care V. Alecsandri, M. Eminescu, St. O. Iosif, Octavian
stăpânește perfect uneltele autorului postmodern. Goga, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Mihai Codreanu,
SCRIERI: Luna de pe cer (în colaborare cu H. Salem), Bucu- Ion Minulescu, Adrian Maniu, G. Bacovia ș.a. I.H.
rești, 1985; Don Juan și ceilalți, București, 1997; ed. (Aface-
rea Clonegate), 2011; Grand Hotel Europa, București, 2000; VERSURI PENTRU MOARTEA DOMNULUI GRI-
Labirint obligatoriu, București, 2001; ed. București, 2010; GORIE GHICA, ÎNTÂMPLATĂ LA ANUL 1777,
Crăciunița, București, 2002; Călătoarea și Shakespeare, OCTOMBRIE 1, povestire în versuri compusă în
București, 2005; Secretul atomic, București, 2005; Vacanța ultimul sfert al veacului al XVIII-lea. Textul, care a
unei dive, București, 2008; Fără canguri, pref. Cornelia Ma- circulat în variante manuscrise, deplânge uciderea,
ria Savu, București, 2009; Crima de la Jubileu, București, prin înșelăciune, de către turci a voievodului mol-
2010; Moartea zboară cu low cost, București, 2012. Anto- dovean Grigore al III-lea Ghica, pentru opoziția sa
logii: Premiile Lili. Antologia Festivalului de Literatură Lili,
față de anexarea Bucovinei, făcută „cadou” Habs-
ediția 1, 2009, București, 2010. Traduceri: Jókai Mór, Eppur
si muove, București, 1984; Shakespeare, Troilus și Cresida, burgilor în 1775 de Stambul. Este, în chip semni-
în Shakespeare, Opere, V, București, 2012. ficativ, o temă generală a literaturii române din
Repere bibliografice: Aurel Dragoș Munteanu, Un ro-
acel timp, pentru că pieirea tragică a voievodului
man de Jókai Mór, LCF, 1984, 40; Grete Tartler, Jókai (un domn creștin ce înclina către puterile creștine)
Mór, „Eppur si muove”, RL, 1984, 40; Marian Popescu, aflat în culmea puterii a suscitat imediat atenția
„Luna de pe cer”, RL, 1985, 33; Mircea Ghițulescu, [Lu- autorilor de cronici rimate; un condeier necunos-
cia Verona], ST, 1986, 8, CL, 2008, 6; Tuchilă, Privirea, cut (Mihail Kogălniceanu a crezut că este vorba de
197–203; H. Zalis, Din perspectivă veleitară romanul Enache, un străbun al său) surprinde într-o poves-
e un moft, CNT, 2002, 16; Geo Vasile, Autorul. Interfața tire în versuri (care mai circulă și sub titlul Stihuri
virtualului cu mitul, CNT-IE, 2002, 20; Alex. Ștefănescu, asupra domnului Grigorie Ghica, voievod al Țărei
Lucia Verona și computerul, RL, 2009, 29; Eugenia Ța-
Moldovei) uciderea mișelească a domnitorului. Pe
rălungă, „Fără canguri”, VR, 2009, 67; Horia Gârbea,
„Crima de la Jubileu”, LCF, 2010, 41; Nicolae Havriliuc, imbrohorul turc venit la Iași Ghica îl prezintă ce-
Dualitatea stării de ființă, TTR, 2012, 5–7. C.Dt., R.D. lorlalți ca fiind animat de cele mai bune gânduri,
când, de fapt, țelul lui era criminal, pe care îl și în-
VERS, revistă apărută la Rastatt (Germania) în făptuiește cu prilejul vizitei domnitorului (o vizită
martie și în aprilie 1951, apoi la New York și Chi- protocolară) la reședința solului. Textul a avut o
cago, cu întreruperi, din iulie 1951 până în decem- descendență remarcabilă: s-au descoperit nu mai
brie 1957, prin multiplicarea fotomecanică a unui puțin de paisprezece variante, dintre care două în
dactiloscript. Redactor: Nicolae Novac. În Cuvânt Țara Românească. Trecând munții, povestirea a
675 Dicționarul general al literaturii române Versuri
servit, între 1778 și 1780, și la compunerea piesei
– text mixt în versuri și proză – Occisio Gregorii in
Moldavia Vodae tragedice expressa, intrată curând
în repertoriul pentru carnaval al școlarilor de la
Blaj. Ca în mai toate ilustrările acestei specii, au-
torul utilizează toposul exordial al lipsei de contin-
gență între „măreția” teribilă a subiectului ales și
slabele puteri ale cronicarului. Poate fi remarcată,
pe lângă această secvență a „captării bunăvoinței”,
și utilizarea temei „lumea înșelătoare”, acompania-
tă de mai toate motivele adiacente. Ar fi de observat
că, deși adept al atitudinii (și al examinării faptelor
prin prisma ei) cuprinse în celebra formulă, auto-
rul pare mai puțin înclinat (sau mai puțin capabil)
să filosofeze pe marginea subiectului, să genereze
contemplarea lumii din perspectiva deșertăciunii.
Preocuparea lui pare a fi mai mult istorisirea faptu-
lui înspăimântător și înconjurarea lui în lamentații
aducătoare de expresivitate. Cel ce a scris stihurile
despre uciderea lui Grigore Ghica – text care lui N.
Iorga îi provoca o iritare maximă: „banală plângere
versificată”, „narațiune difuză și palidă, fără nici un
element adevărat dramatic într-însa, fără un cu-
vânt energic și o comparație justă” – expediază ra-
pid contextul filosofic (refuzându‑și micile orgolii
„epopeice”) unde urmează a-și instala povestirea:
„O limbă ritoricească/ Ar trebui să vorbească,/ Și să
spuie acea-ntâmplare/ Jalnică și de mirare,/ Care
s-au cunoscut foarte/ În halul lumei deșarte,/ Cum VERSURI ȘI PROZĂ, revistă apărută la Iași, bilu-
că n‑are nici un bine/ Lumea statornic în sine...”. nar, între 15 septembrie 1911 și 23 iulie 1916 cu
Ediții: Versuri pentru moartea domnului Grigorie Ghica, titlul „Versuri”; de la 15 decembrie 1911, odată cu
întâmplată la anul 1777, octombrie 1, CPV, 179–196. modificarea titlului în „Versuri și proză” și periodi-
Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 72–75; Ia- citatea va fi afectată de întreruperi; la 5 septembrie
cob Negruzzi, Cântecul sau „stihuirea” lui Grigorie Ghi- 1915 adaugă subtitlul „Revistă literară și socială”,
ca vodă, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XXXII, la care va reveni după un scurt interval cu o inter-
1909–1910; N. Drăganu, Pagini de veche literatură, DR, vertire a termenilor: „Revistă socială și literară”;
1923–1924; Pușcariu, Ist. lit., 208–209; Emil Turdeanu, numărul 2–3/1915 anunță că va ieși doar o dată pe
Contribuțiuni la studiul cronicelor rimate, CEL, 1936;
lună „cât timp vor ținea împrejurările actuale”, dar
Alexandru Ciorănescu, „Occisio Gregorii Vodae” – cea
mai veche piesă de teatru în românește, RFR, 1937, 8;
în septembrie se tipăresc cinci numere, iar din oc-
Călinescu, Ist. lit. (1941), 57, Ist. lit. (1982), 50–51; Piru, tombrie devine săptămânală. Inițial este condusă
Ist. lit., I, 423–424; N. A. Ursu, Contribuții la stabilirea de I.M. Rașcu; director-proprietar: Alfred Hefter sub
paternității unor povestiri istorice în versuri. Anonimul identitatea Hidalgo, menționat la numărul 1/1914;
B., LR, 1966, 1, 2; Dan Simonescu, Uciderea lui Grigore în numărul 5/1916 apare pentru prima dată semnă-
Ghica (1 octombrie 1777), CPV, 165–179; Mircea Anghe- tura lui Pamfil Șeicaru, devenit redactor, iar în nu-
lescu, Contribuții la stabilirea unor premise ale litera-
mărul 6 din același an se anunță că „dl I.M. Rașcu
turii românești moderne (1750–1780), LL, 1968; Mazilu,
Barocul, 310–311; Mihai Bordeianu, O cronică rimată
nu mai face parte din redacție”. V., prelungire în
referitoare la uciderea lui Grigore Alexandru Ghica vodă, spirit a revistei moderniste „Vieața nouă” editată de
CRC, 1977, 26; Dicț. lit. 1900, 901; Mazilu, Lit. rom. ba- Ovid Densusianu, își declară succint scopul încă
rocă, 266–275; Mazilu, Recitind, II, 174–177. D.H.M. din numărul inaugural, la rubrica „Ecouri”: „Plini
Verzea Dicționarul general al literaturii române 676
de avânt, ne îndreptăm către aceia care, ca și noi, cu Charibdis, Jocul zeilor), Alfred Hefter (Miros de iarbă,
toate necazurile și preocupările zilnice mai au încă sub pseudonimul Hidalgo) și Dan Bădărău (Spre altă
naivitatea să admire o rază de soare și să se‑nfioa- viață). Pe prima pagină, realizată de Alfred Hefter
re la auzul unei melodii”. Afirmația netă că sumarul sub iscălitura Ciric, sunt prezentați Octav Băncilă,
„va cuprinde numai producțiuni în versuri” nu ar fi Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail Sadoveanu, G.
asigurat un public plătitor suficient pentru a putea Ibrăileanu, A.C. Cuza, C. Stere, Mihai Codreanu, A.A.
rezista economic, încât redacția precizează că odată Bădărău. Câteva eseuri dau Mihail Dragomirescu
cu numărul 7 „a hotărât să consacre un număr de (Don Quijote), A. Cantemir (Neo-Biblia unui euro-
pagini studiilor de literatură, precum și prozei be- pean), N. Davidescu (Variații împrejurul clasicismu-
letristice”. În consecință, revista își va modifica și lui de mâine), Ovid Densusianu (La santa belleza),
denumirea potrivit noii orientări. Cele mai multe A.D. Xenopol (Franța și Germania), G. Diamandy
versuri sunt influențate de simbolism și aparțin lui (Închinare Franței). În cadrul rubricii „Aspecte”
Al. Macedonski (Năluca unei nopți), Ion Minulescu scriu Tudor Arghezi (Moralități. Despre psihologia
(Romanța ultimei seri, Cânta un matelot, Romanță școlarului, lacunele educației) și Pamfil Șeicaru, au-
apocrifă), G. Bacovia (Gris, Finis, Plumb, Tu ai murit, tor al unor articole critice și cronici de obicei ironice
Amurg de iarnă, semnate George Andoni), Ion Pillat (Nichifor Crainic, „Șesuri natale”, Rânduri pentru cei
(Visai o cetate...), Perpessicius (debut în 1913 cu poe- nedumeriți, Ion Pillat – Citind „Amăgiri”, Literatura
zia Reminiscență, semnată D. Pandara; Miriapodul), războiului. Mircea Rădulescu, Eliminarea ideilor din
B. Fundoianu (Poem profan, Arșița, Corespondențe), viață ș.a.). Pompiliu Constantinescu va colabora cu
F. Aderca (Pământ și om, Tragedie), Adrian Maniu cronici literare (Claudia Millian, „Garoafe roșii” ș.a.),
(Tisană sufletească), Al. Colorian (Sonată), Eugeniu alături de Alfred Hefter, acum iscălind Ben Amura
și V.P. Rubricile „Cronica teatrală”, „Cărți”, „Reviste”
Sperantia (Cântec negru), I.M. Rașcu (Într-un castel,
sunt susținute, sub pseudonimul Evandru, de I.M.
Sunt trei fecioare), Claudiei Millian, lui Enric Furtu-
Rașcu. Ilustrată de Iser, Ross și Victor Ion Popa, pe
nă, Mihail Cruceanu, Theodor Solacolu, Al. T. Stama-
ultima pagină revista prezintă „măștile” unor scrii-
tiad, Cezar T. Stoika, Constantin T. Stoika, Al. Vițianu,
tori: Ion Minulescu („caricatură pentru mai târziu”
B. Luca, P. Dragoș (Dragoș Protopopescu, care mai
de Adonis Popov), Claudia Millian („autoschiță”),
semnează Valde), V. Demetrius, George Diamandy.
Mihail Cruceanu și Hidalgo (de Iser). Alți colabora-
Aici Tristan Tzara (mai semnează Țara și Zara) tra-
tori: Const. Rîuleț, Barbu Nemțeanu, D. Karnabatt,
duce poeme din ciclul Song of Myself de Walt Whit-
I. Ludo, Leon Feraru, C.R. Ghiulea, Rodion (A. Steu-
man. Colaborările cu proză, mai puțin frecvente, erman-Rodion), Gerry Spina, Barbu Solacolu. L.Cr.
vin de la Hortensia Papadat-Bengescu (O pasăre), F.
Aderca (Însemnările unui barbar, Scrisoare pentru
Rabi Hasmonei), Cezar Petrescu (Paianjenul negru,
Sonata lunei), Emil Isac (Scrisoare către o femeie),
Eugeniu Sperantia (Plâns… dans… alunecare), Ion
Dragu. Se traduce un fragment din „ultima operă a
lui Oscar Wilde înainte de a fi întemnițat”, La Sainte
Courtisane sau Femeia cu pietre scumpe, și piesa
Coram populo! de August Strindberg (Alfred Hefter, VERZEA, Ernest
sub iscălitura N. Vondra), actul al III-lea din tragedia (5.X.1917, București –
lui Joséphin Péladan Oedip și Sfinxul (Constantin 29.IX.2003, București),
T. Stoika), Cleopatra de Albert Samain (I. Peltz sub poet, publicist.
inițialele numelui), Poeme și proză și Don Juan în
infern de Charles Baudelaire (echivalări semnate de Este fiul Ecaterinei (n. Cristian) și al lui Ioan G. Ver-
Al. T. Stamatiad și de B. Fundoianu), versuri de H.N. zea, subdirector în Ministerul Industriei și Comer-
Bialik (Enric Furtună) și Marcel Schwob (I.M. Rașcu, țului. Urmează la București școala primară și trei
sub pseudonimul Evandru); Tudor Arghezi adaptea- clase la Liceul „M. Eminescu”, încheindu-le în 1933
ză poemul Dumnezeii de Walt Whitman. Cu piese la Liceul „Știrbei Vodă” din Călărași. În 1934 intră
de teatru colaborează Pompiliu Păltănea (Fugind de ucenic la Atelierele CFR Grivița și este, pe rând,
677 Dicționarul general al literaturii române Verzea
lucrător, ajutor-mecanic, desenator tehnic și chiar literar”, „Kalende”, „Flacăra”, „Basarabia literară”,
funcționar, ajungând în 1938 secretar la secția scu- „Vremea”, „Libertatea”, „Curentul literar”, „Albina”,
lărie. Paralel își continuă liceul în particular, iar „Orizont”, „România literară”, „Argeș” ș.a., uneori
între 1938 și 1941 e audient la Academia de Arte sub semnăturile Everest Gerzan, Iosif Ladera, G.
Frumoase din București, în atelierul lui Jean Al. Veste-n Zare, Ernest Gheorghe Verzea.
Steriadi. În 1948 va absolvi Facultatea de Litere și Puțin cunoscut a fost și a rămas poetul V. Deși
Filosofie, iar în 1950 pe cea de Drept. Înzestrarea până în 1942 publicase trei volume de versuri – În-
specială pentru desen și pictură și-o va desăvârși geri de lut (1933), Fugarnice (1935) și „cântece me-
la cursurile de pictură monumentală bizantină ale canice” în Uzina umbrelor tangente (1937) –, toate
Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (1959). O în tiraje reduse, abia Alter ego! (1942) s-a bucurat
vreme ocupă un post de suplinitor la Catedra de de semnalări în presă. Cartea propunea o poezie
desen și caligrafie a Liceului Militar Muzical din intimistă, sobră, calmă, „un lirism liniștit, discret,
București. Angajat de Liviu Rebreanu la cotidianul un vers palid, alb, care-și poartă grațiile în vârful
„Viața”, lucrează aici între 1941 și 1944 ca secretar picioarelor, un sunet pur, cristalin, cu ecouri cla-
de redacție, apoi ca redactor cultural pentru pagi- re, dar șoptite” (Geo Dumitrescu). Versurile amin-
na a doua. În 1944, după ce publică în „România teau, în opinia unor comentatori, factura lirică a
viitoare” poezia pacifistă Cântecul unui luptător lui E.A. Poe și a lui Stéphane Mallarmé, iar dintre
(tradusă din „vechea lirică populară chineză”, dar români, în special pe aceea a lui Adrian Maniu.
atribuită lui Li-Tai-Pe ca să fie mai convingătoare), Filigran definește metaforic această formulă: „În
care incita la refuzul de a mai lupta pe front, este zâmbetul din carte, în care mor închise/ Nopți
arestat și ținut câteva luni în lagărul de la Târgu palide purtate prin versuri de demult,/ Se ofilesc
Jiu. I se fixează domiciliu forțat în comuna Nana lunateci ani mici cu mâini deschise/ Spre cântece-
din județul Ilfov. După război va fi șef de cabinet la le albe și straniul lor tumult./ O pace somnoroasă
Ministerul Educației Naționale (1945–1948) și con- scoboară grea pe ape / Sufletu-și pleacă ochii sub
comitent redactor cultural la ziarul „Poporul” iz de ierni bolnave/ Și cărți îmbătrânite în praf,
(1946–1948). Ulterior optează pentru postul de se- simt că pe-aproape/ Se scutură din aer neliniști
cretar particular al ministrului Ștefan Voitec. În vechi și grave”. Alte plachete – Sub sulițele stelelor
1950 este exclus din Partidul Muncitoresc Român (1950), Litoral sintetic (1968), Pasărea inimii (1979)
împreună cu alți cincisprezece scriitori, sub acu- și Combustii (1980) – au apărut în tiraje confiden-
zația că scrierile lor nu ar reflecta îndeajuns „cuce- țiale, hors commerce, pentru bibliofili, rămânând
ririle regimului de democrație populară” și că ar fără vreun ecou din partea criticii. Abia Crepuscu-
conține „formule care evită orientarea ideologică”. laria (1992) are parte de câteva consemnări. Sunt
Pentru că fuseseră vizitați de un unchi, fost depu- reunite aici, organizate în trei „cărți”, intitulate
tat țărănist, soții Verzea sunt deținuți un an și ju- Accidente cantabile (1949), Incizii în inima vre-
mătate la Jilava, iar la sfârșitul lui 1951 condam- mii (1950) și Galerele crepusculare (1955), „versuri
nați, V. la cinci, iar soția sa la trei ani temniță grea. noi și poeme revăzute”, ce se fac ecoul periplului
Eliberat în 1955, trăiește din îndeletniciri modeste: dramatic al lui V.: „Cum aș putea peste ani, să uit
paznic la o grădină, pontator pe un șantier, munci- oare/ inima temniței, ciocănitoare/ cu zvâcnetul
tor la o cooperativă, șef al Salvamarului de pe lacu- sub perdeaua de fum/ a timpului? Dar mai cu sea-
rile de agrement și la ștrandurile din București mă acum/ bătând din aripe pe veac o aud:/ Jilava–
(doisprezece ani), pictor zugrav. Reintră în presă Aiud... Jilava–Aiud”. În bezna temniței, o singură
târziu, ca redactor la publicația „Forum” (1968– speranță, un singur reazem: „Slăviții tăi pași, Prea-
1977), de unde se și pensionează. De-a lungul tim- sfântă Fecioară,/ îi auzim ca prin vis cum coboară/
pului a frecventat cenaclurile Sburătorul și Preo- în hăul Jilavei, pe treptele care duc către aspra ne-
cupări Literare și a mai colaborat cu desene, cro- îndurare”. Volumul larg cuprinzător Îmblânzitorul
nici teatrale, plastice și cinematografice, cu repor- mușcătoarelor neliniști (2002), însoțit de repere
taje, interviuri, anchete etc. la „Revista muncii”, biografice, un indice al referințelor critice înregis-
„Revista Fundațiilor Regale”, „Dumineca”, „Revista trând și cele mai mărunte menționări în presă și
scriitoarelor și scriitorilor români”, „Universul de o selecție de recenzii, favorizează cunoașterea
Verzea Dicționarul general al literaturii române 678
evoluției autorului de la poezia de atmosferă a în- câteva specializări postuniversitare având drept
ceputului, în care au fost recunoscute reflexe din obiect de studiu literatura americană și literatura
Ion Minulescu, G. Bacovia și mai cu seamă din afro-americană (Salzburg, 1973), literatura compa-
Adrian Maniu, la aceea a deplinei maturități, cu rată și tehnica traducerii (Cambridge, 1979), cerce-
dramele și suferințele ei exprimate cu sobrietate. tarea bibliografică și de arhivă (Bloomington, SUA,
SCRIERI: Îngeri de lut, București, 1933; Fugarnice, Bu- 1982). Debutează la „Revista de istorie și teorie
curești, 1935; Uzina umbrelor tangente, București, 1937; literară” în 1970 cu studiul E. Young în cultura ro-
Alter ego!, București, [1942]; Grădina cu portocali din mână. Participă la elaborarea unor volume colecti-
norul 43, cu un portret de Eugen Drăguțescu, București, ve: Reviste progresiste românești interbelice (1972),
1943; Portative pe sol, în văzduh și pe ape, cu un portret Literatura română contemporană (I, 1980), Dicțio-
de Silvan, București, 1944; Experiențe, București, 1949;
nar de termeni literari (1976), Bibliografia relațiilor
Sub sulițele stelelor, București, 1950; Litoral sintetic. Ver-
suri-manuscris, cu cromaje, coperta și 14 grafointuitive literaturii române cu literaturile străine în perio-
ale autorului, București, 1968; Pasărea inimii, cu ilustrații dice. 1859–1918 (I–III, 1980–1985). Colaborează la
de Vasile Dobrian, București, 1979; 10 poeme, București, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Synthesis”
1979; Combustii, cu un portret și desene de Alexandru (între 1974 și 1982 e secretar de redacție), „Secolul
Ţipoia, București, 1980; Crepuscularia, introd. Gheor- 20”, „Studii de literatură universală”, „Lupta”, re-
ghe Bulgăr, cu un portret de George Tomaziu, București, vistă a exilului românesc editată în Franța, ș.a. În
1992; Itinerarii oxidate, pref. Emil Manu, cu un portret 1978 își ia doctoratul cu teza Byron și byronismul
de Vasile Dobrian, București, 1999; Îmblânzitorul muș-
în literatura română, iar în 1982 se stabilește la Pa-
cătoarelor neliniști, pref. Valeriu Râpeanu, postfață Geor-
ge Anca, cu un portret de Dragoș Morărescu, București, ris, unde obține diploma de studii aprofundate la
2002. Antologii: Creația în artă văzută de Tudor Arghezi, Universitatea Paris III, cu lucrarea La Littérature
E. Lovinescu, Lucian Blaga..., pref. Gheorghe Bulgăr, Bu- des Lumières et son rôle dans l’ouverture culturelle
curești, 1994. Traduceri: John R. W. Scott, Galateni. O sin- des Principautés Roumaines (1984). Ocupă diferite
gură cale, Cluj-Napoca, 1993. funcții: documentaristă, traducătoare, profesoară,
Repere bibliografice: Ștefan Baciu, „Alter ego!”, UVR, interpretă la firme multinaționale și organizații in-
1943, 4; Traian Chelaru, „Alter ego!”, UVR, 1943, 4; Lucian ternaționale, printre care și Consiliul Europei.
Valea, „Alter ego!”, GT, 1943, 14; Geo Dumitrescu, Catalog, Studiile publicate de V. în periodice de specia-
TIL, 1943, 2067; Ion Șiugariu, „Alter ego!”, „Basarabia lite- litate (Ion Creangă în versiune engleză, Alexander
rară”, 1943, 44; Doina Peteanu [Anișoara Odeanu], Un vo-
Pope în literatura română, Oameni și locuri româ-
lum de autentică poezie: „Alter ego!”, VAA, 1943, 622; Petru
Comarnescu, Cântări de flaut sfios, TIL, 1943, 2124; Tu-
nești în romanele lui Peter Neagoe ș.a.) sunt bazate
dor Arghezi, Spectacolul continuă neîntrerupt, „Bilete de atât pe cunoașterea unei largi bibliografii, cât și pe
papagal”, 1945, 33; Al. Cerna-Rădulescu, Arbori din țara o interpretare personală a textului literar, ilustrând
promisă, București, 1972, 19–20, 224–227; Mihai Bujeniță, preocuparea pentru o exegeză în spiritul compara-
Jurnalul liric al lui Ernest Verzea, „Baricada”, 1994, 4; Vlai- tismului modern. Cartea Byron și byronismul în li-
cu Bârna, „Crepuscularia”, ST, 1994, 7–9; Teodor Vârgolici, teratura română (1977) pornește de la definirea lui
Creația artistică și viața, ALA, 1995, 285; Gabriel Ţepelea, Byron – poet cu apartenență dublă, la tradiția neo-
Așteptând..., Cluj-Napoca, 1997, 26–38; Ion Caraion, Jur-
clasică și la romantism – și a byronismului ca feno-
nal, II, îngr. Emil Manu, București, 1998, 348–351, 421–
men european „între modă și necesitate”. Ținând
424; Emil Manu, Retrospectivă lirică, ALA, 2002, 630. I.D.
cont de fascinația pe care atât omul, cât și opera au
VERZEA, Ileana (7.IV.1942, Brăila), comparatis- exercitat-o în epocă, demonstrația contextualizea-
tă, traducătoare. Este fiica Elvirei Robitu (n. Du- ză mitul creat în jurul poetului din punct de vedere
mitrescu), avocată, și a lui Nicolae Robitu, medic. istoric, ca și într-un plan larg cultural. V. analizează
Urmează școala elementară la Brăila (1949–1953), felul în care, străbătând continentul, spiritul epo-
iar la București Liceul „Zoia Kosmodemianskaia” cii permeabilizează și mentalitatea intelectualilor
(1953–1961) și Facultatea de Limbi și Literaturi români, aceștia selectând componenta revoluți-
Germanice, secția engleză (1961–1966). După ab- onară a byronismului, ca stimul pentru afirmarea
solvire devine cercetătoare la Institutul de Istorie națiunii moderne și a literaturii naționale. Cerce-
și Teorie Literară „G. Călinescu”, în colectivul de tarea scoate în evidență însemnătatea factorului
literatură universală și comparată. Va beneficia de receptor și a corespondențelor, cu precădere cele
679 Dicționarul general al literaturii române Vesper
de mentalitate, care facilitează preluarea influen-
țelor. De la comentarea sociologică a traducerilor
și a studiilor critice – în funcție de „succesul” lor la
public – la interpretarea „influenței”, sunt urmărite VESPER, Iulian
modificările survenite în receptarea românească a (pseudonim al lui
byronismului, precum și cauzele lor. Astfel, în abor- Teodor C. Grosu;
darea traducerilor, datele statistice rezultate din 22.XI.1908, Horodnicu
cercetarea arhivelor și a periodicelor sunt corelate de Sus, j. Suceava –
cu liniile generale ale politicilor educaționale, cu 11.II.1986, București),
apariția bibliotecilor literare și a colecțiilor de au- poet, prozator,
tor, prin care se urmărea nu doar formarea gustului traducător.
cititorilor, ci mai ales propagarea de modele socia-
le, etice și estetice. Pe lângă presa literară, V. exami- Este fiul Teodosiei (n. Prelipcean) și al lui Constan-
nează și documentele private, memorii, însemnări, tin Grosu, agricultori. După absolvirea cursului
corespondență, subliniind particularitățile și eta- primar în comuna natală, urmează Liceul „Eu-
pele de manifestare ale unui „comprehensiv byro- doxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, în 1924 debutând
nism românesc, cu o pluralitate de nuanțe”, înce- în revista liceului, „Muguri”. În 1927 intră la Facul-
pând de la Gh. Asachi și Barbu Paris Mumuleanu. tatea de Litere a Universității din Cernăuți, unde
Concluzia eseului situează byronismul sub semnul între profesori îi are pe Vasile Grecu (bizantinolo-
unui romantism civic, devenit „genul proxim al po- gie), Eugen Herzog (filologie romanică), Leca Mo-
eziei românești postpașoptiste” prin autori care au rariu (literatură română modernă), Constantin
vibrat la tipul de sensibilitate ilustrat de Byron, dar Narly (pedagogie), Ion I. Nistor (istorie) și Alexe
și la poza și deprimarea lui elegiacă. Comentariul Procopovici (literatură română veche). În 1928 în-
cuprinde un segment dedicat lui M. Eminescu și cepe să colaboreze la „Glasul Bucovinei”, unde are
Al. Macedonski, considerați cazuri particulare de și un rol în coordonarea cotidianului. În această
„echivalență valorică” în relație cu poetul englez, epocă ia un prim contact cu epopeea Kalevala – „o
cercetătoarea stabilind coordonatele comune în carte care mă uimi” – , consultată în traducerea
gândire și imaginație pentru a contura o „familie germană a lui Anton Schiefner. Din 1929 colabo-
spirituală romantică”. V. a avut de asemenea o ac- rează și la „Junimea literară”. În 1929–1931 frec-
tivitate de traducătoare din literatura engleză, le- ventează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a
gându-și numele de influentul eseu al lui William Universității din București, avându-i ca magiștri
Empson, Șapte tipuri de ambiguitate (1981), dar și preferați pe Ovid Densusianu (care-i „fermecase
copilăria și tinerețea” cu articolele sale despre lite-
de prima versiune în română după 1989 a romanu-
ratură), N. Cartojan, I.A. Candrea. E coleg cu Paul
lui Dracula al lui Bram Stoker.
Daniel, Pericle Martinescu, Ovidiu Papadima,
SCRIERI: Byron și byronismul în literatura română, Bu- Gheorghe Vrabie. În 1929 lucrează, în calitate de
curești, 1977. Traduceri: James Barlow, Transatlanticul,
corector, la ziarul „Acțiunea”. În 1931 își trece exa-
București, 1976; Matthew Arnold, Eseuri, pref. trad., Bu-
menul de licență cu teza Poeți lirici bucovineni,
curești, 1979; William Empson, Șapte tipuri de ambigu-
itate, pref. trad., București, 1981; Bram Stoker, Dracula,
condusă de D. Caracostea, care i-a propus să ră-
București, 1990 (în colaborare cu Barbu Cioculescu). mână asistent la Catedra sa. Atras și de filologia
romanică (cu nădejdea că-și va putea face un doc-
Repere bibliografice: Alexandru Piru, „Byron și byro-
torat la Berlin), V. renunță la ambele tentații aca-
nismul în literatura română”, LCF, 1977, 44; Sorin Pâr-
demice, întorcându-se în Bucovina, temporar to-
vu, „Byron și byronismul în literatura română”, CRC,
1977, 48; Roxana Sorescu, „Byron și byronismul în lite- tuși, căci în august 1933 revine în București. Îl cu-
ratura română”, LL, 1978, 2; Nicolae Mecu, „Byron și noaște pe Mircea Streinul, împreună cu care înte-
byronismul în literatura română”, CREL, 1978, 2; Ale- meiază colecția „Iconar”, devenită apoi editură.
xandru Duțu, „Byron și byronismul în literatura ro- Peste aproximativ un an, relația cu Streinul se de-
mână”, „Synthesis”, 1980; Mihai Zamfir, Byron la Du- teriorează. Continuă să colaboreze la „Glasul Bu-
năre, SXX, 1981; Manolescu, Enciclopedia, 735. Il.C. covinei”, unde, semnând Teodor C. Grosu, publică
Vesper Dicționarul general al literaturii române 680
numeroase editoriale, pledând pentru primatul poeziei înseși: „Ce vei face, biet hoinar, într-o poe-
culturii în fața politicului și respingând atitudinile zie/ Care nu te învălește nici măcar în imagini”. Cu
violente și xenofobe în viața politică și în cea cul- ciclul următor, Constelații (1935), presiunea tim-
turală, cum de altfel va refuza și angajarea în extre- pului crește, și odată cu ea devine tot mai prezentă
ma politică naționalistă, preferând acțiunea cultu- tema morții, însă, tot concomitent, poetul adân-
rală echilibrată și constructivă, prin care urmărea cește și tema întoarcerii într-un trecut integrator
racordarea sensibilității bucovinene la nivelul de prin candoarea copilăriei, ca și prin mediul cosmic
expresie și, în general, de evoluție artistică a litera- al acesteia, însă fără derapaje neosămănătoriste
turii din Vechiul Regat. Sunt de reținut de aseme- atâta vreme cât tablourile evocate tind către arhe-
nea articolele sale despre poezie, generația tânără, tipal: „Turmele pășteau răcoarea unui veac viitor,/
valorile provinciei – totul într-un spirit de deschi- În colibă se rosteau cuvinte neînțelese./ Colinele
dere și echilibru al judecății, care îl și distinge prin- limpezi întâlneau chiote/ Sub cetina întâiului să-
tre cei mai mulți dintre „iconari”. Mai colaborează rut./ Stele proaspete se aplecau peste rugăciunea
la „Îndrumarea literară” și la „Basarabia”. În 1934 de seară/ În regăsirea de cerbi și mesteceni./ Un
devine șef de cabinet în Ministerul Muncii și Ocro- om creștea cu anii pădurilor/ Vracii luminau une-
tirilor Sociale, condus de Ion I. Nistor. Din 1941 e ori ape ciudate”. Sau: „Stelele îți tânguiau umerii/
redactor la Editura Dacia Traiană. Imediat după Pentru o veșnicie muntenească și clară;/ Auzul
război lucrează la Direcția Presei, de unde, în 1949, cerbilor îți trecea peste gânduri/ Cu neliniști de
este trecut la Agenția Română de Presă (Agerpres). ceară”. Din întâlnirea dintre cele două teme se naș-
În 1950 este exclus din Partidul Comunist, fiind te o poezie complexă, caracterizabilă prin formula
concediat și de la Agerpres. Lucrează o vreme la recu care Mircea A. Diaconu a definit „goticul mol-
vista „Călăuza bibliotecarului”, în 1951 devine co- dovenesc” al „iconarilor”: „trăirea în proximitatea
rector la Editura de Stat pentru Literatură și Artă morții, într-un fel de vitalism orgiastic, raportarea
(ESPLA), apoi corector și corector-revizor la Între- eului creator la dimensiuni cosmico-integratoare,
prinderea Poligrafică nr. 3 (1952–1956). Debutează refuzul «esteticii» – ca valoare în sine – și al moder-
editorial, ca poet, în 1933 cu ciclul Echinox în odăj- nismului de pe o poziție etic-creștină”. Poeme de
dii, iar ca romancier în 1938 cu Primăvara în Țara nord (1937; Premiul Societății Scriitorilor Români)
Fagilor. adâncesc profilul solitarului elegiac (trăind o „sin-
Prima carte a lui V., Echinox în odăjdii, deși gurătate a durerii”), a cărui privire tânjește către
marcată de prețiozitate stilistică ermetizantă și de „semnele netulburate/ Ale văzduhului și ale tăcu-
filiația avangardistă, lasă să se vadă o personalitate telor constelații” și care se vrea lampadoforul se-
distinctă în peisajul înnoirilor de paradigmă lirică menilor („Într-un crepuscul nordic sunt o lumină
aduse de tinerii poeți care debutează la mijlocul și vie”), totul spus acum într-un limbaj limpezit și fi-
în a doua jumătate a deceniului al patrulea din se- resc. Versurile scrise în perioada 1947–1966, dar
colul trecut. Autodeclaratul „vagabond cu ziua, nepublicate la vremea lor și recuperate prin cule-
supt și lenevit”, așteptând smerit la „poarta ceru- gerea din 1968, Poezii, atestă diversitate tematică,
lui”, are obsesia „zonei stelare” și a „culmilor soare- coagulată totuși de transcenderea notației într-un
lui” cu care mărturisește a se identifica. Totuși po- lirism meditativ care caută sensuri întremătoare în
etul nu e un euforic și un jubilant, ci un elegiac, ale imaginile vieții: dublă mișcare a spiritului caracte-
cărui tristeți se filtrează, acum, dar mai ales în vo- ristică lui V.: „Sfârșitul e o neagră cișmea, nu cu-
lumele următoare, printr-o dicțiune sobră și dis- noaștem/ nici zorile începutului, mergem împrej-
cretă, distanțată de orice egolatrie. De altfel, me- muiți/ De uitare, totuși în muguri răsar înțelesuri,
lancolia suverană constituie liantul tuturor cicluri- în scurta/ Vibrare a ierbii se țes curatele pâlpâiri/
lor lirice publicate de V. între cele două războaie Ale copilăriei, odihnitele apusuri sunt cele/ Ce tur-
mondiale; melancolie într-adevăr „vesperală”, ieși- nau aur pe zidurile Mesembriei”. Cu versurile din
tă dintr-o conștiință de amurg al unui ev al civi- volumele care au urmat, și mai ales cu acelea din
lizației moderne, contrapunctată de evocarea sa- Ascultând nopțile (1972), poezia se clasicizează ca
tului copilăriei, dintr-o oboseală și înstrăinare tehnică (versuri lungi, prielnice unei reflexivități
existențială, dar și din conștiința ineficienței aforistice) și ca viziune, împăcând antitezele într-o
681 Dicționarul general al literaturii române Vesper
Mondial și de Unirea din 1918, plus realitățile soci-
ale și de mentalitate specifice acestei provincii.
Viață cotidiană, munci agricole, ceremonialuri
(„stărostii”, înmormântări etc.), evocări din război
ale foștilor combatanți și prizonieri, vise premoni-
torii, bucuria vieții de familie, destine marcate de
tragedia războiului (între acestea, cel al unei fe-
mei, Catrina, care vădește puterea de a înfrunta pe
cont propriu nu numai povara vieții, dar și opro-
briul majorității), schimbări de mentalitate (de la
cultul împăratului vienez la cel al lui Ferdinand,
regele întregirii), toate, însumate, creează un cale-
idoscop al vieții aspre, obișnuite totuși și accepta-
te cu filosofie țărănească și morală creștină. O filă
din jurnalul lui Mihai exprimă, subliniată, o teză a
fostului „iconar”: „Bucovina va exista unitară în li-
teratură sau nu va exista”. Fragmente din acest
prim roman au apărut în presa literară din Polonia
interbelică, devansând apariția în volum din țară.
Cartea care îl propulsează pe V. în primul eșalon
valoric al prozei postbelice, chiar dacă poziția lui
nu a fost încă omologată ca atare, este romanul
Glasul, elaborat în 1942 și publicat în 1957. Apărut
în plină epocă a realismului socialist și bucurân-
du-se, cu puține excepții, de o receptare imediată
foarte favorabilă, elogioasă chiar, romanul se așa-
ză alături de foarte puținele izbânzi sigure ale ge-
nului apărute între 1948 și 1963. Aparent, „glasul”
este al naratorului, o țărancă din Bucovina care-și
povestește viața; în realitate, este vocea tuturor ce-
lor dispăruți care se aude în final de pretutindeni
Iulian Vesper și Mircea Streinul și e înregistrată de femeie și de soțul ei, singurii su-
praviețuitori ai unei familii numeroase, ale cărei
filosofie a acceptării virile, stoice: „Să smulgem
mădulare și vicisitudini alcătuiesc conținutul rela-
orice țipăt ce ne-a străpuns cândva,/ Să ne-mbră-
tării pe parcursul întregii narațiuni. „Ne-am pornit
căm nu-n zale, ci-n crâncene răbdări,/ Să fim ne-
către casă și mergeam singuri pe cărare – spune
îndurarea cu-nțelepciunea sa,/ Să fim o veghe cal- Aspazia în final, după ce-și pierde și ultimul copil.
mă în cele patru zări”. Relativ simultan cu poetul Nu grăiam. Îmi părea că aud pe lângă noi glasurile
s-a manifestat prozatorul. Primul roman, Primă- lor. Am adăpat vitele. Am muls vacile și am intrat
vara în Țara Fagilor, apărut în colecția „Scriitori în casă. Parcă mă temeam să intru. A venit și Ște-
români contemporani” a Editurii Fundația pentru fan. Ne părea ciudat că dintre toți câți am fost am
Literatură și Artă „Regele Carol II”, o cronică a Bu- rămas numai noi, bătrânii. Trebuia să lucrăm mai
covinei, provincia anunțată de titlu, din perioada departe. Pământul se cerea îngrijit, pâinea strânsă
imediat postbelică, nu este în chip apăsat un ro- și nimeni nu era lângă noi. Ștefan sta pe gânduri.
man etnografic. Personajele (țărani și tineri inte- Am făcut mâncare. Aveam de toate amu: carne și
lectuali de extracție sătească), dintre care unele de lapte și n-avea cine să le mănânce.” Glasul e un ro-
sursă biografică – precum Mihai, tânărul cu aspi- man de măreția unei tragedii atice, în care doar
rații de scriitor –, sunt cuprinși în atmosfera gene- cele câteva pagini din final, „lipite” conjunctural
ral românească generată de Primul Război cu ocazia publicării (istoria unuia dintre fii, care
Vesper Dicționarul general al literaturii române 682
devine apostol al unui nou regim, nenumit, însă grupului de la „Iconar” după 1944 și, în ce-l priveș-
acesta e în chip evident cel comunist), fac notă te strict pe autor, suferințele de care a avut parte el
discordantă cu lanțul de tragedii individuale, rela- însuși, ca om și scriitor, sub comunism; poate și
tate cu o sobrietate dorică, în propoziții scurte, din aceste motive rândurile referitoare la anii
fără nici o intervenție auctorială care să îngroașe, 1944–1981 sunt foarte sumare, expediate. Tradu-
să edulcoreze sau pur și simplu să dilueze pasta cerea epopeii Kalevala, în metru original, mar-
grea a realității, ce pare a fi transpusă pe hârtie fără chează un eveniment cultural de mare prestigiu,
nici un ecart între faptul întâmplat și figura lui ex- date fiind valoarea universală a operei, dar și difi-
primată prin cuvânt. Caracteristică e o scenă halu- cultatea transpunerii în românește, efectuată pen-
cinantă, avându-l în centru pe tatăl care, dansând tru prima oară de V. Între celelalte traduceri, se re-
în brațe cu fetița pe care nu vrea s‑o creadă moar- marcă transpunerea, în colaborare, a numeroase
tă, își dă seama brusc de implacabilul situației. basme, ca și versiunea mai multor pagini din pro-
Peste toți și toate planează sentimentul inechivoc za lui Jarosław Iwaszkiewicz ori cea a romanului
al fatumului: „Toate se-ntâmplau și noi nu le pu- Maria Chapdelaine de Louis Hémon, celebru în
team opri” – frază emblematică a cărții, în care perioada interbelică.
unii au văzut ecoul fatalismului mioritic. De cea- Primăvara în Țara Fagilor e una din cărţile, cum am în-
laltă parte, o la fel de implacabilă voință de a mer- tâlnit atâtea, dense, şi cari în ciuda micilor lor proporţii
ge mai departe, în ciuda tuturor tragediilor. Dacă e spun atât de mult. Trăiesc, în planuri distincte, şi cu toată
să se vorbească de o componentă etnografică a ro- frăgezimea sau gravitatea temperamentelor, atâtea făp-
manului, ea trebuie văzută în această voință care turi ale lui Dumnezeu, o familie, un sat, un peisagiu înalt
leagă personajul narator de alte chipuri feminine şi adânc, cu perspectivele aruncate departe în zare, încât
paradigmatice din proza românească. Opțiunea n-am greşi dacă am vedea în acest mic roman breviarul
idilic al întregii Bucovine, din primele zile ale stăpânirii
lui V. pentru astfel de romane nu pare a fi străină
româneşti. [...] Carte de intens pitoresc bucovinean, cu
de impactul avut asupra sa de epopeea finlandeză atât mai intens cu cât e mai distilat, Primăvara în Țara
Kalevala, pe care o traduce și o publică abia în Fagilor, în care se abat înruditele reflexe mistraliene din
1959. Într-un articol din „Basarabia” (1943) el ple- marile romane ale ardeleanului Peter Neagoe, constituie
dează pentru un roman istoric în care „să se to- pentru autor debutul cel mai categoric, în proză, iar pen-
pească reziduurile istorice: ca în Kalevala, poporul tru tânăra proză bucovineană una din cele mai temeinice
să fie prezent cu datinele lui, cu luptele lui seculare afirmări.
pentru existență, cu credințele, munca lui zilnică, PERPESSICIUS
cu eroii și cu cimitirele lui; un cântec în care popo- SCRIERI: Echinox în odăjdii, Cernăuți, 1933; Constelații,
rul să-și audă răsuflarea, să-și vadă fiecare gest București, 1935; Poeme de nord, București, 1937; Primă-
proiectat ca într-un uriaș panopticum”. La începu- vara în Țara Fagilor, București, 1938; Vieața lui Mihai
tul deceniului al șaselea scriitorul avea încă un ro- Viteazul, București, 1939; Izvoare, București, 1942; Chi-
puri domnești, București, 1944; Glasul, București, 1957;
man, lăsat în manuscris, Mărturisiri pe-un mor-
ed. îngr. și pref. Mircea A. Diaconu, Iași, 2001; Poezii,
mânt uitat, care era înaintat în 1951 spre publicare
pref. I. Negoițescu, București, 1968; Ascultând nopțile,
la ESPLA, dar fără succes. Tot atunci scrie și o piesă București, 1972; Al treilea orizont, București, 1979; Pei-
de teatru, Burebista, prezentată direcției Teatrului saj la marginea cerului, București, 1984; Memorii, îngr.
Național din București, care nu o pune în scenă și pref. Pavel Țugui, București, 1999. Traduceri: D.H.
pretextând numărul mare de tablouri. O carte de Lawrence, Șarpele cu pene, București, 1943; Elias Lön-
amintiri apărută postum, Memorii (1999), subîn- nrot, Kalevala, introd. O. Kuusinen, București, 1959; ed.
tinde intervalul dintre copilărie și anul 1981, când I–II, București, 1968; Louis Hémon, Maria Chapdelaine,
însemnările sunt încheiate. Literar, reconstituirea pref. trad., București, 1968; Cinghiz Aitmatov, Adio, floa-
re galbenă! (în colaborare cu Nicolae Stoian), București,
se distinge printr-un mare număr de reușite por-
1968; Andrei Bitov, O copilărie atât de lungă (în colabo-
trete de contemporani (unul, excelent, e al lui Nae rare cu Nicolae Vrublevschi), București, 1971; Jarosław
Ionescu). Din punct de vedere documentar, pagi- Iwaszkiewicz, [Scrieri], vol. I: Maica Ioana a îngerilor,
nile memorialistice sunt utile, cu toate că, scrise în București, 1971 (în colaborare), vol. II: Îndrăgostiții din
plină epocă de dictatură ideologică, trec sub tăcere Marona, București, 1972 (în colaborare); Basme rusești,
anumite aspecte, cum ar fi cel legat de destinul București, 1973 (în colaborare cu Andrei Ivanovschi);
683 Dicționarul general al literaturii române Vestea
Vasili Belov, Povestirile dulgherului, București, 1973 (în Păun-Pincio). De menționat comentariul lui Ste-
colaborare cu Mihail Chițis); Supa de broască țestoasă. lian I. Constantinescu (directorul revistei „Farul”
Povestiri coreene din secolele XV–XVII, București, 1974 din Dorohoi) la ideile despre artă ale lui Marie-Jean
(în colaborare cu Gabriela Lebiti); Ernazar și Kimona- Guyau, ca și debutul cu versuri al tinerei Olimpia
zar. Basme populare uzbece, pref. trad., București, 1977
Teodoru, sub pseudonimul Olteo. Se mai publică
(în colaborare cu Andrei Ivanovschi); Secretul tinereții.
Basme avare, pref. trad., București, 1977 (în colaborare versuri inedite de B.P. Hasdeu (Renaștere), epigra-
cu Natalia Stroe); Mihail Șolohov, Cazacii de pe Don, Bu- me de Const. C. Braiesku, parabole de C. Costă-
curești, f.a. chescu și câteva traduceri din Lamartine (realizate
Repere bibliografice: Constantinescu, Scrieri, VI, 108– de Traian Antohi), Carmen Sylva (de G. Coșbuc) și
109; Papadima, Creatorii, 512–516; Perpessicius, Ope- Mounet-Sully (aparținând lui Octavian Moșescu).
re, VIII, 7, 164–168; Călinescu, Ist. lit. (1941), 822, Ist. Ilustrațiile sunt asigurate de Victor Ion Popa. M.Pp.
lit. (1982), 906; I. Vitner, Creație și sinteză, GL, 1957, 26;
VESTEA, cotidian apărut la București de la înce-
Radu Popescu, „Glasul”, CNT, 1957, 30; Mihail Petro-
veanu, „Glasul”, GL, 1957, 36; Radu Enescu, „Glasul”, putul lunii aprilie 1877 până în martie 1878. În
TR, 1957, 25; Regman, Confluențe, 67–77; Negoițescu, numărul 22, din 27 aprilie, își începe colabora-
Însemnări, 175–186, 265–267; Constantinescu, Scri- rea Al. Macedonski, sub semnătura Leandru, cu
eri, VI, 108–109; Caraion, Duelul, 173–177; Crohmălni- povestea orientală Așa să fac banii. Este posibil
ceanu, Literatura, II, 182–185; Ion Cristoiu, Un roman ca Macedonski să fi scris articole politice și mai
de referință, RL, 1989, 21; Simion, Scriitori, IV, 86–94; înainte, nu însă în primele numere, ci doar după
Negoițescu, Ist. lit., I, 321–322; Diaconu, Instantanee, 12 aprilie, când, într-o notă, era criticat pentru o
121–136; Mircea A. Diaconu, Mișcarea „Iconar”. Literatu- poezie din „Telegraful”. De altfel, cu numărul 8 as-
ră și politică în Bucovina anilor ’30, Iași, 1999, 137–148,
pectul gazetei se îmbunătățește sub raport stilistic
passim; Dicț. analitic, II, 108–110; Dicț. scriit. rom., IV,
736-738; Oana Soare, O insulă vorbitoare, CC, 2002, 5;
și, într-o măsură, chiar structura se modifică, pre-
Satco, Encicl. Bucovinei, 571–572; Popa, Ist. lit., II, 1073– ocupările culturale și literare căpătând un loc din
1074; Diaconu, Studii, 142–152, 358–369, passim. N.M. ce în ce mai mare. După câteva luni, la 20 iunie,
poetul afirmă într-un articol că este unul din di-
VESTALA, publicație apărută la Râmnicu Sărat, lu- rectori, iar în septembrie anunță că a devenit sin-
nar, între 8 noiembrie 1915 și mai 1916, cu subtitlul gurul proprietar și director al ziarului. Macedon-
„Literatură, sociologie, știință, artă”, modificat la ski a publicat în V. articole de atitudine, în care își
numărul 4–5 în „Revistă literară, artistică, științifi- delimita poziția politică în raport cu liberalii, dez-
că, socială” și din nou, odată cu numărul 6, în „Lite- amăgit nu atât principial, cât în ceea ce privește
ratură, artă, știință, sociologie”. Director: Octavian recunoașterea și răsplătirea meritelor sale. Com-
Moșescu. În sumar figurează versuri de Haralamb bătând-i din ce în ce mai violent pe „roșii”, își atra-
G. Lecca, Matei Elian (Al. I. Zamfirescu), Ion Pa- ge fulgerele presei liberale oficioase, fiind atacat
vlov, Adonis Gr. Popov, Octavian Moșescu, Victor chiar de „Telegraful”, la care colabora. Macedon-
Ion Popa, Zaharia Bârsan, G. Rotică, G. Tutoveanu, ski dă pentru partea literară a ziarului tălmăciri
Mihail Săulescu, Volbură Poiană-Năsturaș, D. Iov, din Gottfried August Bürger (Balada, „imitație”
Theodor Solacolu, Radu D. Rosetti, I.U. Soricu. după Lenore) și Fr. Wey (proza Ottavio Rinuccini),
Prozatorii selectați sunt Gala Galaction cu „frag- adaptează versiunea franceză a Romanței spani-
mentul” Din comoara inginerului Octav – conside- ole de Pușkin, traduce din La Fontaine (Șarpele și
rații despre „degenerarea sufletului contemporan pila), Chateaubriand (Cel din urmă dintre Aben-
prin depărtarea de credință”, I. Chiru-Nanov, Al. I. ceragi), Lamartine (Fericirea câmpenească, Lacul),
Zamfirescu, D.D. Patrașcanu, D. Iov, Eugen Bou- Nicolas Gilbert, Al. Dumas (basmul Sirena ș.a.),
reanul. Dramaturgia e ilustrată de Scarlat Froda și E. Guinot, transpune în românește basmul sâr-
de N. Porsenna (un fragment din „viziunea eroică besc Lâna de aur. Publică, de asemenea, versuri
în versuri” Vulturul). Eseu și istorie literară sem- (Destinul, Vâlceaua, După ploaie ș.a.), povestiri
nează C. Alexandrescu (Iașul și Caragiale, cu oca- și nuvele (Cânele din Văcărești, Cârjaliul), unele
zia comemorării dramaturgului la Teatrul Național apărute și în alte periodice, însemnări de călăto-
din Iași), neobositul Octavian Moșescu, sub iden- rie (Impresiuni de călătorie. Pompeia și Sorente),
titatea C. Viroagă (Un poet tânăr: Al. Sihleanu, Ion cronici literare, recenzii, note polemice (Acest
Vestea Dicționarul general al literaturii române 684
gigant d-un cot, observații ironice la adresa lui „Revista cărților noi”, „Cronica revistelor”. Mul-
V.D. Păun, O numire în funcție incalificabilă ș.a.). te texte rămân nesemnate: traducerea nuve-
Au mai colaborat Grigore Bengescu, Iuliu I. Roș- lei Floarea de lotus a lui Henryk Sienkiewicz,
ca, D. Teleor, N.B. Locusteanu, V. Rusănescu. R.Z. parodiile, epigramele și catrenele vesele. L.D.
VESTEA, gazetă apărută la Alba Iulia bisăptămâ- VESTEA NOUĂ, publicație apărută la București în-
nal de la 23 septembrie 1922 și săptămânal de la tre 25 februarie 1945 și 21 ianuarie 1948, întâi săp-
21 octombrie 1922 până în 1926. Redactor res- tămânal (numerele 1–100), apoi bilunar (101–102)
ponsabil: Cornel T. Russu. Publicație cu caracter și în cele din urmă de trei ori pe lună (103–125), ca
preponderent informativ, V. conține îndeosebi „organ al Secției Militare ARLUS”. Nu se face nici
știri de interes local, dar abordează și probleme o mențiune în ce privește colectivul redacțional.
de politică internă și internațională, de econo- Dintr-un articol de bilanț datorat lui Octavian Li-
mie, cultură ș.a. Partea literară, cuprinsă în cea naru (probabil secretar de redacție) la împlinirea
mai mare parte în foileton, este ilustrată de scrieri unui an de la apariție, rezultă că până la acea dată
în proză și poezii. Astfel, în proză, pe lângă reti- „au scris pagini de literatură gazetarii Ion Caraion,
părirea unor autori consacrați – Vasile Alecsandri Geo Dumitrescu, George Lesnea, Monica Dan, La-
(Dridri), Ion Ghica (Scrisori către V. Alecsandri), urențiu Fulga, Mihnea Gheorghiu, Mihail Cosma,
I.L. Caragiale (În vreme de război, Luna de mie- Marin Sârbulescu, Marin Preda, Eugen Schileru
re), Ioan Slavici (Popa Tanda) –, apar alții, mul- și alții”. Editorialul primului număr, Către ostași,
ți semnând mai ales cu pseudonime: Coriolan cuprinde reflecții și aprecieri politice privind
Bărbat, Pietran, Niculaie Livadă, Alpinus (Traian semnificația actului de la 23 august 1944, sfârșitul
Achim), Toma Urzicosu, Irimie Zăpadă, Egon iminent al războiului, „apropierea de marii noș-
Lhery. Ei intră în sumar cu povestiri duioase, mo- tri vecini” din Răsărit și necesitatea popularizării
ralizatoare, amintiri, schițe umoristice, proze pa- vieții și realizărilor acestora în rândul „ostașilor de
tetice sau istorii romanțate, toate submediocre. pe front, din cazărmi și de la vetre” etc. Semnează
Nici lirica nu aduce, cu excepția unor poezii de frecvent texte sociopolitice Al. C. Constantinescu,
Octavian Goga, vreun nume de prestigiu, versu- Ion Focșăneanu, S. Tătaru, Corneliu Mănescu, N.
rile, cele mai multe de dragoste sau meditații, Dobre, Stelian Tecuceanu, Șt. Măgureanu (ulti-
dezvăluind o filiație eminesciană încă de la mo- mii doi au și contribuții literare), mai târziu Ho-
ttourile folosite. Se remarcă o preocupare firavă ria Liman ș.a. Începând cu numărul 23 are loc o
pentru folclor: suita de articole Figuri din mito- reorganizare a activității redacționale, grupului
logia română de Traian Achim (acesta transcriind de „ofițeri capabili și culți” numiți de Marele Stat
și compunerile Vers frumos și Bucurie, datând de Major asociindu-i-se „o redacție civilă” alcătuită
pe la 1820–1830, ale poetului țăran Simeon Pop din „colaboratori tineri, de talent și cu prestigiul
din Abrud), completată de o legendă populară unei atitudini democratice verificate”, între care
comunicată de Ștefan Cacoveanu și câteva co- se vor număra (mai ales în pagina intitulată iniți-
linde (în numărul de Anul Nou 1923). Redacția al „Arta și cultura”, iar odată cu numărul 85 „Artă
dă o atenție deosebită literaturii aforistice: se re- – Literatură – Idei”), pe lângă literații menționați
produce din volumul Pietre pentru templul meu în 1946, și alții. Marin Sârbulescu iscălește câtva
al lui Lucian Blaga și din Dicționarul de citate al timp și cu pseudonimul George Costin, Paul Scor-
lui B. Marian etc. De menționat și două articole, țeanu este Miron Radu Paraschivescu, iar un Ma-
singurele compuse ca atare, unul al lui Octavian rin Crânguși, care scrie despre Jurnalul lui F. M.
Goga, Au ieșit în larg, cu caracter politic, și Cartea Dostoievski și despre alți clasici ai literaturii ruse,
de artă, al lui Ștefan I. Nenițescu, note succinte e posibil să fie un pseudonim nemărturisit al lui
despre evoluția tiparului artistic, de la edițiile ve- Marin Preda, absent altminteri cu numele real din
nețianului Aldo Manuzio la cărți de lux românești paginile revistei, deși figurează în enumerarea lui
precum Tulburarea apelor de Lucian Blaga, cu O. Linaru. Aici George Lesnea traduce din Iosif Ut-
desene de A. Demian, și Satul meu de Ion Pillat, kin, dând însă și un poem original, Eugen Schile-
cu xilogravuri de Ioan Theodorescu-Sion. Actua- ru îi transpune în românește pe Valeri Briusov și
litatea culturală e surprinsă la rubricile „Teatrale”, pe Paul Éluard, Zaharia Stancu și Sorana Gurian
685 Dicționarul general al literaturii române Vestul
intră în sumar cu reproducerea unui fragment
tălmăcit din comedia Prea multă minte strică de
A.S. Griboedov, iar Eusebiu Camilar dă o versiu-
ne pentru câteva pagini din Fata căpitanului de
A.S. Pușkin. De asemenea, Geo Dumitrescu, Vla-
dimir Colin ș.a. traduc din Vladimir Maiakovski,
Cicerone Theodorescu din Boris Pasternak, Igor
Grinevici din Damian Bednâi, Nina Cassian din
Vera Inber. Autor a două poezii originale, Cântec
fără cuvinte și Elegie nouă, și a vreo treizeci de ar- VESTUL, cotidian apărut la Timișoara de la 1 mai
ticole și cronici tratând în special despre cultura 1930 până la 5 mai 1945. Fondator și proprietar: Se-
și arta sovietică (îi mai apar, de altfel, și diverse ver Bocu. De-a lungul timpului se perindă la con-
note cu iscălitura micos), Mihail Cosma face și el ducere Pompiliu Serbescu (redactor responsabil în
tălmăciri din Vladimir Maiakovski, Serghei Ese- 1930), Liviu Jurchescu (redactor responsabil în
nin, Valeri Briusov și Ilya Ehrenburg, iar Victor 1931–1932), Liviu Iuga (director între 1931 și 1935),
Kernbach, pe lângă articole consacrate tot litera- Constantin Miu-Lerca (director între 1936 și 1939),
turii ruse și sovietice, publică numeroase tradu- Gheorghe Ciorman (redactor responsabil în 1939),
Petru Sfetca (redactor la sfârșitul anului 1939 și în
ceri din N. Ușakov, Maxim Gorki, Valeri Briusov,
1940, director din octombrie 1940, prim-redactor
Konstantin Simonov, Ilya Ehrenburg, Margarita
în 1941 și redactor responsabil în 1944), Nicolae
Aligher, Boris Pasternak. În numerele 79–80 Paul
Țirioi (prim redactor în 1943–1944 și în 1945), Ovi-
Ancel (Paul Celan) figurează cu traducerea nuve- diu Metea (redactor responsabil în 1944–1945),
lei Fatalistul de M.I. Lermontov. Aproape un an Marius Munteanu (redactor responsabil în 1945).
(1945–1946), relativ frecvent, Ion Caraion dă fie Din 6 august 1941 până la sfârșit se menționează:
poezii de război din ciclul Cântece negre (Canto- „Ziarul apare sub conducerea unui comitet”. În
nament, Doină de război, Intrarea în oraș, Carnet), 1940 subtitlul este „Foaie culturală-economică–so-
fie diverse articole, în mare parte neadunate ulte- cială”, apoi „Vestul social–economic–cultural”, iar
rior în volume. Virgil Ierunca iscălește trei articole între 22 noiembrie 1944 și 9 martie 1945 „Tribuna
cu o tematică la ordinea ideologică a zilei: Louise demnității bănățene”. Publicația își schimbă de
Michel – o eroină a Comunei, Lenin și problema mai multe ori formatul, numărul de pagini și peri-
culturii și Un animator: Alexandru Herțen. Și Al. odicitatea (după 1940 se editează uneori săptămâ-
Cerna-Rădulescu, cronicar literar în câteva nu- nal, cu apariție neprecizată). Este interzisă de gu-
mere de început, scrie articolul Elogiul științei vernul lui N. Iorga în 1931, între 20 septembrie și 22
sovietice ori glosează festiv, ca în Un titan al mun- decembrie, sub acuzația „organ răzvrătit împotriva
cii: Alexei Stahanov, iar Gala Galaction, prezență unității statului”, întrucât militase pentru regiona-
altminteri întâmplătoare în revistă, i se alătură cu lism și combătuse „politicianismul balcanic de la
însemnările intitulate Sfințenia muncii. Lauren- București”; e suspendată în 1939, de la 2 februarie
la 12 martie, întrucât a imprimat articole cenzura-
țiu Fulga, și el autor al unor articole conjunctu-
te, și întreruptă între 11 decembrie 1940 și 20 apri-
rale, publică și fragmente din romanul în lucru
lie 1941. În numărul inaugural Sever Bocu preci-
Focul negru (Sfertul de oră dinaintea morții), în
zează în articolul În loc de program intenția de
timp ce Ury Benador oferă un eșantion din Ghe- „descentralizare intelectuală” față de Capitală și de
tto veac XX. Mai colaborează cu proză, versuri, întărire a „bănățenismului” și „bihorenismului”, cu
articole Nicolae Tăutu, Costache Olăreanu (încă o conștiință a unității românismului care să fie
elev la Târgoviște), Petru Vintilă, Elena Eftimiu, V. „dogmă inviolabilă, indiscutabilă”, afirmând toto-
Cristian, George Dan, Fănică N. Gheorghe, Scarlat dată „o republică intelectuală și morală cu unică
Răutu, ca și Victor Torynopol, Al. Mirodan, George ierarhie: talentul”. De orientare țărănistă, ziarul
Mărgărit, Mihai Calmâcu ș.a. Ilustrațiile sunt asi- acordă culturii (îndeosebi în anii 1930–1931, 1939
gurate de Jules Perahim și de Ligia Macovei. L.B. și 1943–1944) un spațiu bogat, alternând de multe
Vestul Dicționarul general al literaturii române 686
ori paginile consacrate politicii interne și internați- Mihai Godinova, Ion Vultur, Damian Izverniceanu,
onale. Rubricile, numeroase și variate, tind să aco- Dridri Goroniță, Dorian Grozdan, Ilie Ivănuș, Aurel
pere uneori numere întregi, consemnând eveni- D. Bugariu, Teodor Baloș, Dorel Dragoescu, Ale-
mente din diferite domenii (la rubrici precum „Li- xandru Țintariu, Mircea Șerbănescu. Apar, uneori
terare–culturale–artistice”, „Preocupări artistice”), în foileton, anticipând editarea în volum, fragmen-
știri și informații culturale, revista presei, cronică te de romane (Menuetul de G.M. Vlădescu, Nopți la
de carte, de film, sportivă etc. Se urmărește promo- Ada-Kaleh de Romulus Dianu, Ceața de Ion Sto-
varea personalităților locale din toate sferele de ac- ia-Udrea, Femeia sângelui meu de Mihail Celaria-
tivitate în rubrici ca „Figuri bănățene” (susținută de nu, Dezmoșteniții și Moara Roșie de Gheorghe Ata-
Ioachim Miloia, Liviu Jurchescu, Traian Topliceanu nasiu), nuvele (Petru Vintilă, S-a stins pe drum un
și mai ales de Vicențiu Bugariu, care în 1931 își va felinar), proză reportericească (Oameni și locuri
reuni contribuțiile în Banatul de altădată), „Din din Căraș de Virgil Birou). Corespondențe trimit Fi-
trecutul Banatului” (unde se reproduc pagini de is- laret Barbu (Scrisori vieneze), Nicolae Ivan (Scrisori
torie de Traian Birăescu ș.a.) sau cu informații des- din Paris, Scrisori din Veneția) ș.a., se reeditează ex-
pre geografia regiunii (rubricile „Priveliști bănățe- trase din Scrisori bănățene de Cora Irineu. Cu me-
ne”, „Din viața urbelor bănățene” ș.a.). Un profil morialistică vin Ion Montani (Cum s-a întemeiat
spiritual al zonei va schița în 1930 G. Călinescu în „Luceafărul”), Gheorghe Dinteanu (Amintiri de la
Opinii fugare și libere despre Banat. Alături de arti- „România Jună”), Sever Bocu (Memorii) ș.a, se re-
cole de orientare estetică și de educație artistică (se produc și pagini aparținând lui Ion Russu-Șirianu
reproduc, de pildă, texte de Lucian Blaga din volu- (Amintiri de la „Tribuna”). Însemnări de călătorie
mele Ferestre colorate și Fețele unui veac), apar și publică Ion Simionescu, Aurel D. Bugariu, Marilina
editoriale culturale sau articole de atitudine și ac- Sever Bocu, M. Ar. Dan, I.M. Simțianu, Octavian
tualitate, semnate de G.M. Ivanov, Brutus Haneș, Metea (Prin Banatul pitoresc) ș.a., fiind reluate și
Liviu Jurchescu, Ioachim Miloia, Filaret Barbu, pagini din Victor Vlad-Delamarina. Se reproduc
Zeno Velceanu, Traian Birăescu, Constantin Maxime și cugetări de N. Iorga, iar Victor Eftimiu
Miu-Lerca, Nicolae Țirioi, Petru Sfetca, Marius susține cu aforisme rubrica „Vorbe... vorbe... vor-
Munteanu. Publicistica, abundentă, militează în be...”. Cronică literară scriu G.M. Ivanov, Octav Șu-
principal pentru necesitatea unor instituții regio- luțiu, Petre Pascu, Grigore Ion, Grigore Popiți, Ion
nale (universitate, post de radio, teatru, operă, po- Aurel Manolescu, Nicolae Țirioi, Petru Sfetca, Aurel
litehnică etc.), monumente locale, cămine comu- D. Bugariu, Alexandru Jebeleanu și mulți alții. Co-
nale, școli profesionale, în vederea ridicării nivelu- mentarii despre scriitori străini se inserează la ru-
lui intelectual al satelor. Inițial la V. se intenționea- bricile „Limpeziri” și „Portrete lirice”, susținute în
ză promovarea literaturii ținutului. Printre semna- special de Petru Sfetca (poeți italieni contempo-
tari, în genere modești, unii strict locali, mulți în rani: Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba) și Alexan-
curs de afirmare, pot fi amintiți în poezie Al. Negu- dru Jebeleanu (François Villon, Charles Baudelaire,
ră, Ion Tobă, M.I. Cosma, Liviu Stan Freamăt, Ioan André Malraux, E.A. Poe, Walt Whitman). La rubri-
Rachitoviciu, Romul Fabian, Mihai Novac, Pavel ca „Buletinul cărții” figurează printre altele și o cro-
Târbățiu, Pavel Bellu, Grigore Bugarin, Dorian Gro- nică a lui Perpessicius la una din edițiile volumului
zdan, Verona Brateș, Petre Homoceanul, George A. Din trâmbițe de aur de Al. T. Stamatiad. Revista
Petre, Grigore Popiți, Marius Munteanu, Ion Aurel presei este amplu prezentată în ultimii ani de Nico-
Manolescu, Vlaicu Bârna, Anișoara Odeanu, Ci- lae Țirioi la rubrica „Marginalii”. Ziarul publică, rar,
cerone Theodorescu, Virgil Carianopol, Ion Poto- interviuri, anchete, polemici (apărute de obicei cu
pin, George Drumur, Alexandru Jebeleanu, Con- pseudonime: Gamma, Scarabaeus, Micromegas, I.
stantin Miu-Lerca, Ion Th. Ilea, Emil Manu, Ion Delamunte ș.a.), conferințe transmise la radio
Frunzetti. Se reproduc texte ale unor poeți contem- (Muzica din Banat de Tiberiu Brediceanu, Scriitori
porani consacrați: Tudor Arghezi, Aron Cotruș, Vic- și reviste ardelene de azi de Ion Focșeneanu, Spiri-
tor Eftimiu, V. Voiculescu, Al. T. Stamatiad. Ca protul autohton de Nichifor Crainic ș.a.). Numeroase
ză, se publică mai cu seamă schițe și nuvele aparți- sunt și traducerile, fie din lirica, fie din proza uni-
nând unor autori regionali: Gheorghe Atanasiu, versală, semnate (deseori reproduse), de Lucian
687 Dicționarul general al literaturii române Vianu
Jurchescu (din Horațiu și Heinrich Heine, precum Occident, Note asupra unității europene), celălalt
și multe fragmente din romanul Castelul cu fanto- reunind „studii asupra culturii franceze, completat
me de Antonio Fogazzaro), Al. T. Stamatiad (Catre- cu acele părți din cronicile sale care aduc observa-
nele lui Omar Khayyam, Charles Baudelaire, Răs- ții noi asupra psihologiei Franței moderne” (Între
cumpărarea, Maurice Maeterlinck, Necunoscuta), Franța și Germania, Literatura civilizației, Libera-
Jacques Byck (din Erich Maria Remarque), Nora lism și conservatorism, Structura franceză). Li se
Novac (fragment din Lacul Immen de Theodor adaugă un eseu privitor la realitățile Bucureștiului
Storm), Eugen Gropșianu (din poezia franceză: anilor ’30, despre care V. crede că reflectă com-
Alphonse de Lamartine, Charles Baudelaire, promiterea originalității orașului de la începutul
José-Maria de Hérédia, Paul Verlaine), Barbu Nem- secolului, în primul rând prin dispariția grădini-
țeanu (Cei trei țigani de Nikolaus Lenau), Ion Pillat lor, altădată prezente pretutindeni. Tânărul eseist
(din Maurice Barrès și Francis Jammes), Petru Sfet- aparține unei generații ce se maturizase sub sem-
ca (poeme de Giuseppe Ungaretti și Umberto nul tragic al Primului Război Mondial și al urmă-
Saba), Ion Frunzetti (Arthur Rimbaud) ș.a. Din rilor lui; pentru ea, libertatea spiritului reprezenta
Eminescu se tipăresc tălmăciri la Somnoroase pă- problema esențială a existenței. Împotrivindu-se
sărele (Franyó Zoltán, în germană) și O, mamă... partizanatului de orice fel, V. militează deopotrivă
(Mina Boschi, în italiană). Publicația inserează pentru realizarea unei construcții sociale armoni-
adesea cronică muzicală (G.M. Ivanov, Filaret Bar- oase, care să încurajeze afirmarea personalității
bu, Alma Cornea, Zeno Vancea, Andrei A. Lillin fiecărui individ. Noțiunea fundamentală este, în
ș.a.), plastică (Brutus Haneș, C. Stoicănescu), cro- viziunea sa, sinteza, înțeleasă ca factor ordonator
nica spectacolelor de teatru (Valentin Dănilă, Ni- al vieții sociale. De aici, rezerva evidentă față de
colae Țirioi, Ion Stoia-Udrea, Iulian N. Olariu, Iuli- diversele tendințe ale culturii contemporane ce
an Popa și mulți alții), sportivă, de film etc. Prin cultivau anarhia, înțeleasă ca principalul pericol
amploarea și frecvența contribuțiilor, ziarul a jucat la adresa sensurilor pozitive ale creației artistice.
un rol important la integrarea ținutului în cultura Nu era totuși un conservator, dar înnoirea însem-
românească a epocii. G.Dn. na pentru el o reconstrucție raționalistă, a cărei
VIANU, Alexandru (21.VI.1903, Giurgiu – valoare definitorie e libertatea. Raționamentul ce
16.VI.1936, București), eseist. Este cel mai mic din prezidează sistemul preconizat de V. explică și de
cei cinci copii ai Floricăi (n. Rosa Leibovici) și ai lui ce, de pildă, a respins suprarealismul, a cărui poe-
Alexandru Vianu (n. Adolf M. Weinberg), medic; e tică se întemeiază pe funcțiile subconștientului. În
frate cu Tudor Vianu. A urmat în orașul natal școala ansamblu, libertatea e privită ca o condiție existen-
primară și liceul, iar studiile universitare la Bucu- țială a culturii, opusă prin spiritul ei oricărei forme
rești (obține licența în drept în 1925), desăvârșite a anarhiei. Într-o epocă în care valorile umanismu-
ulterior în Franța (1926–1930). O vreme trăiește la lui erau amenințate de agresiunea totalitarismului,
Iași, apoi se stabilește în Capitală, unde începe să tânărul cărturar își afirma fără ezitare încrederea
publice comentarii privind filosofia culturii mo- în destinul individualismului. În acest sens se poa-
derne și istoria mentalităților în „Facla”, „Gândirea”, te aprecia frecventa referire la modelul propus de
„Țara noastră” și în „Libertatea”; ceva mai târziu va Paul Valéry, personalitatea pe care o admira cel mai
colabora la ziarul „Le Moment” și la emisiunile cul- mult dintre contemporani. Cel de-al doilea ciclu
turale ale Societății Române de Radio, eseurile sale de eseuri, dedicat culturii franceze, se definește
radiofonice fiind tipărite în 1935 și 1936 de „Revista prin același respect față de raționalismul pe care
Fundațiilor Regale”. A fost membru al grupării Cri- îl întrupează mentalitatea franceză, în opoziție cu
terion. O boală de o mare virulență (o septicemie în neliniștea romantică, definitorie pentru cultura
urma unei operații) l-a răpus în câteva zile. germană. Această secțiune – unde figurează și un
Împlinind proiectele fratelui său, Tudor Vianu elogiu adus lui Alain Gerbault, navigatorul solitar
i-a adunat textele în volumul Libertate și cultu- care a traversat Atlanticul – pare a constitui doar o
ră (1937), împărțindu-le în două cicluri, cel din- schiță ce urma să fie completată în sensul sugerat
tâi consacrat „problemelor contemporane ale de ultimele eseuri, cele din ciclul dedicat „psiho-
libertății și culturii” (Voința de libertate, Orient și logiei culturii franceze contemporane”. Chiar și în
Vianu Dicționarul general al literaturii române 688
această formă, V. se impune ca un fin analist al spi- Germania; participă, în scurta sa carieră didactică,
ritului francez, printre cei mai percutanți pe care la câteva colocvii și congrese peste hotare.
i-a dat cultura noastră în secolul trecut. Dispariția Salutată ca un „strălucitor debut” (Șerban
lui timpurie a întrerupt una din cele mai promiță- Cioculescu), cartea despre Racine se aliniază ce-
toare evoluții intelectuale. rințelor colecției în care a apărut („Oameni de sea-
SCRIERI: Libertate și cultură, îngr. și pref. Tudor Vianu, mă”), dar și momentului în care a fost scrisă de V.
București, 1937. Traduceri: Alain Gerbault, Singur stră- Autoarea reușește să închege un destin din răsfrân-
bătând Atlanticul, pref. trad., București, 1934. gerile biografiei asupra operei raciniene, din înțe-
Repere bibliografice: Ovidiu Papadima, Alexandru Vi- legerea evenimentelor și articularea ideilor într‑un
anu, G, 1936, 7; Vianu, Opere, XIV, 194–195, 333, 502, mod credibil, în pofida unor incongruențe con-
548–549; Mihail Sebastian, [Alexandru Vianu], „Repor- juncturale. Un curs dedicat literaturii franceze din
ter”, 1937, 12, RFR, 1937, 5; Bucur Ţincu, „Libertate și
veacul al XVII‑lea, editat în 1962, pune în evidență
cultură”, PLI, 1937, 5; Alexandru Mironescu, „Libertate
cele două generații de reprezentanți care au con-
și cultură”, „Credința”, 1937, 1 000; Octav Șuluțiu, „Liber-
tate și cultură”, F, 1937, 10; Antonescu, Scriitori, 56–63; tribuit la constituirea idealului clasic și la impu-
Apolzan, Aspecte, 44, 245, 377; Șerban Cioculescu, Dia- nerea sa ca model. Cu punct de pornire filosofic în
loguri literare, București, 1987, 94; Matei Călinescu, Ion conceptul cartezian al rațiunii umane, dezvoltând
Vianu, Amintiri în dialog, București, 1994, 233–234. D.G. o morală întruchipată în figura „generosului” care
își domină pasiunile prin voință, precum și în ace-
ea de honnête homme, în prelungirea curteanului
renascentist al lui Baldassare Castiglione, autoarea
situează clasicismul sub semnul echilibrului și al
măsurii. Prin continua referire la epocă sub aspect
politic, social, economic, al vieții de la Curte și din
saloanele aristocratice, se reconstituie ritmul, une-
VIANU, Elena
ori pitoresc, al vremurilor, proiectându‑se, prin
(5.XI.1911, București –
sondarea sensibilității, o interesantă perspectivă
4.XI.1965, București),
asupra modernismului clasicilor. În principala sa
critic literar, eseistă,
lucrare, Moraliștii francezi, V. analizează moralis-
traducătoare.
mul ca „unul din izvoarele gândirii psihologice și
Este fiica Elenei (n. Guțulescu) și a lui Ștefan Iri- sociale moderne”, dar și în plan literar, cu consecin-
mescu, medic, și soția lui Tudor Vianu. Urmează în țe esențiale asupra prozei franceze: „sobrietatea,
Capitală Școala Centrală de Fete (absolvită în 1930) tendința către generalizare, capacitatea de a găsi o
și Facultatea de Litere și Filosofie, obținând licența imagine fulgurantă ce învie un gând abstract”. Ese-
în filosofie cu mențiunea cum laude în 1934. Își ista reliefează, în capitole monografice, profunda
susține doctoratul în filologie în 1962 cu teza Mora- subiectivitate a naturii umane în confruntarea cu
liștii francezi, tipărită în anul următor. Din 1955 își conceptele de libertate și fericire la René Descartes
începe activitatea universitară ca asistentă la Insti- și la Montesquieu; reia tema discutabilei sincerități
tutul pentru Limbi Străine, continuând-o la Cate- a lui Michel de Montaigne; studiază, pe fundalul
dra de limba și literatura franceză a Facultății de jansenismului de la Port‑Royal, „disoluția eului” la
Limbi Romanice, Clasice și Orientale a Universită- Blaise Pascal, patetismul moral între gassendism și
ții bucureștene, unde va avansa până la gradul de cartezianism la „dezamăgitul” La Rochefoucauld,
conferențiar (1964). Debutează în 1955 cu versiu- raportul între mască și adevăr în Caracterele lui La
nea în limba franceză a poveștilor lui Ion Creangă, Bruyère; examinează definirea „omului de lume”
iar prima carte personală, monografia Racine, apă- la Voltaire și deplasarea accentului de la metafizi-
rută în 1956, inaugurează preocuparea pentru stu- că la sociabilitate și civilizație; relevă dialectica lui
dierea literaturii franceze. Colaborează la „Viața Denis Diderot în conflictul dintre „omul natural” și
românească”, „Secolul 20”, „Studii de literatură uni- „omul moral”, dintre morala rațională a demnită-
versală”, „Revista de filologie romanică și germani- ții și cea lumească a compromisului ce alcătuiește
că”, precum și la periodice din Franța, Elveția și chiar o parte a conștiinței, exprimând deopotrivă
relativizarea și istoricitatea valorilor; cercetea- Michel Launay, „Moraliștii francezi”, „Revue d’histoire
ză teoria faimosului „pact social” la Jean‑Jacques littéraire de la France”, 1965, 2; Mircea Muthu, „Oameni
Rousseau, prin care, în republica utopică, omul și idei”, ST, 1968, 9; Corneliu Nistor, „Oameni și idei”, O,
obține libertatea civilă – echivalent al independen- 1968, 10; Marian Popescu, Doi pe un... balansoar, TTR,
1992, 3; Dicț. scriit. rom., IV, 738–739, Marta Petreu, Cen-
ței naturale a „bunului sălbatic” –, căreia i se adau-
tenar Elena Vianu, APF, 2011, 11. G.Dn.
gă libertatea morală a civilizatului, singura care îl
ridică pe om până la virtute și îl face propriul său
stăpân. Documentația, bogată și actualizată, ur-
mează firesc argumentația ideilor, fără pedanterie
și rigiditate. Paginile se însuflețesc, creionează at-
mosferă și personaje într‑un discurs eseistic susți-
nut de mânuirea abilă a citatului revelator, lăsând
impresia deplinei spontaneități. Postum, sub titlul
Oameni și idei (1968), au fost reunite unele studii și
eseuri apărute anterior în reviste românești și stră- VIANU, Ion
ine, altele inedite, afirmând, în analize nuanțate, (15.IV.1934, București),
de asemenea modernitatea clasicilor: Teatrul cla- eseist, memorialist,
sic francez, Umanismul lui Pascal, Schema logică prozator.
a raționamentului la Diderot, Jean‑Jacques Rous-
seau, filosoful umbrei ș.a. Se fac și deschideri către Este fiul esteticianului și criticului literar Tudor Vi-
literatura de ultimă oră: Real și imaginar la Samuel anu și al Elenei Vianu (n. Irimescu). Mama sa este
Beckett, Antiromanul în literatura franceză con- fiica medicului Ștefan Irimescu, întemeietorul fti-
temporană, „Fructele de aur” de Nathalie Sarraute, ziologiei din România. A urmat Liceul bucureștean
Teatrul lui Eugen Ionescu, Preludii ionesciene, cu „I.L. Caragiale”, absolvit în 1952. Timp de doi ani a
referire la critica românească a scriitorului, Ironia fost student al secției de limbi clasice a Facultății
lui Proust, interesantă exegeză ce statuează două de Filologie din București, pe care a abandonat-o
atitudini fundamentale ale viziunii proustiene, li- din cauza prea marcatei politizări staliniste a aces-
rismul și ironia. V. a mai prefațat opere de Madame teia. Din 1954, urmează cursurile Facultății de Me-
de Lafayette, La Fontaine, Racine, Balzac, Georges dicină Generală din București, absolvite în 1960:
Courteline, Prosper Mérimée, Sainte‑Beuve sau un între domeniul tatălui și cel al bunicului matern,
volum consacrat dramaturgilor francezi contem- optează, așadar, pentru cel din urmă, chiar dacă nu
porani. Tot postum au fost editate traducerile din total și nu definitiv. Medic la o schelă prahoveană,
Eugen Ionescu (piesele Lecția și Scaunele, în 1968), în 1963 va fi numit preparator la Clinica Universita-
precum și antologia dedicată moraliștilor francezi ră de Psihiatrie din Capitală, unde va lucra și ca psi-
(1966). hoterapeut. În 1971, datorită unei burse la Paris, se
SCRIERI: Racine, București, 1956; Delacroix, București, apropie de psihanaliza lui Jacques Lacan, pe care îl
1960; ed. București, 1968; Cours de littérature française. cunoaște direct. Întors în România, descoperă
Le dix‑septième siècle, București, 1962; Moraliștii fran- abuzurile secrete ale psihiatriei politice. Frecven-
cezi, București, 1963; Oameni și idei, București, 1968. tează constant și cercurile literare. Emigrează în
Traduceri: Ion Creangă, Contes et récits, în Ion Creangă, Franța, ajungând la Paris în iulie 1972, ca urmare a
Œuvres choisies, pref. Dumitru Corbea, cu ilustrații de implicării sale în Mișcarea Goma pentru Drepturile
A. Demian, București, 1955; Le Conte de Harap Alb, Bu- Omului, fiind unul dintre puținii intelectuali care
curești, 1962; Moraliștii francezi, București, 1966; Eugen
au semnat apelul acestuia; se stabilește însă în El-
Ionescu, Lecția, Scaunele, în Eugen Ionescu, Teatru, I, in-
trod. B. Elvin, București, 1968. veția, unde va practica medicina. În exil se face cu-
noscut prin luările de poziție de la postul de radio
Repere bibliografice: Șerban Cioculescu, „Racine”,
GL, 1957, 13; Dan Hăulică, „Racine”, „Tânărul scriitor”,
Europa Liberă împotriva folosirii psihiatriei ca
1957, 5; Liliana Țopa, „Cours de littérature française. Le armă politică de către regimul Ceaușescu. Partici-
dix‑septième siècle”, „Revista de filologie romanică și pă la lucrările Inițiativei Geneva pentru Psihiatrie,
germanică”, 1963, 2; Ladislau Gáldi, „Moraliștii francezi”, organizație desprinsă din Amnesty International,
„Beiträge zur romanischen Philologie” (Berlin), 1964, 2; care lupta împotriva represiunii politice din țările
sovietice prin utilizarea psihiatriei. Revenit în țară discursul prozastic se limpezește. Cu un story alert
după 1989, a scris articole și comentarii politice în și o problematică psihanalitică, romanul evoluea-
revistele „22”, „Dilema veche”, „Dilemateca”, ză într-un decor cosmopolit – probabil elvețian și,
„Apostrof”, „Lettre internationale” ș.a., în ziarul prin ramificații, internațional –, populat cu per-
„România liberă” etc. După ieșirea la pensie s-a sonaje feminine multirasiale. Protagoniștii rivali –
stabilit în București, dedicându-se literaturii. În naratorul Daniel, un funcționar apatic, dezabuzat,
anul 2000 a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinu- și „dublul” său, afemeiatul Joseph, neconsolat de
lui Serviciul Credincios. ratarea unei experiențe religioase din adolescență
Debutul editorial ca eseist în marginea psiholo- – au biografii complementare și ilustrează adeziu-
giei se produce în 1975, cu volumul Stil și persoa- nea la două principii existențiale opuse, încarnate
nă (distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), unde de Don Juan și Iisus. În fondul lor profund, ei apar-
influența lui Tudor Vianu e decelabilă chiar din ti- țin „rasei necredincioșilor [...], a celor care iubeau
tlu, însoțit de lucrarea Introducere în psihoterapie. fără plăcere” și suferă de pe urma absenței „Legii
Debutul literar propriu-zis îl constituie publicarea, Tatălui”. În anii următori, V. abandonează ficțiu-
împreună cu Matei Călinescu, a duplexului Amin- nea, activitatea sa editorială continuând pe două
tiri în dialog (1994), titlu-reper al memorialisticii linii principale: una eseistică, alta pur memorialis-
românești postdecembriste. Istorie a formării sub- tică, ambele fiind, de altfel, ingrediente majore ale
terane în anii stalinismului, partitura sa din Amin- romanelor anterioare. Evidențiind interesul psiha-
tiri… se distinge prin tematizarea confruntării cu nalistului pentru episoade obscure din biografia lui
dubla identitate, atât profesională (între medicină Mateiu I. Caragiale (relațiile cu părinții, fantasme-
și filologie), cât și etnică (româno-evreiască) sau le genealogice, gerontofilia, mărcile unor posibile
socială (între oficializarea de conjunctură a tatălui înclinații homosexuale) și agrementat cu trimiteri
și educația anticomunist-burgheză). Problema re- confesive la mitologizarea acestuia în perioada co-
lației cu Tatăl domină romanele pe care le-a publi- munistă, volumul Investigații mateine (2008) intră
cat în anii 2000. Cu o compoziție stufoasă, un mix în „dialog” cu eseurile lui Matei Călinescu despre
de „dosare de existență” inspirate din cazuri istori- părintele Crailor de Curtea-Veche. Volumul Blestem
ce reale, inclusiv din propria experiență de psihia- și binecuvântare (2007) reunește eseuri pe teme de
tru, Caietele lui Ozias (2004) și Vasiliu, foi volante psihanaliză culturală, abordate dintr-o perspectivă
(2006) fac parte dintr-o proiectată trilogie intitula- larg umanistă, iar Apropieri (2011) conține eseuri,
tă Arhiva trădării și a mâniei, ambiționând să sur- reflecții, evocări ale unor personalități, într-un loc
prindă resorturile unei întregi tipologii a represiu- geometric al afinităților elective. Partea cea mai im-
nii psihice în deceniile comunismului românesc. portantă a scrisului lui V. rămâne totuși cea nonfic-
Principalii „scriptori” ale căror mărturii diaristice țională. Alături de capitolele din Amintiri în dialog,
vor fi prelucrate și valorificate sunt centenarul Puiu autoscopia din Exercițiu de sinceritate (2009) și din
Ozias („martorul cel mai prețios al secolului”), Dan multipremiatul Amor intellectualis. Romanul unei
Naidin (medic autoexilat, nepot al amantei lui Ozi- educații (2010; Cartea Anului, Premiul Uniunii Scri-
as) și Vladimir Vasiliu (directorul hiperraționalist al itorilor, Premiul de Excelență pentru Opera Omnia
unui spital psihiatric, Răstoaca Melcilor). Un per- oferit de Radio România Cultural ș.a.) alcătuiesc
sonaj aparte este Laban, tatăl lui Naidin, un cobai un diptic memorialistic definitoriu. Primul volum
fericit care-și compensează sexual suferința psihi- (al doilea în ordinea cronologică a evenimentelor
că. Dedesubturile experimentului politico-psihia- relatate) reconstituie parcursului tânărul medic și
tric aplicat unei întregi comunități constituie axul motivele ce i-au precipitat opoziția publică față de
unor narațiuni labirintice, supraîncărcate pe alo- regimul comunist. Evitând autoeroizarea, memo-
curi de emfaza moralizantă și discursivitatea ese- rialistul își asumă „sincer” condiția de membru al
istică a relatării. Emfaza subzistă și în Paramnezii unei elite intelectuale relativ protejate și privilegi-
(2005), unde experiențele trăite în România – și pri- ate; un interes aparte îl oferă paginile în care con-
vite dinspre exil prin filtrul analitic al psihoterape- semnează sprijinul moral primit, în perioada per-
utului – devin pretexte pentru ficțiuni autoreflexive secuțiilor, din partea unor scriitori importanți pre-
livrate drept false amintiri. În Necredinciosul (2008) cum Nichita Stănescu și Nicolae Breban. Conceput
ca un bildungsroman autobiografic dedicat lui Ma-
tei Călinescu (între timp decedat), Amor intellec-
tualis reprezintă o recuperare a spiritului patern
„goethean” și o frescă a elitelor umaniste româ-
nești din perioada comunismului. Figura lui Tudor
Vianu, ca și a altor membri ai familiei, este evocată
credibil pe fundalul dramatic al comunizării; rețin VIANU, Lidia
de asemenea atenția figurile unor prieteni și iubite (7.VII.1947,
din medii sociale și ideologice foarte diverse, dar București), anglistă,
și ale unor personalități intelectuale cu rol deter- poetă, prozatoare,
minant în devenirea tânărului V. (de exemplu, Ion traducătoare.
Negoițescu sau Edgar Papu). Experiențele inițieri-
lor spirituale, culturale, erotice și politice, dilemele
morale, profesionale și ideologice, dramele secrete Este fiica Beatricei Vianu (n. Steiner), redactor, și al
ale apropiaților sunt prinse într-o narațiune clasi- lui Theodor Vianu, medic. Urmează la București Li-
că robustă, o pledoarie pentru „supraviețuirea prin ceul „Iulia Hasdeu” (1961–1965) și Facultatea de
cultură” în care comprehensiunea se îmbină cu Limbi Germanice, secția engleză (1965–1970). În-
(auto)analiza lucidă. cepe tot aici o carieră didactică la Liceul „Mihai Vi-
teazul”, în 1974 intrând în învățământul universi-
SCRIERI: Introducere în psihoterapie, București, 1975;
tar, ca asistentă la Catedra de limba și literatura
Stil și persoană, București, 1975; Amintiri în dialog (în
colaborare cu Matei Călinescu), Iași, 1994; Caietele lui
engleză a Facultății de Limbi Străine, unde parcur-
Ozias, postfață Matei Călinescu, Iași, 2004; Paramnezii, ge treptele didactice până la cea de profesor, în
București, 2005; Vasiliu, foi volante, Iași, 2006; Blestem și 1998. Obține doctoratul cu teza Lirism filosofic la
binecuvântare, Iași–Cluj-Napoca, 2007; Necredinciosul, T. S. Eliot și Paul Valéry (1978). Beneficiază de burse
București, 2008; Investigații mateine, Iași-Cluj-Napoca, Fulbright în Statele Unite ale Americii, predând la
2008; Exercițiu de sinceritate, Iași, 2009; Amor intellec- universități din Binghamton (New York, 1991–1992)
tualis. Romanul unei educații, Iași, 2010; Apropieri, Iași, și Berkeley (California, 1997–1998). Debutează în
2011. 1970 la „Secolul 20” cu o traducere din James Joyce,
Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, [Ion Vianu], iar editorial cu antologia de texte de poetică engle-
RL, 1976, 7, 1994, 27; Liviu Petrescu, Portret în creion, ză Quicksands of Criticism, apărută în 1980. E pre-
ST, 1994, 6; Mircea Martin, Tema alegerii, „22”, 1994, 16; zentă cu eseuri și interviuri cu scriitori de expresie
Radu G. Țeposu, Sentimentul pușcăriei, RL, 1994, 24; anglo‑americană în „Caiete critice”, „Viața româ-
Alexandru George, De la critică la prietenie și înapoi, nească”, „România literară”, „Luceafărul” ș.a. A al-
RL, 1994, 32, 36; Octavian Soviany, Oglinzile paralele ale
cătuit manuale, toate bine cotate, cursuri, precum
memoriei, VR, 1994, 9–10; Marius Chivu, Fantomele me-
moriei, RL, 2004, 5; Raluca Dună, Afară din „coșmarul”
și antologii, însoțite de studii introductive analiti-
oedipian al istoriei, LCF, 2004, 8; Laura Pavel, Un Don ce: Later 20th Century British Poetry (1984), Modern
Juan al memoriei, ST, 2004, 7–8; Barbu Cioculescu, Ozi- British Short Fiction (1987) și 29 Postwar American
as, procletul, LCF, 2005, 1; Marta Petreu, [Ion Vianu], APF, Poets (1989), a semnat traduceri din și în engleză,
2005, 6, 9; Gelu Ionescu, „Tot ce e înăuntru e și înafară”, fiind și inițiatoarea unui program de masterat pen-
APF, 2007, 5; Ilina Gregori, Ion Vianu, Necredinciosul, tru traducerea textului literar contemporan, pre-
OC, 2008, 431; Paul Cernat, Psihanaliză și ficțiune, OC, cum și fondatoarea revistei online „Translation
2008, 174; Alex Goldiș, Un policier psihologic, ST, 2008, Café” (2006). În volumul Censorship in Romania,
8–9; Cosmin Ciotloș, Investigații mateine, RL, 2008, 37; apărut la Budapesta în 1998, intervievează perso-
Gabriel Dimisianu, Canapeaua verde, RL, 2010, 44; Dani- nalități marcante ale scrisului românesc (de la Ma-
el Cristea-Enache, Frumoșii tineri, OC, 2010, 529; Iulian
ria Banuș, I. Negoițescu, Vera Călin, Ștefan Aug.
Boldea, Seducția trecutului, APF, 2010, 245; Antonio Pa-
traș, „Exercițiu de sinceritate”, RL, 2010, 20; Manolescu,
Doinaș, Nina Cassian la Eugen Simion, Matei Căli-
Enciclopedia, 735–738; Ovidiu Pecican, O apropiere, nescu, D.R. Popescu, Virgil Nemoianu, Marin So-
APF, 2011, 10; Geo Șerban, Umbra Tatălui, tutelară, OC, rescu, Ana Blandiana, Ileana Mălănciou, Mircea
2011, 558; Borbély, Existența, 94–97; Victor Ivanovici, O Dinescu ș.a.), ilustrând ceea ce se referă la cenzură
elită în vremea „surpării cetăților”, VR, 2012, 1–2. B.B-C. cu texte din opera fiecărui autor. Pentru traduceri a
fost distinsă cu Premiul oferit de Poetry Society în română și engleză, monologuri sentimentale și
(Londra, 2004) ș.a. dialoguri erotice „imaginare” în căutarea unui cu-
Specializată în anglistică, V. se dedică îndeo- plu ideal („sunt tu ești eu/ what Freudian slip”).
sebi literaturii britanice din secolul al XX‑lea. În Sub semnul joycean al romanului Ulysses, poemele
prima carte de critică, Scenarii lirice moderne (De devin de multe ori simple articulații ale „fluxului
la T.S. Eliot la Paul Valéry) (1983), analizează di- conștiinței”, aproape de ceea ce poate fi întâlnit
mensiunea filosofică a lirismului celor doi autori, îndeobște în proză. Moderato 7 (1998) merge pe
examinează, într‑un studiu comparatist, produc- aceeași linie, într‑o împărțire pe trei secțiuni (Șap-
ția teatrală, în esență lirică, a lui T.S. Eliot și spirite, Alone și Scrie‑mi o pagină pe zi), unde titluri și
tul dramatic caracteristic întregii opere a lui Paul expresii englezești și românești se combină în in-
Valéry, precum și creația lor poetică din perspecti- genioase jocuri de cuvinte și stilistice de efect. Po-
va filosofică a fiecăruia. În alt volum, T.S. Eliot: an ezia creionează un univers erotic atemporal și adu-
Author for All Seasons (1984, revizuit în 2002), V. ce în prim‑plan, compus din piese lirice, ca într‑un
tratează principalele direcții ale activității acestuia, puzzle, chipul unui iubit misterios absent („când
dezvăluie evoluția statutului său poetic de la res- ajungi la ultimul rând tu o să fie un eu imaterial”).
pingerea critică a poemului The Waste Land (1922) Referințele livrești apar și aici, iar obsesia scrisu-
la elogiul postbelic unanim, comentându-i lirica lui, a comunicării este cel puțin la fel de intensă ca
din punctul de vedere al coerenței, și nu al frag- aceea a pierdutei/ regăsitei iubiri trăite la distanță,
mentarismului, ca majoritatea exegeților; expune în scrisori, sub pecetea tainei și a semnificațiilor
principiile sale de poetică, toate cu o îndelungată simbolice ale cifrelor 1, 2, 3, 7. Dincolo de poemele
carieră literară; descifrează simbolurile din teatrul însingurării și ale absenței, cu „istovitoare nostal-
său, demonstrând cum tendința de evadare din ligii” și amintiri ale unei existențe agonice, versurile
rism a condus la eșec dramatic; studiază Four Qu- sunt uneori luminate de un optimism difuz („vi-
artets (1944) ca testament al întregii opere a lui T.S. itorul îmi pare mai neted”, „o să învăț să te răsfăț
Eliot. Autoarea a încercat să definească trăsăturile prin scris”). Așteptările, reveriile labirintice și lupta
literaturii britanice după 1950, perioadă pe care o între conștiință și iubirea aproape mistică revin în
denumește The Desperado Age, considerând ter- Foarte (2001). Căutând puntea între București și
menul „postmodernism” neconcludent. În British San Francisco, V. se apropie de locuri emblematice
Literary Desperadoes at the Turn of the Millennium ale Capitalei (Cișmigiu, Obor), sugerând unitatea
(1999) urmărește structurile narative esențiale, cuplului erotic, familial, ori scrie versuri cu o puter-
obsesiile tematice, starea de spirit care nu mai mi- nică amprentă reflexivă, ca în ciclul Ești, unde sunt
zează pe final ori suspans, relația bazată pe ironie invocate copilăria, pierderea tinereții și alunecarea
dintre autor și cititor în romane de Aldous Huxley, spre bătrânețe („Vezi/ viscolește vârsta/ pe cărări-
George Orwell, Evelyn Waugh, Graham Greene, le noastre…”, „sunt la sfârșitul lumii”, „lung timpul
Anthony Burgess, John Fowles, Malcolm Bradbury, lungă noaptea”). Volumul este caracterizat în între-
David Lodge, Peter Ackroyd, Martin Amis ș.a. Un gul lui de un lirism discret, clădit pe scenarii scurte,
eseu monografic, Alan Brownjohn and the Despe- de o pagină, și subliniat de rime ascunse. Intensita-
rado Age (2003), consacră V. acestei figuri marcan- tea emoțională vine din nevoia de tandrețe, care în-
te a literaturii contemporane engleze, creator de conjoară cele câteva „personaje” de aici. Poezia, în-
școală poetică. Sunt comentate și unele romane cifrată și cantabilă, cu balansul ei între două glasuri
aflate la limita dintre lirism și narațiune, iar un ca- și între două culturi, celebrează pe zeul Cupidon,
pitol consistent examinează critica literară și cul- în aspirația de a reface din cioburile realului o pere-
turală a scriitorului, cu impact major în epocă. Alte che mitică. Cartea Prizonieră în oglindă (1993) este
câteva cărți (2004, 2006, 2011) se ocupă de aceeași una din primele încercări postmoderne ale roma-
perioadă, în titlul volumului The AfterMode (2010) nului românesc. Scriere „de sertar”, abordând voa-
aflându-se și termenul pe care autoarea îl propune lat problema cenzurii în anii dictaturii ceaușiste, ea
pentru „vârsta” de după modernism. V. debutează se deschide cu o adunare de partid „fulger” într‑un
ca poetă cu placheta 1, 2, 3 (1997), intimistă, femi- liceu, unde secretarul organizației de bază le rea-
nistă și postmodernă, amestec original de versuri mintește profesorilor prioritățile privind normele
muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității Sorescu, The Bridge, Tarset, Northumberland (Marea
socialiste. Cheia este evident ironică, dar construc- Britanie), 2004 (în colaborare cu Adam J. Sorkin), The
ția nu e deloc parodică. Împărțit în două povești Past perfect of Flight, pref. Adam J. Sorkin, București,
2004 (în colaborare); Mihai Ursachi, The March to the
care curg paralel, una sâmbătă, duminică, luni, cu
Stars, pref. Adam J. Sorkin, București – New York, 2006
capitole numerotate, 1, 2, 3..., și cealaltă narațiune,
(în colaborare); Peter Ackroyd, Bucurii din Purley, pref.
titulară, cu capitolele numerotate în sens invers, trad., București, 2007; Alan Brownjohn, Gasping for Love
33, 32..., către un capitol final 0, romanul stă sub – Tânjesc după iubire, ed. bilingvă, pref. trad., București,
mottoul bacovian „Sunt trei morți în oraș, iubito”. 2007; Mircea Ivănescu, lines poems poetry, introd. Adam
Devenind pe parcurs o incursiune psihologică în J. Sorkin, Plymouth (Marea Britanie), 2009 (în colaborare
lumea doctorilor fără morală și a profesorilor arcu Adam J. Sorkin); Ioan Es. Pop, No Way Out of Hades-
bitrari, intriga evoluează pe două direcții: viața co- burg and Other Poems, introd. Adam J. Sorkin, Plymouth,
tidiană și evaziunea. Romanul dezvoltă mai multe 2010 (în colaborare cu Adam J. Sorkin); Ion Mureșan, The
Book of Winter and Other Poems, introd. Adam J. Sorkin,
elemente obsesive: teama de bătrânețe, ireversi-
Plymouth, 2011 (în colaborare cu Adam J. Sorkin).
bilitatea timpului, irosirea tinereții, refugiul într-o
Repere bibliografice: Magda Teodorescu, Prizonieră
lume fictivă, idealizată, sau în oniric, pregnante în
în sertar, CNP, 1993, 13; Lena Ruști, Evadări în imagi-
pofida lirismului uneori excesiv. În subsidiar circu- nar, CC, 1994, 4–5; Anca Peiu, „Prizonieră în oglindă”,
lă și un curent esopic, V. amestecând în jocul ei câte VR, 1995, 7–8; Andreea Deciu, Între victime și eroi, RL,
ceva din lumea lui Franz Kafka, Leonid Dimov sau 1998, 19; Alex. Ștefănescu, „1, 2 , 3”, RL, 1999, 3; Ște-
din cea a lui Czesław Miłosz. O fecundă activitate fan Stoenescu, „Moderato 7”, „Origini–Romanian Ro-
în domeniul traducerilor completează palmaresul ots” (Norcross, NY), 1999, 29–30; Dan Croitoru, Lungul
scriitoarei. Preferința se îndreaptă către poeți și drum al textului către sine, VR, 1999, 12; Roxana Balaci,
poezie românească (Marin Sorescu, Mihai Ursachi, „1, 2, 3” sau Efervescența creatoare, VR, 2000, 5–6; Lucia
Mircea Ivănescu, Ioan Es. Pop, Ion Mureșan ș.a.), Negoiță, „Mergeam pe strada Toamnei și m-am gândit
la tine”, VR, 2002, 5–6; Maria Magda Maftei, [Lidia Vi-
pe când din literatura de limbă engleză, cu tran-
anu], VR, 2002, 10–11, 2006, 8–9; Adam J. Sorkin, The
spuneri integrate într-o colecție pe care o conduce, Paradox of the Fortunate Fall: Censorship and Poetry
alege poeți, prozatori, memorialiști etc. (Peter Ac- in Communist Romania, „The Literary Review” (Michi-
kroyd, Alan Brownjohn, George Szirtes ș.a.). gan), 2002; Alexandra Maria Rusu, Zodia lui Ulyse sau
SCRIERI: Scenarii lirice moderne (De la T. S. Eliot la Odiseea memoriei, VR, 2003, 3–4; Arina Lungu, [Lidia
Paul Valéry), București, 1983; T. S. Eliot: an Author for All Vianu], VR, 2003, 8–9, RL, 2004, 27; Virgil Stanciu, De-
Seasons, București, 1984; ed. București, 2002; Prizonieră sperado sau postmodern?, VR, 2006, 1–2; Simona-Grazia
în oglindă, Galați, 1993; 1, 2, 3, București, 1997; Censo- Dima, [Lidia Vianu], RL, 2007, 31, VTRA, 2010, 5–6. A.Ml.
rship in Romania, Budapesta, 1998; Moderato 7, îngr.
Dumitru M. Ion, cu ilustrații de Cristina Ioana Vianu,
București, 1998; Hibridization in 20th century British Li-
terature, București, 1998; British Literary Desperadoes at
the Turn of the Millenium, București, 1999; Foarte, Bu-
curești, 2001; Alan Brownjohn and the Desperado Age,
București, 2003; The Desperado Age: British Literature at VIANU, Tudor
the Start of the Third Millennium, București, 2004; De-
(27.XII.1897, Giurgiu –
sperado Essay-Interviews, București 2006; The AfterMode.
Significant Choices in Contemporary British Fiction, Bu-
21.V.1964, București),
curești, 2010; Literatura contemporană britanică. Litera- estetician, critic și
tura Desperado, Iași, 2011. Antologii: The Quicksands of istoric literar, poet,
Criticism. An Anthology of Essays on Poetry and Criticism traducător.
of English Literature in the Modern Age, București, 1980;
Lather 20th Centrury British Poetry, introd. edit., Bucu-
Este fiul Floricăi (n. Roza Leibovici) și al medicului
rești, 1984; Modern British Short Fiction, introd. edit.,
București, 1987; 29 Postwar American Poets, introd. edit.,
Alexandru Vianu (n. Adolf M. Weinberg); eseistul
București, 1989; Desperado Poetry. A Selection of Contem- Alexandru Vianu e fratele său, iar psihiatrul, eseis-
porary British Verse, București, 2004. Traduceri: Joseph tul și prozatorul Ion Vianu îi este fiu; a fost căsătorit
Conrad, Oglinda mării, Timișoara, 1994; Eugen Simi- cu eseista și traducătoarea Elena Vianu. Tatăl lui V.
on, The Return of the Author, Evanston, IL, 1996; Marin primise cetățenia română în 1878, după Războiul
pentru Independență, la care participase, iar în
1893 familia trecuse de la iudaism la ortodoxie, co-
pilul aflându-și originile etnice abia în adolescență.
Urmează gimnaziul la Giurgiu (1904–1908) și apoi
învață la Liceul „Gh. Lazăr” din București (1912–
1915), din anii de gimnaziu datând prietenia cu
Dan Barbilian (viitorul Ion Barbu). Se înscrie în
1915 la Facultatea de Drept (licențiat în 1919) și la
Facultatea Litere și Filosofie din București (licențiat
în 1920 cu o teză despre estetica lui Henri Bergson),
unde e coleg cu, între alții, Mihai Ralea și cu Al. Ro-
setti. În 1920 obține și diploma Seminarului Peda-
gogic al Universității bucureștene. În perioada re-
fugiului urmează la Botoșani Școala de Ofițeri de
Rezervă la artilerie (1917–1918) și e trimis pe front.
Lucrează după aceea, pentru un an, ca arhivar la
Comisia Monumentelor Istorice. Încă dinainte de
război frecventează cenaclul simbolist al lui Ale-
xandru Macedonski. După articolele Țesăturile ja-
poneze (în „Helios”) și Revizuire critică (în „Făclia”),
pe 19 martie 1916 debutează ca poet în „Flacăra”
lui Constantin Banu cu sonetul Cuvântul, urmat, în
revista „Vieața nouă” a lui Ovid Densusianu, de alte
câteva poeme parnasiene. În 1918 este, pentru pu-
țin timp, redactor al revistei „Literatorul”, după ce,
cu doi ani în urmă, în ianuarie 1916, își apărase
„Masca timpului” în „Mișcarea literară” a lui Liviu
mentorul împotriva lui E. Lovinescu în articolul din
Rebreanu. E prezent și în „Cuvântul” (semnează
„Făclia”; mai târziu se va număra printre primii săi
cronică literară), „Revista Fundațiilor Regale”, „Re-
reabilitatori, între altele realizând, cel dintâi, o edi-
vista de filosofie”, „Preocupări literare”, „Simetria”,
ție critică (Opere, I–IV, 1939–1946). După război pu-
„Libertatea”, iar după al Doilea Război Mondial la
blică la „Letopiseți” (poeme îndeosebi), „Revista
critică”, „Ideea europeană”, „Luceafărul” (unde ține „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Viața româ-
cronica dramatică) și „Sburătorul”, unde susține, nească”, „Teatrul”, „Steaua” ș.a. A fost, începând din
încă de la primul său număr, „Cronica ideilor”, par- 1929, un colaborator constant al Radioului public.
ticipând și la ședințele cenaclului lovinescian. În În ceea ce privește traseul profesional, după ce își
toamna lui 1919 renunță la cronica de întâmpinare, continuă studiile filosofice la Viena (1920), apoi la
justificându-și gestul printr-o scrisoare adresată lui Tübingen (1922), V. își susține în 1923 doctoratul,
E. Lovinescu; acesta îi va replica dezamăgit (E cu cum laude, la Tübingen, cu teza Das Wertungspro-
putință o disociație?), exprimându-și și ulterior re- blem in Schillers Abhandlung „Über naive und sen-
gretul pentru abandonarea foiletonului critic de timentalische Dichtung”, avându-l ca îndrumător
către V. în beneficiul criticii universitare. Despărți- pe Karl Groos; lucrarea va fi tipărită la București în
rea de Lovinescu va fi urmată de apropierea de 1924. La Viena se împrietenește cu Lucian Blaga,
„Viața românească” a lui G. Ibrăileanu, o colabora- iar în Germania are mai multe întâlniri cu priete-
re care începe în 1921 și va dura câteva decenii. Pa- nul Dan Barbilian, care studia matematicile la Göt-
ralel, conferențiază în cadrul grupării Poesis, din tingen, cei doi purtând în acest interval o bogată
1924 până în 1943 colaborează constant la „Gândi- corespondență. În 1924 își începe activitatea uni-
rea” (în pofida diferențierilor ideologice de par- versitară, îndelungată și prestigioasă, mai întâi ca
curs), făcând la un moment dat parte chiar din suplinitor la Conferința de estetică de la Universi-
„gruparea revistei”, tot în 1924 susține rubrica tatea din București; pentru o vreme predă și la
liceele bucureștene „Gh. Lazăr” și „Mihai Viteazul”. unui infarct în ziua în care îi intra la tipar studiul
Devine docent în 1927, conferențiar definitiv (1930) Arghezi, poet al omului. Spirit eminamente aulic, a
și profesor titular (1944) la Catedra de estetică și fost unul dintre universitarii români care, în des-
critică literară, transformată în 1948 în Catedra de cendența lui Titu Maiorescu, au creat școală, în
literatură universală (ulterior Catedra de literatură 1963 participând, alături de Liviu Rusu, și la înce-
universală și comparată). Tot aici va fi șef de cate- putul reabilitării poststaliniste a mentorului juni-
dră între 1958 și 1963. În anii instaurării stalinis- mist. Solida formație estetico-filosofică și teoretică
mului (1948–1952) își păstrează cu dificultate func- de tip universalist îi va ajuta pe mulți discipoli ai săi
ția din cauza rigorilor ideologice, după ce în peri- să se afirme, inclusiv peste hotare, în calitate de
oada imediat anterioară îndeplinise unele funcții comparatiști, de istorici ai ideilor literare sau de te-
oficiale: director al Teatrului Național (1945–1946) oreticieni ai literaturii și culturii.
și ambasador al României la Belgrad (1946–1947). După Mihail Dragomirescu, V., un adept anti-
În 1938, la inițiativa lui Mihai Ralea, ministru al pozitivist al autonomiei esteticului, dar cu alte
Muncii în guvernul carlistului Front al Renașterii mijloace și alte mize, este unul dintre primii teore-
Naționale, conduce Universitatea Muncitorească ticieni „de sistem” din critica autohtonă; pe filiera
proaspăt înființată. Deși evreu asimilat, suferise ri- analizei formal-stilistice moderne, se situează în
gorile antisemitismului interbelic, cu ai cărui re- descendența lui Charles Bally, Karl Vossler sau Leo
prezentanți polemizase în presă; în 1940 fusese Spitzer; continuator al esteticii filosofice de școală
chiar pe punctul de a fi eliminat din învățământ (în germană, a fost deopotrivă deschis către filosofia
urma unui memoriu înaintat Academiei Române culturii și teoria valorilor, către comparatism și is-
de un grup de studenți legionari), reprimarea rebe- toria ideilor. În răspăr atât cu estetica normativă
liunii legionare din iarna lui 1941 determinându-l de secol XIX, osificată în dogme scientiste și opacă
să salute, într-o telegramă, gestul mareșalului Ion la deschiderile modernității, cât și cu relativismul
Antonescu. Experiența complexă a regimurilor mi- impresionist și fenomenologia, s-a numărat prin-
litaro-fasciste îl transformă după 1944 în destinatar tre foarte puținii critici români ai epocii permea-
al lui Eugen Ionescu într-un serial epistolar trimis bili la „cotitura lingvistică” europeană, acordând o
din Paris pentru „Viața românească” despre anga- importanță cardinală limbajului literar. Ideea de-
jamentele politice funeste ale majorității congene- pășirii „vechii estetici” și a dialecticii hegeliene
rilor. Catedra fiindu-i desființată în 1952, V. se dedi- prin „noua știință a artei” (enunțată în 1963 într-o
că traducerilor din clasici ai literaturii universale și confesiune din Idei trăite) s-a manifestat într-o
lucrează o vreme ca simplu cercetător la Institutul sinteză interdisciplinară complexă, vizând depăși-
de Lingvistică, colaborând la Dicționarul limbii ro- rea separării kantiene a valorilor în favoarea unei
mâne moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui recuperări a triadei antice „bine–adevăr–frumos”
Eminescu. Reintegrarea universitară deplină, du- sub semnul unității, convergenței și armoniei în
blată de oficializare, datează din 1956. Noua calita- diversitate: nu doar stilistica, estetica și filosofia, ci
te oficială îl ajută în sprijinirea și reabilitarea unor și psihologia, antropologia, sociologia sunt convo-
colaboratori interbelici cu dosar politic necores- cate în studiile sale critice sub semnul unei „totali-
punzător (de la asistentul său Edgar Papu la Traian tăți organice”. Perspectiva istorico-literară de tip
Herseni și Alice Voinescu). În 1935 fusese ales lansonian și judecata de gust sunt integrate firesc
membru corespondent al Academiei Române. De- în abordările acestui neoumanist, universalist în
vine titular în 1955, iar între 1958 și 1964 este direc- sens goethean. Idealul clasic al omului (formulă
tor general al Bibliotecii Academiei. În 1958 este care dă și titlul unei cărți din 1934) îi definește pre-
ales secretar general al Comisiei Naționale pentru ocupările, modernitatea însăși, intim asimilată,
UNESCO, pentru ca, puțin înaintea morții, să fie fiind situată în orizontul cel mai larg al clasicității.
desemnat ambasador al României la această orga- Dacă în privința „sensului clasicismului” V. se în-
nizație. A fost distins cu Premiul Societății Scriitori- tâlnește cu concepția lui G. Călinescu privind cre-
lor Români (1930), Premiul „Năsturel” al Academi- ația „durabilă și esențială”, critica sa este manifest
ei Române (1933), cu Meritul Cultural clasa a doua anticălinesciană; raționalist nedogmatic, savantul
(1943), cu Premiul de Stat (1963) ș.a. Moare în urma crede în posibilitatea unei „științe a literaturii”
VIAȚA OPERA
1897 decembrie 27 La Giurgiu se naște Tudor
Vianu, al patrulea copil al Floricăi (n. Rosa
Leibovici) și al lui Alexandru Vianu (n. Adolf M.
Weinberg), medic. Participant la Războiul pentru
Independență, tatăl primește cetățenia română
în 1878, iar familia trece la ortodoxie în 1893.
1904–1912 Urmează în orașul natal școala primară și
gimnaziul. În acești ani se înfiripă prietenii pe
care le va păstra toată viața: cu Simon Bayer,
viitor avocat, și cu Dan Barbilian, devenit poet
sub pseudonimul Ion Barbu.
1912 Își continuă învățătura la Liceul „Gh. Lazăr” din
București, unde va fi influențat de profesorul de
latină, Hildebrand Frollo.
1913 Leagă o nouă și durabilă prietenie, cu Alexandru
Coriolan, viitor poet simbolist.
1915 Se înscrie la Facultatea de Drept și la cea de Litere
și Filosofie ale Universității bucureștene; îi va avea
profesori pe C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu,
Ovid Densusianu, D. Evolceanu, Charles
Drouhet, Ioan Bianu, Mihail Dragomirescu,
Konrad Richter. Este coleg cu Mihai Ralea, Al.
Rosetti, Tache Papahagi, Ion Chinezu.
toamna Frecventează cenaclul Literatorul al lui
Alexandru Macedonski.
1916 ianuarie Debutează semnificativ în „Făclia” cu
articolul Revizuire critică, argumentată susținere
a lui Al. Macedonski, respingând opiniile
formulate de E. Lovinescu în volumul al III-lea
din Critice.
martie 19 Îi apare în „Flacăra” lui Constantin
Banu prima poezie, sonetul Cuvântul.
aprilie 1 Sub auspiciile și sub îndrumarea lui
Ovid Densusianu, publică în revista „Vieața
nouă” câteva poezii.
1917–1918 Retras în Moldova, urmează la Botoșani Școala de
Ofițeri de Rezervă la artilerie și e trimis pe front.
1918 august 3–noiembrie 2 Este redactor la revista
„Literatorul”.
1919 februarie Este arhivar la Comisia Monumentelor
Istorice; va lucra aici un an.
Își susține licența în drept. aprilie 19 E prezent în „Sburătorul”, la „Cronica
ideilor”, încă de la apariția revistei frecventând și
cenaclul lui E. Lovinescu.
octombrie 18 Sub titlul E cu putință o disociație?,
E. Lovinescu îi replică în „Sburătorul” la scrisoarea
(reprodusă în același număr) prin care își justifica
renunțarea la cronica literară de întâmpinare.
toamna Scrie în „Ideea europeană” a lui C.
Rădulescu-Motru.
1920 Își ia licența în filosofie cu teza Bergson și
esteticienii.
Termină Seminarul Pedagogic al Universității
din București.
aprilie Plecat spre Germania pentru doctorat,
poposește la Leipzig, dar se va înscrie la Facul-
tatea de Filosofie din Viena, unde va urma două
semestre. Aici se împrietenește cu Lucian Blaga.
1921 primăvara Se întoarce în țară.
Se apropie de cercul de la „Viața românească”. Îl
va cunoaște pe G. Ibrăileanu.
Trimite la „Viața românească” recenzii și cronici
literare.
noiembrie 14 Conferențiază în cadrul cercului
Poesis despre G.B. Shaw; activitatea de confe-
rențiar o va susține, sub egida unor instituții cul-
turale, de-a lungul întregii vieți.
1922 Pleacă la Tübingen pentru pregătirea
doctoratului, sub îndrumarea filosofului Karl
Groos.
1923 decembrie 3 Își susține teza de doctorat în filo-
sofie, intitulată Das Wertungsproblem in Schillers
Abhandlung „Über naive und sentimentalische
Dichtung”, obținând mențiunea cum laude.
1924 februarie 7 I se încredințează suplinirea Con-
ferinței de estetică la Facultatea de Litere și Fi-
losofie din București. Concomitent predă și în
învățământul liceal, la „Gh. Lazăr” și la „Mihai
Viteazul”.
februarie Apare în „Gândirea” Statul ca îndreptar,
replică la eseul Parsifal al lui Nichifor Crainic, unul
din textele doctrinare ale gândirismului; va con-
tinua să colaboreze la „Gândirea” până în 1943, o
vreme făcând parte din „gruparea revistei”.
noiembrie 15 Începe să colaboreze la revista
„Mișcarea literară”, scoasă de Liviu Rebreanu.
Aici asigură rubrica „Masca timpului”.
Publică la București teza de doctorat, cu titlul
Das Wertungsproblem in Schillers Poetik.
Inaugurează cursul Istoria doctrinelor estetice.
Devine membru al Societății Scriitorilor Români.
1925 Apar culegerile de studii Dualismul artei și
Fragmente moderne.
sfârșitul anului Este redactor-conferențiar
la Fundația Culturală „Principele Carol”;
colaborarea va înceta în octombrie 1929 din
lipsă de fonduri.
1926 Se publică la Arad volumul de critică literară
Masca timpului.
1927 februarie 1 Este numit docent conferențiar în
specialitatea estetică la Catedra de estetică, etică
și sociologie a lui Dimitrie Gusti de la Facultatea
de Filosofie bucureșteană.
1929 martie 24 Rostește la radio o conferință despre
Liviu Rebreanu; începe o lungă colaborare cu
Societatea Română de Radiodifuziune, concreti-
zată în cicluri de conferințe, rubrici permanente
și responsabilități redacționale: cenzor supleant,
membru în Consiliul de organizare a radiofoniei
școlare ș.a.
1930 Iese de sub tipar, la Cartea Românească, Poezia
lui Eminescu.
aprilie 1 Este numit conferențiar definitiv de
estetică.
iunie 29 Se căsătorește cu Elena Irimescu, fiica me-
dicului Ștefan Irimescu, director al spitalului Filaret.
octombrie 8 Primește numirea ca profesor
suplinitor de pedagogie și estetică la Școala de
Arte Frumoase din București.
Este distins cu Premiul Societății Scriitorilor
Români.
1931 Se editează Arta și frumosul. Din problemele
constituției și relației lor.
1932 Aderă pentru scurt timp la mișcarea intelectuali-
lor agrarieni (colaborează la „Țara noastră” a lui
Octavian Goga).
Apare Arta actorului, curs ținut în iarnă la Aca-
demia de Studii Teatrale a Teatrului Național din
București.
Începe să predea Curs de sociologie (Puncte de vede-
re în sociologia contemporană), păstrat sub formă
litografiată (partea a doua se va publica postum).
1933 Se tipărește memorialul de călătorie Imagini ita-
liene.
Publică în limba germană, în revista lui Max
Dessoir, „Zeitschrift für Aesthetik und allge-
meine Kunstwissenschaft”, studiul Contribuția
românească în estetică, pe care îl va reedita ca
partea a doua a Introducerii la antologia Istoria
esteticei de la Kant până azi.
mai 29 Academia Română îi acordă Premiul
„Năsturel” pentru studiul în manuscris Influența
lui Hegel în cultura română, care va fi editat în
acest an.
1934 aprilie 15 Se naște primul copil, Ion Vianu, viitor
psihiatru și scriitor.
Apare culegerea de studii Idealul clasic al omului.
Se tipărește antologia de texte Istoria esteticii de
la Kant până azi.
La Fundația pentru Literatură și Artă „Regele
Carol II” se editează primul volum al tratatului
Estetica; volumul al doilea apare în 1936.
1935 mai 28 Secția literară a Academiei Române îl
alege membru corespondent.
La Editura Cultura Națională se tipărește studiul
Ion Barbu.
1936 La Editura Alcalay apare culegerea Generație și
creație. Contribuții la critica timpului.
1937 august Participă la Paris la al IX-lea Congres
Internațional de Filosofie și la al II-lea Congres
Internațional de Estetică, prezentând comuni-
cările Originea și valabilitatea valorilor și Asupra
ideii de perfecțiune în artă.
La Editura Familia din Oradea se tipărește cule-
gerea de studii Filosofie și poezie.
Îndeplinește un act de pietate în memoria fra-
telui său Alexandru Vianu, mort în vara anului
1936, editându-i, sub titlul Libertate și cultură,
câteva studii și cronici.
1938 Apare în volum studiul de filosofia culturii Rațio-
nalism și istorism, tipărit inițial în „Arhiva pentru
știința și reforma socială” în 1929, cu titlul Concep-
ția raționalistă și istorică a culturii. (Coperta exte-
rioară se intitulează eronat Istorism și raționalism.)
noiembrie Este desemnat să conducă

