PLANUL LUCRĂRII

INTRODUCERE...................................................................................................3

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE...................................................4

CAPITOLUL I - DATE DESCRIPTIVE PRIVIND ÎNGRIJIREA

PACIENTELOR CU  DISGRAVIDIE...................................12
I.1 DEFINIŢIE ……………………………………………………………………12
I.2 ETIOLOGIE…………………………………………………………………...12
I.3 PATOGENIE…………………………………………………………………..12
I.4 TABLOUL CLINIC……………………………………………………………13
I.5 FORME CLINICE……………………………………………………………..16
I.6 COMPLICAŢII………………………………………………………………...17
I.7 DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL……………………………………………….17
I.8 PROGNOSTIC………………………………………………………….……..17
I.9 PROFILAXIE………………………………………………………………….18
I.10 TRATAMENT………………………………………………………………..18
CAPITOLUL II - DATE PRIVIND SUPRAVEGHEREA PACIENTEI
CU DISGRAVIDIE...............................................................................................22
II.1 Internarea bolnavei……………………………………………………………22
II.2 Asigurarea condiţiilor de spitalizare…………………………………………..23
II.3 Asigurarea igienei corporale…………………………………………………..23
II.4 Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative………………………………….24
II.5 Asigurarea alimentaţiei bolnavei……………………………………………...28
II.6 Administrarea medicamentelor………………………………………………..29
II.7 Participarea asistentei medicale la efectuarea examenelor paraclinice şi de
laborator………………………………………………………………………...…31
II.8 Recoltarea produselor biologice şi  patologice………………………………..33
II.9 Tehnici aplicate în planul de îngrijire…………………………………………35
II.10 Educaţia pentru sănătate……………………………………………………..40
II.11 Externarea bolnavei………………………………………………………….40
CAPITOLUL III-PREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE ALE
                                 BOLNAVELOR CU DISGRAVIDIE.................................41
Cazul I……………………………………………………………………………..41
Cazul II…………………………………………………………………………….50
Cazul III…………………………………………………………………………....58
CAPITOLUL IV CONCLUZII GENERALE ASUPRA  LUCRĂRII..............66
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................67
 INTRODUCERE

Pentru ca o sarcină să evolueze normal, sunt necesare condiţii locale şi

generale care să favorizeze dezvoltarea oului.
Factorii interni şi/sau externi dau modificări ale unor condiţii necesare care
pot să ducă la dezvoltarea oului cu dezlipirea acestuia, la tulburări vasculare locale
şi lezini ale sitului gestaţional.
Disgravidiile tardive sunt afecţiuni ce apar în ultimul trimestru de sarcină. În
mod clasic sub denumirea de disgravidie tardivă erau reunite o serie de sindrome
clinice ce apar la femeia gravidă după săptămâna 24 de sarcină, fiind induse de
starea de gestaţie şi dispărând odată cu încetarea stării de gestaţie fiind
caracterizată prin triada simptomatică: hipertensiune arterială, proteinurie, edeme.
                     DATE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A
            APARATULUI GENITAL FEMININ

Aparatul genital feminin este alcătuit din : vagin, uter, trompe uterine şi
ovare.
Vaginul este organul feminin al copulaţiei. Este un canal cilindric musculo-
membranos, extensibil şi elastic de aproximativ 8 cm lungime,la femeia adultă.
Orificiul vaginal , extremitatea inferioară se deschide în vestibulul vaginal şi
este acoperit parţial de o membrană: himen. Extremitatea superioară se inseră pe
colul uterin formând fundul de sac vaginal, anterior ,posterior, două laterale.
Fundul de sac posterior este acoperit de peritoneul recto – uterin şi formează fundul
de sac Douglas, locul unde se pot puncţiona eventualele colecţii peritoneale.
Raporturi:
-anterior: vezica urinară şi uretra
-posterior: rectul
-superior: uterul
-inferior: perineul
Inervaţia vaginului . Este dată de plexul vegetatic hipogastric.
Examinarea cavităţi vaginale şi a porţiunii vaginale a colului se face:
-vizual – cu speculul vaginal
-digital prin tuşeu vaginal. Tuşeul vaginal permite depistarea unor colecţii
peritoneale în fundul de sac vaginal posterior (Douglas) care pot fi drenate prin
puncţia peretelui vaginal exterior.
Uterul – este un organ musculo-cavitar nepereche, de forma unui trunchi de
con, cu baza mare superior şi baza mică înglobată în porţiunea superioară a
vaginului.
Uterul are trei porţiuni:
-corpul uterin este porţiunea superioară mai lată
-istmul uterin – porţiunea dintre corp şi col
-colul uterin – porţiunea inferioară mai strâmtă, lungă de aproximativ 3 cm,
cilindric şi care se învaginează în extremitatea externă a vaginului.
Structură: uterul este alcătuit din trei tunici:
1. Tunica seroasă sau perimetru, reprezentată de peritoneu, sub care se află ţesut
conjuctiv lax
2. Tunica musculară sau miometru este formată din fibre musculare dispuse radial,
spiralat şi longitudinal
3. Tunica mucoasă sau endometru
Inervaţia uterului este dată de ramuri din plexul:
-utero-vaginal
-ovarian
Vascularizaţia uterului este hrănit de o arteră uterină, ramură a arterei iliace
interne.
Trompele uterine
Sunt două canale musculo-membranoase având o lungime de aproximativ 10
cm.Sunt în raport cu colonul sigmoid, ansele intestinale subţiri.
Blocarea trompelor uterine este o cauză de infertilitate feminină.
Ovarul
Este glanda sexuală feminină; este o glandă pereche , mixtă cu funcţie exocrină
– produce celule sexuale feminine, ovulele şi funcţie endocrină – secretă hormonii
sexuali feminini cu rol în determinarea caracterelor sexuale secundare
feminine( estrogen , progesteron).
Ovarul are formă ovoidală, turtită în sens latero –medial şi prezintă:
-două feţe , medială şi laterală
-două margini – liberă şi mezoovariană
-două extremităţi tubară şi uterină.
Ovarul se dezvoltă în cavitatea abdominală la nivelul lombar, de unde migrează în
micul bazin, înainte de naştere.
Vascularizaţia ovarului: este asigurată de artera ovariană care provine din
artera ovariană şi artera uterină. Venele urmează dispoziţia arterelor.

FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

Funcţiile sexuale feminine sunt:
-formarea şi maturarea ovulelor în ovar
-lansarea ovulului capabil de a fi fecundat, reţinerea şi dezvoltarea oului
-nidarea oului în uter
Ovarul are o dublă funcţie:
-exocrină – de păroducerea gametului feminin (ovulul) care prin ovulaţie este
eliminat în exterior
-endocrină, de producere a hormonilor sexuali ovarieni care trec în sânge.
Ciclul menstrual
Ciclul ovarian începe cu prima zi a menstruaţiei şi durează 28 zile/3 zile.
Ciclul ovarian este iniţiat de faza foliculară, în care unul sau la mai mulţi foliculi se
maturizează şi apoi în aproximativ în a 14 zi, se rup şi eliberează ovulul(ovulaţia).
Ovulul este transportat prin trompă spre uter.

BAZINUL OSOS ŞI MOALE ÎN SARCINĂ ŞI TRAVALIU

În timpul naşterii, fătul trebuie să străbată filiera pelvigenitală care este
alcătuită dintr-un canal osos (bazinul) şi un diafragm aponevrotic (planşeul
pelviperineal).
Bazinul este o centură osteomusculară ce se găseşte în partea interioară a
trunchiului între coloana vertebrală care îi transmite greutatea corpului şi membrele
inferioare, pe care se transmite această greutate. El este construit din părţi osoase
(bazin osos) şi părţi moi (bazinul moale).
 BAZINUL OSOS
Este alcătuit şi delimitat de patru oase. osul iliac drept, în dreapta şi înainte;
osul iliac stâng, în stânga şi înainte; osul sacru şi coccisul, înapoi.

oasele bazinului sunt unite între ele prin patru simfize.

- două simfize sacroiliace, înapoi
- simfiza sacrococcigiană, care uneşte sacrul cu coccigele
- simfiza pubiană, înainte.
Linia nenumită împarte bazinul în 2 etaje:
-bazinul mare, superior
-bazinul mic, inferior, care se mai numeşte şi mica escavaţie sau pelviană.

Bazinul mare
Este delimitat de partea internă a aripilor oaselor iliace care formează
fosele iliace, cu concavitatea înainte şi înăuntru. A fost asemuit cu o pâlnie deschisă
înainte. Susţine organele abdominale şi diirijează fătul spre bazinul mic. Are o
importanţă mai redusă din punct de vedere obstetrical.
Diametrele externe ale bazinului, care se măsoară prin pelvimetria externă
cu pelvimetru Baudeloque, Budin şi altele, sunt:
a) diametrul bitrochanterian – distanţa dintre extremităţile
laterale ale trochanterelor femurului, măsoară 31-32 cm.
b) Diametru bicret – distanţa între extremităţile superioare laterale, ale
crestelor iliace, măsoară 27- 28 cm
c) Diametru bispinos – distanţa dintre spinele iliace anterosuperioare,
măsoară 23-24 cm
d) Conjugata externă sau diametrul Baudeloque sau diametru antero –
posterior este distanţa de la marginea superioară a simfizei pubiene până la apofiza
spinoasă a celei de a 5 a vertebre lombare de 19 – 20 cm.
 Bazinul mic
Are o parte superioară de intrare – strâmtoarea superioară – o poartă
inferioară de ieşire - strâmtoarea inferioară, iar între ele există o a treia strâmtoare ,
mijlocie care are o importanţă mai redusă.
STRÂMTOAREA SUPERIOARĂ - este un contur osos, delimitat înainte de :
promontoriu, marginile şi faţa anterioară a aripioarelor sacrului, linia nenumită,
eminenţa ileopectinee, marginea superioară a ramurii orizontale a pubelui, partea
orizontală a corpului, pubian şi simfiza pubiană.
Diametrele strâmtorii superioare sunt:
a) diametrele transverse
- diametrul transvers maxim sau anatomic care măsoară 13, 5 centimetri.
- diametrul transvers median sau obstetrical, este situat la egală distanţă de
promontoriu şi pube, măsoară 12,8 – 13 centimetri
b) diametrele oblice stâng şi drept – unesc eminenţa ileopectinee dintr-o
parte cu articulaţia sacroiliacă din partea opusă, astfel diametrul oblic stâng pleacă
de la eminenţa ileopectinee stângă
c) diametrul anteroposterior sau conjugata – vera sau diametrul util
Pinard uneşte promontoriul cu mijlocul feţei posterioare a simfizei pubiene,
măsoară 10,5 – 11 cm.
STRÂMTOAREA MIJLOCIE – situată pe un plan inferior strâmtorii
superioare, descrie în interior conturul escavaţiei şi este alcătuită din : Vârful
sacrului, apofiza transversă a vertebrei a V a sacrată, marginea superioară a
ligamentuli mic sciatic.
Diametrele strâmtorii mijlocii sunt:

- diametrul transvers care uneşte cele două convexităţi corespunzătoare

cavităţilor cotiloide şi măsoară 12 cm.
- diametrele oblice (stâng şi drept) care pleacă de la şanţul obturator dintr-o
parte şi merge la marginea superioară a marii scobituri sciatice, de partea opusă,
măsurând 12 cm
- diametrul anteroposterior care uneşte articulaţia dintre vertebrele II şi III
sacrate cu mijlocul feţei posterioare a simfizei pubiene, lung de 12 cm; deci toate
diametrele strâmtorii mijlocii sunt de aproximativ 12 cm.
STRÂMTOAREA INFERIOARĂ – este partea de ieşire din bazin şi constituie
un contur osteofibros de aspect romboidal delimitată de marginea inferioară a
simfizei pubiene, ramurile ischiopubiene, tuberozitatea ischionului, ligamentele
sacrosciatice şi vârful coccisului.
Diametrele strâmtorii inferioare sunt:
-diametrul transvers, distanţa dintre cele două tuberozităţi ischiatice şi măsoară 11
cm
-diametrele oblice – sunt distanţele de jumătatea ramurii ischiopubiene la jumătatea
ligamentelor sacroischiatice, măsoară 11 cm.
-diametrul anteroposterior sau coccisul pubian, de la coccis până marginea
inferioară a pubelui, măsoară 9,5 cm.
Rombul Michaelis - se găseşte pe faţa posterioară a bazinului şi are
următoarele repere: apofiza spinoasă a vertebrei a 5 a lombare, spina iliacă
posterosuperioară -de o parte şi de alta – extremitatea superioară a plicii
interfesiere. Are următoarele diametre.
- diametru vertical,11 cm
- diametru orizontal,10 cm
care împart rombul Michaelis în două triunghiuri, unul superior mai mic şi isoscel
şi altul inferior răsturnat – mai mare şi echilateral
Înclinaţia bazinului – bazinul este înclinat înainte – anteversat – pubele
făcând cu verticala coloanei unghi de 60 o.
Planurile bazinului :
Planul strâmtorii superioare este oblic în jos face cu orizontala :
 1. un unghi de 60 o în ortostatism
2. un unghi de 45 o în clinostatism
Planul strâmtorii inferioare este un plan înclinat faţă de orizontală:
1.un unghi de 11 grade în ortostatism
2.aproape vertical în clinostatism
Planurile paralele Hodge – explică fenomenele mecanice ale naşterii şi
dovedesc că axul strâmtorii superioare este unul şi acelaşi cu al escavaţiei. Aceste
două planuri sunt:
- planul I al strâmtorii superioare;
- planul II , marginea inferioare a simfizei pubiene
- planul III a strâmtorii mijlocii
- planul IV ce trece prin vârful coccisului
Axul bazinului – este linia care uneşte punctele centrale ale tuturor
planurilor.

