avocat Octavian Ulici

VADEMECUM JURIDIC ISBN 978-973-0-10772-2 avocat Octavian Ulici U.N.B.R. Baroul Cluj VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 1 EDIȚIE ON LINE Cluj-Napoca www.ulici.ro 2011 v.1.0. © 2011 Prezentul vademecum, prezintă în accepţiunea prezentă a autorului, aspectele relevante în practica judiciară și administrativă. Lucrarea nu conţine date tehnice juridice. Informaţiile conţinute de acesta nu reprezintă o consulta ţie și/sau o opinie profesională, cu privire la implicaţiile care ar putea să apară în legătură cu un eventual conflict la care este sau va fi implicat cititorul, sau persoanele cu care acesta are sau a avut contact. Orice caz practic are particularită ţile sale, care trebuiesc abordate în mod particular și în detaliu, pe baza unor informa ţii complete. Prezenta lucrare este protejată de legislaţia dreptului de autor. Este interzisă reproducerea sau utilizarea indiferent de formă, în tot sau în parte a oricărei informaţii conţinute de prezentul vademecum fără acordul expres și prealabil al autorului. Orice reproducere sau utilizare fără drept, în tot sau în parte a modului în care este concepută prezenta lucrare, constituie o încălcare o drepturilor de proprietate intelectuală ale autorului și va atrage răspunderea patrimonială a persoanei responsabile, în sumă de 10.000 € (în cuvinte: zecemiieuro), plus orice cheltuieli vor fi generate de administrarea unui proces public contra sa. Redactat în conformitate cu Decizia Comisiei CE din 7 aprilie 2006 privind reutilizarea informațiilor Comisiei (2006/291/CE, Euratom), aplicabilă documentelor publice elaborate de Comisie sau de entități publice și private în numele acesteia și care determină condițiile privind reutilizarea documentelor deținute de Comisie sau în numele acesteia de Oficiul pentru Publica ții Oficiale ale Comunită ților Europene (Oficiul pentru Publicații). Conformă cu orice informații publicate de Comisie sau de Oficiul pentru Publicații în numele acesteia, prin intermediul publicațiilor, website-urilor sau al altor instrumente de difuzare. Redactat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001, privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei, aplicabil tuturor documentelor deținute de o instituție, adică întocmite sau primite de către aceasta și aflate în posesia acesteia, în toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 2 TABLA DE MATERII PRELIMINARII Preliminariile, vor încerca să ofere o modalitate mai facilă de parcurgere a ghidului de faţă, explicând în sumar, fiecare capitol și cuprinsul acestuia. Plecând de aici, cel care lecturează materialul, va avea posibilitatea să ajungă direct la partea, care prezintă interes. CETĂȚENI Secţiunea numită ”Cetăţeni”, cuprinde aspecte legate de juridicul circumscris persoanei fizice începând cu actele de stare civila, relaţiile de familie și asimilate acestora, cum ar fi rela ţiile dintre copil și părintele său divor ţat care are domiciliu separat, sau rela ţiile de concubinaj. Sunt cuprinse aici și anumite aspecte legate de participarea politică, rela ţiile de munca, cu accent pe cele din interiorul Uniunii Europene. Secţiunea cuprinde următoarele capitole: LEGISLAȚIA JURISPRUDENȚA RELAȚIILE DE FAMILIE SAU ASIMILATE ACESTORA Divorţul Răspundere părintească Obligaţia legală de întreţinere RELAȚIILE DE MUNCĂ VICTIMELE INFRACȚIUNILOR REGISTRELE FUNCIARE. Serviciul european de informaţii funciare Registrul Funciar din România INTREPRINDERI Secţiunea numită ”Intreprinderi”, cuprinde aspecte juridice legate de ac ţiunea pornită din ini ţiativă personală și care urmăre ște o asociere în vederea obţinerii de profituri sau în vederea desfă șurării unei activită ţi sportive sau comunitare. Aceasta, oferă o imagine de ansamblu asupra Registrului Comerţului din România, profesiilor juridice și achiziţiilor publice. REGISTRELE COMERCIALE Registrul European al Comerţului (EBR) Registrului Comerţului din România VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 3 Registrele de insolvenţă PROFESII JURIDICE ACHIZIȚII PUBLICE PROCEDURI JUDICIARE Introducerea unei acţiuni în instanţă poate ridica numeroase întrebări, prin urmare secţiunea urmărește oferirea de informaţii persoanelor implicate în proceduri judiciare. JURISDICȚIA INSTANTELOR ÎN ROMÂNIA Competenţa în funcţie de valoarea litigiului Competenţa teritorială Introducerea acţiunii în justitie SURSELE NORMELOR ÎN VIGOARE. CONFLICTUL DE LEGI CHELTUIELILE DE JUDECATĂ ÎN MATERIE CIVILĂ ȘI COMERCIALĂ. ASISTENȚĂ JURIDICĂ SOLUȚIONAREA LITIGIILOR DE NATURĂ CIVILĂ ȘI COMERCIALĂ FOLOSIND DREPTUL UE PROCEDURI SIMPLIFICATE ŞI DE URGENŢĂ DIN ROMÂNIA INSOLVENȚA EXECUTAREA SILITĂ MEDIEREA „TEZAURUL” MULTILINGV LA NIVEL EUROPEAN VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 4 PRELIMINARII 1. Preliminariile, vor încerca să ofere o modalitate mai facilă de parcurgere a ghidului de faţă, explicând în sumar, fiecare capitol și cuprinsul acestuia. Plecând de aici, cel care lecturează materialul, va avea posibilitatea să ajungă direct la partea, care prezintă interes. Abordând dreptul într-un limbaj accesibil, pentru uzul unui nespecialist, ghidul de faţă este destinat orientării cetăţeanului în general și a justiţiabilului în special, pentru op ţiunea într un mod pertinent și rezonabil, asupra asupra drepturilor și obligaţiilor, ce-i sunt recunoscute de autoritatea publică. Lucrare eterogenă cu unele referinţe jurisprudenţiale, cuprinzând noţiunile fundamentale ale diferitelor ramuri de drepturi, aceasta poate să vă însoţească în orice activitate comunitară desfășurată, activitate care necesită anumite cunoștinţe juridice generale, fără a solicita, totuși, implicarea unui specialist. 2. În privinţa dreptului în general, este de observat de la bun început, că în mod paradoxal, norma aplicată diferă de fiecare dată de norma publică, acesta din urmă cuprinzând situaţii idealizate, cu aplicabilitate practică limitată. Egalitatea, normă aplicată - normă publicată, este numai afirmată, pe de o parte de către juriști ca motivare incipientă a onorariului, iar pe de alta parte de reprezentanţii autorităţii, ca o chestiune ce ţine justificarea puterii. Partea normei aplicate, care o face de fiecare data diferită de cea publicată, este așadar, opera persoanelor din sistemul judiciar care individualizează pentru fiecare caz în parte. Procedurile urmate au și ele, însă, o importanţă notabilă. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 5 Pe de alta parte aceiași normă este diferit aplicată de fiecare dată, chestiune care ţine pe de o parte de abilitatea celor care funcţionează în sistemul judiciar, iar pe de alta parte chiar de interesul acestora, căci accept posibilitatea aplicării întrucâtva diferite, faţă de persoana care a făcut parte din autoritatea ce a generat norma. 3. Concepută într-un sistem politic, legea, ca regulă socială comunicată și impusă prin restricţii aduse aparenţei cetăţeanului în comunitate, este expresia juridică a unei ideologii. Prezentată public, ca generatoare a egalităţii sociale, atâta timp cât legea nu este pe undeva parte a unui plan trans-generaţional, este impusă în interesul conjunctural al persoanelor, ce fac parte din organele legislative, sau al anturajului acestora. 4. Egalitatea socială, ca justificare a normei, este o noţiune utilizată cu precădere în conjunctura unui potenţial litigiu. Având în vedere faptul că în mod normal, conotaţie sale sunt pozitive, egalitatea conţine o forţă retorică, ce o face potrivită mai degrabă ca slogan politic. Egalitatea socială sau oferirea de șanse egale pentru fiecare cetăţean prin mijlocirea unei autorităţi publice, adică acea stare socială caracterizată prin faptul că toţi membrii colectivităţii sunt trataţi la fel atât din punctul de vedere al drepturilor și obligaţiilor, prin accesul egal la resursele colective; este unul dintre idealurile proclamate ale corpului politic, fiind un controversat ideal social. Legea prezintă însă un remarcabil interes intelectual în a o înţelege, fiind un fenomen social complex, unul probabil dintre aspectele cele mai complexe ale culturii umane. Legea, este de asemenea și o practică socială menită a ghida comportamentul cetăţenilor, prin instituirea unor modele preconizate a fi utile social. 5. fi Modul în care este aplicată o sancţiune legală, dacă este şi în ce mod o pedeapsă poate justificată legal, sunt întrebări esenţiale pentru știinţele juridice. Dacă legea este un sistem de reguli aplicabile prin sancţiune, care reglementează relaţiile sociale și este edictată într-un sistem politic, pare evident că aceasta este conectată pe undeva la o ideologie. Ideologia, într-un sens general, se referă la un sistem de idei, unde dreptul și politica par a fi indisolubil legate. Legătura între drept şi ideologie este complexă sau discutabilă și aceasta din cauza diversităţii de accepţiuni ale ideologiei și a diferitelor moduri în care aceasta ar putea fi legată de drept. De asemenea, ideologia este percepută ca o sursă de manipulare, iar acest lucru nu este de dorit și pentru drept, unde ea poate compromite chiar integritatea sistemului juridic. 6. Calitatea muncii juridice, este direct proporţională cu cea a legii și jurisprudenţei. Astfel, atâta timp cât legea or jurisprudenţa, ca modalitatea practică de aplicare a legii, suferă de anumite lacune, prestaţia juristului nu poate fi la înălţime, ci doar afirmată în interes VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 6 pecuniar. Munca juristului prezintă mai degrabă, caracterele unei intreprinderi comerciale, bazându-se mai puţin pe efortul intelectual, cât pe cel publicitar. 7. Prezentarea detaliată a unui model de utilitate juridică aplicabil în cazuri specifice, este un secret comercial, informaţiile fiind în mod curent furnizate contra cost sau în schimbul altora în cadrul unei bresle a juriștilor. Prin urmare, aici nu voi urmări referiri la probleme practice concrete or citări de acte normative, chestiuni care reprezintă pe de o parte apanajul doctrinei și jurisprudenţei, iar pe de altă parte ar îngreuna considerabil lectura, ci urmăresc numai lămuri generale cu privire la anumite chestiuni de fapt, din perspective profesionale juridice în speranţa unui real folos pentru cel care depune efortul necesar parcurgerii paragrafelor, ce par a fi aplicabile speţei sale. 8. Am identificat pentru început trei mari secţiuni ale știinţelor juridice cuprinzând fiecare mai multe capitole și anume cea care privește cetăţenii ca relaţii interpersonale între acești, sau între ei și organele de stat administrative sau cele desemnate în aplicarea sancţiunilor penale, cea care privește intreprinderile de la înfiinţare la dizolvare și în cele de al treilea rând capitolul referitor la sistemul judiciar, care explicitează modul în care se reglementează procedura aplicării dreptului. 9. Secţiunea numită ”Cetăţeni”, va cuprinde orice aspecte legate de juridicul circumscris persoanei fizice începând cu actele de stare civila, relaţiile de familie și asimilate acestora, cum ar fi relaţiile dintre copil și părintele său divorţat care are domiciliu separat, sau rela ţiile de concubinaj. Sunt cuprinse aici și anumite aspecte legate de participarea politică, relaţiile de munca, cu accent pe cele din interiorul Uniunii Europene. Dreptul familiei, care tratează, relaţiile de familie sau asimilate acestora, reprezintă ansamblul normelor juridice aplicabile relaţiilor dintre persoanele unite prin filiaţie, adică printr-o relaţie de rudenie între, de exemplu, un copil şi mama sau tatăl său, sau prin căsătorie sau parteneriat declarat – concubinaj. Prin urmare, dreptul familiei abordează de exemplu căsătoria, divorţul, adopţia copiilor, diverse chestiuni referitoare la răspunderea părintească (încredinţarea copiilor, dreptul de vizită, etc.). Amintesc aici, în principal, despre norme referitoare la divorţ, răspunderea părintească asupra copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie sau o uniune liberă-concubinaj, obligaţiile de creștere și educare sau cele numai de întreţinere. Atunci când un cuplu căsătorit decide să se despartă definitiv, unul dintre soţi sau cei doi soţi împreună iniţiază, de obicei, o procedură de divorţ. În cele mai multe cazuri, divorţul este pronunţat de instanta de judecata competentă, iar hotărârea pronunţată dizolvă căsătoria, dar un divorţ poate fi înscris și la starea civilă, or consimţământul dat în fa ţa notar. Atunci când cuplul are copii, divorţul presupune, pe lângă separarea soţilor, o nouă organizare a relaţiilor VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 7 fiecăruia cu copiii comuni. Divorţul antrenează, de asemenea, partajul bunurilor deţinute în comun de soţi și, dacă este cazul, plata unei contribuţii sau a unei pensii alimentare de către un soţ către celălalt, sau pentru întreţinerea copiilor. În România și Uniunea Europeană, sunt normele care permit stabilirea instantei în fata căreia trebuie înaintată cererea de divorţ în momentul separării cuplului. Aceste norme sunt utile în special și pentru cuplurile formate din persoane de naţionalităţi diferite sau atunci când membrii unui cuplu au locuit în diferite state membre pe parcursul căsătoriei. De asemenea, alte normele aplicabile la nivelul României și Uniunii Europene, permit ca un divorţ pronunţat într-o ţară din Uniunea Europeană să fie mai ușor recunoscut într-un alt stat membru și să producă efecte în acesta. 10. Secţiunea numită ”Intreprinderi”, va cuprinde aspecte juridice legate de acţiunea pornită din iniţiativă personală și care urmărește o asociere în vederea obţinerii de profituri sau în vederea desfășurării unei activităţi sportive sau comunitare. Aceasta, oferă o imagine de ansamblu asupra Registrului Comerţului din România, insolvenţei și achiziţiilor publice. Registrului Comerţului din România, organizat de Ministerul Justiţiei, care ţine, organizează şi administrează registrul central computerizat al comerţului. Registrul comerţului oferă informaţii cu privire la comercianţii înregistraţi, respectiv, societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale societăţi naţionale, companii naţionale, regii autonome, societăţi cooperative, organizaţii cooperatiste, instituţii financiare, grupuri de interes economic, alte persoane juridice aşa cum prevede legea în mod expres. În registrul comerţului se înregistrează toate actele, faptele, menţiunile, înscrisurile și identitatea comercianţilor implicaţi, a căror înregistrare este impusă prin lege și orice alte acte sau înscrisuri prevăzute în mod expres de lege. Procesul de achiziţii publice reprezintă ansamblul activităţilor ce se întreprind pentru atribuirea, și executarea unui contract de achiziţie publică, ca și act juridic între autoritatea contractantă, ca instituţie publică de interes local sau general şi contractantul, reprezentat de persoana fizică sau juridică, de drept privat, română sau străină şi căreia în calitate de furnizor, executant, sau prestator, i s-a atribuit un contract de achiziţie publică . 11. Secţiunea numită ”Proceduri judiciare”, oferă diverse informaţii justiţiabililor, persoane care deja sunt părţi într-un proces, sau care urmăresc sa devina părţi în scopul protejării unui drept sau interes legitim. În aceasta secţiune puteţi afla răspunsuri la întrebări referitoare la instanţa judecătorească căreia trebuie să va adresaţi, cum poate fi introdusă o acţiunea în VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 8 justiţie, care este legea aplicabilă și ce cheltuieli implică un proces. Secţiunea cuprinde referinţe la procedurile de insolvenţă, ca incapacitate a unei persoane de a plăti datoriile înregistrate la scadenţa acestora. Utilizată în general într-un context comercial, insolvenţa se referă la incapacitatea unei societăţi „cu responsabilitate nelimitată” de a plăti datoriile. Registrele de insolvenţă constituie o sursă foarte importantă de informaţii de natură juridică pentru facilitarea activităţilor cotidiene ale cetăţenilor, juriștilor, autorităţilor de stat, societăţilor și ale altor părţi interesate. Acestea facilitează accesul băncilor, creditorilor, partenerilor comerciali și consumatorilor la informaţii oficiale și fiabile legate de insolvenţă. Aceste informaţii sporesc transparenţa și certitudinea juridică pe pieţele Uniunii Europene. În Europa, registrele de insolvenţă oferă o gamă de servicii; sfera şi tipul datelor variază de la un stat membru la altul. De exemplu, statele membre care au registre de insolvenţă separate publică informaţii în toate etapele procedurilor de insolvenţă și cu privire la părţile la aceste proceduri. Situaţia este mai diversificată în cazul în care statele membre pun la dispoziţie date privind insolvenţa prin intermediul altor registre. Unele ţări publică doar numele și statutul juridic al societăţii; altele includ informaţii cu privire la toate etapele procedurilor. Cu toate acestea, serviciile de bază furnizate de toate registrele constau în înregistrarea, examinarea și stocarea informaţiilor privind insolvenţele şi punerea acestor informaţii la dispoziţia publicului. În plus, secţiunea furnizează anumite informaţii privind procedurile speciale, recuperarea creanţelor pecuniare, proceduri de dreptul familiei sau proceduri execuţionale. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 9 CETĂȚENI Secţiunea numită ”Cetăţeni”, cuprinde aspecte legate de juridicul circumscris persoanei fizice începând cu actele de stare civila, relaţiile de familie și asimilate acestora, cum ar fi relaţiile dintre copil și părintele său divorţat care are domiciliu separat, sau relaţiile de concubinaj. Sunt cuprinse aici și anumite aspecte legate de participarea politică, relaţiile de munca, cu accent pe cele din interiorul Uniunii Europene. Secţiunea cuprinde următoarele capitole: LEGISLAȚIA JURISPRUDENȚA RELAȚIILE DE FAMILIE SAU ASIMILATE ACESTORA Divorţul Răspundere părintească Obligaţia legală de întreţinere RELAȚIILE DE MUNCĂ VICTIMELE INFRACȚIUNILOR REGISTRELE FUNCIARE. Serviciul european de informaţii funciare Registrul Funciar din România VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 10 LEGISLAȚIA Dreptul este un sistem de norme create și aplicate de Instituţii publice. Dreptul este un factor determinant al societăţii, care modelează mediul politic, economic și social și contribuie în mod esenţial la pacea socială. În consecinţă, este fundamental ca fiecare cetăţean să fie informat cu privire la dispoziţiile de drept în vigoare. România se bazează pe statul de drept, pe principiul democraţiei și pe respectarea drepturilor omului și ale libertăţilor fundamentale. Aceasta înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege, că aceasta se aplică tuturor și se adoptă în temeiul unei proceduri democratice. Toate actele și deciziile luate de către stat și/sau de către autorităţile publice ale acestuia trebuie să respecte dreptul naţional. În special, dispoziţiile legislative garantează drepturile și libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Pe de alta parte fiecare stat membru al Uniunii Europene (UE) are propriul său drept, propriul său sistem juridic și propriile sale norme constituţionale și proceduri pentru adoptarea dispoziţiilor de drept. În plus, toate statele membre au obligaţii în temeiul dreptului Uniunii Europene și al dreptului internaţional. România publică legislaţia în limba romana, limba oficială și normele au un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic numai în limba respectivă. În România, nu avem o baza completa oficiala de acte normative, dar parţial informaţii detaliate asupra fiecărui act normativ, pot fi accesate la adresa http://www.cdep.ro, unde poate fi consultat un repertoriu legislativ ţinut de Consiliul Legislativ. Consiliul Legislativ, este un organ consultativ de specialitate al Parlamentului României, căruia îi revine, potrivit dispoziţiilor din Constituţia României si Legii sale organice, pe lângă atribuţii de avizare si de examinare a conformităţii actelor normative cu dispoziţiile Constituţiei României, obligaţia elaborării si publicării de repertorii legislative. Aceasta obligaţie legala are ca fundament principiul existentei în România a unei singure evidente oficiale a legislaţiei, care sa permită cunoașterea exacta a situaţiei juridice a fiecărui act normativ, la un moment istoric dat. Baza de date legislativa, dezvoltata pe scheletul Repertoriului Legislaţiei României, care apare sub egida Consiliului Legislativ, reflecta situaţia de co-existenta a doua fonduri legislative în vigoare: fondul vechi, din 1864 pană la 22 decembrie 1989, aflat în continuu regres, și fondul legislativ creat după aceasta data până în prezent, care se afla în continua expansiune. Baza de date conţine 96196 titluri de acte (normative, individuale și internaţionale) VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 11 începând din 1864 până la data de 23 februarie 2011. În plus, baza de date europeană N-Lex http://eur-lex.europa.eu/n-lex/, conţine link-uri către majoritatea bazelor de date naţionale oficiale. N-Lex este un proiect comun în curs de desfășurare gestionat de către Oficiul pentru Publicatii al Uniunii Europene și de către guvernele naţionale participante. În prezent, acesta permite consultarea legislaţiei din 23 de state membre. Din punctul de vedere al UE, în mare parte, dreptul naţional al statelor membre pune în aplicare dreptul UE. În particular, acesta este cazul dreptului naţional care transpune directive ale UE. Dreptul statelor membre are diferite izvoare, în special Constituţia, legile (care pot fi adoptate la nivel naţional, regional sau local) și/sau regulamente ale agenţiilor guvernamentale etc. În plus, hotărârile judecătorești pronunţate de instanţele statelor membre pot forma jurisprudenţa. Accesând site-ul http://ec.europa.eu/civiljustice/, aparţinând Reţelei judiciare europene în materie civila și comercială, vă puteţi face o imagine generală asupra ordinii juridice a fiecărui stat membru, inclusiv asupra izvoarelor de drept, a ierarhiei normelor și a modalităţilor de intrare în vigoare a acestora. La data redactării prezentului ghid înca nu sunt disponibile informaţii în limba romană. În mod tradiţional, dreptul statelor membre se împarte în drept privat și drept public.  Dreptul privat sau dreptul civil este domeniul de drept care, într-o societate, reglementează relaţiile dintre indivizi sau grupuri, fără intervenţia statului sau a guvernului.  Dreptul public reglementează relaţiile dintre indivizi, pe de o parte, și stat, entităţile și autorităţile statului, puterile statului și procedurile relevante, pe de altă parte. În general, dreptul public include dreptul constituţional, dreptul administrativ și dreptul penal. Datorită caracterului special al dreptului penal, acesta poate fi considerat și ca o categorie distinctă. Izvoarele de drept în România Izvoarele de drept în România sunt: • Constituţia României; • legi adoptate de Parlament (legi constituţionale, legi organice și legi ordinare); VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 12 • decretele Președintelui României; • acte normative ale Guvernului (ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotărâri); • acte normative emise de administraţia publică centrală (ordine ale ministrului, instrucţiuni și regulamente); • acte normative emise de organele administraţiei publice locale (Consiliul Judeţean, Consiliul Local, Consiliul General al Municipiului București; • legislaţia UE (regulamente, directive); • tratate internaţionale. Cadrul juridic din România include următoarele instrumente juridice: • Constituţia reprezintă legea supremă în România. Aceasta reglementează structura României ca stat naţional, unitar și indivizibil, raporturile dintre puterea executivă, legislativă şi judecătorească, precum și dintre organismele Statului, cetăţeni și persoanele juridice. • legile constituţionale emană de la puterea constituantă – adică de la adunarea constituantă care a fost aleasă și convocată în acest scop. • legile organice reglementează domeniile de importanţă majoră pentru Stat, cum ar fi proprietatea, siguranţa, organizarea organismelor guvernamentale, partidele politice. • legile ordinare reglementează toate celelalte domenii care nu sunt acoperite de legea organică. O lege ordinară nu poate amenda sau modifica o normă superioară, cum ar fi o lege organică sau Constituţia. • în cazuri speciale (vacanţă parlamentară) anumite domenii, stabilite de Parlament, pot fi reglementate, pe baza delegării legislative, prin ordonanţe ale Guvernului. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. În situaţii de urgenţă, Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă în orice domeniu, dacă se consideră necesar. • hotărârile Guvernului stabilesc modul în care legile vor fi efectiv puse în aplicare sau alte aspecte organizatorice privind implementarea acestora. • acte normative emise de administraţia publică centrală (ordine și instrucţiuni) se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărîrilor si a ordonanţelor Guvernului. • acte ale autorităţilor administrative autonome • acte normative emise de autorităţile administraţiei publice locale (Consiliul Judeţean, Consiliul Local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti) reglementează domenii care intră în aria de competenţă a autorităţilor administraţiei publice locale. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 13 Alte izvoare de drept • Jurisprudenţa CEDO și jurisprudenţa instanţelor UE. • Deși jurisprudenţa naţională nu reprezintă un izvor de drept, hotărârile emise de Curţile Constituţionale și de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie în vederea asigurării interpretării uniforme a anumitor prevederi legale reprezintă importante izvoare de drept. • Cutuma este un izvor de drept, cu condiţia ca instrumentul juridic să facă referire în mod expres la acesta în textul juridic. Ierarhia normelor din România este următoarea: • Constituţia română şi legile constituţionale se află pe prima poziţie în ierarhia normelor juridice. Toate celelalte acte normative trebuie să fie în conformitate cu acestea; • legile organice se află pe locul doi în ierarhia juridică. Parlamentul adoptă legile organice cu majoritate calificată; • legile ordinare reprezintă al treilea tip de norme juridice. Parlamentul adoptă legile ordinare cu majoritate simplă. O lege ordinară nu poate amenda sau modifica legile organice sau Constituţia; • ordonanţele Guvernului reprezintă al patrulea tip de norme. • hotărârile Guvernului reprezintă al cincilea tip de norme din ierarhia juridică; • acte normative emise de administraţia publică centrală şi de autorităţile administrative autonome reprezintă al șaselea tip de norme din ierarhia juridică; • acte normative emise de organele administraţiei publice locale (Consiliul Judeţean, Consiliul Local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti) ocupă ultima poziţie în ierarhia normelor. Conform Constituţiei, statul este fondat pe principiile constituţionale democratice de separare a puterilor, de echilibru și control al puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească). Puterea este de asemenea împărţită între Parlament, Guvern și autorităţile judiciare și exercitată de acestea. Curtea Constituţională, Avocatul Poporului din România, Curtea de Conturi și Consiliul Legislativ garantează, de asemenea, echilibrul puterii între autorităţile publice și cetăţeni. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 14 Parlamentul reprezintă organul suprem de reprezentare a cetăţenilor și singura autoritate legislativă a ţării. În principiu, puterea legislativă aparţine exclusiv Parlamentului, dar în anumite cazuri, acesta împarte această funcţie cu executivul (Guvernul) și electoratul (cetăţenii). Guvernul poate emite ordonanţe, pe baza unei legi specifice de împuternicire adoptată de Parlament. În cazuri excepţionale de urgenţă care trebuie tratate urgent, guvernul poate, de asemenea, emite ordonanţe de urgenţă. Procesul de adoptare a legislaţiei este compus din trei etape: 1. Etapa guvernamentală sau etapa pre-parlamentară se referă la: • elaborarea la nivel guvernamental a propunerii legislative • avizarea Consiliului Legislativ, interministerială şi a altor instituţii avizatoare • prezentarea propunerii legislative spre consultare publică • adoptarea la nivel guvernamental a propunerii legislative 2. Etapa parlamentară se referă la: • transmiterea proiectului de lege uneia dintre Camere (Camera Deputaţilor sau Senatul ca primă Cameră), în funcţie de competenta stabilită de Constituţia României • dezbaterea și adoptarea propunerii legislative în comisii parlamentare specializate, • în sesiunea plenară a Camerei notificate, dezbaterea și adoptarea, în termen de 45 - 60 de zile; în cazul în care termenul-limită este depășit, proiectele de lege și propunerile legislative vor fi considerate adoptate tacit. Propunerile legislative sunt supuse ulterior votului (aprobate sau respinse), fiind înaintate Camerei decizionale (Camera Deputaţilor sau Senatul), care va emite hotărârea finală. În cazul în care această Cameră nu este de acord cu prima Cameră cu privire la o prevedere legală, numai pentru prevederea în cauză, legea se va întoarce la prima Cameră care va emite urgent o hotărâre. 3. Etapa post-parlamentară se referă la: • controlul constituţional al legii (Curtea Constituţională confirmă compatibilitatea legii cu Constituţia). Această verificare poate fi solicitată de către Președintele României, de Președintele uneia dintre Camere, de Guvern, de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, de Avocatul Poporului din România sau de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori, cât și ex-officio. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 15 În cele din urmă, legea este promulgată de către Președinte în termen de 20 de zile de la primirea acesteia. În cazul în care Președintele solicită reexaminarea legii sau examinarea constituţionalităţii acesteia, legea va fi promulgată în termen de 10 zile de la primirea acesteia, după reexaminarea acesteia sau după primirea confirmării din partea Curţii Constitu ţionale a faptului că legea în cauză este conformă cu Constituţia. Legea intră în vigoare în termen de trei zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară menţionată în lege. Legistaţia Comunitară Uniunea Europeană (UE) are un sistem juridic și un drept care îi sunt proprii: cele mai importante norme și principii sunt prevăzute în tratatele fondatoare; UE poate adopta acte juridice și legislative, pe care statele membre trebuie să le respecte și să le aplice. Dreptul UE are un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic și este pus la dispoziţia publicului în toate limbile oficiale ale UE. Prin intermediul site-ului: http://eurlex.europa.eu/ aveţi acces la textul integral al documentelor juridice ale UE în toate aceste limbi și puteţi căuta o anumită lege sau un anumit articol dintr-o lege. Cele două izvoare principale ale dreptului UE sunt: dreptul primar și dreptul secundar. Dreptul primar este format din tratatele care stabilesc cadrul juridic al Uniunii Europene. Dreptul secundar este compus din instrumente juridice bazate pe aceste tratate, cum ar fi regulamente, directive, decizii și acorduri. Acestora li se adaugă principiile generale ale dreptului UE, jurisprudenţa dezvoltată de Curtea Europeană de Justiţie și dreptul internaţional. Dreptul UE se caracterizează prin faptul că este direct aplicabil în toate statele membre ale UE („efect direct”) și că legile statelor membre ale UE pot fi declarate inaplicabile în cazul în care intră în conflict cu dreptul UE („supremaţia” acestuia din urmă). În Uniunea Europeană, dreptul primar poate fi considerat principalul izvor de drept. Acesta se află în vârful piramidei ordinii juridice europene și este format, în principal, din următoarele tratate (http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm):  tratatele „fondatoare”: Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea UE și Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice;  protocoalele și anexele la tratate, tratatele de aderare ale statelor membre la Uniunea Europeană și alte tratate. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 16 Împreună, aceste tratate stabilesc repartizarea competenţelor între Uniune și statele membre, definesc procesul de luare a deciziilor, atribuţiile instituţiilor UE și sfera acestora de acţiune în fiecare domeniu de politică. Ultima revizuire a dreptului primar al UE a avut loc odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare în decembrie 2009 (tratatele menţionate mai sus includ modificările introduse de Tratatul de la Lisabona). Legislaţia secundară include așa-numitele acte unilaterale și acorduri. În principal, actele unilaterale sunt cele enumerate la articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE: regulamente, directive, decizii, avize și recomandări. În plus, există acte specifice bazate pe tratatele menţionate anterior: de exemplu, în domeniul penal continuă se aplice „decizii-cadru” (acestea au fost adoptate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, când cooperarea judiciară și poliţienească în materie penală avea un statut specific puteţi găsi mai multe informaţii cu privire la aceasta accesând următorul link: sinteze domeniul penal până în noiembrie 2009). Actele obligatorii din punct de vedere juridic adoptate prin procedură legislativă (cum ar fi regulamente, directive și decizii-cadru) se numesc acte legislative sau „legislaţie”. Acordurile includ: acorduri internaţionale sau convenţii, semnate de Comunitate sau de Uniunea Europeană și de o ţară sau o organizaţie terţă, acorduri între statele membre și acorduri interinstituţionale încheiate între diferitele instituţii ale UE. În afară de EUR-Lex, care pune la dispoziţie textele integrale ale tuturor documentelor juridice ale UE, site-ul „sinteze ale legislaţiei UE” prezintă principalele aspecte ale legislaţiei UE în mod concis și ușor de înţeles. Acesta oferă aproximativ 3 000 de sinteze ale legisla ţiei UE sub formă de fișe descriptive, repartizate pe domenii tematice care corespund activităţilor UE. Temele variază de la agricultură la transport, prezentând o imagine completă și actualizată a legislaţiei UE. Cu toate acestea, site-ul nu include deciziile juridice care prezintă interes doar pentru o perioadă limitată de timp, cum ar fi deciziile privind granturile. În prezent, site-ul este disponibil în 11 limbi. În plus, baza de date PreLex monitorizează toate propunerile legislative pe durata procesului de luare a deciziilor al instituţiilor UE și Europe Direct tcompletează celelalte siteuri punând la dispoziţie sinteze accesibile ale legislaţiei europene, uneori exhaustivă și tehnică (de asemenea, Europe Direct răspunde și la întrebările cetăţenilor privind UE). Dreptul internaţional VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 17 Dreptul internaţional este un set de norme recunoscute de state sau naţiuni ca având un caracter obligatoriu în ceea ce privește relaţiile lor reciproce, inclusiv rela ţiile lor cu organizaţii internaţionale. De obicei, dreptul internaţional este încorporat în acorduri încheiate între state suverane și/sau derivă din astfel de acorduri. Termenul „drept internaţional” se poate referi la două discipline juridice:  dreptul internaţional public: acesta reglementează relaţiile dintre state și organizaţii internaţionale, în domenii cum ar fi drepturile omului, dreptul tratatelor, dreptul mării, dreptul penal internaţional și dreptul umanitar internaţional;  dreptul internaţional privat - sau conflictul de legi – este un set de norme de drept procedural care stabilește sistemul juridic și dreptul naţional care se aplică într-un anumit litigiu. Aceste norme se aplică atunci când un litigiu conţine un element transfrontalier, cum ar fi un contract încheiat între părţi care se află în state diferite, sau atunci când elementul transfrontalier se datorează coexistenţei mai multor jurisdicţii în aceeași ţară, cum ar fi Regatul Unit. Deși dreptul UE poate fi considerat ca o formă specifică a dreptului internaţional, corpusul legislativ principal al acestuia are unele caracteristici particulare, care, de obicei, nu se regăsesc în dreptul internaţional: în special, cetăţenii pot invoca drepturile garantate de dreptul UE în faţa instanţelor din statele membre ale UE, în timp ce, de obicei, dreptul internaţional trebuie să fi fost transpus în legislaţia naţională pentru a putea fi invocat de către cetăţeni. De asemenea, dreptul UE prevalează asupra dreptului statelor membre ale UE. Din acest motiv, prezentul portal dedică pagini distincte dreptului UE și dreptului internaţional. În principal, dreptul internaţional este format din acorduri sau convenţii interna ţionale, precum și dintr-un set de valori, standarde și principii general recunoscute, care nu trebuie să fie în mod explicit menţionate într-un acord. Acordurile internaţionale pot fi bilaterale (și anume între două state suverane) sau multilaterale (și anume între mai mult de două state). Foarte des, acordurile sunt pregătite și negociate în cadrul unei organizaţii interna ţionale, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Consiliul Europeiși multe altele. O sursă importantă a dreptului internaţional este și jurisprudenţa instanţelor internaţionale. Există mai multe surse de informare cu privire la dreptul interna ţional care sunt accesibile publicului. Iată o listă neexhaustivă a acestora:  colecţia de tratate a ONU; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 18  ONU - drepturile omului;  Consiliul Europei – convenţii: drepturile omului, democraţie, cooperare judiciară;  Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI): dreptul mării  Comisia Internaţională a Stării Civile (CISC);  Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC): drept comercial internaţional;  Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) și Spaţiul Economic European (SEE);  Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) - Convenţia privind combaterea corupţiei;  sistemul electronic de informaţii privind dreptul internaţional (electronic information system for international law - EISIL) al American Law Society;  Ghidul de drept internaţional (Guide to international law) al HG.org;  Conferinţa de la Haga de drept internaţional privat: puteţi găsi convenţii și acorduri încheiate în acest domeniu, precum și secţiuni de informaţii specializate privind legalizarea actelor pentru uz internaţional („apostilă”), notificarea sau comunicarea actelor, răpirile de copii și adoptarea. De asemenea, Organizaţia Naţiunilor Unite a creat Comisia pentru drept internaţional. Sarcina acesteia este de a promova dezvoltarea treptată a dreptului internaţional și a codificării acestuia. În acest scop, Comisia pentru drept internaţional publică studii și anchete, colectează precedente și elaborează propuneri pentru noi tratate. Datorită activităţii acestei comisii s-au încheiat mai multe tratate importante și s-au înregistrat progrese în materie de drept internaţional. JURISPRUDENȚA Termenul „jurisprudenţă” se referă la norme și principii dezvoltate în hotărâri și avize judiciare ale instanţelor. Atunci când judecă o cauză, instanţele interpretează legea, ceea ce contribuie la crearea jurisprudenţei. Jurisprudenţa este publicată sub diferite forme (repertorii și publicaţii juridice, site-uri ale instanţelor, baze de date juridice). Hotărârile și avizele instanţelor interpretează legea. Aceste interpretări pot fi ulterior citate de către alte instanţe sau autorităţi drept „precedente” și/sau jurispruden ţă. Influen ţa VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 19 jurisprudenţei poate fi în mod special importantă în domenii care nu sunt reglementate sau care sunt doar parţial reglementate de așa-numitele legi statutare, respectiv norme juridice scrise stabilite de puterea legislativă (cum ar fi Parlamentul). Aceasta înseamnă că, în anumite circumstanţe, și instanţele pot crea norme juridice. În unele ţări, jurisprudenţa este o sursă majoră de drept și hotărârile instanţelor superioare de apel sunt considerate drept normative - stabilesc norme care ar trebui, sau care în unele cazuri trebuie, să fie aplicate pentru a soluţiona litigii similare (numite „precedente obligatorii”, în special în ţările al căror sistem juridic se bazează pe dreptul comun, cum ar fi Regatul Unit). În multe alte ţări (în special cele care urmează tradiţia civilistă derivată din dreptul roman), instanţele nu sunt obligate să aplice normele și principiile jurisprudenţei. Instanţele statelor membre ale Uniunii Europene (UE) aplică și interpretează dreptul naţional, precum și dreptul UE. În consecinţă, este în interesul cetăţenilor și al practicienilor din domeniul juridic să aibă acces nu numai la jurisprudenţa propriului stat membru, ci și la jurisprudenţa celorlalte state membre ale UE. Majoritatea statelor membre au una sau mai multe baze de date de hotărâri și avize ale instanţelor lor - cu privire la dreptul UE, dreptul naţional și, de asemenea, dreptul regional și/sau local. Uneori, informaţiile disponibile pe site se pot limita la anumite instan ţe (de exemplu, instanţe supreme) sau la anumite tipuri de hotărâri. Puteţi căuta jurisprudenţa unui stat membru fie prin intermediul unei baze naţionale, fie puteţi utiliza una dintre bazele de date europene.  http://ec.europa.eu/civiljustice/jure/index.htm, JURE, este o bază de date creată de Comisia Europeană, conţine jurisprudenţa privind competenţa judiciară în materie civilă și comercială și privind recunoașterea și executarea hotărârilor într-un alt stat decât cel în care au fost pronunţate. Aceasta conţine și jurisprudenţa privind convenţiile internaţionale relevante (și anume Convenţia de la Bruxelles din 1968, Convenţia de la Lugano din 1988), precum și jurisprudenţa UE și a statelor membre;  Asociaţia Consiliilor de Stat și a jurisdicţiilor administrative supreme ale Uniunii Europene (http://www.juradmin.eu/ ACA Europa) pune la dispoziţie două baze de date de jurisprudenţă a statelor membre care vizează aplicarea dreptului UE, intitulate „JuriFast” și „Dec.Nat”. Hotărârile sunt publicate în limba originală, cu un rezumat în engleză și franceză. De asemenea, baza de date „Dec.Nat” conţine referinţe și analize ale hotărârilor naţionale care au fost furnizate de către Direcţia cercetare și documentare a Curţii Europene de Justiţie; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 20  prin intermediul (http://www.reseau-presidents.eu/ ) Reţelei europene a președinţilor Curtilor Supreme de Justitie puteţi găsi site-urile mai multor baze de date naţionale (și, de asemenea, baze de date ale unor ţări candidate) care conţin jurispruden ţa instan ţelor supreme ale acestor state membre;  Caselex (http://www.caselex.com/), este o bază de date privată care poate fi accesată doar contra cost și care conţine jurisprudenţa instanţelor naţionale supreme ale statelor membre în 11 domenii de drept. În plus, și portalul european e-Justice furnizează informaţii cu privire la diferitele instanţe de judecata ale statelor membre. Multe dintre aceste instanţe au un site cu o bază de date de jurisprudenţă naţională. În România, Jurisprudenţa disponibilă pe un site web Jurisprudenţa din România poate fi accesată de pe site-ul web al Curţii Supreme (Înalta Curte de Casaţie și Justiţie) . Pe site-ul web al Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie sunt publicate două tipuri de hotărâri: 1. Rezumatul unei hotărâri Modelul include următoarele informaţii: • cuvinte-cheie; • un rezumat al domeniilor juridice; • un indice alfabetic; • legislaţia aplicată în hotărâre (numărul și anul textului, ale articolelor); • scurtă prezentare a hotărârii (datele persoanelor fizice sunt anonime: nu apar numele și datele personale ale părţilor iar numele judecătorilor nu sunt menţionate). 2. O hotărâre anonimă fără titlu (spre deosebire de un rezumat al hotărârii). Căutările din interfaţa de căutare pot fi efectuate în funcţie de 7 criterii: • cuvinte-cheie individuale, • expresie, • secţie, • numărul hotărârii, • anul hotărârii, • numărul dosarului, • anul dosarului. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 21 RELAȚIILE DE FAMILIE SAU ASIMILATE ACESTORA Dreptul familiei, tratează relaţiile de familie sau asimilate acestora și reprezintă ansamblul normelor juridice aplicabile relaţiilor dintre persoanele unite prin filia ţie, adică printr-o relaţie de rudenie între, de exemplu, un copil și mama sau tatăl său, sau prin căsătorie sau parteneriat declarat – concubinaj. Prin urmare, dreptul familiei abordează de exemplu căsătoria, divorţul, adopţia copiilor, diverse chestiuni referitoare la răspunderea părintească (încredinţarea copiilor, dreptul de vizită...). Amintesc aici în principal despre normele referitoare la: • divorţ, • răspunderea părinteasca asupra copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie sau o uniune liberă- concubinaj, • obligaţiile de întreţinere. Divorţul Atunci când un cuplu căsătorit decide să se despartă definitiv, unul dintre so ţi sau cei doi soţi împreună iniţiază, de obicei, o procedură de divorţ. În cele mai multe cazuri, divor ţul este pronunţat de instanta de judecata competentă, iar hotărârea pronunţată dizolvă căsătoria, dar un divorţ poate fi înscris și la starea civilă, or consimţământul dat în faţa notar. Atunci când cuplul are copii, divorţul presupune, pe lângă separarea soţilor, o nouă organizare a relaţiilor fiecăruia cu copiii comuni. Acesta antrenează, de asemenea, partajul bunurilor deţinute în comun de soţi și, dacă este cazul, plata unei contribuţii sau a unei pensii alimentare de către un soţ către celălalt sau pentru întreţinerea copiilor. În România și Uniunea Europeană, normele permit stabilirea instantei în faţa căreia trebuie înaintată cererea de divorţ în momentul separării cuplului. Aceste norme sunt utile în special pentru cuplurile formate din persoane de naţionalităţi diferite sau atunci când membrii unui cuplu au locuit în diferite state membre pe parcursul căsătoriei. De asemenea, alte normele aplicabile la nivelul Uniunii Europene permit ca un divor ţ pronunţat într-o ţară din Uniunea Europeană să fie mai ușor recunoscut într-un alt stat membru şi să producă efecte în acesta. Divorţul se poate pronunţa prin acordul soţilor, iar în lipsa acordului, divorţul se poate pronunţa la cererea unui dintre soţi, în următoarele condiţii: VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 22 • existenta unor motive temeinice, apreciate de către instanţa judecătorească; • motivele temeinice să fi vătămat grav raporturile dintre soţi; • continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă pentru cel care cere desfacerea ei. În practica judiciară, au fost considerate motive temeinice de divorţ: • refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a locui împreună cu celălalt sau părăsirea nejustificată a domiciliului conjugal (separaţia în fapt imputabilă soţului pârât); • infidelitatea unuia dintre soţi; • relele purtări (de ordin moral, fizic); • existenta unei boli grave incurabile de care suferă unul dintre soţi şi necunoscută de către celălalt soţ decât ulterior încheierii căsătoriei, dacă se stabilește că manifestările ulterioare ale bolii sunt din ce în ce mai dese şi de natură să justifice refuzul soţului reclamant de a mai coabita cu soţul pârât, continuarea căsătoriei devenind imposibilă. Consecinţele divorţului cu privire la relaţiile personale dintre soţi, sunt acelea ca încetează pentru viitor calitatea de soţ, iar fiecare soţii divorţaţi se poate recăsători. De asemenea fiecare dintre soţi redobândeşte numele avut înainte de încheierea căsătoriei, iar prin excepţie soţii se pot învoi ca acela dintre ei care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ să păstreze acest nume şi după desfacerea căsătoriei, cu condiţia ca instanţa să ia act de învoială chiar prin hotărârea de divorţ, iar nu ulterior. La divorţ încetează obligaţia de sprijin moral dintre soţi. Împărţirea bunurilor comune se poate face fie prin învoiala soţilor, fie, în cazul contrar, prin hotărâre judecătorească. Învoiala soţilor poate avea loc: • concomitent cu intervenirea hotărârii de divorţ; • în cursul procesului de divorţ, fie că învoiala se face în faţa instanţei, fie printr-un act autentic; • în perioada imediat următoare rămânerii definitive a hotărârii de divorţ; • după înregistrarea hotărârii de divorţ pe marginea actului de căsătorie. Dacă soţii nu se înţeleg cu privire la împărţirea bunurilor comune, o cerere în acest sens se va putea introduce fie după desfacerea căsătoriei, prin divorţ, pe calea unei acţiuni principale, sau în orice moment după aceea (cerere incidentală sau accesorie). Cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 23 conservarea bunurilor comune. În stabilirea aportului fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune se va lua în considerare şi munca femeii depusă în gospodărie şi pentru creşterea copiilor. Stabilirea contribuţiei fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune se poate face prin orice mijloc de probă, deoarece este vorba de dovedirea unei situaţii de fapt. Instanţa judecătorească este obligată, chiar dacă nu există o cerere expresă a soţilor în acest sens, să se pronunţe, prin hotărârea de divorţ, şi asupra încredinţării copiilor minori. Criteriul luat în considerare de către instanţă pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor minori este interesul acestora. Pentru a decide cu privire la încredinţare, instanţa de judecată este obligată să asculte pe părinţi, autoritatea tutelară şi pe copiii care au împlinit vârsta de 10 ani. Învoiala părinţilor cu privire la încredinţarea copiilor nu este obligatorie pentru instanţa de judecată. În cazul în care copilul a fost încredinţat unui părinte, acesta exercită drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire al persoana copilului. Celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. Fostul soţ are dreptul la întreţinere dacă se află în stare de nevoie datorită incapacităţii de a munci intervenite înainte sau în timpul căsătoriei. Această incapacitate poate să survină şi în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă, în acest caz, să se datoreze unei împrejurări în legătură cu căsătoria. Fostul soţ pierde dreptul la întreţinere faţă de celălalt soţ dacă se recăsătoreşte. În cazul în care divorţul s-a pronunţat numai din vina unuia dintre soţi, acesta nu are dreptul la întreţinere de la celălalt soţ decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei, iar celălalt fost soţ pe o durată nedeterminată în timp. În legislaţia română nu există noţiunea de ”separare legală”, doar ”separarea în fapt”. Nulitatea căsătoriei intervine ca sancţiune a nerespectării unora dintre cerinţele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. Căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească. Nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut; căsătoria se consideră ca şi cum nu s-ar fi încheiat. În anumite cazuri, nerespectarea dispoziţiilor legale privind încheierea căsătoriei este sancţionată cu nulitatea absolută, cum ar fi: • căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială; • căsătoria a fost încheiată de o persoană care este deja căsătorită; • căsătoria este încheiată între persoane care sunt rude în gradul prohibit de lege VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 24 (căsătoria este oprită între persoanele care sunt rudă în linie directă, indiferent de gradul de rudenie, sau colaterală, până la gradul patru inclusiv); • căsătoria este încheiată între cel care adoptă sau rudele lui, pe de o parte, şi cel adoptat ori rudele acestuia, pe de altă parte; • căsătoria este încheiată de alienatul ori debilul mintal; • căsătoria este încheiată în lipsa consimţământului viitorilor soţi, ori când acesta nu a fost exprimat cu respectarea condiţiilor de formă necesare pentru încheierea căsătoriei (căsătoria trebuie încheiată în faţa delegatului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă în prezenţa viitorilor soţi, iar consimţământul trebuie exprimat personal şi în mod public); • necompetenţa delegatului de stare civilă (a fost încheiată de un funcţionar care nu avea împuternicirea de delegat de stare civilă); • căsătoria între persoane de acelaşi sex; • lipsa afişării în extras a declaraţiei de căsătorie şi lipsa la încheierea căsătoriei a doi martori. Nulitatea relativă a căsătoriei intervine în cazul viciilor de consimţământ: eroarea, dar numai asupra identităţii fizice a celuilalt soţ, dolul şi violenţa. Din punct de vedere juridic, soţii sunt consideraţi că nu au fost niciodată căsătoriţi între ei. Drept rezultat: • soţii îşi dobândesc numele avut anterior încheierii căsătoriei, dacă acesta se schimbase prin căsătorie; • regimul comunităţii de bunuri nu a putut avea loc, deoarece nulitatea căsătoriei operează retroactiv. Dacă pe perioada dintre încheierea căsătoriei şi data declarării nulităţii căsătoriei s-au dobândit unele bunuri, acestea vor fi coproprietatea celor a căror căsătorie a fost declarată nulă; • obligaţia de întreţinere nu poate exista între soţi; • dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor nu poate opera, deoarece calitatea de soţ se consideră că nu a existat niciodată; • desfiinţarea căsătoriei nu are nicio urmare în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie. Astfel, deşi căsătoria este desfiinţată, filiaţia copiilor născuţi şi concepuţi până în momentul declarării nulităţii căsătoriei este reglementată la fel ca şi aceea a copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie valabilă. Conform Codul roman de procedură civilă, cererea de divorţ este de competenţa VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 25 judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul. Acţiunea în nulitate relativă ca şi cea în nulitate absolută este de competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului, Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului. Se vor aplica dispoziţiile de drept comun ale Codului de procedură civilă. Termenul de apel, precum şi cel de recurs împotriva hotărârii de divorţ este de 30 zile şi curge de la comunicarea hotărârii. Pentru hotărârea prin care instanţa s-a pronunţat asupra nulităţii căsătoriei, termenul de apel, precum şi cel de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii. Pentru recunoaşterea unei hotărâri privind divorţul, aplicabile sunt dispoziţiile Regulamentelor CE. Cererea se adresează tribunalului de la domiciliul pârâtului sau de la reşedinţa acestuia din România. Dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, atunci cererea se adresează tribunalului de la domiciliul/reşedinţa reclamantului. Pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat trebuie apelat la dispoziţiile Legii speciale cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat Astfel, relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, sunt supuse legii domiciliului lor comun. Legea naţională comună sau legea domiciliului comun al soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, cetăţenia sau domiciliul. În lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, relaţiile personale sau patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături. Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorţul ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român. Răspundere părintească Prin răspundere părintească se înţeleg drepturile şi obligaţiile părinţilor faţă de copiii VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 26 lor minori. Conform Codului Familiei, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptaţi. Ei exercită aceste drepturi părinteşti numai în interesul copiilor. Ocrotirea părintească presupune existenţa unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi care nu are capacitate deplină de exerciţiu. Dat fiind faptul că ocrotirea părintească există în interesul minorului, în primul plan sunt îndatoririle, iar nu drepturile părinteşti. Printre acestea, pot fi amintite: • dreptul şi îndatorirea părinţilor de a creşte copilul, datoria de a îngriji de sănătatea fizică a copilului, datoria de a îngriji de educarea copilului, datoria de a îngriji de învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. • dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept. Persoana care îl deţine fără drept poate fi atât o persoană străină cât şi celălalt părinte căruia nu i-a fost încredinţat copilul ca efect al acţiunii de divorţ, al nulităţii căsătoriei ori în cazul copilului din afara căsătoriei. Dreptul părintelui de a cere înapoierea copilului este imprescriptibil. • dreptul de a consimţi la adopţia copilului sau de a cere desfacerea adopţiei. • dreptul de a avea legături personale cu copilul. Problema se pune în mod practic în cazurile în care copilul minor nu se găseşte la părintele său. Modalităţile de a avea legături personale cu copilul sunt, e.g.: vizitarea copilului la locuinţa lui, vizitarea copilului în timpul în care el se găseşte la şcoală, petrecerea vacanţei de către copil cu fiecare dintre părinţii lui. • dreptul de a veghe la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. • dreptul de a stabili locuinţa copilului. În cazul în care părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide, ţinând seama de interesele copilului. • dreptul şi îndatorirea dea administra bunurile copilului (acte de administrare propriuzise, acte de conservare, acte de dispoziţie) • dreptul şi îndatorirea de a reprezenta pe minor în actele civile ori de a-i încuviinţa aceste acte. Până la vârsta de 14 ani, copilul, fiind lipsit în întregime de capacitatea de exerciţiu, este reprezentat de părinţi în actele civile. Între 14-18 ani, copilul, având capacitate restrânsă de exerciţiu, îşi exercită singur drepturile şi îşi execută obligaţiile, VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 27 însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor. Răspunderea părintească aparţine ambilor părinţi, indiferent dacă minorul este din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptat. Conform Codului Familiei, odată cu pronunţarea divorţului, instanţa hotărăşte şi căruia dintre părinţi îi vor fi încredinţaţi copiii minori. Părintele divorţat căruia i s-a încredinţat copilul va exercita cu privire la acesta drepturile părinteşti. Părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. În cazul copilului din afara căsătoriei a cărei filiaţie este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea acestuia va fi decisă de către instanţă, prin hotărâre judecătorească. Conform Codului Familiei, în cazul în care ambii părinţi sunt morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi ori declaraţi morţi, copilul va fi pus sub tutelă. În situaţia divorţului, instanţa, prin hotărâre judecătorească, fie va consfinţi înţelegerea părţilor, fie va decide în mod independent, în lipsa unui acord comun al părinţilor. În timpul căsătoriei, ori de câte ori se iveşte neînţelegere între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor părinteşti, cea care hotărăşte este autoritatea tutelară, după ascultarea părinţilor şi potrivit interesului minorului. (art. 99 Codul Familiei). Pentru situaţia copilului din căsătorie nu este nevoie de nicio formalitate privind un eventual acord între părinţi, dat fiind faptul că însăşi Codul Familiei, statuează că măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord. În cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ ori al unui copil din afara căsătoriei cu filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi, cea care va decide asupra învoielii părinţilor va fi instanţa judecătorească. Judecătorul poate decide în privinţa: • încredinţării copilului minor (divorţ, copil din afara căsătoriei) • stabilirii contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului minor • acordării unui drept de vizită a minorului în favoarea părintelui căruia acesta nu a fost încredinţat • neînţelegerilor având ca obiect întinderea obligaţiei de întreţinere datorate copilului minor, la felurile şi modalităţile executării acesteia precum şi la contribuţia fiecăruia dintre părinţi la întreţinerea minorului, pentru situaţia în care părinţii nu sunt divorţaţi VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 28 (art. 107 alin. 3 Codul Familiei) Încredinţarea exclusivă se acordă de instanţă fie o dată cu hotărârea de divorţ (pentru copilul din căsătorie), fie în urma soluţionării cererii având ca obiect încredinţarea copilului minor (pentru copilul din afara căsătoriei cu filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi). Părintele căruia i s-a încredinţat copilul exercită cu privire la acesta şi la bunurile acestuia drepturile părinteşti şi îndeplineşte îndatoririle părinteşti,. Părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul nu are exerciţiul pazei şi supravegherii asupra acestuia, păstrând doar dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. El are dreptul de a avea legături personale cu copilul, însă nu are dreptul de a stabili locuinţa copilului şi nici de a cere înapoierea copilului, în condiţiile art. 103 Codul Familiei, de la cel care-l deţine fără drept. Pe timpul căsătoriei, ex lege, părinţii exercită în mod egal drepturile şi obligaţiile părinteşti. Intervenţia instanţei de judecată se face doar în sensul acordării încredinţării exclusive a unui copil în favoarea unuia dintre părinţi, odată cu pronunţarea hotărârii de divorţ (pentru minorul din căsătorie) ori a soluţionării cererii privind încredinţarea copilului minor (pentru copilul din afara căsătoriei). În timpul căsătoriei, neînţelegerile dintre părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor părinteşti sunt soluţionate de către autoritatea tutelară, organe executive şi de dispoziţie ale consiliilor comunale, orăşeneşti, municipale sau de sector. În situaţiile anume prevăzute de lege, eventualele neînţelegeri dintre părinţi în privinţa măsurilor ce urmează a fi luate în legătură cu copilul se soluţionează de către instanţa judecătorească, potrivit dreptului comun (neînţelegeri privind întinderea obligaţiei de întreţinere, stabilirea pensiei de întreţinere, neînţelegeri privind încredinţarea, privind dreptul de vizită, privind stabilirea locuinţei copilului minor etc.) Pe tot timpul procesului de divorţ, instanţa poate lua, pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei. Deciziile autorităţii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară. Hotărârea instanţei judecătoreşti este supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. În cazul în care hotărârea privind răspunderea părintească a fost dată pe cale principală, termenul de apel/recurs este de 15 zile de la comunicare; în cazul în care a fost dată pe cale accesorie, în cadrul unui proces de divorţ, termenul de apel/recurs este de 30 de zile şi curge de la comunicarea hotărârii. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 29 În situaţia în care hotărârea judecătorească nu este executată de bună voie, există posibilitatea de a se recurge la intervenţia executorului judecătoresc conform procedurii prevăzute în Codul de procedură civilă. Pentru recunoaşterea şi executarea unei hotărâri privind răspunderea părintească, aplicabile sunt dispoziţiile Regulamentelor CE. Cererea se adresează tribunalului de la domiciliul pârâtului sau de la reşedinţa acestuia din România. Dacă nu are nici domiciliul nici reşedinţa cunoscute, atunci cererea se adresează tribunalului de la domiciliul/reşedinţa reclamantului. Pentru a se opune procedurii de recunoaştere a unei hotărâri, persoana interesată trebuie să se adreseze tribunalului competent pe rolul căruia se află cererea de recunoaştere. Se vor aplica dispoziţiile de drept comun ale Codului de procedură civilă. Pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat trebuie apelat la dispoziţiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Astfel, raporturile dintre părinţi şi copil, inclusiv obligaţiei părinţilor de a întreţine copilul, de a-l educa şi de a-i administra bunurile. Legea naţională comună sau legea domiciliului comun continuă să reglementeze raporturile dintre părinţi şi copil în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, cetăţenia sau domiciliul. În lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, raporturile dintre părinţi şi copil sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături. Obligaţia legală de întreţinere Obligaţia legală de întreţinere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, precum şi – în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori – mijloacele pentru educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională. Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cel care înfiază şi înfiat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Ordinea în care persoanele sunt obligate să plătească pensie de întreţinere este următoarea: - părinţii pentru copiii minori (prin reprezentant legal); - soţii; - foştii soţi; - soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ; - copilul luat spre creştere, fără îndeplinirea formelor cerute pentru adopţie; - moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 30 care, fără a avea obligaţia legală, i-a dat acestuia întreţinere, faţă de acel minor. Până la ce vârstă poate beneficia un copil de indemnizaţie de întreţinere? Copilul beneficiază de pensie de întreţinere până la majorat, iar copilul major aflat în continuarea studiilor are dreptul de a primi pensie de întreţinere de la părinţii săi până la împlinirea vârstei de 25 ani sau 26 (în cazul studiilor superioare cu o durată mai mare de 5 ani). Jurisprudenţa a stabilit că dreptul la pensie de întreţinere al copilului devenit major şi aflat în continuarea studiilor trebuie stabilit de o instanţă judecătorească printr-o hotărâre, iar obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii deveniţi majori încetează la terminarea studiilor ori a pregătirii profesionale a acestora, însă nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani. În cazul obligaţiei de întreţinere între părinţi şi copii, pentru copilul din căsătorie se aplică legea română, dacă legea română reglementează căsătoria părinţilor, respectiv dacă: • părinţii sunt cetăţeni români; • părinţii au cetăţenii diferite, dar au domiciliul comun în România; • părinţii au cetăţenii şi domicilii diferite, dar au reşedinţa comună sau au avut reşedinţa comună în România sau întreţin cu România cele mai strânse legături; • (dacă căsătoria părinţilor a încetat/s-a desfăcut înainte de naşterea copilului) legea română cârmuia efectele căsătoriei la momentul desfacerii/încetării acesteia. Pentru copilul din afara căsătoriei se aplică legea română dacă la data naşterii copilul avea cetăţenia română. În cazul obligaţiei de întreţinere între adoptator şi adoptat se aplică legea română dacă adoptatorul este cetăţean român. în cazul în care un soţ adoptă copilul celuilalt soţ, se aplică legea română dacă: • ambele părţi sunt cetăţeni români • ambele părţi au cetăţenii diferite, dar au domiciliul comun în România, • ambele părţi au cetăţenii şi domicilii diferite, dar au reşedinţa comună sau au avut reşedinţa comună în România sau au cele mai strânse legături cu România. În cazul obligaţiei de întreţinere între soţi, se aplică legea română dacă: • ambii soţi sunt cetăţeni români • soţii au cetăţenii diferite, dar au domiciliul comun în România, • ambele părţi au cetăţenii şi domicilii diferite, dar au reşedinţa comună sau au avut reşedinţa comună în România sau au cele mai strânse legături cu România. În cazul obligaţiei de întreţinere între foştii soţi, se aplică legea română dacă: VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 31 • ambii soţi sunt cetăţeni români • soţii au cetăţenii diferite, dar au domiciliul comun în România, • ambele părţi au cetăţenii şi domicilii diferite, dar au reşedinţa comună sau au avut reşedinţa comună în România sau au cele mai strânse legături cu România. • dacă legea străină nu permite divorţul sau îl admite în condiţii restrictive şi unul din soţi este cetăţean român la data depunerii cererii de divorţ. În cazul obligaţiei de întreţinere între bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori etc., denumiţi creditori şi debitori, se aplică legea română dacă: • creditorul este cetăţean român, • (numai pentru prestaţiile ulterioare) dacă creditorul a fost cetăţean străin şi şi-a schimbat cetăţenia străină cu cetăţenia română. Dacă părţile au supus, prin convenţie, litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naşte din actul pe care l-au încheiat, competenţei unei anumite instanţe, aceasta va fi învestită cu competenţa jurisdicţională, cu anumite excepţii. Dacă atât persoana care solicită indemnizaţia de întreţinere, cât şi debitorul obligaţiei de întreţinere se află în România: I. Dacă nu se aplică legea română, instanţa română poate aplica legea străină, însă, întotdeauna, legea străină se aplică deoarece legea română (legea forului) dispune în acest sens. Instanţele române au obligaţia ca din oficiu să procedeze la determinarea legii competente când este vorba de litigii izvorând din raporturi juridice cu element străin, deoarece, în anumite cazuri şi limite, este competentă legea străină. Prin urmare, instanţele au obligaţia ca din oficiu să determine legea străină aplicabilă ca urmare a caracterului imperativ al normei conflictuale. De asemenea, partea interesată poate cere aplicarea legii pe care o consideră competentă, însă trebuie să menţioneze, în cererea de chemare în judecată, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Dacă partea interesată nu cere aplicarea legii competente, pe care o presupunem că este legea străină, atunci instanţa dispune din oficiu aplicarea acestei din urmă legi. Instanţele judecătoreşti care vor aplica legea străină se vor conduce în soluţionarea problemelor generale după propria reglementare (lex fori). II. Dacă ambele persoane care solicită pensie de întreţinere şi debitorul sunt în România (în sensul că au/au avut domiciliul comun/reşedinţa comună în România sau au cele mai strânse legături cu România) se va aplica întotdeauna legea română, cu excepţia următoarelor cazuri:  pentru obligaţia de întreţinere între părinţi şi copii pentru copilul din afara VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 32 căsătoriei se aplică legea străină dacă la data naşterii copilul avea cetăţenia străină;  pentru obligaţia de întreţinere între adoptator şi adoptat dacă adoptatorul este cetăţean străin;  pentru obligaţia de întreţinere între bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori etc., (denumiţi creditor şi debitor) dacă creditorul este cetăţean străin sau, pentru prestaţiile ulterioare, a fost român, dar şi-a schimbat cetăţenia. Reclamantul trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti competente de la domiciliul pârâtului/ debitorului. Cererea de chemare în judecată pentru stabilirea pensiei de întreţinere se poate formula fie separat, fie în cadrul acţiunilor de divorţ, de stabilire a paternităţii, de încredinţare spre creştere şi educare a copiilor minori sau de stabilire a domiciliului minorilor. În cadrul procesului de divorţ, se solicită, de regulă, fie prin cererea de chemare în judecată, fie prin cererea reconvenţională, soluţionarea şi a unor cereri accesorii, precum stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a acestora. La solicitarea soţului interesat, instanţa va rezolva şi cererea de pensie de întreţinere. Pe tot timpul divorţului, prin ordonanţă preşedinţială, instanţa poate dispune măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei. Măsurile luate sunt valabile doar până la soluţionarea procesului de fond privind desfacerea căsătoriei. Judecata în primă instanţă cuprinde mai multe etape. În etapa scrisă sunt depuse cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională; se pot lua măsuri asigurătorii precum sechestrul sau poprirea; părţile sunt citate şi le sunt comunicate actele de procedură. Etapa dezbaterilor cuprinde şedinţa de judecată, în cadrul căreia se pot ridica excepţiile procesuale şi se pot administra probe. Ulterior, urmează etapa deliberării şi apoi se pronunţă hotărârea judecătorească. Dacă se solicită pensie de întreţinere în cadrul procesului de divorţ, cererea de divorţ se prezintă personal de către reclamant preşedintelui judecătoriei. În cazul în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi, dar prezentarea ei preşedintelui judecătoriei poate fi făcută personal doar de unul de unul din soţi. Dacă se solicită separat stabilirea/majorarea/reducerea