Lucrarea nr.

4 – Teoria sistemelor automate 1

Sisteme de ordinul 2: model, funcţie de transfer,

simulare, identificarea parametrilor
1. Scopul lucrării

În această lucrare se vor analiza comportarea în domeniul real şi complex a unui sistem
liniar invariant de ordinul 2 de tip PT2 prin definirea teoretică a parametrilor sistemului.
Apoi se vor măsura parametrii unui sistem real PT2 realizat în laborator şi se compară
rezultatele cu un sistem identic simulat cu programul WorkBench.
Se studiază influenţa unor parametrii ai sistemului asupra performanţelor acestuia şi
posibilitatea intervenţiei asupra lor.

2. Consideraţii teoretice

Dinamica unui sistem liniar de ordinul 2 (PT2) cu mărimea de intrare u(t) şi mărimea de
ieşire y(t) este descrisă de ecuaţia diferenţială:
a2 ⋅ y (2 ) (t ) + a1 ⋅ y (1) (t ) + a0 ⋅ y (t ) = b0u (t ) (1)

Dacă se notează: K = b0/a0 constantă de proporţionalitate

T = a 2 / a0 perioada unei oscilaţii neamortizate
d = a1 / 2 a0 a2 coeficient de amortizare
ecuaţia (1) devine:

T 2 y ( 2 ) (t ) + 2dTy (1) (t ) + y (t ) = Ku (t ) (2)

Aplicând transformata Laplace ecuaţiei (2) se obţine funcţia de transfer:
Y ( s) K
H ( s) = = 2 2 (3)
U ( s ) T s + 2dTs + 1
În domeniul complex notând cu ω 0 = 1 / T pulsaţia naturală a procesului ecuaţia (1)
devine:
y ( 2) (t ) + 2dω0 y (1) (t ) + ω02 y(t ) = Kω02 u(t ) (4)
iar funcţia de transfer este:

Kω 02
H (s) = (5)
s 2 + 2dω 0 s + ω 02
Pentru analizarea performanţelor unui sistem (fig.4.1) se utilizează ca mărime de intrare
un semnal treaptă unitară σ (t ) (K=1), în acest caz mărimea de ieşire y(t) va fi un răspuns
indicial.
Soluţia generală a ecuaţiei (2) are o
componentă staţionară ys = 1 şi o componentă
tranzitorie y0(t) ce reprezintă răspunsul sistemului în
condiţiile y(0) = 0, y (1) (0) = 0 şi y ( 2 ) (0) = 0 :

Fig.4.1 y (t ) = y0 (t ) + y s (6)
Din răspunsul indicial se evaluează performanţele sistemului precum şi influenţa
parametrului d (coeficient de amortizare) asupra acestor performanţe.

A.Teodorescu
 Lucrarea nr. 4 – Teoria sistemelor automate 2

În funcţie de valoarea lui d se disting 5 regimuri de funcţionare:

a) d > 1 regim aperiodic amortizat;
b) d = 1 regim aperiodic critic amortizat;
c) d ∈ [0,1) regim oscilant amortizat;
d) d = 0 regim oscilant neamortizat;
e) d < 0 regimul este instabil deoarece mărimea de ieşire creşte nemărginit în timp.
Pentru determinarea componentei tranzitorii y0(t) se rezolvă ecuaţia caracteristică:
T 2 r 2 + 2dTr + 1 = 0 (7)
ce are rădăcinile r1 şi r2:
− d ± d 2 −1
r1, 2 = (8)
T
Soluţia generală, care constituie răspunsul indicial al elementului PT2 este:
⎡ ⎤
y (t ) = K ⎢1 − 2 e r1t + 1 e r2t ⎥
r r
(9)
⎣ r2 − r1 r2 − r1 ⎦
În cazul când rădăcinile r1 şi r2 sunt reale, se studiază răspunsul sistemului în domeniul
real, iar dacă rădăcinile ecuaţiei (7) sunt complex conjugate, se studiază răspunsul sistemului în
domeniul complex.
a) d>1 răspuns aperiodic amortizat
Polinomul caracteristic are rădăcini reale distincte:
1 1
r1 = − , r2 = − (10)
T1 T2
Din relaţiile (8) şi (10) rezultă:
(
T1, 2 = T / d ± d 2 − 1 ) (11)
În acest caz funcţia de transfer este:
H (s ) =
K
(12)
(T1 s + 1)(T2 s + 1)
Soluţia generală în domeniul real a elementului PT2 este:
K ⎡ − T1 − ⎤
t t