Universitatea Muncitorească, înființată la
inițiativa lui Mihai Ralea, ministru al Muncii,
instituție de cultură care urmărea crearea
conștiinței cetățenești. La Editura Ramuri din Craiova se publică Studii
și portrete literare, reunind exclusiv contribuții
privind literatura română.
1939 Se editează Studii de filosofie și estetică.
Apare la Fundația pentru Literatură și Artă „Carol
al II-lea” primul volum al unei ample ediții din
opera lui Alexandru Macedonski; volumele II– IV
ies până în 1946.
1940 iulie 25 Un grup de studenți legionari înaintează
un memoriu Secretariatului Academiei Române,
prin care cer înlăturarea sa din învățământ. Nu
se va da curs destituirii.
septembrie 16 Se naște al doilea copil, Maria
(căsătorită Alexandrescu).
1941 La Editura Contemporană se publică Arta
prozatorilor români.
1942 Se editează tratatul Introducere în teoria valorilor
întemeiată pe observația conștiinței și volumul
Transformările ideii de om.
1943 Se litografiază Curs de stilistică.
La propunerea lui Ion Petrovici, este distins cu

Meritul Cultural clasa a doua.
1944 iulie 5 Este titularizat profesor la Catedra de es-
tetică și critică literară a Facultății de Litere și Fi-
losofie din București.
septembrie 21 Apare în „Scânteia” articolul Ero-
rile d-lui profesor Vianu asupra materialismului
istoric.
1944 Redactează capitolul Junimea pentru Istoria
literaturii române moderne, semnată în
colaborare cu Șerban Cioculescu și Vladimir
Streinu (apărută la Casa Școalelor).
La Editura Publicom iese Filosofia culturii, curs
universitar ținut între 1929 și 1935 și litografiat
de mai multe ori sub titlul Introducere în știința
culturii. Tirajul fiind în majoritate distrus în
timpul bombardamentelor, cartea se reeditează
în anul următor.
În colecția „Biblioteca pentru toți” publică Trei
critici literari, cuprinzând studii despre Titu
Maiorescu, Mihail Dragomirescu și E. Lovinescu.
Deschide cursul Problemele filosofice ale esteticii,
a cărui formă litografiată o revizuiește în vederea
editării (va apărea postum).
1945 Apare litografiat Curs de metodologie literară,
rod al activității din anul universitar precedent.
februarie–martie Devine director al Teatrului
Național din București, la propunerea lui Mihai
Ralea, ministru la Arte; rămâne în funcție timp
de un an.
1946 La Casa Școalelor se editează culegerea Figuri și
forme literare.
I se publică volumul Transformările ideii de om
și alte studii de estetică și morală.
martie Este numit ambasador al României
la Belgrad; revine în țară la cerere, la sfârșitul
anului următor.
1947 Își reia activitatea la Catedra de estetică și critică
literară, apoi, în urma desființării acesteia,
devine titular al Catedrei de literatură universală.
Aflat la Belgrad, elaborează Tezele unei filosofii a
operei (apărută postum), din care va prelua părți
pentru cursul Ideea de operă în filosofia generală
și în estetică, ținut în anul universitar următor.
Începe să predea cursul Interpretarea literaturii.
1948–1953 Intrat în dizgrația regimului, traversează o
perioadă dificilă, menținându-se cu greu la
Catedră.
1951 Publică traducerea în versuri a piesei Antoniu și
Cleopatra de William Shakespeare.
1954 Colaborează intens la „Gazeta literară”, în special
cu articole despre scriitori români și cu mici
eseuri de literatură universală; va fi prezent în
revistă și în anul următor.
1955 iulie 2 Devine membru titular al Academiei, în
aceeași ședință cu Cezar Petrescu, Tudor Arghezi,
Camil Ressu, Duiliu Marcu, Mihail Jora și Iosif
Iser, în urma raportului întocmit de Mihai Ralea.
1955 Apar studiile Anton Pann și Cervantes.
La Editura Tineretului se publică Voltaire.
Se tipărește volumul Probleme de stil și artă literară.
Îngrijește ediția Opere de A.I. Odobescu, în două
volume.
Traduce în versuri piesa Iulius Cezar de William
Shakespeare.
Publică tălmăcirea memoriilor lui Johann Wolfgang
Goethe sub titlul Din viața mea. Poezie și adevăr.
1956 Apare la Editura de Stat pentru Literatură și
Artă volumul Literatură universală și literatură
națională.
octombrie–decembrie Călătorește în India

împreună cu Mihai Ralea, ca delegat la a IX-a
Conferință Generală UNESCO.
septembrie Semnează cu regularitate, în cursul
stagiunii teatrale 1956–1957, cronica dramatică
în „Contemporanul”.
Colaborează la „Teatrul”, „Steaua”, „Gazeta
literară”, „Limba română”, în unele perioade, din
acest an, chiar săptămânal.
1957 Apare studiul F.M. Dostoievski.
Își editează, sub titlul Versuri, toate poeziile.
Iese de sub tipar volumul Problemele metaforei și
alte studii de stilistică.
1958 ianuarie Este numit secretar general al Comisiei
Naționale pentru UNESCO.
aprilie Publică în revista „Viața românească”,
sub titlul Idei trăite, o amănunțită autobiografie
spirituală.
octombrie 1 E desemnat director al Bibliotecii
Academiei.
Devine șeful Catedrei de literatură universală
și comparată a Facultății de Limba și Literatura
Română de la Universitatea bucureșteană.
1959 iulie 3–8 Participă la Congresul despre Renaștere,
desfășurat la Wittenberg, unde prezintă comuni-
carea Receptarea Antichității în literatura română.
Apare volumul Ideile lui Stendhal.
1960 Se editează micromonografia Alexandru Odobescu.
Se publică la Editura Academiei Studii de
literatură universală și comparată.
1961 august 21–26 Susține la Congresul de Literatură
Comparată de la Utrecht comunicarea Tudor
Arghezi și înnoirea lirismului european.
octombrie 2–23 Ține un ciclu de conferințe
în timpul unei călătorii prin câteva orașe
universitare din URSS (Moscova, Leningrad,
Tbilisi, Kiev).
Editează pagini memorialistice sub titlul Jurnal.
Apare monografia Schiller.
1962 Publică Dicționar de maxime comentat.
Se tipărește studiul Goethe.
Traduce în versuri piesa Coriolan de William
Shakespeare.
noiembrie Se înscrie în Partidul Muncitoresc
Român, odată cu Mihai Ralea și cu alți intelectuali.
1963 aprilie 30 I se decernează Premiul de Stat.
august Cu articolul Înțelegerea lui Maiorescu,
apărut în „Viața românească”, susține, alături de
Liviu Rusu, reconsiderarea criticului junimist.
Apare ediția a II-a, revăzută și adăugită, din
Studii de literatură universală și comparată.
Predă ultimul său curs universitar, Istoria ideii
de geniu, pe care nu îl va încheia (va fi editat
postum).
1964 mai 21 Tudor Vianu se stinge din viață la
București, în urma unui infarct miocardic.
Se publică postum volumul Arghezi, poet al
omului.
care are în vedere atât latura materială a creației fizionomia personalității creatoare. Clasicismul
(limbajul, stilul), cât și condiționările extraestetice structural nu l-a împiedicat să fie receptiv la mo-
(contextuale); ambele se cer a fi descrise și studia- dernitatea cea mai avansată (a scris inclusiv des-
te, îmbogățind percepția obiectului estetic. În pre Urmuz, din unghi poetico-lingvistic), a avut,
acest sens, autorul Esteticii (I–II, 1934–1936) refor- de asemenea, preocupări în domeniile artelor vi-
mulează în stil maiorescian idealul „criticii com- zuale, arhitecturii și filmului, abordate inclusiv în
plecte” al lui G. Ibrăileanu. Evitând deopotrivă sci- studiile sale de estetică. Teza de doctorat, publica-
entismul pozitivist și subiectivismul apter, el nu tă cu titlul Das Wertungsproblem in Schillers Poe-
are însă în vedere o știință a literaturii fără o „con- tik, dă prea puțin seama de potențialul lui V., deși
știință” a ei, pe care o afirmă încă din Masca tim- unele idei (cum ar fi cea a heteronomiei artei) se
pului (1926); o conștiință estetică, filosofică, inte- află, aici, expuse embrionar. Cursurile de estetică
lectuală și morală. Stilul lui V. nu e strălucitor spe- ținute în deceniul următor de la Catedra Facultății
culativ ca al lui G. Călinescu, nici scolastic rigid ca bucureștene de Litere și Filosofie au fost, parțial,
al lui M. Dragomirescu sau precum cel al lui D. încorporate în cele două volume ale Esteticii, cea
Caracostea, ci de o limpezime silogistică, erudit mai valoroasă contribuție românească în dome-
fără pedanterie, sobru, dar cu un umor conținut al niu. Cu o voință de cuprindere cât mai generală
exemplificărilor, evitând afirmațiile riscante și posibilă, evitând programatic reducționismele,
umorile conjuncturale, nu și originalitatea inter- autorul stabilește dintru început, într-o perspecti-
pretărilor sau polemica de idei. Unii emuli căli- vă istorică, filosofică și antropologică largă, condi-
nescieni s-au grăbit să-i denunțe „tristețea erudiți- țiile de posibilitate ale artei și frumosului estetic,
ei” universitare; cărturarul are însă capacitatea, privite (prin raportare la frumosul natural) ca ex-
puțin obișnuită, de a examina temeinic și a clarifi- presie a muncii omului, a nevoii sale de ierarhizare
ca edificator, dintr-o perspectivă înalt-cuprinză- și normare, dar și ca rezultat al presiunilor mediu-
toare, probleme intelectuale dintre cele mai difici- lui. Pentru V., valoarea estetică nu aparține exis-
le. Urmărirea filiațiilor, circulația motivelor și a tenței, ci culturii, atitudinea estetică fiind, la rân-
ideilor, influența modelelor, relațiile între diverse dul ei, distinsă de estetismul autonomist. Miezul
culturi și discipline, psihologia receptării și dina- lucrării îl constituie secțiunea dedicată operei de
mica publicurilor sunt convocate nu „în sine”, ci artă, unde sunt abordate relațiile artei cu tehnica
pentru a lumina suplimentar morfologia operei și și natura, sunt expuse raporturile dintre forme și
conținuturi și „momentele constitutive ale operei Elementele raționale și iraționale, pregătirea ope-
de artă”. V. schițează, de asemenea, un repertoriu rei, invenția, execuția, „însușirile structurii artisti-
al marilor tipuri artistice universale (cu incursiuni ce” sunt subordonate unei legături complexe, in-
în istoria și filosofia culturii), propune o clasificare disolubile, între creator și viață, esteticul nefiind,
personală a artelor, abordează problematica stilu- în concepția autorului, separabil de valorile mora-
lui și a genurilor artistice, discută pe marginea dile. Ultima secțiune a Esteticii e dedicată receptării
ferențierilor sociale și psihologice ale operei, pro- operei de artă, prilej pentru un nou tur de forță
blematizează conexiunile artei cu civilizația mo- interdisciplinar, prin care V. se dovedește a fi în
dernă și introduce o noțiune-cheie: heteronomia. avangarda unor tendințe europene care vor câști-
Autonomia strictă a artei e respinsă ca fenomen ga teren mai târziu. Din nou heteronomia (impli-
„crepuscular”, alternativa o constituie sinteza dia- cațiile extraestetice ale artei) e noțiunea prin inter-
lectică – „pantonomia”, care-și extrage forțele din mediul căreia esteticianul aspiră să depășească
sfere extraestetice: sunt avute în vedere, în acest autonomismul modern, integrându-l într-un
sens, valoarea biologică și sexuală a artei, relațiile „nou” clasicism. Alte cursuri, litografiate și editate,
dintre artă și muncă, artă și viață socială, artă și re- vădesc suplimentar diversitatea convergentă a
ligie. Ideea heteronomiei va fi extinsă în capitolul preocupărilor sale: istoria doctrinelor estetice și
Structura și creația artistică, unde sunt investigate istoria ideilor literare, estetica filosofică, filosofia
relațiile complexe dintre artist și obiectul estetic. culturii, arta teatrală, sociologia culturii, stilistica,
hermeneutica și metodologia literară etc. Înrudite
cu Estetica, din al cărei trunchi par a fi desprinse,
sunt volumele Filosofie și poezie (1937), Raționa-
lism și istorism (1938, tipărit inițial, dintr-o eroare
tipografică, cu termenii inversați), Transformările
ideii de om și Introducere în teoria valorilor înte-
meiată pe observația conștiinței (ambele din 1942)
sau Filosofia culturii (1944). Maiorescianismul de
fond al atitudinii lui V. s-a tradus și într-o serie de
studii-reper despre Titu Maiorescu (Ideile estetice
ale lui Titu Maiorescu, Titu Maiorescu estetician și
critic literar) și despre posteritatea lui critică (Mi-
hail Dragomirescu și E. Lovinescu în primul rând).
Dincolo de paginile dedicate personalităților tute-
lare și ambianței epocii, capitolul Junimea. Marii
creatori din volumul Istoria literaturii române mo-
derne (I, 1944, elaborat împreună cu Șerban Ciocu-
lescu și Vladimir Streinu ca alternativă la prea ar-
tista Istorie... călinesciană) jalonează coordonatele
definitorii ale junimismului (spiritul oratoric, spi-
ritul filosofic, spiritul critic, ironia, gustul pentru
clasic și academic). V. a publicat și numeroase vo-
lume eseistice conexe: Dualismul artei, Fragmente
moderne (ambele din 1925), Arta și frumosul. Din
problemele constituției și relației lor (1931). Alte
culegeri, precum Idealul clasic al omului, Studii și
portrete literare (1938), Figuri și forme literare
(1946), Probleme de stil și artă literară (1955), Stu-
dii de literatură universală și comparată (1960)
abordează scriitori români și străini, clasici și mo-
derni, din unghi preponderent stilistic și
V. Voiculescu, Tudor Vianu și Ion Jalea
comparatist. Privind actualitatea ca pe o „mască” subintitulat Contribuții la critica timpului), unde

