Litere 259

REVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ
A SOCIETĂŢII SCRIITORILOR TÂRGOVIŞTENI

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021
Editată cu sprijinul Consiliului Local Municipal
şi al Primăriei Municipiului Târgovişte
Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România
Carte de (re)citire
Vârsta, profesiunea didactică, formația intelectuală, sutele de cărți din rafturile
bibliotecii formate carte cu carte într-o viață de om au făcut din mine un agnostic.
Însă nimic nu rezumă mai sugestiv actuala stare a țării și a românilor decât
expresia creștină „Dumnezeu și-a întors fața de la noi”. Zile cumplite când în toată
țara se aud sirenele ambulanțelor, spitalele au ajuns fără niciun loc liber, pacienții
Covid-19 mor pe capete, medicii fără putere pierd zilnic sute de români de toate
vârstele. 15 octombrie 2021: cazuri înregistrate pe teritoriul țării 1 414 647 din
care 40 765 de persoane au decedat. Pentru prima dată România e în fruntea lumii:
locul al doilea la infectări în Europa și al șaselea la decese în lume. Sunt efectele
prostocrației, niciodată țara noastră nu a avut conducători mai incompetenți și mai
avizi de putere. Întâmplător, dar aproape simbolic, privirea îmi este atrasă în raftul
de cărți unice de romanul scriitorului american de literatură SF Ray Bradbury
(1920-2012), apărut în 1953 – „Fahrenheit 451” și automat îmi reamintesc
semnificația titlului: 451 0 F echivalează cu 233 0 C, temperatură la care arde hârtia.
Cartea, extrem de populară și citită zugrăvește o societate distopică (totalitară,
opresivă, obsedată de controlul social al gândirii/ memoriei de către guverne,
corupție, eludarea valorilor democratice, false rivalități între grupări politice ce -și
doresc puterea absolută). „Fahrenheit 451” este, în fond, o poveste alegorică, o
parabolă a unei societăți în care mai toate scările valorice sunt inversate, o
societate absolutistă în care pentru a controla în cele mai intime laturi indivizii,
ideile considerate periculoase – cărțile sunt interzise și apoi arse. Dintotdeauna –
și istoria o dovedește – cartea a fost sinonimă cu pericolul pentru dictaturi (naziștii
au incendiat peste 25 de mii de volume). Ray Bradbury spune – cum își amintesc
cei care au citit această excelentă carte – povestea lui Guy Montag, un pompier
care se îndoiește de necesitatea arderii cărților (în romanul SF, pompierii nu sting
focuri ci incendiază toate cărțile considerate de autorități periculoase). În romanul
lui Ray Bradbury cartea-simbol nu poate fi însă eradicată; finalul este oarecum
optimist: „drifterii” (intelectualii care conservă cunoștințele, fiecare a memorat cel
puțin o carte) vor duce cunoștințele în viitor. În actualitatea noastră cărțile sunt
subtil înlăturate prin ascunderea sau falsificarea istoriei pentru că stocarea
electronică face inutilă distrugerea fizică a cărții (deși au fost cazuri când casetele
video, CD-urile au fost distruse). Trist este faptul că mai ales tinerii au fost/ sunt
incompatibili cu cititul cărților (printate sau E-book) fie prin imposibilitatea
procurării tehnologiei e-book reader sau ceea ce se întâmplă la noi, în școala
românească de mai toate gradele, prin mutilare intelectuală ce a dus la apariția așa
-numiților analfabeți funcționali cărora, în curând, și din cauza pandemiei
prelungite, li se vor alătura analfabeții online. Cartea printată e din ce în ce mai
scumpă iar piața este invadată și de subliteratură. Încep să -i dau dreptate lui Tudor
Mușatescu: „Când cărțile se vând greu, oamenii se vând ușor, iar țara se dă pe
degeaba”. În vremuri normale aș propune cărțile semnate de George Orwell („O
mie nouă sute optzeci și patru”) și Ray Bradbury („Fahrenheit 451”) cele două
distopii să ajungă în școli, recomandate în programele școlare elevilor drept
lectură suplimentară. Greu de procurat în format printat astăzi. Și când te gândești
că în urmă cu 5-6 decenii cărțile apăreau în tiraj faraonic (vezi, de pildă, colecția
„Biblioteca pentru toți”), în zilele noastre o sută de exemplare pentru un volum de
poezie pare un tiraj onorabil.
Suntem în plin „Fahrenheit 451”, varianta Covid-19.
Mihai Stan
Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 1
ISSN 1582-0289
REVISTÃ LUNARÃ DE CULTURÃ A SOCIETÃÞII SCRIITORILOR TÂRGOVIªTENI
Publicaţie distinsă cu ORDINUL ZIARIŞTILOR CLASA I AUR

de către Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (31.03.2010)
Litere apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

RED ACŢ I A
DIRECTOR
REDACTOR-ŞEF SECRETAR DE REDACŢIE
Tudor Cristea
Mihai Stan Pompiliu Alexandru
SENIORI EDITORI Agnes Erich TEHNOREDACTARE
Barbu Cioculescu Ana Dobre Loredan Marcu
Mihai Cimpoi Ştefan Dorgoşan
Marian Popa Marin Iancu CORECTURĂ
Mircea Coloșenco Savian Mur Elena Stan-Bădulescu
Florentin Popescu Grigore Grigore
Ioan Adam Vali Niţu TIPAR DIGITAL
Iordan Datcu Titi Damian Alexandru Ancuţa
Honorius Moţoc Vasile Bardan
Mădălina Simionescu GRAFICĂ
REDACTORI ASOCIAŢI
Emilia Motoranu Iulian Filip
Daniela-Olguţa
Iordache SUBREDACŢIA CHIŞINĂU Alexandru Coman
Dumitru Ungureanu Iulian Filip
George Coandă Vasile Romanciuc In memoriam:
Victor Petrescu Ianoş Ţurcanu Mircea Horia
Margareta Bineaţă Aurelian Silvestru Simionescu
Nicolae Scurtu Mihai Gabriel Popescu
Emil Stănescu SUBREDACŢIA
Mircea
Corin Bianu Constantinescu
George Toma Veseliu CERNĂUŢI
Henri Zalis
Ion Mărculescu Gheorghe Buluţă
Vasile Tărâţeanu Radu Cârneci
Dan Gîju Mircea Lutic Manole Neagoe
Petre Gheorghe Bârlea Marin Gherman George Anca
Mihai Miron Ştefan Hostiuc Liviu Grăsoiu
Niculae Ionel Nicolae Dabija
ÎN ATENŢIA COLABORATORILOR: Materialele trimise vor avea 2, maximum 4 pag. A4 cu literă

de 12 o pagină: 3150 de caractere fără spaţii, 3800 cu spaţii, cu textele în word corectate și cu „â”. Materialele
care depășesc spaţiul acordat vor fi fragmentate). Manuscrisele nepublicate nu se returnează. (Redacţia)
Reproducerea parţială sau integrală a unor articole din revistă
fără aprobarea redactorului-şef intră sub incidenţa legii drepturilor de autor.
ISSN on-line 2284-600X

Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conţinutul articolelor revine exclusiv Revista poate fi citită şi on-line la adresa
semnatarilor acestora ca persoane individuale. www.bibliotheca.ro/reviste/litere
CALENDAR DÂMBOVIȚEAN
1. X. 1903 – A murit Ioan D.Petrescu (n. 1918)
4. X. 1910 – S-a născut Mihail Ilovici (m. 1983)
10. X. 1903 – S-a născut Nicolae Untărescu (m. 1972)
10. X. 1920 – S-a născut Ştefania Stâncă (m. 1984)
10. X. 1958 – S-a născut Marius Bădiţescu
12. X. 1825 – A murit Nicolae Văcărescu
12. X. 1937 – S-a născut George Coandă
15. X. 1960 – S-a născut Gabriela Marin-Thornton
17. X. 1935 – S-a născut Aurelian Chivu
18. X. 1926 – A murit Ion.I Ciorănescu (n. 1905)
18. X. 1940 – S-a născut Toma George Vaseliu
18. X.1974 – S-a născut Sorana Corneanu
19. X. 1939 – S-a născut Ilie Traian
21. X. 1999 – A murit Aurelian Trandafir (m. 1964)
23. X. 1954 – S-a născut Constantin Voicu
24. X. 1947 – S-a născut Mihail Iurcu
24. X. 1942 – S-a născut Lucian Grigorescu
28. X. 1909 – S-a născut Ion Calboreanu (m. 1964)
30. X. 1930 – S-a născut Florica Mumuianu (m. 1982)
2 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

CUPRINS
EDITORIAL de Mihai Stan – Carte de (re)citire ..................................................................... 1
BREVIAR: Barbu Cioculescu – Cu poetul, pe căi de restrişte .................................................. 4
VALENŢE LITERARE: Mihai Cimpoi – Continuumul ludic al scriiturii
jocul oglinzilor, norilor şi al poeziei ........................................................................................ 6
POSTDECEMBRISM: Marian Popa – Refinitiv (2) ................................................................ 10
CRONICA LITERARĂ: Nicolae Oprea – Poezia între istorie şi utopie ................................. 13
SATUL ROMÂNESC ÎN RAMA LITERATURII: Alex Ştefănescu – Cum să vă spun
de Ioan Alexandru .................................................................................................................... 15
ARHEOLOGIE LITERARĂ: Mircea Coloșenco – „Dinastii intelectuale”. Ciorăneştii (2) .. 16
NOTE DE LECTURĂ: A. Gh. Olteanu – O carte ce se cerea scrisă ....................................... 20
LECTURE CRITICE: George Toma Veseliu – Veronica Micle Și Mihai Eminescu
Două vieți paralele – un destin unic ........................................................................................ 23
COMENTARIU: Marin Iancu – Titi Damian. Monografia literară redivivivus ....................... 26
ISTORIE LITERARĂ: Mihai Stan – Despre „spiritul întemeietor”........................................ 29
CONEXIUNI LITERARE: Vasile Bardan – Nichita Stӑnescu şi proletcultismul
sau poezia şi capul de cal (6) ................................................................................................... 32
NOTE DE LECTURĂ: Sanda Golopenția – Paul Miron sau despre exilul apropiat ............... 34
LECTURE EMPATICE: Aurelian Silvestru – Zbor în doi ...................................................... 36
PRESA EXILULUI:Mihaela Albu – „Îndreptar” – O revistă românească la München .......... 39
O MONOGRAFIE: Anca Sîrghie – Un dar al diasporei americane pentru cultura
română de pe toate meridianele .............................................................................................. 43
ISTORIE LITERARĂ: Petruța Stan – Miron Radu Paraschivescu
şi contestarea lui Tudor Arghezi (4) ........................................................................................ 46
FUNDAMENTE: Titi Damian – Adrian Nicola, „Lazaretul demagogilor” .............................. 50
LITERE ŞI SENSURI: Ana Dobre – În catedrala de cenușă a iluziilor spulberate... .............. 54
CĂRŢI ALE MOMENTULUI: Horia Gârbea – Trei și toți trei... ........................................... 56
AFINITĂȚI SELECTIVE: Ioan Adam – Scrisori „persane”... ............................................... 57
NOTE DE LECTURĂ: Nicolae Georgescu – Starea de grație în poezia
lui Dumitru Drinceanu ............................................................................................................. 59
RIDENDO: Traian D. Lazăr – Mitologie poetică...................................................................... 60
LECTURI: Florian Copcea – Metaforă și imaginar în lirica lui Titu Dinuț .............................. 62
SFATURI PE LUMINĂ: Mihai Miron – Eu știu că nu știu nimic ............................................ 63
DICȚIONAR: Victor Petrescu – Cicerone Theodorescu. Contorsiuni poetice ...................................... 66
SCRIITORI MILITARI: Dan Gîju – Un Casanova de Brăila: tanchistul Vasile Parizescu (1).......... 68
ACORDURI BOEME: Amalia Elena Constantinescu – Pelerinaj mistic
prin labirintul vieții .................................................................................................................. 71
ISTORIE LITERARĂ: Lina Codreanu – Renata Verejanu prin triumful cuvântului .......................... 74
CĂLĂTORII ÎN SPAȚIU ȘI TIMP: Petre Gheorghe Bârlea – O româncă spre Polul Nord
Smaranda Gheorghiu (4) ........................................................................................................ 77
EMINESCIENE: Nicolae Georgescu – Starea Ziarul Timpul acuzat în parlament .................. 81
ZURÜCK KANT!: Theodor Codreanu – Inedit Gheorghe C. Olăreanu.
Despre criticism (VI) ............................................................................................................... 85
EMINESCIANA: Dumitru Copilu-Copillin – Predicții adeverite ............................................ 87
NOTES: Simona Cioculescu – 2013........................................................................................... 90
BIBLIOFILIE: Ana Andreescu – Christophe Plantin – labor et constantia ............................. 92
POEZIA „ACASĂ”: Iulian Filip – Iurie Bojoncă (1961). Poetul cere cuvântul ....................... 94
POEZIE: Evelyne Maria Croitoru – Sub runele trezirii ........................................................... 96
POEZIE: Corin Bianu – Copilăria cărţii .................................................................................. 98
POEZIE: Florea Turiac – Aș vrea să vii .................................................................................... 100
POEZIE PENTRU COPII: Flori Bungete – Vine toamna ........................................................ 102
PARODII: Kir Papas – Papas – parodii.... ................................................................................ 104
POEZIE: Ion Livede – Rugă ...................................................................................................... 106
POEZIE: Grigore Grigore – Puterea gândului stă în tăcere ..................................................... 108
POEZIE: George D. Piteș – Tăcute treceri ............................................................................... 110
CALENDARUL CU PATIMI: Ionuţ Cristache – Istorii repetate… ............................................ 112
PROZĂ: Constanța Popescu – Cartofi prăjiți cu mămăligă ...................................................... 113
PROZĂ: Ion Mărculescu – Marea trăncăneală (127) ............................................................... 116
OPINII: Magda Ursache – Sub foarfecă .................................................................................... 118
ESEU: Savian Mur – Nimic nou sub soare (2) ........................................................................... 120
PUNCTE DE VEDERE: Florin Chivoci – Patru vorbe proaste ............................................... 123
PHILOSOPHIAE IN CIVITATE: Pompiliu Alexandru – Inteligenţa cristalizată
şi inteligenţa pietrificată .......................................................................................................... 125
ÎN CRUCIȘ ȘI-N CURMEZIȘ: Tudor Nedelcea – De ce un cenotaf
pentru Mihai Viteazul? ............................................................................................................ 126
GEOCIVILIZAȚIE ROMÂNEASCĂ: George Coandă – Târgoviștea în veacul fanariot (3)..... 129
MEMORIALISTICĂ: Honorius Moțoc – Reorganizarea rețelei școlare (1) ........................... 131
ETERNUL FOTBAL: Gabriel Degeratu – Aproape de Europa, ca în 1979... ......................... 134
SOCIETATEA SCRIITORILOR TÂRGOVIȘTENI .............................................................. 139
UN CONGRES MONDIAL: Emil Stănescu – Târgoviștenii la Chișinău – august 2021...… ... 141
EXPOZIŢII: Ion Mărculescu – Fotochindia – istoricul unui grup fotografic (I)...… ................ 146

BREVIAR
Barbu Cioculescu
CU POETUL, PE CĂI DE RESTRIŞTE
În timp ce, mai prudenţi sau doar armistiţiul din noaptea lui 23 august, aşa
mai norocoşi, Mircea Eliade, Emil cum imunitatea diplomatică îi îngăduia.
Cioran, Eugen Ionescu se aflau în Pentru Virgil Gheorghiu, noaptea în
noaptea de 23 august 1944 adăpostiţi de chestiune s-a transformat într-un
iureşul sovietic în sânul Occidentului, coşmar, ca unul care a considerat
Virgil Gheorghiu, poet diafan de salvatorul act drept o trădare atunci
caligrafii pe zăpadă şi vajnic autor de când, în opinia sa, soldatul român nu
reportaje de pe front – vezi Ard malurile cunoscuse înfrângere pe front!
Nistrului – diplomat şi el, de asemenea Dar acesta este riscul oricăror
ataşat cultural, îşi exersa profesiunea în memorii, să dezvăluie mai mult decât
statul-fantomă Croaţia, la Zagreb, unde cele scrise, părerile unui om, în speţă al
autoritatea Poglavnicului controla sigur dreptei şi, tot astfel, singurul diplomat
centrul oraşului – mai cu seamă în din Europa Centrală care a refuzat
timpul zilei. În frumosul oraş fiinţau, de revenirea în ţară. Aceasta ar fi fost, cu
altminteri, trei ambasade, a probabilitate plină de
Germaniei, a României şi a primejdii, poate fatale,
Japoniei, cea din urmă autorului de reportaje de pe
servită de un unic front. A se înfăţişa
funcţionar: ambasadorul! lectorului francez, în a
Lucruri de care luăm cărui limbă i-au apărut
cunoştinţă din cel de al memoriile, după ce ţara lui
doilea tom de memorii schimbase alianţele, iar el
(Ispita libertăţii, Edit. preferase să rămână în
100+1 Gramar, 2002, Germania combatantă şi a
traducere de Sanda nu da de bănuit a pretins
Mihăiescu-Cârsteanu), sumă supleţe, ca să nu spunem
a tribulaţiilor extraordinare, abilitate – şi asta încă din
pe cât de pline de tâlc, ale primul volum de memorii,
drumului spre libertate, tălmăcit, şi tot exemplar, de
adică în afara zonei de ocupaţie sovietică, Sanda Mihăescu-Cârsteanu. Pasul s-a
a memorialistului, întovărăşit de soţia sa. petrecut prin prezentarea eroului ca
Materie, se ştie, copios folosită la Poet, ins prin definiţie ingenuu şi fără
elaborarea romanului Ora douăzeci şi alte angajamente decât cele spirituale.
cinci, care i-a atras scriitorului Aşa încât cititorul nu-i va reproşa
celebritatea pe plan mondial. prezenţa într-un punct de foc cum a
Din parcurgerea memoriilor lui fost Zagrebul, nu-i va pune în cârcă alt
Virgil Gheorghiu – în ţara semnase naţionalism decât cel mistic, nu-i va
Constantin Virgil Gheorghiu, spre a nu cere socoteală pentru anumite uşurinţe
fi confundat cu poetul, nu mai puţin de care s-a bucurat în Germania
valoros şi pianistul Virgil Gheorghiu, ultimelor zile ale războiului, câtă
mai vârstnic – ficţiunea lipseşte, vreme s-a crezut că va fi util în vreun
depăşită de ceea ce am putea numi fel. Virgil Gheorghiu va coborî din cel
imaginaţia realităţii. În fapt, diplomatul mai luxos hotel vienez, într-o localitate
refuzase să revină în patrie după mai mică, dar şi acolo servit tot cu

tacâmuri de argint, apoi în locuri tot despre care nu mai ştie nimic. La
mai retrase, pe vârfuri de munte, în eliberare şi după reîntâlnirea cu soţia
ţara Sudeţilor, unde va realiza că era sa, ca prin minune regăsită în haosul
propriu-zis un prizonier cu libertate de Germaniei împărţită în zone şi pe
mişcare imitată. Delegaţi legionari vin punctul de a fi transformată într-o
să-l invite să se înscrie în trupe regiune de mică agricultură, se va găsi
româneşti ce luptau mai departe alături în deplorabila situaţie de a nu-i fi
de germani, iar poetul refuză, pe temei îngăduit să părăsească Germania,
că aceste formaţiuni nu purtau concomitent cu a nu i se mai permite
uniforme româneşti. şederea mai departe, semn că birocraţia
Acum, perechea de prizonieri va nu are epocă, patrie şi rasă. Soluţii de
cunoaşte, prin lucrarea timpului, şi prin continuitate le indică alegerea.
încleştarea evenimentelor, perfidia Soţii vor trece clandestin în Elveţia –
gazdelor, mărginirea cu care, în ciuda căpătaseră o anumită experienţă –, dar nu
elementarei evidenţe, mai credeau în li se va acorda azil politic în ţara
victoria finală, pe când, în miezul şvaiţerului, deoarece nu aveau cont în
Germaniei armiile americane făcuseră bancă. Vor fi respinşi şi la graniţa
joncţiunea cu cele ruseşti. Tuturor le franceză, pe care o vor trece, totuşi, prin
pare limpede că localitatea în care se bunăvoinţa unui gardian care nu numai că
află va ajunge sub ocupaţie sovietică, închide ochii, dar le şi explică şi în ce
la bunul plac al bestiei soldăţeşti chip ar putea obţine azilul: predându-se la
dezlănţuite, cu toţii ard să se refugieze o sută de kilometri în adâncul Franţei.
din calea lor, numai că pe fugari îi Respectând indicaţia, soţii Gheorghiu vor
aşteaptă spânzurătoarea, ca pe oricine ajunge la Paris, ducând cu ei manuscrisul
n-ar mai fi crezut în victoria finală! romanului în care multe întâmplări trăite
Lucrul fusese legiferat! au fost de tot folosul autorului.
Din localitatea montană, soţii Peisaje variate într-o Europă devastată
Gheorghiu nu vor putea pleca decât de război, viaţa de apatrizi, chipuri,
îndată după capitularea Germaniei şi dramatice întorsături de soartă, o morală
atunci ca printr-un miracol, dacă nu inclusă fac din Ispita Libertăţii o carte
de-a dreptul prin intervenţia deosebit de vie, trădând un admirabil
Providenţei. Scene veriste, narate ca povestitor, pe care şirul de deziluzii, pe
într-un roman de acţiune, cu un naţiuni, o dată ce atât nemţii cât şi
remarcabil simţ al suspansului, al americanii iau notele proaste, nu-l acrește.
artei portretului, din câteva linii. Memoriile lui nu vor musti de sarcasmul
Faptic, nimic nu ar putea fi pus sub lui Céline, din D’un château a l’autre,
semnul îndoielii, cu excepţia acelor autorul lor era, la ceasul scrierii în rasă
licenţe ce n-au cum scăpa cititorului preoţească, numeroasele citate biblice
naţional. Flămânzi, epuizaţi, cei doi stând dovadă, cât şi generalul aer cucernic
trec prin clipe de fericire, trântiţi în al naraţiunii.
iarbă, undeva în zona de ocupaţie Adorat, în momentul de culme al
americană, în aşteptarea pâinii albe, a succesului literar – după romanul său s-a
îngheţatei, ciocolatei acestora făcut şi un mare film –, iar mai pe urmă
(„America e un paradis, mai frumos violent contestat în rândurile elitei
chiar decât al musulmanilor, unde exilului românesc parizian – motivele
curg râuri de miere”). deocamdată ne scapă – Poetul a fost,
Numai un cititor foarte avizat va neîndoios, un personaj – al zilelor
bănui, parcurgând acele rânduri, că noastre. Urmârindu-i peripeţiile, din care
nenorocirile cuplului Gheorghiu, ca nu puţine franc picareşti, vom gusta mai
heimatloss-i, de abia acum încep. După bine avantajele păcii, într-o Europă unită,
o arestare burlescă – soldaţi americani într-o lume care, de voie de nevoie, se
ignari îi confundă cu regele şi regina globalizează. Ispita libertăţii operează
României – soţii vor fi despărţiţi, cathartic pentru cei care au prins acele
Poetul arestat, internat în lagăre, ale timpuri, plătindu-le tributul, dar, poate,
căror nume nici nu le va mai aminti, încă mai profund pentru tineretul studios:
unde va petrece doi ani de foame, acestuia îi va vorbi întâi de toate
umilinţe, disperare, despărţit de soţie aventura – cea umană.
VALENȚE LITERARE
Mihai Cimpoi
CONTINUUMUL LUDIC AL SCRIITURII

JOCUL OGLINZILOR, NORILOR
ŞI AL POEZIEI
Omul, ca homo ludens prin excelenţă ci o activitate complex reconstructivă, un
joacă, după cum ne arată Iohann Huizin, proces metafrastic, ea nu reflectă ci mai
ordinea existenţei, ordinea naturii şi a degrabă proiectează sau, altfel, articulează
lumii, situându-se în afara sferei structuri analogice paralele; e îndoielnic
determinante a realului, de fapt deasupra până şi cotă asemănătoare cu lumea se
lui. Numai din acest punct metacentric, el află în cunoaştere, pentru a nu vorbi
poate juca jocurile frumuseţii şi sfinţeniei, despre identitate” (Petru Creţia, Oglinzile,
în calitate de copil ce păstrează sinele Bucureşti, 2010, p. 27).
arhaic, voinţa sau instinctul de a juca, „Oglinzile nu sunt numai un caz
denumit de Frobenius Spieltrieb. special de simetrie inversă, ele sunt cazul
Jocul cu oglinzile, jocul norilor ca grav al unei simetrii între existent şi un
atare, poezia, actul poetic ca joc (relevat inexistent care se dă drept existent”, mai
în Poezia), dar şi actul introspectiv pe notează lirosoful (Ibidem, p. 26).
care-l presupune filosofia Sub semnul continuumului,
este, pentru Petru Creţia, o creat sau recreat din învârtire
modalitate fundamentală de caleidoscopică, repetivitate,
a ne vorbi despre cele ce reveniri de tip feedback,
Heidegger denumeşte reluări ale itinerariilor
deschiderea luminătoare a iniţiatice, alternări ale
fiinţei, despre om ca cel care perspectivelor investigative,
ex-sistă, situare estatică redefiniri şi reformulări, se
fermă în adevărul fiinţei. desfăşoară întreg procesul
fenomenologic al oglindirii
(ca şi acela a configuraţiei
„arhitectonice” a norilor). În
definitiv, oglinzile asigură,
în afară de numeroasele
proiecţii aliterative, o întoar-
cere a eului la propriul sine:
„Oglinzile par clare ferestre către altceva,
de netrăit altminteri, dar nu dau,
tautologic, decât identitatea unei realităţi
cu sine, ta Fwam asi, o întoarcere în
subiect şi lumea lui” (Ibidem, p. 20).
Oglindirea dă, iarăşi datorită
convergenţei celor două continuumuri
(adăugăm noi), o subspecie a poeziei,
care e elegie ce conţine „o anumită
limpede tristeţe cufundată în tăcere,
prezenţa noastră ca înstrăinare, calma
zădărnicie şi golul oglinzilor goale, chip
sieşi şi nouă al crâncenei
uitări” (Ibidem, p. 20).
Oglindirea este prin ea însăşi expresia Apropo de subspecia pomenită, multe
acestor două continuumuri, iniţiind un din prozopoeme se referă la oglinda în
spectacol magnific al cunoaşterii de sine care ninge „o nevăzută cenuşă”, atestând,
şi de lume, care „nu este un act reflexiv, o slujitoare credincioasă care este, vreme

lungă de când ne-au vândut morţii, uitare, şi neant (ibidem, p. 15). Se mai
neiubindu-ne, dar îndurându-se de noi”. face o referinţă la Borges, la târzia sa
Oglinzile surprind, prin efectele poemă Oglinda, în care mărturiseşte că,
speculare de reflectare/ refractare, de fiind copil, îi era frică de a vedea în ea un
amplificare/ restrângere, de luminare/ alt chip decât al său şi că şi acum se teme
întunecare (a luminilor şi umbrelor să nu dezvăluie adevăratul chip al
sufletului, în simetrie inversă cu sufletului său, „rănit de umbre, sfâşiat de
luminile şi umbrele existenţei şi vini, însuşi acela pe care Domnu îl vede şi
existentului/ nonexistentului), de poate îl văd şi ceilalţi” (Ibidem, p. 17).
proiecţie a identităţii/ alterităţii eului, Urmează Galileo Galilei care vorbeşte
de fidelitate/ infidelitate, de apariţie/ în Il Saggiatore (1623) de reflexele
dispariţie, de vizualitate/ invizualitate, – Soarelui în aspectele stelelor splendissime
de accesibilitate/ inaccesibilitate, într-un şi Tristan l’Hermite, care în Les Amours
cuvânt al jocului opoziţiilor, o (1638) vede în locul Imaginii sale, mii de
fenomenologie a spiritului pornit pe puncte de diamante (Ibidem, p. 25).
drumurile deloc netede ale cunoaşterii Apare şi Mallarmé cu o mărturisire
esenţei sale şi esenţei lumii (căci de făcută într-o scrisoare lui Eugène
această dublă esenţă se pomeneşte în Lefebure din 17 mai 1867: „pe lacul
instantaneele prozopoematice). În ele se visului vieţii – pe lacul visului, unde nu
expune ceea ce este real şi amăgitor, pescuim niciodată altceva decât propriul
părelnic, incert adică – sub formă de nostru chip” (Ibidem, p. 36).
întrebare – tot ce macină fiinţa noastră: Mallarmé mai este citat şi cu o
„În oglindă este altă lume, în ea ne afirmaţie despre întâmplarea de a se fi
vedem aşa cum apărem, dar ca păreri pomenit singur în faţa oglinzii, care îi
ale unei cu totul alte lumi, dedubla neliniştea şi îl
străini de tot printr-o facem să se întrebe ce
distanţă minimă şi infinită. anume are în comun cu
Aceea dintre identitate şi trupul său, cu plăcerile şi
latenta ei alteritate. Aceea suferinţele sale care ca şi
dintre adevăr şi amăgirea cum nu i-ar fi aparţinut. „Şi
ce ne macină totuşi îi aparţin, conchide el
fiinţa” (Ibidem, p. 12). (Ibidem, p. 53).
În operaţia speculară René Char este
există ceva enigmatic, greu amintit prin metaforizare a
sau imposibil de descifrat, se muntelui Ventoux, ca
ascund nişte adâncuri „oglindă de vulturi”.
impenetrabile: „Toate Rilke e atât de două ori: cu
oglinzile, de la început, au îngerii care devin oglinzi
fost pătrunse de Sfântul Duh. care dau şi-şi primesc
Dreapta lor este stângă şi frumuseţea chipului lor şi cu
adâncul lor – cer. Ziua lor, e o noapte mărturisirea că încă nimeni n-a spus ceea
lunară. Adevărul lor e ambiguu, răspunsul ce sunt, în adânca lor fire, clarele
lor, indescifrabil şi elocvent ca a sibilelor, obscurele oglinzi, „adânci ca nişte codri”,
prezenţa lor, o absenţă, adâncurile lor, de precizându-se că spusa e adevărată,
nepătruns, viaţa lor, o moarte, sufletul- fiindcă oglinzile se nasc în zona
neomenesc” (Ibidem, p. 14). intermediară, echivocă „dintre limpezile
În afară de reflecţiile ce se prezintă legi ale luminii şi nelimpezimea sufletelor
parcă în-sine şi pentru-sine, pro domo noastre, dintre ceea ce este pieritor şi ceea
sua în fond, căci caracterul de notaţii de ce dăinuie dincolo de orice
jurnal e pregnant, se conturează la nimicire” (Ibidem, p. 77).
anumite intervale ale continuumului Este firesc ca Dante să fie cel care
meditativ, ca nişte puncte nucleare încheie tabloul impunător al mitopo(i)
reactive şi totodată ca nişte agenţi eticii oglindirii. În Paradisul se spune că
structuranţi, referinţe la marii autori ai Dumnezeu se oglindeşte în întregul şi
lumii, constituind, în fond, o mitopo(i) adevărul ei, întreaga lume, numai că
etică a oglindirii, cu figurări insolite. nimic din lume şi din părţile ei nu-l
Cel dintâi este Borges, unul dintre cei oglindeşte pe deplin. Sensul implicit e
mai mari poeţi ai oglinzilor, care face, acela că atâta cât se oglindeşte din
însă, o stranie eroare, – spunând că creaturi din esenţa divină, face parte din
reflecţia şi trupul sunt în fond acelaşi însăşi definiţia omenescului. Tot din
lucru./ Se dă dreptate, în cadrul termenilor Paradis (XXV) (106-108) rezultă că
universului său de amăgiri, fiindcă spune Dumnezeu se oglindeşte în fiecare înger
în acel text, denumit Sunt: Ecou sunt, şi al întreitei ierarhii angelice în tot atâtea

oglinzi, al căror număr este inconceptibil: binecunoscutul principiu al unei teme cu
„Domnul rămânând totuşi Unul, cum este variaţiuni, care s-a impus în pictură prin
ab aeterno: uno manendo in sé come Cezanne şi Picasso şi în lirica modernă
devanti. În Paradisul (XXXIII-118-119) prin Valéry, Guillen, P. J. Jouve şi R.
cele trei discuri de acelaşi diametru, dar Queneau, la care principiul a fost aplicat
de alte culori, care sunt Treimea, primele cu efecte notorii (cf. Hugo Friedrich).
două, Tatăl şi Fiul, „se oglindesc unul într Pe o temă cu multe variaţiuni
-altul, se oglindesc în veşnicie ca un desfăşurată într-un registru poematic,
curcubeu într-alt curcubeu, schimbându-şi solemn, imnic şi psalmic, apropiat de
identici neidentici chipul în puterea unei cel Witmannian din Cântec despre mine
iubiri neistovite” (Ibidem, p. 104). însumi şi cel din Anabasis al lui Sainte
Aşezate de legile luminii între John Perse se structurează şi Pasărea
nemijlocire şi o infinitudine potenţială, Phoenix, în care legendara pasăre e
între ocurenţa şi proliferarea ei ca personificarea arhetipală a ciclului
ocurenţă infinită (în actualitatea clipei), morţilor şi regenerărilor („Mor învinsă
oglinzile nu pot fi gândite în Infern, unde de povara gândului,/ De povara iubirii,/
nu există clipe şi totul derivă dintr-un alt Mă regăsesc apoi, din nou uşoară/ Ca un
principiu: „acela al eternei căutări şi fulger,/ În aceleaşi cercuri ale lumii,/
neaflări a sinelui cândva pierdut. La Alta, alta,/ De fiecare dată alta/ În
întrebarea lui Arhisatana, întrucât în uimire de sine/ Aceeaşi”), dar şi a
lumină şi la îndemnul acestui „hai momentelor morfogenetice ale însuşi
ghiceşte, fireşte n-ai să ghiceşti” (Ibidem, poemului ce se naşte din amestecul
p. 104-105). magmatic al tăcerii şi rostirii („Tăcutei
Eruditul Petru Creţia face numeroase vorbesc dinlăuntrul tăcerii mele,/
referinţe despre oglindire, despre Vorbele mele sunt veşnic mai vechi
semnificaţia şi farmecul ei ale unor decât necesara/ Clipă de clipă a soartei
pregătiri de talia lui E. T. A. Hoffmann mie sortită din veci şi mai noi,/ Prin
sau James Joyce la Apuleius pe tratatele faptul că sunt, decât cercul soartei./
din Corpus Hermaticum, la filosofi ca Noimă n-au pentru mine, nici pentru
Nicolaus Cusanus, Paracelsus şi Plotin, lume, sunt doar rostite ca vorbe în
la Platon şi Socrate (aceştia defolosind cercul închis al tăcerii/ (…) Tăcută,
oglinzile în scopuri doctrinare, jucând în vorbesc,/ Vorbindu-mi soarta, trăindu-
chip pervers pe ambiguitatea termenului mi cuvântul veşnic aceeaşi şi veşnic
„a produce”, (iei o oglindă faci un soare alta, străină, acasă/ În izvorul pierdut al
şi tot ce este pe cer, pământul şi te faci cuvintelor mele”).
repede pe tine, ca şi pe celelalte făpturi, Mitica pasăre personifică, într-o largă
lucruri, plantele; interlocutorul îi viziune sociogonică şi cosmogonică,
obiectează lui Socrate că toate acestea desfăşurarea ciclică a civilizaţiilor, a
sunt pure aparenţe, la care acesta „anilor vechi şi trecuţi” a veşnicei grele
răspunde bucuros: „Perfect, ai pus înnoiri a morţilor uitate, a tuturor
degetul pe rană”), La Biblie (în lucrurilor „în cursul timpului”, a sferelor
Corinteni, 13, 12 să spunem că în concentrice ale singurătăţii. Tânguirea
oglindă să vedem faţă în faţă, facie ad păsării se sincronizează. Tânguirea lumii,
facem, însă în anigmate, în aparenţa unei cântecul ei e o expresie a cântecului lumii
aparenţe, în aparenţa care tăinuieşte („Eu sunt şi simt în clipă veşnicia mea/ Şi
(„Nu în nemijlocita cunoaştere a sinelui totodată tot trecutul mort, trecutul, viu/ Al
de către sine, conştiinţă care încă nu ne lumii şi al meu” (Ibidem, p. 42).
este dată”), la pictor: precum Francesco Prozopoema apare ca o deschidere de
Piranesi (în Carcerele, unde sistemul de paranteze, ca un metacomentariu extins la
oglinzi deschid o vedere simultană din o strofă din laboratorul Odei – în metru
mai multe direcţii şi unghiuri), şi L. B. antic a lui Eminescu: „Căci eterne sunt ale
Alberti, care observă ca oglindire în lumii toate,/ Căci se nasc, mor tot
oglindă a picturilor le aduce farmec, dar pieritoare forme,/ Dar cu toate-au înăuntru
le face manifestă şi urâţenie. viaţa/ Păsării Phoenix”. Este indiscutabil
Miticul Narcis nu lipseşte, că Petru Creţia cunoştea varianta la cea de
bineînţeles, din reflecţii, fiind prezentat -a patra strofă safică din varianta
ca primul care a înţeles că alteritatea, definitivă („De-al meu propriu-vis, mistuit
care nu numai speculară, „nu se vindecă mă vaiet,/ Pe-al meu propriu-rug, mă
decât prin moartea care ne împacă cu topesc în flăcări…/ Pot să mai reînviu
noi, oricât de mult ori de puţin ne-am luminos din ea/ Pasărea Phoenix?”,
iubi” (Ibidem, p. 62). precum şi modul în care au valorizat
Continuumurile ludice ale scriiturii simbolistica miticei păsări Tacitus, Dante,
şi imaginarului au valorizat şi Shakespeare şi Mallarmé.

E vorba, evident, de o imagine transcendent, cu un cer neoromantizat,
obsedantă, care traduce sensibil insistenţa „pline de veşnice, albe păsări” şi cu stele
preocupare pentru raportul metamorfotic frumoase cărora li se spune adevărul, cu
Acelaşi/ Altul, atestată şi de textele luminile şi umbrele aşternute de lucrurile
filosofice. Această separare a lui acelaşi lumii cu „faţa vană a lumii”, cu „adâncul
de altul, ce simbolizează de pasărea mării”, în care a ascuns „trecutul de sine
Annao la Saint-John Perse, amintind de neştiutor”) ciclul ce poartă titlul Iubirea
prăpastia dintre realitate şi adevăr şi se axează de asemenea pe o singură temă
ducând la folosirea unei poetici a cu variaţiuni după cum e şi firesc într-o
discontinuităţii (după cum observa Jean abordare a unui asemenea aspect al
Bourgos), pe care o va cultiva şi Petru Existenţei umane.
Creţia în prozopoemele sale. Trăirea iubirii ca stare totală,
Trecerea în Altul/ Alţii poate fi angajatoare a întregii fiinţe, e mereu
ucigătoare, neantizatoare, precum se mutată într-un registru meditativ,
menţionează cu o notă existenţială baroctrizant cu urmărirea „creşterilor,
accentuată în Oglinzile: „Am vrea mereu stărilor, trecerilor” (e titlul unei poezii), a
să fim noi înşine şi iată-ne alţii, fără să fim „clipelor, zilelor, anilor”, precum ne
alţii, pândiţi de neant, ucişi în oglinzi, sugerează primul vers dintr-o altă poezie,
anulaţi în însuşi actul atestării Aparenţă, a respingerilor sinelui „în faţa
noastre” (Oglinzile, op. cit., p. 91). morţii şi a vadului ei, pomenite în
Care-i esenţa acestei treceri, acestei interiorul şi în finalul aceleiaşi poezii,
călătorii atrosferice a formelor de care unde e vorba de „sinele nostru precar
vorbeşte Eminescu? Este o întrebare pe care devenit/ finele lumii frânt în oglinzi
şi-o pune şi Pasărea Phoenix, recunoscând că infinite”; urmărite, apoi, faţetele chipului
nu ştie răspunsul: „Eu ştiu ce este moartea, iubitei („alb şi veşnic/ găsit şi pierdut”),
vârstele ce sunt,/ Le trăiesc fără greş după lacrimile „zvântate pe faţa pietrelor albe”
legea mea şi totdeodată/ După legea vieţii, în „golul sălbatic al verii”), renaşterea
după legea lumii,/ Le trăiesc aproape în sine, pierzaniei din altă pierzanie (dovada „noi,
curate/ De întâmplări, de neştiri şi de oarbe mai bine” de radicală marcare
zvonuri./ Nu ştiu ce anume le face/ Să fie metafizică!) umbrele nestrăbătute de
mereu altceva, netrăind/ Decât forma însăşi a lumini pe”care în lume [le] aştern
trecerii lor,/ Nu ştiu, nu ştiu,/ Sufăr doar lucrurile lumii”, dorinţa de întruchipare în
întrebarea gândului viu”. trecutul cu criptele lui („Alta decât tot ce
Pe firul ciudat al continuităţii/ a fost şi a rămas,/ o entitate transcendentă
discontinuităţii discursului – imnificat, trăstului nostru,/ Amintirii, durerii…” –
psalmodiat, rapsodizat (cu destăinuiri şi iată o altă filosofemă, demonstrând
rugi adresate Tatălui solar, sieşi, evident şi conlucrarea în fiinţă a vieţii şi morţii). În
cititorului) – coboară în miezul timpului, în poezia Părere, care reia motivul
centrul răvăşitor-neantizator al singurătăţii, iluzoriului, părelniciei, găsim o referinţă
în adâncul sufletului sau/ ce pare „prea mic la o „mereu mai înalte decât orice tristeţe
pentru multele timpuri”) în magma iubiri”, substituită totuşi cu „doar fluidele,
fierbinte a cuvintelor, a summei tuturor fericitele semne Ale unei lumi/ Însufleţite
textelor şi vorbirilor privitoare la tine./ şi a de propria ei putere/ De a însemna ceva,/
textelor şi vorbirilor privitoare la ele”, Neştiind însăşi ea ce anume, însă
adică la „piarra şi eternitate”. atotgrăitor/ Pătimirii”.
Prozopoema coboară adesea într-un ton Obişnuit, astfel, să mediteze asupra
minor, generat de gândul că sufletul îi pare altor subiecte care nu fac parte din sfera
păsării „prea mic pentru multele timpuri/ iubirii, scrie un adevărat imn cuvintelor
Ale traiului meu şi prea mare/ Pentru cât se („Frumoase sunt cuvintele/ Făcute din
alege din lume în ţarcul/ Raiului meu/ întregul lor şi al sinelui şi al lumii,/ Bune
Unde grele frunzişuri tânjesc/ Ocolite de sunt cuvintele în faţa cugetului drept,/
timp şi hrănite de timp/ În singurătate, Sărbători solemne şi limpezi,/ Line
sărmane frunzişuri/ Ale raiului meu, sufletului nostru sunt,/ Văpăi şi cristale,/
fericirii/ veşnică pradă şi nadă,/ Sub Lumi în lumi, primejduit în primejdii…”)
privirea gândului meu”. Iar finalul e marcat sau filosofează asupra „trecerii din timpul
de conştiinţa că nu a cântat niciodată vechi în neştiut, asupra înclinării
cântecul ei adevărat, căci nimeni în lume sufletului de a nu avea istov şi de a-i păsa
nu poate cânta „Cântecul veacurilor pline „De timpul bun, de timpul gol,/ De adevăr
de atâtea vieţi/ Mute şi plătite prea scump/ şi ispăşirea sa,/ De lume şi de
Pentru cât li s-a dat, şi rămase/ rest” (Pierdute au fost).
Nerăscumpărate?” (Ibidem, p. 43). Poezia lui Petru Creţia este străbătută
Eminescianizat doar prin cadrul fizic şi de o năzuinţă de a deveni ilirosofie sau
natural al dragostei (între contingent şi chiar pură filozofie.

POSTDECEMBRISM
Marian Popa
REFINITIV (2)
Alții se opresc la aspecte anume, subiecte, dosare și probleme, inventând
eventual absolutizabile. „În România războaie și jonglând pe claviatura puterii
există o profundă criză morală”, constată în fața unei majorități dezbinate, molâi,
ex-preș. Emil Constantinescu (25.3.16). fricoase, lipsită și ea de proiect și de lideri
„În întreaga societate se resimte absența convingători.” (Nistorescu, Delir politic
solidarității în chestiuni elementare, fără a și verbiaj aiuritor, Cotidianul, 15.7.20).
se găsi explicația acestei situații O țară echilibrată în raportul suprafață
dramatice. Naufragiul moral pare a fi – număr de locuitori e dusă spre
general, o lume fără niciun reper valabil s dezagregare. În România și cu România se
-a instalat autoritar. Cei chemați să facă face ce trebuie pentru eliminarea logicii
ordine în acest peisaj imposibil, clasice în viața publică și pentru
halucinant, devin ei înșiși parte a distrugerea sistemului etic premisă a
problematicii incriminate. Eșecul civilizației de tip occidental, în vederea
României se află în această lipsă de creării unei societăți globale cu
substanță morală care diminuează întregul constituenți inferiori bazați pe logica eticii
potențial național.” (Ioan Vieru, polivalente, în care omul va fi exclusiv un
Majorități staliniste, Cotidianul, asistat. „Tot ceea ce este esențial pentru o
16.7.14). Responsabili sunt guvernanții. națiune nu funcționează la noi” (Nicolae
„Au încurajat convingerea tuturor că Prelipceanu, Țara pericolelor de moarte,
guvernarea e o afacere strict electorală, cu Romania Liberă, 11.5.10). Forme fără
obiective de ordin privat; au încurajat fond, după un secol și jumătate (Buduca
convingerea tuturor că lupta de partid e Cotidianul, 20.1.21), așadar partide fără
pentru politicieni, mult mai importantă doctrină, capacitate de administrare foarte
decât gestiunea eficientă a țării; au slabă, dezinteres pentru resursologie,
practicat o politică de cadre iresponsabilă, ignorarea vocațiilor științifice și artistice
distribuind beneficii și recompense, în plan local și a promovării lor în lume,
indiferent de competență și rezultate. absența culturii sociale a argumentelor.
Miniștrii buni (când există) sunt de România, țara tragediilor nesfârșite
regulă, evacuați sau blocați din punct de (Paul Stan, 2.2.21). „Indiferența față de
vedere funcțional. Sunt promovați, în România domnește în România” (Traian
schimb, inși care nu pot invoca în Ungureanu, Jackpot! 3.7.17). Dacă există
favoarea lor decât propriul anonimat. dinamism, el e orientat spre van. „Noi ne
Strategiile de păstrare a puterii au înlocuit chinuim, de mai bine de 26 de ani, să ne
cu totul preocuparea pentru strategii găsim echilibru în toate domeniile. Să ne
convingătoare de exercitare a ei; creăm sistemul nostru funcțional. și tot nu
Separarea puterilor a evoluat spre reușim. Nu putem să ne împăcăm între
fragmentarea lor, respectiv spre noi, să fim toleranți unul cu celălalt,
necoordonare și conflict..” (Andrei Pleșu, uneori nici măcar să ne suportăm pe noi
Despre ne(încredere), Dilema Veche, 2- înșine...” (Simona Popescu, De ce laudă
8.11.17). și tot așa, mulți alții. „După trei americanii anticorupția noastră?
decenii, pare de necrezut, dar România e Cotidianul, 26.10.16). „Statul acesta
controlată de o forță politică minoritară, stresant, reformat declarativ, de camarila
dură, de agresivă, dar, mai ales, de oranj a ajuns la faliment.” (Marian
neprofesionistă. Adică incoerentă, Nazat, Țară de vite!, Jurnalul Național,
dezlânată, amatoare, neinspirată și 3.9.10). România – „o țară de mâna a
obraznică. Pentru a se menține la putere, treia”. Statul român – tâlhar la cheremul
ea este obligată să se bazeze pe procurori altor tâlhari (George Petrovici, Epoca,
și pe serviciile secrete. și pe tot soiul de 13.8.11). „Suntem o țară de hoți, curve și

cerșetori” (un forumist, 11.9.11). „Trăim putea-o iniția și susține în mod eficient,
cu senzația că România nu mai are o până la un rezultat mulțumitor. Nu-mi
soluție politică să iasă din criză. Că avem mai înțeleg țara, nu mai pricep
de-a face de douăzeci de ani cu o criză a metabolismul ei social-politic, nu mai
clasei politice... oricând ne putem exporta percep linia de orizont.” (Andrei Pleșu,
criza pe toate planurile.” (Liviu Ioan „scriitor”, șah mat, Dilema Veche, 25-
Stoiciu, N-au românii nevoie de o 31.1.18). și se arată cu degetul spre
democrație de inspirație creștină? PSD. „La vârful statului avem un
Cotidianul, 24.8.09). neîntrerupt spectacol de incompetență,
„Pe partea socială, România nu are insuficiență mintală, mediocritate. șah
niciun mâine. Are învățământul cu cele mat!” Nu se precizează cine cu cine
mai slabe rezultate, adică cea mai mare joacă șah și cine dă mat, dar nu contează
rezervă de mână de lucru necalificată, fiindcă totul e „spectacol.”
care nu va emite niciodată pretenții. Are „Am ajuns la deznodământul
cea mai rudimentară infrastructură (care inevitabil al unui ciclu intens de
îndepărtează tehnologia de vârf și degradare colectivă. știrea nu e rea, dacă
comerțul). Are cele mai grave deficiențe înțelegem din ea că ne-am stabilizat în
în materie de sănătate...” (Florin Iaru, sfârşit, că am găsit repaosul și
Cum va suna viitorul? id.; vezi și nemișcarea pentru care ne-am bătut atâta
Viitorul nu miroase a bine). Pe amar de vreme. La capătul celui mai
deasupra, „un exod al creierelor vizibil negativ entuziasm de care poate fi
de pe Lună.” capabilă o națiune, am găsit soluția:
Domină enumerările pasionate stilistic existența pre-socială, antimodernă și
ale relelor. „Țesutul social al României extra-civilizațională. Vidul și indiferența
este alterat, zdrențuit, peticit, găurit, ars, la vid.” (Ungureanu, Umor trist fără de
destrămat. În numele restaurației țară, Adevărul, 26.11.18). „În anul de
valorilor democratice, s-a făcut totul grație 2018, nici nu a intrat în pâine
pentru a distruge, haotiza, devalo- 2019, dar nu se arată nimic roz la orizont,
riza.” (Dan Culcer, interviu, Tribuna, 1- dimpotrivă, un negru ca de doliu. În
15.7.11). „În acest spațiu geografic și România democratică trăim mai rău
spiritual nimic nu poate fi dus la bun decât acum 30- 50 de ani!” (Paul Stan,
sfârșit.” (Buzura, Teama...). De Crăciun nu mai zboară nici porcii,
România postdecembristă – lipsită de zboară doar românii, (20.12.18). „Am
proiecte, țară fără viitor. „dă-mi zece bulit-o! Țara a ajuns sub controlul celei
proiecte mari pentru următorii 10 sau 30 mai agresive găști de impostori, niște
sau o sută de ani și promit să mușc din nepricepuți închipuiți, agresivi și
iarbă pentru ele. Ai auzit despre zece dominați de frica străinilor guvernează ca
proiecte mari? Educație? Sănătate? într-o partidă de bambilici.” (Nistorescu,
Cultură? Irigații? Infrastructură? A dat peste trei ani, la 30.7.21).
vreun politician vreun punct de sprijin? Starea țării e aproximabilă cu termeni
Până una-alta, un manelist e prefect de fizici, psihologici, sociologici și tehnici.
Vaslui și o fătucă ce prezenta meteo în Țara asta a luat-o razna, rău de tot. doar
chiloți e șefă peste funcționarii publici într-o săptămână (Grațian Mihăilescu,
din România. și astea erau scrise în Adevărul, 12.12.13). În România se
Declarația de la Alba Iulia?” (Sabin instalează un vid de putere (șt. Vlaston,
Gherman, Marea Unire e în aer– id., 11.8.15). Țară scoasă din priză
mamăăă, ce istorie ne crește ca o (Tricolorul, 14.8.15). România pe butuci
cocoașă… România Liberă, 2.6.17) (Dorel șandor Adevărul, 26.8.15:
România. Închis pentru renovare „România e vraiște, bine înțepenită între
(Național, 12.10.18). „Situația în pilonii eșecului istoric”). România
România s-a degradat în așa hal încât prăbușită (Petre Barbu, id, 6.5.16).
toți se vând cui îi cumpără și cui dă mai Fracking România (Doru Pop, 4.11.15) –
mult. și asta este urmarea politicii din o incomparabilă tochitură: „o țară
anii 1990-2000, când nu am știut să fracturată, ca o placă tectonică în care s-a
negociem intrarea în UE și NATO, și am pompat apă sărată și care separă faliile
acceptat tot ceea ce ni s-a cerut și majore pe care s-a constituit această
impus.” (Nicolae Ulieriu, interviu). națiune...o națiune spartă în piesele sale
„Totul mi se pare blocat pe termen componente. Toate aceste părți
indefinit. Nu văd nicio ieșire la componente nu mai sunt fixate între ele
îndemână, nu pot aproxima ce fel de de nimic.” Plus una bigotă, încuiată,
strategie ne-ar putea salva și nici cine ar supusă Rusiei putiniene, rurală

neelectrificată, lipsită de instalații s a nita vale și nu cred că mai emoționează pe
re, c u o „cl a s ă p o l i t i că miorit ică ”, cineva ce se scrie.” (cf. Ion Petrescu, id.
a politicienilor mincinoși și hoți și a 19.6.21). România a ajuns în impas fără
„lupilor tineri” șmecheri care vor să-i ieșire: „E o răscruce istorică, o bifurcație
înhațe pentru a comite și ei la rându-le care nu duce la stânga sau la dreapta, ci
aceleași infracțiuni, aceea a prostiei și sub pământ.” (Corneliu Vadim Tudor,
ignoranței care comit „crime din Tricolorul, 3.8.12). și tot el: Țara e
neștiință”, plus cea tăcută, pasivă vraiște (9.8.15), România – „o colonie
„adormită sub plapumă, năucă și amețită africană” (Beată corabia, mașter
de palavrele celorlalte Românii” și încă cârmaciul, id, 17.6.14). Rimând distihial
una „din umbră. Aceea a plăților oculte, rutier: România la bilanț: Bicicleta fără
a înscenărilor malefice, a pirotehniștilor lanț (10.7.14). Metaforizează tardiv,
care dau foc unui popor pentru că nu au haihui, Eugen Dijmărescu, unul din
reușit să își pună astfel planurile în arhitecții ruinei financiare a României:
mișcare”, plus plus a celor mulți „care „România este în ultimul vagon al unui
pur și simplu vor să supraviețuiască.” tren în care a urcat toată lumea” (cf.
„România arată din ce în ce mai puțin a Cotidianul, 26.5.11). Ana Blandiana &
țară și tot mai mult a boală mintală. Romulus Rusan: „Românii sunt ca o
Statul român nu mai e capabil să asigure maioneză tăiată.” (interviu, 2011).
nici cele mai elementare lucruri care îi Sfârșit de lume în București (id.
sunt în grijă: asigurarea siguranței 14.12.14) după Petru Romoșan: „Clasa
publice și ocrotirea dreptului la suspusă e conștientă că după ea nu mai
viață.” (Sebastian Jucan, Țara care își vine decât potopul... și ce idealuri am mai
ucide copiii, Adevărul, 29.7.19). putea avea? Nu multe. Poate doar acela
De obicei se generalizează însă de a părăsi definitiv teritoriul acesta care,
nonfracturist. Desfigurarea României sau mai devreme sau mai târziu, într-un fel
genocidul silențios (N. Merișanu, sau altul, te poate ucide.” Se numără ani.
Cotidianul, 12.5.10). Românii așteaptă „Au trecut 23 de ani de la schimbarea
falimentul (Jurnalul Național, 8.7.10), dramatică și sângeroasă a sistemului
România în lichidare de stoc (Adrian politic. Strada cenușie e plină de fețe
Majuru, id, 5.8.13). O formulă în spirala schimonosite de ură, de priviri
dialectică: De la Epoca de aur la Epoca inexpresive și de porniri animalice, de
de aurolac. Trăim într-o țară second oameni terni care se toarnă între ei cu
hand? (Adevărul, 10.8.10) întreabă deja voluptate și se urăsc reciproc cu
titlul lui Lucian Avramescu, pamflet bazat pasiune.” (Victor Ciutacu, Clisa jegoasă
pe spusele unui Traian Băsescu, și puturoasă a imposturii, Jurnalul
conducătorul unei nații de mâna a doua. Național, 19.5.12). Somnul românilor
„Se cere înființarea Republicii Federale (Ionuț Cojocaru, id., 2.8.15), starea care a
Paranoia și retrogradarea poporului dus de râpă finanțele, justiția, economia,
român la cartea de zoologie” (Adrian medicina, industria, sistemele rutiere,
Păunescu, Despărțirea statului de învățământul de toate gradele. „În curând,
popor, Jurnalul Național, 12.7.10). GAME OVER. România
„România a ajuns pe lumea asfixiată.” (Tudor Chirilă) „Burțile
cealaltă” (Dinu Patriciu, miliardar escroc, ghiftuite cu nepăsarea publică își vor
Cotidianul, 10.7.10). „România stă pe un aranja cravatele asudate la ieșirile din
butoi cu pulbere. Economic e dezastru, restaurantele de lux, unde nu va mai fi
social e urgie, judiciar e jihad, politic e necesară bruierea semnalelor, în timp ce
care pe care” (Victor Ciutacu, Jos chiloții slugile se vor grăbi să tragă la scară
de Superman! Jurnalul Național, 2.8.12). limuzinele parcate confortabil pe interzis.
România în stare de urgență! (Mircea Se va căuta un președinte pentru liniștea
Dinutz, 2012). România e Pe marginea noastră, așa cum îi șade bine unui popor
prăpastiei (Liviu Iolu, Adevărul, fără rost. Ninsoarea va ajunge ca și până
26.11.18). România nu numai că se acum deja mocirlă pe pământ, iar copiii
îndreaptă într-o direcție complet greșită, noștri se vor uita zâmbind la fulgii
total neconformă principiilor Uniunii prefigurați peste lumina chioară și
Europene, ci se află pe marginea gălbuie a stâlpilor de iluminat. La fel ca
prăpastiei” (Mircea Morariu, id., noi vor închide cercul, neputincioși sau
18.12.18), postură spațială dinamico- fugari. Undeva, la mii de kilometri
statică incomparabilă datorată unei distanță, alții se vor perpeli la gândul
ședințe a conducerii PSD. Situația nu perfid că poate ar fi putut să fie bine
rămâne așa, astfel că „România este la acasă. Noapte bună, România.” (17.1.19).

CRONICA LITERARĂ
Nicolae Oprea
POEZIA ÎNTRE ISTORIE ŞI UTOPIE

Timişoreanca (la origine) Simona- demonstrată frecvent şi prin cultivarea
Grazia Dima a debutat în poezia comentariului critic sau a eseului (plus
postbelică în deceniul de explozie al traducerile). Dar în cazul său, cultura
generaţiei optzeciste, cu volumul Ecuaţie poetică şi filosofică asimilată în acest timp
liniştită din 1985. După ce depăşise una nu apare reliefată proeminent, prin
din cutumele politicii editoriale din supralicitarea elementelor livreşti în
timpul comunismului, fiind selectată de propriul discurs, ca la alţi congeneri, fie şi
Editura Albatros în Caietul debutanţilor prin procedeul intertextualităţii. Detaşându
1980-1981 (apărut abia în 1983). -se, apoi, de specificul sensibilităţii
Neaderând la poetica predominantă a feminine, poeta tinde să realizeze o viziune
congenerilor, autoarea Ecuaţiei… caută generică asupra lucrurilor şi fenomenelor
aievea sub pojghiţa cotidianului sursele naturii din universul fiinţial. Ea apelează
de meditaţie asupra temelor grave constant la un gen de depersonalizare a
generate de existenţa efemeră, limitată în eului poetic subiectiv, în spiritul
Timp. În prezentarea de pe autenticităţii. Din poziţia
coperta Scării lui Iacob, martorului, confesiunea
criticul româno-american indirectă se raportează
Marcel Corniş-Pop a distins îndeobşte la persoana a doua
câteva teme abordate din singular: „Nu-mi spune că o
perspectivă ontologică: să-mi arăţi care este culoarea
„geneza şi făptuirea, lumina mea,/ sufletul meu,
şi umbra, viaţa şi moartea, adevărul.” – în Culoarea
spiritul şi materia”. mea; „Ar trebui să vorbeşti
Culegerile de versuri care nepăsător, ca un automat,/
urmează reprezintă trepte ale despre ceea ce nu-ţi priveşte
aproximării perseverente şi legământul” – în Legământ;
ale consolidării timbrului „Pierdut în sală, sub ploaia de
personal, sub titluri săbii/ a concertului, observi/
conceptuale, care exclud cum ţi se coagulează gândul”
confesiunea lirică liniară: Dimineţile – în Concert; „Cuvântul nu se va înfăţişa/
gândului (1989), Scara lui Iacob (1995), aşa cum crezi. Ţi-ar fi plăcut/ s-apară
Noaptea romană şi Focul matematic orbitor, vestit” – în Surpriza. Sau
(ambele în 1997), antologia Confesor de exprimată la plural colectiv: „Ajunşi la
tigri (1999). Plachetele din mileniul al izvoarele muzicii,/ Cronos, cu pleoape
treilea consfinţesc atributele concepţiei coborâte/ şi cuiburi de lăstuni pe creştet,/
poetice delimitative: Ultimul etrusc, se scuză pentru întârziere/ şi ne pofteşte
Călătorii apocrife, Dreptul rănii de a înăuntru.” – în Eden; „Vedenia care nu
rămâne deschisă, La ora fulgerului, piere niciodată/ ne-aduce-aminte de
Interiorul lucrurilor şi Pisica de lemn lumină, apă, vis,/ de scoici rostogolite-n
pictat. Adăugându-se acestora antologiile timp”– în Vedenie; „E seară, ne-am oprit
de autor: Călătoria în petalele din mers/ cămilele s-au ghemuit în umbră/
trandafirului, Armata fiinţelor mici, povestitoru-ncepe o istorisire” – în
Mierea nopţii, Visul fiinţelor mici Rădăcini etc.
(ultimele trei, bilingve). Motto-ul volumului este preluat, în chip
Volumul de acum, Havuz (Ed. Tracus semnificativ, de la îndepărtatul poet şi critic
Arte, Bucureşti, 2020), unitar în concepţie, literar englez (din secolul XIX) Matthew
este rodul acumulărilor stilistico-tematice Arnold: „Nu putem aprinde după bunul
din grupajele amintite. Simona-Grazia nostru plac/ Acest foc care ne mocneşte în
Dima face parte din categoria scriitorilor inimă./ Spiritul suflă, apoi tace,/ Sufletul
cu o structură intelectuală complexă, locuieşte în mijlocul misterului.” În Havuz,
Simona-Grazia Dima îşi explorează trăirile nu mai ţâşneşte/ niciodată apa, însă
interioare incandescente, proiectate, însă, pe necontenit/ răzbate-un tainic vuiet,/ în
un fundal animist. În acest fel se ajunge la o apropiere şi departe/ vântosul labirint al
modalitate poetică de reactualizare a scoicii nesfârşite”.
animismului străvechi, dominat de credinţa Pentru creatoarea „havuzului
în existenţa sufletului în toate lucrurile şi metafizic” (astfel definit în dedicaţia
fenomenele naturii. Ilustrativ este poemul personală!), refugiul din realitatea imediată
Baobab, unde arborele exotic este văzut ca a devenit o formă de negare a cunoaşterii
un copac simbolic al energiei vieţii limitate prin simţuri. Poeta atrasă de zări
pământeşti (asemănător cu „arborele vieţii”) nemărginite pare să fie convinsă de
şi al legăturii cu spaţiul cosmic: „Un baobab, concepţia kantiană a „lucrului în sine”,
duşman al slăbiciunii,/ adulmecă fanatic astfel încât atitudinea lirică este una de
treptele cereşti,/ decis să le transforme-n revelare a esenţelor din obiecte şi
carne/ şi putere. Aseamănă templul de sus/ fenomene. În viziune aparent atemporală,
cu orice trup şi crede/ că poate să-i se recuperează afectiv din amintiri şi visuri
proptească/ în tărie carul de fildeş/ cu timpul istoric din alte evuri („Te plimbi
buzduganul sprijinit de nori şi vise./ Adastă- prin sit, dar canionul/ tăiat în lutul roşu al
ntunecat, cuprins de-o sumbră aşteptare,/ E istoriei/ nu-i decât apa râului visat de
crudă şi perfect de inutilă veghea lui./ Îl Heraclit,/ alta mereu, strânsă în stive mai
ustură ochii-mpietriţi, nemişcători,/ prin ei asimetrice/ şi inegale pe zi ce trece. Din
hălăduieşte, neagră,/ plăcerea oarbă-a fiecare vraf/ de valuri închegate lucesc
ţărânei,/ de care nici acum nu-i sătul.” Pe tigreşte ochii unui nedomolit imperiu – şi
bună dreptate, Gheorghe Grigurcu remarca, câte-au curs,/ ca să se poată pescui din ele,
pe coperta a patra, înclinaţia poetei spre mileniul următor,/ o frază zgribulită”) sau
folosirea anamnezei, în sens platonician, existenţa mitologică pre-pământească („Se-
înţeleasă ca amintire a ideilor contemplate de aude-un plânset/ pentru străvechea bogăţie/
suflet: „Fiică a focului originar, poeta se destrămată,/ pentru anticii autori/ de mult
simte datoare a reaminti mereu a cărei pierduţi/ (ei ar fi lămurit, poate,/ Întregul,
nostalgie o poartă…Drumul acestei lirici ne-am fi zărit,/ flotanţi, în ei), pentru/
complexe, plină de pliuri şi meandre, nu e de întâmplarea cu mituri -/ de ea, fără cruţare,
la concret la abstract, ci invers. Tulburător, suntem/ modelaţi de-atunci”). Incursiunea
aşadar, şi ca urmare a răsturnării a ceea ce a temporală este percepută uneori
practicat conştiinţa omenească… ” Predilecţia fantezistă a Simonei Grazia
În edificiul bine conceput al cărţii, cu Dima pentru istoria antică ori medievală şi
deprinderi de meşteşugar artistic, simbolurile mitologice devine expresivă
deschiderea se face, pe coordonate prin întrupările eului poetic, în spiritul
similare, cu poemul omonim. Ieşit în calea metempsihozei, dar sub semnul utopiei.
poetului-călător, havuzul cu sculpturile Comprimând dimensiunile spaţio-
sale ornamentale par să-l reţină în „lumea temporale, călătoriile – reale sau
lor fără hotare”: „După atâta umblet un imaginare – îi permit poetei să se
leac e liniştea,/ simţi cum renaşti. Dar nu-i identifice imaginar cu: războinicii porniţi
destul,/ Atunci când tihna limpezimii pe „caii istoriei” până la Sfinx; cavalerii
trebuie dusă/ mai departe. În centru se rătăcitori; navigatorii „sechestraţi în
înalţă lăcaşul etajat/ al artezienei, iar apa valuri” care se salvează, ajungând „în
străbate prin ea tainic./ Senină, împăcată, miezul încleştării clasice dintre lumină şi
dincolo de lucruri şi de vis,/ doar vine. întuneric”; locuitorii unui regat trecând
Acolo-ai vrea să fii,/ în sulul ei lunecător, prin proba sclaviei („Egalii altora suntem
unde nu-i nici un ornament/ şi fericirea- în paginile cărţii”) etc. În ultimă instanţă,
absoarbe. Gata să pleci, e deja-n tine,/ fără discursul însufleţitor al poetei se aseamănă
s-o fi atins, întruna renăscând.” Pe la cu tablourile pictorilor istoriei: „Pictau
mijlocul grupajului apare altă perspectivă uriaşul imperiu. Schiţau clădiri,/ le
animistă asupra havuzului golit de apa însemnau cu seve/ şi,-ndată, familii-ntregi
însufleţitoare, în poemul Havuz. Rotundul se-nghesuiră/ să iasă din desen pe stradă./
marmurei: „E muzică, rotire şi tăcere/ în S-au întrecut pe sine/ la picurat viaţă-n
marmura unui havuz/ din care apa nu mai conturul brădetului,/ al stejărişului, aurul
cade,/ ci numai vuietul se-aude/ cum din livadă şi câmp/ rivaliza-n savoare cu
reînvie ţări îndepărate, vaste,/ cu ierburi zvâcnetul uliilor/ sau cu ţâşnirea de sifon,
încâlcite-n veşnicie/ şi mintea-ntotdeauna- în biblioteci, a cărţilor.” Cum se vede din
n altă parte.” Iar în simetria calculată a exemplificări, pendulând între concret şi
poetei, discursul său se încheie cu Havuz. abstract, Simona-Grazia Dima conturează
Dar o intensitate vede: „E muzică – în Havuz un spaţiu poetic utopic, ca o
palpită/ o bulboană,/ şi nici un sunet după/ alternativă la marasmul vieţii cotidiene din
doar raze/ pe marmura havuzului/ de unde zilele noastre.

SATUL ROMÂNESC ÎN RAMA LITERATURII
Alex tef nescu
CUM SĂ VĂ SPUN
de Ioan Alexandru
Ioan Alexandru a apărut în literatura Cum să vă spun este, într-o oarecare
română pe neaşteptate, acum peste măsură, o autobiografie lirică. Poetul
cincizeci de ani. A fost o mare surpriză. „povesteşte” ce s-a întâmplat în sat la
Lumea literară l-a primit cu entuziasm. sfârşitul războiului, cum arată casele şi pomii
Primele lui cărţi de versuri ‒ Cum să vă după o ploaie de vară, cât de fericiţi se simt
spun, 1964 şi Viaţa deocamdată, 1965 ‒ ardelenii frigând slănină noaptea, pe câmp, la
aduceau aer proaspăt în literatura de un foc de vreascuri, ce gust are pentru un
inspiraţie rustică. Două decenii la rând adolescent laptele băut din şiştar, ce a
repezentarea satului românesc fusese însemnat pentru el prima vacanţă petrecută la
aproape exclusiv propagandistică. În mare şi aşa mai departe. Însă fiecare episod
poezia de până atunci ţăranii se declarau se transfigurează şi capătă un aspect fabulos:
toţi fericiţi că le fusese luat pământul, iar „În casa noastră se împărţeau darurile./
deasupra caselor lor fluturau steaguri roşii. Mai întâi ţie, Ioane, zise războiul, din
Tânărul poet se remarca prin colţul mesei, tatii – / Pentru că m-ai slujit
autenticitate, prin capacitatea de a exprima cu credinţă/ Îţi înmânez acest picior de
ne-mediat sensibilitatea omului de la ţară. lemn./ Şi să-l porţi sănătos întru
Versurile lui din acea perioadă sunt, de fapt, pomenirea mea." (Sfârşitul războiului);
o proză abruptă, ţărănească (iar proza „Într-o poiană largă am înălţat un foc/
reprezintă adeseori una din numeroase căi Cum ştiu să-nalţe focuri ardelenii unii:/ Pui
posibile de revitalizare a poeziei, de vreascuri piramidă, frunze la mijloc,/ Te-
eliberare de convenţionalism). În fraze aşterni apoi pe burtă şi îţi încerci plămânii./
discursive şi analitice, specifice unei Slănina încrestată, înfiptă în frigare,/ Ce lacom
naraţiuni, recurgând numai la metafore strict o-nveşmântă al flăcărilor rit." (Adolescent);
funcţionale, dar – e adevărat – foarte „Beau lapte din şiştar şi mă cuprind
expresive, greu de uitat, poetul descrie fiori,/ Că prea-i bun laptele proaspăt ‒
situaţii – şi reconstituie emoţii – cum să vă spun/ Parcă beau soare
caracteristice vieţii rustice: amestecat cu nori,/ Sunt zeul tinereţii ce-n
„Întinsă pe pământ, o iapă înspumată/ lapte mă răzbun!" (Beau lapte) etc.
Gemea aşa de gravă şi necheza uşor./ Mi- În Viaţa deocamdată apare un efort de
am suflecat cămaşa, îngenunchiat îndată/ interpretare filosofică a existenţei
Şi cum ştiui am dat un ajutor./ Puiul acela ţărăneşti. Drept urmare, reprezentările
‒ mânzul ‒ cu umedul lui bot,/ Cu coama sunt uneori sofisticate:
lui măruntă şi nările subţiri,/ Când năvăli-n „În cumpăna fântânii/ Tatăl meu
lumină mă-nfiorai de tot/ Şi faţa-mi era răstignit,/ Pârghia subţire e mama tânără/
numai crispatele priviri./ Se ridicase Înşurubată în braţele lui noduroase de
mânzul ‒ întâi pe un genunchi/ Apoi pe lemn” (Coborând).
celălalt, pe o copită./ Şi dintr-o dată lumea Cititorul care nu vrea să intre în joc
din haos se-nchega/ Şi-şi părăsea poate citi asemenea versuri ca pe nişte
pământul întâia lui clipită." (Mânzul) „pagini bizare” de-ale lui Urmuz. În
Este, aici, un Serghei Esenin fără acea general, însă, ridicarea la o concepţie a
notă de duioşie feminină specifică poetului imaginii satului/cosmosului conferă poeziei
rus. Este, în acelaşi timp, un Nicolae Labiş lui Ioan Alexandru o mai mare putere de
căruia îi lipseşte graţia zeiască a adolescenţei. obsedare a conştiinţei cititorului. Ideile duc
Poezia lui Ioan Alexandru din primele volume la radicalizarea viziunii şi, implicit, la o
produce o impresie de forţă bărbătească apropiere a poetului de expresionism. Un
datorită, printre altele, unei stângăcii în arta tablou „expresionist” greu de uitat este, de
ceasornicărească de a „potrivi cuvintele”. La exemplu, acela al „cimitirului satului”:
Tudor Arghezi se simte că retorica poticnită „Cimitirul la noi e un pogon comun/
este simulată şi că demonstrează, de fapt, o Înconjurat cu gard de piatră,/ Să nu se
superiscusinţă. La Ioan Alexandru, ca şi la molipsească pământul rămas viu/ În
alţi ardeleni, neîndemânarea este reală, libertate./ Crucile de lemn după câţiva ani/
constituind o garanţie a seriozităţii (nu se Se lasă într-o parte şi mor apoi şi ele/ De-
ştie de ce, dexteritatea pare perfidă). a binelea/ Locul mormântului se şterge ‒/
Cuvintele folosite de el sunt mari pietre de O iarbă sârmoasă se îndeasă pretutindeni/
râu, inegale şi neşlefuite, care intră într-un Ca părul pe capul fecioarelor în nopţile de
zid de cetate trainic. iarnă.” (Ca în paradis).

ARHEOLOGIE LITERARĂ
Mircea Colo enco
„DINASTII INTELECTUALE”.
CIORĂNEŞTII (2)
3/ Ioan (n. 27 mai tragic, de tânăr, asemenea lui Vasile
1905-m. Sibiu, 18 Cârlova, Iulia Hasdeu, Nicolae Labiş.
octombrie 1926) a 4/ Constantin (n. 26 mai 1907-15 iulie
urmat cursurile şcolii 1949, Bucureşti) a fost licenţiat în
primare în satul natal electromecanică, la Institutul Politehnic
cu părinţii, iar cele din Bucureşti (1931), şi matematică, la
liceale în Bucureşti Universitatea din Bucureşti (1941). Era un
(„Mihai Viteazu” bărbat înalt, cu faţa şi bărbia ovală, nasul
„Spiru Haret”). Se şi gura regulată, fruntea lată, ochii căprui,
îmbolnăveşte de părul brunet, cum au arătat de altfel toţi
tuberculoză pulmonară Ciorăneştii. A funcţionat ca inginer
şi, în pofida tratamentelor la Gioagiu şi proiectant la Fabrica de avioane din
Sibiu, decedează în spital. Era student în Braşov (1930-1931), colaborând sub
primul an al Facultăţii de litere din conducerea lui Elie Carafoli, la proiectarea
Bucureşti. Poet precoce publică în faimosului avion de vânătoare românesc
revistele: „Lumea copiilor”, „Universul (cu aripa de profil original suprajoasă),
copiilor”, „Foaia tinerimii”, la care a fost alături de alţi 50 de ingineri şi 100 de
redactor, dar şi la revistele „Adevărul meseriaşi de înaltă tehnicitate, la
literar”, „Viaţa literară”, „Cuvântul executarea detaliilor la calculul eforturilor
literar” şi „Gândirea” (1922-1926). la noduri, construcţia nodurilor şi
Fondează şi conduce revista „Vlăstarul” a îmbinarea planului central cu fuselajul,
Liceului „Spiru Haret” (1924-1925). Are care i-a fost tema lui de proiectare. Apoi a
aplicaţii pentru limbi străine, învăţând intrat în rândul cadrelor de specialitate ale
engleza, franceza şi germana. Editează: Căilor Ferate Române, ajungând până la
Povestiri în versuri (Cartea românească, funcţia de director general. A funcţionat
1925, 151 p.), Prichindel, Versuri pentru într-un timp ca asistent la catedra de calcul
copii (Ancora, 1926, 151 p.) şi traducerea diferenţial şi integral de la Universitatea
Esterei de Jean Racine (Bucureşti, 1924). Bucureşti (1943). Lucrările sale ştiinţifice,
Postum îi apar: Vestiri (vol. de versuri, în total peste 60 au fost prioritar dedicate
1937, cu o prefaţă de Tudor Vianu şi problemelor tehnice ale căilor ferate, una
1980). Antologia poeziei franceze (1938 dintre ele: Construcţia materialului rulant
şi 1980). Au rămas în uşor, Bucureşti, 1936) a fost
manuscris mai multe premiată la Societatea
traduceri printre care şi Politehnică din Bucureşti, cu
Macbeth de W. Shakespeare. premiul „ing. N. P. Ştefănescu
A mai tradus din (1934). În ultimii ani de viaţă
D’Annunzio, Leopardi şi Poe. a fost secretarul de redacţie a
„Sunt rare cazurile în care un revistei „Metalul” editată de
poet să fi fost inspirat de A.G.I.R. (1946-1949). Multe
experienţa mai directă şi de din lucrările publicate au
atingerea mai vie a apărut în editură proprie
morţii.” (Tudor Vianu). traduse din limba franceză
Pentru George Călinescu este fiind în genere de popularizare
un „cântăreţ de marasme a ştiinţei sau pentru meseriaşi.
provinciale”. A fost o mare A murit cu zile pe masa de
promisiune literară întreruptă operaţii.

A fost căsătorit cu Ecaterina Mititelu organică. A realizat o nouă sinteză a alfa-
(n. 1909), licenţiată în limbi clasice, fostă aminocetonelor din alzactone şi
profesoară de latină în liceele hidrocarburi aromatice, contribuind la
bucureştene. A avut un frate, Claudiu elucidarea naturii carbocationilor în
Mititelu (n. Botoşani, 1 martie 1893-3 special neclasici. A obţinut rezultate
ianuarie 1966, Petroşani), fost profesor de deosebite în industrializarea primelor
matematici, la Institutul de Mine din medicamente de sinteză din ţară, fiind
Petroşani, citat de Dan Barbilian pentru autoare a întâiului tratat în domeniu
unele inovaţii în teoria numerelor. (Medicamente de sinteză, 1957, ed. II,
Au avut o singură fiică, Ecaterina (n. 1966) şi iniţiatoare a învăţământului de
Bucureşti, 1938), licenţiată şi doctor în chimie farmaceutică la Institutul
fizică-matematică (Universitatea Bucu- Politehnic Bucureşti. Lucrările sale au
reşti, 1970), căsătorită cu Silviu Teleman, fost publicate în mari reviste de
doctor în matematică. În prezent stabiliţi specialitate în limbile română, engleză,
în Puerto Rico încadraţi la Universitatea germană şi rusă.
de acolo. Silviu Teleman a fost cadru Nu a avut copii. S-a îngrijit de editarea
universitar în ţară, specialist în teoria lucrărilor şi fraţilor decedaţi.
elasticităţii şi a analizei funcţionale şi 6/ Alexandru (n.
topolgiei. Este fiu de inginer şi este frate 15 noiembrie 1911-
cu Costache şi Nicolae, la fel de dotaţi în d. 25 noiembrie
matematici. Ecaterina Teleman a lucrat la 1999, Insulele
Institutul de Fizică Atomică din Canare-Spania), a
Bucureşti. Fii lor sunt stabiliţi în SUA; urmat cursurile
Ştefan Teleman (n. Bucureşti, 1962), primare în satul natal
absolvent de Conservator, pianist, Master cu părinţii, iar în
of Arts, iar Costin Teleman (n. Bucureşti, Bucureşti, studiile li-
1968), absolvent de matematică la ceale („Spiru Haret”)
Universitatea Harvard. şi universi-tare fiind
5/ Ecaterina (n. 15 licenţia în literatură română şi franceză,
august 1909-m. 23 diplomat al Şcolii superioare de
ianuarie 2000) arhivistică şi paleografie (1933). Devine
urmează cursurile membru al Şcolii române din Paris (1934-
liceale şi universitare 1938), în care timp cu bursă din partea
în Bucureşti, luându- guvernului francez, îşi pregăteşte teza de
şi licenţa în fizică- doctorat despre opera lui Ariosto în
chimie (1931) şi Franţa, obţinând doctoratul de stat, la
doctoratul, cu teza: Sorbona (1938). A îndeplinit funcţii
Sinteze cu clorură onorifice de secretar general al Institutului
de aluminiu în seria de Istorie universală din Bucureşti
hidrocarburilor alifatice şi aliciclice (noiembrie 1938) şi de consilier cultural
(1936), după care activează în la Ambasada Regală Română din Paris
învăţământul superior, traversând toate (ianuarie 1940). În perioada celui de-al
gradele didactice până la cel de profesor doilea Război Mondial, este mobilizat, în
de chimie organică la Institutul Politehnic ţară, ca redactor de editură, director de
ori Institutul de Petrol şi Gaze din teatru, reintegrat în corpul diplomatic,
Bucureşti (prin interferenţă, 1936-1977). ulterior (1946), după care urmează
Este membru corespondent (1963) şi desţărarea, stabilindu-se definitiv în
titular (1974) al Academiei Române, străinătate, mai întâi în Franţa, apoi în
membru al Academiei Tiberina-Roma Spania, Santa Cruz de la Tenerife, în
(1971) şi al Societăţii de chimie din New Insulele Canare, ca profesor la
York (1971). A fost căsătorită cu savantul Universitatea La Laguna (1948-1978).
Costin D. I. Neniţescu (1902-1970), care i Bibliografia sa numără aproape 400 de
-a fost şeful comisiei pentru doctorat şi cu titluri (articole, memorii, culegeri de
care a colaborat, atât în elaborarea, documente, bibliografii, traduceri în/ din
împreună, a numeroase procese română, engleză, franceză, italiană,
tehnologice pentru fabricarea spaniolă). Menţionăm două lucrări de
medicamentelor, antidăunătorilor, compuşilor înaltă ţinută ştiinţifică privind conceptul
macromoleculari, intermediarilor pentru de literatură comparată (1954 şi 1964),
industria chimică organică, cât şi la precum şi un dicţionar etimologic de
crearea şi organizarea de laboratoare proporţii al limbii române (1958-1961, 6
didactice şi de cercetare de chimie vol., 918 p.). I se conferă diferite titluri,

A fost căsătorită cu Tudor Dinu (n.
1908) medic primar pneumo-ftiziolog de
dispensar. Au un singur fiu, Ilie Dinu (n.
1954), licenţiat în studii economice şi un
unic nepot, Ion Dinu Ciorănescu (n.
1986).
Maria (Ciorănescu) Dinu este o
ferventă susţinătoare a întemeierii casei
printre care şi cel de Onoare al Academiei memoriale a Ciorăneştilor la Moroeni-
Române (1991). Dâmboviţa, casă în care, în ultimele
A fost căsătorit cu Lyda Ianculescu (n. decenii, a funcţionat Primăria din
Bucureşti 1911-1988, Paris), fiica fostului localitate.
director al Şcolii române din Paris), cu 8/ Elena (n.1915-m.1983, Bucureşti) a
care are doi copii: Sanda (n. Bucureşti, urmat cursurile primare şi liceale în
1939), licenţiată în biologie, a fost Bucureşti. S-a retras din facultate fără nici
cercetătoare la Institutul de microbiologie, o explicaţie. A lucrat într-un laborator al
parazitologie şi epidemiologie „Dr. I. Institutului de mineralogie din Bucureşti.
Cantacuzino” din Bucureşti, a fost A fost un autodidact, cu aplicaţii literare.
cercetătoare la Institutul Pasteur din Paris. Se ştie că a redactat un roman. S-a
Căsătorită cu Pierre Imbert (n. 1944), căsătorit cu Nicolae Renţea, licenţiat în
economist, doctor în drept internaţional, drept, care a tradus şi publicat, în timpul
membru al Parlamentului European. Au războiului, o lucrare privind televiziunea
doi copii: Sorin (n. Paris, 1967), licenţiat (1942). Au avut un singur fiu, Călin
în matematică la Universitatea din Renţea, doctor în chimie organică, laureat
Strasbourg şi Alexis (n. Paris, 1970) al Premiului Teclu al Academiei Române.
licenţiat în drept internaţional la Paris. Cercetător la un institut de chimie din
Cel de-al doilea copil al soţilor Heidelberg-Germania, unde s-a stabilit şi
Alexandru şi Lydia Ciorănescu este Ion lucrează cu soţia sa, Mariana Ghica, de
(n. Bucureşti, 1941) absolvent al aceeaşi specialitate şi grad universitar. Nu
Politehnicii bucureştene şi este inginer la au copii.
o firmă pariziană şi căsătorit cu Doina 9/ George (n. 19
Pop, cercetător în matematică la un martie 1919, Moropeni
Institut de specialitate din Paris. Au un -d. 6 febrarie 1993,
singur fiu, Ion. München) a urmat
cursurile primare,
liceale (1926-1937) şi
licenţa în ştiinţe
politico-economice,
Cluj 1946, diplomat
al Institutului de studii internaţionale din
Paris (1949). A fost avocat în Bucureşti
(1941-1947), asistent la Politehnica din
Bucureşti (1947), secretar al Fundaţiei
Carol I din Paris (1951-1958), redactor
şi vice-director al departamentului
român de la Radio Europa Liberă din
München (1955-1970), cercetător şi şef
de secţie la aceeaşi instituţie (1977-
1984). Membru sau consilier la diferite
institute de studii, fundaţii, organizaţii
culturale şi academii din Bucureşti,
Bruxelles ori Paris (1946-1982).
Bibliografia sa numără peste 100 de
lucrări în diferite domenii: poezie
(Ystud, 1950; Poeme fără răspuns,
1952; Poeme prea târzii, 1954; Marior
ergo sum, 1981; Mai aproape de îngeri,
traducere din lirica religioasă, 1986;
Metaerotism imaginar, 1990); istorie

(La mission de Stanislas Bellanger dans cultură etnică distinctă de cele ale
L’Empire ottoman, Tessalonique, 1981, naţiunilor în mijlocul cărora trăiesc, ori a
296 p.; Bessarabia, disputed land basarabenilor şi bucovinenilor, fie că se
between East and West, München, 1985, află în teritoriile de provenienţă, fie că,
374 p.); articole pentru enciclopedii dispersaţi în nemărginirea artificioaselor
(Kindler Literatur Lexicon, t.4-7, zone teritoriale sovietice, locuiesc în
München, 1968-1972; Biographisches orientul caspic ori în alte medii asiatice,
Lexicon Südosteuropa, t.13, München, precum Siberia, care îşi mai păstrează
1972-1974); articole şi lucrări politice obiceiurile în oceanul etnic slavic sau
(Les jeunesses de l’ Europe centrale et turanic.
orientale sous l’opression comunistes, Altul este cazul expatriaţilor.
Paris, 1955, 37 p.). Redactează o Nu ne-am propus să prezentăm esenţa
cochetă şi doctă revistă independentă de naturii umane, în genere, nici pe cea
cultură românească Apoziţia, din românească, în special, ci studiind
München (editor Ion Dumitru), care a genealogia familiei Ciorănescu, am
ajuns din 1972, la 13 numere, în 1991. constatat, pe de o parte, formarea de
Număr special pentru M. Eminescu în generaţii de intelectuali de elită în
Apoziţia. interiorul culturii române şi, pe de alta,
Scrierile sale încă nu au fost asimilate dispersia lor în lumea altor culturi
în cultura patriei natale. Mai mult, într-una spirituale naţionale. Asimilarea lor de
din lucrările dedicate genealogiei sale culturile respective este iluzorie. Ei rămân
(Mihai Gabriel Popescu. O familie de a-naţionali, în prima generaţie, asemenea
intelectuali dâmboviţeni: Ciorănescu, în copiilor adoptivi într-o familie oarecare.
Scripta Valachica, IV, Târgovişte, 1972, Cu urmaşii lor este altceva.
pp. 353-360) a fost eludat cu totul. Să fie Toţi aceştia, în pofida apartenenţei lor
consecinţa mentalităţii unei epoci ori – ca structură genetică – la neamul
destinul celor puternici? românesc, la fel legendarului Banu
Căsătorit cu Galateea Lemonidi (n. Mărăcine, strămoşul lui Ronsard, ori a
Bucureşti, 1928), absolventă a Liceului harapului care i-a fost străbunic lui A.S
german din Bucureşti. Nu au avut copii. Puşkin, nici Ronsard, nici Puşkin, oricât
Stabiliţi în străinătate din 1947, de revendicaţi ar fi de români şi,
domiciliind la München. respectiv, de africani, ei vor rămâne
Faptul istoric nu devine simbol, pentru totdeauna francez şi rus. Şi încă ce
când trecutul apare ca o expresie calibru de francez, de rus!
subiectivă, iar prezenteismul Pentru naţiunea noastră, diaspora
înlocuieşte ideologia, structura şi românească se poate asemui miticei
sinteza în gândirea istorică, în practica Atlantide a lui Platon. Generaţiile care o
istoriografică. Însă, istoria ca magister compun sunt copiii de suflet ai neamului,
vitae, trebuie să asigure cunoaşterea căci toate forţele lor intelectuale, fizice şi
generaţiilor anterioare ca tezaur de afective sunt îndreptate către ţara adoptivă
experienţă acumulată. „Istoria devenită patria de sine stătătoare. Din
românească mai ales, scria M. firimituri, se mai înfiripă unele elanuri
Kogălniceanu, să ne fie cartea de pentru ţara de origine.
căpetenie, să ne fie paladiul Iar dacă ar fi să facem o observaţie
naţionalităţii noastre” (Introducere la pertinentă în acest sens, ne rezumăm în a
arhiva românească, în M. K. Texte -l cita pe însuşi Alexandru Ciorănescu
social-politice alese, Editura Politică, dintr-o lucrare datând din 1944: „Dintre
Bucureşti, 1967, p. 101). naţiunile mai puţin numeroase, nici una
Condiţia pusă de marele istoric şi n-a dat schimburilor internaţionale mai
bărbat de stat este admisibilă în cazul mult decât România. Lista oamenilor de
continuităţii existenţei naţiunii în acelaşi seamă cu care sunt datoare neamurile
perimetru geo-politic. În cazul unor învecinate a fost făcută de multe ori.
grupuri sau membri dispersaţi, din varii Niciodată nu s-a atras însă luarea
motive, în cadrul altor comunităţi aminte asupra împrejurării că aceste
naţionale, condiţia sine qua non a energii împrumutate se numără printre
„paladiului” ţine doar de emisferele cei care au deschis în patria lor nouă
punctelor de contact. Nu mai departe orizonturile largi europene”. („Literatură
exemplul macedoromânilor, istroromânilor comparată”, Studii şi schiţe, Bucureşti,
şi meglenoromânilor, entităţi formate şi 1944, Casa Şcoalelor, p. 40).
existând în afara spaţiului geografic al Totuşi, fac parte din paladiul
statului român naţional modern, care au o românesc!

