Sari la conținut

Richard Wagner

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pagina „Wagner” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Wagner (dezambiguizare).
Pentru un scriitor originar din România, vedeți Richard Wagner (scriitor).
Richard Wagner
Date personale
Nume la naștereWilhelm Richard Wagner Modificați la Wikidata
Născut[2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Leipzig, Regatul Saxoniei[7][8][9][10] Modificați la Wikidata
Decedat (69 de ani)[2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Veneția, Italia[11][8][9] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatHaus Wahnfried[*][[Haus Wahnfried (Former residence of composer Richard Wagner in Bayreuth)|​]] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
PărințiCarl Friedrich Wagner[*][[Carl Friedrich Wagner (German police actuary (1770-1813))|​]][7][12]
Johanna Rosina Wagner-Geyer[*][[Johanna Rosina Wagner-Geyer (Mother of the composer Richard Wagner (1774-1848))|​]][7][12] Modificați la Wikidata
Frați și suroriRosalie Wagner[*][[Rosalie Wagner (German stage actor (1803-1837))|​]][7]
Ottilie Brockhaus[*][[Ottilie Brockhaus (Wife of Hermann Brockhaus; sister of Richard Wagner (1811-1883))|​]][7]
Louise Wagner[*][[Louise Wagner (German actor (1805-1872))|​]][7]
Cäcilie Avenarius[*][[Cäcilie Avenarius ((1815-1893))|​]]
Albert Wagner[*][[Albert Wagner (German tenor and director (1799-1874))|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuCosima Wagner[*][13][7]
Minna Wagner[*][[Minna Wagner (German actress and the first wife of composer Richard Wagner (1809–1866))|​]][13][7] Modificați la Wikidata
CopiiSiegfried Wagner[*][[Siegfried Wagner (German opera producer and composer, son of Richard Wagner and Cosima Liszt (1869–1930))|​]][14]
Isolde Beidler[*][[Isolde Beidler (daughter of Richard Wagner and Cosima Wagner (1865-1919))|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Saxoniei
 Germania[7]
 Elveția[7]
 Italia[7]
 Austria[7] Modificați la Wikidata
Religieluteranism Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor
libretist[*]
dirijor
eseist
regizor de teatru
autobiograf[*]
poet
pianist
critic muzical[*]
diarist[*]
scriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană[15][16] Modificați la Wikidata
Alte numeK. Freigedank[1], H. Valentino[1]  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea Leipzig, Kreuzschule[*][[Kreuzschule (school)|​]], Thomasschule zu Leipzig[*][[Thomasschule zu Leipzig (school in Germany)|​]]  Modificați la Wikidata
Gen muzicaloperă
Muzică vocal-simfonică
muzică clasică  Modificați la Wikidata
Instrument(e)pian  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] ()  Modificați la Wikidata
Discografie
Înregistrări notabileOlandezul zburător
Tristan și Isolda (operă)
Tannhäuser
Aurul Rinului
Lohengrin
Inelul Nibelungilor  Modificați la Wikidata
Semnătură

Richard Wilhelm Wagner (n. , Leipzig, Regatul Saxoniei – d. , Veneția, Italia) a fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.

Date biografice

[modificare | modificare sursă]

Richard Wagner s-a născut la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie de actori. A studiat la Dresda și la Lipsca, luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 și 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga, a compus primele sale opere Die Feen („Zânele", 1834), Das Liebesverbot („Dragoste interzisă", 1836) și mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătorește cu actrița Minna Planner. Călătorește mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător". După o scurtă ședere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.

În continuare, geniul său muzical s-a format și s-a relevat sub influența muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart și în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 - premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător" sau „Vasul fantomă", 1841 - prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viața artistică. În 1843 se stabilește în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere, Tannhäuser (1845) și Lohengrin, (1850) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică și muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.

Fire orgolioasă, Wagner a avut o existență agitată. Sub influența scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale mișcării Jungen Deutschland („Tânăra Germanie"), dar, după înfrângerea revoluției din 1848, este nevoit să se refugieze la Zürich în Elveția, unde rămâne 10 ani, până în anul 1858. Aici o cunoaște pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care nutrește o adevărată pasiune și pe ale cărei versuri compune un ciclu de lied-uri. În aceste împrejurări se desparte de soția sa, Minna; mai târziu se va căsători cu Cosima, fiica lui Franz Liszt. Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicii wagneriene. Regele îl susține financiar, Wagner putând astfel să se consacre numai creației artistice. Cu ajutorul protectorului său, Richard Wagner construiește Teatrul de la Bayreuth, special pentru punerea în scenă a operelor sale, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară (iulie-august), au loc renumitele festivaluri muzicale „Richard Wagner".

Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. A locuit în primele 3 zile pe strada Bahnhofstr.14, într-o casă închiriată la intervenția sorei sale, Ottilie Brockhaus, pe lângă rudele soțului ei din Bayreuth. La data de 27 aprilie 1872, R. Wagner s-a mutat provizoriu la hotelul „Fantaisie” din Donndorf (comună la 4 km vest de Bayreuth), nu departe de castelul „Fantaisie”. Spre sfârșitul lunii sept.1872, familia Wagner s-a mutat din Donndorf, în casa de pe strada Dammallee nr.7 din Bayreuth. Aici a început penultima sa operă „Götterdämmerung” („Amurgul Zeilor”), terminată în „Haus Wahnfried”, casă în care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - după 26 de ani - tetralogia „Inelul Nibelungilor”. În Bayreuth a compus și cea din urmă operă a vieții sale, „Parsifal”. A murit la Veneția (în Palatul Vendradim), în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 de ani, în urma unei afecțiuni cardiace. Soția. Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt). a preluat după decesul soțului conducerea Festivalului Wagner, supraviețuind încă 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde (1865-1919), Eva (1867-1942, căsătorită cu H.S.Chamberlain) și Siegfried (1869-1930, căsătorit cu Winifred Williams-Klindworth).

Motivele care l-au îndemnat pe Richard Wagner să aleagă ca reședință orașul Bayreuth au fost următoarele:

  • orașul era situat în Bavaria, țara ocrotitorului său, regele bavarez Ludwig II (1845-1886), față de care s-a simțit profund îndatorat și legat.
  • Bayreuthul era amplasat geografic în inima Imperiului German, relativ ușor accesibil din toate direcțiile.
  • avea o clădire de operă (puțin folosită), în care el spera să prezinte în exclusivitate operele sale (ulterior scena operei s-a dovedit a fi neîncăpătoare punerilor în scenă wagneriene, ceea ce l-a determinat să construiască - cu sprijinul financiar al regelui bavarez Ludwig II - clădirea „Festspielhaus” de pe dealul Grüner Hügel).
  • nu existau alte teatre în oraș care să-i facă concurență (nu admitea - din orgoliu - concurența).
  • se afla în vecinătatea masivului muntos Fichtelgebirge, leagănul legendar al unor grupuri etnice germane.

Scrierile lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche, precum și schimbarea condiției sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naționaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică și religie ca Kunst und Revolution („Arta și revoluția", 1848), Das Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului", 1850), Oper und Drama („Opera și drama", 1851). Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naștere acelei opere naționale, care să fie pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiționale, bazându-se pe o acțiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuși pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovații „melodia infinită" și „motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare și evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfășurarea dramatică.

Această concepție și-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Inelul Nibelungilor"), compusǎ din operele Das Rheingold („Aurul Rinului", 1854), Die Walküre („Walkiria", 1856), Siegfried (1870) și Götterdämmerung („Amurgul zeilor", 1874), care configurează, într-o lume de eroi și mituri, conflictul între violența primitivă a omului și natura sa spirituală. Calitatea excepțională a artei lui Wagner se reflectă și în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morții, Die Meistersinger von Nürnberg („Maeștrii cântăreți din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda „Sfântului Graal", dramatică încleștare a evlaviei cu sentimentul păcatului.

Creația wagneriană a avut o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activității sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influența muzicii lui Richard Wagner.

Lista operelor

[modificare | modificare sursă]

Opere incomplete:

Galerie de imagini

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ a b (Wilhelm) Richard Wagner, Wagner, (Wilhelm) Richard[*][[Wagner, (Wilhelm) Richard (encyclopedia article)|​]] 
  3. ^ a b Richard Wagner (composer), Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  4. ^ a b Richard Wagner, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  5. ^ a b Richard Wagner, Gran Enciclopèdia Catalana 
  6. ^ a b Richard Wagner, Enciclopédia Itaú Cultural, accesat în  
  7. ^ a b c d e f g h i j k l Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  8. ^ a b IeSBE / Vagner, Rihard[*][[IeSBE / Vagner, Rihard (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  9. ^ a b Archivio Storico Ricordi, accesat în  
  10. ^ „Richard Wagner”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  11. ^ „Richard Wagner”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  12. ^ a b Genealogics 
  13. ^ a b Kindred Britain 
  14. ^ IeSBE / Vagner, Zigfrid[*][[IeSBE / Vagner, Zigfrid (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  15. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  16. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Richard Wagner la Wikimedia Commons