pensiei de întreţinere, aceasta poate fi depusă de reprezentantul legal al minorului (părintele căruia i-a fost încredinţat minorul). După majorat, acţiunea se depune personal de copilul major. Determinarea instanţei competente teritorial se poate face prin intermediul atlasului VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 33 judiciar român care este publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei. Solicitantul nu trebuie să treacă printr-un intermediar pentru a introduce o acţiune în justiţie (de exemplu, un avocat, un organism specific sau o autoritate guvernamentală (centrală sau locală) etc.). Cererea pentru obligarea la pensie de întreţinere este scutită de plata taxei de timbru Conform Codului familiei întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Instanţa judecătorească va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau a hotărî, încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte. Când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care adoptă, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. Se poate introduce o cerere în justiţie pentru majorarea cuantumului pensiei de întreţinere datorate de debitor, în condiţiile în care se schimbă costurile de întreţinere sau anumite situaţii familiale. Conform Codului familiei, obligaţia de întreţinere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani. Instanţa judecătorească va stabili felul şi modalităţile executării, ţinând seama de împrejurări. Una din modalităţile de constrângere a debitorului o reprezintă poprirea. Cheltuielile de poştă, transfer bancar şi de alte modalităţi de expediere sunt suportate de către debitor fiind asimilate cheltuielilor de executare silită. Dacă reclamantul nu domiciliază în România şi domiciliază într-unul din statele parte la Convenţia de la New York - 1956, se poate adresa Baroului Municipiului Bucureşti. Dacă reclamantul nu domiciliază în România şi nu domiciliază într-unul din statele parte la Convenţia de la New York, dar domiciliază într-unul din statele cu care România a încheiat o convenţie în materia asistenţei judiciare internaţionale care conţine dispoziţii referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (ex: Albania, Coreea de Nord, Egipt, Macedonia, Moldova, Mongolia, Rusia, Serbia şi Siria),altele decât statele membre ale Uniunii Europene atunci cererea de recunoaştere şi executare străine se poate transmite instanţei române de la domiciliul pârâtului. Dacă solicitantul se află într-o altă ţară şi debitorul obligaţiei de întreţinere se află în România: VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 34 În temeiul art. 2 şi 6 din Convenţia de la New York din 1956 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, Baroul Municipiului Bucureşti a fost desemnat autoritate intermediară pentru soluţionarea cererilor de obţinere a pensiei de întreţinere, atunci când debitorul se află în România şi reclamantul se află în alt stat parte la Convenţie. Reclamantul trebuie să se adreseze fie autorităţii centrale transmiţătoare din statul său desemnată în baza Convenţiei de la New York privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, fie direct - personal sau prin mandatar avocat. Începând din luna iunie 2011, se vor aplica norme noi privind întreţinerea, respectiv Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere Acestea vor asigura în continuare protecţia judiciară a creditorului obligaţiei de întreţinere, permiţând acestuia să îl acţioneze în justiţie pe debitor în fa ţa instan ţelor din propriul stat membru. În plus, orice hotărâre privind obligaţiile de întreţinere emisă de instanţele statelor membre va circula liber în interiorul Uniunii Europene și poate fi executată în toate statele membre fără formalităţi suplimentare. În final, creditorii și debitorii unor obligaţii de întreţinere vor beneficia de asistenţa administrativă oferită de statele membre. Atunci când obligaţiile de întreţinere sunt datorate sau sunt în beneficiul unei persoane care locuiește într-un stat care nu este membru al UE, Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate pentru copii și alţi membri ai familiei și Protocolul privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere vă pot ajuta în obţinerea pensiei de între ţinere în statele care nu sunt membre ale UE, dar care sunt părţi la această convenţie. RELAȚIILE DE MUNCĂ Relaţiile de munca, sunt reglementate de normele din Dreptul muncii, care cuprinde un ansamblu de dispoziţii prin care se definesc drepturile și obligaţiile lucrătorilor și angajatorilor la locul de muncă. Dreptul muncii reglementează două domenii principale:  condiţiile de muncă, inclusiv timpul de lucru, munca cu fracţiune de normă, contractele pe perioadă determinată, detaşarea lucrătorilor etc.;  informarea şi consultarea lucrătorilor, inclusiv în caz de concedieri colective sau de transferuri de întreprinderi. România și Comisia Europeană depune eforturi pentru a asigura un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă și de protecţie socială, condiţii de trai şi de muncă mai bune și o VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 35 coeziune economică şi socială. În acest context, Comunitatea Europeană (CE) susţine și completează acţiunile statelor membre în materie de politică socială, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, în special articolele 136-139. În acest scop, CE adoptă legislaţia care definește cerinţele minime aplicabile la nivelul Uniunii Europene referitoare la condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă, precum și la informarea și consultarea lucrătorilor. Statele membre transpun dreptul comunitar în legislaţia naţională şi asigură aplicarea sa, garantând un nivel uniform în ceea ce privește protecţia drepturilor și obligaţiilor de care beneficiază cetăţenii europeni în toate ţările Uniunii. Autorităţile naţionale, inclusiv organele de jurisdicţie, sunt responsabile cu punerea în aplicare a măsurilor naţionale de transpunere. Comisia Europeană controlează transpunerea dreptului comunitar şi veghează la aplicarea sa, efectuând o monitorizare sistematică. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are un rol important în soluţionarea litigiilor şi, de asemenea, este abilitată să ofere o interpretare a dreptului comunitar în cazul în care instanţele naţionale înaintează o astfel de cerere. Adoptarea legislaţiei care stabilește cerinţe minime a dus la îmbunatăţirea standardelor de muncă şi a consolidat drepturile lucrătorilor, devenind astfel una dintre principalele realizări ale Uniunii Europene în domeniul politicii sociale. Iniţial, legislaţia comunitară privind dreptul muncii a fost elaborată cu scopul de a garanta că, odată cu crearea pieţei unice, se respectă standarde de muncă ridicate şi nu se distorsionează concurenta. În prezent, dreptul muncii îndeplinește un rol esenţial, asigurând că un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi o creștere economică durabilă sunt însoţite de o ameliorare constantă a condiţiilor de trai şi de muncă în toată Uniunea Europeană. Condiţiile de muncă, sunt unul dintre principalele domenii reglementate de legislaţia europeană a muncii, care propune dispoziţii privind timpul de lucru, munca cu normă parţială și muncă pe durată determinată, lucrătorii temporari şi detașarea lucrătorilor. Toate aceste domenii sunt esenţiale pentru a asigura niveluri bune de muncă și protecţie socială în întreaga UE. În tratatul său, UE stabilește cerinţele minime pentru condiţiile de muncă în Europa. Tratatul oferă partenerilor sociali europeni un rol deosebit în pregătirea unor iniţiative inerente în dreptul muncii pe scena europeană. Comisia Europeana pe de alta parte, VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 36 încurajează partenerii sociali să încheie acorduri în acest domeniu. Comisia este autorizată, de asemenea, să prezinte propuneri legislative pentru a Parlamentului European și Consiliului. O directivă europeană ( 91/533/CEE ) stabileşte obligaţia angajatorilor de a informa lucrătorii asupra condiţiilor aplicabile contractului sau raportului lor de muncă. Acesta are ca scop îmbunătăţirea protecţiei lucrătorilor salariaţi în scopul de a evita incertitudinile şi ambiguităţile din punct de vedere al raportului de muncă şi de a stabili o mai mare transparenţă pe piaţa muncii. În acest scop, directiva prevede că fiecare angajat trebuie să primească un document care conţine informaţii cu privire la elementele esenţiale ale contractului său de muncă. Acest document trebuie să precizeze locul de muncă, precum şi salariul de bază iniţial şi alte compensaţii. Ea trebuie să indice, de asemenea, natura locului de muncă, ore de lucru, concediul drepturi şi oportunităţi pentru notificarea de ambele părţi. Informaţiile prezentate în scris trebuie să cuprindă contractele colective care reglementează condiţiile de muncă ale angajaţilor. Fiecare lucrător trebuie să fie informat cu privire la orice schimbare în condiţiile de muncă definite în documentul scris. Angajaţii care lucreze în străinătate trebuie să primească acest document înainte de a pleca. În acest caz, acesta trebuie să specifice, de asemenea, durata misiunii în străinătate, moneda de plată, precum şi orice alte legi şi, în cazul în care sunt necesare aranjamente adecvate, pentru repatriere. Statele membre ale UE pot exclude din domeniul de aplicare al directivei, angaja ţii pentru o perioadă care nu depășește o lună, sau care lucrează mai puţin de opt ore pe săptămână. Aceeași directivă europeană mai sus citată, asigură lucrătorii temporari de risc de accidente de muncă și boli profesionale și își propune să asigure acelaşi nivel de sănătate și siguranţă la locul de muncă ca și ceilalţi angajaţi. Directivă impune societăţilor să furnizeze informaţii şi să formeze corespunzătoare aceste tip special de lucrătorilor, pentru a asigura sănătatea şi securitatea lor. Legislaţia oferă statelor membre ale UE, posibilitatea de a interzice cesiunea de lucrătorii pe durată determinată și lucrătorii temporari în anumite tipuri de condiţii deosebit de periculoase, pentru sănătatea sau siguranţa acestora, în special în sarcini care necesită supraveghere medicală specifice, astfel cum sunt definite în legislaţia naţională în vigoare. În toate cazurile, statele membre sunt obligate să asigure supravegherea medicală specială corespunzătoare. Ele pot decide, de asemenea, să se extindă dincolo de supraveghere pe termen lung a raportului de muncă. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 37 În cele din urmă, directiva clarifică responsabilităţile agenţilor de muncă temporară și întreprinderile utilizatoare în informarea şi formarea, precum şi condiţiile de exercitare a muncii temporare. Pentru a proteja sănătatea și securitatea lucrătorilor, norme minime cu privire la timpul de lucru sunt introduse în majoritatea statelor membre UE. În conformitate cu directiva europeană privind timpul de lucru (2003/88/CE), statele membre trebuie să se asigure că fiecare lucrător are dreptul la: • săptămânal un timp limita de lucru, care nu depășește 48 de ore, inclusiv orele suplimentare în medie; • un minim de odihnă zilnică, de 11 ore consecutive la fiecare 24 de ore; • o pauză în timpul de lucru, în cazul în care lucrătorul este activ pentru mai mult de şase ore; • o perioadă de repaus săptămânal cel puţin de 24 de ore fără întrerupere pentru fiecare şapte zile, în plus faţă de perioada de odihnă zilnică de 11 ore; • concediul anual plătit de cel puţin patru săptămâni pe an; • protecţie suplimentară în cazul muncii de noapte (de exemplu, media timpului de lucru nu poate depăşi 8 ore pe 24 de ore, lucrătorii de noapte nu se pot efectua munci grele sau periculoase pentru mai mult de 8 ore perioadă de 24 de ore şi ar trebui să stabilească dreptul la examene gratuite de sănătate şi, în unele situaţii, un transfer la munca de zi). Pentru a găsi un loc de munca în UE, poţi accesa: http://ec.europa.eu/eures/ , Pentru a găsi informaţii despre ocuparea forţei de munca, afaceri sociale și incluziune, poţi accesa: http://ec.europa.eu/social/. Aici poţi afla cine plătește cheltuielile de spitalizare dacă aveţi un accident sau dacă vă îmbolnăviţi în timp ce vă aflaţi în vacanţă în străinătate, ce se întâmplă cu drepturile de pensie dacă aţi lucrat în mai multe ţări, ce ţară vă plătește prestaţiile familiale în cazul în care copiii locuiesc în străinătate. De asemenea, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din Romania, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de sinteza şi de coordonare a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile: • muncii; • familiei; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 38 • egalităţii de şanse; • protecţiei sociale. În vederea realizării rolului său, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îndeplineşte declarativ, următoarele funcţii: 1. de elaborare a strategiilor şi proiectelor de acte normative, prin care se asigură punerea în aplicare a programului de guvernare; 2. de elaborare a programelor în domeniul muncii, protecţiei şi securităţii sociale; 3. de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul său de activitate; 4. de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din domeniul său de activitate; 5. de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane şi şef de misiune pentru Fondul social european; 6. agenţie de implementare şi de autoritate de implementare pentru asistenăa financiară acordată de Uniunea Europeană în cadrul programelor PHARE, pentru domeniul său de activitate; 7. de administrare a bunurilor şi de gestionare a bugetelor şi fondurilor alocate; 8. de reprezentare, prin care se asigură reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate; 9. de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate şi al functionării instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sau în coordonarea sa, precum şi exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite, delegate, potrivit legii, preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea forţei de Muncă, respectiv conducătorului executiv al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Informaţii detaliate, la adresa: http://www.mmuncii.ro, VICTIMELE INFRACȚIUNILOR Dacă aţi suferit prejudicii în urma unei infracţiuni, aveţi anumite drepturi. Acestea se referă la procedurile împotriva infractorului (procedurile penale) sau la despăgubiri, protecţie VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 39 și asistenţă. În Uniunea Europeană (UE), aceste drepturi diferă de la un stat membru la altul. În ultima perioada, s-a acordat o deosebită atenţie situaţiei victimelor infracţiunilor și apărării drepturilor acestora, atât la nivelul Uniunii Europene (UE), cât și al statelor membre. Pe această pagină a portalului, puteţi găsi informaţii atât despre legislaţia UE, cât și despre cea a statelor membre. În Uniunea Europeană (UE), victimele infracţiunilor pot obţine despăgubiri pentru vătămările și/sau prejudiciile suferite, indiferent de locul în care a fost săvârșită infrac ţiunea pe teritoriul UE. Una dintre cele mai negative experienţe imaginabile constă în a deveni victima unei infracţiuni. O victimă poate suferi atât vătămări fizice, cât şi stres psihic grav şi probleme de ordin psihologic, pe o perioadă lungă de timp, în urma unei infracţiuni. E posibil ca victima să suporte cheltuielile pentru tratamentul medical şi spitalizarea pe termen lung şi să piardă din venit din cauza incapacităţii de a continua să lucreze. Victima poate să considere că i-a fost încălcată integritatea personală, să sufere de anxietate pe termen lung privind ieşirile în public şi să aibă, în general, o bucurie de viaţă scăzută. Este normal ca victima să dorească să primească despăgubiri pentru vătămările şi pierderile suferite. Responsabilitatea de a acorda astfel de despăgubiri îi revine autorului infracţiunii în toate statele membre. Această responsabilitate, numită răspundere civilă, este cuprinsă în dreptul civil al fiecărui stat membru şi îl obligă pe autorul infracţiunii să acorde victimei despăgubiri care să acopere pierderile provocate. Responsabilitatea autorului infracţiunii de a acorda despăgubiri victimei este diferită de răspunderea penală faţă de stat. Despăgubirile se referă la relaţia dintre autorul infracţiunii şi victimă şi, în principiu, victima este cea care trebuie să ceară astfel de despăgubiri în instanţele civile. Răspunderea penală se referă la relaţia dintre autorul infracţiunii şi stat. Autorităţile competente (poliţia, procurorul, judecătorul de instrucţie) trebuie să caute dovezi împotriva autorului infracţiunii cu privire la vinovăţia acestuia, iar hotărârea va fi luată în instanţele penale. Prin urmare, calea fundamentală prin care victima poate primi despăgubiri constă în a intenta o acţiune împotriva autorului infracţiunii . Se pot afla detalii cu privire la acest aspect în cadrul temei „Intentarea unei acţiuni în instanţă”. Totuşi, prin recunoaşterea situaţiei dificile în care se află victima în urma infracţiunii, toate statele membre încearcă să ajute victima să ceară despăgubiri pe diferite căi. De pildă, victima poate cere despăgubiri în cadrul VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 40 procedurilor penale numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. De asemenea, unele state membre asistă victima la executarea unei hotărâri judecătoreşti privind despăgubirile din partea autorului infracţiunii. Se pot afla mai multe informaţii făcând clic pe steagurile statelor membre. În multe cazuri victima nu va putea obţine despăgubiri din partea autorului infracţiunii. E posibil ca acesta să nu fie identificat niciodată, sau ca rezultatele anchetei poliţiei să nu ofere suficiente probe cu privire la persoana care a comis infracţiunea. Chiar dacă victima a obţinut o hotărâre privind despăgubirile, e posibil ca autorul infracţiunii să nu deţină venituri sau bunuri şi să nu poată acorda despăgubirile din punct de vedere practic. Din acest motiv, unele state membre au introdus o posibilitate ca victima să obţină, în schimb, despăgubiri din partea statului. În majoritatea statelor membre, victima trebuie să încerce întâi să obţină despăgubiri din partea autorului infracţiunii. Dacă nu reuşeşte să realizeze aceasta, victima poate cere despăgubiri statului. În unele state membre, posibilitatea de a obţine despăgubiri din partea statului este limitată de anumite criterii adiţionale, în funcţie de tipurile infracţiunii acoperite, sau de tipurile şi volumul pierderilor ce pot fi despăgubite. Unele state membre au condiţii mai generoase privind despăgubirea victimelor atacurilor teroriste. Se pot găsi mai multe informaţii cu privire la aceste condiţii şi la modul de a solicita despăgubiri statului făcând clic pe steagurile statelor membre. Directiva Consiliului privind despăgubirea victimelor infracţionalităţii, adoptată la 29 aprilie 2004, asigură că, de la 1 iulie 2005, fiecare stat membru are un program naţional în vigoare, care garantează victimelor infracţiunilor despăgubiri echitabile şi adecvate. În al doilea rând, directiva asigură că despăgubirea este uşor accesibilă din punct de vedere practic, indiferent de locul din cadrul UE în care persoana devine victima unei infracţiuni, prin crearea unui sistem de cooperare între autorităţile naţionale, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. Legislaţia UE asigură că fiecare stat membru are un program naţional în vigoare, care garantează victimelor infracţiunilor despăgubiri echitabile și adecvate și care facilitează accesul la despăgubiri, indiferent de locul în care o persoană devine victima unei infrac ţiuni în UE. Instrumentul relevant din legislaţia UE este Directiva privind despăgubirea victimelor infracţionalităţii. Aceasta facilitează accesul la despăgubiri pentru victimele infracţionalităţii în situaţii transfrontaliere (de exemplu, în cazul în care infracţiunea a fost comisă într-un alt stat membru decât cel în care victima domiciliază) și instituie un sistem de cooperare între autorităţile naţionale. Fiecare stat membru al UE are propriul său sistem de despăgubire a victimelor pentru VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 41 prejudiciile pe care le-au suferit ca urmare a unei infracţiuni. În principal, despăgubirile pot fi obţinute pe două căi: fie victimele intentează o acţiune în justiţie împotriva autorului infracţiunii (adeseori, o victimă trebuie să iniţieze o procedură civilă în faţa unei instan ţe), fie victimele pot cere să fie despăgubite de către stat. Cu toate acestea, este posibil și ca o victimă să introducă o acţiune în despăgubiri în cadrul unei proceduri penale împotriva autorului infracţiunii. În cadrul procesului penal persoana vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni poate obţine despăgubiri de la autorul infracţiunii prin participarea sa la proces ca parte civilă. Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente. Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. Repararea pagubei se face în natură sau prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă. De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă. Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente. Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare. Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeaşi cauză. Acţiunea civilă este scutită de taxa de timbru. Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente. Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.” În timpul urmăririi penale cererea se va înainta organului de urmărire penală, iar în timpul judecăţii se va înainta cererea instanţei. Conform regulilor în materie civilă, persoana care pretinde despăgubiri trebuie să indice valoarea acestora. Orice persoană care este parte într-un proces are dreptul de a beneficia asistenţă juridică contra cost. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 42 Asistenţa juridică gratuită se acordă, la cerere, următoarelor categorii de victime: • persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, o infracţiune de vătămare corporală gravă, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală; • soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, precum şi a infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei. Asistenţa juridică gratuită se acordă victimelor dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau, în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului României, dacă victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România şi procesul penal se desfăşoară în România. Asistenţa juridică gratuită se acordă, la cerere, victimelor altor infracţiuni, cu respectarea condiţiilor stabilite, dacă venitul lunar pe membru de familie al victimei este cel mult egal cu salariul de bază minim brut pe ţară stabilit pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită. Asistenţa juridică gratuită se acordă numai dacă victima a sesizat organele de urmărire penală sau instanţa de judecată în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii sau de la data la care victima a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii sau de la data la care a încetat starea de imposibilitate. Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii. Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele. Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. Acţiunea civilă chiar dacă este pornită în cadrul procesului penal, se judecă potrivit regulilor generale în materie civilă. Aşadar, în susţinerea pretenţiilor sale partea civilă poate VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 43 propune probe conform regulilor de procedură civilă (dovada cu înscrisuri, verificarea de scripte, dovada cu martori, expertiza, cercetarea la faţa locului, interogatoriul) Dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile. Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit. Pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, înfiinţarea popririi se dispune de instanţa de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii. În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel: creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, creanţele reprezentând salarii, creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, creanţele bugetare, creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat, creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite, creanţele rezultând din împrumuturi bancare, creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale, alte creanţe. În cazul creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia. Se pot obţine despăgubiri din partea statului sau a unui organism publicsub forma de compensaţii financiare din partea statului în condiţiile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor. Compensaţia financiară se acordă, la cerere, următoarelor categorii de victime: • persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, o infracţiune de vătămare corporală gravă, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală; • soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, precum şi a VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 44 infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei. Compensaţia financiară se acordă victimelor dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România, precum şi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este străin care nu locuieşte în România. Compensaţia financiară se acordă victimei pentru următoarele categorii de prejudicii suferite de aceasta prin săvârşirea infracţiunii. Astfel, în cazul victimelor asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, o infracţiune de vătămare corporală gravă, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală se acordă: • cheltuielile de spitalizare şi alte categorii de cheltuieli medicale suportate de victimă; • prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin săvârşirea infracţiunii; • câştigurile de care victima este lipsită de pe urma săvârşirii infracţiunii; În cazul soţului, copiilor şi persoanelor aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, precum şi a infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei, se acordă: • cheltuielile de înmormântare; • întreţinerea de care victima este lipsită din cauza săvârşirii infracţiunii. Compensaţia financiară se acordă în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de compensaţie financiară. Sumele de bani plătite de făptuitor cu titlu de despăgubiri civile şi indemnizaţia obţinută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii se scad din cuantumul compensaţiei financiare acordate de stat victimei. Compensaţia financiară conform Legii se acordă victimelor infracţiunilor comise pe teritoriul României. Compensaţia financiară se acordă victimei numai dacă aceasta a sesizat organele de urmărire penală sau instanţa de judecată în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii sau de la data la care victima a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii sau de la VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 45 data la care a încetat starea de imposibilitate. Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii. Legea privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor nu prevede necesitatea existenţei unei hotărâri judecătoreşti, a unui rechizitoriu de trimitere în judecată sau a unei ordonanţe de încetarea a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală. Există însă obligaţia restituirii sumei primite cu titlu de compensaţie financiară în cazul când victima nu îndeplinea condiţiile pentru primirea acesteia. Compensaţia financiară nu se acordă dacă: • se stabileşte că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală ori că fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare împotriva atacului victimei; • victima este condamnată definitiv pentru participarea la un grup infracţional organizat; • victima este condamnată definitiv pentru o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, o infracţiune de vătămare corporală gravă, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală; • instanţa reţine în favoarea făptuitorului circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări împotriva atacului victimei sau circumstanţa atenuantă a provocării. Victima care a beneficiat de compensaţie financiară sau de un avans din compensaţia financiară este obligată la restituirea sumelor dacă se stabileşte existenţa unuia dintre cazurile menţionate mai sus. Compensaţia financiară acordată de către stat are un caracter subsidiar şi acoperă cazurile când despăgubirea nu poate fi obţinută de la infractor. În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensaţia financiară poate fi acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiţii: • victima a formulat cererea de compensaţie financiară în termen de un an, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanţa penală a pronunţat condamnarea sau achitarea şi a acordat despăgubiri civile ori a pronunţat achitarea sau încetarea procesului penal; de la data la care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau a dispus încetarea urmăririi penale; de la data la care s-a dispus neînceperea VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 46 urmăririi penale; • victima s-a constituit ca parte civilă în cadrul procesului penal, cu excepţia cazului în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale; • făptuitorul este insolvabil sau dispărut; • victima nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare. Dacă victima s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea de compensaţie financiară, termenul de un an se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate sau de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care a fost admisă acţiunea civilă (în cazul în care instanţa a dispus disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală). Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a se constitui parte civilă. Documente care trebuie prezentate: • Cererea de compensaţie financiară trebuie să cuprindă: numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei; data, locul şi împrejurările săvârşirii infracţiunii care a cauzat prejudiciul; categoriile de prejudicii suferite prin săvârşirea infracţiunii; organul de urmărire penală sau instanţa de judecată şi data sesizării acestora; numărul şi data hotărârii judecătoreşti sau a actului organului de urmărire penală; calitatea de soţ, copil sau persoană aflată în întreţinerea persoanei decedate; antecedentele penale; sumele plătite cu titlu de despăgubiri de către făptuitor sau indemnizaţia obţinută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii; cuantumul compensaţiei financiare solicitate. • La cererea de compensaţie financiară se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere şi orice alte documente deţinute de victimă, utile pentru soluţionarea cererii. Pot fi primite despăgubiri şi în cazul în care făptuitorul nu a fost identificat sau condamnat. În cazul în care făptuitorul este necunoscut, victima poate formula cererea de compensaţie financiară în termen de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii, dacă victima nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare. În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensaţia financiară poate fi acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiţii: • victima a formulat cererea de compensaţie financiară în termen de un an, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanţa penală a pronunţat condamnarea sau VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 47 achitarea şi a acordat despăgubiri civile ori a pronunţat achitarea sau încetarea procesului penal; de la data la care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau a dispus încetarea urmăririi penale; de la data la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. • victima s-a constituit ca parte civilă în cadrul procesului penal; • făptuitorul este insolvabil sau dispărut; • victima nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare. Dacă victima s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea de compensaţie financiară, termenul de un an prevăzut se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate sau de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care a fost admisă acţiunea civilă (în cazul în care instanţa a dispus disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală). Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a se constitui parte civilă. În cazul în care făptuitorul este necunoscut, victima poate formula cererea de compensaţie financiară în termen de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii, dacă victima nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare. Dacă victima este un minor şi reprezentantul legal al acestuia nu a formulat cererea de compensaţie financiară în termenele prevăzute, aceste termene încep să curgă de la data la care victima a împlinit vârsta de 18 ani. Victima poate solicita Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor un avans din compensaţia financiară, în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima a solicitat avansul. Avansul se poate solicita prin cererea de compensaţie financiară sau printr-o cerere separată, care poate fi formulată oricând după sesizarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensaţie. Avansul se acordă dacă victima se află într-o situaţie financiară precară. Cererea victimei privind acordarea unui avans din compensaţia financiară se soluţionează în termen de 30 de zile de la data solicitării, de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor. În cazul respingerii cererii de compensaţie financiară, victima este obligată la VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 48 restituirea avansului, cu excepţia cazului în care cererea de compensaţie financiară a fost respinsă numai pentru motivul că făptuitorul nu este insolvabil sau dispărut. Procurorii, ofiţerii şi agenţii de poliţie au obligaţia de a încunoştinţa victimele infracţiunilor cu privire la condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat. Informaţiile sunt aduse la cunoştinţă victimei de către judecătorul, procurorul, ofiţerul sau agentul de poliţie la care victima se prezintă, în scris sau verbal, într-o limbă pe care aceasta o înţelege. Cererea de compensaţie financiară se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituite în cadrul fiecarui tribunal. REGISTRELE FUNCIARE Registrele funciare reprezintă o sursă foarte importantă de informaţii, având în vedere natura juridică a acestora. Registrele funciare ajută la facilitarea sarcinilor administrative legate de domeniul funciar ale cetăţenilor, ale membrilor profesiilor juridice, ale autorităţilor de stat, ale companiilor private și ale altor părţi interesate. Informaţiile din registrele oficiale sunt (în majoritatea ţărilor UE) la dispoziţia băncilor, creditorilor, partenerilor de afaceri și consumatorilor pentru a crește transparenţa și certitudinea juridică pe pieţele din Uniunea Europeană. Serviciul european de informaţii funciare Serviciul european de informaţii funciare (EULIS) - singura reţea de registre care operează la nivel european. Între 2001 şi 2004, opt organizaţii de informaţii funciare din diferite state europene şi o universitate au cooperat la elaborarea unei platforme electronice demonstrative pentru utilizatorii înregistraţi ai registrelor funciare. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 49 Scopul pe termen lung este încurajarea împrumutului transfrontalier. În consecinţă, platforma electronică demonstrativă EULIS s-a transformat într-un serviciu în timp real lansat oficial la sfârşitul lui 2006. În prezent, registrele funciare naţionale a şase state membre ale UE pun la dispoziţie informaţii funciare şi cadastrale în reţeaua EULIS. Cu toate acestea, datele de contact şi linkurile către adresele site-urilor tuturor organizaţiilor oficiale de registru funciar din UE se găsesc, de asemenea, pe site-ul EULIS. Site-ul EULIS oferă link-uri şi informaţii privind toate registrele funciare din Europa. EULIS asigură accesul online facil la informaţii oficiale funciare şi cadastrale deţinute de toate statele participante. Registrele funciare sunt furnizori şi distribuitori de informaţii funciare prin intermediul portalului EULIS. Clienţii înregistraţi ai registrelor funciare pot căuta informaţii funciare şi cadastrale în orice registru conectat la EULIS prin căutarea în serviciul local - există inclusiv ghiduri şi reprezentanţi pentru relaţia cu clienţii care pot oferi asistenţă. Puteţi descărca şi vizualiza rezultatul căutării direct şi online. Clienţilor li se percepe taxa prin sistemul naţional de facturare obişnuit . În plus, serviciul oferă informaţii de referinţă online din partea fiecărei ţări participante, care detaliază cadrul juridic, procesele de înregistrare, tranzacţionare a terenurilor şi ipotecare, serviciile disponibile, precum şi rolurile şi responsabilităţile autorităţilor în procesul de tranzacţionare funciară. Informaţiile de referinţă din fiecare ţară pot fi utilizate împreună cu căutările în registru sau ca informaţii de fundal privind mediul local. Mai mult, EULIS a elaborat un instrument comun de terminologie şi traducere pentru a facilita înţelegerea diverselor concepte legale referitoare la legislaţia funciară în UE. Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul EULIS. Registrul Funciar din România În prezent, nu există un registru funciar electronic naţional disponibil on-line în România. Cu toate acestea, informaţii cu privire la înregistrarea funciară sunt disponibile pe site-ul web al Agenţiei Naţionale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 50 INTREPRINDERI Secţiunea numită ”Intreprinderi”, cuprinde aspecte juridice legate de ac ţiunea pornită din iniţiativă personală și care urmărește o asociere în vederea obţinerii de profituri sau în vederea desfășurării unei activităţi sportive sau comunitare. Aceasta, oferă o imagine de ansamblu asupra Registrului Comerţului din România, profesiilor juridice și achiziţiilor publice. Registrului Comerţului din România, organizat de Ministerul Justiţiei, care ţine, organizează şi administrează registrul central computerizat al comerţului. Registrul comerţului oferă informaţii cu privire la comercianţii înregistraţi, respectiv, societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale societăţi naţionale, companii naţionale, regii autonome, societăţi cooperative, organizaţii cooperatiste, instituţii financiare, grupuri de interes economic, alte persoane juridice aşa cum prevede legea în mod expres. În registrul comerţului se înregistrează toate actele, faptele, menţiunile, înscrisurile și identitatea comercianţilor implicaţi, a căror înregistrare este impusă prin lege și orice alte acte sau înscrisuri prevăzute în mod expres de lege. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 51 Procesul de achiziţii publice reprezintă ansamblul activităţilor ce se întreprind pentru atribuirea, și executarea unui contract de achiziţie publică, ca și act juridic între autoritatea contractantă, ca instituţie publică de interes local sau general şi contractantul, reprezentat de persoana fizică sau juridică, de drept privat, română sau străină şi căreia în calitate de furnizor, executant, sau prestator, i s-a atribuit un contract de achiziţie publică . Secţiunea cuprinde următoarele capitole: REGISTRELE COMERCIALE Registrul European al Comerţului (EBR) Registrului Comerţului din România Registrele de insolvenţă PROFESII JURIDICE ACHIZIȚII PUBLICE REGISTRELE COMERCIALE Tot mai multe întreprinderi se extind dincolo de frontierele naţionale, utilizând oportunităţile oferite de piaţa unica UE. Grupurile transfrontaliere precum și un număr mare de operaţiuni de restructurare precum fuziunile și divizările includ companii din state membre ale UE diferite. Registrul European al Comerţului (EBR) EBR a început ca o cooperare tehnică informală între registrele comerciale. În timp, acesta a devenit o reţea a registrelor comerciale al cărei obiectiv este acela de a oferi informaţii certe cu privire la companii din întreaga Europă. Cetăţenii, întreprinderile şi autorităţile publice se pot abona la serviciile EBR prin intermediul registrului comerţului din propria ţară. Abonaţii pot căuta numele unei companii sau al unei persoane în toate registrele care sunt membre ale EBR transmiţând o cerere în limba proprie. Ca urmare a căutării, se pune la dispoziţie un anumit set de informaţii privind întreprinderea, în limba în care a fost formulată cererea. În prezent, din reţeaua EBR fac parte registrele comerciale a 17 state membre ale UE şi VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 52 a cinci alte state europene sau dependenţe ale coroanei. Toate aceste ţări sunt părţi la un acord privind schimbul de informaţii (ASI) prin care părţile contractante se angajează să îşi acorde reciproc accesul la informaţiile incluse în registrele comerciale. ASI reprezintă baza cooperării între părţi. Pe baza ASI, părţile îşi acordă reciproc acces neexclusiv la datele incluse în registrele comerciale şi furnizează datele definite în prealabil într-un raport standardizat. Accesul este asigurat prin intermediul programelor informatice ale EBR. Serviciul minim cerut de ASI tuturor părţilor este să asigure căutări privind întreprinderile şi profiluri de întreprinderi. În plus, există posibilitatea de a furniza rapoarte standardizate pentru căutări privind persoanele, pentru posturile ocupate de o persoană şi pentru listele de directori şi administratori ai unei întreprinderi. Cu toate acestea, majoritatea ţărilor oferă informaţii mai detaliate. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul EBR. Registrului Comerţului din România În Europa, registrele comerciale oferă o gamă largă de servicii, care pot varia de la un stat membru la altul. Cu toate acestea, serviciile principale furnizate de toate registrele sunt înregistrarea, analizarea și stocarea informaţiilor privind întreprinderile, cum ar fi informaţiile privind forma juridică a unei întreprinderi, sediul acesteia, capitalul și reprezentanţii săi legali și punerea acestor informaţii la dispoziţia publicului. Registrului Comerţului din România este o instituţie publică cu personalitate juridică, organzată în subordinea Ministerului Justiţiei. Acesta ţine, organizează şi administrează registrul central computerizat al comerţului. Oficiile registrului comerţului sunt organizate în subordinea Oficiulul Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează în București și în fiecare din cele 41 de jude ţe din România. Acestea păstrează, organizează şi administrează registrele comerţului locale. În conformitate cu Legea registrului comerţului, acesta conţine informaţii cu privire la comercianţii înregistraţi, respectiv: • • • • societăţi comerciale; societăţi naţionale; companii naţionale regii autonome; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 53 • • • • • • • • • • • societăţi cooperative; organizaţii cooperatiste; instituţii financiare; grupuri de interes economic; grupuri europene de interes economic; societăţi comerciale europene; societăţi cooperative europene; persoane fizice autorizate; întreprinderi individuale; întreprinderi familiale și alte persoane juridice aşa cum prevede legea în mod expres. În registrul comerţului se înregistrează toate actele, faptele, menţiunile, înscrisurile și identitatea comercianţilor implicaţi, a căror înregistrare este impusă prin lege și orice alte acte sau înscrisuri prevăzute în mod expres de lege. Pe website-ul registrului comerţului (www.onrc.ro) sunt disponibile următoarele: 1. documente; 2.informaţii, servicii online structurate în secţiuni și servicii; 3. informaţii cu privire la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului și oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale; 4. lista de categorii de servicii, documente depuse: • • Recom on-line formulare în format electronic – acces pe bază de autentificare a utilizator înregistrat (nume de utilizator și parolă); • serviciul pentru consultarea stadiului dosarelor – acces gratuit; • diverse informaţii publicitare – acces gratuit. 5. formularele utilizate în cadrul instituţiei; 6. formalităţile de înregistrare la Registrul Comerţului pentru fiecare categorie de comercianţi și de operaţiuni; 7. date statistice cu privire la operaţiunile înregistrate. Acestea sunt prezentate în diverse secţiuni, cum ar fi • • • • • • istoricul instituţiei reţeaua ORC formulare (pentru comercianţi etc.) și formalităţi necesare taxe și tarife percepute pentru serviciile oferite de ONRC servicii legislaţie VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 54 • date statistice • media. Recom on-line oferă acces la următoarele informaţii din registrul comerţului: • • • • • • • • • • • • • • • denumire; sediu social; cod unic de înregistrare; număr de înregistrare în registrul comerţului; telefon; telex; fax; capital social subscris şi vărsat; obiectul principal de activitate declarat de comerciant; obiectele secundare de activitate declarate de comerciant; date cu privire la persoanele fizice și juridice asociate (domiciliu / sediul social, capital social, număr și tip de acţiuni deţinute, data și locul nașterii persoanelor fizice asociate, cod numeric personal / cod unic de înregistrare); date cu privire la administratori (domiciliu / sediul social, naţionalitate, data și locul nașterii, drepturi); date cu privire la sucursale, subunităţi (sediul social, telefon); date cu privire la sediile secundare (sediul social, telefon); date legate de bilanţ (cifră de afaceri, număr mediu de angajaţi, profit brut), în cazul în care aceste informaţii au fost furnizate. Informaţiile furnizate de registrul comerţului pot fi accesate aferent și de pe online de pe site-ul web Recom online. Accesul este permis după înregistrarea ca utilizator (crearea unui nume de utilizator și a unei parole), prin încheierea de contracte cu clienţii, în urma adresării unei solicitări contra cost. • Informaţii generale pentru persoanele interesate să desfășoare anumite activităţi reglementate, în funcţie de caz, (comercianţi, persoane fizice, persoane juridice, instituţii și autorităţi publice etc.), sunt disponibile pe site-ul web prin intermediul serviciului Recom on-line. Secţiunea Ministerul Justiţiei – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului permite accesarea gratuită a unor informaţii. Pentru obţinerea accesului, se solicită înregistrarea ca utilizator (crearea unui nume de utilizator și a unei parole). • componenta cu plată a Recom este de asemenea accesibilă după înregistrarea ca utilizator. Accesul este asigura 24 de ore din 24. • pentru accesarea formularelor electronice, (sistemul de formulare electronice prin care sunt transmise documentele online pentru înregistrarea în registru), înregistrarea ca utilizator (crearea unui nume de utilizator și a unei parole) este o condiţie prealabilă. • consultarea secţiunii cu privire la stadiul cererilor de înregistrare în registrul comerţului este gratuită. • consultarea secţiunii cu privire la rezoluţiile de amânare a soluţionării cererilor de înregistrare în registrul comerţului este gratuită. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 55 • accesul la anumite informaţii publicitare (situaţii financiare, dizolvări voluntare, dizolvări obligatorii prin lege etc.) este gratuit. • în toate celelalte secţiuni ale site­ului web accesul este gratuit, 24 de ore din 24. Pentru accesarea anumitor secţiuni (formularele electronice inteligente – formularele electronice), utilizatorii trebuie să se înregistreze prin crearea unui nume de utilizator și a unei parole. Informaţiile gratuite disponibile pe Recom on-line pot fi căutate prin introducerea următoarelor criterii: • denumirea societăţii; • numărul de înregistrare în registrul comerţului ; • codul unic de înregistrare; • judeţul în care se află sediul social. Informaţiile generale pentru persoanele interesate care sunt cu titlu gratuit includ: • denumirea societăţii; • orașul și judeţul in în care se află sediul social al societăţii; • numărul de înregistrare în registrul comerţului (alocat de registrul comerţului computerizat); • codul unic de înregistrare (alocat de Ministerul Finanţelor Publice); • statutul societăţii; • sediul social expirat; • certificat de înregistrare nepreschimbat; • capital subscris sub limita legală; • dizolvare; • faliment; • lipsa bilanţului anual de la registrul comerţului; • ultimele înregistrări în registrul comerţului. Registrul Comerţului a fost înfiinţat în anul 1990 în conformitate cu Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului. Crearea unui portal dedicat prin care se vor furniza noi servicii on-line, reprezintă obiectivul viitor principal al registrul comerţului din România, acesta urmând a fi lansat în a doua jumătate a anului 2011, în prezent proiectul fiind în derulare. Obiectivele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sunt: • informarea mediului de afaceri, a instituţiilor publice, mass­mediei și a persoanelor interesate cu privire la operaţiunile efectuate în registrul comerţului; • reducerea timpului necesar pentru a obţine acces la informaţii; • reducerea aglomeraţiei de la ghișeele registrului comerţului; • reducerea timpului necesar pentru depunerea documentelor de înregistrare la registrul comerţului; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 56 • simplificarea procedurilor pentru înregistrarea comercianţilor, pentru furnizarea informaţiilor financiare și pentru solicitarea de informaţii și documente; • informarea solicitanţilor online și în timp real cu privire la datele din registrul comerţului. Linkuri relevante Site-ul web oficial al Registrului Comerţului Serviciul Recom online Formulare electronice Serviciu pentru consultarea statutului dosarelor Registrele de insolvenţă Insolvenţa reprezintă incapacitatea unei persoane de a își plăti datoriile la scaden ţă. Utilizată în general într-un context comercial, insolvenţa se referă la incapacitatea unei societăţi „cu responsabilitate nelimitată” de a îşi plăti datoriile. Registrele de insolvenţă constituie o sursă foarte importantă de informaţii de natură juridică pentru facilitarea activităţilor cotidiene ale cetăţenilor, juriştilor, autorităţilor de stat, societăţilor şi ale altor părţi interesate. Acestea facilitează accesul băncilor, creditorilor, partenerilor comerciali şi consumatorilor la informaţii oficiale şi fiabile legate de insolvenţă. Aceste informaţii sporesc transparenţa şi certitudinea juridică pe pieţele Uniunii Europene. În Europa, registrele de insolvenţă oferă o gamă de servicii; sfera şi tipul datelor variază de la un stat membru la altul. De exemplu, statele membre care au registre de insolvenţă separate publică informaţii în toate etapele procedurilor de insolvenţă şi cu privire la părţile la aceste proceduri. Situaţia este mai diversificată în cazul în care statele membre pun la dispoziţie date privind insolvenţele prin intermediul altor registre. Unele ţări publică doar numele şi statutul juridic al societăţii; altele includ informaţii cu privire la toate etapele procedurilor. Cu toate acestea, serviciile de bază furnizate de toate registrele constau în înregistrarea, examinarea şi stocarea informaţiilor privind insolvenţele şi punerea acestor informaţii la dispoziţia publicului. În prezent, se desfăşoară un proiect multilateral de interconectare a registrelor de VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 57 insolvenţă ale câtorva state membre. . Se aşteaptă ca dezvoltarea acestei reţele să permită cetăţenilor, societăţilor şi autorităţilor publice să se aboneze la serviciile oferite. Abonarea le va permite să caute informaţii cu privire la insolvenţă în toate registrele participante prin introducerea unei cereri unice, în limba acestora. Buletinul procedurilor de insolvenţă (BPI) din România, publicat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, asigură derularea serviciului de citare a părţilor, comunicare, convocare, notificare a actelor de procedură emise de instanţe și de administratori judiciari/lichidatori în cadrul derulării procedurilor de insolvenţă, în conformitate cu Legea nr. 85/2006 privind procedurile de insolvenţă. Procedura generală de insolvenţă se aplică pentru: 1. Comercianţi: • societăţi comerciale; • societăţi cooperative; • grupuri de interes economic; 2. organizaţii cooperative; 3. societăţi agricole; 4. alte persoane juridice de drept privat care desfășoară activităţi economice. Procedura simplificată de insolvenţă se aplică pentru: 1. Comercianţi; • persoane fizice autorizate; • întreprinderi individuale și intreprinderi familiale 2. toţi comercianţii și persoane juridice care îndeplinesc o serie de condiţii specifice, și anume: • • • • nu deţin active patrimoniale; documentele de înfiinţare sau contabile nu pot fi găsite; administratorul acestora nu poate fi găsit; sediul lor social nu mai există sau nu mai este identic cu cel declarat la registrul comerţului; nu au depus documentele solicitate prin lege; • constituie subiectul dizolvării înainte de formularea cererii introductive în instanţă • și­au declarat intenţia de a intra în faliment sau nu pot beneficia de procedura de reorganizare judiciară. Buletinul procedurilor de insolvenţă conţine toate actele procedurale emise de instanţele judecătorești și de administratorii judiciari / lichidatori în cadrul derulării procedurilor de insolvenţă, și anume: VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 58 • • • • • • citaţii; comunicări; notificări; convocări; hotărâri judecătorești; alte acte procedurale prevăzute de lege (rapoarte emise de administratorul judiciar/lichidator, planuri de reorganizare judiciară, anunţuri). Site-ul web al Buletinului procedurilor de insolvenţă asigură acces la următoarele: • • • • servicii on­line pentru furnizarea BPI şi informaţii gratuite; o hartă interactivă a României; acces la Buletinul Insolvenţei Online (pentru utilizatorii abonaţi și contra cost); informaţii cu privire la organizarea Oficiulul Naţional al Registrului Comerţului, direcţia BPI; • informaţii privind datele de contact ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Oficiile Registrelor Comerţului de pe lângă tribunale, instanţe judecătoreşti; • legislaţie specifică, formulare şi acte de procedură; • comunicate de presă. Website-ul Buletinul procedurilor de insolvenţă (BPI) este organizat în următoarele secţiuni: • • • • informaţii cu privire la înfiinţarea BPI; acte normative; proiecte de lege; organigrama Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Oficiile Registrelor Comerţului de pe lângă tribunale şi BPI; • BPI – servicii on­line; • un dicţionar juridic (insolvenţă); • studii și documentaţii; • întâlniri și ședinţe de lucru; • statistici BPI; • relaţii inter­instituţionale; • insolvenţa în media; • date de contact. Secţiunea BPI – servicii on-line este organizată în următoarele secţiuni secundare: 1. Servicii BPI: • „Buletinul insolvenţei online" (contra cost); • „Sumar număr BPI” (informaţii gratuite); • „Persoane publicate în BPI” (informaţii gratuite) 2. formulare aferente activităţii de publicare BPI 3. formulare aferente activităţii de furnizare informaţii BPI. Buletinul Procedurilor de Insolvenţă este publicat în format electronic și pe suport VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 59 scris. În formatul electronicBuletinul poate fi accesat online de pe • site-ul web oficial al Buletinului insolvenţei din România Accesul la serviciile furnizate de BPI este diferenţiat: • accesul la Buletinul Insolvenţei online este acordat după înregistrarea ca utilizator și plata unui abonament. • accesul atât la „Sumarul numărului BPI” cât și la „Persoanele publicate în BPI” este gratuit și nu necesită înregistrare prealabilă. • toate celelalte secţiuni ale site­ului web pot fi vizualizate gratuit. În serviciul „Buletinul insolvenţei on-line” se pot iniţia căutări după numărul şi anul publicării BPI, precum şi după alte criterii; sunt accesibile, contra cost, numerele de buletine BPI publicate, în care sunt redate actele de procedură integral. În serviciul „Sumarul numărului BPI” se pot iniţia căutări în funcţie de numărul şi data Buletinului. Sunt accesibile cu titlu gratuit următoarele informaţii: • tipul documentului procedural publicat în Buletin (de exemplu: citaţii, sentinţă de deschidere a procedurilor de insolvenţă, notificare pentru deschiderea procedurilor de insolvenţă, convocarea ședinţei creditorilor, raportul de activitate, planul de reorganizare, sentinţă de deschidere a procedurilor de faliment, notificare pentru deschiderea procedurilor de faliment, plan de distribuţie, raport final, sentinţă de închidere a procedurilor de insolvenţă etc.); • numele persoanelor la care fac referire documentele procedurale; • judeţul unde este înregistrat sediul respectivei persoane; • codul de identificare fiscală; • numărul de înregistrare în registru În serviciul „Persoanele publicate în BPI” se pot iniţia căutări în funcţie de denumire, număr BPI, număr dosar de insolventă, cod unic de înregistrare şi număr de înregistrare în registrul comerţului şi sunt accesibile cu titlu gratuit următoarele informaţii: • • • • • • denumire; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare al persoanelor la care fac referire documentele procedurale; judeţul unde este înregistrat sediul respectivei persoane; numărul cauzei de insolvenţă și denumirea instanţei unde este înregistrată cauza; numerele buletinelor care includ documentele procedurale care fac referire la respectivele persoane; • tipul de procedură; • primul termen de judecată stabilit după deschiderea procedurii, acolo unde este cazul. Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a fost înfiinţat în anul 2006 în conformitate cu Legea nr. 86/2006 privind procedurile de insolvenţă. Principalul obiectiv al BPI din România este de a crea pe viitor un portal dedicat BPI. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 60 Optimizarea continuă a sistemului electronic pentru citaţii, comunicări, convocări și notificările documentelor procedurale publicate în Buletinul Procedurilor de Insolven ţă va contribui la realizarea acestui lucru. Publicarea Buletinului Procedurilor de Insolvenţă aduce beneficii clare: • accelerează procedura de insolvenţă și simplifică comunicarea citaţiilor, convocărilor, notificărilor, a hotărârilor judecătoreşti și a altor acte procedurale emise de către instanţele judecătoreşti și administratorii judiciari/lichidatori, stabilind astfel o procedură electronică de comunicare. • unifică și standardizează documentele procedurale emise de instanţele judecătoreşti și administratorii judiciari/lichidatori. • contribuie la dezvoltarea unei baze de date naţionale de documente procedurale emise de instanţele judecătoreşti și administratorii judiciari/lichidatori (și anume citaţii, comunicări, hotărâri judecătoreşti, convocări, notificări, rapoarte, planuri de reorganizare) • facilitează înregistrarea rapidă în registrul comerţului / alte registre în ceea ce privește notificările emise în baza Legii nr. 85/2006 cu privire la procedurile de insolvenţă. • oferă persoanelor interesate acces la documentele procedurale emise de instanţele judecătoreşti și administratorii judiciari/lichidatori. Linkuri relevante Site-ul web oficial al Buletinului Insolvenţei din România Site-ul web oficial al Registrului Comerţului din România PROFESII JURIDICE În cadrul diferitelor ordini juridice și sisteme judiciare apar ţinând statelor membre ale Uniunii Europene (UE) există o gamă variată de profesii juridice, cum ar fi avoca ţi, notari, judecători, procurori și ofiţeri judiciari. Membrii profesiilor juridice nu deţin aceleași titluri în toate statele membre, iar rolul și statutul lor poate varia considerabil de la un stat membru la altul. Acest capitol vă pune la dispoziţie informaţii generale, referitoare la rol și funcţii, privind diferite profesii juridice. Cu excepţia avocaţilor, legislaţia Uniunii Europene nu reglementează condiţiile de exercitare a profesiilor juridice. Profesiile juridice sunt în general reglementate la nivel VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 61 naţional. În pofida similarităţilor naturale care pot exista între ele, reglementările na ţionale diferă în mod considerabil de la o ţară la alta deoarece reflectă continuitatea unor tradiţii de cele mai multe ori străvechi. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (COE) a emis un număr de recomandări referitoare la profesiile juridice. Una dintre aceste iniţiative vizează exercitarea profesiei de avocat. O altă iniţiativă privește independenţa judecătorilor. În plus, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stipulează că orice persoană acuzată de o infracţiune are dreptul să se apere ea însăși sau să fie asistată de un apărător ales de ea, iar, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistată în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer. Această clauză se referă în principal la cauzele penale, însă a fost extinsă de CurteaEuropeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a include și cauzele civile. Avocați Rolul avocatului, indiferent dacă acesta deservește un individ, o corporaţie sau statul, este de consilier și reprezentant de încredere al clientului, în calitate de profesionist respectat de terţi și de participant indispensabil la administrarea echitabilă a justiţiei. Prin întruchiparea acestor caracteristici, avocatul, care deservește cu bună credinţă interesele clientului și apără drepturile acestuia, îndeplinește, de asemenea, funcţiile avocatului în societate – și anume împiedicarea și prevenirea conflictelor, asigurarea faptului că acestea sunt soluţionate în conformitate cu principiile recunoscute ale dreptului civil, public sau penal și luând în considerare în mod corespunzător drepturile și interesele, dezvoltarea în continuare a legislaţiei, apărarea libertăţii, justiţiei și statului de drept. Desfășurarea activităţii avocaţilor este reglementată de organizaţiile profesionale sau de autorităţile statului membru de care aparţin aceștia – barourile și asocia ţiile juridice – care se fac responsabile de stabilirea normelor de conduită profesională și de administrarea de sancţiuni disciplinare avocaţilor. Legislaţia Uniunii Europene nu reglementează condiţiile de exercitare a profesiilor juridice. Cu toate acestea, Directiva din 1998 stabilește condiţiile în care un avocat autorizat într-un anumit stat membru își poate exercita cu caracter permanent profesia pe teritoriul unui alt stat membru. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 62 La nivelul UE, avocaţii sunt reprezentaţi de Consiliul Barourilor Europene (CCBE) – o asociaţie internaţională fără scop lucrativ fondată în 1960. Aceasta acţionează ca liant între UE și barourile naţionale din Europa cu privire la toate aspectele de interes comun referitoare la exercitarea profesiei de avocat. Procurori În cadrul procedurilor penale, parchetele sau ministerul public joacă un rol foarte important. Sistemele statelor membre sunt de asemenea foarte diferite în ceea ce privește rolul, sarcinile și puterile procurorilor. Puteţi consulta informaţii despre această profesie pe site-ul web Eurojustice – reţeaua parchetelor generale europene. Judecători Un judecător, sau un arbitru al justiţiei, este un funcţionar principal care prezidează ședinţa instanţei fie singur, fie ca membru al unui complet de judecători. Puterile, func ţiile, metoda de numire, disciplina și pregătirea profesională a judecătorilor variază considerabil în funcţie de diferitele jurisdicţii. Judecătorul se aseamănă cu un supraarbitru al unui joc și conduce procesul în mod imparţial și în mod public. Judecătorul audiază toţi martorii și orice alte probe prezentate de către părţile cauzei, evaluează credibilitatea părţilor, iar apoi formulează o hotărâre privind chestiunea în cauză pe baza interpretării legislaţiei și a judecăţii personale. Puteţi consulta mai multe informaţii referitoare la această profesie pe următoarele siteuri web: • Federaţia europeană a judecătorilor administrativi (AEAJ), • Asociaţia magistraţilor din Uniunea Europeană (EJPA), • Asociaţia Internaţională a Judecătorilor (în particular secţiunea europeană), • Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Democraţie și Libertate (MEDEL). Notari Notarii sunt practicieni în domeniul juridic specializaţi și autorizaţi să acţioneze în anumite chestiuni juridice strict determinate. În virtutea obligaţiilor și responsabilităţilor care VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 63 le revin, notarii joacă un rol important în legislatura naţională a celor 21 de state membre în care ordinea juridică are la bază dreptul civil de origine latină. În particular, sarcinile acestora constau în: • redactarea de contracte private și consilierea părţilor, îndeplinind în același timp obligaţia de a trata fiecare parte în mod echitabil. În redactarea înscrisurilor oficiale, notarul se face responsabil de legalitatea acestora și de consilierea pe care o oferă. Notarul trebuie să informeze părţile cu privire la implicaţiile și consecinţele obligaţiilor pe care și le asumă acestea, • executarea actelor redactate. Actul notarial poate fi ulterior înregistrat direct în arhivele oficiale sau poate fi executat în cazul în care una dintre părţi nu își îndeplinește obligaţiile, fără intervenţia prealabilă a unui judecător, • jucarea rolului de arbitru care, în mod imparţial și respectând cu stricteţe legislaţia, ajută părţile să ajungă la un acord comun. Notarii sunt funcţionari publici – statele le delegă o parte din puterea publică pentru a le permite să îndeplinească o misiune de serviciu public – care își exercită funcţiile în cadrul unei profesii independente. Notarii sunt supuși obligaţiei de confidenţialitate profesională. Condiţiile de numire a notarilor sunt similare celor de numire a magistraţilor, notarii beneficiind de aceeași independenţă, funcţie cu caracter de permanenţă, imparţialitate, putere concluzivă și forţă executorie a acţiunilor lor, pe lângă supervizarea activităţilor acestora de către Ministerul Justiţiei. În Uniunea Europeană, aproximativ 35 000 de notari în cele 21 de state membre se află în serviciul cetăţenilor. În relaţiile cu instituţiile europene, notarii sunt reprezentaţi de Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană(CNUE), care a fost înfiinţat în 1993. CNUE reprezintă notariatele tuturor statelor membre UE în care există funcţia de notar: Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania. Croaţia are statut de membru observator. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 64 Executori judecătorești Profesia de executor judecătoresc este reglementată de legislaţia statelor membre individuale, reglementările fiind diferite de la un stat membru la altul. Membrii acestei profesii sunt reprezentaţi la nivel european de Uniunea Internaţională a Executorilor Judecătorești și Ofiţerilor Judiciari (UIHJ). Obiectivul UIHJ este de a-și reprezenta membrii în cadrul organizaţiilor internaţionale și de a asigura colaborarea cu organismele profesionale naţionale. Aceasta urmărește să îmbunătăţească dreptul procedural naţional și tratatele internaţionale și depune toate eforturile pentru a promova idei, proiecte și iniţiative care contribuie la progresul și creșterea statutului independent al ofiţerilor judiciari. În România există următoarele profesii juridice: • procurori • judecători • avocaţi • consilieri juridici • notari publici • executori judecătorești • grefieri Procurori Organizare În România, în cadrul Ministerului Public, funcţionează: • Parchete de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii • Parchete de pe lângă instanţele militare 1. Primul loc în ierarhie este ocupat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, inclusiv structurile specializate (Departamentul Naţional Anticorupţie și Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism). 2. Primul grad de jurisdicţie: parchetele de pe lângă Judecătorii (177) 3. Al doilea grad de jurisdicţie: parchetele de pe lângă Tribunale (41) Parchetele de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie (1) 4. Al treilea grad de jurisdicţie: parchetele de pe lângă Curţile de Apel (15) VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 65 Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este organismul central din cadrul sistemului judiciar responsabil de reglementarea profesiei de procuror. Formarea profesională iniţială şi continuă a judecătorilor şi procurorilor este asigurată de Institutul Naţional al Magistraturii (INM), o instituţie publica cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete. Acestea din urmă funcţionează pe lângă toate instanţele, cu excepţia tribunalelor specializate în materie comercială. Urmărirea penală efectuată de către parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii. Ierarhia instituţională a parchetelor se prezintă după cum urmează: 1. În vârful ierarhiei se află Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie (Parchetul General), care este condus de Procurorul General al României. Acesta coordonează activitatea parchetelor de pe lângă cele 15 curţi de apel. 2. Parchetele de pe lângă curţile de apel coordonează activităţile parchetelor de pe lângă cele 42 de tribunale (inclusiv tribunalul specializat în materie de minori și familie), fiecare dintre acestea fiind condus de un procuror general. 3. Parchetele de pe lângă tribunale coordonează activităţile parchetelor de pe lângă cele 177 judecătorii funcţionale, fiecare fiind condusă de un prim-procuror. 4. Parchetele de pe lângă cele 177 de judecătorii funcţionale reprezintă primul grad de jurisdicţie (cel mai de jos) al ierarhiei și sunt conduse de prim-procurori. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justi ţie func ţionează două structuri specializate separate. Acestea sunt: • Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), responsabilă pentru investigarea şi efectuarea urmăririi penale a infracţiunilor de corupţie. Aceasta este condusă de un procuror şef. • Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), responsabilă de investigarea şi urmărirea penală a infrac ţiunilor de criminalitate organizată și terorism. Aceasta este condusă de un procuror șef care acţionează în coordonarea Procurorului General al României. Urmărirea penală efectuată de către parchetele de pe lângă instanţele militare Urmărirea penală în cauzele privind fapte penale comise de militari se efectuează de parchetele militare, care deţin statutul juridic de unităţi militare. VADEMECUM JURIDIC Acestea www.ulici.ro funcţionează pe Pagina 66 lângă tribunalele militare, pe lângă Tribunal Militar Teritorial București și pe lângă Curtea Militară de Apel București. Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, ale imparţialităţii și ale controlului ierarhic. Procurorii respectivi îşi exercită atribuţiile în conformitate cu legea, respectă și protejează demnitatea umană și apără drepturile indivizilor. Procurorii din fiecare parchet raportează către șeful Parchetului, care la rândul său raportează către șeful Parchetului ierarhic superior. Controlul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, al procurorului șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al procurorului general al Parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor subordonaţi poate fi exercitat fie direct, fie prin intermediul procurorilor-inspectori. În România există două categorii de procurori: 1. Procurori civili, care sunt responsabili pentru investigarea și urmărirea penală a infracţiunilor săvârșite de civili. 