Teologie

This essay was published in The Bible and Early Trinitarian Theology, edited by Christopher A. Beeley and Mark E. Weedman, for the CUAP Studies in Early Christianity (Washington DC: Catholic University of America Press, 2018); this is the uncorrected proofs. Exploring the humanity and divinity of Jesus, the Son's relation to the Father, and the agency of the Holy Spirit, it is one of five essays suggesting Johannine contributions to trinitarian discussions in the early church.

The file contains my Biblical Litographs from years 2007-2015. They include: Hagar, Jacob, Moses, Elijah, The Great Father Jesse, Gabriel, Mary Meets Elisabeth, Joseph Shares His Dream, The Baptism of Jesus, A Journey towards the Mountain of Transfiguration, A Woman Caught in Adultery, A Samaritan Woman at the Well, Zacheus, Crucifixion, Descent into Hell, Noli me tangere, Ascention, Pentecost, With the Moon under Her Feet, Pantokrator and others. The file also includes various posters of and invitations to exhibitions.

Hier nous avons vu la partie la plus dure de cette séries. Toute la théorie. Dieu est Amour. En Exode 20 nous allons découvrir l’essence de Dieu résumée en dix merveilleuses promesses qui vont changer votre vie.

Nous savons maintenant que nous avons dans Exode 20 un registre du certificat de mariage. Là, nous pouvons lire les vœux prononcés par Dieu lorsqu'il s'est engagé avec son peuple, ayant l'univers entier comme témoin. Il a déclaré avant toute la Création Son engagement avec vous, pour vous recevoir comme sa fiancée.

Dans la Bible, on nous montre une église comme la mariée, prête à célébrer le mariage. Dans l'ancien Israël, normalement, ils célébraient des fiançailles comme un mariage. Le « vrai » mariage a été célébré un an plus tard. Pendant ce temps, si quelqu’un dans ce couple est décédé, l’autre été considéré(e) une veuve ou un veuf. L'engagement était aussi valable que le mariage, mais le mariage n'a pas été accompli complètement. Un an plus tard, les vœux ont été répétés pour confirmer l'engagement et le mariage a été complété. Nous attendons les noces de l'Agneau. Quand et où l'engagement a-t-il eu lieu ? Là dans le Sinaï. Et l'accomplissement sera au retour de Jésus.

Nous avons vu la première promesse ou "Vœu". La première chose que Dieu a promise est de vous être fidèle. Fidélité d'une manière telle qu'il n'y aura personne d'autre dans ta vie si ce n'est Dieu, ton Mari. Vous n'aurez pas besoin de trébucher d'une désillusion en une autre. Vous avez déjà trouvé l'Unique qui s'engage à rester à vos côtés en tout temps. « Tu n'auras pas d'autres dieux devant (ni après) Lui. »

Tato ptrezentace ukazuje hlavní školy a postavy jak západní tak východní křesťanské teologie v historickém přehledu. Jejím cílem je pomoci studentům sledovat základní výzvy a diskuse v různých tradicích ve stejnou dobu.

This presentation follows the main schools and figures in both Western and Eastern Christian Theology over the centuries. Its aim is to enable students to follow the main challenges and discussions which were going on in various traditions at the same time.

This essay argues that the center of Quaker Faith and Practice is the immediacy of Christ; connected to the center are convictions regarding authentic worship, universal ministry, incarnational sacramentology, nonviolent peacemaking, consensus decision making and a witness to simplicity.

Noul Testament leagă Cina cea de taină și crucificarea lui Iisus de Paștele evreiesc și exodul din Egipt. Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles. El a identificat pâinea și cupa de vin ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând și sângele său care urma să fie vărsat. În Prima Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 5, el spune: “Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat; căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.“, făcând referire la tradițiile Paștelui evreiesc și identificându-se cu mielul Pascal.