efemeră a unor tendințe mai ample, Masca timpu- identitatea generaționistă e definită nu biologic
lui reunește comentariile din revista „Mișcarea li- sau istoric, ci prin fizionomia creatoare specifică.
terară”, alcătuind o panoramă credibilă a literatu- Multe lucrări au caracter istorico-monografic; stu-
rii române de după Primul Război Mondial și a diul Influența lui Hegel în cultura română (1933),
evoluției gustului public. Asemenea lui Lucian de pildă, sau antologia Istoria esteticii de la Kant
Blaga, criticul convoacă morfologia culturală în până azi (1934, cu un capitol Contribuția româ-
examinarea noilor curente ale modernității esteti- nească în estetică) sunt repere în domeniu. Așe-
ce (ambii autori au publicat în „Gândirea” primele zând împreună studii comparatiste despre Sha-
eseuri substanțiale autohtone despre expresio- kespeare și antropologia Renașterii, filosofia isto-
nism și arta abstractă); tot asemenea lui Blaga, dar riei la Lev Tolstoi, despre Cervantes și Anatole
din unghi stilistic, V. îi va dedica studii de referință. France (în prima parte), eseuri despre Anton Pann,
Problemele metaforei și alte studii de stilistică Eminescu și Sadoveanu (în a doua parte), „schițe”
(1957) cuprinde o secțiune teoretică: Originile me- portretistice despre scriitori români și străini (în a
taforei, Funcțiunile metaforei și Categoriile forma- treia parte) și un studiu despre arta traducerii, Li-
le ale metaforei și o alta aplicată, reunind studii teratură universală și literatură națională (1957)
mai vechi, între care cele mai importante sunt Ob- tematizează, inclusiv prin textul final care dă titlul
servații asupra limbii și stilului lui Al. I. Odobescu cărții (prezentat la un colocviu comparatist de la
și Tehnica basoreliefului în proza lui N. Bălcescu. Budapesta), relația dialectică dintre umanismul
Frecventarea sociologiei culturii alimentează unul național și cel universal, care se va impune în poli-
dintre cele mai importante studii românești des- ticile culturale autohtone din deceniile următoare.
pre ideea de generație: Generație și creație (1936, În anii ’50 interesul acordat de V. literaturilor
străine precumpănește asupra celui acordat litera- Arghezi, Ironiști și umoriști – cu Calistrat Hogaș,
turii române: deși parțial tributare condiționărilor I.A. Bassarabescu, D.D. Patrașcanu, Al. Cazaban,
marxist-leniniste oficiale, Schiță de istorie a litera- Gh. Brăescu, G. Topîrceanu, Al. O. Teodoreanu,
turii române (perioada 1900–1944), 1907 în litera- Portretiști și eseiști – cu Octavian Goga, Ion Petro-
tură și artă, Originalitatea contribuției culturale a vici, E. Lovinescu, Paul Zarifopol, Nichifor Crainic,
românilor, Ștefan cel Mare în literatură, Poeții Uni- Lucian Blaga, Mihai Ralea, Perpessicius, Doi ctitori
rii Principatelor ș.a. vădesc același caracter mono- ai romanului nou – Liviu Rebreanu și Hortensia
grafic, panoramic și erudit, cu o solidă armătură Papadat-Bengescu, Fantaziștii – N. Davidescu,
istorică, aceeași nevoie de a legitima și deschide Adrian Maniu, Ion Vinea, Ion Minulescu, Mateiu I.
naționalul prin universal. Totuși, Arta prozatorilor Caragiale, Romancierii (al treilea realism), cu Ionel
români (1941) dă seama în cel mai înalt grad de Teodoreanu, Emanoil Bucuța, Cezar Petrescu, Gib
posibilitățile critice și teoretice ale lui V. Operă de I. Mihăescu, Camil Petrescu, plus o consistentă
vârf a criticii românești, ea propune nu doar o ti- secțiune de anexe (Contribuții la stilistica verbu-
pologie credibilă, ci și o primă istorie stilistică a lui) cu studii despre problema stilistică a imper-
prozei prin intermediul figurilor sale cele mai re- fectului, mai-mult-ca-perfectul și tehnica narațiu-
prezentative. Inspirat de ideile esteticii germane și nii, prezentul etern în narațiunea istorică ș.a. Ana-
franceze expuse și în Estetica, dar având o sursă lizele stilistice pun mai bine în valoare fizionomii
nemărturisită în La Double fonction du langage a individualizate de prozatori, formulează observa-
lui Frédéric Paulhan, textul cadru Dubla intenție a ții tehnice de finețe și propun o extindere a noțiu-
limbajului și problema stilului rămâne una dintre nii „proză” dincolo de domeniul strict beletristic.
cele mai stimulative contribuții teoretice în dome- V. este și autorul primelor monografii critice im-
niu din România interbelică. În prefața primei edi- portante dedicate poeziei lui Eminescu (1930) și
ții V. polemizează cu iraționaliștii impresioniști lui Ion Barbu (1935). Preocupările eminescologice,
pentru care postularea misterului, a inefabilului servite de solida formație filosofico-estetică ger-
operei de artă e menită să dispenseze critica de mană, de alonja stilistică și comparatistă, tran-
orice efort științific; „Este ca și cum, sfiindu-se să scend însă cu mult clasicul tipar monografic. S-au
nu defloreze misterul creației, criticul ar întrebu- impus, în perspectivă, observațiile despre „armo-
ința jumătăți de măsură [...]. Prezența iraționalului nia” muzicală a poeziei eminesciene și analiza Lu-
în lume nu trebuie să demoralizeze inițiativele ra- ceafărului; alte capitole analizează motivele ro-
țiunii. Faptul că fenomenul literar este poate ire- mantice din poezia de tinerețe, raporturile cu etica
ductibil în ultima lui adâncime, nu trebuie să ne lui Schopenhauer sau diverse categorii psihologi-
împiedice să-l reducem atât cât putem”. Eficiența co-tematice (voluptate și durere, pesimism și na-
decupajului istoric, tipologic și estetic (nu fără tură). Ulterior V. va publica, în ocurență, eseuri
unele incongruențe) se vădește încă din titlurile comparatiste despre Eminescu, Arghezi și Madách
capitolelor și din selecția exigent-reprezentativă, a Imre, studii tematice despre demon, expresia ne-
autorilor: Scriitorii retorici – cu I. Heliade-Rădu- gației și expresia juvenilului în poezia eminescia-
lescu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Începuturile nă, atitudinea și formele eului în poezia lui Emi-
realismului – cu Costache Negruzzi, Nicolae Fi- nescu, dar și despre proza eminesciană; o referință
limon, Ion Ghica, Călătorii romantici – cu Grigore rămâne Epitetul eminescian, unde e urmărită evo-
Alexandrescu și Vasile Alecsandri, Prozatorii Juni- luția stilistică a poetului de la emfaza romantis-
mei – cu Titu Maiorescu, M. Eminescu, Ion Crean- mului de sorginte franceză din prima tinerețe, tre-
gă, Ioan Slavici, I.L. Caragiale, Scriitorii savanți – când prin sofisticarea marilor poeme ale epocii
cu B.P. Hasdeu, A.I. Odobescu, Anghel Deme- vieneze și berlineze, pentru a ajunge la clasicizarea
triescu, N. Iorga, Realismul artistic și liric – cu B. finală („scuturarea podoabelor”). Inițial V. privile-
Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Al. Vlahuță, I. Al. giază (asemenea lui Ibrăileanu) excelența antume-
Brătescu-Voinești, „semănătoriștii” minori C. San- lor; treptat, după apariția exegezelor călinesciene,
du-Aldea, Ion Adam, N. Dunăreanu, Emil Gâr- acceptă însă importanța deosebită a postumelor.
leanu, Intelectualiști și esteți – Al. Macedonski, Ște- Micromonografiei Ion Barbu i-a fost reproșată, în
fan Petică, D. Anghel, Gala Galaction, Tudor epocă, necitarea comentatorilor mai vechi (e citat,
totuși, E. Lovinescu, iar referințele străine sunt
elocvente: de la Albert Thibaudet la Marcel
Raymond, de la Sigmund Freud la Paul Valéry și
Michel Bréal). Studiul rămâne totuși prima sinteză
importantă privitoare la arta poetului (de reținut,
în special, considerațiile despre poezia ca joc sau
cele despre falsul parnasianism al începuturilor),
cu analize lingvistico-stilistice relevante și o tipo-
logie credibilă a lirismului barbian, marcând un
punct de cotitură în exegeza unui poet dificil. Jur-
nalul publicat în 1961 (un pseudojurnal, de fapt,
având un caracter mai mult memorialistic), Frag-
mentele autobiografice și îndeosebi Idei trăite ex-
primă credoul unui savant ecumenic și al unui
moralist pentru care clasicitatea este un mod de a
fi, dar și „masca” apolinică a unui dramatism neli-
niștit, bine conținut. Spiritul aforistic, înalt peda-
gogic al lui V. se exprimă și în Dicționar de maxime
comentat (1962). În perioada postbelică el a tipărit
și o serie de micromonografii superior-didactice
despre Anton Pann (1955), autorul admirat de Ion
Barbu, A.I. Odobescu (1960), scriitor pe care l-a și
editat critic în 1955, Mihail Sadoveanu, urmărit de
la debut până în 1945 într-un studiu imediat post-
belic, după cum a încheiat și o ediție Al. Macedon-
ski, însoțită de comentarii critice relevante. Nu nu-
mai scriitorii români fac obiectul acestui tip de
abordare monografică, ci și personalități străine ureche/ Cuvântul arcadian, mușcat de streche./
(Voltaire, Goethe, Schiller, Stendhal, Dostoievski). Anapoda răsună și-n răspăr/ Cuvântul despărțit
Tot în acești ani a tradus din Shakespeare (Iulius de adevăr”. Imagini italiene (1933) consemnează
Cezar, Antoniu și Cleopatra, Coriolan), Goethe în versuri confesiv-contemplative itinerarii prin-
(Din viața mea, Poezie și adevăr, I–II) și Heine, iar tr-o Italie solară, încărcată de istorie.
în presă din poezia lui Michelangelo, William De la un estetician ca Tudor Vianu nu ne putem aștepta
Wordsworth și Victor Hugo. Tipărită în mare parte decât la o atitudine estetică față de artă. Scrisul său ră-
în reviste simboliste târzii și îndeosebi în revista mâne cel mai adese în planul estetic al unor discuții ide-
„Letopiseți” a lui Perpessicius, multă vreme igno- ologice, privind genetic problemele de artă, în organicita-
rată, adunată pentru prima dată în volum în 1957, tea și evoluția lor, cu foarte rare incursiuni în activitatea
militantă. Articolele sale sunt totdeauna informate, de o
poezia lui V. e caracteristică pentru ceea ce Florin
erudiție ce nu înăbușă, într-un stil de o demnitate de ex-
Manolescu a numit, într-un studiu, „poezia critici-
presie abstractă, ce-i dau un acent de gravitate și de pleni-
lor”: livrescă, de sensibilitate neoclasică, corectă tudine remarcabile.
fără personalitate, cu ecouri temperate dinspre E. LOVINESCU
simboliști și modernismul canonic (Arghezi, Bla-
ga, Al. A. Philippide, Ion Pillat, mai puțin dinspre Ceea ce face originalitatea lui Tudor Vianu în contextul
criticii românești a momentului este atitudinea lui filo-
prietenul Ion Barbu). Scris în ambianța vilei de la
sofică (scutită însă de toate exagerările și rigiditățile ide-
Zamora, poemul Arcadia – alegorie întunecată a alismului estetic al lui Mihail Dragomirescu). Atitudine
optimismului comunist – a fost citit exclusiv fami- filosofică opusă atât aconceptualismului pozitivist cât și
liei, fiind publicat abia în 1989 în suplimentul lite- celui, de esență senzualist-hedonistă, al impresionismu-
rar al revistei „Dialog” din München: „Se-ncurcă lui. Spuneam că, încă de la început, critica lui, critica lui
limbile și sună-n van/ trecându-și-l din gură la Vianu nu este antiistorică: istorismul ei, departe de pura
factologie pozitivistă, ține însă de o latentă filosofie a is- București, 1931; Arta actorului, București, 1932; Imagini
toriei, de postularea unei relații între tradiție și prezent. italiene, [București], 1933; Influența lui Hegel în cultura
Lipsit de pretenții sistematice, punctul de vedere al lui Vi- română, București, 1933; Idealul clasic al omului, Bucu-
anu ar putea fi definit ca acela al unui istoric al ideilor. rești, 1934; ed. îngr. Mircea Martin, București, 1975; Es-
[...] Întreaga personalitate a lui Vianu exprimă o mare tetica, I–II, București, 1934–1936; ed. 2, București, 1939;
(și, în străfunduri, patetică) nevoie de soliditate, de sta- ed. îngr. Victor Iova, introd. Ion Ianoși, București, 1968;
bilitate, de continuitate. E, poate, reversul unei profunde ed. îngr. George Gană, București, 2010; Ion Barbu, Bu-
vulnerabilități. curești, 1935; ed. (Introducere în opera lui Ion Barbu),
MATEI CĂLINESCU București, 1970; Medrea, București, 1935; Generație și
creație. Contribuții la critica timpului, București, 1936;
Tudor Vianu n-a fost un „monstru de erudiție” și nu din Filosofie și poezie, Oradea, 1937; ed. (Filosofie și poezie.
erudiție vine tristețea lui. Tristețea aceasta poate fi a cui- Filosofi și poeți. Către o concepție estetică a lumii), Bu-
va înfundat într-un domeniu oarecare, ca într-un labirint curești, 1943; ed. îngr. și introd. Mircea Martin, Bucu-
fără ieșire, după cum poate fi a altcuiva trecând prin mai rești, 1971; ed. București, 2007; Raționalism și istorism,
multe domenii în căutare de date noi, care până la urmă București, 1938; Studii și portrete literare, Craiova, 1938;
îl copleșesc. Vianu și-a dominat întotdeauna acumulări- Henri Bergson, București, 1939; Mihail Dragomirescu,
le, izbutind să le ordoneze în vederea unei sinteze obținute București, 1939; Studii de filosofie și estetică, București,
nu prin reducții convenabile, dar prin considerarea glo- 1939; Arta prozatorilor români, București, 1941; ed. I–II,
bală a datelor, prin descoperirea în cuprinsul lor a unor îngr. și pref. Geo Șerban, București, 1966; ed. îngr. Ale-
conexiuni nebănuite. Demersul lui depășește îngustimea xandru Hanță, București, 1988; Introducere în teoria va-
pozitivistă, ca și dogmatismul subiectivist. El vizează me- lorilor întemeiată pe observația conștiinței, București,
reu totalitatea, refuzând unilateralitatea – atât a obiectu- 1942; Transformările ideii de om, București, 1942; E. Lo-
lui, cât și a subiectului. vinescu (în colaborare cu Șerban Cioculescu, Pompiliu
Această abordare complexă îngreunează, desigur, accesul Constantinescu, Perpessicius și Vladimir Streinu), cu o
la originalitate, care e, totuși, prezentă în lucrările lui, schiță biobibliografică de Anonymus Notarius [E. Lovi-
deși nu în forme spectaculoase, ostentative. Originalitate nescu], București, 1942; Gheorghe Petrașcu, București,
ce poate fi descoperită în articularea discretă dar fermă 1943; Filosofia culturii, București, 1944; ed. 2, București,
a ideilor, în arhitectura armonioasă a frazelor. În ciuda 1945; ed. (Filosofia culturii și teoria valorilor) îngr. Vlad
rigorii abstracte și a expresiei impersonale căutate cu con- Alexandrescu, pref. Ilie Pârvu, București, 1998; Istoria
secvență, Vianu este posesorul unui stil la fel de greu de literaturii române moderne (în colaborare cu Șerban
confundat ca și acela călinescian. Cioculescu și Vladimir Streinu), I, București, 1944; ed.
MIRCEA MARTIN 2, București, 1971; Trei critici literari (Titu Maiorescu,
Mihail Dragomirescu, E. Lovinescu), București, 1944;
Disciplinat, dar nu uscat, obiectiv pe cât posibil, dar nu
Patru decenii de la publicarea primei opere a domnului
în afara neliniștii moderne și, mai ales, ostil oricărei ri-
Mihail Sadoveanu, București, 1945; Figuri și forme lite-
gidități și intoleranțe, Tudor Vianu este un spirit creator,
rare, București, 1946; Transformările ideii de om și alte
un mare spirit de un dramatism ascuns. Îndrăznesc chiar
studii de estetică și morală, București, 1946; Anton Pann,
să zic că este un spirit tragic. Astfel l-am văzut pe când
București, 1955; Cervantes, București, 1955; Probleme de
îi urmăream lecțiile lui magisteriale și, dacă nu l-am ur-
stil și artă literară, București, 1955; Voltaire, București,
mat în stilul și preocupările lui, i-am purtat totdeauna
1955; Literatură universală și literatură națională, Bu-
o stimă adâncă. Îl socotesc și azi un model moral și inte-
curești, 1956; F. M. Dostoievski, București, 1957; Proble-
lectual. Liniștea, cumpătarea, oroarea lui față de ființele
mele metaforei și alte studii de stilistică, București, 1957;
dezordonate și infidele se întemeiază pe un ideal moral și
Versuri, București, 1957; Ideile lui Stendhal, București,
reprezintă, repet, creația voinței lui. În anii ’50, când lu-
1959; Alexandru Odobescu, București, 1960; Studii de li-
crurile mergeau adesea cu capul în jos, era o mare șansă
teratură universală și comparată, București, 1960; ed. 2,
să descoperi un om care gândește drept și, prin simpla lui
București, 1963; Jurnal, București, 1961; ed. București,
prezență, să dea un sentiment de statornicie și de firesc în-
1970; Schiller, București, 1961; Goethe, București, 1962;
tr-o istorie grăbită și nefirească.
Arghezi, poet al omului. „Cântare omului” în cadrul li-
EUGEN SIMION
teraturii comparate, București, 1964; Corneliu Baba,
SCRIERI: Das Wertungsproblem in Schillers Poetik, Bu- București, 1964; Despre stil și artă literară, îngr. și pref.
curești, 1924; Dualismul artei, București 1925; Fragmen- Marin Bucur, cu un cuvânt omagial de Al. A. Philippide,
te moderne, București, 1925; ed. îngr. Octavian Barbosa, București, 1965; Studii de literatură română, București,
București, 1972; Masca timpului, Arad, 1926; Poezia lui 1965; ed. îngr. Vlad Alexandrescu, București, 2003; Pos-
Eminescu, București, 1930; O. Han, Craiova, 1930; Arta tume. Istoria ideii de geniu. Simbolul artistic. Tezele unei
și frumosul. Din problemele constituției și relației lor, filosofii a operei, postfață Ion Ianoși, București, 1966;
La Societé littéraire „Junimea”, pref. Pompiliu Marcea, post., 371–377; Barbu, Opere, II, 56–81; Henri Jacquier,
București, 1968; Studii de stilistică, îngr. și introd. Sorin Un mare umanist: Tudor Vianu, ST, 1957, 12; Simion,
Alexandrescu, București, 1968; Corespondență, îngr. și Orientări, 215–220; Ion Biberi, Tudor Vianu (Omul și
introd. H. Zalis, București, 1970; Scriitori români, I–III, opera), București, 1966; Papu, Luminile, 42–59; Ion Pas-
îngr. Cornelia Botez, pref. Pompiliu Marcea, București, cadi, Estetica lui Tudor Vianu, București, 1968; Șerban,
1970; Clasicism, baroc, romantism (în colaborare cu Exegeze, 113–141; Matei Călinescu, Cultură și continui-
G. Călinescu, Matei Călinescu și Adrian Marino), Cluj, tate, RL, 1970, 22; Cesereanu, Ipostaze, 5–31; Ion Ianoși,
1971; Opere, I–XIV, îngr. Gelu Ionescu, Matei Călinescu, Dialectica și estetica, București, 1971, passim; Mano-
Cornelia Botez, Sorin Alexandrescu, George Gană și Vlad lescu, Poezia, 52–56, 187–197; George, Semne, 315–329;
Alexandrescu, postfețe Gelu Ionescu, Matei Călinescu, Raicu, Structuri, 104–115; Zaciu, Ordinea, 207–214; Trai-
Sorin Alexandrescu și George Gană, București, 1971–
an Podgoreanu, Umanismul lui Tudor Vianu, București,
1990; Trei primăveri bănățene ale lui Camil Petrescu (în
1973; Crohmălniceanu, Literatura, III, 226–258; Manu,
colaborare), Timișoara, 1975; Studii de metodologie li-
Sinteze, 62–85, passim; Micu, „Gândirea”, 945–954;
terară, București, 1976; Scrieri despre teatru, îngr. Viola
Vlad, Lecturi, 48–56; Balotă, Universul, 49–63; Ionescu,
Vancea, București, 1977; Scrieri de călătorie, îngr. Gelu
Ionescu, București, 1978; Scriitori români din secolul Romanul, 110–127; Mihăilescu, Conceptul, I, 433–440,
XX, îngr. Mihai Dascal, București, 1979; Întregul și frag- passim, II, 17, passim; Papahagi, Exerciții, 98–102; Simi-
mentul. Pagini inedite, restituiri, tr., îngr. și pref. H. Za- on, Scriitori, II, 369–390; Martin, Identificări, 103–138,
lis, București, 1997; Arcadia, îngr. și pref. Nicolae Țone, 158–188; Cioculescu, Itinerar, IV, 333–338; Edgar Papu,
postfață Ion Vianu, cu ilustrații de Tudor Jebeleanu, Tudor Vianu, Protée ou Le Polymorphisme en critique,
București, 1999; Cunoașterea de sine, îngr. Eugen Simi- CREL, 1978, 4; Martin, Dicțiunea, 82–108; Manolescu,
on, București, 2000; Studii de literatură română, îngr. Teme, IV, 187–192; Ciopraga, Propilee, 236–252, 335–341;
Vlad Alexandrescu, București, 2003. Ediții, antologii: Ecaterina Țarălungă, Tudor Vianu, București, 1984; Si-
Ioan I. Ciorănescu, Vestiri, prezentarea edit., pref. Al. A. mion, Sfidarea, 357–360; Anghelescu, Lectura, 198–209;
Philippide, București, 1937; Alexandru Vianu, Libertate Papu, Lumini, 209–221; Ierunca, Românește, 115–121;
și cultură, pref. edit., București, 1937; Alexandru Ma- H. Zalis, Tudor Vianu. Apropieri, delimitări, convergen-
cedonski, Opere, I–IV, pref. edit., București, 1939–1946; țe, București, 1993; [Tudor Vianu], RITL, 1994, 3–4, MS,
A. I. Odobescu, Opere, I–II, pref. edit., București, 1955, 1997, 2–4, CC, 1997, 11–12, VR, 1997, 11–12, RL, 1997,
Opere, I, pref. edit., București, 1965 (în colaborare cu 51–52, „Euresis”, 1999–2000 (grupaje speciale); Papu,
G. Pienescu și Virgil Cândea); Dicționar de maxime co- Scriitori-filosofi, 56–65; Simuț, Incursiuni, 362–376; H.
mentat, București, 1962; ed. îngr. și introd. I. Oprișan, Zalis, Viața lui Tudor Vianu. O biografie intelectuală,
București, 1997. Traduceri: Charles Maurras, Viitorul București, 1997; Tudor Vianu în conștiința criticii, îngr.
inteligenței, pref. trad., București, 1925; Istoria esteticei Emil Moangă și Daniel Cristea-Enache, pref. Zoe Du-
de la Kant până azi, îngr. și pref. trad., București, 1934; mitrescu-Bușulenga, București, 1997; Liviu Petrescu,
Shakespeare, Iulius Cezar, în Shakespeare, Opere, II, Bu-
Tudor Vianu și „idealul clasic al omului”, APF, 1998,
curești, 1955, Antoniu și Cleopatra, în Shakespeare, Ope-
1–2; Sorin Alexandrescu, Atitudinea stilistică sau Des-
re, IX, București, 1961, Coriolan, în Shakespeare, Opere,
pre Tudor Vianu, „22”, 1998, 41; George Gană, Tudor Vi-
X, București, 1962, Poem original urmat de traducerea
anu și lumea culturii, București, 1998; Zaciu, Departe,
sonetelor LXXV, XCVIII, CXXX, CXLIII, CXLVII, îngr. Nico-
lae Țone, pref. Emil Manu, București, 1999; Goethe, Din 156–161; Grigurcu, Peisaj, III, 22–37; Vasile Lungu, Ope-
viața mea. Poezie și adevăr, I–II, pref. trad., București, ra lui Tudor Vianu, București, 1999; Simion, Fragmente,
1955; Titu Maiorescu, Scrieri din tinerețe, îngr. și pref. III, 105–127, VI, 356–358; Dicț. esențial, 878–883; Dimisi-
Simion Ghiță, București, 1981 (în colaborare). anu, Lumea, 29–33, 73–76, 517–520; Tihan, Umanități,
146–193; Ion Ianoși, Ultimul Vianu, ALA, 2001, 578, 579;
Repere bibliografice: Ralea, Scrieri, II, 437–438, 486–
Cristea-Enache, Concert, 547–556; Gelu Ionescu, Copa-
490; Constantinescu, Scrieri, V, 156–203; Ionescu, Răz-
boi, I, 131–134, II, 133–134; Perpessicius, Opere, V, 161– cul din câmpie, Iași, 2003, 321–349; Manolescu, Lista, III,
165, VI, 294–299, VII, 54–57, 114–117, VIII, 217–231, pas- 14–21, 29–31; Dascal, Aventuri, 98–138; Cioculescu, Lec-
sim, IX, 265–275, XI, 82–87, XII, 13–34, 160–179; Lovi- turi, II, 225–231; Simuț, Reabilitarea, 67–86; Petru Vaida,
nescu, Ist. lit. rom. cont., II, 280–282; Călinescu, Opere, Opera filosofică a lui Tudor Vianu, București, 2004; Con-
I, 442–444, II, 376–381, 864–869, 1038–1045, III, 446–452, stantin Ciopraga, Tudor Vianu – patru decenii de poste-
XI, 351–353; Șuluțiu, Scriitori, 386–396; Papadima, Cre- ritate, DL, 2005, 58; Cristea-Enache, București, 417–431;
atorii, 469–472; Streinu, Pagini, I, 230–235, IV, 212–224, Mircea Muthu, Studii de estetică românească, Cluj-Na-
V, 310–313; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 61–62; Mun- poca, 2005, 39–46, passim; Ștefănescu, Istoria, 109–114;
teano, Panorama, 199–201; Călinescu, Ist. lit. (1941), Dascălu, Germanitatea, 258–283; Manolescu, Istoria,
828–829, Ist. lit. (1982), 912–913; Lovinescu, Maiorescu 804–807; Popa, Ist. lit., I, 978–981, passim, II, passim. P.C.
709 Dicționarul general al literaturii române Viața
Cioculescu, „Calendar istoric”, „Revista revistelor”,
„Bazar–curiozități”, „Cronica dramatică”, „Viața ar-
tistică”, „Popasuri poetice”. Pagina a treia conține
rubricile „Actualitatea de ieri până azi”, „Reportaj
interior”, „Reportaj exterior”, „Din Ardealul româ-
nesc”, „Tot ce vă interesează”, iar ultima reunește
știrile externe. Începând din 1941, o pagină întrea-
gă e ocupată de rubrica „Viața femeii”. Ziarul găz-
duiește și interviuri, cum sunt cele cu Liviu Re-
breanu în postura de director al Teatrului Național
cu Cezar Petrescu, Ticu Archip, Al. A. Philippide,
Sextil Pușcariu și Victor Papilian. Cronica literară
mai e asigurată de G. Călinescu, Tudor Vianu, Mi-
ron Radu Paraschivescu, Sandu Tzigara-Samurcaș.
VIAȚA, cotidian apărut la București între 31 martie Alte rubrici sunt deținute de Dan Petrașincu („Ac-
1941 și 20 august 1944 cu subtitlul „Ziarul de dimi- tualitatea literară”), Petru Comarnescu („Cronica
neață al tuturor cetățenilor”, sub egida Ministerului plastică”), Al. Kirițescu („Cronica teatrală”). Ani-
Propagandei. Director: Liviu Rebreanu. Este ultima șoara Odeanu colaborează cu articole diverse, Ti-
publicație condusă de scriitor, înscriindu-se în- beriu Tretinescu și Ernest Verzea participă cu inter-
tr-un șir de realizări publicistice însemnate. Por- venții pe teme literare și artistice. Grupul colabora-
nește la drum spre a fi, în condițiile zbuciumate ale
torilor permanenți se va consolida prin atragerea
războiului și ale ciuntirii țării, „o tribună vie” pen-
mai tinerilor Al. Raicu, George Sbârcea, Vasile Ne-
tru „servirea țării și a neamului”. Articolul-program
tea, Olga Caba, Nicolae Tăutu, Ion Sofia Manolescu,
se intitulează Începutul și face trimitere la nevoia
N. Crevedia, Ovidiu Papadima, Marcel Chirnoagă,
de afirmare a „energiilor creatoare românești”,
Ștefan Aug. Doinaș, Const. Tonegaru, Vlaicu Bârna,
pentru că „în semnul dreptății neamul românesc
Ion Apostol Popescu, Dinu Stegărescu, Dinu Pillat,
trebuie să biruiască”. Liviu Rebreanu va semna aici
Magda Isanos, Constantin Virgil Gheorghiu ș.a. La
câteva din ultimele sale articole, printre care Amin-
rubrica de poezie semnează Nichifor Crainic, D.
tirea lui Octavian Goga, Sărbătoarea unei speranțe,
Scriitorii și Glasul pământului românesc. Ziarul va Ciurezu, Aron Cotruș, Al. Lungu, Pavel Bellu, Dimi-
avea în vedere în special implicarea României pe trie Stelaru, Emil Giurgiuca, Constantin Salcia, Ion
Frontul de Est, situația militară ocupând, prin co- Vinea, Tudor Arghezi, George Demetru Pan, Geor-
mentarii și reportaje, prima pagină, apoi menține- ge Boldea, Iulian Vesper, iar eseuri și proză dau Io-
rea unei atmosfere de rezistență și speranță în rân- nel Neamtzu, Ioana Postelnicu, Hortensia Papa-
durile ardelenilor refugiați la București după Dicta- dat-Bengescu, Victor Ion Popa, Claudia Millian,
tul de la Viena (Rebreanu fusese proclamat la un Petru Sfetca, Anișoara Odeanu, Horia Oprescu, Vic-
moment dat președinte de onoare al Căminului tor Stoe. În revistă figurează comentarii despre Pa-
„Avram Iancu” al acestora). Se face și propagandă nait Istrati, Camil Petrescu, G. Bacovia, T.C. Stan,
în favoarea puterilor Axei, știrile și informațiile ve- Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, Ștefan Baciu, Octav
nite din Germania și Italia trecând pe primul plan, Șuluțiu, Dinu Nicodin, Mircea Eliade, Ion Petrovici,
la fel ca și colaborările unor scriitori și publiciști Cezar Petrescu; numere speciale sunt consacrate
germani și italieni. De asemenea, se publică siste- lui I.L. Caragiale și lui E. Lovinescu. Se relatează
matic corespondențe – scrisori și reportaje – din despre gruparea Thesis, despre Cercul Literar de la
marile centre europene de cultură. Cele din Italia, Sibiu, iar în 1943 se publică aici Ardealul estetic,
semnate de Ion I. Mirea, oferă și pagini despre în- scrisoarea de adeziune a membrilor Cercului la di-
tâlniri cu poetul Giuseppe Ungaretti și cu alți scrii- recția lui E. Lovinescu, căreia criticul îi va răspunde
tori italieni. Cea de-a doua pagină, al cărei redactor tot în V. În sectorul literaturii străine sunt prezenta-
e la un moment dat Ernest Verzea, este consacrată te noutăți din mai toate literaturile europene, in-
literaturii și artelor; aici primesc spațiu rubricile clusiv din țările nordice sau din Croația și Slovenia.
„Cronica literară”, ținută la început de Șerban Se publică articole despre Charles Baudelaire,
Viața Dicționarul general al literaturii române 710
Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti, Serghei Ese- dimensiunea spirituală a politicii militare româ-
nin, Stendhal, Remy de Gourmont, Bjørnstjerne nești” și „să valorifice potențialul artistic creator
Bjørnson, Luigi Pirandello, Giosuè Carducci, Ro- al militarilor”. În afară de autorii militari care co-
main Rolland ș.a. Ziarul reflectă viu și variat realita- laborează cu versuri, proză și articole critice, în
tea românească, fiind unul dintre cele mai bine paginile periodicului figurează scriitori consacrați
informate ale timpului. Mai colaborează Henriette și se tipăresc contribuții ale unor critici și istorici li-
Yvonne Stahl, Iustin Ilieșiu, Ludovic Dauș, Dem. terari, precum și pagini inedite din literatura româ-
Theodorescu, Mărgărita Miller-Verghy, Aurel Chi- nă clasică. Proză scurtă sau fragmente de roman
rescu, D. Păcurariu. M.Pp. semnează Petre Sălcudeanu (Umbre), Viorel Mari-
VIAȚA, revistă apărută la Iași din decembrie 1993 neasa (Refluxul), Alex. Mihai Stoenescu (Drumul
până în 1996 (trei numere). Director: Ion Apetroaie; Olandei), Ion Aramă (Mareșalul și soldatul), Flori-
redactor: Constanța Apetroaie. Se publică versuri an Filip (Între anotimpuri), Ștefan Aldea (Noaptea
de Ad. Lișman, I.A. Dinu, Elena Ciobanu, Persida de Sânziene) ș.a. Versurile selectate le aparțin lui
Rugu, Daniela Pârvu, Ion Zaharia și proză de Nichi- Adrian Popescu, Radu Cârneci, Titus Vîjeu, Mircea
ta Bistriceanu, Vicențiu Donose, Zamfira Lazu ș.a. Florin Șandru, Gabrielei Filip, lui Ioan Alexandru,
Din lirica lui Rainer Maria Rilke traduc Claudiu Pa- Dumitru Matcovschi, Nicolae Prelipceanu, Nasta-
radais (Poetul, Toamna, Cântec de iubire, Ultimul siei Maniu, Leonidei Lari, lui Grigore Vieru, Valeriu
zâmbet) și Al. Husar (Rugă, Frumoasa din pădurea Matei, Vasile Levițchi, Ion Horea, Ion Vatamanu,
adormită, Pe pace), iar Nicolae Pintilie transpune Liviu Vișan ș.a. În cadrul rubricii „Valori spirituale
din Byron (Melodii ebraice) și din Henrich Heine românești în universalitate” sunt prezenți Zoe Du-
(Grenadirii). Articolele semnate de Vasile Ciocâr- mitrescu-Bușulenga (Moștenirea lui Maiorescu),
lan (Limba noastră, Necesitatea protecției limbii Laurențiu Buzoianu (Școala lui Vasile Lupu), Nico-
române) și de Gavril Istrate (Limbă și unitate) ilus- lae Mecu (Vocația renașterii: G. Călinescu), Gh. Ni-
trează preocuparea pentru problemele lingvistice, colaescu („Timpul nu a mai avut răbdare”. Crezul
interesul redacției îndreptându-se și spre alte do- unui mare scriitor), Viorel Cosma (Dinu Lipatti, ge-
menii: Constantin Ciopraga, Evocând Marea Unire, niu al artei pianului). O ipostază mai puțin cunos-
Creativitatea feminină, Al. Husar, O nouă înflorire cută a lui Ioan Slavici e semnalată de Viorel Dome-
a artei, Cultură și civilizație. Despre actori și dra- nico în articolul Ioan Slavici, redactor responsabil
maturgi ieșeni scrie Florin Faifer. Sunt comemo- al publicației militare „Buletinul armatei și mari-
rați în texte omagiale Ion Irimescu, Ion Apetroaie, nei”. Cu mențiunea „inedit” sunt publicate Hora de
Vasile Popovici, Ion Neagoe, arhitectul și pictorul la Răducăneni și o scrisoare a lui V. Alecsandri că-
Alexandru Clavel și scriitorul englez Aldous Huxley tre vornicul Lascăr Rosetti-Răducanu, Mesaj către
(Rodica Dimitriu, Gânduri despre Aldous Huxley). oastea țării de Victor Eftimiu, Orație de nuntă către
Rubricile „Artă plastică”, „Viața cărților”, „Tribuna Romeo Vasilescu de Nichita Stănescu, fragmente de
școlară”, „Lumea copiilor” și „Pe-un picior de pla- jurnal etc. Lui Constantin Virgil Gheorghiu, scrii-
i”oferă informații despre evenimente culturale, tor din exil, i se republică un fragment din jurna-
literare și didactice curente ș.a. Alți colaboratori: lul De la a douăzeci și cincea oră la ora eternă, în
Dimitrie Costea, Dan Hatmanu, Ionel Oancea, traducerea lui Ion Aramă. Prezintă, de asemenea,
Alexandru Radu, Leonida Maniu, Maria Platon, interes „corespondența cu parfum de epocă: Vic-
Gheorghe Macarie, Ștefan S. Gorovei, Virgil Cuțita- tor Ion Popa către George Mihail Zamfirescu” și o
ru și, la rubrica de umor, Margareta Faifer, Geor- scrisoare către Marin Preda de la Radu Davidescu,
ge Petrone, Constantin Iurașcu, Aurel Brumă. A.St. fost șef de cabinet al mareșalului Ion Antonescu. La
VIAȚA ARMATEI, publicație editată la București, rubrica „Invitatul nostru” sunt găzduiți Marin So-
lunar, din 1990 până în aprilie 2001, de Ministerul rescu (Armata a avut rolul hotărâtor în revoluție),
Apărării Naționale, cu subtitlul „Revistă ilustrată Florin Constantiniu, Valeriu Râpeanu, Banu Rădu-
de literatură și artă”. Redactor-șef: Ion Jianu; cole- lescu ș.a. De o atenție deosebită se bucură scrierile
giul de redacție: Ion Aramă, Vasile Preda, Nicolae lui Mircea Dem. Rădulescu, Nicolae Tăutu, Mircea
Boghian, Dumitru Ispas ș.a. V.a. continuă „Viața Radina, Constantin Strună ș.a., comentate elogios.
militară”, intenționând să exprime „cu întâietate Cronica literară e susținută de Vasile Preda, Nicolae
Boghian, Paul Damian, Nicolae Baboi, cronica mu- William Shakespeare, scris de un Senetto, și altul,
zicală de Viorel Cosma, cronica teatrală de Cristina Cervantes, de Mihail I. Miozin epuizează materia-
Dumitrescu, „Vitrina literară” de Aurel Martin, „Lu- lele care nu sunt subsumate rubricilor consacrate
mea artelor” de Laurențiu Sfințeș și Dan Ozeran- (cu excepția noutăților teatrale, muzicale și artis-
schi. Alte rubrici: „Bloc-notes”, susținută de Radu tice adunate sub „Ecouri”), dar sunt structurate
Theodoru, „Cuget și credință”, „Pictură”, „Cărți din tematic, după cum se indică pe copertă, în „sec-
Basarabia”, „Orizont editorial”, „Propaganda și ar- vențele” „Pictură”, „Sculptură”, „Teatru”, „Varietăți”.
mata”, „Noi apariții la Editura Militară”, „Scriitori O ilustrație bogată și variată – portrete de actori și
militari contemporani”. Din 1999 informațiile lite- muzicieni, caricaturi, fotografii, instantanee din
rare și literatura propriu-zisă aproape dispar. L.Cr. spectacole – înviorează paginile. Mai colaborează
Aristizza Romanescu și Dumitru Drăghicescu. R.P.
VIAȚA ARTISTICĂ, publicație apărută la București,
bilunar, între 1 martie și 1 iunie 1916, cu subtitlul VIAȚA BASARABIEI, gazetă apărută la Chișinău,
„Revista tuturor artelor și pentru apărarea intere- săptămânal, între 21 aprilie și 25 mai 1907, în ver-
selor artiștilor”. Director artistic: Mircea Freamăt siuni paralele, cu caractere latine și chirilice, și
(Mihail I. Ionescu). V.a. nu oferă un articol-pro- cu diferențe de conținut. Director: Alexis Nour.
gram, dar, în ultimul număr (7) include un text cu În articolul-program, intitulat Din partea noas-
locuțiunea Pro domo drept titlu, mărturisind inten- tră către cetitori, se menționează că V.B. apare „cu
țiile întemeierii: „Am avut drept scop a populariza scop de luminare a norodului [...], ca prin știință
cunoașterea operelor de artă române și străine, de și credință să ajungem la o viață bună și cinstită”.
a răspândi și cultiva gustul pentru frumos” – ceea Colaborează Alexie Mateevici cu poezia În zarea
ce a și reușit, căci este o tipăritură de ținută, chiar anilor... și cu articolele Tovărășiile de cultură pe
rafinată. Numărul inaugural se deschide cu un la sate și Unirea culturală. Se republică versuri
omagiu discret adus reginei Elisabeta, dispărută de George Coșbuc, Th. D. Speranția, proză de So-
de curând, prin publicarea câtorva dintre cuge- fia Nădejde, texte folclorice și traduceri din Pe-
tările ei „asupra artei”. Tot aici apare prima parte tőfi (Pe Dunăre) și A.S. Pușkin (Șalul negru). Vs.C.
din conferința lui Mihail Dragomirescu Literatura VIAȚA BASARABIEI, publicație apărută, cu între-
noastră dramatică. În mod similar, D. Teleor sem- ruperi, ca lunar, la Chișinău din ianuarie 1932 și
nează un interesant și vivace excurs în serial, Din la București din ianuarie 1941 până în iulie 1944,
istoricul revistelor teatrale de la noi. Interesul V.a. fiind organ al Asociației Culturale Cuvânt Moldo-
pentru tradiția scenei naționale e evident și prin venesc. Director: Pan Halippa. Redactori: Al. Ter-
reconsiderarea altei pagini de istorie, într‑un ar- ziman (1932–1934), Nicolai Costenco (1934–1936),
ticol despre o reprezentație teatrală de la 1837 cu Sergiu Matei Nica și Octav Sargețiu (1941–1944). În
ocazia onomasticii domnitorului Alexandru Ghi- 1938 figurează ca director Th. Stănescu, iar ca se-
ca, completat de reproducerea notiței despre acest cretar de redacție Petre V. Ștefănucă. De-a lungul
eveniment din „Curierul românesc” al lui Ion He- timpului din gruparea revistei au mai făcut parte
liade-Rădulescu. Câteva anecdote teatrale sunt se- Nicolae Spătaru, T. Al. Știrbu, N.N. Moroșan, Vl.
lectate din „amintirile” lui I.L. Caragiale. Literatura Neaga, Emil Gane, Paul Mihailovici (Paul Mihail)
originală e prezentă în fiecare număr prin poezii ș.a. După pactul Ribbentrop–Molotov și după eve-
semnate de Alfred Moșoiu (Scrisoare), D. Teleor nimentele tragice care i‑au urmat, revista își mută
(Sonet), Oreste (Și dintr-un zâmbet…), N. Rusu-Ar- redacția la București. V.B. își propune să reflecte,
deleanu (Dorința), Ion Dragoslav (Primăvara) și cum scria Pan Halippa în articolul-program, pro-
Marcel Romanescu (sonetele Sărutul, Aurorei), cesul de adaptare și creștere ce avea loc în stânga
uneori completate de epigrame ale directorului re- Prutului după Marea Unire și care se desfășura în
vistei, care își ascunde identitatea și sub iscălituri- condiții primejdioase. Redacția se angajează să
le Mio, Miz, Mihail I. Miozin. Fără semnătură apar dezbată un larg evantai de probleme, începând
traducerile Plăcerile vederii, după Les Peintures cu analiza stăpânirii țariste, continuând cu înfă-
modernes de John Ruskin, un fragment din farsa lui țișarea sufletului basarabean și a aspirațiilor sale.
Molière Gelozia lui Barbouillé și altul selectat din Sunt privilegiate studiile geografice și etnografice,
grădina lui Epicur de Anatole France. Un portret se urmărește promovarea românismului. Pledoaria
pentru statul național unitar era o constantă, iar
consolidarea legăturilor cu românii de pretutin-
deni și realizarea unei politici de bună înțelegere
cu alte naționalități din Basarabia sunt un țel. Se
prezintă instituțiile noi, se dezbat probleme eco-
nomice și obștești. Spre a fi cultivați „pentru scri-
sul și literatura românească”, cititorilor li se oferă
informații de cultură generală și despre civilizația
universală. Literatura propriu-zisă, ca și studiile, ar
trebui să reflecte caracteristicile sufletului basara-
bean, care, în opinia lui Pan Halippa, ar fi „cumin-
țenia pilduitoare, bunătatea îngăduitoare, omenia
neafișată și neoțărâtă, răbdarea tăcută și creștină,
modestia sinceră și netrâmbițată”. Nu se propu-
ne o imagine nediferențiat luminoasă, pozitivă, ci
se afirmă că țăranul basarabean, asemenea celor
care muncesc pământul în sud-estul european,
poartă „pecetea primitivității”; dincolo de nivelul
etnografic, se subliniază că Basarabia contribuie
la portretul românității și cu personalități ca Ale-
xandru Donici, Constantin Stamati, Alecu Russo,
B.P. Hasdeu, Alexie Mateevici ș.a. După înființarea
Societății Scriitorilor din Basarabia, Pan Halippa,
ales președinte, revine asupra aportului literar al
Basarabiei, care „n-a fost un pământ sterp spiritu-
alicește și a rodit destulă holdă literară româneas-
că”. Semnificativ este că de la început V.B. nu in-
tenționează să cultive un localism fără orizont, ci
aspiră ca scriitorii pe care îi va găzdui „să răzbată în Basarabia, 1940) și Pan Halippa (Legături vechi
în lumea largă a literelor românești”. Sub deviza între Ardeal și Basarabia, 1943). Ideea unității este
„Cunoașteți adevărul și adevărul vă va slobozi”, susținută și cu mărturii biografice, ca în ciclul de
care animase și publicația „Cuvânt moldovenesc” articole ale lui R. Marent despre relațiile cu Basara-
condusă tot de Pan Halippa, se adoptă programa- bia ale unor scriitori din România: Gib Mihăescu și
tic acel punct care prevedea „desțelenirea” și lu- Basarabia (în care este evocat momentul când au-
minarea trecutului basarabenilor printr-o serie de torul romanului Rusoaica a încercat să își găseas-
cercetări temeinice. Al. Boldur scrie amplul studiu că un post de avocat la Chișinău), G. Ibrăileanu și
Istoria Basarabiei sub dominație rusească, tipărit în Basarabia, Mihai Eminescu și Basarabia (1940). În
1937 sub titlul Istoria Basarabiei, Ion Pelivan abor- V.B. se publică versuri de Ion Buzdugan, Vladimir
dează aceeași temă în Basarabia sub oblăduirea Cavarnali, Nicolai Costenco, Magda Isanos, Bog-
moscovită (1938), Al. I. Lepădatu relevă drepturile dan Istru, Virgil Carianopol, N.V. Coban, Eugen
imprescriptibile ale românilor basarabeni de a se Coșeriu, Constantin Ciopraga, Sergiu Victor Cujbă,
fi unit cu patria în articolul Basarabia la Conferin- Coca Farago, Lotis Dolenga, Pan Halippa, N.I. He-
ța de Pace de la Paris (1943). Gh. Bezviconi îl evocă rescu, Cezar T. Stoika, Andrei Lupan, Vasile Luțcan,
în 1943 pe Ion Halippa, istoric și teolog din Chi- George Meniuc, Teodor Nencev, Donar Munteanu,
șinău care la începutul celui de-al Doilea Război Ion Larian Postolache, Al. Robot, Octav Sargețiu, Al.
Mondial a fost ucis de bolșevici împreună cu fiul Terziman. Prozatorul în care revista și-a văzut bine
său. Alte analize demonstrând unitatea români- ilustrat programul a fost Gheorghe V. Madan, autor
lor, străvechile legături dintre provinciile țării sunt comparat, excesiv, cu Ion Creangă; el își tipărește
datorate lui Ion Buzdugan (Permanențe românești aici majoritatea paginilor ce vor alcătui sumarul
volumelor Răsunete din Basarabia și De la noi din dar articolele cele mai importante sunt cele poli-
Basarabia. Proză mai dau Petre Cazacu, Nicolai tice, abordând cu agresivitate opoziția politică din
Costenco, Elena Vasiliu Hasnaș, B. Jordan, Sergiu acești ani. Autorii intervențiilor politice sunt Ion
Matei Nica, Nicolae Spătaru. Secțiunea de critică și Lăncrănjan, Mircea Micu, Dan Claudiu Tănăsescu,
publicistică literară este asigurată de Ștefan Cioba- Valeriu Mihăilă, Gabriel Iuga, Oana Micu, Raluca
nu (Din istoria mișcării naționale în Basarabia. Zi- Bungărzan, Radu Mogoșeanu, George Alboiu, Cor-
arul „Basarabia”), Sergiu Matei Nica („Dumnezeu” nel Brahaș, Iulian Neacșu. Cronica literară este ți-
în lirica basarabeană), lui C. Stere i se publică ar- nută de M.N. Rusu (până la numărul 20/1991), iar
ticolul Limba și graiul național, mai sunt prezenți cronicile dramatice sunt semnate de Ileana Luca-
Vasile Țepordei (Alexei Mateevici), P. V. Ștefănucă, ciu. Acestora li se alătură Romul Munteanu, Elena
Boris Baidan, Vladimir Cavarnali, Nicolai Costenco, Purcărea, Alecu Popovici, Dumitru Dinulescu. Ver-
Emil Gane, Pan Halippa, Vasile Harea, Bogdan Is- surile, sporadice, aparțin lui Gheorghe Pituț și lui
tru, Vasile Luțcan, R. Marent, Liviu Marian, George Mircea Micu. Șerban Comănescu publică Ultimul
Meniuc. Au mai colaborat, la diverse rubrici, Zam- interviu cu... Constantin Noica (stenograma unui
fir C. Arbore, L.T. Boga, N. Crevedia, Ludovic Dauș, film cu acesta), iar din „Vremea” (20 ianuarie 1935)
V. Demetrius, N. Dunăreanu, Onisifor Ghibu, Artur e reprodus articolul lui Mircea Eliade Viitorul inte-
Gorovei, P.V. Haneș, V.V. Haneș, Titus Hotnog, Ion ligenței?. Ileana Lucaciu află despre primii pași ai
Inculeț, D. Iov, Donar Munteanu, Ion Simionescu, pianistului Dan Grigore din interviul pe care acesta
N. Smochină, Aurel G. Stino, Mircea Streinul, G.G. i-l acordă, în vreme ce Romul Munteanu vorbește
Ursu, Teodor Vicol, I. Zaborovschi. O secțiune cu- despre Rimbaud. Niculae Gheran reproduce pa-
prinzând contribuții de ținută este cea de etnogra- gini inedite din Jurnalul lui Liviu Rebreanu. Suma-
fie, asigurată de P.V. Ștefănucă, Gh. V. Madan, Va- rul cuprinde și interviuri cu Radu Ceontea, Cezar
leriu Ciobanu, Apostol D. Culea. Revista a avut de Ivănescu, Gelu Voican Voiculescu. E oferit și un
înfruntat numeroase adversități din partea presei fel de documentar (încadrat, totuși, sub generi-
ostile Basarabiei, precum și greutăți materiale, de cul „roman”) în foileton, Operațiunea „Trăsnetul”,
mai multe ori aflându-se în situația de a-și întreru- compilație tradusă de Dan Brâncoveanu (probabil
pe apariția. Colaboratorii și susținătorii idealurilor un pseudonim). Alți colaboratori: Gheorghe To-
naționale vor fi supuși celor mai aspre rigori politi- mozei, Răzvan Theodorescu, George Sbârcea, Te-
ce și administrative: Pan Halippa, Nicolai Costenco ofil Bălaj, Fănuș Neagu, Narcis Zărnescu. V.T., D.B.
și Gheorghe Rusu sunt surghiuniți în Siberia, Mihai
VIAȚA DE AZI, revistă apărută la București, săptă-
Curicheru moare în închisoare, Boris Baidan este
mânal de la 1 martie la 26 aprilie și bilunar până la
aruncat în lagăr, Emil Gane se vede surghiunit în
15 iunie 1934, cu subtitlul „Politică–socială–econo-
insula Sahalin, iar P.V. Ștefănucă, condamnat ini-
mică–literară”. Director: Ion Totu. Pe lângă secto-
țial la moarte, își sfârșește zilele într-un lagăr. I.D.
rul politic și social, abordat dintr-o perspectivă de
VIAȚA CAPITALEI, publicație apărută la București, stânga, V. a. publică note de călătorie (Câteva zile
săptămânal, din 13 ianuarie 1990 până în ianuarie în Florența, Veneția de Ion Totu, Dintr-o călătorie în
1992, cu subtitlul „Revistă cultural-socială a Co- India de Mihail Dinu) și dezbateri pe probleme li-
mitetului Municipal București din Frontul Salvării terare la zi, cu intervenții de Sergiu Dan (Scriitorii și
Naționale”, transformat în „Revistă social-cultu- politica), N.D. Cocea (Erotismul în literatură – ple-
rală a Primăriei Capitalei” (5/1990); începând cu doarie pro domo în care se apelează pentru argu-
numărul 20/1991 își schimbă titlul în „Viața”. Re- mentație la poezia florentinului Pietro Aretino și a
dactor-șef: Mircea Micu; redactor-șef adjunct: Dan lui Charles Baudelaire, precum și la pictura lui Edo-
Claudiu Tănăsescu. Publicație de informare asupra uard Manet), Camil Petrescu (Sufletul național),
activității culturale din București, V.C. continuă Eugen Jebeleanu (Literatura în provincie), I. Peltz
„Săptămâna culturală a Capitalei”, dar ține să se (Viața încalecă romanul, Destinul romanului). Cro-
desolidarizeze „cu franchețe și vehemență” de Eu- nica teatrală e asigurată de Cicerone Theodorescu,
gen Barbu și de „colaboratorul său personal” Cor- cronica cinematografică de Andrei Tudor, cronica
neliu Vadim Tudor (Precizare). Rubricile au în vede- plastică de I.D. Ștefănescu, cronica ideilor de Oscar
re teatrul, filmul, muzica, arta plastică, literatura, Lemnaru (cu Paralogismele cunoașterii, de pildă),
iar la cronica literară, uneori intitulată „Sensul căr- „Portrete și biografii” ș.a. Partea literară, promisă
ții”, scriu Petru Manoliu, Ștefan Tita, G.M. Vlădescu. prin rubricile „Literatură”, „Artă”, „Poezii”, „Nuve-
Articole mai semnează Romulus Dianu (Despre un le”, „Romane”, se reduce la câteva versuri și tex-
diavolesc meșteșug), Ion Petrovici (Senzualitatea te în proză. Mihail Cruceanu semnează Pastel de
în artă), Petre Andrei (Rolul studențimei) ș.a. Re- toamnă, iar Al. T. Dumitrescu dă o proză scur-
vista stăruie asupra „scandalului Cocea”, provocat tă. La „File uitate” se reproduc poeziile Noaptea
de publicarea unor fragmente din romanul Pentru de Miron Pompiliu și Zadarnic de Gheorghe din
un petec de negreață, și face loc unui comentariu Moldova. Dintre biografii se reține comentariul
negativ despre romanul Adela al lui G. Ibrăileanu intitulat Literații noștri: Th. D. Speranția. Alți cola-
(Ion Tudosiu, Peste bord cu „Adela” d-lui G. Ibrăi- boratori: Elisabeta M.Z. Ionescu, I.S. Spartali. I.H.
leanu). Sunt prezenți cu versuri Al. Bilciurescu (Ba-
VIAȚA ILUSTRATĂ, publicație apărută lunar, la
lada fantastică, Fata cu păr de lup, Sonet magic), Al.
Sibiu între martie 1934 și iulie 1936 și la Cluj în-
Gregorian (Praga, Drumurile), D. Karnabatt (Aici),
tre august 1936 și septembrie 1944, sub auspiciile
Teodor Scarlat (Moment din Strawinsky), Emil Gu-
Frăției Ortodoxe Române. Director: Nicolae Colan,
lian (Vlad Țepeș, din volumul Duh de basm, recent
episcop al Clujului. Revistă de cultură și educație
apărut), iar poeme în proză dă Octavian Șireagu.
creștină, V.i. se deschide cu Binecuvântare, text
Câteva schițe și nuvele aparțin lui N.D. Cocea (Co-
aparținând mitropolitului Ardealului, Nicolae Bă-
țofana – o proză erotică), Al. Bilciurescu (Examenul
lan, și cu o Predoslovie semnată de Nicolae Colan,
de drept roman), Miron Grindea (Printre debutanții
unde programul este clar definit: „o revistă pentru
vieții), I. Peltz (Viața mea e un roman), Ștefan Tita
familia ortodoxă”, care „va încerca să îmbrățișeze
(8 și 9…). Octavian Șireagu publică interviul Cu dl
cu privirea întreaga noastră viață națională, pen-
Emil Isac despre problema ardelenismului în via-
tru a o înfățișa în lumina postulatelor evangheliei
ța culturală a României de azi, în timp ce George
ortodoxe”. Publicația își propune să ofere „pilde și
Dorul Dumitrescu figurează cu singurul text tradus
îndemnuri spre a zidi caractere”, să zugrăvească
din revistă, Iuda din Keriot de Leonid Andreev. In-
chipuri de mari înaintași și să publice „frânturi din
vitat să intre în corpul colaboratorilor, Grigore Tă-
istoria măririi noastre naționale”, scrieri literare
ușan se rezumă la două texte memorialistice, Prie-
educative, dar și povățuiri pentru viața cotidiană.
teniile de altădată și Un ziarist de altădată (despre
Primul număr include câteva articole privitoare la
George Panu), din aceeași zonă cu E ceva putred…
dogmă, precum și un fragment din misterul creș-
în Danemarca, note ale lui Constantin Banu pe
tin ortodox Cerurile spun de Victor Papilian (piesă
marginea unui discurs ținut la Cameră de Con-
care va fi publicată până în numărul 9). Lui Octa-
stantin C. Bacalbașa. Cronichete, informații, știri,
vian Goga i se publică un articol omagial la moar-
noutăți culturale, literare, teatrale, radiofonice sau
tea lui Vasile Goldiș (poetul va mai figura în sumar
spicuite din presă ocupă rubricile miscelanee „Re-
în 1935 cu un articol despre regalitate, cu ocazia
vista revistelor”, „Ecouri”, „Microscop”, „Cărți noi”
zilei lui Carol al II-lea), iar Dumitru Stăniloae ce-
(în alternanță cu „Bibliografie” și „Vitrina cărții ro-
lebrează activitatea de mecena a lui Emanuil Goj-
mânești”). Număr de număr sunt incluse în sumar
du. Cronica literară este asigurată de L. Bologa și
și două rubrici destinate doamnelor, susținute de
Petre Drăghici. Se publică versuri de Radu Stan-
Lucrezzia Karnabatt („Pentru tine”) și de Zizi Totu
ca, Aron Cotruș, V. Voiculescu, Ștefan Baciu, Radu
(o cronică a modei). Mai sunt prezenți Isaiia Răcă-
Gyr, Ioan Al. Bran-Lemeny, Pompiliu Barbu, Pre-
ciuni (tragicomedia Bosfor), Paul B. Marian, Otilia
da Nicolae Vonica, Andrei Ungheru, I.V. Spiridon,
Ghibu, George Silviu, Petru Manoliu, Eduard Sbie-
Emil Zegreanu, Grigore Popa, Aurel Gr. Zegreanu,
ra, Radu Niculescu-Mislea, Virgil Gheorghiu, Fulga
Romeo Dăscălescu, Sergiu Grosu, George A. Petre,
Apostol (Constantin Apostol). M.Pp.
Virgil Șotropa, Lucian Valea, Eugenia Mureșan, D.
VIAȚA ILUSTRATĂ, revistă apărută la București, Gherghinescu-Vania, V. Copilu Cheatră, Valen-
neregulat, între 24 noiembrie 1910 și 19 februa- tin Raus. Proză semnează Victor Papilian (nuvela
rie 1911. Publicație enciclopedică, V.i. cuprinde Din alte timpuri, schița Cântec de cătană), Victor
rubricile „Știri și noutăți din toată lumea”, „Curi- Ion Popa (fragmentul memorialistic Moș Calis-
ozități”, „Modă”, „Sport”, „Știință”, „Ilustrațiuni”, trat Hogaș glumește cu tâlc, schița Cravata), Ion
Agârbiceanu (nuvela Reformat), Cella Delavrancea
(Amintiri), Ștefana Velisar Teodoreanu (povestirea
Niță Berbecul), Al. Lascarov-Moldovanu, A. Nanu,
Eugen Dobrotă, Coriolan Bărbat. La secțiunea de
traduceri Axente Banciu selectează versuri de Pe-
tőfi Sándor, Francisc Păcurariu transpune o baladă
de François Villon și o poezie de Andreas Gryphius,
Pimen Constantinescu tălmăcește o fabulă de I.A.
Krîlov ș.a. Lui Giovanni Papini i se publică în tradu-
cere un studiu despre arta dezumanizantă, privitor
la prăpastia dintre ultimele mode ale artei și senti-
mentele profunde ale omului. Articole de orientare
religioasă vin din partea câtorva înalți prelați: Ni-
colae Bălan, Policarp Morușca, Nicolae Colan, Teo-
dor Scoradeț, precum și de la mirenii Romul Grecu, Aspirația de a scrie altfel vine din conștiința rolului
Ștefan Cioroianu, A. Nanu, Victor Lazăr, Horia Te- ce revine poeziei „în limpezirea și precizarea for-
culescu. În V.i. Emil Cioran scrie despre naționalis- melor de viață, cântând dintre tendințele obscure
mul de coloratură mesianică al lui Nichifor Crainic ale acesteia pe acelea care par mai generoase și
și despre sensibilitatea mistică, iar Mircea Eliade își mai îndreptățite să formeze caracterul epocii”, iar
propune să alcătuiască un manual al bunului citi- programul se exprimă în termeni tranșanți: „Noi
tor, cu lecturile necesare în momente de restriște, vrem să captăm în stare sălbatecă și vie, aceea ce
dând ca exemplu o carte a lui Henry de Monther- face caracteristica tragică a acestui timp, emoția
lant, care a știut să își păstreze stăpânirea de sine în care ne sugrumă de beregată când ne știm con-
fața catastrofei Franței în război. Eliade mai figu- timporani cu milioane de oameni exasperați de
rează aici cu un fragment din romanul Viață nouă mizerie și nedreptate, când ceva grav se petrece
și cu note despre Portugalia. Alte rubrici – „Vlăstare în toată lumea, și în fiecare noapte auzim atât de
ale Bisericii”, „Cronica internă”, „Cronica externă”, bine geamătul continentelor care își dau sufle-
„Viața studențească”, „Vitrina cărții”, „Viața veselă” tul”. Paginile a doua și a treia conțin două grupaje
– diversifică sumarul. Paginile revistei sunt însoțite care au în vedere lirica europeană sub genericele
de ilustrații de calitate, reproduceri de artă, foto- Durerea unui poet suedez, Tristețea unui poet po-
grafii de monumente bisericești și de icoane. A.C. lonez, Revolta unui poet francez și Cântecul unui
poet rus, versurile fiind traduse de Petru Malcoci
VIAȚA IMEDIATĂ, publicație apărută la București, din Pär Lagerkvist (Cântec funebru), Julian Tuwim
într-un singur număr, la 1 decembrie 1933, sub di- (Melancolia celor șezând pe lângă ziduri), Pierre
recția lui Geo Bogza. Articolul-program, Poezia pe Morhange (Duminica, Paris) și A.K. Gastiev (Rădă-
care vrem să o facem, semnat de Geo Bogza, Paul cina noastră este în fier). Dintre români sunt pre-
Păun, Gherasim Luca și S. Perahim, expune cre- zenți Mihai Moga (Sunt oameni cu ochi tulburi,
zul estetic și totodată explicitează titlul revistei. Fiecare bubă, fiecare floare, Va răsări groaza), Paul
Respingând lirica „abstractă și intelectualistă”, dar Păun (Poem de dimineață, Voi, oameni picături de
și „poezia pură” ce se conduce după șabloane er- otravă), Gherasim Luca (Tragedii care vor trebui să
metice („o bâiguială pseudoabsconsă”), cei patru se întâmple, Aceasta nu e decât o încercare) și Geo
acuză incapacitatea autorilor contemporani „de a Bogza (Poemul servitorului Teofil). În pagina a pa-
trăi cot la cot cu viața”. Poezia nouă – se spune – nu tra Geo Bogza alcătuiește rubrica „Evenimente,
se poate limita la o problemă tehnică, căci însăși cărți, oameni”, ce conține, pe lângă o extinsă „măr-
existența ei „este condiționată de mai marea sau turisire” – disertație pe marginea distanței care
mai mica ei înverșunare împotriva oprimării”. Prin separă deșteptăciunea de prostie (Câteva rânduri
urmare, nu contează doar apropierea de viața ime- împotriva deșteptăciunii), și o scrisoare de solidari-
diată, poemul trebuie să fie „colțuros și zbârlit în tate adresată lui Mircea Grigorescu la demisia sa de
materia lui embrionară”. Se respinge în egală mă- la revista „Criterion”, însemnări despre André Gide,
sură poezia umanitaristă, de „avânturi didactice”. despre vizita lui Léon Pierre-Quint în România și
un elogiu adus romanului Pământ nou de Feodor atitudinea polemică și exprimarea fără reticență
Gladkov, scriere în care comentatorul vede „renun- a opiniilor estetice. Zona centrală de interes o re-
țarea la sufletul individualist” și „o mare și cosmi- prezintă poezia, autori stabili fiind Eugenia Fl. Io-
că certitudine de viață găsită în colectivism”. M.Ș. nescu (încă nedevenită Ada Umbră; Trec anii, Ci-n
VIAȚA LITERAR-ARTISTICĂ, revistă apărută la pacea din sufletul meu), frații combatanți Cezar și
Arad, lunar, între ianuarie și august 1989, ca su- Constantin T. Stoika, I.U. Soricu (Ardealul, Cântec,
pliment al ziarului „Flacăra roșie”, realizat de Ce- Primăvară), G. Tutoveanu (Sonet), Marcel N. Ro-
naclul din Arad al Uniunii Scriitorilor. Redactor manescu (Vedenie, Cântarea Ardealului „închinată
responsabil: Florin Bănescu; colectivul de redac- lui Octavian Goga”), Paul D. Constant (Dorului veș-
ție: Vasile Dan, Cornel Marandiuc, Ovidiu Pecican, nic pribeag), Nichifor Crainic (Alma mater, Dimi-
Alexandru Ruja, Gheorghe Schwartz, Emil Șimă- neața, Durere ascunsă), D. Iov (Singurătate), Ștefan
ndan, Dumitru Toma, Horia Ungureanu, Lucian I. Nenițescu (Amurg). Nota facilă o dau versurile și
Cociuba (prezentare grafică). Articolul-program, epigramele lui Eugeniu Revent și versificările nai-
nesemnat, se intitulează Început de drum și con- ve ale lui Șt. Ionescu-Bălcești. Prezența tutelară, de
tinuitate. Sunt reproduse versuri de Mihai Beniuc, autoritate, a seniorului Al. Iacobescu nu se expri-
Aron Cotruș, Tudor Arghezi, Vasile Nicolescu. Po- mă doar prin propria poezie tipărită aici (Serena-
ezie semnează Ilie Măduța, Lucian Emandi, Vasi- da nopților toamnei, Morților – semnată cu pseu-
le Speranță, Dorel Sibii. Cu proză figurează Horia donimul Ion Aramă, Romanța unui trubadur), ci
Ungureanu, Cornel Marandiuc, Ion Văran, Iosif și prin poeții străini selectați pentru traducere de
Maria Bâta, Dumitru Toma. Oficiul critic este în- Marcel N. Romanescu (Victor Hugo, John Milton,
deplinit de Viorel Gheorghiță, Vasile Dan, Ovidiu Carducci, Adam Mickiewicz), Cezar T. Stoika (Paul
Pecican, Gheorghe Mocuța. În general, publica- Verlaine), Octavian Goga (Petőfi Sándor), Eugen
ția se concentrează asupra cărților arădenilor, Relgis (Fr. Nietzsche). Schițe, nuvele, fragmente
promovând îndeosebi literatura locală. Numă- memorialistice vin de la Emil Gârleanu (Sultan),
rul din iunie este dedicat lui M. Eminescu. V.T. D. Iov (Oameni economi, Noapte de iarnă), Otilia
Ghibu (Pribeagul), Eugen Boureanul (Dușmanii),
VIAȚA LITERARĂ, revistă apărută la Craiova, din
Al.Busuioceanu (Viziuni, Gloria Amoris), Corneliu
22 noiembrie 1914 până la 15 iunie 1916; anunța-
tă cu periodicitate lunară, va apărea bilunar înce- Moldovanu (Domnul baron „din recentul volum
pând chiar cu numărul 2. Inițiată de un grup de Neguțătorul de arome”), Mihail Cruceanu (Florile,
tineri care pornește la drum „cu gând curat”, de a Primul bal). Pentru a acoperi toate genurile litera-
sprijini și îmbrățișa pe toți acei care „înțeleg că li- re, V.l. alege din creația dramatică fragmente din
teratura e un dar, dar și o mângâiere a sufletului, drama Macbeth a lui Shakespeare, care completea-
o hrană a minții, un simbol spre cultură și nicide- ză selecția din piesele românești Doamna munților
cum un meșteșug de pe urma căruia să izvorască de I.U. Soricu, Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan
ura și nepăsarea”, V.l. promite într‑un Cuvânt îna- și actul al III‑lea, inedit, al piesei în versuri Moise,
inte redacțional cu valoare de program, că „se va scrisă într‑o colaborare păguboasă de Oreste îm-
ține departe de evenimentele politice, va publica preună cu publicistul N.N. Hârjeu. Interesul real
o literatură serioasă, de traduceri bune din capo- al revistei îl suscită spiritul critic, polemic, ce se
doperele străinătății, studii folositoare tineretului degajă liber, fără vreo constrângere, din cronicile,
școlar” și va sprijini „începătorii care vor dovedi recenziile, articolele de analiză care abordează va-
talent”. Menționați abia în ultimul an de apariție, loarea artistică sau a ideilor unor cărți de dată re-
membrii redacției – Marcel N. Romanescu, Ștefan centă, indiferent de autorii lor (G. Caïr, „Spre zări
Ionescu-Bălcești și Angelo Stătescu, abia ieșiți din senine”, Mihail Sadoveanu, Neamul Șoimăreștilor,
adolescență, încă elevi de liceu – se află evident H.H. Stahl, Un român în Lună). Aceeași amprentă
sub coordonarea „veteranului poet și gazetar Ale- polemică apare și în editorialele Literatura care ni
xandru Iacobescu”. Bine orientați în viața literară trebuie (E. C. Decuseară), Spre literatura dramati-
locală ca și în cea a Capitalei, aceștia reușesc atra- că, Prohodul criticii (C.Ș. Făgețel), Un neam ce se
gerea unor scriitori cunoscuți în epocă și structu- vinde (Al. Busuioceanu). Aflată evident în aria in-
rarea unor sumare atractive, din care nu lipsesc fluenței ideologice și estetice a sămănătorismului,
a lui N. Iorga, revista își face un cal de bătaie din
tendințele moderniste ale deceniului al doilea, din
autorii ei, Adrian Maniu, Emil Isac, F. Aderca, M.
Săulescu. Rubrici consacrate – muzicală, teatrală
–, transformate în miscelaneele „Cronica”, „Cărți.
Reviste. Ziare”, adună informații variate, de inte-
res general, anunțuri despre evenimente cultura-
le, știri din activitatea editorială, a așezămintelor
și asociațiilor profesionale, din agenda proprie
a unor scriitori etc. Alți colaboratori: N. Vulovici,
Ion Al-George, Al. Ciura, Al. T. Stamatiad, Mihail
I. Pricopie, Kostya Rovine, Ion Sân-Giorgiu. R.P.
VIAȚA LITERARĂ, revistă apărută la București,
săptămânal din 20 februarie 1926 până în septem-
brie 1930, lunar din 1 noiembrie 1930 până în 25 un ideal estetic. Acestei deschideri i se datorează
decembrie 1937 și din aprilie 1938 până în 15 iunie și numărul mare al colaboratorilor de valoare. În
1941; de la numărul 112 se subintitulează „Revistă 1929, la începutul anului al patrulea, V.l. precizează
săptămânală de informație, critică literară și artis- că nu și-ar fi îndeplinit programul fără concursul
tică”. Inițiativa editării a avut-o un grup de tineri unor intelectuali precum C. Rădulescu-Motru, E.
scriitori alcătuit din I. Valerian, George Baiculescu, Lovinescu, G. Murnu și Vasile Pârvan, al scriitori-
Nicolae Milcu, A. Bădăuță și Radu Gyr. Aceștia i s-au lor Tudor Arghezi, F. Aderca, G. Bacovia, Emanoil
adresat lui George Murnu cu rugămintea de a pri- Bucuța, Lucian Blaga, Eugen Boureanul, I.A. Bas-
mi directoratul, dar numele lui va fi menționat ca sarabescu, Ion Barbu, N.M. Condiescu, Adrian Ma-
atare doar până la numărul 19, conducerea trecând niu, Al. Lascarov-Moldovanu, Liviu Rebreanu, Ion
apoi sub responsabilitatea unui comitet, cu I. Vale- Pillat, Cincinat Pavelescu, Mihail Sadoveanu, frații
rian redactor. De fapt, Valerian a fost întotdeauna Al. O. și Ionel Teodoreanu, Dem. Theodorescu, Mi-
conducătorul real al publicației, ideea născându‑se hail Sorbul, V. Voiculescu, al scriitoarelor Hortensia
în cenaclul Sburătorul, unde el era o prezență con- Papadat-Bengescu, Ticu Archip, Elena Farago, Alice
stantă. Împotriva scepticismului lui E. Lovinescu Soare, Sarina Cassvan-Pas, Alice Gabrielescu, Mia
(„n-avem un climat favorabil, nici cititori suficienți Frollo. Acestora li s-au alăturat Radu Boureanu, Al.
pentru literatură adevărată”), V.l. a fost primită cu Claudian, Mircea Eliade, Artur Enășescu, George
un interes care a depășit așteptările editorilor. Câ- Talaz, Nicolae Pora, Zaharia Stancu, Vladimir Strei-
teva articole de directivă, incluse în primele nume- nu, G.M. Zamfirescu, Mihail Celarianu, A. Mândru,
re, se disting prin respingerea sistemelor teoretice Sandu Tudor, Aron Cotruș, Horia Furtună ș.a. La
nivelatoare, unele opinii fiind subliniate cu deose- rândul ei, revista a pus în circulație numele altora:
bire: recunoașterea valorilor artistice constituite și Aureliu Cornea, Andrei Tudor, Mihai Moșandrei,
protejarea lor de profanatori; respingerea tratării ri- Mircea Damian, Aurel Lambrino, Virgil Huzum, N.
gide a raportului între tradiție și modernitate, con- Crevedia ș.a. „Coloanele edificiului” sunt, pe rând,
vingerea că „tradiționalismul nu exclude moderni- criticii G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu,
tatea”; promovarea și apărarea libertății depline în Șerban Cioculescu și A. Bădăuță. În „Debutanți” și
artă, care nu trebuie confundată cu „individualis- cetitori, scris la jubileul primului deceniu, Mircea
mul haotic și dizolvant”, ca și a noutăților, atât cât Eliade opinează că unul din marile merite ale V.l.
poate fi nouă o operă de artă, pentru că noutatea a fost încurajarea începătorilor: „Astăzi, după zece
totală – se spune – este utopică; apărarea limbii li- ani de apariție, «Viața literară» rămâne totuși cea
terare de „farsele lingvistice”, de ceea ce o violen- mai atrăgătoare revistă pentru debutanți. Asta face
tează. Prudența față de situarea exclusivă de partea și farmecul, și incontestabilul ei merit. «Viața lite-
tradiționalismului ori a modernității explică faptul rară» a refuzat să se oficializeze, a renunțat demult
că spre revistă au venit scriitori importanți, indife- să facă apel numai la pene consacrate”. Câtă im-
rent din ce școală sau curent, cerându-li-se doar portanță acorda redacția modului de a dialoga cu
debutanții se vede și din faptul că o vreme „Poșta Șoimaru, G.M. Zamfirescu ș.a. Fără a constitui o
redacției” este semnată de G. Călinescu. Scandali- preocupare principală, traducerile sunt selectate
zat de modul cum în unele publicații li se răspun- cu gust: George Murnu tălmăcește din poezia lui
dea începătorilor, acesta polemizează, în articolul Schiller, Victor Ion Popa din Rabindranath Tagore,
Nedemnitatea redacțională, cu maniera folosită de Alexandru Marcu din Dante; în 1928, la centenarul
Mihail Sevastos la rubrica similară din „Adevărul nașterii, i se dedică un număr lui Henrik Ibsen. Pa-
literar și artistic”, acuzându-l de „agresivitate ple- gini de referință rămân numeroasele interviuri, in-
bee”: „Dacă dl Sevastos, gazetar fără spirit și fără serate sub genericul „De vorbă cu...”, luate de I. Va-
talent, ar ști că aceste răspunsuri sunt uneori ho- lerian unor scriitori reprezentativi, între care Cin-
tărâtoare în viața intelectuală a unui individ, n-ar cinat Pavelescu, E. Lovinescu, Ion Minulescu, Ion
ucide în debutant prin grosolănie, un scriitor de Pillat, Mihail Dragomirescu, Gala Galaction, Hor-
mâine, întotdeauna un iubitor de literatură”. Pen- tensia Papadat-Bengescu, Cezar Petrescu, V. Voicu-
tru a fi cât mai variată și atractivă, V.l. și-a creat nulescu, Tudor Vianu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi,
meroase rubrici: „Poemele «Vieții literare»”, „Opere Camil Petrescu, Ion Barbu, Ion Vinea. Probabil că
și autori”, „Literatura străină”, „Cronica muzicală”, și la acestea se referea G. Călinescu când aprecia că
„Cronica teatrală”, „Cronici franceze”, „Profiluri”, aici au apărut „atâtea discuțiuni devenite istorice”.
„Cărți”, „Cronica ideilor”, „Viața plastică”, „Cronica V.l. s-a bucurat în mare măsură de recunoașterea
săptămânală” (cu subrubricile „Revista revistelor”, criticii literare. În Rânduri pentru „Viața literară”
„Ecouri”, „Scrisori”, „Bibliografie”, „Expoziții”, „Cărți (1932) G. Călinescu l-a elogiat pe I. Valerian pen-
și reviste streine”), „La ce lucrează scriitorii” ș.a. În tru statornicia și regularitatea apariției revistei,
vederea promovării literaturii originale se organi- totul explicându‑se prin idealismul, perseverența,
zează concursuri pentru schițe și pentru sonete. „misticismul publicistic” al celui care, cu o bucurie
La rubrica „Pagini alese” sunt reproduse fragmen- „fabuloasă”, i-a promovat pe alții. În schimb, Con-
te din opera lui Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, a stantin Noica, colaborator sporadic, s-a arătat de
Hortensiei Papadat-Bengescu, a lui E. Lovinescu, multe ori nemulțumit de conținutul publicației. În
Paul Zarifopol. Rubrica „Opere și autori” e susți- „Cronica revistelor” pe care o ținea la ziarul „Ulti-
nută episodic de Pompiliu Constantinescu și de ma oră”, el îi reproșează o dată platitudinea materi-
G. Călinescu. Au mai scris cronici și recenzii E. Lo- alelor, altă dată că „sărăcește de la o zi la alta”, abia
vinescu, Al. Dima, Vasile Damaschin, Miron Suru, cu numărul 100 acceptând că V.l. „prezintă ceva
A. Bădăuță, Mihail Ilovici, Nicolae Roșu, Stelian mai multă consistență”, pentru ca despre numă-
Constantin-Stelian, Camil Baltazar, Ieronim Șer- rul 107 să recunoască fără rezerve că e „în sfârșit,
bu, Septimiu Bucur, Vlaicu Bârna, Zaharia Stancu, un număr care se poate citi”, iar recenzând numă-
I. Valerian, N. Crevedia, Anton Holban ș.a. Versuri rul 112 să conceadă că „se poate spera ceva”. I.D.
dau V. Voiculescu, G. Bacovia, I. Valerian, Emil Isac, VIAȚA LITERARĂ SOVIETICĂ, publicație apărută
Simion Stolnicu, George Murnu, N. Crevedia, Ion la București, lunar, între ianuarie 1960 și decem-
Pillat. Publicistica, diversă, este unul din cele mai brie 1963, ca „buletin informativ” al Institutului de
vii compartimente, semnatari fiind F. Aderca, Tudor Studii Româno–Sovietic din cadrul Academiei Re-
Arghezi, Vasile Băncilă, Ion Biberi, Radu Boureanu, publicii Populare Române. Comitetul de redacție
Emanoil Bucuța, Al. Busuioceanu, Șerban Ciocu- (menționat de la numărul 1/1961): Mihai Novicov
lescu, O.W. Cisek, N.M. Condiescu, Nichifor Crai- (redactor responsabil), Teodor Rudenco, Tamara
nic, Vasile Damaschin, Mircea Eliade, Anton Hol- Gane, Gheorghe Barbă, Georgeta Ruță (secretar de
ban, Eugen Ionescu, Ionel Jianu, Vasile Lovinescu, redacție); la numărul 5/1963 sunt cooptați G.C. Ni-
Adrian Maniu, Alexandru Marcu, Pericle Marti- colescu, George Munteanu și Horia Bratu. În nu-
nescu, Gib I. Mihăescu, Ion Minulescu, Constantin mărul 6/1962, „sărbătorirea a cincisprezece ani de
Noica, Ramiro Ortiz, Hortensia Papadat-Bengescu, activitate a Institutului, înființat în 1947, prilejuieș-
Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Dan Pe- te un scurt istoric, din care se detașează clar obiec-
trașincu, Liviu Rebreanu, Horia Roman, Nicolae tivele revistei: „Punerea la dispoziția specialiștilor
Roșu, Mihail Sadoveanu, Mihail Sebastian, Eugeniu din diferite domenii a unui material documentar
Sperantia, Zaharia Stancu, Vladimir Streinu, Tudor din literatura sovietică cât mai bogat și mai actual,
ajutându‑i prin aceasta în munca de studii și de Mihail Calmâcu, Gh. Barbă, H. Rorlich, S. Mariano-
cercetare, în îndeplinirea sarcinilor legate de dez- vici, N. Iliescu, A. Dobre, L. Duță, F. Ioffe, Ecaterina
voltarea științei și tehnicii puse în slujba construc- Fodor, I. Cristea, L. Manu, L. Dimov, E. Loghinovs-
ției socialismului. Răspunzând necesității de a face kaia ș.a. Cu timpul încep să apară și comentarii li-
cunoscute în țara noastră realizările literaturii și ar- terare având în centru creația unor scriitori străini,
tei sovietice […], în anul 1960 a apărut revista «Via- ca Thomas Mann, Mark Twain, Adam Mickiewicz,
ța literară sovietică», menită să continue în condi- Romain Rolland, Roger Martin du Gard, E. Ionescu
ții noi și cu sarcini sporite activitatea începută de (I. Frid, Falsele coșmaruri ale lui Eugen Ionescu). Un
revista «Probleme de literatură și artă», editată în număr întreg este consacrat Congresului al XXII-
1948”. Materialele, foarte puțin variate în conținut, lea al PCUS, totul fiind conceput în așa fel, încât
sunt riguros repartizate într‑o secțiune teoreti- revista să preia „experiența” sovietică pentru a fi
co‑ideologică, „Studii”, unde sunt „traduse integral transplantată în litera și în spiritul ei în literatura
sau rezumativ” articole din aproximativ douăzeci română nouă. În ultimul an iscăliturile dispar din
de publicații sovietice („Voprosî literaturî”, „Litera- nou, iar sumarele conțin exclusiv texte traduse. R.P.
turnaia gazeta”, „Drujba narodov”, „Zvezda” ș.a.), VIAȚA LITERARĂ ȘI ARTISTICĂ, publicație apăru-
selectate „pentru exemplul pe care îl pot oferi lite- tă la București, săptămânal, de la 1 ianuarie până
raturii noastre noi, ale cărei sarcini de dezvoltare au la 24 decembrie 1906 și de la 7 ianuarie 1907 la 6
fost clar și precis stabilite de Congresul al III-lea al aprilie 1908; până la 24 decembrie 1906 are titlul
PMR”. Așa sunt Metoda materialismului dialectic în „Viața literară”. Directori: George Coșbuc și Ion Go-
istoria literaturii de A.V. Lunacearski, Lucrarea lui run; secretar de redacție: Ilarie Chendi; din 1907 se
V.I. Lenin „Materialism și empiriocriticism” și pro- află „sub conducerea unui comitet”, spiritus rector
blemele literaturii de V.R. Scerbina, Despre adevă- fiind Ilarie Chendi. V.l. a. ia naștere ca un fel de disi-
rul artei de Ilya Ehrenburg, Unitate în diversitate de dență din „Sămănătorul”, vechii combatanți vrând
V. Piskunov. Cu o pondere sensibil egală ca însem- să se disocieze astfel de orientarea pe care N. Iorga
nătate este a doua secțiune, „Discuții”, prin care ci- o imprimase revistei lui. Atitudinea redactorilor era
titorii sunt informați despre dezbaterile specialiș- mult mai flexibilă și mai comprehensivă față de di-
tilor sovietici cu privire la problemele romanului și recția modernă, înnoitoare, a literaturii române, ce
ale realismului socialist, la rolul și sarcinile criticii se contura la început de secol. Aici își vor găsi spa-
literare sau ale teoriei marxiste a literaturii, toate țiu de publicare E. Lovinescu, Ion Minulescu, Elena
purtând pecetea ideologiei impuse în epocă. De Farago, Cincinat Pavelescu, Victor Eftimiu, Carol
asemenea, sunt abordate chestiuni ținând de stil și Ardeleanu, Leon Feraru, Claudia Millian, V. Deme-
de obiectul artei, de reportajul literar, de estetică, trius, Al. Duiliu Zamfirescu, G. Topîrceanu, Mihai
de prezentarea eroului în literatura contemporană, Codreanu, Al. T. Stamatiad ș.a., pe care Iorga i-ar fi
de importanța spiritului creator etc., argumentația respins fără drept de apel. Ideea sectar-exclusivistă
bazându-se pe lucrările, opiniile și experiența lui de curent sau grupare e înlocuită cu cea de normă
V.I. Lenin, G.V. Plehanov, N.G. Cernîșevski, Mihail valorică, așa cum se specifică în articolul-program
Șolohov și Georg Lukács. Alte rubrici, ca de pildă Un prim cuvânt: „Pe colaboratorii noștri nu-i vom
„Referate”, conțin articole de sinteză sau recenzii întreba de curent sau program, îi vom întreba însă
ample la romanele și volumele de poezie recen- de talent, întrucât îl va putea recunoaște modesta
te ale scriitorilor sovietici. Același conținut îl au noastră apreciere”. Scopul e de a face din revistă „o
rubricile „Orizont literar”, dedicată analizei amă- icoană cât mai credincioasă și mai întreagă a vie-
nunțite a sumarelor revistelor literare, cu accent ții noastre literare și artistice în desfășurarea ei”,
pe textele ideologice ori consacrate artei literare, informând „publicul cititor despre tot ce este ma-
și „Bibliografie”, cu subrubricile „Cărți sub tipar” și nifestare a vieții literare și artistice prin cronici și
„Cărți apărute”. Cu numărul 1/1962 se inaugurea- bibliografii”. Consecventă acestui obiectiv, V.l. a. va
ză rubricile „Cartea sovietică în RPR” și „Prezențe accepta toate genurile și speciile literare: poezie,
românești în URSS”, cu materiale de informare și proză, teatru, traduceri, folclor, având și rubrici per-
documentare, unde semnăturile prin inițiale încep manente de cronică literară (Ilarie Chendi), croni-
să fie înlocuite – sporadic – de numele complete: că muzicală (F. Bruno, Barbu Lăutaru – pseudonim
utilizat atât de Ion Gorun, cât și de Nicolae Pora,
care semnează și cu numele real), cronică artisti-
că (Virgil Cioflec, St. Sterescu), cronică dramatică
(Ion Gorun, G. Bărbulescu, Octav Doljan), cronică
științifică (Al. Cazaban), „cronică fantezistă” (Ne-
stor Urechia), revista revistelor, note și informații
bibliografice ș.a. Se inserează totodată portrete și
caricaturi, desene de Iser, unele mult gustate de
cititori. Ilarie Chendi s-a străduit să facă din V.l. a.
o tipăritură vie și atractivă, găzduind numeroase
polemici, discuții, dispute, dar și cronici rimate ce
vizau mai ales „Sămănătorul” (Jalnică tragedie, Ce
te vaieți, Scurtule?, Populare), pe Mihail Dragomi-
rescu (N-are școală!) și pe A.C. Popovici. Majorita-
tea cronicilor rimate îi aparțin lui Victor Eftimiu. În
ceea ce îl privește pe Chendi, el poartă un război
continuu cu adversari dintre cei mai diverși: cu N.
Iorga și cu revista „Sămănătorul”, cu Ovid Densusi-
anu, Al. Macedonski, M.G. Holban, G. Ibrăileanu,
teoretizează chiar nevoia de polemică (Luptele li-
terare) și de confruntare ideatică (Plecarea d-lui
Iorga de la „Sămănătorul”, Apostolomania, Lipsa
de corectitudine, Convingeri... literare, Literatura
decadentă, Dușmănii, Pro pudore, Papagali anti-
patici, Domnul care stă la dispoziție, Suflete sterpe,
Răspuns d-lui Iorga, multe texte fiind semnate Gh.
Dumbravă și Cronicar). Alături de Chendi participă
la dispute Ion Gorun (Studii și ciorovăieli, Pleava
tiparului, Gelozie, Jubileul și literatura, Obolul și pentru așezarea teatrului pe principii sănătoase (În
controlul, Școlile noastre literare, Garabeți și bo- epoca gazetei, Impresiuni din teatru), pentru insta-
tezați, Aprecierea scriitorilor, Glose), E. Lovinescu urarea unei noi atitudini față de literatura satului
(Guerila d-lui Iorga, Artistul și moralistul), N. Gane (Ce este literatura „țărănistă”?) și cultivarea gustu-
(Premiile Academiei), Virgil Cioflec (la rubrica „Po- lui pentru citit (Înmulțirea cititorilor), se ridică îm-
lemica măruntă”, cu Procopseala lui „Traistă-n potriva falselor etichetări (aplicarea greșită a ter-
băț”, Mihalache – mania clasificărilor, O pildă, O menului „eminescianism” de către Gh. Adamescu),
rușine, Ai tu bilet de voie?), Al. Cazaban (Proza unui împotriva invaziei în literatură a „bătrânilor” (Lite-
bebe, M. Dragomirescu diplomat, Ciripituri literare, ratura de moși, În jurul căprarului Gheorghiță). În
Panu, Iorga și Aurel Geblescu, Marele obscur, Mutul articolul Faza glumeață el atacă exagerările în lup-
„Sămănătorului”) ș.a. Chendi deschide o rubrică ta împotriva „franțuzomaniei”, pledând pentru li-
permanentă, „Preludii”, în care cerne actualitatea bertatea deplină a creației (Libertatea artistului) și
literară, pledează pentru îmbogățirea literaturii pentru necesitatea ca poeții să țină pasul cu gustul
române prin traduceri (Să nu ne grăbim), pentru publicului modern, deoarece „cetățile moderne se
culegerea și valorificarea creației populare (Un te- iau cu arme moderne” (Cei rămași în urmă). Criti-
zaur al poeziei noastre populare, Conferența d-lui cul a avut un rol și în promovarea interesului pen-
Delavrancea), ia apărarea scriitorilor împotriva tru limbă, salutând apariția primelor fascicole din
abuzurilor editorilor sau ale politicienilor (Cum Dicționarul limbii române și elogiind aportul lui
trăim, Schimbarea guvernului și literatura), mili- Sextil Pușcariu la elaborarea acestuia. De remarcat
tează pentru organizarea sindicală și profesională și rubrica ținută de G. Coșbuc pe această temă, cu
a breslei (Proprietatea literară, O societate literară), articole precum Provincialismele scriitorilor noștri,
Pentru limba românească, Cărțile bisericești. De informează cititorii despre noutățile sociale, poli-
mare importanță sunt articolele lui Chendi con- tice, administrative, precum și culturale, la rubrica
sacrate Junimii: Junimea și Ardealul, Detractorii „Foița”, redenumită „Foileton”, publicând și bucăți
Junimei, Poporanismul d-lui Maiorescu, În jurul literare. În sumar intră versuri de I.U. Soricu (Pru-
„Convorbirilor literare”, prin care a contribuit la tul, în maniera lui Octavian Goga), Victor Eftimiu
sporirea atenției contemporanilor față de acțiunea (Ochii tăi), George Voevidca (sonete), Volbură Po-
junimistă. Un interes special s-a manifestat pentru iană-Năsturaș (Cântec de leagăn), Elena din Ardeal
valorificarea folclorului: se publică piese folclorice (Elena Simțion, Ce‑ai făcut) și altele semnate cu
culese și articole de Tudor Pamfile, Șt. St. Tuțescu, pseudonime (Lucretius, poate Cezar T. Stoika, Ba-
Mihai Lupescu, S. Fl. Marian (Stâlpii pământului, sarabenilor, Preludiu) ori cu inițiale (B., În temnița
Floarea Paștilor, Din mitologia poporului român), Sătmarului). Nesubordonate vreunei rubrici speci-
Elena D.O. Sevastos. Poezia ilustrează o îmbinare ale, se pot citi schițe, nuvele, povestiri de I.L. Cara-
între tradițional și modern, punându-i alături pe giale (Șah și mat, Baioneta inteligentă), Al. Vlahuță
G. Coșbuc, Zaharia Bârsan, Maria Cunțan, G. Tu- (Un joc primejdios), Ion Ciocârlan (Între flori), Al.
toveanu, G. Ranetti, Andrei Naum, Zoe Frasin (Tu- Cazaban (Afacerile de onoare), N.N. Beldiceanu (La
toveanu), Ion Gorun, D. Teleor, G. C. Mironescu, un bandit), Sofia Nădejde (Dumnezeu poartă de
Alice Călugăru, Corneliu Moldovanu, Panait Cerna grijă) – unele reluate după „Flacăra”, „Luceafărul”
și pe Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Cincinat Pa- și „Convorbiri literare”. La capitolul proză apar și
velescu, Carol Ardeleanu, Mihai Codreanu ș.a. În fragmente din romanele Străin în țara lui al scri-
domeniul prozei sunt de menționat Vasile Pop, Al. itorului basarabean Dimitrie C. Moruzi (incluse
Cazaban, I.A. Bassarabescu, Em. Gârleanu, D.M. ulterior într-un roman cu alt titlu) și Arhanghelii
Teodorescu, George Stoica, Gh. Becescu-Silvan, lui Ion Agârbiceanu, amintirile din campania în
Victor Crăsescu, Romulus Cioflec, Vasile Cosmo- Bulgaria semnate de Mihail Sadoveanu (Macovei,
vici, Mihail Lungianu, I.T. Mera, D. Ionescu-Mo- Chemarea. 44 de zile în Bulgaria). Însemnări cu
rel, Ion Ciocârlan, Lia Hârsu, Leon Feraru, Barbu caracter etnografic, din viața aromânilor, sunt Pe
Nemțeanu. La capitolul teatru se remarcă o piesă drumuri, creionate de Marcu Beza, impresii des-
de Ion Minulescu, Dragoste veche. Mai bogat este pre primul zbor efectuat cu avionul de concepție
sectorul de traduceri, cu selecții din Homer, Dante, proprie scrie Aurel Vlaicu, completate, uneori prin
Lenau, Goethe, Petőfi, José-Maria de Hérédia, Leo- preluarea din „Tribuna”, de consemnările elogioa-
pardi, Oscar Wilde (Salomea), Albert Samain (tran- se ale evenimentului datorate lui O. Goga (Dru-
spuneri de Gabriel Sutzu, pseudonim sub care se mul unui cuceritor), ca și notațiile pline de emoție
ascund D. Anghel și Ion Minulescu), Jean Moréas, care aduc în actualitate prin scrisul lui Ioan Slavici
Émile Verhaeren ș.a. Minulescu îi face un portret plăcerea lui Eminescu de a discuta, bogatele, nu-
romancierului francez Jean Lorrain (Moartea lui anțatele sale divagații argumentative (Din slăbi-
Jean Lorrain), sub semnătura Ion Nirvan. Revista ciunile lui Eminescu). Atentă la viața culturală din
publică Gânduri postume de V. Conta, articole de țară, redacția marchează în necrologuri sensibile,
C. Rădulescu-Motru, fragmente din studiul Intro- ample, dispariția marelui actor Petre Liciu, a lui
ducere în psihologia poporului român al lui Du- I.L. Caragiale (Octavian Goga, A murit Caragiale),
mitru Drăghicescu. De menționat și consemnările Spiru Haret, Panait Cerna, St. O. Iosif, Ilarie Chen-
de la rubricile de note, bibliografie și revista predi, Emil Gârleanu. Alți colaboratori: Simion Reli,
sei culturale. V.l. a. a fost una din cele mai bune Emilian Slușanschi, Radu Sbiera, Petre Dulfu, Dim.
reviste de la începutul secolului al XX-lea. M.Pp. Marmeliuc, A. Amindeanu (G. Bogdan-Duică). R.P.
VIAȚA NOUĂ, „organ politic național” apărut la VIAȚA NOUĂ, publicație apărută la București, lu-
Cernăuți, săptămânal, între 6 ianuarie 1912 și 17 nar, între martie și iunie 1992, revendicându-se ca
decembrie 1914, apoi la Suceava până în 1918, cu serie nouă a revistei „Vieața nouă” fondată de Ovid
o întrerupere în 1916. Proprietar și editor: Ipolit Densusianu în 1905. Director: Ioan Șerb; primul
Tarnavschi; redactor: Teofil cavaler de Mănescul, colegiu de redacție: Mircea Anghelescu, Horia Ber-
urmat de G. Bor, T. Andoni, G. Ieremievici Du- nea, Marin Bucur, Denisa Comănescu, Ștefan Aug.
bău și Ambrozie Popovici. În principal, gazeta Doinaș, Marcel Duță (redactor-șef), Lia Miclescu
(secretar de redacție), Dan Grigorescu, Ion Dună, Ursu (după poetul danez Rutger Kopland), Victoria
Constantin Popovici, Cornelia Rusu, Dan Simo- Ana Tăușan (Paul Claudel, Oda I – fragment), Ion
nescu. Tipărită sub egida Editurii Grai și Suflet, Segărceanu (după Carl Sandburg). Câteva dintre
proprietate a aceluiași director, V.n. are un conți- aforismele lui Oxenstierna (Credință și iubire) sunt
nut de ținută intelectuală, dar condițiile tipografi- tălmăcite de Viorica Nișcov. Reproduceri color re-
ce precare ale primilor ani de după evenimentele prezentând xilogravuri și sculpturi în lemn de Mar-
din decembrie 1989 îi scad mult din valoare. Con- cel Olinescu, desene și tablouri de Horia Bernea,
form sumarului tematic etalat pe coperta fiecărui piese de artă populară, ilustrații cu icoane pe sticlă
număr, materialele sunt subordonate secțiunilor înviorează o paginație neatractivă, dar adăpostind
„literatură”, „folclor” sau „folcloristică”, „istoriogra- materiale de o deplină acuratețe și valoare știin-
fie” și „filosofie” dar încadrarea lor nu este respec- țifică. Alți colaboratori: Ana Blandiana, Andreea
tată strict. Mircea Anghelescu semnează mai multe Vlădescu, Mihaela Anghelescu-Irimia, Gh. Vlădu-
studii de istorie literară: Există un Biedermeier ro- țescu, Coman Lupu, Petre Rezuș, Marin Bucur. R.P.
mânesc?, Istoria literară: una sau mai multe?, Un VIAȚA OLTEANĂ, publicație apărută la Craiova, lu-
romancier al satului ardelean: Peter Neagoe, Dan nar, de la 1 martie până în iunie 1934, cu subtitlul
Grigorescu dedică un articol omagial folcloristu- „Anale culturale”. Director: Al. Iacobescu; redactori:
lui și sculptorului Marcel Olinescu la dispariția M.D. Ramură, Mircea St. Iliescu. Întâiul cuvânt,
acestuia (Un artist al sufletului românesc: Marcel semnat de director, încearcă să definească litera-
Olinescu) și alte două articole monografice anglis- tura specifică Olteniei, recunoscând că în această
tului Dragoș Protopopescu (Dragoș Protopopescu arie culturală grupările, revistele, impulsurile cre-
și fenomenul românesc), precum și criticului de atoare au o viață mai scurtă: „Că nu putem avea o
artă George Oprescu și preocupărilor sale de isto- literatură pur oltenească nu mai încape îndoială”.
rie literară (George Oprescu – istoric literar), Victor Rubricile curente sunt „Cronica externă”, „Cronica
Papacostea face o interesantă incursiune în „cli- politică”, „Cronica literară”, „Cronica sportivă”, „În-
matul intelectual din perioada 1818–1820” prin semnări”. Versuri scriu Al. Iacobescu (Oană, poem
intermediul personalității „cărvunarului” moldo- în paisprezece părți), Dem. Bassarabeanu (Peisaj,
vean Nicolae Rosetti-Roznovanu. Un amplu stu- Pastel provincial), G. Roiban (Popa Ștefan, Moș
diu, Izvoarele populare ale literaturii române, scrie Mitrache), Lucian Costin (La moara cea adormi-
Ioan Șerb, iar documentata cercetare a lui Dan tă). Proză semnează Oprea Gh. Petre (Smărăndița,
Simonescu privitoare la Istoria literară și preocu- schiță). Se profilează un interesant sector critic,
pările lui Ovid Densusianu este completată și sus- în care Al. Iacobescu și M.D. Ramură fac portrete-
ținută în registrul mărturisirilor proprii de extrase le poeților D. Nanu și Traian Demetrescu. Bogată
din jurnalul intim al cărturarului, editate de Maria este pagina de recenzii despre cărți ale unor autori
Rafailă, și de o suită de amintiri ale lui I.-A. Can- olteni: Amintiri de C.S. Nicolăescu-Plopșor, Belfer
drea, intitulate Viața lui Ovid Densusianu și datate îndrăgostit de Ion Dongorozi. Apar bune traduceri
„decembrie 1946”. Actul martiric – o formă liberă din Michelangelo (Strofe pe mormântul lui Occhino
în epica daco-romană reprezintă o sumă de argu- del Bracci), tălmăciri din Costas Palamas (realizate
mente și susțineri originale formulate de Mihail de Al. Iacobescu, însoțind articolul intitulat Poe-
Diaconescu în favoarea existenței unei literaturi zia greacă modernă), Nathaniel Hawthorne (frag-
străromâne. Poeți români din Iugoslavia este un mentul Nuntă în pragul morții – nesemnat). V.T.
fragment din prefața lui Octav Păun la antologia al- VIAȚA PATRIARHULUI NIFON, hagiografie scrisă
cătuită de Ioan Flora, aflată sub tipar. O contribuție de Gavriil Protul, „adecă mai marele” (protos) Mun-
inedită aduce cercetătoarea Luminița Beiu‑Paladi telui Athos, în intervalul dintre 1517 (anul sfințirii
sub titlul Johan Turesson Oxenstierna. Mihai Emi- ctitoriei lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș),
nescu și autorul suedez, care analizează posibila in- când Gavriil vine în Țara Românească, și 1521 (anul
fluență a moralistului suedez asupra lui Eminescu. morții voievodului, eveniment pe care textul nu îl
V.n. mai publică versuri de Aron Cotruș (Cântecul înregistrează). Gavriil Protul a fost îndemnat să în-
Graiului), Ștefan Aug. Doinaș, Stelian Filip (ron- tocmească biografia unui nou-venit între sfinții
deluri), Romulus Vuia, dar și traduse de Liliana Ortodoxiei răsăritene. Solicitantul (dublat de un
apariții frecvente în curgerea prin vreme a scrisului
românesc și participând, în versiunea ei autohto-
nă, la realizarea primului corpus de cronici munte-
ne – căci, oprindu-se asupra anilor dintre 1504 și
1520, cuprinde evenimente din vremea domniilor
lui Radu cel Mare, Mihnea cel Rău, Vlad cel Tânăr și
Neagoe Basarab –, Viața patriarhului Nifon se in-
stalează legitim între scrierile fundamentale ale li-
teraturii române. Redactată în greaca bizantină sau
în slavonă (există date ce dovedesc că superiorul
mănăstirilor athonite mânuia această limbă de
cultură) ori trecând de la un idiom la altul pe trasee
imaginate de învățați, a fost tălmăcită în românește
(transpusă de pe un text slavon și devenită, la rân-
dul ei, după ce a ajuns la Muntele Athos, izvod ori-
ginar pentru trei tălmăciri-prelucrări în neogreacă,
una tipărită la Veneția în 1803) în timpul lui Matei
Basarab de un cărturar din cercul lui Udriște Năs-
turel sau chiar de învățatul cumnat al domnului,
autor și realizator al unor programe savante de tăl-
măciri. B.P. Hasdeu publică textul „biografiei” pa-
triarhului Nifon în „Arhiva istorică a României”, în
1865. Până la un punct, desfășurarea istorisirii nu
depășește cadrul impus de o lungă tradiție: „intro-
ducția”, elogiul părinților de stirpe aleasă și încăr-
cați de virtuți, anii de formare ai viitorului patriarh
(ce se face remarcat prin „darul de învățătură”), pe-
trecuți întâi pe lângă un laic, dascăl de filosofie,
apoi sub supravegherea lui Ioasaf, „dascăl și provi-
deț”, și a lui Zaharia din cetatea Nartei, care „știa
carte grecească și slavonească”, peregrinările prin
felurite locuri (Nifon a fost un athonit, iar Gavriil
l-a cunoscut pe când se afla la mănăstirea Dioni-
Viața patriarhului Nifon, BAR, ms. rom. 464
siu), urcarea, firească și motivată, pe scara demni-
tăților ecleziastice (episcop de Salonic, patriarh al
atent supraveghetor ce furniza și informații) a fost Constantinopolului), cu așteptatele imixtiuni rău-
Neagoe Basarab, voievodul care a putut – de la înăl- voitoare ale „diavolului”. În Viața patriarhului Ni-
țimea autorității câștigate asupra ierarhilor Biseri- fon Nicolae, mai apoi Nifon, circulă într-o Peninsu-
cii Răsăritului – să obțină fără dificultăți canoniza- lă Balcanică pestriță, complicată, străbate spații
rea fostului său părinte spiritual, venit în Țara Ro- apreciabile, însoțit de destule informații corecte
mânească în 1504. Textul (Viața și traiul sfinției sale (lângă notele de convenționalism și de fantazare,
părintelui nostru Nifon, patriarhul Țarigradului, puțin profitabile pentru individualizarea persona-
care au strălucit între multe patemi și ispite în Țari- jului), el aflându-se în scaunul de patriarh ecume-
grad și în Țara Muntenească) adună tradiții păstra- nic (ca Nifon al II-lea) în două rânduri, între 1486 și
te la Sfetagora și știri colectate în Țara Româneas- 1488 (când a fost depus, se pare, în urma descope-
că, fiind alcătuit după tiparele narării unei existen- ririi unor nereguli de ordin financiar) și în 1497–
țe exemplare. Copiată în numeroase rânduri (în 1498. S-ar zice că adevărata „viață” a patriarhului
sbornice unde face adesea pereche cu Învățăturile Nifon începe odată cu „etapa românească” a activi-
lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie), cu tății sale. Nebulosul se retrage în fața unei
„istorisiri” ce relatează panegiristic un șir de situa- relatarea întâmplărilor petrecute după ce „a eșit
ții în care acționează un Nifon chemat să rezolve fericitul Nifon den Țara Panoniei” (ieșire coinci-
„teme” concrete, cum ar fi organizarea Bisericii din dentă cu afurisirea domnului și a poporului), fiind
Țara Românească (tradiția îi pune în seamă înfiin- consemnate retragerea la Athos, moartea lui, invo-
țarea Episcopiei Râmnicului) și plasarea ei într-un cându-se fapte pilduitoare, între care și convertirea
sistem al cărui punct ordonator să fie (în prelungi- a circa șase mii de „turci, armeni, papistași și de
rea doctrinei bizantine) voievodul țării. Prinde, în- alte erese”, textul devine o ramă pentru nararea al-
cet-încet, chip un alt Nifon, pe care cititorul nu-l tor evenimente, o cronică favorabilă Craioveștilor
putea compune din paginile parcurse și pe care („Băsărăbeștii”), „neam blagoslovit”, „carele era
nici Radu cel Mare nu-l bănuise, probabil, atunci mai ales și mai temătoriu de Dumnezeu”, și lui
când se gândise să apeleze la serviciile fostului Neagoe Basarab, pe care, în țară fiind, Nifon „îl în-
înalt prelat (dacă nu cumva țara stăpânită de fiul tăria cu învățăturile sale, ca să crească și să se înalță
lui Vlad Vodă Călugărul reprezentase un loc de re- în toate faptele cele bune și să se rădice în noroc
fugiu). Un Nifon energic, extrem de eficient, rigo- bun”. Fostul patriarh ar fi un soi de „semn”, o pre-
rist, deloc temător – în intransigența lui isihastă – zență tutelară, cuvintele lui prezic (sfârșitul lui
să-l „învețe”, într-o veritabilă predică, pe voievod Radu cel Mare petrecut „întru niște tâmplări rele”
(„Să cade să îndreptezi pre cei strâmbi cu judecată vine ca o confirmare a „cuvintelor sfântului”), ru-
tare și înfricoșată și dreaptă. […] Ce să nu fățărești găciunile sale dezvăluie (uneltirile mârșave puse la
nici a mic, nici a mare, nici a văduvă, nici a venetic, cale de Mihnea cel Rău și de boierul Stoican), sal-
nici pre cel sărac să nu-l miluiești cu judecata, nici vează (Craioveștii sunt beneficiari) și pedepsesc
de cel bogat să te rușinezi și să-i fățărești” etc.), fo- (suprimarea „urâtului și a muncitoriului” Mihnea,
losind parafraze pe teme biblice și insistând apoi trecut între timp – păcat suprem – la catolicism, de
asupra veștejirii păcatelor grele. Fire autoritară și către „viteazul Dumitru Iacșici”, a fost sprijinită tot
dominatoare, Nifon nu pregetă, în numele unei sade „ruga lui sveatâi Nifon”). În intenția lui Neagoe
cre severități, să se amestece chiar în chestiuni a Basarab, care comandase scrierea Viața patriarhu-
căror rezolvare, aparținând evident și „ariei” religi- lui Nifon oficializând astfel propria versiune a des-
oase, punea în discuție însăși autoritatea voievoda- fășurării evenimentelor și făcând-o credibilă, căci
lă. Radu cel Mare, întâiul lui protector, va reacționa faptele erau istorisite de un străin, un „neutru”,
vehement, cu o replică de-a dreptul monumentală: destinația textului lui Gavriil Protul era mai com-
„Pasă și eși den țara noastră, că viiața și traiul și în- plicată. Autorul – capabil să scrie „scenarii” și să-și
vățăturile tale noi nu le putem răbda, că strici obi- pună „actorii” să le interpreteze – s-a acomodat cu
ceiurile noastre”. Gavriil Protul are știința unei ușurință, și astfel „viața” se transformă în cronică și
montări ce utilizează tensiunea instalată ca să‑și odată cu intrarea în scenă a lui Neagoe în pane-
plaseze „eroul” într-o ofensivă arțăgoasă, la care îi giric, într-un text ce țese lauda în jurul unui laic, a
dădeau dreptul adevărurile pe care le profesa („Nu unui om politic. Neagoe Basarab debutează în
așa, doamne, nu așa. Ce te îndireptează după legea „cronică” spectaculos: un tânăr aplecat spre învă-
lui Dumnezeu și pre tine și pre boieri, ca nu cumva țătură și durabile achiziții sufletești, viteaz (Mihnea
să porniți și să aduceți mâniia lui Dumnezeu asu- cel Rău, înspăimântat de isprăvile pâlcului coman-
pra voastră și în țara voastră; că văz că fărălegile dat de Neagoe, „aciiaș să sculă den scaun și fugi în
voastre curând va să se sloboză pre voi”), și să-l țara ungurească și acolo să deșteptă dentr-acea fri-
facă, în spiritul păzirii legii, să coboare spre un atac că”), dar capabil să regizeze și un joc al ipocriziei
la persoană de o savuroasă concretețe: „Că pre so- într-o „acceptare silită” a domniei: „Ce cu glas mare
ru-ta, care o ai măritat după Bogdan fără lege, zis-a cătră tot nărodul: «Puneți alt domn, pre carele
având el muere cu lege și o au lăsat fără de nici o vreți vrea dimpreună și cu sfatul nostru, iar pre
vină și au luat pe soru-ta, el este curvariu și soru-ta mine mă ertați că nu voiu fi». Iar nărodul striga tot
ca o preacurvă. Ce-i desparți și dă bărbatului mue- și zicea cătră dânsul: «Iată, nu va Dumnezeu să fie
rea sa și potolești mâniia lui Dumnezeu mai nainte altul, nici noi, ce numai tu să fii noao domn»”. Pagi-
până nu se pornește pre voi”. Chiar dacă întreprin- na se încadrează apoi în encomion, acumulân-
derea hagiografică a lui Gavriil Protul continuă cu du-se și aglomerându-se ipostazele marelui
voievod ctitor, autor și protector de faptă culturală. memoriile secțiunii istorice, t. XXXVI, 1913–1914; D.R.
Generozitatea lui Neagoe Basarab față de lăcașele Mazilu, Contribuțiuni la studiul vieții Sf. Nifon, patriar-
sfinte prilejuiește o recapitulatio spațial copleși- hul Constantinopolului, în Contribuții privitoare la is-
toare: „Să zicem depreună toate câte sînt în Evrota, toria literaturii române, București, 1928, 21–36; Russo,
Studii istorice, I, 30–32; Cartojan, Ist. lit., I (1940), 81–85;
în Trachiia, în Elada, în Ahiia, în Elliric, în Camba-
Călinescu, Ist. lit. (1941), 31, Ist. lit. (1982), 26; Piru, Ist.
niia, în Elipsod, în Misiia, în Machidonie, în Tetu-
lit. I, 39–41; Panaitescu, Contribuții, 403–407; Lăudat,
liia, în Sermie, în Lugdonie, în Petlagoniia, în Dal- Ist. lit., I, 46–48; Ist. lit., I (1964), 264–266; Petre Ș. Năs-
mațiia și în toate laturile de la Răsărit până la Apus turel, Recherches sur les rédactions gréco–roumaines de
și de la Amiază-zi până la Amiază-noapte”. Gavriil, la vie de Saint Niphon II, patriarche de Constantino-
atent și la alte locuri prin care trecuse în Țara Ro- ple, RSE, 1967, 1–2; Ivașcu, Ist. lit., I, 76–78; Dan Zam-
mânească, adaugă o descriere a bisericii de la firescu, Gavriil Protul, LRV, I, 60–65; Dan Horia Mazi-
Argeș, în care minuția constatărilor justifică înche- lu, Udriște Năsturel, București, 1974, 275–282; Cătălina
ierea plasării zidirii românești (cu o târnosire im- Velculescu, „Viața patriarhului Nifon” și „Alexandria”,
perială) între niște „minuni” arhitectonice consa- RITL, 1977, 1; Dicț. lit. 1900, 902–903; Mazilu, Lit. rom.,
crate: „Și așa vom putea spune cu adevărat că nu 170–172, 178–186; Mazilu, Recitind, II, 199–206. D.H.M.
este mare și sobornică ca Sionul, carele îl făcu So- VIAȚA POLITICĂ, LITERARĂ, ARTISTICĂ, SOCIA-
lomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele LĂ, revistă apărută la București, săptămânal, între
împărat Iustinian, iar cu frâmsețea este mai pre de- 23 ianuarie și 14 iulie 1932. Colaborează cu poezii
supra acelora”. Lăudându-l pe Neagoe Basarab, Ga-
Ion Buzdugan, Const. Rîuleț, Tudor Măinescu, Ion
vriil Protul îi blamează dihotomic pe potrivnici,
Pupăză, cu proză scurtă Const. Rîuleț, Victor Ion
face adică o „publicistică” politică de bun nivel, în
Popa, cu memorialistică Mircea Dem. Rădulescu,
care adversarii (ai lui Neagoe, dar și ai Craiovești-
cu reflecții despre limbă Al. Lascarov-Moldovanu.
lor) – Mihnea cel Rău, fiul său Mircea, Stoican, Vlad
La rubrica „Rememorări”, sub inițialele N.P., apar
cel Tânăr, Bogdan vornicul – sunt desființați pentru
portrete de scriitori (Poetul florilor: D. Anghel, Un
viitorime. Așa se face că scrierea, ce aparține și isto-
precursor al romanului nostru: Ioan Adam, Ctito-
riografiei din Țara Românească, ajunge, datorită
rul Societății Scriitorilor Români: Emil Gârleanu,
unor mutații motivate de schimbări evidente în
Coșbuc, tălmăcitorul lui Dante) și se reconstituie
mentalitatea cărturarilor epocii, un vibrant pane-
atmosfera cafenelelor literare Kübler și Consulul.
giric consacrat lui Neagoe Basarab. Voievodul ro-
Reușite sunt evocările unor parlamentari (Petre
mân se ridică alături de acei bazilei ai Bizanțului
cărora năzuise să le fie egal. Prin modificări petre- Missir, Toma Stelian, Nicolae Filipescu ș.a.) și ale
cute la nivelul funcției operei, își află locul, în una și unor dezbateri politice la rubrica „Câțiva oratori ai
aceeași compunere, cele două mari modele de vremii”, ilustrată cu desene și caricaturi de A. Jiqui-
umanitate ale vremii vechi: sfântul și cavalerul (în di, A. Dragoș și Neagu Rădulescu. Versuri ale poeți-
ipostaza sa monarhică). lor spanioli Gloria de la Prada și Manuel de Castro
Tiedra traduc Const. Rîuleț și un H.H. Aici Cincinat
Ediții: Biografia patriarhului Nifon în Turcia și în Țara
Românească, publ. B.P. Hasdeu, „Arhiva istorică a Româ- Pavelescu colaborează cu epigrame, Victor Eftimiu
niei”, t. I, partea II, 1865, 132–150; Viața și traiul sfinției cu maxime și cugetări, dar și cu eseul Conflicte în
sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Țarigradului, care teatru, despre neînțelegerile dintre regizori și ac-
au strălucit între multe patemi și ispite în Țarigrad și în tori în România, unde regizorului nu i se acordă
Țara Muntenească, îngr. Iosif Naniescu și C. Erbiceanu, cuvenita importanță, iar actorii se consideră copii
București, 1888; Viața și traiul sfântului Nifon, patriar- răsfățați, nu profesioniști. Victor Ion Popa descrie
hul Constantinopolului, îngr. și pref. Tit Simedrea, Bucu- „colonia artiștilor” de la Balcic (De la Caliacra la
rești, 1937; Viața sfântului Nifon. O redacțiune grecească
Ekrené), Sărmanul Klopștock asigură rubrica inti-
inedită, tr., îngr. și introd. Vasile Grecu, București, 1944;
Viața și traiul sfinției sale părintele nostru Nifon, patriar- tulată „Convorbiri teatrale”, scriind câteva comen-
hul Țarigradului, care au strălucit între multe patemi și tarii despre teatrul nou. Se republică articolul Su-
ispite în Țarigrad și în Țara Muntenească, LRV, I, 66–112. fletul românesc în cultura universală, în care Camil
Repere bibliografice: N. Iorga, Cronice muntene, AAR, Petrescu își exprimă speranța că, dacă la începutul
memoriile secțiunii istorice, t. XXI, 1899; Nicolae M. secolului al XX-lea poporul român a fost implicat,
Popescu, Nifon II, patriarhul Constantinopolului, AAR, în principal, în lupta de apărare națională, după
dobândirea independenței și realizarea Marii Uniri și iscălit cu numele revistei, face cunoscut progra-
va trece la un fel de imperialism cultural menit să îl mul într-o manieră precaută, sacrificând într-o
așeze în rând cu popoarele europene de frunte. A.C. măsură claritatea și chiar logica, pentru a preveni
VIAȚA ROMÂNEASCĂ, revistă apărută lunar, la Iași pe cât posibil atacurile adversarilor. Astfel, se afir-
începând cu 1 martie 1906 și la București din ianu- mă că V.r. „nu poate avea alt scop decât munca pe
arie 1930 până în iulie 1946; în perioada noiembrie câmpul culturii naționale”, noțiune neaflată „în
1933 – decembrie 1934 este bimensuală. Nu s-a contrazicere cu cea de cultură universală, ome-
editat în intervalele iulie 1916 – februarie 1920 și nească”, la care ar trebui să participe fiecare popor,
octombrie 1940 – octombrie 1944. Și-a schimbat de „dându-i nota specifică a geniului său”, ceea ce nu
mai multe ori direcția și profilul indicat în subtitlul s-a întâmplat cu noi, deși „de o sută de ani […] am
„Revistă literară și științifică”. Întemeietorii – în nu- început să ne împărtășim mai cu dinadinsul de ci-
măr de șapte, conform unui „act de asociațiune”: vilizația popoarelor din Apus”. Cauza ar fi „starea
Constantin Botez, Ioan Botez, Mihai Carp, G. Ibrăi- înapoiată”, „anormală”, „prăpastia adâncă” dintre
leanu, Gh. Kernbach (Gheorghe din Moldova), N. „clasele de sus” și „poporul de jos”, singurul care
Quinezu și C. Stere – trăiseră, la vârsta studenției, este „o clasă pozitivă și a păstrat mai curat sufletul
experiența unei activități care, pornită sub egida românesc”. În lipsa contactului cu cei mulți, „clase-
socialistă, ajunge, mai ales datorită influenței lui C. le de sus” ce acced la o cultură străină sunt „asimi-
Stere, sub semnul poporanismului, considerat ca late”, nu pot fi decât „o anexă caricaturizată” a ei.
realizabil numai în cadrul liberalismului. Un mo- Condiția sine qua non a nașterii unei „culturi
ment important al acestei experiențe l-a constituit
scoaterea hebdomadarului „Evenimentul literar”
(1893–1894), demers fericit în ceea ce privește coa-
gularea ideilor și însușirea meseriei jurnalistice,
dar dezastruos sub aspect financiar, anihilând
multă vreme orice inițiativă de reluare a lui. În
urma trecerii tinerilor socialiști din „pătura cultă”
în Partidul Liberal, unde ei își asigură o poziție rela-
tiv puternică, necesitatea exprimării publicistice se
resimte tot mai acut, membrii grupului hotărân-
du-se către sfârșitul anului 1904 să reia proiectul
abandonat. Întrucât liderul, C. Stere, era angajat în
multiple acțiuni, povara cade pe umerii lui G. Ibră-
ileanu, care se implică energic în pregătirea minu-
țioasă a editării publicației: antrenarea foștilor to-
varăși socialiști (C. Dobrogeanu-Gherea, căruia i se
oferă direcția ideologică, D. Voinov, H. Sanielevici,
C. Graur ș.a.), strângerea anticipată a „materialu-
lui” de la colaboratori de prestigiu (plătiți în avans),
obținerea de fonduri, alegerea titlului și a formatu-
lui, stabilirea rubricilor, organizarea, în paralel, a
unei edituri etc. Eforturile sunt încununate de suc-
ces și întâiul număr al V.r. apare. Pe copertă sunt
indicați doi directori, C. Stere și Paul Bujor, primul
pentru partea literară, al doilea pentru cea științifi-
că (în aprilie 1907 acesta, prezent de altfel mai mult
nominal, se retrage, invocând disensiuni ideologi-
ce cu restul redacției, locul său fiind luat de Ion
Cantacuzino, și el cu o contribuție redusă). Textul
care deschide primul număr, intitulat Cătră cetitori
naționale”, „de un caracter specific”, este participa- mamei, însemnări de călătorie, note pe marginea
rea „maselor mari populare” la „formarea și apreci- cărților. Reprezentativ este și Calistrat Hogaș, re-
erea valorilor culturale”, iar la aceasta se ajunge descoperit și pus în valoare, lui publicându-i-se
doar printr-un „mijloc”, anume „ridicarea cultura- textele ce vor compune volumele În Munții Neam-
lă, politică și economică a țărănimii”. Se precizează țului și Pe drumuri de munte. Reprezentativi au
că revista, „lucrând pe câmpul său propriu, va avea, fost, de asemenea, Spiridon Popescu (În Măstă-
în același timp, toată simpatia pentru aceia care cani, Moș Gheorghe la Expoziție, Rătăcirea din
luptă, pe orice cale” pentru realizarea „mijlocului”, Stoborăni, Diplomata din Vădeni, Hotărâre nestră-
dar și că, „accentuând scopul – cultura națională –, mutată), I.I. Mironescu (La cumătrie, Sandu Hur-
va lupta, pe cât se poate în cadrul unei reviste lite- muzel, Furtună veteranul, Irimie Honcu) și Jean
rare și științifice, și ea, pentru realizarea mijloace- Bart (Datorii uitate, Jurnal de bord). Se cuvin reți-
lor cătră acest scop”. Acesta este obiectivul general nute și surprinzătoarele realizări prozastice ale lui
al redacției, „idealul” ei fiind calificat în încheiere C. Stere – „reportajul” Patru zile în Ardeal și ampla
drept „cultural, național și democratic” sau „cu un nuvelă În voia valurilor. Icoane din Siberia (semna-
nume cuprinzător – poporanismul”. Precizări su- tă C. Nistrul), embrion al romanului-fluviu În
plimentare se găsesc în organizarea V.r., precum și preajma revoluției. Acestor prozatori legați strâns
în textele date la iveală. Compartimentului desti- de redacția V.r. li se raliază, chiar de la primele nu-
nat literaturii („antologia”, cum o numește G. Ibră- mere, alții „din afară”: munteanul I. Al. Brătescu-Vo-
ileanu) i se adaugă unul de studii, apoi cel al croni- inești, care intră în sumar cu numeroase nuvele (În
cilor (literară, științifică, artistică, internă, externă), lumea dreptății, Convenție, Călătorului îi șade bine
rubricile „Recenzii”, „Revista revistelor”, „Mișcarea cu drumul, Blana lui Isaia, Niculăiță Minciună,
intelectuală în străinătate” și „Bibliografie”, obișnu- „Un reghiment de antilerie”, Scrisorile lui Mișu Ge-
ite în marile periodice europene ale timpului, dar și rescu ș.a.), ardeleanul Ion Agârbiceanu, prezent
două legate de realitatea locală – „Miscellanea” și frecvent cu nuvele (În luptă, Fefeleaga, Vârvoara,
„scrisorile” din provinciile locuite de români, Tran- Luminița, Popa Man ș.a.) și mai tinerii D.D. Patraș-
silvania, Bucovina, Basarabia. Proza inclusă în nu- canu (Din amintirile lui Constantin Casian, Învin-
mărul de debut vine de la Al. Vlahuță și N. Gane, gătorul lui Napoleon, O excursie de plăcere, Înzăpă-
scriitori cu mare reputație, precum și de la tânărul diți), N.D. Cocea (Urlătoarea, Pâne albă) și Gala
Mihail Sadoveanu, consacrat de un premiu acade- Galaction (Pădurarul Ion Bentu, O scrisoare găsită
mic. Relativ cunoscut este și poetul Artur Stavri. în zăpadă, La Vulturi, În drumul spre păcat, Calip-
Contribuții care se impun sunt acelea datorate lui so, greaca, fecioara, Alfa din Orion). V.r. mai găzdu-
C. Stere (eseul Cântarea pătimirii noastre și croni- iește pagini trimise de zeci de prozatori, de presti-
cile internă și externă), G. Ibrăileanu (un capitol giu sau în curs de afirmare, precum I.L. Caragiale
din Spiritul critic în cultura românească și cronica (Kir Ianulea), B. Delavrancea (Stăpânea odată...),
Autori și curente), A. Philippide (Istoria și critica li- C. Sandu-Aldea (Ape mari, Ion Măgură, Umbra),
terară), lui Constantin Botez (Poezii inedite de Co- Artur Gorovei (amintiri), Radu Rosetti (Povestea ți-
nachi) și Ioan Botez (Studiul limbilor), de mențio- găncii, O vizită la Cuhnia), Ion Paul (Florică cetera-
nat fiind, de asemenea, numeroasele recenzii și șul), Romulus Cioflec (Domnul Ghiță, Copaci bă-
note, iscălite în genere de aceiași la „Miscellanea” și trâni), N.N. Beldiceanu (Puiul, Barcagiul, La o ma-
„Revista revistelor”. Până la intrarea țării în Primul nevră, Fetița doctorului), I.C. Vissarion (O întâm-
Război Mondial, V.r., aflată într-un progres conti- plare veche, Isprăvi drăcești, Satul lui Sfântu Petre),
nuu, a stimulat la maxim capacitățile de manifesta- E. Lovinescu (Pe drumurile Heladei, Homer traves-
re în literatură, știință și critică la membrii săi iniți- tit), Liviu Rebreanu (O strângere de mână), H. Sani-
ali ori la cei veniți mai târziu. În domeniul prozei, elevici (Icoane fugare, În diligență), Eugen Todie
un exponent va fi Mihail Sadoveanu, care dă aici, (romanul O iubire) ș.a. Aici debutează Constanța
aproape număr de număr, povestiri, nuvele (Haia Marino-Moscu (Natalița, Datorie), iar în 1913 se
Sanis, Bordeienii), romane (Maria Vidrașcu, Însem- lansează Hortensia Papadat-Bengescu (Viziune,
nările lui Neculai Manea, Duduia Margareta, Apa Dorința, Marea. Din scrisorile unei femei, Sephora,
morților, Neamul Șoimăreștilor), piesa De ziua Femei între ele). Cât despre lirică, între
întemeietorii V.r. se numără un singur poet – Ghe- „luptători”, Țăranul în literatura românească, Spre
orghe din Moldova. „Din afară” apar însă colabo- roman, Literatura și societatea, „Postumele” lui
rări valoroase: Al. Vlahuță (Sonet, 1907, Cuvântul, Eminescu, Opera d-lui Vlahuță etc.). Mai realizează
Dreptate), Octavian Goga (Carmen, O rază, În evaluări atente ale unor scriitori români (I. Al. Bră-
munți, un fragment tradus din Tragedia omului de tescu-Voinești, C. Sandu-Aldea, I.L. Caragiale), dar
Madách Imre), G. Ranetti, St. O. Iosif și D. Anghel și străini (Charles Baudelaire, Lev Tolstoi), cât și
(în colaborare – Legenda funigeilor, Cometa, „cro- numeroase cronici și recenzii ale ultimelor apariții.
nicile vesele” reunite în Caleidoscopul lui A. Mirea În sfârșit, în articole, dar în special în notele incluse
–, dar și singuri, cel dintâi dând, între altele, tălmă- la „Miscellanea” și la „Revista revistelor”, Ibrăileanu
ciri din Richard Wagner și Shakespeare), Zaharia dă riposte nimicitoare adversarilor din presa vre-
Bârsan (piesa în versuri Jurământul), D. Nanu, mii: Ilarie Chendi („criticul volintir” de la „Viața li-
George Murnu (cu traduceri din Iliada), Victor Efti- terară”), Marin Simionescu-Râmniceanu („Lucea-
miu, Ion Minulescu, Alice Călugăru, A. Toma ș.a. fărul”), N. Iorga („Sămănătorul” și „Neamul româ-
Între timp în redacție intră Mihai Codreanu și G. nesc literar”), Simion Mehedinți („Convorbiri lite-
Topîrceanu, ambii talentați, stăpânind bine arta rare”), Ovid Densusianu („Vieața nouă”), Mihail
versului, ultimul cu o vervă și o fantezie ce i-au per- Dragomirescu („Convorbiri critice”), E. Lovinescu,
mis să egaleze, dacă nu chiar să întreacă modelul, C. Rădulescu-Motru („Noua revistă română”), N.D.
„caleidoscopul” dioscurilor. Remarcabile sunt câ- Cocea („Facla” și „Viitorul social”). Aceștia îi impu-
teva debuturi – Leon Feraru (1906), Mateiu I. Cara- tau poporanismul și „țărănismul”, respingerea mo-
giale, Otilia Cazimir și Emanoil Ciomac (1912), Te- dernismului, a „intelectualizării” și „urbanizării”
odor Scorțescu (1914), ca și ralierea tânărului De- literaturii române, dar acuzau concomitent „ame-
mostene Botez în 1913, dar mai ales găzduirea, în- ricanismul” sau „mercantilismul” (plata colaboră-
cepând din 1911, a mai multor poeme de Tudor rilor). Apogeul manifestării lui polemice în V.r. se
Arghezi. Prin bogăția excepțională a compartimen- înregistrează în reprimanda aplicată lui Duiliu
tului, prin valoarea unor versuri, V.r. întrece cele- Zamfirescu pentru opiniile din discursul de recep-
lalte reviste din epocă. Tot astfel stau lucrurile la ție la Academia Română. Contribuțiile lui G. Ibrăi-
capitolul critică, teorie și istorie literară. Între înte- leanu, foarte substanțiale, în sine o operă critică,
meietori nu sunt zelatori mărginiți ai crezului poli- s-au integrat totuși unei campanii colective. La dis-
tic poporanist, forțați să îl impună și pe terenul cul- pută participă și Izabela Sadoveanu, care, până la
tural-artistic. Încă în etapa „Evenimentului literar” război, iscălește studii pe teme generale (Arta nați-
G. Ibrăileanu și C. Stere demonstraseră că au un onală, Nicolae Grigorescu, Simbolismul, Arta și cri-
orizont larg, îmbogățit mereu, o bună cunoaștere a tica feminină), o galerie de „profiluri” consacrate
literaturii, susținută de o mare pasiune. Arătaseră, scriitoarelor și scriitorilor străini, precum și nume-
de asemenea, o dexteritate rară în mânuirea tutu- roase recenzii, Ioan Botez (cu studii de pedagogie
ror armelor în polemică, de la argumentele cele și anglistică), Constantin Botez (Faust în româneș-
mai subtile la inflexiuni profetice și sarcasm vitrio- te), Octav Botez (cu studii, ca A. de Vigny, și multe
lant. Stere, antrenat mai cu seamă în lupta politică, cronici), H. Sanielevici (Clasificări literare, Sărma-
scrie totuși câteva eseuri cu impact major (Henrik nul Dionis, Titu Maiorescu), Charles Drouhet (cu
Ibsen, Petroniu veacului al XIX-lea: Oscar Wilde, studii referitoare la modelele franceze ale pieselor
Contele L. N. Tolstoi, „Europa” pentru un călător ro- și „legendelor” lui Vasile Alecsandri). Pe aceeași li-
mân din 1825). Îndeosebi G. Ibrăileanu, învingân- nie se înscriu „modernistul” N. Davidescu (Alexan-
du-și inhibițiile, căutând parcă să recupereze dece- dru Macedonski) și esteticianul D. Caracostea (Un
niul de absență din presă, alimentează revista, la poet nou, articol despre Gala Galaction). Promiță-
care face multă vreme și muncă de secretariat (abia toare sunt și textele privitoare la autori români (G.
mai târziu e înlocuit de H. Sanielevici, apoi de G. Diamandy) și străini (Gabriele D’Annunzio, Oscar
Topîrceanu și de Mihail Sevastos), cu studii de teo- Wilde), semnate, din 1913, de tânărul Aureliu
rie și istorie literară, unde aprofundează și eluci- Weiss. V.r. este susținută și de mulți colaboratori
dează ideile poporaniste (Probleme literare, Scrii- care își îndreaptă interesul spre celelalte arte: Al.
tori și curente, „Compoziția” în literatură, Artiștii Tzigara-Samurcaș (cu studii asupra valorii plastice
a monumentelor vechi și pledoarii pentru înființa- mai departe, pe H. Tiktin și pe Gustav Weigand). Pe
rea „muzeului nostru național”), A. Baltazar, sem- urmele profesorului, Giorge Pascu își alege ținte
nând Spiridon Antonescu (cu eseul Spre un stil ro- mai accesibile, dar abordează și subiecte precum
mânesc, cu articole despre arta bizantină și cu mul- specia lirică națională (Doina), în timp ce Ilie Băr-
te cronici plastice), Ștefan Popescu (cu un „carnet bulescu se consacră realității lingvistice și culturale
de pictor”) ori William Ritter și Francis Lebrun, „din lumea balcanică”. În linia preocupărilor sale
străini stabiliți în România (primul cu o prezentare de etnopsihologie, Dumitru Drăghicescu încearcă
a „frescurilor” din Wiesbaden, al doilea cu impresii să elucideze aspecte omise până atunci. Un loc
despre pictura italiană și franceză, dar și cu articole special se acordă istoriei, aici remarcându-se con-
despre A. C. Swinburne sau despre literatura com- tribuțiile lui A.D. Xenopol (Istorie și geologie, Descă-
parată), Pompiliu Eliade (cu un text asupra lui Ri- lecarea Munteniei, Centenarul răpirii Basarabiei),
chard Wagner), G. Tofan (cu medalioane ale com- Radu Rosetti și Vasile Pârvan. Câteva reconstituiri
pozitorilor bucovineni), un A.Z. (cu un text despre (Jurământul țării la 1777, Nunta domniței Maria cu
George Enescu) și, în sfârșit, cronicarii teatrali, cei Ianusz Radziwill, Nunta domniței Ruxanda) pro-
ce urmăresc producțiile bucureștene – N.D. Cocea, pune Ion Grămadă. În domeniul filosofiei Ion Pe-
Gala Galaction, Tudor Arghezi, Aureliu Weiss, și ie- trovici prezintă ideile lui Raymond Poincaré și Her-
șene – Octav Botez, C. Alexandrescu și G. Topîr- bert Spencer, Izabela Sadoveanu și I. Botez pe ace-
ceanu. Țintind să fie nu doar o revistă literară, ci și lea ale lui Henri Bergson, iar un Paul Rareș se ocupă
una științifică, V.r. alocă un spațiu considerabil tude „morala” lui Félix Le Dantec sau de „paradoxuri-
turor domeniilor, de la cele umaniste până la cele le operetei”. Deosebit de generos este și spațiul ofe-
exacte. În afară de câteva studii, A. Philippide își rit științelor naturii, dar și consemnării ultimelor
exersează acerbul spirit critic asupra lucrărilor descoperiri și inovații. Preferința redacției merge
„specialistului român” (vizând pe Sextil Pușcariu și, însă în chip vădit spre medicina socială și a muncii,
universal și a legilor vizând împroprietărirea țăra-
nilor. Militantismul nu se limitează însă la politica
strict internă. De la început V.r. își îndreaptă aten-
ția asupra „chestiunii naționale”. Găzduiește nu-
măr de număr „scrisori de la frați”, din Ardeal (ex-
peditori fiind Septimiu Sever Secula, I. Russu-Șiria-
nu, Onisifor Ghibu, care iscălește și O. Sima, ș.a.),
din Bucovina (foarte harnic e G. Tofan) și din Basa-
rabia (corespondenții fiind C. Stere, sub pseudoni-
mul M. Costea, apoi Alexis Nour și P. Cubolteanu,
alias Pan Halippa), „scrisori” ce oglindesc viața ro-
mânească din aceste zone în toate laturile ei.
„Chestiunii naționale” i se subsumează și majorita-
tea cronicilor externe (câteva asigurate de C. Stere,
restul de I.G. Duca), ce urmăresc cu predilecție
evoluțiile din țările vecine, precum și raporturile de
putere dintr-o Europă aflată în pragul Primului
Război Mondial. Opțiunea promotorilor revistei,
determinată de considerente raționale, dar și de
patriotism local ori de idiosincraziile foștilor socia-
liști față de reacționarul Imperiu Țarist, înclină că-
tre Puterile Centrale. Orientarea este argumentată
fervent, cu lux de documentare, de mulți redactori
și colaboratori, locul de frunte revenindu-i și aici
lui C. Stere, prezent cu articole (Imperiul Habsbur-
gilor și politica românilor, România și războiul eu-
ropean) și „carnetul unui solitar” (Pentru ce sunt un
trădător?, Discursul lui Take Ionescu, Puhoiul). Cu
G. Ibrăileanu o astfel de atitudine, V.r. își pierde mulți simpati-
zanți, fapt care, coroborat cu dificultățile economi-
spre economia politică, spre sociologie, spre tot ce ce inerente vremurilor, dar și cauzate de câteva ac-
e susceptibil a susține transformările pe linia pro- cidente nefericite (incendii repetate la tipografie și
greselor înregistrate în Occident. Astfel, contrar ce- depozite), o aduce în situația de a nu mai ieși regu-
lor afirmate în program, V.r. este și o revistă politi- lat și de a-și sista apariția în momentul intrării țării
că, nu în sensul îngust al tribunei de partid, deși în război.
pledoariile în favoarea liberalilor nu lipsesc. În cro- Atmosfera de ostilitate deschisă față de gazeta-
nicile interne (foarte multe aparținând lui C. Stere), rii „colaboraționiști”, instalată după încetarea con-
în studii precum Social-democratism sau popora- flagrației mondiale, a făcut ca la începutul anului
nism? și Neoiobăgia d-lui Gherea ale aceluiași au- 1919 să planeze îndoieli asupra oportunității rea-
tor, în amplele expuneri semnate de G. Ibrăileanu, pariției V.r. Inițial s-a optat pentru un bimensual
Radu Rosetti, Ion Radovici, Ion Teodorescu ș.a., se care, expurgat de orice ideologie, să o continue,
militează cu pasiune, cu inteligență și cu erudiție sub un titlu nou, „Însemnări literare”, cu o condu-
pentru reformele necesare „ridicării politice și eco- cere „necompromisă”. Revenirea la normalitate și
nomice a țărănimii”, adică înființarea Casei Rurale, mai ales necesitățile momentului au făcut ca solu-
reforma administrativă, jugularea trusturilor aren- ția să fie doar provizorie, către sfârșitul anului fiind
dășești, exproprierea latifundiarilor etc. Înflăcărate demarate pregătiri pentru reluarea vechii publica-
campanii sunt purtate după răscoala din 1907, ca și ții. Grație îndeosebi energiei și priceperii lui D.D.
în primăvara anului 1914, la alegerea Adunării me- Patrașcanu, ia ființă o asociație literară și științifică
nite a revizui Constituția, prin introducerea votului purtând denumirea revistei și întrunind, în fapt,
acționariatul (cu peste o sută douăzeci de membri) Ion Minulescu (romanul Roșu, galben și albastru),
al unei societăți „anonime” care se ocupă și de tipă- Teodor Scorțescu (Popi), Damian Stănoiu, D.V. Bar-
rire, de editare și comercializare, „înghițind” și Li- noschi, Const. Kirițescu, Tudor Șoimaru, Ticu Ar-
brăria Alcalay, cu tot capitalul și portofoliul ei, ce chip, Anton Holban, Mihail Sebastian, T.C. Stan, I.
cuprindea unele colecții, precum „Biblioteca pen- Peltz, Ury Benador, Sergiu Dan, Mihail Șerban,
tru toți”, „Lumen” etc. Între acționari se numără N.M. Condiescu, Georgeta Mircea Cancicov, Ion Bi-
majoritatea colaboratorilor de altădată, dar și foști beri, Dan Petrașincu, Geo Bogza, Ioana Postelnicu,
adversari, cel mai notoriu fiind Duiliu Zamfirescu. Cella Serghi ș.a. Nota specifică o dau însă, ca și an-
Resursele financiare de care dispune societatea terior, scriitorii din cercul revistei. La capitolul pro-
permit construirea unui „palat” propriu, lucrările ză, sunt de consemnat Mihail Sadoveanu (cu nu-
fiind terminate nu peste mult timp. V.r. poate să re- meroase povestiri și nuvele, romanele Oameni din
apară astfel la începutul lunii martie 1920. Se păs- lună, dat sub pseudonimul Silviu Deleanu, Venea o
trează vechiul subtitlu, precum și rubricația, dar pe moară pe Siret și Zodia Cancerului, Divanul persi-
copertă nu se mai indică numele directorilor, pro- an, acestea trei din urmă fragmentar, însemnări de
babil dându-se răgaz lui C. Stere, aflat în Elveția, călătorie etc.), Ion Agârbiceanu, D.D. Patrașcanu
să-și limpezească situația și intențiile. În locul unui (cu nuvele și pagini din Viețile sfinților), Jean Bart
program, o notă de la „Miscellanea”, intitulată Anul (Cazul de la farul Olinca, Dincolo, peste Ocean,
XII, precizează că „poporanismul” politic s-a văzut Prințesa Bibița), Constanța Marino–Moscu (Amin-
realizat prin reformele democratice introduse tirile Caterinei State), Hortensia Papadat-Bengescu
după război, care le-a și impus, însă pe un teren (doar în primii ani postbelici), Ionel Teodoreanu
pregătit și de V.r. Sunt reiterate atitudinea față de
literatură, reliefându-se justețea ei, ca și izbânzile C. Stere
în promovarea scrierilor românești de calitate.
Nota se încheie cu o declarație de principiu: „Vom fi
conduși de același spirit democratic, de aceeași do-
rință de a sluji morala și frumosul, apărători mai
presus de orice ai libertății de gândire – bunul cel
mai mare și mai înalt al omului”. Rolul principal în
redacție îl deține în continuare G. Ibrăileanu, ajutat
tot de G. Topîrceanu și de Mihail Sevastos, apoi,
după plecarea lor, o vreme, de mai tinerii Stejar Io-
nescu, G. Bărgăuanu ș.a. Ca și în etapa antebelică,
V.r. se străduiește să fie la curent cu actualitatea li-
terară, făcând loc în compartimentul de „antolo-
gie” unor scrieri ale autorilor cu renume sau pe cale
de a se impune. În paginile ei sunt găzduiți ocazio-
nal, până în 1940, poeții Lucian Blaga, Ion Barbu,
Luca Ion Caragiale, Ștefan Nenițescu, Radu Bou-
reanu, Alice Soare, D. Ciurezu, Virgil Carianopol,
Mihai Moșandrei, Mihail Celarianu, Zaharia Stan-
cu, Ilarie Voronca, George Dumitrescu, Mihai Be-
niuc, Dumitru Corbea, Eusebiu Camilar, Ion Frun-
zetti, Ștefan Aug. Doinaș și mulți alții, precum și
prozatorii Cezar Petrescu (Unchiul din America,
fragmente din romanul Întunecare), F. Aderca, Ma-
teiu I. Caragiale (Remember), Cora Irineu, Henriet-
te Yvonne Stahl (romanul Voica și nuvela Mătușa
Matilda, piesa Plumb), Gib I. Mihăescu (La „Gran-
diflora”, Brațul Andromedei, Ora bunului rămas),
(La Medeleni, Bal mascat, Golia), Al. O. Teodoreanu sunt prezenți în sumar academicienii C. Rădu-
(Neobositulu Kostakelu, Inelul Marghioliței, O in- lescu-Motru, Ion Simionescu, tinerii Ion Sân-Gior-
specție, Berzele din Boureni), Stejar Ionescu (Zâna giu, Tudor Vianu ș.a. Și în „partea științifică”, păs-
fumului, Iubirea lui Dionis, Colecție, romanul trând mereu precumpănitorul interes pentru disci-
Game), Demostene Botez (note de front, Victima, plinele socioumane, colaboratorii de altădată fac
La nunta Tincuții, Obsesie, Domnul Leon, Într-o loc tot mai vizibil celor tineri. C. Stere contribuie,
vacanță), Titus Hotnog (Vrăbioiul alb, Vulcanul, din 1922, cu mai multe pagini din „carnetul unui
Jertfa laudei, Prințul Aiepa), Lucia Mantu, Axente solitar”, precum și cu un studiu-fluviu care se referă
Frunză (cu povestiri și schițe, note de călătorie la la „cauzele și perspectivele revoluției ruse”. Perti-
Athos, dar îndeosebi cu tălmăciri din rusește, pre- nente cronici externe dau Eugen Filotti, apoi Con-
cum romanele Leon Drey de Semen Iușkevici, stantin Vișoianu. Frecvent se publică „scrisori”, pe
Oblomov de I.A. Goncearov, Fără grai de Vladimir teme culturale, dar și politice, provenite de la Mihai
Korolenko), Dragoș Protopopescu (Iarmarocul me- Ralea, Petre Andrei, Andrei Oțetea, Petre Pandrea,
tehnelor, „Maid of Ceylon”). Cu versuri continuă să D.D. Roșca, Mircea Mancaș, fiecare „transmițând”
fie prezenți extrem de frecvent Mihai Codreanu, din orașul european în care se află pentru a-și de-
Demostene Botez, Otilia Cazimir, cărora li se alătu- săvârși studiile. Primul este și cel mai activ, furni-
ră Al. A. Philippide, G. Bărgăuanu, Dragoș Protopo- zând și studii, cronici, recenzii, comentarii pe teme
pescu (iscălind și Dinu Lance) și George Lesnea (cu de actualitate. De altfel, după întoarcerea în țară și
numeroase tălmăciri din Serghei Esenin). Împreu- numirea lui ca asistent la Facultatea de Litere din
nă cu scriitorii „viețiști”, un rol chiar mai important Iași în 1923, Ralea devine redactor al V.r. și preia
în conturarea identității revistei îl au, ca și în faza multe din sarcinile lui G. Ibrăileanu. Urmând și în
precedentă, criticii, istoricii literari, esteticienii. În plan politic pe foștii săi profesori, care vedeau
fruntea lor se află tot G. Ibrăileanu, care, pe lângă acum „spiritul democratic” reprezentat nu de ve-
ripostele date celor ce negau importanța publicați- chii liberali, ci de partidele țărănești, Ralea merge
ei în etapa anterioară ori rostul revistei în noul con- mai departe: contribuie la elaborarea doctrinei
text („V.R.” și cultura românească, „Prăbușirea” po- prin propriul scris și deschide coloanele revistei to-
poranismului, Ce este poporanismul?, Ce a făcut varășilor de idei. În plan cultural, prin Ralea, D.I.
„Viața românească” pentru literatură?), dă însem- Suchianu și Petre Pandrea (Petre Marcu-Balș), V.r.
nate studii (Poezia nouă, Caracterul specific națio- intervine începând din 1925 în campaniile împo-
nal în literatură, Influențe străine și realități națio- triva misticismului, a gândirismului, căruia îi im-
nale, Numele proprii în opera comică a lui Caragia- pută supralicitarea componentei ortodoxe a speci-
le, Edițiile poeziilor lui Eminescu, Modă și origina- ficului național, precum și în dezbaterile asupra
litate, Creație și analiză etc.), analize aprofundate așa-numitei „noi generații”. De notat e și încerca-
(„Pe lângă plopii fără soț”, „Vara”, „Conul Leonida rea de a mări interesul cititorilor prin găzduirea, în
față cu reacțiunea”), numeroase cronici și recenzii, intervalul 1929–1931, a unor articole trimise speci-
note polemice (la „Miscellanea” și „Revista reviste- al pentru revistă de personalități de talie europea-
lor”). Activi continuă să fie, din echipa antebelică, nă: Émile Vandervelde, Thomas Greenwood, Paul
Octav Botez, Ion Botez, ca și Mihail Sevastos, G. To- Painlevé, prințul Rohan, Franck Kellog, Célestin
pîrceanu (ambii mai mult în primii ani), Demoste- Bouglé, H.G. Wells ș.a. Ca urmare a tot mai precarei
ne Botez, Ion Petrovici, Charles Drouhet, Aureliu sănătăți a lui G. Ibrăileanu, V.r. se va tipări de la în-
Weiss, dar și D.I. Suchianu, Al. A. Philippide (recen- ceputul anului 1930 la București, în fapt acolo
zii, cronici, „considerații confortabile”), Paul Zari- funcționând și redacția, mai ales că puțini colabo-
fopol (studii despre I.L. Caragiale sau despre clasici ratori stabili rămăseseră în Iași. Situația capătă ca-
francezi, cât și eseuri, Din registrul ideilor gingașe racter formal abia cu numărul 1–2 din 1933, unde
fiind iscălit, ca și o seamă de traduceri, Anton Gher- G. Ibrăileanu (în articolul După 27 de ani) și C. Ste-
man), Dragoș Protopopescu (cu articole consacrare (Cum am devenit director al „Vieții românești”)
te spațiului cultural englez), Ioan D. Gherea. Scurt predau ștafeta unei echipe formate din Mihai Ra-
timp Liviu Rebreanu asigură cronica teatrală bucu- lea, G. Călinescu și Mihail Sevastos. Modificând
reșteană, iar F. Aderca pe cea craioveană. Sporadic subtitlul (acum „Revistă de literatură, artă și
D.D. Patrașcanu, N. Lupu, Iancu Botez, Spiridon Popescu și G. Ibrăileanu
ideologie”), noua conducere, redusă în realitate la Militând mai departe pentru național-țărănism, va
primii doi, își propune „să armonizeze, contempo- găsi oportună totuși, în contextul european de
raneizându-se, […] atitudinea hotărâtă, politica după victoria fascismului în Germania, o apropiere
ideologică și socială […] deoarece cultură înseam- mai mare de extremă stânga. În consecință, își des-
nă idee activă, nu academie și indiferență formală, chide coloanele unor colaboratori precum Petre
estetică”. Periodicul cunoaște și prefaceri structu- Constantinescu-Iași, Stanciu Stoian, Lothar Rădă-
rale, unele rubrici fiind înlocuite cu altele noi. G. ceanu, Lucrețiu Pătrășcanu (semnează Ion C. Ion),
Călinescu va contribui substanțial la afirmarea H. Silber (Andrei Șerbulescu), Ghiță Ionescu ș.a.
„atitudinii hotărâte” îndeosebi prin note cu accen- Unii radiografiază regimurile fasciste, reliefând no-
te de pamflet la adresa „Gândirii”, a lui Nichifor civitatea lor, dar se exersează și în elogierea, mai
Crainic și a „noii generații”, dar, excedat probabil mult sau mai puțin deschisă, a stalinismului. Reali-
de ponderea dată ideologicului, va abandona re- tăților culturale, economice și sociale din Uniunea
dacția în iunie 1934. Curând pe copertă vor apărea Sovietică li se consacră numeroase articole, chiar și
numele directorilor: Mihai Ralea și Ernest Ene, un număr tematic (13–14/1934). Partea de ideolo-
acestuia din urmă luându-i locul, din iulie 1937, gie rămâne substanțială și după 1935, dar frapează
Constantin Vișoianu, schimbat și el, în martie 1940, mai puțin, în condițiile în care, revenindu-se la for-
cu George Oprescu, ca și numele redactorului-șef: matul din perioada ieșeană, se acordă spațiu atât
D.I. Suchianu. Ideologic, V.r. nu își schimbă poziția. „antologiei”, cât și textelor asupra literaturii și a
celorlalte arte; concomitent se îmbunătățește sen- Alexandru Piru, Adrian Marino, Silvian Iosifescu,
sibil prezentarea grafică. Către sfârșitul deceniului Marius Constant ș.a. Mai mult decât o revenire la
scriu destul de asiduu G. Călinescu (revenit în tema combaterii gândirismului, nota Obscurantis-
1937), Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Ion Biberi, mul d-lui Lucian Blaga, publicată fără semnatar, și
Iorgu Iordan și Al. Graur, Ion Zamfirescu, D.N. Cio- îndeosebi articolul Cazul Blaga, aparținând lui
tori (cu foarte interesante „scrisori din Londra”) Nestor Ignat, prevestesc campaniile îndreptate îm-
ș.a. Notabil este și faptul că, în climatul intensifică- potriva exponenților culturii „burghezo-moșie-
rii mișcărilor de extremă dreapta, revista primește rești”, sfârșite cu punerea la index a operelor lor. O
colaborări de la mulți scriitori și publiciști de origi- „scrisoare din Paris” a lui Eugen Ionescu, inclusă în
ne evreiască, precum H. Streitman, Sergiu Dan, sumar în iunie 1946, cu acuzații, într-un registru de
Ury Benador, I. Peltz, H. Bonciu, Ion Călugăru, Dan pamflet nu lipsit de trivialități, țintind anumite ca-
Faur, Lucian Boz, Alfons Adania, D. Trost, Paul tegorii sociale (armata, clerul, corpul didactic),
Păun. Din 1938 Mihail Sebastian este cooptat în re- care ar fi profesat un naționalism abject, stârnește
dacție, contribuind atât cu note și recenzii, cronici numeroase proteste, silind redacția să se desolida-
teatrale, cât și cu fragmente din romanul Acciden- rizeze de colaboratorul ei în numărul următor.
tul. Din același an Eugen Ionescu trimite intermi- Acesta e, de altfel, ultimul, nefiind exclus ca dispa-
tent „scrisori din Paris” (frecvent conțin pagini de riția revistei să aibă drept cauză reacția redacției,
jurnal). Sunt de reținut și numerele închinate fon- dacă nu cumva se integrează în acțiunea comuniș-
datorilor V.r.: G. Ibrăileanu (4–5/1936) și C. Stere tilor vizând izolarea și eliminarea din viața politică
(1–3/1937). Alt număr este dedicat Franței în 1939 a Partidului Național Țărănesc. V.D.
(cu prilejul aniversării Revoluției din 1789), moda- VIAȚA ROMÂNEASCĂ, revistă care apare la Bucu-
litate de a exprima, cu câteva săptămâni înainte de rești, lunar, din iunie 1948. Subtitlul „Revistă a So-
izbucnirea celui de‑al Doilea Război Mondial, ade- cietății Scriitorilor din România” se modifică mai
ziunea la cauza democrațiilor apusene. Prin vădita întâi – în 1949 – în „Revistă a Uniunii Scriitorilor
atitudine antifascistă și prosovietică se explică de din RPR”, din 1965 în „Revistă a Uniunii Scriitorilor
ce, în condițiile instaurării dictaturii legionar-an- din RSR” și din 1974 în „Revistă editată de Uniunea
tonesciene, V.r. nu mai poate să apară. Își va relua Scriitorilor”. În primul număr figurează ca director
existența într-o nouă conjunctură istorică, după Cicerone Theodorescu și ca secretar de redacție
terminarea războiului și după căderea vechiului Corin Grosu, precum și comitetul de redacție, din
regim, în noiembrie 1944, având ca directori pe Mi- care mai fac parte Ion Călugăru, Miron Constanti-
hai Ralea și pe D.I. Suchianu. În sectorul literar se nescu, Gaál Gábor, Nicolae Moraru, Perpessicius,
întâlnesc nume familiare pentru cititorii revistei: Camil Petrescu, Leonte Răutu, Al. Rosetti, Zaharia
prozatorii Mihail Sadoveanu, Hortensia Papa- Stancu, D.I. Suchianu; în 1949 Cicerone Theodo-
dat-Bengescu, F. Aderca, Geo Bogza, Cella Serghi, rescu e menționat ca redactor-șef, iar între 1950 și
Ioana Postelnicu și poeții Al. A. Philippide, Demos- 1958 nu se mai dau informații asupra conducerii.
tene Botez, Mihai Codreanu, dar și altele întrucâtva Se pare că Cicerone Theodorescu, exclus din PMR
mai noi: Mihai Beniuc, Maria Banuș, Cicerone The- și ieșit din grațiile puterii politice, ar fi fost demis și
odorescu, Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumi- că Uniunea Scriitorilor ar fi acceptat propunerea
trescu, Ion Caraion, Nina Cassian, Eusebiu Cami- – formulată de Secția de Propagandă și Agitație a
lar, Olimpia Filitti-Borănescu, Ovidiu Constanti- CC al PMR, condusă de Iosif Chișinevschi și Leonte
nescu. Aceeași situație se observă în celelalte com- Răutu – ca la direcția revistei să fie instalat în 1950
partimente, unde sunt prezenți Mihai Ralea (Ceea Nicolae Moraru, personaj mediocru intelectuali-
ce e nobil, Arta ca plăcere a artificialității, Amâna- cește, dar păzitor extrem de energic și riguros al
rea, condiție specifică a psihologiei umane), D.I. liniei politice oficiale, pentru ca, în 1953, la propu-
Suchianu (cu studii, cronici, recenzii), Tudor Vianu, nerea formulată și susținută de Constanța Crăciun
Ion Biberi (Itinerar baudelairian, Orient și Occi- și de Pavel Țugui, diriguitorii Secției de Literatură
dent, Evoluția criticii literare), G.M. Cantacuzino și Artă a aceluiași organ central de partid, să fie in-
(cronică plastică), Petru Comarnescu (eseuri, note stalat în postul de redactor-șef scriitorul Petru Du-
relative la expoziții și spectacole), apoi tinerii mitriu, care avea să predea ulterior ștafeta,
probabil în 1956, lui Ov. S. Crohmălniceanu. Case-
ta redacțională reapare în 1958, acum menționân-
du-i pe Mihai Ralea – director, Ov. S. Crohmălni-
ceanu – redactor-șef, Marin Preda și Victor Tulbure
– redactori-șefi adjuncți. Ulterior mai deține func-
ția de director Demostene Botez (1965–1973). Re-
dactori-șefi sunt Demostene Botez (1962–1965),
Șerban Cioculescu (1965–1967), Radu Boureanu
(1967–1974), Ioanichie Olteanu (1974–1987), iar
adjuncți Aurel Baranga (1958–1967), Paul Geor-
gescu (1958–1972), Ioanichie Olteanu (1972–1974).
Funcția de secretar general (sau responsabil) de
redacție o îndeplinesc Vladimir Colin (1974–1981)
și Gheorghe Pituț (1984–1987). În anii 1987–1989
conducerea este asigurată de un consiliu redacțio-
nal coordonat de Alexandru Balaci. În Cuvânt îna-
inte din numărul inaugural, nesemnat, dar scris,
după unele mărturii, de Mihai Ralea, se afirmă că
revista e „nouă”, lucru marcat și prin numerotarea
ab initio. În plan programatic însă diferențierea de
seria a treia a V.r. nu este substanțială; mult mai
târziu, în 1981, se va modifica numerotarea revis-
tei, astfel încât să semnifice afirmarea continuității
cu revista omonimă apărută în 1906–1946. Se pre-
cizează că poziția proclamată – afirmarea „funcției
sociale și a caracterului angajat, recunoscut sau
nu, al oricărei literaturi” și o „atitudine ideologică
militând pentru o literatură, o artă, o cultură rea-
Lisaveta), Camil Petrescu (Turnul de fildeș, Frag-
listă în viziune, optimistă în spirit, prietenă și sus-
ment și piesa Bălcescu), Cezar Petrescu (Mâinile
ținătoare a oamenilor muncii” – era și a revistei
ce-și aduc aminte), Perpessicius (versuri), G. Căli-
întemeiate la Iași în 1906, dar numai „schițată și cu
nescu (nuvela Catina damnatul), dar și ale câtorva
o linie încă nesigură”. La fel, țelurile de acum – lup-
autori afirmați spre mijlocul anilor ’30, cu notorii
ta „împotriva tristelor mostre de descompunere
vederi de stânga, precum Ion Călugăru, Zaharia
apărute în Occident”, strădania spre o „critică ne-
impresionistă, obiectivă”, atentă la „cercetarea te- Stancu, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Radu
melor, a conținutului ideologic al operei”, „spriji- Boureanu, Vlaicu Bârna, George Lesnea, Mihai Be-
nirea creației literare în efortul ei de a-și însuși o niuc, Maria Banuș. Acestora li se adaugă nume
viziune nouă”, „reexaminarea patrimoniului lăsat noi: poeții Victor Tulbure, Dan Deșliu, Veronica
nouă de înaintași”, „încurajarea cu precădere a ti- Porumbacu și prozatorii Aurel Baranga, Petre Iosif,
neretului creator”, deschiderea spre „literaturile A.G. Vaida, Al. Jar și Petru Dumitriu. La majoritatea
progresiste de pretutindeni, dar mai ales spre cea este evidentă supunerea la comandamentele ideo-
sovietică” – puteau fi privite ca o adaptare a celor logice ale momentului (la nou-veniți mai pronun-
vechi la noile împrejurări ale istoriei. Similitudini- țat), conformarea la schemele maniheiste, fie în
le erau totuși doar în litera programului, nu și în zugrăvirea în culori sumbre a epocii trecute, fie în
esența lui, ceea ce se dezvăluie însă mai puțin în exaltarea revoluționarilor de la 1848 sau a opozan-
compartimentul care reunește literatură pro- ților regimului „burghezo-moșieresc”, dar nu în
priu-zisă. Primele numere cuprind texte ale scrii- măsură de a constitui o probă de literatură „nouă”,
torilor de prim rang ce se raliaseră noului regim: ci doar de literaturizare nu o dată propagandistică.
Mihail Sadoveanu (un fragment din romanul Programul nou al V.r. este mai clar în partea ei
ideologică, structurată pe parcurs în rubricile „Ori- Nicolescu (despre receptarea critică) și Pericle
entări”, „Teorie și critică”, „Discuții” (introdusă mai Martinescu (despre „falsificarea” operei eminesci-
târziu), „Recenzii” ori „Cărți noi”. Chiar în primul ene de către editorii „burghezi”). Într-o împrejura-
număr, o interpretare „în lumina materialismului re similară I.L. Caragiale are parte în 1952 de un
istoric” a Revoluției pașoptiste (Mihail Roller) stă număr omagial. Dacă opera lui Eminescu e „valo-
alături de o prezentare a „elementelor noi în poe- rificată” cu destule rezerve, în schimb elogiile
zia românească” (Nicolae Moraru) și de „examene abundă în cazul „redescoperiților” D. Th. Neculu-
critice” la care sunt supuse revista „Flacăra” (Mihai ță, Ion Păun-Pincio, Al. Sahia ș.a. Mult mai semni-
Novicov) și literatura occidentală (Eugen Schile- ficativă este critica de întâmpinare exersată în pa-
ru). Pe această cale se merge apoi tot mai apăsat. ginile revistei. Cu aprecieri extrem de favorabile
Pentru orientarea doctrinară se recurge masiv la sunt primite romanele Mitrea Cocor de Mihail Sa-
„învățăturile” extrase din lucrările lui V.I. Lenin și doveanu (Vera Călin), Desculț de Zaharia Stancu,
I.V. Stalin (îndeosebi cu prilejul aniversărilor și, în Negura de Eusebiu Camilar (Mihai Novicov), proza
cazul celui din urmă, al morții) sau la ideologii de lui Petru Dumitriu, nuvelele lui Marin Preda (Al. I.
serviciu, precum A.A. Jdanov (căruia, de aseme- Ștefănescu și Al. Oprea), poezia lui Mihai Beniuc
nea, i se dedică un număr la moarte). Se reproduc (Paul Georgescu) și a lui Dan Deșliu (Mihai Gafița),
deseori și editoriale din presa moscovită, dezbate- piesa Vadul nou a Luciei Demetrius (Aurel Miha-
rile Congresului Intelectualilor de la Wrocław ori le). Criticată totuși în „Lupta de clasă” pentru une-
din lucrările Congresului Scriitorilor din URSS. le „greșeli”, redacția își ia, spăsită, „angajamentul”
Acestea sunt însoțite de tot mai numeroase „conde a purcede la o „grabnică lichidare” a lor (2/1950).
tribuții” ale zelatorilor autohtoni: Miron Constan- Pe coordonatele ideologice trasate în anii 1948–
tinescu, Petre Constantinescu-Iași, Mihai Novicov, 1952 se merge într-un sens riguros liniar până la
Nicolae Moraru (Sensul principiului spiritului de începutul anilor ’60. Revista introduce în sumar
partid în literatură), I. Vitner, Eugen Campus, Ov. texte aparținând majorității membrilor Uniunii
S. Crohmălniceanu, apoi N. Tertulian, Paul Geor- Scriitorilor, o frecvență mai mare asigurându-se
gescu, Eugen Luca ș.a. Experiența scriitorilor ruși „fruntașilor”. Cu versuri sunt prezenți A. Toma, Mi-
și sovietici e și ea „valorificată” cu osârdie prin hai Beniuc, Nina Cassian, Maria Banuș, Veronica
abundente tălmăciri, prin articole și comentarii Porumbacu, Virgil Teodorescu, Eugen Jebeleanu
mai mult decât elogioase. Despre Mihail Șolohov (Bălcescu, Surâsul Hiroșimei), Mihu Dragomir
scrie Silvian Iosifescu, despre „realismul socialist (Războiul), Mihnea Gheorghiu (Balada lui Tudor
al lui Gorki” discută Al. A. Philippide și Petru Du- din Vladimiri, poemul 1821 și numeroase tradu-
mitriu, Vladimir Maiakovski e comentat de Horia ceri), Cristian Sârbu, Radu Boureanu (Satul fără
Deleanu ș.a.m.d. Notabilă e și un fel de anchetă, dragoste), Miron Radu Paraschivescu (îndeosebi
întreprinsă în 1950, în cadrul căreia la întrebarea tălmăciri), Al. Andrițoiu (În Țara Moților se face
„Ce-am învățat din literatura sovietică?” răspund ziuă), Aurel Rău, A.E. Baconsky (Noaptea în flă-
Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Eusebiu Camilar, cări), Nicolae Labiș (Gazeta de stradă, Moartea că-
Petru Dumitriu, Mihai Beniuc, Dan Deșliu, Aurel prioarei, Rapsodia pădurii), Ion Brad (Balada îm-
Baranga ș.a. Pe de altă parte, anunțată inițial, pușcaților), Ion Horea, Aurora Cornu, Ion
„reexaminarea patrimoniului lăsat nouă de înain- Gheorghe, Florin Mugur, Gellu Naum, Ștefan Aug.
tași” se produce cu multă precauție. În cei doi ani Doinaș, Petru Solomon, Petre Stoica, Ilie Constan-
de început apar doar câteva articole despre I.L. tin, Gheorghe Tomozei, Florența Albu, Doina Sălă-
Caragiale (Barbu Câmpina), V. Alecsandri, văzut ca jan, Nichita Stănescu, Darie Novăceanu ș.a. În no-
revoluționar pașoptist (G.C. Nicolescu), Ioan Sla- iembrie 1953 revista îi publică lui Tudor Arghezi
vici și G. Coșbuc (J. Popper). Împlinirea unui veac trei poeme, urmate apoi de altele, precum și de
de la nașterea lui Eminescu forțează întrucâtva fragmente din ciclurile Cântare omului și 1907.
procesul, poetului consacrându-i-se mai multe Ocazional mai sunt găzduite poezii ale lui Ion Bar-
comentarii, iscălite de Mihai Beniuc, Perpessicius bu (Bălcescu trăind, 1955), G. Bacovia, Victor Efti-
(care prezintă o seamă de inedite), Eugen Jebe- miu, Emil Isac, Demostene Botez, Mihai Codreanu,
leanu (despre tragismul vieții poetului), G.C. G. Călinescu, Dominic Stanca, Radu Stanca, Ion
Frunzetti ș.a. Un spațiu foarte larg se alocă epicii și permanent „principiul leninist al spiritului de par-
dramaturgiei. Rând pe rând apar în V.r. romane și tid în literatură”. Către sfârșitul anului 1953 se in-
ample nuvele, iscălite de Petru Dumitriu (Bijuterii troduce rubrica „Literatura română între 1900–
de familie, Vânătoare de lupi, Drum fără pulbere, 1944”, deschisă cu un studiu al lui Ov. S. Crohmăl-
Pasărea furtunii, Proprietatea și posesiunea), Ion niceanu despre Liviu Rebreanu. Aici sau în alte
Pas (fragmente din Zilele vieții tale), Eusebiu rubrici se scrie despre Jean Bart (Teodor Vârgolici),
Camilar (Temelia), Mihai Novicov (Încredere), A.G. G. Coșbuc (Marin Bucur), Al. Davila (Lucian Raicu
Vaida (Soarele din anii grei), Ion Călugăru (Oțel și și I.D. Bălan), G. Ibrăileanu (Savin Bratu), C. Do-
pâine), Al. Jar (Sfârșitul jalbelor), Nicolae Jianu brogeanu-Gherea (George Ivașcu), Mihail Sebasti-
(Cumpăna luminilor), Cezar Petrescu (Ai noștri ca an (B. Elvin), I. Al. Brătescu-Voinești (Mircea Za-
brazii, Vino și vezi!), Zaharia Stancu (Dulăii), Mi- ciu), Anton Holban (Octav Șuluțiu), Pavel Dan și
hail Sadoveanu (fragmente din Nicoară Potcoavă Ion Agârbiceanu (I. Negoițescu) ș.a. În aceiași ani
și din Cântecul Mioarei), Ioana Postelnicu, Nagy N. Tertulian condamnă o nouă carte a lui Cicerone
István (La cea mai înaltă tensiune), Camil Petrescu Theodorescu, în care decelează „clișee decadente”,
(Un om între oameni), Dumitru Mircea (Pâine pentru ca apoi să denunțe „caracterul reacționar al
albă), Marin Preda (Desfășurarea, Îndrăzneala, Fe- teoriei autonomiei esteticului” și să respingă, în
restre întunecate, Moromeții), C. Ignătescu (Nicu- meticuloase analize, concepția lui E. Lovinescu.
lai Călărașul), Francisc Munteanu (Lența, În ora- Împotriva „reabilitării camuflate a estetismului” și
șul de pe Mureș), Traian Coșovei (Marele preludiu), a citării lui Lucian Blaga (de către I. Negoițescu) vi-
V. Em. Galan (Bărăgan), Alecu Ivan Ghilia (Cuscrii, tuperează în 1958 Ov. S. Crohmălniceanu, iar Liviu
A cincea roată la căruță), Eugen Barbu (Groapa, Călin relevă „tendințele nesănătoase” ale unei re-
Șoseaua Nordului), Iulia Soare (Familia Calaff), viste „de provincie”. Pendulările revistei sunt ac-
Remus Luca (Liniștea iernii, Cămașa de mire), Ion centuate în anchetele și „mesele rotunde” organi-
Marin Sadoveanu (Ion Sântu), Laurențiu Fulga zate: Literatura nouă și actualitatea (12/1957),
(Eroica), G. Călinescu (un fragment din Scrinul ne- Probleme actuale ale criticii (4/1958, cu participa-
gru), Titus Popovici (Mitru), Cella Serghi (Fetele lui rea unor critici germani și francezi), Realismul so-
Barotă), Ion Lăncrănjan (Cordovanii), Mihai Be- cialist și literatura noastră nouă (9/1958), Scriitorii
niuc (Hada lui Vârnav, La Porumba), Henriette tineri (5/1959), 15 ani de literatură nouă (9/1959).
Yvonne Stahl (epilog la Voica), Tudor Teodo- Mai puțină obediență față de imperativele ideolo-
rescu-Braniște (Primăvara apele sunt mari), pre- gice ale regimului se distinge în cronicile și recen-
cum și piese de teatru, autori fiind Maria Banuș (Se ziile iscălite către sfârșitul deceniului, în afară de
apropie ziua, Îndrăgostiții), Lucia Demetrius (Va- cei cu stagiu în redacție – Mihail Petroveanu, Mi-
dul nou, Atenție, copii!), Mihail Davidoglu (Cetatea hai Gafița, Sorin Arghir, Eugenia Tudor, Lucian
de foc, Orașul în flăcări, Horia), Horia Lovinescu Raicu, Al. Piru, Dumitru Micu, Marin Bucur, S.
(Lumina de la Ulmi), Aurel Baranga (Cântecul li- Damian, Dan Grigorescu, Al. Săndulescu, Geo Șer-
bertății, Mielul turbat), Ana Novac (La începutul ban ș.a. –, de tinerii Cornel Regman, Georgeta Ho-
vieții, Familia Kovacs), Al. Mirodan (Ziariștii), Paul rodincă, Dan Hăulică, Ștefan Cazimir, Ecaterina
Everac (Poarta, Explozie întârziată) ș.a. Alternanța Oproiu, Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, Matei
„dezghețurilor” și „reînghețurilor” e și mai vizibilă Călinescu, Sorin Alexandrescu ș.a. Eforturi face re-
în compartimentul de critică și istorie literară. dacția și în direcția unei structurări mai atractive a
Concomitent sau la scurt interval se publică arti- publicației. Se revine astfel, din 1955, la vechea
cole ce resping „neprincipialitatea” în evaluarea „Miscellanea”, iar rubrica „Poeții lumii” arătă o bi-
unor opere, „schematismul în literatură” și „mani- nevenită deschidere, fiind selectate și texte din li-
festarea virulentă de formalism” din poezia Ninei teraturile occidentale. Prefigurat către sfârșitul de-
Cassian (Paul Georgescu), se pledează pentru „ex- ceniului al șaselea, un „dezgheț” major începe ti-
presivitatea chipurilor literare” și contra „manierei mid abia odată cu conferința pe țară a scriitorilor
proletcultiste”, dar și pentru pășirea fermă „pe din ianuarie 1962, prezentată pe larg de V.r. Ulteri-
drumul realismului socialist”, pentru „spiritul re- or revista consacră un număr dublu (6–7/1963)
voluționar al realismului socialist”, invocându-se „problemelor istoriei literare din primele patru
decenii” și participă curajos la dezbaterile asupra dragoste), Titus Popovici (Moartea lui Ipu). Sunt
operei și personalității lui Titu Maiorescu (prin ar- prezenți apoi poeții Constantin Abăluță, Teodor
ticole aparținând lui Liviu Rusu, Paul Georgescu, Balș, Ion Crânguleanu, Ion Rahoveanu, Ioanid Ro-
Tudor Vianu, Horia Bratu, Paul Cornea) și a lui E. manescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian
Lovinescu (un articol al Ilenei Vrancea). Și opera Păunescu, Radu Cârneci, Ion Omescu, Dumitru M.
poetică și filosofică a lui Lucian Blaga e supusă Ion, Leonid Dimov, Damian Ureche, Vintilă Ivăn-
unui examen de către N. Tertulian, care, din per- ceanu, Nicolae Ioana, Gheorghe Pituț, Miron Kiro-
spectivă marxizantă, formulează numeroase pol, Ana Blandiana, Corneliu Sturzu, Nicolae Pre-
obiecții, dar totodată o readuce în atenție, facili- lipceanu ș.a. ori prozatorii Dumitru Radu Popescu
tând viitoare reeditări. Pe o treaptă superioară se (Vara oltenilor, Dor, Vânătoarea regală), Vasile Re-
află „introducerea în poezia lui Ion Barbu” realiza- breanu (Casa), Nicolae Velea, Ion Brad (Descoperi-
tă de Alexandru Paleologu sau un grupaj închinat rea familiei), Al. Simion, Nicolae Breban (Francis-
lui Mateiu I. Caragiale. Sunt de consemnat și nu- ca, Animale bolnave), Al. Ivasiuc (Vestibul), Tudor
merele speciale consacrate unor scriitori a căror Ursu (Foaia de parcurs), Maria-Luiza Cristescu,
„revalorificare” începuse anterior, dar continua să Corneliu Omescu, Radu Petrescu, Mihai Pelin,
fie superficială, incompletă: Tudor Arghezi Paul Goma ș.a. E de reținut și publicarea unor pos-
(5/1960, 8/1967), Mihail Sadoveanu (11/1961, tume provenind din manuscrisele rămase de la
9/1970), I.L. Caragiale (6/1962), Eminescu (4– Lucian Blaga, Ion Vinea (Lunatecii), Hortensia
5/1964), G. Coșbuc (9/1967), precum și revistei lui Papadat-Bengescu (Străina), Al. Robot (Mu-
G. Ibrăileanu, la șaizeci de ani de la apariție sic-hall), M. Blecher (Vizuina luminată), precum
(3/1966). Efortul întreprins în direcția recuperării și a unei nuvele a lui Mircea Eliade (Adio) și a unui
patrimoniului literar, îndeosebi a celui interbelic, fragment de jurnal aparținând lui Eugen Ionescu.
este în strânsă legătură cu cel țintind anihilarea Semnificative pentru distanța parcursă în desprin-
canonului realist-socialist și reconectarea la actu- derea de dogme ar fi realizarea unor numere spe-
alitatea literară vest-europeană. Actanții sunt din- ciale, cum sunt cele închinate umorului (6/1966)
tre redactorii și colaboratorii din deceniul prece- și literaturii de anticipație (7/1966), sau a unui
dent, ce cunosc o evidentă schimbare, dar și alții grupaj strângând comunicări de la Colocviul In-
noi. Se disting cei care reintră în activitate după o ternațional de Sociologia Literaturii de la Royau-
perioadă de interdicție: Șerban Cioculescu, Vladi- mont (7/1968), dar mai cu seamă introducerea,
mir Streinu, Petru Comarnescu, D.I. Suchianu, Ion din ianuarie 1968, a paginilor care alcătuiesc „Ca-
Biberi, Edgar Papu, I. Negoițescu, Ion Caraion, ietele de poezie”, înmănunchind, în fiecare număr,
Dinu Pillat, Nicolae Balotă, Adrian Marino, Florea texte lirice românești și străine cu o temă comună.
Fugariu, dar și cei tineri: Nicolae Manolescu (care Se reia, după un deceniu, inițiativa premiilor, în
debutează aici în 1961), Gelu Ionescu, Cornel Mi- anul 1968 fiind distinse volumele Intrusul de Ma-
hai Ionescu, Valeriu Cristea, Cornel Moraru, Ion rin Preda, Curent continuu de Virgil Gheorghiu și
Bălu, Adriana Iliescu, Aurel Dragoș Munteanu, Eseuri de N. Tertulian. Auspiciile, mai favorabile ca
Mircea Anghelescu, Laurențiu Ulici, M. Nițescu oricând, s-au dovedit în parte înșelătoare. Noua
ș.a. Și în compartimentul literaturii propriu-zise perioadă ce începe odată cu „tezele” din iulie 1971
schimbarea se face tot mai mult simțită. Continuă și durează până în decembrie 1989 debutează cu o
să colaboreze cei care își câștigaseră un loc în con- așa-zisă revoluție culturală, care, dacă se stinge re-
ducerea Uniunii Scriitorilor, precum poeții Mihai lativ repede, lasă în schimb locul unei reveniri la
Beniuc, Maria Banuș, Eugen Jebeleanu, Demoste- forme depășite, inclusiv la un rudimentar cult al
ne Botez, Al. A. Philippide, Radu Boureanu, Emil personalității, căruia, ca și celelalte periodice lite-
Giurgiuca, Vlaicu Bârna, sau mai tinerii Ion Horea, rare, V.r. este silită să îi plătească tribut. În pagini
Florin Mugur, Ion Brad, Alexandru Andrițoiu, revin anualele omagii aduse „Griviței roșii”, zilei de
Gheorghe Tomozei, dar și prozatorii Alecu Ivan 1 mai, „revoluției de eliberare socială și națională”
Ghilia, Francisc Munteanu (Terra di Siena), Marin (23 august), semicentenarului PCR ori al UTC –
Preda (Moromeții, II), Eugen Barbu (O canistră de toate, cuprinzând oportunist și elogiul lui Nicolae
apă, Facerea lumii), Remus Luca (Poveste de Ceaușescu, căruia i se închină și numere speciale.
Glorificarea „cârmaciului”, abundentă în editoria- publicate în intervalul 1971–1989 relevă voința nu
le, în telegramele și mesajele ce i se adresează sau de a opune pe față rezistență ingerințelor ideologi-
în circumstanțiale profesiuni de credință, strânse ce, dar de a le pune între paranteze, de a li se sus-
îndeobște în grupaje, anchete ori mese rotunde, trage cât mai eficient. Secțiunea e asigurată înde-
este ceva mai discretă în lirică sau în epică, excep- obște de vechi redactori și colaboratori, dar și de
ție făcând, de pildă, romanul Tinerețea unui erou mulți noi. Foarte activi sunt acum Cornel Regman,
al lui Petru Vintilă, găzduit în 1984. Îi este preferată Gheorghe Grigurcu, Alexandru George, Florin Mi-
omagierea intermediată de patriotism, de atașa- hăilescu, M. Nițescu, Alexandru Paleologu, I. Ne-
mentul la „era socialistă”, la „umanismul noii orân- goițescu, Alex. Ștefănescu, Ion Bălu, Ilie Guțan, Li-
duiri”. Dar prețul plătit ideologiei oficiale cântă- viu Rusu, N. Steinhardt, Al. Protopopescu, Gelu Io-
rește greu în 1974, când revistei i se reduce drastic nescu, Mihai Zamfir, Vasile Chifor, Nicolae Mecu,
numărul de pagini. În consecință, V.r. trebuie să își Mircea Martin, Monica Spiridon, Roxana Sorescu,
modifice structura, renunțând la „Caietele de poe- Mihai Dinu Gheorghiu, Ștefan Aug. Doinaș (eseuri
zie” și păstrând doar o secțiune ce cuprinde ver- și medalioane), Gheorghiță Geană, Ov. S. Crohmăl-
suri, proză, câteva studii sau eseuri și două rubrici niceanu, Mircea Scarlat, Petru Creția (contribuții
permanente: „Comentarii critice” și „Cărți – oa- îndeosebi în legătură cu editarea operei eminescie-
meni – fapte” și una ocazională, intitulată „Puncte ne), Dan C. Mihăilescu, Ion Bogdan Lefter, Radu
de vedere”. Redacția se străduiește totuși să com- Călin Cristea, Cristian Moraru ș.a. Interesul tot mai
penseze pe cât posibil cedările de teren. Se lansea- mare manifestat pentru teoria, istoria și critica lite-
ză astfel câteva ample anchete – Tineretul și pro- rară va conduce în 1979 la inițierea seriei „Caiete
blemele literaturii (3/1972), Momentul actual al critice”, la început un simplu supliment, evoluând
prozei noastre (7–8/1973), Momentul dicționarelor însă rapid spre statutul unui periodic de sine stătă-
(2–4/1980), „Carte românească de învățătură” tor, din august 1982 editându-se separat. Deosebit
(8/1983, la reeditarea Istoriei literaturii române de de substanțială se dovedește „Cronica ideilor”, ali-
la origini până în prezent a lui G. Călinescu), Clasi- mentată de Henri Wald, Mircea Malița, Vasile Flo-
cii și vremea noastră (8/1985), Lumea de azi – Lu- rescu, Vlad Russo, Dan Oprescu, Anton Dumitriu,
mea de mâine (5–10/1988), Mitologie românească. apoi de Constantin Noica (mai ales cu Scrisori des-
Noi lecturi ale „Mioriței” (5/1989) – și se alcătuiește pre logică) și, de la mijlocul anilor ’80, de Andrei
un „dosar” documentând drumul cărții de la scrii- Pleșu (Minima moralia) și de Gabriel Liiceanu. În
tor la cititor. În structura revistei intră și serii de strânsă legătură cu aceasta este și reapariția rubri-
interviuri, îndeosebi în intervalele 1971–1973, cii „Texte”, unde vor fi inserate traduceri din Upani-
când sarcina și-o asumă Petru Popescu, și 1985– șade, Boris Uspenski, Martin Heidegger, Ortega y
1989. Prin grupaje sau chiar numere întregi sunt Gasset, Theodor Adorno, Edmund Husserl, Michel
omagiați Camil Petrescu (5/1972), Zaharia Stancu Foucault, Martin Buber, Paul Ricoeur, Zhuanghzi,
(10/1972), Cezar Petrescu (11/1972), Dimitrie Can- Arthur Schopenhauer, Werner Jaeger, Jacques
temir (9/1973) Octavian Goga (4–5/1981), Marin Derrida ș.a. Sunt de menționat, de asemenea, ten-
Preda (6–7/1981), George Enescu (8/1981), G. Ba- tativele de a aduce mai aproape și celelalte arte –
covia (9/1981), Ion Agârbiceanu (9/1982), Vasile muzica (prin comentariile lui George Bălan), tea-
Pârvan (10/1982), Eminescu (12/1983, 6/1989), Ni- trul (cronici de Ovidiu Constantinescu), plastica
chita Stănescu (12/1983), Liviu Rebreanu (medalioane și articole ale lui Cornel Bozbici), ci-
(11/1985), B.P. Hasdeu (5/1989). Unele numere nematografia (Florian Potra). Începând din 1984,
speciale au caracter teoretic, precum cel axat pe intermitent apar grupaje intitulate „Colocviul (sau
raporturile dintre literatură și mit (10/1973) ori cel dialogul) artelor”. Și în secțiunea beletristicii se dis-
consacrat literaturii științifico-fantastice (1/1974). tinge bine coexistența cedării și a „rezistenței” la
Se acordă atenție colocviilor naționale organizate imperativele regimului. Alături de texte ocazionale,
în anii 1978–1981 („de critică și istorie literară”, „de de omagiere supusă a conducerii regimului politic
literatură dramatică”, „de literatură pentru copii” și a obiectivelor acesteia, aparținând câtorva autori
și „de traduceri și literatură universală”). Cele mai „specializați” în acest gen (de pildă, Ion Crângu-
multe studii, comentarii, notele și recenziile leanu, Eugen Evu, Petru Vintilă) ori numai dornici
de a-și vedea numele tipărit cu orice preț, există și românească” în libertate, în care sunt exprimate
literatură autentică, deloc sau prea puțin afectată intențiile colectivului redacțional în contextul no-
de ideologia oficială. Cu vădită preocupare de a nu ului moment istoric. Numărul mai cuprinde un
încălca statutul său de „revistă a Uniunii Scriitori- grupaj dedicat centenarului morții lui Ion Crean-
lor”, V.r. îi promovează pe mai toți scriitorii activi în gă, un dosar intitulat Istoria unui număr topit de
această perioadă. Dar în paginile ei sunt primiți re- cenzură, unde se prezintă avatarurile unui text de
lativ repede și tinerii ce se remarcă. În anii ’70 pot fi Constantin Noica, a cărui publicare fusese inter-
întâlniți poeții Mihai Ursachi, Mircea Ivănescu, zisă de autorități, semnatarii fiind Ileana Mălăn-
Dan Verona, Cornel Udrea, Dan Mutașcu, Mircea cioiu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Petru Creția,
Dinescu, Daniela Caurea, Gabriela Melinescu, Răzvan Theodorescu. În același număr mai sunt
Gheorghe Grigurcu, Gheorghe Istrate, Lidia Stăni- prezenți Ion Ianoși, Alexandru Paleologu, Nicolae
loae, Anghel Dumbrăveanu, Paul Tutungiu, Dorin Manolescu, I. Negoițescu, Gheorghe Iova (Acțiunea
Tudoran, Cezar Baltag, Adrian Popescu ș.a. ori pro- textuală) ș.a. În 1990 în colegiul revistei figurează
zatorii Petru Popescu (prezent și cu versuri, intervi- Mihai Șora, Petru Creția, Gabriel Liiceanu, Mircea
uri, eseuri), Mircea Constant, Viorel Știrbu, Tudor Martin. Redactor-șef este Cezar Baltag, iar din co-
Ursu, Platon Pardău, Bujor Nedelcovici, Georgeta lectivul redacțional mai fac parte Florența Albu,
Horodincă, Maia Belciu, Eugen Uricaru, George Vasile Andru, Traian T. Coșovei, Petre Got, Ileana
Bălăiță, Mircea Săndulescu, Dana Dumitriu, Mălăncioiu (redactor-șef adjunct), Gheorghe Pituț
Gabriela Adameșteanu ș.a. Alături vin în anii ’80 (secretar general de redacție), Nicolae Prelipceanu.
poeții Dinu Flămând, Ileana Mălăncioiu, Iolanda Ulterior în redacție intră Aurelian Titu Dumitrescu,
Malamen, Grete Tartler, Ioana Diaconescu, Mircea George Gibescu, Gheorghe Grigurcu, Maria-Ana
Florin Șandru, Doina Uricariu, Marcel Gafton, Ni- Tupan. În 1992 caseta redacțională este oarecum
chita Danilov, Adrian Dumitrescu, Matei Vișniec, modificată – redactor-șef: Cezar Baltag, redac-
Liviu Ioan Stoiciu, Daniel Corbu, Lucian Vasiliu, tor-șef adjunct: Ileana Mălăncioiu, secretar gene-
Traian T. Coșovei, Constantin Preda, Ion Stratan, ral de redacție: Aurelian Titu Dumitrescu, în acest
Florin Iaru, Gheorghe Izbășescu ș.a., prozatorii Mi- colectiv intrând și Liviu Ioan Stoiciu. La moartea
hai Sin, Mircea Nedelciu, Mihail Grămescu, Ion Fi- lui Cezar Baltag, în 1997, două numere (5–6 și 7–8)
lipciuc, Dumitru Dinulescu, Ioan Groșan, Stelian sunt consacrate personalității poetului, conducă-
Tănase, Florin Sicoie, Olimpiu Nușfelean, Bedros tor al redacției mai mulți ani. În 1998 director al re-
Horasangian, Dan Petrescu, Ioan Lăcustă, Nicolae vistei este Alexandru Paleologu, redactor-șef Caius
Iliescu ș.a. O fericită inițiativă are V.r. la mijlocul Traian Dragomir, iar redacția este alcătuită din Va-
anului 1984, când lansează un concurs de poezie, sile Andru, Petre Got, Aurel Titu Dumitrescu, Geor-
proză și eseu, la care se va înregistra o participare ge Gibescu, Gheorghe Grigurcu, Liviu Ioan Stoiciu.
deosebit de mare. Lucrările premiate – aparținând Câțiva ani mai târziu Al. Paleologu devine director
poeților Ioan T. Morar, Marin Lupșanu, George onorific, Caius Traian Dragomir continuă să con-
Vrânceanu, Nicolae Sava, prozatorilor Gheorghe ducă revista în calitate de redactor-șef, Liviu Ioan
Crăciun, Ovidiu Hurduzeu, Daniel Vighi, Andrei Stoiciu este redactor-șef adjunct, Mircea Cârstea
Grigor, Maria Mailat, Dan Culcer, Paul Tumanian și asigură secretariatul de redacție. Cu vremea, in-
eseiștilor Mihai Dinu, Ștefan Borbély, Nicolae tervin mici modificări în componența echipei re-
Oprea, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe dacționale. O modificare mai însemnată are loc
Iova ș.a. – vor fi publicate ulterior în revistă, în cele în 2006, când, începând cu numărul 10, în caseta
mai multe cazuri constituind și începutul unei co- redacțională figurează Nicolae Prelipceanu ca re-
laborări consistente, prin care s-a asigurat celei dactor-șef, Marian Drăghici ca secretar general de
mai noi generații, a optzeciștilor, o reprezentare pe redacție, Petre Got și Liviu Ioan Stoiciu ca redac-
măsura potențialului ei. V.D. tori, Mircea Cârstea ca secretar de redacție. Revis-
ta își păstrează profilul general și chiar rubricația
Primul număr din V.r. apărut după 22 decem- anterioară, numerele distingându-se prin con-
brie 1989 (10–12/1989, dar editat la începutul sistența și ținuta materialelor, prin calitatea co-
anului 1990) se deschide cu editorialul „Viața laboratorilor. V.r. nu devine purtătoare de cuvânt
unor aniversări „rotunde” etc. s-a arătat extrem
de variată. Poate fi menționat faptul – deosebit de
grăitor pentru deschiderea arătată de redacția re-
vistei – că în 2003 V.r. a publicat un grupaj de texte
intitulat „Poezia tânără underground”, prin care
era promovată mișcarea poetică ce va fi denumi-
tă ulterior „douămiistă” (semnau Domnica Dru-
mea, Teodor Dună, Zvera Ion, Claudiu Komartin,
Cezar Nicolescu, A. Peniuc, Răzvan Țupa, Adrian
Urmanov, Elena Vlădăreanu, Mircea Țuglea, Mihai
Vakulovski și Alexandru Vakulovski). Rubrici ilus-
trate convingător sunt cele intitulate „Restituiri”,
„Documente”, „Texte filosofice” și „Cronica ideilor”
(semnează, între alții, Vlad Russo și Gabriel Lii-
ceanu). Continuă să apară rubrica de veche tradi-
ție „Miscellanea”. Sunt sistematic aduse în circuit
texte ale unor autori exilați, interziși în România
înainte de decembrie 1989: I. Negoițescu, Lucian
Raicu, Dumitru Țepeneag, Miron Kiropol, Ilina
Gregori, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul
Goma, Vintilă Horia, Ioana Orlea, Ilie Constantin,
Nicolae Balotă, Matei Călinescu, Ion Vianu ș.a.
După preluarea conducerii de către Nicolae Pre-
lipceanu profilul și structura, diversitatea și cali-
tatea conținutului nu se schimbă, doar numărul
de pagini al fiecărui număr se reduce. În pagini-
le revistei sunt prezenți în continuare numeroși
colaboratori, cu identitate literară foarte diversă,
exclusivistă sau sectară a unui grup literar, a unei mai vechilor semnatari în V.r. adăugându-li-se și
generații sau promoții de scriitori, ci rămâne des- alții (anterior absenți ori prezenți sporadic), unii
chisă către întregul spectru de orientări din peisa- cu contribuții regulate, alții cu prezență intermi-
jul cultural. Colaborează scriitori, eseiști, cărturari tentă sau ocazională, figurând, după caz, cu texte
de diferite orientări și din toate generațiile. Se pu- beletristice, eseuri, comentarii critice, studii istori-
blică poeme și proză literară, eseuri, studii, texte ce, texte de jurnalism cultural etc.: Ion Pop, Mihai
publicistice, documente de istorie literară, pagini Șora, Mircea Handoca, Basarab Nicolescu, Victor
de jurnal sau de corespondență, articole pe teme Ivanovici, Ion Zubașcu, Nicolae Prelipceanu, Dan
istorice și culturale. Comentarii critice substanți- Cristea, Dumitru Radu Popa, Valery Oișteanu, Ana
ale sunt semnate de Ov. S. Crohmălniceanu, Aurel Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Alexandru George,
Martin, Dan C. Mihăilescu, Mihai Zamfir, Cornel Liviu Bordaș, Barbu Cioculescu, Florin Mihăilescu,
Regman, Maria-Ana Tupan, Monica Spiridon, Ni- Henri Zalis, D.R. Popescu, Marin Mincu, Ioan Bu-
colae Mecu, Nicolae Oprea, Liviu Grăsoiu, Octavi- duca, Elisabeta Lăsconi, Liviu Franga, Ion Bogdan
an Soviany, Nicolae Bârna, Florin Mihăilescu, Al. Lefter, Bogdan Crețu, Simona-Grazia Dima, Paul
Săndulescu, Doina Ruști ș.a. Se introduc în struc- Dugneanu, Simona Vasilache, Eugenia Țarălun-
tura V.r. dosare tematice, vizând o personalitate, gă, Marian Drăghici, Ion Crețu, Alexandra Ciocâr-
un eveniment, o chestiune de istorie culturală, de lie, Viorica Răduță, Caius Dobrescu, Mara Magda
politică culturală etc., și numeroase anchete pe Maftei, Raluca Dună, Geo Vasile ș.a. În general,
teme de actualitate. Tematica anchetelor, grupa- obiectivele asumate și urmărite de echipa redac-
jelor de articole și studii, dosarelor istorico-litera- țională după decembrie 1989 au acreditat tot mai
re ori de omagiere a unor mari scriitori cu ocazia solid ideea continuității publicației pe o durată de
mai mult de un veac, în 2006 publicația sărbăto- emancipare și cultură al socialismului”. În acest
rindu‑și, prin numere speciale, tematice, cente- spirit N.D. Cocea se situează în apărarea soldaților
narul. Este remarcabil faptul că datorită longevi- condamnați la muncă silnică în urma fraternizării
tății și prezenței continue în centrul vieții literare cu țăranii răsculați în 1907 (Din fundul ocnelor),
a secolului, V.r. a devenit în timp o instituție. N.Br. pledează pentru eliberarea lui I.C. Frimu și a altor
VIAȚA SĂCELEANĂ, revistă apărută la Satulung– socialiști arestați (Justiție de clasă), salută „sărbă-
Săcele, județul Brașov, lunar, mai întâi între iatoarea muncii”. O anchetă amplă se referă la intro-
nuarie 1930 și mai 1932, apoi între martie și iu- ducerea votului universal, exprimându-și opiniile
nie 1942, sub conducerea unui comitet; secretar Mihail Sadoveanu, Ovid Densusianu, C. Dissescu,
de redacție: Victor Tudoran. Articolul-program, Panait Istrati, Zamfir C. Arbore, Paul Bujor, Con-
intitulat Români săceleni!, mărturisește intenția stantin Mille, C. Rădulescu-Motru. Într-un inter-
redacției de a păstra și promova specificul local, viu dat în „Facla” (1913) N.D. Cocea mărturisea că
punând în valoare obiceiurile, folclorul și „trecu- începând să editeze V.s. a avut ca obiectiv major
tul oierilor săceleni”. E una din puținele publicații privitor la literatură să înlesnească afirmarea a
interbelice de etnografie și folclor ce apar într-un două mari talente ignorate de celelalte publicații
sat. Colaboratorii vor pune accentul, înainte de ale vremii: vechii și bunii săi prieteni Tudor Ar-
toate, pe tradițiile locale și pe istoria comunei: Ion ghezi și Gala Galaction. Se poate spune că afirma-
Ghelase, Mobilitatea mocanilor săceleni și greu- rea lui Arghezi ca mare poet al epocii contempora-
tățile întâmpinate, Victor Jinga, Săcele în trecutul ne a început în paginile V.s., unele versuri publica-
apropiat, astăzi și în viitor, Al. Stroe-Militaru, Păs- te aici constituind forma inițială a câtorva poeme
toritul mocanilor săceleni în Țara Românească, desăvârșite ulterior, iar altele fiind incluse în volu-
Mocanii săceleni ca element de unitate și expan- mul Cuvinte potrivite (1927) întocmai sau cu foar-
siune națională, Aurel A. Mureșanu, Necesitatea te mici modificări (Rugă de seară, Drum în iarnă,
unui muzeu etnografic la Săcele, Noua descălecare Lumină lină, Inscripție pe un pahar, Mânăstire,
românească a Săcelelor la începutul veacului al Seara, Stihuri, Tu nu ești frumusețea, Absolutio, re-
18-lea, Țârculeștii, Păstoritul mocanilor săceleni intitulată în volum Binecuvântare, Litanii). Printre
ș.a. Rubricile cele mai bogate în informații sunt reușitele revistei se numără și atragerea colaboră-
„Scrisori vechi”, „Folclor”, „Bibliografie” „Spicuiri rii lui G. Topîrceanu. Reproducând poezia Noapte
mărunte”, „Poșta redacției”. Sectorul de poezie de mai după „Viața românească” din 1910, N.D.
este susținut de I. Al. Bran-Lemeny, Ion Iordache, Cocea o însoțește de o notă în care afirmă că To-
Vasile Coban, Nicolae Moisiu, Victor Tudoran, Lu- pîrceanu are „foarte mult talent”. În numerele ur-
cian Costin, Iosif Mariescu, I.U. Soricu, Nicolae mătoare poetul figurează cu Nopți, Ceasornicului
Verzea, Toma Pascu, N. Cadar ș.a., proza aparți- meu și Unei doamne. Se acordă ospitalitate și unor
ne lui Domețiu Dogariu și Gh. Poiană. Cu diver- poeți de notorietate sau având o anume circulație
se articole și note participă I.U. Soricu, George în vreme, ca Ion Minulescu (Litanii pentru miezul
Vâlsan, I. Brânduș, Ion Ghelase, Traian I. Butu, nopții), N. Davidescu, A. Mândru, Al. T. Stamatiad,
Victor Marin, Nic. Bârsan, Mardare I. Mateescu, V. Demetrius; se tipăresc versuri postume de Iuliu
Octavian Marin, Silvestru Garcea. Un număr reu- Cezar Săvescu. În ceea ce privește proza, cel mai
șit este închinat în 1932 lui Octavian Goga. M.Pp. de seamă colaborator a fost Gala Galaction, care
VIAȚA SOCIALĂ, publicație apărută la București, își publică aici nuvelele Viteazul Jap, Andrei Ho-
lunar, din februarie 1910 până în iunie 1911. Di- țul, De la noi, la Cladova, În Pădurea Cotoșmanei,
rector: N.D. Cocea. Revistă democratică având Gloria Constantini, Dionis Grecoteiul, Lângă apa
profil social și literar, V.s. nu deschide primul nu- Vodislavei, Copca Rădvanului. Sub aspect valoric,
măr cu obișnuitul articol-program, ci cu poezia merită amintite și schițele Calvarul florilor, Garda
Rugă de seară a lui Tudor Arghezi. Redacția își va imperială și Fata din dafin de D. Anghel, precum
preciza orientarea într-o concisă profesiune de și nuvela Din jurnalul unui bastard de Ion Minu-
credință abia spre sfârșitul primului an de apari- lescu. Au mai semnat schițe și nuvele V. Demetrius
ție: „Fără să aparție nici unui partid politic, «Viața (Doctorul și Isidor Fein), Vasile Savel (O lacrimă.
socială» a luptat și va lupta pentru marele ideal de Scene din viața tipografilor) și N.N. Beldiceanu
„Viața teatrală”, „Viața artistică” și „Recenzii”. Alți
colaboratori: Claudia Cridim (Claudia Millian),
B. Nemțeanu, Constantin Mille, N. Porsenna, Va-
sile M. Kogălniceanu, Mircea Dem. Rădulescu,
Toma Dragu. Datorită în primul rând contribuți-
