Literatura Romana

Resumo: Este texto discute a apropriação de alguns textos da Antiguidade Clássica escritos por Plutarco em obras de autores posteriores, Dante Alighieri e W. Shakespeare, com o propósito de criticara traição aos chefes, pais e protetores.
Palavras-chave: literatura clássica; Antiguidade Romana; Plutarco; Júlio César; Dante Alighieri; William Shakespeare.

Résumé: Cet article a comme sujet l’apropriation de quelqu’uns textes de l’Antiquité Classique écrits par Plutarco. presents en ouvres des auteurs postérieurs, Dante Alighieri e W. Shakespeare, avec le propos de faire des critiques à la trahison aux comanders, pères et protecteurs.
Mots-clés: littérature classique; Antiquité Romaine; Plutarco; Julio Cesar- Dante Alighieri; William Shakespeare.

Resumo: A  literatura  latina,  com  seus  traços  inovadores  –  que  partiram  de  uma reconhecida  união  de  ingenium  (“talento”)    e  ars  (“técnica”)  em  suas  distintas  fases  –,  legou-nos    subsídios  de  valor  incontestável  no  que  se  refere a  uma  mundividência  romana.  E  a  contribuição  de  poetas  como  Plauto, comediógrafo,  Horácio  e  Juvenal,  satíricos,  e  Marcial,  epigramista,  e  as suas  práticas  textuais  em  que  se  destacam  uma  exata  noção  de  utilização  dos mecanismos  que  provocam  o  riso,  trazem  ao  leitor  moderno  uma  perceptível atmosfera  do  tempo  vivido  e  do  espaço  percorrido,  em  especial  na  cidade. Chegamos  a  tais  considerações  a  partir  da  observação  da  composição  dos personagens  que  vivificam  a  poesia:  movimentam-se,  dialogam,  sentem. Assim,  o  presente  trabalho  objetiva  apresentar  uma  seleção  de  personagens  que,  andando  pela  cidade  e  sentindo  os  sabores  das  tabernas  e  dos costumeiros jantares, deixam entrever uma dinâmica própria da  Vrbs.
Palavras-chave:  literatura  latina;  personagem;  movimento;  espaço;  tempo.

CHARACTERS IN MOTION IN THE VRBS – CONSIDERATIONS ABOUT THE ESPACE, THE TIME AND THE RISIBLE IN THE LATIN LITERATURE
Abstract:  The  Latin  literature,  with  its  innovative  features  that  came  from an  acknowledged  union  between  ingenium  (“talent”)  and  ars  (“technique”)  in  his  distinct  phases,  legated  us  subsidies  of  incontestable  value  in  what refers  to  a  roman  view  of  the  world.  And  the  contribution  of  poets  like  the comediographer  Plautus,  the  satirists  Horace  and  Juvenal  and  the  epigramist  Martial,  and  his  textual  practices,  wich  highlight  a  perfect  notion of  use  of  the  mechanisms  that  bring  up  the  laughter,  take  to  the  modern reader  a  perceptible  atmosphere  of  the  lived  time  and  the  traveled  space, in  special  in  the  City.  We  come  to  such  consideratons  from  an  observation of  the  character’s  composition  that  give  life  to  the  poetry:  they  move,  they dialogue,  they  feel.  Thus,  this  work  aims  to  present  a  selection  of  characters that,  walking  around  in  the  city  and  tasting  the  flavours  in  the  taverns  and the usual dinners, let us see a kind of dynamic of the  Vrbs. Keywords: Latin literature; character; movement; space; time.

En la exposición de Livio sobre el relato de las Bacanales, las mujeres son presentadas, con gran ausencia de rigor histórico, como el origen de una conjura inmoral cuyo fin era acabar con el Estado romano. En mi opinión, Livio refleja en su descripción de los hechos la propaganda moralista de la política de Augusto.