Nicoleta Constantin NICEEA I (325)-istoria unui conciliu Preambul Dintr-un început, pentru economia textului, prezentul articol îşi propune să expună sumar motivele care au condus la întrunirea Conciliului de la Niceea din anul 325, conjunctura istorică, interpretarea textului biblic în ceea ce priveşte divinitatea lui Isus Cristos, pentru a-i schiţa titlurile mesianice. Întrucât un fenomen religios, un eveniment de importanţă deosebită, nu poate fi analizat şi interpretat decât în măsura îi care se cunosc realităţile vremurilor în care s-a produs, ţinând seama de mentalitatea societăţii umane la acea epocă, apreciem pertinentă analizarea contextului niceean din perspectivă tripartită. Textul biblic este principala sursă bibliografică utilizată pentru redactarea prezentei lucrări. Celelalte surse bibliografice fac parte din trei domenii diferite însă interdependente: lucrări din domeniul istoriei, teologiei şi istoriei religiilor. Creştinismul-cunoaştem cu toţii-s-a născut pe temelia iudaică, în rândul poporului lui Israel aflat sub ocupaţia Imperiului Roman. Văzută iniţial ca sectă a religiei mozaice 1 , religia creştină a cuprins cu timpul teritorii şi popoare. Totuşi, desprinderea de Vechiul Testament nu a fost niciodată definitivă, din contră, Noul Testament s-a dovedit a fi o prelungire a cărţii sfinte a poporului lui Israel, urmarea firească fiind aceea că Mesia iudaic îl identificăm în creştinism cu persoana lui Isus Cristos. Creştinul se deosebeşte de credinciosul mozaic prin aceea că primeşte botezul întru Cristos-temelia întregii vieţi creştine şi viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Vestea cea Bună transmisă de Isus în predicile sale exprimă speranţa escatologică. Aceste elemente esenţiale ale credinţei creştine s-au conturat încă din primul secol ale erei noastre şi au fost consfinţite prin Evangheliile Noului Testament şi ulterior completate prin scrierile sfinţilor părinţi ai bisericii creştine.

Devreme, în dimineața zilei de 11 decembrie 969, toți s-au arătat dispuși să uite pe cel ce, cu câteva ore mai devreme, fusese domnul și suveranul lor. Trupul lui Nichifor Fokas, binefăcătorul Imperiului, " moartea albă a sarazinilor " , protectorul Bisericii, zăcea, părăsit în favoarea ciorilor, în curtea palatului Bucoleon, ca un semn înfricoșător adresat celor ce-și călcaseră atât de repede jurămintele. Cortegiul însângerat, căruia i se alăturase – ca de fiecare dată – o mulțime pestriță de ignoranți, îl condusese pe Tzimiskes la poarta Marii Biserici, aclamând și invocându-l pe bătrânul ascet Polieuct, patriarhul Constantinopolului, să încoroneze pe " alesul poporului ". Leon Balantzes (cel care dăduse prima lovitură de sabie împăratului adormit), Atzipotheodoros (cel care destrunchiase capul viteazului), Burtzes (militarul fără onoare), se aflau în primul rând, lângă Ioan Tzimiskes. Împărăteasa Teofano rămăsese la palat, pentru a-l curăța de eventualii susținători ai defunctului ei soț precum și pentru a alunga, în rușine și umilință, prințesele bulgare, logodnicele fiilor ei, pe care le vizitase cu perfidie în momentul asasinatului. Porunci, cu sânge rece, curățarea dormitorului imperial și pregătirea acestuia pentru ceea ce își imagina că va fi noaptea deplinei victorii, pe care o plănuise, în atâtea rânduri, împreună cu amantul ei. În același timp, prin complicii ei, Teofano urmărea din răsputeri să convingă pe toți de nevinovăția sa. Făcea toate eforturile pentru a ascunde implicarea ei directă în moartea soțului. Însă " deznodămintele care dau în vileag crimele cele mai ascunse, în care a fost mai mare grija vinovaților pentru a le feri de ochii oamenilor, par atât de simple și de ușoare, încât s-ar crede că numai Dumnezeu le poate fi făptașul " 1. Patriarhul, deși se aflase în opoziție față de Nichifor II Fokas, mai ales după ce basileul, având nevoie de bani pentru continuarea războiului, dăduse legea privind impozitarea averilor mănăstirești în 964, porunci închiderea porților Sfintei Sofia. Polieuct refuză cu fermitate încoronarea lui Ioan Tzimiskes până când acesta nu va îndeplini penitența pe care i-o va impune pentru uciderea unchiului și împăratului său, până când ucigașii nu vor fi exilați iar împărăteasa depusă din funcție, scoasă afară din palat și internată într-o mănăstire. Totodată el cerea anularea tuturor legilor pe care înaintașul lui Tzimiskes le dăduse cu privire la bunurile bisericești și la averile mănăstirilor. Cu privire la propria sa persoană, Tzimiskes trebuia să împartă întreaga avere acumulată în calitate de cetățean, săracilor din Imperiu. Fără să ezite, Ioan Tzimiskes acceptă toate condițiile patriarhului. Complicii, denunțați nominal de el, fură dezbrăcați de onoruri și trimiși în exil.