BAZINUL MOALE
Bazinul moale îmbracă, atât în exterior, cât şi în interior bazinul osos:
1.în exterior este îmbrăcat cu mşchiul fesier (cel mai important);
2. în interior:
a) bazinul mare este tapetat de muşchii iliaci, fascia iliacă şi muşchiul
psoas;
b) bazinul mic este tapetat de muşchii opturatori, muşchii piramidali,
membranele opturatoare, ligamentele sciatice ( mare şi mic)
3. planşeul pelviperineal – închide partea inferioară a bazinului; este un
complex muscular îndreptat oblic dinapoi înainte, din afară înăuntru şi – la femei –
are trei hiatusuri: uretra ,vaginul şi rectul, din care cauză are o rezistenţă mai
scăzută.
Muşchii şi aponevrozele lor sunt dispuşi în două etaje:
 a) planşeul perineal anterior şi superficial care se mai
numeşte diafragmul urogenital; este constituit din : muşchi ischiocavernoşi;
muşchiul bulbocavernos; muşchiul sfincter anal; muşchiul costinctor al vulvei;
muşchiul transvers superficial
b) planşeul pelvian mai profund şi posterior, se mai numeşte şi diafragmul
pelvian. Este cel mai important complex muscular şi este compus din:
- muşchii ridicători anali cu fibre în direcţia: pubococcigiană, iliococigiană şi
ischiococcigian
- muşchiul sfincter intern al uretrei;
- muşchiul transvers şi profund cu fascile respective.
Cele mai importante ficţiuni ale complexului pelviperineal sunt:
- susţin vaginul şi anusul
- prin contracţii micşorează hiaturile perineului
- prin intermediul acestuia sunt susţinute organele pelvine
- muşchiul sfincter anal, închide anusul şi este sinergic cu constrictorul vulvei
- de asemenea bulbocavernos şi constrictorul vulvovaginal acţionează sinergic cu
sfincterul intern al vezicii urinare.
Dar cei mai importanţi muşchi din complexul muscular sunt: “muşchii
ridicători anali”, care sunt mai cu seamă cointeresaţi, în timpul naşterii rupându-se
adesea.
 CAPITOLUL I
DATE DESCRIPTIVE PRIVIND DISGRAVIDIILE TARDIVE

I.1 Definiţie
Disgravidiile tardive sunt afecţiuni ce apar în ultimul trimestru de sarcină. În
mod clasic sub denumirea de disgravidie tardivă erau reunite o serie de sindrome
clinice ce apar la femeia gravidă după săptămâna 24 de sarcină, fiind induse de
starea de gestaţie şi dispărând odată cu încetarea stării de gestaţie fiind
caracterizată prin triada simptomatică: hipertensiune arterială, proteinurie, edeme.
I.2 Etiologie
Nu este încă pe deplin precizată. Ea este explicată de stimulii pe care îi
creează sarcina. Unele disgravidii sunt explicate de reactivitatea crescută a
sistemului nervos faţă de stimulii normali creaţi de sarcină; altele se datorează
stimulilor cu intensitate mare cum ar fi stările patologice la nivelul elementelor
ovulare şi la nivelul sistemului reproductiv; alte disgravidii sunt explicate de
acţiunea stimulilor creaţi de sarcină asupra organismului matern care are o stare
patologică preexistentă sarcinii.
I.3Patogenie
I Patogenia eclampsiei s-ar datora factorului vascular prin spasm arteriolar,
produs mai ales în organele de esenţială valoare vitală (creier, ficat, rinichi). Prin
irigaţia insuficientă se produc tulburări ischemice , consecutiv prin degradare apar
substanţe nocive , toxice care influenţează metabolismele şi sistemele endocrine.
Hipertensiunea indusă de sarcină este o boală specifică omului. Ea apare în
special la primipare şi este asociată cu o cantitate sau o funcţionalitate crescută a
tromboplastului. Există o predispoziţie genetică pentru această afecţiune. Nu este
întotdeauna necesară prezenţa unui făt viabil. Apare frecvent la femei cu HTA
preexistentă.
 Proteinuria în sarcina normală este sub 0,30g%. Această cifră cu asocierea
de cilindri granuloşi şi de hematii constituie nefropatia gravidică. Peste 20% are
aliură mai gravă. Prin metoda Addis – Hamburger trebuie excluse nefropatiile
necondiţionate de sarcină. Anatomopatologic este vorba de o glomerulo-nefroză cu
procese degenerative în tubii drepţi contorţi în glomerulii rinichilor, celule cărora
prezintă o intumescenţă tubulară şi degenerescenţă gravă. Aceste modoficări
compun sindromul nefrotic de sarcină. Dacă proteinuria persistă apar edemele prin
hipoproteinurie, prin spolierea de albumină serică şi scăderea presiunii osmotice.
De regulă proteinuria se asociază edemelor şi hipertensiunii.
Hipertensiunea indusă de sarcină este rezultatul unei rezistenţe vasculare
periferice crescute prin vasospasm generalizat. În sarcină, ca un mecanism adaptiv,
arterele gravidei sunt refractare la agenţii presori dintre care cel mai important este
angiotensina II. Cu multe săptămâni înainte de declanşarea clinică a hipertensiunii
induse de sarcină se produce pierderea capacităţii vaselor sangvine de a fi refractare
la angiotensină. După pierderea acestei proprietăţi a vaselor femeii gravide, dar
înainte de apariţia fenomenelor clinice, se produce o reducere a fluxului sanguin
utero-placentar. Totodată la nivelul aparatului circular se produce o modificare a
raportului prostaglandinelor PGI 1 şi PGE 2 în favoarea tromboxanului.

