Book Reviews by Cristina Dogot
As any specialist in European affairs could accept, Euroregions represent the newest organisation... more As any specialist in European affairs could accept, Euroregions represent the newest organisational frame1 that member states of the European Union could use in developing their different relations and partnerships. The importance of Euroregions for the general, economic or also political development of the regional and local entities is widely recognised, although not all the Euroregions succeed to initiate and to develop their projects in an appropriate rhythm and arriving to the expected results. The successful examples, although not considered in their number, are enough in order to demonstrate how this new cross-border networks could represent a basis for the different types of joint activities for the Member States. Despite of their extent especially for the economic life of border communities, the Euroregions are not yet used to their full potential. Because of a lack or to a insufficient infrastructure, or because of negative conjuncture from the point of view of human resources at a given moment, the Euroregions are not all and always enough active and sometimes they fail to accomplish their role in the general development of the member communities2. Furthermore, the Euroregions legitimate the micro-diplomatic actions3 both of regional and local administrations and communities by their played part in the cross-border cooperation process. From this perspective, Euroregions are a very innovator framework and an excellent basis for the local and regional invigoration both of the economic and cultural level4.R. Balme considers the process of regionalisation and the decentralisation of some " international " (extra-national) activities as a trial of the central governments to climb down the structural and institutional level of international level of cooperation between the states. Despite of the fact that this cooperation is not a political one, it reaches to support and sometimes to improve both the macro-politics of the involved state entities and the regional and local economic, cultural and even democratic development. The book of Thomas Perrin focuses on the cultural dimension of the cross-border cooperation developed within the Euroregions. This dimension of the local and regional cooperation is not less important for the process of European integration, 1 Despite of their roots in the period of '50. Cf. Markus Perkmann, " The Rise of the Euroregion. A Bird's Eye Perspective on European Cross-border Cooperation , " accessed January 21, 2013, http://www.comp.lancs.ac.uk/sociology/papers/perkmann-rise-of-euroregion.pdf. 2 The Euroregions were called by Marcus Perkman as being " working communities " , and hence a natural continuation of the regions, a concept and a reality that Bruno Rémond considered (referring to France) as essential for the local development. See Perkmann and also Bruno Rémond, Le Région: une unité politique d'avenir, 3rd ed. (Paris: Montchrétien, 1993), passim. 3 Perkmann considers the macro-" phenomenon " of cross-border cooperation as a " micro-perspective " of relationships between the EU member states and arguments his assertion by different examples of Euroregions that registered important trans-border activities. 4 Richard Balme, Les politiques du néo-régionalisme. Action collective régionale et globalisation (Paris: Economica, 1996).
After centuries of dividing political lines, the attainment of European political organisation re... more After centuries of dividing political lines, the attainment of European political organisation represented an objective even from the beginning of the European construction process1 (if we consider only the period started in 1950 and not all the unionist plans existent many time before of any official common European project). Although the politically integrated Europe is not really achieved, both EU officials and researchers are preoccupied, each category by different perspectives, both to analysethe ways and tools of political integration and sometimes to offer different solutions. In this time of economic crisis the necessity to realise the political unity of European Union is probably more imperative than ever, the two being interdependent: transcending the crisis imply more unity while the deeper unity is possible by surpassing the crisis. The book coordinated by Giuliana Laschi is bringing together the papers of specialists across European Union, delivered in three parts that reflect the three dimensions of European political integration: the inner EU multicultural nature, necessitating the permanent inclusion of diversity; the necessity to reestablish the limits of Europe; and European Union in the world. The three parts are obviously focusing on the most important debates launched before and continued after the Eastern enlargement of EU: prevalence of internal integration opposite to enlargement; the limits of enlargement, and international role of EU. As expected, in the first part of the volume the authors focused especially on some theoretical concepts that are intrinsic to internal EU integration: European identity starting with its Middle Age roots; European citizenship and its actual representations; the sovereignty as a key concept of development of European states and as theoretical innovation; the geographical and cultural limits of political Europe; the nature and the system of political Europe. It is difficult enough to state what concept is more important today in order to explain both the necessity to realise European political integration and its finality: it is not possible to create a European political body if national sovereignties maintain and if European citizenship delay to became a common reality, likewise it is difficult to accept, at least by some national actors, the lossof both some parts of their sovereignty and of their great national and international influence. Starting from this assertion, we would like to focus on three papers of the first part of the volume, these bellonging to Paolo Zurla (entitled " Crescere e sentirsi europei: identità, cittadinanza e mobilità delle nuove generazioni in Europa "), to Anna Loretoni (" La civilizzazione della sovranità in ambito europeo. Fra tradizione storica e innovazione teoretica "), and to Dorin I. Dolghi and Ioan Horga (" The relationship between political Europe and cultural/geographical Europe "). The three papers highlight how three realities interact in the process and condition both negatively and positively the process of European political integration. Hence, the paper of Dolghi and Horga relates political integration to some cultural and geographical differences amongst the European member states, the authors considering an approach of Europe as " a human entity " , as a " cultural community " , but where states are the main actors that decide according to their " immediate 1 Mette Eilstrup-Sangiovanni and Daniel Verdier, " European integration as a solution to war, "
