Istoria bisericii

Nicoleta Constantin NICEEA I (325)-istoria unui conciliu Preambul Dintr-un început, pentru economia textului, prezentul articol îşi propune să expună sumar motivele care au condus la întrunirea Conciliului de la Niceea din anul 325, conjunctura istorică, interpretarea textului biblic în ceea ce priveşte divinitatea lui Isus Cristos, pentru a-i schiţa titlurile mesianice. Întrucât un fenomen religios, un eveniment de importanţă deosebită, nu poate fi analizat şi interpretat decât în măsura îi care se cunosc realităţile vremurilor în care s-a produs, ţinând seama de mentalitatea societăţii umane la acea epocă, apreciem pertinentă analizarea contextului niceean din perspectivă tripartită. Textul biblic este principala sursă bibliografică utilizată pentru redactarea prezentei lucrări. Celelalte surse bibliografice fac parte din trei domenii diferite însă interdependente: lucrări din domeniul istoriei, teologiei şi istoriei religiilor. Creştinismul-cunoaştem cu toţii-s-a născut pe temelia iudaică, în rândul poporului lui Israel aflat sub ocupaţia Imperiului Roman. Văzută iniţial ca sectă a religiei mozaice 1 , religia creştină a cuprins cu timpul teritorii şi popoare. Totuşi, desprinderea de Vechiul Testament nu a fost niciodată definitivă, din contră, Noul Testament s-a dovedit a fi o prelungire a cărţii sfinte a poporului lui Israel, urmarea firească fiind aceea că Mesia iudaic îl identificăm în creştinism cu persoana lui Isus Cristos. Creştinul se deosebeşte de credinciosul mozaic prin aceea că primeşte botezul întru Cristos-temelia întregii vieţi creştine şi viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Vestea cea Bună transmisă de Isus în predicile sale exprimă speranţa escatologică. Aceste elemente esenţiale ale credinţei creştine s-au conturat încă din primul secol ale erei noastre şi au fost consfinţite prin Evangheliile Noului Testament şi ulterior completate prin scrierile sfinţilor părinţi ai bisericii creştine.

Devreme, în dimineața zilei de 11 decembrie 969, toți s-au arătat dispuși să uite pe cel ce, cu câteva ore mai devreme, fusese domnul și suveranul lor. Trupul lui Nichifor Fokas, binefăcătorul Imperiului, " moartea albă a sarazinilor " , protectorul Bisericii, zăcea, părăsit în favoarea ciorilor, în curtea palatului Bucoleon, ca un semn înfricoșător adresat celor ce-și călcaseră atât de repede jurămintele. Cortegiul însângerat, căruia i se alăturase – ca de fiecare dată – o mulțime pestriță de ignoranți, îl condusese pe Tzimiskes la poarta Marii Biserici, aclamând și invocându-l pe bătrânul ascet Polieuct, patriarhul Constantinopolului, să încoroneze pe " alesul poporului ". Leon Balantzes (cel care dăduse prima lovitură de sabie împăratului adormit), Atzipotheodoros (cel care destrunchiase capul viteazului), Burtzes (militarul fără onoare), se aflau în primul rând, lângă Ioan Tzimiskes. Împărăteasa Teofano rămăsese la palat, pentru a-l curăța de eventualii susținători ai defunctului ei soț precum și pentru a alunga, în rușine și umilință, prințesele bulgare, logodnicele fiilor ei, pe care le vizitase cu perfidie în momentul asasinatului. Porunci, cu sânge rece, curățarea dormitorului imperial și pregătirea acestuia pentru ceea ce își imagina că va fi noaptea deplinei victorii, pe care o plănuise, în atâtea rânduri, împreună cu amantul ei. În același timp, prin complicii ei, Teofano urmărea din răsputeri să convingă pe toți de nevinovăția sa. Făcea toate eforturile pentru a ascunde implicarea ei directă în moartea soțului. Însă " deznodămintele care dau în vileag crimele cele mai ascunse, în care a fost mai mare grija vinovaților pentru a le feri de ochii oamenilor, par atât de simple și de ușoare, încât s-ar crede că numai Dumnezeu le poate fi făptașul " 1. Patriarhul, deși se aflase în opoziție față de Nichifor II Fokas, mai ales după ce basileul, având nevoie de bani pentru continuarea războiului, dăduse legea privind impozitarea averilor mănăstirești în 964, porunci închiderea porților Sfintei Sofia. Polieuct refuză cu fermitate încoronarea lui Ioan Tzimiskes până când acesta nu va îndeplini penitența pe care i-o va impune pentru uciderea unchiului și împăratului său, până când ucigașii nu vor fi exilați iar împărăteasa depusă din funcție, scoasă afară din palat și internată într-o mănăstire. Totodată el cerea anularea tuturor legilor pe care înaintașul lui Tzimiskes le dăduse cu privire la bunurile bisericești și la averile mănăstirilor. Cu privire la propria sa persoană, Tzimiskes trebuia să împartă întreaga avere acumulată în calitate de cetățean, săracilor din Imperiu. Fără să ezite, Ioan Tzimiskes acceptă toate condițiile patriarhului. Complicii, denunțați nominal de el, fură dezbrăcați de onoruri și trimiși în exil.