I.4 TABLOUL CLINIC

Hipertensiunea coexistentă cu sarcina – hipertensiunea cronică preexistentă
sarcinii şi care nu dispare după naştere.
Hipertensiunea poate constitui simptomul primordial, fiind urmată de edeme
şi proteinurie.
În disgravidia tardivă cu predominarea HTA se produc tulburări funcţionale
ca: cefalee, ameţeli, tulburări senzoriale.
Hipertensiunea indusă de sarcină apare în contexte foarte variabile şi
diferite, de obicei însă la primipare tinere, după săptămâna a 28 a de gestaţie,
favorizată de anotimpurile umede şi reci, surmenaj, oboseală, excese alimentare,
etc. Tabloul clinic este dominat de triada HTA, proteinurie, edeme. Hipertensiunea
arterială este simptomul fundamental care trebuie interpretat cu multă
circumspecţie. Valorile de 140 / 90 mmHg sunt cifrele superioare maxime admise,
dar interpretarea lor trebuie să prezinte deja un semnal de alarmă pentru cel care
efectuează consultaţia prenatală, cunoscut fiind că starea de gestaţie, prin scăderea
rezistenţei vasculare periferice şi hemodiluţie determină în condiţii normale o
scădere uşoară (cca 5-10 mmHg) a valorii TA la toate gravidele încă de la începutul
gestaţiei şi descoperită cu ocazia primei consultaţii prenatale. Orice creştere a
valorii TA sistolice cu mai mult de 30 mmHg şi a celei diastolice cu 15 mmHg
încadrează cazul respectiv în grupa de sarcină cu ROC prin HTA indusă de sarcină.
Interpretarea valorii TA trebuie să ţină cont şi de contextul psihic şi de stres în care
se poate efectua măsurătoarea, de aceea ea va fi repetată după 20 – 30 minute de
repaos absolut şi de calmare psihică şi fizică şi reţinute valorile de la cea de a doua
măsurătoare. Gravida va rămâne sub supraveghere atentă şi va creşte ritmul
consultaţiilor prenatale.
Proteinuria se evidenţiază uşor, chiar în condiţiile circumspecţiei sanitare
prin apariţia unui precipitat alb – brânzos la încălzirea urinei. Trebuie eliminate
însă condiţiile deficitare de recoltare (amestec cu secreţii vaginale, patologia renală
preexistentă, etc). Oricum proteinuria este un element care întunecă prognosticul
semnalând obligativitatea internării imediate a gravidei respective în staţionar.
Edemele, considerate până de curând elementul principal, cu semnificaţie
peiorativă, s-au dovedit a fi mai puţin valabile mai ales atunci când apar izolate şi
dispar după 8-10 ore de repaus traducând de fapt numai o modificare a repartiţiei
apei extracelulare între compartimentul intravascular şi cel interstiţial. Ele devin
semnificative când se asociază cu proteinurie şi HTA, când nu cedează după repaus
sau se generalizează.
 De fapt mult mai important ca semn de alarmă a iminenţei instalării unei
HTA induse de sarcină este o creştere anormală în greutate a gravidei în ultimul
trimestru de sarcină (peste 500 g într-o săptămână) de unde importanţa şi
obligativitatea cântăririi gravidei la fiecare consultaţie prenatală.
Preeclampsia este forma gravă a disgravidiilor tardive , care poate preceda
eclampsia. Am putea să o etichetăm ca eclampsie fără convulsii şi comă, deoarece
fără aceste manifestări este o formă mai gravă a disgravidiilor . În preeclampsie
întâlnim semne de disgravidie tardivă : edeme, proteinurie, HTA, creşterea în
greutate, probleme care cresc şi se exteriorizează din plin. În plus în preeclampsie
mai apar şi manifestări vizuale care sunt date de hipertensiunea retiniană crescută
de la 50 la 100 – 150 mmHg care poate duce la retinită angiospastică, la dezlipirea
retinei. De la semnele minore: diplopie, muşte volante, pete în câmpul vizual se
ajunge la:
- manifestări cerebrale - cefalee, ameţeală, agitaţie, somnolenţă, l
- tulburări renale – oligurie, hematurie, anurie,
- tulburări cardiace – tahicardie, tensiune sistolică crescută (160) diastolică (110)
- tulburări respiratorii – modificări în ritmul respirator , edem pulmonar
- tulburări gastrointestinale – greaţă, vărsături, durere epigastrică (în bară),
hematemeză
Agravarea acestor fenomene, în deosebi manifestările oculare în afară de
faptul că denotă caracterul grav al disgravidiilor tardive, reprezentând
preeclampsia, ele constituie un semn de alarmă care prevesteşte apariţia
convulsiilor eclamptice.
Eclampsia este disgravidia severă, cu accese convulsive urmată de stare
comatoasă. Apariţia eclampsiei poate să apară în sarcină (trimestrul III) intrapartum
şi postpartum. Tabloul clinic constă în HTA gravă (200 mmHg) , insuficienţă
renală, oligurie până la anurie , creşterea hemoconcentraţiei, hemoglobina atingând
cifra de 125%, retenţia de azot, uremia, creşte acidul uric în sânge ajungând până la
 6 mg,criza convulsivă sau eclamptică care se compune în desfăşurarea ei în
patru faze:
- faza de invazie
- faza convulsiilor tonice
- faza convulsiilor clonice
- faza de comă
Alte manifestări de disgravidie:
- sanguine, venoase, hepatice, nervoase, psihice, osteo – articulare
I.5 FORME CLINICE
Principalele forme clinice ale disgravidiilor din a doua jumătate a sarcinii care
joacă un rol important în morbiditatea şi mortalitatea maternă şi fetală sunt:
nefropatiile gravidice, eclampsia, apoplexia utero-placentară, hematoamele
genitale.
Nefropatiile gravidice – principalele semne sunt: albuminuria, edemele, şi
HTA. De cele mai multe ori însă şi mai ales la începutul bolii, triada simptomatică
nu este completă, fiecare simptom putând apărea izolat sau asociat cu unul din
celelalte două.
Eclampsia - este forma cea mai gravă a disgravidiilor tardive fiind caracterizată
prin instalarea sindromului eclaptic. Înainte de a se instala eclampsia apare uneori
un sindrom premergător eclampism. Cunoaşterea acestor semne premergătoare este
importantă pentru a putea aplica o terapie profilactică. Clinic se pot descrie 4 faze
în evoluţia accesului eclamptic:
- faza de invazie (faza grimaselor)
- faza convulsiilor tonice
- faza convulsiilor clonice
- faza de comă
Apoplexia utero-placentară - sindrom hemoragic paroxistic care apare în
ultimul trimestru de sarcină sau în timpul naşterii şi care din punct de vedere
anatomopatologic se caracterizează prin hemoragii placentare şi uterine şi duc la
formarea unui hematom retroplacentar şi la decolarea placentei. În formele grave
debutul este brusc cu durere violentă în abdomen însoţită de stare de şo, puls
frecvent, paloare,, extremităţi reci, dispnee, stare de agitaţie, anxietate. Temsiunea
arterială este la început ridicată apoi se prăbuşeşte, traducând starea de şoc. Diureza
este foarte redusă şi în urină se depistează prezenţa albuminei.
Hematoamele genitale sunt revărsările sanguine care se pot produce în
ţesutul celular vulvar şi perivaginal. Ele se pot întâlni atât în cursul sarcinii, dar şi
în timpul naşterii sau imediat după naştere. Hematoamele genitale trebuie
considerate ca accidente apoplectice asemănătoare cu apoplexiile utero-placentare.
În hematoamele mari , mai ales în cazul celor cu localizare pelviabdominală, apar
semne de hemoragie internă, cu alterarea stării generale şi intensificarea durerii.
I.6 COMPLICAŢII
Simptomele de agravare sunt cefalee: tulburări vizuale, durerile epigastrice,
oligurie, În hipertensiunea preexistentă sarcinii, diagnosticul se va face numai
staţionar, pe baza unui examen clinic şi paraclinic complex.
I.7 DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
Trebuie făcut între HTA indusă de sarcină şi cea preexistentă, agravată sau
nu de gestaţie şi care se poate realiza numai printr-o explorare complexă, clinică şi
paraclinică, efectuată în mediu spitalicesc.
I.8 PRONOSTIC
În ultima vreme prognosticul a fost ameliorat, mortalitatea maternă în timpul
crizelor devenind foarte rară, pentru făt, însă mortalitatea este destul de ridicată
survenind în 50% din cazuri.
Prognosticul şi urmările pre – şi eclampsice depind de gravitatea
manifestărilor lor. În general ele se pot preveni, supraveghind din vreme şi
continuu evoluţia sarcinii înlăturând precoce toate cauzele nocive şi tratând radical
apariţia lor.
 I.9 PROFILAXIE
Tratamentul profilactic trebuie să ţină seama de câteva aspecte:
- depistarea şi tratarea chiar de la începutul sarcinii a tuturor bolilor
- măsuri igieno-dietetice ce trebuie respectate de către gravidă - evitarea oboselii,
frigului, regim alimentar echilibrat
I.10 TRATAMENT
Va cuprinde regim igieno-dietetic, medicamentos şi obstetrical
Tratamentul curativ:
Tratamentul trebuie făcut numai în spital şi nu ambulatoriu. Pot fi exceptate
primiparele tinere cu valori tensionale de până la 135 / 80 mmHg fără edeme sau
proteinurie. Tratamentul va consta în :
- repaus la pat, de preferat decubit lateral stâng
- evitarea frigului şi a umezelii
- regim normosodat, hipoproteic, normoglucidic
Pentru situaţiile excepţionale de valori mari ale TA şi / sau apariţia semnelor
premonitorii accesului eclamptic, recomandăm ca atitudine de urgenţă, la
dispensarul medical până la transportul la spital:
- diazepam 20 mg i.m.
- hidralazină 5-10 mg
- sulfat de magneziu 10 ml 20% i.v. sau profund i.m. 5 g sol 50% cu
monitorizarea atentă a reflexelor rotuliene şi a respiraţiei. În caz de semne de
intoxicaţie antidotul ideal este 1 g Ca gluconic i.v. sau i.m.
Tratament profilactic şi igieno-dietetic
Administrarea de aspirină în doze reduse de
60 – 80 mg / zi la gravidele cu risc începând cu săptămâna 28 de sarcină reduce
semnificativ riscul apariţiei HTA induse de sarcină.
 În HTA de sarcină instalată tratamentul cu aspirină nu dă rezultate. Esenţială
în eclampsie este conduita profilactică în care medicul de medicină generală joacă
un rol important prin efectuarea consultaţiei prenatale în mod corect şi complet:
- control la 2 săptămâni al TA
- controlul greutăţii
- regim normosodat, normocaloric, bogat în vitamine
- regim de viaţă şi muncă de protecţie
- evitarea oboselii, frigului şi umezelii
În formele uşoare se urmăresc şi se asigură protecţia în ambulator.
Dispensarizare şi control săptămânal , repaus la domiciliu. Regim normocaloric,
normosodat, bogat în proteine şi vitamine.
În formele medii se internează în spital gravida :
- se monitorizează TA de 4 ori pe zi
- măsurarea greutăţii
- diureza
- semne clinice
- explorări sanguine
- monitorizare fetală
Se administrează:
- sedative
- diuretice – Nefrix 25 mg x 2 / zi la 12 ore
- hipotensoare – hidralazin, hipopreson 25 – 100 mg / 24 h
Formele severe: se internează
- repaus la pat
- monitorizare maternă şi fetală
- sedative
- diuretice
- sulfat de magneziu: i.m. 5 g la 4 h
- hipotensoare – Hidralazin 50-200 mg în 24 h în funcţie de TA
- întreruperea sarcinii în cazul în care nu se ameliorează sau fenomenele se
agravează, ori se deteriorează starea fătului
În travaliu se administrează sulfat de Mg i.m. ; hidralazin 5- 10 mg. i.v dacă
tensiunea trece de la 160/110 mmHg ; analgezice – mialgin50 – 100 mg repetat la 3
ore; scurtarea expulziei prin aplicare de forceps.
Tratamentul preeclampsiei
La apariţia semnelor gravida se internează în spital. Se asigură repaus cel
puţin 8-10 zile în decubit lateral. Regim 1500 ml ceai diuretic , 2-3 cartofi copţi la
mesele principale , brânză de vaci, fructe , legume , 30-50 gr. Grăsimi
Tratament medicamentos:
 medicaţia sedativă – fenobarbital 30-50 mg la 6 h (1 cp = 15 mg sau 100
mg), hidroxizin 3-2 cp/zi (1 cp = 25 mg), diazepam 2-4 mg la 6 h (1 cp = 2
mg)
 medicaţia antispastică: - papaverină 2-3 fiole / zi i.m.
 medicaţie diuretică furosemid 20 – 40 mg i.v. sau i.m. , 1 fl = 20 mg, Nefrix
25 – 75 mg în 24 ore (1 cp = 25 mg)
 medicaţie hipotensoare: - hidralazin în regim cronic 50 – 100 – 200 mg /24h
în funcţie de valorile TA fără să scadă tensiunea diastolică sub 90 – 100
mmHg, Presinol, Metildopa cp 500 mg (1 cp = 250 mg)

Conduita în accesul eclampsiei

- bolnava imobilizată
- depărtător între dinţi
- limba susţinută cu o pensă de limbă
- eliberarea CRS prin aspiraţia secreţiilor, salivă, sânge, vărsătură
- oxigenoterapie
- monitorizare maternă: puls, TA, respiraţie, temperatură. Diureza, ecxamen de
laborator: ionogramă, uree, acid uric, hemoleucogramă, trombocite, probe de
coagulare, probe hepatice
- monitorizare fetală (BCF)
Tratamentul medicamentos
 oprirea convulsiilor – SO4MG – 4 g i.v. ritm de 1 g / minut urmat imediat de
10 g i.m. – în fiecare fesă câte 5 g injectate profund, eventual cu soluţie xilină
2% 1 ml. Dacă convulsiile nu se opresc se mai injectează după 15 minute încă
4 g i.v. 1 g / minut – diazepam în injecţie i.v 10 – 20 mg, urmată de menţinerea
în p.i.v. la aproximativ 100 mg / 24 ore + SOAMG injectat i.m.
 scăderea tensiunii arteriale – Hidralazin i.v. 5 – 10 mg la 15 – 20 minute
până la un răspuns convenabil (tensiunea diastolică 100 – 110 mmHg, sistolică
150 – 160 mmHg); Hydergine 1 -2 mg / 24 ore ; SO4Mg
 diuretice în oligurie, edeme, iminenţe de edem pulmonar acut, insuficienţă
cardiacă: furosemid 20 mg i.v. până la 5-6 fl/ 24 ore.
Tratamentul efectelor secundare – în funcţie de tabloul electrolitic, Ph sanguin,
aspect clinic, modificări cardiace – seruri bicarbonate, THAM, hidrocortizon,
digitalice injectabile, etc
Naşterea - după naştere în primele 24 h poate surveni o stare de şoc sau
colaps. Se va asigura deci o supraveghere permanentă din partea cadrului mediu
urmărind funcţiile vitale şi vegetative ale bolnavei.
 CAPITOLUL II
SUPRAVEGHEREA PACIENTELOR ÎN SPITAL

II.1 INTERNAREA GRAVIDELOR

Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa gravidelor la
termen pentru că ele urmează ca prin actul fiziologic al naşterii să dea viaţă
copilului lor.
Acest prin contact este hotărâtor pentru câştigarea încrederii, factor
indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere între gravidă şi personalul
de îngrijire.
Internarea se face în regim de urgenţă în cazul disgravidiilor întrucât este
pusă în pericol atât viaţa mamei cât şi a fătului. Gravidele sunt înscrise la Biroul
serviciului de primire în registrul de internări, unde se completează şi foaia de
observaţie clinică cu datele de identitate .
Gravidele vor fi examinate la internare de medicul de gardă, care va culege
datele anamnezice şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul
prezumtiv, necesar şi din punctul de vedere al dirijării spre sala de travaliu sau
salonul pentru gravide.
În vederea examinării clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenta
medicală ajută gravida să se dezbrace.
După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea în secţie, asistenta
medicală însoţeşte gravida la baie, o ajută să se dezbrace, observă tegumentele şi
fanerele (la nevoie deparazitează), o ajută să-şi facă baie (dacă aceasta nu poate),
apoi o conduce în camera de îmbrăcare unde o ajută să se îmbrace cu hainele de
spital (pijama, ciorapi, papuci, halat).
 Hainele şi efectele vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea
înmagazinării, eliberându-se gravidei un bon de preluări (la nevoie şi hainele vor fi
supuse deparazitării).
Astfel pregătită, gravida este condusă de asistentă la salon sau în sala de
travaliu unde o prezintă celorlalte paciente, o informează asupra regulamentului de
ordine interioară a spitalului şi o ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie
curată.

După ce a fost culcată în pat, asistenta medicală întocmeşte foaia de

temperatură, determină greutatea , măsoară T0, pulsul, T.A., medicul efectuează
tactul vaginal, iar datele obţinute le notează în foaie de temperatură.
Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei , asigurându-i asupra
îngrijirii de calitate şi a unei asistenţe corespunzătoare la naştere de care gravida va
beneficia în spital, comunicându-le numărul salonului în care a fost internată şi
orarul vizitelor.

II.2. ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE

  Scopul spitalizării gravidelor este acela de a beneficia de o asistenţă
corespunzătoare pe perioada sarcinii şi a naşterii. Pentru a realiza acest lucru
trebuie să se creeze condiţii prielnice necesare unei colaborări utile între pacientă
şi echipa de medici şi asistente.

Naşterea este asistată în sala de naşteri special amenajată , în mediu steril

unde pacienta va sta din momenul declanşării naşterii şi până după expulzia
placentei , moment în care va fi mutată în sala de posttravaliu.

