Sari la conținut

Naționalism ucrainean

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Drapelul Ucrainei

Naționalismul ucrainean este o ideologie care promovează unitatea ucrainenilor în propriul lor stat național. Deși actualul stat ucrainean a apărut recent în forma actuală, istorici precum Mîhailo Hrușevskîi, Orest Subtelny⁠(d) și Paul Robert Magocsi⁠(d) susțin că statul medieval Kyivan Rus reprezintă prima formă de organizare cu caracter statal a ucrainenilor.[1] Originile naționalismului ucrainean modern își au originea în răscoala cazacilor din secolul al XVII-lea împotriva Uniunii statale polono-lituaniene conduse de Bogdan Hmelnițki.

Perioada contemporană

[modificare | modificare sursă]

În primul deceniu al secolului al XXI-lea, alegătorii din Ucraina de Vest și Ucraina Centrală aveau tendința de a vota pentru democrații prooccidentali și proeuropeni[2][3][4][5] în timp ce în Ucraina de Est⁠(d) și Ucraina de Sud partidele proruse erau în fruntea preferințelor.[2]

De la alegerile parlamentare din 1998⁠(d)[6] [7][8][9][10] până la alegerile parlamentare din 2012, niciun partid naționalist nu a obținut locuri în Rada Supremă a Ucrainei.[11][12] În cadrul acestor alegeri, partidele naționaliste de dreapta au obținut mai puțin de 1% din voturi; la alegerile din 1998 au obținut 3.26%.[12]

Partidul naționalist Svoboda a avut a descoperit succesul electoral în cadrul alegerilor locale din regiunea Ternopil din 2009 când au obținut 34.69% din voturi și 50 de locuri din cele 120 ale consiliului regional din Ternopil⁠(d).[13] Acesta a fost cel mai bun rezultat obținut de un partid de extremă dreapta din istoria Ucrainei.[13] La alegerile locale precedente organizate în Ternopil Obast în 2006, partidul a obținut doar 4.2% din voturi și 4 locuri.[13] În cadrul alegerilor locale pentru consiliul regional din Lviv, partidul a obținut 5.62% din voturi și 10 locuri, respectiv 6.69% din voturi și 9 locuri pentru consiliul local din Lviv.[13] În 1991, Svoboda a fost înființat inițial sub denumirea de „Partidul Național-Socialist al Ucrainei”.[14] Politica partidului a îmbinat retorica naționalistă cu așa-zise aspecte neonaziste.[15] Treisprezece ani mai târziu, acesta a fost redenumit „Uniunea Panucraineană Libertatea” sub conducerea Oleh Tyahnybok. Politologii Olexiy Haran și Alexander J. Motyl susțin că Svoboda este mai degrabă o mișcare radicală decât una fascistă, având mai multe în comun cu mișcări de dreaptă precum Tea Party decât cu cele fasciste sau neonaziste.[16][17] În 2005, Victor Iușcenko l-a numit pe Volodymyr Viatrovych⁠(d) director al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Conform profesorului Per Anders Rudling, acest lucru nu doar că i-a permis lui Viatrovych să igienizeze istoria ultranaționalistă, ci și să-și promoveze în mod oficial abordare alături de ideologia împreună cu partidului ONU fundamentată pe ideea de „puritate etnică” combinată cu sentimente rusofobe, antisemite și antipolone.[18] :229–230 Astăzi, extrema dreapta ucraineană valorifică inițiativele „iușcenkoiste”.[18] :235 Naționaliștii autonomi se concentrează pe recrutarea tinerilor, participarea la acțiuni violente și susținerea antiburghezismului, anticapitalismului, antiglobalismului, antidemocrației⁠(d), antiliberalismului, antibirocrației și antidogmatismului. Per Anders Rulig menționa că președintele ucrainean Viktor Ianukovici i-a ajutat indirect partidul Svoboda prin faptul că a acordat reprezentanților Svoboda o atenție disproporționată în mass-media”.[18]:247

Fani ai echipei Liov cu un banner cu textul „Bandera - eroul nostru” (2010)