The article outlines the biographical path of Bishop Vasile Flueraş, from the years of his childhood and studies, to those of his service in the Church. Both at the Orthodox cathedral in the metropolis of Transylvania, where he was ecclesiarch, as well as at the Nicula monastery and the Calvaria church, Father Vasile Flueraş found himself under the same blessed protection of the Mother of God and Ever-Virgin Mary, all these holy places being dedicated to the Dormition of the Theotokos, Father Vasile having a special veneration and affinity towards the Mother of God, sharing three of her virtues that particularly characterized him too: humility, gentleness and tenderness of soul. In 1998, at the proposal of Archbishop Bartolomeu Anania, he was appointed vicar bishop of the Archdiocese of Vad, Feleac and Cluj, for his qualities of “monk and father confessor of great dignity and influence, whose spiritual zeal was doubled by an indisputable missionary vocation.” The reason for the call to the hierarchy of Father Vasile Flueraş was the dynamization of the missionary-pastoral and social-philanthropic activity of the Archdiocese of Vad, Feleac and Cluj. He was like an embodiment of the image of gentleness, of warm smile, of humility and tenderness and of a discreet and selfless philanthropist. Bishop Vasile Flueraş Someşanul was and will remain in the memory and in the hearts of those who knew him the
man of God, the good shepherd, the father in the most authentic sense of the word.

Mergând pe drumul deschis de către maeştrii sfârşitului de secol XVII, Chrysaphes cel Nou, Ghermanos Neon Patron şi Balasie Preotul împreună cu ceilalţi, protopsalţii de după 1670 vor demara ample proiecte de modificare a stilisticii vechilor repertorii, în paralel cu introducerea unor noi formule în muzica bizantină.
Interesul principal al acestora a fost acela de a "actualiza" tradiţia muzicală a Bisericii având în vedere mai întâi de toate aducerea la zi a cântării, după normele esteticii contemporane şi simplificarea semiografiei în procesul de transcriere a melosului.
Dar mai trebuie adăugat un fapt deosebit de important, anume că, în lumina cercetării ştiinţifice se relevă interdependenţa dintre necesitatea liturgică şi tehnica de îmbunătăţire muzicală utilizată. Deci, pe lângă latura pur estetică, procedeele de îndreptare a cântării bisericeşti ortodoxe vin ca o parte vizibilă a necesităţii de a amplifica sau a celei de a restrânge slujba bisericească, la un moment dat sau altul din istoria Bisericii.

Prin intermediul acestei articol abordăm un subiect interesant, acela al interacțiunii dintre baptiști și comunism în România secolului XX. Avem în vedere modul în care baptiști își definesc identitatea, dar și modul în care aceasta a fost percepută de către comunism ca sistem ideologic, dar și de către reprezentanții comunismului românesc.
Pentru tratarea acestui subiect prezentăm în partea de început informații despre originea baptiștilor având în vedere două aspecte: rădăcini și crezuri. Se regăsesc și aspecte care privesc modul în care baptiștii își definesc identitatea precum și de valorile pe care le promovează. Interacțiunea baptiștilor cu comunismul în România dorim îl tratăm prin prisma valorilor baptiste și valorilor comuniste, evidențiind faptul că aveau valori divergente, dar și valori comune cu un mod diferit de transpunere a acestora în viața comunității. Am considerat  relevant și prezentarea modului în care erau percepuți baptiștii de către comunism din punct de vedere ideologic, cât și practic, referindu-ne în acest ultim caz la modul în care era înțeles baptismul ca doctrină religioasă, precum și credincioșii baptiști de către cei care transpuneau în practică ideologia comunistă.