mic exercitiu de empatie, la 100 de ani de la nașterea părintelui Nil Dorobanțu

Găsind o frumoasă asemănare văzută între viața părintelui ieroschimonah român <nebun pentru Hristos> Nil Dorobanțu (1920-1977) și cea a filosofului-teolog rătăcitor ucrainean Grigori Skovoroda (1722-1794) am considerat că este important să-l cunoaștem mai îndeaproape și pe acesta din urmă. Despre asemănarea și "în chip nevăzut" dintre cei doi, aceasta o putem descoperi fiecare dintre noi doar citindu-le manuscrisele date tiparului, pe care să le înțelegem și să le analizăm în cheia ortodoxă a timpului în care au trăit.

John's Logos-hymn reflect a response to the Johannine narrative, functioning with other Christological hymns to pose a Jewish challenge to Empire and its divine-Caesar cult. It is added to the final edition of John as an experientially engaging introduction. Published in Creation Stories in Dialogue: The Bible, Science, and Folk Traditions (Radboud Prestige Lecture Series by Alan Culpepper), eds. R. Alan Culpepper and Jan van der Watt, BINS 139 (Leiden: E.J. Brill 2016)--uncorrected proofs.

Traducere din limba germană, introducere şi adaptare de Ass. Univ. (praedoc) Cezar MARKSTEINER-UNGUREANU (Universitatea Viena)

INGEBORG GABRIEL, n. 1952, este Profesoară Universitară de Etică Socială în cadrul Catedrei de Teologie Sistematică si Etică din cadrul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii Viena si, în prezent, vicepreşedinte al Comisiei "Iustitia et P ax" din Europa. In anul 2019 este reprezentant special al OSCE în lupta împotriva rasismului, a xenofobiei, a intoleranţei şi a discriminării în special împotriva creştinilor şi a membrilor altor religii funcţie îndeplinită şi în 2017).

Mergând pe drumul deschis de către maeştrii sfârşitului de secol XVII, Chrysaphes cel Nou, Ghermanos Neon Patron şi Balasie Preotul împreună cu ceilalţi, protopsalţii de după 1670 vor demara ample proiecte de modificare a stilisticii vechilor repertorii, în paralel cu introducerea unor noi formule în muzica bizantină.
Interesul principal al acestora a fost acela de a "actualiza" tradiţia muzicală a Bisericii având în vedere mai întâi de toate aducerea la zi a cântării, după normele esteticii contemporane şi simplificarea semiografiei în procesul de transcriere a melosului.
Dar mai trebuie adăugat un fapt deosebit de important, anume că, în lumina cercetării ştiinţifice se relevă interdependenţa dintre necesitatea liturgică şi tehnica de îmbunătăţire muzicală utilizată. Deci, pe lângă latura pur estetică, procedeele de îndreptare a cântării bisericeşti ortodoxe vin ca o parte vizibilă a necesităţii de a amplifica sau a celei de a restrânge slujba bisericească, la un moment dat sau altul din istoria Bisericii.

This essay is slated to appear in the festschrift for Alan Culpepper in Brill's Biblical Interpretation Series (2018), Anatomies of the Gospels and Beyond, edited by Mikeal Parsons, Elizabeth Stuthers Malbon, and myself. This essay applies Cognitive-Critical Biblical Analysis to the human development of material behind the texts of Paul's writings as a complement to those who have worked on the material in front of biblical texts, as Alan Culpepper has done with Gospel traditions.

The present article is focused on liturgical formation in the light of the fifty-five years since the promulgation of the Constitution on the Sacred Liturgy "Sacrosanctum Concilium". It starts by placing this problem in the context of the Second Vatican Council itself, to better understand the idea and the desire of the council fathers. Afterwards, it is examined how their expectations have been implemented in some of the translations in the current languages – Italian, Spanish, Catalan, Portuguese, French, English, German, Polish and Chinese – knowing that this factor conditions the application of the fathers’ original intentions. We do not focus on the critics of some praxis, but we pay attention to the constraints to which the liturgy itself is subjected, so that the idea of formation becomes clearer and more evident.