NOTE DE LECTURĂ
A. Gh. Olteanu
O CARTE CE SE CEREA SCRISĂ

Frecventele referiri la G.T. Kirileanu în românesc poate mai multe decât toți
mai toate cărțile dlui Iordan Datcu făceau specialiștii împreună”), Tudor Teodorescu
oarecum iminentă apariția unei monografii. -Braniște (un „profund cunoscător al
Eu unul o așteptam. Și ea a fost publicată folclorului românesc”), istoriile
recent: G.T. Kirileanu, RCR Editorial, folcloristicii românești (Gheorghe Vrabie,
București, 2021, 182+16p. iconografie. Ovidiu Bârlea) nu-l menționează.
Cartea are o bibliografie critică de peste 70 Motivul? Lipsa din preocupările lui
de poziții și indice de nume. Kirileanu a oricăror încercări de a-și
Dacă însă pe ceilalți etnologi cărora sistematiza cunoștințele în studii cu o
le-a consacrat monografii (Ioan Șerb, atare destinație.
Ovidiu Bârlea, Petru Ursache, Precum în cazul folclorului, nici în
Constantin Eretescu) i-a cunoscut, fiind domeniul istoriei literare G.T. Kirileanu nu
contemporan cu ei, pe cărturarul de la are o operă. Cunoscându-i-se însă erudiția
Piatra Neamț l-a cunoscut indirect, din și generozitatea, mulți autori îi solicită în
mărturiile altora, din opera diaristică și diferite scopuri sprijinul. George Giuglea îl
din corespondența foarte roagă să-i explice
bogată. Împrejurarea își semnificația termenilor dintr-o
pune amprenta atât pe listă foarte bogată, Romulus
conceperea cât și pe Vuia îl roagă, în 1933, să-i
realizarea ca atare a revizuiască lucrarea Așezările
monografiei. Este motivul și casa țăranului român din
pentru care Iordan Datcu Ardeal și Banat; lui C.C.
pune întregul său demers, Giurescu îi comunică el, în
încă în Argument (pp. 5-8) 1941, mai multe observații la
sub lumina portretului pe Istoria românilor, manual
care Petru Caraman i-l face pentru clasa a VIII a, fapt
într-o scrisoare trimisă lui pentru care acesta îi
Iordan Datcu, mai ales în mulțumește; Ion Lupaș îl
latură morală: ”distincție roagă să-i comunice
sufletească”, ”dragoste de eventualele observații la vol.
țară”, ”dărnicie fără limite” IV (1943) și V (1944-45) din
din mijloacele sale ”foarte Studii, conferințe și
limitate”, ”blândețe…personificarea comunicări istorice. Pe de altă parte, G.T.
însăși a bunătății umane.” Kirileanu constată și comunică (sau nu) în
După un Tabel cronologic (pp. 9-16), epistolele sale către prieteni observații care
care nu lasă nicio pată albă în biografia se dovedeau întemeiate științific sau în
lui G.T. Kirileanu, cartea curge firesc, baza bunului simț. De obicei, Moș Ghiță
abordând ceea ce a fost mai pregnant nu făcea publice asemenea observații din
pentru personalitatea cărturărească a prea marea lui delicatețe de a nu supăra.
bibliotecarului regal, în capitole precum: Astfel, ediția operei lui Creangă, scoasă de
Cercetător al creației populare, Editor, Ilarie Chendi și Șt. O. Iosif, conține prea
Diarist, Istoric literar, sau în altele în mulți termeni muntenești și transilvăneni.
care Moș Ghiță (pentru apropiați) e Istoria… lui Călinescu are parte de
înfățișat în relațiile sale cu marile observații elogioase dar și critice, unele
personalități ale vremii sale. dintre ele de-a dreptul dure. G.T. Kirileanu
Deși numeroși oameni de cultură dispunea, nu încape îndoială, de o
recunosc temeinicia cunoașterii informație neștirbită, de erudit imbatabil,
folclorului de către Kirileanu: Titu dar și de bun gust/bun simț nativ fără greș.
Maiorescu (”unul din cei mai buni Ca editor, Kirileanu își leagă numele de
folcloriști români”); G. Vâlsan („ești opera a doi dintre marii noștri clasici,
nespecialistul care știe în ale neamului Eminescu și Creangă. Încurajat și de
Maiorescu, împreună cu I. Scurtu, publică

M. Eminescu, scrieri politice și literare însemnările jurnaliere și corespondența.
(Introducere de I. Scurtu), vol. I (1870- Valoarea lor stă în faptul că vine de la un
1877), București, Institutul de arte grafice și observator nemijlocit al vieții politice și
Editura Minerva, 1905, XXXVI+451 p. civile de la vârful piramidei sociale. Pe o
Volumul apare numai cu numele lui I. jumătate de veac (1906-1960)
Scurtu, la cererea expresă a lui Kirileanu. În evenimentele consemnate „privesc
1909, va scoate o broșură de 47 pagini, aspecte din viața familiilor regale…
intitulată Icoane vechi și icoane nouă, primirile la rege și la regină, relațiile
tipărită la Vălenii de Munte, tipografia dintre partide, căderile de guverne,
Neamul Românesc. Nici acum Kirileanu nu dizolvarea Camerelor, opiniile familiei
acceptă să îi apară numele pe copertă. „N. regale despre anumiți politicieni și ale
Iorga- comentează Iordan Datcu- n-a unora dintre ei despre suverani, călătoriile
subscris în întregime la modestia exagerată regelui și ale reginei, opiniile sale, ale
a lui G. T. Kirileanu și i-a trecut pe copertă diaristului, despre numeroși slujbași de la
doar inițiala numelui de familie” [K] (p.46). Palat, certuri ale politicienilor, de diverse
Editarea operei lui Creangă l-a orientări, atmosfera de la Curte, evidența
preocupat de timpuriu pe Kirileanu. În celor care au cerut audiență sau au fost
1906 scoate o ediție împreună cu Ilarie chemați de către rege, ceremoniile de la
Chendi, reluată în 1909. O alta în 1913 și Cotroceni, imagini zguduitoare din timpul
alta în 1936 (prefațată de Constantin Primului Război Mondial, prăzile luate de
Botez). Iordan Datcu sugerează că această nemți în retragere…relațiile lui Kirileanu
preocupare pentru autenticitatea textelor lui cu regii, cu alte personalități: Titu
Creangă s-ar putea datora nu numai „… Maiorescu, Nicolae Iorga, prințul Barbu
prețuirii fără margini a spiritualității Știrbei, Sextil Pușcariu, Simion
populare, a numeroaselor carate de aur ale Mehedinți” (p. 47-48).
limbii, obiceiurilor și înțelepciunii Jurnalul și corespondența dovedesc,
oamenilor de la munte”, pentru că „…dacă deseori, talent în evocarea evenimentelor,
mergem mai departe, Kirileanu se asemăna fie ele mondene, solemne ori cumplite,
cu Creangă și prin anume date ale firii sale: precum cele din război.
…simplitate, firesc, generozitate, funciară De această avuție s-au ocupat, în
dăruire pentru cauze nobile” (p. 41). principal, doi editori: de corespondență
În fine, comemorarea unei jumătăți de are grijă Mircea Handoca. El publică
secol de la moartea lui Creangă e marcată G.T.Kirileanu, Corespondență, cu note,
de Viața lui Ion Creangă a lui G. Călinescu tabel cronologic, bibliografie și indici
(1938) și de Ion Creangă, Opere, ediție (Editura Minerva, 1977). De jurnal și
critică, cu note, variante și glosar de G.T. corespondență, luate ca un tot, s-a ocupat
Kirileanu, cu 27 planșe afară din text Constantin Bostan care, sub un titlu
(București, Fundația pentru Literatură și inspirat, G.T. Kirileanu, Martor la istoria
Artă „Regele Carol II”, 1939, 353p.) După României, Jurnal și epistolar, a început o
reluările din 1941și 1957, au urmat altele, ediție critică, cu note și indici: vol.I (1872
ajungându-se la 16 ediții, care i-au adus lui -1914), Editura Rao, 1013; vol. II (1915-
Kirileanu celebritatea definitivă. Editorul 1918), Rao, 2014; vol. III (1919-1920),
lui Eminescu, Perpessicius, aprecia că Rao, 2015, vol. IV, (1921-1924); vol. V
Kirileanu „«a rămas inegalabilul editor (1923-1927) Editura Saeculum I.O.,
științific al lui Creangă»” (p. 49). București, 2019. Constantin Bostan a găsit
Urmându-i exemplul, vizitându-l pe cu cale că e nimerit să așeze scrisorile în
Kirileanu la Piatra Neamț și beneficiind de contextul însemnărilor zilnice, acolo unde
erudiția generos împărtășită, Iorgu Iordan cele două modalități de a referi la unul și
va scoate (1970, împreună cu Elisabeta același eveniment să-l lumineze
Brâncuș) o nouă ediție, dar despre Kirileanu complementar. Critica a reacționat la
va afirma răspicat că „«Până la urmă Gh.T. această inițiativă în mod ezitant, îndoindu
Kirileanu a rămas singurul editor al marelui -se de procedeu, dar acceptându-l, totuși,
humuleștean”…că e „un intelectual pentru ușurarea lecturii.
autentic”, după cum „rămăsese în multe În elementul lui Kirileanu s-a simțit ca
privințe un țăran la fel de autentic»” (p. 44). bibliotecar regal, fiindcă era în contact
Strădania lui Kirileanu avea să nemijlocit cu documente de mare preț. Tot
depășească hotarele țării, de ea folosindu-se așa cum, deși uneori excedat de prea multe
cunoscutul cercetător francez al clasicului solicitări, a scris cu mare simț patriotic
român, Jean Boutiere, care, într-o discursuri pentru regii sub care a slujit:
scrisoare din 18 decembrie 1927, îi aduce Carol I, Ferdinand, Carol II, când era doar
mulțumiri, laolaltă cu aprecieri elogioase, print moștenitor, și prințul Nicolae, când
pentru rodul dobândit pe ogorul era regent. Era un stilist desăvârșit și știa
humuleșteanului. când și unde să intercaleze date istorice de
Pe lângă ediția Creangă, altă comoară însemnătate deosebită. A întocmit
rămasă de la Kirileanu o reprezintă Descrierea moșiei regale Broșteni, județul

Suceava, atât de apreciată, și a personalitate” a lui Iorga erau totale, dar
supravegheat tipărirea lucrărilor jubiliare acest lucru nu i-a știrbit cu nimic simțul
Amintiri despre Jubileul de 40 de ani de critic. De aceea el e printre puținii care au
domnie a M.S. Regale Carol I (1866-1906) avut curajul să atragă atenția asupra unor
(1906, 310 p.) și Aniversarea de 70 de ani „obscurități” în frazele prea lungi ale
a M.S.Regale Carol I al României (1839- colosului de la Văleni. Kirileanu spune pe
1909) (1910, 243 p.). șleau, țărănește, ce are de spus.
Însușirile cu totul aparte ale omului Prietenia dintre G.T.Kirileanu și
G.T. Kirileanu se relevă cu deosebire prin prințul Barbu Știrbei pare incredibilă
relațiile sale cu marile personalități ale pentru cine nu o cunoaște în articulațiile ei
epocii: Titu Maiorescu, Constantin intime. Incredibilă chiar și pentru
Meissner, Nicolae Iorga, Prințul Barbu modestul până la sfială Moș Ghiță care se
Știrbei, Petru Caraman, Perpessicius ș.a. autoconfesa: „«Ce caut eu, cel mic, cu cei
Admirația și respectul nutrite pentru mari? Ce caut eu, cel sărac, cu cei bogați?
Titu Maiorescu au, se pare, două surse: Ce caut eu, cel bolnav, cu cei sănătoși? Ce
una, personalitatea în sine ca om și caut eu, cel bătrân, cu cei tineri? Ce caut
lucrarea sa în cultura română; a doua, eu, cel neînvățat, cu cei învățați? Ce caut
faptul că Kirileanu s-a simțit ca făcând eu, țăranul, cu boierii?»” (p. 142). Totuși,
parte din Societatea Junimea, modestul avea tăria opiniilor celor din
autocaracterizându-se drept „ucenic al care se ivise: „«popi, răzeși, clăcași, oieri,
Junimii și al lui Titu Maiorescu”, dar vânători, pescari»”, tărie pe care o opunea
„junimist cu pecete țărănească”. Poartă în discuțiile cu nepotul domnitorului Țării
corespondență cu întâia generație de Românești (1849-1853; 1854-1856) și
junimiști, dar cele mai strânse relații le are probabil că prințul tocmai asta aprecia la
cu Titu Maiorescu, căruia îi furnizează bibliotecarul regal. Într-o însemnare a
date folclorice folosite de acesta în acestuia citim:
polemica sa academică cu Duiliu „«Prințul Știrbei îmi zice:
Zamfirescu. Există însă și reciproca: Titu ‒ Câte idei n-am luat eu de la d-ta?
Maiorescu se arată sensibil la stăruința lui ‒ Fiind trecute însă printr-o sită prea
Kirileanu de a publica la Academie fină a rămas la mine partea naivă, curată
colecția de folclor a lui Al. Vasiliu- și sinceră a țăranilor din satul
Tătăraș, Cântece, urături și bocete ale proștilor»”(p. 145).
poporului. De asemenea, Titu Maiorescu Se pare că, între atâtea dezamăgiri,
îi încredințează lui Kirileanu manuscrisele prietenia manieratului prinț avea efectul
Poveștii lui Harap-Alb și Povestea lui unui balsam. Mai ales că era un apropiat
Ionică cel prost. al întregii familii princiare: „«Sunt fericit
Respectul și recunoștința cumulate au că am avut norocul să cunosc mai de
fost neîndoielnic determinante în aproape pe prințul Știrbei și familia sa.
atitudinea lui Kirileanu față de Constantin Sunt niște oameni de o rară noblețe
Meissner, directorul Școlii Normale sufletească, iar domnișoarele sunt de o
„Vasile Lupu” din Iași, pe care viitorul drăgălășenie neîntrecută»” (p. 143). Era
bibliotecar regal a frecventat-o între 1887- firesc, așadar, ca moartea nobilului său
1891, când a absolvit-o. Se întâlniseră doi prieten să-i lase în suflet o mare durere, pe
oameni buni prin excelență, magistrul și care și-o exprima într-o scrisoare către
ucenicul. Și cum cine se aseamănă se C.C.Giurescu.
adună, aproape din niciuna din 160 de Nu greșim deloc dacă afirmăm că
scrisori trimise de Kirileanu dascălului său valorile cultivate de G.T.Kirileanu au
nu lipsește vocabula „părinte” din formula fost prietenia și generozitatea,
de adresare („Scumpul meu părinte”, de amândouă puse în slujba cunoașterii, a
exemplu). culturii. Numărul mare al oamenilor de
Apropierea de Nicolae Iorga, Kirileanu știință acest lucru îl arată. Stau
a făcut-o în împrejurarea documentării și mărturie, ca o pildă de neînlăturat, cele
elaborării monografiei moșiei regale peste o sută de scrisori schimbate între
Broșteni. Când va apărea, în 1906, marele G.T.Kirileanu și Petru Caraman.
istoric s-a referit la ea elogios în „Neamul Afirmația tocmai încheiată e revelatoare
românesc”. Sunt, pe urmă, și alte aprecieri de idei mai generale. Căci, dacă nu
la adresa omului de carte și de caracter care uităm însușirile inventariate privind
era G.T. Kirileanu, astfel că relațiile celor portretul făcut de Caraman lui Kirileanu
doi merg inclusiv către familia și că relațiile acestuia din urmă cu
imprevizibilului și adesea contradictoriului personalitățile vremii aveau la bază
mare om de cultură. La un moment dat, afinități elective, concluzia care se
Kirileanu intervine, la sugestia lui Iorga, în impune e că, în vremea respectivă cel
ameliorarea relațiilor dintre cei doi soți. puțin, țara noastră dispunea de o clasă,
Admirația și prețuirea lui Kirileanu deopotrivă politică și cultural-științifică,
pentru „patriotul cinstit și marea de aleasă calitate.

LECTURI CRITICE
George Toma Veseliu
VERONICA MICLE ȘI MIHAI EMINESCU

Două vieți paralele – un destin unic
Pasiunea cu care, zi de zi, ceas de Bunăoară, în cazul Veronicăi Micle,
ceas, fără astâmpăr, cu satisfacția Nicolae Georgescu; în Notă asupra ediției
neodihnei productive, lucrează profesorul, (O bibliografie rău croită), montează
eminescologul, cercetătorul științific în conceptul de imagine poetică prin
ale literaturii române este, de fapt, însăși accentele puse pe imaginea publică, unde
rațiunea existenței lui. Suntem pe deplin imaginarul colectiv întărește, fixează o
convinși că tocmai anvergura tematică a anumită poză. Care era poza de poet a lui
exegezei monografice literare a d-lui Eminescu și a Veronicăi Micle: „imaginea
Nicolae Georgescu „Viața Veronicăi de poetă, zice N Georgescu se construia
Micle lângă Erminul ei iubit”, în ultimă tot din câteva zeci de titluri, desigur
instanță, dă măsura efortului domniei sale publicate, însă în Convorbiri literare,
de a pune stăpânire pe colosalul material Literatorul, Columna lui Traian și
documentar acumulat în decursul celei de Familia, poezii scurte difuzate în patru
a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și medii culturale, cu un tiraj mai larg
ajungând la o primă izbândă așadar, în unele din ele era
de a alege adevărul vieții evocat chiar Eminescu
celei mai frumoase povești (subl.n.)”, p. 7.
de iubire din literatura Așadar, cele două imagini,
română între Luceafărul după cum vom vedea (autorul
poeziei române, Mihai teoretizează în sensul evaluării
Eminescu și floarea lui iubirii asupra conceptului de
albastră (Pasărea albastră), relație) unde sunt căutate acele
Veronica Micle. Ideea de „defecte”, minusuri în pasiune
bază a studiului este o ca unul dintre cei doi să fie
temeinică confruntare a declarați. În acest sens, N.
adevărului vieții, pe toate Georgescu privește cuplul într
planurile, a celor doi având -o viziune romantică ideală
în vedere cărțile care au fost deși analizele sale,
scrise de autori cu autoritate comentariile sunt reținute ca
critică, merituoase în felul spre a evita modele anterioare
lor, bine primite la vremea unde accentele cad uneori fără
respectivă uneori contestate acoperire documentară.
dar încă apte de a da răspunsuri corecte în De altfel, exegetul eminescian de
această perioadă când personalitatea lui marcă, N. Georgescu, repugnă acea
Eminescu cu precădere, a fost ținta unui unanimitate privind natura unui adevăr
val de denigrări jalnice, evident eșuate care, în cazul ideologiei unui partid, cade
lamentabil. Titlul generic al cărții Politică bine, dar în ceea ce privește viața
și Poezie mută, din capul locului, atenția personală (vezi cap. II „Furtună-ntr-un
lectorului către o viziune care are rolul de pahar cu apă”, 372) acea unicitate a
a pune accentele determinării unei poetului Mihai Eminescu care iluminează
existențe. Iubirea, un sentiment înalt- viața omului politic Eminescu și dă sens,
uman, este, prin natura sa, unul care ține dă o anume perspectivă a înțelegerii
de intimitatea persoanei, respingând operei și vieții sale sentimentale. Nimeni
proiecțiile pe fondul social, deși, în până acum, decât unele încercări mai
literatură, acest atribut este însăși cheia vechi dar aflate sub cheia manuscriselor
conflictului social primar. Nicolae imposibil de publicat, n-a încercat să
Georgescu, referindu-se pe de o parte la adâncească analizele melancoliei,
operă iar, pe de altă parte la societatea nostalgicului și iubirii eminesciene în
constată, în cazul lui Eminescu, problema relație cu pasiunea pentru putere.
„celor două imagini: cea dinăuntru – cea Și această excelentă lucrare constituie
din sufletul poetului implicat în creație și pentru noi un imbold de a da curs
cea dinafară: relațiile cu grupurile sociale, rescrierii și publicării unui studiu
individuale, profesionale, politice. eminescian de sertar pe această temă.

Imixtiunea în relația de iubire a este o structură postmodernă unde, pe de-o
Veronicăi Micle a socialului, politicului, parte, epicul, subiectul de dragoste propriu
acelei zone a mondenității, l-a determinat -zis „este extras din comportamentul
și evident „l-a construit” pe exeget în a personajelor secundare” dar germeni ai
aborda lumea documentelor printr-o intrigii și, mai cu seamă, din
viziune postmodernistă „acea schimbare a corespondența celor doi și, firește, din
privirii” (Eugen Negrici, „Emanciparea „mărturiile” lumii mondene, o lume plină
privirii”) și, bineînțeles prin aplicarea de ură, de invidie maladivă, prin acele acte
principiului destructurării. Nu a făcut de șantaj, de răsturnare demențială. Cu
nicidecum o critică a criticii iar, dacă cu eleganță, în logosul comentariilor, rareori
mare prudență încearcă și reușește să ia în „se încinge” comentatul critic iar atunci
discuție contribuțiile rău famate ale lui într-o polemică de factură estetică (editorul
Octav Minar, o face conștiința că, dincolo eminescian Petru Creția).
de moloz, se află, excluzând refuzul prin Ar fi fost de așteptat ca în noianul de
excesul de zel al respingerii, și lucruri cărți scrise despre sănătatea lui Eminescu,
care neluate la timp în seamă au contribuit autorul să vină cu anume concluzii. Lasă
la deformarea adevărului și în multe lucrurile așa cum s-au încetățenit în
privințe la deformarea reputației poetei memoria publică, lucru înțelept, dintr-un
Veronica Micle și mai târziu a fetelor ei, anume punct de vedere, dar și discutabil.
transmițând, ușurând propovăduirea unei Domnia sa a lăsat cu bună știință ca
false imagini a Veronicăi Micle. scriitura să acopere zone mai importante
O propoziție finală venită din însăși din viața lui Eminescu, un lucru demn de
motivația studiului vieții Veronicăi Micle, admirat, evitând „gâlceava” așa-zis
care știe să potențeze pasiunea iubirii printr academică. La fel lectorul curios
-un permanent oracol conflictual observând că autorul monografiei literare
transformând iubirea în ură, ura în iubire în ia în discuție o problemă extrem de
timpul vieții și postum prin poeziile ei care dificilă a aceea a ducerii în chestiune a
vor fi publicate după plecarea lor în faptelor extraliterare ale lui Octav Minar
Eternitate este, de altfel, autoarea celui mai în privința operei lui Mihai Eminescu și a
frumos roman de dragoste scris de ea cu corespondenței acestuia și a Veronicăi
lacrimi, cu sânge, cu însăși viața ei (ipoteza Micle se aștepta să facă o descindere în
sinuciderii). Alături poetul cu o dublă forță în sensul catalogării executate de
natură, poetul astral și omul social fragil academicianul Eugen Simion. Nu face
(„fără energie și fără viitor cum sunt eu în asemenea lucru și e un merit al său, deși
secolul în care trăim”, p. 332) asumându-și atitudinea pare a unui student care-și
mea culpa în această umbrire tragică. apără situația în fața unui examinator
Privită astfel, cartea d-lui N. Georgescu neîndurător – prejudecată încetățenită în
este, practic, o pledoarie pro-domo pentru literatura noastră, proces greu de înlăturat
a regândi scrierea acestui roman virtual dar nu imposibil, lucru pe care încet dar
paralel, dar înfricoșător de denigrator sigur pagină de pagină, d-l Nicolae
privind adevărul vieții celor doi. În timpul Georgescu desțelenește terenul de
vieții celor doi romanul acela de dragoste asperitățile criticii canonice.
„scornit” pe seama lor a avut consecințe Altfel cartea nu face nicio concesie.
nefaste pentru viața politică a lui Eminescu Este scrisă cu nerv, cu acribia
exclus de un P.P. Carp din problema documentaristului eminescolog, dar are
filogermană (vezi tratatul pus la cale cu aripi, ea este, practic, un poem liric al
Austria privind administrarea Dunării până suferinței din iubire, zona cea mai înaltă a
la vărsarea în Marea Neagră, proiect care și existenței umane – genul și
azi zace în mintea unor politicieni). De complementaritatea. Evident că atenția
asemenea, urmașii Veronicăi Micle au specială o acordă d-l N. Georgescu
primit o nemeritată osândă politică. personajului feminin al „romanului” său
Exegetul cu lungă experiență de dragoste, Veronica Micle, o Ana
documentaristă nu insista prea mult asupra Karenina, română. Se resimte aici
deslușirii unor fapte, unor culpabilizări condeiul romancierului Nicolae Georgescu
(vezi I.L. Caragiale) deși le descifrează și care înnobilat de stilul cronicăresc-
scutură vălul mistificărilor. El are însă diaristic creează într-o ficțiune verosimilă
talentul și priceperea monografistului care caractere tari, înalte precum și acea lume
știe că oricând, timpul este generos, pot de caracude „vorbitoare” care, de data
apărea noi dovezi scrise care să înlăture asta, mărșăluiesc caragialian în toată
orice dubiu. Este sau nu este o structură această carte doldora de personaje tragi-
prozastică această carte care se citește pe comice. Și de ce să nu spunem imaginea
nerăsuflate și care răspunde exigențelor acestei Veronica Micle este undeva
unei monografii de personalitate/ eminesciană capabilă să-și trăiască
personalități? Depinde de unde așteaptăm adevărata viață, adevărata iubire (nu cea
răspunsurile, din ce zonă se nasc ele. Un de soție a profesorului Ștefan Micle –
răspuns categoric îl putem da cu femeia cinstită – intelectuală rasată, poetă,
certitudine: cartea d-lui Nicolae Georgescu distinsă): „să fie obligată să-și iubească
răspunde afirmativ chestiunilor formulate soțul ales (Eminescu) în cea mai mare
mai sus. Am afirmat din capul locului că taină, căci ca un soț i-a fost Eminescu să

nu-l poată urma la spital” și să rămână cu cele două imagini: cea dinăuntru reieșită
stigmatul de sinucigașă în eternitate – din sufletul poetului implicat în creație și
„iată viața de chinuri în care s-a zbătut cea din afară”, (p. 5-6).
Veronica Micle”. Nicolae Georgescu părăsește cadrul
Cartea este egală. Ea cuprinde cele îngust al moralei creștine, deși această
două „infernuri paralele” ale celor doi manevră e în spiritul acesteia, a certării, ca
iubiți fericiți/nefericiți (p. 137). Deși mintea să nu fie întunecată de sentimente
stăpânit de patos, discursul liric dure. El cultivă principiul devenirii într-un
răbufnește discret pe alocuri. Totuși sigur comentariu argumentat cu aer polemic-
pe structura epică postmodernă care prin poematic: „Evident, citite prin creație ca
puzzle-le (documente, fotografii, case, de altfel și toate devierile (subl.n.) se iartă
portrete, facsimile de texte, ziare, scrisori și ce dacă li-au fost infideli (tocmai
olografe) redirecționează lectorul rațiunea vieții paralele care i-a împiedicat
transformându-l în coautor. Astfel, să trăiască sub acoperământul conjugal!
subiectivitatea comentariului, a prozei n.n.) și ce dacă ea l-a împiedicat în viața
scrise la pers. a II-a sg. este potențat de un politică (lui Lev Tolstoi nu i s-a tras din
comentariu critic care are valoare narativă cauza soției care l-a urmărit în ultimele
implicită prin rapiditatea cronologică a zile când scriitorul a fugit de acasă? n.n.),
dispunerii imaginilor. Cartea se citește cu iar el în cea de familie, și ce dacă o
plăcere. Criticul învăluie... mândrie exagerată a ei a făcut-o să se
Criticul meditează asupra scriiturii laude și să se afișeze public, pe care i-a
constrâns de probitate, închistat de purtat-o el, și ce dacă și ce dacă, (p. 6).
luciditate și, mai ales, de dificultățile pe Important este că, deși viața celor doi
care le are de întâmpinat, spre a nu călca pe a făcut obiectul unor proiecte romanești
drumuri deja străbătute uneori în van, unele mai bine încheiate, altele cu căderile
deoarece, spune el: „Înaintăm cu reținere și pricinuite de modelele din epocă, unele
ne retragem prudent din această poveste încărcate de sintagme lingvistice poetice
fără sfârșit a legăturilor Veronicăi Micle cu de culoare psihologică, o seducție
Mihai Eminescu în anii 1879-1992”. De ce? patrimonială artizanală. Această risipă
Răspunsul este acesta: „Desigur, toate stilistică este ab-intio amendată de
aceste interrelații trebuie urmărite, pânza creatorul de monografie postmodernă
este țesută foarte fin când intri în context, în literară de personalități. Risipeau ce
realitate și o urmărești. Sunt momente când risipitorii? Știri false insinuări
evenimentele par a fi duse de o urzeală conflictuale, idei de construcție a unui
intenționată – de un program – dar de cele roman sentimental de iubire pasionată,
mai multe ori ele ies instantaneu în cale pe după criteriile și gusturile acelei epoci
canalul realității restituite documentar romantice pline de dramatism și poză
(subl.n.)” lăsând să se bănuiască un model caricaturală. Cât privește influența unui
dar fără a-l contura palpabil. Sunt simple George Călinescu, monograful
umbre: păstrându-ne în limbaj eminescian: postmodernist face câteva referiri și
„umbre pe pânza vremii” (p. 137). acelea contextuale, poate ceva mai mult
Dacă exegetul și-a propus să din Bălăuca lui Eugen Lovinescu și
depășească neputințele biografiilor rău anume unele explicații de principiu.
croite, cu siguranță că a reușit Totuși, Nicolae Georgescu nu renunță
performanța de a ieși din tiparul la funcțiile epice ale corespondenței
povestirilor de dragoste – romanul tradiționale care în Franța secolului al
sentimental anonim coercitiv fiind absent XVIII-lea au produs o literatură savuroasă
ca structură. Motivația este a a scrisorilor, în același timp înțelege
cercetătorului care stăpânește deopotrivă interferențele limbajelor postmoderniste,
arta criticii literare, arta reconstrucției acea capacitate a imaginii (vizuale)
imaginii în realcătuirea adevărului istoric fotografice de a cuprinde o cantitate
și artistic: „Pe măsură ce s-au descoperit enormă de viață în câțiva centimetri de
noi creații eminesciene în inepuizabilul peliculă (cartea are în ea 11 fotografii –
său depozit de manuscrise, și s-a observat portrete umane Eminescu, Veronica
că din centrul poeziei sale erotice iradiază Micle, Henrietta Eminescu etc. în
constant imaginea ei (a Veronicăi Micle capitolul Risipitorii 4 fotografii, apoi
n.n.) s-au configurat împrejurările. Pe coperta cărții, 3 fotografii cap de revistă, 5
măsură ce iarăși au ieșit la iveală mărturii pagini facsimile revista – Consecința –
documentare ca – mai ales scrisori dar și pozitivă: culoarea locală a epocii.
amintiri, impresii etc (oare nu asta este Fără îndoială, exegeza d-lui profesor
problema esențială a cernerii adevărului Nicolae Georgescu este un document
gol-goluț din fervoarea martorilor creatori valoros, un modus vivendi, un modus
de scenariu, de false conflicte, de operandi a unor realități care cresc din
comportări de tipar ca să dea bine ca documente florile adevărului artistic,
romanul sentimental ca să intereseze – să Veronica Micle este un personaj suplu,
evite platonismul, să evite viața plată, fără viguros, femeia superinteligentă, poeta
frământările care creează așteptări, talentată și femeia de o frumusețe
emoții? N.n.) – împrejurările s-au răpitoare, aptă să îngenuncheze zeii.
reconfigurat. Cert este că nu se potriveau Eminescu este și rămâne însă de aneatins.

COMENTARIU
Marin Iancu
TITI DAMIAN
Monografia literară redivivivus
Scriitor cu realizări evidente ca Perpessicius au stăruit să-l încadreze în
prozator prin volumele sale de povestiri și tradiția seriei de povestiri cu subiecte
romane, din care tetralogia Muscelenii s-a clericale, structura nuvelelor și romanelor
bucurat de un larg succes, Titi Damian lui Damian Stănoiu se menține în aceeași
devine tot mai prezent în spațiul schemă narativă simplă a reconstituirii
publicistic cu eseuri și cronici literare, a unui univers închis, dominat de
căror perspectivă de construcție fiind în automatisme tratate în cheie ironică și
măsură să propună nu un simplu verdict, parodică, cu psihologii simplificate și
ci o recompunere a structurilor cărții puse puse în evidență prin dialogul de tip
în discuție printr-o dispunere care să caragialian, șarjat uneori până la sarcasm.
înlesnească afirmarea capacității sale De acum, prozatorul publică zeci de
intuitive. Lipsit de „prejudecata volume, diferite ca tematică și structură
specializării”, prudent și ponderat, Titi stilistică, nuvele și romane accentuat
Damian ne surprinde recent satirice, tablouri pline de haz
prin publicarea unei masive și de adevăr ale traiului
monografii (Damian monahal și al obiceiurilor
Stănoiu, Editura Edithgraf, călugărești (Necazurile părintelui
Buzău, 2021, 571 p.), un Ghedeon, Demonul lui Codin,
volum echilibrat și coerent, Pocăința starețului, Alegeri de
fără exaltări și excese, o stareță, Ucenicii sfântului
contribuție importantă la Antonie, Eros în mănăstire,
discutarea deschisă și O zi din viața unui
departe de orice preconcepții mitropolit, Cazul maicii
a creației unui „scriitor de Varvara, Furtună în iad,
primă mărime” al literaturii Preot fără voie, Jocul
române interbelice. Scris cu Satanei, O anchetă), ori
energie și suplețe, scrieri pe tema existenței din
transmițând pasiunea alte zone ale vieții sociale
autorului față de propriul (Fete și văduve, Camere
„personaj”, volumul Damian Stănoiu mobilate, Parada norocului, Oameni cu
trasează cu siguranță și, am spune, cu sticleți, Luminile satului, Pensionarii, pe
impetuozitate, un chip accentuat „tragic” străzile capitalei, Căsătorie de probă, O
al prozatorului. Structurat în trei secțiuni partidă de poker, Voiaj de plăcere,
de bază (Partea I: Un prozator la București – Sinaia, Dâmboviță, apă dulce,
Mănăstire; Partea a II-a: Extra muros; O noapte cu ghinion, Haine vechi),
Partea III-a: Modernitatea scriiturii), semnificative prin calitățile de povestitor
studiul de față îmbrățișează întreaga ale unui talent realist și bun observator al
activitate a unui autor savuros, format la lumii monahilor supuși canoanelor
școala textelor patristice și care, în stil mănăstirești. Păstrând un echilibru în
ironic, face observații substanțiale asupra construcția studiului său, Titi Damian își
vieții îndeletnicirilor monahale și a unor îndreaptă atenția și asupra valorii de
figuri caracteristice pentru o întreagă document a unor scrieri semnate de
mentalitate umană. După primul volum de Damian Stănoiu, cărți despre și pentru
povestiri inspirate din viața monahală copii (Cinci prieteni, Doi vagabonzi, Doi
(Călugări și ispite, 1928), pe care, printre colegi), scrieri cu caracter memorialistic,
alți criticii literari ai timpului, G. monografii ale mănăstirilor Pasărea,
Călinescu, Șerban Cioculescu, P. Țigănești, Samurcășești (Ciorogârla),
Constantinescu, E. Lovinescu sau Căldărușani, exerciții interesante nu doar

prin ilustrarea calităților de cercetător și Fără să nege prezența unor factori
istoriograf, cât și prin talentul de subiectivi în cunoașterea literară, Titi
povestitor și portretistic al autorului. Damian insistă asupra unor ipostaze
„Stănoiu, scrie Titi Damian, își propune proprii „lumii în care a trăit”, ale „lumii
și izbutește să realizeze o monografie a monahale”, ale unei „lumi a satelor din
vieții mănăstirilor, zugrăvind o lume Muntenia” și a „cartierelor mărginașe”, ale
într-un imens tablou, care, dacă ar fi orașelor pe care, în paralel cu mediul
pictat, s-ar situa sub semnul parodiei și exterior mănăstirii, monahul de la
al grotescului.” Căldărușani a zugrăvit-o în derivațiile ei
Atent la „cursivitatea clară și accentuat umoristice. Subordonat unei
naturalețea povestirilor”, întru totul speciale înțelegeri, mai largă decât una
interesante prin surprinderea elementelor strict istorică și documentară, acest
ce tind să constituie nucleul prozei material cronologic sugerează existența
scriitorului în ansamblul său, Titi Damian unui „drum sinuos”, „plin de povârnișuri și
schițează idei, îndărătul cărora, până la greutăți”. Prin însumarea concertată a
urmă, descoperim, din câteva trăsături acestor informații, biografia converge spre
rapide, un profil al omului, o morală a un portret „al unui tânăr «înalt», cu «bust
actului creator și, nu de puține ori, frumos», și «trăsături regulate», fire ne
atitudinea ostilă a scriitorului în fața unei statornică și aflat la vârsta aventurilor,
anume realități. Intuim în aceste comentarii desigur dornic de cunoaștere, care
apetența pentru teorie a unui spirit evadează din «cercul strâmt» al satului”.
disociativ de cea mai fină substanță, cu Cu accent pe viața spectaculară,
aptitudini critice necesare pentru a releva autorul reține documente, mărturii de
specificitatea stilului scriitorului, afinitățile credință, acte de comportament,
și idiosincroziile acestuia. Călăuzită de manifestări civice, detalii caracterologice,
câteva principii sigure, tehnica elemente de formație intelectuală etc. Din
monografică exersată aici reprezintă un act acest punct de vedere, Titi Damian se
foarte variat de fuziune între spiritul ferește să confunde devotamentul față de
creator al cercetătorului și afirmarea scriitor cu hagiografia și reînvie prin
capacității intuitive, a sensibilității artistice detalieri succesive acele momente ce nu
care îl definesc. Cel dintâi aspect vizează pot fi ascunse. Aflăm că, după apariția
perspectiva de organizare a materialului volumului Călugări și ispite, orizontul
faptic și puterea de a impune unele vieții lui Damian Stănoiu se limpezește.
demersuri metodologice, considerate până Scriitorul publică cu insistență în revistele
astăzi principii permanente de referință. literare, devine membru al Societății
Ele rezultă mai ales din felul în care este Scriitorilor Români și obține premiul
privit raportul dintre literatură și realitate, statului „Eliade Rădulescu” (10.000 de
relația dintre autor și propria sa operă. E lei), în urma unui raport de premiere
vorba de un fel de coborâre prin restrângeri prezentat de C. Rădulescu-Motru. I se
succesive, tot mai îndeajuns circumscrise tipăresc noi volume, comedii prin
temei în discuție, o cercetare cel mai construcție și dialog, tablouri pline de haz
adesea condusă de criteriul cronologic și și de adevărul obiceiurilor călugărești,
de o obligatorie raportare la fundalul socio- ceea ce îi va atrage în scurtă vreme
politic. Titi Damian își însușește o parte neîncrederea superiorilor săi monahi,
din spiritul direcției imprimate de mari „care nu-l mai vedeau cu ochi buni
pionieri ai istoriei literare, cu H. Taine și datorită înclinațiilor sale către scris, dar și
G. Lanson în frunte, în opinia cărora istoria către satira autorităților monahale și
literară pleacă de la o „matcă largă” de bisericești”, scrieri de genul excelentelor
ordin socio-istoric și ajunge la biografia povestiri și nuvele din Pocăința starețului
individului. Susținător al ideii că literatura (1931) sau a romanelor Alegere de stareță
reflectă viața, Titi Damian vede în creația (1933) și Eros în mănăstire. De acum,
artistică a lui Damian Stănoiu un fenomen Damian Stănoiu este supus unor
complementar al realității, al mediului amenințări care merg până la îndepărtarea
care, confruntat cu biografia, duce la sa din rândul clerului și din cin. Omul
lămurirea cauzală a operei, privită ca un hărțuit de amenințări și de precaritatea
depozit de semnificații de natură foarte existenței cotidiene devine însă unul din
diferită. Cu primele pagini ale numele de marcă ale vieții literare
Biobibliogafiei care deschide acest studiu românești, fiindu-i tot mai apreciate forța
monograpic,Titi Damian ne avertizează scriitoricească, calitatățile morale,
asupra căilor de urmat și, fără teamă de altruismul și obiectivitatea. Fără să se
lungimea preparativelor, stăruie calm și dorească a rămâne doar un „povestitor”,
metodic asupra împrejurărilor care au fixat asemenea poate lui Panait Istrati, Damian
definitiv devenirea literară a scriitorului. Stănoiu acordă literaturii, ca expresie a

frumosului și binelui, un rost mult mai scară mai mică, concentrată, a societății
înalt decât cel presupus de simpla noastre intotdeauna.” Zăbovind pe acest
catagrafiere a unei existențe. Fixate pe o traseu, cercetătorul se arată preocupat să
asemenea strategie de abordare, judecățile caute în devenirea literară a lui Damian
lui Titi Damian avansează cu Stănoiu un sens mai explicit, în linia unui
preponderență în direcția prezentării vieții Boccaccio și Rabelais ori în matca unei
scriitorului pe fondul importanței avute de tradiții proprii, în consens cu reprezentanți
experiența monahală, susținând, deschis și de seamă ai genului umoristic de la noi, I.
fără pudori inutile, că acesta a rămas L. Caragiale, Ion Creangă, I. Al. Brătescu-
credincios tuturor principiilor sale, Voinești, Calistrat Hogaș ș.a., asemenea
conflictul cu manipularea și compromisul cărora scriitorul a surprins moravuri,
moral avându-și în mod evident izvorul în situații și chipuri caracteristice lumii
rectitudinea unei firi nedispuse la împrejmuite de spațiul mănăstiresc,
tranzacții, orice le-ar fi putut justifica. ipostaze diverse ale călugăriei, prezente
În ciuda unor inegalități, cartea lui Titi prin experiențe proprii, o lume nu încă
Damian aduce o profunzime de date și îndeajuns cercetată. Cu gustul sigur al
informații, unele din ele mai puțin știute, unui critic literar exersat, Titi Damian
desprinse din partea tulbure a sufletului și îmbină judecata și interpretarea ce
atitudinii lui Damian Stănoiu în relațiile stimulează comentariul eseistic, apreciind
cu autoritățile clericale, a hărțuielile de tot simțul limbii și verva umoristică a lui
felul. Prudent și adept al unei cercetări Damian Stănoiu în denunțarea ticăloșiilor
obiective, Titi Damian nu ezită să adauge și moravurilor călugărești, a falsului și
că, prin diversitatea unor asemenea factori duplicității existenței duse de preacuvioși.
externi, creația artistică poate fi un Sugerând o perspectivă nouă asupra celor
fenomen complimentar al realității. În două registre stilistice fundamentale cu
virtutea acestor principii, opera literară a care operează scriitorul, unul „religios”,
lui Damian Stănoiu este abordată cu un ca „element de certă originalitate” din
ochi proaspăt, din perspectiva perioada 1924-1932, celălalt din perioada
modernității, așa încât, în ciuda tuturor „postmodernă” (1932-1947), un „registru
fabulațiilor, o asemenea tehnică de stilistic al limbii vorbite, laic”, Titi
aproximare prin contexte succesive Damian se pronunță asupra modalităților
îngăduie o familiarizare „din mers” cu originale de realizare a personajelor
subiectul. Bine informat și cu gustul (motivul duhului, tipologie, psiholgie),
speculațiilor, Titi Damian preferă punând diagnostice exacte, extrase dintr-o
adevărurile solide și spiritul critic al analiză a stilului inconfundabil, dar și a
autenticului. Metoda de abordare este a unor clișee critice și prejudecăți care s-au
unui observator plin de pătrundere, care rostogolit peste o parte din opera lui
are darul rar de a descoperi un „punct de Damian Stănoiu.
plecare” menit să deschidă dintr-o dată Meritele lui Titi Damian nu mai au
noi perspective asupra autorului și a nevoie de elogii. Prin felul în care
operei, semn al unei capacități evidente de imaginea scriitorului apare în cele mai
a trăi textul și de a se obiectiva în raport diverse împrejurări ale traiectului unei
cu el. Acționând prin analiză și disociere existențe contorsionate, studiul Damian
continuă în vederea unei posibile Stănoiu, adevărate „pagini de mitologie
construcții, Titi Damian stăruie asupra modernă”, rămâne o imagine a
încadrării tipologice a prozatorului în obiectivitâții în a susține că scriitorul
categoria propusă de G. Călinescu, a unui întruchipează un bun exemplu în care
„povestitor boccaccesc corectat printr-un biografia se transformă integral în operă.
narator naiv de suavități claustrale, prin Încadrat necesităților docu-mentare, fără a
acea împrejurare că mănăstirea română a fi nici lucrare de critică interpretativă și,
păstrat structura primitivă”. Ce altceva cu atât mai puțin, nici reconstituire
dovedește următoarea observație? „Nu biografică cu pretenții de literatură,
cred, scrie Titi Damian, să mai existe un volumul de față se păstrează în limitele
alt strigăt de revoltă mai acid și mai unei lucrări riguroase și indispensabile
puternic în întreaga noastră literatură pentru înțelegerea destinului unui prozator
decât descriind acest blazon care se care își scotea fața plină de expresivitate
numește ipocrizia și decăderea morală a de sub tradiționala mască a personajelor
acestei instituții menite să arate norodului create de el însuși, absurditatea,
calea dumnezeirii prin Iisus Hristos, Fiul batjocura, prostia, obscenitatea și lipsa de
lui Dumnezeu. O deturnare a credinței în armonie constituindu-se în izvoare ale
direcția și în favoarea îmbogățirii fără unei literaturi din gama acelor opere care
scrupule și fără milă față de cei de jos. ne oferă o viziune specială asupra
Monahismul românesc – o oglindă la condiției umane.

ISTORIE LITERARĂ
Mihai Stan
DESPRE
„SPIRITUL ÎNTEMEIETOR”
În 2005, cu sprijinul entuziast al „echipei Nicolae, Alecu şi Iancu Văcărescu, Ion
de la Chişinău” (scriitorii Iulian Filip, Ianoş Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu,
Ţurcanu, Aurelian Silvestru, Vasile Vasile Cârlova, Ion Ghica, la care, în timp,
Romanciuc), reuşeam să-l determin pe Mihai Cimpoi i-a adăugat pe I. Al. Brătescu-
Mihai Cimpoi să devină senior-editor cu Voineşti şi Elena Văcărescu, apoi pe
rubrică permanentă la „Litere”. I-am propus reprezentanții Școlii de la Târgoviște.
maestrului ca eseurile publicate în „Litere” Mecanismul, ca să-l numesc aşa, pus
să fie strânse într-un volum tipărit la Editura la cale de editor a fost angajant – 12
Bibliotheca. Aşa apare, în 2006, „Prometeu eseuri într-un an au fost publicate în
şi Pandora. Eseuri despre Ion Heliade „Litere. Revistă lunară de cultură a
Rădulescu. Itinerar critic dâmboviţeano- Societăţii Scriitorilor Târgovişteni”. Peste
basarabean” însuşi autorul punctând într-un 2 ani, apare eseul biobibliografic (cum
„Argument” istoria acestei cărţi: „Apariţia însuşi l-a numit M. C.) „Ion Heliade
prezentei culegeri de eseuri se datoreşte Rădulescu. Panhymniul Fiinţei” (2008).
contactelor culturale deosebite care s-au Mai toţi scriitorii colaboratori ai
stabilit între Târgovişte şi Chişinău şi care „Litere”-lor şi ai Editurii Bibliotheca,
presupun instructive întâlniri între scriitori, declanşatoarea acestei „aventuri”, cărora
reviste (Litere şi Viaţa Basarabiei), cântăreţi le-am vorbit despre acest proiect se arătau
şi poeţi în cadrul celor două festivaluri sceptici, argumentul decisiv pentru aceştia
Crizantema de aur şi Crizantema de argint, – majoritatea istorici şi critici literari,
conferinţelor organizate de Biblioteca câţiva chiar specializaţi în literatura
„Târgovişte” din Chişinău şi Biblioteca română veche – fiind acela că despre
Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” şi nu în reprezentanţii târgovişteni ai literaturii
ultimul rând, directorului Editurii române premoderne s-a cam scris/spus tot
Bibliotheca din Târgovişte, scriitorul Mihai ce se putea, nerămânând nicio pată albă în
Stan, care şi-a asumat editarea în regie biografiile acestora, nicio scriere
proprie a acestei cărţi.” nedisecată şi răscomentată.
Unul dintre eseuri („Ion Heliade Împotriva acestor opinii pe care,
Rădulescu. Panhymniul Fiinţei”, cu temător, totuşi, nu i le-am dezvăluit
subtitlurile Fiinţa perspectivică Academicianului, pledau subliminal
heliadescă şi Heliade şi heliadismul) a conversaţiile cu istoricul literar, întărindu-mi
fost cel care a declanşat ideea unui proiect ideea că Mihai Cimpoi şi-a propus o altă
la care poate s-a adăugat şi articolul cheie de lectură, inedită, prin care
„Itinerar la poli opuşi” („Litere”, nr. 80- cercetarea sa se sincroniza cu integrarea
81, noiembrie-decembrie 2006), eseu în noastră europeană (politică) iniţiind un
care Barbu Cioculescu vede în Ion dialog între noi şi Europa, dialog, de
Heliade Rădulescu „personalitatea de altfel, cu tradiţie, brutal întrerupt în
covârşitoare prezenţă care a deschis perioada aşa-zis comunistă.
zăgazurile literaturii noastre moderne”. Anul 2009 aduce studiul „Grigore
Când a revenit la Târgovişte ca Alexandrescu. Însuflarea fiinţării”, apariţia
preşedinte al juriului prestigiosului cărţii coincizând cu bicentenarul naşterii
concurs de literatură „Moştenirea poetului, „patternul” oamenilor de cultură
Văcăreştilor”, ajuns anul acesta la a 53-a dâmboviţeni şi deopotrivă al celor basarabeni,
ediţie, prezentându-i proiectul, conştient angajaţi într-un confratern dialog valoric
de uriaşul efort ce-l presupunea, Mihai general-românesc şi general-european. Şi
Cimpoi a ezitat la început. acest eseu se înscrie în maniera celor
Ceea ce l-a tentat, poate, pe precedente, autorul decelând în mulţimea de
Academician, a cărui putere de muncă e deja repere ce-l individualizează pe acel „un alt
proverbială pe ambele maluri ale Prutului, a Young ieşit din ruinele Târgoviştei” (Ion
fost deplina libertate de „a începe” după Heliade Rădulescu) drept primul poet român
dorinţă, cu unul sau altul dintre scriitorii pe cu „o conştiinţă artizanală”.
care i-am înşirat cu îndrăzneala şi insistenţa Firesc, în 2010, Mihai Cimpoi se opreşte
care unui editor i se iartă totuşi: Ienăchiţă, asupra lui Vasile Cârlova văzut ca un

inaugurator al romantismului şi prevestitor al veşnica sa obsesie, pe autenticitate,
întregii evoluţii a liricii româneşti. Şi în acest sinceritate, spontaneitate şi pe un cod
eseu aveam de-a face cu o lectură din deontologic bazat pe propriile convingeri şi
perspectivă comparatistă şi sincronă: „Astăzi, o neînduplecată «poziţiune». Relevanţa
mai mult ca oricând, se înalţă în ochii noştri existenţială a discursului epistolar al lui Ion
figura aureolată de legendaritate a lui Ghica este indiscutabilă, impunând şi o po-
Cârlova, care ilustrează prin destinul (i)etică specifică, din care nu lipsesc
«rupt» (expresia e a lui Nichita Stănescu) literaturitatea şi intertextualitatea
mitul «poetului tânăr» alături de mari creatori (secvenţele narative anecdotice, citate,
exponenţiali, precum Keats, Lermontov, interogaţii, pastişe, proiecţiile fiziologice
Labiş (la noi), Trakl, Barataşvili. Importanţa sau portretele ş.a., dialogul de la distanţă ca
unor mari poeţi germani pentru romantism, jurnal intim, excursul istoric sau eseistic-
după cum consemna Ricarda Huch, se ştiinţific). Omul contradicţiilor prin
limitează la perioada anterioară vârstei de excelenţă care este Ion Ghica relevă o
treizeci de ani.” (M. C. – Argument) experienţă ce se identifică – iată – cu omul
În cadrul proiectului amintit, autorul a contradicţiilor al contemporaneităţii noastre
avut deplina libertate de a aborda temele politizate, caragializate, complexate,
preferenţial şi nu cronologic; aşa se explică resuscitatoare de complexul complexis-ului
de ce „I. Al. Brătescu-Voineşti. Prefacerea care-l marca pe epistolier.”
firii” apare în 2011, înaintea studiilor despre Cele 10 cărţi semnate de acad. Mihai
Văcăreşti şi Ion Ghica. În cadrul acestei Cimpoi apărute într-un deceniu la Editura
„evocări” de istorie literară dar şi de „istorie Bibliotheca din Târgovişte se află acum în
anecdotică” a literaturii române, am insistat şcolile dâmboviţene, în biblioteci şi şcoli
asupra faptului că acad. Mihai Cimpoi din Chişinău (Liceul Prometeu) sau din
întreprinde o lectură proprie ce contrazice alte localităţi (Căuşeni), în Biblioteca
frecvent „crestomatizarea” scriitorilor „Târgovişte” din Chişinău.
târgovişteni în manualele liceale, dar şi în Anul 2013 a marcat finalizarea acestui
cursurile universitare, precum şi modul proiect literar realizat de Societatea
„clasicizant” în care, de-a lungul timpului, Scriitorilor Târgovişteni în colaborare cu
alţi comentatori şi-au pus amprenta pe Asociaţia Naţională a Oamenilor de
receptarea operei reprezentanţilor târgovi- Creaţie din Republica Moldova (al cărei
şteni ai literaturii române premoderne. preşedinte este acad. Mihai Cimpoi),
Şi pentru Ioan Alexandru Brătescu- Institutul de Filologie al Academiei de
Voineşti, Mihai Cimpoi propune o altă Ştiinţe din Moldova, Consiliul Judeţean
grilă de lectură relevând actualitatea Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de
postmodernă ca nuvelist paradigmatic – Cultură, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade
„maestru al lui Rebreanu” pe care acesta Rădulescu” şi Editura Bibliotheca.
îl considera „cel dintâi dintre cei dintâi” – „Esenţa temeiului” (Editura Bibliotheca,
identificând în prozele lui Brătescu- Târgovişte, 2013) este un op academic de
Voineşti un „miniaturist prin excelenţă”, aproape cinci sute de pagini, ce reprezintă
specie care s-a consacrat cu autoritate prin finalizarea unui proiect, care la început
Hemingway, Borges, prin studiile părea ambiţios, chiar utopic, unora.
fenomenologice ale lui Gaston Bachelard. Reamintim că, iniţial, fiecare eseu
Ca nimeni altul până la el, acad. Mihai biobibliografic s-a constituit, aşa cum am
Cimpoi dezvoltă aspectul psihologic al arătat, într-o apariţie editorială
scrierilor lui Brătescu-Voineşti, independentă la Editura Bibliotheca: Ion
nuanţându-l pe cel existenţial propriu-zis. Heliade Rădulescu: panhymniul fiinţei
Este momentul să amintim că toate (2008); Grigore Alexandrescu –
aceste eseuri biobibliografice – cum le „însuflarea” fiinţării (2009); Vasile
numeşte autorul – au fost lansate la Cârlova – poetul „sufletului
Târgovişte în cadrul Concursului de mâhnit” (2010), Ioan Alexandru Brătescu
Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” – -Voineşti – prefacerea firii (2011); Ion
acad. Mihai Cimpoi fiind preşedintele Ghica – amintirea ca existenţă (2012). În
juriului pentru ultimele zece ediţii –, 2013, Academicianului Mihai Cimpoi i s-a
lansări precedate de o conferinţă tematică solicitat, din partea editorului, şi un studiu
a aceluiaş, dar şi la Chişinău în cadrul amplu asupra Văcăreştilor (Ienăchiţă,
animat al Zilelor Limbii Române sau al Nicolae, Alecu şi Iancu), realizându-se
Congresului Mondial al Eminescologilor, astfel o unitate de prezentare a corifeilor
aflat la a noua ediţie. literaturii premoderne române, nu
În „Ion Ghica. Amintirea ca întâmplător rezidenţi la Târgovişte.
existenţă” (2012) M. C. insistă în lectura sa Autorul a reunit în „Esenţa temeiului”
asupra pledoariei pentru integrarea cele cinci eseuri cu aspect monografic,
europeană. Într-un „Argument”, M. C. toate apărute la Editura Bibliotheca, la
prinde, în esenţă, locul şi rolul lui Ion Ghica care a adăugat eseul biobibliografic Poeţii
în crearea la Târgovişte a premiselor Văcăreşti, realizat în 2013. Perceput ca un
literaturii premoderne româneşti: „Ca studiu introductiv, M.C. a căutat să
moralist şi memorialist, Ion Ghica cultivă surprindă, într-o imagine sintetică,
un stil de existenţă în felul marchizei de fenomenologia spiritului întemeietor, în
Sevigné, axat pe respectul adevărului, special cel târgoviştean, căruia îi datorăm

cele trei elemente heideggeriene ale o relaţie triterminală: jurnal = roman =
întemeierii: ctitorirea, dobândirea-fermă- eseu, în care Mihai Cimpoi decelează un
de-teren şi justificarea. Transpunerea – model de existenţă estetică ce obligă la o
firească, lansoniană – în epocă este însoţită redescoperire postmodernistă a Şcolii de
de ceea ce Jean Starobinski denumea la Târgovişte.
relaţie critică: a nu fixa doar simplul ecou Ultimul capitol din „Anatomia fiinţei.
al operei, şi nici substitutul raţionalizat al Şcoala literară şi artistică de la
ei, ci a o interpreta cu implicarea dialogică Târgovişte”, intitulat „Promoţia de azi a
a diferenţei. Acad. Mihai Cimpoi a aplicat, Şcolii de la Târgovişte. Societatea
în toate cazurile, grila ontologică, Scriitorilor Târgovişteni” se constituie într-o
accentuând faptul că „Târgoviştea oferă întrebare finală privitoare la păstrarea unui
modelul de tranziţie diacronică de la lumea spirit al tradiţiei, al canonicităţii în sensul
românească a cărţii la lumea românească dat de Harold Bloom, altfel spus, dacă
literară, care pregăteşte statutul de autor şi târgoviştenii de azi scriu, excluzând total
de poetică, de «poetică facere», impunând epigonismul, în spiritul modelului
şi o conştiinţă artizanală, de «meşteşug», reactualizat pe care „îl pun în slujba – aşa
de «poien».” cum cerea Lovinescu membrilor
Astăzi proiectul continuă, Mihai Sburătorului – individualismului şi
Cimpoi identificând alte direcţii ale respectului individualităţii”.
dezvoltării literaturii târgoviştene. Au Concluzia studiului este dată de autor
urmat, în ordine, „Anatomia fiinţei. Şcoala firesc: „Sunt chemaţi evident să fie ei
literară şi artistică de la înşişi, prin urmare alţii, dar oricum alţi
Târgovişte” (2014) şi „Elena Văcărescu, târgovişteni. Ei se vor înălţa, altfel spus,
poeta «neliniştii divine»” (2015). nu pe «ruinurile» unei Târgovişte literare,
După ce, în „Esenţa temeiului”, Mihai ci pe nişte temeiuri solide, edificate de
Cimpoi surprinde în notele sale definitorii promoţia marilor începători (Văcăreştii,
– mai timid relevate până la el – Alexandrescu, Heliade Rădulescu,
momentul întemeierii, la Târgovişte, a Cârlova) şi de promoţia celor care au fost
literaturii române premoderne, moment exponenţii măreţiei epice demonstrate
auroral definit drept epoca lui Ion Heliade tocmai într-un timp când «ruinurile» îşi
Rădulescu, era firească şi necesară oprirea trimiteau insistent spectrul. Şcoala de la
autorului asupra altui moment care va Târgovişte a demonstrat, în fond,
influenţa întreaga literatură contemporană principiul blagian al valorificării răului în
– Şcoala de la Târgovişte –, Mihai Cimpoi pozitiv, păstrând sub mormanele uriaşe de
operând cu termenul ce-i aparţine „Şcoala moloz, ridicate de prezentul ostil,
literară şi artistică de la Târgovişte”. rădăcinile vânjoase, sub formă rizomică,
Astfel, „Anatomia fiinţei. Şcoala ale tradiţiei. Noii târgovişteni ne conving,
literară şi artistică de la în primul rând, că dau dovadă de aceeaşi
Târgovişte” (Editura Bibliotheca, vocaţie a construcţiei, excelând în
Târgovişte, 2014) se constituie într-un adunarea fărâmelor, fragmentelor,
studiu – abordare inedită în recurs fractalilor, firelor (scămoase).”
comparatist – asupra acestui fenomen Mihai Cimpoi conchide că „noii
literar din păcate netemeinic cercetat, ce târgovişteni” se vor (şi sunt, subl. m. M.
stă la baza apariţiei optzeciştilor al căror S.) ca şi predecesorii lor „caligrafi
părinte natural este considerat a fi Mircea benedictini ai literelor” – de unde şi titlul
Horia Simionescu (Eugen Negrici). Mihai revistei „Litere”, pe care o editează de
Cimpoi se opreşte, în studiul său, la şase peste 17 ani membrii Societăţii
corifei ai Şcolii de la Târgovişte: Scriitorilor Târgovişteni.
Costache Olăreanu, Mircea Horia Incitat să găsească răspunsul care să
Simionescu, Radu Petrescu, Tudor Ţopa, justifice existenţa „Promoţiei de azi”,
Alexandru George şi Petru Creţia. Dacă Mihai Cimpoi dă la iveală, prin volumul
Eugen Negrici constata că membrii intitulat „Medalioane în evantai”, 27 la
grupării literare amintiţi reuşesc să număr, care se constituie în tot atâtea
eludeze rigorile şi restricţiile cenzurii prin argumente în favoarea tezei sale, anume
„incompletitudine narativă, paralelism, că la Târgovişte, prin Societatea
relativizare faulkneriană, prin Scriitorilor Târgovişteni există o
simultaneizarea vocilor narative firească şi benefică extensie a Şcolii
contradictorii, prin estetism, fantezism literare şi artistice de la Târgovişte,
formal, exuberanţă ludică şi continuare ce poate fi decelată şi la
autoironie” (E. Negrici, Literatura nivelul întregii literaturi române
română sub comunism, Ed. Fundaţia Pro, contemporane. Argumente de
Bucureşti, 2003), Mihai Cimpoi găseşte necontestat în favoarea acestei teze au
drept caracteristică a Şcolii de la fost aduse și în cadrul proceeding-urilor
Târgovişte redescoperirea jurnalului sub celor șapte ediții ale Simpozionului
diverse ipostaze (jurnalul intim, jurnalul național „Școala de la Târgoviște”,
roman, jurnalul ficţiune, jurnalul de idei, editate de Societatea Scriitorilor
jurnalul epistolar), un jurnal care nu se Târgovișteni, în care, din ce în ce mai
mai supune canonului, prin strategii şi mulți critici și istorici literari văd
tehnici narative, incluzând eseul, statuând continuatoarea firească a Școlii.

CONEXIUNI LITERARE
Vasile Bardan
NICHITA STӐNESCU
ŞI PROLETCULTISMUL SAU POEZIA
ŞI CAPUL DE CAL (6)
„Marea operă este o hieroglifă. de cele mai fantasmagorice interpretări. Se
Înfăţişarea ei plauzibilă e doar un semn, o ştie că o capodoperă nu are vârstă şi nici o
convenţie: sugestia unei existenţe interioare anumită localizare determinată, ea
latente, care spre a deveni activă, reclamă regenerându-se periodic în orice limbă ar fi
percepţia estetică”, spune criticul Nicolae transmisă, cucerindu-şi şi stabilindu-şi noi
Manolescu în „Lecturi infidele”, generaţii de cititori, datorită calităţii structurii
Ed.pt.literatură,1966, p.184 (posibilitatea sale comunicative. La fel ca şi mierea, poezia
criticii şi istoriei literare), oferindu-ne şi veritabilă cristalizează, păstrându-şi calităţile.
această definiţie succintă: „Critica e Universul poeziei, ca şi al muzicii, de
posibilitatea de a «inventa» această realitate altfel, este infinit în spaţiu şi timp. „Muzica
infinită a operei”. Într-adevăr, orice critic este unica, imateriala intrare într-o lume
literar care se respectă, aspiră la o percepţie înaltă a cunoaşterii, care ne învăluie fără să
estetică desăvârşită a marii o putem cuprinde”, spunea
opere, dacă va reuşi să L.V.Beethoven. Pot spune că
pătrundă în realitatea ei am traversat şi eu sentimente
infinită. Încercând să-i asemănătoare la lectura unor
descifreze tainele, orice critic poeme şi a unor cărţi întregi
aventurat pe tărâmul ei cu poeme scrise de Nichita
imaginar, rămâne de fapt un Stănescu. Cine nu poate
temerar explorator. Pornind înţelege aceste adevăruri, cine
de la aceste pertinente nu-şi dăruieşte talentul sau
observaţii ale autorului geniul imperativului valoric al
„Istoriei critice a literaturii unei mari opere, nu are ce
române”, îmi permit să susţin căuta în sfera creaţiei din
că fără un instrumentar critic domeniile respective. Aici se
şi intelectual superior, fără impun câteva precizări
cunoştinţe din mai multe necesare pentru limpezirea
domenii, în afară de cele ideilor pe care le-am expus. Să
literare, folosite cu inteligenţă nu subestimăm nici o clipă
şi imaginaţie, „hieroglifa” puterea colosală a cuvântului,
poeziei lui Nichita Stănescu nu poate fi extraordinara sa forţă ziditoare sau
înţeleasă la maxima ei potenţialitate demolatoare. Cei mai mari sau cei mai
„infinită”, cum spune D-nul Manolesscu şi vestiţi „demolatori de iluzii” din domeniile
nici apreciată la justa valoare pe care o activităţii lor spirituale au fost Freud,
reclamă. Există o extinsă valorificare prin Copernic şi Darwin. Primul a demolat
energizare a cuvintelor în poezia celui care convingerea noastră că am fi 100% stăpânii
a scris cele 11 elegii, idei şi motive noi şi propriei noastre minţi, când în realitate
mai ales acel geniu al limbii poetice, prin suntem nişte creiere încondeiate cu scrierile
mânuirea cuvintelor într-o manieră savantă, genetice sau nu ale altora. Al doilea a
inexistentă până la el. demolat convingerea eronată şi persistentă
Evaluatorul unei capodopere poate să fie că Terra, pământul de sub picioarele
abscons sau pierdut în timp şi spaţiu. La fel, o noastre, ar fi centrul sistemului solar. Cel de
interpretare, o evaluare a ei, ca urmare a unei -al treilea erou sau personaj major al lumii
lecturi fidele sau infidele, poate fi o revelaţie noastre, papa Darwin, pomenit şi de
sau o mistificare, de la început şi până la Eminescu într-o poezie, a pus în discuţie
sfârşit. Aceste aspecte rămân valabile mai esenţa divină a omului, adică descendenţa
ales în cazul unui poet valoros, cum e cazul sa divină impusă de religii. Această iluzie
lui Nichita Stănescu, autorul unei creaţii dogmatică, atât de persistentă, mai bântuie
poetice al cărei cod estetic nu se lasă descifrat şi azi prin creierele multora.
cu una cu două, aşa cum s-a întâmplat cu cele Aş adăuga acestei ilustre familii spirituale şi
11 elegii şi cu Necuvintele, care au beneficiat pe Nichita Stănescu, cel care spunea în celebrele

sale elegii „Niciodată n-am să fiu sacru”, cel care Reuşind să se smulgă dureros de greu
prin volumele „Oul şi sfera” (1967), prin „Laus din pandemia proletcultistă în momentul
Ptolemaei” (1968), prin „Necuvintele” (1969), debutului său după accidentarea mortală a
„Măreţia frigului” (1972), „Epica lui Labiş, Nichita Stănescu avea de
magna” (1978) şi prin alte volume pline cu traversat de astă dată o lume bântuită de
poeme unice, adăugate acestora, avea să cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu,
spulbere definitiv iluzia poeziei militante în care a fost constrâns să-şi scrie opera sa
proletcultiste, a celei partinice, a unui aşa zis majoră, începând cu cele 11 elegii din1966,
realism socialist. Atât de înrădăcinată devenise acest volum pivot fiind cel în care poetul a
această concepţie a militantismului poetic, încât eliminat orice suport metafizic al spiritului
în anul 1972, „toboşarul timpurilor noi”, poetul uman, elegiile înglobând în structura lor
Mihai Beniuc, a publicat la Editura Minerva, un acest aspect esenţial pentru înţelegerea
volum de eseuri intitulat „Poezia militantă”. În sistemului său poetic. „El începe cu sine şi
acest oportunist opuscul el vedea literatura sfârşeşte / cu sine. / Nu-l vesteşte nici o
coordonată de „giganţii gândirii timpurilor ce ne aură, nu-l / urmează nici o coadă de
stăpânesc, Marx şi Engels, mai apoi de însuşi cometă. // Împreună cu „Niciodată n-am să
Lenin”, afirmând că „literatura ţine pasul cu fiu sacru”, din Elegia a şaptea, cea a
istoria şi cea de mare calitate o depăşeşte cu un opţiunii la real, sunt versurile care
cap de cal”. sintetizează acest aspect definitoriu pentru
Referindu-se la „conflictul dintre tradiţie sistemul poetic stănescian. La fel, versurile;
şi inovaţie”, el consideră ca „zbuciumată” „Mult prea mult am imaginaţia / celorlalte
epoca în care au debutat Nichita Stănescu, forme concrete // şi cele din finalul cărţii
Ana Blandiana, Ion Alexandru, Grigore elegiilor: „A fi înlăuntrul fenomenelor
Hagiu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, mereu / înlăuntrul fenomenelor / A fi
Ion Gheorghe ş.a., pe care îi aminteşte, sămânţă şi a te sprijini / de propriul tău
văzându-i „cuprinşi de febra căutării” şi pământ, // întregesc percepţia majoră a
numindu-i „căutători de poezie”. Beniuc era originalului său sistem.
convins şi a rămas toată viaţa la Avem aici tema germinaţiei, similară cu
convingerea că „poezia cu adevărat nouă cea a naşterii, devenită mai târziu temă
depăşeşte nemijlocitul, datul imediat, dacă centrală a întregii poetici stănesciene. „Mă
nu cu mult măcar cu un cap de cal, şi ridicam din somn ca din mirare”, un vers
mijloceşte o perspectivă a adevărului mai vechi din primele volume, va deveni în
omenesc cel puţin egală cu cea a unui turist finalul Elegiei oului, a noua (cea a naşterii),
ce de pe o creastă zăreşte întâia oară o ţară, „numai din somn / se poate trezi fiecare, /
nemaivăzută sau un călător ce vede întâia din coaja vieţii niciunul, / niciodată. //
oară din avion pământul”. Iar aceste Cuvintele sunt coaja cea neagră a vieţii,
deziderate, mai pretinde Beniuc, nu pot fi transformate tocmai de aceea în Necuvinte,
realizate decât dacă „navei inimii i-ai pus în având doar rolul unui revelator.
vârful catargului pavilionul roşu al „Necuvintele” volumul cu acest titlu
comunismului”. Autorul bolnavului „măr de memorabil al lui Nichita Stănescu, apărut în
lângă drum”, ca mai toţi poeţii înseriaţi 1969, la numai trei ani după cele 11 elegii,
propagandismului patrinic prin poezia lor, este şi el la rândul lui un volum pivot al
era convins că important „nu este de a poetului, consolidând un sistem poetic bine
influenţa, ci de a contribui la făurirea închegat. Hegel considera cu justeţe că
conştiinţei socialiste”, văzând în scriitor fondul artei aparţine gândirii şi imaginaţiei
„ajutorul de nădejde al partidului”. Beniuc, prin expresia verbală, mai exact spus, prin
la fel ca mai toţi cei din această categorie de sfera locuirii spirituale. M-a preocupat şi
funcţionari literari ai partidului, nu înţelegea pasionat mereu poezia, ca limbaj spiritual
nimic din noile orizonturi ale cunoaşterii superior şi nu doar ca joc verbal, ca
poetice a lumii, deschise poeziei autentice potriveală de cuvinte, acesta fiind şi motivul
de către generaţia ’60, a lui Nicolae Labiş şi pentru care îl preţuiesc enorm pe Nichita
după moartea acestuia a lui Nichita Stănescu. El a reuşit să ducă la perfecţiune
Stănescu. poezia ca limbaj spiritual universal, o poezie
În eseul „Etic şi artistic”, Beniuc afirmă că de factură vizionară, plină de semnificaţii
„în definitiv, jocul de-a cuvintele e la modă. Se multiple. A trebuit să citesc metodic diferite
practică asociaţiile de tip psihanalitic şi se crede cărţi din mai multe domenii, pentru a-mi fi
că e poezie”, cu aluzie la noua generaţie în curs de folos în descrierea şi descifrarea poeziei
de afirmare. În acest mod obtuz şi dogmatic era sale metalingvistice. Un poem aparent
privită poezia de întreaga tagmă a proletcultiştilor nesemnificativ, intitulat Mit, trecut cu
şi militanţilor partinici, în frunte cu logoreicul vederea de lectorii cărţilor lui Nichita
poet Beniuc, din perspectiva unui cap de cal şi a Stănescu, spune mult despre stilul acestei
ochelarilor de cal. „Cuvintele «partid», «luptă de poezii metalingvistice: „Incapabil să pierd,/
clasă», «steag», «patrie», «comunist»” au sunat şi inapt pentru fire,/ alerg în neştire./ Foarte
vor suna mereu plin, entuziast, când sunt expresia greu mă primesc/ să fiu cum sunt./ Locul
unui crez autentic. Patriotismul şi spiritul de ceresc e sub pământ./ Iar pământescul/
partid, în epoca noastră, în România socialistă, se mănâncă de foame/ cerescul.”
găsesc într-o maximală corelaţie, mergând până
la identitate”, susţinea cu neobosită îndârjire (continuare la pagina 42)
Mihai Beniuc în anul de graţie 1972.

NOTE DE LECTURĂ
Sanda Golopen ia
PAUL MIRON
SAU DESPRE EXILUL APROPIAT
Exilul în general şi cel românesc în La Freiburg, unde trăieşte naratorul,
speța sunt încă privite ca ansambluri vizitele oficiale de înalt nivel se ţin lanţ.
omogene, cu privire la care se poate Vizibili pentru germani, exilaţii români sunt
generaliza. În vălmășagul de formule implicaţi în evenimente, atraşi cu regularitate
existențiale banale sau inedite pe care le spre ele de ţara de adopţie. Ei văd cu ochii lor
rodește, nu pare a conta că exilatul e român, „forurile conducătoare”, îi întâlnesc degajat la
american, bulgar sau francez; că aparține cocteiluri pe soţii Ceauşescu, Suzana Gâdea,
populației majoritare sau minoritare a Jean Livescu, Niculescu-Mizil, Mihnea
statului din care pleacă sau în care ajunge; Gheorghiu, Virgil Cândea etc., aşa cum n-ar
că a descins în Germania, Danemarca, fi avut prilejul, sau îndemnul, s-o facă dacă
Italia, S.U.A. sau Australia; că marea rămâneau în ţară. Pe un anume plan, ei sunt
plecare s-a produs, dacă e să ne limităm la astfel mai aproape de România reală, mai
exilul românesc din secolul XX, în anii informaţi cu privire la ea decât cei de acasă,
treizeci, șaptezeci, optzeci sau nouăzeci; că ascultând deopotrivă ce istorisesc cei
e vorba de un exil relativ, întrerupt prin apropiaţi şi ce încearcă să sugereze invitaţii
reveniri în țară din care s-a plecat, sau de oficiali, privind şi comparând performanţele
unul absolut în care acestea lipsesc. festive în cerc închis ale celor din urmă
Volumele lui Paul Miron ne permit să („Unde participam la un ospăţ, cu miniştri şi
descoperim un exil anume dintre cele multe spaime” şi „La Freiburg, în bătătura, paste tot
posibile. Îl voi numi exilul apropiat, nomenclatura iar câinii turbează”,
subînţelegând, firește, că există alături de el Maiputincaperfectul. Istorioarele lui Policarp
exiluri mijlocii și îndepărtate (ca orienturile), Cutzara, Editura Junimea, 1998).
despre care vom vorbi poate cu alt prilej. Până şi un fir de loboda neaoşă ajunge să
Exilul din care izvorăște scrisul lui Paul descindă, misterios şi întreprinzător, în
Miron este apropiat, întâi de toate, prin gradina-dumbrava a soţilor Miron de la
distanța redusă care se interpune între Freiburg, pricinuind povestitorului
România ca punct de origine și Germania, reîntoarceri nostalgice în timp şi digresiuni
Franța, Italia sau Grecia, în care îi trăiesc de mitologico-semiotice febrile: „Când am
cele mai multe ori personajele. Din țările recunoscut-o toate grădinile copilăriei s-au
adoptive, contactul cu țara natală se menține revărsat în mine”. Am îngenuncheat şi am
viu cu relativă ușurință. Rudele, prietenii și pipăit-o cu degete sfioase şi i-am vorbit: „Fir
cunoscuții veniți de acasă, departe de a fi o de loboda, loboda slobodă, cum de ai ajuns
raritate, cum se întâmplă în exilul îndepărtat, aici? Te-a adus vântul din îndepărtatul răsărit
sunt aci atât de numeroși încât ajung uneori sau un nor de ploaie sau ai călătorit în
să pună la încercare capacitățile de absorbție pântecele unui peşte care a urcat în susul
organizată ale exilaților. Iată, bunăoară, Dunării? Nu cumva ţi-ai lipit sămânţa de
discursul pe care s-a pregătit să-l țină copită unui cal ca în legenda Sf. Sisoie?” Dar
doamnei Sica personajul narator din schița loboda tăcea, legănându-şi trupul mlădios ca
„Oaspeți”: „Doamna Sica Dumneavoastră un şarpe şi mi se părea că se înroşise mai
sunteți o româncă adevărată, sunteți inima tare. De pe înălţimile munţilor Pădurea
diasporei noastre, numai de la dumneavoastră Neagră cobora o adiere rece. S-au strâns
mai pot implora o mână de ajutor. Sunt la vecinii [...]. M-am simţit dator să le explic că
ananghie. Mi-a sosit astăzi un grup de 34 de planta aceasta, la noi, e simbolul liberei
intelectuali. Nu-i pot duce la hotel, cum cer opinii, al slobozeniei de a cuvânta; hăţişul ei
ei, fiindcă nu sunt locuri și n-am nici bani. e locul preferat de preumblare al principilor
Poate îi împărțim, câte doi, câte trei, pe la şi al regilor” („Atriplex”, Ochean, p. 137).
prieteni. Dar nu-i asta problema principală. În casele colegilor de breaslă romanişti
Vor să vândă niște „lucrușoare” aduse și mă de prin partea locului, exilaţii au nu odată
întreabă de preț și de mușterii. Mă amenință prilejul de a revedea obiecte ale vieţii
că mi le lasă mie să le vând. Ce să fac? Au dintii, pe care aceştia le-au cumpărat în
icoane și cojoace, ciobani și țărăncuțe de România: „Casa lui era mobilată ca o
lemn, ploști sculptate, troiţe, ceramică, fete de consignaţie. Găseai aici: sfeşnice, covoare,
masă, ţuica şi sute de ouă încondeiate. Ce să opincuţe, costume naţionale, ouă de Paşti,
fac?” (Ochean, Editura Fundaţiei Culturale oale, icoane pe sticlă şi lemn, chiar un
Române, 1996, p. 34–35). rând de uşi de altar afumate” („Un amator

de artă”. Ochean, p. 73). Iar la Strasbourg, Freiburg, Paris, Roma sau Athos. Frizeria
naratorul descoperă un cartier blagoslovit, lui Ghidale îşi are replica pariziană.
care-i aminteşte strada Sfântului Ilie de la „Căpitanul Răcoare” din Fălticeni şi
Fălticeni, şi cumpăra, de la un negustor „Domnul Grozavescu” de la Paris inventa
originar din Iaşi, un castravete murat pe ritualuri al căror exotism depăşit îi
care acesta i-l înveleşte într-o filă a uluieşte deopotrivă pe cei care asista la
„Convorbirilor literare” din l867. ele. Primul a adus în urbea moldavă, în
Irigat sănătos de veşti, chipuri, plante, plină uliţa Ion Creangă, un harap cu fes
obiecte şi gusturi de acasă, exilul apropiat roşu, halat alb şi papuci ghivizii şi două
stimulează revenirile periodice în spaţiul „maimuţe graţioase” şi le-a impus
numai oficial şi pe hârtie părăsit. El este vecinilor un ceremonial desprins parcă din
astfel un exil relativ, poros, organic, în O mie şi una de nopţi: „Când căpitanul se
care prezentul şi trecutul, România şi întorcea seara de la regiment, se strângeau
miezul Europei comunica mai aproape de copiii din vecini să asiste la ceremonia
firesc decât în cazul exilului mijlociu sau intrării în casă. De la portiţa, tuna cu voce
îndepărtat. Însoţit de luminoasă E., aspră: „Ibrahim!” Harapul ieşea de după
naratorul se întoarce neabătut în România, uşa şi se ploconea până la pământ
participa la sau organizează robaci alături suspinând: „Omoara-mă stăpâne!” Se
de localnici colocvii internaţionale pline culca apoi şi stătea nemişcat pe burta până
de fantezie, revede munţii şi manăstirile ce Răcoare îi atingea delicat ceafă cu
Moldovei, Maramureşul sau marea la vârful cizmei lustruite şi poruncea:
Neptun, asista la lansări de carte, ia „Scoala, robule, că ne-apuca noaptea!”
contact cu editori şi întâlneşte somităţi sau Dar Ibrahim nu se clintea; aştepta până ce
oameni de rând, cu o egală, moldoveneşte maimuţele veneau să se închine şi ele, una
pânditoare, plăcere a vorbei. de-a dreapta, cealaltă de-a stânga,
După 1989, soţii Miron îşi vor performanţă pentru care primeau acadele,
construi o casă la malul mării, negociind grăunte sau alune. Robul se ridică repede,
cu meşterul, urmărind sfios progresele alerga în casă şi revenea – un şervet pe
capricioase ale lucrătorilor, ascultând umăr – cu un ibric în care turna câteva
împăciuit poveţele de propăşire ale picături în mâinile stăpânului ca să se
localnicilor, cu sentimentul unei misiuni a spele” (Ochean, p. 124). Al doilea, trăitor
înseninării şi un realism al îndârjirii la Paris, căsătorit cu o franţuzoaică
strunite care, din nou, îmi apare specific resemnată, tata de copii francofoni,
exilului apropiat. Odată înălţată, casa transforma cu străşnicie mesele de seara
capăta o semnificaţie a ei, pe care şi-o în comemorări forţate – ale bătăliei de la
apara şi cu care cei doi ctitori sunt în Podu-înalt de fiece 12 ianuarie, ale
dialog adânc. Ea probează că frumuseţea, abdicării lui Cuza-Voda pe 11 februarie,
liniştea şi fericirea pot fi atinse, ca ale morţii lui Iuliu Caesar la 15 martie ale
reîntoarcerile armonioase la matca sunt fiecărui an s.a.m.d. –, oficiate în dulce
posibile, ca viaţa poate ajunge să curgă la neînţeleasa limba româneasca.
fel pe spaţii europene care cuprind Exilul european prezentat de Paul
deopotrivă România, Germania sau coasta Miron mai poate fi numit apropiat şi
spaniolă, de la Vama Veche la Algarve. pentru că, în cadrul lui, exilaţii din
Că exilul apropiat e capabil să-şi rezolve Germania, Franţa, Grecia, Italia, Belgia se
răznirile, să-şi reumple golurile şi întâlnesc cu regularitate, se simt
abolească hiaturile. Ca de fapt, exilul aparţinând unui tot şi se limitează, de voie
apropiat şi ţara tind să devină una: „Dar de nevoie, la partea de Europa în care
casa se împotriveşte, tace; casa iubeşte România se vede, se aude, se simte şi în
tăcerea. Ştie că s-a născut dintr-un vis. care culturile gazda le sunt uşor de înţeles,
Câte procente dintre cei plecaţi ar fi intrate în minţi prin lecturi începute acasă,
trebuit să-şi facă o casă în vechea lor tara, în copilărie şi ani tineri. Ieşire din spaţiul
ca astfel peisajul să se schimbe? / Am mai ocrotit, drumul în America marchează
stat de vorbă cu unii şi cu alţii. Formula pentru fantezistul nostru compatriot
comună, care uneşte tara cu exilul, este: Bobby „prăbuşirea din lac în
„Nu ne lasa, domnule, nu ne lasa!’ De la puţ” („Proiect de academie”, Ochean, p.
Burebista până în ziua de azi, nu ne lasa. 71). Iar întâlnirea naiv propagandistica a
Cine? / Casa cu olane sta. Soarele i se naratorului cu şcolarii africani în trecere
urcă în zori pe cerdac. „Buna dimineaţa prin R.F.G. la Biblioteca Româna din vila
soare, bine ai venit! Suntem tare bucuroşi prinţului Nicolaie, de pe colina Sfintei
de oaspeti”. („Un om vrea să facă o casă”, Fecioare de la Loreto, se soldează cu un
Ochean, p. 144). fiasco desăvârşit. Suntem încă departe de
Animat de un du-te vino constant între învălmăşeală postmoderna, fără comple-
ţara de origine şi ţară de adopţie, exilul xe, a culturilor şi atitudinilor. Ziduri
apropiat alătura şi cumpăneşte amintirile nevăzute separa spaţiul relevant al exilului
de acasă cu cele din străini. Departe de a apropiat de cel american sau australian
fi segregate după locul său momentul în bunăoară al exilului îndepărtat şi permit
care s-au petrecut, întâmplările ascultă de adâncirea moldovenească a relaţiilor,
aceleaşi legi şi sunt privite de ochi care nu bune sau rele, pendularea între Freiburg,
s-au schimbat de-a lungul anilor. Viaţa Paris, Roma, spre a mai povesti şi afla
curgea molcom la Fălticeni, Iaşi sau lucruri vechi şi noi, triste sau
Târgu-Neamţ şi se desfăşoară domol, îmbucurătoare, despre România în general
punctată de întâlniri prieteneşti, şi la sau despre Fălticeni în particular.