The outbreak of the conflict and the proportions it took led many priests of Banat to reach the front, where, through their activity, they provided religious assistance to Romanian soldiers who were in a position to fight for a foreign cause. Due to the activity of the priests and the church hierarchy, the soldiers were trained in the spirit of dynastic loyalty, to fight for the Throne and the Homeland. During the battles the priests were with the doctors to help the wounded and to bury the dead. On the front, the priests were those who performed the Divine Liturgy, they gave the sacrament and confessed the soldiers. From the notes of some military priests from Banat that were published in the press of the time, we can see that the Romanian military priests lived on the front the failures, but also the joys of the great victories. Declanşarea conflictului şi proporţiile pe care le-a luat, au avut un puternic efect în satele din Banat. După mobilizarea din vara anului 1914 satele au rămas aproape pustii, majoritatea bărbaţilor au ajuns pe front. În acest context au fost mobilizaţi şi preoţii consideraţi apţi de luptă, fapt ce a făcut ca aceştia să ajungă pe front în calitate de preoţi-militari pentru a sprijini moral soldaţii români. Unii dintre preoţi au ajuns în spitalele militare, pentru că " fiecare spital mai mare a angajat preoţi de toate confesiunile " , în timp ce alţii au activat ca preoţi ai regimentului din care făceau parte. Preoţii regimentelor erau obligaţi a urma oriunde regimentul. Când regimentul era gata de a începe acţiunea preotul era cel care făcea rugăciunea şi ţinea o cuvântare de încurajare a soldaţilor. În timpul luptelor, preoţii erau alături de medici, pentru a-i ajutora pe cei răniţi şi a-i înmormânta pe cei morţi. Pe front preoţii erau cei care săvârşeau Sfânta Liturghie, împărtăşeau, cuminecau şi spovedeau soldaţii. Pe front slujitorii bisericii au trăit eşecurile, dar şi bucuriile marilor victorii. Datorită activităţii preoţilor, armata monarhiei, diversificată din punct de vedere etnic şi confesional, a devenit o " şcoală de vitejie " 1 , prin care soldaţii erau instruiţi în spiritul loialităţii dinastice, pentru a lupta pentru Tron şi Patrie. În anii Primului Război Mondial se poate constata o mobilizare masivă a preoţilor bănăţeni. Cei mai mulţi au fost din Episcopia Caransebeşului unde

Lucrarea de faţă, deşi nu este dedicată în mod special mitropolitului Andrei Şaguna, poartă în întregul ei cuprins, într-o mai mică sau mai mare măsură, pecetea faptelor şi a gândurilor acestuia. Autorul ne surprinde, în mod fericit, nu numai prin capitolele dedicate istoriografiei Bisericii Ortodoxe din Transilvania în epoca modernă şi biografiei culturale a mitropolitului, cât, mai ales, prin cele axate asupra relaţiilor ierarhului român cu mediul social-politic săsesc concitadin şi cu liderii de seamă ai Bisericii Evanghelice săseşti din Transilvania, capitole ce ilustrează în chip plenar înălţimea vocaţiei sacerdotale, marea capacitate de dialog, ascuţitul spirit diplomatic, înalta statură politică şi ampla viziune culturală, pe scurt, orizontul creştin, european, imperial şi ecumenic al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Suntem impresionaţi cum într-o societate ostilă, printre naţiuni şi confesiuni cu aspiraţii de stăpânire şi manifestări politice şi religioase intolerante şi discriminatorii faţă de românii ortodocşi, pe care adeseori i-au numit în mod ostentativ şi batjocoritor "valahi schismatici", marele nostru arhiereu a reuşit să obţină rezultate politice, sociale, naţionale şi bisericeşti, la care predecesorii săi nu putuseră nici măcar să viseze. Aşadar, ne încredinţăm, că într-adevăr el a fost nu un "chemat", ci un "trimis" al providenţei dumnezeieşti în Transilvania, un "Moise al românilor", cum aveau să-l perceapă şi să-l numească contemporanii şi primii săi biografi. † Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Autor, coautor, editor și coordonator a 12 cărți și volume, a peste 100 de studii de specialitate, a circa 200 de articole de popularizare, evocări, recenzii și note de lectură în reviste de specialitate, de spiritualitate și cultură, în cărți și volume colective apărute în România și în străinătate. Lucrări reprezentative: Ortodoxie şi Luteranism în Transilvania între Revoluţia Paşoptistă şi Marea Unire. Evoluţie istorică şi relaţii confesionale,

Curs oral in limba germani, tinut pentru ultima oari in anul academic 1909, revizut li mal adiuglt ulterior TRADUCERE DE ATANASIE MIRONESCU Fost Mitro· polit Primat CARTEA A DOUA Dela Implinirea Shismei Intre biserica de Apus şi biserica de Rislirit · pani in prezent (1054-1910)

Stimați cititori ai acestui text, Vă mulțumesc mult pentru interesul arătat.

This is the unedited draft of my PhD thesis on Romanian religious written culture in XVth century. It contains some moments which I would delete (e.g. too large citations from Muresan and Solomon).  At that moment I also missed a series of studies of Alexandr Pascal from early 1990s. I found them only 3 or 4 years ago. But I decided to put here the version of 2009, but without final bibliography and attachments. I decided to put it here in hope that it would be useful for somebody. The only remark is that the thesis does dealt mainly with Moldova and partially Transylvania.