ei lui Tudor Arghezi și a lui Gala Galaction, V.s. a
avut un ecou deosebit în climatul literaturii româ-
ne din primele decenii ale secolului al XX-lea. T.V.
VIAȚA SOCIAL-LITERARĂ, revistă apărută la Bu-
curești, bilunar, între 1 februarie și 15 martie 1921
(trei numere). În succintul articol Datoria intelec-
tualilor, ce ține loc de „cuvânt înainte”, doctorul
Ion Jianu apreciază că „în epoca critică pe care
o străbatem azi, datoria intelectualilor este mai
mult ca oricând să coboare în mijlocul mulțimii,
să lumineze întunericul și să îndrepte rătăcirea în-
tr‑o propagandă sistematizată de sfaturi și fapte”.
Un mesaj cam vag, dar redacția se orientează in-
spirat către atragerea câtorva nume ce își făcuseră
deja loc în conștiința celor interesați de evoluția
literelor după războiul abia încheiat, de direcțiile
esteticii și de orientările științifice ce începeau să
se contureze, în general de noua viață culturală a
cetății. Câte o poezie semnată de Domnița Gher-
ghinescu (Într‑o tomnatecă înserare – pastel), M.
Sevastos (Trandafirul – legendă din recenta pla-
chetă Rime sprintene), George Gruia (Romanța
stropului), Petre I. Ghiață (Zeii, în ton mesianic)
se intercalează printre considerațiile lui Lucian
(Pâinea), iar teatru N. Davidescu (Iov). În dome- Blaga pe marginea teoriilor genetice ale naturalis-
niul artistic, prin articolele lui Th. Cornel, ca și tului austriac G.J. Mendel și ale școlii sale științi-
prin reproducerile care îi ilustrează paginile, V.s. fice (Ceva despre rasă) și teoretizările lui Ion Va-
lescu pe seama revoluției/ războiului ca fenomen
i-a promovat pe Constantin Brâncuși, Iser, Camil
social și a urmărilor lor în viața popoarelor (Un
Ressu, Ioan Theodorescu-Sion, N. Vermont, B’Arg,
nou aspect al vieții sociale). În perspectivă, Petre
Cecilia Cuțescu-Storck, Gheorghe Petrașcu ș.a.
I. Ghiață proiectează un ciclu de articole eseis-
Revista oferă și bune traduceri din Anatole Fran-
tice pe subiecte sociale și politice de actualitate,
ce, Charles Baudelaire, Albert Samain, José-Maria
sub genericul În marginea vremii, dar dispariția
de Hérédia, BjØrnstjerne BjØrnson, Lev Tolstoi, revistei după numai trei numere întrerupe con-
Émile Verhaeren, Jules Renard, Octave Mirbeau, siderațiile docte ale tânărului student în litere și
cele mai multe neiscălite sau realizate de N.D. filosofie și publicist intitulate Două concepții (opi-
Cocea sub pseudonimul Nicoară al Lumei. Câte- niile politice ale marilor puteri care au dictat după
va studii – Traian Vuia, Navigația aeriană, Camil război încheierea păcii) și Aspecte din revoluția
Ressu, Despre artă și artiști, C. Dobrogeanu-Ghe- rusă. Dintre rubrici, singură cronica culturală e
rea, un capitol din lucrarea Neoiobăgia, aflată mai rezistentă, adăpostind, sub condeiul și ver-
sub tipar – și articolul Din istoria socialismului bul lui Șerban Cioculescu, semnalarea detaliată a
român de Constantin Graur se adaugă paginilor conferinței Secretul culturii franceze rostite de N.
de informații, știri, noutăți culturale din țară și de Iorga la Fundația „Carol I” și notele critice ale lui
peste hotare, care intră în rubricile „Viața literară”, Pompiliu Constantinescu pe marginea nuvelelor
Hortensiei Papadat-Bengescu din volumul Ape a lui Anatole France, în completarea portretului
adânci. „Cronica științifică” s‑a limitat la prezen- Anatole France de Al. Claudian, alt articol, Criza
tarea făcută de G.G. Chelaru teoriei sonicității a idealismului, marcând debutul acestuia din urmă
lui Gogu Constantinescu, iar „Cronica rimată” s‑a în critică, Alexandru Bogdan, D. Caracostea, Poetul
epuizat și ea odată cu Luna către dl N.A. Predescu, Brătescu-Voinești, N. Davidescu, Aspecte și direcții
„răspunsul” formulat de Aurel Sava la Scrisoarea literare, Proletariatul intelectual, Victor Ion Popa,
I‑a către lună, compusă de N.A. Predescu. R.P. O trădare binevenită (despre expoziția Societății
VIAȚA STUDENȚEASCĂ, publicație apărută la Arta Română, deschisă în sălile Ateneului), Eugen
București, bilunar de la 1 iunie 1921 până în mar- Cealâc, Salonul umoriștilor români (se remarcă
tie 1922 și lunar din martie până în iunie 1923, cu talentul lui Ross, Ion Anestin și al lui Victor Ion
subtitlul „Tribună liberă”. Director: Ioan Valescu; Popa – un „minunat meșteșugar al caricaturii”)
secretar de redacție: Ion Vițianu (1923). Într-un și Alexandru Colfescu. O colaborare aparte este
text intitulat În loc de cuvânt înainte se anunță un cea a „asistentului universitar” Tache Papahagi cu
program ambițios: sindicalizarea tinerilor intelec- „lecturile folclorice” Prevestirile, O scenă din viața
tuali și solidarizarea studențimii în scopul apărării poporului turc și Poporul albanez. Un interviu luat
intereselor și a susținerii revendicărilor celor tineri. Alexandrinei Cantacuzino, militantă feministă, de
Câteva precizări se vor face în numărul 12/1921 Ion Vițianu și o cronică elogioasă la piesa Sarmală,
prin explicitarea subtitlului, arătându‑se că revis- amicul poporului de N. Iorga completează partea
ta „nu aparține nici unei grupări oficiale studen- literară a revistei. Numărul 15–16/1922 deschide
țești și cu atât mai puțin nici uneia dintre perso- seria anchetelor, publicând opiniile „celor mai de
nalitățile universitare actuale. Ea este o creațiune, seamă bărbați politici […] care au jucat un rol în
deci opera personală a unui mănunchi destul de viața culturală a neamului acestuia”, cel dintâi ex-
numeros și puternic avându-și ramificațiile sale primându-se I.G. Duca. Au mai colaborat I. Rădu-
în tinerimea studioasă a celor patru universități lescu-Pogoneanu, Gala Galaction, M.D. Ioanid, Va-
din București, Cernăuți, Cluj și Iași”. Intenția de a sile Băncilă, C. Rădulescu-Motru. V.T.
adăuga un supliment artistic-literar cu titlul „Via-
VIAȚA STUDENȚEASCĂ, publicație apărută la Pa-
ța studențească literară” nu s-a realizat, dar în V.s.
ris la 15 decembrie 1934. Articolul-program menți-
se publică, pe lângă articole privitoare la activita-
onează că revista „va reflecta nevoile și năzuințele
tea și problemele studenților (Universitatea față
cu știința și viața..., G.G. Antonescu, Studențimea celor ce studiază, va dezbate și soluționa proble-
basarabeană, Studențimea înainte și după război), mele legate de viitorul lor” și „va încerca să libereze
informații culturale și chiar scrieri literare. Poezie conștiințele și să înlăture iluziile primejdioase”. Un
semnează George Gregorian (Așa cum stau cu ochii caracter programatic are și textul Parisul și studen-
umezi), Vladimir Corbasca (debut în 1921), Al. Cla- țimea, unde Victor Eftimiu aduce un elogiu orașului
udian (Vacanța), D. Ciurezu (Peisaj și suflet, Soare, din care „românii ies prefăcuți” datorită spiritului
O…, toamna, debut), Iustin Ilieșiu (Toamnă), Za- dinamic al Occidentului și își exprimă convingerea
haria Stancu (Gânduri…), Vintilă Russu-Șirianu că această publicație a studenților români de la Pa-
(Toamna), Radu D. Rosetti (Ocazională, dedicată ris va „duce în patrie un crez și o mărturisire nouă”.
„studențimii române”), Vladimir Streinu (Toam- În același spirit, B. Fundoianu solicită în Apelul
na), Sanda Movilă (Mâna), George Silviu (Noaptea studențimii colaborarea tuturor intelectualilor și
venind), Petre Strihan (Picături, Nocturnă), Ho- a studenților la lupta decisivă împotriva fascismu-
ria Robeanu (Prolog). Proza este ilustrată numai lui, a sărăciei și a problemelor sociale „care bântuie
de Mihail Mora cu amintirile intitulate Conferințe omenirea”. Se publică articole ce vizează condiția
la țară. Mai sunt tipărite câteva epigrame sem- intelectualului în formare, dezbateri, fragmente
nate I. Constantin Vedea sau doar Vedea și câteva literare, eseuri (Mâl de Isaiia Răcăciuni, Giovanni
cugetări extrase din romanul Jean-Christophe de Papini de B. Emanoil ș.a.), precum și „Cronica ac-
Romain Rolland. Sunt de remarcat mai multe re- tualității” educative, sociale și politice. Principalii
cenzii, analize și cronici literare, teatrale, artistice, colaboratori sunt B. Fundoianu, Ion Th. Ilea, Pe-
muzicale: Șerban Cioculescu, Despre opera socială tre Neagoe, C.I. Parhon, sculptorul Fr. Storck. L.T.
Popescu (Debut promițător, 9/1958), iar Adriana
Iliescu evocă personalitatea poetului Theodor D.
Neculuță. G. Munteanu recomandă studenților Ri-
sipitorii lui Marin Preda, iar Petru Comarnescu
scrie articolul Primitivismul în artă (10/1965). Tot
acum Adrian Dohotaru dialoghează cu C. Daicovi-
ciu (Istorie la persoana întâi). Șeful secției de mate-
rialism dialectic a Institutului de Filosofie al Acade-
miei RPR, Henri Wald, semnează textul Special și
general în cultură, în vreme ce Vera Călin își intitu-
VIAȚA STUDENȚEASCĂ, revistă apărută la Bucu- lează articolul Ceva despre „noul roman”. În plan
rești, lunar, bilunar și săptămânal, între decembrie teoretic V.s. se rezumă la a publica „prelegeri” sus-
1956 și decembrie 1989, sub egida Asociațiilor Stu- ținute de personalități ale timpului: Tudor Vianu,
dențești din RPR (RSR). Redactor-șef în prima peri- Henri Jacquier, George Ivașcu, Al. Graur, Mihai Be-
oadă este Al. Ionescu, colegiul redacțional fiind for- niuc, Constantin Ciopraga, Andrei Oțetea, Valeriu
mat din Mihai Ralea, Paul Cornea, Dorel Dorian, Bologa, Iorgu Iordan, Ștefan S. Nicolau ș.a. Ca lite-
Mihai Gafița, I. Drașoveanu, N. Sălăgeanu ș.a. În ratură propriu-zisă mai poate fi înregistrat reporta-
1962 din redacție fac parte cadre didactice univer-
jul, gen cultivat de Ion Stoian, Mircea Radu Iaco-
sitare și studenți, având ca redactor-șef pe Virginia
ban, Adrian Dohotaru, Romulus Rusan, Ilie Purca-
Velcescu-Pană; în 1966 redactor-șef este Niculae
ru, Luiza Cristescu. Versuri semnează Teofil Bălaj,
Stoian, în 1974 Nicolae Dan Fruntelată, în 1976 Ste-
Mihu Dragomir, Nina Cassian, Miron Radu Paras-
lian Moțiu, iar în 1989 Dinu Marin. Ca adjuncți fi-
chivescu, Ilie Constantin, Florența Albu, Ștefan
gurează, în timp, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu,
Iureș, Alexandru Andrițoiu, Marin Sorescu, Maria-
Mihai Tatulici ș.a. Primul număr se deschide cu un
na Filimon, Darie Novăceanu, Dim. Rachici, Adi
articol de salut, La început de drum, aparținând lui
Cusin, Nicolae Dragoș, Petre Ghelmez, A.I. Zăi-
Ion Iliescu, secretar al Uniunii Asociațiilor Studen-
țești din RPR. Sunt prezente și semnăturile lui Mi- nescu, Cezar Baltag, Ion Crânguleanu, Horia Gane,
hail Sadoveanu, Tudor Arghezi, a Violetei Zamfi- Constantin Abăluță, Laurențiu Ciobanu (Dan Lau-
rescu, a lui Miron Scorobete. Revista nu anunță un rențiu), Victor Mașek, Gabriela Melinescu, Ion Co-
program, dar se înțelege de la început că, pe lângă cora, Grișa Gherghei, Paul Tutungiu, Adrian Pău-
unele preocupări privind activitatea literar-artisti- nescu, Gheorghe Istrate, Nicolae Prelipceanu,
că, va avea în vedere în special viața studențească, Gheorghe Pituț, Nicolae Turtureanu, Florin Costi-
problemele ei sociale, politice etc. Rubrici de-a nescu, Vasile Igna (debut, 1963) ș.a. Cicerone Theo-
lungul timpului: „Ne scriu corespondenții”, „Jurna- dorescu traduce din Vladimir Maiakovski. Într-o
lul sesiunii”, „Vacanța”, „Teme și condeie studen- oarecare măsură, poezia, abundentă, asigurată de
țești”, „Jurnal studențesc”, „Trăim în miezul unui ev condeie care vor cunoaște consacrarea, este tribu-
aprins”, „Microinterviul săptămânii”, „7 arte în 7 tară comandamentelor politice ale vremii. De al-
zile”, „Estudiantina”, „Arte”, „Cenaclu”, „Preuniver- tfel, în articolele aceleiași perioade se susține poli-
sitaria”, „Cronica social-politică”, „Sport” ș.a. Publi- tica de partid, se face frecvent elogiul Uniunii So-
cația cunoaște perioade distincte, în funcție de vietice, sunt criticate sistemele de învățământ din
evoluția relației dintre politică și cultură. Între 1956 Occident. Destul de lipsit de substanță, sectorul
și 1965 acordă o mare atenție poeziei, care ocupă critic găzduiește texte de Gheorghe Achiței, Nico-
un spațiu mare, în timp ce proza lipsește. Numărul lae I. Nicolae, Pompiliu Marcea, Lucian Raicu, S.
1/1957 publică o inedită a lui Nicolae Labiș, Tinere- Damian, Ion Pascadi și Mihai Ungheanu. În perioa-
țe. Studenții Cornel Cristian și Adina Eliescu se da 1965–1971 se manifestă o anumită normalizare
exersează în critica literară, scriind despre proza lui în viața revistei, în sensul că se renunță parțial la
Georges Duhamel sau despre romanul Ion Sântu al festivismele de fațadă, încercându-se o orientare
lui I.M. Sadoveanu, G. Călinescu glosează pe mar- mai credibilă. Dar importanța V.s. scade, dat fiind
ginea „măștii lui Eminescu” (3/1958), Mihai Gafița că în țară se înființează și alte reviste studențești de
se ocupă de schițele studentului Dumitru Radu cultură („Amfiteatru”, „Echinox”, „Alma Mater”,
devenită „Dialog”, „Opinia studențească”), care grupare mai fac parte Petre Constantinescu-Iași,
preiau o parte însemnată din literatura tinerilor. C.I. Parhon, George Marinescu, Al. Slătineanu, Z.
Continuă să apară versuri, autori fiind Dumitru M. Iagnov, Liviu Rusu. În revistă e prezent și deputatul
Ion, Titus Vîjeu, Nicolae Dan Fruntelată, Constanța italian antifascist Ezio Riboldi cu însemnări despre
Buzea, Mircea Florin Șandru ș.a. Este prezentă din viața universitară din Italia. Cel mai activ colabo-
când în când și proza prin Dana Dumitriu, Drago- rator e Șerban Cioculescu. El va semna comen-
mir Horomnea, Ion Bucheru ș.a. Sectorul critic se tariile Congresul federației oltene, va scrie despre
consolidează prin contribuțiile lui Eugen Simion, Friedrich Nietzsche, Anatole France ș.a., purtând
Matei Călinescu, Dumitru Micu, George Pruteanu, și câteva polemici cu E. Lovinescu ori cu „pseu-
M.N. Rusu (susținător al „Cronicii literare”). Eugen dodoctrinarii” ortodoxismului de la „Gândirea”.
Barbu scrie la rubrica „Transmutațiuni” despre Tot Cioculescu va deschide aici o rubrică de cro-
„impresiile nefiltrate ale unui iubitor de poezie, nică literară. Alți colaboratori: Paul Sterian, N.N.
muzică și pictură”. După 1971, dar mai ales după Matheescu, Toma Vlădescu, Mircea Vornicu. M.Pp.
1974, V.s. se transformă tot mai mult într-o oficină
VIAȚA UNIVERSITARĂ, publicație apărută la Si-
politică, preocupată obedient de ideologia parti-
biu, lunar, între 2 noiembrie 1941 și 9 septembrie
dului și de omagierea conducătorului suprem.
1944, cu subtitlul „Almae Matri Napocensi Sa-
Sporadic apar colaboratori de valoare (Dinu Flă-
crum”, ca „organ al Universității «Regele Ferdinand
mând, Magda Cârneci, Lucian Alexiu, Ioan Buduca
I» din Cluj–Sibiu”. Director: Iuliu Hațieganu; redac-
ș.a.), dar scrierile lor se pierd în zgomotul ditiram- tor: Dimitrie Todoranu. Articolul-program, La înce-
bilor vremii. În toată această perioadă presiunilor put de an universitar, semnat de director, arată că
ideologice le mai rezistă doar o pagină firavă de revista va fi „informativă, formativă și educativă”,
cronici, recenzii, însemnări despre cultură și artă. urmărind să contribuie „la formarea unui stil de
Alți colaboratori: I. Vitner, Veronica Porumbacu, viață înaltă, spirituală”. Partea educativă e asigu-
K.H. Zambaccian, Valentin Lipatti, Ana Blandiana. rată de intervențiile unor profesori: Victor Papilian
V.T., D.B.
(Întoarcere la „Deșteaptă-te, române”), D.D. Roșca
VIAȚA UNIVERSITARĂ, publicație apărută la Iași (Spiritul mediteraneean), Victor Jinga (Misiunea
în 23 august și 13 septembrie 1925, apoi la Bucu- așezămintelor de învățământ superior), I.I. Russu,
rești, bilunar, între 20 septembrie și 1 noiembrie Onoriu Chețianu, Ștefan Bezdechi, Al. Borza, Vic-
1925, ca „organ al Uniunei Studenților Indepen- tor Iancu, Petre Hossu, Valeriu Moldovan, Radu
denți”. Girant responsabil: Mihail Ciobanu. Revista Stoichiță. V.u. publică permanent dări de seamă
publică un Cuvânt înainte semnat U.S.I., sub un referitoare la ședințele Cercului „Octavian Goga”,
motto din Maxim Gorki: „Numai o societate ba- condus de Lucian Blaga (o relatare, din 1942, este
zată pe norme de drept și echitate duce o viață de iscălită de Cornel Regman, alta, din 1944, îi aparți-
cultură și este într-adevăr capabilă să trăiască”. Tot ne lui I.D. Sîrbu), informații despre lecturile de aici
în primul număr se tipărește textul Către studen- ale lui Ștefan Aug. Doinaș, Radu Stanca, I. Negoi-
țimea universitară, către opinia publică, apel sem- țescu ș.a. Cu poezie sunt prezenți Ion Oană (Iarnă
nat Comitetul, din care făceau parte Șerban Ciocu- bacoviană), Virgil Nistor (Corabia răpită), Ioani-
lescu, Mihail Ciobanu, Th. Ionescu, Timotei Marin, chie Olteanu (Sere), Ion Cutova (Cerc vicios), Ștefan
George Dumitrescu, Alex. Mihăileanu. Orientarea Aug. Doinaș (Poem), Al. T. Țion (Sfârșitul luminii),
V.u. se opune dreptei românești și fascizării țării. T. Murășanu, Ioan Popa, N. Pârvu ș.a. În 1944, sub
Discuțiile se vor purta în jurul unor probleme la semnătura D. Vatamanu, apar câteva versuri de
ordinea zilei, precum în articolele Fascismul (Șer- început ale lui D. Vatamaniuc. Oct. Bulbuc întoc-
ban Cioculescu), Chestiunea minorităților (Traian mește cronici rimate, mai ales despre vacanțele sau
Bratu), Naționalism (D.M. Pippidi), Fanatism re- excursiile la Păltiniș, iar Ștefan Bezdechi compu-
ligios? (N. Deleanu), Prestigiul națiunii (Stelian ne poezii în limba latină. Proză dau Deliu Petroiu
Mateescu). Alte comentarii: Gr. T. Popa, Porunca (nuvela Axente Berbecuț), Petre Hossu (Scrisoarea
zilelor de azi, Octav Livezeanu, Filantropie sus- necunoscutului) și Virgil Petrișiu, care e autorul
pectă, Mircea Vulcănescu, Federația Universitară unei originale ucronii (Proces an 3000). Interesante
Internațională pentru Societatea Națiunilor. Din notații la rubrica intitulată „Carnet” aduc Damian
747 Dicționarul general al literaturii române Viciu
Silvestru (I. Negoițescu), Ion Oană, Victor Iancu V. începe să culeagă folclor în 1872, la îndemnul
(Sibiu, cetate academică), Petre Hossu (Viața stu- profesorului și mentorului său, canonicul blăjean
dențească în Elveția), Ioanichie Olteanu (Așa sunt Ioan Micu Moldovan, preluând metoda acestuia
ei, studenții scriitori. Contribuții importante la is- de anchetă prin elevi. Inițiază în 1879 o mare co-
toria literară, sub pseudonimul gin.). Se mai scrie lecție de literatură populară, cuprinzând doine,
despre Memorandum și despre Marea Unire (Vir- strigături, cântece rituale funebre, balade, cimili-
gil Petrișiu și I. Cârja-Făgădaru), se tipăresc eseuri turi, deceuri, anecdote, legende, basme ș.a., adu-
despre M. Eminescu (Eugen Todoran), despre Luis nate de pe o largă arie folcloristică („De la Tulgheș
de Góngora (Vladimir Drimba), despre disocierea și până la Brad, și din Maramureș până în Olt, de
valorilor (Petre Hossu). Sunt consemnate vizite ale pretutindenea”), publicată parțial în presă (peste
unor profesori străini la Sibiu, precum cea a lui Alf trei sute cincizeci de cântece, strigături și balade
Lombard, sau sărbătorirea unor profesori. În 1944, apar în „Convorbiri literare” între 1888 și 1891) și
când Universitatea se întoarce la Cluj, studenții pu- în volumul Colinde din Ardeal. Datini de Crăciun
blică Protestul studențimii ardelene față de atroci- și credințe poporane (1914), care conține mai mult
tățile maghiare de la Cluj din 3 martie 1944. M.Pp. de trei sute de piese, de la colinde cosmogonice
VICIU, Alexiu (14.XII.1855, Agrișteu, j. Mureș – până la colinde cu caracter epico-eroic. Colecția
6.II.1950, Blaj), folclorist. După școala primară constituie prima contribuție de seamă la cunoaș-
urmată în localitatea natală (1863–1864) și la Blaj terea speciei, remarcându-se – cum observă Ovidiu
(1865–1867), continuă tot aici Gimnaziul Greco-Ca- Bârlea – atât prin varietatea tipologică a pieselor,
tolic (1867–1868, 1873–1874), făcând apoi studii de precum Brad înalt și Stan de piatră, Trei feciori, Trei
filosofie și teologie la Colegiul De Propaganda Fide pene, Pe dealul cu stânjinii și Doi frați, cât și prin
din Roma și numai de teologie la Blaj (1877–1879). descrierea obiceiului colindatului. Altă culegere,
Este trei luni cancelarist (copist) la Cancelaria mi- realizată între 1872 și 1911, dar publicată postum
tropolitană din Blaj și tot atunci profesor secundar (1976) de Romulus Todoran și Ion Taloș sub titlul
suplinitor la gimnaziul pe care îl absolvise; obține Flori de câmp, pune pregnant în valoare intensa ac-
titularizarea pentru limbile latină și greacă în 1882, tivitate a lui V., apreciat de editori ca fiind „printre
iar în 1890 și pentru română. Se preoțește în 1881 cei mai de seamă culegători de folclor din Transil-
și ajunge viceprotopop (1899). Pensionat forțat, vania, după Ion Pop-Reteganul și Ioan Micu Mol-
probabil victimă a unor adversități provocate de dovan”. Sunt aici o mie două sute treizeci de texte
spiritul său neînduplecat, profesează în continua- (cântece de dragoste și dor, de jale și urât, mustrări
re la școli din București (1911–1913), Ocna Sibiu- și blesteme, cântece de cătănie, bocete, strigături,
lui (1913–1919), Lipova (1919–1920), Târgu Mureș balade), strânse de peste două sute de culegători
(1920–1921) și Cluj (1921–1922). Alcătuiește și pu- din aproximativ două sute cincizeci de localități,
blică mai multe manuale pentru uzul elevilor de mai bine reprezentate fiind comunele Cergău Mic,
gimnaziu, dicționare școlare bilingve (Dicționar Micăsasa și Bazna. Culegerea, comparabilă cu ace-
portativ latin–român și român–latin, I–II, 1892– ea realizată de Ioan Micu Moldovan între 1863 și
1908), studii lingvistice (Încercări în vocalismul 1878, se remarcă prin diversitatea tematică și stilis-
limbei române, 1893, Limba română poporană și tică a liricii antologate.
dialectul sicillian, 1904), glosare dialectale (Glosa- Culegeri: Colinde din Ardeal. Datini de Crăciun și credin-
riu de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului țe poporane, Leipzig – Viena, București, 1914; Etnogra-
fice, Blaj, 1929; Flori de câmp (Doine, strigături, bocete,
român, 1899) și pagini despre onomastica și to-
balade), îngr. și introd. Romulus Todoran și Ion Taloș,
ponimia românilor din Ardeal (Etnografice, 1929).
Cluj-Napoca, 1976. Antologii: Legendariu românesc,
Colaborează la „Analele Academiei Române”, Blaj, 1884.
„Anuarul Liceului Unit «Sf. Vasile cel Mare»” (Blaj),
Repere bibliografice: Chendi, Scrieri, III, 44; Ioan Ra-
„Calendarul Asociațiunii pe anul 1927”, „Comoara țiu, Studii și biografii, Blaj, 1904, 130–142; Tudor Pamfile,
satelor”, „Convorbiri literare”, „Cultura creștină”, Sărbătorile la români. Crăciunul, București, 1914, 172–
„Foaia bisericească și scolastecă”, „Foaia scolaste- 176, 217–223; Al. Lupeanu, Folcloriștii Blajului, „Comoa-
că”, „Generația nouă”, „România liberă”, „Ungaria”, ra satelor”, 1925, 3; Predescu, Encicl., 897; Artur Gorovei,
„Unirea poporului”, „Unirea”, „Universul literar”. Folcloristul Alexiu Viciu, REF, 1969, 5; Bârlea, Ist. folc.,
Vicol Dicționarul general al literaturii române 748
427–428; Virgiliu Florea, „Flori de câmp”, AMET, 1976; Ni- (1956), teatrului: A doua tinerețe (1960). A scris, de
colae Bot, „Flori de câmp”, ALIL, t. XXVII, 1979–1980; Va- asemenea, versuri și proză pentru copii: A venit un
sile Netea, Folclorul și folcloriștii mureșeni, Târgu Mureș, pui de om... (1957), Poveștile pădurii (1965), O po-
1983, 56–60; Simeon Florea Marian și corespondenții săi,
veste cu povești (1967) ș.a.
îngr. Eugen Dumitru și Petru Froicu, pref. Iordan Datcu,
București, 1991, 376–377; Comșa–Seiceanu, Dascălii, Cu o structură fundamental lirică, V. nu poate
109–110; Datcu, Dicț. etnolog., 906–907; Ana Hinescu, Fol- renunța la poezie, deși prospețimea metaforei, de
cloristul Alexiu Viciu și Astra, „Astra blăjeană”, 2011, 3. I.D. influență folclorică, din cartea de debut (Muguri),
va fi alterată ulterior de un strident patetism, răs-
VICOL, Dragoș (6.VII.1920, Cacica, j. Suceava – punzând docil, declamatoriu „comenzii sociale”
22.XII.1981, București), poet, prozator. Este fiul a momentului. Plachetele pentru ostași Reportaj
Veronicăi (n. Coșuțchi) și al lui Emilian Vicol, plu- liric (1963) și Poeme în marș (1969), forme de lite-
tonier. Face clasele primare în Dorna Cândrenilor, raturizare propagandistică, conțin fie scrisori de
începe gimnaziul la Volovăț, iar între 1933 și 1941 dragoste adresate „patriei socialiste”, fie declarații
urmează Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Ră- de atașament partinic. Cu trecerea timpului, po-
dăuți. Încorporat, este trecut la o școală de ofițeri etul își limpezește, fie și parțial, orizontul liric. În
de rezervă din Ploiești, dar în urma refuzului de a versurile din Ctitorie în albastru (1972) și din Voie-
pleca în Germania la o școală de ofițeri activi este vod de stea (1973) nu va mai rămâne decât o impe-
exmatriculat și trimis pe front până în 1943. Se în- tuozitate exterioară a declamației, echilibrată însă
scrie la Facultatea de Drept a Universității din Bu- de o sfiiciune a dezrădăcinatului. Pădurile Țării de
curești, însă în 1944 reintră la o școală militară de
Sus, peisajul natal devin obsedante: „Căutați-mă
ofițeri de rezervă, pentru ca la absolvire să i se în-
prin păduri, printre ape,/ Fiindcă acolo mă limpe-
credințeze comanda unui pluton cu care luptă din
zesc, acolo curg” (Căutați-mă). Se face simțită aici
nou pe front. Demobilizat, în 1945 își reia studiile
glisarea către alt fel de bucurii („o bucurie de dor,
de drept, absolvindu-le la Iași în 1947. Încă din anii
o bucurie de cuvânt”). Poetul își caută rădăcinile
studenției se implică în activitatea Uniunii Tinere-
(„M-aș întoarce spre culmi, în arbori și-nceput,/
tului Comunist și a organizațiilor aflate sub egida
dar turmele-n pietre și-n nisip s-au prefăcut”),
sau sub influența Partidului Comunist, ca Apărarea
însă nu mai găsește drumurile, nu mai găsește nici
Patriotică și Uniunea Patrioților. Intră în presa de
partid, fiind, între 1948 și 1953, redactor la ziarul fântânile ca „rănile vârstei să-mi spele”. Alteori pă-
„Zori noi” din Suceava. Mai târziu va lucra la revis- mântul natal ia proporțiile fabulosului boreal. Fio-
tele „Săteanca”, „Femeia”, „Luceafărul”, „Viața mili- rul liric este autentic și câteva poeme despre iarnă
tară” și la Redacția publicațiilor pentru străinătate. pot fi considerate notabile: „Ninge cum n-a mai
Debutează în 1937, încă elev, cu versuri la revista nins de-o viață,/ Lerui-ler, lerui-ler,/ Ning peste
„Orion”, iar în 1939 dă proza poematică Iarna rădă- sănii călătorite în ceață;/săniile ruginesc la poar-
uțeană la revista „Suceava”, pentru ca în 1940 să-i ta raiului,/ Caii pasc iarba sfântă în cer...,/ Cling-
apară cu placheta Muguri, intitulată după numele cling! Lerui-ler! (Ninge). Dominată de o tristețe di-
cenaclului literar al liceului. De-a lungul anilor va fuză, poezia senectuții mai persistentă în versurile
mai colabora la „Bucovina literară”, „Revista Bu- ce vor fi adunate în volumul postum Sonete (1983),
covinei”, „Universul literar”, „Miorița”, „Națiunea”, din care se reține Acteon, unde mitologicul vână-
„Scrisul bănățean”, „Tânărul scriitor”, „Scânteia tor este transformat de zeița Artemis într-un cerb
tineretului”, „Iașul nou”, „Iașul literar”, „Gazeta lice aleargă peste poieni de timp: „Tristele m-alun-
terară”, „România literară”, „Flacăra”, „Convorbiri gă spre departe/ și rup din carnea mea cu dinți de
literare”, „Viața românească”, „Steaua”, „Tribuna”, moarte”. Lirismul discret se regăsește și în elogiul
„Argeș”, „Familia”, „Contemporanul” ș.a. După răz- cetății, prezent încă în Voievod de stea. De pildă,
boi se dedică romanului: Valea Fierului (1953; Pre- Șarpele mut are în centru un ceremonial folcloric,
miul de Stat), urmat de În munții de miază-noap- un descântec în manieră argheziană, iar în Poem de
te (1959), Omul de la ora 13 (1964), Flăcări în Vest țară și în Poem cu domnițe se simte o interiorizare a
(1966), Camera 210 (1968) ș.a., scenaristicii: Râpa sentimentului patriotic. Proza lui V. este, în anii ’50,
dracului (1956), reportajului: La poalele Ceahlău- net realist-socialistă, ilustrativă întru totul pentru
lui (1953), Însemnări de călătorie prin Țara de Sus imperativele vremii. În romanul Valea Fierului,
749 Dicționarul general al literaturii române Vicol
continuat de În munții de miază-noapte, autorul RMB, 1969, 7626; Sorin Movileanu, [Dragoș Vicol], „Via-
surprinde maniheist lumea minerilor în conflict ța militară”, 1970, 7, 10; Daniel Dimitriu, Dragoș Vicol,
social cu patronul și schimbările provocate de sosi- CL, 1972, 21; George Muntean, [Dragoș Vicol], RL, 1975,
rea trupelor sovietice. Dar cele mai multe nuvele și 44, 1981, 52; Dumitru Micu, Proză rurală, CNT, 1976,
33; Adrian Popescu, Poezia lui Dragoș Vicol, ST, 1978,
romane au ca temă războiul, scriitorul valorificân-
5; Fănuș Neagu, Cartea cu prieteni, București, 1979,
du-și experiența de combatant pe fronturile de Est 220–221; Prezențe militare în știința și cultura româ-
și de Vest din ultima conflagrație mondială. O anu- nească, București, 1982, 273–276; Iorgulescu, Prezent,
me directețe a tramei unor cărți precum Dinamica 134–135; Rachieru, Poeți Bucovina, 505–509; Dicț. scri-
(1965), Flăcări în Vest, Camera 210, mai ales când it. rom., IV, 749–750; Satco, Encicl. Bucovinei, II, 572. S.I.
se recurge la convenția jurnalului, sau naturalețea
schițării reacțiilor pe care le au oamenii simpli de- VICOL, Dragoș Ion (26.VI.1974, Cahul), prozator,
veniți soldați dau prozei de război a lui V. ritm și eseist, critic literar. Este fiul Mariei și al lui Ion Vicol.
dramatism. Se remarcă îndeosebi Camera 210, un Își începe studiile la Liceul „Gh. Asachi” din Chiși-
jurnal de spital cu trăiri la limita între realitate și nău (1981–1989), tot aici urmând Liceul „Gaudea-
halucinație. mus” (1989–1990), apoi Liceul „Mihai Eminescu”
SCRIERI: Muguri, București, 1940; Roiul de aur, Bucu-
din Iași (1990–1991). Va absolvi Facultatea de Litere
rești, 1951; Se risipește negura, București, 1951; Huțulca, a Universității din București (1991–1995). Obține
București, 1953; La poalele Ceahlăului, București, 1953; titlul de doctor în 1998, la aceeași facultate, cu teza
Valea Fierului, [vol. I], București, 1953, vol. II: În munții Universul spiritual românesc în opera lui Mihail
de miază-noapte, București, 1959; ed. (Nopțile dinspre Sadoveanu. Este șef al Catedrei de filologie română
ziuă), București, 1970; Însemnări de călătorie prin Țara a Universității Libere Internaționale din Chișinău
de Sus, București, 1956; Râpa dracului, București, 1956; (1999–2009), profesor universitar (din 2006), redac-
A venit un pui de om..., București, 1957; A doua tinerețe, tor-șef al revistei „Akademos” (2005–2007), director
București, 1960; Povestiri la umbra cetinii, cu ilustrații
al Departamentului pentru Studii Interculturale
de Eugen Mihăescu, București, 1961; Drumuri ostășești,
și Interreligioase, în rețeaua mondială a catedre-
București, 1962; Cicatricea, București, 1963; Reportaj li-
ric, București, 1963; În întâmpinarea soarelui..., Suceava, lor UNESCO (din 2005). Debutează cu povestirea
1964; Omul de la ora 13, București, 1964; ed. București, Moartea roșcovanei în „Florile dalbe” (1988), iar
1966; Buchet în august, București, 1965; Dinamica, Bu- editorial cu Vânătoarea de bouri sau Descălecarea
curești, 1965; Poveștile pădurii, cu ilustrații de Gheorghe Ţării Moldovei (1990). Mai colaborează cu proză,
Adoc, București, 1965; Flăcări în Vest, București, 1966; ed. articole și studii la „Tineretul Moldovei”, „Noi”, „Ori-
(Drumul spre Mai), București, 1975; O poveste cu povești, zontul”, „Femeia Moldovei”, „Viața satului”, „Mol-
București, 1967; Camera 210, București, 1968; Poeme în dova suverană”, „Tineretul liber”, „Azi”, „România
marș, București, 1969; Dincolo de azur, București, 1970; liberă” ș.a. Este distins cu mai multe premii, între
Aventurile lui Țâncu-Năzdrăvanul, București, 1971; Cti-
care care Premiul Uniunii Jurnaliștilor din Republi-
torie în albastru, București, 1972; Țară și scut, București,
1972; Bătrânul și livada, Iași, 1973; Cântec deasupra ape- ca Moldova (1990), Premiul Ministerului Educației
lor, București, 1973; Voievod de stea, București, 1973; Sa- și Cercetării din România (1990) ș.a.
tul cu oameni frumoși, București, 1975; Pasărea Phoenix, V. abordează povestirea și romanul istoric, fiind
București, 1976; Poemele de-acasă, Iași, 1977; Arboroasa, preocupat de miturile fondatoare ale națiunii, inte-
București, 1978; Cerbul singuratic, București, 1979; Poe- grate în tema dacismului și în cea a ortodoxismu-
me sub drapel, București, 1979; Dulcile și uneori ciuda- lui. Povestirea Ehove, Burebista! (1990) proiectează
tele aventuri ale unui reporter, București, 1981; Sonete, întemeierea și consolidarea statului dacic de către
București, 1983; Muguri sub gloanțe și flamuri, îngr. Ion Burebista, prin supunerea triburilor geto-dacice
Filipciuc, pref. George Bodea, Câmpulung Moldovenesc,
prin putere militară și prin credința nouă propo-
2012. Traduceri: Walther Nowotny, Eu scriu împotriva
lupilor, Iași, 1980. văduită de preotul Deceneu. Izbitoare sunt asemă-
nările pe care autorul încearcă să le întrețese între
Repere bibliografice: Georgeta Horodincă, „Valea Fieru-
lui”, RMB, 1954, 2881; Mihai Gafița, Oameni care nu se
cultul lui Zamolxe, văzut ca o nouă religie ce de-
frâng, GL, 1954, 7; Gabriel Dimisianu, O imagine simp- tronează vechile credințe în preoții magi, și crești-
lificatoare, GL, 1959, 39; Paul Georgescu, „În munții de nism, recurgând forțat la o astfel de contaminare
miază-noapte”, GL, 1960, 7; Nicolae Baltag, „Buchet în pentru a sugera, de fapt, că dacismul conține in
august”, CNT, 1965, 32; Adriana Iliescu, „Camera 210”, nuce un proiect identitar fundamentat pe religia
Vicol Dicționarul general al literaturii române 750
creștină. Povestirea valorifică și elemente de at- din zbucium, Chișinău, 2001; Viziune ontică și artă poe-
mosferă dintr‑o recuzită cu intenții ce țin de mitic: tică în proza românească – Mihail Sadoveanu, Chișinău,
sunt înfățișate scene cu tineri daci care sar peste su- 2003; Sadoveniana. Studii și cercetări, Chișinău, 2005;
Sadoveniana. Sinteze critice, Chișinău, 2008.
lițele înfipte în pământ, bacante ce dansează în vii
și îmblânzesc puii de șerpi, tineri ce îmbrățișează Repere bibliografice: Nicolae Bătrânu, Evocând istoria,
LA, 1990, 27; Aurel Ciocanu, Lupul din noi, LA, 1991, 31;
moartea pentru a ajunge la Zamolxe etc. Dumitru
Lucian Chișu, Istorie și aventură, L, 1994, 11–18; [Dragoș
Micu semnala și alte caracteristici ale scriitorului: Ion Vicol], LA, 1995, 12 (grupaj special); Viorel Dinescu,
„simțul concretului, al situațiilor, al amănuntului „Cornul de Aur”, LRC, 1996, 1; Cimpoi, Ist. lit. Basara-
expresiv al limbii”. Romanul Cornul de aur (1994) bia, 248–249; Ion Rotaru, Interpretarea lui Mihail Sa-
recurge, de asemenea, la interferența planurilor și doveanu între metoda sainte-beuviană și călinesciană,
registrelor: acțiunea, care se desfășoară în a doua „Athenaeum”, 2005, 1–2; Dicț. Chișinău, 568–570. Mr.M.
jumătate a secolului al XIX-lea, vine în atingere cu
epocile precreștine, prin ivirea zeului Dionisos, ro-
mancierul insistând din nou asupra sincretismului
creștinismului cu credințele păgâne. Firul epic ur-
mărește descoperirea vinului de viață lungă, primit
în dar de la Dionisos și având proprietăți tauma-
turgice. V. afirmă, bombastic, că „istoria neamu-
lui românesc este istoria viței de vie”, că românii
sunt „cel mai dionisiac popor din lume” și caută
în mitul dionisiac o nouă memorie fondatoare. VICOL, Sterian
Temele provin, printr-un salt temporal, din imagi- (9.V.1943, Țuțcani,
narul pașoptist, istoria neamului, trecutul, mituri- j. Vaslui), poet.
le întemeietoare rezonând cu scrierile secolului al
XIX-lea. Din punct de vedere narativ, romanul își Este fiul Ilincăi (n. Racoviță) și al lui Dumitru Vicol,
asumă o recondiționare a tehnicilor tradiționale. țărani. Urmează Liceul Pedagogic din Galați (1958–
În pofida construcției romanești precare, și aici se 1963) și Facultatea de Filologie a Universității din
distinge intuiția scriitorului de a construi atmosfe- București (1969–1972). A lucrat ca profesor, redac-
ra (de exemplu, descrierea vechilor bâlciuri de la tor în presa culturală și ca activist cultural. Este
fondator, redactor-șef adjunct și din 2000 redac-
Botoșani și Moghilău). Nuvelele și povestirile din
tor-șef al revistei gălățene „Porto-Franco”. A debu-
Hoții Prutului (1991) configurează alt spațiu cu re-
tat în 1968 la „Amfiteatru” și a mai colaborat la
zonanțe mitice, satul Boura de pe malul Prutului în
„Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Luceafărul”, „Ro-
vremea colhozului, scriitorul vizând însă, prin re-
mânia literară”, „Poesis”, „Bucovina literară”, „To-
cursul la legendă, povestire, basm și etos popular,
mis”, „Contemporanul”, „Dacia literară”, „Cronica”,
o recuperare a memoriei locului. V. mai publică o
„Poezia”, „Timpul” ș.a. Prima carte, Harfele grâului,
serie de studii privind opera lui Mihail Sadoveanu
i‑a apărut în 1976. Președinte al Societății Scriitori-
– Sadoveanu sau Miracolul sufletului românesc
lor „C. Negri” din Galați, a organizat între altele fes-
(1997), Mihail Sadoveanu sau Viziunea româneas-
tivalurile „Costache Conachi”, „Grigore Hagiu”,
că asupra lumii (2000), Viziune ontică și artă poeti-
„Hortensia Papadat-Bengescu”. A fost distins cu
că în proza românească – Mihail Sadoveanu (2003),
Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldo-
urmate, în 2005 și în 2008, de două antologii ale
va (2002) și cu premiul filialei Iaşi a Uniunii Scriito-
studiilor referitoare la marele prozator.
rilor din România (2012).
SCRIERI: Vânătoarea de bouri sau Descălecarea Ţării Sub semnul neotradiționalismului de factură
Moldovei, Chișinău, 1990; ed. Chișinău, 2009; Ehove, Bu-
șaptezecistă, V. exaltă sentimentul existenței în na-
rebista!, Chișinău, 1990; Hoții Prutului, Chișinău, 1991;
tură și în istorie într-o dispoziție optimistă, jubila-
Răzbunarea lui Nero, Galați, 1993; Cornul de Aur, Chiși-
nău, 1994; Țara cu viță-de-vie, postfață Dumitru Micu, torie. Natura, freamătul peisajului agrest, germina-
Chișinău, 1996; Sadoveanu sau Miracolul sufletului ro- ția vegetalului sunt învestite ca miracol și conecta-
mânesc, Chișinău, 1997; Mihail Sadoveanu sau Viziunea te la noimele omenescului. V. arborează nu o dată
românească asupra lumii, Chișinău, 2000; Răbufnirea un patriotism și un ruralism programatic. Textele
751 Dicționarul general al literaturii române Victoria
sunt colorate de imagini în maniera lui Lucian Bla- diferite: un mic roman autobiografic, însemnări cu
ga („Pârâul miroase-a trup de ursoaică/ Umblând aspect aforistic, notaţii diverse, pagini de jurnal,
cu puii în amurg”), adesea trecute în tablouri rever- confesiuni), dar şi poeme, articulându-se într-un
berând sugestiv („În cumpăna nopții/satul ținând fel de autoportret al autorului. Temele, subiectele,
luna în gura câinilor,/ când ultimul cocor/brăzdea- modalităţile de exprimare, țintele contemplării, ale
ză câmpia difuză,/ peste arborii plângători ai ape- meditaţiei sunt cele cunoscute din cărțile anterioa-
lor,/ se aud – și eu aud – toate căruțele Moldovei;/ re. A reținut atenţia, în special, romanul autobio-
De la Dunăre urcă, prin grâul țării/ și altele, și altele grafic Râpa Zbancului care, de fapt, nu expune (li-
dinaintea lor,/ sună pământul dinăuntru/ și dina- teraturizând-o) biografia autorului, ci resuscitează
fara caselor…”. Nu e un ruralism decorativ, conven- atmosfera şi dramatismul înfruntărilor din lumea
țional-feeric ori un paseism inert, de o duioșie mi- satului în vremea copilăriei acestuia, uneori în to-
noră; poetul celebrează satul și rânduielile sale, dar nuri şi imagini care – deşi V. nu cultivă propriu-zis
în imagini mai degrabă stranii, armonios-bizare și fantasticul sau fabulosul – pot aminti, ici şi colo,
difuz incomode cuprinse vag de o angoasă domo- de scrisul clasicizaţilor Ştefan Bănulescu şi Fănuş
lită în fața „marii treceri”. Încă din primul volum își Neagu sau al mai tânărului Bogdan Popescu.
face loc tema dezrădăcinării, revizitată și pe coor- SCRIERI: Harfele grâului, București, 1976; Corabia se-
donatele propriei biografii: „Și stâlp și mire, sicriu și minței, București, 1978; Edena, Iași, 1981; Vânătoare noc-
lemn de plug,/ Apasă pe o parte dealul în surpare,/ turnă, București, 1981; Sigiliul grădinii, București, 1983;
Prin lacrima izvorului eu fug/ Cu rădăcina casei în Lacrima învingătorului, Iași, 1984; Repausul focului,
București, 1985; Vindecare în păcat, postfață Constantin
spinare”. Apetența pentru scrutarea aleanului dez-
Trandafir, Galați, 1991; Daimonia – ființa poeziei, Galați,
rădăcinării e legitimă, fiindcă poeme notabile sunt 1995; Sunt putred de tine, București, 1998; Domnișoara
tocmai cele care circumscriu lumea postrurală și Cucută, București, 2001; Clipa tăind subțire hohotul ză-
precar-urbană, tratată prin restituirea atmosferei și pezii, Iași, 2003; Norul și inima, Iași, 2006; Memoria lui
a stărilor sufletești (neliniște, provizorat, marasm, Femios, I–II, Iași, 2011–2012.
frustrări, tensiuni și tânjiri mocnite), cu un fel spe- Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, II, 134–135;
cial de neosămănătorism, rezerva față de ipostaze- Radu G. Țeposu, „Corabia seminței”, RL, 1980, 1; Con-
le declasate ale urbanului fiind exprimată moder- stantin Trandafir, [Sterian Vicol], ST, 1980, 1, ST, 1982, 2,
nist. Producția lui V. nu se reduce însă la această te- 1986, 12, T, 1981, 10, 1985, 8, CNT, 1993, 18, VR, 2005, 1–2;
matică și la paradoxul – aparent – iscat de ilustrarea Nicolae Turtureanu, Despre o anume corabie, ATN, 1981,
3; Emil Nicolae, „Edena”, CL, 1981, 12; Piru, Debuturi,
ei: sunt transfigurate, în decupaje ce au cuprinderi
212–213; Constantin Pricop, „Sigiliul grădinii”, CL, 1983,
variabile, centre de focalizare tematică obișnuite 8; Regman, Nu numai, 247–248; Mircea Popa, Vină și is-
în poezia modernistă: copiii, casa, locuirea, deve- pășire, TR, 1991, 34; Adrian Suciu, „Vindecare în păcat”,
nirea, nostalgia rădăcinilor ancestrale, interogația ST, 1991, 9; Ulici, Lit. rom., I, 242–243; George Bădărău,
metafizică, contemplația existențială, deliberarea Metamorfozele poeziei de notație, CL, 2000, 3; Vasile, Poe-
lăuntrică, celebrarea femeii și erotismul, abordat, zia, 298–299; Liviu Grăsoiu, Trăirea paroxistică, LCF, 2003,
în versurile mai vechi, într-o modalitate care îmbi- 2; Cimpoi, Critice, IV, 224–227; Cristian Livescu, Un poet
nă fervoarea mistuitoare cu reticența aluziv-senti- al trăirilor naturale: Sterian Vicol, CL, 2008, 4; Constantin
Dram, Memoria insidioasă, CL, 2012, 5; Virgil Nistru Ţigă-
mentală, iar în cele mai recente în chip mai explicit
nuş, Culoarea solistă a idealului – glose la volumul „Me-
și viguros, recurgând la o simbolistică fără ambi- moria lui Femios” de Sterian Vicol, „Plus”, 2012, 5–8. N.Br.
guități și la o imagerie frapantă. Se poate observa
la V. o continuă, deși nu spectaculoasă, ajustare și VICTORIA, cotidian apărut la București din 20 oc-
concentrare a temelor, o amendare subtilă a ma- tombrie 1944 până la 28 martie 1946, având sub-
nierei, o optimizare a expresiei, care, după cum au titlul „Ziar de informație și comentariu critic”. Di-
remarcat criticii, câștigă în profunzime și acurate- rector: N.D. Cocea; redactor-șef: George Ivașcu (de
țe. Volumelor de versuri apărute de-a lungul a mai la 19 aprilie 1945); redactor: Geo Dumitrescu. Este
mult de trei decenii şi jumătate de prezenţă edito- una dintre cele mai importante publicații care se
rială li s-au adăugat, în 2011 şi 2012, două tomuri înscriu în linia ideologică a stângii postbelice. Mi-
editate sub titlul Memoria lui Femios. Sunt volu- litează pentru literatura „nouă”, exprimându-și în-
me miscelanee, reunind texte în proză (de facturi crederea că „exploatarea omului de către om pare
Victoria Dicționarul general al literaturii române 752
pagina a doua, intitulată generic „Cultura și viața”,
cei mai activi sunt Ion Caraion, Scarlat Callimachi,
G. Talaz, George Mărgărit, Artur Maria Arsene, Sil-
vian Iosifescu, Eugen Jebeleanu, Dan Faur, Sergiu
Filerot, Ion Frunzetti, Horia Liman, Vladimir Colin
(care debutează aici sub pseudonimul Ștefan Co-
lin), Al. Piru, N. Steinhardt, Vera Călin. Se traduce
multă literatură sovietică (Ilya Ehrenburg, Iosif Ut-
kin), este popularizată literatura lui Petőfi Sándor
și Ady Endre, alături de aceea a rezistenței franceze.
N. Steinhardt deține o rubrică de comentarii despre
scriitori străini (Franz Werfel, Edgar Wallace, Ste-
fan Zweig, Jean Giraudoux, Henry de Montherlant,
Jean Cocteau, Romain Rolland), iar V. Em. Galan
asigură rubrica intitulată „Carnet”. Foarte activ este
și Geo Bogza, care publică reportaje, proză, însem-
nări. Cu versuri sunt prezenți Magda Isanos, Dan
Faur, Ion Sofia Manolescu, Cicerone Theodorescu,
A. Toma, Al. Lungu, Victor Torynopol, Ben Corla-
ciu, Emil Dorian, Constantin Mihail, proză mai dă
în sfârșit că începe să apună”. Pe plan politic sunt Eusebiu Camilar (Vârșele – episod inedit), iar cu
acuzate vechile partide (N.D. Cocea, Panica lor...), articole politice figurează Mihail Sadoveanu (Biru-
dar și intelectualii care „nu și-au făcut datoria de ința soarelui nou), Gala Galaction (Interpretul celor
a lumina masele mari” (C.I. Parhon, Vina intelec- mulți), Ion Biberi, Henry Wald, Al. Dimitriu-Pău-
tualilor). La 25 septembrie 1945 V. devine organul șești, Petre Constantinescu-Iași. În V. Ion Frunzetti
Partidului Național Popular, N.D. Cocea semnând scrie cronici de artă, Valentin Silvestru cronici tea-
împreună cu șaptezeci de intelectuali un memoriu trale ș.a., Dan Petrașincu face procesul gândiris-
prin care își declară sprijinul față de politica nou- mului. Articole speciale sunt dedicate lui Mihail
lui guvern, și începe să publice numeroase mate- Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mihail Sebastian, se
riale propagandistice la rubricile „Cultura și viața”, iau interviuri lui Mihai Beniuc, Eusebiu Camilar,
„Colțul poeților tineri”, „Cronica teatrală”, „Cronica Radu Boureanu, Ion Biberi. Mai colaborează Per-
literară”. Orientarea ziarului este dată de articolele pessicius, Petru Dumitriu, Paul Georgescu, Emil
semnate de N.D. Cocea, Mihai Beniuc (Funcțiunea Manu, Pericle Martinescu, Marin Sârbulescu, Al.
socială a scriitorului), George Ivașcu, Silvian Iosi- A. Philippide, Petru Comarnescu, B. Elvin. M.Pp.
fescu (Elitele intelectuale), Eugen Jebeleanu (7 No-
iembrie și cultura luptătoare), Zaharia Stancu. Un VICTORIA TUTUROR ROMÂNILOR, revistă apă-
loc aparte îl ocupă analizele privitoare la „demo- rută la București, lunar, de la 7 mai 1919 până în
cratizarea” vieții social-politice și la reorganizarea septembrie 1924, din ianuarie 1926 până în august
Societății Scriitorilor Români (Dan Petrașincu, Par- 1928 și din octombrie 1929 până la 1 noiembrie
ticiparea directă a scriitorilor, Unde n-au dreptate 1930. Proiectată ca ziar cotidian cu titlul și subtitlul
idealiștii noștri, Al. Piru, SSR se purifică, Epurație la „Capul. Organ social, politic, economic, literar al
SSR: Radu Gyr etc.). Modelul sovietic devine și aici tuturor românilor”, așa cum declară în primul nu-
o dogmă greu de clătinat (Geo Dumitrescu, Viața măr locotenent colonelul (în retragere) Alexandru
și munca scriitorului sovietic, Școala sovietică, Ti- Vasilescu-Lascar, director și proprietar („Sub acest
neretul progresist, Ben Corlaciu, Poetul Iosif Utkin titlu am dorit să dau la iveală un ziar al românilor
și rostul scriitorilor), iar ideologia marxist-leninistă de pretutindeni…”), publicația a fost constrân-
e „far călăuzitor”, Geo Dumitrescu declarându-și, să să se transforme în revistă. Titulatura inițială a
și sub pseudonimul Vladimir Ierunca, convingerea suferit mai multe modificări, până când, din „Vic-
că „Europa primește două bunuri peste care nu se toria. Revistă a tuturor românilor” (nr. 2), în sep-
poate trece: spiritul lui Lenin și voința lui Stalin”. La tembrie–octombrie 1922 s‑a decis pentru „Victoria
753 Dicționarul general al literaturii române Vidrașcu
tuturor românilor”. Componența redacției nu este marilor bătălii, că atunci n‑ar mai fi scris «lupta»,
specificată, dar se menționează răspunderea unui ci «luptele» […]. Or fi mai artistic descrise la alții, o
comitet în care, responsabil al cronicii teatrale este fi mai frumos stilul d‑lui Sadoveanu din „lupta de
Const. Rîuleț (din septembrie 1921), al cronicii ar- la Mărășești», eu însă, care nu mă pricep într‑ale
tistice Horațiu Dimitriu (tot din septembrie 1921) literaturii, nu m‑a răbdat inima să nu pun pe hâr-
și redactori Al. Soare (decembrie 1922 – februarie tie ceea ce văzui pe acolo așa cum au fost lucrurile,
1923), N. Patraulea (mai –iunie 1924). Coordonată nu cum le‑a văzut marele prozator, care pe vremea
redacțional de un grup de militari condus de A. Va- aceea stătea la Iași.” Directorul Al. Vasilescu-Lascar,
silescu-Lascar, V. și‑a constituit un cerc de colabo- autor de versificări modeste, de epigrame anoste și
ratori relativ redus. Între aceștia nelipsit este Victor însăilări prozastice, disimulat uneori sub iscălituri-
Eftimiu – autor de poezii (Crizanteme, Și se făcu le Delaputna, De la Milcov, Rascal, A.V.L., Misaval,
lumină), cugetări, nuvele (Spre țară nouă), poves- este și el un condei neobosit, semnând aproape nu-
tiri (Bandiții Pindului, despre obiceiurile bandelor măr de număr în paginile revistei, poate și în efor-
de tâlhari turci ce cutreierau munții Macedoniei tul ambițios de a ține în viață această tipăritură me-
jefuind și omorând), snoave (Înțeleptul hoge Nas- diocră, nu doar din veleități de scriitor. Întâmplă-
tratin), de asemenea figurează în sumar Al. T. Sta- tor mai apare câte o tentativă de coagulare a unor
matiad, poet recent laureat de Academia Română idei într‑un articol (Cont. Nutzescu, Pseudonimul),
pentru placheta de inspirație religioasă Pe drumul în însemnări pe marginea unor chestiuni politice,
Damascului, din care se reiau poeme și aici, alături sociale, în sumarele informații culturale etc., ce nu
de traduceri din poezia lui Maeterlinck, din Baude- depășesc nivelul unui bavardaj de cafenea. Alți co-
laire (aforisme, reflecții estetice) și Oscar Wilde (pa- laboratori: C. Ignătescu, Tiberiu Crudu, Angelo Na-
rabola creștină Binefăcătorul). Din versurile lui Th. varello, Petru T. Gâdei, Gr. Vêja, San Marino (M.G.
M. Stoenescu se reproduc piese de un lirism pate- Samarineanu), I. Brumărel (I. Jivi‑Bănățeanul),
tic, minate de naivități, de gesticulație romantică Stan Palanka, Th. D. Speranția, Jean de Lerésty,
fastidioasă, indicate ca postume, dar mai ales un șir Ella Lys (Dimitrie Nanu), I. Ștefanovici‑Svensk. R.P.
intitulat Țepi, anunțat ca aparținând unei iminente VIDRAȘCU, Feodosie (11.I.1929, Milești–Lăpușna
tipăriri în volum. Versuri grandilocvente, pline de – 30.I.2010, Moscova), prozator, traducător, publi-
prețiozități și platitudini, semnează Nikita Mace- cist. Este fiul lui Constantin Vidrașcu, țăran. După
donski, unele dedicate tatălui său (Salonul). Se re- absolvirea școlii medii din satul natal este ales se-
marcă pentru un răstimp aproape concomitența în cretar al Comitetului raional al Comsomolului din
pagini a fraților Vasile și Ion Al-George, acesta din comuna Izvorani. De aici trece în Redacția gazetei
urmă ceva mai prolific (cu poemul Infernul și cu politice a Stațiunii de Mașini și Tractoare Kotovsk,
Tribunul, proză pe motivul miles gloriosus). Facile unde debutează, în 1948, cu câteva schițe și poves-
sunt versificările lui Alex. Obedenaru, madrigalu- tiri. Termină Școala Republicană de Partid și sec-
rile lui George I. Stratulat, A. Mândru, Const. Nut- ția de jurnalistică de pe lângă Școala Superioară
zescu, Iustin Ilieșiu. Proza, de regulă nedepășind de Partid din Moscova (1957). Un timp lucrează,
un sămănătorism întârziat, e reprezentată de tex- la Chișinău, la Comitetul Central al Partidului Co-
tele lui Al. Cazaban (La umbra unui car, Esmerald munist din RSS Moldovenească, din 1957 până în
Căciulesco, nuvelă de război), N. Popa (Talismanul, 1962 este președinte al Comitetului de Stat pentru
Clipe senine) și ale lui I. Dragoslav, care publică în Radiodifuziune și Televiziune al RSS Moldovenești,
V.r. o amintire de participant direct la război, in- ulterior este corespondent special la București al
titulată Luptele de la Mărășești. 28 iulie – 6 august ziarului „Pravda” (1965–1970), secretar respon-
1917, însoțită de un surprinzător denunț la adresa sabil (din 1970) și redactor-șef adjunct (din 1982)
mentorului și protectorului său Mihail Sadoveanu, al revistei „Novâi Mir” din Moscova, unde se și
acuzat că a compus o povestire pe același subiect, stabilește.
dar din… fotoliu. Iată notița acuzatoare: „O descri- În primul său roman, Prin vâltoare (1956), ca și
ere a «luptei» de la Mărășești am citit la dl Mihail în romanul-cronică Răcoarea brazdelor (1961), V.
Sadoveanu, scriitor de talent și cu reputație; pă- abordează din perspectiva realismului socialist as-
cat că domnia‑sa nu a fost la fața locului în timpul pecte ale satului din stânga Prutului înainte și după
Vieaţa Dicționarul general al literaturii române 754
1944. Pe strada trandafirilor (1974) are ca subiect
construirea Centrului de Televiziune din Chiși-
nău, iar amplul roman-reportaj Cheiurile speran-
ței (1982), scris în limba rusă, construirea uzinelor
de automobile de pe râul Kama, protagoniști fiind
câțiva muncitori și ingineri conaționali. Povestirile
și schițele, ca și publicistica, V. și le-a adunat parțial
în culegeri. În 1962, la Teatrul „A. S. Pușkin” din Chi-
șinău, i s-a jucat piesa Două vieți și a treia, difuzată
și la radio. La Moscova, în colecția „Viața oamenilor
celebri”, i s-au editat în limba rusă biografiile Petru
Groza (1976), Tudor Arghezi (1980) și Gheorghe Ghe-
orghiu-Dej (1986). V. este și traducător din A.S. Ma-
karenko (Steaguri pe turnuri), Vanda Vasilevskaia
(Ard râurile), Ivan Vazov, Rabindranath Tagore ș.a.
SCRIERI: Prin vâltoare, Chișinău, 1956; Ecouri, Chiși-
nău, 1958; ed. Chișinău, 1968; Azi alte clopote bat, Chi- atmosfera literară a epocii, caracterizată, cu exa-
șinău, 1959; Răcoarea brazdelor, Chișinău, 1961; Mărți- gerare, printr-o luptă înverșunată, nejustificată și
șor, Chișinău, 1962; În centrul Rusiei, Chișinău, 1974; Pe
neleală între scriitori, prin aservirea literaturii față
strada trandafirilor, Chișinău, 1974; Dă și altuia lumină
de politică. V. mai intenționa să urmărească „mani-
din lumina pe care-o ai, Chișinău, 1976; Petru Groza,
Moscova, 1976; Tudor Arghezi, Moscova, 1980; Naberej- festarea spiritului românesc în știință, în artă, în re-
nâie nadejdî, Moscova, 1982; Gheorghe Gheorghiu-Dej, forme, în tot ce poate da un caracter mai deosebit
Moscova, 1986; Popasuri la răspântii, Chișinău, 1988; forței și activității noastre naționale” și să „supună
Rumânskaia rapsodia, Moscova, 1988. Traduceri: A.S. judecății” partea de ridicol a vieții. Programul este
Makarenko, Steaguri pe turnuri, Chișinău, 1954; Ivan completat de un articol al lui Delavrancea, Cultul
Vazov, Sub jug, Chișinău, 1955; Vanda Vasilevskaia, Ard celor mici, în care sunt elogiați eroii uitați, necu-
râurile, Chișinău, 1957. noscuți, umilii care fac istoria. Chiar din prime-
Repere bibliografice: A. Cândea, „Prin vâltoare”, „Mol- le numere se întrevăd câteva atitudini definitorii:
dova socialistă”, 1956, 31 iulie; Petru Comarovschi, tendința moralizatoare, susținerea unui ideal etic
Feodosie Vidrașcu, în Profiluri, 109–113; Vasile Coro- de iubire universală și o ideologie sentimentală
ban, Romanul moldovenesc contemporan, Chișinău,
(ulterior omniprezentă în literatura de aici). Vlahu-
1974, 182–269; Mihai Cimpoi, Cronica unui gigant,
ță vorbește despre „familia artiștilor”, respinge, în
„Moldova socialistă”, 1985, 185; Ion Constantin Cioba-
nu, Modelări artistice, Chișinău, 1986, 64–71; Cimpoi, dispută cu B.P. Hasdeu, critica ce poate lua forma
Ist. lit. Basarabia, 216; Dicț. Chișinău, 570–571. Vl.C. de răfuială (Zacherlina d-lui Hasdeu), se declară
împotriva scandalului și a mahalagismului în lite-
VIEAŢA, revistă apărută la București, săptămânal, ratură. Programul nu a fost totdeauna respectat,
de la 28 noiembrie 1893 până la 28 ianuarie 1896, și V. a întreținut dispute de lungă durată, trădând
cu întreruperi: nu a ieșit între 26 iunie și 18 sep- nu o dată răbufniri personale, complexe, confuzii.
tembrie 1894, 25 iunie și 17 septembrie 1895, între A polemizat cu B.P. Hasdeu, I.L. Caragiale, C. Do-
24 decembrie 1895 și 21 ianuarie 1896. În primul brogeanu-Gherea, Constantin Mille, A.D. Xenopol,
an s-a aflat sub direcția lui Al. Vlahuță și a lui Al- Anton Bacalbașa, a combătut arta socialistă (prin
ceu Urechia, din primăvara lui 1895 conducerea pana câtorva, între care Ion Gorun și D. Nanu –
revenindu-i în întregime lui Vlahuță. Au colaborat Meșterul Manole), s-a războit cu Nicolae Petrașcu,
B. Delavrancea, George Coșbuc, O. Carp, I.N. Ro- cu convorbiriști, cu Anghel Demetriescu, Raicu
man, St. O. Iosif, Radu D. Rosetti, Constanța Hodoș, Ionescu-Rion, Mihail Dragomirescu, G. Ibrăileanu,
Ion Gorun, Ion Găvănescul, Dem. Moldoveanu, George Coșbuc. Atitudinea ei a fost totuși deseori
George Murnu. Publicația își propunea – artico- ezitantă. Vlahuță recunoaște talentul lui Coșbuc,
lul-program Două vorbe..., nesemnat, îi aparține dar este gata să accepte acuzația de plagiat lansată
lui Al. Vlahuță – să impună un climat sănătos în de Gr. N. Lazu, îi creionează un portret elogios lui
755 Dicționarul general al literaturii române Vieaţa
Gherea subliniindu-i meritele de estetician, dar îi subiectul multor schițe: Vlahuță, În străini, Ion Go-
cere să-și lămurească poziția față de tinerii lui dis- run, Moștenirea lui Panait, Constanța Hodoș, Jane-
cipoli, care nu se dăduseră înapoi de la falsuri, atri- ta, Trei surori. Vlahuță cere, cu o formulă ce va fi
buire de afirmații etc. Distanțarea de opiniile lui vehiculată și de programul poporanist, o literatură
Gherea e vizibilă și într-o formulare a lui Vlahuță, de „documente omenești” (Un nou ziar). Comu-
care refuză ipostaza de „artist toboșar al partidu- nă e înduioșarea – Delavrancea, Micuții, Vlahuță,
lui”, susținută de critic. Junimiștii (în cercul căro- Mama, Ion Gorun, Crăciunul la proletari. Câteva
ra Vlahuță nu era apreciat) sunt ironizați (Un grav scrieri, răzlețe, se opresc asupra imaginii muncito-
bolnav, Convorbirile), răspunderea pentru soarta rului din uzină (Vasile Pop, Din fabrică: Petre Ca-
nefericită a lui M. Eminescu e pusă în seama Juni- zangiul, George Murnu, Proletari). Pe de altă par-
mii, care i-ar fi susținut înclinația către pesimismul te, Vlahuță creionează satiric figuri parazitare ale
schopenhauerian. Junimea e acuzată de lipsă de epocii, Alceu Urechia (sub pseudonimul Iodoform)
interes în problema Ardealului și pentru „frații de consemnează evenimente ori aspecte ale vieții
dincolo”. Memoria lui Eminescu era scumpă redac- politice și culturale surprinse în latura lor ridicolă
torilor. Plivitor (un pseudonim al lui Vlahuță, sem- (satira alunecând deseori spre gluma ieftină), de-
nificativ pentru atitudinea periodicului) îl acuză de formate caricatural (Ghiveci săptămânal). Fără a
lipsă de pietate pe N. Petrașcu, autor al unui studiu o recunoaște principial, V. a cultivat astfel o litera-
critic asupra poetului, și se răfuiește cu Aron Den- tură de atitudine antiburgheză, cu accente presă-
sușianu, care caracterizase arta eminesciană ca mănătoriste, care sub raport artistic suferă adesea
„literatură bolnavă”. O „schiță” a lui Caragiale din de facilitate. În primul rând proza lui Vlahuță nu
„Vatra”, interpretată de Vlahuță ca o denigrare a ță- se poate salva de schematism, sentimentalism, de
ranului, provoacă un schimb aspru de replici între accente melodramatice sau moralizatoare. Meritul
cei doi scriitori. Gr. G. Tocilescu, Anton Bacalbașa revistei este însă de a-l fi impus ca scriitor pe St. O.
sunt acuzați de plagiat. Revista a susținut o polemi- Iosif, care își publică în V. atât versurile de început,
că de lungă durată în jurul artei cu tendință, decla- cât și traduceri din Heine și din Petӧfi. Cu o poezie
rând război întregii arte socialiste. Când, în 1893, tălmăcită din scriitorul german, Întoarcerea acasă,
este anunțată conferința Artă pentru artă a lui An- își face debutul în 1896 C. Sandu-Aldea. Altă pre-
ton Bacalbașa, Vlahuță își exprimă neîncrederea zență din V. este tânărul publicist ardelean Ion Go-
în posibilitatea de existență a unei arte dirijate, run, care își va lega ulterior numele de publicațiile
cu tendință. La riposta violentă a socialiștilor, ur- sămănătoriste, ca și Constanța Hodoș, Vasile Pop,
mează o serie de articole în jurul noțiunii (Curentul C. Sandu-Aldea. Lui Duiliu Zamfirescu îi apare idila
socialist și literatura noastră, Sectari?, Arta socia- Culcate-s romanițe, iar lui Coșbuc poeziile Vântoa-
listă, Supărarea socialiștilor), dar și atacuri care nu sele și Ispita, se tipăresc versuri postume ale lui Ion
pot fi asimilate unei controverse literare: Interviul Păun-Picio. Exceptând un lung și monoton studiu
d-lui T. Meț (Tony Bacalbașa), Mille și „Mielul suga- al lui Ion Gorun despre Grigore Alexandrescu, pre-
tiv”, Din silogismele d-lui C. Vraja. Pentru Vlahuță ocupările de istorie literară și de critică sunt ca și
arta are drept scop frumosul în sine, artistului i se inexistente. Cunoscută mai ales datorită polemi-
cere doar să fie sincer și să se supună complexi- cii cu publicațiile socialiste, dar bucurându-se de
tății vieții, iar tendința e înțeleasă ca aservire față popularitate în rândul tinerilor debutanți în lite-
de un partid. Foarte sensibil la ideea de libertate a ratură, față de care avea o atitudine binevoitoare,
creației, Vlahuță se arată îngrijorat de posibilitatea V. interesează sub raport istorico-literar și prin
aplicării unor directive în domeniul artei. Proza lui tendințele presămănătoriste din paginile sale. S.C.
Vlahuță din V. dă tonul unei literaturi încărcate de VIEAȚA NOUĂ, revistă apărută la București, bilu-
compasiune pentru năpăstuiții vieții: La arie, De la nar, între 1 februarie și 15 iunie 1898 și la 1 decem-
țară, Ion, în timp ce Amintiri din școală se opresc brie 1903; din iulie 1898 iese cu titlul „Carmen”. Pe
asupra suferințelor îndurate de copii nevinovați. frontispiciu apare ca „revistă pentru litere, arte și
Tot Vlahuță semnează nuvela „cu cheie” Marin Fă- științe” și, ulterior, ca „revistă enciclopedică”. Edi-
gureanu. Momente ale unor existențe nefericite, tată și condusă de Domenico Caselli, Aristide Can-
frânte, dezrădăcinate, lipsite de iubire formează tilli, Nicolae Țimiraș și I. Costin (Al. Cantilli), V.n.
este o publicație apropiată atât ca atitudine lite- numită „veche”, cea care subordona, restrângător,
rară, cât și în ceea ce privește cercul colaboratori- fenomenul artistic convingerilor politice, naționa-
lor de „Literatorul” lui Al. Macedonski. Cu articole lismului și sentimentalismului. În articolul-pro-
de critică literară și cu altele, mai cuprinzătoare, gram Rătăciri literare, Densusianu, filolog și folclo-
referitoare la starea culturii naționale, la rolul in- rist de o cuprindere totală și o înțelegere profundă
fluențelor străine, figurează Macedonski, N. Stroe a fondului popular, recomanda scriitorilor, cu o
(Nicolae Țimiraș), C. Rădulescu-Motru. Lui C. Do- convingere ce nu se va clinti în timp, să nu se
brogeanu-Gherea i se retipărește studiul Decăderea oprească la cunoașterea-copiere; acest datum in-
literaturii contimporane. Gabriel Donna și, proba- confundabil să fie antrenat într-o interpretare vie,
bil, Aristide Cantilli sunt autorii unor succinte pre- individualizată, „prefacere”, „formă nouă”, să dea
zentări bibliografice ale lui Alphonse C. Daudet, „înțeles mai adânc lucrurilor luate din popor”. Ală-
Leconte de Lisle, Émile Zola, Jean Richepin, Sully turi de Ovid Densusianu, sprijinind în intervențiile
Prudhomme sau ale lui Macedonski și B. Delavran- lor platforma-program a revistei, s-au aflat Pompi-
cea. Printre numeroșii poeți de la V.n. se numără Al. liu Eliade (Asupra unei direcții de azi, Versificație și
Macedonski, George Coșbuc, Mircea C. Demetria- logică), istoricul literar Petre V. Haneș (Cât ne inte-
de, Aristide Cantilli, Iuliu Cezar Săvescu, Al. Obe- resăm de literatura noastră), D. Caracostea, fostul
denaru, G.O. Gârbea, Al. Cantilli (sub semnătura I. său student și debutant în V.n. (Pentru cultura ar-
Costin), Dimitrie Nanu. Altă categorie este aceea a tistică în școală), Pompiliu Păltănea, atașat de pre-
începătorilor, pe care redacția i-a primit întotdeau- să pe lângă Ambasada României la Paris, ce debu-
na cu o deosebită înțelegere. Între ei se află Tudor tează tot aici (va da în 1914–1916 amplul studiu
Arghezi cu poemul în proză Senar și cu Versuri, Mi- Adevăr și legendă. Puncte din estetica nouă), poeții
hail Sadoveanu cu poezia Amurg, Ion Minulescu, Ion Minulescu, Eugeniu Sperantia, Jean Boniface
autor al unui sonet, Gr. Pișculescu (Gala Galaction) Hétrat, Șerban Bascovici, George Duma și, din cer-
cu Auroră mistică și Gabriel Donna, D. Karnabatt, cul „Literatorului”, Alexandru Gherghel, Al. T. Sta-
Iuliu Dragomirescu. În 1903 li se alătură G. Bacovia matiad, N. Davidescu, apoi I.M. Rașcu, încă elev,
cu trei poezii. Sadoveanu colaborează și cu poves- Dragoș Protopopescu, student al lui Ovid Densusi-
tiri (Dușman, Bine crescută, O frază nemerită), tri- anu, Emil Isac, Barbu Solacolu, Ion Pillat, George
mise de la Iași, și tot cu o scriere în proză, În flux, Bacovia, Agatha Grigorescu-Bacovia, tânărul B.
e prezent N.D. Cocea (sub pseudonimul Nelly). Fundoianu și, în anii războiului, Tudor Vianu, Per-
Nuvele mai dau D. Caselli, Alexandrina Mihăescu, pessicius, Constantin Narly (va debuta aici în 1918)
N. Gr. Mihăescu-Nigrim, Gh. Becescu-Silvan, G. ș.a. Arta era chemată de Ovid Densusianu să deslu-
Russe-Admirescu, D. Nanu. Manuscrisul Varvarei șească și să modeleze alt suflet, „sufletul modern”
Dobroselov de Dostoievski e tradus de D. Negreanu. (Critici și scriitori), și, întrucât opera nu e decât
Tălmăciri din Goethe, Herder, Lenau, Heine și „oglinda unei stări sufletești”, devine, prin aceasta,
Byron sunt semnate cu inițiale. D. Nanu transpune oglindă a timpului. Varietatea experienței, intensi-
Ochii morților de Sully Prudhomme, iar Ion Minu- ficarea ei odată cu rafinarea prin cultură a interio-
lescu, iscălind Mi, Nocturnă de Paul Bourget. R.Z. rității („cultivarea eului nostru”) sunt opuse inspi-
VIEAŢA NOUĂ, revistă apărută la București, bilu- rației rurale promovate de sămănătorism și popo-
nar, între 1 februarie 1905 și februarie 1925 (cu ranism, unilateralității ei reductive, echivalată –
unele întreruperi în timpul războiului). E o publi- polemic – cu primitivismul, plebeianismul, dile-
cație de cultură, având în prim-plan și un rol de tantismul și sărăcia artistică. „E o himeră să crezi că
inițiere în poezia modernă, al cărei promotor era, vom ajunge să trăim altă viață până ce nu vom
în viziunea lui Ovid Densusianu, conducătorul și porni ofensiva hotărâtă împotriva trecutului cu
teoreticianul revistei, curentul simbolist. V.n. va blestemate îndărătniciri”, va susține Densusianu și
milita, în descendența „Literatorului” lui Alexan- mai târziu, în 1933 (Ne vom dezmetici, când?). În
dru Macedonski (pe care chiar l-a suplinit în peri- virtutea unor atare abordări, V.n. s-a lansat în ata-
oada de întrerupere a apariției, 1905–1918), în nu- curi dure împotriva lui N. Iorga, G. Ibrăileanu și a
mele unei concepții lărgite privind trăirea și fru- „Vieții românești”. Titu Maiorescu și junimiștii erau
mosul în artă, pentru desprinderea de estetica repudiați pentru că s-ar fi erijat cu ostentație în
aveau cei de la care am moștenit numele” (Stilul
nostru, Simpatiile și antipatiile noastre). Deschide-
rea în fața „curentelor mari care au prefăcut lumea”,
datorie a actualității, nu poate urma decât calea
trasată de romanitatea noastră. Renașterea poetică
și artistică, în stare să facă distinct glasul românis-
mului, era întruchipată și conținută de simbolism,
mișcare căreia i se afirma caracterul „eminamente
latin”, capacitatea de a transforma „revizuind” și
îmbogățind gânduri și sentimente și calitatea de
artă pură – „idealism însuflețit de concepții moder-
ne” (Ovid Densusianu, Sufletul nou în poezie, Ideal
și îndemnuri), icoană a puterii „sintetice” a intelec-
tului (D. Caracostea, Pentru cultura artistică în
școală) și, în descendență mallarméeană, veșmânt
polisemantic al ideii (Pompiliu Păltănea, Adevăr și
legendă). Având curajul și forța de a se desface de
prejudecăți și de a pătrunde dincolo de concret,
simbolismul e văzut capabil să ajungă la tiparele
ultime: instinctul vital și conștiința universală și
absolută. Prin simbol și, fără să îl numească astfel,
prin arhetip, la fel ca în literaturile populare (de
aceea „puțin diferențiate”: Ovid Densusianu, Fol-
clorul – cum trebuie înțeles, Puriștii noștri în artă),
această „școală de emancipare artistică”, venind de
la elita intelectuală, crește pe un fond de universa-
litate (prin el putându-i-se acorda atributul, șocant
în context, de „artă democratică”) și de misticism.
salvatori ai limbii și literaturii, ca „singurii înțelegă- Simbolul e în centrul acestei percepții contradicto-
tori ai nevoilor noastre” (Ovid Densusianu, O le- rii: imagine sau formă sensibilă constituită de o
gendă literară, Hoardele pretoriene în literatură, Un parte, sentiment al infinitului și impulsii de rezo-
rol contestat al criticii, O minciună, două minciuni, nanță interioară, în continuă, bergsoniană, mișca-
Iluzii patriotice, Literatura de peste munți, Pompi- re, de cealaltă, iar în falia dintre ele șansa interpre-
liu Eliade, Sămănătorul de neghină). În timpul răz- tării multiple, asociative. Versul liber, abandonând
boiului, din motive politice, Densusianu s-a desoli- sonoritățile exterioare desfășurate de rimă, va fi
darizat și de Al. Macedonski. Tradiția recunoscută ecoul acestui ritm special, mulat pe spectacolul in-
de V.n. în cadru autohton era cea pașoptistă și cla- terior („Pasiunile noastre – veșnică acțiune – nesu-
sică. Însă, neabătut, orașul, Occidentul romanic și ferind lanțurile grele ale versului”, spune Pompiliu
simbolismul literar au fost ridicate la rangul de Păltănea) și cu aspirația spre „muzicalități strânse”,
athanor în care se pregătește transformarea omu- condensate (Ovid Densusianu, Versul liber și dez-
lui. Orașul, „mare de viață tumultuoasă, bizară, voltarea estetică a limbii literare). Și, dacă dezvoltă-
măreață” („și unde e viață mai multă, acolo e și po- rile teoretice din V.n. au fost bogate, tot atât de bo-
ezie”), se instituie ca emblemă a puterii biruitoare gat ilustrată a fost și inițiativa revistei de a îndruma,
în lupta cu natura (Dintr-un balcon). Sufletul latin, cum mărturisea directorul, pe calea ce face ca su-
cu darurile lui, numai el poate fi, pentru Densusia- fletul să cuprindă o lume întreagă (Ovid Densusia-
nu, sursa singurului model organic, viabil întrucât nu, Românismul nostru). Astfel, prin rubricile „Mo-
e în acord cu firea noastră, cu „dragostea pentru ce zaic”, „Cărți nouă”, „Din literaturile străine. Păreri
e senin și sobru, cultul pentru efectele de artă ce se asupra literaturii contemporane”, „Dintr-un bal-
impun prin noblețea și simplitatea lor, așa cum îl con”, „Din mișcarea intelectuală de la noi și în
străinătate”, prin conferințele V.n., inaugurate în Macedonski, care nu a publicat în V.n. (așa cum
1909 și prezentate rezumativ în revistă, ajung să fie nici Ovid Densusianu nu a publicat în noua serie a
receptați, puși în discuție și antrenați într-o largă „Literatorului”), este elogiat, la apariția volumului
panoramă a liricii noi precursori ai curentului Flori sacre, ca „închinător luminat” pentru „gându-
(Charles Baudelaire), simboliștii francezi (Paul Ver- rile mari” din Noaptea de decembrie. În mod para-
laine, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé, Jean doxal, s-au manifestat reticențe tocmai față de au-
Moréas, Gustave Kahn, Francis Vielé-Griffin, Henri tori care, prin complexitatea sintezei lor creatoare,
de Régnier), belgieni (Maurice Maeterlinck, Geor- depășesc orice afiliere, în esență ei rămânând mo-
ges Rodenbach, Émile Verhaeren), maghiari (Ady derni: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Al. A. Philippi-
Endre, Sigismond Kemény). Ovid Densusianu conde, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu,
sacră studii ori medalioane unor poeți pe care îi Liviu Rebreanu. Atmosfera de descoperire și de
prețuia, precum Henri de Régnier, campionul ver- participare la poezia și la suflul timpului a avut ca
sului liber, Charles van Lerberghe, reprezentând suport, în afara comentariului critic, traducerile.
„triumful simbolismului” în Belgia, Émile Verhae- Nu este ignorată lecția marii tradiții greco-romane,
ren, „cântărețul orașelor de astăzi”, Stuart Merrill, aflată în valoarea morală a tragediei la Sofocle, ana-
José Santos Chocano, un „Walt Whitman al Ameri- lizată de N. Bănescu, în traducerea lui D. Caracos-
cii spaniole”, ș.a. Interesează toate acele manifes- tea la Prometeu înlănțuit de Eschil, în pildele filo-
tări ale artelor și intelectului ce țin de spiritul mo- sofice ale lui Lucrețiu transcrise, după De rerum
dernității, în revistă apărând referiri, informații, natura, de Const. T. Stoika, în Satirele lui Horațiu,
note bibliografice privitoare la filosofii Friedrich tălmăcite de Al. T. Stamatiad. Se trece la Vita Nuova
Nietzsche și Henri Bergson, la esteticianul și socio- și Divina Commedia, capodoperele lui Dante, frag-
logul John Ruskin, la muzica lui Richard Wagner, mentar restituite de Ovid Densusianu, sub pseudo-
César Franck, Claude Debussy, iar în plastică la Au- nimul Ervin, folosit pentru a-și semna traducerile
guste Rodin, Gustave Moreau ș.a. Sunt menționați, și poezia, și de Mia Frollo, apoi pășind pe urme ro-
în linia rafinării și a diversificării experienței sim- mantice (Shelley transpus de Al. Gherghel, H.W.
boliste în lirica nouă, Gabriele D’Annunzio, expre- Longfellow cu Imnul nopții în versiunea lui Vintilă
sionistul Richard Dehmel, Rainer Maria Rilke și hi- V. Paraschivescu, Heinrich Heine tălmăcit de I.
eraticul Stefan George, suprarealiștii André Breton, Bentoiu și N. Budurescu), traducerile oprindu‑se la
Charles Cros, cum, din aceeași perspectivă, este scriitorii care premerg ori, pe anumite laturi ale
aproape condamnată teatralitatea futurismului lui operei lor, aderă la spiritul modernității. Încât,
F.T. Marinetti. În 1922–1923, într-o serie de eseuri după E.A. Poe (prezentat de Pompiliu Păltănea cu
consacrate direcției „fanteziste” a noii poezii, ro- poeme și cu nuvelele Portretul oval și Moartea ro-
manului și teatrului francez, Mia Frollo îi prezintă, șie) și Théophile Gautier (tradus și recenzat de N.
cu o înțelegere pe alocuri limitată, dar cu o bună Davidescu), Baudelaire se află în centrul interesu-
cunoaștere a epocii, pe Guillaume Apollinaire, Max lui, versurile sale fiind tălmăcite de Const. T. Stoika,
Jacob, Paul Valéry (poezie „ghețoasă”, detașată, sin- Titu Dinu, Al. Westfried, G.M. Răceanu, Leon Fera-
teză de mallarméism, simbolism și clasicism), îl ru, iar poemele în proză și cugetările transpuse de
compară pe Marcel Proust cu Honoré de Balzac (în Al.T. Stamatiad. Lui Maurice Rollinat îi traduce un
defavoarea celui dintâi, deși acesta e urmașul sim- poem George Duma, iar ermeticul Joséphin Péla-
boliștilor prin „legătura tainică a gesturilor cu viața dan intră în sumar cu tragedia Oedip și Sfinxul în
interioară și o nesfârșită sugerare de impresii”), în versiunea lui Const. T. Stoika. Odată cu tălmăcirile
teatru remarcă stilul prețios, dar elegant al lui Jean din V.n. ajung masiv la publicul românesc simbo-
Giraudoux, iar la Jean Cocteau evidențiază un li- liștii francezi: Paul Verlaine (prin Const. T. Stoika și
rism „pervertit” de modernism. Dar „revoluția sim- N. Davidescu), Villiers de L’Isle Adam (traduceri de
bolistă” era urmărită și în perimetrul românesc, N. Davidescu), Henri de Régnier (într-o versiune
punându-se în evidență, prin recenzii, contribuția realizată de B. Fundoianu, D. Zarafu și de N. Stă-
poeților Ștefan Petică, Ion Minulescu, Mihail Cru- nescu, care a tradus și din Albert Samain), Jules La-
ceanu, D. Anghel, Al. T. Stamatiad, George Bacovia forgue (G.M. Răceanu), Jean Moréas (Al. Westfried).
la conturarea imaginii ei de ansamblu. Alexandru Belgianului de expresie franceză Maurice
Maeterlinck i se publică drama Oaspetele nepoftit
în versiunea lui Al. T. Stamatiad. Pe de altă parte,
Dragoș Protopopescu traduce din misticul irlandez
William Butler Yeats și din G.B. Shaw, N. Davidescu
din estetul britanic Oscar Wilde, iar Victor Rath din
Rainer Maria Rilke. Nici celelalte spații ale moder-
nității nu sunt ignorate: în descendența spiritualis-
mului hindus e prezentat Rabindranath Tagore
(traduceri de Vincent), lirica spaniolă este ilustrată
prin Lope de Vega și Manuel Machado, literatura
nicaraguană prin Rubén Dario (transpuneri de Al.
Popescu-Telega), cea rusă prin A.P. Cehov (tălmăci-
re de Adhemar) și V.M. Garșin (traducere de I. Li-
cea), iar într-o conferință I.F. Buricescu se oprește
la elemente ale simbolismului din teatrul de idei al
dramaturgului danez Henrik Ibsen. Dacă în dome-
niul traducerilor V.n., întâlnindu-se cu „Literato-
rul”, parcurge experiența fecundă a descoperirii
noului, în poezie (proza era evitată ca fiind domi-
nată de principiul realității) se produce fenomenul
invers: de obnubilare a originalității pe făgașul asi- Ovid Densusianu
milării unui model dominant. Versurile de la V.n.
păstrează o puternică „ștanță” de grup, din masa acestei poezii ce îl explorează se încarcă de vetuste-
lor nu s-au putut elibera prea multe individualități. țe și de funerar. Este orașul vechi, gotic, la I.M.
Excepții fericite au fost Ion Minulescu, N. Davi- Rașcu, cetatea cufundată în ceața înserării sau în
descu, Tudor Vianu, George Bacovia, Ion Pillat, însă cea a morții, ca la Mihail Cruceanu, Seara în cetate,
fiecare a publicat puțin, urmându-și drumul pro- I.M. Rașcu, În sumbra cetate. Este, sălbatic, rece,
priu în afara revistei. Redundanța motivelor și a castelul de marmură ori castelul în ruină, aseme-
simbolurilor l-a făcut pe Dumitru Micu să sublinie- nea unui suflet prăbușit, sau palatul în care doar-
ze că poeții de aici se vor diferenția în funcție de me de veacuri o regină, imagine a stagnării interi-
rolul conferit decorului: „cadru” al emoției sau „în- oare (Eugeniu Sperantia, Mihail Cruceanu). Este
suși modul stării sufletești, al atmosferei interioa- noaptea cu reminiscențe din obscura, primordiala
re”. Când trăirea e autentică, pentru simboliști con- Nyx (la V.V. Paraschivescu, E. Sperantia, M. Cru-
cretul lui hic et nunc devine o scenă, o mască din- ceanu). Creaturi fabuloase și ambivalente, venind
colo de care domnește nevăzutul, misterul, absolu- din mit către o figurație asociativă a istoriei indivi-
tul – unica realitate către care ei țintesc. Cuvinte și duale, traversează scena: Sirenele (la Dragoș Proto-
imagini încărcate de fascinația analogiilor și punc- popescu, I.M. Rașcu, Tudor Vianu), Valpurgiile și
te de sprijin în transcenderea aparenței formează Sfinxul (la Dragoș Protopopescu), Valkyriile „care
în poezie rețele: creatorii le depășesc în căutarea aleg morții” (la Ervin, adică Ovid Densusianu în
sunetului plin al individualității, dar o lirică de postura de poet). Direct sau în expresie mitologică,
grup, cum a fost cea de la V.n., se construiește prin e un spațiu al inițierii (Dragoș Protopopescu, Sa-
ele. În afară de Bacovia, prea închis în obsesiile lui bat, Eleusis, Walpurgis, N. Davidescu, Rugă). Sau
pentru a adera la vreun program, poeții de aici, unul al dezolării – al obsesiei tanatice proiectate
prin Ovid Densusianu, își propun să impună la noi hiperbolic în orașul-cimitir la Bacovia, în sumbra
modelul simbolist, urmează însă calea cea mai lume a cavourilor la I.M. Rașcu, în viziunea apelor
simplă, aceea a restituirii universului tematic al cu- Styxului la N. Budurescu, în moartea vegetației,
rentului. Serialitatea motivelor, șablonul care elu- „când toamna coboară”, la Ervin. Și obsesia disolu-
dează emoția sunt izbitoare. Pentru că timpul și ției, translată în peisaje și în acorduri autumnale,
extincția fac corp comun cu misterul, decorul aduce șiruri de stanțe evocatoare ale toamnei.
Numai că perplexitatea în fața unei mise en scène cu ordinul sugestiei, antrenate de o muzicalitate subti-
ascunzișuri viclene, acompaniată de gândul înstră- lă a mișcărilor sufletului, captate mai nuanțat de
inării de sine, se exprimă în abundența și în strălu- versul liber și de propensiunea panteistică a analo-
cirea, deșartă, de „vitrine” (a păpușilor, a nestema- giei, sunt, din păcate, puse în umbră de o vizibilă
telor – Mihail Cruceanu) și „decoruri” (N. Solacolu). manevrare mecanică a metaforelor-cheie, a con-
Fantoma, marioneta, umbra dezvăluie ispitirile du- trastelor și de alunecarea într-o retorică a declama-
blului: Statui albe, Statui albastre (I.M. Rașcu), Sta- ției. Și nu excursul reflexiv și simbolic, ci, naivă și
tuetele I–III (N. Solacolu), Două statui (Dragoș Pro- limpede, cantilena sentimentală (chiar dacă senti-
topopescu), Oglinzi (I.M. Rașcu), Psyche privin- mentalismul repugna teoreticianului: „o haină de
du-se în oglindă (Pompiliu Păltănea), Fantome (N. teatru, s-o lăsăm actorilor vieții!”) găsește mai ușor
Davidescu), Fantomele (Const. T. Stoika), Balada drumul către muzică, precum în „cântările sfioase”
umbrei (Eugeniu Sperantia), Umbrei mele (Matei ale lui Matei Elian (adică Al. I. Zamfirescu) sau ca în
Rusu). Frumoase, chiar dacă barocul lor se izbește melopeea lui Eulampiu Slătineanu Ascult cum so-
de extraordinarele, concentratele definiții lirice nore.., în „cântările albe” ale lui Barbu Solacolu, ca
date „nestrăbătutelor așezări” ale oglinzii de Mallar- acompaniament pentru spleen, ori la Al. Gherghel.
mé și Rilke, sunt poemele din ciclul consacrat de Deși poezia de la V.n. nu a avut șansa de a ieși din
Mihail Cruceanu acestui topos metaforico-simbo- cadrul prestabilit prin individualități libere, puter-
lic. Poemele oglinzilor antrenează într-un joc repe- nice, ea a susținut cu ardoare simbolismul ca pe un
titiv, dar cu o expresie mereu înnoită în tensiunea orizont nou, deschis, apt de a stimula fecund îmbo-
ei, contrastul dintre fragilitatea gătelii și a tumultu- gățirea și rafinarea sensibilității, tot „ceea ce înlătu-
lui omenesc („invizibila cenușă” din tristețile lui
ră din el umbre care amintesc originea de jos” (Ovid
Mallarmé), reluate de „luciul înghețat” pentru a fi
Denusianu). Se va recunoaște, de altfel, că meritul
restituite unei morți anticipate mental: „Și-n fun-
ei principal rămâne acela de a fi fost „al doilea mo-
durile apei le-a-ncremenit un sloi”. Încărcătura hi-
ment teoretic și ultimul în istoria simbolismului ro-
merică a temei are numeroase ecouri în rețeaua
mânesc” (Marin Bucur). Dacă, pentru a nu suporta
imagistică – Himera de Oreste, Robii unei himere de
povara imixtiunii socialului, atât proza, cât și tea-
Pompiliu Păltănea –, dar și o încercare de restituire
trul evoluează înspre subiectivitate și atmosferă li-
conceptualizată la Eugeniu Sperantia în Sistemele
rică – prin Jurnalul unui pribeag de Ion Minulescu,
himerei, întregite de Metafizica humorismului și de
Metafizica exprimării transcendente. Paralel cu liri- Din lumea gândurilor de Al. I. Zamfirescu, prin po-
ca desprinderii de real ca moarte și plecare (cultul emele în proză și dramatice semnate de Ervin, pre-
pentru porturi și corăbii este și el prezent în Balada cum În ostrovul de vis, Steaua amintirii, Fântâna
portului, Farul magic, Corabia fără drumeți), prin blestemată, prin Darul muzelor din Tripticul dra-
Ervin se cultivă, mai mult alegoric decât simbolic, matic al lui Pompiliu Păltănea –, demne de interes
un mesianism dornic să ofere „torțe pentru labi- se arată contribuțiile teoretice dedicate artei dra-
rint”. Numeroase contaminări după Maurice Mae- matice: psihologia personajelor lui Molière e abor-
terlinck (la Ervin în Moartea profetului și In profun- dată de Pompiliu Păltănea, valorile universale ale
dis, la Mihail Cruceanu în Moartea magilor, la Al. tragediei antice sunt studiate de N. Bănescu și de I.
Gherghel în Solie tristă, la Șerban Bascovici în Sona- Vârcol, configurația poematică din textele lui Ibsen
ta magului pribeag) învăluie elanul salvator în fata- îl preocupă pe Ovid Densusianu etc. În fine, foarte
litatea pierderii înaltului ideal și în damnare. Cum numeroasele recenzii – majoritatea partizane, ju-
în spațiul versurilor semnate Ervin teoreticianul și decând cu severitate literatura ce nu intră în câm-
îndrumătorul Ovid Densusianu nu e absent, „dog- pul opțiunilor revistei –, studiile de folclor și de lim-
ma” (Perpessicius) riscă să sufoce spontaneitatea, bă, contribuțiile de istorie și de estetică, publicarea
ajungându-se, tocmai când se dorea descoperirea de documente (Pompiliu Eliade vine cu pagini din
subconștientului, a „sufletului universal”, la o poe- arhivele pariziene), anchetele sociale și culturale,
zie de program simbolist ce evaluează cu formulele interesul pentru dialecte și pentru românii din afa-
ei înghețate neliniștile prin care prindea a se defini ra granițelor, cronica plastică și cea muzicală fac
sensibilitatea modernă. Dar mai ales efectele de din V.n. o temeinică publicație de cultură. S.C.
761 Dicționarul general al literaturii române Vieru
VIEAȚĂ ȘI SUFLET, revistă apărută, lunar, la Bucu- medie la Lipcani (1950–1953) și Facultatea de Filo-
rești în martie 1936 și la Brăila din octombrie 1937 logie și Istorie a Institutului Pedagogic „Ion Crean-
până în mai 1943. Director: Gh. Capagea-Rosetti. gă” din Chișinău, absolvită în 1958. Frustrat de tră-
În articolul-program (Propaganda) se precizează irea plenară a vieții, recurge la mijloace compensa-
că publicația, având profil literar, social și de co- torii: rămânând acasă în lipsa mamei, plecată prin
mentariu critic, urmărește să creeze „o primăvară târguri în căutare de hrană, scrie poezii spre alinare
[a] renașterii spiritualității noastre etnice”, luptând „de frică și singurătate”, pe care începe să le publi-
pentru „înălțarea vieții prin întronarea primatului ce în periodice din 1954. După încheierea studiilor
sufletesc”. Mergând în direcția slujirii autohtonis- universitare intră, în același an, la „Scânteia leni-
mului, V. s. publică poezie tradiționalistă semnată nistă”, iar în 1961 devine referent la Uniunea Scrii-
de Valeriu Cîrdu (Rugă moțească), Mihu Dragomir torilor din RSS Moldovenească, după o scurtă tre-
(Mlaștina cu nuferi), Aurel Chirescu, George Valea, cere, în 1959, prin redacția organului de presă al
Petre Paulescu și Virgil Huzum, Aurel Iordache, Ion acesteia, revista „Nistru”. Lucrează la editurile
Horia Munteanu, Ion Bozdoș, M. Găisseanu. Pro- Școala Sovietică și Cartea Moldovenească (1960–
za este ilustrată de Emanoil Dumitrescu (Gând de 1963), este consultant la Secția de poezie a Uniunii
sinucidere – fragment din romanul Toboganul), Scriitorilor din RSS Moldovenească (1963–1969). În
Stelian Constantin-Stelian și A. Cojan. Mihail Ilo- 1989 e deputat al poporului din URSS, iar în 1991
vici pledează „pentru o posibilă filosofie a culturii membru în Comisia de Stat pentru Problemele
românești” sau pentru o „istorie a literaturii româ- Limbii. A mai colaborat la „Tinerimea Moldovei”,
ne”, scriind, de asemenea, despre „arta cuvântului „Moldova”, „Drujba narodov”, „Literatura și arta”
la Eminescu”. Mai pot fi menționate un medalion etc., ca și la publicații din România: „România lite-
al lui Paul Valéry de Florin Niculescu, un articol
rară”, „Convorbiri literare”, „Cronica” ș.a. Cunos-
ce deplânge moartea lui G. Ibrăileanu, o cronică
când întreaga dramă a celor îndoctrinați cu ideolo-
la romanul arghezian Lina și un portret consacrat
gia impusă de regimul totalitar sovietic după ocu-
lui Cezar Petrescu. Un număr din 1939 (aprilie–iu-
parea Basarabiei, va privi cu nostalgie spre Miorca-
nie) îi este dedicat lui Eminescu, iar numărul din
nii lui Ion Pillat de pe celălalt mal al Prutului: „Ști-
mai 1943 e un elogiu adus țăranului și satului ro-
am de la școală, din mincinoasele manuale, că sunt
mânesc. Ideologic, prin articole precum Scrisoare
moldovean, și nicidecum român, adică sunt de alt
către Căpitan, apărut sub semnătura lui Gh. Capa-
neam, de altă limbă și de altă datină. Români erau
gea Rosetti, revista se înscrie în seria tipăriturilor
apropiate politicii de extremă dreapta. M.Pp.
cei din manuale care ne «ocupaseră» și ne «bătuse-
ră» pe toți de-a rândul, ne «luaseră» bucata de pâi-
ne de la gură și – culmea! – ne obligau să vorbim
românește. Deci «nu» eram român, dar atunci când
mergeam pe valea Prutului mi se umezeau ochii
privind prin păienjenișul sârmii ghimpate spre sa-
tul de pe celălalt mal”. Orice încercare de a reveni
în România după două călătorii oficiale – una în-
VIERU, Grigore tr-o delegație de scriitori sovietici (1973) și cealaltă
(14.II.1935, Pererita– la invitația lui Zaharia Stancu (1974) – este respinsă
Hotin – 18.I.2009, cu ostilitate de oficialități și în special de conduce-
Chișinău), poet, rea breslei, dar din 1990, când este primit în Acade-
prozator, eseist. mia Română ca membru de onoare, iar din 1993 ca
membru corespondent, destinul său literar se îm-
Este fiul Eudochiei (n. Didic) și al lui Pavel Vieru, plinește în România. Debutează editorial fiind încă
țărani. Orfan de tată de la vârsta de un an și afectat student, în 1957, cu placheta pentru copii Alarma,
din prima copilărie de o boală de plămâni, marcat urmată de zeci de alte cărți destinate celor mici:
de lipsuri și de catastrofele istoriei (război, foame- Muzicuțe (1958), La fereastra cu minuni (1960),
te, deportări, colectivizare, stalinism), urmează Bună ziua, fulgilor (1961), Ce poezie știi tu? (1961),
primele șapte clase în satul de baștină, școala Făt-Frumos, curcubeul (1961), Cum mi-am învățat
Vieru Dicționarul general al literaturii române 762
Grigore Vieru și Adrian Păunescu
băiatul cifrele și număratul (1963), Făgurași (1963), mai importante manifestări culturale, sociale și po-
Mulțămim pentru pace (1963), Soarele cel mic litice, luptând pentru oficializarea limbii române și
(1963), Ceasornicul pădurii (1965), Duminica cu- revenirea la alfabetul latin, pentru independența și
vintelor (1969), Trei iezi (1970), Codrule, codruțule suveranitatea Basarabiei (1987–1991), pentru reu-
(în colaborare cu Spiridon Vangheli, 1970), Mama nirea ei cu Patria-mamă. În publicistică a abordat
(1975), Un verde ne vede (1976), Albinuța (1979). În probleme spinoase ale actualității și a meditat asu-
1970, împreună cu Spiridon Vangheli și cu desena- pra destinelor neamului, ale artei, limbii și literatu-
torul Lică Sainciuc, realizează primul abecedar cu rii române. El este eminamente un poet al satului
grafie latină în Basarabia postbelică. Volumele sale conceput ca sălaș al veșniciei, microunivers autar-
sunt încununate cu Premiul „Iosif Glavan” al Com- hic, ce trăiește după legi implacabile, spațiu al ori-
somolului (pentru Versuri, 1965), Premiul de Stat al ginilor și al sacrului. Cultul copilului și al copilăriei,
RSS Moldovenești (pentru Un verde ne vede, 1976), al mamei și al maternității, al pământului, cu va-
Diploma de Onoare „Hans Christian Andersen” loare mitică universală sau de plai mioritic, domi-
(1988), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din nă poezia și mitopoetica lui V. Caracterele esențiale
Republica Moldova (pentru Albinuța, ediția 1994), ale creației sale sunt organic legate de lupta pentru
Premiul „Lucian Blaga” (1994); de asemenea, înde- afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate
osebi după 1989 i se acordă mai multe distincții: clasicistă și folclorizantă, simplitate a formulelor,
Ordinul Republicii (1996), Medalia „Mihai Emi- dramatism de esență baladescă, eminescianism
nescu” (2000), titlul Scriitor al Poporului din Repu- transplantat pe solul modernității. „Păstrând pro-
blica Moldova (1992) ș.a. Versurile i-au fost traduse porțiile, el și generația sa reprezintă pentru această
în rusă, franceză, spaniolă, bulgară, italiană etc. provincie românească năpăstuită mereu de istorie
V. s-a impus ca o personalitate artistică încă din ceea ce a fost, la începutul secolului, generația lui
studenție, când frecventa cenaclul universitar, iar Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin
mai târziu ca un talent literar de excepție și un spirit are și o prelungire în plan poetic. Sub presiunea cir-
civic angajat, ca promotor consecvent al idealurilor cumstanțelor, poezia se întoarce la un limbaj mai
naționale ale românilor din stânga Prutului în cele simplu și își asumă în chip deliberat un mesianism
național pe care, în condiții normale, lirismul pur importanți în contextul literaturii române. Mama
îl evită. Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija și toți poetului, concretă, reală, veghetoare și însufleți-
care sunt ca ei cultivă în chip deliberat temele tra- toare a spațiului copilăriei, devine Mama Naturii și
diționale și recurg la formule lirice mai accesibile, a Cosmosului, Muma generică. Identitatea ontolo-
voind astfel să ajungă la inima unor oameni ținuți, gică se exprimă prin paralelismul dintre mișcările
de regulă, departe de rafinamentele poeziei mo- sufletești materne și cele cosmice: „Ușoară, maică
derne” (Eugen Simion). Sunt preferate elementari- ușoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe semințele
tatea stihială, sinceritatea (în plan etic și estetic), ce zboară/ Între ceruri și pământ/ În priviri c-un
căci poetul „transfigurează natura gândirii în natu- fel de teamă,/ Fericită totuși ești–/ Iarba știe cum
ra naturii”, după un diagnostic exact al lui Nichita te cheamă,/ Steaua știe ce gândești” (Făptura ma-
Stănescu. În opera sa poetică – Numele tău (1968), mei). Mama are capacitatea magică de a restabili
Aproape (1974), Un verde ne vede, Fiindcă iubesc și de a întreține starea de echilibru a omului și a
(1980), Izvorul și clipa (1981), Taina care mă apără universului: „Această lună lină/ De nu va răsări,/ În
(1983), Cel care sunt (1987), Rădăcina de foc (1988), locu-i răsări-va/ Lin chipul maică-mi”. Idealizată
Hristos nu are nici o vină (1991), Curățirea fântâ- după modelul Madonei lui Rafael, icoana Fecioarei
nii (1993), Rugăciune pentru mama (1994), Văd și cu Pruncul semnifică și „scutul, și îndemnul unirii
mărturisesc (1996), Cântec de leagăn pentru mama în numele frățietății de neam” (Stelian Gruia). În-
(2003) ș.a. – V. a preferat comunicarea deschisă, tr-o rețea de teme și motive izomorfe, mama figu-
colocvială, sentimentală (recurgând și la mijloace rează o măicuță a Basarabiei, terorizată de istorie;
publicistice) cu cititorul, încheindu-și poeziile cu
o nouă măicuță descinsă din Miorița, care își caută
accente intens emoționale. „El atacă poezia frontal
fiii amenințați cu dispariția. Străvechiul topos al
și cu cea mai mare simplitate, cu candoarea și ne-
vinovăția celor care umblă pe acoperișuri” (Marin
Sorescu). Miza se pune pe un preaplin emotiv („O
poezie trebuie să fie multă. Dacă-i multă, e și fru-
moasă”). Conștiința „fireștii ordini”, a unității omu-
lui și cosmosului naște un învederat organicism al
trăirii și viziunii. Imaginea mamei și a poetului-fiu
este înconjurată de un nimb sacru, căci V. sacra-
lizează maternitatea, copilăria, bucuriile simple,
precum și suferința. O notă aparte, profund exis-
tențială, o aduce dialogul cu neființa din ciclul Li-
tanii pentru orgă. V. asumă perseverent o estetică
a reazemului moral pe care i-l oferă pământul, na-
tura, cerul, mama. Versurile de dragoste se apropie
– ca la Lucian Blaga – de starea complexă, contra-
punctică, de situația-limită care atinge intensitatea
maximă, „amestecarea” („M-am amestecat cu cân-
tul/ ca mormântul cu pământul./ M-am amestecat
cu dorul/ Ca sângele cu izvorul./ M-am amestecat
cu tine/ Ca ce-așteaptă cu ce vine”). Se caută fer-
vent sensul înalt al trăirii erotice, idealitatea, ero-
sul având o semnificație mitică: femeia este taină
în taina naturii, stăpână a marelui stăpân – Dorul,
„lumină stinsă în lumină”. Misterul cosmic se stre-
coară în ritul nupțial, amplificând dimensiunile
trăirii și traducându‑l în acorduri de imn, madri-
gal, cantilenă și rugă. V. este un poet prin excelen-
ță al mamei și al maternității, unul dintre cei mai
maternității este cultivat pe fecundul sol al tradiției Esenin scrie într‑un vers că este ultimul poet cu satul în
românești, care devine nota specială a unei apropi- glas. Despre Grigore Vieru am putea spune că este ulti-
eri calde, învăluitoare. V. este și un înzestrat poet al mul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet
al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română,
copilăriei ca stare plenară, ca al doilea univers, cre-
Mama și Unitatea neamului său. Un poet elegiac, dar, în
at de copil, adevărat homo ludens. Grație cunoaș- ciuda fragilității înfățișării sale și a vocii sale moale și
terii profunde a logicii și psihologiei infantile, el a stinse, menită parcă să șoptească o rugăciune, nu să pro-
creat frumoase versuri pentru copii: „Bate toamna nunțe propoziții aspre ca vechii profeți, Grigore Vieru este
nucile,/ Aurește frunzele,/ Îndulcește merele…/ Ce un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil. Mulți
ești trist, măi, greiere?” (Toamna). Lirica lui reac- i‑au înțeles stilul și mesajul, alții i‑au reproșat mereu fap-
tualizează și dă un farmec original motivului uni- tul că nu este un poet postmodern. Judecată rea. Vieru nu
putea fi postmodern pentru că, spune chiar el, s‑a născut
versal și totodată specific-românesc al copilăriei,
și a crescut într‑o istorie imposibilă și, când a început să
aceasta fiind axis spiritual, lume carnavalescă su- scrie, și‑a dat seama că publicul său așteaptă altceva de
perior-metaforică, „răsturnată”, tărâm al primordi- la el. Ceva esențial, spus limpede, ceva despre suferințele
ilor și al jocului recreator de lume, paradis, recupe- și bucuriile nației sale, atâtea câte sunt. În aceste circum-
rat prin simțul nealterat de secolul grăbit, al cando- stanțe, poemul „nu poate fi o zbenguială a cuvintelor”. A
rilor și frăgezimilor. Un capitol aparte îl constituie compus, de aceea, abecedare, a scris poezii pentru copii și,
poezia de inspirație națională și socială pe linia mai târziu, când a putut să se exprime liber, a scris mereu
despre Basarabia – acest „copil înfășat în sârmă ghimpa-
George Coșbuc – Alexie Mateevici – Octavian Goga,
tă”, cum spune el.
versul strigăt existențial, oracular, mesianic sau EUGEN SIMION
pamfletar: „Sunt pata cea de sânge, zisă/ Republica
SCRIERI: Alarma, Chișinău, 1957; Muzicuțe, Chișinău,
Moldovenească,/ Ce-n loc să frigă ucigașii/ Încear-
1958; La fereastra cu minuni, Chișinău, 1960; Bună ziua,
că veșnic să zâmbească” (Sunt). Pe versurile lui, de fulgilor, Chișinău, 1961; Ce poezie știi tu?, Chișinău,
o mare cantabilitate, au fost compuse numeroase 1961; Făt-Frumos, curcubeul, Chișinău, 1961; Cum mi-
cântece, cu predilecție de Ion Aldea Teodorovici am învățat băiatul cifrele și număratul, Chișinău, 1963;
(Melancolie, Reaprinde-ți candela, Eminescu să ne ed. Chișinău, 1991; Făgurași, Chișinău, 1963; Mulțămim
judece, Trei culori, Răsai, Frumoasă-i limba noas- pentru pace, Chișinău, 1963; Soarele cel mic, Chișinău,
tră), foarte populare în întreg spațiul românesc. 1963; Ceasornicul pădurii, Chișinău, 1965; Versuri, pref.
Ion Druță, Chișinău, 1965; Poezii de sama voastră, Chi-
Fără a destupa în versuri sticle de șampanie ce pocnesc șinău, 1967; Numele tău, pref. Ion Druță, Chișinău, 1968;
spumos, autorul lasă fluviul inspirației să curgă lin în Duminica cuvintelor, cu ilustrații de Igor Vieru, Chiși-
matca marilor teme, a căror ocolire nu se poate face decât nău, 1969; Codrule, codruțule (în colaborare cu Spiridon
cu pericolul uscăciunii și sterilității. Discret, dar ferm și Vangheli), Chișinău, 1970; ed. Chișinău, 1975; Trei iezi,
precis în gusturi și artist în nuanțe, el își clădește o lirică pref. Raisa Suveică, Chișinău, 1970; Versuri, pref. Geor-
trainică sub cupola adevărului. O poezie de mici cristale, ge Meniuc, Chișinău, 1971; Aproape, pref. Liviu Damian,
care reflectă cu toate fețele imagini scumpe, contemplate Chișinău, 1974; Numărătoarea, Chișinău, 1974; Mama,
parcă în genunchi, într‑un gest de adorație. cu ilustrații de Igor Vieru, Chișinău, 1975; Un verde ne
MARIN SORESCU vede, Chișinău, 1976; Steaua de vineri, îngr. Mircea Radu
Iacoban, pref. Marin Sorescu, cu o binecuvântare de Ni-
În literatura română postbelică poetul Grigore Vieru este chita Stănescu, Iași, 1978; Albinuța, îngr. Iulia Ţibulschi,
mesagerul Basarabiei victimizate. Prin el s-a aflat că lu- Chișinău, 1979; ed. București, 1994; Fiindcă iubesc, Chi-
mea românească dintre Prut și Nistru, intrată sub ocupa- șinău, 1980; Izvorul și clipa, îngr. Mircea Radu Iacoban,
ție sovietică, n-a sucombat, continuând să-și vorbească pref. Marin Sorescu, cu un portret de Sabin Bălașa, Bucu-
limba și să scrie românește. […] Poezia lui Grigore Vieru rești, 1981; Poezii, îngr. și pref. Mihai Cimpoi, Chișinău,
are un ton și un univers propriu, obsesiile și sugestiile lui. 1983; Taina care mă apără, Chișinău, 1983; Scrieri alese,
Derutanta simplitate a mijloacelor ascunde sensuri gra- pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1984; Mama, graiul, Chiși-
ve. Poetul s-a prezentat adesea pe sine ca purtător al măr- nău, 1986; Cel care sunt, îngr. și pref. Mihai Cimpoi, Chi-
turisirii unei suferințe nespuse și a unei lacrimi imense, șinău, 1987; Să crești mare, Chișinău, 1987; Mama, Chi-
care a spălat sufletele chinuite ale concetățenilor săi. șinău, 1988; Rădăcina de foc, îngr. Arcadie Donos, pref.
Poezia lui este expresia subtilă a acestei lacrimi enorme. Ioan Alexandru, postfață Victor Crăciun, cu ilustrații de
Poetul nu vrea să fie mai mult decât un exponent, prezen- Sabin Bălașa, București, 1988; ed. Craiova, 2001; Cine
tându-se mereu cu decentă umilință. crede, Chișinău, 1989; Să facem cunoștință, Chișinău,
MIHAI UNGHEANU 1989; Spune-i soarelui o poezie, Chișinău, 1989; Învierea,
Chișinău, 1990; Frumoasă-i limba noastră, Chișinău, Istoria, 419–426; Virgil Nistru Ţigănuș, Grigore Vieru, ilu-
1990; Hristos nu are nici o vină, îngr. și postfață Dumi- minat al poeziei, Chișinău, 2006; Popa, Ist. lit., II, 1101–
tru M. Ion, pref. Carolina Ilica, București, 1991; Curățirea 1102; Nichita Danilov, Câteva gânduri despre Grigore Vie-
fântânii, îngr. și pref. Vlad Pâslaru, postfață Victor Cră- ru, RL, 2009, 5; Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, poetul ar-
ciun, Galați, 1993; Rugăciune pentru mama, pref. Tudor hetipurilor, Iași, 2009; Dolgan, Poezia, 105–170, 283–300,
Nedelcea, Craiova, 1994; Cartea ghioceilor, Chișinău, 491–507; Simion, Fragmente, V, 217–222, VI, 269–270; Mi-
1996; Văd și mărturisesc, pref. Mihai Ungheanu, cu un hai Sultana Vicol, Grigore Vieru, pontiful limbii române,
medalion de Mihai Cimpoi, București, 1997; Acum și în Iași, 2009; Theodor Codreanu, Duminica mare a lui Gri-
veac, Chișinău, 1997; Izbăvirea, Galați, 1999; Strigat-am gore Vieru, Iași, 2010; Grigore Vieru în amintirile contem-
către tine, pref. Mihai Cimpoi și Andrei Strâmbeanu, Chi- poranilor, îngr. Daniel Corbu, Iași, 2010; Paul Gorban,
șinău, 1999; ed. 2, București – Chișinău, 2002; Lucrarea în Mișcarea în infinit a lui Grigore Vieru, Iași, 2011. M.C.
cuvânt: confesiuni și aforisme, pref. Mihai Cimpoi, Craio-
va, 2001; Cartea vieții mele, București, 2002; Întregul cer, VIERU, Ioan (6.V.1962, Târgu Neamț), poet, jurna-
Chișinău, 2002; La școala iepurașilor, Chișinău, 2002; list. Este fiul Anei (n. Chirilă) și al lui Mihai Vieru,
Cântec de leagăn pentru mama, îngr. și postfață Adrian economist. Absolvent al Facultății de Limba și Li-
Dinu Rachieru, Timișoara, 2003; Ghicitoare fără sfârșit, teratura Română a Universității din București, V. a
Chișinău, 2005; Taina care mă apără, îngr. Daniel Cor- avut preocupări literare timpurii, remarcându-se
bu, pref. Mihai Cimpoi, postfață Theodor Codreanu, Iași,
la concursurile naționale școlare. Debutează în
2008; Cele mai frumoase poezii, pref. Adrian Păunescu,
București, 2009; Pâine cu rouă, București, 2009; 101 poe- 1977 la „Cronica”, iar primul volum, Căile șoimu-
me, București, 2010; Șoaptele ierbii, București, 2011; Tes- lui, îi apare în 1990. În anii ’80 s‑a afirmat în pa-
tament pentru Fuego, București, 2012; Poemele mamei ginile revistei studențești „Amfiteatru”, de mediul
– Carmina matris, ed. bilingvă, tr. Gheorghe Badea, Iași, căreia a fost foarte atașat. A mai publicat poezii,
2012. Antologii: Cântec din frunză, Chișinău, 1965; Anto- eseuri, traduceri, interviuri, cronici literare și de
logie lirică, Chișinău, 1975; Cât de frumoasă ești – mama, artă, comentariu politic în „România literară”, „Lu-
limba română, iubirea în creația poeților plecați la stră- ceafărul”, „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Teatrul”,
moși, pref. Eugen Simon, București – Chișinău, 2004. „Arta”, „România liberă” „România Km 0”, „Con-
Repere bibliografice: Mihai Cimpoi, Mirajul copilăriei, temporanul – Ideea europeană”, „Apostrof”, „Poe-
Chișinău, 1968; Cimpoi, Disocieri, 142–167; Cimpoi, Alte zia” ș.a. În 1990 a fost o scurtă perioadă redactor
disocieri, 161–165, passim; Raisa Suveică, Grigore Vieru,
al revistei „Tomis” din Constanța (oraș în care a și
în Profiluri, 114–125; Nicolae Prelipceanu, „Steaua de
vineri”, TR, 1978, 28; Nicolae Turtureanu, Privire prin locuit câțiva ani), iar în 1992 intră în redacție la
ochean, CRC, 1979, 21; Mihail Dolgan, Creația lui Gri- „Contrapunct”, din 1996 fiind director al revistei
gore Vieru în școală, Chișinău, 1984; Al. Cistelecan, „Iz- și președinte al Fundației pentru Literatură și Arte
vorul și clipa”, F, 1982, 1; Tiberiu Utan, „Izvorul și clipa”, Vizuale Contrapunct.
RL, 1982, 31; Ioan Alexandru, Prinos, FLC, 1985, 6; Mihai V. se distinge printr-o rostire demnă de lua-
Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Chișinău, 1985; Marin So- re-aminte, retorica poeziei sale fiind una așa-zi-
rescu, Grigore Vieru și lirica esențelor, „Moldova socialis- când minimală, arsenalul figural, ornamentul și
tă”, 1990, 9 februarie; Ciocanu, Critică, 295–301; [Grigore emfaza sunt practic absente; hotărâtoare sunt
Vieru], LA, 1993, 15 aprilie (grupaj special); Fănuș Băileș-
cadrajul, decupajul, montajul, succesiunea sec-
teanu, Grigore Vieru. Omul și poetul, București, 1995; Ste-
lian Gruia, Poet pe Golgota Basarabiei, București, 1995; vențelor, adică procedee mai degrabă proprii ex-
Ungheanu, Scriitorii, 173–178, 188–191; Claudia Bala- primării vizuale, „cinematografice”, lucru firesc
ban, Maria Ilievici, Grigore Vieru. Biobibliografie, Chiși- în condițiile menținerii expresiei lingvistice, sub
nău, 1997; Burlacu, Critica, 88–100, 155; Cimpoi, Ist. lit. aspect semantic și sintactic, pe coordonatele lim-
Basarabia, 192–194; Ciocanu, Lit. rom., 103–138; Simion, pidității extreme. Poezia lui V. e, așadar, „transpa-
Scriitori, III, 187–196; Galaicu-Păun, Poezia, 49-57; Gri- rentă” și „directă” are „scriitura înșelător «albă»”
gurcu, Amurgul, 98–128; Ana Bantoș, Dinamica sacrului (Ion Stratan), o anumită fadoare (asemuită nu o
în poezia basarabeană contemporană, București, 2000,
dată cu cea a producțiilor „ultimului” Bacovia).
53, passim; Dicț. esențial, 883–886; Gheorghe Grigurcu,
Poezia de patrie, RL, 2003, 30; Cimpoi, Critice, III, 137–
S-a relevat, în mod repetat, caracterul sentențios
169, V, 93–202, VI, 151– 154, VII, 180–183, VIII, 104–108, al versurilor, multe poeme fiind perceptibile ca
IX, 111–178; Ion Ciocanu, Literatura română, Chișinău, înșiruiri de aforisme, înlănțuiri de poeme de un
2003, 436–453; Ciopraga, Partituri, 211–218; Mică enci- vers sau două. Dar V. nu alcătuiește simple colec-
cl., 645–676; Suceveanu, Emisferele, 64–72; Ștefănescu, ții de maxime, aparența aforistică e manipulată cu
sagacitate, pusă în slujba unui mod de comunicare SCRIERI: Căile șoimului, pref. Constantin Ciopraga,
poetică. Poemul se înfățișează adesea ca un ade- București, 1990; Cearcăn, București, 1991; Abisul mâi-
vărat „bombardament” imagistic, în care enunțuri nilor, Iași, 1994; Coloana oficială, București, 1994; Zidul
din turn, postfață Alexandru Paleologu, Iași, 1996; Peisaj
sărace, epurate de orice exces metaforic sau de
confiscat, Timișoara, 1997; Transparență cu Pietà, Bu-
culoare convențională sunt încărcate de o vigoa- curești, 1997; Capodopera cinematografică, București,
re a sugestiei, a reverberațiilor conotative cu totul 1999; Crinul regal, București, 1999; Zilele fluxului, pref.
excepțională. Sub masca reținerii și a contemplării Ion Stratan, Ploiești, 2000; Intervalul răbdării, Cluj-Na-
distanțate, poetul e unul „puternic”, imperativ, în poca, 2002; Arhiva din spatele asinilor, cu desene de Tu-
bună parte un omolog cvasibacovian al vulcani- dor Jebeleanu, București, 2007.
cului Cristian Simionescu, cu care are nu puține Repere bibliografice: Lucian Alexiu, Liniștitele zile ale po-
afinități de viziune. Pesimism, decepție, dezabu- eziei, O, 1990, 38; Constantin Crișan, Între metatext și or-
zare, cinism, caracter oracular, orfism, autosofie, fism, TR, 1993, 43; Barbu Cioculescu, „Zidul din turn”, JL,
1996, 1–4; Alexandru Paleologu, Justificare metafizică și
gnosticism de factură personală, proclamarea bi-
lirică, LCF, 1996, 5; Ion Stratan, [Ioan Vieru], VR, 1997, 5–6,
ruinței binelui, angajare existențială și civică sunt, APF, 1998, 3, CL, 2002, 2; Regman, Dinspre Cercul Literar,
toate, trăsături ori atribute semnalate de critică 178–180; Adrian Popescu, Discreție și interiorizare, ST,
și care, în pofida impresiei de inventar eteroclit, 1999, 7; Mariana Filimon, [Ioan Vieru], VR, 1999, 7, 2000,
dau seamă, în fond, de specificul puțin obișnu- 3–4, ST, 2002, 5–6; Diaconu, Fețele, 143–146; Tudor Cris-
it al identității acestei poezii ce „constată și spu- tea, Metodă și poezie, „Litere”, 2000, 2; Grigurcu, Poezie,
ne starea lucrurilor” (Alexandru Paleologu), însă II, 537–540; Liviu Antonesei, Poetul după un deceniu, O,
2001, 5; Gheorghe Grigurcu, Refuzul calofiliei, CL, 2002, 5;
modelând-o și interpretând-o într-o configurație
Radu Voinescu, Muzicalitate și țipăt, LCF, 2002, 27; Iulia-
proprie. Moralist și istorist, și, dacă se poate spune na Alexa, Intervalele poemelor, RL, 2002, 38; Ion Pop, Des-
așa, „filosof” pe căile poeziei adevărate, V. e un au- pre poezia lui Ioan Vieru, E, 2005, 7–8; Cristian Livescu,
tor smerit în aparență și ambițios în fond. Obiec- Ioan Vieru sau Poezia secvențială, CL, 2009, 4; Nicolae
tivele sunt mari: panoramarea sapiențială a exis- Turtureanu, Dulcea povară a poeziei, RR, 2009, 11. N.Br.
tențialului, din detaliile evocării enunțiative fiind
chintesențiat generalul. Ceea ce pare definitoriu VIERU, Ion (7.XII.1941, Pelinia– Bălți), poet, tra-
ducător. Este fiul Teclei (n. Scorpan) și al lui Vasile
este omogenitatea tematică, stilistică și valorică.
Vieru, țărani. Urmează școala medie în satul natal
Se poate cita de oriunde, eventual un poem pre-
(1949–1959) și Facultatea de Filologie a Univer-
cum Capodopera cinematografică din volumul cu
sității de Stat din Chișinău (1960–1965). A lucrat
același titlu (1999): „intrăm să vedem capodopera
ca redactor literar la Radio Moldova din Chișinău
în timp ce afară/ se pregătește alt film// desigur
(1966–1972), redactor la editurile Lumina și Li-
o altă capodoperă din ghemul negru/ pentru a nu
teratura Artistică (1972–1982) și la Comitetul de
ne schimba țelurile/ de la cincisprezece ani// au
Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți
împușcat fiara prea aproape/ de locul simulării// (1983–1985), director al Biroului de Propagare a Li-
lumina dintre coapse nu poate fi compromisul// teraturii (1986–1992) și consultant la Uniunea Scri-
au gândit o magmă mult mai fierbinte pentru zile- itorilor din Republica Moldova (din 1992). A primit
le/notate undeva// se rezolvă numai criza petrolu- titlul Maestru al Literaturii (1999).
lui/ numai centrul de greutate al timpului/ accep- Chiar de la debutul cu placheta O palmă de cer
tă două ființe// numai Christ înaintează spre ochii (1969), V. versifică pe motivele războiului și ale
noștri/ dintr-o singură parte// nu vom cumpăra vieții dramatice a omului de la țară. Maturizarea
argintăria din orașul de graniță// erați mai frumoși lirică este evidentă în poezia de mai târziu – Rostul
decât partidul unic/ decât fumul industriei tocmai țărânii (1980), La părinți (1989), Prin valuri (2001)
bun pentru compilații// cu frică vă spun nu voi ați – prin directețea expresiei, prin cantabilitate, dar
hrănit lupii/ nu uitați/ triumful poate fi pretutin- mai ales prin sugestia reflexivă amară ce trans-
deni”. Tot așa, Epoca noastră ori Astrul camuflaju- pare din versurile lui elegiace. S‑a spus că poetul
lui, din volumul Transparență cu Pietà (1997), ori cultivă „formula tradiționalistă bazată pe canta-
alte și alte poeme din anii 2000 sunt reprezentative bilitate folclorică și pe desenul imagistic simplu
pentru creația lui V.. și clar conturat” (Mihai Cimpoi). Cărțile O palmă
de cer, Ploile dorului (1972), Fluvii (1976), Rostul Artistică, redactor la revista „Nistru” (1988–1992),
țărânii, Autografe în câmp (1981), Același (1986), redactor-șef la Studioul Moldova-Film, director la
La părinți ș.a., având ca tematică satul contem- Editura Hyperion (1995).
poran din stânga Prutului și oamenii lui, sunt tot V. debutează cu poezii la „Tinerimea Moldovei”
atâtea trepte ale evoluției autorului spre o formulă în 1968 și editorial cu antologia de nuvele Vânt și
în care lirismul de sorginte folclorică se îmbină cu lumină în 1974. Al doilea volum, tot o culegere de
meditația asupra condiției umane. V. scrie și lite- proză scurtă, Maria (1977), este urmată de romane-
ratură pentru copii: Cântă-mi, ciocârlie... (1979), le Inele de iarbă (1981), Râul și frunza (1982), Omul
Pomul (1979), Soneria (1985) ș.a. Multe poezii i‑au din oglindă (1984), Ecouri. Studioul „Ileana-film”
fost puse pe muzică și se bucură de popularitate (E (1988) și de nuvelele din Steaua de veghe (1986),
liniște în codrul verde, Cucul, Mult frumoasa mea Noli me tangere (1990), iar postum de cele din Târ-
câmpie). ziu și rece (2003) și Sfârșit de joc (2006), toate re-
SCRIERI: O palmă de cer, Chișinău, 1969; Ploile dorului, levând o solidaritate programatică cu generația
Chișinău, 1972; Dincolo de ferestre, Chișinău, 1976; Flu- basarabeană numită a „ochiului al treilea”, adică a
vii, Chișinău, 1976; Cântă-mi, ciocârlie..., Chișinău, 1979; șaptezeciștilor. Autorul este preocupat de „lumea
Pomul, Chișinău, 1979; Rostul țărânii, Chișinău, 1980; din interior”, pune mereu în fața personajelor sale
Autografe în câmp, Chișinău, 1981; Întreaga iubire, Chi- o oglindă rece, metalică, în care ele își „văd” con-
șinău, 1984; Soneria, Chișinău, 1985; Același, Chișinău, știința și faptele ca pe niște procese, conturează
1985; La părinți, Chișinău, 1989; Să facem cunoștință,
adevărați arbori genealogici, urmărind atent rami-
Chișinău, 1989; Cer și pământ, Chișinău, 1991; Rață-ra-
ță lătăreață, Chișinău, 1992; Aici pe pământ, Chișinău, ficările ce configurează generații. Romanele explo-
1998; Prin valuri, pref. Anatol Ciocanu, Chișinău, 2001; rează o stare de indeterminare a generațiilor, care
Adevăr comun, Chișinău, 2012. Antologii: Soldatul vâr- se pierd între trecut, prezent și viitor, iar persona-
stă n-are, pref. Pavel Cruceniuc, Chișinău, 1985. Tradu- jele suferă un proces de înstrăinare. Realitatea este
ceri: Iuri Ermolaev, Un final neprevăzut, Chișinău, 1975; constituită din fragmente, iar existența umană din
Boris Jitkov, Povestiri, Chișinău, 1978; Cântați, privighe- „inele de iarbă” care se pot desprinde ușor și risipi.
tori!, Chișinău, 1978; Lev Kassil, Apărătorii tăi, Chișinău, Tehnica narativă mizează pe schimbarea frecventă
1979; Vasil Vitka, Amiază, Chișinău, 1989. a unghiurilor de vedere și a perspectivelor povesti-
Repere bibliografice: Vasile Coroban, „O palmă de cer”, rii, lanțul evenimentelor fiind deseori întrerupt de
„Moldova socialistă”, 1969, 31 august; Eliza Botezatu, suspansuri. V. trece pe rând la radiografierea mora-
„Ploile dorului”, „Cultura”, 1973, 5 mai; Ciocanu, Itinerar,
lă a faptelor: Victor Negri, tehnocrații și arhitecții
192–203; Gheorghe Vodă, Iscălitura, Chișinău, 1978, 25–
Michi, Brigitte, Melania și Marius Crucinski (din
27; Mihai Cimpoi, Izvoarele poetului: Ion Vieru, LA, 1980,
47; Ion Ciocanu, Clipa de grație, Chișinău, 1980, 65–68; Ecouri. Studioul „Ileana-film”) sunt oameni având
Gheorghe Chira, Miracolul cotidianului, „Moldova so- un chip dublu, ca în oglindă – unul obișnuit, banal
cialistă”, 1986, 27 noiembrie; Constantin Cubleșan, „Un și șters pentru ceilalți și altul retras în umbră, crân-
pământ venit dintr-o poveste...”, ST, 1991, 10; Ion Cris- cen, drept și cu o voință de fier care îi ajută să ia de
tofor, Un poet al conștiinței civice, TR, 1992, 7; Cimpoi, fiecare dată viața de la început. Adesea personajele
Ist. lit. Basarabia, 218; Ion Ciocanu, Scriitori de ieri și de devin simboluri: Întemeietorul, Stoicul, Schimni-
azi, Chișinău, 2007, 343–351; Ion Ciocanu, Salahorind…, cul, Conștiința, Eroarea. Ultimele nuvele ale lui V.
Chișinău, 2008, 131–140; Dicț. Chișinău, 575–576. I.C. indică orientarea spre naturalismul psihologic, cu
VIERU, Nicolae (4.XI.1947, Bezeni–Bălți – accentul pe întâmplări dramatice, pe destine și ca-
3.III.1995, Chișinău), prozator, eseist, traducător. zuri de conștiință.
Este fiul Haritinei și al lui Toader Vieru, țărani. Cu SCRIERI: Vânt și lumină, pref. Vladimir Beșleagă, Chi-
studii de istorie neterminate la Universitatea de șinău, 1974; Maria, Chișinău, 1977; Inele de iarbă, Chi-
șinău, 1981; Întoarcerea cailor, Chișinău, 1982; Râul și
Stat „V. I. Lenin” din Chișinău (1965–1971), mai
frunza, Chișinău, 1982; Omul din oglindă, Chișinău,
târziu urmează cursurile Institutului de Literatură 1984; ed. Chișinău, 2004; Steaua de veghe, pref. Victor
„Maxim Gorki” din Moscova (1977–1979). A lucrat Prohin, Chișinău, 1986; Ecouri. Studioul „Ileana-film”,
ca redactor, apoi ca șef de secție la ziarul „Tineri- Chișinău, 1988; Noli me tangere, Chișinău, 1991; Târziu
mea Moldovei” (1968–1971, 1973–1979), redac- și rece, Chișinău, 2003; Sfârșit de joc, Chișinău, 2006. Tra-
tor (din 1979) și redactor-șef la Editura Literatura duceri: Pille Tacari, Șivasancara. Două măsuri de orez,
Viforul Dicționarul general al literaturii române 768
Chișinău, 1981; I.D. Dmitriev, Un vânător neobișnuit, dări de seamă asupra vieții culturale la rubricile
Chișinău, 1987. „Teatru–Muzică”, „Însemnări”, „Informații”. A.C.
Repere bibliografice: Ion Ciocanu, Refuzul livrescului,
VIGHI, Daniel (9.X.1956, Radna, azi în Lipova), pro-
„Tinerimea Moldovei”, 1981, 24 mai; Vladimir Beșleagă,
Suflul vremii, Chișinău, 1981, 199–209; Timoftei Mel- zator, eseist. Este fiul Zenei Vighi (n. Bar), funcțio-
nic, Valențe etico-psihologice ale personajelor, „Nistru”, nară, și al lui Gheorghe Vighi, marinar. Învață mai
1985, 9; Ghenadie Nicu, Un roman de actualitate, „Nis- întâi în localitatea natală, urmează ciclul liceal la
tru”, 1989, 8; Nicolae Popa, [Nicolae Vieru], „Sfatul Ţă- Lipova (1970–1974), apoi devine student al secției
rii”, 1992, 18–20, „Basarabia”, 1997, 11–12; Nicolae Ne- română–franceză din cadrul Facultății de Filologie
gru, Unul dintre puținii, „Columna”, 1995, 1–3; Vitalie a Universității din Timișoara. În această perioadă
Ciobanu, Vânt și lumină, CF, 1995, 5–6; Victor Prohin, se implică în activitatea cenaclului „Pavel Dan”, una
Liber ca-n amintire, „Moldova literară”, 1996, 28 februa- dintre grupările postmodernismului românesc.
rie; Mihai Cimpoi, Cântecul de lebădă al prozatorului,
După absolvirea studiilor, în 1980, funcționează ca
„Moldova”, 1996, 3–4; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 226–227.
profesor la Școala Generală nr. 15 din Timișoara. În
Nicolae Roșca, Un vânt luminos: Nicolae Vieru, „Accen-
te”, 2004, 25 noiembrie; Mică encicl., 677–688; Grigore 1990 intră redactor la revista „Orizont”, iar din 1991
Chiper, Scriitorul din oglindă, „Sud-Est cultural”, 2006, va fi cadru didactic la Facultatea de Litere a Univer-
3; Gheorghe Budeanu, Nicolae Vieru, „Timpul” (Chiși- sității de Vest, avansând până la gradul de profesor.
nău), 2007, 9 noiembrie; Dicț. Chișinău, 576–577. M.C. În 1996 obține titlul de doctor în filologie cu teza In-
fluența orientală în proza românească interbelică.
VIFORUL, revistă apărută la Alexandria, lunar, în- Constante culturale și poetice. Beneficiază de burse
tre 3 august 1919 și 1 februarie 1920; în august și de studiu și de creație la Heidelberg (1990), Stras-
în octombrie 1919 e bilunară; la 7 septembrie 1919 bourg (1993), Berlin (1998) și Stuttgart (2002–2003).
își schimbă titlul în „Nufărul”. Redactori: A. Davi- În timpul liceului publică versuri în ziarul arădean
descu-Alexandria și Florin Chiru-Nanov. Publicație „Flacăra roșie” (1972) și în revista „Gând tineresc”
„literară-artistică”, V. își propune ca, într-o epocă din Lipova (1973), dar adevăratul debut publicistic
de „feroce materialism”, să îi sprijine pe toți cei ce îl constituie articolul Literatura programatică din
ar putea contribui cu idealismul și talentul lor la „Forum studențesc” (1977). Debutează editorial
redeșteptarea națională, căci arta – aristocratică în antologia Desant ’83, iar individual cu volumul
prin origine, dar democratică în manifestări – are Povestiri cu strada depozitului (1985). De-a lungul
menirea de a pătrunde în conștiința celor mulți timpului, face parte din colegiile de redacție ale re-
(Cuvânt introductiv). În paginile sale intră versuri vistelor „Ariergarda”, „Dilema”, „Provincia”, „Studii
de Nichifor Crainic (Din pustie, Căderi), Gemi- de literatură română și comparată” și colaborează
Zam (G.M. Zamfirescu; Spectrul foamei), G. Vlă- la „Cuvântul”, „Euphorion”, „Dilemateca”, „Familia”,
descu-Albești, A. Bădăuță (Morarul, Pastel), George „Observator cultural”, „Vatra”, „22” ș.a. A fost distins
A. Petre (Început de toamnă), Antonian Nour, Dem. cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor
Pralea (Castelul morții), A. Mândru (Poveste duioa- (1985), cu Premiul Asociației Scriitorilor din Timi-
să), Dem. Gâlman (Dor pustiu), schițe și povestiri șoara (1994, 1997), cu mai multe premii acordate
de Ion Chiru-Nanov (Două lumânări, Fala Opri- de reviste literare ș.a.
șenilor, fragment de roman, ambele fiind republi- Toate cărțile lui V. împărtășesc un vădit carac-
cări), Ion Dragoslav (Moș Pitac), G.M. Zamfirescu ter experimental. Uneori mobilitatea stilurilor dis-
(În parc, proză poematică, sub aceeași semnătură cursive și a lumilor ficționale concordă cu proble-
Gemi-Zam), Florin Chiru-Nanov, A. Davidescu, matica abordată, alteori fie lasă impresia unor în-
traduceri din Nora Cloud și Góngora (Sonet), rea- scenări postmoderne gratuite, fie trădează o anu-
lizate de Antonian Nour, sau din Charles Baude- me labilitate a demersului. Această nestatornicie
laire (Omul și marea) de Nina Codreanu. De ase- intrigă cu atât mai mult, cu cât prozele și eseurile
menea, apare un studiu de psihologie socială de scriitorului arădean stabilit în Timișoara pornesc
Antonian Nour (Bazele naturale ale amorului), din, se localizează ori se întorc mereu în Banat, re-
rămas neterminat, evocări ale scriitorilor Ale- giune a cărei identitate culturală mizează pe valo-
xandru Depărățeanu, St. O. Iosif sau Al. Vlahuță, rile rațiunii, pragmatismului, moderației și ordinii.
aparținând lui A. Davidescu, recenzii, epigrame, Rezultă o tensiune ireconciliabilă între general și
769 Dicționarul general al literaturii române Vighi
particular, între abstract și concret, între comuni- urmărește modul în care infernul totalitar degra-
tate și individ, între perspectiva ideologică și cea dează grotesc până și plictisul ori rutina vieții al-
literară, între statusul macrosocial și forfota exis- tfel banale a doi pensionari: colonelul în rezervă
tenței anodine sau periferice. O tensiune care se poreclit Moș Bocanc și fostul ceferist Petcu. Ritmul
dovedește fertilă artistic mai ales în prozele scrise sacadat, elipsa, comentariile auctoriale menite să
înainte de 1989. Având drept fundal un timp totali- denunțe convențiile ficționale, stilul indirect liber
tar-concentraționar, notația microrealistă pe care prin care înregistrarea aparent brută a concretu-
V. o contrapunctează cu variate și nu o dată ingeni- lui alternează pe nesimțite cu salturi fantasmatice
oase formule textualiste (în maniera congenerilor urmând parcă fluxul conștiinței etc. vor fi strategii
optzeciști) reflectă inspirat o istorie absurdă, iner- epice reiterate în „retropauzele” din Apocalipsa 9
țială, angoasantă. Povestiri cu strada depozitului (1999), în „romanul underground” Insula de vară
schițează un realism socialist răsturnat, parodic, (1999), în Misterele Castelului Solitude sau Despre
strungarii, macaragii, sudorii, frezorii, contabilii, singurătate la vreme de iarnă (2004), în „povestiri-
învățătorii, pensionarii ș.a. populând o lume a ali- le în ± 1330” din Cometa Hale-Bopp (2007) ori în
enării depline. Muncitorul din narațiunile lui V. nu „stereoprozele” din Plânsul bătrânului tenor dra-
este deloc revoluționar sau stahanovist, ci, la înce- matic sovietic. Memorator pentru tanchiști (2011,
put de săptămână, „mormăie înăbușit, sătul” (Du- în colaborare cu Viorel Marineasa) . Numai că sti-
minică I), știind că iar urmează să lucreze „învălu- lul narativ patentat de V. ajunge tot mai manierist.
it în fumul cețos și-n gălăgia lătrătoare a halei cu Puzderie de evocări ale oamenilor și locurilor din
pereții înalți și netencuiți, acoperiți doar, din loc centrul, dar mai ales din periferia Banatului mit-
în loc, cu afișe și îndemnuri de tot felul” (Dumini- teleuropean (Ucunuțu, Pipi Peii, Belteki, „Landul”
că II). Nu e de mirare că mecanicitatea existenței lui Toni Reinholz, „insula de vară” a lui Șoani, cas-
diluează până și așa-numitele instanțe ale textu- telul și familia Teleki ș.a.) revitalizează fărâmele
lui narativ: lipsit de orice consistență vitală, „Eroul unei lumi fabuloase, subminând „rânduiala” mor-
principal” pare un „fuior de fum, gata, gata, să se tificantă instaurată de stalinism, ceaușism ori de
destrame la cea mai mică adiere a vântului” (Po- tranziția postcomunistă. Polifonice și hibride for-
vestire cu strada depozitului), iar „Autorul” își re- mal sunt inclusiv eseurile critice ale lui V. În răspăr
cunoaște handicapul de a nu putea decupa decât cu majoritatea normelor academice, Valahia de
instantanee anodine ale cotidianului (Dagheroti- mucava (1996), Între hanger și sofa (1998), Tentația
puri, Sfârșitul învățătorului, Epilog). Salvarea nu Orientului (1998), Lumea la 1848 (2003), Majus-
este oferită nici măcar de evazionismul estetic. cule. Minuscule (2008), „marafeturile epice” din
Reveriile și fanteziile livrești în care protagonis- Comisia de împăciuire (2009) combină analizele
tul din romanul Însemnare despre anii din urmă imagologice sau sociologice cu cele de stilistică
(1989), Studentul, un filolog bovaric, îl atrage pe ori retorică, dar și cu excursuri ideologice, confe-
Iuliu Manoilă, colegul odinioară tonic și optimist, siuni autobiografice, chiar cu interludii prozastice
mimează întocmai nonsensul aplatizant al rea- ori cu „tăieturi din ziare”, universitarul timișorean
lității imediate. Izolarea lor ritualică în „podul cu devenind unul dintre cei mai fideli promotori ro-
povești” (din casa veche unde se presupune că Iu- mâni ai critificțiunii. În toate aceste cărți răzbate
liu ar fi fost conceput) nu reînvie La Belle Époque o pledoarie pentru protejarea identităților locale
precomunistă, ci, dimpotrivă, le potențează anxi- și o critică a prejudecăților intolerante. Mult mai
etatea existențială. Într-un prezent al manipulă- unitare rămân micromonografia Sorin Titel (2000)
rii totale a identităților trecutul devine opac, iar și studiul Onoarea și onorariul (2007). În cea dintâi
rememorarea provoacă tulburări inutile. Aceeași autorul neconvenționalului ciclu Țara îndepărta-
idee va fi dezvoltată, într-un registru burlesc, în tă este recitit ca fiind un scriitor postmodern care
Decembrie, ora 10 (1997), titlu care consemnează problematizează „eșecul cunoașterii”, promovând
momentul terminării cărții: dimineața zilei de 16 „a-culturația epică” și „concretul uman, depro-
decembrie 1989, începutul Revoluției anticomu- blematizat”. Cea de-a doua carte, dedicată unei
niste din Timișoara, V. fiind printre primii partici- părți a prozei lui Ioan Slavici (Mara, Popa Tanda
panți la acest eveniment. Publicat târziu, romanul și Budulea Taichii), constituie una din primele
Viitoriul Dicționarul general al literaturii române 770
încercări de autohtonizare a câștigurilor teoretice mare, ALA, 1997, 327; Ruxandra Ivăncescu, Două fețe ale
și metodologice oferite de studiile culturale. Un realului, două fețe ale textului, VTRA, 1997, 11; Ruxandra
capitol se intitulează Persida, teologul Codreanu Cesereanu, „Între hanger și sofa”, ST, 1998, 11–12; Nico-
și internetul, iar Max Weber (cu a sa opoziție între lae Breban, Cămila lui Nietzsche, CNT, 1999, 15; Moni-
ca Spiridon, Mic tratat de patologie zonală, R, 1999, 7–8;
„statusul moștenit” și „statusul dobândit”), Adam
Dicț. analitic, II, 247–249; Doina Curticăpeanu, Criticul
Smith și Francis Fukuyama sunt invocați mai des între narghilea și laptop, F, 2000, 4; Dimisianu, Lumea,
decât Trică, Bocioacă sau Națl. Lumea lui Slavici 393–401; Oțoiu, Proza, I, 50–51, 56–60, II, 49–53, passim;
este filtrată printr-o grilă specifică economiei po- Tudorel Urian, Proza românească a anilor ’90, București,
litice, așa încât literatura sa dezvăluie „resursele 2000, 122–127; Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 274–277;
culturale ale capitalismului popular de azi [...] via- Manolescu, Lista, II, 299–302; Svetlana Cârstean, Ba-
ța burgheză pur și simplu. Aceea nenorocită, cu- natul e un fel de Macondo tematic, OC, 2002, 107; Dicț.
pidă, meschină, hrăpăreață, gata să uite de sine și scriit. rom., IV, 750–752; Mușat, Strategiile, 275–279;
de toate valorile spiritului pentru a se cufunda cu Opriță, Anticipația, 557–558; Marian Victor Buicu, Da-
totul în materialitatea unei existențe care nu scru- niel Vighi, F, 2005, 6; Dicț. Banat, 837–842; Ungureanu,
Geografia lit., IV, 157–160; Gheorghe Perian, Dezlega-
tează orizontul dincolo de marginile sale pipăibi-
rea la cărți, Cluj-Napoca, 2006, 138–143; Alex Goldiș,
le material. Un elogiu al banului și al sănătății”. O
Insuportabila ușurătate a prozei, CLT, 2007, 28; Andrei
lectură pe cât de inedită și de epatantă, pe atât de Terian, Mara Roșculeț, CLT, 2007, 91; Bianca Burța-Cer-
riscantă și de reductivă. nat, [Daniel Vighi], OC, 2007, 134, 2012, 623; Gheor-
SCRIERI: Povestiri cu strada depozitului, București, ghe Crăciun, Pactul somatografic, Pitești, 2009, 99–105;
1985; Însemnare despre anii din urmă, București, 1989; Popa, Ist. lit., II, 846; Cornel Ungureanu, Vighi și ai săi,
Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan (în co- O, 2009, 2; Cistelecan, Diacritice, II, 182–186. Cs.B.
laborare cu Viorel Marineasa), București, 1994; Depor-
tarea în Bărăgan (în colaborare cu Viorel Marineasa și VIITORIUL, publicație apărută la Budapesta, de
Valentin Sămânță), Timișoara, 1996; Valahia de mucava, trei ori pe săptămână, de la 1 ianuarie 1884 până
Timișoara, 1996; Decembrie, ora 10, București, 1997; În- la 24 aprilie 1885. Primul redactor responsabil a
tre hanger și sofa, Timișoara, 1998; Tentația Orientului, fost Zamfiriu M. Rozescu, înlocuit în aprilie 1884
Pitești, 1998; Apocalipsa 9, Pitești, 1999; Insula de vară,
de Corneliu Diaconovici. Editat sub deviza „Acti-
Iași, 1999; Personajul istoric în literatura pașoptistă, Bra-
șov, 2000; Sorin Titel, Brașov, 2000; Prelegeri de literatură
vitate și legalitate. Dreptate și frățietate”, ca „ziar
română. Epoca veche și modernă, Timișoara, 2001; Fals politic, economic și literar”, V. își propune să apere
tratat de conviețuire. Trei tablouri din Secuime și un ma- drepturile românilor din Transilvania pe cale lega-
laxor (în colaborare cu Wisky Andras și Alexandru Vlad), lă, respectând constituția și urmărind să coopere-
Cluj-Napoca, 2002; Fahrplan für die Sixties (în colabora- ze, pe terenul politicii, cu ungurii. În paginile re-
re cu Viorel Marineasa), ed. bilingvă, tr. Gerhardt Csej- zervate vieții culturale și literare sunt incluse știri
ka, Stuttgart, 2003; Lumea la 1848, Cluj-Napoca, 2003; și dări de seamă de la adunările și manifestările
Misterele Castelului Solitude sau Despre singurătate la
artistice ale societăților studențești române și de
vreme de iarnă, pref. Adriana Babeți, Iași, 2004; Cometa
Hale-Bopp, Iași, 2007; Onoarea și onorariul, București,
la ședințele Societății pentru Fond de Teatru Ro-
2007; Majuscule. Minuscule, Timișoara, 2008; Comisia mân. Urmărind cu interes viața culturală din Bu-
de împăciuire, București, 2009; Plânsul bătrânului tenor curești, V. reia, îndeosebi din „Românul”, articole
dramatic sovietic. Memorator pentru tanchiști (în colabo- de istorie ale lui A.D. Xenopol (Teoria lui Rösler)
rare cu Viorel Marineasa), Timișoara, 2011. și Gr.G. Tocilescu (Dacia sub romani), rezumate-
Repere bibliografice: Cornel Ungureanu, O confirmare: le conferințelor lui B.P. Hasdeu sau studiul lui G.I.
Daniel Vighi, O, 1985, 46; Cristian Moraru, „Povestiri cu Ionnescu-Gion intitulat Poezia poporală. În con-
strada depozitului”, ST, 1986, 1; Vasile Popovici, [Daniel tinuarea acestor preocupări se înscriu articolele
Vighi], AFT, 1986, 3, F, 1989, 5; Mircea Mihăieș, [Daniel despre istoria romanilor ale lui At. M. Marienescu
Vighi], O, 1989, 13, 1997, 6; Simion, Scriitori, IV, 693–702; și capitolul Datinile de la nuntă la romanii vechi,
Țeposu, Istoria, 139–140; Negoițescu, Scriitori contempo-
din volumul Cultul păgân și creștin al aceluiași au-
rani, 459–461; Ruja, Parte, I, 86–89, II, 57–61; Lovinescu,
Unde scurte, V, 201–205; Andrei Bodiu, Un moralist de tor. Un lung studiu despre ortografie, rezumând
sfârșit de secol, VTRA, 1996, 5; Adrian Popescu, Un jur- discuțiile din Academia Română, apare, nesem-
nal moral, ST, 1996, 7–8; Gheorghe Grigurcu, Conștiința nat, sub titlul De orthographia et rebus quibusdam
Timișoarei, RL, 1996, 46; Daniel Cristea-Enache, Căldură aliis. Paginile de literatură originală, destul de
771 Dicționarul general al literaturii române Viitorul
puține, sunt mediocre. Publică versificări umo- traduce din Vergiliu, La Fontaine (fabula Lupul și
ristice I. de la Buceci (Ioan Pușcariu), iar stihuri mielul), din Goethe (tragedia Stella) și Victor Hugo
ocazionale un Catone Indoleanu, acesta culegând (fragmente din Mizerabilii). Într-un articol intitu-
și câteva doine. Se reproduc scene din Ovidiu de lat Poezia la noi Dimitrie D. Păun aduce un elogiu
V. Alecsandri, poezii de Carol Scrob, V.A. Urechia, poeziei populare, „manifestațiunea sentimentelor
Gh. Bengescu-Dabija și Th. M. Stoenescu închi- unui popor”, și afirmă că poezia cultă este „indiciul
nate lui V. Alecsandri, retipărite din „Familia”. O gradului de viață al unei națiuni”, iar sub acest as-
narațiune istorică în versuri, Iuliu Cesar și Brutu, pect românii „sunt încă în starea copilăriei”, deși
aparține lui At. M. Marienescu, iar câteva pagini de „Văcărescu, Eliad, D. Bolinineanu, V. Alecsandri au
amintiri dau Alexiu Sólymosi (Suveniri) și Matilda meritele lor”. Remarcabilă este și O scrisoare către
Cugler-Poni (Din timpuri grele). Un interes nota- redacție apărută în numerele 47 și 48 din 1873, în
bil este arătat literaturii maghiare. Alexiu Sólymosi care D.A. Laurian îi răspunde lui Titu Maiorescu
transpune din versurile unui tânăr poet maghiar pentru „nedreapta și malițioasa critică” din Be-
(L. Bartók), este tălmăcită nuvela lui G. Csiky Isto- ția de cuvinte, având ca țintă „Revista contimpo-
ria unui geniu, iar Petru Oprișoiu figurează cu un rană”. Iar în numărul 50, sub pseudonimul Tang,
articol despre Petőfi. Alți scriitori comentați elogi- pamfletul Corespondința unui chinez revarsă un
os (în articole nesemnate) sunt Victor Hugo și I.S. val de ironii, cele mai multe gratuite, la adresa re-
Turgheniev. Se traduc fragmente din memoriile lui vistei „Convorbiri literare” și a mentorului ei. R.Z.
Heinrich Heine. Interesul pentru mișcarea teatrală
VIITORUL, publicație apărută la Târgoviște, săp-
românească este vizibil în corespondențele lui D.
tămânal, din februarie până în septembrie 1888,
de la Tismana despre spectacolele teatrelor popu-
sub redacția lui C. Alessandrescu. Continuând
lare din Transilvania, ca și în comentariile asupra
„Armonia” și „Unirea”, gazetele efemere mai vechi
turneelor Agathei Bârsescu și ale Elenei Teodorini
ale lui Alessandrescu, V. se adresează cu precădere
sau asupra reprezentației de la București cu drama
intelectualilor rurali, învățătorilor și preoților, de
Ovidiu de V. Alecsandri. În genere, articolele refe-
la care se primeau și cereri stăruitoare de transfor-
ritoare la viața culturală și literară, urmărind mai
mare a ei într-o revistă literară. Cu modestie, redac-
ales promovarea culturii naționale, dezvăluie, din
torul recunoaște că lucrul nu îi stă în putință. S-a
partea colaboratorilor, un gust artistic format. L.V.
mulțumit să tipărească, pe lângă articole politice,
VIITORUL, gazetă apărută la București, bisăptă- știri locale, varietăți distractive, și versuri de Al.
mânal, între 17 decembrie 1872 și 13 iunie 1874. Vlahuță. Apărute în fiecare număr, poeziile (Banul,
Până în martie 1874 director a fost N.F. Bădescu. Armida ș.a.), ca și scrierile în proză (O masă de stos)
O atitudine vag democratică, cultul lui Al. I. Cuza ale acestuia au dat gazetei un oarecare interes. D.M.
și critica lui Carol I sunt principalele componen-
VIITORUL, săptămânal apărut la Buzău între 7 mai
te ale programului politic (Declarațiune de prin-
și 29 octombrie 1889. În această gazetă politică
cipii), reflectat și în literatura din V. Poeții gazetei
editată și redactată de D.I. Pleșoianu și apropiată
sunt Simeon Miculescu (La români, Pentru ce sunt
de gruparea conservatoare condusă de Lascăr Ca-
încă viu ș.a.) și Daniel Demetrescu (Meditațiuni,
targiu, a figurat și Al. Macedonski cu nuvela Nicu
La ea, Cerșetorul și tiranul ș.a.), interesanți amân-
Dereanu, publicată inițial în „Revista literară” din
doi prin notele romantice și sociale din versurile
1886, și cu După perdele. Schiță din viața bucureș-
lor. S. Miculescu publică și Marsilieza, text propriu
teană. Aici Iuliu Cezar Săvescu și‑a tipărit întâia dată
care a avut o oarecare circulație în epocă, și adap-
poeziile Când miezul nopții a trecut și Campestris,
tări după Victor Hugo. Mai colaborează cu versuri
iar sub semnătura lui Iancu Garoflid se dă tradu-
Dimitrie D. Păun, Șt. Poppini, Nicolae Rucăreanu
cerea schiței Mirabeau, orator de Victor Hugo. R.Z.
(Da!, Odă elegie), N.V. Scurtescu (Iubirea, Poetul.
Amicului D.D. Păun), se reiau poezii de Mihail VIITORUL, cotidian apărut la București între 18
Zamphirescu. O nuvelă de anticipație, printre pri- noiembrie 1907 și 21 noiembrie 1916, între 2 no-
mele din literatura noastră, intitulată Finis Ruma- iembrie 1918 și 20 decembrie 1938, între 28 august
niae, scrie Al. N. Dariu. Alte schițe și nuvele aparțin 1944 și 18 februarie 1946; până în 1910 are subtitlul
lui S. Miculescu (Plăcerile vieții câmpenești ș.a.). Se „Ziar de dimineață”. Directori: C. Alimăneștianu,
Viitorul Dicționarul general al literaturii române 772
lui C. Stere, de asemenea reia „scrisorile deschise”
adresate de G. Ibrăileanu lui C. Dobrogeanu-Ghe-
rea în chestiunea trădării generoșilor, reproduce
și alte articole și studii din „Viața românească”.
După Primul Război Mondial V. găzduiește spora-
dic texte literare, între care poezia Laudă regelui
de Nichifor Crainic și Sărbătoarea neamului de
Claudia Millian, ambele prilejuite de Unirea de la
1918. În anii următori se remarcă povestirile lui Al.
Cazaban, cronicile teatrale ale lui Paul I. Prodan,
cronicile și recenziile lui Ion Foti, care semnează
și Simeon Rufu. Preocuparea pentru evenimentele
vieții literare, permanentă pe tot parcursul apari-
ției gazetei, e vizibilă în revista presei, în consem-
narea premiilor literare, în prezentarea proiectelor
privind înființarea unei edituri naționale sau în
analiza activității Societății Scriitorilor Români.
În cadrul rubricilor „Cartea” și „Cronica literară”
sunt grupate numeroase recenzii sub semnătu-
ra lui Ioan I. Cantacuzino (la Bal mascat de Ionel
I.G. Duca și C. Banu; secretar de redacție: Petre Lo- Teodoreanu, Calea Victoriei de Cezar Petrescu,
custeanu; redactori: Ion Minulescu, N. Baboianu, Crăișorul de Liviu Rebreanu, Cetiți-le noaptea de
Virgil Caraivan, Al. Anestin; desene și caricaturi: Ion Minulescu, Joc secund de Ion Barbu, Isabel și
Iser. Deși literatura nu își află constant locul în pa- apele diavolului de Mircea Eliade) și cea a lui Gri-
ginile acestei publicații liberale, de-a lungul tim- gore Tăușan (la Oraș patriarhal de Cezar Petrescu,
pului pot fi întâlnite semnături importante. Astfel, Locul unde nu s-a întâmplat nimic de Mihail Sa-
în primii ani colaborează cu versuri I.U. Soricu (În- doveanu). Gazetarul Al. Ștefanopol e prezent în
străinare), Ion Minulescu (În templul liniștii), St. O. V. sub pseudonimul Stephan C. Paul. Al.F., A.St.
Iosif și D. Anghel sub pseudonimul comun A. Mirea VIITORUL, publicație apărută la București, mai
(Omul de zăpadă), Cincinat Pavelescu (Epigrame întâi zilnic din 26 martie 1990 până în 13 februa-
caricaturilor lui Iser), D. Teleor (Greva avocaților), rie 1991, apoi săptămânal până în aprilie 1991,
Al. T. Stamatiad, Mihail Cruceanu, Claudia Cridim sub egida Partidului Național Liberal, ca serie
(Claudia Millian), Ion Foti, Dumitru Drăghicescu. nouă a ziarului cu același titlu (1907–1946). Direc-
Proza este dată de N. Pora, V. Demetrius (cu nu- tori: Gelu Netea (martie–iulie 1990) și Alexandru
velele Gelos de viitor, O ședință de spiritism, Din Dincă (din iulie 1990). Din colegiul redacțional
două firi ș.a.). Nu lipsesc articolele teoretice, cum mai fac parte Radu Boroianu și Florin Dumitra-
sunt cele ale lui D. Drăghicescu despre poezia po- che. În articolul-program, intitulat La început de
pulară, recenziile (nesemnate) la Istoria literaturii drum, cel din urmă arată că V. este orientat spre
române în veacul al XIX-lea de N. Iorga, la broșura „liniște și pace”, spre „dialog în loc de confrunta-
1907 – Din primăvară până-n toamnă a lui I.L. Ca- re”, spre „democrația reală, care să aducă la pute-
ragiale sau la basmele lui Petre Ispirescu, toate la re voința poporului”, spre „libertate în cuget și-n
rubrica „Săptămâna bibliografică”, precum și arti- simțiri, vorbă și faptă, gândire și acțiune”. Din
cole și recenzii semnate de Virgil Caraivan, Ștefan 22 septembrie 1990 editează suplimentul „Cale-
Popp, Vasile Savel (la volumul Nucul lui Odobac de idoscop cultural-artistic și de divertisment”, iar
Emil Gârleanu), cronici literare și teatrale de Petre din 7 decembrie 1990 iese suplimentul studen-
Locusteanu, reportaje de N. Pora. De menționat țesc „Opoziția”, girat de Organizația Tineretului
că C. Banu și I. G. Duca scriu frecvent în paginile Universitar Național Liberal din București. Ală-
cotidianului, ultimul semnând o „cronică exter- turi de numeroase dezbateri politice, declarații
nă”. În primii ani V. publică mai multe articole ale de presă, interviuri, platforme-program, reportaje
din actualitatea social-politică, se republică ver- VIITORUL ROMÂNCELOR, publicație apărută la
suri de Octavian Goga și Petőfi Sándor, poezii de Iași, lunar, din 1 ianuarie până în octombrie 1912 și
Marin Sorescu, Ana Blandiana, Emil Manu, Irina la București din noiembrie 1912 până în iunie 1916.
Mavrodin, precum și eseuri de Cezar Tabarcea, Directoare: Adela Xenopol. Revista, care își propu-
Gh. Tomozei, Mircea Ciobanu, Traian Coșovei și ne să apere „dreptul și emanciparea femeii”, este
Constant Călinescu. V. cuprinde, de asemenea, scrisă de femei și destinată lor. Într-o rubrică speci-
memorii, cugetări, epigrame, sporadic o croni- ală sunt evocate personalități feminine ale timpu-
că dramatică și una plastică, sondaje de opinie, lui, unele fiind și colaboratoare fidele: principesa
anunțuri, caricaturi, revista presei, reclame. M.W. Maria Obrenovici (născută Catargiu), principesa
Olga Sturdza, Elena Cuza, Elena Pherechyde, Ma-
VIITORUL CETĂȚEI ALBE, cotidian bilingv ro-
ria Baiulescu, Smara, Vera Myller, Caterina Bercea,
mâno–rus apărut la Cetatea Albă între 22 mai și
Virginia Tomescu-Scrocco, Maria Cunțan, Hor-
21 septembrie 1924, sub conducerea lui Grigore
tensia Papadat-Bengescu. Poeziile sunt semnate
Răducănescu. Nu este indicat vreun colegiu de de Riria (Coralia Xenopol), Virginia Micle-Gruber,
redacție, colaboratorii semnând de regulă cu pse- Maria Gavrilescu, Cornelia din Moldova (Cornelia
udonime. Din articolul-program Scopul nostru Kernbach), Smara, Maria Cunțan, Maria Baiulescu,
rezultă că publicația își propune să fie o „tribu- Adela Xenopol ș.a. Se mai publică însemnări de că-
nă românească la îndemâna tuturor românilor”. lătorie (Lacul celor Patru Cantoane, sub genericul
În „Pagina de duminică” se află literatură în cea „Scrisori din Elveția”), articole despre opere mu-
mai mare parte republicată; versurile, îndeosebi zicale, proză (Adela Xenopol), amintiri (Amintiri
de factură simbolistă, aparțin lui Al. Macedons- despre Eminescu și Marelui Mihail Kogălniceanu.
ki (Rondelul plecării), G. Bacovia (Amurg, Toam- Pioase amintiri de Maria Gavrilescu), traduceri
nă, Note de toamnă), Ion Pillat (În vie, Florica), (Maxim Gorki, Hanul și fiul său, Henrik Ibsen, Ella
Al. T. Stamatiad (Doina), Tudor Arghezi (Sfârși- Rentheim, Heinrich Heine, Don Ramiro), piese de
tul toamnei), Demostene Botez (Sector liniștit), teatru (Strigoiul de Adela Xenopol, Păcate de Maria
Perpessicius (Peisaj), Nichifor Crainic (Cules de Cunțan, Ștefan cel Mare în Munții Vrancei de Ele-
vii), Octavian Goga (Toamnă), N. Iorga (Seară de na D.O. Sevastos, Jărtfiții de Fanny Emeric), cronici
toamnă), Ludovic Dauș (Și Dacia), Adrian Maniu plastice (Maria Buteanu), muzicale (Elena Chirilă)
(Tâlharul). Ionel Teodoreanu e prozatorul preferat și teatrale. Colaboratoare constantă este Elena D.O.
al redacției și al cititorilor, figurând cu povestirile Sevastos, cu povești populare și cu folclor medi-
Un cerșetor, Amintire, Despărțire, Cocori. Se mai ti- cal. Iscălitura Collangée (sau Col) de Piconchère
părește proză de D. Iov (Domnul Cocuz. Amintiri apare cu oarecare regularitate, mai ales în ultimii
din școală), Tudor Teodorescu-Braniște sub iscă- ani, sub editoriale (Și noi vom învia, Perpetuum
litura Andrei Braniște (Împăcarea), Ion Pas (Di- mobile, An Nou!), schițe vesele (Cică să nu crezi)
vagațiuni sentimentale, Însemnările unui soldat), și versuri. În 1915 se introduce o secțiune nouă,
N. Dunăreanu (Pagini din trecut). Se reproduce asigurată de Maria Beiu-Paladi, dedicată proble-
schița Justiție de I.L. Caragiale. Iosif Popovici este melor de educație a copiilor de vârste mici, unde
autorul studiului Cum caracterizează românul intră, alături de texte relatând experiența proprie,
vecinii săi, iar Grigore Avakian al articolelor Ce- și material didactic: istorioare, versificări, jocuri.
tatea Albă în prima jumătate a secolului al XIX- Au mai colaborat Fausta Rădulescu, Laura Vampa,
lea. Note și impresii de la martori oculari și Unde Ilie Bărbulescu, Aura Stellorian, Lili V. Vârgolici,
a fost situat vechiul Tyras. Sunt traduse în rusește, Maria Chefaliady. O serie de articole semnate de
în cadrul rubricii „Rumânskaia literatura”, texte Adela Xenopol (Când vom răzbate?, Regim politic),
de C. Negruzzi, N. Gane, B. Delavrancea, Victor Elena D.O. Sevastos (Legislația română popora-
Crăsescu. Mai sunt incluse transpuneri din Rémy nă), Maria Negre (Învățământul superior și învă-
de Gourmont, BjØrnstjerne BjØrnson ș.a. Rubrici țământul practic al fetelor), T.V. Ștefanelli (Mișca-
culturale sporadice sunt „Cărți străine”, „Cărți ro- rea feministă în Bucovina) sunt grăitoare pentru
mânești”, „Teatru”, „Filmul meu”, „Cultura poporu- atitudinea militantă a revistei și pentru dorința ei
lui”, „Colțul cultural”, „Bibliografii”, „Muzica”. L.Cr. de a se implica în viața politică. V.r. încearcă, de
Viitorul Dicționarul general al literaturii române 774
altfel, să creeze un curent feminist panromânesc, câteva schițe ale lui I.C. Vissarion (Ciorba de găi-
deoarece se adresează și femeilor de dincolo de nă, Pozitiv), la traduceri fragmentare din proza
Carpați, din rândul cărora vin Maria Baiulescu lui Maxim Gorki (Orologiul), din Upton Sinclair
(de la Brașov), Maria Cunțan (de la Sibiu). M.Pp. (romanul Mocirla), Anatole France (Dl. Thomas),
A. P. Cehov (Călătorul de la clasa I‑a) și la tran-
VIITORUL SOCIAL, revistă apărută lunar la Iași
spunerea câtorva versuri de Heinrich Heine. A.St.
din august 1907 până în iulie 1908 și neregulat la
București din martie 1913 până în august 1914 și VIITORUL SOCIAL, revistă apărută la București,
în mai–iulie 1916. Directori: Cristian Racovski, săptămânal, între 11 și 25 octombrie 1931, cu
George Grigorovici, M. Gh. Bujor; secretari de re- scopul apărării „intereselor proletariatului și ale
dacție: Gh. Oprescu (1913), O. Călin (1914), I.C. țărănimii din România”. Colaborează cu articole
Frimu (1916). Din 1913 sumarul este organizat pe Al. Sahia (Tragedia învățătorilor, Făcătorul de pa-
rubrici: „Sociologie și politică”, „Literatură”, „Pole- puci), Petre Pandrea (Politica păcii, Țărănimea)
mică”, „Actualități”. Publicație social-democrată și N. Tatu (Marx și Engels). Rubrica „Literatură –
cu un accentuat caracter ideologic și politic, V.s. teatru” este semnată de Haig Acterian (Cinema
intenționează să fie „un nou organ de lumina- în Rusia nouă, Pasivitatea spectatorului de teatru
re, de critică și de luptă”, cu o doctrină bazată pe azi). O corespondență din Berlin despre demon-
concepția materialistă a istoriei, în spiritul lui Karl strațiile de stradă provocate de premiera filmu-
Marx și Friedrich Engels, și cu scopul de a educa lui Im Westen nichts Neues (pe un scenariu după
proletariatul, dar cu „o înrâurire salutară asupra romanul omonim al scriitorului Erich Maria Re-
întregii vieți intelectuale a țării”. De altfel, din Ca- marque), considerat o ofensă adusă soldatului
pitalul lui Marx se traduce capitolul Acumularea german, este semnată de Carl Sharp. Numărul 2
primitivă. Semnează articole C. Dobrogeanu-Ghe- anunță intenția V.s. de a începe editarea unei „bi-
rea (Anarhia cugetărei, Deosebirile dintre socialism blioteci științifice și literare, care va fi un îndreptar
și anarhism), C. Racovski (Chestiunea agrară și, ieftin pentru muncitorul doritor de cultură”. R.P.
sub pseudonimul Petre Mircescu, Reforma agrară, VIITORUL ȚĂREI, număr unic, apărut la București
Pe două fronturi), Dumitru Drăghicescu (Asupra în 1902 ca „edițiune festivală a societății «Santine-
marxismului), I. Sion (Socialismul în România), la» de sub direcțiunea d-lui căpitan Carol Scrob”,
N.D. Cocea. Preocupările redacției se grupează în pus sub mottoul „Viitor de aur țara noastră are/ Și
jurul unor probleme de natură socială și politică, prevăz prin secoli a ei înălțare” din poezia Mircea
precum caracterul revoluționar al revendicărilor cel Mare și solii a lui D. Bolintineanu; gazeta va fi
proletare, lupta de clasă, campania pentru votul reluată și editată din 13 iunie 1913 până în decem-
universal, critica ideilor burgheze. Prin preluarea brie 1924. Tipăritura, inițiată de generalul Eraclie
unor texte de Paul Lafargue, Gustav Auerbach, Arion și de căpitanul-poet Carol Scrob cu scopul de
Otto Bauer, Gustav Eckstein din revistele „Die a ajuta la construirea unui palat al invalizilor mili-
Neue Zeit”, „Le Socialisme”, „Der Sozialdemocrat”, tari prin strângerea de fonduri, își anunță în arti-
„The Industrial Union Bulletin” și chiar din „Româ- colul Rostul nostru, semnat D.I. Stroici, intenția de
nia muncitoare”, V.s. își manifestă solidaritatea cu a cultiva „amintirea trecutului istoric cu mărețele-i
mișcarea socialistă din Ungaria, Austria, Franța, fapte”, vorbind despre „vitejia neamului românesc
Marea Britanie, Canada, China. Revista comba- și despre armata țării”. Poezia Ostași… de A.C. Cuza
te studiul Poporanism sau social-democratism al este o ilustrare a acestui deziderat practic. Fascicu-
lui C. Stere și apără lucrarea Neoiobăgia a lui C. la mai conține versuri de Al. Macedonski (Sonnet
Dobrogeanu-Gherea. În același context respinge lointain – Sonetul din zori), Mircea C. Demetriade
„scrisorile deschise” ale lui G. Ibrăileanu adresate (Către drapel), Cincinat Pavelescu (Celor rămași),
lui Dobrogeanu-Gherea cu privire la trădarea ge- Iuliu I. Roșca (Oștenilor români), Alexandru I. Șon-
neroșilor. Interesul pentru literatură se reduce la țu (Omagiile mele), Constantin Cantilli (Auroră și
înscrierea în sumar a unor versuri de D. Th. Ne- apus), Virgiliu N. Cișman, o proză de Petru Vulcan
culuță (Cocoarele, Înainte, La Steaua, inedite), Ion (Turbanul și împărăteasa, poveste din campania
Minulescu (O, nu te apropia de mănăstire), F. Ader- de la 1877), o anecdotă de Nicolae Țincu (Țiganul
ca (In Amore), B. Nemțeanu, Barbu Lăzăreanu, la și marea), articole de Carol Scrob (Rolul poeziei în
război) și de Smara, o tălmăcire de Radu D. Rosetti numărul acestora este destul de mare. Beletristi-
după François Coppée (Veghea) și alta de N. Țin- ca aparține totuși unor creatori „civili”. Se publică
cu după Paul Déroulède (Gazda bună) și Cugetări sau se reproduc poezii de Octavian Goga (La arme!
răzlețe. Izbucnirea la 16 iunie 1913 a celui de-al Povestea Ardealului), Alexandru Macedonski (Oh,
Doilea Război Balcanic face să renască V.ț. sub for- suflete orb, Mănăstirea), Mihai Codreanu (Trece va-
ma unei „publicații patriotice ilustrate”, menite „a lul), St. O. Iosif, Ludovic Dauș (Cerșetorul), George
contribui la dezvoltarea și întreținerea cât mai vie Murnu (În cimitir), Ion Al-George (Carmen), N. Vu-
a sentimentului patriotic”. Directori: D. Urzică și lovici (Cântecul dorobanților), Victor Eftimiu, Al. T.
Temistocle Grigoriu, căruia, cu puțin înainte de a Stamatiad, Al. Vlahuță, G. Coșbuc, George Gregori-
muri, Carol Scrob îi încredințase acest titlu ca fiind an, G. Rotică, Ioan Al. de Lemeni, N. Rădulescu-Ni-
„cel mai potrivit pentru o publicațiune patriotică”. ger și mulți alții. Se reiau și versuri de V. Alecsandri
În martie 1915, după retragerea lui Temistocle Gri- (Latina ginta), B.P. Hasdeu (Mater dolorosa), Emi-
goriu din redacție, o reorganizare majoră îl adu- nescu (Criticilor mei), Ion Catina, Carmen Sylva.
ce în poziția de director (curând și proprietar) pe Prozatorii, mai puțin numeroși, sunt Ion Pas (Fie-
N.G. Rădulescu-Marador și ca secretar de redacție care cu focul lui…, O faptă bună), I. Chiru-Nanov
pe Constantin Nutzescu (până în aprilie 1916). Re- (Paștile), Al. Cazaban, N.N. Beldiceanu, Al. Mace-
vista suferă numeroase întreruperi și fluctuații în donski, N. Batzaria, Zaharia Bârsan (Sus frunți-
periodicitate (săptămânală, bisăptămânală, luna- le!), Al. T. Stamatiad, Corneliu Moldovanu, Victor
ră, numere cumulate), mutări ale redacției între Eftimiu, V. Demetrius, Al. Vlahuță, Zaharia Bârsan
Bacău și Iași, urmându-l pe director în Moldova, ș.a. Rar apar traduceri, datorate lui Al. T. Stama-
unde se afla mobilizat, iar din 1920 din nou la Bu-
tiad (după Maurice Maeterlinck), medalioane (D.
curești. Frecvente au fost și transformările de sub-
Caselli, Marioara Voiculescu, Al. Cazaban), epigra-
titlu: „Revistă românească enciclopedică”, „Organ
me de Sofronie Ivanovici, Radu D. Rosetti, Toma
închinat ostașilor și intereselor naționale”, „Revistă
Florescu, anecdote (la rubrica „Urzici”), maxime
literară. Patriotică. Ilustrată”, „Revistă literară ilus-
și cugetări (adaptate după Charles Baudelaire). O
trată. Sociologie, economie, critică, filosofie, artă,
susținere reală prin prezența sporită în sumar după
muzică, higienă, gospodărie”, „Organ al Armatei II”
încheierea războiului vine din partea lui Sofronie
ș.a., ca și cele survenite în aspectul grafic, coper-
Ivanovici, Mihai Codreanu, Octavian Goga și Geor-
ta devenind policromă. Concomitent, conținutul
și structura se diversifică prin introducerea unor ge Gregorian. În ultimele numere figurează și nu-
rubrici de interes mai larg, dar cu susținere idea- mele lui N. Iorga, Romulus Seișanu și Constantin
tică firavă: „Cronica muzicală” (semnată Musicus), C. Bacalbașa. Intențiile începutului, de a se implica
„Cronica artistică” (susținută de N. Pralea) „Cărți și în acțiuni de binefacere, se materializează și prin
reviste apărute”, „Cronica literară”, „Cronica femi- cedarea unei părți din profit Crucii Roșii și prin
nină” (semnată Olimpia), „Ecouri”. De atenție spe- inițiativa insolită a lui Mihai Codreanu, care com-
cială se bucură rubrica „Figuri contemporane”, ce pune poezia Pentru orfani, menită să fie „cântată
ocupă integral o pagină cu portretele în medalion, pe scena Teatrului Național din Iași și pe la casele
însoțite de succinte prezentări ale unor personali- particulare pentru a se colecta ajutor pentru or-
tăți politice și militare ale timpului. Din mai 1916 fani”. V.ț. mai conține studii și articole îndeosebi cu
până la 24 martie 1917 gazeta este suspendată din subiecte istorice (D. Caselli, A ființat cândva o „îm-
cauza războiului, iar când se redeschide, materia- părăție” bulgară?, Românii din Grecia), necrologuri
lele, veștile de pe front, ordinele de zi și informați- (Take Ionescu, Carmen Sylva). O ilustrație bogată
ile cu caracter militar, comunicatele despre luptele – grafică, portrete (semnate Iser, Silvan, B’Arg, N.
armatei române – la „Cronica războiului” – se în- Vermont), instantanee citadine, vederi, desene –
mulțesc, devenind preponderente. Fiind o tipăritu- înviorează paginile. Au mai colaborat Alex. Șt. Ver-
ră „autorizată și studiată de Marele Stat Major”, V.ț. nescu, C. Spiru Hasnaș, N.A. Bogdan, Pan Halippa,
îi invită să colaboreze pe toți „domnii ofițeri care N. Pora, Th. D. Speranția, Lia Hârsu, Eugen Ciuchi,
în orele libere se ocupă cu scrieri literare, patrio- Constanța Hodoș, Stan Palanka, O. Carp (G. Proca),
tice sau orice fel de studii cu caracter militar”, iar Mircea Dem. Rădulescu, D. Marinescu-Marion. R.P.
Vinea Dicționarul general al literaturii române 776
tatălui, Chauvignac), extinzându‑și apoi colabora-
rea la „Seara” (patronată de Al. Bogdan‑Pitești) și la
revistele „Facla” și „Rampa” ale lui N.D. Cocea (de
care îl va lega o constantă prietenie și cu a cărui pu-
VINEA, Ion blicistică socialistă, combativă și pamfletară, emu-
(pseudonim al lui Ioan lează). În 1915 înființează alături de Tristan Tzara
Eugen Iovanache; revista „Chemarea”, din care vor apărea doar două
17.IV.1895, Giurgiu – numere; în același an începe să colaboreze cu poe-
6.VII.1964, București), zie, proză și cronici dramatice la „Cronica” lui Tu-
poet, prozator, gazetar, dor Arghezi și Gala Galaction. Mobilizat din 1916 la
traducător. Iași, își continuă activitatea publicistică, în 1918
scriind la revistele de stânga „Omul liber” și la
„Deșteptarea politică și socială”. În 1917 se căsăto-
Este fiul Olimpiei (n. Vlahopol) și al lui Alexandru rise cu Ana Maria Băjescu Oardă (viitoarea poetă
Iovanache, moșier. Mama, născută la Constantino- Tana Quil, al cărei pseudonim, inspirat de cel al so-
pol, are ascendență grecească (Vlahopol indică ției împăratului roman Tarquinius Priscus, e găsit
grecizarea unui nume românesc); profesoară de tot de V.), de care se desparte după câțiva ani. După
elină cu studii la Paris, Olimpia îi va transmite întâ-
încheierea Primului Război Mondial devine redac-
iului ei născut pasiunea pentru studiu, imaginea sa
tor la „Adevărul” (1919–1922), semnătura regăsin-
regăsindu‑se în romanul Lunatecii (I–II, 1965). Ta-
du‑i‑se, de asemenea, în „Cuvântul liber”, „Facla”,
tăl, mic proprietar funciar, a urmat prestigioasa
„Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Cugetul
École Centrale pariziană, însă nu a profesat nicio-
românesc” ș.a. În 1922 apare, sub redacția lui V. și
dată, lăsându‑se în voia unei existențe fără orizont,
cu sprijinul lui Marcel Iancu, revista „Contimpora-
consumată între cafenea și club, ruinătoare pentru
nul”, care avea să atragă, timp de un deceniu, o
starea materială a familiei (imaginea sa se regăseș-
bună parte a energiilor tinere din literele și artele
te, de asemenea, în Lunatecii). Viitorul scriitor a
avut și un frate mai mic, Nicolae, a cărui moarte plastice românești interbelice. Se recăsătorește cu
timpurie într-un accident îl va marca profund. Cu- actrița Dida Solomon (Dalia Pabst din romanul ne-
rând după nașterea lui Ioan Eugen, părinții se mută terminat Venin de mai), dar mariajul nu durează,
la București, unde în 1902 el va fi înscris la Institu- Dida recăsătorindu-se cu Scarlat Callimachi, care
tul „Sf. Vineri”, pentru ca între 1910 și 1914 să ur- în 1924 va patrona revista de avangardă „Punct”.
meze cursurile Liceului „Sf. Sava”, secția clasică; Un nou mariaj efemer o are ca protagonistă pe ac-
este epoca descoperirii propriei vocații, când, sti- trița Nelly Cutava, recăsătorită cu publicistul Radu
mulat de intense lecturi din poezia franceză, scoate Popescu și devenită mamă a viitorului scriitor Pe-
în octombrie–decembrie 1912, împreună cu prie- tru Popescu. În 1924 V. termină Facultatea de Drept
tenii Marcel Iancu și Samuel Rosenstock/ S. Samyro la Universitatea din Iași, înscriindu‑se apoi în Ba-
(viitorul Tristan Tzara), revista „Simbolul”. Aici, sub roul de Ilfov, dar fără să profeseze; un an mai târziu
semnătura I. Iovanaki, adolescentul debutează cu colaborează la „Lumea” ieșeană și debutează edi-
o prelucrare după Cetatea moartă a lui Albert Sa- torial cu volumul de proză scurtă Descântecul și
main, urmată, în proximul număr, de poemul So- Flori de lampă. În pofida unor anunțuri privitoare
net; pseudonimul Tzara (inițial Țara) va fi găsit la iminenta apariție a unei plachete de poeme (în
chiar de el într-una dintre vacanțele petrecute pe 1919 Tristan Tzara îi anunța un volum intitulat La
proprietatea familiei Rosenstock, la Gârceni (Vas- Poupée dans le cercueil, iar în 1924 era semnalată
lui), unde cei doi prieteni își exersează insurgența culegerea Moartea de cristal), debutul editorial ca
poetică. Din aceeași perioadă datează prietenia de poet al lui V. va fi însă amânat sine die. Între 1928 și
cursă lungă cu surorile Haskil (Lili și Clara, viitoa- 1932 V. devine deputat independent de Roman pe
rea pianistă). În 1913 tânărul autor publică versuri listele Partidului Național Ţărănesc (liderul aripii
în „Noua revistă română” a lui C. Rădulescu‑Motru, radicale de stânga a partidului, doctorul Nicolae
unde în 1914 semnează pentru prima dată Ion Vi- Lupu, fiind cel care „patronase” lansarea „Contim-
nea (o adaptare a numelui bunicii din partea poranului”). Din 1930 coabitează cvasimarital cu
777 Dicționarul general al literaturii române Vinea
scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, care îl va părăsi, comunist, ele aveau să ducă în 1946 la eliminarea
în 1944, în favoarea lui Petru Dumitriu; cei doi vor din presă a autorului, interdicția fiind ridicată abia
rămâne însă prieteni, destinele lor fiind legate in- în 1955, în urma unui memoriu semnat de mai
clusiv de persecuțiile suferite în timpul deceniului mulți scriitori antifasciști. Marcat de privațiuni, V.
stalinist. Figura ei apare ficționalizată în Lunatecii reușește totuși să desfășoare, în paralel cu cizelarea
(în Laura Feraru), cea a lui V. regăsindu-se, sub di- propriilor versuri și definitivarea romanului Luna-
verse „măști”, în mai multe romane ale Henriettei tecii, o rodnică activitate de traducător, dând unele
Yvonne Stahl (Fratele meu, omul, Martorul eterni- din cele mai inspirate versiuni românești ale piese-
tății, Drum de foc). Transferuri ficționale de acest lor lui William Shakespeare (Henric al V-lea,
tip vor mai avea loc; astfel, Nelly Cutava e transpu- Hamlet, Othello, Macbeth ș.a.) și ale povestirilor lui
să în personajul Matilda Feraru din Lunatecii, iar Edgar Allan Poe. Interdicția de semnătură, prelun-
Radu Popescu inspiră crearea avocatului Artur Sa- gită până după 1960, face însă ca traducerile sale să
bin, așa cum figura lui V. se regăsește în cea a scrii- fie semnate o vreme cu numele lui Petru Dumitriu.
torului Eugen din romanul actriței (Strada Vânăto- În primii ani ai stalinizării e constrâns la activități
rilor). Un impact aparte, nu doar asupra biografiei, umile pentru a-și câștiga existența: ipsosar în ateli-
ci și asupra creației scriitorului, au avut-o și priete- erul sculptorului Oscar Han, ghipsar în cooperati-
niile „internaționale”, nu doar cele cu protagoniști ve meșteșugărești, hamal, ghostwriter etc. Refuză,
marcanți ai mișcării de avangardă precum Tristan în 1956, intrarea în Partidul Comunist și recrutarea
Tzara, Marcel Iancu, Constantin Brâncuși, Irina de către Securitate, iar pe 23 august 1959 este ares-
Codreanu, ci și aceea cu surorile Clara și Lili Haskill tat împreună cu partenera sa, Elena Oghină (deve-
sau cu Francis Scott Fitzgerald (a cărui influență va nită ulterior ultima soție), sub acuza vinderii, în
marca romanul Lunatecii); de asemenea, legătura 1950–1952, a 210 monede de aur (primite de la
lui V. și a lui Ion Barbu cu dansatoarea Josephine mama Elenei) lui Petru Dumitriu. Rămâne câteva
Baker a făcut ca asupra poemului erotic Răsturnica luni în arest, unde e bătut și torturat. Eliberarea sa
să planeze ipoteza unei paternități incerte, atribui- are loc prin diligențele lui Tudor Arghezi, via Vlaicu
te când unuia, când altuia. Până la declanșarea ce- Bârna și Al. Rosetti, dar și datorită intervenției la
lui de‑al Doilea Război Mondial, scriitorul duce o I. Gh. Maurer, a doctorului Nicolae Lupu, devenit
susținută activitate publicistică, inițiind campanii medic curant al lui Gh. Gheorghiu-Dej. Emigrarea
referitoare la problemele vremii în „Contimpora- inopinată, în 1960, a lui Petru Dumitriu în Occident
nul” (mai ales în prima serie a acesteia, 1922–1924) generează noi probleme, de această dată arestate
și în „Facla” (unde e director între 1930 și 1940). În fiind Henriette Yvonne Stahl și o serie de rude; spe-
1938 devine președinte al Uniunii Ziariștilor Profe- riat, V. își arde o parte din manuscrise. Prețul recu-
sioniști. Angajat în manifestările Ligii Drepturilor perării lui după 1960 va consta în colaborarea cu
Omului, militant antifascist în presa de stânga articole procomuniste la „Glasul patriei”. În ultimii
(deși pozițiile sale, complexe, fluctuează), cade vic- ani reușește să publice, sporadic, interviuri și texte
timă agresiunii unui comando legionar în 1936. neangajate politic în revista clujeană „Steaua”. Bol-
Până în 1940, anul suprimării „Faclei”, publică în nav de cancer, operat în 1963, reușește să finalizeze
paginile ei articole favorabile cauzei proletariatului traducerea piesei Le Roi se meurt, special trimisă de
și extrase din presa sovietică. Marcat însă de revela Paris de vechiul său prieten Eugen Ionescu. Pe
lațiile negative în legătură cu URSS-ul lui Stalin, de patul de moarte lucrează, împreună cu Henriette
Pactul Ribbentrop–Molotov, dar și sub influența Yvonne Stahl și cu Mihai Gafița, la corecturile ro-
vechiului său prieten Pamfil Șeicaru, colaborează, manului Lunatecii, care va apărea postum, în 1965.
din 1941, la ziarul proantonescian „Curentul”, iar în Prin diligențele prietenilor și ale redactorului Ion
anii de război, mobilizat și fără surse de venit, devi- Bănuță, apucă să vadă, chiar înainte de a intra în
ne redactor la ziarul oficial „Evenimentul zilei”; agonie, exemplarul de semnal al unicului său vo-
semnează, în acord cu propaganda de război a re- lum de versuri, care nu apare însă cu respectarea
gimului Ion Antonescu, articole antisovietice, (re- sumarului și a structurii indicate de autor; o primă
lativ) favorabile campaniei militare de pe Frontul ediție fidelă, cu recuperarea poemelor lăsate pe di-
de Est. Imputate după instaurarea regimului nafară în 1964, va fi abia aceea din 1967, prefațată
de Matei Călinescu. Cu toată această dată târzie a Etapa constructivistă aduce cu sine un interes mai
debutului poetic editorial, motivată fie de o pro- apăsat pentru dimensiunea experimentală și virtu-
crastinație hiperexigentă, fie de constrângeri exte- țile ludice ale limbajului (Ev, Eleonora). În același
rioare, lirica sa, risipită în paginile revistelor, se im- timp peisajul citadin cosmopolit, sclipitor și ca-
pusese conștiinței critice de multă vreme, făcând leidoscopic, devine un prilej de developare a fas-
obiectul a numeroase comentarii. De‑a lungul tim- cinantei polimorfii a lumii moderne: „La băcănie
pului mai semnase Ajax (cu N. Carandino), Docto- la Ciobanu/ lunecă pe chitre soare./ Câtă umbră
rul Caligari, Evin, I. Iova, Ion Iovin, Ion Japcă, Ju- sub pădure,/ în vitrina fructelor răcoare./ Au sosit/
nius (alternativ cu George Sbârcea), Kalvincar (cu strugurii timpurii din sud,/ banane în piele de că-
L. Kalustian și N. Carandino) etc. prioară/ și nucile de cocos/ cumplit testiculare/ în
Semnele poziției estetice reformatoare a lui V. se care hohotele negrilor se mai aud./ Aici, aici,/ unde
întrevăd la scurtă vreme după ce în 1912, în primele târguiește Mira Popovici,/ sună‑ți anii în valută for-
numere din „Simbolul”, autorul plătea, pe urmele te,/ pipăie meridianul București–Paris” (Reclamă).
lui Albert Samain, Al. T. Stamatiad și Ion Minulescu, Radiografia stării de poezie din faza constructivistă
un tribut adolescentin recuzitei poetice simbolis- este dată de poemul Lamento, savantă îmbinare de
te, populată de „galere roze‑n drum către Cythe- discontinuități metaforice cu nuanțe ermetice bar-
ra”, „palizi matrozi” și „fantastici albatrozi”. Scrisă biene și sentimentalism șarjat: „Ploi de martie, tra-
după numai un an, poezia Tuzla anticipează, în gedie citadină,/ arborii își fac semn ca surdomuții./
juxtapuneri sincopate și eliptice, o discontinuitate Pentru spectacolul de adio/ plângeți lacrămi de
simptomatică pentru devenirea excentrică a omu- făină/ printre sonerii, lumină,/ de Sfântul Bartolo-
lui modern: „Val pal, stâncile arse,/ albastrul sat meu al afișelor.// Dinspre bariere noaptea vântuie,
într‑un inel de var./ Femeile țărmului au obraz de –/ treci între cristale, feerică, deci,/ pe rugul tău lă-
mărgean/ și se vând pe stras și suliman”. Începând untric răstignită,/ în dâra farului, snop impondera-
cu poemele publicate în 1915 în „Cronica”, lirismul bil,/ cu echipaj, pe pneu rostogolit.// Și s‑au aprins
lui V., evoluat în răspăr cu idealul compoziției sine- stelarele vitrine,/ cumplit se strâmbă negrul la vo-
stezice și imagistica de tip romantic‑compensator, lan,/ înghite felinarele unul câte unul,/ la intrarea
relevă tot mai pregnant categoriile structurante și în teatru, va dansa, va dansa.// Nu mă vezi, sufăr,
tensiunile definitorii ale modernității literare: dis- sub țilindrul inutil”. „Fitzgeraldismul” sensibili-
tanțarea ironică, tendința către depersonalizare, tății din „epoca jazzului” („dans îndârjit al vremii
disonanța neliniștitoare, fragmentarismul, refuzul care moare”) trece deseori în poemele de atmosfe-
retoricii. Poemul Un căscat în amurg se detașează ră monden-citadină dezabuzată (Whisky-Palace,
atât de cadrul fastuos‑maladiv al melancoliei sim- Cosmopolis etc.) Odată cu concentrarea asupra
boliste, cât și de fadul idilism sămănătorist: „...De o activității gazetărești militante, și îndeosebi după
săptămână nici un factor poștal n‑a mai sunat din încetarea apariției „Contimporanului” (1932), li-
corn, călare/ în schimb, iată un popă‑negru călă- rica lui V. își pierde treptat disponibilitatea nova-
rește cu picioarele în șosea/ iată depărtarea muge toare și insurgentă, repliindu-se către un lirism
și s‑așterne pe o cireadă/ iată vântul se înhamă cu abstracționist pur, melopeic, în care melancoliile
tălăngi moștenite din tată în fiu/ iată.../ nu mai postsimboliste (împinse uneori spre angoasă ex-
știu, pesemne e târziu,/ [...] sfinții și‑au lepădat presionistă, apocaliptică) dau tonul. În deceniul al
pe nori nestinse pipele și s‑au culcat cu neveste- șaselea vechile poeme vor fi rescrise cu eliminarea
le,/ căci turme biblice și plictisite urcă, urcă, urcă, strategică a accentelor nonconformiste, pentru a
urcă pe/ cărare și pocnesc printre bice, hăis‑cea și trece mai ușor de filtrele cenzurii comuniste. Drept
vorbe murdare”. Accentele lirice se deplasează că- urmare, volumul Ora fântânilor – din care inițial
tre patetismul exasperării și trăirile halucinatorii, au fost eliminate mai multe poeme similiavangar-
trăsături distinctive ale poeticilor expresioniste: diste – le va apărea criticilor literari ai anilor ’60
„Să ne oprim aci lângă fântâna secată/ că salcia drept opera unui „elegiac minor” (Nicolae Mano-
serii cade apăsător,/ chiar piscurile se gârbovesc lescu), situat departe de estetica vizionară și efer-
copleșite,/ iar moara de vânt, văduvă și neagră,/ vescența deschizătorului de drumuri. Imaginea va
înnebunește pe deal, înnebunește” (Septembrie). fi revizuită pe parcurs, fiind consolidată prin câteva
monografii, iar cota poetului va crește semnificativ. pleacă pe vecie/ ieși dintr-un sertar, melancolie,/
Atent la „cele mai fine modificări ale soarelui liric” cu panglici, cu bucle și hârtie,/ Că paiața-i fără de
(G. Călinescu), V. e un postsimbolist afin cu Adri- scufie”), melancolia incurabilă a unui solitar care
an Maniu (dar fără figurația mitologică și htonică „a pierdut toate trenurile” istoriei, definit nu de ac-
a acestuia), un elegiac pur, atras în tinerețe de pro- tivism, ci de vanitas vanitatum. Această alunecare
vocări estetizante: grotescul Visul spânzuratului spre nocturn, spre însingurare nostalgică și reverii
„dialoghează” cu poeme „la temă” semnate de Tris- regresive, se lasă identificată în majoritatea poe-
tan Tzara sau de Adrian Maniu, pe linia obsesiilor melor. Ele par să conțină o traumă inanalizabilă, o
comune cu Ballade des pendus de Jules Laforgue damnare ontologică, o „tristețe care se smulge din
sau cu Galgenlieder de Christian Morgenstern. Mo- interior ca un bocet” – trăsături explicitate, anali-
dernismul lui e grefat pe o tradiție clasică solidă, cu zate și dezvoltate epic în marele roman (testamen-
o deschidere culturală multiplă și de un eclectism tar) al ratării care este Lunatecii. Poezia autorului
superior, care l-a expus adesea acuzelor din partea e domeniul unui aristocratism structural, latura
unor militanți avangardiști mai tineri. Multe poe- combatantă, revoluționar-socială și demofilă fiind
me par aproape blagiene, iar unele au o figurație deviată, preponderent, către publicistica politică.
mistică sau ruralizantă. Doleanțe, trimis în 1916 Proza lui V., a cărei diversitate pare a îmbrățișa
foștilor colegi care lansau în Elveția revoluția Dada, întregul spectru al preocupărilor pentru tehnicile
arată, dincolo de arlechinada sfidătoare, reluată și moderne, de la impresionismul poemului în proză
cu alte ocazii („Gara luminată și pustie,/ trenurile simbolist la meticulozitatea observației specifice
Tristan Tzara, M.H. Maxy, Ion Vinea, Sotar?, Jacques G. Costin