LECTURI EMPATICE
Aurelian Silvestru
ZBOR ÎN DOI
„Viața mea este o carte deschisă” (Mihai Stan)
Se consideră că scriitorul, cu fiece trecut indiferent pe lângă problemele

gând așternut pe hârtie, câștigă în noastre, pe lângă faptul că Basarabia (vorba
măiestrie. O fi așa. Se vede în maturitatea lui Grigore Vieru) „era un prunc înfășurat în
gândului, în fermitatea frazei, în subiectele sârmă ghimpată”. A venit imediat, de cum s
pe care le dezbate. Dar mă întreb: în -au deschis frontierele, nu să ne vadă, ci să
această sacrificare de sine, nu pierde ne ajute: a adus zeci de camioane cu cărți,
nimic? Nu se consumă? Nu se alege, în cu manuale, cu suflet. A înființat alături de
cele din urmă, cu sănătatea șubrezită? alți oameni de suflet, prietenii noștri, ai
Firește, se poate scrie și fără dăruire, moldovenilor desțărați, Biblioteca
așa, de dragul logoreiei, aruncând pe masa „Târgoviște” din Chișinău. A ținut
cititorului cărți-bovardeală, cărți inutile. E discursuri și conferințe la Academie. A avut
plină lumea de autori care habar nu au care nenumărate întâlniri cu cititorii în școlile și
e menirea unui scriitor adevărat. Ei nu fac bibliotecile din Republica Moldova.
efort, nu obosesc, nu au Pretutindeni și-a făcut prieteni.
dureri de cap. Se complac în Pretutindeni și-a găsit frați și
mediocritate, neglijând faptul surori. Pretutindeni a lăsat în
că „trebuie să scrii așa, de urma sa doar lumină, pace și
parcă ai avea de dat socoteală iubire. Iar printre aceste
Bunului Dumnezeu”, cum epuizante îndatoriri, a găsit
afirma Emil Cioran. (unul Dumnezeu știe de unde)
Cuvântul e un Univers suficient timp și pentru a scrie.
aparte. Are o putere Și atunci, cum să nu-ți pui în
înspăimântătoare. Dacă ții pericol sănătatea?
cont de asta, ajungi să Talentul, după cum se știe, nu
sângerezi, să suferi, să te lași este un mare dar, ci, în primul
răstignit, dar să nu-ți trădezi rând – o mare datorie. O
vocația, coborând la nivelul datorie la fel de responsabilă
vulgului. Atunci scrii cu ca viața. Cei binecuvântați din
inima, cu lumina din ea. naștere să fie talentați sunt
Atunci devii o lumânare și arzi cu flacără necruțători cu sine, uitând adeseori că
vie în mijlocul cuvintelor scrise de tine... energiile vitale sunt epuizabile...
Când vestea despre nenorocirea ce s-a Un mare poet român din Basarabia –
prăbușit (acum câțiva ani) peste fratele Nicolae Dabija – a neglijat acest lucru și,
nostru, Mihai Stan, a ajuns la Chișinău, noi, aidoma lui Icar, și-a ars aripile înainte să-și
prietenii lui, am îngenuncheat în fața termine zborul. „S-o spunem deschis:
altarului și ne-am rugat să-și revină. Știam Nicolae Dabija nu a mai avut suficientă
că are voința necesară pentru a învinge acel forță să lupte cu ucigașul bacil, deoarece și-a
cumplit accident vascular cerebral, la care a consumat întreaga energie pentru a impune
ajuns din cauză că nu s-a cruțat, că a trecut adevărul despre ființa noastră românească”,
prea des frontiera de dincolo de imposibil. afirma acad. Mihai Cimpoi în ziua când
Voinic ca un adevărat urs carpatin, era în poetul a fost petrecut pe ultimul drum.
stare să răstoarne munții, să ia asupra sa E posibil, oare, ca talentul să ascundă
povara unor activități pe care s-ar fi cuvenit în adâncurile sale și germenii
să le înfăptuiască trei-patru persoane autodistrugerii?
înzestrate: prozator, editor, istoric, director „Nu cunosc un vampir mai mare decât
de școală, critic literar, moderator radio, talentul”, afirma Nietzsche. Te stoarce de
publicist, redactor-șef, președinte-fondator energie, până ce te lasă fără viață. O
al Societății Scriitorilor Târgovișteni etc. confirmă biografiile lui Rafael, Mozart,
etc. Adăugați aici și imensa contribuție Van Gog, Schubert, Eminescu, Kafka,
personală a patriotului Mihai Stan, care n-a Cehov și o mulțime de alți creatori a

căror genialitate le-a furat prematur scrise cu migală de-a lungul timpului,
dreptul la viață. unele nefinisate!”
Putem conchide, pe acest temei, că actul Cunosc această „disperare” a omului
de creație necesită un consum de energie atât aflat pe muchie de cuțit și conștient de
de extenuant, încât vitalitatea artistului se faptul că s-ar putea amesteca cu țărâna,
vlăguiește înainte de vreme? Susținând acest înainte să-și facă „ordine” în manuscrise.
punct de vedere, ar însemna să cădem într-o Creația, în egală măsură, se sprijină pe
altă extremă. Prin el însuși, talentul teamă și pe curaj: curajul de a crede în ziua
generează rezistență. Geniul depinde, în de mâine și teama că mâine s-ar putea să nu
primul rând, de vigoarea pe care o posedă. existe... Nu cu mult timp în urmă, internat
Poți avea idei și inspirație. Poți cunoaște la spital și conectat la aparatele de
teorii și procedee de creație, însă, dacă nu ai oxigenoterapie, mă gândeam cu mare
suficientă robustețe, ca să pui în aplicare ceea neliniște că am lăsat în urmă un roman
ce posezi, vei rămâne, în cel mai bun caz, un nefinisat (Actorul anonim), un bloc de studii
visător frumos, dar nerealizat. Talentat abia început pentru elevii de la „Prometeu-
ajunge doar omul care nu permite neputinței Protalent”, o mănăstire construită doar pe
să-l îngenuncheze. Cele mai multe dintre jumătate, ca să nu mai pomenesc de
personalitățile eminente au muncit cu dăruire oamenii dragi cărora le eram dator cu visuri
până la adânci bătrânețe. Lev Tolstoi a lucrat încă nerealizate... E repugnant să ai aripi, să
până la 82 de ani, Victor Hugo – până la 83, vezi cerul, să vrei să zbori, dar să rămâi
Goethe – până la 84, Michelangelo – până la încătușat în întunericul unei prăpastii.
89, Sofocle – până la 91, Tiziano – până la M-au ajutat medicii (foarte buni), dar și
100 (una dintre cele mai reușite pânze ale rugăciunile rostite în familie, în colectiv, între
sale – Sfântul Sebastian – fiind pictată la prieteni. Se pare că rugăciunea, în esența ei, este
venerabila vârstă – de 94 de ani!). „Artistul, speranța pe care omul nu îndrăznește s-o
menționa Turghenev într-o scrisoare către destăinuie decât lui Dumnezeu. Tot ceea ce
Flaubert, nu trebuie să-și piardă firea facem cu scopul de a-i ajuta pe alții, este, în
niciodată. Chiar dacă e bătrân și nu mai poate fond, o rugăciune. Când ești nefericit, când ți se
ține pasul cu cei tineri, el este obligat să pare că cele mai înfiorătoare încercări s-au
meargă bărbătește înainte!” abătut asupra ta, e bine să-ți amintești că există
Și totuși, epuizarea se răzbună... oameni și mai nenorociți decât tine și să te rogi,
Uneori, eșuăm în întuneric, ne simțim în primul rând, pentru ei, nu pentru tine.
descumpăniți și singuri, lăsându-ne Providența abia atunci se întoarce cu fața spre
cotropiți de stări și gânduri pesimiste. noi, când descoperă că suntem gata să ne jertfim
Cum depășim această instabilitate? Cine pentru alții, să facem tot ce ne stă în putere
ne ajută să ieșim din ea? Pe Mihai Stan nu l- pentru salvarea aproapelui. În ziua când nicio
am întrebat cum a reușit să se smulgă din rugăciune nu se va înălța spre Cer, Dumnezeu
capcana bolii. Nu l-am întrebat, deoarece va ști că omenirea a pierit. Or, acea zi ar putea fi
am găsit răspunsul într-o minunată ultima zi din viața întregului Univers.
retrospectivă literară despre domnia sa, Ei bine, soțiile de scriitori cunosc
inserată de Elena Stan-Bădulescu în „Viața aceste adevăruri și, pe lângă faptul că se
mea este o carte deschisă”, editată în 2018 roagă pentru ei, îi și ajută, îi iubesc, li se
la Editura „Biblioteca” din Târgoviște. devotează, se jertfesc în numele creației,
„Eu nu sunt scriitoare în adevăratul sacrificându-și propriile aspirații.
sens al cuvântului, mărturisea, cu Din câte mi s-a spus, Mihai Stan, externat
nețărmurită modestie, distinsa doamnă din spital, ardea de nerăbdare să-și facă ordine
Elena Stan-Bădulescu, soția prozatorului. prin manuscrise. A început o muncă îndârjită,
Cele câteva cărți ale mele au, mai dar volumul sarcinilor îl depășea și „din acest
degrabă, un caracter didactic. În schimb, motiv, am decis să-i dau o mână de ajutor”,
sunt o cititoare destoinică și pasionată”. ne mărturisește în continuare doamna Elena
De aici și explicația felului în care a reușit Stan-Bădulescu – ajutor soldat, în cele din
să pună în lumină creația lui Mihai Stan: zile urmă, cu o carte de excepție!
și nopți în șir stând aplecată asupra cuvintelor „Meritul meu pentru această carte este
dăltuite de el, sorbindu-le sensul sau doar acela că am citit totul, am adunat
corectându-le (când oboseala prozatorului materialul, am făcut o oarecare selecție și am
umbrea, ici-colo, câte o metaforă). evitat repetările. Apoi am pus totul cap la cap
„Întâmplarea nefericită a făcut ca în într-o anumită ordine, incluzând și picăturile
viața noastră – a soțului meu, de fapt – să de neuroni, printre care am descoperit o zicere
intervină o cumpănă cumplită, un AVC frumoasă ce a devenit titlul cărții: Viața mea
(accident vascular cerebral) care ar fi putut este o carte deschisă... În timpul lucrului, am
deveni fatal... După recuperare, și-a spus rămas uimită de mulțimea de prieteni ai
cuvântul „disperarea”, dorința soțului meu soțului meu, de franchețea fără limite cu care
de a-și termina toate proiectele și scrierile și-a așternut pe hârtie anumite momente din
personale pe care le avea în sumedenie de viață și de aprecierile altor scriitori pe care îmi
manuscrise, prin dosare, de ani de zile, este imposibil să-i bănuiesc de nesinceritate”.

Omul de talent arată măreț și puternic femeie, cum nu putem separa trupul de
când luptă cu necunoscutul, cu nedreptatea, suflet, fără să obținem un cadavru. La
cu nimicnicia. Totuși, în această tăcută figurat, femeia este chiar mai genială
încrâncenare, există un om și mai măreț – decât bărbatul, deoarece fiecare geniu
omul care îl sprijină, îl inspiră, îi vine în este, în primul rând, copilul unei mame.
ajutor când se poticnește și șovăie. Or, acest În acest sens, dacă bărbatul are
om aproape întotdeauna este femeia! Ea e genialitatea ca pe o naștere ce asigură
sufletul artei – flacăra în care se călește nemurirea unui singur individ, atunci
talentul. Ne-au dovedit-o cât se poate de femeia are nașterea ca pe o genialitate ce
convingător: Veronica – în destinul lui asigură nemurirea întregii omeniri. Fără
Eminescu, Beatrice – în opera lui Dante, genialitatea bărbaților, omenirea ar
Laura – în viața lui Petrarca, Constanța – în rămâne fără cultură, după cum, fără
sonatele lui Mozart, Sophie Volland – în genialitatea femeilor, cultura ar rămâne
elocința lui Diderot, contesa Guiccioli – în fără omenire: „Cu tine-n vorbe și cu tine-n
elanul romantic al lui Byron, ducesa gând,/ purificat de vini și de păcate,/
Santovale – în lirismul lui Tasso, regina Sofi- iubeam cum nimeni n-a iubit nicicând/ și
Sharlotte – în meditațiile lui Leibniz, Rahel parcă tot iubeam pe jumătate.// Și m-am
Varnhagen – în sensibilitatea lui Turghenev... temut să te iubesc mai mult,/ când nu
Firește, istoria literaturii ne pune la știam mai multul de există./ Tăcerea
dispoziție și cazuri mai puțin fericite... învățasem să-ți ascult:/ știam când este
Supărat pe felul în care își construise veselă sau tristă.// Treceam prin acel secol
relațiile de căsnicie, Lev Tolstoi a notat în mohorât/ și nu simțeam nici arșița, nici
jurnalul său intim: „Femeia e o piatră de gerul,/ mirat că am putut iubi atât, încât/
încercare în destinul unui bărbat. E greu să deasupra ta să înflorească cerul...”
iubești pe cineva și să te afirmi în viață”. A E o poezie postumă a prietenului meu,
spus-o, fără îndoială, la necaz, când Nicolae Dabija, care încă nu a văzut
împrejurările l-au constrâns să vadă în soția lumina tiparului, dar în care se oglindește
sa un vinovat fără de vină, o piedică în ca într-o apă vie marea recunoștință a
calea ideilor sale fanteziste. El n-a detestat omului de creație pentru femeia care îl
iubirea. Mai degrabă – dimpotrivă: iubirea ajută să zboare. Doar zborul în doi te
a exercitat asupra creației sale o influență poate apropia de îngeri. Doar alături de
decisivă. Vestitele sale eroine (Natașa omul iubit poți spune că ți-ai trăit viața ca
Rostova și Anna Karenina) au fost pe o carte deschisă. „Consider această
plăsmuite abia după ce s-a căsătorit cu carte a mea, conchide doamna Elena Stan-
Sofia Bers – o adevărată soție de scriitor, Bădulescu un modest dar pe care i-l pot
cum o numea el însuși, când era îndrăgostit oferi soțului meu pentru aniversarea celor
de ea și asculta atent de sfaturile ei în timp 50 de ani de conviețuire fericită cu care ne-a
ce, zile și săptămâni în șir, lucrau împreună binecuvântat Bunul Dumnezeu”.
la corectarea manuscriselor sale. Aș putea să mă opresc aici, dorindu-le
După câte se pare, în virtutea unei mulți ani înainte, liniștiți și rodnici, dar
simpatii tacite, cititorii sunt mai solidari cu dedicația distinsei doamne Elena Stan-
oamenii mari, decât cu femeile de care Bădulescu, mă duce cu gândul la un alt
aceștia sunt îndrăgostiți: îi înduioșează mare favorit al destinului, Victor Hugo,
prietenii (soțiile) care se jertfesc pentru ei și care, îndrăgostit de Juliette Drouet,
nu-i suportă pe cei care le provoacă neplăceri. recunoștea că doar iubirea înalță omul peste
Cehov a avut o căsnicie fericită cu neputință, spre virtute, obligându-l să lupte,
actrița Olga Knipper, însă foarte mulți să învingă, uneori să moară, dar totdeauna –
admiratori ai lui au condamnat-o pentru să se devoteze! În ziua nunții lor de aur
faptul că a rămas la Moscova, în trupa (februarie 1883), poetul i-a dăruit fotografia
Teatrului Artistic (MXAT) și nu l-a însoțit sa cu următoarea dedicație: „Cincizeci de
la Ialta, în Krimeea, unde dramaturgul a ani de iubire – iată cea mai frumoasă dintre
plecat să se trateze de tuberculoză și unde căsnicii”. Era cinstea acordată pe merit unei
a murit într-o totală izolare și singurătate. femei cu care niciodată nu a fost căsătorit,
„Lumea, după cum se vede, ține cu dar care devenise întruchiparea iubirii prin
bărbații, mai ales – cu poeții, și este din sacrificare.
instinct contra femeilor care îi acaparează”,
scria Garabet Ibrăileanu, cu referire la
soarta poetului nostru nepereche.
În genere, se consideră că femeile, deși
mult mai sensibile decât bărbații, nu sunt la
fel de înzestrate ca ei. Providența, susțin
unii, nu este la fel de generoasă, când așază
cununa talentului pe fruntea unei femei.
După mine, nici măcar în actul de Iubirea e singura cetate în care merită
creație nu putem separa bărbatul de să mori!

PRESA EXILULUI
Mihaela Albu
„ÎNDREPTAR” – O REVISTĂ
ROMÂNEASCĂ LA MÜNCHEN
În prezentarea din episodul anterior a printre altele: „s-au străduit, vreme de
unei publicații românești din exil – și aproape trei ani de zile, să scoată în
anume revista din Brazilia Înșir-te evidenţă tot ce uneşte cele două Biserici
mărgărite –, arătam că în numărul 1/ adevărate şi să lase în umbră tot ce le
1951 era anunțată o altă revistă, apărută desparte. Fără să lase
cu foarte puțin timp înainte (decembrie neamintită diversitatea, firească în viaţa
1951) în Germania, intitulată Îndreptar. acestor două Biserici, ei au ocolit cu
Iar în numărul 9/ 1951 al grijă punctele nevralgice. Dar şi aci, nu s
Îndreptarului, la rubrica „Spicuim din -au sfiit să ironizeze anumite exagerări
presa vremii”, va fi citat un fragment din ridicate la treaptă de tradiţie ecumenică.”
editorialul „Un cuvânt” din Înșir-te Nu de puține ori, scriitorii și
mărgărite: Când am spus că nu vom fi jurnaliștii din exil își asumaseră în
decât o literă o revistă de literatură și subsidiar și un rol politic, scrisul lor
cultură, am cântărit bine greutatea având totdeauna un mesaj, reflectându-le
cuvintelor. Ca să întregim însă gândul atitudinea față de cei ce ocupaseră țara,
nostru, trebuie să mai spunem că nu față de comunism în general, chiar și
înțelegem că o revistă literară e o revistă atunci când păreau a rămâne doar în
fără atitudine, un magazin. Dimpotrivă, sfera literaturii. Subliniase aceasta și
libertatea spiritului și libertatea unul dintre cei mai avizați cunoscători ai
cuvântului sunt valorile pentru care vom fenomenului exilului, Nicolae Florescu,
combate în aceste pagini. Judecând în volumul Menirea pribegilor (ed.
tragica situație în care au fost aruncați Jurnalul literar, 2003): „pentru exilul
confrații și frații noștri din țară, credeam românesc anticomunist este dovada fără
că apărarea libertății scriitorului, a dubiu că purtătorii de mesaj, fermi şi
omului sub orice formă e cea dintâi constanţi pe poziţiile ideologiei
datorie a scriitorului liber. Pentru adoptate, au fost şi au rămas scriitorii,
aceasta a luat ființă Înșir’te mărgărite.” intelectualii, iar nu reprezentanţii
Iată așadar anunțuri și aprecieri de la o politici ai unor partide depăşite de
publicație la alta! De altfel, promovarea vremuri.” (p. 21).
reciprocă nu-l mai poate surprinde pe cel În „Cuvântul de lămurire” al primului
care este familiarizat deja cu fenomenul număr al Îndreptarului se afirmă
presei exilului românesc. implicarea în viața comunității și
Cum redactorii revistei din consemnarea obiectivă: „Vom căuta să
îndepărtata Brazilie nu acceptau ca o raportăm tot ce se întâmplă – gând și
revistă literară (să fie) o revistă fără faptă – la ordinea obiectivă și firească a
atitudine, prin citarea acestui fragment cum trebuie să se întâmple lucrurile,
de editorial se subînțelege și scopul cu pentru a putea apoi spune dacă tot ce se
care a fost înființat Îndreptarul – cu întâmplă este bun sau rău. /…/Foaia
subtitlul Foaie pentru gând și faptă aceasta, scrisă pentru Românii din exil,
creștinească. O publicaţie lunară (care vrea să fie un indicator de drum la
va apărea aproape trei ani), avându-i ca răscrucile vieții moderne. /…/ Noi nu vom
director pe George Racoveanu, iar ca judeca. Ci vom ține scaun de judecată.”
redactori pe: Mons. Octavian Bârlea, „Mesaje” ferme, mai mult sau mai
Părintele Flaviu Popan, Părintele puțin explicite întâlnim astfel în articolele
Alexandru Mircea (toți trei, catolici) şi semnate de Mircea Eliade, de George
G. Racoveanu (ortodox). Peste ani, în Racoveanu, N.I. Herescu, Vintilă Horia,
Cuvântul în exil (nr. 42-43/ 1965) G. Flaviu Popan, Sever Pop, Monseniorul
Racoveanu va povesti amănunte din Octavian Bârlea ș.a.
istoria Îndreptarului și a conlucrării Fie și numai din această enumerare se
dintre cei patru redactori, arătând, poate observa că cei care au colaborat la

revistă au fost și aici scriitori români de Academiilor întristaţilor adunaţi în jurul
pretutindeni și de orientări diferite. unui mormânt ilustru, să acorde premii, să
Alegem să prezentăm din Îndreptar întocmească telegrame, să ţină discursuri,
câteva dintre cele mai interesante articole să bată din palme şi câte alte treburi or
– prin tematică, dar și prin notorietatea mai fi de făcut. Îi vedeţi pe Eminescu, pe
celor care le-au semnat. Parvan, înhămându-se la astfel de munci?!
Începem cu exemplificări din articolele Desigur că nu.” Concluzia nu poate totuși
lui Mircea Eliade (incluse sub rubrica fi decât optimistă: „O cultură se face,
„Glossarium”, cititorul familiarizat cu deci, prin concursul a nenumărate vocaţii
opera sa cunoscându-i probabil mai puțin în permanentă tensiune, foarte adesea în
aceste texte. Cum se va vedea însă, chiar și opoziţie, dar întotdeauna complementare.
din titlurile lor, preocuparea savantului a Lipsite de interes şi uneori primejdioase
fost și a rămas cultura, dar, din acestea, nu sunt decât pseudomorfozele, falsele
mesajul care se desprinde este unul de valori, improvizaţiile. Creaţiile autentice,
atitudine fermă împotriva celor care, în țara pe orice plan s-ar manifesta ele, sfârşesc
ocupată, interziseseră opere de valoare, au întotdeauna prin a fi validate.” Iar
interzis scriitori, au cenzurat cărți, au referirea la exil și la contribuția celor care
îngrădit, cu alte cuvinte, libertatea trăiesc în afara țării la cultura română este
cuvântului.. Astfel, dacă uneori mesajul său evidentă, fiind totodată și un îndemn la
era doar ironic („adâncul cunoscător al creația de valoare: „în afară de mărturia
geniului românesc, dl. Chişinevski...”, cum pe care fiecare dintre noi poate s-o aducă,
încheiase un articol intitulat „Eminescu”, în în colţul de lume în care a fost zvârlit, ce
revista Uniunea română, din noiembrie- putem face pe tărâm cultural? Lăsând
decembrie 1949), în Îndreptar prezintă și demagogia patriotică la o parte, nu putem
analizează „Probleme de cultură face, cu folos, decât ceea ce propria
românească” (martie 1951) sau explică noastră vocaţie ne îngăduie să facem.”
„Cum se face o cultură” (nr. 12/ 1951). În Căci „cu orice creaţie culturală creşte şi
acesta din urmă arată, printre altele, că: „au prestigiul internaţional al ţării.” (s.n.)
fost oameni care s-au definit pe sine sau şi- Iar aceste afirmații vor fi repetate,
au desluşit destinul ridicându-se împotriva Eliade fiind cunoscut nu numai ca lider al
mediocrităţii şi a mediocrilor, a falselor românilor dn exil, dar și, prin prestigiul
valori şi a impostorilor: Kierkegaard, său, susținătorul moral al confraților,
bunăoară, sau, pe un alt plan, Nietzsche, îndemnându-i permanent la scris și la
sau Carducci polemistul, sau Papini./…/ Un afirmare. Împărtășind, de fapt, aceeași
om viu nu încrucişează niciodată braţele în soartă grea a desțărării, era conștient că
faţa unei situaţii, oricât ar părea ea de „rămaşi singuri, fără niciun gir şi fără
deznădăjduită. Un om viu îşi încrânceneşte niciun prestigiu, reduşi exclusiv la
puterile în faţa fiecărui nou triumf al propriile lor forţe creatoare, scriitorii şi
mediocrităţii şi-şi continuă, înzecit, munca cărturarii români din emigraţie au fost
şi creaţia. După câte am văzut până acum în siliţi să lucreze alături de confraţii lor
jurul meu, nu cred că s-ar putea da un alt străini şi să accepte arbitrajul acestora.
răspuns, mai bun, mediocrităţii: triumfului Rezultatele s-au văzut destul de repede.
ei temporal îi răspunzi creând.” Cei care au avut ceva de spus au fost
Eliade dă în continuare exemple de ascultaţi şi şi-au primit locurile cuvenite;
situații care se aseamănă surprinzător cu ceilalţi s-au aranjat cum au putut, dar
cele de astăzi, ale unor mediocri care nimeni nu-i mai ia în seamă, pentru că nu
ocupau catedre universitare, iar într-un caz mai reprezintă nimic.” Iar în cazul celor
concret al unui astfel de semidoct – care care s-au remarcat în noile țări, el
enumerase în lucrarea de doctorat, printre subliniază faptul că „Locurile care se
filosofi, și numele unor orașe din Franța – cuceresc în străinătate reprezintă
îi opune situația lui Constantin Noica adevărata selecţie a valorilor culturale
(căruia) nici măcar nu i se îngăduise să se româneşti din exil” și de aceea „Ar fi
prezinte la catedra creată pentru autorul păcat ca o asemenea preţioasă experienţă
articolului, fusese respins pe motiv că... culturală să se piardă. Ar trebui să
n-are lucrări de specialitate. Iar in timp înregistrăm şi să păstrăm cu luare aminte
ce Mircea Vulcănescu rămăsese cinci- succesele compatrioţilor noştri în
sprezece ani doar simplu asistent la străinătate. De un lucru putem fi siguri:
Catedra de Etică, omul cu filozofii-nume asemenea succese n-au fost trucate; cine
de oraş se urcase direct la catedra creată le-a dobândit, le-a dobândit exclusiv
pentru el...” Și totuși, explică, desigur tot graţie talentului (sau norocului!) lui; în
în cheie ironică savantul, necesitatea celor orice caz, nu le-au obţinut prin
mediocri: „Cineva tot trebuie să facă aranjamente de culise.” (v. Îndreptar,
treaba aceasta: să reprezinte Naţiunea într- iunie-iulie 1951)
un Congres internaţional, să comemoreze Un alt nume de prestigiu al exilului
centenarele poeţilor, să aducă salutul românesc, care a semnat multe articole în

revista Îndreptar, a fost profesorul N.I. nici cu fonetica, nici cu ştiinţa, nici cu
Herescu. Aflat în exil, ca și alți spiritul limbii noastre. În unele cazuri,
intelectuali români, N.I. Herescu – fără a sunt de-a dreptul ridicole”, iar exemplele
abandona domeniul în care se formase și din „Proiectul ortografic” al lui Graur,
excelase în țară (limbile clasice) – va duce „linguistul cunoscut din serviciul armatei
o intensă activitate în planul de ocupaţie”, demonstrează „ridicolul”,
românismului, susținând și promovând schimbărilor „prin ukaz”: „Voind să
literatura și cultura română, amendând simplifice ortografia, d-sa începe prin a
totodată distorsionările în plan lingvistic crea un semn în plus, un i cu căciulă (ca
impuse de ocupantul sovietic în România. â), care să reprezinte pe i scurt (care nu
Amintim aici numai două dintre articolele formează silabă) și să-l deosebească astfel
referitoare la „scrierea strâmbă” a limbii de i silabic. Acest semn nou va permite
române, publicate în 1952. dlui Graur să scrie cu un singur i
Primul, intitulat „Scrierea limmbii pluralele, și articulate şi nearticulate
române” ia în discuție „reforma (pantofi-pantofii), ca şi – auziţi bine! –
ortografică” propusă în sesiunea „lărgită” a genitivul şi dativul singulare ale
Academiei în cuvinte ce trec de la registrul substantivelor feminine! Reformatorul ne
ironic la sarcasm și acuze pertinente: cere deci foarte serios să scriem: al casi,
„Scopul proiectatei reforme ortografice e al găini (exemplele sunt cele date de dl
simplu: după ce se va fi stricat Graur...), al mesi, al ferestri… Ne umflă
muzicalitatea latină a graiului nostru și va fi râsul: nu tot așa scria, de multă vreme şi
fost înlocuită de găvăreala bolborosită (sau, faimosul Gâgă, personagiu creat de verva
dacă preferaţi, de bolboroseala găvărită) ce lui Manzatti, în neuitatele lui scrisori
urmează a se realiza prin introducerea cu adresate tuşii, pardon tuși după
duiumul a vorbelor barbare, trebuie acum ortografia Graur). Şi pentru ca noua
să i se pocească și chipul; trebuie să i se ortografie să reproducă și pe aceea a lui
dea o înfăţişare care să strâmbeze până la Gâgă, şcolarul leneș şi pururi repetent, d.
desfigurare frumoasele, nobilele trăsături Graur mai pretinde să desfiinţăm pe x şi
ale limbii române.” De pe poziția unui să scriem: egzamen, egzistă, egzemplu,
specialist, autorul discută și aduce „aşa cum se aude”, cu gz în loc de x,
contraargumente (în cheie ironico- adică cu două litere în loc de una. Halal
sarcastică) celor prezentate de unul dintre logică, strașnică simplificare!”
„reformatori”, Al. Graur. Astfel, referindu- Finalul subcapitolului „Ortografia lui
se la „al treilea principiu, care, după cel Gâgă” este în același ton ironic:
fonologic și, alături de cel morfologic, „Mărturisim că suntem datori d-lui Graur
trebuie să ne conducă în fixarea unei bune câteva clipe de sănătoasă ilaritate. Ne-a
ortografii româneşti: criteriul etimologic. înveselit egztraordinar cu egztrem de
Acest criteriu a stat, stă, şi va trebui să stea egzaltantele sale egzemple. Drept
întotdeauna, la originea ortografiei noastre, recunoștință propunem ca numele noi
nu ca un principiu de bază — acesta scriituri să fie „ortografia Gâgă-Graur”.
rămâne mereu cel fonologic — ci ca un (Îndreptar, anul II, nr. 10, septembrie
Îndreptar în cazurile când criteriul 1952, s.a.)
fonologic nu ne mai poate da soluţii. În numărul următor al Îndreptarului,
Evident, criteriul etimologic este una dintre autorul merge mai departe cu prezentarea
punţile care leagă şi mai nemijlocit limba „noii reforme”, criticând-o chiar mai dur
noastră de limba latină, şi de aceea el nu de vreme ce, prin generalizarea lui î (și
poate fi pe placul stăpânilor dlui Graur; suprimarea lui â), aveau „scopul de a
deci, la acest capitol, d-sa era fatal şterge, din ortografia română, orice urmă
constrâns la tăcere.” de etimologie, începând cu cea mai
Din tot ceea ce expune în continuare, supărătoare (pentru Ruși), aceea care
bazându-se pe argumente, se poate mărturiseşte spița noastră latină. Numele
observa că, fie și într-un articol cu subiect ţării şi al neamului nostru erau singurele,
științific, N.I. Herescu, ca mulți alți din întreaga latinitate, care păstrau, în
conaționali aflați în exil, militează pentru infățișarea lor, numele Romei şi al
menținerea identității amenințate de Romanilor: roman, Romania. Ilustraţiile
ocupantul sovietic, fac, cu alte cuvinte, linguistice ale Academiei R.P.R. doresc
politică. „Dar noua ortografie ce se azi să ne pocească numele, astfel ca nici
fabrică azi la Bucureşti nu porneşte dintr-o urmă să nu mai rămână în ele de Roma sau
nevoie, ci dintr-un motiv ascuns și urât. de Romani; ni se cere deci să scriem:
Hotărârea nu au luat-o românii, ci străinii romîn, Romînia. Este încă un capitol din
și instrăinaţii, cu scopul de a schimonosi lupta Sovietelor împotriva latinității
frumoasa înfăţişare scrisă a graiului românești. Dacă cineva ar fi dispus să
românesc. De aceea, rezultatele la care se creadă că exagerez; că e la mine un fel de
ajunge nu constituie o simplificare, ci idee fixă; că niciun gând de această natură
doar o deformare și ele nu sunt conforme nu dosește proiectata reformă, — atunci să

citească ceea ce a scris, roşu pe alb, Leonte drum, deschidem coloanele Îndreptarului
Răutu, profesor de „marxism-leninism” la tuturor Românilor – romano-catolici,
Universitatea din Bucureşti. Scrie numitul: ortodocși, ori ortodocși uniți cu Roma –
Teoria latinității poporului român a care, simțind în ei chemarea de a fi pe
fost utilizată cu scopul de a izola România această cale de folos fraților lor, vor să
de vecina şi aliata sa firească, Rusia, şi de urce la catedră. /…/ Căci vremile pretind
a crea un suport ştiinţific pentru planurile de la noi eroism și jertfă.”
expansioniste ale puterilor occidentale, şi Despre „eroism” și „jertfă” scrisese și
în special ale Franţei. Mircea Eliade în revista Românul din
lată deci, foarte clar, ce se urmăreşte.” decembrie 1951, căci publicarea unor
Desigur, exemplificări din articolele reviste (ca și a unor cărți) în exil a
profesorului universitar N.I. Herescu pot însemnat de cele mai multe ori jertfă
continua. Fie și numai din cele de mai sus pentru exilații care le-au făcut să apară cu
și se poate cu ușurință deduce faptul că multe sacrificii. „scriitorii români din exil
fostul președinte al Societății Scriitorilor nu s-au lăsat abătuţi nici de prigoană, nici
Români, alături de multe alte condeie din de lipsuri, nici de indiferenţa
exil, de Eliade, de Vintilă Horia, de oficialităţilor. Ei işi continuă nu numai
Alexandru Busuioceanu etc., etc. atenți la creaţia, ci şi difuzarea scrierilor lor.
tot ce se întâmpla în țară, netăindu-și Uneori ajutaţi, alteori singuri — de cele
niciodată legăturile cu literatura, cultura mai multe ori singuri, renunţând la o masă
română, au luptat cu ajutorul cuvântului mai bună, la o carte, la o cămaşă —
liber împotriva ocuapanților. scriitorii pribegi au izbutit să tipărească
Revista Îndreptar, prin redactorii și nenumăratele reviste, volume şi broşuri,
colaboratorii săi, a fost una dintre iar când n-au putut să le imprime la
publicațiile implicate activ în această tipografie, le-au multiplicat la mimeograf.
luptă, alăturându-se celorlalte și încercând Lista acestor publicaţii este deja
să se adreseze tuturor exilaților români, impresionantă.” Iar printre cele enumerate
indiferent de confesiune, prin obiectivate de Eliade se afla și „Excelenta revistă de
și informație de real interes. gind şi faptă creştinească Îndreptar (care)
„Trimițând salutul nostru frățesc apare în condiţii grafice incomparabile
publicațiilor românești din exil se mai (și) este, de altfel, cea mai elegantă revistă
spunea în „Cuvântul de lămurire” al românească după Gândirea, deci în
primului număr –, care ne sunt prieteni de ultimul sfert de veac.”
(continuare de la pagina 33) rămână supăraţi, ci împăcaţi cu propria

lor „percepţie estetică reclamată de
poem”, cum zicea criticul Nicolae
Nichita Stӑnescu Manolescu, le-am spus celor prezenţi
şi proletcultismul sau la testul meu (vreo opt scriitori), că
avem un poem eroico – erotico –
poezia şi capul de cal (6) muncitoresc. Şi pentru ca cititorii să nu
creadă că le vorbesc în dodii despre nu
Ultimele patru versuri completează, ştiu ce „cap de cal”, mai reproduc încă
mai bine zis încununează, versul despre o dată formidabilul poem al lui Nichita
care am mai amintit din cele 11 elegii: Stănescu despre cele patru rase umane:
„Niciodată n-am să fiu sacru!”. Am „Rasa galbenă, se ştie/ are pielea
făcut de curând un test interesant, argintie/ şi părul extrem de lung/ şi –
citind mai multor confraţi literaţi lucrează la un strung./ Rasa neagră, -
poemul „Nichita Stănescu sau bunicul cum se ştie/ are pielea alburie/ şi părul
despre cele patru rase”, apărut în 1981 extrem de lung/ şi... lucrează la un
într-un calendar realizat pe foi fine de strung./ Rasa roşie se ştie/ are pielea
cupru la uzina „Mecanică fină” din albăstrie/ şi părul extrem de lung/ şi...
Bucureşti, întrebându-i care-i tema lucrează la un strung./ Rasa albă cum
acestui poem în care este glorificat un se ştie/ are pielea vişinie.../ şi părul
strung la care lucrează cu spor fiecare extrem de lung/ şi lucrează la un
rasă umană. Poemul în cauză tratează strung./ Asta este dragi nepoţi!/ Toţi
aparent o temă proletcultistă, sunt oameni... oameni toţi!”.
aparţinând oamenilor muncii de pe Nici chiar eminescologul Nicolae
toată planeta, isr răspunsul primit pe Georgescu, aflat de faţă, nu a descifrat
loc a fost aşa cum mă aşteptam; poetul delicata şi eterna temă a poemului lui
laudă munca tuturor la strungul Nichita Stănescu, (mare om al muncii şi
industriei proletare. Majoritatea celor strungar fruntaş), care nu întâmplător şi-
de faţă m-au privit miraţi când le-am a început poemul cu rasa galbenă, cea
spus că avem aici un poem erotic de mai harnică de pe planetă în domeniul
natură metalingvistică şi ca să nu muncii „la un strung”.

O MONOGRAFIE
Anca S rghie
UN DAR AL DIASPOREI AMERICANE

PENTRU CULTURA ROMÂNĂ
DE PE TOATE MERIDIANELE
Sosit din statul Michigan, SUA, nici chiar și mărturiile unor pionieri ai
scriitorul și publicistul Ștefan Străjeri, aventurii românilor plecați peste Atlantic,
bucovinean de obârșie, a făcut un dar mai impresionante decât orice. Reușind
prețios cititorilor din România, realizând ceea ce nimeni până la el nu a izbândit,
un periplu livresc simbolic ca repere autorul panoramează viața conaționalilor
geografice. Acesta a început în 15 august noștri care formează acolo, departe de
2021, din Maramureșul primilor voievozi țară, niște „mici Românii”, unde la cei
și s-a terminat la Sibiu, capitală europeană mai mulți dintre ei identitatea națională
a culturii, unde acum el a descins pentru este păstrată cu mare grijă, așa cum nu se
prima dată, dornic să cunoască inima stinge din suflete nici dorul după patria-
burgului medieval și împrejurimile mumă. Așadar, două cărți pe cât de
orașului. Autorul venise din America spre monumentale și solid ancorate științific,
Maramureș cu cei doi „coconi”, care sunt pe atât de plăcute la lectură, datorită
cărțile sale. Aceste monografii de valoare stilului clar și lipsit de ornamente al
în cultura diasporei noastre din întreaga autorului, în pagini unde ideile sunt
lume sunt documente ale unei experiențe ilustrate din belșug cu poze edificatoare.
existențiale dramatice și În esență, ceea ce propune
totodată curajoase, cea a cititorilor Ștefan Străjeri în
românilor plecați peste cele două monografii ale
Atlantic. Prima monografie sale, care nu mă îndoiesc că
se intitulează inspirat vor dăinui peste timp ca o
„Românii americani de la carte de vizită onorantă
Marile Lacuri. Peste 100 de pentru comunitatea
ani de prezență românească românilor de pe ambele
în statul american maluri ale Atlanticului, este
Michigan”, 2014, și cea de- o călătorie imaginară în
a doua, concis, „Istoria istoria cu mii după mii, cu
românilor canadieni. 1890- zeci de mii după zeci de
2020”, publicată la Editura mii de destine românești.
Anamarol din București în Parcurgând pe îndelete, în
2020, ca și cea dintâi. răstimpuri de liniște, filele
Ambele monografii au fost acestor cărți uimitoare prin
Anca Sîrghie, prefațatoarea
prefațate de universitara monografiei lansate adevărul lor, lectorii vor
sibiancă Anca Sîrghie, iar izbuti să pătrundă ideea
îngrijirea celei de a doua este semnată de puterii de sacrificiu a celor care, începând
prof. dr. Ada Stuparu de la Craiova. de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în
Păstrând în ele o aceeași structură de prezent, au cutezat să-și părăsească
capitole ample, în care istoria vetrele strămoșești ca să se stabilească
emigranților români se încadrează în într-un Eldorado iluzoriu, în acel
epopeea multinațională a Lumii Noi, promised land, unde abia urmașii primei
Ștefan Străjeri prezintă printr-un generații de imigranți, cu copiii lor, au
documentat comentariu atât povestea avut sentimentul adaptării la viața din
imigrării propriu-zise, organizațiile și Lumea Nouă. În prezent, dialogul
publicațiile realizate de-a lungul diasporei noastre americane și canadiene
deceniilor, cât și instituțiile religioase ori cu țara devine o necesitate, iar roadele lui
personalitățile reprezentative. Nu lipsesc pot îmbogăți viața tuturor.

o prezentare a cărții lui Ștefan Străjeri
avea să fie realizată la Cernăuți, în
capitala istorică a Bucovinei, care își
dobândise prin tradiția sa de cultură
germană și austriacă, renumele de „Mica
Vienă”. Se știe că Cernăuți fusese
capitala Ducatului Bucovinei la 1848,
strălucit oraș de spiritualitate
românească în Evul Mediu, apoi în
perioadele 1918-1940 și 1941-1944. Dar
în prezent, românii sunt o minoritate,
care face eforturi să-și păstreze identitate
Un grup de participanți, la final de eveniment. națională. Spre ei ne îndreptam noi într-
Din stânga: prof. univ. Elena Macavei, al treilea un elegant Mercedes, care a trecut
prezentator al cărții, autorul cu soția, Anca
Sîrghie și poetul Ionel Stopița fluturând prin vamă, cu statut de
delegație „oficială”.
În inima Ieudului maramureșan, la La Societatea „Mihai Eminescu” din
15 august 2021, într-o binecuvântată zi centrul orașului, au sosit români din
de sacră sărbătoare, care este câteva localități, comuna Mahala fiind
Adormirea Maicii Domnului, la Muzeul reprezentată de o întreagă delegație.
Vălenarului Gheorghe Chindriș, s-a Reuniunea s-a desfășurat în prezența a
desfășurat un eveniment de mare cinste, 4 academicieni, printre ei numărându-se
lansarea recentei apariții a autorului Vasile Tărâțeanu, patriotul însuflețit,
româno-american, respectiv „Istoria bucuros ca și noi, oaspeții sosiți de
românilor canadieni. 1890-2020”. În zi peste Siret, să asculte cântându-se și
fierbinte de vară, călătoria „coconilor” recitându-se versuri în limba română.
lui Ștefan Străjeri a început, datorită Domnul Gh. Puiu a interpretat romanța
inginerului Gheorghe Chindriș, mare „La umbra nucului bătrân” și cântece
„gazdalău și patriot”, cum îl cunosc cu un mesaj patriotic: „Sunt român din
localnicii, în Nordul voievodal al Bucovine/ Și nu port în suflet vina/ Că
Ieudului, care și-a etalat frumusețea o sârmă mă desparte/ De frații mei de
costumelor tradiționale ale departe.” Poetul Dumitru Zaidel a citit
participanților la eveniment. După un din cartea sa de debut, intitulată
joc moroșenesc, cum numai ei, urmașii „Soarta”, apărută la editura Cornul
dacilor liberi știu să-l încingă, în Abundenței de la Craiova, 2021, în
grădina cu case de lemn a Vălenarului, condiții execrabile, cum aveam să
lansarea a realizat-o prefațatoarea constat răsfoind-o. Mesajul poetului
monografiei, cuvânt urmat de câțiva este cuprins în versurile: „Să ne trezim
intelectuali locali, ca prof. dr. Ion români cu toții,/ Cei de acolo și de
Petrovai, g-ral dr. Alexandru Leordean aici. /Să dăm pe mâna legii hoții/ Să ne
și dr. Ilie Gherheș. Autorul a dat trăiască țara-n veci”. Prezentarea
autografe pe cartea cumpărată de cei „Istoriei românilor canadieni 1890-
dornici să o citească ori dăruită 2020”, la care cuvântul meu a fost
prietenilor și unor călugărițe, care au urmat de cel al doamnei Maria Toacă, a
purtat-o spre mânăstirile din regiune. stârnit vii amintiri, pentru că în sală se
Drumul noii cărți a lui Ștefan Străjeri aflau mulți dintre urmașii bucovinenilor
a continuat spre Bucovina. În 18 august plecați spre Canada. Emoția a atins cote
a.c. la Muzeul de Istorie din Suceava, în maxime. La sesiunea de autografe,
capitala voievodală a Moldovei lui autorul Ștefan Străjeri a oferit gratuit
Ștefan cel Mare, prezentarea noii absolut toate exemplarele cărții cu care
monografii a fost făcută, ca de obicei, de sosise la Cernăuți, căci setea de-a citi
Anca Sîrghie și de dr. Gabriel Cărăbuș, românește s-a dovedit acolo a fi
directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. copleșitoare. Importanța acestui
Sbiera”, care au realizat o analiză eveniment cărturăresc este cu atât mai
pertinentă a capitolelor cărții. În mare cu cât asemenea reuniuni
moderna sală, unde s-a desfășurat panromânești sunt foarte rare.
evenimentul, scaunele erau distanțate, Periplul a continuat în 23 august la
între cei prezenți, aflându-se și Alba Iulia, în capitala Marii Uniri.
reprezentanți ai mass-mediei. Apoi, în 19 Acolo am răspuns împreună cu autorul
august a.c., la invitația Societății invitației profesorului drd. Mihai
Scriitorilor Români din Ucraina, prin Octavian Groza de a dezbate tema
inițiativa publicistei, colaboratoare la „Prezențe culturale românești în
ziarul „Zorile Bucovinei”, Maria Toacă, America” la emisiunea „Pașaport

cultural” de la postul de televiziune de români canadieni cu numeroasele
locală „Alba Carolina”. La Galeriile de lăcașuri de cult (ortodoxe, greco-
Artă, autorul româno-american a fost catolice, baptiste etc.), organizațiile
aplaudat de un grup de intelectuali, în românești, publicațiile, emisiunile lor de
frunte cu președinta ASTREI, Maria radio și televiziune, personalitățile
Cioica și cu Elena Adriana Popa, româno-canadiene (scriitori și oameni de
președinta asociației „Datini presă, artiști, oameni de știință și lideri
Strămoșești”, Alba Iulia. comunitari), mărturisiri din presa
La Cenaclul „Radu Theodoru” din canadiană relatate de primii imigranți
Sibiu, în colaborare cu Uniunea români și urmașii acelora. „Indexul
Scriitorilor din România și cu Liga alfabetic”, între paginile 747-782,
Culturală Sibiu, în 24 august 2021, s-a completează ținuta științifică a unei
făcut prezentarea „Istoriei românilor monografii inedite, bogat ilustrate
canadieni. 1890-2020”, eveniment documentar cu fotografii și reproduceri
găzduit de Cercul Militar local. Am avut diverse. Două prefețe – una alcătuită de
alături, ca prezentatori, pe prof. univ. dr. Anca Sîrghie din Sibiu (România):
Elena Macavei, care a împărtășit în stilul „Vocația identității naționale”, cealaltă
bogat asociativ bine cunoscut câteva „O istorie a fenomenului românesc în
impresii pertinente de lectură, și pe Canada” de dr. Silvia Urdea. (U.S.A.)
eseistul-publicist dr. Mihai Posada, din a naționale (pp. XXIV-XXXIX),
cealaltă de Silvia Urdea din Waterford,
MI (S.U.A.): O istorie a
fenomenului românesc în Canada (pp.
XL-XLI), pe lângă o „Notă asupra
ediției” semnată tot de Anca Sîrghie
despre această ediție îngrijită de Ada
Stuparu din Craiova (România) –
completează editorial o cercetare
monografică pe care, oricine va dori să
cunoască sau să dezvolte ceva despre
românii canadieni și epopeea stabilirii lor
pe continentul de dincolo de Atlantic, nu
o poate ocoli.” Cu interes a fost ascultat
Mihai Posada, unul dintre cei trei și cuvântul doamnei Emilia Matei,
prezentatori ai cărții
președinta Societății Graiul Românesc
cărui prezentare voi cita următoarele: din Windsor, Canada, personalitate
”Potrivit titlului, „istoria” dlui Ștefan prezentă în cartea lui Ștefan Străjeri.
Străjeri vorbește și despre geografia Actorul Cătălin Emil Neghină de la
Canadei, despre popoarele native, despre Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu
primii europeni ajunși în „Noua Franță” a lecturat expresiv câteva fragmente din
pe vremea când pe la noi se socotea paginile cărții. Autorul a oferit autografe
istoria între sfârșitul domniei lui Ștefan pe exemplarele cumpărate de sibieni.
cel Mare și puțin după aceea a Aici au fost mai numeroși cumpărători ai
voievodului întregitor Mihai Viteazul, cărții decât oriunde. Cartea poate fi
respectiv între anii 1497 și 1670.[...] achiziționată și în viitor, plata făcându-se
„Până în prezent, despre românii din prin bancă. Sala cu cel mai numeros
Canada nu s-a realizat nicio monografie public și atmosfera în care s-a desfășurat
amplă în limba română”. – citim la evenimentul bine organizat l-au
p.107, iar la p. 109, autorul precizează: determinat pe autor să considere cu
„Numărul românilor care au emigrat în încântare că la Sibiu a fost un adevărat
Statele Unite a fost mai mare decât al hit al turneului său făcut în România.
celor care au mers în Canada”. În stilul „Drumul” monografiilor lui Ștefan
direct, colocvial și atractiv al întregii Străjeri este abia început. Viața lor, ca
cărți, Ștefan Străjeri ne spune că prezență livrescă, se va îngemăna cu cea
imigrația românească în Canada se a comunităților de români de
găsește menționată de pe la 1890-1891, pretutindeni cărora vrednicul bucovinean
începând, se pare, cu Nicolae Zora, le poate da un model. Considerăm că
bucovinean cum este și autorul. [...] asemenea cărți pline de adevăr vor fi
Pornind de la istoria & geografia achiziționate de lectori, indiferent de
Canadei, autorul trece în revistă cu profesie și de condiții sociale, anume
atenție și grijă deosebită pentru detaliu, de către toți cei care doresc să ia
etapele emigrării-imigrării românilor în aminte la viața conaționalilor noștri din
Canada, viața religioasă a comunităților Lumea Nouă.

ISTORIE LITERARĂ
Petru a Stan
MIRON RADU PARASCHIVESCU ŞI

CONTESTAREA LUI TUDOR ARGHEZI (IV)
Arghezi îşi urmează neclintit traiectoria Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti.
de tablete, ca şi cum ar fi vorba de Atunci a trecut aproape neobservată, cu
altcineva, dând impresia că atacurile nu-l excepţia intervenţiei lui N. Moraru, dar
ating. Totuşi, la finalul anului, într-un acum este momentul să fie sancţionată
articol-urare, bătrânul scriitor îşi explică violent şi oficial. În ziarul Adevărul
voalat atitudinea distantă şi propune o Arghezi lua apărarea libertăţii de creaţie şi
strategie asemănătoare şi cititorilor săi: de opţiune a scriitorului român, comenta
„Cititorilor gazetei, pe lângă urările raportul dintre fond şi formă şi se
îndătinate, le-aş spune de noul an 1948, împotrivea superficialităţii în evaluarea
ceva la ureche. Să nu caute să cunoască critică a operei literare: „Parcă a spus
prea îndeaproape oamenii cu care vin în cineva: fereşte-mă, Doamne, de interpreţi
coincidenţă. Să facă tot ce pot, cu preţul (…). Fereşte-mă, Doamne, de zelul
chiar al falsei opinii că sunt nesociabili, excesiv, de spiritul de analiză prea subtilă
lipsiţi de politeţe, înfumuraţi ori indiferenţă şi fără adâncime.
la o valoare prezumtivă şi să păstreze o Noi ne obişnuiserăm, ăştia care ne-am
distanţă moralmente obligatorie. (…) ales, incapabili de un meşteşug mai
Deficitul inteligenţei nu e în definitiv practic, cusutul şi broderia hârtiei cu
supărător propriu-zis, sau este într-o peniţa, ne obişnuiserăm, când lucrul
singură împrejurare: dacă un mediocru nostru era gata, să ni se spuie dacă e bun
capătă valută, la o convorbire adâncită sau prost; întrucât ceea ce învăţaserăm că
vezi că ţi se acoperă o absenţă şi atâta tot. priveşte pe cititor, e calitatea, ca la
Amărăciunea vine odată cu meschinăria ciorapi. Criteriul era întocmit în bibliotecă
în acte a unui ins generos în discurs, o pentru toate rezultatele unei opintiri,
dată cu revelaţia realităţii într-o puritate regulamente, statistici, poezii, articole de
de intenţii deghizate.” (Tudor Arghezi – ziar, romane, memorii, petiţii… E bine
De Anul Nou, în Adevărul, 31 dec. 1947) spus ori e insuficient şi rău exprimat. Nu
Ultimul atac este concertat de Sorin ne opinteam la idei, la imagini, la
Toma, chiar de la începutul anului 1948. potriveli; ne interesa plastic şi stilistic: un
Ziarul Scânteia va publica, în patru numere examen destul de greu de trecut.
consecutiv, un studiu devenit ulterior Asta e, mi se pare, toată problema
celebru: Poezia putrefacţiei sau putrefacţia scriitorului; să izbutească a se concretiza.
poeziei. Acest studiu marchează finalul Încolo, oricât ar fi de fericite sau
glorios al luptei anti-argheziene, începute, nefericite elucubraţiile lui, nu interesează.
la fel de glorios, de către Miron Radu Cele mai frumoase sugestii şi sentimente,
Paraschivescu. Cele patru articole au câte lichefiate într-un decoct zemos cu
un subtitlu cu aparenţă nonviolentă, mucilagii, nu ajung să mă mişte. Poate că
paşnică, inofensivă: primele două sunt şi fondul, vorba aceea, merită oareşcare
reunite sub denumirea de Răsfoind atenţie, dar dacă fondul n-are formă şi o
volumele lui T. Arghezi, al treilea poartă formă a lui, strădania e de prisos (…).
subtitlul Ce exprimă „peisagiul sufletesc” Îndată ce schimbi criteriul şi adopţi
şi „climatul liric” al poeziei lui Arghezi, pentru lucrul scris dogma interogativă: «Ce
iar finalul apoteotic este Fond şi formă. -a voit să spuie scriitorul? » nu mai există
Concluzii. Pretextul lui Sorin Toma este o literatură. Ea încetează la marginea
tabletă argheziană, amintită mai sus şi expresiei. Scrutarea unui text, în afară de
publicată în ziua începerii Congresului sensul de corectitudine şi frumuseţe a

stilului, dă în rătăcire şi face, dintr-o icoană de seară, Caligula, Inscripţie pe o uşă,
şlefuită, un capac de oală trecut pe plită de Lumină lină, Testament, Iată sufletule),
pe o cratiţă pe alta. Ce-a vrut să spuie Sorin Toma preia ideea şi identifică, în
scriitorul, constituie un proces de conştiinţă prima fază de creaţie, orientarea
şi uneltele noastre morale, în general, n-au democratică a liricii argheziene, sufocată,
atins încă fineţea de a se putea introduce însă de morala burgheză excesivă: „Din
într-o intenţie, fără să o compromită, şi într ideologia democratică, revoluţionară, de
-un suflet, fără să-l întineze. (…) eliberare socială a tânărului poet Tudor
Apoi, fiece iscoditor de texte îi aplică Arghezi, s-a născut o concepţie
textului sensibilitatea lui, gradul lui de democratică înnoitoare, revoluţionară a
inteligenţă, întorsătura lui de spirit, virtuţile şi formei: aceea de a elibera poezia din
perversităţile lui, Sunt zece mii de înţelesuri coturnii canoanelor poeziei burgheze şi de
într-o ediţie de zece mii de exemplare, a aduce în poezie graiul proaspăt,
epuizată la zece mii de cumpărători. necioplit, «desculţ», al claselor asuprite.
Te mai poţi descurca, într-un asemenea Această înnoire poetul o concepea ca pe o
criteriu, pornit de la lectura printr-o lentilă împlinire a poruncii străbunilor robi;
acoperită cu puncte de întrebare, pe trudind, poetul se simţea în slujba
cristal? Se mai poate distinge ceva? urmaşilor liberi, «stăpâni».”
Pe de altă parte, nici scriitorului nu i se Pentru Sorin Toma, Arghezi s-a aflat
poate tăgădui dreptul la un perimetru la un moment dat al activităţii sale
personal de sensibilitate şi inteligenţă (…). creatoare în faţa eternei dileme a alegerii
Un scriitor concentrat lasă pe dinafară unui traseu artistic: „calea luptei
reducerea la acelaşi numitor, socoteşte revoluţionare sau aceea a îmburghezirii?”
majoritatea lucrurilor comune de gândire, În cel de-al doilea episod al serialului
ştiute şi înţelese şi, eliminând notele, său critic, Sorin Toma demonstrează,
numerotările, trimiterile şi explicaţiile folosind drept argumente textele Ruga de
neconforme cu linia stilului, se bizuie pe vecernie, Descântec, Dor dur, Vraciul,
simţul de cultură generală a cititorilor Psalm, că problema de conştiinţă a lui
lui.” (Tudor Arghezi – Cum citim şi Arghezi a fost soluţionată în favoarea
înţelegem, idem, nr.61, 18 oct. 1947) „lumii morale a burgheziei”.
Bătălia ideologică se afla în plină „Dl. Arghezi scrie pentru burghezie. D-
desfăşurare, noile structuri avea nevoie de sa scrie pe GUSTUL BURGHEZIEI.
legitimizarea prin artă şi, mai ales, prin Opera d-sale reflectă lumea morală a
literatură, aşa încât indignarea lui Sorin burgheziei. (…) Dl. Arghezi nu a făcut
Toma este pe deplin justificată, iar decât să exprime în versuri evoluţia politică
răspunsul său echivalează cu exprimarea şi sufletească a burgheziei române de dată
unei poziţii oficiale şi fără putinţa de a fi proaspătă, abia în prima generaţie desprinsă
contestată sau atacată. Referirile critice de ţărănime. (…) Citind pe Arghezi, aceste
sunt vaste şi dau o aparenţă haotică pături se vedeau pe ele însele.”
articolului – Mihai Eminescu, Romain Concluzia lui Sorin Toma este de
Rolland – la care se adaugă citate nezdruncinat: vaga orientare democratică
consistente din opera argheziană. Fiecare ce poate fi detectată în faza iniţială a
afirmaţie a lui Arghezi este comentată, creaţiei argheziene, a fost strivită de
disecată şi contraargumentată. Pluralul ideologia burgheză, uneori în varianta sa
utilizat de poet îl deranjează pe Sorin violentă de manifestare – reacţionară şi
Toma, care vede în tableta în cauză o fascistă – al cărei purtător de cuvânt s-a
încercare de asumare din partea lui angajat poetul să fie. Acestei concluzii îi
Arghezi a opiniei scriitorilor în general cu este dedicat cel de-al treilea episod critic.
privire la marile probleme ale literaturii, În afirmaţiile lui Sorin Toma se simt,
aflate în dezbatere în acel moment: „care uneori ecouri din campania antiargheziană
este misiunea artistului? Care este a lui Miron Radu Paraschivescu. Mai mult
problema raportului dintre conţinutul de decât atât, Sorin Toma se visează
idei şi forma de expresie a unei opere? Şi întemeietorul criticii literare ştiinţifice în
deci care sunt criteriile juste de apreciere cultura română, deşi articolele şi studiile
ale unei opere artistice?” sale nu se supun deontologiei critice,
Nu cu mult timp în urmă, Miron Radu marcate fiind de violenţă şi de acuzaţii
Paraschivescu promisese o analiză veninoase: „egoism anti-social”, „acel
meticuloasă a operei argheziene, plecând sentiment de «angoasă», de frică
de la noile orientări critice de factură nemotivată, animalică, atât de răspândit în
marxistă. Apelând la texte concrete (Rugă poeziile lui Arghezi, atât de apreciat de

esteţii burghezi, dar atât de dăunător şi cunoscute în epocă: Ion Mihăileanu (Ion
de străin pentru milioanele de oameni Mihăileanu – Se destramă un mit, în
sănătoşi, care luptă cot la cot pentru a-şi România liberă, VI, nr.1048, 21 ian.
clădi o lume”, „vestita angoasă, dusă 1948), Ion Vitner (Ion Vitner – Poezia
uneori (vezi Duhovnicească) până la putrefacţiei şi putrefacţia poeziei. Cronică
imaginea nebuniei şi, de cele mai multe literară, în Contemporanul, nr.90, 18 iunie
ori, repetată şi şablonizată ca simplu 1948), Petru Dumitriu (Petru Dumitriu –
ingredient poetic”, iar exemplele ar Un exemplu de critică literară marxistă,
putea continua. în Flacăra, I, nr.25, 20 iunie 1948), M.
Limbajul poetic arghezian este şi el Ghimpu (M. Ghimpu – Sorin Toma.
supus analizei critice a lui Sorin Toma, în Poezia putrefacţiei sau putrefacţia
ultima parte a serialului: „(…) în locul poeziei. Cronică literară, în România
aşteptatului grai popular, a apărut în liberă, nr.1176, 24 iunie 1948) şi lista
poezia sa limbajul mahalalelor, din care poate continua. Apărarea lui Tudor
poetul s-a silit să selecteze şi să cultive tot Arghezi este nesemnificativă. Mai mult
ce e mai trivial (…). Din mahalagismele decât atât, semnătura sa nu va mai putea fi
lui Arghezi respiră, dimpotrivă, regăsită în paginile publicaţiei Adevărul.
îngâmfarea, autoadmiraţia de burtă verde Atacul a luat sfârşit cu o victorie lipsită de
bădăran a burghezului român (…).” Şi aici glorie şi de măreţie.
sintagmele definitorii sunt crude: „ură În jurnalul său, Miron Radu
sălbatică împotriva omului”, „negarea Paraschivescu va mai face referiri
însăşi a poeziei, sub firma mistificatoare a sporadice la personalitatea lui Tudor
«revoluţionării formei»”. Arghezi, cu diverse ocazii, deşi bătălia a
În încheiere, Sorin Toma trage o luat, practic, sfârşit. La 13 august 1947,
concluzie pe un ton triumfalist, specific aflat la Ştefăneşti şi traversând una din
momentului: „La noi, însă, în Republica cumplitele crize de creaţie, diaristul nota:
Populară Română, nu se vor mai găsi „Parcă vin din infern şi când văd lumea
critici care să se extazieze în faţa poeziei din jurul meu, veselă sau tristă, dar
deznădejdii şi a morţii, sau în faţa poeziei preocupată de lucruri vii, omeneşti,
bubelor şi puroiului, ori de cine ar fi concrete, nebântuită de nici o spaimă, de
semnată ea. Rolul criticului este – faţă de nici o întrebare sau groază adâncă, când o
asemenea opere – în primul rând văd echilibrată şi sănătoasă, cu un cuvânt,
profilactic: să prevină tinerii scriitori, pe nu ştiu cum, dar mă cuprinde o
artişti, pe iubitorii de artă că bubele şi deznădejde şi o tandreţe mare în acelaşi
puroiul sunt molipsitoare şi că împotriva timp faţă de toţi. Parcă-ar fi copii care trec
lor există un singur vaccin: credinţa în pe lângă mine zbenguindu-se, fără să aibă
viaţă, credinţa în om. Abia în al doilea habar prin ce fel de chinuri am trecut eu.
rând îşi poate pune criticul întrebarea: Ce Într-o asemenea stare, am înţeles bine cât
a mai păstrat sănătatea tinereţii, ce a mai adevăr şi cât cuvenit dispreţ se cuprinde în
rămas încă neatins de cangrenă în opera vorbele lui Ion Barbu către Arghezi:
lui Arghezi? Ce poate transplanta fără a «Respins de idee, ca alteori de rigorile
transmite totodată şi lichenii ucigători în vieţii ascetice».
păduricea tânără a literaturii noastre?” Şi mă întorc de zece ori în mine
Odată vaccinată opinia publică, odată însumi şi cântăresc de o sută înainte de a-
avertizaţi tinerii creatori şi odată trasate mi da drumul, înainte de a-mi îngădui să
liniile fine ale criticii literare, studiul lui privesc lumea din jurul meu cu un uşor
Sorin Toma declanşează un val de ecouri zâmbet superior şi spunându-mi: «Ce ştiţi
în presă, unele, deşi nesemnate, păstrând voi? » Că marea eroare a lui Arghezi, şi
aceeaşi manieră injurioasă şi trecând chiar nu numai a lui, dar a culturii române de
în revistă demersurile critice anterioare pe până la el, şi pe care el o reprezintă într-o
marginea operei lui Arghezi (Şerban bună măsură, asta e: trufia intuiţiilor
Cioculescu şi Pompiliu Constantinescu proprii. De aceea România a dat atât de
având opinii laudative, iar Nicolae Iorga şi puţin lumii şi Europei. Fiindcă scriitorii şi
Eugen Ionescu fiind contestatari gânditorii ei s-au mulţumit cu intuiţiile
vehemenţi) (*** - Poezia putrefacţiei sau lor, fără să le confrunte şi mai ales fără să
putrefacţia poeziei. Pe marginea unui aibă tăria să le arunce atunci când se
studiu al d-lui Sorin Toma asupra poeziei dovedeau caduce, depăşite de mult de
argheziene, în Contemporanul, nr.68, 16 spiritul universal. Orgoliul e dealtfel una
ian. 1948). Contestatarii sunt din ce în ce din manifestările complexului de
mai mulţi şi poartă nume din ce în ce mai inferioritate al oamenilor mici.” (Miron

Radu Paraschivescu – Jurnalul unui cobai favorabil lui Miron Radu Paraschivescu,
(1940 – 1954), ediţie îngrijită de Maria despre a cărui atitudine, pe care o putem
Cordoneanu; prefaţă de Vasile Igna, numi, eufemistic, drept lipsită de
Editura Dacia, Cluj, 1994, p.296) simpatie, faţă de autorul Florilor de
Şi tot în jurnalul său, notează, la 4 mucegai se ştia de mult.
septembrie 1947, un comentariu acid cu Cealaltă imagine, stă sub semnul
privire la arta poetică argheziană, înţelepciunii date de experienţa vieţii şi îl
definindu-şi clar apetenţa pentru un va determina pe Miron Radu
anume tip de literatură: „Ceea ce e Paraschivescu să încheie o pace postumă
umilitor pentru arta lui T. Arghezi, care şi cu Arghezi. Un emoţionant episod este
-a dat seama de natura de «joc» a poeziei, relatat de Ioan Grigorescu, ce se găsea la
este terre-à-terre-ul lui. Arghezi nu poate Paris în acelaşi timp cu poetul aflat la
fi demiurg, el e doar un zeu de orătănii. N tratament. Este o seară paşnică, petrecută
-are curajul de-a se abandona jocului până în locuinţa arhitectului Joseph Iliu, fratele
la urmă, să creadă-n poezia lui şi nu lui Victor Iliu. Discuţiile trec lejer de la
numai în ea, ca într-un univers propriu, avangardă (cu care Miron Radu
inextricabil. El recurge la comparaţia Paraschivescu cochetase în tinereţe) şi
imediată, la năclăirea ei de prozaism nu dadaism, la Maiakovski, la pop-art, deşi
inutil, nici urât, dar împovărător. Poetul boemul poet se simte în mod clar şi
nu mai crede în valoarea poeziei lui, şi ireversibil sub semnul morţii, fapt care îi
asta se simte în ceea ce face. Se simte dă un fel de detaşare intelectuală şi care îi
bine lucrul acesta, pe dedesubt de tot, prin permite să contureze viaţa literară
însăşi calitatea şi mica atitudine a tumultoasă din spaţiul românesc: „Când o
universului său. E un univers, dar de mişcare artistică, apărută fie şi doar aşa,
gândaci, de gâşte şi căţei. Pentru un mare ca să facă vâlvă în dorul lelii, îi
poet, e puţin. Nici câmpul, nici boul, nici întruneşte pe un Bréton, pe un Eluard, pe
calul nu încap în lumea argheziană. (Un un Aragon, pe un Marcel Iancu, pe un
bou, totuşi, încape: Baruţu.) Nevoia de Max Ernst şi un Jean Arp, pe un Picabia
concret, lauda şi mizeria poetului, l-a robit şi un Tristan Tzara, ca să nu-i pomenesc
pe Arghezi. De aceea e un poet mizer, mic decât pe cei mai proeminenţi artişti ai
şi sărac în duh. Şi nereprezentativ pentru unei perioade de aur din literatură şi artă,
poezia românească a Mioriţei, al cărui mişcarea aia a făcut operă! Şi noi avem
străjer rămâne tot Iorga, cu destinul mişcări, acolo, acasă, cică literare,
eroului din legendă. Că-i mai mâncătoria reciprocă în sânul confreriei,
ortoman…” (Idem, p.301) pizma, într-ajutorarea stil să-i moară
Din mărturiile celor care l-au cunoscut capra şi ăluilalt, că a lui e mai grasă! A.
se încheagă, însă, două imagini Toma (este posibil să fie o scăpare a
contradictorii ale lui Miron Radu memoriei lui Miron Radu Paraschivescu,
Paraschivescu. Prozatorul Dumitru Radu pentru că în realitate este vorba despre
Popescu îi evocă figura, construindu-i un Sorin Toma – n.n.) l-a mâncat pe Arghezi,
portret grotesc, în concordanţă perfectă cu şi tu ştii bine că eu nu-i fac cultul lui
grotescul perioadei dejiste: „se făcuse Arghezi, dar, oricum, unul care scris astfel
parcă mai mic, mai negru, mai uscat. Se de versuri: «Că şi pacea bombă are / Şi-
zbârcise, se smochinise. Avea fizionomia ncă una foarte mare! », unul ca ăsta n-
unui exhumat.” (Dumitru Radu Popescu – avea dreptul nici măcar să treacă pe strada
Din nou despre „Critica putrefacţiei şi unde locuia autorul Florilor de mucigai
putrefacţia criticii”, în Actori la curtea sau al Cuvintelor potrivite! «Putrefacţia
prinţului Hamlet, Editura Viitorul poeziei» se producea tocmai în
Românesc, Bucureşti, 1999). Zvonurile mâzgălelile necrofagului de poeţi, nu în
care circulau printre scriitorii momentului opera celor acuzaţi că ar practica …
îl identificau, de fapt, pe Miron drept «poezia putrefacţiei».” (Ioan Grigorescu –
autorul din umbră al celebrului „studiu” File de jurnal, Paris, decembrie 1970, în
intitulat „Poezia putrefacţiei şi putrefacţia revista MANUSCRIPTUM 3/1984, (56)
poeziei”, semnat de Sorin Toma, fiul anul XV, editată de Muzeul Literaturii
„celebrului” şi prolificului scriitor A. Române, p.44).
Toma. Acesta desfiinţa fără drept de apel Acesta pare să fie finalul înţelept şi
şi în termeni duri creaţia argheziană, la tardiv al relaţiilor încordate dintre Miron
comanda fermă a Anei Pauker şi a lui Radu Paraschivescu, aflaţi acum amândoi
Leonte Răutu. Ulterior zvonurile au în Parnasul poeziei române şi la discreţia
nuanţat evenimentul, dar în sensul istoriei literare.
FUNDAMENTE
Titi Damian
ADRIAN NICOLA,
„LAZARETUL DEMAGOGILOR”
Romanul Lazaretul demagogilor* face Structural, volumul cuprinde un număr
parte dintr-o proiectată trilogie, din care a de 31 de capitole, fiecare având un nume
apărut volumul Prizonierul. După cum ne scurt, dar sugestiv, cele mai multe fiind
informează însuși autorul Adrian Nicola în metafore care concentrează și sugerează
„Cuvânt înainte”, „fiecare dintre romane subtil conținutul capitolului respectiv,
are înțeles de sine stătător”, dar având și o stârnind desigur curiozitatea cititorului,
continuitate de personaje, în primul rând pe precum: „Iarna din noi”, „Scos din fiare”,
cel principal, Iorgu Tănăsache, zis „Iadul alb”, „Iadul deportării”, „Cina fără
Prizioneru, având o biografie fabuloasă. În taină”, „Căderea cortinei”, „Cuib de cuci”,
primul volum, acesta, întors din prizonierat „Biserica neagră”, „Îmbrățișarea
din Uniunea Sovietică, după 10 ani, nu mai îmbrățișării”, „Focul și apa” etc. sau pur și
este recunoscut de nimeni, deși lăsase acasă simplu sunt purtătoarele numelor unor
pe soția sa, Victorina, și pe cei doi copii, personaje precum: „Tovarășul Gheorghe”,
Nicu și Ana. Îi fusese declarat oficial „Tatăl Lutmilei”, „Mihai”, „La Caraiorgu”,
decesul pe front, i se organizase și o „Tudorel”. Sunt și titluri ale unor capitole
înmormântare formală. care propun un joc al
Găsește în locul lui un alt dialogului direct, prin simple
bărbat, al doilea soț al interogații, cu virtualul cititor:
Victorinei și un alt copil, „De ce vrea un copil să
Mihai. Mai are de înfruntat și moară?”, „Cine pe cine a
neîncrederea consătenilor care iertat?”, „A ieși sau a intra?”
îl suspectează a fi un agent Alte titluri sunt pur și simplu
rus, plus că nu mai are acte de substantive provenite din
identitate și nici mijloace de infinitivul lung al verbelor,
trai. Până la urmă reușește să-și realizând astfel, stilistic, o
facă acte de identitate la maximă generalizare:
Craiova. Ajuns la Segarcea, „Schimbarea”, „Recrutarea”,
localitate dragă lui, o cunoaște „Dezlegarea”, „Dirijarea”.
pe Mitrana (Dumitrana), Romanul debutează cu o
nepoata grecului Spiros, cu mărturisire-rememorare la
care se căsătorește și cu care persoana întâi făcută de către
se izolează undeva, în câmp, avocatul Alexandru Blănaru
într-un loc în care bunicul în timp ce o aștepta pe Coralia
acesteia începuse să-și construiască o casă. (Cora) în parcul „Romanescu”, frază menită
Locul acela avea să se numească Caraiorgu. să creeze legătura firească între cele două
În volumul al doilea, Lazaretul romane: „O știam de când era doar o copilă
demagogilor, vor apărea personajele și se pregătea pentru admiterea la liceu.
cheie, precum Iorgu Tănăsache, prima lui Chiar eu, proaspăt avocat, o pregătisem
soție, Victorina și cei doi copii, Nicu și aproape o lună de zile, în schimbul
Ana, a doua soție, Mitrana (Dumitrana, povestirii lui nenea Iorgu Tănăsache,
Mana), cei doi copii ai lor, Coralia (Cora) cunoscut sub porecla Prizioneru, căpătată
și Tudorel, apoi nașa lor de botez, Coralia după ce a petrecut mulți ani în prizonierat la
Ghițescu, cea adusă din deportare de către ruși. Ea se alesese cu o poziție onorantă pe
Iorgu, Petrache Barabulea, cel de-al lista de <Admiși> iar eu, cu un roman care
doilea soț al Victorinei, fiul acestora, parcă se scrisese singur…” Acum ea era
Mihai (Mihăiță) și avocatul Alexandru profesoară, iar el avocat și se întâlneau într-
Blănaru. Autorul mai ține să-și informeze un sfârșit de vară. Așteptarea fetei dă prilej
cititorul că mai există un personaj, tare scriitorului să-și manifeste talentul
drag lui, un topos, Segarcea, o localitate descriptiv, pe care îl vom mai dovedi în alte
din Câmpia Olteniei, al cărui nume în numeroase situații, cu predilecție pentru
traducere liberă din latină înseamnă „un anotimpul toamnei: „Parcă nici nu
pământ mult visat”. observasem strălucirea soarelui strecurată
prin sita de frunze ale arborilor ce însoțeau
* Adrian Nicola, Lazaretul demagogilor, Constanța, aleile, veselia jocului și cântului păsărelelor,
Editura Ex PONTO, 2021, 440 p.