Mentre facevo alcune riflessioni sul "ritorno" e sulla "circolarità", la mia attenzione è ritornata, per una considerazione ancora non fatta, ad un "particolare" dei miei ricordi sul quale, mai da me evidenziato, in precedenza non ero riuscito a trattenermi e di cui ora parlerò. Considerazioni che si collegheranno poi a questi approfondimenti sulla sostanziale "unità" di sentire religioso del mondo antico. Quel "particolare" dei miei ricordi, su cui mai avevo riflettuto e che è balzato improvviso in quei momenti alla mia mente, si nascondeva dentro e dietro a quella grandissima imperativa e dominante emozionalità che suscita in me il ricordo di quella "disperata volontà" di vivere il materiale. Volontà che, come messo in evidenza nel 4°e pisodio dei miei ricordi, pensavo di non potere esaudire. È una emozionalità che sorgeva in quell'agognante ed assetato desiderio di ritornare alla vita materiale e nella conseguente "grande e paralizzante paura", da me sofferta, di "morire" energeticamente senza quel passaggio. Ciò che si nascondeva dentro la grande emotività generata da quella paura era il "bisogno e la necessità", vere o supposte, del passaggio al materiale, al terreno.

Con el objeto de descifrar la ideología subyacente en el proceso independentista venezolano, el profesor Álvarez acomete el análisis de las ideas políticas prevalentes en los siglos XVII y XVIII para contrastarlas con la obra de Juan Germán Roscio. De esta forma revela el esfuerzo intelectual por justificar la separación de España y presenta la forma en que el principio de soberanía nacional desplazó la doctrina del origen divino del poder del monarca.

Gilbert Keith Chesterton (1874-1936) es considerado, con toda razón, uno de los autores más significativos del pensamiento cristiano del siglo XX. Y Ortodoxia (1908), un libro que define el debate entre el cristianismo y muchas ideas contemporáneas, que, en parte, como le gustaba considerar, son ideas cristianas "que se han vuelto locas"  Con contrastes audaces y llenos de humor muestra lo ridículo de tantas ideas, al mismo tiempo que abraza a las personas.  Es un itinerario personal y una muestra de cómo la fe cristiana brilla entre la humareda de algunas cosmovisiones del siglo XX. 0

El Dictionnaire de Théologie Catholique  representa una gran hito en la literatura teológica. Recopiló la gran teología anterior a los años cincuenta del siglo XX. Y en él se refleja el paso desde las controversias sobre el Modernismo a la expansion de la cultura teológica y la preparación de la gran teología del siglo XX, que viene después.

The present article is an evaluation of human cloning from the perspective of the Christian ethics. Nowadays, the cloning of a human being is possible, but its morality remains a delicate issue. After a brief history of cloning, in general, the study
presents the arguments that the science brings forward, and the counter‑arguments of the ethicists, Christian or non‑Christian. The conclusion is that human cloning is
against the moral principles of the Bible; even the so‑called „therapeutic cloning“ is immoral, as it can be construed as playing God.

La comprensión del concepto de "teología natural" , a lo largo de su multisecular historia, ha sufrido variaciones sustanciales que afectan, sobre todo, a la importante cuestión del denominado "conocimiento natural de Dios" y su correspondiente de acceso del ser humano a la divina Revelación". Tras largos siglos en que la theologia naturalis no era sino filosofía, el concepto —que no la expresión— adquirió su justo significado en la admirable síntesis de santo Tomás de Aquino como conocimiento de Dios fruto de una reflexión en que está presente la divina Revelación principalmente como fundamento de la misma, aunque pueda no aparecer en ella como dato. Analizamos en estas páginas cómo el proceso desencadenado con la reivindicación nominalista a partir de la decadencia de la Escolástica, con Guillermo de Ockham como paladín, se prolonga hasta el siglo XX influenciando de modo decisivo la verdadera comprensión de la teología natural. The understanding of the concept of "natural theology" over the course of its centuries old history has undergone substantial variations, affecting, mainly, the important issue of the so called "natural knowledge of God" and its corresponding "access of the human being to divine Revelation." After long centuries, in which theologia naturalis was nothing more than philosophy, the concept—but not the expression—acquired its rightful meaning in the admirable synthesis of St. Thomas Aquinas as the knowledge of God fruit of reflection in which Divine Revelation is present principally as the foundation of the same, even though it may not appear in it as data. In these pages, we will analyse how the process triggered by the nominalist claim since the decline of Scholasticism, with William of Ockham as champion, lived on to the twentieth century, decisively influencing the true understanding of natural theology.