romanului naturalist, trecând prin tipare compozi- Danemarcei”, și domnița Silvia‑Logica, al cărei de-
ționale expresioniste și suprarealiste, își afirmă votament pasional merge până într‑acolo încât se
unitatea de substanță în respectarea programatică spânzură de brațul felinarului în care Hamlet, dez-
a unei orientări care, redefinind ierarhia tradițio- gustat de patetismul abject al existenței, se me-
nală a genurilor, s‑a impus odată cu revoluția ro- tamorfozase. Celelalte schițe stau sub semnul goti-
mantică drept unul din principiile modernismului cului lui E.A. Poe, coagulându‑se într‑un inventar
literar: preeminența lirismului. Într‑un interviu de „cazuri”. În Zvonuri, de pildă, gelozia lui Stan
acordat lui I. Valerian V. declara: „Nu există decât Gurău, prelungită dincolo de moarte, poartă sche-
un gen literar: poemul. Numai el poate conține în letul sinucigașului din dragoste până la fereastra
stare pură esența poeziei. Toată așa‑numita litera- casei unde fosta‑i nevastă, adormită lângă ibovnic,
tură psihologică sau de document nu interesează. tresare în somn și alungă cu gesturi inconștiente
Este lucru mort”. Ceea ce în Manifest activist către fantomele trecutului. Ema din Talionul, înșelată de
tinerime („Contimporanul”, 1924) le apărea con- amant, hotărăște să se sinucidă în brațele acestuia,
temporanilor ca spirit de frondă și nihilism osten- decizia fatală fiind pecetluită de bătaia unei „pen-
tativ, contribuind însă decisiv la impunerea și ma- dule sepulhrale” instalate într‑un „sarcofag de
nifestarea lipsită de inhibiții a avangardismului în abanos”. În Treptele somnului personajul descope-
literatura română interbelică, se revelează a fi, în ră într‑un dulap un flacon cu pastile de otravă; îm-
perspectiva unei practici auctoriale proteice și în- pins de o curiozitate morbidă, le încearcă în repe-
clinate către experimentalism, asumarea tranșantă tate rânduri gustul, ajungând să fie chinuit de coș-
a cadrului axiomatic inaugurat în zorii modernis- maruri în care se vede otrăvindu‑se cu bună știință;
mului de gândirea lui J.G. Herder, Friedrich în cele din urmă hotarul între vis și realitate, supus
Schelling ori John Stuart Mill. În plus, crede jurna- repetatelor violentări, cedează, iar Pavel înghite în-
listul V., practica gazetărească, ajunsă la maturitate tregul conținut al flaconului. Secvențele rămase în
expresivă, a preluat în forma reportajului toate periodice sau ineditele recuperate postum sunt
„impuritățile” structurale ale operei literare – ele- proze fin de siècle, de notație acută, în care decupa-
mentul senzațional, textura documentară, psiholo- jul social sau sentimental (uneori cu figurație „să-
gismul –, încât literaturii nu îi mai rămâne decât să mănătoristă”) alternează cu introspecția estetizan-
se concentreze asupra a ceea ce îi este primordial tă. Cea mai izbutită scriere în proză a lui V. este Pa-
constitutiv: poezia. „Esențialismul” estetic al scrii- radisul suspinelor (1930), microroman poematic
torului se conturează încă din textele reunite în construit prin suprapunerea mai multor discursuri
Descântecul și Flori de lampă, unde granițele dintre narative, inaugurând procesul de reconfigurare
genuri sunt suspendate, iar obiectivismul mimetic avangardistă a literaturii. Amestec de jurnal intim
al descrierii este înlocuit cu subiectivismul impre- cu accente onirice suprarealiste și poem în proză
sionist al „viziunii” și „vedeniei”. În Descântecul postsimbolist, sincopat de intervențiile unui nara-
arendășoaica Sultana, părăsită de amantul care tor care, sub inițialele I.V., încearcă fără succes să
este și logofăt al moșiei (dispărut cu câștigul obți- manevreze mecanismul defect al „obiectivității”
nut din ultima recoltă), încearcă să îl întoarcă pe auctoriale, Paradisul suspinelor este un bildungs-
bărbatul infidel cu ajutorul vrăjilor, închipuind o roman à rebours. De altminteri, lectorul este averti-
păpușă de ceară și arzând‑o în timp ce dansează zat că mărturia protagonistului „s‑a lăsat condusă
goală în jurul focului aprins într‑o zonă năpădită mai mult de acuitatea impresiilor conținute decât
de buruieni din spatele casei. „Narațiunea” se în- de ordinea cronologică și logica expunerii”, lipsa de
cheagă, împotriva retorismului și a convenționa- unitate compozițională a tramei nefiind decât ima-
lismului, ca înlănțuire de închipuiri ale protago- ginea retorică a lipsei de coeziune a subiectului na-
nistei – scene de iubire brutală petrecute în trecut rator. În consecință, textul diseminează, într‑un
sau fantezii întunecate izvorâte din spaima de a fi limbaj intens metaforic, fundamentele tematice
înșelată, din îndoieli și anxietăți, risipite în final ale psihanalizei freudiene, prilejuind derularea
prin decodare ironică. Experimentală este și Cra- etapelor cardinale ale confesiunii analitice. Sub-
vata de cânepă, prelucrare parodică în cheie ur- stanța epică – abandonul conjugal al tatălui, relația
muziană a relației între Hamlet, „infelicele prinț al paradoxală între soție și amantă, sexualitatea
infantilă a protagonistului Darie („agresat” de două lui Oblomov, Des Esseintes și Dorian Gray. Influen-
fete mai mari), nebunia Liei, tânăra iubită, regăsi- ța majoră este dată însă de Francis Scott Fitzgerald,
rea amanților și traiul lor promiscuu într‑o Dobro- citatul din Marele Gatsby fiind mai mult decât un
ge aproape pustie – joacă un rol secundar în aceas- „semnal”. Într-un sens, Lunatecii este cel mai
tă scriere „selenară și densă ca un acvarium de me- fitzgeraldian roman românesc, mai înrudit, totuși,
duze” (Perpessicius), unde alternanța vocilor nara- cu altă scriere a lui F. Scott Fitzgerald, Blândețea
tive creează o structură polifonică și o proliferare nopții (Laura Feraru seamănă izbitor cu Nicole Dri-
incontrolabilă a subiectivismului și a impresionis- ver, tot o „bolnavă dependentă”, emancipată erotic
mului confesiv. S‑a vorbit, în acest sens, de autenti- prin vindecare). Răsfățat al femeilor frumoase și
citate în accepție gidiană ori camilpetresciană (G. obiect al invidiei nedisimulate a bărbaților, Silion
Călinescu), opinie discutabilă având în vedere pre- își împarte existența între reveria în marginea sub-
dispoziția evident calofilă a esteticii lui V. („E o so- tilelor metamofoze coloristice datorate alternanței
coteală a neputinței acea pornire de a obține arta anotimpurilor – contemplate estet, în compania
prin cât mai multă sinceritate, prin sacrificarea va- „licorii vechi, aurii și vii” a coniacului Hennessy, în-
nității, a rușinii și a amorului propriu, pentru a că- tr‑o încăpere decorată parcă „după estampe sau
dea în cealaltă vanitate, a realizării artistice. Confe- descrieri” din casa lui cu aspect de „cetățuie mau-
siunile sunt cea mai josnică literatură”.) De altfel, ră”, situată în Dealul Spirii –, escapadele amoroase
calofilismul de sorginte simbolist-decadentă, devi- nocturne și luxoasa cafenea Esplanade, unde, după
ne, prin exces stilistic și supraîncărcare lirică, prin- orele de trândăvie matinală, își face apariția în
cipala deficiență a microromanului. Celelalte două ipostaza de arbiter elegantiae. Lipsit de viață interi-
secvențe ale volumului din 1930, Luntre și punte și oară propriu‑zisă, consecință a ororii de psiholo-
Cu inima-n cap (ultima, cu o memorabilă figură gism a autorului, personajul se lasă „traversat” de
abstractă a „Domnului cu servieta”), vădesc atrac- trăirile și efluviile pasionale ale personajelor femi-
ția către cazuistica erotică împinsă spre registrul nine, ajungând în cele din urmă „decorul operațio-
tenebros, absurd, și către psihanaliză. Cu Lunate- nal” devastat, declasat și grotesc al înfruntării sen-
cii, roman flamboaiant al crepusculului și declinu- timentale dintre două amante conturate după o
lui, situat în descendența prozei lui J.‑K. Huys- schemă romantic‑maniheistă: de o parte, Ana
mans, Oscar Wilde și Mateiu I. Caragiale, V. se în- Ulmu, „femeia fatală” a decadenților, brunetă,
toarce la rădăcinile timpurii ale modernismului li- enigmatică și fascinantă; de cealaltă, Laura Feraru,
terar. Implicat în toate tendințele și mișcările de blonda angelică și hipersensibilă, țintuită la pat, ca
prefacere extrem‑modernistă a artei, cochetând eroinele lui Poe, de capriciile unei boli nervoase
chiar, în manifeste și articole teoretice, cu radica- necunoscute. Asemenea lui Dorian Gray, Lucu Sili-
lismul și nihilismul avangardelor, scriitorul a cărui on se prăbușește brusc, finalul romanului, previzi-
conștiință stă sub semnul deliteraturizării literatu- bil și tranșant până la proiecția în epură, prilejuin-
rii își construiește ultima operă – schițată deja în du‑i lui V. distanțarea ironică de rețetă într‑o șarjă
paginile „Contimporanului” (Escroc sentimental, caricaturală, amintind de atitudinea începuturilor
1930–1931) – în acord cu estetismul și decadentis- sale literare. Se poate vorbi însă și de o reformulare,
mul, aceasta fiind reluată în mai mulți „timpi”, cu foarte originală, a temei inadaptării, comună în li-
rescrieri succesive date, în anii ‘50, de valorificarea teratura română de la Eminescu la Camil Petrescu.
nescontată a unor vechi variante (mai ales cele Silion nu e un „suflet tare”, ci un om „slab”, care se
despre viața mondenă și politică interbelică) intra- complace cu program în lene hedonistă, parazi-
te în romanul Cronică de familie al lui Petru Dumi- tism social și lipsă de scop, sfidând, disprețuitor,
triu. Disputa va trece Cortina de Fier după emigra- toate îndemnurile la acțiune lansate de cunoscuți;
rea în Occident a lui Petru Dumitriu când, în „Gla- în acest sens, romanul devine, treptat, o fenome-
sul patriei”, V. îl acuză de preluare malonestă, veci- nologie a ratării voluptuoase, posibilă autoscopie a
nă plagiatului. Personajul central, Lucu Silion, ren- autorului aflat în încercarea de a înțelege propriul
tier al unei averi scăpătate și avocat sinecurist al eșec existențial. Așa cum se întâmplă cu întreaga
unui fantomatic Oficiu Intercultural și de Turism operă, valoarea scrierii nu stă în intriga de ro-
Guvernamental, face parte din familia spirituală a man-foileton, superficială și senzațională, ci în
Mateiu I. Caragiale, deși Lucu Silion trimite mai de-
grabă la eroii fitzgeraldieni „frumoși și blestemați”
ai „generației pierdute”. O figură care se perindă și
prin alte romane ale epocii și care va reveni în cior-
nele proiectului romanesc Venin de mai este cea a
lui Alexandru Bogdan-Pitești, patron și sponsor al
modernității artistice autohtone. În Lunatecii aces-
ta apare ipostaziat prin figura sibarită a grobianu-
lui Adam Gună, regăsindu‑se în mult mai „autenti-
cistul” Venin de mai, roman-frescă stufos, similiau-
tobiografic și fantasmatic, recompus, după o meto-
dă discutabilă (contestată de comentatori precum
Mircea Zaciu), din ciornele păstrate ale autorului
de primii săi editori, Mircea Vaida și Gheorghe
Sprințeroiu (1971). Inegal, cu pagini senzaționalis-
te care frizează kitsch-ul alături de secvențe realiste
puternice, amintind de Huliganii lui Mircea Eliade,
al doilea mare proiect romanesc al lui V. dă totuși
mai mult decât o idee despre impactul major pe
care l-ar fi putut juca în literatura română nu doar
poetul, cât mai ales romancierul, dacă și-ar fi pu-
blicat cărțile la timp, iar nu în contratimp cu epoca
și cu sine însuși. Autorul s-a încercat, fără multă
convingere, și în dramaturgie, în aceeași gamă a
cazuisticii erotice; printre hârtiile sale a lăsat și un
jurnal intim ținut, intermitent, în limba franceză.
Publicistica lui V., întinsă pe mai bine de trei
decenii, din 1913 până în 1945 (fără a lua în calcul
textele de comandă publicate după 1960), acoperă
construcția fragmentară și relativ autonomă a epi- ariile tematice fundamentale ale jurnalisticii româ-
soadelor, care facilitează întâlnirea, în „mici nuclee nești din epocă, de la cronica literară și culturală la
poetice, poeme pure, pline de tensiune și farmec” militantismul politic și de la manifestul artistic in-
(Elena Zaharia‑Filipaș), dintre atenția specială cendiar la reportajul monden. Comentator pasio-
acordată detaliului, definitorie pentru stilul deca- nat al politicii interne și externe, V. configurează, în
dentismului de la finele secolului al XIX‑lea, și vizi- mii de articole, o cronică pasionată a vieții publice
unea teoreticianului literar ca amplificare și modu- interbelice, ca un seismograf cu multiple și deru-
lare în chei retorice diverse ale aceleiași esențe po- tante registre: de la pamfletul vitriolant (ținta fiind
ematice. Există însă în acest roman al „epocii jaz- îndeosebi familia Brătianu și fruntașii liberali) la
zului” și al ratării prin lene, procrastinație și dam- reflecția intelectuală cu bătaie lungă, de la articolul
nare erotică, o dimensiune social-satirică insufici- de idei la portretul în acvaforte, de la analiza (geo)
ent analizată, dominantă (se pare) în primele versi- politică informată la reportajul liric. Socialismul
uni ale cărții, dar mult redusă în varianta finală; său, dominant antiliberal, nu e dogmatic, ci contra-
astfel, o satiră eficientă la adresa îmbogățiților de dictoriu; el nu aparține unui ideolog, ci unui artist
război și a fantasmelor nobiliare ale acestora apare combatant, angajat, dar independent, atent la infi-
în proiectul de „arhondologie a Țării Românești” nita complexitate a situațiilor. Revoluția sovietică,
lansat de diformul Camil Giuseppe, personaj ală- radicalizarea și degradarea progresivă a climatului
turi de care, la finalul cărții, Silion eșuează la menu politic intern și internațional, criza economică,
fixe. Decavați, Silion, Giuseppe, Stolz și Diogenid ascensiunea extremei drepte naționaliste, revizio-
au fost comparați de unii comentatori cu „craii” lui nismele, al Doilea Război Mondial monopolizează
interesul publicistului, astfel încât articolele des- ale soarelui liric”. Un studiu din 1937 al lui Șerban
pre literatură, arte, spectacole de teatru (ele însele Cioculescu, Poezia d‑lui Ion Vinea, intuiește tona-
intens participative) trebuie căutate mai ales în in- litatea justă pentru a releva semnificațiile de adân-
tervalele de acalmie istorică. Privită în ansamblu, cime într‑o formulare pe cât de paradoxală, pe atât
ziaristica de atitudine a lui V. constituie o operă de sugestivă: poet de avangardă, V. este un scriitor
literară în sine, una dintre cele mai substanțiale clasic; poziționat în centrul mișcării literare, repre-
scrise la noi, comparabilă, în multe privințe, cu zintă extremele sale turbionare. În fapt, intransi-
aceea a lui I.L. Caragiale, Tudor Arghezi sau Geo gența Manifestului activist către tinerime, ca și de-
Bogza. Scriitorul a început prin a face cronică li- tașarea ironică a poemelor Un căscat în amurg sau
terară la „Rampa”, creionând, într‑un stil viguros Doleanțe nu sunt, în perspectiva mai amplă a mo-
și percutant, fundalul literelor române la început dernismului ca individualism raționalist și revoltă
de secol ca spațiu de receptare și gestație ale celor antitradiționalistă, decât urmarea logică a aceleiași
mai noi idei ivite în cultura europeană. Astfel, în- atitudini; dovadă, poziția circumspectă a scriitoru-
tr‑un articol din 1913 el atrage atenția asupra mul- lui față de excesele avangardei, căreia îi reproșează,
tiplelor fațete ale avangardei pe cale de a se naște, într‑un poem în proză modelat pe calapod futurist,
proclamând despărțirea de simbolism (Literatura superficialitatea și sterilitatea (Vorbe goale, 1925).
rusă. Poeții. Futurism. Acmeism. Adamism. Curente Ceea ce îl desparte de avangarda istorică – în ciuda
noi), iar altundeva („Facla”, 1914) semnalează ne- prieteniei cu Marcel Iancu și cu Tristan Tzara, a ma-
cesitatea ca literatura noastră să se ralieze noilor nifestelor din „Contimporanul” și chiar a tentative-
orientări, „simultaneism, unanimism, futurism, lor de a compune poeme dadaiste (Dicteu, 1916) și
paroxism, dinamism, withmanism”, a căror trăsă- futuriste (Îngerul a strigat, 1923) – este supremația
tură comună este identificată ca fiind „Individu- ideii privind autonomia esteticului, fundamentală
alitatea – singurul element împreună cu Talentul pentru modernism. Opera sa, aparent contradic-
pe care posteritatea îl ia în seamă” (O școală nouă: torie și nu rareori dificilă, marchează efortul de
simultaneismul). În același timp mobilitatea spiri- asumare a tensiunilor erei postromantice și de în-
tuală și finețea analitică a cronicarului se vădesc în scriere a liricii noastre pe orbita „modernismului
recenziile dedicate unor scrieri precum Bisericuța înalt”, însumând, ca într‑o reluare cadru cu cadru,
din Răzoare a lui Gala Galaction, La fântâna Casta- trăsături esențiale ale „miracolului” arghezian, ba-
liei de N. Davidescu sau Alcoolurile lui Guillaume covian ori barbian. Într‑o literatură în care simbo-
Apollinaire, la care se adaugă memorabile portrete lismul, parazitat de elemente tradiționale, poartă
în peniță ale unor mari figuri literare contempo- epigonic pecetea romantismului eminescian și
rane, între care un nuanțat și extrem de expresiv macedonskian, V. este reprezentantul emblematic
omagiu adus lui Paul Verlaine. Apogeul publicisti- al canonului modernist românesc.
cii lui literare este atins la „Contimporanul”, când I. Vinea este dintre artiștii care au efectuat una dintre cele
promovează, împotriva tendințelor îngust‑națio- mai remarcabile experiențe de sublimare a fenomenului
naliste, ideile și mișcările europene de înnoire. În- liric. Drama acestui poet într‑adevăr original stă [...] în
fățișat de E. Lovinescu drept „principalul factor al conflictul nerezolvat dintre inteligența sa artistică excep-
extremismului [literar] român”, acuzat, de cealaltă țională și tot atât de rara capacitate emotivă. D‑sa nu a
atins echilibrul ideal dintre inteligența creatoare și sensi-
parte, de avangardiștii formați la școala „Contim-
bilitate poate pentru că s‑a încrezut exclusiv în luciditate.
poranului” că nu a avut îndrăzneala ultimă de a se Cu toată această alcătuire intelectualistă, I. Vinea confi-
delimita tranșant („ostentativ‑agresiv”) de întreaga gurează în poezia noastră zisă „de avangardă” talentul cel
tradiție, scriitorul pare dificil de încadrat într‑o is- mai reprezentativ și o poziție de centru, care face dintr‑în-
torie literară construită ca succesiune de idei este- sul un clasic al mișcării literare.
tice, curente, școli etc. G. Călinescu evită să îl situ- ȘERBAN CIOCULESCU
eze, în Istoria literaturii române de la origini până
Paradisul suspinelor este confesiunea unui nevropat, un
în prezent, în interiorul unor coordonate teoretice ins purtând povara unei vechi obsesii erotice nedezlega-
precise, acuzând mobilitatea talentului și impre- te, după schemele psihanalizei, scriind când în numele
vizibilitatea poetului, care, „dotat cu un instinct său, când la persoana a treia, uneori intercalând mărtu-
tropic”, s‑ar orienta după „cele mai mici schimbări rii străine, deplasându‑se în diferite niveluri ale duratei,
înaintând sau revenind în timp, căci – ne previne autorul SCRIERI: Descântecul și Flori de lampă, București, 1925;
în comentarul cu care întrerupe din când în când confe- Paradisul suspinelor, cu gravuri de Marcel Iancu, Bucu-
siunea personajului său –„sensibilitatea dureroasă a ero- rești, 1930; Ora fântânilor, pref. Mihail Petroveanu, Bu-
ului s‑a lăsat desigur condusă în povestire mai mult de curești, 1964; ed. pref. Matei Călinescu, București, 1967;
acuitatea impresiilor conținute decât de ordinea crono- ed. îngr. George Gibescu, București, 1979, ed. bilingvă, tr.
logică și decât [de] logica expunerii”. „Oboseala”, „urâtul” Dan Ion Nasta, București, 1982; Lunatecii, I–II, București,
sau „timiditatea” ajung să justifice trecerea de la confesi- 1965; ed. pref. Magdalena Popescu, București, 1971; Poe-
une la narațiune, vorbirea când în numele propriu, când me, îngr. și pref. Vasile Nicolescu, București, 1969; Opere,
la persoana a treia, căci, ne asigură autorul, „graiul e un I–V, îngr. Mircea Vaida și Gheorghe Sprințeroiu, introd.
hamac comod în care te întorci pe ce parte îți priește”. Di- Mircea Vaida, Cluj, 1971–1978; Venin de mai, Cluj, 1971;
soluția formelor logice ale compoziției atinge odată cu ed. Craiova, 1990; ed. îngr. I. Funeriu, Timișoara, 1988;
aceasta punctul ei cel mai înaintat. [...] Deși, prin chiar Publicistică literară, îngr. și pref. Constandina Brezu-Sto-
motivele ei, proza lui Vinea presupune suspendarea sau ian, București, 1977; Săgeata și arabescul, îngr. și introd.
cel puțin slăbirea funcțiunii realului, ea nu va manifesta Dumitru Hâncu, București, 1984; Opere, I–IX, îngr. și
în mai slabă măsură facultatea eminentă de a nota apa- pref. Elena Zaharia-Filipaș și, la vol. IX, Magda Răduță,
rența externă. București, 1984–2012; Moartea de cristal, îngr. și postfață
TUDOR VIANU Nicolae Ţone, pref. Ion Caraion, București, 1995. Tradu-
ceri: Edgar Allan Poe, Cărăbușul de aur, pref. Geo Șer-
Tristețea lui Vinea are un sunet specific în poezia româ- ban, București, 1957, Nemaipomenita întâmplare a unui
nească. El nu cunoaște melancolia astrală a lui Eminescu, anume Hans Phaall, București, 1960, Scrieri alese, I–II,
nici jalea înstrăinării unui neam ca Goga, nici durerea introd. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1963 (în
„trecerii” ca Blaga. Mai terestru și mai individualist, Vi- colaborare cu Emil Gulian și Dan Botta), Proză, pref. Ma-
nea plânge o durere omenească, o înfrângere, o boală sau tei Călinescu, vol. I: Prăbușirea casei Usher, vol. II: Aven-
moartea unei ființe dragi. Poezia se zbuciumă în spațiul turile lui Arthur Gordon Pym din Nantucket, București,
unei personalități închise, care se devoră mereu pe ea în- 1965 (în colaborare cu Mircea Alexandrescu), Mellonta
săși. Răspunzând parcă peste secol lui Eminescu, Vinea Tauta, pref. Ion Hobana, București, 1968 (în colabora-
arată că nici în „cercul strâmt” al existenței omenești „nore cu Petre Solomon); Shakespeare, Henric al V-lea, în
rocul” nu‑l „petrece” pe om. Shakespeare, Opere, V, București, 1958, Hamlet, prinț al
ELENA ZAHARIA-FILIPAȘ
Danemarcei, în Shakespeare, Opere, VII, București, 1959,
Vinea a prelungit, după părerea mea, simbolismul în mo- Othello, în Shakespeare, Opere, VIII, București, 1960,
dernitatea românească de după Arghezi, Bacovia, Blaga Macbeth, în Shakespeare, Opere, IX, București, 1961, Po-
și Barbu și a deschis, mai înainte, împreună cu Tristan veste de iarnă, în Shakespeare, Opere, XI, București, 1963,
Tzara, calea avangardei românești. A părăsit-o când și-a Henric al V‑lea. Hamlet. Othello. Macbeth. Poveste de iar-
dat seama că avangarda poate debarasa, într-adevăr, spa- nă, București, 1971; Washington Irving, Rip Van Winkle,
țiul literaturii de convențiile ei statice și infecunde, dar nu pref. Ion Aurel Preda, București, 1963; Eugen Ionescu, Se-
poate să pună nimic în loc dacă nu dă un sens creator, tea și foamea, în Eugen Ionescu, Teatru, I, pref. B. Elvin,
fertil estetic, radicalismului său. Cu disponibilitățile și cu București, 1968.
limbajul nou al metaforei (mai exact, cu imagismul fer- Repere bibliografice: Davidescu, Aspecte, 260–264,
vent și turbulent al metaforei-obiect), el s-a orientat spre 580–581; Aderca, Contribuții, I, 234–242, 681–683; Per-
o modernitate mai permisivă, mai gravă, cenzurată, în- pessicius, Opere, II, 301–302, IV, 283–286; Lovinescu, Ist.
tr-adevăr, de estetică, dar nu și de intoleranțele clasice ale lit. rom. cont., III, 442–445, IV, 239; Călinescu, Opere, I,
esteticii. Este un poet cultivat, inteligent, al toamnei și al 581–582, 913–914, II, 128–129; Constantinescu, Scrieri,
tăcerii, un poet elegiac și meditativ al iubirii (unul dintre V, 208–211; Zarifopol, Pentru arta lit., II, 33–36; Ionescu,
cei mai instruiți și mai buni, estetic vorbind, din generația Război, I, 72–79; Cioculescu, Aspecte, 22–33; Lovinescu,
lui), un imagist de prim ordin, ușor sceptic, întristat, fără Ist. lit. rom. cont., 178, 272–273; Munteano, Panorama,
simț religios (Dumnezeu nu apare mai niciodată în poe- 205, 206, 267–268; Călinescu, Ist. lit. (1941), 811–812, Ist.
mele lui, iar când apare este demitizat, fiind numit „țap lit. (1982), 896–897; Vianu, Arta, II, 226–231; Streinu, Ver-
bătrân”!). Spațiul lui predilect, imaginar, desigur, este spa- sificația, 193–194, 197; Călinescu, Eseuri, 86–104; Tomuș,
țiul autumnal, atunci când ploile mărunte și lente jelesc, 15 poeți, 200–209; Pop, Avangardismul, 160–171; Ion Vi-
orizontul se închide și poetul, instalat într-o fecundă, liric nea, ALR, 494–509; Călinescu, Eseuri lit. modernă, 52–72;
vorbind, singurătate (în „turnul” nervalian), meditează Crohmălniceanu, Lit. rom. expr., 22–24, 93–95, 108–110,
nu la torsul astrelor, ci la învălmășirea lucrurilor profane, 127–132; Sergiu Sălăgean, Ion Vinea, București, 1971; Si-
cu gândul, mai ales, la femeile de altădată care-i populea- mion Mioc, Opera lui Ion Vinea, București, 1972; Elena
ză, acum, memoria lirică. Zaharia, Ion Vinea, București, 1972; Andriescu, Disoci-
EUGEN SIMION eri, 34–45, 222–228; Cioculescu, Itinerar, I, 281–287, IV,
785 Dicționarul general al literaturii române Vinicius
322–326; George, Sfârșitul, I, 233–238, III, 143–145; Geor- VINICIUS, Paul (24.I.1953, Craiova), poet, gazetar.
gescu, Printre cărți, 114–118; Piru, Varia, II, 369–378; Este fiul Ioanei Gheorghe (n. Tobă), statistician,
Zaciu, Ordinea, 242–256; Crohmălniceanu, Literatura, și al lui Ștefan Gheorghe, colonel inginer; prenu-
II, 371–395; Dan, Proza, 303–307, passim; Simion, Scri-
mele la naștere: Paul Vinicius, adoptat ulterior ca
itori, II, 280–293; Ionescu, Romanul, 88–109; Papahagi,
Exerciții, 103–146; Ciopraga, Ulysse, 126–137; Piru, Ist. nume literar. Urmează la București Liceul „Nicolae
lit., 398–402; Zamfir, Poemul, 341–348; Cioculescu, Poeți, Bălcescu” (1968–1972) și Facultatea de Mecanică
364–378; Ion Vinea, în Avangarda literară românească, a Institutului Politehnic (1977–1982). Între 1984
îngr. și introd. Marin Mincu, București, 1983, 109–129, și 1989 frecventează cenaclul Universitas, condus
548–549, 682–683; Micu, Modernismul, II, 151–164, pas- de Mircea Martin. Până în 1989 lucrează ca ingi-
sim; Manolescu, Teme, VI, 114–119; Scarlat, Ist. poezi- ner proiectant, apoi intră în gazetărie: redactor la
ei, III, 5–7, 34–36, 54–63, 80–83; Ion Vinea, îngr. și pref. „Eco” (1990), „Flacăra” și „Cotidianul” (1991–1992),
Gheorghe Sprințeroiu, București, 1986; Nicolae Mano-
director la „Zig-zag” (1992), redactor-șef al Editu-
lescu, Despre poezie, București, 1987, 206–214; Grigurcu,
Eminescu–Labiș, 148–158; Pop, Avangarda, 28–32, 123– rii Nobile din Cluj-Napoca (1992–1995), redactor
132, passim; Negoițescu, Ist. lit., I, 312–315; Pop, Recapi- special la „Expres magazin”, „Evenimentul zilei”
tulări, 40–49; Popa, Estuar, 102–110; Daniel Vighi, Tenta- (1993–1994), „Privirea” (1995) ș.a., redactor la Edi-
ția Orientului, Pitești, 1998, 55–73; Dicț. analitic, II, 386– tura Muzeului Național al Literaturii Române. Pro-
388, III, 229–231, 270–273; Dicț. esențial, 886–887; Morar, fesează și în publicitate–relații publice. Se numără
Avangarda rom., 38–43, passim; Ungureanu, Geografia printre fondatorii Asociației Ziariștilor Profesio-
lit., I, 109–111; Emilia Drogoreanu, Influențe ale futuris-
niști. Debutează în 1982 cu poezie la „Amfiteatru”,
mului italian asupra avangardei românești, Pitești, 2004,
236–284; Ion Simuț, Un poet în serviciul gazetăriei, RL,
iar editorial în 1998 cu placheta Drumul până la
2005, 34; Angelo Mitchievici, Decadentismul – inițieri ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate (Premiul Uni-
ironice, „Ex Ponto”, 2007, 4; Cernat, Avangarda, 61–83, unii Scriitorilor), după ce în 1994 fusese inclus în
116–130, 180–186, 198–202, passim; Manolescu, Istoria, antologia Sfâșierea lui Morfeu. Literatura generației
829–832; Popa, Ist. lit., I, 1045–1050; Sanda Cordoș, [Ion ’90, alcătuită de Dan-Silviu Boerescu.
Vinea], CLT, 2011, 46, T, 2012, 3, APF, 2012, 11. L.H., P.C. Înainte de a fi situat în etichetări de tipul „ne-
oavangardist”, „postmodernist de nuanță ironică”,
VINEȘ, Vasile A. (1857–21.VI.1937, București), poet.
V. interpretează epigonic rolul lui Virgil Mazilescu.
Doctor în drept la Paris (1884), V. a lucrat în magis-
Frecventarea boemei asigură clișeul, băutura spi-
tratură și ca funcționar superior în București, fiind
comisar al Guvernului pe lângă Creditul Funciar rtoasă dă revelatorul, iar versurile confirmă poza.
Rural, director al Creditului Funciar Urban, dar și Manieriste, poemele se construiesc pe canavaua
demnitar, ca prefect și deputat. acelorași teme (iubire, alcool, prieteni) și linii sti-
Pe când era student la Paris, V. a tipărit o broșu- listice (metaforizare onirică, discursivitate, tehni-
ră cu versuri, Preludii (1875), dedicată lui Al. Mace- că de elasticitate controlată a textului), asumate
donski și prefațată de acesta. A fost, se pare, primul de un ucenic devotat. În Drumul până la ospiciu
discipol al lui Macedonski. Maestrul, la rându-i, îi și reîntoarcerea pe jumătate lungimea titlurilor o
închina un Sonet (1877). Încercările poetice ale lui concurează pe cea a textului propriu-zis, care face
V. sunt versificări stângace, de inspirație istorică stop-cadru pe secvențe din viața „fratelui sardele”
sau patriotică, pe urmele lui Dimitrie Bolintineanu aflat în cârdășie cu „sora morfină” și în compania
și Grigore Alexandrescu (Umbra lui Mihai în Va- „prietenului vermut șpriț”. Elementul (auto)bio-
lea Călugărenilor, Umbra lui Tudor, Gândirile pa- grafic alunecă de la cotidianul derizoriu la metafi-
triotului român, Urare României). La „Familia”, în zicul corupt ori la aleatoriul prefabricat. Formula se
aceeași perioadă, a trimis Scrisori din Paris (1877), reia în Eclipsa (1999) și în Studiu de bărbat (2002),
evocări ale orașului (La privirea Senei) și traduceri cu înclinație vizibilă, cu precădere în primul caz,
din André Chénier și Béranger. către jocul trimiterilor de la text în versuri la text
SCRIERI: Preludii, pref. Al. Macedonski, București, 1875. în versuri/ proză. Șapte poezii, fiecare asociind o
Repere bibliografice: Bonifaciu Florescu, „Preludii”, abstracțiune filosofică unei zile a săptămânii: des-
„Românul”, 1876, 30 ianuarie; Predescu, Encicl., 900; pre om (luni), despre ființă (marți), despre abjecție
Al. Macedonski, Opere, îngr. și introd. Adrian Marino, (miercuri), despre tăcere (joi), despre seninătate (vi-
III, București, 1967, 257–258; Dicț. lit. 1900, 906. S.C. neri), despre singurătate (sâmbătă), despre durere
Vinițchi Dicționarul general al literaturii române 786
(duminică), alcătuiesc o a opta, cu statut de artă SCRIERI: Drumul până la ospiciu și reîntoarcerea pe ju-
poetică (despre despre*). Grupajul dedicativ, reu- mătate, București, 1998; Eclipsa, cu ilustrații de Tudor
nind parodii camaraderești: buzăul din sânge și Jebeleanu, București, 1999; Studiu de bărbat, București,
2002; Și noi am fost în America, București, 2004; Colonia
uneori luni (iova), ieudul de dinaintea facerii lumii
Graffiti – Working class hero class, București, 2005; Liniș-
(ioanes), de către o(h)m (legea lui groșan), eclipsa tea de dinaintea liniștei, București, 2011; Kemada, Bucu-
continuă (ion mureșan), rezolvă prin notele de sub- rești, 2012.
sol posibilele dileme relative la un portret congener Repere bibliografice: Ion Roșioru, Etajele realității, TMS,
cu optzeciști de succes în anii ’90. Un „el” privește 1998, 6; Dan-Silviu Boerescu, Fratele sardele, ultimul no-
la măcelărie carcasele care capătă forma trupului uăzecist, CNT, 1999, 6; Aura Christi, Ospiciul livresc, CC,
iubitei: „câtă criminală plăcere să intri în carman- 1999, 1–3; Oana Fotache, În grădina (muzeului) literatu-
geria/ de la parterul blocului în care ea locuiește/ rii, LCF, 1999, 23; Adrian Alui Gheorghe, Poezia de după
și unde hălcile de carne au împrumutat/ porțiuni eclipsă, CL, 1999, 11; Cistelecan, Top ten, 175–177; Grigur-
din alcătuirea ei” (dumnezeu binecuvântează car- cu, Poezie, II, 541–545; Mincu, Poeticitate, 531–534; Lef-
ter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 277–280; Vasile, Poezia, 299–
mangeria). În Studiu de bărbat, pe lângă versifica-
302; Marius Chivu, Vinicius uncool, RL, 2003, 23; Firan,
rea întâlnirilor cu poetul Ioan Es. Pop (întâmplare
Profiluri, II, 331–332; Dumitru Chioaru, Paul Vinicius,
cu ioanes între două beri și o elveție prezumptivă E, 2005, 11–12; Mircea Ghițulescu, Dramele unui autor
băută de ceasuri), lui V. îi reușesc imagini în regis- de comedii, CL, 2006, 5; Bodiu, Evadarea, 49–51, Vasile,
tru suprarealist („la orizont/ albastrul delira verde Mărci, 132–142; Soviany, Cinci decenii, II, 37–40; Emanu-
în roșu/ câțiva crabi/ ne pândeau următoarea miș- ela Ilie, Cioburi din „țara lui vinicius”, CL, 2012, 2; Raluca
care./ regina se sacrifica albă la f6/ soarele alune- Dună, Ferice de țara australia, RL, 2012, 12; Felix Nicolau,
ca strâmb de pe catarge” – între vechea cazemată Adevărata muză e inteligența, LCF, 2012, 11; Viorica Ră-
și digul pescăresc). Din păcate, în ansamblu tonul duță, Străbătător durerii, VR, 2012, 11–12. C.M.B., E.Md.
se radicalizează, limbajul coboară atmosfera bo- VINIȚCHI RĂDULESCU, Stella (12.V.1936, Cluj),
emă în mizerabilism, iar unele scene urmăresc să poetă. Este fiica Verei Vinițchi (n. Golubov), profe-
șocheze teribilist. După un hiat poetic semnificativ, soară de istorie, și a lui Xenofon Vinițchi, inginer la
V. articulează, odată cu volumul Liniștea de dinain- CFR. A absolvit liceul la Brașov (1953) și Facultatea
tea liniștei (2011), poate cel mai coerent proiect de Filologie a Universității din București, secția
liric al său. Scris într-un registru confesiv accen- limba și literatura franceză (1958). Obține doctora-
tuat, versul face proba unei maturități care esenți- tul în filologie, în 1977, cu teza Teatrul absurdului
alizează vechile tropisme ale lui V. Fără să încerce și problemele lumii burgheze contemporane. Predă
vreo schimbare semnificativă de formulă, Kemada limba franceză în învățământul secundar (1958–
(2012) continuă aceeași pendulare între șarjă neoa- 1961). Intră apoi în sistemul universitar bucureș-
vangardistă („cel mai frumos vers al tău/ prințesă/ tean, fiind asistentă, apoi lector la Catedra de limbi
aduce cu baronul munchausen/ pe când zbura/ străine a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”
călare/ pe ghiulea” – gram de gramatică) și rafi- (1961–1980) și ulterior la Catedra de limbi moder-
nament stilistic veritabil („ea nu avea genunchi// ne de la Institutul Politehnic. Părăsește România
ci două tâmple/ de copii/ căzuți pe gânduri// și în 1983, cere azil politic în Italia, dar reușește până
mâinile mele// care uitaseră să mai mângâie” – azi la urmă să se stabilească în Statele Unite ale Ame-
n-am să mai rezolv triunghiuri). În două episoade ricii. Obține o diplomă de master în specializarea
izolate V. își încearcă mâna și la dramaturgie, odată limba și literatura franceză la Northwestern Uni-
cu volumele Și noi am fost în America (2004) și Co- versity (Chicago). Este angajată asistentă în cadrul
lonia Graffiti – Working class hero class (2005). Dacă Departamentului de limba și literatura franceză
primul propune o satiră de moravuri mai degrabă de la University of Illinois (1984–1986). În perioa-
tradițională, în care V. abordează chestiuni politice da următoare predă la Chicago, cu grad de lector
și sociale tipice perioadei de tranziție, cel de-al doi- la Loyola University, iar din 1995 la Northwestern
lea completează repertoriul dramatic cu încă două University. Debutează la „Luceafărul” (1968) și edi-
piese scrise, de data aceasta, în registru fantezist, torial cu placheta Versuri (1969). Mai colaborează
radiografiind deopotrivă boema periferiei și micile la „România literară”, „Vatra”, „Limite”, „Dialog”
ratări ale postadolescenței. (Dietzenbach), „Pleiades”, „Voices International”,
787 Dicționarul general al literaturii române Vintilă
„Agora” (Washington), „Argo” (Bonn) ș.a. Face par- SCRIERI: Versuri, București, 1969; Dincolo de alb, Bucu-
te din Modern Language Association, The Academy rești, 1972; Risipa unei veri, București, 1978; Singurătatea
of American Poets și Société d’Honneur Française. cuvintelor, București, 1981; Blooming Death, Frances-
town, NH, 1989; Blood and White Apples, Queenston (Ca-
În 2007 i se acordă premiul „Art et Poésie”. A mai nada), 1993; Între clipă și vreme, Pitești, 2000; My Dream
semnat Stela Vinițchi, Stela Vinițchi Rădulescu, Has Red Fingers, Pittsburgh, 2000; Variațiuni pe o umbră,
Stella Vinitchi. București, 2003; From Heaven with Love, Columbus OH,
Volumul Versuri, primul publicat de V., indică 2003; Self Portrait in Blue, Greensboro NC, 2004; Last
și principalele teme de mai târziu: singurătatea, Call, Greensboro, NC, 2005; Terre Interrompue, Paulhe
iubirea, erotismul, natura. Poeziile vor fi întot- (Franța), 2007; Le Vent dans les soules, La Hulpe (Belgia),
2007; Diving with the Whales, Greensboro, NC, 2008; In-
deauna marcate de elemente aparent lipsite de im-
somnia in Flowers, Austin, TX, 2008; Un Cri dans la neige,
portanță, de banal, de cotidian, reacțiile sufletești Paris, 2009; Journal aux yeux fermés, La Hulpe (Belgia),
reverberând existența naturii, adesea văzută într-o 2010; Le Jour en équilibre, Paris, 2010; All Seeds and Blues,
manieră expresionistă. Elementul comun al sen- Cincinnati, OH, 2011; À l’Écoute des ombres, Paris, 2012.
timentelor prin care poeta își „filtrează” versurile Repere bibliografice: D. Gherghinescu-Vania, „Versuri”,
este marea: „Nu sunt eu marea, nu,/ lovind sălba- AST, 1970, 1; Mihai Minculescu, „Dincolo de alb”, RL,
tică în cer/ deși e timpul, ca valuri/ să mi se facă 1973, 9; Mircea Iorgulescu, „Dincolo de alb”, LCF, 1973, 22;
fruntea/ și ochii calzi să se scufunde/ în jocul de Dinu Flămând, „Dincolo de alb”, „Scânteia tineretului”,
1973, 7 457; Mihai Coman, „Risipa unei veri”, RL, 1978,
meduze verzi” (Nu sunt eu marea). Acvaticul, om-
24; Victor Atanasiu, „Risipa unei veri”, „Scânteia tinere-
niprezent, configurează imagini aparte, în care tru- tului”, 1978, 9 069; Ierunca, Semnul, 188–192; Alexandru
pul, chinuit de angoase, trecând prin stări de calmă Lungu, [Stella Vinițchi], RL, 1999, 19; Iulian Boldea, Teme
melancolie sau de exuberanță, aspiră către lumină. și variațiuni, VTRA, 2004, 11–12; Dicț. scriit. rom., IV,
Metafora trupului, „recipient” al apei și al sângelui, 756–758; Luke Hanskins, Special Feature: Stella Vinițchi
reflectând roșul și albul, simboluri ale transformă- Rădulescu, „Asheville Poetry Review”, 2010, 19. C.Dt.
rii, și aceea a „spațiului gol”, destinat unei noi crea-
ții, devin repere la care poeta face apel de cele mai
multe ori. Dincolo de alb (1972) menține, în linii
mari, aceeași tematică, precum și stilul pictural. Se
observă aici un erotism delicat, percepții senzori-
ale vagi, schițate într-un decor înghețat, de un alb
absolut, o oglindă în care lumina se reflectă pentru VINTILĂ, Petru
a da naștere unor spații noi. Poemele din volumul (12.VI.1922, Orșova –
Risipa unei veri (1978), pus sub un motto din Paul 7.VIII.2002, București),
Valéry, tind să oculteze sensurile prin abundența prozator, poet,
vegetalului, dublată de o falsă exuberanță; timpul, dramaturg, ziarist.
memoria, spațiul sunt „sufocate” de această luxuri-
anță care este numai o fază premergătoare morții,
Este fiul Mariei (n. Barbeș) și al lui Petru Vintilă,
parte a unui ciclu ce balansează în permanen- subofițer. A absolvit clasele primare în localitatea
ță între două constante: dispariția și renașterea, natală, liceul la Caransebeș (1942) și Facultatea de
memoria și uitarea. Variațiuni pe o umbră (2003) Litere și Filosofie a Universității din București
confirmă datele poeziei scrise de V.: sensibilitate, (1948). E redactor la „Luptătorul bănățean” (1945–
senzualitate, viziune ce include natura și cosmicul, 1946), „Frontul plugarilor” (1946–1948), „Contem-
imagistică și limbaj metaforic adesea surprinză- poranul” (1948–1951), „Gazeta literară” (1954–
tor. Placheta Terre interrompue (2007), dar și altele, 1957), „Luceafărul” (1958–1963), „România liberă”
scrise fie în engleză (editate în SUA și în Canada), (1964–1965), redactor-șef adjunct la „Colocvii”
fie în franceză (apărute în Franța și în Belgia), aduc (1966–1968) și la „Satul socialist” (1968–1970). De-
o lume fluidă, marcată de sensibilitate, de delica- butează în 1939 la săptămânalul timișorean „Frun-
tețe, luptând împotriva uitării și a reificării senti- cea” și editorial în 1944 cu piesa în trei tablouri
mentelor –peisaj poetic similar celor anterioare. Gheorghe Doja. În 1945 îi apare placheta Cinci
Vintilă Dicționarul general al literaturii române 788
dioptrii, urmată, în același an, de Poeme. Va mai Munții Apuseni și moții ciubărari cu nume ciudate
publica volumele de versuri Oamenii și faptele lor (Azuț, Avisalon, Ion Greul) și caracter exemplar, ei
(1949) și Zăpezile de altădată (1976). Prioritar se fiind pe cât de vânjoși, pe atât de curați sufleteș-
consacră însă prozei și publicisticii, producția sa te. Ciobanul care și-a pierdut oile (1954), narând
devenind din 1948 torențială – povestiri și nuvele, așa-zisa metamorfoză a unui cioban care își gă-
cât și romane realiste: Nepoții lui Horia (1951), Mă- sește oile, la propriu și la figurat, prin integrarea în
rirea și decăderea Păunei Varlam (I–II, 1961), Dru- „lumea nouă”, își plasează epicul în lunca Dunării,
mul dragostei (1963), Numărătoare inversă (1972), tărâm păstrător de datini străvechi și de practici
Pictor de duminică (1983), Roata (1984), romane de magice. Invocarea lor și înfățișarea unor confrun-
aventuri pentru copii și științifico-fantastice: Mai tări ale localnicilor cu puhoaiele apelor revărsate
tare ca Sfântul (1969), Călătorie pe planeta Zeta în pagini care nu mai sunt afectate întru totul de
(1972), „romane cronologice” (de fapt biografii): conjunctural preludează eposul bălții din pro-
Eminescu (1974; Premiul Uniunii Scriitorilor), Ti- za lui Fănuș Neagu și a lui Ștefan Bănulescu. Cu
nerețea unui erou („eroul” este Nicolae Ceaușescu), Oraș de provincie (1954) prozatorul trece în mica
cărți de reportaj: Familia sovietică (1948), 1907. lume a „târgurilor unde se moare”, dar nu pentru
Cincizeci de ani de atunci… (1957), Șoseaua milio- a descoperi „moartea cotidiană”, ci tocmai pentru
narilor (1961; Premiul Uniunii Scriitorilor), Dobro- a semnala înfrângerea acesteia. Adoptând formula
gea în marș (1961; Premiul Uniunii Scriitorilor), memorialistică, el descrie un orășel bănățean, nu
Orașe fără arhive (1964), teatru: Casa care a fugit altul decât urbea lui natală, asemănătoare micilor
prin ușă (1975) ș.a. A făcut o seamă de traduceri în localități pseudourbane din proza lui Mihail Sado-
colaborare și un Mic îndreptar de comportare civili- veanu, Cezar Petrescu, Ion Călugăru: târg prăpădit,
zată (1967). S-a încercat și în pictură, cu notabile amorțit în inerția unei patriarhalități somnolente,
realizări în stilul artei naive. apăsat de cenușiul cotidian, dar care, previzibil
Cinci dioptrii, debutul liric al lui V., a obținut pentru „acomodarea” lui V. la sloganurile literatu-
mențiunea amabilă a lui Perpessicius, care obser- rizărilor propagandistice, ar fi smuls din letargie
va nota de ingenuitate rurală, creată într-un mod de prefacerile următoare celui de-al Doilea Război
obiectiv, epicizant. Propensiunea spre epic se de- Mondial. Teritoriul epic se lărgește în povestirea
clară explicit chiar din titlul următoarei plachete, Călătoria în țara uriașilor (din volumul Moștenirea,
Oamenii și faptele lor, care celebrează vrednicia 1955) prin cuprinderea ținuturilor românești din
plugarilor bănățeni coborâți parcă de pe Columna estul și nordul Carpaților, care sunt străbătute de
lui Traian. Acaparat de proză, odată cu „povestiri- un lord travestit. Inspirat de romanul cvasiomonim
le cu tâlc” din Aria lui Botgros (1948), scriitorul a al lui Swift, prozatorul imaginează venirea, în epo-
livrat, în cursul „obsedantului deceniu” și al celui ca fanariotă, sub înfățișare de negustor, a unui con-
următor, o producție inegală calitativ, alterată, par- silier regal britanic, Mr. Guliver Pickerston. Acesta
te superficial, parte în profunzime, de comanda vizitează curțile princiare și se împrietenește cu
ideologică a timpului. Caracterul tezist, ostentativ Uzun-Aga, marele seraschier trimis de Înalta Poar-
angajat politic, facil propagandistic e afișat uneori tă să strângă tributul, pe care la sfârșitul misiunii îl
chiar în titluri. Câteva narațiuni însă acoperă teza însoțește în drumul de înapoiere la Istanbul, prilej
prin reprezentări obiective. În Salamandra (1949), de a cunoaște, odată cu splendorile unei naturi săl-
pe fundalul descripției unui mediu de existență batice, oamenii pământului. Construită pe schema
subomenească, acela al minerilor de la Anina în literaturii de aventuri, povestirea procură o lectură
timpul Primului Război Mondial, se petrece trage- antrenantă prin imprevizibilul acțiunii și derula-
dia unei familii. Situat într-o zonă montană, spațiul rea ei alertă, prin comicul multor situații, vorbirea
povestirii include priveliști specifice. Prin inserția mucalită a țăranilor implicați în acțiune, prin tonul
în real a fantasticului, experiența traumatizantă a degajat al relatării. Cu ciclul nuvelistic Eroul necu-
personajului principal introduce o notă de insolit. noscut (1957), Steaua magilor (1957) și Linia vieții
Altă construcție epică, de asemenea cu subiect mi- (1958), V. își asumă ambiția (și riscurile) epicii de
nier, Nepoții lui Horia, un mic roman, rezistă lectu- proporții. Timpul narațiunii se întinde pe durata
rii doar fragmentar. Rețin atenția câțiva băieși din unei jumătăți de secol, între 1907 și 1957, și aduce
789 Dicționarul general al literaturii române Vintilă
în prim-plan, fără convergențe plauzibil motivate, Muntele speranței mai ales medii civile din Capita-
două familii: una mic-burgheză, Varlam, alta țără- lă. Figura dominantă e scriitorul Mateiu I. Caragi-
nească, în frunte cu Florea Gh. Iovan, fiul unui răz- ale, înfățișat cu numele Matheiu Carabela. Client
vrătit împușcat în răscoală. Ponderea covârșitoare perpetuu al localurilor, „crai” fără nici o asemănare
o are povestea primei familii. Câteva personaje recu cei din Craii de Curtea-Veche, insațiabil vânător
țin atenția. Între ele, Victor Varlam, plutonier major de zestre, amant din interes al unei prințese, dis-
de jandarmi, concomitent individualizat în nuvela pus să se însoare cu o centenară cadaverică, chi-
Dezertorul (1956) și în Mărirea și decăderea Păunei riaș al unei văduve pisăloage, încasator asiduu de
Varlam, și Păuna, prezentă și în nuvela Hiena și cir- avansuri bănești de la Al. Bogdan-Pitești în contul
cul (1967), aceasta fiind poate cea mai închegată romanului pe care acest mecena vrea să i-l editeze,
creație tipologică a autorului. Arivistă tenace, Pău- „marele Matheiu” ascunde, sub măștile blazării,
na Varlam își urmărește scopurile cu o perseveren- egoismului, snobismului, aroganței pseudoaristo-
ță rece, îmbinând luciditatea calculului egoist cu o cratice și indiferentismului civic ostentativ, un su-
amoralitate infernală și o cruzime de Lady Macbe- flet generos. Ceva din proză a trecut și în teatrul pe
th. Altfel involutiv e procesul suferit de personajul care îl scrie V. Casa care a fugit prin ușă e o piesă cu
central al romanului Numărătoare inversă, replică atmosferă de burg bănățean, incluzând și o poezie
feminină la Prințul din romanul omonim al lui Tu- specifică. Subiectul amintește de Citadela sfărâ-
dor Teodorescu-Braniște. De pe la jumătatea de- mată a lui Horia Lovinescu: o familie mic-burghe-
ceniului al șaselea principalele teme ale prozei lui ză traversează, în perioada postbelică, criza trecerii
V. sunt viața militară și istoria națională, în special de la un tip de existență la altul.
momentele explozive ale acesteia: răscoale, răz- SCRIERI: Gheorghe Doja, București, 1944; Cinci dioptrii,
boaie. Războaiele alimentează nuvelele din Eroul Timișoara, 1945; Poeme, cu un portret de Catul Bogdan,
Timișoara, 1945; Aria lui Botgros, București, 1948; Fami-
necunoscut, Linia vieții, Postul înaintat (1959), Cei lia sovietică, București, 1948; Metodă nouă, București,
45 (1962), Pe scena vieții (1962), Trenul (1965), Hi- 1948; Oamenii și faptele lor, București, 1949; Revoltașa,
ena și circul, Dansatoarea și cifrul (1970), Doi vi- București, 1949; Salamandra, București, 1949; Brazde în
kingi și o fată (1974) sau din romanele Orașul în- luncă, București, 1950; Președinta cooperativei, Bucu-
cercuit (1964), Un soldat în căutarea patriei (1978, rești, 1950; Nepoții lui Horia, București, 1951; Ion Han-
cu o intrigă axată pe biografia generalului Moise go și ai săi, București, 1952; Moș Albină, București, 1953;
Groza, erou al Războiului pentru Independență, Ciobanul care și-a pierdut oile, București, 1954; Oraș de
provincie, București, 1954; Moștenirea, București, 1955;
întemeietorul cartografiei militare românești), Pri-
Trei povestiri, București, 1955; Dezertorul, cu viniete de
ma oră a dimineții (1983), Roata, A doua zi după Denis Grebu, București, 1956; Eroul necunoscut, Bucu-
război (1985, semnat împreună cu Petru Vintilă rești, 1957; 1907. Cincizeci de ani de atunci…, București,
jr.), trilogia Muntele speranței (1986–1988). Înseri- 1957; Steaua magilor, București, 1957; Zodia Cutezăto-
ată în ciclul ce debutează cu Un soldat în căutarea rului, București, 1957; Linia vieții, cu un desen de Iser,
patriei, trilogia, care continuă cu Roata și s-ar fi București, 1958; Postul înaintat, București, 1959; Dobro-
încheiat – potrivit specificării autorului – cu Soa- gea în marș, București, 1961; Mărirea și decăderea Pău-
rele ascuns și Compania Indiilor Românești, ciclu nei Varlaam, I–II, București, 1961; Șoseaua milionarilor,
București, 1961; Cei 45, București, 1962; Pe scena vieții,
menit să întocmească „o cronică epică a națiunii București, 1962; Drumul dragostei, București, 1963; Ora-
române de la sfârșitul veacului XVIII până în zilele șe fără arhive, București, 1964; Orașul încercuit, Bucu-
noastre”, rămâne doar o frescă a lumii românești rești, 1964; Trenul, București, 1965; Vendeta, București,
în timpul Primului Război Mondial. Componenta 1965; Hiena și circul, București, 1967; Mic îndreptar de
structurantă e un jurnal al operațiunilor militare, comportare civilizată, București, 1967; Mai tare ca Sfân-
îndeosebi al celor de pe Jiu, realizat în urma unei tul, București, 1969; Dansatoarea și cifrul, București,
stăruitoare documentări (date culese în biblioteci 1970; Călătorie pe planeta Zeta, București, 1972; Milița,
București, 1972; Numărătoare inversă, cu un portret de
și arhive, din documente publicate și inedite, din
Milița Petrașcu, București, 1972; 101 picături de cernea-
presa timpului, reproducerea de largi paragrafe lă, București, 1973; Doi vikingi și o fată, Timișoara, 1974;
din lucrări de specialitate, din memoriale, jurnale Eminescu. Roman cronologic, București, 1974; Casa care
și corespondențe de război). Partea de ficțiune sau a fugit prin ușă, București, 1975; Zăpezile de altădată,
produsă cu participarea vădită a ficțiunii aduce în București, 1976; Șoimii au trecut Dunărea (în colaborare
Vintilă Dicționarul general al literaturii române 790
cu Petru Vintilă jr.), București, 1977; Un soldat în căuta- „Flamura Prahovei” (1976) și editorial în antologia
rea patriei, Cluj-Napoca, 1978; Pictor de duminică, Bucu- colectivă Supremă iubire (Ploiești, 1977). Primul
rești, 1983; Prima oră a dimineții, București, 1983; Roata, volum personal, Singurătatea supremă, îl tipăreș-
București, 1984; A doua zi după război (în colaborare cu
te în 1991. Colaborează la „Familia”, „Suplimentul
Petru Vintilă jr.), București, 1985; Muntele speranței, I–III,
literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „Argeș”,
București, 1986–1988; Tinerețea unui erou, București, f.a.
Traduceri: Henryk Sienkiewicz, Cavalerii teutoni, I–II, „Apostrof”, „Calende”, „Porto-Franco”, „Dacia lite-
București, 1957 (în colaborare cu Dan Telemac). rară”, „Tomis”, „Axioma”, „Poesis”, „Convorbiri lite-
Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, XII, 83, 87– rare” „Arca” ș.a. Se numără printre fondatorii Gru-
88; Geo Șerban, „Oamenii și faptele lor”, FLC, 1949, 18; pului de la Ploiești (1992) și participă la editarea
Ov.S. Crohmălniceanu, „Aria lui Botgros”, CNT, 1949, revistei „Sinteze” ca secretar de redacție (din 1995)
122; Ion Hobana, „Nepoții lui Horia”, „Scânteia tineretu- și redactor-șef. A mai semnat Ion Vintilă (la debut)
lui”, 1952, 933; Georgeta Horodincă, [Petru Vintilă], CNT, și Fintiș (volumul Amintiri de pe malul celălalt,
1955, 1, 1957, 26; Savin Bratu, „Moștenirea”, GL, 1955, 1994). Asociația Scriitorilor din Brașov l-a premiat
12; Mircea Tomuș, Un mod al realismului, ST, 1957, 6; în 1993, 2002, 2009.
Georgescu, Încercări, II, 108–111; Ion Vitner, Prozatori
La apariția plachetei Singurătatea supremă, cu
contemporani, I, București, 1961, 296–308; Alexandru
Andrițoiu, „Hiena și circul”, F, 1967, 10; Piru, Panorama,
ecou în opinia critică, V.F. nu era un necunoscut.
165–167; Dana Dumitriu, [Petru Vintilă], ARG, 1973, 2, Constanța Buzea îi consemnase prezența cu un bo-
RL, 1978, 27; Victor Felea, „Milița”, TR, 1973, 19; Cornel gat lot de poeme în cenaclul revistei „Amfiteatru”
Ungureanu, [Petru Vintilă], O, 1973, 32, 1977, 2; Bog- (1979), Ion Gheorghe îl susținuse pentru publicare
dan Ulmu, „101 picături de cerneală”, RL, 1973, 50; Va- în suplimentul 15 poeți din „Biblioteca «Luceafă-
leriu Râpeanu, Pe drumurile tradiției, București, 1973, rul»” (1980), iar Al. Cistelecan îi prefațase un ciclu
155–158; Sorin Titel, [Petru Vintilă], RL, 1974, 31, 1983, de versuri în „Familia” (1982), notând câteva semne
40; Laurențiu Ulici, „Zăpezile de altădată”, CNT, 1976, („constanța de formă poetică”, „unitatea tonului, ri-
53; Caraion, Pălărierul, 317–318; Cioculescu, Itinerar,
tualic și incantatoriu”, „coerența viziunii lirice”) de
II, 205–210; Mircea Micu, Întâmplări cu scriitori, I, Bu-
curești, 1979, 85–90; Petru Novac Dolângă, Mărturisiri și bun augur în perspectiva evoluției poetului. Con-
repere, Timișoara, 1980, 164–180; Melania Livadă, „Pictor firmarea o aduc după un deceniu primele sale cărți
de duminică”, LCF, 1984, 14; Ghițulescu, O panoramă, – Singurătatea supremă, Obiecte după frig (1993),
309–310; Eugenia Tudor-Anton, O carte despre război și Amintiri de pe malul celălalt. Comentariile criticii
pace, VR, 1985, 5; Mihai Ungheanu, „Muntele speranței”, îi situează poezia în răspăr cu „poetica optzecis-
LCF, 1987, 18; Nicolae Manolescu, Un roman istoric, RL, tă tensionată de turnura ludico-ironică” (Nicolae
1987, 31; Romul Munteanu, „Muntele speranței” (I–II), Oprea). „Urme” ale acesteia, insuficient sublima-
FLC, 1988, 4, 1989, 5; Aurel Rău, Portret amânat, ST, 1992,
te, există totuși în poemele lui V.F., după cum sunt
11–12; Dicț. scriit rom., IV, 758–760; Ungureanu, Geogra-
fia lit., IV, 80–85; Popa, Ist. lit., I, 922–923, II, 951. D.Mc.
detectabile, în pofida prezenței discrete, sugestii
lexicale, sintactice, metaforice din lirica lui Nichita
VINTILĂ FINTIȘ, Ioan (6.VII.1954, Finta, j. Dâm- Stănescu sau din versul lui Daniel Turcea. Este evi-
bovița), poet. Este fiul Tudorei (n. Matei) și al lui dentă însă transcrierea în cheie proprie, încercarea,
Alexandru Vintilă, muncitor. Frecventează prime- deseori izbutită, de a sublima lecțiile modelatoare
le opt clase la Finta (1961–1969), Liceul Industrial „într-o simplitate a cântecului” (Romulus Bucur).
de Petrol din Ploiești (1969–1974) și Facultatea de Versurile dobândesc astfel o eleganță ceremoni-
Tehnologia Prelucrării Țițeiului și Petrochimie a oasă atât în ipostaza melodioasă, cursivă, cât și în
Institutului de Petrol și Gaze din același oraș (1975– aceea a notației lapidare: „Te-apropii de Duh blând/
1980). Inginer, lucrează în petrochimie la Pitești Când toamna-i căzută-n ruină/ abia vii și te văd
(1980–1983) și ulterior la Ploiești. În timpul studen- cum dispari/ în cuvântul prăbușit/ de pe țărmul
ției frecventează cenaclul literar „I.L. Caragiale” din cărții/ Apoi te aud cum urci scara de lemn/ cu glu-
Ploiești, se afirmă ca autor de poezii și interpret de ga pe frunte-coroană/ Stai de vorbă cu păianjeni –/
muzică folk la Amfiteatrul Artelor (1979), la cena- Te rănești de respirarea lor./ Când vine din lumină
clul Numele Poetului (condus de Cezar Ivănescu) și arca de vânt/ pe tine nu te poate cuprinde/ Intri în
la „Liviu Rebreanu” din Pitești. Poetul Ion Stratan îl vis/ și te subțiezi în liniște// Din când în când auzi
introduce la Cenaclul de Luni. Debutează în ziarul curgând/ tăcerea ta din vișini înfloriți// Auzi cum te
791 Dicționarul general al literaturii române Vintilescu
apasă pământul” (Arca de vânt). Elegiac, poetul își Cântec), acoperind golul existențial prin exuberan-
definește oximoronic dicțiunea („Rostirea mea este ța și extravaganța imaginii.
aidoma unui cântec/ Asemenea inimii care plânge/ SCRIERI: Singurătatea supremă, București, 1991; Obiec-
într-o mare de minuni” – Întuneric desăvârșit), asu- te după frig, Galați, 1993; Amintiri de pe malul celălalt,
mându‑și condiția unui „prinț al iluziei”, Don Qui- pref. Nicolae Oprea, Pitești, 1994; Dealul, Ploiești, 1996;
jote locuit de toate morile de vânt, sfâșiat între anti- Hierofania, Ploiești, 1997; Halucinația, Ploiești, 1998;
Obiecte după frig, pref. Dan-Silviu Boerescu, postfață
nomii, dar și Iacob, „însetat de lumină” și „căznit de Lucian Vasilescu, București, 1999; Ceremonii de iarnă,
ea”. Starea cel mai frecvent cultivată este aceea de Ploiești, 2002; Sonete, Ploiești, 2002; Visul toboșarului
contemplație extatică a unui „domeniu de suferin- (în colaborare cu Costin Lupu), București, 2003; Porțile,
ță”, a unui „imperiu de liniște”. Imagistica vorbește Ploiești, 2005; Hierofania, Ploiești, 2006; Dealul, Ploiești,
despre „setea de lumină”, durere, spaimă, întune- 2008; Timp muzical, Ploiești, 2008; Bufonul și KlaRa-
ric, singurătate, frig, cenușă, moarte, absență, „iu- ReGina, Ploiești, 2009; Icoana din apă, București, 2010;
Făptura căzută din mit, Ploiești, 2011. Antologii: Melan-
bire supremă”, și despre căderea din mit și despre
colie Diesel. Antologie de versuri a cenaclului Atitudini,
aspirația de a se împărtăși din lumea sacrului. Po- Ploiești, 2010; Pentarombul. Ploieștiul în cinci prieteni:
etul invocă arghezian divinitatea: „Doamne, mi-ar Ion Stratan, Ioan Vintilă Fintiș, Costin Lupu, Martin Cul-
trebui/ un munte de viață/ și moarte/ o bisericuță cea, Filip Köllö, pref. Florin Dochia, Ploiești, 2011.
acolo înlăuntrul luminii,/ în care plutind, doar o cli- Repere bibliografice: Constanța Buzea, „Frumosul pro-
pă/ Te-aș cerceta!” (Dealul). Plachetele târzii ale lui blematic și frumosul steril”, VST, 1979, 19; Al. Cistele-
V.F. marchează ipostaze ale „dezvrăjirii”. Terținele can, Ioan Vintilă Fintiș, F, 1982, 8; Vasile Spiridon, Ioan
concentrate din Timp muzical (2008) – dublate de Vintilă Fintiș, PSS, 1992, 4–5; Romulus Bucur, Orgo-
liul & modestia singurătății, „Arca” (Arad), 1992, 6; Ni-
lucrări grafice minimaliste – explorează potențialul
colae Oprea, „Singurătatea supremă”, „Calende” (Pi-
simbolic al unor teme precum lumina și iubirea, tești), 1992, 8–9; Iulian Boldea, „Singurătatea supremă”,
timpul și moartea, însingurarea și frigul, zborul și VTRA, 1992, 10; Gheorghe Mocuța, „Hierofania”, „Arca”,
visul, condiția poeziei, într-o tonalitate predomi- 1997, 10–12; Ștefan Ion Ghilimescu, Figuri ale imagi-
nant melancolică: „S-a spart poemul./ Deasupra narului poetic, Târgoviște, 1998, 84–96; Petrescu–Pa-
cărții,/ te văd plutind” (Poemul spart). În același raschiva, Dicț. lit. Dâmbovița, 245–246; Iulian Boldea,
spectru imaginar se dezvoltă și cele șase cicluri li- Elegiile singurătății, CU, 2001, 1; Grigore Traian Pop, O
mie de poeți postdecembriști (II), CC, 2003, 6–8; Mihai
rice din Făptura căzută din mit (2011), în care fas-
Vieru, Poetul Fintiș, F, 2006, 4; Dumitru Augustin Do-
cinația primordialității, orientată acvatic încă din man, „Dealul”, ARG, 2008, 9; Eugen Evu, „Icoana din
volumul Icoana din apă (2010), și orfismul subtil apă”, R, 2010, 11; Horia Gârbea, „Icoana din apă”, LCF,
contribuie la conturarea unei mitologii personale, 2011, 1; Lucian Gruia, Timpul sacru și timpul profan în
conotată obsesiv de absență (cu mici variații, ver- poezia lui Ioan Vintilă Fintiș, ARG, 2012, 2. C.H., C.R.B.
sul „Te locuiește absența” se regăsește sistematic în
VINTILESCU, Virgil (24.X.1932, Lupoaia, j. Gorj),
textura volumului) și „mântuită” prin logos: „Des-
istoric literar, editor. Este fiul Eugeniei (n. Umbreș)
chid cartea.// Ceața ei/ se aurește/ cu mine,// Cu-
și al lui Nicolae Vintilescu, funcționar. Urmează
vintele devin desăvârșite...// Sunt lumină”. Dedicat
Școala Pedagogică din Turnu Severin (1948–1952)
poetei Clara Mărgineanu, opusculul Bufonul și Kla-
și Facultatea de Filologie a Universității „Victor Ba-
RaReGina (2009) se configurează într-un sofisticat beș” din Cluj (1952–1956). Își susține doctoratul
registru ludic. În perimetrul acestuia se profilează la Universitatea din București (1968) cu teza Ioan
combinații onomastice baroce („Vin ReNii KlaRa – Slavici – viața și opera. Profesor de limba română
RaMuri de mărginean”, Ne strigă iarna), teatralizări la Șiria, județul Arad (1956–1960), unde înființea-
stranii create cu ajutorul parabolei („Să bată gon- ză Muzeul „Ioan Slavici”, din 1960 funcționează la
gul – trageți cortina!/ Coboară din cer limuzina/ Facultatea de Filologie a Universității din Timișoa-
Trasă de grifoni și iepe albastre–/Pretutindeni doar ra, parcurgând ierarhia didactică până la gradul
paseri măiastre./ Pe capota de argint KlaRa prințe- de profesor (1978). Un timp predă limba română
sa.../ Trageți cortina, să-nceapă piesa...”, Spectacol), la Universitatea din Belgrad (1969–1972); devine
ritmuri baladești manipulate suprarealist („Și mi-e membru de onoare al Societății de Limba Româ-
dor de-un verde pal/ Stând pe umeri ca un șal”, nă din Voivodina (1972). Debutează la „Steaua” în
Virtus Dicționarul general al literaturii române 792
1957 cu articolul Acolo unde a creat Slavici. Mai e antologii: Eleonora Slavici, Jurnal, pref. Iosif Pervain, Ti-
prezent în „Orizont”, „Analele Universității din Ti- mișoara, 1969 (în colaborare cu Iosif Pervain); Documen-
mișoara”, „Coloana Infinitului” ș.a. te literare, I, pref. edit., Timișoara, 1971 (în colaborare
cu Radu Flora); Dimitrie Țichindeal, Fabule și moralnice
Viața și opera unui mare prozator ardelean vor
învățături, pref. edit., Timișoara, 1975; Ioan Slavici. Eva-
constitui pentru V. preocupări constante, lor fiin- luări critice, pref. edit., Timișoara, 1977 (în colaborare).
du-le dedicat mai întâi volumul colectiv pe care l-a
Repere bibliografice: Partenie Murariu, „Dimitrie Ți-
coordonat, Ioan Slavici. Evaluări critice (1977), cule- chindeal”, O, 1966, 10; Eugen Dorcescu, „Polemica Ma-
gere de studii care aduce câteva perspective noi. Se iorescu–Gherea”, O, 1980, 17; Sara Iercoșan, „Eminescu și
adaugă lucrarea Idila slaviciană (1999) și comenta- literatura înaintașilor”, T, 1985, 3; Aurel Turcuș, Sincroni-
riile reunite în volumul Ioan Slavici (2007). O contri- zare și integrare spirituală, O, 1988, 4; Cornel Bogdan, Cu
buție însemnată adusă de V. o constituie și editarea, secera și ciocanul prin lanul istoriei literare, O, 1990, 5. C.D.
în colaborare cu Iosif Pervain, a paginilor memori-
alistice ale Eleonorei Slavici, soția scriitorului (Jur- VIRTUS ROMANA REDIVIVA, societate literară
nal, 1969). Sunt aici informații prețioase, unele ine- înființată la Năsăud la 14 iunie 1870 de profesorii
dite, privind formarea și evoluția unei personalități, și elevii gimnaziului superior român greco-cato-
și altele referitoare la diverse evenimente, între care lic. Directorul gimnaziului, Ioan M. Lazăr, inițiază
întemnițarea lui Slavici la Vác, relațiile cu contem- demersurile oficiale pentru crearea unei societăți
poranii etc. Debutul editorial al lui V. l-a constituit de lectură a elevilor, cu scopul de a le dezvolta
preocupările literare. Figurează cu numele V.R.R.
însă monografia Dimitrie Țichindeal (1965), prin
până la sfârșitul anului școlar 1888–1889, apoi se
care inaugurează direcția principală a preocupări-
numește doar Societatea de Lectură sau Societatea
lor sale: Banatul, și îndeosebi literatura de aici. Pe
Literară, activând până la încheierea anului șco-
acest tărâm, multă vreme vitregit, a adus contribu-
lar 1920–1921. Virtus Romana Rediviva reprezenta
ții temeinice, nu o dată inedite, de ordin documen-
deviza fostului Regiment II de Graniță; împăratul
tar, dar și interpretativ. Cele două cărți consacrate
Franz Josef, informat de eroismul cu care românii
acestui domeniu, Secvențe literare. Repere literare
luptaseră pe fronturile Europei, decide gravarea
bănățene (1880–1918) (1987) și Consemnări litera-
acestei maxime pe toate pecețile regimentului.
re. Repere literare bănățene (De la începuturi până
Gimnaziul beneficia de profesori cu o solidă pre-
la 1880) (1995), mărturisesc intenția de a realiza o
gătire, care puneau accent pe studiul temeinic al
istorie a literaturii din această provincie. Gândite
limbilor și literaturilor clasice. Cu un statut (revi-
coerent, redactate în spirit riguros, studiile vădesc
zuit în câteva rânduri) și forme bine organizate,
și mânuirea sigură a criteriului axiologic. Scrise
V.R.R. are membri ordinari, onorari și fondatori, un
adesea cu destinație didactică, publicate la Editu-
conducător dintre profesorii domeniului umanis-
ra Didactică și Pedagogică, multe lucrări au ca su-
tic, un președinte ales dintre elevii ultimei clase și
biect istoria literaturii românești. Distinctă, amplă
un comitet format din elevii claselor superioare. Își
prin deschidere e Istoria literaturii române, din care desfășoară activitatea permanent, ținând reuniuni
autorul a dat la lumină volumul II (Epoca modernă, lunare și o ședință generală, consemnate mai toate
2011) și volumul III (Epoca Junimii, 2008). V. a mai în protocoale. În cadrul reuniunilor elevii recitau
întocmit ediții din scrierile lui Dimitrie Țichindeal poezii, discutau operele autorilor clasici citite la
și I.L. Caragiale și a alcătuit mai multe cursuri uni- recomandarea profesorilor și prezentau propriile
versitare asupra epocii marilor clasici. încercări literare. În intervalul 1882–1912, de pildă,
SCRIERI: Dimitrie Țichindeal, Timișoara, 1965; Victor sunt citite peste cinci sute de „operate”, provenind
Vlad Delamarina, Timișoara, 1967; Polemica Maiorescu– de la aproape două sute de elevi. Și datorită aces-
Gherea. Implicații estetice și literare, Timișoara, 1980;
tor reuniuni George Coșbuc, elev în clasa a V-a în
Eminescu și literatura înaintașilor, Timișoara 1983; Sec-
1880–1881, își dezvoltă pregătirea culturală clasică.
vențe literare. Repere literare bănățene (1880–1918), Timi-
șoara, 1987; Consemnări literare. Repere literare bănățene De altfel, el se impune ca unul dintre cei mai di-
(De la începuturi până la 1880), Timișoara, 1995; Scrii- namici membri ai societății, merit pentru care este
torii clasici și Junimea, București, 1997; Idila slaviciană, ales vicepreședinte și apoi președinte (1883–1884).
București, 1999; Ioan Slavici, Timișoara, 2007; Istoria Coșbuc citește aici traduceri din Friedrich Rückert,
literaturii române, II–III, Timișoara, 2008–2011. Ediții, Joseph Christian von Zedlitz, Petőfi Sándor, G.L.T.
793 Dicționarul general al literaturii române Viski
Kossegarten și o poveste populară în șase sute de și dezvoltarea culturii românești, pentru păstrarea
versuri, intitulată Pepelea din cenușă. Anii scur- conștiinței libertății naționale, pentru unirea ținu-
și după instaurarea dualismului austro–ungar, în turilor românești.
deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea, au fost Repere bibliografice: Onisim Filipoiu, Societatea de lec-
marcați de continua escaladare, de către oficialită- tură Virtus Romana Rediviva și revista ei, „Muza someșa-
țile de la Budapesta, a politicii antiromânești, prin nă”, AUI, limbă și literatură, t. XIII, 1987, fasc. 1; Teodor
forme tot mai dure de asimilare forțată a elemen- Tanco, Virtus Romana Rediviva, Bistrița, I, 1973, 11–22,
tului românesc majoritar din Transilvania. În acest II, 1974, 24–28, III, 1977, 106–110, IV, 1981, 123–133;
Tanco, Dicț. lit. Bistrița, 378–381; Virtus Romana Re-
climat ostil, constrânsă în cele din urmă să renunțe
diviva, îngr. Simion Lupșan și Adrian Onofreiu, introd.
la titulatura sa, care evidenția descendența latină
Grigore Găzdac și Grigore Marțian, Năsăud, 2002. P.D.
a națiunii române, societatea își continuă totuși
manifestările culturale. Sfidând politica oficială, VISKI, Ioan (c. 1650, Visca, j. Hunedoara – 1734, Ge-
un grup de douăzeci de elevi din cursul superior oagiu, j. Hunedoara), copist, traducător. A studiat
se întrunea duminica sau în zilele de sărbătoare. la Gimnaziul Reformat din Cluj, după care s-a reîn-
Proclamarea Independenței României, victoriile tors ca pastor în ținutul natal, unde va deveni pre-
obținute de oștirea română, cucerirea Plevnei stâr- ceptor al familiei nobile Balogh din Țara Hațegului,
niseră entuziasm în rândurile membrilor societă- precum și predicator la Sântămăria-Orlea și apoi la
ții, fiind sărbătorite în cadrul unor ședințe. În acest Geoagiul de Jos. Concomitent, se preocupă de răs-
nucleu cvasisecret au activat Solomon Halița, viitor pândirea literaturii religioase în rândul românilor
profesor de pedagogie, iar după Marea Unire de la din zona Banat–Hunedoara, prin copierea și tradu-
1 decembrie 1918 prefect al județelor Iași (1919) și cerea psalmilor versificați din maghiară, precum și
Bistrița-Năsăud (1922), Ioan Macavei, viitor preot, a unor cântece calvine. El realizează astfel o copie
capelan și paroh la Năsăud, care pentru articolele în limba română, scrisă cu litere latine și ortografie
sale cu caracter politic apărute în ziarele românești maghiară, a Psaltirii în versuri, urmată de Carte de
va fi întemnițat un timp, Constantin I. Moisil, viitor cântece, pe care le datează în 1697. Textul, intitulat
director al Arhivelor Statului (1923–1938), membru A lui svânt David crai și prorocul o sută cincidzeci
al Academiei Române (1948), Ion Gavrilaș, Aurel de șoltari, păstrat la Biblioteca Academiei Române,
Pop Bota, Corneliu Pop Păcurar ș.a. Din 1882 până Filiala Cluj, reproduce parțial o traducere anterioa-
în 1912 societatea va edita, cu intermitențe, revista ră din limba maghiară a cărții Psalterium Hungari-
literar-științifică manuscrisă „Muza someșană”, cu cum (1607) a lui Albert Szenczi Molnár, aparținând,
G. Coșbuc redactor responsabil în perioada când probabil, lui Ștefan Fogarasi, autorul Catehismului
conducea societatea. În acest interval el însuși va ti- din 1648, dar oferă, în același timp, noi echivalen-
pări aici peste cincizeci de poezii. Au mai colaborat țe ale psalmilor. Versiunea românească este o pa-
Nicolae Drăganu, viitor profesor de greacă, latină rafrază stângace, tributară în multe privințe celei
și română, Ciril Negruțiu, Octavian Domide, Dioni- maghiare, imitând în mod forțat și elementele de
sie Loghin, Leon Scridon, I. Rebreanu (unchiul lui versificație. De notat că primul psalm este tradus
Liviu Rebreanu), Vasile Al-George, Octavian Moisil, după versificarea lui Szegedi Gergelyi din secolul al
Nicolae Tanco, Z. Macrea, Ion Gheție ș.a. În ciuda XVI-lea, în timp ce restul psalmilor sunt transpuși,
accentuării regimului opresiv, spre sfârșitul secolu- la fel ca în celelalte psaltiri calvino-române, după
lui al XIX-lea societatea își revigorează activitatea ediția lui Molnár. La rândul ei, aceasta din urmă
în misiunea sa de „întregire a studiilor scolastice” are ca model culegerea de psalmi „hughenoți”
ale elevilor. Pentru atingerea acestui scop se punea versificați în limba franceză de Clément Marot și
accent pe „cetirea jurnalelor literare, deprinderea Théodor de Bèze între 1538 și 1562, traduși ulte-
în declamarea de poezii alese și opere atât origina- rior în limba germană de Ambrosius Lobwasser și
le, cât și traduceri”, îmbogățirea fondului bibliote- publicați în 1573 la Leipzig. Manuscrisul lui V. mai
cii cu reviste și cărți cu profil literar sau științific, cuprinde 35 de cântece calvine (unul existent și în
în limba română sau în alte limbi. Alături de alte Fragmentul Todorescu din 1571–1575), precum și
asociații și societăți de cultură și lectură, V.R.R. a diferite piese religioase în limba română, între care
desfășurat o activitate de excepție pentru apărarea o variantă a Rugăciunii domnești (Tatăl nostru),
Vissarion Dicționarul general al literaturii române 794
text singular scris cu litere chirilice, alături de pri- Dragoș Moldovanu, Psaltirea în versuri a lui Ștefan din
ma versiune românească a imnului Dies Irae (Ziua Făgăraș (Fogarasi), ALIL, t. LIII, 2007–2008; Daniele Pan-
mâniei) al lui Tommaso da Celano, tradusă prin taleoni, Texte românești vechi cu alfabet latin: „Psalte-
rium Hungaricum” în traducere anonimă din secolul al
intermediar maghiar. Culegerea lui V. se înscrie în
XVII-lea, Timișoara, 2008, 22–25; Csaba Péter, The 450
contextul activității laborioase a românilor bănă- Years Old Psalms from Geneva and the Attempt to Trans-
țeni în direcția promovării scrisului beletristic cu late Them into Romanian, SUB, musica, 2012, 2. E.P.
specific reformat, ilustrat prin copiile amplificate
realizate după Cartea de cântece, tradusă în seco-
lul precedent, sau după originale maghiare apărute
după 1600, precum și prin versificarea unor psalmi.
Acest gen de culegeri de imnuri religioase și psalmi
este promovat în aceeași perioadă de către Mihail VISSARION, I. C.
Halici senior, în jurul anului 1640, la Caransebeș, [Iancu C.] (2.II.1879,
apoi de Gergely Sándor de Agyagfalva, la Hațeg, Costeștii din Vale, j.
în 1642, și de un anonim, în 1660. Psaltirea versi- Dâmbovița – 5. XI. 1951,
ficată, copiată și perfectată de V., a fost precedată, Costeștii din Vale, j.
așadar, de o altă traducere din maghiară a psalmi- Dâmbovița), prozator,
lor, anexată la copia din 1660 a Cărții de cântece, autor de piese de teatru.
atribuită lui Ștefan Fogarasi, parohul Lugojului. Tot
cu alfabet latin vor fi redactate, în a doua jumăta- Este fiul natural al unui brutar, grec macedonean
te a secolului al XVII‑lea, două importante scrieri de origine, Constantin Visarion, mama fiind Ilinca
lexicografice, având aceeași proveniență bănățea- Sotir Dumitru, țărancă. Urmează cinci clase în co-
nă: Dictionarium Valachico–Latinum (Anonymus muna natală (1886–1891), apoi, dat în familia buni-
Caransebesiensis), conceput de un autor anonim în cului, e ucenic la un cizmar din Titu (1892–1895),
jurul anului 1650, și Lexicon Marsilianum, datând de unde fuge, devenind agent veterinar, copist la
din c. 1687–1701. În fine, o variantă a psalmilor tribunal, notar (1901), agent fiscal, agent sanitar,
fondator de cooperative rurale. Dintr-o singură că-
versificați, tot după modelul psaltirii maghiare a
sătorie a avut zece copii, cărora le-a dat cele mai
lui Albert Szenczi Molnár, copie realizată de Ștefan
năstrușnice nume de botez: Garibaldi, Florența,
Istvánházi, în 1703, la Râu de Mori, în Țara Hațe-
Edison, Voltaire ș.a. Locuiește fără întrerupere în
gului, completează tabloul literaturii românești de
satul de baștină, unde practică agricultura și se
inspirație protestantă, în care contribuția lui V. este
ocupă de inventarea celor mai diverse dispozitive
reprezentativă.
(în 1912 i se brevetează proiectul unui helicopter
Repere bibliografice: Gregoriu Silași, Psaltirea calvi- realizat la îndemnul lui Tudor Arghezi, corespon-
niano-română versificată (Un document literar-istoric
dează cu inventatorii americani Th. A. Edison și
din sec. XVII), T, 1875, 12–14; Ioan Bianu, Introducere
la Psaltirea în versuri întocmită de Dosoftei, București, Henry Ford). Începe să scrie de foarte tânăr, debu-
1887, XXXIV, XLI–XLVIII; I. G. Sbiera, Mișcări cultura- tând în „Gazeta țăranilor”, ia contact cu B. Dela-
le și literare la românii din stânga Dunării în răstimpul vrancea, Al. Vlahuță, I.L. Caragiale și frecventează
de la 1504–1714, Cernăuți, 1897, 51, 294–295; Gheorghe cercurile socialiste. Arestat în 1907 ca instigator la
Alexici, Date pentru biografia unor scriitori români cal- răscoală, scapă cu greu, la intervenția lui I.G. Duca,
vini, „Revista teologică”, 1916, 4–6; N. Drăganu, Mihail deputat liberal. După ce un prieten îi încredințează
Halici. Contribuție la istoria culturală românească din lui N.D. Cocea nuvela Nevestele lui Moș Dorogan ca
sec. XVII, DR, 1924–1926; Iorga, Ist. lit., I, 250; Suciu, Lit. să i-o publice, acesta îl angajează redactor la „Ram-
băn., 30–34; Nicolae Albu, Istoria învățământului româ- pa”, V. lucrând acum și la „Flacăra”. În 1914 devine
nesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944, 109–110;
membru al Societății Scriitorilor Români, iar în
Carlo Tagliavini, Influences du Psautier Huguenot de Clé-
ment Marot et Théodore de Bèze dans la littérature rou-
1920 membru al Asociației Generale a Presei Ro-
maine ancienne, „Cahiers Sextil Puscariu”, 1952, I; Gál- mâne. În timpul Primului Război Mondial, concen-
di, Introducere, 90–93; Dicț. lit. 1900, 906; Mazilu, Reci- trat la Serviciul supravegherii știrilor (cenzura mili-
tind, II, 45–46; Alin-Mihai Gherman, Aspecte umaniste tară), cunoaște numeroși scriitori; jurnalul ținut în
în cultura românească veche, București, 2004, 122–133; această perioadă va sta la baza însemnărilor
795 Dicționarul general al literaturii române Vissarion
adunate în volumul Sub călcâi (I, 1922), dedicat volumului Florica și alte nuvele (1916), după ce
„bunului prieten” I.G. Duca; partea a doua, din Duiliu Zamfirescu propusese, fără succes, la Pre-
care multe fragmente au apărut în presa vremii miul „Năsturel” Nevestele lui Moș Dorogan (1913).
(„Adevărul”, „Sburătorul”, „Ordinea”, „Cuvântul li- E. Lovinescu, care îl aprecia ca fiind „unul dintre cei
ber”, „Universul literar” ș.a.), a lăsat-o în manus- mai expresivi povestitori populari de astăzi, înzes-
cris. După încheierea războiului V. va funcționa un trat cu o rară putere verbală de a reproduce reali-
timp ca învățător în Costeștii din Vale (1919–1920) tatea și de a însufleți printr-un joc inimitabil toate
și ca inspector școlar. Între 1929 și 1931 colaborea- amănuntele unei memorii inepuizabile”, a identifi-
ză statornic la radio, o vreme ținând o rubrică în cat în verva naratorului și în comportamentul per-
emisiunea „Ora satului”, cu snoave populare, po- sonajelor sale „vioiciunea, șiretenia și erotismul”, ca
vestiri cu tâlc și conferințe. În 1932 editează pe spe- trăsături specifice țăranului muntean. Criticul a ți-
ze proprii revista „literară, științifică și sociologică” nut, de asemenea, să precizeze că talentul lui V. de a
„Steluța”, pentru a avea unde să își valorifice inven- reproduce viața rurală nu e însoțit și de o capacitate
țiile și teoriile mecanice, dar după douăsprezece superioară de sinteză, maniera realistă a povestiri-
numere e nevoit să o abandoneze din cauza lipsei lor părându-i a fi „de natură cinematică”. S-ar putea
de fonduri. A mai colaborat la „Viitorul social”, ca această intuiție să nu fie fără legătură cu reali-
„Convorbiri literare”, „Cronica”, „Urlătoarea”, „Ro- zarea, în 1925, a filmului Legenda celor două cruci,
mânia muncitoare”, „Viitorul”, „Rațiunea”, „Văpaia”, pe un scenariu propriu, pornind de la povestirea O
„Ziarul meu”, „Viața românească”, „Graiul Dâmbo- întâmplare veche (de altfel, V. a figurat în distribu-
viței”, „Orion”, „Adevărul literar și artistic”, „Dimi- ție alături de Alexandru Giugaru, Puica Periețeanu
neața” ș.a. Ideile antirăzboinice îi atrag, în 1941, ș.a.). Înzestrarea nativă și nevoia permanentă de
excluderea din Comitetul de redacție al broșurilor a se exprima literar l-au îndreptat efemer și spre
educative pentru ostași. În schimb, spre sfârșitul teatru, în 1911 încheind în prima formă „piesa so-
războiului, una din povestirile sale este utilizată de cială” Lupii (publicată în 1915), remarcată de Vic-
sovietici ca material de propagandă. În ultimii ani tor Anestin pentru „pasajele cu privire la adevărata
ai vieții s-a văzut silit să renunțe la tipărirea unor psihologie a țăranului nostru”, dar precar realizată
volume de proză deja încheiate. Postum, din 1954 scenic. Magia teatrului l-a ispitit și mai târziu, ma-
nuscrisele lui relevând mai multe asemenea încer-
scrierile lui au cunoscut reeditări selective în colec-
cări nefinalizate. Un notabil succes de public l‑au
ții de mare tiraj, iar o parte dintre textele păstrate în
înregistrat poveștile pentru copii ale lui V.; cea mai
manuscris (printre care un fragment de roman
cunoscută, Ber-Căciulă (1920), a beneficiat la inter-
având drept personaje cunoscuți scriitori și oa-
val de câțiva ani și de o continuare „științifico-fan-
meni politici din cercurile socialiste) au fost cu-
tastică”, basmul Ber-Căciulă împărat (1928). Dintre
prinse în volumul Vameșul (1974). A mai semnat
poeziile în manieră folcloric-lăutărească strânse în
Sicvianonis, Moș Dorogan, Ion Corvin, Petre Pârcă-
placheta Cântecele lui Iancu (1924), o carieră nespe-
labu, Ber Căciulă, Garibaldy, I. Constantinescu,
rată va face textul romanței Maria neichii, Marie.
Arago, W. Zanoni, Giorgione, Ion, Hafiz Secundus,
SCRIERI: Draci și strigoi, București, 1899; Mârlanii, pref.
I. Visarioneanu (nume cu care figurează și în livre-
M. Gh. Bujor, București, 1911; Fără pâine, București,
tul militar). 1912; Nevestele lui Moș Dorogan, București, 1913; ed.
Rod al talentului nativ, dar și al ambiției de a București, 1922; Lupii, București, 1915; Florica și alte nu-
ajunge un „scriitor-țăran, cum e Maxim Gorki în vele, București, 1916; ed. București, 1922; ed. București,
Rusia” (se recomanda el însuși oficialităților a fi „de 1926; Nevestele lui Moș Dorogan, cu o scrisoare de I. Al.
profesie agricultor și când am inspirație scriitor”), Brătescu-Voinești, București, 1916; Privighetoarea nea-
povestirile lui V., „adevărat tălmaci de suferință al gră, București, 1916; Moș Neagu (Iubirea aproapelui),
plugarului răbdător” (Tudor Arghezi), au punctul București, 1917; Ber-Căciulă, București, 1920; ed. Bucu-
rești, 1927; ed. îngr. Victor Crăciun și Vasile Mănuceanu,
de plecare în întâmplările propriei vieți aventuroa-
pref. Victor Crăciun, cu ilustrații de Marcela Cordescu,
se și în lumea satului dâmbovițean. Proza a trezit București, 1970; Maria de altădată, București, 1920; Pe-
de timpuriu interesul lui I. Al. Brătescu-Voinești, tre Pârcălabul, București, 1921; Vrăjitoarea, București,
Gala Galaction, N. Iorga, care au susținut acorda- 1921; Sub călcâi, I, București, 1922; Cântecele lui Iancu,
rea Premiului „Adamachi” al Academiei Române București, 1924; Islaz ieftin, București, 1924; Ber-Căciulă
Vișan Dicționarul general al literaturii române 796
împărat, București, 1928; Corvin, București, 1928; Lumea (1961–1965), unde în 2004 își ia și doctoratul cu teza
cealaltă, I, București, 1929; Învietorul de morți, cu ilus- Falstaff. Din 1956 până în 1960 e profesor de sport
trații de A. Jiquidi, București, [1935]; Agerul pământului, la școala elementară din comuna clujeană Surduc.
București, 1939; Cucurigu!, Moscova, 1943; Schițe și nu-
Ca actor al Teatrului Național din Cluj-Napoca
vele, București, 1954; Lupii, îngr. Ștefan Cristea, pref. Mi-
hai Gafița, București, 1957; Scrieri alese, pref. Mihai Gafi- (1965–2000), unde din 1993 până în 2000 este și di-
ța, București, 1959; Vameșul, îngr. și pref. Victor Crăciun, rector, a interpretat zeci de roluri în piese din reper-
cu o tabletă-prefață de Tudor Arghezi, București, 1974; toriul național și străin clasic și modern, iar ca actor
Scrieri alese, I–III, îngr. Viorica Florea și Victor Crăciun, de film peste șaizeci și cinci de personaje în produc-
introd. Victor Crăciun, București, 1983–1987. ții românești și internaționale, cea mai apreciată
Repere bibliografice: Mihail Sorbul, „Nevestele lui Moș prestație fiind cea din Senatorul melcilor (1995), în
Dorogan”, RP, 1913, 28; Gala Galaction, „Nevestele lui regia lui Mircea Daneliuc. După 1989 devine profe-
Moș Dorogan”, VR, 1914, 10–12; N. Iorga, [I.C. Vissarion], sor de actorie la Universitatea „Babeș–Bolyai”, la
„Neamul românesc”, 1916, 22, 1919, 123; Victor Anestin, Conservatorul „Gh. Dima” din Cluj-Napoca și la
I.C. Vissarion, UVR, 1916, 11; Mihai Iorgulescu, I.C. Vis-
sarion, „Îndreptarea”, 1920, 274; I. Valerian, Chipuri din
Universitatea din Oradea. I s-a conferit Ordinul Na-
viața literară, București, 1970, 233–245; Lovinescu, Scri- țional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. De-
eri, II, 198–203, VI, 220–221; Călinescu, Ist. lit. (1941), 644, butează în 1995 la revista „Steaua”, iar editorial în
Ist. lit. (1982), 725–726; Ion Roman, „Lupii”, CNT, 1957, 1997 cu placheta De vorbă cu Domnul....
10; Ștefan Cristea, „Lupii”, TTR, 1957, 3; Arghezi, Scri- Liric, tributar modelului impus de Emil Isac și
eri, XXVII, 435–437; Brădățeanu, Istoria, I, 74–75; Victor de Lucian Blaga, V. evocă sat românesc atemporal.
Petrescu, [I.C. Vissarion], „Studia Valachica”, 1970, „Acta Dialogurile cu Dumnezeu stau sub un fel de „râsu’
Valachica”, 1972; Micu, Început, 557–559; Ciopraga, Lit.
plânsu’”, amestecând patetism și jovialitate. Seni-
rom., 520–523; Alex. Ștefănescu, „Lupii” (1915), LCF,
1977, 10; Victor Crăciun, Confesiuni sonore, București, nătatea de a accepta tăcerea celui invocat se întru-
1980, 180–182; Tudor Arghezi, I.C. Vissarion, MS, 1983, pează în psalmi, specie predilectă încă de la primul
1; Mitzura Arghezi, Un oaspete familiar la Mărțișor, MS, volum. Emblematică este poezia Doamne, nu te
1983, 1; Modola, Dramaturgia, 234–236; Ovidiu Papadi- îndepărta, căutare tensionată sau pierdere între
ma, O restituire generoasă, R, 1984, 9; Dan Brudașcu, Un „gândurile […] de noapte/ de nesomn și de drum
caz literar – I. Peltz, I.C. Vissarion și D. Ciurezu, R, 1985, către moarte”. Recunoscându-și păcatul cu perma-
10; Valentin Tașcu, Semnături în contemporaneitate, ST,
nente trimiteri biblice, poetul își ia libertatea de a
1987, 4; Șerban Cioculescu, Dialoguri literare, București,
1987, 107–108; Victor Petrescu, I.C. Vissarion. Între uitare
„glumi” în mărturisirile de credință către un Dum-
și dăinuire (în colaborare cu Ștefan Ion Ghilimescu), Târ- nezeu tăcut și absent. Revelația e însă copleșitoare:
goviște, 2001; Dicț. scriit. rom., IV, 760–762; Opriță, Anti- „Doamne, sunt convins că exiști…”. Cum s-a re-
cipația, 44–46; Scurtu, Cercetări, I, 23–32, II, 23–29.C. Pp. marcat, principala caracteristică a acestor versuri
este desolemnizarea interlocutorului sacru, cu care
autorul „tratează” amabil, pe un ton șugubăț, une-
ori ca un alt Ion Creangă. Familiaritatea exprimări-
lor nu cade însă în ridicol, autorul păstrându-și în
ansamblu sobrietatea tipic ardelenească. S-a mai
spus că „substanța versurilor sale e însă mai cu-
rând de natură morală decât propriu-zis lirică”, V.
având „vocație de fabulist” (Petru Poantă). A doua
carte, Voi veni cu fluxul (1998), schimbă într-o mică
VIȘAN, Dorel măsură tonul liric, precum în piesa titulară: „Căci
(25.VI.1937, Tăușeni, j.
voi cunoaște Taina Morții/ Aflată chiar în inima
Cluj), poet.
vieții”, poezia fiind simțită ca mirosind „a vulpe, a
bârne, a stea și a telemea”: „Contemporani/ Habar
Este fiul Verginiei (n. Cenean) și al lui Traian Vișan, n-aveți că-n lume se întâmplă lucruri/ Anacroni-
brigadier silvic. Urmează Școala Pedagogică din ce” (Minidiscurs în apărarea poetului). În anul 2000
Cluj (1951–1955) și Institutul de Artă Teatrală și Ci- cele două plachete vor fi reunite sub titlul Păcate…
nematografică „I.L. Caragiale” din București . Cartea Vremea cireșelor amare… (1998) dezvăluie
797 Dicționarul general al literaturii române Vișinescu
alte metamorfoze ale eului liric chinuit între sa- șef al serviciului de bibliografie națională. Revine în
crificiu și resemnare, „nevolnică ființă” în care s-a învățământ din 1990, ca profesor la Facultatea de
pierdut ceva semnificativ. Timpul „cireșelor amare” Filologie–Ziaristică a Universității Hyperion, unde
este un timp al risipirii, al bătrâneții, al apropierii este și decan din 1995 până în 2004, apoi decan
de marea trecere: „Nu știu de-s dus/ Sau plâng doar onorific. A debutat în 1950 la ziarul „Teleormanul
o paiață/ Ceva s-a rupt în mine…”. În Psalmi (2003) liber” din Alexandria, iar editorial în 1972 cu studiul
V. continuă numărul psalmilor biblici cu 151 (Răs- Sofia Nădejde. Colaborează la „Tânărul scriitor”,
punde-mi, Doamne, dacă poți), încheind cu 200 „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Cronica”,
(Apocalipsă). Sunt variațiuni pe temele anterioa- „Gazeta literară”, „România literară”, „Informația
re, despre „bucuria de a fi plâns”, mărturisind ac- Bucureștiului”, „Manuscriptum”, „Presa noastră”,
ceptarea condiției umane în fața lucrării divine, în „România liberă”, „Scânteia tineretului”, „Universi-
cântări despre suflet, pustiire, rugăciune, extincție. tas” ș.a., semnând uneori cu pseudonimele V. Buzo-
Poet evlavios, V. realizează un amplu autoportret al ieșteanu, Theodor Genir, Sorin Ticvivescu, Vasile Vi-
„paznicului de bunătăți” care „nu s-a înfruptat din nodor ș.a. Alături de Gabriel Ștrempel a coordonat
ele”, precum și al celui ce ezită între pământ și cer: colectivul care a alcătuit volumul al XVII‑lea (Bi-
„Doamne, nu mai știm drumul de întoarcere/ Ne- bliografie. Viața – Opera. Referințe, 1999) din seria
am îndepărtat prea mult de țărm/ Și acum ne obo- Opere de Mihai Eminescu, distins cu Premiul „B.P.
sește lumina farului/ Că nu mai vedem Portul…”. Hasdeu” al Academiei Române.
SCRIERI: De vorbă cu Domnul..., pref. Tudor Dumi- După o perioadă în care sporadic a publicat
tru Savu, Timișoara, 1997; Voi veni cu fluxul, pref. D.R. și versuri în reviste, în 1984 V. tipărește Aici e pă-
Popescu, Timișoara, 1998; Vremea cireșelor amare…, mântul!, o carte de călătorie în China și în Franța.
Cluj-Napoca, 1998; Păcate…, Cluj-Napoca, 2000; Psalmi, Este o relatare cu o informație variată, referitoare la
Cluj-Napoca, 2003; Psalmi – Salmos, ed. bilingvă, tr. Chris- specificul locurilor vizitate. Prozele de factură au-
tian Tămaș, Iași, 2010; Cine-i păzește pe paznici, Iași, 2012.
tobiografică adunate sub titlul În Alma Mater și în
Repere bibliografice: Bogdan Ulmu, Dialog văratec cu viață (1990), cu personaje reale, ce apar uneori sub
Dorel Vișan, CRC, 1998, 7; Poantă, Dicț. poeți, 209–210;
nume confecționate strident (de pildă, Stazah e Za-
Aurel Rău, Dorel Vișan poet, ST, 1999, 2; Mircea Novac,
Poezia, țărm de suflet, „Ecart”, 2001, 136; Ionel Andra-
haria Stancu, „omul multilateral dezvoltat”), sunt
șoni, Dorel Vișan sau Ferice de cel care citește, „Adevărul de un interes mult mai redus. V. este și autorul unor
de Cluj”, 2003, 3755; Irina Petraș, Clujul literar. 1900– studii de istorie, teorie și stilistică a presei: Mesajul
2005, Cluj-Napoca, 141; Fornade, Personalități clujene, militant al presei române (1979), O istorie a presei
635; Căutător de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vi- românești (2000), Jurnalism contemporan (2002),
șan, postfață Costin Tuchilă, București, 2008. A.Ml. Stilistica presei. Introducere în receptarea discursu-
lui mediatic (2003), Cultură profesională și creati-
VIȘINESCU, Victor (4.III.1933, Podeni, j. Argeș), is- vitate în jurnalism (2008). Fără detentă expresivă,
toric literar, publicist, editor. Este fiul Anei Vișinescu
poate doar cu valoare de „document” subiectiv
(n. Pavelescu) și al lui Gheorghe Vișinescu, învăță-
sunt amintirile din Lumile în care am trăit (2008),
tori. A absolvit liceul la Alexandria (1951) și Faculta-
ca și paginile din Poeziile iubirii (2009), de aseme-
tea de Filologie, secția limba și literatura română, a
nea o apariție târzie, acestea lăsând impresia unor
Universității din București (1955). Doctor al Facul-
„flori din material plastic” (Alex. Ștefănescu). Ca
tății de Litere și Științe Umane din Dijon (Franța)
editor, a îngrijit antologia Valori lexicale și stilistice
cu o teză despre Panait Istrati (1967), obține și un al
în publicistica literară românească (1981), precum
doilea doctorat, la București, cu o teză despre Sofia
și texte ale Sofiei Nădejde, de care s‑a ocupat într‑o
Nădejde (1974). A lucrat ca redactor la „Scânteia”
lucrare documentată, și ale lui Raicu Ionescu-Rion.
(1955–1961, 1970–1972) și ca preparator, asistent și
SCRIERI: Sofia Nădejde, București, 1972; Mesajul mili-
lector la Facultatea de Limba și Literatura Română
tant al presei române, București, 1979; Aici e Pământul!,
din București și la universități din Beijing (China) și București, 1984; În Alma Mater și în viață, Cluj-Napoca,
Dijon (1961–1970). Din 1972 conferențiar la Facul- 1990; O istorie a presei românești, pref. Dan Berindei,
tatea de Ziaristică a Academiei de Științe Sociale și București, 2000; Jurnalism contemporan, București,
Politice „Ștefan Gheorghiu” din București, în 1981 e 2002; Stilistica presei. Introducere în receptarea discur-
transferat la Biblioteca Academiei, o perioadă fiind sului mediatic, București, 2003; Cultură profesională și
Vișniec Dicționarul general al literaturii române 798
creativitate în jurnalism, București, 2008; Lumile în care intens mediile teatrale. În 1988–1989 locuiește la
am trăit, Pitești, 2008; Poeziile iubirii, Pitești, 2009. Edi- Londra, ca jurnalist al postului de radio BBC, secția
ții, antologii: Sofia Nădejde, Din chinurile vieții, introd. română. În 1989 se întoarce la Paris și începe, ca
edit., București, 1968, Scrieri, introd. edit., Iași, 1978;
bursier, studii doctorale în drept, pregătind teza
Raicu Ionescu-Rion, Arta revoluționară, introd. edit.,
București, 1972; Valori lexicale și stilistice în publicistica Rezistența culturală în Europa de Răsărit sub regi-
literară românească, pref. edit., București, 1981; M. Emi- murile comuniste. După ce obține diploma de stu-
nescu, Opere, XVII, București, 1999 (în colaborare). dii aprofundate, abandonează doctoratul în favoa-
Repere bibliografice: Ionel Andrașoni, „Sofia Nădejde”, rea teatrului și a activității la secția română de la
„Făclia” (Cluj), 1973, 835; Marian Constantinescu, „Aici Radio France Internationale. I se acordă cetățenia
e Pământul!”, RL, 1985, 18; Iordan Datcu, Marea bibli- franceză în 1993. Debutează cu versuri în 1972 la
ografie Eminescu, ALA, 2000, 502; Maria Moldoveanu, revista „Luceafărul”, iar editorial cu placheta La
Sinteza idealului creator (interviu cu Victor Vișinescu), noapte va ninge, apărută în 1980. A mai colaborat
„Biblioteca”, 2001, 11–12; Petraș, Panorama, 641; Ma- la „România liberă”, „Steaua”, „Vatra”, „Convorbiri
rian Petcu, „O istorie a presei românești”, „Jurnalism
& comunicare”, 2002, 1; Roxana Ichim Istudor, „Jur-
literare”, „Amfiteatru”, „Cronica”, „Transilvania”,
nalism contemporan”. „Stilistica presei”, „Ultima oră”, „Echinox”, „Contemporanul”, „Viața românească”,
2003, 10 septembrie; Cristea, Teleorman, 516–517; Alex. „Secolul 20” ș.a. Consacrarea deplină ca autor o va
Ștefănescu, Flori din material plastic, RL, 2009, 45. T.A. cunoaște la Paris prin teatru, piesele scrise și jucate
în anii ’90 (după Negustorii de timp și Teatru des-
compus sau Omul-ladă-de-gunoi) fiind elaborate
mai întâi în franceză și apoi traduse în română,
după ce autorul își transpusese în franceză piesele
scrise în românește. Prima companie teatrală din
Franța care îi pune în scenă producțiile dramatice,
începând cu Du Pain plein les poches (traducere de
Virgil Tănase) va fi Théâtre Le Jodel din Avignon în
VIȘNIEC, Matei 1992, moment din care prestigiosul festival local îi
(29.I.1956, Rădăuți), va include constant reprezentațiile în programele
dramaturg, poet,
sale anuale și care inaugurează reprezentarea pie-
prozator.
selor lui V. și pe alte scene franceze. După 1989 e
jucat de numeroase teatre românești: Sufleurul fri-
Este fiul Minodorei Vișniec (n. Prelipcean), învăță- cii (Timișoara, 1990), Bine, mamă, da’ ăștia poves-
toare, și al lui Ioan Vișniec, funcționar. Urmează tesc în actu’ doi ce se-ntâmplă în actu’ntâi (Piatra
școala primară și liceul în orașul natal (1963–1975) Neamț, 1990–1991, Timișoara, 1996–1997, Bucu-
și Facultatea de Filosofie și Istorie a Universității rești, 1998–1999), Angajare de clovn (Iași, 1991–
din București (1976–1980). Este unul din membrii 1992, Brăila, Satu Mare), Spectatorul condamnat la
fondatori ai Cenaclului de Luni, condus de Nicolae moarte (Iași, 1991–1992), Artur osânditul (Târgu
Manolescu. După absolvire lucrează ca profesor de Mureș, 1992–1993), Caii la fereastră (București,
istorie și geografie în comuna Plătărești, județul 1994), Și cu violoncelul ce facem? (Oradea, 1995–
Călărași (1980–1987). Cu începere din anii ’70, scrie 1996, Timișoara, 1998–1999), Țara lui Gufy (Boto-
mai multe scurte piese de teatru, nepublicate și ne- șani, 1997–1998), Trei nopți cu Madox (București,
jucate, cu circulație clandestină, între care Suflerul 1998–1999), Mansardă la Paris cu vedere spre moar-
fricii, Ușa, Apa de Havel, Omul care vorbește singur, te (Cluj‑Napoca, 2004), Buzunarul cu pâine (Bucu-
Buzunarul cu pâine, Păianjenul în rană, Ultimul rești, 2006), Ioana și focul (București, 2008), Femeia
Godot, Bine, mamă, dar ăștia povestesc în actu’ doi țintă și cei zece amanți (Cluj‑Napoca, 2008, Sibiu,
ce se-ntâmplă-n actu’ întâi. În 1987 la Teatrul „C.I. 2009), Negustorul de timp (Iași, 2010) ș.a., numărul
Nottara” din București piesa Caii la fereastră îi este reprezentărilor depășindu-l pe cel al oricărui alt
interzisă cu doar o zi înainte de premieră. Drept ur- dramaturg român contemporan. Totodată piesele,
mare, cere azil politic în Franța, unde intră în legă- traduse în peste 25 de limbi, i s-au reprezentat și în
tură cu cercurile exilului parizian și frecventează Germania, Polonia, Rusia, Olanda, Elveția, Canada,
799 Dicționarul general al literaturii române Vișniec
Belgia, Italia, Statele Unite ale Americii, Austria, Ar- picioare pe una din băncile ude/ și încep să cânt
gentina, Brazilia, Japonia, Finlanda, Suedia, Repu- visător/ un bărbat și o femeie se opresc în fața
blica Moldova ș.a. Activitatea dramatică i-a fost mea/ ascultă răscoliți apoi se îmbrățișează/ iar el îi
răsplătită cu numeroase premii, între care Premiul spune emoționat de mâine/ da, de mâine, ne vom
Uniunii Scriitorilor (1984, 1991, 1996, 1998, 2001, schimba modul de viață/ vom încerca să fim feri-
2006), Premiul UNITER (1990), Marele Premiu de ciți ne vom duce la/ cinematograf vom discuta des-
Teatru Radiofonic al Societății Autorilor și Compo- pre artă/ [...]/ iar la vară/ o, la vară/ vom vizita Bul-
zitorilor Dramatici din Franța (1994), Premiul Aca- garia în autocar” (O dimineață în parc). De aceea,
demiei Române (1998), Premiul Național de Dra- adevărata mutație în scrisul lui V. o reprezintă rali-
maturgie, acordat de Ministerul Culturii (2002), erea cam tardivă la textualism, anunțată de ciclul
Premiul European acordat de Societatea Autorilor Descrierea poemului din Orașul cu un singur locui-
și Compozitorilor Dramatici din Franța (2009). tor și legiferată în Înțeleptul la ora de ceai (1984)
Deși V. se numără printre fondatorii Cenaclului prin texte precum Poemul care se citește pe sine. Cu
de Luni, poezia sa e departe de a face corp comun toate acestea, chiar și în cartea din 1984 maniera
cu direcția „lunedistă” a generației ’80. Căci, dacă dominantă – adusă aici la desăvârșire prin juxtapu-
majoritatea congenerilor se îndreaptă către un rea- nerea celor două tipuri de construcție – rămâne
lism echivalent cu o catagrafie a cotidianului, el se aceea adoptată în placheta de debut. Ca și modele-
concentrează asupra unui suprarealism care ambi- le: Nichita Stănescu (mai ales prin figurile imagina-
ționează să extragă doar chintesența cotidianului. rului – soldatul, ochiul și orbirea, câinele etc.), Ma-
Nu contingentul, ci contingența însăși, localizată rin Sorescu (prin infuzia sacralității într-o realitate
într-un oraș generic, care nu numai că nu constitu- aparent degradată) și suprarealismul (similitudine
ie o realitate determinabilă empiric, dar se com- ce trebuie privită totuși cu rezerve de vreme ce po-
place într-o ambiguitate deopotrivă geografică și emele lui V., spre deosebire de incontinența ima-
ontologică, printr-un continuu bruiaj al rutinelor gistică a avangardiștilor, își relevă adesea nu numai
sociale. Pe de o parte, habitudinile se confruntă o coerență strictă în planul reprezentării, ci și un
mereu cu invazii neanunțate de pe tărâmul metafi- sens parabolic apăsat). În fond, pe această linie se
zicului, deschizând astfel o a doua dimensiune a așază cele mai reușite texte ale poetului, dintre care
poemului, de natură onirică sau măcar himerică; merită reținut cel intitulat Corabia: „Corabia se
pe de altă parte, interferența unor (sub)rutine scufunda încet noi ziceam/ și ce dacă se scufundă
aparținând unor practici și sfere diferite generează corabia și mai/ ziceam orice corabie se scufundă/
adesea un efect ironic sau absurd, nu fără un anu- într-o zi și ne strângeam mâinile/ ne luam ră-
me substrat politic. Cele două stratageme, dezvol- mas-bun/ [...] dar corabia se scufunda atât de în-
tate în jurul unui nucleu narativ ce atinge uneori cet/ încât după o viață de om încă/ mai ieșeam
baladescul, alternează în primele două volume de unul câte unul și priveam/ cerul și măsuram apa și
versuri ale lui V., dintre care La noapte va ninge in- scrâșneam din dinți/ și spuneam asta nu e o cora-
dică o ușoară predilecție pentru metafizică: „Hei, e bie/ asta e o.../ asta e o...”. E un nivel pe care Poeme
cineva-năuntru? întreabă fluturele/ așezându-se ulterioare (2000), oricât de onorabile, nu vor reuși
pe gura fierbinte a puștii/ hei, e cineva-năuntru? să-l atingă. Mai interesant este romanul Cafeneaua
repetă ecoul/ alunecând de câteva ori în jos și în Pas-Parol (1992), o punte de trecere între poezia și
sus/ prin țeava înroșită/ hei, e cineva-năuntru? re- dramaturgia lui V. Tema cărții este, după declarați-
petă pădurea/ cu rădăcinile adânc înfipte în fuga ile autorului, „intelectualul încolțit de istorie”, a că-
animalelor/ e cineva ascuns/ în inima sărată a rui dramă se manifestă, în cazul de față, într-un
oceanului?/ repetară și ciclopii neliniștiți// e cine- orășel bucovinean, cu puțin timp înaintea ultimu-
va în miezul adormit al materiei/ și are nevoie de lui război mondial. Riposta imediată a intelighenți-
ajutor?” (Despre materie), în timp ce Orașul cu un ei locale constă în înființarea unei „Societăți a inte-
singur locuitor (1982) marchează o mai pronunțată lectualilor”, al cărei obiectiv principal e emancipa-
familiarizare cu absurdul: „În diminețile tăcute derea semenilor în fața amenințărilor prezentului,
săvârșite/ obișnuiesc să mă plimb cu trompeta dar ale cărei acțiuni sunt limitate drastic de eviden-
subsuoară/ prin parcul municipal// mă urc în ța – enunțată de Manase Hamburda – că
„mulțimile au nevoie să afle adevărul, dar nu sunt celor doi reușește să adune în preajmă o serie de
pregătite să-l audă”. Și, oricum, intriga „realistă” a gură-cască, pentru ca textul să se încheie cu cele-
romanului trece progresiv în plan secund, mimeti- bra replică din deschiderea piesei originale a lui
cul fiind subminat atât din direcția supranaturalu- Beckett. Tehnicile de punere în abis și intertextuali-
lui (temeliile orașului erau înfipte în carnea unui tatea se păstrează și în scrierile mai accentuat poli-
imens animal), cât și din direcția autoreferențiali- tice, precum Femeia ca un câmp de luptă sau Des-
tății (autorul apare în final ca un deus otiosus care pre sexul femeii – câmp de luptă în războiul din
și‑a lăsat de izbeliște lumea ficțională). De altfel, Bosnia (1998), unde trauma resimțită de Dorra, vic-
asemănătoare sunt temele și tehnicile folosite în timă a unui viol în timpul războiului, se reflectă
piesele de teatru, care, în pofida numărului lor atât în fișele de observație, cât și în jurnalul intim al
mare, nu cunosc variații tipologice, ci doar gradua- lui Kate, terapeutul său. Situându-se printre punc-
le, evantaiul dramatic deschizându‑se între doi tele de vârf ale dramaturgiei lui V., piesa se impune
poli: politicul și metateatralul. E drept că o eventu- în egală măsură prin reflecțiile lui Kate („Noul răz-
ală sciziune între aceștia ar fi iluzorie, deoarece boinic din Balcani violează femeia inamicului său
spectacolul și ideologia nu sunt decât fața și rever- etnic pentru a-i da astfel lovitura de grație. Sexul
sul aceleiași medalii: exercitarea puterii presupune femeii inamicului său etnic devine astfel un verita-
punerea în scenă a unui show de dimensiuni variabil câmp de luptă”), prin portretele pe care Dorra le
bile, iar acceptarea „iluziei comice” implică o for- trasează popoarelor din zonă și mai ales abisalului
mă mai mult sau mai puțin subtilă de politizare. În „bărbat din Balcani”, precum și prin subtilele (con-
fond, îngemănarea celor două repertorii e vizibilă tra)transferuri între medic și pacienta sa. Pretextul
încă de la prima piesă a lui V. publicată în volum – clinic este dezvoltat și în Istoria comunismului po-
Țara lui Gufy (1992), care tratează în manieră ubu- vestită pentru bolnavii mintal și alte piese (2001),
escă o temă ce pare inspirată din feeriile lui Victor unde un scriitor sovietic primește misiunea de a
Eftimiu. Gufy, stăpân peste ținutul „orbilor”, a pus propovădui „adevărata” doxă printre clienții unui
să se vopsească în alb întreaga sa împărăție; numai ospiciu. Parabolele lui Iuri Petrovski, care nu se
că tot acest imens decor îi servește pentru a-și con- sfiește să facă risipă de imagini excremențiale pen-
trola mai bine supușii, a căror „fericire” o declamă tru a-și duce la bun sfârșit sarcina, provoacă noi
demagogic de față cu bufonul-raisonneur Lulu: tulburări (pe lângă cele obișnuite) în rândurile au-
„Spune și tu dacă nu e mai bine așa? Nu am inven- ditoriului, ce oscilează astfel între stupoare și delir,
tat țara asta. Crede-mă! Nu e om mai fericit decât dar mai cu seamă stârnește o serie de neliniști ide-
cel care n-are nimic de dorit”. Motivul orbirii, reci- ologice printre niște cetățeni care ajung să se între-
clat și în Văzătorule, nu fi un melc (1996), cedează be dacă nu cumva discursul oficial ascunde o cap-
treptat locul unor procedee metatextuale mai com- cană contrarevoluționară (sau invers). În orice caz,
plexe, precum cel al „teatrului modular” din piesa dat fiind că pentru autor spitalul nu este decât o
Teatru descompus sau Omul-ladă-de-gunoi (1998), mică porțiune a unei scene de teatru aproape infi-
alcătuită dintr-o succesiune de monologuri și dia- nite, piesa coagulează toate trăsăturile dramaturgi-
loguri pe care un potențial regizor e invitat să le re- ei lui V.: descompunerea și recompunerea identită-
organizeze cum dorește. Însă probabil că sensul pe ților, dezagregarea intrigii evenimențiale sub forma
care îl comportă pentru V. teatrul în teatru se ob- conflictelor ideologice, mirajul realității și realita-
servă cel mai bine în Ultimul Godot (Le Dernier Go- tea mirajului, politizarea esteticului și estetizarea
dot, 1996), ce atestă totodată apartenența autorului politicului, țâșnirile melodramatice și temperarea
la dinastia Eugen Ionescu – Samuel Beckett, nu fără lor într-o ramă autoreferențială, coexistența fluide-
unele influențe autohtone care vin, de data aceas- lor grotești și a inserțiilor poematice. Alături de
ta, nu atât de la Marin Sorescu, cât de la Teodor Ma- Eugen Ionescu, V. este singurul dramaturg român
zilu. Scurtul „scenariu dramatic” e, de fapt, o con- care s-a impus pe scenele pariziene și internațio-
versație între Godot și Samuel Beckett, amândoi nale, fiind totodată și singurul dramaturg de prim
dați afară dintr-un teatru. Miza piesei e destul de nivel al „generației 80”. Mansardă la Paris cu vedere
transparentă de vreme ce, în ciuda afirmației cate- spre moarte (2005), una dintre cele mai puternice
gorice a lui Godot – „Teatru’ a murit” –, sporovăiala piese ale lui V., transformă în personaj pe
801 Dicționarul general al literaturii române Vișniec
accente atroce în piese de mai mari dimensiuni
precum Omul cu o singură aripă (2006) sau Negus-
torul de timp (1998), una dintre cele mai complexe
ale lui V., iar cele două „variante” pentru Occident
Express (2009) înscenează iluzia unui tren salvator
pentru emigranții Estului. Pe linia vechilor experi-
mente de teatru (foarte) scurt, în care textele se
prezintă sub forma unor bruioane prozastice, poe-
matice sau eseistice, secvențele care alcătuiesc vo-
lumele Scrisori de dragoste către o prințesă chineză
(2011) și Cabaretul cuvintelor: exerciții de muzicali-
tate pură pentru actorii debutanți (2012) depășesc
convențiile „clasice” ale dramaturgiei, fiind pure
exerciții de seducție artistică.
Revenirea la roman a lui V. are loc în 2009 cu
Sindromul de panică în Orașul Luminilor, în care
Cioran-bolnavul terminal de Alzheimer de la clini- experiența de viață a exilatului parizian de la fine-
ca Broca; punctată de scene absurdiste sau „realis- le anilor ’80 (marcată în text prin numeroase bio-
te” (întâlnirea în oglindă cu un alt muribund, grafeme, inclusiv asumarea propriului nume, de la
François Mitterrand), mintea descompusă a filoso- evocarea verificabilă documentar a circumstanțe-
fului se agață de realități nesigure, călătoria printre lor plecării din țară, trecând prin relatarea unor în-
ruinele propriei biografii și alunecarea spre moarte tâlniri cu figuri ale imigrației românești pariziene și
fiind învăluite într-un suprarealism poematic neli- cu vedete culturale autohtone) e prelucrată ficțio-
niștitor. Următoarele culegeri publicate de drama- nal, cu schimbări bruște și imaginative de perspec-
turg adună piese mai vechi sau mai noi, de varii tivă, într-o narațiune despre dificultățile afirmării
dimensiuni, în configurații variabile, pentru diferi- la Centru a unui scriitor „metec”: de la barierele
te montări. (Post)existențialismul, absurdul și su- lingvistice la cele culturale, politice, economice ș.a.
prarealismul definesc, de la început, textele dra- Toposul bucovinean al Cafenelei Pas-Parol e înlo-
matice ale lui V., în interiorul cărora viziunea poe- cuit – via prietenul din copilărie Gogu Boltanski,
matică, apetitul narativ, reflecția eseistică fuzio- „o oglindă pe dos a propriului meu destin” – de cel
nează dialogal cu o eficiență superioară fiecărei al Cafenelei Saint-Médard, un Turn Babel postmo-
specii în parte abordate de acest autor polimorf. dern al scriitorilor-imigranți, și de editura fanto-
Piesele problematizează tanaticul, religiosul, eroti- mă a domnului Cambreleng, la porțile căreia bat
cul și politicul unei umanități în criză în cheia unor numeroși aspiranți fără șansă. Haosul, incomuni-
scenarii destabilizante, alimentate de o imaginație carea, alienarea sunt asumate din varii unghiuri,
distopică; Păianjenul în rană (2007) reformulează revelatoare fiind istoriile unor expați ratați ca (în-
scena morții lui Iisus de pe cruce prin cei doi tâl- tre alții) scriitoarea cehă Jaroslava, ajunsă la Paris
hari care, martori ai unui joc de zaruri, îi cer mân- după reprimarea Primăverii Pragheze, excentricul
tuirea în timp ce un păianjen, care îi străbate pe cocoșat grec Pantelis Vassiliotis, disidentul chinez
toți, îi intră în rană. În Imaginează-ți că ești Dum- Hung Fao, scriitoarea japoneză de romane SMS
nezeu (2008), inspirat de războiul din Iugoslavia, Kyoku Fukasawa; „partea franceză” e reprezentată,
iluzia atotputerniciei ca precondiție a uciderii ad- între alții, de „inițiatori” ca domnul Cambreleng,
versarului de către doi soldați năuci frizează repre- librăreasa Fabiola (cu care naratorul are o relație
zentarea burlescă. Morții patriei ridică satira mili- amoroasă) sau funcționarul trouble-fête François
tarismului războinic la un nivel abstract-simbolic, Comte. Treptat romanul devine o radiografie iro-
pe mai multe niveluri discursive, în care personaje- nică a sistemului literar parizian, dimensiunea
le colective, impersonale sau depersonalizate, vii eseistică și reflexivă, marcantă, fiind topită într-un
sau moarte, dictează regulile „jocului”. Intervenția flux epic antrenant. Replică la Procesul lui Kafka,
miraculosului într-un cotidian degradat capătă aflat însă și în descendența unor ficțiuni distopice
autohtone (de la Biserica neagră de A.E. Baconsky scris pentru că nu/ aveam ce să spun/ iată de ce
la Viața pe un peron de Octavian Paler), Domnul n-am mai scris/ e mai bine așa/ de ce să scrii când
K. eliberat (2010) pune în scenă competiția cinică nu ai de spus nimic/ de ce să scrii când cuvintele îți
între captivitatea concentraționară și libertatea opun rezistență/ de ce să scrii când ești singur/ în
democratică, Kosef J. (inversul onomastic al lui Jo- fața cuvintelor care se pietrifică/ în fața cuvintelor
seph K) fiind prins între avantajele și dezavantajele încremenite/ pe cerul gurii/ înfipte în gâtlej ca tot
a două sisteme. Ambele sunt deconstruite la rece, atâtea baricade/ cuvinte care nu mai recunosc ni-
prin evoluția evenimentelor. Limpede și riguros mic/ din lumea reală/ cuvinte care nu mai au legă-
conceput, romanul de idei poate fi citit și ca o para- tură/ între ele/ între ele și mine/ între mine și tine”.
bolă kafkiană a confruntării dintre două moduri de Securi decapitate conține caligrafii (post)suprarea-
viață aparent opuse, în care captivitatea sfârșește liste funambulești, într-un dialog reușit cu grafica
prin a se înfățișa ca un „acasă” confortabil și sigur, de excepție a cărții.
iar libertatea – ca formă de existență la limită, insu- Matei Vișniec este, la a doua carte, un poet foarte bun,
portabilă prin sărăcie și insecuritate, un „cerc con- serios, care și‑a configurat un univers coerent și și‑a pus
centric” al supravegherii și terorii. Comutarea din- la punct o scriitură personală. Lipsit de spontaneitate și
spre distopia comunistă spre cea globalistă are loc strălucire sau, cu o expresie a lui G. Călinescu, de țâșni-
prin Dezordinea preventivă (2011). Spectaculos in- re lirică, el riscă să pară multora monoton sau plicticos.
telectual, romanul dezvoltă, pe mai multe paliere, Suprafața poemelor e insuficient luminată și trebuie să o
privești cu mare atenție: altfel, pierzi nuanțele, surprize-
o viziune a distrugerii civilizației occidentale prin
le, schimbările, varietatea retrasă în colțuri obscure. În-
intermediul inamicilor săi geopolitici (islamul, în- cordarea însăși a ideii e marcată de stilul conversațional,
tre alții) care ambiționează să resuscite identitățile „abstract” și reflexiv până la proză. Misterioasele viziuni
ultrareligioase; pe de altă parte, sistemele globale despre oraș ar putea fi, dacă roua harului ar arde pe blo-
dezvoltă, la rândul lor, tehnici sofisticate de repro- curi, și mai impresionante, și mai convingătoare.
gramare și control al speciei. Acestea sunt influen- NICOLAE MANOLESCU
țate, subteran, de reprezentanții unei societăți a
În mod paradoxal, teatrul lui Vișniec, deși ține de lite-
șobolanilor, care își transferă modelul nonuman la ratură prin materialul de construcție ce rămâne, totuși,
nivelul unor reprezentanți compatibili, ca organi- cuvântul, este un teatru transverbal ce comunică nu prin
zare și gândire, ai umanității tehnologice. După re- autonomia replicilor, ci prin solidaritatea lor. Este nu nu-
cuperările din Poeme ulterioare, V. revine la poezie mai rezultatul deprecierii extreme a „literaturii”, dar și un
prin volumele La masă cu Marx (2011) și Securi de- teatru al epocii audiovizualului, care nu iartă nici un ex-
capitate – Haches décapitées (2012), ambele cu bo- ces de locvacitate. Aici se află, desigur, și una din explica-
gate secțiuni de stilizări grafice suprarealiste, unele țiile trecerii de care se bucură teatrul lui Vișniec pe scenele
noastre. El scrie un teatru al regizorului, și nu al scriitoru-
semnate de autor. Primul amintește prin titlu O be-
lui. Inamic al literaturii, el este condamnat la literatură.
ție cu Marx, primul volum de versuri postcomunist Dar saltul de la un teatru literar care tânjește după imagi-
al lui Mircea Dinescu. Noul debut poetic al lui V. se ne la un teatru de imagine care aspiră la text este radical.
dovedește a fi însă neconcludent, atins de manie- MIRCEA GHIȚULESCU
rism demonstrativ; dincolo de referințele la Marx, SCRIERI: La noapte va ninge, București, 1980; Orașul
Engels, Lenin și Stalin, cu al căror logocentrism pocu un singur locuitor, București, 1982; ed. bilingvă (Ora-
lemizează fals-retoric („nu, nu e ușor să îngropi o șul cu un singur locuitor – La ville d’un seul habitant),
sută de milioane de morți când/ ai mâncat cu Marx tr. Nicolas Cavaillès, București, 2010; Înțeleptul la ora
până la vîrsta de 30 de ani/ când ți-a rămas un gust de ceai, București, 1984; Cafeneaua Pas-Parol, Bucu-
atât de amar în gură/ când ai acreli în stomac și vo- rești, 1992; ed. 2, București, 2008; Țara lui Gufy, Bucu-
miți la fiecare cinci minute”), predomină reflecțiile rești, 1992; Angajare de clovn, București, 1993; Du Pain
despre pierderea puterii cuvintelor și degradarea plein les poches, tr. Virgil Tănase, Lyon, 1994; Und was
soll mit dem Cello geschehen?, Frankfurt, 1994; L’Histo-
lor în postcomunism. Mai expresive, dar la fel de
ire des ours panda racontée par un saxophoniste qui a
artificioase, sunt poemele erotice (Uluitor de fru- une petite amie à Francfort, Lyon, 1995; Les Partitions
moasă era ea, Femeia care are amanți, Ea trăiește frauduleuses. Petit boulot pour vieux clown, Paris, 1995;
în corpul meu). Impasul e ilustrat elocvent în au- Trois nuits avec Madox, Carnières–Morlanwelz (Belgia),
toreferențialul Cuvintele îți opun rezistență: „N-am 1995; Les Chevaux à la fenêtre, Paris, 1996; Le Dernier
803 Dicționarul general al literaturii române Vitner
Godot, tr. Gabriela Ionescu, Lyon, 1996; Paparazzi ou către o prințesă chineză, tr. Daniela Magiaru, București,
La Chronique d’un lever du soleil avorté, Paris, 1996; ed. 2011; Dezordinea preventivă, București, 2011; La masă
(Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat), cu Marx, București, 2011; Procesul comunismului prin
București, 2002; Théâtre décomposé ou l’Homme pou- teatru, pref. Daniela Magiaru, București, 2012; Cabaretul
belle, pref. Georges Banu, Paris, 1996; Teatru, I–II, pref. cuvintelor: exerciții de muzicalitate pură pentru actorii
Valentin Silvestru, București, 1996; ed. 2, București, 2007; debutanți, București, 2012; Securi decapitate – Haches
Văzătorule, nu fi un melc, București, 1996; Brefs d’ai- décapitées, ed. bilingvă, București, 2012.
lleurs (în colaborare), Paris, 1997; Comment pourrais-je Repere bibliografice: Ion Pop, Doi poeți tineri, ST, 1980,
être un oiseau?, Paris, 1997; Du Sexe de la femme comme 12; Eugen Simion, Poezia tânără, R, 1981, 4; Mircea Mi-
champ de bataille dans la guerre en Bosnie, Paris, 1997; hăieș, Mitologii citadine, O, 1983, 9; Poantă, Radiogra-
Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un sa- fii, II, 119–123; Felea, Aspecte, III, 147–151; Mihai Dinu
xofonist care avea o iubită la Frankfurt. Negustorul de Gheorghiu, Ceai fără zahăr, CRC, 1985, 16; Mincu, Eseu,
timp, București, 1998; Petit boulot pour vieux clown. 60–64; Țeposu, Istoria, 69–70; [Matei Vișniec], CC, 1994,
L’Histoire des ours panda racontée par un saxophoniste 4–5 (grupaj special); Negoițescu, Scriitori contemporani,
qui a une petite amie à Francfort, Arles, 1998; Teatru des- 464–472; Papahagi, Interpretări, 159–162; Dicț. analitic,
compus sau Omul-ladă-de-gunoi. Femeia ca un câmp de I, 40–42, II, 118–120, III, 231–233, 313–315, IV, 561–562;
luptă sau Despre sexul femeii – câmp de luptă în războ- Dicț. esențial, 887–889; Ghițulescu, Istoria, 324–332; ed.
iul din Bosnia, București, 1998; Mais qu’est-ce qu’on fait 2 (Istoria literaturii române. Dramaturgia), București,
du violoncelle?, Paris, 1999; L’Histoire du communisme 2008, 508–524; Mincu, Poeticitate, 371–375; Dumitru
racontée aux malades mentaux, Carnières–Morlanwelz, Țepeneag, Ion Simuț, Un român la Paris, în 2001, CNT,
2000; ed. (Istoria comunismului povestită pentru bolna- 2001, 23; Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 280–283; Mano-
vii mintal și alte piese), Brașov, 2001; Poeme ulterioare, lescu, Lista, I, 375–380; Pop, Viață, 187–190; Mircea Iorgu-
București, 2000; Caii la fereastră. Ultimul Godot, Bra- lescu, Vedeniile lui Matei Vișniec, „22”, 2002, 14; Cristina
șov, 2001; Le Roi, le rat et le fou du roi, [Carnières–Mor- Modreanu, Survolând dramaturgia românească..., ALA,
lanwelz], 2002; Attention aux vieilles dames rongées par 2002, 615; Holban, Portrete, I, 82–85; Radu Țuculescu,
la solitude, Carnières–Morlanwelz, 2004; Mais, maman, În pat cu Cioran, OC, 2004, 228; Miruna Runcan, Cioran
ils nous racontent au deuxième acte ce qui s’est passé au revizitat, OC, 2004, 228; Cistelecan, Al doilea top, 49–51;
premier, Paris, 2004; Orașul cu un singur locuitor, post- Bogdan Crețu, Matei Vișniec: un optzecist atipic, Iași,
față Alex. Ștefănescu, Pitești, 2004; ed. (La Ville d’un seul 2005; Mircea A. Diaconu, În căutarea ființei, RL, 2005, 34;
habitant), tr. Nicolas Cavaillès, Carnières–Morlanwelz, Lefter, Flashback, 388–399; Ștefănescu, Istoria, 921–932;
2010; Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, postfață Holban, Ist. lit., I, 166–170; Cristina Rusiecki, Comunis-
Mirela Nedelcu-Patureanu, Pitești, 2005; ed. (Les Détours mul, călătorie de plăcere, ALA, 2007, 892; Florin Faifer,
de Cioran ou Mansarde avec vue sur la mort), Carnières– Matei Vișniec – de la farsa tragică la parabola filosofică,
Morlanwelz, 2007; Richard III n’aura pas lieu, Carnières– RR, 2007, 2; Daniela Magiaru, Matei Vișniec – mirajul cu-
Morlanwelz, 2005; Omul cu o singură aripă, Pitești, 2006; vintelor calde, București, 2008; Manolescu, Istoria, 1390–
Le Mot progrès dans la bouche de ma mère sonnait terri- 1393; Soviany, Apocaliptica, 302–305; Mihai Iovănel, O
blement faux, Carnières–Morlanwelz, 2007; Păianjenul partidă de cărți, CLT, 2009, 17; Cosmin Borza, Comedia
în rană, București, 2007; Groapa din tavan, București, paraumană, VTRA, 2009, 12; Mircea Morariu, Teatrul și
2007; Omul pubelă și femeia ca un câmp de luptă, Bucu- cărțile lui, Oradea, 2009, 33–62; Popa, Ist. lit., II, 562–563,
rești, 2007; Enquête sur la disparition d’un nain de jar- 882–884; Șerban Axinte, Avantajele captivității, OC, 2010,
din, Carnières–Morlanwelz, 2008; Imaginează-ți că ești 296; Manolescu, Enciclopedia, 738–740; Mihai Lungianu,
Dumnezeu, Pitești, 2008; Ioana și focul, București, 2008; Personajul virtual sau Calea către al V‑lea punct cardinal
ed. (Jeanne et le feu), Paris, 2009; Mașinăria Cehov. Nina la Matei Vișniec, București, 2010; Ileana-Alexandra Orli-
sau Despre fragilitatea pescărușilor împăiați, București, ch, Condiția postumană în „Domnul K eliberat”, VTRA,
2008; ed. (Nina ou De la fragilité des mouettes empai- 2011, 9–10; Soviany, Cinci decenii, I, 255–260; Paul Cer-
llées), Carnières–Morlanwelz, 2011; La Femme-cible et nat, Firimituri de la masa lui Marx, OC, 2012, 360; Ma-
ses dix amants, Carnières–Morlanwelz, 2005; ed. (Femeia rius Miheț, Noua soteriologie, RL, 2012, 16; Elvira So-
țintă și cei zece amanți), Pitești, 2009; Occident Express. rohan, Matei Vișniec și romanul său despre era mediati-
Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre, că, CL, 2012, 5; Ioan Holban, Omul-mlaștină, RL, 2012,
Pitești, 2009; Sindromul de panică în Orașul Luminilor, 34; Cosmin Ciotloș, Necuvintele, RL, 2012, 43; Nicolae
București, 2009; ed. (Syndrome de panique dans la Ville Coande, La cabaret, birjar!, „Acolada”, 2012, 12. A.T., P.C.
Lumière), tr. Nicolas Cavaillès, Paris, 2012; Cronica ideilor
tulburătoare sau Despre lumea contemporană ca enigmă VITNER, Ion (19.VIII.1914, București – 12.IV.1991,
și amărăciune, Iași, 2010; Domnul K eliberat, București, București), istoric și critic literar. Este fiul Gi-
2010; Omul din cerc, Pitești, 2011; Scrisori de dragoste selei Wittner (n. Zoller) și al lui Leon Wittner,
Vitner Dicționarul general al literaturii române 804
funcționari; prenumele la naștere: Jakob. Urmează suprarealiste în localul librăriei Hasefer din Bucu-
la București Școala Poenărescu (1921–1925), Liceul rești. După al Doilea Război Mondial are o funestă
„Titu Maiorescu” (1925–1932) și Facultatea de Me- contribuție la nașterea și dominația pseudoculturii
dicină (1933–1939), specializându-se în stomatolo- impuse de noul regim. Semnează în „Orizont” –
gie. Și‑a luat doctoratul în medicină (1940) și, mult una din primele reviste care subscriu la noua ori-
mai târziu, în filologie (1971). În timpul dictaturii entare culturală, determinantă în apariția literatu-
antonesciene, din cauza adeziunii la PCR și a legi- rii „socialiste” – articole despre Karl Marx și despre
lor rasiale, i se interzice practicarea profesiunii și i „umanismul sovietic și Stalin”, dar și despre sămă-
se impune domiciliu forțat până în 1942, când e de- nătorism și literatura țărănească; îl vede pe Emi-
portat într-un lagăr din Transnistria. Revine în țară nescu ca exponent al ideologiei unei lumi ce își
în toamna anului 1944. Este redactor la „Scânteia” simte sfârșitul și îl stigmatizează ca reprezentant
(1944–1946), membru în redacția revistei „Orizont” tipic al acestei lumi „care agonizează”. Apariția în
(1944–1947), redactor-șef adjunct, ulterior redac- 1949 a unor broșuri dedicate lui C. Dobro-
tor-șef la „Contemporanul” (1946–1949) și redac- geanu-Gherea, Eminescu și I.L. Caragiale, ca și a
tor-șef la „Flacăra” (1949–1950). În 1947 dezlănțuie volumelor Pasiunea lui Pavel Corceaghin și Critica
în presă un atac violent împotriva lui G. Călinescu. criticii urmează tipăririi în „Contemporanul” și în
Reușind să obțină numirea în postul de conferen- „Gazeta literară” a seriei de articole în care V. acuză
țiar la Facultatea de Filologie, în 1950 îl înlocuiește „limitele decadentismului” în literatura română și
pe G. Călinescu – îndepărtat din Universitate și tri- face procesul lui E. Lovinescu și al lui G. Călinescu.
mis „în cercetare” – la șefia Catedrei de literatură Între 1946 și 1949 apar aici Un ideolog al fascismu-
română modernă și ia gradul didactic de profesor; lui românesc: Nichifor Crainic, E. Lovinescu sau Im-
va fi pensionat în 1970. Debutează în 1932 la revis- pasul subiectivității, Căile artei și culturii văzute de
ta avangardistă „unu”, publicând în două numere V.I. Lenin, Sarcinile criticii literare, Fenomenologia
consecutive poemele Oamenii–pași, Liane, Mitul imaginii, Finalitatea artei. Susținător al realismu-
izvoarelor, Poem, În palma-mi umblă trupul tău lui socialist, el este unul dintre cei care politizează
și două proze scurte, Balul din Vulcani și Dincolo, în grad maxim literatura și – cum s‑a spus – „litera-
semnate I. Wittner. Mai colaborează la „Cuvântul li- turizează politicul” (M. Nițescu) prin apropierea
ber” (sub pseudonimul Ion Vântu), „Tribuna nouă”, sloganului de un limbaj cât mai literar, figurat și
„Veac nou”, „Studii”, „Scânteia ilustrată”, „Gazeta parabolizat. Nefast exponent al dogmatismului, îl
literară”, „Tribuna”, „Viața românească”, „Utunk”, consideră pe Eminescu un tip de intelectual reacți-
„Scânteia tineretului”, „Secolul 20”, „Revue roumai- onar („Mesajul său poetic [...] este mesajul unei
ne”, „România liberă” ș.a. Mult timp (1949–1960) clase decadente, agonice” – Poetul culorilor sum-
face parte din comitetul de conducere al Uniunii bre, „Contemporanul”, 1947); nu va ezita să îl decla-
Scriitorilor. Împreună cu G. Călinescu și cu Ov. S. re superior pe D. Th. Neculuță sau să îl elogieze pe
Crohmălniceanu a întocmit, sub egida Institutului Sorin Toma când acesta îl va denigra pe Tudor Ar-
de Istorie Literară și Folclor al Academiei, manua- ghezi, nici să îl considere pe G. Călinescu „teoreti-
lul Istoria literaturii române (I–II, 1954–1955), volu- cian al formelor descompuse ale artei [...], specifice
mul al II-lea, din al cărui colectiv de redacție G. Că- burgheziei în plină decadență”. Abandonând brusc
linescu fusese eliminat, fiind răsplătit cu Premiul avangardismul, V. denunță intuiționismul bergso-
de Stat. I se mai acordase Premiul de Stat în 1949, nian și deturnează înspre un materialism abuziv
iar Premiul Academiei RSR îl primește în 1954. ceea ce e viabil în teoriile lui Francisc Rainer (1948),
Prima perioadă a activității literare a lui V. este iar în Gherea identifică un exponent al ideilor lui
legată de cercurile de avangardă ale anilor ’30, în Cernîșevski, Belinski, Herțen și Dobroliubov. Deși
special de revista „unu” a lui Sașa Pană, ce publică, cultivat și bine informat, el profesează acum – cu
în treisprezece exemplare cu circulație clandestină, un zelos tendenționism sociologizant – idei abe-
Octombrie (1932) și Supremul adevăr (1933), carte rante: ca să teoretizeze „imaginea omului nou, a
al cărei tiraj a fost în bună parte confiscat de Sigu- tânărului revoluționar de tip stalinist”, va face isto-
ranță. În 1933, împreună cu Miron Radu Paraschi- ria „decadenței literare occidentale”. Bunăoară, Al-
vescu și Ion Vlasiu, expune colaje și desene fred de Vigny și Alfred de Musset ar marca
805 Dicționarul general al literaturii române Vitner
începutul expresiei decadentismului burgheziei, a doua jumătate a secolului al XIX-lea), încercând
pe când Stéphane Mallarmé ar începe dictatura cu- să‑și susțină părerile cu citate din Karl Marx, dar și
vântului. În Nichifor Crainic și în Lucian Blaga V. din G. Ibrăileanu, C. Stere, H. Sanielevici; respinge
nu vede decât cultul iraționalului, G. Bacovia este însă ideile lui Georg Lukács, pentru că nu exprimă
„un sensibil participant la viața socială a timpului dialectica relațiilor dintre realismul critic și realis-
său”, Mihail Sadoveanu nu există decât cu romanul mul epocii socialiste. Cu volumul Semnele roma-
Păuna Mică, Al. Sahia dă printre primii eroi pozitivi nului (1971) V. își schimbă punctele de reper în cri-
ai literaturii române, poezia lui A. Toma este „un tică, apropiindu‑se de metodele formaliste. El ur-
exemplu de ceea ce trebuie să fie o poezie înainta- mărește aici momente ale iconoclastiei românești
tă”, iar D. Th. Neculuță ar fi primul poet român care în istoria romanului modern și vorbește, pe urmele
„a considerat poezia ca o parte integrantă a prole- lui Roger Caillois, despre mimesis și romanul-oglin-
tariatului”. În Critica criticii (1950), un rezumat pu- dă, face o incursiune comparatistă analizând re-
blicistic al unei proiectate istorii a criticii româ- plici românești, însă rămâne doar un cititor nea-
nești, lui Ibrăileanu i se reproșează „atitudinea po- tent, superficial al romanului modern și nici nu
litică falsă, poporanistă, strâmtă și eronată ca vizi- poate renunța la recursul la Karl Marx când abor-
une socială”, în timp ce critica lovinesciană este dează, de pildă, proza lui C. Fântâneru. În capitolul
descrisă ca „manifestarea unei conștiințe burgheze Tradiție sau heterodoxie pare, sub raport tehnic și
incerte, navigând de la conservatorism și până la teoretic, mai nuanțat, deschis analizei: vorbește de
marxism, într-o continuă căutare a unui suport du- novatori (Camil Petrescu, Anton Holban – cu mo-
rabil”. Totodată, G. Călinescu este asociat tendenți- dalitatea vagului sau a fragmentarului), iar în capi-
os, sub raportul atitudinii de un „progresism tolul Oglinda și reversul ei îi are în vedere pe André
șchiop”, lui Julien Benda, reliefând în opera sa di- Gide, Lawrence Durrell, D.H. Lawrence, M. Blecher
naintea lui 23 august 1944 un „maiorescianism pu- și Liviu Rebreanu, urmărind „metamorfozele per-
trezit, descompus” și o „metodă de lucru vicioasă”, sonajului romanesc”. Monografia Albert Camus sau
care este cea „metafizică”. O poziție de vârf între Tragicul exilului (1968) trece existențialismul tot
ideologii momentului explică și apariția „sub îngri- prin grilă marxistă, deși limbajul critic este mai re-
jirea” sa a trei „studii” traduse din limba rusă, laxat. Discutând proza unui contemporan în mo-
strânse în volumul Pentru o înaltă principialitate nografia Alexandru Ivasiuc. Înfruntarea contrarii-
în literatură și artă (1951). Ulterior, în lucrarea Lite- lor (1980), V. susține că fenomenalul are în proza
ratura în publicațiile socialiste și muncitorești acestuia o situație precară, pentru ca – stăpânind
(1880–1900). Reviste literare. Formarea conceptului concepte și procedând la asocieri teoretice de bun-
de literatură socialistă (1966) istoricul literar, versa- simț – să examineze apoi funcția de recuzită a de-
til și oportunist, se reorientează prompt și renunță, corului, să urmărească necategorialul (conflictul
într-o perioadă de oarecare relaxare ideologică, la real – imaginar), lipsa de contur a personajelor. În
vehemența „proletară”, ba chiar începe să vehicu- comentariu reia un capitol întreg din Semnele ro-
leze prețiozități stilistice, care îi vor marca și ulti- manului, dar și sistematizează motivele literaturii
mele cărți. Totuși, este vorba din nou despre „for- lui Ivasiuc, vorbește despre conștiința dubitativă și,
marea conceptului de literatură socialistă”, vizitat pe urmele lui Maurice Merleau-Ponty din Le Visible
fiind secolul al XIX-lea; lectura și grila de interpre- et l’invisible, face fenomenologia cuvântului. Ca
tare sunt deturnate: se folosesc citate false din juni- memorialist, în impresiile de călătorie din Reverii
mistul George Panu pentru a-l transforma într-un pe malurile Senei (1978) V. evocă uneori fidel și em-
polemist contradictoriu, nu totdeauna sigur de te- patic. Compensând atât dogmatismul său „științi-
meinicia preferințelor sale, și într‑un precursor al fic”, fundamentarea sa pozitivistă în general, cât și
literaturii sociale; autorul își pune întrebări ucroni- limbajul clișeizat, aici este mai relaxat și mai expre-
ce (de ce un antijunimist ca Al. Macedonski nu se siv, între figurile invocate aflându-se acum autori
întâlnește cu „Contemporanul”?), vorbește de pe care îi aprecia în tinerețe. Îi amintește pe Restif
„constante ale literaturii socialiste românești” de la Bretonne, Charles Baudelaire, Gérard de Ner-
(care sunt, în opinia lui, folclorul, tradiția revoluți- val, Honoré de Balzac, Marcel Proust, Guillaume
onară de la 1848, respectul față de marile valori din Apollinaire, André Breton, B. Fondane, Ilarie
Vitrina Dicționarul general al literaturii române 806
Voronca. Călătorul își continuă notațiile impresio- VITRINA LITERARĂ, revistă apărută la Iași, lunar,
niste în Popas lângă Notre-Dame (1981), scriind între 1 februarie și noiembrie 1927, cu subtitlul „Li-
despre Victor Brauner, Paul Verlaine, Stéphane teratură–Artă–Știință” (numerele 2–3 și 4 cu subti-
Mallarmé, Jules Pascin sau despre Marchizul de tlul „Figuri contemporane”), sub conducerea unui
Sade, arătându-se cunoscător al bibliografiei aces- comitet. Redactor: S.L. Sandrea și C.L. Deleanu (la
tuia, într-un comentariu obiectiv, cu detașare primul număr); director (pentru numerele al doilea
critică. și al treilea și ultimele trei): Ionel Fr. Botez. Artico-
SCRIERI: Octombrie, București, 1932; Supremul adevăr, lul-program Către cititori promite că publicația va
București 1933; Critica criticii, București, 1949; Frontu- încuraja tinerii debutanți, dar se declară împotriva
rile de luptă ale lui C. Dobrogeanu-Gherea, București, oricăror tendințe avangardiste. Ionel Fr. Botez dă în
1949; Influența clasei muncitoare în opera lui Eminescu acest sens articolele Tendințe noi în critică și litera-
și Caragiale, București, 1949; Pasiunea lui Pavel Corcea- tură și Impresionism și expresionism, în care acu-
ghin, București, 1949; Problema moștenirii literare, Bu- ză „critica postbelică românească” de a fi „cea mai
curești,1949; Poezia lui A. Toma, București, 1950; Viața și extravagantă școală a exagerărilor”, iar curentelor
opera lui D. Th. Neculuță, București, 1950; Pământul pri- literare nou apărute le impută „deformări ale reali-
eteniei, București, 1954; Istoria literaturii române, vol. I tății ce au devenit odioase”, deoarece „impresionis-
(în colaborare cu G. Călinescu și Ov. S. Crohmălniceanu), mul a produs cele mai imposibile mostre literare”,
vol. II (în colaborare cu Ov. S. Crohmălniceanu), Bucu-
odată cu „arta contaminată”: cubism, dadaism, fu-
rești, 1954–1955; Eminescu, București, 1955; Un mare
turism. Publică poezie C.L. Deleanu, Gerry Spina,
scriitor al Chinei de azi: Go Mo-Jo, București, 1955; Firul
Ariadnei, București, 1957; Meridiane literare, București,
C.R. Ghiulea, E. Marghita, Enric Furtună ș.a. și se
1960; Prozatori contemporani, I–II, București, 1961–1962; reproduc versuri de A. Steuerman-Rodion. Pro-
Literatura în publicațiile socialiste și muncitorești (1880– ză semnează M.S. Săveneanu, H. Petreanu, Petru
1900). Reviste literare. Formarea conceptului de literatu- Gâdei, Adrian Pascu. Se remarcă rubricile „Siluete
ră socialistă, București, 1966; Albert Camus sau Tragicul literare” și „Medalioane”, unde sub sigla revistei
exilului, București, 1968; Semnele romanului, București, sunt prezentați Octav Botez, Mihai Codreanu și Mi-
1971; Reverii pe malurile Senei, București, 1978; Alexan- hail Sadoveanu. Cu Momente din viața scriitorilor
dru Ivasiuc. Înfruntarea contrariilor, București, 1980; Po- (Dante Alighieri, Alfred de Vigny, J.-K. Huysmans)
pas lângă Notre-Dame, București, 1981. figurează C. Săteanu, în timp ce Ion Dafin tradu-
Repere bibliografice: Dumitru Micu, Critica, „pasiu- ce din Alphonse de Lamartine, iar Ilarie Pustnicu
nea vie”. Pe marginea eseurilor critice ale tov. Ion Vitner, și Ionel Fr. Botez din Leconte de Lisle (Sonet, Nox).
„Făclia” (Cluj), 1949, 1 iunie; Ov. S. Crohmălniceanu, Sumarul mai cuprinde „Revista revistelor”, unde
„Pasiunea lui Pavel Corceaghin”, CNT, 1949, 138; Ileana sunt incluse comentarii despre cenaclul Sburătorul
Vrancea, Un studiu despre un mare poet, cel dintâi poet și despre cel al „Vieții românești”, rubricile „Vitrina
muncitor din țara noastră, „Scânteia”, 1950, 1 699; Eu-
teatrală”, „Cronica dramatică”, „Cronica plastică”,
gen Luca, „Viața și opera lui D. Th. Neculuță”, CNT, 1950,
„Cronica cinematografică”, completate de „Cronica
187; Andrei Băleanu, „Eminescu”, „Scânteia”, 1956, 3 517;
Savin Bratu, „Firul Ariadnei”, GL, 1958, 10; Georgescu,
științifică” alternant cu „Cronica medicală”, „Cro-
Încercări, II, 176–180; Matei Călinescu, [Ion Vitner], GL, nica socială”. La „Vitrina librăriei” din ultimul nu-
1963, 5, CNT, 2005, 10; Lucian Raicu, „Prozatori contem- măr Ion Poiană (probabil Ionel Fr. Botez) elogiază
porani” II, VR, 1963, 4; Mihai Drăgan, Prozatorii tineri volumul Poeme cu îngeri al lui V. Voiculescu. M.Pp.
și critica literară, „Iașul nou”, 1963, 6; Piru, Panorama,
VITRINA LITERARĂ, revistă apărută la București,
528–529; Ion Vitner, ALR, 510–517; Manolescu, Poezia,
săptămânal, între 21 octombrie și 18 noiembrie
62–64, 215–222; Liviu Petrescu, „Semnele romanului”,
RL, 1972, 15; Sorin Titel, Muzeul inepuizabil, RL, 1978,
1929 și între 11 martie și 22 aprilie 1934, cu subti-
16; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 389–393; Al. Piru, tlul „Artistică, teatrală, muzicală”. Director: Mircea
Eliminarea lui Călinescu de la Universitate, CC, 1992, Damian. Bine realizată, V.l. oferă materiale incitan-
3–4; Al. Piru, G. Călinescu academician, CC, 1992, 5–6; te în compartimentele cultural–literare. Programul
Nițescu, Proletcultismul, 234–240; Pavel Țugui, Amur- din 1929 (Bună ziua!...), ce anunță o „gazetă gen
gul demiurgilor. Arghezi. Blaga. Călinescu, București, «Les Nouvelles littéraires», care să facă, adică, recla-
1998, 214–226; Dicț. scriit. rom., IV, 764–765; Popa, Ist. ma cărții, a scriitorului și a editorului”, amestecând
lit., I, 665–666, passim; Micu, Mileniu, 401–402. E.M. școlile și curentele pentru a se deschide „tuturor
807 Dicționarul general al literaturii române Vițianu
scriitorilor”, e reînnoit în 1934 printr-un nou ma- Ofițer de rezervă într-un regiment de obuziere,
nifest (Bun găsit!). Chiar de la început revista are luptă în 1916 la Turtucaia, este rănit și luat prizo-
colaboratori de prestigiu, cum sunt Cezar Petrescu, nier. Captivitatea îi oferă lui V., care în anii liceului
Mihail Sebastian, Pompiliu Constantinescu, Șer- debuta cu versuri în revista școlară „Spre lumină”
ban Cioculescu, Vladimir Streinu, Octav Șuluțiu (1906), iar în 1910 publicase placheta Bacante, un
(rubrica „Săptămâna ideilor”). Poezie semnează prilej insolit de a-și relua activitatea literară. Tradu-
C.I. Șiclovanu, George Gregorian, A. Pop-Marți- ce poemul Corbul de E.A. Poe, își notează impresi-
an, V. Ciocâlteu, Virgil Huzum, Sandu Tudor, Radu ile din prizonierat, pe care le va tipări sub titlul La
Boureanu, Ion Minulescu, George Ivașcu, Ion Po- fereastra mea cu gratii... mai întâi în revista „Hiena”
gan, Mihail Dan, Ion Pillat, George Silviu, Zaharia (1921), scrie din nou versuri. După război intră în
Stancu, Al. Baiculescu, Radu Gyr, Constantin Sal- magistratură, fiind numit în 1919 judecător la Con-
cia. Proza este reprezentată de Camil Petrescu (un stanța, de unde este mutat la Vaslui. Demisionează
fragment din Rapid Constantinopol – Bioram), Au- în 1920 și pleacă la Paris. Experiența franceză se va
reliu Cornea, Apostol Fulga (Constantin Apostol), dovedi însă nereușită și în 1921 se reintegrează în
T.C. Stan, Neagu Rădulescu, Cezar Petrescu, Maura
magistratură, trecând prin Vișeu de Sus, Năsăud,
Prigor (debutează aici în 1929), George Acsinteanu,
Oradea și Timișoara. După ce obține, în 1925, con-
I. Peltz și Ramiro Ortiz. Cu eseistică și comentarii
firmarea inamovibilității, în 1940 magistratul, care
critice figurează Constantin Noica (Inutilism), H.
urcase cu perseverență treptele carierei, e numit
Blazian, Emil Gulian, Al. Al. Leontescu, Mircea
funcționar superior în Ministerul de Justiție; iese
Eliade (Romanul oceanografic), E. Lovinescu (Pro-
blema generației de azi), Paul Sterian (Femeia în la pensie la cerere, câțiva ani mai târziu (1943). V.
tragedia lui Eugene O’Neill), Lucian Blaga (Hugo a colaborat încă din adolescență la diverse reviste
Marti), Radu Dragnea, Ion Marin Sadoveanu, mai ales la acelea apropiate de simbolism. Publică
George Mihail Zamfirescu, Ramiro Ortiz, Sergiu poezie, mai întâi în „Duminica” (1906), semnând
Dan, Ovidiu Papadima, Toma Vlădescu, Dragoș cu pseudonimul Dezaratas, apoi în „Convorbiri
Vrânceanu, Ludovic Dauș, Septimiu Bucur. În V.l. critice”, „Revista celorlalți”, „Viața socială”, „Ver-
Vladimir Streinu scrie despre mari poeți ai epocii suri și proză” (scoasă de colegul său de liceu I.M.
(Tudor Arghezi, G. Bacovia, Lucian Blaga), în timp Rașcu), „Epoca”, „Simbolul”, „Insula” și în „Rampa”,
ce la rubrica de interviuri sunt prezentați Mihail unde îi apar încercarea dramatică în trei acte Val-
Sadoveanu, E. Lovinescu, Octavian Goga. Revista sul fără nume (1912) și comedia într-un act Un ori-
beneficiază și de o bine informată rubrică de tea- ginal (1913), precum și în „Noua revistă română”,
tru (Mihai Arțăreanu, N.N. Șerbănescu), de una de „Seara”, „Vremuri nouă”. Odată pacea încheiată,
note și comentarii intitulată „Polemică și pamflet”, scrie la „Bucovina” și la „Dreptatea” din Cernăuți.
de cronici muzicale, cinematografice și plastice, de Va continua să dea versuri la „Adevărul literar și ar-
o „revistă a revistelor” (Emil Gulian, Ovidiu Papa- tistic”, „Ora”, „Flacăra”, „Lumea literară și artistică”,
dima) și de o „cronică-radio” (George Acsinteanu), „Gazeta noastră”, „Gazeta nouă ilustrată”, „Timpul”.
impunându-se ca o publicație dinamică. M.Pp. La edituri provinciale, puțin cunoscute, îi apar pla-
VIȚIANU, Alexandru (4.IX.1891, Săveni – 5.I.1985, chetele La sânul tău, Cytheră... (1915), Fericirile
București), poet, prozator. Este fiul Rosei și al lui nebănuite (1924), Tristeți fără de trup (1933), cu-
Natalian Vițianu, farmacist. Urmează școala pri- legerea de nuvele și schițe Veva (1925). Ca proza-
mară în localitatea botoșăneană unde s‑a născut, tor, semnează și romanele, de fapt mai mult niște
continuă la Iași, unde este elev la Liceul Național eboșe, Jurnalul unei fete de pension (1914), Iubi-
(1902–1909) și frecventează cursurile de declama- re pentru iubire (1920), Pe alături de viață (1925),
ție ținute la Conservator de State Dragomir. După Ochii boschetelor (1930). Târziu, în 1973, revine cu
absolvire devine concomitent student la Facultatea o nouă carte de poezie, Suprema undă, dar nimic
de Drept și la cea de Litere și Filosofie ale Universi- din ceea ce conferea o notă personală liricii sale nu
tății din București, în 1912 susținându-și examenul se mai păstrează în aceste autopastișe sufocate de
de licență în drept și în 1916 în filosofie. Un timp circumstanțial. Utilizând ediția engleză din 1859
profesează avocatura la București (1914–1916). alcătuită de Edward Fitzgerald, a transpus în limba
Vizanti Dicționarul general al literaturii române 808
română Rubaiyatele lui Omar Khayyam. A folosit practicat ingineria și domnitorul Mihail Sturdza îl
pseudonimele Alex. Valin și Sandu Val. răsplătea acordându-i mici ranguri boierești (ser-
V. compune la început (în Bacante) o poezie dar, paharnic, comis). V. a învățat la Gimnaziul
de factură minoră care, deși nu îi lipsesc combus- Central, apoi la Academia din Iași (fosta Academie
tia interioară, chiar uneori rezonanța sugestiei, Mihăileană) și la Universitate, absolvind în 1865
nu trece de marginile unei notații sentimentale Facultatea de Litere. În același an, după ce V.A. Ure-
dominate de senzual. Sunt aici sunete, inflexiuni chia se transferă la Universitatea din București, V.,
lirice, fulgurații ale sensibilității întâlnite, în ace- fostul său elev favorit, obține, sprijinit de cercurile
eași perioadă, la G. Bacovia sau la I.M. Rașcu. Dar politice liberale, suplinirea Catedrei de limba, lite-
alăturarea de imagini și metafore, unele mărtu- ratura și istoria românilor. În 1866 câștigă o bursă
risind predilecția pentru mitologie, încercând să de stat și pleacă în Spania, unde va urma cursurile
refacă o experiență simbolistă (Paul Verlaine, Jean Facultății de Filosofie și Litere a Universității din
Moréas), se păstrează nu rareori la stadiul de re- Madrid. Trecând în 1868 examenul de licență cu o
zolvare tehnică. Cea de-a doua carte de versuri, La teză despre istoria poporului român (Breve noticia
sânul tău, Cytheră…, mărturisește înrâurirea lui sobre la historia de la Rumanía, publicată în același
Charles Baudelaire (autor al poemului Un Voyage an), de fapt o prezentare sumară a evenimentelor
à Cythère). V. este acum, dar în primul rând în cu- mai importante, se întoarce la Iași în 1869, pentru
legerile de după 1920, mai aproape de a-și fi găsit a fi numit profesor „provizor” la Catedra pe care
un ton propriu. Un erotism nu mereu controlat își până atunci o suplinise și pe care o va ocupa trei-
află expresia în formulări ce puteau să pară șocan- zeci de ani. Atras de politică, devine unul din liderii
te. Versul ascunde aluzii îndrăznețe, jocurile ima- organizației locale a Partidului Liberal, fiind depu-
ginației surprind, însă alăturările de vocabule nu
tat (1878), senator (prin 1885) și vicepreședinte al
au tensiune lirică, rămânând deseori simple jocuri
Senatului (după 1890). În 1891 era ales președinte-
de cuvinte.
le secției ieșene a Societății pentru Învățătura Po-
SCRIERI: Bacante, București, 1910; ed. Bistrița, 1925; porului Român. Din 1896 N. Gane, primarul orașu-
Jurnalul unei fete de pension, București, 1914; La sânul
lui, îl numește președinte al Comitetului teatral. În
tău, Cytheră..., Constanța, 1915; ed. Bistrița, 1933; Iubire
pentru iubire, București, 1920; Valsul fără nume, Con- această calitate V. comite grave nereguli adminis-
stanța, 1920; La fereastra mea cu gratii..., Cernăuți, 1921; trative, iar ca urmare este obligat să demisioneze
Fericirile nebănuite, Bistrița, 1924; ed. Timișoara, 1939; de la Catedră (1898) și să emigreze în Statele Unite
Pe alături de viață, Bistrița, 1925; Veva, cu desenele au- ale Americii (în 1899) pentru a scăpa de rigorile le-
torului, Oradea, 1925; Ochii boschetelor, Oradea, 1930; gii. Acaparat de politică și avocatură, își neglijase
Tristeți fără de trup, cu desenele autorului, Oradea, 1933; îndatoririle didactice, lăsând adesea obligațiile
Suprema undă, pref. Mihai Gafița, București, 1973. Tra-
profesionale în seama suplinitorilor (Dimitrie Pe-
duceri: Omar Khayyam, Rubaiyatele, Constanța, 1923.
trino, Alexandru Lambrior, Aron Densușianu, A.
Repere bibliografice: Evandru [I.M. Rașcu], „Bacante”,
Philippide).
„Opinia”, 1910, 1166; Arghezi, Scrieri, XXIII, 319; Chendi,
Scrieri, VIII, 187–189; Octav Botez, [„Bacante”], VR, 1912, De la V. a rămas un singur curs, transcris de T.T.
2; I. V. [Ion Vinea], [„La sânul tău, Cytheră…”], „Croni- Burada, intitulat Literatura română (Istoria politi-
ca”, 1916, 49; George Silviu, „Fericirile nebănuite”, DMN, că și literară a românilor), care datează, probabil,
1925, 6798; Ion Marin Sadoveanu, „Ochii boschetelor”, din 1865. Cea mai mare parte a textului este dedi-
ALA, 1931, 538; Călinescu, Opere, I, 1363–1364, II, 362– cată istoriei poporului român. În partea de istorie
364; Nic. Ivan, Un poet timișorean necunoscut: Alexandru literară sunt discutate, pe rând, poezia și proza, în-
Vițianu, LU, 1939, 10–12; Dumitru Micu, Poetul Alexan- cepând cu poezia populară, așa cum făcuse și V.A.
dru Vițianu, RL, 1973, 49; Piru, Poezia, I, 79–80; Micu,
Modernismul, I, 253; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 41–42. R.Z.
Urechia. De la Madrid V. trimite la „Buletinul In-
strucțiunei Publice”, care apărea la București, co-
VIZANTI, Andrei (4.V.1844, Iași – ?), istoric literar. respondențe promițătoare atât prin stil, cât și prin
Este fiul Evei și al lui Andrei (Andricu) Vizanti, grec sfera de probleme îmbrățișate, privitoare la viața