strigătul păunilor din grădina zoologică sau dungă”, într-un grai neaoș oltenesc ale lui
chemarea umbrei castelului, situat la câțiva Iorgu Tănăsache sunt presărate pe parcursul
pași de unul dintre picioarele imensului pod întregului roman și dau savoare
suspendat. Eram doi copii neastâmpărați întâmplărilor narate, vădind harul de
care își puneau unul altuia mustăți de iarbă povestitor al scriitorului, întâmplări spuse,
sau de frunze, se întreceau care ajunge din pe rând sau alternativ de către cei trei: Iorgu
săritură la ramurile anumitor copaci…” (p. Tănăsache, Mitrana și Alexandru Blănaru.
10) Nu întâmplător apare descris acest joc În felul acesta, pătrundem și în planul
nevinovat al celor doi prefigurând ceea ce al treilea, care înseamnă întâmplări
avea să se întâmple mai târziu, în roman, cu petrecute ori narate legate de acest spațiu
cererea romantică în căsătorie, dar tocmai în care s-a autoizolat Iorgu Tănăsache cu
pe la pagina 330. Până atunci, avocatul Mitrana lui. De fapt, întâmplări prea
Blănaru avea să fie, pe rând, personajul- puține se petrec în acest spațiu, care
martor, personajul-receptor, personaj- fusese doar un bordei, dar rememorarea
narator al numeroaselor întâmplări din acestora este cutremurătoare, cum este
roman. Scena inițială mai îndeplinește și momentul când el și Mitrana sunt
rolul de a introduce în scenă alte două surprinși de o iarnă cumplită, într-un
personaje, care vor deveni, tot spre finalul bordei sub pământ, cu animalele lor, în
romanului, un cuplu: Mihăiță, fratele vitreg timp ce Mitrana este pe punctul să nască.
al lui Nicu, făcut de Victorina cu al doilea Doar un fragment din cele zece pagini
soț al său, Petrache Barabulea, acum care o descriu (p. 50-61): „Pe ea am pus-o
pușcăriaș, dar înfiat de Iorgu Tănăsache, și să stea la fereală, în bordei, dar nu m-a
Lutmila Beznea, fiica colonelului securist ascultat. A vrut să mă ajute pe mine la
Gică Rotescu, ale căror biografii, marcate căratul lemnelor pentru foc și o rafală de
de ocolișuri și incertitudini, scriitorul le va vânt a purtat-o, până să pun eu mâna pe ea
urmări discret, până se va ajunge și la înapoi, de unde venea, izbind-o de loitrele
căsătoria acestora. carului.[…]Am luat-o eu în brațe, m-am
Așadar, până acum, în roman se luptat cu încă o rafală chiar în gura
prefigurează două planuri narative care vor bordeiului și am băgat-o înăuntru. I-am
conduce la căsătorie. Este vorba de evoluția făcut cam ce știam și i-am dat tot ce
lui Mihăiță, flăcău cu armata făcută, aveam la îndemână, dar, a doua zi, când
lucrător conștiincios în fabrică, al cărui viscolul, gerul și căderea de zăpadă peste
destin avea să se schimbe din momentul țară s-au mai domolit, pruncul nenăscut a
când i se propune să devină, peste noapte, pierdut lupta pentru viețuire. Era s-o pierd
membru de partid, ca să poată fi „avansat” și pe ea.” (p. 53) De aici încolo începea
pe postul de pedagog în internatul liceului lupta celor doi pentru supraviețuire din
fabricii. Aici avea să se întâlnească în infernul zăpezii: „M-am apucat să sap cu
fiecare zi cu o lume abjectă moral, în lopata în dreptul ușii, dar nu aveam unde
funcționarea căreia dominau reaua credință, să dau zăpada săpată decât peste noi, în
delațiunea, suspiciunea din rândul colegilor, bordei. Am săpat până m-am nădușit, iar
cărora încerca să le opună altfel de educație când m-am uitat înapoi, mi-am dat seama
dată elevilor interni, bazată pe principiile că mă aflu între două ziduri de zăpadă:
morale sănătoase pe care și le însușise din unul afară și altul în bordei…” (p. 55)
familie. Tânăr fără experiență, trăiește Alte multe întâmplări se petrec în
suișuri și coborâșuri, succese și eșecuri, are timpul unor călătorii, cum este momentul
și câteva aventuri erotice, devine, constrâns când, în drum spre Dăbuleni, sunt opriți și
prin șantaj, și informator, chiar al cercetați, desigur dați în consemn, și la
colonelului Rotescu, tatăl Lutmilei, viitorul dus, și la întors, de către „organele de
socru, dar toate acestea îl maturizează, miliție”, doar după bunul lor plac. DE data
conducându-l spre o frumoasă căsnicie. ace4asta povestește Blănaru: „Tovarășe
În celălalt plan, să-i zicem tot al Blănaru, puteți să plecați. Primirăm
întemeierii unei familii, avocatul Alexandru acceptul de la Județeană. – Ca să plecăm,
Blănaru este un fel de umbră tăcută a am și eu nevoie de o lămurire: de ce ne
întâmplărilor, însoțind în tot locul familia sechestrarăți aici? – Nu vă sechestră
lui Iorgu Tănăsache, de fapt, pe Cora, pe nimeni. Fuseserăți liberi. După o noapte de
care, într-un fel de ceremonial simplu, nesomn, discuția cu milițianul mi s-a părut
emoționant, ad-hoc, o va cere de soție, spre obositoare și inutilă, dar am continuat
surprinderea, dar și încântarea tuturor, măcar ca să vorbesc pentru a nu adormi.
acasă, la Caraiorgu: „Ceșcuțele cu rachiu se […] Aveți mandat? În Codul de Procedură
ciocniră cu urări de bun venit și bun găsit, Penală, la articolul…- Știm și noi legea,
dar înainte ca vreunul să apuce să guste din tovarășe. Uite, hai să-ți spui, dar să nu te
ele, mă ridicai în picioare și-mi dresei pună cel rău să divulgi la cineva, că e
vocea: -Nene Iorgule, tanti Mitrana, eu secret. Cică trebuie să vină ăla mare de la
vreau să vă cer mâna fiicei dumneavoastră. Paris, generalul acela mare al lor…[…] -
Femeia pe care o iubeau încremeni. […] Tovarășe ce treabă aven moi, Tănăsache și
Singur, nenea Iorgu, deloc surprins de cele două femei care ne însoțesc cu…al
vorbele mele, își frecă barba și mă privi Franței? – Păi nu aveți, dar se verifică tot,
dintr-o parte cu un zâmbet hâtru: - Păi, dacă păi dacă se aduce arme, explozivi… Așa
vrei să o ceri, cere-o! Ce, te ține ne-a spus la ședință”. (p. 225) Scena
cineva?” (p. 330). Afirmațiile și aceasta și multe altele asemănătoare (a se
comentariile inteligente, suculente, „în vedea arestarea lui Tudorel, precum că a
trecut Dunărea înot, la bulgari așa cum o mijit, cu cozile întoarse ca la purceii de
făceau toți tinerii și locuitorii de pe cele rasă, sau atârnând, gata să-și piardă
două maluri ale Dunării) nu sunt plasate verdeața, precum ciucurii fesurilor
întâmplător în roman. Ele aduc în atenția turcești:” (p 179) Urmează, pe rând,
cititorului incertitudinile trăite de individ tabloul roșiilor, al funiilor de usturoi și de
încercând să se adapteze unei alte realități ceapă, castraveți verzi lungi și lucioși,
sociale impuse, într-o țară încă neașezată apoi brânzeturile, cojoacele de oaie cu
după război. înflorituri, ace de cusut ori hamuri pentru
De fapt, aceasta este tema principală a cai, opinci și caiele de potcovit caii, valuri
romanului pe care cititorul o descoperă și la de pânză de in ori de cânepă. Apoi
care reflectează doar după ce a terminat de spectacolul reclamelor este fascinant prin
citit și ultima pagină. Urmează subtema coloratura limbajului, părând că lumea
familiei destrămate, devastate de istorie și aceasta pestriță adunată parcă din toată
suferințele morale asociate acesteia. A se Oltenia a uitat de toate neajunsurile vieții:
vedea încrengătura de copii, cu cele două „-Ia, neică de la mine, nu te uita la
soții ale lui Tănăsache. Nu mai este familia vecine!”; „-Doar cinci lei felia și ai luat
tradițională, este una de avarie, în care doctoria!”; „-Ia o ie, ia o fotă, că e la
„Prizionerul” caută să și-o salveze modă! Nu pleca cu mâna goală acasă, că
retrăgându-se într-o autoizolare impusă, dar muierea te lasă. Ia marama de la mama!”;
de fiecare dată, în final pare înfrânt. De un „Gogoși, gogoși după rețeta din târgul de
rar dramatism este momentul când la Moși! Ia gogoașa-nfuriată! Ia gogoașa
Victorina lucidă, trăind sentimentul parfumată!”; -Hai la Mărin Geambașul, că
vinovăției, și-a pregătit cele pentru -ți dau gratis pintenașul. Ia un cal de la
înmormântare secondată de fiul său, Nicu, Mărin, c-a speriat un Vidin!”. Strigau pe
primind porunca strașnică pe patul de rând, de parcă s-ar fi înțeles, așa că răsuna
moarte „de a o scoate din fiare, la cimitir, locul, de ieșiseră bulgarii de pe celălalt
să nu se facă moroi”, căci fusese lunatică. mal al Dunării, cu o palmă streașină
Femeia are trupul sănătos, dar sufletul deasupra sprâncenelor ca să vadă, și alta
bolnav. Nu poate muri până nu este iertată pâlnie la ureche ce este cu cel strigături de
de către fostul soț, Iorgu Tănăsache. La la români.” (p. 171). Spectacolul n-ar fi
căpătâiul ei, povestește Nicu, acesta fost spectacol dacă nu ar fi intrat în mijloc
rostește cuvinte amare și adânci: și tobele de la Desa, o fanfară țărănească
„Victorino, i-a zis tata prinzând-o de mână, formată din bărbați, cei mai mulți
ce a făcut, fa, câinele ăsta de Dumnezeu cu vârstnici, cu degetele noduroase și
noi?” (p. 77) De un dramatism și mai palmele crăpate de muncile câmpului.
accentuat este și scena finală a romanului Încep cu o horă a Dăbulenilor, continuă
când o descoperă moartă și pe Mitrana, care cu o sârbă tot a Dăbulenilor.
zăcuse de o boală al cărui leac doctorii nu Urmează o scenă, poate unica în
puteau să-l afle: „La Caraiorgu era negură literatura română, când își intră în rol
beznă, încât caii au intrat cu genunchii chiar Prizioneru cu Mitrana lui, aici, un
picioarelor din față în scândurile porților. fel de Zorba Grecu al oltenilor: „El și
Mai întâi a strigat-o pe Mitrana, dar dinspre Mitrana își încrucișară brațele la spate, se
curte nu i-a venit nici un răspuns. A sărit priviră unul pe celălalt două secunde, apoi
gardul, apoi a intrat în casă bâjbâind după își ridicară bărbile, dădură drumul la pas
chibrituri. La vatră, întinsă lângă țestul săltat, la fel al unuia cu al celuilalt, de
ridicat pe vătrai, se afla, fără suflare, parcă nici nu ar fi fost doi. El, mândru, cu
Mitrana. A scuturat-o nedumerit și furios pe pași calculați, economisindu-i chibzuit,
faptul că ea nu se ridică, a pipăit-o pe tot chiar și atunci când piciorul drept mai
corpul, apoi a strigat-o și chiar a pălmuit-o: descria câte o floare cu botul pantofului,
„Mitranăăă! Mitranăăă!!! Ridică-te, fa, ea mică, iute cu trupul puțin aplecat spre
femeie că-mi îngheață sângele fără tine. bărbat, azvârlindu-și pieptul în față, își
Scoală-te, fa femeie, doar nu te apucași să vedeau de dans de parcă ar fi mestecat
mori! Stelele mamii ei de viață!” (p. 431) boabe de porumb fierte la Marțea
Cititorul descoperă în roman Ciorilor…Cei de pe margine așteptau ca,
numeroase scene realizate parcă de un din clipă în clipă, cei doi dansatori să
mare artist plastic. O extraordinară obosească și să se oprească, nădușiți
descriere realizată din punctul de vedere al respirând greu, mai ales că el nu părea un
lui Alexandru Blănaru, încântat de tinerel. Picioarele nu voiau să li se mai
varietatea lubenițelor: „Tabloul de fundal oprească. El își trase pălăria mai pe o
era acela al lubenițelor, care la Dăbuleni sprânceană, să-l apere de soare, ea își mai
făceau casă bună cu nisipul și cu hărnicia strânse nodul basmalei folosindu-se de o
oamenilor: rotunde, lunguiețe, mai bogate mână și de gură, dar nu dădeau semne că
de nuanțe de vernil sau de verde, dungate se vor opri.” (p. 178)”
precum velințele și zăvelcile purtate cu Acțiunea este condusă spre final dozat,
mândrie de femeile locului sau închise la crescendo, când, dintr-o dată, neașteptat
culoare, cu miezul roșu-aprins, ca florile intervine purificarea: o parte din căminul
de mușcate de la urechile fetelor și de la Caraiorgu arsese. Încă o scenă bine
femeilor tinere, galbene sau stacojii, cu realizată: aceea a incendiului. În
sâmburi negri rânduiți în arcuri de cerc momentul când Alexandru și Cora o duc
precum dinții râsului din toată inima sau pe Mitrana acasă de la spital, zăresc de
albi-gălbui ca ai copiilor cărora abia le-au departe incendiul: „Cu excepția Mitranei,
care adormise de oboseala zbaterii sau pușcăriașii în închisori. – Ca boii în
leșinase pe bancheta din spate a mașinii, grajduri, la C.A.P., îl completă bătrânul.”
noi toți sărirăm jos și alergarăm spre focul Segarcea capătă, astfel, dimensiunea
de trei ori mai înalt decât noi. Ardea șira întregii țări.
cu paie, ardea păierul, ardeau pătulul și Aici se găsește tema cărții: izolarea la
grajdul vitelor, ardea și bordeiul lui moș Caraiorgu a lui Iorgu Tănăsache și
Spiru, iar focul, mânat și sporit de vântul încercarea individului strivit de istorie de a
puternic, își întindea limbile galben- ieși din acest univers concentraționar. Este
roșietice spre casă. La 10-15 m de casă, modalitatea lui de a-și găsi libertatea, prin
cu sprâncenele și cu firele de păr ieșite pe însingurare, prin izolare. Individul are de
frunte, ieșite de sub căciulă pârlite, Iorgu făcut față nu numai unei naturi ostile care-l
se lupta cu vâlvătaia.” (p. 393) Au avut împinge la limita supraviețuirii, cât mai
noroc totuși, căci vântul și-a schimbat ales acestei voințe bezmetice, impuse,
direcția. Rămân întrebările cu care insistă numit partid unic, care-și întinde
atât Mitrana, cât și Cora: „Cine a pus foc, tentaculele până și la Caraiorgu. Soluția pe
omule?”; „Eu vreau să știu cine a pus foc, care o găsește individul este una singură:
nu cimilituri cu partidul, întrebă Cora purificarea prin foc.
privind când la mine, când la Mihai”. Este un roman complex și tulburător în
Privirile se întorseseră spre Tănăsache, același timp, scris cu talent narativ și
dar acesta evită un răspuns tranșant: „Aud descriptiv, realizat printr-o tehnică
că pe-aici prin satele astea, mai ia foc din secvențială, cinematografică, asemenea
senin, fără mână de om, pe unde-au băgat scenelor din „Moromeții” lui Preda, cu
curent, dar noi nu avem curent pe acolo. frânturi de viață, care, adunate, aici,
Se mai aprinde și de la fulger, dar în luna creează atmosfera unei țări sufocate moral,
martie nu fulgeră. Pe Cora o frământă justificându-și titlul. Țara însăși devine un
ceva: - Spuneai că poate dumneata… - lazaret al demagogilor. Este și un roman al
Poate, nu mai știu cum a fost. Nu pot să adaptării, al întemeierii familiei, un roman
arunc presupusa pe altul dacă nu știu, că de dragoste, având ca fundal credințe,
mă bate Dumnezeu.” (p. 399) obiceiuri, tradiții, valorificând limbajul
Întors acasă după un periplu destul de specific graiului oltenesc, cu fraze rostite
complicat pe la „Tovarășul Gheorghe”, pe de Caraiorgu care mustesc de înțelepciune,
la București, Tănăsache o găsește moartă spuse „în dungă”, aluziv, semn al unei
pe Mitrana: „A plâns-o pe Mitrana inteligențe native superioare. Tema și
jumătate de noapte, iar în cealaltă subtemele romanului sunt susținute
jumătate și-a încărcat sub coviltirul stilistic prin numeroase motive literare,
carului cel mare lucrurile pe care le-a întâlnite și în literatura universală,
putut îngrămădi acolo, în așa fel, încât să- precum: călătoria, izolarea, singurătatea,
i rămână loc și pentru trupul ei. Zorile urgia naturii, dansul ritualic, inițierea,
ivite de sub cerul rece, cu raze de soare întemeierea, purificarea. Fotografia de pe
mincinoase, cu dinți de ger, au stins copertă îl reprezintă pe țăran: brazdele
strălucirea focului ce arsese casa mare și adânci ale plugului s-au aliniat pe chipul
făloasă, odată cu ce mai rămăsese din personajului. Nu pare învins de vremuri,
acareturile de la Caraiorgu. Câte o vacă mai degrabă un învingător, un sfătos.
răzleață, dezlegată de stăpân atunci când Parcă ar vrea să rostească vreuna din
le-a dăruit câmpului spunând <Să fie de vorbele sale memorabile: „Mă, când te-oi
sufletul Mitranei!>, mugea după surate însura, să nu-ți cauți muiere vrednică, să-
sau după iesle, pe câmpul de gheață fără ți cauți una deșteaptă. Se trezește ca când
răspuns. Doar doi cai trăgeau cu sârg i se răstoarnă soarele în odaie și măcăn
carul mare, încărcat cu lucrurile de o viață rațele pe bătătură, las-o, mă, să doarmă, iar
și pentru o viață, peste care se odihneau tu să te bucuri că ai scăpat două ceasuri de
două trupuri, pe drumul albastru, știut, cicăleală, de bătut la cap.[…] Nu ar
către o lume spre care fuseseră mereu însemna prea mult, dai și tu la muierea ta
mânați.” (p. 431) Final deschis, poartă două ore de viață, dar săptămâna are șapte
întredeschisă și spre cel de-al treilea zile, luna are patru săptămâni… Fă și tu
volum pe care cititorul pare că îl așteaptă, socoteala câte ore poți fi mai liniștit într-o
să vadă unde-l mai conduce destinul pe viață de om cât stai cu ea...” (p.49) Iorgu
acest „prizioner” al vieții și al morții. Tănăsache este un personaj bine
„Lazaretul demagogilor” este un individualizat, un caracter puternic,
roman „greu”, un roman labirintic, în care domină prin înțelepciune, dar și prin
scenele, încărcate de simboluri, capătă talentul narativ, mereu dublat de Mitrana
alte semnificații mult mai profunde decât și de către avocatul Alexandru Blănaru, alt
cele privite la prima lectură. Un cititor personaj cheie al romanului, asigurând,
superficial se poate întreba, de exemplu, prin prezența sa, legătura între scenele
de ce atât de mult spațiu acordat în roman romanului.
perioadei de pedagog a lui Mihai. Originalitatea și modernitatea
Răspunsul îl va afla tocmai la pagina 401: romanului nu mai pot fi puse la
„Caselor acelora etajate, cu odăi de îndoială. Și nici talentul autorului, care
dormit, care se numesc cămine, li se dă literaturii române unul dintre
spune doar oficial așa, căci toată lumea le puținele romane care se ocupă de
zice, în mod normal, internate. Suntem frământările începutului de socialism
toți internați ca nebunii la balamuc, ca „original” românesc.
LITERE ȘI SENSURI
Ana Dobre
ÎN CATEDRALA DE CENUȘĂ
A ILUZIILOR SPULBERATE
Arhitectura romanului Catedrala de se/decizându-se în afara lor, dar
cenușă* se conturează indecis, prin aducându-i/adunându-i în aceeași
tatonări și măsurări ale spațiilor epice albie, pe același drum. Pădurea de
pentru a obține, în final, o construcție care simboluri pe care fiecare o traversează,
să reziste literar și să-și găsească locul și labirintică, își dezvăluie pas cu pas
sensul într-un edificiu epic semnificativ, necunoscutele.
incluzând, în rotundul semnului, Este aceasta ecuația vieții lui Adrian
semnificatul și semnificantul. Dunăreanu, personaj-narator și reflector,
Narațiunea demarează cu schițe prin care naratorul omniscient
prealabile, aproximări, sugestii, relativizează proiecția asupra realității/
proiecții care-și definesc coerența realului, cu intenția de a răsfrânge nu
epică pe parcurs, când adevărul, ci un adevăr
firele narative se personal, singurul vizat și,
precizează și se clarifică. ulterior, acceptat sau rejetat.
Secvențele, aparent De la persoana a III-a,
disparate, fără coerența narația trece la persoana I,
ordonatoare, ce reunesc povestea de viață devenind
întâmplări de viață, povestea unui om în relație
personaje, apar ca niște cu timpul și cu istoria.
firicele de apă care-și Evenimentele vieții lui
caută, săpând în lutul Adrian Dunăreanu, experi-
pământului, drumul, matca ențele, descoperirile,
lor. Naratorul apare în revelațiile lui au ca fundal
ipostaza omniscienței ca realitatea românească de la
un operator și regizor, intersecția epocilor istorice:
totodată, care fixează cadrele, stabilind înainte de decembrie 1989, în timpul
locul fiecărui personaj, al fiecărui evenimentelor și în primii ani de după
obiect. De aceea, primele pagini sunt aceste evenimente. Omul este o jucărie
narate obiectiv, personajele mișcându- a sorții, rostogolit odată cu roata istoriei
se pe scena fixată în funcție de voința și acest lucru îl experimentează pe cont
de reprezentare a naratorului-regizor. propriu inginerul Adrian Dunăreanu.
La început, Todor, Tadeusz, Adrian Metafora din titlu, Catedrala de
par astfel de firicele de destin care-și cenușă, dă o sugestie despre modul în
caută albia în care să curgă, să se care Adrian Dunăreanu își cântărește
manifeste, albia unui destin ce-i viața, o evaluează, indiferent la
reunește, în ciuda dezinteresului lor, destinul care i se hotărăște, ignorându
care-i ține într-o neconștientizare -l. În cele două contexe în care apare
culpabilă. În desenul destinului, firele („Mă tem că eu am ajuns din lumină
se țes ca și cum destinul ar veni în necontrolată să provoc un mare foc
întâmpinarea căutărilor lor, scriindu- care a incendiat catedrala din mine.
Acum lăuntrul meu este doar o
* Florin Anghel Vedeanu, Catedrala de cenușă,
București, Editura Eikon, 2019 «Catedrală de cenușă»!”, p.70), în

replica lui Tadeusz din dialogul cu părăsise Moldova din cauza foametei.
doctorița Rodica Stamatin, și în Fără rădăcini în lumea bucureșteană în
monologul lui Adrian Dunăreanu care ajunsese, viața ei urmase
(„Catedrala iubirii ardea în delir pe meandrele întâmplării, fără finalitate în
un munte de cenușă!”, p. 338), sensul coerență și sens. Fiul ei pare, de aceea,
metaforei, diferit în evaluarea un Tarzan, un uriaș pierdut în jungla
fiecăruia, același, în fond, în planul urbană.
semnificațiilor de ansamblu, relevă Memorabile sunt și portretele
sensul ratării, al eșecului în viață și răspopitului, al poetului Alexandru
destin, sens prin care cei doi, tată și Costescu, creionați în crochiuri relevante,
fiu, biologic și spiritual, se regăsec în static, apoi, în mișcare, văzuți prin
cenușa unui destin care le-a nesocotit spectacolul comportamentului, prin
voința, impunându-se autoritar ca atitudinea în fața vieții, mod de a gândi
istorie. Amândoi, Tadeusz și Adrian, determinismul complexelor relații cu
tată și fiu, sunt victime ale istoriei: lumea și cu ceilalți. În privința relației cu
tatăl, victimă a comunismului, fiul, a propriul sine, personajele par armonizate,
noii democrații postdecembriste, în bizareria comportamentului exterior
haosul căreia nu se mai recunoaște. capătă, în raport cu ele însele, o perfectă
Statutul de victimă a istoriei atrage, motivație și coerență.
pe principiul dominoului, tot șirul de Meditația asupra timpului și istoriei îl
ratări și eșecuri, care-i scot din viață, întoarce pe Adrian Dunăreanu asupra
anulându-le dreptul la fericire pe sensului vieții, a vieții sale în special, nu a
pământ. E un mod simbolic de a vieții în general: „Ce se pierde și ce se
releva eșecul societății moderne, de-a câștigă prin somn? Titlu de studiu. În
lungul secolului al XX-lea. Catedrala camera cu întunericul dat la maxim
de speranțe și iluzii s-a prăbușit în înghețase și timpul sau se terminase, în
sunetele asurzitoare ale dărâmării loc să curgă devenise un paralelipiped de
ideologiilor și, odată cu ea, a ceea ce tăcere, un calup care mă conținea
realizaseră oamenii. Eșecul social- ascunzându-mă de revelație... mă căuta
politic este fundalul eșecului revelația?”. Scepticismul îl domină,
personal, îl determină, îl influențează, definindu-i evoluția de la pesimism la
îl definește. defetism. Lui Adrian Dunăreanu nu-i
Galeria de portrete este reușește nimic, nici în iubire, nici în viață,
semnificativă, în sensul ratării nici în mântuire. Viața lui este expresia
existențiale, indiferent de rolul care li catedralei de cenușă, o ardere fără nici un
se atribuie – unii, actori principali, alții fel de purificare, definind imposibilitatea
figuranți. Prin aceste personaje, Florin de a ieși din temnița trupului și a mediului
Anghel Vedeanu pictează epic, în pe care și le-a construit singur.
conformitate cu natura, adevărate copii Imaginea clopotelor („...acum băteau
după realitate și, simultan, investigheză clopotele”) cu care se încheie romanul,
medii sociale, sugerează moduri ar putea duce la întrebarea dramatică
diferite de a trăi, de a înțelege din titlul romanului lui Ernest
existența. Prin Tarzan, de exemplu, Hemingway, Pentru cine bat clopotele.
Emil Avarvarei, pe adevăratul nume, în „Zgomotele lumii tălăzuiau indiferente
realitate fiul natural al lui Tadeusz la păcatele care veneau de pretutindeni.
Wikowschi, fratele vitreg al lui Adrian, Partea cea mai bună a vieții e că va fi
obiectivul aparatului de filmat, Adrian iar mâine, începe din nou... acum băteau
fiind acum personaj reflector, pătrunde clopotele.”: e constatarea lui Adrian
într-un tărâm al mizeriei. Este lumea Dunăreanu, personajul-narator, un fel de
lumpenproletariatului, a dezmoșteniților crainic ca în teatrul medieval.
soartei. Meandrele istoriei își află Conștientizarea spectacolului lumii cu
limanul în destinul acestui năpăstuit și toate culorile și zgomotele ei,
se stabilizează în eșec. Ramificațiile echivalează cu un răspuns. Nu te întreba
biografiei răfrâng semnificații de sens: pentru cine bat clopotele catedralei de
mama lui, o altă victimă a istoriei, cenușă. Pentru tine bat...

CĂRȚI ALE MOMENTULUI
Horia Gârbea
TREI ȘI TOȚI TREI

Iată trei volume de excepție, apărute cum crede autoarea. Portul de la Dunăre a
toate la Editura Neuma, care cred că vor fost mereu un centru de formare și un loc
lăsa o urmă în literatura noastră. Autorii pornire pentru poeți, iar azi produce
lor, Raluca Faraon, Marilena Apostu și probabil mai multă poezie decît oțel. Dacă
Gabriel Gherbăluță, au ajuns demult la nouăzeciști marcanți precum Mihail
maturitatea care să le permită o abordare Gălățanu, Cristian Pavel, Petre Barbu,
dezinhibată și profesionistă a propriei Adina Dabija s-au depărtat de fieful
literaturi, se pot privi cu luciditate și își regretatuluil Corneliu Antoniu și al tinerei
pot premedita în modul cel mai eficient lidere de azi Florina Zaharia, el păstrează
acțiunea textuală. din fericire alte talente ca Marilena
Raluca Faraon în Alchimia memoriei, Apostu, Ruxandra Anton, Gabriel
abordează poezia prin prisma propriei Gherbăluță și alții. Marilena Apostu
reflecții asupra literaturii, convertită în publică destul de rar volume de versuri,
texte hermeneutice precise. Poeta este o dar fiecare dintre ele este original și
autoare de cronici foarte exacte, care convingător. Orașul cu femei triste,
păstrează o componentă estetizantă. Nu apărut Editura Neuma, este relevant în
mai puțin, și lucrul acesta se vede în sensul afirmației de mai sus. Poezia
fiecare număr al revistei Neuma, Raluca Marilenei Apostu este sobră și voit
Faraon meditează asupra privirii sub distantă pentru a masca tandrețea ce o
forma unor cronici de film, în care analiza invadează freatic. Poemele poartă aparent
de fond se combină cu o deosebită marca resemnării. În realitate, au un
sensibilitate în evaluarea imaginii. Aș freamăt de curiozitate și nerăbdare.
putea specula asupra faptului că Raluca Sintagmele sunt adesea surprinzătoare:
Faraon scrie niște scenarii filmice Teama că nu sunt îndeajuns de frumoasă
convertite în lirism. Nu ar fi însă să satur o carte/ sporește cerul cu
întrutotul exact, pentru că textul ei înfometatele tale poeme. Poeta își poartă
cuprinde mai degrabă profunzimi cu fast tristețea: nu mai cred în ferestre
psihologice care se pot aproxima în pedepsite cu ceață,/ nici în frunzele cu
cuvinte, decît imagini. Poeta nu se miros de scrisori netrimise. Dar, dintre
adresează explicit vederii ci, eventual, toate poetele orașului cu femei triste, ea
convertește cadrele vizuale într-o este cea mai veselă: ne clipește complice
construcție conceptuală, le teoretizează. din spatele cuvintelor.
Faptul că ea combină fără complexe, dar Gabriel Gherbăluță (Anatomia
cu responsabilitate, ingrediente extrem de cuvântului) nu ezită să mizeze pe o formă
diverse în fiertura din ceaunul alchimic al fixă care a incitat poeți din toate epocile
memoriei, o face demnă de atenție, pentru și a rămas ofertantă până în zilele
că surprizele pot surveni oricând, noi noastre: sonetul. Cînd Shakespeare
substanțe se vor ivi din combinațiile care aborda acest tip de poezie, sonetul părea
nu au adus lumii aur, dar au produs deja desuet. Însuși bardul de la Avon îl
elemente chimice inedite. O poezie lua ușor în râs, distanțîndu-se de Dante și
elegantă, ușor ironică, mai degrabă Petrarca într-un chip pe care azi l-am
distantă, ne oferă pe fundal un zâmbet numi postmodern. Cu toate acestea,
complice, dar și o înfiorare: amintiri sonetul s-a scuturat mereu de povara
derulate pe aceeași peliculă prăfuită/ timpului, precum calul fremecat îndată ce
(recursul la cinema e inevitabil) membrele înghițea o porție de jar, și a găsit resurse
mele/ cioburi/ mizerabilă noaptea/ ne de resuscitare. Miracolul acestei vitalități
căutăm trupurile care se sfărîmă/ deși nu știu să-l explic. Pot doar să afirm că
îngerul mi-a șoptit la ureche/ nu te Gabriel Gherbăluță, fie că el îl poate
întrista/ nici eu nu știu să cînt la vioară. desluși ori nu, asta nu știu, îi cunoaște
Ultimul vers, ce relativizează importanța resursele intime prin care un cititor, fie și
epifaniei, face efectiv toți banii! avizat, aproape uită că are în față o formă
Eu nu cred că femeile din Galați, fixă, canonică, relativ caducă.
orașul unde locuiește poeta nouăzecistă
Marilena Apostu, sunt chiar atât de triste (continuare la pagina 61)

AFINITĂȚI SELECTIVE
Ioan Adam
SCRISORI „PERSANE”*
Jonglând ca un acrobat cu tipuri, morții, de jocul culorilor, de preluarea în
timpuri, voci, poeme, apoftegme și priză directă (cu efectul de ecou ironic
biografeme, Magda Ursache continuă prin controlat!) a „perlelor” jurnalistice, vedem
Ars expectandi ceea ce a început acum că două mâini sunt insuficiente, că e
douăzeci de ani prin Conversație pe nevoie de mai multe, și gândul se duce
Titanic: studiul unei societăți întregi spre Shiva, zeul creației și al distrugerii,
pornind de la un fragment reprezentativ. care avea patru mâini și două aripi.
Nu-i ușor să-i pui în relație pe Cuvier cu Într-adevăr, e ceva oriental, islamic chiar,
Balzac, paleontologia cu sociologia, realul în acest „mic manual de tehnica așteptării” în
cu ficțiunea, istoria personală cu aceea care o femeie e disputată de doi persani,
generală (în cazul în speță a României doctori amândoi, Silver Asan și Onur Arda,
răvășite de Coronavirus!), dar Magda dar scrisorile persane (introduse de
Ursache e din neamul celor îndrăzneți, și, Montesquieu în literatură exact acum trei
se știe, audaces fortuna iuvat. Prin urmare, sute de ani), „reportajele” despre o lume
ea bate și ușa ficțiunii se deschide. ciudată, descoperită cu ochii străinului, le
Dificultățile n-o sperie, ci o provoacă, scriu două femei. Rica și Usbek sunt acum
întrebările și dilemele o incită, durerile o Caterina și Magda U., iar întrebarea inițială
fortifică și, iată, o vedem ieșind din cei se modifică și sună așa: „Comment peut-on
șapte ani ai vacilor slabe la fel être Roumain?” Se poate! Chiar
de tare, de „bărbățoaie”, cum o și în vremuri de criză umanitară,
știam cândva. Metonimia de pandemie recurentă! Căutând
romanescă, pars pro toto, îi românul, mirându-se și
reușește și acum. De data asta indignându-se de evoluția lui,
are nevoie de o catastrofă, de o romanciera îi recompune și
intervenție a hazardului în lumea. Pentru asta n-are nevoie
existența umană. La curent cu de mari panouri expresioniste,
disputele științifice ale vremii, de panorame cu dansul morții,
Balzac îi ținea partea lui de inventarierea meticuloasă a
Geoffroi Saint-Hilaire în cearta structurilor anatomice ale
lui cu Georges Cuvier și societății. Românul (recte
respingea teoria catastrofei, dar România) e de găsit într-un
scria în prefața Comediei puzzle care, firește, presupune
umane că „Le hasard est le plus răbdare, minuție.
grand romancier du monde: Două voci narative înseamnă
pour être fécond, il n'y a qu' àl' étudier”. două viziuni și două registre ale acțiunii, o
Hazardul (= catastrofa) a intervenit în dispută între viteză și lentoare. Există un
istoria lumii odată cu Covid 19, satanica roman de dragoste, dramatic, comprimat, cu
invenție din Wuhan. Abia acum putem liniile temporale apropiate (1 august–1
spune că lumea nu va mai fi la fel ca decembrie 2020), dar și unul „bârfelnic”,
înainte, iar „corelația părților” va aluneca corosiv, în care degradarea genei e surprinsă
spre coșmar mondial. În cazul de față La cu o voluptate rea, de mizantrop confirmat
Comédie humaine devine La Comédie de realități. Totul este relativ, disputabil și
roumaine în decor iașiot, narată, cu verva discutabil, pe față și pe dos, căci Magda
și sarcasmul specifice, de Magda Ursache. Ursache, romancier cultivat, expert în
Întreprinderea presupune un discours sur descoperirea minciunii ascunse în cuvinte,
la méthode, rezumat de altminteri în știe că în literatură fiecare idee are avers și
prefața romanului: „În ce am crezut când revers, bun și rău, lumină și întuneric. Ars
am scris cele șase romane ale mele? În expectandi e un spectacol luxuriant al
discurs ficțional impur. Orice poate intra cuvântului întors pe toate fețele, un turnir
în literatură [...] Contează montajul”. fără învingător. Un spectacol are nevoie de
Citind „montajul” final, descoperim un o scenă, iar într-un timp al cuvântului
autor ambidextru. Cu dreapta scrie ficțiuni, delirant, al ieșirii lumii din țâțâni, un studio
cu stânga eseuri (deși s-ar putea să fie și de televiziune, Tele Next, e spațiul ideal,
invers!), dar ținând cont de inserțiile arena în care se frâng lănci spre deliciul
paremiologice, de jurnalul simptomelor plebei divizate. Din studio se privește spre
medicale, de meditațiile pe tema iubirii, grădina din față a politicii românești (nu una
a desfătărilor!) și spre „curtea din spate”,
* Magda Ursache, Ars expectandi. Mic manual de
tehnica așteptării, București, Editura Eikon, 2021 populată tot de inși derizorii, cu o forță de

decizie socială mai mică. Pe unii îi știm, pe erudite. Scriam la începutul acestor notații
alții îi bănuim sau ni-i închipuim. Cu unii că există ceva oriental în Ars expectandi.
săltăm, ca la șotron, în realitatea imediată, Oriental e, de pildă, jocul subtil al culorilor.
cu alții alunecăm în ficțiune ca într-un vis Caterina e „floaria galbenă” a lui Onur,
rău, agitat de coșmaruri. Onur e „șeicul albastru”, „Azú”. Galbenul,
Când vine vorba de politică, așa cum se spun Chevalier și Gheerbrant, e culoarea
face ea azi la noi, Magda Ursache n-are luminii și a vieții, a iubirii și înțelegerii,
mamă, n-are tată, e un zoograf care-și alege albastrul e culoarea adevărului, câteodată a
personajele din bestiariu în funcție de umbra fricii. Că Onur vrea să știe „tot și tot”
sonoră (replica) datorită căreia au câștigat o despre trecutul amoros al Caterinei, că
celebritate de-o clipă. Arafat, Turcan (care gelozia lui e maladivă, ca a lui Usbek, care-
„proroghează!), Videanu, zis „bordură”, și întindea plasa obsesiei în jurul Ricăi, sunt
Chirică, Chichirău, Băsescu-Petrov, Rareș în fond subscrieri la un cod erotic străvechi.
Bogdan (alias șparanghel”), Nelu Tătaru, Onur pleacă în Franța pentru un stagiu
Cîțu animă fugitiv acest Satiricon în decor medical de vreo sută de zile și absența lui e
românesc de ultimă oră. Câte-un personaj cu pernicioasă. Caterina se îmbolnăvește de
nume parcă predestinat jocurilor lingvistice moarte. Pare că nu se întâmplă nimic, nu
beneficiază de un ecou sarcastic sunt evenimente care să tulbure apele
suplimentar, precum primarul Clujului, povestirii, dar jurnalul clinic al pogorârii în
devenit în roman boc émissaire sau Prea- moarte e epic, captivant ca un roman de
Longa, „consiliera de la Cotroceni”. aventuri. Moare sau nu moare Caterina?
Editorul din viitorime al cărților Magdei Într-o frumoasă carte pe care i-am păstorit-o
Ursache va avea, desigur, mult de lucru! Mă cândva, Proba Orientului, Grete Tartler,
întreb însă ce va face cu „scriitorincii” poet și arabist de forță, scria despre
Volodea Mistrie, Vali Comediantu, Pașca războinicii din tribul Udra care se
Michituș, Pestrițu, Curuleț, Marinaș, Ilarie îmbolnăveau și mureau din dragoste.
Cirimpoi și, mai ales cu Andru, cel căzut Bănuiesc că Magda Ursache a trecut printr-
într-o hazna, precum Neftiotache Buhuș o lungă dilemă internă în privința finalului.
(rimează cu Fănuș!) al lui Eugen Barbu. În Moarte sau Viață? Dramă sau Resurecție?
Princepele episodul era scris cu tuș negru, N-ar fi primul autor care-și pune aceste
vindicativ, la Magda Ursache e de un comic întrebări. Și le-a pus sanguinarul Sándor
fremătător. Am văzut mereu în prozatoare Petöfi, la unguri, Duiliu Zamfirescu, la noi.
un procuror inclement, dar descopăr acum, Când nu se hotărâse ce final să dea poveștii
plăcută surpriză, un umorist de mare calibru. de dragoste din Viața la țară, romancierul
Mă gândesc, așadar, că lectorii din viitor, exilat de bunăvoie în Occident îl întreba pe
câți vor mai fi, vor înțelege cât e de comic Maiorescu în 3 octombrie 1893: „E vorba
să cauți în viață urmele unui erou dintr-o de a ști dacă-i însor sau nu [pe Matei
carte și îi vor da dreptate lui Mihail Damian și Sașa Comăneșteanu – n. n. I. A.].
Sebastian care spunea (în Romanul cu Împrejurările sunt astfel încât amândouă
cheie): „Chiar atunci când un roman are un soluțiile pot deveni logice. Caracterele sunt
punct de plecare în realitate, punctul său rezervate, suflete întoarse spre ele însele
final este neapărat în ficțiune”. [...]. Însurându-i, nota de până aci se
Curată ficțiune e de găsit în al doilea păstrează, lucrurile sfârșesc cu bine într-o
roman din Ars expectandi, cel de dragoste. fericire temeinică, serioasă. Dacă nu-i însor,
Separând apele epicului, romanciera lasă nota se cernește, firea dă în iarnă și se
jos smârcul, mâlul, tina, epopeea tristă a îmbrumează, sufletele se ascut în durere și
„ciordelilor guvernamentale”, dar plantează prind mai cu înlesnire farmecul trist al vieții
nuferi în cercul de sus. Caterina Savu, noastre românești.
jurnalistă la Tele Next, și Onur Arda, medic Natura mea mă poartă către a doua
iranian naturalizat în România, se descoperă soluție. [...]care e părerea D-Voastre”.
printr-un coup de foudre și trăiesc iubirea Maiorescu i-a răspuns după cinci zile:
cu intensități arzătoare, refuzate muritorilor „Cum să sfârșească romanul? Din cele
obișnuiți. Sub aparențe războinice, acide, scrise, impresia mea e foarte hotărâtă: cu
masculine, Magda Ursache e o delicată ca bine!” Și dădea trei argumente. Îl citez
Henriette de Mortsauf din Crinul din vale, aici doar pe cel dintâi: „Felul
apasă gingaș pe clapele iubirii. În acest împrejurărilor sufletești la noi nu e tragic;
registru totul e binar, mărturisire (deci el poate fi prezentat ca tragic din partea
eliberare) și invenție, real și simbolic. celui ce le privește din punct de vedere
Iubirea e descoperită peripatetic, se fortifică străin, dar în chiar cercul său nu e tragic”.
prin dialog, se alimentează prin scrisori, se Ars expectandi se sfârșește „cu bine”.
macină prin gelozie, stă să moară prin Cine o va fi sfătuit pe Magda Ursache?
absență, învie prin revenirea celui plecat. E Aici nu pot răspunde decât cu vorbele lui
limpede că în plimbările pe Repedea, pe a Creangă (și el „iașiot”!): „de te-a învățat
șaptea colină a Iașilor ori pe Calea cineva, bine ți-a priit, iar de-ai făcut-o din
Sâmbetei (!!!) vibrează ceva din propria capul tău, bun cap ai avut”...
poveste, a Magdei și a Bătrânului, că acest P.S. Dacă aș alcătui până la urmă un
„fragmentarium prețios” e autobiografic, corpus al poeticii romanului românesc
însă, prin punerea în pagină, prin haloul concentrată în prefețe auctoriale, așa cum
simbolic ce-l însoțește, faptul real, databil au francezii încă din 1964, aș începe cu
istoricește, se înalță spre cerul ficțiunii, prefața la ediția întâi, din 1898, a Vieții la
devine literatură. Romanciera are talentul, țară și aș încheia cu „Jurnalul de bord”
rar astăzi, de a da viață simbolului, trimiterii care precede Ars expectandi.

NOTE DE LECTURĂ
Nicolae Georgescu
STAREA DE GRAȚIE ÎN POEZIA

LUI DUMITRU DRINCEANU
Temele poemelor lui Dumitru Ochii sunt, de fapt, oglinda lumii – iar
Drinceanu sunt reductibile la adevărul că poemul Sens o spune explicit: „Între om și
temeiurile creației se justifică și prin aceea pământ/ nu sunt cuvinte,/ numai cărări în sus
că pot demonstra fără niciun fel de și-n jos și rădăcini/ adânc înfipte.// Omenirea
risc ,,imposibilitatea de a trăi în afara are o oglindă/ fără de care se-ncheie
textului infinit” (Roland Barthes). În acest miracol,devenirea./ Genuni în om,/ între el și
sens putem aprecia că ipostazele în care ni lutul-mamă/ se simt și dor…// Reversul are și
se înfățișează poetul devin proiecții ale el oglinda lui:/ pustiu deodată,/ lumea
alterității (întâlnită în mai toate formele ei dezlănțuită în crucea drumului/ se pierde-n
poetice) și ne recomandă multiple frici, / primordiale frici, chiar inventate,/ un
transfigurări ale eului liric. fel de stavilă/ ori de zăbală…”.
,,Misterele tăcerii” sunt misterul însuși, Cheile ce au luat locul cuvântului sunt,
sau misteriile lumii văzute și nevăzute, este de fapt, simțiri – iar prima dintre ele, cea
chiar modul ei de a fi. Mistica nu este primordială, frica, este și prima treaptă
văzută, aici, în sens religios spre religie, stavilă și zăbală
neapărat, ci ca o latență în totodată. Frica există și în
care se cuprinde și omul. registru animal și este cheia
Pentru el tăcere nu prin care lumea se integrează
înseamnă liniște, lipsă de în cosmos, chiar brutal, ca în
zgomot, ci neputință de această vânătoare: „Glasul
exprimare, de indicare a păsării/ s-a spart în piatră/ și
sensului, de comunicare prin zboară întrupat/ în scurta
cuvânt sau simbol simplu între uitare:/ altfel de sunet pe
natură / cosmos și om. Și în pământ răsună –/ ecoul!//
hărmălaie poate fi tăcere când n Bizare note/ plutesc cu valul
-o înțelegi; omul este ca un înserării/ dezlegate/ din-
străin între oameni care vorbesc lăuntrul fricii/ reverberând în
altă limbă. Și totuși, în această chei.// Ascuns de umbra
lipsă este un adaos: puterea puștii/ un ultim cocoș de
minții dezghioacă sensuri munte/ străpunge platoșele
omenești proprii, ale celui care nopții / în cântu-i sângerând/
caută, în tot ce are la îndemână. Omul, cu de singurătate.// Îl sperie-n răsunet/
alte cuvinte, se regăsește pe el însuși în lume propria cântare/ și-n frică-i până cade/
– sau, cu vorba filosofului, omul este măsura izbind în stânci,/ doborât de
tuturor lucrurilor, a celor care există pentru tunet…” (Ecoul)
că există și a celor care nu există pentru că Poemul cosmogonic al lui Dumitru
nu există. Acest „măsurariu cu om” i-aș zice Drinceanu – pentru că așa trebuie înțeles
se verifică în relație cu lumea animală, cu acest volum, ca un singur poem, unitar,
cea vegetală ori cu cea stelară, dar și în bine construit (citește: ritmat) – trece
relație cu iubita căutătorului care este mereu prin marile culturi ale lumii, autorul
cutia de rezonanță a sentimentelor sale, dar și asumându-și bibliotecile sale, intrând în
prisma prin care își înțelege sentimentele și, dialog fertil cu ideile și teoriile despre
chiar mai mult, aproapele în ochii căruia ființă și, mai ales, dând drumul
vede lumea, ca în acest splendid poem de scrisului, așternerii pe hârtie, în clipe de
dor, nu de iubire, adică gnoseologic, grație când poezia coboară întreagă din
amintind de cunoașterea prin ochii iubitei la gând cu horbota ei de metafore și
Dante: „Mi-e dor/ de ochii tăi/ ce ascund fulgurațiile inteligente de pătrundere în
atâtea lumi/ în opalul lor/ stelar,/ de lacrima lumea sensibilului dinlăuntrul și din
fericirii / cuibărită la marginea lumii tale/ afara omului. Apetența poetului pentru
dincolo de care e neștirea.// Ochii tăi,/ imaginar confirmă reacția unei
cochilii din adâncuri/ răpind întreg conștiințe lucide, siderată de ,,textul
albastrul,/ îmi cresc mugurii ce înfloresc/ lumii” (R. Barthes), motivând astfel
numai pentru tine…” (Muguri). revelațiile unui spirit livresc.
RIDENDO
Traian D. Laz r
MITOLOGIE POETICĂ
Mitologia a fost, încă din antichitate, viața a devenit mai complicată, numărul
strâns legată de poezie. Pe de o parte din încercărilor la care îl supune viața pe Poet
cauza conținutului ei liric, ce se cerea s-a înmulțit, iar confirmarea valorii/
expus în versuri. Pe de altă parte, din statutului este mai dificilă (nu și la
cauză că forma versificată, ritmul, rima, doctorat, că acela se obține facil prin copy
înlesnea memorarea, cerință imperioasă paste!).
pentru păstrare, înainte de apariția scrierii. Primul dintre miturile poetice, dintre
Pe măsură ce raționalismul și scrierea s „pulsiunile comunicative” ale cărții, de
-au impus pe prim plan în practicile fapt prima dintre „muncile”, probele la
culturale ale omului, lirismul și oralismul s care s-a supus, în care s-a implicat Poeta a
-au restrâns, iar mitologia s-a retras în plan fost definirea Vieții. A făcut-o în termeni
secundar. Dar frumosul, chiar în posturile/ și cu sensibilitate poetică feministă: „viața
formele sale desuete, demodate, nu asta-nseamnă/ Un om, o casă și-un
dispare niciodată cu totul, tocmai pentru pământ,/ Copilul, să le încălzească/ Și
că e frumos și satisface anume cerințe/ Dumnezeul tău cel Sfânt”. Am fost
necesități umane, menținându-se încântat să regăsesc în expresia poetică a
transpus /infiltrat în matricile culturale definiției modul tradițional de vorbire în
moderne. Ca urmare, mitologia, ideile, care om egal bărbat, și faptul că viața, în
afectele, activitățile, raporturile, practicile sensul ei biblic, înseamnă o femeie și un
și interpretările sale (în ipostaza de bărbat.
tradiții), se regăsește în toate epocile, Eroii mitologiei antice își confirmă
inclusiv în creația culturală contemporană, statutul prin fapte excepționale precum, în
mai ales în formele poetice. cazul lui Hercule, prinderea căpriorului cu
În mitologia actuală, Poetul are un coarne de aur al zeiței Artemis,
statut similar celui al Eroilor din dobândirea cingătoarei reginei
mitologia antică. Având unul dintre amazoanelor, Hippolyte, dar deobicei
părinți zeu, Eroii din antichitate erau înfruntarea unor monștri – leul din
considerați semizei. Încercările, muncile, Nemeea, hidra din Lerna, ori, în cazul lui
probele de eroism, ce le sunt specifice, Perseu, Gorgona. Poetul contemporan
erau efectuate din voință proprie ori scrie despre și înfruntă o abstracțiune
impuse de voința unui zeu (de obicei unul numită Viața, o entitate spațio-temporală
rău, un adversar). Similar, Poetul infinită în manifestările ei concrete. Rusul
contemporan, după 1989, când Zeii răi au Ilia Ehrenburg a scris Oameni, ani, viață,
plecat din Olimp, nu-și probează Alexandr Soljenițîn s-a limitat doar la O zi
calitățile, nu-și expune/dezvăluie virtuțile din viața lui Ivan Denisovici, George
decât la provocarea/porunca unui egal, ori Călinescu a tratat în extenso Viața lui
din voință proprie. Mihai Eminescu. Recent, Ioan Moldovan
Robert Lafont a folosit, încă din 1976, a scris despre Viața fără lume, iar Denis
termenul „pulsiune comunicativă” pentru Thérian despre Strania viață a unui
a desemna impulsul creator din voință japonez. Abordând filosofic același
proprie al poetului. „Pulsiunile subiect, Maria Baciu scrie despre viața în
comunicative” ale Poeților contemporani sine, viața în ipostaza de concept, ca
sunt similare „muncilor” săvârșite de fenomen general.
Eroii mitologiei antice, precum Hercule, Cea de a doua „pulsiune
Achile, Iason etc., probelor trecute de comunicativă” a cărții a fost îndreptată
aceștia pentru a-și confirma statutul. spre clarificarea raportului dintre individ
Cartea Mariei Baciu, La dispoziția și viață. Viața ce o trăiește, ce urmează a
vieții..., Editura Quadrat, Botoșani, 2020, fi trăită de om. Răspunsul este tranșant,
conține în materialul poetic variat, Individul este, trebuie să fie, „la dispoziția
structurat în două părți, un număr de 13 vieții...”, întrucât viața înseamnă mișcare
„pulsiuni comunicative” pe tema vieții. în necunoscut: „înaintăm pe drum prăfos”
Iar dacă numărul probelor la care se și „înaintăm spre nu știu ce/ lume” cu
implică un poet contemporan îl depășește speranța „că vom ajunge la lumina/ Pe
pe cel al „muncilor” la care a fost supus care-o vrem și-o visăm”, de fapt „Către o
celebrul Erou antic, Hercule, asta arată că viață de Apoi”. „Parcurgem viața în

derivă”, căci „nimeni, nimeni, nu ne- inima iubirii!” Reținem, de asemenea,
nvață/Ce se va întâmpla cu noi”. „Și, modestia autoarei, care nu se erijează în
totuși, mergem înainte: /Ne îndoim, ne atoatecunoscătoare și atotputernică ci,
consolăm”. doar își face datoria de a ne comunica
Autoarea nu percepe Viața pe cale „învățături” din propria experiență de
empirică precum universitarul și viață, sub forma trăirilor raționale și
academicianul Ștefan Afloroaiei, care a afective. Unele dintre acestea ne sunt
scris Despre simțul vieții. Întrebări prezentate în înveliș conceptual, filosofic,
perplexități, credințe, și nici prin revelație, dar cartea conține numeroase secvențe ale
cale utilizată de teologi, ci folosind mitului Vieții, clipe ori fragmente de
rațiunea. Aprecierile poetei asupra Vieții parcurs concrete: zile irosite, zile fluturi, o
par uneori că se referă la ceva separat de zi anume, astăzi, o zi călătoare, zile fără
propria persoană, pentru a le imprima semnificație anume. Rețin atenția și
obiectivitate și valabilitate generală. trăirile unor anumite momente ale zilei,
Un alt mit poetic al Vieții exprimă dimineața, seara, noaptea, zorii precum și
necesitatea unității fizicului și spiritului în meditația asupra unor ingrediente ale
trăirile Poetei:„Viața mă știe pe de rost,? vieții ca liberatea, iubirea, limba ce-o
Iar eu cu ea mă iau la trântă!” În pofida vorbim, personalitățile tutelare etc.
complicațiilor („drumuri lungi”, „ne- Comentariul nostru s-a concentrat
rosturi”) și impreciziilor necunoscutului asupra unora dintre cele 13 „pulsiuni
(„umblu, parcă, de hai-hui,/ fără vreun comunicative” privind Viața lăsând și
scop știut anume”) poeta savurează cititorului partea cuvenită de satisfacții
bucuriile vieții („Și-mi place să colind informative și estetice.
prin lume”) și trăiește clipa („Voi hoinări Vom mai menționa doar faptul că
prin munți și văi,/Prin viața asta de unele dintre miturile poetice sunt scrise la
poveste,/Nemaiavând drept căpătâi/ Decât persoana întâia, expunând un fel de
trăirile aceste!”). mitologie personalizată a Vieții. Destinul
„Povestea” este cuvântul ce însumează este prescris în Cartea vieții, dar…
sensul altui mit pe care autoarea îl autoarea se consideră îndreptățită să
consacră Vieții. Ca orice poveste, mitul „caut/ Cerul care îmi convine”. În acest
concentrează simultan înțelesurile Vieții: scop uzează de alternative: „Am să las
trecutul („povești și stranii și senine”), timpul să zboare”; „spre iluzii nu-mi port
prezentul (‚viața a rămas precum e ea”) și gândul”; „întorc pagina la carte”; caută
viitorul (‚îți deschide drumuri spre „dacă este vreo erată”.
ispită”). „Pulsiunea comunicativă” culminantă
Mitologia poetică a vieții cuprinsă în din această mitologie poetică
carte are caracter didactic. Autoarea personalizată constă în dezvăluirea de
transmite încărcătura energetică către poetă a Poeziei vieții și relația
acumulată în urma unor experiențe de privilegiată a Poetului cu Viața. Poeta ne
viață, ori, după cum spune Baudouin face cunoscute puterile ei magice,
Decharneux învață împreună cu cititorii, exclusiviste: „Numai eu mai sper și mai
Comunicându-ne gândurile despre viață, visez/ La cai înspumați și fără frâie”:
autoarea urmărește un scop educativ, dă „Numai eu, cu sufletul deschis,/Fac să
sfaturi pe care, speră ca semenii să le înflorească-n zori lumina”; „Numai eu
urmeze: „Să fiți împărații vieții/ Și să deschid spre viață porți/ și-aduc bucurie-n
stăpâniți iubirea,/ Iar în inima Cetății,/ orice clipă”; „Numai eu vă chem și vă
Lumineze fericirea!”; „Dragostea să vă- iubesc/ Până-n suflet, până în vecie”. Și ni
nsoțească”; „Dumnezeu să vă iubească”; se confesează că poate face toate acestea
„Luminați pământul vostru”; „Fiți, după pentru că: „Eu trăiesc/ Viața ca pe-o mare
cum cere rostul,/Cel născut din râul, poezie!”
ramul!...” Textul atestă generozitatea Confesiune a cărei cea mai bună
poetei, bunele sale intenții încununate de urmare nu poate fi decât îndemnul: Faceți
urarea „Să le stăpâniți pe toate / Până-n la fel, urmați modelul!
(continuare de la pagina 56) catrene și două terține. Sau trei catrene

și un distih. Meșter al prozodiei, el o
face să intre firesc în tiparul gândurilor
Trei și toți trei sale și nu invers: acum cuvântul este
plin de viaţă/ cu înţelesul lui dezvăluit/
Aceasta pentru că fondul real este al aşteaptă cititorul faţă-n faţă/ ce-a fost
poeziei autentice, căreia sunetul din de spus s-a spus s-a lămurit. Lămurit
coadă îi este indiferent. Fie că plonjează sau nu, cititorul va admira și se va
în meditație sau doar construiește un lumina de înțeles.
delicat madrigal, Gabriel Gherbăluță Trei poeți excelenți vin în fața
adună durerea generică a lumii, nu publicului cu elan, fără a cere indulgență,
surdă, nici totdeauna amară, „pe o ci doar atenția pe care o merită din plin.
singură vioară” cu patru strune: două Trei, Doamne! Și, indiscutabil, toți trei!

LECTURI
Florian Copcea
METAFORĂ ȘI IMAGINAR
ÎN LIRICA LUI TITU DINUȚ
Poezia lui Titu Dinuț din Furișul din emoții și trăiri nemaiîntâlnite/ nemaitrăite
adânc (Editura MJM, Craiova, 2021) este celor care o consideră balsam cu ajutorul
mult diferită de cea cultivată în cărțile căruia se vindecă și cele mai adânci și
anterioare, revelatoare de miniteme clasice, dureroase răni. Asemeni lui Baudelaire („un
atât prin arhitectura compoziției, cât și prin singur gând ne arde/ să dăm de ceva nou”)
substanța prozodică. Apetența poetului poetul nostru este mânat în crezul său artistic
pentru formule modern, reificate, ilustrează de dorința expresă de a lăsa „intratereștilor
originalitatea ontologică și expresivă a unui fățarnici/ pâinea și sarea vieții./ Și crucea
eu auctorial ajuns la maturitate, capabil să unui neam”: „Să nu-ți imaginezi că eu și tu/
exprime un imaginar ireductibil la noile susținem bolți albastre-n univers./ Putem fi
dimensiuni, exploratorii, ale discursului binele sau răul,/ dar mai există nedreptate și
ficțional. Se dezvăluie astfel în lirica lui Titu dreptate,/ minciună cruntă și-adevăr firesc,/
Dinuț o spectaculoasă „punere în abis” a non frumosul și urâtul fără leac,/ […]/ Am
-realității lumii, fapt care îi evidențiază ascuns umbra ta într-un frunziș de slove,/ să-
priceperea inimitabilă de a construi povești ți aflu foșnetul credinței,/ însă gândaci
în povești, bineînțeles pentru a ne determina comuni au pândit clipa,/ înmugurind-o cu
să medităm insistent asupra poncifelor/ chemări de iarbă” (Zăpezile semnează
angoaselor vieții. Unul dintre lait-motivele adevăr în alb). Viziunea sacralizatoare a
care augmentează simțitor făptura poemelor poetului, aceasta fiind privită ca statut de
este umbra, obsesiv aceasta bântuindu-le instanță al imaginii ideatice, reflectă, în
„arătările” ( „pot confunda umbra cu spiritul motivelor puse în scenă, proiecția
mine”): „Poate că moartea se ascunde-n actualizată a paratextului în text. Emergența
umbra mea,/ voi fi înjunghiat într-un cotlon mutațiilor produse în discurs subliniază fără
de iarnă,// […]/ Avem de ce muri fără echivoc paradigma signifianței și deopotrivă
speranță,/ne-am risipit viața în triluri de semnificative interferențe între alter egoul
uimiri,/ luceferi copți în râurile crude/ cu creatorului și sinele lăuntric, ontologic.
tresării de trestii culpabile de Volumul Furișul din adânc, judecat din
gând” (Suflecându-ne mințile); sau: „Umbra acest unghi hermeneutic, nu este doar
-ți amișună celălalt mal/ cu plopi săvârșind explorarea minimală a universului
reverențe pentru râul/ curgând spre boltă cu epistemologic, ci un reflex cathartic care
gând de curcubeu// […]/ Ceva ca niște (în)temeiază organic în scriitură un mit
degete mi-a șters/ privirea măcinată între literar capabil să genereaze, indiferent de
pleoape,/ viața refuză să se mai repete,/ intenție, „ubicuitatea realului” (R. Barthes).
mierea bătrână întinerind dulcea- Această „fatalitate”, ai cărei indici se
ța” (Strălopitecii constelând galaxii). regăsesc în poemele lui Titu Dinuț, denunță
De fapt, arhetipurile recurente ale dualitatea eu-lume reconstruită pe un
poeziei lui Titu Dinuț încorporate în fundament mitic existențial, redată într-o
metaforele-recuzită („vâltoarea hămesită”, manieră expresionistă, de inspirație
„lacrima neplânsă”, „bătrânele cuvinte blagiană: „Am constatat că de o vreme/
fermecate”, „lumina neființei”, „visul de lutul din mine a pornit la vale/ pendul
care suntem vinovați”, „nimicurile lumii”, atemporal strepezind dinții clipei,/ dar îmi
„firul de nisip”, „cuvintele desfrunzite de spun că și norii își înghit vântoasa/ alergând
taine”, „oblonul umbrei”) prefigurează, convențional peste câmpie/ […]/ Nu-l pot
dincolo de orice retorică imitativă, parabole uita pe cel ce sunt,/ mă surprind însă
reductive. Evident, Titu Dinuț nu cercetrând adesea/ fragilul răchitiș din
reinventează poezia. Nici când îi (re)neagă coasta lunii/ încropind tainic un
influența asupra sufletului uman, definind-o zăvoi” (Arboret selenar) și: „Tot ce rămâne-
drept mit. O asemenea poziționare este n urmă e cenușa de frig,/ acoperindu-ți
plauzibilă, mai ales că nu-și propune cu zbaterea de pași,/ […]/ balbutiind formula
ajutorul ei, în text, să copieze și să imite umbrei închegate/ din umbletul temutului
realitatea, chiar dacă aceasta este „biciuită/ și Walhalla” (Crepuscul).
mai ostilă ca oricând” (Prezumții), ci să o
refacă și s-o exploreze pentru a produce (continuare la pagina 70)

SFATURI PE LUMINĂ
Mihai Miron
EU ȘTIU CĂ NU ȘTIU NIMIC

A ști că nu știi, este benefic, așa un concept material „trupul” cu unul
spunea despre el însuși Seneca. Ei bine, spiritual „taina” și promite a dezvălui
despre ce vă scriu astăzi nici eu nu știam ceva din această taină, prin subtitlul plin
prea multe dar am aflat. Iată cum s-a de bun simț: „Aproape totul despre
întâmplat. Dumnezeu, om și lume”. Această
Sună telefonul într-o zi și stau de alăturare de termeni, admirabil și artistic
vorbă despre una și despre alta cu o fostă aleși, în care trupul este intraductibil (nu
colegă zeci de ani la TVR, producătoare corp) iar dezgolirea sugerează căderea
de film de televiziune. La finalul acestei unui văl, anticipează o lectură fascinantă
discuții ce nu se arăta mai altfel decât una și chiar își onorează această promisiune
oarecare, colega îmi propune să-mi de amploare. Rezultat indubitabil al
trimită spre lectură cartea surorii ei, o multor ani de lectură, studiu, meditație și
încercare de analiză personală a credinței iluminări, cartea este o analiză profundă
religioase. Accept și ce să vezi. După pe această temă, cuprinzând răspunsuri
câteva zile îmi parvine cartea prin curier, amplu explicate, pe măsura întrebărilor
dar nu o simplă carte ci un tom de 557 de multiple și logice care frământă de ani și
pagini! Da, o „încercare” de analiză a ani mintea omului dornic de a-și explica
religiei pe 557 de pagini intitulată „Trupul „pe de-a-ntregul” taina vieții, de fapt
dezgolit al tainei”. Nu mă sperie, de „inexplicabilul”. Toate acestea sunt
obicei, mărimea unei lucrări, sunt chiar susținute și fundamentate cu citate
amator de cărămizi, dar aici era vorba de punctuale, în special din Biblie,
cu totul altceva. Era o chestiune foarte amănunțit analizate printr-o excelentă
serioasă. Citesc pagină cu pagină, nu de exegeză a pasajelor biblice, aducându-le
puține ori reiau, fac notițe ca de obicei cu la înțelegerea cititorului; alegoriile
creionul pe fișe, șterg și rescriu unele „traduse” devenind oarecum accesibile
păreri sau opinii după ce ajung la alt îndeosebi pentru cei avizați întrucât
capitol. La sfârșit îmi dau seama că nu cartea nu este pe înțelesul tuturor, ci
mai sunt sigur de prea multe din cele ce îndeosebi pentru mințile instruite,
știam sau credeam și apelez la vara mea, capabile să „digere bucatele tari” așa
profesoara și traducătoarea Angela cum spune Sf. Apostol Pavel.
Rodica Ionescu, mult mai împătimită de Numai că eu cred oarecum altceva
duhul ortodoxiei, ba chiar mai despre nevoia de a scrie o astfel de carte
„îmbisericită,” pentru o opinie. Opinia ei și nevoia de a o citi. Opinia mea este mult
are 3 pagini și voi cita savuros pentru că mai lumească și, desigur, mă reprezintă ca
sunt absolut de accord cu ceea ce scrie. om aflat în decada celor 80 de ani,
Autoarea, care nu vrea să i se aproape - ca toți ceilalți de aceeași vârstă,
cunoască numele, a ales pseudonimul de Marea trecere. Eu cred că nevoia de a
Lullyk, de ce, e treaba domniei sale, eu descoperi și a-ți explica dar și a spune
aș fi semnat cu tot numele și cu mândrie altora că Dumnezeu există și ne iubește
o astfel de lucrare. Tot ce pot să vă mai provine și din frica omenească de moarte
spun, păstrând secretele impuse, este că a și mai ales de neființă, nevoia de a crede
absolvit în anii ’70 facultatea de în viața de dincolo de moarte. Îmi aduc
filologie, are 2 copii minunați și un aminte, caut și găsesc între notițele mele:
hobby la vedere – pictura. După și dacă Dr. Gary E. Schwartz, profesor de
veți citi cartea, noul talent descoperit va psihologie, medicină, neurologie,
fi cel scriitoricesc, comun și multora psihiatrie şi chirurgie la Universitatea
dintre dumneavoastră dar pentru altfel de Arizona, director al Laboratorului pentru
subiecte. Cred, de asemenea, că este o Progrese în Domeniul Conştiinţei şi
mare cititoare, probabil ca și Sănătăţii, a avut curajul să-şi rişte
subsemnatul cu notesul alături. Mi se reputaţia internaţională printr- o serie de
pare imposibil altfel. experimente menite să confirme sau să
D-na Rodica Ionescu, coautoarea mea, infirme existenţa vieţii de după moarte.
spune în deschiderea analizei sale: Rezultatele, descrise în volumul
Pornind de la inspirata alegorie a titlului, „Experimente privind viaţa după moarte”,
autoarea pune dintru început în antiteză au fost pozitive: există!
Și o altă mărturie, de această dată a
unui fost necredincios:
Dr. Eben Alexander, un neurochirurg
de la Harvard, a fost sceptic în legătură cu
ideea de viaţă după moarte. Cu toate
acestea, un accident l-a convins că Raiul
există. În anul 2008, dr. Alexander a intrat
în comă profundă timp de 7 zile. „Nu
există o explicaţie ştiinţifică pentru faptul
că, în timp ce corpul meu zăcea în comă,
sinele interior era viu. În timp ce neuronii
din cortexul meu erau blocaţi, conştiinţa
mea nelegată de creier călătorea într-o
dimensiune despre care nu am visat Nazaret. Potrivit cercetătorilor Autorității
niciodată că ar putea să existe”, a povestit pentru Antichități din Israel, o inscripție
ulterior neurochirurgul despre experienţa greacă recent descoperită fusese inițial
prin care a trecut. așezată la intrarea unei biserici din
Desigur, toate aceste citate din afara secolul al V-lea. Textul este un pic mai
lucrării d-nei Lullyk nu fac decât să dea lung, dar conține și secvența: „Hristos
mărturie științifică adevărurilor pe care născut din Maria”…
dânsa le susține pe parte spirituală. Rodica Alte rămășițe din această perioadă au
Ionescu mai observă cu mare dreptate: fost descoperite în apropiere de Tamra și
Dar, ceea cea străbate cartea ca un fir o mănăstire a fost descoperită recent în
roșu, este ideea de „devenire” = de vecinătatea orașului Kfar Kama. Ruinele
spiritualizare a omului prin unei biserici din perioada cruciaților au
CUNOAȘTERE, având la bază condiția fost descoperite anterior la Taibe, dar
sine qua non a credinței, de sensibilizare a până acum nu au existat dovezi ale
sufletului până la virtutea supremă și prezenței creștine în epoca bizantină
cerință divină a evoluției = IUBIREA anterioară. Deși locul nu este menționat
extinsă, apărând astfel ca un adevărat în Noul Testament, descoperirea faptului
tratat de „îndumnezeire” în cunoștiință de că a fost construită aici o biserică din
cauză. Repet, este o carte pentru cei epoca bizantină nu este surprinzătoare.
instruiți și pentru frământările lor, o Noua inscripție a „închis cercul și acum
provocare dintre cele mai necesare știm că erau creștini în această zonă în
spiritului care conduce fără tăgadă la această epocă”, a spus Walid Atrash de la
ideea că Dumnezeu ca forță atotcreatoare Autoritatea pentru Antichități din Israel.
(chiar dacă nu se vede concret - așa cum Inscripția a fost descoperită într-un bloc
cerea Arghezi:„ să-L pipăi și să urlu din perete, într-o clădire cu două camere,
ESTE!”) se simte permanent în existența cu ornamente, construită în epoca
noastră. Este în același timp o carte de bizantină târzie, când atât creștinii, cât și
știință și de filozofie cerească și evreii locuiau în Galileea.
omenească, ce trebuie citită cu răbdare și Pentru experţi, ca și pentru
atenție pentru luminarea minții și credincioși nu este niciun dubiu că Iisus
înălțarea spiritului, o carte la care vii și a existat. Deşi există și unii care cred că
revii descifrându-i înțelesurile, spre a Iisus de fapt nu a existat cu adevărat;
căpăta un plus de informație asupra lumii pentru experţii în Noul Testament există
materiale dar mai ales asupra celei foarte puţine dubii cu privire la existenţa
spirituale. O carte foarte frumos scrisă, reală a Acestuia. Personajul biblic apare
plină de adevăruri despre om și lume, în mai multe referinţe ale istoricilor
străbătută de ideea centrală că totul este romani şi în niciuna dintre acestea nu
opera Lui Dumnezeu, Marele Creator, Cel este pusă la îndoială existenţa Lui Iisus.
Care „conține totul”, El existând în noi și Spre exemplu, Lawrence Mykytiuk,
noi în El, „omul fiind rod al iubirii, profesor la Purdue University şi autor al
rațiunii și acțiunii Lui.” Textul, foarte unui articol în Biblical
dens în idei, dovedește bogata Archaeology Review despre dovezile
documentare și erudiția autoarei, dar extrabiblice ale existenţei lui Iisus, a
stilul este accesibil, oral, vocabularul notat că nu exista nicio dezbatere cu
suplu, fără a lipsi figurile de stil și chiar o privire la această problemă nici în
cheie plăcut ironică în descifrarea unor timpurile antice. „Rabinii evrei care nu îi
teorii pe care le desființează: ca de plăceau pe Iisus și creștinii adepţi ai Lui
exemplu darwinismul atent cercetat sau Îl acuzau pe Acesta că ar fi magician şi
materialismul în totalitate. că ducea oamenii pe căi greşite, dar nu
Da, total de acord, îmi aduc aminte au zis niciodată că nu a existat”,
din diversele și multele mele lecturi că precizează Mykytiuk.
jurnalul Times of Israel scria cu puțin Întorcându-ne acum la cartea noastră,
timp în urmă (în perspectiva istoriei) că: la demonstrațiile ei, aș remarca alături de
arheologii au descoperit primele dovezi coautoarea articolului meu, d-na Ionescu
ale unei așezări creștine timpurii … în de ce tocmai acum oamenii pun și
ceea ce este astăzi un mic sat arab lângă primesc răspunsuri: Este explicat și

momentul acestor dezvăluiri: Se „pare că îndepărtează pe omul credicios de
a venit vremea”, pentru că omul actual Biserică, cea care are rol formator nu
ajuns pe altă treaptă a evoluției, cu un informator, ci-l apropie la un nivel mai
nivel intelectual incomparabil mai ridicat înalt de cunoaștere și la mai multă
decât în vechime (vezi și inspirata înțelepciune, crede autoarea, dna Lullik.
paralelă între Vechiul și Noul Testament) Sper că opiniile noastre despre
dar „rob al științei, materiei și banului”, această carte-studiu-eseu dezvoltat -
poate să priceapă în sfârșit rostul lui pe mărturisire de credință în cele din urmă,
lume să-și schimbe conduita, să-și să vă determine să o căutați într-un viitor
lărgească orizontul concepțiilor despre nu prea îndepărtat în librării, așa cum
viață, o „creație a conștiinței cred că autoarea ar trebui mai întâi să-i
dumnezeiești”, să-și potolească într-un fel dea drumul pe piața cărților. Rămân
„setea” de cunoaștere privind marile însă la ceea ce am declarat de la
mistere care ne înconjoară. Deși unele început: este o carte care vrea și ne
mituri biblice, înrădăcinate în conștiința convinge că există viață după moarte,
omului, sunt desființate, explicația lor că Dumnezeu în Sfânta Sa Treime
trece în plan spiritual, ca de pildă teoria există și ne iubește, că rugăciunea ne
„păcatului originar” reprezentată ca o ajută să fim mai aproape, ba chiar în
cădere de la un înalt nivel de simțire la legătură cu Divinitatea. Și-mi amintesc
cel de trup fizic, adică OM în învelișul lui din nou ceva. Cunoscut pentru
de lut. Păcatul în sine este de fapt descoperirile sale în domeniul vaselor
„nerezolvarea” spirituală, în OM de sânge şi al transplantului de organe,
coexistând „omul firesc=fizic și cel descoperiri pentru care a primit premiul
spiritual”, binele și răul din biblicul „pom Nobel, marele chirurg şi biolog francez
al vieții”. De mare interes și minunat Alexis Carrel a fost şi un om profund
explicate sunt o mulțime de teme ca: - religios. De-a lungul carierei sale a
Apariția vieții prin „Foamea constatat influenţa covârşitoare pe care
fundamentală a viului spiritual”, - Liberul credinţa o are asupra sănătăţii sufleteşti
arbitru și eforturile Tatălui Ceresc de a ne şi trupeşti şi a ajuns să creadă în
conduce nu spre „decizie” ci spre miraculoasa putere de vindecare a
„înțelegere”, - Relația dintre minte=suflet rugăciunii. El a descris efectele curative
și trup, explicată prin balansul între ale rugăciunii spunând că „Omul are
„materialitatea trupului și idealul nevoie de Dumnezeu aşa cum are nevoie
sufletului”, - Rolul rugăciunii - „cordon de oxygen”.Urmărind din nou traiectoria
ombilical între Dumnezeu și om”, - științifică a demonstrațiilor care nu face
Venirea și rostul Lui Iisus Hristos, decât să susțină ceea ce ne spune d-na
sorgintea Sa dumnezeiască și omenească, Lullyk, la noi, în România, la sfârşitul
- Explicația Sfiintei Treimi, a Fericirilor, anilor ’90, la Institutul de Oncologie din
a existenței Îngerilor (ca spirit exprimat în Bucureşti a fost pornit un proiect ieşit
materialitatea lumii), - Puterea Crucii, din comun: tratarea cancerului la
suferința prin care omul se purifică, - distanţă, prin fire de păr. Testul a fost o
Simbolul șarpelui = explicarea existenței reuşită. Protagonistul acestui tip de
lui Lucifer, - Diavolul ca personificare a cercetare fundamentală, fizicianul
răului pe fondul insensibilizării, - Teodor Săndulescu, a avut curiozitatea să
Antichristul dovedit prin silogism - nu este facă unele teste pe firele de păr ale unor
diavolul ci negarea Lui Dumnezeu, - persoane decedate. Concluzia, uluitoare,
Materialismul științific ateu care a fost că, spre deosebire de animale,
stăpânește lumea explicat prin -acesta „corpul energetic” al omului rămâne viu
„tăgăduiește pe Tată și pe Fiu” (Ioan şi după decesul organismului. Adică
2/22) și „ se va așeza în templul Lui există viaţă după moarte. „La baza
Dumnezeu” adică în sufletul omului, prin experimentelor a stat ideea că părul
necredință, - Explicarea numărului 666 ca menţine legătura cu câmpul biologic al
simbol al animalicului din om, opus subiectului de la care a fost tăiat, chiar
spiritului, adică prostie, cruzime, josnicie, dacă e dus la mare distanţă de corpul
- Apocalipsa „tradusă” pe înțelesul de origine. Ştiţi povestea lui Samson,
tuturor, ca și multe alte subiecte, tratate din Vechiul Testament, care şi-a pierdut
unele altfel decât suntem obișnuiți puterea după ce i-a fost tăiat părul. De
conceptual, dar explicate pe larg în baza ce avea puterea în păr? Pe de altă parte,
scripturilor din Biblie sau alte cărți de se ştie că biocâmpul organismului este
cult. Biblia este reperul nostru spiritual, o structură informaţională măsurabilă,
concepută în așa fel încât să slujească sub formă de pulsiuni electro-
adevărul în modul cel mai potrivit minții magnetice, şi are o dinamică diferită de
omului, pe mai multe trepte de evoluție. la persoană la persoană”, - a declarat
Aceasta, ca o alegorie, ar trebui fizicianul (in 2010).
interpretată așa cum spune Sf.Apostol Dovezi, dovezi, demonstrații … și
Pavel:„lucrurile acestea trebuie luate într totuși eu rămân la ale mele: știu că nu știu
-un alt înțeles”, cuvinte ce ar trebui notate nimic.
pe fiecare pagină a Bibliei - scrie Sau nu știm destul? Păi, atunci n-avem
autoarea. Dar nimic din toate nu-l nimic de făcut decât să așteptăm revelația.

DICȚIONAR
Victor Petrescu
CICERONE THEODORESCU
Contorsiuni poetice
Poetul, traducătorul, publicistul Văcărescu”, îşi reafirma legăturile adânci cu
Cicerone Theodorescu rămâne, prin oraşul şi şcoala adolescenţei sale: „Faţă de
controversata sa creaţie, o bornă ele, ca fost elev, în ultimele două clase, al
importantă a literaturii noastre din liceului „Ienăchiţă Văcărescu” şi – împreună
zbuciumatele decenii ce au premers sau cu un grup de colegi – redactor al revistei
au urmat ultimei conflagraţii mondiale a „Vlăstarul”, mă simt încă şi azi nu numai un
secolului trecut. vechi datornic dar şi un rău platnic cumva.
Pentru a înţelege arderile interne ale Şi totuşi, datoria am încercat şi mai
omului şi operei sale, câteva precizări de ordin încerc să mi-o plătesc: scrisele mele în
bibliografic sunt necesare. Se naşte la legătură cu istoria dintru începuturi a
Bucureşti, în 9 februarie 1908, într-o familie poporului nostru, cred că aici, în acest
de muncitori ceferişti. Cursuri liceale la vrăjitor climat fabulos al capitalei domneşti
Bucureşti şi Târgovişte, continuate la îşi află explicaţia şi sursa intimă.”
Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii După absolvirea cursurilor universitare
din Bucureşti. Apreciem ca decisiv pentru este profesor la diferite licee (Târgovişte –
formarea viitorului scriitor timpul petrecut la Liceul Militar, Bucureşti), redactor, ziarist la o
Târgovişte ca elev la Liceul serie de reviste de stânga („Azi”,
„Ienăchiţă Văcărescu”, în „Facla”, „Cuvântul liber”), luând
perioada 1925-1926. Aici va fi atitudine împotriva fascizării ţării.
sufletul revistei liceului, De la debutul în „Universul
„Vlăstarul” (perioada 10 mai literar” (1925) va colabora la
1925 – 1 aprilie 1926). Va numeroase ziare şi reviste:
publica poezie, proză, „Bilete de papagal”, „Azi”,
medalioane literare, va face „Credinţa”, „Cuvântul”,
cronica unor reviste. Poeziile „Cuvântul liber”, „Facla”,
publicate: „Moto. Cititorilor „România literară”, „Sinteza”,
noştri”, „Vagabondaj nocturn”, „Universul literar”, „Gazeta
„Viziune. Steaua”, ne creionează literară”, „Viaţa românească”,
starea sufletească a „Vremea”, „Zodiac”, „Lucea-
adolescentului, ce rătăcea deseori fărul”. După 1944 va avea funcţii
în oraşul voievodal „pe uliţi importante (la „Centrala Cărţii”,
mărginaşe”, acesta fiind „oraşul vicepreşedinte al Uniunii
palid” ce „se ştergea departe,/ Scriitorilor, redactor şef la „Viaţa
„Topit parcă-ntr-o lumină de lună”, fiind românească”). Se stinge din viaţă la Bucureşti,
străjuit „…pe buza brâului/ De dealuri, în 18 februarie 1974. Cum se poate caracteriza
Mănăstirea solitară…”. Mai publică proză: succint o creaţie aşa de diversă, ce se întinde
„Nebunie. Fragment din scrisoarea lui C.M. pe o perioadă de timp de peste trei decenii?
Theodorescu” iar la rubrica „Răbojul” face Poezia sa va suferi importante
prezentări de cărţi şi reviste semnate C. Teod. transformări, de la volumul de debut
şi articolele „Bacovia” şi „Ioan Alexandru „Cleştar” (1936) şi până la cele apărute
Brătescu-Voineşti”. postum: „Nebunul regelui” (1976) şi „De
Adresându-se în „Moto. Cititorilor bello Dacico” (Tropaeum Traiani – 1989).
noştri” considera că „Visarea, tinereţea, În general sunt volume diverse ca mesaj şi
amândouă/ S-au împletit şi-au dat şi dau: mod de abordare: „C.F.R.” (1938),
cuvântul”, fiind convins că „Un vers … „Cântece de galeră” (1946), „Focul din
un rând de proză – gând deschis/ –/ … amnar” (1946), „Calea Griviţei” (1949),
Şoptiţi-vă că tinereţea noastră/ S-a-nfiorat „Un cântec din uliţa noastră” (1953),
… şi-a tremurat, de-a scris/ …”. „Focuri de frumuseţe” (1955), „Zburătorul
Formarea sa intelectuală în anii de larg” (1963), „Ţărmul
adolescenţei la Târgovişte i-au marcat singuratic” (1963), „Hronic” (1965),
profund întreaga creaţie. „Platoşa duratei” (1973). De asemenea, şi-a
Cu mulţi ani mai târziu (în 1970), consacrat o mare parte a timpului dedicat
participând la cea de a doua ediţie a actului de creaţie, copiilor, cele mai dragi
Festivalului „Moştenirea Văcăreştilor” şi la fiinţe ale existenţei noastre: „Un an întreg.
festivităţile prilejuite de revenirea la vechea Primăvara. Vara. Toamna, Iarna” (1952),
titulatură a liceului târgoviştean „Ienăchiţă „Gogu Pintenogu” (1953), „Păuniţa a

crescut” (1954), „O şcolăriţă în pentru Literatură şi Artă 1949.
pădure” (1955), „Copiii cartierului” (1961), Întâmplarea din grădină. Bucureşti:
„Băiatul cu poveştile” (1963), „Povestea Editura Tineretului, 1952. Un an întreg.
Ioanei” (1963). Activitatea de traducător a Primăvara, Vara, Toamna, Iarna.
fost diversă şi prolifică. De la literatura rusă Bucureşti: Editura Tineretului, 1952. Gogu
şi sovietică: Puşchin, Nekrasov, Gorki, Pintenogu. Bucureşti: Editura Tineretului,
Maiakovski şi până la Mickiewicz, 1953. Un cântec din uliţa noastră.
Rimbaud, Rilke, Desnos, Garcia Lorca, Bucureşti: Editura de Stat pentru Literatură
Malreaux, Lino Curci, Carcopino. şi Artă, 1953. Păuniţa a crescut.
Dacă în primele poezii atmosfera era „de Bucureşti: Editura Tineretului, 1954.
cleştar”, cântecele „de galeră”, după 1953 Scriitorul şi cartea la noi. Bucureşti:
tonul se schimbă în favoarea celui plin de Editura de Stat pentru Literatură şi Artă,
patos: „Eu vă spun: cu drag privind/ Tot ce-i 1954. O şcolăriţă în pădure. Bucureşti:
mai nou şi pâlpâind,/ Toată această/ Viaţă-a Editura Tineretului, 1955. Versuri alese, I-
noastră/ Munca, dragostea şi ţara/ Mugurii şi II. Bucureşti: Editura de Stat pentru
primăvara/ O desmierd/ Nu vreau să pierd”. Literatură şi Artă, 1955. Făurari de
În multe din rondelurile sale păstrează frumuseţe. Bucureşti: Editura Tineretului,
acelaşi ton, uneori naiv, didacticist: „Ştii tu 1955. Vistavoiul dimineţii. Bucureşti:
al mării noastre ţărm vrăjit,/ Cu toate plajele Editura Tineretului, 1956. Oameni şi
spre răsărit/ Şi golfurile deschizând în soare/ dragoste. Bucureşti: Editura de Stat pentru
Cozi de păun, fierbinţi, licăritoare?”. Literatură şi Artă, 1958. Poezii. Bucureşti:
Distingem aşadar trei faze importante ale Editura Tineretului, 1959. Cele mai
creaţiei sale: cea de început a lirismului frumoase poezii. Bucureşti: Editura
interior, cea mai valoroasă, urmată de poezia Tineretului, 1959. Atenţie, copii.
angajată a tribunului care este în permanent Bucureşti: Editura Tineretului, 1961.
conflict cu lumea în prefaceri profunde la Copiii cartierului. Bucureşti: Editura
care este martor şi participant şi în sfârşit, pentru Literatură, 1961. De dragoste.
poezia epică la care recurge în „De bello Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1961.
Dacico”. Viaţa, creaţia sa o consideră „drum Băiatul cu poveştile. Bucureşti: Editura
fără capăt”: „E un drum fără capăt/ Nu-i un pentru Literatură, 1963. Povestea Ioanei.
capăt de drum!/ Peste-al negurii treacăt,/ Bucureşti: Editura Tineretului, 1963.
Punţi de zâmbet acum…/ ” pe care nu-l va Poteca lunii. Bucureşti: Editura pentru
părăsi niciodată: „De-altcândva, nu mă Literatură, 1964. Zburătorul de larg.
lepăd –/ Iar de astăzi nicicum/ Pân-la ultimul Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1965.
scapăt,/ pân-la pragul de fum”. Pentru el Hronic. Bucureşti: Editura Minerva, 1965.
lumea este „o pădure de cleştar”: „Cu Pădurea de cleştar. Bucureşti: Editura
licuricii de zăpadă/ Sclipind pădurea de Tineretului, 1967. Ţărmul singuratic.
cleştar/ Ne-ndeamnă – fragedă plămadă –/ Bucureşti: Editura Tineretului, 1968.
În basmul ei să credem iar”. Versuri. Bucureşti: Editura pentru
Exersează în ultimii ani în special Literatură, 1969. Platoşa duratei.
versul alb în „De bello Dacico”. Portretul Bucureşti: Editura Minerva, 1973.
făcut împăratului Traian este sugestiv: Nebunul regelui. Bucureşti: Editura
„Omul ce-a fost – strălucind –/ Cerul Cartea Românească, 1976. De Bello
Familiei Ulpia/ Şi al puterii romane,/ Dacico. Bucureşti: Editura Cartea
Provincialul/ Din Spania-nvinsă/ Cuceritor Românească, 1989.
prin blânde-al învinşilor;/ Stânca tarpee a
dacilor,/ Scara Gemoniei noastre/ Dar şi Referinţe
părinte-al poporului meu;/ El,/ Între toţi Al. Piru, Poezia românească
împăraţii,/ Optimus Princeps…”. contemporană, 1950-1975, vol. I.
O sinteză a scrisului său întreprinde Bucureşti: Editura Eminescu, 1975, p. 154
Mihai Gafiţa în prefaţa la volumul -158; Victor, Brânduş. Figuri de
„Nebunul regelui”. El remarca cărturari şi artişti în Târgovişte.
„temperamentul poetic veritabil”, Târgovişte: Casa Corpului Didactic
evidenţiind că în evoluţia sa „s-au petrecut Dâmboviţa, 1982, p. 87-97; Dumitru,
seisme, atât de adânci, încât au prefăcut de Micu. Scurtă istorie a literaturii române.
tot materia şi capacitatea de a transmite, Bucureşti: Editura Iriana, 1995, p. 365-
câştig de cauză având în acest proces, 366; Petrescu, Victor; Paraschiva Serghie.
revărsarea artizană, diluvionară, atingând Dicţionar de literatură al judeţului
proporţii de stihie”. Dâmboviţa. 1508-1998. Târgovişte:
Cu valenţe lirice certe, privind viaţa cu Editura Bibliotheca, 1999, p. 218-219;
incertitudine şi deseori solitar, rece, având Marian, Popa. Istoria literaturii române
ca finalitate construcţii dominate de de azi pe mâine. Bucureşti, Fundaţia
cerebral, Cicerone Theodorescu rămâne o „Luceafărul”, 2001, p. 1072-1073;
voce a liricii româneşti, într-o epocă Dicţionarul general al literaturii române,
zbuciumată a existenţei noastre. vol. VI, S-T. Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 2007, p. 698-700;
Scrieri Enciclopedia oraşului Târgovişte.
Cleştar: poeme. Bucureşti: Fundaţia Târgovişte, Editura Bibliotheca, 2011, p.
pentru Literatură şi Arte, 1936. Cântece de 447; Victor, Petrescu. Portretistică
galeră: poeme. Bucureşti: Fundaţia Regală literară. De la Heliade încoace,
pentru Literatură şi Artă, 1946. Calea Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2016, p.
Griviţei: poem. Bucureşti: Editura de Stat 131-135.

SCRIITORI MILITARI
Dan Gîju
UN CASANOVA DE BRĂILA:
TANCHISTUL VASILE PARIZESCU (1)
(25 octombrie 1925, Brăila – 28 august 2019, București)
Pictor, memorialist, colecționar de „Iată-mă venit pe lume, în lumina

artă (în fapt, fondatorul și președintele orbitoare a universului, fără a ști, fără a
Societății Colecționarilor de Artă din închipui, fără a naște speranță în sufletul
România, inițiată în 1989), dar în primul părinților, fără a le da măcar un «dram»
rând militar, acesta a fost generalul de de semnal că viața mea, ochii mei,
tancuri, la origine artilerist, Vasile brațele mele îi vor îmbrățișa mulți
Stelian Dumitru Spiridon Parisescu, mai ani.” (Idem, Așa a fost. Așa am făcut.
cunoscut cu numele simplificat în Vasile Înjurați-mă!, vol. 1, 2015, p. 349) Deși
Parizescu (de astă dată cu „z”, nu cu inițial viza o profesie... civilă, forțat de
„s”), născut la Brăila în aceeași zi și împrejurări a căror relatare nu-și are
lună cu regele Mihai I (25 octombrie), rostul aici, tânărul Parizescu merge la
dar cu patru ani mai târziu (1925). Era Școala de ofițeri de artilerie (ca și tatăl
fiul colonelului de artilerie terestră Ioan- său), între 1945–1947, absolvind cu
Iancu Theodor Parisescu (13 martie gradul de sublocotenent. Arma în care
1896–d. după 1966), combatant în se va consacra însă este cea de blindate,
ambele războaie mondiale din secolul mai exact tancurile, dar asta după ce
trecut și îndeosebi în cel de-al doilea, el între 1949–1953 urmează Academia
însuși memorialist (a lăsat „60 de caiete Tehnică Militară, obținând cu diploma
scrise”, exploatate lapidar de fiul său – de inginer mecanic în specialitatea
„intercalate pozitiv”, cum precizează el blindate, automobile și tractoare.
– în propria-i epopee (vezi vol. 1 din Căsătorit cu Victoria (în 1954, fostă
Așa a fost..., p. 171 și p. 192). Bunicul Bârlă, „cea mai desăvârșită femeie din
patern, Tudose Parisescu, fusese prefect viața mea, pe care am iubit-o nespus 52
al Poliției Brăila în perioada interbelică, de ani cât am fost împreună, din multele
chestor clasa I (echivalent cu gradul de femei cu care am făcut amor”, vol. 3, p.
general). Iar mama sa a fost Catina- 239), vor avea doi copii, pe Viorica (n.
Joița, fiica lui Alexandru François (la 1956) și pe Florin (n. 1957), fiul murind
rândul său, după tată, originar din însă de tânăr, din cauza unei encefalite
Corsica) și a soției sale Andronichi, meningiene. Neoficial însă, după
născută Defterios, cu ascendență greacă, moartea Victoriei și odată cu apariția
așadar. Bolnavă de tuberculoză, Catina romanului citat aici, scriitorul
va apuca să nască în cinci ani patru recunoaște încă doi băieți făcuți, cum ar
băieți, Vasile fiind al treilea, toți ceilalți veni, prin vecini: „unul la Detroit
(Mucius, Radu și Eustațiu) murind „de (SUA), inginer la Ford, celălalt student
timpuriu, la câteva luni după naștere”, la Academia de Arte din Viena. Acum o
alții doi copii venind după el (o soră și spun, nu mă mai feresc. Dumnezeu să ne
un frate, și acesta din urmă dispărut de ierte. [...] Ei nu știu cine le este
mic), așa încât viitorul general de adevăratul părinte, cel care a ajutat la
tancuri va trăi cu credința cumva crearea lor. Greul va fi pe fiica mea,
irațională că „spiritele lor s-au integrat” Viorica. Ea nu știe nimic și va afla doar
în el, astfel explicându-și plurivalența citind această carte” (vol. 3, p. 48).
profesională, că „sigur, unul ar fi fost Începând cu anul 1959 și până în 1992,
militar, altul om de științe – inginer – iar când a trecut în rezervă, viitorul general
celălalt artist (pictor)”, lui ca atare a publicat la edituri de profil (Tehnică
rămânându-i scrisul (Vasile Parizescu, și, îndeosebi, Militară) nu mai puțin de
Viața ca o pasiune: pictorul Vasile 26 de cărți de știință și tehnică, inclusiv
Parizescu, București, Monitorul Oficial regulamente militare a căror enumerare
R.A., 2012, p. 7). Dar asta după ce și e inutilă aici, din perspectivă literar-
nașterea lui fusese privită cu scepticism: artistică mai importante fiind cele

apărute mult după pensionare, începând
cu Viața ca o pasiune (în trei volume tip
album, cel subintitulat Pictorul Vasile
Parizescu fiind ilustrat cu fotografii de
familie și din activitatea militară dar,
mai ales, cu reproduceri din creația sa
artistică, tipărit în condiții grafice
remarcabile, color, pe hârtie cretată,
unde se regăsesc și selecții din critica de
specialitate relative la picturile și
desenele sale).
Însă de-a dreptul surprinzătoare – în
sensul bun al termenului – și încărcate de
o vrajă aparte, chiar dacă nu impecabile
din perspectiva stilului literar, dar bogate
la capitolul fond, substanță, acoperire în
spațiu și timp etc., de interes inclusiv
istoric, monografic, moral, social etc.
sunt cele șapte volume ale romanului
autobiografic intitulat provocator-prețios
Așa a fost. Așa am făcut. Înjurați-mă!,
tipărit în regie proprie și lansat pe piață,
progresiv, începând din 2015 și până în
2018, când iese de sub tipar cel de-al
șaptelea tom și ultimul, deocamdată (n-ar
fi exclus să mai apară vreunul, postum),
subintitulat Homosexualii. Adică circa 4
000 de pagini per total, presărate și
acestea, ici-colo, cu ilustrații alb-negru,
deși nu toate inedite. Și în care, cu un
curaj tipic artistului, poate și militarului
care a fost, totodată cu o sinceritate nu
dezarmantă cât de-a dreptul savuroasă pe
alocuri, căutând să fie original fără a
reuși în totalitate, cu nerv însă și cu un
talent al povestirii deloc bine dozat dar
cert, afectat când și când de o
grandomanie de altminteri perfect
explicabilă și aceasta în cazul multora
dintre muritorii atinși de aripa morbului
creativ, reușește un fabulos tur de forță,
un slalom, în fond, printre jaloanele unei
societăți aflate în plină criză existențială,
afectată de război și de ceea ce a urmat
după aceea, cu scurte viraje în timpurile
extreme – din perspectiva anilor de viață
ai autorului discutăm –, adică pe
segmentele corespunzătoare adolescenței
și senectuții, cum ar veni – vijeliei și, în
compensație, calmului instalat după
marea furtună a vieții sale.

moravurile epocii sale. Și chiar dacă nu
are un bisturiu prea fin de fiecare dată,
ba uneori e chiar bont, el unul pare
sincer până la inocență, ceea ce-l face
dificil de crezut pe alocuri dacă n-ar
aborda o paletă narativ-descriptivă
extrem de largă, de la Brăila natală, în
Suficient de cerebral însă, Parizescu fond punctul său de pornire în lume – și
a știut că un judecător imparțial ia în unde pe lângă observațiile sale, unele
calcul absolut totul, la pachet, deci savuroase, împrumută și câte ceva din
implicit amănuntul demonstrabil negru scrierile monografilor de profesie (de
pe alb în cazul său că nu s-a ratat nici pildă de la dr. Maria Stoica, cu Brăila,
ca profesionist al armelor, nici ca artist memoria orașului, Editura Istros) și
și nici ca simplu cetățean, soț, tată de până la incursiunile în lumea artei
familie, bunic etc., așa că, eventualul plastice de nivel european, nu doar
verdict nu-i poate fi decât favorabil. A, local ori național. Și e locul să spunem
că dacă la capitolul scrisului ar fi avut că viitorul scriitor, dar mai ales
talentul și imaginația marelui Ion colecționar – că mai degrabă așa s-a
Creangă (autorul e perfect conștient de făcut cunoscut – a îndrăgit pictura încă
handicap) sau al americano-germanului din copilărie, în urma provocării venite
Henry Miller, ar fi intrat și în marea dinspre partea unui unchi căruia îi
literatură română, nu în doar aceea plăcea arta plastică și care, pentru a-l
minoră, care este literatura militarilor încuraja, îl punea să deseneze la
din România, asta e altceva. Chiar și concurență cu alți veri ai săi, premiindu
așa, important este că tot aidoma lui -l pe cel mai bun cu 5 lei (micul Vasile
Giacomo Casanova, și Parizescu – alias Parizescu arvunindu-și toate premiile,
„Ciufu”, cum era alintat în cercurile se înțelege). (Ibidem, p. 11) Că mai
apropiate – nu se mulțumește să apoi se va perfecționa, între 1970–1973
iubească și doar atât ci, profitând de frecventând Școala populară de artă din
situație, și zugrăvește (disecă) București, aceasta este o altă problemă.
(continuare de la pagina 62) simpatetic, al imaginației trecută

prin filtrul oglinzii, lăsând
Metaforă și imaginar misterului temeiurile clipei: „Când
nu vor mai fi trepte, o să pășesc în
în lirica lui Titu Dinuț gol/ o să mă prăbușesc în iadul
clocotind,/ dar clipa-i amânată de-
Este lesne de observat că Furișul un meșter făurar/ care-a-ngropat în
din adânc este o construcție zid și un gând pentru zbor/ să
conceptual-labirintică a cărei funcție cucerească alte universuri” (Coșmar
nu mai este aceea de a ține spiritul în pe scări), și: „Era noapte adâncă și
captivitate, ci de a-l elibera în lumea dormeam./ Cineva a-ntins mâna pe
avidă după ficțiuni. Meditațiile și fereastră/ și a furat ceva din mine,/
revelațiile poetului orientate în această lîsând în urmă o tăcere-
direcție sunt consubstanțiale, albastră” (Profund). Asociațiile
permanent puse în împrejurarea de a inspirate de metafore iconice,
textua realitatea, de a recreea încărcate cu un suprarealism
contextul actului de facere a evident, indică realitatea că lumea
poemului: „Ideile, constata Hippolyte lui Titu Dinuț este transfigurată prin
Taine,/ sunt ca și banii: e bine când îi cuvânt. Practicarea de către poet, în
ai,/ dar și mai bine când știi să-i facerea poemelor, a unui stil
cheltuiești./ Sub lumânări de veghe ce paradoxal, în registru grav, aparent
șoșoteau enigma/ un alfabet în graiul ireductibil, demonstrează din plin
hegemonic/ mustea izbucuri de făcli/ existența elementelor paradigmei
și candele încinse faraonic/ […]/ Am poeziei moderne, multe dintre
închis ochii încercând/ să repet acestea consacrate de Ion Barbu,
apostolic versete,/ dar parcă nu mai Gellu Naum și generația lui Nichita
eram eu, ci un fir de nisip/ măcinat de Stănescu. În concluzie, poezia lui
lumina neființei” (Măcinat de lumina Titu Dinuț, urmând mimesisul
neființei). precursorilor invocați, are darul de
Tocmai de aceea, nu este un a ne însoți în lumea miracolelor, a
secret, poetul este mereu preocupat unui univers „în care am pătruns ca
de introducerea în limbaj a semnelor meteor/ și nu mai văd cum m-aș
care amplifică vădit „jocul secund”, putea întoarce” (Landuri bănățene).