Debates and researches on the great ethnic and cultural diversity of the Central and Eastern Euro... more Debates and researches on the great ethnic and cultural diversity of the Central and Eastern Europe could be considered as one of the most preferred topics of the post-communist decades, as well as by the western and by the eastern specialists. The cultural interdependences of this part of Europe were year after year an unfailing resource for conferences, round tables, debates, articles, European projects or domestic laws. And the fact that twenty years after the fall of communism the problem of interculturalism is again a key subject for numerous researches and debates, almost indifferently where around the world and from what different perspectives, represents the proof of the social and cultural richness, and of the dynamism of multicultural societies (a good and consistent source for new and new scientific approaches). Hence, the Eastern approaches of the problem of ethnicity and interculturalism are proved by the plentiful existent bibliography, here mentioning only some works of the most representative researchers: Gerard Delanty,
The recent communitarian membership of Romania and Central and Eastern European countries trigger... more The recent communitarian membership of Romania and Central and Eastern European countries triggered new challenging approaches of border cooperation between the former communist states. This new form of cooperation, which might be considered as " micro-diplomacy " or at least as a possibility to develop different local transnational projects with a minimum implication of the central administrative and political powers, is much more provocative if we consider the high degree of centralism to which the former communist states were accustomed. The theoretical approaches concerning the new concepts and realities emanating from the communitarian space, concepts and realities like subsidiarity, decentralisation, regionalism or regionalisation, and yet cross-border cooperation knew their own Romanian " career " too. Non-governmental organisations, intellectuals, politicians or academics have been or have become interested in these concepts and realities, the result of this interest consisting, among others, of numerous debates and mainly publications which threaten from different perspectives all these topics. Examples are really numerous, so we will limit to make reference to only a few of them. Regarding the NGO's, the most important were the organisation Liga Pro Europa and the group Provincia, both dedicated mainly to the problems of decentralisation, regionalisation and subsidiarity, and developing an important publishing activity (the review Altera and respectively Provincia). Although less vocal then the civil society representatives, the academics and researchers were also preoccupied both by the intrinsic principles and by the rules of the European integration. So, nowadays there is an important Romanian bibliography (books, magazine or newspaper articles) concerning the communitarian nature, principles, rules, immediate or long term social, economic or political objectives of the European Union. All this literature could be categorised in indifferent ways and we propose different perspectives: from the chronological perspective: the literature emerged before and after Romania's accession to the communitarian structures; from the methodical perspective: theoretical or/and descriptive approaches; supranational or/and national approaches; from the perspective of the author's profession: works written by academics, researchers, politicians, EU officials, etc. This presentation could be continued with some other different approaches that are possible to be distinguished among the very large number of writings on the communitarian space. The work which is the point of this review is one whose author belongs to the academic environment, but this is not the main aspect which we would like to underline. As the title of the reviewed book suggests, the core concept of this work is that of the border and borderland, and this topic is what we consider to be representative for the specializations in Geography and International Relations and European Studies at the University of Oradea (and the proof is even this very Journal).The interest for this topic is not accidental for a part of the academic team of the University of Oradea. Situated " on the border " (in fact only at 15 kilometres from the crossing point of Borş), it is possible to assert that for the academic staff (as for the inhabitants of the city or Oradea), to live so closely to the border and have so many restrictions on movement represented a situation difficult to accept. The frontier must have been as sad as Michel Foucher1considered the Berlin Wall for the Germans. While living so close and yet so far from the " other world " could raise an immense desire to overcome the barrier that the border is, and then when it becomes possible, to understand and explain its role, functions, limits and benefits. Nevertheless, the book of Alexandru Ilieş is neither historical nor does it study the psychological effects of the frontiers; it proposes a geopolitical approach of the concepts of border and borderland, the basis of this analyse being the common border regions of Romania, Hungary and Ukraine from the point of view of the administrative-territorial units which participate in the process 1 1 M. Foucher, Front et frontieres, Fayard, 1991.
Pascal Fontaine, Voyage au coeur de l'Europe. 1953-2009. Histoire du Groupe Démocrate-chrétien et... more Pascal Fontaine, Voyage au coeur de l'Europe. 1953-2009. Histoire du Groupe Démocrate-chrétien et du Parti Populaire Européen au Parlement Européen, Bruxelles, Editions Racine, 2009.
