Sari la conținut

Limba rapa nui

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Rapa nui
Vananga rapa nui
Pronunție/ˈɾapa ˈnu.i/
Vorbită în Chile
 Insula Paștelui
RegiuniOceania
Număr de vorbitoriInsula Paștelui: 2.200
în total: 2.600[1]
Sistem de scrierealfabetul latin
Tipologie lingvisticăVSO
Clasificare
Limbile austroneziene
Statut oficial și codificare
Limbă recunoscută oficial în Insula Paștelui
ISO 639-2rap
ISO 639-3
(cel mai
răspândit dialect)
rap
Această pagină poate conține caractere Unicode

Limba rapa nui (sau limba rapanui, limba pascuană; rapa nui: Vananga rapa nui) este o limbă polineziană vorbită pe Insula Paștelui (sau Rapa Nui) de 2.200 de oameni[1] (populație de etnie rapa nui fiind 4.647 în Chile)[2]

Rapa nui este o limbă recunoscută oficial pe Insula Paștelui și se vorbește pe deasupra de 200–300 de migranți rapa nui în Chile, pe Tahiti și în Statele Unite ale Americii.[1]

Ca celelalte limbi polineziene, limba rapa nui are puține foneme, comparată cu alte limbi. în total, limba rapa nui are doar 15 sunete, 10 consoane și 5 vocale.

Limba rapa nui are cinci vocale. Nu există diftongi, așa că fiecare vocală se pronunță particular.

Anterioare Centrale Posterioare
Închise i u
Semideschise e o
Deschise a

Toate vocalele pot să fie lungi sau scurte atunci când sunt în poziția finală a unui cuvânt.

Limba rapa nui are doar 10 foneme consoanice.

Bilabiale Alveolare Velare Glotale
Nazale m n ŋ
Oclusive p t k ʔ
Fricative v h
Bătute ɾ

Limbii rapa nui folosește alfabetul latin. Versiunea alfabetului latin care e folosită pentru scrirea limbii conține 20 de litere: A, Ā, E, Ē, H, I, Ī, K, M, N, O, Ō, P, R, T, U, Ū, V, ʻ G/NG.

Consoană nazală velară (adică ŋ) este scrisă cu litera din alfabetul latin ⟨g⟩, dar ocazional e scrisă și ca ⟨ng⟩. O literă specială, ⟨ġ⟩, e folosită uneori folosită ca să se diferențieze de [g]-ul spaniol.

Structură silabică

[modificare | modificare sursă]

Silabele din rapa nui sunt formate dintr-o consoană și o vocală, sau o vocală.

Limba rapa nui este izolată în categoria limbilor est polineziene, din care fac parte și limbile marquesice și cele tahitice.

Consemnări ale limbii din 1770

[modificare | modificare sursă]

Consemnări ale limbii din 1774

[modificare | modificare sursă]

Înrobirea post peruviană

[modificare | modificare sursă]

Consemnări ale limbii din 1886

[modificare | modificare sursă]

Consemnări ale limbii din Secolul al XX-lea

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b c en Lewis, M. Paul, Gary F. Simons, and Charles D. Fennig, ed. (). „Ethnologue: Languages of the World” (în engleză) (ed. 17). Dallas, Tex.: SIL International. Accesat în .  |capitol= ignorat (ajutor)
  2. ^ es „Censo 2002. Síntesis de resultados” (PDF). Comisión nacional del XVII censo de población y vi de vivienda (în spaniolă). Santiago de Chile. . Accesat în . 
  • es Conte Oliveros, J. (1996): Gramática Fundamental de la Lengua Rapanui. – Comisión para la Estructuración de la Lengua Rapanui, 106 pp.; Santiago de Chile.
  • en Du Feu, V., 1996. Rapa Nui. – Routledge, 1st edition: 240 pp; London.
  • en Fischer, S.R., 2008. Reversing Hispanisation on Rapa Nui (Easter Island). In T. Stolz, D. Bakker, R.S. Palomo (eds) Hispanisation: The Impact of Spanish on the Lexicon and Grammar of the Indigenous Languages of Austronesia and the Americas. – Mouton de Gruyter, pp. 149–165; Berlin.
  • en Makihara, M. (2001): Rapanui - Spanish Bilingualism. – Rongorongo Studies, vol. 11: pp. 25–42.
  • en Makihara, M. (2005a): Rapa Nui ways of speaking Spanish: Language shift and socialization on Easter Island. – Language in Society, vol. 34: pp. 727–762.
  • en Makihara, M. (2005b): Being Rapa Nui, speaking Spanish: Children's voices on Easter Island. – Anthropological Theory, vol. 5: pp. 117–134.
  • en Pagel, S. (2008): The old, the new, the in-between: Comparative aspects of Hispanisation on the Marianas and Easter Island (Rapa Nui). – In Stolz, T., Bakker, D., and Palomo, R.S. (eds.) Hispanisation: The Impact of Spanish on the Lexicon and Grammar of the Indigenous Languages of Austronesia and the Americas. – Mouton de Gruyter, pp. 167–201; Berlin.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]