de origine, adus în țară de mitropolitul Veniamin intelectuală din capitala Spaniei. În una, recenzând
Costachi ca profesor de muzică religioasă la Iași, iar o antologie de literatură romanică, amintește și
după 1827 și protopsalt la Mitropolie; mai târziu a Peregrinul transilvan al lui Ion Codru-Drăgușanu,
809 Dicționarul general al literaturii române Vizirescu
aceasta fiind prima referință critică despre cartea sale (1768–1846)”, „Contemporanul”, 1881, 3; Rosetti,
călătorului român. Scrie pentru revista „La En- Dicț. cont., 194; Encicl. rom., III, 1227; Lovinescu, Scri-
señanza” (1867) câteva articole în care dezbate, cu eri, II, 552; Maria Frunză, Cele dintâi cursuri de literatură
argumentația sumară avută la îndemână, chestiu- română la Universitatea din Iași (1860–1900), AUI, știin-
țe sociale – istorie, filologie, t. VIII, 1962; Ist. lit., II, 577;
nea originii latine a românilor. Ulterior colaborea-
Bucur, Istoriografia, 86–88; Dicț. lit. 1900, 906–907. R.Z.
ză cu articole politice la „Românul” și la alte ziare
liberale, ilustrându-se mai curând ca orator ocazi- VIZIRESCU, Pan M. [Pantelimon M.] (16.
onal. Câteva broșuri, dintre care una dedicată în VIII.1903, Braneț, j. Olt – 27.I.2000, Slatina), poet,
1881 personalității mitropolitului Veniamin Costa- eseist, memorialist. Este fiul Mariei (n. Pietreanu)
che, precum și discursul rostit la înmormântarea și al lui Marin Gr. Vizirescu, țărani, și frate cu scri-
lui Teodor Codrescu (1894) interesează prin unele itorul Sm. M. Vizirescu. Face școala primară în
informații biografice necunoscute până atunci. comuna natală și la Slatina. În 1915 începe Liceul
Abecedariul lui George Lazar (1883), studiu apărut Militar „D.A. Sturdza” din Craiova, iar ca refugiat,
în „Revista pentru istorie, arheologie și filologie” și în timpul războiului, frecventează liceul mutat la
în broșură, însoțind o ediție facsimilată a cărții, nu Iași; continuă la Liceul „Radu Greceanu”din Sla-
este în măsură să-i consolideze autoritatea știin- tina, pentru ca abia în 1925 să treacă bacalaure-
țifică, deoarece abecedarul se va dovedi un fals al atul la Liceul „Carol I” din Craiova, unde e coleg
editorului Zaharia Carcalechi. În ceea ce privește cu N.I. Herescu și Radu Gyr. Urmează Facultatea
ideile despre istoria literaturii, V., discipol al lui de Litere și Filosofie din București (1925–1929)
V.A. Urechia și al profesorilor Emilio Castelar și și paralel cursurile Facultății de Drept, însă fără
Felipe Monlau de la Universitatea din Madrid, nu să le încheie. Obține doctoratul magna cum lau-
este cu nimic original. Literatura, afirmă el în cur- de cu teza Poezia specificului național (1938). A
sul inaugural ținut la Universitatea din Iași în 1869, fost profesor la Liceul Militar „Ștefan cel Mare”,
este o expresie fidelă a stărilor sociale într-o epocă la alte licee din Cernăuți (1930–1937) și la Liceul
determinată. Istoricul literar trebuie să țină sea- Comercial „Carol I” din București, subdirector la
ma de „vorbă”, de „idee”, dar mai ales de „operă”, Radio România (1940–1944), director de cabinet
care reprezintă „armonizarea” primelor două; în al lui Nichifor Crainic la Ministerul Propagandei
exercițiul său are nevoie de cunoștințe vaste, din Naționale, prim-redactor al revistei „Curierul Ser-
domenii înrudite (filologie, filosofie, istorie), căci viciului Social”, editată de Institutul Social Român
fără acestea nu este posibil studiul operei literare condus de Dimitrie Gusti, redactor, apoi director
și nici stabilirea valorii estetice; istoria literaturii la „Muncitorul național român” (1941–1942), pu-
nu urmărește o simplă inventariere, ci o sublini- blicație a Ministerului Muncii apărută inițial sub
ere a „culoarei, tendințelor și ideilor dominante”, titlul „Muncă și voie bună”. Membru al Societății
la această operație asociindu-i‑se critica literară, Scriitorilor Români din 1941, va fi exclus în sep-
„artă liberă” și totodată știință. Modelul ideal pen- tembrie 1944. După un an, într-un lot al așa-zișilor
tru V. este Istoria critică a literaturii spaniole de „ziariști naționaliști”, cu Nichifor Crainic, Pamfil
José Amador de los Ríos. Șeicaru, Ilie Rădulescu, Radu Gyr, Stelian Popescu,
SCRIERI: Discursul d-lui... la inaugurarea cursului său Alexandru Hodoș, Romulus Dianu ș.a., este con-
de literatura română de la Facultatea de Litere din Iași, damnat în contumacie, sub învinuirea „criminal
Iași, 1869; Principiul unităței în istorie, Iași, 1869; Discurs de război”, la detenție pe viață, degradare civică
funebru pronunțiat la ocasiunea înmormântărei dom- și confiscarea averii, dar reușește să se ascundă
nului românilor Alessandru Ioan I, în 29 mai 1873, Iași,
peste douăzeci de ani la Slatina. Între 1970 și 1980
1873; Importanța și utilitatea învățăturei pentru popor,
Iași, 1874; Veniamin Costaki, mitropolit Moldovei și Su- frecventează cenaclul „G. Călinescu” al Academi-
cevei. Epoca, viața și operile sale (1768–1846), Iași, 1881; ei și în 1990 este membru fondator al Fundației
Constantin Negri, București, 1881; Abecedariul lui Geor- Culturale Memoria. Debutează în 1922 la „Univer-
ge Lazar, București, 1883. sul literar” cu schița Sfârșit duios (semnată De la
Repere bibliografice: B.P. Hasdeu, „Principiul unităței în Bârsa) și editorial cu antologia de reportaje Sânge
istorie”, „Traian”, 1869, 40; Emil [C. Mille], „Veniamin Cos- românesc pentru lumea nouă (I–IV, 1942), la a că-
taki, mitropolit Moldovei și Sucevei. Epoca, viața și operile rei realizare contribuie. Mai publică poezie, proză,
Vizirescu Dicționarul general al literaturii române 810
critică literară și recenzii în „Bilete de papagal”, volumul Prinos de lumină și har (1995), suprainti-
„Orizonturi noi” (Bacău), „Cronicarul”, „Secolul”, tulat În duhul adevărului. Crez și mărturii și care
„Revista Fundațiilor Regale”, „Calendarul”, la care cuprinde multe teme biblice ritmate uneori în
redactează și cronica literară, „Convorbiri literare”, vers și imagini populare (Cina cea de Taină, Învie-
„Almanahul muncii românești”, „România”, „Uni- rea Domnului, Drumul spre Emaus, Sfânta Treime
versul”, „Țara noastră”, „Neamul românesc”, „Po- etc.) – îl apropie de Nichifor Crainic, V. Voiculescu,
runca vremii”, „Sfarmă-Piatră” ș.a., dar îndeosebi Radu Gyr, neavând îndoiala sau tăgada prezente în
în „Gândirea”, unde are o colaborare neîntreruptă versul lui Tudor Arghezi. Unele poeme sunt vari-
între 1931 și 1944. A mai semnat Nicolae Ancuța ațiuni pe teme și motive autohtone, tradiție care
Rădoi, Andronic și Sandu Plavie. Abia după 1980 îi începe cu folclorul, Alecsandri, Eminescu și conti-
apar mai multe cărți de versuri, în care va fi anto- nuă cu Lucian Blaga, V. Voiculescu, Arghezi (uneori
logată o producție lirică de aproape șase decenii: polemic). V. se identifică cu un Meșter Manole care
Poeme (1982), Sunet peste culmi (1985), Călătorie se zidește pe sine sau realizează o largă simbolisti-
de taină (1988), Mi se oprise timpul... (1950–1970) că a cailor – considerându-se, grav–ludic, „ultimul
(1995) ș.a. Pan” – ori excelează în câteva ritmuri de „folclor
Ca un veritabil gândirist, V. crede că omul e im- savant” pe tema iubirii (Tot aștept). Trecut printr-o
perfect fără întregirea prin credință și iubire, mis- experiență extremă, supraviețuind mulți ani ex-
tuit de „înfrângeri și păcate”, dar aspirând la „de- clusiv în meditație solitară, el a îmbogățit literatu-
săvârșirea înaltă”. Versurile ilustrează astfel o neîn- ra română cu două locuri poetice originale: podul
cetată înaintare în „misterul tăcerii”, în extaz și vis, și grădina. Oarecum similar mansardei lui Mircea
câteodată „joc de năluci” în căutarea de sine, însă Eliade, podul devine un spațiu vital impus, închis
în toate ipostazele o cale spre mântuire. Iar esența și întunecat în plină zi, în care „timpul s-a oprit”.
– „floarea luminii” – este cuvântul care întrupează În schimb, grădina este locul sfânt unde noaptea
eternitatea, „Cuvântul mumă, Cuvântul tată”, prin tăinuiește libertatea, singurătatea omului, altar de
care poetul se simte „întâiul făcut”. Îndeobște poe- rugă și pridvor al cerului. Binecuvântând anii de
mele lui V. sunt într-un fel ocazionale, inspirate de recluziune, V. trăiește esențial și semnificativ, deși
locuri și evenimente precise: satul natal, părinții, e damnat la uitare. Cu volumul Călătorie de taină
frații și surorile, prietenii, întâmplări biografice, scriitorul recuperează alt tărâm care îi fusese in-
iubiri, visuri, speranțe, gânduri, revelații, uneori terzis de timpul istoric: iubirea. Putere consolatoa-
datate exact, mai ales în sărbătorile creștine sau re într-un destin rău, ca un „vis târziu de toamnă”,
în orele de veghe și rugă ale nopții. Poetul își află dragostea se ivește ca să-i ofere „ceasuri de lumi-
matricea în anii copilăriei, lirica lui este un elogiu nă”. Liga oamenilor cinstiți (1997), un „document
continuu al universului natal, imaginat rotund, ca dramatic în patru acte”, programată a fi reprezen-
întreaga țară, ca soarele și pâinea, e un dialog tăi- tată la Teatrul Național din București la propune-
nuit și inițiatic cu natura în curgerea ei ciclică, „de rea lui Liviu Rebreanu, a fost compusă în 1931, re-
la strămoși până la noi”. Însă dincolo de un anume transcrisă și modificată târziu, după un manuscris
panteism, mai degrabă o comuniune străveche în- deteriorat. Protagonistul, filantropul Ilie Basarab,
tre om și fire (căci „zeul Pan el însuși te destramă întemeiază „Liga” cu scopul de a asana societatea,
în fulguirea viselor terestre”), scrisul lui V. se asi- arătându-se intransigent, ca un adevărat „tiran” al
milează credinței ortodoxe cu o vizibilă coloratu- adevărului. Dar personajele sunt schematice, axul
ră gândiristă: „Dumnezeu a coborât în România/ dramei este fragil, ideile se articulează bombastic,
Și-n Țara asta și-a făcut ogradă” (Țara veche); cu accente lirice, hiperbolice, care duc, involun-
Sfântul Gheorghe apare ca un „Făt-Frumos, un tar, la caricatura sublimului căutat. Tot o piesă de
voievod al sfintei libertăți”, martir al lui Hristos; în teatru e Udroaica, apărută postum, în 2003. „Por-
fine, Închinare Sfintei Fecioare Maria se intonea- tretele eseistice” din volumul Coloane care cresc
ză ca un imn dedicat suferinței, jertfei, visului și necontenit (1999), evocări și pagini memorialistice
minunii, smereniei omului care tentează atingerea mai degrabă, pline de un lirism uneori grandiloc-
„Celui ce-n totul este,/ Și-n totul pretutindeni se vent, sunt dedicate lui Eminescu, Octavian Goga,
ascunde”. Poezia religioasă – adunată îndeosebi în C. Rădulescu-Motru, Ovid Densusianu, Mihail
811 Dicționarul general al literaturii române Vîjeu
Dragomirescu, George Murnu, Liviu Rebreanu, profesor de filosofie la licee din Capitală. În 1929
Lucian Blaga, Tudor Arghezi, V. Voiculescu ș.a. În- înființează Institutul de Cultură Politică și Socială
tre cele câteva postume, volumul Țărmul însingu- împreună cu Radu Boureanu, Cicerone Theodo-
rării mele (2002) cuprinde poezii scrise între 1945 rescu, Mircea Damian, George Acsinteanu, Ila-
și 1991, ordonate conform motivelor și temelor rie Dobridor ș.a. Debutează la îndemnul lui Ovid
dominante în întreaga operă, iar culegerea Armo- Densusianu în 1922, pe când era elev de liceu, la
nii (2003) include, cu prilejul centenarului nașterii „Universul literar” cu poezia Icoana Fecioarei,
poetului, alte inedite, grupând în prima secțiune semnată Vale. Schițele tipărite în „Bilete de papa-
sonete – „poeme de esențe”, exerciții de rigoare gal” vor fi strânse în singura lui carte, Geapanale,
formală. apărută postum, în 1987, sub îngrijirea lui Radu G.
SCRIERI: Poeme, cu un portret de Löwendhal, București, Țeposu. A mai colaborat la „Universul”, „Ordinea”,
1982; Sunet peste culmi, București, 1985; Călătorie de tai- „Străbunii”, „Linia nouă”, „Facla românească”, „Ca-
nă, București, 1988; Mi se oprise timpul... (1950–1970), lendarul”, „Orizonturi noi” (Bacău), „Viața literară”,
București, 1995; Prinos de lumină și har, Iași, 1995; „Secolul”, „Albina”, „România literară” (condusă de
Liga oamenilor cinstiți, Iași, 1997; Coloane care cresc Liviu Rebreanu), „Cronicarul”, „Ultima oră”, „Dacia
necontenit, Iași, 1999; Țărmul însingurării mele, post- rediviva”, „Revista de pedagogie”.
fețe Gheorghe Mihail și Dan Cosmulescu, Slatina, 2002;
V. este autorul unor schițe, povestiri și nuvele
Armonii, Slatina, 2003; Orizonturi lirice, Slatina, 2003;
Udroaica, Slatina, 2003. Antologii: Sânge românesc pen-
impregnate de lirism. Textele sunt tot atâtea „por-
tru lumea nouă, I–IV, București, 1942 (în colaborare); Po- trete”, unitatea de loc a acțiunii permițând „chema-
ezia noastră religioasă, introd. edit., Cluj, 1943. rea” personajelor și în celelalte narațiuni. Prozato-
Repere bibliografice: Tiberiu Iliescu, Pan Vizirescu, rul se oprește cu predilecție asupra dezmoșteniților
„Conștiința națională”, 1943, 49–50; [Scrisoare de la Pan sorții, inși care trăiesc într-o lume a lor, lume greu
M. Vizirescu. 1980], ADLTR, V-13; Al. Raicu, Pan Vizirescu de înțeles de cei din jur. Ei au nume pitorești (Gea-
– 80, RL, 1983, 52; George Sorescu, „Sunet peste culmi”, R, panàoa, Gripsore, Cășcăleanu, Bucșure, Chisalom,
1985, 10; Constantin Coroiu, „Apartenența mea la nea- Chebere, Așunel, Hălărip, Richisâm, Bujavercă).
mul românesc este un dar ceresc” (interviu cu Pan M. Vi- Lirismul acoperă adesea grăuntele epic. Narați-
zirescu), ALA, 1995, 295; Liviu Grăsoiu, Trăind în pridvo- unea este statică, evocativă, V. fiind mai interesat
rul ceresc, LCF, 1996, 3; Marina Spalas, [Interviuri cu Pan de atmosferă decât de acțiune. Câteva povestiri
M. Vizirescu], LCF, 1996, 30, 1999, 28; Constantin Coroiu,
punctează conflictul dintre o lume arhaică și cu-
Ultima coloană, ALA, 2000, 504; Marina Spalas In me-
moriam. Pan M. Vizirescu, LCF, 2000, 6; M.P. [Mircea Pla-
tumele mai noi ale satului. Ca poet, V. e mai puțin
ton], Pan M. Vizirescu, CL, 2000, 2; Nicolae Stroescu-Stă- interesant, rămânând autorul unei lirici resemnate
nișoară, Prima și ultima întâlnire cu Pan Vizirescu, LCF, în fața vieții. Versurile evocă de pildă insinuarea, în
2000, 14; Pamfil Șeicaru, Epistolar. Scrisori din exil, îngr. manieră bacoviană, a naturii în simțuri. Tot plouă,
Mircea Coloșenco, București, 2001, 328, 330, 333, 337, spre exemplu, este un fel de Lacustră, în timp ce
343; Dicț. scriit. rom., IV, 765–767; Firan, Profiluri, II, poezii precum Captiv, Mă ia singurătatea, Înhu-
332–333; Paul Aretzu, Pan M. Vizirescu sau Ritualul învi- mare amintesc de Arghezi. V. a lăsat în manuscris și
erii, „Calende”, 2004, 1–2; Ion Buzași, Prima antologie de trei piese de teatru: Lumină fără întuneric, Ziduri
poezie religioasă românească, VR, 2008, 3–4. M.D., E.M. fără umbră, Învierea.
VIZIRESCU, Sm. M. [Smarandache M.] (29. SCRIERI: Geapanale, îngr și pref. Radu G. Țeposu,
Cluj-Napoca, 1987.
III.1901, Braneț, j. Olt – 8.IX.1981, București), pro-
zator, poet. Este fiul Mariei (n. Pietreanu) și al lui Repere bibliografice: Emil Samoilă, Ziaristica, Bucu-
rești, 1932, 334; [Scrisoare de la Pan M. Vizirescu. 1980],
Marin Gr. Vizirescu, țărani, și frate cu poetul Pan M.
ADLTR, V-13; Mircea A. Diaconu, „Geapanale” – debut
Vizirescu. Urmează școala primară în satul natal,
editorial postum, ST, 1988, 1; Dicț. scriit. rom., IV, 767–
continuă, din 1915, la Liceul „Radu Greceanu” din 768. L. C.
Slatina și trece bacalaureatul la Colegiul „Carol I”
din Craiova (1925). Licențiat al Facultății de Lite- VÎJEU, Titus (1.VIII.1948, Breaza), poet, publicist.
re și Filosofie a Universității din București (1930), Este fiul Anei (n. Candrea) și al lui Constantin Vî-
este remarcat de C. Rădulescu-Motru, care îl reține jeu, muncitor. A urmat la Breaza școala elementară
asistent la Catedra de psihologie. Concomitent este (1955–1962) și Liceul „Aurel Vlaicu” (1962–1966),
Vîrtosu Dicționarul general al literaturii române 812
iar la București Institutul de Artă Teatrală și Cine- Radu Stanca, catalogat de alții drept un „tradițio-
matografică „I.L. Caragiale”, secția teatrologie–fil- nalist emancipat” (Marin Mincu), V. este mai de
mologie (1966–1971). Redactor la revista „Astra” grabă „un suflet romanțios și cavaleresc, elegiac și
din Brașov (1971–1972), vine în Capitală, unde va ironic în același timp, cu finețuri caligrafice” (Nico-
lucra în cadrul Radiodifuziunii Române ca redac- lae Manolescu). Prin întoarcerea perpetuă la vârsta
tor (1972–1990), redactor-șef adjunct la programul de aur a copilăriei, la matcă, precum și prin ana-
România-Tineret (1990–1991), director al Direcției logia operată consecvent între universul cărților și
de relații internaționale (1991–1997). Ulterior se cel al realității imediate (Biblioteca de rouă), V. se
transferă la Redacția emisiunilor culturale, unde definește ca o structură lirică distinctă, în pofida
este realizator al emisiunilor „Dicționar de literatu- posibilelor înrudiri cu alți confrați.
ră universală” și „Din marea poezie a lumii” ș.a. O SCRIERI: Panatenee. 1964–1966, București, 1969; Depla-
carte, Scripta manent (2004), fixează în prezentări sarea spre roșu sau Moartea termică a planetei, București,
succinte activitatea „scriitorului din Radio”, perioa- 1974; Ca un meteor îndrăgostit de Pământ, București,
da acoperită având ca primă bornă anul 1928, an 1975; Aniversarea unui crin, București, 1976; Sâmbătă
seara unui deceniu, București, 1979; Alergând, București,
al înființării instituției. În 1988 a absolvit cursuri
1983; Cea mai frumoasă statuie, București, 1983; Pasul li-
postuniversitare de jurnalism, iar în 1991 a bene-
cornei, București, 1986; Fotografia unei iubiri, București,
ficiat de o bursă de specializare în Franța. Va fi și 1987; Fratele grâu, București, 1990; Biblioteca de rouă,
conferențiar (1993–1999), apoi profesor asociat la Cluj-Napoca, 1993; Miazăzi–miazănoapte, Cluj-Napoca,
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cine- 1996; Memorie de rezervă, Cluj-Napoca, 2000; Ete-
matografică „I.L. Caragiale”. Obține doctoratul în rul și eternul, București, 2003; Scripta manent. Ghid
cinematografie și media cu lucrarea Andrzej Waj- biobibliografic al scriitorilor din Radio. 1928–2004, Bucu-
da și sentimentul istoriei (2000), subiect reluat în- rești, 2004; Andrzej Wajda – „omul de celuloid”, Cluj‑Na-
tr‑un eseu publicat în 2005; preocuparea pentru poca, 2005; Dan Pița. Arta privirii, București, 2012.
film și oamenii lui continuă cu lucrarea Dan Pița. Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Panatenee. 1964–
Arta privirii (2012). A debutat cu proză la „Lucea- 1966”, RL, 1969, 36; Dorin Tudoran, [Titus Vâjeu], LCF,
1974, 31, 1976, 22; Daniel Dimitriu, „Deplasarea spre
fărul” în 1966, iar editorial cu placheta Panatenee.
roșu”, CRC, 1975, 8; Mincu, Poezie, 72–73; Piru, Poezia,
1964–1966, apărută în 1969. Mai colaborează la II, 468–471; Cristian Livescu, „Ca un meteor îndrăgos-
„Ramuri”, „România literară”, „Steaua”, „Ateneu”, tit de pământ”, CRC, 1976, 9; Nicolae Manolescu, „Ani-
„Cronica”, „Convorbiri literare”ș.a. O masivă anto- versarea unui crin”, RL, 1976, 12; Ioana Diaconescu,
logie din lirica sa a fost publicată la Skopje în 1990. Sub semnul crinului, R, 1977, 1; Nicolae Turtureanu,
Panatenee, primul volum al lui V., a fost urmat Poezie livrescă și sentimentală, CRC, 1979, 35; Tia Șer-
în ritm susținut de alte cărți de versuri: Deplasarea bănescu, „Alergând”, RMB, 1983, 2150; Valentin Tașcu,
spre roșu sau Moartea termică a planetei (1974), Ca „Alergând”, ST, 1985, 4; Ulici, Lit. rom., I, 243–244; Liviu
Grăsoiu, Un dicționar special, CL, 2005, 1; Stan Velea,
un meteor îndrăgostit de Pământ (1975), Aniversa-
Trăinicia „omului de celuloid”, OC, 2006, 60–61; Grigo-
rea unui crin (1976), Sâmbătă seara unui deceniu
re Ilisei, Regăsirea cărării pierdute, DL, 2007, 71. D.Gr.
(1979), Alergând (1983), Pasul licornei (1986), Bibli-
oteca de rouă (1993) ori de publicistică și memo- VÎRTOSU, Emil (21.X.1902, Galați – 3.I.1977, Bu-
rialistică de călătorie: Cea mai frumoasă statuie curești), paleograf, editor. Este fiul Elenei și al lui
(1983), Fotografia unei iubiri (1987), Fratele grâu Alexandru Vârtosu. A absolvit în 1921 Liceul „Va-
(1990), Miazăzi–miazănoapte (1996), Memorie de sile Alecsandri” din Galați, apoi a urmat cursurile
rezervă (2000), la care se adaugă cronici radiofo- Facultății de Litere și Filosofie a Universității din
nice în Eterul și eternul (2003), într-o alternare a București, pe care le-a încheiat în 1925 cu o teză
genurilor abordate ce creează impresia unui întreg despre poetul St. O. Iosif. În 1926 a terminat Școala
programatic. Dacă în poezie V. este un livresc sau, Superioară de Arhivistică și Paleografie și a predat
mai corect spus, „un poet al livrescului” (Laurențiu scurt timp ca profesor de latină și română la Gim-
Ulici), în schimb notele de călătorie (Miazăzi–mia- naziul „C.A. Rosetti” din Galați. Mai multe stagii pe-
zănoapte, Memorie de rezervă) sunt adevărate „me- trecute în capitala Franței (la École Nationale des
moriale de sentimente”. Afiliat de unii critici liricii Chartes, École Nationale des Langues Orientales
ardelene, în descendența lui Lucian Blaga sau a lui Vivantes și École Pratique des Hautes Études), în
813 Dicționarul general al literaturii române Vîrtosu
Polonia, Turcia, Germania, Elveția și Danemarca îi Cantacuzino (1940). V. a editat separat și două texte
oferă prilejul să se specializeze în arhivistică, pale- ce își au sorgintea în preajma lui Constantin Brân-
ografie latină și franceză medievală și să studieze coveanu: Însemnările de taină (scriere eteroclită,
limba turcă. Își trece doctoratul în litere în 1941. A de unde Radu Greceanu a aflat destule știri pe care
lucrat la Arhivele Statului (ajungând subdirector), le-a transcris literalmente în paginile sale) și Fole-
a fost secretar al Comisiei Heraldice și membru în tul novel, un soi de „prognosticon” cuprinzând pe-
Comisia de achiziții a Muzeului Orașului Bucu- rioada 1693–1704, tălmăcit de Giovanni Candido
rești. Biblioteca Academiei Române l-a avut prin- Romano, secretarul italian al lui Brâncoveanu,
tre salariații săi. A participat la realizarea colecției după acele foglietti novelli italienești, texte care
Documente privind istoria României și a dat curs aveau o marcată substanță astrologică, permițând
pasiunii sale pentru paleografie și sigilografie. Între interpretări cu caracter politic. Opririle în preajma
1934 și 1950 a predat paleografia chirilică la Școala paleografiei, ca în Chirilicale (I–II, 1940–1942), Din
de Arhivistică din București, și ulterior la Faculta- paleografia chirilică românească (1956), apărute în
tea de Istorie a Universității bucureștene, ieșind la reviste, apoi în volumul Paleografia româno-chiri-
pensie în 1965. Semnătura lui, însoțind cercetări lică (1968), dovedesc constanța unor preocupări.
solide, multe rămase în acest tip de publicații, poa- Cartea, unică în literatura consacrată acestor ches-
te fi întâlnită în „Viața românească”, „Artă și tehnică tiuni, studiază originile, răspândirea și evoluția
grafică”, „Studii italiene”, „Arhivele Olteniei”, „Stu- scrierii chirilice la români – cu un întins capitol de
dii și materiale de istorie medie”, „Revista istorică”, paleografie: materialele folosite și lichidele între-
„Arhiva românească”, „Revista arhivelor” ș.a. I s-a buințate, instrumente, semnele auxiliare și punc-
decernat Premiul „Adamachi” al Academiei Româ- tuația, prescurtările și cronologia –, dar și procesul
ne pentru lucrarea Tudor Vladimirescu. Glose, fapte complex de înlocuire a alfabetului chirilic prin cel
și documente noi (1821), apărută în 1927. latin, chestiuni fundamentale ale editării textelor
Excelent profesor de paleografie chirilică, V.
scrise cu alfabet chirilic și adăugând acestui deme-
s-a fixat asupra primei jumătăți a secolului al XIX-
rs câteva anexe și ilustrări privind evoluția grafiei
lea. A cercetat manuscrisele cronicarilor întârziați
chirilice în spațiul românesc.
(Dionisie Eclesiarhul. Un manuscris din 1816, „Ar-
SCRIERI: Tudor Vladimirescu. Glose, fapte și documente
hivele Olteniei”, 1929), alte texte de după 1800 (O
noi (1821), București, 1927; 1821. Date și fapte noi, Bucu-
satiră în versuri din Moldova anului 1821, „Studii
rești, 1932; Tudor Vladimirescu. Pagini de revoltă, Bucu-
și materiale de istorie medie”, 1957), s-a aplecat rești, 1936; Mărturii noi din viața lui Tudor Vladimirescu,
cu rigoare – cercetând documente și interpretând București, 1941; Pretutindeni, totdeauna…, București,
evenimentele – asupra mișcării lui Tudor Vladimi- 1942; Paleografia româno-chirilică, București, 1968.
rescu (temă preocupantă o bună bucată de vreme), Ediții: Ion Heliade-Rădulescu, Acte și scrisori, București,
a editat scrisori schimbate între personalități ale 1928, Scrisori inedite către preotul Cosma Moșescu din
acestei părți de veac. A făcut și cercetare literară Brăila, între anii 1857–1872, București, 1940; Însemnări-
consacrată scrisului românesc, autorii la care se le de taină ale lui Constantin Vodă Brâncoveanu. 1693–
oprește fiind Ionică Tăutu, Gh. Hagi-Peșacov, Ion 1707, București, 1940; O povestire inedită în versuri des-
Heliade-Rădulescu, Vasile Alecsandri. Mai cu sea- pre sfârșitul postelnicului Constantin Cantacuzino, Bu-
mă Tragodia… lui Alecu Beldiman beneficiază de curești, 1940; „Foletul novel”, calendarul lui Constantin
Vodă Brâncoveanu. 1693–1704, introd. edit., București,
o exegeză completă („Arhiva românească”, 1940).
1942; Ionică Tăutu, Scrieri social-politice, introd. edit.,
Cât privește literatura veche, povestirea versificată București, 1974.
Poveste de jale și pre scurt asupra nedreptei morți
Repere bibliografice: S.T.S. [Sandu Tzigara-Samurcaș],
a preacinstitului Constandin Cantacuzino, marelui
„Tudor Vladimirescu”, CL, 1928, 1–4; Perpessicius, Ope-
postialnic al Țării Rumânești, compusă în grecește re, VIII, 101–106, IX, 88–94; George Baiculescu, „Foletul
și istorisind uciderea marelui postelnic Constantin novel”, RFR, 1943, 9; Petre P. Ionescu, „Pretutindeni, tot-
Cantacuzino, este pusă în valoare (în forma tipărită deauna…”, RFR, 1943, 10; P. P. Panaitescu, „Foletul novel”,
la Veneția) alături de tălmăcirea românească dato- CL, 1943, 11–12; Bucur, Istoriografia, 341–342; Encicl. is-
rată lui Radu Greceanu lucrarea O povestire inedită toriografiei rom., 341–342; Nicolae Isar, Centenar. Profe-
în versuri despre sfârșitul postelnicului Constantin sor Emil Vîrtosu (1902–1977), „Hrisovul”, 2002. D.H.M.
Vlad Dicționarul general al literaturii române 814
Joseph Conrad, Graham Greene, Henry Miller. Este
de două ori premiat în anul 2002, cu Premiul Filia-
lei Cluj a Uniunii Scriitorilor și cu Premiul ASPRO,
pentru volumul Sticla de lampă, Filiala Cluj distin-
gându-l cu premii și în 2004, 2008 și 2011, i s-au
mai acordat Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul
VLAD, Alexandru Academiei Române în 2011. I s-a decernat și Meri-
(31.VII.1950, Suceagu, tul Cultural în grad de Ofițer (2010).
j. Cluj – 15.III.2015, V. se afirmă ca un profund autor reflexiv, prac-
Cluj‑Napoca), prozator, ticând în literatura sa o cumpătare ardelenească
eseist, traducător. tipică. Aripa grifonului reunește pagini compuse
înainte de 1980, care se leagă, inclusiv compozițio-
nal, de altă vârstă a prozei actuale, Laurențiu Ulici
Este fiul Janei Sarca (n. Vlad), funcționară, și al lui incluzându-l pentru această carte în promoția ’70.
Vasile Sarca, dulgher. Urmează școala generală în Cel mai consistent volum al său rămâne însă Dru-
Mihăiești, județul Cluj (1957–1965), Liceul „Ady– mul spre Polul Sud (1985), cuprinzând texte în care
Șincai” (1965–1969) și Institutul Pedagogic (1970– autoreflexivitatea și observația se găsesc într-un
1974) la Cluj, continuându-și studiile la Facultatea
echilibru fericit. Sunt rare momentele când funcția
de Filologie, secția română–engleză, a Universității
de supraveghere, exercitată constant de o conștiință
„Babeș–Bolyai” din același oraș (1978–1982). Este
expertă, cunoscătoare a tainelor scrisului, trece în
profesor în satul Feiurdeni, județul Cluj (1970–
prim-plan, căpătând chip și grai. Personajele preg-
1973), anticar (1975–1978), galerist la Uniunea Ar-
nante – Teofil, Boldisar – se îndeletnicesc cu scrisul,
tiștilor Plastici (1978–1979) și dactilograf (1979–
ceea ce permite autorului exorcizarea și obiectiva-
1990) la Cluj-Napoca, între timp trecând și prin-
rea propriilor reflecții literare. Încă de la apariție,
tr-un lanț de slujbe mărunte sau efemere: magazi-
Frigul verii (1985) a fost apreciat ca un roman de
ner, proiecționist la un cinematograf sătesc, remi-
zier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe observație în filieră ardeleană. În realitate, aceas-
șantier, bibliotecar, impiegat de mișcare. Este tă tradiție este doar reperul în funcție de care V. își
membru al grupării Echinox. În 1990 intră în redac- ia în mod vizibil distanțele. Atunci când i se ivește
ția revistei „Steaua”, dar la sfârșitul anului trece la prilejul, refuză explicit orice legătură între propria
„Vatra”. Paralel, în 2000–2001 este redactor la publi- experiență empirică și lumea ficțiunilor sale. De-
cația de artă modernă „Balkon”. A colaborat o vre- oarece nu a cunoscut grozăviile războiului, el nu
me ca editorialist la „Gardianul” (Cluj–Napoca). În descrie evenimentele retrospectiv, ci mai degrabă
1996 a beneficiat de o bursă la Basel, în Elveția. De- încearcă să sugereze criza în care faptele arun-
butează cu versuri ca licean, în placheta colectivă caseră oamenii. Din postura de outsider, Avram,
La poarta izvoarelor (1969), dar adevăratul debut îl protagonistul, student la istorie, rănit pe front și
reprezintă un fragment de proză tipărit în „Echi- revenit în satul natal după aplicarea Dictatului de
nox” (1973). Prima carte personală, culegerea de la Viena, încearcă să pună într-o ecuație inteligibilă
proză scurtă Aripa grifonului, îi apare în 1980, fiind relațiile individ–colectivitate–istorie în momente
distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Refuzând de cotitură a destinelor. Arta prozatorului se vede
afilierea și înserierea literară, V. rămâne atașat prin mai ales în intuiția fină cu care ține cumpăna în-
fire subterane de mediul literar clujean, precum și tre relatarea pură a evenimentelor și comentariul
de programul desantist. Mai e prezent în „Tribuna”, digresiv făcut de personaje. Tandemul de intelec-
„Convorbiri literare”, „Amfiteatru”, „Suplimentul li- tuali ai cărții, Avram și medicul german Sedler, se
terar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „Cuvântul”, angajează în colocvii memorabile, care scot nara-
„Interval”, „22”, „Euphorion”, „Arca”, „Discobolul”, țiunea din tiparele prozei ardelenești rurale, dân-
„Poesis”, „Ziarul de duminică”, „Contemporanul– du-i o notă modernă, lipsită însă de orice stridență.
Ideea europeană”, „Familia”, „Astra”, „România lite- Și aici este evidentă preocuparea pentru tehnicile
rară” ș.a. Ocazional a semnat și Alexandru Sarca. A cinematografice, romanul reținând atenția și prin
tradus din literatura anglo-saxonă modernă, din maniera neostentativă cu care V. introduce între
815 Dicționarul general al literaturii române Vlad
lectori și lumea sa fictivă o distanță convenabilă. Curcubeul dublu (2008). Acest roman-jurnal impli-
Aceeași distanță cathartică, întreținută în proza cit, nedeclarat ca atare, care a contrariat critica prin
comilitonilor de ecranul opacizat al compoziției, incertitudinea sa genetică, interesant prin existen-
semnalează discret, într-un text cu aparențe tradi- țialismul său îmblânzit, melancolic, anticipă prin
ționale, pierderea inocenței autorului și a cititoru- focalizarea pe cotidianul rural problematica țără-
lui său și apartenența ambilor la vârsta literară de nească a romanului Ploile amare (2011), poate cea
după „păcatul originar” al metacunoașterii de tip mai reșită carte a lui V. Dacă în Curcubeul dublu o
modernist. V. este unul din scriitorii încă neatinși parte a criticii aprecia „falsul minimalism” al scrii-
de imperativul conjuncturii, fiind, probabil, actual turii (Paul Cernat), dacă autorul putea fi taxat drept
și atunci când îi va fi trecut „vremea literară”. Mai un analist chiar de la începuturile sale (Radu G.
puțin simptomatic – excesele în ambele direcții, în Țeposu), ultimul său roman infirmă multe dintre
partea realului și în cea a livrescului, îi sunt stră- presupozițiile critice anterioare. Lipsa ostentației
ine –, V. rămâne tocmai de aceea rezistent. După este însă una dintre caracteristicile scriiturii lui V.,
1989, în afară de activitatea de traducător, publică indiferent de opțiunea pentru o anume formulă
literatură de sertar – jurnalul Atena, Atena! (1994), narativă. În ciuda acestei lipse de ostentație, stilul
datat 1988, publicistică: Sticla de lampă, Vara mai său este puternic individualizat, uneori rafinat, o
nepăsători ca iarna (2005) și roman: Curcubeul combinație de asprime realistă tipic ardeleneas-
dublu (2008), Ploile amare (2012). Atena, Atena! că, precizie a detaliului și a observației sociale și
se remarcă prin stilul alert, fluid, jurnalul trans- morale, dublată de o reflexivitate în descendență
formându-se treptat într-un roman-jurnal în care camilpetresciană, de apetența pentru simbolic și
observația psihologică și socială, narațiunea, por-
metafizică, nemanifestată la nivel discursiv, ci doar
tretul, comentariul aluziv politic și introspecția se
în mod implicit, prin sugestie, atmosferă în genul
împletesc cu naturalețe. Farmecul provine mai ales
prozatorilor anglo-americani tip Conrad, Durrell,
din pitorescul emoțiilor și al micilor întâmplări pe
Updike ș.a. Ploile amare ilustrează perfect aceas-
care le trăiește un tânăr intelectual român care, în
tă combinație și reprezintă un pariu al autorului
timpul regimului comunist, iese pentru prima oară
cu proza rurală, o demonstrație a viabilității unei
„afară”: traficul de mărunțișuri, stresul trecerii prin
formule aparent perimate (roman-frescă, fluviu,
vamă, „botezul societății de consum” (prima sticlă
roman al satului, roman realist, obiectiv etc.). Fără
de Coca-Cola), mirajul și bucuria libertății, fricile,
singurătatea. Fără o miză literară specială, scrierea să fie o capodoperă, pe alocuri cu o desfășurare
își conservă o miză personală și autenticitatea de mai greoaie și reciclând o problematică și perso-
document al unei stări de spirit. Sticla de lampă naje-tip destul de comune, V. reușește să propună
reunește texte eterogene – scurte eseuri, mai ales o versiune personală, viabilă pentru acest topos
memorialistice, unele pe teme minore (fluturi, flo- al romanului românesc postbelic: satul românesc
ri, riduri), literare sau morale (Dizidenții apostați sub comunism, ambigua sa eroziune, rezistență și
sau Manierismul neputinței, denunțând „falsul” distrugere – fizică, morală, metafizică. Marele atu
autorilor de parabole din anii ’60–’70), portrete al lui V. provine din neutralitatea sa auctorială, din
(Telefonul, Redactorul), pagini de sociologie a lite- lipsa unui parti-pris ideologic, din relativitatea vi-
raturii. Eseistica se distinge prin discreția elegan- ziunii, care conduce la neașteptate insule de poe-
tă, de un lirism tandru când e vorba de evocarea zie rece în interiorul unui univers cenușiu, mâlos,
copilăriei (Sticla de lampă) sau de o ironie destin- descris cu precizie de chirurg, dar plasat în același
să în textele despre moravurile mai vechi ori mai timp sub sugestia unei apocalipse acvatice (inun-
noi ale scriitorului român. Textele – o proză scurtă, dațiile din 1970). Formula narativă constă în îm-
Autobiografie la minut și câteva nuvele – din volu- pletirea poveștilor și a punctelor de vedere ale unor
mul Viața mea în slujba statului (2004) prevestesc naratori diferiți aparținând aceluiași mediu, ceea
amestecul de realism și autobiografic, reflexivitate ce-i conferă un plus de complexitate, sugerând că
și observație nemijlocită, focalizare pe detalii și flu- adevărul despre această epocă nu este unic, imper-
ență narativă, spartă prin mutarea continuă a personal, ci mai degrabă inaccesibil, asemeni interio-
spectivei narative, care vor caracteriza scriitura din rității personajelor.
Profunzimea reflecției e, prin urmare, cea dintâi remarcă rom. ’80–’90, III, 283–286; Dicţ. scriit. rom., IV, 768–771;
ce trebuie făcută când vorbim de Aripa grifonului (1980), Sanda Cordoş, Înmulţiţi şi împărţiţi cu doi, VTRA, 2003,
Drumul spre Polul Sud (1985) și Frigul verii (1985). Pro- 11–12; Holban, Portrete, I, 299–303; Oţoiu, Proza, II, 30–
zatorul nu pare, în scrisul său, deloc străin de un anume 33, passim; Virgil Podoabă, Anatomia frigului. O analiză
clasicism al meditației, trăsătură vizibilă în efortul de a monstruoasă, Cluj-Napoca, 2003; Dicț. Echinox, 432–438;
sonda în adâncime stările și sentimentele fundamentale. Simuț, Reabilitarea, 355–359; Holban, Ist. lit., I, 299–303,
Preocuparea pentru reacția spontană și imprevizibilă a II, 268–273; Fornade, Personalitați clujene, 636–637; Paul
comportamentului e minimă, autorul nefiind un psiho- Cernat, [Alexandru Vlad], OC, 2008, 158, 2012, 358; An-
logist, așa încât nu vom avea o radiografie a mișcării vii, drei Terian, De la iernat, la păşunat, CLT, 2008, 721; Cla-
autenticiste. [...] Vlad nu are apetit sau vocație pentru ac- udiu Turcuş, [Alexandru Vlad], VTRA, 2008, 10, OC, 2012,
țiune, fapte, întâmplări. Situațiile devin pretexte pentru 383; Tudorel Urian, Între două lumi, RL, 2008, 10; Popa,
rememorarea analitică ori pentru reverii meditative în Ist. lit., II, 788–789; Carmen Muşat, Lumile lui Alexandru
marginea destinului fragil al ființei. Rolul central îl joacă Vlad, OC, 2012, 607; Ovidiu Pecican, Rădăcinile ploilor
personajul, care e o entitate coagulantă, un loc geometric sunt amare, APF, 2012, 8; Răzvan Voncu, Un recurs la me-
al reflectărilor exterioare. Universul epic e o proiecție a ca- morie, CNT, 2012, 3; Alex. Goldiş, Prin proza scurtă spre
zuisticii dezvoltate în jurul cazurilor de conștiință, o recu- roman (I–II), CLT, 2012, 2, 4; Ștefan Borbély, Capcana
zită evenimențială pentru disertație. În natura meditației apelor, CNT, 2012, 10; Gelu Ionescu, Lumea ca baltă, APF,
își are originea și stilul ales, cizelat până la hipercorecti- 2012, 11; Cistelecan, Diacritice, II, 187–189. M.S., R.D.
tudine, adesea pedant. În astfel de digresiuni rafinate au-
torul dă la iveală și o latură intelectuală a scrisului său, VLAD, Carmen (5.II.1936, Cluj), semioticiană. Este
preocupată de comentariul elevat, erudit. fiica Norucăi (n. Stavrat) și a lui Coriolan Cotuțiu,
RADU G. ȚEPOSU
medic legist. Urmează liceul la Sibiu (1950–1954),
SCRIERI: Aripa grifonului, București, 1980; Drumul spre un an la Institutul Politehnic, apoi Facultatea de
Polul Sud, București, 1985; Frigul verii, București, 1985; Filologie a Universității din Cluj (1955–1960). Își
Atena, Atena!, Cluj-Napoca, 1994; Fals tratat de convie- susține doctoratul în 1980 cu teza Limbajul critic
țuire (în colaborare cu Daniel Vighi și Wisky András), literar. Perspectivă semiotică. Face carieră univer-
Cluj-Napoca, 2002; Sticla de lampă, Cluj-Napoca, 2002;
sitară, parcurgând toate treptele didactice: pre-
Viața mea în slujba statului, Pitești, 2004; Vara mai nepă-
sători ca iarna, Cluj-Napoca, 2005; Curcubeul dublu, Iași,
parator la Institutul Pedagogic din Cluj (1961),
2008; Măsline aproape gratis. Proze asortate, Cluj-Napo- asistent (1967), lector (1972), conferențiar (1990),
ca, 2010; ed. Cluj-Napoca, 2012; Ploile amare, Bistrița, profesor (1993) la Catedra de lingvistică și semi-
2011. Traduceri: Joseph Conrad, Dueliștii, pref. trad., otică a Facultății de Litere a Universității clujene.
București, 1989, Sub ochii Occidentului, postfața trad., În 1992–1993 a funcționat ca profesor asociat la
București, 1996; W.H. Hudson, Palatele verzi, Cluj-Napo- Universitatea Jagiellonă din Cracovia. Debutează
ca, 1992; Tzvetan Todorov, Noi și ceilalți, Iași, 1999; Henry în 1966, la „Cercetări de lingvistică”, cu studiul Ne-
Miller, Zile liniștite la Clichy, București, 2003, Lumea se- ologismul în proza lui Gala Galaction, iar editorial
xului, Iași, 2011; Graham Greene, Consulul onorific, Iași,
în 1982 cu studiul Semiotica criticii literare. Mai e
2004, Puterea și gloria, Iași, 2004, Expresul de Stambul,
Iași, 2005; Raymond Chandler, Simpla armă a crimei, prezentă în „Tribuna”, „Steaua”, „Studii și cercetări
București, 2005 (în colaborare); Dashiel Hammett, Lovi- lingvistice”, „Studia Universitatis «Babeș–Bolyai»”,
tura cea mare, București, 2005; Benjamin Black, Năluci, „Revue roumaine de linguistique” (face parte din
București, 2008; Alberto Manguel, Istoria lecturii, Bucu- colegiul de redacție), „Cahiers roumains d’études
rești, 2011. littéraires”, „Dacoromania” (e în redacție), „De-
Repere bibliografice: Liviu Petrescu, [Alexandru Vlad], grés” (Belgia), „Linguistics and Language Behavior
ST, 1981, 1, 1986, 6; Manea, Contur, 238–239; Ştefan Bor- Abstracts” (SUA), „Signo” (Spania), „S–European
bély, În spatele frontului, VTRA, 1986, 4; Regman, De la Journal for Semiotic Studies” ș.a. A coordonat cinci
imperfect, 106–113; Simona Popescu, Un alt „metabo- volume apărute sub genericul Semiotică și poetică
lism cotidian”, VR, 1989, 3; Simion, Scriitori, IV, 602–615;
(1984–1993) și are contribuții în numeroase lucrări
Ţeposu, Istoria, 149–152; Gheorghe Crăciun, Muzee şi fe-
colective, între care Studii de stilistică, poetică și
mei, VTRA, 1995, 9; Al. Cistelecan, Peregrinul anglo-tran-
silvan, VTRA, 1995, 9; Ulici, Lit. rom., I, 39; Perian, Scri- semiotică (1980), Sémiotique roumaine (1981), Lec-
itori, 163–179; Simuţ, Critica, 178–184; Petrescu, Studii ture et interprétation (II, 1989), Portret de grup cu
transilvane, 217–224; Regman, Dinspre Cercul Literar, Ioana Em. Petrescu (1991), Limbaje și comunicare
185–189; Dicţ. analitic, I, 332–334, II, 89–92; Lefter, Scriit. (1995), Directions actuelles en linguistique du texte
(I–II, 2010) etc. Este soția criticului literar Ion Vlad Genette. Sub raport metodologic, principala miză
și mama prozatorului Tudor Vlad. o reprezintă legitimarea conceptului anunțat în ti-
Deși activitatea pe care o desfășoară V. intră cu tlu, care trimite la o „logică labirintică” a sensului
precădere în câmpul lingvisticii, studiile sale in- textual, rezultată prin suprapunerea a șaisprezece
teresează deopotrivă cercetarea literară, fie prin rețele lingvistice care produc tot atâtea tipuri de
perspectiva interdisciplinară de abordare, fie prin configurare. Analitic, cartea indică o vizibilă rafi-
analiza anumitor practici și obiecte proprii be- nare a modalităților interpretative, capabile acum
letristicii. Astfel, Semiotica criticii literare are un să explice mai nuanțat unele strategii discursive
dublu statut de pionierat, atât prin explorările problematice, precum paradoxul sau „fracturarea”,
metodologice în semiotică și în teoria textului, cât ultima ilustrată printr-o analiză a poemului Semne
și prin tentativa de a fixa statutul comunicativ al de Dorin Tudoran.
discursului critic. Prima jumătate a cărții este re- SCRIERI: Semiotica criticii literare, București, 1982; Sen-
zervată clarificărilor teoretice și terminologice. Cât sul, dimensiune esențială a textului, Cluj-Napoca, 1994;
privește radiografierea efectivă a acestuia, sunt de Textul aisberg, Cluj-Napoca, 2000; ed. 2, Cluj-Napoca,
reținut ideea că „«textul critic literar» se definește 2003. Traduceri: Jacques Moeschler, Anne Reboul, Dicți-
discursiv printr-o structură semantico-sintacti- onar enciclopedic de pragmatică, pref. trad., Cluj-Napo-
ca, 1999 (în colaborare).
că pe bază de metalimbaj, iar ca act comunicativ
printr-un complex de acte (asertiv, evaluativ și de Repere bibliografice: Smaranda Vultur, Critica – un
explicitare) determinate de funcția de mediere în- discurs mediator, O, 1982, 47; Felicia Șerban, „Semioti-
ca criticii literare”, ST, 1982, 12; Andra Vasilescu, „Sen-
deplinită în cadrul unei situații comunicative spe-
sul, dimensiune esențială a textului”, „Revue roumai-
cifice”, analiza structurilor și funcțiilor sale (ilus- ne de linguistique”, 1994, 2; Maria Vodă Căpușan, [Ca-
trată cu exemple din E. Lovinescu, G. Călinescu, men Vlad], „S–European Journal for Semiotic Studies”,
Tudor Vianu, I. Negoițescu, Sorin Alexandrescu 1994, 3–4, TR, 1995, 6; Daniela Fulga, Statutul semiotic
ș.a.), precum și considerațiile privind geneza lim- al textului în procesul comunicativ verbal, ECH, 1995,
bajului critic literar românesc în secolul al XIX-lea. 1–2; Gabriela Haja, „Sensul, dimensiune esențială a tex-
Volumul următor, Sensul, dimensiune esențială a tului”, ALIL, t. XXXIV–XXXVIII, 1994–1998; Liana Pop,
textului (1994; Premiul „Lucian Blaga” al Academi- „Textul aisberg”, ECH, 2000, 10–12; Mariana Neț, „Tex-
ei Române), marchează – în termenii lui Charles tul aisberg”, LL, 2002, 1–2; Irina Petraș, „Textul aisberg”,
o metaforă cu deschidere la mare, APF, 2003, 4; Eugenia
S. Peirce – o evoluție dinspre sintaxă spre seman-
Bojoga, Semiotica românească în Spania sau Un dialog
tica și pragmatica textului. Sensul textual este ca- al culturilor sub semnul semioticii, OC, 2003, 191. A.T.
racterizat acum prin patru proprietăți de bază, iar
producerea sa este descrisă ca rezultat al interac- VLAD, Dan Ion (17.VII.1947, Craiova – 30.I.2002,
țiunii între coeziune, configurativitate și coerență. Craiova), prozator. Este fiul Mariei (n. Voinea) și al
Totodată, cartea cuprinde interpretări subtile și lui Ion Vlad. A urmat în orașul natal școala gene-
riguroase ale unor texte de M. Eminescu, Lucian rală (1953–1960), Liceul „Nicolae Bălcescu” (1960–
Blaga și Mihail Sadoveanu; de pildă, poemul Trei 1964), Institutul Pedagogic (1964–1967) și Faculta-
fețe al lui Blaga este citit ca o pendulare a poetului tea de Filologie (1968–1972). A fost redactor la Edi-
între „măștile” sale, denumite Homo ludens, Homo tura Scrisul Românesc (1972–1986), bibliotecar la
loquens și Homo sapiens. Autonomizarea deplină a Biblioteca Județeană „Theodor Aman” (1986–1990),
autoarei în raport cu sursele teoretice se constată ziarist la cotidianul local „Demnitatea” (1990–
în Textul aisberg (2000). Deși în considerațiile fi- 1991), fondator și director al Editurii Romana (de-
nale adăugate la cea de-a doua ediție a volumului venită în 1991 Vlad & Vlad). A inițiat Concursul Na-
(2003) își așază proiectul sub o întreită influență (a țional de Poezie „Al. Piru” și a înființat Galeriile de
lingvisticii textului, fundamentată de Eugen Coșe- Artă Vollard, loc de întâlnire a scriitorilor, pictorilor
riu, a semiozei lui Ch. S. Peirce și a dialogismului și sculptorilor craioveni. A debutat la „Ramuri” în
lui Mihail Bahtin), V. nu ezită să deschidă uneori 1969 și a mai colaborat la „România literară”, „Con-
fecunde dialoguri polemice cu vocile de autoritate, temporanul”, „Tribuna”, „Luceafărul” ș.a.
semnificativă fiind, bunăoară, pledoaria privind re- Romanul de debut al lui V., Poveste de dra-
ducerea relațiilor transtextuale propuse de Gérard goste (1975), este o rememorare a primilor ani ai
maturității, cu o intrigă dinamică și reflecții despre Înzestrat cu capacitatea de a surprinde pitores-
istorie ca timp al îngrădirii existențelor. În cartea cul comportamental și lingvistic al țăranilor din
următoare, Cântec pentru Daria (1981), repertoriul zona Olteniei, V. a debutat ca dramaturg având în
stilistic și structural se diversifică. Personajele cen- spate ani de gazetărie în care, după propria-i afir-
trale sunt preluate din romanul anterior, dar atmo- mație, „întâmplările și faptele se adunaseră cu du-
sfera este susținută mult mai complicat, cu nume- iumul”. Atracția pentru teatru este dublată de ideea
roase dezvoltări narative. În Valea cu iubiri (1985) că reportajul, schița sau povestirea nu pot cuprin-
autorul își fixează materia romanescă într-un pede mulțimea faptelor de viață. Majoritatea pieselor
isaj montan, unde protagonistul se refugiază după sale, scrise alert, pe scheletul unor intrigi facile, care
o experiență profesională care l-a marcat negativ. dezvoltă îndeosebi comicul de situație, pornesc de
Sunt utilizate notații de jurnal, inserții epistolare la situații reale, așezate însă în tiparul ideologic al
etc. Toate cele trei romane au un caracter autobi- momentului, utilizând din plin maniheismul pozi-
ografic pronunțat, nelipsind trimiterile la mediul tiv–negativ etc. Cu excepția piesei într-un act Lupii
scriitoricesc craiovean. de mare (1975), inspirată din viața marinarilor de
SCRIERI: Poveste de dragoste, Craiova, 1975; Cântec pen-
cursă lungă, dramaturgia lui are ca loc de acțiune sa-
tru Daria, Craiova, 1981; Valea cu iubiri, Craiova, 1985. tul oltenesc. E un teatru „bazat pe structurile farsei
și ale snoavei” (Marian Popa), un teatru cvasipopu-
Repere bibliografice: Serafim Duicu, Un prozator tânăr,
TR, 1976, 11; Victor Rusu, „Poveste de dragoste”, O, 1976,
lar, fără pretenții. Dacă există un punct forte, acesta
12; Cornel Moraru, „Poveste de dragoste”, CRC, 1976, 15; constă în autenticitatea limbajului personajelor. Co-
Ilie Purcaru, „Poveste de dragoste”, FLC, 1976, 16; Ulici, media Îndrăzneala, pusă în scenă de Mihai Dimiu
Prima verba, II, 176–177; Marian Vasile, Noi generații, noi la Teatrul Regional București, are drept ax, ca și alte
opțiuni, LCF, 1981, 36; Piru, Debuturi, 100–101; Paul Gri- piese, conflictul dintre tineretul unui sat, entuziast,
gore, Secvențe critice, AST, 1982, 2; Iorgulescu, Prezent, deschis la noutățile tehnicii în agricultură, și genera-
176–177. T.N. ția vârstnică, mai conservatoare. Comicul este încă
dirijat de convențiile teatrului realist–socialist, iar ti-
VLAD, Gheorghe (13.V.1927, Bălșoara, j. Vâlcea – 3. pologiile, în ciuda unor note ironice, sunt dictate de
VII.1992, București), gazetar, dramaturg. Este fiul comandamente ideologice. Totuși, este interesant
Elenei (n. Stănescu) și al lui Alexandru Vladu, ță- de remarcat acest joc dublu, de afirmare și ironiza-
rani. Învață mai întâi în localitatea natală; pleacă la re a sloganurilor zilei: ideile profesate de cuplul „de
București, unde intră ucenic-mecanic la Arsenalul revistă” Mitu și Nate demască obtuzitatea și dema-
Aeronautic Cotroceni (1941–1943). Practică diferite gogia la adăpostul naivității și al inculturii perso-
meserii în fabrici, pe șantiere, într-o mină de căr- najelor. Și aici apar mostre de umor oltenesc, unele
buni din Valea Jiului. În 1947 este angajat la Secția amintind izbitor de replici moromețiene. În Cain și
de presă a Apărării Patriotice din Cluj, apoi la Bu- Abel, jucată în 1967, apoi în 1972 cu titlul Moșteni-
curești, ca reporter la „România liberă”. De aici este torul păcălit, biblicul litigiu fratern este transferat
recrutat pentru Școala de Literatură „M. Eminescu” în Oltenia postbelică. Comedia Cu oltencele nu-i de
(1951–1952), iar la absolvire, după un răstimp pe- glumit (pusă în scenă în 1972) demontează meca-
trecut în postul de inspector la Ministerul Artelor nismul psihologic rural aflat în fața conflictului între
și ca preparator la Catedra de estetică a Institutului sexe. Alegerea unei tinere femei ca primar declan-
de Artă Teatrală și Cinematografică, revine în presă: șează printre bărbați și femei opinii contradictorii
reporter la revista „România azi” din cadrul Redac- cu privire la viitorul comunei. Tensiunea se transferă
ției publicațiilor pentru străinătate (1953–1956), chiar și în familie, bărbatul primăriței devenind reti-
redactor la „Scânteia tineretului” (1956–1966), „Fe- cent și suspicios. Femeile se dovedesc mai pragma-
meia” (1967) și „Săteanca” (1967–1973). Debutează tice și izbutesc să-și impună punctul de vedere îm-
cu versuri la cotidianul clujean „Lupta Ardealului” potriva prejudecăților de tot felul, într-un final care
în 1947, și editorial cu piesa de teatru Îndrăznea- abundă în farse. Conflictul între generații este spe-
la, apărută în 1962 (Premiul Uniunii Scriitorilor). culat la maxim în Comedie cu olteni (jucată în 1969),
Colaborează la „Tânărul scriitor”, „Albina”, „Gazeta tratare în registru comic a motivului shakespearian
literară”, „Scânteia”, „Îndrumătorul cultural”. din Romeo și Julieta. Două familii rivale se judecă de
ani întregi pentru tot felul de pricini ridicole, însă literaturii române. Lector în 1955, conferențiar în
dragostea copiilor lor le aduce în cele din urmă îm- 1963, este avansat în 1972 profesor titular al disci-
păcarea. În aceeași realitate, exploatată în latura ei plinei teoria literaturii, șef al Catedrei între 1985 și
mai puțin gravă, se plasează și comediile într-un act 1990. A deținut și funcțiile de prodecan (1965–1966)
compuse pentru trupe de amatori. După cum măr- și decan (1966–1968), cât și pe cea de rector (1976–
turisește, V. a scris și piese care „conțin și un sâm- 1984) al Universității „Babeș–Bolyai”. Lector de lim-
bure de dramă”. Așa ar fi Un tron pentru Goace, re- ba română la Universitatea din Beijing (1964–1965),
prezentată pe scenă și cu titlul Judecata de la miezul mai târziu conferențiază la Budapesta și la Craco-
nopții, apoi numită Cuiul ruginit și reintitulată – în via, unde va fi și profesor asociat al Universității Ja-
antologia de autor Comedii cu olteni din 1980 – Un giellone (1991–1992). A obținut doctoratul în 1971
tron pentru președinte. cu teza Povestirea. Destinul unei structuri epice. Nu-
SCRIERI: Îndrăzneala, București, 1962; Punctul culmi- mit director al Teatrului Național din Cluj în iunie
nant, București, 1964; Cocoșul cu două creste, București, 1972, demisionează la sfârșitul anului. În perioada
1967; O glumă de doi bani, București, 1968; „Când aud 1970–1982 e redactor-șef adjunct al revistei „Tribu-
cucul cântând” sau Comedie cu olteni, București, 1970;
na”, iar între 1982 și 1988 este secretar al Asociației
Scânduri pentru tron împărătesc, București, 1970; Con-
cediu pierdut, București, 1971; Mitu și Nate, făcători de Scriitorilor din Cluj. Ca licean, scrie versuri; G. Căli-
minuni, București, 1971; Picătura de venin, București, nescu îi publică în revista „Lumea” un catren și îi
1975; ed. București, 1977; Lupii de mare, București, 1975; răspunde încurajator la „Poșta redacției”. Debutea-
Doi olteni în cosmos, f.l., 1976; Frumoasele olandeze, Bu- ză la pagina literară a ziarului „Lupta Ardealului” în
curești, 1978; Comedii cu olteni, București, 1980. 1949 cu o recenzie, iar editorial în 1970 cu volumul
Repere bibliografice: Bogdan Ulmu, „Judecata de la mie- Între analiză și sinteză, urmat în același an de altul,
zul nopții”, RL, 1975, 2; Romulus Diaconescu, „Chitara Descoperirea operei, ambele premiate de Asociația
dragostei”, R, 1975, 6; Popa, Dicț. lit. (1977), 613–614; Cu- Scriitorilor din Cluj. Mai este prezent cu studii, cro-
bleșan, Civic–etic, 169–172; Victor Parhon, Un dramaturg
nici literare și eseuri în „Almanahul literar”, „Tribu-
al lumii satului, RL, 1987, 20; Liana Cojocaru, „Am scris
mult despre sat” (interviu cu Gheorghe Vlad), RL, 1989,
na”, „Steaua”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Ro-
9; Petria, Vâlcea, 416–417; Dicț. scriit. rom., IV, 773–774; mânia literară”, „Astra”, „Transilvania”, „Familia”,
Firan, Profiluri, II, 333–334; Popa, Ist. lit., II, 879. Al.F. „Studia Universitatis «Babeș–Bolyai»”, „Vatra”, „Ca-
hiers roumains d’études littéraires”, „Echinox”, „Re-
vue roumaine”, „Utunk”, „Korunk”, „Apostrof”,
„Transylvanian Review”, „Cultura” ș.a. Din partea
Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a mai primit câte-
va premii (1996, 2004), iar în 2007 Premiul Opera
Omnia. De asemenea, a obținut Premiul Uniunii
Scriitorilor pentru volumul Convergențe. Concepte
VLAD, Ion și alternative ale lecturii (1972) și Premiul Academi-
(26.XI.1929, Archiud, ei RSR pentru Lectura romanului (1983). Este căsă-
j. Bistrița-Năsăud), torit cu semioticiana Carmen Vlad, iar prozatorul
teoretician și critic Tudor Vlad este fiul lor.
literar. Față de colegii clujeni din aceeași generație, V. a
debutat editorial mai târziu. Între analiză și sinteză
Prenumele la naștere: Ionel Silviu. Este fiul Silviei și Descoperirea operei, complementare în obiecti-
(n. Radu) și al lui Ioan Vlad, notar. Urmează școala vele lor, afirmă interesul precumpănitor pentru as-
primară la Miercurea Nirajului, județul Mureș, apoi pectul metodologic și teoretic al cercetării literare.
Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1940–1945), Liceul „Critica literară, notează programatic autorul, se
„Al. Papiu Ilarian” din Târgu Mureș (1945–1948) și înfățișează azi îndeosebi ca un corespondent al te-
Facultatea de Filologie, secția română, a Universită- oriei literare, atașându-și argumentele semanticii
ții „Victor Babeș” din Cluj (1948–1952). Este coleg de structuraliste, ale sociologiei literare, ale psiholo-
serie cu Aurel Gurghianu, Ion Povad, Dumitru Micu. giei artei etc., impresia fiind de cercetare comple-
După licență rămâne asistent la Catedra de istoria xă, proteică, ambiționând să epuizeze nu numai
aspectele structurale ale operei, ci și procese ima- Ioan Lăcustă ș.a.) are ca obiectiv stabilirea și subli-
nente actului creator”. Criticul insistă asupra „con- nierea invarianților, „în aventura căutării unor uni-
vergenței” criteriilor și a metodelor de cercetare a versalii ale narațiunii”. Aceste preocupări, existente
literaturii, în condițiile unui apel stringent la text și într-o etapă în culegerile de articole și studii, sunt
la lectura atentă a operei. Perspectiva teoretică este dezvoltate sistematic în eseurile Povestirea. Desti-
învestită cu rolul de viziune ordonatoare și integra- nul unei structuri epice (1972), Aventura formelor.
toare, dar – precizează V. – „tendința spre o cerceta- Geneza și metamorfoza „genurilor” (1996) și Roma-
re care raționalizează impresiile, emoțiile și reflec- nul universurilor crepusculare (2004). Sunt reflecții
țiile imediate (semnul unei teorii și al unei poetici cu mize teoretice explicite care, fără să fie exhaus-
cu adevărat științifice!) vine din realitățile interne tive, propun focalizări asupra unor probleme din
ale literaturii”. Configurată într-un capitol de sin- domeniul teoriei genurilor și al studiilor culturale.
teză din Descoperirea operei, preocuparea criticului Angajamentul teoretic al autorului se ilustrează aici
pentru „actul lecturii” e reafirmată în majoritatea în funcție de două tematici majore. Prima privește
cărților ulterioare: Convergențe. Concepte și alterna- abordarea, cu nuanțe antropologice, a narațiunii
tive ale lecturii, Lecturi constructive (1975), Lectura și a raportului ei cu umanul. V. vede povestirea ca
– un eveniment al cunoașterii (1977), Lectura roma- un gest fondator atât pentru arta verbală și pentru
nului, Lectura prozei (1991), În labirintul lecturii operele literare, cât și, în sens larg, pentru ființarea
(1999), Orizonturile lecturii (2007). Prin „lectură” în lume și în relație cu ceilalți: „condiția ființei de a
V. înțelege în același timp o trecere în revistă a te- exista se scrie prin semnele comunicării verbale, iar
oriilor receptării, o pledoarie pentru complexitatea aceasta e întotdeauna povestire”, notează autorul în
actului de comunicare și pentru valorizarea coduri- încheierea unuia dintre eseurile sale. Acest interes
lor retorice sofisticate implicate în operele literare, pentru identificarea unei supra-forme originare
precum și un pretext pentru reunirea unor exerciții susține perspectiva sintetică din Povestirea. Desti-
de recitire a „clasicilor” sau a unor comentarii criti- nul unei structuri epice, dar și o serie de monografii
ce pe marginea aparițiilor recente. Cele mai multe de autor care reconstituie articularea universurilor
volume sunt de fapt ansambluri compozite, în care ficționale în jurul unor motive livrești (cartea, ritua-
autorul combină colecții de cronici și studii, cu mici lul/ ceremonialul povestirii, figura naratorului etc.).
crochiuri teoretice. Astfel, capitolul Lectura și cărți- Astfel, „Cărțile” lui Mihail Sadoveanu (1981) și Pavel
le ei, din Lectura – un eveniment al cunoașterii, cu- Dan. Zborul frânt al unui destin (1986) urmăresc în
prinde delimitări conceptuale sub incidența a ceea opera celor doi scriitori modurile de redare a ges-
ce e numit „semnul protector al lecturii”, dar core- ticulației narative, postulând ipostaza unui homo
late cu impresii de lectură punctuale, dictate de o narativus ca „instanță originală și, implicit, arhe-
ordine asociativă. Teoreticianul pornește, de pildă, tipală a formelor literare”. Dacă analiza creației lui
de la critica lui Gelu Ionescu sau a lui N. Steinhardt Pavel Dan e organizată în funcție de tematizările
pentru a degaja atitudini paradigmatice sau forme Naratorului, ca „destin implicat în substanța pro-
fundamentale ale raportului cu literatura, analizelor”, universul sadovenian e interpretat ca o suită
za urmând să documenteze caracterul necesar al de „cărți” care circumscriu în același timp experi-
unei cărți, luată ca reper pentru un anume aspect ențe ale povestirii și trepte ale unei biografii inte-
al problemei în discuție. În același fel sunt conce- rioare ale operei: Cărțile tinereții și ale începutului,
pute abordările genului epic din Lectura romanului Cărțile istoriei și ale miturilor, Cărțile înțelepciunii,
sau din Lectura prozei. Aici sunt comentate, cu oca- Cărțile Povestirii ș.a. Exegetul urmărește edificarea
zia primei publicări sau a reeditării, opere literare progresivă a operei, de la primele scrieri la stadiul
românești sau străine, urmărindu‑se cu precădere calmei contemplații din cele cu subiect „oriental”,
identificarea structurilor compoziționale, a strate- situând, la capătul acestui parcurs, prozele ce cris-
giilor narative, situarea în raport cu marile stiluri și talizează „spectacolul total” al artei narative sado-
curente. Privirea teoreticianului asupra prozei ro- veniene, Hanu Ancuței și Divanul persian. Cea de-a
mânești (de la I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Re- doua direcție de dezvoltare a reflecției teoretice în
breanu, Pavel Dan la Marin Preda, Constantin Ţoiu, textele lui V. vizează o istorie internă a formelor, vă-
Nicolae Breban, D.R. Popescu, Gheorghe Crăciun, zută ca arheologie a genezei, a transformărilor și a
supraviețuirii structurilor literare. Eseul Aventura Pentru cel care voia într-adevăr să se inițieze, profesorul
formelor... încearcă să reinterpreteze teoria literară impunea modelul unei fervori intelectuale autentice, cu
ca „o teorie a formelor”, ipoteza care întemeiază in- exigențe nu lipsite de o anumită cruzime, dar care, în
terpretarea fiind aceea că „istoria vie, reală, palpabi- fond, constituiau semnele unui nou mod de receptare
a literaturii. [...] Prelegerile seducătoare ale lui Ion Vlad
lă a literaturii s-a scris prin actul genezei, devenirii,
instruiau despre puterea ficțiunii și rigorile creației. Cei
dispariției, metamorfozei sau, pur și simplu, prin re- dotați au înțeles cu uimire că literatura înseamnă o extra-
surecția unor forme aparent revolute”. Convocând ordinară aventură a formelor.
o vastă bibliografie menită să asigure o poziție rela- PETRU POANTĂ
tivistă în definirea formelor și a variabilității lor (de
SCRIERI: Între analiză și sinteză, Cluj, 1970; Descoperirea
la Aristotel, Platon și Goethe până la Käte Hambur- operei, Cluj, 1970; Convergențe. Concepte și alternative ale
ger, Northrop Frye și Gérard Genette), autorul tinde lecturii, Cluj, 1972; Povestirea. Destinul unei structuri epi-
să situeze mutațiile formale la nivelul „molecular” ce, București, 1972; Lecturi constructive, București, 1975;
al contactului dintre texte, ca efect al lecturii și al Lectura – un eveniment al cunoașterii, București, 1977;
oglindirii permanente între opere. Proprie acestei „Cărțile” lui Mihail Sadoveanu, Cluj-Napoca, 1981; Lectu-
abordări e evaluarea dinamicii formelor în funcție ra romanului, Cluj-Napoca, 1983; Pavel Dan. Zborul frânt
de jocul intern al literaturii, nu de condiționările al unui destin, Cluj-Napoca, 1986; Lectura prozei, Bucu-
rești, 1991; Aventura formelor. Geneza și metamorfoza „ge-
culturale sau istorice, ca fenomen de intertextuali-
nurilor”, București, 1996; În labirintul lecturii, Cluj-Napo-
tate. Romanul universurilor crepusculare (2004, cu
ca, 1999; Romanul universurilor crepusculare, Cluj‑Napo-
o traducere apărută în 2011 la New York) oferă o re- ca, 2004; Orizonturile lecturii, Cluj‑Napoca, 2007. Ediții,
prezentare alternativă, punând evoluția romanului antologii: Romanul românesc contemporan (1944–1974),
european (Thomas Mann, Robert Musil, Hermann pref. edit., București, 1974; Studii literare. Din istoria pre-
Broch, Witold Gombrowicz, Günter Grass, Curzio sei culturale și literare românești, pref. edit., Cluj-Napoca,
Malaparte, Heinrich Böll, L.-F. Céline) în raport cu 1987; Ion Chinezu, Aspects of Transylvanian Literature
evenimentele traumatice ale secolului al XX-lea, cu (1919–1929), pref. edit., Cluj-Napoca, 1997.
nazismul, cu formele totalitarismului și, mai ales, Repere bibliografice: Liviu Petrescu, [Ion Vlad], TR, 1970,
cu catastrofa umanității în războiul mondial. Sub 24, 1974, 40, 1977, 36; Radu Enescu, „Între analiză și sinte-
eticheta „univers crepuscular” criticul comentează ză”, F, 1970, 7; Ov. S. Crohmălniceanu, „Descoperirea ope-
de fapt modalitățile prin care literatura intră în re- rei”, RL, 1970, 50; Ion Pop, Disciplina lecturii, TR, 1971, 20;
Felea, Poezie, 243–248; Dumitru Micu, Povestirea și lite-
zonanță cu tragedia colectivă a umanității, intuind
ratura epistolară, CNT, 1973, 8; Felea, Secțiuni, 357–362;
în relația dintre roman și război o dramă centrală a Const. Ciopraga, Vue panoramique de la littérature rou-
modernității. Ceea ce rezultă e o interpretare cu nu- maine contemporaine, CREL, 1975, 3; Iorgulescu, Al doilea
anțe existențialiste a istoriei recente a romanului, rond, 125–131; Constantin Hârlav, Despre strategia și pasi-
care implică reactualizarea unor tradiții eterogene unea lecturii, ECH, 1978, 10–12; Mihăilescu, Conceptul, II,
ale literaturii (picarescul, antiromanul, romanul de 103–109; Mircea Zaciu, „«Cărțile» lui Mihail Sadoveanu”,
idei, dramele lucidității). Faptul că în acest context ST, 1981, 8; N. Steinhardt, O interpretare structuralistă a
selecția temelor recuperează destinul unor forme lui Sadoveanu, VR, 1981, 10; Grigurcu, Critici, 205–207;
intelectualizate ale ficțiunii arată interesul pentru Piru, Ist. lit., 549–550; Braga, Sensul, 191–199; Cornel Un-
gureanu, Prezentul lecturii, O, 1987, 2; Romul Munteanu,
capacitatea reflexivă a literaturii și pentru valoarea
Descoperirea operei, RL, 1989, 49; Cristea, A scrie, 81–85;
ei cognitivă întărind o convingere reafirmată con- Mircea Braga, Pe pragul criticii, Cluj-Napoca, 1992, 190–
stant în cărțile criticului și probabil axul central al 194; Ierunca, Dimpotrivă, 129–135; Negoițescu, Scriitori
operei sale. contemporani, 472–474; Poantă, Scriitori, 129–134; Micu,
Practicând cu fervoare și deosebită perseverență actul critic, Scurtă ist., IV, 223–225; Mircea Muthu, Teoreticianul lite-
Ion Vlad nu este îndeobște un teoretician abstract, ci, dimpo- rar, VTRA, 1999, 11; Dicț. esențial, 890–891; Andrei Terian,
trivă, unul foarte aplicat, care-și configurează și mărturiseș- Duritatea criticii și impuritatea romanului, ALA, 2005, 757;
te punctul de vedere pornind de la o carte despre care scrie. Ștefan Borbély, Ion Vlad. Universuri romanești crepuscula-
FLORIN MIHĂILESCU re, VR, 2006, 1–2; Daniel Cristea‑Enache, Un altfel de ro-
man, RL, 2006, 40; Gheorghe Glodeanu, Pledoarie pentru
În anii ’65–’70 l-am avut profesor pe Ion Vlad la teoria „homo narrativus”, „Nord literar”, 2009, 10; Irina Petraș,
literaturii. Cursurile sale, atunci cu siguranță cele mai „The Novel of Crepuscular Universes”, RL, 2011, 24; Vir-
pasionante, erau înțesate cu informații de prima mână. gil Stanciu, Ion Vlad în America, TR, 2011, 219. C.H., A.Td.
mai curând anistorice. Până la trecerea succesivă
prin sat a unor detașamente militare inamice, sin-
gurul „eveniment” consemnat este, în afară de ve-
nirea „străinului”, dispariția unei pisici și căutarea
ei obstinată. Situații propriu-zis epice apar după
venirea primei subunități militare: doi țărani, acu-
zați de complicitate cu inamicul, sunt aruncați din
turnul bisericii și împușcați în timpul căderii; alți
VLAD, Tudor trei se angajează cu ostașii într-un joc de popice
(25.V.1959, Cluj), și sunt bătuți. Unele fapte includ înțelesuri sim-
prozator, eseist. bolice: vremelnicilor ocupanți li se organizează o
vânătoare la care hăitașii nu reușesc să provoace
Este fiul lui Carmen Vlad, semioticiană, și al lui Ion decât ieșirea din pământ a unor valuri grețoase de
Vlad, teoretician și critic literar. Absolvent al Liceu- șobolani; într-o zi cade „din cer”, mai precis de pe
lui Teoretic nr. 15 (1978) și al Facultății de Filologie drumul prin munte, un automobil, și conducăto-
a Universității „Babeș–Bolyai” (1983) din orașul narul lui e scos mort de sub fiarele răsucite. Întregul
tal, obține titlul de doctor în filologie cu teza Fasci- roman e construit cu o supravegheată tehnică a
nația filmului la scriitorii români (1997). Este co-
impreciziei. Tehnica susține un climat de semi-
rector (1982–1983), redactor (1983) și redactor-șef
realitate sau chiar irealitate, halucinant, nu fără
adjunct (1990–1999) al revistei „Tribuna”, redac-
asemănări cu cel din romanele lui D.R. Popescu.
tor-șef la „Transylvanian Review” (1991–1999), lec-
Demonstrația de virtuozitate devine ostentativă
tor (1993), conferențiar (din 1997) și șef al Departa-
în Ascensiune nocturnă (1984), relatarea fiind în-
mentului de jurnalistică al Universității „Babeș–
soțită de comentarii auctoriale. Declarându-se
Bolyai” (1995–2000). Începând din 1998 este direc-
„cronicar” al activității de pe un șantier, naratorul
tor pentru Europa Centrală la World Free Press In-
anunță că va înfățișa o faptă de eroism, dar amână
stitute, California, din 2000 cercetător, din 2002 di-
rector adjunct și din 2008 director la James M. Cox mereu începerea istorisirii, introduce preliminarii,
Jr. Center for International Mass Communication digresiuni, intercalează chiar un episod fantastic
Training and Research, University of Georgia, (ridicarea cuiva în văzduh, legat de piciorul unui
Athens, iar din 2010 consilier al Gallup World Poll vultur uriaș) și își motivează insistent procedările.
etc. Coordonează, în colaborare, mai multe lucrări Epicul se reduce la traversarea de către un munci-
colective, între care Copyright and Consequences: tor, pe brânci, a unei conducte, pentru introduce-
Central European and U.S. Perspectives (Creskill, rea unui cablu de care alții uitaseră. Presupusele
NJ, 2003), Crisis Communication: Professional and mișcări, fizice și sufletești, sunt notate meticulos.
Academic Perspectives (București, 2012) ș.a. Debu- Un capitol, fără nici un raport de substanță cu pre-
tează în 1978 la „Tribuna”. cedenta „cronică”, îl arată pe „eroul din conductă”
Spre deosebire de majoritatea optzeciștilor, în tren, cu câțiva tineri. Principalul obiectiv al pro-
care s-au afirmat mai întâi în nuvelă, V. a debutat zatorului este parodierea falsei literaturi a șantie-
cu un roman, Al cincisprezecelea (1981). Un scurt relor socialiste, ceea ce învederează implicit depli-
preambul, atribuit unui narator anonim, descrie na stăpânire a unei diversități de mijloace. Porțile
sosirea, într-o noapte, într-un sat de munte a unui serii (1987) e un roman de tip flaubertian, cu două
„străin”. Același personaj e reîntâlnit în final, tot secțiuni: în Terente și Didina șlagărul cu acest titlu
noaptea, într-o pădure străbătută de ambii, spre a punctează o zi din viața a două cupluri familiale
pleca definitiv din sat. Urmărită în acest interval dintr-un oraș oarecare, unite prin pasiunea pen-
marcat de un episod periferic al celui de-al Doilea tru partidele duminicale de canastă. Dar jocul se
Război Mondial, viața satului se dezvăluie printr-o amână, întrucât cineva lipsește din localitate. Stă-
relatare auctorială la persoana a treia, prin reme- rile personajelor, care sunt actorii celor mai banale
morări ale unora dintre actorii și spectatorii scene- situații, ori psihismele unei nopți sunt înregistra-
lor desfășurate anterior. Ceea ce rezultă e o secțiu- te cu o minuțiozitate demnă, pe alocuri, de Noul
ne transversală în existența unei comunități rurale Roman, îndeosebi de Nathalie Sarraute (Portretul
unui necunoscut). În a doua secțiune, Tratat despre categoriilor de filme, încercând și o teoretizare a
simțuri, soțul suportă o intervenție oftalmologică genului scenaristic, ale cărei accente cad pe dife-
și nu se mai înapoiază acasă pentru că nu își mai rențele existente între opera literară și adaptarea ei
suportă consoarta, deși o iubește. Romanul e un cinematografică. Dintre scriitori, sunt vizați Liviu
fel de cronică a „micilor fapte adevărate”, o radio- Rebreanu, Al. Macedonski, Cezar Petrescu, E. Lovi-
grafie a stereotipiei cotidiene. De o factură aparte nescu, F. Aderca, Emil Isac ș.a. În ipostaza de pro-
chiar în contextul prozei autenticiste, inclusiv în fesor de jurnalism, V. coordonează, în colaborare,
varianta ei postmodernă, este romanul Adunarea mai multe volume despre cultura media și publică
și scăderea zilelor (1988), unde formula e jurnalul în 1997 Interviul. De la Platon la Playboy, cu apli-
în jurnal. Asumându-și identitatea autorului, cu cații și exemple culese atât din presa americană,
toate consecințele (ziarist la „Tribuna”, prozator cât și din cea românească.
etc.), naratorul se decide să țină un jurnal al tran- SCRIERI: Al cincisprezecelea, Cluj-Napoca, 1981; Ascen-
scrierii jurnalului din Primul Război Mondial al siune nocturnă, București, 1984; Porțile serii, București,
străbunicului său, Victor Vlad, funcționar la ban- 1987; Adunarea și scăderea zilelor, București, 1988; Fas-
cinația filmului la scriitorii români (1900–1940), Bucu-
ca din Făgăraș, refugiat în 1916 la Iași. Publicân-
rești, 1997; Interviul. De la Platon la Playboy, Cluj-Napo-
du-l fără nici o modificare, fără măcar să corecteze ca, 1997.
greșelile de ortografie, romancierul reproduce, în
Repere bibliografice: D.R. Popescu, Tudor Vlad, „Scân-
schimb, în josul unor pagini, extrase din presa tim-
teia tineretului”, 1980, 9 779; Moraru, Textul, 229–231;
pului și din discursuri parlamentare (N. Iorga, Bar- Marian Papahagi, „Ascensiune nocturnă”, TR, 1985, 9;
bu Delavrancea, Take Ionescu ș.a.), edificatoare Eugen Simion, Romanescul cotidianului, RL, 1987, 17;
istoricește. Mărturisind condițiile în care a copiat Ioana Bot, O zi care începe bine, TR, 1987, 21; Petru Poan-
conținutul caietului, naratorul relatează experien- tă, Un prozator tânăr, ST, 1987, 10; Cristea, A scrie, 210–
țe proprii, comunică gânduri, impresii de lectură, 215; Țeposu, Istoria, 129–131; Lovinescu, Unde scurte, IV,
evocă momente de viață familială, notează planuri 249–253; Negoițescu, Scriitori contemporani, 472–474;
Petraș, Lit. rom., 102–105; Diana Adamek, Aspecte ale in-
înfăptuite, ratate sau realizate parțial, introduce
terviului, TR, 1998, 1; Adrian Țion, Scrupulozitatea pro-
fragmente de scrieri proprii etc. Segmentul aucto- zatorului, ST, 1998, 4–5; Claudiu Groza, Despre interviu,
rial devine astfel un colaj de texte eterogene, „un APF, 1998, 6; Glodeanu, Dimensiuni, 201–205; Daniel
caiet” cu de toate. Roman-document prin jurnalul Cristea-Enache, Analiză, cronologie și poem, ALA, 1999,
inclus, ca de altfel și prin confidențele verificabile, 493; Lefter, Scriit. rom. ’80–’90, III, 286–288; Dicț. scriit.
Adunarea și scăderea zilelor e o cozerie agreabilă, rom., IV, 776–778; Holban, Ist. lit., I, 285–290, II, 252–258;
rememorativă, reflexivă, autoreferențială. V. este Gheorghe Glodeanu, Măștile lui Proteu. Ipostaze și con-
și autorul mai multor lucrări din domeniul artelor figurații ale romanului românesc, București, 2005, 394–
397. D.Mc., C.R.B.
vizuale privite din perspectiva interferențelor cu
literatura și cu studiile culturale. Consacrat modu-
lui complex în care scriitorii români s-au raportat
la evoluția cinematografiei, cartea rezultată din
teza de doctorat, Fascinația filmului la scriitorii
români (1900–1940) (1997), demonstrează exis-
tența „unui paralelism de necontestat între evolu-
ția cinematografiei în România și participarea – re-
ală sau mimată – a scriitorilor”. Analiza este sofisti-
cată, contextualizarea istorică și rigoarea teoretică VLAD, Vasile
armonizându-se cu mai multe studii de caz, cum (4.VI.1941, Constanța),
este cel al lui D.I. Suchianu din capitolul Homo Ci- poet.
nematographicus. Structurată diacronic, demon-
strația înregistrează cele dintâi transpuneri filmice Este fiul Ioanei (n. Udrescu) și al lui Constantin
ale unor texte literare românești, cartografiază is- Vlad, director de întreprindere. Urmează la Bucu-
toria incipientă a unui gen cinematografic autoh- rești primele șapte clase și liceul, pe care îl va ab-
ton – filmul cu haiduci –, inserează o clasificare a solvi în 1960. În 1952 asistă la arestarea tatălui său
din motive politice, urmată de sinuciderea acestuia în fața dezastrului personal și universal alternează
în timpul anchetei. Începe studiile la Facultatea de cu atitudini de frondă, imaginile livrești sunt con-
Filologie din Capitală, dar este curând exmatriculat trabalansate de oralități și prozaisme epatante,
din pricina unei dispute cu filosoful Radu Florian. după cum stridențele și disonanțele sunt mode-
Un an mai târziu, în 1961, lucrează ca zilier la Insti- rate de notele elegiace. Meditația vizează înde-
tutul de Energetică al Academiei, iar în perioada obște anomia, condiția existențială degradată,
1963−1970 ca supraveghetor de noapte la Școala relativitatea iubirii, imposibilitatea cunoașterii
pentru Surdo-Muți din București. În 1965 se înscrie și a comunicării prin cuvânt. Asociațiile frapan-
din nou la Facultatea de Filologie, obținând licența te, corespondențele bizare se aglomerează de la
în 1974 cu teza Poezia lui George Bacovia. În anul o carte la alta pe un fundal de tensiune lăuntrică
următor este angajat ca strungar, apoi ca profesor împinsă la paroxism. Viața pare un infern al eter-
la Școala Generală nr. 145 și, până în 1978, la Liceul nei reîntoarceri („Dar vine o vreme,/ vine o vreme
de Metrologie din București. După o perioadă de când arborii/ leapădă câteva decese,/ și omul se
șomaj, în decembrie 1981 devine secretar literar la învârtește/ ca pe-o placă de patefon/ deasupra
Uniunea Scriitorilor. Fără a publica anterior în re- trunchiurilor tăiate” −Mânecile suflecate) sau o
viste, debutează editorial în 1969 cu placheta Pe- lentă prăbușire în tenebre („Așa calcă lumea/ zi și
depsele (Premiul revistei „Ateneu”). Hărțuit de Se- noapte,/ nepăsătoare,/ pământul/ în jos, tot mai
curitate, marginalizat din pricina nonconformis- jos,/ mai jos decât se poate imagina/ chiar dacă
mului său politic, întâmpină dificultăți în publica- locuiești la subsol” − Arșiță cu varul vechi). Nu-
rea următoarelor două volume, Omul fără voie meroasele antinomii și contradicții, doar aparent
(1970) și Sărbătorile absenței (1971), inițial respinse marcate de gratuitate („Ard stelele jos,/ dar nu
de cenzura comunistă, primul fiind „pierdut” și re- ard stelele bineînțeles,/ ci ard și fumegă frunzele
scris, al doilea interzis, scos din librării și topit după toamnei”, spune poetul în Pedeapsă sau, altunde-
„tezele din iulie”. În 1978 primește Premiul Uniunii va, „O să vă mire ce am de spus,/ dar îndeajuns
Scriitorilor pentru volumul Îndreptările doctorului n-o să vă mire deloc”), reprezintă tot atâtea de-
Faustus sau Calea cea mai lungă. mersuri de discreditare a raționalului și, în ultimă
Antiliric, neconvențional în atitudine și expre- instanță, a realului însuși. Dacă primele plachete,
sie, cu note suprarealiste, expresioniste și natura- Pedepsele și Omul fără voie, mai puțin unitare sub
liste, V. concepe o poezie de un nihilism radical, raportul conținutului, reunesc versuri melanco-
originală în peisajul liricii contemporane. Tonali- lic-nostalgice („Viața ta veche seamănă complica-
tatea fundamentală, susținută printr-o gamă largă tului trecut/ al zăpezii,/ și sufletul tău este pătat
de mijloace stilistice, este deznădejdea, exaspera- de stingerea crinilor − Viața ta veche) cu elemente
rea, contrarietatea, sentimentul copleșitor al pus- din recuzita suprarealistă („vom scoate morții să-i
tiului existențial. În acest registru aproape con- radem sub braț,/ și vom agăța cutii de conserve/
stant poetul revizitează prin deconstrucții succe- în arborii de dimineață” − Pedeapsă), în următoa-
sive, persiflând, cu ironie, cu sarcasm, prin culti- rele cărți reflexul nihilist devine tot mai accentu-
varea absurdului și a paradoxului, marile teme de at. Sub emblema „omului decupat”, laitmotiv al
meditație și procedeele lirice consacrate. Imagi- versurilor din Sărbătorile absenței, poetul își ex-
narul, insolit, dar coerent și expresiv, este alcătuit primă revendicativ, prin exacerbarea senzorialu-
printr-o suită de descompuneri, cu o încărcătură lui, deznădejdea deplină: „Nu mai avem iluzii, nu
metaforică densă, ca variațiuni pe tema neantului. mai avem clavicule,/ îmi lucrez o funie peste gât,/
Imagini simbolice: „stelele tulburi”, „aerul putred”, îți poți tăia o sprânceană.// Cu sufletul îngroșat/
„soarele negru”, „bandajele murdare” „agățate de dăm din manivelă întruna,/ tu, cu rugăciunile ori-
crengile copacilor”, „salcâmi jupuiți”, „mărunta- cum întregi,/ eu, cu sudorile devastate” (Hai să ne
iele beznei”, „sufletul despuiat în spărtura amur- sinchisim). Metafora golului absoarbe ideea prin-
gului”, „viața cu imensele ei crăpături”. Gestul tr-o aglomerare de simboluri, uneori într-o ma-
emblematic al autorului este fie refuzul mândru nieră retorică, printr-un discursivism pronunțat,
și îndurerat („Oriunde-aș sta cu spatele-s/ la lu- alteori prin concentrarea expresiei: „Eu/ sunt un
cruri”), fie exaltarea angoasei. Resemnarea lucidă gol înclinat./ Eu/ sunt albastrul cel mai prostit./
Eu/ sunt o molimă de noiembrie.// O cumpănă
pătrunsă de mușchi./ O formă a refluxului./ O ju-
mătate de esență” (O, Katarina). Tot o variantă a
„omului decupat” este și monologul antiliric în
douăsprezece cânturi din volumul Îndreptările
doctorului Faustus sau Calea cea mai lungă, o ale-
gorie despre „cearcănul lăuntric al lumii”, alegorie
a neantului, saturată de imagini morbide, lugubre
și grotești, redate printr-o programatică violenta-
re a limbajului. Oroarea în fața vidului se esenți-
alizează progresiv, în ciuda aerului parodic, sar-
castic și a aparentei prolixități a versurilor: „Toate
gleznele cărnii mi-s mucide, zbârciul minții mă
doare;/ din pleoape până în gând, cutremurare și
scârbă!/ pute lacrima-n mine.// Mă simt viu nu-
mai pe la răspântii” (Cântul II). Sensibil la cele
mai diverse nuanțe ale urâtului, lucid ca structură
și teribilist prin vocație, V. este un „poet al efec-
telor fără cauze”, din „speța poeților metonimici”
(Eugen Negrici).
SCRIERI: Pedepsele, București, 1969; Omul fără voie, Bu-
curești, 1970; ed. postfață Ion Caraion, București, 1980;
ed. îngr. Mircea Ciobanu, București, 1993; Sărbătorile
absenței, București, 1971; Îndreptările doctorului Faus-
tus sau Calea cea mai lungă, București, 1978; Poeme, Iași,
2003. Ediții, antologii: M. Eminescu, Luceafărul, ed. plu-
rilingvă, pref. Petru Mihai Gorcea, București, 1984; Mo-
nolog despre bucuriile mărunte. Antologie de proză elve-
țiană contemporană, tr. Rodica Locusteanu, Mihaela An-
dreescu și Constantin Ioncică, pref. edit., București, 1992.
Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Pedepsele”, RL,
1969, 42; A.I. Brumaru, „Omul fără voie”, AST, 1971, 1; (judecător). A urmat școala primară și liceul la
Felea, Secțiuni, 255−259; Dorcescu, Embleme, 156−163; Lugoj, fiind coleg cu Ioan Popovici-Bănățeanul.
Simion, Scriitori, I (1978), 356−359; Alboiu, Un poet, Amândoi făceau parte din Reuniunea Litera-
149−150; Eugen Simion, Calea tulburată a poeziei, LCF,
ră, societate a elevilor români din Lugoj, a cărei
1979, 6; Ion Caraion, Un limbaj de încercare în poezia
lui Vasile Vlad, LCF, 1980, 13, 14; Dimitriu, Singurăta-
activitate de cultivare a specificului românesc
tea, 148−152; Raicu, Contemporani, 156−159; Iorgulescu, nu era pe placul autorităților maghiare. Când o
Ceara, 166−169; Tuchilă, Cetățile, 67−86; Negrici, Intro- parte din membrii societății au fost anchetați de
ducere, 115−122; Grigurcu, Existența, 425−431; Dan C. conducerea liceului, V.D. a scris pe tablă, în sala
Mihăilescu, „Omul fără voie”, LAI, 1994, 24 octombrie; „procesului”, „Trăiască românimea!” și a arborat o
Ulici, Lit. rom., I, 165−167; Dicț. analitic, II, 220−223; cocardă tricoloră. Ca urmare a acestui act de in-
Mincu, Poeticitate, 279−283; Dicț. scriit. rom., IV, 778−780; surgență, a fost exmatriculat. În 1884 se înscrie în
Marin Victor Buciu Vasile Vlad, un original, CNT, 2003,
aceeași clasă la Liceul „Sf. Sava” din București, iar
11; Nicolae Coande, Vasile Vlad – poetul ca maimuță a
în 1886 trece la Liceul Militar din Craiova. Aici l-a
Apocalipsei, CLT, 2009, 10; Popa, Ist. lit., II, 526–527. M.W.
avut profesor de limba română pe Mihail Straja-
VLAD DELAMARINA, Victor (31. VIII. 1870, Satu nu, care, apreciindu-i exercițiile de versificație și
Mic, azi Victor Vlad Delamarina, j. Timiș – 15. V. traducerile din limba germană, îl recomandă so-
1896, Petroasa Mare, j. Timiș), poet. Este fiul So- cietății Junimea. În 1887 se mută la Liceul Militar
fiei Vlad-Rădulescu, autoare de versuri, proză și din Iași, apoi urmează cursurile unei școli militare
scenete dramatice, și al lui Ion Vlad, solgăbirău superioare la București, la absolvire, în 1892, fiind
avansat sublocotenent în marină. Călătorește cu se discută, Să vii mai des, monșerică!, Pacienta, În
bricul „Mircea” pe Marea Neagră și Marea Egee cămin, Lacheul pedagog, Pe la miezul nopței), sunt
(1891) și își notează impresiile într-un jurnal ilus- traduceri și localizări după repertoriul francez la
trat cu desene proprii; textul apare în ziarul timi- modă. În Pacienta se introduce limbajul autentic,
șorean „Dreptatea”. În 1893 întreprinde o călătorie local, în vorbirea unor personaje provenite din me-
cu crucișătorul „Elisabeta” pe Mediterana și Adri- diul rural. Câteva compuneri au fost jucate la Lugoj
atica, consemnată de asemenea într-un jurnal. (Pacienta, În cămin). Paginilor de proză ce con-
Din 1894 publică și poezii în „Dreptatea”, sem- semnează impresii de călătorie le lipsește notația
nând cu pseudonimul Delamarina, sub care este plastică, pitorească, rămânând simple însemnări,
îndeobște cunoscut. Grav bolnav de tuberculoză, nedezvoltate literar, de reținut doar pentru ter-
a murit la moșia mamei sale. A fost înmormântat minologia marinărească folosită. Memorialistica
la Lugoj. (Cartea vieții mele, O nimica toată) nu are nici ea
V.D., autor a douăzeci de texte editate postum valoare artistică.
în placheta Poezii bănățenești (1902), este conside- SCRIERI: Poezii bănățenești, îngr. Valeriu Braniște,
rat creatorul „poeziei dialectale” la noi. Sunt versuri Lugoj, 1902; ed. Sibiu, 1928; Poezii, București, 1922;
scrise cu intenția de a pune în evidență resursele Poezii în grai bănățean, introd. Al. Bistrițianu, Timi-
expresive ale limbajului popular. Relatate în graiul șoara, 1936; Schițele mele de călătorie, introd. Aurel
Cosma-junior, Timișoara, 1936; Doi scriitori bănățeni:
bănățean, cu fonetica și lexicul specific, amintirile
Victor Vlad Delamarina și Ioan Popovici-Bănățeanul,
din copilărie (Țucă-l moșu), evocarea unor tipuri îngr. și pref. Al. Bistrițianu, Craiova, 1943; Coresponden-
caracteristice (Calu’ lu’ Doancă) sau a unor figuri ță. Memorii, în Documente literare, I, îngr. Radu Flora și
din lumea satului (Carce in deparce, Lu’ Ana lu’ Virgil Vintilescu, pref. Virgil Vintilescu, Timișoara, 1971,
Gică), anecdotele, întâmplările cu haz (Ăl mai tare 161–294; Ăl mai tare om din lume, îngr. și pref. Simion
om din lume) capătă o culoare aparte și impresia Dima, Timișoara, 1972; ed. cu ilustrații de Done Stan,
de viață este mai puternică („Trâmbiț, tobe, larmă, Timișoara, 1978; Din creația literară a lui Victor Vlad
chiot,/ Fluier, strigăt, râs și ropot.../ Șie să fie? Șie Delamarina, în Primul lup de mare. Antologie de versuri
și proză, îngr. Lucian Bureriu, Ion Căliman, Nicolae Pâr-
să fie? Iaca-n târg, «minajărie»!/ O «comegie» d’a cu
vu, Timișoara, 1996, 146–188.
fiară/ Și-mprejur lumie și țară”). Chiar dacă versul
Repere bibliografice: Maiorescu, Critice, II, 199–212;
nu este îndeajuns finisat, la V. D. există certe calități
Chendi, Scrieri, III, 39–44; Atanasie M. Marienescu,
de observator fin al vieții, de bun cunoscător al psi- Dialectul român-bănățean, pref. Valeriu Braniște, Lu-
hologiei țăranului. Umorul, istețimea ascunsă une- goj, 1902; Cosma, Bănățeni, I, 132–135; Călinescu, Ist.
ori de o naivitate simulată, modestia sunt trăsătu- lit. (1941), 567, 912, Ist. lit. (1982), 639, 1012; Octavian
rile „personajelor” sale. Există aici un nucleu epic C. Tăslăuanu, Notiță despre Victor Vlad Delamarina,
și o tendință de evitare a lirismului prin povestire RFR, 1942, 8; Tancred Bănățeanu, Poezia dialectală și
și umor, care îl apropie de George Coșbuc: Bianca Victor Vlad Delamarina, RFR, 1942, 8; Leonard Gavri-
din Carce in deparce își destăinuie iubirea precum liu, Victor Vlad Delamarina, O, 1955, 2; Simion Dima,
Caracterul popular în creația lui Vlad Delamarina, O,
fata din Dușmancele lui Coșbuc, Mă Cimișe pare a
1958, 1; Mircea Popa, Date noi despre Victor Vlad De-
avea ca model Prahova, tandrețea îndrăgostitului e
lamarina, O, 1966, 5; Virgil Vintilescu, Victor Vlad De-
ascunsă de glumă (Luna). Cea mai cunoscută poe- lamarina, Timișoara, 1967; Liviu Roman, Pagini inedi-
zie a lui V.D. este Ăl mai tare om din lume, notabilă te din opera lui V. Vlad Delamarina, O, 1967, 3; George
prin capacitatea de a creiona în câteva linii por- Muntean, Victor Vlad Delamarina și arta lui, O, 1970,
tretul naivului și curajosului Sandu Blegia, „ăl mai 7; Valentin Tașcu, Victor Vlad Delamarina, TR, 1970,
tare om dîn lume”. Optimismul, antisentimentalis- 37; Aurel Cosma, Prin Timișoara de altădată, Timi-
mul, inspirația țărănească și graiul frust bănățean îi șoara, 1977, 137–149; Țepelea, Studii, 217–319; Țirioi,
conferă autorului originalitate într-o epocă în care Premise, 19–24; Dicț. lit. 1900, 909–910; Virgil Vinti-
lescu, Secvențe literare, Timișoara, 1987, 221–245; Fai-
majoritatea poeților eminescianizau. Capacitatea
fer, Semnele, 185; Dicț. scriit.rom., IV, 771–773; Ion
de a sesiza și exploata comicul l-a îndreptat și către Iliescu, Victor Vlad Delamarina, Timișoara, 2002; Un-
teatru. Încercările dramatice, comedii, farse, mo- gureanu, Geografia lit., IV, 34–36; Dicț. Banat, 232–234;
nologuri, unele lăsate în manuscris, altele pierdute Constantin-Tufan Stan, Gheorghe Luchescu, Victor
(Învățătorul Policarp, Flușturaticul, Gusturile nu Vlad Delamarina și familia sa, Timișoara, 2009. S.C.
827 Dicționarul general al literaturii române Vlahuță
Pedagogic al Casei Școalelor. A călătorit în câteva
rânduri la Constantinopol, Paris, în Italia și în Nor-
vegia. Propus de Iosif Vulcan, în 1893 este primit
membru corespondent al Academiei Române, însă
refuză; va fi ales, în 1948, membru de onoare
VLAHUȚĂ, Alexandru post-mortem. V. a manifestat înclinații literare de
(5.IX.1858, Pleșești, azi pe când era elev la liceu și trimitea versuri la „Con-
Alexandru Vlahuță, vorbiri literare”, unde va colabora între 1878 și 1885.
j. Vaslui – 19.XI.1919, În 1879 i se publică un articol (Banul) în ziarul târ-
București), poet, goviștean „Dâmbovița”, iar în anul următor îi apar
prozator, publicist. câteva poezii în „Lira română”. Publicistica lui, nu
numai literară, e cu larghețe risipită prin revistele și
ziarele timpului, chiar și în cele mai puțin notorii. A
Cu o copilărie ingrată, minată de boală, V., fiul Eca- mai semnat, astfel, în „România liberă” (1883–1885,
terinei (n. Petrescu) și al lui Neculai Vlahuță, mic 1889, unde face parte și din redacție), „Epoca”,
proprietar, trece pragul școlii cu o întârziere de doi „Lupta”, „Epoca ilustrată”, „Lupta literară”, „Familia”,
ani. La Bârlad face clasele primare din 1867, apoi „Revista nouă” (1887–1890, unde este și redactor),
din 1871 Liceul „Gh. Roșca Codreanu”, absolvit în
„Timpul”, „Naționalul”, „Calendar pentru toți româ-
1878. În anul următor își ia bacalaureatul la Bucu-
nii”, „Săptămâna ilustrată”, „Literatură și știință”,
rești, înscriindu-se la Facultatea de Drept, pe care
„Constituționalul”, „Adevărul”, „Eminescu”, „Poves-
nu avea să o termine. Profesor, din 1879, la Gimna-
tea vorbei”, „Gazeta săteanului”, „România jună”,
ziul „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, obține o
„Revista poporului”, „Pagini literare”, „Calendarul
catedră și la școala de la Mănăstirea Dealu (1880–
Minerva”, „Generația nouă”, „Literatură și artă ro-
1883). Problemele învățământului nu-l lasă indife-
mână”, „Scena”, „Viața românească”, „Universul”,
rent, și publică diferite articole în care combate
„Luceafărul”, „Tribuna poporului”, „Flacăra”, „Școla-
dogmatismul și formalismul din metodele de pre-
dare, ca și defectuoasa alcătuire a unor manuale rii”, „Neamul românesc”, „România”, „Drum drept”
școlare; în 1902 va scoate împreună cu G. Coșbuc o „Lumea”, „Drapelul”. În perioada târgovișteană a
carte de citire destinată școlilor secundare și profe- făcut parte din comitetul de redacție al gazetei loca-
sionale. Înscris în Baroul de Târgoviște (1882) cu o le „Armonia”. Împreună cu Alceu Urechia a înteme-
diplomă cumpărată, întrucât nu avea licența în iat revista „Vieața” în 1893, iar cu George Coșbuc a
drept, pledează de câteva ori, dar fără mare succes. scos revista „Sămănătorul” în 1901. Din 1916 con-
Timp de patru luni, în 1883, se găsește la Galați, duce săptămânalul „Scriitorii români”. Asociat cu
unde publică articole și schițe în ziarul „Galații”. De I. Al. Brătescu-Voinești, dirijează ziarul „Dacia”
catedră se desparte târziu, în 1893. Până atunci, (1918–1919), iar din însărcinarea Ministerului Cul-
mutându-se la București, mai predă la Școala Nor- telor și Instrucțiunii Publice face să apară „Lamura”
mală a Societății pentru Învățătura Poporului Ro- (1919). Lăsând la o parte inițialele și prescurtările
mân în locul lui Ioan Slavici (1884–1885), la pensio- numelui, pseudonimele lui V. sunt numeroase: Ada,
nul Elenei Miller-Verghy, este o vreme (de la sfârși- Alecu, L. Ascar, Ave, I. Baltă, Baltazar, Decor, Jeho-
tul lui 1885) meditator la Liceul „V. Alecsandri” al lui vah, Lupu (Lup), Lupan, Mamilis, Minuzio, Mir-
Ștefan Vellescu, apoi profesor la Azilul „Elena midon, Neagoe, Plivitor, Radu (Rad), Rareș, Sandu,
Doamna” și la Liceul „Sf. Gheorghe”, condus de An- Selișteanu, Spic, Stanca, Vale, Vlahul, Vluzzo. Debu-
ghel Demetriescu. În 1888, la propunerea lui Titu tul editorial se produce cu volumul Nuvele (1886),
Maiorescu, e numit revizor școlar pentru județele urmat de placheta Poezii (1887). Și-a strâns versuri-
Prahova și Buzău. A mai îndeplinit și alte funcții: cole și în cărțile Poezii vechi și nouă (1894), Poezii
rector la „Analele parlamentare” (1892–1896), se- (1899), Poezii (1909), Poezii (1915; Marele Premiu al
cretar al Comisiei industriale de pe lângă Ministerul Academiei Române). A tradus din François Coppée,
Domeniilor, șef de birou la același minister, refe- Alfred de Musset, Ada Negri.
rendar la Casa Școalelor (din 1901 până la sfârșitul Imaginea lui V. din ultimii ani ai vieții este a unui
vieții). În 1907 se afla la conducerea Muzeului om de mare omenie, generos și modest, sfătuitor al
Vlahuță Dicționarul general al literaturii române 828
tinerilor aspiranți la gloria literară. El are acum au- tendință. Literatura exprimă o stare socială, arta e
toritatea unui adevărat mentor. Cât privește propria un produs al mediului, de aceea artistul nu poate
literatură, aceasta a depins dintotdeauna de feluri- să escamoteze în opera lui frământările de zi cu
te înrâuriri. O primă perioadă, de un decepționism zi, durerile și aspirațiile celor mulți. În conferința
apăsător, dezvăluie o sensibilitate exacerbată, dar Curentul Eminescu și o poezie nouă (1892), ca și
mai ales frecventarea asiduă a poeziei eminescie- în poezia Unde ni sunt visătorii?..., scriitorii sunt
ne. Va urma o fază de acerbă critică socială, semn chemați să renunțe la masca jalnică, pesimistă, și
că răzmerițele țărănești din 1888, mișcarea socia- în locul durerilor personale, de multe ori închipu-
listă, ca și activitatea lui C. Dobrogeanu-Gherea ite, să se inspire din viața adevărată, cu bucuriile
impresionaseră firea receptivă a scriitorului. Ieșit și necazurile ei, să cânte o lume mai bună. Și to-
din mreaja pesimismului, el evoluează treptat spre tuși, în „Vieața”, în replică la conferința lui Anton
un umanitarism vag, cu elanuri idealiste și infiltra- Bacalbașa Arta pentru artă, același V. se declară
ții mistice – credința unui cărturar bătrân, cumpă- ritos împotriva artei puse în slujba unui partid.
tat și evlavios. Simpatia lui se îndreaptă spre țăra- De aici, o polemică deschisă cu socialiștii (intrată
nul obidit (Socoteala, La arie) și spre intelectualul în volumul Un an de luptă, 1895), care avea să de-
cu iluziile spulberate. Dar compasiunea și înduio- genereze, mergând până la unele ieșiri xenofobe.
șarea se preschimbă în sarcasm și vehemență (po- Scriitorul, chiar dacă și-a însușit teoria maioresci-
ezia 1907) când vine vorba de instituțiile vremii, de ană a „formei fără fond” (Spoială și funcționarism
la monarhie (pamfletul Auri sacra fames), justiție, ș.a.), nu a fost un adept al esteticii junimiste. Opera
școală până la armată, cu ororile ei. Modul critic al lui e, cu cele mai bune intenții, tendențioasă atât
lui V. este pamfletul, care poate lua forma alegoriei, în latura socială, moral-educativă, cât și în cea
și mai ales portretul satiric, șarja fină și mușcătoa- sentimentală, umanitară. În conferința despre
re (Profiluri, Dincă C. Buleandră, Câțiva paraziți). „curentul Eminescu”, ca și în Onestitatea în artă,
Fire blajină, îi repugnă violența, revoluția i se pare publicistul mai discută, sub influența lui Hippolyte
dezagreabilă, așa încât, utopic, el predică, în spirit Taine, noțiuni ca rasă, mediu, ereditate sau despre
creștin, iubirea între frați, împăcarea între clase. De „coloarea dominantă” a operei. În altă ordine, in-
altfel, devine un teoretician al sămănătorismului: vocă principiul tipizării, al selecției și prelucrării
scriitorul se cuvine să fie un semănător de idealuri, artistice. După el, „arta corectează natura”, nu o
un apostol, luminător al neamului; ameliorările ar copiază mecanic. Opera are o finalitate estetică și
urma să se realizeze de la sine, printr-o mai bună etică. Frumosul fiind o emanație a binelui, „pute-
instrucție culturală a poporului și prin concursul rea creatoare” în artă ar putea fi o formă a iubirii.
binevoitor al boierimii. De pe la finele primului Se simte aici și influența lui J.-M. Guyau. Până a fi
deceniu al secolului al XX-lea, ideile lui își adau- cuprins de vraja liricii eminesciene, V. a făcut com-
gă elemente noi, poporaniste. Orașul îi apare ca puneri ușoare, în maniera lui Vasile Alecsandri, a
un loc de pierzanie, cu o influență dizolvantă asu- lui Dimitrie Bolintineanu sau a poeziei populare.
pra moravurilor bune și curate de la țară. Pentru a Zelator al lui Eminescu, al cărui cult îl păstrează cu
contracara o asemenea acțiune, recomandă, naiv pioșenie o viață întreagă, avea să‑i imite ca un în-
și ineficient, o administrație însuflețită de porniri drăgostit gesticulația și rostirea. Dar înclinația lui
cinstite, un învățător destoinic, un preot cucernic este spre poezia didactică. Teme ca dragostea, viața
(Cărți pentru popor). Suferința nu trebuie să ducă și moartea, credința în Dumnezeu nu sunt altceva
la revoltă, ci să fie îndurată cu resemnare stoică, în decât niște tirade de o anume emfază a meditați-
tăcere și cu nădejdea că, existând fără doar și poate ei, într-o punere în scenă de efect (La icoană, Din
o dreptate, o justiție implacabilă (Dreptate, Există prag). Cu o alură teatrală, poetul monologhează
o dreptate), binele are să învingă în cele din urmă. despre rosturile vieții și ale morții (Din prag), acum
Idealismului moral al lui V. i se adaugă o însufleți- încrezător în divinitate, mai încolo renegând-o, ca
re patriotică, exprimată în manieră retorică. Dacă din nou să se pocăiască. Primele lui stihuri mărtu-
nu concepe arta ca pe o armă, în schimb, sub în- risesc o adâncă descurajare, venită din melancolia
râurirea lui C. Dobrogeanu-Gherea, el va susține eminesciană, dar și din propriile decepții. Întrea-
în paginile revistei „Literatură și știință” arta cu ga lui literatură va capăta un tonus optimist după
829 Dicționarul general al literaturii române Vlahuță
I.L. Caragiale și Alexandru Vlahuță
1887. Dispoziția satirică rămâne însă constantă. V. pentru aspecte întunecate din viața țărănimii. Ceea
creionează, în versuri săltărețe, cu tentă de pamflet ce rezultă sunt „icoane șterse” (Icoane șterse, 1895),
și caricatură, o tipologie care include politicianul „file rupte” (File rupte, 1909), secvențe și instanta-
venal, pe arivist și cartofor, pe trubadurul pesimist. nee surprinse „din goana vieții” (Din goana vieții,
Critica socială culminează cu incendiara 1907. Mai 1892). O notă aparte fac amintirile, cu nostalgia
reușită e lirica intimistă, grațioasă și delicată. La fel, duioasă a copilăriei (Un Crăciun, Mogâldea ș.a.).
sonetele, concentrate și lipsite de retorism. Cu un Proza are un caracter reflexiv, liric și confesiv. Sen-
lirism în deficit, prea cerebrală, poezia este a unui timentale, chiar melodramatice, într-o atmosferă
eminescianizant priceput în dramatizarea senti- sumbră la început, schițele și nuvelele câștigă trep-
mentelor, bun psiholog, dar cu o irepresibilă portat sub raportul realismului, adăugându-și ener-
nire didacticistă, cu resorturi etice. gice note pamfletare și protestatare. După 1900 V.
Între proza și publicistica lui V. există un flux scrie mai anevoie, preferând să-și fixeze impresii-
continuu de teme și atitudini. Scriitorul nu e, în le în epistole sau în carnete de însemnări zilnice.
fond, un imaginativ, uneori nu are altă sursă de- Meditația etică e predominantă. Regresiunea în
cât aceea a observației directe. La fel ca jurnalistul, timp, desconsiderată până prin 1895, intră acum în
consemnează datele pe care i le oferă realitatea, preocupările scriitorului, care își încearcă pana și
însoțindu-le cu un comentariu satiric sau transpu- într-o evocare istorică, Din trecutul nostru (1908).
nându-le în registru psihologic (până prin 1894) ori V. e o natură înclinată spre introspecție și specula-
prelucrându-le în spirit tezist, moralizator (după ția de idei. Scrisul său, în care se răsfață analizele
1900). Așa se explică interesul pentru „documente- psihologice, capătă o formulare sentențioasă, in-
le omenești” (care pot să încorporeze cazuri rare, tercalându-și maxime și reflecții morale. Ambiția
patologice), pentru vieți nevinovate, pecetluite de naratorului e de a crea tipuri, dar în tiparele pe
un destin ingrat (prostituata, copiii orfani etc.), care le concepe nu e loc decât pentru o definiție
Vlahuță Dicționarul general al literaturii române 830
generală și cam sumară, care văduvește persona- atitudini ale poetului în lupta cu societatea, același sar-
jul de individualitate. Cu toate acestea, figuri noi casm față de întruchipările ei, același idealism moral pro-
pentru literatura noastră, destinate unei lungi ca- păvăduitor, mărturia acelorași decepții din care îl trezesc
riere, precum învinsul (Radu Munteanu, Coriolan), hotărâri noi de viață și luptă, aceleași iubiri în care poetul
apare ca victima sentimentalismului său, aceleași tablo-
inadaptatul (Dan), parvenitul și paraziții sociali,
uri ale vieții de la țară. Dacă există un astfel de parale-
boierul patriarhal, se consacră mai întâi prin opera lism între versurile și proza lui Vlahuță, lucrul se explică
lui. Astfel, Dan, personajul care dă titlul romanului prin faptul că aceasta din urmă era ea însăși străbătută
de mare răsunet la vremea publicării (1894), ar fi, de un curent liric de netăgăduit. Metodele mai noi ale re-
după formularea lui Dobrogeanu‑Gherea, însuși- alismului nu se stabiliseră încă, și, ca urmare, deși proza
tă de V., „proletarul intelectual”, visătorul generos, narativă a lui Vlahuță este susținută de observația socie-
însă abulic și egocentric, în cele din urmă înfrânt, tății, povestitorul nu se oprește a introduce în expunerea
dezamăgit în viața conjugală, dar mai ales incapa- sa mărturia sentimentelor și aprecierilor sale.
TUDOR VIANU
bil să biruie împrejurările sociale potrivnice. Sfârși-
tul lui Dan, care înnebunește, asemănător cu al lui SCRIERI: Nuvele, București, 1886; Poezii, București,
Eminescu, reflectă în intenția prozatorului destinul 1887; ed. 2, București, 1892; Curentul Eminescu și o po-
tragic al artistului. Dan rămâne și unul din primele ezie nouă, București, 1892; Din goana vieții, București,
1892; ed. 3, București, 1893; Nuvele, Iași, [1893]; Dan,
romane psihologice la noi. Autor cu o bună intuiție
București, 1894; ed. I–II, București, [1896]; ed. Timișoara,
a cuvântului, V. este și un exponent al realismului 1994; Poezii vechi și nouă, București, 1894; Icoane șterse,
pitoresc și liric. România pitorească (1901; Premiul București, [1895]; Un an de luptă, București, 1895; Iubi-
Academiei Române) e un jurnal de călătorie de un re, București, 1896; ed. îngr. Virgiliu Ene, București, 1960;
lirism abundent, înecat într-o pletoră de metafore ed. îngr. Valeriu Râpeanu, București, 1993; În vâltoare,
și alegorii convenționale, care risipesc liniile peisa- Târgu Jiu, 1896; ed. 2, București, 1901; Clipe de liniște,
jului descris, dându-i uneori contururi ireale. Con- București, 1899; Poezii, București, 1899; România pito-
templând pământul țării „sfințit de jertfe mari”, cu rească, București, 1901; ed. (La Roumanie pittoresque),
inima plină de mândrie pentru un trecut glorios, tr. Mărgărita Miller‑Verghy, București, 1903; Din dureri-
le lumii, București, 1908; Din trecutul nostru, București,
peregrinul invocă fapte strălucite din istoria nea-
1908; ed. îngr. Valeriu Râpeanu, București, 1974; File
mului, legende și obiceiuri, aducând un elogiu ță- rupte, București, 1909; Poezii, București, 1909; Pictorul
ranului român. În monografia lirică Pictorul N.I. N.I. Grigorescu, București, 1910; La gura sobei, București,
Grigorescu (1910) el face o reconstituire exaltată a 1911; Dreptate, București, 1914; Poezii, București, 1915;
universului picturii lui Grigorescu. De altfel, în cri- Iubire, București, 1919; Poezii, București, 1922; Amurg
tica de artă propriu-zisă, practicată la „Universul”, și zori, București, 1924; Scrisori către D. G. Kiriac, publ.
V. nu probează un gust deosebit. A prefațat nume- Const. Brăiloiu, București, 1935; Opere alese, I–III, pref.
roase volume aparținând lui Vasile Alecsandri, M. Mariana Șora, București, 1952; Scrieri alese, I–III, îngr.
Eminescu, prietenilor săi I.L. Caragiale și Barbu și introd. Valeriu Râpeanu, București, 1963–1964; Iubi-
re, pref. George Sanda, București, 1965; Versuri și proză,
Delavrancea, lui Traian Demetrescu, Th. D. Spe-
pref. Tudor Vianu, București, 1986.
ranția, Alceu Urechia. Plănuia o monografie despre
Repere bibliografice: Dobrogeanu-Gherea, Opere, VI,
Caragiale, întemeiată pe corespondența acestuia.
136–171; Iorga, Pagini, I, 305–313; Ibrăileanu, Ope-
Avea de gând să scrie partea a doua a romanului re, I, 179–200, II, 1–142, IV, 172–174, X, 170–171; Chen-
Dan și începuse o dramă în versuri, Vlad Țepeș, din di, Scrieri, III, 174–178, V, 197–198; Iorga, Oameni, I,
care un fragment s-a publicat în „Flacăra” (1914). 429–434, II, 452–454, 459–461, 465–467, IV, 210–211;
Mai mult artist decât poet, prin echilibrul personalității Davidescu, Aspecte, 526–527, 634–636; Lovinescu, Scri-
sale Vlahuță a ținut totuși într-o epocă de secetă interi- eri, I, 290–300, VIII, 277–289; Vianu, Opere, II, 197–199,
matul poeziei române, și la urmă s-a impus chiar ca un 599–620, 684–692, V, 160–167; Constantinescu, Scrieri,
fel de coreg; istoria literară îl va trece însă în rândul nece- V, 215–217; Ion Gorun, A. Vlahuță. Omul și opera, Bucu-
sităților poetice ale epocei posteminesciene. rești, [1930]; Densusianu, Opere, III, 617–621; Iorga, Ist.
E. LOVINESCU lit. cont. (1934), I, 347–353; Perpessicius, Opere, IV, 83–89;
I. Gr. Oprișan, A. Vlahuță. Omul, București, 1937; Mun-
Mai toate temele prozei lui Vlahuță se regăsesc și în poezia teano, Panorama, 123–126; Călinescu, Ist. lit. (1941),
lui. Scriitorul a depus aceeași mărturie asupra timpului 490–495, Ist. lit. (1982), 555–561; Gala Galaction, Vlahu-
în proză și în versuri. Găsim în acestea din urmă aceleași ță, București, 1944; Silvian Iosifescu, Alexandru Vlahuță,
831 Dicționarul general al literaturii române Vlasie
București, 1949; Cezar Petrescu, Alexandru Vlahuță și în mișcare referințe și intenții din zona cerebrală și
epoca sa, București, 1954; Al. Bojin, Alexandru Vlahuță, metapoetică. Autorul urmărește captarea în poem
București, 1959; Valeriu Râpeanu, Alexandru Vlahuță a unei pulsații nonumane, nesentimentale, „pure”:
și epoca sa, București, 1965; Cioculescu, Varietăți, 261–
„Vedeți, iubiți contemporani,/ n-am folosit deloc
268; Gáldi, Introducere, 280–286; Cioculescu, Itinerar, II,
243–247, 270–276; Ist. lit., III, 741–758; Virgiliu Ene, Ale-
în/ ritmul meu cuvântul trup/ căci diabolica ima-
xandru Vlahuță, București, 1976; Dicț. lit. 1900, 910–913; ginerie/ ar deveni extrem de/ plângăreață”. Cuvinte
Mihai Ungheanu, Fiii risipitori, București, 1988, 143– precum „neuroni”, „creier”, „wolfram” au numeroa-
162; Dicț. analitic, I, 262–264; Dicț. esențial, 891–895; se ocurențe, corespunzând imaginii centrale: cre-
Rusu, Membrii Academei, 881; Liviu Papuc, Societari ierul sub supraveghere, asemenea unui țesut expus
junimiști în documente, ed. 2, Iași, 2008, 339–355. F.F. luminii de laborator. Un poem se intitulează Vis de
creieritate și imaginează „Un Pământ din creiere/
VLASIE, Călin (21.V.1953, Buzău), poet, editor. Este
unde să zboare/ creiere de păsări/ printre creiere
fiul Profirei Vlasie (n. Mihai), laborantă, și al lui
de/ plante și creiere/ de stânci, armonizând/ cu
Hristache Vlasie, funcționar. Urmează liceul la Pi-
alunecarea/ creierelor de mașini”. Apropierea de
tești (1968–1972) și Facultatea de Filosofie–Istorie,
poetica lui Ion Barbu a fost făcută în numele inte-
secția pedagogie–limbă franceză, a Universității din
lectualismului și al dificultății aparente a versurilor
București, absolvită în 1978. Este profesor defecto-
(Ion Bogdan Lefter aprecia că V. „concurează la ti-
log la Școala Ajutătoare din Tâncăbești, județul Il-
tlul de cel mai dificil poet al generației”). Afilierea
fov (1978–1980) și la Centrul Logopedic din Pitești
(1980–1982), apoi psiholog-logoped în Laboratorul se verifică inclusiv la nivel lexical, în sensul în care
de Sănătate Mintală din același oraș (1982–1990). unele combinații par simple pastișe barbiene: în
A scos revistele „Calende” (1991) și „Paralela 45” poemul Vânzătorul de lecitină apar sintagme pre-
(1994) și a înființat editurile Calende (1991), Di- cum „lună improprie”, „falie hidrocefală”, „latent
dactica Nova (1992), Vlasie (1993) și Paralela 45 bisturiu”, „index hibrid”, „versul reversibil” ș.a. Deși
(1994). Ultima s-a impus ca principala instituție autorul a pus subtitlul volumului din 1984 în seama
editorială preocupată de arhivarea și promovarea cenzurii (ce ar fi dorit să bruieze, printr-o etichetă
optzecismului literar. A fost președinte al Filialei evazionistă, trimiterile către realitatea comunistă),
Pitești a Uniunii Scriitorilor (2002–2005), precum plachetele publicate după căderea comunismului
și vicepreședinte al Uniunii Editorilor (din 2010). continuă să se revendice din imaginarul SF, inclu-
A debutat în 1971 la „Argeș”. Un semidebut edito- siv la nivelul titlurilor. În paginile din Întoarcerea în
rial e ciclul de versuri Neuronia, publicat în 1981 în viitor (1990) se fac trimiteri la „personaje” precum
suplimentul „Biblioteca Argeș”, cu o prezentare de Ungmar sau Máhna-Máhina („Poți să cobori din
Nicolae Manolescu, reluat în volumul colectiv Ca- nava ta/ lângă brazii raționali/ ai lui Kanely Silva
ietul debutanților. 1980–1981, urmat de prima carte și/ să-l prinzi pe Máhna?/ E acolo în strania urbe
personală, Laborator spațial (titlul inițial, modificat Psittey/ un mahinariu și mult/ praf care preface/
de cenzură, fusese Laboratorul), apărută în 1984. în oglinzi negre/ lucruri și arătări”) sau curg versuri
Mai colaborează la „Opinia studențească”, „Dialog”, într-o limbă inventată: „Iar eu cânt acest cântec:
„Universitatea comunistă”, „Convingeri comunis- «Comrun viduzuny/ stumler runga xuny/ tul viez
te”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Contrapunct”, „Fa- hombe pon/ voh avel evon!»” (Povestea unui vis).
milia”, „Vatra”, „Ateneu” ș.a. În 2008 a fost distins cu Un poem ceva mai didactic, care dă titlul volumu-
Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. lui Un timp de vis (1993), detaliază relația dintre vis
Optzecist de plan secund, mai vizibil după și realitate în funcție de coordonatele irațional/ ra-
1989, când devine și editor, V. își construiește pro- țional, inert/ alert, ireal/ real, inconștient/ conști-
iectul poetic pe o mișcare dublă: eliminarea psiho- ent, promovând primul termen prin vampirizarea
logiei ca anecdotă ori sentiment și înlocuirea ei cu celui de-al doilea: „Visul este o activitate onirică/
mișcările de finețe ale psihicului, perceput acut ca adică un fel de nebunie a unui corp/ inert;/ inerția
un filament prin sticla becului. Un vocabular inte- mărește nebunia/ Sunt în contact cu mine însumi/
lectualizant, tras din zone de limbaj mai mult sau care nu-s decât o nebunie inertă/ Și totuși în aceas-
mai puțin tehnic (volumul de debut purta subtitlul tă definiție a visului/ ceva este eronat/ căci:/ cum
„poeme SF”), este distribuit în enunțuri care pun se face că eu vă pot descrie/visul pe care tocmai îl
Vlasie Dicționarul general al literaturii române 832
visez?/ Deci:/ să refacem definiția din punctul de/ pregătire teologică, stânjenitoare ideologic pentru
vedere al existenței mele:/ visul este o inactivitate un gazetar în deceniul al optulea. Va fi consilier la
alertă/ a unui corp fără de simțăminte și idei/ per- Secretariatul de Stat pentru Culte (1975–2001). De-
sonale/ Mai precis:/ yoyul este subordonat simță- butează la „Luceafărul” în 1965, recomandat de Eu-
mintelor/ și ideilor visului/ Visul este un fenomen gen Barbu, cu schița S-a prăbușit aeroplanul. Mai e
real”. Eliminând neologismele, rămâne parabola prezent în „Săptămâna”, „Suplimentul literar-artis-
înțeleptului care visa că este un fluture care visa că tic al «Scânteii tineretului»”, „România liberă” ș.a.
este un înțelept. Poezia lui V. e mai mult un exem- Volumul de debut al lui V., Smochinul neroditor
plu de ofertă sumară și de verbiaj decât de efici- (1986), se apropie tematic de proza optzeciștilor,
ență. Intenții de poetician apar în Poezie și psihic preocupați cu precădere de scene cotidiene, bana-
(2003), o adunare de încercări teoretice fără mare le, lipsite de anvergură epică. Cu excepția povestirii
consistență. Antologia Literatura română postbeli- titulare, autobiografică, creionând cu umor și du-
că între impostură și adevăr (2000, în colaborare cu ioșie prima promoție de seminariști de după insta-
Nicolae Oprea) grupează răspunsurile unor scrii- urarea regimului comunist, celelalte texte prezintă
tori predominant optzeciști la o anchetă desfășu- întâmplări despre mici sau mari păcate omenești,
rată în revista „Calende”, între 1991 și 1993, pe tema dureri, neînțelegeri (Încurcătura, Pe câmp, Alergă-
reconsiderărilor canonice. torul), despre singurătate (Plouă), despre doi rivali
SCRIERI: Laborator spațial. Poeme SF, București, 1984; îndrăgostiți cândva de aceeași femeie (O întâlnire)
Întoarcerea în viitor, București, 1990; Un timp de vis, etc. Mai degrabă poetice decât epice, povestirile
Pitești, 1993; Acțiunea interioară, postfață Gheorghe ascund nuanța moralizatoare sub vălul renunțării
Crăciun, Pitești, 1999; Poezie și psihic, Pitești, 2003. An-
și al plictiselii. După nouă ani de la debut, V. sur-
tologii: Literatura română postbelică între impostură și
adevăr (în colaborare cu Nicolae Oprea), Pitești, 2000.
prinde cu un roman despre diavoli, Azazel (1995),
a cărui acțiune e imaginată că s-ar petrece în zilele
Repere bibliografice: Liviu Antonesei, Inventatorul de
nume, AFT, 1985, 5; Eugen Simion, O, nebunie a com-
noastre. Azazel („unul din cei mai bătrâni diavoli,
binărilor, RL, 1990, 14; Al. Cistelecan, [Călin Vlasie], are aproape șapte mii cinci sute de ani, lung, osos,
1990, 9, VTRA, 1993, 8; Țeposu, Istoria, 77; C. Rogoza- cu pantaloni din blană de țap”), care trăiește retras
nu, Un poet obosit, RL, 1999, 39; Bucur, Poeți optze- „ca un anahoret”, păzind țapii „de ispășire” într-o
ciști, 222–223; Borbély, Cercul, 207–211; Ulici, Prima vale ce-i poartă numele, e vizitat într-o zi de un tâ-
verba, IV, 218–219; Lefter, Flashback, 320–326; Bo- năr modern (Jo). Acesta îl anunță că aici s-a înfiin-
diu, Evadarea, 74–79; Manolescu, Istoria, 1312–1313; țat recent The Azazel Nuclear Test Field și, în conse-
Soviany, Apocaliptica, 110–111; Vakulovski, Por-
cință, trebuie să părăsească locul. Personajele care
tret, 351–363; Cistelecan, Diacritice, II, 190–193. M.I.
susțin intriga sunt niște draci nefericiți, bântuiți de
VLASIE, Mihai (24.XII.1938, Fârțănești, j. Galați), insomnii. Se relatează isprăvile lui Zereier ispitito-
prozator, publicist. Este fiul Alexandrinei Vlasie (n. rul, prietenul lui Azazel, și ale altor drăcușori încer-
Cristea) și al lui Atanasie Vlasie, învățători. Urmea- când să lupte cu Macarie, sfântul care îi descoperă
ză clasele primare și gimnaziale în satul natal și la și îi alungă, îi bate, îi umilește etc. Azazel va suporta
Târgu Bujor (1945–1952), Școala de Cântăreți Bise- consecințele exploziei nucleare anunțate în prime-
ricești din Buzău, pe care, transformată în Seminar le pagini și își va pierde mințile. În cele din urmă
Teologic, o termină în 1957, și Institutul Teologic hotărăște să se răzvrătească împotriva condiției
Universitar din București (1957–1961). Renunțând lui și se va transforma, probabil, într-un înger, așa
la cariera de preot pentru cea de cadru didactic cum îngerii răzvrătiți s-au transformat în demoni.
întrucât nu i s-au echivalat studiile teologice, face Demitizarea diabolicului se produce prin comicul
liceul la cursul fără frecvență, apoi Facultatea de situațiilor, dar mai ales prin calitățile sau defectele
Filosofie a Universității din București, luându-și umane atribuite dracilor. Stilul ironic, ludic, alert
licența în 1972. Între timp a fost profesor suplini- estompează ideea tragică, profetică a scriiturii.
tor în comuna Cuca, județul Galați (1961–1968), iar Reeditat de nenumărate ori, volumul Drumul spre
după absolvire intră în redacția cotidianului „Ro- mănăstiri. Ghidul așezămintelor monahale orto-
mânia liberă”, dar în 1974 este eliminat ca „inapt doxe din România (1992), oferă informații istorice,
pentru scris”, pretext ce ascunde „vina” de a avea o culturale, turistice despre cele peste cinci sute de
833 Dicționarul general al literaturii române Vlasiu
mănăstiri și schituri monahale ortodoxe din Ro- Mureș (1937), profesor de arte decorative la Acade-
mânia, înființate sau reînființate după 1989. Cărări mia de Arte Frumoase din Timișoara (1938–1939),
și gânduri (I–II, 2000–2003) este o culegere de arti- inspector al muzeelor (1942) și subinspector gene-
cole publicate de V. în suplimentul „aldine” al co- ral al artelor pentru Transilvania (1943–1946), re-
tidianului „România liberă”, la rubrica „Un gând”, dactor-șef la „Arta plastică” (1966–1968), afirmân-
din 1997 până în 2003. Textele sunt, cele mai multe, du‑se în primul rând ca un sculptor original, autor
educative fără a fi pedante, abordând teme de ac- a numeroase monumente publice ș.a. Ca scriitor,
tualitate și de cultură, cu referiri la autori ca Dante, debutează cu poezia Mașinism, în 1932, la revista
Cehov, Montaigne, Plotin, Nichita Stănescu, Omar clujeană „O lume nouă”, iar editorial în 1938 cu ro-
Khayyam, Li Tai-Pe ș.a. manul memorialistic Am plecat din sat, scris în
SCRIERI: Smochinul neroditor, București, 1986; ed. 2, 1937–1938 la Paris, în timpul unei specializări. În
pref. Ioan Buduca, Alexandria, 1998; Azazel, București, 1932 face cunoștință cu Geo Bogza, Sașa Pană și S.
1995; Drumul spre mănăstiri. Ghidul așezămintelor mo- Perahim, frecventează grupurile avangardiste, în
nahale ortodoxe din România, București, 1992; ed. 10,
1933 deschide o expoziție de desene împreună cu
București, 2005; Cărări și gânduri, vol. I, introd. episco-
pul Galaction, București – Alexandria, 2000, vol. II, Ale- Miron Radu Paraschivescu și I. Vitner în localul li-
xandria, 2003. brăriei Hasefer. Asociindu-se cu un grup de tineri
Repere bibliografice: Eugen Barbu, Un prozator, SPM, intelectuali clujeni (Eduard Mezincescu, Grigore
1986, 25; Alexandru Condeescu, Arta evadării, LCF, Popa, Nicu Caranica, Wolf von Aichelburg, Olga
1986, 32; Adrian Popescu, „Smochinul neroditor”, ST, Caba, Radu Pușcariu), editează, în 1933, revista
1987, 7; Dan Bănică Anastasian, „Azazel”, DEP, 1996, 93; avangardistă „Herald”, rămasă la un singur număr,
Ioan Buduca, Bună ziua, măi drace, CU, 1996, 227. L.Cr. unde semnează proza Deschidere la un banchet.
Mai scrie la „Ardealul”, „Revista literară”, „Dacia”
„Caleidoscop”, „Symposion”, „Gând românesc”,
„Hyperion”, „Patria”, „Tribuna Ardealului”, „Societa-
tea de mâine”, iar mai târziu la „Contemporanul”,
„Gazeta literară”, „Tribuna” ș.a., uneori semnând
Saul Pelaghia, Gh. Scridon și Lukian Vlasiu. În 1921
își oficializase numele Vlasiu.
După tatonări poetice neconcludente, tribu-
VLASIU, Ion (8.V.1908,
tare deopotrivă experimentelor avangardiste și
Lechința, j. Mureș –
manierismului tradiționalist, cum demonstrează
18.XII.1997, București),
prozator, poet. și volumul postum Vlăsiile și alte poeme (2004), V.
se afirmă cu romanul Am plecat din sat (Premiul
Este fiul Mariei (n. Ștef) și al lui Ioan Vlas, țărani. „Adamachi” al Academiei Române), primit cu en-
Orfan de ambii părinți la o vârstă fragedă (tatăl tuziasm de critica literară a vremii. Abia ulterior s-a
moare pe front), este crescut de bunicii dinspre constatat că textul constituia o parte a unei ample
mamă în satul Ogra, județul Mureș, unde urmează structuri epice intitulată Drum spre oameni (1947,
și primele șase clase (1915–1921). Ulterior, până în ulterior revăzută și amplificată), din care mai fac
1926, frecventează Școala de Arte și Meserii din parte Copilărie uitată (plasată la editarea integrală
Târgu Mureș, secția tâmplărie, la absolvire fiind a operei, în 1970, drept „cartea întâi”), Casa nebu-
angajat tâmplar la Atelierele CFR Cluj (până în nilor (cartea a III-a), Ritmuri (cartea a IV-a), Omul
1928). După efectuarea stagiului militar, în 1929 dă printre arbori (cartea a V-a), O singură iubire (car-
diferența de studii pentru liceu la Sighișoara și se tea a VI-a) și Pământul (cartea a VII-a). În perspec-
înscrie la Academia de Arte Frumoase din Cluj, sec- tiva construcției integrale, în cadrul căreia romanul
ția artistică, unde este elevul sculptorului Romulus din 1938 reprezintă secvența cea mai realizată, este
Ladea, dar, în 1932, este eliminat din cauza neachi- necesară o revizuire a judecăților enunțate în legă-
tării taxelor de școlarizare. Funcționează ca profe- tură cu proza lui V. Desigur, elementul rural arhaic
sor suplinitor de desen la Școala de Ucenici din exercită o fascinație puternică asupra autorului,
Cluj (1936), tâmplar la Fabrica de Mobile din Târgu dar nu mai poate fi interpretat ca un cadru închis
Vlasiu Dicționarul general al literaturii române 834
al narațiunii, ci doar ca un factor de opoziție în ra- timp (I–IV, 1970–1987). Lupta artistului cu el însuși,
port cu civilizația citadină, modernă, ca o imagine conflictul omului cu societatea, bucuria împliniri-
de contrapondere mirifică, deși contorsionată de lor și mai ales continua îndoială privitoare la sensul
convulsii profunde. Proza lui V. poate fi raportată la existenței și la valoarea artei răzbat din aceste pa-
unele scrieri ale lui Ion Agârbiceanu sau ale lui Pa- gini. De asemenea, demnă de consemnat e și Obra-
vel Dan. Memorabile sunt certurile pentru pământ ze și măști (1995), o suită de portrete ale unor per-
(pentru avere în general) din sânul familiei, pre- sonalități pe care autorul le-a cunoscut, creionate
cum și tirania „Moșului” asupra copiilor. De altfel, în tonuri alb-negru intense. În etapa de maturitate
Moșul și Buna, creionați după chipul real al buni- a literaturii sale V. a fost preocupat de scrierea unei
cilor din Ogra ai scriitorului, cu delicatețea și sen- proze de mari dimensiuni despre absurdul existen-
sibilitatea ivite din dragostea pe care le-o păstra, ței într-un sistem social și politic totalitar. De altfel,
dar și cu privirea rece, a observatorului imparțial, jurnalul Casa de sub stejari (1999), cuprinzând în-
sunt, poate, personajele cele mai reușite ale cărții. semnări din anii 1976–1977, dă seama în mod re-
Dacă în romanul Am plecat din sat autorul părea petat de mizele existențiale majore (și abia în plan
că se folosește de copil (alter egoul său) ca de un secund literare) ale proiectului romanesc Turn, ini-
pretext spre a da contur imaginii satului copilăriei, țiat în 1974: „S-ar putea intitula și «Vomitorium»,
în Drum spre oameni accentul se mută pe trăirile și în ghilimele. Toată scârba adunată o viață întreagă
devenirea personajului principal. Dintr-o proză de o voi scuipa aici”. Rămas în manuscris și publicat
atmosferă, menită a surprinde o colectivitate, car- postum, în două volume, sub titlul Nebunul din
tea se transformă în romanul formării intelectuale turn (2011), romanul îl are ca protagonist pe Simion
și artistice a unui personaj, într-un bildungsroman. Vlahu, alter ego transparent al autorului, sculptor
Curgerea vieții lui Ionel, cu privațiuni, cu experien- și pictor retras în satul natal pentru a se putea izola
țe sociale și erotice, cu acumulări spirituale și trăiri de „revoluția” propovăduită imediat după cel de-al
interioare, cu câștiguri în cunoașterea oamenilor și Doilea Război Mondial. Totuși, propaganda „omu-
a realității, ordonează un imens material faptic, do- lui nou” este atât de intensă, încât artistul simte
minat autoritar și prezentat atractiv. Narațiunea e impulsul de a reacționa prin scrierea unei proze
scrisă cu nerv, adesea chiar cu suspans, și e înțesată „pe linie”. Ca în transă, Vlahu proiectează o ficțiune
de simboluri ce îi adâncesc sensurile, ca, de pildă, speculativă în maniera lui Karel Čapek, imaginând
susurul și oglindirile Mureșului, sclipirile dragos- un viitor tehnologic și industrial atât de luminos,
tei, azurul cerului ș.a. Limbajul e viu, colorat cu încât degenerează în distopie. Transcrierea șarjelor
metafore și cuvinte fruste, uneori chiar cu regiona- și a travestiurilor burlești formulate nopți la rând
lisme. În configurarea personajelor se simt dalta și alternează în Nebunul din turn cu anchetele gro-
penelul artistului plastic, care alege cu talent deta- tești la care artistul-romancier este supus după ce
liile sugestive, precum și elementele esențiale. S‑a oficialitățile locale îl denunță ca reacționar. În arest
vorbit, nu întâmplător, de modalități expresioniste el devine și reflectorul dramelor satului românesc
în desenul figurilor și în perspectivarea planurilor din timpul colectivizării, prilej pentru enunțarea
narative. Dar cea mai caracteristică trăsătură a pro- unor teze neosămănoriste despre țărănime, care
zei lui V. o constituie lirismul de o mare varietate, e văzut ca „pământul, pădurile, apele, sângele și
mergând de la patosul frenetic al participării la via- piatra istoriei”. Al doilea volum intensifică dimen-
ța personajelor până la poezia descrierilor de natu- siunea satirică, confirmând o dată în plus funcția
ră și la duioșia înfățișării figurilor apropiate. O pro- politică pe care V. o atribuie literaturii în ultimele
ză poematică, având delicate alunecări în fantastic, decenii ale regimului comunist.
frecvente și în trilogia Drum spre oameni, se află în SCRIERI: Am plecat din sat, Sighișoara, 1938; ed. Bu-
Poveste cu năluci (1941), istorie a unei iubiri tulbu- curești, 1957; ed. pref. Dan Grigorescu, București, 1988;
Amintiri, cu desene de Valentin Bardu, București, 1941;
rătoare, cu consecințe formative asupra autorului.
Poveste cu năluci, București, 1941; Drum spre oameni, Si-
În mod complementar, proza artistică, în cea mai biu, 1947; ed. București, 1961; ed. I–III, București, 1970;
mare parte cu substrat autobiografic, constituind Puiul de veveriță, cu ilustrații de Constantin Popovici,
o bogată mină de date pentru istoricul literar, are București, 1964; O singură iubire, București, 1965; În
alături vastul jurnal publicat sub titlul În spațiu și spațiu și timp, I–IV, Cluj, 1970–1987; Lumea poveștilor,
835 Dicționarul general al literaturii române Vlașin
cu ilustrații de Clelia Ottone și Sorin Obreja, București, București. Debutează în 1999, la „România litera-
1972; Ghicitori, ghicitori, cu desene de Burschi, Bucu- ră”, cu un grupaj de versuri prezentat de Nicolae
rești, 1973; Cartea de toate zilele unui an, Cluj-Napoca, Manolescu. În același an publică prima plachetă,
1984; Copil fermecat, cu ilustrații de Octav Grigorescu,
Tratat la psihiatrie (Premiul Asociației Scriitorilor
București, 1984; Succes moral, București, 1985; Monolog
asimetric, București, 1988; Obraze și măști, București, din București). Anterior frecventase cenaclul Lite-
1995; Casa de sub stejari, București, 1999; Vlăsiile și alte re, condus de Mircea Cărtărescu. Din 2001 este re-
poeme, pref. Ion Brad, Târgu Mureș, 2004; Nebunul din zident în Spania, unde va desfășura o activitate li-
turn, I–II, pref. Constantin Cubleșan, Cluj‑Napoca, 2011. terară și politică intensă în cadrul diasporei româ-
Repere bibliografice: Sextil Pușcariu, Raport, AAR, par- nești. Cnduce câteva asociații de dialog his-
tea administrativă și dezbaterile, t. LIX, 1938–1939; Horia pano-român, e fondator al Bibliotecii „Lucian Bla-
Stanca, „Am plecat din sat”, „Symposion”, 1939, 1; Chi- ga” din Madrid etc. Creator al platformei electroni-
nezu, Pagini, 166–170; Perpessicius, Opere, VIII, 187–191, ce „Rețeaua literară” și al altor platforme poetice
IX, 151–155; Miron Radu Paraschivescu, [Ion Vlasiu], TIL, online, a mai publicat versuri, articole și eseuri în
1939, 695, 1941, 1398; Octav Șuluțiu, „Am plecat din sat”,
RML, 1939, 6; Radu Enescu, „Am plecat din sat”, ST, 1957,
revistele „România literară”, „Luceafărul”, „Viața ro-
10; T.V. [Tudor Vianu] „J’ai quitté mon village”, REVR, mânească”, „Adevărul literar și artistic”, „Contem-
1957, 4; Micu–Manolescu, Literatura, 235–237; Râpeanu, poranul – Ideea europeană”, „Vatra”, „Litere nouă”,
Noi, 225–228; Căprariu, Jurnal, 105–109; Zaciu, Masca, „Vineri” ș.a., precum și în mai multe reviste din
9–11; Perpessicius, Lecturi, 35–50; Ardeleanu, „A urî”, 42– străinătate. Poemele sale i-au fost traduse în mai
46; Vlad, Convergențe, 329–342; Dan Culcer, „În spațiu și multe limbi, fiind totodată laureat al unor premii
timp”, VTRA, 1973, 8; Baltazar, Evocări, 287–301; Zaciu, acordate peste hotare, îndeosebi în Spania. În 2012
Lancea, 33–38; Edgar Papu, O sinteză romanescă, LCF,
i s-a decernat în țară Ordinul Meritul Cultural în
1984, 8; Călin Demetrescu, Ion Vlasiu, București, 1984;
Dan Grigorescu, Autoportretul lui Ion Vlasiu, RL, 1985, grad de Cavaler.
10; Anton Cosma, Ion Vlasiu, VTRA, 1985, 3; Cornel Un- În 2003 V. se alătură „ism-elor” lansate de ge-
gureanu, Jurnalul lui Ion Vlasiu, O, 1985, 9; Adrian Ma- nerația poetică a anilor 2000 printr-un manifest al
rino, Jurnal intim, TR, 1985, 33; Roxana Sorescu, „Succes „deprimismului” publicat în „Vatra literară”; ter-
moral”, RL, 1985, 46; Băileșteanu, Aorist, 173–176; Tihan, menul, nu tocmai original (fusese deja vehiculat în
Apropierea, 80–83; Vlad, Lect. prozei, 317–321; Constan- Franța), dar ilustrativ pentru o poetică personală și
tin Cubleșan, [Ion Vlasiu], ST, 1993, 5, „Acasă”, 2011, 3–4;
pentru o stare de spirit, se impune în vocabularul
Olga Caba, Cheia personajelor romanului autobiogra-
fic „Drumul spre oameni”, JL, 1995, 21–24; Iulian Bol-
ism-elor generaționiste ale momentului; autorul
dea, Reflecție și confesiune, LCF, 1996, 41; Mircea Muthu, îl aproximează, într-un limbaj prezumțios, drept
Călcâiul lui Delacroix, București, 1996, 78–81; Cosma, „dispersia spațiilor albe difuzate pe toată suprafața
Romanul, II, 238–241; Dicț. analitic, I, 37–38; Dicț. scri- (poemu)lui, cuprinzând elementele minimalului
it. rom., IV, 786–789; Silviu Angelescu, Ion Vlasiu, Bu- compatibile cu orice experiență umană, condiți-
curești, 2010; Scurtu, Contribuții, I, 111–123. I.O, Cs. B. onată prin existența unor contexte valorizate de
componenta experiențială”. Poetica notației mini-
male, amintind de ultimul Bacovia (dar fără elip-
tismul său caustic), „spațiile albe dintre cuvinte”,
deprimarea soft, boem-erotică, dar și regia dispu-
nerii poemelor în pagină și în succesiune definesc
volumul de debut Tratat la psihiatrie. Titlul nu are
acoperire în tristețea lejeră a poemelor – rarefia-
VLAȘIN, Gelu te, minimaliste, monocorde, definite de o regie a
(30.VIII.1966, Telciu, non-spusului. Sumarul descrie, pornind de la pre-
Bistrița-Năsăud), poet. textul biografic al unei iubiri pierdute, un loc geo-
metric al deprimării urbane prin poeme cu titluri
de afecțiuni neuropsihice, cărora li se adaugă un
Este fiul Floarei Vlașin (n. Rus) și al lui Dumitru Vla- ciclu de treisprezece „depresii” numerotate în or-
șin, comercianți. Urmează Liceul „George Coșbuc” dine inversă (cele pare mai întâi, apoi cele impare).
din Năsăud, apoi Facultatea de Drept din Atmosfera este însă delicată, inofensivă. Textele,
Vlădăreanu Dicționarul general al literaturii române 836
cu aspect pointilist, captează decoruri cu e-mail, SCRIERI: Tratat la psihiatrie, pref. Nicolae Manolescu,
web, site, jacuzzi, pepperoni, cielo grena, studente postfață Paul Cernat, București, 1999; Poemul Turn, Bu-
la psihologie, disco tineretului sau radio contact, curești, 2001; Atac de panică, București, 2002; Ultima su-
flare, București, 2005; Omul decor, Timișoara, 2009; Don
accente sarcastic-dezabuzate și referințe muzicale
Quijote Rătăcitorul, Cluj-Napoca, 2009; Ayla, București,
(jazzistice) în „decorul absent” al unei „crame din 2011.
zona Manuc”. În mai substanțialul și autoreflexivul Repere bibliografice: Soviany, Textualism, I, 189–191; Pe-
Poemul Turn (2001), „rarefierea” versurilor lasă lo- traș, Cărțile, 107–108; Bogdan O. Popescu, „Tratat la psi-
cul „coagulării” în prozopoeme suprarealiste (deși hiatrie”, TMS, 2004, 7; Diana Florea, „Ultima suflare”, OC,
sensibilitatea e uneori prerafaelită) și obsesiei mor- 2005, 265; Cristea-Enache, București, 546–549; Claudiu Ko-
ții ca purificare lirică: „Într-o zi mi-am construit un martin, Poetul-turn, TMS, 2009, 6; Ioan Moldovan, „Omul
turn de cristal. Din vârful lui au început să-și ia decor”, F, 2010, 5; Alexandru Matei, Republica literară Tel-
zborul cuvintele... unul câte unul, încetul cu înce- cia, OC, 2010, 540; Soviany, Cinci decenii, II, 122–124. P.C.
tul, până când aerul a devenit o respirație întreagă, VLĂDĂREANU, Elena (2.II.1981, Medgidia), poe-
până când trecătorii grăbiți s-au oprit în fața tur- tă. Este fiica Danielei Vlădăreanu (n. Sandu), labo-
nului ca să admire ploaia cuvintelor. Apoi s-a năs- rantă, și a lui Virgil Vlădăreanu, șofer. Urmează în
cut un curcubeu cu aripile întinse peste oameni și orașul natal școala generală și Liceul „Nicolae Băl-
turnuri. Culorile lui s-au transformat în fluturi și au cescu”, absolvit în 2000, iar în Capitală, la Universi-
început să cânte. [...] Într-un târziu a venit moar- tate, Facultatea de Litere, secția română–franceză,
tea. Era așa cum mi-o imaginasem. Avea o rochie încheiată cu o teză despre literatura suprarealistă.
de mireasă și ținea în mână un trandafir alb. S-a Debutând în 2000 la revista constănțeană „Metafo-
urcat în turnul meu de cristal, mi-a zâmbit ciudat ra”, va frecventa diferite cenacluri bucureștene: ce-
și de neînțeles apoi și-a întins aripile și s-a înălțat naclul de la Litere, cel al Uniunii Scriitorilor, coor-
la cer. [...] poate că moartea nu-i decât un zbor donat de Nora Iuga, apoi, din 2002, cenaclul „Euri-
dintr-un turn de cristal în care s-au născut cuvin- dice”, condus de Marin Mincu, devenind una din
tele”. Unele titluri de poeme au rezonanțe exotice „vedetele” acestui for de revelare a tinerelor talente
(bandung, degung ș.a.m.d.), iar ansamblul conver- poetice. Din 2001 lucrează ca redactor la „Cotidia-
ge grafic către arhitectura unui turn. Jalonat de un nul”, apoi la „Averea”, „Evenimentul zilei”, „Româ-
„prolog” și de un „epilog” între care se înșiră zeci nia liberă”, mai târziu fiind angajată la Societatea
de poeme filiforme, cu titluri cu nume de ore (de la Română de Radiodifuziune, în cadrul postului de
„6,17” la „0,00”), volumul Atac de panică (2002) re- radio România Cultural. A colaborat cu versuri,
vine la registrul notației minimaliste, fără rarefierea proză sau cu articole de atitudine, cronici de carte,
programatică din Tratat...; relatarea comprimată a interviuri, reportaje la publicația „Fracturi”, anima-
tă de poetul Marius Ianuș, fiind considerată printre
unei relații erotice angoasate nu mai are pregnan-
reprezentanții grupului „fracturist”, la „Convorbiri
ța primelor plachete, în pofida tensiunii sporite și
literare”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Para-
a eforturilor de a ridica, pe alocuri, expresia la un
digma” ș.a. După prezența în antologia Poezia ta-
nivel aforistic („când/ totu-i pe/ roate/ (și totu-i pe
berei (2000) și apariția plachetei Din confesiunile
bune)”). De fapt, V. își organizează fiecare volum
distinsei doamne M. în colecția underground „Car-
după un „concept”. În Ultima suflare (2005) poe- men” (2001), debutul editorial propriu-zis are loc
mele (scurte) „ilustrează” câte o parte a corpului, în 2002 cu volumul Pagini.
un exercițiu de deconstrucție printr-o instalație Poezia publicată de V. i-a șocat ori scandalizat
body art comentată. „Jurnalul iberic” Don Quijote pe primii cititori prin duritatea, sordidul sau dra-
Rătăcitorul (2009) e consemnarea autopromoțio- matismul referinței și prin libertatea – la nivel le-
nală a propriilor experiențe literare din Spania. La xical – a expresiei, frecvent provocatoare, de o im-
antipod față de însingurarea depresivă din Tratat..., pudoare afișată. Asemenea reacții critice decurg
cartea Ayla (2011) este o celebrare „monografică” însă dintr-o abordare improprie, excesiv conținu-
a iubirii pentru o „Ayla” sublimată liric, poemele tistă și vădit extraliterară. Discursul poetei, după
componente fiind variațiuni pe tema epitalamică, cum a observat Octavian Soviany, e „mânios din
în versuri fracturate, subțiate până la diluare. prea mare sete de puritate”. Sordidul existenței
837 Dicționarul general al literaturii române Vlădescu
cotidiene e mobilizat fără menajamente pentru a V. vădește o deschidere socială aproape militantă și
produce, prin ricoșeu, evocarea unui vis de frumu- scrutează nemilos, sub semnul decepționismului,
sețe. Impresionează într-adevăr acuitatea drama- starea națiunii în momentul scrierii textelor și rela-
tismului, comunicată poetic printr-o expresie con- ția cu fantasma Uniunii Europene. În Spațiu privat.
trolat frustă, fără patos melodramatic, uneori cu A handbook (2009) stereotipuri publicistice sau pu-
cruzime autoanihilantă, fără „portițe de scăpare” blicitare, ingredientele prozaice ale vieții cotidiene
convențional-liniștitoare. Mijloacele minimaliste meschine sufocate de dominația comercialului și a
se potrivesc admirabil fondului, configurând un mediaticului, sunt manipulate cu iscusință de au-
discurs poetic sărac, posac, eliptic, uneori ostenta- toare, care le folosește – cu zero comentariu afec-
tiv scandalos, alteori stagnant, cvasievanescent, de tiv și filosofard, cu zero retorică „măiestrită” – ca
fapt solicitant și foarte energic, de o caracteristică ready-made-uri pentru prezentarea vieții omului
„forță slabă”. În fond, cititorul receptiv e confrun- contemporan, supus în forme alienante bombar-
tat, atât pe planul trăirii și ideației poetice, cât și pe damentului mediatic și publicitar.
cel al expresiei, cu un rafinament și o forță pe cât SCRIERI: Din confesiunile distinsei doamne M., 2001;
de disimulate, pe atât de remarcabile. Deloc brută Pagini, Iași, 2002; ed. București, 2003; Fisuri, Constanța,
și deloc naiv-neutră, poezia autoarei e elaborată în 2003; Europa. Zece cântece funerare, București, 2005; Spa-
țiu privat. A handbook, cu ilustrații de Dan Perjovschi,
subtext, prin selecție și omisiune, prin dozarea in-
București, 2009.
tensității expresive. Se poate vorbi de afinitatea de
Repere bibliografice: Adrian Alui Gheorghe, Poezia din
viziune cu Angela Marinescu (cap de serie al gru-
tabără, CL, 2001, 1; Nicoleta Cliveț, [Elena Vlădăreanu],
pului de „poete-căpcăune”, după o formularea lui „Piața literară”, 2002, 6, 13, CLT, 2004, 7; Gellu Dorian,
Marin Mincu). Bogdan-Alexandru Stănescu a făcut „Pagini”, CL, 2002, 7; Octavian Soviany, Viața în pagini,
trimitere și la „urletul expresionist al Sylviei Plath”. LCF, 2002, 36; Nicolae Bârna, [Elena Vlădăreanu], VR,
În opusculul Din confesiunile distinsei doamne M., 2003, 3–4, CLT, 2010, 15; Marin Mincu, O autolivrare
ca și în următoarele două, Pagini și Fisuri (2003), viscerală, „Ziua literară”, 2003, 63; Marius Ianuș, Cine a
predomină erosul, obsesia morții, dar mai ales reinventat „fracturismul” și ce este el, ALA, 2003, 670; Bog-
volta unei conștiințe vulnerate de agresiunile unui dan-Alexandru Stănescu, [Elena Vlădăreanu], LCF, 2003,
27, ALA, 2005, 794; Marius Chivu, Remix de generație, RL,
climat perceput ca funciarmente advers. Textul din
2005, 46; Mihai Iovănel, [Elena Vlădăreanu], CLT, 2005, 1,
Pagini, deși clasat de exegeză ca poezie, e o alcătui- 2009, 46; Cristea-Enache, București, 586–592; Paul Cer-
re neconvențională, mai degrabă un text de frontie- nat, (E)scatologii milenariste, OC, 2006, 335; Ștefania
ră, omolog autoficțiunilor în proză: un fel de jurnal, Mincu, Douămiismul poetic românesc. Despre starea po-
o corespondență prin internet. Și aici se abordează eziei II, Constanța, 2007, 101–103; Adriana Stan, Stereo-
decomplexat sordidul existenței zilnice, fervoarea poezia, VTRA, 2010, 1; Teodora Coman, „Spațiu privat”.
erotismului neinhibat, anecdoticul, frustrările și Poezia intre reclamă și reclamare, T, 2010, 1; Rita Chiri-
inflamările jubilatorii ale cotidianului, reveria și an, Fracturile realului, E, 2010, 1–2; Chioaru, Noi deve-
lopări, 155–158; Soviany, Cinci decenii, II, 151–154. N.Br.
sentimentalitatea (toate rostite în chip violent), iar
în ultimă analiză, deși bine ascunse sub carapacea VLĂDESCU, G.M. [George M.] (2.III.1885, Cotești,
de vitalism agresiv ori de platitudine căutată, ma- j. Vrancea – 29.III.1952, Dumitrești, j. Vrancea), pro-
rile chestionări existențiale, „partea poetului”. Prin zator, dramaturg, traducător. Este fiul Elenei (n.
volumele tipărite după Pagini și după Fisuri V. a Fleva) și al lui Mihai Vlădescu, funcționar. Studiile
dovedit că face parte din categoria autorilor care secundare le face la Focșani și la Bacău, oraș în care
pot să evite autopastișarea și se reinventează la fi- mulți ani și-a câștigat existența ca funcționar. De-
ecare nou volum. Remarcată la începuturi pentru butează în paginile ziarului „Sentinela” din Focșani
spontaneitatea discursului și visceralitatea viziu- în 1902 și editorial în 1915 cu volumul de schițe și
nii, poeta își revelează acum preocuparea pentru nuvele Lacrimi adevărate. În 1913 editează la Ba-
conceptualizare și abstractizare – cu același fun- cău revista „Căminul” (două numere), în care pu-
dament autobiografic. Volumele nu mai sunt „cu- blică el însuși câteva proze lacrimogene (Mi-ai fost
legeri” de poeme (cum era Fisuri, nu și Pagini), ci drag…, Norocul lui Moș Caloian, Păcat mare), sem-
se prezintă ca proiecte coerente, concepte atent nate Mihail Corbea, nume sub care este menționat
construite. În Europa. Zece cântece funerare (2005) în dubla calitate de redactor și administrator al
Vlădescu Dicționarul general al literaturii române 838
publicației. În 1924 Sandu Teleajen îi pune în sce- valoroasă scriere a sa. Aspirația către ideal, către
nă, la Iași, piesa Surioara de la Focșani, care e juca- depășirea prozaicului și a nesemnificativului con-
tă anul următor și la Teatrul Popular din București. stituie tema centrală a cărții. Un tânăr violonist,
Altă piesă, Măgarul verde, a rămas în paginile re- Paul Manolache, care nu e prezent nici o clipă di-
vistei „Licăriri” (1925). Între manuscrise se mai află rect în paginile cărții, ajuns o celebritate la Paris,
piesa Huhurezul. Va reveni ca inițiator de reviste în devine punct de reper pentru urbea din care s-a
1930, când scoate la București publicația cu profil desprins, cu micimile și josniciile ei, și mai ales
literar, social și artistic „Orientări”, dispărută după pentru Annibal Ionescu, profesorul lui de vioa-
numărul inaugural, dar care s-a bucurat de colabo- ră, care nu avusese tăria să se lepede de plumbul
rarea lui Simion Mehedinți, George Lesnea, Mihail vieții materiale și să-și urmeze chemarea. Visând
Cruceanu, Octavian Goga. A colaborat la „Dumini- încă la ceea ce ar fi putut realiza, pe deplin conști-
ca”, „Cetatea”, „Convorbiri critice”, „Căminul nos- ent de ratare, el sfârșește prin a se sinucide. Restul
tru”, „Cosinzeana”, „Ramuri”, „Chemarea”, „Curie- colectivității privește aproape la unison ridicarea
rul Bacăului”, „Florile dalbe”, „Lectura pentru toți”, artistului dintr-o perspectivă mercantilă, dorind
„Gândirea”, „Facla literară”, „Adevărul literar și ar- să obțină, pentru localitatea lor sau pentru fie-
tistic”, Convorbiri literare”, „Năzuința”, „Universul care în parte, toate avantajele posibile. E un bun
literar”, „Licăriri”, „Graiul nostru”, „Gândul nostru”, prilej pentru autor de a prezenta fațetele târgului
„Viața literară”, „Neamul românesc literar”, „Politi- de provincie, cu nuanțe mai mult caragialești de-
ca”, „Miorița”, „Pământul”, „Lumea literară și artisti- cât sadoveniene. Admirabil e surprinsă psihologia
că”, „Țara de Jos”, „Teatrul” (Iași), „România literară creșterii și descreșterii interesului public față de
(1939–1940), „Semnalul”, „Capitala”, „Rampa” ș.a. A Angelica Manolache, mama violonistului, în func-
mai semnat O.B., Odo Basca, George Vlad, G.M. Vl., ție de știrile care vin din străinătate. Atâta timp
g.m. vl., G.M. Vlădescu-Vlad. În 1932 i se decernea- cât presa franceză anunță succesele artistului, toți
ză Premiul Societății Scriitorilor Români pentru îl consideră un simbol al orașului, iar mamei i se
romanul Menuetul, iar în 1934 este încununat cu acordă întreaga considerație. Se pregătește chiar,
Premiul Femina pentru romanul Moartea fratelui în urma unei farse à la Caragiale, printr-o tele-
meu. V. a prezentat Comitetului de lectură al Tea- gramă mistificată, primirea oficială a tânărului.
trului Național bucureștean dramatizări ale acestor Când însă știrile despre succesul lui încetează să
două romane ale sale, care însă n-au fost accepta- mai apară și violonistul își tot amână venirea, târ-
te. A tradus prin intermediar francez din literatura gul își îndreaptă atenția spre alte subiecte, punct
rusă (M.P. Arțîbașev, Extrema limită, F.M. Dostoie- în care romanul s-ar fi putut încheia. Dar, printr-o
vski, Crocodilul), din Mark Twain (Prinț și cerșetor) mișcare imprevizibilă, autorul răstoarnă cursul
și mai multe piese, între care comediile Jazzbandul întâmplărilor și dă o tentă melodramatică întregii
de Henri Duvernois și Robert Dieudonné, Clovnul construcții epice. Paul Manolache nu se întorsese
de Sherk Roggers. în orașul natal pentru că, de fapt, murise în urmă
Drumul afirmării lui V. a fost deosebit de si- cu doi ani într-un accident, iar iluzia supraviețuirii
nuos. Schițele și nuvelele publicate în periodice sale o întreținea cu dăruire secretara sa, trimițân-
de-a lungul primelor decenii de activitate literară, du-i regulat mamei muzicianului scrisori și foto-
adunate parțial în Lacrimi adevărate și în Tăce- grafii vechi retușate. La data anunțată în locul vi-
re... (1922), iar mai târziu în Plecarea Magdalenei olonistului sosește credincioasa lui secretară, care
(1936), sunt neconcludente, ele căpătând o anume îi comunică Angelicăi Manolache adevărul. Ideea
relevanță doar în perspectiva prozei de maturitate. aceasta de solidaritate în durere trece și în celelal-
Deși vrea „să se adape din durerile vii”, V. nu poate te cărți, fiind o constantă a prozei lui V. Cel de-al
depăși zona faptului divers, a insolitului și acci- doilea roman, Moartea fratelui meu – definit chiar
dentalului, rămânând, sub aspectul formal și une- de autor ca „o povestire prea tristă pentru lumea
ori chiar tematic, tributar unor maeștri ca I.L. Ca- veselă de acum” –, este interesant prin explorarea
ragiale, Mihail Sadoveanu, I.Al. Brătescu-Voinești, universului infantil și prin spectaculozitatea nara-
I.A. Bassarabescu ș.a. Saltul avea să îl realizeze țiunii. Doi copii, Lucu (orfan de tată) și Nucu (fiul
odată cu apariția romanului Menuetul, cea mai unui ofițer), se înfrățesc și manifestă unul față de
839 Dicționarul general al literaturii române Vlădescu
Jos: Eugen Cealâc, G.M. Vlădescu, Victor Eftimiu.