ACORDURI BOEME
Amalia Elena Constantinescu
PELERINAJ MISTIC
PRIN LABIRINTUL VIEȚII
Iubirea este sentimentul care animă slugă – fiu. Pampu (fuzional cu Zogru) –
personajele Doinei Ruști, modelându-le, demonul de la începutul lumii – este
uneori, fără acordul său explicit. „argat pe moșia boierului Gogonea” și
Doina Ruști se plimbă pe axa timpului, posibil fiu nelegitim, al aceluiași boier, pe
răsucindu-se oricând, în orice direcție, iar vremea când acesta era spătar la
acest aspect îi creează neîndoielnica stare de cancelaria domnescă. După o serie de
autenticitate a stilului și mai ales șarmul întâmplări năstrujnice, când moartea
fiecărui roman. De la o frază la cealaltă, transformă ochii lui Pampu în icoană,
nimic nu este previzibil. E un război cu tine Zogru se simte dintr-odată „singur,
însuți. Un război în care intuiești doar ținta, părăsit la marginea lumii”. Nefiind în
dar căile spre ea le descoperi mergând. stare cunoască tensiunea eliberatoare a
Aceasta poate fi una din tehnicile romanelor unei lacrimi, ce alunecă pe obraz, rămâne
sale: mersul prin interiorul fiecărei pagini. captiv, timp îndelungat, „în poarta de
Uneori alergi, alteori te ascunzi, pășești sau platan” a unei Mânăstiri, lângă o icoană
o iei, pur și simplu, la trap. Le trăiești, le făcătoare de minuni. Aici vede, aude,
simți, faci parte din ele. Ai impresia, la un vorbește cu morții, cu stafiile, cu
moment dat, că începi să le construiești, domnitorul Vlad Țepeș (Un simbol pe
împreună cu autoarea. Romanele Doinei care îl folosește cu măiestrie și regizorul
Ruști sunt imagistice, întrețin ispita, Igor Bergler, într-unul dintre cele mai
purtându-ne prin vârtejul atemporal al vieții, bine cotate romane ale sale „Biblia
provocându-ne creativitatea. pierdută”, Ed. Rao, București, 2016).
Dacă „Zogru” (Unul dintre romanele „Zogru” poate fi predecesorul lui
sale de referință) poate fi tradus într-o cheie Maxu, prezent în „Fantoma din moară” și
simbolică a iluziei, asemeni unui flux al predecesorul multor personaje ale Doinei
vieții și al morții sau însuși „pulsul neștiut Ruști. El are întotdeauna ceva de spus...
al lumii și fiorul” clipei în care timpul Același demon năstrujnic – care
devine veșnicie, „Homeric” completează traversează aproape toată opera sa –
acest peisaj. Îl completează prin povestea reapare, într-un fel, și în povestea celor 26
unui pas suspendat repetitiv între iubire și de „Paturi oculte”; un demon care poate
trufie. Două elemente care aparent se fi orice pornind de la om „cu dorințele lui
exclud unul pe celălalt, dar pot sfârși printr- meschine și orgolii țepoase” până la
un act existențial comun. Toleranță sau copac, „pat cu monștri” și gânduri ucigașe
nevoie? „Când ți se mișcă animalul din – simbol al lemnului, metamorfozat în
sânge, cuvintele frumoase se sting”, iar creion, din care se ivesc pe hârtie: poezia,
biologicul domină spiritualul. Aceeași visele dureroase, dorul de plecare... De la
dominație a biologicului este prezentă și în „Zogru” prin „Homeric” spre „Dumbrava
„Fantoma din moară” – un roman frescă, cu roșcovi”, totul pare un pelerinaj literar,
impregnat cu pasaje autobiografice. spiritual, metafizic deopotrivă. Nu știu
În viață există idei care ne unesc, fără dacă enigmaticul „Zogru”, a avut puterea
a ne constrânge, spații în care pășim necesară să devină „Omul din roșcovi”,
prima oară și totuși ne trezesc amintiri, dar știu cu siguranță că romanul Doinei
părându-ne atât de familiare… Un astfel Ruști („Paturi oculte”, ed. Litera,
de sentiment, l-am trăit, cu maximă București, 2020) este asemeni unui râu
intensitate, imediat ce am zărit unul dintre magic: atrage ca un magnet, ispitește ca
romanele Doinei Ruști. Atrăgându-mă cu un vis, risipind în ploaie toate gândurile și
forța unui magnet, „Zogru” (Editura toate sentimentele răsărite pe parcursul
Polirom, Iași, 2013) a reușit să îmi lecturii sale. Prin felul în care începe,
capteze energia cuvântului într-un fel de romanul amintește la prima vedere de
joc; un joc al „amintiri(lor) imposibil de stilul operelor lui Lev Tolstoi: „În sfârșit,
legat într-o poveste”. poate să se așeze, cu aceeași emoție, cu
„Zogru” este înainte de toate o aceleași așteptări de dinainte de fiecare
reprezentație a suprapunerii și a întâlnire. Patul scârțâie, o recunoaște, se
dedublării, care începe prin axa: demon – bucură să o atingă. Numai el știe cu

adevărat”... numai el este „stăpânul omenire, zaraful nu înțelege graiul lui
poveștii”. Numai el este generatorul unui Căpriceanu; cel mult îl intuiește. Așa se
vis, ce poate fi dezlegat doar în ultima naște povestea, descoperirea, cercul
pagină a cărții. „Patul în care-a dormit existenței lumii și al istoriei. Așa ne
noaptea trecută avea o istorie de calitate, amintește scriitoarea de povestea
iar oamenii care trecuseră prin el țesuseră copilăriei noastre – „Doi feți cu stea în
vise care acum erau întipărite pe fața ei. frunte” (de Ioan Slavici), determinându-ne
Amintirea patului cu satrapi care păreau să înțelegem sensul vital al lecturii.
coborâți de pe mânăstirile gotice îi dă Paturile însuflețite din lemn de roșcov
fiori... /... / 62 de zile a căutat să ajungă la – la fel ca numărul zilelor de pelerinaj ale
el. /... / A luat-o pe scări, iar pe măsură ce eroinei principale – poartă, în ecuația
urca liftul pe lângă ea, pe acea scară în numerologică, taina aceleiași cifrei
care lumina era feliată, a intuit că patul era biblice: 8. (Paturile fiind în număr de 26,
foarte aproape. În capătul scărilor, la etajul iar zilele de 62, aritmetica simplă ne
al doilea, se auzea foșnetul, se simțea spune că 2 + 6 = 8, iar zilele au același
boarea acelei lumi fermecate, și odată cu rezultat prin inversiune: 6 + 2 = 8.
ea vacanța de la Valea Stanciului”... De Numărul 8 simbolizează în religie
aici pornește povestea, despre o elevă de veșnicia.) Unicitatea fiecărui pat, ne
liceu pe nume Flori și o vacanță petrecută trimite cu gândul spre unicitatea ființei
în casa unei mătuși; despre o cameră cu umane și a destinului creator. Patul iubirii,
pantofi și despre un pat ciudat. Un pat patul suferinței, patul morții constituie
dintr-o serie de paturi, care înlesnesc doar simbolurile mari din traiectoria
intrarea în transă, produc halucinații, vieții. Patul iubirii din casa pianistului, un
schimbă fizionomii și comunică cu o lume pat ce poartă amprenta vechimii ne
aproape ireală. La nivel simbolic, firul sugerează că majoritatea combinațiilor
poveștii sugerează veșnicia sufletului. destinului „sunt întotdeauna
Elementul de legătură între suflet și trup imprevizibile, ca-n vis. Totul e o
este copacul: acel roșcov menit să ne metaforă”. Viața însăși e o metaforă și
amintească de cedru, ca de-o imagine a dacă pierzi paradisul trebuie să te
altei crucii: aceea a creatorului. mulțumești cu amintirea lui, astfel încât
În romanul „Paturi oculte”, Doina transformarea să continue iar existența să
Ruști reușește – ca de fiecare dată – să nu devină doar o improvizație tristă.
întrețină focul poveștii, echilibrând cele Dincolo de realitatea lumii noastre,
două planuri: realul și imaginarul. dincolo de cotidianul unei povești de
Caracteristica scrierilor sale constă în dragoste între Flori – o elevă de liceu, care
faptul că dezvoltă ființa interioară a devine studentă la Facultatea de Litere – și
fiecărui lector în parte. Odată ce s-a închis un librar, cu nume predestinat: Lev (De la
cartea, cuvintele rămân în interior, Lev Tolstoi sau de la Levente?),
refuzând cu îndărătnicie să fie date mai scriitoarea deschide poarta unei lumi
departe. E ca un vis, pe care îl ții minte, imaginare. Dacă povestea lor de dragoste
dar nu vrei să vorbești despre amintirea pare la început bizară, pentru că Lev este
lui, ca să nu-i pierzi savoarea. Romanele „singurul om care știa câte ceva despre
Doinei Ruși sunt acel gen de romane, aventurile ei și de care se simțea legată
despre care se poate spune cel mult că fără să vrea, fără să aibă curajul s-admită”,
sunt bine scrise, au o lume a lor, merită lumea mistică în care pășesc amândoi
citite! Orice interpretare destramă firul întruchipează, la prima vedere, un haos.
magic al lecturii directe. Și totuși... ele Un haos ce devine, cu fiecare pagină, un
rămân o provocare – o provocare continuă fel de carusel al transformărilor, eternul
de a le împărtăși celorlalți. cerc al vieții care își finalizează poveștile
O aventură din lumea veche, povestea începute de secole întregi, într-o altă
unui fabricant de paturi – paturi pline de poveste... Până la împlinirea lor, moartea
vise și acorduri de vioară devin elemente personajelor rămâne un veritabil tribut.
transferate în lumea nouă, în culisele și pe Prin romanul „Paturi oculte”, Doina
scena Teatrului Național. Ruști ne deschide drumul unui pelerinaj
Sămânța de roșcov – luată de mistic, amintindu-ne de ideile și catrenele
Căpriceanu din dumbrava celeilalte lumi – poetului persan Omar Khayyam. În
poartă un simbol biblic. Așa cum Set, unul concepția acestuia, trupul omului se
dintre fiii lui Adam, a primit din partea transformă în pământul din care olarul
Arhanghelului cu sabia de foc, „un făurește ulcioare: „Știi tu, frumoaso, că
sâmbure în forma unei migdale, un ulciorul/ Din care bei înfrigurată/ E făurit
sâmbure căzut din arborele vieții” – din taina sfântă/ Din taina unui trup de
sămânța cedrului –, zaraful Petrache fată./ L-a făurit cândva olarul/ Cel inspirat
(Mataragiu), socrul lui Valache Cercel de duhul rău/ Din taina unui trup de fată/
(Un machedon fabricant de paturi), Frumos și cald ca trupul tău” (Omar
primește de la Căpriceanu (Un tânăr cu Khayyam, Ulciorul). Regăsim la Doina
vise de inventator) o sămânță de roșcov. Ruști, aceeași metamorfoză cu elemente
Spre deosebire de fiul lui Adam, care diferite: om – copac (roșcov) – creion –
înțelege graiul Arhanghelului și pat (cu monștri și cu arme) – viață,
însemnătatea lemnului de cedru pentru moarte, viață, iarăși moarte – o moarte

care închide, așa cum spuneam, cercul atunci și-a amintit întâlnirea cu el,
timpului în veșnicie: „Căpriceanu a fost suferința din spital și silueta lui Flori
tăiat cu două topoare, care-au ucis parcă în aplecată asupra lui. Strada Serghiescu,
el ființa care fusese. Dar, pe măsură ce patul cu viță, Bucureștiul pustiu, asaltat de
Valache meșterea patul, își dădea seama sirene, de ambulanțe. Oamenii cu fețele
că nici noua lui viață nu era rea./ Stăpânul acoperite de măști. Nu cumva molima care
lui era un teozof întunecat, aproape cuprinsese orașul era chiar el?”... Visul lui
sumbru dacă n-ar fi fost fricos. /... / de a curăța lumea se împlinise.
Teozoful a murit de frică la o ședință de Cercetătorul Căpriceanu și ideile lui
spiritism, iar patul a ajuns la un creditor”. existau dincolo de moartea prematură:
Fiind vândut și revândut, patul cu arme „Tot ceea ce murdărea imaginea lumii
(sau patul letal) și-a păstrat istoria murea, condamnat. Siluetele cădeau pe
fabricării sale, adăugând diverse legende. străzi, grămezi înalte... Sinistru! Trebuia
Este interesantă aici, conștiința sufletului să mai adauge ceva, nu putea să lase
care se transformă: Căpriceanu – om, orașele invadate de cărnuri stricate și de
Căpriceanu – copac, Căpriceanu – pat, duhori. După cel mult un ceas, milioanele
Căpriceanu – fantomă. de cadavre se spulberau, eliminând astfel
Cercetătorul plin de vise, care a plecat cheltuielile de incinerare. Planeta va fi
prea devreme, pe tărâmul lumii de curată iar oamenii – disciplinați, ținuți în
dincolo, revine în lumea sa transformat în case. Dacă va fi nevoie, vor fi amenințați.
roșcov, din lemnul căruia este O molimă, de exemplu, ar putea să le mai
confecționat un pat: „Ca pat, Căpriceanu a taie din nas. Plus că s-a ajuns prea departe.
rezistat chiar mai mult decât rezistase ca Oamenii, mai ales cei din clasa de mijloc
roșcov. A văzut multe și-a înțeles sau chiar proletarii zboară în demență în
drumurile întortocheate ale istoriei. /... / toate părțile. Chiar și pentru distanțe mici
Trecuseră sute de ani de când era pat și iau avionul. Cerul e infestat de navetiști,
plutea în visele lui, când a auzit chemarea cei mai mulți cerșetori, care se plimbă cu
Povestitorului, fratele lui (Fratele lui din charterele dintr-un oraș în altul. Ca să nu
dumbrava cu roșcovi, alt suflet de om mai vorbim de restaurante, pline ochi cu
transformat în copac), care încă era un pat familii întregi, venite cu copiii, cu câinii și
demodat și îngust. /... / Mormăia o poveste chiar cu șerpii sau ce mai cresc. Totul
care nu era decât umbra subțire a miroase urât pentru că grosul omenirii și-a
poveștilor lui, pe la urechile oamenilor pierdut cu totul busola. Dacă, de exemplu,
care o înțelegeau diferit. / Strigătul lui l-a ar arunca un microb, un virus, o boală,
răscolit, iar descoperirea pe care o făcuse multe lucruri s-ar rezolva. S-ar închide
Povestitorul era de-a dreptul șocantă: o restaurantele, școlile, ba chiar n-ar mai
găsise pe fata care semăna cu Odile avea voie să cutreiere fiecare pe unde vrea.
(Iubita lui Căpriceanu), întâlnită în Doamne! Ce lucruri mărețe îl așteptau!
dumbrava de roșcovi”. Lumea de mâine va fi perfectă și pură!”
Taina poveștii și sacralitatea spațiului Viziune mai veche sau realitate criptată?
în care aceasta se petrece sugerează Cheia prezentului suntem noi, cei de acum
efemerul clipelor noastre: „Noaptea asta și cei de aici. Cei care citind înțeleg
cu Flori a fost cea mai fericită din câte cuvântul și sensul lui istoric. Astfel
trăise. Mă rog, nu o noapte, ci câteva scriitoarea ne provoacă să răspundem la o
ceasuri. A fost scurtă, așa cum sunt toate serie de întrebări actuale: dacă suntem
întâlnirile pentru care te străduiești mult. / liberi să plecăm din mijlocul unei lumi,
Apoi au auzit clanța. Era prea prins cu putem evita masca trecutului așezată brusc
descoperirile lui, cu fericirea de-a intra pe chipul prezentului? Plecând ne vom
într-o lume pe care o refuzase prostește, și regăsi identitatea? Lumea liberă este un
-a fost prea târziu când l-a observat pe ideal sau o iluzie? Suntem chipuri divine
intrus – o umbră înaltă. O secundă, chiar sau entități vremelnice?...Esențe călătoare
mai puțin, iar umbra a pus mâna pe pat. pe axa istoriei, unde cândva se vor uni
Lama a pornit șuierând. Pentru că era pământul cu cerul, veșnicia cu timpul,
înalt, i-a intrat mai jos, într-o coastă. Era începutul cu sfârșitul... Dincolo, mereu
Lev, îl știa, îl văzuse și-n dumbrava de dincolo de toate acestea, Doina Ruști ne
roșcovi. /... / Fericirea lui Căpriceanu se lasă un mesaj discret: mesajul iubirii
spulberase. /... / Îi părea rău pentru Lev, împlinite – singura capabilă să schimbe,
era legat de el prin Odile și prin Flori, prin cu adevărat lumea, transformându-ne pe
patul cu frunze de viță, făcut din fratele noi înșine; singura capabilă să uite, să
lui, roșcovul–astrolog. /... / Nu știa ce să ierte, să creeze. Dar cine se mai gândește
facă și-a auzit corul difuz al lumii de astăzi la iubire? Cine mai înțelege sensul
dincolo care nu voia să-l primească pe ei profund?... „Paturi(le) oculte” ale
Lev, un cor venit de departe, din Doinei Ruști își trag seva din imaginea–
dumbrava de roșcovi”. cadru a „Patului lui Procust”. În această
Iubirea neîmplinită dintre Căpriceanu imagine rămâne ascuns efectul
și Odile este adusă în prezent, prin Lev și transformării permanente. Dincolo de
prin Flori, dar cheia prezentului înseamnă puterea transformării și de toate himerele
mai mult decât o simplă poveste de lumii, nemurirea omului începe cu o
iubire... Înseamnă viață, istorie, viitor: „Și- simplă faptă bună.

ISTORIE LITERARĂ
Lina Codreanu
RENATA VEREJANU
PRIN TRIUMFUL CUVÂNTULUI
„Și mă simt în toate învinsă, dar supusă nu pot fi – Sunt
datoare c-o iubire clipei în care voi muri” (Visele în zece volume)
În avangarda mișcării pentru Titlul volumului Eu am știut să fac din

recâștigarea idealurile naționale din viața mea o sărbătoare. Opera poetică
Moldova anilor 1988-89, între figurile (Chișinău, 2012) este o confesiune sinceră
feminine, participante alături poeții de artist luptător și învingător, exprimând
Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae statutul singular al poetei Renata
Dabija, Vasile Romanciuc și majoritatea Verejanu. În prefață, acad. Mihai Cimpoi
intelectualității basarabene, de fapt, s-a tocmai sub semnul acestei „cardiograme
situat activ tânăra poetă, pe-atunci, lirice” situează profilul autoarei: „Nota
Renata Verejanu. În programul de individuală puternică o dă însă un eticism
redeșteptare spirituală a neamului erau ardent, programatic, de o înaltă tensiune,
prevăzute deziderate care, urmate însemn al unei împăcări/neîmpăcări trăite
consecvent, au dus la obținerea dreptului la cote dramatice, în momente de sfâșiere
de a folosi oficial alfabetul latin și limba lăuntrică, de durere și supărare. De aici
română, de a avea tricolor și imn de stat spiritul justițiar al poetei, punerea în
al Republicii Moldova. cumpăna valorică și morală a tot ce se
Născută ca al șaptelea copil într-o întâmplă și a tot ce i se întâmplă”.
familie din Verejenii raionului Ocnița, Componența cărții este concepută în
Renata Verejanu a cunoscut armonia și două fascicule: creația auctorială cu
asprimile vieții de la țară, diversificate selecții din 1976 până în 2012 și reflecții
ulterior, în școală, în timpul studiilor critice, opinii, aprecieri despre autoare.
superioare din R. Moldova și din Moscova. Problematica lirică nu curge rectiliniu, ci,
Promovarea scriitoricească s-a făcut cu am spune, sinusoidal, cu urcușuri și
dificultate, primul manuscris așteptând coborâșuri, ceea ce reflectă firea
șapte ani până la editare. După debutul temperamentală, mereu încercând să-și
editorial din 1979 – Până la dragoste – i-a măsoare forțele cu valorile lumii și cu
apărut o antologie – Ofrandă omeniei propriile limite: „În carnea mea tânără –
(1989) a cinci cărți de poeme interzise nici urmă de frică,/ Gânduri de perspectivă
timp de zece ani, reeditată în 1993, în deșteptându-mi semenii” (Gânduri de
același an cu vol. Stema destinului. Un alt perspectivă).
asalt editorial se produce în 2006 cu o Poezia de dragoste. Între elementele
reantologizare prin adăugire în trei volume poematice complementare, dominantă se
însumând nouă cărți: I. a Munci, a Iubi, a arată dimensiunea erosului care asigură
Trăi (care înglobează: Până la dragoste; liantul compozițional și fluiditatea
Virgula amendată; Inventarierea estetică. Într-o rostire naturală, eul poetic
simțurilor); II. Vânzătorul vârstelor (Drum cuibărește visul de dragoste: „Încuie-mi
spre adevăr; Oameni dragi; Fără erou gura c-o iubire/ Din care nimeni nu a
însemnat); III. Stema destinului (Nu suport evadat” (Evadare din pedepse), la rându-
frumusețea perfectă; Stăpân pe suflet; i, integrându-se ca o Ană manolică în
Poporul meu cu jalea în desagă). Alte zidul erosului: „Eu trăiesc în fereastra ta
cărți cuprind interviuri, poezii pentru închisă de obloane/ Să nu vadă cerul că-s
copii, eseuri, opinii, pledoarii etc. Fire eu către drum” (Trăiesc în privirea ta).
energică, poeta s-a angajat în diverse Arareori atinge incandescența atempo-
proiecte pentru promovarea copiilor și rală, prin extincție și volițiune: „Prin
adolescenților talentați. sărutul nostru se revarsă râul, se coace/

grâul... și lumea aceasta/ a veacului în Verejanu a insistat asupra promovării
care trăim/ cu visul ei, cu libertatea, cu perceptelor morale interumane. În
prezentul.../ trece prin sărutul condițiile unor vremuri de tulbure
nostru...” (Prin sărutul nostru); „Pentru fierbințeală ideologică, primenirea
că te voi iubi cândva, lasă-mă/ să mă nasc spirituală, psihică și intelectuală a nației
suflet, ție” (Pentru că-mi placi); „Azi devenise o condiție sine-qua-non. Bătălia
seara eu vreau să iubesc...” (Unicul curajoasei scriitoare pentru promovarea
protest). Iubirea e o zeitate covârșitoare, o valorilor naționale a fost dusă atât prin
mare mirare („Ce haine frumoase mai retorica „pledoariilor” (Pledoariile
poartă iubirea.../ Doar ei îi stă bine în Renatei Verejanu, 2012), cât și prin
chipul oricui”), încât i se abandonează vigoarea poematică.
acesteia: „Și intru-n iubire, în haina Subiectele privind morala sistemului
senină, aleasă.../ Intru-n iubire pe-o viață, social, în condițiile agitației istorice
pe-un veac...” (Ce haine frumoase mai direcționate către reformare, sunt
poartă iubirea). Prin motivul oglindirii în inepuizabile. Liric, protagonista le
ochii celui drag, îndrăgostita strecoară abordează atât în mod personal, cât și cu o
fulguiri autoportretistice: „veselă, largă capacitate de generalizare. Ea nu
alergândă, îndrăzneață... într-ales” (Desen poate fi „poet cu inima de ceară”,
în aer). De cele mai multe ori, când insensibil la „durerea graiului” și fără
„nimeni nu pricepe” magnitudinea „griji de țară”, și, de aceea percepe plenar
dragostei, își savurează eșecul, ca izvor importanța calităților esențiale: „Cu
de autocunoaștere ori prelungește ecoul în cinstea, cu adevărul mușcat-am/ Dintr-un
realitatea din afară: în vocea primăverii, măr, domnesc:/ De-ați intui această
în nopțile dansânde prin livadă, în surâsul bucurie ce înseamnă...” (Să fii).
iubitului, în peregrinări „dintr-un vis în Poemele ei sunt ferestre către
altul”... Alteori, plângând „de parcă ar realitățile istorico-sociale pre- și post-
cânta” (Cântec), „mai matură c-o oră, c-un nouăzeciste, pe care, îndurerată, dar
an”, intră „în iubire ca-n cel de pe urmă exil”, optimistă, le-a trăit împreună cu
„în durere ca-n timpul ce n-are intelectualii spațiului și vremurilor
început” (Intru în viață) și își revendică comune. Condiția de om activ, implicat în
dreptul de a spera, ca soluție a evadării viața cetății, o determină pe autoare să își
din triunghiul „prezentului întors pe dos”, asume responsabilități civice. Ca poetă de
adică „Iubirea, ura și viața” (Triunghiul atitudine, sesizează, condamnă, înfierează
bermudelor). tarele unei lumi metamorfozabile, care
Renata Verejanu nu are construcții tind să se lăbărțeze peste visele curate ale
prestabilite, nici scheme prozodice unei nații descătușate. De aceea, în
strâmtorate de rimă și măsură, fiindcă versuri, terminologia nu ocolește, nici nu
ritmul este cel a trăirii ad-hoc, vulcanic, metaforizează conceptele în care poeta
meditativ, înverșunat, melancolic... Deși crede: libertate, adevăr, dreptate, cinste,
este ancorată în substanța demnitate, iubire, omenie...
tradiționalismului prin respectarea Pentru autoare, valorile morale
valorilor fundamentale, ea face parte din reprezintă garantul unei lumi a iubirii și
gruparea neomoderniștilor / armoniei: „Îmbrățișez adevărul fără de
postmoderniștilor de după 1980. În O mănușe”, „Soarele dreptății statornic îl
istorie deschisă a literaturii române din prefer”, „Viața toată am să v-o cutreier/
Basarabia (ed. a 2-a, 1997), Mihai Cinstea din genunchi să v-o ridic”,
Cimpoi, istoricul și criticul literar cel mai „Uriașă energie creatoare, omenia...”,
avizat al literaturii române din R. „Submarin de-i demnitatea, o aștept la
Moldova, o integrează în Generația mal de ani” (s.n.).
„ochiului al treilea” (reabilitarea Când observă derapajele etice în
esteticului) alături de Nicolae Dabija, conduita politică, lingvistică și etică a
Leonida Lari, Nicolae Romanciuc, Valeria conaționalilor, sentimentele de revoltă
Grosu, Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu, țâșnesc dintr-un neîncăpător summum
Ion Hadârcă ș.a. Pleiada de la al trăirilor interioare („Plâng flăcările-n
încrengătura veacurilor „reînvie cultul mine./ Cu mintea mângâi spada”) iar
romantic al sufletului”, dar, totodată, limbajul devine abraziv și acid la
„desființează hotarele dintre mimesis și adresa acelora, numiți „guri
fantezie”, scrie M. Cimpoi. desfrânate”, viteji „miopi”, „lingăi”,
Poetica realului. Animată de o „farisei”, „fără cinste”, „cirezi de rang
ardentă dorință de curățare a societății de superior”, „călăi”, „mai puțin oameni,
tarele ideologiei sovietice, Renata și mai mult mișei” ș.a.

Răul e ascuns, răul e și la vedere: „O, dobândit libertatea, sinele poetic s-a
cum l-aș ruga pe Dumnezeu/ Să mă călit într-o alergare de cursă lungă: „E
însoțească o săptămână/ Prin orașul acesta liber pasul meu timid/ Eu fac ce vreau,
degradat.../ Să vadă cum se spală mână pe pot și să râd/ Să fac un pas, și doi în
mână/ Și nicidecum păcatul n-au dans/ În drumul vieții de-am rămas” (E
spălat” (Teze la o conferință). Ideologic liber pasul meu timid). Fiecare cădere
generată, nesiguranța sapă adânc în a știut s-o transforme în treaptă
nădejdea libertății semenilor, ascensională, căci poeta nu se
augmentându-se în spaimă: „Stă țara toată dezminte și rămâne o luptătoare
-ntr-un picior –/ Ne-ascultă oare-n infatigabilă, un veghetor al clipei, al
receptor?” (De cine să-mi mai fie dor?). slovei și al naturii (Veghez viața).
Încă din 1981, atitudinea sinceră și Titlul poemului Eu am știut să fac din
curajoasă a Renatei Verejanu îi înfiora pe viața mea o sărbătoare, care e și al
mai marii zilei, încât nu-i surprinzător că antologiei, afirmă victoria omului obişnuit
timp de un deceniu versurile i-au fost vizavi de o putere imperială anihilatoare a
cenzurate: „Ușa de la intrare e moartă,/ libertății de exprimare, exprimă triumful
Ușa de la ieșire a înviat –/ Cu talpa sa pe cuvântului în fața ostilităților, după pilda
propria-mi soartă/ Oligarhul politic a biblică a victoriei tânărului David
urcat./ Și nu pleacă. /.../ Unica rezervă – împotriva uriașului Goliat, temutul
ușa de la ieșire./ (Deși pragul-i destul de războinic. Adversarul ei opera cu un
înalt, și păzit)” (Să ne unim până răul nu s cumul de rele: „ploile de ură”, „tunet de
-a trezit, datată 1.05.1981, s.n.). minciuni”, turnătorii la securitate,
Arta cuvântului. Conștientă de chinurile, „vorbele tămâioase” și ucigă-
propria-i scriitură, pentru poetă, toare... Pe toate le-a răpus cu ajutorul
adevărata evadare nu putea fi decât creației: „Cuvintele cu suflet mă-nvață
revărsarea logosului uzual în arta metaforă să fiu” (s.n.).
cuvântului. Linia estetică curge parcă Situându-se în cercul liricii
din metaforica Testamentului arghezian, contemporane, poezia Renatei Verejanu
fiindcă poezia înseamnă și har și trudă îndeplinește multe din dezideratele
de artizan: „Acesta mi-e cântecul sau curentului neo-modernist, dar conservă în
poate osânda” (Drum spre adevăr); substanța ei valori umaniste tradiționale.
„Cuvintele mele, pedepsele mele Își concepe volumele, în speță antologia,
îndelungi...” (Cuvintele mele, s.n.). ca un întreg sprijinit pe una-două
Condiția de artist rămâne covârșitoare, coordonate semnificative, împletește lirica
vorba/verbul (eminescianul cuvânt „ce sentimentală cu cea socială și privește
exprimă adevărul”) fiindu-i steaua metamorfozele vieții, implicându-se ca
călăuzitoare pe drumul spre poezie: „Eu punct de încercare cu un eu liric
merg singură, luminată de-o vorbă –/ Ea dominant, avid de cunoașterea și
mi-i stea, și reproș, și ascunză- îndreptarea morală a lumii în care trăiește.
toare...” (Modestie); „O sută de ani de- Autoarea deține un optimism
aș trăi după moarte,/ Bucuroasă de contaminant iar prin faptele ei culturale
chinul acesta superb –/ Zilnic voi – fondatoare a Organizației Mondiale a
adăuga câte un rând la această carte:/ Să Copiilor Talentați, a revistei „Micul
împrospătez doar un singur Prinț” și ziarului „Copiii Europei”,
verb” (Verbul trăiesc). promotoare a Mișcării UNESCO și a
Aflate sub prospețimea emoțiilor, Politicilor Consiliului Europei,
versurile sunt „vii”, suscită imaginația și organizatoare a Festivalului Interna-
luarea de atitudine a cititorului. În țional de Poezie eponim (ajuns la a VII-
genere, creația oricărui artist a ediție) etc. – dă vieților copiilor un
transfigurează esența vieții auctoriale și sens de amploare internațională: „Ea s-a
nu surprinde faptul că poezia Renatei găsit pe sine însăși – aprecia Nicolae
Verejanu adâncește profilul interior- Dabija, colegul de generație șaptezecistă
artistic, intruzionând crâmpeie din –, prin copii (...), prin colegi, prin poeți,
propria-i biografie „din afară”, obiectu- prin cărți, prin participare la evenimente
ală, în binomul viață-creație. Ecuația culturale și nu numai”.
biografie = poezie, am zice, pe care Printr-un proces invers al
puțini o pot împlini cu sinceritate. relaționării estetice, confesiunea fermă
„Viața mea” – o sărbătoare. din titlul-metaforă devine o certitudine,
Orizontul de așteptare devine deoarece Renata Verejanu dovedește că
previzibil, dacă avem în vedere este poeta care „a știut să facă din viața
vigoarea vitală și poetică. Odată ce a ei o sărbătoare”.

CĂLĂTORII ÎN SPAȚIU ȘI TIMP
Petre Gheorghe Bârlea
O ROMÂNCĂ SPRE POLUL NORD

Smaranda Gheorghiu (IV)
Androneștii și drumurile lor prin viață sub îngrijirea inginerului A.D. Carabella,
În ceea ce privește deplasările sale, București, 1939. Menționăm aici că
făcute pentru studii de specializare, la nepotul de fiu al doctorului Constantin
congrese, cu sarcini de serviciu etc., Andronescu, dr. Șerban C. Andronescu,
acestea sunt atât de multe, încât ar putea juristul, eseistul, traducătorul, scriitorul,
constitui singure substanța unei lucrări jurnalistul, academicianul (emigrat, în
despre călătorii. După studenția petrecută 1969, în Franța, apoi în SUA), este
la Paris și misiunea încheiată la Belgrad, ultimul descendent care poartă numele
în 1886, a urmat o excursie la Atena acestei familii.
(iunie 1886), cu un grup de arheologi și În 1862, s-a născut Teodora
numismați conduși de Grigore Tocilescu. Andronescu, al treilea copil al soților
Pentru studii și cercetări a călătorit în Andronescu din Târgoviște. Căsătorită cu
Franța, Italia, Rusia, Spania, Austria, Stelian Dudău, a locuit pe actuala Str.
S.U.A., Anglia etc. Prezență Poet Grigore Alexandrescu,
activă în viața științifică într-o clădire frumoasă, cu
mondială, s-a impus prin acareturi și chioșc în curte,
comunicările susținute la clădire refăcută astăzi de noii
congresele de la Geneva, proprietari, Teodor Vasiliu și
Barcelona, Roma, Viena, Alina Mavrodin Vasiliu.
Paris, Montreux, Bordeaux, Teodora Dudău s-a remarcat,
Belgrad, Berlin, Londra, ca și mama ei, prin
Oxford, Tunis, Lisabona, contribuția adusă la
Atena etc. Am enumerat aprovizionarea armatei
numai marile localități, fără române cu îmbrăcăminte și
a pune la socoteală materiale necesare îngrijirii
numeroasele excursii pe care răniților în Războiul de
le făcea, de obicei, după Independență din 1877–
încheierea misiunilor 1878. Dintre cei cinci copii
științifice. În 1933, de ai ei, George a ajuns director
exemplu, a călătorit cu vaporul Résolute. al Școlii de Arte și Meserii din
În drum spre Spitzberg, au făcut un popas Târgoviște, iar Elena Dumitrescu (Linica),
la Edinbourg. A vizitat lacurile scoțiene, după studii de sericicultură la Como și
apoi Islanda, Reykjavik, fiordurile Padova, a deschis la Târgoviște Școala de
norvegiene. Pentru a pune capăt acestei Industrie Casnică, unde fetele învățau să
prezentări, totuși foarte succinte, crească viermii de mătase, să lucreze
subliniem doar că prin participarea la borangicul, să țeasă covoare și să întrețină
manifestări internaționale pe cele mai o gospodărie. Mai târziu, când cineva a
diverse teme (chirurgie, igienă, încercat să desființeze școala de
alimentație, hidrologie, eugenie, gospodărie și industrie casnică din
reumatologie, vânătoare, viticultură, Târgoviște, directoarea Elenă Dumitrescu-
gerontologie), prin preocupările sale Dudău, fire energică, a mobilizat toate
(istorie, literatură, cultură – comunicarea forțele pentru a asigura continuitatea
sa despre Cântecul Gintei Latine, de acestei școli care pregătea fetele din popor
Vasile Alecsandri, a fost tradusă în mai pentru meserii utile, reînviind vechi
multe limbi), fratele Smarandei tradiții românești.
Gheorghiu a fost o personalitate complexă Elena Dumitrescu-Dudău, poreclită
a spiritualității românești, cf. Omagiu „Smara cea mică”, a călătorit mult și în arhiva
profesorului Dr. C. Andronescu, tipărită familiei o vedem fotografiată la Lausanne și

Genova, prin 1910–1911, la verișoara ei, Zoe școli etc., cf. Arhivele Statului. Filiala
Gârbea-Tomellini, fiica Smarei. Dâmbovița, Fond Primăria Târgoviște,
O altă fiică a Teodorei, Ecaterina, a Dos. 19/1868, f. 38, 93, 118, 123.
stabilit, prin căsătoria cu avocatul Mihai Sora mai mică a Ecaterinei a fost Elena,
Cornescu, legătura între două familii născută în 1868, căsătorită Stematiu. A
foarte cunoscute în istoria socială și avut patru copii, pe Gabriela, Viorica,
culturală a țării. Familia Cornescu se Angelica, Matei. Gabriela s-a căsătorit cu
trăgea din Șerban Greceanu, căsătorit cu cel care va deveni generalul de cavalerie
Ilinca Brîncoveanu, fiica domnitorului, de Constantin Sănătescu, fost șef al Casei
la care a primit zestre, printre altele, satele Militare Regale. Generalul a fost numit
dâmbovițene Cojasca și Cornești. Primul Președintele Consiliului de Miniștri al
care începe să-și spună Cornescu a fost României în cele două cabinete care s-au
Ioniță, al cărui fiu mai păstra, totuși, și succedat între lovitura de stat de la 23
numele vechi – Scarlat Constantin August 1944 și demisia lui din 2 decembrie
Cornescu-Greceanu. 1944. În această calitate, dar și ca membru
Logofătul Scarlat C. Cornescu a avut al unei familii de târgovișteni, îl găsim la
doi fii. Primul este Costache C. Târgoviște, în toamna aceluiași an,
Cornescu, întemeietorul Societății de confirmând postul de primar al celebrului
vânătoare „Sitarul” (1906), bunicul Lăzărică Petrescu, juristul proprietar al unei
academicianului Al. Rosetti. Acela a fost alte case-monument, salvată încă, în centrul
autorul cărții Manualul vânătorului, orașului, printre blocurile comuniste.
1874, pentru care solicitase o prefață lui Sofia, născută în 1870, al șaptelea
Alexandru Odobescu. După cum se știe, copil al tistului de dorobanți Niță
dorind să scrie această prefață, A. I. Andronescu, a fost măritată cu generalul
Odobescu a realizat cunoscuta carte Ion Anastasiu, comandantul Liceului
Pseudokynegetikos, 1874, acel „Fals militar „Mănăstirea Dealu” din Târgoviște.
tratat de vânătoare” devenit prima Gheorghe Andronescu, născut în 1872,
culegere de eseuri literare românești. De a fost singurul dintre băieții lui Niță care s
precizat că și Odobescu era înrudit cu -a stabilit în orașul natal. Ajuns colonel de
acești urmași ai Androneștilor. cavalerie, s-a căsătorit cu Elena
Al doilea fiu al lui Scarlat C. Cornescu Andronescu, care după nume pare o rudă.
a fost generalul Ion Cornescu, tatăl Într-adevăr, Elena era fiica vărului său,
avocatului Mihai Cornescu. Casa acestuia, Teodor Andronescu, fiul Ecaterinei
care l-a avut musafir și pe Al. I. Tănăsescu și al lui Ion Andronescu, fratele
Odobescu, printre nenumărați alți invitați vitreg al pitarului Niță Andronescu, căci,
din protipendada românescă, există și după cum am văzut mai sus, postelnicul
acum pe Calea Domnească din Târgoviște, Dimitrie Andronescu, fiind căsătorit de două
pe partea dreaptă a drumului, după ori, a avut doi băieți, Ion și Ion (Niță).
intrarea în oraș prin Poarta Bucureștilor. Gheorghe Andronescu era un om voinic și
…În holul mare, cu șemineu și foarte politicos. Târgoviștenii de altădată își
policandru, al casei numită de localnici aminteau că saluta cu multă amabilitate pe
„Cristescu-Cornescu”, o serie de cunoscuți cu formula „Serviteur!”, care i-a
fotografii vechi și picturi înfățișau scene rămas și ca poreclă. A locuit în casa din
de vânătoare, care confirmau marea Strada „Poet Grigore Alexandrescu” nr. 53,
pasiune a familiei pentru ocupația intrată foarte aproape de ctitoria familiei. Aici venea
atât de fructuos în istoria literaturii spre bătrânețe scriitoarea Smaranda
noastre. De altfel, și cărțile erau o Gheorghiu, sora cea mare a colonelului, și
pasiune a familiei, fapt dovedit de aici au crescut cele două fete ale acestuia,
biblioteca valoroasă aflată acum, alături Florica și Martha, dintre cei vreo 21 de
de fotografii și diverse obiecte, în nepoți. Florica, cea dintâi fiică a lui Gheorghe
colecțiile Complexului Național Muzeal Andronescu, căsătorită Fuchs, a făcut studii
„Curtea Domnească” din Târgoviște. de filosofie, apoi de filologie modernă.
Următorul frate al Smarandei Martha, fiica cea mică a lui Gheorghe,
Andronescu a fost Xenophon, născut în căsătorită Anineanu, a absolvit Facultatea de
1864, președinte al Curții de Apel din Istorie și a fost cercetător științific la
Galați, căsătorit cu Lucreția Bassarabescu. Biblioteca Academiei Române. Este
După Xenophon a urmat o altă fată cunoscută în lumea specialiștilor ca editoarea
născută de Alexandrina Andronescu, și de mare erudiție și probitate științifică a vastei
anume, Ecaterina (n. 1866), căsătorită cu corespondențe a lui Vasile Alecsandri.
inginerul horarnic Constantin Kulle, al Ambele au contribuit, cu documente din
cărui nume îl găsim adesea în actele din arhiva familiei și cu informații orale din
Arhiva târgovișteană, în legătură cu istoria familiei, la reconstituirea de față,
construirea sau repararea unor drumuri, realizată între anii 1980 și 1984.

A urmat, în 1874, o altă fată în familia străbătute de ea pe aceste meleaguri,
Andronescu, botezată, ca și mama ei, încărcate de cultură și istorie, ca și prin
Alexandrina (Didina), căsătorită întreaga țară, prin Europa, prin lume...
Negulescu, moartă la 98 de ani, în 1971. Folosind drept „ghid” biografia
În sfârșit, prâslea familiei lui Niță scriitoarei putem cunoaște oamenii și
Andronescu din Târgoviște a fost așezările despre care ne vorbește în
Dumitru Andronescu, născut în 1880, operele sale, putem compara imaginile
doctor în științe agricole, după studii vechi cu cele ce ni se înfățișează astăzi
îndelungate (aproape 20 de ani) în privirilor, pentru a măsura astfel distanța
S.U.A., statul Illinois, la New Jersey. parcursă în timp de colectivitatea umană
Întors în țară, a devenit un eminent căreia îi aparține.
cercetător în domeniul culturii
porumbului, întemeind un laborator de „Drumul Ialomiței”
cercetări și formând noi tineri specialiști. Primele ieșiri ale Smarandei
...Așadar, viața social-politică și Andronescu din orașul natal au fost legate
economică a orașului natal și a țării, de localitățile situate în nordul județului,
viața științifică și culturală își au spre munți. Fie că se opreau la numai
reprezentanți de seamă în fiecare câțiva kilometri de Târgoviște, la Valea
generație a acestei numeroase familii, Voievozilor, Răzvad, Aninoasa și
despre ai cărei membri n-am reținut, în Viforâta, fie că durau mai mult, datorită
rândurile de mai sus, decât o mică parte distanței, dar și șederii prelungite cu
din informația documentară existentă. părinții, la băile din Vulcana și din
Bogată lor activitate a rămas consemnată Pucioasa, la gospodăriile rurale din
în istoria știută sau mai puțin știută a Glodeni ori Bezdead etc., aceste drumeții
unor monumente istorice, a unor prilejuiau întotdeauna bucurii și desfătări
instituții culturale, precum și a parcurilor pentru copila de atunci.
orașului, cu statuile lor, a străzilor și Străbătând Calea Domnească, pe lângă
împrejurimilor Târgoviștei. Școala zidurile Curții Voievodale și ale Turnului
Gimnazială „Vasile Cârlova”, Școala nr. Chindiei, drumul spre munți putea
3 (azi, Școala „Smaranda Gheorghiu”) continua peste apa Ialomiței, trecând
Liceul „Carabella”, Liceul „Ienăchiță podul Mihai Bravu și străbătând
Văcărescu”, Muzeul Scriitorilor localitățile Aninoasa, Doicești, Pucioasa,
Dâmbovițeni (amenajat în fosta casă a Moțăieni, Fieni, Buciumeni, Dealu
scriitorului I. Al. Brătescu-Voinești), Frumos, traversând din nou Ialomița la
aleile Parcului Central, vechiul pod intrarea în Pietroșița și Moroieni, de unde
„Mihai Bravu”, de pe apa Ialomiței, sunt începea să urce pantele Bucegilor până la
numai câteva dintre locurile pe care șaua muntelui Păduchiosu, coborând apoi
trebuie să le amintim în legătură cu viața spre Sinaia și Predeal, pentru a se avânta
și activitatea familiei acestei scriitoare- către inima Transilvaniei, prin Brașov.
călătoare, care a fost Smaranda Până să ajungă pe Valea Prahovei,
Gheorghiu. Pădurea dinspre Văcărești, acest drum urmează pe o bună porțiune
cartierul Suseni, viile de la Valea Valea Ialomiței, fiind o veche cale de
Voievozilor și de la poalele Dealului comunicație între Țara Românească și
Mânăstirii și multe altele se cuvin Transilvania. Istoria acestei căi se pierde
adăugate într-o reconstituire de epocă. în negura vremurilor, primele atestări
Lângă via de la Dealul Mânăstirii, făcându-se prin relație cu transhumanța
Teodor Andronescu, vărul scriitoarei, a păstorilor. Tot pe aici treceau sărarii cu
construit „Vila cu turn roșu”, o atracție a desagii plini de la Ocnița-Dâmbovița,
excursioniștilor care urcă panta Dealului. descărcându-și sarea pe la cășăriile și
Înconjurată de livadă și viță, ea se înalță stânele menționate în hrisoavele domnești.
ca un mic castel, turnul roșu conferindu-i Mai târziu, în Evul Mediu, acesta a fost
aspectul de fortăreață ce domină drumul de refugiu dinspre Cetatea de
înălțimile. Târgoviștenii care treceau pe Scaun a Țării Românești, Târgoviște, spre
aici la sfârșit de săptămână povesteau tot miazănoapte, sau în sens invers, din
felul de minunății despre interioarele, Podișul Transilvănean, urcând și apoi
mobila, căminele, sculpturile și coborând versanții munților spre miazăzi,
lampadarele casei. Scriitorul Mircea până în Câmpia Dunării. Toponimele
Horia Simionescu a plasat aici o parte Marginea Domnească, Plaiul Domnesc,
din acțiunea captivantului roman Deleanu, precum și tradiția orală care
Redingota, 1985. amintește trecerea pe aici a lui Mihnea cel
Reconstituirea, fie și fragmentară, a Rău și, probabil, a lui Radu Șerban, atestă
drumurilor vieții Smarandei Gheorghiu încărcătura istorică a acestui drum ce
ne oferă prilejul să urmărim traseele străbate numeroase vetre de moșneni și

plăieși, unele dispărute astăzi, altele terminus al primei zone geografice
existente sub forma unor așezări importante, trebuia să treacă pe malul
înfloritoare. La importanța economică și stâng sau pe cel drept al râului Ialomița.
strategică trebuie să o adăugăm și pe cea A doua variantă urma apa Bizdidelului,
culturală, aceasta fiind calea pe care, până în dreptul satului Bezdead, de
spune tradiția, și-a purtat Diaconul Coresi unde urca pe coastă, la plaiul din
sacul cu slove de plumb între cele două dreptul Buciumenilor. Pe plai înainte,
importante centre tipografice și culturale ocolea o dată Valea Leurzii, încă o dată
românești, Târgoviște și Brașov. muntele Leurzii, lăsîndu-1 la răsărit,
Toate acestea au făcut ca „Drumul „până în fața Plaiului”. De aici, drumul
Ialomiței” să fie cunoscut în principalele urma să coboare la Valea Seacă, trecând
descrieri istorico-geografice, încă din un alt plai, între munții Malcului și
vechime, semnificative fiind însemnările Belciuga, prin Poiana Lupului,
lui Filippo Pigafetta (1595) și, foarte străbătând livezile și satul Talia, până la
importantă, celebra Istorie a Țării Gura Belii, „unde se împreună cu
Românești, scrisă în secolul al XVIII-lea șoseaua Prahova-Brașov”. În sfârșit, a
(1776) de banul Mihai Cantacuzino și treia posibilitate de acces era cea de la
editată în 1806, la Viena, de frații Brănești, pe apa Bizdidelului, până la
Tunusli, sub titlul Istoria politică și Bezdead și de aici la obârşia apei
geografică a Țării Românești de la cea amintite, „ce se află lângă satul Talia”,
mai veche a sa întemeiere până la anul de unde coboară iarăși la Gura Belii.
1774, prima versiune românească fiind Cei doi ingineri rutieri au propus
realizată și tipărită de George Sion, la forurilor superioare cea de-a treia
București, în 1863. variantă, mai dificilă decât prima, dar
mai scurtă, mai practicabilă decât
Actul de naștere al unei șosele moderne primele două și mai puțin costisitoare.
Importanța acestei frecventate căi de Totodată, ei recomandau începerea
legătură între două zone mari ale țării a lucrărilor de la Belia spre Târgoviște și
determinat repetate încercări de cât mai grabnic posibil, pentru a se
modernizare, care însă n-a devenit putea beneficia de vremea bună. În
posibilă decât atunci când organizarea încheierea acestui document, datat 19
politică și economico-administrativă a august 1865, document ce poate fi
țării a putut crea condiții pentru considerat actul de naștere al șoselei
includerea unor asemenea lucrări într-un modernizate Târgoviște-Sinaia-Brașov,
plan național, supravegheat și se preciza că locuitorii județului
subvenționat de stat. Mai precis, primele Dâmbovița erau gata să facă sacrificii,
demersuri cu sorți de izbândă sunt să contribuie cu forțe proprii la
consemnate după Unirea Principatelor. înfăptuirea valoroasei inițiative, „numai
O scurtă incursiune în istoria și numai să vadă cu o oră mai înainte
începuturilor acestei modernizări ne poate realizată a lor speranță de viitor”.
da o idee despre efortul uman și material Lucrările s-au tergiversat, s-au
necesar pentru facilitarea călătoriilor și, întrerupt de nenumărate ori, linia suferind,
prin acestea, pentru progresul cunoașterii, de-a lungul timpului, câteva abateri față
al apropierii între oameni, pentru de proiectul inițial, dar în final șoseaua a
dezvoltarea economică a țării. devenit una dintre cele mai interesante și
Documentele de arhivă arată că în luna mai atractive dintre multele șosele
august 1865 se făcuseră deja cercetări interesante și atractive de la noi din țară...
amănunțite pe teren, în scopul construirii …Așadar, pe acest drum încărcat de
unei șosele moderne între Târgoviște și istorie a pornit tânăra Smaranda
Brașov, cf. DGAS, Filiala Dâmbovița, Andronescu în primele ei călătorii de
Fond Primăria orașului Târgoviște, Dos. cunoaștere. Considerăm necesar să ne
27/1865-1866, f. 5. oprim pe scurt asupra unora dintre
Pentru cercetătorul pasionat de localitățile în care a poposit acum, în anii
istoria călătoriilor (și, implicit, a copilăriei, pentru că realitățile întâlnite aici
drumurilor), procesul-verbal care i-au marcat modul de a gândi și a simți
sintetizează concluziile dezbaterilor ce pentru tot restul vieții și pentru că, de-a
au durat șapte zile constituie nu numai o lungul anilor, fetița curioasă și silitoare de
valoare documentară deosebită, ci și o acum va reveni de zeci de ori, atât ca
frumoasă pagină de literatură, un atestat persoană particulară, fiică a meleagurilor
al strădaniilor omului de a înfrânge respective, cât și ca reprezentantă oficială a
piedicile puse de natură și a și-o unor organisme social-culturale, numele
apropia. Mai întâi s-a discutat dacă localităților respective repetându-se
„linia” până la Brănești, punctul frecvent în scrierile ei de mai târziu.

EMINESCIENE
Nicolae Georgescu
ZIARUL TIMPUL ACUZAT ÎN PARLAMENT

Climate politice europene tema pensiei reversibile a lui C.A.
Rosetti: în spatele afirmaţiilor lui M.
Iarăşi, un scurt istoric se impune. Eminescu se află amintirea acelui fost
1880 este anul de organizare al preşedinte al partidului conservator şi a
partidului conservator, de grupare a acelei foste şedinţe parlamentare când
forţelor dar şi de divizare a lor în sânul nu i s-a putut răspunde lui M. Costake
Epureanu decât printr-un vot – evident
împotriva sa (majoritatea parlamentară
fiind liberală). S-a tăcut şi s-a votat;
acum, poetul vorbeşte, şi vorbele-i sunt
primite ca... dobândă la tăcere. Insistăm
asupra acestui procedeu al discursului
eminescian: poetul inventează puţin în
materie de acuzaţii personale ori
generale, el preia mult din cele spuse în
parlament, consemnate în Monitorul
oficial, stilizând, folosind aceste vorbe
în contexte potrivite, actualizându-le
spre o neuitare care mustră, într-adevăr,
dar mai mult din partea originilor decât
acestui partid. Atitudinile persona- din circumstanţa reluării. Una dintre
lităţilor conservatoare sunt manifeste, acuzaţiile cele mai grave pe care i le
ori implicite. Dacă, de pildă, P.P. Carp aduc liberalii începând cu 1881, anume
nu face parte din partid sub conducerea că cere revolte, că instigă lumea la
lui M. Costaki Epureanu, este pentru că tulburarea ordinii pentru că invocă
nu-l acceptă pe acesta ca preşedinte al spânzurătorile din pieţele publice – este,
partidului. Epureanu va muri în şi ea, o acuzaţie falsă: nici
septembrie 1880; rămâne de la el o spânzurătorile nu le-a cerut Eminescu, ci
operă fragmentară, răspândită mai ales tot din discuţiile parlamentare le-a
în Monitorul oficial, şi amintirea unui preluat. Presa de caricaturi a vremii
om nu îndestul de energic, ezitant între abundă în scene cu politicieni corupţi,
conservatori şi liberali. M. Eminescu atârnând în ştreanguri pe marginea
reţine o răsunătoare interpelare în drumului. Vom reveni. În acest caz,
Parlament a lui M. Costaki Epureanu în Românul n-a mai putut ţine tăcerea
care era aspru criticată legea prin care i autorităţii din spatele vorbei
se acorda lui C.A. Rosetti o pensie eminesciene, pentru că avea neapărată
reversibilă pentru meritele politice nevoie de o astfel de acuzaţii grave prin
deosebite în trecut şi în prezent (1880); care să-l disloce pe poet din sistemul
unul dintre refrenele eminesciene cele Timpului. De la general, va trece la
mai frecvente îşi are sorgintea în această particular: va căuta să „demonstreze” că
interpelare a lui Epureanu. Până şi ziarul Timpul cere asasinarea lui I.C.
calculele pe care le face poetul (ce Brătianu, apoi că cere asasinarea regelui
înseamnă, în bani, pensia votată, câţi însuşi. Eminescu răspunde prompt, de
proprietari vechi au avut un asemenea fiecare dată; lucrurile se vor petrece în
venit, etc.) – vin din această interpelare. 1881 şi 1882, poetul se sustrage
Este şi motivul, desigur, pentru care magistral de sub incidenţa acestor
Românul nu polemizează cu poetul pe acuzaţii puerile – dar nu-şi poate domina

şi destinul postum: ultima lui zi lucidă la aruncat bombe asupra trăsurii în care
ziarul Timpul (28 iunie 1883) se leagă de trecea Împăratul. Principele Carol
amintirea unui pistol pe care-l agita în telegrafiază imediat noului Împărat
cafeneaua Capşa în căutarea unei ţinte. Alexandru al III-lea: Adânc tulburaţi de
Gr. Venture ne asigură că poetul îl viza groaznica veste, rugăm pe Dumnezeu
pe rege. Vom vedea dacă are, sau nu, să aibă pe M.V. în sfânta sa pază şi să
dreptate. vă dea forţa necesară spre a duce
Suntem, aşadar, după reorganizarea greaua sarcină ce a pus pe umerii
partidului conservator cu Lascăr voştri. Carol, Elisabeta.
Catargiu preşedinte (20 decembrie), cu 2/14 martie 1881. Din Petersburg
P.P. Carp încă neintegrat acestui partid, sosesc amănunte despre groaznicul
după tentativa de asasinat asupra lui I.C. eveniment: Împăratul se dusese la
Brătianu (2 decembrie 1880), după Manejul Mihail, fără să asculte de
asasinarea, la Petersburg, a ţarului avertismentele persoanelor din jurul său
Alexandru II, şi imediat după arestarea care, în urma zvonurilor de atentat ce
unui grup de nihilişti care pregăteau, la circulau, voiau să-l oprească de a ieşi din
Iaşi, un banchet pentru sărbătorirea a 10 palat. Când se întorcea de la manej la
ani de la Comuna din Paris. În presă şi în Palatul de Iarnă, s-a aruncat o bombă
parlament se discuta, deocamdată vag, asupra trăsurii sale; bucăţile acestei
despre posibilitatea ca România să fie bombe au ucis câţiva oameni de escortă şi
declarată regat. Această înălţare în rang, mai mulţi trecători. Împăratul a ordonat
de mare importanţă, consfinţeşte atunci să se oprească trăsura ca să ia
Independenţa de Stat a României, dispoziţiuni pentru ajutorarea răniţilor;
cucerită cu arma în mână dar destul de însă în momentul când se cobora din
lung discutată în congresele de pace de trăsură s-a aruncat a doua bombă, care îi
după războiul din 1877-1878. Formal, zdrobi picioarele şi pântecele. Fără
acordul Marilor Puteri ale Europei cunoştinţă a căzut jos, a fost urcat în
pentru ridicarea României la rangul de trăsură şi transportat încet la Palat. Aici
regat era în mare parte obţinut; numai dânsul îşi dete sufletul în dureri
Austroungaria avea unele ezitări pentru cumplite.” („Memoriile Regelui Carol I
că promisiunea că va primi, în schimb, al României de un martor ocular”, Vol.
drepturi speciale asupra Dunării până la IV, 1878-1881. Ediţie şi indice de Stelian
vărsarea în Marea Neagră – această Neagoe, Editura Machiavelli, București,
promisiune îi fusese făcută numai verbal, 1994, p. 378)
de câteva persoane oficiale române, nu şi Din partea României participă la
în scris. Mai mult încă: se stabilise şi funeralii generalul Cernat şi colonelul
data sărbătorii: 8/30 aprilie 1881, Candiano-Popescu, împreună cu o suită.
aniversarea naşterii Principelui Carol. În ţară se inspectează trupele, se ţin „Te
Şedinţa care urmează va devansa această Deum-uri” – iar la 7/19 martie Carol I
dată, cum vom vedea. consemnează: „Miniştrii stăruiesc din nou
În privinţa atentatului împotriva pentru proclamarea Regatului; pentru
ţarului Alexandru al II-lea, acesta a fost cazul când ar fi din nou amânată,
într-adevăr un eveniment care a zguduit Brătianu se teme de greutăţi din partea
întreaga Europă. Ziarele îl prezintă pe străinătăţii”. (Idem, ibidem.).
larg, cu lux de amănunte. Preluăm, însă, Funeraliile de la Petersburg încă nu
relatarea faptelor făcută în jurnalul său se încheie când, la 14 martie 1881, de
de către Regele Carol I – şi pentru că dimineaţă, Carol I se pomeneşte din nou
este mai puţin cunoscută dar şi pentru că cu reprezentanţii guvernului în aceeaşi
este o mărturie oarecum de familie, chestie a proclamării mai grabnice a
având în vedere rudenia dintre Casele regatului. Acum nu mai este vorba de
Domnitoare română şi rusă: „1/13 martie eterna luare prin surprindere a
1881. Pe când perechea princiară se străinătăţii pe fondul unui eveniment
afla la masă, primeşte de la generalul emoţional internaţional („politica
Ghica vestea oribilă că în Petersburg s- faptului împlinit”, o constantă a
a comis un mare atentat contra strategiei brătieniste) – ci de rezolvarea
Împăratului şi că acesta a fost grav unei chestiuni interne care s-a ridicat
rănit. După un sfert de oră, altă depeşă ieri, 13 martie, în Camera Deputaţilor.
anunţă că Împăratul Alexandru al II-lea Notează Carol I: „Ieri au fost în Cameră
nu mai există; el şi-a dat sfârşitul în dezbateri violente care s-au terminat, ce
chinuri înspăimântătoare. Atentatorii au e drept, prin trecerea la ordinea zilei,

însă în urma cărora s-au hotărât, atât
Guvernul cât şi majoritatea Corpurilor Parlamentul, pe vremea atentatelor
Legiuitoare, ca să proclame îndată
Regatul. Partidul Conservator prin unul Şedinţa din 13 martie 1881 nu pare a
din cei mai buni oratori ai săi, T. anunţa ceva deosebit. Preşedintele
Maiorescu, s-a încercat să probeze că Adunării deputaţilor este Gh. Chiţu, pe
Guvernul liberal şi partizanii săi nutresc ordinea de zi sunt câteva proiecte de legi,
în fundul inimii idealuri republicane şi câteva indigenate, raporturi ale comisiei
că niciodată nu vor putea să fie un de verificare a unor senatori şi un proiect
partid de ordine şi un sprijin al de răscumpărare a unor proprietăţi din
Dinastiei; doar ei tolerează, ba încă judeţul Vaslui (deputat de Vaslui: P. P.
apără în România pe nihilişti şi pe alţi Carp). Se începe cu acest proiect, dar se
purtători de idei revoluţionare. amână, pentru că Titu Maiorescu anunţă o
În urma acestor dezbateri emoţia e aşa interpelare guvernului. În Însemnările
de mare, încât azi, dis-de-dimineață, toţi sale zilnice, criticul notează lapidar:
miniștrii au venit la Principe şi l-au rugat „Vineri 13/25 martie. La ora 1 proces
să le dea permisiunea să facă a se Mendelovici la Curtea de Casaţie pledat
proclama chiar astăzi Regatul de către şi câştigat, apoi interpelarea mea către
Camere; majoritatea e aşa revoltată de ministrul prezident I. Brătianu despre
acuzările ce i s-au adus, încât nu mai vrea procesul Pietraru şi mişcarea socialistă
să aștepte nici o zi. de la Iaşi. El răspunde îndată...”
Principele răspunde că, după Conţinutul exact al interpelării, după
sentimentul său, ar trebui să se aștepte Monitorul Oficial: „- Am onoarea a
măcar până după înmormântarea întreba pe domnul ministru preşedinte
Împăratului Rusiei; însă deoarece dacă, în urma procesului Pietraru, şi a
miniştrii stăruiesc cu tărie în cererea lor, manifestărilor socialiste de la Iaşi, crede
Principele cedează şi-şi dă timpul venit de a imprima politicei interne
învoirea.” (Idem,p.379) o direcţiune mai compatibilă cu
Trecerea în mormânt a Împăratului consolidarea monarhiei constituţionale.”
Alexandru al II-lea al Rusiei mai aduce un Vorbitorul întreabă, după protocol: „- Vă
avantaj proaspătului Regat Român: în rog să binevoiţi a fixa timpul când credeţi
momentul cu pricina, la 15 martie 1881, că puteţi răspunde.”
orice activitate publică încetează. Cu Este vorba, aşadar, de atentatul
vorbele aceluiași Carol I: „Din cauza (nereuşit) la viaţa primului ministru, I. C.
înmormântării Împăratului Alexandru al Brătianu, din 2 decembrie 1880, soldat cu
II-lea, care se face azi la Petersburg, se prinderea atentatorilor şi deferirea lor
întrerup în Bucureşti toate manifestaţiile justiţiei: întâmplător sau un, acest atentat
de bucurie; steagurile sunt lăsate în jos, anticipează asasinarea ţarului Alexandru
ovaţiile sunt interzise; numai telegraful II al Rusiei, şi pune problema de felul
lucrează în tăcere şi neîncetat, aducând la celor pe care le aduce Titu Maiorescu în
Palat vestea despre entuziasmul care Parlament. Pe fondul funeraliilor din
domneşte pretutindeni în ţară! Din sate capitala Rusiei, în Parlamentul României
depărtate, din munţi sosesc, în cuvinte se discută asemenea probleme.
mişcătoare, adeseori nedibace, expresiuni I.C. Brătianu era obişnuit – şi
de adevărat devotament pentru Dinastia tracasat, chiar – de interpelările pe care
străină, deja adânc înrădăcinată în inima în ultimul timp le ridicau şi liberalii şi
poporului.” (Idem, p.382) conservatorii, în chestiuni personale ori
Momentul politic a fost foarte bine de interes obştesc: stau pe masa
ales: pe fondul emoţiei generale pricinuite prezidiului maldăre de legi, menite a
de asasinarea ţarului, România ia măsuri regula mersul ţării înainte, pe calea
ferme pentru întărirea regalităţii. progresului, şi „onor D-nii deputaţi”, în
Nu confiscăm timpul şi spaţiul cu loc a le discuta pe acestea, îşi pierd
asemenea eşantioane privind climatul timpul (în sensul că-l consumă) cu
momentului, deşi sunt foarte interesante şi interpelări. Acesta este, rezumat din
invită la comparaţii in eterno între cuvântările sale, punctul său de vedere.
sărbători şi antisărbători la noi şi la ruşi. Nu este mai puţin adevărat că multe
Revenim, mai bine, la cauza care a dintre aceste interpelări aveau un scop
determinat forţarea acestei declarări a precis: adoptarea unei „moţiuni” în urma
Regatului de către „Guvern şi majoritatea căreia guvernul se angaja că va acţiona în
Corpurilor Legiuitoare”. direcţia respectivă, ori, când cazul era
foarte grav iar oratorul foarte bun, a unei bun...” (Idem, ibidem). M. Eminescu
moţiuni de neîncredere în urma căreia însuşi are o părere bună despre fraţii
guvernul era obligat să demisioneze. Nădejde, după cum se ştie. În discuţie
Numai M. Kogălniceanu reuşea, în epocă, erau mai ales ideile nihiliste, pe care Titu
asemenea lovituri de teatru – dar şi Maiorescu le prezintă sub numele general
acestuia, în cele din urmă, I. C. Brătianu de socialism. Desigur, reducând
îi răsturna planurile. Este celebră nihilismul strict la graniţele Rusiei,
interpelarea bătrânului sfetnic al lui Al. Nicolae Ionescu nu are dreptate: nu
Cuza din septembrie 1885, după numai Vara Sasulici era celebră în epocă,
expulzarea din ţară a unui grup de români dar şi Blancqui, şi adepţii acestuia.
ardeleni pentru propagandă în favoarea Nicolae Ionescu are şi un scop practic în
fraţilor de peste Carpaţi (printre ei, Al. cuvântul său: să asigure guvernul că
Ciurcu, G. Ocăşanu şi G. Secăşanu, lucrurile se desfăşoară în mod normal, că
aceştia doi din urmă prieteni ai lui M. ordinea nu este încălcată, că nu trebuiesc
Eminescu, cei care l-au ridicat la 28 iunie luate măsuri speciale aşa cum cerea
1883 din baia Mitraşewski unde-l interpelatorul, „pentru că într-o ţară
abandonase, zice-se, Gr. Ventura): printr-un unde presa e liberă, întrunirile
discurs abil, primul ministru reuşeşte a asemenea, pumnalul se frânge mai
smulge adunării un vot de încredere după înainte de a fi apucat de mâna care vrea
cuvântarea lui Kogălniceanu. să ucidă.” (Idem, ibidem). Dar nici
În 1881, partidul liberal era prea vorbele lui Titu Maiorescu nu trebuiesc
puternic pentru a se teme de mica opoziţie luate ad litteram când vorbeşte de
conservatoare. I. C. Brătianu nu stabileşte, socialişti şi socialism. Suntem înainte de
ca de obicei, termen pentru documentare, organizarea acestui partid, înainte chiar
ci se ridică prompt: de apariţia Contimporanului (primul
„- Pot răspunde îndată”. T. Maiorescu număr al revistei este, după câte ştim, din
dezvoltă, astfel, interpelarea pe loc. iulie 1881); lucrurile se discută în
În discursurile care urmează se va principiu, la această dată socialiştii
discuta mai puţin despre activitatea români au dezaprobat energic atentatul la
socialiştilor ieşeni. Numai Nicolae viaţa lui I.C. Brătianu. Nihiliştii din Iaşi
Ionescu va acorda o atenţie specială nu sunt „socialişti” – cel puţin nu sunt
acestora, şi va face diferenţă între acceptaţi de către socialişti; cu atât mai
adevăraţii socialişti, cei care au un ideal puţin cei din Bucureşti care au atentat la
social şi luptă loial pentru traducerea lui în viaţa primului ministru. Rămâne, de
viaţă, şi nihilişti, adepţi ai atentatelor şi altfel, de discutat dacă grupul Pietraru -
suprimării violente (cum a fost cea a Pătescu - Cârlova (cei trei atentatori)
ţarului Alexandru II): reprezenta un nucleu nihilist, dacă avea
„- Eu (...) nu vorbesc de nihilism, legături cu Iaşul, cu alte filiaţii
pentru că nihilismul este o creaţiune cu internaţionale, etc. Vom încerca un
totul străină tuturor ţărilor unde există răspuns apropiat de cel pe care-l va da,
socialismul. Nihilismul propune după doi ani, în 1883, M. Eminescu.
asasinatul, mijloacele violente pentru Lucrurile fiind, însă, extrem de
reforme sociale. Nu toţi socialiştii, nu complicate, trebuie să procedăm metodic.
visătorii cei generoşi, aleargă la aceste Reţinem că Titu Maiorescu face o
mijloace violente; prin urmare, nihilismul legătură imposibilă între socialişti şi
este un ce particular Rusiei; nihilismul, nihiliştii de la Iaşi, între aceştia din urmă
prin cuvântul chiar pe care l-a adoptat, şi atentatorii lui I.C. Brătianu, iar Nicolae
arată că nimic nu-i place în societatea ce Ionescu limpezeşte, de fapt, lucrurile,
vrea să reformeze. Prin urmare, nu are după ce presa (mai ales Românul) le
nimic comun nihilismul de dincolo de încurcase de toată frumuseţea susţinând
Prut cu manifestaţiunea socialistă ce s-a furibund că atentatul nu este românesc, ci
reprodus dincoace...” (Monitorul Oficial, străin şi anti-românesc, sugerând, deci,
martie 1881, p. 1785). De altfel, despre că grupul bucureştean este de sorginte tot
conducătorul grupului socialist de la Iaşi, la fel de străină cu cel ieşean, reieşindu-i
Ion Nădejde, vorbitorul va avea cuvinte – fără să vrea – că ar fi vorba de o reţea
frumoase: „... cred că cine va cunoaşte subterană. Nu, spune adversarul lui Titu
pe acest reprezentant al socialiştilor va Maiorescu: „într-o ţară unde presa e
vedea că acest tânăr, necertat încă de liberă, întrunirile asemenea, pumnalul se
justiţie, de disciplină în şcoală, dar a frânge înainte de a fi apucat de mâna
cărui inimă bate pentru ceva mai care vrea să ucidă.”

ZURÜCK KANT!
Theodor Codreanu
INEDIT GHEORGHE C. OLĂREANU

DESPRE CRITICISM (VI)
Dialectica transcendentală amestec al unor determinări senzoriale,

poate ispiti rațiunea să-și întindă
Kant propune să se ia ca fir întrebuințarea dincolo de orice
conducător în această cercetare experiență asupra lucrurilor în sine, cu
Prolegomenele și nu critica, pentru că toate că nu găsim la aceste lucruri în
aceasta din urmă „are oarecare prolixitate sine nici o intuiție care să le poată da un
care o împiedică să fie clară”, sfat căruia înțeles în concreto. Aici Kant se referă
îi voi da ascultare. la așa-numitele noumenon sau ființe
Se face o strictă deosebire între intelectuale. Ispita de care vorbește
condițiile pure ale intelectului, care sunt Kant împinge intelectul să încerce o
caracterizate prin aceea că își înfățișează întrebuințare transcendentă, ceea ce face
conceptele în experiență, și tot în necesară o disciplină științifică care să-l
experiență își verifică și principiile, și facă să respecte limitele experienței.
„cunoștințele transcendente” ale rațiunii, Aici se face o aluzie vădită la rolul
care nu au nici o legătură cu experiența și, Criticii rațiunii pure.
dimpotrivă, aceasta nu-i servește nici la
verificarea principiilor sale. Ideile psihologice
De asemenea, în timp ce categoriile
își au originea în cele patru funcții S-a constatat că substanțele – subiectul
logice ale judecăților, ideile rațiunii își propriu-zis, adică ce rămâne după ce toate
au origine în cele trei funcții ale accidentele au fost înlăturate – ne sunt
raționamentului rațiunii, facultatea cea necunoscute, și pentru această deficiență
mai superioară (sic!, n.n, Th. Codreanu) nu putem și nu trebuie să manifestăm
în ordinea intelectuală și, după cum nemulțumirea și să învinovățim mintea
intelectul își are conceptele, adică omenească, ci mai degrabă s-o
formele sale a priori, rațiunea își are și învinovățim că pretinde să cunoască
ea conceptele sale a priori, numite Ide, sufletul.
și a căror funcție constatăm a aduce Urmează acum lămuririle ce ni se dau:
totalitatea judecăților la oarecare puncte „Rațiunea pură cere să căutăm fiecare
de vedere generale. predicat al unui lucru substanța care-i
Aceste idei sunt absolutul sau lucrul în aparține, apoi pentru aceasta, care în mod
sine, universul, sufletul, Dumnezeu. necesar nu este la rândul lui decât tot un
În privința rolurilor ce îndeplinesc, predicat, să-i căutăm mai departe
Kant le compară cu spațiul și timpul, subiectul și așa la infinit sau cât mai
care nu-s obiecte sensibile ci numai departe am putea ajunge”. De aici
maniere ale subiectului cunoscător de a urmează însă că nu putem privi ca subiect
percepe obiectele, după cum ultim nici unul din lucrurile la care putem
categoriile sunt mijloace de a cunoaște să ajungem și că ființa substanțială nu
obiectele și nu obiecte ale cunoașterii poate fi niciodată cugetată de intelectul
– tot așa Ideile sunt sinteze a priori ale nostru.
rațiunii și nu ființe existent Această situație este aplicabilă și eului
independente de subiectul cunoscător nostru.
atât și nimic mai mult, și tocmai în În procesul de autocunoaștere noi
aceasta constă vechea metafizică de a avem iluzia că, printr-o intuiție imediată,
vedea altceva. noi am putea sesiza această
substanțialitate a eului, care nu poate fi
Observarea preliminară la obiectul cugetat la rându-i ca predicat al altui
rațiunii pure subiect, el fiind deci subiectul absolut.
Totuși, ne asigură Kant, nu ne înșelăm
Referindu-se la cele spuse în „căci eul nu este un concept, ci o simplă
paragrafele 33 și 34, că însușirile reprezentare a acelui ceva la care se
categoriilor de a fi pure de orice raportă orice cugetare”.