II.3. ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE

Igiena are drept scop menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de
curăţenie în vederea evitării unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor
pielii, ce are un rol important în apărarea organismului, şi pentru asigurarea unei
stări de confort necesară pacientei.
Igiena corporală se poate asigura prin baia parţială la pat, baia generală la
cadă şi duş.
Femeile gravide şi lehuzele pot să-şi efectueze singure atât baia parţială (în
fiecare zi), cât şi baia generală ( la 2-3 zile). La cele cu epiziorafie toaleta OGE şi a
regiunii anale este efectuată de către asistenta medicală pe masa ginecologică cu
soluţie de permanganat de potasiu 1/2000.

Lenjeria de corp se va schimba zilnic.

II.4. SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI

VEGETATIVE
Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie
deoarece modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a gravidei sau
lehuzei. Totalizarea observaţiilor asupra funcţiilor vitale şi vegetative se notează în
foaia de temperatură.
TEMPERATURA - Temperatura omului se menţine constantă între 36-
37ºC, datorită proceselor de termoreglare. Temperatura organelor interne –
temperatura centrală- este mai ridicată decât temperatura periferică, şi este în
funcţie de intensitatea şi starea de activitate a organelor.
Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice în cursul zilei, de la 0,5 – 1
ºC, oscilaţiile fiziologice variind cu vârsta, activitatea zilnică, sarcina etc.
În condiţii patologice temperatura poate să scadă sub 36 ºC – hipotermie sau
să crească peste 37ºC – hipertermie.
Măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului maximal care
este ţinut în soluţii dezinfectante – sublimat, cloramină 2 % sau cianură de mercur 1
%o – ce trebuie schimbate zilnic.
 Măsurarea temperaturii cu termometrul maximal obişnuit se face în
cavităţile închise sau semiînchise, pentru a putea obţine temperatura cea mai
apropiată de cea centrală.
Astfel măsurarea temperaturii se poate face în : axilă, plica inghinală,
cavitatea bucală, dar măsurări mai precise se obţin în rect şi vagin.
Măsurarea temperaturii corporale la bolnavi se face obişnuit de două ori pe
zi, dimineaţa şi după masa, dar, în funcţie de boală şi tratamentul aplicat, măsurarea
temperaturii se poate efectua la intervale mai mici (din 2 în 2 ore sau din ½ în ½
oră).
Gravidele se menţin în stadiul de subfebrilitate, măsurarea temperaturii
făcându-se de două ori pe zi.
Valorile obţinute se notează grafic în foaia de temperatură,cu culoare
albastră.
PULSUL – Reprezintă expansiunea ritmică a arterelor care se comprimă pe
un plan osos şi este sincronă cu sistola ventriculară. Pulsul ia naştere din conflictul
între sângele existent în sistemul arterial şi cel împins în timpul sistolei, conflict ce
se exteriorizează prin destinderea ritmică a arterei.
Pulsul poate fi măsurat pe oricare arteră accesibilă palpării, care poate fi
comprimată pe un plan osos: radială, temporală, femurală, humerală, superficială,
carotidă, pedioasă.
La măsurarea pulsului, pacienta trebuie să fie în repaos fizic şi psihic cel
puţin de 5 – 10 minute înainte de numărătoare.
Palparea arterei se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna
dreaptă şi se exercită o uşoară presiune a peretelui arterial până la perceperea
zvâcnirilor fine ale pulsului.
Pulsul se va măsura, la pacientele spitalizate, de două ori pe zi, iar frecvenţa
lui se va nota în foaia de temperatură cu cerneală sau creion roşu. La măsurarea
pulsului se va ţine cont de frecvenţă, ritmicitate, volum , tensiune şi celeritate.
Frecvenţa pulsului la adultul sănătos este de 70-80 băt/minut. În mod constant
frecvenţa pulsului creşte cu temperatura.
RESPIRAŢIA - Reprezintă nevoia fiinţei umane de a capta oxigenul din
mediul înconjurător necesar proceselor de oxidare din organism şi de a elimina CO2
rezultat din arderile celulare. Respiraţia include 4 etape :
-pulmonară
-sanguină
-circulatorie
-tisulară
Prin înregistrarea respiraţiei în foaia de temperatură, se înţelege numai faza
pulmonară a acestuia.
Respiraţia în stare normală se face liniştit, fără nici un efort. Mişcările cutiei
toracice sunt simetrice, ritmice şi abia vizibile. Frecvenţa normală este de 16 – 18
resp/minut, dar poate prezenta uşoare variaţii după vârstă şi sex.
Numărarea mişcărilor respiratorii se face timp de 1 minut având grijă ca
operaţiunea să se facă fără ştirea pacientei, deoarece respiraţia este un act reflex,
inconştient, dar controlat de voinţă. Se aşează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa
toracelui şi se vor număra inspiraţiile după mişcările de ridicare a peretelui toracic.
Elementele ce trebuie urmărite la măsurarea respiraţiei sunt: tipul respirator,
simetria mişcărilor respiratorii, amplitudinea, frecvenţa, ritmul, zgomotele
respiratorii.
Frecvenţa respiratorie se notează în foaia de temperatură cu culoarea verde.
În timpul naşterii respiraţia este accelerată, în timpul contracţiilor inspirându-
se pe nas şi expirându-se pe gură.
TENSIUNEA ARTERIALĂ – Reprezintă presiunea exercitată de sângele
circulant asupra pereţilor arteriali. Valoarea ei este determinată de forţa de
contracţie a inimii, de rezistenţa întâmpinată de sânge şi de vâscozitatea sângelui.
 Valoarea normală a TA la adultul sănătos este de 115-140 mmHg pentru TA
sistolică şi de 75 – 90 mmHg pentru TA diastolică.
TA se măsoară zilnic iar la indicaţia medicului se pot efectua măsurători de
mai multe ori pe zi. Se va face în prealabil pregătirea psihică şi se va sigura repaus
fizic şi psihic minim 15 minute înainte de măsurarea TA.
Se va aplica manşeta pneumatică pe braţ, sprijinit şi în extensie. Cu mâna
stângă se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea
inferioară a manşetei şi se introduc olivele stetoscopului în urechi. Cu mâna dreaptă
se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc, până la
dispariţia a zgomotelor pulsatile. Privind manometrul, se decomprimă progresiv
aerul din manşetă, cu ajutorul ventilului până când se percepe primul zgomot
arterial - TA s – continuând decomprimarea până la dispariţia zgomotelor - TA d
(minima).
Se memorează cele două valori şi se notează în foaia de temperatură cu
culoarea albastră.

În caz de suspiciune se repetă măsurarea (eventual de mai multe ori) şi se vor

nota valorile obţinute la ultima măsurătoare.
DIUREZA – Are scopul de a elimina din organism substanţele inutile
provenite din metabolismul intermediar protidic, săruri minerale şi o serie de alte
substanţe de dezasimilaţie de care organismul nu mai are nevoie.
  Urmărirea diurezei şi analiza urinei constituie o etapă obligatorie a îngrijirii
oricărui bolnav. Ea va furniza date preţioase asupra stării aparatului urinar, dar în
acelaşi timp date importante pentru stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluţiei şi
stabilirea prognosticului într-o serie de îmbolnăviri. Se va urmări cantitatea de
urină emisă în 24 ore, tulburările de emisie urinară şi caracterele calitative ale
urinei. Cantitatea de urină emisă normal în 24 ore este de aproximativ 1000ml-
1400ml. Deoarece cantitatea de urină emisă este în funcţie de cantitatea de lichide
ingerate şi cantitatea de lichide pierdute se va calcula raportul ingesta-excreta.
 Cantitatea de urină emisă pe zi se notează în foaia de temperatură.
SCAUNUL – Urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea sistematică a
scaunelor au o deosebită importanţă, pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea
evoluţiei unui număr însemnat de îmbolnăviri ale tubului digestiv şi glandelor
anexe. De aceea trebuie cunoscute caracterele scaunului normal, modificările lui
patologice şi tulburările apărute în legătură cu actul defecaţiei.
Omul sănătos are zilnic un singur scaun (1-2 /zi) ,eliminarea scaunului
făcându-se ritmic, la aceeaşi oră.
Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strânge în mod sistematic,
ţinând cont de frecvenţa, orarul, cantitatea, forma, consistenţa, mirosul scaunelor
dat de gradul de digestie a alimentelor consumate.
La gravide se va avea în vedere ca regimul alimentar să fie unul adecvat
astfel încât consistenţa scaunelor să fie moderată, întrucât în cazul în care va apărea
constipaţia pot să intervină complicaţii la nivelul anusului şi vulvei (ex: rupturi).
În foaia de temperatură se va nota zilnic numărul scaunelor şi unele caractere
ale acestuia.

II.5. ALIMENTAŢIA
Una dintre cele mai importante probleme ale îngrijirii este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar, pentru susţinerea forţelor fizice ,
stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi
administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială constituie sarcini
elementare ale îngrijirii .
Alimentaţia raţională constituie un factor terapeutic important care poate
influenţa tabloul clinic al majorităţii bolilor, caracterul procesului patologic şi
ritmul evoluţiei acestuia. Alimentaţia bolnavului de starea sa generală. Astfel,
alimentaţia poate fi efectuată în trei feluri:
-alimentaţia activă – lehuzele mănâncă singure, fără ajutor
-alimentaţia pasivă- starea generală nu îi permite lehuzei să se alimenteze singură,
trebuind să fie ajutată.
- alimentaţia artificială – prin sondă gastrică, duodenală, intestinală, prin
clismă, prin fistulă stomacală sau parenteral,atunci când alimentaţia trebuie
introdusă în organism artificial.
Gravidele vor avea o alimentaţie activă, hipercalorică, bogată, în proteine şi
vitamine, care să asigure aportul caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice.
Regimul dietetic (desodat) trebuie astfel alcătuit încât să satisfacă atât
necesităţile cantitative cât şi cele calitative ale organismului.

II.6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR.

▪ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR este una din sarcinile cele mai

importante ale asistentei medicale.

Medicamentele sunt produse de origine animală, vegetală, minerală sau

chimică, transformate într-o formă de administrare prescrisă de medic.
Scopul administrării medicamentelor este de a preveni îmbolnăvirea, de
ameliorare a bolii sau de vindecarea acesteia. Medicamentele acţionează local sau
asupra întregului organism.

▪INTRODUCEREA MEDICAMENTULUI în organism se face pe mai

multe căi:
- calea digestivă-orală, sublinguală, intestinală, rectală;
- local - pe tegumente şi mucoase
- calea respiratorie
- calea urinară
- parenteral - sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate, intramusculare,
intravenoase, intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene, intraosoase.
 Calea de administrare a medicamentelor este aleasă de medic, în funcţie de
scopul urmărit, capacitatea de absorbţie a căii respective, acţiunea medicamentelor
asupra mucoaselor, necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide, toleranţa
organismului faţă de medicament, particularităţile anatomice,fiziologice ale
bolnavului.
▪REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Deoarece administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere
pentru evitarea erorilor care pot fi fatale pentru pacient, asistenta medicală va
respecta următoarele reguli:
1. Respectă medicamentul prescris de medic
2. Identifică medicamentul prescris după etichetă, formă de
prezentare,culoare, miros, consistenţă.
3. Verifică şi calitatea medicamentelor
4. Respectă căile de administrare prescrise de medic.
5. Respectă orarul şi ritmul de administrare a medicamentelor.
6. Respectă doza de medicament prescrisă.
7. Respectă somnul fiziologic al pacientului.
8. Evită incompatibilităţile medicamentoase.
9. Serveşte pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe
cale orală.
10.Respectă următoarea succesiune în administrarea medicamentelor: pe cale
orală - solide, lichide, apoi injecţii, după care administrează ovule vaginale,
supozitoare.
11. Informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveşte
efectul urmărit şi efectele secundare.
12. Anunţă imediat medicul privind greşelile produse în administrarea
medicamentelor legate de doză, calea şi tehnica de administrare.
13. Administrează imediat soluţiile injectabile aspirate din fiole, flacoane.
 14. Respectă măsurile de asepsie, de igienă pentru a preveni infecţiile
nozocomiale.
15. Administrarea medicamentelor se face doar în prezenţa asistentei
medicale.
În timpul naşterii se administrează medicamente (în general) doar pe cale
parenterală , perfuzie ocitocică şi ocitocică antispastică precum şi prin sondă nazală
- oxigen în perioada de dilatare pentru o ameliorare a stării fătului la interval de 15
minute în reprize de 5 minute, iar în perioada de expulzie după fiecare contracţie
uterină.