In a emergent democracy, like is the case of Romania, the existence of some publications concerne... more In a emergent democracy, like is the case of Romania, the existence of some publications concerned both with the Romanian political scene questions and general political concepts or political philosophy is really very useful both for the scholars or the students at political sciences and for the decision-makers or analysts. This is the case of the quarterly Studia Politica, edited by the Institute for Political Research of the Department of Political Science at the University of Bucharest. In order to offer a properly image of the review we have choice the last its four issues, namely the volumes 1, 2 and 3 edited in 2007 and the volume 1-2008. After we familiarised with the topics approached in the four issues of the review, we may affirm that these are really various and concerning different historical periods and subject matters and an exhaustive presentation of the articles will be impossible. By these reasons we tried to select the contributions that refer to the problem of identity and multiculturalism and some articles that are focused on topics less or insufficiently debated in the Romanian public discourse. Maybe due to its quality of cultural capital of the Europe, the article of Dragoş Dragoman (1/2007) is focused on the problem of modernity and nationalism in the city of Sibiu at the beginning of XX century. Referring to a " competition of elites in a multicultural city " , the author begins with a recent event, the success of Forumul Democrat German (German Democrat Forum, the political group of the Germans living in Romania) in electoral year 2004 as a fundament to analyse ethnic relations and the live of this city at the begin of the XX century (1905-1930), a period when political changes (the disintegration of Austro-Hungarian Empire and creation of Romanian state) constituted determinant factors for the development of interethnic relations in the Transylvanian space.
Il est évident même à partir du titre que le livre de Bat Ye'Or est une provocation jetée aux dir... more Il est évident même à partir du titre que le livre de Bat Ye'Or est une provocation jetée aux dirigeants européens et également aux citoyens qui se considèrent européens. C'est pour cela qu'au début de notre démarche il est nécessaire de clarifier le concept d'Eurabia : c'est ce que les européens nomment la civilisation méditerranéenne, terre de l'interculturalisme où la culture arabe a eu autrefois un rôle important 1. L'auteur annonce même dans la préface du livre que le sujet qu'il attaque le constitue l'antisémitisme européen à son niveau général et le plus haut, non d'un niveau individuel, personnel, minimal. Et pour nous introduire dans les aspects actuels de ce problème Bat Ye'Or nous donne des exemples des officiels européens qui, après les attaques terroristes dans certains pays européens, ont eu un attitude hostile envers les juifs uniquement pour attirer de leur part la population islamique (attitude qui ne doit pas toutefois être confondu avec la politique de l'État). Après une courte présentation de l'évolution de la tension actuelle d'entre certains pays européens et le monde arabe, l'auteur nous fait une courte histoire et une présentation conceptuelle synthétique du jihād et passe à une présentation assez étendue des relations d'entre le monde européenne et celle islamique d'après la deuxième guerre mondiale jusqu'à présent. Par la suite l'auteur nous parle de la genèse de ce qu'il appelle eurabia, genèse qu'il la situe dans les années soixante-dix, quand les pays membres de la Communauté européenne ont signé un pacte avec les pays arabes contre l'Israël, un pacte considéré comme d'essence politique mais ayant des raisons fondamentalement économiques.
TZIFAKIS, Nikolaos, “EU’s region-building and boundary-drawing policies: the European approach to... more TZIFAKIS, Nikolaos, “EU’s region-building and boundary-drawing policies: the European approach to the Southern Mediterranean and the Western Balkans”, in: Journal of Southern Europe and the Balkans, Volume 9, Number 1, April 2007, pp. 47-64.