yσ (t ) = K − ⎢T1e − T2 e ⎥
T2
(13)
T1 − T2 ⎣⎢ ⎦⎥
Răspunsul este aperiodic amortizat, deci sistemul intră în regim stabil.
b) d=1 răspuns aperiodic critic amortizat
Polinomul caracteristic (7) are rădăcini reale egale:
r1 = r2 = −1 / T sau T1=T2=T (14)
Pentru rădăcină multiplă de ordinul 2 soluţia ecuaţiei diferenţiale este:
⎡ ⎛ t ⎞ −T ⎤
t
yσ (t ) = K ⎢1 − ⎜1 + ⎟e ⎥ (15)
⎣ ⎝ T⎠ ⎦
Sistemul intră în regim stabil amortizat la limită.
c) d ∈ (0,1) răspuns oscilant amortizat
Polinomul caracteristic ce rezultă din ecuaţia (4) are rădăcini complex conjugate:
r1, 2 = − dω 0 ± jω 0 1 − d 2 = −α ± jω a (16)
Răspunsul indicial mai poate fi exprimat prin relaţia:
⎡ ω ⎤
y (t ) = K ⎢1 − 0 e −αt sin (ω a t + ϕ )⎥ (17)
⎣ ωa ⎦
A.Teodorescu
 Lucrarea nr. 4 – Teoria sistemelor automate 3

unde α = dω 0 , ωa = ω0 1 − d 2 ωa – pulsaţia oscilaţiilor amortizate (18)

ωa
ϕ = arctg φ – unghi de oscilaţie (19)
α
Se observă că în final, sistemul intră în regim stabil.
d) d = 0 răspuns oscilant neamortizat (pseudostabil)
Polinomul caracteristic are rădăcini complex conjugate cu parte reală nulă:
r1 = + jω 0 , r2 = − jω 0 (20)
În acest caz sistemul este în regim pseudostabil ce face tranziţia între regimul stabil
şi regimul instabil, răspunsul indicial fiind dat de relaţia (17).
e) d<0 răspuns oscilant
instabil
În acest caz răspunsul sistemului
este exprimat de relaţia (17).
Amplitudinea oscilaţiilor este
continuu crescătoare. Sistemul
scos dintr-o stare staţionară nu
reuşeşte să se stabilizeze, trecând
în regim instabil.
Semnificaţia fizică a parametrilor
d şi ω0 în domeniul complex este
prezentată în fig.4.2. Aşezarea
polilor corespunde sistemului de
ordinul doi pentru cele 5 cazuri.
Dacă se compară fig.4.2 cu
fig.4.3 se observă că cu cât d este
mai mic, corespunzând unei
Fig.4.2.
perechi de poli complex
conjugaţi mai aproape de axa imaginară, cu atât suprareglajul este mai mare.

Fig.4.3.

A.Teodorescu
 Lucrarea nr. 4 – Teoria sistemelor automate 4

Dacă se reprezintă grafic relaţia (17) pentru cazurile a, b şi c, se obţin curbele din fig.4.4
pentru un semnal de intrare u(t) treaptă unitară.
- yst = valoarea staţionând a mărimii de ieşire
- ts = durata regimului tranzitoriu
- ε st = eroarea staţionară
- tc = timp de creştere de la 0,05 U la 0,095 U
- ymax 1 = valoarea primului maxim a lui y
- ymax 3 = valoarea celui de al treilea maxim a lui y

Fig.4.4.
Pentru un sistem de ordinul 2 se definesc următorii indici de performanţă:
a) Eroare staţionară ε st ce reprezintă diferenţa dintre valoarea mărimii de ieşire în
regim staţionar yst şi valoarea mărimii de intrare u(t):

1
ε st = lim (21)
s →0 1 + H (s)
Pentru ca ε st =0 este suficient ca funcţia de transfer H(s) să aibă un pol în origine.
În acest caz contrar se impune prin proiectare ca ε st = 2 ⋅ 5% y st
b) Suprareglajul “ σ ” este definit prin
relaţia:
σ = y max1 − y st (22)
Suprareglajul se determină din condiţia
y (1) (t ) = 0 cu ajutorul constantei de timp a
oscilaţiilor amortizate Ta = 2π / ω a
−πd

σ =e 1− d 2
(23)
Reprezentând funcţia σ = σ (d ) se obţine
graficul din fig.4.5.
Se observă că zona optimă de funcţionare
este pentru 0,5 < d < 1.
Decrementul logaritmic pentru două
Fig.4.5. extreme consecutive este:
D = ln( xM / xm ) = πω0 / ω a = πd / 1 − d 2 (24)