This is an extensive introduction to the third volume of the John, Jesus, and History Series (Atlanta: SBL Press, forthcoming in early 2016) written by Jaime Clark-Soles and Paul N. Anderson. A total of twelve volumes of collected essays are projected as the fruit of this international project, now in its 15th year at the national Society of Biblical Literature meetings.

Contrariamente a lo que podría parecer, en la reflexión filosófica y teológica actual se encuentran aún ejemplos vivos de tendencias fuertemente influenciadas por un característico extrinsecismo de raíz nominalista que pretende presentar como normal una verdadera separación material bajo las apariencias de una simple distinción formal entre la razón y la fe en el conocimiento natural de Dios. Los reduccionismos en este ámbito resultan especialmente claros al analizar el concepto de «præambula fidei». Existen dos corrientes principales por lo que respecta a la comprensión de este concepto en el acto de fe: una pretende ver en él una instancia autosuficiente o autorreferencial en relación a la fe, una causa extrínseca al acto de fe; la otra comprende que sólo puede tratarse de una «condición de posibilidad» para el acto de fe, como el terreno lo es en relación a la germinación de la semilla en la parábola del sembrador.

Monografia fin de primer ciclo de teologia -FAJE/Belo Horizonte, Brasil. Se estudia el Lamento Negro, canto liturgico en la Misa de Congado, en el cual se hace memoria de la liberacion de la esclavitud y la posibilidad de entrar libremente en la Iglesia. El estudio corresponde a una teologia narrativa (resistencia, simbolica) y las posibilidades mistagogicas de una nueva forma de celebrar la fe.

This essay, refined and published later in Communities in Dispute: Current Scholarship on the Johannine Epistles, ECL 13; R. Alan Culpepper and Paul N. Anderson, eds. (Atlanta: SBL Press, 2014) 47-93, expands upon the strengths and weaknesses of Raymond Brown's theory of the Johannine "community"--as well as comparable theories by Martyn, Kaesemann, Borgen, Meeks, Reinhartz, Cassidy, and others, showing six or seven crises within the Johannine situation over seven decades--a longitudinal perspective.