La alegerile locale din 2010, Svoboda a obținut un succes remarcabil în estul Galiției.[19] La alegerile parlamentare din 2012, Svoboda s-a clasat pe locul patru cu 10.44% din voturile naționale și 38/450 de locuri.[20][21] În urma alegerilor parlamentare ucrainene din 2012, Batkivșcina și UDAR⁠(d) au cooperat oficial cu Svoboda.[22][23]

În timpul intervenției armatei ruse în Ucraina, mass-media rusă a încercat să descrie partidele ucrainene drept naziste. Principalele organizații luate în considerare erau cele influențate de Stepan Bandera: Svoboda, Sectorul de Dreapta și Batalionul Azov. Andriy Biletsky, conducătorul grupărilor ultranaționaliste și neobanderite Adunarea Social-Națională⁠(d) și Patrioții Ucrainei⁠(d)[24], este liderul Batalionului Azov, parte a Gărzii Naționale Ucraineane⁠(d)[25] aflate în conflict cu separatiștii pro-ruși în Donbass.[26][27] Potrivit unui articol din The Daily Telegraph, unii membri ai organizației sunt asociați cu diverse convingeri neonaziste.[28] În iunie 2015, politicianul democrat John Conyers⁠(d) și colegul său republican Ted Yoho⁠(d) au propus amendamente prin care se suspenda pregătirea militară a batalionului Azov de către americani.[25]

După destituirea președintelui Ianukovici ca urmare a revoluției ucrainene din februarie 2014, guvernul interimar Iațeniuk⁠(d) a plasat 4 membri Svoboda în funcții de conducere: Oleksandr Sych în funcția de vicepremier al Ucrainei, Ihor Tenyukh în funcția de ministru al Apărării, avocatul Ihor Shvaika în funcția de ministru al Agriculturii și Andriy Mokhnyk în funcția de ministru al Ecologiei și Resurselor Naturale.[29] Departamentul de Stat al SUA a declarat într-o document din 5 martie 2014 că „grupurile ultranaționaliste de extremă dreapta, unele dintre ele implicate în ciocniri cu forțele de securitate în timpul protestelor Euromaidan, nu au reprezentanți în parlamentul ucrainean ”.[30]

La alegerile prezidențiale din Ucraina din 2014 și alegerile parlamentare din 2014, candidații Svoboda nu au reușit să treacă pragul electoral. Partidul a câștigat 6 locuri în cadrul alegerilor parlamentare și a obținut 4.71% din voturile listei electorale naționale.[31][32][33] La alegerile prezidențiale din 2014, liderul Svoboda, Oleh Tyahnybok, a primit 1.16% din voturi.[34] Liderul Sectorului de Dreapta Dmytro Yarosh a obținut 0.7% din voturi la alegerile prezidențiale din 2014[34] și a fost ales în parlament câștigând prin vot uninominal.[35] Purtătorul de cuvânt al partidului, Boryslav Bereza⁠(d) a candidat în calitate de candidat independent și a reușit să obțină un loc.[36]

Grupul radical S14, ai cărui membri și-au exprimat în mod deschis convingerile neonaziste, au obținut notorietate în 2018 după atacurile violente din taberele ridicate de minoritatea romă.[37] [38] [39]