Din toate acestea rezultă că eul nu o legătură cu experiența, ca și cu alte
poate fi considerat ca predicat al altui afirmații care de asemenea nu pot fi nici
lucru, dar nici ca un subiect absolut. Dar experiențe, nici descoperite experimental.
chiar dacă am considera acest eu cugetător Acestea constituie obiectul esențial al
ca nefiind la rându-i predicatul altui lucru metafizicii”.
și deci că ar putea lua numele de Prin conceptele naturii Kant înțelege
substanță, totuși ar fi lipsit de urmări, atât sigur legile care guvernează natura și a
timp cât nu-i putem dovedi permanența, căror efecte formează obiectul diferitelor
căci permanența sufletului poate fi științe.
demonstrată numai în limitele vieții Mai departe, ni se arată că intelectul
omenești, nu însă după moarte (tocmai este limitat numai la o întrebuințare
chestiunea care ne interesează). experimentală, ori absoluta totalitate a
experienței nu este o experiență, ceea ce
Ideile cosmologice face ca rațiunea să nu fie satisfăcută.
Rațiunea are nevoie de concepte
Revin ideii cosmologice să trezească deosebite de cele ale intelectului
filozofia dogmatică și s-o îndrepte spre (categorii), adică de concepte care să
critica rațiunii pure, ne declară Kant, drept se raporteze la totalitatea experienței,
pe care el caută să-i justifice titlul, arătând adică de concepte care să vizeze
că Ideea Cosmologică are ca obiect lumea transcendentul. Asemenea concept ține
sensibilă, dar că în loc să se limiteze la de natura rațiunii, iar cunoștințele
domeniul experimental, Wolf face din transcendentale ale rațiunii,
ideea de Cosmos obiectul speculațiilor reprezentându-și ideile în experiență,
dogmatice. nici nu confirmă, nici nu infirmă
Depășindu-se astfel experiența, principiile lor.
inevitabil se ajunge la antinomii, care sunt Și fiindcă, declară Kant, a descoperit
în număr de patru. originea categoriilor în funcțiile logice ale
Aceste antinomii care constau în judecăților intelectului, el s-a socotit
susținerea deopotrivă a tezei și antitezei, îndreptățit să caute origini ideilor în cele
ne fac să înțelegem că dacă „concepem trei funcții ale raționamentului.
fenomenele lumii sensibile ca lucruri în Pentru Kant, metafizica este o
sine (ceea ce se întâmplă de obicei), ori necesitate imperioasă a sufletului și de
de câte ori privim principiile legăturii care nu se poate debarasa, fiindcă nevoia
acestor fenomene ca principii cu valoare ei e sădită în noi de însăși natura.
universală nu numai pentru experiență,
ci și pentru lucrurile în sine – se ivește Cum este metafizica posibilă
un conflict nebănuit care nu poate fi ca știință
niciodată înlăturat pe calea dogmaticii
obișnuite”. Metafizica nu poate fi constituită
ca știință, susținea Kant, decât dacă e
Ideea teologică precedată de o adevărată critică. Or, o
asemenea critică care cuprinde planul
Aici rațiunea nu pleacă de la întreg care să mijlocească constituirea
experiență, ca în precedentele două Idei, unei metafizici ca știință există deja –
psihologie și cosmologie, pe care o recomandându-și astfel propria sa
nesocotește, ci pornește de la conceptele critică. După care dă asigurări că cine
pure „a ceea ce ar putea alcătui totalitatea va cunoaște o asemenea critică va
absolută a unui lucru în genere; se slujește rămâne dezgustat de toată vorbăria
așadar de ideea unei ființe prime absolut metafizică dogmatică și, drept
perfectă, pentru a determina posibilitatea urmare, va renunța la o asemenea
și prin urmare realitatea tuturor acestor metafizică și „va întâmpina cu plăcere
lucruri”. Iar mai departe, rezumând: o metafizică ce îi stă de acum înainte
„Ideile psihologice, cosmologice și la dispoziție”.
teologice nefiind decât simple concepte Are însă grijă Kant ca la finele
raționale, care nu ne pot fi date în nici o paginii ce urmează să asigure că dacă
experiență, problemele pe care rațiunea ni „a sosit vremea decadenței oricărei
le pune relativ la ele nu pornesc de la metafizici dogmatice, nu putem spune
obiecte, ci de la simple maxime ale că a venit ceasul renașterii ei printr-o
rațiunii, care au ca scop satisfacerea critică temeinică și completă a rațiunii.
acestei facultăți, și trebuie toate să capete Și fiindcă își închipuiau că sunt oameni
un răspuns mulțumitor”. care au străbătut cu greutate și în silă
calea spinoasă care l-au purtat în
Cum este posibilă metafizica critică, acestora le recomand
în general Prolegomenele, care se impun a fi
cercetate scrupulos și în amănunțime,
Metafizica se ocupă „în afară de căci altă alternativă nu poate fi decât
conceptele naturii, care își găsesc renunțarea la metafizică”.
totdeauna aplicarea în experiență, cu
conceptele pure ale rațiunii, care n-au nici (continuare la pagina 89)

EMINESCIANA
Dumitru Copilu-Copillin
PREDICȚII ADEVERITE
S-a observat că cel puţin un secol pare integrarea în UE, pentru o colaborare
măsura ideală pentru cântărirea valorii mai eficientă, în cadrul celor 28 de
unei creaţii spirituale. A trecut peste un naţiuni ale UE, ale celor 192 de naţiuni
secol de la primele manifestări ale ale ONU, ale tuturor naţiunilor
cunoaşterii şi recunoaşterii valorii lumii” (Liga Culturală pentru Unitatea
naţionale de dimensiune universală a Românilor, în asociaţie cu alte
poeziei eminesciene. organizaţii civice, filiala Cluj).
Mihai Eminescu a lăsat posterităţii ca Încă în ultimul deceniu de viaţă
moştenire contribuţii de excepţie, în mai activă a poetului, considerat prolific,
multe domenii, aidoma unui creator de opera sa literară a trezit şi interesul
tip renascentist: literatură (poezie, proză, străinătăţii. Primele traduceri din poeziile
teatru), traduceri (poezie, proză, sale şi ecouri despre ele apar în
filozofie, limbă, artă dramatică), publicaţiile editate în alte limbi decât
publicistică politică şi literară, producţii româna, din câteva ţări europene, primul
folclorice, dar şi ştiinţe (filozofie, centru de iradiere al mesajului eminescian
istorie, sociologie, economie, educaţie, fiind Germania, urmată de Italia, Franţa,
lingvistică, chiar şi fizică, astronomie, Elveţia, Austria, Rusia, Anglia, S.U.A.,
biologie, matematică ş.a.). Ungaria, evident România. De atunci şi
Acest adevăr apreciem că este până în zilele noastre aproape întreaga
sintetizat mai cuprinzător într-un operă, cu precădere cea poetică, a fost
document programatic – expresie a tradusă şi comentată în publicați editate
percepţiei publice actuale – pubicat în 15 în cel puțin 93 de limbi la care, la
iunie 2015, cu prilejul „Celebrării solicitare, se adaugă, încă cel puțin 60 de
Poetului Naţional, Mihai Eminescu – noi limbi, cu ajutorul unor programe
Membru Post-Mortem al Academiei speciale de traducere automată (apelând
Române”, sub genericul „spiritul la Google translaor).
european al poetului naţional Mihai Eminescu şi-a scris opera într-o limbă
Eminescu voievodul limbii române” şi literară, în care românii de pretutindeni
călăuziţi de Motto, – „Eminescu e vorbim, citim şi scriem româneşte. Despre
sinteza sufletului românesc din vremea contribuţia lui Eminescu – creatorul/
netulbure. Sinteza ştiinţei, cugetării, fondatorul unei limbi literare moderne
simţirii şi instinctului acastui etalon, care a devenit limba naţională a
neam” (Mircea Eliade): „Poetul naţional poporului român – s-a scris mai puţin, în
Mihai Eminescu, personalitate vremea sa ca şi mai târziu, deşi românii de
europeană a vremii, a elaborat o operă pretutindeni, datorită acestei limbi, fiecare
excepţională – unicat: literară, filosofică, după puterile proprii şi felul de a fi,
filologică, ştiinţifică, istorică, vorbim, citim, scriem românește şi, în
astronomică, de conducere şi măsura în care citindu-l, înţelegându-i
administraţie publică, politică, mesajul, simţim şi cugetăm româneşte,
economică, civică, socială, de ştiinţele adică în consens cu trăirile şi aspiraţiile
naturii, cum ar fi chimia, anatomia şi neamului românesc.
fiziologia, fizica, matematica etc. În acest înţeles, în contextul
Această operă de actualitate merită să fie dezbaterilor actuale privind adevărul
cuprinsă în mai mare măsură în despre starea de sănătate a lui Eminescu,
programele şcolare, în viaţa societăţii, în ce i-ar fi afectat atunci şi limba în care
diferitele domenii, abordare valabilă în scria, în general calitatea creaţiei literare
prezent şi în viitor, pentru dezvoltarea şi jurnalistice, – autorul suportului
limbii române, care se sărbătoreşte anual documentar cel mai consistent asupra
la 31 August, a Culturii Naţionale, acestei teme, universitarul eminescolog
sărbătorită anual la 15 Ianuarie, pentru şi filozof Constantin Barbu, într-un

recent interviu postat şi pe internet, Ideea va fi dezvoltată de
contraargumenta: „Limba română, aşa prestigiosul Dicţionar „Brockhaus-
cum a creat-o Eminescu (şi pe care o Efron”, editat de un german şi un rus, la
vorbim astăzi), este cea mai mare St. Petersburg, în 1889 (unele idei sunt
minune care a avut loc în istoria preluate şi din variantele anterioare ale
poporului român”. dicţionarelor enciclopedice germane
O contribuţie importantă la „Brockhaus” din 1880 şi 1887). Preluând
cunoaşterea valorii poeziei eminesciene, date din acel deceniu, vehiculate în
în mediul literar european, l-au avut mediul literar european, inclusiv în cel
publicaţiile editate în alte limbi decât academic universitar, această
româna, prin aceea că întâia oară au enciclopedie, de ţinută şi audienţă
relevat valenţele literar-artistice ale limbii internaţională, distingea în românul
în care Eminescu şi-a scris opera poetică, Eminescu un „scriitor european în
valenţe înţelese ca resurse cu un potenţial deplinătatea cuvântului”, un „poet
lingvistic în stare să satisfacă exigenţele adevărat”, poezia căruia reprezenta un
cele mai înalte şi dificile ale creaţiei şi „act de înaltă măiestrie poetică”, cu
creativităţii literare; sub această aură le-au precizarea că încă în preajma anilor
făcut cunoscute întregii lumi, contribuind 1880, „la începutul unei perioade de
decisiv la formarea unei opinii credibile profundă schimbare a caracterului
privind contribuţia poetului la formarea literaturii române, a fost unanim
literaturii române moderne, printr-o recunoscut ca mare poet al
muncă de pionierat. contemporaneităţii”. Ideea a mai fost
Interesul general manifestat, în promovată şi de alte surse enciclopedice
principal pentru poezia lui Eminescu, şi academice, care atrăgeau atenţia asupra
tradusă şi apreciată în mediul literar „operelor de mare frumuseţe” ale poetului
european, a fost consemnat mai întâi în român, prin calităţile sale înălţându-se în
reviste şi apoi preluat de cele mai ochii contemporanilor ca „om de mare
prestigioase publicaţii enciclopedice ale cultură” şi cu o „operă foarte variată”,
vremii, care atunci îşi asumaseră apreciată – citând dintr-un curs din epocă,
misiunea de a sintetiza ceea ce s-a scris, predat la Universitatea din St. Petersburg
în vederea consacrării marilor valori – drept „Cel mai măreţ monument literar
naţionale nou apărute, comparabile şi din tot ce a fost scris în limba
compatibile cu cele ale clasicilor română”, care „aspiră la recunoaşterea
literaturii universale. valorii sale universale”.
Între publicaţiile care l-au promovat pe Asemenea judecăţi de valoare apărute
Eminescu, în această postură, vom în publicaţiile europene aveau să confirme
remarca mai întâi – după cele germane – existenţa unei creaţii poetice de excepţie
pe cele din Italia („Rivista internaţionale”, într-o limbă literară, creată ca instrument
1881 şi „Dicţionaire International des de acţiune creatoare în procesul de
écrivains du jour”, 1888), Rusia („Sankt formare a unei literaturi naţionale
Persburger Zeitung”, 1881, „Istoria moderne, în condiţiile „începutului unei
zarubejnoi literaturî”, 1881 şi „Jurnal perioade de profundă schimbare a
Ministerstva Narodnovo Obrazovania”, caracterului literaturii române”. Pentru a
1884), Franţa („Revue Universelle întări datele preluate din aceste publicaţii,
Internaţionale”, 1884), Elveţia (o teză de în condiţiile existenţei unei istorii literare
doctorat care aprecia „contribuţia lui româneşti („Conspect asupra literaturii
Eminescu la dezvoltarea limbii române şi literaţilor ei de la început şi
literare”, 1888), Ungaria („Revue până astăzi, în ordine cronologică”, de
d'Orient”, 1889), Austria („Neue Free Vasile Gr. Popu, Bucureşti, 1875-1876,
Presse”, 1889, care publica o primă unul dintre cei dintâi istorici ai literaturii
încercare de sinteză, recunoscând încă române, care prezenta valoarea reală a
atunci în Eminescu pe „cel mai însemnat poeziei eminesciene, în viziunea lui Titu
poet al României – care – a probat prin Maiorescu, o notorietate în domeniu),
poeziile sale că limba română are Vladimir. Zotov, autorul „Istoriei
resursele necesare de a satisface literaturii universale” (Sankt Petersburg-
exigenţele cele mai înalte şi mai dificile Moscova, 1881), a dorit să procure
ale creaţiei literare”). Conform celor scrise această carte şi să o citeze ca suport
de revista germană „Literarische Beilage documentar românesc, dar la cererea sa i s
der Montags Revue", supliment literar la -a răspuns oficial că această carte nu poate
„Montags Revue" (1882), Eminescu a fi trimisă şi utilizată, deoarece era
atins „înălţimea celor mai frumoase „interzisă” în România. Datorită acestui
produceri ale acestui gen literar la răspuns negativ, istoricul literar rus
celelalte popoare”. comentează: probabil lui Eminescu „încă

nu i se poate recunoaşte dreptul la Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire
recunoaştere”. până astăzi, va fi punctul de plecare
Profitând de unele relaţii personale, pentru toată dezvoltarea viitoare a
profesorul Universităţii din Moscova, veşmântului cugetării româneşti”.
Fiodor Korş, o notorietate mondială în „L'epreuve de l'etranger”, o carte de
studiul limbilor şi literaturilor antice, referinţă, apărută după opt decenii,
orientale, romanice şi slave, a învăţat aprecia că – asemenea opinii sau – „O
limba română ca să-l poată citi în original carte de opinii despre originalul şi
şi a-l traduce pe Eminescu, iar odată cu traducerea lui în alte limbi, ne învaţă mai
publicarea traducerii poeziei „Oricâte mult despre limba literară sau despre
stele”, mărturisea – în aceeaşi viziune cu limbajul poetic, decât tratatele de
cea a universitarului din St. Petersburg – lingvistică”. Adevărat, numai că
„La Eminescu recunosc o perfecţiune Eminescu a dovedit cu mult timp înainte
deosebită în formă, o mare înălţime de ceva în plus, anume că „originalul” –
cugetare… Multe din poeziile lui adică opera originală, evident fără să
Eminescu ar fi fost fericiţi să le semneze excludă şi versiunea acesteia în alte limbi
un Musset, un Heine, un Baudelaire”. – ne-ar putea învăţa mai mult despre
După moartea prematură şi tragică a limba literară vorbită de un popor.
lui Mihai Eminescu (1889), eveniment cu Mărturie este un episod de lucru din
un larg ecou naţional şi internaţional, redacţia ziarului „Timpul”, din perioada
intuind în acest sens rolul operei în care Eminescu era redactor şef.
eminesciene în evoluţia limbii şi literaturii Preocupaţi de limba în care s-a scris şi se
române, B. P. Haşdeu aprecia „meritul mai scria atunci literatura română, într-un
covârşitor…de a fi voit să introducă şi de climat al incertitudinilor lingvistice de
a a fi introdus, în poezia românească, slavonizare, latinizare, franţuzire şi o
adevărata cugetare, ca fond şi adevărata practică de exprimare publică „primitivă”
artă, ca formă, în locul acelei uşoare – în epocă mulţi numind-o
ciripiri de mai-nainte”. Dar cel mai „păsărească” (Hașdeu) – colegii de
îndreptăţit să exprime acest adevăr a fost redacţie şi viitorii clasici ai literaturii
personalitatea cu cea mai mare notorietate române, poetul Eminescu, dramaturgul
în epocă, Titu Maiorescu vizionarul Caragiale şi prozatorul Slavici au
mentor al poetului Eminescu: „Literatura convenit să reglementeze ei scrierea în
poetică română va începe secolul al XX- limba română, pe care să o explice într-un
lea sub auspiciile geniului lui şi forma summum („tratat”) lingvistic, repartizându-şi
limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul chiar domeniile de lucru.
(continuare de la pagina 86) idealismul (dogmatic) pentru că

nesocotește radical aportul simțurilor în
cunoaștere, pentru ca să caracterizeze
idealismul său care este un idealism al
Inedit: Gheorghe C. Olăreanu experienței, în sensul că orice cunoaștere
implică cele două izvoare, sensibilitatea
Despre criticism (VI) și intelectul; că el este idealist, nu însă
dogmatic ci formal, sau mai bine zis
critic.
Unei critici care i s-a făcut, îi răspunde În sfârșit, după ce aduce laude
drastic, cu care ocazie, fiindcă publicului savant care „s-a ferit deci ca
preopinentul său vorbea de un idealism printr-o judecată pripită să nu vateme
înalt, caracterizează astfel idealismul adevărul acesta pe care i l-au adus”. După
adevărat în opoziție cu idealismul său: care se referă la un critic care s-a dovedit
„Principiul oricărui idealism adevărat, de a-i fi înțeles exact și adânc principiul
la teoria eleată până la episodul Berkeley, operei sale, pentru ca în cele din urmă să
este cuprins în această formulă: revină asupra necesității unei noi
«Conștiința prin simțuri și experiență nu metafizici. Și în legătură cu această
este decât o pură iluzie; adevărul stă necesitate, Kant mărturisește că „ar fi
numai în ideile intelectului pur și al prea lung să arătăm aici ce fel de
acțiunii pure». Principiul care domină și metafizică putem aștepta să se nască dacă
determină idealismul meu este vom aplica cu exactitate principiile
dimpotrivă. Orice cunoștință a lucrurilor critice... și să învederăm că, departe de a
numai prin intelectual pur sau rațiunea fi sărăcăcioase și de a face figură tristă
pură nu este decât iluzia și numai în pentru că i s-a smuls penele false cu care
experiență stă adevărul”. se împodobea, această metafizică ni se va
În prima parte a acestor două înfățișa ca foarte bogat și frumos
caracterizări a idealismului, Kant critică împodobită”.

NOTES
Simona Cioculescu
2013
3 octombrie. După-amiază, la ora murit și acum ea se ocupă de tot. Îmi
17 eram deja la sala Dalles, unde mă pare rău pentru ea – e o persoană
invitase, la telefon, colegul meu de la inimoasă, corectă, delicată. Pe la ora 12
Muzeu, Ioan Cristescu. Decorul, și al a.m. am plecat la BAR, mai întâi am
holului și al sălilor, era oferit de o cumpărat „România literară”. Pe
expoziție uriașă a lui Mircia copertă, este o fotografie mare cu
Dumitrescu, alcătuită din gravuri și Nicolae Breban, sărbătorit la împlinirea
sculpturi în lemn. Era și el prezent. Și a 75 de ani.
alte 25-30 de persoane. Sala este 5 octombrie. Vremea e tot frumoasă
aranjată ca o cafenea, cu bar și măsuțe și s-a mai încălzit. Sunt 17 grade. Am
albe, rotunde. I-am zărit pe Pavel fost la cumpărături la Mall Vitan. Apoi
Șușară, Nicolae Breban, Cosmin Perța, am băut un capuccino la KFC, și am citit
Ioan Cristescu, Eusebiu Ștefănescu, în „Adevărul de week-end” un interviu
Ioan S. Pop, Ioan Bogdan Ștefănescu. uriaș luat lui Nicolae Breban. Lucruri
Iar I.B. Ștefănescu a cântat câteva piese interesante. Cei mai buni prieteni ai săi
clasice la flaut și la alte câteva au fost Nichita Stănescu și Matei
instrumente de suflet. Erau și invitați Călinescu. Și, pe de altă parte, poate
din străinătate, din Elveția și Franța. A spune că „nu e conațional cu toți
fost plăcut, dar era frig – afară plouă de românii”. Maică-sa este șvăboaică:
câteva zile – și nu s-a dat încă drumul Esthera Bőhmler. Mai spune, la un
la încălzire. Pe la ora 19,30 spectacolul moment dat: „O grămadă de scriitori s-
s-a încheiat. Am vorbit cu Ioan au distrus, începând cu Manolescu, până
Cristescu care este director la Muzeul la Groșan și alții. Au părăsit literatura,
Timbrului și s-ar putea să concureze și unde aveau deja un nume, să facă bani.
pentru conducerea M.L.R., dacă nu va Au rămas și fără bani, și fără operă. Iartă
fi „țigănie politică!”. Romanul lui -mă, eu sunt inteligent”. Întâlnirea cu
Ladislav Fuks, tradus de mine, i se pare Dumitru Popescu-Dumnezeu, care i-a
a fi strălucit și ar putea fi un model spus că apariția romanului „Animale
pentru tinerii scriitori. Vrea să-l publice bolnave” i-a redat încrederea în
la editura lui, Tracus Arte. M-aș comunism și îl tot întreba ce ar vrea să
bucura, desigur. conducă: Buftea sau USR-ul. „Trebuie
4 octombrie. Zi frumoasă. Vremea s-a să intri în Comitetul Central”. „Dar pe
îndreptat. A venit la noi, pe la ora 11, mine nu mă interesează. Nu sunt
Ruxandra Mihăilă, nepoata lui Vasile marxist, tovarășe, îi spuneam”.
Drăguț (Joli), prietenul lui Barbu (au 6 octombrie. La 4 și 37, în zona
fost colegi la liceu). I-a adus un grupaj Vrancea a avut loc un cutremur de 5,5
de poezii să le prezinte în numărul din grade. L-am simțit și eu și Barbu, căci
revista „Manuscriptum”, dedicat în eram treji. La ora 13,30, am chemat un
întregime lui Joli. Eu am fost colegă cu taxi de la Cobălcescu, care ne-a dus la
Ruxandra la Muzeu (lucra ca redactor la cimitirul Bellu pentru parastasul de un
revistă). Urmează să țină legătura cu an, de la moartea prietenului nostru,
Barbu pentru prezentare. Ne-a spus că e Alexandru George. Am ajuns la ora 14
foarte atacată și bârfită din cauza fix și nu venise decât un cuplu, familia
legăturii de rudenie cu Joli. Ce-o fi asta? (adaptivă) nu era încă. Vremea, din
Mai ales că Gabi Drăguț, soția lui, a fericire, minunată. Am stat pe o bancă

lângă mormânt, care se află foarte 7 octombrie. Vreme frumoasă,
aproape de capela cimitirului. Pe la ora călduț, soare eclatant. Șerban la cursuri.
două și un sfert au început să vină cei Criză bugetară în America de cinci zile.
din familie (Stela, Carmen și soțul ei) și Republicanii blochează adoptarea
prieteni de-ai lor. Dintre scriitori eram proiectului de buget. „Paralizia statului
doar eu și Barbu, așa că am fost federal” continuă. Discuții nesfârșite
„vedete”. Abia pe la ora 15 a venit și legate de cutremurul de ieri. Unii –
preotul de la Sf. Elefterie, părintele catastrofici, alții mai rațional analitici.
Dragomir, care este și preotul nostru Discutau cu date din statistici, la câți ani
(vine acasă de sărbători). După slujbă, și se repetă. În zona Tulcea sunt câte 2-3
după ce am aprins câte o lumânare și la pe zi. S-au strâns câteva sute în două
mormântul lui Mateiu Caragiale, care se săptămâni.
află imediat după cel al lui George, am 9 octombrie. La ora 17 am ajuns la
plecat cu toții la restaurantul „La Jockey Club, în spatele Evei și lângă
Giulio”, de pe strada Popa Stoica din restaurantul La Mama, unde ne invitase
Farcaș, nr. 29, în apropiere de Mall Dinu Zamfirescu la lansarea cărții lui
Vitan. Și, după înmormântare am fost „Cârtițele Securității” (Agenți de
tot acolo. Au fost cam 30 de persoane. informații din exilul românesc), apărută
Atmosferă plăcută, discuții cu vecinii de la Editura Polirom. E vorba în principal
masă, cu Stela și Carmen (dar și cu de Virgil Veniamin, Eftimie Ghenca și
Radu, soțul lui Carmen, care e inginer Pamfil Șeicaru. Lume multă, sala plină,
geolog și știe foarte multe despre nu se aștepta nici el. Au prezentat cartea
situația de la Roșia Montană, cu aurul, Stelian Tănase, Zoe Petre, Daniel
dar și cu situația economiei, în general). Barbu. Livia Tofan a fost moderator. Și,
Barbu a discutat doar cu el și lui îi plac desigur, la sfârșit a vorbit Dinu
problemele puse tehnic, profesional. L-a Zamfirescu. Cartea e interesantă. Barbu
cam neglijat pe vecinul din dreapta, pe i-a spus că va scrie despre ea. Era
părintele Dragomir. Am mâncat prezent și secretarul de stat de la
aperitive (somon cu cartofi copți și Cultură, Radu Boroianu, lângă care am
roșii), cafele, capuccino, vin roșu și alb. stat în primul rând. E un vechi prieten al
S-a creat o atmosferă veselă, destinsă. nostru, de pe vremea când era regizor și
La ora 18 și 15, noi doi a trebuit să era căsătorit cu Sanda Mihăescu. Mi-a
plecăm acasă, căci așteptam vizita lui spus că se înțeleg bine cu Daniel Barbu,
Toader Paleologul și a colaboratoarei ministrul culturii, dar că nu au resurse
lui. Și într-adevăr, ajungând fix la ora mai deloc. Am cumpărat cartea cu 25 de
16, i-am găsit la intrare, tocmai lei și am luat autograful autorului. A
ajunseseră. Ne-a deschis Șerban. Am urmat o mică tratație cu care ocazie am
intrat în hol și i-am servit cu fursecuri, vorbit cu mai mulți cunoscuți.
whisky, suc, apă. Scopul principal al 11 octombrie. Ziua e la fel de
vizitei a fost să pună la punct frumoasă, senină și mai caldă. La ora
conferințele despre Mateiu Caragiale pe 12 am plecat la Biblioteca Sadoveanu,
care le va susține Barbu, la solicitarea unde sunt acum și scriu aceste
lui Toader, la școala/universitatea rânduri. Alice Munro (o scriitoare
deschisă de el în casa Paleologu. Se canadiană de 80 de ani, a luat premiul
predau deja de câteva luni cursuri de Nobel pentru literatură. E autoare de
filozofie, psihologie, literatură, istorie, proză scurtă. Așa că celebrii Philipp
drept etc. Toader e marginalizat acum în Roth, Milan Kundera, Umberto Eco
propriul partid, în parlament, așa că mai au de așteptat. Cărtărescu e și el
preferă să se dedice împreună cu pe listă, dar mai la coadă. Se pare că a
colaboratoarea lui – care e căzut de pe poziția 34 pe 66. Toți
organizatoarea administrativă a patru merită din plin să ia premiul. Pe
treburilor școlii. Am râs, am vorbit, am Kundera l-am cunoscut la Praga în
evocat, ei au pus la punct cele două 1969. Am scrisori și cărți cu dedicație
cursuri (de câte două ore fiecare) despre de la el. De altfel, am tradus „Arta
Mateiu Caragiale (Diplomatul și Relația romanului”, din franceză, căci s-a
tată-fiu). La va susține în noiembrie. stabilit la Paris în 1975.

BIBLIOFILIE
Ana Andreescu
CHRISTOPHE PLANTIN
– LABOR ET CONSTANTIA
O vizită în Antwerpen – pentru un bărbat inteligent,
Anvers – m-a dus, desigur, la muncitor și întreprinzător,
Muzeul Plantin – Moretus, într-o vreme în care apele
monument inclus în erau foarte tulburi în
programul Memoria Lumii în societate. Pentru contextul
2001 și în patrimoniul în care acest bărbat a
mondial UNESCO în 2005. construit un imperiu al
Muzeul este chiar casa din culturii, rememorăm că
Vrjdagmarkt în care a locuit secolul al XVI-lea este
tipograful Christophe Plantin secolul descoperirilor
cu numeroasa lui familie și geografice și al
unde a lucrat, în zbuciumatul colonialismului agresiv, că
veac al XVI, viața lui Suleiman Magnificul își
desfășurându-se, în parte, în întindea imperiul în toate
timpul războiului de 80 de ani punctele cardinale și, în
dintre Spania și Tările de jos Funeraliile lui Carol Quintul, 1541, captura Buda; că
(1566 – 1648). Născut în album editat de Plantin, secolul al XVI-lea este
apropiere de Tours, la Saint- Anvers 1559 secolul Renașterii italiene,
Aventin, în Regatul Franța, în 1520, a că, în 1546 Michelangelo era numit
avut primul contact cu lumea cărților arhitectul-șef al Catedralei Sf. Petru de la
lucrând ca legător de cărți, la Caen – Roma, dar și că, în 1536, se instituia
Normandia și Rouen, apoi, s-a mutat cu Inchiziția în Portugalia; că, în 1543,
soția la Paris, unde avea deja un magazin, Copernic își lansa Teoria
din anul 1545. La Paris, a rămas până în Heliocentrismului, că, în 1547, Ivan cel
1548, când s-a mutat la Antwerp – Groaznic devenea primul țar al Rusiei, că,
provincia Flandra, centru comercial în în 1548, pentru a se opune expansiunii
plină ascensiune, unde, cu perioade scurte coloniale, dinastia Ming interzice accesul
de absență, își va trăi toată viața și va în China al comercianților străini; că, în
construi o întreprindere – tipografie, 1558, tânăra Elisabeta Tudor devine
legătorie și editură - care va dăinui mult regina Angliei (1558 – 1603) și începe
după moartea sa (1589), ca Renașterea engleză, iar, în
afacere de familie. Aceasta a nordul Europei începe
intrat în proprietatea orașului Războiul între Rusia,
Anvers în anul 1867, prin Polonia, Lituania, Suedia,
vânzare de către stră-stră- Danemarca (1558 – 1583);
stră-nepotul lui Christophe că luptele dintre catolici și
Plantin, Eduard Moretus protestanți fac victime,
(1804 – 1880), contra sumei apogeul fiind Noaptea Sf.
de 1,2 milioane de franci. Bartolomeu de la Paris, 23 -
La început, la Anvers, 24 august 1572.
Plantin lucrează ca legător Iar, pentru cele șaptesprezece
de cărți pentru familiile provincii care constituiau în
nobiliare din oraș și ca epocă Tările de jos, secolul
artizan de obiecte din piele. al XVI-lea aducea separarea
Se înscrie în Ghilda Sf. Luka celor din nord, care devin
a gravorilor, desenatorilor, Marca tipografiei Plantin, Republica Țărilor de jos din
pictorilor și tipografilor din pe frontonul Muzeului nord – Olanda – care și-a
oraș. Mișcare inspirată din Anvers proclamat independența față

de Spania în 1581. Flandra, Belgia, care a apărut în 1559, au fost achitate de
Luxemburg rămân sub autoritate spaniolă stat și au fost, pentru tipografia lui
- Țările de jos spaniole, până în 1713. Plantin, un succes deplin atât din punct de
Lui Christophe Plantin, fărâmițarea vedere editorial, cât și financiar. De altfel,
teritorială favorizantă pentru marile puteri sprijinul Împăratului Filip al II-lea,
ale vremii și frământările protector al catolicismului, a
nesfârșite nu i-a limitat fost constant pentru
mișcarea dintr-un ținut într- Christophe Plantin. Acesta a
altul, când condițiile o primit exclusivitate pe
impuneau, și nu l-au oprit să tipărirea cărților liturgice
-și urmeze pasiunea. catolice, a fost obligat sa
Deja integrat în viața accepte calitatea de proto-
orașului de adopțiune, tipograf care să controleze
Anvres, ca urmare a unui conținutul și acuratețea
accident nefericit, își pierde cărților religioase catolice
capacitatea fizică de a-și editate de alți editori. Cu
folosi unul din brațe și toate acestea, luptele
renunță la activitatea de religioase dintre catolicii
legător de cărți, în favoarea susținuți de împărat și
atelierului tipografic. În anul calvini, starea continuă de
1555 atelierul său era Portretul lui Christophe suspiciune din societate, i-au
recunoscut în Anvers, iar Plantin, făcut de prietenul pricinuit necazuri mari.
sau Peter Rubens
pasiunea lui pentru limbile În 1561, a fost acuzat de
popoarelor, prieteniile cu confrații artiști editare de cărți eretice (protestante) și a
din Ghilda Sf. Luka, pasiunea pentru fost nevoit să vândă toate cărțile din
inovație în domeniul tehnicii și depozite pentru ca nimic incriminant să
mijloacelor de imprimare, continua nu se găsească în timpul percheziției.
căutare în perfecționarea și înnoirea Cărțile au fost recuperate după ce criza a
matrițelor i-au atras sprijinul puternicilor trecut. În anul următor, însă, un pamflet al
zilei, dar și prietenia oamenilor de știință unei societăți eretice – Familia Iubirii –
și a artiștilor contemporani lui. Family of Love, tipărit fără știrea (?) lui
Tată de fete, (numeroase!), a fost Christophor Plantin, care se afla la Paris,
oarecum firesc ca prima carte apărută la a condus la confiscarea tipografiei și a
editura lui să fie o carte de educație a cărților și la vânzarea lor. Cumpărătorii au
tinerelor fete: L institution d une jeune fost însă apropiați ai tipografului și, când
fille de Noble Maison, o traducere în criza a trecut, el le-a recuperat. Pe ascuns,
franceză a unui manual toscan de Plantin ar fi avut o relație de prietenie cu
Giovanni Michele Bruto. Dar prima sa președintele societății Familia iubirii –
mare izbândă tipografică a Hendreck Niclaes - și, în
fost Albumul cu imagini de perioada 1555 – 1562 acesta
la funeraliile lui Carol ar fi finanțat tipărirea mai
Quintul (m.21 septembrie multor lucrări. Dar, în același
1558, în Spania), organizate an 1562, în aceste condiții
la Bruxelles de către fiul său nefavorabile, chiar
– Filip, Lord al Tărilor de periculoase, Plantin a
Jos – care i-a urmat la publicat Dicționarul poliglot
domnie tatălui său (1556 – în patru limbi: greacă,
1598). A domnit 42 de ani – latină, franceză, flamandă.
vârsta de aur spaniolă. Plantin a primit titlul de
Editarea, în cinci limbi – arhitipograf regal și
franceză, neerlandeză, exclusivitate pentru difuzarea
germană, spaniolă și italiana lucrărilor sale în Spania și în
-, a fost asigurată de țările aflate sub stăpânirea
Christophe Plantin în Legătură de carte plantin Spaniei Habsburgice.
colaborare cu Hieronymus În 1567, a cumpărat casa din
Cock. Acesta din urmă a făcut desenele, Hoogstraad, pe frontonul căreia figurează
iar Ian și Lucas van Doetechum au Compasul de aur. Compasul cu care o
executat gravurile în acqua forte, după mână ieșind dintr-un nor trasează un
desenele sale. Gravurile au lungimi cerc va deveni marca sa tipografică,
diferite și împreună formează o friză de 12 împreună cu deviza labor et constanta –
m., reprezentând delegațiile prezente la Muncă și Perseverență (Constanță).
înmormântare. Lucrarea s-a vândut și în
format de rulou. Costurile acestui album, Urmare în numărul viitor

POEZIA „ACASĂ”
Iulian Filip
IURIE BOJONCĂ
(1961)
Poetul cere cuvântul
Citesc, primită prin poşta electronică de la Iurie Bojoncă o proză din Italia, PUZZLE sau
DE CE COPACII SUNT GALBENI – tocmai când mă gândeam că romanul vieţii lui ar avea pe
o copertă începuturile de pedagogie dramatică în Tiraspol (cu promovarea limbii şi literaturii
române în vecinătatea Armatei a 14-a a Rusiei - în 1993), iar pe cealaltă - plopul fără soţ la un
geam de pe malul râului Zero de lângă Veneţia (după 2003). Între poeţii basarabeni plecaţi de
acasă – nu de zile bune – proiectele de comunicare a noastră cu noi au precedente, modele,
mecanisme declanşate, eficiente, necesare, valabile. Vorbeam chiar în aceste pagini ale revistei
LITERE de câte le-a reuşit Alexandru Lungu, fugarul din Cetatea Albă. Dialogul lui Iurie
Bojoncă şi Eugenia Bulat cu…Veneţia poate însemna o altă imagine a românilor reveniţi la
Râm (de pe unde se zice/zicea? că ne tragem)… Comunicarea activă a lui Iurie cu Institutul
Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, cu Timişoara, cu Elveţia, cu Chişinăul, eforturile
poetului de a implica intelectualii din diasporă în programe culturale par din această albie,
aşteptată mai tălăzuită şi mai cu ieşire la mare. Cer cuvântul. Aşa se întitula debutul editorial
al lui Iurie Bojoncă (1989) în culegerea Şapte tineri poeţi, după care a mai publicat la Chişinău
Peştera mâglei (1996). Volumele de poezie Teama de scris (2002) şi Mesaje din ocnele
paradisului (2003) au apărut la Editura AUGUSTA din Timişoara cu o binevoitoare contribuţie
a criticului literar Adrian Dinu Rachuieru, sensibilul prieten al scriitorilor basarabeni (pe care
mai întâi de toate îi editează, apoi îi vorbeşte, plasându-i unde le e locul firesc – între ceilalţi
scriitori români). Din 2003 se stabileşte în Italia (zice că revine) – aidoma imensei cohorte de
basarabeni, care trec atâtea amare vămi nu după poezie. Şi Iurie era decis să-şi spânzure lira-n
cui şi să-şi caute de ale familiei (apropo, superbă familie!)… Frecventează Institutul Român de
Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) din Veneţia. Participă la activităţile culturale ale
acestuia. La 19 mai 2006 Institutul Român găzduieşte serata de lansare a volumelor de poezie
Teama de scris şi Mesaje din ocnele paradisului cu participarea lui Adrian Dinu Rachieru şi a
poetei italiene Anna Lombardo. În aceşti ultimi ani a scris şi a publicat volumul de scrisori şi
poeme întitulat Râul Zero şi plopul fără soţ (AUGUSTA, 2007). Aceste scrieri de pribegie
constituie o replică în adresa actualei guvernări din Chişinău, care a catalizat exodul prăpăstios
al populaţiei din Republica Moldova. Pe parcursul ultimilor doi ani întreţine o corespondenţă
interesantă cu eminescologul Svetlana Paleologu-Matta stabilită în Elveţia. Până aici mi se pare
configurat portretul ori cel puţin… intrigant protagonistul. La atâtea scrisori de recomandaţie
mai anexez şi câteva aprecieri din partea altor nănaşi literari: Gheorghe Vodă: „Poetul scrie
simplu aşa cum este lumina. Stilul său este lipsit de abstracţii deşarte. El nu scrie rebusuri
pretinse poetice. Ca profesor de şcoală, poetul dezvăluie sensurile, exprimându-le într-un
limbaj plastic, emotiv, specific lirismului său.” Victor Teleucă: „Iurie Bojoncă este adânc
contaminat de poezie. După umila mea părere, e o calitate bună să-ţi poţi trăi propria poezie
atunci când o scrii, nu atunci când ţi-o citeşti după apariţie. Atunci deja e prea târziu.” Mihai
Cimpoi: „Sunt, fireşte, poeme non-stop, care pornesc din ele însele, ca firul de mătase din
corpul viermelui. Poetul ţine să surprindă secreţia pură, desfăşurarea automată a gândurilor şi
trăirilor, care sunt de fapt nişte impresii, nişte note de lectură, nişte clipe de trăire imediată a
concretului. Aşadar: procedee textuale, intertextuale şi hipotextuale. Autorul stă de veghe la
frontiera dintre real, vis şi proiecţiile suprarealiste ale iluziilor, himerelor, gândurilor putrede.”
Svetlana Paleologu-Matta: „Ce e poezia ne-o spune şi poetul Iurie Bojoncă din preajma
Veneţiei: „Mi-e dor de poezia mea / rămasă acasă / vreau s-o citesc chiar acum / să-i mai adaog
un cuvânt.” Adrian Dinu Rachieru: „Cum poetul – „mâzgâlitor de hârtie tânără” – este,
deopotrivă, infernul şi paradisul, el poate scrie memorabil: „Am omorât pădurea ca să devenim
cruci...” Poet interesant, bine aşezat într-o formulă lirică, încă ignorat acasă, Iurie Bojoncă va fi
– cutezăm o profeţie – un nume important al liricii basarabene.”... În 2010 publică volumul de
poeme în limba italiană Din puşcăriile paradisului/ Dalle carceri del paradiso, Ed. Artpress,
Timişoara, cu o prefaţă de Adrian Dinu Rachieru, postfaţă, traducere şi note de Viorica
Bălteanu. În 2016 este învingător al Premiului Prato cita aperta 2016, fapt pentru care casa
editurii MARCO DEL BUCCHIA EDITORE iî publică în volum poemele traduse în limba
italiană de Viorica Bălteanu. Tot în 2016 participă la concursul literar haber artem organizat
de Giuseppe Aletti, editor, critic literar, fondatorul revistei literare orizzonti. Obţine premiul
pentru poezie la compartimentul parole in fuga. În semn de recunoiştinţă editura aletti editore
îi publică volumul de poeme în limba italiană il motivo dello specchio cu o prefaţă de Adrian
Dinu Rachieru, postfaţă şi note de Viorica Bălteanu.
pentru robii veniţi de pe-aiurea
*** pe care-i ambalaţi igienic
într-un fel de cuvinte
Aseară am dormit cu maşina de scris de tipul „străini-clandestini”
ambii pe aceeaşi pernă va fi tristă povestea la fine
aşa cum ne-au urat când vei rămâne pe cât de bogat
toate rudele la nunta noastră pe atât de singur într-o vilă de lux
şi maşina era obosită numai tu şi numai
după o zi grea de muncă credinciosul tău câine.
dar eu îi sărutam alfabetul Dacă azi ţi-ai pus mănuşi albe,
plin de vopseaua neagră a vremii stimate şi dragă stăpâne,
fiindcă îndrăgostiţii nu văd nimic să nu te contaminezi cumva de sărăcie
ei citesc cu buzele atunci când ne numeri pe noi,
ca orbii cu degetele. cei ajunşi pe pământurile tale,
Bunăoară litera „a” în căutare de păine
era atât de frumoasă aş vrea să-ţi spun ca unui frate
perfectă la chip şi la suflet în cuvinte puţine
precum a fost colega mea de clasă că boala de care te temi mai mult
din banca a treia o ai incubată în tine
rândul de la fereastră şi te mănâncă nemilos ca un cancer
rămasă acolo plin de ură oarbă.
într-un peisaj şcolăresc
de amintiri nevinovate.
Litera „d” era zveltă Dacă-n ţara asta e mai multă artă
şi când îşi lăsa gura dulce decât pământ şi apă
pe foaia cea imaculată mai multe muzee decât exponate
semăna leit cu o fată mai multe biserici decât credincioşi
din clasa a X-a „B” de ce cădeţi în depresii,
după care băieţii toţi de ce vă întristaţi,
îşi pierdeau capul privind în ochii Celui de pe cruce
Litera „i” avea o beretă micuţă ce sângeră de-atâta Brutuşi
cu ochii mari şi uimiţi când pe mâini se spală alţi Pillaţi.
îmbălsămată de parfumuri Dacă-n ţara asta mai este o ţară
încerca să ne scoată din minţi şi-n ţara aceea, se zice,
cu zâmbetul plin de enigme mai este o altă ţară
şi noi cu maxilarul căzut una necunoscută încă de nimeni
bolnavi de tot ce vedeam şi-n capitala ţării dintâi
prima oară în viaţă e o altă capitala
apoi alte litere minunate care ascunde în sânul ei încă o capitală
mi s-au plimbat prin imaginaţie atunci mă întreb şi vă întreb
căci eram la facultatea de l-i-t-e-r-e cum se numeşte o astfel de ţară
şi nu la cea de cuvinte. şi cum am numi a ei capitală
Spre dimineaţă spre care au dus toate drumurile lumii
au venit pe furiş în minunatele timpuri de fală:
ca nişte flori o faţă în faţă,
ca nişte fragi o mască în mască,
literele mele un fals în alt fals,
cele mai dragi o cruce în cruce,
readucându-mi în suflet un cer în alt cer...
poeme nemuritoare: Până unde va duce spectacolul lumii?
„E ca în minte să te am...” Cine ştie câte ţări sunt în ţara aceasta
„Lângă lacul cel albastru...” dacă una poartă simbolul credinţei
„Ea din trestii să răsară...” şi alta se-nchină la idolul banlui,
„Numai eu ştiu să le-ascult...” atunci străinii şi-au făcut din cartoane
„Ale tale doruri toate...” o ţară a lor
...dar fiindcă iubito aseară pe toate drumurile suferinţei
nu erai lângă mine fără drapel, fără stemă ori vamă
te-am schimbat cu maşina de scris şi nimeni nu ştie
şi ea a fost atât de sexy câte ţări poate ascunde
am râs împreună această frumoasă cizmă de damă
apoi am plâns nici chiar Dumnezeu
cu două texte. cel rămas fără Fiu
în spatele cărui ne ascundem cu toţii
Matrioşca italiană cu acel „Dumnezeu ştie”
când nu ştim a şti să ştim
Dacă-n ţara asta sunt legi cele ştiute de-o lume
mai multe pentru câini ori atunci când trădăm
şi aproape nu e nici o lege cu sărutul.

POEZIE
Evelyne Maria Croitoru
SUB RUNELE TREZIRII

Sub runele trezirii
Nu mai pot să îndur
Atât de fine nechezatul diurn.
sunt brazdele iubirii, Vreau lumina s-o sting.
drumul nădejdii lor Să fiu singur în turn.
fără martori
încolţeşte acolo unde Vreau cu noaptea pe oase
pasărea îşi înalţă în tăcere să scriu
bucuria primului zbor. şi să-ntâmpin copilul,
Sub runele trezirii. cel cu soarele viu.
O străvezime Raftul de sus

grăbită de scrumul
viitoarelor arderi. Bucuriile s-au risipit
precum malul rupt
Bogăţie al iluziilor.
Noapte de noapte silabele mele Timpul aşază frumuseţea

galopează cu stelele, pe raftul de sus
pasc fulgere, lăsând surâsul orfan.
extazul lor topeşte abisul.
Apoi mi se întorc sub piele Scăldate-s zilele în
şi ard până-n zori. sângeriul amurg al spaimei.
Mă dor.
Doar stelele,
Totuşi, topind singurătatea,
dacă-ntr-o zi s-ar rătăci, împerechează morţii şi vii
ce sărac aş deveni. cu neliniştea urbei.
Dorinţe Drumul
Să mă urmezi, În noapte mi-am lipit urechea

i-a spus copilul soarelui de pieptul tău: mi-am auzit inima.
şi soarele l-a urmat.
Mi-am lipit ochiul de nor.
Să mă ridici, Mi-a udat iubirea. A crescut.
i-a spus tânărul muntelui
şi muntele l-a ridicat Mi-am lipit inima de tine
neîncetat. şi am sorbit primăvara.
Să mă odihneşti, Acum, urechea, ochiul, inima,

i-a spus omul nopţii Nu mai ştiu drumul spre mine.
ce abia se zărea.
Corbii tâmplei
Bine, i-a spus noaptea,
dar soarele te însoţeşte Frunză ruptă
pe culmi neîncetat, dintr-un liliac îngheţat,
nu-i vreme de odihnă. inima mea e purtată de
Mai ai de urcat. corbii tâmplei
pe marginea valului vrerilor tale.
De-ajuns!
Ce-am văzut e de-ajuns O secundă, doar o secundă,
să-mi alunge voinţa. poposită primejdios în privirea ta
Ce-am urcat, ce-am trăit, şi inima-mi fulguieşte a iarnă.
Îmi îneacă dorinţa.

înfrunzindu-mi sufletul eretic.
Mesteacănul Peste umăr, visează
balansul frenetic...
Să fiu, aş vrea,
mesteacănul acela. Suflete răsculat,
de ce-mi spulberi liniştea trupului,
Sub coaja albă sufletul meu
să-nfrunzească în splendoare. cu sclipirile dimineţilor nesărutate,
cu povara petalelor roşii?
Să mă găseşti după lumina albă De ce-mi întorci stingerile
ce-o răspândesc şi-mi topeşti necontenit ningerile?
visându-te.
In memoriam
Fructele stelelor domnului profesor
Theodor Hristea
Poeţii sunt fructele stelelor
scuturate din frunze de nori. Profesorul a plecat
spre seară…
În dialog cu cerul
luminează pământul, să împartă lumina
îşi poartă cuvintele – seminţe, cu stelele.
în pântecul vântului.
O mângâiere abruptă
Poeţii sunt fructele stelelor. freamătă-n lopată
În nopţile negre suntem orfani. un plâns al lumânării
ce-ngână: niciodată...
Când dragostea ta m-a strigat
De parcă Edgar Poe
Când dragostea ta
a răsturnat, năucit,
m-a strigat
mi-au înflorit uimiri paharul memoriei
neîncăpute-n ochiul minţii. şi te-a lăsat
în noapte orfan.
Am franjurit tristeţea,
fluturii s-au scuturat Să împarţi
de fumul pământului tristeţea cu stelele.
şi-au înverzit dealurile.
Vântul albastru
Ai devenit anotimpul meu.
Auzindu-se numai pe sine,
Conturul tău
inima mea s-a crezut piatră.
Furtună în noaptea noastră.
A modelat izvoare de lacrimi
Ciocârlii, păsări ale dimineţii, şi a gonit prin scrumul peceţilor,
mă învaţă respiraţia soarelui, până la capătul lumii.
focul fără cenuşa uitării. Apoi s-a rostogolit
în cea mai frumoasă trecere,
În spumoase foşniri a vântului albastru.
se sparge tăcerea.
Strop de apă în pumnul tău, Îngheţul
sete - cercetaş în lutul iertării.
Apoi, făgăduinţa privirilor Zburam,

Întoarce floarea-soarelui în primavară
şi eu prind contur, deasupra privighetorii
precum în basme. şi deodată
am traversat
Conturul tău. linia orizontului.
Suflet eretic Vânătoarea regală

era în toi.
În amurgul zilei ce-a curs,
îşi reazămă cerul,
tremurările mov. În rădăcina soarelui
Povara necuprinselor arome am desluşit
mai pâlpâie încă, îngheţul.

POEZIE
Corin Bianu
COPILĂRIA CĂRŢII
Copilăria cărţii Acoperământul pentru veşnicie
În faţa casei de demult, Năzuit de mii şi milioane de smeriţi,

Coteţul câinelui în lanţ, Acoperământul Maicii Domnului.
Ca efigie a veşniciei rurale.
O compoziţie picturală în plină mişcare,
Mai departe se înşiră acareturi sărmane, Cu griul tristeţii și întunecimea
Drept mărturii că în spatele oglinzii disperării,
Pulsează totuşi, viaţa.
Galbenul obosit al resemnării și
Ruginiul fărădelegii,
Încerci să scoţi din biografie
Până la verdele speranţei și rozul vital
Imaginea devenită jenantă,
Se înfiripă clipă de clipă.
Dar rămâne scrijelită
Pe fruntea ta.
Cea mai sigură protecţie,
Aspirație neîmplinită Eternă şi primitoare,
Însăşi Ea, Maica Domnului,
Un drum al Damascului e înaintea mea; Surâde îngăduitoare.
Lumină cât cuprinde
Și bucurie, așișderea. Biserică pe deal
Dar sub caldarâm sunt înșiruite
Oasele celor plecați mai devreme Valuri încremenite în somn milenar,
Din motive de secetă, de boli, Dealurile cu coame rotunjite,
de neiubire. Şi numai mersul meu
Îngrijorat şi grăbit,
…Saule, Saule, Le face să pară alergând la infinit.
De ce mă prigonești?
Peste verdele vegetaţiei, stins de toamnă,
Dincolo de mesele la care am ospătat Turla aurie a unei biserici
Sub lumini electrice orbitoare
Împrăştie în seninul zării albastre
Flămânzeau oameni și copii,
Tremurătorul dăngăt de clopote.
Pe care nu i-am văzut.
O scânteie în paie ude
Ea însăşi, un clopot
A fost veselia mea singulară,
Pe pământul făgăduinţei.
Auzul mi-a adus doar iluzia
Tehnicizată
A cântărilor benedictine. Reculegere
Am fost ca un orb Credincioşi cu atitudini grave

Pe drumul Damascului. Şi solemne,
În faţa icoanelor.
Încă trăiesc damaschina-ncercare,
Așteptând să fulgere marea luminare – În ochii lor, departe-departe,
Saul înaintea apostolatului. Tremură zarea albastră,

Ca-n timpul verii
Pe deasupra lanurilor unduind. Contrast
Icoana aducerii-aminte Printre digurile de piatră ale zorilor

Tremură cu inima mea cu tot... Năvălirea zilei sparge ecluzele
Și acoperă totul în cale
Cu lumina inatacabilă.
Starea de aspiraţie
Îndărătnic și nehotărât,
Pe ecranul imens al cerului deschis
În neagra mea haină bicisnică,
Se arată înfiorătoare unelte
Urc pe acoperișul roșu
Ale Acelui, Unicul, Ce le poate desfăşura! Profilat pe cer de azur,
Fluturând de zor
Sus este El, Flamura zdrențuită a condiției umane.
Jos de tot eu mă aflu, Straina de zbaterea mea,
Împovărat de patimi, nostalgii şi regrete Lumina le pune în valoare.
Şi de restante datorii omeneşti.
De la efect la cauză
El îşi poate coborî oricând până la mine
Mustrătoarele mesaje supraumane, Omul, pământ însuflețit,
Eu nu pot urca la slava Lui, Sau agregatul mineral cu suflet
Chiar înveşmântat în superbe înfăptuiri, Închis în colivia-i osoasă,
Decât cu vrerea Sa! A auzit ori i s-a părut că aude sau vede
Sunete și imagini de care nu era capabil,
Și a inventat ființe care să le exteriorizeze
Aspirând la despovărătoarea
Realitatea tangibilă.
ascendenţă supremă,
Trăiesc zi de zi, ca şi când ziua aceea
Minotaurul, Centaurul și celelalte,
Este chiar cea de mâine... Culminând cu Struțocămila Cantemira,
Au răspuns cu brio
Ca-n ceaţă Pornirilor omenești subiective,
Dar realitatea lor era paralelă,
La început a fost Cuvântul Omul perfect sau măcar Supraomul
Şi Dumnezeu a fost Cuvânt, Sunt doar la Orizont
Iar eu ce sunt?! și se depărtează o data cu el.
Putea-voi fi cuvânt al Cuvântului, Ca și cum eu m-aș mai naște o dată...

Dacă n-ar fi o sfidare
A condiţiei umane,
La adresa Supremului Demiurg.
Totuşi, eu cuvântez!
O, Doamne-al meu, cum să mă luminez?!
E întrebarea mea, iconoclastă?

Sunt oare un rebel, un renegat,
Ori doar supus poruncilor divine?!...
Te caut Doamne, să-mi edific rostul –
Dacă exişti în mine, chiar şi-un strop,

In mână cumpănind şi cinstea şi păcatul,
Milostiveşte-mă cu calea-adevărată…

POEZIE
Florea Turiac
AȘ VREA SĂ VII
Aș vrea să vii Se pierd în zare

Unghiuri de viaţă,
Aş vrea să vii încătuşat de stele Un fir de aţă...
Să calci în sec pe-o tinichea neghioabă Apoi dispare...
Să tragi în vânt, dar să împuşti nacele
De îngeri albi şi să-i înhami la roabă Dincolo de năzuință
S-alergi nebun pe raze de luceferi Am cules apus de flăcări

Ce trebuia să-mi spui să-ţi frigă gura Din regatul unui prund
Să-ţi ardă-n suflet dorul de petreceri Nuferi albi spre odihnire
Să-ţi uiţi în ploaie, ruginind – făptura Între pleoape să-i ascund
Fugind de noi Calme-n cercuri de lumină
Orele se-alung în timp
Copilăria-mi curge ca un izvor prin oase
Vântul spulberând nisipul
Şi, Doamne cum în mine atâtea vieţi destramă –
Cum sună iar arginţii prin pungi de vreme roase Treaptă altui anotimp
Acelaşi cer la Caruri cai-licurici înhamă
Dincolo de năzuinţă
Fugim de noi şi iarăşi ajungem tot la noi Arde flacăra-n amurg
Suntem balanţa care ne cântărim tăria Eu scrutând în nemişcare
Şi mai vânăm cu puşca prin cărţi acelaşi soi Stau de veghe – demiurg
De înţelepţi ce încă declină cu mândria
Va trebui, Domniță
Mai strigă încă Laocoon dar nu-ngrozit de şerpi
Şi mielul de osândă stă-ngenunchiat pe cruce Va trebui, Domniţă, să-mbraci o haină albă
Doar înflorirea calmă ce se strecoară-n ierbi Când fluturii sorb roua ce picură-n frunzar
Aceeaşi bucurie în inimi ne aduce. Şi lasă ca fiorul ce îl ascunzi sub salbă
Să îl cobor în mine cu ochi de chihlimbar
Unghiuri
Fug corzile vocalei din clipa de osândă
Zbor de cocori Vuind precum în struguri o fierbere de must
Între ţinuturi Împodobite păsări – luceferi – stau la pândă
Din patru vânturi Când din talazul vieţii cu lăcomie gust
Văd deseori.
Va trebui, Domniţă, în păr să-ţi prinzi ninsori
Glasuri profunde, S-alunec blând sub pleoapă-ţi precum o amintire
Melancolie Zamolxe-nsămânţează pe chipul tău erori
Ce mă îmbie Când zei îmi stau de pază şi mă gătesc în mire
Nu-i pot ascunde.
Pentru durerea ierbii
Aripi planează
Lui G.V.
Cu depărtarea,
Suspină marea,
Cerul oftează. Nicicând urma pierdută n-ai s-o mai regăseşti
Căci m-ai rănit cu gândul de-adio pân-la os
Aşteaptă iarna Vom înflori-n rugina coroanelor regeşti
Ger să coboare, Şi vom prăda – ca vulturi – stele plutind în jos
Plânge o floare,
Tremură marna. Strig clipele de bine să-ţi lumineze paşii
Pentru durerea ierbii din sufletul meu lin

Târziu ca o chemare în nopţi geroase, ca şi
Cum trupul de uitare se spală cu venin Venind spre sărbătoare
Vom mai putea odată prin lebedele vinei Eu am fugit de tine când te-am simţit venind
Să ne privim tristeţea ca-n nişte reci oglinzi Ca-n drumul despărţirii să fie sărbătoare,
Eu m-am dorit luceafăr – tu stea în jocul cinei Dar ţi-ai aprins pe frunte luceferi de argint
Din care vii cuminte şi înspre care tinzi Să hăituieşti vânatul venind spre vânătoare
Scurgerea orelor Când totu-i deopotrivă – şi ura şi iubirea

Se-nceţoşează drumul pe care îl alegi
Orele curg – Şi-abia atunci când sclavă îţi vei învinge firea
Sângele zorilor Vei dobândi virtutea coroanelor de regi.
Şi-al înserărilor,
Până-n amurg. Şi poate ochiul vieţii îşi va pricepe vina
Când blânzi ne urmăresc aceiaşi tineri zei
Mereu profan Dorind să ne adune sporind în noi lumina
Timpul ne năruie Mărturisim păcatul dinspre un nou temei
Veşnic ne dăruie
Chipu-i viclean... *
**
Piatră hotar
Pună iubirilor Din renunţare
Şi despărţirilor Pentru culegere
Cununi de jar. A mea alegere
Rămâi, tu, floare...
Astfel azur
Va fi durerilor Că-n dese rânduri
Şi întristărilor Vrea să îmi secere
Jur-împrejur. Chipul în trecere
Tristele gânduri
Iepuri cu soarta-n gură
Şi ia aminte:
Vreau clipa de uitare să-ţi răzvrătească chipul
Vin supărările
Iepuri cu soarta-n gură s-alerge în declin
Cu întristările,
Astfel timpul-clepsidră ce numără nisipul
Copil cuminte!
Se va opri o clipă şi va porni mai lin
Chipul de lut
Nicicând durerea ierbii nu va-nflori belşuguri
E doară pulbere
De se-nroşeşte zarea sub un apus bolnav
Ce va s-o spulbere
Grăbit să te mai caut te voi găsi în muguri
Curgând ca o lumină şi-am să te sorb hulpav Visul trecut.
Noi am trecut de spaima de a ne şti fragili Amintindu-ți

Căci îngeri reci prin frunze se lasă lunecând Lui C. A.
Lupi de tristeţi ne muşcă sub lună şi agili
Neştiind, înspre capcane se vor lăsa visând Luna înserării bată
Printre frunzele subţiri
Vânând copilăria Amintindu-ţi încă-o dată
De trecutele iubiri.
Să ieşi în prag Domniţă – te mai aşteaptă prinţul
Venind dinspre baladă cu cântec sub armură Stele-n cer să şadă treze
Când mari puteri în taină hălăduiesc în Sfinxul Cu iubirea mea şi cate
Tărâmului de fiare vânate-n nopţi de ură Pururea să lumineze
Frunţile nevinovate.
Cum îşi avântă pasul printre câmpii de pâine
Şi rătăceşte singur uitând ce-o să se-ntâmple Ce-a fost greu atunci să-nvingi
Trecând precum lumina Şi din dragostele cele
din noapte înspre mâine Numai tu să poţi să stingi
Coloana împlinirii îi va-nflori sub tâmple Însetarea gurii mele.
Întinsă este calea aceluia ce sclav De atunci să-mi fii stăpână

Se-arată-a fi când totuşi ochiul îi stă la pândă Viaţa toată şi mereu
De îşi reţine pasul cu-atâta-i mai hulpav Pe-a ta frunte să rămână
Vânând copilăria de linişte flămândă Urma sufletului meu.

POEZIE PENTRU COPII
Flori Bungete
VINE TOAMNA
Vine toamna – O viață lungă – adică, ce n-o ai în

grădină.
– Au mai rămas doar câteva... Dar lasă asta-acum, tu ești...sezonieră.
– Ce... câteva? Da ce frumos miroși!!!...- Sunt totuși
– Zile de vară! efemeră!
– Și ce se-ntâmplă?! Chiar tu ziseși c-am viață scurtă,
– Chiar nu știi?! însă pe mine, nu asta mă frământă.
Îngălbenește frunza iară! Mă tot întreb: cum or s-arate toți pomii-
– Îngălbenește frunza-n pomi?! Se poate ngălbeniți?
oare-așa ceva?! Îți spun tot eu, ascultă: vor fi
Abia aștept! Eu n-am văzut pom galben, cam...veștejiți.
toată viața mea!
– Da, că și bătrână ești! Abia ai împlinit Apoi vor fi, din ce în ce mai goi,
vreo două luni de zile, de când ai răsărit. c-așa e cum se zice...Toamna pe la noi.
Așa vorbeau, pe seară, când vremea se răcea, Vor fi și ploi, și vânturi, va fi și vai de
Regina-Nopții,-n floare, cu o micuță tine,
stea. ai să te zgribulești, ascultă-mă pe mine.
– Dar tu cât ești de mică, ești oare mult Exact cum ți-am mai zis, Toamna e
mai mare? schimbătoare,
Eu de aici te văd...te văd... strălucitoare! bogată peste fire, însă...necruțătoare!
Nu îmi dau seama cât de mare sau cât de
mică ești... Covor de brumă
– De mult sunt sus pe cer și știu multe
povești! Covor de brumă a-așternut
– Povești cu zâne și cu zmei, cum spun Toamna peste câmpie,
bunicii la nepoți? Peste păduri a aruncat
– Povești cu anotimpuri știu și vi le Mătase arămie.
spun, pe rând, la toți.
Acum e vremea Toamnei și spun a ei poveste, Ușor, ușor, ea se destramă,
că vara e pe ducă, de somn se pregătaște. Rămân copacii goi,
– Hai spune, spune-o dată, abia aștept s- Se strâng în cârduri mari cocorii,
ascult! Să plece de la noi.
– Toamna e anotimpul cel mai bogat și-
avut. Din urmă vine iarna rece,
Și seamănă, și-adună, de mii și mii de Prea mult a așteptat,
ani, Pândește toamna ca să plece,
Ea este o grădină, este un Colț de Rai! Cu noi să stea la sfat!
Când blândă, când haină, când umedă,
când rece, Lacrimi de toamnă târzie
prin toate stările, frumoasa Toamnă
trece. Se-ncură vântul prin grădină,
Îngălbenește frunza, iarba o ofilește Aplecând de la tulpină,
și păsările, toate, din codru le gonește! Câte-un pom mai subțirel,
– Așa-i de rea, zice-ai că-i bună... Fără să-i pese de el,
Să te-nțeleg...îmi trebuie o săptămână.
– Îți trebuie o viață, dar sigur nu a ta, Că e mic, neputincios,
O viață-n ani lumină, de pot să zic așa! Îl apleacă până jos,
– Iar m-ai băgat în ceață, ce-i aia...ani Așternând sub el covor
lumină?! Din frunze, multicolor.

Dar le mulțumesc acum.
Șuieră nebunul vânt Să pot aduna de toate,
Și-l apleacă la pământ, Iarna, Primăvara, Toamna,
Lăsându-i crengile goale. Au muncit pe săturate.
Apoi, pleacă peste vale,
Însă ceea ce îmi ceri,
Să zboare frunza din vii Iartă-mă, nu pot schimba…
Și puful de păpădii, Este bine rânduit:
Să scuture florile, Cine pleacă, cine ba!
S-alunge păsările.
Cât privește…dezbrăcatul,
Bate vântul peste zi Cum o spui tu, metaforic,
Și stoarce din norii gri, E o lege a naturii,
Lacrimi de toamnă târzie Pentru pomi, e euforic!
Și multă…melancolie!
Stăpână-i toamna!
Nu mai fi haină, toamnă!
Îmbrăcată în alămuri,
Nu mai dezbrăca copacii Umblă toamna, despletită,
Tot mereu în prag de iarnă, Vânturând prin lumea toată,
Lasă-le haina în spate, Câte-o frunză ruginită.
Nu mai fi haină, Toamnă!
Roua-a transformat-o-n brumă,
Nu mai alunga din codrii Soarele l-a îmblânzit,
Stoluri mari de păsărele, Și supus, el pleacă zilnic,
Lasă-le și peste iarnă, Mai devreme-n asfințit.
C-or fi oboist și ele!
Plâng copacii în pădure,
Călătoare-s tot mereu, Presărând peste pământ,
Căutându-și altă casă, Frunze moarte, veștejite,
Că ești, tu, Mărită Toamnă, Lepădând al lor veșmânt.
Aprigă și arțăgoasă.
Printre crengile golașe,
Știu, vei spune: „Sunt bogată, Șuieră vântul a jale,
Drept urmare, fac ce vreau!” Pus-a toamna stăpânire,
Nu-i așa, să am pardon, Peste ce-a-ntâlnit în cale!
La-ntrebări am să te iau.
La plimbare
Tot ce-ai strâns acum în brațe,
Singură le-ai săvârșit? S-a îmbrăcat în galben toamna
Hai, răspunde la-ntrebare: Și a pornit-o peste sat,
Iarna oare a dormit? Din loc în loc, cu dărnicie,
Frunze-arămii a presărat.
N-a cernut zăpadă groasă,
Mantie peste ogor, Apoi din fire nevăzute
Ținând cald și umezeală, Tesu covor de brumă albă,
Să crească toate cu spor. Și-l așeză cu multa grijă
Peste pământ și peste iarbă.
Nu uita de Primăvară
Câte a mai semănat, Stârni și vântu-n goana ei
Și-a plouat, din când în când, Și ceață a împrăștiat,
Să fie rodul bogat! Iar soarele l-a țintuit
Mai sus pe ceru-nalt.
Și-apoi, Vara, cea cu soare,
Cât a copt și-a rumenit, Din când în când mai cerne -usor
Să ai tu ce aduna… Prin sita ploaie rară,
Vreodată le-ai mulțumit? Peste pământul însetat
De arșița din vară.
-N-am făcut-o, ai dreptate,
Dar să știi că nu sunt rea, Adună toamna-n drumul ei
Poate un pic răsfățată, Tristețe, bucurie,
Așa este firea mea! Iubiri de-o viață, despărțiri,
Și multă nostalgie...

PARODII
Kir Papas
PAPAS – PARODII
În jurul unui divorț Și-am încălecat vibrant

Pe pardonul tău frapant,
Mișu St. Popescu vrea să divorțeze. Ca pe-o șa cu puf și zegras,
Lung prilej de vorbe și de ipoteze! Pintenând ca pe un Pegas...
(George Topîrceanu) Și-am încălecat noptatic
Dosul tău electrostatic,
Aflase de prin lumea lată Dar și electromagnetic,
Că-i carte prea de mulți citită, De urlam ca un bezmetic:
Dar nici așa de smotocită: Pentru că-i total excentric
Și pagini lipsă, și erată! Să produci curent electric
Dintr-un dos de fată mare,
Și ea trăise ani de dramă Pân`la electrocutare!
Crezând că el e-o epigramă...
Așa trecură anii vraf Cântec naiv (Emil Brumaru)
Lângă un soi de epitaf.
Când trecea fecioara lui Brumaru,
Ea – cărticica smotocită, Sponsor generos era avaru`,
El – epigrama fușerită: Psalmi cânta eviscerat Râmaru.
Divorț ratat, cu circotecă, Limbile pendulului statornic
Pe-un raft... într-o bibliotecă, Învârteau, ca galbenul datornic,
În sens invers acele de ornic.
Pentru că el întinse velă Coapsa ei – elipsă truditoare,
Către o tânără nuvelă, Șoldul ascunzând aspiratoare...
Iar ea, pentru că nu e toantă, Răspândeau divorțuri în pridvoare.
Spre epigrama tare-n poantă. Ochii ce băgau bărbații-n vrie,
Gura mătăsoasă și mierie
Povestea, scursă printre rânduri, Adiau un vânt de pușcărie.
S-a derulat când, stând pe gânduri, Pielea ei de gemă translucidă
A adormit un anticar... Fluturi avorta de prin omidă,
Visând – cum altfel? – literar. Soața se topea efemeridă.
Sânii ei, crăpând în dame fiere,
Ce dos frumos aveai, iubita mea... Prăvăleau – ca pe coleoptere –
(Emil Brumaru) Juni piloți de prin elicoptere.
Și-am încălecat savant Ci mai rece decât andezitul

Dosul tău exasperant Le dădea poeților cu flitul...
Care-și bulbuca în curbe Afar` de Brumaru, aiuritul.
Pizme pentru-ntreaga urbe... Oferind cu buze-muze daru`,
Și ți-am măsurat cu incii Ea era fecioara lui Brumaru.
Giocondeala lui da Vinci

Foaie neagră (Emil Brumaru) Ah, cum cad – sucite-n noduri –
Nucile din cioc de cioară
Frunză verde de Vlahuță, Și cum bat în ritm de corduri
În trifoiul din căruță Valțurile-n vechea moară!
Să-mi dai sufletul să-l sorb
În galop de tânăr roib, ...........................................
Unde fluturi bleumarin
Cu metrese-acvamarin Vai, pisicile de-Angora
Depun ouă de mărgean Ridicară la pătrat
Între craci de măghiran. Albul nins peste Zamora,
Albul de bicarbonat!
Și iar iarnă de Coșbuc,
Ce-aș mai frânge un coltuc Să nu uit că sunt poet (1977)
Drept din torsul tău calin, Emil Brumaru
Să-l aghesmuiesc cu vin,
Să îl port în cer de gură Poetul trebuie să scoată
Ca pe-o cuminecătură Metafore din carcalaci,
Și să-ți fur, în ritm de polcă, Boem și tandru să socoată
Perla tăinuită-n scoică. Cadastrul tinerilor craci.
Cârn mistreț de Augustin, Cămara fie-i să prospere

În tarlaua cu pelin Cu cercuri date prin mătăsuri,
M-aș umple de dulce-amar, Cu cârlionți și hemisfere,
Nu ca puștii, ci mai rar – Cu cricuri ce ridică păsuri!...
Cu nesații de lăcustă...
Tu în gaci și eu în fustă, Poetul trebuie să aibă
Cu sete de sugativă, Știința de-a rămâne mut,
Sub roți de locomotivă. Oca de măsurat la dalbe
Și un joben din roz cernut.
Grea amantă de Cioran,
Cu triunghi de astrahan, Poetul trebuie să-și lege
Iar mă sari, mă tragi pe sfoară La degete țigări de foi
Cu carnetul de fecioară. Și un arcuș ca să-i dezlege
Zăvorâtă-n turn de plumb, Sonata Lunii prin trifoi.
Nu ți-ai descheia un bumb.
Fă, da-te-ar de gol talanga! Ca și un peplum virginal –
Rugini-ți-ar pe sub tanga! Să-l sfâșie cu moi cuvinte,
Plus dirijabil personal –
Cântecel (Emil Brumaru) Să-l plimbe printre cele sfinte.
Oh, tangaje ruginite Să știe a lătra la lună,

Într-al valsului frunzar! În esperanto, curcubeie;
Din gutui se-arunc pepite Să știe nopților să spună
Ca-ntr-un rit suicidar... Cum crește-n mladă o femeie.
Oau, cum fluvii odorale Poetul trebuie să aibă

De prin sângele din buturi La teșcherea fete morgane,
Vin în haite vesperale Să vadă galaxii-ntr-o zgaibă
Până-n gurile de ciuturi! Și-n logaritmi... crescând organe.

POEZIE
Ion Livede
RUGĂ
Rugă Când ne depănam în șoapte

Dragostea, în cuib de lunci.
Doamne, dă-mi din brazdă pâine
Să o-mpart cu cel sărac, O, nu voi uita nicicând
Și dă-mi soarele de mâine Ochii tăi ca două stele,
Dorul inimii să-mpac. Luminându-mi gândul blând,
Mângâind dorurile mele!...
Dă-mi credință, dă-mi iubire
Pentru tot ce-i bun și drept, Tandra iubire
Vis curat de primenire,
Gând cucernic și-nțelept. Frumoaso,
Iubirea e departe,
Și dă-mi, Doamne, învățătură Undeva, în zarea albastră,
Să privesc senin la cer, Unde cerul surâde fericit,
Din gând bun să fac cunună, Mângâiat de blândele raze de soare.
Din iubire – juvaier. Acolo,
Zarea e mai albastră
Apă limpede dă-mi, Doamne, Ca oriunde,
De izvor din vârf de munte Iar Iubirea e mai dulce
Și speranță dă-mi, Părinte, Și mai tandră
Dorul inimii s-ascult. Ca oricând.
Hai, frumoasa mea,
Dă-mi iubire, dă-mi putere, Fericiți să plutim
Să-mi slăvesc în lume neamul, Spre zarea albastră!...
Să-i ung sufletul cu miere, Repede, repede să plutim,
Să-i cânt limba și aleanul… Spre zarea albastră,
Spre cerul senin!...
Am iubit cândva o fată
Acolo, de când ne așteaptă
Dulcea, tandra Iubire!...
Am iubit cândva o fată
Cu ochii vii – două mărgele -,
Avea gura-nmiresmată De ce?
Cu parfum de micșunele.
De ce,
Zâmbea soarelui și lunii, Frumoasa mea,
Păru-i unduia pe spate, Dimineața, în zori,
Avea glasul blând al mumii, Surâsul tău e mai dulce
Buze noi, încireșate. Și ochii tăi sunt mai senini
Ca albastrul îndepărtat al cerului?
Se-ntrecea în cânt cu marea Poate că, în dimineața aceasta,
Și dansa cu suflet pur, Visul tău de iubire
Avea gând senin ca zarea, S-a trezit odată cu soarele
Ochi – scânteie de azur… Și, fericită, alergi desculță
Prin grădină,
Frumoșii ochi La cireșul nostru înflorit,
Pentru a-i săruta mirată
Ce ochi ai, frumoasă fată! Dulceața petalelor…
– Blânzi, albaștri ca cicoarea… De ce,
Ți i-am sărutat odat, Iubita mea,
Când suia luna cărarea. Noaptea târziu,
Când liniștea s-așterne peste sat,
Îi visez și zi, și noapte… Privești mirată cerul înstelat
(A trecut mult timp de atunci), Ți-ți ridici brațele

Spre nemărginirea albastră?
Poate că visezi, Primăvară, primăvară –
Din albastrul îndepărtat, Vis senin de dimineață,
Să furi o stea Ai sădit în gând lumină,
Și să o ascunzi în casa noastră mică, Dar de dragoste, de viață!...
Pentru a-ți lumina,
În noaptea târzie, Dimineață albastră
Visul de iubire…
Tainica iubire În dimineața albastră,

Cu soare palid,
Când te zăresc, Frumoaso, Iau Iubirea de mână
Dimineața, în zori, Și-o plimb pe cărările toamnei…
Când soarele vesel sărută Pământul, Ce cald este sufletul!
Mi se pare Ce răcoare e-afară!
Că lumea toată e frumoasă Iubito, e toamnă târzie!...
Ca tine. În văzduh e răcoare…
Când te-mbrățișez, minunato, În ramuri,
În amiaza fierbinte de vară, Foșnetul frunzelor veștede doare…
Mi se pare Pe deal, pădurea pare pustie –
Că ochii tăi adânci Tremură de frig, în ceața cenușie…
Ascund misterioase scântei Unde-i sunt cântătorii – colindătorii?
Din nemărginitele zări albastre. Spre care zări albastre
Când te sărut, iubito, Au plecat,
În tainica noapte târzie,
Ducând dorul
Mi se pare
De plaiurile noastre?...
Că visătoarele stele
Sus, în vârful pomilor,
Strălucesc și mai tare
La amiază,
De dragul surâsului tău…
Cuiburile goale
Cartea Oftează…
Unde-i sunt chiriașii-drăgălașii?
Carte, prietenă de-o viață, Iubito, este toamnă târzie…
Cântec dulce, vioriu, Afară este frig
În veac greu, mi-ai fost povață, În suflet,
Cântec drag mi-ai fost, și viu!... Vis de iubire adie…
Sprintenă ca o copilă, Zâmbet

Inimii mi te-ai deschis…
Te-am visat filă cu filă Nimic nu este mai frumos
Și te-am sărutat, în vis. Ca zâmbetul unui copil,
În dimineți cu soare
Te-am purtat la sân, pe vale, Și cer senin!...
Prin câmpiile mănoase, Din zâmbetul său senin,
Și-am-mpărțit perna cu tine, Ca seninul ochilor,
În nopți lungi și friguroase. Izvorește Iubire
Pentru tot ce-i frumos
Te iubesc, carte frumoasă – Pe acest Pământ…
Dulce fagure cu miere!... Nimic nu este mai frumos
Ești comoara mea din casă, Ca zâmbetul unei mame,
Cântec, vis și mângâiere… În amiezi fierbinți de vară,
Când își leagănă Odorul la sân,
Cântec de primăvară Căutându-i duios:
„Nani, nani, Pui frumos”…
Primăvară, primăvară – Din zâmbetul său preacurat,
Vis de cântec și de soare, Izvorăște Iubire
Ai adus lumină-n casă, Pentru tot ce-i frumos
Hărnicie pe ogoare!... Pe acest Pământ…
Nimic nu este mai frumos, Iubito,
Primăvară, primăvară – Ca zâmbetul tău,
Vis senin și poezie, În prag de seară,
Ai sădit iubire-n suflet, Când licărul albastru al primei stele
Flori, pe deal și pe câmpie!... Vestește noaptea visării…
Din zâmbetul tău dulce,
Primăvară, primăvară – Izvorăște Iubire
Vis în zbor de rândunele, Pentru tot ce-i frumos
Ai țesut, în strat de iarbă, Pe acest Pământ!...
Covor viu de viorele!...

POEZIE
Grigore Grigore
PUTEREA GÂNDULUI STĂ ÎN TĂCERE
Puterea gândului stă în tăcere Şi voi fi ferm în mare bunătate

Şi darnic în iubire peste poate
Puterea gândului stă în tăcere Şi împletindu-mi visele, pe toate,
Puterea ochiului stă în vedere Îmi voi trăi viaţa-n demnitate
Puterea dragostei stă-n mângâiere
Puterea faptelor stă în plăcere Cinstindu-mi ţara ce mi-a dat părinţii
Iubind pe Dumnezeu şi pe toţi sfinţii.
Sufletul meu bate la tine-n poartă
Mă rog la tine, Doamne, să te-nduri!
Tu te priveşti oricând cu mare artă
Într-o oglindă care n-a fost spartă Mă rog la tine, Doamne, să te-nduri!
Şi care te arată şi te iartă Să vezi și omul, dar și omenirea,
Așa cum un copac Ți-aduce știrea
Frumoasă şi în starea ta cuminte Că vine din noianul de păduri
Despovărată-n taină de cuvinte
Visând la mama cu un dor fierbinte Și că statornicia îi dă firea
La tatăl iubitor de cele sfinte În cercul lui de paznici și de furi
Unde sunt legi și unde sunt figuri
La ţara ta, sub forma ei de pâine Care trezesc în taina lor uimirea.
La-nţelepciunea lacrimii de mâine.
Mă rog la Tine și mă rog la sfinți
La tine-n suflet şi la noi în ţară Și din părinte trec în alți părinți
Spre încleștarea focului din dinți
Și luminarea celor ce cuminți
La tine-n suflet şi la noi în ţară
Aceeaşi iarnă şi aceeaşi vară În carnea lor și-n sângele lor drag
Acelaşi frig ce iarna îl îndură Dau inimii o ușă și-un alt prag.
Şi vara, cam aceeaşi grea căldură
O, Doamne! Dă-ne azi înțelepciunea
Doar tu lipseşti, pentru a câta oară
Doar anii trec atât cât să nu-ţi pară O, Doamne! Dă-ne azi înțelepciunea
Doar depărtarea dăruie şi fură De-a ne iubi pe noi și stirpea noastră
Şi doar iubirea dăinuie şi-ndură Și înrolați la pasărea măiastră
Să împlinim cât mai curând minunea
Doar noi prin aer şi uşori pe vânturi
Doar noi pe ape şi chiar pe pământuri De-a fi precum în sânul mamei noastre
Şi între noi o clipă de tăcere Și-n tainica lumină-n timp de pace
Care-a-nvăţat şi să spere Când libertatea noastră se desface
Ca un copac prin ramure albastre!
Că tu în tine te împaci cu greul Frumosul chip al facerii de bine
Şi eu în mine te păstrez cu Zeul. Care ne dă puterea suverană
Mă fac eu mare şi mă fac eu tare De-a mai păstra-n zidire înc-o Ană
Pentru sfințirea lacrimei depline
Mă fac eu mare şi mă fac eu tare
Şi evadez din semnul de-ntrebare În care ne închidem cu mândrie
Şi-o să fiu drept ca semnul de mirare Ca să fim demni de-o nouă Românie.
Şi-o să mă urc pe raza mea de soare
O viață lungă sau o lungă moarte
Ca Făt Frumos voi merge pe cărare
Şi pasul meu va fi o încântare O viață lungă sau o lungă moarte
Şi vorba-mi va avea miros de floare Zi doctore ce crezi că ne desparte?
Şi gust de apă vie din izvoare Sau crezi că într-o zi avea-vom parte
Să ducem poezia mai departe

Un singur leac visam cât vrea speranța
Pe culmile unei sublime arte Și doar cu ea în gând plutim ușor
Uitând nedumeririle deșarte Târându-ne pe coate într-un zbor
Care vor fi păstrate într-o carte Care inclină între pori balanța,
Scrisă în drumul nostru către Marte?
Ca-n apa din fântâna cu oglindă
O, doctore! Să te împaci cu mine, Să-și vadă chipul cel ce vrea să-l vândă.
Să ne-ngrijim de cel ce intervine
Să ne schimbăm în două figurine La ce să te gândești și la ce nu
Doi cățeluși sau două balerine
La ce să te gândești și la ce nu
Care privesc atât cât se cuvine Vor mai trece anii cum trecură
Spre vinul care fierbe în ciorchine. Anii ne fac daruri și ne fură,
Când nu ne-așteptăm și chiar acu’
Vine un val de grea singurătate
Poți ieși doar până-n bătătură
Vine un val de grea singurătate Dacă nu cumva stai la etaj –
De sus în jos, din față și din spate, Poți purta în suflet mult bagaj
Să ne cuprindă și să ne arate Dacă îl primește și îndură,
Cine pe cine pupă când mai poate
Dar în gând ești tot cu Dumnezeu!
Cu ora și cu ziua și cu anul Tot în gând spui multe rugăciuni
Cu cel ce-aruncă toată ziua banul Și-n speranțe stranii te aduni
Cu-n prinț de boabe coapte, grandomanul După greu îți vine tot mai greu
Care-a mutat în vremuri noi arcanul,
Și te temi c-așa va fi mereu
Căci nu mai știe nimeni care-i rostul Că pe Dumnezeu nu poți să-l suni.
Și nici nu mai pricepe adăpostul
În care stă închis mâncându-și postul Mă gândesc la mine și la viață
Care-l dezbracă să-și plătească costul
Mă gândesc la mine și la viață
Încoronării lui la dus nimicul Mă gândesc că trece-o primăvară
În oastea care-n luptă-mpinge dricul. Și c-o să rămânem cu-o povață
De a sta în case și la vară.
Poate că da. Poate că nu. Se poate
Mă gândesc ce mult o să ne doară
Poate că da. Poate că nu. Se poate Izolarea asta dubioasă
Să se întâmple-n noi acea minune Care a-nceput deja să pară
Care cu leacul ei să ne răzbune Din adânc de lacrimi triste scoasă.
Pentru ce-am spus și n-am avut ce spune
Pe o stradă, iată, trece omul!
Împovărați de-atâtea nestemate Eu scriu poezii la telefon
De care doar în vis putem dispune Iar când vreau să înflorească pomul
Ca să ne-adune și să ne-mpreune Pun o literă sub un buton
Până-n biserici ca să ne cunune
Să se vadă și-apoi să se știe
Și în mișcarea noastră printre stele Că trăim și printr-o poezie.
Să ne lăsăm picioarele-n obiele
Și-obielele în cizmele de piele Doamne! Dintre lacrimi fericite
Strălucitoare, dar fără pingele
Doamne! Dintre lacrimi fericite
Și să ne plângem cui ne mai ascultă Îmi aleg cuvinte potrivite
Că libertatea e doar o insultă. Care la citit să ne invite
Ca niște mirabile ispite
Pentru bătrâni n-a existat vreodată
Și din multe gânduri rătăcite,
Pentru bătrâni n-a existat vreodată Unele atâta de cumplite
O țară doar a lor și cu speranțe Ca-n aceste zile oropsite
Prin care trecători fără distanțe Cu dezamăgiri căpătuite,
Să-și ducă viața tocmai vindecată
Vin cu-n deget ridicat spre tâmplă
Nici pentru boli, oricât ar fi de rare Doar un deget să ne-arate locul
Și suportabile de cei bolnavi, Care ne dă dreptul la-ncins jocul,
Nu ar fi țări n-ar fi nici doctori bravi De-a trăirea care se întâmplă
Să ducă sănătatea pe picioare.
Pentru că Tu ești marea instanță
Și tot Tu ești ultima speranță!
POEZIE
George D. Pite
TĂCUTE TRECERI
Tăcute treceri Năprasnic tunet spumegă vâltoarea

Ca la un semn deslănţuirea tace,
Tăcute treceri mai adie încă Sinistru-n hăuri caută salvarea
Pe străzile pustii, de mult uitate,
Din neştiute rădăcini străbate Dispare noaptea-n găuri de răgace,
O lacrimă de dincolo de stâncă. Şi-apare mândra lună în splendoarea
Unui covor astral pe-un cer de pace.
Îmbrac în raze stele nemişcate
Şi şlefuiesc lucirea lor adâncă, Se prinde-apusul
Ca-ntr-un coşmar hienele mănâncă
Iluzii reci din gânduri eşuate. Se prinde-apusul în a umbrei horă
Sticleşte neaua-n ramuri îngheţate
Aş vrea să urlu, vocea nu m-ascultă Se-aprind lumini în ceruri depărtate
Să spintec minţi cu spada ruginită, Un ceas dogit anunţă altă oră.
Străfulgerând cu patimă ocultă
Tăcute linişti trec neobservate
Ascunşi în ceţuri, munţii ne ignoră,
Nimicul trist tronând pe-a mea ursită,
Doar plopii ne-nţeleg şi ne adoră
Şi mă preling într-o prostie cultă Salvându-ne din lumea de păcate.
Din ultima clepsidră nenuntită.
Tânjind după-mplinirea clipei noastre
Revii târziu Uităm pe-o avalanşă frica oarbă,
Şi ochi în ochi, printre ninsori albastre
Revii târziu doar ca să pleci devreme
Din inima ce tresărea stingheră, Vopsim cu maci câmpiile de iarbă
Iluzie cu soarta efemeră Ştergând de lacrimi vocile sihastre
Pe valuri săgetate de trireme. Ca împreună vecii să ne soarbă.
Cu pasul tău şoptit de baiaderă Stăm la taclale

În care vântul răvăşit mai geme,
Balans între divin şi vechi blesteme Stâm la taclale pe un colţ de lună
Şi vis în care nimeni nu mai speră. Scăldându-ne în marea de-ntuneric,
Uitând că nu mai suntem pe generic
În părul tău un stol de corbi se-adună Dar prin miracol, suntem împreună.
Cu ochi arzând spre punţi neliniştite,
Eşti tremur viu în noaptea mea străbună Spălaţi de amintiri, un ţel himeric
Ţărâna milenară ne-o adună
Hotar pribeag pe drumuri răsleţite, Astrale imnuri cântă-a nopţii strună
Tril luminos, vindecătoare strună Rescrisei vieţi furate din eteric.
Şi poartă către lumi nebănuite.
Foşnesc pe alte râuri, alte valuri
Prin jgheaburi stâmte Când alte triluri prevestesc apusul,
Şi alte sălcii plâng pe alte maluri
Prin jgheaburi strâmte doborând zăplazuri Savanţii îşi mai dau cu presupusul,
Se răsucea furtuna-n ritmuri stranii, Legendele renasc noi idealuri
Rafale reci mitraliau golanii În timp ce viaţa îşi urmează cursul.
Trăgând căciuli soioase pe grumazuri.
Salcâmii adormiţi
La geamuri reci plângeau în pumni ghiorlanii
Rupând de frică putrede pervazuri, Salcâmii adormiţi plutesc pe unde
Se întreceau vântoasele ceaprazuri Cu degete absente noaptea cântă
Scrâşnind din dinţi în jalnice litanii. Iar trestii unduioase se avântă
În ritmuri sacerdote de niciunde.

Jeleşte-un pescăruş pierdut pe ape
Din cerul ei şi luna ne descântă Plutind pe-un sarcofag de neputinţă,
Cu vorbe dulci din vremile fecunde, Hodorogesc destine prin hârtoape
Vibrând sfioasă liniştea se-ascunde
Prin iarba grea dureri se iau la trântă. Un gând nebun îndeamnă la căinţă,
Când de sfârşit e începutu-aproape
Astrale duhuri ne cioplesc destine Se-aprinde altă zi din suferinţă.
Şi ne adună pe cărări înguste,
Cerneala ne rescrie pe ruine Cu ochi pierduţi
Şi zboruri cresc în aripile fruste Cu ochi pierduţi în ceruri depărtate

Ca tresărirea care ne conţine În vuietul tăcerilor regale,
Să lase-un semn pe frunţile auguste. Pluteşti printre enigme temporale
În zvon de ciocârlii înlăcrimate.
Cad fulgi sonori
Cuvântul tău - năvoade verticale
Cad fulgi sonori pe lampa ruginită Care subjugă timpuri abrogate,
Plutind misterioşi în dansuri ronde, E pasul tău în ode-aristocrate
Dulcegi ispite şi sinistre fronde Iar dreapta ta-n direcţii ideale.
Şăgalnic vis din clipa mult dorită,
Cu-aripi de flori răsfeţi ploaia şi vântul
Îmbracă brazii în steluţe blonde. Iar soarele şi luna ţi se-nchină,
Zadarnic cată urme hămesită, Cu mii de prunci tu dăruieşti pământul
O haită prin zăpada viscolită
În cer mai zboară stoluri vagabonde. Şi clipele de trudă şi hodină,
Şi neştiind cum să-ţi traduc cuvântul
Copiii fac iar oameni de zăpadă Ţi-am spus pe scurt - lumină din lumină.
Se bulgăresc, fac tumbe şi schiază,
Mai caut paşii
Pe doage vechi, iar alţii vin grămadă
Mai caut paşii tăi uitaţi în umbre
Cu sănii mici şi inimă vitează.
Pierdute pe străduţe-ntortocheate
Fac îngeri în omăt în plină stradă Strivite printre semne memorate
Doi prunci, ce şefi de ceată se visează. În pietre şlefuite de penumbre.
Fior înflăcărat Încă-ţi respir ocheadele-aruncate
Cu mult curaj din uragane sumbre,
Fior înflăcărat, el, trandafirul Şi mâna prinsă-n ţepii de porumbre
Un vis sfios, cu inima fecioară, Ce-aşteaptă ca să fie mângâiată.
Împerechează rime înspre seară
Pentru un gând hoinar, rebel, zefirul. Din triluri şi-adieri te recompune
Chemarea mea ce încă mai încearcă,
Acesta înţelese şi-ntr-o vară Dar soarele din lumea mea apune
I-aduse apă vie, plin potirul,
Sperând ca floarea bând tot elixirul Pe-un ţărm pustiu se mai sfărâmă-o barcă,
Să fie veşnic jună, bunăoară. Cu glas sfârşit botez cu al tău nume
Stele în cerul ce-mi surâde, parcă.
Dar, vai, un ger năprasnic dinspre iarnă
Ce face ţurţur orişice speranţă, Adorm oftând
Trufaş sculptându-şi dintr-un crivăţ goarnă
Adorm oftând în patul meu de iarbă
Anunţă firii sumbra-i cutezanţă. Citind scrisori din vremuri desuete,
Pe mândrul vis prind lacrimi reci să cearnă Cuvinte veştejite-ascund secrete
Plâns de-un zefir într-o umilă ştanţă. Ce-mi împletesc reci lacrime în barbă.
Când peste uneori Te întregesc în sacrele sonete

Vechi rime obosite-ncep să fiarbă,
Când peste uneori plouă cu stele Vrea însuşi infinitul să ne soarbă
Tresar discret silabele uimite Nuntindu-ne-n amurguri violete.
Se-opresc din zbor talazuri zgribulite
Iar pietrele vorbesc de zile grele. Sălbăticite pajişti dau în cale
Perdelele de flori tulbură firea,
Pe-acoperişuri lungi, fumuri ciobite Seri netrăite umplu cupe goale.
Se-ascund înfricoşate-n ostreţele,
Târzii arome tac în ghilimele Un orizont reinventând menirea
Ferestre oarbe plâng foste ispite. Ne scoală dintre slove inegale
Să ţesem pentru veci nemărginirea.
CALENDARUL CU PATIMI
Ionu Cristache
ISTORII REPETATE
Acum trei ani, expediam din cancelaria Știi, prietene, cum se spune? Când toți
mea de profesor în așteptarea pensiei sunt vinovați, nimeni nu mai e vinovat. Îți
(care, între timp a și venit) această trimit și un fragment dintr-o carte pe care o
„scrisoare deschisă de tot”, pentru un ceva scriu acum: „Timpul nostru a început să
mai tânăr coleg de suferință.. trădeze sufletul din cauza acestui trai liniștit,
Dragul meu, așa cum știi, am evitat probabil că asta și aștepta. Uneori, noaptea
orice discuție „politică” în aerul apăsător și, prevestește ceva rău, două jumătăți pustii de
uneori, rece al încăperii școlare în care ne lună au apărut pe fereastra camerei de la
vedem în fiecare săptămână, de foarte mulți drum, în care focul se stinsese de mult în
ani. Eu recunosc și că am fost, în ultima sobă și se făcuse frig. O auzea pe bunica în
vreme, cam nedumerit de încrâncenarea ta camera de alături, ofta și vorbea prin somn,
metafizică și înalt lipsită de toleranță și de se mișca greu spre bucătărie, să mai pună un
argumente raționale. Ai, de fiecare dată, un lemn la soba cu plita încinsă, pe care apa
singur răspuns despre vremurile tulburate fierbinte nu se termina niciodată. Așa e și cu
de incompetenții care ne conduc astăzi: uită noi, își amintea cuvintele vărului plin de
-te, zici, la cardul tău, am primit bani mai trufia singurătății din satul părăsit de
mulți la leafă… Și ești chiar fericit, oameni, grijile trebuie să ne rămână întregi.”
prietene, e un chip radios pe care-l așterni Altfel, dragul meu coleg de cancelarie,
peste tristețile acestui anotimp scufundat în vorbele bune valorează mult și costă puțin…
înghețuri tulburate de ceață. Zic și eu! Și au trecut trei ani, actorii s-au schimbat,
Ai dreptate, e inutil să mai încerc să-ți dar scrisoarea mea a rămas la fel de actuală.
povestesc despre puterea de cumpărare, Tot așa, aș vorbi acum despre grosolănie,
despre valoarea banilor, despre inflație și mojicie, bădărănie, mitocănie, obrăznicie,
despre cursul de schimb valutar. Despre mahalagism, necuviință, mocofănie, râtănie
deficitul bugetar nici nu mai încerc să-ți sau chiar necioplire… Se spune despre un
spun câte ceva, nu mă auzi, tu ai cardul în grosolan că e lipsit de delicatețe, adică
fața ochelarilor înguști și îți este de ajuns. necizelat și primitiv. Vorbind despre boierii
De altfel, e foarte sigur că vom rămâne la din vremea lui, Caragiale îi numea din topor,
fel de buni amici, chiar și dincolo de inutila cilibii și cam subțiri. Nici cu boierii de azi nu
mea „instruire” economică. Totuși, dacă ai ne facem de rușine… De altfel, grosolănia este
„puțintică răbdare”, poate că duci până la imitația de tărie a omului slab. Un moralist
capăt scrisoarea mea atât de deschisă. francez scria că atunci când cineva ne
Ceea ce se întâmplă acum, față de ceea ce înștiințează că ar dori să fie sincer cu noi, ar
se întâmpla pe vremea lui Iliescu este mult trebui să ne gândim că întotdeauna va relata
mai greu de suportat. Atunci părea să mai vreun episod personal, interesant doar pentru
existe o umbră de speranță, dar astăzi este un el și ne va comunica urgent vreo grosolănie.
timp umilitor, pentru noi toți, prin vulgaritate Mă gândesc să îi rog pe dregătorii de azi,
și prostie, prin interesul „ăstora” care ți-au identici cu ceilalți de zilele trecute, să pună în
umplut ție cardul cu bani în proces de rapidă programele lor înălțătoare un „obiectiv”
devalorizare, cu dorința de a-i scăpa de strategic: un adevăr fără interese poate fi
închisoare pe delicvenții lor cunoscuți. Așa eclipsat de o emoționantă falsitate. Greu, nu?
cum scria o mare poetă, nu se poate să nu vezi Cum doamnele și domnii îngălbeniți de acum,
și să nu înțelegi că este vorba efectiv de din fruntea bucatelor, sunt iubitori de
lucruri de viață și de moarte, de degradarea înțelepciune, le-aș aminti și cuvintele unui
societății. Și, mai zicea ea, în anii 90 țara era uriaș dramaturg: conversația trebuie să fie
împărțită maniheist în două părți, acum este plăcută și fără grosolănie, isteață și fără
împărțită în mii de părticele. Îi auzi și tu pe afectare, liberă și fără indecență, pătrunzătoare
elevii noștri (buni, serioși, dar scufundați de și fără dispreț față de alții, decentă și fără
îndoielile celor ca noi): când terminăm falsitate. Știți cum se spune, cine e fals cu
plecăm. Proiectul lor de viață e să plece. unul, poate fi fals cu doi. De altfel, există
Emigrarea, ca proiect de viață... Până la foarte multe lucruri frumoase pline de falsitate.
urmă, văd că tu ai certitudinea, totul se reduce Calitățile înnăscute ale îngerilor se văd din
la banii de coșniță. După ce vor mai crește copilăria lor. Raiul s-a apropiat de noi cu
prețurile și va scădea tot mai mult puterea repeziciune. Gâtuit, fonfăit, amestecând vocale
noastră de cumpărare, vei vedea, poate, și tu, și consoane incerte un domn premier zicea în
că majorările de salarii nu au dus la nimic. De această toamnă, de la tribuna parlamentului
altfel, este clar că „politicienii” de la putere se toropit, că românii sunt fericiți. Și-mi amintesc
bazează pe cumpărarea maselor prin mărirea iarăși îndemnul matinal al bunicii mele, din
salariilor și pe cumpărarea lumii politice. ușa bucătăriei: câț d-aici!