În picioare: Octav Şuluţiu, I.G. Vasiliu, Radu Gyr, Silviu Cernea, Octav Sargeţiu
altul o prietenie pe care o păstrează cu sfințenie descendentă dintr-o familie nobilă, ducându-și cu
până la maturitate, când, în condițiile războiului, demnitate viața de mizerie și încercând – inexpli-
sunt aruncați de destin pe poziții ireconciliabile: cabil pentru toți cei din jur – să-și mențină în bună
Nucu e condamnat la moarte sub învinuirea de stare podgoria, ultima dovadă a trecutei ei stări so-
trădare pentru că luase apărarea unui tânăr ger- ciale. Scrisă cu câțiva ani înaintea declanșării celui
man care căuta trupul tatălui său căzut în luptă, de-al Doilea Război Mondial, cartea e traversată
iar Lucu e desemnat ca paznic al lui. Spre a-i ușura de ideea absurdității războiului și de necesitatea
ultimele clipe de viață, Lucu își minte prietenul: îi conviețuirii într-o înțelegere pe care să o cultive
spune că a fost grațiat și îi dă astfel o undă de spe-
toți. Această idee, conjugată cu cea a combaterii
ranță. Dar gândindu-se la șocul pe care Nucu îl va
răului de toate felurile, oriunde și oricând, în nu-
avea în fața plutonului de execuție din care va face
mele binelui ce trebuie săvârșit fără ezitare, se pre-
parte și el, se hotărăște să-i facă „binele” până la
capăt și îl împușcă în somn, înfrânându-și durerea lungește și mai evident în următoarele două roma-
nemărginită pe care i-o provoacă acest gest. Apare ne, Republica disperaților (1935; retipărit în ediție
aici reduplicată, ca un pandant, o scenă similară definitivă în 1946 cu titlul Republica disperaților.
cu aceea pe care tatăl lui Nucu o trăise în timpul Gabroveni & Co.), pe care Leon Baconsky îl apro-
Războiului pentru Independență. Ca și în Menu- pie de romanul lui Franz Werfel Cazul judecătoru-
etul, autorul aruncă peste realitate vălul misterului Sebastian prin „tezismul umanitarist”, și Gol,
lui, irizând-o cu numeroase taine, unele deslușite, rămas la primul volum, Început de viață (1937).
altele lăsate nedescifrate. De pildă, misterul dens Ineficacitatea justiției, care nu îi poate pedepsi pe
care o înconjoară pe mama lui Lucu, poate cel marii vinovați și în general nu țintește stârpirea
mai interesant dintre personaje, femeie frumoasă, cauzelor sociale ale răului (centrală în Republica
Vlăduț Dicționarul general al literaturii române 840
disperaților) sau ale imensului gol moral ce aca- Scriitori, I, 76–92; Nae Antonescu, G.M. Vlădescu, ST,
parează îndeosebi înalta societate în ascensiunea 1985, 4; Radu Sorescu, Un prozator al simetriei existen-
fără scrupule către bogăție și putere (tratat în În- țiale, CNT, 1989, 17; Dicț. scriit. rom., IV, 789–791; Valen-
ceput de viață), este o temă prezentă în diver- tin Tașcu, Studii literare, Cluj-Napoca, 2002, 7–13. I.O.
se dozaje în ambele scrieri. Pe bună dreptate s-a
VLĂDUȚ, Dumitru (3.III.1950, Ciorăști, j. Vâlcea
observat că ultimele cărți ale lui V. au o subliniată
– 30.I.2018, Timișoara), teoretician literar, com-
desfășurare tezistă și că autorul îngroașă exagerat
paratist. Este fiul Gheorghiței (n. Tănăsuică) și al
liniile, cultivând pasta întunecată, tezismul având lui Gheorghe Vlăduț, muncitor. Urmează școala
drept consecință schematizarea multor personaje generală la Șirineasa, liceul la Băbeni, județul Vâl-
și creionarea caricaturală a peisajului uman. Alte cea (1965–1969), și Facultatea de Filologie, secția
romane, publicate fragmentar (Crenguța, Dureri română–franceză, a Universității „Babeș–Bolyai”
fără nume, Romanul unui visător, Vipera) sau des- din Cluj (1969–1973). Și-a susținut licența cu lu-
pre care scriitorul a lăsat mărturii că le-ar avea în crarea Nebunie și înțelepciune în opera lui Ion
pregătire (Eldorado sau Omul care s-a însurat cu o Budai-Deleanu, elaborată sub îndrumarea Ioanei
găină, Errare, Adulter) nu au fost, din câte se știe, Em. Petrescu. După absolvire lucrează la Timișoara
încheiate. Cartea Rango, prietenul oamenilor, tipă- în calitate de cercetător la Baza de Cercetări Știin-
rită în 1942 sub numele lui V., îi aparține în realita- țifice a Academiei RSR, Sectorul poetică și stilistică
te lui Marius Mircu, pe care legile rasiale îl împie- (1973–1975), la Centrul de Științe Sociale al Univer-
dicau să publice. sității din Timișoara (1975–1990), ulterior la Insti-
SCRIERI: Lacrimi adevărate, București, 1915; Tăcere…, tutul de Cercetări Socio-Umane „Titu Maiorescu”
București, 1922; Menuetul, București, [1932]; ed. pref. al Academiei Române, iar din 1999 la Universita-
Constantin Cubleșan, București, 1972; Moartea fratelui
tea Tibiscus, unde este conferențiar la Facultatea
meu, București, 1934; ed. îngr. și pref. Teodor Vârgolici,
București, 1965; ed. Cluj, 1971; Republica disperaților,
de Drept și Administrație Publică (fiind, din 2008,
București, [1935]; ed. (Republica disperaților. Gabroveni decan). Este membru al Societății de Științe Filolo-
& Co.), București, 1946; Plecarea Magdalenei, București, gice din România și al Asociației Române de Isto-
[1936]; Gol, vol. I: Început de viață, București, 1937; Me- ria Presei. Și‑a susținut doctoratul în 1990 cu teza
nuetul. Moartea fratelui meu, București, 1988. Tradu- Simbolismul poetic românesc: atitudini, concepte,
ceri: Mark Twain, Prinț și cerșetor, București, 1937; M.P. procedee (conducător științific G.I. Tohăneanu). A
Arțîbașev, Extrema limită, București, 1939; F.M. Dostoie- debutat în revista „Orizont” în 1976 cu un articol
vski, Crocodilul, București, [f.a.]. despre Ov. S. Crohmălniceanu, apoi editorial în vo-
Repere bibliografice: G.B. [George Baiculescu], „Tăce- lumul colectiv Limbaj poetic și versificație în secolul
re…”, ALA, 1923, 155; Al. Robot, „Menuetul”, RP, 1932, 4 al XIX-lea (1977), prima carte personală fiind Teo-
487; Constantinescu, Scrieri, V, 212–214; Octav Șuluțiu, riile simboliste românești, apărută în 1987. Mai co-
[G. M. Vlădescu], „Axa”, 1933, 14, F, 1935, 1; Perpessicius,
laborează la „Analele Universității din Timișoara”,
Opere, VI, 96–98, VII, 90–92; Iorga, Ist. lit. cont. (1934),
„Arca”, „Studii de literatură română și comparată”,
II, 262, 269; Izabela Sadoveanu, Premiul Femina în Ro-
mânia, ALA, 1935, 746; Sebastian, Eseuri, 340–344; Pa- „Caietul «Cercului de studii»” (publicație a Centru-
padima, Creatorii, 323–326; Pericle Martinescu, „Repu- lui de Științe Sociale, al cărei secretar de redacție a
blica disperaților”, „Reporter”, 1935, 75–77; Radu Gyr, fost), „Aradul cultural”, „Paralela 45”, „Limbă și lite-
Calendarul meu, îngr. și pref. Ion Popișteanu, Constan- ratură”, „Cercetări de lingvistică”, „Banatul”, „Clio”,
ța, 1996, 60–