Pe 19 noiembrie 2018, Svoboda și organizațiile politice naționaliste Organizația naționaliștilor ucraineni,Congresul Naționaliștilor Ucraineni⁠(d), Sectorul de dreapta și C14 au susținut candidatura lui Ruslan Koshulynskyi⁠(d) la alegerile prezidențiale din Ucraina din 2019⁠(d).[40] Acesta a obținut numai 1.6% din voturi.[41] În cadrul alegerilor parlamentare din Ucraina (2019), partidele naționaliste Svoboda, Sectorul de dreapta, Inițiativa guvernamentală a lui Yarosh și Corpul Național⁠(d) nu au obținut suficiente voturi pentru depăși pragul electoral de 5%, au câștigat doar 2.15% din voturi și 0 locuri în parlament.[42][43]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Hrushevsky, Mykhaylo. History of Ukraine. Chartorsky Publishing, New York, 1961. p. 119
  2. ^ a b Eight Reasons Why Ukraine’s Party of Regions Will Win the 2012 Elections by Taras Kuzio, The Jamestown Foundation (17 octombrie 2012)
  3. ^ UKRAINE: Yushchenko needs Tymoshenko as ally again Arhivat în , la Wayback Machine. by Taras Kuzio, Oxford Analytica (5 octombrie 2007)
  4. ^ Nations and Nationalism: A Global Historical Overview, ABC-CLIO, 2008, ISBN: 1851099077 (p. 1629)
  5. ^ Ukraine on its Meandering Path Between East and West by Andrej Lushnycky and Mykola Riabchuk, Peter Lang, 2009, ISBN: 303911607X (p. 122)
  6. ^ Elections of People's Deputies of Ukraine on March 29, 1998 the Election programmes of political parties and electoral blocs, Vernadsky National Library of Ukraine (1998)
  7. ^ Central Election Commission of Ukraine
  8. ^ Candidates list for Less words, Central Election Commission of Ukraine
  9. ^ Всеукраїнське об'єднання «Свобода», Database ASD
  10. ^ Олег Тягнибок Arhivat în , la Wayback Machine., Ukrinform
  11. ^ After the parliamentary elections in Ukraine: a tough victory for the Party of Regions, Centre for Eastern Studies (7 November 2012)
  12. ^ a b Shekhovtsov, Anton (2011)."The Creeping Resurgence of the Ukrainian Radical Right? The Case of the Freedom Party". Europe-Asia Studies Volume 63, Issue 2. pp. 203-228. doi:10.1080/09668136.2011.547696 (source also available here )
  13. ^ a b c d Shekhovtsov, Anton (2011)."The Creeping Resurgence of the Ukrainian Radical Right? The Case of the Freedom Party". Europe-Asia Studies Volume 63, Issue 2. pp. 203-228. doi:10.1080/09668136.2011.547696 (source also available here )
  14. ^ "Svoboda Fuels Ukraine’s Growing Anti-Semitism". Algemeiner Journal. 24 May 2013.
  15. ^ Ivan Katchanovski interview with Reuters Concerning Svoboda, the OUN-B, and other Far Right Organizations in Ukraine, Academia.edu (4 March 2014)
  16. ^ Motyl, Alexander J. (). „'Experts' on Ukraine”. World Affairs Journal. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Miller, Christopher (). „Svoboda's rise inspires some, frightens many others”. Kyiv Post. Accesat în . 
  18. ^ a b c Rudling, Per Anders (). „12:The Return of the Ukrainian Far Right The Case of VO Svoboda”. În Ruth Wodak; John E. Richardson; Michelle Lazar. Analysing Fascist Discourse European Fascism in Talk and Text. New York: Routledge. pp. 228–255. Accesat în . 
  19. ^ Local government elections in Ukraine: last stage in the Party of Regions’ takeover of power, Centre for Eastern Studies (October 4, 2010)
  20. ^ Ukraine’s Ultranationalists Show Surprising Strength at Polls, Nytimes.com (8 November 2012)
  21. ^ Proportional votes, Central Electoral Commission of Ukraine
  22. ^ Batkivschyna, UDAR, Svoboda to create opposition council to coordinate activity in Rada, Kyiv Post (17 December 2012)
  23. ^ Batkivschyna, UDAR, Svoboda to coordinate their actions at presidential election, Interfax-Ukraine (16 May 2013)
  24. ^ "Ukraine conflict: 'White power' warrior from Sweden". BBC News. 16 July 2014.
  25. ^ a b "Ukraine's Neo-Nazis Won't Get U.S. Money Arhivat în , la Wayback Machine.". Bloomberg. 12 June 2015.
  26. ^ "Azov fighters are Ukraine's greatest weapon and may be its greatest threat". The Guardian. 10 septembrie 2014.
  27. ^ "German TV Shows Nazi Symbols on Helmets of Ukraine Soldiers". NBC News.
  28. ^ "Ukraine crisis: the neo-Nazi brigade fighting pro-Russian separatists". The Daily Telegraph. 11 August 2014.
  29. ^ "Ukraine's revolution and the far right". BBC News. 7 martie 2014.
  30. ^ Office of the Spokesperson (). „President Putin's Fiction: 10 False Claims About Ukraine”. Fact sheet. Washington, DC: U.S Department of State. Accesat în . 
  31. ^ Poroshenko Bloc to have greatest number of seats in parliament Arhivat în , la Wayback Machine., Ukrainian Television and Radio (8 noiembrie 2014)
  32. ^ People's Front 0.33% ahead of Poroshenko Bloc with all ballots counted in Ukraine elections – CEC, Interfax-Ukraine (8 noiembrie 2014)
  33. ^ Poroshenko Bloc to get 132 seats in parliament – CEC, Interfax-Ukraine (8 noiembrie 2014)
  34. ^ a b „Poroshenko wins presidential election with 54.7% of vote - CEC”. Radio Ukraine International. . Arhivat din original la .  Results election of Ukrainian president, Телеграф (29 May 2014)
  35. ^ [Candidates in majority districts - Single-mandate constituency № 39] |trans-title= necesită |title= (ajutor) (în rusă). RBK Ukraine. https://web.archive.org/web/20141223004531/http://vibori2014.rbc.ua/ukr/okrug/dnepropetrovskaya-oblast/odnomandatny-39 La |archiveurl= lipsește titlul (ajutor). Arhivat din original la . „Extraordinary parliamentary election on 26.10.2014: Data on vote counting at precincts within single-mandate districts”. Central Election Commission of Ukraine. . Arhivat din original la . 
  36. ^ Boryslav Bereza very short bio. „Candidates for single-mandate constituencies: single-mandate constituency № 213”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  37. ^ Ukrainian Militia Behind Brutal Romany Attacks Getting State Funds, Radio Free Europe (June 14, 2018)
  38. ^ Ukraine Roma camp attack leaves one dead, BBC News (24 June 2018)
  39. ^ SBU opens case against C14 nationalists for detention of Brazilian mercenary – lawyer, UNIAN (18 June 2018)
  40. ^ The nationalists have been identified with a presidential candidate, Ukrayinska Pravda (19 November 2018)
  41. ^ Zelenskiy wins first round but that’s not the surprise, Atlantic Council (4 April 2019)
  42. ^ CEC counts 100 percent of vote in Ukraine's parliamentary elections, Ukrinform (26 July 2019) Results of the extraordinary elections of the People's Deputies of Ukraine 2019, Ukrayinska Pravda (21 July 2019)
  43. ^ Yarosh, Tyagnibok and Biletsky have all formed a single list for the elections, Glavcom (9 June 2019)