The characters of Amarilis and Galatea, even though are developed in Theocritean Idyls, have got in Virgilian Egl. I a different treatment beca use of the influence of epicurean philosophy. Una de las grandes paradojas de la literatura latina es el hecho de que, no habiéndose caracterizado el mundo romano por la creación de escue-las filosóficas ni por la aparición de grandes escolarcas, su literatura y, más concretamente, su poesía está profundamente enraizada en los veneros de la filosofía. Éste es el caso de una poesía tan distante aparentemente de toda preocupación filosófica como la de las Églogas virgilianas. Aun cuando los estudios de las Églogas se fijaron especialmente en el soporte histórico de los idilios teocriteos, hecho reconocido ya por el pro-pio Virgilioi, y, aun cuando tampoco faltaron estudios sobre los furta vir-gilianos del De rerum natura lucreciano, como ya lo había advertido Aulo Gelio en sus Noches Áticas2, no se ha sabido valorar debidamente el con-1 Egl 6,1: Prima Syracosio di gnata est ludere uersu nostra neque erubuit siluas habitare Thalea. 2 Gell. I 21,7: Non uerba sola, sed uersus prope totos et locos quo que Lucretii plurimos sectatum esse Vergilium uidemus.

Cari amici, ho il piacere di confermarvi l’attivazione della summer school “La Magia nell’Antichità Classica. Documentazione e Metodi di Studio” (6-8 settembre 2018, Genzano di Roma), iniziativa promossa dal Museo delle Religioni “Raffaele Pettazzoni” in collaborazione con il liceo scientifico “Ascanio Landi” di Velletri (Roma). Quanti tra voi non avessero avuto la possibilità di registrarsi e procedere alla pre-iscrizione entro il 20 luglio scorso, se lo desiderano, potranno comunque iscriversi alla summer school entro il 15 agosto, secondo le modalità riportate nella scheda informativa sottostante. Dato il successo riscontrato in fase di pre-iscrizione, la direzione ha ritenuto di aprire la frequenza della summer school, gratuitamente in qualità di “uditori”, ai soci sostenitori del Museo delle Religioni “Raffaele Pettazzoni” e dell’Associazione Calliope che siano in regola con il versamento della quota annuale di iscrizione (20,00 euro). Maggiori informazioni al riguardo nella scheda informativa sottostante.
Ricordo che la Summer School rientra nelle iniziative di formazione e aggiornamento dei docenti, secondo la normativa vigente, e dà luogo – per insegnanti di ogni ordine e grado – agli effetti giuridici ed economici della partecipazione alle iniziative di formazione, ed è finanziabile con la “Carta del docente” prevista dalla L. 107/2015 cosiddetta “La Buona Scuola”.

Info
Locandina:
https://drive.google.com/file/d/1-UfTLK8oALbWxEzsX_JpkNWKpyZqeMBd/view?usp=sharing
Dépliant:
https://drive.google.com/file/d/1JigopLjUM3oWhikNFRaOZQUadds2IfdC/view?usp=sharing
Per informazioni sull’attività didattica: igorbaglioni79@gmail.com
Per informazioni sui riconoscimenti: calliopevelletri@gmail.com
Per informazioni su quanto attinente al soggiorno: calliopevelletri@gmail.com

Abstract: In this paper, the Portuguese translation of the diptych (Amores 1.11 e 1.12) is presented with a foreword in which the translator shows his practice and theoretical motivations to his translation's work. One develops a short essay about the doubleness and inequality of lines and personae which live two different situations in the affairs of love. The diptych shows two opposite incidents of an attempt of love: his hope and his failure. The poet wanted to declare his love. He wanted a date. He wanted the presence of Love in his

Resumo: Apresenta-se, neste artigo, a tradução do díptico (Amores 1.11 e 1.12) precedida de uma introdução em que o tradutor busca apresentar as motivações práticas e teóricas subjacentes à sua execução. Desenvolve-se uma breve reflexão sobre a duplicidade e a desigualdade tanto dos versos quanto dos personagens que vivem duas diferentes situações de uma fábula amorosa. O díptico oferece dois lances opostos de uma tentativa de amor, sua esperança e seu fracasso. Desejava o poeta se declarar. Desejava o encontro. Desejava Amor em seu sentido carnal (1.11), mas recebe a negativa, caindo em fúria, não contra a amada, mas contra as dúplices tabuinhas (1.12), sendo essas últimas mais uma metonímia da dubiedade do gênero elegíaco como praticado por Ovídio. A tradução, em uma estrofe portuguesa composta por dois decassílabos seguidos de um hexassílabo, procura replicar poeticamente alguns aspectos sonoros, sintáticos e semânticos percebidos no texto de partida. Palavras-chave: elegia erótica; duplicidade; tradução; Ovídio.