II.7. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA EFECTUAREA

EXAMENELOR PARACLINICE ŞI DE LABORATOR
Colaborarea la examinarea paraclinică a pacientelor este una din sarcinile
importante ale asistentei medicale.
Ajutorul acordat medicului şi gravidei în cursul examinărilor paraclinice
degrevează pacienta de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile,
contribuie la crearea unui climat favorabil între pacientă şi medic, face accesibilă
medicului explorarea tuturor regiunilor organismului, servindu-l şi cu
instrumentarul necesar, toate acestea intervenind pentru scurtarea timpului
expunerii la traumatismul examinărilor.
Sarcinile asistentei medicale în pregătirea şi asistarea unui examen paraclinic
sunt:
- pregătirea psihică şi fizică a pacientei
- adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientei
- aducerea pacientei în poziţiile necesare examinării
- deservirea medicului cu instrumentarul necesar
- ferirea pacientei de traumatisme şi răceală
 - îngrijirea pacientei după tehnică
- însoţirea pacientei la pat şi aşezarea acestuia în pat.
Examenul de laborator exprimă prin metode obiective modificările survenit
în morfologia, fiziologia şi biochimia organismului.
Examenele de laborator completează simptomatologia cu elemente obiective
confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, reflectă evoluţia şi eficacitatea
tratamentului, confirmă vindecarea, semnalează apariţia unor complicaţii, permit
evidenţierea agentului etiologic al bolii şi depistarea persoanelor sănătoase
purtătoare de germeni patogeni.
Produsele recoltate pentru examenele de laborator pot fi produse biologice
(sânge, urină, LCR) sau patologice (puroi, exudate, secreţii din plagă).
Rolul asistentei medicale în recoltarea produselor pentru examene de
laborator este major, aceasta trebuind să respecte următoarele reguli:
- norme speciale de protecţia muncii, pentru a evita contactarea unor infecţii;
- orarul recoltărilor
- pregătirea psihică a pacientei - informarea pacientei
- pregătirea fizică - regim alimentar, repaus la pat, aşezarea pacientei în
poziţii corespunzătoare în funcţie de recoltare
- pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare recoltării
- efectuarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism şi recoltării cantităţilor de
produse necesare analizelor cerute
- completarea imediată şi corectă a buletinului de analiză
- etichetarea produsului prin scriere directă pe recipient sau pe etichete bine
fixate
- expedierea şi transportul produselor recoltate astfel încât să ajungă la
laborator în starea în care au fost prelevate din organism
- expedierea imediată a probelor la laborator pentru a evita alterarea
produselor.
 Indicaţia pentru recoltarea produselor pentru examenele de laborator este
dată de medic; totuşi asistenta medicală trebuie să cunoască esenţa analizelor care
se cer, având în vedere că unele recoltări se execută, în întregime, de asistenta
medicală, iar altele de medic, cu ajutorul acestuia.

II.8. RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE

ŞI PATOLOGICE
Reprezintă una din sarcinile asistentei medicale.
Majoritatea recoltărilor se fac dimineaţa, pe nemâncate, până la ridicarea
pacientei din pat.
 RECOLTAREA SÂNGELUI
Sângele se recoltează pentru examene hematologice, biochimice,
bacteriologice, virusologice, parazitologice şi serologice.
Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice se face din sânge venos
prin puncţionarea venei de la plica cotului: vena medio-bazilică şi mediocefalică
(se pregăteşte braţul bolnavului, se dezinfectează cu tampon îmbibat cu alcool).

          Aşez bolnava într-o poziţie cât mai comodă în patul său sau pe un scaun. Se
descoperă braţul ales având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de
reântoarcere. Se aşează sub braţ o muşama, ţinând braţul în abducţie şi extensie
maximă.

          Plica cotului o dezinfectez cu alcool la nivelul unirii treimii inferioare a

braţului cu treimea mijlocie, aplic garoul strângându-l în aşa fel încât să oprească
total circulaţia venoasă, fără să se comprime artera ( acest lucru se controlează prin
palparea pulsului radial).

          Turgescenţa venei se poate provoca şi prin loviri uşoare şi repetate asupra ei

cu tamponul umed, precum şi prin netezirea de la periferie spre centrul feţei
anterioare a antebraţului respectiv.
          Puncţia venoasă se poate realiza cu sau fără aspiraţie.

          Seringa cu acul se ţin în mâna dreaptă, bine fixată între police şi restul
degetelor. După o degresare în prealabil cu alocool, se introduce acul în direcţia
curentului sanguin. Perforarea tegumentului se va face în direcţie oblică, după care
se va repera cu vârful rezistenţa peretelui venos în direcţia axului longitudinal al
venei.

          În momentul pătrunderii acului în venă apare la extremitatea lui liberă

sângele. În caz că puncţia se execută cu seringa, apariţia sângelui trebuie provocată
prin tragerea pistonului, prin aspiraţie.

Scopul, pentru care se face recoltarea hotărăşte locul unde se face, felul
instrumentului şi materialele necesare pentru recoltare.
Materialele necesare în general sunt:
- seringa, ace, eprubete, tampoane sterile, soluţie dezinfectantă, garou, tăviţă renală,
soluţii necesare (anticoagulante etc), mănuşi, prosop ş.a
Pentru examenul hematologic - sângele se recoltează prin puncţie venoasă
şi prin înţeparea pulpei degetului (la adulţi) şi a feţei plantare a halucelui şi a
căcâiului (la copii), pe anticoagulant (EDTA, citrat Na 3,8%).
Exemplu: Pentru HL - se recoltează 2-5 ml sânge venos pe cristale de EDTA
- 0,5 ml soluţie uscată prin evaporare.
Pentru VSH se recoltează 1,6 ml sânge venos, fără stază, cu 0,4 ml citrat de
sodiu 3,8 %.
Pentru examenul biochimic al sângelui recoltarea se efectuează prin puncţie
venoasă, dimineaţa, pacienta fiind "a jeune". Se recoltează 5-10 ml sânge simplu
sau pe anticoagulant (heparină, fluorură de Na, citrat de Na 3,8 %, oxalat de K).
Pentru examenul serologic al sângelui se recoltează 5-10 ml sânge venos
fără anticoagulant,în eprubete uscate, sterile, prevăzute cu dopuri de vată.
 Pentru examenul bacteriologic al sângelui (hemocultură) se recoltează 20
ml sânge, în condiţii perfecte de asepsie.

 RECOLTAREA URINII are scop explorator, informând asupra stării

funcţionale a rinichilor şi a întregului organism.
Examenul fizic al urinei necesită urina din 24 h, determinându-se cantitatea,
aspectul, culoarea, densitatea.
Pentru examenul sumar se recoltează 10-15 ml din urina de dimineaţă,
aruncând primul jet de urină şi recoltându-l pe al doilea în eprubetă, determinându-
se albuminuria, glicozuria, sedimentul urinar.
Pentru urocultură se recoltează din urina de dimineaţă 25-50 ml urină într-o
eprubetă sterilă sau borcan steril, după o prealabilă toaletă a organelor genitale
externe, aruncând primul jet de urină şi recoltându-l pe al doilea în eprubetă.
Recoltarea urinei se poate efectua şi prin sondaj vezical şi prin puncţie
vezicală.
 RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE – se face direct din produsul
ce se scurge din col sau cu ajutorul unei anse, în vederea examenului
bacteriologic, parazitologic, micologic.

II 9. TEHNICI DE ÎNGRIJIRE
II.9.1 PREGĂTIREA ŞI ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI
Electrocardiograma = înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor
bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.
E.K.G. – este o înregistrare extrem de pretenţioasă în diagnosticul unei
cardiopatii în general, în suferinţele miocardocoronariene în special, şi totodată este
o metodă de a recunoaşte o boală de inimă care evoluează clinic, latent, când se
efectuează E.K.G –ul de effort.
Ea este interpretată întotdeauna de medic, în lumina datelor clinice.
 Legătura dintre aparat şi bolnav se face printr-un cablu-bolnav. La
extremitatea distală a cablului sunt ataşate plăculeţe metalice – electrozii, în număr
de 10, necesari pentru înrregistrarea a patru derivaţii standard şi unipolare şi 6
precordiale (V1-V6).
Etape şi timpi de execuţie a E.K.G.
1. Pregătirea bolnavului:
-se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic
-se transportă în sala de înregistrare cu căruciorul, cu 15 minute înainte de
înregistrare
-se aclimatizează bolnavul cu sala de înregistrează
-bolnavul va fi culcat comod pe masa de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze
musculatura
2. Montarea electrozilor pe bolnav:
-se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile electrozilor
-sub placa de metal a electrozilor se aşează o pânză înmuiată într-o soluţie de
electrolit (o lingură de sare la un pahar de apă) SAU PASTĂ APECIALĂ
PENTRU ELECTROZI Cei 10 electrozi - 4 pentru membre şi 6 precordiali – se
fixează pe bolnavi în felul următor:
 Montarea electrozilor pe membre
- roşu – mâna dreaptă
- galben – mâna stângă
- verde – picior stâng
- negru – picior drept
 Montarea electrozilor precordial
V1= spaţiul patru intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
V2= spaţiul patru intercostal, pe marginea stângă a sternului
V3= între V2 şi V4
V4=spaţiul stâng intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex)
V5=la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă
V6=la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă
3. Pregătirea aparatului
-aparatul va fi legat la priza de împământare
4,. Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor
5. Punerea în funcţiune a aparatului
6. Testarea aparatului (înregistrarea testului etalon)
7. Înregistrarea electrocardiogramei
8. Înregistrarea derivaţiilor unipolare precordiale
9. Terminarea înregistrării
10. Notarea electrocardiogramei – asistenta notează pe electrocardiogramă numele,
prenumele, vârsta, înălţimea, greutatea pacientului,m menţionează medicaţia
folosită, data şi ora înregistrării, viteza de derulare, semnătura celui care a
înregistrat.

II.9.2 MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE (T.A.)

Scop – evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii,
rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)
Elemente de evaluat - tensiunea arterială sistolică (maxima), tensiunea
arterială diastolică (minima).
Materiale necesare - aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale ( cu
mercur Riva Rocci, cu manometru, oscilometru Pachon, stetoscop biauricular,
tampon de vată, alcool, creion roşu)
Metoda de determinare –palpatorie, ascultatorie
A. METODA ASCULTATORIE:
-pregătirea psihică a pacientului
-asigurarea repaosului fizic şi psihic timp de 15 minute
-spălarea pe mâini
-se aplică manşeta pneumatică pe braţul clientului,sprijinit şi în extensie
-se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei
-se introduc olivele stetoscopului în urechi
-se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la
dispariţia zgomotelor pulsatile
-se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se
percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime)

-se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi
consemnată
-se continuă deprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice
-se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în
momentul în care zgomotele dispar,aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă
-se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur
-se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezulata
-în alte documente medicale se înregistrează cifric: valioarea normalo după OMS
este de 65-90 tens.minimă şi 115-140 tens. Maximă
-se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool
B. METODA PALPATORIE
-determinarea se face prin palparea arterei radiale
-nu se foloseşte stetoscopul biauricular
-etapele sunt identice metodei ascultatorii
-are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului
periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
II.9.3 ECOCARDIOGRAFIA
Este metoda de explorare bazată pe înregistrarea ultrasunetelor străbătute şi
reflectate la nivelul cordului.
 II.9.4 TACTUL VAGINAL
Tactul vaginal este cel mai vechi mijloc de explorare obstetricală. Se poate
practica cu un singur deget sau cu două degete.
Tehnica
Gravida este aşezată pe masa ginecologică, ori în pat în decubit dorsal, cu
coapsele flectate şi îndepărtate . Examinatorul, după ce s-a spălat pe mâini în
prealabil, îmbracă mănuşa de cauciuc. După o toaletă externă făcută gravidei,
pătrunde în vagin cu degetul arătător şi medius, explorează vaginul, fundurile de
sac vaginale şi porţiunea vaginală a colului uterin. Se vor cerceta configuraţia,
mărimea, lungimea şi consistenţa pereţilor vaginali, căutând eventuale atrezii,
tumori, varozităţi.
Fundurile de sac vaginale, libere la începutul sarcinii, devin pline spre
sfârşitul acesteia. După luna a-V-a întâlnim senzaţia de balotare vaginală: degetul
examinator, intravaginal, printr-o scurtă apăsare a părţii fetale, ce se află în bazin,
provoacă o deplasare şi apoi o revenire a fătului, mobil în lichidul amniotic.
Orificiul extern al colului uterin este rotund dar cu consistenţa redusă în
timpul sarcinii, el fiind înmuiat (ramolit) prin imbibiţia gravidică. Canalul cervical
poate fi găsit uşor întredeschis permiţând pătrunderea degetului explorator până la
nivelul orificiului intern sau cavitatea uterină.