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Alexander F. Tsvirkun History of political and legal Teachings of Ukraine, Kharkiv, 2008
  • John Alexander Armstrong, "Ukrainian Nationalism", Columbia University Press, 1963, LCCN 62-18367
  • Alexander J. Motyl, "The turn to the right : the ideological origins and development of Ukrainian nationalism, 1919-1929", Published: Boulder, [Colo. : East European quarterly] ; New York : distributed by Columbia University Press, 1980, ISBN 0-914710-58-3
  • Kenneth C. Farmer, "Ukrainian nationalism in the post-Stalin era : myth, symbols, and ideology in Soviet nationalities policy", Kluwer Boston, 1980, ISBN 90-247-2401-5
  • Andrew Wilson, "Ukrainian Nationalism in the 1990s: A Minority Faith", Cambridge University Press, 1996, ISBN 0-521-57457-9
  • Ernst B. Haas, "Nationalism, Liberalism, and Progress", Cornell University Press, 1997, ISBN 0-8014-3108-5, Chapter seven: Russia and Ukraine, pp. 324–410
  • Ronald Grigor Suny, Revenge of the Past: Nationalism, Revolution, and the Collapse of the Soviet Union", Stanford University Press, 1993, ISBN 0-8047-2247-1
  • Paul Robert Magocsi, "The Roots of Ukrainian Nationalism: Galicia As Ukraine's Piedmont", University of Toronto Press, 2002, ISBN 0-8020-4738-6
  • Andrew Wilson, "The Ukrainians: Unexpected Nation", Yale University Press, 2002, ISBN 0-300-09309-8

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Naționalism_ucrainean&oldid=15877463