Astăzi, opțiunea metodologică a lui Adrian Marino, atât de atentă la separația disciplinară, ar fi contrapunctată de teoriile interdisciplinarității și ale intermedialității. Literatura comparată ca discurs se definește acum mai degrabă ca un tertium comparationis instabil, fluid, tranzițional și tranzacțional, capabil să deconstruiască însuşi sistemul instituţional în care s-a dezvoltat. Încercând să soluționeze criza comparatismului, Marino caută să ofere în primul rând autoritate şi autonomie disciplinei. Ambiţia sa este să modifice paradigma comparatismului (aducând-o dinspre istorism către poetica comparatistă) şi să impună o preţioasă prioritate axiologică.

Los tratados exegeticos de Ambrosio El paraiso y Cain y Abel , que se ocupan del hombre como criatura ontologica y eticamente ambigua, evidencian una unidad compositiva que conjuga el genero zetematico y el comentario alegorico, en una estructura global cuyos alcances hermeneuticos y retoricos armonizan el sentido pastoral con el normativo, en una clara perspectiva moral.  El objetivo de este trabajo es describir las caracteristicas retoricas de la primera produccion de Ambrosio, para completar las reflexiones vertidas en otros trabajos, y prestar especial atencion al recurso de la narracion en algunas secciones de los opusculos, debido a que la norma que trasmiten los textos se forma ‘en’ la historia, cuya manifestacion discursiva, a traves de los distintos motivos, permite los enlaces entre la ley natural (y su aporte antropologico) y la institucion (y su proyeccion politica). Nos interesa especificamente indagar la forma en que la narracion resulta normativa, habida cuenta de su ...