II.9.5  TACTUL VAGINAL ASOCIAT CU PALPAREA ABDOMINALĂ
Tehnica
Coincide cu examenul intern, în plus , se va aplica mâna stângă, liberă pe
regiunea hipogastrică a gravidei, apăsând uşor şi treptat peretele abdominal,
căutând să prindem între cele două degete examinatoare uterul şi anexele.

Astfel ne vom putea da seama de forma, volumul, consistenţa, direcţia,

mobilitatea organelor genitale
 II.9.6 EXAMENUL INSTRUMENTAR
Examinarea vaginului şi colului uterin cu speculul sau valvele, devine
necesar atunci când se constată diferite anomalii ca: secreţii abundente sau pentru a
depista eventuale stări patologice (tumori, bride, vegetaţii, atrezii). În cursul
travaliului examenul cu valvele ne furnizează date ce privesc modificările colului
uterin şi dilatarea orificiului uterin, starea membranelor, prolabarea cordonului
etc.
II.9.7 EXAMENUL RECTAL
Tuşeul rectal se face cu un singur deget (indexul) protejat de un degetar de
cauciuc lubrefiat cu vaselină. Este de un real folos în timpul travaliului, deoarece ne
orientează asupra prezentaţiei, dilatării colului şi în general, asupra evoluţiei
travaliului.
II.9.8 EXAMENUL ECHOGRAFIC
Poate fi utilizat pentru constatarea poziţiei, prezentaţiei şi a aşezării
produsului de concepţie, pentru diagnosticul sarcinii gemelare, prezenţa
malformaţiilor fetale etc. Trebuie avut în vedere întotdeauna că razele Roentgen
chiar şi în doze mici sunt nocive faţă de substanţa germinativă a fătului şi a mamei
şi de aceea se recurge în ultimul timp la examenul echografic, cu ultrasunete.

II.10 EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE

Educaţia pentru sănătate este strict necesară. Ea va consta în primul rând în
lămurirea gravidei asupra naturii suferinţelor sale şi asupra scopului , ceea ce face
strict necesară colaborarea cu medicul.
Parturienta se va supune indicaţiilor date de medic şi asistentă în timpul
travaliului, sfaturi care o vor ajuta, şi anume:
- să respecte indicaţiile date de medic
- să nu intre în panică
- să accepte administrarea medicamentelor
 Încă din primele zile asistenta medicală va duce o muncă susţinută de
educaţie sanitară cu pacientele pentru a adopta o îngrijire pe măsură pe perioada
sarcinii.

II.11 EXTERNAREA
Data externării gravidei sau lehuzei este stabilită de medicul primar şef de
secţie. Asistenta medicală va aduna documentaţia din perioada de spitalizare , pe
care o pune la dispoziţia medicului de salon în vederea efectuării epicrizei.
Asistenta va fixa cu pacienta ora plecării, pentru ai putea asigura alimentaţia
până în ultimul moment. Va verifica dacă hainele cu care a sosit sunt
corespunzătoare anotimpului , iar în cazul în care nu sunt corespunzătoare va
comunica familiei cerând să fie aduse haine potrivite. Asistenta anunţă familia cu 2
–3 zile înainte de data externării lehuzei.
Asistenta medicală ca explica pacientei indicaţiile primite de la medic şi
scrise în biletul de externare. Va lămuri în special prescripţiile referitoare la
măsurile de igienă ce trebuie continuate la domiciliu, la regimul alimentar şi
asupra noului regim de viaţă.
Apoi va verifica dacă pacienta şi-a însuşit corespunzător tehnicile necesare
continuării îngrijirilor igienice la domiciliu şi va insista ca la data indicată să se
prezinte la control.
Asistenta medicală va însoţi pacienta la magazia de efecte unde îl va ajuta să-
şi primească hainele şi va prelua efectele de spital. Îl va încredinţa aparţinătorilor,
verificând încă o dată dacă pacienta are asupra lui biletul de externare.
Pacienta trebuie să fie urmărită de grija ocrotitoare a personalului medico –
sanitar până la părăsirea spitalului.
 CAPITOLUL III
PREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE

CAZUL I
A. Culegerea datelor

Nume : P. Nr. F.O . 1467

Prenume: M.

Vârsta: 22 ani

Ocupaţia: tehnician dentar

Naţionalitate: română

Stare civilă: căsătorită

Data internării / externării: 6 aprilie 2003 / 11 aprilie 2003

Diagnostic: -la internare : I G,I P, sarcină 37 săptămâni FUV, MI, metroragie

  - la 72 ore : hematom retroplacentar

-la externare: lehuzie

Antecedente personale- PM= 16 ani, CM regulat, la 28 zile, flux normal, durează

3-4 zile S=1,A=0

Antecedente heredocolaterale – fără importanţă

B. Motivele internării: metroragie, CUD

C. Istoric: gravidă de 22 ani se internează pentru metroragie, CUD. Sarcina a fost

dispensarizată de la 6 săptămâni, rezultatelor analizelor efectuate pe parcursul
naşterii au fost în limite normale

D. Problemele pacientei:

● dureri lombare cu iradiere datorate contracţiilor uterine

 teamă, anxietate, agitaţie

E. Starea pacientei la internare:

H = 1,64 m G = 78 kg.

Temperatura = 36.40 C

FC = 71 / minut TA = 110 /70 mmHg

respiraţie = 16 / minut micţiuni = fiziologice

tranzit intestinal fiziologic

-starea generalã: bunã, evolutia sarcinii a decurs normal

-tegumente si mucoase: normal colorate , edeme ale membrelor inferioare
-sistem limfo-ganglionar: nepalpabil
-sistem muscular: : normoton, normochinetic
-sistem osteo-articular:aparent integru
-aparat cardiovascular: soc apexian în spatiul V intecostal stîng, zgomote
cardiace ritmice, TA = 120 / 80 mm Hg
-aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale simetrice,sonoritate
pulmonarã normalã, murmur vezicular fiziologic,
FR = 19 r / min
-aparat digestiv si glande anexe: ficat, splinã în limite normale
-aparat uro – genital: urini normocrome, loje renale nedureroase, mictiuni
fiziologice
- OGE – normal conformate
-SNC: fãrã semne de iritatie meningianã, orientatã temporo-spatial si la propria
persoanã
F. Examen obsterical:
º examen sâni – mãriti de volum, areole hiperpigmentate, tuberculi
Montgomery prezenti, la palpare – sâni de consistentã glandularã
º abdomen – la inspectie – mãrit de volum în totalitate, linia medianã
hiperpigmentatã; la palpare – IFU=34 cm. , uter gravid, polul cefalic în hipogastru ,
polul piedic (caudal ) în epigastru, spatele fetal în flancul stâng; la ascultatie – BCF
prezente, ritmice 125/minut, la jumãtatea liniei pubo-subombilicalã stângi
º examen genital
- inspectie – normal conformate, inhibitie de sarcinã
- examen vaginal cu valve – în vagin cheaguri în cantitate moderatã, col orientat
în capul vaginului, se exteriorizeazã sânge fluid
- examen vaginal digital combinat cu palpare abdominalã: vagin suplu, col de
consistentã moale
 CAZUL I

Nevoile fundamentale după conceptul V.Henderson

Nr Nevoia Independent Dependent

fundamentală Manifestări de Sursa de dificultate
dependenţă
1. A respira şi a a avea Respiraţie şi ----- -----
o bună circulaţie circulaţie fiziologică
2. A bea şi a mânca Apetit păstrat ----- -----
Alimentaţie activă
Hidratare
corespunzătoare
3. A elimina Micţiuni fiziologice Metroragie CUD
Tranzit intestinal
normal
4. A se mişca şi a ------ Postură inadecvată Dureri lombare,
menţine o bună metroragie, astenie
postură
5. A dormi şi a se ------ Somn neliniştit Dureri, anxietate
odihni
6. A se îmbrăca şi a se Se dezbracă şi ----- -----
dezbrăca îmbracă fără ajutor
7. A menţine Afebril 36.70 C ----- -----
temperatura corpului
în limite normale
8. A fi curat, a-şi ----- Îşi efectuează toaleta Durerile
proteja tegumentele cu dificultate dar nu
acceptă ajutor
9. A evita pericolele ------ Potenţial de Metroragie, dureri
complicaţii violente în hiogastru
10. A comunica Comunicativă, limbaj ----- -----
adecvat, coerent
11. A-şi practica religia Frecventează ----- -----
biserica
12. A se preocupa de ----- Dificil, realizare Durerile, HTA
realizarea proprie fizică insuficientă.
13. A se recreea ----- Limitarea recreării HTA, dureri
active
14. A învăţa Solicită sfaturi cu ----- -----
privire la starea în
care se află
 CAZUL I

ANALIZE DE LABORATOR ŞI ALTE EXPLORĂRI

Data Analiza efectuată Rezultatul obţinut Valoarea normală

6 04 hemoleucogramă Hb= 11,7 g% 14-16g%
Ht=38% 37-52%
GA=8600/mm3 4000-8000/mm3
GR =3,7mil/mm3 4 – 4,5 ml/mm3
trombocite 290.000 /mm3 180.000-400.000/mm3
Grup sanguin A II + ---
Rh negativ pozitiv
Glicemie 120 mg% 60-120 mg%
Sumar urină Glucoză absent, Glucoză, albumină, pigmenţi
albumină urme fine, biliari – absent
pigmenţi biliari Sediment – rare celule epiteliale
absent, rare epitelii
10.04 Uree 34 mg, % 20-40 mg%
10.04 Glicemie 54,7 mg% 60-120 mg %

5.04 Examen ginecologic:

INSPECŢIA: sâni – prezente areole secundare, hiperpigmentarea areolei primare,
tuberculi Montgomeery, colostru la exprimarea mamelonului; abdomen – mărit de
volum, vergeturi bilateral, deplasarea cicatricii ombilicale
EXAMENUL VAGINAL DIGITAL: mucoasă vaginală şi col cu aspect violaceu,
col parţial deschis, orificiul extern dilatat 3-4 cm; corp uterin mărit de volum în
raport cu vârsta sarcinii
6.04 Examen echografic:MCF ritmice , lichid amniotic în cantitate normală, 37
săpt.placentă fundică grIII
 PARTOGRAMA

Data Contracţii uterine Dilataţia Membrane BCF Conduita

ora durata interval tonus colului
7.04 30’’ 4’ Normal 65cm MRS 132/m Clismă
530 inut Perfuzie ser
fiziologic 500
ml şi atropină
vit.B1,B2,B6
7.04 40’’ 3’ Normal 7cm MRS 130/m ----
600 inut

7.04 45’’ 2’ Normal 9 cm MRS 1320 / Ajutor

635 minut manual

La ora 6 45 cu ajutor manual se naşte o fetiţă , greutate 4100 g, Apgar = 9

Expulzia placentei are loc la ora 705, întreagă, 600g. , urmată de hemoragie

abundentă cauzată de prezenţa unui hematom retroplacentar depistat după expulzia

placentei. În timpul naşterii s-a efectuat epiziotomia perineului motiv pentru care

după expulzia placentei se efectuează epiziorafie sub anestezie locală cu xilină. Se

efectuează control instrumentar al cavităţii uterine pentru a îndepărta eventuale

cheaguri şi resturi, se introduce în vagin o meşă şi se supraveghează permanent

pacienta în următoarele 24 ore.