Una dintre dimensiunile definitorii ale monarhiei, indiferent de perioada istorică la care facem referire, este raportul acesteia cu religia. Puterea monarhilor, adeseori mistică pentru marea masă a oamenilor, a determinat, în marea majoritate a cazurilor, şi religia poporului. Cuius regio, eius religio -apărea în istorie. Spaţiul românesc a cunoscut, cu mici excepţii, generaţii de voievozi, prinţi şi conducători pentru care ortodoxia nu constituia doar religia majorităţii sau propria credinţă, ci o componentă majoră, metafizică, a domniei lor. Dinastia de Hohenzollern a întrerupt însă, pentru două generaţii, prin Regele Carol I şi Regele Ferdinand, tradiţia monarhului ortodox într-o ţară ortodoxă. Cei doi regi catolici au fost exceptaţi de la prevederile unei Constituţii care marca clar confesiunea ocupantului tronului -ortodoxă. Studiul nostru îşi propune analiza succintă a unui caz aparte, a unui destin unic în istoria românilor: Regina Maria. Protestantă din naştere, căsătorită cu un prinţ catolic, Maria a dat naştere la cinci copii pe care i-a botezat în credinţa ortodoxă. Cu timpul, s-a apropiat şi a iubit din ce în ce mai mult spiritualitatea românească al cărei filon central, fără îndoială, era ortodoxia. A ajuns să se identifice astfel, într-o mare măsură, cu o credinţă care o fascinase încă de mică şi pe care o simţea din ce în ce mai aproape sufletului ei. După cum ea însăşi mărturisea, şi-a dorit să se unească deplin cu poporul său şi cu copiii ei. Astfel, în 1926, s-a convertit la ortodoxie într-un mod aparte, personal şi intim, prin acceptarea Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Euharistiei. Pentru ea, acesta a fost momentul "botezului", nu prin apă, ci prin împărtăşania pe care a primit-o din mâna primului Patriarh al României, Miron Cristea.

Introducere Această lucrare intenționează să fie un demers fundamentat pe perspectivele multiple în sesizarea gradului centralizării statale în Rusia secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. Deoarece în teoria regimen-ului medieval Statul şi Biserica se aflau imbricate în actul conducerii politico-religioase, am optat, pentru a oferi detalii asupra gradului de realizare a procesului de centralizare statală, pentru perspectiva religioasă. În esenţă, subiectul disidenţei confesionale sau al ereziei din teritoriile ruseşti în aceste două secole, precum şi modalitatea specifică a ierarhiei Bisericii şi Statului rus de a se raporta la ele, vor avea rolul de a oferi un indiciu asupra gradului de agregare a structurilor statului centralizat şi absolutist care s-a afirmat politic în răsăritul Europei începând cu această perioadă. Ne-am propus, aşadar, să analizăm un aspect politic, un fenomen de centralizare statală, dar instrumentele analizei nu vor fi selectate din acelaşi domeniu, ci din perspectiva celui spiritual. Manifestările Bisericii ruse în raport cu ereziile care au tulburat-o în secolele XV-XVI au produs suficiente afirmaţii asupra gradului de autoritate politică şi structurarea ei în scopul anihilării devierilor de la dogmele ortodoxiei. Perspectiva religiosului serveşte, deci, ca un filtru pentru a evidenţia transformări petrecute în domeniul politic. Opţiunea pentru o altă perspectivă istorică asupra fenomenului analizat s-ar justifica prin faptul că ar implica mai multă obiectivitate, deoarece perspectiva ,,celuilalt'', în speţă a oamenilor Bisericii din aceste două veacuri, este capabilă să indice mult mai just în ce măsură autoritatea politică a vremii şi-a permis manifestări ale puterii care indică definitivarea centralizării statale şi germenii absolutismului de mai târziu. Conectarea disidenţei confesionale din teritoriile ruseşti din secolele al XV-lea şi al XVI-lea cu o temă atât de importantă precum centralizarea puterii politice în statul rus în epocă, poate părea forţată şi inadecvată. Şi totuşi, într-o perioadă în care Biserica şi Statul erau elementele binomului puterii, este firesc ca transformările ce l-au afectat pe unul dintre ele să fie vizibile şi la nivelul celuilalt. Scopul lucrării nu va fi acela de a analiza în detaliu etapele centralizării teritoriale şi ale puterii politice a Statului rus în aceste două secole, ci de a oferi indicii asupra amplorii acestui fenomen istoric pe baza reacţiilor Bisericii ruse confruntată cu erezia. În măsura în care această Biserică a recunoscut Statului reprezentat de puterea ţarului rus investit prin mila lui Dumnezeu o participare mai limitată, sau, dimpotrivă, mai fermă, la eradicarea corupătorilor Sf. Tradiţii şi ai dogmei, avem un argument suficient pentru tentativa de a detecta gradul de centralizare a puterii.