Talks by Cristina Dogot
Instituţia Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene nu este una despre care să se poată afirma c... more Instituţia Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene nu este una despre care să se poată afirma că are " vechime " , dacă punctul de reper este unul de tip macro-istoric, dar din perspectiva evoluţiei unităţii europene se poate spune că deja are o tradiţie, îndeosebi dacă se ia în calcul faptul că membrii fondatori se pot lăuda cu câte 12 (Franţa şi Germania) sau 11 (celelalte patru state fondatoare) asemenea participări la conducerea afacerilor europene. Începând cu Tratatul de la Roma, care o inaugurează, preşedinţia Consiliului va trece prin etape distincte, mai mult sau mai puţin spectaculoase, în funcţie de provocările cărora a trebuit să le facă faţă. Astăzi provocările la adresa Uniunii (în sens generic) s-au schimbat, atât ca substanţă cât şi ca arie de cuprindere, în paralel cu modificările intervenite în alte instituţii şi organisme ori în legislaţia europeană, pe de o parte, şi în cadrul extern al Uniunii pe de altă parte. Nu întotdeauna însă exercitarea acestei atribuţii a fost şi un exerciţiu de imagine atât de important cum este astăzi, chiar dacă încă de la început statul care a deţinut preşedinţia a reprezentat " imaginea " comunităţii europene, o interfaţă a acesteia în relaţiile cu terţii. Preşedinţia Consiliului, care în România (viitoare deţinătoare a acestui rol în a doua parte a anului 2019) pare să prezinte importanţă îndeosebi prin momentele festive ale inaugurării şi finalizării mandatului, reprezintă pentru statele implicate o modalitate de a face lobby pentru proiectele europene pe care urmăresc să le propună sau să le realizeze şi, de ce nu, o modalitate de sporire a propriei vizibilităţi politice într-o Europă în care tendinţa este aceea de a transfera cote cât mai mari ale politicului de la cadrul naţional către cel european. Iar pentru a argumenta această afirmaţie, graţie faptului că tehnica ne permite, cea mai eficientă metodă a fost aceea a accesării portalului care găzduieşte preşedinţia europeană, respectiv a site-urilor fiecărui stat care a exercitat acest rol în ultimii patru ani (inclusiv a.c.), şi anume Luxemburg, Comparaţia va fi oarecum asimetrică, pentru că până în prezent doar un stat fost comunist, Slovenia (dacă nu ţinem seama şi de cele cinci landuri ale Germaniei de Est care au devenit membre ale Uniunii după reunificare), a ajuns în poziţia prezidenţială europeană. Această deficienţă va fi însă depăşită prin chiar nivelul abordării, pentru că principalul element al comparaţiei îl va constitui modul în care statele vizate s-au identificat cu rolul pe care l-au îndeplinit la nivelul simbolisticii utilizate, şi nu vom avea deloc în vedere o comparaţie a sarcinilor şi problemelor cu care acestea s-au confruntat sau a rezultatelor pe care le-au obţinut. Şi mai precis vorbind, ceea ce va prezenta importanţă va fi logo-ul, imaginea asociată de către statul în cauză cu perioada în care urma să-şi exercite mandatul prezidenţial european. Făcând chiar şi numai o observaţie superficială este vizibil faptul că simbolurile utilizate de de prezidenţialii statali europeni pot fi plasate în două categorii: cele care doresc să atragă atenţia adresându-se cu precădere emoţionalului (Marea Britanie); cele care doar încearcă să reflecte, de o manieră proprie, o conjuncţie între identitatea naţională şi cea europeană (Luxemburg, Germania, Franţa) şi cele care afişează un simbol care la prima vedere pare a fi complet neutru (Austria, Finlanda, Portugalia). Un loc aparte poate fi acordat Sloveniei, care a preferat să funcţioneze cu două simboluri, unul grafic, aparent neutru, şi un text în limba engleză, " I FEEL SLOVENIA " , vizând în mod direct emoţionalul. Pentru Luxemburg, Germania şi Franţa interpretarea este relativ simplă: asocierea stilizată a diferitelor simboluri şi a drapelelor naţionale şi a celui european, cu scopul de a dovedi o juxtapunere a valorilor celor două niveluri, o egalizare calitativă a celor două planuri. Importante sunt însă şi mesajele pe care încearcă să le transmită statele în cauză: Germania nu oferă nicio explicaţie pentru logo-ul afişat, dar foloseşte toate culorile şi simbolurile naţionale şi europene; Luxemburg îşi caracterizează logo-ul ca fiind " uşor de recunoscut şi memorat, simplu, modern, dinamic, demn " , fără a face nicio referire directă la
Cu doar două luni în urmă societatea politică europeană (şi nu numai aceasta) trăia la un nivel d... more Cu doar două luni în urmă societatea politică europeană (şi nu numai aceasta) trăia la un nivel destul de febril un eveniment a cărui importanţă politică părea să aibă acelaşi nivel de importanţă ca şi crearea unor noi state naţionale, la începutul secolului al XX-lea, ca şi partajarea Europei în două blocuri ideologice antagoniste ori chiar ca dizoluţia blocului comunist, petrecută cu aproape două decenii în urmă. Noul eveniment, şi anume declararea independenţei Kosovo, prezenta, de o manieră concomitentă, condiţionată de unghiul de abordare, atât caracteristicile unei dizoluţii, fiind asimilat unei ultime rupturi teritoriale pe care o mai putea suferi ceea ce fusese Iugoslavia şi era Serbia, cât şi cele ale unei reparaţii la nivelul tuturor categoriilor de drepturi pe care le poate avea o comunitate. Reprezintă însă o certitudine faptul că declararea