 CAZUL I
TRATAMENT

Medicamentul Mod de prezentare Acţiune Reacţii adverse

Data şi administrare terapeutică
6-7.04 SCOBUTIL Fiole / 1ml i.v. lent Antispastic, Uscăciune a gurii,
COMPUS sau i.m. profund anticolinergic dificultăţi de deglu-
Comprimate analgezic tiţie, tulburări de 
vedere: midriază,
fotofobie
6-7.04 PAPAVERINĂ Cp 100 mg Vasodiltator Injectarea i.v. oate
F 40 mg antispastic produce aritmii,
i.m şi I.v. bloc atrio-
ventricular , colaps
7.04- SER Flacoane 250,500 Reechilibrare -creşterea patului
8.04 FIZIOLOGIC ml, p.i.v. hidroelectro- vascular - HTA
+ B1, B2, B6 litică
 CAZUL I
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Data Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare
nursing
6.04  Contracţii  Normalizarea  Primesc gravida în secţie şi o instalez în salon,  Stare generală
uterine dureroase valorilor tensionale o supraveghez permanent, asigur odihna bună
* metroragie  Ajutarea  Îndepărtez pilozitatea pubiană  CUD
gravidei să  Recoltez sânge pentru analize, după o Nesistematizate
înţeleagă că pregătire psihică şi fizică în prealabil BCF= 135 /min
durerea nu poate fi  Ascult BCF şi urmăresc ritmicitatea TA = 115/70 mmHg
calmată  Discut cu gravida şi o învăţ să colaboreze cu
 Asistare la echipa care o va asista la naştere
naştere  Măsor funcţiile vitale şi vegetative
7.04  Contracţii  Colaborarea  Ajut gravida să înţeleagă că durerea nu poate  Naşterea a
uterine dureroase gravidă –medic- fi calmată şi că aceasta va creşte pe măsură ce decurs în mod
 Posibilă asistentă expulzia fătului se apropie normal
modificare a  Gravida să  Efectuez clisma evacuatorie  Expulzia
ritmului cardiac cunoască  Supraveghez bătăile cordului fetal la intervale placentei la 20
fetal desfăşurarea de 15 minute minute
 Posibilă lezare naşterii, durata  Urmăresc succesiunea contracţiilor  Ţesuturi moi
a ţesuturilor moi travaliului  Consemnez la indicaţia medicului modificarea intacte
colului, starea membranelor
 Realizez instalarea perfuziei
 Supraveghez starea gravidei prin măsurarea
pulsului,TA,Temperaturii,a comportamentului
 Urmăresc aspectul lichidului amniotic
 Pregătesc materialele necesare pentru
asistenţa la naştere: câmpuri sterile,mănuşi
sterile, material de dezinfecţie, pense,foarfeci
 sterile, aţă pentru cordonul ombilical,
materiale pentru îngrijirea nou-născutului,
medicamente pentru dirijarea travaliului.
 Colaborez permanent cu gravida sfătuind-o
cum să respire şi să-şi prelungească voluntar
contracţiile
 Supraveghez perineul în timpul expulziei,
fătul este mare în comparaţie cu bazinul moale
şi se efectuează epiziotomie
 Echipa de pediatri acordă îngrijiri n.n. iar eu
supraveghez în continuare lehuza, pentru a
vedea evoluţia şi a observa semnele de
dezlipire a placentei, pierderile de sânge,
contracţiile uterine slabe, coborârea fundului
uterin sub ombilic
 Verific dacă s-a dezlipit placenta prin
apăsarea deasupra simfizei pubiene
 Prind placenta cu palmele făcute căuş,
răsucesc membranele pentru a nu se rupe în
cavitatea uterină
 Verific integritatea placentei pe ambele feţe
 Se constată prezenţa unui hematom
retroplacentar care este cauza hemoragiei
postpartum
 Se efectuează control instrumentar al cavităţii
uterine pentru îndepărtarea eventualelor
resturi
 Se efectuează epiziorafie a ţesuturilor moi sub
anestezie cu xilină (local)
 n.n. are A=9
  Spăl regiunea externă a OG şi introduc în
vagin o meşă cu scop de hemostază
 amplasez lehuza în pat , în sala de
posttravaliu şi o supraveghez permanent în
următoarele 24 ore.
8.04  Lehuzie Inducerea unei  Lehuza primeşte îngrijirile necesare Stare generală bună,
9.04 stări optime de  I se efectuează toaleta OGE cu sol. lehuzie
10.04 sănătate Dezinfectantă de permanganat de potasiu
1/2000
 Se urmăreşte involuţia uterului

Epicriza: Naştere normală cu făt viu de sex feminin G 4100 g, delivrenţă fiziologică urmată de control instrumentar al
cavităţii uterine cu scop de îndepărtre a eventualelor resturi de ţesut
Recomandări:
- repaos sexual şi fizic 45 zile,
- igiena OGE,
- igiena sânilor,
- dispensarizare
 CAZUL II
A. Culegerea datelor

Nume : D. Nr. F.O . 1456

Prenume: A.

Vârsta: 29 ani

Ocupaţia: muncitoare

Naţionalitate: română

Stare civilă: căsătorită

Data internării / externării: 10 aprilie 2003 / 15 aprilie 2003

Diagnostic: -la internare : I G,I P, sarcină 34 săptămâni FUV, MI, HTA indusă
de sarcină

-la externare: sarcină 34 săptămâni în evoluţie, HTA

Antecedente personale- PM= 16 ani, CM regulat, la 28 zile, flux normal, durează

3-4 zile S=1,A=0

Antecedente heredocolaterale – fără importanţă

B. Motivele internării: edeme, HTA indusă de sarcină

C. Istoric: gravidă de 29 ani relatează că în urma unui efort prelungit au apărut

edeme ale membrelor inferioare şi HTA . Sarcina a fost dispensarizată de la 12
săptămâni, rezultatelor analizelor efectuate pe parcursul naşterii au fost în limite
normale. SE internează pentru diagnostic şi tratament

D. Problemele pacientei:

* edeme
* HTA
E.. Starea pacientei la internare:

H = 1,72 m G = 75 kg.

Temperatura = 36.80 C

FC = 75 / minut TA = 150 /85 mmHg

respiraţie = 18 / minut micţiuni = fiziologice

tranzit intestinal fiziologic

- starea generalã: bună

-tegumente si mucoase: normal colorate , edeme ale membrelor inferioare
- sistem limfo-ganglionar: nepalpabil
- sistem muscular: : normoton, normochinetic
- sistem osteo-articular:aparent integru
- aparat cardiovascular: soc apexian în spatiul V intecostal stîng, zgomote
cardiace ritmice, TA = 150 / 85 mm Hg
- aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale simetrice, sonoritate
pulmonarã normalã, murmur vezicular fiziologic,
FR = 18 r / min
-aparat digestiv si glande anexe: ficat, splinã în limite normale
- aparat uro – genital: urini normocrome, loje renale nedureroase, mictiuni
fiziologice
- OGE – normal conformate
- SNC: fãrã semne de iritatie meningianã, orientatã temporo-spatial si la propria
persoanã
F. Examen obsterical:
º examen sâni – mãriti de volum, areole hiperpigmentate, tuberculi
Montgomery prezenti, la palpare – sâni de consistentã glandularã
 º abdomen – la inspectie – mãrit de volum în totalitate, linia medianã
hiperpigmentatã; la palpare – IFU=30 cm. , uter gravid, polul cefalic în hipogastru ,
polul piedic (caudal ) în epigastru, spatele fetal în flancul drept; la ascultatie – BCF
prezente, ritmice 125/minut, la jumãtatea liniei pubo-subombilicalã stângi
º examen genital
- inspectie – normal conformate, inhibitie de sarcinã
- examen vaginal digital combinat cu palpare abdominalã: vagin suplu, col de
consistentã moale
 CAZUL II

Nevoile fundamentale după conceptul V.Henderson

Nr Nevoia Independent Dependent

fundamentală Manifestări de Sursa de dificultate
dependenţă
1. A respira şi a a avea Respiraţie fiziologică ----- -----
o bună circulaţie
2. A bea şi a mânca Apetit păstrat ----- -----
Alimentaţie activă
3. A elimina Micţiuni fiziologice edeme Eliminare
Tranzit intestinal necorespunzătoare a
normal lichidelor
4. A se mişca şi a Se deplasează fără ------ ------
menţine o bună ajutor
postură
5. A dormi şi a se ----- Somn neliniştit Necunoaşterea
odihni prognosticului
6. A se îmbrăca şi a se Se dezbracă şi ----- -----
dezbrăca îmbracă fără ajutor
7. A menţine Afebril 36.50 C ----- -----
temperatura corpului
în limite normale
8. A fi curat, a-şi ----- Îşi efectuează toaleta Starea de graviditate
proteja tegumentele cu dificultate dar nu
acceptă ajutor
9. A evita pericolele ------ Potenţial de HTA
complicaţii edeme
10. A comunica Comunicativă, limbaj ----- -----
adecvat, coerent
11. A-şi practica religia Frecventează ----- -----
biserica
12. A se preocupa de ----- Dificil, realizare HTA
realizarea proprie fizică insuficientă.
13. A se recreea ----- Limitarea recreării HTA
active
14. A învăţa Solicită sfaturi cu ----- -----
privire la starea sa
 CAZUL II

ANALIZE DE LABORATOR ŞI ALTE EXPLORĂRI

Data Analiza efectuată Rezultatul obţinut Valoarea normală

10 IV Hemogrobină 13,3 g% 14 – 16g %
Hematocrit 40% 40-45 + 5%
Leucocite 8700 / mm3 4000-8000/mm3
Trombocite 234.00/mm3 180.000-400.000/mm3
G Globule roşii 4.990.000/mm3 4,5-5.500.000 / mm3
VSH 10/ 1h 5-10 /1h
10-20/2h
Uree 32 mg/Dl 15 – 42 mg/dL
Timol 5 UML 2-4 UML
TGP 84 UI 10-20 UI
TGP 70 UI
Sumar urină Albumină – ureme fine Albumină, glucoză –
glucoză – absent absent
Sediment urinar - rare Sediment urinar - rare
leucocite, frecvente epitelii leucocite şi epitelii plate
plate
10.04 Examen ginecologic: INSPECŢIA: sâni – prezente areole secundare,

hiperpigmentarea areolei primare, tuberculi Montgomeery, abdomen – mărit de

volum, deplasarea cicatricei ombilicale

11.04 Examen echografic: MCF ritmice , lichid amniotic în cantitate normală, 34

săpt.placentă fundică grII

CAZUL II
TRATAMENT
 Data Data Mod de prezentare Acţiune Reacţii adverse
Medicamentul şi administrare terapeutică
10- Hiposerpil cp = 25 mg Antihipertensiv Congestia
15.04 ½ cp x 3 / zi cu instalare mucoasei nazale,
lentă şi greaţă, diaree, etc
prelungită
Furosemid 20 mg i.v. Diuretic activ Greaţă, erupţii
cutanate,
administrarea în
cantităţi mari
poate provoca
leziuni renale şi
hepatice
Ser fiziologic Flacon 250 ml,p.i.v Reechilibrare -creştera patului
. hidroelectro- vascular - HTA
litică
 CAZUL II
PLAN DE ÎNGRIJIRE

Data Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare

nursing
10.04 * HTA  Ajutarea  Primesc gravida în secţie şi o instalez în salon,  Stare generală
* edeme gravidei să o supraveghez permanent, asigur odihna bună
înţeleagă  Recoltez sânge pentru analize, după o BCF= 135 /min
manifestările pregătire psihică şi fizică în prealabil Ora 8 - TA = 150/85
* tratamentul HTA  Ascult BCF şi urmăresc ritmicitatea mmHg
 Discut cu gravida şi o învăţ să colaboreze cu Ora 12 - TA =
echipa de cadre sanitare 145/80 mmHg
 Măsor funcţiile vitale şi vegetative, TA de 4 Ora 16 - TA =
ori pe zi, măsor greutatea 140/75 mmHg
 Instalez perfuzia şi administrez tratamentul Ora 22 - TA =
recomandat de medic pentru scăderea 130/70 mmHg
valorilor tensionale şi diminuarea edemelor
 Recomand gravidei să stea în repaus la pat Diureza = 1400 ml

11.04  Posibilă  Colaborarea  Realizez instalarea perfuziei Stre generală bună –

modificare a gravidă – medic-  Supraveghez starea gravidei prin măsurarea TA = 130/70 mmHg
ritmului cardiac asistentă pulsului,TA,Temperaturii,a comportamentului
 Gravida să  Spăl regiunea externă a OG şi amplasez
cunoască lehuza în pat şi o supraveghez permanent
prognosticul şi  administrez tratamentul recomandat de medic
efectele pentru scăderea valorilor tensionale şi
medicamentelor diminuarea edemelor
 12-  edeme Inducerea unei  Lehuza primeşte îngrijirile necesare Stare generală bună
14.04 stări optime de  administrez tratamentul recomandat de medic – TA = 130/70
sănătate pentru scăderea valorilor tensionale şi mmHg
diminuarea edemelor
 Supraveghez starea gravidei prin măsurarea
pulsului,TA,Temperaturii,a comportamentului

Epicriza: gravidă de 29 ani relatează că în urma unui efort prelungit au apărut edeme ale membrelor inferioare şi HTA .
Sarcina a fost dispensarizată de la 12 săptămâni, rezultatelor analizelor efectuate pe parcursul naşterii au fost în limite
normale. În urma tratamentului efectuat şi a repaosuzlui la pat valorile tensionale au scăzut, edemele s-au diminuat şi se
externează la cerere.