The five petal flower is not a simple decoration. It's an important heraldry. Looking at the old seal of Câmpulung, which, together with the seals of the cities of Baia (14th century) and Roman (15th century), are the only ones with a legend in Latin, we draw attention to a repetition - the presence of two times of the star and the semilune. The star and the crescent also appear on the coat of arms of Moldova. Next to these flowers with five petals. In order to find the meaning of the symbol, there are presented old and new examples of rosettes or flowers with five petals, respectively ten petals, if they are double lobes. The study looks at elements of architecture, urbanism and landscaping in setting up the whole area of Campulung with the two towers on which these flowers appear in stone sculptures, that of Negru Voda, the highest medieval center in Wallachia and SfGheorghe church potters. The location of these towers, taking into account the distances and landslides, reveals advanced astronomy knowledge. This type of construction and the tectonic discharge of the system, using semisferic arches and domes, leaving ample, free-at-ground ground voids, forming the triumph arcs, shows the personality of the imported rulers who ordered them. In the 14th century Câmpulung was the capital of Wallachia where, in 1352, it passed to the eternal, the Great Basarab I the Founder.

Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița (secolele XV-XXI). Studii, documente și materiale reprezintă o lucrare științifică complexă realizată de un grup de cercetători și constituie rezultatul unor investigații îndelungate sub mai multe aspecte: arheologic, istoric, cultural-spiritual, documentar ș.a. Studiul cuprinde o istorie exhaustivă a Mănăstirii Căpriana de la începuturile ei în domnia lui Alexandru cel Bun până în ultimii ani și include o serie de importante cercetări în diferite domenii de cunoaștere privind cel mai important și mai vechi lăcaș sfânt din Republica Moldova.
Lucrarea este structurată în cinci părți, cu compartimente și subcompartimente ce țin de istoria multiseculară a mănăstirii, de cele mai recente descoperiri arheologice, cuprinde un bogat set de peste 300 de documente, numeroase descrieri de cărți manuscrise și de vechi tipărituri din biblioteca lăcașului, inscripții, legende și materiale descriptive, precum și o bogată bibliografie.
O deosebită atenție în lucrare este acordată „urmelor” lăsate de marii voievozi Ștefan cel Mare și Petru Rareș la mănăstire, relațiilor Mănăstirii Căpriana cu Muntele Athos, activității mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni la acest sfânt lăcaș și canonizării sale, procesului de renaștere și activităților de restaurare a mănăstirii ș.a. Un compartiment aparte este dedicat metocului Căprianei – Schitul Condrița.
Ediția este adresată oamenilor de știință, studenților, clerului și tuturor celor care se interesează de istoria și cultura românească.

Motivația acestei traduceri rezultă din necesitatea ei pentru cercetarea în diferite domenii științifice, de la Teologie, Filologie și Istorie (primele beneficiare) până la Relații Internaționale ori Științe Politice. Prea puține izvoare din perioada cruciadelor - nici unul din perioada Primei Cruciade - ne-au fost puse la dispoziție în limba română, până la momentul de față.
De aceea Cronica Anonimă nu este necesară numai specialiștilor. Aș putea spune liniștit că, în concordanță cu destinația ei inițială, Gesta se adresează mai ales cititorului obișnuit. Acest lucru se poate observa din impactul pe care îl poate avea cartea asupra cuiva capabil să discearnă, sine ira et studio, ceea ce i se oferă prin intermediul textului ei.
Subiectul traducerii este unul pasionant chiar și acum, după trecerea a aproximativ 920 de  ani de la apariția cărții. Atât pentru ostenitorul acestei traduceri, cât și pentru cititor, se va deschide o poartă a timpului spre o epocă a celor mai înalte virtuți - credința, vitejia, cumpătarea și setea de dreptate – dar și a celor mai josnice - semeția, ambiția, lăcomia și perfidia. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut. Prin aceasta, Gesta Francorum devine în ochii noștri o lucrare complexă, matură,  în care ne putem oglindi ușor. Ea conferă cititorului o perspectivă amplă, sinceră, încărcată de sentiment, fără a fi totuși orbită de acesta.

Secolul XX este unul în care România a trecut prin mai multe regimuri politice, fapt care a avut urmări și în viața Bisericii Baptiste. Pornind de la aceste aspecte comunicarea dorește să prezinte unele elemente istoriografice care au legătură cu Biserica Baptistă ca instituție, dar și cu credincioșii acesteia. Studiul tratează modul în care istoriografia reflectă schimbările aduse de politică în viața bisericii, fapt pentru care vom analiza felul în care s-a scris istoria baptiștilor din Romania în secolul XX, dar și de către cine, cu precădere pe parcursul perioadei comuniste.
Este de menționat faptul că istoriografia baptistă trebuie încadrată într-un context mai larg, cel al istoriografiei bisericilor evanghelice sau neoprotestante. Comunicarea răspunde astfel unor întrebări precum: Cum se scrie istoria baptiștilor români? Este istoria lor realizată sine ira et studio (fără ură și părtinire)? Pentru tratarea subiectului vor fi avute în vedere atât lucrările scrise de reprezentanți ai Bisericii Baptiste cât și cele realizate de oameni din afara mediului confesional baptist (Dorin Dobrincu, Denisa Bodeanu).