şi recunoaşterea largă a independenţei Kosovo nu poate avea implicaţiile geopolitice pe care le-au avut celelalte evenimente politice amintite, deşi nu se poate spune că ar fi unul lipsit de importanţă, îndeosebi dacă ne gândim la rapiditatea reacţiei (pozitive) a SUA. Modul în care s-a ajuns în acest moment al istoriei Balcanilor a fost unul care a stârnit suficiente dezbateri, toate pornind, în mod firesc, de la diferitele etape şi aspecte pe care le-a cunoscut relaţia dintre provincia Kosovo, locuitorii şi conducătorii politici ai acesteia, cu Serbia, Iugoslavia şi din nou Serbia (în final această relaţie cunoscând şi implicarea mai noii comunităţi internaţionale). Deşi nu se poate spune că a venit timpul unor concluzii, fie ele şi parţiale, a acorda un minim de atenţie asupra a ceea ce s-a întâmplat după 17 februarie cu cele două entităţi care, cel puţin la nivelul inexistenţei unei frontiere, au făcut cândva corp comun, reprezintă un demers necesar (un argument suficient ar fi acela de a evita să fim luaţi prin surprindere de viitoarele posibile evoluţii din zonă). Situaţiei dificile a Kosovo în cadrul Serbiei şi a Serbiei ca " posesoare " a provinciei Kosovo i-au fost găsite, în termen relativ scurt (adică începând cu adoptarea rezoluţiei 1244, în 1999) diferite soluţii: independenţa, partajarea în zone etnice distincte (ca metodă de a împiedica independenţa), îngheţarea conflictului, " autonomia substanţială " (concept a cărui substanţă a rămas incertă) sau " standarde înainte de status " (stabilirea unui număr de condiţii de trebuia a fi îndeplinite înainte de a se adopta un anumit statut al provinciei). Căutarea soluţiei optime a durat aproape şapte ani, deşi termenul propus în 1999, în urma acordului de la Kumanovo, care prevedea retragerea tuturor forţelor militare sârbe de pe acest teritoriu şi înlocuirea lor cu cele (interimare) ale ONU, era de numai un an. Iar câştig de cauză a avut planul Ahtisaari, cel ce prevedea recunoaşterea unei independenţe controlate (de către Uniunea Europeană, care urma să îşi instaleze misiunile pe întreg teritoriul Kosovo). Declararea şi obţinerea independenţei era considerată de către susţinătorii ideii ca reprezentând un element de normalitate, " actul final al unei lungi reglări de conturi cu Serbia " (Heni Erceg), procesul independenţei Kosovo începând de fapt încă din momentul în care Milosevic a ajuns la putere iar cei care i-au succedat nu au reuşit să gestioneze mai bine situaţia, de la acordurile de la Rambouillet ori din momentul atacului NATO asupra Serbiei şi fiind întrerupt doar de evenimentele din 5 octombrie 2000 (revoluţia buldozerelor de la Belgrad). De aceeaşi părere au fost şi unii reprezentanţi ai sârbilor, dar din alte considerente: guvernul sârb care i-a succedat lui Miloşevic fusese unul prea slab, care făcuse prea multe concesii Uniunii Europene, iar ceea ce se întâmpla nu era decât PAGE 6
Problema Constituţiei europene şi cea a Tratatului de Reformă au determinat pe mulţi dintre cei p... more Problema Constituţiei europene şi cea a Tratatului de Reformă au determinat pe mulţi dintre cei preocupaţi de viitorul unităţii continentului să se aplece cu mai multă sau mai puţină atenţie asupra ultimului (cu siguranţă nu şi cel din urmă) text legislativ adoptat de către Uniunea Europeană. Interesul manifestat pentru noul document are cel puţin câteva fundamente foarte importante: istoricul ideii unei constituţii europene (nuanţat susţinută, în anii de început ai procesului de construcţie europeană de către facţiunile federalistă şi constituţionalistă -având, în parte, cam aceeaşi reprezentanţi -precum şi de teoreticieni marcanţi ai procesului -A. Spinelli, D. de Rougemont, A. Marc); eşecul CED (1952) şi durata mare de timp până la reluarea în discuţie a problematicii politicii comune europene (în cadrul Conferinţei de la Haga din 1969); rezultatele minime obţinute în cadrul procesului de Cooperare Politică Europeană (desfăşurat între Conferinţa de la Haga din 1969 şi Tratatul de la Maastricht, şi având ca maxim al evoluţiei Actul Unic European); revoluţia minimală provocată de Tratatul de la Maastricht (oricât de pozitiv ar fi prin aplicarea sa, principiul subsidiarităţii nu poate înlocui principiile de funcţionare ale federalismului, chiar şi în cele mai generale aspecte ale sale); eşecul Germaniei şi al lui Joschka Fischer de a transfera, ori cel puţin de a-l valida ca atare, modelul federal autohton în spaţiul european, în 2000-2001; eşecul adoptării Constituţiei europene, în 2005; eforturile îndelungate şi încrâncenate ale parlamentarilor europeni de a adopta un nou text legislativ, Tratatul de la Lisabona; reacţiile din hemiciclul Parlamentului European din momentul semnării Cartei Drepturilor Fundamentale (o reluare, în fapt, a Constituţiei eşuate în 2005). La aceste eforturi practice şi teoretice mai pot fi adăugate şi dezbaterile mai vechi lansate în jurul ideii constituţionale de către adepţii diferitelor mişcări federaliste: ale Mişcării universale pentru o confederaţie mondială (în cadrul Congresului de la Luxemburg, din septembrie 1948); ale Uniunii Europene a Federaliştilor (în cadrul congreselor de la Roma, din noiembrie 1948, de la Paris, în octombrie 1949, de la Lugano, în aprilie 1951); ale Mişcării Europene, în cadrul căreia în 1952 funcţiona un comitet de studiu pentru realizarea unei Constituţii europene, iar exemplele ar putea continua.