Istoricul noţiunii de totalitarism pare să însemne însăşi istoria ideologiei post-belice 19. Dacă iniţial aceasta a fost uzitată în descrierea exclusivă a fascismului şi nazismului 20 , treptat trăsăturile totalitariste ale Germaniei lui Hitler au fost alăturate statului sovietic condus de Stalin într-un mod în care critica îndreptată până nu de mult împotriva inamicilor să fie aplicabilă şi foştilor aliaţi. Similarităţile dintre Germania nazistă şi Rusia stalinistă au fost aşadar generalizate şi analizate sub ceea ce avea să devină paradigma totalitară, consacrată odată cu apariţia faimoasei sinteze a Hannei Arendt 21 , a lucrărilor lui Zbigniew Brzezinski şi Carl G. Friedrich 22 şi, nu în ultimul rând, datorită literaturii distopice a lui George Orwell 23. Concepute în penumbra celui deAl Doilea Război Mondial şi implicit în timpul războiului rece, ineluctabil marcate de aceste conflicte, modelele teoretice clasice ale interpretării totalitare 24 , considerate acum prea rigide (Brzezinski şi Friedrich), ori subiectiv-filosofice şi prea eseistice (Arendt), au avut un impact considerabil în modul de abordare a comunismului ca şi realitate politică a secolului XX 25. Cunoscând la finalul anilor '70 o perioadă de puternică contestare 19 Vezi David Miller, coord., Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Bucureşti, Humanitas, 2006, p. 756-758. 20 Fiind un termen modern, el apare pentru prima dată în dezbaterile din Italia anilor '20, unde a fost popularizat de presa democrată de cercurile catolice, şi mai apoi preluat în discursul politic pentru a fi exaltate proiectele statului fascist. În accepţiunea germană, de total şi totalitar, adjectivul a caracterizat iniţial modul în care statele au reuşit să îşi mobilizeze societăţile în timpul primei conflagraţii mondiale pentru ca, spre sfârşitul anilor '30, să fie folosit în principal de intelectuali germani antinazişti spre a incrimina regimul hitlerist. Departe de recunoaşterea sa postbelică, calificativul este aparent neglijat de lumea academică anglo-saxonă, fiind popularizat totuşi încă din timpul războiului, dar cu aproape exclusivă atenţie acordată Germaniei naziste. Pentru istoria interbelică a termenului, vezi Michael Halberstam, Totalitarianism and the Modern Conception of Politics, New Haven, Yale University Press, 1999, François Furet, Le Passé d'une illusion (essai sur l'idée communiste au XX-e siècle), Paris, Editions Robert Laffont, 1995. 21 Hannah Arendt, The origins of Totalitarianism, New York, Harcourt, Brace&World, Inc. 1968 (prima dată publicat în 1951). 22 Un rol similar demersului arendtian, de consolidare teoretică a totalitarismului şi totodată cu un impact unic şi paradigmatic în stabilirea tipului de abordarea a problematicii stalinismului, a mai avut efortul comun al celor doi politologi americani, parte a centrul de studii ruseşti de la Harvard, expresia şi " miezul " şcolii totalitare americane. Vezi Michael Geyer: Introductin-After totalitarianism, Nazism and Stalinism compared în Michael Geyer, Sheila Fitzpatrick (eds.) ,Beyond Totalitarianism, Nazism and Stalinism compared, New York, Cambridge Univ. Press, 2009, p. 1-37, şi Zbigniew Brzezinski şi Carl G. Friedrich, Totalitarian Dictatorship and Autocracy, Boston, Harvard University Press, 1965. 23 Puternic influenţat de Evghenii Zamiatin, autor al romanului Noi, astăzi prea puţin amintit în discuţiile legate de literatura anti-totalitară, George Orwell a reuşit prin O mie nouă sute optzeci şi patru şi Ferma Animalelor, mult înaintea Hannei Arendt, să depisteze principalele elemente ale funcţionării unui sistem totalitar: colectivismul oligarhic, partidul unic şi infailibil, ideologia monolitică şi maniheică, determinism şi teroare, oferind, aşa cum observa Vladimir Tismăneanu în prefaţa la O mie nouă sute optzeci şi patru ceea ce sociologii denumesc tipul ideal al societăţii totalitare. Vezi introducerea la Noaptea totalitară, şi prefaţa la O mie nouă sute optzeci şi patru, Bucureşti, Polirom, 2002. 24 Pe lângă Arendt, Brzezinski, Friedrich ori Orwell, pot fi desigur menţionaţi şi o serie de alţi cercetători cu un rol fundamental în consolidarea acestei paradigme. Mai amintim aici doar pe Raymond Aron, pentru care totalitarismul însemna un regim cu partid unic, înarmat cu o ideologie ce îi conferea autoritatea absolută, cu un monopol dublu (monopolul mijloacelor de producţie şi al mijloacelor de convingere/persuasiune) şi cu teroarea înrădăcinată atât în ideologie, cât şi în aparatul poliţienesc represiv. Vezi, Raymond Aron, Democracy and Totalitariansim, New York, Praeger, 1965, p. 213. 25 Dacă iniţial fusese folosit pentru a caracteriza fascismul şi mai apoi a devenit instrumentul preferat în analiza comparativă a formelor extreme, autoritare, de dreapta şi stânga, noţiunea de totalitarism a fost aproape exclusiv uzitată ulterior în caracterizarea comunismului, fie el european, asiatic ori sud-american. Vezi David Miller, op. cit, Michael Halberstam, op. cit , Francois Furet, op. cit.

La ficha bibliográfica de Jean Leclercq es enorme, con más de cincuenta libros y más de mil artículos. Pero un libro le salió especialmente bien, y le hizo ocupar un lugar de honor en la teología del siglo XX: El amor de las letras y el deseo de Dios, con más de cien ediciones en siete lenguas.