De curând am avut plăcuta ocazie să răsfoiesc volumul, proaspăt ieşit de sub teascul tiparniţei, cu titlul Ius Ecclesiae – bono hominum spirituali,  pe care teologul-canonist, părintele William Alexandru Bleiziffer l-a dăruit Bisericii. Cartea s-a adăugat unei serii de lucrări de interes teologic, apărute într-o editură de prestigiu (Galaxia Gutenberg), scrise de autori din  Biserica Greco-catolică după căderea comunismului şi reaşezarea Bisericii noastre în rândul cultelor recunoscute prin ridicarea interdicţiei impuse în mod criminal de regimul instaurat în ţară după anul 1944.
Constatăm cu bucurie că, dacă în apariţia editorială amintită autorul s-a oprit asupra unor probleme de interes general instituţional, în actuala lucrare pe care o avem spre lecturare şi apreciere, acesta continuă şi aprofundează teme de interes practic şi orientează multe din direcţiile dezvoltării instituţionale.
Plecând de la semnalarea urgenţei şi importanţei educaţiei religioase şi catehetice, autorul dezvoltă treptat şi ierarhic nivelurile de pregătire destinate poporului credincios: de la pregătirea în seminariile teologice (adevărate pepiniere în care cresc teologii–puieţii buni de plantat mâine în ogorul pastoraţiei), la formarea permanentă a clerului. Prin aceasta, răspunde dinamicii problematicilor din lumea de azi şi se asigură continuarea cu interes a pregătirii adecvate a poporului credincios chemat să-şi trăiască viaţa creştinească în Biserică şi în lume.
Cum credincioşii creştini sunt în acelaşi timp cetăţeni ai societăţii civile, multe dintre problemele lor sunt obiectul puterii laice şi a celei bisericeşti.
Cu unele incursiuni în domeniul soluţiilor oferite de filosofii antici crizei dreptului, a unor teme de graniţă politică-Biserică sau teme de doctrină socială, lucrarea trezeşte interesul – prin soluţiile date – oricărui creştin interesat de bunul mers al Bisericii într-o lume a indiferentismului religios generalizat.
Cum dreptul canonic are menirea, nu doar de a interpreta realităţile, ci şi de a oferi soluţii practice, unele capitole tratează teme actuale legate de disciplina sacramentelor, de pregătirea pentru primirea acestora sau de gravele confruntări dintre lege şi morală în interpretarea doctrinară a Bisericii (cum ar fi pedeapsa cu moartea), iar lucrarea capătă un vădit caracter practic-informativ.
Capitole referitoare la înnoirile aduse Magisterului Bisericii de către Conciliul Vatican II (1962-1965), îmbogăţesc lucrarea şi o fac utilă pentru cei interesaţi, fără deosebirea ritului în care aduc cult lui Dumnezeu. Pe de altă parte, teme legate de doctrina socială sau de politica Statului faţă de Biserică, precum şi retrospectiva discriminărilor greco-catolicilor, constituie teme de actualitate şi interes chiar şi pentru laicii dispuşi să se implice în problematica inepuizabilă a societăţii de azi în raport cu Biserica.
Ne exprimăm speranţa că autorul – aşa cum îl cunoaştem –, ambiţios şi perseverent, nu se va opri doar aici, având o mare putere de muncă, o pregătire temeinică şi dorinţa de a fi folositor Bisericii, care şi-a pus nădejdea în noile generaţii de teologi trecuţi prin înaltele şcoli ale Apusului.
În aşteptarea unor noi studii şi teme de cercetare materializate prin articole de specialitate, îndemnăm pe autor la aplicarea dictonului nulla dies sine linea – „să nu treacă o zi fără un rând scris” – menit să valorifice cunoştinţele sale de specialitate şi neastâmpărul ştiinţific.
Curaj, sănătate şi împliniri.

Blaj, 31 martie 2010

Pr. conf. univ. dr. Ioan Mitrofan

The Romanian Orthodox Church in Transylvania, as well as the other Transylvanian historical churches, is the creator and keeper of an architectural, artistic, archival-documentary and bibliophile priceless heritage. If the architectural-artistic one is more visible and appreciated, the archival-documentary one is still not known and valued through conferences, exhibitions and in the historiography, as it should be. Our study is dedicated to one of the regional administrative structures of the Orthodox Church in Transylvania, presenting, firstly, the historical and organizational evolution of the Săliște deanery, and in the second part, the history, organization and content of the parish and deanery museum and archive. The Săliște Orthodox Deanery was certified in the 17 th century, being formed by the parishes of the Săliște Chair and then by the Saxon Chair of Sibiu. In the 18 th century, Săliștea was one of the centers of orthodox resistance in the face of the forced imposition of uniatism with the Church of Rome. Between 1805-1884 the seat of the deanery was in the town of Sibiu, therefore the deanery was oficialy called Sibiu II and was led by priests with higher studies of theology, history, pedagogy and philosophy at the Universities of Vienna, Leipzig and Budapest. They have taken great care for the patrimony and memory of the parish and the Săliște deanery, so one of the richest Orthodox deanery archives in Transylvania is preserved here. The archive and the Săliște parochial Museum represents a place of memory that testifies the rich history of spirituality, traditions, culture, art, commerce, personalities and Romanian life in the Sibiu area.