La începutul anilor 1970, în plină criză a petrolului, într-un moment în care apăreau germenii gl... more La începutul anilor 1970, în plină criză a petrolului, într-un moment în care apăreau germenii globalizării (în treacăt fie spus, globalizarea a fost asimilată şi perioadelor de colonizare) şi apăreau fundamentele practice ale mişcărilor ecologiste şi cele teoretice ale nanotehnologiilor, economistul britanic de origine germană Ernst Friedrich Schumacher îşi aduna ideile referitoare la spaţiul economic într-o lucrare ce va purta titlul foarte sugestiv, Small is beautifull. Autorul, cunoscător din interior al mamuţilor industriali ai Angliei, şi iniţiator, urmare a unei călătorii profesionale în Burma, al unui nou principiu de funcţionare şi de fundamentare a mediului economic, cel conform căruia " cel mai potrivit mod de producţie este cel care utilizează resursele locale pentru necesităţile locale " , va fonda, în 1966, Intermediate Technology Development Group, o asociaţie care va încerca să ajute comunităţile din Lumea a III-a să îşi rezolve problemele economice cu resursele locale şi care există şi astăzi cu numele de Practical Action. Urmările noului mod de raportare la problemele economice nu au întârziat să apară nici în ceea ce priveşte tehnologiile, despre care se considera că trebuia să fie mai " prietenoase " cu omul, cu comunitatea şi cu mediul deopotrivă. Urmând firul ideii, în spaţiul economic principiul lui " mic şi frumos " a ajuns să sugereze atât " micşorarea " spaţiului de desfăşurare a activităţii (până a transferarea acestuia în propriul imobil, graţie posibilităţii " ubicuităţii " pe care o oferă apariţia, dezvoltarea şi răspândirea internetului) cât şi preocuparea agenţilor economici pentru ceea ce înseamnă mediul înconjurător cu indivizii lui cu tot (altfel spus, responsabilitatea socială corporatistă). Că lucrurile nu s-au " unidirecţionat " este evident: magazinele au devenit adevărate hale, marile antreprize nu au dispărut, ba s-ar putea spune că, în contextul globalizării (concept şi realitate care a devenit laitmotiv sau sintagmă legitimatoare a numeroase evoluţii economice, sociale sau politice), unele au devenit şi mai mari (big is powerful reprezintă o concurenţă serioasă pentru " micul frumos ") şi nu doar că nu folosesc şi nu se pliază doar unor necesităţi locale, ci chiar au depăşit limitele teritoriale ale statelor devenind transnaţionale. Nu de puţine ori însă spaţiile către care se îndreaptă aceste antreprize sunt de mici dimensiuni (caz în care termenul utilizat este cel de segmentare conform propriilor necesităţi şi beneficii). Ideea lui " mic şi frumos " nu a aparţinut şi nici nu a rămas doar în domeniul economicului şi al celor ce se intersectează cu acesta în spaţiul vieţii cotidiene, ci a fost parte sau a fost re-luată şi în spaţiul organizării politico-administrative, dobândind însă noi valenţe şi nuanţe, în funcţie de noţiunile prin intermediul cărora se încerca promovarea acestui principiu, dar şi de perioada în care se recurgea la concepte şi principii precum autonomie, autoguvernare, descentralizare, deconcentrare, subsidiaritate, exactă adecvare, regionalizare, federalizare etc. Chiar şi la o privire ceva mai superficială ne putem da seama că aceste principii de organizare teritorial-administrativ-politică au apărut cu mult înainte ca Schumacher să se gândească la localizarea, umanizarea şi " îmblânzirea " spaţiului economic, dar şi de faptul că, inclusiv în contextul globalizării (şi în cel al europenizării, dacă rămânem strict în cadrul continentului) tendinţa generală care se menţine este aceea a acordării sau a creşterii nivelului de autonomie acordat componentelor întregului, indiferent din ce domeniu ar PAGE 3