The objective of the present article is to analyse the doctrine of the Holy Spirit as available in the text of the Eastern Orthodox liturgy, which is viewed as one of the main theological sources in Eastern Christianity due to its place as a vital component of the Orthodox Tradition. The argument includes a philological
and theological analysis of the names used to identify the third person of the Holy Trinity in the liturgical text, an examination of the teachings resulting from the intertextual relation between the liturgical text and other theological sources and a dogmatic exposition of some facets of the work of the Spirit as
presented by the same text: the relationship between the Spirit and the other persons of the Trinity, the connection between Pneumatology and Christology and the relationship between the Holy Spirit and the Church.

A partir del 8 de febrero del 2006, la Organización Internacional para Estudios de la Septuaginta (LXX) estableció el 8 de febrero como el Día Internacional de la LXX: un día para celebración y fomentar su estudio. Robert A. Kraft de la Universidad de Pennsylvania (EEUU) había reseñado que esta versión bíblica griega, y sus protagonistas fueron los que facilitaron a gentiles y judíos el acceso a los textos bíblicos hebreos. Algunas de las interrogantes que surgen de la lectura de la Biblia y particularmente del Antiguo Testamento (AT) giran en torno a la antigüedad de los textos que integran el corpus bíblico,

Asimismo, ¿nos preguntamos cómo ha surgido históricamente la LXX? ¿Cómo ha contribuida al canon cristiano? ¿Por qué el judaísmo rabínico posterior a la destrucción de Jerusalén el año 70 d.C. la abandonó? ¿Qué influencia pudo haber tenido en los judíos helenistas? ¿Y algo muy importante, que trascendencia tiene la Septuaginta para teólogos y para el canon cristiano? En primer lugar, aclaremos que la palabra "Septuaginta" se usa para nombrar a la Biblia de los Setenta, y es comúnmente abreviada LXX, y llamada Biblia griega, siendo una traducción de la Biblia que uso el griego koiné de los textos hebreos y arameos antiguos. Posteriormente, hubo otras versiones bíblicas que usaron la forma actual de la Biblia hebrea o del texto hebreo-arameo.

Estudio del Canon del Antiguo Testamento. Citas de los Padres, evidencia interna de libros cuestionados, posición judía.

Una gran parte los llama "apócrifos" NADA MENOS POR JERÓNIMO, el traductor de la Vulgata que como veremos los excluyó del Canon. Otros los prefieren llamar "eclesiásticos", ya que son llamados de esta forma (como veremos) por Padres como Atanasio (obispo de Alejandría)...

Canon según los Padres; canon judío.

Evidencia de que esos 7 libros no estuvieron inicialmente en la LXX. Cirilo (315-386).

Evidencia interna de libros Eclesiásticos; incluyendo finalmente las dos referencias de la división hecha por Jesús mismo.

Otros.