2. Procurorii militari, care sunt responsabili pentru investigarea și urmărirea penală a infracţiunilor săvârșite în general de personalul militar. Categoriile de procurori care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional sunt: • Procurorul General al României (șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie); • Procurorul Șef (șef al DNA și DIOCT); • Procurorii Generali (șefi ai Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel); • Prim-procurori (șefi ai Parchetelor de pe lângă tribunale și judecătorii); • Procurorii șefi de secţie (șefi ai secţiilor interne ale Parchetelor); • Procurorii șefi de serviciu (șefi ai serviciilor interne ale Parchetelor); • Procurorii șefi de birou (șefi ai birourilor interne ale Parchetelor) și • Procurorii. Ori de câte ori se consideră necesar, ex officio sau la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, Ministrul Justiţiei poate numi în funcţie procurori desemnaţi de Procurorul General al României, de Procurorul șef al Direcţiei Naţionale Anticorup ţie sau de însuși Ministrul Justiţiei pentru a inspecta următoarele: VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 67 • eficienţa managerială a procurorilor; • performanţele procurorilor și modul de îndeplinire a sarcinilor; și • calitatea relaţiilor de serviciu ale procurorilor cu cetăţenii și cu alte persoane implicate în activitatea desfăşurată la nivelul parchetelor. Nici întreaga gamă de măsuri pe care procurorii le pot lua pe parcursul urmăririi penale și nici deciziile aferente nu vor face obiectul acestei inspecţii. Ministrul Justiţiei poate solicita Procurorului General al României sau, dacă este cazul, Procurorului General al Direcţiei Naţionale Anticorupţie diverse raportări cu privire la activităţile parchetelor și poate emite instrucţiuni scrise referitoare la măsurile care se impun pentru prevenireași combaterea infracţiunilor în mod eficient. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie transmite Consiliului Superior al Magistraturii și Ministrului Justiţiei un raport anual cu privire la activităţile sale, care prezintă concluziile sale în acest sens Parlamentului României. Judecători Organismul central din cadrul sistemului judiciar responsabil cu reglementarea profesiei de judecător este Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Formarea profesională iniţială și continuă a judecătorilor și procurorilor este asigurată de Institutul Naţional al Magistraturii (INM) o instituţie publica cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii. În România, judecătorii sunt specializaţi în soluţionarea următoarelor tipuri de cauze: • cauze civile și de executare silită în materie civilă; • cauze penale și de punere în executare a hotărârilor pronunţate în materie penală; • cauze comerciale (judecător sindic); • cauze în materie de dreptul familie și minori; • cauze de contencios administrativ și fiscal/financiar; • cauze în materie de conflicte de muncă și asigurări sociale; • cauze de drept constituţional; • cauze militare. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 68 Avocați Organismul central responsabil de reglementarea profesiei de avocat este Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR). Aceasta asigură exercitarea calificată a dreptului la apărare, competenţa şi disciplina profesională, protecţia demnită ţii și onoarei avocaţilor membri. Toate barourile din România fac parte din UNBR. Informaţii cu privire la avocaţii din România sunt disponibile pe site-ul web al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Consilieri juridici Potrivit legii, consilierii juridici se pot asocia în structuri judeţene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundaţiile. Dintre asociaţiile profesionale constituite în Uniunea Colegiilor Consilierilor temeiul legii privind asociaţiile şi fundaţiile menţionăm Juridici din România (UCCJR). Aceasta este constituită din toate colegiile consilierilor juridici, organizate în fiecare judeţ. Consilierii juridici se pot asocia şi în alte asociaţii profesionale. Lista consilierilor juridici poate fi accesată de pe Internet. Notari publici Prin lege, Ministerul Justiţiei din România a delegat exercitarea activităţii notariale serviciu de interes public către Uniunea Naţională a Notarilor Publici (UNNP), păstrând atribuţiile de reglementare şi control ale profesiei. Uniunea Naţională a Notarilor Publici este organismul profesional al notarilor publici, responsabil de organizarea profesiei de notar public, apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi și a prestigiului profesiei. To ţi notarii publici sunt membri ai Uniunii. Notarii publici sunt organizaţi în 15 Camere ale Notarilor Publici, fiecare funcţionând pe lângă curtea de apel corespunzătoare. În România, notarii publici furnizează următoarele servicii juridice: • întocmirea actelor necesare în materia moștenirii legale și testamentare; • încheierea de contracte (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de schimb, contracte de întreţinere, contracte de donaţie, contracte de ipotecă, contracte de gaj și contracte de locaţiune, contracte de închiriere) și de alte acte (acte de garanţie solicitate de diverse instituţii pentru administratorii acestora); • întocmirea actelor constitutive ale societăţilor comerciale, asociaţiilor și fundaţiilor; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 69 • autentificarea documentelor; • legalizarea semnăturilor, a specimenelor de semnătură şi a sigiliilor; • orice alte operaţiuni prevăzute de lege. Executori judecătorești Uniunea Naţională a Executorilor Judecătorești din România (UNEJ) reprezintă organizaţia profesională cu personalitate juridică, formată din toţi executorii judecătorești. Uniunea acţionează pentru asigurarea prestigiului şi autorităţii profesiei de executor judecătoresc, având ca scop principal reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi. Executorii judecătorești sunt organizaţi în 15 camere, fiecare funcţionând pe lângă curtea de apel corespunzătoare. Pagina de internet a Uniunii și pagina de internet a Ministerului de Justiţie oferă o listă a executorilor judecătorești. Cu toate acestea, cele două baze de date sunt organizate diferit. Grefieri Organismul central responsabil pentru reglementarea profesiei de grefier este Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Școala Naţională de Grefieri (SNG), este o instituţie publica cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, responsabilă cu formarea iniţială și continuă a grefierilor. În cadrul sistemului judiciar român activează diferite categorii de grefieri: • grefieri de şedinţă; • grefieri statisticieni; • grefieri documentariști; • grefieri informaticieni; • grefieri arhivari; • grefieri registratori. ACHIZIȚII PUBLICE Piaţa achiziţiilor publice în UE este estimată la o valoare de aproximativ o şesime din total PIB în UE. Aceasta reprezintă o piaţă uriaşă, şi unul de la care IMM-urile din Europa ar trebui să fie decurg o cotă semnificativă având în vedere contribuţia lor la economia globală. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 70 Directivele UE din 2004 reformarea normelor privind achiziţiile publice constituie o bază bună pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile pentru licitarea IMM-uri "pentru contractele de achiziţii publice. Comisia Europeană încurajează statele membre să împărtăşească bunele practici lor în facilitarea accesului IMM-urilor la achiziţiile publice şi să stimuleze potenţialul de inovare şi de creştere a IMM-urilor. Accesul IMM-urilor la achiziţiile publice variază de la un stat membru la altul. Cu toate acestea, IMM-urile general sigur 33% din valoarea şi 60% din numărul de contracte care depăşesc limitele stabilite prin directivele UE privind achiziţiile publice (2006-2008 date).Directivele acoperă aproximativ 16% din piaţa achiziţiilor publice din UE. Este interesant de observat că întreprinderile mijlocii sunt mai performantă că întreprinderile mici şi micro. Există încă multe bariere care descurajează IMM-urile să răspundă la oferte sau chiar să îi determine să evite astfel de oportunităţi cu totul. Acestea includ: dificultăţi în obţinerea de informaţii, lipsa de cunoştinţe despre procedurile de licitaţie, dimensiunea mare a contractelor, Intervalul de timp prea scurt pentru a pregăti propunerea, costurile de pregătire ale propunerii, deoarece multe costuri sunt fixe, IMM-urile se confruntă cu costuri disproporţionat de mari în comparaţie cu întreprinderile mari, prea multe sarcini administrative, jargon neclar utilizat, un nivel ridicat de calificare și de certificare necesare, garanţiile financiare solicitate, discriminare faţă de ofertanţii străini, cu alte cuvinte se favorizează participarea locală şi naţională, găsirea de parteneri pentru colaborare în străinătate. Deşi aceste dificultăţi cu care se confruntă IMM-urile sunt acum pe scară largă înţelese, eforturi considerabile sunt încă necesare pentru a schimba practica achiziţiilor publice pe întreg teritoriul Uniunii. După toate, cei responsabili de atribuire a contractelor în numele guvernelor şi autorităţilor publice au obligaţia de a proteja fondurile publice, şi au nevoie de multi a fi convinşi că reformarea procedurile lor nu va pune în pericol acest lucru. Actualului pachet de directive privind achiziţiile publice este proiectat pentru a reduce sarcinile administrative şi costurile legate de cerere de ofertă, a face sistemele de achiziţii publice mai transparente şi mai uşor pentru IMM-uri (în special) de acces, şi să încurajeze utilizarea sistemelor de tehnologie a informaţiei (e-achiziţii ), pentru a simplifica procesul. Pentru a optimiza utilizarea de posibilităţile oferite de directivele de către statele membre şi, respectiv, cumpărătorii lor publice, în cadrul " Small Business Act" pentru Europa,Comisia Europeană a propus un cod de bune practici în deschiderea achiziţiilor publice pentru IMMVADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 71 uri, luate atât din statele membre şi în altă parte. Codul sprijine autorităţile publice în curs de dezvoltare "strategii", "programe" sau "planurile de acţiune", cu scopul specific de a facilita accesul IMM-urilor la contractele de achiziţii publice. De asemenea, încurajează statele membre să înveţe unii de la alţii ca acestea pun în aplicare noile norme în conformitate cu directivele privind achiziţiile publice. Comisia este face eforturi de a promova "Codul European de Practici pentru Facilitarea accesului IMM-urilor la cel mai bun contract de achiziţii publice" cu autorităţile publice şi pentru dezvoltarea serviciilor IMM-urilor în domeniul achiziţiilor publice. „Small Business Act” vizează ameliorarea abordării strategice generale a spiritului antreprenorial, pentru a fixa în mod ireversibil principiul „Gândiţi mai întâi la scară mică” în definiţia politicilor, începând cu reglementarea până la serviciul public, și de a promova creșterea IMM-urilor ajutându-le să rezolve ultimele probleme care le împiedică dezvoltarea. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 72 PROCEDURI JUDICIARE Introducerea unei acţiuni în instanţă poate ridica numeroase întrebări. Prezenta secţiune urmărește oferirea de informaţii persoanelor implicate în proceduri judiciare. Imaginaţi-vă o situaţie în care vă aflaţi într-un litigiu cu o întreprindere, un lucrător independent, cu angajatorul dumneavoastră, un membru al familiei sau o altă persoană din propria ţară sau din străinătate. Dacă eforturile de a soluţiona litigiul pe cale amiabilă au eșuat, aţi putea dori să introduceţi o acţiune în justiţie împotriva celeilalte părţi. Dar cum știţi cărei instanţe din România sau din care stat membru UE să vă adresaţi ? În situaţia în care cauza dumneavoastră are o dimensiune naţională, este necesar să identificaţi instanţa competentă sau, altfel spus, instanţa care deţine jurisdicţie. Dacă apelaţi la instanţa nepotrivită sau dacă există un conflict de competenţă riscaţi producerea unei întârzieri considerabile a procedurilor sau chiar respingerea cauzei din cauza lipsei de competenţă. Statele membre UE au norme diferite privind competenţa care determină distribuirea jurisdicţiei între instanţele de pe teritoriul lor. În situaţia în care cauza dumneavoastră are o dimensiune internaţională sau transfrontalieră, trebuie să identificaţi ambele aspecte: ce stat membru și ce instanţă sunt competente (deţin jurisdicţie). Aflarea răspunsului la aceste întrebări poate avea consecinţe semnificative. Dacă trebuie să soluţionaţi un litigiu în străinătate, este posibil să vă confruntaţi cu inconveniente și cheltuieli suplimentare, cauzate de exemplu de necesitatea traducerii declaraţiilor dumneavoastră, a angajării unui avocat în statul membru în care se desfășoară procedurile sau a unor deplasări pentru a participa la audierile instanţei. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 73 Secţiunea cuprinde următoarele capitole> JURISDICȚIA INSTANTELOR ÎN ROMÂNIA Competența în funcție de valoarea litigiului Competența teritorială Introducerea acțiunii în justitie SURSELE NORMELOR ÎN VIGOARE. CONFLICTUL DE LEGI CHELTUIELILE DE JUDECATĂ ÎN MATERIE CIVILĂ ȘI COMERCIALĂ. ASISTENȚĂ JURIDICĂ SOLUȚIONAREA LITIGIILOR DE NATURĂ CIVILĂ ȘI COMERCIALĂ FOLOSIND DREPTUL UE PROCEDURI SIMPLIFICATE ŞI DE URGENŢĂ DIN ROMÂNIA INSOLVENȚA EXECUTAREA SILITĂ MEDIEREA „TEZAURUL” MULTILINGV LA NIVEL EUROPEAN Jurisdicția instantelor în România VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 74 Descrierea ar trebui să se limiteze la competenţa judecătoriilor, deoarece ca regulă generală se presupune că, printre altele, informaţiile privind instanta de apel sunt de obicei oferite sau disponibile la curtea de primă instanţă care a dat hotărârea. Explicarea sistemului de reguli jurisdicţionale nu ar trebui să intre în prea multe detalii, ci mai degrabă să se concentreze pe acele situaţii care sunt mai importante din punct de vedere al relevanţei lor practice pentru utilizatorii justiţiei. Dacă doriţi să iniţiaţi proceduri juridice în materie civilă sau comercială, va trebui să identificaţi instanţa care este competentă să judece cauza dumneavoastră, sau, cu alte cuvinte, care are jurisdicţie. Dacă vă adresaţi unei instanţe nepotrivite, sau dacă există o controversă privind competenţa sunteţi expus riscului unei întârzieri considerabile a procedurilor sau al unei respingeri a cauzei dumneavoastră din cauza lipsei de competentă. Organizarea curţilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate şi a judecătoriilor este prevăzută de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Art. 35 1. Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. 2. În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.” Art. 36 1. Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. 2. În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti. 3. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii. Art. 39 VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 75 1. În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau complete specializate. 2. În cadrul judecătoriilor se vor organiza secţii sau complete specializate pentru minori şi familie. Art. 40 1. Completele şi secţiile specializate pentru minori şi familie, precum şi tribunalele specializate pentru minori şi familie judecă atât infracţiunile săvârşite de minori, cât şi infracţiunile săvârşite asupra minorilor.” În statele membre UE în care nu toate cauzele civile şi comerciale sunt tratate în întregime de către instanţe de drept comun, ci în care instanţe specializate independente au jurisdicţie în anumite domenii de drept (de exemplu instanţele muncii), este necesar să fie descrisă delimitarea competenţei. În România, pe lângă instanţele de drept comun există fie instanţe specializate, fie complete de judecată specializate, pe anumite materii. Astfel, există complete/instanţe specializate pentru litigiile de muncă şi asigurări sociale – funcţionează în cadrul tribunalelor judeţene şi a curţilor de apel, complete/instanţe specializate pentru litigii de familie şi minori (divorţ, partaj bunuri comune, încredinţare minori, reglementare program de vizitare, adopţie) – funcţionează în cadrul judecătoriilor, tribunalelor judeţene şi curţilor de apel, instanţe specializate pentru litigii comerciale – funcţionează în cadrul judecătoriilor, tribunalelor judeţene şi curţilor de apel, instanţe specializate pentru reorganizare/lichidare judiciară – funcţionează în cadrul tribunalelor judeţene şi a curţilor de apel, instanţe specializate de contencios administrativ – funcţionează în cadrul tribunalelor judeţene şi curţilor de apel, complete/instanţe specializate pentru litigii privind creaţiile intelectuale şi proprietate intelectuală şi industrială – funcţionează în cadrul tribunalelor judeţene şi al curţilor de apel. Codul de procedură civilă român este principalul instrument care reglează competenţa instanţelor şi face distincţia, în această privinţă, între instanţele de drept comun şi instanţele specializate pe domeniile arătate la punctul A. De exemplu, ART. 1 Codul de procedură civilă enunţă că Judecătoriile judecă: 1. în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 76 competenţa altor instanţe; 2. plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege; 3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor. În continuare, ART. 2 Codul de procedură civilă prevede că Tribunalele judecă: 1. în primă instanţă: a. procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani; b. procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei; b^1) conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe; c. procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel; d. procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială; e. procesele şi cererile în materie de expropriere; f. cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei; g. *** Abrogat h. *** Abrogat i. cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale; j. cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date în ţări străine; 2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în primă instanţă, în cazurile expres prevăzute de lege; 3. ca instanţe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege; 4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor. În ART. 3 Codul de procedură civilă stabileşte că Curţile de apel judecă: 1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale; 2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi VADEMECUM JURIDIC tribunale în primă www.ulici.ro instanţă; Pagina 77 2^1. ca instanţe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege; 3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor. ART. 4 Codul de procedură civilă statuează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. *** Abrogat 4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa. În sfârşit, ART. 4^1 Codul de procedură civilă subliniază competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu arbitrajul reglementat de cartea IV aparţine instanţei care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond, în lipsa unei convenţii arbitrale. Sunt distincţii între instanţele civile „inferioare“ şi „superioare“de primă instanţă. În acest caz, ar trebui subliniată delimitarea jurisdicţiei în funcţie de • Un prag legat de valoarea materială a revendicărilor în cauză şi/sau • Alţi factori care determină competenţa, indiferent de valoarea revendicărilor în cauză. În sistemul judiciar românesc există această distincţie între instanţele civile inferioare şi superioare, determinarea competenţelor realizându-se potrivit unui mecanism dual, adică atât în funcţie de valoarea creanţei, cât şi în raport cu anumite tipuri de cauze, independent de valoarea creanţei. Competenţa în funcţie de valoarea litigiului Astfel, judecătoriile au în principiu plenitudine de competenţă, însă art.2 Codul de procedură civilă stabileşte în cauzele civile de drept comun patrimoniale că nu judecătoria, ci tribunalul este competent pentru cauzele cu o valoarea mai mare de 5 miliarde lei (aprox.150.000 EURO), după cum în cauzele comerciale cu o valoare mai mare de 1 miliard de lei (aprox.30.000 EURO), competenţa aparţine în primă instanţă tribunalului şi judecătoriei. Apoi, există un set de norme care stabilesc competenţa materială în funcţie de alte criterii decât cel pecuniar/valoric, determinând competenţa în favoarea tribunalului, în cazul unor litigii particulare, cum ar fi litigiile de muncă şi de asigurări sociale, creaţie intelectuală şi proprietate intelectuală şi industrială, adopţie, contencios administrativ, expropriere, repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, recunoaşterea şi încuviinţarea executării VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 78 silite a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în ţări străine, faliment. Competenţa teritorială Teoretic, este competentă instanţa de la domiciliul/reşedinţa obişnuită a pârâtului, (regula generală se aplică şi persoanelor juridice). În sistemul judiciar românesc, regulile privind competenţa teritorială sunt inserate în dispoziţiile art.5 – 16 Cod de procedură civilă, iar regula generală este aceea că instanţa competentă teritorial este cea de la domiciliul pârâtului – persoană fizică, respective instanţa în jurisdicţia căreia îşi află sediul principal persoana juridică, iar cererile împotriva statului ori a entităţilor/instituţiilor de stat deconcentrate se adresează fie instanţelor din Bucureşti, fie celor aflate în capitalele de judeţ. Există o serie de excepţii de la regula generală, în sensul că în cazul pârâtului – persoană fizică, cererea de chemare în judecată se poate înregistra şi la instanţa în raza căreia pârâtul are în mod stabil o îndeletnicire profesională, ori o aşezare/stabiliment agricol, comercial sau industrial, iar în cazul persoanelor juridice, cererea se poate face şi în faţa instanţei de la locul în care persoana juridică are reprezentanţe, însă pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc. De asemenea, în cazul unor litigii patrimoniale privind bunuri imobile, instanţa competentă este întotdeauna instanţa în jurisdicţia căreia se află imobilul litigios. În plus, litigiile succesorale sunt de competenţa instanţei în raza căreia şi-a avut ultimul domiciliu defunctul. Totodată, în materie comercială – societăţi comercială, până la sfârşitul lichidării, acţiunile sunt de competenţa instanţei în care întreprinderea îşi are sediul principal. În sfârşit, în material falimentului, competenţa aparţine în exclusivitate tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul principal al societăţii debitoare. În codul de procedură civilă roman există o serie de norme care prevăd și o serie de reguli de competenţă alternative, prevăzute de art.9 -12. Astfel, ART. 9 Codul de procedură civilă prevede că cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; în caz când printre pârâţi sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali. După aceea, ART. 10 Cod de procedură civilă stabileşte că în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe: VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 79 1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii; 2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil, în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se află imobilul; 3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată; 4. în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii; 5. în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire; 6. în cererile împotriva unei femei căsătorite*) care are reşedinţa obişnuită deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii; 7. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere, instanţa domiciliului reclamantului; 8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt. -----------*) Textul trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului constituţional al egalităţii sexelor. Urmează ART. 11 Cod de procedură civilă care statuează că în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: 1. domiciliul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs accidentul. Alegerea competenţei prin convenţie este nulă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire. Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime şi fluviale. În sfârşit, ART. 12 Cod de procedură civilă arată că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Aşa cum s-a arătat mai sus, există o serie de norme care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, respectiv art.13-16 Cod de procedură civilă. În ordine, aceste norme stabilesc următoarele: ART. 13 VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 80 Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele. Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. ART. 14 În materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar. ART. 15 Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal. ART. 16 Cererile în materia reorganizării judiciare şi a falimentului sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului. În sistemul judiciar românesc există o serie de dispoziţii derogatorii, speciale, de la regulile de competenţă enunţate mai sus, privind competenţa generală, respective competenţa exclusivă. Aceste dispoziţii sunt înscrise în Titlul III, art.17 – 19 şi vizează instituţii precum prorogarea de competenţă precum şi convenţiile părţilor relative la stabilirea competenţei unei instanţe. Astfel, ART. 17 Cod de procedură civilă prevede că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală. Apoi, ART. 18 Cod de procedură civilă stabileşte că în cererile pentru constatarea existenţei sau ne-existenţei vreunui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având de obiect executarea prestaţiunii. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 81 În continuare, ART. 18^1 Cod de procedură civilă arată că instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. În sfârşit, legat de stabilirea competenţei prin convenţia părţilor Art. 19 Cod de procedură civilă prevede că părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16. Pentru sectoarele instanţelor specializate, descrierea regulilor privind jurisdicţia ar trebui, acolo unde este cazul, să urmeze aceeaşi structură, ca cea descrisa mai sus. Acolo unde regulile jurisdicţionale sunt în mare aceleaşi, acest lucru ar trebui evidenţiat şi urmat de o explicare a excepţiilor de la acea regulă. Codul de procedură civilă stabileşte în cea mai mare măsură competenţa materială şi teritorială a instanţelor specializate (litigii de muncă şi asigurări sociale, familie şi minori şi adopţie, creaţie şi proprietate intelectuală şi industrială, contencios administrativ, expropriere repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în ţări străine, faliment. Totodată, art.1 alin.2 Cod de procedură civilă stabileşte clar şi competenţa judecătoriilor în soluţionarea plângerilor împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege. Exemplificativ, prin excepţie de la aceste reguli inserate în Codul de procedură civilă, mai există norme de competenţă materială în câteva domenii strict nominalizate, existând în cuprinsul acestor legi norme de competenţa materială, cum ar fi de exemplu contestaţiile ce urmează a fi soluţionate potrivit art.24 din Legea nr.10/2001, privind modalitatea de retrocedare a imobilelor naţionalizate, prevăzându-se aici că tribunalul judeţean este competent în primă instanţă să se pronunţe cu privire la contestaţia formulată de către persoana îndreptăţită căreia i s-a refuzat restituirea în natură a imobilului. De asemenea, Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevede la art.. 56 că cererea de suspendare a grevei se adresează curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea şi se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare, spre deosebire de norma generală care statuează că toate conflictele de drepturi se soluţionează în primă instanţă VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 82 de tribunalul judeţean în jurisdicţia căruia îşi află sediul angajatorul. Totodată, în materie de contencios vamal, reglementat în contextul Legii nr.554/2004 – Legea contenciosului, se stabilesc norme speciale de competenţă în cazul acestor tipuri de contestaţii, avându-se în vedere şi criteriul valoric, în sensul când cazul contestaţiilor vamale (cu excepţia plângerilor împotriva proceselor verbale de contravenţie, unde competenţa revine judecătoriilor), competenţa aparţine în primă instanţă tribunalului specializat atunci când valoarea obiectului cauzei este de până la 500 000 RON, iar dacă valoarea depăşeşte această sumă, atunci competenţa în primă instanţă aparţine curţii de apel. În sfârşit, se impune precizarea că în cauze transfrontaliere care implică un pârât domiciliat într-un Stat Membru UE pentru determinarea instanţei competente se aplică regulile inserate în Legea Nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial NR. 333 din 16 mai 2003. Informaţii suplimentare Link-uri utile: • http://www.just.ro • http://www.csm1909.ro • http://www.scj.ro Introducerea acţiunii în justitie Dacă doriţi să introduceţi o acţiune în justiţie, este necesar să aveţi în vedere că există o serie de norme de procedură naţionale care trebuie urmate. Acestea pot varia în funcţie de modul în care o cauză este deferită instanţei, dar principalul lor rol este de a vă ajuta să prezentaţi suficient de clar și complet aspectele de fapt și de drept relevante, pentru a permite instanţei să judece admisibilitatea și fondul cauzei dumneavoastră. Modalităţile în care o cauză este deferită instanţei variază de la un stat membru la altul. De asemenea, există variaţii în cadrul fiecărui stat membru în funcţie de natura și circumstanţele cererii și de tipul de instanţă. Deferirea unor tipuri particulare de cauze anumitor instanţe poate necesita completarea unui formular sau întocmirea unui întreg dosar privind cauza respectivă. În unele cazuri, aceasta se poate face oral. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 83 Aceste variaţii se explică prin faptul că litigiile aduse în faţa instanţei sunt de asemenea foarte diverse: prin natura lor, acestea pot fi mai dificil sau mai puţin dificil de solu ţionat. Este foarte important să se garanteze că nu lipsește nimic, să se ușureze munca judecătorului, să se permită celeilalte părţi să se apere în mod adecvat și să se asigure desfă șurarea fără piedici a întregii proceduri. Imaginaţi-vă o situaţie în care sunteţi în litigiu cu o companie, cu o persoană care practică o profesie liberală, cu angajatorul dumneavoastră, cu un membru al familiei sau cu altcineva din ţara dumneavoastră sau din străinătate. Pentru a rezolva această problemă, trebuie să vă puneţi o serie de întrebări, asupra cărora răspunsurile pot fi formulate după cum urmează. Persoana aflată într-un litigiu, poate să apeleze pentru satisfacerea pretenţiilor atât instanţei de judecată, cât şi mijloacelor alternative de soluţionare a conflictelor. Avantajul recurgerii la una sau la cealaltă dintre căi, depinde şi de natura cauzei (litigiu naţional, internaţional, adversar etc.). Uneori această ultimă alternativă este obligatorie şi prealabilă adresării instanţei de judecată, în cazul litigiilor de muncă şi comerciale (conciliere). Concilierea facultativă mai este expres prevăzută şi în cazul litigiilor dintre client şi avocat cu privire la onorarii. Recurgerea la medierea este posibilă, dar fără utilitate practică şi în cauzele privind consumatorii şi de familie, atât înaintea cât şi în timpul desfăşurării procesului (Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator). Acţiunea trebuie introdusă înăuntrul unui termen de prescripţie, în alt fel nu mai beneficiaţi de concursul statului pentru rezolvarea litigiului. Legile privitoare la prescrip ţia extinctivă, prevăd pe lângă termenul general de 3 ani de prescripţie, numeroase alte termene având durată, moment de începere și de împlinire diferite. Regulile după care se stabileşte dacă instanţa din România este competentă sunt prevăzute de art. 147-158 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat. Competenţa instanţelor române este fie una exclusivă, fie una alternativă. Competenţa teritorială este fixată după criterii alternative sau exclusive, stabilite de art. 5-18 Cod procedură civilă. Regula este că cererea se adresează instanţei competente de la domiciliul pârâtului. Competenţa după materie a instanţelor este stabilită de art. 1-4 Cod procedură civilă, în funcţie de natura cauzei sau a criteriului valoric. Legea procesual civilă lasă la alegerea părţii dacă doreşte să se apere, respectiv VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 84 reprezinte singur sau cu ajutorul sau intermediul unui avocat (art. 67-73 Cod procedură civilă). Cererile către instanţele judecătoreşti se adresează preşedintelui instanţei respective, urmând ca aceasta să fie înregistrată de acesta sau de judecătorul de serviciu desemnat. Potrivit art. 14 alin. 5 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română, iar potrivit art. 82 Cod procedură civilă, cererile se formulează doar în scris. Nu există o formularistică pentru diferitele cereri şi acţiuni în justiţie. Pe baza dispoziţiilor art. 114 Cod procedură civilă, ce cuprind elementele unei cereri, doctrina a creat o formularistică. Cheltuielile de judecată se datorează potrivit art. 174 Cod procedură civilă, o dată cu căderea în pretenţii. Unele cheltuieli vor fi plătite înainte de acest moment, cum ar fi taxele judiciare şi de timbru, plata experţilor etc. Potrivit art. 74 Cod procedură civilă, orice persoană care nu face faţă cheltuielilor legate de proces, poate solicita asistenţă judiciară, după condiţiile şi procedura acolo prevăzute. Depunerea cererii, respectiv înregistrarea acesteia, leagă instanţa. Nu există o confirmare din partea autorităţilor cu privire la introducerea corectă a acţiunii. Informaţii detaliate asupra dosarului se pot obţine de la biroul de arhivă al instanţelor de judecată sau de pe site-ul acestora, acolo unde există. Părţile sunt atât citate din oficiu asupra termenelor de judecată, cât şi informate asupra actelor procesuale de îndeplinit şi a termenelor aferente. Sursele normelor în vigoare Izvoarele interne ale dreptului internaţional privat al României sunt (exemplificativ) Constituţia României; Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat; Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare; Codul de procedură civilă (cap. X privind arbitrajul internaţional, capitolul XI privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine); Codul de procedură penală (art. 522 Executarea dispoziţiilor civile din hotărârile penale străine); diferite acte normative speciale care interesează dreptul internaţional privat (Legea nr. 399/2005 privind Codul aerian cu VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 85 modificările şi completările ulterioare; Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României; Legea nr. 357/2003 privind regimul străinilor; Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 241/1998 regimul stimularea investiţiilor directe; Legea nr. 44/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările şi completările ulterioare; Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare. Practica judiciară nu este izvor de drept. Convenţii internaţionale multilaterale în vigoare Lista completă a convenţiilor internaţionale multilaterale în vigoare CONFERINŢA DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT DE LA HAGA Convenţia privind tutela minorilor (DL 873/1904) Convenţia privind procedura civilă (Decretul nr. 81/1971) Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine (Legea nr. 52/2000) Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială (Legea nr. 124/2003) Convenţia privind obţinerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială (Legea nr. 175/2003) Convenţia privind facilitarea accesului internaţional la justiţie (Legea nr. 215/2003) Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii (Legea nr. 100/1992) Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale (Lege nr. 84/1994) Consiliul Europei -lista selectivă Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional (Decretul nr. 281/1963) Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor (Legea nr. 216/2003) VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 86 Convenţia europeană în domeniul informaţiei asupra dreptului străin şi Protocolul adiţional (H.G. nr. 153/1991) Convenţia europeană în materia adopţiei de copii (Legea nr. 15/1993) Convenţia europeană cu privire la statutul juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei (Legea nr. 101/1992) Convenţia europeană privind cetăţenia (Legea nr. 396/2002) Organizaţia naţiunilor unite-lista selectivă Drepturile femeii şi copilului Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate (Legea nr. 26/1991) Convenţia cu privire la drepturile copilului (Legea nr. 19/1990) Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite (D nr. 339/1960) Convenţia cu privire la consimţământul dat la încheierea căsătoriei, vârsta minimă la încheierea căsătoriei şi la înregistrarea căsătoriilor (Legea nr. 116/1992) Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine (Decretul nr. 186/1961) Imunitatea (bunurilor) statului Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice (Decretul nr. 566/1968) Convenţia cu privire la relaţiile consulare (Decretul nr. 481/1971) Convenţia cu privire la privilegii şi imunităţile instituţiilor specializate ale ONU (Decretul nr. 343/1970) Acordul asupra privilegiilor şi imunităţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (Decretul nr. 334/1970) Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională (Decretul nr. 294/1965) Convenţia privind colaborarea în navigaţia maritimă comercială (Decretul nr. 87/1973) Proprietatea intelectuală Convenţia de la Berna din 1886 privind proprietatea literară şi artistică cu modificările ulterioare Convenţia de la Paris din 1883 privind proprietatea industrială cu modificările ulterioare VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 87 Convenţia privitoare la interdicţie şi la măsurile de protecţie analoge (DL 1007/1912) Răspunderea delictuală Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi Protocolul privind semnalizarea rutieră Convenţia privind contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (C.M.R.) (Decretul nr. 451/1972) Protocolul la Convenţia privind contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (C.M.R.) (Decretul nr. 66/1981) Convenţia T.I.R. (Decretul nr. 429/1963) Convenţia pentru unificarea unor reguli privind transportul aerian internaţional Protocolul din 28.09.1955 la Convenţia pentru unificarea unor reguli privind transportul aerian internaţional (Decretul nr. 353/1958) Convenţia asupra intervenţiei în marea liberă în caz de accident maritim antrenând sau putând antrena o poluare prin hidrocarburi Convenţia asupra răspunderii civile pentru daunele produse de poluare Convenţia ONU pentru transportul maritim al mărfurilor din 1978 (Regulile de la Hamburg) (Decretul nr. 343/1981) Convenţia pentru unificarea unor reguli în materie de abordaj (Decretul nr. 2291/1913) Convenţia privind unificarea unor reguli în materie de abordaj în navigaţia interioară (Decretul nr. 456/1969) Convenţia pentru prevenirea abordajelor (Decretul nr. 239/1974) Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite acte săvârşite la bordul aeronavelor Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţii aviaţiei civile Transport Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri şi Protocolul care modifică convenţia (Legea nr. 24/1992) Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la contractele de vânzare internaţională de mărfuri (Legea nr. 24/1991) VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 88 Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, şi Protocolul la Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR) (Decretul nr. 451/1972) Convenţia cu privire la unificarea anumitor reguli în materie de abordaj în navigaţia interioară (Decretul nr. 456/1969) Convenţia privind măsurarea tonajului navelor de navigaţie interioară (Decretul nr.456/1969) Principalele convenţii bilaterale în vigoare Lista ne-exhaustivă a convenţiilor bilaterale cel mai frecvent aplicate de către instanţe • Albania - Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Albania privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, (Decretul nr. 463/1960) • Algeria - Convenţie de asistenţă juridică în materie civilă, familială şi penală între Republica Socialistă România şi Republica Algeriană Democratică şi Populară (Decretul nr. 418/1979) • Austria - Convenţia între România şi Republica Austria cu privire la asistenţa juridică în materia dreptului civil şi de familie şi la valabilitatea şi transmiterea actelor şi Protocolul anexă la convenţie (Decretul nr. 1179/1968) • Austria - Protocolul adiţional la Convenţia între România şi Republica Austria cu privire la asistenţa juridică în materia dreptului civil şi de familie şi la valabilitatea şi transmiterea actelor (Decretul nr. 322/1972) • Belgia - Convenţie între Republica Socialistă România şi Regatul Belgiei privind asistenţa juridică în materie civilă şi comercială (Decretul nr. 368/1976) • Belgia - Protocol adiţional la Convenţia între Republica Socialistă România şi Regatul Belgiei privind asistenţa juridică în materie civilă şi comercială (Decretul nr. 316/1980) • Belgia - Convenţie între Republica Socialistă România şi Regatul Belgiei privind recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti în materia obligaţiilor de întreţinere (Decretul nr. 316/1980) • Belgia - Convenţie între Republica Socialistă România şi Regatul Belgiei cu privire la recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti referitoare la divorţ (Decretul nr. 53/1982) • Marea Britanie - Convenţie între Republica Socialistă România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord privind asistenţa juridică în materie civilă şi comercială (Decretul nr. 432/1978) VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 89 • Bulgaria - Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Bulgaria privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale (Decretul nr. 109/1959) • Cehia - Tratatul dintre România şi Republica Cehă privind asistenţa judiciară în materie civilă (Legea nr. 44/1995) • China - Tratatul de asistenţă juridică în materie civilă şi penală dintre România şi Republica Populară Chineză (Legea nr. 12/1992) • Coreea de Nord - Acord între Republica Socialistă România şi Republica Populară Democrată Coreeană cu privire la asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale (Decretul nr. 305/1972) • Cuba - Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Cuba privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală (Decretul nr. 67/1981) • Egipt - Convenţie privind asistenţă judiciară în materie civilă, comercială şi de statut personal între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Egipt (Decretul nr. 82/1977) • Franţa - Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Franceză privind asistenţa juridică în materie civilă şi comercială (Decretul nr. 77/1975) • Grecia - Convenţie de asistenţă juridică în materie civilă şi penală între Republica Socialistă România şi Regatul Greciei şi Protocol adiţional (Decretul nr. 290/1973) • Italia - Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Italiană privind asistenţa judiciară în materie civilă şi penală (Decretul nr. 288/1973) • Macedonia – Conventie Romania Macedonia asistenta juridica în meterie civila București 12 noiembrie 2003,Legea 356/2004 • Maroc - Convenţie între Republica Socialistă România şi Regatul Maroc privind asistenţa juridică în materie civilă şi penale (Decretul nr. 291/1973) • Moldova - Tratat între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală (Legea nr. 177/1997) • Mongolia - Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Mongolă cu privire la asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale (Decretul nr. 415/1973) • Polonia - Tratat dintre România şi Republica Polonă privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile (OG nr. 65/1999, aprobată prin Legea nr. 33/2000) • Rusia - (prin declaraţie de succesiune) Tratat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale (Decretul nr. 334/1958) VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 90 • Serbia şi Muntenegru (prin declaraţie de succesiune) - Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistenţa juridică (Decretul nr. 24/1961) • Siria - Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană privind asistenţa juridică în materie civilă şi penale (Decretul nr. 70/1979) • Slovacia - (prin declaraţie de succesiune) Tratat între Republica Populară Română şi Republica Cehoslovacă privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale (Decretul nr. 506/1958) • Slovenia - (prin declaraţie de succesiune) – Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistenţa juridică (Decretul nr. 24/1961) • Spania - Convenţia dintre România şi Spania - complementară la Convenţia privind procedura civilă- (Legea nr. 235/1998) • Spania - Convenţia dintre România şi Spania privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (Legea nr. 3/1999) • Tunisia - Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Tunisiană privind asistenţa juridică în materie civilă şi penale (Decretul nr. 483/1971) • Turcia - Convenţie de asistenţă juridică în materie civilă şi penală între Republica Socialistă România şi Republica Turcia (Decretul nr. 347/19700) • Ucraina – Tratatul dintre Romania și Ucraina privind asistenta juridica și relatiile juridice în cauzele civile Legea 2 / 2005 • Ungaria - Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Ungară privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale (Decretul nr. 505/1958) Conflictul de legi Când normele privind conflictul de legi ale instanţei sesizate indică o legislaţie străină, s-ar putea întâmpla ca aceasta din urmă să desemneze ea însăşi, prin aplicarea propriilor norme în materie de conflict de legi, o altă legislaţie aplicabilă. De exemplu: regula franceză a conflictului de legi desemnează legislaţia engleză ca fiind cea care stabileşte capacitatea unei persoane de naţionalitate engleză care are reşedinţa în Franţa. Totuşi, regula engleză a conflictului de legi trimite la legislaţia ţării de reşedinţă, şi anume legislaţia franceză. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 91 Vă rugăm să indicaţi dacă regulile dumneavoastră privind conflictul de legi cunosc conceptul de trimitere şi în ce măsură acceptă ca legislaţia străină să trimită la legislaţia dumneavoastră sau desemnează legile unei ţări terţe ca legislaţie aplicabilă. În dreptul internaţional privat român se admite retrimiterea de gradul I. Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 105/1992, dacă legea străină retrimite la dreptul român, se aplică legea română, afară de cazul în care se prevede în mod expres altfel. Retrimiterea făcută de legea străină la dreptul altui stat este fără efect. Art. 16 din Legea nr. 105/1992 privind condiţiile, efectele şi anularea unei hotărâri prin care se constată moartea prezumată, absenţa sau dispariţia, precum şi prezumţiile de supravieţuire sau de moarte sunt cârmuite de ultima lege naţională a persoanei dispărute, respectiv legea nouă, legea ultimei cetăţenii, care înlătură de la aplicare legile eventualelor cetăţenii anterioare ale acelei persoane. Art. 20 (şi articolele care se raportează la art. 20: 21 alin.2, 22, 23, 25, 27, 30 alin.2, 31, 34 lit. a),b),c), 36) privind domeniul relaţiilor personale şi patrimoniale dintre soţi din Legea nr. 105/1992.Legea naţională comună sau legea domiciliului comun al soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, cetăţenia sau domiciliul. Aceeaşi soluţie se aplică regimului şi efectelor convenţiei matrimoniale, divorţului, condiţiilor separaţiei de corp, filiaţiei copilului din căsătorie (efectele căsătoriei părinţilor săi), condiţiile cerute pentru legitimarea prin căsătorie subsecventă a copilului născut anterior, condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună, efectele adopţiei, relaţiilor dintre adoptator şi adoptat şi desfacerea adopţiei, obligaţiei de întreţinere, ocrotirii minorului născut din căsătorie sau adoptat, exercitată de părinţi. Art. 25 – Filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit legii care la data când s-a născut, cârmuieşte, potrivit, art. 20, efectele căsătoriei părinţilor săi, respectiv legea vechede la data naşterii copilului, chiar dacă se intentează o acţiune pentru tăgăduirea paternităţii, după ce părinţii şi-au schimbat cetăţenia comună sau domiciliul comun. Art. 28 alin. 1 – Filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte potrivit legii naţionale a copilului de la data naşterii sale. Art. 53 – Bunul în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat, cu anumite excepţii. Art. 77 alin. 2 – se consideră că un contract prezintă legăturile cele mai strânse cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice are la data încheierii contractului VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 92 domiciliul/reşedinţa/fondul de comerţ/sediul statutar. Cazuri în care se poate aplica fie legea nouă, fie legea veche dacă punctul de legătură se schimbă: art. 52 – constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat sau stins dreptul respectiv. În acest caz, se aplică fie legea veche, fie cea nouă, în funcţie de locul situării bunului mobil. art. 64 – formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri, sunt supuse legii aplicabile la data şi locul unde se îndeplinesc. Se aplică fie legea veche, fie legea nouă în funcţie de momentul efectuării măsurii de publicitate, indiferent dacă bunul mobil a fost deplasat anterior sau va fi deplasat ulterior pe teritoriul unei alte ţări. art. 68 alin. 3 – întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data întocmirii, modificării sau revocării, fie la data decesului testatorului conform legii cetăţeniei, domiciliului sau locului unde actul a fost întocmit/modificat/revocat. art. 145 şi 146 – în materie de uzucapiune se aplică legea statului unde bunul se află la începerea termenului de posesie prevăzut în acest scop (legea veche). Cu toate acestea, în mod condiţionat, se aplică legea nouă la opţiunea posesorului. Dacă la data deplasării bunului condiţiile prevăzute de legea nouă pentru începerea termenului de uzucapiune nu sunt întrunite, atunci se aplică legea veche. Cazul în care se aplică legea nouă dacă punctul de legătură se schimbă: art. 66 – Moştenirea este supusă în ceea ce priveşte bunurile mobile, oriunde s-ar afla acestea, legii naţionale a defunctului pe care o avea la data morţii. Cazuri în care se aplică legea mai favorabilă dacă punctul de legătură se schimbă: art. 15 apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii care îi era anterior aplicabilă. art. 28, care prevedea că filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte potrivit legii naţionale a copilului de la data naşterii sale, dar, dacă copilul străin are şi o altă cetăţenie i se aplică legea care îi este mai favorabilă. Legea română stabileşte numai conţinutul ordinii publice de drept internaţional privat roman în următoarele materii: VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 93 • libertatea căsătoriei (art. 18 alin. 2 din Legea nr. 105/1992) • determinarea întinderii obligaţiei de întreţinere (art. 35 alin. 2 din Legea nr. 105/1992) • limitarea prejudiciului (art. 116 şi 119 din Legea nr. 105/1992) • proba cu martori şi cu prezumţii ale instanţei, chiar dacă acestea nu sunt admise de legea străină (mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic, puterea doveditoare a înscrisului constatator al unui act juridic, proba faptelor - art. 161 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 105/1992) • competenţa exclusivă a jurisdicţiei române constituie un temei de refuz al recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine în România (art. 168 alin. 1 pct. 2 şi art. 151 din Legea nr. 105/1992) • aplicare unei alte legi decât cea română în materia stării civile şi capacităţii cetăţenilor români cu pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti străine a cărei soluţii diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii străine constituie un temei de refuz al recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine în România (art. 168 din Legea nr. 105/1992) Legea română ocroteşte ordinea publică de drept internaţional privat a oricărui sistem de drept: • testatorul poate supune transmiterea pentru moştenire a bunurilor sale altei legi decât cea naţională (succesiune mobiliară) sau legea locului situării bunului (succesiune imobiliară) fără a înlătura dispoziţiile ei imperative (art. 68 din Legea nr. 105/1992) • dacă legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului juridic impune sub sancţiunea nulităţii o anumită formă solemnă, nicio lege nu o poate înlătura (art. 71 şi 72 din Legea nr. 105/1992) • legea convenită de părţi pentru a cârmui contractul de muncă (lex voluntatis) este aplicabilă numai dacă nu aduce restrângere ocrotirii pe care o asigură salariatului (art. 101) Domeniile ordinii publice de drept internaţional privat reprezintă starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanelor fizice (drept materiale) şi cel al încălcării competenţei exclusive a jurisdicţiei române (art. 168 alin. 1 pct. 2 şi art. 151 din Legea nr. 105/1992). Domeniile în care poate apărea frauda la lege sunt starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice, statutul organic la persoanei juridice, regimul juridic al bunului mobil, forma exterioară a actelor juridice, conţinutul contractelor. Aplicarea dreptului străin într-un raport juridic cu element de extraneitate poate fi VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 94 invocată, atât din oficiu de către instanţa de judecată, cât şi de partea interesată. a. Astfel, pe de o parte, instanţa de judecată, în temeiul rolului activ (art. 129 şi art. 130C.proc.civ.) poate invoca din oficiu şi pune în discuţia părţilor aplicarea unei legi străine, în cazul în care norma conflictuală română trimite la ea. În cazul în care norma conflictuală română este imperativă, instanţa este chiar obligată să invoce dreptul străin, atunci când norma conflictuală trimite la el. b. Pe de altă parte, orice parte interesată poate invoca în faţa instanţei un drept străin, în temeiul principiului disponibilităţii. În aplicarea acestuia principiu, părţile, prin acordul lor (sau partea care are interesul), pot (poate) renunţa la aplicarea dreptului străin, atunci când norma conflictuală română care trimite la el nu este imperativă. Astfel, de exemplu, dacă părţile au inserat în contractul lor „o clauză de alegere a legii aplicabile” (pactum de lege utenda), în favoarea dreptului străin, ele pot renunţa la beneficiul acesteia, rămânând în sfera dreptului român. În concluzie, rezultă că dreptul român îmbină, sub aspectul invocării legii străine, principiul rolului activ al judecătorului, cu cel al disponibilităţii părţilor. Astfel, instanţa de judecată, datorită caracterului obligatoriu al aplicării dreptului străin (în cazul în care norma conflictuală română prevede astfel), precum şi în temeiul principiului rolului activ al judecătorului (art. 129 şi 130 C.proc.civ.), va trebui să depună toate diligenţele pentru aflarea conţinutului şi înţelesului, corecte şi complete, ale legii străine, în cazul în care norma conflictuală română trimite la ea. În acest scop, instanţa poate dispune, chiar şi din oficiu, toate mijloacele de probă pe care le consideră pertinente. Sub acest aspect, există o deosebire importantă între dreptul străin şi cel naţional, constând în aceea că, pentru cel dintâi, nu se aplică prezumţia că „judecătorul cunoaşte legea” (jura novit curia). Ca urmare, sarcina probei legii străine nu incumbă exclusiv judecătorului, ci această sarcină este împărţit între acesta şi părţi. Această idee este exprimată în art. 7 alin. 2 din Legea nr. 105/1992 conform căruia „Partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada conţinutului ei.” Din formularea textului rezultă că apelarea de către judecător la sprijinul părţilor pentru determinarea conţinutului dreptului străin aplicabil nu este o obligaţie, ci o facultate pentru acesta, de care va uza, practic, mai ales în cazul în care dreptul străin este mai dificil de probat. În dreptul român funcţionează principiul libertăţii instanţei străine şi a părţilor în alegerea mijloacelor de dovadă a legii străine, la care norma conflictuală trimite. Acest VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 95 principiu este consacrat în art. 7 alin. 1 din legea nr. 105/1992, conform căruia „Conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care au editat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat.” Este de dorit, pentru veridicitatea documentării, ca legile străine să fie probate prin surse scrise directe, precum culegeri de legi, de jurisprudenţă etc. În practica judiciară română au mai fost utilizate şi alte mijloace de probă, unele indirecte procurate fie de la autorităţi competente din statul străin, fie de la diferite organisme reprezentative ale acestuia din România. Astfel, de exemplu, ca mijloace de probă provenite de la autorităţile statului străin, sau utilizat certificate eliberate de ministrul justiţiei al statului străin, certificat de cutumă (cu valoare de raport de expertiză, eliberat de un specialist recunoscut din ţara respectivă, avocat pledant la instanţa supremă) sau alte atestări provenind de la notarii publici, de la Camera de Comerţ etc. Partea adversă îl poate combate prin atestări contrare. Dintre sursele de documentare privind legea străină, procurate pe plan intern, menţionăm certificatele eliberate de ambasadele sau consulatele statelor respective la Bucureşti, informaţii de la organizaţiile de cult corespondente din România etc. Legea nr. 105/1992, în art. 7 alin. 1 precitat, menţionează expres posibilitatea dovedirii legi străine prin apelarea la expertiză. În cazul în care se apelează la avizul unui expert, proba va fi dispusă şi administrată conform legii române, ca orice probă în faţa instanţelor naţionale (art. 161 alin. 5 din Legea nr. 105/1992). În ceea ce priveşte forţa probantă a mijloacelor de dovadă provenind din străinătate, în principiu, ea trebuie asimilată celei prevăzute de legea română. Astfel, dacă proba utilizată are caracter oficial, ea face dovadă irefragabilă, dar dacă îi lipseşte acest caracter ea va fi crezută juris tantum, putând fi combătută prin dovada contrară. Instanţele judecătoreşti române nu sunt abilitate, în principiu, să ia legătura directă cu instanţele statului străin, şi nici cu ambasadele sau alte organisme de reprezentare ale acestor state, din România, ci trebuie să ceară sprijinul, în acest scop, al Ministerului Justiţiei român, prin direcţia de specialitate, care va contacta direct aceste instituţii sau organisme prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe. În cazul imposibilităţii de a stabili conţinutul legii străine, se aplică legea română, conform art. 7 alin. 3 din Legea nr. 105/1992. Acest principiu este reluat, pentru o situaţie concretă, în art. 16 teza II din lege, conform căruia, în cazurile privind moartea prezumată, VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 96 absenţa sau dispariţia unei persoane fizice, dacă ultima lege naţională a persoanei dispărute nu poate fi identificată, se aplică legea română. Pentru a se aplica dreptul român, ca lex fori, este necesar să existe realmente o situaţie de imposibilitate de dovadă a legii străine, în ciuda diligenţelor făcute de instanţă, cu sprijinul părţilor, în acest sens. Aceste diligenţe trebuie să rezulte din probatoriile dispuse şi din demersurile efectuate de instanţă în dosarul cauzei. O simplă dificultate de probare a legii străine, generată de depărtarea geografică a statului străin faţă de România, de necunoaşterea (chiar totală) a dreptului său în România, de lipsa izvoarelor scrise în respectivul sistem de drept etc., nu justifică aplicarea imediată şi necondiţionată a legii române. Aşadar, aplicarea legii forului apare ca un subsidiar (succedaneu), justificată numai de imposibilitatea evidentă de probare a legii străine. În sprijinul aplicării, ca succedaneu, a legii forului (române), se pot aduce cel puţin următoarele argumente: a. litigiul nu poate rămâne nejudecat, prin respingerea acţiunii reclamantului sub motivul că legea străină nu este cunoscută (pe baza principiului că „este acelaşi lucru a nu fi cu a nu proba” – idem est non esse et non probari), deoarece, în acest caz, judecătorul ar fi culpabil de denegare de dreptate (art. 3 c.civ.). b. în cazul în care legea străină nu poate fi dovedită se aplică prezumţia (simplă) exprimată prin adagiul „cine alege instanţa alege şi dreptul” (qui eligit judice, eligit jus). Normele privind conflictului de legi O prezentare cuprinzătoare, şi totuşi concisă, a regulilor conflictului de legi în vigoare. Statele membre sunt invitate să indice atât regula generală care se aplică unei chestiuni juridice date şi să descrie într-o manieră cuprinzătoare regulile specifice aflate în vigoare (de exemplu pentru obligaţii necontractuale, începeţi prin a descrie regula lex loci delicti şi semnificaţia ei înainte de a introduce regulile specifice privind accidentele de maşină, concurenţa neloială etc.). Indicaţi, de asemenea, dacă o regulă este supusă incertitudinilor (în principal în absenţa jurisprudenţei clar stabilite). Pentru fiecare regulă privind alegerea legislaţiei, este potrivit să: a. indicaţi sursele sale (drept statutar, jurisprudenţă, convenţie internaţională); b. definiţi sfera sa (caracterizare, cunoscută şi drept clasificare); c. indicaţi factorul de legătură; ar fi util să indicaţi ce se întâmplă dacă se schimbă VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 97 factorul de legătură; d. indicaţi excepţiile (listă de reguli obligatorii (în sensul de "lois de police"); cazuri de neaplicare a legislaţiei străìne din cauza nepotrivirii cu politica publică internaţională ("ordre public") a forului]. Izvoarele normei conflictuale sunt: 1. dreptul intern român (Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat) 2. convenţiile internaţional la care Români este parte (norme conflictuale unificate). Structura normei conflictuale 1. conţinutul normei (materia) 2. legătura normei (sistemul de drept aplicabil, punctul de legătură) Enumerarea principalelor puncte de legătură admise de legea română 1. cetăţenia (lex patriae sau lex personalis) este punctul de legătură pentru următoarele categorii de raporturi juridice: starea civilă, capacitatea şi relaţii de familie – art. 11-39 din Legea nr. 105/1992; moştenirea mobiliară, în cazul universalităţii bunurilor mobile – art. 66 lit. a din Legea nr. 105/1992; jurisdicţia competentă – art. 150 pct. 1 şi 2 din legea nr. 105/1992; 2. domiciliul sau reşedinţa (lex domicilii sau lex personalis) este punctul de legătură pentru următoarele categorii de raporturi juridice:  starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice (statutul persoanei fizice) în subsidiar faţă de cetăţenie – art. 12 alin. 4, art. 17 alin. 1, art. 20 şi alte articole care trimit la art. 20 din Legea nr. 105/1992  condiţiile de fond ale actelor juridice, în general, în cazul localizării obiective, atunci când debitorul prestaţiei caracteristice este o persoană fizică – art. 69 alin. 2 şi art. 77 din legea nr. 105/1992  condiţiile de fond ale contractului de vânzare mobiliară, în lipsa unei legi convenite de părţi – art. 88 din legea nr. 105/1992  jurisdicţia competentă, în unele cazuri – art. 149 pct. 1 şi 3 şi 151 pct. 1-6 din Legea nr. 105/1992 3. sediul social (lex societatis sau lex personalis) este punctul de legătură pentru:  statutul organic al persoanei juridice – art. 40 şi 41 din Legea nr. 105/1992  condiţiile de fond ale actului juridic, în general, în cazul localizării obiective, atunci când debitorul prestaţiei caracteristice este o persoană juridică – art. 69 VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 98 alin. 2 şi art. 77 alin. 2 din Legea nr. 105/1992  contractul de intermediere – art. 93 alin. 2 din Legea nr. 105/1992  contractul de muncă – art. 102 din Legea nr. 105/1992  alte contracte speciale – art. 103 din Legea nr. 105/1992  jurisdicţia competentă, în unele cazuri – art. 149 pct. 2 din Legea nr. 105/1992 4. fondul de comerţ constituie punct de legătură pentru condiţiile de fond ale actului juridic, în general, în cazul localizării obiective, atunci când debitorul prestaţiei caracteristice este un comerciant – art. 69 alin. 2 şi art. 77 alin. 2 din Legea nr. 105/1992; şi jurisdicţia competentă, în anumite cazuri – art. 149 litera a din Legea nr. 105/1992. 5. locul situării bunului reprezintă punctul de legătură pentru regimul juridic al bunurilor imobile şi mobile privite ut singuli (lex rei sitae sau lex situs) – art. 49 din Legea nr. 105/1992; moştenirile imobiliare (lex succesionis) – art. 66 litera b din Legea nr. 105/1992; jurisdicţie, în anumite cazuri – art. 149 pct. 7,8 şi 9 şi art. 151 pct. 7 din Legea nr. 105/1992. 6. pavilionul navei (aeronavei) constituie punct de legătură pentru mijloacele de transport respective, în anumite cazuri (art. 5 lit. a) 7. voinţa părţilor (lex voluntatis sau lex actus/lex contractus) este punct de legătură pentru condiţiile de fond ale actelor juridice în general -art. 69 lit. 1 şi art. 73 din Legea nr. 105/1992, precum şi ale unor contracte speciale - art. 88, 93, 101, 103, 120, 121 din Legea nr. 105/1992. 8. locul încheierii contractului (lex loci contractus sau lex actus/lex contractus) constituie punct de legătură pentru condiţiile de fond ale contractelor (în subsidiar, faţă de legea cu care contractul prezintă legăturile cele mai strânse, conform art. 79 din Legea nr. 105/1992); jurisdicţie, în anumite cazuri (art. 149 pct. 4 şi art. 151 pct. 1). 9. locul executării contractului (lex loci executionis sau lex loci solutionis-dacă se face o plată sau lex actus/lex contractus) constituie punct de legătură pentru modul de executare a contractului (art. 80 alin. 2) 10. locul întocmirii actului (locus regit actum) constituie punct de legătură pentru condiţiile de formă ale actului juridic (în subsidiar, faţă de punctul de legătură aplicabil fondului actului), conform art. 71 lit. a din legea nr. 105/1992. 11. autoritatea care examinează validitatea actului juridic (auctor regit actum) este punctul de legătură pentru condiţiile de formă ale actului juridic, în anumite cazuri (art. 71 lit. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 99 c din Legea nr. 105/1992) 12. locul unde are loc faptul juridic (ilicit) (lex loci delicti commissi) constituie punct de legătură pentru regimul juridic al delictului, în general, conform art. 107 din Legea nr. 105/1992. 13. locul producerii prejudiciului (lex loci laesionis) este punct de legătură în cazul în care prejudiciul se produce în alt stat decât cel al săvârşirii delictului (art. 108 din Legea nr. 105/1992) 14. instanţa sesizată (lex fori) este punct de legătură pentru aspectele de procedură propriu-zise ca, de exemplu, administrarea probelor (art. 159 şi art. 161 alin. 5 din Legea nr. 105/1992 Cheltuielile de judecată în materie civilă și comercială Uniunea Europeană (UE) a acordat o serie de drepturi cetăţenilor săi, cum ar fi libera circulaţie în interiorul frontierelor sale. Aceste drepturi au schimbat vieţile multor cetăţeni și schimburile în UE au crescut semnificativ în ultimii ani. Cu toate acestea, cetăţenii UE nu pot beneficia pe deplin de aceste drepturi dacă dreptul privind accesul la justi ţie nu este facilitat. În acest context, trebuie să fie disponibile informaţii cu privire la costurile procedurilor, de exemplu, în cazul în care un cetăţean intenţionează să se prezinte în faţa unei instan ţe sau dorește să obţină executarea unei hotărâri judecătorești. În cazul în care nu aveţi suficiente resurse financiare pentru a face faţă costurilor unui poces, puteţi solicita asistenţă judiciară. Puteţi obţine informaţii suplimentare citind studiul atașat (disponibil numai în limbile engleză și franceză), care a fost realizat pentru a identifica sursele costurilor procedurilor judiciare civile în fiecare stat membru prin: • definirea procentajului fiecărei surse de cost din costul global al procedurilor judiciare civile; • compararea costurilor suportate de către părţi în diferite state membre; • identificarea diferitelor surse ale costurilor și nivelul costurilor; • identificarea modului în care transparenţa costurilor procedurilor judiciare și limitarea diferenţelor în ceea ce privește sursele costurilor și nivelul costurilor pot îmbunătăţi accesul la justiţie; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 100 • formularea de recomandări în vederea unor posibile acţiuni la nivelul UE, eventual prin stabilirea de standarde minime, pentru a facilita accesul la justiţie prin îmbunătăţirea transparenţei costurilor cauzelor de drept civil; • în general, identificarea unor legături, atunci când este cazul și când este relevant, între costurile judiciare și accesul cetăţenilor la justiţie, precum și • identificarea problemelor specifice în materie de litigii transfrontaliere. Dreptul la asistenţă juridică permite celor care nu au suficiente resurse financiare să facă faţă costurilor unui proces sau să fie reprezentaţi juridic. Sisteme de asisten ţă juridică există în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), atât în procesele civile, cât și în procesele penale. Imaginaţi-vă o situaţie în care sunteţi parte într-un litigiu în ţara dumneavoastră sau în străinătate și doriţi să intentaţi o acţiune în instan ţă sau o situaţie în care sunte ţi nevoit să vă apăraţi dacă cealaltă parte ia iniţiativa de a intenta o acţiune în instan ţă împotriva dumneavoastră. Imaginaţi-vă o situaţie în care sunteţi acuzat de comiterea unor infrac ţiuni în ţara dumneavoastră sau în străinătate și nu va puteţi permite asistenţă juridică și/sau reprezentare în faţa unei instanţe penale. În toate aceste cazuri puteţi solicita asistenţă juridică. Dreptul la asistenţă juridică este înscris de: - Convenţia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)- articolul 6 alineatul (3) litera (c) din CEDO garantează dreptul acuzatului de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, atunci când interesele justi ţiei o cer; - Carta Drepturilor Fundamentale a Unuiunii Europene - articolul 47 din cartă prevede că se acordă asistenţă juridică gratuită celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a asigura accesul efectiv la justiţie. Asistenţă juridică în procese civile În toate statele membre ale UE există un sistem de asistenţă juridică. În cazul în care sunteţi parte într-un litigiu cu o societate, o persoană care practică o profesie liberală, un angajator sau o altă persoană în țara de reședință și nu aveţi suficiente resurse financiare pentru a intenta o acţiune în instanţă, puteţi solicita asisten ţă juridică în temeiul VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 101 reglementărilor naţionale. Cu toate acestea, o analiză comparativă a regimurilor naţionale de asistenţă juridică evidenţiază existenţa unor diferenţe fundamentale în ceea ce privește concepţia, organizarea și gestionarea sistemelor de asistenţă juridică în statele membre. În ceea ce privește concep ţia sistemelor, în unele state obiectivul general pare a fi acela de a asigura, în general, servicii juridice și acces la justiţie, în timp ce în alte state doar cei mai săraci pot solicita asisten ţă juridică. Litigii transfrontaliere În cazul în care sunteţi parte într-un litigiu cu o societate, o persoană care practică o profesie liberală, un angajator sau o altă persoană în străinătate și nu aveţi suficiente resurse financiare pentru a intenta o acţiune în instanţă, puteţi solicita asisten ţă juridică în litigii transfrontaliere. În scopul îmbunătăţirii accesului la asistenţă juridică în materie civilă și comercială, sa adoptat o directiva privind asistenţa juridică în litigii transfrontaliere. Aceasta vizează consilierea în faza precontencioasă, în vederea ajungerii la un acord înainte de iniţierea unei proceduri judiciare; asistenţă juridică în vederea sesizării unei instan ţe și reprezentarea în instanţă de către un avocat, precum și plata cheltuielilor de judecată sau exonerarea de la plata acestora. Pentru a obţine asistenţă juridică în litigii transfrontaliere, trebuie să completaţi formularele de cerere corespunzătoare. Directiva pune la dispoziţie două formulare: unul pentru cereri de asistenţă juridică și unul pentru transmiterea cererilor de asistenţă juridică. Asistenţă juridică în procese penale Statele membre au propria lor legislaţie care stabilește în ce mod se furnizează asistenţa juridică în procesele penale de competenţa lor. În viitor, portalul european e-Justice va furniza informaţii detaliate pe această temă. În ceea ce privește cauzele transfrontaliere, în prezent nu există o legislaţie a UE în materie. În România, potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă din categoria cheltuielilor de judecată fac parte: taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar, taxele de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, onorariile avocaţilor şi orice VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 102 alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. În sistemul legislaţiei noastre, taxele de timbru, onorariile avocaţiale şi onorariile experţilor se determină în funcţie de complexitatea cauzelor şi de valoarea obiectului litigiului. În privinţa părţii obligate să suporte cheltuielile de judecată, acest aspect este reglementat nuanţat de codul de procedură civilă. În principiu, partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Pârâtul care recunoaşte însă pretenţiile reclamantului, la prima zi de înfăţişare, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. De asemenea, când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate parţial, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, ei vor fi obligaţi la plată în mod egal, proporţional sau solidar. În materie penală, suportarea cheltuielilor de judecată este reglementată de dispoziţiile art. 189-193 din Codul de procedură penală. Astfel, cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi. Trebuie menţionată aici distincţia pe care o fac dispoziţiile legale amintite din Codul de procedură penală cu privire la sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului, precum şi plata cheltuielilor de judecată avansate de stat în caz de condamnare şi în celelalte cazuri, regimul acestora fiind particularizat în funcţie de situaţiile descrise. În privinţa cheltuielilor judiciare avansate de părţi, acestea vor fi suportate de inculpat sau de partea vătămată, în funcţie de soluţia pe fond a instanţei. Asistenţa juridică este o una din componentele dreptului la apărare. Art. 24 alin. (2) din Constituţie, precizează că în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Potrivit Legii, asistenţa judiciară cuprinde: acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar şi, de asemenea, apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat delegat de baroul avocaţilor. Garantarea dreptului la apărare este una din regulile de bază ale desfăşurării procesului penal. Codul de procedură penală, prevede în art. 6 că dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal şi orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 103 Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales. Înscrierea dreptului de apărare între regulile de bază ale procesului penal a impus, în concepţia legiuitorului, instituirea unei game largi de mijloace legale care să conducă la constatarea împrejurărilor ce susţin apărarea. În consecinţă, în economia dispoziţiilor codului de procedură penală au fost asigurate părţilor diverse posibilităţi pentru a învedera organelor jurisdicţionale temeinicia susţinerilor şi cererilor prezentate, ori pentru a combate învinuirile ce se aduc, ori pretenţiile formulate. Privit prin prisma instrumentelor procesuale, dreptul la apărare are un conţinut complex, în care sunt cuprinse aspectele: • posibilitatea părţilor de a se apăra singure în cursul procesului penal; • obligaţia organelor judiciare de a avea în vedere din oficiu şi aspectele favorabile părţilor angajate în procesul penal; • posibilitatea şi, uneori obligaţia acordării asistenţei juridice în cursul procesului penal; În conţinutul dreptului la apărare este cuprinsă şi asistenţa juridică a părţilor de către un apărător. Prin natura sa, asistenţa juridică se înfăţişează şi ca o garanţie a dreptului la apărare. Aspectele componente ale dreptului la apărare pot fi întâlnite în mod cumulativ pe parcursul rezolvării cauzelor penale, uneori, însă fiind posibil ca o anumită componenţă a dreptului la apărare să fie absentă, astfel asistenţa juridică este, în principiu, facultativă şi, numai în cazurile în care legea prevede expres, apărătorul este prezent în mod obligatoriu în cauzele penale alături de învinuit sau inculpat. Prin asistenţă juridică trebuie să înţelegem sprijinul pe care apărătorii îi dau părţilor în cadrul procesului penal prin lămuririle, sfaturile şi intervenţiile lor ca specialişti în domeniul dreptului. În cazul asistenţei juridice, apărătorul pune concluzii în prezenţa părţii ale cărei interese le apără. Asistenţa juridică poate fi acordată numai de avocaţi. În principiu, asistenţa juridică a părţilor în procesul penal este facultativă, în sensul că cei interesaţi sunt lăsaţi să decidă dacă îşi aleg sau nu un avocat care să le acorde asistenţă juridică. De la această regulă există şi derogări, în sensul că, în lumina reglementărilor în vigoare asistenţa juridică poate fi si obligatorie. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 104 În vederea realizării asistenţei juridice, între justiţiabil şi avocat se încheie un contract de asistenţă judiciară. Contractul încheiat între justiţiabil şi avocat include plata unui onorariu asupra căruia cei doi cad de acord. Menţionăm, de asemenea că în lumina dispoziţiilor art. 171 din Codul de procedură penală asistenţa judiciară este obligatorie, astfel: „(2) Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat întrun centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. (3) În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. (4) Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu. (4^1) Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării. (5) Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales. (6) Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile alin. 41, cauza se amână.” Cel care nu poate să facă faţă cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate solicita asistenţă judiciară. În materie penală, asistenţa juridică gratuită se acordă, la cerere, mai multor categorii de victime, ţinând seama, pe de o parte, de gravitatea infracţiunii săvârşite, iar, pe de altă parte, de situaţia materială a victimei. (Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor). VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 105 Asistenţa juridică gratuită se acordă, în primul rând, victimelor directe ale infracţiunilor grave săvârşite cu violenţă (tentativa la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, vătămarea corporală gravă şi infracţiunile intenţionate care au avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei) sau ale infracţiunilor grave privitoare la viaţa sexuală (infracţiunile de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală săvârşită asupra unui minor sau săvârşită cu violenţă). Asistenţa juridică gratuită se acordă şi victimelor indirecte ale unor infracţiuni grave (soţul, copiii şi cei aflaţi în întreţinerea victimelor directe decedate prin săvârşirea infracţiunilor). Asistenţa juridică gratuită se acordă victimelor altor infracţiuni decât cele menţionate, indiferent de natura infracţiunii, dacă venitul lunar pe membru de familie al victimei este cel mult egal cu salariul de bază minim brut pe ţară stabilit pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită. De asemenea, victimele infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, modificată, au dreptul să primească asistenţă juridică obligatorie pentru a putea să îşi exercite drepturile în cadrul procedurilor penale prevăzute de lege, în toate fazele procesului penal, şi să îşi susţină cererile şi pretenţiile civile faţă de persoanele care au săvârşit infracţiunile prevăzute de prezenta lege, în care ele sunt implicate. Legea nu distinge cu privire la natura litigiilor în care poate fi acordata asistemţă judiciară, astfel încât se poate concluziona că asistenţa judiciară poate fi obţinută pentru orice fel de litigiu. În materie de asistenţă juridică , nu este reglementată la ora o procedură specifică pentru urgenţe. Nu există un formular standardizat prin care partea interesată poate solicita asistenţă juridică. Cerere va cuprinde menţiunile prevăzute de lege şi va îndeplini în acelaşi timp toate condiţiile de fond şi de formă specifice cererilor adresate instanţei de judecată. Pe lângă aceste menţiuni, cererea de acordare a asistenţei juridice trebuie să cuprindă şi unele menţiuni specifice. Astfel, cererea pentru obţinerea asistenţei judiciare va fi făcută în scris instanţei de judecată şi va arăta cauza la care se referă, precum şi starea materială a părţii. Cererea de acordare a asistenţei juridice va fi însoţită de dovezi scrise, privitoare la veniturile şi sarcinile materiale ale persoanei care solicită asistenţa judiciară. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 106 Cererea de acordare a asistenţei juridice se depune şi înregistrează la instanţa judecătorească pe lângă care se solicită. Instanţa va cerceta cererea, va cere lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii autorităţilor locale, dacă este cazul, şi va dispune, fără dezbateri, prin încheiere, în camera de consiliu. Încheierea cu privire la cererea de asistenţă sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei căi de atac (art. 78 alin. (3) Cod procedură civilă). Partea potrivnică poate însă, oricând, să înfăţişeze instanţei dovezi cu privire la starea adevărată a celui căruia i s-a încuviinţat cererea, dar, în cursul noilor cercetări, asistenţa acordată nu se suspendă . În conformitate Legea, apărarea şi asistenţa gratuită se realizează printr-un avocat delegat de baroul avocaţilor. Potrivit Legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată: „Baroul asigură asistenţă judiciară în toate cazurile în care apărarea este obligatorie potrivit legii, precum şi la cererea instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a organelor administraţiei publice locale în - cazurile în care acestea apreciază că persoanele se găsesc în imposibilitate vădită de a plăti onorariul. În cazuri de excepţie, dacă drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenţă gratuită. Baroul organizează servicii de asistenţă judiciară la sediile tuturor instanţelor de judecată din judeţ, care asigură asistenţă juridică şi la organele de urmărire penală locale, conduse de câte un avocat definitiv, numit de consiliul baroului, şi coordonate de un membru al consiliului.” Categoriile de cheltuieli de judecată de care partea care a obţinut asistenţa judiciară va fi scutită, precum şi modul în care se va concretiza asistenţa judiciară sunt aspecte pe care le stabileşte instanţa de judecată. În cauzele în care asistenţa judiciară este acordată din oficiu la cererea instanţelor de judecată sau a organelor de urmărire penală, plata onorariilor se face din fondurile Ministerului Justiţiei. În cauzele în care asistenţa judiciară este acordată din oficiu la cererea organelor administraţiei publice locale, plata onorariilor se face din fondurile acestor organe. În cazul obţinerii asistenţei juridice numai parţial se vor aplica în mod corespunzător VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 107 prevederile referitoare la cheltuielile de judecată din Codul de procedură civilă, respectiv Codul de procedură penală. Deşi legea nu prevede expres acest lucru, cel îndreptăţit la asistenţă judiciară poate beneficia de aceasta pe durata întregului proces (până la pronunţarea unei hotărâri definitive/ irevocabile, deci până la epuizarea tuturor căilor de atac). Conform Legii, dacă instanţa constată că cererea de asistenţă a fost făcută cu reacredinţă, prin ascunderea adevărului, ea poate, revenind asupra asistenţei încuviinţate, să condamne partea la o amendă egală cu sumele de plată cărora a fost scutită., iar dreptul la asistenţă se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale. Încheierea instanţei de judecată cu privire la cererea de asistenţă sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei căi de atac. Informaţii suplimentare Linkuri utile: Baroul Bucureşti, http://www.baroul-bucuresti.ro/index_ro.asp Uniunea Naţională a Barourilor din România, http://www.uar.ro/ SOLUȚIONAREA LITIGIILOR DE NATURĂ CIVILĂ ȘI COMERCIALĂ FOLOSIND DREPTUL UE Este posibil să se recurgă la dreptul UE, privind soluţionarea litigiilor de natură civilă și comercială pentru a obţine recuperarea unei creanţe în cazurile care comportă un element transfrontalier. Exista o somatie europeana de plată, o procedură simplificată privind creanţele pecuniare transfrontaliere care nu sunt contestate de pârât; o proceduraeuropeana de solutionare a litigiilor de valoare redusă, care accelerează procesul de recuperare a creanţelor transfrontaliere al căror total nu depășește 2000 de euro; o procedura de insolvenţă în caz de faliment al întreprinderii faţă de care aţi contractat o creanţă. S-au întocmit formulare standard pentru somaţia europeană de plată, care sunt disponibile, în toate limbile UE. Pentru iniţierea procedurii, trebuie completat formularul, oferind toate detaliile legate de părţi, precum și natura și valoarea creanţei. Instan ţa va examina cererea și, în cazul în care formularul este corect completat, instan ţa ar trebui să emită somaţia europeană de plată în termen de 30 de zile. Somaţia europeană de plată trebuie VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 108 apoi comunicată pârâtului de către instanţă. Pârâtul poate fie să plătească valoarea crean ţei, fie să o conteste. Acesta are la dispoziţie 30 de zile pentru a face opozi ţie la soma ţia europeană de plată. În acest caz, cauza trebuie transferată către instanţele în materie civilă obi șnuite pentru a fi soluţionată în temeiul dreptului intern. În cazul în care pârâtul nu face opoziţie, somaţia europeană de plată devine automat executorie. O copie a somaţiei europene de plată și, dacă este necesar, o traducere trebuie transmise autorităţilor de executare din statul membru în care aceasta trebuie executată. Executarea are loc în conformitate cu normele și procedurile interne ale statului membru în care se execută somaţia europeană de plată. PROCEDURI SIMPLIFICATE ŞI DE URGENŢĂ DIN ROMÂNIA Proceduri pentru somatia de plată Este disponibilă o procedură simplificată specifică pentru soluţionarea creanţelor care sunt susceptibile de a rămâne necontestate de către pârât, o aşa-numită procedură pentru ordonanţa de plată. Potrivit Ordonanţei de Guvern ce reglementează procedura, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii. În plus, suma ce reprezintă obligaţia, precum şi dobânzile, majorările sau penalităţile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective. Nu există o limită maximă în privinţa valorii creanţei. Procedura este faculativă, opţiiunea aparţinând evident reclamantului. Însă, , ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă, dar în acest caz, precum şi în cazul în care prin ordonanţă cererea sa a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. Procedura somaţiei de plată este disponibilă oricărei persoane, fără nici o discriminare, indiferent de cetăţenia părţilor. Totuşi, bineînţeles trebuie observate regulile de drept internaţional privat privitoare la competenţa teritorială a instanţei. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 109 Iniţial, instanţa competentă se determina potrivit legii, care prevedea că toate cererile din acest domeniu, indiferent de valoarea obiectului acestora, se depun la judecătorie în cazul celor formulate în materie civilă şi la tribunal în cazul celor formulate în materie comercială. Cererile se soluţionează de un singur judecător, iar judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând potrivit legii. Această procedură specială este guvernată de regulile generale privind competenţa teritorială a instanţelor, prevăzute de Codul de procedură civilă. Nu există un formulat tipizat /standardizat, însă creditorul – reclamant trebuie să respecte regulile minimale de formă ale cererii, care trebuie obligatoriu să cuprindă o serie de menţiuni: a. numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului; b. numele şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul certificatului de înmatriculare în registrul comerţului sau în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar; c. sumele solicitate, la care de adaugă temeiul de fapt şi de drept al obligaţiilor de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei. Totodată, la cerere se anexează contractul sau orice alt înscris doveditor al sumelor datorate. Cererea şi actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părţi sunt, plus unul pentru instanţă. Reprezentarea de către un avocat nu este obligatorie, însă este recomandată. Aşa cum s-a arătat la răspunsul dat la litera a, creditorul – reclamant trebuie să indice cel puţin trei elemente obligatorii, respectiv, numele/denumirea debitorului, sediul/domiciliul acestuia, numărul certificatului de înmatriculare în registrul societăţilor comerciale sau la organizaţiilor non-profit, codul fiscal şi contul bancar, alături de menţionarea sumei datorate, precum şi originea acestui debit, perioada şi termenul de plată. La cerere se anexează contractul sau orice alt înscris doveditor al sumelor datorate (factură, bon fiscal, chitanţă olografă etc.) Când consideră necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul poate, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la citarea în pricinile urgente, să citeze VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 110 părţile pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată. La citaţia pentru debitor se vor anexa în copie cererea creditorului şi actele depuse de acesta în susţinerea cererii. În citaţie se va face menţiunea că până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare debitorul poate să depună întâmpinare, precum şi actele ce pot contribui la soluţionarea cererii. Când în urma examinării cererii, instanţa constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către creditor, precum şi termenul de plată. În acest caz, termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile, însă judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înţelegerii părţilor. Ordonanţa judecătorului (decizia, hotărârea) se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Totodată debitorului i se vor comunica cererea creditorului şi actele anexate la aceasta, dacă acestea nu i-au fost deja comunicate. Prin urmare, rezultă în mod evident că judecătorul examinează justificarea creanţei înainte de a emite somaţia de plată, astfel că dacă cererea cererea este neîntemeiată, ea va fi respinsă. Ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. Însă, în acest caz, precum şi în cazul în care prin ordonanţă cererea creditorului/solicitantului a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. Împotriva ordonanţei, debitorul poate formula acţiune în anulare în termen de 30 de zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. Acţiunea în anulare se soluţionează de instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Dacă instanţa învestită admite acţiunea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, iar la cererea creditorului va proceda, în condiţiile dreptului comun, la judecarea în fond a cauzei. În sfârşit, hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă. Dacă instanţa învestită admite acţiunea în anulare formulată de către debitorul - pârât, aceasta va anula ordonanţa, iar la cererea creditorului va proceda, în condiţiile dreptului VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 111 comun, la judecarea în fond a cauze Ordonanţa de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă acţiune în anulare, este irevocabilă. La cererea creditorului, ordonanţa sau, după caz, ordonanţa împotriva căreia a fost introdusă acţiunea în anulare, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi învestită cu formulă executorie, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Astfel învestită, ordonanţa constituie titlu executoriu care se eliberează creditorului. Totodată titlul, în copie, se comunică şi debitorului. La cererea creditorului, ordonanţa sau, după caz, ordonanţa împotriva căreia a fost introdusă acţiunea în anulare, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi învestită cu formulă executorie, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Astfel învestită, ordonanţa constituie titlu executoriu care se eliberează creditorului. Totodată titlul, în copie, se comunică şi debitorului. Este necesară investirea cu formulă executorie. Cererea de investire cu formula executorie se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea în fond, potrivit Codului de procedură civilă şi mai apoi se execută potrivit Codului de procedură civilă, prin intermediul executorului judecătoresc. Cel interesat poate face contestaţie la executare, prin care debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a atacat ordonanţa de admitere a cererii creditorului cu acţiunea în anulare. Proceduri pentru litigiile minore Nu există o legislaţie specială adoptată deja pentru creanţele de mică valoare (small claims) similară cu cea adoptată la nivel comunitar, ci doar în fază de proiect. În absenţa acesteia, există însă dispoziţii speciale inserate în Codul de procedură civilă, care prevede o procedură mai rapidă şi evident mai simplificată pentru litigiile patrimoniale cu o valoare de până al 1 miliard ROL ( 100.000 RON) sau echivalentul a aproximativ 30.000 EURO, textul prevăzând că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Simplificarea în acest caz derivă din suprimarea căi de atac a apelului, ceea ce conduce VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 112 la scurtarea duratei totale posibile a litigiului. Nu există formulare specifice folosite în procedura pentru litigiile minore. În cazul în care aveţi o creanţă pecuniară împotriva unei societăţi care riscă să dea faliment, vă bucuraţi de anumite forme de protecţie. INSOLVENȚA O societate vă datorează bani, dar a suspendat plăţile şi, prin urmare, nu vă poate plăti. În acest caz, legea prevede în general două posibilităţi: • fie societatea poate fi salvată; în acest caz, va fi pusă sub administrare prin hotărâre judecătorească. Scopul acestei proceduri este salvarea societăţii, menţinerea activităţii sale, păstrarea locurilor de muncă şi stabilirea pasivelor, sau • situaţia este suficient de gravă pentru a justifica lichidarea societăţii, adică, în limbaj comun, falimentul. În ambele cazuri, de îndată ce instanţa s-a pronunţat, creditorii nu mai pot acţiona individual împotriva societăţii. Scopul acestui principiu este de a garanta că toţi creditorii se bucură de un tratament egal şi de a proteja bunurile debitorului. Pentru a fi plătiţi, trebuie să vă probaţi pretenţia în faţa persoanei - denumită în general administrator sau lichidator - care răspunde de reorganizarea sau lichidarea bunurilor debitorului. A fost adoptat un Regulament privind procedurile de insolvenţă pentru ca să fie dificilă pentru un debitor să evite plata datoriilor prin transferul unor bunuri dintr-un stat membru într-altul Reglementarea generală în materia insolvenţei este înscrisă în Legea privind procedura insolvenţei. Existaînsă și reglementari speciale pentru societăţile de asigurări, falimentul societăţilor bancare. Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este vădită daca debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori; Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Procedurile formale de insolvenţă în scop administrativ şi pentru lichidare: • procedura generală - reorganizare judiciară - faliment • procedura simplificată VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 113 Condiţii pentru deschiderea procedurii generală la cererea debitorului: • debitorul se află în stare de insolvenţă vădită sau iminentă; • debitorul a depus actele prevăzute de lege; • debitorul nu a depus declaraţia de intrare în procedură simplificată; • debitorul a formulat cerere de reorganizare judiciară şi nu se află în imposibilitate de a beneficia de aceasta; Condiţii pentru deschiderea procedurii generală la cererea creditorului: • creanţa, având o valoare superioară sumei de 10.000 lei (pentru creditorul-salariat 6 salarii medii pe economie), este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile ; şi • debitorul se află în stare de insolvenţă vădită sau iminentă; şi • debitorul nu se află în imposibilitate de a beneficia de reorganizare judiciară (caz în care va fi deschisă procedura simplificată a insolvenţei); • debitorul a formulat cerere de reorganizare judiciară şi a depus documentele prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei; Condiţii pentru procedura simplificată de insolvenţă : • debitorul a depus de declaraţie de intrare în procedură simplificată, anexată cererii sale introductive sau în maxim 10 zile de la introducerea cererii; sau • debitorul nu a depus actele prevăzute la în termenul legal de 10 zile de la introducerea cererii sale (aceasta valorând recunoaştere de către debitor a stării de insolvenţă a patrimoniului său/ declaraţie a debitorului de intrare în procedura simplificată);sau • debitorul nu a depus declaraţie de intrare în procedură simplificată, dar se află în imposibilitate de a beneficia de reorganizare judiciară; sau • debitorul nu a depus declaraţie de reorganizare judiciară şi se află în una dintre următoarele situaţii: • nu deţin nici un bun în patrimoniul lor; • actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; • administratorul nu poate fi găsit; • sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului; • societate comercială dizolvată anterior formulării cererii introductive; • administratorul judiciar a propus în raportul elaborat după numirea sa (în perioada de observaţie) intrarea în procedură simplificată. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 114 Condiţii pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă - reorganizare judiciară: La cererea debitorului: • sunt întrunite condiţiile prevăzute mai sus; şi • planul de reorganizare a fost confirmat de judecătorul sindic; La cererea creditorilor: • sunt întrunite condiţiile prevăzute la mai sus; şi • debitorul nu a contestat starea de insolvenţă, a propus un plan de reorganizare judiciară, plan admis de judecătorul sindic; sau • debitorul a contestat starea de insolvenţă, dar contestaţia sa a fost respinsă de judecătorul sindic şi s-a propus un plan de reorganizare de administratorul judiciari sau de către creditori, plan acceptat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic. Condiţii pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă – faliment: • debitorul a beneficiat de reorganizare judiciară, dar planul de reorganizare a eşuat; sau • debitorul a contestat starea de insolvenţă, contestaţia a fost respinsă şi nu a fost propus un plan de reorganizare de către participanţii la procedură îndreptăţiţi sau planul propus a fost acceptat şi/sau confirmat; • debitorul a propus un plan de reorganizare, care nu a fost acceptat şi/sau confirmat; • debitorul nu se încadrează în situaţiile ce permit deschiderea procedurii simplificate, dar administratorul judiciar apreciază că nu există şanse de redresare şi propune în raportul elaborat după numirea sa (în perioada de observaţie) intrarea în faliment. Procedura generală se aplică, pentru următoarea categorie de persoane: • societăţilor comerciale; • societăţilor cooperative; • organizaţiilor cooperatiste; • societăţilor agricole; • grupurile de interes economic; • oricăror alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice. Procedura simplificată se aplică: • comercianţilor, persoane fizice, acţionând individual; • asociaţiilor familiale; • comercianţilor care fac parte din categoriile cărora li se aplică procedura generală, dar VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 115 care îndeplinesc şi una dintre următoarele condiţii: • nu deţin nici un bun în patrimoniul lor; • actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; • administratorul nu poate fi găsit; • sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului; • debitorilor cărora li se poate aplica procedura generală, dar care nu au prezentat documentele prevăzute de lege pentru a beneficia de acea procedură; • societăţilor comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive; • debitorilor care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment sau care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară; Titularii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei: • debitorul; • creditorul/creditorii. Cerinţe de publicitate: • publicarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi înregistrarea unei menţiuni în acest sens în registrul comerţului; • notificarea tuturor creditorilor cu privire la deschiderea procedurii (se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă şi printr-un ziar de largă circulaţie); • menţionarea în registrele de publicitate, potrivit normelor în materie, a transferurilor patrimoniale imobiliare operate în cursul procedurii. Competenţa jurisdicţională apartine tribunalul de la sediul debitorului, prin judecătorul sindic; instanţă de recurs: curtea de apel; Judecătorului sindic – atribuţii: • pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii; • judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii; • desemnarea/revocarea administratorului judiciar/lichidatorului; • judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea; • judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 116 care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă; • judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii; • judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator; • admiterea şi confirmarea planului de reorganizare; • soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare în faliment; • soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului; • judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor; • pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii. Administratorul judiciar/lichidatorul • administratorul judiciar/lichidatorul provizoriu este numit de judecătorul sindic. Administratorul judiciar/lichidatorul definitiv (care poate fi înlocuit pentru motive temeinice) este numit de prima adunare a creditorilor şi confirmat de judecătorul sindic. • principalele atribuţii ale administratorului judiciar: • examinarea situaţiei economice a debitorului şi întocmirea unui raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale; • elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului; • supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului; • conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului; • introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; • menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor; • verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 117 acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor; • încasarea creanţelor; urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi; • încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale, în numele debitorului; • sesizarea judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta. • principalele atribuţii ale lichidatorului: • examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată; • conducerea activităţii debitorului; • introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; • aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor; • menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor; • verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor; • urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi; • primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului; • vânzarea bunurilor din averea debitorului, în conformitate cu prevederile prezentei legi; • încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic. Obligaţiile debitorului VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 118 • introducerea cererii de insolvenţă, în cazul în care fondurile sale băneşti disponibile depăşesc datoriile exigibile (legea română sancţionează „atât abuzul grav, sub forma calificată a relei-credinţe, în cazul prematurităţii, cât şi întârzierea, din neglijenţa sa voită, a sesizării tribunalului); • depunerea la instanţa competentă a actelor (prevăzute de lege), ce permit analiza situaţiei economice, analiză de ale cărei rezultate depinde pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii; • obligaţia de a pune la dispoziţie administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului toate informaţiile cerute de acesta, precum şi toate informaţiile apreciate ca necesare, cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale făcute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. • propunerea unui plan de reorganizare, dacă apreciază că redresarea sa economică este posibilă; • îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în planul de reorganizare judiciară admis de judecătorul sindic(dacă a fost deschisă procedura reorganizării judiciare); • participarea la procedură, prin administratorul special (persoană desemnată de adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor); • păstrarea, în cazul în care nu i s-a ridicat dreptul de administrare, a unei liste cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor. Drepturile creditorilor şi căile de atac • dreptul de a iniţia procedura insolvenţei, prin formularea unei cereri de deschidere a procedurii la tribunalul în a cărui rază teritorială domiciliază debitorul; • dreptul de a fi aleşi în comitetul creditorilor; • dreptul de a participa şi vota în adunarea creditorilor; • dreptul de a participa la distribuţiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului; • dreptul de a fi informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi de a participa la orice altă procedură reglementată de legea insolvenţei; • dreptul de a se opune deschiderii procedurii; • dreptul de a formula contestaţie cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 119 de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe şi în tabelul suplimentar de creanţe; contestaţie la planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare, la rapoartele întocmite de administratorul judiciar/lichidator; contestaţie împotriva măsurilor şi deciziilor comitetului creditorilor; contestaţie împotriva hotărârii adunării creditorilor de desemnare a administratorului judiciar/lichidatorului definitiv. Căi de atac: • opoziţia; • contestaţia; • recursul. Legea insolvenţei nu prevede o definiţie a activului debitorului, acest concept, precum şi modalitatea de evaluare a elementelor de activ fiind reglementate în legislaţia contabilităţii. Din coroborarea prevederilor legale menţionate, se poate defini activul ca totalitate a bunurilor debitorului; în termeni contabili, activul include: active imobilizate (corporale, necorporale, financiare), active circulante (stocuri, creanţe, investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci), cheltuieli în avans. Deschiderea procedurii poate ridica debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile (inclusiv cele ce ar putea fi dobândite ulterior deschiderii procedurii, cu excepţia unor cazuri prevăzute expres de lege) din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, intenţia de reorganizare. Dacă planul de reorganizare a fost admis, judecătorul sindic se va pronunţa şi asupra ridicării sau menţinerii parţiale sau totale a dreptului de administrare. Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului. În acest caz, sunt puse sub sigilii (lichidatorul având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru conservarea bunurilor): magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului. Nu fac obiectul punerii sub sigilii: • obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare; • registrele de contabilitate; • cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp, VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 120 precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare cerute; • numerarul pe care lichidatorul îl va depune în bancă în contul averii debitorului. Categorii de creanţe și ordinea acoperirii lor, în cazul falimentului: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor administratorilor judiciari /lichidatorilor, experţilor; 2. creanţele izvorâte din raportul de muncă; 3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii; 4. creanţele bugetare; 5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; 6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; 7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii; 8. alte creanţe chirografare; 9. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă: a. creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; b. creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit. De la data deschiderii procedurii (generale sau simplificate) se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. În vederea respectării deciziei de suspendare, prin sentinţa de deschidere a procedurii judecătorul-sindic dispune comunicarea acesteia către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 121 unde debitorul are deschise conturi. Formalităţi de publicitate a procedurilor: • Buletinul procedurilor de insolvenţă (www.buletinulinsolventei.ro): se comunică prin BPI hotărârea de deschidere a procedurii; notificări, comunicări, convocări, încheieri, decizii pronunţate în cursul procedurii; • Registrul comerţului, registrul societăţilor agricole, registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (www.onrc.ro): se comunică, spre menţionare în aceste registre, hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă, copie a planului de reorganizare (dacă a fost deschisă procedura reorganizării judiciare); • Registre de publicitate imobiliară: dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar/lichidatorul trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune; (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate imobiliară -www.ancpi.ro; Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare - www.mj.romarhiva.ro/webarchive/index.htm ) Creditorul titular al unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie de orice fel poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării acţiunii judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţei, cu condiţia respectării regulilor privitoare la lichidarea bunului, prevăzute de legea insolvenţei şi a achitării din preţ a cheltuielilor (taxe, timbre şi orice alte cheltuieli) aferente vânzării bunului ce face obiectul garanţiei. Cererea de suspendare poate fi introdusă numai dacă: A. atunci când valoarea obiectului garanţiei este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanţelor şi a părţilor de creanţe garantate cu acel obiect şi: a. obiectul garanţiei nu prezintă o importanţă determinantă pentru reuşita planului de reorganizare propus; sau b. obiectul garanţiei face parte dintr-un ansamblu funcţional, iar prin desprinderea şi vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează; B. atunci când nu există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul garanţiei, din cauza: a. diminuării valorii obiectului garanţiei sau existenţei unui pericol real ca aceasta să VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 122 sufere o diminuare apreciabilă; b. diminuării valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu rang inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de orice fel la o creanţă garantată cu rang superior; c. lipsei unei asigurări a obiectului garanţiei împotriva riscului pieirii sau deteriorării.” Judecătorul-sindic poate respinge cererea de ridicare a suspendării formulată de creditor, dacă administratorul judiciar/debitorul propune în schimb adoptarea uneia sau mai multor măsuri menite să ofere protecţie corespunzătoare creanţei garantate a creditorului, precum: a. efectuarea de plăţi periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuării valorii obiectului garanţiei ori a valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu rang inferior; b. efectuarea de plăţi periodice în favoarea creditorului pentru satisfacerea dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de orice fel şi, respectiv, pentru reducerea capitalului creanţei sub cota de diminuare a valorii obiectului garanţiei ori a valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu rang inferior; c. novaţia obligaţiei de garanţie prin constituirea unei garanţii suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garanţiei cu un alt obiect. Legea română consacră operaţiunile de compensare şi de netting: Potrivit Legii, operaţiunea de netting presupune realizarea, în legătură cu unul sau mai multe contracte financiare calificate, a uneia sau a mai multora dintre următoarele operaţiuni: a. încetarea unui contract financiar calificat şi/sau accelerarea oricărei plăţi sau îndepliniri a unei obligaţii ori realizări a unui drept în baza unuia sau a mai multor contracte financiare calificate având ca temei un acord de compensare bilaterală (netting); b. calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piaţă, valori de lichidare ori valori de înlocuire a oricăreia dintre obligaţiile sau drepturile la care se referă lit. a); c. conversia într-o singură monedă a oricărei valori, calculată potrivit lit. b); d. compensarea, până la obţinerea unei sume nete (off-set), a oricăror valori calculate potrivit lit. b) şi convertite potrivit prevederilor lit. c); Potrivit Legii, deschiderea procedurii de insolvenţei nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 123 procedurii. Condiţii de anulare/denunţare ale actelor debitorului:  acţiune judiciară pentru anularea transferuri cu caracter patrimonial, făcute în dauna creditorilor;  titularul acţiunii: administratorul judiciar/lichidatorul;  termen: 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului privind starea societăţii, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.  acte supuse anulării: a. acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar; b. operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c. acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; d. acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer; e. constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii; f. plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; g. actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda o persoană fizică sau juridică faţă de care era la data efectuării transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul prezentei legi. h. acte încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu următoarele persoane, dacă sunt în dauna creditorilor: VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 124  cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată;  cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic;  cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni;  cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă;  cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale; cu un coindivizar asupra unui bun comun.  denunţarea contractelor în curs: în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Condiţiile înregistrării crenţelor În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor; dacă creditorii cu sediul sau cu domiciliul în străinătate au reprezentanţi în ţară, notificarea va fi trimisă acestora din urmă; notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Notificarea cuprinde: a. termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor; care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b. termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 125 debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă; c. termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe, care nu va depăşi 30 de zile pentru procedura generală sau, respectiv, 15 zile, în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului; d. termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile în cazul procedurii generale şi, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului corespunzător fiecărei proceduri; e. locul, data şi ora primei şedinţe a adunării generale a creditorilor, care va avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului. Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, trebuie să depună o cerere de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii. Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii. Toate creanţele prezentate pentru a fi admise şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditori. Administratorul judiciar verifică fiecare cerere şi documentele depuse, efectuează o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe şi elaborează tabelul preliminar de creanţe. Tabelul preliminar de creanţe este afişat la uşa instanţei şi notificat debitorului şi creditorilor. Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe (termen: cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului). Tabelul definitiv (cuprinzând creanţele acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor) va indica suma solicitată, suma admisă şi rangul de prioritate a creanţei. Creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garant faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale; aceste creanţe constituie categorie distinctă la votarea planului, iar creanţa lor este îndestulată din vânzarea bunului VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 126 grevat, pentru partea neacoperită, creanţa devenind chirografară. Creanţele chirografare sunt creanţele debitorului care nu au constituite garanţii faţă de patrimoniul debitorului şi care nu au privilegii însoţite de drepturi de retenţie, ale căror creanţe sunt curente la data deschiderii procedurii precum şi creanţe noi, aferente activităţilor curente în perioada de observaţie.  creanţele salariale sunt creanţele chirografare izvorăsc din raporturi de muncă între debitor şi angajaţii acestuia. Aceste creanţe sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar/lichidator şi sunt înscrise ca a doua categorie de creanţe chirografare;  creanţe bugetare reprezintă creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora. Aceste creanţe sunt înscrise ca a patra categorie de creanţe chirografare. Reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat: • restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; • restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; • restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului. Persoanele îndreptăţite să propună un plan de reorganizare: • debitorul; • administratorul judiciar; • creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale. Procedura falimentului este procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Principii: • luarea unor măsuri premergătoare lichidării referitoare la identificarea, conservarea şi recuperarea bunurilor reprezintă o etapă importantă a procesului de lichidare, prin care se urmăreşte identificarea şi punerea în siguranţă a bunurilor (preluarea controlului VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 127 asupra acestora) şi totodată stabilirea valorii orientative a acestora pe care să se fundamenteze analizele şi în consecinţă deciziile iniţiale ale lichidatorului care au ca bază valoarea activelor; • evaluarea bunurilor atât separat cât şi ca unul sau mai multe ansambluri în stare de funcţionare, dacă este cazul; lichidatorul va angaja, în numele debitorului, un evaluator, persoană fizică sau juridică, ori va utiliza, cu acordul comitetului creditorilor, un evaluator propriu, pentru a evalua bunurile din averea debitorului, în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare; lichidarea bunurilor din averea debitorului este efectuată de lichidator sub controlul judecătorului-sindic; pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului; în baza acestei evaluări, lichidatorul elaborează un raport, în care sunt indicate şi modalităţile de lichidare: (a) vânzare prin negociere directă către un cumpărător deja identificat; (b) vânzare prin negociere directă, fără cumpărător identificat, cu precizarea preţului minim propus; (c) vânzarea la licitaţie); raportul lichidatorului este supus aprobării adunării creditorilor; • distribuirea sumelor obţinute din lichidare diferă, în raport de categoria de bunuri (grevate sau nu): a. bunuri grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor lichidatorului, ; 2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile. b. bunuri negrevate: creanţele vor fi plătite în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului; 2. creanţele izvorâte din raportul de muncă; 3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 128 4. creanţele bugetare; 5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; 6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; 7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii; 8. alte creanţe chirografare; 9. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă: a. creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; b. creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit. În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare; • o procedură de reorganizare judiciară va fi închisă în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat; • o procedură de faliment (în procedură generală sau în procedură simplificată) va fi închisă când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă; • în cadrul procedurii falimentului, dacă creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat: • chiar înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime, în cazul în care toţi asociaţii persoanei juridice sau persoana fizică, după caz, solicită acest lucru în termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului făcută administratorului special, urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză a asociaţilor/acţionarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social; • în toate celelalte cazuri, procedura se închide numai după lichidarea completă a VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 129 activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmând a fi depuse întrun cont la dispoziţia asociaţilor sau persoanei fizice, după caz. Efecte: • descărcarea de obligaţii a tuturor părţilor implicate, precum şi a organelor care aplică procedură; • debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase • în cazul închiderii procedurii de reorganizare judiciară, urmare a reuşitei planului, redresarea economică a debitorului, urmare a reuşitei planului, debitorul n va mai putea propune un plan de reorganizare în următorii 5 ani; • în cazul închiderii procedurii falimentului, radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Legea română nu stigmatizează eşecul în afaceri. Îşi pierd însă capacitarea de a fonda o societate comercială persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute la Legea insolvenţei. Suportarea pasivului debitorului de persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a. au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b. au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c. au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d. au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 130 ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e. au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f. au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g. în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. Dacă o instanţă a hotărât că o anumită persoană trebuie să vă plătească o anumită sumă de bani sau să îndeplinească o anumită acţiune (hotărâre judecătorească), iar acţiunea nu a fost îndeplinită sau nu aţi primit suma respectivă, puteţi solicita instanţei executarea hotărârii. EXECUTAREA SILITĂ În funcţie de normele naţionale, există diferite mijloace cu ajutorul cărora pute ţi pune în executare o hotărâre judecătorească. Pentru aceasta, puteţi solicita instanţei, de exemplu, să elibereze un ordin de executare, un ordin de poprire a câștigurilor sau un ordin privind datoriile terţilor. În cazul în care soluţionarea unui litigiu se face prin intervenţia instanţei, există două etape care trebuie parcurse la terminarea procesului. Mai întâi, instan ţa trebuie să emită o hotărâre, iar ulterior hotărârea trebuie pusă în aplicare în mod concret. Pentru a determina cealaltă parte (pârâtul sau debitorul) să respecte hotărârea pronunţată împotriva acesteia (de exemplu, să efectueze o plată), va trebui să face ţi apel la autorităţile răspunzătoare de executarea hotărârilor. Numai acestea au competen ţa de a-l obliga pe debitor să plătească, făcând apel la forţele de ordine dacă este necesar. Denumirea și locaţia autorităţilor însărcinate cu executarea hotărârilor sunt precizate în Atlasul Judiciar European în materie civilă. În general, procedura de executare urmărește recuperarea unor sume de bani, însă aceasta poate viza și îndeplinirea unui alt tip de obligaţii (obligaţia de a face sau a nu face, cum ar fi livrarea de bunuri, încheierea lucrărilor sau neîncălcarea unei proprietăţi). Diferite proceduri europene (cum ar fi Somaţia europeană de plată, Procedura europeană privind cererile cu valoare redusă și Titlul executoriu european) pot fi utilizate în VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 131 cauzele civile transfrontaliere, însă, pentru toate acestea, hotărârea judecătorească trebuie executată în conformitate cu normele și procedurile naţionale din statul în care are loc executarea (de obicei locul unde se găsește debitorul sau activele sale). În practică, trebuie să dispuneţi de un act executoriu (o hotărâre judecătorească sau un act cu putere juridică) dacă doriţi să solicitaţi executarea acestuia. Procedurile de executare și autorităţile care le efectuează (instanţe, agenţii de recuperare a creanţelor și executori judecătorești) sunt stabilite de legislaţia naţională a statului membru în care se dorește executarea. Executarea sentinţelor în România Prevederile referitoare la executarea silită în materie civilă şi comercială sunt cuprinse în Codul de procedură civilă al României. Conform sistemului de drept din România, procedura executării reprezintă cea de-a doua etapă din cadrul acţiunii civile sau comerciale, având ca scop principal recunoaşterea efectivă şi eficientă a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judiciară sau non-judiciară. Prin urmare, procedura executării reprezintă acea procedură prin care deţinătorul unui drept care a fost stabilit printr-o hotărâre judiciară sau non-judiciară obligă persoana (fizică sau juridică) care a încălcat un astfel de drept să-l respecte şi restabilească ordinea juridică cu asistenţa autorităţilor de stat competente. Codul român de procedură civilă prevede o listă de măsuri executorii directe şi indirecte. Sunt calificate ca forme de executare directă acelea care poartă asupra obiectului obligaţiei stabilite prin titlul executoriu: • predarea silită a bunurilor mobile, predarea silită a bunurilor imobile; • executarea silită a unei obligaţii de a face sau de a nu face. În cazul executării silite a obligaţiilor de a face, legea distinge între modalităţile de executare după cum a. obligaţia poate fi adusă de îndeplinire şi de o altă persoană decât debitorul. În această situaţie, creditorul are dreptul de a cere debitorului să distrugă obiectul realizat prin încălcarea drepturilor creditorului sau poate solicita instanţei permisiunea de a îndeplini el însuşi operaţiunea de distrugere a obiectului respectiv, pe cheltuiala debitorului. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul „obligaţiei de a acţiona”. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 132 b. nu poate fi executată decât de debitor – obligaţii intuituu personae ; în acest caz, executarea silită directă se realizează prin mijloace de constrângere indirecte, care se răsfrâng asuprapatrimoniului debitorului: obligarea la amenzi civile si/sau despăgubiri. Executarea indirectă se referă la mijloacele de obţinere a sumei de bani ce face obiectul titlului executoriu prin vânzarea silită a bunurilor mobile sau imobile ale debitorului. Sistemul de drept din România recunoaşte atât hotărârile judiciare cât şi cele nonjudiciare ca fiind cu titlu executoriu. Astfel există mai multe tipuri de hotărâri care reprezintă decizii judiciare inclusiv acte în formă autentică emise de către notarii publici şi nu numai, cecuri şi ordine bancare, amenzi contravenţionale etc. Există o triplă condiţie pentru o astfel de autorizare, în sensul că hotărârea trebuie să fie finală, cu titlu executoriu, iar suma stabilită prin hotărâre judecătorească trebuie să fie certă (determinată sau determinabilă), în numerar şi scadentă. De regulă, instanţa competentă este prima instanţă, cea care ca regulă pronunţă hotărârea în fond. Statutul, rolul, atribuţiile şi responsabilităţile executorilor judecătoreşti sunt prevăzute pe larg într-un act normativ special Legea privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea de executare poate fi înaintată fie de către partea interesată, fie de către avocatul acesteia. Nu există prevederi cu titlu obligatoriu în această privinţă. Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti stabileşte şi actualizează cu aprobarea ministrului justiţiei, onorariile minimale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti. Nu instanţa, ci creditorul este cel care decide ce formă de executare silită iniţiază. Astfel executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare. Tot cursul executării silite, sub supravegherea organului de executare, creditorul şi debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor băneşti ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de lege. Există o triplă condiţie pentru o autorizare a executării, în sensul că hotărârea trebuie VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 133 să fie finală, cu titlu executoriu, iar suma stabilită prin hotărâre judecătorească trebuie să fie certă, în numerar şi scadentă. În cazul unei hotărâri pronunţate de către o instanţă dintr-un alt stat, este necesară o procedură suplimentară şi anume o hotărâre prin care să se recunoască şi să se admită o astfel de acţiune. Veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. În ceea ce priveşte debitorul, există o condiţie specială care prevede că orice procedură executorie nu trebuie iniţiată decât dacă debitorul este citat corespunzător. Există şi alte prevederi specifice referitoare la debitor, cum ar fi cele referitoare la debitori minori sau majori sub interdicţie, împotriva cărora nu poate fi pornită o acţiune executorie decât dacă există un tutore sau un curator. Există anumite bunuri şi proprietăţi care nu pot face obiectul unei acţiuni executorii. În ceea ce priveşte bunurile mobile, Codul român de procedură civilă identifică toate obiectele şi bunurile din cadrul unei gospodării care sunt strict necesare debitorului şi familiei debitorului, inclusiv obiecte religioase; alimente şi bunuri de băcănie necesare debitorului şi familiei acestuia pe motive de subzistenţă pe o perioadă de două luni; cele trebuincioase la încălzire folosite de către debitor şi familia acestuia pe perioada iernii pe o durată de trei luni. În plus, salariul sau pensia debitorului pot fi urmărite şi puse sub execuţie numai într-o anumită măsură şi până la ½ din salariul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi până la 1/3 din salariul lunar net pentru alte tipuri de obligaţii. Mai mult, există o categorie de venituri care sunt excluse în totalitate de la executare şi anume: ajutoarele acordate in caz de deces, pentru sarcina si lehuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav, diurnele si orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie speciala, precum si bursele de studii. Nerespectarea de către orice persoană a dispoziţiilor privind desfăşurarea normală a executării silite se sancţionează de către preşedintele instanţei de executare, la cererea executorului, cu amendă de la 50 lei la 500 lei. O dată cu aplicarea sancţiunii se va stabili în ce constă abaterea săvârşită. Totodată, în codul penal este incriminată VADEMECUM JURIDIC opoziţia la executarea unei hotărâri www.ulici.ro Pagina 134 judecătoreşti. La cererea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc, banca care datorează sume de bani debitorului urmărit ori deţin bunuri ale acestuia, supuse urmăririi potrivit legii, au datoria să dea informaţiile necesare pentru efectuarea executării, respectiv divulgarea de informaţii, cât şi la punerea sub poprire a conturilor. De asemenea, la cererea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc instituţiile, băncile şi orice alte persoane sunt obligate să-i comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare realizării executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Instanţa de executare şi executorul judecătoresc sunt obligaţi să asigure secretul informaţiilor primite, dacă legea nu prevede altfel. Contestatia la executare Orice persoană interesată – deci în primul rând debitorul- poate contesta executarea silită. Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când: a. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; b. cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; c. debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului. Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut de alin. 2 nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 135 Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată. În cazul în care constată nejustificat refuzul executorului de a începe executarea silită sau de a îndeplini un act de executare silită, dacă fapta nu constituie infracţiune potrivit legii penale, instanţa de executare va putea obliga executorul la plata unei amenzi ( ..), precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată. În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi (...). Informaţii suplimentare • http://www.executori.ro/ Executarea într-un alt stat membru UE O hotărâre judecătorească pronunţată într-un stat membru poate fi executată într-un alt stat membru – cel în care se află debitorul sau în care acesta deţine bunuri. Normele și procedurile statului membru respectiv se aplică pentru executarea hotărârii, de exemplu în cazul în care se face apel la executori judecătorești pentru punerea în aplicare a hotărârilor. Este o procedură simplă, care poate fi folosită pentru creanţele transfrontaliere necontestate. Această procedură permite ca o hotărâre judecătorească referitoare la o crean ţă necontestată emisă într-un stat membru să fie recunoscută și executată cu ușurinţă într-un alt stat membru. MEDIEREA Litigiile pot fi soluţionate fără a merge în instanţă. În cazul în care sunteţi în litigiu cu o societate comercială, un comerciant, angajatorul dumneavoastră, chiar şi cu un membru al familiei dumneavoastră, în propria ţară sau în străinătate şi nu puteţi soluţiona litigiul prin forţe proprii, puteţi merge în instanţă, desigur, însă puteţi de asemenea avea în vedere tehnici de soluţionare alternativă a litigiilor („SAL”), precum medierea. Medierea poate fi definită ca un proces structurat în care două sau mai multe păr ţi întrVADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 136 un litigiu încearcă, din proprie iniţiativă, să ajungă la un acord privind soluţionarea litigiului dintre acestea, cu asistenţa unei părţi terţe neutre calificate („mediator”). Acest proces poate fi iniţiat de către părţi, recomandat sau impus de instanţă sau prevăzut de dreptul unui stat membru. Mediatorul oferă asistenţă părţilor pentru a ajunge la un acord fără a exprima în mod formal o opinie privind o anumită soluţie posibilă a litigiului. Pe parcursul medierii, părţile sunt invitate să iniţieze sau să reia dialogul şi să evite confruntarea. Părţile însele aleg tehnica de soluţionare a litigiului şi joacă un rol deosebit de activ în efortul de a găsi soluţia cea mai adaptată pentru ei. În alte cazuri, în special în litigii legate de consumatori, mediatorul este cel care găseşte soluţia şi o prezintă părţilor. Soluţionarea litigiului este condiţionată de găsirea unui acord de către părţi; în cazul în care părţile nu pot ajunge la un acord, mediatorul nu impune o soluţie. Medierea este considerată mai rapidă şi, adesea, mai rentabilă decât procedurile judiciare obişnuite. Aceasta evită confruntarea dintre părţi care este inerentă în procedurile judiciare şi permite părţilor să îşi menţină relaţia profesională sau personală în afara litigiului. De asemenea, medierea permite părţilor să găsească soluţii creative la litigiul acestora, pe care nu le-ar putea obţine în instanţă. Consiliul de Mediere, înfiinţat în baza Legii privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, este responsabil cu reglementarea medierii în România. Ca şi mod de organizare, acesta este organism autonom cu personalitate juridică , care acţionează în interesul public. Sediul Consiliului de mediere este in Bucureşti. Legea a furnizat cadrul legislativ pentru introducerea medierii, şi a profesiei de mediator. Membrii Consiliului de mediere sunt aleşi de mediatori. Atribuţiile principale ale Consiliului de mediere sunt următoarele: • stabilirea standardelor de formare în domeniul medierii, în baza celor mai bune practici internaţionale şi monitorizarea respectării lor de către furnizorii de formare şi formatori; • autorizarea mediatorilor precum şi menţinerea şi actualizarea Tabloului mediatorilor; VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 137 • autorizarea furnizorilor de formare care derulează programe de formare pentru mediatori; • adoptarea Codului Etic şi Deontologic pentru mediatorii autorizaţi, a regulamentelor privind răspunderea disciplinară a acestora, precum şi a regulilor privind organizarea ofertei de servicii de mediere; • adoptarea regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere; • iniţierea propunerilor pentru amendarea sau corelarea legislaţiei cu privire la mediere. Consiliul de Mediere a înfiinţat Registrul Naţional al Asociaţiilor Profesionale ale Mediatorilor. Acest registru include organizaţiile non-guvernamentale care promovează medierea și reprezintă interesele profesionale ale mediatorilor. Registrul poate fi consultat pe pagina de internet a Consiliului de mediere. În conformitate Legea, mediatorii autorizaţi sunt înregistraţi în Tabloul mediatorilor administrat de Consiliul de Mediere şi publicat anual în Monitorul Oficial al României, Partea I. Tabloul mediatorilor este de asemenea disponibil pe portalul web oficial al Consiliului de Mediere și ale Ministerului Justiţiei. Tabloul mediatorilor autorizaţi include informaţii cu privire la: • Nume, prenume, date de contact ale mediatorului • calitatea de membru al unei asociaţiil profesionale a mediatorilor, • pregătirea mediatorului, furnizorul programului de formare urmat, • domeniul medierii în care mediatorul este specializat, • durata experienţei practice în activitatea de mediere, • limbile străine în care poate conduce medierea, • datele lor de contact • existenţa unei cauze de suspendare. Consiliul de mediere are obligaţia să actualizeze în mod regulat şi cel pu ţin o dată pe an Tabloul mediatorilor şi să îl pună la dispoziţia celor interesaţi, instanţelor judecătoreşti, autorităţilor publice locale şi Ministerului Justiţiei. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 138 Legea permite părţilor să solicite medierea în conflicte civile sau penale, de dreptul familiei şi alte domenii juridice conform prevederilor legale. Conflictele în materie de protecţie a consumatorilor şi conflictele care fac obiectul unor drepturi la care se poate renunţa, pot fi de asemenea soluţionate prin mediere. Cu toate acestea, chestiunile legate de drepturile personale şi drepturile la care nu se poate renunţa nu pot face obiectul medierii. Opţiunea de a recurgere la mediere este voluntară. Părţile nu sunt obligate să solicite servicii de mediere şi au opţiunea de a renunţa la mediere în orice moment. Cu alte cuvinte, părţile sunt libere să caute mijloace alternative de soluţionare a conflictului/ disputei în orice moment, respectiv: proceduri judiciare, arbitraj. Părţile interesate pot contacta un mediator înainte de a se prezenta în instanţă cât şi pe parcursul procedurilor judiciare. Legislaţia în vigoare îi obligă pe judecători, să informeze părţile cu privire la posibilitatea de a opta pentru mediere şi la avantajele acestei proceduri. La data de 17 februarie 2007, Consiliul de Mediere a aprobat Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor. Codul este obligatoriu pentru toţi mediatorii incluşi în Tabloul mediatorilor. Portalul web al Consiliului de mediere reprezintă sursa oficială principală de informaţii privind medierea în România. Instruirea în mediere este furnizată numai de sectorul privat, iar Consiliul de mediere este responsabil de autorizarea furnizorilor de cursuri de formare , asigurându-se că toate cursurile oferă programe de formare respectă aceleaşi standarde. Lista furnizorilor de formare este inclusă pe portalul web oficial al Consiliul de mediere. Cursurile de formare ca mediator au loc periodic, mai multe informaţii putând fi obţinute direct de la furnizorii de formare. Standardul de formare a mediatorului stabileşte domeniile majore de studiu, obiectivele de învăţare, aptitudinile ce trebuie dezvoltate până la sfârşitul programului de formare şi metodele de evaluare. Furnizorii de formare autorizaţi de Consiliul de mediere sunt responsabili pentru pregătirea materialelor şi a suporturilor de curs, şi a exerciţiilor, cu respectarea cadrului stabilit de Standardul de formare a mediatorului, elaborat şi adoptat de Consiliul de mediere. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 139 Onorariul cuvenit mediatorului este menţionat în contractul de mediere, conform Legii. Sumele sunt suportate de părţi în mod egal, daca nu se convine altfel. Directiva 2008/52/CE oferă posibilitatea de a solicita ca textul unui acord scris ce rezultă în urma medierii să fie pus în aplicare. Statele membre informează Comisia cu privire la instanţele judecătorești sau alte autorităţi competente să primească astfel de cereri. În România acordul de mediere poate fi pus în aplicare prin hotărâre judecătorească sau prin legalizare notarială. „TEZAURULUI” MULTILINGV LA NIVEL EUROPEAN Prezentul capitol oferă o perspectivă generală succintă asupra glosarelor și a „tezaurului” multilingv care există la nivel european. Un „glosar” este o listă alfabetică de termeni dintr-un anumit domeniu de cunoaștere, însoţit de definiţiile acestor termeni. În cazul unui glosar bilingv, termenii dintr-o limbă sunt definiţi într-o a doua limbă sau explicaţi prin sinonime sau cvasisinonime într-o altă limbă. Un glosar poate fi înţeles ca o listă de explicaţii ale unor concepte relevante pentru un anumit domeniu de studiu sau pentru o anumită acţiune. În domeniul dreptului, termenul „glosar” se poate referi la două instrumente diferite: pe de o parte, o listă de expresii cu traducerile furnizate de fiecare ţară; pe de altă parte, o listă de definiţii terminologice. Glosare La nivel european, există următoarele glosare: IATE (InterActive Terminology for Europe - Terminologie InterActivă pentru Europa) este o bază de date terminologice multilingvă utilizată pentru traduceri în instituţiile europene. Aceasta conţine un motor de căutare pentru expresii și formulări utilizate în toate domeniile de activitate a Uniunii Europene. Pentru a fi utilizată în mod corespunzător, IATE necesită o cunoaștere mai degrabă profesională a limbii ţintă. IATE este un instrument foarte util pentru traducătorii profesioniști, dar nu este adecvată în totalitate pentru publicul general, autorităţile judiciare sau profesioniștii din domeniul juridic. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 140 În consecinţă, traducerile expresiilor și formulărilor sunt introduse chiar de către traducători pentru a crea referinţe noi sau pentru a le completa pe cele existente. Se propun sugestii de traduceri în mai multe limbi oficiale ale Uniunii Europene, dar în toate aceste limbi. Accesul la această bază de date este gratuit. Glosarul Reţelei judiciare europene (REJ) în materie civilă și comercială, este un glosar de terminologie este disponibile pe site-ul REJ. Acesta conţine definiţii scurte (în 22 de limbi) ale expresiilor utilizate în diferitele pagini ale acestui site pentru a ajuta cititorul să le înţeleagă. Acestea nu sunt prezentate ca definiţii juridice oficiale. Accesul la această pagină este gratuit. Dicţionar de sinonime EUROVOC este un tezaur multilingv (vocabular multilingv comparat) care acoperă toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene. Acesta permite indexarea documentelor în sistemele de documentare ale instituţiilor europene și ale utilizatorilor săi. Acest tezaur există în 22 de limbi oficiale ale Uniunii Europene (cu excep ţia limbii irlandeze), precum și în limba croată. Un vocabular juridic multilingv este un curs de elaborare. Într-o fază preliminară, se vor pregăti două micro-tezaure privind drepturile și obligaţiile resortisanţilor străini și privind dreptul familiei. VADEMECUM JURIDIC www.ulici.ro Pagina 141