Faptul că evenimentele politice ce se petrec pe teritoriul care poartă numele generic de Balcani ... more Faptul că evenimentele politice ce se petrec pe teritoriul care poartă numele generic de Balcani reprezintă o provocare pentru toţi analiştii şi oamenii politici reprezintă deja un loc comun. Ceea ce ar trebui să ridice semne de întrebare ar fi modul nostru de raportare la această zonă, atitudinea prin care, de cele mai multe ori şi la un nivel de clişeu, de prejudecată sau de lipsă de cunoaştere profundă a numeroaselor realităţi locale, încercăm să oferim impresia de déjà vu, şi să reducem totul la eternul butoi cu pulbere pentru care nici o soluţie nu pare a fi suficient de bună şi reprezintă (încă!) un subiect în jurul căruia orice discuţie devine inutilă. Teoreticienii din România nu se află însă într-o poziţie singulară deoarece, din păcate (atât pentru Europa în general cât şi pentru statele din Balcani în special), nici pentru Uniunea Europeană acest subiect nu a fost unul foarte plăcut, motiv pentru care au existat perioade în care a preferat să fie rezervată în abordare, îndeosebi cea cuprinsă între 1991 (anul generalizării şi al acutizării conflictului din fosta Iugoslavie) şi 1995 (al Acordurilor de a Dayton/Paris, care care pun capăt, oficial, conflictului iugoslav şi stabilesc noile distincţii teritoriale pentru Bosnia-Herţegovina). Este perioada în care Europa resimte din plin prezenţa Balcanilor ca regiune europeană, dar şi aceea despre care nu se poate spune (în ciuda existenţei câtorva încercări relevante) că Europei nu i-a reuşit prea bine prezenţa în acestă zonă. Situaţia este comprehensibilă doar parţial. Singurul element care dezvinovăţeşte Uniunea Europeană îl reprezintă faptul că în perioada amintită instituţia Politicii Externe şi de Securitate Comune se afla într-o perioadă de incipientă a existenţei şi funcţionării sale. Uniunea Europeană avea însă o serie de alte motive al căror precedent ar fi trebuit să constituie atât fundamentul cât şi motivaţia sa în vederea desfăşurării unor acţiuni susţinute de management al crizei în zona fostei Iugoslavii: venea după o perioadă îndelungată de eşecuri (favorabile ascensiunii Statelor Unite atât în Europa cât şi la nivel internaţional) în ceea ce priveşte implicarea în problemele politice europene şi internaţionale; în cadrul unional funcţionase o perioadă destul de îndelungată aşa-numitul proces de Cooperare Politică Europeană (lansat conceptual în urma Conferinţei de la Haga din 1969 şi în evoluţia căruia punctul culminant l-a constituit Actul Unic European); Statelor Unite li se refuzase, pe motive ce ţineau de locaţia crizei, participarea la monitorizarea acesteia; Uniunea Sovietică intrase deja pe o pantă descendentă încă de la începutul crizei (destrămarea URSS va fi anunţată la numai câteva zile după ce Germania anunţase recunoaşterea unilaterală a independenţei Sloveniei şi Croaţiei); nivelul ridicat de aşteptare al statelor central-est europene faţă de Europa, chiar dacă îndreptat cu precădere faţă de unele dintre statele membre (factor care a funcţionat perfect în cazul legăturii istorice dintre Germania, Croaţia şi Slovenia). Rămâne, desigur, de văzut în ce măsură Europa a ajuns în Balcani după acest debut extrem de timid. Într-o viziune constructivistă toate implicările Uniunii Europene în îndelungata criză iugoslavă constituie o prezenţă europeană în tumultuosul spaţiu balcanic, fiecare dintre aceste intervenţii conţinând, în ciuda rezultatelor doar parţial pozitive, germenii soluţionării, chiar segmentare, a crizei. Orice acord încheiat constituie o normă care va ghida comportamentul actorilor aflaţi într-un conflict, şi chiar dacă orice intervenţie în cadrul unui conflict poate fi considerată una artificială (venind de la un terţ care nu cunoaşte din interior fundamentul conflictului şi nu îl poate asuma), aceasta poate contribui la o reconstrucţie a individualităţilor beligerante (state, etnii, societăţi, grupuri etc.), uneori împotriva intereselor imediate ale acestora. Realiştii, care consideră