Metropolitan Andrei Șaguna’s life and activity have been the subject of numerous researches, to him being dedicated five rich bibliographies written by Romanian theologians and historians. The purpose of this study is to underline a side which is less known to the academic historical research and to the orthodox ecclesial environment, namely the cultural dimension of the great bishop’s personality, on one side, through the presentation of his library – based on the manuscript of the inventory carried out by the archimandrite Ilarion Puşcariu between 1871-1873–, and on the other side, by recalling his vast linguistic knowledge and by reconfiguring the itinerary of his voyages in the Romanian and Central-Eastern European geographical space. Seen from the perspective of the scholar, the polyglot, the restless traveler, the personality of the Saint Hierarch Andrei Şaguna the Metropolitan of Transylvania reveals itself in a different light than the one used by historians and theologians to present him. The hierarch, theologian, leader of the country and church, the politician or astute diplomat embodied all these aspects, without being included in only one of them, his cultural profile presenting him as a real “homo europaeus”, with a horizon which is both ecumenical and imperial, as only few of his Transylvanian contemporaries had.

On January 13, 2020, father professor Mircea Păcurariu, member of the Romanian Academy, passed away. Born on July 30, 1932, in Ruşi,  Hunedoara County, he studied at the Decebal High School in Deva (1943-
1951), at the Faculty of History of the “Victor Babeş” University of Cluj (1951-1952) and at the University Theological Institute in Sibiu (1952-1956), then he had his doctorate at the Theological Institute in Bucharest (1956-1959), where he received the title of doctor in Theology in 1968. He had a long teaching career at the Orthodox Seminary of Neamţ Monastery (1959-1961), then at the University Theological Institute of Sibiu (1961-1992), which became the Faculty of Theology “Andrei Şaguna” of the University “Lucian Blaga” of Sibiu (1992-2011), where he taught the history of the Romanian Orthodox Church, classical languages, Byzantinology and Romanian paleography. He is also the author and coordinator of about 60 books and over 900 studies and articles in magazines and collective volumes, becoming the most famous and prolific historian of the Romanian Church in the last 50 years. For his didactic, academic, ecclesiastical and cultural merits, he was elected a corresponding member (1997) and full member of the Romanian Academy and was awarded numerous distinctions, titles, orders and dignities in ecclesiastical, civil, academic and cultural fields. The present text is meant to be a brief laudation, an appreciative evocation of his personality and activity shortly after his passing into eternity.

Ioan Lupaș is a well‐known figure in Romanian historiography and culture from the first half of the 20th century. His historiographical work drew the attention of Romanian researchers, but his church activity as archpriest of Săliște is less known in the Romanian theological and historical world. Our study presents a new light on the biography of the illustrious historical priest between 1909–1919, when Ioan Lupaș served as parish priest of Săliștei and archpriest of the Border of Sibiu. Our research is based on very rich original material recently discovered, during individual research projects, in the archives of the Romanian Orthodox Protopopiate Săliște, preserved inside the Museum of the Protopopiate and Săliște Parish, located in the center of Săliște in Sibiu County.

În timpul revoluţiei paşoptiste elita politică a românilor din Imperiul austriac şi din Principatele Române a nutrit un plan măreţ de emancipare naţională, socială, politică, economică şi bisericească a întregii "Românimi", cu alte cuvinte a tuturor românilor. Nicolae Bălcescu a exprimat cel mai limpede acest deziderat naţionalpolitic într-o lucrare programatică dedicată "stării de faţă, trecutului și viitorului patriei noastre" în care stipula: Ținta noastră, domnilor, socotesc că nu poate fi alta decât Unitatea Naţională a Românilor. Unitate mai întâi în idei și în simţăminte, care să aducă apoi cu vremea Unitatea politică, care să facă din munteni, din moldoveni, din basarabeni, din bucovineni, din transilvăneni, din bănăţeni, din cuţovlahi, să facă un trup politic, o naţie românească, un stat de șapte milioane de români. La crearea acestei naţionalităţi, la o reformare socială a românilor, bazată pe sfintele principuri ale dreptăţii și ale egalităţii, trebuie să ţintească toate silinţele noastre. Românismul dar e steagul nostru, supt dânsul trebuie să chemăm pe toţi românii" 1 .