Vaccinare în stil newyorkez Învățăm cele mai dure lecții pentru că trăim o tragedie. Nu vaccinul e cel pe care trebuia să îl așteptăm, ci trezirea la adevăruri pe care încă ne e greu să le acceptăm. Prima doză, 20 martie. Când intru în Liceul "John Adams", unde mi s-a zis să mă prezint la vaccinare, ochii mei nu pot trece dincolo de granița unui gard ghimpat. Este o exagerare, desigur. Este de fapt o grilă metalică. Sunt într-o instituție de învățământ convertită în spital de luptă anticovid. Grila metalică a fost mereu acolo. Spitalul-școala-închisoarea au avut mereu ceva în comun, nu doar ca arhitectură, cât mai ales ca mesaj. În grade diferite, toate sunt cu aluzie la Panopticon. Predau de ani la rând, iar spitalul nu mi-e străin. Așadar, nu mă sperii. Mi se face semn să înaintez. Muzica este explozivă. Primul om îmi verifică temperatura. Al doilea bărbat încearcă să-mi pună întrebări, dar eu continuu să spun: "Ce, ce?". Pentru că muzica este atât de tare, nu se aude (mai) nimic. Cel deal treilea bărbat mă ghidează cât de departe trebuie să merg pe un hol marcat, până ajung într-o cameră goală. În timp ce merg, observ că muzica operei s-a schimbat. Acum este Mariah Carey. Încă explodează în timpanele mele (dar mă gândesc, măcar nu e niciun recviem. Tot anul a fost ca o nesfârșită înmormântare, dar fără colivă-ce, voi ați resimțit altfel momentul ăsta traumatic?!). Intru într-o altă cameră. Al patrulea bărbat scrie ceva pe acel card de vaccinare (pe care îl știam de la câți își fac selfie cu el pe platformele sociale. Mie nu mi-au plăcut niciodată carnetele, iar ăsta arată ca o pagină ofilită dintr-un fost carnet de note.) Al patrulea bărbat este atât de plictisit și nu interacționăm deloc. Copiază ceva de pe laptop pe o foaie pe care mi-o întinde apatic. (Nu îl judec, încerc să trăiesc acest moment în detaliu. Deh, n-am mai fost la teatru de un an!) Al cincilea bărbat este pe cale să-mi administreze vaccinul. În această cameră se ascultă The Rolling Stones. Al cincilea bărbat îmi arată tipurile de seringi: cu capac de vârf albastru, pentru băieți, și portocaliu, pentru fete. Îmi spune că va folosi o seringă (pentru) "băiat". "Fă-o", îl încurajez. "Super, vei fi mai puternică". Râd (nu știe că deja sunt). The Rolling Stones încă se aude tare. Ies din acea cameră și sunt îndrumată să intru într-o sală de sport. Aici se ascultă un repertoriu contemporan. Al șaselea bărbat mă întreabă unde m-am născut. Spun "România". Întotdeauna, din reflex sau pentru un suspans de la care habar n-am ce aștept, fac o pauză și adaug "Europa". Al șaselea bărbat este vorbăreț. Îmi povestește despre ultima sa călătorie la Viena și despre cum a luat un tren pentru a ajunge la Amsterdam. Îmi amintesc ultima dată când am fost într-un tren care trecea granițele, din Franța până la Monaco. "Sunteți toți pompieri?" "Da." "Și muzica?" "Am înnebuni fără". Îmi spune că rapelul va fi la o bibliotecă. "Este ok?" Pe bune, ce ar fi trebuit să îi spun? "Vreau să vină pompierii la mine acasă să-mi stingă focu' inimii?" N-ar fi înțeles umorul meu balcanic. Ies din liceu. Văd această pictură murală. Încerc să-mi liniștesc mintea, dar pur și simplu nu pot. Sunt năucită. Nu mă așteptam ca pompierii de la New York să fie astfel de (pseudo)asistente melomane. Apoi totul începe să se plimbe în mine de la coadă la cap. Tot "filmulețul" primei doze. Cum este martie 20, deci m-a prins prima înțepătură exact la echinocțiu, cum trec din iarnă oficial la primăvară, cum categoric în vremuri "normale" asistentele medicale mi-ar fi făcut vaccinul, cum first responders sunt cu mult mai extenuați decât alții, mai traumatizați, mai sleiți de puteri, cum acel "normal" a fost mereu o iluzie, cum pompierii ca și mine știm că se trâmbițează mult pe mental health și self-love/care și alte astfel de vorbe aruncate-n vânt, când în realitate sesiunile de terapie nu sunt gratis și nici acoperite de asigurarea medicală. Fiecare înnebunește pe cont propriu. Fiecare se salvează la fel. Fiecare are o "arcă a lui Noe", în care nu mai intrăm perechi-perechi, ci individual, fiecare cu toate stafiile personale rezultate din frici, frustrări și neputințe. Și cum derulez eu "filmulețul" ăsta, pac, îmi cade fisa că eu, cares mega alergică la penicilină, nici măcar nu am stat 15 minute în sala aia de sport, că tipul ăla care îmi povestea de trenurile din Europa m-a făcut să nu mai fiu nici eu, cu gândul la pandemie, ci să îmi doresc să respir și, nu, nu mă refer la mască, că pot bine-mersi să respir prin ea, mă refer la pandemia asta care încă ne ține paralizați. A venit potopul, avem "arca", dar nu înaintăm. În fine, în loc să stau 15 minute să văd dacă voi avea reacții la vaccin, am ieșit pufnind în râs de la tragi-comedia la care tocmai ce fusesem părtașă. Și totuși, acest mixt de muzică m-a făcut să mă gândesc cum liceul de fapt era gol, fără elevi, fără profesori, fără și bunele, dar și toxicele momente din școli. Liceul, ca și muzeele, teatrele, universitățile, era o (altă) stafie, dar muzica i-a redat viață. Tot arta a resuscitat golul ăsta imens făcut de pandemie. Poate arta va conta mai mult? Cătă, hai, nu mai fi naivă! Intru în mașină. John începe să conducă. "Cum a fost?" Îmi scot masca și râd în hohote. Mă opresc. Caut în geantă. Mi-am luat Kombucha cu mine. Beau. Și apoi îi zic că vin de la discotecă, nu de la vaccinare. Ochii îmi cad pe "God Bless America", o urare care m-a iritat mereu pentru că, indiferent cine e la White House, vorba asta creează izolaționism și sfidare față de alții... O baracă ad-hoc transformată în terasă ca să nu dea faliment bodega respectivă ar fi putut să renunțe la clișee (parcă eram dresați cu noul slogan, "We are în this together", nu? Așa, global, nu doar în SUA. Cătă, frații tăi americani nu văd dincolo de granițe. Shhh… Și nu mergem mult, deja am trecut din Queens și am ajuns în Manhattan când văd o "minune": "Don't be afraid" din Evanghelia după Ioan. De la discotecă am ajuns direct la biserică. Să-mi fac cruce? Acum, dacă îmi arde să mă gândesc simbolic la arca lui Noe, la ce mă aștept, de fapt? Vorbele au charisma și karma lor.