Programul Tomorrow's Europe, despre a cărui desfăşurare scriam în urmă cu două săptămâni, s-a înc... more Programul Tomorrow's Europe, despre a cărui desfăşurare scriam în urmă cu două săptămâni, s-a încheiat. Deşi primul imbold, la primirea ştirii, nu a fost acela de a afla rezultatele, ci de a vedea în ce măsură evenimentul a fost reflectat în media românească, voi începe totuşi cu o prezentare a rezultatelor, considerate pozitive şi încurajatoare de către organizatori. Subiectele care au constituit obiectul dezbaterilor par a fi fost destul de diverse, vizând atât domeniul social (apropiat de nivelul de interes imediat al participanţilor la dezbatere), cât şi cel geopolitic al continuării extinderii sau cel al politicii externe comune europene. Cunoscătorii la un nivel acceptabil chiar şi ai unui singur subiect de dezbatere nu pot, după această trecere sumară în revistă a subiectelor abordate în cadrul deliberativ european, să nu fie interesaţi imediat de profilul participanţilor. Deşi nu pot înlocui participanţii şi nu ne pot dezvălui aproape deloc sistemul de valori al acestora, vom oferi totuşi câteva date statistice referitoare la cei care au contribuit la materializarea proiectului, destul de îndrazneţ, al Fundaţiei Notre Europe. Înainte de a trece la prezentarea sumară a datelor statistice (ce pot fi consultate pe larg pe pagina web a proiectului, www.tomorrowseurope.eu), trebuie precizat faptul că a existat un eşantion general (compus din 3550 de respondenţi participanţi la sondajul de opinie clasic) şi un sub-eşantion participant la dezbaterile din Bruxelles (compus din 362 de respondenţi). Dimensiunile eşantioanelor au avut la bază variabile de gen, vârstă (peste 18 ani), status marital, ocupaţie (conform unor itemi precum numărul de ore de lucru săptămânal, şomeri, pensionari, persoane cu handicap, persoane din domeniul învăţământ-educaţie sau cel al prestărilor de servicii) şi nivel de educaţie corespunzătoare realităţilor demografice şi ocupaţionale europene, acestea fiind invitate să participe la dezbaterea de la Bruxelles doar dacă în cadrul sondajului clasic reuşiseră să răspundă la toate întrebările din chestionar. Analiza finală a rezultatelor sondajului deliberativ are însă şi o componentă distinctă pentru acel sub-eşantion care a participat doar la sondajul de opinie clasic, nu şi la cel deliberativ de la Bruxelles. În ceea ce priveşte România, aceasta a participat la prima etapă a sondajului cu 146 de subiecţi, iar la dezbaterea finală cu şaisprezece reprezentanţi: cinci bărbaţi şi unsprezece femei de vârste diferite, provenind din localităţile Bucureşti (2), Buzău (7), Drobeta Turnu Severin (2), Merghindeal (1), Oradea (1), Pietroasele (1), Rădăuţi Prut (1), Suceava (1). Deşi nivelul educaţional nu are în mod necesar legătură cu nivelul de cunoaştere a problematicilor Uniunii Europene, considerăm că redarea componenţei eşantioanelor din această perspectivă ar fi utilă. Astfel, din perspectiva nivelului de educaţie, o treime dintre participanţii la sondajul deliberativ sunt absolvenţi ai unei şcoli medii şi cam tot atâţia absolvenţi ai unei universităţi, restul având fie un nivel de educaţie inferior celui mediu, fie unul superior celui universitar, absolvenţi fără diplomă sau persoane ce urmează o anumită formă de învăţământ. Rezultatele dezbaterii La un nivel general persoanele participante la acest proiect prezintă interes mai degrabă pentru fiecare stat în parte decât ca întreg, cunoaşterea acestora contând în
Nu a trecut prea multă vreme de când aşa-numitul proces de construcţie europeană din limbajul de ... more Nu a trecut prea multă vreme de când aşa-numitul proces de construcţie europeană din limbajul de lemn academic a primit o importantă lovitură prin eşecul adoptării Tratatului Constituţional, îndeosebi pentru că aceasta a fost dată în chiar statul care a redactat textul acestuia. Statul (şi să nu ne gândim imediat doar la exemplul francez), gâdilat la tălpile suveranităţii de degetele lungi şi destul de străvezii ale preconizatei politici externe comune a Uniunii Europene, nu ştia dacă să râdă sau să arunce cu picioarele, aşa că s-a gândit că o vreme ar fi bine să le practice pe amândouă... Una dintre componentele acestui stat, cea care ia deciziile, s-a gândit că poate primi ideea cu un zâmbet fin şi să lase mai apoi indivizii să decidă. Numai că aceştia aveau şi ei socotelile lor, care ţineau atât de problemele economice implicate de extinderea Uniunii, cât şi de cele, nu mai puţin pragmatice, ale imigraţiei.
Uploads
Book Reviews by Cristina Dogot
Talks by Cristina Dogot