The present study is trying to make a parallel analysis betwen the antichristian persecution initiated in his epoch by the Emperor Julian the Apostat, and the antichristian politics and persecutions initiated in modernity by different representants of the atheistic and humanistic doctrines. In first part we have resumed the principal directions of the antichristian persecution of Emperor Julian, and in the next parts the doctrinar and factic aspects and initiatives of the modern atheists thinkers and politicians or executive rulers of political regimes as Nazism or communism. The striking aspect and sayings of the historical personages, reveals the wicked antichristian attitude of these thinkers and politicians, and the antichristian politic of Emperor Julian as a possible model and inspiration for the modern atheistic attitude and actions Tags: Julian the Emperor, antichristian, politics, communism, Nazism, etc. Intensa activitate anticreştină a Împăratului Iulian Apostatul din scurta sa domnie de doar 18 luni, are semnificaţie de simbol şi paradigmă a unui alt mod de persecuţie a Bisericii, diferit de cel al celorlalţi împăraţi romani din primele trei secole ale erei creştine, anume persecuţia subtilă, diplomată, perfidă, vicleană, gândită şi perversă, religioasă şi politică deopotrivă a cetăţii şi societăţii creştine ce se întemeiaseră prin jertfa miilor de martiri pe care împăratul Iulian nu a vrut şi nu a putut să o înţeleagă. Cauzele acestei lipse de înţelegere a jertfei creştinilor şi a jertfei Mântuitorului Hristos de către primul împărat apostaziat al istoriei creştine a lumii, sunt multiple şi esenţiale pentru înţelegerea fenomenului anticreştin ca atare, societatea modernă şi postmodernă confruntându-se din plin cu această atitudine anticreştină şi refractară Bisericii şi culturii creştine în general. Părintele Profesor Ioan G. Coman rezumă aceste cauze în cazul împăratului Iulian făcând să transpară şi chiar numind ca atare o anume contradicţie lăuntrică a acţiunilor acestuia, rezultată dintr-un complex psihologic obscur ce stăpânea sufletul acestui împărat. El ne spune că: " În intervalul unei scurte domnii, ce n'a atins nici măcar doi ani, acest împărat a conceput atâtea planuri şi proiecte, cele mai multe cu un caracter neobişnuit, încât a putut părea unora un geniu, altora un temperament exaltat; a legiferat unele lucruri şi a întreprins unele realizări care, pe de o parte prin ciudăţenia lor, pe de alta prin imensitatea perspectivelor, făceau să se întrevadă un om excepţional şi un împărat cum nu mai avuseseră Roma şi Constantinopolul.― 1 Putem intui, astfel că, practic, Iulian a încercat să reitereze chipul vechiului imperator al imperiului roman păgân plin de iniţiative pentru fapte măreţe, săvârşite în spiritul mândriei şi al câştigării faimei şi renumelui şi slavei apuse a imperiului, creştinismul ca religie a smereniei şi a căutării nu a slavei lumeşti ci a celei divine, veşnice, constituind, pentru el principalul duşman şi oponent în primul rând spiritual. Scurtă prezentare a politicii anticreştine a împăratului Iulian Apostatul Toate planurile sale de restaurare militară, economică, administrativă, culturală, religioasă, etc. a gloriei imperiului roman antic, concepute şi iniţiate în scurta sa domniei, se poticneau de " credinţa Galileenilor‖, de existenţa creştinismului şi a Bisericii ca instituţii ce transformaseră spiritual, prin jertfa miilor de martiri, toate aceste domenii ale vieţii sociale, astfel încât, reliefează Părintele Ioan G.

Prin câteva rezultate recente, culese din câmpul medicinei și științelor creierului, și călăuzit de unele reflecții filocalice, voi evidenția, în materialul de față, trei tipuri de bruiaj, care antrenează o viață fragmentată. Este vorba despre zgomotul sonor, despre supra-stimularea senzorială și despre supra-încărcarea cognitivă. Într-o lectură încrucișată, cu date din domeniul neuroștiinței și din observațiile strânse de pe urma experienței pustnicilor, putem întrevedea cum anume, în decorul obișnuit al vieții, aceste forme de zgomot slăbesc atenția și luciditatea. În fine, în legătură cu aceste situații, voi menționa câteva măsuri-recomandate de anahoreți sau care decurg din rezultatele experimentale-care near putea ajuta în întreprinderea noastră de cultivare a liniștii.

Şcoala Doctorală de Teologie şi Studii Religioase Doctorand: Nicoleta Constantin DREPTATEA Ne confruntăm zilnic cu dileme, din cele mai diverse categorii: de muncă, de familie, de sănătate etc. Ne revoltăm, ne întrebăm, ne mirăm...şi până la urmă, ce este dreptatea? Mulţi o invocă, puţini o cunosc... Definiţia dreptăţii este satisfăcătoare, este suficientă, este desuetă? 1 Principiu moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile şi: echitate. 2 Justiţie. 3 Act de justiţie 1 Ce definiție oferă dicționarul juridic: "Concept în temeiul căruia se aprobă sau se dezaprobă, pe baza unor criterii etice și juridice, obiceiurile, faptele, comportamentul oamenilor și legile existente într-o epocă dată, precum și acțiunile popoarelor și statelor". Pentru un novice, dreptate = lege. Nu-i greșit dar e numai o parte a dreptății. Ca și cum dreptatea constituie un întreg iar legea, ca instrument de reglementare a dreptății, o felie din dreptate. Și totuși, legea nu întotdeauna reglementează dreptatea, așa cum vom vedea în continuare deoarece dreptatea este un principiu moral înainte de a fi un principiu juridic. Poate fi dreptatea clasificată în funcţie de domenii de activitate sau există un singur fel de dreptate? 1. o primă clasificare ar fi în funcţie de scopul pe care îl are dreptatea. Avem în vedere: • dreptatea distributivă-este un concept al filosofiei moral-politice foarte vechi, pe care Aristotel îl descrie în Etica nicomahica astfel: este un drept care se orientează după regula proporţionalităţii 2 .