A.Teodorescu
 Lucrarea nr. 4 – Teoria sistemelor automate 5

c) Durata regimului tranzitoriu ts (timp de stabilitate) reprezintă intervalul de timp

minim după care diferenţa dintre mărimea ieşire y şi valoarea staţionară yst este mai mai mică
decât ε st (eroarea staţionară):
y − y st ≤ ε st (25)
Pentru yst.=1 rezultă:
ln 0,05 + ln 1 − d 2
ts = ⋅ T (26) în practică se acceptă valoarea t s ≅ 4T / d (27)
−d
Observaţie: Obţinerea unei erori staţionare mici şi a unui timp scurt de răspuns poate
conduce la un sistem oscilant sau chiar instabil, deci trebuie rezolvat un optim între ele.
d) Gradul de amortizare "δ" este definit prin relaţia:
2πd
σ −
δ = 1− 3 (28) δ = 1− e 1− d 2
(29)
σ1
Se observă că atât suprareglajul "σ" cât şi gradul de amortizare "δ" au sens doar pentru
0<d<1, deci pentru regimurile oscilante amortizate.

3.Mersul lucrării

A) Se determină răspunsul indicial pe osciloscop pentru un sistem de ordinul 2 (fig.4.6)

folosind ca semnal de intrare un impuls treaptă sau un semnal dreptunghi cu perioada T >>ts.
LCy ( 2 ) (t ) + RCy (1) (t ) + y (t ) = u (t ) (30)
R C 1
T = LC , k = 1, d = , ω0 = (31)
2 L LC
B) Se determină indicii de performanţă din răspunsul sistemului de pe osciloscop şi se
compară cu valorile calculate cu ajutorul formulelor.
C) Se va studia dependenţa
performanţelor tranzitorii (indicii
ε st ,σ , D, t s , δ ) modificând
parametrii sistemului L, C, R, deci d şi
ω0 (sau d şi T).
D) Se vor efectua măsurători
pentru trei cazuri:
Fig.4.6. 0<d<1; d=1 şi d>1.

4. Efectuarea lucrării

Se realizează montajul din fig.4.7 cu un sistem din fig.4.6.

Se determină parametrii k, d şi
ω0 în patru cazuri.
1. Când d ∈ [0,1) polii funcţiei de
transfer sunt complex conjugaţi
cu partea reală negativă,
răspunsul este oscilant
amortizat. Având înregistrat
Fig.4.7. răspunsul indicial y(t)
(conform fig.4.4) parametrii se determină astfel:
A.Teodorescu
 Lucrarea nr. 4 – Teoria sistemelor automate 6

- se măsoară valoarea staţionară yst;

- se măsoară constanta de timp a oscilaţiilor amortizate Ta, ca fiind timpul între 2
treceri prin zero sau două maxime consecutive, de acelaşi sens;
- se calculează ω a = 2π / Ta
- se măsoară raportul amplitudinilor a două maxime consecutive xM/xm = p;
- utilizând relaţia 16 se determină coeficientul de amortizare
D ln p
d= = (32)
π 2 + D2 π 2 + (ln p) 2
Pentru determinarea directă a
factorului de amortizare în funcţie de p se
poate utiliza nomograma din fig.4.8.
- se calculează σ şi δ
- cunoscând d şi ω a se determină din
relaţia (18) şi corespunzător T=1/ ω0 ;
- se calculează durata regimului
Fig.4.8. tranzitoriu ts cu relaţia (26) sau (27).
pentru d = 0,707 se obţine un regim optim cu o suprareglare σ = 4,3% şi t s = 4,78 / ω0 .
2. Cazul d = 0. Sistemul devine oscilant neamortizat cu ωa = ω0 fiind la limita de stabilitate.
Se determină Ta = T între două treceri prin zero în acelaşi sens.
3. Cazul d > 1 (rădăcini reale negative)
r1 = −1 / T1 , r2 = −1 / T2 sistemul este aperiodic stabil, funcţia de transfer este relaţia(12).
Pentru determinarea constantelor T1 şi T2 cu b = T2/T1 se procedează în felul următor:
- prin punctul de inflexiune se duce tangenta la curba răspunsului şi se determină Tx,
Ty, Tz conform fig.4.9a).
- se determină coeficientul b din diagrama 4.9 b);
- în funcţie de valoarea lui b se determină din diagrama 4.9 c) valoarea raportului Tz/T1
- se calculează T1 şi apoi T2 = dT1;
- se vace verificarea AB = Tx + Ty − Tz = T1 + T2
4. În cazul d = 1, rădăcinile sunt reale, egale şi negative r1, 2 = −1 / T = −ω 0
Răspunsul este aperiodic critic fig.4.9d) şi are expresia (15).

Fig.4.9.
Constanta de timp T se poate determina în acest caz, direct ca abscisa punctului de
inflexiune, sau măsurând segmentul CD = 2T. Se pot folosi de asemenea diagramele 4.9b) şi
4.9c) pentru b = 1 şi rezultă Tz = T1 T.

A.Teodorescu