PROZĂ
Constan a Popescu
CARTOFI PRĂJIȚI CU MĂMĂLIGĂ

Așadar episodul cu mămăliga și
Cartofi prăjiți cu mămăligă cartofii prăjiți, să fi fost prin 61. Lucrurile
se mai aranjaseră, primiseră jumătate de
Era meniul meu preferat, de foarte casă înapoi, terminaseră cu prigoana,
mică. De la grădiniță. Și așa a rămas tataia primise parohia, dar făcea o slujbă
până astăzi. tristă singur și fără bani, mamaia nu a mai
O puneam pe bunica mea să facă primit catedra în sat, dar suplinea într-o
mămăliguță, într-un ibricel, doar pentru comună îndepărtată, că, de, trebuiau bani
mine, să prăjească doi cartofi și să mi-i pentru mălai și cartofi.. .Eu nu simțeam
pună, ca singurul fel admis de mine, durerea lor, eram un copil vesel care
drept pachețelul în ghiozdanul de la dorea tare mult să aibă prieteni, de aceea
grădiniță. Nimic altceva...poate un ochi împărțeam toți cartofii și mămăliguța din
de ou, deasupra și o ceapă tăiată în ce în ce mai mare cu ceilalți.
patru...Da, era mâncarea mea preferată. Pe mine mă aduceau dese ori acolo, în
Dar dacă eu eram nepoata bunicii mele locuința bunicilor, pentru că părinții mei
și a lui „taica popa”, era altceva. erau destul de strâmtorați. Tata lucra pe
Mergeam prima dată într-o colectivitate, șantier. Făcuse o școală de maiștri sau i se
să fi avut 5 ani, poate mai puțin...de echivalaseră anii de liceu(habar n-am, că
aceea nu prea înțelegeam ce e voie și ce bacalaureatul l-a dat când eu eram în clasa
nu e permis. Dar gusturile mele erau a IV-a și locuiam în Râmnicu-Sărat..).
tabu, nu negociam peste mămăliga cu Sigur că era un fel de „șef” de șantier pe
cartofi prăjiți. Bunica fusese și ea cadru șoselele patriei, atunci în reconstrucție și
didactic și avea niște pretenții pentru amenajare. Se făceau poduri noi,
comportamentul copiilor, nu puteai veni terasamente, tunele care traversau versanții
la școală oricum îmbrăcat și cu orice muntoși. Azi, așa ceva nu se mai face! Se
pachețel de mâncare la tine... construiau căi ferate. Așadar acum eram în
Avantajul meu era că acea nordul Moldovei, pe la Gura-Humorului,
„grădiniță” se instalase în casa din față, acum în Banat sau în inima Ardealului,
parte a casei bunicilor. O recăpătaseră Așa se făcea transhumanța de cadre, care
parțial de scurtă vreme și ei o erau provenite din vechii chiaburi... un fel
reconstruiseră, o reparaseră ca să fie de alt fel, de penitență. Așa că am fost cel
locuibilă și să mă primească și pe mine, mai „plimbat” copil. Uneori nu terminam
când părinții erau alergați prin țară...Ani bine anul școlar și trebuia să plecăm pe al
la rând acea casă le fusese luată și își șantier, Nu trebuia să prinzi cheag printre
aveau sediul noile instituții, ale acelui localnici, să îți faci prieteni, nu era voie...
regim, iar bunicii erau cumva „fugari”, Cum învățau localnicii ce mai era de făcut,
considerați chiaburi. Tataia tăia stuf prin pe tatăl meu îl trimitea în altă parte. Eu nu
deltă, bunica la Brăila la șantierul naval, aveam prea mari griji, dar erau tare grele
zilieră, mătura șpanul prin hală. Desigur despărțirile de colegii de școală, de noii
locuințele lor erau tainice ca să nu îi prieteni făcuți. Trebuia să-mi inhib
aresteze. În acest timp, tatăl meu a fost atașamentul ca să nu sufăr...Singura avere,
dat afară din liceu în clasa XI-a și a fost ani de zile, a părinților, era o ladă mare (o
luat în armată de la vârsta de 17 ani... A am și acum) ca de zestre, dar mai mare din
făcut trei ani de armată și la lăsarea la lemn trainic, făcută cred de un meșter pe
vatră a rămas în zona noastră, a șantier, în care mama avea toată averea
„găzarilor”, unde cunoscând-o pe mama familiei: ceva haine groase, două perne, o
și s-a și însurat. Nu avea unde să se plapumă, un covor de iută și vasele din
ducă... Casă nu, servici nu, părinții care ne făcea mâncare, câteva farfurii
rătăciți fugari prin țară. desperecheate și cărți, multe cărți.
Începeau să se strângă și le căram cu de scânduri, arunc ghiozdanul dincolo și
noi...acolo începeau să meargă banii, în sar. Un obstacol depășit. Mă grăbesc! Eu
cărțile pe care la un moment dat, când și eu mă grăbesc mereu și analizez pe ce poartă
eram în mari nevoi, le-am vândut la trebuie să ies din parc. Constat că ambele
anticari, ca să strâng ceva bănuți, să am ce erau prea îndepărtate de pe direcția porții
îi da copilului meu când pleca la facultate... școlii mele (liceul Alexandru Vlahuță,
Așadar, la vârsta aia de vreo cinci ani, care avea și ciclu primar în incinta lui).
mergeam la grădinița din casa bunicilor Mă hotărăsc să întreprind același
din partea tatălui, și eram privilegiată că exercițiu. Arunc ghiozdanul, mă prind de
mâncam mămăliguță cu cartofi prăjiți și gardul de fier, mult prea înalt pentru
ceapă, uneori și un ou ochi...Asta nu mine, cu niște terminații în formă de lance
însemna că ceilalți colegi se lăfăiau în cine în vârf. Un copil dinamic, căruia nu-i
știe ce meniuri: pâine cu magiun, sau cu lipsea curajul, sau inocenta încredere că
untură, ceva prune sau un merișor...Cei nu mi se poate întâmpla nimic rău, mă
mai mulți nu aveai nimic de mâncare, așa face să acționez și mă cațăr pe țepușe și
că mamaia făcea mămăliguța din ce în ce dau să sar. Dar îmi rămâne uniforma
mai mare și prăjea mai mulți cartofi, ca să prinsă într-o lance, eu fiind suspendată la
îmi rămână și mie câțiva. Copiii aceia nu vreo doi metri de pământ, cu uniforma
erau săraci, nu se simțeau așa, erau buni, ridicată până la brâu. Încercam disperată
veseli, empatici. Nici unul din colegii mei să mă desprind, dar cu cât mă balansam,
de la școlile pe care le-am urmat prin țară, cu atât se ridica rochița mai sus. Eram de
nu făceau diferența dintre mine și ei, acum, disperată, dacă trecea cineva și mă
niciodată...De câte ori trebuia să plec în vedea în postura asta, un coleg, un
altă localitate se rupea ceva din mine, profesor, un vecin, care să-i spună
pentru că ajungeam să îi iubesc. Am și mamei...Mă străduiesc din răsputeri să
acum un prieten, colegul meu de bancă sfâșii eu cu unghiile, materialul, care se
din clasa a II-a. Ne-am scris sute de desprinde cu o bucată rămasă sus în gard
scrisori, am ținut legătura, ne-am și și cad destul de rău. Dar ce conta? Am
întâlnit peste ani de câteva ori, ne-am ajuns jos și nu m-a văzut nimeni. Ce să
iubit, defazat, e drept...dar, doare atât, nu a fac, mă întorc tiptil, tot prin parc, cu mare
fost să fie soartă... fereală, pe lângă garduri și încerc să ajung
Copiii au o stare specială, nu uită, dar acasă fără să fiu văzută. Am noroc, mama
rămâne în ei un Dor, care-i macină când și nu e acasă și învăț să cos, că parcă ar fi
când, nu e boabă, dar poate fi boala după puțin lucru să faci o cusătură prin care să
cartofi prăjiți cu mămăliguță. Numai nu se vadă semnele pățaniei mele...nu
bunica mea putea să-i facă și să țină reușesc, mai cu seamă că lipsea o bucățică
amintirile comune. Și credeți-mă ca a fost din uniformă, așa că ascund rochița pentru
cea mai faină copilărie! mai târziu și mă îmbrac repede cu
uniforma de pionier. Fusta plisată și bluza
albă, uniformă pentru evenimente
Drumul spre școală deosebite (că parcă ăsta nu era!). N-am
primit observații de la învățătoare, dar
Eu nu mergeam normal pe stradă, pe colegii mă tot întrebau unde trebuie să
trotuar, acolo unde exista, sau pe lângă particip după ore, de m-am îmbrăcat așa.
garduri, în orice caz, pe stradă. Plecam Acasă trebuia în mod sigur să explic de ce
normal ca să mă vadă mama, cuminte, cu voi merge până la sfârșitul școlii (mai
uniforma spălată și călcată, cu pantofiorii erau vreo două săptămâni) numai cu
curați și ajungea peste garduri, prin fustița plisată și bluza albă de pionier.
grădini. Drumul era mult mai drept. Ce Oricum, mama nu ar fi vrut să-mi
atâta ocol pe străzi! Un astfel de cumpere o altă uniformă pentru câteva
eveniment, mă amuz și acum, când îl zile și alta nu aveam.
rememorez. Eram prin clasa a-iv-a, la Pe vremea aceea o uniformă trebuia
Râmnicu-Sărat (am locuit și învățat acolo „să reziste” un ciclu de patru ani!
vreo patru ani).Ca să ajung la școală
trebuia să ocolesc pe mai multe străzi, așa
că mă hotărăsc să trec prin parc (frumosul Mă gândeam
parc din Râmnic), era drumul cel mai
scurt. Doar că dimineața devreme poarta De ceva vreme trăiam într-o tăcere
„de serviciu” prin care intrau angajații perturbatoare emoțiilor mele, agasantă
care făceau curat, sau îngrijeau florile, era că nu o putem izgoni, dureroasă că
închisă. Așa că țup, peste gard. Mă prind deveneam rece, impenetrabilă și asta mă

izola și mai mult, deși inițial era sculam în toiul nopții să coacem ceva,
acceptabil și chiar o oportunitate ca să să avem ceva pe masă, că ziua nu erau
am timp de introspecțiile mele, să le pot gaze, nu era curent și la unii nici
detalia și să scriu când inspirația (vai ce apă...Ah ce viață, Doamne, ce mai
sensibilă și nehotărâtă e!) bate timid la viață... și acum. Și cozile, mai știți
ușa cuvintelor. Ei bine, de multe ori am statul la coadă de la 3-4 dimineața?
starea aceea, o știți toți, deși nu Stătea unul din casă și la 6 venea și ne
recunoașteți, că nu mai ai bucurii, că le scula și ne lua pe toți, ca să luăm fiecare
cunoști pe toate, bune, rele, că orice faci un pachet de unt, un litru de lapte, un
nu faci o gaură în cer și oricum nu iaurt, ca la sfârșitul programului să
observă nimeni, că ție personal nu-ți înțepenești la o coadă cu puii ăia trei la
trebuie nici una nici alta, dar de, e viața pungă, care aveau toți mai multe capete
care trebuie jucată până la capăt. Nu e și cel puțin câte patru picioare...fiică-
cazul să cazi în depresii sterile, sau să mea le spunea mânuțe de găină...așa le
exersezi vicii ascunse în gene de cine dădea la „căminuț”, mazăre cu mânuțe
știe de unde, că prietenii s-au rărit (de, de găină...Bun, super viață...A trecut
pandemia!) fiecare având alte priorități, pentru mine multă, poate sunt la capăt,
după cum le-a dictat nevoia, Copiii, cu cat și pentru copiii noști destul, ca să
ale lor probleme, le mai treci prin evalueze situația zilelor de azi.
gânduri uneori și atunci o poză pe Da azi ar fi fost bine! Și încă se mai
Whatsapp să știm că mai poate salva ceva, dar s-au perturbat
suntem...pentru că e știut că lipsa valorile. Au uitat și dintre noi, unii, că
veștilor înseamnă semn bun. Mai rămân fără oameni, Pământul ăsta nu ar avea
cărțile, la care revin mereu cu furie, ele nici un haz, nici un rost, că banii sunt
așteptându-mă luni, ani dacă e cazul, în buni doar să-ți netezească puțin nevoile
aceeași poziție, cu răbdare și încredere cotidiene, ca să mențină viața...altfel saci
că nu le abandonez. Mereu mă calmează întregi de bani, mașini și fel de fel de
și îmi revin la viață din câteva pagini. acareturi rămase pustii, fără noi nu mai
Deci se poate! Televizorul, ah au nici o valoare. VIAȚA, ea dă valoare
televizorul, nimic demn de spus, poate în jur, altfel, e o goană în pustiu, orgolii
așa nu aflam de virusul dement, dacă tot exacerbate, deviații psihiatrice care nu
trăiam aici în bula mea confortabilă a fac decât să golească planeta și să-i
ranch-ului moștenit de la mama. E drept izoleze pe supraviețuitori, securizându-i
că pe internet veștile circulă mult mai într-o bulă septică. Problema e cât rezistă
repede ca pe tv, dar măcar nu mă mai în aceste condiții? Ce mutații genetici vor
învață nimeni acum la bătrânețe cum să rezulta, schimbând comportamentul
mă spăl pe mâini și la câți pași să stau natural al omului, că până la urmă omul e
de tine, de tine...de toți. Sau să-mi dea N un animal de colectivitate, nu un cuc, de
variante de vaccin, experimental și aceea și Dumnezeu a făcut-o pe EVA
neacoperitor tulpinilor în explozie a...Iubiți-vă și vă înmulțiți! Nu acum ni
geometrică. Parcă se întrec toți să ne se arată avantajele homosexualilor...nu
vindece...de ce? Pentru bani. Se mai faceți copii, nu mai alergați ca să-i
denigrează unii pe alții pentru creșteți, învățați, ocrotiți...case, zestre,
supremație pe piața farmaceutică și niște căsătorie, c e rost mai au? Așadar
Unii, care iau hotărâri pentru și în munciți mai puțin, dar iubiți-vă cu ce
numele nostru, ne împing ușor, ușor ca aveți, cum puteți și asta de micuți, că
pe mieii, în staul la tăiere (a se citi avem ore de educație sexuală, că poate
dispariție, în numele vindecării a ceva era vreunul la maturitate să nu știe
ce nu avem!). Dar parcă mai știe cineva tehnologia de făcut copii...Da, asta poate
ce avem, ce nu avem în colecția noastră ține și de foame, o vreme, te ține și în
de boli acumulate, de zile cu nevoi și casă nu vezi, știi ce mai vând, ce mai
tristeți, de nopți nedormite și vise defrișează niște Unii. Cine ce mai fură...
perturbatoare, după galopul anilor Să nu mai dorești nimic…
tinereților când făceam totul din nimic! Și vin alte sărbători, din ce în ce mai
Trebuia atunci să ne protejeze cineva triste...O primăvară iarnă, o vară fără
pașii, că prea-i făceam inutil...Să ne vacanțe, dar cu promisiunea vaccinului
încălzească la propriu, casele și patul, eliberator. Dumnezeu tot mai mic, se
când găteam la lumânare, sau spălam jenează când ne vede cum am
rufele la mână cu apa oprită din noapte ajuns...Nu ne mai iubim și nu-l
în cadă, cu lumânarea pe etajera de la iubim...păcat, el o face și acum și ne
baie...da, toți făceau așa. De sărbători ne iartă, de n-o fi prea târziu...
PROZĂ
Ion M rculescu
MAREA TRĂNCĂNEALĂ (127)

N-am ajuns niciodată să lămuresc plastice de orice fel. Unii dinte noi (dar
dacă exercițiile de admirație sunt de nu și eu care sunt prudent și circumspect
folos, ori păgubitoare. Eu îl admiram pe de felul meu) s-au grăbit să strige: Asta e
vărul meu Mihai, deși el era cel mai mare salvarea omenirii! Bacteria asta
derbedeu de pe ulița noastră, adică vreau inventată de japonezi va devora toate
să spun că făcea tot felul de trăsnăi și reziduurile plastice din mările și din
năzdrăvănii. Părinții mei mă învățau: să oceanele terestre, va devora toate
nu faci ca Mihai! Fuma și, pentru asta, eu gunoaiele pe care le producem dinadins,
îl admiram nespus, eu nu fumam, eram ca să ne sufocăm în ele, atât noi cât și
prea mic, aveam doar nouă ani, el era cu viețuitoarele planetei!
doi ani mai mare. Dar, la început, nimeni (cu excepția
Odată, ne-am dus la gârlă să ne mea care, cum ziceam, sunt deștept foc
scăldăm, apa ne venea până la piept, și nu spun asta ca să mă laud!) nu s-a
Mihai a ieșit la mal, a luat din hainele gândit că acest succes împotriva
lui două țigări Mărășești, le-a aprins pe gunoaielor de pretutindeni, este mai
amândouă și a început să tragă din ele, ascuțit decât o sabie pregătită să ne taie
eu l-am întrebat de ce fumează două capul! Am fost absolut sigur imediat ce
țigări deodată și el mai întâi a tăcut, apoi am auzit de bacteria japoneză, dar,
a zis pentru că sunt șmecher, de-aia și recunosc, m-au stimulat și cârtitorii,
oooo! ce mult l-am admirat eu pe Mihai care s-au dovedit a fi mult mai
atunci! Nu mai văzusem la nimeni așa vehemenți decât mine și au început să
ceva, adică nu mai văzusem pe nimeni strige atenție! atenție! și iar atenție!
să fumeze două țigări în același timp. Dacă această bacterie poate să devoreze
Pur și simplu. Nu mai văzusem, nici toate materialele plastice care nu ne fac
atunci, nici de atunci până astăzi nu am trebuință, adică pungile de plastic,
mai văzut! țesăturile, hainele de pe noi (fără de care
Uneori mă întreb unde aș prefera să am putea ajunge să umblăm în curul gol
mă opresc dacă mi s-ar da voie să pe stradă), autoturismele, creioanele cu
călătoresc o singură dată în timp. Hm! care scriem, lenjeriile de corp, seringile
Dacă mi s-ar da voie! Aș vrea să medicale, piesele de mobilier de prin
călătoresc în viitor, dar să fie acolo și casele noastre, mânerele de șurubelnițe
vărul meu Mihai, ca să văd ce ar mai și de la dălți, clanțele de la uși, tălpile
putea să-i mai treacă prin minte. Dacă așa pantofilor, cauciucurile de la
vrea să călătoresc în trecut? Nu, n-aș autoturisme, containerele de plastic, mă
vrea, cred că e mai bine să rămână rog, vreun milion și ceva de tipuri de
lucrurile așa cum sunt. Nu spun asta ca să obiecte folosite de oameni... oare noi ce
se creadă că sunt vreun mofturos de vom păți?...
genul nu-mi place aia, nu-mi place ailaltă În ultimul timp, agitația stârnită de
și așa mai departe. Da, îmi place să bacteria japoneză s-a mai calmat. Dar,
rămână totul așa cum e acum, deși „totul” evident, a apărut altceva mult mai
e un cuvânt care devine periculos. De interesant: Virusul! Cu literă mare!
exemplu, la ora actuală, cel mai mare Virusul înspăimântător care bântuie în
pericol, după părerea mea, sunt momentul ăsta peste tot, adică pandemia
japonezii! Nu cred că există alt pericol numită nu știu de ce Coronavirus! Care
mai mare. Se zice că au inventat o Virus, slavă Domnului, nu este fabricat
bacterie care se hrănește cu materiale de japonezi! Asta ne mai trebuia! Ăștia

când se apucă, nu se lasă până nu duc într-o poveste atât de stupidă, nimeni nu
treaba la capăt! S-a stabilit cu precizie: poate să spună. Răutăcisme? Refulări și
Virusul (cu literă mare!) a venit din complexe? Dorința de răzbunare? Glume
Cosmos! Da! La început au fost aduse proaste făcute de oameni care nu au altă
doar câteva exemplare, câteva grame de treabă! Cât despre piticii din poveste, da,
virus, cam cât încape sub o unghie. au existat, dar ei erau în realitate niște
Pentru că s-au arătat a fi drăgălași încă copii obișnuiți pe care părinții îi trimiteau
de la început (cine își închipuia că o să la munca din mină pentru că, fiind mici de
moară oamenii din cauza lor?), comerțul statură, se puteau strecura mai ușor prin
cu viruși a devenit înfloritor, turiștii se galeriile subterane.
întorceau de acolo cu buzunarele pline, La urma urmelor, ce poți să zici? Așa
care mai de care! Acum, în mod curent, se scriu poveștile!
sunt aduse geamantane întregi încărcate Pe vărul meu Mihai nu l-am mai văzut
cu viruși. După o estimare a mea la mulți ani, între timp îmbătrânisem și eu ca
prima vedere, cantitatea de viruși aduși și el. Dar am fost de față când l-au dus să-
în prezent din Cosmos ar fi de câteva l înmormânteze și abia l-am recunoscut, îl
zeci de tone, dacă nu cumva chiar mai puseseră într-un sicriu mare, larg, înalt,
mult de-atât. enorm pentru statura lui, probabil fusese
În mod ciudat (deși nimeni n-a croit pe măsura altcuiva. Vărul Mihai
verificat cu mare atenție) se știa de mult stătea cuminte pe fundul sicriului și,
timp că acestor viruși le place în Cosmos, văzându-l cum stătea așa țeapăn, n-ai fi
în mod deosebit să se fixeze și să trăiască putut spune că era chiar el. Serios și
pe suprafața stațiilor spațiale trimise de cuminte, nici pic de aroganță, aproape
oameni, stații care, în prezent, au devenit umil. Mărunt și îmbrăcat într-un costum
cele mai optime și mai rentabile locuri de prea larg și prea scorțos. Stofa costumului
cultivare a virușilor la nivel industrial. avea rigiditatea tablei metalice. La gât îi
Unii spun că asta este o poveste mai puseseră, pentru prima dată în „viața” lui,
dihai decât cea cu Albă ca Zăpada și cei o cravată roșie. Dacă ar fi trăit, ar fi râs
șapte pitici (de fapt, cam vreo cinci sute, chiar și el, cravată roșie îi mai trebuia într-
aproximativ!), scrisă de doi frați cam fără un moment ca ăsta?
căpătâi, un fel de pierde vară care se Am zis și eu așa, ca pentru mine: ce s-
plictiseau pentru că nu aveau ce face. Fata a întâmplat, cum de a devenit atât de mic,
respectivă, numită Maria, a existat de- de slab, de uscat vărul meu Mihai?
adevăratelea, s-a născut pe 25 iunie 1728 Probabil că am gândit vorbele astea cu
în Castelul Rienek din Lohr, aproape de voce tare și cineva de lângă mine, care m-
Frankfurt în Germania. Era fiica lui Philip a auzit, mi-a explicat că vărul Mihai se
Cristoph von Erthal, un om de toată cam împrietenise cu paharul în ultimul
isprava căruia manufactura de cristal din timp. De trei ori pe zi, cu precizie de ceas,
Lohr îi dăruiește, spun documentele (sau se ducea la cârciumă de unde se întorcea
îi vinde, asta n-am de unde s-o știu, dar pe șapte cărări. O fi fost așa, n-o fi fost, eu
nici nu vreau să încurc lucrurile) acestui n-am de unde să știu. Muierea îl lăsase,
domn Philip Cristoph von Erthal stătea singur, se mișca greu, în baston, nu-
(căsătorit a doua oară), o oglindă magică l mai țineau picioarele, vorbea bâlbâit, se
înaltă de mai bine de un metru și uita tulbure, nu te mai cunoștea. Dar ce
jumătate. Cine vizitează astăzi Spessant om fusese la viața lui!
Museum din Lohr von Main poate vedea Acuma s-a liniștit, i-a venit și lui
(contra câtorva bănuți cât costă biletul de momentul. Și eu mă gândeam că nimănui,
intrare) această oglindă care, ce e drept, în afară de mine, nu-i trecea prin minte
are o particularitate interesantă: dacă gândul că lucrul cel mai potrivit ar fi fost
vorbești în fața ei, îți auzi vorbele să-i punem în gură vărului Mihai o țigară.
modificate, vibrate într-un anumit fel. Nu două țigări, ar fi fost prea mult, una
Maria, zisă Albă ca Zăpada, fata singură, având în vedre situația în care se
domnului Philip Cristoph von Erthal, era afla. I-ar fi fost suficient. Și să nu i-o
delicată, îți umplea sufletul de bucurie s-o aprindem. Probabil i-ar fi plăcut și nici n-
vezi, n-a supărat pe nimeni în viața ei. ar fi fost nevoit să pară atât de grav, de
Nici ea și nici mama ei vitregă și, evident, serios și de indiferent. Iar noi, mai precis
nici respectabilul domn Philip. Ce i-o fi eu, am fi putut să-l admirăm ca pe
apucat pe cei doi frați să-i încondeieze vremuri. Apuse de mult timp.

OPINII
Magda Ursache
SUB FOARFECĂ
Pe limba lor, a activiștilor comuniști, bazată ministru al Sănătății ungurean, că-i mai
pe metalepsă, justețea tezelor ideologice era ortoman, cu premier „os de
admisă o dată pentru totdeauna, „Comunismul ardelean” (cum se lăuda singur Roman,
a fost o ideologie a uniformității”, notează Dan care a început en fanfare distrugerea
Culcer, într-un text recent, intitulat Rezistență și țesăturii industriale), cât de xenofobă
Reconstrucție. Cuvinte pentru urmași. Ne poate fi România? Și cine este extremist?
îndreptăm, prin „liberalismul globalizării”, spre Sorin Lavric sau fratele Muraru, mai
o uniformizare de care credeam că am scăpat în antiromân decât domnul Florian, și el
acel Decembrie? vânător de antisemiți, în luptă cu statuile
Am crezut că n-am auzit bine când marilor români ca Mircea Vulcănescu?
teleasta Marilena Mititelu a declarat în 11 Se vor găsi pe canale alți maeștri ai
septembrie a.c., la Realitatea Plus: „noi, predicației prin intonație (exemple: Gura!
televiziunile, trebuie să cenzurăm. Vorrrba! Ciocu mic! Tu să taci când
Cenzura e necesară”. vorbești cu mine!) dintre realizatorii de
Pe cine voia să cenzureze războinica emisiuni? Tot ce-i posibil, de vreme ce par
doamnă Marinela? Pe ei, pe părinții care nu gata să dea cu pumnul în dantura invitaților.
acceptă să le fie vaccinați copiii, optând Presarii de școală nouă, demi-marxiști, au
pentru școală online, fără mască. Era opinia învățat repede să se mintă și pe ei înșiși.
lor, de ce s- ar fi tăiat din foarfecă, la „Televizuinele” au ajuns câmp de manevre
montaj? Audiatur et altera pars e un sociale. Fâșia liberă e din ce în ce mai îngustă,
principiu elementar în justiție. La iar îndrăzneții din ce în ce mai puțini. Cei
televiziune nu este? Coerciția, vorba flexibili se află în securitate, și la propriu, și la
doctorului Rafila, a fost și este nesănătoasă. figurat. Lansații pe direcția principală a Puterii
Să refuzi sugestii pozitive în acest context, sunt avantajați; ceilalți „au avenirul dat la
sub valuri covidice (punând pălmuța peste spate”, cum făcea haz incomodul universitar
gura invitaților) nu-i bun lucru, mai ales Luca Pițu. Rețeta sigură a succesului social:
când e vorba de un dialog public despre 3/4 supunere, 1/4- lașitate dă roade scontate de
sănătate, acaparat politic. Iar Cîțu, utilizatori. Gândemul „capul plecat sabia nu-l
responsabilul iresponsabil de viața noastră, taie” a fost reactivat, cum spuneam, de indivizi
ne mai stinge și lumina, după ce s-a luptat care au gura mai mare decât gradul sau gradul
cu leul și l-a prăbușit. Ce contează o țâră de mai mare decât gura.
huiduială în Târgul Ieșilor? Și cum de-și În „România liberă” (31 august 2021),
face banul drum, ca apa la inundații, doar sub titlul D’ale democrației. Ne paște
spre buzunarele coaliției plușilor? inchiziția democratică, Marius Ghilezan
Gheriștii trec la liberali, Petre Roman comentează somația lui Mircea Toma,
trece la liberali, băsiștii tot acolo; omul lui jurnalist, membru CNA, la adresa unui
Băsescu, Vasile Blaga, președinte PDL, moderator, că ar fi pus la îndoială democrația
ajunge președinte PNL; „dragă Stolo” se vrea din America, la un post de radio Gold FM.
liberal. PNL e mare! Destul ca gazetarul Nu sunt fana acestui post, nici a lui Gușă, dar
Viorel Ilișoi să intre în reacție de pamfletar știu pe cititelea ce pățeau, în proletcultism,
exasperat: Du-te dracului, PNL! Cum s-o fi cei care puneau la îndoială democrația
simțit V.Ilișoi, militant pentru PNL, când tătucului Stalin și a sovieticului popor care
Mircea Ionescu Quintus a fost uns ministru al „libertate ne-a adus” și ne-a trecut strada,
Justiției, iar el, în 1992, a fost închis pentru vrând-nevrând. Sovietofonii funcționau ca
un articol semnat într-un jurnal provincial? niște androizi, reglați de propaganda
În post-moralia noastră, turnătorul se vrea Moscovei, într-o anume direcție. Îmi vin în
igienist social. Liberalul de pripas pârăște minte rubașca lui Dan Deșliu,vestonul
România, pe care a dus-o la sapă de lemn, la Krupskaia, șapca proletară, cămașa neagră
foruri UE și SUA, că ar fi rasistă, fascistă, cu cravată albă a activiștilor ’70, lodenul
extremistă, xenofobă. Deputatul liberal kaki, schimbat în anii ’80 cu costumul unic
Alexandru Muraru, istoric de felul lui, iese la gri sceptic.Ei, și când s-a întors foaia, îmi
vânătoare de antisemiți. În fapt, se atacă aduc aminte ce ferm și-au exprimat reporterii
patriotismul luminat. Și nu se sacrifică mândria de a fi contemporani cu Bush și cu
imaginea țării când se afirmă că în România ar „vizita istorică” de la București, din 23
exista un partid antisemit, hitlerist, fascist etc.? noiembrie 2002. Reporterioasele purtau
Cu președinte sas, cu primar neamț, cu pălării sudiste, înnodate sub bărbie. Într-o
primărița gunoaielor, franțuzoaică și cu biserică, au fost pictați, în frescă, Bush senior

dând mâna cu Gorby. Ieșise curcubeul Când s-a dat jos, în Iași, plăcuța străzii
NATO peste Rumeiniă. Acuma, a ieșit Pușkin, numele ei fiind luat de un anti-
curcubeul LGBT. Ne-ați furat curcubeul? unionist al Micii Uniri, am râs: să ne
Însurați-vă între voi, n-aveți decât, dar slăbiți așteptăm ca și Ceaikovski să fie trimis la
-ne cu paradele gay ca Pride. periferie? Mai rău: Cancel Culture, Cultura
„Supremația modelului american” era amânării, vrea schimbarea tablei de valori.
netă, cum n(i)etă fusese supremația modelului Verdi e considerat un rasist, adept al
sovietic. Cineva – nu-i mai dau numele- s-a sclavagismului; în virtutea...inepției,
trezit spunând: „Pentru mine e terifiant și Romeo și Julieta au căpătat diagnostic de
întremător că țara a răspuns cu entuziasm la psihopați, atinși de mania sinuciderii.
vizita lui Busch.” Am traversat perioada cu Strigătul lui Dan Culcer, preluat de
adevărat terifiantă a „activismului în „Cotidianul”în 24 august, 2021, Bătălia
marș”.Cei din generația mea țin minte cu cât statuilor nu trebuie să aibă loc, n-a prea
entuziasm erau scrise saluturile –angajament fost luat în seamă. De l-ar fi auzit mai
expediate CC-ului. Ca acum să constat că mulți teleintelectuali, nu l-am fi văzut pe
între dinozaurii lenino-staliniști care strigau preș. României trăgând de cearșaf ca să
hei-rup pe șantiere, fiii lor marxiști pur sânge dezvelească statua lui Von Brukentahl, în
și neomarxiști s-a instalat o unitate demnă de Piața Mare din Sibiu, pentru merite
teza narativă a lui Gladkov: Ciment. culturale, dar și pentru „meritul” de a-i fi
Când Ceaușescu a desființat, în „77, tras pe roată martiric pe Horea și pe
Direcția Presei, aruncând sarcina pe spatele Cloșca. Numai alte tensiuni ne mai
șefilor de ziare și de reviste, cenzura a trebuiau în plină criză economică. Spune
devenit și mai drastică. Supușii temători să Șerban Cionoff că, la Iași, un bust amărât
nu-și piardă scaunele, dar și redactorii de al lui Octavian Goga a fost pricină de
rând, la fel de temători, trecuseră la războiul turbulență. Așa a fost.S-a cerut imperios
cu șopârlele. Prindeau devierile de la dogmă, să se treacă pe placă păcatele de
căutau dedesubturile textelor și le eliminau. politician. Dar pe imperiala statuie a
„Ce se taie nu se fluieră!” Un poet se și Vonului n-ar trebui scris că sub
amuza: „Mie cenzura mi-a ajutat: tot tăind guvernanța sa (vocabula lui Iohannis, de
de ici, tot tăind de colo, redactorul a dat un dânsul folosită, în loc de guvernare)
plus de mister cărților mele. M-a făcut mai românii, nerecunoscuți ca națiune, deși
subtil, mai criptic, mai greu de descifrat.” majoritari, erau cumplit umiliți?
Mai erau și cenzorii civici voluntari, Incorect politic e declarat și Sorin
care nu te lăsau să greșești, să publici în Lavric, din pricina subiectelor aproape
greșeală ideologică: te reclamau la Partid. interzise, ca legionare: „reeducarea”
Ovidiu Hurduzeu, în cărțile sale, o Pitești, rezistenții din munți, Iustin
numește „societate de supraveghere”. Pârvu... Aștept de la S.Lavric, mereu
Dar s-a încheiat cu cenzura în „89, dezinvolt în aprecieri, un „extract” de
cum au sperat cei mai naivi dintre noi? Cîțu, pe câț pare el de pene-Leu. În fapt, e
Nu. S-au tras destule semnale de alarmă. un Terminator care „contribuează” (așa s-
Ovidiu Ohanezian a văzut astfel lucrurile. a auzit la un post teve) la sărăcirea
Iată: „Trusturi întregi de presă au fost românilor, servindu-le tromboane, ajutat
preluate de serviciile secrete românești. de clănțăii de partid și de fripturiștii din
Generalii SIE și SRI fac curățenie în presa năimită. Aș folosi poligraful și-n
redacții, în jurul jurnaliștilor nesupuși.” cazul politicienilor. Și asta pentru că, de
Întreabă retoric Marius Ghilezan: „Cum obicei, câștigă alegerile cine știe să
poate fi posibil ca sechelele cenzurii să fie promită, nu cine știe să rezolve.
refolosite cu aceeași putere de abraziune, în Răbdăm să fim guvernați prost,
anii democrației?” Uite că se poate. În conduși prost? Spune Ioan-Aurel Pop, la
„lumina” corectitudinii politice, se poate Marius Tucă în emisiune, că poporul
orice. PC-ul, Political Correctness, e un fel român, „dacă ar fi bine condus, dacă ar
de Covid al diversității. Corectitudinea asta avea o elită de încredere (subl. mea,
pune botniță, Covidul pune mască, lăsându- Magda Ursache), ar putea face minuni,
ne fără fețe. Și mă tem să nu fie și reticența așa cum s-a întâmplat de câteva ori în
pedepsită, ca-n vremi comuniste: „Cine nu- istoria noastră.”
i cu noi e împotriva noastră!” În ce mă privește, încerc să nu mă
A propos de „adio diferenței”: într-un an cenzurez. Big Brother tace și-și ciulește
ceaușist, de mărțișor, a devenit obligatorie urechile? Asta-i treaba! Un agent de
declararea mașinii de scris.Trebuia să culegi informații trebuie să fie bine informat. Nu
cu mână proprie un citat din Ceaușescu. -mi pasă că mi-ar fi ascultat mobilul ori
Excedat de amicii care-i cereau plecarea din citite mesajele private, de vreme ce nu
țară, Noica le-a spus: „De ce aș face-o? Ca ocolesc să spun ce cred că trebuie spus și
să fiu silit să citesc acolo „Scânteia”, când nu preget să descriu răul, convinsă fiind
aici pot asculta Europa Liberă?” Avea că de la sine nu dispare. Un prieten
dreptate? Cam da. Comentatorii REL citeau prudent mă sfătuiește: „Nu mai aborda
„Scânteia” mai abitir decât noi. teme de care se ferește toată lumea”,ca
Sunt puțini cei care și-au asumat Nicolae Breban, în timp ce altul îmi scrie:
postura de inconvenabili Puterii. Ca „Sunt alături de tine până la capăt. Unde o
Octavian Paler, care acuza „europenitatea fi capătul vom vedea.” Nici eu nu-l știu,
de nicăieri”. Paler a avut dreptate: după dar cred că trebuie să continuăm lupta
Macron, am și intrat în „războiul cultural pentru libertate de opinie. Cenzurarea
al civilizațiilor”. opiniei diferite nu duce la nimic bun.

ESEU
Savian Mur
NIMIC NOU SUB SOARE (2)

„Am ajuns să-mi fac inima să dispere Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune
pentru tot efortul cu care am muncit sub şi goană după vânt.”
soare” – zice Solomon. „Căci ce folos are Pentru plictisit, recursul la Adam – la
omul din toată munca lui şi din toată fascinantul Dumnezeu al plictiselii –
străduinţa inimii lui, cu care se chinuieşte este automat. Până la pierderea acelei
sub soare? Toate zilele lui sunt pline de blestemate coaste, Adam fremăta…
durere şi munca lui nu este decât necaz: Nicio grijă, nicio constrângere – nimic,
nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. nimic, nimic. Paradisul – Paradis,
Şi aceasta este deşertăciune”. Dumnezeu – la câţiva paşi. Plictiseala
O, ce balsamice cuvinte pentru un paradiziacă emana nişte nuanţe care,
plictisit, cât de plăcute inimii lui odată cu acea brutală alungare a celor
odihnite. Nu a disperat nici măcar preţ doi proaspăt infectaţi cu minte, au fost
de un minut pentru că aproapele lui, pierdute pentru totdeauna. Doar
livid la faţă, cu capsa încontinuu pusă, plictisitul – acest luptător neagreat de
de la ivirea zorilor şi până târziu în nimeni – mai încearcă ceva, el şi-a făcut
noapte, nu se mai oprea din agoniseală. din acel Protoadam o icoană imaterială.
Cum să-şi murdărească ora, invidiindu-l? El mănâncă şi bea cu acest Adam alături,
Atunci, dispreţul său – tot mai înveselindu-şi sufletul cu aromele
consolidat, odată cu trecerea anilor – lâncezelii, potolindu-şi setea cu nectarul
cum s-ar mai fi reinventat? Metafizica impasibilităţii, decorându-şi ora cu
obiectului – singura la care a avut acces beteala nimicniciei. …Căci „El dă
degeneratul înavuțirii – i-a dat stări de omului plăcut Lui înţelepciune,
puternic vertij şi de plăcere spirituală. cunoştinţă şi bucurie.” Ce tovarăş,
Oare cu ce a asimilat plictisitul un Dumnezeul plictiselii!
obiect? – o mobilă, de exemplu? Cu
tonele de praf depuse… *
Nu a stat nici el cu mâinile în sân –
căci lenea la care s-a dedat cu un „Naşterea îşi are timpul ei, şi
entuziasm rafinat, puturoşenia sclipitoare, moartea timpul ei; săditul îşi are timpul
ce l-a flancat de-a lungul zilei au lui, şi smulgerea celor sădite timpul ei;
constituit doi vectori de avangardă: e uciderea îşi are timpul ei, şi vindecarea
vorba de un alt fel de lene, de un alt fel de timpul ei; dărâmarea îşi are timpul ei,
puturoşenie. Da, lenea aceea delicioasă, şi zidirea timpul ei; plânsul îşi are
greu de achiziţionat, dificil de menţinut, timpul lui, şi râsul timpul lui; bocitul
de exploatat: îl vezi pe ins coţopenindu- îşi are timpul lui, şi jucatul timpul lui;
se, şi începi să fluieri, pe politician, aruncarea cu pietre îşi are timpul ei, şi
umplând microfonul cu salivă, şi nu te strângerea pietrelor timpul ei;
mai poţi opri din căscat, pe preot, agitând îmbrăţişarea îşi are timpul ei, şi
tămâia, şi deschizi repede o ipotetică depărtarea de îmbrăţişări timpul ei;
fereastră… Lenea provocată de căutarea îşi are timpul ei, şi pierderea
noncontagiere… Iată, a mai trecut o zi, ai timpul ei; păstrarea îşi are timpul ei, şi
mai dobândit o victorie – nulă şi lepădarea timpul ei; ruptul îşi are
îmbărbătătoare. Demnă, plictiseala şi-a timpul lui, şi cusutul timpul lui; tăcerea
văzut de treabă: nici n-a dat, nici n-a luat, îşi are timpul ei, şi vorbirea timpul ei;
fie Dumnezeul plictiselii binecuvântat! iubitul îşi are timpul lui, şi urâtul
„Nu este altceva mai bun pentru om timpul lui; războiul îşi are timpul lui, şi
decât să mănânce şi să bea şi să-şi pacea timpul ei.”
înveselească sufletul cu ce este bun din Ce mănunchi de antonime: naştere-
munca lui. Dar am văzut că şi aceasta moarte, sădit-smuls, ucidere-vindecare,
este din mâna lui Dumnezeu. Căci cine dărâmare-zidire, plâns-râs, bocit-jucat,
poate să mănânce şi să se bucure fără El? aruncare-strângere, îmbrăţişare-
Căci El dă omului plăcut Lui depărtare de îmbrăţişare, căutare-
înţelepciune, cunoştinţă şi bucurie; dar pierdere, păstrare-lepădare, rupt-cusut,
celui păcătos îi dă grija să strângă şi să tăcere-vorbire, iubit-urât, război-pace.
facă grămezi, ca să dea celui plăcut lui Dacă efectul unui cuvânt dintr-o pereche

este opus efectului generat de celălalt şi celălalt”. Apoi, întrebarea pe care şi
cuvânt, pentru plictisit efectul celor două -o pune Înţeleptul, plină de bun-simţ,
cuvinte este acelaşi, ca şi cum acestea ar de Omenie, de Milă, de
fi sinonime. Iar de aici, concluzia: există responsabilitate: „Cine ştie” unde se
– în viziunea sa – un singur timp, timpul va duce suflarea omului, cea a
plictisitului, egal cu sine însuşi – nimic animalului? …Cutreieri Evangheliile
nou sub soare. Ce a luat pe merele şi, răpus, constaţi că Isus nu l-a băgat
entuziasmului, a dat pe perele consolării. deloc în seamă pe animal; nici măcar
Acolo unde, naiv, văzuse un profit, şi-a pe un pisoi, pe un căţel. De ce? Se
bandajat, cu coada între picioare, rănile. compromitea? Se înjosea? Măcar de s-
Gustul exotic al cutărei victorii s-a ar fi oprit la acest inuman stadiu, însă
dovedit a fi, nu după multă vreme, El, Isus, nu a avut niciun sentiment de
apropiat aguridei. Frenezia idealurilor Milă pentru moartea, în chinuri, a unui
din tinereţe a acompaniat, cu fidelitate, peşte, a unui miel, a unui porc. Mielul
mersul unui melc. Carnavalul cu beregata tăiată, zbătându-se la
hormonilor a împrumutat costumaţia picioarele Sale, l-a lăsat indiferent. I-a
unei haite în călduri. Iubirea – garnisită mâncat carnea, de Paști, probabil cu
cu mormane de salivă. Încrederea în mari plăceri. El, Isus, a ucis pasiv. Cu
măreţia omului – pulverizată de limba adevărat, a fost lipsit de păcat...
unui pisoi. Utilitatea omului în Natură – Episodul Ghenezaret e greu de
dans al viermilor pe un cadavru. Morala metabolizat pentru un milos – nu
– afinităţi cu stabilitatea pufului de numai acesta. „Pe când Se afla lângă
păpădie. Dumnezeu – în permanentă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea
schimbare de domiciliu (taxele – mulţimea ca să audă Cuvântul lui
neachitate?). Isus? Exact El mai lipsea… Dumnezeu, Isus a văzut două corăbii
Cum să nu-şi fi ridicat cortul, la marginea lacului; pescarii ieşiseră
plictisitul, undeva, la marginea din ele şi îşi spălau mrejele. Suindu-
acestui timp al său – creaţie Se într-una din aceste corăbii, care
chinuitoare şi blândă, avangardistă şi era a lui Simon, l-a rugat s-o
retrogradă, toxică şi tămăduitoare, depărteze puţin de la ţărm. Apoi a
blestemată şi binecuvântată, volatilă stat jos şi învăţa mulţimile din
şi durabilă, dogmatică şi eretică, corabie.” (Iată, Isus avea o voce
sălbatică şi domestică, vizionară şi puternică.) „Când a încetat să
nulă, plăcută şi dezgustătoare, vorbească, a zis lui Simon:
fascinantă şi funebră? De aici, de pe o «Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă
stinghie a cortului său, trimite bezele mrejele pentru pescuire!» Simon a
Dumnezeului picotelii şi rafinate răspuns şi I-a zis: «Învăţătorule, toată
anateme demonului Acţiunii. noaptea ne-am muncit şi n-am prins
nimic; dar, la cuvântul Tău, voi
* arunca mrejele.» Şi făcând aceasta,
au prins o aşa de mare mulţime de
Soarta omului şi a animalului „este peşti, că începeau să li se rupă
aceeaşi” – afirmă Solomon. „Cum mrejele. Au făcut semn celor care
moare unul, aşa moare şi celălalt”, erau în cealaltă corabie, să vină să le
având „aceeaşi suflare”. În plus, „omul ajute. Ei au venit şi au umplut
nu întrece cu nimic pe animal; căci amândouă corăbiile, aşa că au început
totul este deşertăciune”. Ţărâna se să se afunde.”
întoarce la ţărână. Suflarea omului „se …Şi ce postulase Isus despre
duce în sus?” Suflarea animalului „se ucidere? „Aţi auzit că s-a zis celor din
duce în jos, în pământ?” „Cine ştie?” vechime: «Să nu ucizi; oricine va ucide
„Aşa că am văzut că nu este nimic mai va fi supus judecăţii.»” Concluzia?
bun pentru om decât să se înveselească Animalul nu conta în faţa lui Isus, doar
de lucrările lui: aceasta este partea lui. omul. Nici pic de Milă pentru barbara
Căci cine-l va face să vadă ce va fi ucidere a unei făpturi nevinovate, de
după el?” parcă ar fi fost făcută din cârpe…
…S-a găsit cine – după o mie de ani: Peşte, miel, porc... Dacă te-ai propus ca
Isus. Raiul sau iadul… În ce hohote de model pentru om, Isuse, cu atât mai
râs ar fi izbucnit Solomon, la gândul că mult trebuia să-i dai un alt mesaj… Nu,
după o mie de ani de la moartea sa, se va ai preferat barbaria, te-ai înhăitat cu
fi găsit unul care să împartă bonuri de măcelarul… De ce, îl supărai pe Tatăl?
ordine: cutare – direcţia rai, cutare – I-ai preluat violenţa şi ura faţă de
marş în iad… Oare nu spusese Isus că vieţuitoare (cea modelată de mâinile
Tatăl „I-a dat putere să judece, întrucât Sale…) fără să clipeşti. „S-apuce
este Fiu al Omului?” groaza şi frica de voi pe orice animal
Iată că Solomon s-a ocupat – fie la de pe pământ, pe orice pasăre a cerului,
modul acesta, indirect – şi de animal. pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi
A făcut o strălucită paralelă între om peştii mării: vi le-am dat în mâinile
şi animal: aceeaşi soartă – ambii mor, voastre” – se îneacă Dumnezeu de
definitiv. „Cum moare unul, aşa moare furie. Aşa Dumnezeu, aşa Fiu…

* *
Era clar, suflarea animalului – pentru „Am mai văzut că orice muncă şi orice
Isus – se ducea în jos. Mai precis, nici nu îndemânare la lucru îşi au temeiul în
-i păsa în ce direcţie o lua. Doar omul, invidia omului faţă de aproapele său. Şi
omul şi iarăşi omul – aceasta conta. Se aceasta este o deşertăciune şi goană după
petrece însă un alt episod incredibil – vânt. Nebunul îşi încrucişează mâinile şi îşi
Isus este răstignit, apoi învie. (Oare?...) mănâncă însăşi carnea lui. Mai bine o mână
Iată ce s-a întâmplat. „Dis-de-dimineaţă, plină de odihnă, decât amândoi pumnii
Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau plini de muncă şi goană după vânt.”
că era Isus. «Copii», le-a zis Isus, «aveţi Primul mare invidios a fost chiar Adam.
ceva de mâncare?» Ei I-au răspuns: Pe Dumnezeu, evident. Cum de reuşise cel
«Nu». Şi El le-a zis: «Aruncaţi mreaja în de lângă el – Dumnezeu? De ce, în acel
partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.» Au Paradis, nimeni nu crâcnea – supuşenie
aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de totală? Acest Dumnezeu se pricepea la
mulţimea peştilor. Atunci ucenicul pe toate; ce făcea, ce dregea, că reuşea cât ai
care-l iubea Isus a zis lui Petru: «Este clipi din ochi. Însă ceva îl intriga pe Adam,
Domnul!»” „Ceilalţi ucenici au venit cu îi întuneca ochii, îi dădea bolboroseală – la
corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, nivel de maţe. Ziua devenise insuportabilă,
pentru că nu erau departe de ţărm decât noaptea – un duşman. Ei, ce-l rodea? Faptul
cam la două sute de coţi. Deci, când au că, iată – Dumnezeul acesta, din preajmă,
ieşit pe ţărm, au văzut acolo jeratic de semăna la chip cu el… De la depărtare, cei
cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. Isus doi puteau fi chiar confundaţi. Dumnezeu
le-a zis: «Aduceţi din peştii pe care i-aţi vorbea – în evreieşte, Adam vorbea şi el –
prins acum.» Simon Petru s-a suit în tot în evreieşte. Se înţelegeau – nu prin
corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină semne, ci prin vorbe. Şi, culmea, gramatica
cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; utilizată era perfectă: „Poţi să mănânci după
şi, măcar că erau atâţia, mreaja nu s-a plăcere din orice pom din grădină; dar din
rupt. «Veniţi şi mâncaţi!» le-a zis Isus. Şi pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu
niciunul din ucenici nu cuteza să-L mănânci, căci în ziua în care vei mânca din
întrebe: «Cine eşti?», căci ştiau că este el, vei muri negreşit.”
Domnul. Isus s-a apropiat, a luat pâinea Până aici i-a fost lui Adam… Oare
şi le-a dat-o; tot aşa a făcut şi cu peştele. cine se credea acest Dumnezeu? Deşi
Aceasta este a treia oară când Isus S-a semăna cu El, ce îl deosebea atât de mult,
arătat ucenicilor Săi, după ce a înviat de-şi dădea aceste insuportabile aere de
dintre cei morţi.” Stăpân? Între timp, pipăindu-şi pielea,
Aşadar, Isus rămâne şi de data Adam a simţit lipsa acelei coaste. E drept,
aceasta impasibil la zbaterile – în lângă el apăruse Eva. Poate că Dumnezeu
chinurile morţii – a celor o sută cincizeci nu va mai fi atâta de cărpănos, poate că o
şi trei de peşti mari. Mureau sufocându- va lăsa mai moale, va fi mai înţelegător cu
se lent… Dar Isus cum murise pe cruce? femeia… De unde! Să nu se apropie în
Nu cumva, asemănător? Te aşteptai ca ruptul capului de acel pom! Invidia lui
Isus să sară în ajutorul măcar unuia din Adam progresa… Dumnezeu – totul, ei
acei peşti, să-l întoarcă înapoi, în apă, să doi – nimic. Eva clocotea. A sosit rapid
-i implore şi pe ucenici să facă la fel, momentul în care buboiul s-a spart –
nemaisuportând priveliştea zguduitoare odată cu prima înghiţitură din fructul
de lângă El. Sau, pur şi simplu, interzis. Şi, tot din acel moment, drama
leşinând… Făcându-i-se, brusc, rău. omului făcuse, deja, primul pas.
Plămânii lui Isus îi urlau după puţin aer, …Semnele invidiei sunt prezente şi pe
acolo pe cruce… Ce, chiar uitase prin ce faţa unui mort. De ce, de ce tocmai el să
trecuse? Iată, avea poftă de mâncare… moară, cu ce-a greşit, iar altul să trăiască?
Grijuliu, împărţea mâncarea în stânga, în Uite, vecinul lui, care se apropie de 90 de ani,
dreapta, iar alături… spasme, spasme, zdrobeşte strugurii în teasc şi-n toamna asta,
spasme. Ecce homo! în loc să-i crească iarba deasupra. Fluieră de
…Însă pe lume mai există şi un alt plăcere… Boşorogul ăsta să vină cu
fel de om; unul, înnebunit de durere că i- lumânarea la mine? Unde, Dumnezeule, să-
a dispărut câinele, altul – că pisoiul i s-a mi mai ascund faţa de ochii lui bolnavi de
îmbolnăvit, sau că un peştişor din ură? Te duseşi, nenorocitule, parcă-l aud –
acvariu i-a murit. Poate că fiecare îl bine că scăparăm de tine, n-o să te mai latre
divinizează pe Isus, se roagă Lui, îi câinele, jigodie. Mă trezea nopţile din somn.
dezvăluie secretele… Însă ştiu ei oare Invidia dintre doi cerșetori, dintre
totul despre El? Iar dacă ar şti, l-ar mai doi bogătani, dintre două prostituate,
adora?... I s-ar mai închina? dintre doi oameni de ştiinţă, dintre doi
Un om – fie acesta polivalent plictisit, scriitori – iată, perechile se formează
care nu cunoaşte răvăşitorul sentiment al de la sine, natura subterană a omului a
Milei, care nu dă de mâncare unei rămas, de la pezevenghiul de Adam
vieţuitoare înfometate, unui om înfometat, încoace, neschimbată. Invidia dintre
nu îi apără de primejdii – este o fantomă. două triburi, dintre două ţări…

PUNCTE DE VEDERE
Florin Chivoci
PATRU VORBE PROASTE

Filozof și scriitor, moralist și care le-a ales întru a demonstra
învățător de conștiință, Gabriel cabotinismul lor adânc: „Patru vorbe
Liiceanu s-a făcut remarcat în anii care fac parte din «înțelepciunea
comunismului ceaușist după ce a poporului român» și pe care ar fi bine
început să frecventeze, alături de să le invocăm cât mai rar: 1. Fă-te frate
Andrei Pleșu, „Școala de la Păltiniș” cu dracul până treci puntea; 2. Capul
condusă de Constantin Noica, formând ce se pleacă sabia nu-l taie; 3. Apa
un tandem intrat în mitologia culturală trece, pietrele rămân; 4. Facerea de
a epocii. După 1990, a participat la bine, f...e de mamă.
principalele dezbateri publice din Toate sunt păguboase, urâțitoare și ne
spațiul cultural și politic românesc, condamnă la un destin rușinos. E puțin
demontând multe dintre certitudinile probabil că, făcându-te frate cu dracul, ai
cu care ne amăgisem în să treci puntea vreodată, pentru că, prin
postdecembrism și arătându-ne că nu esența lui, dracul nu cunoaște sentimente
suntem atât de liberi pe cât credeam. de solidaritate și, cu atât mai puțin, de
Gabriel Liiceanu este unul dintre cei frăție, iar dacă le mimează, o face numai
mai curajoși oameni ai timpurilor pentru a te ispiti și a te pierde în pasul al
noastre, mereu cu privirea ațintită spre doilea. Așadar, făcându-te frate cu dracul
tarele societății contemporane. La o ca să treci puntea, cel mai probabil este
relectură, consemnările sale diaristice, că te vei îneca. Și, chiar admițând
sincere și oneste, din volumul Întâlnire succesul operațiunii, se poate trăi o viață
cu un necunoscut, apărut în 2010 întreagă cu amintirea frăției cu dracul?”
reflectă felul în care autorul e în stare Într-o amnezie generală, dominată de
să înțeleagă ființa omenească în abolirea valorilor creștine („nu poți sluji
nuanțele ei adânci. la doi domni deodată: și lui Dumnezeu și
Cu naturalețea filozofului care își lui Mamona”: Matei 6, 24; Luca 16, 13),
dezvoltă gândirea pornind de la pactul făcut cu prințul tenebrelor, numit
întrebare, Liiceanu încheagă în paginile „Satana”, „geniu al răului”, „cel
sale de jurnal texte remarcabile Viclean” (ori, pe meleagurile noastre,
deopotrivă prin profunzimea reflexivă și „Nefârtatul” sau chiar „Aghiuță”) nu
pregnanța imagistică cu care își reprezintă, în fond, decât un rămășag
radiografiază senzațiile, cel mai adesea primejdios, fiindcă pierderea sufletului
în tușă defetistă, cioraniană. Dintre valorează mai mult decât ceea ce persoana
acestea, pasajul cu valențe etice despre umană primește în schimb. Orice
înțelesul subsidiar al câtorva vorbe de principiu moral ajunge astfel relativ,
duh scoate la iveală niște considerații negociabil și dependent de întâmplare și
tulburătoare în legătură cu atitudinea de toane, iar cameleonismul devine stil
refractară față de normele morale. generalizat de viață. Și astfel,
Înșirate într-o dispunere crescătoare, compromisul sau trădarea pot ridica
după gravitatea pe care o divulgă simpla pretenții de legitimitate ocazională. Din
lor rostire în diferite situații, cele patru fericire pentru confortul momentan, din
spuneri schițează, în ordine moral- nefericire pentru confortul veșnic. Cu
metafizică, portretul unei Românii a toate că pactul cu Diavolul este un motiv
urâțeniei, a primitivismului, a comun în multe din basmele noastre
bestialității. Asupra hidoșeniei pe care o populare, ca o urmă trainică de păgânism,
ascunde simpla pomenire a celor patru accentul cade, în comentariul din carte, pe
rostiri, izvorâte din imaginarul popular nimicnicia acestei convingeri, golită de
aduce explicații pătrunzătoare chiar cel substanța unei premise transcendente,

nimic altceva decât nisipul mișcător pe principiu. După vulgaritatea
care nu poți pune temelie. vocabularului, „Facerea de bine,...” e
Tot de o reducție implacabilă, supusă felul primitiv de a socoti urmarea
conformismului căruia i se atrofiază morală a unui gest sau a unei acțiuni, cu
capacitatea critică sunt și următoarele accente populare și mahalagești: „Poate
maxime, înfățișate în toată infamia lor. că cel mai cumplit proverb al
Mai întâi, rămâne grăitor felul în care românilor, unul care blochează orice
reacționează la injustiție un popor care speranță de cimentare a acestei națiuni
în istorie a respirat rar aerul libertății. într-o comunitate autentică, este
Capul ce se pleacă poate fi tăiat la fel ca «Facerea de bine, f...e de mamă!».
și cel care stă dârz și drept. Diferența Ideea că, în mod sistematic, făcând
constă în atitudine și în exemplul dat. binele vei primi răul și că, deci, trebuie
Transpare din zicerea care face apologia să te abții programatic de la a face
lașității la români ideea că mulți din bine explică poate în cea mai mare
semenii noștri poartă în ei, orice ar face, măsură grimasa sub care am
amprenta stilistică a slugilor din care se încremenit în istorie.” Nu decență, ci
trag: „A doua vorbă reprezintă deșuchiere, nu bun-simț, ci mitocănie,
propoziția de bază a unei metafizici a nu reținere, ci agresivitate și
supunerii transformate în destin istoric nerușinare ̶ iată ce conține, în esența
asumat, completată perfect de către cea lui, preceptul exprimat într-un limbaj
de a treia vorbă, care explicitează forma primar, al cărui înțeles este întreținut de
însăși a acestui destin: rămânerea, trimiteri spre acuplarea incestuoasă.
continuitatea, persistența unui popor în Deși ascultă de un tipar maniheic (ce-i
forma împietrită a mineralului, adică a bun și ce-i rău în om), rușinoasa
elementului inerțial pur, care subzistă sentință exprimă mai degrabă o
fără să evolueze, piatra întruchipând răbufnire sau o invidie, nu neapărat
prin excelență primitivismul istoriei, conștientizate, dar bine înrădăcinate în
nicidecum simbolul pentru o tematică a mentalul individual și colectiv. Există
mândriei naționale sau a mulțumirii de mulți români care așteaptă binele de la
sine. Cui i-ar trece prin cap să spună, alții. Fie că vorbim despre stat, prin
satisfăcut, «durez asemenea unei instituții, fie că vorbim despre părinți
pietre»?” Acest proverb, cu care mai toți sau despre apropiați, românii așteaptă
copiii au fost îndoctrinați la școală este să li se ofere bine. Însă generozitatea
adeseori folosit de dascăli pentru a arătată altuia are adesea urmări nefaste
exprima statornicia, tăria, rezistența și pentru binefăcător. Consecința? Ceva
alte minunate atribute ale poporului de genul „lasă, mai bine nu facem
român în fața dușmanilor și a tuturor nimic sau, mai mult, facem rău... ca să
vicisitudinilor trecutului. În cazul de fim în siguranță”. Poate că suntem
față, el redă starea de „natură” pe care au singurul popor de pe planetă care are o
perpetuat-o strămoșii noștri, lentoarea de astfel de vorbă...
proces geologic în care au trăit, dincolo ...Tulburătoare meditații asupra
de „civilizație”, în primitivismul lor tarelor realității românești, pornind de la
cultural. Oare din ce străfunduri adagii în care vibrează spiritualitatea
încețoșate au putut lua naștere asemenea autohtonă și pe care am ajuns să le rostim
grăiri intempestive?... ca pe o fatalitate. Făcând parte dintr-un
Cu un aer dezamăgit, de intelectual remarcabil jurnal de creație, comentariile
dezbărat de iluzii, autorul Întâlnirii cu făcute cu o stoică resemnare-întru-
un necunoscut se apleacă cu același zădărnicie pe seama acestor vorbe
aplomb devastator și aceeași sinceritate proaste înseamnă o adevărată provocare
necruțătoare și asupra celei de-a patra pentru noi toți. Însemnările acide ale
zicători din acest inventar al dezonoarei diaristului sunt de o luciditate dizolvantă,
autohtone. Peste ultima dintre iar deznădejdea și melancolia amară ce
„cugetări” se așterne toată chintesența se degajă din ele trimit neocolit spre
șmecheriei românești, bazată pe gândul cauzele ereditare ale defectelor unui
că bunătatea e prostie și că un cuvânt neam. În numele rațiunii, inteligenței și
dat nu face doi bani. Chiar dacă al bunului-simț cu care detestă
tradiționala omenie ne spune că „înțelepciunea” ce se ascunde în spatele
educația binelui se face prin maximelor explicate, Gabriel Liiceanu
promisiunea răsplății, dictonul pe cât de dovedește că rămâne, și cu acest prilej,
celebru, pe atât de trivial ne relevă, în un aspru critic al metehnelor valahe de
contrapondere, contrariul acestui acum și dintotdeauna.

PHILOSOPHIAE IN CIVITATE
Pompiliu Alexandru
INTELIGENŢA CRISTALIZATĂ
ŞI INTELIGENŢA PIETRIFICATĂ
Prostia este un subiect fascinant. De aduci aminte de un aspect, iar metoda şi
mii de ani oamenii au fost preocupaţi de formula de ştiinţă a prostului îţi dă
formele ei care par să nu poată fi imediat o soluţie, căci el „ştia” deja de
catalogate, având extraordinara capacitate acel aspect, dar nu a avut timp să-l
de a fi foarte inventivă. Poţi fi uimit în dezvăluie. De exemplu, începi o campanie
faţa prostiei – sau a prostului – ca în faţa de depistare a falşilor medici ascunşi în
unei mari necunoscute care îţi provoacă spitale! Nu vorbesc despre imbecilitatea
spiritul. Ceea ce mi se pare foarte acestui demers care exprimă o chestiune
interesant este faptul că astăzi avem extrem de gravă. Vorbesc despre falsul
instrumente de măsurare a prostiei. De medic care a devenit medic. Adică, prost
fapt, nu s-a dorit în mod explicit acest fiind, un individ s-a decis într-o zi ca
lucru; prostia a ajuns să fie măsurată în poate şi el să pună un diagnostic şi să
timp ce inteligenţa era măsurată. Nu ştiu trateze pe cineva. Probabil ideea aceasta i-
de ce prostia este aşezată la polul opus a venit când a mers el însuşi la un medic
inteligenţei, dar fie! Există un test Flynn şi a văzut cum se desfăşurau lucrurile. Şi
care măsoară gradul de inteligenţă de-a brusc şi-a spus: „păi, p-asta o pot face şi
lungul generaţiilor. Dacă acum ceva eu, ce, sunt mai prost?!” Şi a plecat de la
vreme se părea că inteligenţa creşte la această certitudine că şi „el poate”. A pus
nivel planetar, acum se observă o prostire în aplicare demersul şi a funcţionat mult
accelerată a omenirii. timp. Mai mult, cu cât timpul trecea şi
Dar ce are a face inteligenţa cu vedea că are „rezultate”, şi-a întărit şi mai
prostia? Puţină inteligenţă generează mult convingerea. A devenit o piatră de
multă prostie? Eu nu aş fi de acord în moară. Universul se poate clătina, dar
mod absolut cu această ipoteză. În primul convingerea lui în ceea ce ştie precis, nu!
rând pentru faptul că naivitatea sau Ştie clar „că şi el poate fi un medic
neadaptarea par a fi termeni mai potriviţi autentic!” Inteligenţa cristalizată o are
pentru a descrie lipsa de inteligenţă. Cum doar medicul autentic, cel care şi-a şlefuit
spuneam, prostia este un fenomen foarte cunoştinţele în şcoli şi examene multe, cel
complicat care nu se opune doar care vede clar de unde până unde se
inteligenţei, ci întregii fiinţe. Mai mult, întinde „enigma vieţii” şi domeniul său.
uneori pare să integreze inteligenţa în Are o cunoaştere aşezată, iar aceasta este
strategiile sale. Asumarea şi asimilarea prin definiţie una modestă. Ştie clar ceea
inteligenţei de către prostie aş numi-o ce ştie şi, mai ales, ceea ce nu ştie! Apele
inteligenţă pietrificată. Inteligenţa ataşată sunt separate. La prost apele sunt
deşteptului este inteligenţă cristalizată. amestecate, de aceea îţi dă impresii
Adică, este una aşezată, funcţională ca contradictorii.
fond puternic al existenţei. Inteligenţa Nu are rost să privim la politician,
fluidă este cea care însoţeşte adaptarea la unde poţi găsi exemplare de prostie
imediat, la vremurile prezente. Inteligenţa profundă. Ca în cazul falsului medic, ai
pietrificată este una amorfă, care aici parte de o aglomerare de forme ale
funcţionează bolovănos şi care nu prostiei. Convingerea politicianului este
produce nimic altceva decât efecte de una – că este singurul capabil să rezolve
prostie. Prostul ştie şi nu ştie în acelaşi problemele globale. Pe el trebuie să îl
timp. Nu într-o variantă socratică – a lui alegi chiar dacă greşeşte, căci în felul
ştiu că nu ştiu – care este formula acesta a căpătat experienţă sau, de fapt, el
înţelepciunii. Prostul ştie ceva cu o nu greşeşte în mod direct, alţii îl duc în
siguranţă extremă, cu o convingere şi păcat. Ce să mai spunem despre profesori,
certitudine care sunt precum granitul. Dar adică formatorii de inteligenţe cristalizate
nu ştie că această ştiinţă a sa umbreşte sau inteligenţe pietrificate... Aici există o
ceea ce nu ştie. Necunoscutul este nuanţă extrem de subtilă.
introdus în cunoscutul a ceea ce ştie – stă
acolo nedezvelit, dar este prezent. Doar să-i (continuare la pagina 137)

ÎN CRUCIȘ ȘI-N CURMEZIȘ
Tudor Nedelcea
DE CE UN CENOTAF
PENTRU MIHAI VITEAZUL?
S-a scris și se vor scrie multe cărți Voievod (Veneția, 1638, poem reeditat în
despre Mihai Viteazul, dar niciodată nu 1672, 1683, 1710, 1742, 1756, 1768,
va fi suficient, pentru că primul domnitor 1785, 1806?!), „poveste de tot minunată,
român unificator mai are câte ceva să ne poemă cu rime prea frumoase, pe care cei
dezvăluie, vor fi descoperite noi înțelepți foarte mult și-o doresc; o poveste
documente despre biografia sa tumultoasă prea frumoasă mă apucai să scriu, a lui
și tragică, scriitorii și artiștii îl vor Mihail cel minunat, și vreau să nu încetez
omagia, fiecare generație perceptându-l în până nu voi scrie de strădaniile și faptele
funcție de mentalitatea și idealurile ei. lui vitejești, războaiele pe care le purta și
După domnia de numai șapte ani (cifră toate rânduielile lui cu ungurii, cu tătarii,
biblică benefică), ca și cea a lui Cuza cu turcii, cu bogdanii [moldovenii] și cum
Vodă, ideile și faptele sale care-au depășit apoi fu ucis pe Câmpii Turdei. O să vă
veacul, au uimit nu numai oamenii țării spun sfârșitul lui, o să spun moartea lui ca
sale, ci întregul continent. Contemporanii să vă întristați voi toți, și prietenii și
l-au văzut ca pe o personalitate europeană rudenii” (Apud Literatura română veche
capabilă să elibereze acea parte a Europei (1402-1647), vol. 2, introducere, ediție
subjugata Semilunei. În 1774, Emil îngrijită și note de G. Mihăilă și Dan
Legrand, specialist al culturii grecești, a Zamfirescu, București, Edit. Tineretului,
auzit la Rusciuc (Bulgaria de azi) o baladă 1969, colceția „Lyceum”).
despre vitejiile lui Mihai Viteazul cântată La curtea cneazului de Ostrog
de un cerșetor, ceea ce dovedește (Belarusia), Gh. Palamed îi închină, tot
persistența numelui acestui voievod sub formă de poem, Istoria cuprinzând
român dincolo de granițele țării sale, toate faptele, vitejiile și războaiele prea
trecându-l în legendă. strălucitului Mihai Vodă, domnul Țării
Mărturiile contemporane, faima sa Românești, al Transilvaniei și al
europeană sunt prezente în broșuri tipărite Moldovei, până în ziua morții sale.
și citite în public la Veneția, Nürnberg, Marii scriitori europeni îi eternizează
Viena, Praga, Paris, Bruxelles, Padova memoria prin includerea sa ca personaj
etc. Veștile despre isprăvile viteazului literar. Dramaturgul spaniol Calderon de la
român sunt puse în cântece rimate, Barca (1600-1681) scrie El Prodogioso
însoțite de o melodie și recitate prin capitan, iar conaționalul său, poetul,
târguri. prozatorul și dramaturgul Lope Felix de
La curtea sa, Mihai Viteazul adunase Vega Carpio (1562-1635) îl descrie fizic
personalități europene bine cunoscute, (așa cum apare și în unele tablouri
unii „corespondenți de presă”, alții spre a celebre): „ Furios, lat în spate, înfățișare /
eterniza memoria Românului: Andrei și statură de uriaș;/ ochi mari, fruntea /
Taranowski, Lubienieschi (căruia îi înaltă, păr cârlionțat, / nas lung ascuțit /
acordă un interviu, primul interviu din încruntat, cu barba măruntă, / oacheș la
cultura română), Ioan Bernardffy, E. față, / bun de picior și strașnic călăreț, /
Lassota, Bisellius, Stavrinos, Palamed etc. iar în atacurile ce dă / cel dintâi se
Silezianul Baltazar Walter publică, în repede, / și mai adânc în vălmășag
1599, Scurtă și adevărată descriere a pătrunde. / Nu se rade, nici nu se
faptelor săvârșite de Io(an) Mihai, sulemenește, / nu cunoaște ce-i olanda, /
domnitorul Țării Românești: „Câtă nici parfumuri, iasomie, ori viorea; / nu
mândră virtute crește în pieptul (său), de caută patul moale, / nici nu mănâncă
ce putere e însuflețită dreapta lui cea numai fazani ”. (Vezi și Tudor Nedelcea,
vitează, n-ar fi în stare nici măcar penelul Povestiri despre Mihai Viteazul, Craiova,
maestrului Apeles să zugrăvească, abia Scrisul românesc, 1991).
învățatul Apolo [ar putea] să le cânte în În literatura română prezența sa este
versuri potrivite și aceasta pentru că numeroasă și firească, de la primii noștri
domnitorul român își pune capul în luptă poeți până la Marin Sorescu sau Adrian
cu puterile barbare; este zidul Păunescu. Eugen Simion îl aseamănă cu
creștinătății și răzbunătorul ei”. eroii greci ai Iliadei și Odiseei, doar că
La rândul său, poetul grec Stavrinos eroul român nu era mândru de jafuri, de
scrie Povestea prea frumoasă a lui Mihail cruzimi, avea sentimentul milei și era

conștient și respunzător față de destinul ale prezentului istoric. El va rămâne un
neamului său. model pentru viitor”.
Autorul Liliecilor, Marin Sorescu a Recitindu-l, Marin Sorescu îl „vede” pe
scris o senzațională (cunosc proprietatea adevăratul și profundul domnitor Mihai
cuvântului) prefață la vol. Mihai Viteazul, Viteazul: „Statura de culă oltenească
Scrieri (ediție îngrijită, note și bibliografie întărită... Ochii scăpărători contemplă
de Tudor Nedelcea, Craiova, Scrisul «pohta ce-am pohtit» și buzele rostesc
românesc, 1993, reeditată în 2021), cu vechiul «nu» românesc: ba! Tuturor celor
titlul: Cum scria Mihai Viteazul? din care carer ar veni să ne tulbure. În stânga-i cea
voi cita pe larg. Anterior, editasem Tudor iute barda inoxidabilă, vizând construcțiile
Vladimirescu, Scrieri, cu aceeași prefață gramaticale românești, așa cum le-a ridicat
de referință scrisă de Marin Sorescu, vrând poporul român în toate provinciile țării”.
să dovedim că o parte din „scrierile” celor
doi mari eroi naționali conțin și valențe *
artistice, așa cum sesizase însuși G.
Călinescu (pentru Tudor Vladimirescu). De ce un cenotaf (și) pentru Mihai
„Lumânarea care a ars de secole Viteazul? O întrebare (ne)firească. Faptele,
pentru unirea tuturor românilor a fost drama lui ne îndreptățesc din plin pentru
limba română”, scrie Marin Sorescu, realizarea acestui cenotaf, un ritual, cum scrie
autorul vol. Bibliotecă de poezie și Marin Sorescu, care trebuie întreținut, o
românească. Comentariu și antologie „ofrandă pioasă a unuia care cinstește cultul
(București, Editura Creuzet, 1997), în care morților”. Omul e dator cu o moarte, iar
îl include pe fratele lui Mihai Viteazul, atunci când trece dincolo trebuie să aibă un
Petru Cercel („Catastrofal ca domn, Petru mormânt al său, unde să fie pomemit.
Cercel a fost un poet rafinat [...] profund Or, Mihai Viteazul, ca și Tudor
cunoscător al tradițiilor și experimentelor Vladimirescu sau mareșalul Antonescu, n-
lirice europene, de care ia cunoștință are mormânt (vezi balada lui Adrian
chiar la fața locului, căci un demon îl Păunescu). Sunt eroi fără de mormânt.
propulsează pretutindini”). Tocmai la aceste argumente, P.S. Nicodim,
La întrebarea retorică cum vorbea și episcopul Severinului și Strehaiei
scria „unul dintre primii făuritori ai (episcopie reînființată în 2004), s-a gândit,
istoricului act?”, Marin Sorescu răspunde ca la un act de pioșenie. După realizarea și
în această prefață, cu argumente din însăși sfințirea cenotafului pentru Tudor
creația domnitorului. „Apariția sa pare a fi Vladimirescu (în iunie 2021) la Mănăstirea
proiecția ideală a unui vis venind din Cerneți și a unei cruci comemorative la
străfunduri. Ce uimește însă cercetătorul de Biserica din satul mehedințean Prejna
azi este tulburătoarea lui realitate, prezența (biserică ctitorită de „Domnul Tudor”),
lui vie”. Simbolul prefigurat în statui P.S. Nicodim realizează acest cenotaf
trebuie căutat în „faptele și, mai ales, în (adevărat monument de artă) la Mănăstirea
spusa și scrisa lui”, căci „faptele și limba Strehaia, unde Mihai Viteazul și-a început
sunt demne de atenție”, iar „epistolarul lui cariera politică-administrativă.
Mihai se citește, într-adevăr, cu sufletul la La 23 aprilie 1486 se înființează două
gură”, pentru că „povestirile sale sunt Bănii: cea de Mehedinți, cu sediul la
zguduitoare, cu atât mai tulburătoare cu Strehaia și Bănia de Jiu a Craiovei, care
cât evenimentele nu-s plăsmuiri or basne, aveau un oarecare statut de independență
ci sunt rupte din fibra istoriei noastre, au administrativă, judecătorească și militară,
acoperirea în fapte de vitejie, în sângele și plătind un tribut domnitorului Țării
în durerea românească a acelor clipe Românești. Mihai Viteazul a fost: bănișor
«făcând cât veacuri»”. de Mehedinți (1582-1588(, mare stolnic
Ca un istoric autentic, Marin Sorescu (1588), mare postelnic (1591), mare agă
amintește o parte din aceste fapte: ocrotirea (1592), mare ban al Craiovei (1593) și
creștinilor bulgari, „muncile și ostenile” domn al Țării Românești (septembrie
îndurate de domnitor pentru un „ideal 1593-9 august 1601), ucis din ordinul lui
umanitar înalt: apărarea creștinității”, dar Gheorghe Basta.
mai ales ideea și fapta unirii cosângenilor Strehaia a fost sediul nu numai a
într-un singur stat: „Nu se poate trece peste Băniei de Mehedinți, ci și reședință
unirea tuturor românilor sub Mihai Vodă domnească provizorie a Țării Românești
Viteazul! În acest act temerar stă întreaga-i (1601), a Episcopiei de Strehaia (1673-
măreție, precum și drama sa”, act realizat 1679), păstrându-se în timp Mănăstirea
„într-o străfungerare de geniu politic”, „Sfânta Treime”, ctitorită de Matei
propunând acest model „Europei dezbinate Basarab în 1645, curtea și cancelaria
în landuri și ducate”, Mihai devenind „un domnească. Biserica Mănăstirii Strehaia,
vizionar european”. având orientarea cu 42 grade spre sud, a
Mihai – scrie în stilul său inconfundabil fost zidită, conform tradiției, de domnul
Marin Sorescu – a preluat din zbor Mihai Viteazul într-o noapte, în mare
buzduganul spațiului mioritic auncat de grabă, datorită confruntării cu turcii. Între
Burebista și Decebal, bătând cu el în cuie 1508-1510 s-a construit sediul Băniei,
harta întregită a unei țări care nu se poate primul ban fiind „Jupân Neagoe
ciopârți. Gestul său vuiește de trecut. E un Strehăianul”, tatăl boierilor Craiovești.
ritual care trebuie ținut. Ofranda pioasă a Matei Basarab transformă curtea
unuia care cinstește cultul morților. boierească a Craioveștilor în mănăstire,
Totodată, gestul răspundea unor necesități iar C. Brâncoveanu adaogă bisericii un

pridvor. În 1821, pandurii staționeză o vitejii lumii [...] Lumina ochilor mi s-a-
vreme aici, Tudor Vladimirescu l-a ntunecat de vărsatul lacrimilor,
însărcinat pe fratele său, Papa (Pavel) amintindu-mi faptele domnului Mihai,
Vladimirescu, cu paza mănăstirii (200 de pentru că erau slujitorul lui credincios,
panduri). Mănăstirea devine biserică de ca și ceilalți”.
enorie în timpul lui Cuza Vodă, Un străin, Stavrinos, scrie aceste
mănăstirea funcționând ca muzeu, până în emoționate cuvinte despre marele său
1990. La 1 Decembrie 2007, biserica contemporan; în Țară, după „aglomerația”
redevine mănăstire de maici, în frunte cu din decembrie 1989, Mihai Viteazul este
maica stareță Teofana (mama lui Mihai tratat, într-un manual „alternativ” de
Viteazul, Tudora, a purtat același nume istorie, ca un paranoic, ulterior adăugându
după călugărie) (Apud Domnitorii și -se și calificativul de „incorect politic”.
ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și Peste ani, Adrian Păunescu scrie un alt
mormintele lor, București, Editura tulburător poem, Capul de la Torda, de o
„Cuvântul vieții” a Mitropoliei Munteniei actualitate strigentă și chiar periculoasă,
și Dobrogei, 2009). care ar trebui inclusă în manualele de
literatură (dacă se mai predă un asemenea
* obiect în „România (re)educată”, educarea
concepută de actualii guvernanți a debutat
Sfârșitul lui Mihai Viteazul este tragic, prin tăierea plății doctoratelor
omorât mișelește, fără a fi apărat de ai săi preuniversitarilor):
(așa s-a mai întâmplat și cu Grigorie
Ghica III). Vom cita, pentru mai multă Capul de la Torda
obiectivitate, dintr-un străin, din grecul Adrian Păunescu
Stavrinos. Mihai își așteaptă ucigașii, în
picioare, urându-le „Bine ați venit, Capul lui Mihai Viteazul de la Torda
vrednicii mei voinici!” Dar, nu erau se ridică,
voinicii săi, ci niște valoni bine plătiți, Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică
fără scrupule. „Ca un copac se prăvăli Şi Câmpia Tordei tristă îi răspunde lui
frumosul său timp”, scrie cu amărăciune cu jale:
Stavrinos. „Și-i rămase trupușorul în „Fiindcă astăzi ducem lipsa
țărâna aruncat, gol, fără cămașă, tăvălit capului Măriei Tale!”
în sânge. Acestea le izbuti pizma
înverșunată. Și se pierdu așa, pe nedrept, Nu mai acuzaţi străinii
acest viteaz”. că ne taie domnitorii,
Lacrima lui Stavrinos este curată și din Că intimidează Ţara
acest motiv vom cita mai mult: „Soare, cu guverne provizorii.
înfioară-te, suspină! Bocește, lună! Viteji, Eu atât aş vrea să aflu,
plângeți răul ce s-a întâmplat, marea arătându-ne obrazul:
nedreptate și clevetirea, pe bărbatul cel Totuşi, unde au fost românii,
bun, care nu avea vină, pe tânărul chipeș când a fost tăiat Viteazul?
care era vestiti – la Apus și la Răsărit i se
dusese faima. O, Cer și Soare, înfioară-te Nu voi consuma otravă
pentru niciun fel de Basta,
de nedreptate! Iar voi, munți, bociți! Și Totuşi, unde-au fost ai noştri,
plângeți, fiare! Căci astăzi s-a prăbușit și atunci, şi-n vremea asta?
stâlpul creștinilor, cinstea ortodocșilor, Cum se-ajunge pân’la gâtul
prietenul Sfântului Munte, cel care a jurat Voievodului de Ţară,
pe cruce să nimicească pe turci și să-și Dacă nu-s trădări acasă,
verse sângele pentru cucernicie. lângă ura de afară?
[...] O, pietre, acum crăpați! Copaci,
dezrădăcinați-vă! Iar voi, munți, bociți! Și Capul lui Mihai Viteazul
voi, câmpii, întristați-vă! Căci au rămas ne-a lăsat numai cu trupul,
toți voinicii fără acela de care se speriau Nu contează că străinii
și balaurii și leii; acela care se ostenea n-aveau nici pic de scrupul,
pentru ortodoxie și era sigur că o să i se Eu, de-o singură-ntrebare,
facă liturghie în Sfânta Sofia, deoarece mă scârbesc şi mă mai mânii:
mult se ostenea ca să unească Biserica Totuşi, unde-au fost, românii?
Romei și a Constantinopolei, să o facă Totuşi, unde sunt românii?
una singură; care nu-și prețuia niciodată (Poezie cenzurată, 1979)
viața și în nicio luptă nu-și cruța trupul.
Mănăstirilor, plângeți, mult întristați-vă: Față de acest erou al neamului
a pierit miluitorul, și unde o să-l găsiți? trădat acasă, urât afară, care poate sta
Și, dacă ați cutreiera Răsăritul și Apusul, pe cinste alături de marii domnitori,
ca el un altul nu ați găsi, ca să vă regi sau împărați ai Europei, acest
miluiască. O, moarte nesătulă, cum nu te- cenotaf este cea mai sinceră
ai îndurat de el, de bărbatul acesta bun, și recunoștință adusă adusă
nu te-ai temut de el? Păcat mare s-a făcut domnitorului - unificator și trebuie să
față de acest viteaz”. aducem pioasă mulțumire lui
Și tot Stavrinos îl portretizează în Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu un
cuvinte simple, dar profunde, sincere: „A om al Bisericii, patriot autentic în
lăsat nume frumos în întreg cuprinsul fapte, nu în vorbe, P.S. Nicodim,
pământului, ca să-l audă și să-l laude episcopul Severinului și Strehaiei.