Recomandări:
- repaos sexual şi fizic,
- igiena OGE,
- igiena sânilor,
- dispensarizare în fiecare săptămână,
- regim normocaloric, bogat în vitamine
 CAZUL III
A. Culegerea datelor

Nume : E. Nr. F.O . 1525

Prenume: I.

Vârsta: 35 ani

Ocupaţia: casnica

Naţionalitate: română

Stare civilă: căsătorită

Data internării / externării: 11 aprilie 2003 / 17 aprilie 2003

Diagnostic: - la internare : I G,I P, sarcină 30 săptămâni FUV, MI, HTA, greaţă,

vărsături, cefalee, ameţeală, somnolenţă

- la externare: sarcină 30 săptămâni în evoluţie, disgravidie tardivă, preeclampsie

Antecedente personale- PM= 15 ani, CM regulat, la 30 zile, flux normal, durează 4

zile S=1,A=1

Antecedente heredocolaterale – fără importanţă

B. Motivele internării:

- sarcină 30 săptămâni,
- HTA,
- greaţă,
- vărsături,
- cefalee,
- ameţeală,
- somnolenţă
C. Istoric: soţul gravidei relatează că în urma unui efort prelungit au apărut edeme
ale membrelor inferioare,HTA, urmate de sarcină greaţă, vărsături, cefalee,
ameţeală, somnolenţă . Sarcina a fost dispensarizată de la 8 săptămâni, rezultatelor
analizelor efectuate pe parcursul primei jumătăţi a sarcinii au fost în limite
normale. Se internează pentru diagnostic şi tratament

D. Problemele pacientei:

* edeme
* HTA
* greaţă,
* vărsături,
* cefalee,
* ameţeală,
* somnolenţă
E.. Starea pacientei la internare:

H = 1,58 m G = 70 kg.

Temperatura = 36.9 0 C

FC = 110 / minut TA = 150 /85 mmHg

respiraţie = 18 / minut micţiuni = fiziologice

tranzit intestinal fiziologic

- starea generalã: alterată

-tegumente si mucoase: palide , edeme ale membrelor inferioare
- sistem limfo-ganglionar: nepalpabil
- sistem muscular: : normoton, normochinetic
- sistem osteo-articular:aparent integru
- aparat cardiovascular: soc apexian în spatiul V intecostal stîng, zgomote
cardiace ritmice, TA = 150 / 85 mm Hg
- aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale simetrice, sonoritate
pulmonarã normalã, murmur vezicular fiziologic,
FR = 18 r / min
-aparat digestiv si glande anexe: ficat, splinã în limite normale , greaţă, vărsături
- aparat uro – genital: urini normocrome, loje renale nedureroase, mictiuni
fiziologice
- OGE – normal conformate
- SNC: fãrã semne de iritatie meningianã, orientatã temporo-spatial si la propria
persoanã
F. Examen obsterical:
º examen sâni – mãriti de volum, areole hiperpigmentate, tuberculi
Montgomery prezenti, la palpare – sâni de consistentã glandularã
º abdomen – la inspectie – mãrit de volum în totalitate, linia medianã
hiperpigmentatã; la ascultatie – BCF prezente, ritmice 130/minut, la jumãtatea
liniei pubo-subombilicalã drepte
º examen genital
- inspectie – normal conformate, inhibitie de sarcinã
- examen vaginal digital combinat cu palpare abdominalã: vagin suplu, col de
consistentã moale
 CAZUL III

Nevoile fundamentale după conceptul V.Henderson

Nr Nevoia Independent Dependent

fundamentală Manifestări de Sursa de dificultate
dependenţă
1. A respira şi a a avea Respiraţie fiziologică Hipertensiune sarcina
o bună circulaţie arterială
2. A bea şi a mânca ----- Greaţă, vărsături boala
3. A elimina Micţiuni fiziologice edeme Eliminare
Tranzit intestinal necorespunzătoare a
normal lichidelor
4. A se mişca şi a ----- Se deplasează cu Ameţeli, stare de
menţine o bună ajutor somnolenţă
postură
5. A dormi şi a se ----- Somn neliniştit Necunoaşterea
odihni prognosticului
6. A se îmbrăca şi a se ----- Se dezbracă şi Starea de slăbiciune
dezbrăca îmbracă cujutor
7. A menţine Afebril 36.50 C ----- -----
temperatura corpului
în limite normale
8. A fi curat, a-şi ----- Îşi efectuează toaleta boala
proteja tegumentele cu dificultate
necesită
9. A evita pericolele ------ Potenţial de HTA
complicaţii edeme
10. A comunica Comunicativă, limbaj ----- -----
adecvat, coerent
11. A-şi practica religia Frecventează ----- -----
biserica
12. A se preocupa de ----- Dificil, realizare HTA
realizarea proprie fizică insuficientă.
13. A se recreea ----- Limitarea recreării HTA
active
14. A învăţa Solicită sfaturi cu ----- -----
privire la starea sa
 CAZUL III

ANALIZE DE LABORATOR ŞI ALTE EXPLORĂRI

Data Analiza efectuată Rezultatul obţinut Valoarea normală

11IV Hemoglobină 12,1 g% 14 – 16g %
Hematocrit 37% 40-45 + 5%
Leucocite 7800 / mm3 4000-8000/mm3
Trombocite 312.00/mm3 180.000-400.000/mm3
G Globule roşii 4.520.000/mm3 4,5-5.500.000 / mm3
VSH 6/ 1h 5-10 /1h
10-20/2h
Uree 40 mg/Dl 15 – 42 mg/dL
Timol 5 UML 2-4 UML
TGP 84 UI 10-20 UI
Sumar urină Albumină – urme fine Albumină, glucoză –
glucoză – absent absent
Sediment urinar - rare Sediment urinar - rare
leucocite, frecvente epitelii leucocite şi epitelii plate
plate
11.04 Examen echografic: MCF ritmice , lichid amniotic în cantitate normală, 30

săptămâni placentă fundică grII

 CAZUL III
TRATAMENT

Data Data Mod de prezentare Acţiune Reacţii adverse

Medicamentul şi administrare terapeutică
11- Hiposerpil cp = 25 mg Antihipertensiv Congestia
17.04 1 cp x 3 / zi cu instalare mucoasei nazale,
lentă şi greaţă, diaree, etc
prelungită
Furosemid 40 mg i.v. Diuretic activ Greaţă, erupţii
cutanate,
administrarea în
cantităţi mari
poate provoca
leziuni renale şi
hepatice
Ser fiziologic Flacon 250 ml,p.i.v Reechilibrare -creştera patului
. hidroelectro- vascular - HTA
litică
 CAZUL III
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Data Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare
nursing
11.04 * edeme  Ajutarea  Primesc gravida în secţie şi o instalez în salon,  Stare generală
gravidei să o supraveghez permanent, asigur odihna alterată
* HTA
înţeleagă  Recoltez sânge pentru analize, după o BCF= 138 /min
* greaţă, manifestările pregătire psihică şi fizică în prealabil TA = 160/90 mmHg
* vărsături, * tratamentul  Ascult BCF şi urmăresc ritmicitatea - convulsii tonice
 Discut cu gravida şi o învăţ să colaboreze cu
* cefalee,
echipa de cadre sanitare
* ameţeală,  Măsor funcţiile vitale şi vegetative, greutatea
* somnolenţă gravide
 Instalez perfuzia şi administrez tratamentul
* convulsii tonice
recomandat de medic pentru scăderea
valorilor tensionale şi diminuarea edemelor
 La 2 ore de la internare pacienta face o criză
manifestată prin convulsii tonice ceea ce
determină acordarea primului ajutor şi
administrarea de sulfat de magneziu 4 g în
p.i.v. ritm de 1 g / minut şi diazepam 10 mg;
se administrează şi diuretice şi hipotensive
 TA este măsurată de 4-5 ori pe zi
 gravida stă în repaus la pat întrucât efortul
fizic ar agrava starea generală

12.04 * edeme  Colaborarea  Realizez instalarea perfuziei Stare generală bună

gravidă – medic- – TA = 150/85
 * HTA asistentă  Supraveghez starea gravidei prin măsurarea mmHg
 Gravida să pulsului,TA,Temperaturii,a comportamentului
* greaţă,
cunoască  amplasez lehuza în pat şi o supraveghez
* vărsături, prognosticul şi permanent
* cefalee, efectele  administrez tratamentul recomandat de medic
medicamentelor pentru scăderea valorilor tensionale şi
* ameţeală,
diminuarea edemelor
* somnolenţă
13- * edeme Inducerea unei  Lehuza primeşte îngrijirile necesare Stare generală bună
16.04 * HTA stări optime de  administrez tratamentul recomandat de medic – TA = 140/80
sănătate pentru scăderea valorilor tensionale şi mmHg
diminuarea edemelor
 Supraveghez starea gravidei prin măsurarea
pulsului,TA,temperaturii

Epicriza: gravidă de 35 ani relatează că în urma unui efort prelungit au apărut edeme ale membrelor inferioare şi HTA
urmate de ameţeli, greţuri, vărsături . Sarcina a fost dispensarizată de la 8 săptămâni, rezultatelor analizelor efectuate pe
parcursul sarcinii în primul trimestru au fost în limite normale. În prima zi de internare prezintă o criză de convulsii
tonice care sub tratament dispar. În urma tratamentului efectuat şi a repaosului la pat valorile tensionale au scăzut,
edemele s-au diminuat şi se externează cu recomandările:

Recomandări: repaos sexual şi fizic, igiena OGE, igiena sânilor, dispensarizare în fiecare săptămână, monitorizarea TA
 CONCLUZII GENERALE ASUPRA LUCRĂRI

Lucrarea de diplomă având subiectul "Disgravidiile”, conţine aproximativ

6 de pagini , fiind împărţită în două părţi:

- partea generală
- partea specială
Lucrarea este structurată în trei capitole.
Am început lucrarea cu noţiuni de anatomie şi fiziologie a aparatului
cardiovascular.
În primul capitol, am prezentat date descriptive privind
disgravidii, respectiv: definiţie, clasificare, etiologie, simptomatologie, evoluţie,
complicaţii, prognostic, tratament.

În capitolul II, am prezentat rolul asistentei medicale în supravegherea

bolnavulei , din momentul internării şi până la externarea din spital şi efectuarea
tehnicilor impuse de afecţiune, a examinărilor de laborator, a explorărilor
funcţionale şi a educaţiei pentru sănătate.

În capitolul III am urmărit personal pe tot timpul spitalizării trei bolnave cu

disgravidie, bolnave care au fost supuse îngrijirilor medicale, la care am contribuit
personal, conform atribuţiilor asistentei medicale, bolnavii părăsind spitalul cu o
stare ameliorată şi cu indicaţii privind măsurile pe care trebuie să le respecte,
măsuri ce au fost consemnate în lucrare.
Lucrarea se încheie cu bibliografia consultată în elaborarea prezentei lucrări.
.
 BIBLIOGRAFIE

1. Albu M.R. – Anatomia şi fiziologia omului, ed. Corint, Bucureşti 1997

2. Prof.univ.dr.doc. Enescu L – Farmacologie, Editura Dimitrie Cantemir,

Târgu Mureş 1998

3. Mozes C. – Tehnica îngrijirii bolnavilor, Editura Medicală, Bucureşti,

1998.

4. Terlemen, Georghiţă – Gincologie şi obstetrică, curs pentru studenţi de

medicină generală IMF Iaşi 1984

5. Baltă G, Stănescu M. O, Kyowski A, Titircă L – Tehnici speciale de

îngrijire a bolnavilor, Editura medicală, Bucureşti 1998

6. Agenda medicală – Editura Bucureşti 1998

7. Titrcă L. – Tehnici de îngrijire aplicate de asitenţii medicali, Editura

Viaţa medicalĂ românească, Bucureâ