From the exhortation and with the preface of the metropolitan Andrei Șaguna, two important works from classical patristic literature were published in Sibiu in 1865. The first was the important treatise „On the Priesthood”, written by St. John the Chrysostom, translated into Romanian by the priest Iosif Barac from the church of St. Nicholas of Brașov, and the second one, the „Life of Saint Macrina” by St. Gregory of Nyssa, translated from German by Professor Gavriil Munteanu, director of the Romanian gymnasium in Brașov. The publishing in Romanian was done for the purpose of cultural edification and spiritual growth of Romanian priests and believers in Transylvania, Banat and Hungary. The two works complement the Romanian patristic literature and highlight the pastoral, theological and spiritual profile of the holy hierarch Andrei Șaguna.The present study brings to the attention of today’s Romanian
priests, theologians and believers, in this year 2019, declared by the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church as the commemorative year of the church translators, the two works unfairly forgotten, by presenting them and restoring in the annexes, the content of the two prefaces. Therefore, the research also had a recuperative and restitutionary dimension, with the hope that it will contribute to the awareness of the ever-present perennial value of both patristic literature and the work of Saint Andrei Șaguna, the metropolitan of Transylvania.

This research relates to a package of unpublished information from the Foreign Ministry of Italy’s Archives. These are documents stating that the former head of Romanian Freemasonry, Jean Pangal, was sent by King Carol II of Romania to negotiate at the Holy See the possibility of the religious union of the Romanian Orthodox Church with the Catholic Church. The information comes from the Italian Embassy to the Holy See and are extended over the years 1937–1939. The Italian Foreign Ministry is interested in this movement of religious union because it could move towards political solutions non approved by Mussolini’s regime due to Romania’s international position gained in this context. The Holy See did not provide any relevant information on this issue to the fascist authorities either in order to interfere not with Italian foreign policy or because the plan of religious union was too fragile and conditioned rather by the King Carol II’s policy than by the wishes of the Romanian Orthodox Church.
Keywords: Church union, Romania, Italy, Holy See, Freemasonry

În bimilenarul său proces de evoluţie, arta muzicii bisericeşti de origine bizantină a fost supusă unor continue înnoiri şi schimbări cu privire la semiografie, structurile modale, diferitele feluri de notaţie, modurile structurale ritmice şi de formă. Aceste prefaceri sunt surprinse în manuscrisele muzicale bizantine aflate în biblioteci, arhive şi mănăstiri din întreaga Europă. Studiu publicat pe 3 septembrie 2018, în ediția online a revistei eparhiale Tomisul Ortodox, ISSN-L 1223-8554.

The anniversary of five centuries since the beginning of the Reformation in 1517 provides a good opportunity for some reflections on the history of the reformist movement and of its relations with the Orthodox Church in Central and Southeast Europe. In Transylvania, during the second half of the 16th century, we see the coexistence, in a spirit of tolerance, of five Christian churches and denominations: Orthodox, Catholic, Lutheran, Calvinist and Unitarian (Anti-Trinitarian).
The present study is devoted to the confessional relations between the Orthodox Romanians and the Lutheran Saxons in Transylvania, from the conquest of the principality by the Habsburg Empire until the Revolution of 1848. These ethnic and confessional relations were influenced by a number of political factors as well as by the social, national, cultural, and conceptual transformations brought about by the Modern Era. Therefore, the investigated period has been divided into two: from the conquest of Transylvania by the Habsburgs until the reforms of Emperor Joseph II
(1688–1781), and from Joseph II to the Revolution of 1848.

Sursele și scopul cercetării Cu scopul de a înfățișa mărimea și alcătuirea fostei moșii a mănăstirii cu hramul Sfântul Atanasie, vom porni de la Grădina Copou , îndreptându-ne spre culmea dealului și, de acolo, mergând încă aproximativ 7 kilometri, vom privi de o parte și de alta a șoselei, care în trecut purta numele de Drumul Botoșanilor.

Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania se confundă până spre mijlocul secolului XX cu istoria poporului român de pe aceste meleaguri. Or, dacă imaginea prin excelență a Bisericii, înțeleasă în cheie exegetică paulină, este reprezentată de întreaga obște, de întregul popor dreptcredincios botezat în numele lui Iisus Hristos (Coloseni I; Efeseni IV), tabloul ei ca instituție se contopește de cele mai multe ori cu portretul istoric al întâistătătorilor ei. În Transilvania datorită circumstanțelor politice vitrege pentru români, arhiereii noștri au jucat un rol hotărâtor nu numai în devenirea istorică a Bisericii ca instituție, ci și a organismului social și a corpului național al neamului. Astfel, aceștia au fost în același timp capi ai Bisericii și lideri ai națiunii, fiind percepuți și tratați în acest fel de către autoritățile politice și mai ales de către Curtea de la Viena în secolele XVIII-XIX. În cursul veacului al XIX-lea, cel ce a întruchipat în modul cel mai elocvent această dublă calitate a fost și rămâne fără-ndoială mitropolitul cel sfânt al Transilvaniei, Andrei Baron de Șaguna, de departe cea mai complexă personalitate a românilor ardeleni din vremea sa. Lucrarea noastră are drept scop prezentarea contribuției lui Andrei Șaguna la întemeierea "Asociațiunii transilvane pentru literatura și cultura poporului român" și a activității sale în timpul mandatului de președinte al acesteia.