Resumo: Neste  artigo,  desejamos  descrever  um  poema  latino  sobre  a  caça,  intitulado cinegético,  como  típico  representante  textual  da  poesia  didática  antiga. Ao  mesmo  tempo,  intentamos  particularizá-lo  no  interno  de  sua  categoria literária  pela  maneira  de  Grattius  Faliscus  construir  a  figura  do  “aluno” no  poema  e  repartir  os  níveis  temáticos  da  obra  entre  ostensivo/concreto e subjacente/abstrato.
Palavras-chave:  poesia  didática;  gênero  literário;  cinegético;  Grattius Faliscus; caça.

WAYS OF INSERTION OF GRATTIUS FALISCUS’ CYNEGETICON IN THE TRADITION OF ANCIENT DIDACTIC POETRY
Abstract:  This  article  deals  with  the  description  of  a  Latin  poem  about hunting,  cynegeticon,  as  a  typical  textual  representation  of  an  ancient  didactic  poetry.  Alongside  with  the  description,  the  article  will  also  intend  to particularize  the  poem  within  its  literary  type,  based  upon  Grattius  Faliscus’ specific  way  to  building  the  character  of  the  “student”  in  the  poem  and to  dividing  the  thematic  levels  of  the  book  between  obvious/concrete  and underpinning/abstract.
Keywords:  didactic  poetry;  literary  genre;  cynegeticon;  Grattius  Faliscus; hunting.

Intr-un fragment de poezie ramas de la prima poeta a lumii, Sappho, citim: "Cineva, intr-un viitor apropiat sau indepartat, se va gandi la noi". Timpul devine o apa care trece prin noi. Ce conteaza ca Sappho s-a nascut atat de departe in timp cand noi o putem simti clar in timpul nostru?! Si uite asa, de mosii de toamna, la sfarsit de octombrie toate funditele roz infipte ca pseudo-awareness sunt adunate de pe jos; uite asa toate interviurile si mesajele despre boala cancerului la san se opresc; si uite asa, toate astea fac loc vocii si chipului mamei. Octombrie este luna care m-a invatat despre moarte.

Este trabajo analiza la genealogía trágica de Fortuna y Némesis en el libro 14 de Amiano Marcelino. Específicamente, se compara el motivo de la Fortuna veleidosa presente en el episodio del César Galo con su presencia en la tragedia griega y romana. A su vez, se muestra el carácter ambiguo de la Fortuna creado por la introducción de Némesis al final del libro y se analizan las maneras en que se crea esta dualidad. La comparación de las similitudes y diferencias de la obra de Amiano con autores trágicos  permite  entender  mejor  el  estilo  del  autor.  El  objetivo  general  de  este  trabajo  es  ahondar  en  la textura literaria de las Res gestae de Amiano, bajo la asunción de que comprender su estilo puede ayudar a afinar posibles conclusiones sobre su método historiográfico.

This paper analizes the tragic genealogy of Fortune and Nemesis in book 14 of Ammianus Marcellinus. Specifically, the motif of the fickle Fortune that appears in the episode of Caesar Gallus is compared with its presence in Greek and Roman tragedy. In turn, the ambiguous nature of Fortune created by the introduction of Nemesis at the end of the book will be shown and the ways in which this duality is created will be analized. The comparison of similarities and differences of Ammianus’ work with tragic authors may allow a better understanding of the author’s style. The general aim of this work is to delve into the literary texture of Ammianus’ Res gestae, under the assumption that understanding his style may help to refine possible conclusions about his historiographical method.

Resumo

O estudioso da escravidão na Roma antiga depara-se com uma situação peculiar, se tomarmos como ponto de comparação a análise dos sistemas escravistas que se desenvolveram nas Américas entre os séculos XVI e XIX, melhor documentados.

Recebido em: 02/08/2015  – Aceito em 06/09/2015

Palavras-chave

Escravidão Romana; Literatura Romana; Mundo Antigo