DGLR II Vol VIII PDF Foto

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DGLR II Vol VIII PDF Foto

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DGLR II Vol VIII PDF Foto

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Coperta: Mircia DUMITRESCU

Tehnoredactare computerizată şi pregătire pentru tipar: Mihăiță STROE

Iconografia dicționarului a folosit fotografii din fototecile Bibliotecii Academiei Române,

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) SA

A. C. Alexandra CIOCÂRLIE I. O. Ionel OPRIŞAN

A. B. Alexandru BURLACU I. Ş. Ion ŞEULEANU

BAR – Biblioteca Academiei Române

A. ENCICLOPEDII, DICŢIONARE, ISTORII LITERARE, Anghelescu, Creaţie = Adrian Anghelescu, Creaţie şi

TEATRUL, revistă apărută la Iași, săptămânal, între

Teatrul Național din București, clădirea veche

S. Damian, Sorin Titel și Zaharia Stancu

Nicolae Iorga Mihail Sadoveanu Ion Agârbiceanu

St. O. Iosif Ion Pillat V. Voiculescu

B. Fundoianu Adrian Maniu Zaharia Stancu

TROMPETA CARPAŢILOR, gazetă apărută la Bucu-

D. Trost, Virgil Teodorescu, Gellu Naum, Paul Păun, Gherasim Luca

TUDOR PAMFILE, periodic apărut la Dorohoi, lunar

SCRIERI: Mic tratat de glorie, București, 1973; Cântec de

Livius Ciocârlie, Dumitru Țepeneag și Gabriel Dimisianu

Mircea Dinescu, Ioan Groșan și Laurențiu Ulici

ULISE, publicație apărută la București, lunar, în

Edgar Papu, Mihai Ungheanu, George Ivașcu și Nicolae Ciobanu

În rândul întâi: George Macovescu, Mircea Zaciu și Eugen Simion

D.R. Popescu, Augustin Buzura, Eugen Uricaru și Ștefan Agopian

URMUZ, publicație apărută la Câmpina, lunar, în-

VELLESCU, Ștefan (26.XII.1838, Craiova – 2.X.1899,

noiembrie Este desemnat să conducă

La propunerea lui Ion Petrovici, este distins cu

octombrie–decembrie Călătorește în India

V. Voiculescu, Tudor Vianu și Ion Jalea

comparatist. Privind actualitatea ca pe o „mască” subintitulat Contribuții la critica timpului), unde

D.D. Patrașcanu, N. Lupu, Iancu Botez, Spiridon Popescu și G. Ibrăileanu

Grigore Vieru și Adrian Păunescu

Tristan Tzara, M.H. Maxy, Ion Vinea, Sotar?, Jacques G. Costin

I.L. Caragiale și Alexandru Vlahuță

Jos: Eugen Cealâc, G.M. Vlădescu, Victor Eftimiu.

S-ar putea să vă placă și