GEOCIVILIAȚIE ROMÂNEASCĂ
George Coand
TÂRGOVIȘTEA ÎN VEACUL FANARIOT (3)
1775 1785
Funcţionau la Târgovişte câteva şcoli 28 aprilie – 11 august. Biserica Mare

particulare: una la Mănăstirea Stelea, sub de la Curtea Domnească este reparată prin
îndrumarea cărturarului Mitilineu, alta a strădaniile, mai ales băneşti, ale
dascălului Negoiţă, şi aceea de pe lângă domnitorului Mihail Şuţu şi ale Sevastei
biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Callimachi la „rugămintea şi îndemnul
lui jupân Enache Văcărescu vel vistier şi
1777 mare dicheofilax al bisericii”. Reparaţiile
sunt întreprinse de o echipă condusă de
Biserica Târgului, rămasă fără Ioan Zugravu, care şi repictează acest
acoperiş, dar fiind atinsă şi de alte lăcaş de cult voievodal.
degradări, atrage atenţia lui Dimitrie
Bogasieru şi Mira Grecu care „au făcut 1786
advonul şi au şindrilit şi au zugrăvit tinda
şi advonul [...] sfintele icoane împărăteşti 26 aprilie. Ispravnicii judeţului
[...] zugrăvindu-i-se chipul său în tinda Dâmboviţa dau carte de alegere
femeilor”. „Dumnealui Grigorie Greceanu biv vel
medelnicer voind să i să descopere doaă
1781 locuri dă case strămoşeşti dă aici din
oraşu Tîrgoviştei, pentru care pohtindu-
Palanca şi turnurile Curţii Domneşti se ne pă noi să mergem la faţa locului spre
ruinaseră, dar, aşa cum le-a văzut atunci cercetare [...]. După a căror arătare,
austriacul Franz Joseph Sulzer, valul şi fiind aceste locuri amăndouă înjugate, am
şanţul de apărare încă se mai păstrau în pus de s-au tras cu stânjenu mării sale
bună stare. Topografii trupelor austriece, răposatului Constandin vodă
campate temporar în Târgovişte, atrăgeau Brăncovean [...]. Şi au venit amăndouă
atenţia autorităţilor că, fortificaţiei cetăţii, locurile stânjeni optzeci şi doi. [...] Deci
fără o cheltuială costisitoare, i se puteau de cercetarea ce am făcut, descoperindu-
reda funcţionalităţile militare. sa locurile într-acestaşi chip, am dat
dumnealui această carte ca să urmeze cu
1783 stăpânirea întocmai...”.
7 iulie. Dintr-un sgrafit al lui
27 aprilie. Este menţionată, în Dumitrache Zugrav, din această dată,
imediata vecinătate a Târgoviştei, la aflăm că s-a dres „turla a doua” de la
Valea Ruzii, o sticlărie, domnitorul Biserica Mare de la Curtea Domnească.
Alexandru Moruzi solicitând să i se
trimită câteva produse. La 1796, lucra 1795
aici meşterul sas braşovean Konrad
Gottlieb, executând unele reparaţii. Mâhnit că Mănăstirea Dealu este în
Banul Golescu şi fiul său Nicolae au „proastă stare şi dărăpănare”,
avut în proprietate sticlăria după 1814 domnitorul Alexandru Ipsilanti îl
până la 1823, reuşind să o transforme numeşte egumen pe Dionisie Lupu,
într-o manufactură de succes. eclesiarhul Mitropoliei din Târgovişte.
Producţia o constituiau geamurile şi Acesta primeşte numirea cu condiţia că
recipientele de sticlă. „va preface” de „va fi lăsat aici cât va
trăi” şi, astfel, va purcede întru restaurarea raport din 18 iunie, cum că Mănăstirea
aşezământul monastic. Domnitorul, în „Sf. Ioan” făcuse pagubă Mănăstirii
1797, îi îndeplineşte vrerea învrednicindu- Dealu, folosind, fără ştiinţa acesteia,
l cu încrederea sa. În 1802 el repară morile şi moşia Dridovului ce-i
biserica şi chiliile, distruse din păcate de aparţineau. Se concluziona:
cutremur, care „risipeşte toate la pământ”, „Pentru care găsim cu cale, ca
sunt în întregime reparate. mânăstirea Dealului să-şi stăpânească
moşia, cu bună pace de acum înainte de
1797 către mănăstirea Sf. Ioan; adică livada şi
păduricea îndestul fiind câtă vreme sau
11 septembrie. Domnitorul ajutorat mănăstirea Sf. Ioan cu această
Alexandru Ipsilanti intervine ca livadă şi pădure şi s’a păgubit mănăstirea
„biserica din Curtea domnească de jos Dealului; de care nu lipsim a arăta
din Tîrgovişte şi cea de sus si biserica Măriei Tale curgerea pricinii şi dreptatea
Sfănta Vineri [...] să aibe 6 preoţi şi 2 ce are mănăstirea Dealui.
diaconi, 4 cântăreţi şi 5 grămăticei scutiţi Iar hotărârea cea desăvârşită rămâne
de toate dările”. a se face de către Măria Ta, după cum
Grecul Rigas Valestinlis, secretar al Duhul Sfânt te va lumina.”
principelui Nicolae Petru Mavrogheni, Iar domnul hotărăşte astfel la 10
vizitează Târgoviştea şi ia cunoştinţă de septembrie:
existenţa în judeţul Dâmboviţa a împărţirii „Io Alexandru Constantin Moruzi
sale teritorial-administrative în plăşi şi plaiuri. Voevod şi Domn al Ţărei Româneşti!
Amândouă părţile învoindu-se şi
1799 mulţumindu-se la această anaforea a prea
sfinţiei sale Părintelui Mitropolit şi a
10 mai. Barbu Văcărescu porunceşte dumnealor veliţilor logofeţi, precum şi
„Dumnealui clucer Constandin Cioranu, adeverinţă în scris au dat la logofeţia
Dumnealui clucer Ioan Porfirogheni, Divanului Domniei mele, întărim şi
Dumnealui Anastase polcovnic, Domnia mea şi poruncim ca să urmeze
Dumneavoastră, mai sus numiţilor arătaţi întocmai, precum se cuprinde în ea.”
boieri, fiindcă dumnealui biv vel paharnic
Grigorie Grecianu ne arată o carte de 1800
alegere a dumnealui dvornicului Radu
Golescu, împreună cu alţi boeri, de la leat Domnul Mihail Şuţu, îndemnat fiind
1786 aprilie 26, coprinzătoare pentru de Ienăchiţă Văcărescu, repară altarul şi
doaoă locuri strămoşeşti ale dumnealor bolta Bisericii Mari de la Curtea
boerilor Greceni de aici din oraş Domnească, iar mitropolitul Dositei a luat
Tărgovişte, care locuri fiind împresurate măsuri pentru a „preaînnoi” chiliile.
din vechime, atunci la acea alegere, prin
mărturii oameni bătrăni carii au ştiut 1802
vechea stăpănire, de unde şi pănă unde au
fost [...]. Poftim dar, pă dumneavoastră să Un cutremur puternic produce
luaţi ostenială a merge în faţa locului [...] numeroase stricăciuni la toate bisericile
mai întăi să dovediţi unde şi în ce loc au de la Curtea Domnească. Una din cele
fost matca Ialomiţii cea veche apoi să trei biserici existente aici a dispărut cu
trageţi în lung locurile cu stănjănu după totul încât în catagrafia de la 1810 nu a
cererea dumnealui numitului boeriu. Şi de mai fost amintită.
alegerea ce veţi face, să nu daţi în scris în Locuitorii şi preoţii Târgoviştei îi cer
dosul acestui pitac”. domnitorului Constantin Ipsilante „ca
Domnul Alexandru Constantin să dreagă biserica din Curtea
Moruzi hotărăşte ca mitropolitul Dositei domnească”. Domnitorul oferă 500 de
al Ungro-Vlahiei şi vel logofătul Scarlat taleri din visteria domniei, iar alţi 1000
Câmpineanu să cerceteze o pricină ivită a poruncit să fie „strânşi de la cei care
între Mănăstirea Dealu şi Mănăstirea „Sf. se hrăneau pe moşia domnească,
Ioan” din Bucureşti în ceea ce priveşte precum şi vreo câţiva din locuitorii
stăpânirea unei părţi a moşiei Dridov. mahalalelor” şi „prin silinţa şi osârdia
După o temeinică cercetare, cei biv vel banului Scarlat Ghica,
însărcinaţi cu aducerea ei la îndeplinire însărcinat să răspundă de refacere, să
au comunicat domnului, într-un lung se facă dregere acestei biserici”.

MEMORIALISTICĂ
Honorius Mo oc
REORGANIZAREA
REȚELEI ȘCOLARE (1)
Pe măsura înaintării în timp, în cursul Aceasta însemna noi posturi didactice, dar
anului 1990, școala se reorganizează atât și în rândul personalului administrativ. Se
din punct de vedere conceptual cât și sub impune de menționat că pe parcursul
aspectul diversificării rețelei de învățământ. anilor ’80 nu s‑au mai construit școli.
Încă se aplicau măsuri reparatorii față de România intrase în dificultăți economice
restricțiile apărute în anii ’80. legate de plata datoriei externe. Nu se
Pe plan general, direcția de acțiune era dădeau bani nici pentru reparații.
construcția societății democratice și a Zugrăvirea școlilor se făcea cu bani
economiei de piață. La momentul acela, colectați de la părinții elevilor, iar munca
aceste obiective erau numai declarate, propriu‑zisă de igienizare se făcea cu
pentru că aplicarea lor însemna o lungă personalul școlii. Se părea că după
perioadă de timp. În esență, România intra Revoluția din Decembrie „va curge lapte și
în tranziție la societatea democratică și miere”. În scurt timp ne‑am lămurit că nu
economia de piață, care însemna greutăți este așa. În primul rând, finanțarea
insurmontabile de ordin economic, iar sub învățământului însemna numai plata
aspectul regimului democratic, amprenta salariilor, dar și acestea nu țineau pasul cu
comunistă era încă puternică. În acest evoluția inflației. Economia de piață își
context era clar că și școala urma să‑și făcea efectul. Grupurile școlare industriale,
modeleze parcursul în funcție de susținute până atunci de unitățile
obiectivele declarate pe plan general. economice, se trezesc că sunt văduvite de
Prima problemă care se ridica era acest sprijin. Faptul este explicabil
reorganizarea rețelei școlare. Se făcea sub deoarece unitățile economice care
presiunea părinților și a cadrelor didactice. patronau școlile se confruntau cu mari
Cum liceele teoretice fuseseră dificultăți și, în consecință, au renunțat la
transformate în licee industriale (grup sprijinul acordat unităților de învățământ.
școlar industrial) în anii ’70, venise Cu toate acestea, Inspectoratul Școlar
momentul să revină la vechiul statut. În propune construcția unor școli absolut
mediul rural, liceele teoretice deveniseră necesare. Era situația microraionului III
licee agroindustriale. Era situația Liceului din Târgoviște, ridicat în anii ’80, dar fără
Răcari și al Liceului Băleni. Așa că și aici să cuprindă o școală și o grădiniță. Se
urma schimbarea profilului liceului în impunea o nouă construcția pentru Liceul
teoretic. Se reînființează liceul de la Pedagogic, iar în orașul Moreni arsese, tot
Vișina, tot cu profil teoretic, iar școala în anii ’80, Școala Gimnazială Nr. 1. În
profesională de la Tărtășești devine Liceul acest caz, atât Primăria orașului cât și
Industrial Tărtășești. În orașe, vechile licee Inspectoratul Școlar și‑au unit eforturile
teoretice, transformate în licee industriale, pentru a obține sprijinul organismelor
revin la statutul inițial. Aceasta însemna că județene și al ministerului de resort pentru
în perioada următoare erau reduceri de rezolvarea acestor probleme. În cazul
personal din rândul inginerilor și școlii din Moreni, exista și o complicație,
maiștrilor. Mai mult decât atât, se produce prin faptul că Ministerul nu avea în
și cerința, în vechile licee industriale, de a evidența lui că la Moreni arsese școala.
propune în planul de școlarizare clase cu Autoritățile județene de la vremea
profil teoretic. Liceul Pedagogic, dispărut respectivă n‑au îndrăznit să raporteze la
în anii ’80, dar cu locuri rezervate pentru București această situație. În final,
județul Dâmbovița la Ploiești, este și el, la Ministerul a înțeles că era un caz de
rândul lui, reînființat. Totul părea bine și urgență și în consecință trebuia să
frumos, mai ales că guvernul stabilise ca finanțeze. Județul Dâmbovița era printre
efectivele la clase să cuprindă 26 de elevi. puținele județe din țară care au reușit, în

1994‑1995, să dea în folosință acele trei Era normal ca și Sindicatul să se
obiective școlare. numească Sindicatul Liber. Organizația
În afara școlilor și grădinițelor, sindicală liberă a avut un rol important în
Inspectoratul Școlar își exercită autoritatea primii ani ai noului regim. Prima mișcare
și asupra altor instituții, mai precis Casa – au devenit stăpâni, înțelegând
Corpului Didactic și Administrația proprietari, asupra clădirii de pe
Taberelor. Casa Corpului Didactic va fi Bulevardul Carol I. Clădirea, cu o
reorganizată sub conducerea profesorului arhitectură interesantă, fusese ridicată în
Petre Bîrlea și va avea un rol important în perioada interbelică de Asociația
pregătirea dascălilor pentru activitatea Învățătorilor. S‑a considerat că Sindicatul
didactică. În decursul timpului, va avea la este continuatorul Asociației Învățătorilor.
conducere profesori dedicați Ce nu se înțelegea și nici instanța de
învățământului, cum au fost Radu N. Ion judecată nu a înțeles, este că legislația
și Cristea Maria. A editat revista Graiul interbelică interzicea salariaților statului
Dâmboviței, ca publicație a cadrelor să facă parte din sindicate. Învățătorii erau
didactice, revenindu‑se la titulatura din salariați ai statului. Dar cum justiția
perioada interbelică. Cât privește post‑comunistă a dat câștig de cauză în
Administrația Taberelor, subliniem acest litigiu Sindicatelor Libere și cum
progresul înregistrat în anii următori, când justiția „e oarbă”, a rămas acest verdict
s‑a dezvoltat baza materială și a organizat definitiv. Aceasta explică faptul că nu s‑a
acțiuni de anvergură pe plan național. Un putut interveni pentru repararea clădirii,
rol important l‑a avut profesorul Cornel pentru că singurului proprietar era
Popa, directorul instituției. Dintre Sindicatul. Sindicatul are și el inițiative: la
acțiunile organizate pe plan național și cu demisol să amenajeze un bar și un club al
participare internațională s‑a detașat cadrelor didactice. Dar cum spunea
Festivalul Internațional al Copiilor. Creangă la timpul său, „românul se apucă
Începând cu anul 1990, un rol greu de treabă dar de lăsat se lasă foarte
important în plan social‑economic dar și repede”, tot așa s‑a întâmplat și cu pofta
politic a revenit sindicatelor. Despre Sindicatului. Conducerea democratică a
mișcarea sindicală putem afirma că a Sindicatului din 1990 s‑a menținut și în
apărut ca o mișcare de anvergură, potrivit deceniile următoare: Mihai Mihail
expresiei românești „ca ciupercile după președinte și Emil Poamă secretar
ploaie” și prima grijă a fost împărțirea executiv. Iar după ieșirea la pensie a
vechiului patrimoniu al sindicatelor profesorului Mihai a urmat în mod firesc
comuniste. Centralele sindicale constituite ca președinte Emil Poamă. Trebuie să
atunci, în 1990, își continuă activitatea subliniem că grupul de conducere de
astăzi, evident cu un rol minor. Ce au atunci era format din oameni cu o ridicată
păstrat și nu au cedat sub nicio formă a pregătire profesională. Îi menționăm pe
fost patrimoniul material, înțelegând în cei mai importanți: Mihai, Poamă,
primul rând hoteluri și restaurante, case de Dragnea, Păduraru și alții. Aceasta va
cultură etc. Nu puteau lipsi din acest permite o bună colaborare între
peisaj sindicatele din învățământ. În conducerea Inspectoratului Școlar și
Dâmbovița s‑a manifestat prin Federația Sindicatul Învățământ Dâmbovița. Pe
Sindicatelor Libere din Învățământ. Dacă măsura înaintării în timp, autoritatea
pe plan general marile centrale sindicale sindicatului crește, mai ales după
și‑au păstrat conducerile de atunci și pe instalarea noului guvern FSN în iunie
plan județean s‑a menținut această situație. 1990. Ce părea prea mult era posibilitatea
Cât privește titulatura – liber, liberă să hotărască asupra repartiției de locuințe.
ș.a.m.d. – a existat tendința de a fi Aceasta a fost posibilă numai în 1990,
adăugată în titulatura ziarelor și a altor pentru că în anii care au urmat nu mai
organizații. Faptul este explicabil ca aveau ce repartiza. Societatea românească
rezultat al regimului autoritar comunist, se îndrepta spre economia de piață.
care nega o serie de libertăți. În această Inspectoratul Școlar, instituție județeană
mișcare de a exprima în titluri dorința de de coordonare a învățământului, cuprindea
libertate se manifestă și în Dâmbovița. și un personal tehnic‑administrativ cu
Cotidianul comunist Dîmbovița își ia responsabilități precise. Acest personal,
denumirea de Dâmbovița Liberă, cu care își exercita atribuțiile în spațiul de la
mențiunea că se păstrează același personal demisol, gestiona numeroase truse pentru
din perioada comunistă. Alții n‑au avut laboratoarele școlare, planșe cu istoria
succes în schimbarea titulaturii. De științei sau cu mari oameni de cultură,
exemplu încercarea redactorilor de la manuale pentru toate categoriile de elevi
revista Săptămîna de a o transforma în etc. Personajul care dădea culoare acestei
Săptămâna Liberă. Era deja prea mult. categorii de personal era domnul Cănuță,

magazionerul. Când cineva încerca să‑i Alexandru Boriga. Primele diligențe sunt
facă observație asupra modului cum făcute de prefectul Dima, de care foarte
repartiza trusele școlare, îți răspundea că el mulți au uitat că a avut un merit
este acolo de la înființarea instituției și nici incontestabil în înființarea instituției.
nu știm „câți inspectori generali a schimbat Inginer cu doctoratul în științe tehnice, în
el”. în parte era adevărat, dar nu avea nicio momentul în care a fost solicitat să fie și el
contribuție în numirea sau eliberarea din profesor la universitate a comunicat că nu
funcție a inspectorilor generali. În este de acord, fiind solicitat ca senator și
intervalul de două decenii s‑au succedat 5 pentru o perioadă și prefect. Personal eram
inspectori generali și tot atâția adjuncți, iar implicat în asigurarea spațiului de
unii dintre ei doar au trecut pe acolo. Cât învățământ pentru noua instituție și, drept
privește repartiția de materiale didactice, și urmare, am și semnat toate contractele de
ea încetează pentru că își va închide comodat întocmite pentru spațiul preluat
activitatea întreprinderea Didactica, aflată de la învățământul preuniversitar.
în gestiunea Ministerului Învățământului. Documentul propriu‑zis pentru fiecare
Guvernul de la București, instalat la 28 spațiu acordat universității era întocmit de
iunie 1990 tot sub conducerea domnului Ivan Vasile Ivanoff. O contribuție
Petre Roman, cuprindea nume cu un CV importantă a avut‑o și avocatul Matei. Cât
promițător ca nivel de pregătire privește grupul profesorilor care au condus
intelectuală. Ministerul Învățământului, universitatea în primii ani, considerați
denumire luată încă de la constituirea „întemeietorii” acesteia, rolul lor a constat
primului guvern sub conducerea lui Petre în a da autoritatea științifică necesară unei
Roman în decembrie 1989, se va menține astfel de construcții. Acest adevăr îl
până în decembrie 1997. Noul ministru include în primul rând pe rectorul Florea
este Gheorghe Ștefan, care își exercită Oprea. Universitatea avea spații de la
mandatul până în octombrie 1991, când liceele industriale care își reduceau
guvernul Roman a fost înlăturat de venirea activitatea. Dorința conducerii
minerilor. S‑a format un nou guvern, universității a fost mult timp de a prelua
condus de Theodor Stolojan, iar Ministerul integral Grupul Școlar „Voievodul
Învățământului era condus de Ștefan Golu. Mircea”. La această inițiativă m‑am opus.
Menționăm aceste nume pentru că sunt Eram de acord cu cedarea unor spații de
legate de pregătirea și finalizarea acțiunii la acest liceu, dar doar atât. Distinșii
de înființare a Universității Valahia din profesori universitari, cei mai mulți
Târgoviște. Din 1991 își deschide porțile pensionari deja sau pensionabili, veneau
Universitatea Valahia. Înființarea unor de la București și le‑ar fi convenit să
instituții de învățământ universitar în coboare din tren la Gara Târgoviște Sud,
reședințe de județ este una dintre cele mai iar la 50 de metri de gară să fie intrarea în
bune măsuri luate de guvernele de la universitate. De ce nu am fost de acord?
vremea respectivă. Județul Dâmbovița avea în structura
Nu urmărim să dezvoltăm ideea de ce învățământului preuniversitar un singur
Târgoviștea merită, prin trecutul său, dar și complex școlar – înțelegând clădire
prin prezent, o astfel de instituție. În impunătoare pentru cursuri, clădiri
decursul timpului au apărut diverse internat aflat în stare fizică bună, cantină
informații, cultivate și în spațiul media, pe deplin funcțională etc. Acesta era
asupra rolului diferitelor persoane în Grupul Școlar „Voievodul Mircea”, de
înființarea universității din Târgoviște. care învățământul preuniversitar nu se
Primul merit este al guvernului de atunci – putea dispensa. Eram de acord cu cedarea
prim‑ministru Theodor Stolojan, ministrul Liceului Nicolae Ciorănescu (Liceul Nr.
învățământului – Ștefan Golu. Subliniez că 1 din Târgoviște), aflat în vecinătatea
la momentul respectiv s‑a înființat și pieței 1 Mai, cu spații generoase și mai
Universitatea din Târgu‑Jiu. Era o hotărâre ales posibilități de dezvoltare. În
venită la pachet. Ministrul Învățământului evaluările noastre, perspectiva dezvoltării
provenea din județul Gorj. Nu este de liceului era foarte redusă, aproape nulă.
neglijat faptul că secretarul de stat pentru Mai târziu s‑a demonstrat acest fapt, cu
învățământul superior era Lazăr Vlăsceanu, toate modernizările aduse clădirii
de loc din Dobra, județul Dâmbovița. Deci principale. Soluția de viitor pentru
cel care răspundea direct de aprobarea Universitatea Valahia era un campus
înființării era favorabil acesteia. Inițiativa universitar, ceea ce s‑a și realizat în timp.
care a putut influența înființarea unei astfel Acesta a fost posibil prin implicarea
de instituții era susținută de parlamentarii autorităților locale și a parlamentarilor de
Mihai Iurcu și Dorin Staicu. Merite Dâmbovița. Din păcate, Universitatea,
incontestabile au și cei doi prefecți din încă de la început, dezvoltă și numeroase
perioada respectivă – Emil Dima și secții fără finalitate în piața muncii.

ETERNUL FOTBAL
Gabriel Degeratu
APROAPE DE EUROPA, CA ÎN 1979...

Ediţia 2020-2021 a Ligii I a fost un dreapta, dar a evoluat în 12 meciuri, fiind
campionat foarte bun pentru fotbaliștii prima soluţie de înlocuire a titularului. La
târgovișteni, practic de la retrogradarea pe cei şapte, s-au adăugat în 2019, în primul
criteriu sportiv de care am scăpat ca prin campionat de Liga I, mulţi jucători, dar
minune, s-a ajuns, prin muncă, la poziţia a doar trei, YAMEOGO, PIȚIAN şi
şaptea. A fost o competiție de anduranță, BERISHA s-au dovedit a fi de bază. Toţi
pentru care băieţii s-au antrenat, în aceşti 10 se regăsesc între cei 14 fotbalişti
principal, la Aninoasa, marcând în cei mai folosiţi în ediţia încheiată în mai
premieră şi pregătirea în nocturnă pe 2021, ceilalţi patru fiind POPA şi
terenul sintetic de la Complexul Turistic „constănţenii” DULCA, IACOB şi
de Nataţie, dar problema greu de rezolvat CĂPUŞĂ, veniţi la echipă în 2020. O
a fost lipsa „casei” pentru jocurile în care precizare, CELEA este un caz special, el
echipa era gazdă. Trebuie precizat că ÎN „prinzând” primul „11” cu principalele
DOUĂ CAMPIONATE DE LIGA I, rezerve, chiar dacă nu are jumătate din
ECHIPA NU A JUCAT NICIODATĂ numărul de jocuri, respectiv 20 din 39. El
LA TÂRGOVIŞTE, evoluând în prima a fost titularizat chiar din momentul
ediţie doar pe stadionul Ilie Oană din venirii, sfârşitul returului şi i-a înlocuit cu
oraşul reşedinţă de judeţ al Prahovei, mare succes pe Iacob şi pe Pițian,
pentru ca în următorul campionat să-şi demonstrând că poate fi om de bază şi în
dispute meciurile de pe teren propriu din următorul campionat. Gândiți-vă, ce s-ar
nou la Ploieşti, apoi la Giurgiu, Buftea şi fi întâmplat dacă rămânea de la începutul
Buzău. O situaţie care a fost şi prilej de campionatului, când venise la Chindia de
bancuri, unul fiind cel în care Emil la Sepsi OSK Sf. Gheorghe împreună cu
Săndoi, urcându-se în autocarul echipei Diaz sau ar fi revenit la începutul anului
care avea programat meci pe teren 2021? O altă situaţie de consemnat este
propriu, îi întreabă pe băieţi: „Azi unde aceea a lui Liviu Mihai, prezent în
mergem, unde jucăm?” formula principală în primele două
Cât priveşte componența echipei, vă campionate şi, simbolic, cu un meci jucat,
propun acum să vă uitaţi pe formaţiile de în campionatul 2020-2021, la despărţirea
bază din perioada 2018-2021, care de formaţia de suflet din oraşul natal. Un
cuprinde campionatul promovării în Liga fotbalist pe care suporterii l-au apreciat de
I şi cele două ediţii în elită. la început până la sfârșit...
2018-2019. Aioani-Martac, C. Dinu Au evoluat: Daniel Constantin Florea
(Leca), Mihaiu (Șandru), D. Dumitrașcu în 37 de meciuri, Vadim Rață-36, Denis
(Dudea) Șerban (Rață), L. Mihai, Novac, Constantin Dumitrașcu-35, Ovidiu Andrei
Neguț,Cherchez, Florea (V. Alexandru); Pițian, Cristian Daniel Neguț, Cornel
2019-2020. Aioani-Martac, Benga, Dinu și Daniel Iliuță Popa, câte 34,
Pițian (Leca), D. Dumitrașcu (C. Dinu), Tiberiu Ionuț Căpușă-33, Paul Alexandru
Bic, Rață, Yameogo, L. Mihai Iacob și Marian Mihai Aioani, câte 32,
(Berisha).Florea, Neguț (Ivancic); Marco Dulca-31, Valmir Berisha-29,
2020-2021. Aioani-Căpușă (Martac), Franck Blaise Yameogo-26, Bourama
Iacob (Celea), Pițian, C. Dinu, Rață, D. Fomba-15, Tomas Grassano Diaz-14,
Dumitrașcu, Dulca, Neguț (Yameogo), Daniel Marinel Celea-13, Mădălin Marius
Florea, Popa (Berisha). Martac, Mihai Alexandru Neicuțescu și
Remarcăm un nucleu de șapte jucători Mihai Costea, câte 12, Milan Kocic-10,
din echipa de la promovare în Liga I, din Dinu Bogdan Moldovan-8, Cristian
2018-2019, AIOANI, DUMITRAȘCU, George Cherchez-6, Adrian Mihai Ioniță,
RAȚĂ, NEGUȚ, FLOREA, DINU, Andrei Dragoș Șerban și Florinel Cătălin
MARTAC, cu precizarea la ultimii doi că Mitrea, câte 5, Cosmin Gabriel Atanase-4,
Dinu ar fi fost om de bază şi în 2019- Cătălin Barbu-2, Alex Tudor Negrea,
2020, dar a fost mult timp accidentat, iar Laurențiu Nicolae Corbu și Liviu Ionuț
Martac a evoluat şi în 2020-2021, când nu Mihai, câte 1 joc. Portarul Rareș Antonio
a mai fost titularul postului de fundaş Pop a fost în lot pe toată durata

campionatului 2020-2021, dar nu a pentru gazde. Partida de pe Riverside
evoluat niciun minut, situație identică cu Stadium a oferit o primă repriză cu ocazii
aceea a lui Iustin Popescu în campionatul de ambele părți, dar cu un mare plus în
2019-2020. favoarea britanicilor. România a fost
Au înscris: Daniel Constantin Florea 8 periculoasă prin Răzvan Marin și Deian
goluri, Daniel Iliuță Popa-7, Denis Sorescu, în timp ce Anglia a fost foarte
Constantin Dumitrașcu-4, Valmir Berisha, aproape de a marca la execuțiile lui
Daniel Cristian Neguț, Marco Dulca și Dominic Calvert-Lewin și Jadon Sancho,
Paul Alexandru Iacob, câte 2, Vadim Rață ambii lovind bara transversală. În partea a
și Tiberiu Ionuț Căpușă, câte 1, iar Sylvain doua, Anglia a continuat să dețină
Deslandes și Alexandru Țigănașu, câte un inițiativa, deși tricolorii au avut primele
autogol. Florea a fost cel mai bun două faze la poarta adversă, prin Deian
marcator al echipei, dar şi jucătorul cu cel Sorescu și Alexandru Cicâldău, minutul
mai mare număr de jocuri în ediţia 2020- 53, respectiv 54. În minutul 62, Marcus
2021, 37. Golgeterul avea patru reuşite în Rashford a reușit o cursă superbă, de 30
sezonul regular al Ligii I şi tot atâtea în de metri, finalizată însă cu șut pe lângă
play-out-ul Ligii I, ocupând locul secund poartă. La doar patru minute, Tiberiu
în clasamentul golgeterilor acestei ultime Căpușă, intrat pe gazon de doar câteva
faze a campionatului. zeci de secunde, l-a faultat în careu pe
Să consemnăm și două evenimente Jach Grealish și centralul portughez Tiago
notabile. În seara de 14 mai 2021, în Martins a dictat penalty. De la punctul cu
timpul partidei de Liga I care se juca la var, Rashford a deschis scorul fără emoții.
Buzău, Chindia-Viitorul Constanța, la România a avut șansa egalării în minutul
Târgoviște s-a aprins pentru prima dată 74, când Alexandru Cicâldău și Andrei
nocturna stadionului „Eugen Popescu”. E Ivan au șutat din interiorul careului la
adevărat, doar cu un stâlp din patru, cel aceeași fază, însă execuțiile au fost
dinspre Poarta Vânătorilor, ceea ce a dat respinse de Tyrone Mings, respectiv
apă la moară unui şuvoi de laude, dar şi a portarul Sam Johnstone. La doar două
unor ironii, gen „Frumoasă lumânare/ minute de șansa mare a României, Anglia
Frumoasă vânzare”, „S-a aprins un bec, a mai obținut o lovitură de la 11 metri,
mai avem trei”, „Am montat abajurul, s-a apărată de această dată de Florin Niță în
montat veioza” și „S-a făcut lumină în sat, fața lui Jordan Henderson. Astfel, Anglia
azi am pus-o de un blat”. „Au fost făcute a învins România în ultimul test înaintea
primele probe la nocturna stadionului Campionatului European cu 1-0, obținând
Eugen Popescu și a fost aprins unul dintre prima victorie după mai bine de 50 de ani,
stâlpii instalației. Cei 4 stâlpi ai instalației, de la 1-0 la Mondialul din 1970. Trebuie
complet echipați, din care 3 cu o înălțime spus că naționala de seniori juca foarte
de 36 de metri și unul cu înălțimea de 30 prost și avea în 2021 mai multe înfrângeri
de metri, în zona Casei Armatei, sunt consecutive, nu se calificase la Euro și
ridicați pe poziția finală, însă în absența a avea șanse infime să acceadă la
încă unui branșament final la rețeaua de Campionatul Mondial din Qatar.
energie electrică, nu au putut fi aprinși După portarul Narcis Coman şi
concomitent. Chiar și în aceste condiții, extrema dreaptă Florin Grigore,
efectul a fost unul spectaculos!” declara la Târgoviştea fotbalistică avea un al treilea
conferinţa de presă ad-hoc, desfăşurată internaţional de seniori, Tiberiu Căpuşă, e
chiar pe gazon, primarul Târgoviștei, vorba de jucători „înmatriculaţi” la o
Daniel Cristian Stan. Edilul şef a mai echipă din urbe în momentul în care au
precizat că urmează să fie montată jucat pentru seniorii tricolori. Aici trebuie
copertina, în fapt acoperișul tribunei I, iar amintit şi Vadim Rață din Republica
după lucrările de impermeabilizare a Moldova, cu care fotbalul târgoviştean a
tribunei vechi vor fi așezate și montate mai înregistrat o altă premieră, el fiind
scaunele. Gazonul era perfect, cu întâiul jucător străin internaţional. Vârful
instalațiile de dezghețare, aspersie și de de atac Petre Marinescu, recordmanul
încălzire în stare de funcţionare, prilej golgeterilor târgovișteni în prima divizie,
pentru reprezentanții Primăriei Târgoviște avea o selecţie la naţionala B de seniori,
de a încerca să convingă Federația iar acelaşi Florin Grigore a jucat și în
Română de Fotbal să ofere o omologare echipa olimpică a României,
provizorie a stadionului, în ultima parte a Echipa din 2021 a lui Marian Aioani,
anului, pentru ca, în sfârşit, după aproape Tiberiu Capușă, Paul Iacob, Andrei Pițian,
doi ani şi jumătate, Chindia să susțină Cornel Dinu II, Mario Dulca, Vadim
meciurile de acasă... acasă. Rață, Cristian Neguț, Denis Dumitrașcu,
Un alt eveniment are loc în 6 iunie Daniel Popa, Daniel Florea, Franck
2021, când Târgoviştea fotbalistică mai Yameogo, Valmir Berisha, Daniel Celea,
consemna un internaţional de seniori în Bourama Fomba, Tomas Diaz, Mădălin
reprezentativa României, Tiberiu Ionuț Martac, Mihai Neicuțescu. Mihai Costea,
Căpușă, care a debutat în partida amicală Milan Kocic, Dinu Moldovan, Cristian
cu Anglia, de la Middlesbrough, scor 1-0 Cherchez, Adrian Ioniță, Andrei Șerban,

Florinel Mitrea, Cosmin Fane Marcu, Răzvan
Atanase, Cătălin Barbu, Tomescu, Ion Prandea, Eugen
Alexandru Negrea, Popescu, Aurel Georgescu,
Laurențiu Corbu, Liviu Mihai Niţescu, Nicolae
Mihai, Rareș Pop, cu Petrescu, Mircea Cruţiu,
antrenorii Emil Săndoi, Pavel Mureşan, Ion Cazacu,
Valentin Năstase și Dumitru Paul Niculescu, Aurel
Hotoboc a egalat cea mai Iordache, Constantin Chiriţă,
bună performanță din istoria Gigi Moisescu, Cornel
fotbalului târgoviștean, locul Prodanciuc, Alexandru
7 în Liga 1 al C.S.-ului din Lazăr, Mircea Barac,
1978-1979 cu Narcis Nicolae Matei, antrenată de
Coman, Dumitru Gheorghe, Florea Valentin Stănescu-Zimbrul și Marin
Alexandru, Silviu Dumitrescu, Nicolae Alexandru-Țăndărescu și băieții din
Enache, Ionel Pitaru, Gheorghe Tătaru, 1965, formație cu Biţă Stănescu, Fane
Ion Ștefănescu, Nicolae Kallo, Adrian Marcu, Gheorghe Simionescu,
Furnică, Gheorghe Greaca, Claudius Sava, Constantin Titi Ionescu, Nae Ionescu-
Nelu Isaia, Petre Marinescu, Florin Budulea, Penu, Vasile Dinu, Grigore
Grigore, Dodu Bărbulescu, Nicolae Bălăceanu, Aurel Georgescu, Mihai
Stancu, Ilie Niculescu, Traian Miu, Niţescu, Cornel Dinu I, Constantin
Nicolae Martin, prgătiți de Nicolae Proca Ionescu-Budulea, Haralambie Puiu
și Gheorghe Becheanu. Aioani și ai lui au Becheanu, Cristi Suciu, Ţiţi Dumitriu,
fost prezenți în sferturile de finală ale Teodor Constantin, Constantin Chiriţă,
Cupei României, la fel ca înaintașii de la pregătită de Rudy Wetzer, director
Metalul în 1962, echipă cu Marin Andrei, tehnic și Gheorghe Nuțescu antrenor.

Trecuseră aproape șase decenii, de la Bucureşti, Dudu Georgescu-Dinamo
internaționalul Cornel Dinu, născut în Bucureşti era acerbă...
orașul Turnului Chindiei, care nu a avut În 2021, ar fi putut fi şi o prezență în
satisfacția să joace în echipa localității play-off, care ar fi adus cel puţin poziţia a
natale și în prima divizie, la Cornel Dinu, şasea, cea mai mare performanţă a
din frumoasa comună dâmbovițeană fotbalului urbei. La fel ca generaţia din
Dobra, fotbalist care avea șansa să joace 1979, Noua Chindie a fost aproape de
meciul cu numărul 100 pentru Târgoviște cupele europene, iar Emil Săndoi s-a aşezat,
în prima ligă. după 42 de ani, pe piedestalul unde până
În 1979, 10 dintre cei 11 fotbalişti acum era doar Nicolae Proca. Târgoviştea
titulari din echipa târgovişteană erau între avea de acum doi antrenori care reuşiseră
primii 5 în clasamentele întocmite pe baza clasări excelente în prima divizie, în
notelor oferite de jurnaliştii de la ziarul proximitatea competiţiilor internaţionale.
„Sportul”. Trei erau pe primul loc, Ce repede trece timpul! Și ce frumos!
portarul Narcis Coman, extrema dreaptă Aproape de Europa, ca în 1979…
Florin Grigore şi mijlocaşul de acoperire
Fotografii
Adrian Furnică, Gigi Tătaru era pe poziţia
1. Chindia în primăvara anului 2021,
secundă la mijlocaş dreapta, Ionel Pitaru
după înscrierea unui gol
era al treilea între fundaşii stânga, ceilalţi
2. Fotbaliștii au jucat și meciurile de
cinci fiind Dumitru Gheorghe, fundaş
acasă tot în deplasare
dreapta, Ion Ene-libero şi Nelu Isaia, toţi
3. La drum spre Ploiești, Giurgiu,
pe poziţia a patra pe posturile lor şi
Buftea sau Buzău, adică... acasă
Alexandru Florea şi Nicolae Kallo pe
4. Galeria Chindiei la un antrenament al
poziţia a cincea la fundaş central la
fotbaliștilor
marcaj, respectiv mijlocaş ofensiv.
5. „Hai Chindia! Hai Chindia!”
Singurul post pe care nu au putut pătrunde
6. Fundașul Pițian încearcă să evite golul
ai noştri a fost cel de atacant unde jucau
7. Și-n răsărit, și la chindie, stadionul în
Claudius Sava şi Petre Marinescu,
reconstrucție
golgeterii echipei, fără de care C.S.
8. Stâlpii de nocturnă dinspre Aleea
Târgovişte de atunci nu putea fi atât de
Coconilor
performantă, dar concurenţa cu Radu II de
9. Nicolae Proca, antrenor C.S.
la F.C. Argeş, Marcel Răducanu-Steaua
Târgoviște, 1976-1979
Bucureşti, Rodion Cămătaru-Universitatea
10. Emil Săndoi, antrenor la Chindia din
Craiova, Alexandru Terheş-F.C. Baia
30 iunie 2020
Mare, Mircea Sandu-Sportul Studenţesc
(continuare de la pagina 125) adevăratul sens al cuvântului mi-a spus

că sunt sute, mii de indivizi care
Inteligenţa cristalizată lucrează de ani de zile în construcţii
dar nu sunt în stare să lege două sârme.
şi inteligenţa pietrificată Sunt buni doar la un singur lucru – să
tragă chiulul! Chiar aşa, şi la şcoală
Cu cât urci pe scara şcolarizării – ca găseşti acelaşi pattern – a trage
elev, apoi student, masterand... – cu chiulul. Elevul/studentul spune că nu
atât te arăţi mai pietrificat. Până şi are nevoie de a merge la şcoală, căci
sufletul ţi se pietrifică. În cazul oricum nu-i ajută la nimic ceea ce
educaţiei ai parte de inteligenţe învaţă acolo, el ştiind deja cum merg
pietrificate pe tot evantaiul lucrurile în lume. Profesorul chiuleşte
eşichierului. E o bulibăşeală de prostie şi el deoarece oricum „numai proşti are
amestecată cu inteligenţă cristalizată şi în faţa ochilor”, şi uite aşa nu se mai
inteligenţă fluidă. Cei tineri urlă că sinchiseşte să lumineze ceea ce nu
singura inteligenţă care contează este poate fi luminat. Profesori alături de
cea fluidă – cea la care au acces direct elevi şi studenţi, toată lumea caută un
prin prisma vremurilor. Adică cea care singur lucru – că chiulească total!
„este practică” şi care „te ajută pe piaţa Elevul/studentul stă ani de zile în
muncii”. Şi ce vezi pe piaţa muncii? Să şcoală şi nu poate să priceapă un text
luăm un necalificat care lucrează în pe care îl citeşte – este echivalentul
construcţii. Acesta a scăpat de celui care nu poate lega două sârme.
maltratarea şcolii. Este un spirit pur, Profesorul este profesor de ani de zile
care s-a autoformat sau s-a calificat la dar nu este în stare să scrie o frază
locul de muncă. Cum de ia naştere originală, fiind dependent de copy-
atunci Dorel, personajul pietrificat în paste. Acestea sunt formele
prostia autentică? Un meseriaş în pietrificării întru prostie!

Revoluția din Decembrie 1989 a dat un momentul când se plăteau poliție
nou curs societății românești. Rămân la determinate de nemulțumirile acumulate în
folosirea termenului de revoluție pentru timp. Schimbarea directorilor a continuat și
evenimentele din Decembrie 1989. În în lunile următoare. Era și o chestiune de
decursul timpului, în dezbaterile politice, empatie. Problema în ce măsură făceau față
s‑au folosit termenii „evenimentele din cerințelor nu se punea. Unii au renunțat la
decembrie” sau „lovitura de stat”, ambele „înalta funcție” când s‑au lămurit de
având nota lor de adevăr. Susțin ideea de responsabilitățile care le reveneau. Același
revoluție pentru că a dus la schimbarea curs al schimbării se produce la
regimului politic, iar schimbarea nu se Inspectoratul Școlar. Inspectorii sunt aleși
realizează concentrată în timp, ci a fost de profesorii de specialitate. Și aici, în cea
nevoie de ani și ani pentru aceasta. mai mare parte, au fost schimbări. Am
Decembrie a fost numai începutul. În reținut, la momentul respectiv, atitudinea
lunile următoare se conturează clar demnă a inspectorului de limba și literatura
direcția pe care se va merge, în sensul de română – Florin Făgărășeanu – un profesor
construcție a societății democratice și a cu autoritate profesională și comportament
economiei de piață. elegant în relația cu colegii. El se adresează
După formarea guvernului Roman, echipei de inspectori din care făcuse parte
instituțiile școlare intrau într‑un nou curs al cum că este normal să se retragă. Evident
evoluției lor. Școala rămâne tot școală. Așa că nu a fost ascultat. S‑a constatat, în
se întâmplase și în timpul războiului. Atât că decursul timpului, o conduită de a rămâne
de data aceasta principalii actori, adică cu orice preț în funcția de inspector.
profesorii și elevii, erau în vacanță în ultima Această atitudine s‑a perpetuat atât în
decadă din decembrie 1989 și în prima minister cât și în inspectoratele județene.
decadă din ianuarie 1990. În toate localitățile După încheierea procesului de alegeri în
revoluționarii iau conducerea, vechile școli și în Inspectorat, a urmat, în ultima zi
structuri ale statului comunist dispărând rând din ianuarie 1990, alegerea conducerii
pe rând. În acest proces s‑au implicat și învățământului: inspector general și
cadrele didactice, chiar în număr mare. În inspector general adjunct. Participau noii
toate unitățile administrative conducerea a directori și inspectori. Inspectorul general
revenit Frontului Salvării Naționale. Cum se în funcție – Aurelia Catană – anunță că și‑a
împlineau 200 de ani de la Marea Revoluție depus demisia în fața conducerii
Franceză (1789), denumirea noului organism Ministerului. De la început, vechiul
de conducere, de sus și până jos, era inspirat inspectori general, domnul Anca Dorinel,
din evenimentele istoriei franceze. Este folosește ocazia pentru a‑i reproșa doamnei
vorba de Comitetul Salvării Publice. Acesta Catană la capitolul plătit polițe. Este propus
a dezlănțuit în Franța teroarea revoluționară, ca inspector general un singur candidat: Ion
cu mii și mii de morți, prin faimoasa N. Radu, director al Liceului Carabella. În
ghilotină. La noi, după execuția cuplului întreg parcursul carierei didactice, domnul
prezidențial, apele s‑au liniștit. Singurele Radu a fost foarte iubit și respectat de
măsuri judiciare la vedere se îndreaptă colegi. Avea o bonomie deosebită în privire
împotriva foștilor membri ai Comitetului și în glas. În plus, obținuse titlul de
Politic Executiv. La conducerea campion mondial la racheto‑modelism. Era
Ministerului Învățământului este numit o pasiune care l‑a stăpânit toată viața.
Mihai Șora, o personalitate a culturii Încearcă să iasă în față cu intenția de a
românești, la propunerea Doinei Cornea. spune că refuză postul. Este blocat de
Din păcate, această recunoaștere a valorii directorul de la Școala 8 și se trece la vot.
sale se făcea la venerabila vârstă de 70 de Pentru funcția de inspector general adjunct
ani. Fără experiență administrativă, cu sunt înscriși doi candidați: Moțoc
puțini susținători în minister, era dificil să se Honorius, adică subsemnatul, și
impună. Mai ales că în instituția pe care o inspectoarea de științe sociale – Rozica
conducea a continuat să viețuiască vechiul Ionicioiu. Cu toată modestia trebuie să
personal, unii dintre ei fiind acolo din menționez că am câștigat detașat această
timpul lui Gheorghe Gheorghiu‑Dej și cu competiție pe baza votului secret. Se
mentalitatea de atunci. Recomandarea impune să subliniem că ambele funcții de
Doinei Cornea îl punea pe ministru în conducere erau la fel de importante, cu
imaginea unui disident. Mai târziu am aflat mențiunea că inspectorul general adjunct
că în primii ani ai regimului comunist a fost era președintele comisiilor de examene, atât
consilierul ministrului de externe bolșevic – pentru cadrele didactice cât și pentru elevi
Ana Pauker. și conducea inspecția școlară, activitatea
Frontul Salvării Naționale, ca organism care dădea personalitate instituției. După
de conducere, se înființează și în unitățile încheierea ședinței, doamna Aurelia Catană
școlare în ianuarie 1990. Practic, îmi înmânează un maldăr de chei de la
conducerea școlii era exercitată în toate birourile și intrările în Inspectorat.
continuare de director. Școala urmează Inspectoratul Școlar se afla pe Bulevardul
cursul general de înnoire a conducerii prin Castanilor, mai târziu Bulevardul Carol I,
alegeri la care participă tot personalul în clădirea construită de Asociația
unității, de la director la îngrijitoare și Învățătorilor în perioada interbelică. Așa
mecanici dar și reprezentanți ai elevilor în s‑a făcut ceea ce se numește predarea și
cazul liceelor. Dintre directorii în funcție primirea noii instituții. Care era atuul meu
cei mai mulți ai fost schimbați. Era și în noua funcție? În primul rând cunoșteam

SOCIETATEA SCRIITORILOR TÂRGOVIȘTENI
CĂRŢI PENTRU COPII

Joi, 9 septembrie 2021, în sala oglinzilor,
Cercul Militar Târgovişte, în cadrul
Proiectului Social „Citeşte şi dăruieşte” şi
sub egida Societăţii Scriitorilor Târgovişteni,
a Garnizoanei Târgovişte şi a Bibliotecii
Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” a avut loc
o inedită lansare de cărţi pentru copii. Cu
această ocazie au fost lansate cărţile: „ABC şi
DoReMi” şi „În casa Domnului păşim”, semnate
de poeta Flori Bungete - versuri şi compozitoarea
Daniela Şerban - linie melodică. La eveniment
au fost prezenţi scriitorii: Emil Stănescu, Ion
Iancu Vale, Florea Turiac, Vasile Didoacă şi George D. Piteş au remarcat activitatea
Dojană, Emil Petrescu, Ecaterina Chiriţă literară a scriitoarei Flori Bungete, dar şi
Bazilescu şi George D. Piteş. Din partea succesele repurtate în implicarea directă a
Garnizoanei Târgovişte au luat parte la acesteia în pregătirea copiilor în cadrul
festivitate: Comandantul Garnizoanei, Col. cercurilor de dans, canto, teatru, deschise la
Ing. Cristian Biţă şi Comandantul Cercul Militar Târgovişte şi organizarea de
Comenduirii Garnizoanei, Maiorul Mihai spectacole pentru copiii defavorizaţi, din
Bogdan Bărbieru, iar din partea Casele de copii și Orfelinate, ocazie cu care
Arhiepiscopiei Târgovişte: părintele consilier acestora le-au fost oferite haine, jucării,
Marian Puiescu şi Părintele Tănase. Din dulciuri şi cărţi. Programul lansării a fost
partea Primăriei Târgovişte a fost prezentă presărat cu momente artistice, în care
doamna Alice Maria Stana, şefa copiii din ansamblul „Zestrea Satului”
Compartimentului Proiecte- Promovare. sub bagheta compozitoarei Daniela
Întâlnirea a fost moderată de doamna Dorina Şerban au interpretat câtece pentru copii,
Radu, şefa Cercului Militar Târgovişte. colinde, pricesne, cântece populare,
Părintele Consilier Marian Puiescu a recitând totodată şi poezii din cărţile
transmis organizatorilor, cuvântul de lansate. La eveniment au fost prezenţi şi
binecuvântare al ÎPS Nifon, Arhiepiscopul reprezentanţi ai staţiilor de radio şi
şi Mitropolitul Târgoviştei. Pentru început, televiziune locale. În încheierea
cele două autoare au vorbit despre activitatea manifestării, autoarele au oferit celor
lor literară şi componistică, precum şi despre prezenţi cărţi şi CD-uri cu autografe,
programele de viitor. Scriitorii Emil Stănescu fotografiindu-se cu invitaţii. (Argus)
TOAMNĂ LIRICĂ LA VULCANA-BĂI

Ion Bratu, Flori Bungete şi George D.
Piteş. Delegaţia cenaclului literar
„Luceafărul de Pucioasa” formată din: Jeni
Niţoi, Cristiana Paloş, Victoria
Braborescu, Roxana Păunescu, Violeta
Sprânceană şi profesorul Iulian Brezeanu,
a fost condusă de directoarea Bibliotecii
„Gheorghe N. Costescu”, din Pucioasa,
În ziua de 23 septembrie 2021, în Sala Mare doamna Luminiţa Gogioiu. Cercul Militar
a Căminului Cultural din Vulcana-Băi, sub egida din Târgovişte a fost reprezentat de
Primăriei comunei Vulcana Băi, a Societăţii doamna Dorina Radu. A fost prezent un
Scriitorilor Târgovişteni, şi a Bibliotecii Judeţene numeros public, format din elevi şi
„Ion Heliade Rădulescu”, Biblioteca din comună cetăţeni din comună.
a organizat o întâlnire cu scriitorii intitulată Moderatorea întâlnirii, Luminiţa Gogioiu a
sugestiv „Toamnă lirică la Vulcana Băi”. prezentat scriitorii care au citit din lucrările
Primăria comunei Vulcana Băi a fost proprii. În final, într-o atmosferă caldă,
reprezentată de doamna Pompilia Băjenaru prietenească, învitaţii au făcut schimb de cărţi
– bibliotecar, viceprimarul Mădălina cu autografe şi s-au fotografiat cu
Marin, consilierii Viorel Iordache şi Maria organizatorii. Primăria a oferit tuturor celor
Ioniţă, IT-istul Gabriel Milea. Din partea prezenţi volumul „Vulcana-Băi – sat
Societăţii Scriitorilor Târgovişteni au luat domnesc: 1456-1462” a scriitorului Dinu
parte la acest eveniment: Ion Iancu Vale, Mareş, cetăţean de onoare al comunei. (Argus)

SALONUL EDITORIAL TÂRGOVIȘTEAN
În perioada 4-8 septembrie 2021, Sfaturi pentru iluminare: perle patristice,
Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria postpatristice și contemporane (Vasile
Municipiului Târgoviște și Biblioteca Didoacă-Dojană); Lumină, univers și
Județeană Dâmbovița au organizat în gravitație (Corneliu Berbente); Soarele
scuarul primăriei Salonul editorial „Ion extatic sau pre-textele fiarei (Emil
Heliade Rădulescu”, ajuns la a 20-a ediție. Stanescu); Dialoguri convergente (Nicolae
Oprea); Politică și poezie.
Viața Veronicăi Micle lânga
Eminul ei iubit (Nicolae
Georgescu); În bataia
vântului – roman (Ecaterina
Chiriță-Bazilescu); Te voi
căuta până la capătul
pamântului – roman (Maria
Mirea); Tușe ghidușe –
jocuri de cuvinte (Mihaela
Banu); Din febra timpului
meu (Mihaela Mircea);
Vocea – roman (George
Ioan Canache); Gara mare
cu castan sau cronica
La această ediție au participat edituri (All, apocrifă a unei conspirații universale cu
Editura Arhiepiscopiei Târgoviște, virus (George Coandă); Eminescu, lumea
Bibliotheca, Cetatea de Scaun, Corint, valorilor și noi, postmodernii (Acad. Mihai
Curtea Veche Publishing, Eikon, Cimpoi). Atmosferă confraternă, prezență
Niculescu, Tritonic) și instituții editoare masivă în ciuda Coronavirusului,
(Biblioteca Județeană „Ion Heliade suplinind, într-un fel, desfășurarea online a
Rădulescu”, Complexul Național Muzeal tradiționalelor întâlniri de sâmbătă ale
„Curtea Domnească”). Duminică, 5 Salonului literar al Societății Scriitorilor
septembrie 2021, a fost ziua Editurii Târgovișteni. La distanță de 17 zile
Bibliotheca, aceasta prezentând noutățile Salonul literar al SST s-a desfășurat face to
editoriale ale anului în curs. Moderate de face, la sediul SST, cu o prezență, ce e
scriitorul Mihai Stan, directorul Editurii drept, mai redusă, dar, cu același
Bibliotheca, la standul editurii au fost entuziasm. Noutatea întâlnirii a constat în
prezentate numai cărți apărute în 2020- primirea de noi membri (Silvan G. Escu) și
2021, aparținând, cu precădere, unor în prezența masivă a bucureștenilor. Au
autori, membri ai Societății Scriitorilor citit din versurile proprii Evelyne Maria
Târgovișteni, dintre care amintim: Amar Croitoru și Silvan G. Escu. Îndeplinim o
(a) (Carmen Georgeta Popescu); Rapsodia datorie de onoare prin nominalizarea celor
divinei armonii (Florea Turiac); Drumul prezenți (Mihai Stan, Emanoil Toma,
carții, vol. II și Picătura de neuronii (Mihai Elena Oprea Câmpina, Serghie Bucur,
Stan); Recursuri la prezent (Chiru Catalin Dumitru Copilu-Copillin, Savian Mur,
Cristea); Enigmele poetului rebel și Nicolae Ioan Dragu, Ecaterina Chiriță
Secunda eului ales calător (Vali Nițu); Trei Bazilescu, Constanța Popescu, Carmen
ani din istoria României
octombrie 1918-decembrie 1921
și Cei ce nu se pot odihni
(Honorius Moțoc); Fecioara
Maria (monografie) și Un thriller
psihologic (Corin Bianu); Te
cunosc după cercei și
Anotimpurile, poeme de ieri și
de azi (Constanța Popescu);
Anatomia unui fulg și Soclul gol
(Savian Mur); Cealaltă patrie,
cealaltă femeie (Sorin
Diaconescu); Există un nou
început și În casa domnului pașim (Flori Georgeta Popescu, Ion Mărculescu, Vilia
Bungete); Mircea Horia Simionescu studiu Banța, George D. Piteș) care, au discutat
monografic (Mădălina Simionescu- critic romanele „Amar(a)” și „Vocea”,
Cojocaru); Nichita Stănescu și Omul-fanta precum și volumul de poezie „Rapsodia
(Vasile Bardan); Antologia „Litere” (425 divinei armonii” . Concluzia este că
de poeți în 20 de ani) și Oglinzi târzii solidaritatea familiei SST a învins
(George D. Piteș); Păsări în furtună și Coronavirusul. (Observator)

UN CONGRES MONDIAL
Emil St nescu
TÂRGOVIȘTENII
LA CHIȘINĂU – august 2021
avându-l ca ghid pe dl. academician
Mihai Cimpoi. Am inserat această
remarcă oarecum gastronomică într-un
context ce se vrea elevat pentru a fi bine
înțeleși de toată lumea și pentru
totdeauna că la Chișinău, noi
târgoviștenii ne simțim ca acasă, lucru
foarte propice pentru dezvoltarea în
continuare împreună a multor proiecte
importante din sfera culturii naționale de
pe ambele maluri ale Prutului.
Lucrările din data de 31 august 2021,
prilejuite de Sărbătoarea Națională a
Este un lucru remarcabil în aceste zile Limbii Române s-au desfășurat în sala
dominate de nesiguranța sanitară și azurie a Academiei de Științe a Moldovei,
precaritatea economică implicită să vezi din b-dul Ștefan Cel Mare, nr. 1, în
asigurată continuitatea unor manifestări organizarea Bibliotecii Municipale ,,B.P.
importante pentru cultura românească așa Hașdeu”, a Centrului Academic
cum au fost cele organizate de Academia Internațional Eminescu, a Institutului
de Științe a Republicii Moldova și de Cultural Român ,,Mihai Eminescu”
Centrul Academic Internațional Eminescu Chișinău, a Institutului de Filologie
de la Chișinău, la finele lunii august și Română ,,B.P.Hașdeu”, a Primăriei
începutul lui septembrie. comunei Dumbrăveni (Suceava) și a
Evenimentele desfășurate în zilele de Direcției de Cultură a Primăriei Chișinău.
31 august și 1 septembrie, au Cuvântul de deschidere: a fost
consemnat atât Ziua Limbii Române rostit de către acad. Ion Tighineanu,
sărbătorită atât în Moldova cât și în
România începând din 1999 cât și Ediția
a X-a a Congresului Mondial al
Eminescologilor ce a prilejuit
participanților prezentarea unor lucrări
deosebit de interesante pe tema
generoasă: ,,Eminescu și lumea
valorilor”.
Delegația Societății Scriitorilor
Târgovișteni, a fost alcătuită anul acesta
din scriitorii Emil Stănescu,
vicepreședinte – reprezentant pentru
relația cu scriitorii de la Chișinău, prof.
Dumitru Copilu Copilin, eminent
cercetător al receptării operei eminesciene președintele Academiei de Științe a
la nivel mondial, Dan Gîju, poet, Moldovei care a mulțumit tuturor
prozator, jurnalist, Florea Turiac, poet, și participanților pentru participare
George Piteș, poet, prozator și traducător arătând totodată că relațiile dintre
de limbă franceză. Cum delegația noastră academiile de la București și Chișinău
a sosit încă din seara zilei de 30 august, se dezvoltă cu succes în continuare
gazdele ne-au invitat la terasa inspirat având printre obiectivele majore
numită ,,La plăcinte” pentru a ne prilejui „creșterea Limbii Românești” și a
remarca ,,La plăcinte înainte, la culturii promovate prin intermediul ei
congres , hop și noi, mai apoi!”, locul în lume prin strădania oamenilor de
fiind totuși intim și unde ne-am cultură români de pretutindeni.
acomodat foarte bine la pulsul vieții Mesaje de salut: În replica promptă și
„culturale” din capitala Moldovei, elegantă, dl. președinte al Academiei

promova sub orice formă o limbă
moldovenescă, deosebită de limba română
este, din punct de vedere strict lingvistic,
ori o greșeală naivă, ori o fraudă
științifică. Din punct de vedere istoric și
practic este o absurditate, o utopie și din
punct de vedere politic e o anularea a
identității entice și culturale a unui popor
și un act de genocid etnocultural”.
Deosebit de interesant ni s-a părut
faptul că dl. profesor Gheorghe Popa a
ținut să sublinieze în încheierea lecturilor
sale academic, rolul nociv al unor
Române, Ioan Aurel Pop, aflat cu noi on- afirmații iresponsaile în spațiul public
line a transmis cuvântul său de salut românesc cu privire la ,,dispariția limbii și
participanților la cea de-a X-a ediție a culturii române” în viitorul imediat (cazul
Congresului eminescologilor și a subliniat criticului de la București, Alex
rolul important al unor acțiuni de acest Ștefănescu), lucru deloc evident după 18
gen care având obiectivul major de ani de la afirmațiile de Casandră fără har
aprofundare a cercetării operei lui Mihai ale acestuia, și evident în contradicție cu
Eminescu contribuie la perfecționarea istoria milenară a limbii și culturii
limbii ca instrument fundamental de românești din toate spațiile de pe pământ
cunoaștere, dezvoltare și promovare a în care locuiesc români iubitori ai limbii și
culturii românești în lume. culturii lor.
De menționat că la lucrări a asistat on- Partea a doua a lucrărilor din Sala
line și ambasadorul României la Chișinău, Azurie a Academiei de Științe de la
dl. Daniel Ioniță, fără a avea o intervenție Chișinău a cuprins : Congresul Mondial al
specială pe tema evenimentului respectiv, Eminescologilor, ediția a X-a, cu tema:
dar arătându-se solidar cu cei prezenți, Eminescu și lumea valorilor.
după care s-a retras pentru a depune flori Deschiderea oficială: Dl. acad. Mihai
la monumentele lui Mihai Eminescu și Cimpoi, președintele Congresului a
Ștefan cel Mare din centrul adresat un cuvânt de bun
Chișinăului. sosit în Republica Moldova
A fost transmis apoi un tuturor participanților
mesaj plin de căldură tuturor veniți ,,din alte țări”,după
participanților la congres din care a făcut o prezentare
partea unui membru al succintă a temei
parlamentului Republicii congresului: Eminescu și
Moldova, dovedindu-se lumea valorilor. Astfel,
astfel un profund atașament cităm: „În procesul de
față de limba română și receptare a lui Eminescu în
marii ctitori ai culturii lumea noastră postmodernă
românești, în special față de se disting clar trei linii
poetul național al tuturor directoare: o permanent și
românilor, Mihai Eminescu. ferm canonizată considerare
Lecturi academice: O ca poet national, în opera
foarte pertinentă comunicare lui și în modul său de
a fost prezentată apoi, de către dl. dr. hab., existență regăsindu-se toți românii – cei
prof. univ. Gheorghe Popa de la din Țară și cei din afara ei; o întâmpinare
Universitatea din Bălți, cu titlul: Limba critică uneori radicalizată prin supunere la
română și posteritatea lui Eugeniu adevărate demitizări, revizuiri și chiar
Coșeriu. scoaterii din scara valorilor; o preocupare
Marele savant roman/basarabean s-a conturată din ce în ce mai accentuat în
născut la 27 iulie 1921, în satul Mihăileni, ultimul timp față de concepțiile sale
pe atunci în județul Bălți al României și a despre lume și univers, de previziunile
murit în Germania, la Tubingen, la 7 sale științifice…” Pe aceste coordonate,
septembrie 2002 lăsând în urmă o operă dar și pe alte linii de interes vor urma
științifică remarcabilă în domeniile comunicările în plen ale paticipanților la
lingvisticii și filologiei. congres.
Prezentând în rezumat volumul său Până atunci însă, a fost invitat să
Eugeniu Coșeriu: vocația universalității transmită un mesaj, dl. acad. Valeriu Matei,
privind viața și activitatea lui Eugen directorul Institutului Cultural Român
Coșeriu, dl. profesor Gheorghe Popa a Mihai Eminescu de la Chișinău. Acesta a
scos în evidență poziția savantului salutat participanții și le-a urat succes în
basarabean care a afirmat cu probitate activitate precizând totodată seria de
științifică fermă, pe baza unor cercetări evenimente organizate în 2020, chiar în
lingvistice fundamentate academic și fără condițiile restrictive ale pandemiei, de către
să lase loc pentru dubii, cu privire la tema ICR Chișinău, acesta rămânând unul dintre
controversatei limbi moldovenești că: „A cele mai active din zonă, având în vedere

nevoia de promovare a operei lui Mihai
Eminescu prin toate genurile artistice
(literatură, pictură și sculptură, muzică sau
spectacole cu recitări și dramatizări din
marea poezie eminesciană) și cu
participarea unui public numerous,
preponderant tânăr. Un mesaj de salut a fost
transmis și de către dl. Ioan Pavăl, primar al
comunei Dumbrăveni, un perseverant
susținător al Congresului Eminescologilor
de la Chișinău și edilul recent inauguratului
sediu al Centrului Cultural din localitatea
suceveană sus-amintită.
Un moment folcloric autentic, cu formularea „Eminescu, centru iradiant al
evidente rădăcini în muzica lăutărească canonului literar românesc” este
încă bine conservată în Moldova a făcut deocamdată mai degrabă un deziderat
trecerea către, pentru ceva ce are în Eminescu, fără
Comunicările în plen: O îndoială un centru, dar deocamdată nu are
comunicare deosebit de interesantă a margini clare, bine definite. Rămâne ca, în
fost cea a d-nei prof. Lucia Cifor cu timp, să apară un canon oriental european
tema: Credința lui Eminescu (și) din din care să facă parte, evident, și poetul
perspectiva reflexelor teologiei românilor, Mihai Eminescu și, de ce nu,
apofatice identificate în opera poetică, alți scriitori români. Cum prof. Adrian
cu citate din scrierile patristice ale Dinu Rachieru de la Timișoara nu a putut
sfântului Grigore Palama. În fraze fi prezent nici fizic nici on-line, lucrarea
dense, cu o elocință bine exersată la sa: Canonul și scara valorilor (,,Cazul
catedră, d-na profesoară a prezentat Eminescu”) va fi publicată ulterior.
deosebit de convingător existența unei Din partea grupului de la Târgoviște a
fost invitat să prezinte lucrarea, dl. prof.
Dumitru Copilu Copilin „Eminescu în
ultimul deceniu de viaţă”.
Neobosit cercetător al prezenței lui
Mihai Eminescu în toate limbile
pământului, dl. Copilin a prezentat de
astă dată o perioadă încă neelucidată
din viața poetului, perioadă în care,
pornind de la Rășinari spre munți,
acesta „a dispărut”, iar cercetătorul
crede că ar fi ajuns la Mânăstirea Albă
(Bistrița de Vâlcea) de unde s-ar fi
izolat într-o peșteră din zona
mânăstirii Polovraci unde s-ar fi
credințe profunde a poetului care deși a nevoit într-o iarnă, vreme de 40 de
studiat Vedele și toate religiile lumii zile, ascetic, ,,aidoma marilor
precum și întreaga știință occidental a profeți…”. Un film documentar
vremii sale, în forul său interior a rămas realizat în cursul acestor cercetări este
un iubuitor al naturii, dar nu în spirit promis de către cercetător în sprijinul
panteist ci în spiritul credinței poporului teoriei sale, și sperăm să aflăm lucruri
său în mijlocul căruia a crescut și ale interesante, subiectul fiind, sperăm,
cărui credințe le-a cunoscut încă din unul clarificator pentru perioada
copilăria din casa de la Ipotești și de-a necunoscută din viața poetului care,
lungul întregii vieți petrecute alături de abia după aceea, iluminat, ar fi trecut
poporul al cărui folclor și tradiții la elaborarea marilor sale lucrări. O
milenare le-a cercetat ca nimeni altul, ipoteză! Lucrările celei de-a doua zile
iar din această cunoaștere, dar și dincolo s-au ținut la Centrul Academic
de aceasta străbătând în fondul creației Internațional Eminescu (B-dul Dacia,
sale marea sa credință credință. nr. 20)
Dl. dr. hab. Alexandru Burlacu, care a Cuvânt de deschidere: Doamna
prezentat lucrarea cu titlul: Eminescu, Elena Dabija, director al Centrului
centru iradiant al canonului literar Academic Internațional Eminescu a
românesc. Ideea canonului literar adresat un călduros bun venit tuturor
românesc s-a insinuat la noi după participanților la congres și a făcut o
traducerea celebrului volum Canonul scurtă prezentare a fondului de carte
Occidental al lui Harold Bloom unul impresionant realizat din donații și
dintre cei mai influenți critici literari achiziții, lucrări de certă valoare închinate
contemporani. Problema canonului încă vieții și operei lui Mihai Eminescu,
nu este definită la noi, pentru că încă nu a traduceri în nenumărate limbi a poeziei și
fost publicată vreo lucrare serioasă pe prozei poetului, comentarii critice și alte
această temă, deci putem accepta că documente. Cu invitația către toți cei

format din câteva mii de brazi plantați și
apoi udați și îngrijiți, întru cinstirea
poetului nostru.
Poetul Florea Turiac a citit în
continuare, trei poezii dedicate lui Mihai
Eminescu care au fost apreciate cu
aplauze de participanți.
La rândul său, scriitorul George
Piteș, altruist ca întotdeauna, a prezentat
lucrarea savanților români, dr. ing.
Corneliu Berbente, membru al SST și
dr. ing. Marius Brebenel: Lumină,
Univers și Gravitație Puncte de vedere
prezenți de a veni în sălile de lectură în vechi și noi care conține un capitol:
care gazdele se vor arăta întotdeauna Eminescu și teoriile moderne despre
foarte primitoare și discrete, pentru a Univers, spațiu și timp, cu exemplificări
asigura studierea benefică a lucrărilor din poemul Luceafărul și poezia La
respective, d-na Dabija a declarant steaua. Toate acestea în contextul
deschise din nou lucrările congresului. Dl. ultimului punct din citatul (cf. Mihai
acad. Mihai Cimpoi alături de dl. acad. Cimpoi) privitor la previziunile
Valeriu Matei au vorbit despre importanța științifice ale lui Eminescu, confirmate
asigurării continuității anuale a acestor astăzi de cercetările științifice.
congrese pentru permanenta promovare a Lucrările au continuat cu comunicările
lui Eminescu în lumea valorilor dr. Tatiana Botnaru despre Mitul Dochiei
contemporane. în poezia lui Mihai Eminescu, amplu
Continuarea sesiunii de comunicări: documentate de perseverenta cercetătoare.
Prof. Pompiliu Crăciunescu s-a referit în Dr. conf. Victoria Fonari a vorbit despre
expunerea sa pe tema: Eminescu și Mihai Eminescu și fenomenul globalizării,
problema culturii la impactul perpetuu al iar dr. Dumitru Apetri s-a referit la tema:
operei eminesciene asupra culturii Eminescu – pledoarie pentru valorile
românești indiferent de modele și de spirituale.
stilurile schimbătoare ale actualității. Meridianele receptării: Opera lui
Onoarea prezentării echipei de la Eminescu este încă tradusă în limbi
Târgoviște i-a revenit scriitorului Emil diferite și despre această preocupare au
Stănescu, conducătorul delegației prezentat scurte intervenții, în ordine:
scriitorilor Târgovișteni. După Dr. Dumitru Apetri: Eminescu în
transmiterea unui mesaj din partea limba lui Șevcenco, Dr. Miroslava
președintelui SST, dl. Mihai Stan, Metleaeva: Caracteristicile ortoepico-
Emil Stănescu a prezentat, în limita metrice ale traducerii Luceafărului
timpului disponibil, doar un fragment eminescian în limba rusă, iar Tudor Zanet
din eseul consistent despre Limba a vorbit despre Eminescu în limba lui
română în constelația valorilor Yunus Emre.
universale, cu următoarele capitole: Lansări de carte: Prof. Nicolae
Analiza interferenței limbii române cu Georgescu: Ediția princeps ,,Poesii”
celelalte limbi europene; Analiza și ,,Politică și poezie. Viața Veronicăi
factorilor corozivi interni și externi; Micle lângă Eminul ei iubit” ambele
Perspective; Atașament și angajament publicate la Editura Bibliotheca din
față de limba română: puncte de Târgoviște, 2021. Prezentarea a fost
vedere actuale. făcută de acad. Mihai Cimpoi care a
Eseul deosebit de dens și elocvent subliniat acribia și devotamentul
pentru tema propusă va fi publicat integral admirabil al profesorului de la
în revista Viața Basarabiei, ca de obicei, București iar autorul, neobositul
alături de celelalte lucrări prezentate în cărturar, copleșit de izbânda publicării
cadrul congresului. celor două cărți ce se adaugă altora
Scriitorul Dan Gîju și-a prezentat remarcabile s-a limitat la puține
lucrarea: Între cuvânt și metaforă. Despre cuvinte și a exprimat speranța că
idea de respect în două articole Eminescu va fi în continuare citit de
eminesciene. Ca fost ofițer și actual către generațiile care vor veni pentru că
scriitor și jurnalist, Dan Gîju a prezentat limba scrisă a lui Eminescu este în
poziția de respect a lui Eminescu față de permanenţă vie.
armata română, poziție evidentă atât în Interesante comentarii au fost
publicistica de la Timpul, dar și în opera făcute de d-na Nina Corcinschi la
poetică iar ca revers, respectul armatei voumul Eminescu al prof. Tudor
față de poetul național concretizat într-un Nedelcea, dar mai ales la voumul
monument inedit, realizat în timpul Eminescu, lumea valorilor și noi,
ultimului mare război în zona de nord a postmodernii, aparținând d-lui acad.
țării pe un deal liber, donat de oamenii Mihai Cimpoi, volum care face o
locului, pentru realizarea unui înscris la radiografie excelentă a modului în care
nivel peisagistic cu numele Eminescu, opera și viața lui Eminescu se

constituie în continuare în repere vitale sau ,,Poarta sărutului” și alte replici
pentru românii din zilele noastre, din ale sculpturilor lui Constantin
Țară și de pretutindeni. Brâncuși, vizitatorii pot adăsta sub
Deosebită este și cartea d-lui prof. un cort încăpător unde cei de la
Theodor Codreanu: Scriitori basarabeni, Congres au avut surpriza plăcută să -i
între care Grigore Vieru și Victor Teleucă întâlnească pe cei mai importanți
despre care a vorbit elogios dr. Dumitru epigramiști din România și
Gabură. Moldova, întruniți separat la
Prof. Viorel Dinescu și-a lansat Chișinău, iar la festivitatea de
volumul Eseuri, 101 poezii, cu o premiere a celor mai buni dintre ei ne
prezentare din partea d-lui Mihai Cimpoi. -am bucurat și noi, ca spectatori, să -i
Autorul a citit cu emoție câteva din auzim rostind adevăruri de multe ori
scrierile sale iar publicul i-a apreciat darul, dureroase, pe un ton amestecat:
inclusiv pe cel de recitator, cu multe ironic și vesel.
aplauze. În această notă optimistă și
La finalul lucrărilor dl. Mihai Cimpoi bucurându-ne de ospitalitatea
și d-na Elena Dabija au mulțumit tuturor tradițională a prietenilor din
celor ce au participat la congress, apoi au Republica Moldova ne-am dat
fost înmânate diplome din partea întâlnire la Târgoviște, la toamnă,
organizatorilor tuturor celor care au cu prilejul Festivalului „Moștenirea
prezentat lucrări, lansându-se invitația de Văcăreștilor” și al Simpozionului
a studia în continuare opera eminesciană național „Școala de la Târgoviște –
și de a participa și la ediția din 2022 a Tradiție și continuitate”. Astfel de
congresului eminescologilor. întâlniri aparent ușoare,
Ziua s-a încheiat cu o vizită la sărbătorești, au prilejuit pe fond
Costești, loc întotdeauna primitor de multe destăinuiri extrem de
oameni buni și cu atât mai mult de importante și rezultate ale unor
artiști, fie ei scriitori, pictori, cercetări ce nasc întotdeauna multe
sculptori dar și de pescari autentici semne de întrebare și necesită
dintre care cei mai activi au fost ample studii în continuare, dar
imortalizați într-o expoziție murală acestea sunt, așa cum este firesc, în
unicat realizată de d-l Diaconu, seama celor care trebuie să ducă
proprietarul frumosului așezământ în responsabilitatea limbii și culturii
care pe lângă ,,șura lui Guguță”, românești, dincolo de astfel de
,,moara de vânt a lui Don Quijote” placute reportaje.
Reviste primite la redacţie

1. Argeșul, fondat 1876, anul CXLIV, nr. 7. Nord literar, anul XIX, nr. 7-8(218-
8844 din 10 august 2021, nr. 8869 din 14 219), iulie-august 2021, nr. 9(220),
septembrie 2021, nr. 8874 din 21 septembrie 2021, apare sub egida
septembrie 2021, director Mihai Golescu; Consiliului Judeţean Maramureş şi a
2. Caligraf, anul XXI, nr. 7(230), iulie, nr. Uniunii Scriitorilor din România, Baia
9(232), septembrie, 2021, Alexandria, Mare, director Gheorghe Glodeanu;
redactor-şef Florea Burtan, secretar general 8. Răsunetul cultural, realizat de Societatea
de redacție Stan V. Cristea; Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, apare lunar
3. Sabarul aniversar, centenar 1921-2021, sub egida Uniunii Scriitorilor din România –
revistă a Liceului Tehnologic „Dr. C. Filiala Cluj, anul IX, nr. 10(102), octombrie
Angelescu” Găești, septembrie 2021, 2021, redactor-șef Menuț Maximilian;
redactor prof. Daniela-Olguța Iordache; 9. Luceafărul de dimineaţă, revistă de
4. Argeş, serie nouă, anul XXI (LV), nr. 8 (470), cultură a USR, nr. 8 august 2021, nr. 9
august 2021, nr. 9(471), septembrie 2021, editată septembrie 2021 Bucureşti, director Dan
de Consiliul Local Piteşti, Primăria Municipiului Cristea, secretar general de redacţie Aurel
Piteşti, Centrul Cultural Piteşti, apare sub egida Maria Baros;
Uniunii Scriitorilor din România; redactor-şef 10. Vatra veche, lunar de cultură, anul XIII,
Leonid Dragomir, secretar de redacție Simona nr. 8(152), august 2021, nr. 9(153),
Fusaru, consilier editorial Nicolae Oprea; septembrie 2021, redactor-şef Nicolae Băciuţ;
5. Sud, revistă editată de „Asociaţia pentru 11. Curtea de la Argeş, revistă de
Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu”, anul cultură, anul XII, nr. 10(131), octombrie
XXV, nr. 7-8(244-245), iulie-august 2021, 2021; Curtea de Argeş, redactor-şef
serie nouă, director fondator – Constantin Gheorghe Păun;
Carbarău, redactor-şef Vasile Grigore; 12. Bucureştiul literar şi artistic, revistă
6. Convorbiri literare, anul CLIV, nr. 9 lunară, anul XI, nr. 9(120), septembrie, nr.
(309), septembrie 2021, nr. 10(310), 10(121) octombrie, 2021; Bucureşti,
octombrie 2021, revistă a Uniunii fondatori Coman Şova – director şi
Scriitorilor din România, fondată de Florentin Popescu – redactor-şef;
Societatea Junimea din Iaşi, la 1 martie 13. UZP, revistă a Uniunii Ziariştilor
1867, director Cassian Maria Spiridon, Profesionişti din România, anul 6, nr. 23,
redactor-şef Mircea Platon; 2021, editor Benone Neagoe;

EXPOZIȚII
Ion M rculescu
FOTOCHINDIA –
istoricul unui grup fotografic (I)
În anul 1981, predam cursul de „Artă Președintele Filialei Muntenia a Artiștilor
fotografică” la Școala Populară de Artă Fotografi din România: „Intenția
din Târgoviște. Cum entuziasmul, atât al organizatorilor prezentului Salon, cât și a
meu ca profesor, cât și al cursanților era autorilor care au sprijinit această acțiune,
mare, ne-am hotărât să ne constituim într-un este să ofere publicului iubitor de frumos,
foto-grup pe care l-am numit, se înțelege de din municipiul Târgoviște... prilejul de a
ce, Fotochindia, și să participăm la aprecia fotografia la valențele ei artistice,
manifestări artistice fotografice din țară dar și o orientare a celor care vor să
(unde funcționau din plin câteva centre abordeze fotografia ca un mod de
puternice), dar și în afară. Entuziasmului exprimate artistică.”
nostru i-a răspuns cu un entuziasm și mai Se înțelege că lucrările expuse au fost
mare directorul Scolii Populare de Artă, în totalitate în Alb-negru. La vremea
profesorul Cuza Drăghici, care ne-a respectivă era greu de procurat materialele
asigurat și o mică bază materială. chiar și numai pentru acest gen de
Următoarea mișcare a fost să ieșim „în fotografie, așa că ce să mai vorbim despre
lume”, așadar să facem o expoziție cu fotografia color!
lucrările grupului nostru Fotochindia. Am Aprecierile lăudabile la adresa acestui
luat acceptul Comitetului de Cultură și salon, au venit din toate părțile, așa că
Educație Socialistă Dâmbovița (acestea entuziasmul fotografilor noștri expozanți a
erau cerințele atunci, fără de care nu se crescut și, ca urmare, la scurt timp (1982 –
putea!), am obținut un spațiu generos la luna mai), cam în aceleași condiții ca la
Salonul Artelor Târgoviște, lângă Primărie Salonul de toamnă, ediția I-a 1981, s-a
și astfel am reușit să realizăm ceea ce ne- produs Salonul de primăvară, ediția I-a,
am propus, Ediția I-a a „Salonului de organizat de Fotochindia – Târgoviște, la
toamnă” – artă fotografică, 1981. Era care au fost invitați și artiști fotografi din
pentru prima oară când avea loc o alte localități. Din Ploiești: Florin
asemenea manifestare în Târgoviște. Au Andreescu, Vladimir Berescu, David
expus lucrări: Apostu Ion, Aprihăneanu Friedman, Marius Georgescu, Eduard Pita,
Dan, Badea Teodor, Balaci Marian, Viorel Popescu, Ștefan Tănăsescu,
Bodârnea Ion, Cercel Tiberiu, Cristea Constantin Vasilescu; din Sinaia -
Rică, Ghiculescu Viorica, Lepădatu Paul, Alexandru Beiu; din Câmpina, Ion Chelaru,
Mărculescu Ion, Mihăilă Mariana, Olteanu Ion Cionca; din Buzău – Dorin Ivan,
Oprea, Pârvu Ion, Popescu Valeriu, Gheorghe Necula; din Amara Băi-Gabriel
Teodor Cornel. Unii dintre expozanți erau Leancu; din Roșiorii de Vede- Gheoprghe
și cursanți ai Școlii Populare de Artă din Maricuțoiu; din Târgoviște: Paul Lepădatu,
Târgoviște. Ion Mărculescu, Valeriu Popescu.
În catalogul expoziției (din care vom Se înțelege că, aproximativ în aceleași
selecta câteva imagini) au fost inserate și condiții s-a organizat și „Salonul de
texte ale unor autori care au scris despre toamnă” de artă fotografică, deschis în
fotografia de artă. Andreas Feininger: noiembrie 1982, unde și-au expus lucrările
„Deși este cea mai tânără dintre toate Ion Bodârnea, Eusebiu Bucur, Paul
artele, urmând propriile ei legi, fotografia Lepădatu, Dumitru Matei, Ion Mărculescu,
este supusă acelorași principii universale Dan Stăniloaie , Valeriu Popescu.
și veșnice. Din mediul înconjurător, Etapa următoare în viața fotoclubului
fotografia culege impresii pe care le nostru a fost să ieșim, de-acum, în „lumea
evaluează la lumina propriei sale largă”, adică să participăm cu lucrări la
experiențe, a preocupărilor și saloane și expoziții organizate de
particularităților sale.” Sau – Eugen fotocluburi mult mai în vârstă și mai
Iarovici: „Secretul succesului? Să-ți iei puternice decât Fotochindia, din centre ca
aparatul la umăr și să treci din lumea București, Sibiu, Cluj, Brașov, Timișoara,
tehnicii în lumea culturii. Nu-l poți judeca Craiova etc. După care să ne luăm zborul
pe fotograf după aparat, ci după imaginile și spre expoziții și saloane de fotografie
lui.” Sau – David Friedman, AFIAP, artistică din afara țării.

Cărţi primite la redacţie
Revista se distribuie în Târgovişte, la Editura Bibliotheca(str. Nicolae Radian, bl. KB2/3,

130062) şi online, comenzi la biblioth@gmail.com. Abonamentele se fac prin poştă la
redacţia din Târgovişte şi la Editura Bibliotheca.
Redacţia Târgovişte – Editura Bibliotheca, str. Nicolae Radian, bl. KB2/3, 130062, tel/fax
0245212241; mobil 0761136921; e-mail: biblioth@gmail.com; www.bibliotheca.ro
Redacţia Chişinău – str. 31 August 1989, nr. 89, tel. 0037322234313; 0037369 129478, e-mail:
filip.iulian@gmail.com
Redacţia Cernăuţi – 5800, Ucraina, Cernăuţi, str. Goethe, nr. 8, ap.6, vasiletarateanu@yahoo.com
Revistă editată de SC Bibliotheca SRL

biblioth@gmail.com • www.bibliotheca.ro
Tiparul la Biblioprint Târgovişte

Litere 259

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Litere 259

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Litere 259

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ

A SOCIETĂŢII SCRIITORILOR TÂRGOVIŞTENI

REVISTÃ LUNARÃ DE CULTURÃ A SOCIETÃÞII SCRIITORILOR TÂRGOVIªTENI

Publicaţie distinsă cu ORDINUL ZIARIŞTILOR CLASA I AUR

Litere apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

ÎN ATENŢIA COLABORATORILOR: Materialele trimise vor avea 2, maximum 4 pag. A4 cu literă

ISSN on-line 2284-600X

2 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 3

CU POETUL, PE CĂI DE RESTRIŞTE

4 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

CONTINUUMUL LUDIC AL SCRIITURII

6 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 7

8 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 9

10 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 11

12 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

POEZIA ÎNTRE ISTORIE ŞI UTOPIE

14 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Alex tef nescu

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 15

Mircea Colo enco

16 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 17

18 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 19

O CARTE CE SE CEREA SCRISĂ

20 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 21

22 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

George Toma Veseliu

VERONICA MICLE ȘI MIHAI EMINESCU

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 23

24 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 25

26 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 27

28 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 29

30 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 31

32 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 33

34 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 35

Se consideră că scriitorul, cu fiece trecut indiferent pe lângă problemele

36 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 37

38 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 39

40 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 41

(continuare de la pagina 33) rămână supăraţi, ci împăcaţi cu propria

42 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

UN DAR AL DIASPOREI AMERICANE

Anul XXII, Nr. 10 (259) • octombrie 2021 43

44 LITERE – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni